Dealul Furcilor sau “Podei” din Alba Iulia reprezintă o zonă de mare importanţă arheologică, în partea estică fiind

identificată ceea ce se consideră a fi necropola mare a oraşului roman de la Apulum, iar în partea de vest cercetările indică urme de aşezare romană indiciile ducând la ipoteza că aici ar fi trebuit să existe Municipium Septimium Apulensis, iar mai apoi Colonia Aurelia Apulensis. Primele descoperiri arheologice în această zonă au fost făcute încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea de către Bela Cserni, care, în baza celor descoperite, presupune existenţa în această zonă a unei necropole, ipoteză confirmată ulterior de descoperirile făcute de Dumitru Protase în cadrul campaniilor de cercetare în preioada 1956-1958 şi 1970-1971. Cercetările mai sus amintite conduse de Dumitru Protase au scos la iveală 135 de morminte aparţinând exclusiv epocii romane. Din punct de vedere al ritului funerar, mormintele se impart în doua categorii: de inhumaţie şi de incineraţie. Sub raport stratigrafic mormintele de inhumaţie sunt mai vechi decât cele de incineraţie, fapt demonstrate şi de existenţa unor morminte de incineraţie suprapuse peste unele morminte de inhumaţie. Mormintele de inhumaţie descoperite pot fi împărţite la rândul lor în doua categorii: morminte cu sarcofag şi morminte fară sarcofag, în ultimul caz defuncţii fiind îngropaţi într-un cosciug de lemn sau doar înfăşuraţi într-o pânză protectoare. Mormintele cu sarcofag descoperite de Dumitru Protase conţin exclusiv sarcofage construite din căramizi romane, ulterior anului 2000 descoperindu-se şi morminte cu sarcofag de piatră. Cu privire la modul de construcţie a sarcofagelor din cărămizi, acestea au formă paralelipipedică, iar cărămizile sunt legate în general cu lut (foarte rar descoperindu-se sarcofage închegate cu mortar), au baza pavată cu cărămizi dipuse transversal, iar unele au baza formată doar din stratul de lut de pe fundul gropii. Capacul este format fie din cărămizi mari dispuse orizontal şi uneori sigilate cu un strat de mortar, fie dispuse în “două ape” imitând acoperişul locuinţelor. Uneori lipsa capacului din cărămizi sau dintrun alt material durabil, duce la concluzia folosirii unui acoperământ din lemn. Dimensiunile sarcofagelor diferă în funcţie de vârsta şi talia defunctului. Mormintele de ihumaţie fără sarcofag au gropile de formă dreptunghiulară, iar adâncimea medie este cuprinsă între 0,8 şi 1 metru ( adâncimea mininimă descoperită este de 0,65 m, iar cea maximă de 1,96 m). Prezenţa varului descoperit în unele morminte de inhumaţie poate fi interpretată ca măsură antiseptică sau antiepidemică mai plauzibil decât ca făcând parte dintr-o practică rituală. Orientarea mormintelor din necropolă este aleatorie neputându-se stabili un criteriu general de dispunere. Din punct de vedere al inventarului funerar, acesta este deosebit de sărac (fragmante ceramice, cuie de fier, resturi de lemn putrezit şi câteva monede de bronz), mormintele de inhumaţie cu sarcofag fiind în marea lor majoritate deranjate de către profanatori. Prezenţa mormintelor de incineraţie nederanjate suprapuse peste unele morminte de inhumaţie distuse indică faptul că momentul profanării lor a avut loc tot în perioada romană, la scurt timp după îngropare. Totuşi lipsa obiectelor de valoare se poate explica şi prin faptul că acestea (în cazul în care defunctul ar fi avut aşa ceva) au revenit moştenitorilor care nu le-au îngropat alături de defunct (ipoteză confirmată de descoperirea pe teritoriul imperiului a unor necropole neprofanate, dar fără obiecte de valoare în inventarul funerar). Ca o părere personală, pornind de la ipoteza mai sus amintită şi de la faptul că mormintele de incineraţie nu au fost profanate, putem considera

Poziţia scheletelor în mormânt prezintă obişnuitul decubit dorsal cu picioarele întinse şi paralele având ambele mâini aşezate pe lângă corp. Mormintele cu groapă arsă pot avea groapa de formă albiată sau rectangulară.68-1. resturile cinerare fiind depuse . ca fiind opera popoarelor migratoare (al căror ritual funerar includea şi îngroparea obiectelor de preţ care au aparţinut defunctului).45-0. Mormintele cu groapa albiată au adâncimea de 0.profanarea mormintelor cu sarcofag (al căror capac ar fi fost expus la suprafaţă). pamântul căpătând aspectul unei cruste de culoare cărămiziebrună.50 m şi lărgimea de 0. fapt ce demonstrează că incinerarea defuncţilor nu a avut loc în groapa sepulcrală (incinerare primară) ca şi în cazul mormintelor de tip bustum ci într-o locaţie special amenajată – ustrinum.75 m. uneori lipsind cu desăvârşire.70 m. sau chiar a populaţiei autohtone care ar fi rămas după retragera stăpânirii romane. groasă de 1-2 cm. cantitatea de cenuşă împrăştită pe fundul gropii fiind redusă. lungimea de 0. dimensiunile nefiind proporţionale între ele. Gropile au fundul şi marginile puternic arse. aduse pe piept sau peste bazin. Abaterile de la aceste poziţii formează excepţii foarte rare Tipologia mormintelor de inhumaţie din necropolele romane Mormintele de incineraţie se împart şi ele în două categorii: cu gropă arsă şi cu gropă nearsă. Conţinutul mormintelor este format din oase umane calcinate amestecate cu bucăţele de cărbune.45-0.

90 m lungime.ulterior în groapa arsă în prealabil. cantitatea mică de resturi cinerare. 0.55-0. probabil în scopul unei purificări ritualice. În sprijinul acestei afirmaţii există şi argumente cum ar fi dimensiunile reduse ale gropilor. au fundul perfect orizontal şi pereţii tăiaţii vertical.40-1. Mormintele de incineraţie cu groapa rectangulară au dimensiuni mai mari decât cele cu groapă albiată (1. .70 m lărgime). precum şi descoperirea unui mormâmnt de incineraţie cu groapă rectangulară a cărui pereţi arşi erau acoperiţi de un strat de 1 cm grosime de lut galben ce nu avusese contact cu focul.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful