You are on page 1of 1

cum am scapat de lustratie

Alina Mungiu Pippidi

AI o tara in care doua treimi din locuitori cred ca doctrina comunista a fost o idee buna
aplicata gresit, Ceausescu avea o stofa de lider de care am avea si azi nevoie, sute de mii
de oameni stau in case confiscate de la fostii proprietari. Membrii Academiei sint selectati
pornind de la nucleul din 1989, in care puteai figura doar ca membru PCR, demnitarii
prefera mai toti sa stea in casele regiei de protocol comuniste, eventual cumpa- rate la pret
preferential. Parlamentul, desi era singura institutie cu o firava istorie democratica si cu o
frumoasa cladire veche, se muta la veceuri de marmura, plasate la doi kilometri unul fata
de altul, si jilturi din decoruri de filme de Sergiu Nicolaescu. |n cazul acesta, ai vreo trei
solutii: unu, sa te dai pe brazda, sa admiti ca nu se poate sa fi fost asa de rau comunismul
daca atitia democrati scot si azi un profit bunicel de pe urma sa, iar atitia oameni de rind
si-l amintesc cu nostalgie, si sa iti corectezi vederile radicale, zicind mersi ca nu e mai rau,
ca desi atitia tinjesc duua comunism, totusi nimeni, stim din aceleasi sondaje, nu il vrea
inapoi. Doi, cum face tinara generatie, poti lasa balta tarisoara si sa iti cauti un loc intr-o
alta tara, unde cei care conduc stau in casele lor proprii, nu vile RAAPS, iar vilele lor nu sint
mai mari sau mai fatoase decit o casa a unui cetatean obisnuit. |n sfirsit, a treia cale este
sa incaleci si sa pornesti duua morile de vint, adica sa incerci decomunizarea pe cale
legislativa a societatii romånesti, sa dai o lege prin care cele doua treimi sa afle ca percep
prost comunismul, corpului majoritar al Academiei sa i se aduca la cunostinta ca nu sint
savanti, ci complici la o crima, chiriasilor ramasi in strada ca acolo e locul lor legitim, si asa
mai departe.

Cu multa buna intentie si donchisotism pe masura, societatea noastra civila a ales a treia
cale, ajutata si de oameni politici care imbratiseaza toate cauzele populare, fie ca sint bune
sau proaste. Si asa am ajuns sa avem in Parlament un proiect al legii lustratiei care face
doua lucruri: 1. se imbarca intr-o aventura neconstitutionala, discutind cine poate fi ales si
cine nu, cind e clar ca dreptul de a fi ales prin Constitutia noastra nu poate fi limitat; 2.
umple de ridicol ideea insasi a justitiei anticomuniste, insirind printre criminalii eventuali si
pe directorii adjuncti de banci, pe comandantii de nave sau schimbatorii de valuta. Nefiind
membru in respectiva comisie parlamentara, nu am putut sa plasez si vreo citeva alte
categorii care ma deranjau pe mine ca student sub comunism, cum ar fi gestionarii de la
carne sau sefii de birouri ONT. Ca si ei faceau parte din structura de privilegiu si nu vad de
ce ei ar scapa mai ieftin decit un director de la CEC. Decit ca vor scapa cu totii, pentru ca
atunci cind o lege ajunge la asemenea exagerari grotesti si la un demers asa de
neconstitutional (trebuia sa se limiteze la pozitii numite, nu alese) e limpede ca, duua luni
de tipete si incaierari pe linga subiect, va ajunge toata la cos. Si asa vom avea o istorie a
lustratiei fara lustratie.

Singura forma rezonabila a acestei legi ar fi fost ca sa fie vizati doar cei care au facut
politie politica. Dar cum CNSAS e numit politic, si oamenii au felurite mandate acolo, nici
asta nu e nici o garantie, diversi parlamentari, cu Vadim in frunte, au fost deja spalati de
fostul CNSAS, si nici actualul nu va reusi o mare isprava, desi de teama ca ar putea i s-a
dat din plecare o lovitura mortala. E foarte ciudat ca democrat ii nostri nu percep ceea ce
un lider politic precum Traian Basescu simte din instinct, atunci cind se fereste sa
condamne comunismul: ca judecata unui regim are intotdeauna la temelie o comparatie, ca
nu putem infringe comunismul decit la urne, cind vom reusi sa dovedim unei majoritat i ca
Romånia anului 2006 e mai buna si mai echitabila decit cea a anului 1986, si parlamentarii
de azi sint mai buni decit vechii activisti de partid. Pina nu reusim asta, comunistul Ceau-
sescu va fi pomenit cu mult mai multa nostalgie decit anticomunistul Emil Constantinescu,
caruia nici o lege nu ii poate face dreptate.