P. 1
emilian cristea

emilian cristea

|Views: 151|Likes:
Published by Roby Robinson

More info:

Published by: Roby Robinson on Nov 15, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/28/2015

pdf

text

original

redactor : Ica GIURGIU redactor editor: Mircea DUMITRESCU fotografii : Pavel TÂNJALĂ Mihai CODESCU (coperta 2) Cristian LASCU

(coperta 3) prezentare grafica : Ica GIURGIU Pentru sprijinul acordat la acest volum mulţumim lui Pavel Tânjală şi lui Nicolae Docsănescu de la revista România Pitorească. Emilian Cristea — VALENTIN BORDA, NICOLAE SIMION Alpinism şi drumeţie cu Emilian Cristea — ION IONESCU-DUNĂREANU Amintiri despre Emilian Cristea — IOSIF VIEHMANN Cu Emilian Cristea prin Munţii Banatului— ŞTEFAN NEGREA Nea Milică — VALENTIN HOSSU-LONGIN In memoriam — IOAN NICOLAU Patru ani alături de el — DINU SOLOJAN Prietenului Emilian Cristea — ALEXANDRU FILIP Nea Cristea — RODICA NICULESCU Amintiri — MARIETA RADU Dascălul — NICOLAE DOCSĂNESCU Nu mai am cui... — ICĂ GIURGIU Fiindcă au încetat lacrimile primului moment — FLOREA NEAGOE „A ÎNVINGE E UN LUCRU FĂRĂ NOIMĂ; TOATĂ GLORIA ESTE SĂ CONVINGI". (Victor Hugo — MIZERABILII) EMILIAN CRISTEA Alpinist. Maestru emerit al sportului. A escaladat, între altele, Fisura Albastră din Bucegi. Publicist şi autor al unor valoroase cărţi de turism. Primul instructor de căţărare modernă al vînătorilor de munte. MUNŢII SÎNT UN MIRAJ... — Aproape cinci decenii aţi dedicat muntelui o dragoste pătimaşă, statornică şi răbdătoare, ce v-a ţinut într-o continuă tensiune de luptă îndîrjită şi inegală. Curajul şi tenacitatea au învins pînă la urmă şi, astfel, muntele a fost cucerit, dezvăluindu-şi marile lui taine şi frumuseţi. Toate acestea sînt cunoscute, iar titlul de cinste, acela de maestru emerit al sportului care vi s-a conferit, este o răsplată binemeritată. Noi am dori să aflăm şi cum s-a născut această pasiune. — Prima excursie la munte am făcut-o cu şcoala. Era într-o sîmbătă. La apel, directorul căminului unde eram internat, ne-a anunţat că vom pleca în Bucegi. Anunţul fu urmat de un instructaj lung, vorbinduni-se şi de diferite grade de pedeapsă pentru nedisciplinaţi. Pentru mine, cel care nu-i văzusem, munţii păreau relicvele unei vieţi îndepărtate, învăluite în misterul fantasticelor închipuiri ale copilăriei. Mi-am imaginat excursia ca o aventură şi aşteptam cu nerăbdare înfăptuirea ei. Îmi amintesc cu exactitate fiecare eveniment în legătură cu cele întîmplate. Sosirea la Sinaia, înnoptarea undeva la marginea pădurii, burniţa de peste noate şi munţii; munţii aceia, apăruţi printre ceţurile dimineţii, mîngîiaţi de razele aurii ale răsăritului... De cum i-am văzut, le-am simţit atracţia şi mi-am dorit să urc pe vîrfurile lor. Obsedat de acest gînd, pîndeam momentul prielnic pentru evadare din grupul din care făceam parte. La Poiana Stînii, unde directorul hotărîse să dormim două ore pe iarbă, mi-am părăsit colegii, furişîndu-mă prin desişul pădurii către poteca ce bănuiam că mă va conduce pe culme. Eram foarte emoţionat. Simţeam cum se rup firele care mă ţineau legat de scoală şi de disciplina ei. Porneam spre cuprinsurile necunoscute ale Bucegilor şi trebuia să mă descurc singur. Acolo, retras, întovărăşit de gîndurile mele, m-am simţit fericit. N-aveam cunoştinţă despre locuri, naveam mîncare, iar bani nici atîţi cît mi-ar fi trebuit pentru înapoierea cu trenul la Bucureşti. Dar ce-mi păsa ! Descoperisem aici comoara visurilor mele. Se deşteptase acel sentiment înnăscut la om şi apoi cultivat de mame la copii, dar care la mine, orfanul, rămăsese ascuns pe undeva. Descoperisem iubirea. Iubirea tinerească, năvalnică şi spontană, dăruită atunci naturii, muntelui.

Cînd umbrele înserării începură să învăluie crestele, m-am gîndit la întoarcere. Inconştient de necazul cauzat directorului, de alarma dată printre patrulele vînătorilor de munte, trăiam sentimentele frumuseţilor văzute. Din Sinaia la Bucureşti, prin bunăvoinţa unui mecanic, am călătorit într-o locomotivă. Ce aventură extraordinară ! Într-o singură zi văzusem munţii cu piscurile lor semeţe, călătorisem în locomotiva care ducea Orient-Expresul la Bucureşti şi cîştigasem admiraţia mecanicului şi a fochistului pentru interesul arătat locomotivei, aparaturii ei. Aproape că am zburat din gară la cămin, unde, înconjurat de colegii rămaşi „acasă", povesteam cele văzute şi trăite. Cînd sosiră ceilalţi colegi din excursie, euforia a încetat. Curînd obrajii şi urechile mele deveniră mai îmbujorate în urma unui masaj susţinut, administrat de director spre uşurarea atîtor gînduri ce-l frămîntaseră de la dispariţia mea. Pedeapsa, pe deplin meritată, a fost un accident minor. Pentru mine munţii, paradisul unei lumi necunoscute, plină de mister, farmec şi încîntare, deveniră un miraj. Chemarea lor s-a amplificat, înfierbîntîndu-mi imaginaţia, făcîndu-mă să-mi propun, cînd voi fi mare, să parcurg întregul lanţ al Carpaţilor într-o singură excursie. Astăzi, cînd retrăiesc amintirile, mă bucur că am putut realiza această primă dorinţă. — Bucegii sînt, deci, prima dumneavoastră iubire. Ploieştean, stabilit din primii ani ai copilăriei la Bucureşti, era firesc să fie aşa, deoarece acest masiv se afla aproape. Eraţi pe atunci un biet ucenic vulcanizator cu posibilităţi materiale mai mult decît modeste şi bănuim că nu puteaţi avea un echipament corespunzător. Între echipamentul dumneavoastră de excursionist şi, cel al lui Hogaş, de pildă, era desigur o deosebire... — Ca drumeţ, am mers mai mult decît Hogaş, dar aceasta nu-mi dă dreptul să mă compar cu el. Profesorul Hogaş, îndrăgostit de drumeţie şi peisaj, plin de umor şi voie bună, era mereu însoţit de Pisicuţa lui, care-i ducea bagajele, scutindu-l de greutatea poverii şi a drumului. Eu nu am încălecat niciodată un cal în excursie. Cele trebuincioase le-am dus în rucsac, fără să accept vreodată ajutorul altora. Am păcătuit la început, purtînd un echipament necorespunzător. Dar, după cum spune proverbul, „păcatul mărturisit este pe jumătate iertat". Trecuseră doi ani de cînd săvîrsisem năzdrăvănia din prima mea excursie. Dorinţa de a revedea acele meleaguri, înfierbîntaită şi de „Cartea munţilor" a Bucurei Dumbravă, nu mi-o puteam satisface după pofta inimii mele tinere. Echipamentul, banii de tren şi curajul de a înfăptui singur o excursie deveniseră pentru mine, temerarul de altădată, bariere de netrecut. Mintea ucenicului, ieşit de curînd din cămin, se maturizase, iar banii lui întotdeauna pe sponci, abia că-i ajungeau să înfrunte viaţa unor timpuri grele. Şi atunci mi-am modificat singurele mele haine după fasonul celor văzute la turişti. Pantalonilor le-am introdus în manşetă un elastic pentru a se numi, cînd îi ridicam sub genunchi, „pantaloni de golf". Salopetei, prevăzută cu şiret jos, i-am aplicat două bucăţi de piele pe umeri, ca să aibă înfăţişarea vindiacului. Cu bocancii a fost mai greu. Pantofii mei, cărora le-am bătut ţinte pe talpă, au refuzat cu încăpăţînare să se transforme în bocanci. Am încercat să-i port cu ghetre, dar văzînd că oamenii întorc mereu capul după mine, le-am abandonat. Problema aceasta, atît de spinoasă, am rezolvat-o împrumutînd ghetele de ring ale unui boxer, dar aveau talpa atît de subţire, că simţeam toate pietrele pe care călcam. Pentru a le proteja, mi-am propus să le port în galoşi. Am strîns bani pentru tren. Apoi a venit şi ziua plecării. Era început de iunie. Muntele mustea de umezeală şi galoşii mei făceau minuni. Mă obligau însă pîrdalnicii să evit întîlnirea cu drumeţii. Cînd îi vedeam, mă ascundeam prin desişul jnepenilor sau rămîneam pe loc, pînă ei treceau, avînd grijă însă să-mi pun galoşii în rucsac. Ce strategie ! Cîtă mustrare de conştiinţă ! Cîtă ignoranţă faţă de cartea Bucurei Dumbravă ! — Totuşi, care a fost prima regulă, din cele enunţate de Bucura Dumbravă, pe care aţi respectat-o? — Politeţea. Am învăţat, aşa cum fac şi astăzi, să-i salut pe cei întîlniţi. După un salut şi o rugăminte, un grup de cîmpineni şi ploiesteni m-au acceptat sa particip, într-o dimineaţă de iulie a anului 1935, la escaladarea Văii Mălinului din Bucegi. Nu-mi închipuiam că evenimentul acela, de o tulburătoare fascinaţie, îmi va fixa, definitiv şi ireversibil, pasiunea pentru alpinism. — Cu acest grup aţi escaladat, probabil, şi alte zone din abruptul Bucegilor. — Nu. Duminica următoare aveam tovarăş pe bunul meu prieten Nicu Ştefan, ajuns mai tîrziu motociclist celebru. Nu mai simţeam nevoia unui ghid. Dar ne-am găsit, la răscrucea unor poteci, cu cel care avea să-mi fie, în nenumărate escalade, tovarăş de echipă — Toma Boerescu. Purta pe umăr o frînghie, iar pe o buclă ciocanul şi cîteva carabiniere. Clinchetul sculelor alpine mi-a elecrizat, parcă, făptura. Le-am pipăit, memorîndlu-le forma şi dimensiunile. De Toma Boerescu — una din cele mai cunoscute figuri ale alpinismului nostru — ne-am despărţit jenaţi, pentru că el, văzînd cravata de la gîtul prietenului meu, i-a scos-o cu degetul de sub pulover şi i-a spus : „Ilustre domn, în viitor lasă cravată acasă cînd vii să faci alpinism !" Eu mă întreb şi acum: ce ar fi fost dacă Toma descoperea în rucsacul meu frînghia de rufe

Dintre ei. după puterile noastre. muntele continuă să-mi facă destule surprize. Gheorghe Morţun. făcînd să iasă scîntei din tălpile ţintuite. printre alte lucrări. avocatul Nicolae Dimitrescu. Din vîrfuri de pile vechi. Cu Ion Ionescu-Dunăreanu.. la dezvoltarea nu numai a alpinismului. ci a drumeţiei în general. dar alpinistul ar fi trecut cu vederea sărăcia mijloacelor tehnice avute la îndemînă. înfumurat. fraţii Radu şi Şerban Ţiţeica. inginerul Nicolae Comănescu. socotind că nu fac parte din lumea mea ! Dar cu cîtă bunătate m-au primit şi m-au educat în marea lor familie ! Mă emoţionează şi azi. găsite prin lăzile atelierului unde lucra Nicu Ştefan. după atîtea decenii. am călcat de nenumărate ori potecile munţilor. aveam credinţa că el. cu siguranţă. Amatori de alpinism. ne tîram ghetele pe peronul gării. trecînd frînghia cu carabiniera prin pitoanele traseului. era întrebat despre traseele escaladate şi. — Muntele v-a fost întotdeauna prieten ? — Da.35. Solicitantului i se examinau echipamentul. Numai că primele succese. Aceşti ghizi voluntari puteau fi văzuţi în zilele de sărbătoare. în funcţie de ele. pe scurt. se prezentau ghidului. şi Gheorghe Frimu. nu mai poate avea secrete. — Aţi cunoscut şi aţi văzut la lucru. fixate în perete de inginerul Nicolae Comănescu. Hornul Central. iar noi. E greu de exprimat în cuvinte cîtă înţelegere aveau aceşti oameni. la trenul de 0. Tot de la el am învăţat tehnica folosirii pitoanelor. după ce l-am cunoscut. cunoaşterea acestui om şi a grupului ce-l însoţea a fost revelatorie. am trecut de îndată la confecţionarea materialelor alpine văzute. cum se întrebuinţează şi se asigură corect cu frînghia. o pot spune abia acum cînd. membru al asociaţiei ADMIR. Ele sunau. am modelat cîteva pitoane. — Sfaturi am primit de la Toma Boerescu atunci sau pe urmă. Ion Udrişte-Olt. Constantin Ionescu (Titi). Ea a avut o influenţă pozitivă şi asupra colegilor mei din atelier. Acolo lîngă statuia sergentului Muşat ghidul făcea un popas împreună cu grupul ce-l conducea. Lor li se alătură alţii mai tineri şi. era admis sau îndrumat la altă echipă ce parcurgea un traseu mai uşor. eminent naturalist. care. Pitoanele noastre s-au dovedit necorespunzătoare. rugîndu-l să-i primească în echipa condusă de el. Făcea parte dintr-o echipă de alpinişti condusă de Constantin Ionescu (Titi). Uneltele de alpinism ni le-am confecţionat singuri. maestrul meu în ale scrisului şi realizatorul celui mai bun ghid de turism-alpinism al Bucegilor. aşa. puteam fi văzuţi sosind cu pitoanele atîrnate la cureaua rucsacului. adept al alpinismului acrobatic care. Ion Ionescu-Dunăreanu. laolaltă. cîteodată necunoscuţi. În escaladele noastre pe stînci greşim adeseori şi. m-au făcut să uit pericolele. omul care mi s-a adresat pe cel mai politicos ton : „Mă rog. Lucrurile s-au petrecut. O săptămînă mai tîrziu escaladam. în faţa gării Buşteni. după o viaţă plină de evenimente şi peripeţii. Cît de naiv eram. Din fericire pentru noi. Valeriu Puşcariu. Un mare prieten. a lucrat cu Ion Ionescu-Dunăreanu. La coarda lui Titi Ionescu aveam să gust în ziuă aceea sentimentul curajului şi bărbăţiei oferite de alpinism. dar a rămas anonim datorită modestiei ce l-a caracterizat. Eu trăgeam la foale şi băteam la nicovală cu barosul. pentru prima dată în viaţă.. blazaţi parcă. dacă alpiniştii ar cădea de cîte ori greşesc.. Ne-am dat seama că singura soluţie era să ne apropiem de alpiniştii cu experienţă. împreună. Pe Hornul Central şi de-a lungul porţiunii superioare a Văii Urzica am văzut la Titi. primul preşedinte al Clubului alpin român. cînd mă gîndesc la avocatul Nicolae Dimitriu din contenciosul Băncii Naţionale. la prima lovitură de ciocan. consideraţi pe vreunul ca profesor sau maestru al dumneavoastră în ale drumeţiei ? — Dintre cei menţionaţi de dumneavoastră numai cu Ion Ionescu-Dunăreanu am întreprins escalade şi ascensiuni. întotdeauna. activau în acest domeniu. Oţelul din care le-am făcut era atît de casant încît. realizator a numeroase premiere alpine în Piatra Craiului. ani de-a rîndul. Curînd a venit şi decepţia. ne-a dăruit şi cel mai complet studiu al florei din Bucegi. alpinist şi cercetător. care era un priceput meseriaş.. Şi.împrumutată de la proprietăreasă ? — Ce putea să fie ? Exigentul Toma Boerescu şi-ar fi rîs puţin în barbă. am escaladat abrupturi şi am ajutat. a fost un mare alpinist. tovarăşe Emilian Cristea „garnitura de aur" a drumeţiei româneşti: Mihai Haret. el le finisa din ciocan şi la strung. ucenicul vulcanizator de atunci. care a realizat numeroase premiere. de cîţiva ani buni. Constantin Ionescu (Titi). pentru mine. respectul şi disciplina muntelui. îşi făcuseră bunul obicei de a conduce. la ora 5 dimineaţa. colective pe traseele alpine din abruptul prahovean al Bucegilor. unele amintite aici. Alexandru Beldie. sigur că acest sport al curajului şi bărbăţiei n-ar mai avea . cu cine am onoarea ?" Pentru mine. Le-am făcut pe furiş. L-am cunoscut pe marele montaniard în ziuă de 21 august 1938. animator al secţiei de alpinism de la Atelierele Griviţa. săptămînal. în cap de coardă. Sîmbătă spre duminică. în orele cînd meşterul era la masă. Pasiunea pentru alpinism îl cuprinsese şi pe Nicu Ştefan. de care mie multă vreme mi-a fost ruşine să mă apropii. s-a spart. v-ar fi dat sfaturi pentru noile ascensiuni. ştiind obiceiul.

de fiecare dată. Era o consecinţă a excelentelor învăţăminte primite de membrii Clubului alpin român în toamna anului 1937 la şcoala de alpinism de la Valbruna — Italia. Toate erau pe atunci descoperiri. În plus. prin intermediul unui vînzător de coloniale. După cîţiva ani am venit şi la şedinţele asociaţiei „Hai la drum!" Eram invitatul lui Mircea Gheorghiu. Instructor al alpiniştilor noştri era Peter Aschenbrenner. săptămînal. Mai ales că abia începuse practicarea alpinismului acrobatic. Se publicau în el titluri ca: „Impresii din masivul Piatra Craiului". mai mult ca oricare alţii. am plecat spre Piaţa Amzei. cel care a înfiinţat. după terminarea şcolii de la refugiul Coştila.G. şeful expediţiei din 1953. Nici nu bănuiam atunci că el va deveni mai tîrziu directorul Şcolii de alpinism organizate de C. adică realizarea. Doream să fiu membru al acestor asociaţii. din cînd în cînd. Dar. cu barba albă. un nou pas în lumea necunoscută a frumuseţilor carpatine. un pod de zăpadă s-a rupt şi noi am căzut sub el. Tehnica alpină modernă. cuibărite pe Valea Gălbinele şi pe jgheabul vertical al Hornului Coamei. Ionel Coman se numără printre aceia care au înfiinţat „Grupul alpin universitar — G. Conferinţele. — Dar dumneavoastră aţi rămas în continuare un alpinist solitar. Aveam emoţii. la al căror ambalaj servise. Totuşi. După pregătiri deosebite.reprezentanţi. a plecat în Germania. La şedinţa aceea. o frînghie îmbălsămată puternic cu mirosul roţilor de caşcaval grecesc. Anotimpurile la munte au pericole specifice. pe care. asociaţia.".. înseamnă că muntele v-a dat o lecţie serioasă. putut rezolva necazul. am urcat pe feţele acoperite de gheaţă şi zăpadă. Mi s-a spus că era doctorul Gheorghe Dumitrescu. descrise cu lux de amănunte. s-a specializat în tehnica alpinismului modern. premiere. „Prima escaladă a feţei nordice a Acului Mare". Primele rezultate (referindu-ne la elevi) le-a înregistrat Ionel Coman. — Pe la sfîrşitul anului 1935 am aflat că asociaţiile de turism ţin. A fost o lecţie serioasă. „Noi cercetări în peştera Polovragi". Echipaţi de vară. M-am mulţumit numai cu prezenţa la şedinţele lor. student în vremea aceea.U. neîncadrat în vreo organizaţie de turism. la sediul lor. Fără ajutorul unor alpinişti aflaţi prin partea locului. El şi elevii lui s-au afirmat. „Prima escaladă a Crestei Coştila". la activitatea altei organizaţii turistice. atacă marile probleme de escaladă alpină ale timpului. le lustruiam îndelung. a marcajelor turistice. da. învăţat după tehnica modernă. iar ghetele ţintuite. animator al alpinismului prin organizarea unor şcoli de tehnică alpină şi editarea a două manuale de alpinism. Plin de iniţiativă.A. supravieţuitorul expediţiei germane. nu trebuie trecut cu vederea faptul că marile performanţe ale timpului — Furcile şi Surplomba Mare din Peretele Gălbinele — au fost escaladate de către alpinişti neinstruiţi la şcolile străine. într-o toamnă viforoasă. de-a lungul unor poteci de munte. Către sfîrşit s-au anunţat itinerarele excursiilor. locul şi ora plecării. numele conducătorului fiecăruia. Prezenţa lui în oraşul de sub Tîmpa a însemnat reactivarea. o lecţie pe care nu o voi uita niciodată. Ne-am programat atunci o ascensiune. „Buletinul Clubului alpin român" pe care-l citeam şi-l reciteam. am hotărît să iau şi eu parte la asemenea reuniuni. îl cunoscusem la cabana Omu. cînd Hermann Buhl reuşeşte să ajungă pe vîrful „ucigaş".. dacă nu chiar înfiinţarea mişcării alpine braşovene. în 1929.. Alţii raportau despre vîstarea. — Spre marea mea părere de rău. neştiind că în luna aceasta zăpada la munte abia începe să se topească. traseele stabilite în Carpaţi şi peste hotare reprezentînd . Noroc că muntele este îngăduitor. unde activau studenţii din facultăţile şi institutele bucureştene. în ciuda faptului că taxa de înscriere şi cotizaţia nu erau prea mari. — Dacă vorbiţi aşa. de la librăria Cartea Românească. În anul 1938 o altă echipă. la cabana Stribsenjoochiaus din masivul Keisergebirge. organizată pentru cucerirea optmiarului Nanga-Parbat din 1934. greu am fi. realizînd cîteva trasee unanim apreciate. recomandată special de club. Ionel Coman şi-a legat numele şi de oraşul unde s-a stabilit după studenţie — Braşovul. Era la sfîrşit de mai. lipsiţi de colţari şi piolet. probabil. Realizator a numeroase premiere din masivele Carpaţilor.. Legaţi la capetele corzii noastre. proiecţiile de filme sau diapozitive erau. Îmi aduc aminte că. Participaţi. cum se spunea atunci. parcă aud şi acum. la prima mea participare. în scopul strîngerii fondurilor pentru lucrările viitoarei cabane Babele. am pornit spre Bucegi.M. prezida şedinţa un domn prezentabil. de a căror cunoaştere depinde uneori reuşita ascensiunii. unde îşi avea sediul asociaţia turistică ADMIR.. îmi procurasem. severă. cumpăram. îmi aranjam atent părul. folosită foarte puţin pînă atunci în România. şedinţe deschise publicului. — Într-adevăr. de fiecare dată. care. Aici. de aceea acordam mare grijă ţinutei mele: mă îmbrăcam curat. Fercheş şi cu inima gata să-mi sară din piept. Dintr-o dată. preşedintele de onoare.. Pentru noi bucureştenii venise vara. pe care le purtam şi în ascensiuni. a fost aplicată cu mai mult succes în anii următori. se vorbea de organizarea unui concert la Fundaţia Dalles. — În anul accidentului nu eraţi membru al Clubului alpin român. modestele mele posibilităţi de cîştig nu-mi permiteau.

căruia i s-au alipit curînd şi cîţiva maiştri militari şi piloţi adjutanţi. în care maestrul nostru a făcut ordine. Din tabăra de la Tămaş ne-am întors cu mai multe trasee escaladate în premieră. Dumneavoastră confirmaţi acum cele spuse şi. îmbrăcaţi în uniforma noastră gri-bleu. de-a lungul Carpaţilor. tinereţe. aveam să scriu o modestă monografie despre masiv. Cheile Vîrghişului. la marcarea unor trasee turistice din regiune. din nou. stadioane bine cunoscute. Acest mare animator al alpinismului nu făcea parte din nici o asociaţie. Mergeam la munte şi la şedinţele diferitelor asociaţii de turism doar cînd aveam o permisie şi în concedii. în Piatra Craiului. ni se pare. Pincu mi-a propus să urcăm pe Traseul Furcilor şi apoi pe al Surplombei Mari din Peretele Gălbinele. Aşa s-a şi întîmplat. „Nea Iancu". Şi am reuşit. camarazii mei de arme au fost ei înşişi cîştigaţi de ideea întru care eu perseverasem. încă din anul 1936. să particip. Cu Mircea Gheorghiu. Bucegii. — Cu Ionel Coman am purtat deja o convorbire deosebit de agreabilă. în ce vă priveşte. aşa cum îi spunem şi astăzi.În cele 15 zile petrecute pe Tămaş am învăţat viaţa şi disciplina de tabără. şi Nea Iancu. cel care mi-a dezvăluit frumuseţile Pietrei Craiului. Pincu avea să fie. pentru a descoperi şi pune în valoare. în zorii zilei de 12 august.. În cuprinsul lor am organizat tabere de lungă durată lucrînd efectiv.. înţelegere. la mijloc. cel mai greu traseu alpin din ţară — Furcile Surplomba din Peretele Gălbinele avea gradul 4-A.P. la vîrstă. n-am îndrăznit să afirmăm că el era. un necunoscut ademenitor. Trebuie să adaug că. printre membrii fondatori ai asociaţiei Turismul popular. am scotocit zile în şir cotloanele abruptului Marelui Grohotiş. un rol determinant. să cucerim peretele cu cea mai mare diferenţă de nivel din Piatra Craiului — 320 m. Întîlnirea cu regretatul meu prieten Gheorghe Weintraub (Pincu). la insistenţele noastre. recrutaţi dimineaţa din faţa statuii sergentului Muşat.recorduri de măiestrie. iniţiator al secţiei de turism-alpinism de pe lîngă Organizaţia Sportului Popular — O. am înfiripat un grup de alpinişti. Săptămînal. la realizarea a peste 200 de premiere alpine. Nu pot să exprim ceea ce am simţit la prima mea ascensiune în Piatra Craiului! Descopeream aici altceva. bunul nostru sfătuitor şi prieten. mă văd obligat. pentru cucerirea căruia trebuia timp. războiul mi-a întrerupt activitatea. Hăghimaşul.S. Schen Matei. Asta s-a întîmplat cu luni în urmă. Piatra Craiului. V-am ruga. în tabăra de la Tămaş am început să simt plăcerea escaladelor în premieră. gîndind că de acolo munţii îmi vor fi mai uşor accesibili. căruia noi. Caracsony . în continuare. după 13 ore de escaladă continuă. frînghii şi ciocane. mi-a prilejuit mai tîrziu o suită de escalade dificile. de acelaşi Nea Iancu.F. Domnia sa. după 35 de ani. Oamenii escadrilei au devenit repede capi de coardă. să evidenţiez evenimentul. ca dealtfel în întregul masiv: lucrarea lui de mai tîrziu a fost revelatoare. Prin bunăvoinţa comandantului de escadrilă. E adevărat ? — Este adevărat că stagiul militar a fost pentru mine un nou prilej de cunoaştere a munţilor. peretele. Am auzit că stagiul militar a avut. dar mai ales colaborînd cu alpiniştii din echipa ce o conduceam. conducea în abruptul prahovean începători. am cunoscut o regiune nouă. după 23 August 1944. a enumerat cîteva din acţiunile mari pe care le-a iniţiat. escaladam traseele amintite. în sfîrşit. Piatra Craiului este un munte al celor tineri. După o tentativă nereuşită. cu vremea. printre care Piscul Rece. Zilele petrecute în tabăra de pe Tămaş au încoronat strădania noastră cu escalada Traseului Central din Peretele Piscului Rece. Munţii Rodnei. Am cerut să fiu repartizat la o unitate de aviaţie din Braşov. participasem. Făgăraşul. El era omul care. Astăzi. De aceste trasee s-au legat nume ca Aurel Irimia. la tabăra organizată de Ion IonescuDunăreanu. care ne învoia fără să ştie ce facem. înarmaţi cu pitoane..S. Cu două sandvişuri. drept pentru care frîngiile pompierilor din unitate ne erau insuficiente pentru escaladele săptămînale. în afara membrilor Clubului alpin român. am atacat. desigur. „prinşi" de ineditul munţilor. considerate atunci ca cele mai dificile. Inginerul braşovean ne-a vorbit cu aceeaşi pasiune despre munţi. descriere şi marcare. Atunci. mai mult din dorinţa de a respecta o cronologie. chiar îl completaţi.. Eram primii alpinişti care. curaj şi altitudine pentru România. am reuşit. mai ales. secund. din modestie şi respect pentru membrii Clubului alpin român. Aşa a încolţit dorinţa de a pune în valoare. Apusenii şi Munţii Banatului au devenit. alături de el şi de Mircea Gheorghiu. Cheile Turzii. Sub îndrumarea lui am realizat cîteva escalade în premieră. şi mai apoi secretarul comisiei de schi şi alpinism din C. acel ţinut sălbatic şi neumblat.N. zonele favorabile pentru practicarea alpinismului. îi spuneam. de fapt. Munţii Gutin. N-aş fi crezut atunci că. astăzi de dificultatea gradului 5-A. Creasta Picăturii din Bucegi ori peretele de vest din Piatra Craiului erau trasee cunoscute. Creasta Coştila-Gălbinele. tehnică şi. să ne vorbiţi despre următoarele trepte în cucerirea muntelui. cei mici. datorită lui Ion Ionescu-Dunăreanu. Mai mult decît oriunde. Rarăul. Cunoscîndu-mi posibilităţile. din mămăligă cu marmeladă. porneam prin munţi: Hornul Central. . Mai tîrziu. ci la posibilităţile fizice şi la entuziasmul celui ce se încumetă să-l escaladeze. pregătite de Nea Iancu.E. am avut prilejul în vara anului 1942. la care a participat şi maestrul nostru. Performanţa noastră se datora îndrumărilor date de jos. săptămînal. Cu ocazia unui astfel de concediu. Această tinereţe nu se referă. cu destulă strîngere de inimă. prin amenajări.

am organizat o şcoală de alpinism în Piatra Craiului. la îndemnul unor prieteni. în aceeaşi formaţie.Într-o zi de toamnă tîrzie. Tot în anul 1946.. Cu restul de bani. cum i-aţi spus. Oricum. Gheorghe Niculescu. erau Sorin Tulcea. de cîte ori mă aflam în zona văii Gălbinele. Mircea m-a făcut să înţeleg mai bine plăcerea şi rostul alpinismului. —Fisura Albastră. sub limita treimii inferioare a peretelui. începutul alpinismului. În multele noastre escalade şi ascensiuni. dobîndite de la ghizii din Chamonix şi Zermatt. Ionel Coman şi echipa lui ajungeau pe vîrful Pintenului din Valea Albă. strînşi din donaţii şi concesionarea căminului. — Povestiţi-ne cîte ceva din perioada lungului asediu al acestei redute. 17 au terminat cursul reuşind să-şi însuşească tehnica alpină şi să escaladeze mai multe trasee din regiune. ne-a obligat să coborîm din peretele Văii Albe. v-au ţinut şi continuă să vă ţină sub magia lor. Mărturisesc că. trebuie sa aibă nervii de oţel". pe atunci pretendent la titlul de campion de schi. se împlineau 166 de ani de cînd elveţianul Benedict de Saussure. dealtfel. — Cucerirea ei s-a petrecut în ziua de 6 august 1953. Gheorghe Gheorghiu-Dej de astăzi. Sub îndrumarea lui mi-am desăvîrşit metodele tehnice de escaladă şi am adîncit prietenia.. au constituit. Colţul Brînei şi altele. într-o temerară coborîre a întregului perete. Autorii escaladei din seara zilei de 20 iulie 1946. căreia îi putem spune „Etapa gradului 5-B". asemenea unui leit motiv. vara s-a reluat activitatea la şcoala de alpinism. pentru depăşirea lor. Descoperirea.. L-am cunoscut prin pădurile Pietrei Mari. — Mi-au trebuit. Între 7 şi 13 martie 1947.] limita gradului 5-A. le-am transportat la baza de jos a celor trei surplombe. eu şi Nicolae Baticu. o premieră de răsunet. În legătură cu obstacolele lui. În iarna lui 1947 s-a deschis o şcoală de schi alpin la Vîrful cu Dor. Clubul a reuşit să plătească împrumutul. el avea să se numească „Traseul celor Trei Surplombe". în 10 septembrie. tehnic ceva mai mult: cunoşteam toate obstacolele traseului şi confecţionasem. avea să se numească Fisura Albastră.. acelaşi an. — A fost grea cucerirea traseului „omului cu nervii de oţel" ? — Vara anului 1945 a fost destul de capricioasă. făcut cu ani în urmă la o bancă de credit. La 4 august. creasta dintre Valea Ţapului şi Valea Urzicii. nu ştiu de ce. am parcurs în premieră de iarnă creasta Făgăraşului pe distanţa Bîlea-Sîmbăta. Nicolae Dimitriu spunea : "Omul care-l va rezolva. cînd leneveam printre jnepenii crescuţi pe Colţul Gălbinele. Cele învăţate în această tură le-am aplicat cu succes în marile expediţii de iarnă. din cîte am auzit. eu şi Nicolae Baticu. după cinci încercări. venită din partea bunului meu prieten. unde atacasem Fisura Mare. obosiţi şi lihniţi de foame aruncam pe patul refugiului Coştila frînghiile care.. opera dumneavoastră de căpetenie. avea să se termine abia în dimineaţa următoare. datorită culorii peretelui.. alături de redutabilul alpinist Dan Popescu. după cum ştim. mi-am însuşit-o imediat. Era începutul unei noi etape în alpinismul românesc. Frecvenţa avalanşelor. ne-au cauzat întîrzierea. cu ploaie şi lapoviţă. Deşi lipseau alimentele şi condiţiile de viaţă erau îngreunate. La 8 august. nu ca în 8 septembrie cînd... Era un îndrăgostit de frumuseţile naturii şi avea cunoştinţe de tehnică alpină. în Bd. şi intrarea — ca membri — în Clubul alpin român. După realizare. Aşa că propunerea de a-l ataca.. cantitatea enormă a stratului de zăpadă. marcînd. astfel. au devenit pentru noi o preocupare majoră. iubirea şi pasiunea mea pentru natură. blocîndu-se în perete. — Punerea în aplicare a acestei idei o datoresc doctorului Mircea Sterescu. o garsonieră în care s-a instalat sediul central al Clubului alpin . realizasem foarte puţin. începută în zorii zilei de 9 septembrie 1945 şi presărată cu peripeţii deosebite.. Am fost însoţit de schiorii şi alpiniştii de renume: Gheorge Roşculeţ din Buşteni. care a avut [. La 5 august 1945 am pornit pe traseul imaginat de Mircea la escaladarea Peretului Gălbinele. mie şi tovarăşilor mei de escaladă. Ele ne-au înlesnit. care a avut şansa să escaladeze ultima şi cea mai dificilă porţiune a traseului. revenindu-mi în memorie. Fizic. găsindu-ne la venirea iernii. aceste cuvinte mi-au plăcut. — Un efort şi o idee care. pentru construirea Căminului alpin din Buşteni. Isprava. pe care. Toponimia de amănunt a Bucegilor şi identificarea unor trasee alpine. în ziua aceea eram bucuroşi. Nagy Nicolae şi alţii. şase ani de încercări pentru a ieşi la creastă pe acest traseu care. . devenite pentru mine o preocupare majoră. Belmat şi Picard se urcau pe Mont-Blanc. o vreme mizerabilă. dimpreună cu tura încercată de mai multe ori şi de alte echipe. Chivu Dumitru. Ne-am întrerupt pentru o vreme escaladele. un însemnat număr de pitoane tubulare. prin care ne-am tăiat drum şi primele bivuacuri de lungă durată la cort. Pînă în august 1952 întreaga noastră mişcare alpină a parcurs un şir [. s-a cumpărat. Gheorghe Niculescu. abătută peste munte în sezon de vîrf — august—septembrie — a stăvilit entuziasmul nostru. în vederea escaladării lor în premieră..]de erau Sorin Tulea. pasiunea. Ploile şi o ninsoare timpurie.Ladislau. Roadele muncii entuziaste s-au concretizat curînd: Fisura sudică din Colţul Mălinului. Dintre ei. s-au prezentat la şcoală 29 candidaţi.. dirijîndu-ne preocupările în cadrul Clubului alpin român către o activitate administrativă neobişnuită. Sterescu mi-a arat linia unui traseu posibil în Peretele Gălbinele. şi Toma Boerescu.

Fisura Albastră. pentru că tot ne-am îndepărtat de. s-a acordat personalitate juridică asociaţiei „Turismul popular". Evenimentul l-am sărbătorit prin escaladarea în premieră a unor trasee alpine. alături de Mircea Gheorghiu.G. dornici să contribuie la donaţie. Anul 1948 cunoaşte evenimente de mare însemnătate şi pentru drumeţia şi alpinismul românesc. În el arătam importanţa alpinismului şi necesitatea înfiinţării unor secţii pe lîngă asociaţiile sportive. devenită curînd Clubul sportiv al Casei Centrale a Armatei. Turismul devenise. nu fără o nouă contribuţie a membrilor clubului: plata tapiţerului. au renunţat. — Dumneavoastră aţi avut un rol important.Ce-ar fi să le tapiţăm ?" Şi. însoţit de un album cu fotografii. Paralel cu excursiile. erau obişnuite.român.. Numai din Bucureşti plecau 8—10 trenuri săptămînal. în cadrul unei şedinţe prezidată de căpitanul Florescu. de data asta cu aprobarea viceguvernatorului. ghizi. viceguvernatorul Băncii Naţionale. 5. Dar povestea nu s-a sfîrşit aici. în aceşti ani. aşadar. se organizau trenuri speciale şi coloane de autocare cu destinaţia cabanele din munţi. preşedintele de onoare al clubului. — Dimitriu era salariat la Banca Naţională. asistent la şcoala de organizatori de turism. vîndute Băncii. iar alta similară a fost depusă la Clubul Dinamo Bucureşti. în seara aceea. participarea la excursii era atît de numeroasă încît. turismul de mase. de pildă. faptul că în escalade am abandonat botoşeii cu talpă de anvelopă şi frînghiile indigene. a intervenit la timp şi. şi atunci Nicolae Dimitriu a recurs la o manevră ingenioasă.. Prin sentinţa nr.N. au fost. s-a constituit secţia de alpinism. Materialele şi echipamentul pus la dispoziţie.G.. Opt luni mai tîrziu. Mulţi dintre absolvenţii acestor şcoli au devenit responsabili ai birourilor locale de turism. cu greu completam numărul locurilor pentru un vagon special ataşat la trenul de sîmbătă..G.M. Conducerea partidului. Era puţin. am . 88. studenţi.. 18/1948 a Tribunalului Ilfov.. despuiate de piele şi seegras. sub nici o formă. în 1947. s-a prezentat iar în cabinetul viceguvernatorului. iar în lunile de vîrf chiar mai multe. o parte din membrii secţiei noastre au fost transferaţi la secţiile de alpinism ale C. ci sacii de dormit. activam la Clubul Casei Centrale a Armatei. Curînd. drumeţ pasionat. — care a preluat de la O. instituţie care-l avea.G.M. secţia de turism a înfiinţat şcoli pentru promovarea cadrelor de conducere. era foarte puţin. Cu vremea. „cu pantacuza".. Preşedintele asociaţiei. Petrescu George-Bebe şi alţii in activizarea asociaţiei „Turismul popular" sau a secţiei de turism din Confederaţia Generală a Muncii". O cerere semnată de nouă alpinişti a fost înaintată conducerii asociaţiei sportive „Armata". şi cabanele turistice. şi ale Clubului Dinamo Bucureşti. s-a înfiinţat secţia de turism a Confederaţiei Generale a Muncii — C. munca de educare revoluţionară era uşurată.M. o activitate recreativă de masă. la cumpărarea biletelor de tramvai. s-au achiziţionat masa de consiliu şi lampa de plafon. Nicolae Dimitriu i-a propus acestuia vînzarea unor uşi capitonate. în 1951. iar în august 1949 aţi fost numit de către Secţia cultură fizică şi sport C.. ca ele să nu fie date. Scaunele. rămase la Căminul alpin din timpul războiului.T. Asta se întîmpla. cum am spus. Cu banii obţinuţi. Uşile. publicat în Buletinul Oficial nr. ca urmare. secţia de turism a C. sub egida Secţiei de turism a C. Cei din Grupul alpin universitar. fireşte. condiţiile de antrenament şi mai ales deplasările au avut o înrîurire pozitivă asupra noastră. Curînd am fost chemat la Clubul Casei Centrale a Armatei unde. organizatori de turism în întreprinderi. la 9 martie 1949.G. chiar dacă ocolesc mult răspunsul la întrebarea dumneavoastră.M. existente în pivniţele Băncii Naţionale.M. cu pielea şi seegras uşilor capitonate. a trecut la adevărata organizare a turismului prin programarea săptămînală a excursiilor de masă. fără prea multe formalităţi.. reformate. sau tindea să devină. Era greu însă. Un memoriu. De aceea. Prin intermediul lui. secţia a III-a. Încadrată cu specialişti şi punîndu-i-se la dispoziţie fonduri suficiente. Membrii voluntari aveau să primească echipament şi fonduri pentru practicarea alpinismului.. prin Decretul Prezidenţial nr. de la membrii clubului sau de la diferitele instituţii la care mai obişnuiam să mergem. Dimitriu şi-a zis într-o zi : . cumpărate din donaţiile membrilor. Aveam sediu pentru club. nu putea să refuze oferta. Eu. Preşedintele a început de îndată strîngerea fondurilor. nu mai foloseam impermeabilul.. Desigur. v-am ruga să semnalaţi momentele principale ale activităţii turistice din jurul anilor '50. Domnul Lapedatu. Clubului alpin..M. Aici. — Asociaţia „Turismul popular" a fost desfiinţată în anul 1950. îmi amintesc că l-am însoţit şi eu. nu l-a putut refuza. a fost înaintat secţiei de turism a C. La început.G. în altă zi. cu acelaşi nume. săptămînal. Revista. Ţin să povestesc întîmplarea. pe Ion Lapedatu. popularizate apoi prin presă şi radio. Este semnificativ. din nou. l-a rugat să cedeze Clubului alpin român două uşi vechi. — Vă ascultăm. Condiţiile asigurate de cele trei departamente au schimbat complet optica alpiniştilor. era pretutindeni. ca viceguvernator... au fost tapiţate scaunele. cînd făceam bivuac. umpluţi cu puf. preşedintele de onoare al clubului nostru. a continuat să apară pînă la finele anului 1951. înţelegător. conştientă de importanţa acestui fenomen. dar nu aveam mobilier..

Toată noaptea am vegheat pentru a nu ne prăbuşi. Era gradului 6. după cinci zile de mers. Am zburat la club. limita de dificultate în alpinism. dar doream sa fiu în apropierea ei. dar cei mai mulţi veneau o singură dată. numeroşi alpinişti fruntaşi. rostogolind bolovani peste hăurile Văii Albe. Am continuat drumul în doi.M.. traseul Soldat erou Eftimie Croitoru. tovarăşe Cristea. încă un adversar: pe şeful Casei Centrale a Armatei. Cînd am ajuns. de a-i vorbi despre capriciile vremii şi de lipsa fondurilor. Am terminat traseul cu Irimia Aurel şi Radu Constantin în ziua de 6 august 1952. ce gînd ai cu Fisura Albastră ?. Încercările n-au încetat nici după această întîmplare nefericită. a Lespezilor din Peretele Văii Albe. numărînd becurile aprinse în Azuga. i-au degerat picioarele. întîmplarea a făcut să fiu în posesia unei frumoase sume de bani. şablon al posibilităţilor umane. Irimia a fost nevoit să renunţe. cîteva performanţe alpine de mare dificultate: traseul Santinela. scrutîndu-i cu privirea înseninările. Cînd comandantul clubului m-a întrebat. În această „escapadă" am fost însoţit de Irimia Aurel şi Radu Constantin. cînd am revenit la baza peretelui.. i-am solicitat trei zile de repaus la Buşteni. probabil. că Fisura Albastră se va apăra. în premieră. la peste 160 in 1952.G. pentru alpinişti. Am descoperit atunci linia traseului Soldat erou Eftimie Croitoru. din nou.. începuse.. alpinismul. Am plecat la Buşteni şi de aici în circurile Văii Albe unde am instalat bivuacul la baza peretelui.. În anul acela. secrete. mi s-a adresat: „Cît timp îţi trebuie ca s-o termini ?" Nu ştiam ce să-i răspund şi atunci el. Aşteptam însă răbdător şi speram să intervină ceva.. traseul Soldat erou Eftimie Croitoru. Făgăraşul nu mai avea. Proporţia lor. primii alpinişti militari în termen la clubul C. Am botezat-o „Liza". prin şcolile organizate de C. etc. Şase bivuacuri. O uram.. În acest traseu am bivuacat. mi s-au îmbujorat obrajii de bucurie. în premieră. lucrînd din zori şi pînă seara tîrziu. fără putinţa de a întreprinde ceva. Din păcate. mă obişnuisem cu regiunea şi persistam în ideea mea. . Am plecat din cabinetul colonelului ameţit de rezultatele întrevederii. prin noua organizare. A urmat. După ce m-a ascultat. colonelul m-a primit în uşa biroului. un masiv cu feţe înclinate peste care alunecau în trombe pustiitoare zeci de avalanşe. a continuat: „Începi.Într-o zi am primit ordin să mă prezint în faţa şefului Casei Centrale a Armatei. Aştepţi să-ţi crească barbă albă ca s-o termini ?" Nu vă mai spun că. Am aşteptat trei săptămîni. Fisura Albastră avea. cînd negurile se mai împrăştiau. Am trimis băieţii la Căminul alpin din Buşteni. în acelaşi timp.. a Muchiei Pintenului şi am imaginat linia traseului Fisura Roşie. cu mîna întinsă şi m-a întrebat : „Ascultă. .C. reuşise să atingă limita maximă a posibilităţilor lui în Carpaţi. O atacasem încă în 1946. Eram convins. M-au secondat mulţi colegi de asociaţie sau prieteni alpinişti. În mai puţin de patru ani. vuiau.. pentru a povesti colegilor cele întîmplate. unul mai năstruşnic ca altul.. Puţin a mai trebuit ca tovarăşul meu să rămînă singur într-un ţinut pe care îl parcurgea pentru prima oară în viaţă. o temerară ascensiune de iarnă: parcurgerea integrală a crestei Făgăraşului de la Olt pînă la Zărneşti. Fisura Suspendată.. după escaladă. au îmbogăţit patrimoniul traseelor alpine de la 47 în 1944. apoi renunţau. tocmai cînd zăpada sărea peste un prag de piatră. pe o platformă extrem de mică. răgeau. încadrarea lui ca sport printre disciplinele C.F.A. văzîndu-mi ezitarea." Eu îmi alungam un asemenea gînd. acum. escaladarea. înainte de a-i explica şefului obstacolele traseului. ridicînd. Zamora şi Poiana Ţapului. Dacă nu o termini sau dacă nu-ţi ajunge suma pe care ţi-am aprobat-o pentru hrană şi materiale te prezinţi iar la mine". campionatele ce dirijau. vorbelor ce începuseră să circule printre alpinişti: „Fisura Albastră nu va fi cucerită fără jertfe supreme. prin regulament şi spre escaladele în premieră. izgoniţi de ploi sau de furtuni de zăpadă. Apoi a venit momentul cînd Fisura Albastră a cedat. deoarece.. o creastă bîntuită frecvent de viscole. pe care mi-o arătase un prieten cu ani în urmă. Am preferat să merg la un magazin de materiale sportive. Irimia şi eu — Irimia fiind cap de coardă — am stabilit. într-o sîmbătă. — Anul 1952 a marcat şi ultima etapă ascensională a alpinismului pentru stabilirea unor performanţe de maximă dificultate. care să ne determine pe mine şi pe tovarăşii mei să ne asumăm tot riscul.. — De atunci.. Cu ea. Aproape 70 km de creastă. ascensiunile de iarnă. pentru a privi Fisura Albastră. Un potop de ploaie transformase muntele în infern. că vom fi obligaţi să coborîm forţat.S. În 1948. Eu m-am încăpăţînat şi am rămas singur sub uriaşul perete. ce-mi doresc.C. să-mi cumpăr o frînghie Fissner de 80 m. în 1952.. o avalanşă neobişnuit de mare s-a desprins la un moment dat cu mine şi numai printr-o întîmplare fericită am reuşit să scap de furia ei. Şase zile am stat în perete. Buşteni. Puteam să-mi cumpăr o casă. Cascade enorme curgeau peste perete.-ului. desigur. cu Irimia. Peretele Priporului. cînd am ajuns la Lacul Călţun. a însemnat garanţia şi îndemnul spre escalade de aceeaşi amploare şi duritate.. am găsit frînghia roasă de şoarecii din grota unde obişnuiam s-o las. am început să asediem mai cu spor traseul Fisurii Albastre. Dădeau crezare. — Numai Fisura Albastră se încăpăţîna să nu cedeze.realizat.

însoţit de Irimia Aurel şi Caraciony Ladislau. chiar dacă a trebuit să-l ajut în escaladele temerare sau să renunţ la plăcerea de a mă considera ajuns primul în anumite locuri. recrutarea. Adaug că din cele circa 750 de trasee alpine existente în Carpaţi. participarea militarilor la ascensiuni gradate şi apoi la alpiniade. o treime le-au escaladat. Alasca. În afara ineditului. în vara anului 1953. De-a lungul celor 23 de ani. vînătorii noştri de munte practică astăzi un alpinism modern. faţă de care m-am ataşat. Caucaz. căile de retragere forţată etc. Enache Gheorghe. iarna. în locul lor. În Banat. Cezar Manea ş. — Ne apropiem de sfîrşit şi nu ne-aţi vorbit despre activitatea dumneavoastră de „speolog " şi nici de aceea de scriitor de literatură turistică. Activitatea mea în această direcţie a fost generată de prietenia cu unii cercetători clujeni şi bucureşteni. credincios. au escaladat chiar înălţimi mari din alte masive: Pamir. pe măsura posibilităţilor mele. Notaţi.A. Escaladele contra cronometru au fost suspendate. altele. Chivu Dumitru. Naghi Nicolae. Aici. introdus de alpiniştii de performanţă din clubul C. pe acei care au plătit cu viaţa pasiunea şi dragostea lor pentru munte: Irimia Aurel. Alexandru Floricioiu. parcurgeam lanţul Carpaţilor Meridionali în premieră de iarnă. Ideea enunţată a devenit pentru mine o sarcină. Cu parcurgerea munţilor dintre Valea Prahovei şi Valea Teleajenului şi ai celor dintre Jiu şi Olt. creasta Carpaţilor mi-a lărgit orizontul posibilităţilor turistice şi alpine. — Gîndul de a parcurge. adăposturile fixe. Ghiţescu Andrei. un alt coleg de asociaţie. participarea la alpiniade cu un număr cît mai mare de căţărători etc. conferinţele tehnice şi altele au avut un rezultat pozitiv. n-am făcut un pas fără omul de ştiinţă. fără a socoti premierele hibernale şi explorarea peşterilor. Cetăţile Ponorului s-au încăpăţînat să reziste asalturile noastre. În a doua lună a anului 1955. întregul lanţ al Carpaţilor m-a determinat. am fost în explorări numai omul de ajutor. Mii de ore le-au trebuit elevilor mei şi mie pentru a realiza aceste performanţe. devenindu-le.. ultima terminată în vara anului 1973.. care a durat două luni. Ea s-a încheiat cu dezlegarea definitivă a misterului. Toţi sînt desţelenitori de trasee. Cristian Petre. Nicolae Jitaru. înaintea numelui meu. puţini la număr însă: Ionel Coman şi Mircea Mihăilescu. Unii dintre ei. Valentin Garner. în Apuseni. ţinută la Casa Centrală a Armatei. Gheorghe Rosculeţ. profesori şi exemple de urmat. pe cele ale alpiniştilor Schenn Matei. în excursie. Mircea Mihăilescu. Alexandru Floricioiu şi Adrian Tănase. S-a hotărît atunci ca tehnica alpinismului să fie învăţată de vînătorii de munte. N-am descoperit niciodată ceva singur. pentru a le cinsti memoria. alpiniştii din echipele armatei. Măciucă Victor. Szalma Mihai. Welkens Roland. să întreprind o excursie de recunoaştere de-a lungul crestei lor principale. Ion Opriş. Emil Coliban. Bucegi. După aceste succese au urmat. folosind pitoane cu expansiune şi escalada artificială peste pasaje de dificultatea gradului 5. Ionel Coman.. escaladele în premieră. Matei Schenn. adăugînd învăţăminte noi la cele culese în ascensiunile de iarnă întreprinse anterior pe crestele munţilor Rodnei. am scotocit sute de peşteri şi avene. Gheorghe Crăciun.. tovarăşe Emilian Cristea ? — Întrebarea nu-i bine formulată. într-un singur an s-au escaladat 247 de trasee în premieră de vară. Todor Hurban. Căliman. s-au organizat şase expediţii. vreau să amintesc neapărat de o şedinţă de bilanţ. Speologia m-a fascinat. — Dintre alpiniştii noştri fruntaşi. posibilităţile de aprovizionare. Respectînd învăţătura marelui Racoviţă. Dotarea cu materiale. ori Carpaţii Meridionali iarna. fireşte. Ca şi Fisura Albastră. Hiemensch Norbert. Am dori să continuaţi relatarea succeselor şi evocarea momentelor principale la care aţi participat direct. perfecţionaţi în şcolile noastre de alpinism. Ulterior. S-a iniţiat un regulament care stimula. asupra importanţei lui pentru armată. Acţiunea a devenit activitate oficială. Sanda Paraschivescu. .. considerînd că puteam trece la etape mai lungi. — Precizez că aceste două activităţi.a. Ion Zimcenco.Ca preşedinte al comisiei de ture şi escalade şi apoi al colegiului de antrenori din Comisia centrală de alpinism v-aţi adus şi dumneavoastră contribuţia.C. Ea nu a vizat performanţa. pe cine aţi alătura numelui dumneavoastră. legitimarea şi clasificarea sportivă de noi elemente. le practic doar ca amator. Alpi. instruiţi de zecile de ofiţeri-elevi. Dumitru Chivu. stabilirea unor baremuri. În cadrul adunării s-a insistat asupra laturii utile şi aplicative a alpinismului. Am trecut la aplicarea ei. munţii Olteniei ori Poiana Ruscăi. în premieră. într-o zonă sau alta a ţării. prin Rarău. parcurgerea acestora a fost inclusă ca normă obligatorie pentru obţinerea titlului de maestru al sportului. cursurile de iniţiere cu cadrele. În acest context. în iarna anului 1954 încheiam ascensiunile de recunoaştere de-a lungul crestelor diferitelor masive. Amintesc. în Cetăţile Ponorului — caz unic în analele speologiei româneşti — alpiniştii şi oamenii de ştiinţă au escaladat în porţiunea finală a galeriei un perete de 120 m înălţime. cît a durat explorarea. la care trebuie adăugaţi Tania Duţescu. Tănase Adrian. Traian Flucuş. Nagy Nicolau. Sebeş etc. Anii 1961—1962 sînt consideraţi ani de vîrf. participînd fizic la stabilirea performanţelor. am recunoscut zonele de trecere periculoase pe timpul iernii.

NICOLAE SIMION — Ani de drumeţie — Editura Sport-Turism. însă. căile vieţilor noastre. realizator al unor numeroase premiere alpine în Piatra Craiului. Ea s-a concretizat într-un prim volum intitulat „Bucegii. În activitatea de propagandă folosesc deseori colecţia de diapozitive. La coarda lui aveam să gust în ziua aceea sentimentul curajului şi bărbăţiei. 1976. cu haina ştiinţei popularizate. Sport-Turism. încărcate de emoţia unor vechi aduceri aminte. unele inedite.Cît priveşte activitatea mea de scriitor de turism. Pe Hornul Central. şi traseele descrise de mine.marea revelaţie a Pietrei Craiului". completată şi adăugită. 1976 ALPINISM ŞI DRUMEŢIE CU EMILIAN CRISTEA Rîndurile acestea. Vara anului 1942 (1—15 august) va veni cu ceea ce Emilian Cristea obişnuia să definească drept . m-a preocupat întotdeauna. Cuvinte spuse din inimă. pe care l-am întocmit singur. coborît dinspre crestele văduvite de viaţă ale Făgăraşului. tot pe el să ne povestească în graiul său simplu. Povesteşte el însuşi despre acest eveniment de la începutul carierei sale de alpinist. lucrare scrisă în colaborare cu Eugen Nedelcu şi „Făgăraşul" — 1974. a fost un mare alpinist. oferite de alpinism. el era atunci un tînăr timid a cărui prezenţă se pierdea printre ceilalţi participanţi la ascensiune. reviste şi almanahuri. ajutîndu-ne să uităm că într-o tristă seară de noiembrie. într-o tură alpină din Bucegi (Urzica superioară) considerată una din cele mai dificile la nivelul de atunci al alpinismului românesc. anul 1942 ni-l va aduce pe următorul. atît cît mi-au permis puterile. au urmat ghidul „Hăghimaşul şi Lacul Roşu" — 1969. zîmbind unor amintiri dragi. trebuia continuată. în Piatra Craiului". am considerat că opera începută de Ion Ionescu-Dunăreanu. pentru capitolul alpinism. aşa că mi-am permis relatări sau descrieri de regiuni. Voi încerca. întocmită în colaborare cu Nicolae Dimitriu. nu atît prin ceea ce a reuşit să cunoască din secretele „muntelui desăvîrşit" şi să realizeze ca performanţe alpine la numai 27 de ani şi după doar cîţiva ani de practicare a alpinismului. a durat şase ani — 1954—1960. care avea să-i condiţioneze întreaga activitate viitoare. pe uliţele pustii ale unui obscur sat argeşean. cît mai ales prin consecinţele pe care „experienţa Piatra Craiului" le va avea asupra profilului său de viitor as al alpinismului românesc. alpinismul. pentru prima dată. p. în singurul text memorialistic rămas de la el şi publicat în volumul de amintiri colective Ani de drumeţie (autori Valentin Borda şi Nicolae Simion — Ed. alături de o infinită modestie: recunoaşterea sinceră a meritelor celui sau celor care i-au călăuzit primii Paşi în viitoarea sa activitate multilaterală. O fac întotdeauna cu plăcere. Ionescu (Titi) a lucrat ani de-a rîndul cu Ion Ionescu-Dunăreanu. şi despre care voi vorbi ca şi cum eroul lor s-ar afla printre noi şi ar asculta. nu prea adesea întîlnite la oamenii noştri. Ne-am întîlnit de prima dată în vara anului 1938. Făceam parte dintr-o echipă de alpinişti condusă de Const. Turism-Alpinism". În 1964. Realizarea unei excursii. s-a reeditat. M-am înşelat. trasă la ieşirea din abrupt. pe calea gîndului şi a imaginii. Activitatea publicistică. evenimentul crucial al vieţii şi carierei sale de mare alpinist.. apărut în 1961. Am găsit o largă înţelegere la redacţiile diferitelor ziare. cîteva evenimente peste care s-au aşternut mai bine de patru decenii. cineva îşi însoţeşte povestirea cu imagini aflate în fototeca personală. „Piatra Craiului" — 1971. am văzut la Titi. să readuc la viaţă cîteva momente trăite împreună. Ionescu (Titi). Prezenţa lui Emilian Cristea printre noi a fost.232—233) : „L-am cunoscut pe marele montaniard în ziua de 21 august 1938. nu vor fi un discurs de laudă întru amintirea unui prieten dispărut. Const. din pasiune. dar a rămas anonim datorită modestiei ce l-a caracterizat. încă. Membru al asociaţiei ADMIR. în anii următori. nimic nu lăsa să se întrevadă viitorul strălucit care avea să-i fie hărăzit şi cît de strînse aveau să devină. Credeam că pot realiza această muncă paralel cu celelalte activităţi obşteşti. primul care în lucrările sale descria şi trasee alpine. cuprindea şi materialele puse la dispoziţie de neobositul bucegist Alexandru Beldie. Aşa cum îmi aminteşte o fotografie ocazională. pentru strîngerea materialului. sau ilustrînd-o cu fotografii. munca de teren. Am început cu ghidul Bucegilor. Const. VALENTIN BORDA. satisfăcut că sportul fără spectatori. îmbrăcînd povestirea. la care am avut colaborarea lui Mihai Cicotti şi Bălăceanu. cu cugetul curat şi care ne dezvăluie una din cele mai pregnante trăsături de caracter ale lui Emilian Cristea. este şi va fi mereu vie. deci. Exemplul de mai sus nu va fi singurul relevant în aceste rînduri. lucrarea. adept al alpinismului acrobatic. Ionescu (Titi). pentru turism. poate deveni cu spectatori atunci cînd. a stins pentru vecie o flacără ce ar fi putut să lumineze ani şi ani. îmi permite să port spectatorul pe înaltele culmi ale munţilor. întocmirea unui ghid cere precizie în descrierea traseelor şi aceasta nu s-a putut face de la birou. dar bine simţit : „În vara . şi de-a lungul porţiunii superioare a Văii Urzicii. Lucrarea. un vînt hain şi rece. Să lăsăm. cum se întrebuinţează şi se asigură corect frînghia. născută din dorinţa popularizării performanţelor alpine şi alpinismului.

desfăşurîndu-mi activitatea de o viaţă la suprafaţa pămîntului. am învăţat ce este viaţa şi disciplina de tabără. am atacat în zorii zilei de 12 august din nou peretele. etc. pentru a descoperi şi pune în valoare acel ţinut sălbatic şi neumblat. în tabăra de pe Tămaş am început să simt plăcerea escaladelor în premieră. Să mai facem un pas pe firul aducerilor aminte. A fost doar o banală vizită în banala Peşteră a Ialomiţei. Furcile şi Surplomba din Peretele Gălbinele aveau gradul 4-A. cu cît i s-au mai contestat şi alte performanţe. În schimb introducerea lui Emilian Cristea în secretele abruptului apusean. Apusenii şi Munţii Banatului. gîrbov şi gîngav. După o tentativă nereuşită. care nu m-a putut conduce decît pînă la . O precizare foarte necesară. Rarăul. Cristea şi Mircea Gheorghiu. de fapt. l-am însoţit pe noul meu prieten şi cirac. din vara anului precedent. Munţii Gutin. am preferat să mă bată vîntul şi ploaia. Cristea şi dr. zonele favorabile pentru practicarea alpinismului. după ce încheiasem cu frumoase rezultate expediţia din Piatra Craiului. cînd noi doi am pătruns în Peştera Ialomiţei. eu pentru a doua şi ultima. Cu Mircea Gheorghiu secund şi cu Nea Iancu la mijloc. decît să mă strecor cu teamă printre stalactite şi stalagmite. cu Em. contribuţia dinamizatoare a lui Emilian Cristea va reprezenta o surpriză: este vorba de lumea subpămînteană a peşterilor şi de vara anului 1943. din modestie şi respect pentru membrii Clubului Alpin Român.. el pentru prima dată. Sub îndrumarea lui am realizat cîteva escalade în premieră. Cheile Turzii. într-o zi din vara anului 1943. am avut prilejul să particip în Piatra Craiului. înarmaţi cu pitoane. Munţii Rodnei. în cea dintîi cursă subpămîneană a sa. Ceea ce s-a realizat în timpul bivuacului de pe Tămaş şi anume cele două trasee în premieră. completate cu premiera de pe Muchia Roşie (10 iulie 1945. Lucrarea lui de mai tîrziu a fost revelatoare. dar evitat de alpinişti datorită unei presupuse inaccesibilităţi a rocii sale friabile. Cristea. cu destulă strîngere de inimă mă văd obligat mai mult din dorinţa de a respecta o cronologie. Activitatea de explorare a abruptului Pietrei Craiului. Textul de mai sus mă scuteşte de orice comentariu. sub lumina vie a soarelui. Cheile Vîrghişului. În sfîrşit. viitorul as al alpinismului speologic. pag. cu Em. din vara anilor 1937—1939 a însemnat în istoria alpinismului românesc o acţiune de „redescoperire". au devenit cu vremea stadioane bine cunoscute. Citim mai departe: „În cele 15 zile petrecute pe Tămaş. să mă lovească nemilos grindina sau viscolele. mult mai tîrziu. Mircea Gheorghiu şi subsemnatul. nu am îndrăznit să afirm că era. premiera de atunci fiind omologată ulterior de gradul 4-B—5A. la care a participat şi maestrul nostru. dar spusă cu umila modestie ce l-a caracterizat şi abia după 35 de ani de la desfăşurarea evenimentului. Nu am fost niciodată un pasionat al lumii subpămîntene a peşterilor. frînghii şi ciocane. Făgăraşul. Şi totuşi. Canionul din Ciorînga Mare. 239).Fisura albastră" din Bucegi. după ce mai intrasem o singură dată. cel mai greu traseu alpin din ţară. Mai mult decît oriunde. Dovadă cele cîteva sute de trasee alpine noi înregistrate după ce alpinismul românesc va fi fost aşezat pe noi temelii. pătruns de frigul umed al unei peşteri. dar mai ales colaborînd cu alpiniştii din echipa ce o conduceam.anului 1942. Astăzi. a cărei poveste o ştim cu toţii. de categorie superioară: Muchia Padinei Lăncii (7 august 1942. Zilele petrecute în tabăra de pe Tămaş au încoronat strădania noastră cu escaladarea traseului central din Peretele Piscului Rece. să evidenţiez evenimentul" (din volumul „Ani de drumeţie". În cuprinsul lor am organizat tabere de lungă durată. Bucegii. de pildă . în urmă cu 18 ani. oricît de fabulos ar fi spectacolul ei interior. ca de altfel în întregul masiv. lucrînd efectiv. de „defrişare" la care aportul lui Titi Ionescu a fost hotărîtor şi indispensabil mai ales prin turele alpine în premieră realizate datorită calităţilor de excelent căţărător ale acestuia. traseu de gradul 5-A). cu atît mai necesară aş mai adăuga. alături de el şi de Mircea Gheorghiu. Colţii Gemeni. traseu de gradul 3-A) şi Peretele Piscu Rece (12 august 1942. precum: Acul Crăpăturii. în vara anului 1942. Hăghimaşul. să-mi biciuiască obrajii acele ascuţite ale spicurilor de gheaţă. unele de o apreciabilă dificultate. aş adăuga eu. căruia noi cei mici îi spuneam aşa cum îi spunem şi astăzi : „Nea Iancu". Piatra Craiului. am reuşit după 13 ore de escaladă continuă. la realizarea a peste 200 premiere alpine". deşi pe tema aceasta s-ar mai putea glosa. iar activitatea de organizator şi realizator a lui Emilian Cristea va fi devenit publică şi oficială. Mircea Sterescu) a însemnat intrarea definitivă a abruptului Pietrei Craiului în categoria marilor stadioane alpine din ţara noastră unde îşi vor înscrie numele mulţi alţi alpinişti de performanţă din generaţiile următoare. Muchia dintre Ţimbale şi cea a Ţimbalului Mic. călăuzit de un călugăr bătrîn. Atunci. altele de o deosebită noutate. Umerii Pietrei Craiului. a avut drept urmare ceva mai mult decît să demonstreze ceea ce fusese deja demonstrat prin aportul lui Titi Ionescu şi anume: stabilirea definitivă a vocaţiei pentru alpinismul de performanţă a unui masiv recunoscut pentru frumuseţile lui dăltuite în stîncă. împins de o legitimă curiozitate. participasem şi la marcarea unor trasee din regiune. să cucerim peretele cu cea mai mare diferenţă de nivel din Piatra Craiului: 330 metri. Aşa a încolţit dorinţa de a pune în valoare de-a lungul Carpaţilor. am scotocit zile în şir cotloanele abruptului Marelui Grohotiş. carabiniere. am cunoscut o regiune nouă în care maestrul nostru a făcut ordine. cu Em. pătrunzînd de data aceasta într-un domeniu unde. Cu cîte două sandvişuri pregătite de Nea Iancu din mămăligă rece cu marmeladă. la tabăra organizată de Ion IonescuDunăreanu.

iar printre cei care vor prelua ştafeta se va afla în frunte Emilian Cristea. De bună seamă că apinismul nu a pierdut nimic prin această trecere forţată în categoria drumeţilor de potecă. din partea ucenicului său întru drumeţie". unde ne-a închis calea un perete ce părea că stă să cadă asupra noastră. pentru a sta alături unul de altul. o monografie. tragic. în prezenţa unei mulţimi care a umplut marea Aulă a Bibliotecii Centrale Universitare. unde atît puterile lui cît şi lumina făcliei au început să dea semne de sfîrşeală împreună cu Emilian Cristea am pătruns fără călăuză. obligîndu-mă să renunţ definitiv la deliciile schiului. care îşi va întrece în aşa măsură dascălul încît va deveni cel mai bun cunoscător şi cel mai fecund deschizător de noi trasee alpine în acest masiv unde pusese piciorul în vara anului 1942. În luna iunie 1958 urma să se aniverseze primul deceniu de la marea reformă de structură din 11 iunie 1948. de „părinte al Pietrei Craiului" sau de „maestru al literaturii turistice româneşti". cu urmări din cele mai nefericite pentru un drumeţ. în susţinerea afirmaţiei mele. către bătrînul său fost dascăl. trebuia continuată. Astfel... Pe mine evenimentele anului 1944 m-au obligat să peregrinez din loc în loc pînă în cel mai îndepărtat colţ al Banatului. Să spicuim. Dacă pentru prezentarea unei retrospective a alpininismului în noua sa structură cel mai indicat era. dar şi de curaj. Emilian Cristea îşi consolida poziţia de viitor „lider" al alpinismului românesc. pe foaia de titlu a cărţii sale „Piatra Craiului". anii deceniului 70 au însemnat ani de neaşteptate dovezi de preţuire şi discretă afecţiune. cartea a făcut prozeliţi. Un accident deosebit de grav. în fruntea cărora va sta „Fisura albastră". revelaţie care s-a materializat peste ani sub forma unei contribuţii de mare valoare la dezvoltarea celei mai recente forme de drumeţie montană. iar drumurile noastre păreau că de data asta. În raporturile mele cu Emilian Cristea. Eu continuam să crestez pe răbojul activităţii publicistice carte după carte. la lumina lanternelor. ca urmare a aplicării H. fără să poată prevedea că se apropia de punctul final. se pare că visul vieţii sale de potenţial autor de lucrări de turism montan a fost acela de a scrie o carte dedicată aceluiaşi masiv căruia şi eu îi închinasem o mare parte a activităţii mele. În aceşti ani. continuînd raporturi care rezistau furtunilor acelei epoci frămîntate. la cercul de iniţiere alpină „Floarea de colţ". primul alpinist care s-a încumetat să facă ordine în Piatra Craiului. nu se vor mai întîlni niciodată. Şi din nou au trecut anii. ci doar un simplu cercetător care s-a servit de mijloacele alpinismului pentru a pătrunde cît mai adînc în străfundurile muntelui înalt. dat fiind faptul că eu nu am fost niciodată un alpinist prin vocaţie. Venind ca o împlinire necesară acelor două monografii dedicate de mine Pietrei Craiului. ceea ce mi-a oferit în compensaţie prilejul nesperat de a-mi îndrepta atenţia şi cercetările spre culmile Făgăraşului şi apoi spre împărăţia de lacuri şi creste a Retezatului. cînd se părea că drumurile noastre se vor despărţi. din volumul menţionat anterior: „Am considerat că opera începută de Ion Ionescu-Dunăreanu primul care în lucrările sale descria şi trasee alpine. din aceleaşi amintiri ale sale. în primele luni ale anului 1944. Au urmat cîţiva ani încărcaţi de evenimente cruciale.jumătatea peşterii. m-a făcut indisponibil pentru noi cercetări alpine. ca şi printre salvamontişti. un prilej s-a ivit. a monografiei ce i-o închinasem. pentru desemnarea celui ce urma să înfăţişeze stadiul de dezvoltare al turismului de mase el a fost cel care a stăruit ca această sarcină sămi fie încredinţată mie. ca şi la plăcerile subtile ale turelor alpine. cu complicata ei poveste. Emilian Cristea. îmbinată cu explorarea lumii subpămîntene a peşterilor. pornite de la fostul cirac acum încărunţit şi el. încîntaţi de infinitele posibilităţi de practicare a unui alpinism de clasă superioară. glasurile noastre s-au împletit din nou. strălucea printre speologi. am avut marea bucurie de a citi următoarea dedicaţie: „O lucrare modestă oferită lui Ion IonescuDunăreanu. dar totodată coboram treaptă după treaptă către postura de neinvidiat. apărută la finele anului 1971. devenise cel mai solicitat propagandist cu vorba şi cu imaginile întru răspîndirea pasiunii pentru drumeţia de munte. Capitolul „Piatra Craiului" se închisese odată cu apariţia. în domeniile alpinismului şi turismului de mase.C. acolo unde de obicei nu ajunge orice geograf. deşi domeniile de activitate se diferenţiaseră. odată cu ultima mea tură de iarnă pe gheţuşurile şi omătul din căldările Mălăeştilor. atacînd cele mai dificile trasee din Bucegi. de „veteran al drumeţiei româneşti". căruia iam închinat mai tîrziu. instituţiile organizatoare erau Uniunea de Cultură Fizică şi Sport şi Societatea pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii. datorită lui Ion Ionescu- . pentru ca în cele din urmă să reîntinerească în mijlocul celor pe care reuşise să-i adune în jurul său. el urca treaptă după treaptă. nr. după 35 de ani. N-aş fi crezut că. al destinului său. În acelasi timp. pînă la capătul galeriei. în punctul „La altar". de bună seamă. Din fericire drumurile noastre nu s-au îndepărtat prea mult. pe la sfîrşitul anului 1946. epitete cu care Emilian Cristea mă copleşea ori de cîte ori avea prilejul. excelase în alpinismul de performanţă. pe soclul unei activităţi extrem de diversificată. Şi iată că.M. dedicate pledoariei pentru drumeţia de munte. Dacă pentru mine nu a mai existat o a treia vizită în această grotă de la izvoarele Ialomiţei se pare că pentru însoţitorul meu aceşti primi paşi au reprezentat marea revelaţie a unei lumi necunoscute. ceea ce am considerat ca o dovadă nu numai de prietenie şi respect. 837 privitor la reorganizarea mişcării sportive din ţara noastră.

. Se pregătea punerea sub tipar a unei noi reviste periodice de turism. Colaborarea mea cu pionierii s-a prelungit şi în următorii ani. tonică a convieţuirii cu „Tinereţea" eternă. am stabilit traseul de bază al competiţiei. alături de a lui. aşa încît m-am bucurat de unul singur de zilele frumoase petrecute în marele bivuac pionieresc instalat în zeci şi zeci de corturi în cuprinsul încîntătoarelor „Poieni ale Vîlsanului". cel care m-a condus la secretarul general al Federaţiei (acelaşi de azi).. împreună cu el am făcut cele dintîi tatonări de teren în Ceahlău. 238 şi 252). dar şi cu tristeţe. vina nu era nici a mea. el însuşi a prins de reverul hainei mele frumoasa insignă de „Alpinist". numită „Asaltul Carpaţilor". cînd echipa de redactori s-a preschimbat. un accident stupid. În adevăr. care avea să-şi croiască un început de tradiţie sub numele de „Ştafeta munţilor". datat ianuarie 1972. cel care mi-a dezvăluit frumuseţile Pietrei Craiului. iarăşi. după o zi de muncă istovitoare.Floarea de colţ".Dunăreanu. Astfel. şi în acest caz. împreună cu aceşti minunaţi copii şi cu cadrele lor de instructori. Închinase mai bine de o jumătate de veac zeului atotputernic care este. Deşi la propunerea lui Emilian Cristea ar fi trebuit să participăm amîndoi. În cursul lunii iunie 1974 s-a organizat de către Consiliul Naţional al Pionierilor o mare manifestare pionerească în cinstea celor trei decenii de la evenimentele istorice din 23 August 1944. undeva la poalele Făgăraşului. spre marea dezolare a lui Emilian Cristea. Emilian Cristea a fost. pe tot cuprinsul ţării. aveam să scriu şi eu o modestă monografie despre acest masiv" (Ani de drumeţie. ca şi unele detalii de organizare pentru ediţia întîia (sept. cînd se punea la cale. am luat parte la activitatea lor de marcaje turistice. aflată în mare cinste în lumea inimoşilor pionieri. se încheiau sub lumina vie. ION IONESCU-DUNĂREANU ianuarie 1983 Ajungînd la capătul acestor aduceri aminte.. atît cît a fost necesar pentru a organiza. de la poalele mîndrului masiv al Moldoveanului. aceea de a mai trăi odată în mijlocul copiilor pe care i-am iubit din totdeauna. în încheierea acestor rînduri. După cum. organizarea unei noi şi originale competiţii de turism de mase. acum cînd un destin necruţător a pus capăt pe uliţele pustii ale unui obscur sat argeşean. ceea ce nu l-a împiedicat pe Emilian Cristea să pătrundă furtunos. 1974). de către o echipă de gazetari pe care eu nu-i cunoşteam. mă simt dator să amintesc. Şi astfel. singurul accident de munte din viaţa de alpinist al lui Emilian Cristea. iar dacă mai tîrziu. la Federaţia de Turism-Alpinism.Muntele". din seara zilei de 22 iulie 1982 cînd. trebuia să se încheie printr-o tabără de peste 400 participanţi. acea mare acţiune de drumeţie aplicativă şi de ocrotire a naturii.. la anii senectuţii. în birourile modeste ale redacţiei în curs de organizare.] AMINTIRI DESPRE CRISTEA EMILIAN Sîntem în anii 1953—1955. cu diverse şi interesante probe. asigurîndu-i că. l-a făcut indisponibil pentru cîteva luni. de gestul plin de o surprinzătoare spontaneitate. aproape fără voia mea. ca îndrumători.. anii de bătrîneţe ai unui drumeţ care îşi [. În aceeaşi manieră personală a procedat el. unde era solicitat. ultima şi cea mai excepţională realizare a spiritului mereu viu al lui Emilian Cristea. Colegul nostru M. dar pe care o abordez cu mîndrie. aş vrea să găsesc vocabularul cel mai bine simţit pentru a evoca împrejurările care mi-au adus. nici a lui. care se numeşte Emilian Cristea. am dormit sub acelaşi cort şi am petrecut la focuri de tabără pînă tîrziu noaptea. ce ar mai fi putut să ardă încă mulţi ani. iar pentru această nouă bucurie a vieţii mele trebuie să-mi mărturisesc încă o dată recunoştinţa faţă de acest modest. pag. după care el s-a îndreptat către alte locuri. manifestare care pe tărîmul drumeţiei de munte. în primul număr al revistei „România pitorească". împreună cu mine şi cu alţi cîţiva „sufletişti". am avut satisfacţia de a vedea tipărită o scurtă pledoarie pentru „Drumeţia de iarnă în Carpaţi". articol care a fost urmat de altele. pe care nu sînt convins că o merit.. pe care nici nu-l cunoşteam. Şerban ne aduce la cunoştinţă că Institutul de . unei flăcări. clar statornic prieten de drumeţie şi alpinism. spre bucuria celor ce îl înconjurau cu dragostea şi admiraţia lor. la această impresionant de mare tabără de pionieri. incitîndu-i pe cei de faţă să conteze şi pe colaborarea mea. întîmplat în abruptul apusean de la Marele Grohotiş. la şedinţa de închidere a celui de al treilea an de activitate a cursului de iniţiere alpină şi cercului de alpinism . această colaborare a început să scîrţîie. doi ani mai tîrziu. se va putea pune pe picioare o iniţiativă atît de originală în drumeţia de munte românească. una din marile bucurii ale vieţii mele. Începutul anului 1972 venea cu o nouă mărturie a nezdruncinatelor raporturi ce se închegaseră între noi şi care au rezistat tuturor furtunilor vreme de peste patru decenii.

Apuseni). fost vulcanizator. Se urca în maşina de . La început ziceam că aşa sînt militarii. profesori. îl întrebăm: ce trebuie să ştie în primul rînd un alpinist ? „Înainte de a şti să iubească natura. iar eu iubesc muntele cum el a iubit gheţurile arctice". prima carabinieră şi primul piton. În Jghiabul lui Zalion. L. De atunci am cutreierat împreună Munţii Banatului cîţiva ani în şir devenind prieteni la cataramă. pensionari. „Moşu". L-am descoperit în iunie 1962 la Băile Herculane în persoana lui Emilian Cristea. A avut prieteni ca roiul albinelor. geologi şi speologi. Ieremia. Atunci am văzut primul sac de dormit. dar cu vremea am învăţat (raţiunea disciplinei sale. cafeaua şi băuturile alcoolice. pe merit. Botoşăneanu. Căram o raniţă pe spate şi alta pe piept. În rîvna de a cunoaşte cît mai multe peşteri şi avene — unele deschise în locuri greu accesibile — am simţit nevoia de sprijinul unui alpinist încercat care să fie îndrăgostit nu numai de verticalele munţilor ci şi de lumea subpămînteană. Karaskciony. După o vreme. cu multă modestie şi căldură. cum am învăţat să-i spun mai tîrziu. dacă în prezent speologia românească se bate pe umeri cu francezii sau americanii. maestru emerit al sportului.ianuarie 1983 CU EMILIAN CRISTEA PRIN MUNŢII BANATULUI Cum l-am cunoscut pe Nea Milică. Cristea nu folosea ţigara. oameni simpli sau preaînvăţaţi. iată omul care la a sa chemare ne-a aliniat pînă la cucerirea Cetăţilor. Nici dacă am mai aplauda şi în prezent n-am putea să-l răsplătim şi nu l-a răsplătit îndeajuns nimeni. Bun înţeles că o expediţie nu-i o glumă. iar tehnic pe al alpiniştilor de la Casa Armatei din Braşov pentru explorarea Cetăţilor Ponorului de lîngă Padiş (M. iar casca de protecţie era o bască. aceasta o datorăm lui Cristea. mai maestru şi mai vestit. raniţele şi alimentele. copii de şcoală.Institutul de Speologie . militar. mi-a dat. întemeietorul mişcării Speosport. L-am întrebat de-i însurat şi ne-a răspuns: „Roald Amundsen n-a fost însurat niciodată. Prin anul 1960 echipa noastră de speologi profesionişti (L. I. Nea Milică era gata de ducă. Mulţi ani mai tîrziu Hedda avea să împartă cu el onoarea şi bucuriile familiei lor: o fată pe care a găsit-o în crestele Carpaţilor şi pe schiuri. Iată „capul de coardă" din fruntea speologiei româneşti în anii '50 —60. Cu el am învăţat să mîncăm fulgii de ovăz. o fată care l-a ajutat zi de zi să devină mai bun. În timpul liber scria articolele şi cărţile lui de alpinism sau drumeţie. Un simplu telefon şi. cînd uitasem deja această zecimală. care avea deja faima de mare alpinist şi explorator al peşterilor.Speologie din Cluj va primi ajutorul material al Consiliului Central al Sindicatelor. Cristea Emilian a rămas un model de viaţă. iar prezenţa echipei Casei Armatei din Braşov care număra pe marii alpinişti A. baloturile de bagaje. a echilibrului şi a înţelepciunii cu care decanul şi primul alpinist al României a ridicat coarda în pereţii Carpaţilor fără să fi avut vreodată un accident. complex. academicieni. a fost şcoala care ne-a făcut să înţelegem indisolubila legătură dintre speologia modernă şi alpinism. a modului său de viaţă. al carstului bănăţean. Naghi şi alţii. condusă de marele maestru emerit al sportului Cristea Emilian. pe acela care cu proiectorul sub braţ colinda oraşele ţării şi ţinea sublimele lui conferinţe cu diapozitive: muntele. Toţi. în ziua stabilită. O seară la pădurarul Bîc din Padiş. scria. glucoza şi afinele. l-au respectat deopotrivă. peştera. autodidact. pe atunci încă o terra incognita speologica. muntele şi să aibă condiţie fizică. Să nu lăsăm uitării că această cucerire s-a înfăptuit aşa cum şi-a dorit-o Cristea şi anume înainte de finalizarea expediţiilor speologice franceze. La o anume manevră ne-am contrazis: stăruiam că alpinismul subteran are un anume specific şi deosebiri faţă de cel de sub soare. Eram student. să le tai lemne şi să le sparg carbidul. Dacă astăzi cadastrul peşterilor din România numără peste 7000 peşteri. Seara se culca primul: „omul fără somn e ca ceasu neîntors". despre fiecare ne-a ţinut o prelegere. M. Prima lecţie — şi Doamne cîte n-am primit de la Cristea — a fost calitatea şi inventarul materialului tehnic de alpinism. nota şi verifica sacii. dreptate. alpinistul se scapă de cei cu slăbiciuni". IOSIF VIEHMANN . Schen. cercetători. ocrotirea naturii şi pitoreasca-i ţară. Înaintam pe cursul subteran al Cetăţilor Ponorului şi trecusem de locul Taberei (bivuacul subteran). iar dimineaţa se trezea primul. Alexandrina Negrea şi cel ce semnează aceste rînduri) şi-a propus studiul temeinic. Mai tîrziu ne-a dat curaj şi ne-a învăţat să învingem verticalele. eram fericit să le pot curăţa bocancii. Ne-a spus să ne spunem pe nume: în alpinism comenzile sînt scurte şi nu pot face loc protocolului. pentru mine. iar printre ei. Şeful celora de la Armata Braşov era unu pe nume Cristea. omul.

dar nu se poate. începusem să dîrdîi pătruns de răceala celor şapte grade. cu vremea. — Mulţumesc. Ajungînd la peşteră am coborît panta tot mai accentuată a galeriei ce conduce la gura unui puţ larg din perete în perete. în timp ce „meşterul" ne povestea cu mult umor întîmplări din viaţa sa de montaniard din care răzbătea o dragoste profundă faţă de om şi natură. îşi băgă tălpile şi buclele de cordelină care se blocau instantaneu sub greutatea corpului. nemaifiind asigurat. Îl văd aşa cum era. dincolo de care ai iluzia că peştera se continuă. În lipsă de scări speologice suficiente. era într-o vervă îndrăcită. Sau mă crezi depăşit de vîrstă? Şi. Cum vedeam întîia oară un alpinist la lucru. dar alunecau greu în sus pe frînghia de care atîrna în gol. bătînd pitoanele. De altfel lampa dădea semne de oboseală iar urcuşul se anunţa dificil şi de durată. nu mai ştiu cîţi. în limbajul colorat al „meşterului". dar cei mai periculoşi pentru Cristea. — E totul în ordine ? se interesă el. dar Nea Milică era încă verde. — De-o fi să mor. un mazdrop (adică. trecînd frînghia prin carabiniere. mărunţel şi vînjos. În ciuda rucsacului plin cu frînghii. şi aruncînd o piatră în abisul negru care întoarce ecouri repetate. constat că eşti un povestitor înăscut. trebuie să poarte în spinare fără să obosească un rucsac de 30 kg. Cum puteam fi liniştit ştiindu-l ca un păianjen atîrnat la capătul firului. cu părul des şi alb (deşi avea. Ce să fac. (Dorinţa avea să-i fie îndeplinită de Hedda. numai 48 de ani). i-am cerut îngăduinţa să i-l duc şi eu o bucată de drum. cu salopeta muiată de sudoare şi unsă de argilă. începu să urce din nou cîntînd cu voce niţel cam spartă dar puternică aria Margaretei din Faust. abia coborît din Făgăraş. aproape epuizat fizic şi apăsat de greutatea corzii pe care trebuia s-o strîngă în urma sa. înmănunchiate. pitoane şi carabiniere. ba. abia ghicit. — Nea Cristea. Deşi autodidact. Parcă-1 văd în acea zi de iunie 1962 suind alături de noi Muntele Domogled de lîngă Herculane pe poteca ce urcă spre Peştera Şoronişte. luîndu-mi inima în dinţi l-am informat sec. aproape răsturnat pe spate. Avansa cu viteză de melc dar el ştia ce-l aşteaptă. dacă este într-adevăr alpinist. de pe buza puţului. — Buletinul clubului de speologie După o vreme. Ştia aproape totul despre munţii noştri pe care i-a parcurs de atîtea ori singur sau în echipă fără să se sature vreodată. în cărţi. în fine. Orele treceau în fugă iar cînd soseam la destinaţie îmi părea rău. scăriţe. adevărat miraj pentru el. încadrîndu-i fruntea lată şi faţa jovială. După două platforme mici şi două surplombe care i-au dat de furcă. dispărînd prin gura neagră a puţului. era o adevărată enciclopedie alpinistică şi botanică. Curînd coboram muntele la lumina stelelor şi lămpilor de carbid abia pîlpîinde. neastîmpăraţi. De ce nu pui toate astea pe hîrtie ? Le vei putea publica prin ziare. devotata sa soţie şi tovarăşă de munte în noiembrie 1982 cînd. Fiind singur a trebuit să renunţe. pe atunci. nu se întîmplă nimic. fără să-l fi putut ajuta într-un fel dacă ceda şi pitonul frînghiei sale ? Îmi clănţăneau dinţii de frig şi emoţie cînd îl văd. Îl auzeam tot mai desluşit. cu tavanul undeva sus de tot. cînd am constatat cu stupoare şi spaimă că pitonul corzii pe care o manevram cu multă stîngăcie a ieşit din perete. spunea el mai încoace. Continuă să recuperezi coarda de asigurare pe măsură ce o slăbesc. Iatăl echipîndu-se. . gogeamite copacul. indiferent de dificultăţile traseului. doresc fierbinte ca cenuşa să fie spulberată pe Fisura Albastră din Bucegii mei dragi de care mă leagă atîtea amintiri. eram numai ochi şi urechi. suferea organic dacă era nevoit să rămînă mai multă vreme acasă. ca totdeauna cînd simţea muntele sub crampoanele bocancilor şi rîdea fericit cu gura pînă la urechi. la 31 m a atins fundul unei săli imense plină cu blocuri de prăbuşire. Mai erau cîţiva metri. dar îl auzeam vorbinduşi. Vedea pentru prima dată un alun turcesc şi se tot minuna cît poate fi de înalt. luminată de doi ochi zîmbitori. melodia sa preferată.teren cu rucsacul îndesat la refuz şi începea să sporovăiască în felul său inimitabil şi cuceritor. cu voce egală. novice în ale alpinismului). Cristea s-a decis să smulgă secretul puţului coborînd pe frînghie în rapel şi urcînd tot pe ea cu ajutorul nodului prusik. vei putea scrie chiar o istorie a alpinismului românesc iar la pensie memoriile. Poziţia obositoare. îndemnîndu-se. Un alpinist. un banal accident de bicicletă l-a răpit dintre noi la vîrsta de 68 de ani). fiind asigurat de mine. ca să nu intru în panică auzindu-mă: — Nea Cristea. ne-am dat seama de ce peşterii i se mai spune şi Gaura Dracului. de circar. în Capitală. ieşind din puţ şi lăsîndu-se istovit lîngă noi. îndrăgostit pătimaş şi iremediabil de înălţimile Carpaţilor. să-l bat cumva la loc ? După cîteva secunde de tăcere am auzit vocea calmantă a alpinistului: — Nu te nelinişti. pitonul corzii mele a cedat. Trecuse mai bine de un ceas. epuizanta. reviste şi almanahuri sau. Nu-l vedeam de sus. Stînd pe marginea sinistrului puţ. uitîndu-mă la rucsacul său voluminos. Scotocind cotloanele sălii a găsit pe peretele estic o inscripţie datata 1880 (aşadar nici vorbă de premieră !) iar pe peretele nordic o mică deschidere — invitaţie ispititoare spre adîncuri. de parcă noi şi nu el fusese eroul aventurii. neaşteptînd răspunsul. mai aproape. apoi. fredonînd sau recitind. De frică să nu mă ocărască am ezitat o vreme.

te rog. Mă voi căţăra nelegat pe lîngă voi. — Nea Cristea. turişti. Sîmbătă 22 septembrie 1962. fierbe ceaiul ! Am sărit din culcuşurile calde şi ne-am echipat la repezeală ca nu cumva să se răcească bunătate de ceai. Dar ce văd ? continuă el măsurîndu-ne din cap pînă în picioare.— Ce bine ar fi să pot scrie precum mi-e vorba. dar neînchipuit de rodnice şi frumoase. cum să scap aşa ocazie ! Merg pentru că îmi oferiţi şansa să văd cîte ceva din Munţii Banatului pe care-i cunosc mai deloc. Nea Milică. sus din aşternut.. Au urmat zile pline de eforturi. cu apă curată ca lacrima. mascat de coroanele copacilor. alpinişti. grandoarea Cheilor Bicazului şi gingăşia Cheilor Turzii. E greu să vă ghicească cineva la prima aruncătură de ochi: după salopete s-ar zice că sînteţi muncitori. Nu cred însă că mă vor impresiona cîtuşi de puţin după ce am cunoscut atîtea chei şi mai ales după Cheile Bicazului.. m-am opus. soţia pădurarului Nicolae Ursu din satul Potoc încărcată cu bagajele expediţiei şi trasă de un cal roib urca drumeagul îngust şi prăfos ce ducea în Chei la Cantonul Damian. N-am nevoie de frînghie. cînd nu se crăpase bine de ziuă. Cît despre Nera. a considerat varianta mea nepotrivită şi a ales alta. cea mai domoală şi mai accesibilă. cu ochi de expert. o lucrare pur turistică scrisă anul trecut în colaborare cu Nicolae Dimitriu. La canton. — Merg neapărat. Numai eu ştiu cît de mult am muncit pentru ghidul Bucegilor. a primusului său nedespărţit : — Gata. — Se răceşte ceaiul. Cristea. ce să-i faci. de aceea le şi cercetăm. Ele întrunesc sălbăticia Cheilor Caraşului. M-am descurcat fără asigurare de coardă în situaţii mult mai dificile şi n-am păţit nimic. N-am isprăvit bine treaba cînd ne-a poftit la o masă gustoasă ca la mamă acasă. Cristea dădu peste noi. ocolind surplomba peretelui prin stînga. Vom face un referat către Comisia Monumentelor Naturii a Academiei pentru a le declara rezervaţie naturală. după aparatele foto şi carnete. plin de decibeli. mai scurtă. Mă însoţise un tînăr la fel de ageamiu în ale alpinismului ca şi mine. — Sînt extraordinare. se leagă greu şi umplu mereu coşul cu ghemotoace. cu peşti de toate mărimile misunînd la vedere. greu mai mişc condeiul pe hîrtie. Văzînd că ne tot moşmonim şi nu mai venim. mineri. îmi amintesc. Sînt încă necunoscute sub aspect ştiinţific şi turistic. avîntate spre cer pînă la 400—500 metri. După pod am pătruns în treimea inferioară a Cheilor Nerei. Zis şi făcut. după căşti şi lămpile de carbid. reuşisem să mă caţăr pînă la peşteră şi să explorez o parte din galerii. de pildă. Să tot ai în echipă un maestru în improvizaţii culinare ! În zori. Va fi greu la început. sînt sigur. cea mai mare şi dificilă din Cheile Nerei. Din acel moment Nea Milică a uitat să mai sporovăiască. — Nu te contrazic. Dar iată că. i-am răspuns. cînd căciula sclipitoare a Turnului lui Beg profilată hăt departe pe cerul de peruzea. Dar. Cînd mi-a venit rîndul. Anul trecut cînd am început studiul cheilor nici noi nu ştiam mare lucru despre ele. mi-a răspuns el cu modestie. de asaltul Peşterii Dubova. dar acum eşti cu mine şi sînt dator să-ţi atrag atenţia că-ţi asumi un mare risc. m-am avîntat eu. Dincolo de Dealul Săscăneasca am coborît în valea Chichiregului. scuteşte-mă. în timp ce aranjam gospodăreşte zestrea expediţiei de două săptămîni. neaşteptat de mare. — De. aşa că improvizăm şi noi. Dar a povesti întâmplări cu oameni şi locuri înseamnă să încalc domeniul literaturii şi e prea mult pentru mine. după pioleţi. pe la jumătatea urcuşului. Cuvintele îmi vin la nevoie. Cristea al nostru cel mult umblat prin munţii ţării nu se mai sătura privind cînd peştii albi şi maestuoşi ai Feţii lui Drăgilă. Un rîu care curgea meandrat la numai 200 m altitudine printre cîrşii impunătoare. — Totuşi trebuie să încerci şi. Vedea un rîu mare. avînd intrările suspendate la 20 metri într-un perete surplombat. mergi cu noi ? mi-am încheiat pledoaria. după cizmele lungi de cauciuc. vei izbuti. i-am auzit prin uşă vocea acoperită de zgomotul „maşinii infernale". nu-i venea sa creadă. Dar te asigur că sînt pe cît de lungi — cele mai lungi din ţară — pe atît de frumoase şi interesante. Cristea a pus în funcţie un primus mic şi năbădăios. Eu făceam pe călăuza pentru că într-o altă deplasare. Ne echipăm cum avem şi credem că e mai potrivit pentru cercetarea lumii întunericului. folosindu-mă de piolet. Făcîndu-se cap de coardă s-a legat de colegii mei. pescari. Ce zici. . protejată de lege. valea Beiului. apoi în. Aproape o oră a durat sublima vrajă pentru alpinistul nostru şi încă nu admirase decît o părticică din chei. Nu s-a creat încă un costum anume pentru speologi. dacă ştiu să învîrt oarecum limba în gură. dar şi pofta vine mîncînd ! Cu Nea Milică în Cheile Nerei După vreo trei luni i-am propus alpinistului Emilian Cristea — care între timp devenise pentru noi Nea Milică şi ni se părea că-l cunoaştem din totdeauna — să însoţească echipa noastră în Cheile Nerei. Abia cînd scoateţi din tăşti instrumentele de cartat sau de adunat goange de peşteră vă daţi pe faţă arama de cercetători.

Şi l-am lăsat pentru că am înţeles. străjerul cheilor. Tîrziu. timpul de expunere şi deschiderea diafragmei. a te căţăra pe pereţi în siguranţă deplină. Nu vedeam mare lucru. . Şi. Nea Cristea mi-a propus forţarea unei galerii suspendate. gazda depăna poveşti despre Lacul Dracului oare ar fi un „ochi de mare fără fund". Dar nu ne-am lăsat. în sfîrşit. — Totuşi nu mă lega. iar dacă nu. pînă am isprăvit. toate fundurile de galerie care nu se închideau complet. alături de linguri cu încrustături. Mai întîi ne ospătam sub nucul sau prunul din faţa casei cu lapte proaspăt. instalam trepiedul. Aşa a trăit Cristea aproape două săptămîni alături de noi fără grija zilei de mîine. osteniţi de atîta umblet căutam să ne prindă amurgul la cantonul Damian sau la unul din cele două sălaşe din chei: al lui Vogiun sau al lui Trifu. Am lucrat aşa cu burta pe crusta de calcit rece şi zgrunţuros. avînd. Pitonînd şi trecînd o coardă prin carabiniere am ajuns cu bine la destinaţie. Spre seară. În una din zile l-am luat pe Cristea să fotografiem aspecte caracteristice peşterii folosind expunere lungă şi flăcările a trei lămpi de carbid. Totuşi trebuie să recunosc că datorită neastîmpărului său. Fotografiatul ne luă cel mai mult timp. Cristea ne-a fost de un nepreţuit ajutor în explorarea şi cartarea întortochiatului sistem de galerii. caş şi coleaşă (mămăliguţă) fierbinte. în fumul lămpilor. Aici. a reuşit să descopere un sfinx de piatră. De data aceasta urcuşul îmi pare prea simplu. A durat multe zile cercetarea Peşterii Dubova. dintr-o excursie se alegea doar cu cîteva clişee bune. după ce una din lămpi s-a rostogolit şi s-a stricat. unele de necucerit fără tehnică alpinistică. Fiecare mişcare trebuia calculată. Nea Milică scotocea toate cotloanele şi hornurile din tavan. în timp ce Cristea pregătea lămpile de carbid şi tot ce mai trebuia pentru a doua zi. îngustîndu-se. Era mulţumit dacă. despre Peştera Porcului sau despre comorile turceşti şi haiduceşti ascunse în peretele Turnului Mare al Begului. ne-am spălat cu apa lui rece de fumegam sub lumina lunii care tocmai răsărise şi poleia valea. — Poţi face cum doreşti altădată. Apoi. să nu uităm ceva acasă. a colegilor de breaslă care mă vor arată cu degetul: „Uite-l pe Cristea care. în culmea fericirii şi admiraţiei. ba exponometrul. îl punea la ochi şi tac. Zilele care au urmat le-am petrecut bătînd cheile de la un capăt la celălalt în tovărăşia lui Nea Milică — din ce în ce mai îndrăgostit de ele — pentru a completa harta cu cît mai multe toponime şi fenomene carstice şi a prinde pe peliculă cît mai multe imagini caracteristice. am făcut un ultim efort notînd totul în fişa peşterii. descoperită de el. din cît mai multe staţii cu parametrii cît mai diferiţi". Căutînd un unghi de poză dincolo de Foeroaga Mare i-a apărut deasupra potecii tăiate în stîncă un chip omenesc în profil. Eram întîmpinaţi de gazde bucuroase de musafiri. dar cînd şi-a dat seama de avantajul regiei de lumini asupra iluminării uniforme a bliţului. măsuram de mai multe ori distanţa. Dacă neatenţia îţi joacă vreo festă şi te accidentezi ? Cum mi-o voi putea ierta ? Cum mă voi mai putea uita în ochii oamenilor. abia descoperit. fiind cap de coardă. dar nu acum cînd fac parte din echipa voastră. eliminînd orice risc cu ajutorul capului şi tehnicii alpinistice. în vitrină. Păstrez şi astăzi fotografia acasă. nu a te descurca la voia întîmplării. joasă şi rotundă. de a vedea în stînci. Eu alegeam punctul de staţie cu grijă. Aproape trei ceasuri ne-au trebuit pentru explorarea acestei galerii care traversa sistemul ascendent şi urca în pantă puternică. principiul: „cît mai multe imagini. Nea Cristea aranja iute aparatul. fiind de principiul: „cît mai puţine clişee dar cît mai reuşite". te poate costa viaţa. A fost pentru prima şi ultima oară cînd Nea Cristea mi-a cerut să-l fotografiez. la îndemnul lui Nea Cristea. ne suiam în podul surei să ne facem culcuş în fînul plin încă de miresmele florilor din poiană. Ieşind din peşteră am coborît peretele drept în jos la lumina chioară a lămpilor sub un cer de smoală spuzit de stele. cu nas coroiat şi zîmbet viclean pe buzele întredeschise. Iar cînd luna se înălţa binişor pe cer şi venea vremea odihnei mult rîvnite. nu mă supăra şi lasă-mă să-ţi petrec coarda peste mijloc. nene. a lăsat un coechipier nelegat şi s-a accidentat: cine mai poate crede că e un bun antrenor ?" Aşa că. a darului de a anima lucrurile. apoi ne-am dus la canton.Alpinism înseamnă a urca munţii. cu miere de albine şi nuci puse pe măsuţă de lemn. în cioate sau în profilul norilor tot felul de chipuri omeneşti sau de animale. a început să vină cu o mulţime de idei pentru amplasarea lămpilor. ba ochelarii. ca de obicei. L-am imortalizat în picioare lîngă Sfinxul Nerei. tot ca de obicei. Am urcat şi coborît în coardă de nenumărate ori fără să mai crîcnesc. Ca să se convingă că sînt într-adevăr inaccesibile se înverşuna cu ciocanul asupra lor încercînd să spargă roca dură şi să se strecoare dincolo. La început era sceptic. iar pentru a carta cu sfoara şi busola cîţiva metri era nevoie de zeci de minute. Absorbit de fotografiere uita mereu cîte ceva în urmă: ba bereta. Am trecut rîul prin vad. Dimpotrivă. dacă le respecţi poţi gusta fără risc din frumuseţile înălţimilor. singurele care ne puteau adăposti noaptea. că alpinismul nu e o joacă inventată pentru cucerirea inutilului ci un sport cu reguli precise pe care. Cristea s-a culcat ultimul pentru ca a doua zi să se scoale primul veghind să nu lipsească nimic. acea piramidă de calcar cu vîrful aureolat de ceaţa legendelor romantice. pe atunci. m-am încăpăţînat eu. dar fiind în coardă cu Nea Milică mă simţeam în siguranţă.

stingîndu-ne lămpile şi făcîndu-ne să rătăcim în neştire pînă la miezul nopţii. care nu ieşea din cuvîntul „meşterului" său. Cristea răspundea prompt şi calm la comenzile lui Loţi care devenise nervos din cauza autointerdicţiei de a scăpa vorbe neaoşe şi tari în faţa femeilor din echipă. Am cutreierat împreună Munţii Banatului de la Dunăre pînă dincolo de Bîrzava iar la răsărit pînă pe Valea Cernei. excursia din Cheile Nerei rămîne cea mai frumoasă din cîte am făcut pînă acum. Deziluzie: pretinsa gură de galerie nu era decît o nişă enormă. alternînd cu curmături îmbrăcate de păduri neatinse de secure. scobită în peretele sălii. vegetaţia. Decorul fantastic al Conveiului Lung la lumina focului de tabără aprins în toiul nopţii. i-am sugerat să scrie ceva despre Nera şi să dea materialul la un ziar. ne-a mărturisit la plecare. la vreo 15 m înălţime. Vedeam pentru prima oară doi alpinişti în febra unei premiere de alpinism subteran. nefisurată şi plină cu guano de liliac alunecos. Masa de lemn de la sălaşul lui Moş Vogiun încărcată cu urdă. şi pe care îl admira fără rezerve. Unele secvenţe mi s-au întipărit bine în memorie. că mereu ochii se odihnesc pe albeaţa sclipitoare a cîrşiilor cu creasta zimţuită. Loţi era cap de coardă iar Nea Milică secund. După părerea sa Nera a format poate „cele mai frumoase şi mai sălbatice chei din ţara noastră". Aşa l-am cunoscut pe Ladislau Karacsony — pe scurt Loţi — un băiat înalt. De data asta a promis şi s-a ţinut de cuvînt. Ajungînd acasă. venind cu rîul leneş din depresiunea Almăjului vei parcurge vreo 20 km printre pereţi înalţi şi golaşi. Escaladă în Peştera de la Gura Ponicovei. Şi. slab şi osos. Spectacolul fascinant mă absorbise complet şi priveam mut de admiraţie alături de colegii mei. Faptul că lipseşte o şosea care să străbată cheile. că te vei pomeni în decor montan la numai 200 m altitudine ? Cristea avea dreptate. cînd l-am invitat la o hoinăreală prin chei împreună cu Hedda. I-am văzut pe amîndoi la lucru în Sala Mare a Peşterii de la Gura Ponicovei din Cazanele Dunării urcînd un perete lucios şi surplombat. De pildă Lacul Dracului şi pe Nea Milică plutind într-o barcă galbenă pe luciul negru-violaceu în care soarele şi-a muiat temător cîteva raze anemice. În anii aceia Cristea a însoţit echipa noastră pretutindeni. dovleac copt la ţest. Neapărat voi reveni! Vreau să retrăiesc prin ochii ei bucuriile mele de acum. unde era pe vremea aceea antrenor. despre care a povestit el însuşi în Almanahul turistic ONT din 1964. La lumina violentă am văzut bolta ca în palmă. la Bucureşti. pentru a convinge pe amatorii de drumeţie. luminat prin crăpături de argintul viu al lunii. Lumina lămpilor era din ce în ce mai slabă şi escalada mergea anevoie. toate acestea fac să te închipui într-o lume de basm. învingînd o surplombă aproape lipsită de fisuri pentru pitoane. ca să ajungă în partea stîngă a nişei la vreo 30 m înălţime. Pentru unele explorări mai dificile invita coechipieri de la Casa Armatei din Braşov. vadurile adînci cu ape limpezi şi liniştite. v-am cinstit ca pe nişte oaspeţi. cu soţia mea şi cu geograful Vasile Sencu. a încheiat el mîhnit.— Deşi am hoinărit atîţia ani prin munţii noştri. forţîndu-te să treci prin vad. prispele şi tunelurile miniaturale săpate de oameni în pereţii de stîncă pentru a permite înaintarea de-a lungul văii. unde era . Totuşi alpiniştii noştri trebuiau să ajungă la ea şi să verifice orice posibilitate de înaintare. dar mă mîngîi la gîndul că voi reveni la anul cu Hedda. — Cum sa vă iau bani cînd pe mine nu m-a costat nimic cele întinse pe masă ? Eu v-am găzduit cu dragă inimă. chei care sînt o „adevărată comoară de frumuseţi turistice". luminaţi straniu şi difuz deasupra Turnului lui Beg. care au cuprins în amonte toată zarea şi a început să toarne din ei în rafale desfundînd poteca. Mă despart de Nera ca de o fiinţă dragă. el enumeră o parte din „bucuriile şi surprizele" unei excursii prin chei: „cîrşiile (pereţi) ce mărginesc valea. Am scotocit după peşteri. avene şi mine părăsite în Munţii Poiana Ruscă. urmată de o odihnă în podul cu fîn. Şi o ultimă secvenţă: Hedda impresionată de refuzul lui Moş Vogiun de a primi ceva pentru găzduire. ci sălbăticia peisajului. în septembrie 1963. Nu înălţimile care ating cel mult 600—700 m altitudine sînt caracteristice Cheilor Nerei. nuci şi ţuică. Lacul Dracului ascuns cu grijă în dolina ce precede uriaşa intrare a peşterii cu acelaşi nume. Cristea a urcat după Loţi strîngînd pitoanele şi carabinierele. Trebuiau să execute o escaladă pentru a ajunge la o bănuită şi imensă gură de galerie suspendată sub bolta sălii. mulţimea de conveiuri ce se încolăcesc parcă în jurul pereţilor. În numărul din 13 iulie 1963 apărea în „Sportul Popular" un articol despre Cheile Nerei ilustrat de o fotografie făcută în ziua aceea memorabilă. mulţimea de peşti ce populează apele. Regrupaţi pe buza nişei au început o traversare dificilă pe roca concreţionată. etc. Atunci un grănicer curios care intrase cu noi a tras cu pistolul o rachetă. că pot fi parcurse numai cu piciorul pe o potecă dăltuită în stîncă — şi ea întreruptă pe alocuri. Măreţia cheilor în furtună — acei nori plumburii. peşterile. cînd ne-a apărut în cale o fereastră luminată de un felinar. Cine şi-ar fi închipuit că poate fi atît de sălbatică şi măreaţă natura în acest colţisor de ţară ? Nici n-ai bănui că." Dorinţa lui Cristea de a revedea Nera avea să se împlinească exact peste un an.

Popovăţ şi Dubova — există galerii care se numesc „Emilian Cristea". El este şi va rămîne mereu viu în noi prin amintirea sa luminoasă de om îndrăgostit de frumos. dintre cele mai frumoase fotografii color publicate de noi în acei ani ai începutului. Apoi a mai venit de cîteva ori în redacţie. Ne aminteam cu drag de etapa bănăţeană şi plănuiain să mergem iarăşi împreună.. Cîtă vreme au lucrat sus în perete a trebuit să le trimit pe coardă tot felul de pitoane cu denumiri ciudate. auzeam vuietul avalanşelor... Despre exactitatea datelor şi profunzimea observaţiilor de strictă specialitate nu putea nimeni să-l contrazică. Ieşind din peşteră ne-au mărturisit că a fost cea mai dificilă escaladă subterană pentru ei... inimitabil. pe nesimţite. prietenul munţilor şi al nostru. Dealtfel. Cînd am realizat acest lucru am simţit nevoia lăuntrică de a-i lega numele de principalele descoperiri făcute de el în peşterile cercetate împreună. cînd ne-a făcut ultima vizită la laborator. a început să vorbească despre fiecare imagine în parte. Expediţiile în Munţii Banatului au continuat.. Ne-am bucurat şi l-am îndemnat să persevereze. L-a răpit dintre noi în plină putere creatoare. în numărul din ianuarie 1974. al revistei noastre. munţi despre care aveam să aflăm că sînt sanctuarul său de suflet. A intrat în redacţie un bărbat mărunţel. dar Nea Milică n-a mai mers cu noi. antrenor de elită şi animator desăvîrşit al multor cercuri şi secţii de turism montan şi drumeţie. articolele sale fiind de o acurateţe rar întîlnită. aducîndu-ne pe pămînt şi invitîndu-ne să-i facem o vizită acasă. de alpinist şi turist. marea şi statornica sa iubire. Şi apoi. mai aranjaţi-le voi"." „Natura nu ştie de glumă. Am fost în acea casă modestă şi curată ca un cristal. de fapt n-a murit. În luna iulie 1974 debuta „BIBLIOTECA MONTANIARDULUI întocmită de EMILIAN CRISTEA". Cu acest motto îşi începea Emilian Cristea convorbirea despre „drumeţia albă". intrat în rîndurile fotografilor de marcă şi un foarte bun condeier. El a plecat numai dintre noi cu paşi neauziţi. încăperea s-a umplut de cetină. dreptate. Nea Milică. Nu schimbam nimic. luminoşi şi faţa numai zîmbet.un cotlon ce putea duce[. avînd cel mai mare grad de dificultate (6-B). următorul pas a venit de la sine. cu imagini şi metafore. rubrică permanentă. însoţite totdeauna de imagini montane. despre care spunea: „Eu nu ştiu să scriu ca voi. scăriţe şi altele. Nu-i vorbă. care l-a însoţit în multe din excursiile sale şi l-a ajutat să-şi valorifice însemnările.. le mai încurcam eu. ne-a mărturisit că începuse să-şi scrie memoriile. puţin cărunt. la insistenţele noastre. proiectul se amîna mereu. ea este totdeauna autentică. aşa aveam să-l cunoaştem. Nea Cristea „bănăţeanul" devenise o amintire. Acesta să fie Campionul? ne-am întrebat. ŞTEFAN NEGREA -Institutul de Speologie ianuarie 1983 „NEA MILICĂ. înveşmîntat în linţoliul modestiei de o viaţă ca să se contopească pe veci cu Fisura Albastră şi să devină astfel nemuritor. coborau izvoare acoperite de nori. în rapel.] Privindu-i din mijlocul sălii ei îmi apăreau ca doi licurici luminoşi pe o boltă neagră. din diferite motive... rămîneam legănaţi în frînghii deasupra hăurilor. Acesta! Adusese cîteva diapozitive şi. precum era sufletul şi firea gazdei. tot ce aşternea pe hîrtie era văzut. l-am invitat şi pe Emilian Cristea.. Anii s-au scurs pe nesimţite. încheindu-şi misiunea. a spus el modest. prin povestitorul care ne fermeca în negura peşterilor sau în sălile de conferinţe cu verbul său suculent. Şi aşa. omul de munte aureolat cu faima de mare alpinist şi speolog. au hotărît să sacrifice un piton şi au coborît cu repeziciune. însă. va izbuti să ne dea ceva apropiat de ce trebuia să fie memoriile semnate „Emilian Cristea".. Nea Milică n-a murit. studiat. spunea Goethe. dar Nea Milică era răbdător ştiindu-mă acelaşi mazdrop repetent în ale alpinismului. totdeauna gravă.. „Cam asta am". vedeam răsărituri de soare pe creste şi ciopoare de capre negre sărind peste steiuri. scriu încet. confruntat. o virgulă măcar. defectele şi greşelile sînt totdeauna ale omului". În ultima vreme venea tot mai des la Institutul de Speologie. oferindu-ne spre publicare cîte un text. În toamna anului 1982. Tocmai îi apăruse ghidul despre „Munţii Piatra Craiului". soarta n-a vrut să fie aşa. trăit. Conştienţi că „România pitorească" trebuie să strîngă în jurul său pe marii călători şi cunoscători ai ţării. pentru că mărturiile lui scrise vor deveni documente ale unei viitoare istorii a alpinismului şi turismului românesc.. Va trăi prin opera sa scrisă. carabiniere. Aşa s-a făcut că în trei peşteri bănăţene — Cetate II. ce luna trecută (noiembrie 1982) ajunsese la numărul 101. cînd ne aşteptam mai puţin. Era una din primele scrieri ale maestrului emerit al sportului în aceste pagini. bătut cu piciorul. stăpînit parcă de un fel de jenă sau timiditate... cu o încărcătură emoţională proprie marilor îndrăgostiţi. cu ochi mari. fiind încă în viaţă. totdeauna severă şi are. unde aşteaptă să fie puse în ordine cîteva mii de alte asemenea icoane. Poate că Hedda. totdeauna. prin nenumăraţii săi elevi şi discipoli. de natura pe care o iubea şi o ocrotea. îmbogăţindu-mă pentru tot restul vieţii. prin sufletul lui de poet. să nu abandoneze oricît efort creator l-ar costa. cuvintele se leagă greu. Din nefericire. . oricîte consînzene de piatră cunoscuse în ţară şi peste hotare.

bocanci. îşi scaldă chipul în lacurile alpine. veştejind gesturile distrugătorilor naturii. corelate . se apropie de stele. Dar noi încă te mai aşteptăm. aşa-i spuneam toţi. un cald Risipitor. mîngîie norii. Un mare Risipitor. A fost un drumeţ pasionat al meleagurilor patriei.. între timp. Muntele l-a primit. Era „Moşul". forţă şi sănătate. stătea în spatele aparatului de proiecţie şi rostea un lung poem despre flori. atrăgînd atenţia asupra pericolelor. ce să îmbrace şi cum să se comporte pe munte. departe de El. Emilian Cristea a fost în mijlocul nostru. dinamismul. curaj şi autocunoaştere.. nesăbuinţele. mişcarea sportivo-turistică cunoaşte o dezvoltare fără precedent. Făcea parte din dinastia fericită a oamenilor care trăiesc pentru a oferi bucurie semenilor. spălat de zgurile existentei. soare. neverosimila veste. l-a lăsat să se întoarcă nevătămat. un loc de frunte îl ocupă Emilian Cristea — maestru emerit al sportului şi antrenor emerit. cum îi spuneau mai tinerii lui prieteni. în care credea ca-ntr-o Stea Polară. Şi de fiecare dată a avut puterea să admire apoi o floare. le-a oferit celor ce l-au ascultat. Erau fraţi de-o viaţă şi nu s-au trădat niciodată. la cabană..România Pitorească. Cu această floare pleca totdeauna la drum şi cînd se întorcea ne-o oferea şi nouă. pe o şosea.. tot mai sus. pe ceaţă. nr. sfătuind cum trebuie să se pregătească turistul. unele în premieră absolută. tuturor ne adresa cîte un cuvînt de bine. vijelii.. nopţi în cort. publicist activ şi scriitor recunoscut. Un drum superb în care te confrunţi cu tine. ERA. Crescută la pieptul muntelui. prin înţelepciunea şi omenia dovedită.. Printre aceşti temerari. Pleca în Făgăraş cu bicicleta. organizator desăvîrşit şi educator talentat. pe creste şi deasupra norilor. Toate astea le-am învăţat de la „Nea Milică" şi el de la Munte. Cucerea auditoriul fără vreun efort deosebit. ca un dar celest adus din împărăţia norilor şi-a stîncii. abrupturi.. i-au îngheţat picioarele. ştiindu-ne gustul. performanţe alpine (totdeauna ale altora. cărări. VALENTIN HOSSU-LONGIN . pomi singuratici. noi cei în sufletele cărora ai sădit floarea de nu-mă-uita. fiecare cu tăcerile şi virtuţile sale.. Om şi Munte. de fiecare dată îl înconjuram ca pe un frate mai mare.. un înţelept apropiat tuturor. pentru care ieşirea în natură. cum îi spuneau cei mai apropiaţi. floarea speranţei a fost strivită pe caldarîm. A escaladat cele mai dificile trasee. corectînd imaginile false despre unele animale (răpitoarele). în peşteră.Nea Milică" nu s-a mai întors printre noi. Ce cumplit este că trebuie să scriu la trecut.. a scăpat din avalanşe ucigătoare. Ardeau unul pentru altul. Aşa s-a întîmplat şi cu cîteva zile înainte de-a afla cumplita. s-a rătăcit în ceaţă. zăpadă. cu schiurile. 12. etc. ce-i dădea tăria să învingă toate greutăţile lor..O sută de luni. cu un pronunţat caracter de masă. Aproape imposibil. incredibila. fraţi întru munte. unii deveniţi alpinişti sau speologi renumiţi. l-a ocrotit. se cunoşteau perfect şi cunoscîndu-se se respectau. alpinismul afirmîndu-se prin formarea unei noi generaţii de talente înscrise în cucerirea înălţimilor semeţe ale tezaurului nostru montan. în timpul unui raliu sau cu prilejul acţiunilor de salvare. Portretul acestui minunat om — un adevărat om între oameni — este definit prin iniţiativa. etc. a dormit în corzi. urcă printre jnepeni. cărora le-a deschis poarta fermecată spre înălţimi. piolet. A FOST. iubirile sau pasiunile. citit şi urmat. combătînd. A dovedit calităţi psiho-spirituale şi fizice excepţionale. crez în prietenie.. într-o rezervaţie. Şi undeva.. ce-l făcea de neînfrînt. un banal accident a răpit dintre noi pe cel ce se confunda cu ideea dragostei pentru Carpaţi. Nu-mi vine să cred că acest om a dispărut dintre noi.. Toate aceste calităţi „Nea Milică" le-a învăţat de la Munte şi precum desăvîrşitul semănător. Ne aducea sau trimitea felicitări de Anul Nou cu fotografii albnegru făcute de el. ca pe un talisman. despre ale sale nu scotea o vorbă!). era floarea dragostei pentru munţii Carpaţi.. le-a marcat pentru totdeauna existenţa cu statornicie în iubire. a mîncat cîteva zile dintr-o conservă. Era floarea speranţei. toţi îi strîngeam mîna. arătînd că drumul spre fericirea noastră pămînteană trece şi printr-un codru maiestuos.. 1982 IN MEMORIAM După înfăptuirea actului revoluţionar de la 11 iunie 1948. temeritatea. un neastâmpărat Risipitor. în escaladă. elanul şi dăruirea sa. curăţenie de gînd şi suflet deschis. devenise „Nea Milică". un excelent animator. Ştia totul despre Munte şi împărtăşea oricui dorea să-l asculte din cunoştinţele sale. fiecăruia alta. alţii drumeţi împătimiţi. De cum intra în redacţie. Şi . mai avid de viaţă. povestind întîmplări de-a dreptul incredibile despre ceea ce înseamnă rezistenţă umană. cobori în adîncurile fiinţei şi te regăseşti tînăr. mai împlinit trupeşte şi cu sufletul curat. birourile noastre se luminau.. mereu doritor de bine.. chiar ştiind că în redacţia noastră nu va mai fi niciodată atîta lumină şi căldură ca atunci cînd ne deschideai uşa.

Emilian. În acelaşi timp. un om deosebit. La o vîrstă fragedă îşi v-a pierde şi tatăl. Acum cred că ştiu. Emilian". Personalitate complexă. în a şaptea zi a lui februarie se năştea Emilian Cristea. adevărate îndemnuri la drumeţie prin frumoasa noastră patrie. Văd doar că-i semăn puţin. „Acum mă uit la poza mamei. simbol ai protecţiei naturii — domeniu în care el s-a integrat din convingere — denumire semnificativă a clubului alpin. adevărate opere artistice. civice şi patriotice ale societăţii noastre socialiste. Emilian Cristea a fost un colaborator preţios şi un prieten apropiat al Comisiei municipale Bucureşti de turism-alpinism. IOAN NICOLAU . tînărul a pornit să-şi trăiască viaţa. de la căminul în care locuia. Exemplul acestui minunat om. în întreaga sa viaţă sportivă a ştiut să îmbine armonios activitatea multilaterală a turismului cu activitatea alpină — fiind unul dintre pionierii alpinismului românesc modern — activitatea pe care a extins-o prin abordarea unui nou domeniu. S. Pe tata l-a chemat Ion.. colaborare pe care a impulsionat-o permanent prin simbolul frumuseţii şi purităţii acestei flori montane. a fost bună. prezentînd o serie de exponate personale. După Sf. fiul meu. în ziua următoare. mobilizînd o mare parte din veteranii turismului. Atît ştiu eu despre mama". şi nu ştiu. fiu de ţărani buzoieni. A fost primul contact cu munţii. pentru afirmarea mişcării sportivo-turistice bucureştene. împreună. A participat efectiv în cadrul unor simpozioane privind turismul şi protecţia cadrului natural (1980—1982) sau în cadrul unor gale de imagini turistice (1974—1978) prezentînd nesfîrşite şi atrăgătoare diapozitive. speologilor. Şi multe alte exemple ar mai putea fi date. Emilian Cristea — personalitate proeminentă a turismului românesc contemporan — întreaga lui operă durată cu elan şi dăruire pentru promovarea turismului şi sportului românesc. prezentînd-o în cadrul Universităţii cultural-ştiinţifice Bucureşti. cu caracter itinerant. va constitui un permanent îndemn în activitatea turiştilor. Emilian Cristea. Într-una din ieşiri. prin comportamentul şi prin amintirea celui care a fost un prieten al nostru şi discipol al eticii turistice. Dragostea pe care nu o putuse arăta părinţilor o va dărui munţilor pe care îi ghicea prin ceaţă. ocrotirea naturii şi protecţia mediului înconjurător" cu articole inedite şi deosebit de interesante. se va face o excursie la Sinaia. este Sf. avocat în contenciosul Băncii Naţionale. Emilian Cristea a sprijinit îndeaproape o serie de acţiuni iniţiate de comisia noastră.Secretarul Comisiei municipale Bucureşti de turism-alpinism PATRU ANI ALĂTURI DE EL Într-o duminică din iarna anului 1915. Imensa dragoste a încăput în mărunţelul meu maestru. Mă . România" (1978). Devine ucenic vulcanizator într-un atelier patronat de un francez şi un german. răspunzînd cu promptitudine şi cu toată bunăvoinţa ori de cîte ori era solicitat să contribuie la promovarea acestei frumoase colaborări. În timpul şcolii profesionale. A luat parte cu însufleţire la organizarea Simpozionului turismului bucureştean „România pitorească" şi întîlnirea veteranilor din turism (1977). comentate cu un deosebit talent..perfect cu principiile etice. ca acest caiet să stea pe un birou". fiind siguri că. participînd cu un efectiv numeros de turişti în tabăra de corturi şi susţinînd cu multă convingere o serie de teme din cadrul programului. A fost un exemplu permanent al datoriei neprecupeţite puse în slujba colectivităţii. Emilian Cristea a reuşit să sudeze şi să promoveze colaborarea dintre Cursul municipal pentru obţinerea Insignei de alpinist şi activitatea Clubului alpin „Floarea de colţ" al Universităţii cultural-ştiinţifice Bucureşti. În acest cadru. transmiţîndu-le ştafeta. „Nici un drum înflorit nu duce spre glorie". se va apropia de el conducătorul grupului şi-i va spune: . orientariştilor şi ocrotitorilor naturii comisiei noastre. În cadrul alpinismului bucureştean. prin spiritul de muncă. A colaborat permanent la editarea „Caietului turistic. situîndu-se astfel printre fondatorii mişcării de speologi amatori din ţară. va mărturisi mai tîrziu. decedată înainte ca acesta să înceapă a înţelege din cele ce îl înconjoară. Dar va găsi în tatăl său un părinte iubitor. De la acesta din urmă va învăţa cît de preţioase sînt ordinea şi curăţenia. Copilul nu-şi va cunoaşte mama. A participat efectiv la expoziţia „30 de ani de turism de masă în R. „Mult timp m-am întrebat". pe care l-a format şi condus cu toată dragostea şi deosebită competenţă. „cum de m-a botezat tata. După această excursie va începe să frecventeze şedinţele unor grupări alpine şi să iasă pe munte împreună cu ei. în Poiana Văii Cerbului. într-o ambianţă evocatoare. alpiniştilor. fără altă moştenire decît un caiet de la tatăl său.Mă numesc Niculaie Dimitriu. toţi. Rămas singur. A contribuit la reuşita celor trei ediţii ale acţiunii turistice de masă Piatra Craiului (1980—1982).. pe a cărui primă pagină scria: „Aş vrea. a fost rea. vom putea contribui la formarea unei noi generaţii de sportivi şi turişti. Ion. Emilian Cristea. fără nici o rudă. A contribuit la popularizarea Expoziţiei turistice „România vă invită" (11/82).

domnule. secţie transferată ulterior la Braşov. nr. În pragul deceniului cinci înţelegînd că alpinismul este adevărata sa chemare. îndemna la aduceri aminte: „Nu v-a fost greu.G. Alpinism.. cel care . Dragostea pentru soţia sa. el care a fost lipsit de căldura unui cămin e greu de spus în cuvinte. ucenic". 5-A.rog. cînd cei care cutreierau munţii erau priviţi cu neîncredere.. cel care realizează cît de cît acest lucru se simte copleşit şi uimit. Traseul Central din Peretele Piscului Rece. va deveni proprietarul unui mic atelier de vulcanizare de pe strada N.. Traseul celor Trei Surplombe. În total 8 ani de întrerupere a carierei alpine.. şi-a trăit viaţa aşa cum a vrut. în omul fericit şi vesel pe care l-am cunoscut. Fisura Albastră. Comisiei Centrale Tehnice de Alpinism şi Colegiului Central de Antrenori din cadrul Federaţiei Române de Ski. dormitul în cort. dînsul mereu răbdător. primul traseu de extremă dificultate al ţării. traversaea integrală a crestei principale a Carpaţilor Româneşti. desăvîrşită în cele mai dure trasee ale ţării: Fisura Albastră. cîţiva ani mai tîrziu. s-a retras întotdeauna în spatele numelui echipei.. cel care nu se codea să cheltuiască din banii săi pentru echipă. dar cîtă muncă pentru fericirea asta ! Abia acum va începe cu adevărat să urce. şi-o exprima simplu : „Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără ea". de alta. Echipa „Armata Braşov". uimitoare traversări de creste înzăpezite.Eu mi-am dorit în viaţă să am o casă. 5-B. etc. diapozitive de neuitat. economice şi politice. eu nu aveam pe nimeni". alpinism". vorbind de una. este imposibil de spus cît a iubit acest om muntele.. Era „moşul" lor. Bob. Şapte ani de luptă încăpăţînată. a sădit în ei toate speranţele şi visurile sale. 1500 km parcurşi într-o perioadă de profunde transformări sociale. povestind cu vervă şi frumuseţe neîntrecute.. antrenorul. primele explorări ale Cetăţilor Ponorului.. de frumuseţe şi situaţii comice. Acasă.M. i-a condus pe cele mai înalte culmi ale gloriei. Îmi spunea : „Oamenii sînt răi. a vechilor săi prieteni Dan Popescu.. nu a existat . va deveni primul antrenor de alpinism din ţară la Casa Centrală a Armatei Bucureşti. Da. Proaspăt lăsat la vatră. plină de pasiune şi renunţări. De reuşitele acelor ani se leagă numele „băieţilor" din echipă: maestrul sportului Ladislau Karacsony. Emilian Cristea înseamnă alpinismul de mare dificultate. va pleca în armată şi apoi pe front. i-a îmbărbătat. Cînd am ajuns la Tendor nu ştiam cum se escaladează o fisură. a urcat cot la cot cu ei. Radu Constantin. incredibile căţărări subterane.. sperînd astfel la trasee şi mai „tari" în ţara sa. încît simţeam dacă am părăsit cumpăna apelor după schimbarea vîntului".numai ECHIPA . De „primul şi cel mai bun" sportiv ai secţiei. Îmi spunea: „Pînă la Fisura Albastră. Cît de mult şi-a iubit căsuţa.. m-am căţărat instinctiv. Soldat Erou Eftimie Croitoru . după numai nouă luni de militărie. primul titlu de acest fel acordat la noi în ţară. opt ani de zile ?" Mi-a răspuns cu melancolie: „De ce. Modest şi clarvăzător. avalanşele. unde nimeni nu se împiedică de mine şi nici eu de alţii". Capacitatea sa organizatorică şi competenţa incontestabilă le va dovedi ca instructor la primele Şcoli de alpinism organizate de C. Şi-a dedicat „băieţilor" din echipă întreaga pasiune şi putere de muncă. Traversarea integrală a crestei principale a Carpaţilor Româneşti.. se află şi o părticică din sufletul şi munca tovarăşei de viaţă şi de munte. De fapt. Va avea în sfîrşit bani să-şi cumpere casa pe care şi-a dorit-o atît şi care va fi martora tăcută şi adăpostul vieţii sale. Şi ca să mă feresc de răutatea lor mi-am luat căsuţa asta. Tot în 1955 se va căsători. i-a învăţat să facă alpinism aşa cum a înţeles el că trebuie sa o facă. primul traseu de gr. un băiat. Fisura Morarului.. traversarea de iarnă a Făgăraşului. 36 de zile de luptă cu gerul. Filipesou. 30. Dar eram atît de antrenaţi. cînd mireasma florilor din grădiniţa pe care o uda seară de seară „să se creeze microclimatul". Tură înscrisă astăzi în normele pentru titlu de maestru al sportului. Şi modest. o familie. Traversarea de iarnă a crestei Carpaţilor Meridionali. l-am întrebat într-una din serile pline de pace. Fisura Pintenului Văii Albe şi numeroase alte trasee de grad de dificultate mai mică sînt realizări ale acestor ani. actuala stradă Snagov. maestrul sportului Matei Schan. Prietenii îl vor numi „patronul". Premieră absolută. şi apoi ocupînd diverse funcţii în cadrul Comisiei de Ture şi Escalade. îl va numi peste numai 2 săptămîni leader al echipei ce escalada Hornul Central din Colţul Mălinului. „Pentru majoritatea masivelor nu am avut hărţi bune. ca să nu cad mi-am înţepenit capul înăuntru". maestrul emerit al sportului post mortem Aurel Irimia îl va lega o frumoasă prietenie. Pentru el. eu mereu curios. campioană de ski. rînduri sensibile şi simple. O pasiune de o viaţă. .... A fost începutul unei prietenii de o deosebită importanţă pentru alpinismul românesc. Hedda. viscolul. Fermecate erau serile pe care le petreceam împreună. să sădesc un pom şi să scriu o carte". Cariera sa începuse sub auspicii bune. altruism şi dragoste. Plăcîndu-i cum se caţără tînărul. 6-A.. Maestrul meu a fost un om fericit. În cărţile pe care le-a scris. aşa ascunsă. primul traseu de gr. şi-a împlinit toate visurile şi din înălţimea realizărilor le-a privit pe cele trecute şi a visat la cele viitoare.. nu va cere decît gr. Dar. Munca şi pasiunea depusă vor fi răsplătite prin acordarea titlului de „maestru al sportului" la alpinism. renunţînd astfel la atelierul ce îi aducea de trei ori mai mulţi bani decît salariul de „antrenor de sport.. cu cine am onoarea?" Va răspunde fîstîcit: „Cristea. Este puţin spus.

Mi-a fost greu să scriu unele lucruri pentru că ele erau numai ale mele. care stabileşte cea mai „dură" performanţă alpină din ţară. A putut să spună cînd a ieşit la pensie. El a rămas secretar cu propaganda al Federaţiei Române de Turism Alpinism. „Cel care atinge culmea în materie de fantezie şi îndrăzneală alpină. Pe Vică Măciucă tot la unitate l-am găsit. turiştilor. Toată viaţa am fost un fricos. spirit întreprinzător. a creat o epocă ce se desfăşoară nici mai mult nici mai puţin pe parcursul a cincizeci de ani de activitate. ilustrate cu diapozitive . încurajîndu-ne.. armată. La 24 de ani era maestru al aportului". a fost marele său secret. A devenit maestru emerit şi antrenor emerit la alpinism. a dus totodată o intensă muncă propagandistă la toate nivelurile. încet. Peretele Sudic al Clăii Mari. căutînd a da acestei activităţi un sens major. Piatra Craiului.. Cum a reuşit să facă din ei campioni. Traseul Armata (21 iulie 1964) din Cheile Bicazului. Emil. stînd cîte 10 ore pe o platformă şi trăgînd frînghiile. Dar mi-am adus aminte cum a trăit maestrul meu. Peretele Văii Lupului. încununînd astfel o viaţă de alpinist. despre echipă: „I-am chinuit. comentând diapozitive din toţi munţii ţării. de care îmi voi aduce mereu aminte cu bucurie în clipele de răgaz ale vieţii pe care m-a învăţat s-o trăiesc „frumos şi intens". educativ. cred că nu sînt departe de adevăr afirmînd că Emilian Cristea. S-a apropiat de ei. Am fost patru ani alături de el. pentru toţi cei care l-au iubit. pentru depăşirea obstacolelor inaccesibile. Dar ştiu că mie mi-a spus mai mult decît altora. şi-a ajutat coechipierii pe linia posibilităţii lor să-i devină egali. Fire dinamică. vor spune unii. Cheile Vîrghişului. încet şi a rămas deschisă. Şi atunci am scris. cu ani în urmă. speologilor şi salvamontiştilor. de sufletul lor. Peretele cu Florile. antrenor emerit de alpinism.. este determinat să scrie în acest domeniu o serie de lucrări. „Petre Cristina curăţa toată ziua cartofi şi ceapă la bucătăria unităţii. Noi îl cunoaştem conferenţiind despre alpinism şi speologie. într-un rebus am găsit chiar defila „Conquistador al Carpaţilor".] primul în care. de orice vîrstă ar fi fost. pe traseul „Armata". a creat şi organizat secţia de alpinism a armatei căreia i s-a dedicat trup şi suflet. Matei Schen. studenţi. a oamenilor de ştiinţă care l-au cunoscut şi cu care a lucrat. În 50 de ani nu am căzut nici măcar o dată". etc. fie singur. În 1977 a ieşit la pensie. Şi el ca şi noi ceilalţi prieteni de o viaţă în ale drumeţiei şi escaladelor alpine. de oameni şi faptele lor. A sperat ceva anume? Nu ştiu decît că mi-a fost ca un tată. a muncit intens pe linia Federaţiei la toate alpiniadele. fie în colaborare cu alţii. gradul 6-B. şcoli. DINU SOLOJAN . care înseamnă dragoste de ţară. Şi scriind. „Puţin". simplu şi omeneşte. În acelaşi an a întemeiat Clubul Alpin „Floarea de Colţ". predînd locul la conducerea echipei maestrului emerit al sportului Matei Schen. prin activitatea sa în cadrul alpinismului şi turismului românesc. Prin forţa împrejurărilor. prin tangenţa pe care i-o conferă alpinismul ca şi prin lipsa unor lucrări mai ample de ghiduri turistice şi alpine. este maestrul sportului Dumitru Chivu. Atunci cînd nu era pe munte nu reuşea să facă faţă multiplelor solicitări de a expune auditoriului diverse subiecte montane. Naghi Nicolau.. cel de „antrenor emerit de alpinism". s-au întrebuinţat pitoane cu expasiune". nu ne-am precupeţit timpul şi nici efortul fizic de a crea noilor generaţii posibilitatea cunoaşterii vieţii în mijlocul naturii.. fotograf şi scriitor de munte. Cheile Bicazului. Emilian Cristea. L-am întrebat — Vrei să te caţeri ? — A ajuns campion naţional. portiţa sufletului meu s-a deschis. Manea Cezar. Şi mie îmi pare rău că au fost doar patru. Dar 20 de ani au fost campioni naţionali. L-am cunoscut pe maestrul emerit al sportului. Li se adaugă respectul şi recunoştinţa tuturor alpiniştilor.avea întotdeauna în buzunar o ciocolată pentru copiii lui Mitică Chivu. sfătuindu-ne.Clubul „Floarea de Colţ" ianuarie 1983 PRIETENULUI EMILIAN CRISTEA Despre unii oameni se spune că prin faptele şi acţiunile lor au făcut „epocă". după care cobora şi ne spunea: „Eu nu am fost un alpinist. [. schior. Cu ei a deschis zone de alpinism necercetate pînă atunci: Peretele Brînei. Echipa ultimului deceniu de activitate este o echipă de „maeştrii ai sportului": Chivu Dumitru.. Am fost un cetăţean ce a iubit munţii şi a vrut să-i cunoască. Aşa cum a fost întotdeauna. sau a stabilit trasee de mare dificultate în vechi zone alpine: Retezat. cei mai buni !" Pentru a evidenţia meritele primului nostru om de munte i se decernează în 1967 titlul de „maestru emerit al sportului" iar în 1975. nestemate ale sufletului meu. menit să iniţieze în tainele alpinismului pe toţi cei ce iubeau munţii. s-a dedicat în întregime noii activităţi.

Era ceva din viaţa lui. susţin că Emilian Cristea. Erau lucruri fireşti. căci parcă s-a născut odată cu muntele. purtînd permanent la el aparatul de fotografiat. . Dar muntele. încă din prima parte a vieţii. cu care colabora mai totdeauna şi de la care învăţase multe. noi toţi prietenii lui. şi chiar pentru muntele obişnuit să-l primească sever. fiind şi un neîntrecut fotograf amator. Fără intenţia de a-i face biografia. dar uneori şi duşman punîndu-i în pericol. A fost un autodidact pe care cu ani în urmă unii dintre noi l-am catapultat în lumea conferenţiarilor. trebuie să spun că omul acesta cu o copilărie zbuciumată ca a oricărui copil orfan. l-au iubit şi l-au preţuit ca om.. poate uneori caustic şi implacabil în susţinerea punctului său de vedere. Pentru el fiecare fotografie era o expresie a frumosului care te îndeamnă la drumeţie. Regretul rămîne şi pentru dorinţele lui de a se consacra şi altor regiuni montane. Reţinut în afirmaţii ştiinţifice.. Dovadă abnegaţia cu care a înfruntat muntele pînă în ultimele lui clipe de viaţă. mediocre. Şi nu rareori mă dojenea spunîndu-mi că am o „inimă de piatră". lea scris anume spre a ne aminti tot ce a făcut pentru cei de seama sa. plecînd din viaţă pe nesfîrşite cărări în neant.. parcurgînd o dată cu textul poteca sau traseul alpin descris. fie prin scris. iubitorii de drumeţie. S-a stins ! Regretul rămîne pentru toţi cei care l-au cunoscut. Erau sfaturi pe care le împărtăşea celor dornici să înveţe din experienţa sa şi a înaintaşilor. alături de „Piatra Craiului". atunci cînd. Nea Cristea construia cu grijă şi cîntarea fiecare frază. care pentru el devenise a doua natură. cum obişnuia el să spună. Pentru toate aceste calităţi. dobîndind tainele alpinismului. Cristea a făcut parte dintre acei a căror viaţă a însemnat un succes. sau cu ospitalitate prietenească. să-şi creeze un suport moral prin dragostea de natura de care s-a apropiat străbătînd cărările munţilor. cînd vor fi realizate de alţii. pe schi. dar nu lupta pentru eliminarea definitivă a adversarului. a reuşit mai mult decît noi să aducă turismului şi alpinismului românesc un însemnat aport. a iubit fiecare colţ de stîncă ce i-a fost prieten. consulta cu modestia-i cunoscută pe specialiştii. gîndesc că soarta l-a îndemnat pe acest ultim drum spre a-şi sfîrşi menirea tot ca drumeţ. căci mulţi dintre prietenii lui se aflau printre geografi şi geologi. urmează să vadă curînd lumina tiparului. Pentru unii viaţa îşi are sensuri majore. ultima lui lucrare. făcea ca în permanenţă să se înconjure de un numeros auditoriu captivat de vorbele lui simple. Cînd scria avea o permanentă grijă de a da informaţii cît mai exacte. Era un om dur. prin care îşi depăna fie amintiri sau întîmplări de drumeţie. după cum frazele lui erau o expresie a simţămîntului intim cu care era legat de natura prin care trăia. vor fi ca un omagiu adus celui a cărui amintire va rămîne multă vreme în inima şi sufletul tuturor acelora care îndrăgesc muntele. care. privind-o retrospectiv. ajungînd în final să-i dea amploarea de azi. Acum la sfîrşit. pentru cei mai tineri. ALEXANDRU FILIP NEA CRISTEA Sfătos şi bun povestitor. căruia muntele i-a dat un sens vieţii sale. plătind cu preţul vieţii acea noutate din Munţii Făgăraş. Aşa l-am cunoscut toţi pe „Nea Cristea". era prezent şi printr-o amplă şi pitorească descriere a unor peisaje de neuitat. Din toate şi din tot căuta să înveţe corect şi pe alţii. împărtăşind crîmpeie din viaţă. fie prin vorbă şi prin faptă. dar şi ca un îndemn pentru generaţiile ce îl urmează. tot aşa cum el îi învăţase pe mulţi tainele muntelui. pe care le-a ocrotit. speologului. cît şi iarna. fie crîmpeie din experienţa sa de drumeţ şi alpinist încercat. dar profunde prin esenţa şi temeritatea lor. simple în aparenţă. pentru alţii. căutînd să aducă la zi informaţia de „ultimă oră" pentru cei ce vor înfrunta muntele. turist şi alpinist. din necesităţi editoriale. turistului. căci îmi spunea el: „nu poţi fi general pe cîmpul de luptă fără inamic".excelent realizate. A iubit florile.. sau a unor trasee „de la inimă". dar mai ales cărţile pe care le-a lăsat. eram obligată să reduc din textul pornit „de la suflet" şi tot pentru suflet dat. a reuşit. Conferinţele pe care le-a ţinut. în aşa fel ca drumeţul să nu întîmpine nici o greutate în desfăşurarea excursiei. care de fapt îi confirmau spusele. gata să surprindă o veche imagine într-o nouă lumină sau ipostază. cu tot finalul ei aparent nefericit. insuflîndu-i curajul de a expune frumuseţea peisajului montan românesc privit prin ochiul alpinistului. pline de duh. Nea Cristea a străbătut Carpaţii româneşti de la un capăt la altul atît vara. dar care. dorinţi neînfăptuite datorită firului vieţii sale rupt brusc şi neaşteptat..

nici o urmă de preţiozitate. Am petrecut multe zile împreună la Poiana Braşov şi Predeal. Emilian Cristea a fost mai mult decît o idee. să adreseze o vorbă bună. Pentru a releva personalitatea celui care a iniţiat şi condus cu atîta pricepere şi măiestrie acest club. cum să bată un piton. Zeci.RODICA NICULESCU februarie 1983 AMINTIRI Într-o frumoasă zi de septembrie. pedagog. Cîndva. dar mai ales acolo unde erau oameni. cei ce l-am cunoscut atît de bine. alături de orişicine la bucuriile muntelui. la Cota 1. Avem datoria să păstrăm în noi toţi. Ideea organizării unui asemenea club a aparţinut unui om minunat. trasă pe ceafă. Aşa. un mare om a spus: — „O idee. speologilor sportivi. jovială a maestrului. cu borurile înguste. sub privirile ocrotitoare ale dascălului lor. către tinerii veniţi mereu în jurul său. anul trecut. însetată de viaţă cu care ne-a obişnuit Emilian Cristea. pătrunzători.. cînd nu mai este printre noi. în care tineri de toate vîrstele îşi umpleau inimile cu o extraordinară încărcătură emoţională. Emilian Cristea aşa ne-a rămas întipărit în inimi: dascăl. privesc cu atenţie fotografiile. „Speo-sport". pe care o purta vara sau cu o căciuliţă din lînă roşie. chiar dacă a strălucit numai o secundă. În decursul anilor. are ecouri pînă departe în curgerea generaţiilor". sfătuitor — nu numai în ale drumeţiei — părtaş. cel puţin împătriţi. salvamontiştilor. cu părul nins. privind cu ochi prietenoşi. ieşindu-i pe la tîmple de sub o pălăriuţă albă. . încurajatoare. acolo unde doar îndemînarea şi curajul te mai pot ajuta să ieşi cu bine din încercările muntelui. Iată-l. ocrotirea naturii şi a mediului înconjurător şi elemente tehnice cu aplicabilitate practică în alpinism. o activitate cu profunde valenţe aplicative şi educative. la cursurile de alpinism. patru sau cinci ani la „Ştafeta munţilor". fiind incontestabil cel mai bun cunoscător al lor. sute de fotografii făcute anul acesta. prin însemnele pe care le-a lăsat munţilor patriei. să fiu prezentat în propria mea casă" — pentru că Emilian Cristea se simţea la el acasă deopotrivă în natură. a replicat cu acel surîs cuceritor şi de neuitat: „— Ce ciudat. om de echipă. acum doi.500. de distanţă la care i-ar fi dat dreptul anii. spre exemplu. acolo unde se desfăşurau anualele întîlniri ale drumeţilor. aspecte privind organizarea alpinismului în ţara noastră. Pentru că el continuă să trăiască prin gîndurile frumoase pe care ni le-a transmis nouă. să facă un ochi cu funie de alpinism.. devenind. programa analitică a cuprins pe lîngă noţiuni legate de istoricul alpinismului pe Terra. Clubul alpin „Floarea de colţ" a însemnat predarea ştafetei tinerei generaţii. pe munte sau prin cotloanele peşterilor de fotoreporteri care descopereau sau redescopereau de fiecare dată figura luminoasă. Muncea fără odihnă din zori pînă-n miez de noapte. MARIETA RADU Universitatea Cultural Ştiinţifică Bucureşti DASCĂLUL Acum... îi mai rămînea timp să treacă pe la tabăra de corturi sau pe la cabană să răspundă la întrebări. auzind că trebuie să fie prezentat. prin scrierile sale neasemuit de frumoase. geografia. flora şi fauna Carpaţilor româneşti. pentru ca totul să fie pus la punct pînă la cel mai neînsemnat amănunt. imaginea vie. cum să treci pe cablu suspendat peste o prăpastie. faţă de fiecare dintre învăţăceii lui. trei. Pentru noi. tuturor. ar fi multe de spus. iubire de oameni şi iubire de natură. fiind invitat să ţină un itinerar de vacanţă. Cîte nu i-a învăţat: cum să se caţăre pe stînca verticală ori să coboare în adîncul unei peşteri. geologia. Herculane. oamenii pe care el i-a iubit atît de mult. adevăraţi oameni de munte. a fost idei şi iubire. Dîmbu Morii şi Buşteni. cu cîtva timp în urmă. în urmă cu cinci ani. generosul şi dăruitul Emilian Cristea pentru care alpinismul a constituit o şcoală a curajului. şi-a început activitatea Clubul alpin „FLOAREA DE COLŢ" în cadrul Universităţii Cultural Ştiinţifice Bucureşti. să dea un sfat. Nici un gest gratuit. Retrăiesc cu ajutorul imaginilor acea atmosferă senină. Pentru Emilian Cristea. Costineşti. la Moneasa.

dacă tot urci pe munte. comentariul cu care îşi însoţea proiecţiile de diapozitive. o legendă. Convorbirea se prelungea de multe ori dincolo de jumătate de ceas. neliniştea noului. Desculţi. Alo ! Bună seara doamnă ! La telefon Ică Giurgiu. nene. Am profitat de împrejurare şi-l iscodesc. cu Nea Cristea. Natura este cea mai splendidă scenă. vreo cîţiva. dacă mă mai laşi puţin îţi aduc ceva frumos din Făgăraş.. Nea Cristea intervenea cu cîte o întrebare şi mă puncta des cu explicaţii.. strivit fiind de timpul niciodată extensibil. Vorbea spumos.. nenumăraţi alţi ţărani întîlniţi în cale. Pe geana nemărginitului din spatele uriaşilor de piatră. ar fi fost atîtea de făcut. — Bună Ică ! Aşteaptă puţin. cea mai. soarele aprindea zorile..72. Ne cunoşteam din 1973. ne pregătisem nişte prelegeri bătute la maşină.. bătrînul înţelept din inima Apusenilor. cărora trebuia să le vorbim despre felul cum trebuie să se poarte pe munte.. Nu refuza niciodată pe nimeni. — 21. cînd i-a venit rîndul. prin mai.. adeseori improviza ad-hoc. — Salut nene ! Ce mai faci. colorat. urcăm prin iarba umedă spre Piscul Negru pentru a întîmpina de acolo răsăritul. nr.Numele lui devenea. cu bocancii în mînă. — Bine.. băi? — Uite Nea Cristea. adică locul de întîlnire a acestora. cînd mergeţi pe munte trebuie să vă închipuiţi că vă duceţi la un spectacol extraordinar. 12... ţi-am dat telefon să-ţi mai povestesc cîte ceva. deplîngeam lipsa de interes pentru protecţia în general a naturii. depăşisem de mult faza de a explica modalităţile de realizare.. un cap de afiş... trebuie să mă străduiesc să fac şi eu ceva ca lumea. copii. Să ştii că. Cînd îmi spunea toate acestea. ştiutor în prevestirea vremii. peste care iarna sau vara am trecut cu trudă. dădusem peste un cuvînt neîntîlnit niciunde : „înfurcitura". n-avea de unde să ştie că după numai cîteva luni. sperînd să-l găsim zvîntat de rouă la înapoiere. dacă se poate. dorinţa de amănunte.. fie că îl chemau pionierii din Piatra Neamţ. Emilian Cristea ne ascultase. Noi. Ascultîndu-l. Nea Cristea. „Măi. Era ceea ce-mi promisese: „Dimineaţa. Vreau să urc pe la Vidraru pînă pe Piscu Negru. Am fost. în funcţie de auditoriu. cărora le reproducea graiul sau despre care povestea cu cel mai profund respect. unde veţi fi copleşiţi cu emoţiile cele mai puternice. s-a ridicat de la locul lui. L-am cuprins de după umeri şi i-am zis: „Văd că ţi-ai pus în gînd să contribui la îmbogăţirea limbii române !" „Ce să-i faci. analizam posibilităţile de conservare. Cînd mă aflu în mijlocul naturii şi mîngîi cu privirea toate splendorile ei.Nea Milică. 1982 NU MAI AM CUI. poate amuzat de stîngăcia noastră în a găsi calea către inimile oamenilor. fusesem invitaţi. părăseam cortul.. la o întîlnire cu tineri din Capitală. să prind acolo un răsărit de soare".. salvamontiştii din Baia Mare ori membrii clubului de turism din Craiova. ca în fiecare prag de primăvară: . la manifestările la care era invitat să participe. o raită de-o zi pînă dincolo de barajul de la Vidraru. îi simţeam în glas invidia competentă. confirmarea că cineva mai crede . Eeemil !. în faţa unor săli arhipline. Cînd am aflat. schimbam numai idei. mie îmi dau lacrimile de bucurie"." Citind mai departe. Revedeam iarăşi piscurile mai mari ori mai mici ale Făgăraşului. La sorocul stabilit mi-a adus articolul.71. Şi-i relatam cîte o explorare recentă care ne adusese ceva descoperiri deosebite sau care stabilea o nouă peşteră. Aş vrea să vorbesc. interesul sincer. cînd mija de ziuă. Nea Cristea îmi spunea pe unde a mai fost. a făcut un pas către sală şi a intrat direct în subiect: „Măi. „înfurcitura văilor". NICOLAE DOCSĂNESCU . ceilalţi. Terminam de cele mai multe ori într-o stare de agitaţie. în care problemele de educaţie se pierdeau printre zeci de fraze preţioase.România Pitorească. un fulg de nea desprins din cununa de argint a muntelui mi s-a topit pe pleoapa din dreptul inimii. o zi rece şi ceţoasă de toamnă tîrzie avea să fie ultima lui întîlnire cu marcajele albastre din sudul Făgăraşilor. speologii din Timişoara. totdeauna liber. cuvintele care exprimă frumuseţea lui îţi vin mai uşor în vîrful peniţei". ce a văzut. încă nu mi-ai spus ce scrii pentru Almanah ?" „Nene. Se născuse cu harul povestirii. printre atîţia scriitori. aveam adeseori impresia că în faţa mea stătea chiar baciul de la stîna din Călimani.. îşi făcuse un stil care răzbătea cu aceeaşi imprevizibilă originalitate şi în paginile scrise. de unde ni se transmit sentimentele cele mai înălţătoare. La rîndul meu deveneam invidios. mai discutăm noi ! — Nene. sînteţi nebuni !" Discutam perspectivele. Zeii să te aibă în pază ! Îmi lipseşte acum acea invidie competentă. apoi. Nici n-am ştiut că plecase într-acolo. Anul acesta. cu cine s-a mai întîlnit.

.. .... ... i-au strîns mîinile şi l-au ascultat făcînd — ca nimeni altul — turul de orizont al versantului răsăritean al Bucegilor...după ce redacţia Editurii Sport-Turism îl solicita ori de cîte ori vreun ghid. activul Federaţiei Române de Turism Alpinism din CNEFS discuta cu el absolut toate problemele care se puneau în legătură cu muntele.....com/ Carte obţinută prin amabilitatea dlui. .. un prea stupid şi prea banal accident de bicicletă a curmat viaţa lui Emilian Cristea..să ne gîndim la vorba din bătrîni care spune că îţi dai seama ce ai pierdut numai după ce pierzi... OCR : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.. nu văd un înlocuitor.după ce Radioul.. voioşia celui pentru care vîrsta nu devenise un impediment ci o sursă de experienţă. ... hartă sau monografie de munte dădea loc la discuţii.... toată viaţa. în cadrul Ştafetei Munţilor.după ce obişnuiţii serilor de joi.după ce peste o mie de drumeţi din toată ţara.şi să-i închine un gînd bun pe vîrf de munte. .va trebui ca toţi aceşti împătimiţi să-i păstreze...pentru cîte a oferit Emilian Cristea tuturor împătimiţilor de drumeţia montană.după ce sute de speologi.... între fapta lui şi verticalitatea peretelui de munte...că se pot face multe..com Corectura : Dan Pătârniche Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups. .fiindcă au încetat lacrimile primului moment şi trebuie să rămînă neştearsă amintirea pentru viitor şi pentru viitorul Carpaţilor noştri.yahoo...Clubul de speologie „Emil Racoviţă" Bucureşti FIINDCĂ AU ÎNCETAT LACRIMILE PRIMULUI MOMENT.. . . căzută ca un trăsnet care loveşte în plin... între dragostea lui şi toţi cei care. la Costineşti.. ceţoasă şi mîzgoasă.. în peretele pitonat între stalactitele subteranului sau asupra cărţii cînd viitorul traseu de vacanţă prinde contur.după ce. FLOREA NEAGOE ianuarie 1983 Scanare. pe o şosea asfaltată.... l-au înconjurat cu dragostea lor. cel care de peste 40 de ani pusese semnul egal între numele lui şi creasta de munte.. alpinişti. într-o comună din Argeşul de sub munte.. în Biblioteca montaniardului.iată incredibila veste. pioasă şi caldă recunoştinţă.după ce zecile de mii de turişti.... au ridicat fruntea spre înălţimile Carpaţilor.. . .... aproape zilnic. salvamontişti şi în general toţi iubitorii muntelui i-au citit proză din revista România Pitorească. măcar cu gîndul.într-o seară de noiembrie. Televiziunea şi Cinematografia îl consultau atunci cînd părerea specialistului în ale muntelui se impunea..după ce redacţia Publiturism îi cerea fotografii de munte sugestive. mohorîtă. Ică Giurgiu ....... de la cercul de iniţiere în alpinism Floarea de Colţ al Universităţii Cultural Ştiinţifice din Bucureşti i-au ascultat vraja cuvîntului său binefăcător... de la Căminul Alpin din Buşteni. cu ocazia acţiunii Speo-sport. în octombrie. cum numai el ştia să facă. .. . Chiar dacă unii se vor supăra. .după ce. . .. .. ICĂ GIURGIU .. la începutul lui septembrie.. pentru pliantele publicitare care constituiau tot atîtea invitaţii adresate turiştilor din ţară şi din străinătate.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->