You are on page 1of 6

Verbul

În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o


acţiune, ca de exemplu a alerga, a construi. Tot în categoria verbelor intră şi
o serie de alte cuvinte care, deşi nu exprimă acţiunea propriu-zisă săvârşită
de subiect, din punct de vedere morfologic se comportă identic. Astfel există
verbe care exprimă existenţa sau starea (a fi, a sta), recepţionarea pasivă a
unei acţiuni exterioare (a primi, a auzi), o transformare (a creşte, a
dispărea), etc.

Termenul verb vine în româneşte din franţuzescul verbe, cu acelaşi sens, şi


care la rândul lui provine din latinescul verbum (cuvânt, verb). Romanii au
preluat noţiunea din greceşte, unde rhema avea acelaşi sens.

Datorită importanţei sale deosebite în comunicare, verbul este una dintre


cele două părţi de vorbire prezente în toate limbile, cealaltă fiind
substantivul. În multe limbi, inclusiv limba română, cele mai scurte
propoziţii corecte gramatical şi cu sens de sine stătător sunt cele care conţin
un verb. Pe de altă parte este remarcabilă creaţia literară "Le train de nulle
part" ("Trenul de nicăieri") a lui Michel Dansel, (publicată în 2004 sub
pseudonimul Michel Thaler), care pe parcursul a 233 de pagini nu conţine
niciun verb.

Valenţă

Valenţa este un concept (similar cu acela din chimie) prin care se precizează
câte conexiuni pot lega verbul de alte părţi de vorbire. Astfel valenţa poate
fi:

0 pentru verbele impersonale. De exemplu, referentul verbului a


ploua nu interacţionează cu niciun alt obiect: "Plouă de două zile."
1 pentru verbele intranzitive. De exemplu, acţiunea denumită de
verbul a alerga are o singură conexiune, şi anume cu subiectul:
"Copiii alergau printre copaci."
2 pentru verbele tranzitive. De exemplu, verbul a bea este legat atât de
subiect cât şi de complementul direct: "Ion a băut toată apa din sticlă."
3 pentru verbele numite bitranzitive. De exemplu, verbul a spune se leagă de
subiect, de complementul direct şi de complementul indirect: "Bunica îi spune
nepotului povestea cu ursul."

Verbe auxiliare

Verbele care servesc la conjugarea altor verbe se numesc auxiliare. În


exemplele de mai jos verbele auxiliare sunt subliniate:

Română: Spectacolul a fost superb, dar aş fi vrut să fie mai lung.


Engleză: Will you replace the window John has broken? (Schimbi tu
geamul pe care l-a spart John?)
Franceză: Les invités sont déjà arrivés, mais je ne leur ai pas encore
parlé. (Invitaţii au sosit deja, dar încă n-am vorbit cu ei.)
Japoneză: 鈴木さんは太ってきたけど言われたくないみたい。
(Doamna Suzuki s-a îngrăşat, dar se pare că nu vrea să i se spună.)

Verbe copulative

Când predicatul unei propoziţii se exprimă printr-un nume predicativ,


cuvântul de legătură dintre acesta şi subiect se numeşte copulă. În multe
limbi acest cuvânt este un verb, numit în această poziţie verb copulativ. De
exemplu, în propoziţia "[...] iubirea de moşie e un zid [...]" verbul "e" este un
astfel de verb.

Flexiune in limba romana

În limba română forma verbelor se modifică în timpul vorbirii în funcţie de persoana,


numărul şi uneori genul subiectului. De asemenea, prin conjugare, verbul îşi poate
schimba forma în funcţie de alţi parametri, precum timpul, modul, aspectul sau diateza.

Există verbe, numite defective, a căror conjugare este incompletă, din paradigma lor
lipsind o parte din forme.

În limba română verbele se clasifică în funcţie de terminaţia la modul infinitiv în cinci


grupe:

• Verbe terminate în "a" — ex. a lucra, a cânta, a dansa, a fotografia, a vâna, a


căra
• Verbe terminate în "e" — ex. a face, a crede, a cere, a merge, a scrie, a duce
• Verbe terminate în "ea" — ex. a avea, a vedea, a cădea, a veghea
• Verbe terminate în "i" — ex. a citi, a fugi, a dormi
• Verbe terminate în "î" — ex. a pârî, a urî

Mod

Moduri personale

În limba română

Indicativ

• Prezent: Învăţ, înveţi, învaţă, învăţăm, învăţaţi, învaţă


• Trecut

• Perfect compus - exprimă un proces trecut şi încheiat dar


neprecizat în timp

Am învăţat, ai..., a..., am..., aţi..., au învăţat

• Imperfect - exprimă un process trecut dar neterminat în


momentul vorbirii

Învăţam, învăţai, învăţa, învăţam, învăţaţi, învăţau

• Mai mult ca perfect - exprimă un process trecut şi încheiat


înaintea altui process trecut şi încheiat

Învăţasem, învăţaseşi, învăţase, învăţaserăm, învăţaserăţi, învăţaseră

• Perfect simplu - exprimă un process trecut şi încheiat momentan


sau într-un interval de timp delimitat

Învăţai, învăţaşi, învăţă, învăţarăm, învăţarăţi, învăţară

• Viitor: Voi învăţa, vei..., va..., vom..., veţi..., vor învăţa

Condiţional Optativ

• Prezent:

• Aceste scânduri ar fi cam greu de ridicat.


• M-aş duce dar n-am chef.
• Chestiile astea nu v-ar ajuta cu nimic.
• Ţi-aş da-o dar am pierdut-o.

• Perfect:

• Aceste scânduri ar fi fost cam greu de ridicat.


• M-aş fi dus dar n-aveam chef.
• Chestiile astea nu v-ar fi ajutat cu nimic.
• Ţi-aş fi dat-o dar am pierdut-o.

Imperativ

• Pleacă!
• Scoală-te!
• Urmăreşte-i!
• Povestiţi-ne!

Conjunctiv

• Prezent:

• Mi-aş dori să pot.


• Vrem ca tu să ne arăţi.
• *Majoritatea copiilor nu vor decât să se joace.

• Perfect:

• Mi-aş dori să fi putut.


• Voiam ca tu să ne fi arătat.
• Mai bine ar fi fost să ne fi dus altundeva.

Prezumtiv

• Crezi că o fi acolo?
• Ne-or vedea dacă-l facem aici?
• S-or duce fără noi?
• L-o fi mâncat deja?
Forme verbale impersonale

Formele verbale impersonale sunt uneori considerate moduri împreună cu cele personale,
dar, din cauza unor diferenţe fundamentale în de natură semantică, morfologică şi
sintactică, în gramatica modernă sunt luate separat. În limba română există patru forme
verbale impersonale.Acestea nu au rol de predicat.

Infinitiv

• Ţi-am dat-o pentru a te ghida.


• A se păstra în loc răcoros şi uscat.
• A învăţa bine o limbă străină poate dura ani.
• Au luat-o fără a şti ce să facă cu ea.

Participiu

• Pariul a fost mărit.


• Căsătoria ne va fi binecuvântată.
• Hoţii erau înconjuraţi.
• Cămăşile au fost şifonate.

Gerunziu

• M-am încălţat în grabă, uitând să mă leg la şireturi.


• I-a enervat pe toţi, netăcând din gură.
• M-am trezit, nemaiputând dormi.
• Ne-am dus la piaţă gândindu-ne la ce să cumpărăm.

Supinul este o formă impersonală şi nepredicativă a verbului având în general trăsături


substantivale:

• Mersul pe jos este sănătos.


• Nu mă deranjează lătratul câinilor.
• A răcit după atâta aşteptat în ploaie.
• Frigul nu mai este de suportat.