Aspecte privind cetăţenia europeană.

Intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, la 1 ianuarie 1993, a făcut trecerea de la o Europă elitistă, tehnocrată și economică, după cum a fost ea caracterizată de unii autori, la o Europă în care cetățeanul devine, în mod formal, actorul central al regimului politic european. Astfel la nivelul Uniunii Europene se afirmă o cetăţenie cu caracter aristotelic: cetățean este cel care participă la treburile cetății. În acest context, se poate examina modul în care este exersată cetăţenia europeană din trei perspective: modul în care este privită această noţiune de către cetăţeni, statutul alegerilor europene, gradul de informare al cetăţenilor asupra chestiunile de care se ocupă instituţiile de la Bruxelles. Voi încerca în special să conturez portretul cetăţeanului român-european. Cu toate că în textul Tratatului de la Maastricht, în articolul 20 se menționează că “fiecare persoană care deține naționalitatea unui stat membru este cetățean al Uniunii” și că “cetățenia Uniunii este adițională cetățeniei naționale și nu o înlocuieşte”, în prima perioadă după formalizarea statutului de cetăţean s-au făcut o serie de confuzii între apartenenţa națională și cea europeană. Astfel că imediat după intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, Comisia Europeană a primit o serie de scrisori trimise de locuitori ai diverselor state membre în care aceștia mulțumeau pentru intenția de a li se acorda “cetățenia europeană” dar, în care refuzau totodată propunerea pentru că nu vroiau să renunțe la cetăţenia națională. De aceea, scopul Tratatului de la Amsterdam era şi acela de a preciza într-o manieră mai clară drepturile și obligațiile unui european, cetățenia națională fiind o condiție sine qua non. Tratatul de la Lisabona aduce în discuție noi dimensiuni ale cetățeniei europene, precum dreptul cetățenilor la inițiativă legislativă, ori extinderea puterilor conferite Parlamentului European. Prin aceasta, se sporeşte legitimitatea legislativului european şi se întăreşte legătura reprezentativă între instituţie şi cetăţeni. Dar cum privesc românii, cei ce au primit cei din urmă statutul de „europeni”, cetăţenia europeană? Eurobarometrul publicat în iunie 2009 trasează câteva linii de clivaj între cetăţenii diferitelor state membre în termeni de viziuni asupra beneficiilor apartenenței la Uniunea Europeană, încredere în instituții, vocea țării în cadrul Uniunii, cunoștințele despre instituţiile

diversitatea culturală sau reprezentarea pe scena internaţională. nu e nevoie nici de sondaje . principalele beneficii ale apartenenței la Uniunea Europeană. Pentru a observa acest lucru. Este suficient să privim transformările sociale : 60 000 de vrânceni care vorbesc italiana. trăiesc cetăţenia europeană „à la roumaine”. studia și lucra pe teritoriul oricărui stat membru. Pe de altă parte în state ca Belgia sau Franța primul loc este deținut de moneda unică. Cetăţenia europeană apare ca o mască venețiană de sub care românii se pot mândri că se aseamănă cu francezii. pe locul al doilea înregistrându-se respectarea principiilor democratice. partidele politice își fac campanii electorale în Italia și Spania iar rute ca Suceava-Madrid ori Bacău-Torino și retur devin o banalitate.și nici de rapoarte oficiale.bruxelleze. Dornici să-și exercite un drept care pentru o lungă perioadă de timp le-a fost interzis.multe dintre ele nefăcând față fenomenului . o treime din nemțeni sunt în alte state ale Uniunii Europene. Pentru români. . belgienii ori englezii. pentru români cetățenia europeană se traduce prin libertatea de a circula. sunt dreptul de a circula. studia și lucra în oricare dintre statele membre. corelate cu avantajul de a deține cetățenia europeană. Cu alte cuvinte.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful