Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării

Georgeta STEPANOV

Igor GUZUN

Jurnalismul în situaţii de criză
Manual

Chişinău, 2009 CEP USM

CZU J Manager de proiect: Constantin MARIN, dr. hab., prof. univ. int., decan al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării Coordonator de proiect: Mihai GUZUN, dr. conf. univ., şef al Catedrei Jurnalism MANUALUL „Jurnalismul în situaţiile de criză” este aprobat de Consiliul Ştiinţific al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării (USM) din 28 august 2009. Această publicaţie a fost editată cu suportul financiar al Proiectului Băncii Mondiale de control al gripei aviare şi gradul de pregătire în caz de pandemie umană şi activităţile de răspuns. Ideile exprimate de autori nu coincid neapărat cu opinia agenţiilor finanţatoare.

2

CUPRINS
PREFAŢĂ ....................................................................................................................5 Tema 1. CRIZA: DEFINIŢII, ABORDĂRI, DIMENSIONARE, TIPOLOGIE.................7 1. Criza: definiţii şi constatări .............................................................................7 2. Criza şi alte procese parţial asemănătoare: similitudini şi disimilitudini ......11 3. Caracteristicile crizelor .................................................................................15 4. Structura şi tipologia crizelor ........................................................................17 5. Acompanierea mediatică a evoluţiei crizelor ...............................................20 Tema 2. MEDIA ŞI SITUAŢIILE DE CRIZĂ: RELAŢII, INFLUENŢE, PROVOCĂRI, IMPACT .................................................................................25 1. Implicaţiile mass-media în situaţiile de criză................................................25 2. Interesul mediatic al crizei............................................................................30 3. Organizarea relaţională în timpul crizelor ....................................................32 4. Moduri de raportare a mass-media la situaţiile de criză .............................38 Tema 3. STRATEGII PROFESIONALE DE ABORDARE A CRIZEI .......................45 1. Standarde de reflectare a crizelor................................................................45 2. Formă şi conţinut jurnalistic în situaţiile de criză..........................................53 3. Managementul strategic al instituţiei de presă.............................................59 4. Strategii de acompaniere mediatică a crizelor .............................................64 Tema 4. COMUNICAREA JURNALISTICĂ ÎN SITUAŢIE DE CRIZĂ: ASPECTE ETICE ŞI LEGALE ......................................................................73 1. Cadrul etico-legal al jurnalismulul în situaţii de criză: abordări conceptuale73 2. Câmpul legal al jurnalismului în situaţie de criză .........................................76 3. Principii etice ale comunicării jurnalistice în situaţie de criză ......................88 Tema 5. JURNALISTUL ÎN SITUAŢIE DE CRIZĂ: ECHIPAMENTE ŞI CUNOŞTINŢE .............................................................................................101 1. Cunoştinţe generale despre criză ..............................................................101 2. Echipamente necesare activităţii jurnalistului în situaţii de criză ...............106 3. Reguli de activitate în situaţii de criză........................................................110 4. Impedimentele activităţii jurnalistului în situaţiile de criză.........................119 Tema 6. JURNALISTUL ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ: DOCUMENTARE, COMPORTAMENT, SCRIERE ...................................................................125 Context ...........................................................................................................125 Paşii necesari de la documentare până la scriere .........................................126 Cum să relatezi despre victimele unei tragedii ..............................................127 Principii directoare privind reportajele despre copii, elaborate de UNICEF ..128 Nevoia de echilibru.........................................................................................129 Cod Roşu pentru Jurnalişti.............................................................................129 Reguli de conduită pentru jurnalişti în situaţii de criză militară ......................130 Tema 7. ŞTIREA ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ...............................................................135 Ştirile cu adevărat relevante pentru viaţa oamenilor......................................135 GRIPA A(H1N1) ÎN TITLURILE ZILEI............................................................136 Ştirea în câteva definiţii ..................................................................................142 Concepte-cheie pentru ştirea în situaţii de criză............................................142 Ştirile sunt despre oameni........................................................................142

3

Surse şi citate...........................................................................................143 Cineva spune ceva. Procedee de atribuire ..............................................145 O bună documentare ...............................................................................145 Cu titlu de noutate – titlul în ştire..............................................................146 Început şi sfârşit .......................................................................................147 A scrie simplu şi exact..............................................................................149 Umanizarea statisticilor ............................................................................150 Tema 8. DE LA COMUNICAT DE PRESĂ LA ŞTIRE ŞI ARTICOL CU DIMENSIUNE UMANĂ................................................................................153 Ce este un comunicat de presă? ...................................................................153 Atenţie, în primul rând, la conţinut! ................................................................153 Comunicatul de presă este doar începutul….................................................154 Articol cu dimensiune umană: Când cei pe care îi cunoşti sunt cu toţii „mama”..........................................................................................155 Copiii din posterul campaniei „O familie pentru fiecare copil” s-au întors acasă......................................................................................157 Tema 9. RELAŢIA DINTRE JURNALIŞTI ŞI COMUNICATORI ÎN SITUAŢIILE DE CRIZĂ ...............................................................................161 Ce aşteaptă în situaţiile de criză jurnaliştii de la comunicatori? ....................161 Ce aşteaptă în situaţiile de criză comunicatorii de la jurnalişti? ....................161 Cinci elemente cheie în tratarea mediatică a crizelor: rapiditatea, personalizarea, alarmismul, simplificarea, internaţionalizare şi localizare.....163 Tema 10. INTERVIUL .............................................................................................169 Unsprezece sugestii pentru a realiza un interviu bun ....................................170 A intervieva un copil .......................................................................................170 Trei argumente pentru a nu intervieva un copil .............................................171 Mai multe argumente pentru a intervieva un copil .........................................172 Cum cerem un interviu de la un copil?...........................................................173 Cum vorbim copilului despre interviu? ...........................................................174 Cum realizăm un interviu? .............................................................................174 Discuţii individuale sau în grup?.....................................................................175 Reguli pentru un interviu ................................................................................176 Reacţiile psihologice ale copilului în timpul interviului......................................176 Întrebările trebuie să fie clare.........................................................................177 Tema 11. REPORTAJUL – VIZUALIZARE, AUTENTICITATE, CREDIBILITATE 179 Cinci recomandări pentru realizarea unui reportaj..............................................180 Alegerea cuvintelor .............................................................................................180 Începutul şi sfârşitul unui reportaj .......................................................................182 „Vasile, tu eşti Stamping out?” ............................................................................183 Două texte fundamentale pentru analiză, scrise de Gabriel Garcia Marquez....185 Reportajul – marea lecţie de jurnalism ...............................................................185 Informaţiile pot salva vieţi....................................................................................186 Tema 12. ILUSTRAREA CRIZELOR ÎN MASS-MEDIA .........................................190 POSTFAŢĂ............................................................................................................2255 BIBLIOGRAFIE .....................................................................................................2266

4

la o şcoală din Beslan. 80000 de persoane decedate în cutremurul de pământ din Kashmir. în Spania. criza financiară devine globală. În 2004. 190 de morţi. care au zguduit ordinea mondială. Şi. cităm un titlu de analiză. în martie. În 2008. care a făcut. care nu se află departe de adevăr: „Republica Moldova – criza politică continuă”. viermii şi viruşii transmişi prin e-mail au devastat reţelele corporaţiilor. În 2005. plus vaca nebună. o panică legată de neputinţa calculatoarelor de a trece corect de la anul 1999 la 2000. spunea primul-ministrul moldovean la acea vreme. În 2003. atacurile teroriste din 11 septembrie. în Rusia. În 2009. în majoritate copii. iar 40000 locuitori sunt daţi dispăruţi. au făcut. cu povestea encefalopatiei spongiforme bovine. gripa aviară ajunge la hotarele Republicii Moldova. decupate din presa ultimilor nouă ani. patru atacuri simultane cu bombă la Madrid. Sindromul Respirator Acut Sever.PREFAŢĂ În 2000. seceta dezastruoasă din vară produce în Moldova pagube de aproximativ un miliard de dolari. gripa de tip nou face primele victime în Moldova. şi. în septembrie. cel mai mare dezastru natural din istoria umanităţii – cutremurul cu o magnitudine de 9. În 2007.3 grade în Asia de Sud-Est a provocat un tsunami. oficial. 2002: cel mai mare accident de tren produs în istoria Africii – 281 de persoane decedate în Tanzania. 186983 morţi. Sunt oare necesare argumente în plus pentru a convinge de ce instituţiile media şi jurnaliştii trebuie să fie mereu pregătiţi pentru o situaţie de criză? 5 . la sfârşitul anului. un comando cecen a ţinut ostatici. „Noi luptăm cu diverse crize încă din anul 2006”. între 1000 şi 1500 de oameni. în decembrie. În 2001. ca să punem punct acestui şir de crize.

Oamenii care au contribuit la realizarea iniţiativei lasă această resursă deschisă pentru a fi accesată de toate instituţiile şi profesioniştii interesaţi şi au convingerea că un manual are o valoare mai mare dacă abordările şi conţinuturile lui sunt înţelese. repere metodologice şi instrumente practice esenţiale. cu amprentă umană. echilibrat. 6 .. Capitolele acestui manual ce includ prelegerile şi seminarele cursului universitar de jurnalism în situaţii de criză (temele 1-5) sunt semnate de Georgeta Stepanov. acceptate. asumate şi îmbunătăţite cu exemple şi experienţe proprii de persoanele care nu au fost implicate nemijlocit în acest proiect. spectaculos etc. promovate. oferind resurse teoretice. etic. iar cele axate pe activităţile de laborator (temele 6-12) – de Igor Guzun.Acest manual de jurnalism îi ajută pe oamenii de media să abordeze crizele potrivit – profesionist. Sprijinul acordat la realizarea acestei iniţiative de parteneri de dezvoltare internaţionali a fost crucial pentru crearea unui produs în premieră pentru Moldova: manualul de jurnalism în situaţii de criză.

politic sau psihologic. or permite adoptarea unui comportament social. deontologic şi etic corect. excepţionale şi a „regulilor ei de joc”. instituţiilor sociale şi culturale etc. DIMENSIONARE. cunoaşterea complexităţii evolutive a crizelor. grupurilor politice. economic. structurilor economico-financiare. evaluarea şi prognozarea perspectivelor crizelor constituie. TIPOLOGIE Criza: definiţii şi constatări Criza şi alte procese parţial asemănătoare: similitudini şi disimilitudini Caracteristicile crizelor Structura şi tipologia crizelor Acompanierea mediatică a evoluţiei crizelor 1. Responsabilitatea pentru declanşarea şi consecinţele crizelor revine mai multor structuri. marcat deopotrivă de tendinţe intramediatice stabile de dezvoltare. dar şi de tendinţe extramediatice foarte variabile – inovaţii conceptuale şi pragmatice ale crizelor. 7 . dar şi specificitatea comunicării jurnalistice în situaţii nestandarde.Tema 1 CRIZA: DEFINIŢII. fapt. în consecinţă. între care: statului. ABORDĂRI. ca fenomen social. ce în fine asigură calitatea produselor mediatice. Cunoaşterea. Mass-media se încadrează în acest şir graţie statutului său de intermediar între criză. prezintă pentru jurnalişti interes din punct de vedere aplicativ. şi indivizii sociali afectaţi de această criză. Criza: definiţii şi constatări Jurnalismul în situaţii de criză este un fenomen dinamic. dimensiuni relevante în asigurarea unei comunicării jurnalistice de calitate din şi despre situaţiile de crize. În contextul respectiv.

etichetează. astfel. Dicţionarul Explicativ al limbii române prezintă criza drept: a. 8 . pe care orice om le simte pe plan individual. în timp ce ele nici pe departe nu se încadrează în categoria crizelor. ce reieşeau din specificitatea domeniului în care era utilizat. Manifestare a unor dificultăţi (economice. se conturează necesitatea formării unei viziuni certe asupra terminologiei utilizate. Aşadar. numai că în situaţiile de panică efectele acestora pot deveni mult mai ample. propune soluţii de depăşire a obstacolelor. Ştiinţa contemporană tratează noţiunea de criză foarte diferit. despre accidente sau incidente. politice. În multe cazuri mass-media definitivează situaţiile mediatizate drept „stare de criză”. mass-media formează imaginea generală a mediului. Evoluţia semantică a contribuit la modificarea sensului cuvântului. Prin acompanierea informaţională a realităţii. În scopul evitării unor asemenea situaţii. el ajungând să însemne evaluare. modul de perceperea a lui de către consumatorii produsului mediatic. „Krisis” avea multiple sensuri. sociale.Zilnic.). Actualul cuvânt „criză” are la bază conotaţia juridică a vechiului termen. influenţând. Ea diagnostichează. face pronosticuri privitor la evoluţia. ce este o criză şi care-i semnificaţia acestui termen? Cuvântul „criză” este de origine greacă. analiză critică şi decizie. Utilizarea excesivă a termenului „criză” poate stimula senzaţiile de teamă. care semnifica decizie sau discriminare. despre dezastre naturale sau tehnice. presa scrisă şi cea audiovizuală transmite diverse informaţii despre conflicte (politice. mai imprevizibile şi mult mai persistente în timp. etnice etc. incertitudine. teritoriale.). neputinţă. despre situaţii extremale etc. culturale. sociale etc. economice. impactul şi efectele acestora.

de forţă de muncă). situaţiile de criză sunt definite ca fenomene de întrerupere a funcţionării normale a unei organizaţii. care împart crizele în trei mari categorii: de sistem. fapt care face dificilă funcţionarea sa normală. de stopare sau de organizare slabă a circuitului informaţional. c. guvernamentale (de luare a deciziilor) şi de confruntare internaţională. Din perspectiva relaţiilor publice. Din punctul de vedere al politologilor. iar din suferinţa generală a indivizilor se naşte drama colectivă a societăţii.a funcţionării organizaţiei. de timp. Perioadă de tensiune. intern sau extern. declanşându-se puternice presiuni spre schimbare. în dinamica unui sistem. Specialiştii în economie califică criza drept o stagnare sau o întrerupere a ritmului de creştere economică. de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate. care asigură schimbul de informaţii dintre organizaţii şi publicul eu. Definirea crizei poate fi făcută din mai multe perspective. d. de tulburare. între care: . astfel orice persoană este privită ca factor de interes central în procesul de abordare şi soluţionare a crizelor. zbucium. . izbucnirea conflictuală a tensiunilor. deoarece din cauza crizei are de suferit individul în sine. Tensiune.b. Lipsă acută (de mărfuri. caracterizată prin acumularea accentuată a dificultăţilor. Dicţionarul de sociologie defineşte criza ca o perioadă. criza este definită prin amalgamul de factori ce ameninţă scopul de bază al liderilor politici şi care afectează sistemul într-un termen foarte scurt şi are efecte de surpriză.a factorului declanşator şi cauzal al crizei. moment de mare depresiune sufletească. 9 . Domeniul psihologic abordează crizele prin prisma individului.

De Greene. starea psiho-socială lipsită de speranţă. în cunoştinţă de cauză că situaţia a ajuns la o astfel de amploare încât depăşirea acesteia a devenit imposibilă. nedorite. 2. situaţia de disperare generată de neputinţa depăşirii problemelor care pun în pericol supravieţuirea părţii afectate. Pentru cei care se axează pe sistemul de reprezentări sociale (Patric D’Humieres. 4. precum şi beneficiarii ei. între care: 1. T. G. Specialiştii care primează factorul declanşator şi cauzal al crizei (K. 8. 9. A. Fink. 3. A. Ulmer. Lerbinger. lipsa posibilităţilor de remediere social-financiară şi morală pe termen scurt sau lung. Egelhoff. W. care afectează punctele slabe ale unui sistem. lipsa puterii financiare.) abordează criza ca o situaţie ce se produce pe neaşteptate şi care afectează grav sau chiar distruge organizaţia/întreprinderea şi produsele acesteia. S. Heath.a sistemului de reprezentări despre organizaţia afectată de criză. 6. antagonismul de clasă. Wrag. P. R. Sen etc. Savanţii care plasează centrul de greutate al definiţiei pe perturbarea funcţionării organizaţiei (K. O.) definesc criza drept un eveniment sau o serie de evenimente neaşteptate.. 7. R. valorile şi normele fundamentale ale acestuia. Jackson etc. F. lipsa unor resurse organizaţionale. Center. Fearn-Banks. C. I. lipsa resurselor pentru supravieţuire. subminând structurile de bază. lipsa de perspective şi strategii pentru combaterea fenomenelor negative individuale şi colective. I. 5. David W. 10 . Pauchant. Miroff. lipsa legilor sau proasta funcţionare şi nerespectarea acestora. Multe din teoriile clasice şi moderne au înţeles criza ca fiind cauzată de mai mulţi factori.

scoate în evidenţă impedimentele latente.catalizează dezvoltarea şi implementarea noilor strategii. deşi conceptual criza în sine este subminatoare şi distructivă. în fine. care pune în discuţie potenţialul şi responsabilitatea sistemului şi îi ameninţă capacitatea de a funcţiona în mod normal. încât uneori pot fi şi confundate. O seamă de cercetători (Gerald Meyers.Mucchielli. Ulmer. . ea este şi o oportunitate. or. C. criza: . jurnaliştii trebuie să ştie că situaţia de criză nu poate fi asociată cu: 1. B.modifică comportamentul oamenilor. Criza şi alte procese parţial asemănătoare: similitudini şi disimilitudini Multitudinea definiţiilor propuse confirmă faptul că o criză este multiformă şi poate să afecteze cele mai diverse domenii. Watkins). R. . P. Nudell. iar formele ei de expresie sunt atât de variate. naşte noi eroi. Gerald Meyers afirmă că există şapte categorii de oportunităţi pe care le poate „oferi” o criză. Fornier etc. Mayer. punând în discuţie impactul şi efectele crizelor. Antocol. D. W. Guth. primează ideea că. Întru evitarea acestor situaţii. criza este o situaţie neaşteptată. . Marsh. 2.). .oferă şanse de realizare tuturor actorilor şi. .accelerează schimbarea. Bazerman. . lipsa resurselor financiare (atâta timp cât această lipsă 11 .sporeşte competitivitatea. trăită psihologic într-un mod devastator de un număr semnificativ de actori. oferă posibilităţi sistemelor de a-şi testa capacităţile manageriale şi de a întreprinde măsuri de prevenire a altor situaţii de criză. Astfel. De exemplu.creează noi sisteme de protecţie şi de prevenire.

deescaladarea. conflictele. situaţiile excepţională şi problemele nu pot fi considerate situaţii de criză. În lucrarea „Conflictologie aplicată pentru jurnalişti” incidentul este definitivat drept o confruntare a părţilor aflate în conflict. imposibilitatea de a găsi soluţii pentru supravieţuire (atâta timp cât lipeşte interesul şi seriozitatea din parte grupului sau individului în cauză). subminând şi distrugând structurile de bază.este de ordin temporal. Dinamica conflictului este un proces. fără să atingă substanţial funcţionarea globală a lui. care semnifică transferul situaţiei de conflict în etapa de interacţiune conflictuală. Iar confruntările sunt iminente. În timp ce criza afectează sistemul. Conflictele au devenit un atribut al cotidianului. 3. interese. incidentul presupune evenimente. O definiţie prin negaţie are la bază întrebarea retorică: „Ce nu este criză?” În acest context este important de reţinut. valori. mai mult sau mai puţin frecvente. dar nu şi valorile fundamentale. 2. familia sau grupul aflat în situaţia respectivă refuză să-şi folosească resursele şi oportunităţile pe care le are la dispoziţie pentru a depăşi condiţia în care se găseşte). există permanent în mediu şi nu pot fi eliminate. deoarece participanţii (părţile) la conflict au diverse predilecţii. sărăcia (atâta timp cât individul. 12 . Conflictul reprezintă evenimente care afectează sistemul de referinţe simbolice. accidentele. deschisă. escaladarea. de asemenea. ele. valorile şi normele fundamentale ale acestuia. El este un tip dinamic de relaţii sociale ce decurg din confruntările posibile sau reale ale subiecţilor conflictului. iar individul are posibilitatea să-şi remedieze situaţia socială şi materială). post-conflictul. că incidentele. într-o formă sau alta. structurat în mai multe etape: ascunsă. care afectează doar anumite elemente ale sistemului.

care solicită luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale şi se produce. ele se încadrează în intervale scurte de timp. spre deosebire de criză. de obicei. Problema este o chestiune importantă. nu şi întreg sistemul. Situaţia extremală poate fi definită drept o stare la extremă. dificultate care trebuieşte rezolvată pentru a obţine un rezultat. poate fi un conflictogen. pasivitatea.) Spre deosebire de accidente sau incidente. interpersonal sau colectiv. De obicei. mimică) şi cele verbale (evaluări. C. expresiile non-verbale (gesturi. el. Guth. de asemenea. se confruntă organizaţiile sunt generate de evenimente minore sau întâmplări banale. Generatori de conflict pot fi: acţiunile. până în momentul în care survin forţele de remediere şi. faptele actorilor aflaţi într-o relaţie bilaterală.. tehnic. dar se pot realiza atât la nivel material. dar şi întreg sistemul (chiar paralizându-i activitatea). nu dispare fără urmă. cel mai adesea predictabile.De menţionat că un conflict nu apare din nimic şi.a durează o perioadă restrânsă de timp.(. Marsh. crizele sunt greu de anticipat. nu suscită interesul public şi nu presupun eforturi enorme pentru soluţionarea lor. dar incertă. de obicei. accidentul.) arată că accidentele cu care. este relativ uşor de aplanat. în genere. pentru rezolvarea lor sunt necesare resurse umane şi mate13 . cât şi la cel intrapersonal. reflecţii). Problemele afectează doar anumite elemente ale sistemului. de obicei. problemele se încadrează în perioade scurte de timp. însă.. Barton. Accidentul. Fearn-Banks etc. Specialiştii în domeniu (D. Modul de reflectare şi unghiul de abordare a conflictului în mass-media. nu stârnesc atenţia publicului şi nu solicită eforturi deosebite pentru a putea fi rezolvate. poate afecta un subsistem. de obicei în anumite subdiviziuni şi nu afectează funcţionarea sistemică şi sistematică a întregului organism. viziunile moral-spirituale şi opţiunile social-politice ale lor. ce constituie o preocupare majoră şi care cere o soluţionare imediată. W. aparent fără ieşire.

ale unei organizaţii. c. b. Accidentul major – dezechilibru puternic ce nu poate înlăturat prin mijloace obişnuite. definitorii. pot preveni escaladarea acestora în situaţii de criză. situaţie excepţională. care. Perturbarea – dezechilibrarea uşoară a evoluţiei în urma producerii unui eveniment accidental. Diagnosticarea şi aprecierea corectă a evenimentelor şi reflectarea obiectivă şi multiaspectuală a acestora poate duce la o reacţie adecvată a opiniei publice. de fapt. 14 . atrag imediat atenţia publicului şi pot afecta grav valorile fundamentale. conform autorilor studiului „Conflictologie aplicată pentru jurnalişti”. fapt care ar exclude presa din categoria purtătorilor de conflictogeni. conflict. De menţionat faptul că incidentele. prin acţiuni concrete şi imediate. care. iar evoluţia ulterioară a evenimentelor ar putea duce la creşterea neînţelegerilor. accidentele. deficitul de informaţie sau dezinformarea activă şi intenţionată a societăţii cu privire la gravitatea pericolului confruntării duc la deteriorarea acută a situaţiei. în ritm normal. Cercetătorul francez Patric Lagadec. situaţiile excepţională şi problemele. apariţia tensiunii în relaţiile dintre concurenţi şi transformarea acestora în crize. Starea de normalitate – dezvoltarea echilibrată. uşor şi repede. Or. problemă şi criză poate asigura o acompaniere informaţională corectă. conflictele. divizează simbolic în trei moduri activitatea unui sistem: a. şi reprezintă o situaţie de criză. pot deveni factori generatori de criză. dar şi a instituţiilor societăţii civile şi ale statutul. în cazul nesoluţionării acestora la timp şi corect.riale importante. accident. pentru a demonstra că nu toate situaţiile dificile sunt crize. Conştientizarea de către jurnalişti a disimilitudinilor dintre incident.

Lerbinger: caracter neaşteptat. distrug sistemul). c. Caracteristicile crizelor Tendinţa de a individualiza crizele din noianul de evenimente şi procese. astăzi putem găsi diverse viziuni şi concepte cu privire la caracteristicile crizelor. asemănătoare i-a determinat pe mai mulţi savanţi să-şi concentreze cercetările asupra caracteristicilor definitorii ale crizei. Formula celor 3D a lui Patric Lagadec: a. Charles Hermann: recunoaşterea de către managerii organizaţiei a faptului că: a. 15 . Viziunea lui O. b. b. de fapt. există ameninţări ce riscă să compromită atingerea obiectivelor fixate. 3. se vor produce daune ireparabile. c. Steven Fink susţine că. în fine. c. în aparenţă. însă care nu afectează existenţa sistemului). faza finală (evenimente care paralizează şi. comprimare a timpului. Heart: odihna la pat (evenimente nedorite. în cazul în care nu vor acţiona adecvat şi la timp în scopul înlăturării ameninţărilor. 5. b. Metafora medicală a lui R.3. caracteristicile definitorii ale crizei sunt: a. divergenţă. îmbolnăvirea cronică (evenimente care solicită necesitatea unor schimbări majore în scopul prevenirii deteriorării sistemului). 2. criza are un caracter imprevizibil. dificultate. neaşteptat. aplicarea unei medicaţii (evenimente care cer remedierea activităţii sistemului întru prevenirea repetării lui). blocarea operaţiunilor normale ale organizaţiei. aducerea organizaţiei în atenţia mass-media şi a oficialităţilor. dereglare. Astfel. nesiguranţă. între care: 1. escaladarea în intensitate a ameninţării. 4.

care afectează sistemul.. b) necesitatea schimbării (. Tehnici şi strategii”. e) lipsa unor cadre (teoretice şi proceduale) eficiente (..). saturarea capacităţilor de comunicare. d. afectarea activităţii uzuale a organizaţiei. dificultăţile de gestionare a situaţiilor nou-create.. d) lipsa de timp (... slăbirea relaţiilor dintre subsisteme. g) crearea unei situaţii de stres. c.. e. Mayer: factorul conjunctural (evenimentul declanşator).). A. c) lipsa de informaţii sigure (.).d. intruziunea noilor actori. 6. 16 ... creşterea incertitudinilor.. ansamblul factorilor externi.. b. greu predictabil al crizei (.)... P.). 7. b. Thierry Libaert susţine că o criză se individualizează prin: a. factorul contingent (gestiunea inadecvată). c. e. Mucchielli individualizează criza prin: a. d.). ansamblul efectelor psihologice la nivelul indivizilor. deteriorarea imaginii pozitive de care beneficiază aceasta în ochii publicului. f) caracterul nesigur al soluţiei şi al deciziei (. factorul structural (inexistenţa structurilor de evitare a crizei). importanţa mizelor. accelerarea timpului. sintetizează mai multe elemente constante care sunt implicate în orice criză: a) caracterul de ruptură. Cristina Coman în studiul „Comunicarea de criză. 8.

Structura şi tipologia crizelor Viziunile cercetătorilor referitoare la tipologia crizelor sunt multiple şi variate. d) crize produse în mediu familiar cu eşec sociopolitic (greve. Conceptul tipologic propus de W. La fel. alte acte violente). cunoaşterea tipologiei crizelor ar putea influenţa benefic procesul de colectare a informaţiilor şi scrierea propriu-zisă a materialului.4. b) crize produse în mediu familiar cu eşec tehnic (mari accidente industriale. Sen are al bază două criterii: mediul familiar – mediul nefamiliar şi eşecul tehnic – eşecul geopolitic şi cuprinde patru familii de crize: a) crize produse în mediu nefamiliar cu eşec tehnic (catastrofe naturale). O. terorismul. imposibil. faliment). Egelhoff şi F. le utilizează drept criterii de clasificare. sancţiuni guvernamentale. G. În lucrarea de faţă nu avem intenţia să sintetizăm toate conceptele cu privire la tipologia surselor. şantajul. în opinia noastră. Diferenţele de abordare provin din importanţa pe care cercetătorii o acordă unuia sau altuia dintre factorii care compun situaţia de criză şi pe care aceştia. Lerbinger clasifică crizele în trei mari categorii: a) crize ale universului fizic: natura şi tehnologia. c) crize produse în mediu nefamiliar cu eşec sociopolitic (războiul. catastrofe tehnogene). 17 . boicoturi. lucru. sabotajul. Cunoştinţele generale despre criteriile de clasificare şi tipurile de crize pot fi folosite de către jurnalişti pentru a se orienta mai bine în situaţiile de criză. acţiuni în justiţie. ulterior. din perspectiva utilităţii lor pentru jurnalişti. pe care urmează să le mediatizeze şi să evite riscurile potenţiale specifice fiecărui tip de criză în parte. de altfel. or diverse tipuri de crize impun şi moduri de abordare diferite. care pot fi generate de factori umani sau non-umani (catastrofe naturale şi tehnogene). ci să le consemnăm pe cele mai reuşite.

sabotaj. demonstraţii. este acea care permite reprezentarea interdependenţelor dintre domenii Astfel. în care distinge: a) criza de adaptare (modificări organizaţionale: (integrarea Într-un nou trust sau departajarea). deosebim: a) crize din sfera economică. Rossart identifică: a) crize interne (cu caracter revendicativ sau distructiv). înşelăciune. ce pot fi grupate în criză de regulament şi criză judiciară. poate fi divizată în trei subcategorii: create de natură. terorism. c) criza de coerenţă (situaţii ce afectează valorile fundamentale). gestiune frauduloasă. c) crize ale managementului defectuos: valori deformate. greve. structural. b) crize externe (origine naturală sau umană). create în urma unor acţiuni neintenţionate. crizele pot fi de două tipuri: a) violente şi b) non-violente. care sunt de două feluri: legate de firmă şi care vizează produsul. din punct de vedere fizic. c) crize din sfera politică. create în urma unor acţiuni intenţionate. fiecare categorie. A. J.-P. Turk are la bază ideea că. Tipologia lui D. financiar şi cel social. b) criza de organizare (management inadecvat). d) crize din sfera corporativă. alte acte violente). dar flexibilă. b) crize din sfera tehnică. 18 . care cuprind sectorul industrial. O clasificare mai simplă. Scott şi J. Mucchielli propune o altă clasificare. A. V. Totodată.b) crize datorate mediului uman: confruntări şi acţiuni răuvoitoare. Newsom. care pot fi cauzate de conflicte sociopolitice (război. d) criza de motivaţie (ansamblul efectelor psihologice în urma pierderii credibilităţii organizaţiei). la rândul său.

J. adică la ceea ce se întâmplă în viaţa şi mintea persoanelor afectate. printre care H. D. apărută odată cu trecerea de la analiza socială a crizei la analiza efectelor acesteia asupra cetăţenilor. Dar viziunile specialiştilor asupra desfăşurării crizelor. Marsh. Florence GiustDesprairies şi Luc Ridel. Mai mulţi savanţi. Robert şi D. Ei specifică: a) Identificarea problemelor. b) individuală.Unii autori. or. K.W. Jones. Adepţii modelului în cinci etape. deosebim modele ale crizei în cinci etape. s-au centrat în cercetările lor pe relaţia individ-societate. e) Evaluarea acţiunilor întreprinse şi învăţarea (perioada postcriză). se axează pe acţiunile ce trebuiesc întreprinse întru soluţionarea crizei şi care sunt direct proporţionale cu gradul de evoluare a acesteia. a dat naştere unei noi tipologii. Chase şi D. d) Implementarea acţiunilor strategice de gestionare a crizei. între care: B. inventariază patru etape de desfăşurare a crizelor. care identifică trei categorii de crize: a) socială. Guth şi C. Fearn-Banks. b) Analiza problemelor (impactul şi efectele potenţiale ale acestora). c) Elaborarea strategiilor de gestionare a crizei. Această schimbare de perspectivă. încercând să privească dincolo de faptele obiective. acţiunile lor diferă de la o etapă a crizei la alta. deşi au la bază aceleaşi principii generale (orice criză are început. ca Jacquline Barus-Michel. Astfel. Verpeaux. Acestea sunt: 19 . Hendrix. în patru etape şi în trei etape. apogeu şi deznodământ) sunt foarte diferite şi oferă mai multe modele de evoluţie ale lor. Pentru jurnalişti sunt importante şi dimensiunile crizei (toate crizele au durate şi intensităţi diferite). c) organizaţională.

iar acompanierea informaţională a crizei poartă amprenta sau chiar reiese din specificitatea etapei crizei. Scott şi J. avertizează asupra evenimentelor care conturează o criză potenţială. 5. V. Acompanierea mediatică a evoluţiei crizelor Cunoaşterea etapelor de desfăşurare a crizelor este obligatorie pentru jurnalişti. Activitatea ei se desfăşoară în două direcţii: spre factorii de 20 . Timothy Coombs etc. Periodizarea crizei în trei paşi este susţinută de: P. La prima etapă mass-media semnalează. Jackson. pentru că comunicarea jurnalistică la diferite etape ale crizei are diverse roluri şi obiective. c) Faza cronică sau apogeul crizei este etapa reacţiilor şi a acţiunilor intense ale factorilor de decizie. elaborarea acţiunilor de evitare a unei noi crize. se intensifică şi ia amploare. Center şi P. S. A. W. a percepţiilor şi reacţiilor publicului. Metamorfozele sunt rapide şi foarte diverse. Newsom. când apar primele simptoame sau semne de alertă. bilanţuri şi se trag concluziile de rigoare. b) etapa de criză propriu-zisă – elaborarea şi aplicarea programelor de gestionare a crizei. Turk. A. Ei propun: a) Perioada de pre-criză – detectarea semnalelor. d) Faza de cicatrizare – etapă în care se fac analize.a) Faza preliminară – etapă de avertizare. identificarea punctelor vulnerabile şi aplicarea managementului întru diminuarea problemelor şi evitarea crizei. Lagadec. Modelul crizei în trei etape are cei mai mulţi susţinători. c) etapa de post-criză – evaluarea comportamentului organizaţiei şi a managementului crizei. b) Faza acută – evenimentul se produce şi criza izbucneşte. D.

Ea prezintă un interes sporit pentru întreaga societate. capabile să stopeze declanşarea crizei şi spre publicului larg. acompanierea mediatică fie va calma spiritele. La începutul etapei. Materialele informative. Deşi mai rar. presupune analize şi autoanalize şi. ele totuşi apar în presă. Mai mult. Acompanierea informaţională se intensifică progresiv. informativ-analitic. mai întotdeauna. Materialele analitice vizează două aspecte: analiza acţiunilor factorilor de decizie. însă. de aceea şi este cel mai intens mediatizată. fie va cataliza reacţiile. nu dispar totalmente din acompanierea informaţională a crizei. precum că din moment ce criza s-a cicatrizat. dinamică şi zbuciumată etapă a crizei. mass-media va pune în circuit materiale cu caracter informativ. dar numai în cazul în care se produce ceva extraordinar. care poate marca radical cursul lucrurilor. Apogeul crizei este cea mai tensionată. impactul şi efectele managementului de criză. prezintă interes pentru presă. fie va mobiliza masele. de formare a opiniei publice şi de monitorizare a activităţilor de gestionare a problemelor existente. În cauză de reacţiile publicului. mass-media nu mai transmite nici un ecou.decizie pentru a-i determina să întreprindă măsuri de remediere. în care se vor analiza detaliat reacţiile şi acţiunile factorilor de decizie. a impactului şi a efectelor reale ale strategiilor aplicate de aceştia. de asemenea. precum şi analiza comportamentului propriu-zis al mass-media. pentru a-l preveni despre potenţialele pericole şi a-l determina să ia o atitudine asupra acţiunilor factorilor de decizie. presa acordă o atenţie deosebită efectelor materiale ale crizei. La etapa a două jurnaliştii trebuie să supravegheze desfăşurarea crizei şi să ţină sub control strict activităţile de gestionare a crizei. Ultima etapă a crizei este una de totalizare. Este o activitate de supraveghere a situaţiei. Materialele au un caracter general. care. Este greşită părerea. se resimt şi devin obiect primordial 21 . apoi prioritate vor avea materialele analitice.

dar fiecare individ şi/sau colectiv vede şi simte lucrurile în mod diferit şi atunci când abordează problema crizei. Oamenii vorbesc tot timpul despre criză. ea. Şi au în vedere lucruri diferite. ele atrag 22 . obţinerii unei cote pe piaţă etc. lucruri care în fine asigură progresul organizaţiei sau firmei. indiferent la ce se referă. ca indivizi sociali sau ca beneficiari de anumite servicii. iar altele o viaţă de om (cum sunt crizele maritale). Campaniile publicitare care şochează deliberat provoacă situaţii potenţiale de criză. cu scopul de a obţine notorietate. urmărind. Criza poate fi chiar o oportunitate pentru organizaţii. obţinerii noilor contracte.de mediatizare. conţine şi condiţiile unei dinamici pozitive. Oricum. Iniţial. Aplicarea unui management corect oferă posibilitatea îmbunătăţirii imaginii. se referă la ceva aparte. suntem tot timpul în criză. astfel. oamenii contemporani. oferă şi şanse reale pentru reorganizări noi şi pentru progrese. În fiecare an se vorbeşte despre o criză sau alta. Unele crize sunt scurte (cum ar fi criza provocată de gripa aviară sau pneumonia atipică). crizele au devenit un fenomen. concomitent. ca parteneri de viaţă sau ca locuitori ai unui stat. Orice criză. unele crize durează câteva decenii (cum a fost criza din perioada Războiului Rece). Oricum. Thierry Libaert presupune că actualmente crizele pot fi provocate intenţionat. În rezultatul mediatizării pseudo-crizelor (dacă jurnaliştii nu simt şi nu pot demasca intenţiile proaste ale iniţiatorilor pseudocrizei) companiile au de câştigat foarte mult. să beneficieze de o mediatizare de proporţii.. ei vorbesc despre o realitate particulară şi care îi afectează doar pe ei. La ultima etapă a unei crize pondere are jurnalismul analitic. noi. ordinar al societăţii contemporane. mai mult sau mai puţin. Deşi criza provoacă dezordine şi riscul de regres sau chiar de dispariţie. De obicei. graţie aspectului său dublu.

de grup. opiniile şi chiar acţiunile indivizilor în raport cu compania „afectată” de criză. Aspectul multidimensional al crizei se datorează unui conglomerat întreg de factori politici. care. economici. culturali. criza globală actuală va avea un impact diminuat sau mult mai puternic în funcţie de modul în care cele trei crize se vor amesteca. graţie internaţionalizării câmpului de acţiuni şi intruziunii noilor actori.atenţia indivizilor sociali – o publicitate absolut gratuită şi foarte eficientă. În ultimul timp. astfel. peste care se suprapune acum o criză economică gravă. Ea a fost generată şi a luat amploare din convergenţa dintre o criză politică veche de câteva decenii (criza democraţiilor liberale – care cunoscuse în 1968 momente dramatice. În fine. de a gestiona optimal şi de a depăşi cu succes situaţiile de „grea cumpănă” pentru a-şi întregi imaginea şi a-şi asigura sporirea credibilităţii. crizele economice şi cele geopolitice. actuala criză globală nu este doar economică. Aici deja se formează atitudinile. la rândul ei. longevitatea. care a intervenit pe neaşteptate în 1991. Aşadar. mai ales în SUA şi Franţa). fenomenul crizelor a luat amploare şi s-a extins în spaţiu şi în timp. care contribuie la lărgirea auditoriul potenţial. Indiferent de magnitudinea şi durata ei. psihologici etc. sociale. Aspectul analitic schimbă sau întăreşte convingerile. Apoi „problemele” companiei intră pe agenda discuţiilor interpersonale. dar şi de modul în care ele vor fi reflectate. compania urmăreşte să-şi pună în valoare capacităţile sale de a reacţiona prompt. Acest moment – sporirea vizibilităţii mediatice – poate fi oportun pentru companie 23 . De exemplu. printre efectele majore ale crizei se numără şi creşterea vizibilităţii mediatice a companiei. sociali. o criză geopolitică creată de dezechilibrul din securitatea lumii. asigurândule. este reduplicarea unor crize financiare sau economice mai vechi. Adevăratele megacrize sunt rezultatul combinaţiei dintre crizele politice.

4. Judy. Iaşi: Polirom. Editura Comunicare.ro. Michael. promptitudine etc. intensităţii şi duratei crizei. 1998. chiar exercitând şi presiuni. Arlette. 6. Lecturi recomandate 1. Barus. Sfera Politicii. Bucureşti: Tritonic. fiabilitate. nr. Coman. 2008. Comunicarea de criză. Bouzon. Forţa jurnalismului constă în formarea unei opinii publice potrivite. 8. 2003. Aspecte ale crizei.ro/sfera/133/art02-pavel. Michel. Grigoryan. care să influenţeze. Managementul crizelor şi al situaţiilor de risc. Manual de jurnalism. 2007.html 24 . Libaert. Cristina. 2009. Comunicarea în situaţii de criză. Criye. Chişinău: CIJ.în cazul în care ea practică un management de criză optimal. Bucureşti: Editura C. Mark. Iaşi: Polirom. 5. Preliminarii epistemologice la teoria crizei. Regester. Abordare psihologică clinică. Comunicarea de criză.sferapoliticii. asupra factorilor de decizie. Dan. versiune integrală disponibilă on-line http://www. bazat pe reactivitate. Centrul de Jurnalism Extrem. 2007. ce au posibilitatea şi obligaţia să întreprindă măsuri hotărâte. 7. chibzuite şi urgente întru reducerea nivelului şi dimensiunilor crizei. Thierry. 2006. 3. Conflictologie apicată pentru jurnalişti. Pavel. Chişinău: Centrul Independent de Jurnalism. 133. H. transparenţă. Beck. 2. Comunicarea jurnalistică poate constitui una din condiţiile cele mai importante de modificare a dinamicii. Larkin.

Implicaţiile mass-media în situaţiile de criză Jurnalismul în situaţii de criză este o activitate mediatică care presupune colectarea. în particular. IMPACT Implicaţiile mass-media în situaţiile de criză Interesul mediatic al crizei Organizarea relaţională în timpul crizelor Moduri de raportare a mass-media la situaţiile de criză 1.Tema 2 MEDIA ŞI SITUAŢIILE DE CRIZĂ: RELAŢII. iar pe de alta – calitatea produsului mediatic finit. Rolul de câine de pază cel mai mult i se potriveşte jurnalismului tocmai în situaţiile de criză. profesionale etc. totodată. şi să respecte cu stricteţe standardele profesionale. fapt care. asigură succesul misiunii jurnalistice. sistematizarea. în general. când implicaţiile mass-media. Funcţia socială a jurnalismului în situaţii de criză cere articularea lui la configurarea de moment a realităţii în scopul acompanierii informaţionale întru expunerea obiectivă şi imparţială a situaţiei create. INFLUENŢE. şi ale jurnaliştilor. ierarhizarea şi analiza informaţiei brute în condiţii excepţionale. PROVOCĂRI. comportă grave modificări psihologice. pe de o parte. sociale. Aici apare şi se conturează obiectivul primar al acestui tip de jurnalism – reflectarea multiaspectuală a crizelor. Formula realistă a acompanierii informaţionale a unei criză presupune expunerea deosebit de consistenţă a tuturor etapelor crizei. Starea de lucruri respectivă solicită jurnaliştilor şi instituţiilor mediatice să adopte diverse strategii şi linii comportamentale adecvate momentului şi situaţiei. dar. Şi aceasta pentru a crea o 25 .

de către subiecţii acţiunilor (implicaţi direct sau tangenţial) şi de către diverşi martori. în măsura posibilităţilor.viziune de ansamblu corectă asupra fenomenului. îndeosebi. în dinamica dezvoltării lor. Or. prima şi înainte de toate. după cum susţine Ed Turner. Expunerea factuală a ceea ce vede jurnalistul sau a ceea ce au văzut alţii constituie misiunea primordială a jurnalismului de informare. să încercăm să explicăm spectatorilor noştri ce s-a întâmplat astăzi. Astfel. oferindu-le cetăţenilor suficientă informaţie pentru ca ei înşişi să-şi poată forma independent opiniile şi să poată lua atitudini asupra unui şir de probleme care urmează să fie soluţionate. echidistantă şi obiectivă a evenimentelor ce se produc în contextul crizei la moment şi sunt urmărite. jurnalist de la CNN. la faza iniţială a crizelor. În plus. când jurnalistul trebuie să răspundă cert şi operativ la întrebările: „cine?”. de ce s-a întâmplat şi ce poate să însemne asta mâine. care ar putea să influenţeze benefic atât opinia publică. acesta exclude din start posibilitatea jurnalistului de a-şi expune opinia şi atitudinea faţă de eveniment sau întâmplare. cât şi factorii de decizie. este responsabilitatea noastră. punerea în circuit a unei informaţii imparţiale şi corecte creează premise reale pentru reglementarea situaţiilor de criză. „când?”. exactă. dar fără a intra în detalii. „unde?”. mai curând. să răspundă şi la întrebările „cum?” şi „de ce?”. în categoria „lanternei căutătoare a adevărului”. aceasta fiind prerogativa exclusivă 26 . misiunea presei este să pună la dispoziţie un tablou reprezentativ al crizei. Rolul de oglindă a presei este deosebit de important. încadrându-se. În acest context. Jurnalismul de informare în situaţiile de criză constă în reflectarea rapidă. Jurnalismul informativ în situaţiile de criză încearcă. de către jurnalişti. Comunicarea jurnalistică de criză diminuează rolul instituţional al mass-media. „ce?”.

Un interes aparte trebuie să prezinte şi interacţiunile anticriză şi actuale ale subiecţilor. Cunoaşterea acestora i-ar permite jurnalistului să se clarifice asupra multor lucruri. Astfel.a jurnalismului analitic. oferă jurnaliştilor posibilităţi enorme de analiză şi interpretare a faptelor. comunicarea jurnalistică interpretativă mai este considerată şi instrument de minimalizare şi chiar de asanare a crizelor. Misiunea de a explica şi a comenta evoluţia crizei impune jurnaliştilor obligaţia de analiza toate componentele structurale ale acesteia. un al obiectiv al mass-media este şi dirijarea crizelor. în particular. în mare parte. intereselor. Apoi e necesară identificarea subiecţilor din perspectiva rolului. în fine. conjunctura contemporană a crizei fiind raportată la trecut şi la viitor. îndeosebi în situaţiile de criză. dar ca pe o parte a unui tot întreg. ca pe o verigă a unui sistem complex. în general. jurnalistul trebuie să stabilească motivele şi factorii care au declanşat criza şi să-i cerceteze nu ca pe ceva independent şi izolat. Nu mai puţin importante sunt şi constatarea şi reflectarea stărilor de spirit ce persistă în jur. obiectivelor şi a gradului de implicare a lor în criză. determină alegerea de către factorii de decizie a tacticilor şi metodelor concrete de acţionare. Graţie posibilităţilor sale analitice şi comentative. Criza urmează să fie reflectată din perspectiva parametrului temporal. Jurnalismul de opinie constă în expunerea realităţii prin intermediul explicaţiilor. Pe cine şi cum afectează cel mai mult criza? Până unde poate să ajungă dimensiunile crizei? Care sunt 27 . şi a societăţii. să depisteze motivele reale ale crizei. Întâi de toate. Acest tip de jurnalism. Starea psihologice a subiecţilor crizei. Un alt pas ar fi şi conturarea contextului întru analiza potenţialului evolutiv al crizei. comentariilor şi interpretărilor. să dea în vileag unele aspecte camuflate să le scoate la suprafaţă şi.

în „legătură” unii cu alţii şi. şi anume activitatea de prognozare a jurnalismului în situaţii de criză. în particular. indivizii sociali se află. dintre oamenii de rând şi autorităţi. inculcă valori. Pe bună dreptate. care încearcă să faciliteze discuţia dintre subiecţii implicaţi. or. în general. în „legătură” cu comunitatea şi societatea. Presa are obligaţia de a informa societatea în scopul implicării acesteia în soluţionarea crizei. întâi de toate. distribuie reprezentări care determină viziunile oamenilor asupra crizei. Acest obiectiv urmăreşte. Din această perspectivă. Mobilizarea indivizilor în situaţiile de criză este un proces ce se realizează cu concursul mai multor instituţii sociale. între care şi mass-media. se impune un jurnalism care trebuie să-i unească pe oameni în procesul rezolvării diverselor aspecte ale crizei. ea furnizează informaţii ce asigură interese comune. Cunoaşterea perspectivelor în cauză îl mobilizează pe cetăţean să adopte un anumit tip de comportament şi să întreprindă măsuri concrete. să ofere nişte soluţii posibile problemelor cu care se confruntă societatea la moment. Aşadar. Datorită activităţii mass-media. mobilizarea maselor este un alt obiectiv al jurnalismului în situaţiile de criză. fiind pregătite (mass-media).limitele temporale ale crizei? Care va fi impactul şi efectele ei? Ce putem întreprinde pentru a ne proteja? Cum putem diminua sau evita efectele crize? Acestea şi multe alte întrebări trebuie să-şi găsească răspunsul în comunicarea jurnalistică de criză. 28 . în acelaşi timp. În acest context se conturează alt obiectiv. presa poate fi considerată „agent al mobilizării”. trasarea unor perspective ale crizei întru depistarea impactului şi a efectelor potenţiale ale acesteia asupra societăţii. Situaţiile de criză transformă ziarele şi televiziunea dintr-un element neutru într-un element implicat în viaţa publică. care i-ar ajuta să evite sau să suporte mai uşor consecinţele crizei.

Mediatizarea realităţii şi tratarea populaţiei din perspectiva integrării sociale înseamnă definitivarea priorităţilor sociale. stabilirea impactului şi a efectelor potenţiale a crizei asupra individului. cât şi de membrii comunităţii. Aceasta se face pentru conformitate şi pentru a asigura dialogul social între părţile aflate în conflict întru determinarea voinţei lor de cooperare.Acest obiectiv este un motiv în plus de a susţine că obligaţia primară a comunicării jurnalistice în situaţiile de criză rezidă în prezentarea stării de lucruri astfel. Starea de criză socială este similară senzaţiilor de teamă. incertitudine. observarea şi înţelegerea acestor fenomene şi a tendinţelor lor. ură şi panică. în particular şi asupra comunităţii. solidaritate. nici chiar conţinutul materialelor. neputinţă. jurnaliştii nu se pot implica direct în procesul de soluţionare a crizelor. pasiv. însă. Asigurarea echilibrului psihologic. devine un obiectiv esenţial al jurnalismului în situaţii de criză. nu selectarea evenimentelor. în general. numai că efectele acestora sunt mult mai ample. a soluţiilor. toleranţă. ci forma de expresie a lor. Din punct de vedere profesional. Informaţiile despre criză trebuie să trezească compasiune. în nici un caz. Cititorii urmează a fi trataţi nu doar ca un auditoriu simplu. Acest imperativ vizează. şi mult mai persistente în timp. în materialele de presă. Expunerea imparţială şi echidistantă. în primul rând. pe care orice om le poate simţi pe plan individual. dar nici nu au dreptul să stea deoparte când este vorba despre analizarea. propuse pentru rezolvarea problemelor atât de experţi. ci ca unul participativ. în această ordine de idei. Prin acompanierea informaţională a procesul de evo29 . încât cetăţenii să înţeleagă scopurile propuse pentru a acţiona în mod corespunzător. validează abilitatea jurnaliştilor de a monitoriza criza şi viaţa societăţii afectată de această criză. determinarea problemelor cu care se confruntă şi care îi preocupă în prezent.

în primul rând. Mai mult. supravegherea crizelor se face şi pentru a ţine în vizor şi a monitoriza activităţile. massmedia este obligată să asigure această „sete informaţională”. când aceştia nu-şi onorează obligaţiunile sau comit greşeli conceptuale sau manageriale. 30 . însă. Supravegherea mediatică. mass-media trebuie să modeleze o percepţie civică a ei. Factorul obiectiv se datorează.luţie a crizei. Calmarea spiritelor poate fi o contribuţie efectivă în vederea siguranţei publice în timpul crizelor. iar celălalt subiectiv. Or. nu presupune doar transmiterea informaţiei factuale. prin activitatea sa. satisfăcând nevoile informaţionale ale populaţiei. Dat fiind faptul că necesitatea şi interesul informaţional al populaţiei creşte simţitor în timpul crizelor. să inducă sentimentul de responsabilitate la factorilor de decizie şi cel de toleranţă şi calmul la indivizii sociali. conflict. ci şi a cele interpretative. prin aceasta. Funcţia de informare sau de supraveghere îi permite presei să pună în circuitul informaţional materiale despre orice eveniment. de importanţă socială. măsurile întreprinse de factorii de decizie. 2. Interesul mediatic al crizei Interesul mass-media pentru situaţiile de criză este generat de doi factori primari: unul obiectiv. în scopul fructificării tuturor oportunităţilor sau inoportunităţilor situaţiei create. presa se manifestă ca unicul intermediar între situaţia de criză şi publicul larg. fapt ce se datorează incertitudinilor generate de modificările şi rupturile produse în mersul normal al vieţii. celor două funcţii socialcomunicaţionale ale presei: de supraveghere a mediului înconjurător şi de „legătură” sau socializare. fenomen etc. dar şi pentru a semnala atunci.

Primul aspect vizează motivarea activităţii intense a presei în situaţiile de criză şi interesul sporit al acesteia pentru toate schimbările ce intervin în evoluţia crizei. care constituie temelia independenţei politicii edito31 . prin aceasta de a-şi ridica prestigiul său profesional şi instituţional. Factorul subiectiv ţine de două aspecte ale activităţii jurnalistice: de imaginea informativă a instituţiei de presă şi de a marketingul dezvoltării vânzărilor. mass-media creează acele „legături” între factorii de decizie şi societate.Prin funcţia de socializare. care asigură pătrunderea în esenţa crizei şi conştientizarea ei (se presupune că acest lucru generează şi un comportament adecvat al indivizilor sociali). când dialogul public este încurajat. punând accentul. Jurnalismul în situaţiile de criză este mai eficient. în mod obligatoriu. precum şi facilitează suportarea mai uşoară a efectelor şi consecinţelor crizei. când informaţia ajută cetăţenii să acţioneze întru ameliorarea situaţiilor create. or este generat. iar pe de alta. îndeosebi. de necesităţile informaţionale crescânde ale societăţii (pe care. Interesul presei are o natură dublă. prin efectele sporite ale materialelor puse în circuitul informaţional şi. pe de o parte. când ştirile prezintă coerent toată gama particularităţilor crizei. pentru categoriile cel mai grav afectate de criză. pe cele ce au semnificaţie. iar deliberarea publică – amplificată. trebuie să la satisfacă). atunci când circuitul informaţional este neîntrerupt şi liber. mass-media trebuie să reflecte un spectru cât mai larg de aspecte ale ei. Cel de-al doilea aspect se datorează necesităţii permanente ale instituţiilor de presă de a-şi asigura buna funcţionare la nivel financiar. astfel încât să provoace şi să conducă exponenţii acestor grupuri la căutarea unor soluţii comune. de necesitatea propriu-zisă a ei (a presei) de a influenţa situaţia de criză. Ţinând cont de caracterul pluridimensional al crizei. în primul rând.

aceşti doi actori nu pot exista unul fără altul. Aşadar. 3. instituţiile statale/cele ale societăţii civile şi massmedia sunt doi interlocutori care. Acest lucru poate explica tendinţa mass-media de a-şi mări tirajele şi de a-şi extinde auditoriul pe contul informaţiilor despre diverse tipuri de situaţii incerte. precum şi din cea a imaginii informative a publicaţiilor periodice. având obiective diferite. Acolo unde sistemul în criză va încerca să-şi protejeze integritatea instituţională. din contra. firma etc. catastrofală. întreprinderea. care poate influenţa evoluţia şi 32 . Organizarea relaţională în timpul crizelor Criza este percepută în mod foarte diferit. Raportate la criză. impactul şi efectele lor. a posturilor de radio şi TV. în funcţie de interesul aflat în joc. Cu toate că se află pe părţi diferite ale baricadei. utilizează mass-media ca pe unul din instrumentele de soluţionare. relaţională şi să-şi salveze interesul.riale. sau sânt chiar doi adversari potenţiali. Dacă pentru organizaţii şi sisteme ea este. ea apare ca o excelentă oportunitate. din perspectiva marketingului dezvoltării vânzărilor. Thierry Libaert arată că criza este percepută diferit. de obicei. Viziunile subiecţilor implicaţi direct şi a celor implicaţi tangenţial în aceste situaţii nu vor fi identice. sistemul. atunci pentru mass-media (în cazul în care nu acestea sunt afectate de criză). uneori chiar diametral opuse. Interdependenţa lor este determinată de faptul că organizaţia. nu au încredere unul în altul. mass-media va încerca să utilizeze situaţiile create pentru creşterea audienţei şi ameliorarea imaginii de referinţă în domeniul informaţiei. criza reprezintă o oportunitate pentru întreg sistemul mijloacelor de informare în masă. despre actorii şi resursele acestora. aşa precum şi atitudinea celor afectaţi uşor şi a celor care au devenit victime ale crizei. despre potenţiala evoluţie.

un continent sau chiar omenirea. situaţiile de criză reprezintă elemente ale masivului informaţional potenţial. ele. În situaţiile de criză. însă. axate pe goana după senzaţional. în bunul sens al cuvântului. situaţiile de forţă majoră determinate. în genere. pe un tratament provocatoriu şi chir pe promovarea zvonurilor şi a bârfelor etc. iar presa. iar prin aceasta.rezultatele crizei. ea referindu-se. de crize cu caracter natural sau tehnic. la rândul său. Această situaţie explică cel mai bine interesul presei pentru crize şi comportamentul relaţional al acesteia în situaţiile de criză. În ceea ce priveşte termenele de obţinere. de a provoca interesul cititorului şi de a-şi mări tirajele publicaţiilor. provocând efecte ireparabile. întotdeauna generează concurenţa mediatică. mediile de informare în masă. care au o valoare socială deosebită. de necesitatea de a avea acces larg la informaţii şi de a primi operativ aceste informaţii şi presupune un contact prioritar cu sursele de informare din perspec33 . indiferent de tipul şi amploarea crizei. Excepţie pot fi. pe interpretări duble intenţionate. întâi de toate. Cooperarea mediatică. Pentru sistemul mediatic. Tocmai acest moment şi generează comportamente deviate ale jurnaliştilor. pregătire şi punere în circuit a informaţiei. graţie impactului şi a efectelor potenţiale ale lor asupra societăţii. se află într-o concurenţă dură unele cu altele. trebuie înţeleasă în mod alegoric. la funcţiile şi rolurile presei în situaţiile de criză şi apoi la modul de abordare a crizei (aprecierea nu şi tratamentul crizei). Comportamentul jurnalistic este dictat de caracterul imprevizibil şi imediat al evenimentului. în cele mai dese cazuri. de obicei. faptul fiind determinat de interesul acestora de a furniza primele informaţiile de rigoare. foloseşte situaţia de criză a instituţiei drept obiect de cercetare. în acest context. O cooperare relativă între instituţiile mediatice putem atesta în cazurile în care crizele riscă să afecteze un stat întreg.

Dar calitatea factuală a informaţiilor furnizate nu întotdeauna este la nivel. managerilor. furnizând doar acele date care. specialiştii în relaţii cu publicul. evită să prezinte situaţia reală. Comportamentul jurnalistului în această relaţie este determinat de reacţia standard a directorilor. În acest scop ei. prin aceasta încercând să sustragă atenţia jurnaliştilor de la aspectele 34 . în nici un fel. tratamentul informaţiei primite fiind şi el unul diferit. a gradului lor de iniţiere. Sursele-ţintă ale jurnaliştilor pot fi: a. dar şi a volumului de cunoştinţe pe care îl deţin. mai ales din perspectiva gradului de credibilitate a acesteia. subiecţii implicaţi şi afectaţi de criză. caută cât mai multe prilejuri de a îi contacta. oficialităţile statale centrale şi locale. c. nu pot afecta imaginea firmei. de obicei. or deseori nu corespunde întru totul realităţii. Pentru fiecare din aceste categorii jurnaliştii adoptă diverse tipuri de comportament. specialiştilor în relaţiile cu publicul şi reflexul acestora de a justifica şi a linişti. Organizarea relaţională se efectuează conform schemei clasice de definire a ţintelor. ba din contra. factorii de decizie în gestionarea indirectă a crizei: d. „curăţându-l” şi redactându-l în conformitate cu interesele lor de moment.tiva rolului şi a implicaţiei acestora în crize. Relaţia jurnalist – factorii de decizie în gestionarea directă a crizei. Cunoaşterea interlocutorilor potenţiali este un factor prioritar în organizarea relaţională a jurnalistului în timpul crizelor şi prezintă avantaje majore. b. Sursele din această categorie nu refuză niciodată în mod direct să le dea informaţii. De obicei. factorii de decizie în gestionarea directă a crizei: administraţie. manageri. aceştia îşi pregătesc din timp materialul.

în scopul evitării unor reacţii potenţiale nedorite ale societăţii. însă o eroare a jurnaliştilor dacă ar crede „pe cuvânt de cinste” cele 35 . fapt determinat de credibilitatea presei. Relaţia jurnalist . verificarea informaţiei survenite de la ele este absolut obligatorie. aceştia: a. de obicei. acceptă uşor să expună faptele şi să se dea cu părerea asupra situaţiei. Ei sunt deschişi şi. e. b. din moment ce relaţiile surselor din această categorie cu presa poartă un caracter interesat. or. relatează despre aspectele dificile prin formulări de idei generale şi ambigue.negative reale ale situaţiei şi să-i manipuleze. Ar fi. Excepţie fac doar subiecţii implicaţi în criză. Jurnaliştii. scot în evidenţă valoarea deciziilor administraţiei (chiar dacă acestea. trebuie să cunoască tacticele comunicatorilor în situaţiile de criză şi să ştie că. îi vor promova în viitor). sunt lipsite totalmente de importanţă). care fac jocul şefilor în speranţa că vor avea de câştigat în urma crizei (apreciindu-le fidelitatea. presa este văzută ca un factor de soluţionare a problemelor generate de criză. sursele de informare din categoria a doua colaborează dezinteresat cu presa. c. drept mulţumire. Aşadar. În opoziţie cu prima categorie. în realitate. pun întotdeauna accentul pe latura pozitivă a situaţiei. în cele mai dese cazuri. f. îşi formulează cu mare atenţie răspunsurile. însă.subiecţi implicaţi şi afectaţi de criză. d. de obicei. evită să răspundă la întrebările incomode şi la provocările jurnaliştilor. accentuează eforturile administraţiei primează rolul factorilor de decizie interni. Această categorie de surse nu are intenţia să manipuleze. generate de efectele materialelor de presă. şefii.

Şi aceasta pentru că informaţia expusă de ei are un caracter subiectiv. Ei au legitimitatea de a interveni şi de a comunica în situaţiile de criză. pentru 36 . aceşti experţi ar putea avea interese speciale şi atunci imparţialitatea lor poate să penduleze (lucru. nu şi originalul lui. ei sunt persoane publice. Relaţia jurnalist – autorităţile de control şi factorii de decizie economici sau politici. dat fiind faptul că este trecută prin trăirile lor personale şi prin viziunea lor asupra lucrurilor.afirmate de sursele respective. Acest tip de surse poate fi încadrat în categoria experţilor. Informaţiile factuale furnizate de către autorităţile de control şi de factorii de decizie economici sau politici ne pot servi ca sursă de alternativă. jurnaliştii trebuie să înţeleagă că. sociali. Jurnaliştii trebuie să reţină că orice „sursă vie”. Iar opiniile şi comentariile lor asigură fiabilitatea informaţiei şi creşterea credibilităţii materialelor jurnalistice. foarte greu de verificat). pentru a le confrunta cu cele furnizate de către purtătorii de cuvânt. Acest lucru determină necesitatea colectării informaţiilor din cât mai multe surse posibile şi confruntarea sau încrucişarea acestora în scopul conturării unei realităţi obiective a situaţiei de criză. psihologici. furnizează doar o copie a evenimentului. binecunoscute în domeniu. odată ce au fost angajaţi de firmă. Cu toate acestea. şi sunt antrenaţi în gestionarea crizelor graţie competenţelor lor profesionale. managerii. Jurnalistul care face un material analitic despre criză. de altfel. experţii interni ai firmei. De obicei. Cunoştinţele lor despre situaţia firmei şi despre activităţile întreprinse de factorii de decizie interni pot contribui la întregirea ansamblului informativ al crizei. morali. economici etc. chiar dacă este martor ocular. Perceperea personală a lucrurilor este influenţată de diverşi factori fiziologici.

În aceste situaţii. 37 . sunt doar la nivel de hotărâri. Comportamentul oficialităţilor va fi diferit în cazul în care criza afectează doar o organizaţie şi atunci când ea pune în pericol activitatea întregului sistem. ea trebuie tratată din perspectiva dimensiunii crizei. Oricum. Dacă este vorba despre o criză a unor organizaţii sau întreprinderi. Această relaţie pentru jurnalist este cea mai puţin productivă din perspectiva intereselor lui profesionale. de obicei. evitând să expună situaţia reală. pot şifona imaginea puterii şi pot diminua credibilitatea indivizilor în capacitatea decizională a acestea. care pot produce panică în societate. În fine. jurnalistul poate să solicite opiniile şi interpretările unor experţi independenţi naţionali şi internaţionali. Odată ce jurnalistul a pomenit în materialele sale despre hotărâri şi decizii ale demnitarilor. care ar confirma sau infirma informaţia obţinută de la ei. va evita să utilizeze doar opinia autorităţilor de control şi a factorilor de decizie economici sau politici. jurnaliştii trebuie să fie precauţi cu sursele oficiale de informare. este de datoria lui să urmărească gradul lor de realizare şi efectele acestora. demnitarii foarte pasiv se încadrează în soluţionarea acesteia. reprezentanţii administraţilor publice centrale şi locale încearcă să calmeze spiritele şi să liniştească atmosfera. antrenaţi în gestionarea crizei. purtătorilor de cuvânt.. al specialiştilor în relaţii cu publicul – reprezentanţi ai unei organizaţii afectate de criză. care ameninţă existenţa sistemului. Într-o criză generală. eforturile lor. furnizând informaţii parţiale şi muşamalizând aspectele negative ale crize. Pentru a se asigura că aprecierile acestora sunt obiective. decizii şi declaraţii.a nu fi manipulat. comportamentul oficialităţilor statale este aproape similar cu cel al managerilor. Relaţia jurnalist – oficialităţi statale centrale şi locale. în genere. să caute şi să găsească surse de alternativa.

4. de această interdependenţă. şi legitimează statutul mass-media de factor independent. grupuri economice. cu atât mai mare este şi dependenţa sa de informaţiile media38 . ce influenţează parametrii crizei: dinamica. aşa precum: grupuri politice. Formând câmpul informaţional al crizei. Alături de aspectul cantitativ al acompanierii mediatice. Modul de abordare a crizei este o condiţie primară. Graţie potenţialului său de a transmite concomitent aceleaşi mesaje unui auditoriu extins. O importanţă deosebită în redarea ansamblului crizei o are şi frecvenţa difuzării materialelor despre criză. ce influenţează în mod direct evoluţia crizei. de fapt. Or. sunt activităţi. Mass-media. Aceasta este o relaţie. care. în acest context. forţa ei de influenţă este foarte mare. presa formează percepţia socială a crizei. în care satisfacerea necesităţilor informaţionale ale indivizilor sociali. Moduri de raportare a mass-media la situaţiile de criză Declanşarea. intensitatea. care formează imaginea crizei. deloc de neglijat. pronosticurile asupra consecinţelor potenţiale etc. practic întru totul. e necesar să vorbim şi despre aspectul calitativ. aprecierea cursului şi a mersului de dezvoltare a ei. durata. Cu alte cuvinte. cât prin relaţia: public – sistem mass-media – sistem social. presa determină viziunile indivizilor sociali şi modifică sau sugerează anumite modele de comportament în raport cu criza. Potenţialul mass-media poate fi explicat nu atât prin influenţă directă a conţinutului său asupra auditoriului sau prin starea publicului. cu cât interesul individului faţă de mass-media este mai mare. precum şi realizarea scopurilor acestora depinde. evoluţia şi consecinţele crizei sunt generate şi influenţate de mai mulţi factori. îi revine un loc aparte. instituţii sociale etc. Diagnosticarea crizei şi a factorilor care au generat-o.

Procesul de influenţare asupra auditoriului structural poate fi divizat în două părţi: informativ şi analitic. se transpune în acţiune. astfel. Anume aici se manifestă primele posibilităţi ale jurnalismului de a influenţa situaţia de criză. ce reprezintă complexe multiaspectuale şi interpretative şi care duc la formarea atitudinii publicului cititor faţă de problema luată în discuţie. Aşadar. putem vorbi despre presa ca: a) sursă de crize potenţiale. permanentă şi statornică este predispoziţia individului de a reacţiona întru-un anumit mod faţă de situaţia de criză Atitudinea publică socială. cu un caracter sporit de analiză şi date operative. Atitudinea. sistematic şi în flux. Influenţând fiecare persoană în parte. Ele influenţează cunoştinţele. acţiune socială. mass-media creează premise pentru formarea sau modificarea opiniei individuale. deosebim mai multe tipuri de implicaţii mediatice în evoluţia crizei. modifică cursul evolutiv al crizei. sentimentele şi comportamentul lui şi. A doua treaptă presupune punerea în circuit a mesajelor de opinie. iar acţiunea constituie mecanismul de transformare a unei stări de lucruri în alta. Astfel. din care se va putea măsura intensitatea sau forţa de convingere personală şi de angajare într-o acţiune corespunzătoare. generată indirect de mass-media. duce la apariţia şi formarea interesului publicului cititor faţă de evenimentul reflectat. Prima treaptă presupune apariţia frecventă în presă a mesajelor informative despre criză. 39 . de a reacţiona printr-un anumit tip de comportament. de colectiv şi în fine – a opiniei publice. Acest proces.tice. atitudinea mai mult sau mai puţin stabilă. contribuie la crearea curentelor de opinii. susţine sociologul Andrei Novac. opiniei de grup. După efectele activităţii mass-media. Astfel. nu de puţine ori. poate fi considerată ca o predispoziţie generală de a lua o anumită poziţie sau de a avea un anumit raţionament. la un moment dat.

pot schimba agenda discuţiilor sociale. Presa – sursă de crize potenţiale. În acest context. de asemenea poate genera o criză socială. în fine. o criză. Or. de obicei. un rol deosebit îi revine investigaţiei jurnalistice. Tocmai din aceste considerente. Astfel. comunicarea jurnalistică provoacă reacţii ale populaţiei. probleme. punând în circuitul informaţional subiecte de acest fel. investigaţia de presă este segmentul de jurnalism cu cel mai mare potenţial de generare a crizelor. probleme. ce abordează. fie şi grave. Activitatea jurnalistică nu se reduce doar la reflectarea evenimentelor şi a întâmplărilor vizibile din realitatea înconjurătoare. pe care autorităţile sau factorii de decizie încearcă să le dosească. care se pot transforma în acţiuni sociale de amploare. Frecvenţa intensă a materialelor şi caracterul alarmant al mesajelor sunt factori ce pot stimula apariţia crizelor. incidente. susţine că delictul de informaţie 40 . c) instrument de gestiune a crizelor.b) spaţiu de amplificare a crizelor. unele accidente. Minimalizarea informaţiei cu privire la o situaţie excepţională sau extremală. care nu se încadrează în conceptul de criză. capabile să afecteze activitatea unui sistem şi să provoace o criză. analist al Centrului pentru Jurnalism Extrem al Uniunii Jurnaliştilor din Rusia. chiar generând. „tabu” sau uitate de toţi. iar consecinţele lor pot fi devastatoare. descoperind subiecte noi. dat fiind faptul că au un impact potenţial asupra siguranţei populaţiei. care. O altă formă de generare a crizelor este maximalizarea informaţiei. Subiectele investigate sunt actuale şi prezintă interes general. Perceperea conflictelor. de către public drept crize poate genera reacţii inadecvate şi distorsiona bunul mers al lucrurilor. sunt etichetate de jurnalişti drept situaţii de criză. Mihail Melnicov. Caracterul autonom al jurnalismului oferă posibilităţi investigatorii complexe pentru angajaţii mass-media.

astfel. presa contribuie la agravarea percepţiilor asupra unei crize prin repetarea informaţiilor şi. După O. În acest context. Presa – spaţiu de amplificare a crizelor. Mediatizarea zvonurilor neîntemeiate şi provocările persuasive. reacţiile societăţii civile şi a statului vor fi inadecvate. la apariţia crizei. pot amplifice dimensiunile crizei. cu vrere sau fără ea. Unghiurile diferite de abordare creează produse informaţionale. în acest caz. să chibzuiască bine asupra mesajului implicit. care cel mai mult influenţează percepţiile auditoriului. în fine. astfel. nu fac altceva decât că contribuie în mod direct la escaladarea crizei. De menţionat că implicitul în materialele de presă despre criză. utilizează aceste procedee. influenţează dimensiunile şi intensitatea crizei. Presa poate. pagină sau în deschiderea jurnalelor de ştiri. să-l menţină sau să calmeze spiritele. poziţionarea informaţiilor în ziar. va duce la creşterea tensiunii. escaladând. 41 . Lerbinger.sau dezinformarea activă şi intenţionată a societăţii cu privire la gravitatea pericolului problemei duce la deteriorarea acută a situaţiei. să aleagă un limbaj adecvat. Or. să reflecte evenimentul ca pe ceva independent şi izolat sau ca pe un element al unui tot întreg. încât să nu perturbeze echilibrul social. Unghiul de abordare în situaţiile de criză este factorul. la fel. precum şi după lungimea articolelor sau timpul alocat în emisiunile radiofonice şi televizate. ci. Amploarea unei crize frecvent se măsoară după mărimea titlurilor. din contra. de asemenea. prin hiperbolizarea lor. care reflectă realitatea în mod diferit. de datoria jurnalistului este să aleagă unghiul de abordare optimal. ulterior. Acest lucru conduce la perceperi diferite ale situaţiei şi la reacţii diferite care. după Mihail Melnicov. să pună corect accentele logice. criza. mai ales. fapt care. la confruntări crude şi. Dacă jurnaliştii. poate determina valuri de reacţii. în fine.

). De ea depinde. însă. pe orizontală şi pe verticală (administraţia organizaţiei. acţiunile celor afectaţi.Presa – instrument de gestiune a crizelor. b) subiecţii implicaţi în criză. d) situaţia reală la moment (resursele crizei. direct şi indirect. Or. un standard aplicabil în orice situaţie. contextul în care s-a produs). aprecierea obiectivă a deciziilor şi analiza obiectivă a consecinţelor potenţiale ale crizei. atitudinea şi acţiunile oficialităţilor etc. cât şi reacţiile şi acţiunile factorilor de decizie în gestionarea directă a crizei. e) baza normativă. evaluarea corectă a evoluţiei. trebuie făcută cu mult calm şi responsabilitate. priorităţi şi valori care întră în conflict unele cu altele – situaţii. colectivul etc. Activitatea presei de gestionare a crizelor presupune formularea realistă a situaţiei. c) segmentele societăţii care pot avea de suferit de pe urma declanşării acestei crizei. Mediatizarea acestor aspecte. Responsabilitatea socială nu este o mostră. oamenii trebuie să fie informaţi corect. în mare parte. ci un lucru pe care jurnalistul îl face ori de câte ori se confruntă cu loialităţi. atât percepţiile auditoriului. între care: a) preistoria crizei (factorii ce au generat-o. Iar pentru aceasta mass-media va acorda atenţie şi va mediatiza mai multe aspecte. hotărârile şi măsurile întreprinse de factorii de decizie. acompanierea informaţională obiectivă şi corectă creează premise reale pentru reglementarea şi soluţionarea crizei. specifice şi crizelor. 42 . f) daunele de moment şi consecinţele de viitor. de criză. filialele ei. Calitatea produsului informaţional în perioadele de criză este forte importantă. de altfel. Pentru a reacţiona adecvat. departamentele.).

43 . Gravitatea situaţiei poate fi frumos şi estetic ilustrată fără a apela la cele mai sângeroase cadre. Adevărul este sacru. el nu poate fi ascuns sau muşamalizat. d) reflectarea selectivă a iniţiativelor. minimalizarea daunelor este un obiectiv primordial al jurnalismului de calitate în perioadele de criză. f) prezentarea pesimistă. Gestionarea potrivită a crizelor poate fi compromisă dacă instituţiile mediatice admit: a) prezentarea fragmentată şi unilaterală a situaţiei. b) prezentarea neveridică a factorilor. pentru o gestionarea corectă a crizei. alarmantă şi în exclusivitate negativă a consecinţelor potenţiale ale crizei. Obligaţia profesională a jurnaliştilor în procesul de reflectare a crizelor este de a spune adevărul. Or. deciziilor şi acţiunilor părţilor implicate în criză. e) promovarea zvonurilor şi problemelor inexistente.Principiul de bază al jurnalismului în situaţiile de criză este păstrarea echilibrului între un obiectivism posibil şi un inevitabil subiectivism. instituţiile de presă trebuie să-şi revadă politica editorială. obiectiv şi imparţial. în serviciul consumatorului de informaţie. iar jurnaliştii – comportamentul profesional întru ajustarea acestora la cele mai înalte standarde informaţionale. dar există mai multe posibilităţi de prezentare mediatică a acestui adevăr. ce au declanşat criza şi a părţilor implicate şi afectate de ea. În acest context. să ţină cont de efectele potenţiale ale scriiturii de presă şi de consecinţele ei posibile asupra publicului. iar deciziile şi acţiunile jurnaliştilor trebuie să provină din angajamentele acestora de a se afla. ei sunt obligaţi să-şi asume răspundere pentru consecinţele muncii lor. c) tratarea eronată a etapelor crizei. Astfel.

pdf (versiune în limba rusă) 44 .org/ceecis/UNICEF manual communication russian. Bazele relaţiilor cu mass-media. Chişinău. Libaert. Toleranţa politică şi etnică din perspectiva mediatică. 8. Beck.unicef. Chişinău: Vector. 2. Mark. oricând şi oriunde. Larry. UNICEF. Chişinău: Centrul Independent de Jurnalism. Jurnalistul între datorie şi conflict. Ana. 6. Mihai.Lecturi recomandate 1. 7. http://www. Cibotaru. 2007. Amaltea. www..pdf (versiune în limba engleză). 2003. Secretele comunicării: cum să comunici cu oricine. 4. UNICEF Handbook. 2005.unicef. H. King. Comunicarea de criză. The Art of Managing Communication in a Crisis. Viorel. Manual de jurnalism. 5. Thierry.org/ceecis/UNICEF Manual ENGLIS FINAL. 2008. 2006. Despre jurnalişti aşa cum sunt. Pasat. 3. Guzun. Chişinău: CCRE Presa. 2005. THOMSON FOUNDATION. Centrul de Jurnalism Extrem. Bucureşti: Editura C. Comitetul pentru Libertatea Presei. Ghid destinat beneficiarilor IREXCPP. Mass-media şi oficialităţile: între legături primejdioase şi normalitate.. 2004. Grigoryan. 2008. Chişinău: CCRE.

părtinitoare. complicând şi mai mult starea de lucruri deja existentă. crea condiţii pentru dialogul social şi. Şi din contra. or. agresivă. Jurnaliştii pot influenţa evoluţia crizelor prin formarea indirectă a atitudinii şi a comportamentului individului social faţă de aceste fenomene.Tema 3 STRATEGII PROFESIONALE DE ABORDARE A CRIZEI Standarde de reflectare a crizelor Formă şi conţinut jurnalistic în situaţiile de criză Managementul strategic al instituţiei de presă Strategii de acompaniere mediatică a crizelor 1. „la rece” poate calma spiritele. echilibrată. O mediatizare unilaterală. Acest tip de jurnalism primează responsabilitatea jurnaliştilor pentru impactul şi efectele relatărilor lor. Standarde de reflectare a crizelor Obligativitatea prezumtivă a cunoaşterii strategiilor de reflectare a crizelor derivă din abordarea de principiu a jurnalismului în situaţii de criză. diminua reacţiile negative. care pot genera noi conflicte. incompetentă etc. unghiul de abordare şi accentele logice pe care le pun aceştia în articole şi determină atitudinea societăţii faţă de problema pusă în discuţie. reflectarea argumentată. De faptul cum ei reflectă realitatea. astfel. depinde dacă conflictele se vor escalada sau se vor atenua. Responsabilitatea socială ca valoare de judecată este primordială în procesul de luare a deciziilor. mai ales în situaţiile de criză. dacă problemele se 45 . tocmai modalitatea de reflectare. poate contribui la soluţionarea acestor crize. poate provoca reacţii neadecvate ale publicului. în fine.

pe de o parte. criza în cauză. când judecăţile de valoare nu derivă direct din principiile normative. iar pe de alta – de interesul auditoriului). să confirme sau să infirme zvonurile. Etapa iniţială a crizei. devine clară şi prioritară anume în situaţiile de criză. responsabilitatea lor primară se referă nu atât la informaţiile selectate şi puse în circuit (procesul de selectare a evenimentelor se realizează în baza valorii sociale şi a utilităţii faptelor jurnalistice. prelucrarea mediatică a informaţiei trebuie să fie foarte riguros adaptată la fazele crizei. Dezbaterea asupra problemelor cu care se confruntă jurnaliştii ce activează în situaţii de criză este fundamentală şi impune o analiză critică. trebuie să-şi păstreze capacitatea de a alege şi de a sistematiza materialul factologic colectat în funcţie de valoarea socială şi utilitatea faptului ziaristic. dacă criza. dictată de situaţia de urgenţă. De aceea.vor acutiza sau se vor diminua. care pot urgenta alterarea situaţiei de moment. Semnificaţia responsabilităţii sociale a instituţiilor mass-media. direct sau tangenţial. care stabileşte modelul de comportament profesional al jurnaliştilor. dar foarte consistent în fapte jurnalistice variabile şi situaţive. să dezmintă bârfele. ci la modalitatea de reflectare a evenimentelor generate de criză sau a acelor care influenţează. care ar depista aplicaţiile şi implicaţiile sociale ale acestora din perspectiva efectelor scriiturii lor de presă. în general. Or. De aceea. ci reprezintă un conglomerat de obligaţii asumate faţă de anumite segmente ale societăţii. deseori neîntemeiate. generează diverse zvonuri. va creşte sau va scade în intensitate. De datoria jurnalistului este să înlăture incertitudinile. tocmai acest lucru este decisiv în alegerea formei de expunere a materialului jurnalistic. Jurnaliştii în timpul crizei. caracterizată prin vacuumul informaţional şi incertitudinea cunoaşterii. dar şi de interesul şi aşteptările societăţii. Este vorba de un orizon pe termen scurt. să explice 46 . deşi se află sub presiunea timpului.

lizibilitatea poate fi mai uşor asigurată de forma expunerii decât de conţinutul mesajului. iar pe de alta. să le expună echidistant. pentru că nu permite pătrunderea în esenţa situaţiei. crizele de origine tehnică şi tehnologică sunt cele mai dificile de reflectat. Etalarea competenţelor jurnalistului în domeniul reflectat poate afecta esenţial înţelegerea mesajului şi efectele materialului de presă. Informaţiile generale. c) dimensiunea mesajului. neutru. expuse superficial şi prost argumentate (aici argumentarea însemnă prezentarea diverselor puncte de vedere) pot genera zvonuri şi presupuneri. lizibilă etc. În acest context. trebuie să fie corectă: obiectivă. expus într-un limbaj pe înţelesul tuturor. b) caracterul mesajului (alarmant.). Caracterul incitant şi intrigant al mesajelor nu e cea mai bună tactică de mediatizare a crizelor. care întotdeauna amplifică tensiunile deja existente. pe de o parte. în cunoştinţă de cauză. Din această perspectivă. echilibrat). În acest scop. necunoscuţi şi. imparţială. isteric. ofensiv. astfel. publicului. Informarea. emotiv. Furnizarea de informaţii generale nu este suficientă. Oricum. „traducerea din română în română” este obligatorie. fără senzaţionalism. 47 . greu interpretabili de publicul larg. calmant etc. Jurnalistul trebuie să manifeste înţelegere umană a situaţiei şi să selecteze faptele. factorilor de decizie să reacţioneze adecvat. imaginea reală a crizei. Lizibilitatea înseamnă claritatea mesajului. certă. datorită faptului că solicită utilizarea termenilor de specialitate. încât să permită. Prima etapă a crizei corespunde mai întâi funcţiei în sine a jurnalismului – cea de supraveghere a mediului înconjurător şi aici un rol deosebit îi revine jurnalismului de informare. astfel. d) lizibilitatea mesajului. formând.realitatea.. Reacţiile societăţii la astfel de materiale pot fi imprevizibile. jurnaliştii vor acorda atenţie la: a) tonul mesajului (anemic. respectiv.

imaginile întăresc puterea cuvântului şi accelerează înţelegerea mesajelor jurnalistice. echilibrate şi interesante pot provoca reacţii capabile să schimbe radical starea de lucruri din 48 . Materialele cu caracter informativ sunt puse în circuit doar dacă apar situaţii noi. Totuşi. graficele etc. Articolele analitice inteligente. Fotografiile. iar pentru aceasta. la etapa pre-criză şi anume la factorii declanşatori şi la motivele acestora. să aprecieze deciziile etc. să interpreteze faptele şi activităţile întreprinse. laconică şi pe interesul auditoriului – toate luate împreună şi formează formula succesului în jurnalismul analitic. de obicei. conferă o credibilitate mai mare textului. între cea actuală şi cea secundară. A sta cu ochii pe criză şi a semnala despre orice „cotitură” nouă este o datorie profesională a jurnaliştilor. ajută la sistematizarea informaţiei receptate şi asigură calitatea percepţiilor sociale ale crizei. ei trebuie să însuşească întreg spectru de genuri jurnalistice. De menţionat faptul că materialele analitice nu sunt o excepţie la prima etapă a crizei. dar ele apar mai rar şi se referă. Totuşi. diagramele. activitatea de bază a jurnalistului la etapa a doua este cea analitică. Etapa a doua a crizei necesită un altfel de tratament mediatic decât prima. descrierea clară. acţiuni generate de criză sau capabile să modifice criza.e) vizualizarea. Datorită valorii lor simbolice. Or. imaginile. nu este îndeajuns doar confruntarea faptelor şi a factorilor. pentru ca un articol analitic să aibă efectul scontat. decizii. Jurnaliştii au misiunea să analizeze situaţia creată. ci şi punerea lor într-un context adecvat. Sistematizarea şi ierarhizarea corectă a informaţiei. iar pentru aceasta. Mai mult. Efectele scriiturii de presă pot creşte datorită utilizării iconografiei. evenimente. jurnalistul trebuie să facă distincţie între informaţia valoroasă şi cea de mâna a doua. să prezinte opinii diverse.. la etapa iniţială (faza incipientă a crizei) jurnalismul de informare este forma optimală de comunicare.

loc. Este vorba, întâi de toate, de articolele de investigaţie, or, cum deja s-a mai menţionat, criza este o oportunitate pentru jurnalişti, căci ea le oferă posibilitatea de a deschide o investigaţie de presă, de a scoate la suprafaţă aspectele ascunse, de a demasca pe vinovaţi etc. Articolele analitice apar în urma producerii evenimentelor din care este formată criza, evenimente care, însă, au un potenţial real de a influenţa sau de a schimba situaţia. Ele pot fi realizate, anticipând lucrurile, şi reprezintă pronosticuri asupra evoluţiei, impactului, efectelor şi a consecinţelor potenţiale ale crizei. Jurnalistul armean Mark Grigoryan susţine că autorul de articole analitice trebuie să realizeze următoarele obiective: a) Elucidarea cauzelor şi a consecinţelor unui eveniment (de ce s-a produs şi ce va urma în cel mai apropiat timp); b) Stabilirea interconexiunilor dintre diferite evenimente (în ce mod şi cum se desfăşoară criza); c) Interpretarea evenimentului (determinarea semnificaţiei şi importanţei evenimentelor în contextul general al crizei); d) Formularea unui pronostic (prefigurarea posibilelor evoluţii ale evenimentelor (diverse variante de desfăşurare) şi consecinţele pe care le implică pentru situaţia de criză. Un rol aparte în comunicarea jurnalistică în situaţii de criză revine comentariilor, care, spre deosebire de articolele de analiză, prezintă doar un singur punct de vedere, o singură poziţie. Este viziunea proprie a cuiva asupra situaţiei luate în discuţie. Aici, atenţie! Nu este vorba de abordarea unilaterală a situaţiei şi prezentarea viziunii doar a unuia dintre subiecţii implicaţi în criză, ci de prezentarea opiniei personale a unor persoane competente, experţi, factori de decizie externi etc. Comentariile sunt subiective, iar responsabilitatea pentru mesajul comentariului îi revine, în exclusivitate, autorului.
49

Cea de-a treia etapă, din perspectiva acoperirii mediatice, se deosebeşte substanţial atât de prima, cât şi de a doua etapă. Dacă la prima etapă sunt mai eficiente şi mai „cotabile” materialele informative, iar la a doua – cele analitice, atunci la etapa a treia putem vorbi despre o „egalitate” a genurilor. Fapt ce reiese din obiectivele pe care şi le propun jurnaliştii să le realizeze la finalul unei crize. Două sunt obiectivele primare: 1. a analiza consecinţele şi măsurile întreprinse întru ameliorarea acestora (lucru ce se realizează prin intermediul jurnalismului de opinie); 2. a ţine în vizor şi a informa auditoriul cum decurge procesul de ameliorare a crizei (lucru ce se realizează prin intermediul jurnalismului de informare). Diferenţa constă doar în obiectul de cercetare/abordare al jurnaliştilor. Dacă în timpul crizei jurnaliştii urmăreau evoluţia crizei, informând şi analizând cele mai elocvente manifestări ale ei, la finele crizei materialul investigat reprezintă consecinţele acesteia şi măsurile de ameliorare a situaţiei post-criză. Tratarea mediatică a crizei are la bază câteva principii, între care: Rapiditatea. Rapiditatea de reacţie este un factor decisiv în abordarea crizei, or ea le oferă, atât societăţii, cât şi factorilor de decizie, posibilităţi de a reacţiona prompt. Mai mult, exclusivitatea informaţiei întregeşte şi imaginea instituţională a publicaţiei. Aparent, a reacţiona rapid în timpul crizelor este un scop în sine al jurnalistului. Dar nu e tocmai aşa, pentru că din lipsă de timp, jurnaliştii deseori transmit informaţii neverificate, care nu corespund realităţii. Şi atunci, buna intenţie a jurnalistului se transformă într-un rău social, or o informaţiei eronată poate genera noi conflicte, dar şi afecta reputaţia instituţiei. De aceea, scopul în sine a comunicării mediatice în situaţii de criză este transmiterea rapidă a informaţiei verificate.
50

Personalizarea. Regulă jurnaliştilor de la France Soir (impusă de Pierre Layareff): „Ideile trebuiesc trecute prin fapte, iar faptele prin oameni”, se potriveşte tocmai bine jurnalismului în situaţiile de criză. Întâi de toate, pentru că publicul are nevoie şi trebuie să ştie cine sunt actorii crizei, asupra cui ea poate influenţa, cine se face responsabil sau cine este mandatat pentru a gestiona această criză. Apoi, pentru că, evenimentul personalizat, prin caracterul său emotiv, este mai atractiv, se traduce şi se memorizează mai bine, iar caracterul emotiv sporeşte efectul de atracţie şi de identificare. Alarmismul. Alarmismul nu e binevenit în orice situaţie şi nici la toate etapele crizei. A bate alarma doar pentru a spori interesul cititorului şi, respectiv, impactul materialului, înseamnă a contribui la escaladarea crizei – lucru absolut inadmisibil. Necesitatea alarmismului se impune în anumite cazuri, între care: a) când există premise reale de declanşare a crizei, iar factorii de decizie neagă acest lucru; b) când criza este în fază incipientă, dar factorii de decizie nu vor să recunoască existenţa ei; c) când criza este în desfăşurarea, iar factorii de decizie nu întreprind nimic; d) când nu se trasează strategii corecte de soluţionare a crizei; e) când cu se execută corect deciziile de ameliorare; f) când nu se gestionează corect resursele financiare alocate pentru soluţionarea consecinţelor crizei. Simplificarea. Rolul jurnalistului în situaţiile de criză este să pună în circuitul informaţional materiale clare, pe înţelesul tuturor. Acest lucru, uneori impune necesitatea de a simplifica comunicatele parvenite din sursele oficiale sau de la factorii interni de decizie şi să le dea o formă accesibilă pentru marele public. Pentru că publicul caută repere simple, jurnaliştii trebuie să traducă în
51

termeni accesibili informaţiile referitoare la subiect. Apoi, ei trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru ierarhizarea, care se face în baza utilităţii sociale, a interpretărilor, opiniilor şi hotărârilor cu privire la criză, or, publicul nu este satisfăcut de simpla expunere a controverselor ştiinţifice sau decizionale existente la moment. Nota bene! Simplificarea nu se referă la informaţia factuală, ci la modalitatea de prezentare a acesteia şi la contextul în care ea este pusă. Indiferent ce vrea să influenţeze jurnalistul, raţiunea sau sentimentele/emoţiile cititorului, el trebuie să promoveze un adevăr eminamente pozitivist al faptelor, bazat, în exclusivitate, pe principiile deontologice. Jurnaliştii în situaţiile de criză nu joacă rolul doar a unei simple oglinzi, care redă întocmai originalul evenimentului. Pentru că ei încearcă să desprindă dincolo de întâmplare, să pătrundă în esenţă, să înţeleagă semnificaţia şi să prognozeze consecinţele crizei. În acest context, implicarea jurnaliştilor în eveniment, la nivel de cercetare a lui, şi pentru a trage anumite concluzii, este evidentă. Existenţa unei game largi de modele de comportament conferă jurnaliştilor un grad înalt de libertate în abordarea crizei. Întrebarea firească este, în această ordine de idei, care-i modelul optimal de comportament în situaţiile de criză, cum trebuie să se manifeste jurnalistul: ca un arbitru sau ca un judecător, care sunt limitele influenţei pozitive a jurnaliştilor etc. Un răspuns univoc puţin probabil că există. Totul depinde de situaţiile reale, de acţiunile actorilor implicaţi în criză, de atitudinea societăţii, dar şi de poziţia autorului. Cert e faptul că doar un tratament etic şi responsabil poate stabili acel hotar, după care încep urmările negative ale influenţei presei asupra crizei şi până unde jurnalistul are voie să acţioneze. Mihail Melnicov, analist al Centrului pentru Jurnalism Extrem al Uniunii Jurnaliştilor din Rusia, susţine că fenomenul „poziţie de autor” poate contribui atât la amplificarea,
52

nu poate fi ciopârţit. indiferent de scopurile jurnaliştilor. care se succed. Şi aceasta pentru 53 . Raportat la criză. atenuare a crizei. în linii mari. modelul ideal presupune: a) prezentarea (descrierea. deformat sau înlocuit prin comentarii. atitudinea şi comportamentul şi acţiunile sociale ale acestuia. sunt foarte importante şi de aceea trebuie să fie şi responsabile. f) prezentarea tuturor iniţiativelor reale existente şi a paşilor pentru reglementarea crizei. e) informarea corectă şi deplină despre evenimentele ce formează criza sau despre cele ce apar ca urmare a crizei. Caracterul multidimensional al crizei şi noianul de evenimente. referitoare la conţinutul materialelor de presă. cu utilizarea surselor alternative (fundal istoric). Formă şi conţinut jurnalistic în situaţiile de criză Deciziile jurnalistului. susţinerea tehnologiilor sociale de reducere. indicarea. lipsa stereotipurilor. b) reflectarea realistă a evoluţiei (descrierea consistenţă şi evaluarea corectă a tuturor etapelor crizei).cât şi la deescaladarea conflictului şi propune un model pozitiv (ideal) al tratamentului mediatic. şi determină cunoştinţele. d) retrospectiva deplină a crizei. Specificitatea comunicării mediatice în situaţii de criză impune jurnalistul să adopte tactici aparte pentru fiecare caz în parte şi să asigure o concordanţă optimală între formă şi conţinut. 2. reflectarea) factorilor şi a problemelor ce au declanşat criza. Pentru că tocmai ceea ce ajunge la public. c) prezentarea obiectivă a subiecţilor implicaţi în criză. Conţinutul (informaţia factuală). pun jurnalistul în situaţia de a alege ce merită mai mult şi în primul rând să ajungă la public.

iar comentariile – libere. corect constant. Astfel. realizate de un bun jurnalist. separat de informaţie. reporterii – prin limbaj. pe aceleaşi căi: ziarele – prin modul de prezentare. iar dacă se observă 54 . Comentariile cu caracterul clandestin. desigur. Comentariile şi „poziţia de autor” tocmai că constituie „călcâiul lui Ahile” a comunicării jurnalistice în criză. şi reiese din înţelegerea umană (a acestei situaţii). pentru că ele contaminează şi deformează nucleul informaţiei. mesajul jurnalistic va avea un caracter neutru. prin materialul şi sursele pe care le folosesc sau le omit. dar bine camuflate şi care au menirea de a manipula) şi cele neintenţionate. concretă. dar care se insinuează în materialele informative. evident şi. pe de o parte a jurnaliştilor. mai mult sau mai puţin. Comentariile intenţionate. competenţa profesională şi cunoştinţele profunde despre subiect sunt definitorii în realizarea unui comentariu de calitate. Dacă situaţia decurge. Caracterul conţinutului materialelor jurnalistice este influenţat de situaţia reală. care trebuie să fie autonom. pentru că prezenţa lui poate provoca neînţelegeri şi reacţii neadecvate din partea societăţii.că faptele sunt sacre. Fiecare jurnalist. care vor agrava şi mai mult situaţia de criză. ca oricare alt cetăţean. duc la acelaşi rezultat. prin juxtapunerea elementelor şi prin selecţia subiectelor sau a limbajului titlurilor. după David Randall. întotdeauna vor aduce claritate în situaţia de criză. iar pe de alta. Este inadmisibil ca jurnalistul să încerce să exprime judecăţi de valori şi să promoveze opinii prin asemenea procedee. fapt care poate afecta grav percepţiile auditoriului. O problemă gravă a comunicării jurnalistice în situaţiile de criză o reprezintă comentariile ascunse (intenţionate. Jurnalismul informativ în situaţiile de criză exclude totalmente orice tip de comentariu. are dreptul şi poate să se dea cu opinia asupra lucrurilor. a societăţii.

.descrierea măsurilor de ameliorare drept neorganizate. or. 55 . şi are menirea să mobilizeze societatea pentru a se încadra (direct prin activităţi de ajutorare la faţa locului sau indirect prin donaţii de bani şi obiecte pentru sinistraţi) în procesul de lichidare a consecinţelor crizei. furtuni etc. atât din perspectiva dimensiunii.accentuarea situaţiilor de panică.descrierea stărilor psihice demoralizatoare (persoane disperate sau foarte agresive). influenţează tonalitatea mesajului jurnalistic în ansamblu. Jurnaliştii vor acorda o atenţie deosebită şi tonului în care se va expune problema. alunecări de teren. Printre factorii amplificatori putem menţiona: . un ton isteric poate escalada criza.discreditarea deciziilor şi a măsurilor orientate spre lichidarea consecinţelor. Caracterul scriiturii de presă mai depinde şi de genul jurnalistic în care este realizată aceasta. Caracterul emotiv al relatărilor este frecvent utilizat în situaţiile de criză. . Numeroşi sunt factorii care intensifică sau. E ştiut faptul că atitudinea oamenilor în perioadele de criză faţă de diverse evenimente pendulează între fatalismul legat de neputinţă şi reacţiile brutale generate de frică. cât şi a spectrului de acţiune. Titlurile. diminuează impactul psihologic al materialului jurnalistic asupra auditoriului. declanşate de natură: cutremure. accentele logice şi limbajul materialelor. din contra. s-o deescaladeze. . iar unul calmant. de asemenea. atunci va purta un caracter combativ. din contra. Stările de suflet şi reacţiile generale ale indivizilor îi vor determina pe jurnalişti să aleagă tonul expunerii. Tonalitatea materialului de presă poate amplifica sau atenua stările psihice şi percepţiile indivizilor sociali generate de criză.grave abateri. iar reacţiile lor sunt disproporţionate. inundaţii.

. fricii şi a lipsei de protecţie. cât şi a societăţii civile. . a situaţiilor în care se pomenesc persoanele afectate de criză. . negative.descrierea solidarităţii dinte oameni. . preponderent.prezentarea hotărârilor şi deciziilor constructive de ameliorare a crizei.descrierea situaţiei prin elemente.mediatizarea actelor de eroism.descrierea dialogului social. . care apare în procesul de media56 . .accentuarea măsurilor de susţinere a persoanelor afectate atât din partea statului. iar alta – de origine morală. Printre factorii diminuatori putem menţiona: . . cu umor. de a gestiona criza.).accentuarea pronosticurilor pozitive. .discreditarea eforturilor echipelor de salvatori sau a persoanelor implicate în activităţile de lichidare. întreprinse de către oficialităţi.accentuarea incapacităţii factorilor de decizie.accentuarea poziţiei civice a indivizilor sociali. .accentuarea măsurilor eficiente.mediatizarea actelor de caritate. . în exclusivitate.accentuarea măsurilor eficiente.accentuarea nesiguranţei. bunurilor deteriorate sau devastate etc. violente (demonstrarea răniţilor. . . interni şi externi.haotice şi ineficiente. care generează conflictul de interese. întreprinse de factorii de decizie interni. cadavrelor. Conflictul de interese. . .descrierea sarcastică.pronosticuri. Jurnalistul care abordează situaţiile de criză deseori se pomeneşte între două constrângeri contradictorii: una de origine deontologică. .

direct sau tangenţial. Un eveniment nou. Cum trebuie să procedeze jurnalistul atunci când. Regulă în cauză trebuie respectată în orice situaţie. ea este un criteriu de bază al jurnalismului de calitate în situaţiile de criză. urmează să fie reflectat într-o ştire. un număr mare de cetăţeni. aici nu există „reţete” unice. el poate 57 . Decizia privitor la importanţa respectării normelor profesionale sau a celor etice este prerogativa exclusivă a jurnalistului. or. rigorile profesionale îi impun să reflecte adevărului în toată amploarea lui. Expresia produsului mediatic în perioadele de criză nu este mai puţin importanţă decât conţinutul acestuia. Alegerea genului jurnalistic este determinat de caracterul şi de amploarea evenimentului. dar important este faptul ca jurnalistul să conştientizeze specificitatea jurnalismul în situaţiile de criză şi puterea acestuia de a schimba starea de lucruri în rău sau în bine. pe de o pare. principiile etico-morale îi sugerează că în situaţia în care adevărul poate genera nişte procese distructive. iar conştiinţa şi intuiţia personală îi spun că această informaţie poate să nu corespundă întru totul realităţii şi. ce s-a produs recent. pe de alta. ireversibile şi ireparabile. trebuie să mai fie verificată? Din păcate. Dacă dimensiunile evenimentului (el este extins în timp şi în spaţiu) sunt impunătoare.tizare a crizelor foarte frecvent. poate fi cel mai grav obstacol în calea realizării unui produs de calitate. deci. el trebuie să minimalizeze daunele? Sau atunci când redactorul îi cere să transmită cât mai repede informaţia ca să-şi păstreze caracterul exclusiv. Dacă jurnalistul ştie din timp când şi unde se va produce evenimentul. Acompanierea mediatică prin materiale interpretative şi de opinie se admite şi în cazul în care evenimentul implică. iar importanţa acestuia este deosebită. iar. necesităţile şi intereselor sociale ale indivizilor fiind în acest context determinante. se trece la o abordare analitică a acestuia.

încât poate să înlocuiască textul. Întru diminuarea efectelor negative. să fie indicat faptul că cititorii au în faţă un colaj. Există. dar nu o fotografie reală. căutate şi eficiente în comunicarea jurnalistică de criză. mai interesant. Pozele cu cadavre. chiar dacă noua imagine exprimă esenţa unei situaţii concrete. fotografia de presă se consideră un element constitutiv al textului. Indiferent de forma sa. Fotojurnalismul în situaţiile de criză a devenit o modalitate autonomă de reflectare a realităţii. dar în timpul crizelor ele trebuie să fie utilizate cu multă zgârcenie şi. Nimic nu poate scuza jurnalistul care a trucat fotografia de dragul efectelor. Colajele foto sunt mai puţin deranjante. care pot provoca panică. sunt interzise mistificările vizuale. Nu sunt. care vine să întregească mesajul despre criză şi să-i asigure un impact sporit. folosind ca tactică de realizare minciuna. în mod obligatoriu. Un element de bază al textului jurnalistic este şi fotografia. trebuie evitată publicarea fotografiilor. dar şi resursele de care dispune ziarul. În situaţiile de criză valoarea fotografiei creşte considerabil. vor fi utilizate în cazuri excepţionale şi. cu atât şansele lui de a fi plasat pe prima pagină vor creşte. în nici un caz. rare cazurile în care imaginea este atât de sugestivă. însă trebuie să ia în calcul calităţile evenimentului. Şi aceasta pentru că fotografia măreşte impresia de ubicuitate. pe prima pagină. ce reprezintă scene de violenţă. anumite restricţii privitor la conţinutul fotografiilor. însă. De obicei. Nu poţi reda un adevăr. 58 . Reportajele fotografice-gen „no comment” sunt foarte apreciate.alege între o ştire sau un reportaj. mai argumentat. care conferă credibilitate şi asigură efectul prezenţei cititorului la eveniment. cu cât materialul va fi mai actual. Întâi de toate. mai ales cele ce se află într-o stare care poate provoca oroare. focalizează atenţia şi atrage cititorii. însă. eliberează textul de explicaţii foarte lungi. frică sau agresivitate.

Termenul „strategie” a fost întrebuinţat pentru prima dată în China. fiind utilizată cu succes în toate domeniile vieţii sociale. ulterior. în antichitatea greacă. în lucrările literaţilor renascentişti Niccollo Macliiavelli şi Andrea Montecuccoli „strategia” vizează pregătirile pentru elaborarea şi realizarea unor planuri ale personajelor literare. militar. În evul mediu (secolele XV-XVI) se atestă o conotaţie nouă a termenului „strategie”. Concepută iniţial ca un termen specializat. Managementul strategic al instituţiei de presă Analiza evoluţiei cuvântului „strategie” scoate în evidenţă multiplele lui sensuri. obţine un caracter universal. De menţionat faptul că actualul cuvânt „strategie” are la bază conotaţia renascentistă a vechiului termen. Cu toate că Dicţionarul Explicativ al limbii române prezintă criza drept: „Parte componentă a artei militare. Iar cu un secol mai târziu (cca 330-300 ÎH) „strategia” începe să desemneze abilitatea desfăşurării forţelor pentru a copleşi duşmanul şi a putea crea un sistem unitar de guvernare. Ulterior (cca 400-500 ÎH). în urmă cu circa 2500 de ani cu sensul de „artă a războiului”. el se mai utilizează şi referitor la rolul comandantului unei armate. care se ocupă cu problemele pregă- 59 . Conotaţia respectivă a termenului a fost folosită şi de către istoricii antici Tucudide şi Xenofon şi de către împăratul roman Cezar.3. „strategia”. termenul comportă schimbări semantice şi începe să fie folosit pentru a defini „abilitatea de conducere şi cea administrativă” sau „puterea şi convingerea prin oratorie”. Evoluţia semantică a contribuit la modificarea sensului cuvântului. actualmente el ajungând să însemne preocuparea pentru reuşita unei acţiuni. Totodată. Astfel. generate de perioada istorică şi de specificitatea domeniului în care acesta a fost utilizat.

ca şi a tipului de organizaţie care doreşte să devină. dar şi la cel de macro). unanim acceptată. Complexitatea fenomenelor social-politice şi concurenţa tot mai intensă care se manifestă în ultimii ani pe piaţa mondială a determinat managementul organizaţiilor. . 1998. 1024.determinarea pe termen lung a scopurilor şi obiectivelor organizaţiei. Transformările social-politice şi economice din ultimele decenii au generat schimbări conceptuale în sfera politică. indiferent de gradul acestora de mărime.sistemul de scopuri şi obiective. Încercările de a defini conceptul de strategie sunt multiple. literatura de specialitate cuprinde un mare număr de interpretări foarte diferite.tirii. 1 Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. să utilizeze strategii inspirate din modelele militare de război. . exprimate într-o manieră care să contribuie la definirea sectorului de activitate în care se află organizaţia sau în care acceptă să intre.structură fundamentală a repartizării resurselor prezente şi previzionate şi interacţiunea cu mediul care indică modul în care îşi va atinge obiectivele. astăzi încă nu există o definiţie universală. planificării şi ducerii războiului şi operaţiunilor militare”1. politicile şi programele sale. Cu toate acestea. . de politici şi de planuri pentru atingerea acestor obiective.axul comun al acţiunilor organizaţiilor şi produselor/pieţelor ce definesc natura esenţială a activităţilor economice pe care organizaţia le realizează sau prevede să o facă în viitor. adoptarea cursului de acţiune şi alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor. Bucureşti: Univers Enciclopedic. date termenului de strategie. p.un model sau un plan care integrează într-un tot coerent scopurile majore ale organizaţiei. între care: . 60 . . în cea socială şi au modificat economia mondială (la nivel de micro.

producând un efect mai mare decât cel obţinut prin acţiunea separată a managerilor sau a departamentelor redacţionale. considerăm importanţă expunerea structurii generale a strategiei. d) Sinergia defineşte condiţiile care există atunci când părţile componente ale instituţiei interacţionează (pe verticală. nu sunt o excepţie. în acest context. b) Alocarea resurselor se referă la nivelul resurselor şi la modelul folosit de instituţie pentru distribuirea resurselor în vederea îndeplinirii obiectivelor strategice. determină specificitatea strategiei elaborate. mixte) şi aria de acoperire mediatică (teritoriul mediatizat şi indivizii sociali de aici. audio. În acest context. putem vorbi despre factorii intramediatici şi cei extramediatici care. video. textuale. 61 . care pot fi influenţaţi de produsul mediatic final). orice strategie mediatică. serviciile care pot fi prestate (analitice. agenţie de ştiri etc. pe care jurnaliştii urmează să-l implementeze în vederea realizării obiectivelor propuse. corelând.). informative. care sunt generate de nevoile informaţionale ale publicului. Competenţele distinctive vizează scopul propriu-zis sau alocarea resurselor. managerii se confruntă cu problema stabilirii corelaţiei între caracteristicile organizaţiei şi mediul în cave aceasta va fi aplicată.Pentru că instituţiile mediatice. indiferent de domeniul în care va fi aplicată. audiovizual. Scopul reiese din specificul instituţiei mediatice (presă scrisă. Aşadar. Este vorba de elaborarea în comuna a planurilor strategice. c) Componentele caracteristice se referă la poziţia pe care instituţia de presă o dezvoltă faţă de evenimentul mediatizat şi la modelul de comportament elaborat. În procesul de fundamentare a strategiei. dar şi pe orizontală). are la bază patru componente: a) Scopul se referă la interesele instituţiei mediatice pentru eveniment.

populaţia activă. social. nivelul de trai şi puterea de cumpărare a populaţiei.Informaţionali: potenţialul informaţional al sistemului. fax.Politici: politica în domeniul economic.) şi calitatea tehnologiilor. referitoare la piaţă. comportamentul clienţilor. . în timp real. rata natalităţii şi a mortalităţii. ritmul de evoluţie sau de involuţie a situaţiei economice etc. aer. politica externă. sintetice. telegraf. faună) şi situaţia ecologică în ansamblu. tradiţiile.De infrastructură: condiţiile de deplasare şi de activitate profesională (existenţa sau absenţa drumurilor. . . 62 . cultural.Socio-culturali: structura socială şi socio-profesională a populaţiei. .Juridici: prevederile legale centrale şi locale. Printre cei mai influenţi. astfel. ospătăriilor etc.Factorii extramediatici sunt multipli şi au o provenienţă diversă. Resursele informaţionale ale redacţiei despre situaţia de criză influenţează deciziile managementului superior în elaborarea strategiilor. sol. mentalitatea.Demografici: numărul populaţiei.Economici: situaţia economică generală a regiunii. internet etc. Managementul celor afectaţi de criză trebuie să dispună permanent de informaţii pertinente. şi de capacitatea organizaţiilor afectate de criză de a-şi constitui şi gestiona fondul de informaţii. telefon. . durata medie a viaţii etc. . relevante. se numără factorii exogeni: .Ecologici: starea resurselor naturale (apă. cu impact direct şi imediat. tendinţele conjuncturale şi să le transmită plenar jurnaliştilor. organizaţiei afectate de criză. .). Aplicarea unei anumite strategii depinde. ordonanţele miniştrilor etc. hotărârile de guvern. cultura.Tehnici şi tehnologici: potenţialul tehnic al regiunii (electricitate. . vegetaţie. locurilor pentru popas.

gradul de rezistenţă fizică şi de adaptare la condiţii noi etc. care îi conferă un caracter de unicitate şi o individualizează în sistemul mass-media din care face parte. punctul de plecare îl constituie evaluarea personalului ca număr. aptitudini. dictafoane. O instituţie de presă cu indicatori economico-financiari reduşi va opta pentru o acompaniere mediatică neutră. Elaborarea şi aplicarea strategiilor depinde de şi tipul de cultura existentă în organizaţia respectivă. Instituţiile mediatice cu o bază tehnico-materială neuzată fizic şi moral pot opta pentru strategii mai complicate. instalaţiile.Cultura organizaţiei mediatice. . În analiza resurselor umane. utilajele profesionale (aparate de fotografiat.Un rol important în conceperea şi aplicarea strategiilor mediatice le revine şi factorilor intramediatici. Această cultură include politica informaţională a instituţiei.Înzestrarea tehnică şi tehnologică se referă la maşinile.Managementul de nivel superior are o contribuţie hotărâtoare asupra strategiei unei organizaţii prin gradul său de pregă63 . informativ. . Potenţialul economico-financiar ridicat permite aplicarea unor astfel de strategii. care au un impact substanţial asupra strategiei alese. pregătire.) şi la transport. care să amplifice rolul instituţiei de presă în gestionarea crizei (aici: materiale analitice. camere de luat vederi etc. de opinie. cu un caracter. Cei mai semnificativi factori endogeni sunt: . stilul jurnalistic. limbajul produsului mediatic etc. natura relaţiilor interpersonale în redacţie.Situaţia economică reprezintă baza elaborării strategiilor.. . care pot forma sau modifica opinia publică). investigaţii de presă etc. dar şi mai eficiente. . Fiecare organizaţie de presă are o cultură de mediatizare proprie.Potenţialul uman. în exclusivitate. compatibilitatea psihologică.

. trăsăturile de caracter şi de personalitatea pe care le are. responsabili pentru relaţiile cu publicul etc.) în situaţiile de criză au o importanţă deosebită. prin aptitudinile. cunoscute sub denumirea de acţionari sau fondatori.Proprietarul instituţiei de presă. de procentul deţinut din capitalul social al organizaţiei. Şi aceasta pentru că. precum şi opţiunile strategice stabilite depind.Complexitatea instituţiei mediatice. Complexitatea vizează categoria presei: universală sau specializată şi determină. în temei. Uneori. de nivelul de pregătire economică şi managerială etc. . determinate de problematica ei. asupra politicii editoriale a instituţiei de presă. tipul şi calitatea strategiei adoptate. de aspectele calitative şi cantitative ale factorilor endogeni şi exogeni. însă. mai ales în termeni de profit. în fine. 4. de fapt.tire profesională şi în domeniul managementului. în mod decisiv. calitatea acompanierii mediatice depinde tocmai de relaţia respectivă. preocupările şi diapazonul tematic al publicaţiei. expuşi anterior şi de modul în care aceştia interacţionează. solicitând obiective performante. prin restricţionarea cheltuielilor curente şi celor pentru investiţii. purtători de cuvânt. Ideea că aceşti doi actori sunt adversari şi nu pot avea încredere 64 . este dată de multitudinea activităţilor existente şi de interdependenţele dintre ele. Strategii de acompaniere mediatică a crizelor Colaborarea dintre jurnalişti şi persoanele împuternicite cu drepturi de a furniza informaţii (comunicatori. ei se implică şi în elaborarea strategiilor. puternică şi nemijlocită şi depinde de puterea sa economică. Fondatorii acţionează. Aşadar. Proprietarul organizaţiei poate să fie o persoană sau un grup de persoane. Influenţa lor asupra strategiei şi a politicilor organizaţiei este directă.

deseori. reducând presiunile mediatice. ci doar le va verifica pe cele primite). sau „jurnaliştii tulbură apele”. care pot afecta comunicarea de criză se numără: . Lucru. cu atitudini auto-referenţiale. sau „jurnaliştii operează cu informaţii neverificate”. astfel. care îi poate afecta imaginea. Printre activităţile eronate ale comunicatorilor. la rândul lor. Primul obţine toată informaţia solicitată. care pot. Primul reflex al organizaţiei în criză este de a evita difuzarea informaţiei. da naştere multiplelor interpretări şi reacţii deviate ca formă şi conţinut. în timp (el nu va trebui să caute alte surse şi posibilităţi de colectare a informaţiilor. Thierry Libaert susţine că jurnaliştii care-şi cunosc interlocutorul vor avea mai puţin reflexul de îndoială sistemică sau chiar de folosire emoţională a evenimentului. „jurnaliştii privilegiază imaginile înaintea cunoaşterii”. cât şi comunicatorului. Factorii de decizie interni tind să liniştească agitaţia şi tulburările şi să-şi justifice acţiunile. În lipsa unei informaţii clare şi atotcuprinzătoare furnizate de către comunicatori. capabile să infirme sau să confirme cele spuse de comunicatori. cel de-al doilea obţine încrederea din partea presei. sau „jurnaliştii aleargă după senzaţii” etc. relaţiile colegiale între jurnalişti şi comunicatori sunt o raritate. Punctul de vedere al jurnaliştilor privitor la tratamentul mediatic al crizei se deosebeşte de cel al comunicatorilor. şi.furnizarea informaţiilor generale. nu sunt o raritate. câştigând. 65 . Confruntările dintre jurnalişti şi comunicatori generează conflicte. de obicei. Dar. Strategia de alianţă este de un real folos atât jurnalistului.unul în altul nu are nici un temei. mass-media este nevoită să opereze cu informaţii din alte surse. Jurnaliştii conştienţi de acest lucru vor căuta să găsească surse de alternativă. Învinuiri de genul. foarte dificil de realizat. uneori.

.tăinuirea (totală sau parţială) a informaţiei actuale.susţinerea şi promovarea unor măsuri şi intenţii orientate spre escaladarea crizei. .informarea neobiectivă despre evoluţia crizei. lipsa surselor de alternativă). . a declaraţiilor.mediatizarea părtinitoare (stereotipizarea pozitivă sau negativă a subiecţilor implicaţi în criză). . să se documenteze minuţios.muşamalizarea iniţiativelor.tratarea eronată a etapelor crizei.atitudinea sigură. preponderent.reflectarea unilaterală a crizei (prezentarea neveridică a crizei. O atare reacţie a comunicatorilor îi determină pe jurnalişti să fie foarte precauţi. . pot afecta calitatea comunicării de criză. prin atitudine iresponsabilă şi comportament ce nu se încadrează în standardele profesionale.furnizarea. Asemenea activităţi pot fi: . abordarea acesteia din perspectiva doar a unei părţi implicate în problemă). . . ambigue. deciziilor şi acţiunilor oponenţilor. 66 .furnizarea informaţiilor eronate despre situaţia de criză. declarativă. dar nedemostrabilă. evitând. .dramatizarea crizei întru creşterea temperamentului acesteia. astfel disputele informaţionale şi efectele de amplificare ale crizei..refuzul de a oferi informaţia de interes public. jurnaliştii. să prezinte subiectul din perspective diferite. . .prezentarea problemelor inexistente. . La fel ca şi comunicatorii.furnizarea unor date neverificabile. . .abordarea fragmentară (retrospectiva selectivă a crizei.furnizarea unor informaţii neclare. .

prin care jurnaliştii pot influenţa desfăşurarea crizelor. simbolic. În prima categorie se includ strategiile elaborate în baza interesului public şi a aşteptărilor sociale ale indivizilor şi care asigură o acompaniere mediatică corectă şi responsabilă. adică atunci când sunt utilizate toate resursele de soluţionare a crizei). 67 . care să corespundă necesităţilor şi aşteptărilor şi să promoveze valori şi acţiuni ce însoţesc criza. întru informarea imparţială. Din perspectiva impactului şi a efectelor. este un factor esenţial. în mare parte. de interesele informaţionale ale instituţiilor media. Printre strategiile pozitive putem include: a) Strategia de acompaniere sau de însoţire. dar şi de interesele (receptivitatea) comunicatorilor. Această strategie se aplică în situaţiile în care criza decurge în mod normal constant (când organizaţia în criză îşi recunoaşte şi acceptă responsabilitatea. în două categorii: strategii pozitive şi strategii negative. psihice. materialele informative succedându-se cu cele explicative. Aceşti trei factori stau la baza implicaţiilor mass-media în criză şi generează strategii mediatice proactive. unghiul de reflectare şi comportamentul jurnalistic. când se întreprind măsuri real eficiente de ameliorare. financiare etc. determină implicaţiile şi efectele mass-media în criză (funcţie. neutră şi corectă. când societatea conştientizează şi se implică constructiv în evoluţia crizei.). obiectivul primar al jurnalismului este dirijarea crizei. Caracterul expunerii va fi unul neutru. de aşteptările publicului. tehnice. or.Pregătirea. care depind. Alegerea strategiei corecte. Modul în care indivizii sociali se familiarizează şi percep criza depinde întru totul se strategiile aplicate de mass-media. planificarea şi documentarea în situaţiile de criză determină modul de abordare. Strategiile mediatice reprezintă resurse culturale. În acest caz. rol.. strategiile mediatice în situaţiile de crize por fi divizate. obiective etc.

a-l determina să ia atitudine şi să-l provoace la acţiuni de integrare în procesul de soluţionare a crizei. Materialele informative şi cele analitice pot purta un caracter emotiv-alarmant. pe care le pune jurnalistul sunt orientate să slăbească tensiunile sociale. În acest caz. de un comportament neadecvat. obiectivul primar al jurnalismului este stabilirea şi menţinerea echilibrului psihic. O altă ţintă sunt şi factorii de decizie. cei care au obligaţia să soluţioneze criza. încearcă să catalizeze organizaţiile în criză pentru a acţiona prompt şi pentru a canalizeza acţiunile în direcţia cuvenită. Obiectivul primar al jurnalismului în acest context este mobilizarea maselor (a tuturor părţilor implicate în criză). si se realizează după principiul „putea fi şi mai rău. să minimalizeze şansele unor confruntări violente. cât şi din partea factorilor de decizie interni sau când deciziile şi măsurile întreprinse au un impact şi o eficienţă redusă. Conţinutul mesajelor şi accentele logice. Strategia de minimalizare nu se referă la aspectul cantitativ al comunicării jurnalistice. or nu presupune scăderea frecvenţei de publicare a materialelor. să asigure dialogul social constructiv etc. Ea se aplică pentru a atrage atenţia şi a spori interesul publicului. Strategia respectivă presupune intensificarea ritmului de furnizare a materialelor jurnalistice despre criză şi se aplică în situaţiile când se atestă un interes reduc pentru cursul crizei atât din partea societăţii. agresiv şi violent. ci la aspectul calitativ.b) Strategia de maximalizare. caracterizate de panica şi frica generală. dar va fi mai bine”. utilizând această strategie. Strategia respectivă atinge două niveluri: emoţional şi faptic. care poate genera acţiuni cu caracter devastator. Strategia de minimalizare se aplică în situaţiile extrem de tensionate. Caracterul mesajelor este unul 68 . Mass-media. c) Strategia de minimalizare.

are drept scop nu informarea. capabile să amelioreze situaţia. când societatea. iar activitatea instituţiilor mediatice care aplică aceste strategii. dar uneori între neutralitate şi alarmism. spre deosebire de cele pozitive. ci manipularea maselor. jurnalistului realizează. iar factorii de decizie interni nu îşi recunosc şi nu acceptă responsabilitatea. politic. ofensiv. Strategiile negative. Dar nu e tocmai aşa. jurnaliştii mizează pe mobilizarea subiecţilor implicaţi în criză întru materializarea măsurilor şi acţiunilor. De datoria 69 . alături de informare şi analiză. Această strategie se aplică în situaţiile în care criza decurge haotic şi imprevizibil. au la bază interesul privat al instituţiilor de presă (economi. o activitate de prognozare a situaţii de criză. financiar). între care: a) Strategia negării. apatică şi amorfă. unilaterală şi iresponsabilă. În acest caz. în pofida unor semnale evidente ale ei. Strategia respectivă se aplică mai frecvent la etapa iniţială a crizei şi presupune o activitate mediatică de negare a existenţei crizei. când nu se întreprinde nimic concret pentru a opri sau a orienta evoluţia crizei. Acompaniere mediatică este una părtinitoare. d) Strategia de atac. care poate pendula uneori între neutralitate şi emotivitate. Există mai multe strategii negative. Unii jurnalişti îşi justifică faptele prin „buna” lor intenţie de a minimaliza daunele: de a nu escalada criza şi de a permite factorilor de decizie să întreprindă măsuri competente de organizare a acţiunilor de ameliorare. mass-media încearcă să impună părţile aflate în criză să reacţioneze în modul cuvenit şi să adopte un comportament adecvat. nu conştientizează şi nu se implică în soluţionarea crizei. echilibrat.calmant. pentru a schimba atitudinea şi acţiunile acestora. Utilizând această strategie. Expunând potenţialele consecinţe devastatoare în materiale cu caracter combativ. Ele reprezintă practici deformate din punct de vedere etic.

ziarul decide benevol să se eschiveze de la mediatizarea crizei. societatea fiind lipsită de informaţii. poţi să scrii despre tot şi despre toate. or. subiectele despre criză devin „tabu” pentru toţi angajaţii acestei instituţii. Axa principală a acestei strategii constă în desemnarea unui vinovat clar identificat. deseori incerte.jurnalistului este să informeze corect societatea. Alteori. rămâne în neştire şi nu poate să-şi gestioneze forţele şi posibilităţile de a înfrunta criza şi consecinţele ei. b) Strategia tăcerii. Auto-cenzurarea impune „politica struţului”. numai despre criză – nu. În acest scop ei cointeresează (în moduri diferite). neargumentate şi nefondare. atât aspra publicului. fie jurnaliştii. pe de o parte. cât şi asupra imaginii instituţiei de presă. a fost constrânsă. pentru ca mai apoi aceştia să le facă jocul. Se întâmplă însă ca factorii de decizie să încerce să-i facă pe jurnalişti să tacă sau să fie mai cuminţi. or. Învinuirile. în general. Presa evită să vorbească despre criză din câteva considerente: a fost cointeresată. Această strategie presupune ocolirea intenţionată a mediatizării subiectelor despre criză sau a evenimentelor legate de criză. Strategia tăcerii poartă un caracter manipulator şi afectează considerabil mersul crizei. de a sustrage atenţia de la 70 . Nu sunt rare cazurile în care organizaţiile în criză încearcă să-şi găsească „aliaţi” printre jurnalişti. fie instituţia de presă. Presa îi asumă vinovatului responsabilitatea totală şi deplină pentru declanşarea şi consecinţele crizei şi mediatizează criza doar din această perspectivă. c) Strategia „ţapului ispăşitor”. Acest lucru se întâmplă mai frecvent când factorii de decizie într-o situaţie de criză sunt organele de stat. Şi atunci ei exercită presiuni asupra acestora (de la cele economice şi legislative până la ameninţări şi şantaj). în particular. nu vrea să intre în conflict. trişarea întotdeauna a avute cele mai deplorabile consecinţe. au scopul. Astfel. conform căreia.

în perioadele de criză. când presa de opoziţie întotdeauna desemnează vinovatul din rândurile forţelor de guvernare.factorii şi situaţiile reale. în nici un caz. să creeze un dezechilibru social. care urmăreşte scopul de a linişti societatea şi de a justifica deciziile şi poziţiile responsabililor de evoluţia crizei. fragmentară. la confruntări morale şi fizice. de a-i distruge cariera celui. nu pot dăuna organizaţiei. cât şi pentru societate. jurnalismul responsabil şi de calitate. fie informaţii favorabile. invers. să intre în graţia anumitor forţe pentru a obţine anumite beneficii. fie informaţii generale. astfel. emotivitate şi neutralitate. neutre. Este o acompaniere unilaterală. apar ca reacţie la comportamentul incorect al unor instituţii de presă. se pun in circuit. care poate duce. se face vinovat de toate relele. În fond. în nici un fel. Caracterul materialelor pendulează între calm. dezmembrează şi polarizează acţiunile sociale. iar pe de alta. ce chipurile. selectivă. Utilizând această strategie. nu va aplica strategiile negative. Aşadar. în nici o situaţie. Disputele sau războaiele mediatice formează viziuni diferite asupra situaţiei. 71 . Aplicarea strategiilor negative generează disputele informaţionale. în fine. care îi întregeşte imaginea şi îi fortifică poziţiile. de a-i deteriora imagine. creând. să amplifice dimensiunile şi ritmul crizei propriu-zise. Se aplică mai des în domeniul economiei şi presupune mediatizarea crizei din perspectiva intereselor factorilor de decizie interni. Această strategie este utilizată frecvent în domeniul politic. mass-media încearcă să se pună bine. iar presa oficială. Caracterul agresiv şi chiar violent al materialelor de presă nu face decât să destabilizeze situaţia. din rândurile forţelor de opoziţie. pozitive. generează confruntări de idei şi nu numai. care. d) Strategia „intrării în graţie”. incidente capabile să agraveze. care. Strategia „intrării în graţie”. efectele lor fiind distructive atât pentru instituţia de presă.

5. Amaltea. UNICEF Handbook. Toleranţa politică şi etnică din perspectiva mediatică. THOMSON FOUNDATION.org/docs/reutershandbook. А.Lecturi recomandate 1.pdf.ro. Secretele comunicării: cum să comunici cu oricine. Guzun. Р. http://www. The Art of Managing Communication in a Crisis. А. 2005. 8. http://www.unicef. 72 . М. Responsabilitatea socială a jurnalistului: valori şi atitudini. Managementul crizelor şi al situaţiilor de risc. King. 2006. 2005. Georgeta. Regester. Stepanov.org/ceecis/UNICEF manual communication russian. Bazele relaţiilor cu mass-media. Ответственность за разжигание вражды и ненависти: психолого-правовая характеристика. A handbook of Reuters Journalism – A Guide to Standards. 2. 2005. 7. Chişinău: CCRE Presa. 2003. 2008. Ратинов. UNICEF. Larry. В. Chişinău: Vector.pdf (versiune în limba rusă). Кроз. Chişinău: CEP USM. Mihai. www. Ghid destinat beneficiarilor IREXCPP. Н. Judy. Analele ştiinţifice ale USM. Editura Comunicare. Москва: Юрлитинформ.unicef. 6. Michael.reuterslink. 3. oricând şi oriunde. 2004.org/ceecis/UNICEF Manual ENGLIS FINAL.pdf (versiune în limba engleză). Ратинова. 4. Larkin. Style and Operations.

puterea mass-media creşte. dacă informaţiile merită sau nu să fie transmise publicului. Cadrul etico-legal al jurnalismulul în situaţii de criză: abordări conceptuale Obiectivul primar al jurnalismului în situaţiile de criză este păstrarea echilibrului între un obiectivism posibil şi un inevitabil subiectivism. pentru felul în care îşi exercită meseria şi pentru calitatea produsului 73 . să se încadreze în limitele legislaţiei şi ale eticii profesionale. mai ales în situaţii de criză. Acesta este inevitabil pentru a descoperi.Tema 4 COMUNICAREA JURNALISTICĂ ÎN SITUAŢIE DE CRIZĂ: ASPECTE ETICE ŞI LEGALE Cadrul etico-legal al jurnalismulul în situaţii de criză: abordări conceptuale Câmpul legal al jurnalismului în situaţie de criză Principii etice ale comunicării jurnalistice în situaţie de criză 1. Obiectivismul reiese din respectarea riguroasă de către jurnalist a legilor şi regulilor ce guvernează circuitul informaţional la nivelul: sursă – jurnalist – public. Subiectivismul îşi are rădăcinile în libertatea jurnalistului de a decide singur. în general. prin prisma propriei viziuni. şi a instituţiilor de presă. Subiectivismul inevitabil reiese din judecăţile de valoare ale jurnalistului şi apare în procesul de selectarea a subiectelor. a înţelege şi a realiza imparţial acompanierea informaţională a evenimentului. Concomitent. creşte şi responsabilitatea profesională a jurnaliştilor. în particular. este necesar ca activitatea jurnalistică. ştiut lucru. Din aceste considerente. În situaţiile de criză. de apreciere a valorii lor şi de alegere a formei în care acestea vor fi expuse.

analiza sau critica în condiţiile responsabilităţii sale sociale faţă de public. Şi aceasta pentru că jurnalismul în situaţiile de 74 . Jurnalistul. acesta trebuie să respecte cu stricteţe prevederile legislative. Şi în Declaraţia Îndatoririlor şi Drepturilor Ziariştilor. inofensive sau neutre. personale. prioritate faţă de oricare altă obligaţie. jurnalistul va informa. tocmai acestea şi reglementează activitatea lui profesională. de a garanta ducerea la bun sfârşit a sarcinilor asumate sau încredinţate. colegilor de breaslă. precum şi respectarea prevederilor etico-legislative. adoptată de Federaţia Ziariştilor din Comunitatea Europeană în 1971. la libera exprimare şi la critică este una din libertăţile fundamentale ale oricărei fiinţe umane”. conform aceleiaşi Declaraţii.jurnalistic final. Legile şi normele de drept reprezintă suportul oricărei activităţi sociale. ci şi celor care ofensează. este obligat să respecte prevederile legislative.). la fel ca şi oricare alt cetăţean. faţă de patroni sau organismele statului. de cele mai multe ori limitează posibilităţile lui de cercetare şi de documentare. Deşi legile şi normele. ele primând asupra tuturor intereselor (publice. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (articol 10(2) recunoaşte dreptul jurnalistului de a pune în circuit diverse informaţii: „Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele unei societăţi democratice. Aşadar. Responsabilitatea implică respectarea cuvântului dat surselor de informare. îndeplinirea angajamentelor faţă de public. la Munchen se specifică explicit că opinia poate fi critică: „Dreptul la informare. şochează şi neliniştesc statul sau oricare alt sector al societăţii. în special. în baza cărora îşi desfăşoară activitatea jurnalistul. de serviciu etc. or. una din condiţiile de bază ale progresului şi dezvoltării fiecărui individ”. Responsabilitatea socială a jurnalistului este facultatea de a da răspunsuri valorice şi efective la întrebările ce frământă auditoriul. Această prevedere este aplicabilă nu doar informaţiilor favorabile. ce are.

în exclusivitate. de legislaţia în vigoare. oricât de perfect ar fi. 75 . determină un anumit model de comportament. Jurnalismul ca instituţie socială este reglementat de o serie de legi internaţionale şi naţionale de ordin general şi profesional. Etica responsabilităţii vizează efectele. libertatea profesională a jurnalistului este restricţionată de anumite principii. însă. axat corectitudine şi echilibru în procesul de selectare şi de analiză a faptului ziaristic. Tragismul momentului şi vulnerabilitatea populaţiei obligă jurnaliştii să excludă implicitul şi contextele incerte şi să abordeze situaţia din perspectiva cetăţeanului şi pe înţelesul acestuia. la moment. rezultatul scriiturii de presă şi presupune că subiectul acţiunii (jurnalistul) poartă responsabilitate pentru ceea ce a făcut. aşa precum: buna-credinţă. nu este absolută. datoria şi moralitatea sunt cele trei planuri în care se realizează jurnalismul în situaţii de criză. cadrul legislativ. social. Din păcate. care reiese din autonomia jurnalistului.criză devine unul. care. însă. îi revine moralei şi eticii profesionale. or. Specificitatea jurnalismului în situaţii de criză generează situaţii ce nu pot fi reglementate. Un rol deosebit. Uneori jurnalistul este pus în situaţia de a alege un singur plan. cu rea-voinţă. jurnalismul în situaţii de criză se află între două extreme: între datorie şi moralitate. nu poate să dirijeze întreg procesul jurnalistic şi nici să asigure sau să propună soluţii universale de acţiune. Reglementările etice constituie baza autoreglementării activităţii jurnalistice şi se axează pe două noţiuni: libertatea jurnalistului şi responsabilitate lui. Libertatea. permit îmbinarea armonioasă a acestora. Din perspectivă etică. egalitatea de tratament. chiar dacă acesta n-a făcut-o intenţionat. în exclusivitate. imparţialitatea. răspunderea etc. minimalizarea efectelor dăunătoare. Din perspectiva eticii profesionale. în acest context. Nu toate cazurile. Judecata.

trebuie să dea dovadă de profesionalism. Dar indiferent de situaţie. nu şi latente). ierarhia legislativă (legile internaţionale prevalează 76 . Unele norme de drept au un caracter generalist. obiectivitatea şi imparţialitatea expunerii evenimentului şi a contextului.devine prioritar. pentru sine. calitatea şi credibilitatea materialului jurnalistic etc. dar. Jurnalistul. pentru că tocmai acest moment poate asigura: corectitudinea comportamentului jurnalistului în procesul de colectare a informaţiei şi de redactare a materialului jurnalistic. responsabilitatea lui pentru starea de lucruri şi evoluţia acesteia în situaţia de criză este de neglijat. Jurnalistul face alegerea din perspectiva priorităţilor lui şi în cunoştinţă de cauză. datorită poziţiei-cheie pe care o ocupă în societate şi a rolului extrem de complexe pe care îl îndeplineşte. Deciziile jurnalistului trebuie să aibă la bază principiul „cel mai mare bine sau cel mai mic rău” pentru societate. Oportunitatea judecăţii. Acest fapt îl obligă să dea răspundere pentru deciziile sale. Respectarea cadrului etico-legislativ este importantă. altele – vizează direct jurnalismul în situaţii excepţionale. activitatea jurnalismului în situaţii de criză este reglementată de diverse acte normative internaţionale. în nici un caz. dar şi din valorile personale ale jurnalistului. 2. Câmpul legal al jurnalismului în situaţie de criză Acte normative internaţionale. acte naţionale şi acte regionale. De aici. invulnerabilitatea jurnalistului în faţa eroilor de presă. a datoriei sau a moralităţii în procesul de mediatizare a crizelor reiese din valorile sociale ale faptului ziaristic. dar şi de corectitudine socială. Din perspectivă legislativă. imunitatea jurnalistului şi protejarea acestuia de acuzaţii neîntemeiate şi diverse presiuni (din păcate.

urmează a fi soluţionat ajustând normele regionale la cele naţionale şi. Principiile internaţionale de reglementare a activităţii massmedia în situaţii de criză se regăsesc într-o serie de documente. articolul 81 al Convenţiei de la Geneva (27 iulie 1929). Primele două acte au un caracter generalist. Articolul 13 al Regulamentului de la Haga cu privire la legile şi obiceiurile războiului etc. menţionându-se că: jurnaliştii ce nu fac parte din contingentul militar. respectiv. dar care însoţesc forţele armate cu scopul 77 . vizează orice tip de jurnalism şi se referă preferenţial la libertatea de a expresie şi la accesul la informaţie a jurnaliştilor. excepţionale. Primele încercări de a reglementa la nivel internaţional acest gen de jurnalism au fost întreprinse la sfârşitul secolului al XIX-lea. Caracterul contradictoriul al prevederilor legislative. Astfel. iar cele naţionale asupra celor regionale) îşi păstrează valabilitatea. articolul 79). ratificată de către Republica Moldova în septembrie 1997. în articolul 13 al Regulamentului de la Haga cu privire la legile şi obiceiurile războiului (amendament la Convenţia de la Haga din 1899 şi 1907).asupra celor naţionale. Celelalte documente prezentate mai sus. precum şi în articolul 81 al Convenţiei de la Geneva din 27 iulie 1929 se făcea referire la reporterii-gazetari. Protocoalele adiţionale la Convenţia de la Geneva adoptate de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 8 iunie 1977 (Protocolul I. au un caracter mai îngust şi vizează activităţi jurnalistice speciale. atunci când acesta se atestă. aşa precum: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948. începutul secolului al XX-lea. Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului. Dreptul internaţional acordă o atenţie deosebită activităţii jurnaliştilor din zonele operaţiunilor militare. normele naţionale la cele internaţionale.

păstrându-şi totodată statutul de persoană civilă.de a mediatiza acţiunile acestora. este valabilă pentru orice jurnalist. problema securităţii corespondenţilor militari revine în atenţia organismelor internaţionale. Articolul 79 din Protocolul I se referă în mod special la măsurile de protecţie a jurnaliştilor. Această prevedere intra în vigoare doar în cazul în care jurnaliştii deţineau la moment legitimaţia de „acreditare” oferită de forţele armate. rasă sau apartenenţă religioasă. beneficiază de acelaşi tratament ca şi prizonierii militari. se stipulează că jurnaliştii care ajung în prizonierat au statut de prizonier de război. În rezultat. cât şi de alte acte profesionale. În zonele operaţiunilor militare jurnalistul îşi exercită activitatea în conformitate cu prevederile dreptului internaţional umanitar 78 . unde. datorită apariţiei pe glob a noilor focare de război. în caz de prizonierat. În acest articol se menţionează că condiţia corespondenţii militari acreditaţi. dreptul umanitar internaţional a suferit schimbări radicale. de asemenea. care pot confirma apartenenţa sa la breasla jurnalistică. stipulată în articolul 4A al Convenţiei III. În mai multe rânduri problema respectivă a fost temă de discuţie şi la şedinţele Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. La 12 august 1949 a fost adoptată Convenţia de la Geneva. Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite adoptă la 8 iulie 1977 două protocoale adiţionale la Convenţia de la Geneva. În anii ’70 ai secolului trecut. Convenţia a treia (în total au fost adoptate patru) introduce termenul de „corespondent militar” şi specifică faptul că statutul jurnaliştilor care activează în zonele acţiunilor militate poate fi legitimat (dacă nimereşte în prizonierat) atât de legitimaţia oferită de forţele armate. indiferent de naţionalitate. După cel de-al doilea război mondial. legitimaţia civilă neavând nici o valoare legitimitoare. de altfel şi pentru jurnalişti. benefice.

la diverse secrete de stat etc. deţinătorul căreia confirmă statutul de jurnalist şi legitimitatea acţiunilor sale. Codul Audiovizualului. ce reglementează activitatea jurnalistică. Semnificativ pentru comunicarea jurnalistică în situaţiile de criză este articolul 34 din Constituţia Republicii Moldova. care limitează accesul acestuia la viaţa privată a cetăţenilor.(valabile fiind şi normele privind protecţia şi securitatea persoanelor civile). adoptată în iulie 2002. dar impune şi obligaţii. dar şi de dreptul lui de a avea acces la informaţia de interes public. adoptată în iulie 1994. În particular. La fel ca şi cadrul legislativ internaţional. care 79 . Codul Civil. să nu participe la acţiuni politice şi militare etc. Pe verso legitimaţiei este o „instrucţiune” privind comportamentul jurnalistului. de a analiza şi a trage concluzii şi de a se exprima liber. Acţiunile jurnalistului sunt ghidate de diverse prevederi legislative de ordin restrictiv. Acte normative naţionale. legislaţia naţională. adoptat în iulie 2006. Legea Presei. Tot în acest protocol se propune o mostră de legitimaţie. Legea cu privire la secretul comercial. de exemplu. asigură drepturi. Codul penal.. Legea cu privire la instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”. adoptată în octombrie 1995. adoptat în iunie 2002. Legea cu privire la secretul de stat. Legea Audiovizualului. adoptată în mai 2000. Legea Accesului la Informaţie. să nu se implice în afacerile interne ale statului pe teritoriul căruia activează. adoptat în aprilie 2002. care reglementează activitatea jurnaliştilor în situaţii excepţionale se regăsesc în următoarele documente: Constituţia Republicii Moldova. aici se indică că în situaţiile de conflict jurnalistul trebuie să acţioneze în conformitate cu principiile eticii profesionale. inclusiv şi pe acea care acompaniază informaţional o criză. adoptată în noiembrie 1994. Prevederile legale naţionale.

inclusiv şi a acelui ce acompaniază mediatic o criză este Legea privind accesul la informaţie. în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor. atunci această prevedere devine una restrictivă. Aici însă apare o neclaritate ce ţine de multiplele interpretări posibile ale expresiei „informare corectă”. Jurnalismul în situaţii de criză este reglementat şi de articolul 54 (2) care stipulează: „Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege. or de felul cum reflectă jurnaliştii realitatea. vaste posibilităţi de abuzuri potenţiale. atunci e totul în regulă. Dacă corectitudinea vizează doar comportamentul etic al jurnaliştilor. bunăstării economice a ţării. care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale. împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei”. alineat 4. Obligativitatea de a informa „corect” deschide autorităţilor. de stat sau private. Conform articolului 6(1). depinde reacţia ulterioară a societăţii.prin alineatul 5 oferă mass-media protecţie privind cenzurarea conţinutului informaţional al mesajelor. Una din legile de bază. ordinii publice. Dacă însă prin informarea corectă se subînţelege informarea favorabilă şi inofensivă pentru putere. ce fel de valori promovează aceştia. libertăţilor şi demnităţii altor persoane. condiţionându-i un comportament deviat din punct de vedere etic şi deontologic. însă prevede: „Mijloacele de informare publică. 80 . Acelaşi articol. neîntemeiat de altfel. care deseori pretind. sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice” – lucru absolut necesar în situaţii de criză. protejării drepturilor. care reglementează acţiunile jurnalistului. ce limitează imunitatea jurnalistului. integrităţii teritoriale. că ştiu exact cum trebuie să fie informată opinia publică.

(în anumite 81 . prelucrate. dacă dezvăluirea informaţiilor nu atinge şi nu poate să atingă un interes legitim. ordinii publice. să dea dovadă de toleranţă faţă de comentariile şi expresiile „defăimătoare” din presă.”. selectate. cazurile. într-o formă sau alta. sistematizate şi/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziţia lor în condiţii legale de către alţi subiecţi de drept”. Totodată. pot investiga.„informaţiile aflate în posesia şi la dispoziţia furnizorilor de informaţie. uneori chiar subversive pentru activitatea jurnalistului. în multe cazuri. or. trebuiesc date publicităţii şi „nimeni nu poate fi pedepsit pentru că a făcut publice anumite informaţii cu accesibilitate limitată. Or. respectiv. Jurnaliştii. articolul 7(5). legat de securitatea naţională sau dacă interesul public de a cunoaşte informaţia depăşeşte atingerea pe care ar putea să o aducă dezvăluirea informaţiei. persoanele care sunt împuternicite să gestioneze şi să amelioreze criza. la rândul lor. ocrotirii sănătăţii sau protecţiei moralei societăţii. aprecia şi comenta. excepţiile sunt formulate astfel. lărgind limitele criticii acceptabile în adresa persoanelor publice. Tocmai aici şi se află mărul discordiei. trebuie să se împace cu atenţia sporită şi cu critica în adresa lor şi. care au fost elaborate. Iar articolul 7 prevede că exercitarea dreptului de acces la informaţie poate fi supusă doar restricţiilor reglementare prin lege organică şi care corespund necesităţilor: a) respectării drepturilor şi reputaţiei altei persoane. În procesul de reflectare a situaţiei de criză jurnaliştii sunt obligaţi să facă delimitări certe între persoanele private şi cele publice (factori de decizie interni şi externi). cât şi la cea cu caracter personal. articolul 8 al legii elucidează separat. încât lasă loc pentru diverse interpretări. b) protecţiei securităţii naţionale. când poate fi limitat accesul jurnaliştilor atât la informaţia publică.

Acţiunile jurnalistului în procesul de mediatizare a crizelor sunt reglementate şi de alte drepturi fundamentale. În acest sens. De menţionat că legislaţia naţională nu face distincţie între afirmaţii factologice şi afirmaţii de opinie bazate pe fapte concrete – raţionamentele sau judecăţile de valoare. în caz contrar. jurnaliştii pot fi pedepsiţi pe cale civilă sau penală. Este nejustificată şi inadmisibilă. profesională a persoanelor sus-puse. să nu fie false din punct de vedere factologic şi expuse într-un limbaj ofensator. Acţiunile cu caracter personal ale acestora pot fi supuse analizei şi date publicităţii/ difuzate doar în cazul în care sunt relevante pentru societate din anumite motive. iar expunerea lor are un efect sporit de credibilitate. În acelaşi timp. veridicitatea faptelor trebuie să fie demonstrabilă. demnităţii şi 82 . or existenţa faptelor poate fi demonstrată.cazuri utilizând chiar şi expresii destul de dure) doar activitatea publică. Formularea opiniilor este legată de perceperea subiectivă a situaţiei. printre care o semnificaţie deosebită îl are dreptul persoanei la onoare. Orice acompaniere mediatică se bazează pe fapte. demnitate şi reputaţie profesională. în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este posibil de dovedit. respectiv. în comunicarea jurnalistică de criză se impune delimitarea faptelor de opiniile şi comentariile personale ale jurnalistului. Prevederile articolului 16 din Codul Civil al Republicii Moldova vizează în mod direct apărarea onoarei. spori vânzările ziarului. intruziunea în viaţa lor privată numai pentru faptul că acest lucru poate stârni curiozitatea cititorului şi. pe când faptele pot fi verificate prin suprapunere cu realitatea obiectivă. însă. Jurnaliştii au o anumită libertate decizională atunci când apreciază. iar expunerea de fapte să corespundă realităţii. Criticele însă trebuie să aibă un suport argumentativ real. comentează şi critică situaţiile de criză. de aceea este imposibil de a demonstra dacă corespund ele realităţii sau nu.

jurnalistul. dacă: o informaţie este răspândită. această informaţie este ofensatoare. demnitatea sau reputaţia profesională dacă acel care a răspândit-o nu dovedeşte că ea corespunde realităţii”. fără a dovedi că afirmaţiile jurnalistului. şi „În instanţă sarcina probaţiunii se va împărţi în următorul mod: reclamantul (persoana vătămată) va dovedi că informaţia este răspândită. nu poate pretinde să fie scutit de responsabilitate. La fel. De altfel. codul civil nu reglementează diferenţiat litigiile de defăimare în cazul persoanelor publice şi în cazul celor private. considerate defăimătoare. situaţiile când jurnalistul demonstrează că dezvăluirile prezintă un interes mai mare decât interesul de protecţie al persoanei vizate. Astfel. pentru că întreaga sarcină a probaţiunii veridicităţii informaţiei difuzate cade pe umerii jurnalistului. poate pretinde că i-a fost lezată onoarea sau că a fost defăimată – lucru care poate afecta grav activitatea ulterioară a jurnalistului. care prevede: „Orice persoană este în drept să ceară dezminţirea informaţiei ce îi lezează onoarea. informaţia nu corespunde realităţii”. Un moment nefavorabil pentru jurnalist este şi alineatul 2 al acestui articol. Astfel. pârâtul se va apăra. vizată în investigaţiile de presă. În mod normal. Articolul 16 nu examinează/reglementează. „Onoarea şi demnitatea unei persoane pot fi apărate in instanţa judiciară. dovedind că informaţia nu este ofensatoare sau negând că aceasta a fost răspândită”. sunt false. iar informaţia pusă în circuitul informaţional este una de interes public. jurnalistului trebuie să i se impute responsabilitatea respectivă numai în cazul în care reclamantul a demonstrat că prin publicarea/difuzarea informaţiei i s-a pricinuit prejudiciu moral/material. orice persoană publică. dacă el demonstrează că a preluat adecvat informaţiile publicate 83 . şi nu invers.reputaţiei profesionale. Dispoziţia privind repartizarea sarcinii probaţiunii are un efect paralizant asupra jurnalismului.

doar pentru a ascunde ceva sau pentru a proteja pe cineva. 84 . acţiunile pentru repararea prejudiciului se prescriu timp de 3 ani. în care jurnalistul se ciocneşte de o serie de greutăţi. 1424 Cod Civil al Republicii Moldova. Nu de puţine ori legile cu privire la secretul de stat şi secretul comercial constituie impedimente serioase în mediatizarea situaţiilor dificile. în informaţie de uz intern sau de serviciu şi în informaţie publică. informaţia factuală poate fi divizată în: informaţie secretă. or. Prevederile articolului 16 ignoră principiul prudenţei profesionale şi gradul de greşeală rezonabilă în activitatea profesională. Cu toate acestea. Din punct de vedere a accesibilităţii. refuzul surselor neoficiale de a-şi divulga identitatea. Deşi legislaţia Republicii Moldova nu prevede un termen de prescripţie referitor la acţiunile pentru apărarea onoarei. care face imposibilă încrucişarea informaţiei. limitând considerabil acţiunile jurnalistului.oficial sau a utilizat metode şi procedee rezonabile ale investigaţiei jurnalistice. demnităţii şi reputaţiei profesionale. Realizarea acompanierii informaţionale a unei crize este un proces anevoios şi riscant. calificarea informaţiei publice drept secret de stat etc. lipsa termenului de prescripţie poate avea efecte distructive asupra libertăţii presei. există prevederi certe în privinţa acţiunilor de reparare a prejudiciului moral. Conform art. din momentul în care persoana vătămată a aflat despre existenţa prejudiciului. Tocmai acest moment – refuzul funcţionarilor sau al factorilor de decizie de a furniza informaţia pe motiv că aceasta ar fi secretă – constituie o problemă majoră în activitatea jurnalistului. lipsa surselor de alternativă. aşa precum: refuzul neîntemeiat al surselor oficiale de a furniza informaţiile necesare. califică informaţia publică drept secret de stat şi aceasta fără nuci un temei. în mod arbitrar. aceştia deseori.

cadrul informaţiilor calificate drept secret de stat este atât de vag. Legea (articolului 5) determină expres categoriile de informaţii din anumite domenii ale activităţii statului. de politică externă. Având un grad de generalizare extrem de vast. puterii. determinat de imperfecţiunea Legii despre secretul de stat. Astfel. nefavorabilă. care reprezintă secretul de stat. spre exemplu. economice. această prevedere lasă loc pentru interpretări unilaterale. De aici reiese că oricare alte categorii de informaţie care nu se regăsesc în lege (indiferent de mesajul acestora) 85 . Articolul 12 stipulează foarte evaziv protecţia interesului public pentru anumite informaţii. Din aceste considerente. difuzată sau publicată. poate fi declarată drept secret de stat şi nu poate fi divulgată. pierdere. tehnico-ştiinţifice. de recunoaştere. a căror răspândire. deşi articolele 5 şi 12 încearcă să statuteze expres care informaţii pot fi atribuite la secretul de stat şi care nu pot fi secretizate.Acest punct vulnerabil. nu permite interpretarea uniformă a ceea ce se încadrează în noţiunea de secret de stat şi face imposibilă utilizarea ei în situaţii concrete. sustragere sau distrugere (în continuare – răspândire) poate periclita securitatea Republicii Moldova”. încât permite atribuirea acestui calificativ aproape oricărui gen de informaţie. o informaţie de interes public. Accesul la informaţiile publice este blocat şi de interpretările extensive ale definiţiei secretului de stat. factorilor de decizie. de contrainformaţii şi operative de investigaţii. Articolului 2 al Legii cu privire la secretul de stat defineşte secretul de stat drept „informaţii protejate de stat în domeniul activităţii lui militare. cu toate că interesul public pentru aceste informaţii este mult mai mare decât prejudiciul pe care l-ar putea aduce dezvăluirea lor. În rezultat. jurnaliştii deseori se confrunta cu anumite realităţi când informaţiile formal sunt calificate în categoria secretului de stat. divulgare.

1995). Şi aceasta pentru că jurnalistul este mandatat. jurnalistul poate şi trebuie să facă public această informaţie. dacă organizarea activităţilor statutul sau acţiunile puterii pot deveni obiectul informaţiei publice. Jurnalistul care mediatizează situaţiile de criză trebuie să cunoască şi prevederile altor acte normative care conţin dispoziţii cu privire la secretul de stat. Jurnalistul singur decide. jurnalistul este nevoit să se autoreglementeze. într-un fel. la fel. 618-XIII din 31.10. Deşi prevederile legislative limitează acţiunile jurnalistului. Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (nr. Aici apare însă o dilemă: poate oare jurnalistul să acţioneze conform principiului „ceea ce nu este interzis de lege. iar a spune adevărul este o datorie fundamentală a lui şi o garanţie de credibilitate pentru consumatorii produsului mediatic. Conform Legii cu privire la secretul 86 . Legea privind Organele Securităţii Statului (nr. constituie informaţii cu caracter limitat. secretul comercial. este permis”? Sigur că nu. utilizând principiile etice sau deontologice.1995). exerciţiul profesional. În situaţiile nereglementate de lege. Ca şi secretul de stat. ce este şi ce nu este secret de stat. Dacă însă un secret subminează sănătatea organismului social.poate fi exploatată de către jurnalist şi dată publicităţii sau difuzată. să reprezinte interesele sociale ale auditoriului său. deşi foarte vast. în baza datelor obţinute în procesul documentării. legea stipulează.1999). aşa precum: Legea Securităţii Statului (nr. Decizia de a da publicităţii un secret de stat se face în cunoştinţă de cauză şi primează responsabilitatea jurnalistului pentru consecinţele ulterioare. 619-XIII din 31. 753-XIV din 23. normele şi principiile deontologice îl obligă să întreprindă măsuri energice întru depistarea şi punerea în circuitul informaţional a situaţiei reale.12.10. Aşadar.

în general. Aşadar. şi care uneori poate afecta grav. În asemenea situaţii. 171-XIII din 06.1994). dar va încerca să prognozeze consecinţele acestor acţiunilor pentru sine şi pentru publicaţia pe care o reprezintă. deci. a căror divulgare (transmitere. jurnalistul este dator să respecte legile. actele şi normele. jurnalistul singur va decide în ce bază îşi va legitima acţiunile. care ţin de producţie. administrare. care decurge din imperfecţiunea şi incertitudinea stipulărilor. jurnalistul şi. instituţia de presă (spre exemplu: legislaţia internaţională v/s legislaţia naţională sau Legea Accesului la Informaţie v/s Legea cu privire la Secretul de Stat etc. de activitatea financiară şi de altă activitate a agentului economic. scurgere) poate să aducă atingere interesele lui. fie administrativă (civilă) sau penală. El trebuie să ţină cont şi de caracterul contradictoriul al prevederilor legislative. în particular.” De menţionat că în Republica Moldova Codul Civil nu prevede reglementări pentru divulgarea secretelor comerciale.07. Încălcarea de către jurnalist a setului de limitări legale conduce la răspunderea lui juridică. indiferent de perfecţiunea sau certitudinea acestora. precum şi utilitatea sau efectele scriiturii sale de presă. secretul comercial sunt informaţiile „ce nu constituie secret de stat. tehnologie.comercial (nr. transcrise constituţional ce reglementează legal spaţiu informativ în care el activează. ci doar răspundere administrativă în caz de difuzare sau publicare a acestora. 87 .). nu există răspundere penală. Decizia finală a jurnalistului se va axa pe principiile moralei generale şi a eticii profesionale.

Calitatea morală a acompanierii informative a crizei este condiţionată de faptul dacă jurnalistul are sau nu bunul simţ şi de onestitatea lui profesională. La fel ca şi normele de drept. succesul comunicării jurnalistice în situaţiile de criză este determinat de două momente esenţiale: respectarea prevederilor întemeiate pe prescripţia constituţională şi respectarea principiilor etice (adevăr. naţionale. El e responsabil nu doar faţă de cei care controlează mijloacele de informare în masă. Mai mult decât în oricare alte împrejurări. el să acţioneze potrivit conştiinţei sale morale”. ca în toate situaţiile. Pentru că deciziile lui şi efectele scriiturii sale sunt în măsură să schimbe starea de lucruri. în primul rând. minimalizarea efectelor dăunătoare. Codul deontologic al 88 . autonomie.). „În jurnalism informaţia este percepută ca un bun public şi nu ca un obiect de consum. fie în rău. Principiul responsabilităţii sociale a jurnalistului ocupă un loccheie în orice cod etic al mass-media. de asemenea. Dar dacă caracterul normelor de drept este unul obligatoriu. ţinând cont de interesele sociale diferite. Deontologia naţională. ci. Reglementările legale se interferează cu normările deontologice şi formează temelia jurnalismului de calitate. Conform Principiilor Internaţionale ale Eticii Profesionale a Jurnalistului. Aceasta înseamnă că jurnalistul e responsabil de informaţia ce o transmite. responsabilitatea jurnalistului devine prioritară anume în situaţiile de criză. faţă de opinia publică. principiile etice poartă un caracter meritoriu. regionale şi chiar de breaslă. responsabilitate socială etc. fie în bine. Principii etice ale comunicării jurnalistice în situaţie de criză Din perspectiva etico-legală. prevede responsabilitatea jurnalistului pentru scriitura lui de presă.3. Responsabilitatea socială a jurnalistului cere. principiile etice de activitate a mass-media sunt internaţionale.

care stimulează un comportament profesional responsabil şi. Calitatea morală a investigaţiei de presă este influenţată de conştiinţa profesională şi de onestitatea profesională. respectiv. care presupune că. Pentru ca comunicarea jurnalistică în situaţiile de criză să evite daunele potenţiale şi să aducă beneficii majore întregii societăţi. se arată în principiile internaţionale ale eticii profesionale a jurnalistului.jurnalistului din Republica Moldova. însă. nu depinde doar de acordul moral al acestuia de a fi responsabil. „Rolul social cere de la jurnalist o mare responsabilitate profesională. îl preîntâmpină pe cel iresponsabil. articolul 8.. indiferent de situaţiile create. Conştiinţa profesională înseamnă bun simţ. se mai 89 ...”. jurnalistul trebuie să-şi asume responsabilitate pentru calitatea informaţiei. jurnalistul trebuie să găsească posibilităţi şi resurse suficiente pentru ă-şi îndeplini calitativ datoria sa profesională. este nevoie de un înalt grad de maturitate civică şi de mult profesionalism. „Onestitatea profesională nu-i permite jurnalistului să adere la interesele particulare ce vin în contradicţie cu binele tuturor(.)”. de obiectivitatea oricărei opinii difuzate sub semnătura sa. determinând jurnalistul să procedeze într-un mod anumit şi nu altfel. sub pseudonimul său sau anonim. De aici reiese că pentru a pune informaţia jurnalistică pe altarul binelui social. În acest context putem vorbi despre responsabilitatea profesională. dar cu acordul personal.. unde el activează. stipulează: „Jurnalistul este responsabil prin numele său. precum şi dreptul de a participa la adoptarea deciziilor în acele organe de informare în masă. Manifestarea responsabilităţii sociale a jurnalistului. care asigură coraportul dintre comportamentul jurnalistului şi criteriile morale ale comunităţii profesionale. prin reputaţie sa de veridicitatea oricărei comunicări. Aceasta presupune dreptul lui de a se abţine de la o lucrare care ar fi în contradicţie cu convingerile sale.

Activitatea onestă a jurnalistului presupune realizarea corectă. relaţia lui cu eroii materialelor.să renunţe la divulgarea surselor de informare. inclusiv şi în SUA. conform căruia jurnalistul va respecta secretul profesional referitor la sursa informaţiei obţinută pa cale confidenţială şi va divulga sursa numai în cazuri excepţionale. să asigure şi un anumit echilibru social.”. atât pe plan internaţional. a le păstra anonimatul sau confidenţialitatea. în baza refuzul de a divulga sursa de informare.. jurnaliştii ar fi fost privaţi de libertate. în mod premeditat. a schimonosit adevărul sau când divulgarea numeluisorginte prezintă unicul mod de a evita un grav şi iminent prejudiciu pentru populaţie. Aceeaşi prevedere o întâlnim şi în Declaraţia de principii asupra condiţiei jurnalistului. acceptând privaţiunea de libertate. articolul 9. reputaţia lor profesională. jurnaliştii renunţă să divulge sursa de informare. dacă ele insistă asupra acestui statut. calitativă a obligaţiilor profesionale astfel încât scriitura de presă. păstrându-şi. jurnalistul are dreptul „. În multe ţări ale lumii.menţionează aici.. În Republica Moldova nu au fost înregistrate cazuri când.. Conform Principiilor internaţionale ale eticii profesionale. a 90 . şi a le folosi corect. constă în a găsi sursele. cât şi pe plan naţional sau local. când există suspiciunea că persoana-sursă. factorii dominanţi sunt: relaţia lui cu sursele. care stipulează că „Jurnalistul va păstra secretul profesional privind sursa de informare obţinută confidenţial”. În cadrul moralei profesionale a jurnalistului.. Jurnalistul şi sursele de informare în comunicarea de criză Reglementarea etică a relaţiei jurnalist-sursă. scoţând în prim-plan adevărul. relaţia lui cu auditoriul. în schimb. Relaţia dintre jurnalist şi surse în procesul de reflectare a crizei este complicată nu numai datorită tragismului situaţiei. precum şi în Codul principiilor de etică profesională al jurnalistului din Republica Moldova.

Jurnalistul nu va reuşi să pătrundă în esenţă. a numărului mare de surse interpuse. sursele oferă informaţii mult mai vaste şi mai detaliate în momentul în care au fost asiguraţi că li se va păstra anonimatul. cu scopul de a-i permite să fie obiectiv. Dar este oare în drept jurnalistul să divulge numele sursei. Problemele de natură etică domină discuţiile legate de promisiunea de confidenţialitate făcută surselor atunci când aceste imperative vin în contradicţie unul cu altul. dacă aceştia nu sunt „cooperanţi”. chiar şi atunci când adevărul nu flatează sursa. Iată de ce. În plus. şi justiţia îi obligă şi le cere jurnaliştilor să-şi dezvăluie sursele. Or. un material analitic sau o investigaţie de presă despre criză. în cadrul proceselor de calomnie. În faţa instanţei de judecată. Jurnalistul nu va avea de depăşit obstacole esenţiale şi nu va ajunge în situaţii dificile. deoarece nici un subaltern. pentru a dovedi corectitudinea investigaţiei sale? Bineînţeles că nu. Acest lucru. ci şi prin posibilitatea factorilor de decizie de a dosi informaţia de interes public şi prin puterea specială a unor surse oficiale de rang înalt de a pedepsi jurnaliştii. fără a le promite anonimatul. De exemplu dacă jurnalistul discută cu martorii. există puţine şanse ca aceştia să spună totul şi să descrie detaliat ce au văzut. suficient de detaşată. dacă imperativele juridice şi cele morale în procesul de colectare a informaţiilor coincid.tensiunii psihologice. însă. în acelaşi timp. de multe ori singura persoana care poate să confirme sau să infirme anumite acuzaţii este tocmai sursa anonimă. pentru a genera încredere şi a obţine informaţii şi. de frică să nu-şi piardă locul de muncă sau din alte considerente. se întâmplă extrem de rar. în mare parte. jurnaliştii au datoria să-şi dezvolte o linie suficient de intimă cu sursa. a incertitudinii şi panicii generale. se bazează anume pe informaţiile confidenţiale. nu va risca să-i dea jurnalistului informaţiile necesare atâta timp cât nu va şti cu 91 . De obicei.

Dacă există motive întemeiate (pericolul ca sursa sau familia acesteia să fie intimidată fizic sau psihic). chiar dacă a dat cuvântul să nu dezvăluie sursa manipulării. Pericolul provenit din încrederea în sursele anonime trebuie sa determine jurnalistul să caute surse de alternativă sau. instituţia de presă încalcă principiul adevărului şi dreptul publicului de a şti. însă acest lucru. implică faptul că el va refuza să mintă sau va recunoaşte că a dezinformat. nu-i va salva reputaţia. iar informaţia a fost publicată. după publicarea materialului. Nu sunt rare cazurile în care. însă. cu siguranţă. În situaţia respectivă. salvând sursa. odată admis. cât şi pentru surse. nu-i va restitui credibilitatea ştirbită şi nu-l va salva de răspundere în faţa legii. persoana care a oferit informaţii cere instituţiei de presă să afirme în mod public că nu el este sursa anonimă suspectată. Conflictul etic în acest caz se derulează între două puncte de vedere: dreptul sursei de a se aştepta ca o promisiune să fie ţinută şi 92 . instituţia este în drept să spună că individul respectiv nu este sursa confidenţială bănuită.siguranţă că numele lui nu va figura în scriitura de presă şi nu va fi făcut public. Dacă o sursă anonimă a minţit. Principiul adevărului. cum va reacţiona jurnalistul ca să îndrepte situaţia. dar să nu-şi ia angajamentul că nu va publica niciodată acest nume. atunci când fără voia lui a dat o informaţie falsă. să facă promisiunea că nu va publica numele sursei în articolul respectiv. cel puţin. îl obligă pe jurnalist să fie responsabil faţă de public şi să relateze doar adevărul. el poate încălca promisiunea de confidenţialitate. atunci când se va afla adevărul? Desigur. În comunicarea jurnalistică de criză avantajele oferirii confidenţialităţii sunt evidente atât pentru jurnalist. Însă folosirea confidenţialităţii poate sa protejeze mincinoşii sau manipulatorii – surse care oferă informaţii false sau eronate în scopul discreditării altor persoane. Onestitatea profesională.

fie victimele crizei. iar materialul de presă va aduce sau va restitui un bine social sau va înlătura un rău social. în 93 . personaje ale materialelor despre situaţiile de criză devin fie persoanele care s-au făcut responsabile de declanşarea crizei. să discrimineze personajele în baza culturii. acţiunile cărora sunt în dezacord cu interesele sociale şi nu se încadrează în morala generală. jurnalistul este obligat să se abţină de la exprimări care pot provoca daune morale şi fizice personajelor despre care scriu. Astfel. Aşadar. În baza acestor principii se ia decizia de a proteja sau nu sursa. Conflictul datoriilor opuse. cu excepţia cazurilor când împrejurările sunt direct legate de activitatea lor publică şi de conţinutul investigaţiei. fie factorii de decizie. sexului. cum ar trebui să fie în comunicarea jurnalistică de criză relaţia jurnalist-personaj din perspectiva eticii profesionale? Conform principiilor internaţionale (principiul VI) şi naţionale (principiile 10 şi 12) ale eticii profesionale. împuterniciţi să gestioneze criza.dreptul publicul de a fi informat. sau religiei acestora şi să respecte prezumţia de nevinovăţie a lor. deseori se soluţionează utilizând şi dând prioritate principiului independenţei şi principiului minimalizării daunelor. nici legal. demnitatea omului şi dreptul lui la viaţă privată. Din păcate. Jurnalistul şi personajele comunicării de criză În cele mai dese cazuri. dar care ilicit încalcă legea. de la aluzii şi comentarii în privinţa anumitor defecte fizice sau psihice ale acestora. Violarea acestor prevederi poate fi justificată doar în cazul în care acţiunile jurnalistului sunt determinate de interesele sociale. jurnalistul va respecta cinstea şi onoarea indivizilor care devin obiectul atenţiei lui profesionale. El nu are dreptul. provenienţei sociale. Este inadmisibil să se publice informaţii din viaţa privată a personajelor. doar pentru ca scriitura să devină mai „picantă” şi mai interesantă pentru public. nici moral.

Dar jurnaliştii nu trebuie să fie dogmatici atunci când este vorba de intimitatea personajelor. ci şi la grave încălcări juridice. şi investighează viaţa particulară a celor pe care caută să îi distrugă. în fine. din neştire sau în conştiinţă de cauză.presă adesea apar lucrări. Jurnaliştii trebuie să aibă motive foarte întemeiate ca să încalce intimitatea persoanelor şi trebuie. susţin ideea că materia brută pentru presă este viaţa cetăţenilor şi. curiozitate) al publicului. Este destul de dificil să constatăm o unanimitate de opinie în materie de etică profesională în privinţa răspunderilor jurnaliştilor atunci când subiectul abordat atinge viaţa intimă a persoanelor. nu corespund nici pe departe rigorilor impuse de standardele etice. Violarea intimităţii unei persoane publice trebuie să aibă justificarea legitimă a interesului public şi nu simplul interes (altfel spus. să fie conştienţi de consecinţele unui asemenea gen de gazetărie. ci doar dezvăluie anumite detalii. ea trebuie reflectată necenzurat şi neredactat tocmai pentru a 94 . În legătură cu aceasta David Randall scrie: „Există o foarte mare diferenţă între interesul public şi ceea ce publicul poate considera interesant. Jurnaliştii. din viaţa privată a personajelor. fie ele private sau publice. Autorii unor astfel de materiale nu pun în valoare necesităţile şi interesele sociale.” Nu este corect când jurnaliştii fac „tabu” şi pun veto pe viaţa intimă a celor pe care îi admiră (chiar dacă unele momente sau acţiuni ale lor sunt de interes public). care. De menţionat faptul că există păreri diferite privitor la protecţia personajelor de presă. duce nu doar la încălcări de ordin deontologic. uneori cu totul lipsite de utilitate socială. de asemenea. Dacă unii jurnalişti recunosc necesitatea protejării personajelor (viaţa lor privată). confundă interesele sociale cu interesele publicului. alţii din contra. dacă e prezentat într-o manieră îndeajuns de senzaţionalistă. fapt care. iar jurnalistul trebuie să de dovadă de responsabilitate şi bun simţ. deci.

publicare datelor privind sănătatea persoanelor etc. cât şi pe cea a normalităţii – spre a o proteja de abuzuri. reglementarea şi autoreglementarea relaţiei jurnalist – auditoriu impune jurnalistului anumite standarde etico-legislative. Relaţia jurnalist – auditoriu din perspectiva eticii profesionale Obligaţia presei. Uneori această obligaţie poate fi diminuată sau contrazisă de interesul public faţă de un fenomen care trebuie să fie stopat sau măcar redus. iar principiul responsabilităţii sociale şi cel al minimalizării efectelor dăunătoare să prevaleze asupra tentaţiilor de a da informaţii senzaţionale. menite să asigure credibilitatea şi calitatea materialelor de presă. oricât de nobil ar fi scopul. Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Etica jurnalistica îi obligă pe jurnalişti să aibă un comportament discret. Dacă ţinem cont de faptul că subiectele comunicării jurnalistice de criză. de a informa corect. între care: discuţiile cu delicvenţii minori. sau preferenţial discret. publicarea numelui şi a fotografiilor acestora. iar întru realizarea acestui deziderat ei trebuie să stabilească un just echilibru între interesul public şi cel privat. echidistant şi obiectiv auditoriul. dar jurnaliştii trebuie să acopere atât zona anormalităţii – spre a o corecta. şi a fiecărui jurnalist. în anumite situaţii. mai întotdeauna. În comunicarea jurnalistică de criză. 95 . cu priză la cititor. Astfel. presiunile psihologice şi violenţa verbală asupra personajului constituie grave abateri etice. Oricum. principiul 3 stipulează clar că jurnalistul recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor fizice sau juridice de a nu furniza informaţia şi de a nu răspunde la întrebările puse. Aşa e. este de a spune adevărul. se cere însă stabilit un echilibru bazat pe bunul simt.corecta greşelile şi nedreptăţile sociale. precum şi demnitatea profesională a jurnalistului. cu victimele de catastrofă şi de viol. în general. în particular.

Acest act de încredere primează responsabilitatea jurnalistului de a căuta şi a găsi cele mai interesante şi utile subiecte. care pot califica ironia sau luarea în derâdere drept insultă personală. Relaţia jurnalist-auditoriu care se bazează pe stimă şi încredere reciprocă poate exista atât cât jurnalistul îşi onorează obligaţiile profesionale. Stilul ironic. în fine la subminarea şi chiar la distrugerea relaţiei jurnalist-auditoriu. care demonstrează lipsa de responsabilitate şi de respect al jurnalistului pentru auditoriul său.au un caracter negativ. Limbajul în care jurnalistul îşi realizează produsul este un alt indice ce demonstrează atitudinea acestuia faţă de auditoriul său. acţiunile jurnaliştilor trebuie să se axeze. se va strădui să excludă detaliile monstruoase şi fotografiile violente. Jurnalistul care îşi respectă cititorul va folosi un limbaj simplu. 96 . să le formeze opiniile etc. pe două principii etice: cel al adevărului şi cel al minimalizării efectelor dăunătoare – principii. el va exclude utilizarea masivă a regionalismelor. nu şi simplist. va aduce în prim-plan evenimentul etc. de a le expune imparţial. Expunerea unilaterală şi părtinitoare a evenimentelor. cu tentă de conflict. comentariile tendenţioase şi neobiective. practic nu se foloseşte în comunicarea jurnalistică de criză. care ajută jurnalistul să spună adevărul fără a şoca şi a distruge psihologic cititorul. în mod obligatoriu. învinuirile nefondate. întrun fel. Întotdeauna criza afectează anumite categorii sociale. mandatează jurnaliştii ca aceştia să le formeze cunoştinţele. neologismelor. să le influenţeze atitudinile. auditoriul. în limitele bunului simţ. La fel. Consumând produsul mediatic despre criză. Relatând adevărul. de a reacţiona prompt la nevoile informaţionale ale auditoriului. jurnalistul. inteligent. obiectiv şi corect. duce. va evita să utilizeze limbajul agresiv şi violent. nu şi foarte sofisticat. să le reprezinte interesele sociale. să le modeleze opiniile.

arhaismelor. Prin activitatea sa. materialele despre criză vor fi realizate într-un limbaj literar. jurnalistul educă publicul. dar nu mai mult. dar. atunci în materialele de presă despre criză acest lucru este cu totul nepotrivit. jurnalistul trebuie să reflecte onest şi obiectiv 97 . creându-le viziuni şi opinii. capabil să excludă din material orice incertitudine sau confuzie lingvistică. Şi de faptul cum o face. totodată. Jargonul sau argoul e admisibil în măsura în care este necesar pentru a reda o stare de lucruri sau o stare de spirit. A fi profesionist înseamnă. a-ţi asuma răspundere pentru consecinţele muncii tale. Aşadar. Acest lucru limitează accesul altor categorii de cititori şi reduce considerabil din potenţialul şi din efectele scriiturii de presă. precum şi de consecinţele ei posibile asupra publicului. Şi aceasta din motivul că jurnaliştii influenţează considerabil viaţa şi comportamentul indivizilor sociali. „Democraţia lingvistică” nu presupune utilizarea expresiilor necenzurate sau a violenţei verbale. Pentru ca relaţia jurnalist – auditoriu să fie corectă şi de lungă durată. conform cerinţelor deontologice. modalitatea pe care o alege jurnalistul întru reflectarea crizei este extrem de importantă. depinde comportamentul acestuia în continuare. Dacă în unele situaţii mai poate fi admisă utilizarea cuvintelor străine (materiale despre adolescenţi şi tineret). trebuie să se opună limbajului urii şi confruntării violenţei. Jurnalistul profesionist. ci stabilirea unui echilibru. Utilizarea stereotipurilor lingvistice ale anumitor segmente de public în materialele de presă este o acţiune greşită. În acest sens. dar accesibil şi pe înţelesul majorităţii. în primul rând. În comunicarea jurnalistică de criză a fi responsabil înseamnă a ţine cont de efectele potenţiale ale acţiunii întreprinse. inclusiv şi violenţei verbale. şi pentru că jurnaliştii influenţează şi evoluţia propriu-zisă a crizei.

care î-ar permite să-şi formuleze o noţiune exactă şi coerentă despre lume.. articolul 2 şi 3: „Jurnalistul expune faptele. pentru ca opinia publică să dispună de material suficient...) El face uz la maximum de capacităţile lui de creaţie. prevede: „Sarcina jurnalistului este de a garanta oamenilor recepţionarea unei informaţii juste şi veridice. trebuie... (.) păstrând sensul lor adevărat. La fel. Aşadar. să intre sub incidenţa exprimării oneste şi etice.. numai jurnalistul poartă responsabilitate pentru veridicitatea informaţiei puse în circuitul informaţional. prioritar. principiu stipulat şi în Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. care prevede că jurnalistul e responsabil prin numele său şi prin reputaţia sa de veridicitatea oricărei opinii difuzate.. natura şi esenţa evenimentelor. Lipsa timpului suficient pentru verificarea informaţiilor deseori creează situaţii când în materialele de 98 . deşi prin însăşi natura lor sunt subiective.. elucidând raporturile mai importante. Iar opiniile. dar şi la publicul său va face distincţie clară între informaţie şi opinie. la publicaţia pe care o reprezintă. cursul şi situaţia lucrurilor să fie înţelese cât se poate de obiectiv”.. Principiul 4 şi principiul 6 din Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova cere delimitarea strictă a informaţiilor factuale de cele opinale şi comentative. (. totuşi. Jurnalistul care ţine la numele său. Întotdeauna comunicarea jurnalistică de criză se realizează sub presiunea timpului.. Astfel.”. Conform principiilor internaţionale ale eticii profesionale a jurnalistului.” şi „.realitatea şi să nu admită denaturări de formă şi conţinut. este necesară elucidarea situaţiilor de criză. din perspectiva intereselor sociale.El e responsabil faţă de opinia publică. Articolul 2 al principiilor internaţionale ale eticii profesionale a jurnalistului. ca provenienţa. ţinând cont de interesele sociale diferite.

gradul de informare a publicului. jurnalistul este pur şi simplu obligat să-şi recunoască şi să-şi repare erorile. 2000. Prevederile etice internaţionale şi cele naţionale presupun obligativitatea reparării greşelii şi dreptul la replică. Chişinău: Centrul Independent de Jumalism. credibilitatea instituţiei de presă etc. axate pe reguli morale. Etica profesională poate şi trebuie să devină militantă în comunicarea jurnalistică de criză. Rotzoll. Deontologia mijloacelor de comunicare.. cu toate că este destul de dificil să se obţină o unanimitate în înţelegerea eticii profesionale.. utilizând aceleaşi mijloace scrise şi/sau audiovizuale. Kathy B. De acest fapt depinde calitatea materialelor. Bertrand. Kim B. Fackler. 2. Clifford G. 2001. care trebuie să devină un mecanism eficient pentru asigurarea protecţiei jurnaliştilor şi pentru obiectivismul şi imparţialitatea presei. În acest caz. lucruri. Claude-Jean. 3. 2001. Studii de caz. Etica mass-media.presă nimeresc informaţii ce parţial corespund realităţii sau chiar sunt false. Obiectivele comunicării jurnalistice de criză sunt elemente-standard ale retoricii sale. „Drepturile social-economice (extrase din legislaţia naţională şi internaţională)”. Christians. În caz de necesitate el trebuie să-şi ceară scuze prin intermediul mass-media la care este angajat. Iaşi: Polirom. care au fost folosite la publicarea materialului eronat. care pot fi realizate cu condiţia implementării şi materializării principiilor etice în activitatea morală a jurnalistului. care. Jurnalistul este obligat să-şi repare greşeala. Mckee. 99 . Iaşi: Polirom. Mark. Şi.. Lecturi recomandate 1. permit realizarea unei acompanieri informaţionale utile din perspectiva interesului public. anume principiilor deontologice asigură controlul calităţii. dar şi corecte din perspectiva principiilor etico-legislative.

В. Г. 2000. В. Профессиональная этика журналистики. Chişinău: FJŞC. Лазутина. Лазутина Г. А. Москва. Основы творческой деятельности журналиста. Bucureşti: All Educational. 8. 100 .. 2002. 2000. 5. Stepanov. Miruna. Москва. Москва: ИЭА РАН. Тищков В. Runcan.4. Малькова. 2000. Этичность и толерантность в средствах массовой информации. Intrtoducere în etica şi legislaţia presei. Cadrul legislativ al presei din Republica Moldova. 7. Georgeta. 6. 1998. В. К.

încrucişarea şi verificarea informaţiei colectate. În acest scop. Cunoştinţe generale despre criză Comunicarea mediatică în situaţii de criză este o activitate umană complexă. c) Etapa de executare sau redactarea materialelor ce presupune sistematizarea. specific. Pentru a realiza o acompaniere informaţională corectă şi eficientă. Comunicarea mediatică în situaţii de criză este un proces care. Este importanţă pentru aplicarea diverselor strategii mediatice. dar şi analiza acesteia. reuşita materialelor se datorează în egală măsură competenţelor profesionale ale jurnalistului. jurnalistul trebuie să deţină diverse şi variate informaţii despre obiectul său de cercetare. care presupune o sumă de activităţi în cunoştinţă de cauză. d) Etapa post-publicare – colectarea reacţiilor auditoriului la publicarea materialelor. 101 . cunoştinţele generale despre criza care urmează a fi abordată (tip. natură. ierarhizarea. intensitate etc. poate fi divizat în câteva etape: a) Etapa pregătitoare sau pre-documentarea – colectarea informaţiilor despre criză până a ajunge la eveniment. dar şi gradului lui de iniţiere în problemă.Tema 5 JURNALISTUL ÎN SITUAŢIE DE CRIZĂ: ECHIPAMENTE ŞI CUNOŞTINŢE Cunoştinţe generale despre criză Echipamente necesare activităţii jurnalistului în situaţii de criză Reguli de activitate în situaţii de criză Impedimentele activităţii jurnalistului în situaţiile de criză 1. or. b) Etapa de documentare – colectarea informaţiilor la faţa locului prin observaţia directă şi/sau prin intervievarea surselor. simbolic. dimensiune.) sunt absolut necesare.

sau a altor tipuri de crize.Toate etapele sunt importante pentru comunicarea în situaţii de criză. sursele-rezerve. în fond. a. Vom stărui însă asupra primelor două ca fiind decisive în formarea cunoştinţele generale ale jurnalistului despre criză. Astfel. dacă o criză s-a produs brusc. Refuzul unei pregătiri prealabile conduce la limitarea viziunii analitice a autorului şi la limitarea posibilităţilor acestuia de a crea materiale argumentate. Pre-documentarea se face în ritm rapid. Prima etapă prezintă în sine activităţi de valorificare a masivului informaţional potenţial ce defineşte criza şi se consumă în momentul în care jurnalistul ajunge nemijlocit la locul cu pricina. el riscă să treacă „pe lângă subiect”. Deoarece nu toate răspunsurile pot fi obţinute la faţa locului. bogate în conţinut etc. unde colectarea informaţiilor se face nemijlocit la faţa locului evenimentului. pre-documentarea este variabilă şi instabilă. nimic comun cu operativitatea. prin observaţie directă şi intervievare a martorilor. (vezi Figura nr. Graba. 1. dacă nu au existat semnale vădite de deteriorare a situaţiei. Este cazul crizelor de natură tehnică sau tehnologică. în particular. jurnalistul caută din timp să-şi lărgească cunoştinţele asupra situaţiei. să identifice obiectul şi să-şi definitiveze scopurilor mediatice. a detaliilor şi. în majoritatea cazurilor. să se lase condus de aparenţe. jurnalistul utilizând. interesante. combative. în general. determină importanţa ei pentru actul jurnalistic. Din perspectiva parametrului temporal. în temei. care depinde de natura şi de tipul crizei. decisivă pentru actul jurnalistic este etapa a doua. În acest caz. este în detrimentul calităţii comunicării jurnalistice în situaţie de criză şi n-are. adesea înşelătoare. Variabilitatea temporală a etapei pregătitoare. să nu înţeleagă importanţa.) 102 . dar când evenimentele se produc pe neprins de veste şi schimbă radical starea de lucruri existentă. În cazul ignorării acestor activităţi. a evenimentului. jurnalistul are mai puţine posibilităţi de a realiza o documentare amplă la această etapă.

opinii. Aşadar. pe când extinderea în timp a acesteia oferă posibilităţi de a realiza şi materiale analitice. prevalează asupra etapei de documentare. 1. al gradului de veridicitate şi al interesului potenţial al publicului pentru subiectul respectiv. doar confirmă sau infirmă informaţiile şi viziunile colectate anterior. Localizarea evenimentului este o fază pregătitoare în care jurnalistul stabileşte contacte cu sursele potenţiale. a) A______C______________________________________C 1. până a purcede la documentarea propriu-zisă. Cu toate acestea. dacă au existat premise reale de declanşare a crizei. b) A____________________________________B________C (AC – procesul de colectare a informaţiilor: AB – etapa de pre-documentare. ca importanţă pentru comunicarea de criză. jurnalistul. prin observaţia directă şi prin intervievarea martorilor. etapa de pre-documentare. să se familiarizeze şi să localizeze evenimentul. BC – etapa de documentare) Posibilităţile jurnalistului la etapa de pre-documentare influenţează decizia acestuia referitoare la forma scriiturii de presă. dacă criza este la etapa a doua sau a treia şi decurge lent şi uniform. de altfel. bine documentat deja. Ajuns la faţa locului. Stabilirea legăturii 103 . Familiarizarea cu subiectul presupune o rapidă evaluare a informaţiei din punctul de vedere al importanţei sale. (vezi Figura nr. jurnalistul are îndeajuns timp şi posibilităţi să colecteze informaţii. se condiţionează reciproc Specificitatea jurnalismului în situaţiile de criză îl determină pe jurnalist să acţioneze prompt şi multilateral. interpretări la etapa pregătitoare. pe cât e posibil. Durata redusă a etapei pregătitoare impune jurnalistul să se orienteze spre jurnalismul de informare. respectiv. În acest context. el urmează.Şi invers. eficienta comunicării jurnalistice în situaţiile de criză sporeşte când jurnalistul îmbină armonios aceste două etape.b.) 1. eficienţa procesului de colectare a informaţiilor şi. care.

jurnalistul trebuie să fie insistent şi să nu uite că în realitate pot exista mai multe documente decât a obţinut el. reprezintă un document. jurnalistul trebuie să consulte diverse surse. or. în procesul de documentare. mai ales pentru realizarea unor materiale analitice sau investigaţii de 104 . cu pierdere de timp. Lista poate fi continuată. care furnizează anumite informaţii de interes pentru viitorul material jurnalistic. dări de seamă ale diferitelor organizaţii. unele documente se obţin foarte greu. legile statului. dimensiunii crizei. dosare de la procesele de judecată. asupra consecinţelor potenţiale etc. rapoartele ministerelor. dar dacă subiectul merită efortul. ale departamentelor. Se consideră oficiale/primare sursele care furnizează o informaţie. Pentru a se informa asupra tipului.. credibilitatea ei este garantată. dar şi umane: purtători de cuvânt. specialişti în relaţii cu publicul. caracterului. De multe ori. Orice hârtie valoroasă. întrucât toate documentele oficiale reprezintă surse primare pe care jurnalistul. urmează să le examineze în primul rând. documentele de arhivă etc. instituţii. asupra categoriilor de persoane afectate. Sursele primare pot fi fizice: Constituţia ţării. Destul de valoroase sunt şi sursele neoficiale/secundare. secretari de presă etc. testamente. tranzacţii bancare. acte de identitate. Atunci când situaţia permite. numărului aproximativ al acestora. jurnalistul va utiliza în egală măsură atât sursele oficiale. rapoarte comerciale. cât şi cele neoficiale. tratate.cu martorii sau cu persoanele implicate în eveniment presupune familiarizarea acestora cu intenţia jurnalistului de a realiza materialul şi de a le solicita ajutorul. Tipologia surselor de documentare la etapa pregătitoare este foarte variată. originilor.. burse de mărfuri. iar utilizarea lor depinde de timpul de care dispune jurnalistul şi de scopurile pe care acesta le urmăreşte. ce nu necesită a fi verificată prin alte surse.

Se consideră secundare sursele neoficiale. el nu are posibilitate să contacteze şi să acorde atenţie tuturor surselor. ea poate conţine şi unele inexactităţi. cărţi. publicaţii specializate. veridicitatea celor secundare urmând să fie verificată prin alte surse. rapoarte. colecţii de ziare etc. În realitate însă. lideri politici. ce necesită a fi verificată prin alte surse. relativ recent afirmată.presă. care furnizează o informaţie. Oricum. 105 . emisiuni radiotelevizate. ai organizaţiilor social-politice şi culturale. or. dar exploatată deja din plin de către jurnalişti. Internetul a lărgit considerabil volumul informaţiilor uşor accesibile. la etapa de pre-documentare jurnalistul trebuie să cerceteze toate sursele posibile care deţin informaţii asupra subiectului investigat. fiind constrâns de timp. cât şi informaţii de mâna a doua. Sursele secundare pot fi fizice: ziare şi reviste. Uneori pre-documentarea se face în mod rapid şi atunci cele mai accesibile surse de informare sunt cele interne: colectivul redacţional (pe verticală şi pe orizontală) şi resursele redacţionale (mape cu acte. Este important ca reporterul să facă o delimitare între aceste surse. de opinie. O sursă importantă. etc. reprezentanţi ai confesiunilor religioase. culturali. scrisori. dar şi umane: reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale. buletine etc. În mod ideal. limitele temporale impuse de activitatea sa în cadrul unei redacţii nu trebuie să fie o piedică în descoperirea şi relatarea adevărului. punând la dispoziţia tuturor atât documente primare..). este şi Internetul.

formarea pachetului de documente şi alegerea echipamentelor necesare (instrumente personale şi profesionale).2. În zonele operaţiunilor militare jurnalistul se poate deplasa cu transportul organizaţiilor mondiale de caritate sau cu transport militar. inundaţii etc. mai mult sau mai puţin. jurnalistul trebuie să ştie. Itinerarul va include „punctele strategice” pe care jurnalistul le va vizita şi ruta pe care acesta se va deplasa. ce decurge lent şi. Este riscant să utilizeze serviciile maşinilor de ocazie. Echipamente necesare activităţii jurnalistului în situaţii de criză Caracterul deplasării jurnalistului reiese din tipul de criză pe care urmează s-o mediatizeze. 106 . cutremure. fie şi în linii generale. Pregătirile jurnalistului pentru o prezenţă în zonele de risc (conflicte militare. mai ales când este vorba de o criză provocată de forţele naturale. ca în cunoştinţă de cauză să înceapă pregătirile pentru deplasare. să aibă informaţii despre locul şi mediul în care intenţionează să lucreze. cât şi din perspectivă temporală. necunoscute. alunecări de pământ. Itinerarul. Nu se recomandă ca jurnalistul să traverseze de sine stătător un teritoriu necunoscut. Pregătirile presupun: elaborarea itinerarului deplasării. Jurnalistul care urmează să ajungă şi să lucreze în zonele de risc trebuie să-şi întocmească. Dar indiferent de situaţie. constant. itinerarul. Cel mai bine e să se folosească de serviciile unui ghid.. istoria crizei.) vor fi diferite de cele ce anticipează o deplasare în scopul reflectării unei crize de durată. obiceiurile şi regulile de conduită etc. fie şi aproximativ. să cunoască tradiţiile. crize de natură tehnică sau tehnologică. atât din perspectivă spaţială.

care i-ar putea fi de un real folos. fără tocuri şi pe talpă groasă. ele sunt deficitare. care include antiseptici. încălţămintea. părţilor implicate în conflict. De o primă necesitate este trusa medicală. Evitaţi să purtaţi centură! În caz de reţinere. pentru a fi protejate de umiditate. în culori sumbre. Nu încercaţi să luaţi la plecare încălţăminte nouă. încălţămintea trebuie să fie fără şireturi. de obicei. Foarte importantă este şi alegerea genţii. Îmbrăcămintea jurnalistului trebuie să corespundă condiţiilor climaterice. îmbrăcămintea. Ele por fi oricând schimbate pe apă. care. Aşadar. pot fi utilizate şi ca pernă. oferite surselor fumătoare. preferabil. În zonele de risc valizele sau poşetele vă vor stingheri deplasarea. Câteva pachete cu ţigări îi vor fi mereu de folos jurnalistului. care. buzunarele exterioare. în caz de nevoie. În situaţiile de criză jurnalistul va avea grijă să aibă cu sine mai multe echipamente. La fel. precum şi chibriturile şi lumânările. Să aibă cât mai multe buzunare interioare. În zonele de risc. Obiectele de primă necesitate. tifon. obiectele de igienă. să fie comodă şi. centura şi şireturile vor fi confiscate. complică deplasarea jurnalistului. s-ar putea întâmpla tot nouă s-o şi aruncaţi! Se recomandă să vă împachetaţi echipamentele separat: instrumentele profesionale. hrană sau. Dacă jurnalistul îşi ia cu sine lanternă. or. În nici un caz nu se admite utilizarea hainelor sau a lucrurilor de echipament asemănătoare la culoare şi croială cu cele ale subiecţilor.Vestimentaţia. Mai practice sunt rucsacurile sau genţile sport. Se recomandă ca jurnalistul să aibă apă îmbuteliată şi rezerve de hrană (conserve şi pesmeţi). Jurnalistul ce intenţionează să activeze în situaţii de criză va acorda o atenţie deosebită vestimentaţiei. de obicei. vată şi medicamente de dezinfectare a apei. trebuiesc învelite în celofan. 107 . trebuie să-şi facă rezervă şi de baterii electrice. pur şi simplu. chiar dacă acesta nu fumează.

care poate s-o dubleze chiar pe acea din telefonul mobil. Orice jurnalist.ascuţitoare sau un cuţitaş minuscul. . Aşadar. echipamentele „secolului al nouăsprezecelea” sunt de neînlocuit. simbolic. obişnuite lui. Dacă însă deplasarea durează ceva mai mult. care se deplasează la locul unde s-a produs evenimentul declanşator sau modificator de criză. trebuie să aibă cu sine un set de documente. împreună cu tradiţionalul dictafon. Dacă jurnalistul reuşeşte să realizeze materialul într-un interval relativ scurt de timp. telefon mobil şi aparat de fotografiat digital. .câteva pixuri şi creioane. care i-ar legifera acţiunile. Or. jurnalistul poate să-şi execute obligaţiile profesionale. instrumentele jurnalistului trebuie să mai includă: . Actele obligatorii sunt documentele care identifică personalitatea şi legiferează statutul profesional al acesteia şi fără de care jurnalistul nu ar putea nici măcar să ajungă la faţa locului. de cele mai dese ori.agendă manuală. Documente necesare activităţii jurnalistului în situaţiile de criză. bineînţeles că utilizează echipamentele contemporane. datorită acestor acte.câteva carneţele de note de mărimi diferite. în situaţii excepţionale curentul electric fie că dispare în rezultatul stihiilor naturale şi tehnice. Specificul activităţii jurnalistice în situaţii de criză impune jurnalistul să-şi diversifice echipamentele profesionale. iar în lipsa acestuia tehnica jurnalistică contemporană devine absolut inutilă. Actele de identitate şi de serviciu ale jurnalistului pot fi divizate. or.Instrumente profesionale. fie că este întrerupt din motive de securitate. în două categorii: obligatorii şi meritorii. dar şi să-şi asigure securitatea personală. . Este un aspect de neglijat. Actele obligatorii includ: 108 . atunci.

realizată pe foaie cu antetul instituţiei media sau a uniunii jurnaliştilor şi.scrisori de recomandare din partea organizaţiilor sau a persoanelor influente în regiunea unde veţi lucra.) unde este clar indicat titlul publicaţiei periodice.ziare şi reviste în care au fost publicate materialele anterioare ale jurnalistului (preferabil să fie prezentă în pagină şi fotografia autorului). lipsa unei ştampile sau fotografia descleiată pot stopa pentru câteva ore bune activitatea jurnalistului (până la clarificarea situaţiei). tradusă oficial în limba băştinaşilor. . dacă va activa în afara graniţelor ţării. semnată.legitimaţia de membru al organizaţiilor de creaţie naţionale şi internaţionale. Astfel. neexpirată etc.cărticica de vizită cu logotipul editurii. cel puţin la etapa ei iniţială.buletinul de identitate cu fişa de însoţire. aceste carenţe 109 . uneori fiind chiar mai credibile decât documentele din prima categorie.legitimaţia de acreditare (dacă aţi fost acreditat). operativitatea este cea mai de preţ calitate a jurnalistului. . Jurnalistul trebuie să ştie că actele care nu sunt în regulă creează impedimente serioase în activitatea sa.. a postului de radio sau TV şi funcţia pe care o deţine jurnalistul. iar scopul lui este doar să reflecte obiectiv şi echidistant situaţia. . . Actele meritorii. în caz de necesitate. de obicei. Dar în situaţia de criză.paşaportul de străinătate. Mai mult. dar se fac importante prin forţa lor de convingere şi de sprijin. Ele constituie o dovadă în plus că persoana în cauză este jurnalist.foaia de însoţire a deplasării. . unde este expus scopul şi planul primar de activitate a jurnalistului. Actele meritorii includ: .legitimaţia de serviciu cu fotografie (ştampilată. . nu legiferează prezenţa sau acţiunile jurnalistului. .

3. a grupurilor ce se confruntă. îndeosebi atunci când urmează să fie acompaniată mediatic o criză ce s-a produs brusc. în momentul desfăşurării evenimentului întru colectarea faptelor ziaristice şi a detaliilor care desemnează criza. la luptă etc.hărţi sau planuri de dislocare a garnizoanelor militare. . uneori chiar agresive din partea celor implicaţi în conflict/criză. Printre acestea. un factor care poartă în sine o serie de avantaje ce nu sunt private de interdependenţă.fotografiile liderilor părţilor aflate în conflict.fotografii ale jurnalistului cu oficialităţile implicate în criză. prezenţa la jurnalist a cărora poate face deficientă activitatea acestuia în zonele de risc. imprevizibil sau un eveniment „fierbinte”. putem menţiona: 110 . . ce poate modifica starea de lucruri într-o criză mai veche. este important de reţinut că există materiale. Reguli de activitate în situaţii de criză Colectarea informaţiilor de bază sau documentarea propriuzisă în situaţiile de criză reprezintă cea de-a doua etapă a actului jurnalistic şi se realizează prin intermediul observaţiei directe şi a intervievării surselor. Observaţia directă are o importanţă majoră.informaţii descriptive despre participanţii la conflict. .pot provoca reacţii diverse. în care jurnalistul apare cu arme în mână. nou. Observaţia directă este un procedeu. sau esenţial exprimat.fotografii ale jurnalistului cu liderii de opoziţie. . De asemenea. . Observaţia directă implică prezenţa jurnalistului nemijlocit la faţa locului. Printre materialele nerecomandabile putem menţiona: .fotografii cu caracter agresiv.

Observaţia directă are însă şi unele dezavantaje: . . în general – însăşi modalitatea de mediatizare a crizei. valide clipei şi situaţiei trăite de martorii sau participanţii la eveniment. în rezultat. .reflectarea unilaterală sau părtinitoare datorită simpatiilor de moment ale jurnalistului pentru anumite persoane sau forţe implicate în eveniment. Specificul colectării informaţiilor în situaţiile de criză prin intermediul observaţiei directă impune jurnalistului un număr de calităţi.obţinerea informaţiilor subiective.reducerea subiectivismului în relatarea faptelor datorită opiniilor diverse sau contrare cu privire la criză.posibilitatea de a urmări comportamentul persoanelor implicate şi de a contacta martorii primari la eveniment. care ar trebui să se exercite simultan şi să se controleze 111 . .credibilitatea sporită a expunerii graţie decalajului inexistent sau minim de la desfăşurarea evenimentului. . . Aceste „capcane” ale observaţiei directe pot iniţial situa jurnalistul pe o poziţie greşită şi. . . .reflectarea veridică a faptelor graţie impactului direct al situaţiei de criză asupra jurnalistului.cercetarea directă a locului unde s-a produs criza şi posibilitatea creării unei panorame complete.„îmbogăţirea” reportajului cu cuvinte „vii” – expresii lingvistice specifice contingentului implicat în criză. colectarea şi ierarhizarea detaliilor. în particular. Atenţia sporită în timpul observaţiei directe este un factor esenţial în profilaxia parţialităţii şi a subiectivismului jurnalistului..selectarea celor mai semnificative detalii necesare pentru redarea stării de spirit şi a atmosferei în care se produc evenimentule. pot influenţa negativ.riscul de a fi agresat fizic sau moral.

jurnalistul trebuie să fie binevoitor. uşurinţă în a stabili contacte umane fără a uita tactul. Comportamentul lui va fi de natură să atragă sursele. trebuie să creeze o ambianţă psihologică potrivită. oricât de simpatică sau antipatică nu ar fi aceasta. care deschide multe uşi. aptitudinile de analiză şi de sinteză imediate. jurnalistul. calităţi. în altele – să-şi exprime regretul pentru consecinţele care au traumat intervievatul.reciproc. În anumite situaţii. conferă acompanierii informaţionale a crizei credibilitate şi îi asigură calitatea. curiozitatea. adică s-o privească insistent direct în ochi.). Discuţia va începe pe un ton binevoitor. spiritul critic. directe şi indirecte. mobilizator. Intervievarea în situaţiile de criză se deosebeşte de discuţiile întreţinute cu sursele în mod normal. Este vorba de: cunoaşterea subiectului.. Jurnalistul nu îşi va da pe faţă sentimentele pe care le nutreşte faţă de sursă. rapiditatea de gândire şi de decizie. Indiferent de tipul de surse (reale şi potenţiale. să manifeste condescendenţă. sursele pot avea reacţii şi comportamente imprevizibile. dar nu să le respingă sau să le provoace o atitudine de neîncredere. întru eficientizarea procesului de colectare a informaţiilor. accesibile şi greu accesibile. Jurnalistul va evita să-şi „sfredelească” sursa. Cunoaşterea psihologiei umane şi însuşirea deprinderilor de psihanaliză sunt indispensabile activităţii jurnalistului în situaţii de criză. oficiale sau neoficiale etc. 112 . în funcţie de situaţie – simpatie sau îngrijorare etc. alături de observaţia directă. el poate să-şi ceară scuze pentru deranj. dar totodată. fără de care jurnalistul nu ar putea sesiza esenţialul spiritul evenimentului şi ar rata un material de calitate. valoroase şi irelevante. Pentru a crea predispoziţia necesară sursei de a se „deschide”. Şi aceasta pentru că în timpul crizei. calm. spiritul de observaţie. negativă faţă de el. Intervievarea. etc.

Tehnicile de comunicare cu actorii implicaţi în criză sunt foarte diferite. sursele oficiale pot fi şi trebuiesc tratate altfel decât cele neoficiale. deci. funcţiei intervievaţilor. Dacă sursele neoficiale trebuiesc descătuşate şi predispuse spre discuţie. el trebuie să pună întrebări directe şi de verificare. În situaţia în care sursa oficială refuză să ofere toate datele solicitate. devin mult mai generoşi în a răspunde la întrebările jurnalistului. . 113 . care are drept scop provocarea interlocutorului întru obţinerea informaţiei latente pe care acesta o deţine. abătându-o la alte teme.În raport cu persoanele intervievate. De obicei. ce poartă un caracter combatant. are la bază întrebări neaşteptate. reporterul are trei obligaţii generale: . Dacă jurnalistul simte că sursa oficială trişează. sursele oficiale pot fi contactate fără prea mare pregătire psihologică. atunci când funcţionarii află intenţia jurnalistului de a face public refuzul lor şi de a demonstra interesul lor personal de a dosi informaţia de interes public şi. raportarea acestora faţă de criză. să-o roage să-şi argumenteze declaraţiile. Confruntarea aprinsă dintre jurnalist şi intervievat. Disconfortul psihologic face sursa „necurată” să se încurce şi mai mult. agresiv. sprijin – când cei intervievaţi sunt emoţionaţi.de identificare – aflarea numelui. pentru că misiunea lor tocmai este de a furniza informaţia solicitată. În unele situaţii el poate încerca şi să dezechilibreze sursa. . se jenează sau le este frică să se expună. minciuna fiind uşor de depistat în acest caz. implicaţiile directe ale acestora în criză. jurnalistul poate recurge şi la avertizări. Astfel.de susţinere. Dacă nici aceasta nu determină sursa să spună adevărul.de selecţie – selectarea surselor care urmează a fi utilizate în material conform competenţei acestora. jurnalistul poate recurge la forme agresive de discuţie.

De reţinut însă că nici o sursă anonimă nu oferă informaţii pur şi simplu. Scopul lor este ca informaţia furnizată să devină cunoscută unui public cât mai larg şi într-un termen cât mai restrâns. Cu toate acestea. de obicei. întru evitarea riscului de a fi indus în eroare sau de a fi manipulat. comentarii cu privire la desfăşurarea ei. De ce? Pentru că deseori sursele anonime 114 . dar nu şi auditoriului. dar nu se grăbesc s-o facă publică. Se numesc confidenţiale sursele care sunt cunoscute doar jurnalistului. este obligat să verifice toată informaţia parvenită din sursele confidenţiale. pe care sursele oficiale o deţin. jurnalistul este obligat să păstreze în taină identitatea ei. pentru a ne convinge de lucruri contrarii. Ele. practicile de comunicare pe care le va utiliza jurnalistul în cazul în care va intra în contact cu surse confidenţiale sau anonime. devine mai vorbăreţ şi mai generos în oferirea datelor. totuşi. iar calitatea lasă de dorit. Sursele confidenţiale joacă un rol important în procesul documentării or. jurnalistul. veridicitatea căreia. oferă aşanumita “informaţie ascunsă”. ele. de obicei. însă. Dacă sursa decide să ofere informaţii ca fiind confidenţială. Reacţia firească a sursei va fi indignarea. se consideră a fi trimiterile la zvonurile despre proporţiile exagerate ale crizei şi despre incapacitatea oficialităţilor de a o ameliora. iar omul indignat. pun la dispoziţia jurnalistului informaţie cu caracter senzaţional. în cele mai multe cazuri.Cele mai eficiente forme de „deschidere” a surselor oficiale. dă de bănuit. Altele vor fi. la cauzele şi efectele acestuia. Sursele anonime sunt cele mai controversate. În categoria surselor oficiale putem include autorităţile publice locale şi centrale. reprezentanţi ai puterii care exercită funcţii importante în aparatul public sau în cel de stat şi care sunt competenţi în a oferi informaţii despre criză.

Cu cât mai multe aspecte ale temei vor fi reflectate – prin detalii generale şi particulare. Adresând două întrebări în una. În acest caz. reporterul oferă intervievatului posibilitatea să se abată sau să .fugă” de răspunsul la întrebarea care nu-i convine.urmăresc fie ponegrirea unor adversari. Desigur. În formularea întrebărilor. reporterul are posibilitatea să primească nu numai lămuriri asupra problemei. Fiecare întrebare trebuie să se refere la un singur aspect al problemei. Jurnalistul care mediatizează situaţia de criză. de interesul şi de necesităţile informative ale publicului cititor. sunt şi excepţii. observaţii generale ale jurnalistului. citate expuse de vectorii implicaţi în subiect. care l-ar obliga pe intervievat să se gândească la încărcătura lor şi să găsească o modalitate optimă de a răspunde. Iată de ce jurnalistul trebuie să fie extrem de atent. Sarcina jurnalistului este de a-şi informa publicul asupra realităţii înconjurătoare. ci şi opinii ale respondentului. Jurnaliştii care au lucrat în situaţii de criză consideră că baza unui intervievări reuşite trebuie să fie constituită din întrebări deschise. pentru a cuprinde cât mai multe laturi ale subiectului cercetat. jurnalistul va ţine cont. când lucrează cu acest fel de surse. concluzii ale experţilor şi ale subiecţilor unui eveniment sau fenomen – cu atât mai autentic şi mai credibil va fi materialul jurnalistic.. în primul rând. iar realitatea nu este altceva decât o totalitate de nuanţe ale adevărului. indiferent de tipul sau statutul acestora. date statistice. pentru că acest lucru a deranjat pe cineva sau ceva. 115 . Sursele îşi păstrează anonimatul şi în cazul în care furnizarea informaţiilor le poate provoca neplăceri. Întrebările trebuie să fie imparţiale. Intervievarea surselor în situaţiile de criză presupune mai multe eforturi psihice şi fizice din partea jurnalistului. fie distorsionarea bunului mers al lucrurilor. este obligat să examineze un număr maximal posibil de surse.

economice. Exista însă situaţii când jurnalistul va fi nevoit să întrerupă discursul intervievatului. O regulă foarte importantă ce trebuie respectată este evitarea întreruperii interlocutorului.. Rapiditatea executării acompanierii mediatice.. jurnalistul va evita întrebările la care se poate răspunde prin . dar o va face cu mult tact şi motivat. De asemenea. este foarte importanţă. Acest obiectiv îl obligă pe jurnalist să nu se implice în conflict. manifestat de jurnalist. întrebarea trebuie să fie la forma interogativă. nu la forma afirmativă. pentru că obiectivul primar în jurnalism este adevărul. jurnalistul trebuie să se grăbească încet. or graba deseori este în detrimentul calităţii materialului. or. mai ales prin materiale informative. dar şi cea de a improviza. Astfel.da” sau . ci să rămână neutru.Întrebările-opinii sau întrebările-comentarii nu sunt binevenite. Jurnalistul care activează în situaţii de criză trebuie să posede şi arta de a asculta. Întrebările adresate trebuie să fie scurte şi clare. un bun jurnalist va alege cea de-a doua variantă. interlocutorul poate să-şi exprime gânduri. Operativitatea este o condiţie de bază a activităţii jurnalistului în situaţiile de criză. pentru a putea fi evitată ambiguitatea sensului şi uitarea începutului întrebării. Ele lasă amprenta unui subiectivism vădit şi intenţionat. sociale. sentimente sau momentele retrăite. Atunci însă când este vorba de materiale analitice. Imparţialitatea şi echidistanţa îl va 116 . Prin răspunsul la întrebare. tocmai ea asigură întâietatea furnizării informaţiei cu caracter exclusiv. Între a informa operativ şi a informa corect. iar în situaţiile de criză – chiar şi periculoasă. Profilul psiho-profesional al jurnalistului în situaţie de criză. Opinia precum că jurnalistul trebuie să adreseze întrebări spontane şi deocheate este greşită. de aceea. indiferent de opţiunile lui religioase sau preferinţe politice.nu”. se demonstrează respectul faţă de interlocutor.

să cunoască domeniului afectat de criză şi terminologia de specialitate etc. îl obligă să-şi onoreze obligaţiile şi promisiunile asumate în timpul colectării informaţiei de la sursele „vii”. În caz contrar. Calmul şi echilibrul psihologic (despre care am vorbit mai sus) îi ajută jurnalistului să obţină încrederea surselor şi să le predispună spre colaborare. nu va cumpăra şi nu va vinde informaţii despre criză şi documente care vizează starea de criză. De aceea. deconspirarea poate genera răzbunare sau poate conduce la pierderea reputaţiei profesionale. dar mai e şi periculos. Nu se admite ca jurnalistul să provoace acţiuni active pentru a obţine imagini mai bune. 117 . Dacă a promis sursei confidenţialitate. în nici un caz. jurnalistul nu va avea niciodată siguranţă deplină în ele. el va verifica orice informaţie. Atenţie sporită la sursele anonime şi cele confidenţiale! Jurnalistul. însă. Capacitatea de a stabili contacte informaţionale. la fel. indiferent dacă a parvenit de la o oficialitate sau de la un martor. Este lipsit de etică şi ilegal să faci un astfel de comerţ. Pentru aceasta el este dator să respecte normele etice şi sociale vizavi de subiecţii implicaţi în criză. Aprecierea impactului scriiturii despre criză este un element indispensabil al comunicării jurnalistice în situaţii excepţionale. Oricât de credibile ar părea sursele „vii”. este foarte importantă în situaţiile de criză. jurnalistul nu o va deconspira decât în situaţiile stabilite de lege. În nici un caz el nu va lua în mână arma şi nu va împuşca.ajuta să analizeze la rece şi să reconstituie adevărul în toată amploarea sa. este inadmisibil ca jurnalistul să provoace conflicte între subiecţii implicaţi în criză sau el personal să intre în conflict cu unii dintre ei. De asemenea. să-şi adapteze comportamentul şi limbajul la specificul zonei. Acest lucru. Îndeosebi atunci când documentele sunt valoroase şi ating interesele anumitor persoane influente.

abilitaţi cu împuterniciri de a gestiona criza). jurnalistul urmează să se securizeze prin dezvăluirea publică a lor în cadrul emisiunii sau în paginile ziarului.luarea deciziilor de către responsabilii de gestionarea crizei întru ameliorarea situaţiei. Acest lucru. . şi anume: .formarea opiniei publice şi presiunile din partea societăţii asupra factorilor de decizie. multiaspectuală şi imparţială. solicitări de a mări volumul informaţii la temă etc. ameninţări şi presiuni exercitate de subiecţii criticaţi (factori interni şi externi. cu siguranţă. .) este ca jurnalistul să prelungească acompanierea informaţională. dar şi a simplilor cititori pot fi de un real folos în determinarea impactului.Reacţiile subiecţilor implicaţi în criză. a autorităţilor. Dar dacă măsurile întreprinse de autorităţi sau de factori de decizie în urma publicării materialului sunt prompte şi adecvate. Reacţiile se pot contura în formă de opinii şi atitudini pozitive sau negative ale indivizilor sociali. dat fiind faptul că ea continuă să prezinte interes pentru întreaga societate. Varianta de acţiune corectă în cazul unei reacţii de amploare a auditoriului (curiozitate. Atunci când comunicarea jurnalistică de criză este obiectivă. 118 .reducerea dimensiunilor şi intensităţii crizei ca urmare a măsurilor eficiente întreprinse de aceştia. indiferent de simpatiile sau preferinţele sale personale. de datoria lui este să prezinte adevărul şi numai adevărul. Or. interes. măsuri întreprinse de autorităţi sau de factori de decizie în urma publicării materialului etc. În cazul presiunilor şi ameninţărilor. începe să funcţioneze un mecanism de corectare a situaţiei de criză. jurnalistul va reflecta criza şi din această perspectivă. va descuraja ameninţătorul. Acest mecanism de acţiune presupune câteva faze. Modelele de judecată şi de comportament ale jurnalistului vor fi adecvate reacţiilor produse.

este jurnalismul. unul civic. însă. pune accentul pe integrarea indivizilor sociali şi pe mobilizarea societăţii. Aşadar. iar informarea se face pentru omul de rând şi în numele omului de rând. în formă de presiuni de atacare în judecată. fie că oferă o informaţie parţială sau iniţial „redactată”. în primul rând. întâi de toate. Sunt „create” de persoanele cu funcţii suspuse şi vizează dreptul jurnalistului de a primi şi de a transmite liber informaţia de interes public. puterea lor fiind incontestabilă. Autorităţile realizează limitarea pe două căi: fie că tărăgănează termenele de furnizare a informaţiei. după cum putem observa. Generatorul acestui mecanism.interzicerea mediatizării un anumit subiect. să fie responsabili de scriitura lor. În timpul crizelor. cele mai des întâlnite impedimente administrative sunt: . Pentru că jurnalismul în situaţii de criză este. ca reacţie la cele publicate anterior.limitarea accesului jurnalistului la o anumită informaţie. Impedimentele administrative se reliefează mai insistent la primele două etape (de pre-documentare şi de documentare) ale actului jurnalistic.transformarea crizei şi soluţionarea consecinţelor ei. . jurnaliştii influenţează în mod direct mersul crizei. Această realitate îi obligă.. iar jurnalismul civic. dar por apărea şi la etapa a patra. de efectele materialelor puse în circuitul informaţional şi de consecinţele potenţiale ale acestora. 4. Pentru a nu-şi da în vileag incapacitatea de a reacţiona prompt şi corect în 119 . Impedimentele activităţii jurnalistului în situaţiile de criză Specificitatea activităţii mediatice în situaţii de criză determină jurnalistul să se confrunte şi să înfrunte diverse bariere cognitive sau administrative.

situaţii dificile şi pentru a câştiga timpul necesar manevrelor, autorităţile, invocând diferite motive (necesitatea păstrării secretului de stat sau a ordinii publice, necesitatea asigurării echilibrului social şi a dialogului social etc.), utilizează toate resursele administrative pentru a interzice jurnaliştilor să-şi facă meseria. În acest context, refuzul de a acredita jurnaliştii sau de a le permite să ajungă la eveniment constituie bariere serioase pentru comunicarea de criză; - refuzul autorităţilor de a discuta la temă. Deseori, pentru a evita situaţiile nu tocmai favorabile pentru ei, autorităţile refuză să discute pe viu cu jurnaliştii, recomandându-le să consulte siteurile lor oficiale. Aceste site-uri, de obicei, conţin o informaţie insuficientă, şi depăşită sau nu conţin nimic din ceea ce îl interesează pe jurnalist; - presiunile economice. Presiunile economice sunt diferite ca formă şi conţinut şi se exercită la nivel individual, nemijlocit asupra jurnalistului sau la nivel colectiv, asupra instituţiei massmedia; - dependenţa administrativă a redacţiilor faţă de proprietari. Dacă proprietarii publicaţiei sunt cumva implicaţi în criză, jurnaliştii vor avea foarte puţine şanse să publice vreun material critic. Administratorii vor cere jurnaliştilor să adopte strategii de susţinere, de intrare în graţie, fapt care, de asemenea, împiedică jurnalistul să-şi exercite liber meseria. Barierele cognitive însoţesc întreg procesul de colectare a informaţiilor şi cel de executare a materialului jurnalistic. Cele mai frecvente bariere cognitive sunt: - caracterul multidimensional al crizei; - ambiguităţi în stabilirea motivelor şi a factorilor declanşatori de criză; - ambiguităţi în stabilirea factorilor de decizie interni şi externi;
120

- caracterul emotiv al situaţiei; - dezechilibru psihologic al martorilor; - comunicarea cu sursele vii; - deficitul cunoaşterii domeniului şi a terminologiei de specialitate; - deficitul cunoştinţelor despre public etc. Primele teri impedimente ţin de etapa de pregătire şi apar în procesul documentării prealabile. Următoarele teri apar la etapa a doua, de documentare, iar ultimele două se reliefează la etapa a treia, în procesul executării materialului jurnalistic. Crizele au un grad diferit de intensitate şi de complexitate, fapt care solicită jurnalistului eforturi deosebite în abordarea multiaspectuală a acestora. Lucru, de altfel, practic imposibil de realizat într-un singur material. Pentru a depăşi această barieră este nevoie de timp, în care jurnalistul să realizeze mai multe materiale, chiar cicluri întregi la temă. Realizarea ciclurilor de materiale impune necesitatea colectării şi prelucrării unui volum foarte mare de informaţie şi un contact foarte consistent cu sursele. Deseori, în procesul de colectare a informaţiilor, jurnaliştii întâmpină diverse obstacole ce nu întotdeauna pot fi soluţionate uşor şi repede. Riscul de a se confrunta cu asemenea obstacole creşte în cazul în care jurnalistul investighează un subiect ce presupune o contradicţie, un conflict, o criză. Din multitudinea de probleme care afectează şi îngreunează colectarea informaţiilor, cele mai des întâlnite şi mai dezavantajoase sunt: - refuzul surselor oficiale de a pune la dispoziţia jurnalistului actele, documentele ce vizează criza; - refuzul martorilor de a opina asupra crizei; - incapacitatea de moment a surselor de a oferi informaţii (stări de depresie, şoc, frică, panică etc.);
121

- refuzul factorilor de decizie interni de a colabora cu jurnalistul; - insistenţa surselor de a rămâne în anonimat; - furnizarea informaţiei „off the record”; - timp limitat pentru documentare; - timp limitat pentru verificare şi riscul de a pune în circuit informaţii eronate; - riscul de a pune în circuit informaţii depăşite, neactuale; - riscul de a fi agresat fizic sau moral. Obstacolele respective nu pot şi nu trebuie să devină un „tabu” în procesul de mediatizare a crizelor. Dacă aspectul cercetat este suficient de importantă, jurnalistul trebuie să se persevereze şi să treacă peste toate obstacolele posibile. El trebuie să reflecte lucrurile în profunzime, ceea ce înseamnă că trebuie să depună mult efort pentru a se documenta şi să examineze informaţia cu suficientă atenţie pentru a pune reuşit lucrurile în context. Orice obstacol, dacă nu poate fi ocolit, cu siguranţă, poate fi soluţionat – în ritm mai lent sau mai rapid, cu eforturi mai mari sau mai mici. În acest context, propunem câteva sfaturi care ar putea eficientiza activitatea jurnalistului de acompaniere informaţională a crizei: - fii insistent, contactează toate sursele potenţiale, chiar şi cele tangenţial implicate în eveniment; - tratează sursele şi subiecţii echidistant, imparţial şi respectuos; - în raport cu sursele creează-ţi o imagine pozitivă ţie şi activităţii tale şi lasă-le cât mai mult posibil respect de sine; - foloseşte întrebările „capcană” – ele uneori asigură bunul mers şi succesul nu doar al documentării, ci chiar al întregului material;
122

- găseşte, cel puţin, două surse care ţi-ar oferi informaţia „on the record” sau care ar confirma spusele sursei anonime; - analizează cu precauţie declaraţiile cu privire la criză din perspectiva utilităţii lor sociale şi a posibilităţii de realizare a acestora. Dacă decizi să le publici, va trebui să urmăreşti şi implementarea lor. Nu uita că declaraţiile, în cele mai dese cazuri, doar declaraţii şi rămân; - comportă-te cu sursele şi cu cei implicaţi în criză aşa cum ţi-ai dori să fii tratat tu; - alocă resurse suficiente pentru a găsi adevărul şi a scoate în evidenţă doar problemele esenţiale, importante; - fii atent să nu comiţi erori. Este foarte complicat să repari post factum daunele aduse de documentarea neglijentă; - pune aceeaşi valoare pe coeziunea socială, ca şi pe drepturile individuale; - fii imparţial şi tinde spre dreptate pentru toate părţile şi subiecţii implicaţi în criză; - reflectă toate segmentele societăţii corect şi echitabil. Trebuie să recunoaştem că nu orice jurnalist poate să asigure mediatizarea crizelor, pentru că în asemenea situaţii activitatea lui este plină de stresuri şi de riscuri. Pentru a rezista, jurnalistul trebuie să aibă o pregătire fizică şi psihică perfectă, stabilitate emoţională, logică şi echilibru psihologic. La fel este necesar ca jurnalistul să aibă tărie de caracter, un pic de noroc, să ştie unde să caute şi ce să caute, să fie ambiţios, să ştie cum şi când să rişte. Abilităţile profesionale, atitudinea conştiincioasă şi calităţile susnumite formează portretul ideal al mediatizatorului de crize.
Lecturi recomandate 1. Mass-media: între valori şi pericole profesionale. Alexandru Canţâr, Vsevolod Ciornei, Igor Guzun, Nicolae Pojoga. Comitetul pentru Libertatea Presei. Chişinău, 2003.
123

Обзор и анализ работы журналистов во время захвата заложников в Москве. Asociaţia Ziariştilor Români. Luminiţa. 3. Тертычный. ежеквартальный научно-практический журнал. 2004. Roşca. № 3. Пантелеев. Мельников. World Press Freedon Committee. Пресса и терроризм.). Jurnalismul – un risc asumat. Информационные конфликты: проблемы институализации и разрешения // Конфликтология – теория и практика.. 124 .. A.2. Manual pentru ziariştii din Europa Centrală şi de Est. Ратинов. Malcom F. Москва: Центр экстремальной журналистики. М. 1998. Москва: Аспект пресс. Jurnalistul universal. David. М. A. 7. Ответственность за разжигание вражды и ненависти: психолого-правовая характеристика. (coord. Iaşi: Polirom. Iaşi: Polirom. СПб. В. Metropol. А. 1992. Кроз. О. Н. 23-26 октября 2002 г. 1998. Панфилов. Б. Mallete. 2002. Aнaлитическая журналистика. Р. А. М. 2005. Bucureşti: Fundaţia Soros pentru o sociatate deschisă. Москва: Юрлитинформ. Formarea identităţii profesionale a jurnaliştilor. А. Ратинова. 8. 2000. 6. Randall. Мельников. 4. 5.

pot actualiza cifrele în fiecare zi. În faţa unor fenomene de criză. Oamenii de media pot. pot amplifica sau pot diminua consecinţele umane ale acestora. este şi despre jurnalişti. – după aspectele crizei. financiare. Această afirmaţie cântată a lui Goran Bregović. pot oferi voce celor care sunt specialişti în soluţii – tehnologice. elaborate de UNICEF Nevoia de echilibru Cod Roşu pentru Jurnalişti Reguli de conduită pentru jurnalişti în situaţii de criză militară Context „Aceeaşi orchestră cântă la nunţi şi la înmormântări”. Aceeaşi oameni pot însă vorbi despre pericole. pur şi simplu. care concertează cu „Weddings and Funerals Orchestra”. Contactele-cheie cu persoane şi servicii sunt vitale pentru un jurnalist care acţionează într-o situaţie de criză. Echipamentele în bună ordine îl fac pe reporter mai puternic. SCRIERE Context Paşii necesari de la documentare până la scriere Cum să relatezi despre victimele unei tragedii Principii directoare privind reportajele despre copii. pentru relatări despre dezastre şi pentru toate întâmplările personale şi sociale care apar pe neaşteptate. COMPORTAMENT. număra victimele. economice. ecologice etc.Tema 6 JURNALISTUL ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ: DOCUMENTARE. comerciale. oamenii de media pot chiar construi evenimente. Instituţiile media şi jurnaliştii trebuie să fie mereu pregătiţi pentru o situaţie de criză. 125 .

pentru a fi ochii şi urechile publicului. A discuta cu oamenii în echipamente speciale. Oricât de departe ar merge un reporter. solicitaţi-le informaţii relevante. Aceste contacte sunt esenţiale. Colegii şi şefii trebuie să cunoască mereu ultimele evoluţii. Conveniţi cu ei când veţi reveni cu alte detalii. A evalua situaţia. A informa colegii din instituţie despre ceea ce se întâmplă. A nota cinci propoziţii despre cele observate. Astfel. Nu întraţi în polemici cu aceste persoane ocupate. precum şi la un incendiu. Găsiţi-i. provocat de om sau asociat dezastrelor naturale. Un permis sau referirea la numele unui înalt oficial poate deschide acest drum. dacă accesul este interzis. A discuta cu martorii. Scrieţi repede aceste cinci propoziţii şi relataţi colegilor principalele constatări. A menţine contacte cu reprezentanţii autorităţilor. inclusiv 126 . Uneori. salvând timpul lor. ca să vă poată spune mai mult decât vedeţi. puteţi salva mai mult: vieţi omeneşti. Acum aveţi timp pentru a aprofunda subiectul. este bine ca să rămână întotdeauna în aria de acoperire a telefoniei mobile – pentru a putea relata şi pentru a putea fi reperat de colegi.Paşii necesari de la documentare până la scriere A ajunge pe scena acţiunii. Poate fi dificil pentru un reporter să ajungă pe scena celor mai frecvente fenomene naturale periculoase din Moldova – inundaţii şi cutremure. Notaţi mărturiile lor şi confruntaţi aceste note cu mărturiile altor martori. mai există o soluţie: mersul pe jos. puteţi avea diverse perspective asupra lucrurilor. Atunci când drumurile sunt blocate. Vedeţi ce se întâmplă. Întrebaţi scurt. Prezentaţivă scurt. Aveţi altă misiune. în jumătate de oră sau o oră. fără să le răpiţi din timp. Fiţi atenţi la detalii şi la evoluţii. un alt fenomen. Mai ales.

culori. informaţiile separate au nevoie de un context. reconstrucţie etc. fără a afecta oamenii care suferă? Autorii cărţii „Mass-media între valori şi pericole profesionale” au compilat câteva tipuri de abordare a victimelor cu 127 . Şi nu exageraţi. Pentru a fi înţelese. pentru a nu dăuna nici protagoniştilor. Scrieţi despre cauze. A alege stilul şi limbajul. În acelaşi timp. Găsiţi ocaziile potrivite pentru aceasta. Cum pot jurnaliştii să-şi facă meseria şi să informeze publicul. despre modul în care au fost afectaţi oamenii. Efectele acestor evenimente se resimt încă mult timp. prima sursă a reporterilor care relatează despre eveniment. vorbind despre evoluţii. dezastrele şi accidentele nu se încheie pentru că aţi pus punct relatării. A contextualiza informaţiile. A scrie textul. Cum să relatezi despre victimele unei tragedii Oamenii care şi-au pierdut rudele sau prietenii într-o catastrofă sunt deseori prima ţintă.pentru siguranţa reporterului şi pentru a fi ajutaţi să atragă atenţia asupra unor elemente la care este complicat să te gândeşti atunci când în jur este atâta acţiune. Crizele. Vorbiţi acum şi despre recuperare. despre trecut şi prezent. un reporter trebuie să le aleagă cu grijă. A căuta detalii. nici publicului. pericole. Creaţi-l. Toate acestea imprimă credibilitate relatării. citatele etc. despre acţiunile de răspuns şi lăsaţi ca faptele să vorbească singure. A scrie relatări de urmărire (follow-up). voci şi imagini. Puteţi scrie articole de urmărire pentru a povesti ce s-a întâmplat între timp. cifrele. A verifica numele.

Fiţi pregătit pentru alternative. Faceţi un plan. E posibil să fi fost greşit informaţi. Mulţumiţi pentru efort. Trebuie să ştiţi din timp ce veţi spune unui supravieţuitor sau unei rude. Spuneţi-le că se pot opri. inclusiv violenţelor fizice şi psihice. elaborate de UNICEF Nu vom accentua stigmatizarea copilului. Prezentaţi-vă oferta. Spuneţi cât de mult apreciaţi disponibilitatea lor de a-şi împărtăşi cele trăite. Verificaţi şi reverificaţi cu autorităţile înainte de a vă adresa familiei. Prezentaţi-vă cine sunteţi şi ce media reprezentaţi. Decideţi cu precizie cum veţi formula întrebările şi repetaţi-le din timp. Întrebaţi-i dacă ar prefera să mai vorbească cineva din partea familiei. jurnaliştii vor evita să eticheteze copiii şi să descrie maniera în care au fost expuşi represiunilor.ajutorul lui Sue Carter şi Bonnie Bocqueroux de la „Victims and Media Program” de la Universitatea statului Michigan. Spuneţi clar de cât timp aveţi nevoie. îşi pot lua o pauză sau pot face unele remarci cu privire la subiectul pe care îl realizaţi. Asiguraţi-vă că familia a fost informată despre eveniment. sau discriminării ori excluderii din comunităţile lor. Oferiţi cartea de vizită în cazul în care oamenii sunt dispuşi să vorbească mai târziu. 128 . Lăsaţi-vă echipamentul. Exprimaţi-vă regretele înainte de a întreba ceea ce vreţi să aflaţi. dacă doresc să o facă. cereţi ajutorul lor în alegerea anturajului în care veţi discuta sau veţi filma. Distribuiţi controlul. dacă veţi transmite în direct sau veţi filma. Explicaţi că le oferiţi posibilitatea de a-şi împărtăşi amintirile şi sentimentele. Principii directoare privind reportajele despre copii. Decideţi ce veţi face şi veţi spune dacă veţi deveni mesagerul neaşteptat aducător de veşti proaste.

după ce Republica Moldova 129 . Persoane acuzate sau culpabile de crimă. Victime ale abuzului sau exploatării sexuale b. Cod Roşu pentru Jurnalişti În aprilie 2009. elementul care echilibra toate lucrurile dramatice din viaţa unor oameni – sărăcie. a difuzat un Cod Roşu pentru Jurnalişti. Echilibru înseamnă să publicăm analize. atunci când un copil riscă să devină victimă a represiunilor.Vom descrie întotdeauna contextul exact al articolului sau imaginii ce implică un copil. Autori ai abuzului sexual sau actului de violenţă fizică c. Atunci când un reporter vorbeşte despre pierderi. maladii – era numele celor doi copii: Hope şi Joy. violenţă. persoane care trăiesc cu SIDA sau au decedat de boli asociate SIDA. dar să nu insistăm doar pe cele negative. În anumite situaţii. Într-un reportaj radio. realizat de Maureen Brosnan de la Radioul Public din Canada. dezastre. Persoane infectate cu HIV. părintele sau îngrijitorul au autorizat aceasta de o manieră informată d. abuzuri. vom schimba numele şi nu vom dezvălui vizual identitatea copiilor. Uniunea Jurnaliştilor din Moldova. chiar dacă copilul. el trebuie să vorbească şi despre acţiuni şi speranţe. adică Speranţa şi Bucuria. nu de corpuri umane. Nevoia de echilibru Echilibrul este unul dintre elementele definitorii ale jurnalismului de calitate. cu fragmente de viaţă. Echilibru înseamnă să relatăm faptele. Vom schimba întotdeauna numele şi nu vom dezvălui vizual identitatea copiilor: a. tragedii.

legitimaţia de membru al Uniunii Jurnaliştilor/ Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor. • Este bine ca jurnalistul să ştie măcar ceva despre locul în care intenţionează să lucreze: istorie. televiziune şi fotocorespondenţii vor purta veste. jurnalistul va prezenta legitimaţia instituţiei de presă. La prezentarea legitimaţiei. • Pentru a evita riscul unor leziuni. un jurnalist profesionist va alege o rută cu cele mai puţine pericole previzibile. • În caz de reţinere. reguli de conduită. Reguli de conduită pentru jurnalişti în situaţii de criză militară • Un reporter nu va îmbrăca niciodată haine sau echipamente care îl pot asocia cu participanţii la conflict. 130 . • Plecând în zona de operaţiuni militare. care să ateste instituţia de presă pe care o reprezintă. având imprimate cuvântul „PRESA” şi logo-ul instituţiei de presă. tradiţii. autorităţile au obligaţia să dispună eliberarea imediată a jurnaliştilor. • Reporterii nu vor înscena situaţii dramatice pentru imagini „bune”. reporterul nu se va deplasa cu maşini de ocazie. • Jurnaliştii nu vor purta armă şi nu vor împuşca. • Jurnaliştii din presa scrisă/electronică vor purta la vedere legitimaţii/ecusoane. • Membrii echipelor de radio. cu transport necunoscut. jurnaliştii vor urmări în mod deosebit să nu se interpună între manifestanţi şi forţele de ordine în cazul declanşării unei confruntări între acestea. • Dacă este posibil.devenise de câteva săptămâni o zonă cu pericol sporit pentru reporterii aflaţi în misiune profesională.

de la începutul noului an. a cărui sursă primară n-a fost niciodată descoperită. mai exact de la ora zero a acestei zile de întâi ianuarie. zvonul putea să fi pornit în modul cel mai firesc şi de la o firmă de pompe funebre. dădea asigurări nu numai că starea generală a bolnavei regale înregistrase o ameliorare vizibilă în timpul nopţii. Omul acela din patul douăzeci şi şapte. în cazul unei reţineri. încălţămintea fără şireturi. de exemplu. Unii credeau. Într-o primă fază. Zvonul. nu că asta ar fi avut. că există posibilitatea unei restabiliri complete a preaimportantei sănătăţi. de exemplu. reporterii nu au nevoie de prea multe documente. în care ne aflăm. măcar aşa. • Un reporter nu va vizita aceeaşi localitate de două ori – ar putea deveni o ţintă uşor de reţinut. lăsa să se înţeleagă. sau de la purtătorul de cuvânt al poliţiei rutiere. toate acestea vor fi confiscate. nu există nici un mort. mai mult. nu se semnalase în întreaga ţară nici măcar un deces. Text pentru analiză După-amiaza era deja foarte înaintată când începu să circule zvonul că. nici în căruţă. Este un adevărat mister cum. nici în car. dar adevărul este că obişnuitul buletin medical. alegând cu grijă cuvintele. prea mare 131 . dacă e să ne gândim.• Jurnaliştii vor evita polemicile cu oamenii înarmaţi – militari sau reprezentanţi ai unor formaţiuni paramilitare. având loc atâtea accidente rutiere. nimeni nu pare dispus să moară în prima zi a anului. distribuit mijloacelor de comunicare în masă de biroul de presă al palatului. sau dintr-un spital. • În zonele de criză militară. • Hainele unui jurnalist trebuie să fie fără multe buzunare. că zvonul s-ar fi născut din surprinzătoarea îndârjire a reginei-mame de a nu renunţa la puţina-i viaţă care-i mai rămăsese. iar pantalonii – fără curea. Din câte se vede. nici de tehnică scumpă şi nici de mari sume de bani. ci chiar sugera.

Mai mult noroc avea să aibă reportera aceea tânără de la televiziune căreia un trecător. zeci de reporteri se aflau în stradă luând la întrebări pe fitecine le apărea în cale. exact în acel moment. uitându-se alternativ ba la ea. vă rog. spuse el. încrezătoare. trebuie să mă duc la farmacie. nici rugăminţilor. întrucât interpretase spusele sursei sale de informaţie ca însemnând că muribundul se căise literalmente de pasul pe care 132 . la secţiile de poliţie. fără să dea atenţie nici protestelor. în timp ce prin redacţiile în fierbere telefoanele se agitau şi zbârnâiau cu aceeaşi frenezie iscoditoare. Reportera. Tocmai bătea miezul nopţii. Veniţi. a deschis brusc ochii înainte să sune ultima bătaie a ceasului din turn. În câteva minute. ca şi cum s-ar fi căit de pasul pe care urma să-l facă. într-o cruntă amăgire. o copie fidelă a episodului deja relatat cu regina-mamă. la morgă. care părea să se afle chiar pe punctul de a se sfârşi. îşi făcea de zor treaba. doi vrăjitori recunoscuţi şi o clarvăzătoare celebră. S-a sunat la spitale. i-a povestit un caz trăit de el personal. Nu sunt morţi. îl am pe bunicul acasă care aşteaptă medicamentele. greva morţii. la toate secţiile. la crucea roşie. convocaţi în mare grabă ca să analizeze şi să-şi exprime opinia asupra aceea ce începea să fie numit de către unii băşcălioşi. strigă ea. dar răspunsurile se produceau în aceleaşi cuvinte laconice. nu pot. se pregăteau cele necesare pentru o dezbatere între trei specialişti în fenomenele paranormale. veniţi cu mine. adjuncţii şi redactoriişefi. ba la cameră. unde. la radio şi la televiziune. Doamnă dragă. bunicul dumneavoastră nu mai are nevoie de medicamente. imediat făcându-i să-şi ciulească urechile pe directorii.importanţă în lumina celor ce abia urmau să se întâmple. şi n-a mai murit. a celei secrete. zicându-i şoferului să pornească urgent spre studioul de televiziune. n-a întârziat să ajungă în ziare. din aceia care nu au nici un pic de respect. acele persoane nu numai pregătite să adulmece de la distanţe marile evenimente şi crize ale istoriei lumii. la pompele funebre. când bunicul meu. Reportera a fost atât de stârnită de ceea ce tocmai auzise încât. îl împinse pe om în maşina de serviciu. dar şi antrenate în sensul de a le da o mai mare amploare ori de câte ori acest lucru este convenabil. lesne de înţeles. şi anume. cu excepţia.

repetată în direct de cel intervievat şi ascultată din nou în înregistrarea transmisă în telejurnalul de seară. să dea ortul popii. Ca şi cum s-ar fi căit. nici ea. şi. erau cu totul diferite de un peremptoriu S-a căit. într-un viitor foarte apropiat. adică să moară. prin simpla voinţă. Jose. va fi posibil să se învingă moartea şi. apariţia unei mişcări sociale. Intermitenţele morţii. cuvintele pe care fericitul nepot le pronunţase efectiv. Iaşi. dispariţia nemeritată a atâtor oameni în trecut se datora numai unei reprobabile debilităţi volitive a generaţilor anterioare. Or. având drept consecinţă tulburătoare. prin urmare se hotărâse să dea înapoi. pe care biata fată. să răposeze. roşi toată de ruşine şi umilinţă. a trebuit s-o suporte de la şeful ei direct. că prin urmare. 2007. că respectiva frază. 133 . nici el. la baza căreia cetăţenii erau ferm convinşi că.era gata să-l facă. urma să fie înţeleasă în acelaşi mod greşit de milioane de oameni. Întrebări Cum se înscrie acest text în enunţurile formulate în Contextul pentru acest laborator? Cum aţi fi procedat în această situaţie de criză şi ce învăţăminte privind bunele practici ale relatărilor în asemenea situaţii pot fi extrase? Arătaţi consecinţele umane ale diferenţei în textul scris dintre „Ca şi cum s-ar fi căit” şi „S-a căit”. Ce surse urmau a fi contactate pentru realizarea unei ştiri exacte şi echilibrate? Scrieţi această ştire. Nici nu-şi imaginau însă. Dar lucrurile nu aveau să se oprească aici (…) Saramago. Câteva noţiuni de sintaxă elementară şi o mai mare familiarizare cu subtilităţile elastice ale timpurilor verbale ar fi evitat quiproqoul şi admonestarea. Polirom.

7. 2003. Ştirile. Comitetul pentru Libertatea Presei.ijc. 6. Jurnalismul pentru omul de rând. Iaşi: Polirom. 4.105-108. Mass-media: între valori şi pericole profesionale. pp.Surse şi lecturi recomandate 1. 11-22.ro. Chişinău. 2001: http://www. 2. Chişinău. Formarea identităţii profesionale a jurnaliştilor. Ghid practic pentru presa scrisă.pdf. 3. Jurnalistul universal. Însuşirile unui jurnalism de calitate. Roşca. Bucureşti: Comunicare. Randall David. Bland. pp.md/bulmm/2005decembrie/BMM_decembrie. Despre jurnalişti aşa cum sunt. 1998. Relaţii eficiente cu mass-media. David.ijc.. Decembrie 2005. Igor.php. Wragg. Theaker.. Igor Guzun. Centrul Independent de Jurnalism: http://www. Comitetul pentru Libertatea Presei. Guzun. 5. articole de analiză şi nu numai. Ştiri. Iaşi: Iaşi. Jurnalismul – un risc asumat. 2003. 2000. Alison. Mass-media şi oficialităţile: între legături primejdioase şi normalitate. Chişinău: Centrul Independent de Jurnalism.md/centrul_de_resurse/bibl_el. Nicolae Pojoga. Vsevolod Ciornei. Luminiţa. 67-100. 134 .. pp. 2003. Revista analitică „Mass-media în Moldova”. Michael. Alexandru Canţâr.

În acelaşi timp. practicieni. deja clasica definiţie. plus multe altele. comunicatori. cotează pentru oameni. „Ştirile sunt despre oameni”. „Dacă un câine muşcă un om. oameni de media. o privire peste titlurile unei zile ne poate conduce la vechiul adagio – „un mort în centrul Londrei este de mai mare interes decât o sută de morţi în America de 135 . dar dacă un om muşcă un câine. „Ştirile informează publicul cu justeţe şi profesionalism”. pot contribui la înţelegerea criteriilor valorice ale unei ştiri şi la aducerea în spaţiul public a informaţiilor care. „Ştirile îi ajută pe oameni să supravieţuiască”. Şi. Toate aceste explicaţii. nu e o ştire. pentru comunităţile lor. folosite deopotrivă de profesori. aceasta este o ştire”..Tema 7 ŞTIREA ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ Ştirile cu adevărat relevante pentru viaţa oamenilor Gripa A(H1N1) în titlurile zilei Ştirea în câteva definiţii Concepte-cheie pentru ştirea în situaţii de criză Ştirile sunt despre oameni Surse şi citate Cineva spune ceva. de multe ori. autori de manuale etc. Procedee de atribuire Bună documentare Cu titlu de noutate – titlul în ştire Început şi sfârşit A scrie simplu şi exact Umanizarea statisticilor Ştirile cu adevărat relevante pentru viaţa oamenilor „Ştirile deschid mintea”. cu adevărat.

şi la replica celebră: „Foametea nu există decât dacă un reporter BBC dă peste ea”. GRIPA A(H1N1) ÎN TITLURILE ZILEI Gripa porcină şi profilaxia ei. Probabil. 30 septembrie 2009 Republica Moldova înregistrează primul său deces provocat de gripa H1N1 Realitatea TV. O selecţie de titluri care au însoţit în media parcursul gripei A(H1N1) ne poate ajuta să răspundem la câteva întrebări simple. modul de scriere şi de selectare a ştirilor are nevoie astăzi de o regândire şi o reaşezare pe principiile fundamentale. abordată la Academia de Ştiinţe a Moldovei Comunicate. fiind eliminate de „info-divertisment” şi de „senzaţionalismul efemer”. pe care nu le-au anulat nici chiar evoluţiile şi realităţile recente. Astfel.md.md. 8 mai 2009 Vaccinul pentru gripa porcină: periculos şi ineficient! Logos. nu-şi găsesc locul în spaţiul mediatic. din mai multe motive. pentru sănătatea lor. de exemplu. ştirile cu adevărat relevante pentru viaţa oamenilor. informaţiile esenţiale. legate de folosirea adecvată a termenilor.Sud”. trebuie să constatăm că. de efectul fiecărei relatări în parte. 30 aprilie 2009 Gripa porcină a ocolit Republica Moldova Flux. 24 octombrie 2009 136 . de măsura în care acestea informează cu justeţe şi profesionalism. Iar situaţiile de criză pot fi folosite ca o oportunitate pentru a face asta.

H1N1: 16 mii doze de vaccin contra virusului gripal A(H1N1) au ajuns în Moldova Radio Sănătatea. 2 noiembrie 2009 Declaraţia fracţiunii PCRM referitor la situaţia epidemiologică prin gripa A/H1N1 ADEPT.ro. 7 noiembrie 2009 Gripa pandemică provoacă nelinişte şi panică Expresul de Ungheni. 8 noiembrie 2009 Alte 203 cazuri de gripă A H1N1. 10 noiembrie 2009 137 . 26 octombrie 2009 Moldova identifică măsuri pentru a nu permite agravarea situaţiei ce ţine de gripa pandemică Moldpres. Afganistan. 5 noiembrie 2009 Gripa porcină atacă Moldova Timpul. confirmate în Republica Moldova Mediafax. 3 noiembrie 2009 Gripa porcină ia amploare în Turcia. Republica Moldova şi Germania Paginamedicala. 6 noiembrie 2009 Republica Moldova: Virusul AH1N1 face ravagii în rândurile populaţiei Adevărul.md. E-democracy. 3 noiembrie 2009 Gripa pandemică A(H1N1) TV Moldova 1. 3 noiembrie 2009 Moldova în faţa pandemiei de gripă A (H1N1) Europa Liberă. 9 noiembrie 2009 Tratarea bolnavilor de gripa A(H1N1) va fi gratuită din contul fondului asigurării obligatorii de asistenţă medicală Infotag.

Gripa pandemică, panica şi procesele electorale – mână în mână Deutsche Welle, 11 noiembrie 2009 Panica generată de gripa A H1N1 în Ucraina şi R. Moldova ar fi legată de alegeri E-actual.ro, 11 noiembrie 2009 975 moldoveni contaminaţi cu virusul gripal A(H1N1) Gripa.jurnal.md, 17 noiembrie 2009 Militarii din Republica Moldova primesc usturoi şi ceapă pentru... combaterea virusului A H1N1 Ziua, 18 noiembrie 2009 În Moldova a ajuns preparatul antiviral „Tamiflu” contra gripei A(H1N1) Infotag, 18 noiembrie 2009 Gripa pandemică a ajuns la Cimişlia Radio Media, 18 noiembrie 2009 25 de grame de ceapă şi 15 grame de usturoi pentru militari contra gripei ŞtireaZilei.md, 18 noiembrie 2009 Gripa pandemică bate în retragere DECA-press 19 noiembrie 2009 Vaccinurile contra gripei A/H1N1 nu vor ajunge în Moldova până joi, contrar promisiunilor... Omega, 24 noiembrie 2009 Gripa de tip nou A(H1N1): ce trebuie să ştim despre ea? Observatorul de Nord, 25 noiembrie 2009 Gripa panicoasă Ziarul de Gardă, 26 noiembrie 2009 Focar de aviară la Străşeni. Simulări Ziarul de Gardă, 27 noiembrie 2009
138

1182 de cazuri noi de gripă A(H1N1) în R. Moldova Jurnal.md, 28 noiembrie 2009 Ultimul bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii: Gripa nouă a provocat peste 7.820 de decese în întreaga lume, 1 . 000 numai în ultima săptămână HotNews.ro, 28 noiembrie 2009 A murit al patrulea pacient roman bolnav de gripă porcină ROL.ro, 30 noiembrie 2009 Bilanţ gripa porcină: 82 de persoane îmbolnăvite în ultimele 24 de ore, şase şcoli închise ROL.ro, 30 noiembrie 2009 Medicament revoluţionar în tratamentul gripei A/H1N1, descoperit în Republica Moldova Adevărul, 1 decembrie 2009 Chişinăul primul loc la numărul de cazuri de infecţie cu A(H1N1) Jurnal.md, 1 decembrie 2009 De virusul gripal A (H1N1) s-au infectat şi lucrătorii medicali Moldova Suverană, 1 decembrie 2009 Ministerul Sănătăţii se pregăteşte să înfrunte cel de-al doilea val de gripă pandemică Info-Prim Neo, 2 decembrie 2009 Medici sancţionaţi pentru moartea unei femei infectate cu A (H1N1) Jurnal.md, 3 decembrie 2009 A (H1N1) nu e atât de grav cum ni se pare Alianţa Moldova Noastră, 4 decembrie 2009 Creşte numărul copiilor infectaţi cu virusul gripal A/H1N1 Omega, 4 decembrie 2009 Tot mai puţine cazuri de H1N1 Ştirile Noroc TV, 4 decembrie 2009
139

30% din populaţia regiunii transnistrene va fi contaminata cu virusul А(H1N1) Deca-press, 4 decembrie 2009 Gripa se răspândeşte printre copii Info-Prim Neo, 5 decembrie 2009 A (H1N1) în 49 grădiniţe, 99 şcoli, 15 colegii, 13 universităţi Jurnal.md, 7 decembrie 2009 Doar 40 de locuri în spitalele capitalei pentru cei cu A (H1N1) Basarabeni.ro, 7 decembrie 2009 Campanie în şcoli: „Ştim cum să ne protejăm de gripa A (H1N1)” Jurnal.md, 7 decembrie 2009 Sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie şi prevenire a gripei pandemice A (H1N1) Moldova Suverană, 9 decembrie 2009 Situaţia privind îmbolnăvirea prin gripa A(H1N1) este relativ stabilă Info-Prim Neo, 9 decembrie 2009 Primul val de A(H1N1) în retragere JurnalTV, 9 decembrie 2009 Moldova va primi de la România 500 mii doze de vaccin pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul AH1N1 UNIMEDIA, 9 decembrie 2009 Numărul cazurilor de gripă A(H1N1) înregistrate de Laboratorul Naţional scade TV7, 10 decembrie 2009 Primele 150 mii doze de vaccin A(H1N1) au ajuns în R. Moldova Jurnal.md, 12 decembrie 2009 În Chişinău, numărul cazurilor de suspecţie cu A(H1N1) este în creştere Moldpres, 14 decembrie 2009
140

A murit medicul infectat cu A (H1N1) Jurnal.md, 14 decembrie 2009 În republică s-au înregistrat 2302 cazuri noi de gripă A(H1N1) Noutăţi-Moldova, 15 decembrie 2009 Se desfăşoară campania de imunizare a populaţiei Moldova Suverană, 16 decembrie 2009 Gripa pandemică nu scade din intensitate Capitala, 16 decembrie 2009 Chiar dacă s-a răcit, în Chişinău cazurile de gripă pandemică cresc Moldpres, 21 decembrie 2009 Cu 100 mai mulţi bolnavi de A H1N1 Jurnal.md, 21 decembrie 2009 Un nou caz de deces de gripă pandemică a fost înregistrat în Moldova 22 decembrie 2009 Numărul deceselor provocate de gripa pandemică a ajuns la 20 DECA-press, 22 decembrie 2009 Porcăria din jurul gripei Alianţa Moldova Noastră, 25 decembrie 2009 Numărul bolnavilor de gripă pandemică este în descreştere Info-prim Neo, 28 decembrie 2009 Olanda a anunţat sfârşitul epidemiei de gripă A(H1N1) Moldpres, 29 decembrie 2009 Virusul A H1N1 atacă din nou Jurnal TV, 29 decembrie 2009

141

„Un om a muşcat un câine”. unde într-o vreme. sau presupunem”. În acelaşi timp. Aceasta este definiţia tradiţională a unei ştiri. este de părere Ian Hargreabves. „A face jurnalism înseamnă a anunţa vestea că domnul Jones a murit unor oameni care nici nu ştiau că domnul Jones a fost în viaţă”.K. inclusiv la Chişinău. O definiţie alternativă sugerează că ştirea este răspunsul la întrebările: Cine? Ce? Unde? Când? Şi Cum? „Ştirea înseamnă o informaţie nouă asupra unui subiect de interes comun. O „poveste bună” este uşor 142 . acest subiect a fost unul constant în buletinele de ştiri. citim pe paginile romanului „Cel mai iubit dintre pământeni”. încă în secolul 19.Ştirea în câteva definiţii „Dar ce înseamnă o ştire? Oricum nu ceva care ştim deja. profesor de jurnalism la Universitatea din Cardiff şi fost editor la „The Independent” şi „New Statesmans”. să prezinte o poveste. Formula 5W1H (Who? What? When? Where? Why? How?). Asta e o ştire plictisitoare şi obişnuită. Toate definiţiile mai inteligente şi mai sentenţioase dezvăluie preocupările autorilor lor”. formulată de jurnalistul american Charles Anderson Dana. Chesterton. Asta da ştire. este de părere scriitorul britanic G. de Marin Preda. Concepte-cheie pentru ştirea în situaţii de criză Ştirile sunt despre oameni 5W1H. „Un câine a muşcat un om”. ştirile trebuie să aibă o valoare umană. A nu se confunda cu H1N1. adică Cine? Ce? Când? Unde? De ce? şi În ce mod? relevă întrebările cheie la care trebuie să răspundă o ştire.

o morală. dacă articolul are doar unul sau două elemente principale. Iată câteva surse. o concluzie. un conţinut. spune Mort Rosenblum. are o încheiere. mai ales. 143 . este dinamică şi. utile şi chiar necesare în contextul relatărilor în situaţiile de criză. în timp ce se întâmplă ceva sau după ce s-a produs un eveniment. Ea este percepută la fel de către audienţă. Urmează elementele care vin în sprijinul evenimentului central. Jurnaliştii nu prea pot produce dezastre sau procese de tribunal răsunătoare. 2. Iar ca să fie credibili. Elaborarea introducerii pentru un material tip piramidă inversată este destul de simplă. trebuie evitată fraza extrem de lungă. un pompier trebuie doar să-şi tragă pantalonii şi să stingă incendiul. Surse şi citate „Când e trezit în mijlocul nopţii. Sursa este o autoritate în domeniu. Structura unei ştiri tip piramidă inversată este evidentă. ei au nevoie de surse. O introducere rezumă evenimentul central sau evenimentele centrale. după dorinţă. de la „Associated Press”. Ea are un început. Este activă şi oferă sentimentul vitalităţii. Dificultatea creşte odată cu numărul de elemente. au nevoie de afirmaţii rostite de persoane cu influenţă. autoritate. dar şi un sfârşit.de înţeles. 3. Cercetările arată că trei lucruri fac o sursă credibilă: 1. Când trebuie menţionate mai multe elemente în primul paragraf sau în primele două. Ca să fie prezenţi. Reporterii relatează. ca să aibă despre ce să scrie. care inspiră încredere – şi asta este cu atât mai necesar. cu cât situaţiile sunt mai dramatice. de obicei. Reporterul trebuie să spună unui milion de persoane cine a aprins chibritul”.

Oricât ar fi telefonul de folositor şi. Sunt o sursă arhicunoscută. „Aţi ajuns primul aici?”. Oamenii. Dacă eşti ochi şi urechi când mergi pe stradă sau pur şi simplu îţi vezi de treabă. Vor avea mai repede încredere în dumneavoastră. există trei tipuri de articole de urmărire: articole de urmărire a unor ştiri minore. şi articolele de urmărire întârziate. Evitaţi întrebările închise. la îndemâna oricui. veţi găsi mult mai multe subiecte dacă veţi ieşi din birou şi vă veţi întâlni faţă în faţă cu oamenii. Mulţi reporteri trăiesc cu impresia că articolele de urmărire sunt ineficiente. Acest lucru e foarte important. vă vor spune mai multe şi se vor întreţine cordial şi pe un ton neoficial cu reporterii. te vei bucura de rezultate. realizate îndată după ce se întâmplă ceva. pentru ziarele regionale sau provinciale. În loc să întrebaţi. dacă eşti mereu pe fază pentru a prinde un eventual subiect. foarte productivă. Acestea sunt o mult prea neglijată sursă de subiecte de presă. devenind subiecte de mult mai mare importanţă. articolele de urmărire imediate. spuneţi. Lăsaţi oamenii cu care discutaţi să-şi spună propoziţiile până la capăt. dar. 144 . deja.Serviciile de urgenţă şi profesioniştii. scrise după trecerea unei perioade de timp. „Povestiţi-mi ce aţi văzut când aţi ajuns”. la care pot răspunde cu un simplu da sau nu. În principiu. care par a avea potenţialul de a se dezvolta. mai ales. Articolele de urmărire (follow-up). Amintiţi-vă că doriţi ca oamenii să vă povestească istorii sau să vă spună detalii relevante. Observarea. dar nu este aşa. Întâlnirile.

de asemenea. dacă cineva dă explicaţii referitoare la unele acţiuni şi decizii pe care le-a luat. că autorul este de partea vorbitorului. Ne informează doar că frazele citate au fost pronunţate. nu 145 . Ambele variante sunt destul de diferite de verbul „a spune”. dar problemă e că multe dintre aceste alternative nu sunt neutre. după o luptă cu propria conştiinţă. de aceea profesioniştii „arată”. poate chiar ruşinos. Cuvintele „a mărturisit” şi „a recunoscut” nu ne spun doar că o anume frază a fost rostită. reporterii caută alternative. Aceste expresii ar fi potrivite numai dacă persoana respectivă ar fi fost criticată în prealabil sau dacă s-ar afla sub presiuni de altă natură pentru a da explicaţii. că autorul nu crede ceea ce s-a spus. În mod similar.Cineva spune ceva. Ele se referă fie la faptul că cineva a fost obligat să dezvăluie vreun amănunt până acum necunoscut. Procedee de atribuire Cuvintele „a zis” şi „a spus” sunt verbe neutre. Un bun ghid turistic nu doar povesteşte. arată. În schimb. Într-un subiect. în timp ce „a susţinut”. Reporterii sunt ochii şi urechile publicului. fie că persoana citată s-a decis. cuvintele jurnalistului creează pentru cititori o imagine. O bună documentare Este nevoie de o bună documentare pentru realizarea ştirilor în situaţiile de criză. toate. Adesea. „a pretins” sau „şi-a menţinut declaraţia” înseamnă. Şi această imagine se compune din detalii pe care le observă jurnalistul în timpul documentării. să spună totul. şi ele. „A admis” implică. ci comunică mult mai mult de cât atât. nu scrieţi fără a avea motiv serios că „a încercat să-şi justifice” acţiunile sau că „le-a apărat”. „a accentuat” şi „a evidenţiat” sugerează. „a subliniat”. admiterea unei culpe.

titlurile nepotrivite reprezintă o ofensă morală”. Nu spuneţi că acest copil este fericit. Sunt necesare cuvintele concrete. Onest. Concis: „mult. dar sugerează mai mult. Cu titlu de noutate – titlul în ştire Titlurile în ştiri. De ce? Pentru ca titlurile să fie mai uşor găsite de motoarele de căutare on-line. Să folosească nişte cuvinte semnal. c) să fie o legătură strânsă între text şi titlul lui. d) titlul să fie corect formulat. Să răspundă la întrebări precum: Cine? Ce? Unde? Când? Cum? Pentru ce? Cu cine? Incitant: sugerează şi invită la lectură. tot la fel. Mansfield. e) titlul să-l atragă spre lectură pe cititor. uşor de înţeles şi lipsit de echivoc. Un titlu este eficient când spune mai puţin. care explică cititorului cine sunt protagoniştii ştirilor.J. în puţin”. Iată cum explică BBC 146 . Concret: informaţia este percepută de către cititor fără prea mare efort. arătaţi că părinţii îi spun în fiecare noapte povestea de seară sau că nu au fost auziţi să-i spună copilului „Închide gura!” sau „Fii cuminte!”. consideră F. incitant. Titlul este textul cel mai citit într-un ziar. Nu relataţi că acest oficial a fost furios. Tendinţele moderne de titrare solicită reporterilor şi editorilor titluri mai lungi. concret. b) mesajul să fie extras din elementele principale ale ştirii. ţinând seama de: a) să aibă un mesaj clar. arătaţi-i furia prin descrierea expresiilor – faciale şi verbale – pe care le-a folosit. Un titlu ar trebui să fie: Informativ: să indice în câteva cuvinte conţinutul articolului. „Aşa cum este ilegal să pui preţuri false pe mărfuri. concis.povestesc. Un titlu bun este informativ. foloseşte cuvinte semnal şi este onest. Un titlu bun în ştiri se poate realiza.

Intro-ul. Îi poate determina pe cititori să citească articolul până la capăt sau să-l abandoneze în cel mai scurt timp pentru altul. ordonat şi clar. trebuie să capteze interesul cititorilor şi să dea tonul articolului pe care îl precede. spun specialiştii. întro cursă pe distanţă scurtă. Deci. cititorii au în minte o singură întrebare: „Să citesc acest articol?”. La una din primele Olimpiade ale timpurilor noi. care depăşesc 31-33 de caractere. precum Google. Intro-ul este cel mai important paragraf al articolului. pentru materialele sale: „În ultimii ani. practicile SEO (Search Engine Optimisation – optimizare pentru motoarele de căutare) au devenit standard pentru cele mai multe companii cu activităţi on-line. E posibil ca răspunsul să fie „nu”. Detaliile neesenţiale sau denumirile exacte ale funcţiilor unor persoane ori surse pot aştepta până la paragraful doi sau mai încolo. titluri mai lungi. a câştigat atletul care a luat startul de jos.News de ce site-ul său publică. spre deosebire de ceilalţi concurenţi care au pornit de sus. Intro-ul trebuie să fie direct. Început şi sfârşit În sumo. 147 . Atunci când privesc un intro. reuşita depinde mult de început. deci. prin intermediul reţelelor de socializare sau Twitter. publisherii vor să se asigure că informaţiile lor ajung la public”. Dat fiind că cei mai mulţi utilizatori caută conţinuturi informative prin intermediul motoarelor de căutare. o luptă japoneză în care se confruntă nişte uriaşi ca să se împingă unul pe altul în afara unui cerc. începând cu 20 noiembrie 2009. de forţa primului contact. succesul este determinat în proporţie de 80 la sută.

despre reverie decât despre depresie.. american prin naştere. tinere fete ce muriseră plângând şi suspinând. J. După o relatare seacă a măcelului din Batak. nici bocete. A fost scrisă de un ziarist.Împreună cu un intro reuşit. MacGahan. Tot pe vremea ceea. unde mii de trupuri zac aşa cum au căzut.. Totul depinde de abordarea pe care o îmbrăţişaţi. să vorbesc despre salvare decât despre deznădejde. de unghiul sub care priviţi lucrurile. La citirea ultimei corecturi înainte de tipar. „copii ce muriseră înfioraţi de groază şi teroare. Şi finalul. Într-un serial celebru pe timpul Uniunii Sovietice. de ceea ce vă interesează mai mult. care. ci cum un deznădăjduit îşi redobândeşte speranţa”. un articol bun are nevoie şi de o construcţie echilibrată. Nu există lacrimi. el trece în revistă scena din curtea bisericii. mame ce muriseră încercând să facă scut pentru cei mici din propriile lor trupuri slăbite. Era istoria unui adolescent din Germania care îşi căuta identitatea. poate cea mai relevantă pentru cititori: „Numele acestui tânăr pictor era Adolf Hitler”. nici strigăte de groază. deşi nu era strălucit. citată de David Randall. Iată aici una dintre cele mai bune fraze de final din istoria cuvântului tipărit. nici plânsete. „Mă interesează mai mult să pun în evidenţă semnele luminii decât ale întunericului.A. Ceea ce mă interesează pe mine nu este cum un tip care are succes se prăbuşeşte sau cum un om sănătos se îmbolnăveşte. la sfârşitul uneia dintre corespondenţele sale dramatice ce au relatat atrocităţile comise de turci împotriva bulgarilor în 1876. reuşea să-şi vândă acuarelele.. unul dintre eroi spunea: „Întotdeauna se reţine ultimul cuvânt”. scrie Dumitru Crudu. al ziarului londonez „Daily News”. un editor al unei reviste de largă circulaţie de la Chişinău publica un subiect despre un pictor tânăr. editorul a eliminat ultima propoziţie a istoriei. 148 ....

nici implorări de milă”. Şi apoi adaugă: „Recoltele putrezesc în câmp, iar culegătorii putrezesc aici, în curtea bisericii”. A scrie simplu şi exact – ştirile îi pot ajuta pe oameni să supravieţuiască. Oamenilor le place să li se spună ştirile ca unui prieten de alături. Ei vor relatări într-un limbaj simplu, de conversaţie. În acelaşi timp, limbajul creează atitudini. Atunci când abordează subiecte sensibile, jurnaliştii trebuie să folosească un limbaj potrivit, constructiv, să nu alimenteze fricile, să nu determine panică şi să nu nască prejudecăţi. Din raţiuni numai de el ştiute, editorul din epocă al ziarului „The Sun”, cotidianul britanic cu cel mai mare tiraj, se convinsese că SIDA e o maladie care se transmite numai dependenţilor de droguri şi homosexualilor. De câteva ori, statisticile guvernamentale au fost falsificate cu bună ştiinţă pentru a sprijini această teorie. Cea mai flagrantă ocazie a fost publicarea unui articol al cărui titlu era: „Prin raporturi sexuale normale nu puteţi lua SIDA” – informaţie oficială”. Articolul spunea, printre alte absurdităţi, că şansele de a lua SIDA prin raporturi heterosexuale sunt „invizibile din punct de vedere statistic. Orice altceva vi se spune este numai propagandă homosexuală”. Mai întâi, SIDA nu se ia şi nu se transmite – persoanele sunt cu HIV. În plus, HIV se transmite prin contact sexual, prin sânge infectat şi de la mame infectate la feţi, dar în acest caz există o şansă din trei ca nou-născuţii lor să fie infectaţi cu HIV. Pentru următoarea zi era anunţat articolul „SIDA – înşelătoria secolului”. În cele din urmă, numărul mare de proteste la adresa acestor articole a dus la publicarea unei scuze – în josul paginii 28 a ziarului. În acest caz, nicidecum izolat, avem de-a face cu un act gazetăresc prin care cititorii au fost înşelaţi şi poate chiar puşi în

149

pericol. Teoriile şi ideile preconcepute n-au ce căuta în jurnalism. Ziarele trebuie să lupte cu minţile închistate, nu să le încurajeze. Umanizarea statisticilor Într-un subiect consacrat consumului de droguri într-o capitală europeană, reporterul cita cifra înregistrată oficial a numărului de utilizatori de droguri: 30.000 de persoane. Şi adăuga: „Asta-i ca şi cum la meciul de ieri seară dintre liderii campionatului, toţi spectatorii din tribune ar fi fost consumatori de droguri”. Să găsim asemenea „imagini” pentru puţinele cifre, pe care le vom integra în text – iată un indicator al jurnalismului de calitate. Acum câţiva ani, în Moldova, cele 75 de publicaţii şcolare existente aveau un număr total de 44 941 de cititori – era ca şi cum fiecare locuitor al raionului Donduşeni, inclusiv nou-născuţii, ar citi presa elevilor. Pentru a fi relevante, cifrele au nevoie de context. 4,5 este mult sau puţin? Să-i întrebăm pe adolescenţii în conflict cu legea, pentru că durata medie a timpului petrecut de ei în pre-detenţie a fost de 4,5 luni în anul 2008. Vom crea, prin urmare, un context pentru cifrele-cheie din ştire sau relatare. Cifrele înţelese sunt cele comparative. „M-aş referi la tarife. Fiindcă nu pot aştepta 10 zile, las 1 400 de lei pentru 7 certificate. Dacă să compar cu tarifele pentru apă din mun. Chişinău, chiar şi după recenta lor majorare, cred că cu banii pentru cele 7 certificate aş putea să-mi plătesc cheltuielile pentru apă pe 2 ani de zile”, citim într-un jurnal la „Europa Liberă” al lui A.natol Urecheanu. Cifrele trebuie tratate cu rezervă. Eroul unui film mai vechi afirmă chiar în primele imagini: „Dacă nu ar exista statistica, nu am şti cât de bine trăim”. Un bun reporter este, deopotrivă, curios şi sceptic.
150

Exprimarea cifrelor trebuie unificată, ca să putem compara mai uşor cele 45,5 procente dintre copiii de până la 6 luni din Moldova, care în 2005 erau alăptaţi în exclusivitate la sân, cu aproape fiecare al doilea, anul următor. În acelaşi timp, folosirea cifrelor comparative nu este suficientă pentru un subiect reuşit. Un jurnalist profesionist explică semnificaţia acestora şi le transformă în istorii umane. „În ultimii ani Moldova a pierdut câte un sat la doua luni”. „În Moldova ar fi un raion de bolnavi mintal”. Ce istorii extraordinare se află în spatele acestor titluri cu cifre! În ultimii zece ani populaţia Moldovei a scăzut în medie cu 8 000 de persoane anual, ceea ce constituie aproximativ echivalentul a şase sate cu un număr de 1,3 mii de locuitori. Iar numărul persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament din Republica Moldova este egal cu numărul de locuitori al raionului Ialoveni. Sarcină practică
Scrierea unei ştiri cu diferite lead-uri, în baza aceloraşi informaţii iniţiale (folosind exemplul filmului „Ziua Cârtiţei”). Aplicaţi aceste abordări pentru scrierea unei ştiri despre un dezastru natural. Intro-uri din relatarea lui Phil Connors în filmul „Ziua Cârtiţei”. Vă amintiţi fiecare început nou al zilei de 2 februarie din celebrul film „Ziua Cârtiţei” (Groundhog Day) (1993), în care personajul lui Bill Murray, Phil Connors, trăieşte de mai multe ori aceeaşi zi? Phil Connors, meteorolog de serviciu, este trimis să relateze de pe teren, dintr-un cătun obscur aflat în centrul atenţiei o dată pe an, de „Ziua Cârtiţei”. Pentru că a făcut acelaşi lucru în ultimii patru ani, Phil nu face nici un efort sa-şi mascheze nemulţumirea. Rutina anilor trecuţi se repetă până în zorii zilei următoare, când, după un somn liniştit, eroul se trezeşte şi constată că ziua precedentă se repetă. La început, Phil încearcă să profite şi să folosească acest fapt în avantajul lui, dar apoi îşi dă seama că este blestemat să-şi petreacă eternitatea în acelaşi loc, văzând aceleaşi persoane şi făcând acelaşi lucru în fiecare zi...
151

Vă amintiţi şi cele câteva intro-uri – ordinar, agresiv, citându-l pe Cehov etc., care au precedat relatarea sa despre Sărbătoarea Cârtiţei?

Surse şi lecturi recomandate 1. Coman, Mihai. Manual de jurnalism (vol .I). Collegium. Media. Iaşi: Polirom, 2001. 2. Coman, Mihai (coord.). Manual de jurnalism (vol. II). Collegium. Media. Iaşi: 2001. 3. Ghid de stil cu norme etice pentru jurnalişti. Asociaţia Presei Independente. Chişinău: Bons Offices, 2009. 4. Hartley, John. Discursul ştirilor. Iaşi: Polirom, 1999. 5. Randall, David. Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă. Iaşi: Polirom, 1998. 6. Mallete, Malcolm F. (coord.). Manual pentru ziariştii din Europa Centrală şi de Est. World Press Freedom Commitee. Asociaţia Ziariştilor Români. Bucureşti: Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă. Metropol, 1992. p. 25. 7. Guzun, Igor. Ciornei, Vsevolod. Omul, mai ales. Ghid de bune practici în domeniul jurnalismului pentru dezvoltare umană. Chişinău: USM, CIJ, UNICEF, 2006. 8. Sardan, Ziauddin. Borin, Van Loon. Câte ceva despre mass-media. Bucureşti: Curtea Veche Publishing, 2001. 9. Tuller, David. Cultivating Sources. Making news personal: Covering Human Rights. Education, Health and Other Social Issues. International Center for Journalists. 2004.

152

oferind pentru media informaţii utile despre organizaţie. Atenţie. la conţinut! Comunicatul de presă este doar începutul… Articol cu dimensiune umană: Când cei pe care îi cunoşti sunt cu toţii „mama” Copiii din posterul campaniei „O familie pentru fiecare copil” s-au întors acasă Ce este un comunicat de presă? Un comunicat de presă este vehiculul cel mai rapid şi mai comod pentru ca o informaţie despre o instituţie. la întrebările cheie: Cine? Ce? Unde? Când? Cum? şi De ce?. la conţinut! Începeţi în forţă! Titlul şi primul paragraf trebuie să conţină subiectul. în primul rând.Tema 8 DE LA COMUNICAT DE PRESĂ LA ŞTIRE ŞI ARTICOL CU DIMENSIUNE UMANĂ Ce este un comunicat de presă? Atenţie. o iniţiativă sau o contribuţie să ajungă la public. comunicatul nu va avea efectul dorit. Restul comunicatului trebuie sa conţină detaliile. Serviciul Comunicate. la fel ca ştirea. 153 . Dacă în câteva secunde nu atrageţi atenţia cititorului (reporterului). înainte de a difuza un comunicat de presă. editarea şi formatarea. Un bun comunicat de presa trebuie să răspundă. serviciu sau eveniment. autorii să se întrebe dacă textul poate fi considerat ştire. produs. Un comunicat de presă are scopul de a aduce la cunoştinţa publicului informaţia dvs. Principalele sugestii pentru elaborarea unui bun comunicat de presă vizează conţinutul. în primul rând.md recomandă ca.

în special cele electronice. Economia de cuvinte. Chiar dacă subiectul nu este preluat. Folosiţi doar atâtea cuvinte cât sunt necesare pentru a prezenta subiectul. Folosiţi diateza activă. astfel încât să atragă atenţia cât mai multor cititori. încercaţi să prezentaţi subiectul aşa cum aţi vrea să fie spus mai departe. nu doar anumitor specialişti. Comunicatul de presă este doar începutul… Se întâmplă ca un comunicat de presă să reprezinte un punct de pornire pentru realizarea unor subiecte mai profunde şi mai 154 . Entuziasmul faţă de un subiect nu îi conferă acestuia neapărat valoarea de ştire. Evitaţi adjectivele de care nu este neapărat nevoie. cu afirmaţii care nu se referă la fapte. Fiţi concişi şi daţi valoare cuvintelor. nu pe cea pasivă! Diateza activă dă mai multă viaţă comunicatului de presă. Asiguraţi-vă că subiectul comunicatului nu este în afara preocupărilor societăţii. Nu orice subiect este o ştire. Mai consideră cineva că subiectul este interesant? Evidenţiază ceva comunicatul de presă? Folosiţi exemple reale? Prezentaţi întotdeauna fapte! Încercaţi să nu umpleţi comunicatul de presă cu exagerări. Alegeţi-vă contextul publicării comunicatului de presă! Încercaţi să vă sincronizaţi cu evenimentele sau cu problemele aflate în discuţie publică. poate face o bună impresie. Trebuie să vă gândiţi la public. dar sună mai degrabă a laudă. Aveţi grijă de limbajul specializat! Deşi în unele cazuri este nevoie de acesta (cât se poate de limitat) pentru a face comunicatul cât mai uşor de găsit prin motoarele de căutare.Scrieţi pentru presă! Sunt situaţii în care mass-media. Jurnaliştii sunt sceptici. Excesul de limbaj îi distrage atenţia cititorului de la subiect. vor publica comunicatul de presă fără modificări sau cu foarte puţine schimbări. În acest caz. încercaţi să folosiţi un limbaj cât mai comun.

o jumătate de zi. haine. copiii cu vârste între doi şi patru ani. au mers de mână cu jurnaliştii şi cu asistentele sociale de la centru. Articol cu dimensiune umană: Când cei pe care îi cunoşti sunt cu toţii „mama” Roxana are trei ani şi ochi albaştri ca rochia pe care a purtato în această vară. „mama”. s-au jucat. Exemplele prezentate în continuare au fost inspirate din comunicate de presă. Acţiunea a avut loc la 22 iulie 2004 şi a beneficiat de sprijinul Agenţiilor ONU în Moldova. la fel ca şi alţi copii mici lipsiţi de grija părintească. împreună cu douăzeci de copii de la Centrul de plasament temporar al copiilor de vârstă fragedă. la Grădina Botanică din Chişinău. Acesta este alineatul care poate servi drept lead / paragraf de debut pentru comunicatul de presă despre acţiune. în ziua în care a mers la plimbare în Grădina Botanică de la Chişinău. au băut sucuri cu paiul şi au comunicat cu lumea din jur. Aceasta este marea reuşită a comunicatului. Un articol poate imprima o amprentă umană acţiunilor relatate de comunicatul de presă.multi-dimensionale în mass-media. să se 155 . Roxana. În cele câteva ore de plimbare. a spus Irina Tofan. jucării. Şapte jurnalişti de la Clubul de Presă al Naţiunilor Unite în Moldova s-au plimbat. Director al Centrului de plasament temporar al copiilor de vârstă fragedă din Chişinău. „Dar copiii sunt întotdeauna bucuroşi să comunice cu cei din afară. au desenat. contextualizând informaţia. aflaţi temporar fără grija părinţilor. îi numeşte pe toţi adulţii pe care îi cunoaşte – femei şi bărbaţi – cu un singur cuvânt. cărţi – pentru că instituţia beneficiază de o finanţare bună”. „Copiii care se află la centrul nostru au de toate – hrană.

Roma. a întrebat dacă mai venim şi a spus: „Să-mi aduceţi un iepuraş”. peste desenele lui Roma a trecut în fugă Sergiu. Şi Roma a desenat trei puncte. pe care îl numesc „acasă”. aceşti copii le spun tuturor asistentelor sociale şi medicilor de la centru „mama” şi nu înţeleg încă multe lucruri. I-a adresat-o şi lui Giacomo Pirozzi.September 2004 156 . Apoi a adăugat: „Dar mare. mare”. În câteva clipe. Zina. ca să discute cu ceilalţi maturi cu care nu reuşise încă să vorbească.joace sau să mănânce o ciocolată împreună cu altcineva”. lungi ca aşteptarea părinţilor. Apoi le-a unit şi a spus că acesta este un „lup”. mici-mici. La despărţire. poate ca să-şi prelungească şi în vis plimbarea de dimineaţă. cel mai energic băiat dintre toţi. Dar ştiu cum arată un camion. care era cea mai mare din grup. pentru că merg des în excursii dincolo de porţile centrului. July . „Comment ca va?” – este întrebarea lui de serviciu. în Moldova. Petru a plâns la despărţire. Aceasta o fi închipuirea lui despre dimensiunile răului şi binelui. a desenat cu creta pe care i-au adus-o jurnaliştii două linii de vreo zece metri. Să poată lupta cu lupul desenat de Roma. În lipsa bărbaţilor în jur. un băiat care poartă chipiu albastru. a adăugat directorul. un copil a adormit în autobuz. Igor Guzun / „The UN in MOLDOVA” Magazine. de vreo cinci ani. câteva săptămâni. cunoscutul fotograf italian care s-a aflat. „Desenează şi un iepure”. la ora prânzului. un struţ sau teatrul de păpuşi.

„Trebuie să-l reparăm”. Cuvintele ei puţine şi domoale dau încrederea că o vor face-o în curând. povesteşte că în acest caz a avut înţelegerea şi sprijinul mai multor 157 . deşi n-au prea avut ocazia să părăsească satul natal Cazăneşti. zice ea. asistentul social de la Teleneşti care a administrat dosarul de reintegrare a copiilor familiei Cazacu. situat la 80 de kilometri de capitală. au reparat şi lucruri mult mai importante şi mai complicate – viaţa propriilor copii. merge în clasa întâi şi se întoarce prima acasă de la şcoală.Copiii din posterul campaniei „O familie pentru fiecare copil” s-au întors acasă Lidia şi Alina s-au aflat de multe ori în spatele unor oameni importanţi din ţara lor – la conferinţe naţionale sau cu ocazia unor prezentări oficiale. Aceşti copii au fost imaginea campaniei „O familie pentru fiecare copil” şi astfel au făcut în postere şi broşuri înconjurul Moldovei. Alina Pascaru. pe trei dintre ei la gimnaziul internat din Cazăneşti datorită stării grele în care se afla familia. Este puţin mai înaltă decât în poza făcută în luna mai. Vioricăi şi a lui Ion. „M-am văzut într-o fotografie mare la televizor”. înaintea Alinei. dar tot are grijă de cineva – de trei câini tineri pentru care este omul cel mai apropiat. mama ei. care are acum 8 ani. Nina Cazacu. în 2005. Lidia şi Alina reprezintă unul din exemple reuşite de reintegrare în familie. explică că televizorul s-a stricat şi acum îl folosesc pe altul mai mic. spune Lidia. după ce părinţii lor i-au plasat. care este dus azi să facă o fântână în sat. raionul Teleneşti. nu mai ţine în mână ca acolo un motan. Lidia îşi îndreaptă ochii albaştri spre televizorul cu ecran mare în care s-a văzut în fotografie. Împreună cu soţul ei Vitalie. Lidia se lipeşte de mama şi îşi arată astfel fericirea cuminte de a fi iarăşi alături de părinţi. Împreună cu fratele lor Ion şi sora mai mare Viorica.

Străşeni şi municipiul Bălţi. La sat. măsoară în destine umane rezultatele unui efort comun: „Am reintegrat 56 de copii din gimnaziul internat în 35 158 . „Avem nişte capre. mă duc la şcoală să văd ce se întâmplă”. copiii familiei Cazacu s-au bucurat foarte mult – cel mai tare dintre oamenii care le-au influenţat soarta – că se întorc înapoi. „Copiii mă ajută la curăţenie. Duc gunoiul de la animale şi au cam puţin timp de joc. Făleşti. Când văd că merg mai greu copiii cu învăţătura. Floreşti. a schimbat în bine destinul mai multor copii şi familii. dar au trebuit s-o vândă”. ca să ştiu dacă vor să se întoarcă în familie. Vaca e sănătoasă. într-o familie cu patru copii laptele este principalul produs de supravieţuire. dezvăluie Nina Cazacu cum se descurcă acum. reunită acum în Centrul de Asistenţă Socială pe lângă Secţia de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului şi Familiei din Teleneşti. Apoi am discutat cu părinţii. La fel s-a întâmplat în alte cinci regiuni ţintă ale proiectului: în raioanele Hânceşti. Victoria Vicol. un mânz. Am reuşit să le oferim şi un ajutor – le-am cumpărat o vacă. „În acest caz am conlucrat bine şi cu asistentul social din primăria de la Căzăneşti. când familia lor este reîntregită din nou. Creştem raţe”. Îşi fac lecţiile. „Am vorbit mai întâi cu copiii care se aflau atunci în gimnaziul internat din Cazăneşti. care este unul din cei cinci asistenţi sociali din echipa de la Teleneşti a proiectului UNICEF-UE „Servicii sociale integrate pentru familii şi copii”. Această echipă. de la internat în familie. Directorul Centrului de Asistenţă Socială din Teleneşti. şi cu direcţia gimnaziului internat unde au fost plasaţi copiii”. Au avut mai demult una.oameni. zice Alina Pascaru. Am evaluat condiţiile de trai. Chiar dacă ştiau că vor avea mult de lucru pe lângă casă sau că nu vor purta întotdeauna haine noi. afirmă Nina.

la încheierea primului an al reformei sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului. au un plan comun pentru viitorul apropiat: să fie împreună cu părinţii. sunt adunate cu celelalte obţinute la nivel de ţară. Cealaltă echipă participă în calitate de tineri reporteri la conferinţa de presă şi redactează o ştire în baza comunicatului de presă. de 11 ani. cât mai ţine omătul. Urmaţi în comportament recomandările manualului „The Art of Managing Communication in a Crisis”.pdf Sarcină practică Creaţi un model de situaţie de criză.unicef. http://www. Chişinău. Dacă aceste cifre. iar numărul copiilor noi plasaţi în internate în 2007 s-a diminuat cu 46 la sută faţă de anul precedent. alte planuri de viitor. în decembrie 2007. de 14 ani.de familii şi am ajutat la prevenirea instituţionalizării unui număr de 50 de copii din 15 familii. Acasă.org/moldova/ro/GrowingUp_UNICEF_rom. Datele au fost prezentate. Lidia îşi face planuri pentru după-amiază – îşi aşteaptă fratele şi surorile de la şcoală ca să meargă cu sania. care arată importanţa creşterii copiilor întrun mediu familial. O echipă de tineri comunicatori scrie comunicatul de presă şi îl prezintă. CREŞTEM MARI ÎN REPUBLICA MOLDOVA. are. se poate obţine un bilanţ încurajator. De pe posterul mare care se afla în spatele vorbitorilor Lidia şi Alina din Cazăneşti priveau discret publicul prezent la conferinţă. Vrea să fie doctor. 159 . UNICEF Moldova. Cu toţii însă. la 12 ani. în familie. Distribuiţi rolurile. care e mai mare decât Lidia. împreună cu Ion. în care o instituţie publică a decis să convoace o conferinţă de presă. şi cu Viorica. Numărul total al copiilor plasaţi în gimnaziile-internat din Republica Moldova s-a redus cu 22 la sută. Alina. în cadrul Conferinţei Naţionale cu genericul „O familie pentru fiecare copil”. Şi munca noastră continuă”. 2008.

pdf (versiune în limba rusă).org/ceecis/UNICEF_Manual_ENGLISH_FINAL. Libaert. Bucureşti. Bazele relaţiilor cu mass-media. Iaşi: Polirom.H. 2008. 160 . Comunicarea de criză. www. 2. Chişinău: Vector.unicef.unicef. UNICEF Handbook. http://www. Thierry. Ghid destinat beneficiarilor IREXCPP. UNICEF. Cristina. 2008. The Art of Managing Communication in a Crisis. 2009. C. THOMSON FOUNDATION. Comunicarea de criză: tehnici şi strategii. 2006.Lecturi recomandate 1.pdf (versiune în limba engleză). 4. 3.org/ceecis/UNICEF_manual_communication_rus sian. Coman.Beck.

Tratament egal faţă de mass-media. Nu s-o împiedice. Informaţii interesante. Exclusivitate. Disponibilitate pentru dialog. alarmismul. Discernământ. simplificarea. Să facă legătura dintre conducerea instituţiei şi jurnalişti. internaţionalizare şi localizare Ce aşteaptă în situaţiile de criză jurnaliştii de la comunicatori? Transparenţă. ori de câte ori are nevoie de informaţii. Aspect plăcut. Ce aşteaptă în situaţiile de criză comunicatorii de la jurnalişti? Să fie documentaţi. Să pună întrebări serioase. Profesionalism. 161 .Tema 9 RELAŢIA DINTRE JURNALIŞTI ŞI COMUNICATORI ÎN SITUAŢIILE DE CRIZĂ Ce aşteaptă în situaţiile de criză jurnaliştii de la comunicatori? Ce aşteaptă în situaţiile de criză comunicatorii de la jurnalişti? Cinci elemente cheie în tratarea mediatică a crizelor: rapiditatea. Imparţialitate. Colaborare permanentă. Rapiditate. personalizarea.

Raportate la criză. Perspectiva specialiştilor în relaţii publice: asigurarea. Să fie competenţi. Nu lipseşte nici un ingredient pentru ca ansamblul să derapeze şi. Impresia este confirmată de jurnalistul Phillippe Dessaint: „Noi. şi ei sunt convinşi că vom face tot ce se poate ca să-i târâm în noroi. mărturisit în cartea „Comunicarea de criză”. se numea „Cum să te aperi de jurnalişti?” (2002). Să fie imparţiali. are sentimentul Thierry Libaert. jurnaliştii trebuie să le ofere oamenilor informaţii care să-i ajute pe aceştia să supravieţuiască. Să accepte o relaţie corectă dar relaxantă. Iar relaţia dintre jurnalişti şi comunicatori este 162 . Să accepte loialitatea relaţiilor publice faţă de instituţie. Să înţeleagă că nu li se poate răspunde la toate întrebările. Elementele unei asemenea stări de lucruri se regăsesc şi în realităţile de la Chişinău.Să nu-i hărţuiască. Să fie de bună-credinţă. timp de mai mulţi ani purtător de cuvânt al unei instituţii responsabilă pentru asigurarea ordinii de drept. aşa se întâmplă destul de des”. Să fie oneşti. în mod rapid şi onest. suntem convinşi că directorii ne vor ascunde lucruri şi ne vor minţi. a informaţiilor solicitate de presă. Să fie politicoşi. jurnaliştii. unde cartea unui comunicator. Să nu divagheze. instituţiile şi mass-media sunt doi interlocutori care nu au încredere unul în altul sau sunt chiar doi adversari potenţiali. de altfel. Perspectiva mass-media: în situaţiile de criză. Să scrie despre partea relevantă a situaţiei.

Le-am exemplificat cu unele realităţi decupate din imediata apropiere. Informaţia este 163 . „Comunicarea de criză” Cele cinci elemente cheie în tratarea mediatică a crizelor. din 27 noiembrie 2009. Lucrurile pot intra în normalitate atunci când aceşti doi actori ai informaţiei nu vor fi nici aliaţi. a telefoanelor mobile şi a aparatelor de fotografiat digitale – cele trei aplicaţii pot fi cumulate pe acelaşi suport – face din fiecare martor sau victimă un creator potenţial de ştiri în situaţii de criză în timp real. Adagiul jurnalistic. şi nici adversari. motivele de nelinişte decât poveştile de succes. ci se vor comporta şi se vor trata unii pe alţii ca profesionişti. identificate. Rapiditatea Este vorba de rapiditatea de reacţie. cu argumente ştiinţifice. Mass-media reţine mai uşor rupturile decât tendinţele mai profunde. Thierry Libaert. cel mai bogat sportiv din lume. Tiger Woods. a fost relatat mai întâi de o reţea de socializare – Twitter – şi abia apoi de CNN. Accidentul de maşină. sunt prezentat pe scurt în continuare. se verifică perfect în perioadele de criză.mai degrabă una bazată pe neîncredere decât pe parteneriat. iar prelucrarea se efectuează din punctul de vedere al poveştii care trebuie prezentată. Este vorba despre un orizont de termen scurt. Rolul mass-media este să informeze publicul. Generalizarea mesajelor electronice. Thierry Libaert. de profesorul Şcolii de Înalte Studii de Ştiinţe ale Informaţiei şi ale Comunicării de la Paris. potrivit căruia jurnalul abordează subiectul trenurilor care deraiază şi nu pe cel al trenurilor care ajung la fix. să relateze evenimentele actualităţii. în care a fost rănit celebrul jucător de golf.

în care Traian Băsescu pare că loveşte un copil. Din teama de a pierde timp sau exclusivitatea. Potrivit unor experţi. scandalul „Băsescu a lovit un copil” sau afacerea Watergate. Însă mai multe medii au publicat imaginile fără a proteja identitatea copilului. culminând cu demisia preşedintelui Statelor Unite. Scandalurile şi afacerile poartă. 164 . evenimentul se traduce mai uşor. fiind un subiect de interes public major. ale cărei investigaţii declanşează scandalul.trimisă şi prelucrată rapid. Taifunul Parma etc. Agenţiile de monitorizare a presei afirmă că această informaţie a fost. laureaţi ai premiului „Pulitzer” pentru ancheta desfăşurată) al anilor 1970 din Statele Unite care a dus la o criză politică-prezidenţială fără precedent. de obicei. Agenda electorală din România a fost dominată. numele persoanelor cheie sau al locurilor în care s-au derulat: de exemplu. Numele de „Watergate” provine de la spargerea comisă la hotelul omonim. Afacerea Watergate este denumirea generică atribuită unui scandal politic şi al unui imens succes mediatic (ziarul „Washington Post” şi reporterii Bob Woodward şi Carl Bernstein. efectul de atracţie şi de identificare creşte. justificată din punct de vedere editorial. în noiembrie 2009. Chiar şi taifunurile au un nume: taifunul Morakot. filmul a fost difuzat de 1 500 de ori. de un de filmul datat cu anul 2004. informaţiile sunt transmise fără a fi neapărat verificate. Richard Nixon. cu siguranţă. fără a cere opinia celui implicat şi fără a verifica autenticitatea materialului. Taifunul Ketsana. Personalizarea Ordinul dat de Pierre Layareff jurnaliştilor de la „France Soir” se aplică perfect în perioade de criză: „Ideile trebuie trecute prin fapte şi faptele prin oameni”. Dacă este suportat de o persoană.

Se observă o alunecare destul de importantă a faptelor şi cuvintelor. În timp ce se îndopa la masa festivă de la „Tracom”. De la ruperea unei valve a pompei de alimentare a circuitului de răcire. datată cu 25 septembrie 2002? „Martor la crimă. Stepaniuc a privit cum „tractorul viitorului” i-a strivit capul unui muncitor”.Alarmismul În studiul său asupra mass-media în accidentul de la Three Mile Island. „Medicament revoluţionar în tratamentul gripei A/H1N1. peste puţin timp. Ruptura sistemului de răcire a unui reactor a provocat o scurgere reactivă”. France Inter anunţă că „toate persoanele se întorc acasă”. 165 . Eliseo veron subliniază deformarea informaţiei referitoare la eveniment. Oare aceste afirmaţii nu se contrazic la fel ca titlurile date de media din Moldova: „Vaccinul pentru gripa porcină: periculos si ineficient!” şi. Indicaţia iniţială „se pare că nu sunt victime” este inversată: „ar putea exista victime”. în Pensylvania. RTL informează că toţi locuitorii Harrisburgului au început să părăsească regiunea”. descoperit în Republica Moldova”? Iată însă un exemplu de jurnalism care împinge faptele de la accident la crimă. Astfel. de la o ştire formulată în următorii termeni: „Spargerea pompei de alimentare cu apă a unuia din sistemele de răcire a unuia dintre cele două reactoare ale centralei nucleare de la Three Mile Island (…) pare să fie la originea alertei generale”. Ce credeţi despre următoarea ştire. jurnalul de la TF1 de la 29 martie 1979 anunţă: „Alertă generală ieri dimineaţa într-o centrală nucleară din Statele Unite. se ajunge la ruptura circuitului şi a „exploziei circuitului de răcire”.

ziarul scrie despre o festivitate organizată la Uzina de tractoare. dar consider că nu e bine să facem exces de zel şi să-i criticăm pentru nişte vinovăţii inventate. la care a fost invitat şi liderul fracţiunii parlamentare a comuniştilor.Cităm ce crede despre asta omul de media Iulian Ciocan.p.d. Ce credibilitate are o publicaţie care amestecă ficţiunea cu realitatea?” Simplificarea Rolul jurnalistului este de a explica oamenilor faptele. Spunând că Stepaniuc a fost „martor la crimă” (mai reuşită d. necesitatea de a oferi informaţie. simplu. în acest caz. Publicaţia proiectează subtil o parte din vină şi asupra deputatului comunist. În realitate. el ar fi avut loc sau n-ar fi avut loc şi în cazul în care Stepaniuc nu venea la festivitate. stilistic ar fi fost sintagma „martorul crimei”). Este o tendinţă semnificativă în perioadele de criză. Victor Stepaniuc şi la care… a murit un muncitor. acest accident nu are nici o legătură cu Stepaniuc. Se întâmplă ca jurnaliştilor să li se vorbească despre „o totalitate a radiaţiilor de lumină de diferite frecvenţe pe care le reflectă corpurile şi care creează asupra retinei o impresie specifică” şi. de parcă acesta ar fi un complice al tractoristului beat. Una dintre dificultăţile importante ale comunicării de criză constă în paradoxul unor constrângeri contradictorii. De ce consider că avem de-a face cu o mistificare? În primul rând. 166 . Nu sunt fanul comuniştilor şi nici admirator al lui Stepaniuc.v. dacă el se „îndopa” şi privea impasibil cum moare un reprezentant al proletariatului. În al doilea rând. în eseul său „Lecturi primejdioase”: „Aşadar. Mai întâi. ei au datoria să le vorbească la rândul lor oamenilor. nu este vorba de o crimă. despre „culoare”. ci de un accident. n-a făcut-o însă cu premeditare. Un muncitor beat a strivit cu tractorul un alt muncitor. nu se ştie exact dacă Stepaniuc a fost martorul acestei tragedii. de a traduce în termeni accesibili date ştiinţifice şi tehnice. fapt confirmat de mai toate ziarele care au reflectat evenimentul.

167 . oamenii caută repere simple în noianul de contradicţii: Care sunt riscurile? Ce s-a întâmplat cu adevărat? Cum pot fi evitate în viitor asemenea cazuri? Cine sunt responsabilii? Perspectiva recomandată în abordările media ale subiectelor de criză pe planul limbajului este menţinerea unui echilibru între simplitate şi expertiză. Identificaţi o situaţie de criză. De exemplu. Formulaţi perspectiva comunicatorilor şi perspectiva jurnaliştilor asupra acesteia. însă efectele lor sunt resimţite cel mai mult pe plan local. dar cu veri şi toamne mai toride şi mai uscate. Prin analogie. o relatare media despre încălzirea globală devine mai valoroasă dacă menţionează. Chişinău: Vector. Moldova ar putea avea ierni ca în Anglia şi veri – ca în Grecia sau Spania”. Crizele alimentare. Internaţionalizare şi localizare Astăzi difuzarea informaţiei şi internaţionalizarea ei prin instrumente noi de comunicare şi. 2006. Vorbiţi despre probleme şi despre soluţii. prin Internet au devenit o realitate. citând experţi în domeniu. Ghid destinat beneficiarilor IREXCPP. Subiecte pentru discuţie De ce presa este atrasă mai ales de evenimente „nefericite”? Cum o criză poate fi transformată într-o oportunitate – contribuţia mass-media. Lecturi recomandate 1. că în viitor „Moldova se va confrunta cu ierni mai calde şi mai umede. Bazele relaţiilor cu mass-media. mai ales.În faţa informaţiilor primite. crizele de mediu sunt fenomene globale.

pdf (versiune în limba rusă). 3. 168 . 2003. Michael Regester. Igor Guzun. www. Vsevolod Ciornei. http://www. 2009. Managementul crizelor şi al situaţiilor de risc.unicef. Alexandru Canţâr. 6.H.Beck. Libaert.2. 2008. 2008. The Art of Managing Communication in a Crisis. Mass-media între valori şi pericole profesionale.pdf (versiune în limba engleză). Coman. Comunicare. UNICEF. Bucureşti: C.org/ceecis/UNICEF_manual_communication_rus sian. Chişinău: 2003. 4. Nicolae Pojoga. UNICEF Handbook.. THOMSON FOUNDATION. Thierry.unicef. Cristina. Comitetul pentru Libertatea Presei. 5. Iaşi: Polirom. Comunicarea de criză.ro. Comunicarea de criză: tehnici şi strategii.org/ceecis/UNICEF_Manual_ENGLISH_FINAL. Judy Larkin.

Tema 10 INTERVIUL Unsprezece sugestii pentru a realiza un interviu bun A intervieva un copil Trei argumente pentru a nu intervieva un copil Mai multe argumente pentru a intervieva un copil Cum cerem un interviu de la un copil? Cum vorbim copilului despre interviu? Cum realizăm un interviu? Discuţii individuale sau în grup? Reguli pentru un interviu Reacţiile psihologice ale copilului în timpul interviului Întrebările trebuie să fie clare „Orice interviu trebuie să-şi propună un scop clar şi un specific jurnalistic. 169 . fiind un mijloc de culegere al informaţiilor. În acest caz. Etimologia cuvântului interviu provine din limba engleză: interview. În jurnalism cuvântul interviu are două sensuri: metodă de obţinere a unor informaţii şi gen ziaristic. Spre deosebire de interviul propriuzis. întrevederea nu este făcută decât în vederea obţinerii de la o persoană chestionată informaţii. Aceste două sensuri se suprapun. El trebuie luat unui anumit interlocutor şi într-un anumit moment. rolurile participanţilor sunt complet diferite: „intervievatul reprezintă obiectul investigaţiei. relaţii despre problematica studiată. o modalitate de realizare a documentării. director BBC între 1987 şi 1992. un interviu trebuie să exploreze subiectul într-un mod inedit”. care se poate traduce şi cu întrevedere. Interviul este strâns legat de aproape toate genurile ziaristice. În mod normal. este de părere Michael Cherkland. iar ziaristul subiectul cercetării”.

convorbirea.Interviul ca gen ziaristic propriu-zis se constituie dintr-o serie de întrebări şi răspunsuri. Interviu trebuie să cuprindă următoarele etape: alegerea temei şi a interlocutorului. A intervieva un copil „A pune întrebări revelatoare. Rezultatul acestei întrevederi. pregătirea întrebărilor. Unsprezece sugestii pentru a realiza un interviu bun • • • • • • • • • • • Fiţi pregătit! Stabiliţi regulile de intervievare de la bun început! Fiţi punctuali! Daţi dovadă de spirit de observaţie. Iată de ce ei au nevoie de o atenţie specială şi de un tratament deosebit din partea reporterilor. documentare. Fiţi amabili! Ascultaţi cu atenţie. reliefând doar esenţialul din răspunsurile primite şi mergând direct la aspectele cele mai umane ale poveştii” – astfel punctează un scriitor celebru. Principiul director pentru 170 . este publicat în presă. realizare şi redactarea interviului. însă nu ezitaţi să interveniţi atunci când nu înţelegeţi ceva! Tăcerea e de aur! Stabiliţi contactul vizual! Înainte de a vă lua rămas-bun… Recitiţi îndată după intervievare notiţele pe care le-aţi făcut! În situaţiile de criză. difuzat la radio sau televiziune. reperele unui interviu reuşit. persoanele cele mai vulnerabile sunt copiii. provocată de ziarist. El este o întrevedere solicitată. fiţi perspicace! Arătaţi interes sincer pentru vorbele interlocutorului. Garcia Marquez.

Atunci când jurnalistul caută informaţii veridice. Dacă un copil care răspunde la întrebările jurnalistului trăieşte din nou momentele traumatizante şi suferă din această cauză. Iar principala provocare pentru un reporter în subiectele vizând copiii o reprezintă interviul cu un copil. Este vorba despre ceea ce se numeşte consimţământ informat. Iar acesta este un abuz. Există cel puţin trei argumente pentru a nu intervieva un copil: • Copilul retrăieşte o trauma psihică • Copilul ar putea fi hărţuit. promovat de UNICEF. Oare este vorba de o decizie conştientă. Atunci când un jurnalist îndeamnă copilul: „Spune ce s-a întâmplat?”. Nu este ilegal să intervievăm un copil sub 16 ani. a tutorelui sau a unui 171 . aceasta sună pentru copil ca un ordin al unui adult. atunci şi acţiunea reporterului poate fi calificată drept abuz. nici în cel public. atunci copilul ar putea fi urmărit de agresor şi supus altor acte de violenţă. matură a copilului de a răspunde la întrebări? Nu. nici în cadrul privat. copilul nu este singura sursă relevantă. În cazul în care subiectul dezvăluie identitatea copilului şi mărturiile lui pot fi privite ca acuzaţii. Trei argumente pentru a nu intervieva un copil A intervieva un copil supus violenţei sau aflat în altă situaţie de risc este un lucru delicat şi chiar riscant pentru noi. mai degrabă este vorba de un raport de putere dintre un adult şi un copil. La fel. a cărui stare de bine este afectată. Nu vom uita asta în munca noastră de reporteri. fără permisiunea părinţilor. dar de cele mai multe ori nu este etic. este în consonanţă cu „a nu dăuna”.interviurile cu copii. nu vom fotografia un copil. de abuzator • Copilul ar putea oferi informaţii inexacte. mai târziu.

Dacă violenţa se consumă undeva în spatele unor uşi închise. Mai multe argumente pentru a intervieva un copil Copilul are dreptul să spună ceea ce crede şi ce simte atunci când este vorba de persoana lui sau situaţiile care îl privesc. Vom intervieva copiii nu pentru a ne amuza că ei „spun lucruri trăsnite”. Şi interviul realizat de un jurnalist poate fi. a intervieva un copil supus violenţei înseamnă a face ca soarta lui invizibilă să fie cunoscută de public. este implicat într-un accident sau i se încalcă drepturile. şi nu în calitate de produs mediatic. educaţia. Potrivit Convenţiei privind Drepturile Copilului. jocul – afectează mai mult copiii decât adulţii. Există mai multe argumente pentru a intervieva copiii: • Cuvintele spuse de copii sunt credibile pentru public • Copiii povestesc lucruri proaspete şi interesante • Copiii oferă o perspectivă asupra realităţii diferită de cea a adulţilor • Unele subiecte – precum abuzul asupra copiilor. Şi vom folosi aceste poze dozat. Excepţie sunt situaţiile în care surprindem că acest copil este agresat. doar pentru a restabili demnitatea copilului. uneori. nu pentru a umple rubricile de „curiozităţi” şi „perle”.reprezentant legal. libertatea de exprimare a copilului trebuie să fie realizată doar în interesul lui superior şi fără a încălca drepturile altora. fără ca acest copil să fie recunoscut. Vom intervieva copiii pentru „a oferi voce celor neauziţi”. singura oportunitate pentru copil de a-şi face cunoscută istoria. drepturile lui. pentru a genera discuţii publice asupra unor fenomene îngrijorătoare sau periculoase. iată de ce ei trebuie să spună ce cred despre acestea 172 .

împreună cu adulţii responsabili de soarta lui.• Un interviu îi oferă copilului sentimentul propriei valori. sporindu-i încrederea în propriile forţe şi abilităţi. Vom folosi metode corecte. deschise şi simple pentru a obţine interviuri şi imagini. IMPORTANT: Ce vom facem pentru ca interviul să nu fie o experienţă traumatizantă pentru copil? • Vom cere permisiunea persoanei responsabile de copil (părinte. acestea trebuie să fie obţinute conştient şi cu acceptul copilului sau al unui adult 173 . Găsim pe altcineva din această comunitate care să ne vorbească. dacă retrăirea traumei îl face pe copil să sufere. Îi vom oferi timp să analizeze. Atunci când este posibil. Putem. Schimbăm perspectivele din care analizăm situaţia şi vom realiza subiectul! Puţine lucruri se compară cu sentimentul că ne-am descurcat ca un profesionist. Cum cerem un interviu de la un copil? Îi spunem de ce avem nevoie. deci. folosi aceste motive pentru a intervieva copiii în interesul drepturilor lor şi în interesul publicului. consecinţele cu care se va confrunta după ce discuţia va fi difuzată. Şi nu uităm să-i comunicăm pentru ce avem nevoie de acest interviu. nu ne descurajăm. Nu ne folosim de oameni! Dacă refuză. reuşind în acelaşi timp să protejăm copilul. tutore) • Vom intervieva copilul în prezenţa unui adult în care el are încredere • Vom urmări starea psihologică a copilului pe toată durata interviului • Vom renunţa la interviu.

Ne facem doar munca: onest şi profesionist. ce ar putea urma după interviu • Vorbim despre confidenţialitate • Niciodată nu vom încuraja fals (cu scop ascuns) un copil • Niciodată nu vom promite ceea ce nu vom fi în stare să-i oferim (de exemplu.responsabil. Cum vorbim copilului despre interviu? Mai întâi. nu suntem asistent social şi nu avem pregătire profesionistă pentru a consilia copilul. confidenţialitate totală sau să-i găsiţi un membru al familiei). Aceasta trebuie să includă: • Scopul interviului • Unde va fi difuzat. nu la sectorul de poliţie. vom adapta informaţia la vârsta copilului şi la nivelul lui de înţelegere. la ce post de radio sau televiziune • Despre ce vom vorbi • Care va fi rezultatul interviului. cu excepţia cazului în care aceasta este într-adevăr în interesul copilului. în ce ziar. Cum realizăm un interviu? Vom intervieva copilul în mediul lui obişnuit. Copilul trebuie să se simtă în siguranţă în timpul discuţiei. ajutor. speranţe deşarte! Nu este mandatul nostru să ajutăm direct. Sarcina jurnalistului este să relateze. Suntem siguri că vom avea timp pentru a urmări în continuare evoluţia situaţiei lui? Că ne putem implica pentru a-l ajuta moral şi material? Nu dăm speranţa că îi oferim dragoste. tutore sau asistent social. mai ales. părinţilor ori tutorilor copiilor pentru materialul referitor la copil. Nu vom plăti copiilor. susţinere morală. relaţii la problema lui. dar nu într-un spaţiu care are pentru el conotaţii negative şi nici într-un cadru formal: nu în cabinetul directorului de liceu. 174 . Vom evita să dăm bomboane şi.

Pentru aceasta putem afla cât mai multe informaţii înainte de interviu. 175 . dar nu trebuie neglijat niciodată chipul interlocutorului. Atunci când realizăm interviul. controlaţi de adulţi. pe dimensiunea umană: vom vorbi despre copil ca despre o fiinţă complexă. În timpul interviului. şi trebuie să facă ceea ce le spun maturii să facă. medicilor? Înainte de discuţie. care sunt bucuriile. lucrătorilor sociali. persoanele cu care îi place să comunice. de asemenea. De obicei. poliţiei. nu uităm de detalii. aflăm. Într-un interviu cu un copil vom ţine cont de: tradiţii. prejudecăţi. chiar dacă este un jurnalist cunoscut de toţi. dintr-o perspectivă pozitivă. scrie un laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. „Magnetofonul este foarte folositor pentru a-ţi aminti cuvintele. Din ce familie provine? Are familie? Ce mediu şcolar are? În ce relaţii se află cu semenii? Cum este privit de adulţi? Ce susţinere are din partea comunităţii. copiii sunt influenţaţi. activităţile preferate şi obiectele îndrăgite. profesorilor. Discuţii individuale sau în grup? Cu excepţia cazului în care discutăm despre experienţa proprie a copilului. care poate spune mult mai multe decât vocea lui. vom încerca să înţelegem circumstanţele în care a crescut copilul şi cum a evoluat viaţa lui. frustrările personale ale copilului şi relaţiile lui cu cei din jur. şi uneori tocmai contrazicând vorbele”. Ele vor da valoare şi culoare relatării. şi nervos vizavi de ceea ce doreşte reporterul de la el. ar fi mai bine să intervievăm copiii în grupuri mici.Vom face interviul cât mai scurt posibil. Astfel. Toate aceste detalii ne vor ajuta să axăm subiectul media pe lucrurile cu adevărat relevante. se încurajează reciproc şi interviul este mai mult o discuţie decât un interogatoriu. dorinţele lui. ei se pot simţi mai în siguranţă. iată de ce unii copii s-ar putea simţi înspăimântaţi de intervenţia unui adult străin.

nu ne vom grăbi să-l formulăm în locul copilului... Interviul trebuie întrerupt. Reacţiile psihologice ale copilului în timpul interviului • Copilul poate fi speriat şi poate refuza să acorde interviuri. • Retrăirea evenimentelor traumatizante în timpul interviului poate avea un impact negativ asupra stării psihologice a copilului.. Nu vom interpreta spusele copilului. Aici ne vor ajuta răbdarea şi interjecţiile: „A-a-a. • Vom încerca să înţelegem copilul. Doar îl ascultăm. Nu este treaba noastră să ajutăm direct. dar nu vom lua în nici un • • • • • • • fel atitudine. Vom respecta această alegere a copilului. Jurnalistul trebuie să fie conştient şi pregătit să răspundă la nevoia de siguranţă psihică a copilului în timpul interviului.. într-adevăr. Cercetările spun că astfel de întrebări sunt contraproductive şi pot face rău copilului... Vom respecta intimitatea şi viaţa privată a interlocutorilor. • Vom încerca să nu ne implicăm emoţional. IMPORTANT: Vom evita să adresăm copilului aflat în stare de risc întrebarea „Cum te simţi?”... Îi vom permite copilului „să conducă” interviul. dacă devine prea dureros din punct de vedere emoţional pentru copil... da. Vom aştepta răspunsul la întrebări. • Nu vom da speranţe deşarte. trebuie să fie greu.. în acelaşi timp. atunci când: 176 . Vom păstra contactul vizual – calm. înţeleg..” Vom fi atenţi şi respectuoşi.Reguli pentru un interviu • Înregistrăm totul şi. notăm reperele importante ale discuţiei. Doar vom relata şi vom solicita intervenţii...

• • • • • • copilul începe să plângă îşi frământă sau îi tremură mâinile îşi acoperă gura şi faţa cu palmele transpiră evită privirea în timpul discursului se joacă nervos cu obiecte mici. 177 . pot conduce la o situaţie în care copilul oferă răspunsuri false şi confirmă lucruri pe care intervievatorul doreşte să le obţină. Întrebările trebuie să fie clare Întrebările jurnalistului îl pot ajuta pe copil să-şi amintească pe parcurs mai multe informaţii decât a fost în stare să-şi amintească imediat. Iar profesioniştii în domeniu au propriul Ghid de audiere legală a copiilor victime/martori ai abuzului şi neglijării. Iată de ce deseori copiii care trebuie să depună mărturie pentru un proces sunt înregistraţi cu camera video şi nu sunt expuşi presiunii interogatoriului „pe viu” de către avocaţi sau procurori în timpul şedinţelor de judecată. să conducem copilul spre un răspuns aşteptat. iar jurnalistul nu trebuie să le influenţeze în nici un fel. Interviurile repetate. prin întrebările noastre putem influenţa copilul să dea informaţii. Răspunsurile copilului într-o discuţie pentru presă trebuie să fie înregistrate cu acurateţe. Sarcină practică Formulaţi cinci întrebări pentru şeful Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. O asemenea practică există deja şi în Republica Moldova şi este promovată de Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii. cu întrebări sugestive. De asemenea.

A guide for journalists and other. A handbook of Reuters Journalism – A Guide to Standards. Ce interes uman prezintă pentru oameni aceste întrebări? Cum trebuie să procedaţi ca să aveţi mai multe şanse să obţineţi răspunsuri? Realizaţi un joc de rol: un reporter intervievează un copil. 3. Secretele comunicării: cum să comunici cu oricine. Asociaţia Presei Independente.md/fileuri/Ghid_Mass_Media_Violenta_Copii. Motivaţi logica întrebărilor. King. 2004. Lecturi recomandate 1. Ghid de stil cu norme etice pentru jurnalişti.cnpac.org. Chişinău: Centrul Independent de Jurnalism. Centrul de Jurnalism Extrem. axate pe acelaşi subiect. Chişinău. VIOLENŢA ÎMPOTRIVA COPIILOR: CE ŞI CUM RELATĂM. 2. Manual de jurnalism. Larry. Discutaţi întrebările şi comportamentul jurnalistului. Grigoryan.pdf 178 . 2003. Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copil. Save the Children. 2007.pdf 5. UNICEF Moldova. oricând şi oriunde. 2009. Chişinău: Bons Offices. 6. Ghid de bune practici pentru mass-media.Adresaţi cinci întrebări Ministrului Sănătăţii al Republicii Moldova. 2006. http://www. Amaltea. 4. Style and Operations: http://www.reuterslink. INTERVIEWING CHILDREN.org/docs/reutershandbook. Mark.

Reportajul rece – eveniment previzibil. îi conferă autenticitate şi credibilitate”. Jean-Dominique Boucher vorbeşte de şase tipuri de reportaj: Reportajul cald – eveniment neprevăzut (accident. – eveniment prevăzut transmis în direct (declaraţia unui oficial. scrise de Gabriel Garcia Marquez: Reportajul – marea lecţie de jurnalism Informaţiile pot salva vieţi „Reportajul scris vizualizează informaţia.Tema 11 REPORTAJUL – VIZUALIZARE. CREDIBILITATE Cinci recomandări pentru realizarea unui reportaj Alegerea cuvintelor Începutul şi sfârşitul unui reportaj „Vasile. AUTENTICITATE. Reportajul de urmărire – stabileşte concluzii în urma unui eveniment produs recent (alegerile parlamentare). tu eşti Stamping out?” Două texte fundamentale pentru analiză. căderea unui meteorit). 179 . o festivitate). afirmă Jean-Dominique Boucher. În funcţie de actualitatea evenimentului. care preceda prin sine un alt eveniment previzibil (conferinţa de presă care anticipează un concert). de interes permanent (inflaţie). Reportajul atemporal – despre un subiect cunoscut. Reportajul magazin – tratează un fenomen care se desfăşoară într-un anumit mediu social (viata unei comunităţi). autorul cărţii „Reportajul scris”.

000 de măşti de unică folosinţă. 20 de probe într-o zi de la pacienţii cu suspecţie. ci şi vizualizează. diagnostic serologic. virusuri zoonotice emergente. Cea de a patra recomandare: Reportajul nu numai relatează. Recomandarea a cincea: Individualizaţi. potenţialul agresiv al virusului.Reportajul relocalizat – eveniment recent care implică elemente în relaţie cu un alt eveniment din trecut (protestul veteranilor de război). dioxină. super-virus. 60. la o anumită oră şi într-un loc anumit. vacă nebună. Toate aceste cuvinte decupate din presă pot contribui la creşterea 180 . se poate pune punct acestui şir. „Toma Ciorbă”. Cinci recomandări pentru realizarea unui reportaj Prima recomandare: Ziaristul trebuie să fie martor la eveniment. citând statistica gripei noi în Moldova către 22 decembrie 2009: 19 decedaţi. 2 425 confirmaţi. chiar dacă lista continuă. pneumonia atipică. gripă fatală. Alegerea cuvintelor Sânge contaminat. 2 575 negative. risc de contaminare şi deces. 5 378 suspecţi. Recomandarea a treia: Jurnalistul realizează reportajul îndată după consumarea evenimentului. nu generalizaţi. simptomatologie. epidemie de proporţii. carantină şi. letalitate. Cea de-a doua recomandare: Un reportaj relatează despre un eveniment care s-a produs într-o anumită zi. rata de mortalitate foarte înaltă.

În loc să calmeze. Alegerile în favoarea unui jurnalism profesionist. temerile. 181 . panică. de exemplu. una dintre principalele surse de venit. Ziarele pline de morţi şi tragedii. a scăzut cu 80 la sută. În asemenea situaţii de criză. alegerile în favoarea curajului şi responsabilităţii de a spune ce gândeşti şi de a gândi ce spui – iată adevărata putere a jurnalismului. De asemenea. aceste cuvinte şi imaginile pe care le conturează cuvintele acţionează ca amplificatori de îngrijorare. cât prin alegerile pe care le fac. „Au crescut literele cu care se scriu aceste cuvinte şi. datorită suprapunerii peste criza economică. frică. echilibrat. Şi ce rămâne din toate aceste cuvinte? Doar şocul. turismul spre Statele Unite s-a diminuat cu peste 50 la sută şi spre Canada. a fost distructiv. disperarea şi panica. spune despre acest fenomen Cristian Tudor Popescu. votat cel mai bun jurnalist în România patru ani la rând în 2005-2008. o unealtă a ziaristului care nu ştie să realizeze un subiect obiectiv şi relevant. cu peste 40 la sută. pentru economia mexicană. care au inspirat şi titluri literare. de relatările despre gripa de tip nou. jurnaliştii sunt puternici nu atât prin exercitarea forţei pe care o au asupra minţii oamenilor obişnuiţi şi asupra deciziilor responsabililor de politici. cauzată. recent. au devenit şi colorate”. Şi turismul european a avut de suferit. cu perspectivă umană. în care şi inversia este valabilă. dar o apreciere cantitativă este dificilă acum. precum „Moartea citeşte ziarul” (Mircea Dinescu) sau „Un cadavru umplut cu ziare” (C. Cu ajutorul unei presiuni a cuvintelor şi a termenilor. pentru că nu era suficient.sentimentului de nelinişte. senzaţia. panica de provenienţă mediatică poate avea efecte nefaste.T. Impactul panicii. Cu ce poate începe presa pentru a depăşi crizele? Să nu mai accentueze stările de nelinişte. Turismul mexican. în defavoarea jurnalismului care promovează senzaţionalismul.

adăugându-i autoritate. dramatism sau forţă. un cuprins şi un final. Este chiar adevărat ce spune un erou din „Întâlnire cu Joe Black”. Sunt diferenţa dintre textul unui reportaj şi opera unui scriitor de ficţiune. ştiaţi că…”? Reportajele de calitate au un început. Aşa cum un bucătar de top nu poate să gătească o mâncare extraordinară din materie primă de proastă calitate. Tony Harcup dezvăluie în „Journalism: Principles and Practice” câteva – dacă nu toate – dintre elementele pe care le conţin în general reportajele: • Fapte. • Declaraţii. interpretat de Brad Pitt. dezvăluie cum să pui un cuvânt lângă altul astfel încât acestea să fie citite până la punctul final. vine să-l ia pe proprietarul unui imperiu multi-media. până şi un jurnalist strălucitor are nevoie de ingredientele potrivite pentru a crea un reportaj satisfăcător. un film în care frumosul înger al morţii. înainte de a începe relatarea: • Care este cel mai uimitor fapt pe care l-aţi descoperit? • Care este cea mai bună şi cea mai puţin cunoscută întâmplare? • Care este cea mai neaşteptată declaraţie? • Care este cel mai surprinzător detaliu. eveniment? • Care este aspectul care conţine în cea mai mare măsură răspunsul la întrebarea: „Hei. Începutul şi sfârşitul unui reportaj Co-autoarea cărţii „Writing for Journalists”. astfel poate fi înţeles îndemnul de a răspunde la câteva întrebări cheie. William Parrish (Anthony Hopkins): „A oferi ştiri şi reportaje este nu doar un privilegiu. nu ajută oamenii cu nimic. 182 . „Începeţi cu începutul”. dar şi o responsabilitate”. Dau viaţă materialului. care încheie reportajul. Sally Adams.Popescu).

că e vorba de gripă”. a hotărât să testeze capacitatea Moldovei de confruntare cu virusul aviar. Acestea pot interesa. mi-a spus că pentru a face faţă focarului. Nu vorbim despre un focar adevărat. Concluzia. „Alinierea! Repede!” Ajuns la Roşcani. Ele ţin treaz cititorul. tu eşti Stamping out?” Gripă aviară în satul Roşcani din raionul Străşeni. am întrebat două femei care ieşeau din sat dacă ştiu că satul lor e în carantină. Eugeniu Voiniţchi. amuza.• Descrieri. „Am aflat şi noi prin alţii”. Autorii buni de reportaje mai degrabă arată decât • • • • spun. Ea răsplăteşte cititorul că a ajuns la sfârşit. „Vasile. să audă ce auzi tu şi să miroasă ce miroşi tu. Paul Hodorogea de la „Europa Liberă” a fost la Roşcani şi a transmis următorul reportaj. Coordonatorul proiectului „Controlul gripei aviare”. Dar v-ar părea rău să renunţaţi la găini?” „Nu. „Cum vă pare situaţia asta?” „Nu-i normală. de aceea concluzia nu trebuie să fie dezamăgitoare. că tot vor dăuna pentru noi”. Prezentarea opiniilor poate fi însoţită şi de analize. dar despre simularea unei situaţii excepţionale. Analize. Acesta e un lucru foarte serios”. „E o situaţie foarte rea. cu bani de la Banca Mondială. în sat au venit peste 100 de persoane echipate şi instruite: „Avem echipe de 183 . Opinii. Publicul are nevoie de detalii concrete nu de generalizări. Lasă-l pe cititor să vadă şi el ce vezi tu. informa sau chiar şoca. Acestea pot aparţine unor persoane relevante în acest subiect şi ajută la înţelegerea lucrurilor. Ministerul Agriculturii. În reportaje sunt prezente mai multe opinii decât în ştiri. Poveşti.

circulaţia liberă a persoanelor străine şi de a părăsi fără necesitate teritoriul. a venit cu echipament şi corturi pentru a asigura buna desfăşurare a lucrărilor: „Suntem accesibili pentru orice cetăţean ca să acordăm asistenţa primară care se impune în diverse situaţii scăpate de sub control”. a spus că. Vadim Grinco. în sat n-a fost permisă intrarea nici unui mijloc de transport. 26 noiembrie 2009 Fişierul audio poate fi ascultat la adresa http://www. Cine acesta-i la noi? Vasile. Edvins Olsevskis.html 184 . dacă ar fi fost vorba de un focar de gripă pandemică. Prima mea impresie este bună. de la situaţii excepţionale. pentru că orice persoană este posibil purtător de infecţie”.medici veterinari. „Europa Liberă”. medic sanitar de la direcţia raională a serviciului veterinar Străşeni. echipe de la medicina preventivă. ministerul finanţelor. medic veterinar. Cât a durat experimentul. Ei se ocupă cu dezinfecţia şi nimicirea păsărilor din focar”. pentru că panica ar fi fost mai mare: „Scopul principal al acestui exerciţiu este să vedem cât de bine sunt pregătite instituţiile si echipamentul pentru astfel de catastrofe. expert de la Banca Mondială. ar fi fost mai greu de lucrat. Pe Petru Rusanovschi. mi-a spus ce anume nu se poate face în caz de carantină: „Se interzice orice nuntă. cred organizarea tuturor ar fi durat mai mult”. cumătrie. Mihail Şaitan.org/content/article/1888138.europalibera. Chiar dacă ar fi vorba despre un caz real. tu eşti Stamping out? Da. şeful secţiei profilaxie MAI. mediului”. l-am prins chiar când oferea informaţii aşa-numitei grupe speciale: Stamping-out: „Grupa Stamping out.

lăsând în urmă o privelişte de cataclism. Ambulanţele şi maşinile poliţiei. Ne-am repezit toţi redactorii la posturile noastre de luptă să facem rost prin telefon. cu mâinile în buzunare. a măturat tot ce ieşea în cale. într-o după-amiază. au rămas imobilizate de vehiculele paralizate în mijlocul străzilor. care l-a ţinut într-o stare de diluviu universal. scrise de Gabriel Garcia Marquez Reportajul – marea lecţie de jurnalism „Gillermo Cano mi-a dat prima mare lecţie despre cum se scrie un reportaj. de datele fragmentare pe care ni le cerea Jose Salgar pentru a scrie pe bucăţi şi toţi împreună reportajul despre potopul secolului.Iată evenimentul zilei! A fost un ordin nerostit. când s-a dezlănţuit asupra oraşului o ploaie torenţială. canalizarea s-a stricat de tot. În toiul haosului. revărsate pe bulevardul Jimenez de Quesada de pe coasta dealurilor. îmbrâncindu-se pe clădirile inundate până n-a mai încăput nici un om. dar care s-a executat la moment. din cauza ruperii unui baraj din oraş. fiind de faţă redacţia în plen. de bolnavi şi de copii sufocaţi. 185 . Prin case. Gillermo Cano pare că se trezeşte dintr-un somn adânc. Dintr-o dată. timp de trei ceasuri fără oprire. redactorii de la ziar. Noi.Două texte fundamentale pentru analiză. A fost nevoie să fie evacuate cu forţa cartiere întregi. Automobilele de toate felurile şi transportul public au rămas paralizate acolo unde au fost surprinse de dezastru şi mii de trecători s-au refugiat. Trotuarele erau înţesate de bătrâni invalizi. priveam de la ferestrele mari tristul spectacol. se întoarce către redacţia siderată şi strigă: . În alte cartiere. Puhoiul apelor. chemate pentru cazuri de urgenţă. conductele se înfundaseră şi n-a fost de ajuns întregul efectiv de pompieri pentru a face faţă urgenţelor. fără ştim ce să facem. ca nişte copii pedepsiţi. surprinşi de potop în momentul închiderii ediţiei.

uneori imprudente. ameninţându-l. cel mai aglomerat din oraş. Camera lui. îl obligau. dar. şi-a dat seama că nu-i mai rămânea altă alternativă decât să evadeze. Gabriel G. Şi-a dat seama că era o casă închiriată. în sfârşit s-a oprit. „Living to Tell the Tale” – eng.. Încă de pe atunci. ediţia improvizată a ziarului El Spectador. Fotografii. probabil fără contract legal. era încăperea principală de la etajul întâi. pentru că proprietăreasa venea la începutul fiecărei luni să-şi ia chiria. îşi formase o idee aproximativă despre locul unde se găsea.cinci proprietari de bărci cu motor pentru pescuit au organizat la sfârşit de săptămână un campionat pe bulevardul Caracas. „A trăi pentru a-ţi povesti viaţa” („Vivir Para Contarla” – sp. înainte de a i se deschide uşa dinspre stradă. să păstreze tăcere deplină şi închideau radioul şi televizorul. 186 . Când. într-un cartier mare şi foarte populat din partea de vest a oraşului Bogota. Era singura persoană străină care avea acces acolo. developau clişeele în mare viteză. ale gardienilor şi cu ajutorul altor trucuri de gazetar. cu o fereastră acoperită ce dădea spre exterior. Marquez. care le preluam pentru ediţia specială. doar cu o oră întârziere. Jose Salgar ne repartiza aceste date culese la moment nouă. Urmărind cu atenţie discuţiile. gardienii îl legau pe Pacho cu lanţuri de pat. 2008. Gillermo Cano a scris sinteza magistrală a celei mai dramatice ploi torenţiale care s-a abătut asupra oraşului. cu apa încă şiroind pe impermeabile. Cu puţin înainte de cinci. Informaţiile pot salva vieţi Când Pacho Santos a văzut la televizor înmormântarea Dianei şi deshumarea Marinei Montoya.). a circulat ca în fiecare zi. redactorilor. improvizată din mers. ajunsese la concluzia că se află într-o casă amplasată pe colţ.

Ziarele le cumpărau. mai mult ca sigur. nu se mai îndoia că se afla în preajma unei fabrici a cărei sirenă suna de câteva ori pe zi. de la un magazin mare. aerisirea se făcea cu ajutorul unei ferestre prin care se zărea o frântură de cer. Cu aceste informaţii şi datorită multor altor frânturi puse cap la cap. deşi. atelierul unui cizmar şi două staţii de autobuz. era sigur că în apropiere se găsea o şcoală. organizaţi în echipe de câte doi. Erau doar patru. mai înainte. în orice caz. venind de le o brutărie. Odată. vopsite în roşu. la nici o sută de metri de casă. de vizavi. probabil. îl trezea mirosul de pâine albă abia scoasă din cuptor. un service. când a avut chef să mănânce pizza. nu reuşise să descopere unde dădea. un birt. Nu-şi ţineau armele la vedere. două cârciumi. Până atunci. avea ordin să intre mai întâi la el în cameră şi să-l doboare cu 187 . dormeau gardienii care nu erau de serviciu. Noaptea. de unde a dedus că. era pregătită şi vândută într-o prăvălie din acelaşi cvartal. care se schimbau la fiecare şase ore. pentru că se găseau acolo chiar şi reviste Time şi Newsweek. Doar unul dormea pe jos. În camera vecină. lângă patul matrimonial. Aşezată atât de sus. încă aburindă.Constatase că fereastra blocată din cameră dădea spre grădina din faţa casei şi că exista o ieşire la capătul coridorului îngust unde se afla baia. în jur. încât cu greu puteai ajunge până acolo. Unul dintre paznici îi spusese că. dar destul de mare pentru a se strecura prin ea. La baie. i-a fost adusă în mai puţin de cinci minute. în cazul unui atac al poliţiei. se aflau o farmacie. a încercat să reconstituie. tabloul căilor de evadare. Socotind după lecţiile repetate zilnic în cor sau după larma din recreaţii. Trăgându-i de limbă cu întrebări insidioase. Oricum. trebuia să ceară să fie scos din lanţuri. împărţită într-un fel de cabine din metal. fără să fie supravegheat. deşi le purtau mereu asupra lor. pe care o putea folosi oricând dorea. ca într-un puzzle. a reuşit să afle de la gardieni că.

în 1990. marcat de ascensiunea traficanţilor de droguri. Sarcină practică Realizarea unui reportaj. Marquez. Garcia Marquez transformă un reportaj într-un roman-cronică dinamic şi documentat. 2007. Aici este nevoie de o idee potrivită la un moment potrivit. De când aflase acest lucru. Cum stabiliţi contactele? Ce prezentare şi ce ilustraţii alegeţi pentru reportaj? În ce măsură acest reportaj: • Arată oamenii în acţiune? 188 . Cu măiestria sa narativă inconfundabilă. în „Ştiri despre o răpire”. altul în inimă şi altul în ficat. „Ştiri despre o răpire” („Noticia de un secuestro”). Şahul – pe care învăţase să-l joace cu un talent remarcabil de la un gardian – devenise pentru el un nou mod de a măsura timpul. Faptele au loc într-un climat de puternice tensiuni sociale. un mare expert în telenovele. Gabriel Garcia Marquez abordează. l-a iniţiat în viciul de a le urmări fără a se sinchisi dacă erau bune sau proaste. în octombrie. istoria actuală a Columbiei. Formulaţi o propunere de reportaj. relatând sechestrarea. Argumentaţi-o în trei propoziţii. care reflectă contradicţiile unei societăţi distruse de cel mai dăunător drog: puterea oferită de banii prea uşor obţinuţi. a zece jurnalişti din ordinul lui Pablo Escobar. Era singura armă pe care o avea la îndemână. Un alt paznic. Tot secretul era să nu se preocupe prea mult de episodul de azi şi să-şi imagineze surprizele din episodul de mâine…” Gabriel G. pusese deoparte o sticlă de un litru. pe care se gândea să o folosească în chip de bâtă. de serviciu.trei focuri trase aproape: unul în cap. şeful cartelului de la Medellin.

McDowell. 4. formulate de profesorul emerit Melvin Mencher de la Şcoala de Jurnalism a Universităţii Columbia. 2009 5. 7.thenewsmanual. 3. Style and Operations: http://www. Presa scrisă: o introducere critică.pdf 2. Keeble.org/docs/reutershandbook. Ian. Mark. Tehnici fundamentale de redactare.• Lasă oamenii să vorbească? • Este scris cu cuvinte puţine. atunci când scrieţi şi recitiţi un reportaj. Chişinău: Centrul Independent de Jurnalism. nu veţi greşi foarte mult.pdf. The Reuters Handbook for Journalists. Centrul de Jurnalism Extrem. Focal Press. Volumul II. 2007. Reuters Foundation Reporters Handbook. Coordonator: Mihai Coman. 2001.org/docs/reportershandbook. Manual de jurnalism. Grigoryan. dar cu multă acţiune şi dialoguri? • Este dinamic? Dacă aveţi în faţa ochilor aceste sugestii. 2006: http://www. UNDP. 189 . Lecturi recomandate 1.reuterslink. A handbook of Reuters Journalism – A Guide to Standards.reuterslink. Volume 1: Basic Techniques. Reuters Foundation. Polirom. Volume 2: Advanced Reporting: http://www. Polirom. The News Manual Online. Richard (coordonator).net/ 6. Manual de jurnalism. 1992.

Şi. oamenii din media pentru diverse situaţii de criză.Tema 12 ILUSTRAREA CRIZELOR ÎN MASS-MEDIA Fotografiile şi imaginile insuflă viaţă chiar subiectelor morbide. de la „Sunday Times”. deseori. relevanţă şi profunzimea sensului. fotografia trebuie respinsă. material didactic pentru analize şi discuţii şi soluţiile pe care le-au găsit. în care se află. într-un anumit context. dacă una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită. 190 . fără a afecta stările lor delicate. consideră că există trei condiţii pentru a verifica dacă o fotografie poate fi publicată: dinamism. în acelaşi timp. Imaginile şi textele prezentate în continuare sunt. Marea complicaţie a alegerii fotografiilor şi imaginilor pentru subiectele media ce abordează situaţiile de criză este prezentarea oamenilor (amprenta umană a evenimentului). Harry Evans.

„Vânătorii gripei”: coperta revistei „Time”. ediţia din 23 februarie 1998. 191 .

„Cum să salvăm Pământul”: coperta revistei „Time”. ediţia din 26 aprilie 2000. 192 .

193 . începând cu semnalarea primului caz de SARS în China. provocată de Sindromul Respirator Acut Sever (SARS). cronologia evenimentelor cheie ale crizei. la 7 iulie 2004.BBC News prezintă. la 16 noiembrie 2002.

Peste 330 de copii şi adulţi au fost ucişi după ce un comando cecen a luat ostatici într-o şcoală din apropiere de Vladikavkaz. Imagine: Alexander Korolkov / AFP-Getty Images 194 . 2000-2010 – Un deceniu în imagini. în Rusia. iar forţele militare ruse au luat cu asalt şcoala”.„NEWSWEEK”. Septembrie 2004. „În căutarea rudelor printre victimele luării de ostatici la Beslan.

la 26 decembrie 2004.„NEWSWEEK”. „O femeie din sudul Indiei îşi plânge ruda (stânga). Imagine: Arko Datta / Reuters-Landov 195 . Decembrie 2004. care şi-a pierdut viaţa într-un tsunami devastator. 2000-2010 – Un deceniu în imagini. soldat cu aproape 230 000 de victime”.

duminică în bisericile din judeţ preoţii au sfătuit enoriaşii – foarte puţini prezenţi la slujba religioasă din cauza întârzierii executării lucrărilor din câmp – cum să prevină îmbolnăvirile din propriile gospodarii (…) „România Liberă”. semn că păsările fie că nu au fost vaccinate – chiar dacă există un program strategic susţinut financiar de către stat – fie operaţiunea s-a făcut fără respectarea normelor sanitar-veterinare. Surprinzător. poliţiştilor de frontieră şi preoţilor. în principal decesul datorându-se pestei aviare şi al holerei. într-o astfel de situaţie de alertă.a pasat răspunderea.. DSV Mehedinţi. 12 octombrie 2005 196 .PREOŢII ŞI POLIŢIŞTII PÂNDESC GRIPA AVIARĂ Moartea unui însemnat număr de păsări în ultimele săptămâni în satele din judeţul Mehedinţi a creat de câteva zile spaimă în rândul oamenilor locului la gândul că ele ar fi putut fi răpuse de către gripa aviară. Cu toate că analizele primare efectuate de către laboratorul judeţean de specialitate au indicat alte cauze. Potrivit indicaţiilor private de la Episcopia Severinului şi a Strehaiei.. instituţia din teritoriu abilitată pentru prevenirea şi tratarea bolilor la animale şi păsări. în primul rând a celor cu caracter epizootic şi în cadrul lor a zoonozelor – adică a acelora care se transmit la om .

2005: „Gripa aviară revine” – Rovnoye. iar alte 25 000 de păsări din gospodării au fost prinse şi sacrificate”. situată la aproximativ 800 km sud de Kiev.„TIME”. Ucraina. După ce virusul gripei aviare a fost ţinut sub control timp de doi ani. un nou focar de H5N1 a fost înregistrat în Ucraina. 197 . „Păsările domestice sunt sacrificate în apropierea localităţii Rovnoye din peninsula Crimeea. după ce 153 de păsări au murit brusc la o fermă privată.

2000-2010 – Un deceniu în fotografii. 198 . 17 ianuarie 2009: „Criza gazelor va fi discutată astăzi într-un summit la Moscova”. Septembrie 2008. Imagine: Jeremy Selwyn / Evening Standard-ZUMA Press. primul pas al crizei economice mondiale”. Info-Prim Neo.„NEWSWEEK”. la 15 septembrie. „Un proaspăt şomer de la Lehman Brothers la oficiul londonez al băncii la anunţul falimentului. Imaginea colapsului economic din 2008.

199 . Dependenţă Gazprom exportă prin Ucraina 20% din gazul consumat de Uniunea Europeană”. 11 ianuarie 2009: „Criza gazelor la final.AFP.

„YOU KNOW. „You know.bird flu. probabil. termen al cărui corespondent în limba engleză nu l-a nimerit. pe care a confundat-o cu gripa aviară. la Palatul Victoria. pe noul director general al Nokia România. but you know.r. It comes.. you not choose. Premierul l-a întrebat pe invitatul său dacă postul din România reprezintă o provocare. ieri. Boc a continuat: „Yes. Pe acelaşi ton amuzat. Şi este mai aproape de casă”. Discuţia celor doi a fost înregistrată şi postată chiar pe site-ul Guvernului… „You know. la gripa porcină (swine flu-n. Risto Meskus. aviara gripa. este o provocare. a continuat el. Replica lui Meskus: „Sunt foarte sănătos!” Dar şeful Executivului nu a vrut să se oprească aici. aviara gripa” „Evenimentul Zilei”.). „Da.” Emil Boc se referea. it goes”. 22 mai 2009 200 . AVIARA GRIPA” Prim-ministrul l-a primit.. dar foarte sigur pe el. a glumit oficialul Nokia.

pentru „Der Spiegel”: „O industrie întreagă aşteaptă o pandemie”. Der Spiegel. 201 .Epidemiologul Tom Jefferson. 21 iulie 2009.

în timp ce autorităţile încercau să ţină sub control virusul. a creat haos pe aeroporturile internaţionale. în aprilie 2009. 202 .Galerie foto „Der Spiegel”: Răspunsul global la pandemia de gripă porcină 21 iulie 2009 „Der Spiegel”: Apariţia focarului de gripă porcină în Mexic.

„Der Spiegel”: „Industria de turism a Mexicului a intrat în criză. după ce vizitatorii şi-au anulat călătoriile. 203 . iar plajele au devenit goale”.

după anunţul oficial al primelor decese în ţară”. 204 .„Der Spiegel”: „Sărut pe timp de criză – mexicanii au început să adopte măsuri de precauţie împotriva virusului mortal. „Der Spiegel”/AFP: „Măştile de protecţie au devenit un lucru obişnuit”.

elevii au început să meargă la şcoală cu măşti de protecţie”. 205 .„Der Spiegel”/AP: „După conformarea primelor cazuri de gripă la Tokio. în mai 2009.

„Der Spiegel”/AP: „Se consideră că gripa de tip nou este cauzată de virusul H1N1 – aceeaşi tulpină care a provocat marea pandemie din 1918-1919”. 206 .

207 .„Der Spiegel”/AP: „Experţii consideră că astăzi pandemia gripei de tip nou poate avea consecinţe mult mai devastatoare decât ceea ce s-a întâmplat înainte (al Doilea Război Mondial)”.

care includ. nişte măsuri simple: „Copiii trebuie învăţaţi să-şi spele mâinile. Cei care coboară din avion şi nu-şi spală mâinile. 208 . acasă şi la şcoală… iar fiecare aeroport trebuie să instaleze câteva sute de dispozitive de spălat. de fapt. trebuie opriţi de către poliţia de frontieră”. cu regularitate.„Der Spiegel”/AP: „Vorbind despre viitorul pandemiei. epidemiologul Tom Jefferson formulează câteva soluţii.

7 septembrie 2009 209 .„Timpul”. 2 septembrie 2009 „Pandemia de gripă A în lume” / Pandemia de Gripe A en el mundo Grafică de Guadalupe Cruz „El Pais”.

Spania.„Începutul crizei: o alergare de cai” / La salida de la crisis: una carrera de caballos Previziuni asupra ritmurilor de relansare economică în opt ţări: China. Marea Britanie. Grafică de GUADALUPE CRUZ. Statele Unite. ALVARO ROMERO „El Pais”. 1 decembrie 2009 210 . Japonia. Germania şi Italia. Franţa.

„Gripa se extinde”. 3 noiembrie 2009 211 . Jurnal de Chişinău.

„Virusul ucigaş”. 6 noiembrie 2009 212 . Jurnal de Chişinău.

1 decembrie 2009: „O nouă criză a gazelor depinde de alegerile prezidenţiale din Ucraina”. 213 .„Adevărul”.

Fişierul audio poate fi ascultat la adresa http://www.europalibera.„Europa Liberă”.html 214 . 1 decembrie 2009: „Criza colegiilor cu profil pedagogic”.org/content/article/1892627.

lucrătorii Serviciului vamal. instituţiilor medico-sanitare din republică pentru a începe vaccinarea populaţiei. prin propriul exemplu. Serviciului de grăniceri. donat Republicii Moldova de Guvernul României. structurilor de forţă. urmărind să îndemne populaţia. femeile gravide. să se vaccineze spre a se proteja de gripa de tip nou. 215 .VACCINAREA ÎMPOTRIVA GRIPEI A(H1N1) Chişinău. 14 decembrie 2009 — Primul lot de 150 mii de doze de vaccin contra gripei A(H1N1). pedagogii. domnul Vladimir Hotineanu. va fi distribuit în această săptămână. a fost prima persoană care s-a vaccinat contra gripei pandemice. Ministrul Sănătăţii. Lotul de vaccin va fi utilizat pentru vaccinarea grupurilor cu risc sporit de infectare: lucrătorii medicali.

24 decembrie 2009 216 . În cel mai apropiat timp Republica Moldova urmează să primească alte 350 mii de doze de vaccin contra gripei pandemice.Lotul de vaccin a fost recepţionat de Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic medicină preventivă sâmbătă. Populaţia va beneficia de vaccinare gratuit.comunicate. 12 decembrie.md/ „Lecturi de iarnă cu ministrul vaccinat”. „Ziarul de Gardă”. Serviciul de Presă al Ministerului Sănătăţii http://www. donate de Guvernul României. adresându-se la medicul de familie. Vaccinurile au fost supuse procedurii de verificare a calităţii şi au fost înregistrate la Agenţia medicamentului.

ils se situaient dans des fourchettes beaucoup plus hautes. sur les onze premiers mois. Une hécatombe due notamment au AP/Bullit Marquez Vendredi 9 octobre. Car un des principaux enseignements de la nouvelle étude est la confirmation de l'étroite corrélation entre risques naturels et changement climatique : 91 % des désastres de 2009 et 79 % des victimes lui sont directement imputables. prévient Margareta 217 . Ils marquent en effet une très forte baisse par rapport aux années antérieures.12. 245 sinistres ont touché 58 millions de personnes et fait 8 900 morts. des catastrophes moins meurtrières LE MONDE | 25. portant à plus de 540 le nombre de morts dans les intempéries qui ont frappé l'archipel depuis deux semaines. 48 millions de personnes en ont souffert.09 | Février : des incendies font plus de 200 morts dans l'Etat australien de Victoria. en 2008. Ces chiffres constituent.. paradoxalement. cette année. avec par exemple. en Italie. Depuis le début de la décennie.„LE MONDE”: „În 2009. "Les catastrophes climatiques restent en tête de liste et elles continueront à affecter davantage de personnes dans le futur". Avril : plus de 300 personnes périssent dans le séisme de l'Aquila. Tempêtes et inondations constituent les risques majeurs. un organisme belge travaillant pour l'Organisation mondiale de la santé (OMS). dezastre cu mai puţine decese” 25 decembrie 2009 En 2009. 216 millions de personnes affectées et 235 000 morts. notamment en Asie où. En 2009. un total de 349 cataclysmes. en Indonésie. Septembre : au moins 700 personnes sont tuées par un tremblement de terre sur l'île de Sumatra. Octobre : le typhon Parma fauche près de 300 personnes aux Philippines. une bonne nouvelle. au moins 181 personnes ont été tuées dans une série de glissements de terrain provoqués par des pluies diluviennes dans le nord des Philippines. selon un premier bilan établi par le Centre de recherche en épidémiologie des sinistres (CRED).

menace ainsi de famine plusieurs dizaines de millions d'habitants. En 2004. De fait. En outre. avec la hausse des températures. Un rapport publié au printemps par le Forum humanitaire mondial. La sécheresse qui sévit depuis plusieurs années dans la Corne de l'Afrique. de 3.séisme du Sichuan. est supérieure de 80 % aux prévisions. sécheresses de l'autre. directrice du CRED.4 millimètres par an au cours des quinze dernières années. une accentuation des phénomènes extrêmes : précipitations et inondations d'un côté. souligne Debarati Guha-Sapir. évaluait à plus de 300 millions le nombre de personnes frappées chaque année par des catastrophes et par le réchauffement. le 26 décembre. 218 . avait fait à lui seul environ 220 000 morts. les récentes observations satellitaires indiquent que l'élévation moyenne du niveau des mers. le tsunami dont on s'apprête à commémorer le cinquième anniversaire. en Chine (près de 90 000 victimes). Le réchauffement devrait aussi se traduire par des cyclones plus violents. et au passage du cyclone Nargis en Birmanie (plus de 20 000 morts et un million de sinistrés). en Somalie ou en Ethiopie. Wahlström. les modèles du Groupe ntergouvernemental d'experts sur l'évolution du climat (GIEC) prévoient. dont les effets se manifestent sur le long terme. prenant en compte la malnutrition et les maladies. Toutefois. ces statistiques „sousestiment” l'impact des sécheresses. au Kenya. représentante des Nations unies pour la stratégie internationale de réduction des risques.

tout en ne déplorant que sept morts. qui met en avant la nécessité "de systèmes d'alerte précoce. responsable des programmes d'exploration de la Terre au 219 "Il existe des moyens éprouvés pour éviter les morts et réduire les dommages".Il n'y a pourtant pas de fatalité. "alors que le nombre de sinistres a considérablement augmenté. Toutefois. même en face d'aléas naturels. cinq ans après le tsunami du 26 décembre . la plupart des pays en développement – qui sont aussi les plus exposés – ne disposent pas des infrastructures techniques nécessaires. indique Pascale Ultré-Guérard. sauvent des vies". la prévision et l'alerte. permettent de mieux prévoir les événements extrêmes". qui combinent les paramètres atmosphériques et océaniques. Dans ce domaine. note-t-il. en 2008. associés à des réponses efficaces aux situations d'urgence sur le terrain. directeur du programme pour le développement des Nations Unies. Les systèmes d'alerte aux cyclones ont ainsi fait la preuve de leur efficacité à Cuba qui. insiste Olav Kjorven. les nouvelles générations de satellites. "Pour les catastrophes liées à des phénomènes météorologiques. c'est-à-dire les cyclones et les tempêtes. "Les progrès dans la surveillance. Prochain article : au SriLanka. Au cours du demi-siècle écoulé. les pertes en vies humaines ont été divisées par dix". l'observation satellitaire joue un rôle crucial. observe Michel Jarraud. de normes de construction adaptées et de plans gouvernementaux de réponse aux situations de crise". secrétaire général de l'Organisation météorologique mondiale (OMM). a essuyé cinq ouragans successifs.

2004. dont les éventuels signaux précurseurs sont mal connus.séismes et tsunamis -. ajoute la chercheuse. les satellites sont encore de peu de secours. pour les sinistres d'origine géologique .Centre national d'études spatiales (CNES). La détection d'anomalies de température à la surface des océans permet ainsi d'anticiper la formation d'un cyclone. la prévention s'organise autour des systèmes d'alerte et de la restauration des écosystèmes littoraux. Les dispositifs d'alerte aux tsunamis reposent plutôt sur des stations sismographiques et des bouées équipées de GPS. En revanche. Pierre Le Hir 220 .

25 decembrie 2009 221 . Flux.„Criza ca oportunitate”.

„Bebeluşii crizei devin scut anticoncedieri”. ediţia de Arad. 1 decembrie 2009 222 . „Adevărul de Seară”.

pentru a ajuta la prevenirea gripei de tip nou”. instalat pe Aeroportul Incheon din Seul. 223 . semnalează temperaturile înalte ale pasagerilor.„Time” – Anul 2009 în imagini: „SCANAREA FANTOMELOR – Un scanner termal.

Criza de identitate: Can I hide my identity can I play a role – tablou de Tanni Koens. 224 .

225 . Ceea ce trebuie însă trebuie să rămână oricum este sentimentul unei munci bine făcute. Manualul de jurnalism în situaţii de criză poate fi o contribuţie la consolidarea acestui sentiment.POSTFAŢĂ În viaţă. crizele vin şi pleacă. deci şi în jurnalism.

mai ales. Etica mass-media. 2005. Comitetul pentru Libertatea Presei. 2006. Chişinău: CIJ. Bouzon. Vsevolod. Media. 2006. 2000. Coman. Despre jurnalişti aşa cum sunt. Ghid de bune practici în domeniul jurnalismului pentru dezvoltare umană. 2009. Clifford G. Grigoryan. Ana. II). Claude-Jean. Michel. Comunicarea de criză. 12. Chişinău: Vector. Iaşi: Polirom. 6. 2007. Chişinău: CCRE. 15. 11. Manual de jurnalism (vol . Viorel. 4. Christians. 1998. Barus. Jurnalistul între datorie şi conflict. Manual de jurnalism. Fackler. Omul. Chişinău: Vector.). Guzun. Iaşi: Polirom. Bazele relaţiilor cu mass-media. 9. Mark. Ghid destinat beneficiarilor IREXCPP. Mark. Abordare psihologică clinică. Iaşi: Iaşi. Chişinău: Bons Offices. Coman. Collegium.. Bertrand. CIJ. Bucureşti: Tritonic. Centrul de Jurnalism Extrem. Guzun. Pasat. Ciornei. Iaşi: Polirom. 3. 16. Studii de caz. Chişinău. Toleranţa politică şi etnică din perspectiva mediatică. Conflictologie apicată pentru jurnalişti. 2006. 2001. Asociaţia Presei Independente. Mihai. Igor. Chişinău: USM. 8. Iaşi: Polirom. Kim B.. Media. Kathy B.. 2005. Chişinău: CCRE Presa. Deontologia mijloacelor de comunicare. 2001. Arlette. Bazele relaţiilor cu mass-media. 14. 2007. Mckee. 10. Mihai. 5. 13. UNICEF.. Rotzoll. Iaşi: Polirom. Cibotaru. Comunicarea în situaţii de criză. Cristina. Criye. Ghid destinat beneficiarilor IREXCPP. Mass-media şi oficialităţile: între legături primejdioase şi normalitate. 2006. 2001. Ghid de stil cu norme etice pentru jurnalişti. Coman. 2. 226 .BIBLIOGRAFIE 1.I). Manual de jurnalism (vol. Collegium. Chişinău: Centrul Independent de Jurnalism. 7. 2003. 2009. Mihai (coord.

Jurnalistul universal. Education. 26. Inserţie în social – obiectiv primordial al massmedia.a.). David. Ghid practic pentru presa scrisă. A guide for journalists and other. (coord. Secretele comunicării: cum să comunici cu oricine. Malcolm F.H. 2004. Larkin. Chişinău. Violenţa împotriva copiilor: ce şi cum relatăm. aprilie-mai. Bucureşti: All Educational. nr. 1999. Metropol. 22. Georgeta. Manual pentru ziariştii din Europa Centrală şi de Est. 7 c. 23. 2008. Hartley. Ghid de bune practici pentru mass-media. Judy. International Center for Journalists. 2008. Comunicarea de criză. Chişinău: CEP USM. Georgeta. Chişinău. Asociaţia Ziariştilor Români.8 c. Libaert. 1992. Georgeta. Miruna. 2005. Editura Comunicare. John. Regester. Runcan. 2000.17. CEP USM. Borin. Chişinău: FJŞC. World Press Freedom Commitee. Tuller. UNICEF Moldova. 30. Interviewing Children. Health and Other Social Issues. Ziauddin. 1 (11). 2004. Managementul crizelor şi al situaţiilor de risc. // Studia Universitatis. 1998. Sardan. 29. 25. David. 2003. Responsabilitatea socială a jurnalistului: valori şi atitudini. 20.. nr. Stepanov. Câte ceva despre mass-media. Iaşi: Polirom. Stepanov. 2004. 2001. Responsabilitatea socială a jurnalistului TV în societatea de tranziţie. Iaşi: Polirom. 25. Bucureşti: Curtea Veche Publishing. 2006.ro. Stepanov. 28. Bucureşti: Editura C. Discursul ştirilor. 165-167. Randall. 4-5. 21. 27. Intrtoducere în etica şi legislaţia presei. oricând şi oriunde. 0. Analele ştiinţifice ale USM.a. 1998. 31. Beck. Van Loon. Cadrul legislativ al presei din Republica Moldova. Georgeta. King. 24. Stepanov. Amaltea. Bucureşti: Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă. Larry. Save the Children. 18. pp. Making news personal: Covering Human Rights. //Panoramic TV. Mallete. Cultivating Sources. Michael. 0. 19. Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copil. 2003. 227 . Thierry. p.

Лазутина. Style and Operations. Москва. 36.ro/sfera/133/art02-pavel. В.. 2008. В. Ратинов. 35. www.unicef. Style and Operations: http://www.html 40. versiune integrală disponibilă on-line http://www. Москва. В. Профессиональная этика журналистики.org/docs/reutershandbook.pdf 39.org/ceecis/UNICEF manual communication russian. Preliminarii epistemologice la teoria crizei.pdf (versiune în limba engleză). Кроз.sferapoliticii.org/docs/reutershandbook. М.unicef. Ратинова. 2002. А. Н. A handbook of Reuters Journalism – A Guide to Standards. Sfera Politicii. 133. Тищков В. The Art of Managing Communication in a Crisis. 2000.pdf (versiune în limba rusă). A handbook of Reuters Journalism – A Guide to Standards. 33. Этичность и толерантность в средствах массовой информации.cnpac. Москва: ИЭА РАН.reuterslink. 2005.org/ceecis/UNICEF Manual ENGLIS FINAL. 2000. Основы творческой деятельности журналиста.reuterslink.md/fileuri/Ghid_Mass_Media_Violenta_Copii. Р. UNICEF Handbook. nr. THOMSON FOUNDATION.pdf 38. А. http://www. Г. Лазутина Г. Ответственность за разжигание вражды и ненависти: психолого-правовая характеристика. http://www. 228 . В. Aspecte ale crizei. Малькова.org. http://www. 34. Dan. UNICEF.32. Москва: Юрлитинформ. А. К. Pavel.pdf 37.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful