Epoca bronzului pe teritoriul Romaniei

EPOCA BRONZULUI (3500-1200/1100 i.e.n.). CARACTERISTICI GENERALE ALE EPOCII

MISCARILE DE POPULATII IN EPOCA BRONZULUI Pe parcursul epocii bronzului, spaţiul nostru mai este afectat în două rânduri de penetraţii de populaţii estice, care au o economie bazată pe păstorit. Primul val este cel al populaţiilor Yamna şi se datează la începutul epocii. Este afectată in special jumătatea estică a României, mai ales spaţiul extracarpatic, prezenţa noilor veniţi fiind semnalata prin descoperirea unor morminte care au groapă cu trepte, sunt captuşite cu rogojini şi sunt acoperite cu bârne. Adesea mormintele sunt acoperite de tumuli. Cel de-al doilea val este constitut din populaţiile Sabatinovka, care pătrund tot dinspre est, dar spre sfârşitul epocii bronzului, ducând la formarea în spaţiul nostru a două culturi de coloratură estică: Noua, în Moldova şi Podişul Transilvaniei, şi Coslogeni, în Muntenia şi Dobrogea. Dinspre Europa Centrală par a se fi mişcat spre SV populaţiile cunoscute sub numele de Hügelgräberkultur (prescurtat HGK), în traducere cultura mormintelor tumulare. Cercetarea maghiară ( István Bóna, Amalia Mozsolics, S. Foltiny) consideră că înaintarea acestor populaţii a provocat şi deplasarea altor populaţii pe care le-au găsit în cale. Din Ungaria este foarte afectată Transdanubia (teritoriul de la vest de Dunăre), de unde dispare cultura cu ceramică incrustată. Dispar şi alte culturi ale epocii bronzului din Ungaria şi România: Periam-Pecica (din zona de vărsare a Mureşului), Vatina (din Serbia şi Banat), Verbicioara (din Oltenia şi sudul Banatului). Se pare că populaţiile cu ceramică incrustată din Transdanubia s-au deplasat în jos, pe Dunăre, ducând la formarea grupului Szeremle-Bijelo Brdo-Dalj în sudul Ungariei şi Croaţia şi a culturii Zuto Brdo-Gârla Mare în nordul Serbiei, Banatul jugoslav, sudul Banatului românesc şi zona dunăreană a Olteniei, unde au fost înlocuite culturile Vatina şi Verbicioara. În Banat se formează o

nouă cultură, Cruceni-Belegiš care pare a avea şi elemente preluate de la culturile cu ceramică incrustată şi elemente HGK. În ciuda acestor evidenţe, cercetarea românească nu împărtăşeşte teza migraţiei, spunând că spaţiul nostru nu a fost afectat de populaţiile HGK. Totuşi sunt elemente de cultură materială de tip HGK în Banat, Crişana şi la Târgu Mureş. În ceea ce priveşte culturile cu ceramică incrustată care apar pe ambele maluri ale Dunării, unii cercetători, precum Bernhard Hänsel, cred că s-a răspândit doar o modă ceramică şi nu şi populaţia care o producea. Totuşi este greu de crezut că moda ceramicii incrustate cu pastă albă a murit la ea acasă (adica in Transdanubia), dar s-a răspâdit în alte spaţii în forme identice. Pe linia Dunării se răspândeşe şi un nou rit de înmormântare, incineraţia, urmată de depunerea resturilor cinerare în urne. Apar piese din Europa Centrală precum brotlaibidolii din lut (idolii în formă de pâine), zuruitorile aviforme sau vasele aviforme. În aria culturii Zuto Brdo-Garla Mare se dezvoltă (fără precedente în bronzul mai timpuriu local) plastica antropomorfă care pare a pleca de la modele ale grupului Szeremle-Bijelo Brdo. Cum cele mai multe dintre aceste piese sunt piese de cult, înseamnă că se schimbă şi credinţele religioase, inclusiv credinţele despre moarte şi imaginea despre viaţa de dincolo. Deci nu este vorba doar de schimbarea unei mode ceramice, ci de schimbari de esenta, inclusiv la nivelul vietii spiritale, motiv pentru care teza inaintarii unor populatii pe Dunare in jos nu poate fi cu usurinta ignorata. ECONOMIA În general există un echilibru între agricultură şi creşterea vitelor. Doar în ariile unor culturi din bronzul timpuriu şi târziu (Yamna, Noua, Coslogeni) pare a predomina creşterea vitelor, ca urmare a pătrunderii celor două valuri stepice, Yamna şi Sabatinovka. În general, se constată o adaptare a economiei la zonele de relief. Culturile Baden şi Periam-Pecica erau în principal cultivatoare de plante, ambele evitând alte forme de relief decât câmpia. Populaţiile Coţofeni au ocupat toate formele de relief şi s-au adaptat la orice condiţii de mediu. Unele populaţii, cele ale culturii Wietenberg sau Monteoru, au fost atrase doar de zona de podiş sau de deal şi au practicat mai mult creşterea vitelor. Pe lângă aceste două ocupaţii care asigură subzistenţa, pot juca un rol destul de important şi vechile îndeletniciri, precum pescuitul sau vanatoarea care au fost practicate in chip clar în aria culturii Gârla Mare, care s-a dezvoltat de o parte şi de alta a

Dunării, într-o zonă cu multe lagune fluviatile, bogate in peste si pasari de balta.. ASEZARILE Amplasarea este, la fel ca şi în neolitic, lângă o sursă de apă potabilă. Sunt locuite toate zonele de relief. Tipurile de aşezări sunt foarte diverse, de la o cultură la alta sau de la o zonă de relief la alta. Aşezarea de tip tell, frecventa in neolitic, există acum doar în doua arii culturale, PeriamPecica şi Otomani. Ambele aşezări eponime ale culturii Periam- Pecica au mai multe straturi de cultură, 9 respectiv 16, ultima având o depunere de 4 m grosime, semn că a fost locuită o perioadă foarte lungă de timp. Aşezările de tip cetăţuie sunt caracteristice culturilor Wietenberg (Wietenberg, Lemnia, Turia) Otomani (Barca) şi Monteoru (Sărata Monteoru- aşezare în pantă cu 13 nivele de locuire, Cândeşti, Fitioneşti, Năeni.) Ele sunt situate pe înălţimi apărate natural, dar au şi fortificaţii suplimentare. Sisteme interesante de fortificaţii, foarte elaborate, au fost semnalate mai ales în aria culturii Monteoru. La Sărata Monteoru şi Fitioneşti fortificaţia era constituită dintr-un zid de piatră, legată cu pământ. La Sărata a fost dezvelit şi un turn asa-zis de supraveghere. La multe dintre aşezările din ariile acestor culturi se fac chiar paşi spre urbanism. Multe dintre ele au o acropolă cu o clădire solidă, eventual şi o clădire de cult (Sărata Monteoru), iar în arie Monteoru sunt frecvente terasările pantelor pentru a putea fi locuite, căci erau foarte abrupte. Aşezările de tip sălaş, zolniki sau cenuşar sunt tipice culturilor din bronzul târziu- Noua, Coslogeni, grupul Govora. Sunt aşezări cu straturi superficiale de cultură, tipice pentru păstori. Se caracterizează prin depuneri de cenuşă şi multe oase de animale domestice. Locuinţele sunt de tip colibă, foarte puţine şi rarefiate în spaţiu.

Tipurile de locuinţe sunt destul de puţin cunoscute. Par a continua sa existe atat bordeie, cat si, mai ales, locuinţe rectangulare de suprafaţă, făcute în tehnica tradiţională. Printre clădirile mai deosebite, trebuiesc amintite cele de tip megaron atestate la Pecica (cultura Periam-Pecica), Balej (aria culturii Gârla Mare, dar din Bulgaria) şi Sălacea (cultura Otomani, faza a II-a). Acest tip de clădire a avut, cel mai probabil, funcţionalitate de sanctuar. Un caz mai special îl reprezintă unele aşezări şi locuinţe din aria culturii Vatina. La Mošorin-Feudvar, în zona Titel, a fost săpată o aşezare care avea case cu aceeaşi orientare, de 5-6 x10-12 m, foarte înghesuite, distanţa dintre ele fiind de aprox. 1 m. Existau desigur şi uliţe, având în vedere dispunerea foarte riguroasă a locuinţelor. Foarte interesant este că unele locuinţe aveau pereţii decoraţi cu un fel de stucatură în relief. Au fost descoperite ancadramente de uşi, formate din linii verticale şi orizontale în relief, ca şi fragmente de coloane încastrate în zid, dar uşor ieşite în afară. Alte reliefuri de pe pereţi sunt formate din romburi concentrice. Pereţi cu decor reliefat se cunosc şi de la Corneşti, din aria aceleeaşi culturi. O friză spiralică în relief au avut şi pereţii exteriori ai sanctuarului de la Sălacea, din aria culturii Otomani. OBICEIURI FUNERARE A.F. Harding, un cercetător britanic, afirmă, vorbind la modul general despre epoca bronzului în Europa, că în această epocă s-a crezut mai mult în nemurire decât în neolitic. Dovada ar fi mulţimea necropolelor şi obligativitatea înmormântării chiar şi atunci când trupul defunctului nu a fost recuperat. Inmormântarea era, probabil, paradoxal, o procedură pentru eliminarea morţii sau de negare a ei, itreg ritualul venind sa asigure accesul spre o alta lume. În majoritatea ariilor culturale par a se contura prescripţii de ritual care se respectă întocmai. Necropola este situată în afara aşezărilor şi este privită ca

o lume diferită de cea a viilor, dar şi ca un loc al strămoşilor. Statutul social al indivizilor se conservă şi după moarte şi se subliniază de cei rămaşi în viaţă cu ocazia ceremoniei funerare. În epocă se folosec atât inhumaţia, cât şi incineraţia. Inhumaţia caracterizează mai ales bronzul timpuriu şi mijlociu, incineraţia devine rit dominant în bronzul târziu. Ea cucereşte teren, răspândindu-se de la vest spre est, apărând mai întâi în zonele vestice ale României. Incineraţia sugerează că, de acum incolo, conservarea trupului nu mai este obligatorie, ba chiar incinerarea trupului oferă sufletului şansa de a se elibera mai repede de carcasa perisabilă. Există culturi care-şi fac o regulă din inhumaţie: Periam-Pecica, Zimnicea Plovdiv, Coslogeni, Tei, altele din incineraţie: Nir, Gârla Mare, CruceniBelegiš, Suciu de Sus, Bistreţ-Işalniţa, dar si culturi birituale: Monteoru, Otomani, Wietenberg, Noua, poate si Verbicioara. Biritualismul practicat în aceeaşi arie culturală, ne face să credem că între credinţele religioase ale inhumanţilor şi incineranţilor nu este, totuşi, o prăpastie, aşa cum adesea se crede. Se cunosc foarte multe necropole din epoca bronzului, unele de dimensiuni uriaşe. Nizña Myšla, din Slovacia (1500 de morminte, cultura Otomani), Tiszafüred, din Ungaria (1000 de morminte, cultura Otomani), Sarata Monteoru (4 necropole, cultura Monteoru), Cândeşti (aproximativ 1200 de morminte, cultura Monteoru). Mormintele de inhumaţie sunt fie plane, fie tumulare (tumul= movilă mare de pământ). Cele tumulare caracterizează mai ales bronzul timpuriu şi populaţiile de sorginte estică. E greu de spus dacă apariţia tumulului în spaţiul nostru se datorează penetraţiei unor populaţii estice sau dacă este vorba doar de o idee preluata, venită dinspre est . În general, tumulul, chiar dacă invetarul funerar este modest, este considerat un indiciu că defunctul este un personaj cu statut social înalt, prentru că efortul de ridicare movilei funerare este mare şi presupune efortul comunitar, deci moarte respectivului individ afecteaza nu numai familia, ci intreaga comunitate. Tumulul este şi un semn de loc sacru (al strămoşilor) şi are rol de magnet, în sensul că atrage după sine alţi tumuli, nu neapărat contemporani. Gropile mormintelor sunt simple gropi rectangulare sau ovale, gropi căptuşite cu dale de piatră (morminte în cistă tipice culturii Schneckenberg), morminte cu catacombă (in arie Monteoru, fazele timpurii), sau morminte cu treaptă, acoperite cu bârne. În general, gropa în care se depune trupul poate fi asimilată cu un container, un

spaţiu care se constituie intr-un fel de casa a mortului. Mormintele odata închise, nu se mai deschid. În felul acesta este exclus contactul dintre vii şi morţi şi sunt respectaţi strămoşii. Mormintele de incineraţie au gropi rotunde în plan si tronconice în secţiune (culturile Cruceni-Belegis, Gârla Mare). Doar în aria culturii Suciu sunt acoperite de tumuli, restul fiind plane. Resturile cinerare se depun în urne, în gramezi, direct pe sol, sau sunt risipite în groapă. Orientarea şi poziţia defuncţilor este uneori dictată de reguli foarte stricte. În arie PeriamPecica a fost observată orientarea şi poziţionarea complementară a celor doua sexe (femeile cu capul la S, bărbaţii cu capul la N, femeile pe dreapta, bărbaţii pe stânga). Pozitia este fie întinsă pe spate, fie chircită pe dreapta sau pe stânga.

Cantitatea şi calitatea inventarului funerar sunt în strânsă relaţie cu vărsta, sexul şi statutul social al defunctului. În general, mormintele de bărbaţi sunt cele mai bogate şi cele de copii şi senili cele mai sărace. Podoabele caracterizează mai ales mormintele de femei, armele şi uneltele pe cele de bărbaţi. Razboinicul este, totuşi, de puţine ori însoţit de armele sale, spre deosebire de alte epoci (Hallstatt, spre exemplu). Uneori, meştesugarii au lângă ei tipare sau alte unelte definitorii pentru ocapatia lui. S-a observat că, de obicei, în acele arii culturale în care armele apar frecvent în depozite, mormintele

nu au arme şi invers. În unele arii culturale au fost determinate inventare standard: în arie Periam -Pecica inventarul se compune din doua vase: un castron şi o cana cu 2 torţi , ambele aşezate în zona capului. În arie Zimnicea-Plovdiv, inventarul se compune dintr-un singur vas, în aria culturilor Cruceni-Belegis şi Garla Mare inventarul standard număra trei vase: o urna, un capac-castron sau castron pentru ofranda alimentară şi o canită pentru ofrande lichide. Nu exista indoiala ca vasele depuse in morminte contineau ceva, o ofranda alimentara sau lichida. Nu este clara motivatia ofrandei, dar, cel mai probabil, ea este partea defunctului din ospatul funerar, destinata ospatarii defunctului in drumul spre o alta lume. OLARITUL SI CERAMICA Cei mai frecvenţi degresanţi folosiţi la modelarea lutului sunt cioburile pisate şi nisipul. În aria unor culturi (Schneckenberg sau Montoru) există ceramică care are ca degresant calcarul cochilifer mărunţit. În general, ceramica epocii bronzului este de bună calitate, chiar spectaculoasă prin forme sau motive decorative în cazul unor culturi precum Vatina, Gârla Mare, Suciu de Sus, Wietenberg sau Otomani. Formele ceramice sunt mult mai variate decât în neolitic. Printre formele ceramice cu totul noi trebuiesc amintite cănile şi ceştile cu foarte multe variante tipologice, care se dezvoltă în toate ariile culturale. Se dezvoltă spectaculos amfora (vas înalt, cu gura îngustă, destinat depozitarii lichidelor), incinerante, mai care ales o la culturile pentru folosesc

depunerea oaselor incinerate (Garla Mare, Cruceni-Belegiš). Vasul de tip kantharos vas cu gura largă, prevăzut cu doua torti, trase din buză- este tipic multor culturi,

din bronzul mijlociu sau, mai ales, final: Vatina, Gârla Mare, Govora, Tei, Noua, Coslogeni. Castroanele apar în toate ariile culturale. Mai spectaculoase ca formă sunt castroanele cu 4 lobi din ariile culturilor Vatina, Garla Mare sau Wietenberg sau castroanele cu proeminenţe din aria Otomani. O formă rară, dar interesantă este căucul, tipic culturii Coţofeni. Tavile cu picior sau un fel de fructiere se cunosc din arie Vatina şi Gârla Mare. Dintre formele de uz comun trebuiesc amintite şi asa-zisele tăvi sau tigai de peşte sau vasele de tip pyraunos- un fel de vetre mobile- cunoscute din ariile culturilor Verbicioara,Vatina, Gârla Mare, Cruceni-Belegiš. Dintre vasele de cult, trebuiesc amintiţi askoii (la singular askos= vas asimetric, în formă de burduf sau de raţă) mai frecvenţi în bronzul timpuriu în ariile culturilor Coţofeni, Baden, Monteoru sau vasele de ofrandă cu fund ascuţit din aria Monteoru. Din aria culturii Gârla Mare atrag atenţia pixidele cu patru proeminenţe perforate, prevăzute cu capace în formă de pălărie de mexican (de la termenul grecesc pixis care înseamnă cutie), care aveau rol de cădelniţe sau cănile aviforme (cu corpul in forma de pasăre de apa) şi unele şi altele frecvente în morminte. Din aceeaşi arie se remarcă zurgălăii din lut cu modelare aviformă, folosiţi în ceremonii cu cântec şi dans, cu rol de castaniete.

Motivele ornamentele sunt aproape exclusiv geometrice. Doar în aria Suciu de Sus sunt atestate şi motive de inspiraţie vegetală. Decorul este întotdeauna simetric, având una sau doua axe de simetrie. Se folosesc adesea frizele sau metopele dispuse pe gâtul sau partea bombată a vasului. Unele vase sunt decorate şi în interior, mai ales străchinile din aria culturii Gârla Mare. Există arii culturale unde ceramica este foarte puţin decorată: Schneckenerg, Periam-Pecica, fazele timpurii Monteoru, Noua, Coslogeni, Zimnicea Plovdiv, iar la polul opus arii culturale cu ceramica foarte împodobită: Wietenberg, Otomani, Gârla Mare, Suciu de Sus. Cele mai elaborate sunt motivele spiralice despre care s-a crezut că sunt de inspiraţie miceniană, la fel ca alte două motive, argonautul şi vârtejul. Ultimele două sunt cultivate mai ales în ariile culturilor Suciu de Sus si Wietenberg. Spirala apare şi pe ceramica Vatina sau Garla Mare. Dintre motivele tipice mai trebuiesc amintite cercurile concentrice, cercurile cu raze, triunghiurile şi romburile haşurate (Tei, Govora, Costişa), S-urile imbucate sub formă de talaz, zig-zag-ul, cârligele

spiralice,

toate

prezente pe ceramica Garla Mare. Meandrul este cultivat în mai mică masură, fiind frecvent doar în ariile Wietenberg şi Gârla Mare. Ca tehnici de se

ornamentare folosesc: 1. Verbicioara, Monteoru 2. impunsăturile succesive - pe ceramica Gârla Mare 3. impresiunea cu rotiţa - pe caremica Wietenberg, Cruceni-Belegiš (şnur fals) 4. lustruirea- pe ceramica Periam-Pecica,Vatina, Monteoru incizia-

pe Vatina,

ceramica

5.incrustaţia cu pastă albă- pe ceramica Coţofeni, Gârla Mare, Wietenberg, Tei, Cruceni-Belegis, Vatina. Este tehnica care ia cea mai mare amploare în această epocă 6. ştampilareape

ceramica Garla Mare ( se cunosc şi ustensile din lut utilizate în acest sens)

7. decorul plastic în relief se compune din: -potcoave- in arie Coslogeni, -proeminenţe - pe

ceramica Otomani, Gârla Mare, CruceniBelegiş, Suciu de Sus -protome de păsări şi cornute Suciu de Sus -brâuri în relief- în toate ariile culturale -coaste în relief - pe vasele Monteoru sau Otomani -boabe de linte sau pastileceramica Coţofeni 8. canelarea- apare deja din bronzul mijlociu, dar este tipică mai ales bronzului târziu, aparand frecvent pe ceramica Otomani, Gârla Mare, Cruceni-Belegiš, Igriţa, BistreţIşalniţa. 9. excizia, care este foarte rară, practicandu-se doar accidental in aria culturii Gârla Mare VIATA SOCIALA doar la culturii - la ceramica Gârla Mare,

Indubitabil că între membri comunitaţilor există deosebiri. Ele sunt relevate de studiul necropolelor şi al inventarelor funerare, uneori cu arme, alteori cu podoabe de aur (spre exemplu în necropola de la Beba Veche, în aria Periam-Pecica), dar şi de apariţa unor fenomene de tezaurizare. Pentru epoca bronzului se cunosc multe tezaure de podoabe şi arme. Printre cele timpurii sunt de amintit cel de la Tufalău (jud. Covasna, in arie Wietenberg, cu 4 topoare si falere), Măcin (pumnale), Perşinari (12 halebarde, o spadă de aur şi 4 topoare de argint), Tigănaşi (falere, inele buclă, brăţări), Pecica-Rovine (faleră şi tutuli conici), iar dintre cele tărzii : Săcuieni (falere), Vărşand (falere), Adoni, Şmig (falere, mărgele, saltaleoni), Grăniceri (falere). Sacrificiile umane atestate în aria Monteoru sau construcţiile funerare care solicită un mare efort comunitar (tumulii) o sugerează si ele deosebiri majore de statut social. Probabil că in aceasta epoca se conturează o aristocraţie războinică care-şi revendică funcţii de conducere. CONFLICTELE INTERCOMUNITARE Demn de remarcat este faptul că epoca bronzului este o perioadă caracterizată prin frecvente conflicte intertribale sau intercomunitare, fapt demonstrat de fortificaţiile frecvente din aşezări, dar mai ales de dezvoltarea fără precedent a armelor precum spada şi toporul de luptă. Cele mai războinice par a fi populaţiile din Transilvania, Crişana şi Maramureş unde au evoluat culturile Wietenberg, Otomani şi Suciu de Sus şi unde au fost descoperite foarte multe depozite de arme. Reprezentările în lut de care uşoare, asemanatoare cu cele de luptă, precum cele de la Dupljaja (localitate din Serbia a culturii Zuto Brdo-Gârla Mare), ar putea fi indicii că în lupte au fost folosite care de luptă, la fel ca în spaţiul micenian. Mulţi cercetători sunt sceptici pentru că relieful ar fi mult prea accidentat pentru folosirea carului de luptă, iar armele de luptă nu sunt adecvate folosirii lor de pe platforma carelor. Armele potrivite pentru posesorii de care sunt arcurile cu săgeţi şi vârfurile de lance sau suliţă, care apar foarte rar în epoca bronzului în această zonă a Europei. Totuşi nu ar fi exclus ca aceste vehicole asa-zis de lupta să fi existat, ele asigurând doar deplasarea pe câmpul de luptă a unor aristocraţi războinici. GENERALIZAREA CARULUI SI DEZVOLTAREA SCHIMBURILOR

În pristorie, schimburile la mari distanţe s-au lovit de şi două a impedimente de cu de majore: lipsa drumurilor vehicolelor transport. Produsele erau cărate ajutorul animalelor

povară, pe schiuri sau sănii si cu ambarcatiuni acolo unde erau ape navigabile. mijloace Aceste prezintă

inconveniente, fie că nu sunt rapide, fie nu permit transportarea unor cantităţi prea mari de produse, fie pot fi folosite doar o parte a anului, motiv pentru care anterior epocii bronzului schimbul nu putea sa aiba o amploare prea mare. Epoca bronzului este epoca în care se poate vorbi cu adevărat de schimburi, datorită faptului că se răspândeşte pe spaţii foarte largi carul cu 4 roţi, aşa-zisul car cu rol economic, tras de două vite. El are cofragul rectangular sau, mai rar, oval. Primele roţi miniaturale din lut apar încă din eneolitic, dar nu este sigur ca ele sunt parti componente ale carului. Cele mai timpurii care miniaturale din lut se cunosc din aria culturii Baden, din bronzul timpuriu. Din epoca bronzului se cunosc miniaturi de care mai ales din ariile culturilor Wietenberg şi Otomani. Roţile sunt iniţial pline, iar prin bronzul mijlociu apare roata prevăzută cu 4-10 spiţe. Roţile cu spiţe sunt atestate mai devreme în zona VolgaUrali şi Armenia. Ele sunt prezente si în ariile culturilor Wietenberg şi Gârla Mare. Apariţia roţilor cu spiţe face carul mai uşor şi face posibilă înlocuirea vitelor cu caii, care asigură o deplasare mai rapidă. Carul tras de boi era foarte greoi, cântărea aprox. 700 kg,

se afunda în noroi şi avea o viteză de deplasare de 1,8-2,5 km pe oră. Folosirea calului la tracţiune are drept urmare dezvoltarea pieselor de harnaşament (psaliile, un fel de obrăzare) care fac posibilă înhămarea cailor sau folosirea lor la călărie. Deocamdată nu se pot face deosebiri între piesele de harnaşament folosite pentru călărirea calului şi cele utilizate atunci când calul era folosit la tracţiune. Cele mai timpurii psalii apar la sfârşitul bronzului timpuriu, dar devin frecvente doar în bronzul mijlociu. Ele sunt de două tipuri: în formă de bară, care sunt mai frecvente si de formă circulară, cu o perforaţie mare, centrală şi alte 2-3 laterale, mai mici. Primul tip este realizat din corn, al doilea mai ales din os. Din medii Vatina şi Otomani se cunosc psalii foarte frumos gravate cu motive geometrice. Psalia în formă de bară este de origine anatoliană sau un tip local. Se cunoaşte din Asia Mică (Kültepe) de pe la 1850-1650. Psalia circulară este de origine estică şi apare mai târziu, fiind atestată mai ales în faza a II-a a culturii Monteoru. A fost puţin utilizată la noi pentru ca, probabil, nu se potrivea cu sistemul de înhămare din această zonă, drept pentru care i s-au adus modificări. Nu se cunosc scăriţe de şa şi nu este atestată nici saua, motiv pentru care calărirea trebuie să fi fost tare incomodă. Este posibil, totusi, să fi fost folosite scăriţe din lemn, care nu s-au păstrat. Drumurile sunt foarte rar atestate. Din epoca bronzului se cunosc doar în Anglia şi Danemarca, adică din zonele umede, cu mlaştini, unde s-a folosit pentru traversarea acestora material lemnos, sub forma de scanduri sau trunchiuri subtiri de copaci. Modul în care sunt amplasate aşezările ar putea sugera traseul unor drumuri preistorice. Căile de comunicaţii cele mai probabile au fost văile unor ape. Legătura cu Europa Centrală se realiza pe Dunăre, iar cu sudul Pen. Balcanice pe culoarul Vardar-Morava sau Struma -Isker. Mureşul trebuie că a fost şi el o importantă artera de comunicaţie. Este destul de puţin probabil că ar fi existat şi o cale maritimă de legătură cu sudul Pen. Balcanice. Existenţa ei s-ar putea admite eventual pentru bronzul final. Transporturile pe ape erau mai comode şi mai rapide. La vremea cu pricina se cunoştea deja de multă vreme monoxila, un fel de canoe scobită din trunchiuri de copaci, lungă de 3-16 m. Pentru deplasare se foloseau padele sau prăjini. Ea putea fi folosită doar pentru navigaţia pe râuri şi probabil mai ales pentru pescuit şi comunicaţie între cele două maluri. Tot pentru navigaţie s-au folosit un fel de bărci cu fund plat, de aceea foarte

instabile, alcătuite din dulapi de lemn îmbrăcaţi în piele. Unele aveau furcheţi pentru prinderea vâslelor. Din epoca bronzului se cunosc două epave de corăbii care au eşuat pe coastele Asiei Mici, la Ulu Burun şi la Capul Gelidonya. Corăbiile au suprastructuri complicate şi sunt prevăzute cu catarge. Cu ajutorul lor se făcea doar cabotaj (cabotaj= navigaţie pe coastă). Se cunosc corăbii şi din Egipt şi din Scandinavia, unde imaginea lor a fost gravată pe pereţii unor morminte. De asemenea sunt atestate ancorele. Dezoltarea vehicolelor de transport a facut ca schimburile să nu mai aibă caracter episodic şi întâmplător ca în epocile anterioare. Termenul de schimb este de preferat celui de comerţ, care presupune folosirea monedei. Trebuie subliniat faptul că schimbul, chiar cel de bunuri, nu a avut neapărat caracter economic, comunităţile având posibilitatea să-şi producă singure mijloacele de subzistenţă. Se crede că exogamia a dus la dezvoltarea schimburilor, mai întâi de femei (schimburi matrimoniale), apoi de daruri. Mişcările de populaţii, fără îndoială, că au dus la vehicularea unor bunuri pe spaţii foarte largi (bronzuri arsenizate, pumnale, sceptre în formă de capete de cal). De cele mai multe ori au fost vehiculate produse exotice: podoabe, scoici, însemne de putere, bunuri de prestigiu (arme), fără de care oamenii puteau să trăiască. În aceeaşi categorie se înscrie şi ceramica care adesea este schimbată între comunităţi vecine, deşi fiecare are propria-i ceramică. Aproape sigur nu vasele erau importante, ci conţinutul lor. Nu ştim ce puteau conţine. Sigur nu alimente perisabile. Ar putea fi vorba de condimente, băuturi, eventual peşte sărat sau carne uscată. Au fost vehiculate si bunuri de consum ( care, după o anumită perioadă de întrbuinţare se deteriorau, şi nu mai puteau fi folosite), bunuri de lungă folosintă ( care ,după deteriorare se refoloseau), materii prime (cositor) sau bunuri de valoare legitimate (aurul, chihlimbariul). Printre bunurile cu valoare economică trebuie admise totuşi cositorul sau bronzul, materii prime foarte importante de care nu aveau parte o serie de populaţii, ca urmare a instituirii accesului controlat la resursele de materii prime. La acestea se adaugă aurul şi chihlimbarul, materii prime foarte preţioase, care veneau sa asigure prestigiul. Aurul nu este doar o materie primă, el este un bun de valoare legitimat, destul de rar. Sunt doar câteva zone în Europa care-l deţin: Irlanda, Munţii Pirinei, Transilvania, Tracia şi Macedonia. Pentru toate aceste materii prime deficitare nu este întotdeauna clar dacă ele au circulat în stare brută sau sub formă de

produse finite. Ambra este un clei al pinului (pinus succinifera) care creştea doar în nordul Europei, pe malurile Marii Nordului şi Mării Baltice. Ambra se pare că pleca din Anglia sub formă de piese finite, trecea în Franţa, cobora pe drumuri de uscat până în sud şi apoi ajungea, pe mare, până la Micene. Cositorul si bronzul au circulat sub formă de turte, bare sau lingouri în formă de piele de viţel. Au circulat însă şi piesele finite din bronz. Spade de tip micenian, spre exemplu, au ajuns în Albania, Bulgaria şi Macedonia. Pentru a putea aprecia corect traficul cu obiecte de metal sunt necesare analize spectrale pentru a se preciza originea materiei prime şi analize tipologice pentru piesele finite. De cele mai multe ori este vorba de schimburi ceramice la mici distanţe, între culturi vecine. Este greu de presupus că vasele erau vehiculate goale de la o comunitate la alta. Fără îndoială că schimbul de daruri trebuie să fi fost fost continuat cu trocul, dar nu este exclus să fi existat şi mijloace de schimb cu valoare de etalon, premonetare. Sunt suspectate a fi fost lingourile sub formă de piele de viţel, secerile şi colanele de gât cu capete spiralice. Se admite că, la acest nivel cronologic, este posibilă existenţa unor negustori ambulanţi sau efectuarea unor schimburi la mari distanţe prin verigi intermediare de legătură. Nu în ultimul rând, trebuie amintit că cel mai lesne au circulat, din aproape în aproape, ideile şi circulaţiei lor li se datorează răpândirea unor tehnologii, invenţii sau mode ceramice. Relaţiile cu Europa Centrală şi Nordică Se crede că s-au vehiculat dinspre Europa Centrală spre spaţiul nostru mai ales două produse: cositorul şi ambra, ultima venita de la Marea Baltică. Cositorul este o materie pimă deficitară, care, cel mai probabil, era adusă, sub formă de lingouri, din Boemia. La Sinaia este cunoscut un depozit de lingouri. S-a vorbit despre o cale terestră a chihlimbarului care pleca de la Baltica, prin Alpi, spre Italia. Ar fi existat şi o ramificaţie a acestui drum principal, care coincidea cu linia Dunării si care mergea spre zona noasra. Totuşi piesele de chihlimbar din spaţiul nostru (unele piese din aria Periam-Pecica şi Otomani, 5 perle la Sărata Monteoru/Cimitirul nr. 4, şi alte câteva de la Cândeşti) sunt foarte rare şi nu au fost analizate pentru a se şti cu certitudine dacă sunt din ambră de la Baltica. Pentru piesele din aria culturii Monteoru este foarte probabilă o provenienţă locală, având în vedere că există o varietate de chihlimbar în zona Buzăului (la Colti). Ambra de Baltica a circulat, într-adevăr, pe spaţii foarte largi, fie prin pasurile Alpilor,

spre Italia şi apoi pe mare, spre Grecia, cale care nu a fost demonstrată deşi a fost presupusă (căci lipsesc piesele din Italia) fie, cel mai probabil, din Anglia (cultura Wessex) spre NV Franţei, apoi pe râul Garronne până în sudul Franţei şi apoi, pe Mediterana, spre Grecia. Această cale este dovedită de descoperirea în Grecia a unor distanţiere din chihlimbar tipice culturii Wessex, deci au circulat mai degrabă piese finite. Piesele din arie Periam-Pecica şi Otomani este posibil să fie din ambră de Baltica. Drumul lung pe care-l străbate chihlimbarul presupune existenţa unui lanţ comercial cu o serie de verigi intemediare. Dintre produsele din Europa Centrală, care sunt cu siguranţă atestate în spaţiul nostru, cele mai multe apar în aria culturii Periam- Pecica. Este vorba de perlele din pastă sticloasă şi unele piese de podoabă din metal. Din bronzul mijlociu şi târziu sunt de amintit piesele de lut de tip Brotlaibidol (idoli în formă de pâinisoara) cunoscute din Slovacia, Austria şi Italia, Germania de sud (adică ariile culturilor Mad'arovce, Veterov, Polada) care apar si în aria culturii Gârla Mare. Unele piese de podoabă, precum pandantivele şaibă cu nervuri în relief , prezente în unele depozite din Transilvania sau în aria Gârla Mare, au şi ele o origine vestică. Plastica antropomorfă a culturii Gârla Mare ca şi zuruitorile din lut din aceeaşi arie culturală îşi au originile tot în vest, primele în aria grupului Szeremle-Bijelo Brdo-Dalj, celelate în aria culturii cu ceramică incrustată din Transdanubia. Având în vedere multitudinea de elemente vestice care apar la Dunărea bănăţeană şi olteană este de presupus, mai degrabă decât comerţul, o scurgere de populaţie din Transdanubia în jos pe Dunăre. Unele piese din metal din zona Tisei Superioare, precum topoarele de luptă cu disc sau celtul de tip transilvănean au circulat mult spre vest, unele chiar până în Pen. Scandinavă. Spadele de tip Boiu, produse undeva în Ungaria de NE şi NV României, au ajuns la Povegliano în Italia şi în Schleswig şi Holstein, semn ca erau produse de buna calitate. Relaţiile cu Europa de Est

Încă din bronzul timpuriu, ceramica din Moldova prezintă asemănări cu grupul Edineţ din Moldova. Unele tipuri de morminte cu treaptă semnalează pătrunderi de populaţii Yamna, de sorginte estica. Dinspre est pătrund, mai ales în Moldova, unele tipuri de topoare: celtul de tip estic, cu două tortiţe, produs originar din spaţiul dintre Nistru şi Nipru, unde sunt atestate cele mai multe forme de turnare. Un rol important în vehicularea bunurilor estice trebuie să-l fi avut populaţiile Sabatinovka care pătrund spre sfârşitul epocii bronzului în spaţiul nostru. Relaţiile cu spaţiul balcanic Zona noastră a fost suspectată a fi avut strânse relaţii cu sudul Pen. Balcanice, mai ales la nivelul civilizaţiei miceniene, în sec. XV-XIII a. Chr. Unele piese descoperite în spaţiul nostru au fost considerate a fi importuri miceniene sau piese de influenţă miceniană. Printre importurile considerate miceniene de Alexandrina Alexandrescu, Kurt Horedt şi alţi cercetători se numără vreo 15 spade (de la Roşiori de Vede, Medgidia, Drajna, Perşinari, Miecurea Sibiului, Sf. Gheorghe, Alba Iulia) care s-a dovedit, între timp, că sunt de fapt copii după spade de tip A, B sau C 3 din lumea miceniană. Singurele spade miceniene din afara Greciei, spre nord, s-au dovedit a fi trei spade din Albania şi alte trei din Bulgaria, toate de tip A. Importuri miceniene au fost considerate a fi tot felul de piese cu decor spiralic: psalii din os, falere de aur. Falerele de aur de la Grăniceri, Adoni, Nusfalău, Şmig, Tigănaşi, Săcuieni din tezaurele din România s-a dovedit, prin analiză metalografică, că sunt realizate din aur local, unele fiind mai vechi decât piesele miceniene, iar psaliile sau alte obiecte din os decorate sunt si ele mai vechi decât piesele miceniene şi prezintă asemănări destul de multe cu piese anatoliene. Singurele importuri care ar puta proveni din aria civilizaţiei miceniene sunt perlele din pastă sticloasă tărzii, descoperite la Sarata Monteoru care au fost analizate şi par a fi miceniene. Printre piesele de influenţă miceniană au fost considerate a fi şi statuetele din arealul culturii Gârla Mare sau carele cu roţi cu spite atestate, în forme miniaturale, tot în aria culturii Gârla Mare, în staţiunea de la Dupljaja, din Serbia. Legatura lor cu civilizatia miceniana este azi tot mai mult pusa la indoiala. Statuetele par , mai degraba, sa fi evoluat din piese oaecum asemanatoare din aria grupului Szeremle-Bijelo Brdo. Cu siguranţă sudice, cu loc de origine în Bulgaria, sunt topoarele bipene de tip Kilindir-Begunci. Un astfel de topor a

fost descoperit la Izvoarele. Celturile de tip sudic, fără torţi, din Muntenia sau Dobrogea, provin tot din ateliere din Bulgaria. Este atestată şi relaţia de schimb pe direcţie inversă. Printre piesele originare din spaţiul nostru, atestate în sud, trebuie amintită o spadă de tip Boiu-Sauerbrun Macedonia. Civilizaţia miceniană a avut legături indubitabile cu Europa, dar pare a fi vorba mai ales de legături maritime, căci importurile sigure sunt constatate mai ales în sudul Italiei (ceramică şi două statuete antropomorfe). Din Europa au ajuns în Grecia fibulele en violon ( la Perati), unele tipuri de spade şi un tipar de Lappenbeil, de tip italic. O legătură martimă cu spaţiul nostru ar fi putut să fi existat la sfârşitul epocii bronzului. Ea este sugerată de legenda argonauţilor care ar fi plecat, în căutarea lânei de aur, din Colchida pe mare, au ajuns în Marea Neagră şi s-au întors spre casă pe Dunăre, fluviu care i-ar fi dus spre Adriatica (?). După Eratostene, expediţia ar fi avut loc la 1225. Lâna de aur ar fi putut fi o metaforă pentru aurul transilvănean. Ideea este foarte interesantă, mai ales că trebuie admis că, înainte de fundarea Histriei, în 657/656, trebuie că au existat explorări ale ţărmului vestic şi nordic al Mării Negre, fiind greu de admis că grecii s-ar fi aventurat spre un teritoriu total necunoscut. Ideea est încurajată şi de descoperirea unor lingouri în formă de piele de viţel, tipice lumii miceniene si spatiului egeean, la Burgas şi Capul Caliacra, ambele pe ţărmul bulgar al Mării Negre şi ambele în golfuri, adică locuri ideale de popas de noapte, pentru odihnă şi aprovizionare. Legenda argonauţilor arată clar că argonauţii practicau cabotajul şi făceau astfel de popasuri. Printre piesele insolite descoperite în spaţiul nostru, provenite de la mari distanţe, se numără cochiliile de melci sau scoici exotice care au drept zonă de origine Mediterana sau Oceanul Indian: Cardium, Dentalium, Pectunculus (melc), Colombela rustica, Glycimeris glycimeris, Conus mediterraneus. descoperită la Pella, în

În concluzie, au existat cu siguranţă legături ale spaţiului nostru cu civilizatia miceniană, dar nu au circulat atât produse cât idei, iar aceste legături par a fi fost mediate de alte populaţii intermediare, aflate la periferia civilizaţiei miceniene. BIBLIOGRAFIE:

Tiberiu Bader- Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei, Bucuresti, 1978. N. Boroffka- Die Wietenberg-Kultur, Bonn, 1994. Vladimir Dumitrescu- Necropola de incineratie din epoca bronzului de la Cîrna, Bucuresti, 1961. Bernhard Hänsel- Beiträge zur Chronologie der mittleren Bronzezeit in Karpatenbecken, Bonn, 1968.

Credinte religioase si piese de cult in epoca bronzului

EPOCA BRONZULUI PE TERITORIUL ROMANIEI CREDINTELE RELIGIOASE

Credinţele religioase, la fel ca şi în perioadele anterioare, sunt greu de reconstituit. O dată pentru că noi avem o altfel de gândire, apoi pentru că rareori în preistorie au rămas urme materiale care să ateste credinţele religioase.

Ideea generală despre epoca bronzului este aceea că se instalează cultele uraniene, solare. Ca argumente sunt folosite unele motive ornamentale, cosiderate a fi simboluri solare, care apar frecvent redate pe ceramică sau pe piesele din metal: cercurile concentrice, cercurile însoţite de raze, zvastica. Însăşi incineraţia este considerată a fi legată de aceste culte. Ea ar asigura eliberarea rapidă a sufletului nemuritor de trupul efemer, purificarea lui şi înălţarea lui către cer, spaţiu sub controlul zeilor uranieni: ai soarelui, tunetului, fulgerului. LOCURI DE CULT Sanctuarele Una dintre întrebări este unde se află locurile de cult. Teoretic ele ar putea fi oriunde în mediul natural: în peşteri, pe vârfuri de munţi, în apropierea izvoarelor, în crânguri. În intreaga Europă sunt puţine locuri artificiale destinate cultului. Cele mai spectaculoase sunt siturile megalitice din Anglia, Scoţia şi Irlanda care sugerează că cei care le-au făcut aveau şi unele cunoştiinţe de astronomie. Se cunosc trei sanctuare din epoca bronzului în spaţiul nostru şi in cel apropiat României: la Sălacea- jud. Bihor (cultura Otomani, faza a II-a), Balej- Bulgaria ( cultura

Gârla Mare) si Sarata Monteoru- Jud. Buzău (cultura Monteoru) . Un posibil sanctuar ar putea fi si o constructie de tip megaron din asezarea de la Pecica. 1. Sanctuarul de la Sălacea: Dimensiuni: 8,80 x 5,50. Sanctuarul se compune din trei încăperi care comunicau între ele. Pronaosul avea două coloane. Una dintre încăperi este decorată cu frize cu motive spiralo-meandrice în relief. În interior au fost găsite două platforme de lut, considerate a fi altare fixe, un altar suspendat, un car miniatural din lut şi o barcă de lut. În preajma sanctuarului s-a dezvelit un mormânt de copil, cu scheletul dezarticulat ( interpretat ca sacrificiu de întemeiere a sanctuarului), însoţit de câteva vase. 2. În Poiana Scoruşului de la Sarata Monteoru a fost identificată o clădire mare, considerată a fi o constructie de cult sau casă tribală. Presupusul sanctuar nu a fost in detaliu publicat. 3. Megaronul de la Balej- a fost descoperit în nivelul al IV-lea al aşezării. Are dimensiunile de 14,30 x 5,70 m şi o orientare E-V. Avea o anticameră şi două camere. Din inventarul megaronului sunt de amintit două piese, care ar putea fi considerate recuzită de cult: un topor miniatural de lut şi o piesă cu utilitate necunoscută care seamana cu o barcă, dar şi piese cu caracter profan. Planul elaborat ar indica o construcţie de cult. Din aria culturii Wietenberg, faza II, se cunoaşte un loc de cult la Oarţa de Sus. Peşteri Peşterile sunt spaţii foarte enigmatice. Ecoul lor poate impresiona şi poate sugera că ele sunt populate de spirite. Aici se ingemaneaza lumina cu întunericul, se întâlnesc şi se despart cele două lumi, a celor vii şi a celor morţi. Ele sunt deschideri spre lumea de dincolo. Adeseori în peşteri s-au făcut înmormântări sau s-au depus piese de ofrandă. Ne întâlnim cu astfel de situaţii în Slovenia, Croaţia, Italia, dar şi în alte părţi ale Europei. În spaţiul nostru, în arealul grupului Igriţa, de la sfârşitul epocii bronzului, au fot descoperite, în Munţii Apuseni din Crişana, o serie de peşteri (Igriţa, spre exemplu) în

care au fost depuse ofrande constând din ceramică şi piese de bronz. Puţurile În Europa (Germaia şi Anglia, mai ales) puţurile cu adâncimi mari au fost considerate a fi fie fântâni, fie locuri de cult, care, prin adâncimea lor, constituiau un mijloc de comunicare cu lumea de dincolo. Ar putea fi şi una şi alta. În ele, unele de 20 m adâncime, au fost descoperite vase întregi, fapt ce sugerează că nu este vorba de fântâni dezafectate. PIESE DIN RECUZITA DE CULT Statuetele antropomorfe Spre deosebire de neolitic, plastica antropomofă este slab reprezentată la nivelul epocii bronzului. Singura cultură din spatiul nostru care este foarte bine reprezentată din acest punct de vedere este cultura Zuto Brdo-Gârla Mare, la care se adaugă cultura Szeremle-Bijelo Brdo-Dalj din Ungaria şi Croatia. În aria celor două culturi s-au descoperit în jur de 340 piese, dintre care 244 sunt din aria Gârla Mare. Reprezentări plastice din lut există foarte multe în aria civilizaţiei miceniene, post 1390 a. Chr., unde sunt prezente trei tipuri de statuete : Phi (cu braţele lipite de corp şi arcuite spre abdomen), Psi (cu braţele ridicate şi arcuite deasupra capului) şi Tau (cu bratele dispuse orizontal). Este interesant faptul ca statuetele din arie Szeremle si Garla Mare au modelari oarecum asemanatoare tipologic cu cele miceniene. Astfel, in aria grupului Szeremle-Bijelo Brdo sunt tipice statuetele de tip Tau, cu bratele orizontale, retezate, de forma unor cioturi, iar in aria culturii Gârla Mare sunt prezente statuete de tip Phi şi Psi. Tipul Phi poate fi cu cap modelat în prelungirea corpului sau asa-zise "cu cap mobil" (de fapt fara cap, dar cu un presupus cap atasabil). Majoritatea statuetelor sunt feminine. Unele au cap de pasăre de apă, precum două statuete descoperite pe cele două care miniaturale din lut de la Dupljaja. Acestea din

urmă sunt masculine. Este posibil ca şi celelalte statuete cu cap de pasăre din aria culturii Gðrla Mare să fie tot masculine, dar sunt fragmentare, motiv pentru care nu li se poate determina sexul. Piesele provin atat din aşezări, cat şi din necropole. Cele descoperite in morminte, atât la CârnaGrindu Tomii, cât şi la Plosca şi Cârna-Ostrovogania (toate necropole din jud. Dolj), provin din morminte de copii. Interpretarea statuetelor este destul de dificilă. Sunt destul de multe supoziţii, potrivit cărora statuetele ar reprezenta: 1.O divinitate a fertilităţii şi fecundităţii. Ipoteza este destul de puţin probabilă căci reprezentările nu sunt nude şi nu au atributele sexuale subliniate. 2. O divinitate a muzicii. Supoziţia a fost făcută de Dumitru Berciu, care avea în vedere un motiv ornamental în formă de liră care apărea adesea figurat pe statuete, la baza gâtului. Ipoteza trebuie eliminată, căci este vorba de un motiv care iniţial desemna foarte schematic ochii şi nasul. 3. Reprezentări ale defunctului. Această ipoteză este şi ea destul de puţin probabilă căci, adesea, în morminte au fost descoperite două sau chiar trei statuete antropomorfe. 4. Reprezentări ale sufletului celui mort. Ipoteza este plauzibilă pentru statuetele cu cap de pasăre căci, adesea în atichitate, păsarile erau simboluri ale sufetelor călătoare. 5. Reprezentări de adoaratori, deci de muritori aflaţi în poziţie de adoraţie. Ipoteza, destul de credibilă, a fost formulată pentru statuetele cu braţele ridicate deasupra capului, respectiv statuetele de tip Psi. 6. Reprezentări ale unei divintati solare, precursoare a lui Apollo. Această presupunere a fost făcută pentru statuetele masculine, cu cap de pasăre de apă (raţă sau lebădă).

7.

Reprezentări

de

divinitate protectoare a mortilor. Şi această ipotză est destul de puţin probabilă, având în vedere că în unele morminte statuete antropomoirfe, in plus statuetele se regasesc si in locuintele asezarilor. 8. Reprezentări de nursă, doică divină, ersatz (=înlocuitor) de mamă, care-l conduce pe defunctul copil spre lumea de dincolo. 9. Reprezentări de servitori ai unor defunctii cu inalt statut social (la fel ca statuetele de tip ushebti din Egipt), inclusiv concubine ale defunctului. 10.Simple jucării din lut, comparabile cu păpuşile de azi. Statuetele au sigur semnificaţie religioasă căci se remarcă prin modelarea canonică, deci ar trebui să reprezinte zei comunitari şi nu zei din patrimoniul familial. Pare a fi vorba de cel puţin doi zei: unul feminin şi altul, cu cap de pasăre, masculin, care este foarte rar reprezentat. Că ar fi vorba de zei ar sugera-o şi costumul elaborat care pare a fi zeiesc, ceremonial, foarte împodobit. Piesele de port foarte multe reprezentate pe statuete vin în contrast cu numărul pieselelor de podoabă descoperite în mormintele din această arie culturală. au fost descoperite mai multe

Carele miniaturale din lut Cel mai timpuriu car miniatural din lut se cunoaşte din aria culturii Baden (cultură din bronzul timpuriu), din Ungaria şi a fost descoperit într-un mormânt (la Budakalász). Ceva mai târziu, roţi sau care miniaturale sunt atestate si în ariile culturilor Schneckenberg, Otomani şi, mai ales, Wietenberg. Toate aceste care sunt care cu cofragul rectangular sau oval, cu rol economic, cu două osii şi cu 4 roţi pline. De la Dupljaja, poate dint-un mormânt, provin două care de excepţieun car cu 2 roţi, cu 4 spiţe, şi un altul cu 3 roţi, tot cu 4 spite, tras de păsări de apă. Pe ambele care de la Dupljaja se afla câte-o statuetă antropomorfă masculină, cu cap de pasăre. Carul cu 3 roţi era asociat cu o piesă din lut tronconică care a fost interpretată ca fiind o umbrelă sau un disc solar. Despre cele două pesonaje masculine găsite asociate cu aceste care predomină supoziţia, sugerată în 1954 de Sprokhoff, că l-ar reprezenta pe un precursor al lui Apollo Hyperboreanul, divinizat ca zeu al soarelui. Aceasta deoarece există un mit potrivit căruia Apollo ar fi călătorit într-un car tras de lebede spre Helikon, ţara hyperboreenilor sau spre Africa. În plus, statueta de pe carul cu două roţi are pe piept un motiv decorativ în formă de zvastică, considerată a fi un simbol solar, iar a 2-a statuetă, de pe carul cu trei roţi, avea fixat deasupra capului un fel de disc solar. Este sigur că asocierea car-pasăre de apă are o semnificaţie religioasă, altfel este greu de explicat existenţa acestei asocieri atât de mult în timp, până în Hallstatt, la nivelul culturii Basarabi. Statuetele sunt masculine, spre deosebire de alte statuete antopomorfe din aria culturii Gârla Mare, toate indubitabil feminine. O altă intepretare a carului, dată de Trbuhovic, un cercetător sârb, porneşte de la un ritual târziu, atestat în sec. IV p. Chr., de invocare a ploii cu ajutorul carului, datorită faptului că zgomotul produs de deplasarea carului semăna cu cel al tunetului. Având în vedere că multe reprezentări de care (Europa nordică-care figurate pe

pereţii mormintelor) sau care adevărate (Sintašta) sau miniaturale au fost descoperite în morminte, este foarte posibil ca acest vehicol să reprezinte vehicolul de deplasare spre lumea de dincolo, iar statuetele cu chip de pasăre să fie o reprezentare a sufletului celui mort, mai ales că în mitologia grecească sufletele celor morţi sunt adesea reprezentate prin păsări (lebede, porumbei, păsări de apă). Brotlaibidolii din lut Piesele au formă de pâine şi sunt presupuse a fi idoli cu reprezentare foarte schematica. Din Romania se cunosc piese de acest tip doar din două arii culturale: Otomani-două piese de la Derşida- şi Gârla Mare-24 piese. Piese comparabile c cele din Romania se regasesc si in alte zone din Europa , aprox. 195 de piese de acest tip în ariile culturilor Polada (Italia), Arbon ( SV Germaniei), Unterwölbling (Austria), Veterov şi Mad'arovce din Slovacia, Szeremle (Ungaria). Nu se ştie dacă piesele sunt realmente piese de cult. Unii cercetatori s-au mulţumit a le numi obiecte enigmatice, alţii le-au dat semnificaţii diferite, religioase sau profane. Ele au fost descoperite mai ales în aşezări, rar în necropole. Piesele au fost interpretate a fi: 1. talismane 2. răboaje preistorice 3. piese pentru ştampilarea ambrei, care garantau calitatea sau cantitatea ei 4. pintadere (stampile) pentru decorat ceramica 5. negative pentru obţinerea de ustensile pentru decorat ceramica 6. idoli foarte schematici Pieselor li s-a dat şi o interpretare numerică: s-ar fi folosit un sistem numeric în bază 12număr care, la babilonieni (?), era considerat magic, simbol al perfecţiunii.

Unele ornamente care apar pe aceste piese se pare ca au fost realizate cu ajutorul fructelor de nalbă, dar asta nu lamureşte utilitatea pieselor. Zurgălăii din lut Apar la noi doar în aria culturii Gârla Mare (15 piese). Sunt recipiente inchise din lut care au pietricele în interior si sunt modelate în formă de broască ţestoasă, pasăre de apă sau hibrizi cu corp de pasăre, cap de cornută, picioare umane. Alte piese se cunosc din Grecia miceniană (Perati, Asine şi Micene), Elveţia, Tansdanubia (cultura cu ceramică incrustată), Polonia (cultura Lausitz). Piesele sunt făcute să producă zgomot, deci trebuie să fie vorba de un echipament ritualic pentru ceremonii care implică muzică şi dans. Au fost interpretate şi ca jucării pentru că au fost descoperite uneori în morminte de copii. Pasărea de apă este cu sigurantă un animal psihopomp, la fel broasca ţestoasă (semnifica poate hibernarea, urmată de trezirea la viată si are o legatură cu reinvierea, căci se cunosc depuneri de carapace de ţestoase în mormintele culturii Aunjetitz). Topoarele miniaturale din lut Din epoca bronzului sunt cunoscute topoare miniaturale din lut de mai multe tipuri: topoare- ciocan sau securi duble, asemănătoare topoarelelor din piatră sau din metal (tipul Kilindir-Begunci). Se cunosc descoperiri din ariile culturilor Otomani (Hernádkak- necropolă, mormânt de copil), Schneckengerg (20 exemplare), Wietenberg, Monteoru (1 buc. la Năeni), Gârla Mare (în aşezări precum cea de la Balej- construcţia de tip megaron, o groapă de la Carna-Nasta şi în necropola de la Orsoja -Bulgaria). Toporul dublu- labrys-ul- este frecvent în lumea cretană şi miceniană unde apare, cel mai adesea, în complexe de cult şi morminte (mormântul toporului dublu de la Knossos), mai rar în complexe profane. În spaţiul micenian are dimensiuni diferite, de la forme miniaturale până la forme uriaşe, de 1,20 m. Este din fildeş, aur, argint sau lut. Foarte frecvent, în spatiul cretan sau micenian, toporul este asociat cu coarnele de consacraţie sau cu simboluri astrale: luna, soarele, crucea. Se crede că, iniţial, labrys-ul era instumentul de sacrificare a taurului, dar ulterior ar fi căpătat alte semnificaţii. Apariţia lui frecventă în complexe palaţiale ar sugera chiar că el a devenit ulterior un insemn al regalitaţii. Unii

cercetători cred despre labrys ca ar fi o expresie aniconică a unei diviniăţi şi, drept urmare, obiect de adoraţie. Cea mai probabilă divinitate este bănuita a fi una a fulgerului. Totuşi labrys-ul apare frecvent asociat si cu luna şi poate fi şi un simbol al unei zeite a vegetaţiei, precursoare a Demetrei, care apare reprezentată pe sigilii miceniene asezata sub un arbore. Ea are un topor în mână şi primeşte în dar măciulii de mac şi fructe. Două piese de la Cârna- Nasta (jud. Dolj) au figurate pe ele X-uri, semilune şi cercuri concentrice, deci posibile simboluri astrale. Piesele au cu siguranţă un mesaj religios, care este şi foarte longeviv căci şi în Hallstatt sau epoca geometrică în Grecia se cunosc o serie de pandantive cu rol apotropaic, în forma de topor dublu. Modelele miniaturale de casă Din epoca bronzului se cunoaşte un model de casă dintr-un mormânt din necropola de la Karaburma (cartier al oraşului Belgrad), din aria culturii Cruceni-Belegiš. Datorită faptului că decorul piesei este incrustat cu alb, se crede că este un import din aria culturii Gârla Mare. Acest model anticipează urnele în formă de casă miniaturală foarte comune în aria culturii Villanova din Italia. Vasele de cult Pot fi integrate în această categorie pixidele ( vase de agăţat, care au capac). Sunt atestate în ariile culturilor Periam-Pecica, Monteoru, Vatina, Verbicioara şi Gârla Mare. Apar cu predilecţie în necropole, mai ales în mormintele mai bogate. Este posibil ca în aceste vase sa se fi ars substanţe aromate, iar vasele sa fi avut funcţionalitatea unor cădelniţe. Alte vase suspectate a fi de cult sunt asa-zisele vase de ofrandă care sunt tipice culturii Monteoru. Erau un fel de amfore, instabile, căci aveau fundul ascuţit, de aceea se presupune că erau înfipte in pământ. Se găsesc în morminte Monteoru, probabil folosesc pentru depunerea de ofrande.

Pasărea de apă mai apare în culturile epocii bronzului sub forma de askoi (Nagyrev, Monteoru, Periam-Pecica) sau de căni terminate cu protome în formă de cap de pasăre (Gârla Mare) sau vase aviforme (Gârla Mare). Vasele cu protome în formă de cap de pasăre sau aviforme se cunosc din epoca bronzului şi din Israel, Iordania, Egipt, Liban.

BIBLIOGRAFIA:

Vladimir Dumitrescu- Arta preistorica în România, Bucuresti, 1974. Vladimir Dumitrescu- Necropola de incineratie din epoca bronzului de la Cîrna, Bucuresti, 1961. Monica Sandor-Chicideanu- Cultura Zuto Brdo-Gârla Mare. Contributii la cunoasterea epocii bronzului la Dunarea Mijlocie si Inferioara, Cluj, 2003. Monica Sandor- Chicideanu, Ion Chicideanu,
Mare Antropomorphic Statuettes, Dacia 34, 1990, p. 53-76. Contributions to the Study of the Gârla

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful