LUNA AUGUST

SINAXAR
1 August

În aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea scoaterii cinstitului

lemn al Cinstitei si de viata facatoarei Cruci.

Era obiceiul la Constantinopol în aceasta zi de a scoate

Lemnul Sfânt al Cinstitei si de-viata-facatoarei Cruci din
palatul imperial în procesiune pâna la catedrala Sfânta
Sofia, la care participau multime de preoti si diaconi,
care o tamâiau pe tot acest drum. Procesiunea se oprea
pe parcurs la o fântâna cu un baptisteriu, unde se facea
binecuvântarea apei, pestru ca apoi Sfânta Cruce sa fie
pusa pe masa altarului Sfintei Sofia. Din Marea-Biserica
se faceau apoi, in fiecare zi, pâna la sarbatoarea
Adormirii Maicii Domnului, precesiuni in cartierele
orasului, pentru a purifica aerul si a-i proteja pe
locuitorii capitalei de epidemiile ce se puteau raspândi
cu repeziciuni la acea epoca si mai evea pe caldurile din
luna august. Astfel, dupa ce a folosit toturor celor care au cinstit-o cu
credinta, Sfanta Cruce era repusa în palatul împaratului.

Astazi începe Postul Adormirii Maicii Domnului, care dureaza doua saptamâni,
pâna la 15 august, si este asemanator, ca rânduiala, cu cel al Postului Mare
(Postul Pastilor).

Tot în aceasta zi, pomenirea

Sfintilor sapte Mucenici
Macabei: Avim, Antonie, Gurie,
Eleazar, Evsevona, Ahim si
Marcel, a Maicii lor Solomonia
si a dascalului lor Eleazar.

Acesti sfinti martiri au trait sub

domnia regelui Siriei Antioh Epifaniu,
din dinastia Seleucizilor (175-164
i.Hr.) care, dupa ce a adus in sclavie
poporul evreu, a incercat sa
constrânga pe fiii lui Israel sa isi
renege obiceiurile mostenite de la
Parintii lor, pentru a-i face sa adopte
moravurile pagâne(Rezumat al
textului II Macabei 6-7, precum si
istorisirea apocrifa intitulata a IV a
Carte a Macabeilor care uneori este
transmisa sub numele lui Flavius
Iosif). In acest scop, el decreta ca
toti trebuiau sa manânce carne de
porc, animal al necuratiei, interzis de
Lege (cf. Levitic 11 :7-8).

Mai intii au incercat sa il constrânga pe dascalul Eleazar (Dupa unii, el era

Preot), deschizându-i-se gura cu forta. Dar batrânul Sfânt scuipa cu dispret
imbucatura. Ramânând surd la indemnurile celor care il sfatuiau sa se
prefaca a se supune pentru a-si salva viata, el le raspunse : "La vârsta
noastra, nu se cuvine sa ne prefacem, de teama ca multi tineri, vazând pe
Eleazar ca ar adopta moravurile strainilor la 90 de ani, sa nu se rataceasca si
ei, din cauza mea si a prefacerii mele, si asta numai pentru un capat de
viata. As atrage astfel asupra batrânetii mele pângarire si necinste, si chiar
scapând in prezent de pedeapsa oamenilor, nu as evita, viu sau mort, mâinile
AtotPuternicului." Vorbind astfel, se duse de-a dreptul sa se dea supliciului
rotii. In chinuri, arata bravura unui tânar luptator si stârnea admiratia
calailor. Fiind pe punctul de a muri, el declara zâmbind : " Domnului, care
detine Sfânta Stiinta, ii este evident ca, putând scapa de la moarte, indur sub
bici dureri crude in trupul meu, dar ca în sufletul meu le sufar cu bucurie din
cauza fricii pe care El mi-o inspira ". Si isi dadu sufletul.

Sapte frati, care fusesera invatati de Eleazar in traditia poporului lor, fura
arestati si se prezentara inaintea regelui, asemeni unui cor armonios, in
mijlocul caruia se tinea mama lor. Un singur lucru conta pentru ei : ca acest
cor, in numar de sapte, numar sacru, binecuvântat de Dumnezeu, sa nu fie
distrus de caderea vreunuia dintre ei. Si se incurajau unul pe altul la
marturisire, prin cuvinte ca acestea : "Daca nu murim acum, va trebui
oricum sa murim intr-o zi. Sa facem din necesitatea naturii o ocazie de
cinstire" (Cf Sfântul Grigore Teologul, Elogiul Sfintilor Macabei, 7 , PG 35,
924).. Suveranul ceru sa fie instalate inaintea lor instrumentele de tortura si
incerca sa ii convinga ; dar, triumfând in fata argumentelor sale printr-o
filozofie de inspiratie divina, ei ii raspunsera prin glasul celui mai in vârsta :
" Sântem gata mai degraba sa murim decât sa calcam Legea Parintilor
nostri ! ".

Antioh, iesindu-si din fire, dadu ordin sa i se taie limba acestui impertinent,
apoi sa ii fie smulsa pielea si sa ii fie taiate extremitatile membrelor. Supus
chinurilor rotii, apoi intins pe jaratec, el declara : " Taiati-mi miinile si
picioarele, ardeti-mi carnea, rupeti-mi articulatiile ! Prin toate aceste chinuri,
va voi demonstra ca fiii Evreilor sint de neinvins când este vorba de
virtute ! ".
Transfigurat de foc, parea de nezdruncinat si isi duse la capat marturisirea
fara sa scoata macar un geamat, in timp ce mama si fratii sai, incurajati de
acest spectacol, se rugau lui Dumnezeu sa le acorde cinstea de a muri in
mod destoinic, asemeni lui.
Apoi cel de-al doilea fu supus chinurilor. Cu unghii de fier ii fu taiata bucati
carnea apoi fu intins pe o catapulta. Gata sa isi dea sufletul, striga, in limba
ebraica : " Nebunule, ne scoti din viata aceasta, dar Regele lumii ne va invia
pentru viata vesnica, pe noi care murim pentru legile lui ". Al treilea isi
prezenta cu indrazneala miinile sale calaului declarând ca avea increderea ca
isi va regasi membrele in viata viitoare. Muri in chinurile rotii.

Al patrulea ceru tiranului sa gaseasca cele mai groaznice chinuri, pentru a-i
demonstra ca era gata sa rivalizeze in cutezanta cu fratii sai ; inainte de a-i fi
smulsa limba, spuse : " Chiar daca ma lipsesti de organul care imi serveste
vorbirii, Dumnezeu aude glasul celor tacuti. Cât de dulce e sa fii schilodit
pentru Dumnezeu ! ".
In graba de a triumfa la rândul sau, al cincilea se prezenta el insusi
tortionarilor. Urmatorul fu dat chinurilor rotii iar când fu strapuns striga :
" Stiinta pe care o detinem noi din cucernicie este de neinvins ! ".

Acesti atleti de valoare isi sacrificara astfel vietile unul dupa altul, aratând ca
ratiunea iluminata de credinta poate nu doar sa puna stapânire peste
patimile sufletului, dar si ca ea triumfa in fata suferintelor si a mortii, caci
procura siguranta vietii vesnice si neintinate.

Mama lor, Solomonia, asista la chinurile fiilor sai si, nelasându-se nici pe
departe prada durerii, cerea
fiecaruia dintre ei, in limba Parintilor
sai, sa indure plini de curaj
incercarea in Numele Domnului si in
speranta reinvierii.
Ea le spunea : " Nu stiu cum ati
ajuns in pintecele meu ; nu eu v-am
dat viata si mintea ; nu eu am
organizat elementele din care sinteti
facuti fiecare dintre voi. De aceea,
Facatorul lumii, care i-a plamadit pe
oameni si care este izvorul fiecarui
lucru, va va da, cu mila lui, si
mintea si viata, pentru ca voi va
dispretuiti voi insiva din cauza
Legilor sale ". Cât cel mai tânar
dintre cei sapte frati era inca in
viata, tiranul ii facu tot felul de
promisiuni si, chemind-o pe mama
lui, ii ceru sa isi convinga fiul sa isi
salveze viata. Trecând peste orice
atasament trupesc, Solomonia se
apleca asupra tânarului baiat si ii
ceru dimpotriva sa sufere toate
durerile, pentru ca ea sa il poata regasi, cu fratii sai, in Imparatie.

Insufletit de un nou elan, fiul sau incepu atunci sa il blesteme pe tiran,

prezicându-i ca avea in curând sa sufere dreapta pedeapsa pentru mândria
sa. Si incheie rugându-se ca sacrificiul sau si al fratilor sai sa impace mânia
cereasca dezlantuita impotriva poporului opresat. Antiohius, ranit in amorul
propriu, se dezlantui impotriva Sfântului Mucenic cu si mai multa cruzime
decit impotriva celorlalti. In fine, dupa ce acesta din urma isi dadu sufletul cu
slava, Solomonia fu la rândul ei schingiuita si pleca sa isi regaseasca fiii in
corul Sfintilor Mucenici (Dupa IV Mac. 17:1 ,ea se arunca singura in foc,
inainte de a fi apucata de calai. Pretioasele sale Moaste sint cinstite astazi in
biserica Patriarhatului de la Constantinopol). Caci desi au marturisit inainte
de venirea lui Hristos, acesti Sfinti Mucenici nu sint cu nimic mai prejos celor
care au urmat Domnului retraindu-i Patima revigoranta, caci credinta in
Hristos, care salasluia deja in ei prin speranta reinvierii, e cea care ii facu sa
depaseasca orice atasament la cele pamântesti (Cf. Sf. Grigore Teologul, PG
35, 913).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor noua Mucenici care au

marturisit în Perga Pamfiliei: Leontie, Attu, Alexandru, Chindeu,
Mnisiteu, Chiriac, Mineu, Catun si Evcleu.
Acesti sfinti au trait în vremea împaratului Diocletian si a ighemonului
Flavian, în Perga Pamfiliei, fiind crestini de la mosii lor. Mineu era teslar, iar
ceilalti plugari. Având ei toti acelasi gând, si bun sfat sfatuindu-se, s-au dus
la chinurile muceniciei, socotind toate ale lumii desarte. Si sosind la capistea
Artemidei, într-o noapte au stricat toti idolii câti erau acolo. Pentru acest
lucru au fost prinsi, si batuti rau si chinuiti în felurite chipuri. Iar fiind dati la
fiare ca sa-i manânce, si acelea cu blândete venind la ei, s-au mirat toti de
aceasta, si strigau: Mare este Dumnezeul crestinilor. Atunci la porunca
ighemonului li s-au taiat capetele, si asa s-a plinit mucenicia lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Papa cel tânar, care în

sac bagat si legat la gura si în mare aruncat s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eleazar, care s-a

savârsit ars cu foc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Chiriac, care de

sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor, care de

sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Polieuct, care s-

a savârsit fiind îngropat în gunoi.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Mini, Mineu si

ceilalti, de la Viglentie, aproape de poarta de Tetrapilu Halcu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 2 August

În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea aducerii moastelor

Sfântului întâiului Mucenic si Arhidiacon Stefan.

Istorisirea acestei aduceri a moastelor Sfântului Arhidiacon Stefan

este aceasta:

Trecând multa vreme dupa

mucenicia ce a luat sfântul
pentru Hristos, si fiind împarat
întâiul între împaratii
crestinesti, Sfântul Constantin,
daca s-a umplut toata lumea
de liniste si de pace, s-a
aratat comoara cea scumpa a
moastelor întâiului mucenic.
Caci un om oarecare din satul
unde erau ascunse în pamânt
moastele întâiului mucenic,
batrân la vârsta si cu vrednicia
preot, si cucernic cu viata,
anume Luchian, a vazut
vedenie, în care i se arata de
trei ori întâiul mucenic. Deci
preotul a descoperit vedenia
episcopului Ioan, care,
umplându-se de bucurie si
mergând la locul acela cu
clerul cetatii, si sapând, au
aflat racla în care erau sfintele
moaste. Si îndata s-a facut cutremur si a iesit buna mireasma, care a umplut
pe cei ce erau acolo; iar glasuri de îngeri ziceau: "Slava întru cei de sus lui
Dumnezeu, si pe pamânt pace întru oameni bunavoire".

Îndata patriarhul Ierusalimului cu alti doi episcopi si cu clerul si cu tot

poporul, închinându-se sfintelor moaste, le-au asezat în sfântul Sion, cu
lumini si cu cântari si tamâieri, si cu cinstea ce se cadea. Dupa aceea s-a zidit
sfântului o biserica în aceeasi cetate de un oarecare Alexandru, boier de sfat,
care rugând foarte mult pe arhiereu a luat moastele sfântului si le-a pus
acolo cu toata cinstea. Dar înca nu trecusera cinci ani dupa mutarea aceea, si
îmbolnavindu-se boierul acela spre moarte, si-a facut un sicriu de chiparos
asemenea cu al sfântului, si punându-l lânga acela, când a raposat a fost pus
în el.

Dupa aceea, peste opt ani dupa moartea lui Alexandru, fiind împarat
crestinilor sfântul si marele Constantin, si patriarh Constantinopolei Mitrofan,
femeia lui Alexandru, cu numele Iuliana, fiind îndemnata de multi ca sa se
marite iarasi, din pricina averii si frumusetii ei, ca sa nu ajunga sa faca una
ca aceasta, s-a gândit sa ia trupul barbatului ei si sa se duca în patria ei si la
tatal sau la Constantinopol. Dar, fiind cuprinsa de oarecare pronie
dumnezeiasca a lasat sicriul barbatului ei si, varsând multe lacrimi, a luat
racla sfântului. Si punând racla cu sfintele moaste pe un pat si încarcându-l
pe un asin, si-a facut calea ei. Si toata noaptea se auzeau cântari
dumnezeiesti de îngeri si locul acela se umplea de bun miros, ca si cum s-ar
fi fost varsat mult mir, iar duhurile cele viclene plângând, strigau: "Vai noua,
ca Stefan trece prin mijlocul nostru, chinuindu-ne".

De aceea, sosind la Ascalona, cetatea de lânga mare, si aflând corabie si

tocmind-o cu 50 de galbeni de aur, au pornit la drum. Însa este cu neputinta
a scrie si a povesti pe scurt câte minuni si semne s-au facut în acea calatorie.

Iar daca au sosit la cetatea împarateasca, si a auzit împaratul aceasta, si cele

despre femeia lui Alexandru, au adus-o înaintea împaratului si a spus cu
amanuntul toate. Atunci si iubitorul de Ortodoxie împarat, auzind acestea si
umplându-se de bucurie si de veselie, a poruncit arhiereului sa iasa înainte
cu tot clerul si cu poporul si sa aduca cu toata cinstea si evlavia pe sfântul la
palatul împaratesc.

Din minunile ce s-au facut atunci vom spune una: Au tras catârii carul în care
era racla cu sfintele moaste, pâna ce au sosit la locul ce se cheama
Constandiane, unde s-au oprit. Iar unul dintre catâri grai cu glas omenesc:
"Pentru ce ne bateti? Ca aici trebuie sa fie asezat sfântul". Aceste graiuri
daca le-au auzit arhiereul, si toata adunarea poporului, au dat lauda lui
Dumnezeu cu mare glas. Înca si binecredinciosul împarat auzind acestea, s-a
minunat si îndata a zidit o sfânta biserica întâiului mucenic în locul acela,
întru slava si lauda Domnului nostru Iisus Hristos si a Sfântului Sau
Arhidiacon Stefan.

Tot în aceasta zi, pomenirea aflarii moastelor Sfintilor Mucenici

Maxim, Dada si Chindilian de la Durostorul.

Acesti sfinti au trait pe vremea împaratului Maximian, în orasul Rodostol în

latura a doua a Misiei. Deci stând ei înaintea ipatului Tarchinie, si nevrând sa
jertfeasca idolilor, au fost batuti; si fiind adusi la locul ce se numeste Ozovia,
li s-au taiat capetele, în ziua de 13 aprilie. Si multi ani fiind nestiuti, s-au
descoperit prin înger cinstitele lor moaste, în ziua de 2 august. Iar acum
moastele se afla în locasul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la locul ce
se zice al lui Viglentie.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii dumnezeiestii biserici a

Sfântului Maritului Apostol si Evanghelist Ioan, cuvântatorul de
Dumnezeu, aproape de sfânta biserica cea mare, la
Constantinopol.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Foca.

Tot în aceasta zi, pomenirea binecredinciosului împarat

Iustinian, în biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 4 August

În aceasta luna, în ziua a patra, pomenirea Sfintilor sapte Tineri

din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian,
Dionisie, Ioan si Constantin.

Imparatul Deciu (250), venit

din Occident, odata ajuns la
Efes, dadu ordin intregii
populatii sa se adune in
temple pentru a se inchina
idolilor. In a treia zi a
sarbatorilor organizate cu
aceasta ocazie, imparatul
ordona arestarea tuturor
Crestinilor. Evreii si pagânii din
oras ajutara cu sârguinta pe
soldati sa duca in piata publica
pe toti credinciosii, pentru a-i
obliga sa aduca sacrificii
idolilor. Multi cedara in fata
perspectivei torturilor, in timp
ce aceia care refuzau sa se
supuna erau omorâti fara mila.
In fata acestor demonstratii de
cruzime, Maximilian, fiul
prefectului orasului, si alti sase
tineri din familii bune, care
serveau in armata [în
versiunile cele mai vechi ei apar ca tineri soldati, dar mai târziu fura
prezentati ca niste copii, in special in traditia iconografica] se intristau si
varsau multe lacrimi, nu atât pentru suferintele mucenicilor cât pentru
pierderea sufletelor celor care se supuneau cedând imparatului. De câte ori
era anuntata sarbatoarea unui sacrificiu, ei se retrageau in biserica pentru a
se ruga ; dar aceasta atitudine nu scapa din vedere pagânilor, care se dusera
sa îi denunte imparatului. Cu ochii inca plini de lacrimi si prinsi in tot felul de
legaturi, fura târâti la palat. Maximilian vorbi in numele tuturor, pentru a
raspunde imparatului, care le puse intrebari asupra motivului nesupunerii
lor : "Noi avem, spuse acesta, un Dumnezeu, a carui slava umple cerul si
pamântul, noi Îi dam in dar jertfa tainica a marturisirii credintei noastre si a
neâncetatelor noastre rugaciuni !".

Deciu, plin de mânie, ordona sa le fie smulse centurile, semn al inaltei lor
demnitati, si, prefacându-se a-i fi mila de ei, ceru sa fie eliberati de toate
legaturile si le dadu câteva zile pentru a reflecta, in timp ce el avea sa
lipseasca din oras.

Dupa ce s-au sfatuit intre ei, cei sapte hotarâra sa mearga sa se ascunda
intr-o pestera mare situata in partea de rasarit a orasului, pentru a se
pregati, in liniste si rugaciune, sa fie adusi din nou in fata tiranului. In timpul
zilelor astfel petrecute retrasi, Iamvlih, cel mai tânar dintre ei, se ocupa de
aprovizionare si cobora de aceea din când in când in oras.

Imediat dupa revenirea sa in Efes, Deciu dadu ordin sa fie adusi in fata lui
prizonierii Crestini pentru a le propune sa aduca ofrande idolilor. Aflând
vestea, cei sapte isi indesira rugaciunile. Facura atâtea nevointe incât la
cadera serii se asezara pentru a lua pîinea adusa de Iamvlih si adormira,
cuprinsi de somn. Prin Providenta cereasca isi dadura astfel sufletul, cu
ragaciunea pe buze.

Furios ca nu ii mai gaseste pe tinerii Crestini, Deciu ceru sa fie cercetati

parintii lor care divulgara locul ascunzatorii si imparatul trimise oameni
dându-le ordin sa inchida intrarea in pestera, pentru ca Sfintii sa moara acolo
asfixiati. Functionarii insarcinati cu aceasta misiune, Teodor si Barbos, care in
ascuns erau si ei Crestini, executara ordinul fara tragere de inima, apoi ei
gravara povestea Muceniciei celor sapte tineri pe placi de plumb puse intr-o
lada pe care o ascunsera in apropiere.

Dupa vreo doua sute de ani, sub domnia lui Teodosie cel Tânar (prin 446), o
erezie negând invierea mortilor separa Biserica. Fiind cauzata de Episcopul de
Aigai, Teodor, aceasta credinta gresita duse la pierderea multor suflete, incât
cucernicul imparat Teodosie implora pe Dumnezeu cu lacrimi sa arate
adevarul. Atunci se intâmpla ca proprietarul terenului unde se afla pestera
celor Sapte Martiri, un oarecare Adatiu, sa hotarasca sa construiasca un staul
pentru turmele sale. Pe când scotea pietre, elibera intrarea in pestera si
imediat cei sapte revenira la viata, de parca ar fi adormit in ajun, fara sa se fi
schimbat nicicum si fara sa fi suferit de pe urma acestui somn lung.

Adusera imediat vorba de persecutare si de perspectiva inchinarii la idoli in

public ordonata de Deciu. Maximilian lua cuvintul spunind : "Haideti fratilor,
sa ne ia Deciu ! Sa ne tinem cu vitejie in fata celor ce ne persecuta si sa nu
ne tradam credinta prin lasitate. Tu, Iamvlih, ia banii acestia si du-te in oras
sa cumperi piine. Ia mai multa decât de obicei, ca ne este tare foame si cu
aceasta ocazie vezi ce se mai aude cu imparatul care ne cauta". Ajuns la
intrarea in oras, Iamvlih fu mai intâi surprins sa vada semnul Crucii la toate
portile. Nemairecunoscând nici oamenii nici constructiile, se intreba daca
viseaza sau daca nu cumva intrase in alt oras. Cumpara pâine in piata dar
cind dadu banii brutarului acesta se uita cu atentie la el si il intreba daca nu
cumva gasise vreo comoara veche deoarece monezile purtau efigia unui
imparat din vechime.

La aceste cuvinte, Iamvlih incepu sa tremure de frica si gândindu-se ca urma

sa fie dat in mâinile imparatului, vru sa o ia la fuga. Dar negustorii il tineau si
il amenintara sa il ucida daca nu avea sa imparta cu ei comoara ; legându-i o
funie de gât, l-au târât in piata publica. Tocmai atunci multimea intilni pe
proconsul care se ducea la Episcopul Stefan. Informat de pricina acestei
agitatii, inaltul magistrat intreba pe Iamvlih cum gasise comoara aceea si
unde o ascundea. Tânarul ii raspunse ca nu gasise nimic ci ca avea banii
aceia de la parintii sai. Cum i se puneau intrebari despre tara lui si despre
neamurile sale, el raspunse : "De aici sint daca acest oras este Efes iar
parintii mei sint cutare si cutare". Aceste nume fiindu-i necunoscute
proconsulului si mai ales neobisnuite, acesta se mânie si il acuza pe Iamvlih
ca vrea sa il insele in timp ce monezile, vechi de peste doua sute de ani,
marturiseau ca gasise o comoara. Iamvlih cazu la picioarele sale si il implora
sa ii arate unde se afla imparatul Deciu. Când i se raspunse ca acesta era
mort de multa vreme, propuse proconsulului sa il urmeze pina la pestera, ca
sa-i arata ca plecase cu adevarat sa se refugieze cu cei care ii tineau
companie pentru a scapa de persecutiile lui Deciu. Proconsulul impreuna cu
Episcopul si o mare multime se dusera la pestera unde fura descoperite
tablitele de plumb purtând numele acelor Sfinti tineri. Toti au recunoscut
veridicitatea miracolului si au slavit pe Dumnezeu. Proconsulul si Episcopul
scrisera apoi imparatului Teodosiu ca aparitia miraculoasa a celor sapte tineri
morti de multa vreme era o dovada evidenta a reinvierii trupurilor. Imparatul
se precipita la Efes, vizita pe Sfintii copii si le scalda picioarele cu lacrimile
sale. Dupa ce au vorbit indelung de povestea lor suveranului si Episcopilor
prezenti, Maximilian si cei care il insoteau se lasara incetisor la pamint si
adormira pentru totdeauna de somnul mortii. Teodosiu dadu ordin sa fie
facuta sapte sarcofage din aur si sa fie cinstiti tinerii cei Sfinti prin mari
sarbatori la care invita pe toti locuitorii din Efes, atit bogati cit si saraci. Dar
in noaptea urmatoare Sfintii ii aparura in vis cerându-i sa le lase trupurile de-
a dreptul pe pamint in pestera lor in asteptarea invierii.Pestera celor Sapte
Adormiti identificata de traditie cu aceea in care si-a dat sufletul Sfânta Maria
Magdalena, deveni un renumit loc de pelerinaj. Cultul lor se intinse in
intreaga lume Crestina si se regaseste chiar si in traditia islamului.

Iar cei sapte tineri, si-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu, în
ziua a douazeci si doua a lunii octombrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea aducerii moastelor Preacuvioasei

Maicii noastre si Mucenitei Evdochia.

Aceasta Sfânta Mucenita Evdochia era romana crestina din partea rasaritului,
din Anatolia si a trait in veacul al IV-lea dupa Hristos. Si a fost luata in robie
de Sapor imparatul persilor împreuna cu 9000 de crestini, în urma unui
razboi, si a fost dusa în Persia.

Acolo ea a cunoscut credinta crestina pe lânga ceilalti prizonieri si apoi s-a

inteleptit pe sine prin rugaciune si citirea dumnezeiestilor Scripturi, încât îi
învata si îndemna la rabdare si viata
sfânta pe toti robii. Iar femeile
persilor aflând de la robi despre ea,
si ele o iubeau, si a întors pe multe
la cunostinta lui Dumnezeu. Pentru
aceea fiind pârâta, a fost în multe
feluri si în multe rânduri groaznic
chinuita. Iar cea din urma data, daca
au vazut-o mai mult moarta si fara
grai, i-au taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea

Sfântului Mucenic Tatuil, care
spânzurat s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea

Sfântului Sfintitului noul
Mucenic si întocmai cu
Apostolii Cosma (Etolianul),
care a marturisit în Albania la
anul 1778 si care prin
sugrumare s-a savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne
mântuieşte pe noi. Amin.

5 August

În aceasta luna, în ziua a cincea,

Înaintepraznuirea Schimbarii la Fata a Domnului.

În aceasta luna, în ziua a cincea, Tot

in aceasta zi, pomenirea Sfântului
Mucenic Evsignie.

Acest sfânt era cu neamul antiohian si a fost

ostas pe vremea lui Constantin Clor, tatal
Sfântului si Marelui Constantin, si si-a purtat slujba pâna în
zilele lui Iulian Apostatul. Fiind de 110 ani, a fost adus
înaintea lui Iulian la cercetare, sa mustrându-l pe împarat ca
si-a calcat credinta parinteasca, si a adus cinstire la idoli si
aducându-i aminte de bunatatile Marelui Constantin, si cum
ca prin dumnezeiasca aratare a fost adus la credinta în
Hristos. Însa Iulian batându-si joc de el, a poruncit sa i se
taie capul, si asa a plinit mucenicia în Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor doi Mucenici

Catidie si Catidian, care au fost ucisi cu pietre.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Nona, mama

sfântului Grigorie cuvântatorul de Dumnezeu,
care cu pace s-a savârsit.

Originara din Capadocia si

crescuta în credinta ortodoxa,
sfânta Nona s-a casatorit cu
Grogorie, magistrat din Nazianz si
membru al unei secte din acea
vreme. Prin rabdare si rugaciune
ea a reusit sa-l converteasca pe
barbatul ei la credinta ortodoxa,
dupa care acesta a devenit
episcop al orasului, timp de 45 de
ani. Din aceasta casatorie li s-au
nascut trei copii: sfânta Gorgonia
(praznuita la 23 februarie),
sfântul Cezarie (praznuit la 9
martie) si mai ales sfântul
Grigorie Teologul (praznuit la 25
ianuarie), care i-a fost daruit de
Dumnezeu în raspuns la
rugaciunile ei.

Sfântul Grigorie Teologul a vorbit

adeseori în scrierile sale de
pietatea exemplara a mamei sale : într-un trup de femeie ea avea un suflet
mai barbatesc decât al celor mai bravi barbati. Nu se ocupa de cele lumesti si
materialicesti decât în masura în care acestea puteau sa fie spre înaltarea
sufletului. Dezinteresându-se de farduri si toialetele femeiesti, ea nu avea
decât o singura grija: sa faca mai stralucitor chipul lui Dumnezeu în sufletul
sau ; si nu socotea nici un fel de noblete lumeasca, decât numai aceea ca,
prin credinta lucratoare prin fapte, omul cunoaste ca vine de la Dumnezeu si
la Dumnezeu merge. Ostenindu-si trupul cu posturi si rugaciuni de noaptea,
ea spunea mai târziu copiilor ei ca ar fi voit adeseori sa se vânda pe sine si
pe copiii ei ca sa dea cele de trbuinta celor saraci.

Dupa moarte sotului ei, în 374, sfânta Nona s-a îmbolnavit, dar a suferit
aceasta ultima încercare dând slava lui Dumnezeu. Si-a dat sufletul ei în
mâinile Domnului în timpul slujirii Sfintei Liturghii, sprijinita de Sfânta Masa a
Jertfelnicului Ceresc; si moarta, ea parea sa fie adâncita în rugaciune.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Solev

egipteanul, care s-a savârsit împroscat de sageti.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Favie, episcopul Romei,

care de sabie s-a savârsit.

Tot întru aceasta luna, în ziua a cincea, se face pomenirea

Preacuviosului Parintele nostru Ioan de la Neamt, Hozevitul.

Acest prea ales vas al lui Dumnezeu a vazut lumina zilei în pamântul
binecuvântat al Moldovei la 23 August
1913, în satul Crainiceni, comuna
Horodistea, judetul Dorohoi, din
binecredinciosii parinti Maxim si
Ecaterina, lucratori ai gliei strabune,
plini de credinta, cu viata curata si
tematori de Dumnezeu, primind la botez
numele de Ilie.

Dupa moartea timpurie a mamei sale,

petrecuta la numai sase luni de la
nastere si apoi moartea tatalui sau,
cazut erou pe front, în razboiul din
1917-1918 pentru întregirea neamului si
pentru apararea patriei, pruncul a fost
luat în grija bunicii sale.

Bunica lui, Maria, vaduva de mai multi

ani, renunta la dorinta sa mai veche de
a intra în rândul monahiilor si se dedica
cresterii si educarii nepotului. Ea l-a
deprins cu rugaciunea catre Dumnezeu.
Tatal orfanilor, i-a imprimat adevarata
evlavie crestina, i-a insuflat dragostea
de cele sfinte si respectul fata de oameni.

Pe când avea numai 11 ani, pierde si dragostea bunicii sale Maria, care trece
la cele vesnice. Ea a ramas în memoria lui chip sfânt, pe care nu a uitat-o
niciodata. Aceasta se vede în duioasa poezie "Dorul Bunicii", în care face
analogie cu pilda unor sfinte femei, precum: Antuza, Macrina sau Nona. În
aceste versuri, se poate vedea rolul bunicii în formarea religioasa si morala a
Sfântului. Cuviosul Ioan a urmat scoala primara în satul natal, dupa care a
absolvit gimnaziul "Mihail Kogalniceanu" din Lipcani (jud. Hotin) trecând
bacalaureatul în 1932, cu rezultate foarte bune. În timpul scolii nu i-au lipsit
cartea de capatâi Sfânta Scriptura, Vietile Sfintilor si alte carti de zidire
sufleteasca.

La vârsta de 20 de ani, simtind chemarea dumnezeiasca si ca urmare a

formarii sale duhovnicesti îsi îndreapta pasii spre mânastirea Neamt, în ziua
praznicului de la 15 august, închinat Adormirii Maicii Domnului. Dumnezeu a
rânduit ca cererea sa de închinoviere în mânastire sa fie primita de staretul
de atunci, viitorul Patriarh al României, Nicodim.

L-a atras spre aceasta viata, cum singur marturiseste mai târziu,
"frumusetea slujbelor, mai ales cele de noapte, blândetea calugarilor,
iscusinta duhovnicilor, linistea muntilor si darul Sfântului Duh". Descopera
acum scrierile Sfintilor Parinti si alte scrieri sfinte pe care le citeste cu multa
staruinta. Aici, la Neamt, a primit chipul îngeresc al calugariei la data de 8
aprilie 1936, în miercurea Sfintelor Patimi, fiind tuns în monahism de catre
staretul Vasile Moglan, viitor episcop.

Citirea Patericului trezeste în el o dorinta mai veche, de a ajunge la Locurile

Sfinte. În anul 1936, dupa post si rugaciune, marturisindu-se si
împartasindu-se, a plecat spre Tara Sfânta. Cu evlavie calca pe urmele
Mântuitorului, închinându-se la Sfintele Locuri din Ierusalim, Betleem, Hebron
si altele, dupa care cuviosul Ioan vietuieste mai întâi într-o pestera din pustia
Iordanului.

Dupa doi ani de pustnicie, se închinoviaza la mânastirea Sfântul Sava,

straveche si vestita asezare monahala ortodoxa, unde se nevoieste opt ani.
Având oarecare cunostinte medicale, se îngrijeste de bolnavi, fiind socotit
"doctorul mânastirii", îndeplinind si alte ascultari. Cerceta biblioteca
mânastirii, traducând în româneste lucrari care i se pareau pagini folositoare
si ziditoare de suflet. Iubea si se nevoia în privegheri de toata noaptea, fiind
cunoscut si apreciat pentru viata sa aspra de post si rugaciune, de paza a
gândurilor.

În anul 1945, este prohirisit schimnic de catre Patriarhul Ierusalimului. Numit

apoi egumen la Schitul românesc cu hramul Sfântul Ioan Botezatorul, din
Valea Iordanului, a fost hirotonit preot în anul 1947, în Biserica Sfântului
Mormânt. A staretit cu multa evlavie, ca egumen, la acest schit, pâna în anul
1952, înzestrând asezamântul cu multe chilii pentru vietuitorii schitului si
pentru pelerini. Multi dreptcredinciosi români sau de alt neam, poposind la
schitul de la Iordan, se spovedeau si cautau cuvânt de alinare duhovniceasca
la Sfântul Cuvios Ioan de la Neamt-Hozevitul.

Lânga Iordan a rodit deplin talentul poetic al Sfântului, fiind inspirat de

frumusetea firii înconjuratoare, poeziile sale fiind în acelasi timp rugaciune si
cântare duhovniceasca.

Din dorinta dupa o viata mai aspra si cautând calea desavârsirii, se

închinoviaza în mânastirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, situata pe râul
Cherit, locuri unde se nevoise si Sfântul Prooroc Ilie, în vremea prigonirii
sale. Cuviosul Ioan a petrecut ultimii ani ai vietii sale în cea mai severa
schimnicie, gasindu-si adapost în pestera "Sfânta Ana", care se afla nu
departe de mânastire. Petrecea aici în post si rugaciune, rabdând frigul,
foamea si setea, arsita si lipsurile de tot felul si multe ispite. Mânca o singura
data pe zi si se multumea cu 3-4 ore de somn. Savârsea pravila calugareasca
în paraclisul pesterii, iar în sarbatori slujea la biserica mânastirii.

În scrierile sale, din acest timp, Sf. Ioan

arata frumusetea tainica a locurilor si a
pesterii, aureolate de maretia sfintilor
sihastri, care, veacuri de-a rândul si-au
dobândit aici desavârsirea. În sufletul sau
vibra armonios întreaga creatie a lui
Dumnezeu, se restaura pacea edenica
între el si celelalte fapturi. Asa se explica
Faptul ca la moartea sa multime de
pasari s-au adunata în jurul pesterii,
aratând prin aceasta legatura sfântului cu
natura înconjuratoare.

Cu darul lui Dumnezeu si-a cunoscut mai

dinainte sfârsitul vietii pamântesti,
însemnând-o pe peretele pesterii în care
îsi petrecea ultimele zile. Si-a dat sufletul
în mâinile Domnului la 5 august 1960, cu
seninatate si cu mâna dreapta
binecuvântând. Trupul sau a fost prohodit
dupa cuviinta si a fost asezat în pestera
"mormintelor", în locul în care dinainte si-
l pregatise, fiind regretat de toti cei ce-l
cunoscusera.

Plecarea lui, prea timpurie, a lasat adânci regrete si dureri sufletesti

nemângâiate în rândul monahilor români din Tara Sfânta. Împlinise 47 de
ani, dintre care 24 îi petrecuse în post si nevointa la Locurile Sfinte.

Dupa 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, mormântul sau a fost deschis în

vederea asezarii osemintelor în gropnita de obste. Spre uimirea celor
prezenti s-a constatat ca trupul nu fusese atins de putreziciune si raspândea
o buna mireasma. Staretul mânastirii, Arhimandritul Amfilohie, spunea:
"Parca l-am fi pus în mormânt de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar
acum".

La cererea obstii, Patriarhul Benedict al Ierusalimului, a îngaduit stramutarea

moastelor Cuviosului Ioan de la Neamt în biserica Sf. Gheorghe Hozevitul,
fiind asezate într-o racla de abanos si sticla si depuse lânga moastele sfintilor
Ioan Hozevitul si Gheorghe Hozevitul, organizatorii si conducatorii acelei
lavre monahale.

Datorita vietii sale desavârsite, prin cuvânt si fapta, Sfântul Ioan este cinstit
de multimea credinciosilor si de calugarii care vin si se ating cu evlavie de
sfintele lui moaste, cerând ca el sa mijloceasca, prin rugaciunile sale, la
Dumnezeu pentru a dobândi tamaduire sufleteasca si trupeasca. Pentru
rugaciunile Sfântului Cuvios Ioan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 6 August

În aceasta lună, în ziua a şasea, Schimbarea la FaŃă a Domnului

Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La şase zile după ce a spus

ucenicilor Săi : "Sunt unii din
cei ce stau aici care nu vor
gusta moartea până ce nu vor
vedea ÎmpărăŃia lui Dumnezeu
venind întru putere" (Matei 16,
28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe
Apostolii Săi preferaŃi : Petru,
Iacov şi Ioan ; ducându-i
deoparte, urcă pe un munte
înalt - muntele Taborului în
Galileea - ca să se roage. Se
cuvenea într-adevăr ca cei
care aveau să asiste la
suferinŃa Sa la Ghetsimani şi
care aveau să fie martorii cei
mai importanŃi ai Patimilor
Sale, să fie pregătiŃi pentru
această încercare prin
priveliştea slăvirii Sale: Petru,
pentru că tocmai îşi
mărturisise credinŃa în
dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi
Ioan care mărturisi din experienŃa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune
ca "fiu al tunetului" teologia Cuvântului întrupat.

El îi urcă pe munte, ca simbol al înălŃării spirituale care, din virtute în virtute,

duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării
dumnezeieşti. Această înălŃare era de fapt esenŃa întregii vieŃi a Domnului
care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către
Tatăl, învăŃându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea
este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.

"Şi pe când se ruga, deodată, faŃa Sa deveni o alta, Se schimba şi sclipi ca

soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor,
cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul" (Marcu 9, 3). Cuvântul lui
Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti,
pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care
rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în
pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească
iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce
Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte
nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti -
inclusiv trupul - şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.

Spre deosebire de faŃa lui Moise care strălucise de o slavă venită din afara
după revelaŃia din Muntele Sinai (cf. Exod 34, 29), faŃa lui Hristos apăru pe
muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieŃii dumnezeieşti făcută
accesibilă omului şi care se răspândea şi pe "veşmintele" Sale, adică asupra
lumii din afară dar şi pe lucrurile făcute de activitatea şi civilizaŃia
omenească.

"El s-a schimbat la FaŃă, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nu asumând

ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le
ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători" (Sfântul Ioan Damaschin,
Predică la Schimbarea la FaŃă, 12 - PG 96, 564). Hristos deschise ochii
Apostolilor Săi iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului
Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci
ei înşişi schimbaŃi la faŃă şi primiră prin rugăciune puterea de a vedea şi
cunoaste schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu
Cuvântul (Sf. Grigore Palama).

"Precum soarele pentru cele ale simŃurilor, aşa este Dumnezeu pentru cele
ale sufletului" (Sf. Grigore Teologul), de aceea autorii Evangheliilor spun că
faŃa Dumnezeului-Om, care este "lumina cea adevărată Care luminează pe
tot omul care vine în lume" (Ioan 1, 9), sclipea ca soarele. Dar această
lumină era în fapt incomparabil superioară oricărei lumini a simŃurilor şi,
incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii căzură la
pământ.

Lumina nematerială, necreată şi situată în afara timpului, aceasta era

ÎmpărăŃia lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul
promisese Apostolilor Săi. Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină
va deveni moştenirea veşnică a aleşilor în ÎmpărăŃie, când Hristos va veni din
nou, strălucind în toata scânteierea slavei Sale. Va reveni învăluit în lumina,
în această lumină care a strălucit în Tabor şi care a Ńâşnit din mormânt în
ziua Învierii Sale, şi care, răspândindu-se asupra sufletului şi trupului celor
aleşi, îi va face să strălucească şi pe ei "precum soarele" (cf. Matei 13:43).

"Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină" (Sfântul Simeon Noul
Teolog, Discurs Etic V, 276). Asemeni Apostolilor în vârful Taborului,
numeroşi SfinŃi au fost martorii acestei revelări a lui Dumnezeu în lumină.
Totuşi lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplaŃie, ci şi harul
îndumnezeitor care le permite sa "vadă" pe Dumnezeu, astfel încât se
confirmă cuvintele Psalmistului : "întru lumina Ta vom vedea lumină" (Psalmii
35:10).

În mijlocul acestei slăvite privelişti se arătară - alături de Domnul - Moise şi

Ilie, doi mari profeŃi din Vechiul Testament, reprezentând respectiv Legea şi
Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii şi al celor morŃi (Moise a
murit înainte de a intra în Pământul FăgăduinŃei iar Ilie a fost dus într-un loc
tainic fără să cunoască moartea). Şi vorbeau cu El, în lumina, despre Exodul
pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică Patimile Sale, căci prin
Patimi şi prin Cruce această slăvire trebuia să fie dată oamenilor.

IeşiŃi afară din ei înşişi, răpiŃi în contemplarea luminii dumnezeieşti, Apostolii

erau copleşiŃi ca de un somn şi "neştiind ce zice, Petru îi spuse lui Iisus :
Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi : unul
pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie". Întorcându-şi apostolul de
la aceasta dorinŃa prea omenească, ce consta în a se mulŃumi de bucuria
pământească a luminii, Domnul le arată atunci un "cort" mai bun şi un lăcaş
cu mult mai înalt pentru a sălăşlui în el slava Sa. Un nor luminos veni să îi
acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor,
mărturisind pe Domnul : "Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-
plăcut; ascultaŃi de El". Acest nor era harul Duhului înfierii şi, la fel ca şi la
Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul şi arăta că cele trei
entităŃi ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului.

Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl "vadă" pe

Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinŃei omeneşti cînd ea
străluci mai puternic. IeşiŃi în afară de tot ce este vizibil şi chiar din ei înşişi,
ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece
(Psalmii 17:12) şi "închizând uşa simŃurilor lor", ei primiră revelaŃia Tainei
Treimii, care este mai presus de orice afirmaŃie şi de orice tăgăduire
(Teologia mistică a Sfântului Dionisie Areopagitul a fost aplicată Tainei
Schimbării la FaŃă în principal de către Sf. Grigore Palama).

Încă insuficient pregătiŃi revelaŃiei unor asemenea taine, căci nu trecuseră

încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când îşi
ridicară capetele, îl vazură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se
apropie de ei şi îi linişti. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească
nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morŃi.

Sărbătoarea Schimbării la FaŃă este deci prin excelenŃă aceea a îndumnezeirii

naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile
veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea
noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci căscopul venirii Sale în
lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaŃia slavei Sale
dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la FaŃă i-a atras în
mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaŃă căutării acestei
lumini.

Numeroase Mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales după

controversa isihastă din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor şi
despre contemplaŃie. De notat de asemenea că, după o tradiŃie care circula
pe vremea iconoclasmului, prima Icoană, scrisă de înşişi Apostolii, a fost
aceea a Schimbării la FaŃă. E vorba desigur mai puŃin de un fapt istoric cât de
o interpretare simbolică, prezentând legătura intimă întreŃinută de tradiŃia
Bisericii între arta Icoanei şi această Sărbătoare a vederii lui Hristos întru
slavă.

A Căruia este slava şi puterea în veci. Amin.

 7 August

În aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea Preacuviosului

Mucenic Dometie persul împreuna si cu doi ucenici ai sai.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Constantin si era pers de neam.

Fiind învatat credinta lui Hristos de un oarecare Agar, a parasit pagânatatea;
si se duse la cetatea Nisibi, ce se afla la hotarele romanilor si ale persilor. Si
intrând în mânastire, a primit sfântul Botez si a îmbracat cinul calugaresc,
aratând tot felul de sârguinta si nevointa. Dar fiindca din bântuirea
vicleanului diavol a fost zavistuit de catre calugarii din mânastire, a fugit de
acolo si s-a dus la Mânastirea Sfintilor Mucenici Serghie si Vach în cetatea
numita a lui Teodosie. Acolo a urmat vietii si petrecerii arhimandritului Urvil,
care l-a hirotonit diacon. Si vrând arhimandritul Urvil sa-l hirotoneasca si
preot, Sfântul Dometie s-a dus de acolo, si suindu-se într-un munte, a suferit
zaduful si frigul si patimile. Apoi intrând într-o pestera facuta cu mestesug si
ramânând acolo putina vreme, primea pe cei ce veneau la el, si prin multele
minuni facute în numele lui Hristos întorcea pe necredinciosii elini de la
ratacirea idoleasca la credinta în Hristos. Ajungând împarat Iulian Apostatul,
a poruncit sa fie ucis sfântul cu pietre. Iar cei ce mersesera cu porunca,
aflându-l cu doi ucenici ai lui, cântând lauda de la al treilea Ceas, au îngropat
si pe fericitul Dometie si pe cei doi ucenici, acoperindu-i cu pietre.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Or din Tebaida

(Egipt), care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosilor zece mii de pustnici

Tibei (din Tebaida), care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Potamia, facatoarea

de minuni, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic

Narcis, patriarhul Ierusalimului, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea

Preacuviosului Asterie Singliticul,
care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea

Sfântului Sozont cel din
Nicomidia, care în foc fiind bagat
si sanatos iesind, cu pace s-a
savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea

Sfântului Iperehie care cu pace s-
a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea

Cuviosului Teodosie, doctorul cel
nou, care a vietuit la anul 862 si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Dometie, facatorul de

minuni, care a sihastrit în hotarele Manastirii Filoteului si cu
pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru

Nicanor, facatorul de minuni, care a stralucit în muntele lui
Calistrat si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta ziua facem si pomenirea Preacuvioasei Maicii

noastre TEODORA DE LA SIHLA, care a sihastrit multi ani, la
sfârsitul secolului al XVII-lea, într-o pestera din preajma
Schitului Sihla-Neamt.

Stihuri:

În aceasta zi Sfânta Teodora s-a mutat

La cerescul împarat;
Astazi, Teodora Cuvioasa
Si-a mutat la ceruri casa.

Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a

odraslit-o pamântul binecuvântat al Moldovei, s-
a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, în
satul Vânatori-Neamt, din binecredinciosi parinti
si iubitori de Dumnezeu. Fericita Teodora,
ajungând la vârsta rânduita, a fost casatorita de
catre parinti împotriva vointei ei, cu un tânar
evlavios din Ismail. Dar, neavând ei copii, iar
sufletul Teodorei mereu arzând de dorinta unei
vieti cu totul curate, închinate numai lui
Dumnezeu, la aceasta îndemnând-o si
duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, a
îmbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-
Focsani, iar sotul ei s-a calugarit în Schitul
Poiana Marului, sub numele de Eleodor. Asa a
binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amândoi
pe calea sfinteniei si a mântuirii.

Si se nevoiau maicile cu mare râvna pentru

Hristos, însa, Cuvioasa Teodora, întarita de harul
Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori în rugaciune, în smerenie si
în sfânta nevointa duhovniceasca.

Navalind turcii în partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Cuvioasa

Teodora s-a retras în munti, împreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia,
unde se nevoiau singure în asceza si bucurie de Dumnezeu, rabdând multe
ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de încercari. Dupa adormirea maicii
sale duhovnicesti, Cuvioasa Teodora având o descoperire dumnezeiasca, a
parasit muntii Buzaului, întorcându-se în partile Neamtului, în padurile
neumblate din jurul Schitului Sihastria, de unde, cu binecuvântarea
duhovnicului ei Pavel, s-a retras în pustie, în partile Schitului Sihla.
Asa a ajuns fericita Teodora vietuitoare la Schitul Sihla, unde un sihastru
milostiv i-a oferit chilia sa drept adapost, nu departe de schit si de pestera
care îi poarta numele pâna astazi. Si s-a nevoit acolo Cuvioasa barbateste
vreme de multi ani, în post si rugaciuni toata noaptea, în lacrimi si mii de
metanii, uitata de lume, îndurând multe ispite si naluciri de la diavoli, foame,
lipsa, gânduri si mai ales frigul aspru al iernii. Iar cuviosul Pavel din Sihastria,
duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o marturisea, o îmbarbata, o
împartasea cu Sfintele Taine si îi ducea cele de trebuinta.

Dupa un timp a raposat duhovnicul Pavel iar Cuvioasa Teodora a ramas cu

totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. I se rupsesera si
hainele, iar în loc de hrana mânca macris, fructe de padure si alune. În
aceasta scoala a linistii si a rugaciunii a dobândit Cuvioasa darul rugaciunii de
foc, care se lucreaza în inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri
de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia de frig, nici de foame, nici diavoli nu
o mai puteau birui, caci dobândise darul facerii de minuni si era ca un
diamant stralucitor în muntii Sihlei, uitata de oameni, dar umbrita de darul
Duhului Sfânt. Din timp în timp, pasarile cerului îi aduceau în ciocurile lor,
prin voia Domnului, farâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihastria, iar
apa bea din scobitura unei stânci din apropiere, asa cum se vede pâna astazi.

Ajungând sfânta Teodora aproape de sfârsitul vietii ei pamântesti, se ruga cu

lacrimi lui Dumnezeu sai rânduiasca un preot ca s-o învredniceasca de
Preasfintele Taine înainte de obstescul sfârsit. Cu rânduiala de sus, a
observat egumenul Sihastriei cum duceau pasarile farâmituri în pustie si a
trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mâna lui Dumnezeu,
fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum
se ruga, înconjurata de vapaie de foc ceresc. Atunci, înfricosându-se, au
strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haina sa se acopere si
le-a poruncit sa aduca un duhovnic, care sa o împartaseasca cu Cinstitul si
Preasfântul Trup si Sânge al Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dimineata, fratii au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si pe

ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine si dupa ce Fericita Teodora si-a facut
cuvenita spovedanie, a primit Dumnezeiestile Taine si, multumind Parintelui
Ceresc pentru toate, si-a încredintat sufletul în mâinile Domnului. A fost
înmormântata în pestera în care a vietuit. Si a ramas trupul Sfintei Teodora
tainuit acolo pâna dupa 1830, când Domnitorul moldovean Mihail Sturza,
care a reînnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei în racla de pret si le-a
depus în biserica schitului spre cinstire. Dupa ce Domnitorul a zidit biserica la
mosia sa din satul Miclauseni (Iasi), a stramutat sfintele moaste în aceasta
ctitorie.

În anul 1852 sfintele sale moaste au fost duse la mânastirea Pecersca din
Kiev si asezate în racla de mult pret, pe care scrie: "Sfânta Teodora din
Carpati".

Viata Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla si faptele ei, prin care a bineplacut
lui Dumnezeu, o asaza în ceata sfintilor din cer ca pe o aleasa nevoitoare, pe
care a rodit-o Biserica si neamul nostru. Cu ale carei rugaciuni, Doamne Iisus
Hristoase, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi toti, tara si poporul cel
binecredincios. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 8 August

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea Cuviosului Parintelui

nostru Emilian Marturisitorul, episcopul Cizicului.

Cuviosul Nostru Parinte Emilian a fost

mai intâi calugar la Manastirea ridicata
de Sfântul Tarasie (cf. 25 februarie),
unde se remarca prin virtutile sale. La
un timp dupa prietenii si frati ai sai
intru asceza, Sfântul Mihail
Marturisitorul, episcopul Sinadelor (cf.
23 mai), si Sfântul Teofilact
Marturisitorul, episcopul Nicomidiei
(cf. 8 martie), el fu la rândul sau
ridicat la rangul de episcop si succeda
Mitropolitului Cizicului, Nicolae (dupa
788). Se arata drept un credincios
econom al harului dumnezeiesc si se
distinse atât prin milostenia sa cât si
prin blândetea deprinderilor sale.

Cu ocazia conrferintei despre

inchinarea la Sfintele Icoane,
convocata la palat de catre imparatul Leon al V-lea Armeanul (813-820), in
815, Sfântul Emilian il interpela pe suveranul eretic si ii spuse ca daca
problema dogmelor era de ordin stric ecleziastic, ea trebuia sa fie rezolvata la
biserica si nu in fata autoritatilor civile. In urma acestei curajoase marturii de
credinta, el fu exilat. Dupa vreo cinci ani de incercari, muri, se crede,
asasinat de agentii imparatului si pleca la ceruri, la curtea Sfintilor Mucenici
triumfatori (dupa Menologul lui Vasile al II lea, el ar fi murit in pace la locul
sau de exil).

Tot în aceasta zi, pomenirea

Sfântului Miron, facatorul de
minuni, episcopul Cretei.

Acest sfânt a fost nascut în Avrachi,

cetate din Creta, aproape de Cnoson,
împodobindu-se cu dumnezeiasca si
dreapta credinta. La începutul vietii lui,
luându-si femeie, era plugar si ajuta
pe saraci din roadele ce i se faceau; si
cu cât da mai mult, cu atât mai mult i
se înmulteau roadele. Iar milostenia la
el era peste firea omeneasca; se
spune ca a prins la aria lui 12 oameni,
care îsi umplusera sacii cu grâu, si se
chinuiau sa-i ridice pe umeri
neîndurându-se sa deserte din saci. Iar
el în loc sa le faca certare, se straduia
cu dânsii ca sa-i ajute, ridicând cu
mâna lui sacul fiecaruia si punându-i-l
pe umeri, le-a poruncit sa nu spuna nimanui nimic.

A fost hirotonit preot în sfânta lui Dumnezeu Biserica; iar daca a încetat
prigoana, a fost facut arhiereu al Cretei, unde a facut multe minuni. Si
savârsindu-si ramasita vietii cu cuviinta si cu placere dumnezeiasca, si
praznuind luminat praznicele mucenicilor, la vârsta de 100 de ani catre
Domnul s-a mutat, catre anul 350.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru

Teodor, egumenul de la Oronon.

Acest sfânt parinte din mica vârsta ridicând asupra sa Crucea Domnului, a
salasluit prin pesteri si prin munti si prin vai. Drept aceea aducându-se catre
Domnul ca un mir scump si ca o tamâie bine primita, cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Elefterie si

Leonid, si a Sfintilor prunci, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor zece pustnici din Egipt,

care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doi Mucenici din Tir, care
s-au savârsit fiind târâti pe pamânt.

Tot în acesta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Stirachie, care de

sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului nou Mucenic Anastasie

bulgarul, care a marturisit în Tesalonic, la anul 1794 si,
suferind chinurile, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului nou Mucenic Triandafil

Zagoreul, care a marturisit în Constantinopol la anul o 1680.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 9 August

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Apostol

Matia.

Acesta a fost unul din cei 70, care

s-a numarat cu numarul celor 12
Sfinti Apostoli, în locul lui Iuda
Iscarioteanul.

El a propovaduit Evanghelia în
Etiopia cea din afara, si fiind
chinuit acolo în diferite chipuri, si-a
dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea

Sfintilor zece Mucenici, care
au marturisit pentru sfânta
icoana a Mântuitorului si
Dumnezeului nostru Iisus
Hristos, cea din poarta de
arama, si anume: Iulian,
Marchian, Ioan, Iacov,
Alexie, Dimitrie, Fotie,
Petru, Leontie si Maria
Patrichia.

Acesti sfinti au trait în zilele salbaticitului Leon, care nu suferea sfintele

icoane si le ardea. Pentru aceea s-a apucat el sa pogoare si cinstita icoana a
Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care se afla la
poarta de arama. Si au facut scari si au pus lemne lungi, si s-au suit pe scari,
vrând sa o pogoare.

Atunci vitejii acestia apucând de scara si tragând-o la dânsii, au surpat cu

capul în jos pe cel urcat pe ea de l-au dat mortii, si au anatematizat si au
blestemat pe împarat. Împaratul daca a aflat de aceasta, s-a umplut de
mânie si a poruncit sa se taie capetele tuturor celor ce s-au aflat de fata
acolo, al caror numar numai Domnul îl stie, fiindca era multime multa de
popor. Iar pe acesti noua Sfinti Mucenici batându-i cu toiege îi baga în
temnita, poruncind sa le dea pe fiecare zi câte cinci sute de lovituri. Si asa au
rabdat cu barbatie fericitii opt luni. Si daca a vazut tiranul ca li se sfârsea
viata, a poruncit sa fie mai întâi chinuiti si sa li se taie capetele lor si Sfintei
Maria Patrichia, si sa fie aruncati în mare.

Tot în aceasta zi, pomenirea patimirii Sfântului Mucenic

Antonin.

Acest sfânt era din Alexandria si, fiind prins de ighemon, a fost spânzurat si
sfâsiat si apoi fiind aruncat în cuptor cu foc, si-a dat sufletul la Dumnezeu,
împodobindu-se cu cununa muceniceasca.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Psoe,
care, facând rugaciune, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea aflarii icoanei celei nefacute de

mâna de om si cinstite din Camoliane, a carei povestire s-a
scris de cel între sfinti Parintele nostru Grigorie, episcopul
Nisei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 10 August

În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea Sfintilor Mucenici

Lavrentie (Laurentiu) arhidiaconul, Xist (Sixt), papa Romei, si
Ipolit.

Sfântul Sixt (sau Xist) era grec din nastere si studiase filozofia la Atena
inainte de a veni sa se instaleze
la Roma sub domnia imparatului
Valerian in vremea pontificatului
Sfântului Stefan I (253-257,
praznuit la 3 august). Mai intii
favorabil crestinilor, imparatul -
care cazuse sub influenta magilor
si ghicitorilor egipteni dupa o
nefericita expeditie in Orient -
publica un edict interzicând
practicarea in public a cultului
crestin si cerea tuturor clericilor
sa se inchine zeilor,
amenintându-i cu exilul in caz
contrar. Sfântul Stefan fusese
una dintre primele victime ale
acestei persecutii iar Sixt fu
consacrat pentru a-i succeda.
Persecutia spori atunci si fu
decretata executia Episcopilor,
Preotilor si Diaconilor in baza
simplei constatari a identitatii lor,
in timp ce laicii urmau sa fie
condamnati injosirii si muncilor
fortate. Sfântul Sixt fu atunci arestat si condus, dupa un prim interogatoriu,
la renumita inchisoare Mamertine (n. tr. : unde au fost inchisi si Sfintii
Apostoli Petru si Pavel). Pe drum, Arhidiaconul sau Lavrentie il intâlni si ii
spuse in lacrimi : "Unde te duci, Parinte, fara fiul tau ? Ce jertfa te pregatesti
sa aduci fara Diaconul tau ? M-ai gasit cumva nedemn de aceasta ? Vei
refuza tu sa-ti fie alaturi pentru a-si varsa sângele pe cel pe care l-ai primit
intru Sfintele Taine ?". Episcopul ii raspunse : "Nu fiule, nu te parasesc, dar
lupte inca si mai mari te asteapta. Noi, ca batrânii, ne-am angajat intr-o
lupta usoara. Dar pe tine, tânar viguros, te asteapta o victorie si mai plina de
glorie asupra tiranului. Nu mai plânge. Peste trei zile Diaconul ii va urma
Preotului". Si inainte de a-i da sarutul pacii, ii incredinta administrarea in
numele sau a bunurilor Bisericii. Lavrentie isi indeplini pe data sarcina dupa
voia lui Dumnezeu, impartind bogatiile Bisericii la clerici si la saraci. Pe
muntele Coelius intâlni o vaduva, ce se numea Domnita, care ascundea pe
multi crestini. Profita de intunericul noptii pentru a le aduce bani si haine si
trecea apoi din casa in casa, vindecând pe bolnavi si spalând picioarele
credinciosilor, asemeni Domnului.

Cum Papa fusese condamnat sa i se taie capul pe Via Appia, Sfântul

Lavrentie ii iesi in cale si ii striga : "Nu ma lasa, Parinte Sfânt, pentru ca am
impartit deja comorile pe care mi le-ai incredintat". Auzind vorbindu-se de
comori, soldatii il prinsera imediat si pe Lavrentie si il dusera in fata
tribunului Partenius care il instiinta pe imparat. Aruncat in inchisoare si dat in
paza tribunului Ipolit, Sfântul Lavrentie vindeca prin rugaciunea sa si aduse
la credinta pe un orb numit Lucillus. Auzind vestea, alti numerosi orbi
alergara la el si fura cu totii vindecati de catre sfânt, care in plus il boteza pe
Ipolit impreuna cu celelalte nouasprezece persoane ce se aflau in casa lui.

Convocat de catre Valerian, care il soma sa ii dea comorile, Lavrentie ceru sa

i se aduca trei zile mai târziu un mare numar de care. Intre timp el convoca
in casa lui Ipolit orbi, schiopi, bolnavi si nenorociti de tot soiul, apoi,
punându-i in care, veni sa ii prezinte la palat anuntând : "Iata comorile
vesnice ale Bisericii, care nu se imputineaza si sporesc mereu, care sint
raspândite in fiecare si se regasesc in toti". Cuprins de furie, Valerian striga :
"Inchina-te idolilor si uita arta magica in care te marturisesti". Sfântul
Lavrentie ii raspunse ca nimic nu putea sa il faca sa accepte cultul demonilor
in locul Facatorului tuturor lucrurilor. Atunci fu supus chinurilor si aruncat in
inchisoare. Dupa un al doilea interogatoriu la palatul lui Tiberiu pe colina
Palatino, i se pusera pe trup lame de fier inrosit in foc si fu batut cu bice
plumbuite si lanturi cu cârlige la ambele capete. In fata rezistentei sale
supranaturale, un soldat, pe nume Roman, marturisi pe Hristos si fu pe loc
executat.

Un al treilea interogatoriu avu loc la Termele situate lânga palatul Salluste.

Imparatul ceru sa fie sfarâmate cu pietre maxilarele Sfântului apoi dadu
ordin sa fie dezbracat de hainele sale si sa fie intins pe un gratar asezat pe
carbuni aprinsi. Somat pentru ultima data sa se inchine idolilor, Lavrentie
raspunse : "Eu ma dau ca jertfa placut mirositoare singurului Dumnezeu
adevarat, pentru ca jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inima infrânta si
smerita" (Psalmii 50 :18). Pe când calaii atâtau focul, el spuse tiranului :
"Invata, nenorocitule, ca acest jaratec ma racoreste dar pe tine te va chinui
vesnic. Acum ca sint ars pe o parte, intoarce-ma pe partea cealalta !". Când
fu intors ma spuse o ultima rugaciune : "Multumesc Tie, Iisuse Hristoase,
pentru ca m-ai invrednicit sa intru pe portile Imparatiei Tale". Apoi isi dadu
duhul.

Ipolit merse sa il ingroape in secret pe proprietatea vaduvei Domnita alaturi

de Preotul Iustin (La vreo 50 de ani ma târziu, Sfântul Constantin construi o
biserica lânga catacomba unde fusese ingropat Sfântul Lavrentie, situata pe
Via Tiburtina, la est de Roma. Iar in secolul al VI lea cripta fu transformata
intr-o mare biserica dar mormântul ramase tot in acelasi loc.). Dar Ipolit fu
denuntat si in curând arestat, insa un Inger veni sa il elibereze si il duse in
casa lui unde isi lua cu dragoste ramas bun de la parintii sai si de la slugile
casei si le oferi la toti o masa sarbatoreasca. Erau cu totii la masa când
soldatii se ivira si il luara din nou pe Ipolit pentru a-l conduce in fata
imparatului. Sperând sa ii invinga hotarârea, suveranul ceru ca el sa fie
acoperit de distinctii militare si ii promise onoruri inca si mai mari. Dar
Sfântul ramase neclintit si declara ca nu mai voia decât o singura cinstire :
aceea de a sluji in armata lui Hristos. Butut cu lanturi cu cârlige la ambele
capete, fu apoi legat de cai salbatici care il târâra pe curajosul Mucenic pe o
distanta mare. Astfel câstiga el palma victoriei, precedat de doica sa,
Concordia, si de oamenii din casa lui pe care ii adusese la credinta. Se
povesteste ca la sapte zile dupa martiriul sau, Sfântul Ipolit i s-a aratat
imparatului si fiului sau care se duceau la amfiteatru si ca i-a batut cu lanturi
de foc nevazute.
Martiriul sau e consemnat la 13 august de cea mai veche Viata a sa, data ce
corespunde pomenirii in traditia latina. Dar poate ca ar trebui sa il
indentificam cu Sfântul Ipolit poment la 30 ianuarie (nascut catre 235).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Iron filosoful, care cu

pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sase Mucenici cei în Vizie,

care s-au sa-vârsit unii zdrobindu-li-se oasele, iar altii
strujindu-li-se trupurile.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 11 August
În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuviosului si
de Dumnezeu purtatorului Parintele nostru Nifon, arhiepiscopul
Constantinopolului, care a pustnicit în sfânta Manastire
Dionisiu din sfântul Munte Athos, în anii de la Hristos 1460.

Acest Sfânt Nifon s-a nascut în Tesalonic din parinti binecredinciosi si de bun
neam: mama lui, Maria, era din aceasta cetate, iar tatal sau, Daniel, se
tragea din Dalmatia. Asezati în
Tesalonic, parintii sfântului au
avut trei copii: Dimitrie, Nicolae
si Maria. Dupa moartea tatalui,
fiul cel mare, Dimitrie, a fost
luat la curtea domnitorului
Tesalonicului, iar cel de al II-
lea, Nicolae, a fost dat la
învatatura cartilor sfinte,
dovedind multa silinta, încât la
vârsta de 12 ani stia toata
rânduiala slujbelor bisericesti,
se îndeletnicea cu citirea
sfintelor carti si dorea sa-si
adânceasca cunostintele. Pentru
aceasta, curând, fara stirea
dascalului si a maicii sale, a
urmat pe un monah învatat,
numit Iosif, cu care a ajuns la
Epidar, unde a ramas alaturi de
vestitul pustnic Antonie, care nu
dupa multa vreme l-a tuns în
calugarie, dându-i numele
Nifon.

Dupa moartea pustnicului Antonie, calugarul Nifon, plin fiind de râvna

învataturii si auzind ca în cetatea Iarda este un dascal foarte învatat, numit
Zaharia, a ajuns ucenic al acestuia. Iar când, dupa luarea Constantinopolului
de catre turci la 1453, dascalul Zaharia a fost hirotonit episcop, calugarul
Nifon s-a dus la Sfântul Munte Athos, asezându-se la început în Mânastirea
Pantelimon. Însa dupa o vreme s-a mutat în pestera Krughi, unde a pustnicit,
desavârsindu-se în învataturile sfinte.

De acolo a fost chemat de întâistatatorul Lavrei celei mari a Sf. Atanasie ca

dascal. Dupa multa vreme, cunoscând ca în Mânastirea Dionisiu, cu hramul
Sfântului înaintemergator si Botezator Ioan, se afla multi îmbunatatiti
monahi, s-a mutat acolo, unde a îmbracat îngerescul chip al schimniciei si a
fost hirotesit, dupa canoane, citet si ipodiacon, iar apoi hirotonit ierodiacon si
ieromonah. Nevoindu-se mai mult cu cele duhovnicesti, cu privegherile, cu
rugaciunea si cu dragostea fata de toti, Sf. Nifon a ajuns curând a fi în
adevar luminator nu numai al Mânastirii Dionisiu ci si al întregului Sfânt
Munte Athos, încât puterea întelepciunii lui ajunsese vestita si în cetatea
Tesalonicului.
De aceea, dupa moartea mitropolitului Partenie al Tesalonicului, soborul
episcopilor si al clericilor alesera ca mitropolit al Tesalonicului pe Sfântul
Nifon, care cu toata împotrivirea lui a trebuit sa primeasca. Aici Sfântul Nifon
a propovaduit prin alese cuvinte dogmele Bisericii si îndemna pe cei bogati sa
ajute pe cei neputinciosi si pe cei bolnavi, de care sfântul purta deosebita
grija, chiar daca erau de alta lege, Vestea despre puterea cuvântului si
despre faptele Sfântului Nifon s-a raspândit atât de repe-de si de departe,
încât când, dupa doi ani, a murit patriarhul Constantinopolului, Sfântul Nifon
a fost facut patriarh al Constantinopolului si a toata lumea. Însa nu dupa
multa vreme, la uneltirile unor clerici, Sfântul Nifon a fost izgonit de puterea
împarateasca din Patriarhie la Mânastirea Sozopoli. Dar dupa doi ani a fost
din nou urcat în scaunul de patriarh al Constantinopolului; însa dupa scurta
vreme, la uneltirile unora, împaratul a surghiunit pe Sfântul Nifon în cetatea
Adrianopol, unde petrecea pazit de ostasi.

Vestea despre Sfântul Nifon s-a raspândit pâna departe, încât, auzind cele
despre sfântul, domnitorul Tarii Românesti, Radu cel Mare (1496-1508)
dorind sa-l vada, a capatat, aflându-se la Constantinopol pentru plata
tributului, învoirea înaltei Porti sa viziteze pe Sfântul Nifon la Adrianopol.
Fiind în fata sfântului, domnitorul Radu cel Mare grai: "Eu, Stapâne Sfintite,
doream foarte mult sa ma învrednicesc a vedea fericita ta fata. Slava lui
Dumnezeu ca m-am învrednicit a dobândi aceasta astazi; sunt mâhnit însa
de ispitirile ce patimesti". Sfântul Nifon îi raspunse: "Preastralucite Domn,
prin multe necazuri ni se cade noua sa intram în împaratia cerurilor, caci zice
Domnul ca se cade sa suferim primejdiile acestei vieti cu bucurie". Acestea si
altele asemenea auzind domnitorul Radu cel Mare zise: "Ma rog Arhieriei tale
sa vii în Tara Româneasca sa ne înveti pe noi, caci cu totul suntem lipsiti de
duhovniceasca învatatura si de pastor învatator; acolo te vei odihni si toti te
vor primi cu bucurie. Da-mi cuvântul si voi mijloci la Poarta a ti se da voie".
Si, sfântul învoindu-se, l-a luat domnitorul Radu cel Mare cu sine si l-a dus în
Tara Româneasca, la anul 1504, unde toti l-au primit ca pe un Apostol al lui
Dumnezeu. Atunci domnitorul Radu i-a zis:

"Te avem pe tine povatuitor si pastor al nostru, ca sa ne povatuiesti pe noi

pe calea mântuirii, si sa ai stapânire asupra lucrurilor bisericesti, si orice vei
porunci, se va face". "Ma rog, raspunse Sf. Nifon, ca orice voi face spre
îndreptare sa primiti cu bucurie; iar însuti de vei gresi, sa primesti
duhovniceasca mea sfatuire, pentru ca daca poporul va vedea ca domnul tarii
primeste îndreptare de pocainta, si el cu înlesnire se va îndrepta; si,
dimpotriva, daca domnul tarii va calca legile si va defaima sfintele canoane,
atunci se va face tuturor mare cadere". Apoi preaînteleptul Nifon a poruncit
sa se adune în sobor toti preotii, egumenii manastirilor si boierii divanului
domnesc, carora le-a vorbit îndemnându-i la faptele cele bune. Iar puterea
cuvântului sau si întelepciunea sa cea mare atât au miscat inimile celor de
fata încât toti au primit învatatura cu bucurie si au hotarât a-si îndrepta
naravurile. Dupa aceea Sfântul Nifon a hirotonit episcopi, carora le-a dat
toate rânduielile treptei lor de episcopi, sfatuindu-i sa se îngrijeasca de turma
lui Hristos.

În vremea aceea un boier din Moldova, rau naravit si facând multe rele, a
fugit din tara Moldovei în Tara Româneasca cu femeia si cu copiii sai. Aici,
împrietenindu-se cu domnitorul Radu cel Mare, a voit sa-si ia alta sotie, pe
sora domnitorului Radu cel Mare, care, cu toate ca stia ca acela este însurat,
s-a învoit la aceasta, nesocotind legile parintilor sai si canoanele Bisericii.
Aflând una ca aceasta, din plângerea femeii dintâi a aceluia, Sfântul Nifon a
chemat pe boierul moldovean si cu blândete l-a sfatuit sa lase femeia cea
luata fara lege si sa se întoarca la sotia sa cea dupa lege. Boierul moldovean
a mers si s-a plâns domnitorului Radu cel Mare, cautând sa-l întarâte a izgoni
pe Sfântul din Tara Româneasca. Atunci Sfântul Nifon, netemându-se de
amenintari, s-a dus la domnitor si, aratându-i scrisoarea femeii celei dupa
lege a boierului moldovean, i-a deschis Legea dumnezeiasca si i-a aratat ca
nu se cade sa defaime cele rânduite de dumnezeiestile canoane. Dar
domnitorul Radu cel Mare, lasând la o parte evlavia ce aratase mai înainte, s-
a pornit cu salbaticie împotriva Sfântului Nifon, învinuindu-l ca a calcat
predaniile si rânduielile tarii si poruncindu-i sa plece din Tara Româneasca.

Atunci Sfântul Nifon a mers la biserica, unde a poruncit sa se strânga tot

poporul, pe care învatându-l îndestul, s-a îmbracat în vesmintele arhieresti si
a afurisit atât pe boierul moldovean cel fara de lege cât si pe cei ce îl
ajutasera la savârsirea acelei faradelegi. Apoi a proorocit câte aveau sa se
întâmple Tarii Românesti si cum au sa moara de moartea cea rea si
domnitorul Radu cel Mare si boierul moldovean, sfârsindu-se în faradelegea
lor. Dupa aceea asezând vesmintele arhieresti pe sfânta masa a iesit din
biserica.

Auzind acestea domnitorul Radu cel Mare a dat porunca în tot orasul ca
nimeni sa nu socoteasca pe Sfântul Nifon ca arhiereu si nici sa-i dea cinste si
cautare; caci cel care-i va da pâine sau altceva, ori îl va primi în casa sa îsi
va pierde viata, iar averea lui va trece pe seama domniei. Iar Sf. Nifon s-a
dus la marginea unui sat, într-o cascioara mica, unde un fiu duhovnicesc al
sau, Neagoe, din familia Basarabestilor, îl hranea pe ascuns. Atunci voievodul
Radu cel Mare, mustrat de cuget si temându-se a nu veni asupra lui vreun
rau pentru aceasta fapta, a mijlocit sa fie adus Sfântul Nifon din nou la
palatul domnesc, unde domnitorul si-a cerut iertare prin fagaduinti de multe
daruri. Sfântul însa cunoscând viclesugul domnitorului nu i-a dat iertare si a
plecat de la el repetând aceeasi proorocie ce rostise în biserica.

Plecând din Tara Româneasca, Sfântul Nifon s-a dus împreuna cu doi ucenici
ai sai, Macarie si Ioasaf, mai întâi în Macedonia, apoi în Pelotonia, si de acolo
în Sfântul Munte Athos, la Mânastirea Vatoped, unde a fost primit cu multa
evlavie. Iar din Mânastirea Vatoped, Sfântul Nifon a trecut ca un necunoscut
în Mânastirea Dionisiu, unde s-a supus la cele mai de rând ascultari, nefiind
cunoscut de fratii din mânastire decât târziu prin aratare îngereasca. Si
facând multe minuni Sfântul Nifon si-a dat obstescul sfârsit în Mânastirea
Dionisiu, la 11 august 1508.

Ajungând domnitor, Neagoe Basarab, care fusese fiu de spovedanie al

Sfântului Nifon, a trimis la Sfântul Munte Athos o delegatie ca sa aduca în
Tara Româneasca moastele Sfântului Nifon "ca sa curateasca greseala
Radului si a altora, care facuse rau sfintiei sale". Dezgropând trupul Sfântului
Nifon si asezându-l în cosciug de lemn, delegatia trimisa de Neagoe Basarab,
împreuna cu câtiva calugari din Mânastirea Dionisiu si cu mitropolitul Neofit
de Anchialos, l-au adus în Tara Româneasca, unde l-au dus cu alai mare la
Mânastirea Dealului si l-au asezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare.
În tot timpul noptii în Mânastirea Dealului s-au facut rugaciuni pentru
iertarea pacatelor domnitorului Radu cel Mare; iar în revarsatul zorilor
Neagoe Voda, care era partas la rugaciune a vazut în atipeala iertarea lui
Radu Voda.

Dupa ce au fost tinute mai multe zile pentru închinarea poporului, moastele
Sf. Nifon au fost asezate în sicriu de argint poleit cu aur si înfrumusetat cu
pietre scumpe si cu smalt si înapoiate la Mânastirea Dionisiu din Sf. Munte
Athos. Calugarii de la Mânastirea Dionisiu au daruit cu bucurie lui Neagoe
Basarab capul si o mâna din moastele Sfântului Nifon, care au fost asezate în
Mânastirea zidita de Neagoe Basarab la Curtea de Arges.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Evplu

diaconul.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Diocletian si era de neam din cetatea
Catania, din Eparhia Siciliei. Fiind el pârât la guvernatorul Calvisian ca este
crestin, si nevoind a se lepada de Hristos a fost supus la nesfârsite si grele
chinuri, dupa care, taindu-i-se capul si-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii cinstitei si

înfrumusetatei case si dumnezeiesti biserici a Preasfintei
Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, numita Eleusa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Icoanei celei nefacuta de mâna a

Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În zilele binecredinciosului împarat Tiberie, la anii 576, s-a facut minune

mare. O femeie, anume Maria, iubitoare de Hristos si patriciana cu vrednicia,
fiind vaduva, a cazut într-o boala grea si fara de leac; si deznadajduindu-se
de tot ajutorul omenesc, se lasa în nadejdea Domnului si Dumnezeului nostru
Iisus Hristos. Deci punând întru sine bun gând, a trimis catre preotii cei ce
slujeau sfintei Icoane împaratesti si nefacuta de mâna a Domnului, rugându-i
sa mearga la dânsa. Si venind ei, ea cazu la picioarele lor, zicând: "Va rog
sfintiti parinti, de vreme ce Dumnezeu pentru pacatele mele a vrut sa ma
chinuiesc de aceasta boala grea de moarte, voiesc si doresc eu, ticaloasa si
nevrednica, ca prin rugaciunile voastre sa primesc sfânta Icoana a Domnului
nostru în saraca mea casuta 40 de zile, ca doara printr-însa va face Domnul
mila cu mine". Si
preotii, stiindu-i
viata si
duhovniceasca ei
asezare, i-au adus
Sf. Icoana. Si
deschizând ei cutia
în care se afla
Icoana, îndata a
cazut si s-a închinat
femeia si a sarutat-
o; si luând o pânza
de bumbac pe
masura Sf. icoane, a
pus-o deasupra
Icoanei; si bagând-o
într-un scrin curat, a
închis-o; si asezând-
o în paraclisul casei
sale, îi facea
stralucita lumina de
faclii aprinse, slujind
liturghie pâna la 40
de zile. Si daca se plinira acele 40 de zile, au început a se întari durerile
femeii, de erau de nesuferit, încât nici din pat nu putea sa se ridice, si
strigând pe o slujnica pe care o stia ca este mai curata, îi zise: "Adu cutia
sfintei Icoane ca sa ma închin, doara voi gasi putina odihna de durerile
acestea mari".

Si aceea mergând în paraclis, vazu minune mare si înfricosatoare si

preamarita: o vapaie de foc mare iesea din acea cutie, de se suia pâna în
podul casei, si cuprinzând tot jertfelnicul, se pogora pâna la fata pamântului,
nestricând cu nimic jertfelnicul. Slujnica îngrozindu-se, a cazut jos; si
alergând alta, spuse stapânei sale, iar aceasta înfricosându-se foarte s-a
pogorât din pat si mergând cu mare greutate în paraclis si vazând vapaia cea
de foc, a strigat: "Doamne miluieste". Dupa aceea a trimis si a adus degrab
pe slujitorii sfintei Icoane, cu care a venit si popor mult, si vazând toti
minunea se minunara, caci se suia si se pogora vapaia ca o vetreala de
corabie ce se umfla de vânt tare, si au strigat toti multa vreme: "Doamne
miluieste". Si facându-se rugaciune de catre preoti s-a potolit vapaia, si
deschizând cutia au aflat sfânta Icoana împarateasca si nefacuta de mâini,
neatinsa de foc.

Luând si pânza cea de bumbac pe care o pusese patriciana deasupra Icoanei,

au aflat pe ea alt chip nefacut de mâna, asemenea chipului celui dintâi. Si
slavind toti pe Dumnezeu si sarutându-L îl pusera deasupra durerilor femeii si
îndata o lasara durerile si boala si s-a tamaduit femeia si facându-se
sanatoasa desavârsit s-a sculat si a slavit pe Dumnezeu cu toti câti venisera
acolo cu preotii.

Dupa câtiva ani acea cinstita femeie, de vreme ce mai înainte îsi cunoscuse
mutarea ei din viata aceasta, ca ceea ce era vas ales, a purtat grija ca sa
daruiasca acel preasfânt chip la o mânastire de calugarite ce se afla la
Melitina, în Armenia, cu hramul înaltarea Domnului. Si iata, ca si cum s-ar fi
dat veste, a sosit acolo la Constantinopol Dometian, arhiepiscopul Melitinei,
varul împaratului Mauriciu, împreuna cu cei mai de cinste ai acelei cetati;
deci, aflând patriciana a dat sfântul chip în mâna arhiepiscopului spunându-i
gândul ei de a-L trimite la Melitina.

Însa nu se cade sa trecem sub tacere si a doua minune ce s-a facut. În

timpul navalirii persilor, în zilele împaratului Iraclie, temându-se calugaritele
mânastirii ca nu cumva sa le robeasca si pe ele, s-au dus la Constantinopol.
Si fiindca erau de bun neam au cerut o mânastire de la Serghie patriarhul,
care aflând despre aceasta sfânta si nefacuta de mâna Icoana, a luat-o fara
voia calugaritelor. Însa în acele zile, i-au venit multe scârbe asupra-i,
necazuri si mânie de la împarati asupra lui, si tulburari multe în Biserica. Si
stând la multa mirare pentru acestea, a vazut noaptea în vis pe un om
înfricosator ce sta deasupra lui si-i zicea: "Întoarce înapoi cât mai degrab
mânastirii ceea ce ai luat fara dreptate". Iar daca s-a trezit sta de gândea, si
chemând pe cei ce erau ai lui i-a întrebat: "Ce sunt aceste necazuri si pentru
care pricina le patimesc? Mai ales ca si asta noapte am vazut un om
înfricosator care-mi zicea: "Întoarce cât mai curând mânastirii ceea ce ai luat
fara dreptate; iar eu nu stiu de am luat cuiva ceva". Iar ei zisera: "Nu baga
în seama unele ca acestea, stapâne, ca n-ai napastuit niciodata pe nimeni;
iar necazurile si nalucirile acestea sunt din lucrarea diavoleasca". Dar când s-
a facut noapte iarasi i s-a aratat omul acela si îi zise rastit: "Întoarce cât mai
curând ceea ce ai luat calugaritelor de la Mânastirea Înaltarii; oare, nu stii ca
sunt straine si fara de mângâiere caci au venit din alta parte?" Dupa aceea
trezindu-se, zise catre eclesiarhul lui: "Frate, când ai luat chipul împaratesc
de la calugarite, cum le-a parut?" Iar acela zise: "Foarte greu, parinte; si de
ar fi putut ne-ar fi facut certare". Atunci a priceput patriarhul si s-a dosadit
pe sine si degrab cu multa cinste a trimis sfântul chip la mânastirea
calugaritelor în 29 ale lui decembrie. Si s-au potolit bântuielile si necazurile
patriarhului si s-au bucurat calugaritele daca au primit acel sfânt chip al
Domnului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Neofit, Zinon,

Gaie, Marcu, Macarie si Gaian, care s-au savârsit prin foc.

Se face soborul lor la locasul sfintilor si maritilor doctori fara de arginti

Cosma si Damian.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 12 August

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Sfintilor

Mucenici Fotie si Anichit.

Acesti sfinti au trait si patimit în zilele

împaratului Diocletian (304). Sfântul
Fotie era nepot al Sfântului Anichit. Si
facând Diocletian în Nicomidia cuvinte
împotriva crestinilor, fiind de fata tot
sfatul, si punând la mijloc multime de
unelte de chinuri, se lauda ca va chinui
pe cei ce vor chema numele lui Hristos,
si ca va izgoni pe crestini din tot locul,
si hulea foarte împotriva slavei Unuia-
Nascut Fiului lui Dumnezeu. Fiind de
fata si Sfântul mucenic al lui Hristos
Anichit, nu s-a spaimântat de
înfricosarile tiranului, ci s-a marturisit
cu îndrazneala ca este crestin, ocarând
ratacirea idolilor, si zicând ca sunt
surzi si nesimtitori, cei ce se închina lor
si-i cinstesc. Pentru aceste cuvinte a
fost batut cu vine de bou, pâna când i
s-a rupt carnea si i se vedeau oasele. Dupa aceea au dat drumul asupra lui
unui leu, de care sfântul s-a spaimântat. Dar leul apropiindu-se de dânsul, se
arata mai blând de cum ar fi fost o oaie, si ca si cum i-ar fi fost mila de
sfântul, stergea ca si cu un burete cu piciorul sau
cel drept, sudoarea ce curgea pe obrazul
sfântului de frica. Atunci, mucenicul multumind
lui Dumnezeu, la sfârsitul rugaciunii sale, s-a
facut cutremur si de cutremur a cazut idolul lui
Iraclie si s-a facut ca praful; si a cazut si o parte
a cetatii Nicomidiei, omorând pe multi din elini.
Pentru aceasta a fost mult chinuit, dar ramânând
nevatamat, nepotul sau Fotie, a alergat la
sfântul, îl îmbratisa, tata si unchi numindu-l. Iar
împaratul a poruncit ca amândoi sa fie chinuiti în
toate chipurile pâna ce vor muri. Si dupa multe
chinuri, cei doi sfinti au fost bagati într-un cuptor
cu foc si acolo îsi primira sfârsitul chinurilor si
cununile biruintei, însa se spune ca, atunci când
au fost scosi afara din cuptor, erau întregi,
nefiind arsi de foc nici la par.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor

Mucenici Pamfil si Capiton.

Sfintilor mucenici Pamfil si Capiton li s-au taiat

capetele cu sabia in Oliurea, lânga
Constantinopole.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosilor Serghie si Stefan,
care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Palamon, care cu pace

s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doisprezece Mucenici cei

din ostasii criteni, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Castor, care cu pace s-a

savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor treizeci si trei de Mucenici

cei din Palestina, care prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 13 August

În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea mutarii

moastelor Preacuviosului Parintelui nostru Maxim
Marturisitorul.

Sfântul Maxim a trait pe vremea

raucredinciosului împarat Consta, nepotul
lui Iraclie, si era filozof desavârsit.
Împodobindu-se cu întelepciunea, toate
avutiile sale lasându-le fratelui sau, s-a
facut monah. Iar vazând cum crestea eresul
monotelitilor (adica al celor ce marturisesc
o singura voie în Domnul nostru Iisus
Hristos), s-a aprins de dumnezeiasca râvna,
si s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe
Sfântul Martin, papa, ca sa adune un Sinod
local, si sa-i anatematizeze pe cei care
cugetau acel eres, împreuna si pe
începatorul lui. Si a alcatuit Sfântul Martin
si carti împotriva acelui eres. Iar împaratul
fiind înstiintat de aceasta, a trimis ca sa-l
aduca în cetatea Constantinopolului, si l-a
înfatisat înaintea judecatii sale. Iar sfântul
pe ereticii ce se adunasera acolo i-a rusinat
cu cuvântul adevarului pe toti biruindu-i. Dupa aceasta a fost izgonit în
Tracia, taindu-i-se mâna dreapta si limba. De acolo, împreuna cu doi ucenici
ai sai a fost trimis în partile Laziei, însa si acolo cu Duhul lui Dumnezeu
marturisea si scria; fiindca se spune ca dupa taierea limbii i s-a facut cu
minune dumnezeiasca limba la loc si a vorbit curat cât a trait. Apoi, la adânca
batrâneti, s-a dus catre Domnul. Iar pomenirea lui se face în ziua de 21
ianuarie.

Tot în aceasta zi, pomenirea celei de-a pururea si a tot fericitei

împaratese Irina, ctitora a cinstitei Manastiri a Pantocratorului
Mântuitorului Hristos, care primind sfântul si îngerescul chip s-
a numit Xeni monahia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Dositei ascultatorul.

Acesta a sihastrit în chinovia Avei Serida, ce era sub povatuirea Sfântului

Dorotei, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului si purtatorului de

Dumnezeu Parintele nostru Dorotei de Gaza.

Acesta mai înainte a sihastrit în chinovia Avei Serida, aproape de Gaza; iar
mai în urma si-a întemeiat manastirea sa, dupa savârsirea lui Ava Ioan,
caruia îi ziceau "proorocul", si a ispravit tacerea cea desavârsita a marelui
Varsanufie, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Evdochia împarateasa, care

cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Parintelui nostru Serida,

egumenul Manastirii din Gaza care cu pace s-a
savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic

Coronat, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Tihon de

Zadonsk, episcop de Voronej.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-

ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
 14 August

În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, înainte-praznuirea

Adormirii Maicii Domnului.

În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului

Prooroc Miheia (Miheea).

Acest prooroc era feciorul lui Ioram, nascut în locul ce se zice Morati, din
neamul lui Efrem, si a proorocit 84 de ani, înainte de venirea lui Hristos cu
660 ani. El a mustrat pe Ahav,
împaratul Samariei, pentru multele
si deosebitele lui pacate, si pentru
aceasta era urât de catre acela.
Stiind aceasta proorocul, s-a
departat si petrecea mai mult în
munti. Dupa ce a murit Ahav,
Proorocul Miheia a fost omorât de
Ioram, feciorul lui Ahav, prin
spânzurare, caci îl mustra pentru
pagânatatile lui si ale parintilor lui.
Si, murind, a fost îngropat în
pamântul lui Morati, lânga movila
lui Enachim.

Tot în aceasta zi, pomenirea

Sfântului Sfintitului Mucenic
Marcel, episcopul Apamiei.

Acest Sfânt Marcel a trait pe

vremea împaratiei lui Teodosie cel
Mare (379-395) si era din Cipru,
unde i s-a încredintat dregatorie lumeasca. Prin ocârmuirea lui, a minunat pe
toti cu buna cinstire, si cu amanuntimea la lucru.

Iar dupa ce a fost asezat episcop Apamiei celei din Siria, chibzuia cu dreptate
si cu cuviosie. Apoi a ajuns fierbinte râvnitor al credintei celei întru Hristos,
întemeind biserici spre slava lui Dumnezeu si capistile idolesti surpând.
Pentru aceasta a fost prins de închinatorii la idoli, si aruncat fiind în foc, a
primit cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea aducerii cinstitei Cruci în palat.

În aceasta zi Cinstitul Lemn al Sfintei si de-viata-facatoarei Cruci revenea la

palatul imperial, dupa doua saptamâni de pelerinaje prin capitala imperiului
bizantin, Constantinopolul (cf. 1 august).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ursichie.

Acest Sfânt Mucenic Ursichie a trait pe vremea împaratului Maximian. El era
din cetatea Severinului, a Iliriei celei de sus, ostas cu rânduiala, si ridicat la
cinul de tribun. Fiind pârât la împaratul Maximian, acesta l-a dat spre
cercetare eparhului Aristid. Din porunca acestuia, Sfântul Ursichie a fost în
felurite chipuri chinuit. Iar la urma s-a dat hotarârea ca Sfântului Ursichie sa i
se taie capul, de catre Valent ce-l pârâse. Acela a scos sabia si de trei ori a
lovit pe Sfântul în grumaji; si asa a luat Fericitul cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Luchie ostasul,

care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Simeon

Trapezunteanul, care a marturisit în Constantinopol, la anul
1653 si prin sugrumare s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 15 August

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, cinstita Adormire a

Preamaritei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si
pururea Fecioarei Maria.

Când a binevoit Hristos

Dumnezeul nostru ca sa ia pe
Maica Sa la Sine, atunci cu
trei zile mai înainte a facut-o
sa cunoasca, prin mijlocirea
îngerului, mutarea sa cea de
pe pamânt. Caci Arhanghelul
Gavriil, venind la dânsa, a zis:
"Acestea zice Fiul tau:
Vremea este a muta pe Maica
Mea la Mine. Nu te teme de
aceasta, ci primeste cuvântul
cu bucurie, de vreme ce vii la
viata cea nemuritoare".
Nascatoarea de Dumnezeu s-
a bucurat cu bucurie mare, si
cu dorul ce avea ca sa se
mute la Fiul sau, s-a suit
degrab în Muntele Maslinilor
ca sa se roage, caci avea
obicei de se suia adesea acolo
de se ruga. Si s-a întâmplat
atunci un lucru minunat. Când
s-a suit acolo Nascatoarea de
Dumnezeu, atunci de la sine
s-au plecat pomii ce erau pe
munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si
cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar
ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând
rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se
cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare
la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o
stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu
tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din
tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a
adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea
o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte
mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia
doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si
cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic

tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti
ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de
Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia,
daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre
dânsa: "Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si
Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta?
Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt
mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu
toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite".
Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: "Prietenii mei si
ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi
îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".

Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul
cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si
deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucura-te Maica
Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul
tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea
ca pe Dânsul Îl vad".

Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a
închipuit preacuratul sau
trup precum a vrut; si a
facut rugaciune pentru
întarirea lumii si pasnica
ei petrecere, si i-a umplut
si pe dânsii de
binecuvântarea ei. Si asa
în mâinile Fiului si
Dumnezeului sau si-a dat
sufletul.

Si îndata ochii orbilor s-au

luminat si auzul surzilor s-
a deschis, ologii s-au
îndreptat si tot felul de
patima si de boala lesne
se tamaduia. Dupa aceea
a început Petru cântarea
cea de iesire si ceilalti
Apostoli; unii au ridicat
patul, altii mergeau
înainte cu faclii si cu
cântari, petrecând spre
mormânt trupul cel
primitor de Dumnezeu.
Atunci s-au auzit si îngerii
cântând si vazduhul era
plin de glasurile cetelor
celor mai presus de firea
omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au
plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata
începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe
îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea
ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel
sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat,
taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul,
a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei
ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au
dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator

trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri
îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli,

adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile
mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el
ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru
dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului
Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul
fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere
Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii
Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra,
asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si
cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu
Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

Tot în aceasta zi, praznuim pomenirea preamarii si nespusei

iubiri de oameni ce a aratat Dumnezeu catre noi, întorcând cu
rusine pe necredinciosii agareni prin mijlocirea Preasfintei
Stapânei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea
Fecioarei Maria.

Cu ale ei sfinte rugãciuni, Doamne, miluieste-ne si ne

mântuieste pe noi. Amin.
 16 August

În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea aducerii

Icoanei celei nefacute de mâna a Domnului Dumnezeu si
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din cetatea Edesei, în pazita
de Dumnezeu împarateasa cetatilor a Constantinopolului.

Facând multe minuni Domnul si marele Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus

Hristos, pentru a Sa
bunatate, precum este
scris în Sfintele
Evanghelii, si ducându-se
pretutindeni aceasta
veste, a auzit si Avgar,
domnitorul Edesei. Si
dorea sa vada pe Iisus
Hristos aievea si nu putea,
pentru ca era cazut în
boala fara leac, caci avea
lepra neagra care îi
cuprinsese tot trupul, de-l
topea si-l mânca; si pe
lânga aceea avea si boala
veche cu dureri pe la
încheieturi. Lepra însa îl
înspaimânta si îl umilea,
iar cealalta boala îi da
dureri iuti si grele; pentru
aceea nu iesea afara, si
nu-l vedea nimeni din cei
supusi ai lui. Iar în zilele
Sfintelor Patimi ale Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, scriind el o epistola a trimis-o cu un oarecare Anania, învatându-l sa
zugraveasca statul, parul si fata si tot chipul trupesc, cu toata nevointa, si
sa-i aduca Chipul acela al lui Hristos, de vreme ce Anania era foarte iscusit la
mestesugul zugraviei.

Iar epistola avea aceste cuvinte: "Avgar, domnul cetatii Edesei, lui Iisus
Mântuitorului Bunului Doctor, ce petrece în Ierusalim, sa se bucure. Auzit-am
de Tine si de tamaduirile ce se fac de Tine, fara ierburi. Ca precum auzim,
faci pe orbi sa vada si pe ologi sa umble, pe leprosi curatesti, duhurile
necurate si demonii gonesti si pe cei ce se afla cu boli îndelungate îi lecuiesti
si pe morti înviezi. Si auzind acestea toate despre Tine, am gândit una dintr-
acestea doua: Ca au Fiul lui Dumnezeu esti facând acestea, au Dumnezeu.
Drept aceea dar, scriind, Te-am rugat sa iei osteneala si sa vii pâna la mine,
ca sa-mi tamaduiesti si boala ce am, si sa Te afli aicea cu mine. Ca am
înteles ca si iudeii cârtesc asupra Ta si vor sa-Ti faca rau; eu am o cetate
mica, însa de cinste, care ne va fi din destul amândurora, a petrece cu pace".

Deci Anania mergând la Ierusalim si dând Domnului epistola, îi lua aminte

de-L semuia cu multa chibzuinta. Dar neputând sa se apropie din pricina
multimii ce se adunase, s-a suit pe o piatra ce era mai înalta putintel de la
pamânt, si îndata îsi puse ochii asupra Lui, si-si întari mâna pe hârtie scriind
asemanarile cele ce vedea. Însa nu
putea nicicum sa-i însemneze chipul,
pentru ca se arata cu alta fata si cu
schimbata înfatisare. Iar Domnul, ca un
cunoscator al celor ascunse si
cercetator al inimilor, cunoscând gândul
aceluia, a vadit ceea ce se facea pe
ascuns. Caci cerând apa sa se spele, i
s-a dat si o mahrama în patru colturi; si
dupa ce s-a spalat a sters cu ea
preacurata si dumnezeiasca Sa fata. Si,
o, minune: s-a întiparit pe acea
mahrama dumnezeiescul Sau chip si
fata; si El a dat-o lui Anania, zicându-i:
"Mergi de o da celui ce te-a trimis, si
du-i si epistola aceasta: Fericit esti,
Avgare, de vreme ce nu M-ai vazut si ai
crezut în Mine. Ca scris este pentru
Mine, ca cei ce M-au vazut sa nu creada
în Mine, iar cei ce nu M-au vazut, aceia
sa creada si sa fie vii. Iar despre cele ce
Mi-ai scris ca sa vin catre tine, sa stii ca
Eu trebuie sa plinesc toate cele pentru
care sunt trimis; iar dupa ce le voi plini
Ma voi sui catre Tatal, Cel ce M-a trimis. Si când Ma voi sui, îti voi trimite pe
unul din ucenicii Mei, anume Tadeu, care si boala îti va tamadui si viata
vesnica îti va da si pace, si tie si celor ce sunt cu tine. Si cetatea îti va întari,
ca sa nu poata nimeni din vrajmasi împotriva ei". Punând la sfârsitul epistolei
si sapte peceti, însemnate cu slove evreiesti care talmacindu-se, arata: Teu
Tea, Tion Tavma, adica: A lui Dumnezeu fata, dumnezeiasca minune.

Deci Avgar primind pe Anania cu bucurie si cazând si închinându-i-se sfintei

si preacuratei Icoane a Domnului, cu credinta si multa osârdie, îndata s-a
tamaduit de boala, ramânând putina lepra numai pe fruntea lui. Iar dupa
mântuitoarea patima a lui Hristos si dupa suirea Lui la cer, mergând Sfântul
Apostol Tadeu la Edesa, a pus pe Avgar în scaldatoarea Botezului. Si
botezându-l si pe el si pe toti câti erau sub ascultarea lui, în numele Tatalui si
al Fiului si al Sfântului Duh, a iesit Avgar din apa curatit si de acea putina
ramasita de lepra.

De atunci cinstind în tot chipul, închinându-se acelei dumnezeiesti asemanari

a Chipului Domnului, si vrând ca sa fie cinstita de catre toti, pe lânga
celelalte ale lui bunatati, a adaugat si aceasta: Ca pogorând chipul unui zeu,
ridicat deasupra portii celei de obste a cetatii si sfarâmându-l, a pus în locul
lui acea nefacuta de mâna Icoana a Mântuitorului nostru si Dumnezeu,
înfrumusetând-o, si scriind aceste cuvinte: "Hristoase Dumnezeule, cel ce
nadajduieste întru Tine, nu este trecut cu vederea niciodata". Si a dat
porunca ca oricine va intra pe acea poarta sa dea cinstea si închinaciunea ce
se cuvine cinstitei si de minuni facatoarei Icoanei lui Hristos, si apoi sa intre
în cetate. Aceasta porunca pioasa a barbatului aceluia, a fost tinuta cât a
trait el si fiul sau în viata aceasta. Iar dupa ce nepotul lui a ajuns domnitor, a
dat cu piciorul dreptei credinte si însusi s-a întors la slujirea idolilor, si a vrut
sa ridice deasupra portii Edesei un idol si sa pogoare Icoana lui Hristos.
Cunoscând aceasta din dumnezeiasca aratare episcopul cetatii, a pus
nevointa mare, si de vreme ce locul unde sta Icoana era rotund, a aprins
înaintea dumnezeiestii Icoane o candela, si a pus o caramida dinainte, si
zidind-o pe din afara cu var, a tocmit zidul de nu se vedea. Nemaivazând,
Icoana Domnului, pagânul a renuntat la lucrul ce începuse a face.

Si a trecut multa vreme, încât iesise din mintea oamenilor unde era ascunsa
dumnezeiasca Icoana. Iar când Osroe, împaratul persilor, pradând cetatile si
orasele Asiei, a ajuns si la Edesa, si a pornit asupra ei toata mestesugirea de
lupta, a dat mare frica oamenilor cetatii. Acestia scapând numai la Dumnezeu
si rugându-L cu lacrimi, aflara grabnica mântuire; caci într-o noapte s-a
aratat o femeie preaslavita episcopului Eulalie, zicându-i: "De veti lua
dumnezeiescul chip al Mântuitorului cel nefacut de mâna care este ascuns
deasupra acestei porti, aratându-i si locul, toate le va face bune". Deci
episcopul mergând si sapând în locul acela a aflat dumnezeiasca Icoana
nestricata, si candela aprinsa de atâtia ani, înca si în caramida ce era pusa în
preajma candelei. Si aratând Icoana tuturor s-au umplut de nespusa bucurie
si veselie.

Luând episcopul aceasta Icoana si facând Litanie si multumind a mers la locul

unde spargeau persii cetatea. Si daca s-au apropiat, a picurat untdelemn din
candela în focul cel gatit ce avea sa arda cetatea, si a ars pe toti de i-a
prapadit. Iar daca s-a apropiat episcopul cu dumnezeiescul chip de padure
unde era focul mare de multime de copaci, îndata s-a pornit vânt mare, si a
întors para focului asupra celor ce-l facusera si i-au izgonit. Si asa cetatea
Edesa s-a izbavit de vrajmasii sai, prin milostivirea lui Hristos Dumnezeul
nostru, si prin aratarea preasfântului Chip cel nefacut de mâna.

Dupa multi ani împaratul Romano, cel ce se chema

Lacapenos, pe care si Porfiroghenit îl numesc, cel
ce a împaratit cu ginerile sau Constantin, fiul
împaratului Leon cel întelept, a fost adusa acea
sfânta mahrama, care avea pe ea Chipul cel nefacut
de mâna al dumnezeiestii fete a lui Hristos, în
Constantinopol din Edesa care era stapânita de
saracini împreuna cu toata Siria. Si s-a facut
aducerea aceea în acest chip: Romano cel batrân
care stapânea atunci, si-a pus în gând sa
îmbogateasca cetatea împarateasca si cu aceasta
icoana. Pentru aceea în multe vremi a trimis la
Edesa, si a cerut acea dumnezeiasca omeneasca
închipuire a Domnului, de la Amira cel ce se afla
acolo, fagaduind ca va plati si bani si va slobozi pe prinsii de razboi, dar si ca
nu se va mai porni cu vrajmasie ostile crestinilor împotriva acelor hotare. Si
au cazut la învoiala.

Si de vreme ce a dat voie Amira si a lasat a fi asa, luând episcopii

Samosatelor, Edesei si altii cu frica lui Dumnezeu acea Sf. Icoana si epistola
scrisa de Hristos, au purces în cale spre Constantinopol; iar pe cale se faceau
nespuse minuni. Si daca au sosit la locul Optimatelor si la biserica
Nascatoarei de Dumnezeu ce se numeste a lui Eusebiu, apropiindu-se multi
bolnavi cu credinta, s-au tamaduit de multe feluri de boli. Iar un îndracit
zicând: "Ia-ti Constantinopole slava, cinstea si bucuria, si tu Porfirogenitule
împaratia ta", îndata s-a tamaduit.

Iar în cincisprezece zile ale lui August, în anul de la Hristos noua sute
cincizeci si noua, pe vremea împaratiei lui Romano, au sosit arhiereii ce
duceau Sfânta Icoana la Constantinopol la biserica Nascatoarei de
Dumnezeu, cea din Vlaherne, unde a fost primita cu închinaciune, cu cinste si
cu bucurie atât de împarat cât si de domnul si de întregul popor. Iar a doua
zi, adica în saisprezece, dupa sarutare si închinaciune, ridicând Icoana lui
Hristos pe umere patriarhul Teofilact si împaratii cei tineri, pentru ca cel
batrân lipsea din pricina slabiciunii, si toti cei mai de cinste si toata plinirea
bisericii au petrecut-o cu cinste, pâna la poarta cea de aur. Apoi ridicând-o
de acolo cu cântari si cu laude, si cu faclii aprinse, au sosit la vestita si marea
biserica a întelepciunii lui Dumnezeu. Si facând si acolo cinstirea ce se cadea,
s-au suit la palatele împaratesti, si intrând în biserica Nascatoarei de
Dumnezeu, zisa a Farului, au pus acolo cinstitul si sfântul Chip al Domnului
Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. A Caruia este slava în veci.
Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diomid.

Acest sfânt era din Tarsul Ciliciei, din neam mare si bun. Dar facându-se mai
bun dupa vointa, se deprinsese cu
mestesugul de doctor, lecuind pe
toti cei ce mergeau la el: sufletele
cu dumnezeiasca credinta, iar
trupurile cu mestesugul. În zilele
împaratului Diocletian a plecat din
Tars si a mers la Niceea, în Bitinia.
Si fiind folositor si acolo în tot
chipul celor ce mergeau la dânsul
si cu credinta dumnezeiasca si cu
mestesugul, a fost pârât la
împarat. Însa când au venit ca sa-
l prinda, aflându-l mutat catre
Domnul, i-au taiat capul si l-au
dus la împaratul. Dar pentru
nemilostivirea ce au aratat cei ce
au taiat capul sfântului, îndata au
orbit. Iar împaratul a poruncit
iarasi sa-l duca sa-l aseze la trup.
Si daca l-au asezat la trup, se
spune ca a revenit vederea celor
ce orbisera, când au taiat capul
sfântului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Herimon (Heremon),

care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea desertarii si a izvorârii din nou a

fântânii de agheasma, cea din biserica.

Tot în aceasta zi, pomenirea înfricosatoarei spaime a

cutremurului care venise asupra noastra în vremile acelea si de
care, fara de nadejde ne-a mântuit Iubitorul de oameni
Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alcibiad, care

prin foc s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Cuvios Mucenic
Nicodim cel de la Meteora, care pentru buna cinstire a
marturisit la anul 1551.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Gherasim cel Nou din

Cefalonia, care cu pace s-a savârsit.

Sfintul Gherasim Noul Ascet din Cefalonia s-a nascut in satul Trikkala in
Peloponez si a devenit de tânar
calugar in insula Zacinto. Mai târziu
a devenit shimnic la Sfintul Munte
si a ucenicit pe lânga ascetii
Muntelui Athos. Fiind binecuvintat
de mai marii sai, calugarul s-a dus
la Ierusalim pentru a venera
Mormintul Purtator de Viata al
Mintuitorului. Dupa ce a vizitat mai
multe locuri sfinte in Ierusalim,
Muntele Sinai, Antiohia, Damasc,
Alexandria si Egipt, s-a intors la
Ierusalim unde a devenit aprinzator
al candelelor de la Mormântul
Domnului.

Calugarul a fost hirotonit diacon si

apoi preot de catre Patriarhul
Ierusalimului, Gherman (1534-
1579). Sfintul Gherasim si-a
mentinut disciplina de ascet. Pentru
singuratate s-a retras in Iordania,
unde a petrecut patruzeci de zile
fara odihna. Primind binecuvintarea Patriarhului pentru viata in pustie,
Cuviosul Gherasim s-a retras la Zacinto in sihastrie, mâncând doar vegetale.

Dupa cinci ani i s-a aratat sa mearga in insula Cefalonia, unde a trait intr-o
pestera. A restaurat o biserica la Omala si a pus bazele unei manastiri de
maici unde a trait in neincetata suferinta si priveghere timp de treizeci de
ani. Se ruga in genunchi, plecat la pamint. Pentru viata sa in exaltare a
primit un dar minunat : darul de a vindeca bolnavii si de a alunga duhurile
necurate. La virsta de 71 de ani, venerabilul Gherasim a stiut dinainte ca
avea sa moara in curind. A dat maicilor binecuvintarea sa si in pace a
adormit intru Domnul in ziua de 15 august 1579. Doi ani mai tirziu mormintul
sau a fost deschis, iar sfintele sale moaste au fost gasite placut mirositoare si
intacte, inzestrate cu putere de vindecare.

Cum Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului cade in ziua de 15 august,

Cuviosul Gherasim e praznuit pe 16 august. Sarbatoarea de azi celebreaza
dezvaluirea sfintelor sale moaste in 1581.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Stamatie

cel din Vot, care a marturisit în Constantinopol, la anul 1680 si
de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Martiri Binecredinciosului

Voievod Constantin Brâncoveanu, împreuna cu fiii sai
Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache, care au
patimit pentru Hristos la anul 1714.

Acest binecredincios si de Hristos iubitor Voievod al Tarii Românesti s-a

nascut la anul 1654 din parinti
de bun neam, dupa tata fiind
coborâtor din voievodul Matei
Basarab, iar dupa mama, nepot
al voievodului Serban
Cantacuzino, în timpul caruia la
anul 1688 s-a tiparit pentru
întâia data în întregime Sfânta
Scriptura în limba româna.

Ramas orfan de tata înca din

pruncie, tânarul Constantin a
fost crescut de catre unchiul
sau, stolnicul Constantin
Cantacuzino, cel mai învatat
boier al vremii sale. Acesta s-a
îngrijit sa-i puna dascali întelepti spre a primi învatatura aleasa. Pentru
iscusinta si întelepciunea sa Constantin a primit înalte dregatorii, bucurându-
se de multa cinstire înca din tinerete.

Dupa moartea voievodului Serban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie

în 29 de zile, la staruintele tuturor boierilor si dregatorilor tarii, vrednicul
Constantin Brâncoveanu primi scaunul de domn al Tarii Românesti, fiind uns
de catre mitropolitul Teodosie. Împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a
cârmuit tara cu adânca pricepere si înalta priveghere, cu blândete si rabdare
crestineasca.

Luând în ajutor pe Hristos, împaratul veacurilor si având pilda pe vrednicii sai

înaintasi, Constantin voievod, îsi începu slavita domnie punând temelia celei
mai mari mânastiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde si-a pregatit si loc
de vesnica odihna. Nenumarate sunt însa bisericile si mânastirile ridicate sau
înzestrate de milostivul si evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Tarii
Românesti.

Darnicia si purtarea de grija a evlaviosului Voievod Constantin Brâncoveanu

nu se vor opri însa la hotarele Tarii Românesti, ci se vor întinde si la fratii
români din Moldova si din Transilvania, fiind vrednice de pomenit si multele
ajutoare trimise dreptcredinciosilor crestini aflati în suferinta pe meleagurile
siriene, caucasiene si arabe, precum si la toate locurile sfinte ale Rasaritului.

Se întâmpla deci ca în Saptamâna Patimilor, în anul de la Hristos 1714 a

trimis sultanul turcilor, Ahmed al III-lea, multime de ostasi de l-au luat pe
Constantin Voda cu fiii si ginerii sai si în jalea tuturor locuitorilor orasului
Bucuresti l-au dus la înalta Poarta. Aici crestinul Voievod si fiul sau cel mare
au fost chinuiti cumplit de catre necredinciosi vreme de patru luni, fiind
supusi la amarnice suferinte".

Dupa aproape 25 de ani de stralucita domnie i-a fost dat marelui Voievod
Constantin Brâncoveanu, din iconomia lui Dumnezeu, sa-si încununeze
fruntea, el si cei patru fii ai sai Constantin, Stefan, Radu si Matei, precum si
sfetnicul sau Ianache, cu coroana sfânta a muceniciei pentru credinta
ortodoxa, pe care au marturisit-o si nu au parasit-o nici în fata calaului
pagân.

În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când

Dreptcredinciosul Voievod Constantin
Brâncoveanul împlinea 60 de ani, primi
sfârsitul mucenicesc prin sabie
împreuna cu fiii sai: Constantin,
Stefan, Radu si Matei si cu sfetnicul
sau Ianache, în cetatea Sfântului
Constantin cel Mare, la Constantinopol,
în anul 1714. Trupurile martirizate au
fost apoi aruncate de necredinciosi în
mare, de unde au fost culese de
crestini milostivi, care le-au îngropat în
taina si cu evlavie nu departe de
Constantinopol, în insula Halchi, în
biserica mânastirii Maicii Domnului.

Osemintele Sfântului Voievod Martir au

fost aduse în tara la anul 1720 de
catre doamna Marica, sotia sa si
înmormântate în biserica Sfântul
Gheorghe Nou din Bucuresti, ctitoria
sa, unde de atunci si pâna în zilele
noastre vegheaza lumina candelei care
aminteste locul de odihna al Voievodului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 17 August

În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfântului

Sfintitului Mucenic Miron.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului

Deciu (249-251) si ale lui Antipatru
domnul Ahaiei. El era cu vrednicia
preot bisericii, cu buna întelegere,
bogat si de neam cinstit, iubit fiind si
de Dumnezeu si de oameni. În ziua
Nasterii lui Hristos intrând Antipatru
în biserica, sa prinda pe crestini ca
sa-i chinuiasca, Sfântul Miron
umplându-se de râvna dumnezeiasca,
l-a înfruntat. Drept aceea a fost mult
chinuit si silit ca sa aduca jertfa la
idoli. Dar el a refuzat; atunci i-au scos
fâsii de piele de la umeri pâna la
picioare, dintre care el luând una, a
azvârlit-o în obrazul lui Antipatru.
Dupa aceasta a fost supus sfântul la
felurite chinuri. Iar apoi a fost dus de
acolo la Cizic, si acolo, prin sabie, i s-
a taiat capul, si asa si-a primit cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Straton, Filip,

Evtihian si Ciprian.

Acesti sfinti mucenici aflându-se în Nicomidia, întradins se duceau la

priveliste, de învatau poporul ce se strângea acolo si-i scoteau din închinarea
la idoli, si-i aduceau la credinta lui Hristos. Odata, vazând domnitorul
privelistea fara de oameni, si aflând ca sfintii mucenici învata poporul sa
paraseasca viata de veselie si ca traiesc alta viata noua, calcând obiceiurile
lor cele parintesti, a poruncit de au adus pe sfinti înaintea lui cu graba.
Acestia stând de fata si marturisind ca ei tin credinta în Hristos, si ca nu vor
înceta a învata pe altii, au fost adusi la priveliste si dati la fiare salbatice. Si
fiind paziti nevatamati de ele au fost chinuiti în alte multe feluri. În cele din
urma bagându-i în foc, au luptat lupta cea buna pentru Hristos, si biruind au
luat cununa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Tirs, Levchie,

Coronat si cu sotiile lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preasfintei Stapânei noastre

Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria în
Armatia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 18 August

În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfintilor

Mucenici Flor si Lavru.

Acesti sfinti au fost dupa trup frati

gemeni, si aveau mestesugul de
taietori în piatra, pe care-l
învatasera de la Sfintii Proclu si
Maxim care marturisisera pentru
Hristos. Dupa ce au marturisit
dascalii lor pentru Hristos, ei s-au
dus la Iliric, în tara Dardaniei, în
cetatea Ulpianilor, unde cercând
pietre de metaluri, îsi savârseau
mestesugul lor pe lânga Licon
ighemonul. Apoi au fost trimisi de
acesta catre Liciniu feciorul Elpidiei
împarateasa. Liciniu dându-le bani,
le-a poruncit sa zideasca o capiste
idoleasca, dându-le si planul
acesteia. Dar sfintii luând banii, i-
au împartit la saraci; si noaptea se
rugau catre Dumnezeu, iar ziua
lucrau tare si înfrumusetau locasul;
si peste putine zile l-au si ispravit,
fiind sfintii ajutati si întariti de
îngeri. Atunci îndata Merentie popa
cel idolesc a crezut în Hristos, crezând mai înainte si fiul sau Atanasie, caci îi
tamaduisera sfintii ochiul cel orb al lui. Si strângând mucenicii lui Hristos
saracii, carora le dadusera banii, au legat idolii cu streanguri de grumaji, si i-
au tras jos.

Dupa aceea, aprinzând lumânari multe, au închinat biserica lui Dumnezeu si

o sfintira lui Hristos, zicând: "Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, lauda
Apostolilor si bucuria mucenicilor", înainte-mergând cinstita Cruce.

Iar daca a aflat Liciniu de aceasta, a poruncit sa se aprinda un cuptor si sa

bage în el pe saracii care luasera banii si sfarâmasera idolii; în care aceia si-
au dat sufletele.

Iar Sfintii Flor si Lavru, fiind legati la roata unui car, au fost batuti, apoi au
fost trimisi la ighemonul Licon, care i-a bagat într-un put adânc, unde se
rugau lui Dumnezeu si pentru cei ce aveau sa le faca pomenirea, si pentru
bunastarea lumii, pentru încetarea prigoanei; si asa si-au dat sufletele. Peste
câtiva ani au fost scoase cinstitele lor moaste din put, si asezate cu cinste în
racle, care izvorau miruri si izvoare de tamaduiri celor ce se apropiau de ele.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei gloate de saraci, care a

zdrobit idolii, si în foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Ermi, Serapion si

Polien.
Acesti sfinti erau din Roma, si fiind pârâti de cei necredinciosi ca cred în
Hristos si nu se închina la idolii, au fost dusi înaintea eparhului Romei. Si
marturisind cu îndrazneala credinta în Hristos, întâi au fost bagati la
închisoare într-o temnita întunecoasa si plina de necuratii. Dupa aceea fiind
scosi de acolo, si neprimind a jertfi la idoli, au fost chinuiti în multe feluri. Si
asa si-au dat sufletele la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Iuliani (Iuliana),

cea aproape de Strovil.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Leon, care a

patimit lânga mare, aproape de Mira Lichiei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru sihastri, care în

pustiu cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor dintre sfinti parintilor nostri

Patriarhii Constantinopolului: Ioan si Gheorghe.

Sfântul Ioan al V-lea a fost patriarh de Constantinopol intre 669-674, iar

sfântul Gheorghe I intre 678-683. Amândoi au trait sub domnia împaratului
Constantin Pogonatul (668-685).

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosilor Parintilor nostri:

Varnava, Sofronie si Hristofor, care s-au mântuit la anul patru
sute doisprezece.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Ioan, staretul

manastirii de la Rila, în Bulgaria.

Sfintul Ioan de la Rila, marele ascet

spiritual al Bisericii Ortodoxe Bulgare si
din-Rai-pazitor al poporului bulgar, s-a
nascut in anul 876 in satul Skrino in
tinutul Sredets (astazi Sofia).

Dupa ce si-a pierdut parintii, baiatul a

devenit vacar pentru a se tine departe
de lume. Odata stapinul l-a batut
pentru ca ii pierduse o vaca cu vitelul
ei. Baiatul a plins indelung si s-a rugat,
ca Dumnezeu sa-l ajute. Cind a gasit
vaca si cu vitelul si a vrut sa se
intoarca acasa cu ele, apa curgea mare
si cu putere in riul Struma, pe care
trebuia sa-l treaca. Tinarul vacar s-a
rugat, si-a pus camasa lui zdrentuita
pe apa, facu deasupra ei semnul crucii,
lua vitelul in brate si merse cu el,
precum ar fi mers pe uscat, pina pe
celalalt mal al riului unde se afla vaca.

Stapinul, ascuns in padure, se

inspaiminta cind vazu aceasta minune. Recompensa cu generozitate pe tinar,
apoi il alunga de la casa lui. Impartind de pomana lucrurile sale, baiatul isi
parasi satul. Nu se stie cind, nici unde, sfintul a fost tuns monah.

La inceput si-a continuat asceza pe un deal inalt si arid, mincind doar plante
salbatice. Adapostul ii era un tufaris. Dupa putina vreme tilharii au venit
peste el noaptea, l-au batut si l-au scos afara de acolo. Si-a gasit apoi o
pestera adinca si s-a instalat in ea. Peste putina vreme, nepotul sau, Sfintul
Luca, s-a instalat si el acolo.

Locul era lipsit de lume, astfel incit Sfintul Ioan a crezut la inceput aparitia lui
Luca drept o inselaciune diavoleasca, dar aflind ca tinarul isi cauta mintuirea
sufletului sau, l-a acceptat cu dragoste. Nu pentru multa vreme insa au
vietuit ei impreuna. Fratele sfintului Ioan i-a gasit pe asceti si cu forta si-a
luat inapoi fiul. In drum spre casa tinarul a murit din cauza unei muscaturi de
sarpe. Fratele s-a cait si a cerut iertare calugarului. Pribeagul mergea apoi
adesea la mormintul tinarului cel drept ; acolo era locul sau de odihna
preferat.

Sfintul Ioan a petrecut doisprezece ani in pestera pustie, apoi s-a dus in
salbaticia Rilei si s-a instalat in scorbura unui copac. Postea si se ruga mult,
plingea neincetat si minca doar iarba. Vazind o asemenea nevointa,
Dumnezeu a facut sa creasca fasole, din care sfintul a mincat multa vreme.
Fasolea si faptele sale bune l-au facut cunoscut oamenilor.

Odata o turma de oi speriate alerga de-a lungul potecilor abrupte si

prapastioase, si nu s-a oprit pina la locul in care vietuia calugarul. Ciobanii,
urmarindu-si turma, l-au descoperit cu uimire pe sihastru, care i-a intimpinat
prieteneste : "Voi veniti aici infometati. Luati niste fasole de la mine si
mincati". Toti mincara si s-au indestulat. Unul dintre ei a luat mai multa
fasole ca sa aiba provizii. In drum spre casa le-a oferit tovarasilor sai, dar nu
era nici o boaba in pastaile sterpelite. Ciobanii se intoarsera cu cainta iar
batrinul statea drept, spunindu-le zimbind : "Vedeti, copiilor, aceste fructe
sint lasate de la Dumnezeu ca hrana in salbaticie".

De-atunci ei incepura sa aduca la calugar pe bolnavi si pe cei tulburati de

duhuri necurate, pe care el ii vindeca prin rugaciune. Ca sa nu cada prada
faimei printre oameni, calugarul parasi scorbura lui draga si se instala pe un
pisc inalt si stincos dificil de acces, unde a salasluit timp de sapte ani sub
cerul liber. Vestea despre marele ascet a ajuns pina la regele bulgar Petru
(927-969), care voia sa il intilneasca. Sfintul Ioan ii scrise o scrisoare,
refuzind o astfel de intilnire lipsita de smerenie.

Mai tirziu Sfintul Ioan accepta sub calauzirea lui calugari, care construira o
manastire cu o biserica in pestera in care Sfinful Ioan traise mai inainte. Cu
chibzuinta isi indruma turma si muri la 18 august 946, la virsta de 70 de ani.

Cu cinci ani inainte de a-si da sfirsitul a scris cu mina sa: "Un Testament
pentru Discipoli", una din cele mai rafinate creatii ale literaturi bulgare vechi.
Viata sfinta a ascetului si extraordinarele binecuvintari de la Dumnezeu prin
rugaciunile sale fura o frumoasa predica a Credintei Crestine pe pamintul nou
crestinat al Bulgariei. In vremurile grele de lupta ale Bulgariei cu Bizantul,
sub regele bulgar din vest Samuel (976-1014), Sfintul Ioan se arata
discipolilor sai, ordonindu-le sa ii transfere moastele la Sredets (Sofia), unde
Patriarhul bulgar Damian ( 927-972) se ascundea. Se banuieste ca transferul
moastelor a avut loc in anul 980.
Putin mai tirziu, mina dreapta a Sfintului Ioan de la Rila a fost dusa in Rusia
(probabil in orasul Rila, unde o biserica a fost construita in numele Sfintului
Ioan de la Rila, cu o capela dedicata martirilor Florus si Laurus, in ziua
praznuirii lor, 18 august, in care el a murit).

Numele Sfintului Ioan a fost cunoscut si iubit de poporul rus inca din
vechime. Date despre moartea sfintului s-au pastrat mai ales in surse rusesti
(Menaion pentru luna august in secolul XII, in Cronica Mazurinsk).

In anul 1183, regele maghiar Bela II (1174-1196), in timpul unei campanii

impotriva grecilor, a pus stapinire pe racla cu moastele sfintului Ioan,
impreuna cu alte lucruri de prada, si le-a dus in orasul Esztergom.

In anul 1187, dupa ce a impodobit racla, a trimis inapoi sfintele moaste cu

mari onoruri. La 19 octombrie 1238 moastele Sfintului Ioan au fost
transferate in mod solemn in noua capitala, Trnovo, si depuse intr-o biserica
consacrata sfintului. La 1 iulie 1469 sfintele moaste ale Sfintului Ioan de la
Rila au revenit in manastirea de la Rila, unde se odihnesc si astazi, aducind
ajutor plin de har ceresc tuturor credinciosilor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Arsenie cel Nou, din Paros.

Nascut la Ioanina, din parinti piosi, in anul 1800, Sfintul Arsenie a ramas
orfan la virsta de noua ani si a fost
luat in grija de Ieromonahul
Grigorie, directorul scolii din
Kydonia, in Asia Mica. In cursul
ultimului an de studii, al cincilea, a
fost prezentat Parintelui Daniel de
Zagora, unul din cei mai renumiti
parinti spirituali ai epocii, si se atasa
de el.

Cum Daniel hotarise sa se retraga la

Muntele Athos, tinarul sau discipol il
ruga sa il ia cu el, in ciuda
regulamentului care interzicea
intrarea adolescentilor la Sfintul
Munte. Inaintind grabnic in virtutile
nevointei, smereniei si ascultarii, i
se dadu Mantia ingereasca sub
numele de Arsenie. Dupa sase ani,
cei doi oameni ai lui Dumnezeu au
fost constrinsi sa paraseasca Sfintul
Munte, din cauza tulburarilor si
disensiunilor cauzate de controversa
privind colivele si deasa impartasanie (cf . notelor Sfintilor Macarie din Corint
(17 aprilie) si Nicodim Hagioritul (14 iulie). De notat ca Atanasie din Paros,
unul din principalii protagonisti ai partidului < Colivadelor > este preacinstit
pe plan local la Paros.). Aceasta persecutie impotriva aparatorilor traditiilor
apostolice se intoarse insa in favoarea lor, deoarece, exilati in diferite regiuni
din Grecia, mai ales in insule, Colivazii au suscitat trezirea populatiei la viata
spirituala, si ea a ramas sensibilizata pina in zilele noastre.

Cei doi Sfinti se instalara mai intai in Manastirea Pendeli in Atica. Dar
Revolutia fiind pe punctul de a izbucni si Daniel avind premonitia ca
manastirea avea sa fie distrusa de catre turci, cei doi gasira refugiu in
arhipelagul Cicladelor. La Paros ei fura intimpinati frateste de Igumenul
Manastirii din Longovarda, Filotei, care ii trimise la renumitul predicator Chiril
Papadopulos, ce isi avea resedinta in Manastirea Sfintul Antonie impreuna cu
alti calugari atoniti din partida Colivazilor. La cererea locuitorilor insulei
Folegandros, care doreau sa primeasca instruirea de care nu se puteau lipsi,
Arsenie fu ordonat Diacon si numit institutor. Sarcinile ce-i reveneau nu se
limitau la predarea limbii grecesti ci el facea mai ales efortul de a inspira
elevilor sai respectul fata de poruncile lui Dumnezeu si dragostea pentru
virtute. Daniel spovedea pe adulti iar Arsenie ii invata pe copii, moravurile
populatiei se schimbara astfel repede si atinsera un inalt nivel de calitate
morala. Cind la o vreme Daniel isi simti sfirsitul aproape, el isi sfatui
discipolul sa ii poarte trupul la Sfintul Munte si sa isi petreaca restul zilelor in
pace si contemplatie divina, pentru a se pregati revederii lor in Ierusalimul
celest.

Din nou orfan, dar increzator in ocrotirea lui Dumnezeu, Arsenie se desparti
de credinciosii sai cuprinsi de plins si se imbarca plecind spre Muntele Athos.
Facu o halta la Paros, pentru a saluta pe Parintele Filotei si a preacinsti
mormintul Parintelui Chiril, de curind decedat in micuta Manastire a Sfintului
Gheorghe. Dar acolo, fu nevoit sa cedeze insistentelor discipolilor defunctului
si hotari sa ramina in aceasta manastire. Ducea o viata demna de marele
Arsenie : mincind doar cit sa se mentina in viata, nedormind decit trei ore pe
noapte si raminind in rugaciune tot restul timpului. Progresele pe care le
facea in arta ascezei suscitara admiratia generala si, contrar vointei lui, fu
ordonat Preot si Duhovnic de catre Mitropolitul Cicladelor. Chemat de
Providenta spre a instrui poporul, el prefera intotdeauna ca faptele sale sa-i
devanseze vorbele si se arata drept un model viu al desavirsirii evanghelice.
Cind se tinea in Altar, semana cu un Inger radiind iar lacrimile sale ii aduceau
la pocainta pe toti cei prezenti. Asemenea virtuti atrageau catre el, pentru a
se spovedi, nu doar crestinii din Paros ci si pe cei din alte insule si din diferite
orase ale Greciei, precum si calugari din Muntele Athos si din alte manastiri.
El ii primea pe toti cu dragoste si dadea dovada de un fin simt de
discernamint pentru a le procura remediul care convenea suferintelor lor
spirituale. La moartea Igumenului, calugarii il alesera in unanimitate pentru
a-i succeda. Dar Sfintul constata la scurt timp ca aceasta sarcina il impiedica
sa isi indeplineasca asa cum se cuvine datoria de pastor, de aceea demisiona
si se dedica in exclusivitate rugaciunii si spovedaniei. El era parintele spiritual
al Manastirilor din Longovarda, Sfintul Gheorghe si al Schimbarii la Fata ; iar
cind se ducea de la una la alta, pe spinarea unui catir, isi ascundea fata cu un
< koukoulion > (voal care acopera capul calugarilor si care simbolizeaza
consacrarea lor intru Dumnezeu), pentru a nu se lasa distras din rugaciunea
sa neincetata.

In afara suferintelor voluntare ale ascezei, Sfintul Arsenie mai suferi si

necazuri din partea unor notabili ai insulei si chiar din partea Mitropolitului,
care il suspenda provizoriu din functiunile sale sacerdotale. El se bucura
totusi, asemeni Sfintului Pavel (II Corinteni 7 :4), in aceste framintari si se
ruga pentru vrajmasii sai. Suferi astfel din cauza tulburarilor si dezbinarilor
survenite intre maicutele de la Manastirea Schimbarii la Fata, intr-atit incit,
mustrarile sale raminind fara ecou, se hotari sa le lase in reavointa lor. Dar
pe drum, el intilni pe Marele Mucenic Gheorghe care il implora sa mai suporte
pacatele si patimile fiilor sai spirituali, asa cum Hristos suporta pacatele
tuturor oamenilor, iar Arsenie se intoarse in manastire. Pentru insula Paros el
reprezenta cu adevarat prezenta lui Dumnezeu, punind capat secetei prin
rugaciunea sa si ocrotind pe locuitori de atacurile demonilor. Dupa ce a
indeplinit astfel numeroase miracole, dintre care cel mai mare fu convertirea
a numerosi pacatosi, el adormi in pace la 31 ianuarie 1877.

Cultul sau s-a dezvoltat spontan in rindul populatiei si fu recunoscut de

Patriarhatul Constantinopolului in 1967, datorita eforturilor Parintelui Filotei
Zervakos (trecut in lumea celor adormiti in 1979), Igumen al Longovardei si
demn succesor al Sfintilor Colivadelor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 19 August

În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea, pomenirea Sfântului

Marelui Mucenic Andrei Stratilat si a celor ce s-au savârsit
împreuna cu dânsul doua mii cinci sute nouazeci si trei de
ostasi.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Maximian. Ostindu-se spre partile

Rasaritului, împotriva puterii persilor, care intrase în
hotarele romanilor, si chemând pe Hristos în ajutor,
si înduplecând si pe ceilalti ostasi ca sa-i fie în ajutor,
înfrânsera pe persi si astfel biruind pe vrajmasi, a
întors pe însotitorii lui la credinta în Hristos. Fiind însa
pârât el cu ai lui a fost adus înaintea voievodului
Antioh ca un vinovat si întins pe un pat de fier încins
cu foc, iar ostasilor ce erau cu dânsul, li s-au bagat
mâinile în catuse. Dupa aceea rândui Antioh alti o
mie de ostasi sa-i scoata din hotarele tarii; dar si pe
acestia, învatându-i sfântul, îi întoarse la credinta în
Hristos. Antioh a poruncit sa li se taie capetele cu
sabia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor

Mucenici Timotei, Agapie si Tecla.

Slavitul Mucenic Timotei era cu neamul din Palestina,

si fiind desavârsit si la viata si la cuvânt, a fost facut
învatator al dreptei credinte. Deci fiind prins, si stând
de fata la Gaza înaintea lui Urban, a spus ca este din
partea crestinilor. Atunci a fost batut rau si chinuit în
tot felul si nicidecum întorcându-se, a fost bagat în
foc, unde si-a primit sfârsitul. Si în aceeasi cetate, Agapie si Tecla Vizianca
tinându-se de credinta lui Hristos, au fost dati la fiare, si si-au luat prin ele
cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Evtihian ostasul

si a lui Stratighie, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Teofan cel nou si

facatorul de minuni, care a sihastrit în Muntele Nausei, din
Macedonia, ale carui moaste acum se afla în acelasi Munte
Nausa, si care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 20 August

În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea Sfântului si

Maritului Prooroc Samuel.

Acest sfânt a fost din muntele lui

Efrem din neamul lui Levi,
feciorul lui Elcana si al Anei
proorocita. Însa Elcana avea
doua femei: pe una o chema
Ana, iar pe alta Fenana; si
Fenana avea copii, iar Ana nici
unul. Si s-a suit Elcana la Silom
cu Ana, ca sa se închine lui
Dumnezeu; si era atunci acolo
Eli, si cei doi feciori ai lui, Ofni si
Finees, preoti lui Dumnezeu. Iar
Domnul încuiase mitrasul Anei, si
o mâhnea Fenana cea împotriva
râvnitoare a ei, si ea s-a rugat
Domnului, si si-a adus Dumnezeu
aminte de dânsa, si a nascut fiu
pe Samuel, si l-a dat lui
Dumnezeu. Si crescând cu
vârsta, slujea Domnului, si s-a
facut prooroc mare. Iar Eli si
feciorii lui fiind zdrobiti de urgia
si mânia Domnului, s-au stins
pentru ca mâniau pe Dumnezeu.
Si a judecat Samuel toate zilele vietii lui, si nu a luat mita. Acesta a uns pe
Saul a fi împarat, asemenea si pe Proorocul David. Si ajungând la adânci
batrâneti, a luat sfârsit, si a apucat înaintea întruparii lui Hristos cu 1035 de
ani, si a proorocit patruzeci de ani.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor treizeci si sapte de

Mucenici, care au marturisit în Vizia Traciei.

Dintre acestia unii erau din Vizantia si altii din Filipopoli. Deci fiind prinsi în
Vizia Traciei de osânditul Apelian, care era guvernator acolo atunci, au fost
chinuiti în multe feluri caci marturiseau pe Hristos cu îndrazneala. În cele din
urma au facut în pamânt foc mare, si taindu-li-se tuturor mâinile si
picioarele, au fost aruncati în el.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Sever si Memnon

Chendirionul.

Fericitul Sever, mucenicul lui Hristos, era din Sidia Pamfiliei, feciorul unui
oarecare Petronie trac, si maica sa Migdonia. Deci aflând în Filipopoli pe cei
treizeci si sapte de mucenici nevoindu-se pentru Hristos, a marturisit pe fata
dreapta credinta. Pentru aceasta l-au chinuit cumplit si dupa aceea i s-a taiat
capul. Si ramânând Memnon care si Chendirion se numeste, l-au întins între
doi stâlpi, si i-au scos trei fâsii din cap pâna la picioare. Apoi taindu-i
picioarele si bagându-l în foc, si-a dat sufletul la Dumnezeu, luând cununa
muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Luchie sfetnicul.

Acest sfânt era din Chirini cea din Livia, mai mare sfatului cetatii, întrecând
pe cei ce erau cu dânsul la marimea si taria trupului. Acesta mai înainte era
dat la slujirea si ratacirea idolilor. Iar dupa chinuirea sfintitului Mucenic
Teodor, episcopul aceleiasi cetati, atunci Luchie umplându-se si el din darul
lui Hristos, a primit dumnezeiescul Botez si a plecat si pe guvernatorul
Dignian sa creada în Hristos, pe care luându-l s-au dus în Cipru. Deci vazând
acolo unde erau chinuiti crestinii si omorâti, pe ascuns de Dignian, s-a dat la
chinuitori si dând cu piciorul jertfelnicul idolilor, si rasturnând cele ce erau
deasupra lui, a poruncit tiranul de i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici, Iliodor si Soda.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 21 August

În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Sfântului

Apostol Tadeu, numit si Levi.

Acest Sfânt Apostol Tadeu, numit

si Levi, era din cetatea Edesei,
evreu de neam, foarte iscusit si
învatat în dumnezeiestile
Scripturi.

Deci suindu-se la Ierusalim ca sa

se închine, în zilele lui Ioan
Botezatorul, si auzind
propovaduirea lui, minunându-se
foarte de viata lui îngereasca, s-a
pocait de pacatele sale si s-a
botezat de la dânsul.

Dupa aceasta vazând pe Hristos si

minunile ce se faceau de catre
Dânsul si auzind învatatura Lui, a
urmat dupa Dânsul pâna la
mântuitoarea patima.

Iar dupa Inaltarea Domnului, s-a

întors în patria sa, Edesa, si, dupa
fagaduinta Mântuitorului fata de
regele Abgar (vezi 16 august), l-a
tamaduit pe acesta de lepra lui si
l-a botezat.

Si învatând si luminând pe altii multi, si facând biserici, umbla si cerceta

cetatile Siriei. Si mergând la Berit, cetatea din Fenicia, si învatând si acolo pe
multi si botezând, s-a mutat cu pace catre Domnul.

Iar moastele Sfântului Apostol Tadeu au fost aduse la Constantinopol -

dimpreuna cu cele ale Apostolului Andrei - de catre Sfântul marele mucenic
Artemie (preznuit la 20 octombrie), în anul 377.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Vasa, împreuna cu

copiii ei: Teognie, Agapie si Pistos.

Aceasta mucenita a trait în zilele împaratului Maximian Galerius (305-311), si

era din cetatea Edesa. Si însotindu-se cu un popa idolesc, anume Valerie, a
nascut trei copii cu dânsul: Teognie, Agapie si Pistos, pe care i-a crescut în
dreapta credinta, pentru ca ea era credincioasa si crestina de la stramosii ei.

Fiind pârâta de însusi barbatul sau, a stat de fata cu copilasii ei înaintea

Antipatului Vicarie, si marturisindu-se ca este crestina, pe dânsa si cu cei doi
copii mai mici au închis-o în temnita, iar pe Teognie, fiul ei cel mai mare, l-au
spânzurat. Apoi au adus pe Agapie, al doilea fiu al ei, si l-au batut cumplit;
iar maica-sa îl îmbarbata si-l îndemna la rabdare; dupa aceea i-au despuiat
pielea capului pâna la piept. Iar în vremea când îl despuiau, zicea nevoitorul
lui Hristos zicerea aceasta vrednica de pomenire: "Nu este lucru mai dulce
decât a patimi cineva pentru Hristos". Dupa aceasta au adus si pe al treilea
fiu ce-l chema Pistos; si marturisind credinta în Hristos, si fiind supus la tot
felul de chinuri li s-au taiat la toti trei fratii capetele.

Iar maica lor Vasa, atunci se afla în temnita fara mâncare, primind însa
hrana din mâna îngerului. Apoi scotând-o din temnita, i s-a poruncit ca sa
urmeze dupa Vicarie, care mergea în Macedonia. Si acolo silind-o ca sa
jertfeasca si nevrând sa asculte, a fost supusa la nenumarate chinuri, ca sa
fie silita sa aduca jertfe. Apoi a fost trimisa la consularul Cizicului, care
vazând ca nu se supune sa aduca jertfe la idoli, a poruncit sa i se zdrobeasca
madularele, si asa, taindu-i-se capul, si-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Teoclita, facatoarea de

minuni.

Aceasta sfânta a trait pe vremea împaratului Teofil, urâtorul de Hristos, si era

de neam din latura optimatilor; parintii ei erau Constantin si Anastasia.
Crescuta fiind din pruncie cu placerea de Dumnezeu, a fost însotita cu barbat
al carui nume era Zaharia, fara sa se sminteasca ea cât de putin de însotirea
cu el. Caci de atunci multe si nenumarate milostenii facea, dându-se pe sine
la îndeletnicirea dumnezeiestilor cuvinte, si tot lucrul bun cu lesnire îl facea,
împlinind poruncile Scripturilor. Lucra înca toata ziua si slujea la trebuintele
saracilor ce veneau la casa sa si la toti cei din casa. Iar când a venit vremea
mutarii sale, chemându-si toate rudeniile si cunoscutii, le-a spus si ziua
mutarii sale si cele ce erau sa se lucreze în urma. Iar minunile ce au urmat
dupa adormirea sa, cu neputinta este noua a le scrie, prescurtare
întrebuintând.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 22 August

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfântului

Mucenic Agatonic si a celor împreuna cu dânsul: Zotic, Zinon,
Teoprepie,
Achindin si
Severian.

Mucenicul lui Hristos

Agatonic a trait în
zilele împaratului
Maximian (284-305),
si era dintr-o familie
buna si cunoscuta,
cea a Hypasienilor.

Un orecare comis,
anume Evtolmie, a
fost trimis în
Nicomidia de
împaratul, ca sa
omoare pe crestini. Si
mergând cu o corabie,
a sosit la limanul
Carpin, si acolo aflând
pe Sfântul Zotic cu
ucenicii lui, care
marturiseau pe
Hristos, i-a osândit la moarte prin cruce.

Dupa aceea întorcându-se la Nicomidia, si aflând ca cel ce era principe a

crezut printr-un oarecare Agatonic, care întorcea pe pagâni de la închinarea
la idoli, si-i aducea la Hristos, a trimis si i-a prins pe amândoi. Pe Sfântul
Agatonic l-a batut rau, iar pe principe l-a adus în Tracia unde se afla
împaratul, ca sa dea seama la dânsul. Si ajungând la satul Patamo, a omorât
pe Sfântul Zinon, pe Teoprepie si pe Achindin (icoana sfântului Achindin), cu
cumplite chinuri, caci nu puteau sa mai umble din pricina ranilor.

Dupa aceea apropiindu-se la Calcedon, a omorât cu sabia si pe Sfântul

Severian care propovaduia cu îndrazneala pe Hristos.

Iar la Bizant, stând înaintea lui, Agatonic cu cei ce erau împreuna cu dânsul
legati si cu printul, si scotându-l afara din cetate, l-a chinuit rau. Sosind la
Silivria (Selimbria) la locul ce-l zis Amus, unde era Maximian, li s-au taiat
capetele lui Agatonic împreuna si printului si celorlalti crestini, câti adusese
comitul din Nicomidia. Si asa au luat cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Antusa si a

Sfintitului Mucenic Atanasie episcopul care a botezat-o pe
dânsa, si pe Mucenicii Harisim si Neofit, slugile ei.
Sfântul sfintitul mucenic Atanasie, episcop al orasului Tars din Cilicia, care a
botezat-o pe monahia Antusa, s-a savârsit prin sabie sub împaratul Aurelian
(270-275).

Iar aceasta mucenita Antusa a trait în zilele împaratului Valerian din cetatea
Seleucia, si era fiica lui Antonie si Mariei, care erau foarte bogati si slujeau
idolilor. Deci crezând ea în taina si dorind sa ia botezul lui Hristos, si sa vada
pe episcopul Atanasie care propovaduia Cuvântul lui Dumnezeu în Tarsul
Ciliciei, a convins pe maica-sa de i-a dat o pereche de catâri, zicând ca se
duce la doica ei; si luând cu sine doi fameni robi, pe Harisim si pe Neofit, s-a
dus. În vremea când mergea ea pe cale s-a facut o minune înfricosatoare.
Caci atunci episcopul Atanasie fiind ridicat de îngeri a stat de fata înaintea ei
si daca l-a vazut si a aflat cine este, l-a rugat, cazându-i la picioare, ca sa o
savârseasca cu dumnezeiescul Botez. Dar nefiind apa, a facut episcopul
rugaciune, si îndata a iesit de jos o fântâna, si s-au aratat doi îngeri în chip
de slujitori, dând doua vesminte albe sfintei; deci se boteza ea si cele doua
slugi ce erau cu dânsa, si dându-si haina ei cea scumpa si grea de aur tesuta
episcopului, l-a rugat sa o dea la saraci. Iar ea, îmbracându-se cu haina mai
smerita si mai proasta, s-a dus la doica ei, care nu a primit-o, înfruntând-o
pentru hainele cele proaste cu care era îmbracata si pentru credinta în
Hristos.

Deci întorcându-se la maica-sa si aflând-o mâhnita ca fiica ei se botezase în

Hristos, iesind pe ascuns, s-a dus la episcopul Atanasie, si a luat cinul
calugaresc si se îmbraca în haine de par, si asa ridicând Crucea Domnului, s-
a dus în pustie. Si locuind douazeci si trei de ani cu fiarele, si luând hrana de
la ele prin dumnezeiasca pronie, si suferind multe bântuieli de la demoni, si-a
dat sufletul cu pace la Dumnezeu, pe piatra unde era obisnuita a dormi.

Iar pe episcopul Atanasie prinzându-l închinatorii la idoli, l-au dus la Valerian

împaratul si dându-i strânsoare cu multe chinuri i s-a taiat capul. Asemenea
si ceilalti doi sfinti fameni mai sus zisi, Harisim si Neofit, fiind oameni mai de
cinste ai fercitei Antusei, si fiind botezati împreuna cu dânsa de episcopul
Atanasie, despartindu-se stapâna-sa de ei si savârsindu-se si episcopul ca
mucenic, ei s-au dus la Valerian, si numindu-se ca sunt crestini, au fost
trimisi în fiare la ducele Apelian. Si marturisind înaintea lui pe Hristos
Dumnezeu adevarat, au fost chinuiti si apoi li s-au taiat capetele.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Irineu, Or si

Oropsis.

Fericitul Irineu era diacon al Bisericii si propovaduia în priveliste pe Hristos ca

este Dumnezeu adevarat. Pentru care fiind prins de elini si dus la domnitor,
îndata cu Or împreuna si cu Oropsie, au fost aruncati în foc; si ploaie îndata
pogorându-se au iesit din foc nevatamati, apoi au fost dati la fiare si
spânzurându-i de un lemn, i-au strujit cumplit; si din toate acestea
ramânând nevatamati li s-au taiat capetele cu sabia.

Tot în aceasta zi, pomenirea si praznuirea Preasfintei Stapânei

noastre Nascatoarei de Dumnezeu la Pirso, din Elada.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 23 August

În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea Sfântului

Mucenic Lup.

Sfântul mucenic Lup (Lupus) a trait la sfârsitul

veacului al treilea si inceputul celui de-al patrulea, si
a fost un servitor credincios al Sfântului marelui
mucenic Dimitrie (Dumitru) din Tesalonic (praznuit
la 26 octombrie). Fiind de fatza la moartea
stapânului sau, sfântul Lup si-a muiat hainele in
sângele lui si a luat inelul din mâna sfântului. Cu
acestea, sfântul Lup a facut multe vindecari si
minuni în Tesalonic, invocând numele marelui
mucenic Dimitrie. A distrus si multi idoli pagânesti,
asa încât a început sa fie urmarit si persecutat de
pagâni, dar puterea lui Hristos l-a pazit nevatamat.

Sfântul Lup s-a predat pe sine însusi în mâinile

chinuitorilor sai si, din porunca împaratului
Maximian Galerius, i s-a taiat capul cu sabia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului

Sfintitului Mucenic Irineu, episcopul
Sirmiului.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratiei lui

Diocletian, fiind episcop al Sirmiului. Fiind prins în
Sirmiu a fost adus la Peonia, si a stat înaintea guvernatorului Prov,
marturisind si propovaduind credinta în Hristos, Adevaratul Dumnezeul
nostru. Deci a fost închis în
temnita, apoi scotându-l a fost
batut, si dupa hotarârea de
pierzare, taindu-i-se capul a fost
aruncat în râul Saon. Si asa si-a
savârsit mucenicia.

Tot în aceasta zi, pomenirea

Sfântului Sfintitului Mucenic
Irineu, episcopul Lugdunului
(Lyon).

Sfântul nostru Parinte Teofor

Irineu, ce a primit providential
numele pacii pentru a se face solul
Sfântului Duh, s-a nascut in Asia
Mica în jurul anului 140. In prima
parte a tineretii sale, urmase la
Smirna învatatura batrânului
episcop Sfântul Policarp (cf. 23
februarie), care continua traditia
sfântului apostol Ioan. Astfel el a
învatat sa ramâna credincios traditiei apostolice, transmise de Biserica. "In
Biserica - învata el - Dumnezeu si-a instalat Apostolii, Profetii si Ierarhii, si
toata lucrarea Duhului Sfint. Din acest Duh se exclud deci toti cei care,
refuzând sa alerge catre Biserica, se lipsesc ei însisi de viata prin falsele lor
doctrine si actiunile lor depravate. Caci acolo unde e Biserica se gaseste si
Duhul lui Dumnezeu ; si acolo unde se gaseste Duhul lui Dumnezeu, acolo se
afla Biserica si tot harul. Iar Duhul este însusi Adevarul" (Impotriva Ereziilor
III, 24).

Dupa un sejur la Roma, Irineu deveni Preot al Bisericii de la Lyon în Galia

(Franta), în perioada persecutiilor lui Marcus Aurelius (în jurul lui 177). In
calitate de prezbiter (acest termen corespundea pe atunci functiei de Preot si
a celei de Episcop, de aceea unii presupun ca Irineu era in vremea aceea
deja episcop de Vienne, si ca apoi a primit însarcinarea cu Biserica din Lyon)
al acestei Biserici el fu însarcinat sa duca Papei Eleutherius (Elefterie) la
Roma admirabila scrisoare pe care Sfintii Mucenici din Lyon o adresau
Crestinilor din Asia si din Frigia, descriind maritele lor lupte pentru a respinge
secta eretica a lui Montan (cf. Praznuirea sfintilor Sanctus, Blandine si
tovarasii lor, la 25 iulie - aceasta scrisoare a fost transmisa de Eusebiu din
Cezareea, Istoria ecleziastica, V, Isv., care e si principala noastra sursa
despre viata Sfântului Irineu; a fost emisa ipoteza ca Sfântul nostru ar fi fost
autorul acestui document). Intr-adevar, prin forta Duhului Sfint Mucenicii
puteau triumfa în fata slabiciunii trupului si sa dispretuiasca moartea.
Mucenicia este într-adevar marturia cea mai înalta a adevarului, semnul
victoriei Duhului asupra trupului si gajul nadejdii noastre în Reînviere.

Revenit la Lyon, Irineu a succedat Sfantului Pothin (care tocmai fusese ucis
în chinuri) în fruntea Bisericii din Lyon si Vienne (oras în Franta, la 30 km sud
de Lyon). Episcop, primind din traditia apostolica "carisma sigura a
adevarului" pentru a proclama si interpreta Evanghelia, el isi consacra de-
acum viata marturiei acestui adevar, asemeni Mucenicilor. "Trebuie sa iubesti
cu un zel extrem ceea ce apartine Bisericii si sa te agati cu putere de traditia
adevarului", predica el (Impotriva Ereziilor III, 14, 4). Demonstra o energie
fara margini pentru a aduce la credinta populatiile barbare, dar solicitudinea
sa se rasfrângea de asemenea asupra întregii Biserici. Astfel, el scria Papei
Victor (189-198), în numele Episcopilor de Galia al caror prim reprezentant
era, pentru a-l convinge sa nu rupa comuniunea cu Bisericile din Asia, care
sarbatoreau Pastele a paisprezecea zi a lunii Nissan. "Pentru ca acest obicei
din vechime a fost transmis de înaintasii nostri, care mentineau pacea unii
fata de altii, nimic nu cere sa se impuna uniformitatea", sustinea el, caci :
"Diferenta în ale postului confirma uniunea în credinta" (citata in Eusebiu,
idem, V, 24, 13).

Irineu stralucea în special în lupta împotriva ereziilor, printre care împotriva

"gnozei cu nume-mincinos" care, din Asia Mica, se raspândise în toate marile
orase ale Imperiului si atragea pe multi oameni prin doctrinele sale esoterice.
Principala sa lucrare, care nu a fost pastrata în întregime decât în traducerile
în latina si armeana, se intituleaza : Punere in lumina si refuz a gnozei cu-
nume-mincinos. Este mai cunoscuta sub titlul : Impotriva Ereziilor (SC 152-
153, 210-21, 263-264, 293-294). Lupta împotriva gnosticilor permise
Sfântului Episcop sa contureze un tablou magistral al Doctrinei Crestine. El
arata mai întii ca aceasta "gnoza", pe care o cautau zadarnic ereticii în
fabulatiile mitice si constructiiile complicate ale inteligentei lor pervertite,
este darul preaînalt al milei, pe care Duhul Sfânt il acorda Crestinului în
trupul viu al Bisericii. Numai în aceasta din urma ne putem potoli setea cu
apa limpede care curge de partea strapunsa a lui Hristos, pentru a primi în
ea viata vesnica. Toate celelalte doctrine nu sunt decât "cisterne sparte" (cf.
Ieremia 2 :13). Iar adevaratii "gnostici" nu sunt cei care resping si
dispretuiesc trupul pentru a adora un Dumnezeu necunoscut si pe creatorul
sau, ci oamenii "spirituali" care au primit din partea Duhului Sfânt arvuna
învierii trupului si cinstei. Rupând cu traditia dualitatii elenistice între trup si
suflet, Sfântul Irineu dezvolta doctrina Sfântului Ioan a "Cuvântului întrupat",
pentru a interpreta sensul vocatiei fiintei umane. Primul Adam a fost plamadit
din lut de catre cele doua Mâini ale lui Dumnezeu : Cuvântul si Duhul, ca
imagine a lui Dumnezeu, dupa modelul trupului slavit al lui Hristos ; si o
suflare de viata i-a fost data pentru ca, din imagine, sa avanseze spre
asemanarea cu Dumnezeu. Inselat de catre diavolul gelos de prerogativele ce
îi fusesera date, si cazut in moarte, nu a fost totusi abandonat de Dumnezeu,
care avea din toata vesnicia intentia de a-l face partas la slava sa.
Revelatiile si profetiile Vechiului Testament, si mai ales Intruparea
Cuvântului, moartea Sa, Învierea Sa si slavita Inaltare, constituie etapele
necesare acestei "Economii" a Istoriei Mântuirii. Având mereu în vedere acest
scop final pentru care El crease pe om, Cuvântul s-a întrupat, "recapitulând"
în el însusi pe primul Adam. La fel cum primul om, nascut dintr-un pamânt
virgin, prin neascultarea virginei Eva, a cazut în pacat prin intermediul
lemnului, tot astfel Hristos a venit in lume din ascultarea Fecioarei Maria si a
fost atârnat pe lemnul Crucii. Aceasta doctrina a "recapitularii" (cf. Efeseni
1:10), fundamentala la sf. Irineu, se afla expusa mai ales în lucrarea sa
Impotriva Ereziilor III, 22:"Si-a dat sufletul Sau pentru sufletul nostru si
trupul Sau pentru trupul nostru, si El a raspândit Duhul Tatalui pentru
lucrarea uniunii si comuniunii lui Dumnezeu cu oamenii, facându-l pe
Dumnezeu sa coboare în oameni prin Duh si facându-l pe om sa urce pâna la
Dumnezeu prin Invierea Sa" (Idem V, 1, 1).

Cuvântul lui Dumnezeu care crease lumea ordonând-o in mod nevazut în

forma de cruce, s-a facut cunoscut, la vremea cuvenita, pe Cruce, pentru a
aduna în Trupul sau toate fiintele ratacite si sa le aduca la cunoasterea de
Dumnezeu (Idem IV, 18 si Demonstratie a Predicarii apostolice 33). Aparând,
nu în maretia sa de nedescris ci ca om, El a aratat în El însusi imaginea lui
Dumnezeu repusa la locul sau si din nou îndreptata spre asemanare. Si El ne-
a hranit "la sânul trupului Sau", pentru ca, învatati sa mâncam si sa bem
Cuvântul lui Dumnezeu, si întariti prin "pâinea nemuririi", sa ne apropiem de
viziunea lui Dumnezeu care aduce cinstirea (Idem IV, 38, 3). "Nu se poate
trai fara Viata, si nu exista viata decât prin comuniunea cu Dumnezeu, iar
aceasta participare întru Dumnezeu consta în a-L vedea pe Dumnezeu si a se
bucura de blândetea Sa.... Caci slava lui Dumnezeu este omul viu iar viata
omului este viziunea lui Dumnezeu" (Idem IV, 20, 5-7).

Pentru Irineu, discipol al celor care îi cunoscusera pe Apostoli, cunoasterea

este deci dragoste si îndumnezeire a omului în Persoana Mântuitorului
Hristos. Mult mai mult decât un simplu refuz al "falsei gnose", doctrina sa,
admirabila în simplitate si profunzime, contine în germene tot ceea ce Parintii
care au urmat vor dezvolta în scrierile lor de inspiratie divina. Desi
majoritatea scrierilor sale nu au fost pastrate în greceste, unele din ideile
majore ale Sf. Irineu se regasesc la Sfintii Grigorie Teologul, Grigorie de Nisa,
Maxim Marturisitorul, Ioan Damaschin etc. Poate fi deci considerat pe buna
dreptate ca unul din Teologii cei mai importanti ai perioadei ce a precedat
Sinodul de la Niceea.

In Occident, sfântul Irineu de Lyon este praznuit pe 28 iunie. Moastele sale

au fost dispersate de Protestanti in 1562.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru
Calinic, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt Calinic, Patriarh de Constantinopol (693-705), a fost mai întâi

preot al bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, din Vlaherne. Iar
pentru bunatatile cele dumnezeiesti ce avea, a fost hirotonit arhiepiscop al
Constantinopolului în anul 693, la moartea patriarhului Pavel (686-693), în
zilele crudului împarat Iustinian cel tânar (685-695), nepotul lui Iraclie, care
cugetând multe scârbe împotriva lui, i-a poruncit o data sa dea
binecuvântare ca sa fie surpata biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea care
se numea a Mitropoliilor. Dar Sfântul i-a raspuns ca nu este rugaciune de
stricaciune, ci mai vârtos de zidire; ca Dumnezeu a facut lumea spre întarire,
nu spre stricaciune. Deci grabindu-l cei ce erau trimisi, si suparându-l si
silindu-l, zise fericitul: "Slava Tie, Hristoase, Celui ce pururea îngaduiesti", si
îndata biserica s-a surpat.

Deci fiind scos împaratul din împaratie, pentru multele lui fapte rele, si
taindu-i-se nasul a fost izgonit la Cherson. Si de acolo scapând, a luat ajutor
de osti de la bulgari, si mergând la zidurile Constantinopolului, a plecat cu
viclesug pe patriarhul si pe tot sfatul de au iesit si l-au primit. Apoi si-a calcat
juramântul ce-l facuse pe cinstita Cruce si pe Sfânta Evanghelie si pe cinstitul
Trup si Sânge. Si cum a intrat în cetate, îndata a umplut cetatea de omor. Si
a fost rapit fericitul Calinic de ostasii lui si izgonit la Roma, aratându-i
Iustinian nasul cel taiat, si chinuindu-l. Dupa aceea ducându-l la Roma, a fost
pus la o temelie de zid, si l-au zidit pe din afara, ca asa poruncise tiranul. Si
peste patruzeci de zile spargând zidul, a fost aflat înca viu cu suflet, si mai
traind înca patru zile dupa aceea, catre Domnul s-a mutat, si a fost îngropat
în biserica Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum poruncisera trimisii papei
ce era atunci la Roma.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor 38 de Mucenici din Tracia,

care de sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 24 August

În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea

Sfântului Sfintitului Mucenic Eutihie, ucenicul Sfântului Ioan
cuvântatorul de Dumnezeu, si al Sfântului Apostol Pavel.

Acest sfânt umplându-se de darul lui Dumnezeu, si urmând Sfântului Apostol

Pavel, a mers cu mare îndrazneala la propovaduire, si surpând capistile
idolesti, a rabdat legaturi si batai, si a patimit rau multa vreme în temnita,
unde primea pâine din cer. Si a fost bagat în foc si dat fiarelor salbatice. Si
toate acestea biruindu-le, s-a dus în patria sa, la Sevasti; unde, ajungându-l
vreme de batrânete, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tation (sau

Tatian).

Sfântul mucenic Tation (Tatian) a trait in Bitinia si a suferit mucenia sub

împaratul Diocletian (284-305). El era din locul ce se numea Mantineu, ce
este mai jos de Mitropolia cetatii lui Claudie, din Eparhia Onoriadei. Deci fiind
prins pentru ca credea în Hristos, a stat de fata în Claudiopole înaintea
guvernatorului Urban. Si marturisind ca este crestin a fost bagat în temnita,
si iarasi a fost scos la întrebare si stând cu puterea lui Hristos în credinta, a
fost batut cu toiege si sfâsiat cu unghii de fier. Deci sosind la poarta cetatii, si
facându-si semnul Crucii, si auzind glas de sus care îi binevestea bunatatile
ce-l asteptau, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si

Marturisitorul Gheorghe Limniotul (din Limnos sau Lemnos).

Acest fericit cuvios din tânara vârsta si-a petrecut viata pustniceste în
Muntele Olimpului. În zilele lui Leon Isaurul (716-741) care sfarâma icoanele
si ardea moastele sfintilor, a propovaduit cu îndrazneala Ortodoxia, si a
mustrat pagânatatea si necredinta. Si a propovaduit adevarata credinta, la
adânci batrâneti ajungând, ca, precum se spune, a fost de 95 de ani,
rabdând mult si multe feluri de chinuri. Si taindu-i-se nasul si arzându-i-se
capul, multumind si rugându-se, si-a dat sufletul la Dumnezeu in anul
Domnului 718.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 25 August

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea asezarii

moastelor Sfântului maritului Apostol Bartolomeu.

Sfântul Apostol Bartolomeu a fost ales, pentru zelul sau, pentru raspândirea
crestinismului printre neamuri,
carora propovaduindu-le numele
Domnului, a fost rastignit în
Armenia cea mare a Rasaritului. Iar
sfintele lui moaste, crestinii ce se
aflau acolo, punându-le într-o racla
de piatra, le-au mutat în Urbanopoli,
unde izvorau tamaduiri si mântuiau
neamurile de bolile ce le bântuiau.
Slugile diavolului vazând acestea,
au luat racla aceea cu sfântul trup al
Apostolului si au aruncat-o în mare,
împreuna cu alte patru racle care
aveau în sine moastele a patru sfinti
mucenici: Papia, Luchian, Grigorie si
Acachie. Plutind însa Apostolul pe
deasupra marii si trecând adâncurile
cele strâmte ale Elespontului, a sosit
în Marea Egee; de acolo la Marea
Adriatica si lasând în stânga ostrovul
Siciliei având împreuna urmator si
pe bunii biruitori mucenici ce se
aflau în celelalte racle, a sosit la
ostrovul Lipariei. De aici, bunii biruitori mucenici, lasând pe marele Apostol sa
odihneasca în locul ce si-a ales, ei s-au întors iarasi unde dumnezeiasca
pronie a vrut sa odihneasca pe fiecare dintr-însii. Si anume: Papia în Amila,
cetatea Siciliei, Luchian în Mesina, Grigorie în Colimna din Calabria si Acachie
în cetatea Ascalus.

Dupa aceea s-a aratat dumnezeiescul Apostol lui Agaton, episcopul Lipariei,
care pogorându-se la malul marii si vazând acel mare si minunat lucru, zise:
"De unde ti-a venit Liparia aceasta multa bogatie? Iar tu, Apostolul
Domnului, bine ai venit". În urma fericitul Agaton voind a aseza racla la loc
cinstit, si vazând ca nu o poate misca cu nevointele multimii, din
dumnezeiasca descoperire a adus o pereche de junice; si legându-le cu o
funie, au tras acea mare racla cu usurinta acolo, unde era voia Apostolului.
Aici a facut episcopul si biserica înfrumusetata Apostolului, si a pus într-însa
fericitele si cinstitele lui moaste cu racla, ca pe un odor scump, si acolo în
toate zilele se faceau minuni.

Deci trecând multi ani, în zilele împaratului Teofil, pentru multimea pacatelor
noastre, luând Agarenii cetatuia aceea în care se afla Sfântul Apostol si
ramânând tot ostrovul Lipariei nelocuit de oameni, stapânul cetatii
Venendului, întelegând apostolestile minuni, s-a îndreptat cu înfierbântata
credinta catre sfântul; si a chemat din cetatea amalfinilor niste oameni
corabieri si dându-le o suma de bani, au adus acel odor scump. Deci stapânul
cetatii aflându-se departe de mare, a pornit pe episcopul locului si pe multi
clerici si popor se duse sa întâmpine pe Apostol. Ale carui sfinte moaste
aducându-le în cetatea Venendei, le-a pus în loc cinstit. Acolo facea marele
Apostol tamaduiri la toti câti se aflau acolo, întru slava preabunului
Dumnezeului nostru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Apostol Tit, episcopul

Gortinei din Creta, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.

Fericitul Tit se tragea din neamul lui Min, împaratul Cretei, precum graieste
legiuitorul Zinas, care a scris
viata lui, si de care pomeneste
fericitul Apostol Pavel. Acest
fericit Tit, înca din copilarie, a
aratat multa nevointa spre
învatatura cea laudata a
elinilor. Fiind el de 20 de ani, a
auzit un glas ce-i venea de sus,
care zicea: "Tit, trebuie sa iesi
din cele de aici, sa-ti
mântuiesti sufletul, ca nu-ti va
folosi învatatura aceasta".
Dupa un an de la aceasta
aratare i s-a poruncit prin
vedenie, ca sa citeasca cartile
evreilor. Si luând cartea
proorocului Isaia a citit
acestea: "Înnoiti-va catre mine
ostroave multe; Israel se
mântuieste de la Domnul cu
mântuire vesnica".

Între timp antipatul Cretei,

care era unchi al Sfântului Tit,
auzind de mântuitoarea Nastere a Domnului Hristos si de minunile ce a facut
în Ierusalim si într-alte locuri, a trimis pe Tit la Ierusalim, caci era iscusit a
auzi si a spune si a povesti cele ce auzea. Deci mergând el acolo, si vazând si
închinându-se Stapânului Hristos, a ramas în Ierusalim unde a vazut minunile
lui Hristos, dar a vazut si mântuitoarele Lui Patimi, îngroparea si Învierea si
dumnezeiasca Sa înaltare; apoi Pogorârea Preasfântului Duh asupra Sfintilor
Apostoli. Si crezând el s-a numarat cu cei 120 si cu cei 3000 ce au crezut în
Domnul prin învatatura Apostolului Petru.

Dupa aceea a fost hirotonit si trimis cu Pavel sa învete si sa hirotoneasca pe

cei ce i-ar socoti Pavel a fi iscusiti. Si s-a dus cu dânsul la Antiohia si la
Seleucia, la Cipru, la Salamina si la Pafos si de acolo la Perga Pamfiliei si la
Antiohia Pisidiei si la Iconia, la casa lui Onisifor; apoi la Listra si la Derbe,
propovaduind pretutindeni cuvântul lui Dumnezeu cu Apostolul Pavel. Deci
întâmplându-se a fi stapân în Creta doi ani Rustil, cumnatul lui Tit, dupa
sora, au mers acolo Pavel si Tit, unde si biserica au zidit. Dupa aceea iesind
din Creta s-au dus în Asia si de acolo cu Pavel la Roma, unde a ramas Tit
pâna ce Pavel a fost omorât de Neron, si de unde s-a întors în Creta. Aici
hirotonind episcopi si preoti si stralucind apostoleste, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Parintilor nostri: Mina,

Epifanie, Ghenadie si Ioan arhiepiscopul Constantinopolului.
Fericitul Mina a trait în vremea împaratului Iustinian, si era preot al sfintei
Biserici din Constantinopol. Si Agapet, papa Romei, venind la Constantinopol,
a caterisit pe ereticul Antim, ce se mutase de catre eretici de la Trapezunta la
Constantinopol, si a hirotonit pe fericitul Mina în locul aceluia. Deci acesta
bine ocârmuind Biserica si sporindu-si turma sa, s-a mutat catre Domnul. Si
se praznuiesc împreuna si aratatii mai sus sfinti parinti în preasfânta biserica
cea mare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 26 August

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfintilor

Mucenici Adrian si Natalia, si cei împreuna cu dânsii.

Mucenicul Adrian si sotia lui

Natalia au trait în cetatea
Nicomidiei, pe vremea
împaratiei lui Maximian. Iar la a
doua înconjurare ce a facut
Maximian prin împaratia sa,
prigonind pe crestini, a prins 23
de barbati crestini care erau
ascunsi prin pesteri, si au fost
dati la multe chinuri. Pe acestia,
mai înainte de a marturisi, i-a
întrebat Adrian: "Pentru ce,
fratilor, rabdati aceste
nesuferite si grele chinuri?" Si,
raspunzând, ei zisera: "Pentru
ca sa dobândim bunatatile cele
ce sunt gatite de la Dumnezeu,
celor ce patimesc pentru
Dânsul, pe care nici auzul nu
poate sa le auda nici cuvântul
sa le povesteasca". Acestea
auzindu-le Fericitul Adrian,
umilindu-se din dumnezeiescul
Dar, a zis scriitorilor sa-i scrie si numele lui cu crestinii, ca bucuros moare si
el cu dânsii. Deci scriindu-l aceia si pe dânsul, îl bagara în fiare si la
închisoare. Acest lucru aflându-l Natalia, femeia lui, si gândind cum ca poate
a fost prins pentru altceva, si îngrijindu-se foarte suspina si plângea. Dar
fiind înstiintata ca pentru Hristos l-
au pus în legaturi si în temnita,
îndata îmbracându-se în haine
luminoase a alergat la temnita. Si
intrând înauntru îl învata sa stea
neclintit la chinuri, si ruga pe sfintii
cei ce erau împreuna legati cu
dânsul sa se roage pentru el. Atunci
prin sfatuirea mucenicului Adrian se
întoarse Natalia la casa ei.

Deci fiind adus sfântul la împaratul

si marturisind pe Hristos ca este
Dumnezeu adevarat, îl pusera cu
fata în jos si-l batura cu toiege.
Apoi, întorcându-l cu fata în sus, a
fost batut si peste pântece, încât i
se vedeau si maruntaiele. Mucenicul
când patimea acestea era de 28 de
ani.
Dupa aceea lui si celorlalti sfinti li s-au taiat mâinile si picioarele. Apoi dându-
si sfintii sfârsitul, si urmând a li se mistui trupurile lor în foc, Natalia a bagat
mâna Sfântului Adrian în sânul ei si urma mergând dupa sfintele moaste si
strângea sângele ce pica de la dânsii si se ungea cu el. Apoi fiind stins focul
de o ploaie mare si grea, un om credincios, anume Eusebie, luând moastele
sfintilor si punându-le într-un caic mic, le-a dus la Arghiropoli si le-a asezat
aproape de Bizant. Acolo mergând mai pe urma Natalia, si-a dat sufletul la
Dumnezeu si a fost îngropata lânga moastele cele mucenicesti.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si trei de

Mucenici, care au fost chinuiti împreuna cu Sfântul Adrian, si de
sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Atic si Sisenie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru

Ivistion.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Mucenic Adrian printul.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Liciniu în Bizant, si se tragea de la

Roma, fecior fiind lui Prov, împaratul Romei, împreuna cu un frate al sau,
Dometie cu numele, ce ajunsese episcop în Bizant, dupa Tit. Deci fericitul
Adrian dorind a patimi pentru Hristos, s-a dus la Nicomidia si a mustrat pe
Liciniu, caci stricase în desert si fara socoteala ostile romane, cu pricina
prigoanei asupra crestinilor. Drept aceea fiind supus la multe chinuri, i s-a
taiat capul; iar fratele sau Dometie episcopul luându-i sfintele moaste le-a
pus în Arghiropoli, unde erau si moastele Mucenicului Adrian, ale Nataliei si
ale Apostolului Stahie, cel ce a fost întâiul episcop al Bizantului, dupa Sfântul
Apostol Andrei cel întâi chemat.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Ioasaf, fiul lui

Avenir, împaratul Indiei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Titoe, care cu pace

s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 27 August

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea

Preacuviosului Parintelui nostru Pimen cel Mare.

Sfântul Pimen era de origine din

Egipt. La vârsta de cincisprezece
ani se duse sa-i regăsească pe cei
sase fraŃi ai săi, asceŃi in pustiul
Sketis (adică "al Schitului"): Avva
Anuv era cel mai mare (cf. 6 iunie)
iar Paisie cel mai mic (izvoarele nu
ne permit sa spunem cu siguranŃă
ca acest Paisie e sfântul prăznuit la
19 iunie). Pe când era încă tânăr,
Pimen se duse să îl cerceteze pe
un bătrân (avvă, stareŃ) despre
trei gânduri, dar în timpul discuŃiei
uită de unul din ele. Întors la el în
chilie şi amintindu-şi-l, plecă pe
dată, parcurgând lungul drum ce îl
separa de bătrân pentru a-i spune
gândul sau. Admirându-i grija de
a-şi păstra sufletul curat în faŃa lui
Dumnezeu, Batrânul îi prezise :
"Pimen, numele tău va fi rostit în
tot Egiptul iar tu vei deveni cu
adevărat 'pastor' [Pimen în
greceşte înseamnă 'pastor'] al unei turme mari". Când centrul monastic de la
Sketis a fost devastat de către barbarii mazici (407), cei şapte fraŃi au reuşit
să scape masacrului şi, luând-o pe drumul exploatărilor de nitriu din zonă, se
instalară la Terenuthis, în partea superioară a Egiptului, pe malurile Nilului.
Pimen deveni aici foarte renumit încât oamenii pioşi îi părăseau pe bătrânii la
care se duceau să ceară sfaturi, pentru a veni la el. Când venea cineva la
Avva Anuv, el îl trimitea la Pimen, recunoscând că primise harul învăŃării
celorlalŃi, dar Pimen nu lua niciodată cuvântul în prezenta fratelui său mai
mare şi refuza să vorbească după un alt bătrân, chiar dacă îi întrecea pe toŃi.

Aflând unde se retrăseseră cei şapte fraŃi, mama lor încercă să îi întâlnească
dar ei refuzară, de aceea se duse în faŃa bisericii şi aştepta ca asceŃii să vină
acolo pentru adunarea lor de fiecare săptămână, sâmbăta (când privegheau
împreună până duminică). Văzând-o, fiii ei îşi întoarseră faŃa imediat. Ea
alergă după ei şi, găsind uşa încuiată, plângea gemând. Pimen îi zise atunci
din interior : "Voieşti să ne vezi aici sau pe lumea cealaltă ?". Ea îi răspunse :
"Dar nu sunt eu mama voastră ? Nu eu v-am crescut la sân ? Acum când
părul mi-a albit, nu pot deci să vă văd ?". El relua : "Dacă tu îŃi stăpâneşti
dorinŃa de a ne vedea pe lumea aceasta, ai să ne vezi veşnic în lumea
cealaltă". Şi mama cea evlavioasă plecă atunci plină de bucurie, zicând :
"Dacă vă văd cu siguranŃă acolo, atunci nu mai doresc să vă văd aici pe
pământ".

În primii ani Pimen postea mult, petrecând adesea două sau trei zile la rând
fără să mănânce şi îşi supunea trupul la un regim de mare austeritate. Dar cu
timpul, câştigă o mare experienŃă în ştiinŃa spirituală şi, devenit medic,
călăuză şi luminător pentru locuitorii pustiului, el învăŃa să mănânce moderat
în fiecare zi pentru a nu cădea nici în mândrie nici în lăcomie şi să urmeze
astfel calea împărătească cea uşoară si fără griji. Când într-o zi un frate îl
surprinse spălându-se pe picioare şi a fost smintit, el îi răspunse : "Noi nu am
învăŃat să ne ucidem trupul, ci patimile". El mai spunea adesea : "Tot ceea ce
depăşeşte măsura, de la diavolul vine".

Cumpătat în asceză, era totuşi foarte strict în ceea ce privea relaŃiile cu

oamenii şi îşi considera chilia ca mormânt al său, în care călugărul, ca un
mort, trebuie să rămână străin oricărei legături cu cele pământeşti. Într-o zi,
guvernatorul Ńinutului, dorind să îl vadă, îl arestă pe băiatul surorii sale,
pentru ca Bătrânul să vină să mijlocească în favoarea lui. Dar Pimen rămase
insensibil implorărilor surorii sale, spunând : "Pimen nu a născut copil". Şi
trimise vorbă guvernatorului să fie judecat după lege dacă făcuse vreo
greşeală. Desigur, Bătrânul nu a acŃionat ca un fără-de-inimă, ci cu
înŃelepciunea şi discernământul său a înŃeles că guvernatorul se va lăsa
păgubaş.

Când un vizitator voia să discute cu el despre lucruri înalte, Bătrânul

rămânea tăcut ; dar daca era întrebat despre patimi şi despre modul de a
vindeca sufletul, atunci răspundea cu bucurie. Dădea interlocutorilor săi
răspunsuri în funcŃie de capacitatea lor de înŃelegere şi de posibilităŃile lor,
pentru a-i încuraja să progreseze în virtute. Înainte de toate el îi sfătuia să
nu lase loc gândurilor pătimaşe complăcându-se în ele sau încercând să le
răspundă ; şi asigura că ele vor dispărea astfel de la sine : "Noi nu le putem
împiedica să vină să ne tulbure, dar e în puterea noastră să le rezistăm". El
învăŃa că a se arunca în pe sine faŃa lui Dumnezeu, a nu se măsura pe sine şi
a lăsa în urma sa toată voia proprie sunt instrumentele curăŃirii sufletului;
dar mai ales prin osândirea de sine şi prin trezvie sufletul va putea să se
zidească şi să progreseze spre desăvârşire. Când fu întrebat într-o zi dacă se
cuvenea să fie atenŃionaŃi fraŃii ce erau văzuŃi în vreo greşeală, Pimen
răspunse : "În chiar clipa în care noi acoperim greşeala fratelui nostru,
Dumnezeu o acoperă pe a noastră, iar când noi scoatem la iveală greşeala
fratelui nostru, Dumnezeu o vădeşte pe a noastră". Iar când vedea câte un
frate adormind la biserica, departe de a-l mustra, Batrânul Sfânt prefera să îi
ia capul şi să îl pună în poala sa, lăsându-l să se odihnească. Cât despre
trezvia proprie, veghea la ea cu stricteŃe în orice clipă, ştiind că începutul
tuturor viciilor este împrăştierea ; iar când trebuia să iasă din chilia sa, se
aşeza mai înainte câte o oră, punând rânduială în gândurile sale.

El mai spunea că "omul are nevoie de smerenie ca de suflarea ce iese din

nările sale" şi că prin osândirea de sine, care ne face să îl considerăm pe
fratele nostru mai sus decât noi, putem ajunge la aceasta smerenie care ne
aduce odihna în orice împrejurare. El însuşi adusese la o asemenea măsură
dispreŃuirea de sine încât mărturisea cu sinceritate : "În locul în care Satan e
aruncat, eu mă arunc şi mă aşez sub fiinŃele iraŃionale, căci ele sunt
ireproşabile". Când era întrebat cum de era posibil să se considere mai prejos
de orice fiinŃă creată de Dumnezeu şi chiar de un ucigaş, Bătrânul răspundea
: "El nu a făcut decât greşeala aceasta,eu însă păcătuiesc în fiecare zi".

Văzând într-o zi pe o femeie jelindu-se pe mormântul soŃului şi al fiului său,

Avva Pimen spuse fratelui sau Anuv că nu poate deveni călugăr cel care nu a
atins încă o asemenea măsură în plângere sufletului şi o mortificare
neîncetată a trupului. Altă dată căzu în extaz în faŃa unuia din cei apropiaŃi
lui, care îl intrebă apoi unde fusese dus. El răspunse : "Gândul meu era acolo
unde se găsea Sfânta Maică a Domnului, care plângea pe Crucea
Mântuitorului şi aş vrea în toată vremea să plâng şi eu astfel".

Într-o zi vizitatori cunoscuŃi veniră din Siria pentru a-i pune întrebări despre
curăŃia sufletului, dar Bătrânul nu ştia greceşte şi nu aveau interpret.
Remarcând jena musafirilor săi, Pimen începu dintr-odată să vorbească
greceşte şi le spuse: "Firea apei este moale, cea e pietrei este dură ; dar un
burduf din piele agăŃat deasupra unei pietre şi care lasă apa să curgă
picătură cu picătură, pătrunde piatra. Aşa şi cuvântul lui Dumnezeu este
blând iar inima noastră e dură, dar omul care îl aude adesea îşi deschide
inima către frica de Dumnezeu".

După ce a strălucit mulŃi ani ca un luceafăr în pustiu, învăŃând prin propria

experienŃă şi făcându-se un model viu al tuturor virtuŃilor, Avva Pimen a
adormit în pace, la câtva timp după Sfântul Arsenie cel Mare (după 449), dar
fără să fi revăzut pustiul Schitului.

Cu peste 200 de apoftegme, admirabile prin profunzimea şi înŃelepciunea lor,

Sfântul Pimen ocupă locul de frunte în diferitele colecŃii de Apoftegme ale
PărinŃilor din Pustiu. Cum el relua adesea cele spuse de PărinŃii de mai
înainte, se estimează că Sfântului Pimen sau celor ucenicilor lui apropiaŃi li se
datorează primele culegeri de Apoftegme.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Eutalia.

Aceasta sfânta era din Sicilia, având mama elina, cu curgeri de sânge, care si
ea se numea Eutalia, pe care au tamaduit-o Sfintii Mucenici Alfion, Filadelf si
Chiprin; caci s-au aratat acesti trei sfinti mucenici în somn Eutaliei si i-au zis:
"De crezi în Hristos si de te vei boteza, cu adevarat te vei vindeca si te vei
mântui; iar de nu crezi, fugi departe de la noi". Iar Eutalia desteptându-se, s-
a plecat cuvintelor Sfintilor Mucenici. Pentru aceasta crezând s-a botezat cu
Eutalia fiica sa cea de un nume; avea însa si un fecior anume Sermilian, care
a prins-o sa o sugrume, pentru ca crezuse în Hristos. Iar slujnica ei a scapat-
o din mâinile lui. Pentru aceasta Eutalia fiica ei a mustrat foarte pe vrajmasul
acela, fratele ei, caci a vrut sa omoare pe mama-sa; dar el zise: "Au doara si
tu esti crestina?" Iar sfânta a zis: "Adevarat si cu osârdie doresc a muri
pentru Hristos". Deci necuratul acela dezbracând-o a batut-o cumplit, apoi a
dat-o uneia din slugi ca sa o rusineze; iar ea facând rugaciune a orbit sluga.
Atunci fratele ei vazând un lucru ca acesta, i-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si

Marturisitorului Liverie (Liberiu), papa Romei.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratiei lui Constantie (337-361), si a fost

într-ajutor marelui Atanasie si lui Pavel Marturisitorul ca sa-si ia scaunele lor.
Drept aceea împaratul Constantie, dupa moartea fratelui sau a trimis de l-a
adus de la Roma, si încercând a-l pleca ca sa se fereasca de împartasire cu
Atanasie, si ca sa fie la un gând pentru caterisirea lui. Dar neputând a-l
pleca, l-a izgonit în Tracia. Dupa aceea mergând împaratul la Roma si fiind
silit de multi, a poruncit sa-si ia fericitul Liverie iarasi scaunul, la care si
mergând a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru

Osie, episcopul Cordovei (Cordoba, Spania).
Fericitul acesta, stralucind mai înainte în sihastrie si fiind împodobit cu tot
felul de fapte bune, a fost facut episcop al scaunului Cordobei din Spania.
Apoi având râvna pentru credinta ortodoxa, a mers si la marele si întâiul
Sobor, de la Niceea, mustrând si lepadând tulburarea cea arieneasca. Acesta
a strâns si Soborul ce s-a facut la Sardica si exarh a fost, între cei ce se
adunasera atunci acolo, pentru ca nu iscalise caterisirea împotriva marelui
Atanasie si a altor multi episcopi goniti din scaunele lor de catre Constantie,
sau mai bine, pentru ca nu era la o unire cu raul eres al lui Arie, a fost
izgonit, si suferind multe scârbe si patimi, a luat sfârsitul într-acel surghiun.

Tot în aceasta zi, pomenirea botezului famenului etiopian, de

catre Sfântul Filip.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Antusa cea noua, care cu

sac de par fiind îmbracata si cu piatra legata de grumaji si în
put aruncata, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fanurie.

In timpul lucrarilor pentru scoaterea la iveala a zidurilor fortaretei din Rodos

(Rhodos), muncitorii au descoperit ruinele
unei frumoase biserici de altadata, sub
dalele careia au gasit numeroase icoane.
Printre ele, singura care era intacta era o
icoana reprezentând un tânar militar, care
tinea in mâna sa dreapta o cruce,
deasupra careia se gasea o lumânare
aprinsa, iar de jur-imprejurul icoanei erau
reprezentate doisprezece scene étaient
représentées douze scenes ale muceniciei
sale. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a
putut descifra inscriptia: "Sfântul
Phanourios" (Fanurie), nume care nu se
gasea in vechiile martirologii si sinaxare.
Cum guvernatorul insulei refuza sa-i
acorde permisiunea de a restaura biserica,
piosul Episcop s-a dus la Constantinopol,
obtinând de la imparat dreptul de a o face. De atunci, Sfântul Fanurie a
savârsit multe minuni, îndeosebi pentru gasirea obiectelor si animalelor
disparute.

Dupa o traditie populara raspândita in Creta, mama sfântului ar fi fost o mare

pacatoasa si, in ciuda tuturor eforturilor sale, sfântul nu a reusit sa o
converteasca. El nu a incetat totusi nici o clipa sa se roage pentru mântuirea
ei; iar când pagânii au venit sa-l ucida cu pietre, sfântul ar fi exclamat:
"Pentru aceste osteneli, Doamne, ajuta-le tuturor celor care se vor ruga
pentru mântuirea mamei lui Fanurie". De aceea, pâna astazi când credinciosii
din Creta pierd vreun obiect, ei au obiceiul sa faca prajituri pe care le dau
celor saraci pentru iertarea mamei sfântului Fanurie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 28 August

În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, pomenirea

Preacuviosului Parintelui nostru Moise Arapul ("cel din
tâlhari"), Etiopianul.

Acest fericit era de neam etiopian si la fata peste tot negru, fiind sluga unui
oarecare ce se afla la lucruri
politicesti. Pentru firea lui cea rea
si pentru viata tâlhareasca l-a
gonit domnul sau. Pizmuind el pe
un pastor care îl zaticnise de la un
lucru rau, s-a hotarât sa-l ucida; si
aflând ca acela este de cealalta
parte de apa Nilului si fiind apa
mare, îsi lua sabia în gura, si-si
puse camasa în cap, si trecu înot.
Dar pastorul prinzând de veste a
fugit; atunci el a junghiat patru
berbeci alesi, si însiruindu-i pe o
funie, a trecut iarasi Nilul înot.

Si mâncând carnurile, si vânzând

pieile pe vin, s-a dus la sotii lui.
Acestea le-am povestit ca sa
vedeti, ca este cu putinta ca cei ce
vor, pot sa se mântuiasca prin
pocainta. Acesta în cele din urma
venind întru umilinta, din oarecare
primejdie, s-a dus la o mânastire,
si atât s-a pocait încât a tras si pe sotii lui catre Hristos prin pocainta.Iar
oarecând sezând în chilia sa, nimerira la dânsul niste tâlhari, nestiind ca el
este Moise, pe care fericitul legându-i cu un streang, îi puse pe umeri ca pe
un sac cu paie, si-i duse la obste. Si zise catre frati: "De vreme ce mie nu mi
se cade sa fac nedreptate, am aflat pe acestia ce venira sa-mi faca rau. Ce
porunciti pentru ei?" Iar aceia daca-l cunoscura ca el este Moise, vataful de
tâlhari cel vestit si nebiruit, se marturisira lui Dumnezeu, si se lepadara de
lume si se facura calugari foarte iscusiti. De aceea traind sfântul cu placere
dumnezeiasca si luptându-se cu demonul neastâmpararii, a murit fiind batrân
de 75 de ani, facându-se si preot, si lasând 70 de ucenici.

Despre acesta vorbeste Patericul egiptean sub numele de Moise "cel din
tâlhari" sau Moise Arapul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Diomid si

Lavrentie, care, fiind legati de plop si sagetati, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Dreptului Iezechia regele, care cu

pace s-a savârsit.

Dreptul Iezechia (721-691 î.Hr.) era fiul regelui necredincios Ahaz. Viata
Dreptului Iezechia e descrisa in Vechiul Testament, 4 Regi 18-20.A devenit
rege al regatului Iuda la virsta de douazeci si cinci de ani si a domnit la
Ierusalim timp de 29 de ani. Inflacarat adorator al Adevaratului Dumnezeu,
Iezechia a redeschis Templul lui Solomon. In vremea sarbatoririi Pastelui
evreiesc, la care a invitat pe toti supusii regatului lui Israel, Iezechia dadu
ordin sa se distruga idolii din tot regatul, reamintind oamenilor cum fusesera
pedepsiti stramosii care se lepadasera de Dumnezeul Cel Adevarat. Dupa
aceasta, idolatria a incetat nu numai in regatul lui Iuda, ci in multe locuri din
regatul lui Israel.

Pentru aceasta, Dumnezeu l-a scapat de dusmani si i-a indeplinit rugaciunile.

Astfel, in al patrusprezecelea an al domniei lui Iezechia, regele asirian
Senaherib fiu al lui Salmanasar cucerind Israelul, si-a adunat fortele pentru a
incepe razboi impotriva lui Iezechia.Regele asirian cuceri fortareata Lachis si
trimise o armata spre Ierusalim, cerind ca regele iudeu sa se predea.
Iezechia s-a intors catre Dumnezeu in rugaciune si un inger al Domnului
dobori 185 000 de soldati de partea asiriana. La putin timp dupa retragerea
lui Senaherib, Iezechia se imbolnavi. Profetul Isaia veni la el prin voia lui
Dumnezeu si ii spuse sa isi puna ordine in ale sale, pentru ca va muri in
curind. Dar puterea rugaciunii lui Iezechia fu atit de mare incit Dumnezeu ii
prelungi viata cu inca cincisprezece ani.

Rugaciunea sa era inflacarata cind implora ajutorul lui Dumnezeu. Dar si mai
fierbinti erau rugaciunile sale de multumire. Iezechia a murit la virsta de 54
de ani si a fost ingropat cu inalte onoruri la Ierusalim. Amintirea Dreptului
Iezechia se praznuieste si in Duminica Iertarii (a lasatului sec de brânza).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei proorocite Ana, fiica lui

Fanuel, care l-a primit pe Domnul în Templu.

Dreapta proorocita Ana se tragea din neamul

Aserilor si era fiica lui Fanuel. Ea a trait cu
sotul sau timp de sapte ani pina la moartea
acestuia. Dupa moartea lui, Dreapta Ana a dus
o viata stricta si pioasa, "neparasind Templul
si slujindu-l pe Dumnezeu zi si noapte in post
si rugaciune" (Luca 2, 37). Cind Dreapta Ana
avea 84 de ani, l-a vazut pe pruncul Iisus la
Templul din Ierusalim. Fusese adus pentru a fi
inchinat lui Dumnezeu drept copil prim-nascut
conform legii mozaice.

Dreapta Ana a auzit si cuvintele de profetie ale

Sfintului Simeon de-Dumnezeu-Primitorul
spuse Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezei.
Proorocita Ana impreuna cu Sfintul Simeon au
adus marire lui Dumnezeu si au spus tuturor
ca Mesia a venit in lume (Luca 2, 38).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor

treizeci si trei de Mucenici din Iraclia,
care prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 29 August

În aceasta luna în ziua a douazeci si noua, pomenirea taierii

cinstitului cap al cinstitului slavitului Prooroc înainte-mergator
si Botezator Ioan.

Sfântul Ioan, Inaintemergatorul si

Botezatorul Domnului a primit de la
însusi Domnul Hristos marturia ca
el era cel mai mare dintre toti
oamenii nascuti din femeie si cel
dintâi intre Profeti. Pe cind inca se
afla in pântecele mamei sale, el a
tresarit de bucurie in preajma lui
Mesia pe care il purta in ea Prea
Sfinta Maica a Domnului. La
maturitate, el, "de care lumea nu
era vrednica" (cf Evrei 11:38), se
retrase in pustiu, acoperit cu o
haina din par de camila si incins cu
o curea de piele, aceasta
semnificând stapânirea tuturor
pornirilor trupesti. Regasind, ca un
nou Adam, starea de armonie a firii
noastre create pentru a se dedica
numai lui Dumnezeu, el se hranea
cu cosasi si cu miere salbatica, si isi
tinea in contemplare mintea
netulburata de grijile acestei lumi.
In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul
lui Dumnezeu in pustie, se duse in regiunea Iordanului, pentru a predica
pocainta catre multimile care veneau la el, atrase de viata sa ingereasca. El ii
boteza in apele Iordanului in semn de curatire de pacatele lor, si pentru a-i
pregati sa il primeasca pe Mântuitorul el ii indruma sa faca mai curând roade
vrednice de pocainta, decit sa se laude ca sint fiii lui Avraam. Reluând
cuvintele profetului Isaia, el le spunea : "Glasul celui care striga in pustiu.
Pregatiti calea Domnului, drepte faceti in loc neumblat cararile Dumnezeului
nostru. Toata valea sa se umple si tot muntele si dealul sa se plece; si sa fie
cele strambe, drepte, si cele colturoase, cai netede. Si se va arata slava
Domnului si tot trupul o va vedea caci gura Domnului a grait". (Is. 40:3-5).
Pentru ca poporul se intreba daca nu era el Mântuitorul asteptat de atitea
generatii, Ioan le spuse: "Eu va botez cu apa, dar vine altul mai mare decât
mine, El va va boteza cu foc si cu Duh Sfânt". Curatenia sa si dragostea sa
pentru feciorie erau intr-atât de mari incât fu considerat vrednic nu doar de
a-l vedea pe Mântuitor, al carui Inaintemergator fusese pus, ci chiar sa Il
boteze in Iordan si sa fie martorul descoperirii Sfintei Treimi.

Sfântul Ioan medita fara incetare la Cuvintul lui Dumnezeu si le considera pe

toate ale acestei lumi ca nesemnificative in fata respectarii Legii
dumnezeiesti, a carei desavirsita intruchipare era viata sa. De aceea nu se
temea sa adreseze reprosuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit
de rusine si dezmatat care, contrar Legii, se casatorise cu Irodiada, sotia
fratelui sau Filip pe când acesta din urma era inca in viata si avusese cu ea o
fata, Salomeea. Facindu-se mijlocitorul constiintei inveterate a pescarului,
Profetul ii vorbea in numele lui Dumnezeu : "Nu iti este ingaduit sa ai ca sotie
pe femeia fratelui tau". De aceea Irodiana nutrea in ea o ranchiuna puternica
impotriva lui Ioan si voia sa il omoare ; era insa impiedicata de Irod care il
proteja, ca barbat drept si sfânt, dar mai ales pentru ca se temea de poporul
pe care il cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu. In cele din urma Irodiada
cea perfida isi atinse scopul si facu astfel incit Profetul sa fie dus la inchisoare
in fortareata din Macheronte. Cind fu aniversarea zilei de nastere a regelui, in
apropierea Pastilor, acesta invita pe notabilii regatului sau la un mare ospat,
in timpul caruia toti se dedara imbuibarii si betiei. Salomeea dansa cu
voluptate in fata mesenilor acestui banchet al slavei desarte, si ea placu
privirii desfrânate a tatalui sau care ii jura sa ii dea ca recompensa orice i-ar
cere, chiar de-ar fi jumatate din regatul sau. La sfatul mamei sale, tânara
ceru sa ii fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezatorul. Regele se
simti incurcat, dar din cauza juramântului sau, si pentru a nu-si pierde
onoarea in fata invitatilor, se decise sa il omoare pe Cel Drept. Sentita fu pe
loc executata, un soldat ii taie capul Sfintului Ioan in inchisoare si il aduse
imediat, inca sângerând, pe un platou, in sala de ospat care adresa in tacere
reprosul sau fata de slabiciunea criminala a regelui. Salomeea prezenta
mamei sale trofeul, cu aerul de a spune : "Manânca, o, mama, trupul celui
care a trait ca unul fara trup, si bea sângele lui. Aceasta limba care nu inceta
sa ne faca reprosuri va tacea de-acum pentru totdeauna".

Ucenicii Sfântului venira sa ii ia trupul si mersera sa il ingroape in Sevastia

apoi se dusera sa il instiinteze pe Iisus. Abia mult mai târziu Moastele
Sfântului Inaintemergator fura regasite in mod miraculor, pentru a raspândi
harul asupra credinciosilor care li se inchina.

Acest act sângeros pare sa fi fost ingaduit de Dumnezeu pentru ca dupa ce a

fost Inaintemergatorul lui Hristos pe pamânt, Sfântul Ioan Botezatorul sa fie
de asemenea in imparatia mortilor si sa mearga sa instiinteze pe mortii cei
drepti de speranta in Mântuire, venirea apropiata a lui Mesia care trebuia sa
sparga prin Cruce portile si inchizatorile Iadului.

Prin viata precum si prin moartea sa, Inaintemergatorul ramâne de

asemenea pentru toti Crestinii un Profet si un stapânitor al
vietii spirituale. Prin comportamentul sau ireprosabil, el ii
invata sa lupte pâna la moarte impotriva pacatului, nu
numai pentru respectul dreptatii si ascultarea Legii lui
Dumnezeu dar si pentru a inainta in virtute si curatia inimii.
Orice constiinta cizelata prin meditarea asupra Legii lui
Dumnezeu se aseamana deci cu Inaintemergatorul si
croieste "caile Domnului" in sufletul care se caieste, pentru
a-i da cunoasterea Mântuirii (cf. Luca 1:76).

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Teodora, cea din

Tesalonic, care era cu neamul din Egina.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 30 August

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea celor între sfinti

Parintii nostri Alexandru, Ioan si Pavel cel Nou, patriarhii
Constantinopolului.

Sfântul Alexandru, arhiepiscopul Constantinopolului

De origine modesta si lipsit de

stiinta cartilor, dar prin virtutile si
harismele sale apostolice, sfântul
Alexandru s-a aflat demn sa-l
slujeasca pe sfântul Mitrofan (cf. 4
iunie), Arhispiscop al Bizantului, in
calitate de preot al episcopului, iar
mai târziu (314) ca episcop
ajutator. Dupa victoria sfântului
Constantin asupra lui Licinius,
împaratul a organizat o intalnire
oratorica intre Alexandru si ritorii
pagâni din Bizant, care s-au vazut
infrânti nu de discursul sfântului, ci
de o minune ce a savârsit-o. Cum
sfântul arhiepiscop Mitrofan era
prea bolnav si prea batrân ca sa
mai poata participa la primul Sinod
Ecumenic de la Niceea (anul 325),
l-a trimis pe Alexandru sa
prezideze in locul lui. Dupa
inchiderea lucrarilor Sinodului,
împaratul Constantin a cerut la toti
Purtatorii-de-Dumnezeu Parinti ce au stralucit in timpul lucrarilor sa vina la
Constantinopol (oras pe care tocmai si l-a ales drept cetate imperiala) ca sa-l
binecuvinteze. Un inger al Domnului i-a aparut in acele zile Sfântului
Mitrofan, descoperindu-i ca avea sa-si incredintele Domnului sufletul sau in
zece zile, si ca sa-l lase pe fericitul Alexandru arhiepiscop in locul lui. Parintii
episcopi care se aflau la Constantinopol in acele zile s-au bucurat de aceasta
veste si, dupa ce au slujit slujba de inmormântare a Sfântului Mitrofan l-au
inscaunat in mod solemn pe sfântul Alexandru ca prim Episcop al noii capitale
a Imperiului. In urma Sinodului de la Nicea, Sfantul Alexandru, care avea
deja aproape 70 de ani, a continuat sa apare Credinta Ortodoxa in fata
intrigilor lui Arie si a acolitilor sai. Unii au spus chiar ca sfântul Alexandru ar fi
facut mai multe calatorii apostolice în Tracia, Macedonia, Tesalia si in insulele
grecesti pentru a predica credinta Sinodului ortodox de la Niceea.

Convocat la Nicomidia pentru ca sa-si explice credinta, Arie (Arius) a reusit

sa-l însele pe împarat semnând o marturisire de credinta în care se
multumea sa spuna ca Fiul lui Dumnezeu este nascut înainte de toti vecii.
Profitând deci de aceasta marturisire de credita, Arie a cerut atunci
reintegrarea sa in Biserica. Sub presiunea lui Eusebiu de Nicomidia, împaratul
a primit favorabil cererea sa si a cerut Episcopilor reuniti la sinodul din Tir sa
o examineze (335). Acest sinod, compus in principal din partizani de-ai lui
Arie, s-a intors cu rautate împotriva Sfântului Atanasie cel Mare (praznuit la
18 ianuarie împreuna cu Sfântul Chiril, amândoi arhiepiscopi ai Alexandriei, si
la 2 mai - aducerea moastelor), pe care l-au tratat de vrajitor, de bruta si de
semanator de discordie. Luând cunostiinta de toate acestea, sfântul Atanasie
s-a îmbarcat în secret pe o corabie cu destinatia Constantinopol, unde a
încercat in zadar sa vorbeasca cu împaratul, în timp ce sinodul de la Tir îl
condamna la exil în Treves (orasul german Trier de azi). Arius a incercat sa
revina la Alexandria, insa la aceasta veste o razmerita a izbucnit în osar
contra lui, astfel încat împaratul la chemat la Constantinopol ca sa se
împartaseasca cu sfântul Alexandru. Eusebiu de Nicomidia si ai sai au facut
tot felul de presiuni asupra sfântului arhiepiscop ca sa slujeasca o Sfânta
Liturghie in care sa se împartaseasca cu Arie ereticul. Atunci sfântul
Alexandru s-a retras in biserica Sfânta-Irina si, îngenunchiind în fata sfântului
jertfelnic, s-a rugat zi si noapte cu aceste cuvinte: "Doamne, daca Arie
trebuie sa fie împacat cu Biserica, atunci slobozeste pe robul tau cu pace. Dar
daca ai mila de Biserica Ta si nu vrei ca mostenirea Ta sa se faca de rusine,
atunci ia-l pe Arie, pentru ca oamenii sa nu ia erezia drept Adevarata
Credinta". Sâmbata, cu o zi inainte de duminica in care ar fi trebuie sa se
petreaca aceasta slujba, pe când se gasea în piata lânga coloana de porfira
ridicata de Constantin, Arie a fost brusc chemat de nevoile firesti, si pe când
era la closet, matele au crapat în el, si acolo a si murit, în locul în care-si fac
oamenii nevoile firii, lipsindu-se astfel si de împartasanie si de viata. Când a
aflat aceasta veste, Sfântul Alexandru a dat slava lui Dumnezeu, nu pentru
moartea aceluia, ci pentru ca Domnul si-a arata înca o data puterea Sa peste
dorinta mai-marilor lumii acesteia. Totusi, cu aceasta tulburari nu au luat
sfârsit, si sfântul Alexandru a trebuit sa continue sa lupte pentru Ortodoxie. A
adormit în pace câteva luni dupa moartea Sfântului Constantin (337), la
vârsta de 98 de ani, lasând în scaunul de la Constantinopol pe Sfântul Pavel
(praznuit la 6 noiembrie).

Sfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului

Desi nu mai stim azi pe care din sfintii patriarhi de Constantinopol cu numele
de Ioan praznuim in aceasta zi, se pare ca este vorba de Ioan al VIII-lea
Xiphilinos, care a pastorit intre anii 1064 si 1075, când a murit, în vârsta de
65. Originar din Trebizonda, el si-a facut studiile la Constantinopol, unde a
fost prieten cu Mihail Pselos (Psellos), dar fara sa impartaseasca cu el
pasiunea pentru filosofia neoplatonica ce l-a si condus la erezie. Cum Ioan
era foarte invatat in stiintele juridice, i s-a încredintat catedra de drept a
Universitatii imperiale pe care Pselos se straduia sa o ridice la înaltimea de
altadata. Dar in urma unor intrigi de la curte, Ioan este nevoit sa paraseasca
capitala si, dupa ce a luat harna monahala, a trait zece ani intr-o manastire
din Muntele Olimp al Bitiniei. La moartea Patriarhulu Constantin Lichoudes,
Ioan a fost chemat de împaratul Constantin Doukas (Duca) si sfintit Patriarh
Ecumenic, impotriva retinerilor sale. In acele vremuri tulburi, când
expansiunea turcilor seleucizi devenea din ce in ce mai amenintatoare,
patriarhul Ioan, om al pacii si al impacarii, s-a straduit sa refaca legaturile cu
Biserica armeama. A trait toata viata intr-o mare saracie si intr-o desavârsita
curatie. Dadea milostenie tot ce avea, facea distributii publice de cele
necesare vietii si ajuta la intretinerea si refacerea bisericilor. Slujea zilnic
Sfânta Liturghie, în ciuda criticilor unor alti episcopi, mai lumesti, si era
stralucitor in interpretarea dogmelor si canoanelor Bisericii.

Sfântul Pavel, patriarhul Constantinopolului

Sfântul Patriarh Pavel al IV-lea zis cel Tânar era originar din Cipru. El a fost
mai întâi citet, si, stralucind cu cuvintele si faptele sale virtuoase, a fost ales
Patriarh, impotriva vointei sale, in cea dea doua Duminica a Postului Mare din
anul 780, dupa o lunga perioada în care tronul de patriarh a fost neocupat,
din cauza tulburarilor ereziei iconoclaste. Sub presiunea împaratului
persecutor Leon al IV-lea Kazarul, Pavel a trebuit sa semneze un document
in care declara ca nu va accepta cultul icoanelor. Dar împaratul a murit la
putina vreme dupa hirotonirea lui, asa încât a putut sa retracteze cele
semnate cu forta. Totusi, erezia continua sa se raspândeasca, iar el, batrân si
bolnav, se vedea neputincios a-i face fata, asa încât a preferat sa renunte la
slujirea de Patriarh si sa se retraga la Manastirea lui Flor, fara sa o previna
insa pe imparateasa regenta, Sfânta Irina (cf. 7 august ). Decum au aflat,
împarateasa si fiul ei Constant al VI-lea s-au dus la sfântul episcop si l-au
întrebat de ce a plecat. Fericitul Pavel, în lacrimi, le-a raspuns: "Nu ar fi
trebuit sa accept sa fiu in fruntea unei Biserici care se separa de impartasirea
cu celelalte scaune patriarhale". Plini de intristare si de amaraciune, suveranii
au trimis o ambasada de patricieni si membrii ai Senatului, ca sa încerce sa-l
convinga sa revina. Dar el le-a raspuns cu hotarâre: "Daca nu adunati un
Sinod Ecumenic care sa corecteze eroarea care este în mijlocul nostru, atunci
nu este nicidecum mântuire pentru voi". Si cum ei il intrebau de ce a
acceptat sa semneze cu împaratul eretic, Pavel le-a raspuns: "Tocmai din
aceasta cauza plâng si ma tânguiesc acum si m-am horarât sa ma pocaiesc,
rugându-l pe Dumnezeu sa ma pedepseasca pentru ca nu am predicat
adevarul de frica nebuniei voastre". A adormit cu pace doua sau trei luni
dupa aceasta (784), aducând mare doliu la palat si printre ortodocsi, caci toti
il admirau pentru virtutea si credinta sa. Iar datorita acestei hotarâri si
mustrari a lui, împarateasa si patriarhul ce i-a urmat, Sfântu Tarasie (cf. 25
februarie), au inceput pregatirea celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic, care a
restabilit cultul icoanelor în anul 787.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Fantin, facatorul de

minuni.

Acest sfânt Fantin era cu neamul din latura Calabriei, fiul lui Gheorghe si
Vrieniei. El din scutece, fiind sfintit lui Dumnezeu, a fost dus la o mânastire,
unde lucra toata fapta buna, si facându-se iscusit lucrator poruncilor lui
Dumnezeu, s-a învrednicit cu dumnezeiesti descoperiri, iubind a petrece în
pustietati si în munti si câte 20 de zile postind. Înca si gol patru ani a rabdat
a fi si cu nenumarate întâmplari s-a luptat în vremea navalirii celor de alta
credinta, pe care saizeci de ani le-a rabdat. Atunci si-a luat pe ucenicii sai:
Vitalie si Nichifor, s-a dus la Pelopones, si zabovind si la Corint multa vreme,
pentru multi s-a facut pricina de mântuire. Mai în urma mergând si la Atena
si închinându-se sfântului locas al Nascatoarei de Dumnezeu, s-a întors la
Larisa, unde multa vreme zabovind lânga mormântul Sfântului Achilie, în
urma a venit la Tesalonic, unde din destul desfatându-se de multe minuni ale
Marelui Mucenic Dimitrie, si tinându-si canonul obisnuit al înfrânarilor întregi
opt ani, întru bune batrâneti, a parasit viata.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sase Mucenici cei din

Meletina.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Sarmata, din

desertul Egiptului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Vriena.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor saisprezece Mucenici
Tivei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ierarh Evlavie, care cu

pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Felix, care de

sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Furtinian, care

de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Septimin, care

de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ianuarie, care

de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.
 31 August

În aceasta luna, în ziua a treizeci si una, pomenirea punerii în

sfânta racla a Cinstitului brâu al Preasfintei de Dumnezeu
Nascatoarei, în cinstita ei casa, care este în Halcopratia, unde a
fost adus de la episcopia Zilas, în zilele împaratului Iustinian; si
minunea ce s-a facut prin punerea Cinstitului brâu deasupra
împaratesei Zoe, sotia împaratului Leon cel întelept.

Împaratul Arcadie, feciorul lui Teodosie cel Mare, scotând cinstitul brâu al
Preasfintei de
Dumnezeu
Nascatoarei din
Ierusalim, caci
acolo era pastrat
cu cinstita ei haina
pâna în acea
vreme de o femeie
fecioara, l-a adus
în Constantinopol,
si l-a pus într-un
sicriu luminat, pe
care l-a numit si
sfânta racla. Deci
trecând 410 ani, a
deschis acea
sfânta racla
împaratul Leon cel
întelept, pentru
femeia sa Zoe,
care era chinuita
de duh necurat, si
care vazuse si
dumnezeiasca
vedenie; ca de s-
ar pune peste
dânsa cinstitul
brâu, s-ar lecui. Si
s-a aflat cinstitul
brâu stralucind ca si cum ar fi fost tesut atunci nou, având o pecete tiparita
în aur; si hârtie Codicel lipita, care arata cu numarul, vremea, indictionul si
ziua în care fusese adus sfântul brâu în Constantinopol si cum a fost pus de
mâinile împaratului Arcadie în racla, pecetluita fiind de dânsul. Acest brâu
sarutându-l împaratul, si întinzându-l peste împarateasa cu mâna patriarhului
ce era atunci, o, minune, îndata s-a mântuit de boala împarateasa, si toti
slavind pe Mântuitorul Hristos si dând laude de multumire Preacuratei Maicii
Lui, l-au pus iarasi în acea racla unde era mai înainte.

Tot în aceasta zi, pomenirea înnoirii bisericii Preasfintei de

Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.
Pe vremea împaratiei binecredinciosilor împarati Mihail si Teodora un
oarecare patriciu cu numele Antonie, avea în Constantinopol o casa cinstita în
curtea careia era si o biserica a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei. Din
aceasta biserica fusese luata podoaba de împaratii cei mai dinainte luptatori
împotriva icoanelor, scotând sfintele icoane si însemnându-se numai cruci în
locul lor. Deci patriciul acesta iarasi facând icoanele bisericii acestia cum se
cuvenea, a facut si o baie foarte mica dedesubtul bisericii pentru trupeasca
sa odihna; iar deasupra acelei bai se facea pururea slujba lui Dumnezeu.
Pentru aceasta a umbrit întru dânsul darul Preasfântului Duh, prin Preacurata
Maica Domnului nostru Iisus Hristos, si au început a se face multe tamaduiri
de multe feluri de boli. Înca oarecare iubitori de Dumnezeu se strânsera si au
cerut de la patriciul, sa faca o data pe saptamâna baie pentru fratii cei în
Hristos si mai ales bolnavi. Si luând voie faceau aceasta cu credinta si se
vindecau.

Dupa aceea, apropiindu-se sa moara patriciul, a lasat baia aceea si biserica

pe seama celor ce s-au aflat atunci oameni iubitori de Dumnezeu, pentru a
lui sufleteasca mântuire. Însa aceia fiind saraci si neavând nici apa de ajuns,
nici alt venit, încet, încet, au parasit grija lucrului si baia a ramas neîngrijita.
Si jefuind-o unii si altii de uneltele si podoabele ce avea într-însa, a ramas la
stingere desavârsit. Iar sfânta biserica, caci era înalta si vindecatoare celor
bolnavi, au lasat-o, facând slujba într-însa, un preot, care din dumnezeiescul
dar ce era într-însa, avea din destul cele ce erau spre trebuinta hranei.

Deci fericitul împarat Roman facându-si palate împaratesti si trebuindu-i mult

material de lucru, si fiind înstiintat de aceasta casa a Nascatoarei de
Dumnezeu ca are mult material, a pus gând ca sa o strice. Iar Nascatoarea
de Dumnezeu ce locuia într-însa n-a îngaduit cele ce gândea împaratul. Caci
în noaptea aceea s-a aratat celui ce era ispravnic peste lucru si unui tânar ce
era ruda cu ispravnicul si le-a zis cu groaza, sa nu cuteze nicidecum a-i strica
biserica aceea. Si daca s-a facut ziua, spunând tânarul visul catre maica
ispravnicului a înteles si împaratul, care îndata cum auzi, zise cuvântul
acesta: "Nu voi sa am judecata cu Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, ci
înca voi înnoi casa aceea cu cele ce-i vor trebui". Pentru aceasta, în loc sa
strice oamenii cei ce au fost trimisi, au curatit baia cu toata nevointa si au
înalbit-o. Dupa aceea gatindu-se toate si facându-se baie mai mare, de avea
si scaldatoare si înfierbântând-o, se scaldara împaratii: Roman, Constantin si
Hristofor, si bucurându-se întarira baia si cu hrisov de mila sa aiba a lua pe
fiecare an si a daruit-o la mânastirea cea numita a ispravnicului pentru ca sa
poarte grija de baie si de biserica Nascatoarei de Dumnezeu, monahii
mânastirii aceleia. Si câte minuni adica s-au facut mai înainte în mai sus zisa
biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa, dar aici vom povesti una
numai ce s-a facut în vremea noastra.

O femeie oarecare vestita a cazut în boala grea si s-a umflat, si chinuindu-se

cu nesuferite dureri, si-a cheltuit toata averea sa la doctori si nimic nu se
folosi de la ei. Auzind de minunile ce se faceau la biserica Preasfintei
Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo; si ramânând acolo câteva zile
si nimic folosindu-se, ci bântuita foarte rau de boala, a iesit si s-a dus la
biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea din Vlaherne si cazând la pamânt se
ruga zicând: "Miluieste-ma, Maica lui Dumnezeu, ca fiind lipsita de tot
ajutorul omenesc, am nazuit la tine". Deci ramânând acolo noua zile, i s-a
aratat în ziua cea de pe urma o femeie de cinste zicându-i: "O, femeie, ce
strigi catre mine de ma superi neîncetat?" Iar ea a zis catre dânsa: "O,
stapâna, stiu ca pentru pacatele mele ma chinuiesc; dar stiind ca pentru noi
pacatosii Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorât din ceruri, si nascându-Se
din pântecele tau S-a facut om; drept aceea am nazuit la tine, ca sa aflu
mila, eu ticaloasa". Iar Nascatoarea de Dumnezeu zise iarasi catre dânsa:
"Du-te la locasul meu cel mic de la Neorie si acolo îti vei afla vindecarea".
Daca s-a trezit femeia a multumit lui Dumnezeu, si s-a dus degrab la Neorie
si cazând cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea:

"Miluieste-ma, Stapâna, si plineste milosârdia ta întru mânie". Si dupa ce a

zis acestea a adormit; si a vazut iarasi pe Nascatoarea de Dumnezeu ce i se
aratase împreuna cu un barbat frumos, care a zis catre acela: "Iata femeia
cea bolnava; spinteca-i pântecele"; si acela îndata lovind-o peste pântece cu
varga ce tinea în mâna, se facu nevazut, împreuna cu Nascatoarea de
Dumnezeu ce se aratase cu dânsul. Deci trezindu-se femeia simti ca iesea
dintr-însa miros greu si nesuferit, si îndata dezbracându-se de
îmbracamintele ce purta, intra în baie, si spalându-se a iesit cu femeile ce
erau cu dânsa, sanatoasa si vindecata. Si închinându-se acelui sfânt loc,
tamâia cu mirodenii, multumind Preasfintei Stapânei de Dumnezeu
Nascatoarei, întru slava Celui ce S-a nascut dintr-însa, Hristos Dumnezeul
nostru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fileort.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diadoh.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor sapte fecioare din Gaza,

care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Mina, Faust,

Andrei si Iraclie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru Mucenici din Perga

Pamfiliei, care siliti fiind a alerga pe asternut de carbuni
aprinsi, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor trei sute saizeci si sase de

Mucenici din Nicomidia, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Aidan episcopul,

întemeietorul manastirii din Lindesfarne.

Tropar (Glas 5)
O, sfinte Episcop Aidan, Apostol al Nordului si lumina a Bisericii Celte, maret
in smerenie, nobil in nevoie, rivnitor calugar si iubitor misionar, mijloceste
pentru noi nevrednicii pentru ca Hristos Dumnezeul nostru sa miluiasca
sufletele noastre.

Sfintul Aidan s-a nascut in Irlanda in ultima parte a secolului al VI-lea. A fost
tuns calugar la Iona (in Scotia) in comunitatea creata mai devreme de Sf.
Columba ca un ostrov sfint si pamint neintinat pentru evanghelizarea
Britaniei.

Sfintul Aidan a fost ales sa evanghelizeze Northumbria datorita felului sau

daruit si blind de a invata pe altii. A fost hirotonit episcop si trimis in
Northumbria. A sosit la Lindesfarne in anul 635, facind din locul acesta un al
doilea ostrov sfint pe coasta opusa a Britaniei, care deveni resedinta sa
episcopala. A crestinat pe pagînii locului. Uneori intilnea ganguri rivale de
tineri gata sa se ia la bataie. Le propovaduia Evanghelia intru Pace si ei isi
lasau jos armele, erau botezati si se faceau manastiresti.

Sfintul Aidan tinea la traditiile

rasaritene, care erau regula in
Irlanda. El invata si practica cele
mai stricte rinduieli ale postului,
data Pastelui rasaritean si natura
colegiala a regulii bisericesti,
preferind episcopilor pe stareti.

De multe ori, Regele Oswald avea sa

il insoteasca pe Sf. Aidan in
peregrinarile sale de evanghelizare a
tinuturilor rurale, servindu-i ca
interpret. Sfintul Aidan invata,
predica si incuraja in permanenta,
dar conducea prin exemplu. Era
cunoscut pentru asceza si pentru
milostenia sa. Regele Oswin ii dadu
un cal frumos pentru a-i fi de ajutor.
Aidan il dadu cu toata splendoarea
harnasamentului sau, unui milog
care cerea de pomana. A folosit o
parte din ce primea pentru a elibera
sclavi din sclavie. Unii dintre acestia
devenira discipolii sai.

Sf. Aidan trimise propovaduitori peste tot prin Anglia si pina in Olanda,
ridicind manastiri. El a tuns si primul calugar in Northumbria, Hieu. De
asemenea a convins-o pe Hilda sa ramina in Anglia si a sprijinit-o in munca ei
de ridicare a manastirilor de maici peste tot prin Anglia.

Acest episcop cu frica lui Dumnezeu a infaptuit toate acestea si inca multe
altele in numai saisprezece ani. A trecut la odihna intru Domnul in ziua de 31
august 651. A fost imediat salutat ca "Apostolul Northumbriei". A fost
inmormintat la Lindesfarne.

In 664, cind manastirea Lindesfarne a cazut sub presiunea Romei si a

acceptat Sinodul de la Whitby, Sf. Colman a luat moastele Sf. Aidan si s-a
retras la Iona, care a ramas un bastion al Crestinatatii Celte.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne

mântuieşte pe noi. Amin.