You are on page 1of 2

Conceptul numit viață

Încetul cu încetul, etapa aceasta care nu poate fi caracterizată doar


din vorbe, viața aceasta ale cărei răsuciri sihastre nu au o limita
cunoscută, soarta nostră neînțeleasă de nimeni, începe să nu mai aibă
aceeași teamă de care este întradevăr capabilă. Cred din tot adinsul că în
spatele nostru se ascunde o umbra care ne mângâie și ne loveste atunci
când te aștepți mai puțin pentru a te face imun la conceptul înfricoșator
numit viitorul. Dar mai presus de tot este prezentul și persoanele cu care
ne împărțim moment de moment viața, împărțim același aur care ne ține
în viață, în ciuda faptului că noi nu suntem conștienți de acest lucru,
spulberând neputincioși tot ceea ce ne inconjoară. Și pentru ce toate
acestea? Dece dăunăm intenționat ceea ce alții au nevoie? Dece această
lume grăbită continuă să involueze intelectual sperând la o lume mai bună
chiar și atunci când faptele noastre ajută la neîmplinirea acestui vis fals?
Poate pentru că așa ne este scris, sau poate noi, cu puterile noastre, în
subconștientul nostru știm că trebuie să fim nemulțumiți cu ceea ce ni se
dă, chiar și atunci când toate acestea nici nu trebuiau să ni se întâmple.

Uităm un singur lucru. Nu suntem singuri, nu trebuie să fim singuri și


nu vom fi niciodată. Toții au un rol important în viața noastră dar ne batem
joc de ajutorul pe care il primim, rasplatind prin sentimente de ura si
invidie. Nimeni nu se gandeste la cei care si-au terminat datoriile vietii,
care, dupa ce ne-au ajutat fara a avea macar o obligatie, ii uitam fara nici
unpic de responsabilitate si compasiune, compasiunea care este un lucru
puternic, mai ales atunci cand alimenteaza dorinta, dorinta pentru ceva ce
nu poti, nu ar trebui sa ai, este fisura in armura sufletului tau care se
reface in timp cu simple amintiri care ne leaga de spiritul celui dus. Murim
cu totii si ni se intampla acelasi lucru, dar ne dam seama tocmai atunci
cand aveam cea mai mare nevoie de caldura zambetelor celorlalti, de o
petala de bunavointa si sinceritate, traind cu gandul la ce e mai rau,
imaginandu-ne urmatoarea zi ca pe un potential sfarsit. II iubim cu totii
asa de mult, si ne dorim sa ii mai strangem in brate, macar pentru un
minut, sa le simtim corpul ars de pacate strigand de amarul dorului.

Cei ce ne sunt alaturi, prietenii, iubirea ce le-o port nu o pot


demonstra nici prin gesturi, gesturi prin care ei, prietenii nostri fac atatea
pentru noi, si noi facem atatea pentru ei incat nu stim daca ne sunt cu
adevarat prieteni sau doar niste marionete drogate de viata fiind nevoite
sa imite un simplu sclav obligat sa joace in atatea spectacole.

Viata ... nu stim ce este, dar poate ca tu, cel care citesti, gandurile
tale rasucite din pricina ideilor mei incurcate, se vor aduna intr-o zi
alcatuind un inteles logic, pe care viata ti-l va pune in cale, ca pe o simpla
intrebare pe care trebuie sa o rezolvi, printre multe alte intrebari pe care
nici un om, cat de grozav ar fi el, nu va reusi niciodata sa rezolve.