P. 1
2. CHIMIOTERAPIA ANTIINFECTIOASA

2. CHIMIOTERAPIA ANTIINFECTIOASA

|Views: 2,244|Likes:
Published by Bruuuma

More info:

Published by: Bruuuma on Nov 15, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/20/2013

pdf

text

original

CHIMIOTERAPIA ANTIINFECTIOASA

Definitie

Chimioterapia antiinfectioasa este o modalitate de a combate infectiile
provocate de agenti patogeni cu ajutorul substantelor chimice.
Chimioterapicele sunt M cu actiune toxica specifica asupra
microorganismelor patogene. Acestea sunt bacteriile, virusurile, ricketsiile,
fungii, protozoarele şi helmintii.
Chimioterapicele, în sens mai larg, includ şi citotoxicele anticanceroase.
Ideal ar fi ca aceste chimioterapice antiinfectioase sa actioneze toxic selectiv
asupra germenilor patogeni şi sa nu afecteze macroorganismul.

Exista 3 clase principale de chimioterapice:

1.Antibioticele

Sunt substante naturale produse de unele microorganisme sau obtinute prin
procese de semisinteza, plecand de la compuşii naturali. Exista însa şi
antibiotice de sinteza. Cele mai multe se extrag din diverse specii de
mucegaiuri precum Penicillium sau Streptomyces.
Structura chimica este variabila. Unele sunt aminoacizi condensati sau
polipeptide, altele sisteme inelare, iar altele sunt aminoglicozide.
Principalele clase de antibiotice, dupa structura chimica, sunt:

1.Antibiotice beta-lactamice: penicilinele, cefalosporinele, monobactamii
şi carbapenemele;
2.Aminoglicozide: gentamicina, streptomicina, neomicina, kanamicina etc;
3.Macrolide antibacteriene (eritromicina) şi antifungice (amfotericina B,
nistatina);
4.Lincosamide: clindamicina, lincomicina;
5.Glicopeptide: vancomicina, teicoplanina;
6.Polipeptide: polimixinele, bacitracina;
Unele antibiotice precum cloramfenicolul şi griseofulvina nu pot fi incluse în
clasele amintite mai sus.

2.Chimioterapicele de sinteza

Sunt tot substante folosite în tratamentul infectiilor provocate de microbi,
virusuri şi alte microorganisme. Ele sunt obtinute prin chimia de sinteza.
Dintre acestea fac parte:

1.Sulfamidele şi sulfonele;
2.Trimetoprimul;
3.Etambutolul, izoniazida ;
4.Chinolonele, nitrofurantoina;
Toate grupele de mai sus sunt antibacteriene;
5.Unele antifungice precum ketoconazolalol, clotrimazolul şi miconazolul;
6.Unele antiprotozoare precum metronidazolul;

3.Antisepticele şi dezinfectantele

Sunt substante potential toxice care se pot folosi numai pe suprafata
organismului, pe piele şi mucoase. Au un efect relativ nespecific şi distrug
toate sursele de agenti patogeni.
Antisepticele se utilizeaza numai pe suprafata organismului uman sau
animal.
Dezinfectantele sunt mai toxice şi se utilizeaza numai pe suprafata obiectelor
precum instrumentarul chirurgical.
Practic, primele doua clase şi anume antibioticele şi chimioterapicele de
sinteza,
sunt folosite în tratamentul bolilor infectioase sau în chimioterapia
antiinfectioasa.

Generalitati
1.Spectrul de actiune
reprezinta totalitatea germenilor pe care actioneaza
antibioticele şi chimioterapicele de sinteza. Spectrul de actiune poate fi
îngust sau larg.
2.Efectul asupra germenilor poate fi de doua feluri: bactericid sau
bacteriostatic.
Efectul bactericid consta în intoxicarea letala ireversibila a germenilor
microbieni. Exista un efect bactericid absolut, în care actiunea are loc
chiar şi pe germenii aflati în repaus, de exemplu, polimixinele şi unul
degenerativ-bactericid, care intereseaza populatiile microbiene în faza
de multiplicare şi care au metabolismul foarte activ, de exemplu,
penicilinele şi cefalosporinele.
Principalele chimioterapice bactericide sunt penicilinele şi cefalosporinele,
polimixinele, streptomicina, gentamicina, rifampicina şi bacitracina.
Efectul bacteriostatic consta în împiedicarea multiplicarii germenilor.
Principalele bacteriostatice sunt tetraciclinele, sulfamidele,
cloramfenicolul, eritromicina şi clindamicina.
Nu exista o delimitare foarte stricta între aceste doua actiuni. Unele
bacteriostatice devin bactericide la concentratii de cateva ori mai mari
decat cele minime inhibitorii. Cloramfenicolul poate actiona bactericid
asupra meningococilor iar penicilina G sau benzilpenicilina poate
actiona bacteriostatic asupra enterococilor.

3.Mecanismele generale de actiune

Unele inhiba sinteza peretelui microbian – penicilinele şi cefalosporinele,
vancomicina, bacitracina şi cicloserina.
Altele actioneaza asupra membranei celulei bacteriene – polimixina, colistina
nistatina şi amfotericina B, imidazolii.
Altele inhiba sinteza proteinelor bacteriene – aminoglicozidele, tetraciclinele
şi cloramfenicolul, clindamicina, eritromicina şi spectinomicina – toate
acestea inhiba unele subunitati ribozomale. Consecutiv este blocata sinteza
lanturilor polipeptidice.
Altele inhiba sinteza acizilor nucleici - trimetorpimul, sulfamidele,
rifampicina, chinolonele şi izoniazida.

4.Rezistenta microbiana este capacitatea unui microb de a rezista la
actiunea unui chimioterapic.
a).Rezistenta naturala este un fenomen genetic ce caracterizeaza
anumite tulpini sau specii bacteriene. De exemplu, bacilii G-negativi sunt
naturali rezintenti la benzilpenicilina. Aceşti germeni poseda o
membrana externa putin permeabila pentru antibiotic. De asemenea,
microbii sunt rezistenti la actiunea toxica a unor antibiotice polienice
antifungice din cauza ca nu contin ergosterol – component prezent în
membrana fungilor.
b).Rezistenta dobandita – este un fenomen care se produce datorita unor
mutatii cromozomiale sau transferului de plasmide.
Modificarile sau mutatiile cromozomiale pot conduce la instalarea brusca,
dintr-o data, sau lenta a rezinstentei.
Din prima categorie fac parte streptomicina, rifampicina, eritromicina,
izoniazida şi acidul nalidixic. În aceste cazuri rezistenta este foarte mare şi
independenta de concentratia de chimioterapic.
Din a doua categorie fac parte penicilinele (exceptie carbenicilina),
cefalosporinele (pentru germenii G-pozitivi), cloramfenicolul , polimixinele şi
sulfamidele.
Exista şi un grup intermediar de chimioterapice la care rezistenta se
instaleaza printr-un numar mic de mutatii. De exemplu, cefalosporinele (G-
negativi), tetraciclinele şi aminoglicozidele;
Rezistenta cromozomiala este importanta în cazul gonococilor, enterococilor,
Pseudomonas şi Enterobacteriaceae.
Plasmidele sunt fragmente de material genetic extracromozomial. Sunt
molecule circulare de ADN din citoplasma bacteriana.
Ele contin secvente ADN care codeaza rezistenta – factor R sau secvente
care asigura transferul rezistentei,de la o bacterie la alta.
Rezistenta plasmidica se transmite la germenii aceleiaşi tulpini şi mai putin
în cazul germenilor din specii / genuri diferite.
Rezistenta plasmidica se noteaza în cazul penicilinelor şi cefalosporinelor,
meticilinei, la eritromicina, aminoglicozide, sulfamide şi trimetorpim,
tetracicline şi cloramfenicol.
Uneori are caracter de multirezistenta. Unele Enterobacteriaceae sunt
rezistente la chimioterapice cu structura chimica foarte diferita.
Mecanismele responsabile pentru ineficacitatea chimioterapicelor asupra
germenilor microbieni sunt: 1.inactivarea de catre enzimele bacteriene
( peniclinele şi cefalosporinele sunt inactivate de beta-lactamaza,
cloramfenicolul de catre acetiltransferaza etc.); 2.modificari ale
permeabilitatii şi transportului prin membrane (unele tulpini de gonococ
rezistente la penicilina, cloramfenicol, tetraciclina şi streptomicina);
3.modificari ale receptorului pentru antibiotic (streptomicina şi receptorul de
pe subunitatea ribozomala 30 S).

5.Efectele adverse

Sunt relativ frecvente chimioterapicele fiind deseori cauze de patologie
iatrogena;
Efectele toxice constau în ototoxicitate (aminoglicozide şi vancomicina),
nefrotoxicitate (aminoglicozide, vancomicina, polimixine şi cefaloridina),
neurotoxicitate (doze mari de benzilpenicilina – convulsii), icterul (sulfamide,
rifampicina, nitrofurnatoina, eritromicina estolat), afectarea toxica a ficatului
(tetracicline), afectarea toxica a sangelui (cloramfenicol, sulfamide). Multe
produc reactii locale iritative,induratii,noduli,tromboflebite (iv).
Efectele alergice sunt frecvente în cazul penicilinelor şi a clindamicinei.
Relativ frecvente în cazul streptomicinei, la cefalosporine, sulfamide, acid
nalidixic şi unele antituberculoase. Manifestarile alergice constau în eruptii
cutanate, sensibilizare, febra, eozinofilie şi,mai rar, şoc anafilactic şi boli
imuno-alergice.
Administrarea excesiva a antibioticelor cu spectru larg pe cale orala precum
tetracicline, cloramfenicol şi aminoglicozide poate conduce la distrugerea
florei saprofite şi aparitia de infectii grave cum ar fi enterita stafilococica,
candidoze etc.
Colita pseudomembranoasa produsa de Clostridium difficile este o
consecinta a tratamentului cu clindamicina, lincomicina, cefalosporine etc.
În cazul infectiilor polimicrobiene, prin distrugerea speciilor sensibile, este
favorizata dezvoltarea de tulpini multirezistente.
Hipovitaminoza K şi a complexului B sunt alte consecinte ale terapiei
excesive cu antibiotice.
Reactia Jarisch-Herxheimer este o reactie care consta în agravarea tabloului
clinic şi chiar aparitia starii de şoc endotoxinic. Se datoreaza eliberarii masive
de endotoxine, prin bacterioliza intensa, în cazul folosirii unor doze mari de
antibiotice;
Apare mai ales la începutul tratamentului unor boli precum sifilis, bruceloza,
septicemii, leptospiroza, febra tifoida.

6.Administrarea locala a chimioterapicelor

Poate conduce la instalarea rezistentei şi la hipersensibilizare, cu aparitia de
reactii alergice. Nu este recomandabila de rutina. Exemple de antibiotice
care se folosesc pe cale cutanata: bacitracina + neomicina, teraciclina,
eritromicina etc.
Un efect local este şi în cazul administrarii neomicinei pe cale orala. Ea nu se
absoarbe din tubul digestiv şi de aceea este indicata pentru sterilizarea
tubului digestiv înaintea interventiilor pe colon.

7.Administrarea profilactica a chimioterapicelor

Este indicata în cateva situatii particulare precum:
1.Profilaxia reumatismului articular acut;
2.Profilaxia malariei, tuberculozei, sifilisului, scarlatinei şi tusei convulsive;
3.Profilaxia infectiilor postoperatorii, în cazul interventiilor pe colon şi a celor
ginecologice;

4.Profilaxia endocarditei la pacientii cu valvulopatii şi care sunt supuşi unor
manopere stomatologice (extractii dentare);

8.Asocierea chimioterapicelor

În general se prefera tratamentul unei infectii cu un singur antibiotic sau
chimioterapic. În practica ambulatorie rareori este nevoie de asocieri;
În cazul asocierilor, de 2 sau 3 chimioterapice, exista cateva regului
generale, clasice, astfel:
1. Chimioterapicele degenerativ-bactericide de tipul penicilinelor şi
cefalosporinelor, streptomicinei, gentamicinei şi a altor aminoglicozide se pot
asocia între ele. Produc un sinergism, fie de aditie, fie de potentare.
2. Cele bactericide absolute (polimixinele) se pot asocia între ele însa au un
risc foarte mare de efecte adverse grave;
3. Cele bacteriostatice – tetraciclinele, cloramfenicolul, eritromicina şi alte
macrolide, lincomicina, clindamicina, sulfamidele şi trimetoprimul – se pot
asocia între ele. Dau un sinergism aditiv. Uneori pot fi antagoniste;
4. Nu se asociaza bacteriostatice cu cu cele degenerativ-bactericide;
5. Asocierea bactericidelor absolute cu cele bacteriostatice este
imprevizibila;
6. Nu se asociaza chimioterapicele cu acelaşi profil toxic pentru organismul
gazda (nefrotoxicitate, ototoxicitate, toxicitate hematologica);

Exemple de asocieri

În infectii grave trebuie sa acoperim un spectru antimicrobian cat mai larg,
pana la stabilirea agentului patogen cauzal. De exemplu asocierea Oxacilina
+ Gentamicina;
În infectiile polimicrobiene din peritonite ( prin perforatia intestinala),
endometrite şi infectiile ginecologice se recomanda asocieri de tipul:
Clindamicina/Metronidazol/Cloramfenicol/Ticarcilina (active pe
anaerobi de tipul Bacteroides fragillis) + Gentamicina (sau alt aminoglicozid),
activa pe Enterobacteriaceae;
În infectiile la neutropenici (cauzate de E.coli, Klebsiella, Pseudomonas
aeruginosa) se prefera o asociere de tipul: 1.Penicilina antipseudomonas +
Aminoglicozid/Cefalosporina şi 2.Cefalosporina + Aminoglicozid;
În endocardita cu Streptococcus viridans: Penicilina + Streptomicina im. În
endocardita cu enterococ: Penicilina + Gentamicina;
Completare la spectrul antimicrobian
Totalitatea germenilor sensibili la un chimioterapic reprezinta spectrul
antimicrobian al acestuia.
Sensibilitatea agentului cauzal se determina metode difuzimetrice sau prin
metoda rondelelor.
Este importanta stabilirea prin tehnicile de dilutie în medii lichide a
chimioterapicelor a doua marimi şi anume:
1. CMI (concentratia minima inhibitorie)= concentratia cea mai mica care
împiedica dezvoltarea vizibila a culturii microbiene dupa 18-24 de ore de
incubatie şi

2. CMB (concentratia minima bactericida) = concentratia cea mai mica
necesara sterilizarii mediului (sau care scade cu 99,9 % numarul
bacteriilor).

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->