Cap 3.

Rolul ipotezelor în
cercetarea socială
1. Definiţia şi structura ipotezei de
cercetare
2. Tipuri de ipoteze
3. Modalităţi de elaborare a
ipotezelor
4. Structura logică a ipotezelor
5. Validitatea ipotezelor de cercetare
3.1. Definirea ipotezei de cercetare
 O ipoteză de cercetare este:
- răspunsul prezumat la întrebarea ce
orientează o cercetare. Un obiectiv de
cercetare este contribuţia pe care
cercetătorul speră să o aducă unui câmp
de cercetare validând sau invalidând o
ipoteză.
o supoziţie făcută ca răspuns la o
întrebare a cercetării. O cercetare nu
comportă normal decât o ipoteză
principală, pe care ea caută cu precizie
să o confirme sau să i infirme. Evident,
forma pe care o ia ipoteza variază potrivit
tipului de cercetare ce se întreprinde.
 Ce este ipoteza
 formă specifică a gândirii ştiinţifice care dă
posibilitatea trecerii de la cunoaşterea
faptelor la cunoaşterea legilor de producere
a acestor fapte;
- enunţul unei relaţii cauzale într-o formă
care permite verificarea empirică.
-un enunţ conjunctural despre relaţia dintre

două sau mai multe variabile.

 Formă a ipotezelor

- o propoziţie despre felul în care un set de

unităţi S este distribuit într-un spaţiu de variabile
X1, X2, X3...Xn”.
 În structura ipotezei se regăsesc:
-o unitate (grup, societate,instituţie, persoană,
etc.)
-o variabilă (coeziune, democraţie,ierarhie,
inteligenţă etc.)
-un set de valori ale variabilelor (puternică,
autentică, înaltă, excepţională)
Ipoteza constituie o explicaţie plauzibilă ce
urmează a fi verificată prin faptele de
observaţie. Plauzibilitatea ipotezelor rezultă din
acordul cu cunoştinţele verificate anterior.
pentru a fi plauzibile, în cadrul ştiinţei normale

ipotezele trebuie să aibă coerenţă externă.

ipotezele trebuie să fie şi coerente intern,

adică să nu conţină elemente contradictorii.


În ştiinţele sociale şi comportamentale
ipoteza reprezintă o reflectare într-o formă
specifică a realităţii obiective, este un enunţ
cu caracter de probabilitate despre esenţa,
intercondiţionarea şi cauzalitatea faptelor,
fenomenelor şi proceselor socio-umane.
 Ea are un conţinut reflectoriu. Desigur, este
vorba de o formă specifică de reflectare,
pentru că, până la confirmare, adevărul din
ipoteză rămîne la stadiul de probabilitate.
Distincţie între ipoteză şi principiu,
axiomă, postulat.

Principiul (lat. principium, ceea ce este

primul) reprezintă enunţul care se află la
baza unei deducţii;
-oferă explicaţii pentru un număr mare de

cazuri, fiind verificat temeinic;

-îşi trage valabilitatea din verificările empirice

anterioare, spre deosebire de ipoteză, care

„îşi trage valabilitatea nu pe ceea ce o
precede, ci pe ceea ce o urmează”.
 Axioma are un înţeles foarte apropiat
de cel al principiului, uneori cei doi
termeni fiind utilizaţi unul in locul
celuilalt.
- are o conotaţie matematică, trimiţând
la ceea ce este adevărat prin definiţie
şi are un înalt grad de abstracţie.
- nu este direct testabilă.
 Termenul de postulat este utilizat
adesea pentru a desemna
propoziţiile al căror adevăr a fost
demonstrat anterior prin cercetări
empirice.
 Spre deosebire, adevărul din

ipoteză abia urmează a fi

demonstrat.
 Ipotezele nu trebuie să fie confundate
cu presupunerile sau bănuielile.
Presupunerea reprezintă un enunţ
care nu se confruntă cu realitatea. În
mod obişnuit noi spunem : „dacă x
este adevărat – şi presupune că este
– atunci y”. Presupunerea are o
funcţie instrumentală.
 Bănuiala constituie echivalentul ipotezei în
planul cunoaşterii la nivelul simţului
comun. Pornind de la un număr redus de
observaţii întâmplătoare se formulează
enunţuri despre legătura dintre fenomene.
Sunt simple bănuieli: ipotezele se bazează
pe un număr mare de observaţii
sistematice. Sigur, există şi bănuieli de
geniu, care mult mai târziu se întâlnesc în
cercetarea ştiinţifică în calitate de ipoteze.
Obţinerea unor noi cunoştinţe
constituie principala funcţie a
ipotezelor în cunoaşterea ştiinţifică,
în general, şi în cunoaşterea
sociologică, în special.
3.2. Tipuri de ipoteze
În ştiinţele socioumane întâlnim :
ipoteze teoretice

ipoteze de lucru.

Primele propun interpretări noi ale faptelor

şi fenomenelor, sunt indirect testabile şi
delimitează ceea ce s-a numit revoluţiile
ştiinţifice.
 Ipoteze empirice. Oamenii de ştiinţă, de
exemplu, încearcă să explice de ce
migrarea forţei de muncă în unele zone
este mai ridicată decât în altele, de ce
schimbarea atitudinilor şi opiniilor politice
este mai puternică la unele categorii
sociale decât la altele etc. Astfel de
ipoteze sunt direct testabile în cercetările
empirice, de teren.
 După nivelul de abstractizare
a) Ipoteze care avansează supoziţia uniformităţii
cazurilor. De exemplu, într-o cercetare
empirică se încearcă verificarea ipotezei că
fluctuaţia personalului este mai mare la
categoriile profesionale cu pregătire ridicată.
În fond, se urmăreşte o cuantificare a
distribuţiei comportamentelor într-o populaţie
determinată;
 b) Ipoteze care vizează corelaţii empirice.
Sunt cel mai frecvent întîlnite în cercetările
de teren. Cu privire la migraţie se pot
formula numeroase ipoteze de acest tip:
stare materială- migraţie, şomaj- migraţie,
nivel de educaţie- migraţie etc.
 Se încearcă identificarea caracteristicilor
comune ale unor grupuri pentru explicarea
asemănării comportamentelor lor.
 c) Ipoteze ce se referă la relaţiile dintre
variabilele analitice. Ipotezele de acest tip
presupun un travaliu de elaborare mai amplu
în vederea stabilirii unor relaţii probabile între
variabile complexe: de exemplu, nivel
economic-divorţialitate, religie-divorţialitate.
Influenţa tipului de cercetare asupra
manierei de formulare a unei ipoteze
- într-o cercetare aplicată, ipoteza ia forma
unei soluţii la o problemă particulară. Este
dificil de verificat acest gen de ipoteză (timp,
mijloace şi instrumente pentru o atesta).
De exemplu, numeroase terapii în psihologie
nu sunt decât o prezumare mai eficace decât
efectul placebo. Ele sunt extrem de dificil de
evaluat, căci baza şi mijloacele de comparare
lipsesc.
 În cercetarea conceptuală, ipoteza va lua,
în general, forma unei definiţii, a unui
element al definiţiei sau descrierea anumitor
relaţii ale conceptului studiat cu alte
concepte: este vorba de a preciza
sensul/folosirea unui concept dat.
-acest gen de ipoteză duce la o cercetare
livrescă în urma căreia cercetătorul va face
afirmaţii particulare.
 Într-o cercetare teoretică, ipoteza va fi mult
mai ambiţioasă decât într-o cercetare
conceptuală, deşi au acelaşi gen.
 Ipoteza va fi atunci fie demonstraţia
superiorităţii unei anumite teorii asupra
altora, fie elaborarea unei noi teorii sau a
noi aplicaţii într-o teorie existentă, sau
reformularea unei teorii.
Într-o cercetare empirică calitativă, ipoteza
priveşte un raport, între două sau mai multe
fenomene, pe care credem că putem să le
constatăm în realitate.
O ipoteză calitativă priveşte întotdeauna
fapte ce nu se pot cuantifica sau a căror
apropiere nu poate fi calitativă pe motivul
naturii însăşi a ceea ce este studiat (unele
realităţi psihosociologice sau unele fapte
istorice, de exemplu).
Într-o cercetare empirică cantitativă,
noţiunea de ipoteză este mult mai precisă
decât în celelalte cazuri. Ea priveşte
realitatea faptelor sub o formă verificabilă
prin observaţii sau experimente date.
De fapt, se consideră adesea că este vorba
aici de tipul de cercetare cel mai interesant
şi cel mai important în multe ştiinţe umane,
ca psihologia, psihosociologia, economia,
ştiinţele educaţiei.
Rolul ipotezelor în cercetarea socială
 Ipoteza este un fir al Ariadnei.
 Rolul ipotezei este:

- determină tema, câmpul de analiză şi

conţine deja în filigran planul de
cercetare;
- determina demersul, planul de studiu.
 O ipoteză nu este o afirmaţie gratuită,
ea se inspiră din observaţii sau din
cunoştinţe anterioare: observaţii
personale, impresii, intuiţie, observaţii
empirice, construcţie teoretică, rezultat
al lecturilor, cercetări anterioare.
 Astfel, ea este finalul unei pre-anchete

ce constituie faza exploratorie.

 Ipoteza trebuie să fie operatorie:
pentru a permite o cercetare, o
exploatare, ea trebuie să se bazeze
pe concepte sigure, să aibă
consecinţe verificabile.
 Cel mai adesea ea prezintă un
mecanism sau o relaţie între
fenomene.
 EXEMPLU
Tema : mituri şi realităţi ale întreprinderii responsabile social
Autorii avansează două ipoteze în materie de responsabilitate
socială a întreprinderii.
Prima: responsabilitatea socială a întreprinderii ar fi un efect
al modei, al marketingului, un răspuns al mediilor de afaceri
faţă de contestaţie, o strategie destinată să evite noi
reglementări publice, o promisiune de autoreglare din partea
întreprinderilor.
A doua: ar fi o viziune a responsabilităţii întreprinderii ca o
lamă de fond, un angajament sincer, o oportunitate istorică
majoră de sesizat ce ar putea afecta cursul globalizării: se asistă
la o schimbare a naturii firmei şi a sistemului capitalist. Acesta
ar fi într-adevăr, interesul bine înţeles al întreprinderilor, al
conducătorilor şi al acţionarilor lor de a respecta mediul,
clienţii, salariaţii.
3.3. Modalităţi de elaborare a
ipotezelor

1) deducerea ipotezelor din teorie

2) experienţa directă
3) analogia
1) Deducerea ipotezelor din teorie.

 Considerând teoria sociologică şi, mai

general, din ştiinţele socioumane ca un
sistem de ipoteze care au un nivel de
maximă generalitate, se pot deduce
ipoteze de nivel intermediar, cu rază
medie de generalitate şi din acestea
numeroase ipoteze de lucru testabile prin
cercetările empirice.
 Schematic, raporturile dintre cele trei tipuri
de ipoteze ar putea fi reprezentate astfel:
Să considerăm enunţul:”Toate societăţile
au o structură socială” ca pe o ipoteză cu
nivel maxim de generalitate (teorie).
 Din ea se poate deduce ipoteza cu nivel
intermediar de generalitate (teorie cu rază
medie de generalitate).
 Toate structurile sociale au ca părţi componente
grupurile de apartenenţă şi grupurile de
referinţă”. Nici prima (1), nici cea de-a doua
ipoteză (2) nu sunt direct testabile. Doar
ipotezele de lucru deduse din ele: „Studenţii
preiau în cursul procesului de socializare
secundară normele şi valorile sociale
caracteristice profesorilor lor” (3a) sau
„Muncitorii au un comportament profesional
asemănător cu cel al liderilor lor” (3b) ş.a.m.d.
(3n).
 Prin intermediul ipotezelor de lucru se verifică
indirect teoriile cu rază medie şi cu nivel maxim
de generalitate.
2) Experienţa directă
Cumulată cu o cunoaştere aprofundată a literaturii
ştiinţifice de către cercetător care are capacitatea
de a intui relaţii între faptele şi fenomenele
observate va favoriza ca pe baza observaţiilor cu
referire la faptele şi fenomenele din viaţa cotidiană
să se formuleze ipoteze despre regularitatea
probabilă a producerii lor, despre legăturile
posibile dintre ele.
3) Analogia.
Aceasta reprezintă o sursă bogată
pentru noi ipoteze.
O serie întreagă de ipoteze sociologice
şi psihologice au fost stabilite prin
analogie cu fenomenele fizice, chimice,
biologice.
 3.4. Structura logică a ipotezelor
 ipotezele prin care se verifică relaţiile dintre
variabilele empirice sunt implicaţii materiale.
 Ca funcţie logică, implicaţia ia valoarea F (fals)
atunci şi numai atunci când antecedentul este W
(adevărat) şi consecventul F (fals).
 Rezultă din matricea implicaţiei că falsificarea unei
ipoteze (negarea implicaţiei) nu se face prin
confirmarea altei ipoteze (adevărul altei implicaţii),
ci printr-o conjucţie.
De exemplu, falsificarea ipotezei:
 „Dacă oamenii au status-uri sociale incongruente,

atunci au tendinţa de a vota partidele de dreapta”

nu se face prin confirmarea ipotezei:
„Dacă oamenii au status-uri sociale congruente
(noncogruente), atunci au tendinţa de a vota
partidele de dreapta”,
ci prin identificarea cazurilor de persoane care au
status-uri incongruente şi nu votează partidele de
dreapta (conjuncţie), adică antecedentul adevărat şi
consecventul fals.
 falsul implică orice şi adevărul este implicat de
orice.
 Acest lucru este posibil pentru că subiectul
antecedentului nu este înrudit cu cel al
consecventului. Implicaţia arată doar ce se
întâmplă când antecedentul este adevărat.
 În exemplul dat, ni se spune doar cum se
estimează că vor vota persoanele cu status-uri
sociale incongruente: nu ni se spune nimic despre
comportamentul de vot al persoanelor cu status-
uri congruente.
 conţinutul informativ al unei propoziţii este dat de
numărul situaţiilor în care este falsă.
 O propoziţie ne spune mai mult despre realitate dacă
pe baza ei putem exclude mai multe moduri ale
realităţii.
O propoziţie are un conţinut informativ mai bogat
decât o altă propoziţie în condiţiile în care
conţinutul informativ al primei propoziţii include
conţinutul informativ al celei de-a doua propoziţii.
 conjuncţia>echivalenţa>implicaţia;
 conjuncţia>implicaţia;
 conjuncţia>disjuncţia
 Compararea conţinutului informativ al propoziţiilor
complexe poate viza şi ipotezele în care sunt puse în relaţie
nu numai două, ci mai multe variabile.
 De exemplu: s-a constatat că persoanele cu status social
incongruent votează atât partidele de dreapta, cât şi pentru
partidele de stînga.
 A spune: „Persoanele cu status social incongruent votează
pentru partidele de dreapta sau împotriva lor” constituie o
tautologie şi, deci, nu poate fi acceptată ca ipoteză, nefiind
falsificabilă.
 În astfel de situaţii se pune problema modificării
componenţei „dacă” a ipotezei pentru ca întreaga expresie
să nu aibă conţinutul informativ nul.
 Ne întrebăm: în ce condiţii personale cu status social
incongruent votează partidele de dreapta?
 Probabil în cazul în care ele au şi atitudine autoritarianistă.
 Sunt alte situaţii în care se impune modificarea
conţinutului componenţei „atunci” a ipotezei.
Va trebui să verificăm conţinutul informativ al
propoziţiei prin schimbarea conţinutului
componentelor „dacă” şi „atunci”, pentru că
variabilele pot fi combinate în diferite moduri
 P = df.”Persoane care provin din familii
dezorganizate”;
 Q = df.”Persoane instabile emoţional”;
 R = df. „Persoane cu comportamente
deviante”.
 Ipoteza: „Dacă persoanele provin din familii dezorganizate,
atunci ele au instabiliate emoţională şi comportamente
deviante” are un conţinut mai înalt decât ipoteza:
„Dacă persoanele provin din familii dezorganizate, atunci au
instabilitate emoţională sau comportamente deviante”.
 De asemenea, se poate spune că ridicând conţinutul informativ
al componentei „dacă” şi menţinând constant conţinutul
componentei „atunci”, conţinutul informativ al ipotezei scade.
Ipoteza: „Dacă persoanele provin din familii dezorganizate şi
au instabilitate emoţională, atunci au comportamente
deviante” are un conţinut informativ mai scăzut decât ipoteza:
„Dacă persoanele provin din familii dezorganizate sau au
instabilitate emoţională, atunci au comportamente deviante”.
 Referitor la ipotezele „cu cât..., cu atât...”, Karl-Dieter Opp
(1970) remarcă pertinent că acestea au un conţinut mai redus
decât ipotezele „dacă..., atunci ...”. Primele sunt relativ
nespecifice: ele nu arată nici gradul relativ al schimbării
variabilelor şi nici valoarea lor absolută.
 Ipoteza: „Cu cât veniturile populaţiei sunt mai mari, cu atât
depunerile la Casa de Economii sunt mai substanţiale” nu
specifică nici cu cât vor spori depunerile băneşti în cazul
creşterii veniturilor şi nici suma la care se va ajunge.
 adăugând componentei „cu cât” caracteristici suplimentare,
conţinutul informativ al întregii expresii nu se modifică. Dacă
vom spune:
 „Cu cât veniturile populaţiei sunt mai mari şi cu cât starea
sănătăţii este mai bună, cu atât depunerile la Casa de Economii
sunt mai mari” nu precizăm nici de această dată valoarea
absolută şi relativă a variabilelor puse în relaţie.
 3.6.Condiţii pentru ca o ipoteză să fie validă
 J. Galtung evidenţiază zece condiţii pe
care trebuie să le îndeplinească o ipoteză
pentru a fi validă:

1. Ipoteza trebuie sa fie generală - ceea ce

presupune un “conţinut” mare al ipotezei:
“în orice condiţii spaţio-temporale
concrete, relaţiile dintre variabile trebuie să
fie adevărate”. (Chelcea, 2001, 76)
 Generalitatea reprezintă o dimensiune esenţială a
ipotezei. In ştiinţele socioumane, cel mai adesea, nu
interesează cazurile particulare, ci ceea ce este
general. Va trebui, deci, să formulăm ipoteze în care
relaţia dintre variabile să fie adevărată indiferent de
condiţiile spaţio-temporale concrete.
Ipoteza: „Cu cât apropierea fizică dintre două
persoane este mai mare, cu atât apropierea psihică
dintre ele este mai mare” se referă la toate persoanele,
indiferent de caracteristicile socio-demografice (tineri
sau vârstnici, funcţionari, muncitori sau intelectuali),
de zona în care îşi desfăşoară activitatea (Bucureşti,
Braşov sau Câmpulung) şi de epoca în care au trăit,
trăiesc sau vor trăi.
2.Ipoteza trebuie să fie complexă. “Din punct
de vedere al complexităţii, relaţiile dintre
doua ipoteze este ceteris paribus I2 > I1
daca n2 > n1” (Chelcea, 2001, 76). Mai
simplu, distingem ipoteze de nivel 1, cu o
singură variabilă, ipoteze de nivel 2, cu
două variabile, etc.
3.Specificitatea ipotezei se referă la numărul
de valori. “Se preferă ipotezele în care
variabilele au trei valori celor în care
variabilele au două valori”. (Chelcea, 2001,
77).
4.Determinarea ipotezei se referă la
preferinţa analiştilor pentru ipotezele cu grad
înalt de determinare, în detrimentul
ipotezelor înalt probabiliste.
5.Falsificabilitatea ipotezei se referă la faptul
că, în cercetările empirice se reţin doar
ipotezele ce pot fi infirmate.
6.Ipotezele trebuie să fie testabile. În cercetările
empirice se reţin doar ipotezele ce pot fi testate
(confirmate sau infirmate).
Un enunţ precum: „Relaţiile interpersonale depind
de influenţa planetelor din afara galaxiei noastre”
nu poate fi acceptat ca ipoteză, neexistând teste
pentru infirmarea ei.
7.Ipotezele trebuie să fie predictibile, să descrie şi
să explice fenomenul.
8.Comunicabilitatea ipotezei se referă la acea
calitate pe care trebuie să o deţină o ipoteză
astfel încât să aibă înţeles atât pentru specialişti,
dar şi pentru publicul larg.
9.Reproductibilitatea ipotezei presupune ca, prin
repetarea demersului cercetării se obţin aceleaşi
concluzii.
În legătură cu reproductibilitatea se pun două
întrebări: Ce se repetă? Cine repetă? In cercetările
empirice se urmăreşte reproducerea fenomenelor, ca
şi a analizelor, iar în legătură cu cea de-a doua
întrebare răspunsul este: acelaşi cercetător sau alţi.
Din combinarea celor două criterii rezultă patru situaţii.
S.Chelcea (2001, 77) sublinia că de cea mai mare
importanţă este “criteriul obiectivităţii”, bazat pe
reproductibilitatea intersubiectivă (reproducerea
fenomenelor şi analiza lor de către mai mulţi
cercetători).
  10.ipoteza trebuie să fie utilă. S.Chelcea
analizează schema lui Galtung (1967, 337)
privind evaluarea ipotezelor după gradul lor de
confirmare. În urma “confruntării cu realitatea”,
ipotezele “se plasează pe un continuum de la
totala lor falsificare până la deplina verificare”.
(Chelcea, 2001, 78)

falsificare neconfirmare indecis confirmare verificare

(fals) (neutilizabil) utilizabil) (adevărat)

Verificarea sau respingerea ipotezei şi punerea în
evidenţă a implicaţiilor rezultatului
Dacă ipoteza centrală este verificată atunci se studiază
consecinţele.
 Ce se poate propune pentru rezolvarea problemei?

 Care este poziţia cercetătorului?

 Dacă ipoteza nu se verifică, de asemenea se

cercetează consecinţele: fie se înlocuieşte ipoteza, fie

caracterul pozitiv al demonstraţiei arată necesitatea
repunerii în discuţie a ipotezei admise.
 În orice caz, se dezvoltă implicaţiile şi consecinţele

cercetării efectuate.

 În metoda ştiinţifică, ipoteza este drumul care
trebuie să conducă la formularea teoriei.
Teoriile ştiinţifice, destinate să explice într-un
fel sau altul fenomenele pe care le observăm,
trebuie să fie sprijinite de experimente care să
le certifice validitatea. Pilonul central al
metodei ştiinţifice este reproductibilitatea, şi
anume capacitatea de repetare a unui anumit
experiment.
 Nu trebuie să se confunde ipoteza de cercetare
şi obiectivele de cercetare.