Un miracol adevarat, rugaciunea

Dumnezeu nu lasa la greu pe nimeni
Fata care s-a incapatanat sa traiasca Sunt maica Hristofora de la Manastirea “Agapia”, din judetul Neamt, si randurile care urmeaza, despre virtutea indumnezeitoare a rugaciunii, sunt menite sa dea speranta celor nefericiti. De la nastere, eu am fost foarte bolnava. Mama nu a vrut sa ma aiba si s-a zbatut sa scape de mine, dar tot ce a facut a fost in zadar. Imi spunea ca nu existase leac pe fata pamantului pe care sa nu-l fi incercat: “Aveam crize de turbare cand vedeam ca plantele si medicamentele care pe alte femei le-ajutau, la mine n-aveau nici un efect”. Daca n-a izbutit sa scape de mine, incercarile ei m-au facut, in schimb, sa ma nasc fara vedere la ochiul drept, iar la stangul cu un strabism care mi-a fost operat de cinci ori. Zilnic aveam pulsul 120, iar la cel mai mic efort crestea la 130-140, sufeream permanent de infectie la rinichi, am facut TBC. Orice tratament era in zadar. “Fata asta n-o sa se vindece niciodata”, ii spunea mama tatei, satula de doctorii pe la care umbla cu mine. N-am putut comunica multa vreme cu nimeni, nici macar cu parintii sau fratii mei, n-am stiut ce inseamna sa te joci cu papusile, la scoala nu raspundeam niciodata, ci doar scriam. Intelegeam, gandeam - doar atat. Nu pricepeam nimic din ce se intampla in jurul meu, stiam doar ca nu-mi placea viata pe care o traiam, asteptam “altceva” pentru mine. Ceva inlauntrul meu parca imi spunea ca exista si un alt fel de viata. Crezand ca-s bolnava, mama m-a dus la psihiatri si la neurologi. Nau reusit sa ma vindece cu medicamentele lor. Am ramas mai departe in izolarea aceea, luminata de un bob de speranta, ca imi voi gasi odata si odata si locul meu. In clasa a VIII-a, am plecat in vacanta la o matusa din Constanta. Intr-o duminica, matusa a mers la manastire la Techirghiol si m-a luat si pe mine. In biserica m-a podidit plansul, un plans linistit si implinit: simteam ca acolo e locul meu, cu toate ca nu stiam ce inseamna o biserica. A doua zi, dupa ce matusa a plecat la serviciu, eu am fugit la manastire si am vorbit cu parintele Arsenie Papacioc. Seara, n-am mai plecat acasa, dar mama a aflat si a venit sa ma ia. De patru ori m-a luat acasa, dar eu iar fugeam, desi eram urmarita si de politie. A cincea oara a venit un frate de-al meu dupa mine si a facut scandal mare. M-am rugat toata noaptea sa ma ajute Dumnezeu sa fug si sa nu ma prinda. Dimineata, cand astepta sa ies afara din manastire, am trecut pe langa el fara sa ma vada, iar in autobuz am stat unul langa altul, pe banca, dar el nu m-a cunoscut. Mi-era frica, tremuram si plangeam. Nu stiam de ce se uita la mine si 1

nu-mi spune nimic. Atunci nu puteam intelege ca Dumnezeu il orbise pentru cateva clipe, ca sa nu ma vada. Lucrul acesta l-am inteles mai tarziu, cand el mia zis: “Nici daca juri ca ai stat langa mine eu nu te cred”. Ma rugasem toata noaptea, dar atunci eram prea mica pentru a intelege ca Domnul poate face atare minuni: sa orbeasca pe cineva pentru o vreme. Abia implinisem varsta de 14 ani. Am ajuns in gara si m-am urcat in trenul care nici nu stiam unde ajunge. Tot drumul m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi scoata in cale o manastire, cat mai departe. Cu greu am ajuns la Sibiu, apoi la Manastirea “Sambata de Sus”. Acolo am stat de vorba tot cu un parinte Arsenie, la fel de bun ca cel de la Techirghiol. I-am marturisit viata si dorinta mea. Parintele mi-a povestit ce inseamna sa fii calugar. In loc sa ma sperii, mie imi crestea sufletul si dorinta de a ramane in manastire. Parintele a incheiat asa: “Viata in calugarie e foarte aspra si tu, fetito, esti foarte bolnava si nu vei rezista. Roaga-te la Maica Domnului sa te faca sanatoasa si asta va fi semnul ca ai chemarea sa slujesti in gradina Ei. Roaga-te mult, nu te lasa ispitita de ganduri”. Atunci nu intelegeam ca Dumnezeu ma incearca sa vada daca starui in rugaciune. Intr-o seara, mi-a venit un gand: “Daca atatia ani nam putut vorbi cu nimeni nimic, iar de cand am simtit in suflet chemarea spre manastire vorbesc normal si am calatorit atata drum fara teama, asta inseamna ca voi reusi”. Timp de o luna n-am mancat decat sambata si duminica. Mergeam in fiecare zi la biserica si ma rugam la miezul noptii. Intr-o noapte de 14 august, inainte de Sfanta Marie Mare, dupa ce am facut rugaciunea la miezul noptii, am simtit o moleseala mare, o raceala, apoi o fierbinteala puternica si-am adormit. Dimineata m-am trezit vioaie si sanatoasa. Ma simteam foarte bine. Am mers la parintele Arsenie si i-am spus ca merg la Sibiu ca sa-mi fac niste analize. S-a uitat lung la mine si-a spus: “Deseara la ora zece sa fii aici!”. Analizele au iesit perfecte. A fost cea mai fericita zi din viata mea. Stiu ca si parintele s-a rugat pentru mine. Cand am depus juramantul calugariei, mi-au curs lacrimi de fericire din ochi. Am intrat intr-o manastire de maici. Dar mama a aflat despre mine si mia trimis vorba ca vine sa ma ia acasa. Toata noaptea am plans si L-am rugat pe Dumnezeu s-o opreasca din drum. Ruga mi s-a implinit. A rugat un coleg de serviciu s-o aduca sa ma ia cu o masina, dar la Buzau masina n-a mai vrut sa porneasca, desi mecanicii nu i-au gasit vreun defect. Mama a sunat la Galati si si-a rugat alt coleg sa vina s-o aduca la mine, la Agapia. Si masina lui s-a defectat la Buzau. Cand cei doi s-au hotarat sa se intoarca acasa, tractati, in clipa cand au ajuns pe drumul catre Galati, motoarele au pornit singure. Mama sa cutremurat de o asemenea intamplare si n-a mai venit niciodata sa ma scoata din manastire. Cand oamenii nu pot fi opriti, ii opreste Dumnezeu, numai noi sa ne rugam. Am ramas sanatoasa 11 ani, de la 14 la 25, cand a murit mama. Cand am primit telefon ca se stinge, m-am dus acasa. Imi murise un frate si pe mama a rapus-o durerea, incet-incet. Cand am ajuns la spital, medicii nu mi-au dat voie so iau cu mine, pentru ca mai avea doar un ceas de trait. Dar mama a cerut cu

2

limba de moarte s-o duc la mine, la manastire, si acolo s-o ingrop. Pe drum am oprit masina de trei ori, pentru ca spunea ca moare. Era in ajun de Sf. Hristofor, numele meu de calugarie. Am inceput a plange si am strigat tare la sfant sa ma ajute sa-i indeplinesc ultima dorinta. Am ajuns pe la cinci dupa-amiaza la Agapia, am dus-o in chilie pe paturi, seara la ora noua am marturisit-o, dimineata la trei am impartasit-o si pe 9 mai, de sfantul Hristofor si de ziua mea, a murit, la ora 8. Peste un an, a murit si tata, tot in prezenta mea. Voise sa fie spovedit, fratii mei mi-au spus ca se chinuie sa isi dea sufletul si iar am plecat spre Galati, rugandu-l pe Dumnezeu sa-l tina in viata pana ajung. M-am oprit la o biserica si am luat un preot. Cand am ajuns acasa, tata si-a revenit. Foarte constient, s-a spovedit si sa impartasit, murind in mainile preotului. Voise Dumnezeu ca cei care dorisera sa scape de mine sa moara cu mine alaturi. De la moartea mamei m-am daramat rau cu sanatatea. Am fost internata la Bucuresti si la Iasi, dar zadarnic. Dupa cinci ani de tratamente si internari, doctorii n-au putut sa faca nimic. Atunci m-am dus la racla cuvioasei Paraschiva din Iasi, am plans si i-am spus Sfintei ca nu plec de langa ea pana ce nu ma fac sanatoasa. Trei zile am stat acolo, m-am rugat si am plans. A patra zi m-am ridicat din genunchi sanatoasa, asa cum sunt si in ziua de azi. Chiar daca nu vad deloc cu un ochi, iar cu celalalt numai pe jumatate, sunt multumita cu viata mea. Pentru mine, fiecare pas a insemnat o minune. Dragostea lui Dumnezeu s-a revarsat asupra mea din belsug. CAZACU MARIA (maica Hristofora), Manastirea “Agapia”, judetul Neamt

Examenul 3

In ‘69, studiam electroenergetica la Politehnica ieseana. Anul patru continea si un curs de electronica industriala: 28 de prelegeri. Zilele afectate pregatirii examenului au trecut repede, eu am despicat prea tare firul in patru la primele 20 de prelegeri, astfel ca pe ultimele opt nu mai aveam timp sa le parcurg. Profesorul examinator facuse 28 de bilete de examinare, a cate doua subiecte fiecare, care cuprindeau toata materia. Ca sa am idee ce contin biletele de examen, de la o grupa de studenti ce daduse deja examenul mi-am notat pe o foaie 7 bilete. Examenul era programat intr-o duminica. (In Romania, respectarea sarbatorilor este si astazi o problema nerezolvata: o nerespectare care-i aduce tarii pagube anuale de zeci de mii de miliarde de lei, mutilati, vieti pierdute, dezolare peisagistica etc.) Datorita pozitiei mele la catalog, intram la examen spre seara. Asa ca in ziua examenului, fiind duminica, m-am dus sa particip la Sf. Liturghie, cum faceam de obicei. M-am rugat fierbinte sa trec cu bine examenul. Si deodata, cum ma aflam in picioare in timpul Sf. Liturghii, in minte mi s-a intors foaia pe care notasem cele 7 bilete si mi s-a focalizat atentia pe primul bilet de pe verso. Am fost ferm convins ca acel bilet imi va cadea la examen. Revenit la camin dupa terminarea Sf. Liturghii, am cautat nerabdator pe foaie, sa vad ce subiecte contine biletul spre care fusesem directionat de Sus. 1 - Pentode, 2 - Tiratroane. Al doilea subiect era din cele opt prelegeri neparcurse. M-am apucat sa-l studiez, dar, culmea, lipsisem la acea prelegere si o aveam scrisa de un coleg. Deci, mai greu de invatat pentru mine. Plus relativa complexitate a subiectului, plus timpul ce ma presa sa plec la examen... Toate au nascut indoiala ca poate a fost nesemnificativa prezicerea ce mi se facuse. Dar nu, la examen am tras biletul prezis. Cel cu tiratroanele. Despre ele am demonstrat cunostinte... sumeriene. Dar cum primul subiect il stiusem de 10, profesorul mi-a pus si alte intrebari, din restul materiei, si astfel, cu purtarea de grija dumnezeiasca, cea omniscienta, omnipotenta si omniprezenta, am promovat, si inca cu o nota multumitoare, examenul. “Cheama-Ma in ziua necazului si te voi izbavi si Ma vei preaslavi”, ne indeamna Domnul in Psalmul 49, care se incheie cu “Jertfa de lauda Ma va slavi si acolo (in rugaciune deci, prin care ne unim cu Dumnezeu) este calea in care voi arata lui mantuirea Mea”. Desigur, ceea ce am relatat eu aici reprezinta exceptia, nu regula. Pentru ca, asa cum ne povatuiesc Sfintii Parinti, trebuie sa lucram ca si cum totul ar depinde de noi si sa ne rugam lui Dumnezeu, ca si cum totul depinde de El. Pentru ca realmente totul depinde de Dumnezeu. Dar astazi am ajuns sa ne rugam patru minute si sa stam la televizor patru ore din 24. Or, criza lumii vine din criza de rugaciune, constata, pe drept cuvant, Sfintii Parinti contemporani. Sintagma “Ora et labora! - Roaga-te si lucreaza!”, ce rezuma trairea crestina, a fost uitata. Crestinii nu se mai roaga, nu mai postesc, nu mai privegheaza, pentru ca ei considera aceste nevointe potrivite doar

4

monahilor. Ceea ce a creat o prapastie intre crestinism si crestini. Prapastie si criza din care vom iesi numai prin rugaciune si-o viata conforma poruncilor lui Dumnezeu. Rugaciune curata, fierbinte, staruitoare. A saptea parte din timpul nostru zilnic s-o dam Domnului, ne spun Sfintii Parinti. (Deci, rotund 4 ore din 24.) “De sapte ori pe zi Te-am laudat pentru judecatile dreptatii Tale”, ne spune psalmistul in Psalmul 118. Si tot el: “La miezul noptii m-am sculat ca sa Te laud pe Tine, pentru judecatile dreptatii Tale”. Se ajunge astfel la: “Rugati-va neincetat!”, indemnul Sf. Ap. Pavel si al tuturor sfintilor. Deci, pomeniti numele cel sfant al Domnului in toata vremea: “Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul (pacatoasa)!”. Mi-e drag sa inchei si e de folos, mai cu seama celor inca neconvinsi de puterea si necesitatea rugaciunii, cu constatarea preavrednicului de pomenire Parinte Dumitru Staniloaie: “L-am cautat pe Dumnezeu in oamenii din satul meu, apoi in carti, in idei si in simboluri. Dar aceasta nu-mi dadea nici pace, si nici dragoste. Intr-o zi, am descoperit in scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii ca este posibil sa-L intalnesti pe Dumnezeu cu adevarat in rugaciune. Cu multa rabdare, am incercat si am inteles, putin cate putin, ca Dumnezeu este aproape, ca ma iubeste si ca, lasandu-ma umplut de iubirea Lui, inima mea se va deschide celorlalti. Am inteles ca iubirea este comuniune cu Dumnezeu si cu cel de langa mine. Si ca fara aceasta comuniune, lumea nu este decat tristete, ruine, dezolare, masacre. Numai daca va voi sa traiasca in aceasta iubire, lumea va cunoaste viata vesnica.”

5

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful