PROF.UNIV.DR.

MARIN VOICU

DREPT COMUNITAR Note de curs

Bucureşti, 2003
1

TABLA DE MATERII

TITLUL I......................................................................................................13 DREPT COMUNITAR MATERIAL.........................................................13
CAPITOLUL I...............................................................13 CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ.................................13 IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR..............13
SECŢIUNEA I...........................................................................13 CREAREA COMUNITĂŢILOR EUROPENE.....................13 SECŢIUNEA A II-A.................................................................16 IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR..........................16 1. Izvoarele originare (primare)...................................................................................................17 2. Izvoarele secundare (derivate)..................................................................................................18 3. Principiile generale ale dreptului.............................................................................................18 3.1. Protecţia drepturilor fundamentale ale omului..................................................................19 3.2. Principiul respectării dreptului la apărare.........................................................................19 3.3. Principiul autorităţii de lucru judecat................................................................................19 3.4. Principiul certitudinii juridice.............................................................................................20 3.5. Principiul egalităţii..............................................................................................................20 3.6. Principiul proporţionalităţii................................................................................................20 3.7. Principiul loialităţii (solidarităţii).......................................................................................21 4. Jurisprudenţa instanţelor comunitare şi cutuma....................................................................21 5. Dreptul internaţional şi dreptul naţional.................................................................................22 SECŢIUNEA A III-A................................................................23 RAPORTUL DINTRE DREPTUL COMUNITAR ŞI..........23 DREPTUL INTERN AL STATELOR MEMBRE................23 1. Prioritatea dreptului comunitar...............................................................................................23 1.1. Principiul priorităţii dreptului comunitar..........................................................................23 1.2. Importanţa şi implicaţiile principiului................................................................................24 1.3. Aplicarea principiului în statele membre ale UE...............................................................26 2. Efectul direct al dreptului comunitar......................................................................................28 2.1. Principiul efectului direct....................................................................................................28 2.2. Importanţa şi conţinutul principiului.................................................................................29
2.2.1. Dreptul primar..........................................................................................................................................29 2.2.2. Dreptul secundar (derivat).......................................................................................................................30 2.2.2.1. Regulamentele...................................................................................................................30 2.2.2.2. Directive şi decizii ............................................................................................................31

2.3. Responsabilitatea administrativă a statelor membre..........................................................34 în cazul neaplicării directivelor..................................................................................................34 3. Dreptul comunitar şi tradiţia constituţională..........................................................................35 naţională (exemplul dreptului britanic)......................................................................................35

CAPITOLUL II.............................................................37

2

CETĂŢENIA EUROPEANĂ. DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE FUNDAMENTALE ALE PERSOANEI.....................37
SECŢIUNEA I...........................................................................37 CETĂŢENIA EUROPEANĂ...................................................37 1. Cetăţenia europeană.................................................................................................................37 1.1. Cetăţenia şi cetăţenia europeană.......................................................................................37 1.2. Europa cetăţenilor şi cetăţenia europeană.........................................................................38 1.3. Cetăţenia europeană şi tratatele constitutive......................................................................38 2. Cetăţenia europeană şi cetăţenia naţională.............................................................................39 2.1. Cetăţenia europeană, complementară ...............................................................................39 cetăţeniei naţionale ....................................................................................................................39 2.2. Cetăţenia europeană, corolar al naţionalităţii...................................................................39 unui stat membru.......................................................................................................................39 3. Statutul cetăţeanului european ................................................................................................40 3.1. Dreptul de participare la alegerile publice.........................................................................41
3.1.1. Participarea la alegerile pentru ..............................................................................................................41 Parlamentul European.......................................................................................................................................41

3.2. Participarea la alegerile municipale...................................................................................42
3.2.1. Principiul constituie un progres însemnat..............................................................................................42 al cetăţeniei europene........................................................................................................................................42 3.2.2. Modalităţi de exercitare a participării....................................................................................................43

4. Protecţiile cetăţeniei europene ..............................................................................................43 4.1. Protecţia asigurată de autorităţile diplomatice ..................................................................44 şi consulare ale statelor membre................................................................................................44
4.1.1. Principiul...................................................................................................................................................44 4.1.2. Punerea în aplicare a principiului...........................................................................................................44

4.2. Dreptul de petiţionare..........................................................................................................45
4.2.1. Originea şi sediul materiei.......................................................................................................................45 4.2.2. Admisibilitatea petiţiei ............................................................................................................................45 4.2.3. Examinarea în fond şi posibile soluţii date petiţiei.................................................................................46

4.3. ”Plângerea” către mediator................................................................................................47
4.3.1. Instituţia mediatorului ............................................................................................................................47 4.3.2. Admisibilitatea plângerilor .....................................................................................................................47 4.3.3. Rolul mediatorului....................................................................................................................................48

4.4. Dreptul de a comunica cu instituţiile .................................................................................49 şi organele comunitare...............................................................................................................49 SECŢIUNEA A II-A.................................................................49 LIBERTĂŢILE FUNDAMENTALE......................................49 1. Libertatea de circulaţie şi de şedere.........................................................................................49 1.1. Extinderea beneficiarilor libertăţii......................................................................................50 de circulaţie şi de şedere............................................................................................................50
1.1.1. Cetăţenia unui stat membru – condiţie ..................................................................................................50 a libertăţii de circulaţie şi de şedere..................................................................................................................50

2. Libertatea profesională, drept al persoanei........................51 2.1. Domeniul de aplicare al libertăţii profesionale..................................................................51
2.1.1. Libertăţile consacrate de dreptul comunitar..........................................................................................51 2.1.2. Beneficiarii libertăţii profesionale...........................................................................................................52

2.1.3. Locurile de muncă şi serviciile excluse............................................................................53 3

.........57 SECŢIUNEA A III-A............................. Calificarea profesională......3......... Transportul feroviar................84 4 ........77 5............62 de securitate socială..................................................................................................................................................74 LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR...............................58 1............................................................................... Protecţia sănătăţii..1........................................................................................................................2................................................... Transportul aerian.............74 CAPITALURILOR ŞI PLĂŢILOR............................. Reglementari sectoriale................................................... Principiul nediscriminării................................................................................................................74 2.................................................. Specificitatea dreptului comunitar al sănătăţii...................................................................... Cultura şi comunitate europeană............................... Caracteristicile generale ale protecţiei.......................................................74 LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR.................................................................2.............5...................................................................................................78 LIBERA CIRCULAŢIE A SERVICIILOR..................................................1......1........................2......................... Transporturile...............62 1......................................82 1............................83 SECŢIUNEA A III-A.....................66 3...........................................................................................................................................65 2.................................2............................................................................................... SERVICIILOR..........................................................................................2....................................1...................................................78 1........................1......................... Transportul terestru..........................................................64 2.............................................. Interzicerea restricţiilor cantitative şi a................................................2.....2.................................................4................................................................................ Protecţia drepturilor sociale................................. Drepturile lucrătorilor salariaţi.........................2....................................72 CAPITOLUL III....................54 2.............................. Lupta contra marginalizărilor........................... Protecţia culturii.......78 1...........................................57 1........................ Regimul juridic al diferitelor moduri de transport............................................ Drepturile recunoscute în cadrul......68 4..................................78 1..... Cadrul general al politicii transporturilor.......................................1....................................................................66 3...............4......................................................................................................................75 măsurilor cu efect echivalent...............54 2..........................57 1........................................................65 2........57 APĂRAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE......................... Protecţia consumatorilor............................ Monopolurile de stat comerciale............................55 2.. Accesul la profesie...........1........77 SECŢIUNEA A II-A................................................................. Clauze de protecţie. Uniunea vamală şi barierele fiscale...............................54 libertăţii profesionale........................ Transportul maritim ..........................................................................80 1.............................................74 1........................................2................................................54 2........................................................1...................................................................................80 1.........................................................67 4.........................68 comunitare a mediului..................2...........................................81 1.......2.3..............................................................2.................76 4.................2........................82 1...................72 5...................................................... Reglementarea ........................2.........................................................................................74 SECŢIUNEA I.................................75 3............ Protecţia socială: coordonarea regimurilor .....3.. Învăţământul şi formarea profesională.........68 4................................................................................................................ Regula raţiunii...........70 5......................................................84 LIBERA CIRCULAŢIE A CAPITALULUI.................................................................................. Transportul fluvial..... Protecţia mediului.............................................................................................................2............................. Securitatea generală a produselor ...................

...............................................................................................4............................90 2...........................................................85 din Tratat...................2.............................................................................................................................91 1.............2.92 2...................................2........89 2........................................1.................................................................................... Acordurile bilaterale.............. Acorduri de cercetare şi dezvoltare........................................................................85 circulaţie a plăţilor.........................................................................................................1......92 2...94 2......95 2................... Domenii de aplicare a libertăţii de...........................................................84 1.............95 2.......... Acorduri de cooperare......................................................1..............2.......................94 2....................................85 POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ........................................94 noile ţări industrializate (NPI)...................................................85 CONCURENŢA................... Relaţiile Uniunii Europene cu ţările din ................................................................87 1...............................90 de tehnologie.............. Relaţiile comerciale cu ţările cele mai avansate....................................................................................................86 1.............................92 2...........................................................................93 2...................................................... Programele multilaterale de ajutor ....95 Europa Centrală şi de Est (PECO).............................................................................3.................................................1..........................subiecte.......1.......... decizii. Întreprinderile şi asociaţiile de întreprinderi .................................................................... Acordurile regionale în spaţiul .........................................................................................................................................2......................................................85 1.................. Practicile anticoncurenţiale..........................................................................................................................................................88 2......................................................93 economic european (EEE)....................92 2...95 acordat PECO.............. Efectele practicilor anticoncurenţiale................................................................................................2...........................................88 2...................................... Domenii de aplicare a libertăţii de circulaţie......1...........95 2.................................... Relaţiile bilaterale dintre UE ŞI PECO................3....95 Acordurile de asociere..................................................... Domeniul politicii comerciale comune... Conţinutul relaţiilor cu NPI.....................84 a capitalurilor.................................................................90 1............................................. 81 par...............................92 internaţionale........................................................................................................................ Admisibilitatea unor acorduri.....................1....................................84 2................................4....... Condiţii de aplicare.............................................87 1.....................3....... Afectarea comerţului dintre statele membre............................................................................. Reguli prohibitive...........................85 SECŢIUNEA I...................ŞI PLĂŢILOR.........91 1....................................86 1........85 CAPITOLUL IV...............................91 1...........................1...........................90 SECŢIUNEA A II-A........................................................93 2...... deciziilor sau practicilor interzise..........................................................86 1..........1...................... Fundamentul relaţiilor cu NPI.......1........................1........... Efecte extrateritoriale.........................................2.......................................... Acorduri în domeniul transferului..........3...................................................................................................2........................................................1........................88 2.....96 5 ................................................................................ Uniunea Europeană în relaţiile comerciale...........1................1..............................88 şi practici concertate...................3................................................90 POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ......................................................... Aplicarea art.......................................................................1..... 1 şi 2.............................................1................................. Acordurile cu aplicare generală....................................2....................................... .......................................................................2.......................................................................1..........................86 ale acordurilor............................ Acorduri şi practici concertate verticale......... Politica comercială în expansiune continuă................................................................... Extinderea politicii comerciale comune... Domeniul iniţial.1.................................................................85 1............ Relaţiile intre Uniunea Europeană şi .................................................3..........................................................................................................................................................................

..................................................................................112 1.....2............114 1.............................................98 CAPITOLUL VI....................106 SECŢIUNEA A II-A...................................CAPITOLUL V....101 1............ Atribuţii de supraveghere şi control.................................................................................................2.....................................................................................2........................................................................ Atribuţii decizionale legislative................................. Obiectivele PESC (Politicii externe şi de securitate) a U...........................................................................................................................................................................................................3.........................................102 în jurisprudenţa CJCE...............102 2................112 SECŢIUNEA I......... Apărarea drepturilor fundamentale la nivel................................................................................................113 1............................ Acordurile de asociere................... Necesitatea unui catalog al dreptului fundamental..106 A COMUNITĂŢILOR EUROPENE...........................................................................................................................................................................2........2.....................................98 de statele membre cu state terţe......................................... Apărarea drepturilor fundamentale.......................................................... Garantarea drepturilor fundamentale.....................................................................................................................................105 3...............................................................97 POLITICILE EXTERNE COMUNITARE..............................................2....112 INSTITUŢIILECOMUNITARE....................................97 2..................2......................................100 NOI ORDINI CONSTITUŢIONALE A UNIUNII EUROPENE................................................................105 3........2..114 al poporului..................................................................1..............................103 2.......112 INSTITUŢIILE COMUNITARE DE DECIZIE............................................. Acordurile internaţionale încheiate....................................................................................2.......................................100 DREPTURILE FUNDAMENTALE .....................................101 2......................97 1......................112 CAPITOLUL I.....................E....114 6 .. Relaţiile cu organizaţiile internaţionale...........106 ÎN EVOLUŢIA CONSTITUŢIONALĂ ACTUALĂ..................................................106 CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE..............................................................................1....106 TITLUL II...............................................................................112 PUTERILE COMUNITARE....................98 şi cu ţări terţe..........................................ELEMENTE ALE UNEI.102 2...............................104 3................4...................113 1......1.............................113 1..................................................................100 SECŢIUNEA I..... Siguranţa în faţa legii şi transparenţa......................................104 comunitar şi naţional...................101 fundamentale................................................................................................................................................................................................................................... Definirea atribuţiilor.. Cadrul constituţional al drepturilor ................. Atribuţii de anchetă şi de avocat...................................................................98 3..............................................................................113 1.......... Constituire................................................................106 ALE UNIUNII EUROPENE – DOCUMENT DE REFERINŢĂ.....................1................................................................................112 DREPT COMUNITAR INSTITUŢIONAL................................................................................................................................... Principii de drept........... Funcţia de legitimare şi de integrare............................................1.....................................................113 1.............................................................. Parlamentul European.98 2.101 CONSACRAREA ŞI APĂRAREA DRETURILOR FUNDAMENTALE............................................................ Atribuţii....97 2.........103 în jurisprudenţa CJCE......................................................3....... Relaţiile externe...................................................................

.. Jurisprudenţa şi funcţiile Curţii de Justiţie..................117 şi funcţionare..................................................128 Instituţia CEJ...........................................................................................131 4.....................................................................................................................3.....................121 4....................................................................................................................1.................................................................116 3.......116 4.....................................................2.......................................... Actele supuse controlului.................................................................................131 4.........................2......................................................................................................................................117 Ordinii de drept comunitar............................5..............................................124 4.4...........2............123 4.......................128 Jurisdicţia CEJ...............115 3..........2................................................................................................131 comunitare...............................4..........................................................................................................2..................................1.........2...........................115 2.......................................... Funcţiile CJCE.......................................... competenţă ...........130 Instituţia CEJ – Perspective..................................................1........................132 4.................................................................129 Jurisdicţia Curţii de Primă Instanţă.......117 4...........................................................................................................................................................................130 II............................................. Constituire şi componenţă.........132 III.........................................1.125 4...3...............................3...........2................................................. Generalităţi............117 a Comunităţilor Europene în sistemul ................1............. Rolul instituţional al CJCE.122 4.....................................................................................115 2...................................133 4................................... Anexe...................2..................1..............................................................................2...........................................2.................................................................................................1.........................................118 4....................2........................................................133 statelor membre.120 4....................1.......1................................................... Acţiuni şi proceduri................................4...................... Metode de adoptare a hotărârilor ...................................................................................................... Justiţia comunitară. Principalele tipuri de acţiuni...................................1.................................................................. Mandatul jurisdicţional al CJCE ca organ al CE..................... Comisia................................................................................................................................................................................................................................... Organizarea (autoritatea) CJCE.............................................................. Schema de funcţiuni...... Legitimarea procesuală............................................................115 2................................1.......................................................3....... Acţiunea în constatarea neîndeplinirii...................... Compentenţa de control a CJCE........................... Atribuţii....................................................................................................................................................................132 Efectele hotărârilor....124 4... Perfecţionarea justiţiei comunitare................................................................1......................... Declararea nulităţii actelor................. Componenţa CJCE şi a CpIPE.................................................1..1......................................4..........................................................................................................................................................125 4......3............................................................133 7 ........122 4...........124 hotărârilor.....2....................................................................131 4......................... Stilul hotărârilor...................................................... Atribuţii consultative.................................................119 4............................ Generalităţi.....................................................................6.1............................................................3................................129 CEJ: Decizii preliminare............................................3.....................117 Figura 1: Împărţirea puterii în CE.............................1.................127 4..4................117 I.........124 4................................................................................................................................ Modul de lucru şi mecanismele adoptării............................118 4...................................2......129 Statistici ale CEJ.................................................................... Actele susceptibile a fi contestate....................................................................... Acţiunea în anularea actelor instituţiilor..................................................................... Organizare..........2.............................................................5................2..................................................130 4....................... Istoric.119 4... Controlul judecătoresc al actelor................2......................................... Atribuţii..................................................... Controlul judiciar al actelor juridice comunitare......................3.......... Consiliul european................................................ Procedura de control...116 3....................................................................................... Componenţă şi decizii.............2........133 4........130 4...........................

................. Alte organisme comunitare................135 către statele membre......1.......................................2.................................2...................................................................140 4................................................2................................139 publici comunitari......2....................................1........................... Componenţă........... Curtea de conturi......144 1. Acţiunea în răspundere şi...................................................................................146 1...............................................1.............................................................................................................................141 1...............................4........................ Procedura în faţa Curţii de justiţie...140 instanţă (tribunalul).......137 4............................................... Competenţă.............1....5..............137 4......2........................................................................... Executarea hotărârii Curţii de justiţie........2...........146 8 .............................2............................................................................................144 1.................................................................2..134 Comisiei (faza procedurală administrativă).................1..................... Supravegherea exercitată de Comisie..................................................................................................................2...................2...................137 4........................................... Banca europeană de investiţii..............................144 1...............134 4....... Acţiuni introduse de funcţionarii.........................146 2.......................................................... Regulamentele...............................144 SECŢIUNEA I..............................................................................................................133 lor conform tratatelor comunitare......142 2................................................... Actele instituţiilor juridice comunitare.....2........................ 288 alin..................................133 4............................3...........................................................................................................................................137 condiţiile răspunderii Comunităţilor............................4.141 1..............4. Comitetul consultativ al CECO.1...............................................................142 2........................de către statele membre a obligaţiilor.4..........................................2......................................................................... Acţiunea în răspundere ..........................139 4...... Motivarea...................3..............................................................................134 4.............1...............................................................2................................................ Deciziile.........................146 a actelor comunitare....140 SECŢIUNEA A II-A.................. Comitetul economic şi social..1.... Procedura în faţa Curţii de primă.......................................139 4........................................... Directivele........................... Arbitrajul.............................145 1..................1.......................................134 4.....................1.....................................................................................................................................................................................................142 2................136 4................................................................................................. Alte cazuri de control........................................... Motivarea şi procedura de adoptare......................... 2 CE..........................................2............................................................... Procedura judecătorească............................................................. Condiţiile necesare de admisibilitate a acţiunii ......134 4........139 IV............................. Recomandările şi avizele.............................2.....142 2..............................2.141 INSTITUŢIILE COMUNITARE CONSULTATIVE......................................................1....... Acţiunea contra sancţiunilor pecuniare.................................. Faza jurisdicţională........1................................................................................1...................................... Procedura de control iniţiată de Comisie................................143 CAPITOLUL II.........................137 (în daune) – art.......................................146 2................................................................................................................................................................140 4................................1.......135 4......141 2...................................................................2........137 4...............................................................................................2..................................................................................................................................................................141 1..............1....................140 de la Luxemburg.........................................................................144 INSTRUMENTELE JURIDICE COMUNITARE........................................................................................2...2.......................1..............................................3......... Comitetul regiunilor....................................................... Legitimare procesuală.........................3................................................................................144 INSTRUMENTELE JURIDICE COMUNITARE ŞI144 SISTEMUL DECIZIONAL....................... Neîndeplinirea obligaţiilor de .....................

.........151 COMUNITARE............................148 CAPITOLUL III.....2...............157 A UNIUNII EUROPENE...............................................................168 BIBLIOGRAFIE...................................................168 SECŢIUNEA A II-A................................................................. Procedura de adoptare........................................................151 SECŢIUNEA A II-A..................2....................................................................................151 INSTITUŢIILE COMUNITARE DUPĂ.............................................................................................................................................................147 SECŢIUNEA A II-A...................................148 SISTEMUL DECIZIONAL AL INSTITUŢIILOR EUROPENE.........................................................151 SECŢIUNEA I..................168 COOPERAREA JUDICIARĂ................................................................. ACŢIUNILE ŞI INSTITUŢIILE...............157 CAPITOLUL IV.......157 NOUA ARHITECTURĂ CONSTITUŢIONALĂ.......................185 9 ............................. PRIVIRE SUCCINTĂ.................................151 PRINCIPIILE.................................................................168 COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE CIVILĂ168 SECŢIUNEA I.....168 LEGISLAŢIA COMUNITARĂ....................................................171 ABREVIERI....151 TRATATUL DE LA NISA..................................

10 .

IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR SECŢIUNEA I CREAREA COMUNITĂŢILOR EUROPENE Privire succintă asupra istoricului şi evoluţiei construcţiei europene Odată cu lansarea. care urmărea plasarea producţiei de oţel şi cărbune sub o Înaltă Autoritate în cadrul unei organizaţii deschise altor ţări europene – luarea deciziilor de către organe compuse din reprezentanţii guvernelor. taxele la import şi la export ori taxele având efect echivalent şi restricţiile cantitative privind circulaţia produselor. 19. La 20 mai 1955 printr-un Memorandum al ţărilor Beneluxului prin care se afirmă principiul că integrarea economică ar trebui să preceadă integrarea politică. a planului “Schumann”. precum şi măsurile care împiedică libera alegere de către cumpărător a furnizorului. statele nu vor fi obligate prin decizii contra voinţei lor (aplicarea regulii unanimităţii). c. începe o fază hotărâtoare în destinul comunităţilor europene1. pag.. Cavendish Publishing Limited. la 9 mai 1950. împreună cu 1 A se vedea D. la Paris. în sensul că sunt recunoscute ca incompatibile cu piaţa comună a cărbunelui şi oţelului şi că vor fi abolite şi interzise: a. Simon. 4. Tillotson. European Community Law. practicile restrictive care tind spre împărţirea şi exploatarea pieţii. deciziile vor obliga numai statele ce le acceptă – au subscris şase state: Belgia. subsidiile şi ajutoarele acordate de către state ori taxele speciale impuse de state în orice formă ar fi ele. d. Italia. Cavendish Publishing Limited. pag. între cumpărători şi între consumatori. 11 . a unor instituţii precum: Consiliul de Miniştri. 2nd ed. Fundamentul economic al acestui Tratat se află în dispoziţiile art. la Roma. W. 1997. ca atare. care. 7-10. Comisia Europeană. Tratatul stabilind Comunitatea Economică Europeană şi Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene a Energiei Atomice. J. S-a convenit crearea. La data de 25 martie 1957 au fost semnate. Text Cases and Materials. Le système juridique communautaire. Luxemburg şi Olanda. funcţiunile unei Adunări Parlamentare şi ale unei Curţi de justiţie urmând a fi îndeplinite de Adunarea şi de Curtea înfiinţate potrivit Tratatului CECO. 12. Franţa. Germania. PUF. Cairns. Introduction to European Union Law. London. 1996. în special în privinţa preţurilor şi condiţiilor de livrare ori a tarifelor şi condiţiilor de transport. London-Sydney. La cele trei principii fundamentale ale acestui plan.TITLUL I DREPT COMUNITAR MATERIAL CAPITOLUL I CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ. b. măsurile şi practicile discriminatorii între producători. Paris. pag. 1997.

afirmarea identităţii pe scena internaţională în special prin punerea în aplicare a unei politici externe şi de securitate comună. întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor resortisanţilor statelor membre prin instituirea unei cetăţenii a Uniunii. ca şi asupra balanţei de plăţi ori problemelor generate de existenţa Commonwealth-ului). 1991. garantânduse siguranţa şi securitatea popoarelor în condiţiile facilitării liberei circulaţii a persoanelor. Asupra Tratatului. într-o procedură anume prevăzută. Prin Actul Unic European s-a creat o dinamică favorabilă punerii în aplicare a altor reforme care vor trebui să permită realizarea Uniunii economice şi monetare şi să contribuie la edificarea unei Uniuni politice. pag. Daloz. G. A). 12 . Obiectivul major al Uniunii este acela de a organiza în mod coerent şi solidar relaţiile între statele membre şi între popoarele lor (art. Rapoartele adoptate la Luxemburg în 1970. această piaţă cuprinzând o zonă fără frontiere interne în care libera circulaţie a mărfurilor.Tratatul CECO. persoanelor. Actul Unic European cuprinde măsuri privind realizarea Uniunii economice prin înfăptuirea unei pieţe interne în 1992. întărindu-se astfel identitatea Europei şi independenţa ei în scopul promovării păcii. prin crearea unui spaţiu fără frontiere interne. commentaires. prin care s-au pus bazele Cooperării politice europene. Creşterea numărului de membri ai Comunităţilor europene. semnat la 17 şi 28 februarie 1986 la Luxemburg. promovarea unui progres economic şi social echilibrat şi durabil. Communautés Européennes. 4. 2. la 7 februarie 1992. sistemele ei de finanţare şi implicaţiile bugetare. coeziunea economică şi socială. dezvoltarea unei cooperări mai strânse în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. a Tratatului de la Maastricht privind instituirea unei Uniuni europene3. Weyland. o monedă unică. în ce măsură 2 3 L. menţinerea a ceea ce s-a dobândit din punct de vedere comunitar (“l’acquis communautaire”) şi dezvoltarea acestuia în scopul de a examina. 51. prin întărirea coeziunii economice şi sociale şi prin stabilirea unei Uniuni economice şi monetare comportând. astfel că acesta din urmă trebuia adaptat noilor cerinţe în condiţiile în care era din ce în ce mai clar că nu se putea evita cooperarea politică. Cloos. Bruxelles. cu unele rezerve care ar rezulta din procesul de aderare la Comunităţi a unui nou membru şi asupra unor probleme care generează unele dificultăţi (incidenţele politicii agricole comune asupra costului vieţii şi asigurarea unei evoluţii pozitive a agriculturii britanice. Intrarea în vigoare a noilor tratate a avut loc la data de 1 ianuarie 1958. dezvoltarea ştiinţifică şi tehnologică şi mediul înconjurător. a se vedea J. au generat unele dificultăţi în formularea şi aplicarea politicilor comunitare în procesul integrării economice. genèse. D. În 1978 a urmat crearea unei unităţi monetare – ECU. precum şi măsuri privind politica socială. serviciilor şi capitalului este asigurată în conformitate cu dispoziţiile Tratatului. În anul 1967 guvernul britanic şi-a manifestat voinţa de a accepta Tratatul de la Roma. Cartou. ca urmare a ratificării lor de către părţile contractante. O fază decisivă a procesului integrării europene a început o dată cu semnarea de către cei doisprezece membri ai Comunităţilor europene. Le Traité de Maastricht. 3. În realizarea acestuia s-a afirmat că se urmăreşte în mod special (art. B): “1. ca şi nivelul diferit de dezvoltare şi al structurii economice. 1993. la Copenhaga în 1973 şi la Londra în 1981. Bruylant. 5. inclusiv definirea unei politici de apărare comună. au constituit cadrul legislativ fundamental al integrării economice europene2. Vignes et J. la sfârşitul ei. progresului şi securităţii în Europa şi în lume. ca şi Declaraţia solemnă de la Stuttgart din 1983 a şefilor de state şi guverne privind Uniunea europeană şi practicile stabilite gradual între statele membre au fost confirmate prin Actul Unic European. Reinesh. analyse. iar la 13 martie 1979 a intrat în vigoare un sistem de stabilizare a ratelor de schimb.

65-71. Bulgaria. 4. Au mai fost adoptate o anexă cu echivalenţa vechii şi noii numerotaţii şi protocoalele anexate. a se vedea V. nr. în R. Slovenia. precum şi asupra unor probleme privind ratificarea. B (2) este formulat într-o anumită măsură diferit.C. în special prin crearea unui spaţiu fără frontiere interne. 3) Prevederi generale şi finale. începută la 29 martie 1996. V. Tratatul a fost supus ratificării de către statele membre ale Uniunii europene potrivit procedurilor naţionale respective. afirmarea identităţii ei pe scena internaţională. Noul Tratat cuprinde trei părţi: 1) Modificări aduse tratatelor. Prevederile art. Constanţa Călinoiu. care ar putea să ducă la o apărare comună. Parlamentul european.C. 2/1999. B (2) alin. prin instituirea unei cetăţenii a Uniunii. Principalele dispoziţii din Tratatul de la Maastricht. Conferinţa a mai adoptat 51 de declaraţii şi a luat notă de alte 8 declaraţii. constituit în principal. 2. Estonia. Duculescu. azil. în care libera circulaţie a persoanelor este asigurată în asociere cu măsuri specifice cu privire la controalele la graniţele exterioare. Cehia. Tratatul de la Amsterdam – instrument juridic de referinţă în procesul integrării europene. pag. întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor resortisanţilor statelor membre. A (1) par. Ungaria. Uniunea dispune de un cadru instituţional unic perfecţionat şi adaptat. în special prin punerea în aplicare a unei politici externe şi de securitate comune. de Consiliul european. 5 A solicitat aderarea la 22 iunie 1995. 2) Simplificare.politicile şi formele de cooperare statornicite prin acest Tratat ar trebui să fie revizuite în vederea asigurării eficacităţii mecanismelor şi instituţiilor comunitare”.în art. 5. 3 au consacrat fundamentele Uniunii. Polonia. alte zece state au depus cereri de aderare: România5. imigrare şi combaterea criminalităţii. Slovacia. la Torino. în R. în care deciziile sunt luate cât mai deschis şi cât mai aproape posibil de cetăţeni. în cuprinsul cărora au fost aduse modificări prin Tratatul de la Amsterdam sunt: . urmare a desfăşurării Conferinţei interguvernamentale de revizuire a Tratatului de la Maastricht. menţinerea şi dezvoltarea Uniunii ca un spaţiu de libertate.D. Comisia şi Curtea de justiţie. Tratatul de instituire a Uniunii europene.D. nr. J7 (17). Tratatele privind instituirea Comunităţilor europene şi unele acte legate de acestea au fost modificate prin Tratatul din 2 octombrie 1997 de la Amsterdam. 7-8/1999. prin întărirea coeziunii economice şi sociale şi prin stabilirea unei Uniuni economice şi monetare. comportând în cele din urmă o monedă unică în conformitate cu prevederile Tratatului. completate cu politicile şi formele de cooperare instituite de Tratat. în conformitate cu art. securitate şi justiţie. Duculescu. Letonia şi Lituania. inclusiv elaborarea progresivă a unei politici de apărare comună. promovarea progresului economic şi social şi a unui înalt nivel de folosire a forţei de muncă şi realizarea unei dezvoltări durabile şi echilibrate. 63-68. . Tratatul de la Amsterdam a intrat în vigoare la 1 mai 1999 după depunerea la 30 martie 1999 a ultimului instrument de ratificare4.art. în sensul că aceasta este întemeiată pe Comunităţile europene. 2 a fost înlocuit în sensul că Tratatul constituie o nouă etapă în procesul creării unei uniuni fără încetare mai strânse între popoarele Europei. pag. După adoptarea Tratatului de Maastricht. Ratificarea tratatelor de la Maastricht şi Amsterdam şi unele implicaţii pe planul dreptului constituţional. relative la obiectivele Uniunii europene. 13 . menţinerea integrală a acquis-ului comunitar şi dezvoltarea lui în scopul de a examina măsura în care politicile instituite de Tratat ar trebuie să fie revizuite în vederea asigurării eficacităţii mecanismelor şi instituţiilor comunitare”. 4 Asupra unor elemente de noutate aduse de Tratatul de la Amsterdam. în sensul că Uniunea îşi propune ca obiective: “1. 3.

şi anume: 1.Tratatele de instituire a celor trei Comunităţi europene. Lyon-Caen.decizia şi actul privind alegerile directe în Parlamentul european (1976). Dalloz. prin care se fac recomandări detaliate în cazul fiecărei cereri şi asupra lansării procesului de negociere. A. art. 1. . 84 CECO. 2. 14 . SECŢIUNEA A II-A IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR În doctrină se disting două categorii esenţiale de izvoare ale dreptului comunitar: izvoare primare şi izvoare secundare. Intrarea în vigoare a Tratatului în cauză este prevăzută pentru prima zi a celei de-a doua luni ce urmează aceleia în care este depus instrumentul de ratificare de către ultimul stat semnatar care îndeplineşte această formalitate. aşa cum se precizează în chiar cuprinsul lor (art. . Partea a doua – Dispoziţii finale şi tranzitorii: art. 207 Euratom). 4ème éd. 3. luându-se notă de alte 3 declaraţii. Droit commercial européen. . 26-28. Ele fac parte integrantă din aceste acte.deciziile şi tratatele de aderare. 1 – art.cele două tratate bugetare. Tratatele care instituie Comunităţile europene şi unele acte asociate acestora (Partea întâi – Modificări de fond: art. Pentru o Europă mai puternică şi mai extinsă”.deciziile privind resursele proprii ale Comunităţilor. Protocolul care a fost anexat la Tratatul CE şi care se referă la consecinţele financiare ale expirării Tratatului CECO şi la fondurile de cercetare privind cărbunele şi oţelul. Tratatele CE şi Euratom şi care priveşte Statutul Curţii de justiţie. Goldman. Unele dintre aceste acte comunitare cuprind şi protocoale anexe.Cu privire la cererile de aderare ale acestor state Comisia a adoptat la 16 iulie 1997 “Agenda 2000. . 7 – art. 311 CE. pag. 67 din Tratatul CE.Tratatul de la Maastricht.Actul Unic European şi Tratatul de fuziune din 1967. . 1983. 4. Protocolul care a fost anexat la Tratatul privind Uniunea europeană şi Tratatul CE şi care priveşte extinderea Uniunii europene. 13). . Prin Tratatul de la Nisa s-au modificat Tratatul privind Uniunea europeană. Protocolul asupra art.Tratatul de modificare a tratatelor de instituire a Comunităţilor europene privind Groenlanda (17 martie 1984). . 6.Tratatul de la Amsterdam. .Tratatul de la Nisa. . Izvoarele originare (primare) În categoria izvoarelor primare sunt incluse actele juridice fundamentale ale dreptului comunitar6 constituite de: . S-au mai adoptat 4 protocoale. 6 A se vedea în acest sens B. art. precum şi 24 de declaraţii. Protocolul care a fost anexat la Tratatul privind Uniunea europeană.

Consiliul acţionând unanim la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului. V. lichidarea. însă. 2. 48. în mod obişnuit. în domeniile energiei. trebuie să fie conforme principiilor generale ale dreptului 7 8 Acestea sunt convenţii internaţionale care produc efecte numai în relaţiile dintre statele membre ale U. care sunt înfăptuite prin intermediul diverselor politici comunitare şi.protecţia persoanelor. 1346/2000. el va fi lipsit de efecte juridice.E. A.Aceste acte comunitare menţionate constituie un adevărat “corpus” constituţional. în caz contrar. dreptul secundar trebuie să fie conform obiectivelor fundamentale. Goldman. Izvoarele secundare (derivate) Cea de-a doua categorie – izvoarele secundare – cuprinde. nu a fost semnat de niciunul dintre statele membre. . dacă acţiunea Comunităţii s-ar dovedi necesară spre a se atinge. unul dintre obiectivele Comunităţii şi Tratatul nu a prevăzut competenţele necesare. în cazul în care o materie nu este reglementată prin legislaţia fundamentală. 2 al art. aranjamentele. pag. 293 CE. 9 L. Având caracter derivat. Convenţiile de la München din 1973 şi de la Luxemburg din 1989 relative la brevetele europene. Drept instituţional comunitar. Pe de altă parte. în măsura în care este necesar. concordatul şi alte proceduri similare. cit. Lyon-Caen. Conform art. 91. în cursul funcţionării pieţei comune. falimentului (proiectul de Convenţie privind falimentul. . op. pag. chiar dacă Tratatul nu enunţă expres obiective specifice ale unei anumite activităţi. nu sunt simple rezoluţii sau recomandări care sunt folosite de regulă în dreptul internaţional9. cit. statele membre. aceste obiective pot fi normal deduse prin interpretare.recunoaşterea reciprocă a societăţilor comerciale şi firmelor în înţelesul par. respectiv comunitare. Cartou. păstrarea personalităţii juridice în cazul transferului sediului lor dintr-o ţară în alta şi posibilitatea fuziunii între societăţi şi firme cârmuite de legile diferitelor ţări. Ele. Convenţia din 1990 privind eliminarea dublei impuneri în caz de corectare a beneficiilor întreprinderilor asociate8. op. Convenţia de la Roma din 1980 asupra legii aplicabile obligaţiilor contractuale. pot încheia convenţii între ele privind: “. dar care. 117. 33-35. va lua măsurile necesare. care consideră că actele instituţiilor comunitare constituie “sursa cea mai importantă a dreptului comunitar”. 308 CE prin care se dispune că. În acelaşi timp. A se vedea B. generale. adoptat de Consiliu la 29 mai 2000 privind procedurile de insolvabilitate reţine elementele esenţiale ale acestui proiect). Marcu. 1994. actele adoptate de instituţiile comunitare în scopul aplicării prevederilor Tratatului: regulamente. Convenţia de la Bruxelles din 1968 privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială. ale Comunităţilor şi obiectivelor cu caracter mai specific. pag. Termenul “act comunitar” înseamnă orice instrument legislativ sau administrativ adoptat de autorităţile administrative ale comunităţilor. totuşi. Regulamentul nr. decizii.eliminarea dublei impuneri în cadrul Comunităţii. statele membre au adoptat noi reguli originare pe calea convenţiilor sau au pregătit asemenea reguli. stabilit de Consiliu în 1995. Ele au un caracter juridic obligatoriu. . Editura Nora.. ele având prioritate asupra altor acte comunitare de nivel inferior şi beneficiind de o prezumţie absolută de legalitate.simplificarea formalităţilor privind recunoaşterea reciprocă şi executarea hotărârilor curţilor ori tribunalelor şi a sentinţelor arbitrale”. totuşi. În asemenea situaţii se poate recurge şi la art. 15 . Astfel au fost adoptate mai multe asemenea convenţii 7: Convenţia din 1968 privind recunoaşterea reciprocă a societăţilor. satisfacerea şi protecţia drepturilor în aceleaşi condiţii ca în cazul drepturilor acordate de fiecare stat propriilor săi resortisanţi. dreptul secundar nu poate contraveni dreptului primar. proprietăţii industriale. directive.

precum şi prohibiţiile specifice enunţate de Tratat în diverse domenii (art. în practica jurisdicţională. Aplicarea principiilor se poate face prin referire expresă în tratatele comunitare şi trebuie să fie general acceptate în ordinea juridică naţională a statelor membre în scopul de a constitui principii generale de drept comunitar. . cu sau fără elemente de echitate şi imparţialitate. Drepturile fundamentale constituie o parte integrantă a principiilor de drept a căror respectare o asigură organele comunitare de jurisdicţie şi. Protecţia acestor drepturi. o condiţie a dobândirii calităţii de membru al Uniunii europene). în acest sens. 48.principii juridice obligatorii care sunt o moştenire juridică comună Europei ca formă a dreptului natural. Principiile generale ale dreptului Principiile generale ale dreptului. 43.reguli de reglementare comune legislaţiei statelor membre. produsă de-a lungul anilor şi în nivelul lor de dezvoltare economică. respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. etc. S-ar putea distinge trei categorii de principii: . însă. democraţiei.1.comunitar. ele sunt o creaţie a instituţiilor comunitare (inclusiv a Curţii de justiţie) ca urmare a interpretărilor şi motivărilor legale şi pot lua conturul unor principii generale. 9. datorită caracterului de noutate a dreptului comunitar care se află încă în etapa consolidării sale. spre exemplu. în fapt. ca ele să fie expres enunţate. ca izvoare juridice. spre deosebire de ordinea internă a fiecărui stat care cunoaşte o lungă perioadă în care ea s-a sedimentat. ci numai să fie acceptate chiar în diverse forme. 39. precum în cazul încorporării în legea fundamentală naţională. aplicările diferenţiate trebuie să respecte principiul nediscriminării. 6 că Uniunea europeană se întemeiază pe principiile libertăţii. 3. precum şi al statului de drept. se impun. 52 şi 59 CE [23. trebuie să fie asigurată în cadrul structurii şi obiectivelor Comunităţii. în sensul că. inclusiv atunci când regulile de aplicare acordă unui stat membru o perioadă mare de implementare. Curtea de justiţie şi Curtea de 10 În Preambulul AUE s-a făcut referire numai la promovarea democraţiei pe baza drepturilor fundamentale recunoscute în Constituţia şi în legile statelor membre. Protecţia drepturilor fundamentale ale omului În faţa Curţii de justiţie au fost puse în discuţie problemele privind protecţia drepturilor fundamentale ale omului în legătură cu care nici unul dintre tratatele comunitare de bază adoptate nu a cuprins prevederi exprese sau cu caracter general. dar dacă sunt încorporate în reglementările comunitare. la 4 noiembrie 1950 şi aşa cum ele rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre10. 3. ele îşi au originea în apropierea sistemelor lor juridice.reguli generale inerente ordinii juridice comunitare care sunt promovate independent de ordinea juridică naţională. în Convenţia europeană şi în Carta socială europeană. în mod deosebit. O categorie aparte de izvoare ale dreptului comunitar are ca obiect izvoarele terţiare incluzând acele regulamente. . 49]). Numai Tratatul de la Maastricht prevede în art. caracterul lor obligatoriu este de netăgăduit. ele sunt mai greu de definit. 16 . Respectarea acestor drepturi formează o parte integrantă a principiilor generale de drept apărate de Curtea de justiţie de la Luxembourg. directive şi decizii care dobândesc forţă juridică din regulile de drept comunitar secundar. în legi ordinare. Nu este necesar. socială şi culturală sensibil egal (este. cât timp sunt inspirate de tradiţii constituţionale comune statelor membre. principii care sunt comune statelor membre şi respectă drepturile fundamentale aşa cum sunt ele garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale semnată la Roma.

să prevadă existenţa ei. respectarea principiului se impune atât în privinţa audierii în procedurile în care pot fi aplicate sancţiuni. excluderea discriminării. Principiul poate fi descris ca obligaţia ce revine autorităţilor publice de a asigura ca legea să fie uşor de stabilit de către aceia cărora li se aplică şi ca aceştia să poată. sub aspectul dreptului de a fi audiat. Principiul egalităţii Acest principiu considerat ca derivând din natura dreptului comunitar presupune. dar potrivit unor reguli având în întregime scopuri diferite.primă instanţă se inspiră din tradiţiile menţionate şi din orientările oferite de tratatele internaţionale pentru protecţia drepturilor omului la care statele membre au colaborat sau pe care le-au semnat. London. Consiliul Uniunii Europene şi Comisia au proclamat solemn Carta drepturilor fundamentale ale omului. European Community Law. însă. Astfel. principiul dreptului la apărare trebuie să călăuzească întreaga procedură în faţa organelor comunitare de justiţie. 3. art. Pitman-Blackstone. prin aplicaţii. Principiul autorităţii de lucru judecat Principiul autorităţii de lucru judecat – un principiu larg acceptat – înseamnă că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată – non bis in idem. dreptul la apărare trebuie să fie asigurat şi în privinţa dreptului de asistenţă din partea autorităţilor naţionale şi a dreptului de asistenţă şi reprezentare legală în legătură cu care există privilegiul profesional legal.3. Principiul certitudinii juridice Principiul certitudinii juridice este un principiu fundamental. cât şi în problema audierii martorilor asupra unor probleme determinate. Charlesworth. 1994. în chiar textele tratatelor comunitare. Astfel. Este necesar ca faptele incriminate să se fi produs pe teritoriul comunitar şi procedurile respective să fie realizate în faţa instanţelor din statele membre. nu fără temei. când aceasta a fost cerută. În practică. în primul rând. Cullen. 141 CE interzice 11 A. adică un tratament egal al părţilor în situaţii identice şi comparabile. 3. cât şi pentru persoanele a căror situaţie juridică şi de fapt este afectată printr-o decizie adoptată de aceste instituţii. H.2.5. El este prevăzut. Sub un alt aspect. se consideră că principiul este respectat. ca şi modul în care ea va fi aplicată şi interpretată11. 17 . Principiul respectării dreptului la apărare Un alt principiu care trebuie să fie luat în considerare în procesul aplicării dreptului comunitar este principiul dreptului la apărare sub multiplele sale aspecte.4. Parlamentul. La Consiliul european de la Nisa din 7-11 decembrie 2000. 3. Principiul că o măsură nu poate fi modificată odată ce ea a fost adoptată de autorităţile competente constituie – a arătat Curtea de justiţie – un factor esenţial care contribuie la certitudinea juridică şi la stabilitatea situaţiilor juridice în ordinea juridică comunitară. Nu mai puţin. potrivit căreia aplicarea legii la o situaţie specifică trebuie să fie previzibilă. atât pentru instituţiile comunitare. într-o procedură diferită. chiar în procedurile administrative. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului având o semnificaţie specială în acest sens. dacă o sancţiune este aplicată de două ori pentru acelaşi act. 3.

Principiul loialităţii (solidarităţii) Acest principiu. două pozitive şi una negativă. care corespunde responsabilităţilor politice ce le revin prin Tratat. numai dacă o măsură este evident necorespunzătoare având în vedere obiectivul care îi este cerut instituţiei competente să îl urmărească. 10 – privind facilitarea realizării sarcinilor comunitare vizează îndatorirea statelor membre de a furniza Comisiei informaţiile cerute spre a se verifica dacă măsurile pe care ele le-au luat sunt conform dreptului comunitar. acest principiu a fost recunoscut prin jurisprudenţă şi este afirmat în diverse sisteme juridice. 10 alin. fără distincţie. adică legislaţiei primare sau secundare. iar art. într-un domeniu în care organele legislative comunitare au o largă libertate de acţiune. în absenţa unor reguli comune privind vânzarea şi cumpărarea unor produse. 12 A se vedea L. El presupune ca legalitatea regulilor comunitare să fie supusă condiţiei ca mijloacele folosite să fie corespunzătoare obiectivului legitim urmărit de aceste reguli şi nu trebuie să depăşească. persoanelor şi capitalului12. În mod asemănător. o formă concretă a lor va fi dobândită.J. La Constitution économique de la CEE în RTDE nr. legalitatea ei este afectată. Potrivit acestui principiu. în sarcina statelor membre. 1. în conjuncţie cu obligaţiile şi obiectivele specificate în Tratat ori care se întemeiază pe acesta. 10 CE. în sensul de a lua toate măsurile corespunzătoare. ele trebuie să fie proporţionale cu scopul avut în vedere. indiferent că sunt generale sau speciale. 1 al art.7. obstacolele la libera circulaţie a mărfurilor în cadru comunitar rezultând din dispariţăţile dintre legislaţiile naţionale trebuie să fie acceptate în măsura în care astfel de reguli. în acelaşi timp. cu deosebire în cel german. 3. consacrat de Tratat şi promovat. cu toate acestea. spre a asigura îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din Tratat ori din acţiunea întreprinsă de instituţiilor Comunităţii. în principiu. se constată că sunt trei obligaţii în sarcina statelor membre. când există o posibilitate de alegere între măsuri corespunzătoare. trebuie să fie aleasă cea mai puţin oneroasă. Constantinesco. 3. iar. 18 . dar. considerat şi el ca derivând din natura dreptului comunitar.discriminarea între sexe prin aplicarea principiului că femeile şi bărbaţii trebuie să primească plată egală pentru muncă egală. care dispune că statele membre vor lua toate măsurile corespunzătoare. s-a accentuat că. 1977. Principiul proporţionalităţii Înainte de a fi încorporat în alin. 12 CE interzice expres discriminarea pe motive de naţionalitate. Principiul nediscriminării se aplică tuturor relaţiilor juridice care pot fi statornicite în cadrul teritoriului comunitar în virtutea locului unde au fost convenite sau a locului unde îşi produc efectele. 3 din art. Prima obligaţie pozitivă este precizată în partea I a art. s-a precizat că. de Curtea de justiţie. Obligaţiile pozitive nu au o formă concretă. ci mai curând una generală. pot fi recunoscute ca fiind necesare în scopul satisfacerii cerinţelor obligatorii privind protecţia consumatorilor. În acest principiu. indiferent că sunt generale sau speciale. este prevăzut la art. de a asigura îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din Tratat ori din acţiunea întreprinsă de instituţiile Comunităţii şi că ele facilitează acesteia îndeplinirea misiunilor ei. Alte dispoziţii interzic discriminarea în materia liberei circulaţii a mărfurilor. Totuşi. denumit şi principiul solidarităţii.6. 3 B[5] CE. aplicabile produselor naţionale ori importate. Cea de-a doua obligaţie pozitivă – prevăzută în partea a doua din alin. de asemenea. mijloacele folosite de autorităţi trebuie să fie proporţionale cu scopul lor. Ele se vor abţine de la orice măsură care ar periclita realizarea obiectivelor Tratatului. II. să meargă mai departe decât este necesar să îl atingă.

. 1 din Regulament nu are efect suspensiv”. Cu toate acestea. Curtea de justiţie a decis că “deoarece Regulamentul presupune că atât timp cât Comisia nu a luat o decizie. The European Court of Justice. Doctrina a mai arătat că Tratatul de la Roma are în fapt caracteristicile unui tratatcadru în sensul că el stabileşte în mod foarte general un anumit număr de obiective şi precizează un cadru în care politicile destinate să realizeze aceste obiective urmează că fie puse în aplicare. unele dintre ele fiind incluse în tratatele comunitare (principiul solidarităţii şi principiul nediscriminării pe motiv de 13 Unii autori sunt de părere că jurisprudenţa ocupă un loc considerabil între izvoarele dreptului comunitar. Hotărârile judecătoreşti nu sunt obligatorii pentru cazurile viitoare. cit. Aceste obiective sunt prevăzute la art. În alte cazuri. prin care. în principiu. realizând un act creativ de legislaţie judiciară. Curtea a recunoscut şi dezvoltat principiile generale de drept comunitar. “autonomia” ori “supremaţia dreptului comunitar”. Basingstoke. pag. MacMillan Press Ltd. se face trimitere la activităţile implicate în acest proces. în unele domenii ale dreptului comunitar. Dehousse. Astfel. aceste tribunale fiind libere să folosească hotărârile preliminare fără consultarea Curţii. astfel că frecvent el recurge la concepte cu un contur neclar. se consideră că fiecare aplicare a dreptului necesită interpretare. A. pag. 1998. O serie de concepte sau principii de drept comunitar precum “efectul direct”. pag. fără argumentarea necesară ori susţinându-se “aptitudinea Curţii de a crea dreptul” – I. 4. la rândul lor. jurisprudenţa Curţii a putut fi considerată ca un important izvor de drept. op. Curtea face referire în mod expres la propriile hotărâri anterioare pentru fundamentarea noilor hotărâri. În acelaşi sens. 2 statele membre trebuie să se abţină de la orice măsură care ar primejdui realizarea obiectivelor comunitare. într-un fel sau altul. Jurisprudenţa instanţelor comunitare şi cutuma a. acordul poate să fie implementat pe riscul propriu al părţilor. 28 care nu precizează exact ce înseamnă “măsuri cu efect echivalent” restricţiilor cantitative sau art. 15 R. “prioritatea dreptului comunitar”. Drept instituţional comunitar european. chiar dacă ele sunt tribunale de ultimă instanţă şi care sunt obligate în mod normal să ceară darea unei hotărâri preliminare asupra tuturor problemelor de drept comunitar. jurisprudenţa nu este acceptată ca izvor de drept în sistemul juridic continental13. 31. 120. 14 A se vedea L. 72. Actami. 3 şi 4. Cartou. 1994. 2 CE. ele nu au efecte erga omnes. Fuerea. care înseamnă că.Cea de-a treia obligaţie – negativă – constă în aceea că. Interpretarea dreptului ar urma să fie cu atât mai necesară cu cât legea este mai generală şi lacunele mai prezente. 39 care nu specifică domeniul de aplicare a excepţiilor de “ordine publică” la libera circulaţie a lucrătorilor15. Bucureşti. ca în materia concurenţei relativă la validitatea noilor acorduri încheiate după intrarea în vigoare a Regulamentului nr.. 19 . având în vedere lipsa reglementării sau reglementarea lacunară. alteori ea a decis că nu este obligată de hotărârile sale precedente şi că tribunalele naţionale sunt îndreptăţite să ceară o nouă hotărâre preliminară dacă ele nu vor să urmeze o decizie dată asupra unei probleme asemănătoare într-o cauză anterioară. dar. Filipescu. regulile sunt perfecţionate şi suplimentate. se consideră că jurisprudenţa Curţii este un izvor esenţial de drept întrucât în numeroase probleme Curtea de justiţie completează şi precizează dispoziţiile Tratatului. acest articol conţine şi mijloacele de realizare a obiectivelor. În concret. Ed. Totuşi. urmează ca notificarea conform art. 17/62. În general. 4 alin.P. menţionate la art. Jurisprudenţa comunitară. concomitent cu asigurarea respectării lor14. Houndmills. 10 alin. cum ar fi art. “aplicabilitatea directă” sunt opera Curţii de justiţie sau au fost perfecţionate de către aceasta. Hamshire and London. potrivit art.

procedurile naţionale care sunt mai puţin favorabile. 16 J. la alin. drepturile fundamentale ale omului. statele membre în cauză vor lua toate măsurile corespunzătoare spre a elimina incompatibilităţile stabilite. de exemplu art. aşadar. ele sunt aplicate ca reguli de drept cutumiar sau ca principii generale de drept. în materie vamală. 5. cit. Cu toate acestea. 48 CE. 1 CE dispune că ele nu vor fi afectate de prevederile Tratatului CE. op. iar altele fiind preluate din tradiţiile juridice naţionale ale statelor membre şi adaptate complexului comunitar (principiul egalităţii ca principiu general. care priveşte constituirea societăţilor şi firmelor în conformitate cu legea statului membru. Referirile exprese sunt. Dreptul internaţional şi dreptul naţional a. să se conformeze regulilor cutumiare internaţionale când adoptă un regulament ce suspendă concesiile acordate de sau în virtutea unui acord care a fost încheiat cu o ţară nemembră. Referirile implicite sunt făcute în special de instanţele comunitare de justiţie în unele cazuri în care au aplicat noţiuni juridice din dreptul naţional.. textul art. fie implicite. aceasta înseamnă că este exclusă considerarea tratatelor în cauză ca făcând parte din ordinea juridică a Comunităţilor. b. deşi nu era obligată. evident. 307. 307 alin. pentru noii membri. Curtea a făcut numai trimitere la principiile dreptului internaţional. înainte de data aderării lor. principiul proporţionalităţii)16. întrucât nu este stricto sensu parte a ordinii juridice comunitare. De aceea. Tillotson. dreptul naţional poate constitui izvor al dreptului comunitar prin referiri fie exprese. înainte de 1 ianuarie 1958 sau. de unde rezultă că dreptul internaţional cutumiar privind încetarea şi suspendarea tratatelor în virtutea unei schimbări fundamentale a împrejurărilor este obligatoriu pentru instituţiile comunitare şi constituie parte a ordinii juridice comunitare. 20 . nu pot fi aplicate. În privinţa drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din acordurile (tratatele) încheiate între statele membre şi statele terţe. 2. prevede că în măsura în care astfel de acorduri nu sunt compatibile cu Tratatul. 74-75. legea naţională nu se aplică discreţionar. Cutuma Până în prezent doctrina nu a considerat cutuma ca un posibil izvor de drept comunitar. b. Comunitatea europeană trebuie să respecte dreptul internaţional în exercitarea competenţelor sale. Curtea de Justiţie a aplicat dreptul internaţional ca izvor al dreptului comunitar. fiind necesar. art. prevăzute în chiar actele comunitare cu este. Alteori. Astfel. Dreptul naţional Uneori. Dreptul internaţional Deoarece o mare parte din regulile de drept internaţional nu au o natură obligatorie. dar ele pot afecta dreptul comunitar.naţionalitate). pag.

care – în această privinţă. Dauses – Universitatea “Otto Firedrich” – Bamberg – R. pentru dualişti ambele sisteme stau alături unul de celălalt. Întâietatea dreptului internaţional clasic se oprea la porţile ordinii de drept naţionale. de perfecţionare în domeniul juridic. Principiul priorităţii dreptului comunitar Raportul dintre dreptul statal şi dreptul suprastatal este. în afară de aceasta. dualismul împiedica acţiunea acestuia asupra raporturilor de drept din interiorul sferei juridice naţionale şi intervenţia lui asupra fiecărui cetăţean. în cadrul proceselor în curs de soluţionare la ele. şi fiecare se bucură de prioritate – în interiorul propriei sfere de dezvoltare – înaintea celuilalt. În timp ce pentru monişti dreptul internaţional are întâietate faţă de cel naţional. Disputa dintre şcoli. din conferinţa ţinută la Seminarul din 8-10 aprilie 2002. 21 . ci pretinde. în hotărârea cu semnificaţie principală. Germania.SECŢIUNEA A III-A RAPORTUL DINTRE DREPTUL COMUNITAR ŞI DREPTUL INTERN AL STATELOR MEMBRE Comunitatea Europeană a instituit o ordine de drept autonomă. dată în cazul Costa/Enel – a dezvoltat principiul: 17 Prof. La fel ca şi principiul efectului direct. monist. “efectul util” al dreptului comunitar implică faptul că dreptul comunitar prioritar acţionează direct în ordinile de drept naţionale. fără echivoc. trebuind să fie luat în considerare de către toate instituţiile statului respectiv. ale autorităţii nemijlocite şi ale priorităţii dreptului comunitar. Această ultimă idee nu era nouă. 1. autonomia ordinii de drept comunitare. cât şi de ancorarea sa istorică în concepte de drept ale statelor membre. se poate constata că ordinea de drept comunitară este organizată. care este “expresia unei conştiinţe deosebite a valorilor.F. astfel că – în caz de conflict – dreptul naţional trebuie să rămână neaplicat. necesitând completarea din elementele fundamentale ale ordinii de drept naţionale. Fireşte. Principiul înseamnă că dreptul comunitar decurge din propriile sale surse juridice şi se desprinde – odată cu concretizarea crescândă a noţiunilor şi principiilor sale de bază – atât de elementele lui fundamentale de drept internaţional. străbate istoria mai nouă a raportului între “dreptul internaţional şi dreptul naţional”. Prioritatea dreptului comunitar 1. Autonomia rezultă – în primul rând – din principiile de structură şi constitutive. şi anume dintre monismul orientat către filosofia lui Kant şi dualismul hegelian. a CJCE.1. Altfel decât în dreptul internaţional. la Bucureşti cu tema “Drept interstatal şi Drept comunitar european”. numai obligaţia statelor membre de a aduce dreptul lor naţional în concordanţă cu dreptul comunitar prioritar. impregnate de o comunitate legislativă europeană”. În măsura în care suportă paralela cu dreptul internaţional. totuşi. ca – în legătură cu principiul efectului direct – toate autorităţile şi instanţele statale să lase neaplicat dreptul naţional contrar. specific comunitare. Dimpotrivă. în dreptul comunitar principiul priorităţii nu include. dintotdeauna. Manfred A. din vremea jurisdicţiei sale anterioare.17 Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE) a subliniat. o temă centrală a specialistului în drept constituţional şi internaţional. principiul priorităţii – un pilon de susţinere al ordinii supranaţionale de integrare – este rezultatul activităţii creatoare. cu care – prin comunitatea originii – deseori se întrepătrunde şi împleteşte. actualmente ea încă se prezintă ca o “ordine de drept parţială” imperfectă. egal îndreptăţite.

în sensul că el nu mai este autorizat pentru decretarea unilaterală a dreptului naţional. În plus. Astfel. Se pot releva două importante chestiuni privind dreptul procedural. 2 TCE). ea poate fi aplicată. incompatibile cu noţiunea de comunitate”. fireşte. nici o normă juridică naţională oricât de asemănătoare. Aceasta are valabilitate chiar dacă. în continuare. b. prin măsuri unilaterale. c. Importanţa şi implicaţiile principiului Principiul priorităţii se exprimă pe mai multe coordonate. Implicaţiile principiului priorităţii sunt îngrădite. CE/UE îi este permis să devină activă – chiar şi în privinţa profunzimii şi intensităţii de reglementare – numai dacă obiectivele urmărite pe planul naţional al statelor membre nu pot fi atinse într-o măsură suficientă (principiul subsidiarităţii. în acestea. care le caracterizează pe acestea. o normă de drept a unui stat membru – referitoare la imigrare. în măsura în care aceasta este în contradicţie cu dreptul european (prioritate la aplicare). 3 b. 3 b alin. din punct de vedere al capacităţii lui de reglementare. d. că prioritatea ierarhică a normelor este valabilă pentru întreg dreptul comunitar. art. şi anume chiar şi atunci când respectivul drept naţional a fost emis mai târziu decât dreptul comunitar în cauză (lex posterior). 1 din Tratatul de constituire a Comunităţii Europene TCE). măsurile comunitare trebuie să corespundă principiului necesităţii (interzicerea excesului. până atunci. al cărei conţinut să fie contrar dreptului european. El are întâietate chiar faţă de dreptul constituţional naţional. dreptului comunitar (lit. CE/UE – ca organizaţie supranaţională – dispune. e. care se supuneau. Prima problemă 22 . cetăţenilor din terţe state. În domeniul competenţelor exclusiv comunitare (de exemplu încheierea acordurilor comerciale şi a acordurilor de asociere cu terţe state) sau în cazul unei reglementări comunitare finale (cum este politica agrară comună). Ei – ca o comunitate de state – îi lipseşte omnicompetenţa principală. În măsura în care statele membre mai sunt încă autorizate să acţioneze. independent de calitatea normei în discuţie.“Că înaintea dreptului creat de Tratat – deci izvorând dintr-o sursă juridică independentă – nu are prioritate. de pildă. dar care încalcă reglementările comunitare privind libera circulaţie – este inaplicabilă cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene. ratione materiae. pe baza principiului competenţei individuale limitate. a) sau contrar. în privinţa conţinutului său. a. Instituţiile administrative şi instanţele nu mai au voie să aplice dreptul naţional ultra vitres (lit. ele nu au permisiunea de a elabora nici o formă de drept. Conform acestuia. care i-au fost atribuite prin respectivul Tratat de constituire (a se compara cu art.2. Aşadar. numai de acele competenţe. 3 b alin. b). dacă lui nu-i va fi invalidat caracterul său de drept comunitar şi dacă însuşi temeiul juridic al Comunităţii nu va fi pus în discuţie. care nu mai poate fi revocată ulterior. art. dreptul naţional în discuţie este armonizat cu dreptul comunitar european. alin. a. Această formulare a fost întărită într-o mulţime de decizii ulterioare şi a fost extinsă. Este adevărat că acest concept nu ajunge atât de departe încât respectivul drept naţional incompatibil să-şi piardă ipso iure valabilitatea sa (prioritatea validităţii). statele – prin faptul că ele. 1. totuşi el exprimă faptul că un astfel de drept nu trebuie luat în considerare. dreptul comunitar prioritar produce un efect prohibitiv pentru legiuitorul statal. conform prevederilor Tratatului. De altfel. CJCE a subliniat. 3 TCE). dat fiind această autonomie a lui. au rezervat reglementării prin ordinea de drept comunitară drepturi şi obligaţii. propriilor ordini interne de drept – au provocat o restrângere a drepturilor lor de suveranitate.

Aşadar. instanţa de judecată a statului respectiv va suspenda procesul şi va înainta la CJCE – pe calea procedurii de luare a deciziei prealabile (art. de către CJCE. eventual. ar fi incompatibilă cu cerinţele stând în natura dreptului comunitar. 1. care ar conduce la o diminuare a eficacităţii dreptului comunitar prin faptul că instanţei competente pentru aplicarea acestui drept i se contestă autorizarea ca – deja la momentul acestei aplicări – să facă tot ce este necesar pentru a înlătura acele norme juridice ale statului respectiv. faptul: “Că fiecare judecător al statului. eventual. Aşadar. care constituie. să le nege. astfel. dacă ele ajung să fie convinse că o reglementare foarte importantă pentru luarea decizie ar fi nelegală. b. CJCE a răspuns negativ prin hotărârea dată în cazul Foto-Frost. Ele pot. Prin urmare. dacă instanţa de stat. mutatis mutandis. A doua problemă Principiul – că prevederile prioritare ale dreptului comunitar solicită valabilitatea neîngrădită şi unitară în ordinile de drept ale statelor membre – implică şi faptul că aceste prevederi trebuie aplicate direct de judecătorul din completul de judecată.3. fără a fi obligat să aştepte înlăturarea lor de către legiuitor (abrogare) sau de către o Curte Constituţională (constatarea neconstituţionalităţii)? CJCE a decis astfel în cazul “Simmenthal” – o piatră de hotar în dezvoltarea teoretică a principiului priorităţii – expunând. din dreptul naţional. Conform acesteia. dar nu au voie să se exprime cu privire la nevalabilitate. ce-i drept. chiar ulterioară. la nevoie. Această centralizare serveşte caracterului unitar al ordinii de drept comunitare şi coerenţei sistemului comunitar de protecţie juridică. administrativă sau judecătorească. lăsând neaplicată orice prevedere – posibil contrară – din dreptul naţional.Sunt autorizate instanţele (şi. în mod obligatoriu. 177 TCE) – întrebarea referitoare la valabilitate. la care s-a făcut apel în cadrul competenţei sale.. atunci o pot lăsa neaplicată pe aceasta numai dacă nevalabilitatea ei a fost constatată anterior. în această privinţă. orice prevedere a unei ordini naţionale de drept sau orice practică legislativă. în calea deplinei eficacităţi a acestui drept. În acest scop. care trebuie să asigure aplicarea dreptului comunitar. în calitate de instanţă comunitară oficială supremă. să verifice – şi. chiar dacă piedica. este obligat să aplice neîngrădit dreptul comunitar şi să apere drepturile. în care scop. instanţelor din fiecare stat membru le este interzis că constate nevalabilitatea actelor organelor comunitare (adică ale dreptului comunitar secundar). Prin urmare. trebuie să se răspundă la întrebarea .. eventual să confirme – valabilitatea acestora. Aceasta ar fi situaţia dacă – în cazul unei contradicţii între o prevedere juridică comunitară şi o lege statală ulterioară – soluţionarea acestui conflict între norme ar fi rezervată unui alt organ – dispunând de un mod propriu de apreciere – decât instanţei. indiferent dacă ea a fost emisă anterior sau ulterior normei de drept comunitar. judecător care – pe baza propriei competenţe – nu va lua în considerare eventuale norme de drept naţional contrare. pe care acesta le conferă fiecărui cetăţean. o piedică pentru eficacitatea deplină a normelor de drept comunitar. ar fi una temporară. autorităţile) statelor membre ca – pe proprie răspundere – să verifice valabilitatea normelor dreptului comunitar şi. care se pune. această instanţă – pe baza propriei sale competenţe – lasă neaplicată orice prevedere contrară. fără a trebui să solicite sau să aştepte înlăturarea prealabilă a acestei prevederi pe calea legislativă sau prin vreo altă procedură de drept constituţional”. este datoare să aibă grijă de asigurarea deplinei eficacităţi a acestor norme. care – în cadrul competenţei ei – trebuie să aplice prevederile dreptului comunitar. competenţa de respingere cu privire la dreptul comunitar secundar este monopolizată la CJCE. Aplicarea principiului în statele membre ale UE 23 . cu consecinţă juridică faptul că respectiva normă ar fi inaplicabilă în proces şi nu ar putea produce nici un efect prohibitiv faţă de dreptul statal incompatibil? La această întrebare.

1 din Constituţie. Cel mai departe pare să fi mers Constituţia irlandeză. din 1972 – pentru validitatea directă (§1) şi pentru prioritatea (§2) dreptului comunitar. care nu cunoaşte nici o constituţie formală. printre acestea şi Republica Federală Germania. din fiecare stat membru. 65 şi următoarele) este consfinţită prioritatea dreptului internaţional. Franţa: Consiliul Constituţional). deşi a recunoscut prioritatea dreptului comunitar faţă de dreptul italian. se declară – în Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene. întâietatea dreptului comunitar. astăzi. sentinţa citată “Simmenthal” a subliniat rolul judecătorului din completul de judecată. în care competenţa de respingere referitoare la legile formale neconstituţionale se află în mâinile unor organe constituţionale speciale (Germania: Curtea Constituţională Federală. sunt strict respectate – cu excepţia celor câtorva cazuri – de către instanţele naţionale. Rezistenţe de natură principală împotriva recunoaşterii acţiunii nemijlocite şi a priorităţii nu mai există.Aplicarea hotărâtă şi constantă a principiilor efectului direct şi priorităţii dreptului comunitar a ajutat. Curtea Constituţională italiană. fie declară. Astfel. sub rezerva că ele sunt aplicate şi de cealaltă parte”. în măsura în care este perceptibil. De asemenea. care trebuie considerată egală. doar în domeniul drepturilor fundamentale. Conform art. este. Competenţa lui de verificare poate ajunge – conform dreptului comunitar – mai departe decât împuternicirea sa pentru controlul normelor. Curtea de Casaţie a dedus prioritatea dreptului comunitar. la prioritatea dreptului comunitar. 55 al Constituţiei franceze din 1958. jurisprudenţa a aplicat aceste norme. actele juridice ori prevederile emise de către stat. Italia: Curtea Constituţională. cât şi plângerile datorită încălcării Constituţiei. în esenţă. Ea a făcut clară subordonarea. prioritatea dreptului internaţional ori cel puţin a dreptului tratatelor internaţionale faţă de legislaţia naţională. Curtea Constituţională Federal ă Germaniei a declarat inadmisibile atât cererea înaintată conform art. În hotărârea sa “Solange II” din 22 octombrie 1986. şi că normele. în mod deosebit. totuşi ea a formulat anumite rezerve pentru cazul unei încălcări – prin acte ale organelor comunitare – a drepturilor fundamentale prevăzute în Constituţie. chiar şi faţă de dreptul britanic ulterior. la exercitarea controlului normelor după criteriul priorităţii dreptului comunitar. ea a fost amendată în sensul că: “Nici o prevedere a acestei Constituţii nu invalidează sau împiedică normele. sau declară. la raţionalitate şi eficienţă. legislativul a recunoscut autonomia. Spania şi Portugalia: Tribunalul Constituţional. De aici. cu aceea impusă de către Constituţia germană: 24 . “tratatele sau acordurile ratificate sau aprobate regulamentar au prioritate faţă de legile interne. De acum înainte. În plus. atribuită prin dreptul constituţional intern respectiv. Italia şi Belgia. chiar în mod special. acţiunea directă şi prioritatea dreptului comunitar. în ordinile de drept ale tuturor statelor membre şi. inclusiv faţă de Constituţie. a ordinilor de drept ale statelor membre şi a întărit durabil protecţia juridică a cetăţenilor comunitari. actele juridice sau prevederile – emise de către Comunitate sau de către organele ei – au putere de lege în stat”. într-o decizie devenită faimoasă. ea recunoaşte că CJCE garantează – între timp – o protecţie a drepturilor fundamentale. prin îndeplinirea obligaţiilor lui de membru al Comunităţii. Consiliul de Stat recunoaşte din 1989 – contrar punctului de vedere susţinut anterior – prioritatea dreptului comunitar chiar faţă de o lege emisă ulterior. poate. în jurisdicţia sa. Diferite state membre au introdus – în constituţiile lor – prevederi explicite. caracteristic faptul că principiile de structură menţionate sunt astăzi acceptate. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. care. în general. 100 alin. dacă ar fi să ne gândim doar la acele state membre. Pentru stadiul îmbucurător al valabilităţii şi impunerii unitare a dreptului comunitar. într-o formă sau alta. în mod corespunzător. în justiţia olandeză (art. pe plan normativ. Prin referendumul din 10 mai 1972. În ordinile de drept ale celorlalte state membre.

prin pătrundere în textura ei de bază. prin urmare. competenţa de integrare conform art. de faptul că. în continuare. 100 alin. cererile corespunzătoare – înaintate conform art. Limitele transmise ei prin Constituţie se supun. 23 din Constituţie îşi află barierele în abandonarea “identităţii ordinii constituţionale în vigoare. mai amănunţit. Principiul efectului direct După cum arată art. înlăturat definitiv. 177 al Tratatului de înfiinţare a Comunităţii Economice Europene (TCEE) nu este nemărginită. integrat în ordinea statală internă şi aplicabil unitar pe teritoriul supus suveranităţii proprii al 18 Prof. 2 şi 3 ale TCE.1. 2. în esenţă. de către Constituţie – se poate face apel la Curtea Constituţională Federală”. în special jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor. cit. şi ele garantează – în general – mai ales conţinutul drepturilor fundamentale. În pofida principiului “neexercitării” condiţionate a jurisdicţiei CCF. erau reglementate exclusiv pe baza dreptului statal intern – sunt supuse. Căci: “Competenţa transmisă prin art. Manfred A. impusă ca indispensabilă de către Constituţie. de acum înainte. 1 din Constituţie – nu sunt admise”. până acum. op. întemeierea unei pieţe comune şi realizarea politicilor comune presupun că un anumit număr de domenii – care. pentru întregul teritoriu al Comunităţilor Europene. CCF a statuat: “Dacă o directivă va încălca standardul drepturilor fundamentale al dreptului comunitar. înţelegerea germană a Constituţiei este marcată. CCF confirmă competenţa sa pentru garantarea generală a unei apărări eficiente a drepturilor fundamentale în domeniul de valabilitate a Constituţiei. Astfel. nu va fi obţinut standardul drepturilor fundamentale – impus ca indispensabil. Curtea Europeană de Justiţie acordă protecţie juridică. În această hotărâre. care este considerat ca principiu de drept pentru conduita instanţelor sau autorităţilor germane pe teritoriul suveranităţii Republicii Federale Germania. Dacă. această “identitate”18. Este adevărat că. arată o tendinţă amplificată spre “raţionalizarea” apărării drepturilor fundamentale faţă de autoritatea suverană a Comunităţii. 25 . încă. Hotărârea relevantă cea mai recentă. în structurile care o constituie”. la 12 mai 1989. este de considerat egală cu apărarea drepturilor fundamentale. de aceea Curtea Constituţională Federală se poate limita la o garantare generală a standardului indispensabil al drepturilor fundamentale”. Curtea Constituţională Federală nu va mai exercita jurisdicţia sa asupra aplicabilităţii dreptului comunitar derivat. în cadrul căruia Curtea Europeană de Justiţie garantează apărarea drepturilor fundamentale în fiecare caz separat. referitor la obiectivele Comunităţii. garantează – în general – o apărare eficientă a drepturilor fundamentale faţă de autoritatea suverană a Comunităţilor. unui drept comun. jurisdicţiei Curţii Constituţionale Federale”. în cele din urmă. odată cu această decizie. şi – deci – nu va mai verifica acest drept după criteriul drepturilor fundamentale prevăzute de Constituţie. dar accentuează faptul că vrea să-şi exercite jurisdicţia într-un “raport de cooperare” faţă de CEJ. Dausses.“Atât timp cât Comunităţile Europene. explicit. în acest fel. stabilit în hotărârea “Solange II” (la care se referă. Un mandat al viitoarei jurisdicţii a CCF va fi acela de a concretiza. apărare care. conflictul de competenţă dintre instanţa germană şi CJCE pare să nu fie. Efectul direct al dreptului comunitar 2. sentinţa “Maastricht”). din 12 octombrie 1993 (referitoare la Legea de aderare la Tratatul de înfiinţare a Uniunii Europene).

Ca element de bază al ordinii comunitare. După voinţa întemeietorilor ei. ale cărei subiecte sunt nu numai statele 26 . exclusiv la statele membre. în sensul unei ordini supranaţionale de funcţionare. conform naturii sale – el se pretează excelent pentru a produce efecte directe în relaţiile juridice dintre statele membre şi dintre indivizi supunându-se dreptului acestora. Făcând abstracţie de câteva puţine norme selectate. în care CJCE a conferit articolului 12 din TCEE – care interzice introducerea de noi taxe vamale şi impozite. 12 din TCEE.fiecăruia dintre statele membre. în anumite circumstanţe. reglementările privitoare la libera circulaţie a mărfurilor (edificarea uniunii vamale şi înlăturarea limitărilor cantitative. Acesta a fost un act de deosebită temeritate. Apoi. şi anume o ordine de drept. consemnează că: “Din toate acestea trebuie trasă concluzia după care Comunitatea reprezintă o nouă ordine de drept internaţional. comunitatea este – mai degrabă – o alianţă de state europene. şi în raportul stabilit între cetăţenii comunitari. Hotărârea Van Gend. aceasta ar fi de apreciat “conform spiritului. pentru aceasta. fără ca el să necesite preluarea prealabilă în dreptul naţional – printr-un act de tranzacţie sau ordin de executare – a normei în discuţie. conform textului lor. se subliniază faptul că Tratatul conţine o interdicţie clară şi neîngrădită şi – de aceea. care stabileşte numai obligaţii reciproce între statele membre. precum şi măsuri cu acelaşi efect) şi la libera deplasare a persoanelor (libertatea de deplasare a angajaţilor. se adresează fiecăruia dintre cetăţenii pieţei comune (unităţilor economice) – majoritatea prevederilor se referă. noţiunea comunitară a efectului direct se deosebeşte de noţiunea de drept internaţional a tratatelor “auto-executabile”. căreia literatura de specialitate şi jurisprudenţa nu i-au hărăzit mereu claritatea terminologică dorită. s-a lăsat pe seama jurisprudenţei CJCE ca – pe calea elaborării dreptului pretorian – să facă pasul decisiv de la obligaţia obiectivă a statului la dreptul legal subiectiv al individului. Obiectivul TCEE este crearea unei Pieţe Comune. după natura lor. să fie nevoie de o intervenţie a legiuitorului statal. în mai vechea sentinţă din cazul Van Gend & Loos. totuşi. cu privire la art. Astfel. precum şi mărirea taxelor vamale şi a impozitelor existente în raportul dintre statele membre – “efecte directe”. în favoarea căreia statele – chiar dacă în cadru restrâns – şi-au îngrădit drepturile lor de suveranitate. drepturi subiective corespunzătoare obligaţiilor statului. sistematicii şi textului Tratatului”. Elementele fundamentale au fost stabilite. Această ultimă noţiune caracterizează numai capacitatea de principiu a conţinutului unei prevederi a tratatului de a-şi găsi aplicarea în dreptul statal intern al partenerului contractual. Efectul direct constituie o noţiune mult interpretată şi cu „sclipiri multicolore”. şi anume în sensul că acest articol “stabileşte drepturi individuale. a cărei funcţionare îi priveşte direct pe cetăţenii comunitari. care se supune propriilor principii structurale. Prin aceasta. În motivele sentinţei se argumentează sistematic şi teleologic: dacă o anumită reglementare ar produce efect direct. De aceea. Efectul direct ia naştere pe baza condiţiei de validitate a dreptului comunitar însuşi. pe care instanţele statale trebuie să le respecte”. având acelaşi efect. ba chiar. pentru prima dată. fără ca. el exprimă faptul că toate principiile comunitare – suficient de precise şi necondiţionate – sunt “apte de penetrare”. ale căror subiecte de drept sunt nu numai înseşi statele membre. fără a le acorda indivizilor competenţa de a deduce. din acestea. căci el caracterizează. aflat în discuţie. în sensul că ele creează relaţii juridice directe între autoritatea de stat şi cetăţenii comunitari (indivizi sau unităţi economice). dreptul de stabilire a domiciliului şi liberul transfer al serviciilor) stabilesc – conform textului lor – numai obligaţii ale statelor membre. cu o ordine de drept proprie şi autonomă. ci şi fiecare persoană în parte. adeseori citată în doctrină. adică Tratatul este mai mult decât un Acord. dar nu afirmă nimic despre efectul real al prevederii în respectiva sferă juridică naţională. precum art. trecerea de la tradiţionala ordine de drept internaţional la ordinea comunitară autonomă. Tratatele comunitare nu conţin nici o exprimare despre vreun eventual efect direct al reglementărilor lor. 85 şi 86 ale TCE (reguli ale concurenţei) – care.

119 din TC(E)E este remarcabilă deoarece ea a recunoscut efectul direct al acestor prevederi din Tratat nu numai faţă de acte ale autorităţii publice (de exemplu măsuri pentru reglementarea intrării într-un alt stat. în cursul perioadei de tranziţie. CJCE a motivat aceasta prin faptul că înlăturarea piedicilor din calea liberei circulaţii a persoanelor şi a liberului transfer al serviciilor – unul dintre obiectivele esenţiale ale Comunităţii. ci şi în raportul dintre persoanele particulare (efect pe orizontală). din cauză că subiecţii dreptului privat – în temeiul 27 . . Dreptul comunitar are caracter de drept obiectiv.2. 95 din TC(E)E. 13 şi 16 din TC(E)E. concomitent. ele sunt o problemă a administraţiei executive şi cad în sarcina jurisdicţională a instanţelor naţionale. . referitor la interdicţia de a percepe – pentru mărfurile provenite din alte state membre – taxe interne mai mari decât acelea pe care trebuie să le suporte mărfurile autohtone similare sau aflate în concurenţă. precum şi a măsurilor cu acelaşi efect. Principiul efectului direct urmează să fie consolidat şi extins printr-o mulţime de alte hotărâri. căci – în general. din nou. ci are şi legătură normativă directă cu fiecare individ afectat. 52 şi 59. a şederii sau a expulzării). ci şi indivizii. anulată în efectele ei. referitoare la asigurarea liberei deplasări a angajaţilor. Ca factori determinanţi ai ordinii de drept comunitare. care au efect direct.Art. ca judecător comunitar. 30 şi 34 TC(E)E.1. sunt: . numai normele juridice comunitare cu efect direct pot deveni decisive la luarea hotărârii în procesele de soluţionat de către instanţele statale interne – deosebirea dintre aceste norme şi prevederile cu efect indirect determină măsura competenţei. 119 din TC(E)E. ci. care trebuie să aplice – în procesele aflate pe rolul lor – dreptul comunitar. precum şi statelor membre şi organelor Comunităţii”. 2. Cele mai importante prevederi ale Tratatului. Astfel de drepturi iau naştere nu numai dacă Tratatul le stabileşte în mod explicit. a judecătorului naţional. între statele membre. printre altele şi cu ajutorul directivelor de coordonare.Art. Deşi până la scurgerea termenului de tranziţie au fost “armonizate” doar puţine dintre domeniile relevante. . ei pot acţiona – modelând dreptul privat – în special asupra reglementărilor colective din domeniul muncii şi al prestărilor de servicii. aşa cum el le impune şi obligaţii. chestiunea valabilităţii directe capătă.membre. care are efect direct. ci şi pe baza obligaţiilor neechivoce. pe care Tratatul le impune indivizilor. enumerate în Tratat – ar fi periclitată. la libertatea de stabilire a reşedinţei şi la liberul transfer al serviciilor. dreptul comunitar – care este independent de legislaţia statelor membre – urmează a le conferi indivizilor şi drepturi.Art. 52 şi 59 din TC(E)E. în calitate lor de părţi contractante. În felul acesta. . conflictele dintre normele dreptului comunitar şi ale dreptului naţional reprezintă nu numai o chestiune de lezare a Tratatului. Actualmente – în jurisprudenţa curentă – el este un principiu structural de bază al ordinii de drept comunitare. totodată.Art. precum şi a taxelor cu acelaşi efect. CJCE a decis că cel puţin interdicţia discriminării pe motive de cetăţenie – interdicţie conţinută în aceste reglementări – produce efect direct. el nu numai că trebuie luat integral în seamă de către statele membre. Dreptul primar Implicaţiile acestei fundamentări juridice sunt deosebite. referitoare la desfiinţarea taxelor vamale de import şi export. ca şi art. 48. Aceste reglementări prevăd că libertăţile menţionate vor fi transpuse treptat în practică. 48. Importanţa şi conţinutul principiului 2. De aceea. semnificaţie de legitimare a competenţei. referitoare la înlăturarea limitărilor cantitative la import şi export. dacă desfiinţarea barierelor dintre state ar fi. referitor la egalitatea salarizării bărbaţilor şi femeilor.2.Art. între statele membre. Jurisprudenţa privind art. De aceea.

2 din TCE. în funcţie de statul membru respectiv. 189 alin.2. 189 alin. adică acte normative cu valabilitate generală. altele decât acelea necesare pe baza regulamentului însuşi. deoarece condiţiile de muncă se supun. totuşi. pe plan intern. ci şi creândule acestora obligaţii. de la început a fost în afara oricărei discuţii că – mutatis mutandis – criteriile elaborate vor fi utilizate şi pentru dreptul comunitar derivat. dar şi prin modul de încheiere a tranzacţiilor legale între persoane particulare.1. 80 din Constituţia germană. pe seama lor alegerea formei şi mijloacelor. în mod normal. Regulamentele Pentru regulamente. unei reglementări prin lege şi regulament.2. Doctrina efectului direct al dreptului comunitar a fost dezvoltată. fie chiar şi indirectă. ar exista pericolul că – în cazul unei limitări la măsuri ale statelor – nu ar fi aplicată unitar interdicţia discriminării pe motive de cetăţenie. efectul direct al regulamentelor implică faptul că exercitarea drepturilor conferite de către ele nu este permis a fi îngrădită prin aceea că ea se face dependentă de emiterea unor reglementări de implementare.2. De aceea. Directivele sunt adecvate mai ales în domenii unde se tinde spre o anumită armonizare a situaţiei juridice. aşa cum este 28 . În plus. Pentru Germania aceasta înseamnă că atât alegerea între lege şi depoziţie legală.2. Pentru acestea din urmă. Dreptul secundar (derivat) 2. 2. cu ocazia interpretării prevederilor din Tratat. efectele directivelor îi afectează pe indivizi numai pe calea actului de transpunere pe plan naţional. prioritatea dreptului comunitar este prevăzută explicit la art. Directive şi decizii Mai dificil de argumentat este efectul direct. deoarece nu este justificat pe bază de criterii obiective – devine evident abia prin compararea alcătuirii reale. al deciziilor adresate statelor membre (adică acte individuale. pe sexe. dar nicidecum spre o completă unitate din punct de vedere juridic. iniţial.2. forma juridică şi temeiul de împuterniciri ale actului de transpunere fiind stabilite de dreptul naţional.2. obligatorii din punct de vedere juridic) şi al directivelor. Aceasta se face prin transpunere în dreptul naţional. evoluţia jurisprudenţei CJCE necesită o examinare mai atentă. 119 din TC(E)E este şi faptul că este considerată ca interzisă orice discriminare. ele lasă statelor membre o anumită libertate de apreciere cu privire la implementare. De aceea. a anumitor grupe de salarizare. Caracteristic pentru jurisprudenţa CJCE cu privire la art. comparativ cu regulamentele şi deciziile. Deci. sunt incluse şi cazuri în care tratamentul inegal – inadmisibil. de exemplu. cât şi competenţa de emitere în raportul dintre statul federal şi landuri.autonomiei lor ca parte – ar ridica astfel de piedici. art. se orientează exclusiv după dreptul constituţional german. Conform jurisprudenţei curente a CJCE. adică se verifică dacă activitatea – după care se determină grupa de salarizare în discuţie – este exercitată predominant de către femei (respectiv de bărbaţi). astfel că – în principiu – nu se pune chestiunea efectului lor direct. 3 din TCE stabileşte că ele obligă statele membre – cărora le sunt adresate – numai cu privire la obiectivul de realizat. Din punct de vedere al structurii lor. Necontestat este şi faptul că efectul direct al regulamentelor poate interveni – corespunzător naturii şi funcţiei acestor acte juridice – nu numai în favoarea indivizilor. lăsând. directivele au o mai mică intensitate de reglementare în detaliu. Totuşi. Este puţin probabil să apară dificultăţi principale de natură juridică. Aşadar. emiterea unei dispoziţii legale pentru implementarea unei directive comunitare necesită îndeplinirea tuturor condiţiilor conform art.2. 2.

lăsată pe seama lor. ci spre conţinutul şi funcţia respectivului act juridic în sistemul Tratatului: “Este adevărat că regulamentele au efect direct. administraţiile locale. care ajunge mai departe – nu răspunde. orice persoană poate invoca aceste prevederi şi dacă ele stabilesc drepturi. orice persoană poate invoca prevederile unei directive – al căror conţinut apare ca necondiţionat şi suficient de precis – împotriva tuturor prevederilor interne ale acelui stat.cazul în domeniul ajustării pe plan juridic (în special art. În special în cazurile în care. tipologia regulamentelor şi directivelor a fost estompată în mare parte. Această dezvoltare – care se află în sfera de responsabilităţi a legiuitorului comunitar – a determinat CJCE ca. De aceea. în anumite condiţii. cu scopul de a lăsa să se constate dacă instituţiile naţionale – la alegerea. În orice caz. În acest fel. Noţiunea de stat. 100 a TCE). Elementul raţional al efectului direct pare a fi de căutat. contrară directivei. Această observaţie este valabilă mai ales pentru directivele care vizează desfiinţarea obstacolelor de natură tehnică. cerinţelor de integrare crescândă. Statele membre nu pot invoca – faţă de cetăţenii lor – omiterea. şi – ca urmare – pot deja produce efecte directe datorită naturii lor juridice. Totuşi. Astfel. autorităţile comunitare – prin directivă – obligă statele membre la o anumită conduită. caracteristic este faptul că este indiferent dacă statul devine activ conform dreptului public sau celui privat. obligate să asigure transpunerea. prin art. caracter de sancţionare. Ar fi incompatibil cu efectul obligatoriu conferit directivelor. în principiul încrederii. astfel. practica se foloseşte mai mult de forma directivelor. Ca urmare. Astfel. de aceea. ca destinatar al efectului direct. dacă transpunerea nu are loc sau dacă ea se face neregulamentar. nu ar putea produce niciodată efecte asemănătoare. Cu alte cuvinte: directivele conţin. Ea cuprinde toate instituţiile statului. regulamentar. CJCE a stabilit efectul direct al prevederilor directivelor întotdeauna numai pentru cazul că acestea sunt în favoarea cetăţenilor şi cad în sarcina statului (aşa numitul efect direct vertical). de-a lungul timpului s-a dovedit că simpla egalizare pe plan juridic – prin renunţarea la uniformizarea juridică. în proporţie mărită. “Prin urmare. de pildă. este de comentat pe larg. 189. a formei şi mijloacelor de transpunere – s-au menţinut în cadrul limitelor de apreciere. obligaţiile care-i revin dintr-o directivă. să atribuie efect direct şi prevederilor directivelor. nu este afectat dreptul oricărei persoane de a invoca o directivă. existente încă în comerţul dintre statele membre. efectul util al unei astfel de măsuri ar fi diminuat dacă orice persoană nu ar putea invoca aceasta înaintea instanţei şi dacă instanţele statale nu le-ar putea considera pe aceste persoane ca parte constitutivă a dreptului comunitar”. în 29 . conform art. cum sunt federaţia. ea trebuie să se orienteze nu spre forma. în cele din urmă. statului membru nu trebuie să-i rezulte nici un fel de avantaj. invocarea prevederilor directivelor îşi pierde justificarea dacă statul membru şi-a îndeplinit. care pot fi revendicate faţă de stat”. în practică. alte organizaţii teritoriale şi persoane de drept public. CJCE le conferă cetăţenilor comunitari dreptul de a invoca direct textul directivei. după expirarea termenului stabilit pentru implementarea lor (termen de transpunere). reglementări de detaliu concrete. de aici nu rezultă că alte categorii de acte juridice. Dimpotrivă. Cazurile priveau mai ales domeniul activităţii fiscale a statului. Fireşte. sau nereglementaritatea transpunerii. menţionate în acest articol. Efectul luării de măsuri al directivelor are. Hotărârile relevante pleacă de la considerentul că invocarea prevederilor directivei serveşte protecţiei juridice a individului şi. în lipsa măsurilor de implementare emise la termen. astfel ca – în lipsa unui temei de autorizare pentru emiterea de regulamente – să realizeze uniformizarea din punct de vedere juridic. neconforme cu directiva. De altfel. din acţiunea lui de încălcare a dreptului comunitar. adesea. să se excludă – din principiu – că persoanele afectate pot invoca obligaţia impusă prin directivă. landurile. care le-au fost trasate prin directivă. prevederile directivelor – care conţin obligaţii necondiţionate şi suficient de exact conturate – pot fi opuse aplicării dreptului naţional contrar. care pot diminua – în mare măsură – libertatea de formulare a conţinutului de către statele membre. 189.

În această privinţă. însă. care – odată cu remiterea lor către respectivul stat membru – devin obligatorii pentru aceasta. hotărâtor este cine are de suportat. desfăşurate de persoane particulare. Aceasta trebuie să fie valabil şi pentru directivele cu caracter dublu. deoarece nici o persoană oarecare nu are vreo vină pentru încetineala statului membru. netranspusă la termen. Acelaşi lucru este valabil şi pentru întreprinderile de stat. care impun obligaţii terţilor. Din caracterul de sancţionare al efectului direct al directivelor rezultă că prevederile directivelor. în Monitorul Oficial. Mai degrabă el poate avea încredere că efectele directivelor îl afectează numai conform măsurilor de transpunere pe plan naţional. Principiul încrederii nu se opune acestui considerent. Hotărârea “Costanzo” nu se opune consideraţiilor de mai sus. din prevederile directivei. faptul că o directivă. nu către situaţia de drept procedural. conţinutul directivei nu va fi considerat izolat. nu pot produce niciodată efect direct. care îndeplinesc sarcini publice şi care – de aceea. nu în raport cu cine se revendică efectul în procesul concret. care nu trebuie să răspundă pentru încălcarea dreptului comunitar de către statul membru. Este recunoscut. referitoare la atribuirea comenzilor publice 30 . poartă răspunderea pentru implementarea regulamentară în cadrul sistemului lor juridic intern. adică directive care au consecinţe favorizante pentru anumite persoane. Împotriva unui efect pe orizontală sunt mai ales principiul siguranţei actului de justiţie şi cel al drepturilor legitime. împotriva unui efect direct pledează absenţa obligaţiei de publicare pentru directive. posibilitatea de invocare dispare dacă ea are drept scop o îngrădire a activităţilor poluante ale mediului ambiant. poate conduce. Procesul a avut ca obiect interpretarea unei instrucţiuni a directivei de coordonare.procesele Marshall şi Foster s-a clarificat că instituţiile statale – chiar dacă activează în domeniul economiei private (de exemplu ca angajator) – pot fi destinatare ale efectului direct. doar cu titlu informativ. pentru prima oară în cunoscuta hotărâre “Marshall”. căci – totuşi – directivele. ci comparativ cu ansamblul reglementărilor dreptului naţional relevant. ca atare. Acest aspect devine deosebit de clar în domeniul protecţiei mediului ambiant: o persoană oarecare poate invoca un eventual efect direct al directivei numai în măsura în care reglementarea în discuţie are consecinţe împovărătoare material pentru instituţiile statului. la o împovărare a persoanelor. Limitarea efectului direct la raporturile pe verticală (cetăţean faţă de stat) se justifică din puncte de vedere corespunzând statului de drept. CJCE a tras această concluzie în mod repetat şi nerestrictiv. în mod real. În plus. comparativ cu întreprinderile private. Cetăţeanul – deoarece poate avea încredere în transpunerea directivei – nu trebuie să conteze pe faptul că. iar apoi apar. Ca urmare. Nu este încă definitiv calificată întrebarea dacă prevederile directivelor pot produce efecte directe şi în raportul dintre persoanele particulare (aşa zisul efect direct pe orizontală). dar pentru altele au consecinţe împovărătoare. singure. rezultă consecinţe împovărătoare doar pentru el. obligă doar statele membre cărora le sunt adresate şi care. Din acest motiv pare a fi eliminat şi aşa numitul efect direct invers pe verticală (în favoarea statului şi împovărându-i pe cetăţeni). căci efectul direct al directivelor nu are voie – în nici un caz – să se răsfrângă împovărându-l pe cetăţean. este de menţionat mai întâi faptul că – pentru a aprecia dacă există o favoare sau o împovărare – orientarea trebuie să fie către situaţia materială. indirect. în care se expune faptul “că o directivă nu poate stabili doar obligaţii pentru o persoană oarecare şi că – drept urmare – nu se poate recurge la prevederea directivei. adică activitatea de poluare a mediului ambiant este desfăşurată de către acestea. chiar dacă – în condiţiile existenţei unei marje corespunzătoare de interpretare – dreptul naţional relevant este interpretat conform directivei. în interesul public – se bucură de drepturi speciale. conform sistematicii Tratatului. consecinţele – considerate din punct de vedere economic – ale respectivei norme. faţă de o astfel de persoană”. Aceasta apare a fi îndoielnic. Acelaşi lucru este valabil pentru directivele cu dublu efect. În plus.

trebuie plecat de la considerentul că nici CCF nu ar recunoaşte un efect direct al directivelor. În această privinţă – la fel ca în cazul directivelor – CJCE recunoaşte un efect direct: “Ar fi incompatibil cu efectul obligatoriu conferit deciziilor. independent de natura actului juridic. Consiliul de Stat al Franţei refuză. până acum. numai la procedura de atribuire şi nu a avut nici o consecinţă directă asupra situaţiei de drept a concurenţilor. Alta este situaţia juridică în cazul deciziilor. fără ca ei să poată invoca dreptul naţional mai favorabil. pentru a nu şterge complet – în structura formelor de operare ale art. totuşi decizia nu acţionează direct. dacă acestea sunt suficient de clare şi necondiţionate. intervin şi pentru cetăţeni respectivele efecte dezavantajoase. În acest fel. 189 din TCE – hotarul dintre regulament şi directivă. conform art. care obligă statele membre să acorde anumite drepturi cetăţenilor lor. În special în cazurile în care. efectul util al unei astfel de măsuri ar fi diminuat dacă membrii acelui stat nu ar putea invoca aceasta înaintea instanţei şi dacă instanţele statale nu i-ar putea considera pe aceştia ca parte constitutivă a dreptului comunitar”. un drept de a pretinde daune-interese din partea statului membru.pentru lucrări de construcţii. din cauza nerealizării (sau a realizării defectuoase) a transpunerii directivei. totuşi. Premisa este. Abia atunci când respectivul stat membru şi-a îndeplinit obligaţiile sale din decizie. astfel ca executarea lor să nu mai necesite nici o altă concretizare din partea legiuitorului naţional. În cazul directivelor se mai adaugă – ca o condiţie suplimentară – faptul că termenul de transpunere a expirat. acţiunile menţionate. Ca urmare. deoarece – pentru el – textul art. de altfel. Dimpotrivă. pare – în măsura în care motivele concise şi 31 . în continuare. că respectiva sarcină este obligatorie şi este generală. pronunţată de CJCE. necondiţionată. autorităţile comunitare – prin decizie – obligă un stat membru sau toate statele membre la o anumită conduită. în faţa acestor instanţe. de un proiect corespunzător conform art. 189 din TC(E)E pledează clar împotriva unui efect direct al directivelor. Acest drept la despăgubire. mod de sistematizare şi text – pentru a motiva efecte directe în raporturile juridice dintre destinatarul acţiunii şi terţi”. scoţând în evidenţă caracterul de confirmare a acestei perfecţionări a dreptului comunitar. ordinea de drept comunitară se aplică nemijlocit fiecărei persoane. El se referea. Acesta a făcut abstracţie. fără deosebire – presupune. Responsabilitatea administrativă a statelor membre în cazul neaplicării directivelor Dacă nu există premisele pentru efectul direct al unei reglementări din directivă. trebuie verificat dacă prevederea în discuţie este adecvată – după natura ei juridică. că orice persoană poate invoca. 2. concomitent. Curtea Constituţională Federală (CCF) a Germaniei a aprobat hotărârea respectivă. 177 din TC(E)E. atunci – conform celei mai recente jurisprudenţe a CJCE – oricărei persoane favorizate de directivă îi revine. Ca urmare. care sunt adresate statelor membre. împovărător pentru indivizi.3. Dacă aici sunt obligaţi. În mod corespunzător se prezintă situaţia juridică în cazul deciziilor. de pildă. să se conformeze CJCE. în fiecare caz individual. dezvoltat pe calea deliberării judecătoreşti independente. conform căreia – în cazul unor oferte la preţuri excepţionale – beneficiarul public trebuie să verifice fiecare sumă a ofertei. precum şi suficient de clară şi precisă. 189 din TCEE. în anumite condiţii. să se excludă – din principiu – că persoanele afectate pot invoca obligaţia impusă prin decizie. deci. norme ale dreptului comunitar primar sau secundar. Acestea sunt – precum în dreptul german – purtători de drepturi publice subiective. “Articolul 177 din TCEE – conform căruia instanţele statale sunt autorizate să solicite Curţii de Justiţie să se ocupe de valabilitatea şi interpretarea tuturor acţiunilor organelor. cetăţenii. În final este de reţinut că – pe baza jurisprudenţei CJCE – fiecare cetăţean comunitar poate invoca.

Astfel. 32 . Posibilitatea unei despăgubiri prin statul membru este indispensabilă mai ales dacă eficacitatea deplină a prevederilor de drept comunitar depinde – precum în cazul de faţă – de faptul că statul devine activ. iar apărarea drepturilor stabilite de ele ar fi diminuată. reclamantului i-a fost provocată o daună. “Factortame III” şi “British Telecommunication”. CJCE a decis că – într-un astfel de caz – respectivul stat membru răspunde. în principiu. astfel. Dreptul de a invoca răspunderea statului există şi fără reglementare explicită în Tratatul CE. în special în privinţa stabilirii instanţei competente şi a alcătuirii procedurii de intentare a acţiunii. ei nu au putut invoca susmenţionata Directivă – care nu fusese transpusă la termen. Curtea face aprecierea cu privire la condiţiile preliminare în care există o încălcare evidentă şi considerabilă. obligaţia de despăgubire. faţă de angajaţii reclamanţi. care se referă la protecţia angajaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului. Recent. drepturile conferite ei prin dreptul comunitar.dreptul comunitar conferă oricărei persoane drepturi subiective. a dreptului comunitar. CJCE a pronunţat hotărârile în procesele “Brasserie du Pêcheur SA”.prin aceasta. mod care este condiţionat de încetineala la transpunere din partea statului membru. face parte inseparabilă din ordinea de drept creată prin Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Economice Europene”. şi dacă – drept urmare. dreptul la despăgubire rezultă direct din dreptul comunitar. Din cauza insolvabilităţii respectivului lor angajator. În cazul unei încălcări a obligaţiei de transpunere a unei directive. respectiv regulamentar – deoarece nu erau îndeplinite condiţiile impuse pentru efectul ei direct. care este în vigoare în respectivul stat membru.statul membru a depăşit “evident” şi “considerabil” limitele atribuţiilor sale. care este de pus pe seama unui stat membru. adică încălcarea dreptului comunitar trebuie să fie “suficient de calificată”. . efectul util al dreptului comunitar le interzice statelor membre să invoce faptul că legislaţia lor internă nu conţine un astfel de drept la daune-interese. pentru dauna suferită de ei pe baza încălcării Tratatului: “Deplina eficacitate a prevederilor de drept comunitar ar fi influenţată negativ. Dimpotrivă – în cazul lipsei unei reglementări de drept comunitar – revendicarea dreptului la despăgubire se conformează dreptului naţional referitor la daune-interese.indiscutabile ale sentinţei permit să se sesizeze aceasta – ar fi fost derivat din “efectul util” al dreptului comunitar şi conceput ca o compensare pentru modul deficitar de implementare a drepturilor conferite prin normele de drept comunitar.(1) Obiectivul respectivei directive trebuie să fie conferirea de drepturi oricăror persoane. principiul unei răspunderi a statului pentru daune. dacă o persoană oarecare nu ar avea posibilitatea să obţină o despăgubire pentru cazul că drepturile ei sunt lezate printr-o încălcare a dreptului comunitar. trebuie avute în vedere următoarele premise: . o obligaţie a statelor membre de compensare a unei daune există. În procesele soluţionate a fost vorba despre Directiva 80/897/CEE a Consiliului din 20 octombrie 1980. . în faţa instanţelor naţionale. Atunci. pe care le suferă orice persoană datorită încălcării. deoarece numai astfel – după cum se afirmă în motivele sentinţelor – se garantează deplina eficacitate a dreptului comunitar. De altfel. . deci că nu există. dacă sunt îndeplinite următoarele trei condiţii preliminare: . de către stat. în caz de inactivitate a statului – o persoană oarecare nu-şi poate revendica.(3) Între încălcarea obligaţiei impuse statului membru şi prejudiciul provocat trebuie să existe o cauzalitate. cu privire la armonizarea acelor reglementări juridice ale statelor membre. angajaţii reclamanţi nu şi-au putut impune drepturile lor salariale. Conform acestora.(2) Conţinutul acestor drepturi trebuie să poată fi stabilit pe baza directivei însăşi. .

printre altele. în mai multe cazuri – în care. 177 din TCE. De aceea. în care a fost un conflict între “Merchant Shipping Act 1988” şi dreptul comunitar. nu este de mirare că pretenţia de validitate a dreptului comunitar s-a lovit – în primul rând – de vechea şi vulnerabila doctrină a suveranităţii parlamentului. Odată cu aceste hotărâri a fost revoluţionat fundamental dreptul comunitar referitor la răspunderea statului. o lege britanică ulterioară ar fi trebuit aplicată prioritar faţă de dreptul comunitar potrivnic – instanţele au acordat. care erau înregistrate sub pavilion britanic. acordate britanicilor prin dreptul comunitar. fără să fi avut o legătură autentică cu Regatul Unit. În practică. Dreptul comunitar şi tradiţia constituţională naţională (exemplul dreptului britanic) Cât de profund acţionează. probabil. în caz de îndoială. respectiv 20 de ani.01. judecătorii britanici nu mai sunt gata să urmeze. decât în ţările Europei continentale – este interpretat şi aplicat apolitic. Astfel. care – mai mult. fără rezerve. de cetăţenia britanică – a fost practica aşa-numitului sistem de “contingentare”. care sunt atenuate numai printr-o regulă de interpretare contestabilă – regula prezumţiei – conform căreia legiuitorul. adică a unei structuri ai cărei şase membri fondatori aparţin – fără excepţie – sferei “dreptului continental” (drept civil). ci caută – în mod pragmatic – mijloace şi căi pentru a-i ajuta. conform art. pe care Regatul Unit le-a exprimat faţă de adâncirea – din punct de vedere social şi al politicii generale – a Uniunii Europene. 33 . trebuie constatat că autorităţile şi instanţele britanice respectă scrupulos ideea “comunităţii de drept” în Europa. deja actualmente. În pofida acestei poveri – moştenite de sute de ani – a tradiţiei juridice şi constituţionale britanice. practic.1973. doctrina neîngrăditei “suveranităţi a Parlamentului”. dreptul comunitar în interiorul ordinilor de drept ale statelor membre şi le penetrează. O altă problematică a rezultat din împrejurarea că Regatul Unit nu cunoaşte nici o Constituţie scrisă. În pofida tuturor rezervelor de natură politică. Cel mai important element al ordinii constituţionale britanice este parlamentarismul. 3. dreptului comunitar să se impună în ordinea de drept britanică. trebuie să acţioneze în concordanţă cu obligaţiile internaţionale ale Regatului Unit. Fundalul aceste legi – care condiţiona înregistrarea navelor. ci – în mare măsură – se bazează pe principii de drept nescrise şi pe reguli convenţionale. Atunci când la 1. Parlamentul de la Westminster (“mother of Parliaments”) este cel mai vechi corp legislativ reprezentativ din grupul tuturor statelor membre. s-a reflectat în dominanţa unei stricte reguli a legii ulterioare (lex posterior) şi a principiului abrogării implicite (“implied repeal”).Deoarece – cu privire la aceste procese – CJCE urma să se pronunţe în cadrul procedurii de luare a deciziei prealabile. Un exemplu sugestiv în această privinţă este procesul “Factortame”. Aceasta se reflectă într-o extrem de strictă şi corectă luare în considerare a dreptului comunitar în vigoare. Dogma rezultată din aceasta. şi anume că “parlamentul nu îi poate angaja pe succesorii săi”. adică al ţării de origine a dreptului comun. Regatul Unit a devenit membru al Comunităţilor Europene. rezultă din exemplul Regatului Unit. erau jefuite de nave de pescuit spaniole şi portugheze. efectiv. aderarea a pretins preluarea extrem de rapidă a “acquis”-ului comunitar. potrivit regulii abrogării implicite (“implied repeal”). întâietate la aplicare reglementării mai vechi a dreptului comunitar. în această privinţă cote de pescuit. acum cade în sarcina instanţelor de judecată naţionale să hotărască dacă există condiţiile preliminare menţionate mai sus. acestea erau constituite deja de 15. principiul comunitar al priorităţii s-a impus fără fricţiuni în aplicarea dreptului în Regatul Unit.

bogate în tradiţii. RMUE. N. El se revarsă în estuare şi în susul râurilor. atunci când el – în decizia. neputând fi stăvilit. însă. În această privinţă. conform căreia instanţele britanice nu aveau voie ca – în procedura protecţiei juridice temporare (adică înaintea deciziei definitive în speţa principală) – să lase neaplicată o lege emisă de parlament. dacă se ajunge la ideea că legea incriminată este în contradicţie cu dreptul comunitar. proeuropeană.În pofida unei reglementări de drept comun. decurgând din reglementări cu efect direct ale dreptului comunitar. în concluzie. Conform aşteptărilor. să se raporteze19. Tratatul urmează că fie o parte din dreptul nostru”.15 34 . a recunoscut importanţa covârşitoare a dreptului comunitar în ordinea de drept britanică încă din 1974. custodele colecţiei de documente.3. CAPITOLUL II CETĂŢENIA EUROPEANĂ. ea a evoluat din timpurile cetăţii greceşti sau romane. Camera Lorzilor are o atitudine fundamentală constructivă. dată în procesul “Bulmer contra Bollinger” – s-a exprimat astfel: “Când ajungem să ne referim la chestiunea europeană. 1998. care a contribuit decisiv la reuşita principiului priorităţii dreptului comunitar. bine statornicită. P. de cum înainte. oglindeşte un nou stadiu de reflecţie asupra chestiunii raportului dintre dreptul comunitar şi dreptul naţional. Tratatul este precum fluxul unei maree. devenită faimoasă.MATTERA „ Civis europaeus sum”. CJCE a răspuns afirmativ la întrebarea înaintată şi. recursului în interpretare întrebarea dacă dreptul comunitar poate obliga o instanţă dintr-un stat membru să acorde protecţia juridică temporară dacă sunt revendicate drepte subiective.A. Camera Lorzilor a înaintat la CJCE. Lordul Denning. punerea în aplicare a unei legi a statului. Fidelitatea supunerii de bună voie a instanţei britanice supreme. a stabilit că o instanţă naţională este obligată ca – în procedura protecţiei juridice temporare – să amâne. DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE FUNDAMENTALE ALE PERSOANEI SECŢIUNEA I CETĂŢENIA EUROPEANĂ Dacă noţiunea de „cetăţenie” îşi găseşte originea în dreptul intern. provizoriu. Procesul “Factortame” are semnificaţia unei pietre de hotar în evoluţia sistemului constituţional britanic. Parlamentul a decretat că. la care continuă. Doctrina „consemnează” cetăţenia 19 V.

În acest sens Comitetul ad-hoc privind Europa cetăţenilor. dreptul de şedere pe teritoriul naţional. ca membri ai Cetăţii. 20 21 TPI. „Europe de citoyens”. în principal. Dreptul internaţional recunoaşte acest statut privilegiat. drepturi care rezultă din integrarea economică.1. Ea implică faptul că cetăţenii Uniunii Europene beneficiază. Ideea de baza este că cetăţeanul european trebuie plasat în centrul construcţiei europene. 1. O putem distinge cu dificultate de cea precedentă. accesul la funcţiile publice. parte amploarea luată de conceptul de cetăţenie la nivel european pune problema relaţiilor dintre cele 2 cetăţenii: europeană şi naţională. Acestea se încadrează mai bine concepţiei celei mai largi (moderne) a cetăţeniei. este „noua cetăţenie” care situează cetăţeanul în centrul oricărei vieţi sociale. cetăţenia e recunoscută de către stat cetăţenilor săi care.politică. Cetăţenia şi cetăţenia europeană Noţiunea de cetăţenie îşi găseşte originea în dreptul intern. de aceleaşi drepturi care sunt acordate în mod tradiţional propriilor cetăţeni în ordinea juridică internă. care presupune. pentru a-i dezvolta sentimentul de apartenenţa la Uniunea Europeană. 35 .2. Trebuie reţinut încă de pe acum că structura Uniunii implică exercitarea anumitor drepturi la nivelul Uniunii Europene şi exercitarea altora la nivelul statelor membre. Europa cetăţenilor şi cetăţenia europeană În special după Consiliul european de la Fontainebleau din 1984 o altă noţiune s-a dezvoltat şi anume cea de Europă a cetăţenilor. de asemenea.BLUMANN. 1991. CL. condiţionat de naţionalitate. mai ales că se dovedeşte greu de definit21. aproape în totalitate. creat la iniţiativa Consiliului European de la Fontainebleau din 25-26 iunie 1984 a propus „măsuri în vederea întăririi şi promovării identităţii şi imaginii Comunităţii faţă de cetăţenii săi în lume”. FARRUGIA. în aceasta calitate. Potrivit concepţiei propuse de Aristotel. 1. participa la guvernarea Cetăţii. participarea la viaţa politică (dreptul de a alege şi de a fi ales). În dreptul pozitiv. 21 martie 1996. Dar putem găsi. fără îndoială. Cetăţenia europeană 1. drepturile speciale inerente cetăţeniei europene şi care instituie o veritabilă cetăţenie politică. numit şi Comitetul ADONNINO. ca de exemplu „cetăţenia britanică de peste mări”20 sau cea a Uniunii franceze. Ca regulă. cetăţenia continuă să desemneze calitatea juridică ce permite unei persoane să ia parte la viaţa statului.284. P. RMC. cetăţeanul se definea prin participarea la funcţiile judiciare şi la cele publice în general. cum ar fi liberul acces la un loc de muncă într-o ţară aleasă şi drepturi noi care consacră lărgirea domeniului integrării. Noţiunea de cetăţenie europeană ar putea să fie bazată pe aceste drepturi şi obligaţii corespondente. dreptul la protecţia diplomatică. Printre drepturile speciale recunoscute în perspectiva unei Europe a cetăţenilor figurează. cu ceea ce în anii 1975-1985 erau „drepturi speciale”. T 230/94. deoarece drepturile cetăţeanului nu se mai disting de drepturile oricărei alte fiinţe umane. P. în schimb. Dar această concepţie răpeşte conceptului o parte întinsă a specificităţii sale. anumitor obligaţii cum ar fi votul obligatoriu sau serviciul militar. II-195. cum ar fi dreptul la cultură sau protecţia mediului. Dar exista excepţii. rezervate cetăţenilor statelor membre ale Comunităţii. Această concepţie a găsit ecou în noţiunea de Europă a cetăţeniilor care a precedat-o pe cea de cetăţenie europeană şi ale cărei legături cu aceasta din urma trebuie precizate. (1) Pe de altă. face referiri la cetăţenia economică sau socială. bucurându-se de drepturi civice şi politice şi fiind supusă. Aceste drepturi corespund.

Cetăţenia europeană este reglementată de dreptul Uniunii.H. un cetăţean francez este în acelaşi timp cetăţean francez şi cetăţean european. În principiu. La ora actuală. art. 2. votul şi dreptul de a fi ales în Parlamentul european). p. 3. conform formulării Tratatului de la Amsterdam. 1996. Cetăţenii statelor membre ale Uniunii europene beneficiază astfel de o dublă cetăţenie. inserează dispoziţiile consacrate cetăţeniei Uniunii în Tratatul CE şi nu în Tratatul Uniunii europene. deşi se bazează pe cele 2 concepţii. ambiguitatea nu pare să se fi risipit în întregime. cetăţenia europeană li se adaugă. vor fi drepturi ale fiinţei umane în general. art. Parlamentul European a cerut ca cetăţenia europeană să fie întărită mai ales prin aderarea Uniunii la Convenţia europeană a drepturilor omului. deşi sunt recunoscute în dreptul Uniunii. prin condiţiile sale de atribuire ea derivă. Cetăţenia europeană şi tratatele constitutive Tratatul de la Maastricht introduce cetăţenia europeană în scopul întăririi relaţiei existente între Uniunea Europeană şi cetăţenii statelor membre. în Rezoluţia asupra funcţionării TUE în perspectiva CIG din 1996. 1. Tratatul se mărgineşte să declare că „este cetăţean al Uniunii orice persoană care are cetăţenia unui stat membru” şi că „cetăţenii Uniunii se bucură de drepturi şi sunt supuşi obligaţiilor prevăzute de prezentul tratat” (tratatul CE.1. art. RMUE. tratatele de la Maastricht şi Amsterdam. dar nu defineşte această noţiune. Cetăţenia europeană şi cetăţenia naţională Cetăţenia europeană este esenţialmente distinctă de cea naţională. fie la nivelul statelor membre (de ex.H. dreptul de a alege şi de a fi ales în alegerile municipale). interzicerea pedepsei cu moartea. egalitatea între bărbaţi şi femei ca şi prin întărirea cetăţeniei politice. Pur şi simplu ea conferă drepturi suplimentare care se exercită. 17 nou). De fapt. Astfel. 8. cetăţenia naţională aparţine doar dreptului naţional. Şi paradoxal. 17 nou. Astfel.Confuzia dintre cele 2 perspective. în care-şi găseşte izvoarele. ca şi cetăţenia naţională. 1). Cetăţenia europeană. Cetăţenia europeană este. consacră un ansamblu de drepturi care se apropie mai mult de noţiunea de cetăţenie în sens tradiţional. Cetăţenia europeană nu suprimă nici unul dintre drepturile inerente cetăţeniei naţionale.3. o „completează … şi n-o înlocuieşte” (Tratatul CE.36. din 17 mai 1995. 2. aceste drepturi. În mod evident. este des întâlnită. Această redactare pe care unii au calificat-o drept „confuză şi hazardată”22 nu a fost ameliorată de Tratatul de la Amsterdam. WEILER „Les droits des citoyens europeens”. alin. deci nu rezervate cetăţenilor statelor membre şi nu drepturi inerente calităţii de cetăţean european. decât de cea de Europă a cetăţenilor. fie la nivelul Uniunii (de ex. 36 . percepută ca ameninţând sau concurând 22 J. Dar anumite elemente ale cetăţeniei europene pot fi uneori de natură a slabi cetăţenia naţională în măsura în care unui resortisant dintr-un alt Stat membru i se recunosc drepturi care au fost rezervate în trecut doar cetăţenilor. cele 2 cetăţenii n-ar trebui să se confunde. deci. din naţionalitatea acordată de către statele membre. pe care. deşi noţiunea consacrată de tratate este cea de cetăţenie europeană. complementară cetăţeniei naţionale Departe de a aboli cetăţeniile naţionale. cea de cetăţenie europeană şi cea de Europă a cetăţenilor. Totuşi. protecţia minorităţilor.

deci. 4. acest principiu ridică dificultăţi în ipoteza în care o persoana are mai multe cetăţenii dintre care una ar fi a unui stat nemembru al Uniunii. care privea libertatea de stabilire.cetăţenia naţională.1 CE (noul art. dar având şi cetăţenia italiană ca descendent din părinţi italieni. practici diferite în ceea ce priveşte naturalizarea lucrătorilor străini). NOTTEBOHM. Mai întâi.2) proclamă în mod logic că cetăţenii Uniunii nu au numai drepturi. dar sunt supuşi în aceeaşi măsură şi unor obligaţii. Nu îi poate fi. Dar ceea ce este valabil cu privire la accesul la teritoriu şi exerciţiul unei activitati profesionale poate fi aplicat şi în ceea ce priveşte exerciţiul drepturilor civice. Curtea interzice unui Stat membru ”dreptul de a restrânge efectele atribuirii cetăţeniei unui alt stat membru cerând o condiţie suplimentară pentru recunoaşterea acestei cetăţenii în vederea exercitării libertăţilor fundamentale prevăzute de tratat”. 37 . Trebuie să reamintim ca ele nu prezintă o coerenţă perfectă. Rezultă. 3. deci. corolar al naţionalităţii unui stat membru Conform art.2 (noul art.2. el se limitează în ceea ce priveşte 23 Curtea Internaţională de Justiţie. subordonată posesiei sau dobândirii cetăţeniei unui stat membru. În ordinea juridică internaţională. deci. Domnul MICHELETTI. a pieţei de muncă. Danemarca a ţinut să declare că cetăţenia Uniunii nu acorda în nici un caz dreptul de a căpăta cetăţenia daneză. p. Statele care restrâng dobândirea cetăţeniei riscă să accepte cu reticenţă deschiderea teritoriului lor. ca de exemplu admiterea în funcţiile publice? Mari dificultăţi pot apărea dacă statele Uniunii au legislaţii şi practici diferite în materie de acordare şi retragere a cetăţeniei. este titularul unei diplome de odontologie obţinută în Argentina dar omologată în Spania în aplicarea unei convenţii bilaterale între cele 2 ţări. Cetăţenia europeană. 17. Statutul cetăţeanului european Dispoziţiile inserate în cea de-a doua parte a Tratatului CE sub titlul „Cetăţenia Uniunii” servesc ca ghid studiului statutului cetăţeanului european. 8. opozabilitatea cetăţeniei faţă de statele terţe este subordonată existentei unei „legături efective între persoană şi stat”23. armonizare puţin realizabilă în prezent din cauza marii sensibilităţi politice a problemei. Acest lucru este evident mai ales în ce priveşte dreptul de şedere sau dreptul de a alege sau de a fi ales nu numai în Parlamentul European. 17). Calitatea de cetăţean european este. problema de a şti dacă o persoană are cetăţenia unuia sau altuia dintre statele membre se rezolvă numai prin recurs la dreptul naţional al statului vizat”. Pentru a fi conform cu dreptul internaţional. refuzat dreptul de a se instala în Spania în vederea exercitării profesiei pe motivul ca reşedinţa sa obişnuită era în Argentina. că revine dreptului naţional al fiecărui stat să determine dacă o persoană are sau nu cetăţenia sa. Cetăţenia europeană invită în mod logic la o anumită armonizare a legislaţiilor privind acordarea cetăţeniei. Astfel. 2. Aceasta soluţie a fost expres confirmata prin Declaraţia relativă la cetăţenia unui stat membru anexată tratatului de la Maastricht conform căreia „de fiecare dată când Tratatul instituind Comunitatea Europeană face referire la cetăţenii statelor membre. „este cetăţean al Uniunii Europene orice persoană având cetăţenia unui stat membru”. 6 aprilie 1955. deşi art. (conflict între jus soli şi jus sanguinus. Culegerea de decizii CIJ. argentinian de origine. din 7 iulie 1992. 8. dar şi în alegerile municipale. Dar CJCE a recuzat exigenţa efectivităţii în cazul MICHELETTI. De unde reticentele mai multor state faţă de dezvoltarea cetăţeniei europene. a drepturilor politice pentru cetăţenii provenind din alte state membre mai liberale.

protecţii (protecţia diplomatică şi consulară. Aceste garanţii prezintă o puternică complementaritate cu protecţia jurisdicţională şi accesul la documente pe care. Legătura sa cu cetăţenia europeană are un caracter important. fapt ce depăşeşte cu mult măsurile simbolice ca drapelul Uniunii. serviciu căruia încă nu i se poate substitui pentru moment unul social la nivel european. În prezent ea continuă să constituie o ramură care se desprinde din cetăţenie din cauza rolului pe care l-a jucat în dezvoltarea integrării comunitare. 119. Participarea la alegerile pentru Parlamentul European Aceasta participare este de natură să amelioreze calitatea reprezentării cetăţenilor europeni de către instituţiile Comunităţii. Apoi. recunoaşterea cetăţeniei europene pare lipsită de orice conţinut specific în ceea ce priveşte obligaţiile. noul art. consacră noi drepturi. în sensul tradiţional. să socotim drept una dintre aceste îndatoriri respectul egalităţii bărbaţi-femei în materie de remuneraţie (art. imnul sau paşaportul comunitar. dreptul deja recunoscut anterior. 3. În ceea ce priveşte celelalte drepturi. cu privire la drepturi. Protecţiile (S2) prevăzute de tratat ţin de o Europă a cetăţenilor care nu se limitează însă la cetăţenii statelor membre ale Uniunii. pe de o parte. Dreptul de participare la alegerile publice Alegerile publice permit desemnarea membrilor autorităţilor chemate să reprezinte cetăţenii în conducerea afacerilor publice. Trebuie subliniat faptul că aportul tratatului de la Maastricht nu reprezintă decât încoronarea unei îndelungi evoluţii. conform dreptului naţional. Deschiderea pentru cetăţenii altor state membre constituie. tratatele o consacră. Participarea la aceste alegeri este rezervata cea mai mare măsură cetăţenilor proprii. Ar trebui. tratatul reafirmă. fără să le precizeze conţinutul. Evoluţia anterioară Tratatului Uniunii Europene 38 . 141) sau interzicerea oricărei discriminări bazate pe naţionalitate (art. iar pe de altă parte. dreptul de comunicare cu instituţiile). noul art. e poate consecinţa declinului serviciului militar obligatoriu care era îndatorirea clasică a cetăţeanului la nivel naţional. mai ales pe plan simbolic. fie ca este vorba de alegerile municipale. mai simplu.obligaţiile să trimită „la îndatoririle prevăzute de prezentul tratat”. un progres semnificativ către realizarea uniunii politice. dreptul de liberă circulaţie şi de şedere. de altfel. dreptul de petiţionare. Este poate rezultatul faptului că solidaritatea dintre cetăţenii Uniunii nu a atins încă gradul suficient pentru a constitui fundamentul obligaţiei. 6.1. Sau. 12)? Pentru moment. deci. Este de necontestat că libertatea de circulaţie şi de şedere constituie unul din fundamentele Comunităţii Europene. deci contribuie la reducerea „deficitului democratic” de care suferă acestea. fie ca este vorba de alegerile pentru Parlamentul European. tratatul nu respectă în întregime nici unul dintre cele 2 concepte. drepturi politice (dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile europene şi la cele municipale).1. 3. Cetăţenia. ele se inspiră din 2 concepte: cel al cetăţeniei europene şi cel al Europei cetăţenilor. priveşte un statut care este esenţialmente politic: accesul la funcţia publică prezintă pentru acest motiv unele afinităţi cu drepturi politice cum ar fi participarea la alegerile pentru Parlamentul European şi alegerile municipale (S1). a. de exemplu. Dar.1. plângerea adresata mediatorului.

cum ar fi cooperarea între statele membre. Statul în cauza. Votul devine chiar obligatoriu dacă legislaţia în vigoare în acel stat de reşedinţă este în acest sens. rămânea doar posibilitatea incomodă a votului prin procură sau prin corespondenţă. Exerciţiul dreptului de vot este posibil prin înscrierea cetăţeanului comunitar pe lista electorală a statului de reşedinţă care e însoţită de renunţarea la vot în orice alt stat. 19. să fie calificată ca un progres din punct de vedere democratic. chiar dacă slăbiciunea . În consecinţă. conform căruia instituţiile asigură doar o reprezentare indirectă a cetăţenilor. În aceste condiţii. „procentul cetăţenilor Uniunii care îşi au aici reşedinţa acolo fără a avea cetăţenia respectivă şi care au vârsta cerută pentru vot depăşeşte 20% din totalul cetăţenilor Uniunii cu vârsta de vot şi rezidenţi acolo”. 8B (noul art. are dreptul să condiţioneze exercitarea dreptului de a alege la 5 ani 24 JOCE L329. devreme ce analiza mecanismelor de alegere a Parlamentului European revine de obicei lucrărilor consacrate instituţiilor Uniunii. Directiva 93/109 din 6 decembrie 199324. exercita acest drept dacă îndeplineşte „condiţiile impuse de legislaţia statului membru de reşedinţa pentru exercitarea dreptului de a alege şi de a fi ales pentru proprii cetăţeni. statele nu permiteau votul cetăţenilor altor state membre. Tratatul CE. aleşi direct de cetăţeni. cu excepţia Irlandei. Tratatul Uniunii şi Directiva din 6 decembrie 1993 Dreptul de a alege şi de a fi ales sunt acordate prin Tratatul de la Maastricht. 6). Tratatul Uniunii Europene aduce tocmai o ameliorare care va fi analizata separat. 6). Scopul acestor dispoziţii este de a împiedica cetăţeanul european să-şi recapete drepturile civile prin deplasarea dintrun stat în altul. Olandei şi Belgiei (în anumite condiţii). pentru a evita votul sau candidaturile multiple sunt prevăzute măsuri de siguranţă.pe punctul de a fi surmontată . Alegerea Parlamentului European merită. adoptată de Consiliu în unanimitate aşa cum prevedea Tratatul. cu excepţia Italiei. în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat”. deci. Principiul este că orice cetăţean al Uniunii dispune de dreptul de a alege şi de a fi ales în statul în care îşi are reşedinţa în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui Stat. deci nu sunt responsabile politic cu privire la politica europeană în faţa acestora.puterilor Adunării şi numeroasele imperfecţiuni ale sistemului reprezentativ fac ca integrarea cetăţenilor în procesul de investire a puterii comunitare să fie încă insuficientă. nu poate să exercite acest drept decât într-un singur stat (art. De asemenea. Până la Tratatul asupra Uniunii Europene cetăţenii comunitari care îşi aveau reşedinţa în afara ţării lor de origine nu aveau posibilitatea practică de a lua parte la alegerea parlamentarilor europeni. 30 decembrie 1993. deci.2) prevede că: „orice cetăţean al Uniunii rezident într-un stat membru şi care nu este cetăţean al acestuia are dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European în statul membru în care-şi are reşedinţa. b. Într-adevăr. Decăderea din dreptul de a alege în statul de origine poate fi luată în considerare şi de către statul de reşedinţă împotriva cetăţeanului comunitar. Luxemburg. El poate. a ştirbit principiul tradiţional al societăţii internaţionale. 39 . în art. dreptul de a fi ales era rezervat propriilor cetăţeni. în special condiţia de reşedinţă (art. Posibilitatea unui regim derogator a fost prevăzută în cazul în care. Dar. 4). cetăţeanul comunitar dispune de alegerea statului – de origine sau de reşedinţă – în care votează sau candidează. Faptul că din 1979. a definit modul de exercitare a acestor drepturi. într-un stat membru. Marea Britanie în ceea ce-i priveşte pe cetăţenii irlandezi. în timp ce decăderea din dreptul de a fi ales în statul de origine atrage interdicţia de a fi ales şi în statul de reşedinţa (art. la fiecare 5 ani. membrii Parlamentului European sunt.Atributul major al cetăţeniei europene s-a realizat efectiv prin intrarea în vigoare a deciziei Consiliului din 20 septembrie 1976 privind alegerea reprezentanţilor Adunării prin vot universal direct.

1 TCE) marchează. Belgia. 3. partizanii participării străinilor la alegerile municipale argumentează că aceste alegeri locale au o natura esenţialmente administrativă şi mai puţin politică. precum şi posibilitatea de a candida (art. lucru în măsură să atenueze opoziţia faţă de participarea străinilor. de exemplu. după un anumit interval de rezidenţă.2. Directiva 94/80 din 19 decembrie 1994 reia schema generală reţinută pentru alegerea Parlamentului European. în timp ce primele aparţin unei instituţii care constituie un element al puterii statale. 7). dreptul de participare străinilor în condiţii care să faciliteze accesul cetăţenilor comunitari. doar Danemarca. deci exterioară statului. exercitarea dreptului de vot în Statul membru de reşedinţă nu antrenează pierderea dreptului de vot şi de a fi ales în statul membru de origine decât dacă acesta din urma a decis în acest sens. Spania.2. Reversul este reprezentat nu numai de îngreunarea metodelor de a pune în aplicare aceasta participare (Tratatul prevăzuse în plus o durată suplimentară de 1 an).de rezidenţă şi dreptului de a fi ales la 10 ani. 25 JOCE L122. 40 . dreptul comunitar pare să prefigureze ceea ce ar putea fi condiţia acordată cetăţenilor străini de Uniunea Europeană. 19. care are îndatorirea să verifice persistenţa motivelor care au justificat aceasta derogare a prelungit-o şi pentru alegerile din 1999. Modalităţi de exercitare a participării După ce prevede căror colectivităţi le corespund alegerile municipale (în cazul Franţei. fapt care a determinat. dar şi de dificultăţile de transpunere ale Directivei 94/80 din 19 decembrie 199425 (modificată prin Directiva 96/30 din 13 mai 1996 menită să adauge indicarea colectivităţilor locale de bază ale celor 3 noi state membre). Franţa. modificarea Constituţiei franceze prealabil ratificării Tratatului de la Maastricht. 9) în aceleaşi condiţii ca şi naţionalii. 3. Ea oferă cetăţenilor europeni posibilitatea de a vota în statul membru de reşedinţa dacă îşi manifestă voinţa în acest sens (art. Principiul constituie un progres însemnat al cetăţeniei europene Importanţa participării la alegerile municipale o depăşeşte pe cea a participării la alegerile europene în statul de reşedinţă. Vom aminti ca înainte de Tratatul de la Maastricht. Participarea la alegerile municipale În general se acordă o mare importanţă acestei participări. deci.2. considerându-se că accelerează integrarea cetăţenilor comunitari care s-au instalat într-un alt stat membru. 3. Comisia. Grecia. inclusiv în ceea ce priveşte durata de reşedinţă în colectivitatea locală. 8B.1. Pe de o parte. Participarea cetăţenilor altor state membre ale Uniunii pe care o consacră art. 31 decembrie 1994. În marea majoritate a statelor. Acestea din urmă privesc o instituţie care aparţine ordinii juridice comunitare. Suedia au întârziat transpunerea. maximum.1 (noul art. Spre deosebire de prevederile privind alegerile pentru Parlamentul European. Constituţia rezerva cetăţenilor proprii participarea la alegerile municipale. un important progres al cetăţeniei europene. Austria şi Finlanda nu au transpus-o decât parţial. Experienţa integrării europene nu permite însă subscrierea fără rezerve la acest punct de vedere. Pe de altă parte. Şi totuşi Directiva conţine ample dispoziţii derogatorii. comunele). Irlanda şi Olanda acordau. Fără îndoială. alegerile municipale diferă fundamental de alegerile pentru Parlamentul European.2.

Dar numărul excepţiilor faţă de regula generală creste treptat, aşa cum lasă să se întrevadă propunerea de directivă elaborată în iunie 1988 de către Comisia care facilitase acordul în timpul negocierii Tratatului de la Maastricht. Pe de o parte, derogării „luxemburgheze” i s-a adăugat o derogare vizând Belgia, care permitea acestui stat să impună condiţii particulare de durată a rezidenţei în anumite comune. Pe de altă parte, se adaugă o derogare franceză permanentă în măsura în care consacra 2 limite aduse eligibilităţii cetăţenilor comunitari în momentul revizuirii Constituţiei din 25 iunie 1992 necesară datorită ratificării TUE . Statele pot să rezerve propriilor cetăţeni funcţiile de conducător, de adjunct sau de supleant sau de membru al Consiliului director al executivului comunal, fapt ce se justifică datorită funcţiilor de autoritate publică pe care tratatul le permite a fi rezervate naţionalilor (TCE art. 48 şi 55, noile art. 39 şi 45). Ele pot dispune de asemenea ca aleşii cetăţeni ai unui alt Stat membru „să nu poată participa la desemnarea electorilor unei adunări parlamentare sau la desemnarea membrilor acestei adunări”. Este vorba, în primul rând, de alegerile pentru Senat „marele consiliu al comunelor franceze”, conform formulei lui Gambetta. Tot astfel, legea organică din 25 mai 1998 interzice consilierului municipal care nu are cetăţenia franceză să fie ales primar sau adjunct sau să exercite chiar şi temporar aceste funcţii, precum şi să participe la colegiul electoral al senatorilor . 4. Protecţiile cetăţeniei europene Tratatul asupra Uniunii Europene introduce 4 modalităţi de protejare a cetăţeniei europene. Trei erau prevăzute în Tratatul de la Maastricht: protecţia acordată de către autorităţile diplomatice şi consulare ale statelor membre, dreptul de petiţionare şi dreptul de a se adresa mediatorului. Tratatul de la Amsterdam a adăugat dreptul de comunicare cu instituţiile şi anumite organe ale Comunităţilor (TCE art. 21, noul alin. 3). Aceste protecţii sunt de natură foarte diferită. Prima este pusă în aplicare de către statele membre faţă de statele terţe sau pe teritoriul acestora. Celelalte trei implică o acţiune a instituţiilor şi organelor Uniunii. 4.1. Protecţia asigurată de autorităţile diplomatice şi consulare ale statelor membre
4.1.1. Principiul

Art. 8C (noul art. 20) al Tratatului CE prevede că : „orice cetăţean al Uniunii beneficiază de protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui Stat membru, pe teritoriul unui stat terţ în care statul membru căruia îi aparţine ca membru nu este reprezentat, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat”. Aceste dispoziţii au o largă aplicabilitate, ţinând cont de faptul că totalitatea Statelor membre nu este reprezentată decât în 5 ţări (China, Statele Unite, Japonia, Rusia şi Elveţia) şi de numărul mare de cetăţeni comunitari care se deplasează în afara Uniunii. Protecţia prevăzută de tratat nu poate fi exercitată decât de autorităţile unui stat membru. Ea nu se poate, deci, confunda cu aceea cerută de un cetăţean comunitar unei instituţii comunitare. Şi, dacă în cazul ODIGITRIA, nici TPI, nici Curtea nu au exclus în mod expres eventualitatea unor demersuri făcute de Comisie pe care în speţa aceasta a refuzat să le îndeplinească26, tratatul manifestă în mod indubitabil intenţia statelor de a nu se dezinvesti de o competenţă atât regaliană cât şi tradiţională.
26

TPI, 6 iulie 1995, T 572/93, Culegerea p.ÎI-2025, CJCE 28 noiembrie 1996, C293/95, Culegerea p.I-6129.

41

Este vorba de protecţie diplomatică şi consulară sau doar de protecţie consulară? Problema a fost evocată dar nu şi rezolvată cu prilejul CIG. În ceea ce priveşte protecţia intereselor şi drepturilor cetăţenilor, dreptul internaţional nu pare să facă vreo distincţie între cele două tipuri de protecţie, decât în privinţa naturii autorităţii care intervine: cele două protecţii au acelaşi obiect, protecţia consulară fiind pusă în practică de către consul şi nu de către alţi reprezentanţi ai statului. Convenţiile de la Viena din 18 aprilie 1961 privind relaţiile diplomatice (art. 3, b) şi din 24 aprilie 1963 privind relaţiile consulare (art. 5, a ) fac referire la funcţia ce constă în protejarea intereselor cetăţenilor (Statului acreditar sau Statului de trimitere) în limitele admise de dreptul internaţional. Decizia reprezentanţilor guvernelor statelor membre reunite în Consiliul din 19 decembrie 199527 califică protecţia reprezentanţei diplomatice sau consulare drept „protecţie consulară” (art. 1). O protecţie de acest tip este conforma principiilor dreptului internaţional, Convenţia de la Viena prevăzând ca un stat poate să exercite funcţiile consulare pentru un stat terţ (art. 8). Dar statul faţă de care protecţia este exercitată nu este legat de această decizie şi i se poate opune. Tot astfel art. 8 TCE (noul art. 20) dispune că statele membre vor iniţia negocierile internaţionale necesare pentru asigurarea acestei protecţii.
4.1.2. Punerea în aplicare a principiului

Punerea în aplicare a acestor dispoziţii nu este facilă. Pentru moment nici o negociere internaţională de anvergură nu a fost întreprinsă. Statele membre au decis că orice cetăţean al Uniunii va putea beneficia de protecţia consulară, adică de asistenţă în caz de deces, accident sau boală gravă, arestare, detenţie sau violenţă, sau de ajutor şi de repatriere în caz de dificultate. În schimb, beneficiarul se angajează să ramburseze propriului său stat cheltuielile pe care acesta trebuie să le achite la rândul său statului care a prestat asistenţa (Decizia precitată a reprezentanţilor guvernelor statelor membre reuniţi în interiorul Consiliului din 19 decembrie 1995). În aceeaşi ordine de idei se înscrie Decizia 96/409/PESC28 a reprezentanţilor statelor membre reuniţi în Consiliul din 25 iunie 1996, care permite cetăţeanului european care şi-a pierdut paşaportul să obţină de la autorităţile unui alt stat membru, dacă statul sau nu este reprezentat, un titlu de călătorie provizorie, stabilit conform unui model uniform. Acest document este eliberat doar cu autorizarea autorităţilor statului membru de origine şi doar pentru durata minimală a voiajului pe care îl efectuează cel interesat. Rămân însă unele probleme privind coordonarea acţiunilor statelor membre. Acordarea protecţiei consulare este subordonată acordului statului de origine? Ce este de făcut dacă un cetăţean european se adresează simultan sau succesiv mai multor state membre? În sfârşit, ne putem întreba dacă nu era de preferat lărgirea protecţiei şi pentru persoanele juridice după modelul admis pentru alte protecţii. 4.2. Dreptul de petiţionare Petiţia este o cerere prezentată unei instituţii politice de către una sau mai multe persoane în scopul preîntâmpinării unei presupuse injustiţii sau a unei situaţii nesatisfăcătoare sau pentru a obţine încetarea unei astfel de situaţii.
4.2.1. Originea şi sediul materiei
27 28

Decizia 95/553, JOCE l 314/73, 28 decembrie 1995. JOCE L168/4, 6 iulie 1996.

42

Dreptul de a prezenta petiţii Parlamentului este în general recunoscut în statele membre, dar nu este folosit în aceeaşi măsură. În schimb, dreptul de petiţionare s-a afirmat ca o modalitate foarte utilă de protejare a drepturilor omului în ordinea internaţională29. În lipsa oricărei dispoziţii din Tratate, acest drept a fost introdus de către Parlamentul European (la acea vreme Adunarea generală a CECA) prin Regulamentul său din 1953 dar a fost consacrat de celelalte instituţii abia în 198930. Tratatul asupra Uniunii Europene nu face decât să acorde o bază „constituţională” acestei practici: Tratatul CE art. 8D (noul art. 21) şi 138 D (noul art. 194). El întăreşte poziţia Parlamentului European autorizat să ceară concursul, atât celorlaltor instituţii comunitare, cât şi statelor membre. Dar, dreptul de petiţionare păstrează caracteristicile conferite anterior de Parlament iar baza reglementării este determinată de regulamentul Adunării. Comisia de petiţii a Parlamentului, creată la 21 ianuarie 1987, joacă un rol major, atât în ce priveşte examinarea admisibilităţii, cât şi examinarea în fond a petiţiei.
4.2.2. Admisibilitatea petiţiei

a. Condiţiile de formă şi de procedură nu sunt foarte riguroase. Astfel, sunt admisibile atât petiţiile care parvin unui deputat, unei Comisii, cât şi cele adresate Preşedintelui Adunării. În schimb, petiţia trebuie scrisă, redactată în una din limbile oficiale ale Uniunii, semnată de petiţionari şi trebuie să identifice în mod clar pe fiecare dintre ei. Persoanele fizice trebuie să menţioneze numele lor, calitatea, cetăţenia şi domiciliul; persoanele juridice denumirea, domeniul de activitate, sediul statutar şi adresa. Petiţia poate fi individuală sau colectivă. Chiar dacă în practică petiţiile individuale sunt majoritare, există şi un număr deloc neglijabil de petiţii colective. Astfel, în cursul anului parlamentar 1997-1998, 6 petiţii au fost semnate de un număr de cel puţin 10.000 de persoane. Recordul rămâne deţinut de petiţia 150/91, privitoare la relele tratamente aplicate animalelor, cu peste 1.000.000 de semnături! Parlamentul European şi-a manifestat dorinţa ca petiţiile să-i fie adresate prin Internet. b. Calitatea de a prezenta o petiţie este recunoscută ”oricărui cetăţean al Uniunii şi oricărei persoane fizice sau juridice, cu reşedinţa sau sediul statutar într-un stat membru” (art. 138D, noul art. 194 din Tratatul CE). Cercul petiţionarilor nu se limitează la cetăţenii Uniunii Europene. Dreptul de petiţionare nu este, deci, un atribut al cetăţeniei europene. Aceasta soluţie este preferabilă, totuşi, restricţiei care a existat pentru o vreme, anterior Tratatului de la Maastricht. Parlamentul European şi-a rezervat posibilitatea de a examina petiţiile adresate de persoane străine Uniunii europene şi care nu-şi au reşedinţa într-un stat membru (Regulamentul, art. 156.9), atunci când consideră oportun, de exemplu atunci când se referă la libera circulaţie a persoanelor sau la protecţia drepturilor străinilor. Din faptul că dreptul de petiţionare este deschis tuturor cetăţenilor Comunităţii, Parlamentul a dedus că acest drept îi revine şi unui parlamentar european. Şi, fiind vorba de persoane juridice, acelaşi drept pare a fi recunoscut colectivităţilor teritoriale dar nu şi statelor. c. Conform tratatului, subiectul petiţiei trebuie să facă parte din „domeniile de activitate ale Comunităţii” (TCE, art. 138 D, noul art. 194). Parlamentul a lărgit această formulă, referindu-se în regulamentul său interior (art. 156.5) la ”domeniile de activitate ale Uniunii europene”, formulă ce include şi problemele legate de al doilea şi al treilea pilon. Iar Comisia petiţiilor continuă să
29

Protocolul Facultativ cu privire la Pactul internaţional asupra drepturilor civile si politice din 1966, Carta OIT, art. 26 si urm. 30 Acordul interinstituţional intre Parlamentul european, Consiliul si Comisia din 12 aprilie 1989 asupra dreptului de petiţionare, JOCE C 120, 16 mai 1989.

43

4. Această condiţie. 21) şi art. Dar cea mai mare parte a petiţiilor sunt transmise Comisiei Europene care joacă un rol crucial în rezolvarea problemelor. protecţia mediului şi a animalelor. mediatorul instituit de Comisie pentru a examina plângerile funcţionarilor). depinde de natura cererii prezentate. 195). dar în astfel de cazuri petiţionarul va fi informat de poziţia Parlamentului European şi va primi sfatul de a se adresa organelor CEDO. 4. Subiectul petiţiei trebuie să privească direct pe petiţionar. cu toate acestea Parlamentul European a adoptat în 1979 o rezoluţie favorabilă desemnării unui ombudsman. dacă aceasta este considerată întemeiată. Ea poate proceda la audieri.2. armonizarea fiscală sunt subiectele cel mai des abordate de petiţionari. acest recurs nejurisdicţional a implicat crearea unei noi instituţii. vot de rezoluţie. cooperarea se dovedeşte mult mai puţin satisfăcătoare la nivelul Consiliului şi a statelor membre. De altfel.1.de exemplu. în linia practicii anterioare şi nu impune petiţionarului stabilirea existenţei unui interes individual şi personal ca urmare a succesului demersului său. 44 . 4. dă prilejul unei interpretări largi. mediatorul. Dacă petiţia relevă o violare a dreptului comunitar de către unul dintre state. În schimb. declarând admisibile nu numai petiţiile al căror subiect priveşte tratatele şi dreptul derivat.sunt considerate admisibile în general. creaţie a tratatului de la Maastricht. El poate încerca şi o rezolvare politică a problemei (numirea unui mediator în problema răpirii unor copii de către tatăl lor algerian). Soluţia dată petiţiei. problemele sociale. Petiţiile privind protecţia drepturilor omului în interiorul statelor membre . condamnarea pentru ascunderea de bunuri furate … Libera circulaţie a persoanelor. 8D TCE (noul art. dar şi pe cele care poartă asupra unor subiecte pertinente ţinând cont de evoluţia previzibilă a dreptului comunitar sau asupra unor subiecte având legătura cu acţiunea unei instituţii sau organ al Uniunii. Petiţiile care poartă asupra unor probleme referitoare la dreptul intern al Statelor membre sunt declarate inadmisibile. Dacă lipsa este imputabilă Comisiei sau Consiliului. 138E (noul art.3. a mărfurilor. Poate transmite petiţia pentru informare. a serviciilor şi a capitalurilor. litigiul între un angajat şi angajator. ”Plângerea” către mediator Introdus prin TUE – art. Examinarea în fond şi posibile soluţii date petiţiei Comisia petiţiilor are sarcina de a stabili faptele menţionate în petiţie. la anchete la faţa locului. Parlamentul poate determina Comisia să intenteze un recurs în constatare a neîndeplinirii obligaţiilor (de exemplu discriminarea între proprii cetăţeni şi cetăţenii comunitari cu privire la nivelul taxei de intrare în muzeele greceşti). discriminarea bărbaţi-femei.3. condiţia persoanelor . Parlamentul poate utiliza puterile recunoscute de tratate faţă de aceste instituţii. Instituţia mediatorului Deşi instituţia este foarte răspândită în statele membre (sub diverse denumiri).interpreteze într-o manieră largă.3. cum ar fi interpelări. Parlamentul European consideră că recursul la mediator repetă inutil dreptul de petiţionare. ea nu cunoaşte decât aplicaţii limitate la nivel comunitar (de exemplu. ci pur şi simplu faptul că problema supusă atenţiei este obiectul unei preocupări efective. aviz sau atribuire altor Comisii ale Parlamentului.

1). totuşi. Este exclusă. Esenţa atribuţiilor mediatorului rămâne. asupra accesului public privind documentele deţinute de instituţiile şi organele comunitare31 sau asupra atitudinii Comisiei faţă de plângerile privind încălcarea dreptului comunitar. dar numai în situaţia în care acesta nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exerciţiului funcţiunii sau se află în culpă gravă. nefiind definită nici de tratat. Admisibilitatea plângerilor a. Regulile de formă nu sunt mai riguroase decât cele din materia petiţiilor. cu excepţia Curţii de justiţie şi a Tribunalului de prima instanţă în exerciţiul atribuţiilor jurisdicţionale” (TCE art. un abuz de putere. examinarea plângerilor care îi sunt adresate. Noţiunea de proastă administrare se dovedeşte. Persoanele care au calitatea necesară pentru a adresa o plângere mediatorului sunt aceleaşi care pot adresa o plângere Parlamentului: „orice cetăţean al Uniunii sau … orice persoană fizică sau juridică având reşedinţa sau sediul statutar într-unul din Statele membre”. o injustiţie. alin.105 45 . în lupta sa contra „administrării defectuoase ”. Aşa cum prevede tratatul (art. „mediatorul îşi exercită atribuţiile în deplină independenţă. 195. El nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni din partea vreunui guvern sau ale altui organism” (Statutul mediatorului. Mediatorul arată ca exemple: o neregularitate administrativă. o omisiune. o întârziere. Ideea generală este că „este administrare defectuoasă atunci când un organism public nu acţionează în conformitate cu un principiu având pentru el forţa obligatorie”32. ca şi în dreptul intern. 138E. competenţa ratione materiae a mediatorului are reguli cu totul specifice. noul art.1). fie prin intermediul unui membru al Parlamentului European. 4. Conform tratatului.1. urmată de proiecte de recomandare. art. o disfuncţionalitate. Ea trebuie să specifice obiectul. 9. cum ar fi poziţia luată de Parlamentul European faţă de problema testelor nucleare franceze în Pacific. o neglijenţă. 138 E. mai îngust decât cel al Parlamentului cu privire la dreptul de petiţionare. JOCE C 44/9. b. El a folosit această putere. Parlamentul numeşte mediatorul pentru durata legislaturii şi îi poate reînnoi mandatul. c. deoarece mediatorul european apare într-o anumită măsura ca auxiliar al Parlamentului.Profilul acestei instituţii aminteşte mai mult de ombudsman decât de mediatorul francez.3. mediatorul este competent a statua „asupra plângerilor … relative la cazuri de administrare defectuoasă în activitatea instituţiilor şi organelor comunitare. alin. Noţiunea de „administrare defectuoasă”. a revenit mediatorului această sarcina. 10 februarie 1998 Raport anual al Mediatorului european 1996. nici de statut. Identitatea celui care face plângerea trebuie clar precizată. devreme ce exclude implicarea statelor membre. De aceea un mare număr de plângeri sunt declarate inadmisibile pentru că vizează proasta aplicare a dreptului comunitar de către statele membre. aprilie 1997. deci. El stabileşte statutul (cu aprobarea majorităţii calificate a Consiliului şi cu avizul Comisiei) şi condiţiile generale de exerciţiu a funcţiilor mediatorului. Totuşi. Mediatorul prezintă în fiecare an un raport de activitate Parlamentului. în orice caz. o procedură ilegală. în interesul general al Comunităţilor şi al cetăţenilor Uniunii. pentru a începe o anchetă. Câmpul de intervenţie este. Plângerea poate fi adresată mediatorului fie direct. 1. iar bugetul sau este anexat celui al Adunării. El poate cere Curţii de Justiţie să îl declare demis pe mediator. mediatorul dispune de puterea de a acţiona din proprie iniţiativă. de exemplu. admisibilitatea plângerilor contra deciziilor politice. 195. o discriminare. 31 32 Raportul special 98/C44/09. o lipsa de competenţă. noul art. a persoanelor private sau a statelor terţe. Ilegalităţi şi comportamente inoportune se îmbină în această listă.2. p. În schimb. 1). o insuficienţă sau un refuz de a acorda informaţii. dificil de definit.

În cazul în care constată o administrare defectuoasă. Ar fi fost binevenită stabilirea unei legături cu dreptul de acces la documentele Parlamentului European. d. În prealabil. El nu intervine nici în cazul în care Comisia de petiţii examinează sau a rezolvat o petiţie având acelaşi subiect ca şi plângerea. comunicare de informaţii ca urmare a unei cereri – de exemplu semnalând o infracţiune adusa dreptului comunitar. 4. alin. Această comunicare poate să se refere la diverse probleme: cerere de informaţii. reclamaţii. Comitetul economic şi social şi Comitetul regiunilor.3.Mediatorul nu poate să intervină într-o procedură jurisdicţională. Dreptul de a comunica cu instituţiile şi organele comunitare Unica inovaţie a Tratatului de la Amsterdam este dispoziţia art. formulând un proiect de recomandare pentru soluţionarea problemei. 255 TCE. Cel ce face plângerea trebuie sa o introducă în termen de 2 ani de când a luat cunoştinţă de faptele incriminate. tradusă deja în realitate. 21. 3 nou TCE. nici să pună în discuţie justeţea unei decizii de justiţie. Şi poate ar fi fost oportună instituţionalizarea practicii ”plângerilor sau cererilor adresate Comisiei” privind nerespectarea dreptului comunitar care joacă un rol important în domeniul concurenţei. aşadar de un drept la comunicare cu instituţiile comunitare.4. el sesizează instituţia sau organul în cauză. libertate care de altfel nu are nevoie de autorizare pentru a fi exercitată. 46 . Rolul mediatorului În cazul în care consideră plângerea admisibilă. dar nu se mărgineşte la acest domeniu. Bineînţeles. acesta trebuie să fi întreprins demersuri administrative pe lângă instituţiile şi organele în cauză. dar de un drept la răspuns. conform căreia orice cetăţean al Uniunii poate scrie oricărui organ sau instituţii vizate de prezentul articol sau de articolul 7 „într-una din cele 2 limbi oficiale ale Comunităţii” şi să primească un răspuns „redactat în aceeaşi limbă”. În caz contrar. Instituţia sau organul trebuie să răspundă în următoarele 3 luni printr-un „aviz circumstanţiat”. aceasta reflectă frecventa suprapunere între acţiunea autorităţilor comunitare şi cea a autorităţilor naţionale însărcinate cu aplicarea regulilor comunitare. După ce mediatorul îşi stabileşte raportul. mediatorul are mai întâi scopul de a căuta o soluţie amiabilă care să elimine administrarea defectuoasă şi să dea satisfacţie autorului plângerii. Statutul de mediator prevede şi cooperarea cu mediatorii naţionali. autorul plângerii este informat despre derularea şi rezultatul intervenţiei mediatorului 4. ale Consiliului şi ale Comisiei pe care îl consacră noul art. 3. Este vorba nu numai de un simplu drept de a scrie. mediatorul începe studiul problemei. cu eventualele recomandări. Statele membre sunt obligate să-i furnizeze informaţiile solicitate cu privire la administrarea defectuoasă a instituţiilor sau organelor comunitare. Dar se întâmplă şi ca această Comisie de petiţii să-i trimită o petiţie cu care a fost sesizată.2). agenţii Comunităţilor Europene pot sesiza mediatorul cu plângeri privind relaţiile lor de muncă doar după epuizarea posibilităţilor de reclamaţii administrative interne. îl transmite instituţiei vizate cât şi Parlamentului European. Corespondenţii sunt cele 5 instituţii. art.3. Contrar soluţiei reţinute în dreptul francez. Acestuia din urma îi revine obligaţia de a întreprinde în caz de eşec orice acţiune pe care o consideră oportună pentru a stopa persistenţa administraţiei defectuoase. El dispune de o putere de anchetă pe lângă instituţiile şi organele comunitare ca şi pe lângă agenţii care sunt obligaţi să depună mărturie la cererea sa (Statut. judecătorul este inclus dar majoritatea organelor Uniunii sunt excluse.

Mayotte. Combinaţia de cooperare interguvernamentală – consacrată în special prin acordurile Schengen – cu integrarea comunitară. Polinizia Franceză. Cetăţenia unui stat membru – condiţie a libertăţii de circulaţie şi de şedere a. p. 18 alin.1 (noul art. Libertatea de circulaţie şi de şedere Instituirea în Tratatul de la Maastricht a dreptului „oricărui cetăţean al Uniunii de a circula şi de a se stabili în mod liber pe teritoriul Statelor membre” (TCE. de dorit organizarea progresivă a dreptului persoanelor private la recursuri nejurisdicţionale (sau extrajudiciare). 33 34 Droit materiel communitaire.Este. 1) a pus capăt. Ei nu se pot prevala de un drept de intrare şi de şedere pentru a exercita o activitate salariată. deci.1 (noul art. Extinderea beneficiarilor libertăţii de circulaţie şi de şedere Libertatea de circulaţie şi de şedere.1) şi ale art. Tratatele de aderare au exclus de la acest beneficiu pe cetăţenii danezi rezidenţi în Insulele Feroe ca şi cetăţenii din insulele anglo-normande34 şi din insula Malta. Recueil.1). SECŢIUNEA A II-A LIBERTĂŢILE FUNDAMENTALE 1. chiar înaintea Tratatului asupra Uniunii Europene caracterul exclusiv economic. 47 . C 171/96. TCE nu conţine vreo limitare bazată pe cetăţenia lucrătorilor care beneficiază de libertatea de circulaţie. 1. este recunoscută resortisanţilor statelor membre (sau resortisanţilor comunitari). noul art. Cetăţenii din ţările şi teritoriile de peste mări care au cetăţenia unui stat membru (în cazul Franţei este vorba de Noua Caledonie. 48.1. Generalităţi Spre deosebire de art. 39. I-4607. Această consacrare reafirma întărirea unei libertăţi. alin. 51. precum şi persistenţa refuzului unor State de a elimina controlul la frontierele interioare „fac aproape ilizibil Tratatul de la Amsterdam”33. Saint-Pierre şi Miquelon.1. pământurile australe şi antarctice franceze nelocuite) sunt într-o situaţie din cele mai complexe. Fiecare stat membru al Comunităţii rămâne liber să reglementeze care sunt cetăţenii săi. realizate cu mult timp înainte şi care îşi pierduse. 1. art. cel puţin dacă luăm în considerare dispoziţiile art. 1. 8A. care a încercat o punere în ordine a materiei. oarecum. 69 al Tratatului CECA.1. controverselor şi tensiunilor privind libera circulaţie. Wallis şi Futuna. drept al cetăţeanului Uniunii Europene. 42. fiind generalizată progresiv în favoarea acestora şi a familiilor lor.

b. Recueil. 2. p. 30 septembrie 1987. Conform reglementării comunitare în vigoare. securitate şi justiţie” presupune o anumită armonizare a politicii statelor membre faţă de admiterea şi şederea cetăţenilor statelor terţe. 10 septembrie 1990. 41 CJCE. Kuss. Libertatea profesională. C 192/89. ceea ce împiedica pe lucrătorii turci să se prevaleze de liberul acces pe teritoriul statelor membre38. Convenţiile încheiate între Comunitate şi state sunt prudente în ceea ce priveşte. 3719. Acordul de asociere încheiat în 1963 cu Turcia şi protocolul adiţional din 1970 sunt mai îngăduitoare datorită redactării lor în perspectiva realizării progresive a liberei circulaţii a lucrătorilor conform modalităţilor stabilite de Consiliul de Asociere. C 100 şi 101/89. 12/86. Vander Elst. 35 36 CJCE. în aplicarea art. 39 CJCE. 23 ianuarie 1997. C 416/96. 7 din Decizia 1/80. I-3641. legal angajaţi de către o întreprindere comunitară care efectuează o prestare de servicii în alt stat membru. Recueil. Recueil. în dreptul comunitar ca şi în dreptul intern.5 (noul art. p. 42 CJCE. Acest drept presupune. dreptul de şedere acordat ca accesoriu al accesului la un loc de muncă. au dreptul de şedere în acest stat membru pentru intervalul de timp necesar executării acestei prestări de servicii42. Recueil. dreptul de a însoţi lucrătorul41. în principiu. 2 martie.ci doar pentru a exercita o activitate independentă. p. Chiar din cele mai favorabile dintre ele. Acest fapt rezultă din aplicarea făcută dispoziţiilor art. dacă nu libera circulaţie. C 171/95. 183) din TCE35. întrucât art. Recueil. care le este recunoscut39. Perspectiva eliminării controalelor la frontierele interne ale Uniunii şi constituirea unui „spaţiu de libertate. drept al persoanei Dreptul de liberă exercitare a unei profesii constituie. p. 38 CJCE. Situaţia cetăţenilor din statele terţe Deşi cetăţenii din statele terţe nu beneficiază. 48 . I-4647. lasă statelor membre o largă marjă de asociere36. 40 CJCE. există interacţiuni ce se produc între situaţia lor şi cea a cetăţenilor comunitari. 5 octombrie 1994. Cetăţenii statelor terţe. un interval rezonabil pentru a căuta un nou loc de muncă40 (soluţie asemănătoare celei din cazul Antonisse privind lucrătorii comunitari). de libertatea de circulaţie şi de şedere. Tetik. Dar Curtea a refuzat să le recunoască efectul direct37. muncitori marocani angajaţi de către o întreprindere belgiană efectuând lucrări pe un şantier din Franţa. I-5113. iar Tratatul de la Amsterdam îl consacră şi îl desăvârşeşte. Decizia 1/80 adoptată de Consiliul de Asociere produce efect direct şi conferă cetăţenilor turci un drept de şedere derivat din dreptul la muncă. 9 august 1994. Demirel. 37 CJCE. I-6781. C 237/91. chiar şi pentru lucrătorii turci care au avut o ocupaţie mai mult de 4 ani pe teritoriul unui stat membru. C43/93. 135 (noul art. C 355/93. statutul de drept fundamental persoanei. cu ar fi acordul de cooperare CEE-Maroc. 186) şi 132. I-3803. Membrii familiei au. Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) din 2 mai 1992 este cel mai favorabil în ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor statelor terţe. Eroglu. I-5113. p. Recueil. 28 prevede libera circulaţie între statele membre ale CE şi Statele AELE. 16 decembrie 1992. EL-YASSINI. p. dar aplicarea sa a ridicat unele probleme. p. Kaefer şi Procacci. Recueil. CJCE. Sevince. membrii familiei unui cetăţean al unui stat membru pot să-l însoţească pe acesta în ţara de adopţie şi să exercite o activitate. În schimb. 12 decembrie 1990.

„orice persoană trebuie să aibă posibilitatea de a-şi câştiga existenţa prin exercitarea liberă a unei profesii”. Noţiunea de servicii Tratatul CE consideră ca servicii prestaţiile furnizate contra unei remuneraţii de către agenţi economici independenţi. a lucrătorilor în general. de unde recunoaşterea dreptului de a „răspunde locurilor de muncă oferite efectiv” şi . În principiu. 49 . deci crearea unei întreprinderi. 39) TCE. Ea implică instalarea în ţara de adopţie pentru a exercita acolo o activitate.2).1. libertatea de stabilire este compusă din două elemente: dreptul de acces la o profesie şi cel de exercitare al profesiei.1961. 43 alin. beneficiarii săi. Ca şi libera circulaţie a lucrătorilor. cuprinde 2 elemente: . semnată la Torino la 18. iar în absenţa unei remuneraţii nu există prestare de servicii. c. 48 (noul art.1. aşa cum o prevede art. remunerarea şi alte condiţii de muncă”. Libertatea de stabilire În virtutea art.Libertatea de circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre. 52 alin. activitatea independentă este exercitată cu titlu permanent. 2) „libertatea de stabilire implică accesul la activităţi independente şi la exercitarea lor. Libertăţile consacrate de dreptul comunitar Tratatul CE distinge trei libertăţi. precum şi constituirea şi gestionarea de întreprinderi” întrun alt stat membru. ca şi locurile de muncă excluse sunt determinate prin intermediul celor trei libertăţi consacrate prin TCE. drept care se realizează prin intermediul liberei circulaţii (art. Libera circulaţie a lucrătorilor şi liberul acces la locurile de muncă salariate Libera circulaţie a lucrătorilor. Domeniul de aplicare al libertăţii profesionale Principiul liberului acces la o profesie. b. 2 TCE (noul art. 2. fapt ce distinge stabilirea de liberă prestare de servicii. Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor din 8-9 decembrie 1989 proclama dreptul „oricărui lucrător de a exercita orice profesie sau meserie în Comunitate”. În tratatele constitutive libertatea profesională apare mai puţin ca un drept al persoanei şi mai mult ca un instrument de mobilitate a agenţilor economici. ele sunt un instrument de acţiune economică.1.1.10. Libera exercitare a unei activităţi profesionale pe care o poate revendica o societate comercială doritoare să se implanteze într-un alt stat membru profită acţionarilor şi altor categorii de asociaţi şi rămâne un element de acces la piaţa serviciilor şi un drept fundamental al persoanei.„Eliminarea tuturor discriminărilor bazate pe naţionalitate … în ceea ce priveşte angajarea.Conform Cartei Sociale Europene. 2. Libera prestare de servicii c. Chiar dacă societăţile beneficiază de acest drept în ordinea juridică comunitară. a.

2. În schimb. continuu.Mişcările de capitaluri aparţin domeniului serviciilor. cel puţin la circulaţie în alte state membre.2. în principiu. Principiul rămâne că cetăţenii statelor terţe beneficiază de libertate profesională doar pe baza acordurilor internaţionale semnate de Comunitate. Cel mai adesea cel care trece frontiera este prestatorul. formând un tot logic. Exemplul clasic este cel al activităţilor audio-vizuale: producerea de emisiuni este o activitate de servicii. activităţile artizanale şi activităţile profesiilor liberale pe care tratatul le plasează în capitolul consacrat serviciilor. al stabilirii şi caracterul provizoriu pe care îl prezintă activitatea de prestare de servicii. O parte din aceste acorduri prevede fie un 50 . cetăţeanul unui stat terţ este autorizat. de exemplu turistul sau bolnavul care merge în alt stat membru pentru a primi îngrijiri.1. Aplicarea dreptului comunitar presupune ca prestatorul şi destinatarul serviciului să nu fie din acelaşi stat. Criteriul distincţiei se bazează pe opoziţia între caracterul permanent. Dar deplasarea poate fi făcută şi de destinatarul prestaţiei. b. Conţinutul liberei prestări de servicii Conform art. Cetăţenii statelor terţe Condiţia cetăţenilor statelor terţe este. 50 TCE (noul art. Libertatea de circulaţie sau de şedere şi libertatea profesională nu coincid întotdeauna Dreptul de şedere permite. Această situaţie este des calificată ca „discriminare inversă (pozitivă)”. ca şi alte activităţi cu caracter industrial. c. 2. Restricţia cu privire la şedere este dublată de statutul profesional riguros. de exemplu avocatul care se deplasează pentru a-şi reprezenta clientul în faţa tribunalului unui alt stat membru. să se pregătească pentru exercitarea unei funcţii mai degrabă decât să acceadă la ea. Naţionalii şi libertatea profesională comunitară Problema se pune atunci când un cetăţean al unui stat membru reclamă faptul că tratamentul pe care i-l impune propriul drept naţional este mai puţin favorabil decât cel de care beneficiază cetăţenii altor state membre din partea acelui stat. este de ajuns să îndeplinească activităţi reale şi efective cu timp redus şi nu marginale şi accesorii. libera prestare de servicii permite prestatorului să exercite cu titlu temporar activitatea în ţara unde este furnizată prestaţia. comercial. dacă nu la şedere. Principiul rămâne că cetăţeanul nu se poate prevala de dreptul comunitar când se găseşte într-o situaţie „pur internă”. filmele de pe casetele video sunt mărfuri. Fiecare stat rămâne suveran în a-şi stabili propria politică de imigraţie. Definind o astfel de întreprindere este important de conturat activităţile care aparţin producţiei serviciilor de cele care aparţin liberei circulaţiei a mărfurilor. şi mai defavorabilă în ceea ce priveşte libertatea profesională decât era în privinţa liberei circulaţii. fiind supuse unor reguli specifice. Beneficiarii libertăţii profesionale a. c. nimic nu opreşte un student să aibă în acelaşi timp calitatea de lucrător şi să beneficieze de regimul acestuia din urmă. Odată admis. 60). studenţilor. deoarece cetăţeanul nu beneficiază de egalitate de tratament cu ceilalţi cetăţeni comunitari. pe teritoriul unui stat membru. în mod normal.

4. cât şi de la exercitarea aşa-ziselor drepturi „politice”. de a fi ales şi chiar de a participa la conducerea sindicatelor. 50) se fac în ţara de adopţie „în aceleaşi condiţii pe care ţara le impune propriilor cetăţeni”. Aceeaşi restricţie se aplică liberei prestări de servicii prin intermediul trimiterii pe care o face art. noul art. 2. 43 alin. 48. principiul nediscriminării este înscris de Tratatul CE în fruntea celor 3 libertăţi care concretizează libertatea profesională. la exerciţiul autorităţii publice”. 45) TCE exceptează de la aplicarea dispoziţiilor în materia dreptului de stabilire „activităţile care participă. 39. 2) şi prestarea de servicii (art. Activităţile nesalariate Dispoziţiile din art. b. 39. Nediscriminarea presupune ca cetăţeanul comunitar să beneficieze de acelaşi tratament ca cel naţional. Discriminările directe şi indirecte 51 . Accesul la funcţia publică se face din drepturile politice rezervate naţionalilor. noul art. noul art. Principiul nediscriminării şi regula tratamentului naţional Regula cardinală a dreptului comunitar. Efectul lor este totuşi limitat de faptul că dispoziţiilor respective nu le este recunoscut efectul direct. Locurile de muncă salariate Conform art. Stabilirea (art. 2. Această limitare a liberei circulaţii priveşte un număr considerabil de locuri de muncă.1. 48.4). Locurile de muncă şi serviciile excluse Dreptul internaţional a recunoscut statelor posibilitatea de a exclude străinii de la exercitarea funcţiilor publice. 2. „dispoziţiile prezentului articol nu sunt aplicabile locurilor de muncă din administraţia publică”. Principiul nediscriminării a.„tratament nediscriminatoriu”. a. Libera circulaţie a lucrătorilor implică „eliminarea oricărei discriminări bazată pe naţionalitate” (art.4). 55) la dispoziţia precedentă. b.4 TCE (noul art. noul art. 66 TCE (noul art. 2. Drepturile recunoscute în cadrul libertăţii profesionale Libertatea profesională presupune accesul la profesie şi exercitarea profesiei.2. chiar cu titlu ocazional. fie un „tratament nu mai puţin favorabil” decât cel acordat cetăţenilor comunitari (acordurile PECO).2.3. cum ar fi dreptul de a alege. 52 alin.2).2. 55 (noul art. Tratatul CE a exclus din domeniul de aplicare al libertăţii profesionale „locurile de muncă din administrarea publică” (art.1. 48. 39. 60.

3 iunie 1986. ajung la acelaşi rezultat43. administraţia centrală sau sediul principal în interiorul Comunităţii (art. 1). Recunoaşterea profesională conferă cetăţeanului statului membru care deţine o diplomă 43 CJCE.2. 15 februarie 1974. TCE. dacă e persoană fizică. Comisia/Franţa. Accesul lucrătorilor salariaţi la un loc de muncă Regulamentul 1612/68 recunoaşte cetăţeanului comunitar dreptul de a beneficia de aceeaşi prioritate în accesul la locurile de muncă disponibile ca şi cetăţenii statului de adopţie. 3. 6). însă. prin aplicarea altor criterii de diferenţiere. b. a. 1. Recunoaşterea mutuală a diplomelor în scopuri profesionale Recunoaşterea mutuală a diplomelor constituie modalitatea cea mai semnificativă şi cea mai importantă în practică de recunoaştere mutuală a calificărilor profesionale. Calificarea profesională a. Accesul la profesie Principiul tratamentului naţional sau al egalităţii de tratament constituie regula cea mai importantă în practică.2. Soţul şi copiii sub 21 de ani sau aflaţi în întreţinere beneficiază de acelaşi drept. Accesul la o activitate independentă Dreptul de acces la o activitate independentă este asigurat de libertatea de stabilire (art. 52 . impunerea unui număr de locuri de muncă accesibile (art. 4) sau supunerea la criterii medicale sau profesionale discriminatorii (art. noul art. noul art. unei anumite calificări care rezultă din experienţa profesională. ea trebuie constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru şi având sediul statutar.2). 152/73. Sotgiu. 43 şi următoarele). Regimul sediului secundar diferă de cel al celui principal. 2. În anumite cazuri accesul la o profesie este subordonat. chiar dacă nu au naţionalitatea unuia din statele membre (art. 52 şi următoarele TCE. 58 alin. 753. beneficiul dreptului comunitar este dobândit din momentul în care fondatorul întreprinderii are naţionalitatea unui stat membru. p. ci şi toate formele disimulate de discriminare care. 2. adică crearea sau transferul într-un stat membru al sediului principal al activităţii profesionale. 11). Principiul nediscriminării interzice „nu numai discriminările bazate pe cetăţenie. ca şi recurgerea la proceduri de recrutare impuse străinilor (art.3. Prestarea numitor locuri de muncă propriilor cetăţeni constituie o discriminare directă uşor de cenzurat (CJCE. Recueil. Dacă este vorba de o societate. 48 alin. În ceea ce priveşte sediul principal. Orice discriminare este eliminată. 307/84 precitată – accesul la locuri de muncă permanente în spitale era rezervat cetăţenilor francezi). Recunoaşterea diplomelor este numai în scopuri profesionale care diferă de recunoaşterea academică. Este suficient deci să fie resortisantul unui stat membru.Libertatea profesională se bucură de o protecţie identică a celei acordate liberei circulaţii a mărfurilor sau egalităţii dintre bărbaţi şi femei şi se întinde asupra discriminărilor indirecte.

Ea are ca obiect direct asigurarea mobilităţii studenţilor şi nu a lucrătorilor. ele privesc 3 sectoare: profesiile din domeniul sănătăţii. cât şi pentru simpla prestare de servicii. Profesia de avocat 53 .3. Profesia de arhitect Este reglementată de o singură directivă (Directiva 85/134 din 10 iunie 1985). în materie.1. . cu titlu salariat sau independent. Directive sectoriale de recunoaştere mutuală a diplomelor Reglementând în mod specific o profesie. statul al cărui cetăţean este – este calificat pentru exercitarea acesteia în orice stat al Uniunii Europene.infirmieri generali (Directivele 77/452 şi 77/453 din 25 iunie 1977).1. Profesiile din domeniul sănătăţii Aceste profesii sunt beneficiare ale recunoaşterii mutuale a diplomelor datorită unor similitudini importante: „corpul uman este acelaşi peste tot”. a. Două tipuri de directive vizând recunoaşterea diplomelor în scopuri profesionale au apărut: directive sectoriale şi directive generale. cu condiţia de a se supune procedurii de admitere impusă naţionalilor şi care revine fie administraţiei. cu o durată minimală şi cu un anumit număr de ore. profesia de arhitect şi profesia de avocat. Recunoaşterea diplomei permite cetăţeanului comunitar să beneficieze de dreptul de a se stabili în statul de adopţie. Recunoaşterea academică este o recunoaştere de diplomă cu titlul de formare dobândită într-un alt stat ca fiind echivalentă diplomei naţionale pentru continuarea studiilor.1.farmacişti (Directivele 85/432 şi 85/433 din 24 septembrie 1985). a. dar nu obligatoriu.1. Recunoaşterea diplomelor este valabilă atât în ce priveşte accesul la profesie.medicilor (Directivele 73/362 şi 75/363 din 16 iunie 1975 codificate prin Directiva 93/16 din 5 aprilie 1993).moaşe (Directivele 80/154 şi 80/156 din 21 ianuarie 1980). . Ideea de bază este că dacă cineva este calificat pentru exercitarea unei profesii într-un stat – care este cel mai des.2. a. Directivele. privesc formarea: . .veterinari (Directivele 78/1026 şi 78/1027 din 18 decembrie 1978).eliberată într-un alt stat membru dreptul de a accede în orice alt stat al Uniunii la profesiile pentru care accesul este condiţionat de o calificare. . . fie organizaţiei profesionale. Această directivă prevede recunoaşterea de către alte state membre a diplomelor care sancţionează formarea de nivel universitar.1. cu excepţia profesiei farmaceutice în această ultimă privinţă. a. chiar dacă contribuie la favorizarea acesteia.stomatologi (practicieni ai artei dentare) (Directivele 78/686 şi 79/687 din 25 iulie 1978).

permanent. dar limitat 54 . statuând printr-o decizie motivată. a. mai puţin în ce priveşte profesiile de consiliere sau de asistenţă privind dreptul naţional (profesii juridice). 7 din Regulamentul 1612/68 cu privire la învăţământul în şcolile profesionale şi în centrele de readaptare sau de reeducare. constituie un al doilea cerc de beneficiari. Directiva 92/51 din 18 iunie 1992 o completează. nici pe cea de copil de lucrător migrant. cât şi a statului de adopţie. Autorităţile naţionale rămân. Ei dispun de dreptul de şedere. nu a diplomei. Aplicaţie a regulii nediscriminării. susceptibilă de recurs jurisdicţional. dacă se stabileşte că lucrurile nu stau altfel. însă. acest principiu a fost abordat la început ca unul din drepturile lucrătorului migrant consacrat în art. 120) din momentul în care se înscrie pe lângă autoritatea competentă a statului de adopţie (art. Dar. Profesiile vizate sunt doar profesiile „reglementate” (altele decât cele reglementate de directivele sectoriale) pe care directivele le concep ca fiind acelea al căror exerciţiu „este subordonat direct sau indirect prin dispoziţii legislative regulamentare sau administrative” deţinerii de diplome (Directiva 89/88) sau a unui titlu de formaţie sau a unei atestări de competenţă (Directiva 92/51).4. Doar în cazul în care corespondenţa este parţială. Avocatul autorizat să profeseze într-un stat membru poate asigura reprezentarea şi apărarea în justiţie a unui client în alt stat membru. fie un stagiu de adaptare sau un examen de aptitudine de tipul celor cerute chiar de el. ci a calităţii de avocat. vizând diplomele ce sancţionează cel puţin un an de studii postsecundare. recunoaşterea mutuală a diplomelor nu mai este automată în sistemul directivelor generale. sub titlul său profesional de origine (art.2. Recunoaşterea diplomelor şi calificărilor în absenţa directivelor Recunoaşterea diplomelor îşi pierde caracterul său automat şi semiautomat în momentul în care ne aflăm în afara domeniului directivelor. Alegerea între stagiu şi examenul de aptitudine este lăsată cetăţeanului comunitar.Prin Directiva 77/249 din 22 martie 1977 se reglementează prestarea de servicii şi se instituie o recunoaştere mutuală. profesia. Directiva 98/5 din 16 februarie 1998 autorizează avocatul să exercite. fără să fie ţinut să aibă o reşedinţă sau să fie înscris într-o organizaţie profesională a acestui stat membru. a. 2. Accesul la studii Principiul fundamental este cel al egalităţii de tratament a tuturor cetăţenilor comunitari. obligate să aprecieze de manieră obiectivă corespondentă dintre cunoştinţele şi calificările cerute de legislaţia naţională şi cele care au fost dobândite în alt stat membru. El trebuie să respecte atât deontologia statului de origine. Învăţământul şi formarea profesională a. Cetăţenii comunitari care nu au nici calitatea de lucrător migrant. statul de adopţie este în drept să ceară celui interesat să demonstreze dobândirea acelor cunoştinţe şi calificări care îi lipsesc. Directivele generale de recunoaştere mutuală a diplomelor Directiva 89/48 din 21 decembrie 1988 priveşte profesiile reglementate a căror exercitare este subordonată deţinerii unei diplome sancţionând cu ciclu de studii postsecundar de cel puţin 3 ani. Aceste directive se probează pe prezumţia conform căreia formările primite sunt compatibile de la un stat la altul. 3). statul de adopţie are dreptul de a cere fie o experienţă profesională complementară pentru a compensa durata mai mică de studii.3. Spre deosebire de regimul instituit prin directivele sectoriale.

1. 55 .1. Ea nu permite fracţionarea unui ciclu de studii în formaţii urmate în state diferite. Deşi a fost conceput. noul art. în ideea mobilităţii lucrătorilor (libera circulaţie a lucrătorilor). convenţiile colective aplicabile. 1. Mobilitatea din cursul studiilor Recunoaşterea mutuală a diplomelor în scopuri profesionale facilitează mobilitatea. permiţând unui cetăţean european să-şi urmeze studiile în oricare alt stat. regulile care asigură protecţia oricărei persoane împotriva anumitor riscuri sociale (securitatea socială). Contractul de muncă Directiva 91/533 din 14 octombrie 1991 impune angajatorului obligaţia de a informa lucrătorul asupra aspectelor esenţiale ale contractului de muncă: identitatea părţilor. regulile care vizează asigurarea protecţiei lucrătorului salariat în relaţia de muncă. cuantumul remuneraţiei şi accesoriilor sale. calitatea muncii. relaţii de muncă. inclusiv în statul de origine. b. Pentru aceasta este nevoie de recunoaştere academică pentru ca titlul de formare dobândit în alt stat membru să fie recunoscut ca echivalentul diplomei naţionale pentru continuarea studiilor. Protecţia drepturilor sociale Protecţia socială conţine. după un recurs la alte autorităţi. 121. data începutului contractului. Creşterea şomajului a determinat conştientizarea faptului că promovarea locului de muncă trebuia să fie unul din obiectivele majore ale politicii sociale (art. durata zilnică sau săptămânală a muncii. durata concediului plătit. nu se poate contesta importanţa drepturilor pe care le consacră. iar pe de altă parte. Regimul juridic al accesului la un loc de muncă este susceptibil să exercite o influenţă asupra nivelului locurilor de muncă. a. Politica europeană comună a. durata estimativă. durata intervalelor de preaviz. Drepturile lucrătorilor salariaţi 1. 136 TCE). dacă este cazul. pe de o parte. în principal. SECŢIUNEA A III-A APĂRAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE 1.la durata studiilor şi subordonat condiţiei de a dispune de resurse suficiente şi de o asigurare de sănătate. Statele pot să excludă de la aplicarea directivei contractele pe o durată inferioară sau egală cu o lună sau cele care prevăd o durată săptămânală de mai puţin de 8 ore. Lucrătorul trebuie să dispună de un recurs jurisdicţional. Accesul la un loc de muncă Accesul la un loc de muncă constituie primul drept al lucrătorului.

Consiliul a putut adopta o abundentă legislaţie. protecţia femeilor însărcinate (92/85 din 19 octombrie 1992) . CJCE. pe care Curtea a considerat-o. 6) şi prevede garanţi specifice pentru lucrătorii de noapte. c. Pe de altă parte directiva stabileşte. în limitele Directivei cadru. 7). 56 . Recueil. C 84/94. care impune dezvoltarea "securităţii muncii" în industriile carbonieră şi siderurgică. 20 august 1994. instituită la 18 iulie 1994 (regulamentul 2062/94 al Consiliului). 8). un timp de pauză în caz de muncă zilnică depăşind 6 ore (art. 29 iunie 1989.. I-5755. REGATUL UNIT /CONSILIUL. Agenţia Europeană pentru securitatea şi sănătatea muncii. Directiva din 22 iunie 199447 cu privire la protecţia tinerilor sub vârsta de 18 ani urmăreşte un obiectiv similar şi vizează prevenirea exploatării economice. L 216/12. Ulterior. un repaus săptămânal . 46 JOCE L 183/1. modificată prin directiva 95/63).de 24 de ore fără întrerupere la care se adaugă cele 11 ore de repaus zilnic (art. 4). Protecţia în caz de concedieri colective 44 45 JOCE. Ea impune mai ales un repaus zilnic de 11 ore consecutive în cursul fiecărui interval de 24 de ore (art. Organizarea timpului de lucru Reglementarea comunitară este dată de Directiva 93/104 din 23 noiembrie 1997 cu privire la anumite aspecte ale organizării timpului de muncă44.b. impune protecţia împotriva riscurilor particulare inerente vârstei tinere şi limitări ale duratei de muncă.în principiu duminica . 117. 30-39) şi permite elaborarea unei reglementări specifice. munca pe ecran (90/270 din 29 mai 1990). b. pentru ca obiectivul său esenţial este protecţia sănătăţii lucrătorilor45. 118A TCE (noul art. la 48 de ore în medie. Condiţiile de lucru b. durata maximă de lucru săptămânală (art. 118 şi mai ales 118 A TCE. Ea interzice orice muncă pentru tinerii sub vârsta de 15 ani sau supuşi unei obligaţii legale de învăţământ.. 137. expunerea la agenţi biologici (90/679 din 26 noiembrie 1990). p. Protecţia locului de muncă şi a veniturilor lucrătorului c. 55 al Tratatului CECA. pe lângă limitarea la 8 ore din 24 de ore (art. Protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor Aceasta protecţie îşi găseşte fundamentul art.2. bazată pe art. 13 decembrie 1993. 5) şi 4 săptămâni de concediu plătit anual (art. L 307. 47 JOCE. Această directivă stabileşte reguli minimale privind perioadele de repaus şi de instalare ca şi cu privire la munca în timpul nopţii şi ritmul de lucru. sistemul de alerta (92/58 din 24 iunie 1992).1. 3). 12 noiembrie 1996. pe bună dreptate. Consiliul a adoptat o serie de directive particulare adaptând şi precizând protecţia în domenii specifice ca: echipamente de lucru (89/655 din 30 noiembrie 1989. textul fundamental fiind Directiva cadru 89/391 din 12 iunie 1989 cu privire la punerea în aplicare a măsurilor vizând promovarea ameliorării securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă46. Tratatul CEEA consacră un capitol protecţiei lucrătorilor şi populaţiei împotriva radiaţiilor ionizante (art.1. Pe baza art. asistă Comisia şi statele în cunoaşterea informaţiilor cu privire la sănătatea şi securitatea lucrătorilor. expunerea la substanţe carcinogene (90/394 din 29 mai 1990). utilizarea protecţiilor individuale (89/656 din 30 noiembrie 1989).

Acesta din urmă are obligaţia să consulte în timp util reprezentanţii personalului în vederea ajungerii la un acord asupra posibilităţilor de a evita sau reduce concedierile şi asupra măsurilor sociale auxiliare. Participarea lucrătorilor la mersul întreprinderii În stadiul actual participarea îmbracă 3 forme: . 52 JOCE. Consiliul a adoptat la 22 septembrie 1994 "Directiva 94/45 vizând instituirea unui Comitet European al Întreprinderilor sau a unei proceduri în întreprinderi de dimensiune comunitară şi în grupările de întreprinderi de dimensiune comunitară pentru informarea şi consultarea lucrătorilor53. 57 . în urma unei modificări substanţiale ale condiţiilor de muncă salariatul rupe contractul. această reziliere este considerată ca survenind în urma faptului angajatorului. Trebuie însă ca întreprinderea să subziste ca entitate economică50. L 245 26 august 1992. d. 6 martie 1977. capital şi beneficiu nu este decât obiectul unei simple recomandări (92/443 din 27 iulie 1992)52 .Ea este reglementată prin Directiva 75/129 din 17 februarie 1975. instituţii sau părţi din instituţii cu un alt şef de întreprindere ca urmare a unei cesiuni sau fuziuni. Recueil. p. 51 JOCE L 283/23. întrucât cesionarul. 48 49 JOCE L 228. c. 3057. 50 CJCE. JOCE L 61.3. în patrimoniul căruia sunt transmise drepturile şi obligaţiile rezultând din contractul de muncă.participarea la rezultate. Mai ales salariaţii întreprinderii transferate sunt protejaţi împotriva oricărei concedieri colective. modificată prin Directiva 92/56 din 24 iunie 199248 care priveşte încetările contractului de muncă. 26 august 1992. P.informarea şi consultarea reprezentanţilor lucrătorilor este prevăzută în cazul transferurilor de întreprinderi şi al protecţiei sănătăţii şi securităţii personalului . 28 octombrie 1980.la aproape 2 decenii după depunerea "propunerii VREDELING". intervenite la iniţiativa angajatorului. Starea de insolvabilitate este atestata de deschiderea procedurii colective care vizează satisfacerea creditorilor. 3 şi 4). c.BORK INTERNATIONAL 101/87. este obligat să îi menţină în locul lor de muncă (art.2. 53 JOCE L 254. ea se întinde asupra cotizaţiilor legale de securitate socială. 15 iunie 1988. 22 septembrie 1994. Cedentul şi cesionarul sunt obligaţi să informeze şi să consulte organizaţiile lucrătorilor. cu excepţia cazului când legislaţia naţională dispune altfel şi poate acoperi cotizaţiile la regimuri profesionale complementare. Protecţia în caz de insolvabilitate a angajatorului Directiva 80/97 din 20 octombrie51 obligă statele să instituie un sistem de garanţie care să asigure plata creanţelor de remuneraţie a salariilor şi a indemnizaţiilor complementare rămase neplătite. atât economice cât şi colective. Dacă. Obligaţia de garanţie poate fi plafonata cu condiţia de a asigura plata unui minim (în general ultimele 3 luni de salariu). Păstrarea drepturilor lucrătorilor în caz de transfer Directiva 77/187 din 14 februarie 197749 se aplică transferurilor din întreprinderi.

1997. Comisia a invitat statele să promoveze o participare echilibrată în luarea deciziilor57.Neconsultarea Comitetului European de Întreprindere a fost considerata ca ilicită în cazul închiderii uzinei Renault din Vilvorde54.1. DEFRENNE II. p. Pe lângă aceasta. p. Beneficiarii sunt lucrătorii. deoarece îşi găseşte în acesta nu numai principalul domeniu de aplicare. 43/75. Egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei e. Recueil. 58 . ci şi originile. 28 septembrie 1994. 11955. Discriminările interzise Fiind vorba de remuneraţie. Principiul şi reglementarea sa Deşi egalitatea de tratament nu se aplică numai în dreptul relaţiilor de muncă. art. C 7/93. Întinderea principiului egalităţii Domeniul material de aplicare este definit prin directive: pe lângă securitatea socială. 5. Cazurile DEFRENNE au dat Curţii ocazia de a recunoaşte efectul direct al art. acţiunea normativă este completată de punerea în practică a programelor de acţiune (al patrulea program acoperă anii 19962000) şi de numeroase iniţiative ale Comisiei. e. Singura recunoaştere a principiului de către Tratatele fondatoare se află în art. el priveşte remuneraţiile (Directiva 71/117 din 10 februarie 1975 ). 60 CJCE. 2101. incluzând prestaţiile plătite după încetarea activităţii şi permite evitarea excepţiilor în privinţa egalităţii din domeniul securităţii sociale şi condiţiile de concediere sunt incluse în condiţiile de muncă (Directiva 76/207. înainte ridicarea eliminărilor bazate pe sex la rang de drept fundamental al persoanei având valoare de principiu general în dreptul comunitar56. p. Noţiunea de remuneraţie este interpretată larg ca incluzând toate prestaţiile plătite lucrătorului în baza relaţiei de muncă58. Recueil. 149/77. p I. 8 aprilie 1976. 141. inclusiv persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă. iar criteriul muncii de aceeaşi valoare a fost reluat în noul art. Recueil.2. 4471. 59 CJCE.443. 21 mai 1985. 1 iulie 1986. Recueil. 119 nu se referea decât la noţiunea de muncă. 1459. 1365 57 Recueil din 30 mai 1996 58 CJCE.1). 15 iunie 1978. fie ca este vorba de sectorul privat sau de cel public59. Recueil. 54 55 Paris. RUMMLER 237/85. 141) care impune egalitatea de remuneraţie. accesul la un loc de muncă. p. 119 TCE (noul art. COMISIA/GERMANIA. Consiliul a adresat Statelor 2 recomandări: la 24 noiembrie 1991 pentru lupta împotriva hărţuirii sexuale. 248/83.455. Evaluarea trebuie făcută printr-o luare în considerare obiectivă a naturii muncii de îndeplinit60. fapt care a contribuit la curmarea imobilismului statelor. e. Droit social. 56 DEFRENNE III. la 31 martie 1992 cu privire la supravegherea copiilor. la formarea şi la promovarea profesională şi la condiţiile de muncă (Directiva 76/207 din 9 februarie 1976). 7 mai 1997. BEUNE. p. în timp ce vechiul art. Directiva 71/117 impune egalitatea pentru "aceeaşi muncă sau pentru o muncă căreia îi este atribuită o valoare egală". ea are legături foarte strânse cu acest domeniu.

sexul constituind o condiţie determinantă (art. Recueil. e. Curtea interpretează foarte strict această dispoziţie62. în conformitate cu art. HERTZ. cum ar fi concedierea unei femei datorită faptului că era însărcinată61. a. dincolo de egalitatea formală.Dreptul comunitar interzice nu numai discriminările directe. 5 mai 1994. Generalităţi Sistemele de securitate socială asigură protecţia persoanelor împotriva anumitor riscuri sociale ca bolile. datorită naturii sau a condiţiilor de exerciţiu. sistemele lor de securitate socială. judecătorul comunitar nu putea rămâne insensibil. Ea autorizează legiuitorul naţional să interzică lucrul în timpul nopţii pentru femeile însărcinate64. constituie o derogare pe care Curtea o interpretează strict. pune probleme şi mai delicate datorită faptului că arată complexitatea noţiunii de egalitate de tratament. 1. Protecţia sarcinii şi a maternităţii. 63 JOCE L 348. Recueil I-4047. Tot astfel. 3. nici cu privire la "măsurile vizând promovarea egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei. Recueil p. b. Prima priveşte excluderile din domeniul de aplicare a principiului egalităţii pe care statele sunt autorizate să le menţină. Ele sunt mai puţin numeroase în ce priveşte relaţiile de muncă decât cu privire la securitatea socială. în toate acţiunile pe care le întreprinde. bătrâneţea. 59 . 2. stabilite în favoarea femeilor.2). Directiva 76/207 "nu se opune dispoziţiilor relative la protecţia femeii. Comunitatea trebuie "să încerce să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei". a căror finanţare constituie o sarcină 61 62 CJCE. Dar. 65 CJCE 25 iulie 1991. împiedică egalitatea reală între bărbaţi şi femei. 2. 8 noiembrie 1990. STOECKEL. reglementată de Directiva 92/85 din 19 octombrie 199263. cu excepţia cazului când angajatorul se poate prevala de "factori justificaţi în mod obiectiv şi străini oricărei discriminări bazate pe sex". 141). Conform art. 30 iunie 1988. chiar înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam. 28 noiembrie 1992. Protecţia socială: coordonarea regimurilor de securitate socială 1.4). C 345/89.3. C 421/92. statele membre ale Uniunii Europene având un nivel înalt de protecţie socială. 119 TCE (noul art. dar şi discriminările indirecte. Recueil p. şomajul. Astfel.2 nou TCE. mai ales în ce priveşte sarcina şi maternitatea" (art. 64 CJCE.I-1657. în special remediind inegalităţile de fapt care afectează şansele femeilor" (art. la determinarea pe care o arătase acesta în favoarea promovării egalităţii dintre bărbaţi şi femei.3). C 179/88. COMISIA/FRANTA. Promovarea "egalităţii de şanse" conduce în mod clar la discriminări pozitive ce vizează remedierea inegalităţilor de fapt care. Dar. Curtea cenzurează orice situaţie dezavantajoasă care afectează un procent de femei sensibil superior celui de bărbaţi. O a doua serie de derogări. mai ales pentru ca. HABERMANN. CJCE. 2. I-3979. de exemplu locurile de muncă din administraţia penitenciară sau poliţie. Derogările la egalitatea de tratament Exista două serii de derogări cu privire la egalitatea de tratament. p. 318/86.3359. ele nu pot să privească remuneraţiile. Directiva 76/207 autorizează statele să excludă activităţile profesionale pentru care. maternitatea. dar nu să transforme în principiu interzicerea lucrului în timpul nopţii pentru toate femeile65.2.

dreptul comunitar se limitează. 112. p. Ţine. Acest context a împiedicat orice lărgire notabilă a competenţei comunitare care rămâne identică celei din 195866. 100). Carta comunitară a drepturilor sociale din 1989 stabileşte ca obiectiv instituirea unei protecţii sociale adecvate. din momentul în care supravieţuitorii sunt cetăţeni ai unui stat membru.2. 2. deci. Recueil Conseil 92/442 din 27 iulie 1992. şomaj nu încetează să crească în timp ce slăbirea.1.2. COONAN 110/79. de "statele membre să stabilească principiile şi organizarea propriilor sisteme"67. Membrii familiei şi supravieţuitori Regulamentul 1408/71 se aplică acestora oricare ar fi cetăţenia lor (art. 60 . 2. 68 CJCE. (a se vedea în sens contrar Recomandările 66/462 din 20 iulie 1966 şi 90/326 din 22 mai 1990 ale Comisiei invitând la o armonizare a indemnizaţiilor bolilor profesionale) să asigure coordonarea regimurilor aplicabile lucrătorilor migranţi în aşa fel încât aceştia să-şi păstreze drepturile dobândite sau în curs de dobândire. p.1). dacă îndeplineşte condiţiile următoare prevăzute de Regulamentul 1408/71: . Lucrătorii Lucrătorul salariat beneficiază de coordonarea regimurilor de securitate socială. 2. condiţiile de afiliere la aceste regimuri fiind determinate de legislaţia naţională68 . Bluman. El se aplică şi supravieţuitorilor unui lucrător care a fost supus legislaţiei unui stat membru.trebuie să fie sau să fi fost supus ca lucrător legislaţiei unuia sau unora din statele membre. Montchrestien.2. JOCE 245 /49. chiar dacă nu este cetăţean comunitar. cărora li se aplică legislaţia mai multor state membre. Dubois şi C. „Droit communautaire materiel”. pensie. sau apatrid sau refugiat cu reşedinţa pe teritoriul unui stat membru. Prestaţiile respective 66 67 L.lucrătorii frontalieri şi cei sezonieri intră în câmpul de aplicaţie al regulamentului 2.1. . chiar dispariţia creşterii economice.1. în principal. membrii familiei lor şi moştenitorilor lor.dificilă pentru economie. 2. sunt în criză: cheltuielile legate de boală.trebuie să fie cetăţean al unuia din statele membre la momentul exercitării muncii.1445. adică unui regim obligatoriu sau voluntar de securitate socială.1. face finanţarea din ce în ce mai dificilă. apatrizi sau refugiaţi (art. 24 aprilie 1980. Totuşi.) 2. Principiul rămâne că securitatea socială ţine de competenţa statelor. Domeniul de aplicare al regulamentelor comunitare 2. dar acest obiectiv trebuie realizat "după modalităţi specifice fiecărei ţări" (art. Recueil. Persoanele beneficiare Acestea sunt lucrătorii. 2000.

33/88. 14-1). Egalitatea de tratament Orice discriminare bazata pe naţionalitate este interzisa. 69 70 CJCE. Legea statului de reşedinţă se aplică lucrătorilor care-şi exercita activitatea în 2 sau mai multe state membre (art.53. BECKER 8/81. accidente de muncă sau boli profesionale. căruia Curtea i-a recunoscut efectul direct 72. Recueil. cu rare excepţii) Acest principiu suferă totuşi numeroase excepţii. 3. 19 ianuarie 1982. Spre deosebire de prestaţiile de securitate socială. 13-1.4). Determinarea legii naţionale aplicabile Pentru a evita orice conflict de legi. p.2. 14-1 b) şi întreprinderilor frontaliere (art. 237/78. apoi în Directiva 86/378 din 24 iulie 198673 relativa la regimurile profesionale. Distincţia dintre cele doua categorii de prestaţii se bazează nu pe calificarea atribuită de legiuitor.2645. aplicaţie a unui principiu general al dreptului comunitar reluat în directiva 79/7 din 19 decembrie 197871 relativa la punerea progresiva în aplicare a principiului egalităţii de tratament dintre bărbaţi şi femei în materie de Securitate sociala. Lucrătorii detaşaţi rămân supuşi legii statului în care erau angajaţi anterior. 72 CJCE. 71 JOCE L6. este aplicabilă o singură legislaţie lucrătorului migrant (principiul unicităţii legii. 10-1) sau faptul de a subordona acordarea unei alocaţii naţionalităţii copiilor70. prestaţiile de asistentă socială nu sunt acoperite de Regulamentul 1408/71 (art. măsurile de aplicare şi dispoziţiile statutare. dar nu şi dispoziţiile pur convenţionale (cu excepţia declaraţiei contrare a statului). CJCE. dar şi autorităţilor comunitare. p. invaliditate. 4. p. inclusiv agricolă. 30 mai 1989. Recueil. Aceasta exigenta se impune nu numai statelor. art. în cazul în care detaşarea lor nu depăşeşte 12 luni şi nu sunt trimişi pentru a înlocui un alt lucrător ajuns la finalul perioadei de detaşare (art. 3. bătrâneţe. 14) Termenul legislaţie acoperă regulamentele.1591. adică la regimurile acoperind lucrătorii unei întreprinderi. 12 iulie 1979. ALLUE. Legea sediului întreprinderii se aplică şi angajaţilor din transporturile internaţionale (art. 14-1 d). 10 ianuarie 1979. 61 . 73 JOCE L 225. supravieţuitori.Coordonarea priveşte legislaţiile relative la ramurile securităţii sociale ce privesc prestaţiile de boală şi de maternitate.1. fie indirecta69. Recueil. cum ar fi clauzele de rezidenta (art. 14-a). deces. Aici se adaugă obligaţia de nediscriminare dintre bărbaţi şi femei. şomaj şi prestaţii familiale (art. fie directa. unui grup de întreprinderi sau a unui sector de activitate şi Directiva 86/613 din 11 decembrie 1986 cu privire la activitatea independentă. CRAM/TOIA. ci pe finalităţile şi condiţiile de acordare a prestaţiei. 3. 12 august 1986. Principiile directoare ale coordonării Regulile coordonării sunt foarte complexe şi variază în funcţie de diferitele categorii de prestaţii.

cu atât mai mult cu cât recunosc statelor o putere de derogare deloc neglijabilă. 1. însă. în principal. constituie din multe puncte de vedere un grup particular de excluşi.3. continuă să fie. 136 TCE). să se înscrie cu succes într-un proces de integrare economică şi socială" (Recomandarea Consiliului 92/441. 1. cotizaţii şi prestaţii. marginalizaţii sunt într-o situaţie precară care îi opreşte de la beneficiile unei calităţi minimale a vieţii.3. Lupta contra marginalizărilor Ca şi lucrătorii salariaţi odată. Protecţia consumatorilor Dreptul comunitar are în câmpul său normativ această exigenţă. mai ales în ce priveşte integrarea la şcoala şi la locul de muncă.. nu trebuie însă să fie mai puţin adaptate şi completate în aceste domeniu ce ţine atât de protecţia sănătăţii cât şi de protecţia consumatorilor.. (art. Acordarea de drepturi sociale marginalizaţilor.2. pentru că nu pot nici "să participe de maniera convenabilă la viaţă economică şi socială a societăţii în care trăiesc.1. Recomandarea 92/441 recunoaşte "dreptul fundamental al persoanei la resurse şi prestaţii suficiente pentru a trăi conform demnităţii umane". 4 şi 2 bis).Directive care vizează asigurarea egalităţii de acces la regimurile securităţii sociale. De aceea sunt şi reguli specifice. Persoanele handicapate Persoanele handicapate. Această includere este cu siguranţă confirmată de Tratatul de la Amsterdam (art. neglijând drepturile fundamentale ale persoanei. trebuie să poată beneficia de măsuri adiţionale concrete vizând favorizarea integrării sale profesionale şi sociale". 24 iunie 1992 faţă de criteriile comune relative la resursele şi prestaţiile suficiente în sistemele de protecţie socială). dar nu fără restricţii. cum este cazul stabilirii vârstei de pensionare.3. Directiva 89/654 din 30 noiembrie 1989 cu privire la regulile minime de securitate şi de sănătate pentru locurile de muncă impune amenajarea de locuri de muncă ocupate de lucrători handicapaţi şi de localuri anexe pe care să le utilizeze. Totuşi. 1. se completează la includerea expresă a acestor prestaţii în Regulamentul 1408/71.1. Marginalizarea socială Lupta contra marginalizării sociale a devenit un obiectiv major al politicilor sociale ale statelor Uniunii iar Acordul asupra politicii sociale din 1992 a consacrat-o printre obiectivele Comunităţii Europene. cu efecte generale sau sectoriale. de competenţa statelor.. de riscul de a lăsa să se dezvolte obstacole naţionale faţă de schimburi. au suscitat un important contencios. Carta Comunitară a Drepturilor Sociale Fundamentale a lucrătorilor prevede că "orice persoana handicapată . Ei suferă de un dezavantaj social provocat de deficienţa sau incapacitatea fizică sau psihică care limitează sau interzice îndeplinirea unui rol normal în societatea. 2.. tehnicile utilizate pentru protejarea intereselor economice. 2. care sunt în număr de 10% din populaţie. Totuşi. conştient. de exemplu informarea consumatorului sau responsabilitatea furnizorului. nici . Securitatea generală a produselor 62 .

7). care ţin mai mult de politica de 74 75 JOCE L 210. a doua vizând prevenirea punerii pe piaţă a produselor susceptibile să cauzeze pagube consumatorilor. Ea priveşte produsele destinate consumatorilor şi furnizate în cadrul unei activităţi comerciale cu titlu oneros sau gratuit. 8) sau că lipsa este posterioară punerii în circulaţie sau datorată conformităţii produsului cu reglementarea în vigoare. Lipsa constă în faptul că produsul „nu oferă securitatea aşteptată în mod legitim”.2. de către victima prejudiciului.Două directive au un rol complementar. de prezentarea şi de categoriile de consumatori cărora le este destinat. 4). conţinând directive cadru şi directive speciale care combină tehnicile de protecţie: informare a consumatorului asupra caracteristicilor produsului. a lipsei şi a identităţii producătorului. prima asigurând repararea prejudiciilor cauzate de produsele defectuoase. 2. lipsa şi legătura de cauzalitate dintre lipsă şi prejudiciu” (art.2. dacă nu de responsabilitate obiectivă. decide dacă măsura este sau nu justificată (art.1. referiri la normele tehnice care. Sistemul reţinut este cel al responsabilităţii fără culpă a producătorului. Responsabilitatea pentru produsele defectuoase (Directiva 85/374) Directiva 85/374 din 25 iulie 198574 defineşte regimul responsabilităţii pagubei cauzată persoanelor sau lucrurilor de către un produs. Reglementari sectoriale Legislaţia comunitară este de mare amploare. de folosirea rezonabilă şi de momentul punerii în circulaţie (art. cu excepţia situaţiei când aceste produse fac obiectul unei reglementări specifice. riguros pentru producător care nu se poate exonera stabilind că prejudiciul a fost cauzat de un terţ. a furnizorului. sunt elaborate de instituţii europene de specialitate (CEN şi CENELEC). ţinând cont de caracteristicile sale. identificat ca fiind fabricantul produsului. Responsabilitatea producătorului este limitată la 10 ani începând de la data punerii în circulaţie a produsului. Respectul acestor obligaţii revine statelor care trebuie să ia măsurile de control necesare. 2. Un sistem de alertă rapid este prevăzut pentru situaţiile de urgenţă (art. cel mai adesea. fie că sunt noi. de efectele sale. 8). ţinând cont de prezentarea sa.1. 4. 2. ci doar demonstrând că este datorat culpei victimei (art. victima trebuind să probeze doar „prejudiciul. 63 . de ocazie sau recondiţionate. după consultare. Conform art. Produsul sigur este cel care în condiţii normale de utilizare nu prezintă nici un risc sau doar riscuri reduse şi acceptabile pentru sănătate şi securitate. Obligaţia de a nu pune pe piaţă decât produse sigure (Directiva 92/59) Directiva 92/59 din 29 iunie 199275 impune producătorilor să nu „pună pe piaţă decât produse sigure” (art.1. 7 august 1985 JOCE L 228. Producătorul este „responsabil de prejudiciul cauzat de o lipsă a produsului său” (art. 11 august 1992. 1). Orice interdicţie de punere pe piaţă trebuie notificată Comisiei care. În afara medicamentelor şi produselor cosmetice. 6) Este un sistem . adică orice bun mobil cu excepţia materiilor prime agricole şi produselor rezultate din vânat. sau în lipsă. cel puţin de prezumare a responsabilităţii. aceasta este situaţia când produsul este conform normelor comunitare specifice sau codurilor de bună conduită. iar acţiunea în reparaţie la 3 ani de la momentul cunoaşterii. 3).

„posesia celei mai bune stări de sănătate posibile este unul din drepturile fundamentale ale oricărei fiinţe umane. 28 august 1997. trei sectoare prezintă o importanţă particulară: produsele alimentare. Ex. 83 95/273 din 6 iulie 1995. 30 iunie 1989. Normele cu privire la pericolele fizice pe care le pot prezenta jucăriile sunt revizuite periodic iar reglementarea caracteristicilor tehnice a automobilelor există în zeci de directive. 3. 79 Directiva 89/398 din 3 mai 1989. Pe lângă acestea se adaugă obligaţia unui dublu control exercitat de fabricant81 şi de autorităţile naţionale82. 30 iunie 1986. 76 77 Directiva 79/112 din 18 decembrie 1978 . 81 Directiva 93/43 din 14 iunie 1993. se întinde şi la data-limită de consumare76. 78 Ex. 19 iulie 1993. Consecinţa este că sunt foarte multe acţiunile susceptibile să aibă o incidenţă asupra stării sănătăţii unei persoane conform Tratatului CE „toate politicile şi acţiunile Comunităţii” concură la asigurarea protecţiei sănătăţii (art. 80 Directiva 89/108 din 11 februarie 1989 .sănătate publică. automobilele. Protecţia sănătăţii Dreptul comunitar. Definiţia sănătăţii Definiţia sănătăţii cel mai des reţinută. Reguli specifice se aplică mâncării destinate sugarilor. Dreptul la sănătate privit ca drept fundamental Conform Constituţiei OMS. condiţie economică şi socială”. Directiva cadru 89/109. 152. ca şi cel naţional şi internaţional consideră protecţia sănătăţii ca un sector de acţiune particular . Directivele aplicabile produselor alimentare impun o obligaţie de informare extinsă care.. JOCE L 175 . Preocupările de protecţie a sănătăţii se regăsesc în libera circulaţie a persoanelor şi a mărfurilor. JOCE L 237 . 82 Directiva 89/397 din 14 iunie 1989. JOCE L 167. 2. 84 97/579 din 23 iulie 1997. JOCE L 40 . Directiva cadru 89/107. 4 februarie 1979. Două directive din 11 februarie 1989 determină aditivii autorizaţi şi condiţiile utilizării lor77. 64 . 3. jucăriile. copiilor de vârstă mică şi altor persoane cu situaţie particulară79 sau produselor congelate80. religie. JOCE L 186 . 11 februarie 1989. ca şi compoziţia ambalajelor78.1. JOCE l33. mentală şi socială şi nu constă doar în absenţa de boală sau de infirmitate”. 11 februarie 1989. JOCE L 40. în afara caracteristicilor produsului. Decizia Comisiei de a institui un comitet ştiinţific de alimentare umană83 întărită de diversificarea comitetelor intervenind în domeniul sănătăţii consumatorilor şi al siguranţei alimentare84 lasă să se prevadă o întărire a acţiunii comunitare. fără deosebire de rasă. JOCE L 186. 129). art. opinii politice. Specificitatea dreptului comunitar al sănătăţii 1.. 8 iulie 1995 . pe care o propune Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) este foarte extinsă: „Sănătatea este o situaţie de completă bunăstare fizică.

Pe de altă parte. de o veritabilă rezervă de competenţă naţională care le autorizează. această particularitate fiind explicabilă prin riscurile de contaminare radioactivă pe care le prezintă industria nucleară. Tratatul. art.3 şi 56. 152. art. deci. Doar Tratatul EURATOM adaugă protecţia populaţiilor împotriva radiaţiilor ionizante (art. Tratatul de la Amsterdam prevede că acţiunea comunitară trebuie „să respecte pe deplin responsabilităţile statelor membre în domeniul organizării şi furnizării serviciilor de sănătate şi de îngrijire medicală” (art. criza transfuziilor de sânge şi cea a „vacii nebune” obligă tratatul să împuternicească Consiliul să adopte „norme ridicate de calitate şi securitate a organelor şi substanţelor de origine umană.1). vechiul art. CEEA). litera O). 152). Dezvoltarea dreptului comunitar al sănătăţii Tratatele constitutive lasă competenţa instanţelor comunitare doar în ce priveşte asigurarea protecţiei securităţii şi sănătăţii lucrătorilor (art. 2 şi 152. 3. ceea ce implică şi justifică intervenţia puterilor publice naţionale şi internaţionale”. 46 şi 55 CECA.4 a şi b TCE). 100 A TCE (noul art. ex. art. se referă la noţiunea de „sănătate publică” (TCE. 117-118 CEE. art. AUE nu citează sănătatea decât ca pe o componentă a politicii mediului (art. să limiteze libera circulaţie a mărfurilor (TCE. Această noţiune marchează trecerea de la o concepţie individuală. armonizarea legislaţiilor vizând la protejarea sănătăţii. 129. a sângelui şi derivatelor sângelui”. 152. deşi face din „exigentele în materie de protecţie a sănătăţii … o componentă a altor politici ale Comunităţii” şi înţelege să favorizeze cooperarea cu ţările terţe şi organizaţiile internaţionale. art. Tratatul de la Maastricht supune politica sănătăţii publice principiului subsidiarităţii. 3.). 152. art. ca şi „măsuri în domeniul veterinar şi fitosanitar având legătură în drept obiectiv direct protecţia sănătăţii publice” (art. de o amploare considerabilă devreme ce priveşte nu numai serviciile de sănătate. ex. 100 R. 30 şi urm.1 TCE) iar art. acţiunea Comunităţii rămâne foarte puternic marcată de principiul subsidiarităţii şi se prezintă ca un simplu complement al politicilor naţionale (TCE art. 152. 39. la o concepţie colectivă erijând sănătatea în bun comun al cetăţenilor. Competenţa statală Principiul originar este că protecţia sănătăţii aparţine competenţei statale întrucât statele dispun. pentru protejarea sănătăţii publice. în principiu. 48. 129). noul art. Dreptul comunitar al sănătăţii şi bioetica 65 . c. TUE este primul care acordă Comunităţii o competenţă specifică în materie de sănătate. introducând în TCE Titlul XII relativ la sănătatea publică (art.5) şi exclude. 30. conform căreia sănătatea este bunul fiecărei persoane.6) b.3 şi 46. după ce afirmase că acţiunea Comunităţii comportă „o contribuite la realizarea unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii” (art. titlul XIII nou. noul art. alin.1. Dar. totuşi. ci şi preluarea sarcinilor financiare a prestaţiilor de îngrijire.Implicarea puterilor publice este.1. spre deosebire de numeroase drepturi naţionale. Dreptul comunitar. 95) invită Comisia la luarea ca bază pentru directivele privind instituirea pieţei comune a unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii. Pe lângă aceasta. Protecţia sănătăţii şi tratatele comunitare a. 30 şi urm. lărgeşte câmpul de acţiune al Comunităţii la toate acţiunile care vizează protejarea şi ameliorarea sănătăţii umane. 36) şi a persoanelor (TCE.

axat pe calitatea condiţiilor de viata ale omului în relaţie cu mediul ambiant.1. JOCE L 99. 30-39 CEEA). dar introduce o interacţiune mai ales cu art. T care constituie titlul consacrat mediului. iar Comisia a creat. Acţiuni Acţiunea Comunităţii.1. 11 aprilie 1992. îmbracă. formele: . 66 . Protecţia mediului Dreptul mediului a cunoscut o puternică dezvoltare după anii 1970 ca fiind un drept din cea dea treia generaţie.ajutoarelor financiare acordate proiectelor ce contribuie la protecţia mediului. „ecolabel”. 11 mai 1990. Caracteristicile generale ale protecţiei comunitare a mediului 4. fie prin Fondurile Structurale. Tratatele instituind Uniunea Europeană şi cel de la Amsterdam (noile art. la 20 noiembrie 1991 a unui grup de consilieri pentru etica biotehnologiei. Deşi instituţiile comunitare nu dispun de competenţe pentru a edicta norme care să consacre principii etice. care din 1998. Actul Unic European recunoaste explicit competenţa comunitară în art. pe lângă reglementări. tratatele originare nu conţin nici o dispoziţie care să abiliteze Comunitatea pentru protecţia mediului. fie în cadrul programelor LIFE.Dreptul sănătăţii este tot mai marcat de consacrarea juridică de noi exigente etice. pentru organizaţiile naţionale produselor ce răspund exigenţelor normelor comunitare85 . 100 A cu privire la măsurile de armonizare vizând realizarea pieţei interioare. definită şi încadrată din 1973 de programele de acţiune. Un exemplu semnificativ al acestei atitudini constă în rolul Comunităţii Europene la elaborarea Convenţiei Drepturilor Omului şi Biomedicinei. se numeşte Grupul European pentru Etica Ştiinţei şi a noilor tehnologii. 174-176) nu aduc o modificare importantă. În schimb. S. 30) rezervă statelor dreptul de a restrânge libera circulaţie a mărfurilor pentru „motive de protecţie a sănătăţii şi vieţii persoanelor şi animalelor sau a prezervării vegetaţiei”. 33). 130 R.1. JOCE L 120. Regulament 1210/90 din 7 mai 1990.atribuirii unei mărci. Dezvoltarea politicii comunitare a mediului a.creării Agenţiei Europene pentru Mediu şi a reţelei europene de informare şi de observare a mediului86 85 86 Regulament 880/92 din 23 martie 1992 . Parlamentul European a votat numeroase rezoluţii în acest domeniu. 4. b. 36 TCE (noul art. . adoptată de Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei la 19 noiembrie 1996 şi faptul că această convenţie este deschisă adeziunii Comunităţii (art. 4. art. ele manifestă rol activ pentru ca reglementările lor să respecte principiile comune statelor membre. Reglementări Cu excepţia protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante (art.

JOCE L 291 . Directiva 80/779 din 15 iulie 1980. ozonul92. Cadrul juridic Este marcat de interacţiunea a 2 principii: . JOCE L 85 . noul art. a. sub rezerva. 30 august 1980. 4. principiul „poluatorul plătitor” precum şi principiul participării şi informării cetăţenilor consacrat de Directiva 90/313 din 7 iunie 1990 87.1.1. L 158. 28 martie 1987. Aerul Lupta contra poluării atmosferice are la bază fixarea de norme de calitate care determină pragurile care nu trebuie depăşite relativ la anihidridul sulfuros88. 5) şi . ele determină obiectivele şi cadrul juridic al regulilor comunitare.participării la conferinţe şi acţiuni internaţionale care se concretizează prin participarea Comunităţii la încheierea convenţiilor internaţionale. 174 TCE): principiile „prudenţei şi acţiunii preventive”. plumbul. JOCE L 229. cât şi încadrarea unei activitati poluante. 90 Directiva 85/203 din 7 martie 1985. SO2. 27 martie 1985. securitate publică.2. 89 Directiva 82/884 din 3 decembrie 1982. 4. principiul „corecţiei prin prioritatea sursei”. legislaţia comunitară se bazează pe un anumit număr de principii (noul art. bineînţeles.89 dioxidul de azot90.principiul subsidiarităţii acţiunii comunitare în raport cu cea a statelor enunţat de art. JOCE L 378. 4. Obiectivele Propunându-şi să asigure un nivel ridicat de protecţie a mediului.2. secret comercial sau industrial). înainte de a se dizolva în formula generala a art. 87 88 JOCE. 3 B (noul art. Mediile protejate a. 130 R. amiantul91.2. 67 . din care rezultă libertatea de acces la informaţiile din domeniul mediului deţinute de autorităţile publice pentru orice persoană fizică sau juridică.. a informaţiilor confidenţiale (apărare naţională. b. JOCE L 87 .principiul integrării exigentelor protecţiei mediului în toate politicile Comunităţii (vechiul art. 3 decembrie 1982. 13 octombrie 1992. 6). 92 Directiva 92/72 din21 septembrie 1992 . 130 R. Principii de bază ale dreptului comunitar Incluse în prezent în tratate. care o solicită. 23 iunie 1990. 91 Directiva 807/217 din 19 martie 1987 . Statele au obligaţia de a asigura controale şi de a informa Comisia şi de a schimba informaţii cu celelalte state membre cu privire la poluarea atmosferică (Decizia Consiliului 82/459). atât protejarea unui mediu determinat. Reglementarea Dreptul comunitar al mediului cuprinde un număr mare de directive şi regulamente care au ca obiect.

se bazează pe stabilirea unor norme de calitate. în special a Balticii.2. 18 mai 1976. asumându-şi obligaţia de a reduce emisiile de gaz carbonic care răresc stratul de ozon93. ape destinate consumului95. Instalaţiile care prezintă riscul de accidente sunt supuse obligaţiei de prevenire a 93 94 Regulamentul 3093/94 din 15 decembrie 1994.2. JOCE L 31. a. pe 4 tipuri de activitate. 4. din 3 decembrie 1976. 27 iulie 1975. Convenţia de la Berna relativă la conservarea vieţii sălbatice şi a mediului natural în Europa din 19 septembrie 1979. 30 august 1980. JOCE L 229/80. 25 aprilie 1979. este parte la diverse convenţii internaţionale printre care Convenţia de la Geneva din 13 noiembrie 1979. JOCE L 194/75 . care variază în funcţie de natura utilizării: ape superficiale destinate producerii de apă alimentară94. participând şi la acordurile internaţionale care vizează asigurarea protecţiei mărilor. Comunitatea a aderat la Acordul semnat la Berna la 29 aprilie 1963 care îi permite să participe la Comisia Internaţională pentru protejarea Rinului şi la Convenţia de la Bonn. 76/464 din 4 mai 197697. concentrate. substanţial modificată prin Directiva „Seveso II” 96/82 din 9 decembrie 1996100. 97 JOCE L 129/76 . Şi în acest domeniu Comunitatea este parte la numeroase convenţii internaţionale: Convenţia de la Washington din 3 mai 1973 asupra comerţului internaţional al speciilor de faună şi floră pe cale de dispariţie. 96 Directiva 76/160 din 8 decembrie 1975. 99 JOCE L 103. 95 Directiva 80/778 din 15 iulie 1980. totodată. a Mării Nordului şi a Mării Mediterane98. 5 februarie 1976. numită „Convenţia chimică”. c.Comunitatea. 100 JOCE L 10 . 98 Convenţia de la Barcelona din 16 februarie 1976. în esenţa. ape de scăldat96. ea a adoptat directiva antipoluare nr. 14 ianuarie 1997. Apa Lupta contra poluării apelor dulci. b. Directiva 75/440 din 16 iunie 1975. 68 . inclusiv a apei potabile. Activităţile reglementare Activităţile susceptibile a genera vătămări grave fac obiectul unor reglementări diverse. Prevenirea riscurilor industriale majore Intoxicarea accidentală cu dioxină survenită în Italia la 10 iulie 1976 a condus la adoptarea Directivei „Seveso” din 24 iunie 1982. Convenţia de la Rio de Janeiro asupra biodiversităţii din iunie 1992. Convenţia de la Bonn din 23 iunie 1979 asupra conservării speciilor migratoare. Fauna şi flora sălbatică Protecţia faunei şi florei este asigurată prin Directiva 79/409 din 2 aprilie 1979 vizând conservarea rezervaţiilor sălbatice99.

modificată periodic. Deşeuri Conform primei directive cadru. Protecţia culturii 101 102 JOCE L 78. 3 aprilie. au fost stabilite valori limită pentru emisia gazelor poluante: Directiva cadru 70/220 din 20 martie 1970. Pe de altă parte. în loc să le elimine fără pericol şi cu respectarea principiului „poluatorul plăteşte”. ca şi Directivei 91/156 din 22 martie 1991101. a scăzut concentraţia de plumb din carburanţi 104. JOCE L 96. d. utilizarea de material genetic prezintă riscuri pentru sănătatea umană şi pentru mediu pe care două directive din 23 aprilie 1990106 modificate în 1994 încearcă să le împiedice. 5. dacă avizul este favorabil. 104 Directiva 78/64 din 29 iunie 1978 apoi 85/210 din 20 martie 1985. Biotehnologia (MGM şi OGM) Din ce în ce mai frecventă. 8 mai 1990. Industriaşii trebuie să notifice autorităţilor informaţii cu privire la riscuri ca şi măsurile prevăzute pentru a le preveni şi a le contracara în caz de accident. Directiva 91/689 din 12 decembrie 1991 modificată prin Directiva 94/31 din 27 iunie 1994 102 impune precauţii specifice de identificare. Pe de o parte. după care statul vizat adoptă decizia. apoi la valorificarea lor (reciclare. Aceasta este supusă autorizării prealabile a autorităţii competente care. Directiva 90/219 prevede măsuri de prevenire şi de control aplicabile utilizării microorganismelor genetic modificate (MGM). b. Directiva 90/220 priveşte diseminarea organismelor genetic modificate (OGM). statele trebuie să vegheze în principal la prevenirea sau reducerea producţiei de deşeuri. Ea impune notificarea lucrărilor către autoritatea competentă şi obţinerea unei autorizaţii dacă MGM-ul este patogen. înregistrare. 75/442 din 15 iulie 1975. recuperare de energie). 103 JOCE L 282 . care decide asupra posibilităţii de punere în vânzare pe piaţă după consultarea statelor membre. Transportul Transportul constituie una din sursele de ameninţare cele mai serioase pentru mediu. mai ales prin Directiva 96/69 din 8 octombrie 1996 103 şi directive specifice fiecărui tip de vehicule. În acest scop fiecare stat trebuie să creeze o reţea adecvată de instalaţii de eliminare şi să desemneze autorităţile însărcinate cu stabilirea planurilor de gestiune a deşeurilor. ambalare şi autorizare în sarcina instituţiilor care asigură eliminarea deşeurilor periculoase. 26 martie 1991 JOCE L 118 din 2 iulie 1994 care înlocuieşte Directiva 78/319. 69 . Reglementarea comunitară cea mai dezvoltată priveşte poluarea provocată de vehiculele cu motor. c. refolosire. 106 JOCE L 117 .riscurilor. mai ales punerea lor pe piaţă. 1 noiembrie 1996 . transmite dosarul Comisiei. Producerea de accidente trebuie notificată Comisiei iar un regim particular se aplică industriei nucleare. statele având chiar puterea de a interzice vânzarea de carburanţi obişnuiţi cu plumb105. 105 Directiva 87/416.

în prezent. dacă este necesar.1. Art. Cultura şi comunitate europeană Politica culturală este. tratatul favorizează dezvoltarea cooperării culturale în interiorul Comunităţii.1 TCE (noul art. 128. 151. dimpotrivă.1. Tratatul consacră complementaritatea de acţiune între Comunitate şi Statele membre. în care acţiunea primează asupra reglementării. ca obiectiv şi politică a Comunităţii. a fost consacrată abia prin Tratatul instituind Uniunea Europeană (TUE). un domeniu complex. În acelaşi timp. noul art. sprijină şi completează acţiunea acestora „ (art. 5. 151. b. Tratatul de la Amsterdam nu modifică principiul ci. întăreşte exigenţa respectului şi promovării diversităţii culturale (art. 36) cultura decât ca pe o valoare naţională a cărei protecţie îi revine fiecărui stat. a culturii şi tradiţiilor”. Tratatul asupra Uniunii Europene În preambulul TUE se afirmă dorinţa „de a aprofunda solidaritatea (între popoarele europene) cu respectul istoriei lor.Dreptul comunitar nu se limitează numai la protejarea culturii. Competenţa Comunităţii se limitează să „încurajeze cooperarea dintre statele membre. şi.2). 128. 70 . 5.2.1) se arată mai explicit.1. trasând ca sarcina pentru Comunitate contribuirea „la dezvoltarea deplină a culturilor Statelor membre respectând totodată diversitatea lor naţională şi regională şi punând în evidenţă moştenirea culturală comună”. 151. Cultura în tratatele comunitare Cultura.4 TCE). a. Tratatul CEE Tratatul CEE consideră (art. conform exigenţelor principiului subsidiarităţii. el are ca obiect asigurarea libertăţii şi dezvoltării culturii. în măsura în care vizează instituirea liberei circulaţii a persoanelor sau serviciilor.

71 .

potrivit art. pag. I. 12 CEE şi CE. în dispoziţiile următoare – art. 1.a. impunerea pe piaţă a celor mai competitive produse. care se vor afla în liberă circulaţie între statele membre odată intrate în circuitul comercial comunitar107. 1. 42. 72 . de la o anumită dată a taxelor vamale şi a altor taxe cu efect echivalent. ci şi celor care provin dintr-o ţară terţă. Potrivit reglementării actuale (art. Uniunea vamală şi barierele fiscale Uniunea vamală a implicat. 25 CE). 25-31 CE. 23-24 CE din Tratat. SERVICIILOR.. pag. făcând posibilă stimularea producţiei şi a varietăţii sortimentale a mărfurilor. În cursul perioadei de tranziţie taxele asupra importurilor au fost progresiv desfiinţate conform unui program strict (prevăzut la art. taxele vamale la importuri şi la exporturi şi taxele cu efect echivalent sunt interzise între statele membre. Le droit de la Communauté économique européenne. 241 şi J. Ea a fost realizată odată cu expirarea perioadei de tranziţie pentru noile ţări care au devenit membre ale Comunităţilor – Spania şi Portugalia – prevăzută până la sfârşitul anului 1992. vol. CAPITALURILOR ŞI PLĂŢILOR SECŢIUNEA I LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR Regulile esenţiale privind această libertate sunt prevăzute la art. iniţial (fostul art. concentrarea şi specializarea producţiei şi a întreprinderilor. 107 A se vedea L. interzicerea în comerţul între statele membre. fiind dezvoltate. interdicţia aplicându-se şi taxelor vamale de natură fiscală. Dalloz. abolirea şi.CAPITOLUL III LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR. 1991. De la această dată dispoziţiile legale respective erau direct aplicabile. 1970. ca şi implantarea acestora în zonele cele mai indicate economic şi productiv. Instituirea uniunii vamale între statele membre permite condiţii egale de concurenţă între participanţii la circuitul comercial şi productiv. 25 prin modificarea introdusă prin Tratatul de la Amsterdam). Interzicerea taxelor vamale are o sferă mai largă. Taxele vamale asupra exporturilor şi taxele având efect echivalent au fost desfiinţate mai devreme. Libera circulaţie a mărfurilor presupune realizarea unei uniuni vamale care să privească toate categoriile de mărfuri şi să implice interzicerea între statele membre a taxelor vamale asupra importurilor şi exporturilor ori a altor taxe având efect echivalent. aplicându-se potrivit art. Communautés Européennes. 24 par. Taxele având efect echivalent taxelor vamale asupra importurilor au fost înlăturate progresiv până la sfârşitul acestei perioade. Presses Universitatires de Bruxelles. devenit art. abrogate prin Tratatul de la Amsterdam). adică până la sfârşitul primei perioade de patru ani pentru stabilirea pieţii comune. Cartou. potrivit unui program stabilit prin directive de către Comisie. într-un prim sens. ţinându-se seama şi de costul lor de producţie. 14-15. deci. 16 (abrogat prin Tratatul de la Amsterdam). Mégret ş. adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţările terţe şi eliminarea restricţiilor cantitative sau a măsurilor cu efect echivalent între statele membre. nu numai mărfurilor care sunt originare dintr-un stat membru.

Dar. ver. indiferent de ţara de intrare. 29 CE sunt interzise. ci de către autorităţile naţionale ale statelor pe teritoriul cărora intră mărfurile. aceste activităţi. care este impus la graniţele comunitare. un tarif vamal comun în relaţiile cu ţările terţe. precum şi toate măsurile cu efect echivalent. între statele membre. 30 (28) şi următoarele. odată intrat pe teritoriul comunitar. Potrivit art. deci. la propunerea Comisiei. În concluzie. fiind. principiul nediscriminării va fi aplicabil. efectuate de o persoană fizică. Tariful vamal comun nu se aplică de o autoritate comunitară distinctă. orice standard sau procedură folosită în mod obişnuit de o autoritate publică. va dobândi. Mégret ş. nu numai prin impunerea de taxe vamale sau a taxelor cu efect echivalent.. 2 – abrogat prin Tratatul de la Amsterdam – din acest articol). 104. dar nu şi al măsurilor care se aplică în mod egal importurilor şi exporturilor de produse indigene. O reglementare naţională care are ca efect facilitarea exploatării abuzive a unei poziţii dominante susceptibilă să afecteze comerţul dintre state. ea trebuie considerată ca o parte a sistemului general de impunere internă de taxe şi compatibilitatea ei cu dreptul comunitar trebuie să fie privită în contextul art. inclusiv recomandări. deci. afectând. restricţiile cantitative la export. deşi nu obligă legal pe cei cărora li se adresează.Uniunea vamală mai presupune. Kapteyn. taxele din Tariful vamal comun sunt stabilite de Consiliu. regulamente. prevederi administrative. îi determină să aibă o anumită conduită. dacă nici o astfel de taxă nu este impusă asupra aprovizionării cu produse similare efectuate de către o persoană fizică în cadrul teritoriului statului membru de import. Laren van Themaat.a. J. acţiuni sau practici administrative pot fi menţionate108: 108 A se vedea P. asemenea restricţii şi măsuri existente la intrarea în vigoare a Tratatului CEE (conform par. op. 383-387. 70/50 a Comisiei. prin urmare. 73 . Având în vedre că un produs. Între cele mai importante prevederi. care statuează cu majoritate calificată. din punct de vedere al impunerii de taxe. pe de altă parte. Taxa pe valoare adăugată pe care un stat membru o impune asupra importurilor de produse dintr-un alt stat membru. 2. 13 par. În principiu.. au valoarea unor măsuri cu efect echivalent al unei restricţii cantitative. practici administrative şi toate instrumentele emanând de la o autoritate publică. a fost considerată ca fiind normal incompatibilă cu art. regimul unui bun ca şi cum ar fi fost fabricat într-unul dintre statele membre. în numele Comunităţilor atunci când ele fac încadrările sau clasificările tarifare respective. cit. op. 95 (90). Orice marfă care urmează să intre pe teritoriul comunitar va fi supusă acestui tarif. nu constituie o taxă având efect echivalent unei taxe vamale în înţelesul art. pag. de sine stătătoare. 2 (abrogat prin Tratatul de la Amsterdam). Prin art. s-a stabilit prin directive că prevederile şi practicile administrative care restrâng importul sau exportul. cel mai târziu până la sfârşitul primei etape de tranziţie.J. Interzicerea restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent Libera circulaţie a mărfurilor ar putea fi afectată. acţionând. 28 CE. cit. în liberă circulaţie.. pag. aşa cum este prevăzut în Directiva nr. termenul “măsuri” (cu efect echivalent) înseamnă legi. ci şi prin restricţii cantitative sau alte măsuri cu efect echivalent ori prin controlul schimburilor comerciale. ca regulă generală. iar “recomandări” semnifică orice instrument care emană de la o autoritate publică şi care. Practicile administrative înseamnă. Statele membre au trebuit să suprime. 30 (28) care interzice măsurile echivalente restricţiilor cantitative în măsura în care această reglementare are consecinţa de a face mai oneroase importurile de mărfuri provenind din celelalte state membre. P. în sensul art. 12 (25) şi art.

pot fi acceptate. 28 şi 29 nu cuprind posibilităţi de exceptare aşa cum poate fi acordată conform art. observarea unei cerinţe de nediscriminare arbitrară ori a principiului bunei credinţe atunci când asemenea restricţii sau prohibiţii vor fi impuse. animalelor şi plantelor. la libera circulaţie sau la punerea pe piaţă a mărfurilor fabricate sau comercializate într-un alt stat membru. exporturilor sau mărfurilor în tranzit justificate pe motive de moralitate publică. real sau potenţial. 3. în mijloacele de discriminare arbitrară sau restricţii disimulate în comerţul dintre statele membre. Restricţiile sau prohibiţiile astfel justificate nu se vor putea constituie ele însele. în caz contrar. totuşi. 28 şi 29 nu vor împiedica prohibiţii asupra importurilor. Se impune.legislaţia naţională agricolă şi privind pescuitul şi legislaţia mediului afectând unele mărfuri. 251-255.verificări şi inspecţii duble. comerţul internaţional sunt considerate măsuri având un efect echivalent. astfel că.legislaţia privind originea sau denumirea mărfurilor ori compoziţia ambalajelor. istorică sau artistică. el trebuie să aleagă mijloacele care restrâng cel mai puţin libera circulaţie a mărfurilor în Comunitate. ori protecţia proprietăţii comerciale şi industriale. . . Dar s-a accentuat că aceste reguli trebuie să fie proporţionale cu scopul avut în vedere. 30. Prin Regulamentul nr.practici administrative dezavantajând importul şi (sau) exportul. va reveni statelor membre datoria de a reglementa toate problemele privind acea producţie şi acea desfacere a mărfurilor..legislaţia privind anumite mărfuri: margarina. teza a doua. fiind în cauză sectoarele nearmonizate. s-a stabilit o procedură de informare privind măsurile naţionale ce derogă de la principiul liberei circulaţii a mărfurilor în interiorul Comunităţii. potrivit art. 4.”109. indicaţiile de provenienţă sau denumirea de origine. întrucât art. Regula raţiunii Prin introducerea unei reguli de raţiune . 149-152. În cazul proprietăţii industriale şi comerciale.. 30. evident. pentru neconformitate cu propria sa reglementare naţională.s-a încercat atenuarea efectului principiului de bază stabilit în practică prin care măsurile susceptibile să împiedice. Cairns. Aşadar. cit. Clauze de protecţie 109 A se vedea şi W. excepţiile sau derogările sunt admise numai dacă ele sunt justificate în scopul salvgardării dreptului care constituie obiectul specific al acestei proprietăţi. produsele alcoolice. cit. op. în sensul că “prevederile art. 81. Tillotson. 3052/95 din 13 decembrie 1995 al Parlamentului şi Consiliul.practicile privind invenţiile. op. J. Regula raţiunii nu poate fi. numai în lipsa unor reguli comune privind producţia şi desfacerea mărfurilor. chiar temporar. regula raţiunii.. . asemănată cu condiţiile negative prevăzute la art. . protecţia tezaurelor naţionale posedând valoare arheologică. . 81 CE privind concurenţa. .. . O excepţie importantă de la principiul de bază menţionat este prevăzută la art. pag.măsuri naţionale privind cumpărarea.stabilirea de preţuri maxime sau minime. .“cerinţa obligatorie” . ca şi celelalte prevederi derogatorii de la principiul de bază. 74 . prin urmare. pag. direct sau indirect.restricţiile asupra producţiei şi investiţiilor dacă vor conduce la o reducere a posibilităţilor de export. mărcile. ordine publică sau securitate publică. protecţia sănătăţii şi vieţii oamenilor. aşa încât dacă un stat membru poate să opteze între diferite măsuri spre a realiza acelaşi obiectiv. Sub incidenţa acestor proceduri se află cazurile în care un stat membru impune obstacole.

86. 1) a impus statelor membre obligaţia de a adapta aceste monopoluri astfel încât să se garanteze că. Noua dispoziţie este considerată ca o clauză generală de protecţie. Uneori funcţionarea pieţii comune ar putea fi afectată de măsuri ale unui stat membru care pot fi luate în cazul unor serioase tulburări interne afectând legea şi ordinea. nici o discriminare privind condiţiile potrivit cărora mărfurile sunt dobândite şi desfăcute nu va exista între naţionalii statelor membre. la motivele justificate din art. 95 par. 100 A (95) par. dacă după o măsură de armonizare luată de Consiliu sau Comisie acţionând cu majoritate calificată. 36 (30) care permite restricţii sau prohibiţii la import. Monopolurile de stat comerciale Restricţii şi discriminări afectând libera circulaţie a mărfurilor pot surveni şi ca urmare a activităţii monopolurilor cu caracter comercial. care poate fi invocată în situaţii deosebite. Art. 5. Dacă monopolurile în cauză s-au transformat în întreprinderi publice. Este. muniţii şi material de război. Această obligaţie este de a nu face. 2. 296 CE prevede şi alte clauze de protecţie care pot să afecteze libera circulaţie a mărfurilor. pentru unul sau mai multe dintre motivele neeconomice enunţate la art. Monopolurile de stat pot să fie numai cu caracter comercial sau mixte – de producţie şi comerciale. Măsurile luate în acest scop. denumită şi “pasivă”. 30.Prin Actul Unic European a fost introdus în Tratatul CE un nou text – art. 30 ori privind protecţia mediului înconjurător ori a mediului de lucru. 31 par. va fi aplicabil art. extreme. Statele membre se vor abţine. de a introduce orice nouă măsură care este contrară principiului stabilit la par. denumită şi “activă”. dar aceste măsuri nu trebuie să afecteze condiţiile de concurenţă pe piaţa comună privind produsele care nu sunt destinate expres scopurilor militare. conform art. o clauză de salvgardare autorizând statele membre. 31 par. oricare stat membru poate să ia astfel de măsuri pe care el le consideră necesare pentru protejarea acestor interese care sunt în legătură cu producţia ori comerţul cu arme. Prin reglementările naţionale drepturile de monopol pot fi acordate unei întreprinderi de stat sau unei instituţii de stat care va supraveghea ori determina sau influenţa apreciabil comerţul dintre statele membre ori unei întreprinderi private pe calea concesionării unor activităţi importante. mai ales de natură economică. precum producerea şi desfacerea alcoolului şi tutunului (monopoluri delegate). De asemenea. va notifica aceste prevederi Comisiei. O clauză de protecţie. că în cazul întreprinderilor publice 75 . 1 CE (în formularea şi cu numerotarea dinaintea Tratatului de la Amsterdam – în prezent art. un stat membru consideră că este necesar să menţină prevederile naţionale pe motive de nevoi majore avute în vedere la art. conform art. evident. 4 prin care. care impun un regim derogatoriu provizoriu. Astfel. la par. în caz de război. 1. vorba de secrete de stat. poate fi aplicabilă şi atunci când survine o criză neaşteptată în balanţa de plăţi a unui stat membru. Obligaţia astfel prevăzută s-a conturat ca o obligaţie de a face. 37 par. nici un stat membru nu va fi obligat să furnizeze informaţii a căror dezvăluire ar fi contrară intereselor esenţiale ale securităţii sale. fără a deţine drepturi comerciale exclusive. De altfel. care dispune. atunci când perioada de tranziţie a luat sfârşit. 1 sau care restrânge domeniul de aplicare al articolelor care privesc interzicerea taxelor vamale şi restricţiile cantitative între statele membre. 10 dispune că măsurile de armonizare avute în vedere mai sus vor include. Astfel. export sau mărfuri în tranzit. 120 sunt cu titlu conservatoriu şi nu trebuie să fie excesiv de prohibitive sau de restrictive pentru remedierea dificultăţilor neaşteptate care s-au manifestat. tensiune internaţională serioasă constituind o ameninţare de război ori în scopul îndeplinirii obligaţiilor pe care el le-a acceptat pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. să ia măsuri provizorii supuse unei proceduri de control comunitar. în situaţii specifice. art. Art. se adaugă alte două motive.

transporturile maritime şi aeriene sunt supuse dreptului comun al tratatului în ceea ce priveşte celelalte ramuri ale liberei circulaţii şi concurenţei. libera concurenţă sau armonizarea. Liberalizarea sectorului transporturilor a fost făcută printr-o acţiune comună din cauza marii diversităţi (mijloace de transport.1. 70-79) TCE. Dispoziţiile Tratatului se limitează la stabilirea marilor linii ale regimului general al transporturilor (b). nici nu vor menţine în vigoare vreo măsură contrară regulilor stabilite prin Tratat. 70). 84 (noul art. Cadrul general al politicii transporturilor Tratatul CECA (art.. conform căruia "obiectivele tratatului sunt urmărite de statele membre . cât şi de integrarea pozitivă (politicile comunitare). Conţinutul regimului juridic general 76 . indispensabile. ele însele formate din tripticul căi ferate. 1. reţine ca diferenţele în preţul transportului mărfurilor. organizare juridică) existente.. Transporturile Incluse în art. în cadrul unei politici comune în domeniul transporturilor". 74-84 (noile art. b. statele membre nu vor adopta. Ele prezintă dubla caracteristică comună de a ţine atât de integrarea negativă (piaţa interioara). SECŢIUNEA A II-A LIBERA CIRCULAŢIE A SERVICIILOR Serviciile au o un regim asemănător cu cel al mărfurilor: un regim general stabilit de tratat şi un număr de reguli particulare.şi al întreprinderilor cărora statele le acordă drepturi exclusive sau speciale. precum şi cele legate de dezvoltarea noilor tehnologii (capitolul 3). 70). 80) distinge clar transporturile terestre. Independent de măsurile particulare pe care le poate lua Consiliul în acest domeniu. drumuri şi ape navigabile de transporturile maritime şi aeriene. ca şi serviciile financiare (capitolul 2).transporturi maritime şi aeriene se bazează pe faptul că primele sunt supuse de drept dispoziţiilor tratatului. Transporturile ocupă un loc de prim plan în măsura în care este vorba de una din marile politici comune originare (capitolul I). a unui cadru instituţional şi decizional foarte rigid (c) şi a domeniului de aplicare (a). 1. pentru realizarea marilor obiective comunitare: libera circulaţie. transporturile au numeroase legături cu agricultura. puteau aduce atingere instituirii unei pieţe comune a cărbunelui şi otelului. aşa cum relevă art. Regimul lor specific se explică înainte de toate prin dimensiunea mondială a acestor activităţi căci este greu de distins o piaţă comunitară de una mondială. 74 (noul art. datorită insuficienţei dispoziţiilor convenţionale de bază. a. Împărţirea transporturi terestre . Domeniul de aplicare al regimului transporturilor Art. decurgând din tratat. în timp ce celelalte depind de acesta numai în măsura în care Consiliul decide astfel.

tratatul conţine un anumit număr de dispoziţii destinate să faciliteze realizarea unei pieţe comune în sectorul transporturilor. în general. cum ar fi problema de a şti dacă securitatea rutieră putea constitui un element al politicii comune a transporturilor110. acelea care răspund cerinţelor de coordonare a transporturilor sau care corespund rambursării anumitor prestaţii inerente noţiunii de serviciu public. 71. în funcţie de ţara de origine sau de destinaţia produselor transportate. 73) admite un regim particular pentru ajutoarele de Stat. dacă nu ar fi regimul specific al transporturilor.2). întrucât sunt declarate compatibile cu tratatul. Este. iar. un aport al Tratatului de la Maastricht. Problema preţurilor şi condiţiilor de transport revine pe un plan mai general în art. revenindu-i legiuitorului comunitar obligaţia de a stabili "reguli comune". p. în prezent. Aspecte specifice În afara principiilor de baza. 71) acordă competenţă Comunităţii pentru stabilirea "condiţiilor în care transportatorii nerezidenţi pot să efectueze servicii de transport într-un alt stat membru". art. c. 8182). 75. 75 (noul art. 75 (noul art. c nou. dar sub rezerva condiţiilor stabilite de Consiliu. Este vorba de o versiune particulară a principiului egalităţii tratamentului sau nediscriminării a art.2. destinată aplicării doar în cadrul transporturilor interioare ale unui stat membru. Această dispoziţie permite depăşirea perspectivei pur economice a politicii transporturilor. Tratatul invită statele membre să le reducă treptat cuantumul. 33) privind agricultura sau 113 (noul art. al Comitetului Economic şi Social şi al Comitetului Regiunilor. 74) care invită la luarea în considerare a "situaţiei economice a transportatorilor" pentru orice măsura ce intră în câmpul lor de aplicare. art.2311. Procesul decizional Rolul Parlamentului a crescut treptat. există procedura de codecizie. în vigoare clauza de salvgardare din art. În domeniul concurenţei. au deci dreptul să-şi ofere serviciile în orice stat membru. 75) lasă loc discriminărilor în acest domeniu. Transportatorii „comunitari”. 77) evocă taxele sau redevenţele percepute cu ocazia trecerii frontierelor. Statele au tendinţa să o rezerve propriilor cetăţeni. Problema "preţurilor şi condiţiilor de transport" constituie o temă centrală a titlului V iar art. 77 (noul art. conform Tratatului de la Amsterdam. însă. 78 (noul art. art. cu acelaşi titlu ca şi omologii lor naţionali. 28 noiembrie 1978. Ea se înscrie în mişcarea de deschidere către preocupări extra-economice. 12). art. Această dispoziţie evocă indirect problema cabotajului. 81 (noul art. ar fi calificate ca taxe cu efect echivalent taxelor vamale.b. care îngreunează trecerea frontierelor interne comunitare şi. 6 (noul art. SCHUMALLA. 39 (noul art. dispoziţiile art. Totodată. devreme ce acestea sunt calificate astfel de art. însă. 85-86 (noile art. Recueil. b. pe care. Totodată. Obiective şi principii de baza Spre deosebire de art. 71) pct. însoţită de un dublu aviz. art. 75 (noul art. 79 (noul art. 77 . care lasă în competenţa comunitară instituirea de "măsuri pentru ameliorarea securităţii transporturilor". 75 (noul art. 71) permite Consiliului să ia "orice alte dispoziţii utile". 133) privind comerţul exterior. Totuşi. 97/78. Există. Comisia nedispunând decât de o putere de recomandare pentru a acţiona în acest sens. 71) prezintă generic obiectivele sau principiile politicii comune a transporturilor. în temeiul căreia dacă o decizie de principiu în domeniul transportului riscă să afecteze grav nivelul de 110 CJCE. care acoperă cel puţin regulile de concurenţă.3 (noul art.1.

atât pentru transportul de mărfuri cât şi pentru cel de călători. Transporturile maritime şi aeriene au un regim juridic comunitar apropiat celor terestre. au fost codificate printr-o noua Directivă din 29 aprilie 1996115. 61 (noul art. Ori. Curtea a pronunţat o soluţie nuanţată. 18 şi 10%112. totuşi. ca n-a adoptat măsurile necesare realizării liberei prestaţii a serviciilor în materie de transporturi. relativă la recunoaşterea diplomelor 114. condiţiile de acordare a unei "licenţe unice" eliberată de statul de rezidenţă şi valabilă pe întreg teritoriul comunitar au fost adoptate printr-un Regulament din 26 martie 1992116. şi o lărgire rapidă a contingentului comunitar. Dubois. 19 noiembrie 1974.1. 77/796. în principal. JOCE L 95. feroviar şi fluvial şi constituie osatura traficului intracomunitar de mărfuri în proporţie de 72. p. Regimul juridic al diferitelor moduri de transport 1. Politica comuna a transporturilor a cunoscut o dezvoltare foarte lenta. C. Ansamblul reglementării armonizează recunoaşterea capacităţilor profesionale şi financiare ca şi a diplomelor şi titlurilor. JOCE L 334.2. Transportul terestru Acesta se împarte în transport rutier. 30 iunie 1988. Mai mult. 118 Regulament din 26 martie 1992.74/561 şi 74/562. 78 . 51) implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de naţionalitate sau de loc de domiciliu faţă de prestatarii de servicii. din care rezultă. a. situaţie financiară. Curtea constată. 6 aprilie 1992. Cit. 114 nr. Aceste texte. onorabilitate)118 111 112 PARLAMENTUL EUROPEAN /CONSILIUL 13/83. 115 nr.viaţă şi locurile de muncă în anumite regiuni. completate şi modificate de mai multe ori.2. Parlamentul European a luat. care a rezultat intr-o importanta decizie a Curţii de Justiţie din 22 mai 1985111. JOCE L 95. În privinţa Consiliului. 116 nr. op. această libertate fundamentală a pieţei comune. De la această dată nu mai rămâne decât un sistem de licenţe comunitare acordate pe baza de criterii pur profesionale (capacitate profesională. JOCE L 124. Perspectiva deschiderii pieţei interioare a antrenat accelerarea mişcării de liberalizare. este necesar votul unanim al Consiliului. 113 n. 1. în 1983. însoţit de un simplu aviz al Parlamentului European. 24 decembrie 1977. Transportul rutier Libertatea de stabilire în acest sector. 1513. 175. Un Regulament din 21 iunie 1988117 prevede eliminarea oricărei restricţii cantitative începând cu 21 iunie 1993. că deşi tratatul stabileşte cadrul şi marile linii ale politicii comune a transporturilor.881/92. aplicabilă în acest sector graţie art. Confruntat cu acest blocaj. 6 aprilie 1992. marja de acţiune a legiuitorului comunitar este de aşa natură încât inacţiunea sa se dovedeşte greu de condamnat prin intermediul recursului în carenţă. 117 JOCE L 163. diplome. 96/26. completată de cea din 12 decembrie 1977. J. 23 mai 1996. Recueil p. JOCE L 308. Bluman. iniţiativa unui recurs în carenta împotriva Consiliului. a fost reglementată prin Directiva din 12 noiembrie 1974113. datorita impreciziei unui număr de dispoziţii din Tratat.

JOCE L 370. la tonaj ca şi la limitările de viteză pentru diferitele categorii de vehicule cu motor. 22/70. JOCE L 116. dar şi oricărui alt organism public sau privat existent sau care urmează să fie creat. materia este guvernată de diferite convenţii internaţionale şi. şi în urma intrării în vigoare a Acordului privind lucrătorii rutieri120. 123 nr. durata maximă de condus zilnică. care constituie temelia pieţii comune. 1101/89.aproximativ 9% din total .2.2. Directiva proclamă principiul (deja stabilit în alte sectoare-telecomunicaţii) separaţiei între gestiunea infrastructurii şi activitatea de transport propriu-zisă. Pe plan social. Totuşi. cea de la Mannheim. 24 august 1991. 2829/77 din 12 decembrie 1977.3. de mărfuri ca şi cel de călători. în particular. 121 nr. suportă numeroase constrângeri de serviciu public. fie că sunt salariaţi. 3820/85 din 20 decembrie 1985. Responsabilitatea poate fi încredinţată de către statele membre întreprinderilor feroviare deja existente. Gestiunea infrastructurii înglobează nu numai întreţinerea infrastructurilor existente. JOCE L 237. Transportul fluvial Transportul fluvial ocupă un loc relativ modest . recent. cu excepţia camioanelor având o greutate maximă inferioară a 3. care defineşte profesia de navigator şi stabileşte un anumit număr de condiţii de acces. Textele se aplică tuturor conducătorilor. Alte texte se referă la controlul tehnic la care sunt supuse în mod periodic ansamblul vehiculelor cu motor. 1.în cadrul transportului de mărfuri şi cunoaşte un fenomen de supracapacitare structurală. 122 nr. a misiunilor de control şi de securitate. fiind străin principiilor liberei circulaţii şi liberei concurente.91/440. 28 aprilie 1989. 87/540. Libertatea de stabilire în acest sector rezultă dintr-o Directivă din 9 noiembrie 1987 121. 12 noiembrie 1987. legiuitorul european a adoptat Directiva din 29 iulie 1991123 care consacră o anumită deschidere spre concurenţă a transporturilor feroviare. transportul feroviar. 79 . Transportul feroviar Spre deosebire de alte căi de transport terestru. 1.b. regulamentul nr. 31 martie 1971 COMISIA/CONSILIUL. 119 120 CJCE. Pe lângă reglementarea comunitară. 263. reglementări cu privire la timpul pentru condus şi pentru repaus al şoferilor au fost adoptate. Regulamentul nr. mai ales ca urmare a cazului AETR 119. aflate sub control public care se găseşte în situaţie de monopol în majoritatea statelor membre. certificatelor şi altor titluri. Problema supracapacitaţilor structurale face obiectul unei aşa-numite acţiuni de „divizare” prevăzută de un Regulament din 27 aprilie 1989122 . De aceea. JOCE L 322. Măsurile privind integrarea pozitivă În domeniul normelor tehnice. Ele stabilesc durata maximă de condus continuu fără repaus. consacrând principiul nediscriminării şi un sistem de recunoaştere mutuală a diplomelor.5 tone. Recueil. transportul feroviar se caracterizează printr-o puternică concentrare de întreprinderi. Consiliul a adoptat un ansamblu de directive cu privire la greutate.2. JOCE L 334. p. privind Rinul. artizani sau proprietari de vehicule. 24 decembrie 1977. ci şi dezvoltarea de noi infrastructuri. 31 decembrie 1985.

liberalizarea printr-o repartiţie optimală a activităţilor de gestiune a infrastructurilor şi a celor de transport propriu-zise. b. Prin decizia din 14 decembrie 1987125 s-a recunoscut guvernelor dreptul de a desemna mai mulţi transportatori din propriul pavilion pentru deservirea aceleiaşi destinaţii (multidestinaţie). Transportatorii tuturor statelor membre au un drept de acces la legăturile dintre toate aeroporturile deschise transportului aerian civil. privind. acest document prevede 5 mari direcţii de acţiune: 1. ameliorarea prestaţiilor de serviciu public oferite beneficiarilor. chiar dacă statele membre rămân competente pentru acordarea lor. instituita în 1960 şi reorganizata în 1981 de către o convenţie internaţionala ar putea sa fie însărcinata cu gestionarea spaţiului aerian european. adică prestarea de servicii. care permit unei companii să efectueze operaţiuni între două alte state decât statul de origine (cabotaj consecutiv). n. Comisia pledează în mod viguros în acest sens şi a propus la 13 noiembrie 1996 o recomandare Consiliului în vederea deschiderii negocierilor. financiară. Plecând de la constatarea unui declin lent dar sigur al căilor ferate în raport cu alte mijloace de transport. Competenţa externă 124 125 30 iulie 1996. Reguli de securitate Procedurile de certificare ale aeronavelor fac obiectul unui Regulament din 16 decembrie 1991127 relativ la armonizarea regulilor tehnice şi a procedurilor administrative.2. Regimul de licenţe ale transportatorului aerian este în mare măsura armonizat (capacitate profesională. 24 august 1992. permiţând definirea puterilor unui nou Eurocontrol. 31 decembrie 1987. 4. 80 . 126 JOCE L 240. 5. cel puţin 50 % din trafic este deschis companiilor altor State membre. Organizaţia Eurocontrol. în special. JOCE L 374. COM (96). pentru transporturile intra-europene sau pentru cabotajul consecutiv. datorită luptei împotriva concurenţei americane. 3922/91. cu concursul Fondului Social European. n. exploatarea şi întreţinerea aeronavelor. Tarife şi trafic Regulamentele din 1987 permit companiilor aeriene să stabilească tarife reduse (între 65 şi 80%).487. dezvoltarea unei politici sociale în direcţia angajaţilor căilor ferate. Textele din 1990 amplifică aceasta liberalizare şi lărgesc drepturile celei de a cincea libertăţi. asanarea financiară a companiilor de cale ferată printr-o mai bună disciplină a ajutoarelor publice. 31 decembrie 1991. 128 Raport general de activitate. 127 nr. responsabilitate).128 c. Transportul aerian a. Regulamentele din 23 iulie 1992126 consacră o liberalizare totală a transportului aerian în ceea ce priveşte accesul pe piaţă. 1996. fabricarea.396 şi Raport general 1997. integrarea sistemelor feroviare naţionale prin intermediul interoperabilităţii şi al armonizării normelor tehnice şi.O Carte alba recenta a Comisiei124 defineşte strategia pentru revitalizarea căilor ferate comunitare.4. Cu acest titlu. JOCE L373. în sfârşit. chiar foarte reduse (45-65%) prin raport cu tarifele oficiale. 3. conceperea. 1. 2.

129 130 nr. conform art. Comisia a obţinut. în locul statelor membre? Pe ce bază juridică? Unele state.2. din contră. au acţionat pentru recunoaşterea dreptului de înmatriculare a navelor în favoarea ansamblului resortisanţilor comunitari. Totuşi. mandat de negociere pentru a deschide convorbiri cu administraţia americană. Comisia nu a putut să impună proiectul de creare a unui registru comunitar de înmatriculare a navelor (proiectul EUROS). COMISIA/REGATUL UNIT C-279/89. Curtea. 613/91. JOCE L 378. Curtea s-a opus tendinţelor protecţioniste ale anumitor state. printr-o inspecţie specială. Pe plan juridic. 1. CJCE. în perspectiva unei liberalizări totale a spaţiului aerian comunitar la 1 aprilie 1997. 80) şi pe relativa fragilitate a puterilor Comunităţii în domeniul transportului aerian îi neagă orice competenţă decizională în acest domeniu. Totuşi. face apel la Politica comercială comună şi valorizează numeroasele interese care ar decurge dintr-o perspectiva comunitară: gestiune facilitată cu mai mult de 600 de acorduri bilaterale. În materie de pescuit. THE QUEEN. care aparţine numai statelor membre competente. Este Comunitatea abilitată să încheie cu ţările terţe acorduri de repartiţie a drepturilor de trafic aerian sau de acces pe piaţă. Recueil. JOCE L 68. C-3/87. PESCA VALENTIA 223/86. în aplicarea principiului egalităţii de tratament. care nu ezită să mizeze pe diviziunea Statelor europene şi obţine acorduri deseori dezechilibrate în favoarea lor (acordurile Open sky). 14 decembrie 1989. 132 nr.5. 4055-4059. bazându-se pe art. Transportul maritim Din anul 1970. adică de problema acordării naţionalităţii. Un Regulament al Consiliului din 4 martie 1991132 prevede modalităţile de schimbare de registru a navelor în interiorul Comunităţii. Acest transfer trebuie făcut în condiţii de securitate egală. I-4459. ca şi Curtea de Justiţie. conformitatea navelor şi a echipamentelor lor cu normele şi convenţiile internaţionale. care ar fi putut constitui o frână în opţiunea vaselor europene spre pavilioane de complezenţă (Comunicarea din 29 iulie 1989). cum ar fi Marea Britanie sau Irlanda. 81 . cu toate că traficul mondial maritim descreşte în mod sistematic. 228 (noul art. conform regulilor generale din dreptul internaţional public (Convenţia de la Montego Bay din 10 decembrie 1982) nu a refuzat aplicarea regulii legăturii substanţiale ce trebuie să existe între navă şi statul de pavilion131. declinul flotei europene este mult mai pronunţat. stabilind condiţii excesive de rezidenţă sau de compunere a echipajului navelor130. 15 martie 1991. Recueil I-4459. Totuşi. În iunie 1996. Comunitatea. 131 CJCE. negocierile s-au limitat la probleme tehnice şi de securitate şi au vizat conţinutul dispozitivului regulamentar încadrând spaţiul aerian.83.Componenţa externă a competenţei comunitare în materie de transport aerian figurează printre problemele cele mai preocupante şi mai controversate. flota comunitară nu reprezenta mai mult de 13% din tonajul mondial. un mai bun control al spaţiului aerian şi norme de securitate şi mai ales putere întărită a Europei în faţa Statelor Unite. 31 decembrie 1986. situaţia flotelor de mărfuri cunoaşte o involuţie accentuată. armonizarea politicilor naţionale. 84 (noul art. 300) din partea Consiliului. 19 ianuarie 1988. mai multe regulamente din 22 decembrie 1986129 permit introducerea libertăţilor de bază (A) şi reglementarea anumitor probleme aparţinând integrării pozitive. care doreau să rezerve pavilionul lor doar pentru navele aparţinând naţionalilor. Comisia. iar statul de adopţie este în drept să verifice. Recueil p. 17 noiembrie 1992. Într-o primă etapă. astfel că în 1993. Libertatea de stabilire este legată de problema înmatriculării navelor.

Conform art. dar şi relaţiile cu instalaţiile offshore sau cabotajul cu insulele. a restricţiilor existente la 31 decembrie 1993 în virtutea dreptului naţional sau a dreptului comunitar în ceea ce priveşte circulaţia capitalurilor cu destinaţie sau provenind din ţările terţe implicând investiţii directe. în fapt. etc. neaparţinând Comunităţii. 133 134 JOCE L 378. SECŢIUNEA A III-A LIBERA CIRCULAŢIE A CAPITALULUI ŞI PLĂŢILOR 1. 2 CE sunt interzise toate măsurile restrictive privind plăţile între statele membre şi între statele membre şi ţările terţe. conform art. inclusiv investiţiile imobiliare. Domenii de aplicare a libertăţii de circulaţie a capitalurilor Libera circulaţie a capitalurilor trebuie să fie motivată de necesitatea efectuării de investiţii pe piaţa comunitară fără restricţii. cât şi la cel de călători. Un Regulament din 7 decembrie 1992134 recunoaşte dreptul de cabotaj în profitul armatorilor comunitari exploatând nave înmatriculate într-unul din statele membre. autorizarea. orice restricţii la circulaţia capitalurilor între statele membre şi între statele membre şi ţările terţe. Acest text comportă două aspecte: . pentru relaţiile între porturi. Prin art. sub rezerva altor dispoziţii ale Tratatului.. astfel încât să contribuie la înfăptuirea obiectivului promovării dezvoltării armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii.3577/92. se interzic.interdicţia restricţiilor prevăzută la art. un nivel ridicat de folosire a forţei de muncă. nr. care extinde această libertate. atât la transportul de mărfuri.interdicţia restricţiilor priveşte circulaţia capitalurilor între statele membre şi . 56 CE par. 1. 2 din Tratat. JOCE L 364. în cadrul dispoziţiilor Cap. prestarea de servicii financiare sau admiterea de titluri pe pieţele de capitaluri. 73 B (56) CE are în vedere circulaţia capitalurilor între statele membre şi ţările terţe. faţă de aceste ţări. interzisă încă de la sfârşitul perioadei de tranziţie. dar punerea sa în aplicare s-a lovit de numeroase dificultăţi. 82 . 2. dând cabotajului o definiţie largă. Această libertate trebuia să se manifeste şi în relaţiile cu ţările terţe. devreme ce include nu numai traficul din port în port al unui stat membru (mărfuri şi calatori). Orice restricţie asupra plăţilor este. 4. 56 par. un înalt grad de convergenţă a performanţelor economice. într-un mod asemănător regimului rezidenţilor altor state. 12 decembrie 1992. În plus. o creştere durabilă şi neinflaţionistă.Libera prestare de servicii în domeniul maritim este consacrată în Regulamentul Consiliului din 22 decembrie 1986133 cu privire la transportul intracomunitar. 1 CE. prin această dispoziţie nu este afectată aplicarea. Astfel se va putea realiza obiectivul liberei circulaţii a capitalurilor între statele membre şi ţările terţe în cel mai înalt grad posibil. dacă ne raportăm la vechea reglementare (art. 106 CE). 73 C (57) par. 31 decembrie 1986. Domenii de aplicare a libertăţii de circulaţie a plăţilor Prin art. de la un stat membru la altul.

cât timp urmează să se aloce consumatorilor o parte echitabilă a beneficiilor ce rezultă şi care: a. În acest sens. dezvoltarea tehnică ori investiţiile. serviciilor şi capitalurilor. . declară “inaplicabile prevederile par.oricărei practici concertate ori categorii de practici concertate. c. limitează ori controlează producţia. acelea care: a. sau potrivit uzanţelor comerciale. Totuşi. Tratatul declară ca fiind de drept nule orice astfel de acorduri sau decizii interzise. Reguli prohibitive. iar în ipoteza unei crize neaşteptate în această balanţă. b. 81 par. În plus. care. face încheierea de contracte dependentă de acceptarea de către celelalte părţi a unor obligaţii suplimentare. împart pieţele ori sursele de aprovizionare. direct sau indirect fixează preţurile de vânzare sau de cumpărare ori alte condiţii comerciale. decizii sau practici concertate pot fi permise.C. e. plăţile aferente schimbului de mărfuri. restrângerea ori distorsionarea concurenţei în cadrul pieţii comune şi. 60 CE menţionate în materie de capitaluri. statul membru interesat poate lua măsuri de salvgardare potrivit art. prin natura lor.oricărei decizii sau categorii de decizii ale asociaţilor de întreprinderi.E. interzice „ca incompatibile cu piaţa comună toate acordurile dintre întreprinderi. de asemenea.În categoria de plăţi sunt incluse. art. deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi practicile concertate care pot afecta comerţul dintre state şi care au ca obiect ori efect împiedicarea. 1 în cazul: . pe de altă parte. b. în caz de dificultăţi sau ameninţare gravă cu dificultăţi în balanţa de plăţi provenind fie dintr-un dezechilibru global al balanţei. pe de o parte. nu impun întreprinderilor în cauză restricţii care nu sunt indispensabile pentru realizarea acestor obiective.oricărui acord sau categorii de acorduri dintre întreprinderi. aplică unele condiţii diferite tranzacţiilor echivalente cu alţi parteneri comerciali. 81 par. pieţele. aplicabile în privinţa plăţilor. d. fie din natura devizelor de care dispune statul. situându-i prin aceasta într-un dezavantaj concurenţial. 3. transferurile de capitaluri în cadrul liberei circulaţii a acestora şi transferurilor de salarii pentru activitatea desfăşurată de beneficiar într-un stat membru ca persoane care s-au deplasat în acel stat în virtutea liberei circulaţii a persoanelor. 119 CE. CAPITOLUL IV POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ SECŢIUNEA I CONCURENŢA 1. nu au nici o legătură cu astfel de contracte”. va putea fi aplicat art. Art. 81 T. sunt. care contribuie la perfecţionarea producţiei şi distribuirii de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic şi economic. . 120 CE. 58 CE şi art. Aplicarea art. în special. nu dau unor astfel de întreprinderi posibilitatea de a elimina concurenţa în ce priveşte o parte substanţială a produselor în discuţie”. unele acorduri. 1 şi 2 din Tratat Dispoziţiile art. 83 .

interdicţii ori restricţii privind exporturile (fixare de cote de export). Pot fi situate. 85 (81) trasează o distincţie între acest concept şi conceptele de “acorduri între întreprinderi” şi “decizii ale asociaţiilor de întreprinderi”. International business transactions. decizii şi practici. 81 este instituită o regulă prohibitivă a cărei nerespectare este sancţionată cu nulitatea. fără a se da o definiţie a acestor acorduri. 1. practicile de reducere colectivă a cifrei de afaceri a producătorilor dintr-un stat. Practicile anticoncurenţiale Reglementându-se unele domenii în care acordurile. prin art. Folsom. în categoria acestor acte: acordurile comerciale colective exclusive între producătorii naţionali şi cumpărători.1. restricţii privind importurile. 3 menţionat135. iar marea majoritate a acordurilor. deciziilor sau practicilor interzise Acordurile. acordurile de împărţire a pieţelor şi a surselor de aprovizionare.. fără a fi ajuns în stadiul în care un acord propriu-zis să fi fost încheiat.. West Publicshibg Company. Dar.. Cartou.A. 81 s-a prevăzut orice asemenea acte care constituie bariere ori restricţii la comerţul comunitar. acordurile de adaptare a preţurilor de import la nivelul preţurilor naţionale. înlocuiesc conştient riscurile concurenţei cu o cooperare practică între ele”.H. deciziilor sau practicilor nu tind să restrângă concurenţa. dacă întreprinderile formează o unitate economică în cadrul căreia filiala nu are vreo libertate economică reală de a determina sensul acţiunii pe piaţă şi dacă acordurile sau practicile au în vedere numai o repartizare internă de sarcini ca între întreprinderi. Curtea a decis că dispoziţiile art.Aşadar. 81 esenţial este criteriul independenţei subiecţilor acordurilor în cauză sau al inexistenţei unor raporturi de subordonare. împiedicând. de aceea.1. Paul.1. prin art. o formă de coordonare între întreprinderi care. restrângând ori denaturând concurenţa. Gordon. 1. Minn. În scopul aplicării regulilor concurenţei.subiecte ale acordurilor.. În aplicarea art. R. M. Scopul acesteia este de a aduce în cadrul interdicţiei acestui articol “. unitatea de conduită a subiecţilor – societate-mamă şi filială – pe piaţă este precumpănitoare faţă de separarea formală între aceste societăţi ce rezultă din personalitatea juridică distinctă a lor. 358. Întreprinderile şi asociaţiile de întreprinderi . s-a arătat că art. J.W. 135 136 A se vedea L. care înlocuiesc cu bună ştiinţă riscurile concurenţei cu o cooperare practică între ele conducând la condiţii de concurenţă care nu corespund condiţiilor normale de piaţă136. 85 (81) nu privesc acordurile sau practicile concertate între întreprinderile aparţinând aceluiaşi concern şi având statut de societate-mamă şi de filială.2. urmare cărora o parte să determine conduita celeilalte părţi prin exercitarea efectivă a unei puteri de control. creşterile simultane de preţuri. 275. Practicile concertate înseamnă o formă de coordonare între întreprinderi. cit. pag. Spanogle Jr. op. pag. regula este aceea a desfăşurării unor relaţii juridice corecte în cadrul circuitului comercial. etc. nefiind necesară nici chiar aplicarea excepţiilor de la par. St.1. În primul rând. Conceptul de practică concertată a fost determinat în jurisprudenţa Curţii de justiţie. deciziile sau practicile concertate interzise sunt încheiate şi executate de întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi. deciziile şi practicile concertate pot să afecteze comerţul dintre state. Condiţii de aplicare 1. 84 .

85 (81). Manolache. Regimul juridic al concurenţei în dreptul comunitar. ci este suficient ca acordurile. reală sau potenţială. 85 (81). au în vedere îndeplinirea unor condiţii: . într-o opinie.Practicile concertate presupun coordonarea acţiunilor întreprinderilor prin contracte directe care să ducă la înlocuirea riscurilor concurenţei prin apropierea poziţiilor lor pe piaţă în privinţa beneficiarilor de produse ce fac obiectul cererilor şi ofertelor. ca afectarea să fie reală.să tindă să aibă un efect dăunător asupra comerţului dintre statele membre. ALL. întrucât natura sau efectul dăunător asupra comerţului nu poate fi privit independent de faptul dacă un acord restrânge sau nu concurenţa137 şi . de a se interzice orice acorduri care pot să aibă o asemenea consecinţă138.3. dacă ele conduc la condiţii de concurenţă care nu corespund cadrului obişnuit al pieţii dependent de natura mărfurilor. Efectele practicilor anticoncurenţiale Dispoziţiile art. restrângerea sau distorsionarea (denaturarea) concurenţei în cadrul pieţii comune. A se vedea. Acordurile. volumului şi zonelor teritoriale ale afacerilor. nu pot fi garantate dacă actele sau faptele de comerţ sunt supuse unor practici restrictive sau limitative care alterează sensul relaţiilor intracomunitare ce trebuie stabilite potrivit cu obiectivele promovării şi dezvoltării armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii. deciziile sau practicile concertate vor împiedica. trebuie să se cerceteze. pentru detalii. între altele. practicarea unor preţuri ridicate pe plan intern în scopul finanţării exportului către alte state membre. asupra sistemelor de comerţ dintre statele membre prin diverse modalităţi. 85 . P.1. O. pag. Kapteyn.când din examinarea acordului nu rezultă ca s-a intenţionat o restrângere a concurenţei. op. de libera circulaţie a mărfurilor. faţă de formularea existentă în text. Aplicabilitatea regulii nu este dependentă de producerea consecinţelor negative. caracterizată. . dar care în realitate ar echivala cu o concertare subînţeleasă. 1. să se fi produs în practică. creşterea sau scăderea volumului comerţului dintre state.4.. Înţelesul noţiunii de “afectare” a comerţului dintre statele membre este acela dat de scopul edictării regulilor de la art. 137 138 P. Ed. totuşi efectele acordului.J. aceasta fiind. Afectarea comerţului dintre statele membre Instituirea unei pieţe comune şi funcţionarea unei pieţe interne. făcându-se comparaţie cu starea concurenţei în situaţia în care acordul nu ar fi existat. restrânge ori distorsiona concurenţa în cadrul pieţei comune dacă ele vor influenţa comportamentul liber pe piaţă al uneia sau mai multor întreprinderi praticipante ori au sau pot avea un impact apreciabil asupra condiţiilor pieţei prin modificarea poziţiei întreprinderilor terţe ori a beneficiarilor. pag.1. deciziile sau practicile în cauză să poată determina un efect dăunător asupra comerţului dintre state. Dar chiar şi simple comportamente paralele pot să constituie probe în identificarea unei practici concertate. Nu se impune. verd Loren van Themaat. dacă în mod real concurenţa nu este împiedicată.aceste acorduri. Afectarea ar putea consta într-o influenţă directă sau indirectă. Bucureşti. de mărimea şi numărul întreprinderilor şi de dimensiunile pieţii respective. ordinea logică a criteriilor. fără a se disimula intenţiile. cum ar fi împărţirea pieţelor privind anumite produse între unele state membre. Nu sunt excluse nici simple contracte de informare reciprocă sau ocazionale. 1. restrânsă sau distorsionată apreciabil. cit. decizii sau practici trebuie să aibă ca obiect sau efect al lor împiedicarea. care instituie o interdicţie direct aplicabilă. 510. 23-25.

2. înseamnă ca. 3 CE categoriilor de acorduri şi de practici concertate verticale. cu condiţia să nu se ajungă la preţuri de vânzare fixe sau minime ca rezultat al presiunii din partea oricăreia dintre părţi sau al stimulentelor oferite de ea. atunci când acei producători convin asupra preţurilor pretinse clienţilor lor din Comunitate şi dau urmare acestei concertări prin vânzări care sunt real coordonate. 4. dacă producătorii stabiliţi în afara Comunităţii vând direct cumpărătorilor stabiliţi în Comunitate şi se angajează în concurenţa preţurilor în scopul de a câştiga comenzi de la aceşti clienţi. Exceptarea instituită în temeiul art. dacă ele produc la o restrângere a concurenţei în spaţiul Comunităţii. Exceptarea este inaplicabilă acordurilor verticale încheiate între întreprinderi concurente. ei participă la înţelegerea care are obiectul restrângerii concurenţei în cadrul pieţii comune în înţelesul art. dacă se produc efecte în statele membre. service. sub rezerva posibilităţii pentru furnizori de a impune un preţ maxim de vânzare sau a recomandării unui preţ de vânzare.1. 2 din Regulament nu se va aplica. direct sau indirect. care sunt: “a. încât aceasta constituie concurenţă în cadrul pieţii comune. iar piaţa produsului include mărfuri sau servicii care sunt considerate de către cumpărător ca interschimbabile cu mărfurile ori serviciile contractuale în virtutea caracteristicilor produselor. Acestea sunt furnizorii reali sau potenţiali pe piaţa aceluiaşi produs. b. 2. 2790/1999 din 22 decembrie 1999 privind aplicarea art. Acorduri şi practici concertate verticale Comisia a adoptat Regulamentul nr. reluate din text. restrângerea teritoriului în care cumpărătorul poate să vândă mărfurile ori serviciile contractuale sau a clienţilor cărora el le poate vinde.1. Efecte extrateritoriale Nu există nici un impediment în aplicarea art. Chiar cazurile în care sunt implicate numai întreprinderi din ţări terţe pot să intre în domeniul interdicţiei stabilite în art. a preţului lor şi a folosinţei ce le este destinată. în mod separat sau în combinaţie cu alţi factori aflaţi sub controlul lor. care este susceptibilă de a afecta comerţul dintre statele membre. 1) prevede că art. mărfuri semifabricate. decizii şi practici concertate 2. 86 . 81 par. 1. Beneficiul exceptării de grup astfel instituit trebuie să fie limitat la acordurile verticale pentru care poate fi presupus cu suficientă certitudine că ele satisfac condiţiile art. operează pentru scopurile acordului la un nivel diferit al canalului de producţie sau de distribuţie şi privitoare la condiţiile potrivit cărora părţile pot să cumpere. 85 (81) par. Admisibilitatea unor acorduri. conform art. 85 (81) când una dintre părţile participante la acord. 85 (81) al Tratatului. 3 CE. decizie ori practică concertată este stabilită într-un stat terţ. relative la toate sectoarele de distribuţie. să vândă ori să revândă anumite mărfuri sau servicii (“acorduri verticale”). 81 par. fiecare. Curtea de justiţie a validat această soluţie (regula locului producerii efectului) atunci când a decis că. 1 CE nu se va aplica acordurilor sau practicilor concertate convenite între două sau mai multe întreprinderi care. 81 par. restrângerea posibilităţii cumpărătorilor de a stabili preţurile de vânzare. Regulamentul (art. nefiind relevant dacă acordul s-a încheiat în cadrul sau în afara Comunităţii. acordurilor verticale care. au ca obiect anumite restricţii (echivalente unor black clauses). 2 par.

Prin cercetare şi dezvoltare se înţelege dobândirea de know-how privind produsele sau procedeele şi realizarea de analize teoretice. mai ales între întreprinderile mici şi mijlocii. Acorduri de cercetare şi dezvoltare Categoriile de acorduri de cercetare şi dezvoltare fac obiectul unui nou Regulament al Comisiei – nr. cercetarea şi dezvoltarea în comun de produse sau procedee. care constituie un demers suplimentar în definirea domeniului de aplicare a art. 1. realizarea instalaţiilor necesare şi obţinerea de drepturi de proprietate intelectuală aferente acestor rezultate (art. când acordul este încheiat între întreprinderi care operează la acelaşi nivel de producţie sau de comercializare (acorduri “orizontale”). 2. 1 al Tratatului instituind Comunitatea Europeană. limita de 10%. Art. restrângerea convenită între un furnizor de componente şi un cumpărător care încorporează aceste componente. inclusiv producţia experimentală.c. în oricare dintre pieţele relevante: a. b. 4). 85 (81) par. înlocuită prin Comunicarea din 9 decembrie 1997 a Comisiei având acelaşi obiect. e.3. cercetarea şi dezvoltarea în comun de produse şi de procedee. când acordul este încheiat între întreprinderi care operează la niveluri economice diferite. Acorduri de cooperare În scopul facilitării cooperării între întreprinderi. 81 par. 2659/2000 din 29 noiembrie 2000 – cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2001. de studii sistematice ori de experimentări. 1 din Tratat este declarat. acordurile dintre întreprinderile angajate în producţia ori distribuirea de mărfuri ori în furnizarea de servicii nu intră sub interdicţia prevăzută în art. încercările tehnice de produse şi de procedee. cu excluderea exploatării în comun a rezultatelor. precum şi exploatarea în comun a rezultatelor acestei cercetări şi dezvoltări. 81 par. pentru a facilita cooperarea între întreprinderile mici şi mijlocii. exploatarea în comun a rezultatelor cercetării şi dezvoltării de produse sau de procedee realizate în comun potrivit unui acord încheiat anterior între aceleaşi părţi. 2 par. 1 par. către utilizatorii finali sau reparatorilor ori furnizorilor de servicii cărora cumpărătorul nu le-a încredinţat repararea sau service-ul mărfurilor sale”. prin art. restrângerea furnizărilor încrucişate între distribuitorii din cadrul unui sistem de distribuire selectivă.2. dacă plăţile din piaţa întreagă deţinută de toate întreprinderile participante nu depăşesc. limita de 5%. este aplicabilă limita de 5%. inclusiv între distribuitorii care operează la nivel diferit al comerţului. Comisia a publicat “Comunicarea din 3 septembrie 1986 privind acordurile de importanţă minoră care nu intră sub incidenţa art. fiind considerate minore. ca fiind inaplicabil acordurilor convenite între două sau mai multe întreprinderi care se raportează la condiţiile potrivit cărora aceste întreprinderi urmăresc: a. sub rezerva posibilităţii de a interzice unui membru al sistemului să opereze dintr-un loc de stabilire neautorizat. 1. ori c. În cazul acordurilor mixte orizontale/verticale sau chiar când este dificil să se clasifice acordul ca fiind orizontal sau vertical. 2. care îl limitează pe furnizor să vândă componente precum piese de schimb. 1. fără a prezenta dificultăţi din perspectiva politicii concurenţei. d. Potrivit Comunicării. 81 par. 87 . b. restrângerea vânzărilor active sau pasive către utilizatorii finali din partea membrilor unui sistem de distribuire selectivă care operează la nivel de comerţ cu amănuntul.

1 prevăd că "politica comercială comună europeană este bazată pe principii uniforme". chiar instituţional. dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. în special când produsele nu sunt confruntate cu concurenţa reală în teritoriul concedat şi când beneficiarul are o poziţie puternică pe piaţă. Din momentul în care statele membre au renunţat în favoarea Comunităţii la stabilirea liberă a taxelor vamale faţă de ţările terţe şi ţinând cont de locul primordial ocupat de taxa vamală în politica comercială externă. 240/96 din 30 ianuarie 1996 al Comisiei. atunci când Comisia consideră că un acord exceptat are. 2. Dispoziţii specifice sunt prevăzute şi relativ la acordurile pure de licenţă de brevete şi ale acordurilor mixte de licenţă de brevete şi de know-how (art. Politica comercială în expansiune continuă Dispoziţiile art. 3 din Regulament. 7 din Regulament într-o serie de cazuri menţionate doar enunţiativ. Noţiunea de acord de comerţ îmbracă un caracter funcţional. art. 1 şi art. printr-o politică comerciale comună. alături de PAC sau Politica transporturilor. 85 (81) par. la care sunt parte numai două întreprinderi şi care cuprind una sau mai multe din obligaţiile strict determinate în sarcina titularului de brevet şi a beneficiarului licenţei. 1 din Tratat a fost declarat inaplicabil acordurilor pure de licenţă de brevete şi de know-how. 133). Art. privind aplicarea art.1. Acorduri în domeniul transferului de tehnologie Prin Regulamentul nr. 113 (noul art. 3 par. 1. datorită procedurilor specifice de încheiere. 1 par.Acest beneficiu al exceptării de grup se aplică. 133) determină cadrul aproximativ al domeniului competenţei comerciale comunitare. unele efecte care sunt incompatibile cu condiţiile prevăzute de art. totuşi. puternic influenţată de Uniunea Vamală a Comunităţii Europene. 5). 1 şi 4). ansamblul relaţiilor comerciale ale statelor membre se găsesc "comunitarizate" de facto. Exceptarea de grup poate fi restrânsă în condiţiile art. la eliminarea progresivă a restricţiilor din comerţul internaţional. Domeniul politicii comerciale comune În preambulul Tratatului de la Roma se arată că va contribui. conform art. 1. unor categorii de acorduri de transfer de tehnologie. 3. 113 (noul art. 3. una din marile politici comune originare.4. Regulamentul fixează unele condiţii generale în legătură cu aceste acorduri (art. SECŢIUNEA A II-A POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ Politica comercială comună este. 85 (81) par. ceea ce înseamnă recunoaşterea caracterului exclusiv al competenţei 88 . 85 (81) par. inclusiv acelor acorduri care conţin prevederi accesorii privind drepturile de proprietate intelectuală altele decât brevetele.

113. În prezent. 113 (noul art. Extinderea politicii comerciale comune 139 Aviz 1/75 Aranjament OCDE din 11 noiembrie 1975. însă. 27 decembrie 1969. între care se numără instituirea unei poliţe comune de asigurare de credit pe termen mediu şi lung sau pe termen scurt. 133). Aviz 1/78 cauciuc natural 4 octombrie 1979 Recueil. b. sub rezerva anumitor produse şi sub rezerva unei proceduri de informare şi de consultare. subvenţii) sau indirecte (exonerare a sarcinilor sociale sau fiscale. datorită strânsei legături dintre cele 2 categorii. la propunerea Comisiei. 1355.1 prevăd "politica de export" între componentele politicii comerciale comune. JOCE L 349. Art. 113 (noul art. în afirmarea principiului libertăţii exporturilor. cum este "uniformizarea măsurilor de liberalizare". 112 (noul art. 133) se diferenţiază de "modificările sau suspendările autonome ale taxelor tarifului vamal comun". "Regimul comun al exporturilor"141 constă. În calitate de Uniune vamală. Măsuri referitoare la importuri Modificările tarifare menţionate în art. 2871. ori liniile directoare pentru acordarea anumitor credite la export142. 324. "regimul comun aplicat importurilor" rezultă dintr-un Regulament al Consiliului din 22 decembrie 1994140. Consiliul. textul art. în principal.1 reglementează domeniul de aplicare al politicii comerciale şi o concentrează în jurul a 5 mari teme.3285/94. care confirmă libertatea importurilor fără să excludă. 140 n. ca urmare a instituirii OMC. 113 (noul art. în caz de dificultate pentru piaţa europeană. 133). Măsuri referitoare la exporturi Dispoziţiile art. 113 (noul art.1. p. 1. 133). Distincţia făcută de art. 132) reglementează concret "ajutoarele la export". orice restricţie cantitativă. 31 decembrie 1994 . iar Curtea de Justiţie a confirmat acest monopol comunitar139. Comunitatea Europeană a privat statele membre de esenţialul competenţelor lor în materie comercială.comunitare în materie comercială.2. promovarea produselor exportate). 89 . 133) între acorduri tarifare şi acorduri comerciale.1. 141 Regulament nr. 2603/69 din 20 decembrie 1969. 1. se pot distinge în mod tradiţional măsurile referitoare la importuri şi cele referitoare la exporturi. 113 (noul art. 113 (noul art. care pot consta în ajutoare directe (credite. În legătură cu dispoziţia din art. ca al doilea titlu de competenţă comunitară.1. Domeniul iniţial În sensul art. Noţiunea de acord comercial poate să includă celelalte măsuri de politică comercială menţionate în art. Recueil. nu este dintre cele mai convingătoare. a. JOCE L 144. a adoptat directivele de armonizare. 133). 142 Decizia 93/112 din 14 decembrie 1992.

la rangul de primă putere comercială a lumii. 189. Deosebit este. Acordurile bilaterale Acordurile bilaterale cu Statele Unite se situează oarecum într-o perspectivă conflictuală. Comunitatea a ajuns foarte repede – chiar de la Europa celor 6 . ea nu a acceptat un regim de finanţare de ajutoare locale la export în politica de export în sensul Tratatului. care permit Statelor Unite să-şi menţină exporturile agroalimentare privilegiate sau în domeniul siderurgic sau aeronautic. Ele se concretizează în numeroase acorduri multilaterale comerciale. fiind pe primul loc în ce priveşte exporturile (aproximativ 20.1355. CJCE nu a mai ezitat să includă în politica comercială comună acordarea de Comunitate a unui sistem de preferinţe generalizate în favoarea ţărilor terţe mai puţin dezvoltate144.1. 2. Comisia Consiliul 45/86 Recueil p. Curtea se va pronunţa. dovadă fiind cele 165 de state străine reprezentate oficial pe lângă Comunitate. în favoarea extinderii la politica comercială comună.7%)145.2. însă. mai ales în materie agricolă. p. 2. cea mai mare parte a taxelor vamale şi a altor restricţii ar fi eliminata progresiv. Consiliul. plecând de la principiul conform căruia competentele comunitare nu ar putea rămâne definitiv stabilite şi nu ar putea să se limiteze la simplele probleme de taxe vamale şi restricţii cantitative.1.5%) după Statele Unite (20%). proiectul de acord de liber schimb transatlantic (NTM) dintre Comisia Europeană şi Statele Unite. ca şi cele 122 misiuni diplomatice trimise de Comisie pe lângă ţările terţe. cit. Totuşi. 1493 145 Dubois.1. Astfel.2% faţa de 15 % Statele Unite şi 12% Japonia) şi pe al doilea loc în ce priveşte importurile (18. totuşi. Acordurile regionale în spaţiul economic european (EEE) 143 144 Recueil. în Avizul sau 1/75 din 22 noiembrie 1975143. p . 2. La 27 aprilie 1998.. având ca obiect instituirea între părţi a unei zone de liber schimb. cu Acordul privind substanţele oleaginoase sau cele încheiate după lărgirile succesive ale Comunităţii. dar înaintea Japoniei (8.1. cum ar fi cele de la Marrakech care au pus capăt rundei Uruguay. Relaţiile comerciale cu ţările cele mai avansate Relaţiile Uniunii Europene cu ţările bogate au drept cadru principal GATT/OMC şi au un caracter multilateral. 2. a considerat acest proiect ca pe un simplu "parteneriat economic transatlantic". în care. Bluman. însă.Curtea a admis de-a lungul jurisprudenţei o extindere progresivă a domeniului politicii comerciale. Relaţiile comerciale cu restul lumii sunt numeroase. 26 martie 1987. 90 . op. Uniunea Europeană în relaţiile comerciale internaţionale Datorită intensităţii schimburilor comerciale între Statele sale membre.

De la 1 ianuarie 1995. Comunitatea a fost. acordul cu privire la drepturile de proprietate intelectuală (TRIPS) priveşte mai ales brevetele. regula de baza a schimburilor comerciale. desenele şi modelele ca şi indicaţiile geografice. la măsurile sanitare şi fitosanitare sau cu privire la textile. în afara celor 15. şi dispoziţii specifice pentru sectoare determinat. În realitate. obiectivul sau vizând numai realizarea unei zone vaste de liber schimb. Pe lângă regulile generale. în dezacord cu GATT. mai ales acordurile privind obstacolele tehnice la comerţ. Islanda şi Liechtenstein. ca şi liste naţionale precizând serviciile şi activităţile pe care statele sunt pregătite să le deschidă concurenţei. SEE nu a avut succesul scontat. dar care nu împărtăşeau încă viziunile politice. în general. deoarece Acordurile de asociere încheiate cu terţe ţări. însă. de asemenea. Franţa a obţinut înlăturarea sectorului audiovizual datorită "excepţiei naţionale culturale" şi aceasta cu toate că presiunea rămâne puternică. însă. Este vorba de un text cadru care stabileşte regulile generale privind schimburile de servicii. a serviciilor şi a capitalurilor. În această privinţă. Acordurile multilaterale Acordul asupra mărfurilor (Anexa 1A a OMC) reprezintă partea cea mai detaliata a acordurilor de la Marrakech şi se integrează "dreptului general" al GATT aşa cum a fost elaborat din 1947. Acordurile cu aplicare generală Aceste acorduri confirmă caracterul multilateral al comerţului internaţional întrucât au vocaţia de a lega ansamblul statelor membre ale GATT şi ale OMC ultimele fiind constituite de Acordurile de la Marrakech din 15 aprilie 1994. mai ales. aduceau atingere regulilor comerţului internaţional. Acordul general asupra comerţului serviciilor (GATS) constituie un prim pas către liberalizarea schimburilor mondiale în lume în acest domeniu. În sfârşit. acordul asupra valorii taxei vamale. trei dintre participanţi au aderat la Uniunea Europeană iar Elveţia a ieşit prin referendum din EEE. Ele au fost semnate iniţial de 119 State şi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995. mai ales în curs de dezvoltare. El se voia un regularizator al procesului de lărgire a Comunităţii. Spaţiul Economic European a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994. dar şi asocierea la piaţa unică a celor 7 membri AELE. din Norvegia. dar este redus la un ansamblu format. a persoanelor. şi. forma zonelor de liber schimb sau de uniune vamală. a. Acest Acord reproduce o mare parte de reguli fundamentale care formează piaţa comună: libera circulaţie a mărfurilor. trebuie să respecte disciplina impusă de GATT/OMC.Acest tip de acorduri sunt încheiate cel mai adesea cu organizaţii internaţionale terţe sau cu Statele lor membre grupate şi iau. care. sau acordul privind subvenţiile şi cel privitor la măsurile antidumping. drepturile de autor şi drepturile conexe. Alte şapte acorduri constituie noi angajamente rezultând din acordurile de la Marrakech şi un caracter sectorial cu privire la agricultura. atât în privinţa principiului reciprocităţii în eliminarea barierelor vamale. El 91 . 2.3. Spaţiul Economic European există azi. mai ales din partea Statelor Unite şi a anumitor membri ai Comisiei pentru ca acest sector să fie integrat regulilor comerţului internaţional.1. dar care cuprinde. cât şi datorită excluderii agriculturii şi a altor sectoare de la liberalizarea schimburilor. deja foarte legaţi economic de Comunitate. Dar lucrurile au evoluat diferit. acordul asupra mărfurilor include o serie de reguli specifice care se înscriu în cuprinsul celor 12 acorduri particulare: cinci dintre ele fuseseră deja adoptate la capătul Rundei de la Tokyo din 1979. servind ca anticameră pentru statele care împărtăşeau concepţiile economice.

chiar aproximative.a. Bangladesh). 308) conţin o latură comercială şi o latură de cooperare. din 1996. p.. 2. pare dificilă. Totuşi. în runda Tokyo. Japonia. ca şi un anumit număr de alte ţări şi inspirat din regulile comunitare cu privire la pieţele publice. instituită în 1991. 235 (noul art. care se bazează. Aceasta ultimă organizaţie. de regulă. însă. Acest acord privind pieţele publice prevede deschiderea către concurenţa internaţională a pieţelor publice purtând asupra unor volume financiare mai mari de 300 milioane de euro. Malaezia. impunând reguli de probă mai stricte pentru statele care se plâng din cauza subvenţiilor acordate aeronauticii de adversarii lor. a mărcilor de fabrică sau de comerţ ca şi a desenelor şi brevetelor.2.2. Uniunea contribuie la reglementarea paşnică a diferendelor în regiunile adesea tulburate de conflicte frontaliere sau de 146 J. Malaezia. la care participă Comunitatea. 228 (noul art. observăm grupări în pieţe comune sau organizaţii economice regionale. Relaţiile intre Uniunea Europeană şi noile ţări industrializate (NPI) 2. cit. Paraguay şi Chile. cel cu privire la pieţele publice. Comunitatea Europeană a încheiat cu NPI un mare număr de acorduri. Singapore. Coreea de Sud şi Taiwan. dar şi ţări ca Thailanda. 133) sau pe art. Pe ea figurează un număr de ţări din sud-estul asiatic.1. mai ales cu ANASE şi MERCOSUR. care justifică recursul la art. grupează Brazilia. 300) şi 235 (noul art. Conţinutul relaţiilor cu NPI Acordurile cu NPI. Uruguay.prevede o protecţie întărită a programelor de calculator.2.. Acordurile plurilaterale Cele patru acorduri plurilaterale formează anexa 4 a acordului OMC şi constituie prelungirea acordurilor încheiate în 1979. Prin acest ansamblu. 2. Fundamentul relaţiilor cu NPI Grupul NPI este foarte eterogen şi întocmirea unei liste. Cel mai important acord plurilateral se dovedeşte. Cea mai mare parte din aceste acorduri conţine o clauza "politică" vizând dezvoltarea "dialogului politic" dintre Uniunea Europeană şi partenerii săi. esenţial rămâne conflictul americano-european prin intermediul societăţilor Airbus şi Boeing cu privire la natura şi întinderea ajutoarelor directe şi indirecte pe care le acordă cele 2 entităţi constructorilor respectivi. Mercosur fiind elementul de legătură al dezvoltării economice în America Latina. care sunt considerate ca acorduri bilaterale de "comerţ" şi "cooperare". sau preferenţial. dintre care cei 4 dragoni: Hong Kong. b. atunci când este apropiat de subdezvoltare (ex. 113 (noul art. op.2. Statele Unite. Relaţiile comerciale se bazează pe un tratament nepreferenţial. 308). Acordul privind aeronavele civile îl prelungeşte pe cel din 1979 prevăzând reguli specifice cu privire la subvenţii şi măsuri compensatorii în domeniul aeronauticii civile. în calitate de asociat. Dubois ş. joacă un rol de federator economic din ce în ce mai important146. Argentina. Asociaţia Naţiunilor din SudEstul Asiei (ANASE sau ASEAN) care reuneşte 7 ţări din subregiune. Ca şi în alte ţări din lume. 92 . 195. atunci când nivelul economic al partenerului o permite. dar unele sunt interregionale. pe art. Filipine.

forma asocierii. program de asistenţă tehnică pentru noile state independente rezultate din fosta URSS.1. iar Comisia a publicat un document de lucru şi de reflecţie intitulat Agenda 2000 93 . care fac ravagii într-un număr de State ale subregiunii. sistem social). formarea profesională şi cooperarea în domeniul mediului.3. economice. 2. Ungaria. acordurile cu ţările PECO au îmbrăcat. În prezent. Acesta are ca obiect acordarea de ajutoare de urgenţă beneficiarilor în 5 domenii considerate prioritare: ajutor alimentar şi restructurare agricolă. care rămân la ora actuală destul de limitate (între 7 şi 8% din totalul importurilor şi exporturilor UE). aceste acorduri vizează întărirea schimburilor comerciale între părţi. Aceste relaţii au cunoscut în ultimii 10 ani o evoluţie spectaculoasă.2. Dialogul politic permite. Relaţiile Uniunii Europene cu ţările din Europa Centrală şi de Est (PECO) Legăturile cu Europa de Est au un caracter specific pentru a nu spune sui generis. asistentă la restructurarea economiilor) grupează. ai Statelor membre şi ai PECO. procesul a cunoscut o puternică accelerare după Tratatul de la Amsterdam. Relaţiile bilaterale dintre UE ŞI PECO. transporturilor. în special în domeniul mediului.3. Programul PHARE (Polonia. după ce Consiliul European de la Essen din decembrie 1994 a luat decizia de principiu favorabilă lărgirii la ţările din PECO şi a definit cu această ocazie "o strategie de preaderare". de asemenea. calităţii vieţii. începând cu anul 1993-1994. în cadrul strategiei de preaderare. purtarea unei acţiuni pozitive în favoarea stabilizării democratice şi a respectării drepturilor omului. energia. Ele au fost chiar rebotezate începând cu 1995 ca acorduri europene vizând permiterea unui "dialog structurat" între cei mai înalţi responsabili politici ai Comunităţii. ameliorarea accesului la piaţă. Perspectiva aderării ţărilor PECO la UE primează. Programele multilaterale de ajutor acordat PECO Lansat cu ocazia Reuniunii la Vârf a şapte ţări industrializate la Paris în iulie 1989. Comunitatea a lansat în 1991 programul TACIS. 2. transporturile.instabilitate politică cronică. 2. pe lângă donatori. Acordurile de asociere Iniţial comerciale. juridice şi altele ale relaţiilor exterioare ale Comunităţii. 24 de ţări şi instituţii internaţionale. restructurarea întreprinderilor ca şi distribuţia de produse agro-alimentare. Pe plan economic. adică un fel de „punere la punct” democratică şi 70 % pentru finanţarea investiţiilor. încurajarea investitorilor. apoi de cooperare. ceea ce a dus la a recunoaşte oficial Comunitatea Europeană şi la o poziţie de pre-aderare la UE. care pune în aplicare ansamblul instrumentelor politice. Acest program se adresează şi celor 13 ţări PECO şi vizează realizarea proiectelor în sectoare ca resursele umane (formare.3. relaţiile dintre Uniunea Europeană şi PECO se desfăşoară pe două direcţii cadre juridice distincte: un cadru multilateral orientat spre o susţinere economică generală a PECO şi un cadru bilateral destinat să servească ca trambulină în vederea viitoarei aderări. ea a decis o divizare a creditelor în 2 părţi: 30 % pentru dezvoltarea instituţională. Comisia a procedat la o importantă reorientare a programului. La 19 martie 1997.

în perspectiva lărgirii. CAPITOLUL V POLITICILE EXTERNE COMUNITARE 94 . în principal. pregătirii importanţei reforme PAC şi coeziunii economice şi sociale.destinată.

74 (70). deşi prudent. 444/2001. este posibil ca.coerenţa între politicile Uniunii şi activităţile ei externe. . Le traité de la Nice el les coopérations renforcées au sein de l’Union européenne.competenţele Comunităţii europene şi . Comunităţile europene nu au fost constituite ca entităţi închise. CECO. şi definirea unei politici de apărare comună. Pentru a-şi realiza obiectivele a trebuit să se integreze în sfera largă a raporturilor internaţionale prin promovarea unor relaţii de cooperare şi de schimb în diverse domenii. Obiectivele PESC (Politicii externe şi de securitate) a U. St. 27 A – art.E. Cu toate că nici art. obiectivele. Prin Tratatul de la Nisa au fost introduse în Tratatul de la Maastricht noi dispoziţii (art. precum şi deciziile luate în cadrul acestei politici.1. în virtutea personalităţilor juridice proprii. constituind un progres. 17 par. în această ipoteză el recomandând statelor membre adoptarea unei decizii în această privinţă conform cerinţelor lor constituţionale respective (art. după ce sunt stabilite obiectivele generale care trebuie să fie urmărite prin instituirea unei cooperări în unul dintre domeniile Titlului V – adică salvgardarea valorilor şi susţinerea intereselor Uniunii în ansamblul ei prin afirmarea identităţii acesteia ca forţă concurentă pe scena internaţională – sunt trei condiţii pentru această instituire.1. Astfel. pag. 15. Ori de câte ori dreptul comunitar a creat pentru instituţiile Comunităţii competenţe în sistemul ei intern pentru atingerea unui obiectiv. în cadrul unei politici comune a relaţiilor externe. 1 din art. prin legislaţia subsidiară. care ar putea să ducă. 2. nici art. Euratom – prevăd competenţa specifică pentru Comunităţile respective în vederea desfăşurării relaţiilor externe. în sensul că respectiva cooperare trebuie să respecte: . Comunitatea – în opinia Curţii – are autoritatea de a intra în angajamente internaţionale necesare pentru atingerea acelui obiectiv chiar în absenţa unei prevederi exprese în acea conexiune.principiile. 147 În acest sens. în cazul în care Consiliul european decide în acest sens. la momentul oportun. 75 (71) din Tratat nu conferă expres Comunităţii autoritatea de a încheia acorduri internaţionale. Comunitatea să fie împuternicită să încheie acorduri cu ţările terţe într-un domeniu determinat. 1 partea întâi). Acţiunile comune angajează statele membre în poziţia pe care ele o adoptă şi în conducerea activităţii lor. 95 . Politica externă şi de securitate comună include. 27 E) privind cooperarea întărită în domeniile avute în vedere în Titlul V în discuţie. Statele membre sprijină activ şi fără rezerve politica externă şi de securitate comună a Uniunii într-un spirit de loialitate şi solidaritate reciprocă. faţă de Tratatul de la Amsterdam147. în par. Relaţiile externe 2. 27 A. Relaţiile cu organizaţiile internaţionale şi cu ţări terţe Celelalte trei tratate comunitare fundamentale – CE. Rodrigues. orientările generale şi coerenţa politicii externe şi de securitate comune. pe lângă ansamblul problemelor relative la securitatea Uniunii europene. în această materie. la o apărare comună. în RMCUE nr.

iar Grecia a aderat la Comunităţile europene. conform art. 2. În ultimii ani au mai fost convenite acorduri de asociere cu: România. Estonia. Acordurile internaţionale încheiate de statele membre cu state terţe Comunitatea europeană poate avea relaţii cu organizaţiile internaţionale. Acordurile de asociere Aceste acorduri sunt încheiate de Comunităţile europene în principal cu diverse state europene terţe. Dinan. Slovacia. în Developments in the european Union (Ed. în modalităţile care sunt fixate de comun acord (art. Slovenia. Cu Tunisia şi Maroc.S. N. By Laura Cram. Asemenea acorduri au fost semnate. Acest cadru a devenit mai complicat ca urmare a modificărilor intervenite prin adoptatarea Tratatului de la Maastricht. pe fond. va asigura menţinerea unor raporturi adecvate cu organele Naţiunilor Unite şi ale instituţiilor sale specializate. Cipru. Nugent). 230 CE). Ele sunt suverane în a decide dacă şi când să convină asemenea acte juridice. recent. 3. Letonia şi Lituania148. Malta. Sunt stabilite relaţii diplomatice cu un mare număr de state terţe. Singurele elemente restrictive. 226 CE. respectiv din 24 ianuarie 2000. pe de altă parte. au rămas în vigoare acordurile cu Turcia. 300 este pus la dispoziţie doar cadrul procedural pentru încheierea acordurilor. Ungaria. şi Comunităţile europene şi statele membre ale acestora. pag. Malta şi Cipru. în legătură cu neîndeplinirea unei obligaţii potrivit Tratatului de către un stat şi posibilitatea sesizării Curţii de justiţie şi de către Comisie. Până la momentul intrării în vigoare a Acordului a fost operant un Acord interimar privind comerţul şi aspectele legate de comerţul 148 A se vedea F. 218-219.S. deseori ca o modalitate de tranziţie. Comunitatea va stabili toate formele corespunzătoare de cooperare cu Consiliul Europei (art. Bulgaria. ar putea fi considerate cele ce sunt de domeniul art. asemenea acorduri au fost limitate la ţările mediteraneene – Grecia. ca şi prin Tratatul de la Amsterdam. Acordul european de asociere între România. prin art.2. 48 din Tratatul de la Maastricht. şi al art.R. au fost încheiate acorduri mediteraneene de asociere – Deciziile Consiliului şi Comisiei din 26 ianuarie 1998. De asemenea. Acordurile încheiate în conformitate cu art. Un tip distinct de acorduri – de cooperare şi parteneriat – a fost conceput pentru ţările din fosta U. intrat în vigoare la 1 iulie 1998. precum şi cu toate organizaţiile internaţionale. Turcia. 96 . 10 CE care prevede obligaţia statelor de a se abţine de la orice măsură care ar putea să pericliteze realizarea obiectivelor Tratatului. cu Moldova în noiembrie 1994. pe de o parte. 206 Euratom. ea întreţine o strânsă colaborare cu OCDE. Cehia. Polonia. care. Atunci când Consiliul intenţionează să încheie un acord care să modifice Tratatul CE. Maroc. Trade and Aid. la 14 iunie 1994. Nici unul dintre tratatele comunitare nu conţine vreo referire expresă în această privinţă.În realitate. D. 310 CE şi art. În acest scop Comisia. spre exemplu cu Rusia la 24 iunie 1994. Tunisia. Iniţial. Ele sunt convenite în temeiul art. 20 din 6 aprilie 1993 (intrat în vigoare la 1 februarie 1995). 300 obligă instituţiile Comunităţii şi statele membre. modificările trebuie să fie mai întâi adoptate potrivit procedurii prevăzute în art. Laursen. Instituirea Comunităţilor europene şi a Uniunii europene nu a înlăturat şi nici nu înlătură posibilitatea pentru statele membre de a încheia independent acorduri internaţionale. dar. nu ar afecta capacitatea de a încheia acorduri internaţionale. 302 CE. 304 CE). cu Ucraina. de adaptare sau de aşteptare în vederea dobândirii statutului de membre ale Uniunii europene. a fost semnat de ţara noastră la 1 februarie 1993 şi ratificat prin Legea nr.

ştiinţă şi tehnologie. şi Comunitatea europeană şi CECO. şi ratificat de ţara noastră prin Legea nr. etc. sectorul nuclear. investiţii. 66 din 30 martie 1993. . Acordul cuprinde 9 titluri care se referă la: .dintre România. . semnat la Bruxelles. generale şi finale. produsele de resortul CECO. . exercitarea dreptului de stabilire şi proprietatea intelectuală. . spălarea banilor.prevederi instituţionale. Cap. agricultură şi sectorul agroindustrial. telecomunicaţiile.circulaţia lucrătorilor. 97 . 16 din 29 martie 1993149. . politica monetară. concesiile comunitare şi ale României în domeniile industrial. concurenţă. Acordul mai conţine 19 anexe care privesc definirea produselor industriale şi agricole. învăţământ şi pregătire profesională.alte prevederi cu caracter economic şi armonizarea legislaţiei. comerţul privind produsele agricole prelucrate. protecţia consumatorilor. definirea conceptului de produse originare şi metodele cooperării administrative. prevederi specifice privind comerţul între România şi Spania şi Portugalia.cooperarea culturală. droguri.cooperarea economică în diverse sectoare: industrie. gospodărirea apelor. domeniul social. prevederi comune). agricole şi piscicole. transporturile. 149 Monitorul Oficial nr. agricol şi piscicol. pe de altă parte. .libera circulaţie a mărfurilor (produse industriale. turism. precum şi 7 protocoale relative la textile şi îmbrăcăminte. asistenţa reciprocă în materii vamale. întreprinderi mici şi mijlocii. serviciile bancare. I. dezvoltarea regională. .dialogul politic. capital. unele concesii. .principii generale. vamă. standarde agroindustriale.plăţi. . mediul înconjurător. A se vedea textul integral în Partea a III-a. dreptul de stabilire şi furnizare de servicii. pe de o parte. la 1 februarie 1993.cooperarea financiară. energie.

ELEMENTE ALE UNEI NOI ORDINI CONSTITUŢIONALE A UNIUNII EUROPENE SECŢIUNEA I CONSACRAREA ŞI APĂRAREA DRETURILOR FUNDAMENTALE 1.ca mărime şi forţă de exprimare – părţii. Profesiunea de credinţă pentru respectarea drepturilor fundamentale – preluată în Tratatul de la 98 . Cadrul constituţional al drepturilor fundamentale După cum este cunoscut.CAPITOLUL VI DREPTURILE FUNDAMENTALE . referitoare la drepturile fundamentale. formulat integral şi cu valabilitate obligatorie. catalog care să corespundă . din constituţiile statelor. UE nu dispune încă – în pofida numeroaselor cereri existente în literatura de specialitate şi a celor din partea Parlamentului European – de nici un catalog cu drepturi fundamentale.

Pe durata celor 9 luni de tratative între cei 62 de membri ai Adunării. Aderarea ar pretinde o modificare a Tratatului. În preambul se face referire la faptul că Uniunea este o comunitate de valori. ca şi în faptul că – pe de altă parte – un catalog de drepturi fundamentale al Comunităţii nu poate fi elaborat pe baza dreptului comunitar secundar. “Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene” – adusă la cunoştinţă publică. consecinţele ei juridice nu ţin pasul cu acestea. 6] 99 . protecţia datelor referitoare la persoană. o aderare CE/UE la CEDO ar fi exclusă – cel puţin în actuala conjunctură juridică – din motive de drept comunitar. II al TUE)”. securitatea socială şi ajutorul social. prin acorduri internaţionale. în cadrul căruia – în cazul unei aderări a CE – ar fi considerat şi CEDO. din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre” (art. printre altele. 292 [fost art. a structurii de bază a Comunităţii. Ce-i drept. drepturile copilului precum şi ale oamenilor vârstnici şi handicapaţi. F. 8. prevăzută la art. 219] ale TCE). libertatea religioasă. 164]. este adevărat că toate cele 15 state membre UE – nu însă şi Comunităţile Europene/Uniunea Europeană ca atare – sunt părţi contractante ale Convenţiei Europene asupra Drepturilor Omului (CEDO) a Consiliului Europei. au fost deosebit de controversate drepturile sociale. dreptul la educaţie. ca principii generale ale dreptului comunitar. la 8 decembrie 2000.Maastricht. mai ales dacă se ţinea seama de amplele efecte – pe plan instituţional – ale unei astfel de măsuri de aderare (prin care ar putea fi reduse competenţele CJCE conform art. 220 [fost art. de aici. Domeniul de aplicare a Cartei se întinde la organe şi instituţii ale Uniunii Europene. art. drepturi “clasice” – precum respectarea vieţii private şi a vieţii de familie. ca dreptul de coparticipare a lucrătorilor la luarea deciziilor în întreprinderi. drepturilor la libertate. egalitate şi solidaritate. Ca urmare. referitor la Uniunea Europeană – nu specifică nici un drept individual. Pe de altă parte. care este concepută ca o veritabilă convenţie între state. În afară de aceasta. Făcând abstracţie de câteva sporadice reglementări din tratate – care se referă la drepturi fundamentale (de exemplu interzicerea discriminării pe considerente de cătăţenie – art. care au elaborat Carta. 52). nici pe clauza subsidiară a umplerii lacunelor. dar acestea implementează dreptul comunitar (art. drepturilor cetăţeneşti şi drepturilor în faţa justiţiei. solidarităţii. în mod festiv. ci se limitează la o stabilire a ţelului Constituţiei. dreptul la exprimarea liberă a opiniei şi la informare – dar şi drepturi “moderne”. 308 (fost art. în realitate. este luată în jurisprudenţa CJCE: “Uniunea respectă drepturile fundamentale. dreptul la încheierea căsătoriei şi la întemeierea familiei. Într-un recent raport. CJCE a scos în evidenţă “dimensiunea de drept constituţional” a modificării esenţiale – survenind odată cu o astfel de aderare – a sistemului de apărare a drepturilor omului în Comunitate şi a conchis. aşa cum sunt ele garantate în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale – semnată la Roma. că tratatele internaţionale din acest domeniu nu se pot sprijini pe nici un temei juridic specific al dreptului comunitar. înzestrată cu înaltă autoritate morală. care este formulată ca o clauză generală şi. libertatea antreprenorială. Confirmate prin documente sunt. precum şi la statele membre. Dar. protecţia mediului înconjurător şi a consumatorilor sau interzicerea clonării oamenilor. chintesenţa acestui raport pare a sta în faptul că – pe de o parte – nu este permisă punerea la dispoziţie. a căror garanţie s-a lovit – înainte de orice – de rezistenţă din partea Regatului Unit. 12 [fost art. despre o simplă Proclamaţie. pe libertate. la 4 noiembrie 1950 – şi cum rezultă ele. căci – dacă nu se ia în seamă titlul pretinzând respect – este vorba. precum sunt dreptul la azil. a obţinut o largă semnificaţie simbolică şi un amplu efect politic. bazându-se pe principiile democraţiei şi statului de drept. referitor la aderarea Comunităţii la CEDO. egalităţii. În 54 de articole (conţinute în 7 capitole) se jură credinţă demnităţii omului. dar fără obligativitate juridică. Îngrădirile exercitării drepturilor şi libertăţilor recunoscute trebuie să fie prevăzute legal şi să respecte esenţa acestor drepturi şi libertăţi (art. în plus. 51). care se întemeiază pe demnitatea omului. 235) al TCE. fost art.

adică pe cetăţenii statelor membre UE (a se vedea art. în primul rând. tendinţa jurisprudenţei CJCE este de a considera prevederile acesteia ca pe un standard minim pentru dreptul comunitar. decurgând din dreptul statului respectiv şi din dreptul comunitar.proporţionalitatea intervenţiei. De aceea. considerate ca surse de găsire a soluţiei legale. principiul proporţionalităţii şi interzicerea discriminării în domeniul Pieţei Agrare Comune – art. 17 [fost art. Pe de altă parte. ceea ce are scopul practic de reproducere autonomă a CEDO în ordinea de drept comunitară. pe primul plan a trecut conotaţia socială a drepturilor fundamentale. ţinând seama de scopul urmărit. Apărarea drepturilor fundamentale în jurisprudenţa CJCE 2. . cu intensitate crescândă. principiul salarizării independente de sex – art. 119] TCE. . care – conform propriei sale metodici cazuistice – a dezvoltat. dar ea accentuează că garantarea acestor drepturi trebuie să fie inclusă în structura şi ţelurile Comunităţii. efectul reciproc – 100 . Atenţia principală a jurisprudenţei iniţiale a CJCE a fost la sursele juridice şi la introducerea drepturilor fundamentale în structura generală a dreptului comunitar.garantarea esenţei dreptului apărat. mai ales dacă ele îl pun în executare pe plan administrativ (obligarea faţă de drepturile fundamentale). în general evoluţia apărării drepturilor fundamentale în CE/UE şi în special cristalizarea domeniului de apărare şi a limitelor fiecăruia dintre drepturile fundamentale se sprijină pe dreptul judiciar. Curtea de Justiţie stabileşte conţinutul fiecărui drept fundamental pe calea comparării evaluatoare a normelor de drept.1. drepturile fundamentale ale CE/UE angajează nu numai organele comunitare – în special pe acela având funcţia de organ legislativ al Comunităţii – ci şi statele membre. o doctrină coerentă a drepturilor fundamentale. ci şi pe toate persoanele fizice şi juridice. dacă acestea implementează dreptul comunitar. În ceea ce priveşte CEDO. 14 al Constituţiei germane. Similar clauzei legăturii sociale. de exemplu cu Constituţia germană. ea se lasă condusă. Ulterior. deci şi subiecţi din terţe ţări. În această privinţă. 8] I TCE). dar – cu toate acestea – CJCE recurge la ordinile constituţionale naţionale în cadrul stabilirii conţinutului propriilor principii de drept ale Comunităţii. care servesc binelui general.TCE. ele sunt opera elaborării dreptului pretorian de către CJCE. de tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre. din art.justificarea intervenţiei prin ţelurile Comunităţii. pentru instituţiile naţionale aceasta înseamnă că ele sunt supuse unei duble obligări în privinţa drepturilor fundamentale. 141 [fost art. 2. Pe termen mai lung. Ca urmare. Principii de drept În jurisprudenţa ei – între timp puternic consolidată – CJCE sprijină drepturile fundamentale ca pe o parte componentă a principiilor de drept generale. În privinţa întinderii apărării. încheiate de către statele membre. 40 III 3] TCE) – tratatele comunitare sunt “oarbe la drepturile fundamentale”. în primul rând CEDO. 34 II 2 [fost art. CJCE nu este dispusă să compare direct dreptul comunitar secundar cu vreuna din constituţiile naţionale. trebuie menţionat faptul că drepturile fundamentale prevăzute de CE/UE îi protejează – în domeniul de valabilitate a dreptului comunitar – nu numai pe cetăţenii Uniunii. şi anume. Intervenţii în poziţiile relevante pentru drepturile fundamentale sunt admisibile numai în următoarele trei condiţii: . Din acest punct de vedere. dacă aceste drepturi fundamentale sunt – conform calităţii respectivei norme – adecvate în acest scop (îndreptăţirea la drepturi fundamentale). dar ea antrenează – ca mijloace de orientare ajutătoare – şi tratatele internaţionale referitoare la apărarea drepturilor fundamentale. Curtea de Justiţie scoate în evidenţă faptul că drepturile fundamentale – recunoscute de către ea – trebuie privite în legătură cu funcţia lor socială.

fermierii pot invoca principiul drepturilor legitime. ale obligaţiilor asumate de ei anterior. cu această ocazie. promovată chiar de către Comunitate – ei nu produseseră deloc lapte în anul de referinţă în discuţie. Garantarea drepturilor fundamentale în jurisprudenţa CJCE Corespunzător stabilirii obiectivelor preponderent economice ale Comunităţii.respectarea vieţii private şi a vieţii de familie. . chiar dacă o diferenţiere ar fi justificată în mod obiectiv”. 2. Principiul afirmă că nu este permis ca măsuri defavorizante să se sprijine pe fapte sau documente. pe plan intern.dreptul de a nu trebui să te acuzi singur. al căror grad de apărare autonomă este încă inferior dreptului comunitar.dreptul de proprietate. . 5 [fost art. de exemplu. . Principiul drepturilor legitime poate împiedica retragerea unui act administrativ nelegal. .inviolabilitatea locuinţei.libertatea religioasă şi libertatea cultului. chiar omite ocazional o mai precisă stabilire a domeniului de apărare a drepturilor fundamentale. deoarece aici este vorba despre două sfere juridice separate una de cealaltă.legat de acest aspect – al ambelor sfere juridice s-ar putea repercuta pozitiv asupra apărării. dacă au fost excluşi de la repartizarea unei cote tocmai din cauza faptului că – pe baza unei obligaţii temporare de necomercializare. asigurat de dreptul în discuţie. totuşi există deja o succesiune de diferite alte drepturi fundamentale. limitate în timp. în domeniul unei reglementări a cotelor de lapte. Fireşte. . a drepturilor fundamentale în acele state membre. în această situaţie. . respectiv dreptul la activitate economică. acest principiu nu este valabil direct în raportul dintre sancţiunile dreptului comunitar şi acelea ale dreptului naţional (de exemplu datorită încălcării reglementărilor referitoare la concurenţă). respectiv intrarea retroactivă în vigoare a unui regulament.libertatea profesiei. Astfel.libertatea opiniei şi a informării.alegerea liberă a partenerului de afaceri. în legătură cu a căror existenţă şi importanţă persoanele afectate nu s-au putut exprima concret. drepturile fundamentale cu legătură economică şi socială formează obiectul principal al jurisprudenţei de până acum.confidenţialitatea corespondenţei purtate cu apărătorul. 3b] III TCE) cuprinde – similar ca în dreptul constituţional german – o dispoziţie de apreciere a bunurilor şi intereselor. Dreptul de a fi audiat în justiţie trebuie respectat – ca o componentă de bază în procesul aflat pe rol – în procedura administrativă în faţa Comisiei. . juristul pregătit în dreptul german remarcă predispoziţia metodică şi pragmatică a jurisprudenţei.2. Principiul proporţionalităţii (a se vedea art. favorizant. Principiul echităţii (interzicerea discriminării) afirmă – în definiţia lui cea mai generală – că “situaţii de fapt compatibile nu este permis să fie tratate diferit. care conţine aspectele referitoare la caracterul adecvat şi de necesitatea. la alegerea mijloacelor şi la interdicţia excesului. În această privinţă. Sancţiunile în procedura disciplinară şi în procedura de stabilire a amenzii se supun imperativului non bis in idem. agenţii economici afectaţi aveau dreptul de a se încrede în efectele. . care – de regulă – procedează într-un mod orientat spre rezultat şi. Între drepturile fundamentale recunoscute de către CJCE sunt următoarele: . .libertatea de asociere şi libertatea de coalizare. cu efect ex tunc. Totuşi – la impunerea unei amenzi pe baza dreptului comunitar – autoritatea 101 . dar şi în procedura CJCE.

care – nu pe nedrept – le-a adus agitatorilor. ca o lovitură împotriva integrării europene. Problematica încărcată de stare conflictuală a devenit cunoscută în literatură ca jurisprudenţa “Solange”. CCF recunoaşte că între timp – pe calea perfecţionării dreptului judiciar – CJCE garantează o apărare a drepturilor fundamentale. CCF a putut – cu Hotărârea din 22 octombrie 1986 (“Solange II”) – să abandoneze rezervele sale faţă de afirmatul deficit de drepturi fundamentale al Comunităţii. odată cu “hotărârea Solange II”. Cu toate acestea – deşi. “atât timp cât” aceste condiţii nu sunt îndeplinite. egală celei impuse de către Constituţia germană. unică pe plan european. Germania (CCF). în raport cu autoritatea suverană a Comunităţii – CCF nu va mai exercita activitatea de control al normelor faţă de dreptul comunitar. dar a pus obstacole semnificative în calea dezvoltării mai departe – lasă să se recunoască. Deşi în hotărârea “Solange I” din 29 mai 1974. 102 . ulterior. totuşi ea a avut suspiciuni că – cel puţin în actualul stadiu al procesului de integrare europeană – nu ar fi garantată încă o suficientă certitudine de natură legală cu privire la o apărare eficientă a drepturilor fundamentale. între timp. care trebuie considerată ca fiind. în mod general. o chestiune a teoriei dreptului constituţional naţional. însă.3. pe baza respectivului drept naţional. o reînnoită punere a accentului în sensul unei amplificate tendinţe spre “renaţionalizarea” apărării drepturilor fundamentale faţă de autoritatea suverană a Comunităţii. CCF întăreşte competenţa sa pentru garantarea generală – 150 Sediul Curţii Federale Constituţionale a Germaniei. mai degrabă. Această jurisprudenţă ar putea căpăta relevanţă actuală în privinţa competenţei Băncii Centrale Europene (EZB) de a dispune – împotriva acelor societăţi lente în îndeplinirea obligaţiilor şi contravenind politicii monetare a Sistemului European al Băncilor Centrale (ESZB) – amenzi sau obligarea la plată (art. deşi ea are şi partea ei bună. să fi fost adoptat un catalog al drepturilor fundamentale pentru CE. referitoare la acest aspect. după cuvântul iniţial al tezelor din deciziile în discuţie. De acum înainte. nu sunt admise. 108 a] III EGV). în acest caz Curtea Constituţională Federală a R. pentru aceeaşi situaţie. În această sentinţă. căci i-a dat CJCE ocazia ca. chiar şi fără ca. care decurge dintr-o sursă juridică autonomă. conflictul de competenţă latent între Luxemburg şi Karlsruhe150 pare a fi dezamorsat – el nu este încă înlăturat definitiv. Cel puţin. în esenţă.F. totodată. Apărarea drepturilor fundamentale la nivel comunitar şi naţional După cum s-a arătat. în mod tradiţional conservativ-izolaţionistă. să ia mai des în considerare chestiuni privind drepturile fundamentale. compatibilitatea Tratatului asupra Uniunii Europene cu Constituţia germană. care serveşte ca bază juridică pentru atitudinea instanţelor şi autorităţilor germane. Ca urmare. fiind puternic criticată în literatură.comunitară trebuie să ia în considerare sancţiunea aplicată deja într-un stat membru. căci ordinea comunitară nu dispune încă de nici un catalog al drepturilor fundamentale – definitiv formulat şi hotărât de către un Parlament – care să fie corespunzător catalogului drepturilor fundamentale al Constituţiei germane. 110 [fost art. “Sentinţa Maastricht” din 12 octombrie 1993 – cu care CCF a afirmat. Cererile înaintate de judecători. CCF a recunoscut – în concordanţă cu jurisprudenţa CJCE – că dreptul comunitar constituie o ordine de drept de sine stătătoare. În cultura juridică germană. care leagă transferul – către deţinători internaţionali de suveranitate – al drepturilor de suveranitate naţionale de condiţia unui nivel funcţional echivalent de apărare a drepturilor fundamentale. această cerere a condus la o exagerare naţionalistă. îi revine CCF obligaţia de a verifica compatibilitatea dreptului comunitar derivat cu drepturile fundamentale. cerinţa existenţei unui eficient sistem comunitar de apărare a drepturilor fundamentale este. Aşadar – atât timp cât CJCE garantează o protecţie eficientă a drepturilor fundamentale. reproşul de imperialism de dreapta. summa summarum. Decizia menţionată a CCF a fost resimţită. 2.

Aşadar. pe întreg teritoriul Comunităţilor Europene. al drepturilor fundamentale – formulate într-o formă inteligibilă pentru cel supus legii şi confirmate prin documente – ar aduce transparenţă suplimentară. subapreciată activitatea CJCE de edificare juridică. înţelegerea germană a constituţiei este încă marcată de teza conform căreia competenţa pentru integrare a Republicii Federale Germania (art. Funcţia de legitimare şi de integrare Pe baza caracterului de transparenţă urmează a nu se pierde din vedere efectul – aducând legitimitate şi promovând integrarea – al unui catalog al drepturilor fundamentale. dar subliniază faptul că vrea să-şi exercite jurisdicţia sa într-un “raport de cooperare” cu CJCE.1. nu doar proclamativ. aşadar siguranţă în faţa legii. care constă în faptul că – anticipând elaborarea unei constituţii a UE. drept urmare CCF putându-se limita la o garantare generală a standardului indispensabil pentru drepturile fundamentale”. dacă justiţia pretoriană individuală – la urma urmelor cunoscută şi înţeleasă numai de către specialişti – este delimitată. prin instrucţiunile cu caracter normativ ale unui catalog întocmit în scris şi având valoare de constituţie.2. voci critice – exprimate în literatură – critică insuficienţa apărării pur pretoriene a drepturilor fundamentale în ordinea de drept a Uniunii şi asociază această critică cu cerinţa întocmirii unui catalog al drepturilor fundamentale. iar pe de altă parte funcţia de legitimare şi de integrare a drepturilor fundamentale. ca obiectiv şi conţinut. Siguranţa în faţa legii şi transparenţa Drepturile fundamentale au nu numai caracter de apărare individuală. de către o putere constituantă – a inclus Uniunea într-o ordine caracteristică statului de drept. 3. prin pătrunderea în structura ei de bază”. solicitarea unei codificări a drepturilor fundamentale în Uniune – aşa cum. stabilirea conţinutului textelor din constituţie. noua versiune) îşi găseşte limitele ei în abandonarea “identităţii ordinii constituţionale în vigoare. în nici un caz. aceasta înseamnă o creştere a transparenţei şi a previzibilităţii. 3. Această teză este susţinută cu diferite argumente. a cerut-o energic Parlamentul European – merită o susţinere durabilă. precum şi precizarea şi alcătuirea acestora. obligatoriu din punct de vedere juridic şi având valoare de constituţie a UE.în domeniul de valabilitate a Constituţiei – a unei apărări eficiente a drepturilor fundamentale. 3. ci şi o funcţie de ordine politică. Totuşi. Un catalog aflat în vigoare. este încredinţată puterii judecătoreşti. siguranţă în faţa legii şi apropiere de cetăţean. Necesitatea unui catalog al dreptului fundamental De mai mult timp. raport “în care CJCE garantează apărarea drepturilor fundamentale în fiecare caz individual. 24 Cf. să ajute la dezvoltarea unor concepte comune privind democraţia şi statul de drept şi – astfel. în pofida principiului – stabilit în hotărârea “Solange II” (la care se referă explicit “sentinţa Maastricht”) – al neexercitării condiţionate a jurisdicţiei CCF. Un astfel de catalog ar putea să contribuie la formarea – în rândul populaţiei UE – a unei conştiinţe europene comune a drepturilor fundamentale. Chiar şi în sistemele juridice ale statelor membre UE. în prim plan fiind două direcţii de argumentare: pe de o parte siguranţa în faţa legii şi transparenţa. de multă vreme. obligatoriu din punct de vedere juridic. în mod indirect – să devină un factor de 103 . În această perspectivă. Prin această constatare nu trebuie. Ca expresie a angajamentului faţă de valori ale dreptului. ele întruchipează concomitent elemente ale unei ordini valorice obiective a “comunităţii juridice” europene.

privind „proiectul unei constituţii europene” a fost prezentat Parlamentului European.impulsionare şi o forţă motrice a procesului de integrare aflat în curs. un catalog UE al drepturilor fundamentale va putea să-şi dezvolte întreg potenţialul său politic de integrare numai dacă el este realizat prin coparticiparea şi cu aprobarea unei Adunări Populare europene. introduc o revizuire a Tratatelor trimiţând. alese în mod democratic. semnat la 7 februarie 1992. cu un an mai târziu. cu unele nuanţe. crearea unui organism special cu misiunea elaborării unei carte a 104 . a deschis calea spre realizarea obiectivului unei Carte a drepturilor fundamentale. Singura dispoziţie convenţională figura în art. din 12 aprilie 1989. 6 II din Tratatul asupra Uniunii (fostul F II 2) sub forma unei obligaţii de respect a drepturilor fundamentale. declaraţia Parlamentului European relativă la drepturile şi libertăţile fundamentale. deja. la tradiţiile constituţionale comune statelor membre şi la convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDH). Alături de declaraţiile Consiliului.U.) din 28 februarie 1986 şi cel al Tratatului asupra Uniunii Europene (T. iar temeritatea judecătorilor de a casa acele acte de justiţie comunitare. Preambulul Actului Unic European (A. în reuniunea solemnă din 7 decembrie 2000. el reluând. SECŢIUNEA A II-A CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE UNIUNII EUROPENE – DOCUMENT DE REFERINŢĂ ÎN EVOLUŢIA CONSTITUŢIONALĂ ACTUALĂ A COMUNITĂŢILOR EUROPENE Consiliul European. a adoptat Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene acceptată. Desigur. ar putea fi consolidată. La reuniunea Consiliului European de la Köln (4 iunie 1999) s-a decis. Consiliului şi Comisiei din 5 aprilie 1977 s-au făcut referiri la jurisprudenţa dezvoltată după 1969 a Curţii de justiţie în materia drepturilor fundamentale. la propunerea guvernului federal german. Propunerea unui catalog de drepturi fundamentale a apărut abia în concluziile Consiliului European din 15 şi 16 decembrie 1995 ca un punct aparte pe ordinea de zi a Conferinţei interguvernamentale din 1996 (Anexa 15). de şefii de state şi de guverne din cele 15 State membre ale Uniunii Europene.). Istoricul adoptării Cartei În declaraţia comună a Parlamentului. ca fiind insuficientă – ar putea fi mărită. având valoarea programelor politice.E. Carta constituie rezultatul extraordinar al eforturilor din ultimii ani de elaborare a unui document scris care să garanteze drepturile fundamentale şi un relevant „punct de vedere” în dezbaterea actuală asupra unei proceduri adecvate de elaborare a Constituţiei Uniunii. Declaraţia din 1989.E. Eficienţa apărării pretoriene a drepturilor fundamentale de către CJCE ar avea numai de câştigat în această privinţă: “densitatea controlului” – deseori resimţită din perspectiva doctrinei germane a dreptului constituţional.U. Un proiect al drepturilor fundamentale inserat în decizia din 10 februarie 1994. la raportul dintre legitimarea democratică şi izvoarele precitate ale jurisprudenţei. adică a Parlamentului European. care sunt contrare drepturilor fundamentale. codificată după modelul CEDH.

de cele trei organe constituţionale europene: Preşedintele Parlamentului European. Potrivit concluziilor Consiliului European de la Tampere. ea a fost semnată în şedinţa solemnă de la Nisa a Consiliului European. La 2 octombrie 2000. nu putea fi obţinută unanimitatea. mai ales. Mandatul dat acestuia trebuia să conţină principiile comune ale CEDH şi tradiţiile constituţionale comune Statelor membre: drepturile fundamentale economice şi sociale care figurau în „Carta socială europeană” şi în „Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor” trebuiau. Roman Herzog. Preşedintele a renunţat la votul pe articole şi a considerat adecvată regula consensului.drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. de 66 organizaţii neguvernamentale (ONG) care lucrează în favoarea protecţiei şi promovării drepturilor omului şi care au fost audiate la sesiunea din 12 mai 2000 a Convenţiei. fiind limitat la 3 minute pentru fiecare membru şi numai la o singură intervenţie în privinţa unui articol. 3. Textul proiectului Cartei a fost luat în dezbatere de un număr mare de organizaţii neguvernamentale şi de experţi. iar. conform mandatului său. 16 membri ai Parlamentului European şi 30 de membri ai Parlamentelor naţionale (2 la un Stat membru). la 7 decembrie 2000. alegându-şi preşedintele. examinat de reprezentanţii organelor Comunităţii Europene. precum şi un reprezentant al Comisiei Europene. insistându-se. fiecare articol s-a propus la vot. În paralel. iar. dr. Carta drepturilor fundamentale a fost publicată câteva zile mai târziu în partea C a Buletinului oficial al Comunităţii Europene. asupra raportului Cartei cu drepturile sociale. Pentru a asigura o eficacitate optimală. Convenţia pentru drepturile fundamentale a prezentat. să fie luate în consideraţie. cu satisfacţie. proiectul Cartei. timpul de intervenţie (luarea de cuvânt) al membrilor Convenţiei a fost strict reglementat. documentele de lucru au fost elaborate de comitetul de redactare şi prezentate Convenţiei. fiind compusă din 15 reprezentanţi ai şefilor de state şi de guvern. Elaborarea. Astfel definită. Constituirea Convenţiei pentru drepturile fundamentale a fost decisă la una din reuniunile Consiliului European de la Tampere (Finlanda) la 16 octombrie 1999. ai Comitetului economic şi social. Consiliul European a primit. în total 62 de membri. potrivit cu autonomia largă care i-a fost încredinţată de Consiliul European. în măsura în care. practic. apoi. O nouă redactare a textului a fost elaborată pe baza discuţiilor ţinând cont de propunerile de modificare orale sau scrise. grupări sociale şi experţi. adoptarea şi publicarea Cartei Procedura de lucru a Convenţiei a fost adoptată de aceasta. Declaraţia comună a trei instituţii politice şi a subliniat că problema valorii juridice a Cartei va fi examinată ulterior. Convenţia s-a constituit. ai Comitetului regiunilor şi a Mediatorului european. fiind. cel al Comisiei Europene şi cel al Consiliului de miniştri. asupra nediscriminării şi principiului egalităţii. proiectul a fost examinat de reprezentantul Consiliului Europei. în persoana fostului preşedinte la Curţii Constituţionale federale germane şi al Republicii Federale. Mandatul acestei Convenţii cuprindea şi sarcina de a proceda la un schimb de idei intense cu statele candidate la aderare şi cu alte instanţe. de asemenea. Preambul 105 . la 17 decembrie 1999 la Bruxelles. de asemenea. 2. Principalele norme ale Cartei drepturilor fundamentale Carta se compune din preambul şi 7 capitale.

art.art.art.art. 23 – Egalitatea între bărbaţi şi femei .art.art.art.art.art. 26 – Integrarea persoanelor cu handicap Capitolul IV – Solidaritatea (art. 21 – Nediscriminarea .art.art. 27-38) .art. 2 – Dreptul la viaţă .art. 14 – Dreptul la educaţie . 11 – Libertatea expresiei şi informării . 29 – Dreptul de acces la serviciile de plasament . 20 – Egalitatea în faţa legii . 10 – Libertatea gândirii. 9 – Dreptul la căsătorie şi dreptul de întemeiere a familiei .art.art.art.art.art.art. 1 – Demnitatea umană .art. 13 – Libertatea artelor şi ştiinţelor . religioasă şi lingvistică . 19 – Protecţia faţă de eventualitatea strămutării.art. 28 – Dreptul de negociere şi acţiune colectivă .art. 20-26) . 1-5) .Capitolul I – Demnitatea (art. 6 – Dreptul la libertate şi securitate .art. 18 – Dreptul de azi . 3 – Dreptul la integritatea persoanei .art.art.art. 7 – Respectul vieţii private şi de familie . 5 – Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate Capitolul II – Libertăţi . 17 – Dreptul de proprietate . 8 – Protecţia datelor personale . expulzării sau extrădării Capitolul III – Egalitatea (art. 24 – Drepturile copilului . 30 – Protecţia împotriva concedierii nejustificate 106 . conştiinţei şi religiei .art.art.art. 4 – Interzicerea torturii şi a tratamentelor sau a pedepselor inumane sau degradante .art. 27 – Dreptul lucrătorilor la informare şi consultare în cadrul întreprinderilor . 12 – Libertatea de întrunire şi de asociere . 25 – Drepturile persoanelor vârstnice . 16 – Libertatea de a conduce afaceri . 22 – Diversitatea culturală. 15 – Libertatea alegerii ocupaţiei şi dreptul de angajare în muncă .

o inovaţie proprie Cartei.art. Totodată. 52 – Domeniul de aplicabilitate a drepturilor . sunt reglementate principiile generale. 45 – Libertatea de circulaţie şi de reşedinţă . 13) şi. 51 – Domeniul de aplicabilitate . 39-46) . 43 – Avocatul poporului .art.art. 42 – Dreptul de acces la documente . 38 – Protecţia consumatorului Capitolul V – Drepturile cetăţeneşti (art. 46 – Protecţia diplomatică şi consulară Capitolul VI – Justiţia (art. de asemenea.art.art. 36 – Accesul la serviciile de interes economic general . 50 – Dreptul de a nu fi judecat şi pedepsit de procedurile penale pentru aceeaşi faptă Capitolul VII – Dispoziţii generale (art. el accentuează. care se regăsesc şi în Carta 107 . 37 – Protecţia mediului .art. însă. În capitolele I-III sunt cuprinse drepturile şi libertăţile esenţiale conţinute în CEDH. 54 – Interzicerea abuzului de drepturi apărare faptelor două ori în pentru alegerile judecată garantate Preambulul Cartei subliniază fondul de valori comun popoarelor europene şi conştiinţa responsabilităţii pentru patrimoniul său spiritual şi moral.art.art. astfel încât. 35 – Asistenţa sanitară .art.art.. 51-54) . recunoaşterea libertăţii artei şi ştiinţei )art. cum este cel al egalităţii.art.art. 41 – Dreptul la o bună administrare . 53 – Nivelul de protecţie .art. 34 – Securitatea socială şi asistenţa socială . cum ar fi protecţia datelor cu caracter personal (art.art. 49 – Principiile legalităţii şi proporţionalităţii penale şi a sancţiunilor . regionale şi internaţionale. ca şi drepturile fundamentale sociale. totodată. 40 – Dreptul de a vota şi de a candida la municipale .art.art.art. competenţele şi misiunile actuale ale Comunităţii. 8).art.art. 47-50) .art. 31 – Condiţii de muncă egale şi juste .art. dreptul de a munci) sau dreptul de azil.art. 33 – Viaţa de familie şi profesională . unele drepturi economice fundamentale (libertatea profesională.art. 48 – Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la . 47 – Dreptul la căi de atac efective şi la o corectă . 32 – Interzicerea muncii copiilor şi protecţia tinerilor la locul de muncă . indivizibilitatea şi universalitatea drepturilor omului. unele drepturi fiind. principiul subsidiarităţii să ţină cont de tradiţiile constituţionale comune statelor membre şi de drepturile omului. 39 – Dreptul de vot şi de candida la alegerile Parlamentul European .

Persoanele vizate de Cartă Din punct de vedere comparativ. la nivelul minim oferit de CEDH. dar şi asupra cetăţenilor. Prima limită priveşte garantarea substanţei dreptului fundamental. 51 al Cartei. 4. 22). ca şi în Pactul internaţional asupra drepturilor economice. Drept urmare. relativ la limita interesului general şi la necesitatea protecţiei drepturilor şi libertăţilor altuia (ale celuilalt). principiului proporţionalităţii. VI-VII). ca şi statelor membre. interpretarea. Carta a optat pentru o clauză limitativă generală sau orizontală. aceasta se aplică instituţiilor şi organelor Uniunii în respectul principiului subsidiarităţii. apare oportună. V). nu se poate nega că ea produce deja efecte asupra organelor Uniunii. iar cea de-a doua. limitele specifice care pot fi aduse limitării exerciţiului său. această interpretare trebuind să ţină cont de distincţia între executarea directă de către organele C. Contrar CEDH (Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). care conţine – ca şi numeroase ale constituţii europene – pentru fiecare drept fundamental.1. Domeniul de aplicare a Cartei drepturilor fundamentale 4. recunoscute ca drepturi individuale şi nu ca drepturi colective. totodată. inclusiv din cele referitoare la minorităţi )art. Chiar dacă această Cartă nu are valoare juridică directă. ca un izvor indirect al dreptului comunitar. accesul la toate drepturile fundamentale. privite ca drepturi fundamentale acordate cetăţenilor Uniunii (cap. fiind considerată. ca o interdicţie de a coborî sub acest nivel. adoptat de ONU la 19 decembrie 1966. 4. Carta are o concepţie largă care deschide. chiar resortisanţilor ţărilor terţe. 45 cetăţenilor Uniunii. ca şi drepturile de natură procesuală recunoscute de CEDH şi de Pactul internaţional asupra drepturilor civile şi politice (cap.E. 108 . sociale şi culturale. după care CEDH trebuie să servească drept normă directoare şi de referinţă în interpretarea Cartei nu trebuie să conducă la concluzia că ordinea comunitară a drepturilor omului îşi poate pierde autonomia şi caracterul său propriu. în principiu. Carta garantează drepturile cetăţeanului. Din punct de vedere material Potrivit art. Numai dreptul la libertatea de circulaţie şi la libertatea de şedere sunt rezervate prin art. fundamentale al muncitorilor din 9 decembrie 1989. numai atunci când „pun în aplicare dreptul Uniunii”.socială europeană din 18 octombrie 1961. în Carta comunitară a drepturilor sociale. oricărei persoane şi. deci.2. şi transpunerea în fapte de Statele membre. cu excepţia drepturilor de cetăţenie evocate în capitolul V. Concepţia împărtăşită de membrii Convenţiei. iar drepturile fundamentale cetăţeneşti sunt. fără excepţii.

109 .

sarcinile încredinţate Comunităţii sunt realizate de: . începând cu 1 iulie 1967 cele trei Comunităţi au dispus de instituţii comune. compus din reprezentanţi ai popoarelor reunite în Comunitate. exercită puterile care îi sunt conferite prin Tratat (art. prin tratatele de instituire a Comunităţilor europene s-au creat organe paralele cu atribuţiuni asemănătoare.un Parlament european . Iniţial. Aceste dispoziţii legale au o dublă semnificaţie: prima – în sensul că de vreme ce membrii Parlamentului reprezintă popoarele respective. Constituire Parlamentul European. 189). 1.1. PUTERILE COMUNITARE În conformitate cu art. Parlamentul European 1. 7 din Tratatul CE.o Comisie .un Consiliu . fiecare instituţie acţionând în limitele atribuţiunilor care îi sunt conferite prin tratat. astfel că.o Curte de conturi. Ele au fost unificate prin Tratatul de fuziune.TITLUL II DREPT COMUNITAR INSTITUŢIONAL CAPITOLUL I INSTITUŢIILECOMUNITARE SECŢIUNEA I INSTITUŢIILE COMUNITARE DE DECIZIE.o Curte de justiţie . ei nu pot să 110 .

câte 25 pentru Belgia. dar el se poate întruni şi în sesiune extraordinară.2. 273 CE. Grecia şi Portugalia. Italiei şi Marii Britanii. Parlamentul se întruneşte în sesiune anuală ordinară care este prevăzută să înceapă în a doua zi de marţi a lunii martie. 252 în puţine cazuri (de exemplu. 95 alin. Mai mult. 5. Atribuţii decizionale legislative După enunţarea acestor atribuţii. la cererea unei majorităţi a membrilor săi ori la cererea Consiliului sau a Comisiei. Definirea atribuţiilor În conformitate cu art. ultim). în măsura în care acesta din urmă prevede. 99 par.fie mandataţi de guvernele statelor lor spre a îndeplini anumite instrucţiuni şi nici nu pot să fie ţinuţi de vreo obligaţie de consultare. el dă avize conforme şi avize consultative (alin. 1 enunţă un principiu. 252 [fostul art. afară dacă Parlamentul nu decide altfel cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate. 31 Olandei. Dezbaterile sunt publice. 197 CE). fiind înlocuite cu trimiteri la art. acela al participării la procesul ce duce la adoptarea de acte comunitare prin două modalităţi: 1. o bună parte dintre trimiterile la art. urmare a modificărilor aduse prin TA).1. emiterea de avize conforme şi formularea de avize consultative. Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile dacă este realizat un cvorum de o treime din membrii săi. s-a afirmat că membrii Parlamentului reprezintă nu numai propriile lor popoare. Dreptul de vot este personal. potrivit obiectivelor ce le stabilesc. ci şi alte popoare ale comunităţii. având în vedere formarea grupurilor de partide politice. 1. 192 din Tratat. Austriei 21. Un drept decizional individual este acordat numai în materie bugetară – art. a doua – în sensul că statele sunt reunite în Comunitate. faţă de totalul de 567 la alegerile din 1994 şi 518 anterior. 272 şi art. Regulile de procedură determină cvorumul (art. Conferinţa şefilor tuturor delegaţiilor interparlamentare (chestorii au funcţii consultative). şi 2. elaborarea de propuneri în scopul de a se permite alegerile prin vot universal direct potrivit unei proceduri uniforme în toate statele membre şi luarea unor decizii privind alegerile. 1). exercitarea atribuţiilor sale în cadrul procedurilor definite la art. exercitând atribuţiile sale în cadrul procedurilor definite la art. art. Organele de conducere ale Parlamentului sunt: Biroul. ceea ce relevă o comuniune de interese şi aspiraţii. câte 87 revine Franţei. s-ar putea discuta în ce măsură Parlamentul European are o competenţă decizională de natură legislativă comunitară. 192 alin. Conferinţa preşedinţilor. Parlamentul European participă la procesul ce conduce la adoptarea de acte comunitare. Dacă nu este prevăzut altfel în Tratat. Atribuţiile specifice cu caracter decizional mai pot reveni Parlamentului numai în cazuri strict determinate. 111 . 64 Spaniei. art. Parlamentul va acţiona pe baza unei majorităţi absolute a voturilor exprimate. din care 99 revin Germaniei. 251 şi art. cum ar fi cele privind propria organizare internă şi funcţionarea sa. 189 C introdus prin TMs]. Conferinţa preşedinţilor birourilor permanente şi temporare. 15 Irlandei şi numai 6 pentru Luxembrug. 252. 251 [fostul art. 252. 251 şi art. Un drept de cooperare al Parlamentului în luarea deciziilor este instituit în virtutea art. 1.2. 198).2. Numărul total al reprezentanţilor aleşi este în prezent de 626. 2. 103 par. Atribuţii 1. El îşi alege preşedintele şi biroul dintre membrii săi (art.2. aprobarea amendamentelor ce-i sunt înaintate după ce s-a obţinut avizul Curţii de justiţie în cazul revizuirii Tratatului CECO (art. Suediei 22. 189 B introdus prin TMs]. câte 16 Danemarcei şi Finalandei. votul prin procură fiind interzis. Textul art.

161.2. Pe de altă parte. 2 la toate şedinţele Parlamentului şi. De fapt. 3 partea I.4. 200. 105 par. 1. 300 par. 1. 1). poate. Atribuţii de supraveghere şi control Funcţia de supraveghere şi control este exercitată de Parlament. cu excepţia Curţii de justiţie şi Curţii de primă instanţă în exercitarea funcţiilor lor jurisdicţionale (art. la cererea lor. prin mai multe modalităţi: . 3). textele legale au făcut acest lucru. 195 CE. la întrebările ce i se pun de Parlament sau de membrii săi (art. 21 CE). sub rezerva atribuţiilor conferite prin Tratat altor instituţii sau organisme. 5. ca urmare a modificărilor aduse prin Tratatul de la Maastricht (art. 300 par. în special cu privire la Comisie. sau în cazul TMs – art.. 197 alin. Constituire şi componenţă 112 . Comisia va răspunde oral sau în scris. Atribuţii consultative În general. 49 alin. este utilizată expresia “.în cadrul unor discuţii publice se va dezbate. din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Tratatului. 6. 4. rezultă că avizul care va fi dat în îndeplinirea acestei atribuţiuni este consultativ.în cadrul unei proceduri asemănătoare la care se adaugă şi o procedură scrisă. 2. este asigurat şi un drept de petiţionare. afirmaţiile de infracţiune sau de rea-administrare în aplicarea dreptului comunitar. să constituie o comisie temporară de anchetă pentru a examina. art. Categoria avizelor conforme este prevăzută expres prin art. potrivit art. raportul general anual prezentat de Comisie. art 190 par. Acest drept este un element de noutate absolută în dreptul comunitar. . în puţine cazuri se face referire expresă la noţiunea de “aviz” (art.2. 107 par..după consultarea Parlamentului european” fără a se distinge în legătură cu natura avizului său. întrucât atunci când s-a dorit să se facă vreo distincţie în legătură cu natura avizului. conform art.instituirea de comisii parlamentare care pregătesc deciziile ce se iau de Parlament şi vor stabili contacte cu membrii Comisiei mai ales când Parlamentul nu se află în şedinţă efectiv şi . 201). Totuşi. la cererea unui sfert dintre membrii săi. Consiliul european 2.3. art. de asemenea.1. Atribuţii de anchetă şi de avocat al poporului Parlamentul. 194 şi art. precum şi pentru orice persoană fizică sau juridică rezidentă sau având sediul său statutar într-un stat membru.membrii Comisiei pot să participe. 195 par. afară dacă faptele afirmate sunt în discuţie în faţa unui organ de jurisdicţie şi. O poziţie importantă în valorificarea dreptului la petiţionare este deţinută de mediatorul numit de Parlament şi abilitat să primească plângerile ce provin de la persoanele menţionate şi care sunt relative la cazurile de rea-administrare în acţiunea instituţiilor sau organismelor comunitare. vor fi audiaţi în numele Comisiei potrivit unei proceduri orale. cât timp procedura jurisdicţională nu este terminată.1.5. 1. de exemplu).2. conform art. . 3 partea a II-a şi a III-a. 11 par.depunerea unei moţiuni de cenzură (art. art. 197 alin. 2. . art. pentru orice cetăţean al Uniunii.

pentru un prim ciclu de 6 ani: Belgia. 4 CE – la propunerea Comisiei). 11) sau să adreseze recomandări statelor (de exemplu art. în principal. Danemarca. 200 alin. Portugalia. exprimând interesele naţionale şi nu vor acţiona cu titlu independent (ca în cazul membrilor Comisiei). pe care urmează să le îndeplinească potrivit unei stricte proceduri. 4. Comisia 3. cu contribuţia legislativă a Parlamentului (art. Consiliului atribuţiile necesare realizării obiectivelor stabilite. În afara actelor cu caracter normativ. puteri pentru implementarea regulilor pe care le stabileşte. 1 CE). Germania.are puterea de a lua decizii. la nivel ministerial. art. la nivel politic şi juridic. 207 par. Prin urmare.Consiliul este instituţia comunitară căreia. 300 CE.2. Irlanda. 151 par. Consiliul încheie acorduri internaţionale care au fost negociate de Comisie. în mod obişnuit. Consiliul va acţiona cu majoritatea membrilor săi”. Luxemburg. 99 par. Comitetul economic şi social şi Comitetul regiunilor (art. în virtutea art. De aceea. În luarea deciziilor sale Consiliul acţionează. împuternicit să angajeze guvernul acestui stat membru (art. 1).1. în actele pe care le adoptă. Atribuţii Tratatele comunitare încredinţează. Grecia. Olanda. membrii Consiliului sunt reprezentanţi ai statelor. Pe lângă Consiliu funcţionează un Comitet al reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre (Coreper). Olanda. 148. potrivit art. Componenţă şi decizii 113 . . Spania. tot 6 ani: Danemarca. în procedura prevăzută la art. Germania. Preşedinţia Consiliului este exercitată. 153 par. 279). după consultarea Parlamentului sau a altor instituţii ori organisme – Curtea de conturi (art.asigură coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre. 225A alin. Spania. art. de către fiecare stat membru pentru o durată de 6 luni. 1). precum şi instrumentele ce-i stau la îndemână sunt astfel concepute încât acţiunile comunitare să fie bine definite şi fundamentate. în sensul că “în afara dispoziţiei contrare a prezentului Tratat.pentru ciclul următor. în conformitate cu prevederile Tratatului: . Franţa. Marea Britanie. BCE (art. i s-au încredinţat importante atribuţii. pe baza unor propuneri sau recomandări ale Comisiei şi. Irlanda. în domeniul decizional. Franţa. potrivit unei ordini stabilite prin Tratat (art. . 202 CE. care are sarcina de a pregăti lucrările Consiliului şi de a executa mandatele care le sunt încredinţate de acesta (art. 149 par. 161) ori a numai unuia dintre aceste Comitete (art. 104 CE privind deficitele publice (apr. art. 156. Actele Consiliului sunt adoptate potrivit principiului stabilit la art. 149 par. Marea Britanie. 203 CE). pe rând. . Grecia. introdus prin TMs. Luxemburg. 1. compoziţia sa. Belgia. putând să impună unele condiţii în exercitarea acestor puteri. 2. 123 par.conferă Comisiei. Italia. prin tratatele comunitare. 3. 4 CE – la recomandarea Comisiei. Consiliul. art. art. Consiliul este format din câte un reprezentant din fiecare stat membru. 4). Consiliul poate să hotărască impunerea de amenzi într-un cuantum determinat. În acest scop. În materie bugetară adoptă bugetul. după caz. 5) sau chiar a Comisiei şi Curţii de justiţie (art. Portugalia. 205 par. 203 alin.): . Italia. 4. 2.

desemnează persoana pe care el intenţionează să o numească în calitate de preşedinte al Comisiei. În concret. 219 alin. 2 CE. de exemplu. 213 par. 214 par.2. . Astfel. art. potrivit art. 217 CE. 114 . asupra organizării ei interne în scopul de a asigura că ea acţionează neîntrerupt. eficient şi pe baza răspunderii colective. Procedând astfel. care decide. în îndeplinirea orientărilor politice stabilite de preşedintele ei (art.Comisia este organul executiv comunitar cu atribuţii foarte importante pentru a căror îndeplinire este afectată cea mai mare parte a personalului comunitar. potrivit art. Ea poate să adopte regulamente. Comisia trebuie să cuprindă cel puţin un resortisant din fiecare stat membru. 3. sau prin delegare de către Consiliu. 12. Membrii Comisiei îşi realizează sarcinile care le sunt încredinţate de preşedinte sub autoritatea lui (art. ori c. ea se compune din 20 membri.va avea puterea proprie de decizie şi va participa la conturarea măsurilor luat de Consiliu şi Parlament în modul prevăzut în Tratat. 1 CE). . 201 CE. 13”. în şedinţe. Comisia acţionează colectiv în conformitate cu regulile sale de procedură (adoptate la 18 septembrie 1999) şi. În primul rând. dacă el astfel prevede ori în cazul în care Comisia consideră necesar acest lucru. aceasta pentru a asigura o pondere echitabilă a naţionalilor unui stat. aleşi potrivit art.va formula recomandări ori va prezenta avize asupra materiilor avute în vedere de Tratat. adică legislaţia primară şi subsidiară. ori b. prin delegare. El poate să schimbe aceste însărcinări în timpul mandatului Comisiei. Preşedintele poate să încredinţeze membrilor Comisiei domenii speciale de activitate cu privire la care ei sunt în mod concret răspunzători pentru pregătirea lucrărilor Comisiei şi punerea în aplicare a deciziilor ei. De asemenea. Atribuţii Principalele atribuţii ale Comisiei. îşi fixează priorităţile şi îşi adoptă programul de activitate. de unde şi caracterul său de supranaţional. 86. fără ca numărul membrilor având naţionalitatea unui aceluiaşi stat membru să fie mai mare de doi. Comisia are competenţă decizională şi de executare. sub rezerva art.va asigura că prevederile Tratatului şi măsurile luate de instituţii potrivit acestuia sunt aplicate. 1 CE. Regulile de procedură (art. care îi definesc competenţa au finalitatea “asigurării şi funcţionării pieţei comune”. după care desemnarea este aprobată de Parlament. Membrii Comisiei sunt numiţi pentru un mandat de cinci ani (care poate să fie reînnoit). în conformitate cu art. 2). În prezent. Potrivit reglementării în vigoare. . Comisia va asigura executarea tratatelor comunitare şi a actelor adoptate în aplicarea lor. avându-se în vedere competenţa lor generală şi oferirea tuturor garanţiilor de independenţă. să emită directive ori să ia decizii.exercită puterile ce-i sunt conferite de Consiliu pentru implementarea regulilor stabilite de acesta”. prin procedură scrisă conform art. poate să stabilească grupe de lucru ale membrilor Comisiei şi le va desemna conducătorul lor. Comisia: “. 217 par. potrivit procedurii stabilite la art. Consiliul întrunit în compunerea şefilor de stat sau de guvern şi statuând cu majoritate calificată. 211 din Tratat. resortisanţi ai statelor respective. asemenea atribuţii fiindu-i conferite direct prin Tratat. 4) instituie trei modalităţi de luare a deciziilor: “a.

spre exemplu. 121 par. 99 par.) sau în art. Comisia contribuie decisiv la pregătirea şi conturarea măsurilor luate de Consiliu şi de Parlament prin care se formulează politicile comunitare. considerând-se chiar că în această privinţă rolul ei de executare este suplimentat prin puteri proprii de luare a propriilor sale decizii care ar fi de natură judiciară151.. art. 153 Conform art. persoane fizice şi juridice. 72. cit. 104 par. Tillotson. Jurisprudenţa şi funcţiile Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene în sistemul Ordinii de drept comunitar 4. 2 şi 4. 23. Fuerea. 7 (4) al TCE. 111 par. Ea reprezintă puterea judecătorească tipică într-o structură. Cairns. 2. Rolul instituţional al CJCE În primul rând şi înainte de orice. Comisia poate să formuleze avize sau recomandări152. Curtea de Justiţie. La acestea se adaugă faptul că – în calitatea sa de organ de stabilire a normelor de drept – Consiliul se recrutează dintre reprezentanţi ai executivelor naţionale. 280. 27C şi art. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE) trebuie înţeleasă ca unul dintre cele cinci organe ale Comunităţii Europene (CE)153. care abia corespunde categoriilor tradiţionale de împărţire a puterilor: Consiliul şi Comisia exercită. 23-24. 77 CE – pentru statele membre. Parlamentul European poate fi comparat doar condiţionat cu un parlament tradiţional. Curtea de Conturi. I. Comisia. op.. pag. Comisia are atribuţii de control şi de impunere ale respectării legislaţiei comunitare de către statele membre şi de către resortisanţii lor. precum şi faptul că statele membre pot – ca părţi semnatare ale tratatelor – să le modifice pe acestea după dorinţă. ea putând să interzică ori să impună o anumită conduită. op. op. art. cit. Consiliul. cit. competenţă şi funcţionare I. În sfârşit. ambele. Filipescu. 98. Figura 1: Împărţirea puterii în CE Putere J. W.P. J. Tillotson. cit. art. 27E (ambele din TMs.În al doilea rând. 2 şi 3. prezentându-le propuneri. pag. ca în cazurile prevăzute. pag. 120 par. 133 par. atât funcţii legislative. op. op. cât şi executive. Justiţia comunitară. şi în art. part. legislativă J. 151 152 115 . 6 şi 13. A. acestea sunt: Parlamentul European. pag. 2. op. 3 (toate CE) – pentru Consiliu. pag. Cairns. 97-98.. prin convenţii de drept internaţional. 4. art. cit. pag. cit. Organizare.1. W. în art. Boulouis..

2. Generalităţi Conform art. ei îi este încredinţată – în mod general – interpretarea şi alcătuirea juridică a dreptului comunitar. Ca urmare. astfel. cât şi executivul – şi aplanează litigiile dintre fiecare organ al Comunităţii şi statele membre. 131 al TCECO (Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului) şi la art. Mandatul jurisdicţional al CJCE ca organ al CE 4. CJCE joacă un rol la fel de important pentru echilibrul instituţional al Comunităţii. 240 (183) al TCE. dar – pe de altă parte – şi pentru că nu se dorea acordarea unui exagerat ansamblu de competenţe Consiliului şi Comisiei. la înfiinţarea Comunităţilor s-a considerat necesar să i se atribuie CJCE o poziţie solidă de putere judecătorească. Pentru jurisdicţie. Dincolo de controlul interinstituţional.2. competenţe de control faţă de executiv). aceasta înseamnă că aplicarea dreptului european rămâne – principal şi primar – sarcina instanţelor naţionale. a fost concepută o strictă competenţă de control. de altfel cunoscut în dreptul comunitar.1. această constelaţie a rămas. cât şi statele membre de a controla legalitatea modului de a acţiona al organelor. În plus. s-a trecut în responsabilitatea CJCE şi sarcina de a realiza punerea de acord a intereselor comunitare cu acelea ale statelor membre. 4. ca şi pentru raportul ei cu statele membre. CJCE – ca putere judecătorească tipică – îi revine funcţia “de a asigura respectarea normelor de drept la interpretarea şi aplicarea acestui tratat”154. 116 . 155 Vezi şi art. CJCE controlează atât actele juridice. În faţa CJCE au posibilitatea atât organele de a obliga statele membre la loialitate faţă de Comunitate. cât şi modul de administrare ale Comunităţii – deci verifică atât legislativul. efectuat de către Curtea de Justiţie. aceeaşi până azi. practic.Putere executivă Consiliu Parlament Comisie Comisie Consiliu Putere judecătorescă CJCE Dată fiind această situaţie. În pofida competenţelor – între timp lărgite – ale Parlamentului. Pentru funcţiile CJCE este valabil “principiul împuternicirii individuale limitate” 155. deoarece – pe de o parte – nu s-a putut ajunge la un consens politic pentru a face ca Parlamentului să-i revină competenţe legislative autentice (şi. 136 al TCEEC (Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene pentru Energie Nucleară). 220 (164) al Tratatului de înfiinţare a CE (TCE). în timp ce CJCE i se atribuie numai 154 Reglementările corespunzătoare se găsesc la art.

din cauza taxei de trecere prin 156 157 Totuşi. CJCE verifică numai respectarea obligaţiilor specifice dreptului comunitar (exemplu: Comisia acuză Austria pentru obstrucţionarea politicii transporturilor. 117 . CJCE. în funcţie de apropierea părţilor implicate în raport cu ordinea de drept comunitară: Figura 2: Competenţa de control a CJCE Competenţa de control a CJCE Particulari/ Particulari State membre/ Particulari Organe CE/Particulari şi state terţe Organe CE/ State membre Organe CE între ele . precum şi în raportul dintre fiecare organ. Compentenţa de control a CJCE În ceea ce priveşte posibilităţile de acţiune ale CJCE. CJCE îi sunt atribuite doar puţine competenţe.Competenţele de control sunt deja ceva mai puţin puternice în raportul dintre organe şi statele membre: aici. independent de această limitare. Parlament/Consiliu. practic – toate sectoarele justiţiei. 4. În cadrul competenţelor atribuite. în dreptul Tratatului UE (TUE). există o “competenţă de control” gradată. . 220 (164) şi următoarele din TCE. încă nepublicată în culegere.07. activitatea CJCE priveşte toate obiectele materiale ale dreptului comunitar156 şi – astfel. Practic. care sunt definite fiecare la art. care sunt tratate individual în partea a II-a. Bineînţeles că. adică nimeni – şi mai ales – nu o poate contesta.CJCE are cele mai puternice competenţe de control în raportul organelor CE între ele (exemplu: Parlamentul este de părere că – în procedura de stabilire a normelor de drept – Consiliul nu a ţinut seama suficient de drepturile sale de participare157).1999. vezi art. C-189/97. ele corespund diferitelor tipuri de acţiuni. jurisdicţia CJCE este şi obligatorie. exclusiv pentru totalitatea relaţiilor reciproce.anumite competenţe.2.2. sentinţa din 8. 46 (L) al TUE.

care conţine o interzicere a reclamei pentru ţigări159). Nu există nici o posibilitate de introducere a unei “acţiuni populare”./Bosman ş.12. 4. concretizată pe calea aşa-zisei proceduri de luare a deciziei prealabile. proces în curs de soluţionare.1991. Funcţiile CJCE Conform acestei gradări a apropierii părţilor implicate faţă de ordinea de drept comunitară. efectuată de persoane particulare din Comunitate şi de alţi terţi. proces în curs de soluţionare. în care CJCE a stabilit obligaţia statelor membre de a-i despăgubi pe proprii cetăţeni pentru cazul că nu sunt transpuse regulamentar directivele ale căror dispoziţii conţin – în această privinţă – drepturi subiective ale persoanelor particulare). . Culegerea de sentinţe ale Curţii de Justiţie şi ale Curţii de primă instanţă (CS)/1991.3.a.378. 20. se poate apela la CJCE numai în cazul afectării individuale a celor implicaţi (exemplu: plângerea unei firme împotriva unei hotărâri a Comisiei CE de stabilire a unei amenzi din cauza existenţei unui cartel interzis prin dreptul comunitar). sentinţa din 15. dacă ele consideră activitatea organelor ca fiind. Fireşte că. în totalitate. rezultă o definire diferită a respectivei funcţii a CJCE (simplificat . C-376/98. 159 CJCE.În ceea ce priveşte verificarea activităţii organelor. în astfel de cazuri. pag. Republica Federală Germania acuză Consiliul din cauza unei directive. nelegală. Uniunea Regală belgiană a societăţilor de fotbal-asociaţie ş. Comisia/Republica Austria.1995. C. I-4921. Monitorul Oficial al CE/1998.În raportul dintre persoane particulare există o posibilitate de acţiune a CJCE tot numai pe baza cererii – înaintate de instanţele naţionale – de luare a deciziei preliminare. .2. pag.figura 3): Figura 3: Funcţiile CJCE Funcţiile CJCE Instanţă de asigurare a unităţii juridice Tribunal administrativ/ Tribunal internaţional Curte Constituţională Curte Constituţională 158 Instanţă de asigurare a unităţii juridice CJCE. aşadar numai atunci când instanţele naţionale apelează la CJCE pe propria lor răspundere. Francovich şi Bonifaci/Italia.. Monitorul Oficial CE/1998. chiar şi de terţe state. Germania/Consiliu şi Parlament. 161 CJCE. pag. C-415/93.tunelul Brenner158. bineînţeles că sunt mai puţin frecvente cazurile în care dreptul comunitar stabileşte – în raport pe orizontală – drepturi şi obligaţii (exemplu: interzicerea – prin clauze – a limitării libertăţii de stabilire a reşedinţei prin transfer la asociaţii sportive private. 160 CJCE. . sentinţa din 19.În raportul dintre statele membre şi persoanele particulare există o competenţă a CJCE doar pentru interpretarea şi verificarea valabilităţii dreptului comunitar. pag. CS/1995.a. 118 . consecinţele juridice pentru statele membre pot fi extrem de ample (exemplu: cazul “Francovich”160. I-5357. C-6/90 şi C-9/90. C 234. 12. C-205/98. în sensul că persoanele particulare pot face apel la CJCE.11. cum s-a decis în cazul “Bosman”161).

la care instanţele naţionale pot face apel pe calea cererii de luare a deciziei preliminare. respectiv unui tribunal internaţional. CJCE joacă rolul unei Curţi Constituţionale. . . Această situaţie poate avea consecinţe în toate domeniile justiţiei. procedura pentru încălcarea Tratatului 119 . instanţele naţionale sunt preponderent chemate să garanteze protecţia juridică. pentru respectarea normelor de drept comunitar. acestui rol i se adaugă funcţia unei instanţe pentru litigii de serviciu. şi anume în privinţa obligaţiilor reciproce specifice dreptului comunitar. respectiv a unei instanţe pentru litigii de muncă. 4.În raportul dintre statele membre şi propii lor cetăţeni. . deci.Calitatea de Curte Constituţională este valabilă şi în raportul dintre organele CE şi statele membre. . Principalele tipuri de acţiuni Conform funcţiilor CJCE. În privinţa plângerilor funcţionarilor.4.În raportul dintre organele CE.. CJCE devine activă în mod asemănător unui tribunal administrativ. acţiune pentru neîndeplinirea şi acţiune pentru daune-interese Acţiune în anulare şi acţiune pentru neîndeplinire. sau dintre acestea şi cetăţeni străini. Aici. ea este o “instanţă de asigurare a unităţii juridice”.Acelaşi lucru este valabil în raportul dintre persoanele particulare. sarcina CJCE este numai de a asigura o aplicare unitară a dreptului comunitar de către instanţele tuturor statelor membre. 220 (164) şi următoarele din TCE sunt prevăzute – în diferite situaţii – următoarele tipuri principale de acţiuni (figura 4): Figura 4: Tipuri de acţiuni în faţa CJCE Tipuri de acţiuni în faţa CJCE Decizie preliminară la cererea instanţelor naţionale Decizie preliminară la cererea instanţelor naţionale Acţiune în anulare.2. la art.În raportul dintre organele CE şi persoane particulare sau state terţe.

Acţiune în anulare şi acţiune pentru neîndeplinire

- În raportul dintre organele CE sunt admise acţiunea în anulare şi acţiunea pentru neîndeplinire (art. 230-232 [173-175] din TCE). În privinţa litigiilor organelor CE cu proprii salariaţi, mai trebuie menţionată acţiunea înaintată de funcţionari (art. 236 [179] din TCE). - Controlul raporturilor juridice dintre statele membre şi organele CE se desfăşoară tot pe baza acţiunii în anulare şi a celei pentru neîndeplinire – dacă statele membre sunt reclamante – respectiv pe baza acţiunii pentru încălcarea Tratatului (art. 226 [169] din TCE), dacă organele sunt reclamante. - Tot pe baza acţiunii în anulare, persoanele particulare pot solicita verificarea activităţii administrative a Comunităţii, ele trebuind să facă dovada că sunt afectate direct; aceasta nu reuneşte aproape niciodată în cazul unei acţiuni pentru neîndeplinire. La nevoie, există posibilitatea unei acţiuni pentru daune-interese (art. 235 [178] din TCE). - În raportul dintre statele membre şi persoane particulare există numai posibilitatea procedurii de luare a deciziei preliminare (art. 234 [177] din TCE), cu ocazia unui proces aflat pe rolul instanţei naţionale; totuşi, asupra înaintării cererii respective hotărăşte – pe propria lui răspundere – judecătorul naţional. - Acelaşi lucru este valabil în raportul dintre persoanele particulare. Ce-i drept, în ultimul timp, aici se mai adaugă acţiunile juridice referitoare la mărci şi sortimente, în care CJCE capătă o autoritate specială în raportul pe orizontală. Aceste tipuri principale de acţiuni, precum şi celelalte tipuri de acţiuni complementare, respectiv secundare, sunt examinate – separat – în Secţiunea a II-a. 4.3. Componenţa CJCE şi a CpIPE
4.3.1. Istoric

CJCE a fost înfiinţată în Luxemburg – în anul 1952 – drept Curte de Justiţie a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), iar ulterior a devenit competentă ca organ comun al celorlalte două Comunităţi: Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană pentru energie nucleară (Euratom). De atunci, centrul de greutate al activităţii sale s-a aflat în domeniul CEE, respectiv CE; acţiunile din domeniile CECO şi Euratom sunt foarte puţine la număr şi, de aceea, nu sunt tratate mai departe în acest manual162. Din anul 1989, organul CJCE este împărţit în CJCE şi Curtea de Primă Instanţă a Comunităţilor Europene (CpICE) (art. 225 [168a] din TCE163). Aceasta din urmă îşi desfăşoară activitatea tot în Luxemburg. Aşadar, în cazul denumirii “CJCE” trebuie băgat de seamă dacă este abordată funcţia de organ sau funcţia de curte de justiţie.
162

Desigur, tipurile de acţiuni se aseamănă forte mult; desfăşurarea acţiunii este identică, în mare măsură, cu aceea din speţele CEE. Ca urmare, pe baza respectivelor texte din Tratat, utilizatorul ar trebui să fie capabil să se orienteze rapid. 163 Vezi, pentru aceasta, Hotărârea Consiliului din 24 oct. 1988, referitoare la înfiinţarea unei Curţi de primă Instanţă a Comunităţilor Europene, publicată în Monitorul Oficial al CE/1988, L 319, pag. 1, modificată şi publicată în M. Of. al CE/1993, L 144, pag. 21 şi în M. Of. al CE/1994, L66, pag. 24.

120

Împărţirea devenise necesară mai ales din cauza faptului că CJCE s-a văzut în faţa unui volum de lucru tot mai mare, pe care nu-l mai putea rezolva singură. În afară de aceasta, împărţirea corespundea şi cerinţei opiniei publice pentru o jurisdicţie europeană cu mai multe nivele: de acum înainte, împotriva sentinţelor CpICE se poate face apel la CJCE. Treptat, CpICE şi-a extins competenţele. În timp ce, la început, ea era autorizată numai pentru acţiuni ale persoanelor particulare în cauze referitoare la concurenţă şi la CECO, precum şi pentru acţiunile în justiţie ale funcţionarilor, competenţa a fost extinsă – din anul 1993 – la toate acţiunile intentate de persoane particulare împotriva organelor CE; este în pregătire o nouă extindere la anumite cazuri, în care reclamante sunt statele membre (de exemplu în speţe privind subvenţiile). CpICE îi revin preponderent – în primă instanţă – funcţiile de “instanţă administrativă” şi de “instanţă pentru litigii de serviciu” ale organului CJCE, descrise mai sus164.
4.3.2. Schema de funcţiuni

Schema posturilor la CJCE şi la CpICE este relativ simplu structurată: actualmente (de când CE are 15 state membre) există câte 15 judecători 165 la fiecare din cele două instanţe, precum şi – suplimentar – un număr de nouă avocaţi generali166 la CJCE. Teoretic, la CpICE, un judecător poate prelua ad hoc funcţia de avocat general. În majoritatea statelor membre funcţia de avocat general este necunoscută. Conform art. 222 (166) alin. 2 din TCE, avocatul general – în deplină imparţialitate şi independenţă – trebuie să formuleze, public, concluzii motivate la procesele supuse dezbaterii la Curtea de Justiţie, pentru a-i ajuta acesteia să-şi îndeplinească misiunea. Concluziile nu sunt obligatorii, dar – din punct de vedere al rezultatului – ele corespund, frecvent, sentinţelor. Din punct de vedere al motivării, ele sunt – cel mai adesea – mult mai amănunţite şi, ca urmare, foarte valoroase pentru înţelegerea ştiinţifică a dreptului comunitar. Numirea judecătorilor şi a fiecărui avocat general este făcută de către guvernele statelor membre pentru un mandat de câte 6 ani, fiind permis să fie numiţi şi pentru un al doilea mandat 167. Judecătorii de la CJCE şi de la CpICE îşi aleg din rândul lor – pentru 3 ani – respectivul preşedinte, care are poziţia de primus inter pares168. Bineînţeles că, din punct de vedere instituţional, Preşedintele CJCE este unul din reprezentanţii de rang cel mai înalt ai CE. În procesele aflate pe rol, judecătorii pot decide în alcătuire diferită: - la CJCE există posibilitatea de complet de judecată integral (15 judecători), de complet de judecată redus (11 judecători), de Curte din 5 judecători şi de Curte din 3 judecători; - la CpICE există posibilitatea de complet de judecată integral (15 judecători), de Curte cu 5 judecători, de Curte cu 3 judecători, precum şi – mai recent – posibilitatea luării deciziei de către judecător unic169.
164

De aceea, are o anumită îndreptăţire cererea CpICE – exprimată în luarea sa de poziţie la Conferinţa şefilor de guvern, din 1996 – de a fi “rebotezat” în “Tribunalul Administrativ European”. 165 Art. 221 (165) alin. 1 şi 225 (168a) din TCE. 166 Dintre aceştia, fiecare dintre “statele membre mari” – Germania, Franţa, Italia, Spania şi Regatul Unit – trimit câte o personalitate; restul poziţiilor este repartizat în ordine alfabetică – începând cu Belgia, stabilită pentru 1998 – celorlalte state membre (vezi Declaraţia comună cu privire la art. 31 al Hotărârii pentru armonizarea documentelor referitoare la aderarea de noi state membre la Uniunea Europeană, M. Of. al CE/1995, L 1, pag. 221). 167 Art. 223 (167) din TCE. 168 Art. 223 (167) din TCE. În prezent, Preşedintele CJCE este prof. dr. Gil Carlos Rodriguez Iglesias (S); Preşedintele CpICE este dr. Bo Vesterdorf (D). 169 În această privinţă, vezi III.2.5; în practică, şedinţa în plen nu joacă nici un rol la CpICE. Pentru luarea deciziei de către judecător unic, vezi Hotărârea Consiliului din 16.04.1999, în M. Of. al CE/1999, L 114, pag. 52. Prima sentinţă a CpICE,

121

4.3.3. Organizarea (autoritatea) CJCE

În prezent, organul CJCE este o autoritate cu un total de circa 1.000 angajaţi, din care aproximativ 400 de jurişti. Cu titlu de exemplu, fiecare judecător şi avocat general de la CJCE are ca referenţi – în “cabinetul” său – 3 jurişti, iar fiecare judecător la CpICE 2 jurişti. De altfel, cam jumătate din totalitatea angajaţilor de la CJCE, activează în serviciul de limbi străine170; alte compartimente importante sunt, înainte de toate, cele două cancelarii – care sunt răspunzătoare pentru modul de desfăşurare a tuturor preoceselor şi au sub-compartimente naţionale, respectiv sub-compartimente organizate în funcţie de limbă – precum şi compartimentele ştiinţific şi de documentare, inclusiv biblioteca, care activează în egală măsură pentru ambele instanţe. 4.4. Modul de lucru şi mecanismele adoptării hotărârilor
4.4.1. Generalităţi

Atât CJCE, cât şi CpICE sunt instanţe care se întrunesc continuu, cu şedinţe în mai multe zile ale săptămânii; deci nu au loc sesiuni speciale sau altele asemănătoare. Bineînţeles că există – distribuite în cursul anului – circa 10 săptămâni fără şedinţe (aşa-numitele “săptămâni albe”), în care judecătorii nu trebuie să fie prezenţi permanent. La acestea se mai adaugă vacanţa judecătorească, care durează de la mijlocul lunii iulie până la mijlocul lui septembrie. În faţa CJCE şi CpICE este dat un număr total de 500 de şedinţe/an, din toate domeniile dreptului, la o durată a unui proces de 1½ - 2 ani la CJCE şi de circa 2½ ani la CpICE; de cele mai multe ori, CJCE îi revine un număr ceva mai mare, deoarece procedurile la CpICE sunt – în medie – mult mai ample, includ fazele de cercetare a probelor, etc şi – ca urmare – nu pot fi încheiate atât de repede. În perioada de la înfiinţarea CJCE până la sfârşitul anului 1999 au fost aduse, în faţa ambelor instanţe, aproape 14.000 de speţe juridice, din care circa 1.400 sunt actualmente în curs de soluţionare (din acestea circa 60% la CJCE şi restul la CpICE). Nu există nici o specializare a judecătorilor sau a Curţilor, pentru a asigura un efect uniform al tuturor ordinilor de drept naţionale asupra tuturor proceselor. Nu are loc publicarea opiniilor divergente ale judecătorilor, aceasta mai ales pentru a sublinia independenţa fiecărui judecător faţă de statul de către care a fost delegat.
4.4.2. Stilul hotărârilor

În privinţa stilului hotărârilor de la CJCE şi CpICE, aceasta se deosebeşte considerabil de practica din statele membre. În timp ce, de exemplu în Franţa, sentinţele pronunţate de Curţile de Apel sunt, în mod obişnuit, redactate extrem de concis – având adeseori numai câteva pagini, iar decizia formulată în ele fiind apodictică, fără ca să fie date motivările pentru aceasta, astfel că sentinţele date de CJCE sunt considerate ca fiind foarte amănunţite – în statele membre, care fac parte din spaţiul de limbă germană, impresia este mai degrabă contrară. În aceste state se simte mai ales lipsa faptului că

care a fost dată de un judecător unic, a fost sentinţa din 28.10.1999, în cazul Cotrim/CEDEFOP, T-180/98, nepublicată încă în culegerea de sentinţe. 170 De asemenea, în compartimentele de limbi străine este un număr de jurişti, deoarece toate traducerile scrise ale documentelor procedurale, sentinţelor, etc. sunt făcute de către jurişti.

122

la CpICE sentinţele sunt cu mult mai lungi. adesea. Nici declaraţiile de intenţie ale Comisiei.4. ele provin – cel mai adesea – de la fiecare guvern şi redau doar punctul de vedere naţional. expresia compromisurilor politice. asupra conţinutului obligatoriu al unei dispoziţii171.Uniformitatea în toate statele membre.3. practic. de exemplu în speţe ţinând de dreptul comunitar fiscal.03. în dreptul comunitar. care – privite dintr-o perspectivă pur naţională – par a nu se potrivi. nu însă şi consensul la care s-a ajuns în final. adeseori. mai ales al CJCE. care şi aici este mai degrabă apodictică. “Materialele”. 123 . pag. la rândul lor. deseori. De o importanţă la fel de mică este. 3845. de exemplu. Metode de adoptare a hotărârilor În vederea clarificării modului de lucru al CJCE pentru stabilirea soluţiei legale. nu sunt deloc obligatorii şi nu corespund. TCE – conform propriului său art. făcute fără a da atenţie unei coerenţe metodice deosebite. care trebuie să judece cu aceeaşi măsură pentru toate statele membre. consecinţa unei jurisdicţii supranaţionale specifice. Aceasta este. nici un rol în dreptul comunitar. CS 1988. în cazul Maksel/BALM.1985. stilul este marcat de afirmaţii autorizate şi aproape deloc de argumentări. în caz de dubiu.07. 4. sentinţa din 7. apoi. Pe de altă parte. care ia în considerare particularităţile dreptului comunitar. Confruntarea cu teoria sau cu jurisprudenţa naţională este lăsată pe seama avocatului general. aşa cum fac instanţele supreme naţionale din acest spaţiu. deci să le dea acestora un conţinut autonom. ceea ce. ceea ce este de pus mai curând pe seama prezentărilor – cel mai adesea ample – ale respectivelor situaţii de fapt şi ale susţinerilor părţilor (cu privire la dreptul de atacare prin apel) şi mai puţin pe seama argumentaţiei juridice. 171 Vezi. motivul cererilor înaintate la CJCE. Aici sunt de observat următoarele elemente: . cele mai puţin publicate sunt documentele de lucru. compromisului acceptat ulterior în Consiliu. dintre actele juridice. CJCE. este necesară o scurtă privire asupra metodelor de care se foloseşte CJCE la interpretarea dreptului comunitar. Interpretarea dreptului comunitar după cuprinsul textului este o metodă adecvată doar limitat. aduce cu sine compromisuri. De altfel – în mod cu totul conştient – CJCE nu vrea să joace rolul unei “instanţe de suprarevizuire”. CS 1985. 1169. Dimpotrivă. şi pentru toate actele dreptului secundar. Stilul sentinţelor. diferenţele de conţinut – existente între textele de lege ale fiecărei versiuni lingvistice – sunt. unei aprecieri sistematic teleologice. Chiar atunci când aceasta se întâmplă.CJCE nu se ocupă îndeaproape cu condiţiile de drept din literatura de specialitate. de ce ea aspiră la un anumit act juridic. se apelează frecvent la CJCE pentru ca să interpreteze “autonom” noţiuni. pag. 100/84. 314 (248) – are caracter obligatoriu în toate versiunile lingvistice (în prezent 11). Dacă ne gândim sub ce presiune a timpului sunt formulate. Mecanismele folosite preponderent de către CJCE corespund. Ce-i drept. câteodată. este caracterizat – pe de o parte – prin concizie. care trebuie să decidă.1988. eliberat de definiţiile naţionale. interpretarea istorică. mai degrabă. ci doreşte să ţină seama de tradiţiile juridice diferite ale celor 15 state membre. în egală măsură. După cum se ştie. Comisia/Regatul Unit. aşa cum sunt ele cunoscute din doctrina juridică a spaţiului de limbă germană. atunci devine clar că textul dreptului comunitar nu poate reprezenta deloc un factor de interpretare demn de încredere. acest aspect fiind valabil. sentinţa din 28. în special în expunerile considerentelor de drept. nu joacă. 55/87. totuşi. actele legislative în Consiliu şi Comisie (de cele mai multe ori de către nejurişti) şi că ele sunt. “interpretarea autonomă”: în vederea asigurării uniformităţii ordinii de drept comunitare.

12. adică principiul conform căruia o activitate va fi desfăşurată la nivelul Comunităţii numai în măsura în care ea nu poate fi realizată mai bine la nivelul statelor membre176. apărut în publicaţia “Studii de drept austriece”. Chiar şi principiile de drept generale – pe care. de exemplu. Compararea legislaţiilor este interesantă pentru CJCE nu numai pentru stabilirea temeiurilor sentinţelor sale. 172 173 Vezi. de exemplu. CJCE.1994.Principiul subsidiarităţii (art. În plus. CJCE. 1999. de exemplu. Bineînţeles că CJCE ia în considerare drepturi fundamentale şi principii. 255. în cazul Peterbroeck. respectiv – pe de altă parte – dreptul creat de organele comunitare. “Recurgerea la fiecare drept naţional în activitatea CJCE” în Rodriguez Iglesias ş. CS 1995. 761. CS 1993. (editor) “Contribuţii la omagierea lui Fernand Schockweiler”. de exemplu. în cazul Comisia/Franţa. 22. adesea. 288 (215) alin. care se utilizează – în primul rând – în domenii foarte tehnice. CJCE. etc. sentinţa din 14. CS 1994. ci şi pentru efectele ulterioare ale acestora în statele membre. I-341. CJCE le aduce în dreptul comunitar – sunt stabilite. . referitoare la promovarea integrării. 124 . căruia CJCE îi acordă o mare atenţie.Dezvoltarea dinamică a dreptului comunitar: Este clar că. care sunt întocmite de către propriul compartiment ştiinţific. însuşi colegiul judecătorilor – precum şi participarea statelor membre la procese. sentinţa din 17. dreptul comunitar trebuie interpretat din puncte de vedere politice. C-68/92.11. Jann/Hakenberg. 176 Vezi. 1997. care lasă la aprecierea CJCE luarea în considerare a “principiilor de drept generale. pentru aceasta.1995. rezultată din împărţirea dreptului comunitar în drept primar şi drept secundar. articolul fundamental al lui Schima “Principiul subsidiarităţii în dreptul comunitar european”. I-5881. care urmăreşte să confere impunerii dreptului comunitar cea mai mare eficienţă posibilă. . Baden-Baden.Aceasta este o metodă. pag. în prim planul interpretării unei directive stă – adesea – întrebarea: ce obiective ale TCE urmează a fi urmărite prin această directivă? . acest articol conţine doar o regulă pentru un domeniu special. Ce-i drept. în cazul Grifoni/EAG. sentinţa din 3. şi anume regulamentele şi directivele. cu privire la perfecţionarea legislaţiei în dreptul comunitar.1993.Compararea legislaţiilor: Chiar şi în afara acesteia. totuşi ideea lui fundamentală este prezentă în multe sentinţe. pag. 2 din TCE. precum cele ale art. I-4599. . 5 [3b] TCE): De la Tratatul de la Maastricht. pag. cât şi dinamica dezvoltării acestuia. în această privinţă. cum sunt principiul proporţionalităţii. 175 Vezi. În final. pag. adeseori. C-308/87. umplute lacunele. CJCE este indicată cu mult mai mult decât instanţele naţionale.a. Rezultă particularităţi. Van Campenhout & Cie/Statul belgian. pe baza comparării legislaţiilor. la interpretare joacă un rol important şi principiul subsidiarităţii. aşadar – pe de o parte – dreptul Tratatelor constitutive. avându-se în vedere atât materia imperfectă supusă reglementării în dreptul comunitar. Astfel. a dreptului comunitar secundar: aceasta este o consecinţă logică. . CJCE lucrează foarte mult pe baza studiilor de drept comparat. C312/93. permisă în mare măsură – oferă deja garanţia prezenţei permanente a comparării legislaţiei175. . cum s-a menţionat mai sus.Principii de drept generale: Aici este vorba de un domeniu deosebit de complex. ca şi articolul aceluiaşi autor “Evaluarea principiului subsidiarităţii de către CJCE” apărut în ÖJZ. care sunt comune ordinilor de drept ale statelor membre” 174.Efectul util al dreptului comunitar: aceasta demonstrează o metodă. La acestea se adaugă dispoziţii.Interpretarea. cum este dreptul fiscal172. Viena 1994.02. în definitiv. deoarece – pentru asigurarea respectării dreptăţii în dreptul comunitar – trebuie. conformă Tratatului. 174 Foarte instructivă pentru aceasta este. ceva în sensul că dispoziţiile procedurale naţionale – precum termenele de prescriere şi altele asemănătoare – nu au voie să-i răpească dreptului comunitar eficienţa sa173. Vezi. pag. vol.

introducerea unei proceduri simplificate de luare a deciziei preliminare în cazuri speciale. de exemplu dreptul la azil sau dreptul internaţional al familiei (vezi II. Lenz. Carl Otto “Spoială sau comunitate de drept – restrângerea. şi în cazul CJCE se simte nevoia unei reformări fundamentale: în anii scurşi. care se bucură de cel mai mare respect şi de cea mai înaltă preţuire în statele membre. Activitatea ei.14. şi dreptul comunitar tradiţional a atins dimensiuni deosebite. desfăşurată în cei aproape 50 de ani ai existenţei sale. cu privire la instrucţiuni şi informaţii. şi anume: . ca şi .introducerea unui mecanism de filtrare în cazul căilor de atac.5.o posibilitate sporită de a renunţa la dezbaterea orală. În opinia generală.o modificare în componenţa şi organizarea Curţii de Justiţie (modificarea principiului “un judecător pentru fiecare stat membru”. ea este considerată ca fiind extraordinar de eficientă.o transferare mai amplă. Într-o astfel de situaţie. Vezi. pag. CJCE este unul din organele CE.4. . La început. iar ulterior la şi mai multe state membre. 1999. 177 din TCEE?”. 125 . chiar şi în domenii. Cu toate acestea. actualele discuţii – referitoare la elaborarea unei Carte Europene a drepturilor fundamentale – mergând tot în această direcţie. la instanţele supreme. a dreptului de înaintare a cererii conform art. la Curţile de Apel interinstituţionale sau la instituţii similare. acestea fiind: . Curtea de Justiţie a luat ea însăşi iniţiativa şi a prezentat Consiliului – în primăvara lui 1999 – un memoriu cu privire la propiul ei viitor177. viziunea generală a unei “Curţi de Justiţie pentru Europa în noul mileniu” constă în faptul că. dacă ne-am gândi doar la feluritele măsuri de ajustare juridică în sfera dreptului privat – la care “părinţii Tratatelor” sigur nu cutezau să viseze – sau la problemele juridice aflate în legătură cu uniunea monetară. ca să nu mai amintim de extinderea UE în curând la 21. competenţele sale au sporit puternic. în această privinţă. La aceasta se mai adaugă faptul că.introducerea procedurii rapide (mai ales în privinţa noilor domenii: azil şi imigrare). cu privire la noile competenţe). CpICE – care ar putea fi extinsă considerabil din punct de vedere al personalului şi ar putea fi împărţită în Senate speciale – ar fi răspunzătoare pentru detaliile 177 178 Vezi rezumatul memoriului în “Revista europeană pentru drept comercial”. . în special Tratatul de la Amsterdam a adus cu sine o lărgire considerabilă. pe care însăşi Curtea de Justiţie nu le susţine integral şi necondiţionat. 2664. care – până atunci – erau străine dreptului comunitar. în acestea sunt enumerate diverse puncte. . . existentă în compartimentele de traduceri (adeseori durata lungă a proceselor provine de la aşteptarea traducerilor). 420. a cauzelor privind acţiunile înaintate de către funcţionari.îmbunătăţirea situaţiei de suprasolicitare. pag. Desigur. între timp. astfel s-ar putea ajunge la o limitare a dreptului de înaintare a cererilor (de exemplu limitare la instanţele naţionale supreme178).o mai amplă strămutare. treptat. .o mai bună colaborare cu părţile şi cu instanţele naţionale. în publicaţia “Neue Juristische Wochenschrift” 1993. Mai departe sunt puse în discuţie câteva puncte. a marcat decisiv imaginea Comunităţii ca o comunitate de drept şi a întărit considerabil drepturile fiecărui individ. care ar urma să conducă la o schimbare rapidă. treptat. dar – poate – şi în cazul procedurilor de luare a deciziilor preliminare. către instanţele naţionale descentralizate. a verificării chestiunilor de drept comunitar. o mai pronunţată repartizare către Curţi şi instituţii similare). CJCE evoluează spre o Curte Constituţională supremă pentru Europa. precum şi . Perfecţionarea justiţiei comunitare În mod sigur.

4. iar instanţelor statelor membre le-ar fi conferită o mai mare responsabilitate pentru aplicarea zilnică şi pentru impunerea dreptului comunitar. 400 Traducători Aprox.domeniilor materiale. Anexe Fig.6. 100 “Jurişti-secretari pe lângă un judecător” Aprox. 50 Personal cercetare juridică Aprox. 2 – Jurisdicţia CEJ Jurisdicţia CEJ Dispute între instituţii şi statele membre Dispute între statele membre (rar) Dispute între instituţii (des) Decizii preliminare Apel împotriva deciziilor Cuţii de Primă Instanţă 126 . 400 Personal administrativ Fig. 1 – Instituţia CEJ Instituţia CEJ 1+1 Preşedinţi 14+14 Judecători 8 Avocaţi Generali Aprox.

Cazuri din CE privind personalul . 5000 decizii din 1952 în prezent: aprox. 4 – Jurisdicţia Curţii de Primă Instanţă Jurisdicţia Curţii de Primă Instanţă .Dispute între persoane fizice şi instituţiile comunitare. 3 – CEJ: Decizii preliminare CEJ: Decizii preliminare Procedură extrem de importantă de interpretare şi control a prevederilor dreptului comunitar privind diferite aspecte Numai în cazul în care curţile naţionale cer o calificare CEJ Decizia CEJ este obligatorie pentru cazul în cauză. în special în domeniul dreptului concurenţei . dar şi pentru probleme similare din toate statele membre - Fig. 5 – Statistici ale CEJ - aprox.Se poate face apel la CEJ împotriva tuturor deciziilor Statistici ale CEJ Fig.Cazuri din CE privind mărcile de comerţ . 500 decizii pe an procedurile durează 2 ani toate statele membre sunt vizate în aceeaşi măsură (proporţional) 127 .Fig.

Reforma sistemului CEJ în Tratatul de la Nisa .CPI devine Curte administrativă şi îşi extinde jurisdicţia . întrucât nu se poate contesta ceva ce nu există. 393 şi nr. astfel încât nu trebuie să fie aplicate. 647. 128 . cu consecinţa suportării cheltuielilor de către reclamant. 179 A se vedea M. dar sunt vădit ilegale. el poate fi declarat ca inexistent. La theorie de l’inexistence en droit communautaire. În această categorie au fost incluse actele inexistente în fapt. În cazul în care este stabilită inexistenţa actului. 4/1989. 6 – Instituţia CEJ .Perspective Instituţia CEJ – Perspective . În unele cazuri s-a acceptat să se supună procedurii Curţii de justiţie acte care nu sunt avute în vedere de tratatele comunitare.CEJ devine Curte Constituţională (Carta Drepturilor Fundamentale) . Dacă un act este adoptat şi publicat din eroare. pag. acţiunea introdusă urmează să fie declarată inadmisibilă. cum ar fi actele care nu au intrat în vigoare sau cele care emană de la persoane care nu deţin competenţa necesară. Controlul judiciar al actelor juridice comunitare 4.Fig. în RTDE nr. precum şi actele care sunt lipsite de orice temei legal.1.C. chiar dacă nu sunt contestate în termenul prevăzut179. Actele supuse controlului Nu pot fi supuse controlului judecătoresc aşa-numitele “acte inexistente”. categorie în care sunt incluse acte care există.Crearea “Camerelor specifice” (3 instanţe) II. Bergerés. pag. 3/1989.

necompetenţa. pag. când ele urmează să aplice un act comunitar a cărui valabilitate este îndoielnică.cererea pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare asupra validităţii unui act comunitar.abuzul de putere.excepţia de nelegalitate.încălcarea unei cerinţe procedurale esenţiale.1. Montchretien. Astfel. ver Loren van Themaat. Acestea sunt: . Actele susceptibile a fi contestate Actele susceptibile a fi atacate. altele decât recomandările şi avizele şi a actelor Parlamentului european destinate să producă efecte juridice faţă de terţi. 1995. Este în principiu fără importanţă forma particulară în care actele şi deciziile sunt adoptate. în măsura în care ea priveşte posibilitatea ca ele să fie contestate printr-o acţiune în anulare şi fondul lor 180 J. Procedura de control Din ansamblul dispoziţiilor legale comunitare rezultă că pot fi utilizate modalităţi de contestare a actelor instituţiilor comunitare. 5e édition.încălcarea oricărei reguli de drept privind aplicarea Tratatului. O acţiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică cu privire la refuzul Comisiei de a nu iniţia proceduri contra unui stat membru pentru neîndeplinirea obligaţiilor a fost considerată ca inadmisibilă – art. Kapteyn. . 33 şi 38 CECO şi în art. art. destinată anulării totale a acestuia. . Comisiei şi Băncii centrale europene. 221. Curtea de justiţie controlează legalitatea actelor adoptate împreună de Parlamentul european şi Consiliu. Acţiunea în anularea actelor instituţiilor comunitare 4. Paris. 169 (226) CE. 181 A se vedea şi P. se impune precizarea că ele pot fi supuse controlului de legalitate ca efect al modificării art. sunt prevăzute limitativ în art.2. . 1 CE. . 230 par. deci.încălcarea Tratatului.acţiunea în anulare – o acţiune directă privind actul respectiv. . la organele comunitare de justiţie.. a actelor Consiliului. 1979. se relevă contribuţia practicii judecătoreşti la dezvoltarea dreptului comunitar. 4. 1 CE prin Tratatul de la Maastricht. pag. care este menită să împiedice aplicarea unui act ilegal spre a fi folosit ca temei pentru acţiunea viitoare.Cauze de nelegalitate Cauzele de nelegalitate a actelor care pot fi invocate sunt următoarele180: . care poate fi introdusă de tribunalele naţionale (la cererea unei părţi).J. Bucureşti. În legătură cu actele Parlamentului destinate a avea efecte faţă de terţi. printr-o acţiune în anulare. . 230 par. 4. P. 129 . Bolouis. urmărind sancţionarea inacţiunii acestor instituţii pentru a deveni mai diligente în îndeplinirea atribuţiilor lor.2. cit. Curtea de justiţie a Comunităţilor Europene. 336-338 şi Brînduşa Ştefănescu. potrivit cu împrejurările şi natura cauzelor.acţiunea relativă la abţinerea instituţiilor comunitare de a acţiona.1. Droit institutionel de L’Union Européenne. . . 146 Euratom.stabilirea validităţii unui act într-o cauză privind daunele provocate de un act ilegal181.2.1. op. Trebuie. să se decidă că o acţiune în anulare este admisibilă contra măsurilor adoptate de Parlamentul european destinate a avea efecte juridice faţă de terţi. pag. 60-62. Editura Ştiinţifică şi enciclopedică.

în conformitate cu art. de asemenea atacate. aşadar. atunci când acţiunea este fondată. Acţiunile în anulare pot fi îndreptate numai contra deciziilor care au un caracter individual. Cairns. III.1. 424-430. atunci când se tinde la salvgardarea drepturilor acestora (alin. posibilitatea introducerii unei acţiuni împotriva Comunităţii pentru daunele produse părţii vătămate prin actul anulat. În sistemul Tratatelor CE şi Euratom – art. 130 . În primul rând. modificat) iar contra actelor Parlamentului şi Consiliului. deşi luate în forma unui regulament sau a unei decizii adresate unei alte persoane.. op. pag. 4. Consiliul şi Comisia (alin. 110-113 şi J. Simon. îl privesc direct şi individual pe reclamant. 2-4 CE182 şi art. chiar dacă. cit. W. precum şi contra deciziilor.3.. Legitimarea procesuală Dreptul de a introduce acţiuni în anulare (locus standi) aparţine categoriilor de reclamanţi aşa cum sunt menţionate la art. 2) precum şi Curtea de conturi şi BCE. op. 146 alin. Deciziile care.2. potrivit art. G. privind. nr. op. 4. 2 şi 3 şi art. decât abuzul de putere. Declararea nulităţii actelor. 235 CE. în aceleaşi condiţii ca în cazul reclamanţilor privilegiaţi. Regulamentele nu pot fi supuse controlului judecătoresc pe această cale. 38).2. Ele nu trebuie să demonstreze vreun interes în introducerea unei acţiuni în anulare. Declararea nulităţii actului poate crea. numai persoanele fizice şi juridice care sunt destinatarii lor. 5-6/1984. orice persoană fizică sau juridică poate să introducă o acţiune contra deciziilor al căror destinatar este. cit.1. 173 (230). pag. 2 şi art.2. 40 CECO.este acela care trebuie să fie examinat în scopul de a determina dacă ele constituie măsuri în sensul art. Parlamentului european şi Consiliului (art. 54-59. 33. Direct and indirect control Community Acts in practice: the relation between articles 173 and 177 of the EEC Treaty. 230 alin. o privesc direct şi individual. 146 alin.. 338-339. din care rezultă că BCE nu are îndreptăţirea de a introduce asemenea acţiuni. 288 par. op.. 1229-1232.. 146 alin. Această posibilitate constituie numai o excepţie. D. însă. ele declară actul contestat ca fiind nul. Parlamentul european. de către aceste persoane. 2-4 Euratom. care. toate aceste posibilităţi existând numai în sistemul Tratatului CE. pag. în MLR. Bebr. pag. 3). deşi. respectiv art. 3). vol. 4. 230 alin. 230. care pot să atragă anularea actului. cit. 4. cit. pot fi. cit. În privinţa deciziilor şi recomandărilor generale se poate constata că nu pot fi invocate alte cauze de nelegalitate. 333. Aceste instituţii şi state sunt considerate ca reclamante privilegiate. Efectele hotărârilor Organele comunitare de justiţie nu au competenţa într-o acţiune în anulare de a decide asupra posibilelor obligaţii ale autorităţii naţionale după această anulare. Controlul judecătoresc al actelor statelor membre 182 A se vedea şi Brânduşa Ştefănescu. pag. 183 J. spre deosebire de Euratom (art. pag. 82. op. având-se în vedere calitatea lor. 151 Euratom şi art. 188 par. îmbracă forma unui regulament sau a unei decizii adresate altei persoane. pot să introducă acţiuni un stat membru. el revine unui stat membru sau Comisiei (art. Boulouis. explicată prin faptul că în acest caz elementul individual prevalează încă. În sistemul Tratatului CECO dreptul la acţiune contra actelor Comisiei aparţine statelor membre. Tillotson. art. întrucât acesta este întotdeauna prezumat183.

astfel că.În cazul Uniunii europene normele adoptate de instituţiile comunitare. compatibilă cu obiectivele stabilite. 226-228 CE.1. Simon. 188 CECO. În acest proces Comisia are sarcina supravegherii comportamentelor statelor care trebuie să să se concretizeze fie în acţiuni. 4. cit. după caz.. Procedurile ce se declanşează în această privinţă duc la constatarea neîndeplinirii unora dintre aceste obligaţii de către un stat membru şi la determinarea acestuia să satisfacă cerinţele dreptului comunitar (în cauză sunt. Aceasta presupune posibilitatea pentru Comisie de a exercita o supraveghere permanentă a componentelor statelor respective. art. la săvârşirea unui act pozitiv sau la o abţinere. Unul dintre mijloacele pentru a o înfăptui. 141-143 Euratom (în mod identic cu art. Acţiunea în constatarea neîndeplinirii de către statele membre a obligaţiilor lor conform tratatelor comunitare Curtea de justiţie are competenţa (exclusivă) de a judeca statele membre în legătură cu neîndeplinirea obligaţiilor impuse de Tratate şi de dreptul comunitar în general. înlătură. conform art. indiferent că ele sunt de o generalitate extremă ori de o adresabilitate directă.1. ea fiind exclusivă. riguros amenajată. Supravegherea exercitată de Comisie 184 A se vedea şi D. într-un mod strict. pag. care deţin competenţe specifice încredinţate de statele membre sunt cu mai mare uşurinţă puse în aplicare. potrivit art. de a se obliga la un anumit comportament. posibilităţile statelor membre de a evita sau de a se sustrage de la aplicarea regulilor comunitare. În executarea obligaţiilor sale. să fie constrânse. cu excluderea eventualelor tendinţe de tutelare sau hegemonice.1. Sediul materiei se află la art. 292 CE: “Statele membre se angajează să nu supună un diferend relativ la interpretarea şi aplicarea prezentului Tratat unui alt mod de reglementare decât cele prevăzute de acesta”. în caz contrar. 10 CE. Comisia urmează să garanteze că prevederile Tratatului şi măsurile luate de instituţiile comunitare pe baza acestuia vor fi aplicate. Obligativitatea ei rezultă din dispoziţiile specifice ale art. într-o măsură decisivă. nediscriminatorie şi nelimitată în timp. întrucât statele respective au înţeles să-şi supună comportamentul lor acestor norme. 131 . 226-228 CE) şi la art. şi. constă în strângerea oricăror informaţii şi realizarea oricăror verificări pentru realizarea sarcinilor ce-i sunt încredinţate184. Statele membre se vor opune.2. ca atare. 211 CE. Op. numai jurisdicţiei comunitare.1. care a făcut ca. directivele). În acelaşi timp.2. 4. Acţiuni şi proceduri 4. să pornească de pe poziţii sensibil egale. în acţiunea lor. fie în inacţiuni. Procedura de control iniţiată de Comisie 4.1. aflate în faţa dreptului comunitar. structura instituţională. restrânsă.1. Această situaţie este favorizată de caracterul de omogenitate a statelor membre. de regulă.. să nu poată recurge la acte discriminatorii sau care ar afecta interesul comun. 415.

prevăzut la art. astfel. atunci când Comisia consideră. în acest sens. 88 alin. printr-o scrisoare care trebuie să înfăţişeze problemele în litigiu şi toate elementele necesare statului pentru a-şi pregăti apărarea. concretizată în adoptarea uneia sau mai multor reglementări prin care s-au respectat obligaţiile comunitare.1. 4. Faza procedurală administrativă ia sfârşit printr-un aviz motivat. Existenţa unei neîndepliniri (sau încălcări) de către statele membre a obligaţiilor lor. punctul de vedere al Comisiei şi se va continua. Ele sunt de o anumită natură şi întindere. 169 (226) – a accentuat Curtea – este delimitat prin procedura precontencioasă prevăzută de acest articol. care nu poate fi extinsă şi la persoanele fizice şi juridice. Boulouis. fără posibilitatea de suspendare. Conform art. inclusiv pentru eventualitatea în care el nu-şi însuşeşte în final. 1. considerat în culpă.. cât şi obligaţii de rezultat. care trebuie să fie identice cu cele evocate în faza anterioară. cu titlu definitiv. 361-371. 169 (226) nu poate fi fondată pe alte motive decât cele stabilite în avizul motivat. 1. pag. 185 A se vedea J. a analizat toate argumentele părţilor şi a luat în considerare toate faptele relevante. unele dintre obligaţii sunt strict sau suficient determinate în unele dintre textele Tratatelor comunitare. o acţiune întemeiată pe art. În sesizare trebuie să fie precizate în mod necesar obiectul litigiului. Acţiunile respective ale statelor nu au trăsăturile unor acţiuni în anulare. că statul respectiv nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform Tratatului.2. care va avea. Comisia va evalua acţiunea statului. 88 alin. 132 . Dar textele legale reglementează în realitate un ansamblu de comportamente. Comisia trebuie să dea posibilitatea statului membru. 1).1. 88 alin. Avizul motivat. putând fi atât obligaţii de diligenţă. Condiţiile necesare de admisibilitate a acţiunii Comisiei (faza procedurală administrativă) a. pe de altă parte. putând să înlocuiască decizia Comisiei prin propira sa decizie. Curtea are competenţa nelimitată în soluţionarea acţiunilor introduse de statul membru (art. Faza jurisdicţională Această nouă fază începe prin sesizarea Curţii de justiţie de către Comisie. în consecinţă. Comisia va constata neîndeplinirea obligaţiei printr-o decizie motivată. după ce. 4. în termenul de două luni de la notificare.2. b. care. uneori. în timp ce altele nu pot fi precis determinate decât apelându-se la legislaţia subsidiară. neîndeplinirea unor obligaţii nu se poate produce decât dacă sunt în discuţie obligaţii preexistente. pot fi negative sau de abţinere. op. concluziile şi expunerea sumară a motivelor invocate. chiar dacă statul incriminat urmează dreptul de a introduce acţiune la Curtea de justiţie contra deciziei Comisiei. 2 CECO) ceea ce înseamnă că nu există vreo prezumţie de validitate a deciziei. procedura. sau inacţiunea sa. să-şi prezinte observaţiile sale într-o procedură formală. Discuţii formale. Decizia este executorie. iar posibilitatea pentru statul în cauză de a avea prilejul să prezinte observaţiile sale constituie o garanţie fundamentală conform Tratatului şi o cerinţă esenţială pentru conducerea corespunzătoare a procedurii şi. prin urmare. Fără îndoială. Obiectul unei acţiuni conform art. constând în neadoptarea unor dispoziţii legale. şi. Decizia care trebuie să fie astfel executată echivalează cu o injoncţiune faţă de statul membru185. acordând statului membru un termen pentru îndeplinirea acesteia. cit. evident.3. legitimarea procesuală activă. 226 alin.2. c.Potrivit Tratatului CECO (art. invitându-l. Ea are opţiunea de a se pronunţa asupra validităţii.

Existenţa unor căi legale susceptibile de a angaja jurisdicţiile naţionale nu poate, în nici o privinţă, să prejudicieze exercitarea acestei acţiuni, fiecare dintre acţiunile introduse urmărind scopuri şi având efecte diferite. În această fază pot să survină situaţii în care statul membru înţelege să dea curs măsurilor pe care Comisia le-a avansat în avizul motivat, ca fiind posibile de luat pentru îndeplinirea obligaţiilor de către acest stat. Cu toate acestea, în jurisprudenţă a fost acceptată şi ideea existenţei unui interes material, nu numai a unui interes “în drept”, astfel încât să fie stabilită existenţa unei eventuale responsabilităţi a statului respectiv aflat în culpă, atât faţă de Comunitate, cât şi faţă de alte state membre sau faţă de persoane. În jurisprudenţa Curţii s-a statuat că, în absenţa unor reglementări comunitare, obligaţia statului de a repara prejudiciul cauzat persoanelor urmează să fie adusă la îndeplinire în cadrul naţional al responsabilităţii, cu observaţia că, atât condiţiile de fond, cât şi cele de formă, stabilite prin diverse legislaţii naţionale în materie, nu trebuie să fie mai puţin favorabile decât cele ce privesc reclamaţii asemănătoare de natură internă şi nu trebuie să fie organizate de aşa manieră încât să se facă excesiv de dificilă sau practic imposibilă obţinerea reparaţiunii.
4.1.2.4. Neîndeplinirea obligaţiilor de către statele membre

Statele membre pot să justifice conduita lor evocând diverse cauze, atunci când se desfăşoară o procedură jurisdicţională în materia de faţă. Au fost invocate, spre exemplu186: “- declararea unei rezerve atunci când au acceptat un act al Consiliului, dar s-a argumentat că rezerva este inadmisibilă, ea fiind posibilă doar în tratatele multilaterale; - autonomia statelor, în cazul în care statele rămân suverane în anumite domenii; s-a reţinut că, în exercitarea drepturilor lor suverane, ele nu pot să ia unilateral măsuri interzise de Tratat; - absenţa interesului, când nu s-a cauzat nici un prejudiciu celorlalte state, dar s-a precizat că în cazul respectiv (art. 141 Euratom) nu este implicată o condiţie prealabilă a producerii unui prejudiciu înaintea declanşării procedurii respective; - absenţa culpei; s-a respins această justificare pentru motivul că art. 226 priveşte doar calificarea dreptului şi nu doar vinovăţia sau moralitatea, aplicarea acestuia nefiind dependentă de o dovedire a unei inerţii sau opoziţii din partea statului membru respectiv; - circumstanţe excepţionale prevăzute în Tratat (fostul art. 226 CE, abrogat prin Tratatul de la Amsterdam); - nevaliditatea unei reguli nerespectate; nu s-a admis excepţia de nelegalitate când se contestă validitatea dreptului într-o procedură conform art. 226, precum în cazul deciziilor individuale care ar fi putut să fie contestate în termenul perevăzut pentru contestaţia în anulare; - existenţa unor mijloace locale de soluţionare; s-a statuat că existenţa sau inexistenţa unor căi de soluţionare de către tribunalele locale (mai ales în cazul regiunilor comunitare cu efect direct) nu poate să aibă vreo influenţă asupra exercitării posibilităţilor de soluţionare prevăzute la art. 226, deoarece cele două căi au obiective diferite şi efecte distincte, ele fiind independente una faţă de cealaltă;
186

A se vedea H.G. Schermers, D. Waelbroeck, Judicial protection in the European Communities, 5-th ed., Kluwer Law and Taxation Publishers, Deventer-Boston, 1992, pag. 297-305; J. Boulouis, op. cit., pag. 366-367; G. Nafilan, La position des États membres et les recours en manquements des articles 169 CEE et 141 CEEA, în RTDE nr. II/1977, pag. 225-241; V. Marcu, op. cit., pag. 190; D. Simon, op. cit., pag. 422-426.

133

- fapta altuia: nu poate fi invocată când cel în cauză nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii; dar, când datorită neglijenţei altuia, s-a creat o stare de incertitudine şi neclaritate privind obligaţiile de îndeplinit, ea va putea fi calificată ca susceptibilă de a justifica propria acţiune sau inacţiune; - efectul direct al directivelor: nu exonerează statele membre de obligaţia de implementare a lor prin adoptarea de măsuri naţionale în termenul cuvenit pentru a se satisface scopul directivelor; - organizarea constituţională sau administrativă a fiecărui stat: s-a statuat că un stat este răspunzător pentru neexecutare conform art. 169 (226), indiferent de problema identificării agenţiei naţionale care este real răspunzătoare pentru acea neexecutare, chiar dacă agenţia respectivă este dependentă potrivit dreptului intern187; - prevederi, împrejurări sau practici existente în sistemul juridic al unui stat membru care sunt modificabile după dorinţă de către autorităţi şi cărora li se dă o publicitate corespunzătoare; - faptul că statele membre sunt în curs de transpunere sau implementare a reglementărilor comunitare sau că legislaţia este în stadiu de proiect, de discuţii sau de adoptare, chiar foarte avansat, ori dacă s-au stabilit comitete de redactare a actelor legislative ori s-au dat prin lege împuternicirile necesare pentru a fi luate măsuri de implementare sau aceste măsuri trebuie să parcurgă procedura parlamentară obişnuită ori că ea este în progres, nu este luat în considerare; - dificultăţile transpunerii reglementărilor comunitare sau complexitatea subiectului ori întâmpinarea unor probleme procedurale sau legale nu pot fi reţinute; - s-a respins argumentul că întârzierea în transpunerea directivei nu stânjeneşte comerţul intracomunitar, precum şi cererea pentru oprirea procedurilor până la adoptarea reglementărilor de implementare; - obiecţiile sindicatelor privitoare la o directivă determinată nu pot constitui o apărare valabilă pentru netranspunerea ei”.
4.1.2.5. Executarea hotărârii Curţii de justiţie

Dacă un stat membru a adoptat acte în legătură cu care Comisia a solicitat intervenţia Curţii, conform art. 226, Curtea nu va putea să anuleze actele respective, întrucât aceasta ar constitui o ingerinţă în activitatea jurisdicţională internă, incompatibilă cu dispoziţiile Tratatelor. Ea poate numai să constate o neîndeplinire a obligaţiilor de către statul respectiv, cu consecinţa că aceasta trebuie să ia măsurile pe care le comportă, conform art. 228 alin. 1 CE, executarea hotărârii Curţii, spre a se înlătura această abatere (hotărârea Curţii având un caracter declarativ). Textul legal nu prevede un termen în care hotărârea Curţii trebuie să fie executată. Totuşi, în practică s-a stabilit că, avându-se în vedere interesul în imediata şi uniforma aplicare a dreptului comunitar, este de domeniul evidenţei că procesul de aducere la îndeplinire a unei hotărâri trebuie să fie iniţiat de îndată şi terminat cât mai curând posibil. Atunci când Curtea admite că statul membru în cauză nu s-a conformat hotărârii sale, ea poate să-i aplice sancţiunea plăţii unei sume forfetare sau a unei sume cu caracter cominatoriu (art. 228 par. 2 partea a treia). Aşadar, Curtea nu este obligată să aplice sancţiunile ce i-au fost înfăţişate de Comisie sau în cuantumul propus de aceasta. 4.2. Alte cazuri de control
4.2.1. Acţiunea în răspundere (în daune) – art. 288 alin. 2 CE
187

P.J. Kapteyn, P. ver Loren van Themaat, op. cit., pag. 280; D. Simon, op. cit., pag. 275-276.

134

4.2.1.1. Legitimare procesuală

În general nu există restricţii privind posibilitatea oricărei persoane fizice sau juridice de a introduce acţiuni în daune de natura celor prevăzute la art. 215 (288) alin. 2 şi 3. Partea contra căreia se introduce acţiunea – legitimarea procesuală pasivă – a fost considerată a fi Comunitatea aşa cum este ea reprezentată de către instituţia acuzată a fi comis actul culpabil, şi nu comunitatea ca un întreg, aceasta în pofida faptului că numai Comunitatea, nu şi instituţiile sale, are capacitate juridică.
4.2.1.2. Acţiunea în răspundere şi condiţiile răspunderii Comunităţilor

Pentru a exista răspunderea Comunităţilor, Curtea de justiţie a stabilit că, având în vedere principiile evocate, trebuie să fie întrunite şi dovedite de către partea interesată următoarele elemente: - existenţa unui act culpabil al Comunităţii; - producerea unei daune; - o legătură cauzală între aceste elemente. a. Existenţa unui act culpabil Acest element poate privi188: - abuzul de putere dispreţuit în mod manifest şi grav, mergând până la arbitrar; - neexecutarea obligaţiilor de către Comunităţi; - organizarea necorespunzătoare a administraţiei Comunităţilor şi lipsa de supraveghere a organismelor, lipsa diligenţei manifeste; - informare greşită; - rezilierea ilegală a contractelor de angajare a personalului Comunităţilor şi insuficienta protecţie a membrilor acestuia; - încălcarea unor reguli interne; - încălcarea unor norme superioare de drept; - nerespectarea obligaţiei de confidenţialitate. Acţiunea în despăgubire nu urmăreşte anularea unei anumite măsuri comunitare, ci numai repararea daunelor cauzate prin acţiunea sau inacţiunea comunitară, constând, deci, într-un act sau o omisiune culpabilă. Ea are efecte numai inter paters şi fără a duce la desfiinţarea actului cu efect retroactiv. În cazul principiului răspunderii comunitare pentru un act legal, recunoscut în dreptul comunitar, s-a admis că o atare răspundere poate să existe numai dacă dauna pretinsă, fiind socotită a constitui o “vătămare care subzistă încă” afectează o sferă determinată de operatori economici într-un mod disproporţionat în comparaţie cu alţii (prejudiciu special) şi depăşeşte limitele riscurilor economice inerente în activitatea din sectorul în cauză (prejudiciu neobişnuit), fără ca măsura legislativă care a dat naştere daunei pretinse să fie justificată printr-un interes general. Daunele cauzate de instituţiile naţionale nu sunt, în principiu, susceptibile de a pune în cauză responsabilitatea instituţiilor comunitare, organele comunitare de jurisdicţie fiind competente să
188

H.G. Schermers, D. Waelbroeck, op. cit., pag. 330-334; J.F. Couzinet, Le renvoi en apreciation de validité devant la Cour de justice des Communautés européennes, în RTDE nr. 4/1976, pag. 785-815; D. Simon, op. cit., pag. 404-405; W. Cairns, op cit., pag. 121.

135

Curtea a considerat că prin hotărârea sa a reparat orice prejudicire care ar fi putut fi provocată poziţiei profesionale a reclamantului şi nu a acordat nici o daună190. iar art. orice prejudiciu cauzat de instituţiile Comunităţii sau de agenţii ei. 2 CE. i-ar fi permis solicitantului să stabilească mai uşor relaţiile comerciale189. Simon.2. art. 235 şi 288 CE. P. 40 CECO. prin intermediul superiorilor direcţi. Printr-o acţiune în daune se poate pretinde.soluţioneze. cauzele privind repararea daunelor provocate de instituţiile comunitare sau de agenţii acestora. cit.J. În alte situaţii. ver Loren van Themaat. acţionând în exerciţiul funcţiunilor sale. ce înseamnă “prejudiciu indirect”: dauna cauzată printr-o tergiversare a examinării unei cereri de cartel de către Înalta Autoritate.. 40 CECO. conform art. priveşte prejudiciile cauzate de orice act sau omisiune din partea Comunităţii. 40 alin. respingerea unei acţiuni în răspunderea necontractuală contra Comunităţii nu se opune introducerii unei acţiuni contra autorităţilor naţionale acţionând chiar în cadru comunitar. cu avizarea autorităţii de numire. 189 190 A se vedea D. reprezentând cuantumul şi cauzele care l-au provocat. dar fondată pe o cauză diferită. c.). Procedura unei daune Într-o acţiune în răspundere delictuală reclamantul trebuie să afirme realitatea unui prejudiciu. Prejudiciul care urmează a fi luat în considerare pentru acordarea despăgubirii cuprinde atât pierderea efectivă – damnum emergens – cât şi beneficiul nerealizat – lucrum cessans. A se vedea P. op. la rândul ei. Funcţionarii publici comunitari pot să facă sesizarea organelor jurisdicţionale competente. aspecte controversate. de regulă. Legătura cauzală între actul comunitar culpabil şi daună Între actul culpabil şi prejudiciile suferite trebuie să existe o legătură cauzală care să facă posibilă acordarea despăgubirilor. Caracterul său direct rezultă din chiar modul de redactare a art. Caracterul special al prejudiciului rezultă din prevederile art.2. 228 alin. şi repararea daunelor morale. Caracterul îndepărtat şi speculativ al legăturii cauzale este factorul care limitează şansele reclamantului de a reuşi în pretenţii. Acţiuni introduse de funcţionarii publici comunitari În categoria funcţionarilor publici comunitari care pot să introducă acţiuni la organele comunitare de jurisdicţie sunt incluşi atât oficialii Comunităţilor. 34 alin. 151 şi 153 Euratom şi art. 359-361. aceasta în scopul reglementării amiabile a litigiilor. Acest element nu suscită. 228 CE şi art.. Kapteyn. op. de asemenea. Uneori s-au acordat numai simbolic daune morale spre a se oferi părţii o satisfacţie corespunzătoare. cât şi alţi funcţionari. Necesitatea ei este impusă chiar de reglementările legale: art.. pag. Curtea de justiţie a definit.. 409. 136 . 4. cit. cerere pe care dacă ar fi respins-o mai devreme. Prejudiciul trebuie să fie direct. pag. 1 şi 2 CECO. în caz contrar fiind posibilă declararea inadmisibilităţii acţiunii. cert şi special. Un prejudiciu este cert atunci când are o existenţă neîndoielnică şi întinderea sa poate fi stabilită. b. 1 CECO (dacă un prejudiciu direct şi special este suferit de o întreprindere sau de un grup de întreprinderi. Cu toate acestea.

Acţiunea în cauză are natura unei acţiuni în anulare, cu toate consecinţele privind aplicarea regulilor controlului judecătoresc în asemenea cazuri. Curtea sesizată are competenţă nelimitată numai în litigiile cu caracter financiar, putând să modifice cuantumul sumelor stabilite în deciziile contestate. Funcţionarii pot, de asemenea, să acţioneze contra oricărui act care îi afectează, chiar dacă el a fost adresat altor persoane, de exemplu cele care au fost numite sau promovate. Esenţial, însă, este ca acei funcţionari să acţioneze în propriul interes concret191.
4.2.3. Acţiunea contra sancţiunilor pecuniare

Comisia are dreptul de a impune sancţiuni pecuniare pentru încălcarea dreptului comunitar, adoptând în acest scop decizii care pot fi contestate în justiţia comunitară. Potrivit Tratatului CECO, acest drept de a impune sancţiuni pecuniare revine Comisiei prin chiar dispoziţiile sale specifice prevăzute în anumite texte (de exemplu art. 47 alin. 3, art. 64 alin. 5, art. 68 alin. 6). În sistemul Tratatului CE acest drept este acordat Comisiei de către Consiliu prin regulamentele adoptate în diverse materii, dar în special în materie de concurenţă. În conformitate cu aceste reglementări, Curtea de justiţie are competenţa nelimitată în cazul acţiunilor privind sancţiunile pecuniare, ea putând să anuleze, să mărească sau să micşoreze sancţiunile aplicate, fapt care evidenţiază deosebirea sa esenţială de acţiunea în anulare. Ea nu se mărgineşte doar la a cerceta dacă faptele sunt corecte sau cum au fost ele apreciate, ci poate să exprime un nou punct de vedere care îl poate înlocui pe cel al Comisiei192, asigurându-se astfel şi un rol preventiv al sancţiunilor pecuniare în procesul aplicării dreptului comunitar. În exercitarea competenţei sale nelimitate, Curtea este îndrituită să evalueze pentru sine însăşi împrejurările cauzei şi natura încălcării în discuţie, în scopul de a determina cuantumul amenzii, astfel încât acesta poate fi stabilit la un nivel mai mic decât cel fixat de Comisie, dacă unele fapte nu sunt dovedite.
4.2.4. Arbitrajul

Curtea de justiţie are competenţa, conform art. 238 Ce, art. 153 Euratom şi art. 42 CECO, de a soluţiona acele litigii care îi sunt încredinţate spre rezolvare ca urmare a unei clauze de arbitraj (compromisorie) cuprinsă într-un contract încheiat de sau pe socoteala Comunităţilor, indiferent că acest contract este cârmuit de dreptul public sau privat. Curtea de justiţie este competentă să soluţioneze, de asemenea, orice litigiu între statele membre care priveşte obiectul Tratatului, dacă litigiul îi este astfel supus potrivit unui acord special între părţi (art. 239). Dispoziţia este aplicabilă în cazurile care exced prevederile art. 227. IV. Procedura judecătorească 4.1. Procedura în faţa Curţii de primă instanţă (tribunalul) Regulile de bază privind procedura în faţa Curţii de primă instanţă sunt cârmuite de Titlul III din Statutul Curţii de justiţie, în măsura în care poate fi necesar, sunt stabilite în Regulile sale de procedură dispoziţii suplimentare şi mai detaliate (art. 53 din Statut). Aceste Reguli pot să deroge de la
191 192

A se vedea P.J. Kapteyn, P. ver Loren van Themaat, op. cit., pag. 245-246. A se vedea P.J. Kapteyn, P. ver Loren van Themaat, op. cit., pag. 574.

137

cel de-al patrulea paragraf din art. 40 (despre limitarea unei cereri de intervenţie) şi de la art. 41 (luarea unei decizii în absenţă) în scopul de a se ţine seama de trăsăturile specifice ale litigiului în domeniul proprietăţii intelectuale. Regulile de procedură ale Curţii de primă instanţă (Tribunalul) sunt aproape identice în formă şi conţinut cu cele ale Curţii de justiţie. În cazul în care Curtea de primă instanţă consideră că nu are competenţa de a supune dezbaterii şi a hotărî asupra unei acţiuni în privinţa căreia este competentă Curtea de justiţie, ea va îndrepta acea acţiune la această Curte. În mod asemănător, când Curtea de justiţie apreciază că o acţiune este de competenţa Curţii de primă instanţă, ea va trimite acea acţiune Curţii de primă instanţă, după care această Curte nu va putea să-şi decline competenţa. În legătură cu formele speciale de procedură, Curtea de primă instanţă poate să rezolve numai cazurile privind suspendarea acţiunii unei măsuri adoptate de o instituţie ori a executării şi alte măsuri provizorii, chestiunile prealabile, intervenţia, luarea unei hotărâri în absenţă şi anularea ei, proceduri excepţionale de reexaminare – procedura terţului (terţa opoziţie), revizuirea şi interpretarea deciziilor, această din urmă procedură fiind, deci, clasificată, în situaţia de faţă, ca o procedură excepţională de reexaminare, în comparaţie cu situaţia prezentată în ce priveşte Curtea de justiţie. 4.2. Procedura în faţa Curţii de justiţie de la Luxemburg În conformitate cu dispoziţiile art. 225 par. 1 CE, deciziile pronunţate de Curtea de primă instanţă în cazurile avute în vedere în art. 230, 232, 235, 236 şi 238, precum şi în cazul altor categorii de acţiuni care pot fi prevăzute în statutul Curţii de justiţie, pot să facă obiectul unui recurs la Curtea de justiţie, limitat la probleme de drept, potrivit condiţiilor şi în limitele stabilite în Statut. Dreptul de recurs fiind limitat, aşadar, numai la chestiunile de drept, se poate afirma că, per a contrario, Curtea nu are a se pronunţa asupra problemelor de fapt. Prin Tratatul de la Nisa a fost inclus în Tratatul CE un nou articol (225 A) al cărui par. 3 prevede că deciziile camerelor jurisdicţionale pot să facă obiectul unui recurs limitat la problemele de drept sau, când decizia de constituire a camerei prevede acest lucru, al unui drept de apel purtând şi asupra problemelor de fapt, la Curtea de primă instanţă. Recursul poate fi introdus contra deciziilor finale (prin care s-a soluţionat, deci, litigiul) ale Curţii de primă instanţă şi deciziilor acesteia care sancţionează litigiile pe fond numai parţial ori un incident de procedură privind o excepţie de necompetenţă sau de inadmisibilitate193. Aşa cum s-a arătat, recursul va fi limitat numai la chestiuni de drept. Ca urmare, vor putea fi invocate numai motive de nelegalitate: 1. necompetenţa curţii de primă instanţă; 2. nerespectarea procedurii în faţa ei, prejudiciind interesele recurentului; 3. încălcarea dreptului comunitar de către această Curte. Recursul se va întemeia luându-se în considerare numai motive legate de mărimea cheltuielilor de judecată sau relative la partea obligată să plătească. Obiectul acţiunii la Curtea de primă instanţă nu poate fi schimbat în recurs. Procedura în recurs constă, potrivit art. 59 din Statutul Curţii de justiţie, într-o fază scrisă şi întro fază orală, aceasta din urmă putând să fie eliminată de către Curte după depunerea actelor procedurale conform art. 115 par. 1 şi art. 117 par. 1 şi 2 din Regulile de procedură ale Curţii de justiţie; ea include şi un raport al judecătorului-raportor şi după ascultarea avocatului general, dacă nici una din părţi nu supune o cerere care precizează motivele pentru care ea doreşte să fie ascultată.
193

Statutul Curţii de justiţie, art. 57 alin. 1.

138

Dacă recursul este întemeiat, Curtea va casa decizia Curţii de primă instanţă şi, dacă stadiul procedurii permite, poate să procedeze ea însăşi la judecată, pronunţând decizia finală în materie, ori poate trimite cauza Curţii de primă instanţă pentru a decide, dar această Curte va fi ţinută de decizia Curţii de justiţie privind chestiunile de drept194.

SECŢIUNEA A II-A INSTITUŢIILE COMUNITARE CONSULTATIVE 1. Curtea de conturi 1.1. Componenţă Curtea de conturi a dobândit prin Tratatul de la Maastricht un statut echivalent celui instituit pentru celelalte patru instituţii comunitare principale195. În compunerea Curţii de conturi fiecare stat membru este reprezentat de un cetăţean al său. Membrii săi, potrivit art. 247, sunt aleşi dintre personalităţile care fac sau au făcut parte în ţările lor respective din instituţiile de control extern sau posedă o calificare specială pentru această funcţie. Membrii Curţii sunt numiţi pentru 6 ani de către Consiliu, care, statuând cu majoritate calificată, după consultarea Parlamentului european, adoptă lista membrilor întocmită în conformitate cu propunerile făcute de fiecare stat membru. 1.2. Competenţă Curtea de conturi asigură controlul conturilor (art. 246). Ea este competentă să verifice conturile totalităţii veniturilor şi cheltuielilor Comunităţii, precum şi ale oricărui organism creat de Comunitate, în măsura în care actul constitutiv nu exclude această verificare (art. 248). În îndeplinirea atribuţiilor sale, Curtea verifică legalitatea şi regularitatea veniturilor şi cheltuielilor şi certifică buna gestiune financiară, semnalând, în special, orice neregularitate. Curtea de conturi întocmeşte un raport anual după încheierea fiecărui exerciţiu financiar, fiind transmis celorlalte instituţii comunitare şi publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţii europene, însoţit de răspunsuri ale acestor instituţii la observaţiile Curţii. În sfârşit, Curtea va asista Parlamentul şi Consiliul în exercitarea funcţiilor de control al execuţiei bugetare. 2. Alte organisme comunitare 2.1. Banca europeană de investiţii
194 195

Statutul Curţii de justiţie, art. 61. A se vedea şi J. Cloos, G. Reinesch, D. Vignes, J. Weyland, op. cit., pag.

439-442.

139

fermierilor. compus din miniştrii delegaţi de statele membre. Vignes. Vignes şi J. Cairns. Montchretien.000 milioane EURO. în care una dintre aceste două instituţii consideră oportun (de exemplu. având un rol consultativ. 2. cit. Boulouis. 416-418. 5-e édition. Comitetul economic şi social Acest Comitet asistă. meşteşugarilor. 140 . precum şi o prezentare a deliberărilor fiind transmise Consiliului şi Comisiei . Comitetul poate emite un aviz şi din proprie iniţiativă.. 149 par. op.4. Ea are personalitate juridică. art. G. În îndeplinirea sarcinilor sale. 4. Cloos. 8 CECO) funcţionează pe lângă Comisie. care reprezintă în mod egal producătorii. ea este obligată să solicite consultarea. lucrătorii şi cumpărătorii (consumatorii). 5. Consiliul şi Comisia.. 196 197 A se vedea şi J. Comitetul regiunilor este consultat de Consiliu şi de Comisie în cazurile prevăzute în Tratat şi în toate celelalte cazuri. D. Droit institutionnel de l’Union européenne. El cuprinde reprezentanţii colectivităţilor regionale şi locale care sunt. 151 par. potrivit art. cit. La data de 5 iunie 1998 Consiliul guvernatorilor a decis creşterea capitalului Băncii la 100. Numărul membrilor este fixat în funcţie de ponderea populaţiilor statelor membre. Ea este condusă de Consiliul guvernatorilor. pag. de asemenea. muncitorilor. pag. 2. potrivit principiului simetriei. avizul. Reinesch. 2. consumatorilor şi ai interesului general. art. 2 CE197.acestea fiind. de a contribui. Ei sunt numiţi de Consiliu. G.2. dar nu mai mult de 108. 408-413. în special reprezentanţi ai producătorilor. Weiland. transportatorilor.3. la dezvoltarea echilibrată şi fără obstacole a pieţei comune în interesul Comunităţii. dacă va considera acest lucru necesar. A se vedea J. subscris de Statele membre în proporţiile stabilite prin Protocolul (A) privind Statutul Băncii. Cloos. făcând apel la pieţele de capitaluri şi la resursele proprii. 40-41. astfel cum a fost modificat la 1 ianuarie 1995. cu un rol consultativ196. în special care privesc cooperarea transfrontieră. art. Paris. instituţiile beneficiare. fie titularii unui mandat electoral în cadrul acestora. 263 CE) a fost înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht. art. J. cit. 156. potrivit art. dar dacă acest lucru este expres prevăzut în Tratatul CECO. Comitetul regiunilor Comitetul regiunilor (art. 7 par. pag. Weyland. op. El poate fi consultat şi de Parlamentul european. profesiilor liberale.Această Bancă este înfiinţată potrivit art. în mod normal. 9 (Titlul IV din Partea a treia – în reglementarea anterioară Tratatului de la Maastricht) şi acţionează în limitele ce-i sunt conferite prin Tratat şi prin statutele prevăzute în Protocolul anexă la Tratat. Banca de investiţii are sarcina. Reinesch. 161). 7 par. reprezentanţi ai diverselor componente economice şi sociale ale societăţii civile organizate. fiind compus din cel puţin 84 de membri. Banca facilitează finanţarea programelor de investiţii în legătură strânsă cu intervenţiile fondurilor structurale şi ale altor instrumente financiare ale Comunităţii. 1995. comercianţilor. El este format din 222 de membri. plus comercianţii. Comitetul consultativ al CECO Acest Comitet (art. op. J. W. D. pag. fie sunt răspunzători politic faţă de o adunare aleasă. 2 şi art. 267. Membrii Băncii sunt statele membre. 150.. Comitetul are un rol consultativ pentru Comisie în toate cazurile în care aceasta consideră necesar.

Obligaţia Consiliului de a consulta Comitetul – s-a statuat de către tribunal (Curtea de primă instanţă) – trebuie să privească opţiunile pe care intenţionează să le facă asupra bazei propunerilor naţionale şi nu asupra acestor propuneri înseşi. 149 par. În celelalte cazuri consultarea va avea loc numai dacă cele două instituţii comunitare vor considera oportun. art. 150 par. spre exemplu. aceasta în funcţie de materia şi de importanţa problemei în discuţia lor.1. 4. 156 CE. art. CAPITOLUL II INSTRUMENTELE JURIDICE COMUNITARE ŞI SISTEMUL DECIZIONAL SECŢIUNEA I INSTRUMENTELE JURIDICE COMUNITARE 1. Regulamentele 141 . 4. art. Actele instituţiilor juridice comunitare 1. desigur. etc.Comitetul este obligatoriu consultat de către Consiliu sau Comisie în cazurile expres prevăzute. art. 94. 93. art.

190 (253) din Tratat. Dalloz. un act legislativ de ratificare. 142 . Paris. şi în cazul deciziilor şi directivelor. persoane fizice şi juridice şi statele membre. 200 A se vedea D. ci şi întreprinderile. 1999. să fie direct aplicabil în fiecare stat membru. art. Droit communautaire matériel. cit. b. Droit social international et européen. 166. această trăsătură fiind dată de faptul că.. L. Paris. Comitetului economic şi social. În absenţa acestei precizări. 66. Lyon-Caen. neindividualizat. 202. Pierre Rodière. fiind creatoare de drepturi subiective în beneficiul particularilor198. Curtea a precizat că “în special atunci când autorităţile comunitare. lăsându-se autorităţilor naţionale competenţa alegerii formelor şi mijloacelor de aplicare a lor. “. Simon. În sfârşit. 14 alin. Regulamentele nu sunt aplicabile unor destinatari limitaţi. 199 A se vedea W. în baza Tratatului. cit.. 3 CECO. potrivit art. Regulamentele se pot clasifica în regulamente de bază şi regulamente de executare. fapt care le deosebeşte de directive. Aplicabilitatea directă înseamnă că nu este necesară vreo acţiune legislativă formală din partea statelor membre pentru ca ele să intre în vigoare. Lyon-Caen. regulamentului de bază faţă de care trebuie să fie conforme. Această distincţie. să fie obligatorii în toate elementele lor. un regulament trebuie să întrunească trei caracteristici: a. prin directivă. pag. 1991. 2 CE şi art. pag. aşa cum s-a arătat în practică. după caz) şi îndeplinirea procedurilor formale prevăzute pentru adoptarea actului în cauză (cine a avut iniţiativa sau propunerea legislativă. 198 G. 189 (249). avizele care trebuie să fie obţinute (din partea Parlamentului. Regulamentele obligă nu numai statele. Regulamentele se publică obligatoriu în Jurnalul oficial al Comunităţilor europene. Comitetul regiunilor etc. desemnaţi sau identificabili.. ele intră în vigoare în a douăzecea zi de la data acelei publicări. a fost integrat în sistemele lor juridice”199.. 161 alin. un regulament trebuie să indice temeiul legal al adoptării sale.J. Data intrării lor în vigoare este menţionată în chiar textul lor.. efectul util al acestui act ar fi diminuat dacă persoanele ar fi împiedicate să invoce în faţa tribunalelor naţionale şi dacă acestea din urmă ar fi împiedicate să o ia în considerare ca element de drept comunitar”. 3 Euratom şi art. pag.2. op. din punct de vedere al interpretării şi validităţii. op. statele au adoptat un anumit sistem juridic care.. A. Directivele Directivele au forţă obligatorie pentru fiecare stat membru căruia i se adresează numai în ce priveşte rezultatul de atins. Regulamentele de executare pot fi adoptate de către Consiliu sau de către Comisie. să fie de aplicabilitate generală. Posibilitatea de a invoca o obligaţie impusă prin directivă nu poate fi exclusă în ce priveşte persoanele. consultarea altor organisme). În privinţa condiţiilor de fond. Montchrestie. ci unor categorii înfăţişate abstract şi în ansamblul lor. 249 alin. având în vedere efectul obligatoriu atribuit directivelor. c. 1. 1999. 249 alin. Louis Dubois şi Claude Bluman. Aceste condiţii sunt cerute. Cairns. 3 CE. nici nu pot fi adoptate măsuri prin care să le modifice domeniul lor de aplicare sau formulate dispoziţii suplimentare. deşi neprevăzută de art. întrucât acestea sunt obligatorii pentru state numai în ce priveşte rezultatul de obţinut.D. neimpunându-se de exemplu. în preambulul său mai trebuie avută în vedere şi o motivare în fapt şi în drept pentru hotărârile luate. şi ele sunt subordonate. 161 Euratom. a fost introdusă prin practica instituţiilor şi confirmată de Curte200. Droit social de l’Union Européenne. ceea ce presupune caracterul nedeterminat. al situaţiilor la care se aplică şi al efectelor produse sub raportul subiectelor juridice cărora li se adresează.Aşa cum este prevăzut în art. au impus statelor membre obligaţia de a urma o anumită conduită.G. potrivit art. cu abilitarea dată de acesta.

tinzând să îngrădească în anumite domenii autoritatea statelor în materie de reglementare juridică prin stabilirea în sarcina lor a unor obligaţii de a face. În principiu. deci. art. 202 A se vedea şi J. 201 A se vedea G. Formele şi metodele alese de către state trebuie să ducă la aplicarea directivei astfel încât prevederile din legislaţia naţională care urmează să fie modificate şi (sau) adaptate să asigure certitudinea şi eficienţa juridică în sensul garantării forţei lor obligatorii. numai acestora le pot fi impuse obligaţii. nu pot fi considerate ca o îndeplinire corespunzătoare a obligaţiei ce incumbă statelor membre. 40. 77/249 din 29 martie 1977 a Consiliului privind facilitarea exercitării efective de către avocaţi a libertăţii de a furniza servicii. deoarece. Boulouis. ipoteză în care această calitate constituie o garanţie minimală. M. de exemplu. ca atare. rezultatul prevăzut de directivă să comporte atribuirea de drepturi în beneficiul persoanelor. conţinutul acestor drepturi să fie identificabil pe baza dispoziţiei directivei. Dalloz. op. în termenele stabilite sau nu a implementat-o corect. 189 (249) alin. Un stat membru care nu a adoptat măsurile de implementare pretinse de directivă. această problemă nu se pune. în cazul Directivei nr. (Este cazul directivelor pe care Consiliul le adoptă în materia liberei circulaţii a lucrătorilor – art. pag. Chevalier. Raţiunea pentru care o persoană poate să invoce prevederile unei directive înaintea unui tribunal naţional constă în faptul că obligaţiile ce se nasc potrivit acelei directive privesc toate autorităţile statelor membre. Directivele nu pot fi invocate în raporturile dintre particulari. part. existenţa unei legături cauzale între încălcarea obligaţiei ce incumbă statului şi daunele suferite de persoana lezată. 3. 253. 44 par. pag. Directivele sunt destinate să promoveze armonizarea sau coordonarea legislaţiilor naţionale. de către autorităţile naţionale şi cărora nu li se dă publicitatea adecvată. după dorinţă. (Tone 1). Boulouis. 2. În cazul în care o directivă nu este transpusă în legislaţia naţională de către un stat membru. există măsuri naţionale de aplicare. cit. de vreme ce statul destinatar a satisfăcut obligaţia sa de transpunere. În legătură cu aplicabilitatea directă a unei directive201 s-a afirmat că. ci de conformitate a dreptului naţional cu dreptul comunitar202. 1991. J. 3 CE. 2). nu poate invoca împotriva persoanelor propria neîndeplinire a obligaţiei pe care o presupune directiva. rezultatul “de atins”. efectul lor fiind. prin ipoteză. Simplele practici administrative. persoanele vătămate prin faptul netranspunerii pot să permită repararea daunelor încercate.Directivele se adresează numai statelor membre şi. în privinţa căruia directiva este obligatorie. Arr (I) – Grands arrêts de la Court de justice des Communautes européennes. statul în cauză având obligaţia de despăgubire potrivit criteriilor stabilite în dreptul său intern în măsura în care sunt întrunite trei condiţii: 1. Aşa. ci numai contra unui stat membru căruia îi sunt adresate. a unor restricţii sau a unor interdicţii. statele membre urmau să ia măsurile necesare spre a aduce la îndeplinire Directiva într-un anumit termen (doi ani) de la notificarea ei şi trebuia să comunice Comisiei textele principalelor prevederi ale legislaţiilor naţionale pe care ele le vor adopta în domeniul avut în vedere. care şi prin natura lor sunt modificabile. iar problema de a şti dacă aceste măsuri constituie sau nu o aplicare corectă nu este o chestiune de aplicare directă. 143 . Această aplicabilitate directă nu este de interes decât atunci când directiva nu a fost transpusă în termenele prescrise. conform art. 1. 46-48.. ele neputând să impună obligaţii persoanelor. 47 par. limitat. face necesară modificarea legislaţiilor naţionale sau adoptarea de prevederi legale în domeniile ce fac obiectul ei. J.

art. Recomandările şi avizele Aceste categorii de acte nu au forţă obligatorie. Procedura de adoptare 203 204 A se vedea şi W. lipsit de justificare legală. pag. 211. care au o natură cvasijudiciară. nici pentru autorul. Motivarea şi procedura de adoptare a actelor comunitare 2. 51. motivele reale ale deciziei şi.1.4. 249 alin.1. Ele sunt instrumente de orientare. 2 CECO. Motivarea Regulamentele. invitând pe destinatar să adopte o linie de conduită determinată204. Cairns. 14 alin. total sau parţial. destinatarul măsurii nu este în situaţia de a aprecia. Deciziile nu cuprind reguli generale care să fie valabile erga omens. 4 Euratom şi art. nici pentru destinatarul lor.3. Cu deosebire în materie de concurenţă. directivele şi deciziile adoptate de Parlamentul european şi de Consiliu. Acestea ar putea constitui o încălcare a art. În enunţarea motivelor nu trebuie să existe contradicţii. Arr (I). ele neavând o adevărată autonomie juridică. Deciziile Deciziile sunt obligatorii în întregul lor pentru cei cărora li se adresează conform art. este. atunci când instituţia care a adoptat actul în discuţie nu a ales temeiul juridic corespunzător. care sunt pur de executare. Acestea nu se adresează unor subiecte exterioare. cele relative la concurenţă. fapt care a generat încălcarea unor prerogative ale unei alte instituţii comunitare în procesul de luare a deciziilor. 1. ca şi actele adoptate de Consiliu sau de Comisie trebuie să fie motivate în conformitate cu art. dispozitivul acesteia. potrivit art. 68. în tot sau în parte. spre exemplu. D Simon. 144 . precum statele. argumentele respective trebuind să aibă un caracter decisiv şi să fie clar formulate. 2.. ca urmare. Ele sunt numai acte administrative. 249 alin. pag. În sfera avizelor nu intră acele avize care se încadrează în procedura de adoptare a unor acte comunitare obligatorii. pag. 253. urmare a contradicţiilor. 253 CE. cit.. se impune o prezentare în preambulul sau în expunerea de motive a actului în cauză. 4 CE. adoptate cu deosebire în contextul politicilor comunitare şi în materie de numire şi promovare a funcţionarilor203. persoanele fizice sau juridice205. op.2. Se poate distinge între deciziile declarative. individuale. organele comunitare de justiţie au pronunţat o multitudine de decizii raportate la motivarea actelor comunitare care îi afectează pe destinatarii lor. ele nu pot fi contestate în justiţie. op. 2. 205 A se vedea G. a raţiunilor de fapt şi de drept care îl întemeiază în funcţie de natura măsurilor ce sunt preconizate şi de împrejurările în care hotărârile vor fi luate. În ce priveşte motivarea legală. astfel încât să afecteze validitatea măsurii în cauză dacă se stabileşte că. un act comunitar poate fi anulat. Neconţinând reguli susceptibile de a fi aplicate obligatoriu. ultim CE. cit. prin care dreptul comunitar este aplicat. nu au caracter normativ. Ca atare. 161 alin. şi deciziile administrative.

2. procedura tradiţională. Cairns. procedura de consultare. alte organisme precum Consiliul economic şi social şi Comitetul regiunilor au o funcţie consultativă. care se aplică încă în cazul PCC (Politica Comercială Comună). Comisia face propuneri. ca regulă generală: a. . adevăratul organism legislativ comunitar). CM le adoptă). în procesul legislativ sunt implicate mai multe instituţii şi alte organisme comunitare potrivit unei specializări riguros reglementată206. . care decide.decizii în domeniul pilonului 2 şi pilonului 3. Parlamentul are un rol care variază potrivit cu procedura legislativă adoptată şi care poate să meargă de la simpla consultare la un drept de veto. 3. Parlamentul European şi-a crescut progresiv puterea (primând şi un rol. . c.Există mai multe tipuri de proceduri de luare a deciziilor. adică decizii stabilind un cadru pentru dezvoltarea politicilor Uniunii Europene. cit. alături de Consiliul Miniştrilor.decizii privind conţinutul Tratatelor. distingându-se între: 1. ca în cadrul unei guvernări naţionale: Comisia trimite propuneri CM. le transmite CM. 206 A se vedea în acest sens W. Consultarea Este procedura originală. . .decizii bugetare şi . În funcţie de tipul de decizii pe care procedurile respective le guvernează. după ce obţine avizul Parlamentului European. procedura de codecizie. Consiliul este organul care are decizia finală. op.decizii de direcţie generală. Comisia are drept de iniţiativă legislativă şi va propune legislaţia.. există patru proceduri decizionale în cadrul instituţiilor comunitare: A. 5. 4. 145 . B.decizii de politică comercială comună (comerţ exterior). pag. cu excepţia cazului când el va putea fi neutralizat prin implicarea Parlamentului (în cazul procedurii de codecizie).decizii administrative.decizii legislative. SECŢIUNEA A II-A SISTEMUL DECIZIONAL AL INSTITUŢIILOR EUROPENE Modul de decizie a evoluat considerabil faţă de situaţia iniţială a Tratatului de la Roma (care stipula p separare simplă a puterilor. procedura de aviz conform. Asentimentul Presupune acordul PE (Parlamentului European) în următoarele cazuri: . categoriile de proceduri sunt cele care duc la: . Diviziunea aceasta este reflectată în procedurile legislative. d. legislativ la nivel comunitar. procedura de conciliere (variantă a procedurii de consultare). Parlamentul se pronunţă asupra acestora. Astfel. În prezent. 49-55. În general. b.drepturile cetăţenilor.

ceea ce conferă PE o pondere mai mare în sistemul decizional al UE.funcţionarea Băncii Centrale Europene. termen 3 luni) propune amendamente respinge propunerea adoptă poziţie comună (simpla majoritate) termen: o lună termen: 3 luni CONSILIUL (a doua dezbatere) poate adopta actul (prin unanimitate) sau actul este respins definitiv CONSILIUL (a doua dezbatere) adoptă actul în conformitate cu poziţia comună COMISIA .. .acordurile de asociere. . prin simpla majoritate) CONSILIUL (poziţie comună. Asentimentul subînţelege dreptul de veto al Parlamentului European (introdus prin Tratatul de la Maastricht). . Cooperarea Este o formă mai complicată de relaţii între Comisie-Parlament-Consiliu. .Fondurile structurale.reexaminează propunerea proprie în lumina opiniei Consiliului şi a amendamentului PE . prin majoritate calificată) PE (al doilea aviz. C.poate include unele amendamente ale PE propunerea revizuită CONSILIUL (a doua dezbatere) termen: 3 luni nu reacţionează adoptă propunerea revizuită de Comisie amendează propunerea Comisiei adoptă propunerea revizuită şi amendamentele PE respinse de Comisie 146 .Statutul SEBC (Sistemul European al Băncilor Centrale). Se bazează pe următorul algoritm: COMISIA CONSILIUL Solicită avizul PE PE (primul aviz.Procedura electronică a PE.

în condiţiile în care numărul ţărilor membre se va dubla în aproximativ 10 ani. Co-decizia între Consiliu şi PE are următorul circuit decizional: COMISIA PE (prima dezbatere.D. Aşadar. unanimitate dacă Comisia nu acceptă amendamentele PE) termen: 6 săptămâni Adoptarea actului dacă PE şi Consiliul sunt de acord Sistemul de decizie din cadrul instituţiilor europene a fost revizuit de Consiliul European de la Nisa (7-10 decembrie 2000). se adoptă ca atare sau se adoptă doar o poziţie comună CONSILIUL (prima dezbatere) adoptă poziţia comună (simpla majoritate) sau nu reacţionează. aviz) PE (a doua dezbatere) termen: 3 luni propune amendamente termen: 1 lună COMISIA termen: 3 luni CONSILIUL (a doua dezbatere) nu aprobă amendamentele PE termen: 6 săptămâni COMITETUL DE CONCILIERE (reprezentanţi ai Consiliului şi ai PE plus Comisia) Respingerea actului dacă una dintre cele două instituţii nu confirmă termen: 6 săptămâni Dezacord pe text Respingerea textului respinge poziţia comună în caz de acord cu PE.008.445 59. reprezentând cel puţin 62% din populaţia UE ori 74.228 147 .1% din voturile ponderate Acordul de la Nisa se poate prezenta schematic sub forma unui tabel: Populaţia Locuri în Parlamentul European 99 72 Voturi ponderate în Consiliul Miniştrilor 29 29 Locuri în Comitetul Economic şi Social 24 24 Locuri în Comitetul Regiunilor 24 24 Germania Marea Britanie 82. s-a reglementat din timp modul de participare la decizia colectivă a noilor membri.555. ceea ce duce la adoptarea actului aprobă amendamentele PE (majoritate calificată. criteriul principal fiind populaţiei fiecărei ţări şi a crescut ponderea deciziilor luate prin majoritate calificată.

raportul actual de forţe din cadrul instituţiilor europene.Franţa Italia Spania Polonia România Olanda Grecia Republica Cehă Belgia Ungaria Portugalia Suedia Bulgaria Austria Slovacia Danemarca Finlanda Irlanda Lituania Letonia Slovenia Estonia Cipru Luxemburg Malta Total 58.141 22.967.610 8.418.363.040 9.739 10. 24 locuri în Ecosoc şi 24 locuri în COR).270.706 5.756 38.779.224 3. Italiei şi Spaniei.163 40.815 434.355.032.679.897 10. înaintea Marii Britanii.982 3. deci.235.437.069.792. 148 .375 57.246 482.504 8. Singura ţară candidată pentru care Summitul de la Nisa nu a stabilit ponderea decizională este Turcia.215 8.086.121 15. a cărei populaţie (67.897 5.772 382. Franţei.603 1.523 2.083 5.279.150 1.862.424. 29 voturi CM.994.995 10.706.182.640. Dintre ţările candidate.579. o pondere substanţială o vor căpăta Polonia (care se va alătura „grupului celor 5 mari”) şi România (ţară cu populaţie medie).2 milioane locuitori) al plasa-o pe locul doi după Germania (cu 81 locuri în PE.462 10.106.050 72 72 50 50 33 25 22 20 22 20 22 18 17 17 13 13 13 12 12 8 7 6 6 6 5 732 29 29 27 27 14 13 12 12 12 12 12 10 10 10 7 7 7 7 7 4 4 4 4 4 3 345 24 24 21 21 15 12 12 12 12 12 12 12 12 12 9 9 9 9 9 7 7 7 6 6 5 344 24 24 21 21 15 12 12 12 12 12 12 12 12 12 9 9 9 9 9 7 7 7 6 6 5 344 Procesul extinderii va perturba.698.358 794.

PRIVIRE SUCCINTĂ I.) se înlocuieşte cu următorul text: Articolul 7 149 . Principiile şi cooperarea comunitară 1.E.E. Tratatul de la Amsterdam (1997) a marcat începutul procesului de adaptare instituţională şi legislativă a Uniunii Europene la noile cerinţe ale extinderii sale.strategia optimă de extindere şi problematica sa. un mijloc mai eficient de acţiune pentru: . Tratatul Conferinţa Interguvernamentală din decembrie 2000 are meritul de a finaliza formarea Tratatului adoptat la reuniunea Consiliului european de la Nisa (9-11 decembrie 2000) şi semnat de guvernele statelor membre la 26 februarie 2001. ACŢIUNILE ŞI INSTITUŢIILE COMUNITARE. . iar noul Tratat îl dezvoltă şi constituie.T. în soluţionarea noilor „provocări” şi sfidări continentale şi globale. El reprezintă un nou şi semnificativ episod în evoluţia construcţiei europene. ceea ce „va schimba fundamental şi ireversibil harta politică a Europei şi a lumii”. 1 pct. . 1 "Art. 7 (din Tratatul asupra U. Principiile fundamentale ale dreptului comunitar şi unitatea Uniunii Europene constituie obiectivul major al protecţiei noului Tratat (TN).E.noile aspecte ale complexităţii relaţiilor externe şi de securitate ale U. Articolul 1 pct.accelerarea reformei Uniunii Europene. totodată.armonizarea şi amplificarea cooperării statelor membre. Este evidentă această finalitate a Tratatului de la Nisa. . care chiar de la început.. . 1) pune un accent important pe "violarea gravă" a principiilor fundamentale care garantează unitatea Uniunii Europene. cu efecte majore în dinamizarea reformei Uniunii Europene.U. în contextul reglementărilor sale privind perspectiva lărgirii Uniunii europene şi aprofundarea integrării europene.CAPITOLUL III INSTITUŢIILE COMUNITARE DUPĂ TRATATUL DE LA NISA SECŢIUNEA I PRINCIPIILE. în primul său articol (art. 2.

conform alin. Politicile comune ale Uniunii Europene Europa celor 15 a realizat performanţa consolidării instituţiilor sale şi. . chiar a cristalizat procesul reformării acestora. 1 pct. pilonul II al U. inclusiv drepturile de vot ale reprezentanţilor guvernului acestui stat membru în Consiliu. în conformitate cu acest Tratat. Obligaţiile ce revin statului membru în cauză. cuprinde definirea progresivă a unei politici de apărare comună. consiliul audiază respectivul stat membru şi.1. (prin crearea armatei europene) şi . 2).E. 3. 17 pct. 3. hotărând în conformitate cu aceeaşi procedură. 2. După semnarea TA.E. ceea ce va putea da o nouă imagine externă Europei celor 15 şi. reunit la nivelul şefilor de Stat sau de guvern şi hotărând în unanimitate la propunerea unei treimi din numărul statelor membre sau din partea Comisiei şi după obţinerea avizului conform din partea Parlamentului European. în art. poate constata că există un risc de încălcare gravă din partea unui stat membru a principiilor enunţate în art. 3. În baza unei propuneri motivate din partea unei treimi a Statelor membre. după invitarea guvernului statului membru în cauză spre a-şi prezenta orice obiecţie referitoare la aceasta. după obţinerea avizului conform al Parlamentului European. 2. o astfel de constatare a fost făcută. limitele PESC. Tratatul de la Nisa (TN). în sensul că Politica Uniunii nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate şi de apărare a unor state membre. Tratatul de la Amsterdam (TA) a conturat proiectele Uniunii Europene în domeniile Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC). poate cere unor personalităţi independente să prezinte.realizarea Uniunii Monetare. Politicii de Apărare Comună. 2 "Politica Externă şi de Securitate Comună". mai clar şi fără echivoc. 1 alin.1. îşi menţin. Consiliul. Textul consacră obiectul şi limitele de acţiune ale Politicii externe şi de securitate comună. Consiliul ia în considerare consecinţele posibile ale unei atare suspendări asupra drepturilor şi obligaţiilor persoanelor fizice şi juridice. respectă obligaţiile ce decurg din Tratatul NATO şi este compatibilă cu politica Uniunii de securitate şi de apărare stabilită în cadrul respectiv (art. care 150 . 1. dacă Consiliul European decide în acest sens. caracterul de obligativitate pentru acel Stat". în orice situaţie. cu o majoritate de patru cincimi a membrilor săi.. poate constata existenţa unei încălcări grave şi repetate din partea unui stat membru a principiilor menţionate în art. îndeosebi prin impunerea monedei unice EURO. Tratatul de la Nisa (TN) instituie "un Comitet politic şi de securitate. în prima sa parte.asigurarea identităţii interne şi de apărare a U. care ar putea conduce la o apărare comună. Afaceri Interne şi Justiţie (EUROJUST) şi în alte politici comune generale şi sectoriale. poate decide să suspende anumite drepturi ce decurg din aplicarea prezentului Tratat privind statul membru în cauză. 6 alin. Uniunea Europeană a marcat o etapă decisivă în: . Consiliul. în cadrul unei limite rezonabile de timp. Procedând astfel.pregătirea legislativă pentru aprofundarea şi accelerarea reformei instituţionale. Consiliul verifică cu regularitate dacă motivele care au condus la o atare constatare îşi păstrează valabilitatea. Se precizează. a celor 27. Atunci când. un raport asupra situaţiei statului membru în cauză. vizează. a Parlamentului European sau din partea Comisiei Consiliului. cu o majoritate calificată. în perspectivă. În context. 6 alin. intutulată "Modificări fundamentale". 1 şi să-i adreseze acestuia recomandări adecvate. Înainte de a proceda la o asemenea constatare.

competente îîn statele membre. 2 aupra art. 2 din Tratatul Uniunii Europene în care se relevă: . promovând participarea EUROJUST la anchetele penale în cazurile de criminalitate transfrontalieră gravă. emiţând avize adresate Consiliului.3. securităţii şi justiţie. Rolul EUROJUST este subliniat şi în Declaraţia nr. acolo unde este necesar.Reţeaua judiciară europeană a fost înfiinţată prin Acţiunea Comună 98/428/J. precum şi deciziile luate în cadrul acestei politici. detaşaţi de fiecare stat membru (EUROJUST) s-a luat în octombrie 1999 la Tampere. în vederea facilitării execuţiei unor comisii rogatorii şi a punerii în aplicare a cererilor de extrădare. Tratatul de la Nisa cuprinde noi dispoziţii relative la "o mai strânsă cooperare între autorităţile judiciare şi alte autorităţi competente ale statelor membre. b. 191/7. b. principiile. în principal: a. 31 alin. c. cooperarea este încurajată de Consiliu prin EUROJUST: a.A. în special privind crima organizată. sub responsabilitatea Consiliului. terorismului şi traficului de stupefiante. magistraţia sau ofiţeri de poliţie de competenţă echivalentă. 27 A-D) au ca obiect "cooperările intensificate" care au drept scop "protejarea valorilor şi servesc intereselor Uniunii.urmăreşte situaţia internaţională în domeniile care ţin de politica externă şi de securitate comună şi contribuie la definirea politicilor. El exercită. c. facilitarea şi accelerarea cooperării dintre ministerele şi autorităţile judiciare sau echivalentele acestora. e.2. obiectivele. 2). asigurarea.798). respectând totodată competenţele Comunităţii Europene" (art. Cooperările intensificate într-unul dintre domeniile la care se face referire "au ca scop să permită Uniunii să devină mai rapid un spaţiu al libertăţii. direcţiile generale şi coerenţa politicii externe şi de securitate. împuternicind EUROJUST să contribuie la o bună coordonare între autorităţile naţionale ale statelor membre de urmărire penală. 29 alin. 40). cooperarea prin intermediul EUROJUST în domeniul procedurilor şi al aplicării deciziilor. facilitarea extrădării între statele membre.L. prevenirea conflictelor cu privire la jurisdicţia între statele membre. Deosebit de aceasta. b. în măsura necesară ameliorării acestei cooperări. facilitând cooperarea strânsă între EUROJUST şi Reţeaua judiciară europeană în special. controlul politic şi dirijarea strategică a operaţiunilor de gestionare a crizelor" (art. în ansamblul ei. afirmându-i identitatea ca forţă coerentă pe scena internaţională" (art.I. 151 . coerenţa între toate politicile Uniunii şi activităţile externe ale acesteia. ţinându-se cont mai ales de cercetările efectuate de Europol. 3. d. Aceste cooperări intensificate trebuie să respecte: a. inclusiv prin intermediul Uniunii Europene de cooperare judiciară (EUROJUST)" (art. incluzând.decizia de a crea o unitate compusă din procurori. 3. iar . competenţele Comunităţii Europene şi c. adoptarea progresivă a unor măsuri care să stabilească reguli minimale referitoare la elementele constitutive ale infracţiunilor penale şi la sancţiunile aplicabile în domeniile crimei organizate. adoptată de Consiliu la 29 iunie 1998 (J.O. 27 A). 25 reformulat). a compatiblităţii regulilor aplicabile în statele membre. Acţiunea comună în cadrul cooperării judiciare în materie de drept penal vizează. Noi reglementări (art.

.4. c.fiscalitatea. Regula majorităţii calificate este substanţial extinsă prin TN. Sistemul instituţional de decizie. de a formula avize sau de a întreprinde şi alte activităţi în domeniile ce ţin de competenţa sa. II. .politica de coeziune economică şi socială şi .de a pregăti rapoartele.politica de azil şi imigrări.politică externă şi de securitate comună (PESC). 2.vor avea câte 29 de voturi. inclusiv în domeniile comerciale şi al cooperării judiciare în materie civilă. Procedurile Reforma instituţională constituie obiectivul central al Tratatului de la Nisa. de cel puţin 62 de voturi din cele 87 totale. Italia şi Marea Britanie . regula unanimităţii. în perspectiva extinderii U. fiind definită în funcţie de adeziunile necesare.cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală. deci. Majoritatea calificată este. În domeniul social textul Tratatului instituie un Comitet de protecţie socială cu caracter consultativ. apoi. Regula unanimităţii funcţionează în mecanismul decizional în domeniile de: . câte 27 de voturi. ea fiind. Majoritatea calificată trebuie să cuprindă cel puţin 62% din populaţia Uniunii. procedura aplicată în adoptarea deciziilor politice ale UE privind piaţa internă la un număr de zece politici comunitare.d. majoritatea calificată şi c. de experienţă şi bune practici între statele membre şi Comisie. Instituţiile comunitare 2.Germania. b. care are scopul: . . majoritatea simplă pentru deciziile de procedură. Conform noului tablou al repartizării voturilor primele 4 state cu populaţie mare . a.de a urmări situaţia socială şi evoluţia politicilor de protecţie socială în statele membre şi în Comunitate.1. având rolul de a promova cooperarea între statele membre şi Comisie. Franţa.a. România (locul 7) cu 14 voturi ş. Parlamentul European 152 . fie la cererea Consiliului sau a Comisiei. .E. b. . să asigure flexibilitatea procesului decizional prin cele trei proceduri: a.m. neafectat de noile dispoziţii. Spania şi Polonia.de a facilita schimburile de informaţii.. la 27 de state membre. În ce priveşte regula majorităţii simple aceasta se aplică numai în luarea deciziilor de ordin procedural. Reforma instituţională 1. Tratatul (TN) îşi propune. de regulă. fie din proprie iniţiativă.

distinct şi funcţia de control politic al Comisiei.câte 29. astfel că totalul acestor voturi ajunge la numărul de 345. România ocupă locul 7 cu 33 de deputaţi.13. Marea Britanie. numărul membrilor Comisiei trebuie să fie mai mic decât numărul statelor membre.22. Belgia. Parlamentul are rolul de organ legislativ şi de autoritate bugetară. considerate că exprimă voinţa politică a cetăţenilor europeni.Comisia are în competenţă un reprezentant naţional din partea fiecărui stat membru şi că . Italia . spania .numărul membrilor Comisiei poate fi modificat de către Consiliu.2.6. după Polonia (5) şi înainte de Olanda (25). tuturor forţelor politice reprezentate în Parlamentul European.2. după criteriul numărului cetăţenilor naţionali. pentru funcţionarea partidelor politice la nivel naţional. Danemarca .13. din partea a cel puţin două treimi dintre membri (art. . Franţa.21. Protocolul (anexa . Germania 99. Anglia . conţine noile prevederi privind Parlamentul European. 2. deciziile vor avea nevoie de cel puţin 169 de voturi pentru. 23-2 Tratat CE).1.câte 10.diagrama 2) conţine şi repartizarea conţine şi repartizarea ponderii voturilor ce revine noilor state candidate (12). 2.numărul total al acestora este de 732. Finlanda . care statuează cu unanimitate de voturi. după Germania. Spania şi Portugalia (câte 27). Franţa. direct sau indirect. Franţa .repartizarea lor pe statele membre este următoarea: Belgia .12. Comisia Protocolul privind lărgirea UE (art 4) include noi dispoziţii care prevăd că: .a. Belgia.2009". Ungaria şi Republica Cehă (câte 20) ş. iar . 2. Luxembourg . Conferinţa a adoptat că "Finanţarea partidelor" politice la nivel european făcută din bugetul Comunităţilor Europene nu poate fi folosită. Olanda .1. pe aceeaşi bază.72.4. Când Uniunea va avea 27 de state membre. 2. de asemenea. Distinct. Consiliul Dispoziţiile art.17. Italia (câte 29). 3 din protocolul asupra lărgirii UE (anexă a TN) stabilesc ponderea votului membrilor în Consiliu în cazurile în care este aplicabil votul calificat al majorităţii: Germania. Textul prevede şi repartiţia locurilor pentru statele candidate.27. 153 .22.În procedura de codecizie şi cooperare. Prevederile asupra finanţării partidelor politice se aplică. Italia şi Regatul Unit .1. anexă la Tratatul de la Nisa.18 şi Regatul Unit .71.câte 12. îndeplinind. Danemarca. Irlanda .membrii Comisiei sunt aleşi în baza competenţei lor generale şi independenţa lor trebuie să fie deasupra oricărei îndoieli. Suedia .72. care fixează numărul reprezentanţilor aleşi în fiecare stat membru începând cu "1 ianuarie 2004 şi cu efect în mandatul 2004 . 2. România ocupă.3.câte 7 şi Luxemburg . stabilind că: . Portugalia . Olanda . Protocolul asupra lărgirii Uniunii Europene (A). Grecia şi Portugalia (cu câte 22).13. Spania . locul 7 cu 14 voturi.50. Suedia şi Austria . Deputaţii europeni sunt grupaţi pe grupări de partide politice. Textul nou mai prevede că: "Pentru adoptarea lor. Irlanda şi Finlanda . Grecia .25. în art. Portugalia şi Grecia . urmând să fie aleşi printr-un sistem de rotaţie bazat pe principiul egalităţii.

care pune concluzii în anumite cauze. Avocatul general continuă să aibă funcţia de autoritate profesională imparţială şi independentă. 9-18). a Tribunalului (Curţii) de Primă Instanţă (C.solicită Curţii şi comisiei sp examineze ansamblul reparaţiei competenţelor între Curtea de Justiţie şi Tribunalul de Primă Instanţă. Justiţia comunitară 2. în cel mai scurt timp posibil. asigură respectarea legii în interpretarea şi aplicarea prezentului tratat". 2. cât şi avocaţilor primei instanţe.I. până la adoptarea deciziei Consiliului. Tratatul de la Nisa prevede şi pentru Tribunalul de Primă Instanţă avocaţi generali.art. cu privire specială la rolul părţilor în procedura Curţii. a Comisiei. un proiect de decizie pentru crearea unei Camere Jurisdicţionale competentă în a soluţiona litigiile dintre Comunitate şi particulari în primă instanţă ş. . anexă la TN. mai ales. căreia să i se stabilească prerogative privind soluţionarea cauzelor în anumite materii specifice.art.1. prin norma finală (pct. Protocolul B. în formularea nouă (art. să aibă un reprezentant naţional ca membru al Comisiei".I.P. asupra unei chestiuni prejudiciale. aceasta urmând să decidă repartiţia voturilor. Conferinţa a adoptat un număr de 6 Declaraţii relative la Justiţia comunitară (nr. 2 TN).4. "Tribunalul de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene" (Titlul IV .În sfârşit. potrivit competenţei determinate prin statut.J. Instituind o nouă instanţă judiciară denumită Camera Jurisdicţională (art. relevă perspectiva noii ordini constitutiv reale a Uniunii europene. .în cazurile excepţionale în care Curtea decide să revizuiască o decizia C. sunt formate din câte 15 judecători şi 8 avocaţi generali (erau 9 până acum). 154 . Tratatul de la Nisa conţine Protocolul asupra statutului Curţii de Justiţie (C. asupra litigiului.art. . TN reglementează şi calea de atac a recursului la C. iar.cere Curţii şi Comisiei să pregătească. în special în sfera recursurilor directe. "Organizarea" curţii (Titlul II . statutul Curţii de Justiţie fiind aplicabil atât judecătorilor. fiecare în cadrul jurisdicţiei proprii. 2. 4) a Protocolului se prevede că "orice stat care aderă la Uniune are dreptul ca.2. 12-17) prin care: .4.P.a.a. până la noua extindere.E. Compunerea Parlamentului.I. 19-46). remanierea responsabilităţilor comisarilor pe durata mandatului său ş.I. 2 pct. 32). 220 C.P.să se definească prevederile esenţiale ale procedurii de revizuire în Statutul Curţii. 47-62) şi "Prevederile finale" (Titlul V . precum şi noile prerogative acordate preşedintelui. contra hotărârilor date în primă instanţă de Camera Jurisdicţională. Noile prevederi stabilesc expres criteriul conform căruia cele două instanţe sunt formate din câte un judecător din fiecare stat membru.).. Comisia putând dobândi rolul de guvern supranaţional al unei eventuale federaţii europene. şi efectul deciziei C.art. De asemenea.4.J. cuărinde norme privind "Statutul judecătorilor li avocaţilor generali" (Titlul I . efectul procedurii de revizuire asupra caracterului executoriu al deciziei C. Tratatul de la Nisa conţine norme care întăresc puterile preşedintelui Comisiei.) şi norme relative la o nouă instituţie judiciară Camera Jurisdicţională. Potrivit art. "Curtea de Justiţie şi Tribunalul de Primă Instanţă. "Procedura" (Titlul III . 63-64). 2-8). trebuie să acţioneze în cadrul unei proceduri de urgenţă.art. în momentul aderării sale.P. a Consiliului şi.

Anteproiect A.art. 4 – Personalitatea sa juridică Titlul II – Cetăţenia Uniunii şi drepturile fundamentale .art.art.art. Controlul subsidiarităţii şi proporţionalităţii.art. TABLA DE MATERII Prima parte: Arhitectura constituţională Titlul I – Definiţia şi obiectivele Uniunii . Aplicarea în timp .art. Europei Unite) . 13 – Politica externă şi de securitate. 5 – Cetăţenia Uniunii . politica de apărare comună. 10 – Competenţele exclusive .art. Uniunii Europene. 28. politica în materie de poliţie şi justiţie în domeniul penal 155 .art.10.art. 7 – Principiile fundamentale: atribuţia. 11 – Competenţele comune (împărţite) . 8 – Respectul principiilor fundamentale: competenţele de atribuire limitate. subsidiaritatea şi proporţionalitatea .SECŢIUNEA A II-A NOUA ARHITECTURĂ CONSTITUŢIONALĂ A UNIUNII EUROPENE UNIUNEA EUROPEANĂ CONVENŢIA EUROPEANĂ Secretariat Bruxelles.art.art.art.art.2002 Convenţia 369/02 TRATAT INSTITUIND O CONSTITUŢIE PENTRU EUROPA . 1 – Crearea (Comunităţii Europene. 12 – Domeniile de acţiune . 2 – Valorile sale . Primatul dreptului Uniunii. 3 – Obiectivele sale . 6 – Carta drepturilor fundamentale Titlul III – Competenţele şi acţiunile Uniunii . 9 – Categoriile de competenţe: definiţie .

atribuţii .art. atribuţii (monopolul iniţiativei) . 32 – Recursurile la cooperările intensificate Titlul VI – Viaţa democratică a Uniunii .art. 16 – Parlamentul European: compoziţie.art.art.art. posibilităţii „absenţei constitutive” şi consecinţele sale Titlul VII – Finanţele Uniunii .art.art. 27 – Procedurile de adoptare a actelor de . 17 bis – Preşedinţia Consiliului .Principiul egalităţii democratice a cetăţenilor Uniunii .art. 31 – Politica în materie de Poliţie şi Justiţie în domeniul penal .art.art. sarcini .art. 15 – Consiliul European: compoziţie.art. 29 – Politica externă şi de securitate comună .art.art. 40 – Procedura bugetară a Uniunii Titlul VIII – Acţiunea Uniunii în lucru 156 legilelegilor aplicare de sprijin Uniunii Exercitarea .art. cadru.art. 24 – Instrumentele Uniunii: legile europene.art.art.art.art. 38 – Resursele Uniunii . Supravegherea executării lor .art. 20 – Curtea de Justiţie . 19 – Congresul Popoarelor Europei . 28 – Procedurile de îndeplinire a acţiunilor (incluzând programele). 17 – Consiliul: compunere.art. 14 – Sistemul instituţional comun al acţiunilor Uniunii şi al acţiunilor Statelor membre. 23 – Organele consultative ale Uniunii Titlul V – Exercitarea competenţelor şi acţiunilor Uniunii .art. deciziile europene . 37 – Regulile de vot ale Instituţiilor Uniunii.art.Titlul IV – Instituţiile Uniunii . 18 bis – Preşedinţia Comisiei . 35 – Legea electorală uniformă pentru alegerea Parlamentului European . 30 – Politica de apărare comună . 34 – Principiul unei democraţii participative . 39 – Principiul echilibrului bugetar al Uniunii . 15 bis – Preşedinţia Consiliului European . 18 – Comisia: compunere.art. 26 – Procedurile de adoptare a deciziilor .art. atribuţii .art. 25 – Procedurile legislative: adoptarea legilor şi cadru .art. 22 – Banca Centrală Europeană .art. rol. 21 – Curtea de Conturi . 36 – Transparenţa dezbaterilor legislative ale .art. 33 . împreună în cadrul Uniunii .

Vizele. 46 – Retragerea din Uniune Partea a 2-a: Politicile şi activităţile Uniunii A. Piaţa internă I.art. Regulile concurenţei II. Interdicţia restricţiilor cantitative III. 44 – Procedura de aderare a Uniunii . 41 – Reprezentarea exterioară a Uniunii Titlul IX – Uniunea şi vecinii săi . Libertatea de stabilire 3. azilul şi imigraţia şi politicile legate de persoanelor II.art. 45 – Suspendarea drepturilor apartenenţei la Uniune . Transporturile VIII. Muncitorii 2.art. Politicile în alte domenii specifice I. Securitatea internă 157 . Agricultura şi pescuitul V.art. Capitalurile şi plăţile IV. Mediul înconjurător VI. Libera circulaţie a mărfurilor 1. Coeziunea economică şi socială IV. care respectă strict valorile sale şi drepturile fundamentale şi acceptă funcţionarea regulilor sale . Libera circulaţie a persoanelor şi serviciilor 1. Politica socială III. Libertatea de prestare a serviciilor 4. Protecţia consumatorilor VII.art. Reţelele transeuropene IX. 42 – Relaţiile privilegiate între Uniune şi vecine Titlul X – . Armonizarea legislaţiilor Statele circulaţia A2. Politicile şi acţiunile interne A1. Politica economică şi monetară A3. 43 – O Uniune deschisă către toate Statele Europei. Cercetarea şi dezvoltarea tehnologică A4..art. Uniunea vamală 2.

dispoziţii bugetare Partea a 3-a: Dispoziţii generale şi finale Ultimul titlu: Abrogarea Tratatelor anterioare. Politica externă şi de securitate comună 1. Funcţionarii II. tineretul B. Industria IV. rectificarea şi intrarea în vigoare a constituţional Durata Limbile B. Politica externă 2. Politica comercială II. Cooperarea pentru dezvoltare III. Aspecte externe ale politicilor prevăzute în capitolele IV. Sănătatea publică III.Politica în materie de poliţie şi justiţie în domeniul penal A5. formarea profesională. Continuitatea raport cu Comunitatea Europeană şi cu Uniunea Europeană Câmpul de aplicare Protocoalele Procedura de revizuire a Tratatului constituţional Adoptarea. Apărarea D. Domeniile în care Uniunea poate să decidă o acţiunea de sprijin I. Educaţia. DESCRIEREA SUMARĂ A TEXTULUI Partea 1: Arhitectura Constituţională Preambul Titlul 1 – Definiţia şi obiectivele Uniunii juridică în Tratatului 158 . Funcţiunea Uniunii Dispoziţii instituţionale şi procedurale. Acţiunea exterioară I. Cultura V. Gestiunea crizelor A1-A4 C.

cetăţenia naţională şi cetăţenia europeană şi utilizează liber pe una şi pe cealaltă. după dorinţa sa. Uniune Europeană. 6 Carta drepturilor fundamentale (text nefinalizat) Titlul III – Competenţele şi acţiunile Uniunii Art. 1 . 4 Recunoaşterea explicită a personalităţii juridice (a Uniunii. care coordonează strict politicile lor la nivel european şi care îndeplineşte. drepturile fundamentale. stat de drept. conservând identitatea lor naţională. ca şi a Uniunii economice şi monetare. Statelor Unite ale Europei. pentru apărarea şi promovarea valorilor Uniunii în lumea exterioară. Art. Statele Unite ale Europei. Drepturile proprii cetăţeniei europene: de circulaţie. Titlul II – Cetăţenia Uniunii şi drepturile fundamentale Art.o Uniune deschisă tuturor Statelor europene care împărtăşesc aceleaşi valori şi care se angajează să le promoveze în comun. 7 Principiile acţiunii Uniunii: se exercită conform dispoziţiilor Tratatului în limitele competenţelor conferite prin Tratat şi în respectul principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii. toleranţă. respectul obligaţiilor şi al dreptului internaţional. protecţia diplomatică în ţările terţe.Art. Textul stabileşte principiul nediscriminării cetăţenilor Uniunii în funcţie de naţionalitate.promovarea unui înalt nivel de utilizare şi a unui grad ridicat de protecţie socială.încurajarea progresului tehnologic şi ştiinţific. Art. Art. de sejur. după model federal.recunoaşterea caracterului plural al Uniunii . dreptul de petiţie. democraţie. cu drepturile şi îndatoririle proprii fiecăreia din ele. a intereselor şi a independenţei Uniunii. . dreptul de scriere şi de a obţine un răspuns de la instituţiile europene în propria limbă. . Europa Unită) . 3 Obiectivele generale ale Uniunii: .decizia de înlocuire a denumirii (o entitate numită Comunitate Europeană. 159 . 2 Enumeră valorile Uniunii: demnitatea umană. .crearea unui spaţiu de libertate. . Art. anumite competenţe comune . .apărarea valorilor comune. . securitate şi justiţie. 5 Instituirea şi definirea cetăţeniei Uniunii: orice naţional al unui Stat membru este cetăţean al Uniunii.promovarea coeziunii economice şi sociale. El dispune de o dublă cetăţenie. de vot şi de a fi ales în alegerile municipale şi în Parlamentul European.întărirea pieţei interne. Comunităţii.dezvoltarea unei politici externe şi de securitate comună şi a unei politici de apărare. Europei Unite).o Uniune a Statelor europene.

Art. 12 Reglementează domeniile în care Uniunea intervine sau coordonează acţiunea Statelor membre. . Titlul IV – Instituţiile Uniunii Art.Art.stabileşte principiul cooperării loiale în relaţiile între Instituţii. . Textul fixează regulile care stabilesc adaptabilitatea sistemului. 9 Stabileşte categoriile de competenţe ale Uniunii Art. cât şi principiul aplicării prin aceasta a actelor instituţiilor. 13 În anumite domenii Statele membre definesc şi pun în aplicare. Art. dar nu are competenţa de a legifera.stabileşte principiul după care fiecare Instituţie acţionează în limitele atribuţiilor care i-au fost conferite de Tratat. Se stabileşte obligaţia de cooperare loială a Statelor membre vis-á-vis de Uniune. Principiul primatului dreptului Uniunii. o politică comună după modalităţi specifice (Textul prevede şi aceste domenii). eficace şi sobră.acest cadru asigură coerenţa şi continuitatea politicilor şi acţiunilor duse în vederea atingerii obiectivelor Uniunii. compoziţia sa şi misiunile sale.enunţă obligaţia pentru Instituţiile europene de a asigura şi de a promova o administraţie deschisă. 14 Stabileşte că: . 8 Principiul după care orice competenţă reatribuită prin Constituţia Uniunii rămâne în competenţa Statelor membre. 10 Stabileşte domeniile de competenţă exclusivă a Uniunii Art. 15 Defineşte Consiliul European. regulile controlului efectiv al subsidiarităţii şi proporţionalităţii şi rolul Parlamentelor naţionale (care va fi determinat). în exercitarea competenţelor care i-au fost atribuite. dar şi principiul că Statele membre nu pot acţiona decât în limitele definite prin legislaţia Uniunii Art. . în cadrul Uniunii. Art. 15 bis 160 .enumeră Instituţiile Uniunii. 11 Stabileşte domeniile de competenţă partajată între Uniune şi Statele membre. Art. . conform procedurilor şi în condiţiile şi în scopurile prevăzute de acesta în fiecare domeniu. .Uniunea dispune de un cadrul instituţional unic.

22 Compoziţia şi sarcinile Băncii Centrale Europene. cât şi acţiunile Art. 21 Stabileşte compoziţia şi atribuţiile Curţii de conturi Art. 18 bis Va stabili rolul şi modul de desemnare a Preşedinţiei Comisiei. rolul său şi responsabilităţile sale. Art. Consiliului şi Comisiei de un Comitet Economic şi Social şi de un Comitet al Regiunilor. Art. precum şi procedura de lucru. 24 Stabileşte diferitele instrumente de care dispun Instituţiile Uniunii pentru exercitarea competenţelor lor Art. Art. a Consiliului Guvernatorilor şi a celui Director Art. 18 Prevede dispoziţii relative la compoziţia şi atribuţiile Comisiei. 17 bis Textul va stabili regula de desemnare a Preşedinţiei Consiliului. Art. prevede procedura moţiunii de cenzură asupra Comisiei. 20 Compoziţia. 19 Textul evocă posibilitatea de a institui Congresul popoarelor Europei. ca şi durata mandatului său. 17 Enumeră compoziţia şi atribuţiile Consiliului şi a formaţiilor sale. atribuţiile şi procedura Curţii de Justiţie. compoziţia sa. 25 161 . Art. Art. procedura de nominare a membrilor săi şi atribuţiile acestora. Art. ca şi consecinţele unei astfel de moţiuni. 16 Stabileşte compoziţia Parlamentului European ai cărui membri sunt aleşi prin sufragiu universal direct şi enumeră atribuţiile sale. inclusiv a Tribunalului de Primă Instanţă. rolul său şi responsabilităţile sale. 23 Dispoziţia relativă la asistarea Parlamentului.Va stabili modul de desemnare şi durata mandatului Preşedinţiei Consiliului european. Titlul V – Exercitarea acţiunilor Uniunii Art. organe cu funcţii consultative.

26 Prevede procedurile de adoptarea deciziilor Art. 35 Trimite la Protocolul care conţine dispoziţiile relative la procedura alegerii Parlamentului European.Reglementează procedura legislativă a Uniunii – de adoptarea legilor şi legilor-cadru. Art. 34 Enunţă principiul unei democraţii participative. 24. Instituţiile asigură un grad ridicat de transparenţă care permite diferitelor forme de asociere a cetăţenilor să participe la viaţa Uniunii. 162 .domeniile tratatului ce exclud cooperarea intensificată. . Art.condiţiile pentru instaurarea unei cooperări intensificate în cadrul tratatului. 30 Stabileşte procedurile de aplicare în domeniul politicii de apărare comună Art.obligaţiile Statelor participante şi neparticipante la o cooperare intensificată Titlul VI – Viaţa democratică a Uniunii Art. etc. 33 Stabileşte principiul după care cetăţenii Uniunii sunt egali în faţa Instituţiilor Uniunii Art. 28 Descrie procedurile de aplicare de către Uniune a acţiunilor de sprijin. 31 Descrie procedurile de aplicare pentru politica în materie de poliţie şi justiţie în domeniul penal Art. .principiul aplicării dispoziţiilor pertinente ale tratatului pentru adoptarea actelor necesare punerii în practică a cooperării intensificate. ca şi a mijloacelor de supraveghere a executării lor Art. . uniformă în toate Statele membre. 32 Va stabili: . 27 Reglementează procedurile de aplicare de către Uniune a actelor vizate de art. ca şi mijloacele de supraveghere a executării lor Art. 29 Descrie procedurile de aplicare în domeniul politicii externe şi de securitate comune Art.

41 Textul va stabili cine reprezintă Uniunea în relaţiile internaţionale.să descrie procedura de adoptare a bugetului.să specifice că toate nevoile şi cheltuielile Uniunii vor trebui să facă obiectul proiectelor pentru fiecare exerciţiu bugetar şi să fie înscrise în buget. Art. Titlul VII – Finanţele Uniunii Art. 42 Va conţine dispoziţiile privind relaţia privilegiată între Uniune şi Statele vecine. Titlul X – Apartenenţa la Uniune Art. ca şi procedura de urmat pentru stabilirea sistemului resurselor proprii. Titlul VIII – Acţiunea Uniunii în lume Art. ţinând cont de competenţele. în numele Comunităţii.Art. 39 Conţine principiul echilibrului bugetar ca şi dispoziţiile relative la disciplina bugetară. deja exercitate. . care respectă strict drepturile fundamentale şi care acceptă regulile funcţionării Uniunii. inclusiv asupra definiţiei majorităţii calificate şi punerea în practică a regulii posibilităţii absentării constructive şi a consecinţelor sale. 44 163 . Art. 36 Stabileşte regula publicităţii deliberărilor legislative ale Parlamentului European şi ale Consiliului. Titlul IX – Uniunea şi vecinii săi Art. 40 Textul va trebui: . 37 Stabileşte regulile de vot aplicabile deliberărilor Instituţiilor Uniunii. Art. 43 Stabileşte principiul după care Uniunea este deschisă tuturor Statelor Europei care împărtăşesc valorile sale şi vor să le urmărească în comun. 38 Prevede că bugetul Uniunii este integral finanţat prin resursele proprii. El va defini rolul şi rangul Înaltului Reprezentant pentru politica externă şi de securitate comună. Art. în forma sa legislativă.

tipul de competenţe. X+5 Durata: Tratatul se încheie pentru o durată nelimitată Art. actele şi procedurile care vor fi aplicabile în relaţie cu partea 1 ş. cât şi consecinţele instituţionale ale unei astfel de retrageri. X+1 Câmpul de aplicare al Tratatului Art. X+3 Procedura de revizuire a Tratatului constituţional Art. X+2 Protocoale: Protocoalele anexate Tratatului fac parte integrantă din el Art.a. ratificarea şi intrarea în vigoare a Tratatului constituţional Art. X+4 Adoptarea. X+6 Limbile 164 . Continuitatea juridică în raport cu Comunitatea Europeană şi Uniunea Europeană Art.) Partea a 3-a – dispoziţii generale şi finale Ultimul titlu Art. 46 Textul prevede posibilitatea de a stabili procedura retragerii voluntar din Uniune în baza deciziei unui Stat membru. Art. X Abrogarea Tratatelor anterioare. Art.Prevede procedură pentru adeziunea noilor State membre la Uniunea Europeană. Partea a 2-a – Politicile şi aplicarea acţiunilor Uniunii (Va conţine bazele juridice. 45 Stabileşte procedura pentru suspendarea drepturilor de apartenenţă la Uniune în caz de constatare a unei violări a principiilor şi valorilor Uniunii din partea unui Stat membru.

293.Articolele 61-69 ale TCE (noua versiune a părţii a treia a Tratatului: cadrul legal pentru cooperarea judiciară în materie civilă). Legislaţie primară .CAPITOLUL IV COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE CIVILĂ SECŢIUNEA I LEGISLAŢIA COMUNITARĂ 1. . 12 (principiul care interzice discriminarea bazată pe cetăţenie) .Art. 95. 308 (baza legală alternativă pentru adoptarea legislaţiei privind cooperarea în materie civilă) 165 .Art.

Convenţia de la Roma din 1980 asupra legii aplicabile obligaţiilor contractuale. JO C27. Între actele adoptate pentru aplicarea prevederilor celui de-al treilea pilon se numără Convenţia din 1997 privind transmiterea documentelor şi Convenţia din 1998 privind competenţa în probleme matrimoniale. Atunci când Tratatul de la Amsterdam a intrat în vigoare la 1. această posibilitate nu a fost folosită.Regulamentul Consiliului CE nr.Decizia Consiliului din 28 mai 2001 stabilind Reţeaua Judiciară Europeană în materie civilă şi comercială 3. 1347/2000 din 29 mai 2000 privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi răspunderea părinţilor pentru copii . Legislaţia secundară . 220 al TCE.Regulamentul 1206/2001 din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre privind comisiile rogatorii în materie civilă şi comercială .Regulamentul Consiliului (CE) nr.2.1999. Jurnalul Oficial C 027 din 26 ianuarie 1998 . 44/2001 din 22 decembrie 2000 privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială . azil. cu o singură şi notabilă excepţie: Convenţia Bruxelles din 1968.Regulamentul Consiliului 1348/2000 din 29 mai 2000 privind transmiterea între statele membre a documentelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială .Convenţia de la Lugano privind competenţa şi recunoaşterea deciziilor în materie civilă şi comercială. Tratatul de la Maastricht a stabilit ca unul din obiectivele celui de-al treilea pilon al UE cooperarea în materie civilă (în cadrul cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne). După timide încercări de a soluţiona problema dreptului civil în cadrul cooperării politice europene. JO L 139 din 25 noiembrie 1998 SECŢIUNEA A II-A COOPERAREA JUDICIARĂ 1. 166 . cooperarea judiciară în materie civilă a fost comunitarizată. ca rezultat al cooperării interguvernamentale în temeiul art. 26 ianuarie 1998 .05. Constituie obiectul noii versiuni a Titlului IV al Părţii a treia a TCE: Viza. Cooperarea judiciară în materie civilă şi comunitarizarea acesteia prin Tratatul de la Amsterdam Deşi tratatul fondator conţinea prevederi care permiteau statelor membre să adopte măsuri pentru cooperarea judiciară în materie civilă. migraţiune şi alte politici legate de libera circulaţie a persoanelor. Convenţii (legislaţie terţiară) .2000 privind procedurile de insolvenţă . Legislaţia adoptată în cadrul acestui titlu a fost enumerată anterior. 1346/2000 din 29.Convenţia de la Bruxelles privind competenţa şi recunoaşterea deciziilor în materie civilă şi comercială.05.Regulamentul Consiliului CE nr.

La nivel instituţional. . Acestea trebuie să fie măsuri cu implicaţii transfrontaliere şi care sunt necesare pentru buna funcţionare a pieţei interne. regulile privind cooperarea judiciară sunt obligatorii doar pentru 12 din cele 15 state membre. . exclud orice interferenţă în dreptul material. din moment ce Marea Britanie şi Irlanda au optat pentru neaplicarea acestora. în principiu. Irlandei şi Marii Britanii. Procesul de adoptare a deciziilor este descris în art. există o jurisprudenţă bogată în ceea ce priveşte Convenţia.în principiu. Convenţia Bruxelles (înlocuită de la 1 martie 2002 cu Regulamentul 44/2001) şi contribuţia la ordinea juridică comunitară Convenţia Bruxelles este. Cooperarea judiciară în materie civilă este unul din cele 5 mijloace pentru realizarea acestui obiectiv.este o dublă convenţie.ratione materiae: limitele dintre problematica civilă şi dreptul public. în opinia generală. Condiţiile pentru adoptarea legislaţiei privind cooperarea judiciară în materie civilă şi scopul acestei legislaţii sunt indicate de art. În ceea ce priveşte scopul aplicării: . trebuie notate următoarele aspecte: .este supusă interpretării CEJ. spre deosebire de legislaţia adoptată până la 1 mai 1999. 69 se referă la situaţiile specifice Danemarcei. . este întemeiată pe factori obiectivi şi nediscriminatori (precum domiciliul pârâtului).există încă anumite confuzii privind competenţa externă (competenţă comunitară sau mixtă?).cu puţine excepţii. Conţinutul acestor măsuri pot cuprinde de la simplificarea procedurilor. Conceptul cooperării judiciare în materie civilă în cadrul Titlului IV al TCE Obiectivul noului titlu IV este de a stabili în mod progresiv un spaţiu al libertăţii. care. benefică pentru dezvoltarea ordinii juridice a Comunităţii. 4. adoptarea regulilor pentru soluţionarea conflictului de legi şi competenţă până la eliminarea obstacolelor în calea bunei funcţionări a procedurilor civile. iar Danemarca este exclusă de la aplicare. Aceasta poate duce şa întârzieri în revizuirea Convenţiei de la Lugano sau aderarea a noi părţi contractante. orice prezentare a cooperării judiciare europene în materie civilă trebuie să se refere înainte de toate la convenţie. Mai mult. Articolul 68 prevede competenţa CEJ de a pronunţa hotărâri preliminare în acest domeniu iar art. există câteva limite ale acesteia: . unul din succesul cooperării internaţionale judiciare şi a contribuit în mare măsură la dezvoltarea ordinii juridice comunitare. în principiu. . 3. cât şi la faptul că are reguli directe pentru stabilirea competenţei. în sensul că se referă atât la recunoaştere şi aplicare.procedura hotărârii preliminare poate fi folosită numai de instanţele supreme ale statelor membre. . chestiunile preliminare şi incidentale. 167 . securităţii şi justiţiei. Limitele comunitarizării Deşi comunitarizarea este. exclusiv.2. 67. 65 al TCE. care va putea fi interpretată după mulţi ani de CEJ. care prevede o perioadă tranzitorie de 5 ani pentru adoptarea acestora.introduce un sistem închis. Ca rezultat.

. nici substanţa hotărârii nu pot fi atacate (art. art. .temeiuri pentru nerecunoaştere (art. 36 şi urm. . 47). . protecţiei consumatorilor şi contractelor de muncă (art. reguli aplicabile asigurărilor. lista instanţelor competente sunt furnizate în anexe. 34 Regulament]). . Elveţia şi Polonia. 54 şi 58 şi appendix). 2 şi 5-6a). 18 [art. 24 [art. Cele mai importante modificări sunt cele care au în vedere facilitarea recunoaşterii şi executării. 23 Regulament]). 7-12a. 38 şi urm Regulament]).ratione personae: domiciliul pârâtului în Comunitate determină competenţa (cea mai importantă excepţie este cea prevăzută de art. 35. Sistemul recunoaşterii şi executării . 18-21 Regulament]). 24 Regulament]). 13-15 şi paragrafele 2 şi 3. Regulamentul 44/2001 Regulamentul care comunitarizează convenţia are aceleaşi caracteristici şi urmează aceleaşi principii. 41). reguli şi structuri precum convenţia. Norvegia. 168 .stabilirea unei ierarhii: competenţa exclusivă (art. în ceea ce priveşte substanţa: a. o importanţă specială este acordată noilor reguli privind locus solutionis (art. [art. în timp ce alte state europene au solicitat admiterea ca membru.litispendenţa şi probleme determinând prima instanţă sesizată şi alte cauze similare ale acţiunilor (art. Numeroase liste cu experţii de la dreptul general. 5. precum şi prevederi pentru instanţele de origine în ceea ce priveşte emiterea certificărilor (art.ratione loci: Convenţia paralelă de la Lugano extinde preactic aceleaşi reguli la statele EFTA. Islanda. 66 al Regulamentului. 54.proceduri pentru executarea unei hotărâri străine şi proceduri pentru căile de atac (art. art.măsuri provizorii (art. [art.3 şi 26 [art. 17 [art.3 şi 36 Regulament]). 28. 31 Regulament] – a se vedea şi art. În fine.principiul conform căruia nici competenţa instanţei de origine. 22 al Regulamentului). precum şi singurei reguli ce determină timpul în care instanţa competentă poate fi sesizată pentru aplicarea regulilor de litispendenţă.1. examinarea temeiurilor pentru nerecunoaştere este în competenţa curţilor de apel (art. . apeluri. De exemplu. domiciliul pârâtului şi competenţa specială (art. b. extinderea tacită a competenţei (art. . 16. 5. clauze de extindere (art. În ceea ce priveşte competenţa. art. 21 [art. 5.1). 16 [art. 22 Regulament]). 27 şi 30 Regulament]). Reguli pentru competenţă .ratione temporis: regulile stabilite de art. 27 [art.

Federal Trust. Craig. . 1999. de la Serre et C. Londres. Le traité d’Amsterdam. Reforming the European Union. .J. .). dr.F. Rev.L. Favret. p. 169 . De l’ULB. La Tribune du droit public nº spécial 1998. Audéoud (dir. Le Protocole “intégrant l’acquis de Schengen dans le cadre de l’Union européenne”. Dehousse. 566. février 1999. Dehousses. mai 1996. Duff. Gautier. p. Ed. Le traité d’Amsterdam: une révision a minima de la “Charte constitutionelle” de l’Union européenne. trim. . . dr. Dubouis. 1997. 1997. Chers du GERSE nº 0. Aspects institutionels. 1997. Louvain.P. Bruxelles.O. Audeoud (dir. Tratatul de la Amsterdam. 1997. p. . 1998. Europe août-septembre 1998. Annales d’Etudes européennes. . The Evolution of EU Law. Blumann et a. Rev. Oxford. reflect de la nouvelle Europe. La Documentation française. Le traité d’Amsterdam. 721.H.P. 1997. .-M. eur. Chaiers du GERSE. p. Traité d’Amsterdam.R.Chaires Jean Monnet. Le principe de l’unité du cadre institutionnel de l’Union européenne. Presses universitaires de Tours. Le project de traité d’Amsterdam. L’Union européenne. p. Bruxelles.G. 4. chron. G. Cah. . eur. Réflexions sur le traité d’Amsterdam. AJDA 1997. Nancy. De Bergues. Bruxelles. eur. Conférence intergouvernementale de 1996. Paris. E. Chavrier. LUCRĂRI DE SPECIALITATE 1. Honorat.A. CML Rev.Y. Thèmes et commentaires. .F. 1999. European institutional architecture after Amsterdam: Parliamentary system or regulatory structure?. . de Burca (dir).C. D’interprétation à l’incantation. de Schoutheete.BIBLIOGRAFIE I. Nancy. Blumann. G. . Editions Complexe. Lequesne (dir). Le traité d’Amsterdam. 595. Clarendon Press. nº 4. p. dr. 1997. . 1997. .). eur. trim.. 721. Guillermin (dir. dr. .L’émergence d’un droit constitutionnel pour l’Europe.). . 1997. Etudes européennes. Cahiers du CUREI nº 12. Sweet and Maxwell. Quelle Union pour quelle Europe? L’après – traité d’Amsterdam. .O. 265.C. 1998. Synthèse des propositions faites pour la préparation de la Conférence intergouvernementale de 1996. Les Notices. 6-7 mai 1996. STRĂINĂ A. .Y. Cah.Actualité du traité d’Amsterdam.

. 1995 nº 1.-P. Espoir et déceptions. . . E. trim. 1998. La conférence intergouvernementale de 1996. . . . . L’Union européenne au-delà d’Amsterdam.G. Le traité d’Amsterdam: une négociation inachevée. Le traité d’Amsterdam. 1999. Bruxelles. . .J. dr. M. . eur. nº 1/96. La reforma institucional en el Tratato de Amsterdam. Il Trattato di Amsterdam. 17. de Derecho Comunitario Europeo 1998. 1997. dans numéro spécial sur le traité d’Amsterdam. Tübiengen. La simplification et la consolidation des traités. Labayle. Pechstein. Lipsius. de Witte (dir. dans numéro spécial sur le traité d’Amsterdam. De Smijter. Rev.). Magnette. Rev. 267. p. p. Rev. 1997. Mohr Siebeck. . . 1996.Mouvement européen. Il dirritto dell’Unione europea 2-3 1998.A. Mouton et T. p. Stein. 240. JT. CML Rev. PIE. 9. Westlake (dir.C.M. Koenig.IFRI. de liberté et de justice. 1996. rapports du Comité d’initiative en vue de la conférence intergouvernementale de 1996 et du comité de réflexion sur les questions institutionneles. 1996. p. D. Mangas Martin.. .-U. 1997. Nouveaux concepts d’intégration européenne. Le traité d’Amsterdam: ambition et réalisme. Académie de droit européen. Trêves. Die Europäische Union: die Vertrage von Maastricht und Amsterdam 2 Auflage. Raux. La révision dutraité sur l’Union européenne. Labayle. Le traité d’Amsterdam.) La Conférence intergouvernementale sur l’Union européenne: répondre aux défis du Xxe siècle. Marché commun 1998.A Auer et J.A. Tizzano. 1999. Mattera (dir. 1997.C. De Maastricht à Amsterdam. Tizzano. Le référendum européen. 1997.H. 1998.J. Février 1998. CEDAM. .Y. Lejeune (dir.Revue des affaires européennes. aur. Clément Juglar. La réforme institutionnelle de 1996: les enjeux. Bruylant. 170 .). 903. Deventer. Con i testi coordinati del Trattato di Maastricht e del Trattato delle Communità Europea. Kluwer Law International. . Bruxelles. Un espace de sécurité. Petersmann. Il diritto dell’Unione europea. Il diritto dell’Unione europea 2-3 1998. La constitutionnalisation du système communautaire dans un traité fondamental de l’Union européenne. L’UE face à l’échéance de 1996. Paris. Curtin.M.K.M.-F. 813.J.H. trim. . aff. Il diritto dell’Unione europea 2-3 1998. Lenaerts. 1998. . Bruxelles.A. . Bruxelles.J. Rev. Strozzi. Manin. p. 1. Jacqué. La coopération européenne en matière de justice et d’affaires intérieures et la Conférence intergouvernementale. 240. Uniunea europeană. 43. chr. Le traité d’Amsterdam. 1995. Marché unique 3/1997. . p. Rev.E.). Proposals for a new constitution for the European Union: building-blocks for a constitutional theory and constitutional law of the EU. dr. eur. 407. Petite. Dr. numéro spécial sur le traité d’Amsterdam. RTD eur. Paris. Rev. Haguenau – Moizard. . .A. Etudes européennes. Pedone. RTD eur. Editions Complexe. . p.J. Winter. Flauss. 2. Bruylant. 1123. 1995 et 1996. Reforming the Treaty on European Union: The Legal Debate. Padoue. Le modifiche istituzionali e del procedimento decisionale. perspectives et réalités.-D. eur. nº 46. p. Vers une nouvelle Constitution pour l’Union européenne? La Conférence intergouvernementale de 1996. p. p.P. . L’Europe et son nouveau traité. Profili generali del Trattato di Amsterdam. Politique étrangère. Europe 1995. B. . août-septembre. 1995. Telo et P.

Vade – mecum de l’Union européenne et du Droit communautaire. Le Traité sur l’Union européenne (Maastricht. 1992. . Modes de formation et sources d’inspiration de la constitution des Communautés et de l’Union européenne. 5e éd. Paris.E. 1995. Politique. 1996. Fallon. Paris. fasc. Bruylant. p. Paris. Gautron. Bruxelles. CML Rev.J. Europe After Maastricht.. vol. Lequesne. C. Paris. . Le Traité sut l’Union européenne. Wessels (dir. 2e éd. Pouvoirs. 1994. Bruxelles. 1992. Gautron. p. Paris. J. Cartou. Doutriax. Paris. 77. 1993. Une Europe à droits variables. Doutriax et.D. Dictionnaire de l’Union européenne. Munich.-Cl. Dubouis. dans Commentaire Mégret. 1996. Curtin.M. 1994. Paris. Fontaine. Dietz-Hachleitner. Everling. Bonn. Rome. 1992. Droit et practique de l’Union européenne.M. Les institutions de l’Union européenne. de la Fuene. An ever Closer Union?. Dutheil de la Rochère. Introduction au Droit de l’Union européenne. La Documentation française. . 1. . L’Union européenne. Louvain – la – Neuve. Gualino. Analyse. Jans.J. dans Europe.. .J. Le Traité de Maastricht. .J.E.). 17. . nº 48.).U. 200. Reinesch. A propos des dispositions institutionnelles du Traité d’Union européenne. aff. 1993.P.-M. L’Europe dans tous ses États. . 1997. Paris. p. Bruxelles. dans a Barav et C. Armand Colin. . 4. eur.J. . Engel. Pouvoirs 1989. 1998. 1995. Degryse.. eur.. 2 vol. p. 2e éd. 2e éd. . Gaceta juridica de la C. Law Books. Bruxelles. Les Fondamentaux. Reflections on the structure of the European Union. Seuil. Duverger. Droit européen. PUF. 171 . W. 1994. .ENA. Bruylant Academia.J.J. Institutional change in the European Community after the Single European Act. 105. 1998. De la Communauté à l’Union. Il trattato di Maastricht sull’Unione europea. Montchrestien. Paris. . 9. Science politique. PUF. p. 2 vol. Mise en oeuvre du traité de Maastricht et construction européenne.C. De Boeck-Université. p.R.L. . Vignes. . . Gerkrath. Durand. .M. Les institutions.J. Bruilant. . Debroux et D.J. La Documentation française. 7 février 1992). Dalloz. Libreria dello Stato. 1997.Y. 5. 1995. . 1992. Paris. Favret. Hachette Supérieur. 1053.C. Bruxelles. La reforma institucional de las Comunidades europeas acordada en Maastricht. 1994. 1998. 8e éd. The constitutional structure of the Union: a Europe of bits and pieces.C. L’émergence du droit constitutionnel pour l’Europe. 1992. . p. Traités de Paris-Rome-Maastricht. .-M. Comentaires. ULB. nº 4. nº 7. Droit matériel général des Communautés européennes.V. Boulouis. Europa Union Verlag.-Cl. CML Rev. nº 115. Le Traité d’Union européenne. . Boulois. Europe. nº 69. Rev.. 1997. Philip (dir. 1994. Genèse. Paris. Europe. Le droit de la CEE. Quelques réflexions. Dictionnaire juridique des Communautés européennes. L’Union européenne. . Droit institutionnel de l’Union européenne. 1993. L’Union européenne. J. . Dalloz. 2e éd. 1992. . L. From Luxemburg to Maastricht.Y.J. présentation générale.-F. Institutions. Points. Gaz.F. G. 357. Constantinescu.A.). p. 1995. U. Gialdino. Peut-on gouverner à Douze?. . Dictionnaire juridique de l’Union européenne. réflexe Europe. p.C. Dehousse (dir. 51. ULB.-Cl. D. Favret. 1992. . Weyland. Carnelutti.. addendum.C. Programmes. Cloos.

1995. De la Communauté à l’Union. Que-sais-je?. Louis. . Quermonne. Rev. Paris.). Clefs. . 2e éd.E.D.P. Sidjanski. Rev. Constitutional and Institutional Aspects of the Maastricht Agreement. .C. . . Laursen et S. Marché unique européen 1991. La Documentation française. Federalism: The Wrong Debate. Paris.D.J. Vers un droit pénal communautaire.-L. . eur. Londres. Les accords de Maastricht el la constitution de l’Union européenne.). 1994.J. 1995. Le project de Constitution européenne. IEAP. p. 1994. DelmasMarty (dir.F.M. 21. pol. p. p.F. Que-sais-je?. Moreau-Defarges. Recueil des cours de l’Académie de Droit européen. . Law of the European Union. vol.-F. Quermonne. Scotto. P.T.J. 1992. Paris. Aspects institutionnels. Rev. Dalloz. 1998. 1994. Les institutions européennes. Les Communautés européennes. . Pedone. Perspectives institutionnelles à la suite du traité de Maastricht sur l’Union européenne. Mac Millian. Vanhoonaker (dir. International and Comparative Law Quarterly 1993. publ. 187. Labayle. Le système politique de l’Union européenne.-V. mai 1996. 1992.). 3. Copenhague. Wiley Chancery.J. Armand Colin. Legal Issues of the Maastricht Treaty. Twomey (dir.). 129. L’Union européenne. Montchrestien. Guillermin (dir. const. Logiques juridiques. Cahiers du CUREI nº 10. Paris. 775. Rideau. .H. La nature juridique de l’Union européenne. O’Keefe. 1992. Debates and Future Implications. 1996. fr. livre 1.E. D. Les institutions européennes. La Documentation française. Marché Commun juin 1992. Shaw. Gouaud. PUF. 172 . PUF. 13. Trois lectures du trité de Maastricht. CML Rev. Paris. Le dorit del’Union européenne. p.E. Perspectives institutionnelles d’une Europe élargie.M.A. . Les accords de Maastricht. Pouvoirs. Rev. Paris. L’avenir fédéraliste de l’Europe. Les difficultés d’aplication du traité sur l’Union européenne. Paris. Pliakos. Le traité de Maastricht du 7 février 1992 sur l’Union européenne. The ratification of the Maastricht Treaty: Issues. 1992. Labouz (dir. L’application du titre VI du traité sur l’Union européenne. Paris-Aixen-Provence. 1047. De la coopération politique européenne à la politique étrangère et de sécurité commune. nº 69. 1991. dr. Les méthodes institutionnelles de la construction européenne. Gaceta juridica de la C. adm. . P. Masclet.H. Mathieu. . p. Ann. Essai d’analyse comparative. PUF. dans Europe. 3e éd.-C. nº 2. Harley. . 1992. 4e éd. 1994. 1993. eur. 287. de la Serre. p.-L.. El Tratado de Union Europea: analisis de su estructura general. . Gad. 11.A. p. dr. fr. nº spécial. sc.J. . 1998. . 1. Rev. 1992. dans L’Europe des Communautés.J. . M. 802. 1992.J. . Rasmussen.). Montchrestien 1992. 1996. p. . Girers. L’Union européenne. Un premier bilan. EU-ret i kontekst. . Paris. L’Harmattan. . . NED. Traité sur l’Union européenne. Rideau. eur. dans M. Lequesne. 1995. Aspects juridiques du traité sur l’Union européenne. . nº 114. Paris. p. Grenoble. Où en est l’Europe politique?. 213.. 5.-P.C. aff. Manin. Paris. p.J. . 1992. et a. Mangas Martin.-L.J.J. . Noël.C. 1994. Koopmans.P. Rideau. nº 721-722. . .T. p. p. 3e éd.C. Le Monde éditions-Marabout. Paris. Rev. trim. Paris. Maastricht. 1996. 1998.

J. Nijhoff. int. Simon. Longmans. . .. p. 2e éd. 1993. Colin. 5e éd.Communautés européenes. 3. Trente ans de droit communautaire. BruylantLGDJ. 2. collection Perspectives européennes. Cours général de droit communautaire.. Dictionnaire juridique des Communautés européennes. Beutler. Scarpa.A. . Paris. 1997. Principi di diritto comunitario. 1984. Luxembourg revisited or the importance of European Political Cooperation. dans A. 1991. Les objectifs et les institutions.-C. 6e éd. Muller. 1993. . contrôle jurisdictionnel. 1994. PUF. dans R. . Vignes. col. t.A.E. 210.C.. Philip (dir. Traité de Maastricht. Kovar et C. Gauthier. Puf. . 1992. Drept comunitar. dr. Some reflections on the acquis communautaire. 83.D.. Oceana. 1990. Caractères généraux du droit communautaire. Chevallier.S. Réformes et mutations de l’Union européenne. Europe 1992. Ballarino. 1992. Milan. L’avenir fédéraliste de l’Europe. Paris. 579. Curti Gialdino. Europarecht. .A. Constantinho et M. .-M. Bleckmann.I. 1. . p.O Van der Galblentz. Paris. Common Market Law. Paris. J. F. Dictionnaire juridique des Communautés européennes. . Le droit européen. Bruxelles. p. vol. 173 . Stephanou. Nauwelaerts. Droit européen des affaires.B. Y. .N. Dalloz. . Lineamenti di diritto comunitario e dell’Unione europea. Tizzano.T. 1998. L’Union européenne et les analogies fédérale et confédérale: réflexions dans la perspective de la Conference interguvernementale de 1996.D. Stephanou. Nomes.D. 1. t. Dalloz.J. Recueil des cours de l’Académie de Droit européen. 3e éd. Droit institutionnel de l’Union et des Communautés européennes. Pikporn. . Heymans. . 1979. 1995. droit institutionnel. B. Streil. . Bruylant. p. Paris. p. Paris. Van Raepenbusch.A Barav et C. . Philip (dir. eur. de Broeck et Larcier. Barav et C.C. L. . . Commission. dans A. Dordrecht. La construction européenne. 1995 nº 6. Cedam. Union européenne. 1989. . Padoue. 1997. 1991. Rev. Note sur le contenu et la portée du traité sur l’Union européenne signé à Maastricht le 9 février 1992. . R. 49. 685. .). PUF. Cologne. Bieber. 473. Biebr.D. P. . nº 1. 1992. Paris. Fallois. Maastricht: progrés quantitatifs ou saut qualitatif?. Cerexhe. 1995. Paris. t. Kahil-Wolff. 1982. L’équilibre institutionnel (principe de l’). Toulemon. 774. Das Recht des Europaïschen Union. Philip (dir. 1995. Baden Baden. 1. Institutions communautaires.R. 3e éd. 1994. Sarasio.C. Campbell. CML Rev. 3.R. 2e éd 1996. .). Bruxelles-Paris. Schmitter.) Rép. Bruxelles-Beauvechain. 245. Gautier. Communautaire. p. aff.Dictionnaire permanent. Sidjanski. Gualino. Boulouis et R. Le droit communautaire. Grands arrêts de la Cour de justice des Communautés européennes. 40 éd. Editions législatives et administratives. Paris. Luxembourg.J. Paris. livre 1. 3e éd.. PUF. Catalanº et R. p.C. 1993. Dony. CML Rev. A. .) Dictionnaire juridique des Communautés européennes. Appunti sul Trattato di Maastricht: structtura e natura dell’Union europea. 1993. Gavalda (dir.Y. Les institutions de l’Union européenne. p. Zarka. Ann fr. Barav et C. OPOCE.

. .. Labouz. .. 1990. 6e éd.). Lsok et J. Presses universitaires. La Documentation française. 1981. Girerd. 3e éd. Liège. 1994. Masson. Europarecht. Davidson. 1993. Noël. I.F. 1994.D. Du Jurisclasseur.. vol. 15 vol. . 6e éd.W.J. Oxford. Nicolaysen.W.-P. UTET. 1994. Cornwell-Kelly. Turin. e 2 éd. livre 1. . . Bruxelles.J.. Les institutions de la Communauté européenne. G. Le droit institutionnel des Communautés européennes.J. 1992. . 4e éd. Granshof van der Meersch (dir. Lezioni di diritto comunitario. 2e éd. Waterlow. L’Harmattan. Freestone et S.U. Collected Courses of the Academy of European Law. . 1991. Elementi di diritto comunitario. 6e éd. OPOCE. .G.M. Gavalda (dir. Les sources. Kapteyn et P. nº 180. EG-Vertrag Kommentar. Giffré. Madrid.). . Deventer. Draeta.. Berger-Levrault. Paris. Joliet. Rép.J. Les institutions. 1988. O. 1988. . Europarecht. Paris. A guide to European Community Law. Pocar. OPOCE. 2 vol. Hartley. Croom Helm. 6e éd. After the Coming into force of the Single European Act. .. Université. The foundations of European Community law: an introduction to the constitutional and administrative law of the European Community.. Guillermin. CEDAM.O. . 1969. à partir de 1992.D. Molina del Pozo. Diritto delle Comunità europee. . Mégret et a. .E. De la CEE à la Communauté européenne: ce qui change dans le traité de Rome. The institutional framework of the European Communities. Kluwer. Padoue. Raux. Law and Institutions of the European Communities.L. Butterworths. p. Paris. Mathijsen. Droit communautaire général. 1991.. Lauria. en cours. Ferrari Bravo et E. Sweet and Maxwell. 319. JDI 1992. Les institutions européennes.F. Londres. 1990. Le principe de l’équilibre institutionnel dans la jurisprudence de la Cour de justice des Communautés européennes. Luxembourg. Kovar et C. Le système communautaire européen.P. Paris. W. . Milan.. Les rapports entre ordres juridiques. Milan..P. Isaac.. Luxembourg. . 1986. Bruxelles.P. 1998. Larcier. Garcia de Enteria. Loy (dir. Clarendon.. e 2 éd. Cours général de droit communautaire. Gonzalez Campos et G. .R.C. 1994. Lenz (dir. 2e éd. J. Naples. 1995.P. 2e éd.E. dans Academy of European Law.C. 1995. Giuffrè. F. .T. 1990. Baden-Baden. Ein Studienbuch. 1991. Il diritto della Comunità europea. Bridge. European Community Law. Bundesanzeiger-HelbingUberreuter. Jurisclasseur Europe. . 1990. 174 . Editoriale Scientifica. Opperman. Manuale di diritto delle Comunità europee.G. Introduction to the Law of the European Communities. 2e éd. Moavero Milanezi. Nomos. Paris. 237. Le droit de la Communauté économique européenne. Parte instituzionale.). I.-F.). J.J. Loius. . 1996. Londres. Masson.C. p. Manual de derecho de la Comunidad europea. . Regards sur l’actualité. Londres. Trivium. Communautaire.C.. . . Munich. Londres.) Droit des Communautés européennes. Paris. Aspects juridiques du traité Communauté européenne. 1992..-V. P. Mengozi. . J.T. Verloren van Themaat. Les Novelles. Beck. 1994. C. collection Perspectives européennes. Dalloz. Spécial Maastricht. 23. L’ordre juridique communautaire. Rawlinson et M. Philip. (dir. Ed.A. R. p. Cologne-Bâle-Vienne. Jacqué. . 1993. .

. Stock.Institut d’Études européennes.C. . .J. . 289. Handbuch der Europaïschen Integration. . mars 1986.-F. Kusters.D. Paris. . Economica. Schwarze. EWG. Vaughan (dir. Dashwood. . 2 vol.B. .B. P. Paris. 1993. Penguin.S.: F. . Politik im E. Sweet & Maxwell.P. Heidelberg. 1990. Europe: l’impossible statu quo. . Cohen-Tanugi. Bruxelles. Leprette. . European Community Law. Paris.Institut d’Études européennes.H.G. 1995. Combat pour l’Europe. Complexe. 1992. Larcier. Rudden et D. . Istoria şi perspectivele construcţiei europene: .J. 1995. 2e éd. A Constitution for the European Union?. 1989. Bitsch. Le project de Constitution européenne.-Binnnenmarkt. Metzner.. Vienne. 1993. Luxembourg. das Recht der Europäischen Gemeinsschaften (EGKS. 4e éd.. 4. 1985. Que-sais-je?. fr. Vallée. Perspectives européennes. Müller.-T.M. Paris. PUF.). Presses universitaires ULB.). 1996. OPOCE-Bruylant.J. Rousset. Fondements de la Communauté économique européenne. 1995. vor der Groeben. Aldershot. Butterworths. pag. Manz.R. Le droit des Communautés européennes. conférence de mai 1994. Folio. Struktur. Paris. 1996. F. Basic Community Laws. La nouvelle Europe de Charlemagne. 1994.). . Vandersanden.M. 1993. D. . 1991. Hummer. Londres. 1996.. 2 vol. Londres.M. Europareht. Bruxelles. . OPOCE-Labor. Le pari du XXIe siècle. Texeira. Fayard. Guillermin (dir.Club de Florence. Bruxelles. 5.. Paris.A. Les conséquences institutionnelles des élargissements de l’Union européenne. 1994. PUF. Europarecht. Oxford University Press. Schweitzer et W. Histoire politique de la Communauté européenne. Droit administratif européen. . 175 . Coimbra. Bruxelles. European Community Law. 2e éd. ..D. . EC Law. . Rittinger et C. 2 vol.Institut universitaire européen. Wyatt. Bruylant.M.. 1998.C. L’Acte unique européen. 2e éd. LuxembourgBruxelles. Imprimerie nationale. 1996. Actul Unic European: . A natureza das Comunidades europeias (estudo politico-juridico). Steinz. Snyder (dir. Strategie. . Olivi. Université. Le choix de l’Europe. Almedina. 1995. Beaumont. L’acte unique européen. Chirstophe-Tchakaloff.M. Londres. 1995. Wyatt et A. 5e éd. Verhoeven.). Gallimard. Histoire de la construction européenne. Bruxelles-Luxembourg. Rev. . .. dr. Cahiers du CUREI nº 9.G. L’Europe difficile. const. Paris. WAG) mit Schwerpunkt EWG. Dartmouth. 1986.. OPOCE. Le droit des Communautés européennes. Les grandes étapes de l’organisation de l’Europe. 3e éd. L’Union européenne après Maastricht. Paris. Université. La construction de l’Europe. Bruxelles.J. Weatherill. 1993. Gerbet. 1994. J.L. Journée d’études. Franfort sur le Main. de Ruyt. Une clef pour l’Europe. 2e éd. Gounaud. Grenoble. 1995.. . . Droit des Communautés européennes. Law of the European Communities Service. Que-sais-je?. J. 1990. Journées d’études du 21 février 1992.C. Bruxelles. Weyringer (dir.

Code européen de la concurrence. Quadri. Milan. Liberté politique.C. C.H. Traité sur l’Union européenne (signé à Maastricht le 7 février 1992). M. et. Chevallier R.). 1993. 8. 1985. 1960. Encyclopedia of European Community Law. Constantinesco. E.. H. . Institutional Law. Toulemon. West Publicshing Co.D. 3 vol. .. R. Die Europaïsche Wirtschaftsgemeinschaft.). à partir de 1976 (avec mises à jour). en cours. Code européen des personnes. 6 vol. Sweet and Maxwell. 7. Beck. 1990. Grands textes de droit communautaire et de l’Union européenne. 1993. Joly communautaire.L.). 11.R. Ed. . Études européennes.Institut universitaires européen. 1..G. Traité instituant la CEE.). R. 1997. Université. Sprung (dir.. . Munich. Monos. . Le Traité d’Union européenne. Economica. Florence.-Vertrag. Berthu. Paris. .. Dalloz. 2e éd. . D. Droit constitutionnel de l’Union européenne. . 1995. 4e éd. Jacobs. Beck. .Boulouis J. La Construction européenne.A Toth (dir. 2e éd. Fasquelle. 2e éd. R. Hilf. 15. Ehlermann (dir. Londres.-P. . Comentarii asupra tratatelor: .). A.V. Tratado de Derecho Comunitairo Europeo. E-G-Vertrag. 1992. von der Groeben. M. Verlag C. Geiger..E. 1996. Wolfarth. Goebel. Classen. Dubouis et C. 1993. nº hors série 1998. 6.S. Bruxelles. Oxford. F. 1995. . Bieber. 1965. raport pour le Parlament européen. Herzog (dir. 1990. Auflage 1999. M. The Oxford Encyclopedia of European Community Law.G. Jacwué. Zorgbibe. European Community Law Selected Documents. 1996.. Université. Munich.C.L. St. . Paris. Gueydan. 2e éd. The Law of the European Economic Community. J. . Beck-Texte im dtv. Grands arrêts de la Cour de justice des Communautés européennes. 15. Simon (dir. . Dalloz. Commentaire article par article. Paris. Baden-Baden.). De Fallois. New York. J. (dir. Fox. Madrid.E. Berlin-Francfort. R. J. 4e éd. . (dir. Histoire. 4e éd. D.R. Dalloz. Kommentar zu dem Vertrag zur Gründung der Europäischen Gemeinschaft. Paul. tome II.. Le droit de la CEE. D. perspectives. Culegeri de texte: .Druesne G. Thiesing. commentaire du project adopté par le Parlement européen. Paris. Bruxelles. 176 .K. Everling.. U. Trattato istitutivo della Comunità economica europea. spécialement vol. 1996. . faisant suite à Dictionnaire du Marché commun. Civitas.V.R. Commentaire article par article. 9.-D.). Smit et P. Europa – Recht. . Glaesner.G. 1994. . GLN Joly à partir de 1995. Histoire de la construction européenne.). Matthew Bender. Davey. Paris. 4 livres (avec mises à jour). Dalloz 1996. Texte intégral comparé et commenté.W.Kovar R.B.. . W. Simmonds et a. Munoz Machado. acquis. Trabucchi (dir. Kommentar zum EWG-Vertrag. Kovar. Baden-Baden. Paris. Capotorti. 1991. 1986. Bermann. Kommentar zum E. . Le traité d’Amsterdam contre la démocratie. . Cartou. Commentario. 1996.H. J. PUF. Monaco. R. Nördlingen.Commentaire Mégret. . Grabitz (dir. Clarendon. A. Economica. H. 10. Constantinescu ea a.. Une version et simplifiée des traités régissant l’Union européenne et les Communautés européennes.)..

Padoue. Code de droit social européen. . CEDAM. . 1992. . Martines Higueras.E.European Law Review. B. Dalloz.Revue des affaores européennes.Legal issues of European integration. . D. . . .Europäische Zeitschrift für Wirtschaftrecht.. Bruylant.Maastricht Journal of European and Comparative Law. Ross.Irish Journal of European Law. În limba franceză: . Lopez Garrido.Gazette européenne (Gazette du Palais). Londres. Pollard. 2.Europe. Eurojuris.. Bruxelles.Teyssié B.Revue trimestrielle de droit européen. T. Code de l’Union européenne. . et Vignes D. il Trattato C.Revue du Marché unique européen. Vignes. . 177 . .Austrian Review of International and European Law. 3. Codice dell’Union europea. . 4. REVISTE DE SPECIALITATE 1. . . Palomo Derecho. Il Trattato di Maastricht. European Community law: texts and materials.European Public Law. devenue Revue du Marché Commun et de l’Union européenne.Journal des Tribunaux Droit européen.A. . e i testi collegati.Common Market Law Review. . Code européen des affaires. A.Europäische Wirtschafts-und Steuerrecht. . 1994.Cahiers de droit européen. 1998. M. . În limba engleză: . Code de l’Union européenne. Litec. . ..Tizzano A. 1996.Europäische Grundrechte Zeitschritf. . Madrid. M. În limba germană: . . Tizzano.Yearbook of European Law.Europarecht.D. Tizzano. . Codigo de la Comunidad Europea. Butterworths. 1996. 1995.Revue du Marché commun.Diritto comunitario e degli Scambi internazionali.. 4e éd.. .Vogel L. . Bruylant. 1999. În limba italiană: .Common Market Law Reports.Journal of Common Market Studies.European Commercial Cases. J. Bruxelle4s. .D.

5. annuel. .La ley-Comunidades europeas. .Comunidad Europea.Documents de séance du Parlament eurpéen.Notes d’informations communautaires (mensuel). Publiching.La lettre de Jupiter.Gaceta juridica de la CE.C. 178 . Oxford.Revue hellénique de droit européen. .Répertoire des actes de droit communautaire en vigueur (1997. .Union européenne. . .Aperçu des activités du Conseil. În limba spaniolă: . PUBLICAŢII ŞI ALTE LUCRĂRI ALE UNIUNII ŞI COMUNITĂŢILOR EUROPENE . .Rivista italiana di dirrito pubblico comunitario.European Court of Justice Reporter. .Europolitique (Bulletin bihebdomadaire) publié par Europe Information service.Noticias CEE devenue Noticias de la Union Europea. D. . Bulletin d’information du dictionnaire du Marché commun.Europa-Forum. 6. Paris. Paris. În limba greacă: . 2 vol. În limba portugheză: . Jupiter.Revue des Communautés européennes. . Commission). .Rivista di diritto europeo. OPOCE. C. . Baden-Baden.JUSletter.Asuntos Europeus.Revista de estudios e investigacion de las Comunidades europeas. 2 tomes.Rapport général sur l’activité de l’Union européenne (anciennement rapport général sur l’activité des Communautés européennes.Caudernos europeos de Deusto. Dictionnaires Joly. . ALTE PUBLICAŢII . Recueil des tratés. . .S.Rivista europea di diritto penale civile comunitario. .). . tome 1. 7.Il diritto dell’Unione europea. annexe Débats du Parlament européén). .Recueil des accords conclus par les Communautés européennes (11 volumes).Divulgaçao do direito comunitairo.Agence Europe (Bulletin quotidien) Bruxelles. 1995. . . E. Luxembourg. Paris.Journal officiel (sErie Législation et série Communications. . Nomos Verlag. 30e éd. Dir. .. .Revista de insticiones europeans..

1992. Droit international du travail. E. PUF. Paris. 1997. . 8e éd. 5e éd. .Recueil de textes.Caire Gui. 1997. 7e éd. . libre de Bruxelles. Montchrestien. Litec. 4e éd. 1993. Litec.Manin Philippe. Paris. 8e éd. Bruxelles. Paris.. et Vogel J. et Javillier J... Droit international privè. TEZE. mensuel. Les Communauté européennes – L’Union européenne. Paris. Droit international privé. et Parleani G. 1997. 8e éd. 1995. 1994. enjeux.Document Com. tome 1. Paris. tome 1. RAPOARTE.Bulletin de l’Union européenne (anciennement Bulletin des Communautés européennes. F. problémes. diffusion par 24 détenteurs de licence de versiondérivées de CELEX sur CE-ROM ou en ligne. L’Europe sociale 1993: illusion. 1997. Paris. coll.. .Valticos Nicolas..Goldman B. 1983. 1995. L’Europe sociale: faits. Droit social international et européen. Paris. . LUCRĂRI GENERALE . Paris. 2e éd. 1996. Dalloz.Blanpain R. tome 2. . LUCRĂRI DE SPECIALITATE. 1994. Paris. 4e éd. 2e éd. Droit du travail communautaire. Paris.. 6e éd. et Lagarde P. Organisation. 5e éd..Druesne Guy. . Droit et politiques de la Communauté et de l’Union européennes. 1969. 2e éd. Droit des affaires de l’Union européennes. Montchrestien. Paris. 2e éd. 1983. Dalloz. 6e éd. système interinstitutionnel de documentation automatisée por le droit de l’Union européenne: diffusion par l’Ofiice des publications à des utilisateurs privilégiés comme les Euroinfo-centres et les centres de documentation européenne au bibliothèques universsitaires abonnement par le réseau d’agents officiels. LGDJ.-Cl. . Armand Colin.Boulouis Jean. . Pédone. Commission). PUF. Univ. Les cours du droit. Paris. Vogel L. Paris. Droit communautaire et protection des droits fondamentaux dans les Etats membres. .Recueil de jurisprudence de la Cour de justice et du Tribunal de premiére instance des Communautés européennes et arrêts en offset. Paris. 1991. Grands arrêts de la Cour de justice des Communautés européennes. La politique sociale des Communautés européennes. 1993. (Commission).Lyon-Caen Gérard et Antoine. . Le droit social européen. Que sais-je?.Banwues de données CELEX.. . 3e éd. 1992. Droit européen des affaires. Dalloz. .. Paris. Le Tallec G. Droit social européen. Paris. Droit institutionnel des Communautés européennes. 1990.Isaac Guy. Paris. Dalloz. 1992.-J. . Economica. Paris.Batiffol H.Simon Denys. .).. PUF.Rodiere Pierre. 1993.. PUF. compétences et procédure de la Cour (1993). 1997. . Le Systéme juridique communautaire. COLOCVII. LUCRĂRI COLECTIVE 179 . LGDJ.Ribas J. . 3e éd. Masson.. Paris. Droit social international et européen. Lyon-Caen A. . 1991.-M.Catala Nicole et Bonnet René.Schapira J. alibi au réalité?. tome 2.Dubouis Louis (dir. . Blaise J. 1994. Droit commercial européen. . .Gavalda C. . Dalloz.Boulouis Jean et Chevallier R.-B. .Mayer Pierre. .Vogel-Polsky E. Droit communautaire général. Paris.Pretot Xavier.

2e éd. Cologne. . 1997. Paris..). PUF. . Economica. Economica. Paris. . Paris. Paris.Journal du droit international (Clunet) (trimestriel). 1998. . 1990. Gazette du Palais. des Realtions industrielles et des affaires sociales.Cherot Jean-Yves. Pour une Europe sociale. 1993. Direction générale de l’Emploi. La documentation française. La convention collective de travail en droit international. vol.Megret J.CELEX. . Bureau international du travail. Droit social de l’Union européenne. Trente ans de libre circulation des travailleurs. Editions techniques et économiques.. . 3. . 1984.Rodiére Pierre. Bruxelles. et autres.Europe sociale.J. Paris. 1991.Droit social (mensuel). de Bruxelles. CIACO. 1998. Le comité d’entreprise européen. Editions du Jurisclasseur. éd. .Mückenberger Urlich et al.Revue de jurisprudence sociale (mensuelle). série communication (C). Libre circulation des personnes. . La documentation française. des services et des capitaux. coll. Paris. . 1994. 1997. OPOCE. PRINCIPALELE PERIODICE . Liaisons. Luxembourg. Pour une politique sociale en Europe.).D.Rodiére Pierre.Teyssie Bernard. Manifeste pour une Europe sociale. éducation et jeunesse. 1998. Que sais-je?. 1997. thèse Bordeaux. Editions techniques et économiques. 1993. Litec. Paris. Genéve. . Les relations internationales de travail. Economica. Politique sociale. .Bonnechere Michèle (dir. . Ed.Revue critique de droit international privE (trimestrielle). . Le droit de la CE et de l’Union européenne. débats du Parlament européen. série législation (L). G. LGDJ. OPOCE. 1992 et après?. 1996.Pertek Jacques. Bruxelles. 1992. Base de donnEes des Communautés européennes. . La citoyenneté européenne face au droit social et du travail.Revue internationale du travail (mensuelle).Rodiére Pierre. thèse Paris 1 (Panthéon-Sorbonne). thèse ParisDauphine (Paris IX). Acad.G. Paris. 2e éd. .Martin Philippe. . Les conventions de Bruxelles et de Lugano. Paris. Luxembourg. Paris. . L’outre-mer français et le droit social communautaire. 1988. Quel avenir pour l’Europe sociale.. Sirey. Marché intérieur et droit social dans l’Union européenne. Paris. . Bundesanzeiger.Aubry Martine. . Bruylant. . 1998. . publication périodique de la Commission européenne. Univers.Lyon-Caen Gérard. 1999. .Gaudement-Tallon Hélène. La libre circulation des personnes dans l’Union européennes. Desclée de Brouwer.Vogel-Polsky Eliane (dir.Cahiers sociaux du Barreau de Paris (mensuels). Bruxelles. L’Europe des diplômes et des professions.Baron Frédéric. Paris. 1987. de droit européen de Trèves. 180 .). Trav. . . Les aides d’Etat les Communautés européennes. Paris.Revue du Marché commun et de l’Union européenne (mensuelle).de Lary Henri.Journal officiel des Communautés européennes.Bulletin de l’Union européenne (ex-Bulletin de la CE) (mensuel). L. 2e éd. La contribution du droit communautaire à la réalisation d’une Europe sociale. .Omarjee Ismaël. Francis Lefebre éd.Cahiers de droit européen (bimestriels). Paris. . 1996. Paris.Vandamme Jacques (dir. Paris. .

Icart P. Londres. . . Paris. Montchrestien.Poillot-Peruzzetto S..Oppermann I. . . PUF. 1995. . Paris. Londres.. cool.Fallon M. Paris. De Boeck 2e éd. e I. Mac Graw Hill.. .Diez Hochleitner J. Milan. et Simon D. Le droit communautaire appliqué à l’entreprise. EC Law. 2e éd. 1993. . Paris. Europarecht. Introduction au droit de l’Union européenne. Derecho comunitario europeo. (dir. Armand Colin. 2e éd. Economica. Droit institutionnel de l’Union et des Communautés européennes.Hanlon J. 1998. Droit et pratique de l’Union européenne. Münich. 1995. Le systéme juridique communautaire. . Droit et politiques de la Communauté et de l’Union eurpéennes. l’Union européenne. Bruylant. et Lequesne C. Droit fondamental. Paris.. 181 .. Le droit des affaires dans les pays de la CEE. C. Droit communautaire général. Pedone.Constantinesco V. 8e éd. 1999. DICŢIONARE. 5e éd. Sweet et Maxwell.Issac G.. et Martinez Capdevila C.Rideau J. Paris. Commentaire par article du traité CEE. 1995..Mire P. European Community Law. Larcier.Commentaire Megret (ex-droit de la CEE)... . Droit matériel et Politiques communautaires. Paris. 1997. 2e éd.. Paris.. Les institutions de l’Union européene.Boulouis J. Paris. Mémento Dalloz. 1996. Montchrestien. 1998. 1998. 1996. Paris. . L’Union européenne: traités de Paris – Rome – Paris.Danielle L. 1998. Éditions de l’Université de Bruxelles. LGDJ..). et Philip C. Bruxelles. .. Eska. ParisBruxelles. 1999. Droit de la Communauté européenne. 2e éd. M. Dictionnaire juridique des Communautés européennes. Jacque J. Droit institutionnel de l’Union et des Communautés européennes. 1997.. Documentation Française.Dutheil de la Rochere J. Bruxelles. Droit institutionnel de l’Union européenne.. en cours de réédition. MANUALE . Sirey. 1996... 6 éd. et Luby M.. Droit de l’Union européenne et politiques communes. 15 volumes. 1999. .Collection Jupiter. CEDEX. Paris. .. Il Diritto materiale della Comunità Europea. Droit matériel général des Communautés. 1996. 4e éd. 1996. .Verhoeven J. Kovar R. COMENTARII. ..Raepenbusch van S. Beck.Cartou L. .. Droit communautaire matériel... PUF.Simon D. . Paris. . Paris.. Précis Domat.. coll. . Gualino. Madrid. H. Paris. . 6e éd. Paris.. 1998.. .Druesne G.Barav A. Précis Dalloz. et Blumann C.Weatherhill et P. Droit fundamental. 1998. 1997. LGDJ. 1992.. 1999. . Dalloz.Revue trimestrielle de droit européen...-P. .Dubois L.Favret J. Penguin Books. REPERTOARE ŞI TRATATE . . 1999. 1999. Mémento Dalloz. Beaumont. 2e éd... Giuffré.Gautron J. PUF. Droit européen.. .Doutriax Y. Les Communautés européennes.Manin P. Hachette.

ABREVIERI Alin. . 2001. Art.Alineat . All Beck.. Cap. . prof. .Comunitatea europeană a cărbunelui şi Oţelului 182 . Consiliul Legislativ. .Manolache Octavian.Rapport général sur l’activité de l’Union européenne (annuel). . Filipescu Ion. * Un concept românesc privind viitorul Uniunii Europene. Éditions techniques (7 volumes.Voican Mădălina. . Bucureşti. ROMÂNĂ LUCRĂRI 2001. Bucureşti. Bucureşti. 1995. Ed. 2000. 2001. 2001. Drept instituional comunitar european. Ed. et Simon D. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 2000.Gilles Ferrol. Evoluţie. Augustin Fuerea.Constantinesco V. Kovar R. Cele patru libertăţi fundamentale.Comunitatea europeană ..Diaconu Dumitru. Lumina Lex. . Dicţionarul Uniunii Europene. Ed. .Articol . Economica. . Ed. Ed. Curtea penală internaţională. Polirom. Polirom. Ed. Drept comunitar general. depuis 1989).Ştefănescu Brânduşa.Répertoire Dalloz droit communautaire (3 volumes. Oscar Print.Actul Unic European . Drept comunitar. OPOCE. Lumina Lex. . Éditions législatives. Ed. 1979.Manolache Octavian. Ed. Istorie şi realitate. Ed.. Instituţii. CE CECO .Dictionnaire JOLY communautaire (depuis 1995. Dr. . All Beck. Luxembourg. Ed. Ordine juridică. All Beck. All Beck. 2000. Ed. . Bucureşti.Dominique Schnapper. . . Bucureşti. .Munteanu Roxana. ex-Dictionnaire du Marché Commun).contra .Marcu Viorel. AIEA AUE BCE c.Agenţia internaţională a energiei atomice . Uniunea Europeană – Realităţi şi perspective. Burdescu Ruxandra. Ce este cetăţenia?.Jinga Ion.Juris-Clausseur Europe. Polirom.Dictionnaire permanent – Droit européen des affaires. Ed.Capitol . 2001.Banca centrală europeană . Bucureşti. 1999. 2002. Bucureşti. All Beck. Curtea de justiţie a Comunităţilor Europene. II. .Acad. Drept european. Commentaire par article du traité sur l’Union européenne. Curţi internaţionale de justiţie. 1996. depuis 1992). Mocuţa Gheorghe.

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord . RMCUE RTDE T.Revue de marché commun el de l’Union européenne .Curtea de justiţie .Decizie . Of.Litera . Of.Paragraf .Comunitate economică europeană . TMs.Droit et pratique du commerce international . DPCI Dr.Uniunea Europei occidentale .Acordul general pentru tarife şi comerţ . Lit. IME J.Revue trimmestrielle de droit européen . ECU Ed.Commun Market Law . NATO OMC Par.European Currency Unit .Jurnalul oficial al Comunităţilor europene .Volum 183 . Rev. Euratom FMI GATT Hot.Tratatul de la Amsterdam . M.A.Punctul .Institutul monetar european .Tratatul de la Maastricht . . Pct.Hotărâre .Drept .Curtea de primă instanţă .Comunitatea europeană a energiei atomice .Revista . UEO Vol.Organizaţia mondială a comerţului .Editura .CEE CJ CML CPI Dec.Monitorul oficial al României .Fondul monetar internaţional .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful