MIRCEA ELIADE

Domnişoara Christina

...it stood All beautiful in naked purity, The perfect semblance of its bodily frame... Shelley, Queen Mab, I Înainte de a ajunge în sufragerie, Sanda îl opri, apucându-i braţul. Era cel dintâi gest familiar pe care îl făcea în aceste trei zile de când se aflau împreună la Z. — Ştii că a mai venit un musafir, un profesor? Egor îi privi ochii prin semiântunericul odăii. Sclipeau. "Poate mă încurajează", îşi spuse, şi se apropie, încercând să-i prindă mijlocul. Dar fata se smuci şi, din câţiva paşi, deschise uşa sufrageriei. Egor îşi corectă ţinuta şi rămase în prag. Ardea aceeaşi lampă cu sita albă, orbitoare; o lumină prea tare, artificială, stridentă. Zâmbetul d-nei Moscu părea acum mai obosit. (Zâmbetul pe care Egor se obişnuise să-l ghicească înainte chiar de ai vedea faţa...) — ...Acesta este d-l Egor Paşchievici, îl prezentă solemn d-na Moscu, întinzând moale braţul spre uşă. Are un nume ciudat, adăugă ea, dar e român pe de-a-ntregul... E pictor şi ne face cinstea de a locui cu noi... Egor se înclină, încercând să spună câteva cuvinte măgulitoare. D-na Moscu îşi retrase braţul şi-l îndreptă, cu mai multă emoţie, spre noul-venit. Avea atât de rar prilejul să facă prezentări bogate, solemne... — Domnul profesor universitar Nazarie, o glorie a ştiinţei româneşti, continuă ea. Egor se îndreptă cu pas hotărât către profesor şi îi apucă mâna. — Sunt numai un neînsemnat asistent, stimată doamnă, şopti d-l Nazarie, încercând să-i mai reţină o clipă privirile. Atât de neînsemnat... Dar d-na Moscu se aşezase extenuată pe scaun. Profesorul rămase uluit lângă ea, cu fraza nesfârşită. Îi era teamă să se întoarcă spre ceilalţi; teamă, nu cumva să pară ridicol sau ofensat. Câteva clipe nu ştiu ce să facă. Dar se hotărî şi se aşeză pe scaunul din stânga d-nei Moscu. — Scaunul acesta e ocupat, îi şopti Simina. Eu mănânc întotdeauna lângă mama. D-l Nazarie se ridică brusc şi se lipi de perete. Egor şi Sanda se apropiară de el, zâmbind încurcaţi. Nu trebuie să ţină seama de glumele Siminei. E o fetiţă capricioasă. Şi, de altfel, asta e cea mai mare bucurie a ei: să stea lângă maică-sa, chiar când sunt musafiri. — Are numai nouă ani, adăugă Sanda. D-na Moscu îi privise tot timpul zâmbind, parcă s-ar fi rugat să fie iertată că nu ia parte la discuţie. Bănuieşte cât de interesantă poate fi o asemenea discuţie — interesantă, savantă, instructivă —, dar e prea

obosită ca s-o urmărească. Doamna Moscu, fireşte, nu auzise nici un cuvânt; sunetele trecuseră alături de urechile ei, fără rezistenţe, fără urme. Egor conduse pe d-l Nazarie spre capătul mesei, indicându-i un scaun alături de Sanda. "Ce stranie şi neînţeleasă oboseală", gândi pictorul privind încă o dată faţa doamnei Moscu. — Nu ştiu cum să vă mulţumesc, îngână profesorul aşezându-se. Îmi dau seama că am jignit un copil. Şi este un copil ca un înger... Întoarse capul şi aruncă Siminei cele mai calde priviri. D-l Nazarie era un bărbat încă destul de tânăr, nu împlinise nici patruzeci de ani, şi privirile îndreptate spre Simina încercau să poarte o dragoste totodată protectoare şi linguşitoare. Obrazul lui curat şi neutru, de bărbat învăţat, se luminase din cale afară. Zâmbea Siminei cu toată gura deschisă. Simina îi susţinu privirea cu o siguranţă ironică, muşcătoare. Câteva clipe îl privi în adâncul ochilor, apoi duse şervetul la gură, îşi şterse un foarte uşor zâmbet şi întoarse încet capul către maică-sa. — Sunteţi desigur venit pentru săpături? întrebă brusc Egor. Profesorul era încă intimidat şi fu cu atât mai recunoscător lui Egor că îi dădea prilejul să vorbească despre meseria şi pasiunea lui. — Da, domnul meu, răspunse vioi, înghiţind aer. Cum îi spuneam şi doamnei, am reluat în vara aceasta săpăturile de la Bălănoaia. E un nume care poate nu vă aminteşte prea multe lucruri, dar staţiunea protoistorică de la Bălănoaia are oarecare însemnătate pentru noi, românii. S-a găsit acolo un lébes celebru, un mare bazin ionian, în care, după cum ştiţi, se aducea carnea la ospeţe... Amintirea acestui lébes, pe care îl cercetase cu de-amănuntul, a fost o imagine stenică pentru d-l Nazarie. Cu vervă şi cu oarecare melancolie, evocă ospeţele de atunci. Nu erau ospeţe barbare, groteşti. — ...Căci, cum îi spuneam şi doamnei, toată câmpia aceasta a Dunării de Jos, în special aici, în nordul Giurgiului, a cunoscut odinioară, prin veacul al V-lea înainte de Christos, o înfloritoare civilizaţie greco-traco-scitică... Vorba îi dăduse curaj. Privi din nou, insistent, spre doamna Moscu, dar nu întâlni decât acelaşi zâmbet stins, aceeaşi faţă neatentă. — Bălănoaia, maman, îi atrase atenţia Sanda, aproape strigând, pe deasupra mesei. D-l profesor face săpături arheologice la Bălănoaia... D-l Nazarie se intimidă din nou auzindu-şi numele, trezindu-se brusc obiectul atenţiei generale. Încercă să se apere cu mâna, să scuze mai ales tăria glasului cu care Sanda strigase pe maică-sa. D-na Moscu părea că se deşteaptă dintr-o amorţire împletită cu somn. Dar deşteptarea fusese reală; pentru câteva clipe, îşi recăpăta frăgezimea obrazului; mândria frunţii ei pure şi netede. — Bălănoaia, vorbi ea, acolo a avut moşie un străbun de-al nostru. — Şi tanti Christina, spuse repede Simina. — Şi ea, întări cu vioiciune d-na Moscu. Sanda privi încruntându-se către sora cea mică. Dar Simina plecă ochii în farfurie, smerită şi cuminte. În bătaia puternică a lămpii, buclele ei negre îşi pierdeau tăria şi luciul, asemenea argintului vechi. "Dar ce frunte calmă, ce obraji de păpuşă!" se miră Egor. Nu-ţi puteai desprinde ochii de pe chipul ei. Trăsăturile aveau o perfecţiune precoce, o frumuseţe înmărmuritoare. Egor simţi că, alături de el, d-l Nazarie o priveşte cu o egală încântare. — Nu suntem prea vorbăreţi astăzi, când am rămas singuri, spuse Sanda adresându-se mai mult lui Egor. Pictorul înţelese glasul acesta care voia să-l ispitească, necăjindu-l. Se

smulse din torpoarea cu care privise pe Simina şi voi să înceapă o anecdotă galantă, pe care o spunea întotdeauna cu succes în familii. "Suntem tăcuţi, pentru că suntem inteligenţi: ca amicul meu Jean"... ar fi povestit Egor. Dar d-l Nazarie începu înaintea lui: — Aveţi probabil mulţi invitaţi, toată vara, aici la moşie... Vorbi câteva minute în şir, pe nerăsuflate, parcă i-ar fi fost teamă să se oprească, să nu-l înghită cumva tăcerea. Vorbi despre săpături, despre sărăcia de la Muzeul de Antichităţi, despre frumuseţea acestor câmpii dunărene. Egor privea câteodată, pe furiş, spre d-na Moscu. Asculta ca vrăjită, dar pictorul îşi dădea prea bine seama că nu aude un cuvânt. Sanda prolită de o pauză a d-lui Nazarie şi spuse tare: — Maman, se răceşte friptura... — Ce lucruri interesante ne spune domnul profesor! şopti d-na Moscu. Începu apoi să mănânce cu obişnuita ei poftă, cu fruntea puţin plecată deasupra farfuriei, fără să privească pe nimeni. De altfel, era singura care mânca. Ceilalţi abia se atinseseră de friptură. D-l Nazarie, înfometat de drum, nu izbutise să mănânce mai mult de jumătate. Friptura avea un miros greţos de vită. Sanda cheamă cu un gest scurt, de stăpână, jupâneasa care aştepta cuminte lângă uşă. — Ţi-am spus să nu mai cumperi carne de berbec, vorbi ea cu o ascunsă mânie. — N-am mai găsit nici o pasere, domnişoară, se apără femeia. Care au fost le-am tăiat ieri şi alaltăieri. Care n-au murit... Mai era o gâscă, dar am găsit-o şi pe ea moartă, azi-dimineaţă. — De ce n-ai cumpărat din sat? întrebă Sanda mai mânioasă. — N-a vrut nimeni să-mi vândă, răspunse prompt jupâneasa. N-a vrut sau n-a avut, adăugă ea cu înţeles. Sanda roşi, făcu semn femeii să ridice farfuriile. D-na Moscu îşi terminase friptura. — Ce frumoase lucruri ne-a spus domnul profesor despre Bălănoaia! începu cu un glas puţin cântat. Atâţia idoli în pământ, atâtea scule de aur... Profesorul se codi. — Cele de aur se găsesc mai rar, o întrerupse el. Nici n-au prea fost prin acele timpuri. Erau pe aici civilizaţii ţărăneşti, sate înfloritoare, dar sate. Aurul se afla mai mult în porturile greceşti... — Se găsea şi aur, scule de aur vechi, pe vremuri, continuă d-na Moscu. — Şi tanti Christina avea, şopti Simina. — Tu de unde ştii? o întrebă, certând-o, Sanda. De ce nu teastâmperi?! — Mama mi-a spus, vorbi Simina dezgheţat. Şi doica. — Doica ar trebui să nu-ţi mai umple capul cu poveşti, adăugă Sanda aspră. Creşti mare acum, nu mai poţi crede în basme şi năzbâtii... Sanda îşi privi sora cu un foarte uşor zâmbet, dispreţuitor şi indiferent în acelaşi timp. Îşi întoarse apoi ochii spre Egor şi-l cântări cu gravitate; parcă s-ar fi întrebat dacă crede şi el acelaşi lucru, dacă poate fi şi el tot atât de naiv... Conversaţia tânjea din nou. D-l Nazarie se plecă spre Egor. — Ce minunată idee aţi avut să vă întoarceţi la aceste câmpii dunărene, vorbi el. Cred că nimeni n-a încercat încă să picteze asemenea locuri; ţi se par la început deznădăjduite, pustii, bătute prea mult de soare

Aş putea crede. întrerupse uluit d-l Nazarie. poate. asta a fost. Dar .. Aştepta de mult un asemenea prilej: să vorbească. strângând. cu prea mulţi prietini.. începând să râdă.. De la el a învăţat meşteşugul săpăturilor. — D-l Paşchievici este un mare artist. Sunteţi o mândrie a ştiinţei româneşti. a noastră. — .. Sanda îi întoarse zâmbetul. avântat. Pe sub gene. — .. mai pline. Poate începutul acesta de toamnă.. adăugă d-l Nazarie. El. înfuriindu-se deodată. Cât de mult se deosebea de domnişoara frivolă de la Bucureşti. El a fost într-adevăr o culme a mândriei. de aceste gazde neînţelese. tresărirea în faţa fiecărui obiect găsit. pentru că le repetă cu fervoare.. I se păruse. "Sanda este în orice caz superbă''. între d-stră. Şi farmecul săpăturilor. Egor privea în jos... de graţie şi capriciu. deşi nu îi înţelegsa deloc purtarea în aceste trei zile.şi apoi îţi dai seama de fecunditatea lor înspăimântătoare. Sanda îi urmărea gesturile. au pentru noi mai mult farmec decât cea mai frumoasă carte şi. D-na Moscu îi mulţumi. un fragment de oală. Vorbi cu însufleţire şi evlavie despre Pârvan. Trebuia să strângă ceva rece şi tare în mână. pe care un drumeţ nici nu le-ar ridica din ţărână. îşi spuse. — Aş putea înţelege în mai multe feluri amicala d-stră observaţie. se teme de invitaţi. interveni Sanda. Pare că le pronunţa altfel. încurajându-l. — Eu l-aş scuza mai bine dacă m-ar ruga. continua d-l Nazarie.Adevărul este că nu mă simt bun de nimic deocamdată.. Poate se tema de ceva. mă oboseşte.Şi eu voi trăi nesimţit. recăpătându-şi subit un glas mult mai sigur şi mai puternic.. începu ea. mai adânci. chiar cea mai frumoasă femeie. continuă el întorcând capul către d-l Nazarie. În nici un caz de pictură. viaţa de cort. să-şi strivească nerăbdarea. mai moale. Egor începu să se joace cu cuţitul. — . dar este în acelaşi timp un mare leneş. care trădează nerăbdarea. de farmecul lor. Egor îl privi uluit. un cui. marele Vasile Pârvan. Mă veţi vedea numai aici.. care îl ademenea cu atâta curaj şi îi strânsese cu atâta bucurie mâna când primise să vină la ei. se consolase Egor în prima seară. Stă de trei zile cu noi şi nici nu şi-a deschis paleta. toate lucrurile acestea sărăcăcioase şi neutre.. aşteptând un zâmbet ironic. şi cuvintele pe care le spunea aveau o sevă proprie.. îşi spuse el.. — E o mare cinste să vă avem printre noi.Un pieptene de fier... "Cine ştie ce crede despre mama". ispita. chemările. Cu mâna făcu un ocol pripit al mesei. pentru o lună întreagă.. Se vedea că îi plac mult cuvintele acestea. un geniu românesc. Vorbise cu sinceritate.. am rămas singuri. absentă. că sunteţi nerăbdătoare să mă vedeţi lucrând. laudele domniei voastre se adresează fără îndoială învăţătorului meu.. premergătorul.. — Doamnă. Sanda căută ochii lui Egor zâmbind. în primele minute. să spună lucruri depărtate de această masă ciudată. ca să puteţi nădăjdui într-o mai repede plecare a mea. spuse Sanda. care seamănă mai mult cu un miez de vară. un biet savant morocănos şi timid. spuse galant Egor. Dar mâinile domnului Nazarie se mişcau cu o graţie desăvârşită... o prospeţime ciudată. Am avut trei zile prea zgomotoase.. cuţitul. De mâine va putea lucra. a dovedit că cea mai mare mândrie a pământului românesc e preistoria şi protoistoria. Egor înţelese precis toate acele nuanţe de glumă. bunăoară.

Îşi lăsă gândul nespus: "credeam. — Nădăjduiesc că nu te deranjez prea mult. un lavoar. bucuros. înţelese ce l-a întrebat Sanda şi se linişti pe deplin.. trosneau totuşi. II D-l Nazarie deschise cu multă băgare de seamă uşa. Nu-i era frică. erau mulţi invitaţi. adresându-se din nou către d-na Moscu.. Pe de altă parte camerele acelea — dacă ar fi fost într-adevăr goale — ar fi dat un aer pustiu coridorului. Se opri însă brusc în mijlocul frazei. pe piept. Îi era teamă să-şi închidă ochii. încât părea simplu mobilată. Era o odaie mare. trebuia să treacă prin faţa multor uşi.. poate. Mă întrebam cu ce să-mi omor insomnia.. — Nici mie. dacă deranjează pe cineva. cu simpatie. Parcă se trudea să descifreze o taină. fără teamă.. Întâlni însă faţa Siminei. Te puteai mişca în voie. de-a lungul braţelor. Ca şi cum ar fi pătruns lent într-o zonă umedă şi îngheţată. dincolo de copilărie. Privea ţeapăn către d-na Moscu. întoarsă spre el. două scaune şi un chaise-longue alcătuiau restul mobilei... Odaia era totuşi atât de mare. — Bucuros. Dar cred că o oboseau prea mult pe d-na Moscu. apucându-şi strâns mâinile una de alta. d-l Nazarie. Obiectele se aflau prea depărtate unele de altele. de lemn vechi. ridicându-se de la masă cu zgomot. Nu prea mi-am adus cărţi. parcă ar fi fost într-o clasă. era aşezat într-un colţ.pictorul asculta cu respect. o canapea. I se păru destul de neînţeles gestul lui: zâmbea. Odaia lui Egor se afla tocmai la capăt. Ar fi întâlnit. răspunse d-l Nazarie. Până acum. spre dna Moscu. silindu-se să nu facă zgomot. cu neîncredere chiar. nemulţumită. ridicându-se de pe canapea. Podelele de lemn. puţin enervat. cu bucurie. o nălucire mai înspăimântătoare înapoia pleoapelor. — Un pieptene de fier îţi descopere câteodată o civilizaţie. De-abia când văzu ceştile cu cafea pe masă. "Ce Dumnezeu ne-au dat camere atât de depărtate!" îşi spuse. lucru la care d-l Nazarie nici nu voi să se gândească. Un dulap. Găsi pe săliţă o lampă cu gaz.. domnule profesor? îl întrebă Sanda. cu un balcon care se deschidea în parc.. continuă Egor. mai ales. spaţioasă.. rămâneam târziu de tot în parc. spuse deschizând uşa. Nu mai vorbea nimeni la masă. Patul. Nu mi-e deloc somn. Se întoarse spre Egor. chiar şi acolo unde erau acoperite cu covoare. că serile le voi putea petrece cu Sanda". — E prima noapte când mă urc atât de devreme în camera mea. fără să ştie dacă se află cineva în cameră. un birou elegant. D-l Nazarie începu să-şi simtă năduşeala rece pe umeri. mult tineret. — Îmi face o deosebită plăcere. Tot atunci mai privi o dată. vopsite vişiniu. adăugă Egor. O desprinse din perete şi începu să păşească atent. Ciocăni de câteva ori. răspunse Egor.. dar avea mult de umblat până la camera lui Egor.. D- . îşi spuse el. "Sunt foarte obosit". cu două degete ridicate în sus. Gazda plecase fruntea şi şi-o rezema în palma dreaptă. Credeam că am să lucrez mult ziua. — Cine bea cafea?! întrebă în acea clipă Sanda. parcă şi-ar fi pierdut răsuflarea. Era o preocupare adâncă. — Beţi şi d-stră. adăugă d-l Nazarie. cu flacăra scăzută. Îl privea cu multă mirare.

spuse Egor întinzând braţul peste balcon. spuse Egor. — Mulţumesc.. un etaj întreg pentru musafiri. Altminteri. ca o fetiţă cuminte. chiar şi sate în marginea pădurilor. toate camerele astea de lângă noi sunt nelocuite? — Aşa cred.. Şi jos cred că tot goale sunt camerele. — S-ar putea găsi şi pe aici... n-are să fie lună decât peste câteva zile. Rămase pe gânduri. Începu să vorbească pasionat despre păduri şi arbori. câte un ulm. pe Bărăgan?! — Nu. D-l Nazarie se ridică şi se apropie de balcon. Dacă vezi pe ici. — Tot ce vezi d-ta aici. Aici au stat musafirii. Odinioară erau păduri pe aproape. nu e un văzduh umed. trebuia să ştiu până în ce loc se puteau aşeza oamenii mei. Într-adevăr. D-na Moscu locuieşte în cealaltă parte a casei. îl întrerupse Egor zâmbind. Salcâmi. asta o simţi repede.. geţii şi cei care-au mai fost. Îşi aprinsese ţigara şi se aşeză pe scaun în faţa profesorului.. fără să-şi poată ascunde un zâmbet dispreţuitor. nu.. încă nesigure. Pe undeva tot au fost drumri.. pe colo. — E destul de vag. — Trebuie să fie totuşi foarte departe. vorbi el. din cărţi. nu.. de arbori. îşi dete seama îndată ce se lovi de întunerec. Eu simt Dunărea şi pe Bărăgan. continuă d-l Nazarie. Celălalt începu să râdă. vorbi modest d-l Nazarie. Egor întoarse şi el capul. sciţii. simţi Dunărea. rareori se-ntâmplă să-ţi scape mireasma aceasta.. — Dacă stai mult timp nemişcat. care aduce cu lutul şi cu unele plante cu scaieţi. — Splendidă noapte! spuse târziu d-l Nazarie. întrerupându-şi discursul şi punându-şi mâna pe umărul lui Egor. ridicând fruntea spre balcon. — Şi parcul acesta pare a fi bătrân. E mai mult un miros lânced. Dar voiam să te întreb. şi aspiri lent. — Dar îl recunoşti repede. fără să te grăbeşti. D-l Nazarie îl privi blând. — Nu e prea mult spus. D-ta n-ai stat pe lângă Dunăre pesemne. Dar să spui "noapte bună" oaspeţilor de la 9 jumătate şi să te retragi o dată cu mama. A trebuit să învăţ toate acestea de la oameni. se-nţelege. încercând să abată discuţia către preistorie. explică d-l Nazarie. răspunse zâmbind Egor.. — Pe aici probabil nu prea se găsesc urme. Era Teleormanul. ca să-ţi poată aduce vântul un asemenea miros complex şi elementar totodată. Arbore de om sărac.. Căci nu e un miros de apă. Nu. cum s-a putut. — Este şi acelaşi văzduh. spuse deodată.. Uneori ţi se pare că au putrezit foarte departe păduri întregi. — Să nu te miri. spuse Egor. Tăcură amândoi. Poate mai puţin. splendidă noapte. adăugă el răsturnându-şi încet capul şi sorbind aerul cu toată gura. adăugă d-l Nazarie. n-are mai mult de o sută de ani. Dar e aceeaşi noapte.. mai . — Vreo treizeci de kilometri.. Din întunerec se desprindeau acum contururi mari.voastră nu fumaţi? întrebă îndreptându-se cu tabachera deschisă spre d-l Nazarie. Prin apropierea văilor. Pentru săpături. oriunde te-ai afla. cu domnişoarele. de la învăţaţi. Eu o simt..

. concentrată. fără superstiţii. în . spuse d-l Nazarie. Te cred. M-am depărtat pentru că voiam să-mi aprind o ţigară. o vrajă uşor de primit. nu e greu de înţeles. Dar am început să mă simt prost... adăugă d-l Nazarie. Era totuşi amuzantă seriozitatea cu care vorbea profesorul. Egor începu să râdă. "E din ce în ce mai interesant profesorul.. Egor clătină din cap. care nu te sperie.. continuă el cu un glas mai scăzut. şi mai curajoşi." — Eu am căzut aici oarecum din întâmplare. cu cât îşi păstrează acelaşi zâmbet şi chiar aceeaşi mască. te înnebuneşte.. — Ce bucurie îmi face de câte ori recunosc Dunărea. Am fost invitat prin prefect. Cunoşti de mult pe gazda noastră? — Cunosc numai pe duduia Sanda şi încă nu prea de mult.. nu e o mască. mai ales dimineaţa. cu trupuri omeneşti mai ales.. Încă două ceasuri. şi-mi va recita poezii cu capete de morţi".. în noapte. D-l Nazarie vedea foarte clar ochii ei larg deschişi. — Nu e nevoie.. pădurea te sperie. Dar... pictorul se înşală vorbind de masca d-nei Moscu. Pădurea te sperie chiar pe d-ta. continuă d-l Nazarie. d-na Moscu urmăreşte cu vioiciune orice discuţie. Dar. Oamenii de acum două-trei mii de ani. Egor îl privea eu multă mirare. Avem câţiva prieteni comuni. parcă i-ar fi comunicat o taină.. cu pupilele reci. spuse d-l Nazarie întorcându-se în cameră şi aşezându-se pe canapea. Dar ceilalţi musafiri nu păreau prea impresionaţi de slăbiciunea d-nei Moscu. Nu.ales. Pe d-na Moscu am cunoscut-o numai când am venit aici. acum câteva zile. Acum viu din nou lângă d-ta.. — Parcă puterile ei se duc o dată cu ale soarelui. Făcu un pas în odaie. inteligente. uneori cade într-o letargia cu atât mai stranie. care eşti tânăr luminat. E o groază de care nu scapă nimeni.. Dacă n-ar fi fost Dunărea. plecându-şi încet întreg trupul peste balcon. oricum. Dar ce ţi-am spus eu e adevărat. vezi d-ta. oamenii din părţile acestea ar fi înnebunit. începu din nou d-l Nazarie. — Uitam să te întreb. Asta e adevărat. spuse Egor. vedea de asemenea zâmbetul care îi lumina toată faţa şi care te putea păcăli atât de bine.. e o figură vie. — Să nu crezi că m-am depărtat de fereastră pentru că mi-a fost frică. oare nu-i deranjăm noi?! Am impresia că d-na Moscu e destul de bolnavă. Nu-ţi poate fi frică chiar de un parc de salcâmi. foarte atentă chiar. de vreo doi ani. nu numai de pe ţărmul mărilor. "Îmi spune asta tocmai mie... — Fireşte. chiar prin locurile acestea. după o scurtă pauză. adăugă Egor cu oarecare solemnitate. Sau poate nici boala nu e atât de gravă. câteodată. o observaţie pe care numai el ar fi putut-o face. Poate o cunoşteau mai demult şi se obişnuiseră cu ea. Se opri şi începu să soarbă iar aerul... E o altă vrajă. se-nţelege. Oamenii de lângă fluvii sunt şi mai înţelepţi. — Mi se pare foarte obosită. Egor vorbi ca şi cum s-ar fi scuzat: nici el n-a voit să rămână mai mult. care mă trudesc de atâtea zile să-i memorez zâmbetul. aventura a plecat şi de aici. Lumina lămpii îi cuprinse din nou întreaga figură. locurile unde au fost păduri sute de ani de-a rândul sunt locuri vrăjite. Prea multe vieţi vegetale şi prea seamănă mult arborii bătrâni cu oamenii. Seara e foarte obosită. pare a fi un prieten vechi al familiei. dându-şi seama din prima zi cât de obosită e gazda.

cu malurile largi.orice caz. atât de necioplit". ca şi cum ar fi vrut să se convingă de realitatea ei modestă. Ţi-a urmărit tot timpul gesturile. asta ar însemna o moarte oprită pe loc. dacă există cumva un asemenea termen. "E gânditor... Ar fi vrut să fie departe. ascultând radio sau înconjurat de oameni tineri. Dar în fond ce afirmă el nu e lipsit de o oarecare logică. Văzu în aceea clipă cât e de frumoasă Dunărea. Privi încruntat spre canapea. simţise cu precizie sfredelul unei priviri înapoia lui şi asemenea senzaţii îl plictiseau întotdeauna.. D-l Nazarie se apropiase de balcon. Am fi putut sta în parc în loc să ne închidem aici. parcă ai aştepta să te calce hoţii. în vârful picioarelor. — În orice caz. pe puntea unui yacht care să suie încet apele fluviului. Profesorul întârzia pe balcon. suntem prea sensibili. vorbi Egor la capătul celălalt al camerei. Nu vezi cum se poartă cu ea copiii. — Nopţile au rămas tot atât de calde. îşi spuse Egor înveselit deodată. O extenuare cronică. o asemenea atenţie aproape te intimidează. filozofează poate despre Dunăre. întins pe un chaise-longue.. oricum e enervant. şi apoi aştepţi. Poate că nu e decât o extenuare cronică. te face să roşeşti.. "Puţin cam nepoliticos din partea lui.. Sluga păşeşte cu răsuflarea ţinută. — Nu cumva exagerăm puţin? întrebă el. "Are virtuţi de artist.”. o apă mare. Nu-i plăcură ultimele cuvinte şi se ridică şi el de pe canapea. Viaţă. câteva clipe foarte lungi. Vreo slugă care încearcă uşile. să vadă dacă sunt încuiate sau caută ceva pe coridor. Ştie când să te întrerupă. îşi spuse. La început. Te plictiseşti repede fără tineret.”Altminteri te enervează. fără asta. un fluviu. Cu pas atent. de indiferenţa ei fizică. Mâine am să pun la uşa mea un anunţ: "Rog călcaţi cu toată talpa pe coridor. spuse Egor. că îl priveşte cineva insistent. Egor îl asculta cu mai multă mirare ca la început. şi nu se mai aude nimic. să nu te trezească din somn.” — Mi s-a părut că umblă cineva pe coridor. O privi încruntat.. câteva clipe. ar fi vrăjită de cuvintele pe care le rosteşti. să-l auzi tot timpul.. Şi cu toate acestea era singur. Întoarse capul. Acum o foarte uşoară trosnitură de podea.. enervat. că poate nici nu ţi-a auzit cuvintele.. Încă nu se obişnuise să-l socotească prea inteligent şi cu atât mai puţin sensibil. primitoare. — Nu există.. Îţi dai însă repede seama că n-a ascultat nimic. mai ales fetiţa cea mică? Se opri lângă uşă. spuse d-l Nazarie. ca şi cum te-ar asculta cu toată fiinţa. zâmbetul o face prezentă. Şi cu toate acestea e atât de timid. furios mai mult pe sine. buzele ţi le-a văzut vorbind şi ştie când să te întrerupă. "Ţărani idioţi. — Asta e extraordinar! spuse d-l Nazarie continuându-şi gândul. cât e ea de sigură. Dar.. Simţi aceeaşi sudoare rece în spate. uşor şi cu atât mai plicticos cu cât mai mult îl ghiceşti decât îl auzi. de parcă ar fi ascultat ceva.. exagerăm şi noi. Observă că profesorul nu-i răspunde şi se trase încet în cameră. pe nervii săi cu închipuiri copilăreşti. se miră . dând fără să vrea cuvintelor o nuanţă ironică. prezenţă. ridicindu-se de pe scaun şi începând să se plimbe prin odaie. când să-ţi spună câte un cuvânt. fără zgomote în jurul tău. adăugă el râzând. mai bine ar călca de-a binelea. de bărbătească. Îşi aplecă din nou capul în întuneric. îşi spuse Egor exasperat că zgomotul pierise.. vorbi Egor începând iar să se plimbe. să nu te turbure din cale-afară tăcerea ei. încercând să se plimbe. I se părea că nu e singur în odaie. ca să-ţi amintească de ea. E drept că hoţii n-ar pătrunde atât de uşor până aici.

— Pe ăsta să-l bei fără grabă. — Aţi fost vreodată la Marsilia? întreba el brusc. Egor căută repede un subiect. cu o sticlă de coniac alături. ghicise din privirile lui că avusese aceeaşi penibilă impresie. nu te ascultă nimeni". — Am uitat să te întreb cum faci descoperirile arheologice. — Poate nu-mi priesc nici mie. stenică.. Se simţea mult mai bine dispus. apucând sticla şi turnând din nou în pahare. Un dezgust monstruos... Egor umplu din nou paharele. de ceasul de faţă. Câteva clipe numai. Egor deschise trusa de călătorie. D-l Nazarie îl întâmpină cu un obraz luminat.. într-adevăr cu oarecare izbândă. . Se aşezase comod pe scaun şi mirosea aburul nevăzut din gura paharului. L-a băut ca pe ţuică. mâine nu mai sunt bun de nimic. Important e faptul că nu-ţi pot oferi nimic. glumi Egor. golind dintr-o sorbitură paharul.. petrecute cu prietenii sau cu anumite femei. Îşi apucă apoi faţa în palme şi începu să şi-o frece.. pe fund.Egor. Amândoi se pregătiră să vorbească despre altceva. vorbi râzând Egor. încă roşu şi sugrumat. Şi nici măcar nu îi era frică. Se priviră o clipă în ochi. Câteva clipe... "E bine venit alcoolul”. spuse el. scoase la iveală o sticlă de curând începută şi alese din dulap două pahare mari de apă. Nu cuteză totuşi să-l întrebe pe Egor. dacă ar fi avut puţină imginaţie. cu poftă de pălăvrăgeală. Ce bine am fi petrecut stând la taifas pe o noapte ca asta. Alcoolul adusese o altă atmosferă în cameră: cordială.. — Mă ierţi că am rămas afară. sugrumat. să-l ajut”.. Astăzi însă. Făcu câţiva paşi spre balcon. îşi spuse el. trebuie să găsesc ceva împotriva cafelei pe care am băut-o din nebăgare de seamă. Sau poate nu se simte bine şi ar trebui să-i spun ceva. spuse domnul Nazarie. Mi-era teamă să nu ameţesc. — Nădăjduiesc că asta aduce somn. Dar se opri. Locurile astea nu-mi priesc. Un miros binecunoscut. încep să cred că sunt într-adevăr obosit. Nu mai simţea nici o privire streină acum. Înţepenise. — Ia dă-mi o ţigară. A fost destul să pună mâna pe pahar şi să golească deodată un deget de coniac pentru ca totul să se limpezească. care îi amintea de atâtea ceasuri luminoase. Avea poftă de vorbă. Turnă cu grijă un deget de coniac. Să simţi cum cineva se apropie de tine şi se pregăteşte să te asculte. — Simplu. Fumă. decât un coniac. Profesorul nu-şi mai strivi faţa în palme. confortabile. gândi Egor. El începu să soarbă coniacul cu multă desfătare. La Bucureşti. dar a cărui prezenţă o simţi în bătaia sângelui şi o recunoşti în sclipirea ochilor vecinului tău. În fond de asta vine omul la ţară. acelaşi început de groază şi apoi apucară aproape deodată paharele cu coniac şi le sorbiră dintr-o înghiţitură. Dacă îmi pierd noaptea cu insomnie. Ceva foarte departe de camera aceasta. Dimpotrivă. mintea nu putea descoperi nimic. să se asculte mai bine unul pe altul. — Altădată te-aş fi refuzat. "Dacă ar fi fost şi Sanda. foarte simplu. un pretext. Dar asta n-are nici o importanţă. Poate să am mai mult noroc. băieţească. de data aceasta alcoolul îi făcuse bine. se rugă în clipa aceea profesorul. parcă ar fi fost strivită. cineva pe care nu-l vezi. fiecare încercând să înţeleagă dacă şi celălalt a simţit acelaşi lucru. începu profesorul. spuse. cu un om amuzant ca profesorul. simţise ceva care nu se putea asemăna cu nimic. adânc. de mărturisiri. aceeaşi dezgustătoare groază. Atunci. domnule profesor. amestecat cu groază.

Ameţeala şi uşoara durere de cap stăruiau. laptele ăsta fierbinte. Parcă ar fi prelungit o beatitudine pe care anevoie ar mai fi putut-o redobândi... că în curând se va desprinde din acea dulce plutire şi va fi zvârlit întreg în lumina de afară.: III Domnul Nazarie auzi câteva bătăi în uşă şi se hotărî să se trezească de-a binelea. Elle portent des bonnets roses. — Excelentă idee! spuse profesorul. imediat după război. cu atât alunecarea în somn era mai balsamică. Îl cuprinse deodată părerea de rău că întârziase atâta în pat. O femeie aproape bătrână intră în odaie cu laptele... Femeia zâmbi şi-i ocoli privirile. simţea înviorarea dimineţii.. Domnul Nazarie îşi frecă fruntea.. îşi spuse d-l Nazarie în oarecare ironie. Un mare şi neînţeles gol lăuntric.. Sorbi o înghiţitură.. în acelaşi timp. Beatitudinea din care se dezlipise atât de greu i se păru acum dezgustătoare. apoi îşi aplecă puţin capul pe spate şi începu. spuse femeia. — E târziu. deznădăjduit. obosit. continuă volubil Egor. Deschidea ochii. Cu ce plăcere se va spăla pe corp cu apa aceea rece. Nu. Întâmplările de astă-noapte ieşeau la iveală una câte una. în nici un caz apă caldă. dacă îţi place coniacul. întrerupt. Femeia închise uşa şi d-l Nazarie sări din pat cu zgomot. Un somn uşor.. Dar îşi aduse aminte de paharele cu coniac pe care le băuse noaptea. cu aburi curaţi şi blânzi. şi furia împotriva lui însuşi crescu. să se chinuie.. conaşule. Domnul Nazarie simţea nevoia să se pedepsească într-un fel. Cu cât rezistenţa era mai tenace. răspunse repede profesorul. încă una. tărăgănat: Les viellles de notre pays Ne sont pas vieilles moroses. — Este acolo un bar. Se aşeză apoi la masă şi sorbi ceaşca cu ." Duse paharul la nări şi îl mirosi cu putere.. Acolo e obiceiul că. Egor îl privi cu dispreţ: "Îi e frică să cânte. Îl durea puţin capul şi îşi simţi gura amară. îi e ruşine. Aşa. să începi să cânţi. Se simţea. răcoarea asta de toamnă." îmbrăcându-se. aşa îi spune. cred că e foarte târziu.. chiar lângă hotelul Savoy. De o jumătate de ceas se lupta cu somnul. să bei fără nici un sens. să-ţi macini timpul cu un pierde-vară. Ce imbecile năluciri. Încă o clipă. "Şi nici măcar n-am învăţat să fumez.— Am fost.. zădărnicia zădărniciilor. lumina asta. fără nici un motiv. ce frică fără rost! E suficient să priveşti puţin în jurul tău. — Săru' mâna!. îi spune L'étoile marine. Dar eu n-am voce... spuse d-l Nazarie. Parcă în adâncul somnului stăruia necontenit vie certitudinea că fericirea aceasta e efemeră. cum se simţea întotdeauna când e deştepta întâia oară într-o odaie streină.... ca să-ţi dai seama de nevrednicia tuturor închipuirilor.. Lucrurile s-au mai schimbat de atunci. apoi adormea iar. trist. — Dacă vreţi apă caldă. Îi venea să râdă. Îmi aduc foarte bine aminte. cam demult. dar cu atât mai balsamic. Bătăile în uşă îl treziră întradevăr definitiv. lumina crudă din odaie. Îşi umplu ligheanul cu apă rece şi începu să se spele.

dar voiam să vă întreb întâi eu. spuse d-l Nazarie apropiindu-se de ea şi încercând să-i treacă mâna prin bucle. Gândurile nu-i erau deloc la preistorie.. duduiţă. — Am dormit admirabil. Dacă nu m-aş fi intoxicat cu coniac. Atunci a fost ceva mai grav. În partea de miazănoapte a conacului. "Simţise şi el acelaşi lucru. Am uitat să mă rad. sublinie d-l Nazarie. am să mă rad tot atât de bine şi cu apă rece. pierzându-se şi înfiripându-se din nou: Les vieilles de notre pays. buzele prea roşii. Profesorul nu-şi putea lua ochii de pe figura ei neasemuit de frumoasă. D-l Nazarie îşi fixează lama cu atenţie. Acum e prea târziu. De altfel. îşi aminti el. tăcut. . o frumuseţe atât de perfectă. îşi scoase din valiză aparatul de ras şi începu să se săpunească. duduie! îi spuse el cordial." Dar e atâta lumină în odaie. Şi la masă. în fragmentul de cer clar pe care îl vede în oglindă. Îmi aduc foarte bine aminte. "Masa de aseară n-a fost faimoasă. neîncremenită. părul prea negru. zarzavatul era opărit. aş fi avut azi o foame de lup.. Noroc de mămăliga cu brânză şi smântână." îşi aminti el cu plăcere. Parcă ar fi fost o păpuşă.. — Bună dimineaţa.. Se săpunea cu mai multă voie bună. nimic nu-l făcea să nădăjduiască vreo săpătură cu noroc în aceste şesuri prea întinse.. Bucureştii. fără să se atingă de dulceaţă şi de unt. cabinetul de lucru. Nici un nor. Chiar şi dinţii erau prea strălucitori. prea monotone... cât de depărtată şi de ridicolă i se părea acum scena de azi-noapte. Cel puţin dacă am izbuti să sfârşim cu bine la Bălănoaia". Încă două-trei săptâmâni şi vacanţa e definitiv încheiată. nici o umbră pe tot cuprinsul şi totuşi soarele nu era obositor. micşorându-şi gura şi încercând să facă gestul acesta cu graţie. Are să vă întrebe şi mama acelaşi lucru. Câteva clipe. Rupse un colţ de pâine prăjită şi se pregăti să-şi termine toaleta. dar d-l Nazarie apucase voit în direcţia potrivnică... examenele studenţilor. fiecare lucru pe care îl apucă în mână. în mirosul de săpun pe care îl simte învăluindu-i faţa." Fără grabă. privinduse în oglindă. Era încă atât de frumos pe aici înaintea arăturilor de toamnă. plimbându-se singură prin parc. îşi aminti şi împrejurarea care îl făcuse pe pictor să cânte. O imensă linişte. vie. domnule profesor. Chiar pasul omului se topea în masa aceea muzicală de sunete mici care alcătuiau laolaltă liniştea şi singurătatea câmpiei. nu cumva buzele rotunjite prea brutal să strice simetria feţei. Se întoarse la conac cu puţine minute înainte de ora mesei.lapte până în fund.. Aţi dormit bine?. O melodie tristă. încât părea artificială. într-adevăr a fost ceva mai grav.. Cu ce uşurinţă zâmbea acum. Începe să se radă frumos. Friptura mirosea a oaie. începeau movilele. — Bună dimineaţa. "Asta cânta Egor azi-nopte. atâta certitudine în pereţii albi. D-l Nazarie îşi petrecu dimineaţa plimbându-se la întâmplare peste câmpuri. cântecul pluti inform." îşi spuse d-l Nazarie zâmbind. Masa n-a fost faimoasă şi asta au observat toţi. zbătându-se. Zâmbetul i se transformă pe nesimţite într-un râs scurt. răspunse fetiţa zâmbind. lentă îi coborî încet din amintire. spre sat. se auzeau cosaşi şi greieri. Întâlni pe Simina. mi s-a părut că m-ascultă cineva. paseri necunoscute se avântau în văzduh. Poate de aceea m-a întrebat de apa caldă. "Şi cu toate acestea. ronţăind.. Zâmbi privindu-se în oglindă. fiecare gest îi face plăcere... "Glorioasa câmpie munteană.

D-l Egor lucrează. jucându-se cu cuţitaşul de .. — Fireşte. Auzise clopotul. îi fu deodată teamă s-o mângâie. mai înviorată. Părea într-adevăr mai tânără. — Aţi dormit într-adevăr bine? întrebă şi Sanda. Ar trebui lăsat singur noaptea. nouă ani. ca şi cum ar fi aşteptat un ordin. Simina îl privi o clipă în ochi. Parcă nu arăta atât de obosită în dimineaţa aceasta. Simina nu mai e un copil. S-a întâmplat o dată. confidentă. trudindu-se să-şi ascundă mirarea. câte farmece în gesturile ei mici şi rotunde. îşi smuci trupul tot de lângă profesor şi sendreptă către parc. afară de Simina. cu orice număr de persoane. stânjenit.. Îşi reluă zâmbetul ei de copil victorios şi se apropie un pas de d-l Nazarie. prea fix. Dimpotrivă. Cu ultimul cuvânt spus. D-l Nazarie se simţea mai intimidat acum. asta n-are să se mai întâmple de aici înainte. se adună întro cameră. fără îndoială.. — Mi-am închipuit. Fusese de altfel informat de acest obicei al casei: cinci minute după sunarea clopotului masa se serveşte.. Şi camera domnului Egor e cea mai frumoasă. adăugă în şoaptă. cu guler roz-pal. cu mâinile la spate. Privea în jos. gândi domnul Nazarie.. Se întoarse cu faţa spre el. se bucura că are un prilej să laude fetiţa. — Dar de unde ştii mata c-am fost la d-l Egor azi-noapte? întrebă el. "Dar e destul de stupid să laşi o fetiţă să înţeleagă asemenea lucruri. faţa îşi pierduse zâmbetul. dar câtă feminitate în mersul ei. fireşte. În sufragerie erau adunaţi toţi. plimbări sentimentale — aşa încep de obicei. "Probabil că ştie ceva despre care eu nu ştiu nimic. poruncitoare. fragede. Simina e. Îl intimida zâmbetul ei. Era severă." Coborî grăbit şi se îndreptă de-a dreptul spre sufragerie.. Profesorul rămăsese în faţa ei. fără să mai adauge vreun cuvânt. Era îmbrăcată într-o rochie fumurie. dar asculta şi ea cu o egală curiozitate. Simina se reculese repede. — Am dormit cât se poate de bine... ajuns cu palma deasupra capului fetiţei. bâlbâi el. apoi. îşi continuă el gândul. în parc. răspunse d-l Nazarie. înclinându-se arcuit. ascultând.. — Întotdeauna când se întâlnesc doi musafiri. Domnul Nazarie nu încercă să-şi ascundă mirarea. Îşi retrase mâna cu stângăcie. să se arate păcălit de şiretenia ei şi astfel să se împrietenească mai bine. rece... — Cum a dormit d-l profesor? întrebă doamna Moscu. Braţele goale se avântau acum cu mai multă graţie. încreţindu-şi foarte uşor fruntea. Acolo vin de obicei musafirii. spuse ea. Nu cumva se pregăteşte un complot împotriva lui Egor? Întâlniri noaptea. — Dar eu cred că nu e bine. Dar. La început mam temut de o insomnie. începu să râdă. Nu-şi spusese gândul întreg. Un copil atât de sensibil ca Simina.E într-adevăr un copil-minune. dar domnul Paşchievici a fost atât de drăguţ. aproape obraznic. Egor zâmbea. Jupâneasa se oprise lângă uşă. înalt. aşa i-au spus aseară. — Nu l-aţi ţinut pe d-l Egor de la lucru azi-noapte? întrebă şiret Simina." D-l Nazarie intră în odaie să-şi spele mâinile înainte de masă..

nu în faţa musafirilor. Ascultau cu toţii. scumpă doamnă. fără rezultat.. Fără îndoială că acum i se par ridicole nălucirile de azi-noapte. Domnul Nazarie tresări când presimţi gestul. — Mama înţelege însă altceva prin această a doua lume. adăugă el. A povestit probabil cum ne-am îndopat cu alcool amândoi şi poate alte lucruri hazlii despre mine. "Are să i se facă rău!" îşi spuse. dar tot nu trebuiesc povestite altora. îi întrerupse Egor. Ridică ochii din farfurie.. De foarte multe ori d-na Moscu îşi uita complet de sine în timpul meselor şi mânca cu poftă. — Am vrut să văd dacă au venit scrisori. domnişoară? o întrebă Egor. încât zgomotul fălcilor stăpânea. — Maman! o strigă Sanda. după ce mai întâi privi circular pe toţi. vorbi d-l Nazarie. Lucrurile acestea sunt întotdeauna fascinante. Cineva mânca cu atâta poftă. dar vă mărturisesc că visele sunt lumea mea cea de a doua. şopti ea. surprinsă. cu coada ochiului. dar niciodată nu atinsese o asemenea voracitate. — Nu zâmbesc deloc. — Ştii că şi eu o visez de câteva nopţi întruna? Ce vise ciudate!. Altceva. clătinând capul cu fervoare. Parcă se făcuse deodată o tăcere nefirească în sufragerie şi nu se auzea decât zbaterea fălcilor. gândi d-l Nazarie. cum mi-a fost şi mie. d-le profesor. dar ar trebui să o certe într-o zi pentru toate minciunile fără rost pe care le spune. D-l Nazarie privea înspăimântat. Se întoarse .. puţin speriată. Sanda începu să zâmbească. fericită că se trecuse atât de uşor peste un incident penibil. Ar fi trebuit totuşi să-i facă observaţii.. Egor se prefăcu că nu observă nimic. Egor părea că nu înţelege nimic. Se grăbi să se aşeze pe scaunul din dreapta d-nei Moscu. Îşi aşeză mâna pe braţul d-nei Moscu uşor. — Vom sta o dată de vorbă. stingheriţi. d-na Moscu). puţine minute înainte.tăiat pâinea. D-na Moscu aprobă. fireşte.. Sanda se îngălbeni. — Nu prea aveam ce să spun.. a povestit tot. în orice caz. D-na Moscu continua să mănânce. că nu-şi aminteşte nimic. întreaga încăpere. Îl privi în ochi.. I-ar fi fost ruşine de el. Evident. Avu totuşi o adevărată surpriză întâlnind o figură liniştită şi inteligentă. Numai Simina părea liniştită. gândi d-l Nazarie. Mânca d-na Moscu.. pe marginea farfuriei şi se întoarse spre musafiri. Nu mai vorbea nimeni. se temea să privească o faţă care se deşteptase chiar atunci din inconştienţă (căci altfel nu-şi putea explica barbaria cu care mesteca. mamă! D-na Moscu se opri din mestecat. decât spune înţelesul cuvintelor. Fără îndoială că d-na Moscu nici nu-şi mai amintea — dacă întâmplător îşi dăduse seama — de scena penibilă de adineauri. — D-stră o să zâmbiţi. "Aşadar." Simina intră de-abia atunci în sufragerie." — Cred că v-a spus domnul Paşchievici. Aşeză cuţitul şi furculiţa corect. — Unde ai fost. ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat nefiresc. Dar nu acum. îngrozită. cu bărbia aproape rezemată de piept. şi îi spuse: — Am visat azi-noapte pe tanti Christina. "Îi e ruşine. — M-ar interesa foarte mult să ştiu. vorbi ea. se grăbi să spună d-l Nazarie.. Sanda se aplecă peste masă şi o mai strigă încă o dată.. D-l Nazarie îşi dete de-abia acum seama că Egor n-ar fi putut povesti cu de-amănuntul întâmplările din noaptea trecută. interveni Sanda.

înainte de expropriere. Apoi gura severă i se rotunji într-un zâmbet ironic. cu fratele meu. cu atât mai puţin pe tanti Christina. cu fruntea plecată. Simina?! Sunt sigură că n-ai visat pe nimeni. — A murit tânără?. ar putea-o ajuta. — Nimeni nu cunoaşte pe Christina. "Sanda începe să mă uite. ştiţi. vorbi d-na Moscu emoţionată. şi se întoarse spre maică-sa. N-ai visat nimic! Simina o privi surprinsă. spuse Sanda repede. Simino!" Era îmbrăcată cu rochia roz.. M-am uitat în ochii ei atunci şi mi s-a părut că plânge.. Era cu vreo şapte ani mai mare ca mama... — Dar de unde cunoaşte micuţa noastră Simina pe mătuşa Christina? întrebă.. privind pe furiş spre soru-sa. în mijlocul tăcerii. Copiii o ştiu după portretul acela. Sanda s-a născut în cel dintâi an de război. Dar d-na Moscu părea că n-auzise nimic. D-l Nazarie încercă să rupă tăcerea.. Sanda. Egor o observă cu mirare şi cu un început de teamă — căci ochii îi erau lichizi şi lumina lor avea câteodată densitatea nefirească a unei lupe. Dar avem un portret în mărime naturală al Christinei. — Spunea de Sanda. accentuând cu teamă cuvântul. altele — mult mai semnificative — fuseseră lăsate la o parte. nu se mai teme nici de musafiri. Bănuiesc că a murit tânără. Simina? — A venit la mine la pat şi mi-a spus: "Numai tu mă iubeşti. după obiceiul ei. îşi spuse. Mai ascultase o dată aceeaşi povestea şi parcă nu întocmai. l-a pictat Mirea. — Venise de la Bălănoaia aici. Îmi aduc foarte bine aminte ce mi-a spus despre tine: "Sanda începe să mă uite". Mi-a cerut mâna să mi-o sărute." Aşa mi-a spus. — Aşa face ea. Sanda îşi muşcă buzele. vorbi calm Simina. Moşia era pe atunci întinsă... Toţi ascultaseră tăcuţi. — Aşa vine ea întotdeauna.. Ce bine că nu e singură. iar ea a rămas la moşie. Continuă. nici Simina. vorbi d-na Moscu după o lungă răsuflare. nouă ani după moartea Christinei. E aşa de greu totuşi de înţeles. Se opri brusc. d-l Nazarie.. Îl văzu atunci. "Ar trebui s-o dezvăţ o dată de obiceiul ăsta prost". parcă se pregătea să se predea aceleiaşi oboseli obişnuite ei: — A murit în locul meu sărăcuţa. cu toţii. Şi mi s-a părut că plânge. căci o iubeau toţi ţăranii... Cum ai visat-o. interveni Sanda. — Nu mint. spuse d-na Moscu. ca să evite răspunsul d-nei Moscu. nerăbdarea. pe Egor şi un val fierbinte de dragoste o pătrunse. E domnişoară mare acum. — Poate că n-am visat. — Aci? întrebă d-l Nazarie. spuse ea încet. Dna Moscu întoarse repede faţa spre profesor... Sanda zâmbea batjocoritoare. Nici Sanda. — Nu avea decât douăzeci de ani. Aşa mi-a spus. aducerile-aminte îi şterseră chiar zâmbetul ei nelipsit. Pe mine m-au trimis la Caracal. Şi au omorât-o. mai tare. Emoţia. Egor începu să se simtă prost. Anumite amănunte le afla pentru întâia oară acum.. cu umbreluţă. întrebă el. drept în ochi. ... S-a făcut şi obraznică. că e alături de cineva care ar putea-o iubi.. cu un glas mai scăzut.repede spre Simina. Apoi izbucni brusc: — De ce minţi. — Minţi! repetă.. Ar fi fost într-adevăr penibil să amuţească aşa. parcă pentru prima dată. Asta a fost în 1907. adăugă Simina. Niciodată nu o văzuse dl Nazarie atât de însufleţită. Îţi cere mâna sau braţul să ţi-l sărute..

nu trebuie să fii intransigent în artă. irizate. chiar în icoanele ei cele mai triviale". întrebă el. trecând prin sufragerie. nu e un sentiment mediocru ăsta. Sunt sigură că are să-ţi placă.. Nu ştia ce-ar mai putea răspunde. simţise foarte aproape de el coapsa Sandei. crezu de cuviinţă d-l Nazarie să consoleze pe gazdă. parcă i s-ar fi adresat o foarte comună mulţumire. stânjenit. nici Simina nu erau mai calme. Egor. între cele două surori. cu un gest înfrânt. Începea o după-amiază sticloasă de septembrie. dar întâlni alături obrazul sever al Siminei.. ridicându-se de la masă. spuse brusc Sanda. îşi spuse Egor. îşi spuse Egor. Trupul fetei se alăturase de al lui câteva clipe. În fond. să te văd pictând. Într-adevăr. Fetiţa îl privea atent. Străbătuse până la el emoţia şi aşteptarea bine cunoscută. apoi se despărţise brusc — şi în acest gest de spaimă Egor întrevăzu cele mai sigure nădejdi.. "Tot ce se atinge de domnişoara Christina le este întradevăr sacru.. "Am făcut o gafă. Parcă s-ar fi temut să nu se adauge ceva. — Orice pictor mediocru poate face o capodoperă dacă se poate uita o clipă pe sine. Se apropie de ea. prieteneşte. Egor nu înţelese asprimea glasului ei. — Îţi voi cere voie să te însoţesc în parc. Sunt nişte făpturi de elită. vorbi d-na Moscu. alergând de la d-na Moscu la Simina. "Aş putea încerca acum". Dar trebuia să încerce mai mult. M-am purtat ca un dobitoc. Mai ales că d-na Moscu se sculase brusc şi-i invitase pe toţi. Îi luase atunci braţul. Mirea a fost o culme a artei româneşti. să vadă tabloul. îşi spuse el. rosti sentenţios d-l Nazarie. să-i vorbească. Criteriile estetice nu sunt întotdeauna cele mai bune". — Ce faci în după-amiaza aceasta. parcă s-ar fi trudit să înţeleagă ceva care se întâmplă fără ştirea ei.. Îşi aduse aminte de Daphne Adeane. — De ce vorbeşti aşa înainte de a-l fi văzut? îl întrebă nervos Sanda. cu ceaşca de cafea în mână. Cafeaua se servi pe verandă. îşi propuse el reconfortat. D-l Nazarie roşi.. Dar d-na Moscu dăduse din cap foarte afectuos. aşa cum obişnuiesc toţi musafirii să rostească ridicându-se de la masă. dragostea şi orgoliul ei pentru măţuşa Christina e un lucru splendid. Să iubeşti şi să sfinţeşti o moartă.. Se pregătea să-i răspundă în glumă. — Nu mă îndoiesc că a fost o lovitură grea. adăugă ironic pictorul. d-ta ai văzut portretul Christinei? Mi s-a spus că e cea mai bună operă a lui Mirea. E un lucru frumos ce face Sanda. Rămăsese cu ceaşca cu cafea în mână. spuse fata zâmbind. "Am să-i vorbesc de ea Sandei. . — Să luăm cafeaua pe verandă." Chiar şi pe mica Simina o scuza acum. Egor începu să râdă. cerul era neverosimil de albastru şi arborii părea că au crescut nemişcaţi de la începutul lumii. şi fata se supusese tremurând. — D-le Egor. — Dacă Mirea poate avea opere bune. duduie Sanda?. — Mirea a fost un pictor foarte mare.. Nici Sanda. prea sensibile. Când vrei să cucereşti o fată de boier. Ţara se poate mândri cu el. se auzi atunci glasul d-nei Moscu.Căută ochii Sandei şi întâlni aceleaşi priviri preocupate. în gând.

În urma profesorului venea Simina. nici a rai sau a flori funerare. dimpotrivă. Toţi simţiră de la început aceasta. pe care. înseamnă că-ţi place. D-l Nazarie rămăsese încremenit de cum dăduse cu ochii de portret. Figura îi era luminată de o emoţie solemnă. "Să-şi fi dat ea seama că va muri atât de repede?" se întrebă Egor. Se trudea să-şi dea seama de unde izvora în sufletul său atâta melancolie şi oboseală. care trecu lângă el şi îl privise mirată. În odaie mirosea a sulfină şi a aer închis. chipul acela de abur. Era parcă mai răcoare. asta e camera mea de fată şi acolo e patul meu. vorbi liniştit Egor.. încercând parcă să-şi ceară scuze cu modestia lui. — Mi se pare un lucru extraordinar. să-i spună numai lui de nesfârşita ei singurătate. un început de nesimţire. nefirească pe obrazul ei de copil. dar o răcoare melancolică şi artificială.. D-l Nazarie păşise încet. să nu fie observat. D-na Moscu îi spusese că e un salon. "Sunt într-adevăr extraordinar de sensibile fetele astea". La început i s-a părut că vede din nou nălucirea din noaptea trecută.— E cam deranjat aici. care se apropiase atunci. Dar îl deşteptase din spaimă Simina. Domnişoara Christina îi urmărise toate mişcările. parcă l-ar fi privit într-adins pe el. — Cu un asemenea model. Plutea mult dor şi multă jale în ochii domnişoarei Christina. Ridică încă o dată privirile spre portret. îşi spuse Egor.. între patru pereţi. cu buclele negre lăsate pe umeri. dar se afla acolo. patul meu virginal" — parcă îi vorbeau ochii domnişoarei Christina. silindu-se să nu facă zgomot. vorbi apăsat d-l Nazarie. "Da. alb. parcă l-ar fi ales numai pe el din tot grupul. Dacă nu spui nimic. oarecum provocatoare. fireşte. d-le profesor?! întrebă din nou Sanda. Era o fată foarte tânără. — Atunci îţi place. un pat mare. adăugă triumfătoare Sanda. Domnişoara Christina zâmbea din portretul lui Mirea. Egor îşi puse mâna pe frunte. dar a pus-o pentru că aşa i-a cerut mama ("Nu stă bine unei domnişoare să pozeze decât desăvârşit îmbrăcată!"). cu talia subţire şi înaltă. O linişte nefirească. îl văzuse când a descoperit patul şi n-a roşit. Egor citea bine în ochii ei. Egor îşi căută tovarăşul. ci un miros de tinereţe oprită pe loc. cu perdeluţe. oprită şi conservată aici. n-o poate suferi. — Domnişoara Christina! exclamă d-na Moscu.. deschizând o uşă masivă. . care îi dădea o paliditate feminină. Zadainic îi zâmbea ea familiar. continuă şi acum să-i susţină privirea. nu se putea face decât o capodoperă.. de umerii d-nei Moscu. D-l Nazarie simţi teroarea ca o gheară apăsându-i pieptul. bănuitoare. îmbrăcată într-o rochie lungă. Domnişoara Christina suferea în nemişcarea ei. — Ce spui. Mirosea ciudat în odaie. în faţa acestei fecioare care îl privea în ochi. domnule pictor? întrebă Sanda. Venea cea din urmă. E un salon în care nu prea intrăm. Se liniştise. la masă. Domnişoarei Christina îi sticliră o clipă ochii mai viclean. spuse Sanda. albă. Nu cumva o fi chiar camera ei? Cu coada ochiului privi spre celălalt perete. zâmbindu-i cu familiaritate. nu a mort. zadarnic îşi strângea cu mâna umbreluţa albastră şi îşi ridica pe furiş o sprânceană. parcă l-ar fi invitat să râdă şi el de pălăria ei prea mare şi prea încărcată. Teroarea îl împietrise. — Ce spui.. Aşa îi spuneau toţi pe aici. Ce straniu miros în camera aceasta. Egor rămăsese departe de portret. în colţ.

. Se mira singur de uşurinţa cu care le înţelege şi de graba cu care le acceptă. Nu lasă aproape pe nimeni să intre aici. Aici îi alerga gândul întotdeauna. De unde ştii tu că n-ar vrea mama?!. Oboseala şi tristeţea odăii veneau din alte vămi şi vorbeau altfel sufletului. am rămas de-ajuns. în întâmplările de-atunci. — . Dar chipul ei poate fi privit în linişte. căci cealaltă răspândea o teroare deznădăjduită. dar d-na Moscu. Se apropia acum şi d-l Nazarie. Dar nu era aceeaşi nălucire din sala de mâncare. D-l Nazarie se bucură că se poate retrage într-un asemenea moment neutru. Mirosul acesta e parfumul tinereţii ei.Cu Simina. — N-aţi vrea să mai mă lăsaţi o clipă? se rugă ea. Sanda dădu din cap aspru. — Aş vrea să încerc o dată să pictez acest tablou. căci i-ai fi făcut într-adevăr rău. Egor şi d-l Nazarie veneau în urmă. ajunşi pe verandă. — . Sanda era acum din nou domnişoara capricioasă şi disponibilă. I s-a părut. — . în camera aceasta. I s-a părut atunci că revede nălucirea. adăugă el. Evitară la început să se privească. — Nu cred că e acelaşi lucru. — Maman. Egor vorbise destul de tare. Parcă soarele nu trecuse prin această odaie şi timpul nu măcinase nimic.. fireşte. dar. nu auzise nimic. Doar în cele dintâi clipe l-a înspăimântat. — Suntem gata de lucru. Apoi îi întoarse spatele şi se apropie de d-na Moscu. aşezată într-un fotoliu îmbrăcat în pânză albă. ca de obicei. — .. adăugă. iar nu să fac o copie. întinse tabachera profesorului... schimbat de când murise domnişoara Christina.Dar lui tanti Christina i-ar place să mai fie o dată pictată. Sanda se apropie de el şi-i apucă braţul înspăimântată. din aburul trupului ei. după ce. Sanda se apropie. scumpe maestre. vorbi Egor. Îi luă braţul.. În acea clipă... spuse d-l Nazarie. îi spuse cu înţeles. Azi a făcut excepţie. D-l Nazarie înţelegea acum toate lucrurile acestea mici şi stranii. Se şterseseră de pe faţa ei vigoarea şi severitatea de-adineauri. se rugă din nou d-na Moscu.. şi înţelese: d-na Moscu se întoarce mereu aici. D-na Moscu cerceta cu ochii încăperea. Şi-apoi. resturi miraculos păstrate din apa ei de colonie. — Mai ales cu ea.O tinereţe de-acum multă vreme.. probabil ca să le spună că ar trebui să se retragă.. Sanda.. nu şi-au putut feri multă vreme ochii unul de altul. D-l Nazarie refuzase zâmbind.. Dar Simina se apropiase prea mult de ei. O foarte mare asemănare. pe care portretul nu o avea. Egor o privise în treacăt.. când se aşezase pe fotoliu.Bine că nu te-a auzit. Nimic nu părea premenit. Trebuie să mergem. — Simina. Sanda. nici în acest timp prezent. mai întâi. privind-o în ochi. — Bine că nu te-a auzit mama. seamănă şi cu Simina. spuse Simina. zâmbi Sanda. Palpita altfel. viaţa. numai. teribil de multe lucruri ştii tu. tot în şoaptă. să-l pictez cum ştiu eu. domnule Egor? întrebă ea.Un lucru într-adevăr extraordinar. aici.. Eggr aprinse o ţigară. şopti ea. Domnişoara Christina seamănă mult cu d-na Moscu. privind din nou tabloul. mai e ceva. deşi nu în acest spaţiu concret...

Ar fi vrut parcă să-i spună mai mult.. vorbind numai Sanda şi Egor.. Simina părea îngândurată. vorbi obosită şi enervată Sanda. "domnule Egor". Trebuia să facă un pas înainte. — Cele mai absurde basme. Nu are decât nouă ani. Apoi a întrebat-o câte poeme cu toamna cunoaşte. Sanda o urmări cu ochii până ce dispăru între pomi. Se putea râde. Şi apoi. se adresă d-nei Moscu. Pornise înspre sat. Simina îi aştepta în faţa verandei. D-na Moscu. să vadă apusul soarelui de pe câmp. după înecarea soarelui! Şi apoi. i-a spus. a trebuit să se întoarcă. Egor începu să râdă. Răspunsul fetei îl desfătase într-adevăr. poate chiar la confesiuni. Şi-a purtat şevaletul prin mai multe alei şi s-a aşezat în mai multe colţuri ale parcului. — Nu-mi place deloc prietenia aceasta. ce crezi de Nazarie? — Cred că e un viclean. dar a trebuit s-o asculte mirat — şi nu totdeauna cu voie bună — recitind poem după poem. Aşa se pregătea Egor de dragoste. se putea glumi. se apără d-na Moscu. El ar fi vrut să ajungă mai repede la intimităţi. o întrerupse Egor. — Ce-i spune doica? întrebă Egor. Rămăsese rezemat de un salcâm. — La doica. Era prea miraculoasă toamna de deasupra lor ca să-şi îngăduie vreun curaj vulgar. poate ca să-l necăjească. privind cum se cufundă globul înflăcărat. Şi cum rămâne toată firea împietrită. — Unde te duci. "Numai un asemenea vers poate descrie întradevăr un apus în câmpie.IV Egor n-a lucrat nimic în după-amiaza aceea. abătuse conversaţia pe un plan mai accesibil. — Sunt un folclor destul de ciudat basmele doicii. La capătul aleii. "departe şi nu foarte departe". Ea îi spunea încă. Simina? întrebă Sanda.. plimbându-se nepăsătoare cu ochii în pietriş. ca şi când n-ar fi observat intimitatea lui Egor. îşi spuse Egor aprinzându-şi o . răspunse corect Sanda. — Sanda. cetea un roman francez.. — E timpul basmelor acum. Îşi amintise de versul popular cu multă plăcere. Doica o zăpăceşte cu tot felul de basme. Egor s-a putut convinge chiar în acea seară cât de ciudat e folclorul doicii. Curând însă. Timpul trecea nesimţit. poemele erau destul de multe. Era ora ceaiului. Se ridică cea dintâi.. o strânse de mijloc. în acelaşi timp. dar se mulţumi cu câteva cuvinte. — Acelaşi lucru i l-am spus şi eu de atâtea ori. să cerceteze câteva movile. şi-a ascuns sculele la rădăcina unui ulm şi a început să se plimbe cu Sanda. pe verandă. Trăieşte şi ea în folclor. răspunse fetiţa fără să se întoarcă.. Ai băgat de seamă ce repede îşi schimbă faţa? Niciodată nu seamănă cu el însuşi. după ce şi-a împăturit şerveţelul de ceai şi şi-a adunat firimiturile în farfurie. A întrebat-o mai mult ca s-o necăjească. câteva clipe. D-l Nazarie se scuzase că nu va veni decât seara la masă. Se hotărî să-i spună pe nume. Totuşi. cât de straniu se însufleţeşte liniştea! Numai dacă n-ar fi atâţia ţânţari".. În cele din urmă. Au luat ceaiul în linişte. gândi Egor. Sanda îl privi plictisită. Plecase să se plimbe primprejurul parcului. — Într-o asemenea zi e păcat să lucrezi..

Un rând întreg de odăi mici. Doica îmi spune în fiecare zi un basm nou. Fata îi ghicea gândurile.. privind în jos. Egor se întrebă cine are grija tuturor acestor rosturi gospodăreşti. "Are să fie o noapte splendidă". dacă ai întârziat până acum. N-avea nici un gust ţigara. Dar e adevărat. îşi spuse Egor. căci ea o face întotdeauna. aştepta pe Egor s-o roage să i-l povestească. dar doica a făcut plata oamenilor. Intră printr-o poartă laterală în parc. să i le lămurească. Simina tăcuse încurcată. apoi tăcuse.. Egor încercă să reziste ispitei acesteia. netezind apoi cutele. adăstând. Întârzia cu multă ştiinţă răspunsul. — Astăzi a fost un basm foarte lung. cumnata ei are moşie în altă parte a ţării. Treceau femei.ţigară ca să se apere. care nu ştia de unde vine. — Nu vă este frică de câini? Glasul venise atât de neaşteptat. Simina nu se intimidă de izbucnirea lui Egor.. încât Egor se cutremură. vorbi Egor.. Egor se simţi deodată turburat. "Cum de a mers atât de nesimţit. "Acolo sunt bucătăriile şi odăile slugilor". răspunse liniştit Simina. că în faţa lui lucrează o minte şireată şi ascuţită. Lângă el apăruse Simina. dar foarte frumos. Subliniase cu atâta fineţe anumite cuvinte. cine vinde recoltele. — Spune-mi-l şi mie. Pronunţă ultimele cuvinte tărăgănat. i le cetea fără ştirea lui. Are dreptate Sanda. atrăgând într-adins atenţia lui Egor asupră-le. Aşteptă să-şi mistuie mânia. La stânga se întindeau curţile. de vite şi lapte. O zvârli în drum şi porni agale spre casă. câte un copil sfios privea nedumerit spre casele boiereşti. Soţul d-nei Moscu murise de câţiva ani. . iar nu mintea unui copil. Cuvintele sunaseră atât de stranii pe buzele ei copilăreşti. am stat lângă ea. Simina zâmbi iar. cu prispa scundă.. de fân. A învăţat foarte multe. vreun vechil moştenit.. — Am fost la doica. Îşi culese cu mâna un mărăcine de pe rochiţă. — Ce basm urât şi absurd! exclamă el deodată. ridicând fruntea spre cerul străveziu şi înalt. răspunse Simina. albe. care s-a îndrăgostit de o împărăteasă moartă. acareturile şi grădinile de zarzavat.. Se aprindeau lămpile. apoi începu cu acelaşi glas. — Asta o ştiţi de la Sanda. Îşi încetinise într-adins pasul.. în răcoarea aceasta mirosind a praf şi ierburi. pe ce cărare s-a strecurat de-a dreptul în spatele meu?" — Dar dumitale nu-ţi este frică să te plimbi singură pe aici? o întrebă Egor. începu calm Simina. Poate vreun administrator.. rosti în cele din urmă Egor. Parcă ar fi cunoscut nedumeririle lui de adineauri şi voia. aspru. Egor avu sentimentul penibil că e atras în cursă. gândi Egor. — Un basm scurt. cine supraveghează şi plăteşte slugile. — Basmul a fost scurt. încât Egor se dăduse un pas înapoi. Un miros proaspăt.. incidental. Uşor de înţeles că aştepta să fie întrebată. nu e aşa? Simina zâmbi strivitor. — Şi ţi-a spus basme. cu aceeaşi voită sfială. Întâlnindu-i ochii. — De atunci de când ai plecat? — Doica a avut treabă. adăugă ea. — Este basmul feciorului de cioban.

simţise o cumplită furie împotriva acestei făpturi mici. te-am auzit spunând "tanti Christina". Egor tresări şi se simţi deodată înspăimântat. Dar voia să meargă până la capăt. e o întâmplare adevărată. De pildă. a unui om atât de mare şi de puternic împotriva ei.. casa mare. Până acum îi spuneai "tanti"... Îl strivi apoi cu o tăcere încăpăţânată. nefirească. — Nu e adevărat. să n-o îmbătrânesc.. Simina începu să zâmbească. care nu împlinise încă zece ani.— Aşa e basmul. — Când te-a rugat? întrebă el din nou. adăugă Egor zâmbind... răspunse prompt Simina ca la o lecţie. — Poate să ai dreptate. soarta sau destinul omului. — M-a rugat azi-noapte. fără să-i mai lase timp s-o întrerupă. de cealaltă parte. să înţeleagă ce se ascunde în mintea copilului acestuia înfricoşător.. dar Simina continua să zâmbească. Ochii îi străluceau. Dar îl înspăimânta siguranţa ei. lămpile odăilor din curte. începu repede Simina. — Nu cunoşti un alt basm. Aşa a fost ursita feciorului de împărat. Egor se stăpâni cu greu.. cu norocul lui. ferindu-se parcă să privească namila din dreapta lor. crescuse cenuşie în văzduhul spălăcit de seară.. cu pupilele mărite. — Ursita. căci doar ţi-este mătuşă.. Astăzi n-am spus "tanti Christina". care îl minţea cu atâta neruşinare. zâmbetul ei victorios. să ţi le împlânte ca un fier roşu în inimă. — D-stră mi-aţi spus să vi-l povestesc. în vis.. Nu din cauza întunericului care se lăsase brusc. să le dea sensuri voite de ea. Se aflau în mijlocul aleii principale. căci erau trei. continuă el. ursitoarele i-au spus: "Să iubeşti o împărăteasă moartă!" Mama lui a auzit şi a început să plângă. — Basmul de ieri e foarte lung... — Tu ştii ce-i ursita unui om? întrebă Egor. — O clipă. Cum te poate ruga cineva care a murit de aproape treizeci de ani?! Glasul îi era aspru.. Îşi ţinea capul încordat. spuse ea.. — A fost odată un fecior de cioban. Simina îl privi mirată. "domnişoară". mai frumos? întrebă Egor ca să rupă tăcerea. sau alaltăieri. Egor şovăi încurcat. Egor fusese înspăimântat de glasul cu care pronunţase Simina ultimele cuvinte. depărtate. Într-adevăr. Simina parcă se oprise într-adins aici. Fiecare om se naşte lângă o stea. — Vrei neapărat să-mi povesteşti basmul până la sfârşit? o întrerupse Egor.. cu atâta diavolească viclenie. să nu-i mai spun "tanti". răspunse calm Simina. privirea lui cruntă.. s-a milostivit de jalea ei şi a adăugat: "Şi te va iubi şi împărăteasa pe tine!". basmul pe care ţi l-a spus doica ieri. — Tu de ce-i spui "domnişoara Christina?" întrebă mâniat Egor. şi capul avea o stare ţeapănă... Va vorbi neapărat cu .. — Totuşi. Casa mare. între pomi. Cealaltă ursitoare. Întotdeauna ştia să sublinieze cuvintele. O privire inocentă şi totuşi rece. mai ales aici. — Ea m-a rugat să-i spun aşa. acum nici Egor nu-şi mai amintea să o fi auzit. Se zăreau. Asta e. dispreţuitoare. iar cel de alaltăieri nu e un basm. cu domnişoara Christina. Răsuflă lung. Şi când s-a născut el. azi în salon. Îi făcea atâta plăcere furia unui bărbat.

în odaia lui ca să-şi spele mâinele înainte de masă.. în pulsul său.. Egor îi apucă braţul şi o smuci spre el. şopti. strivindu-şi buzele ca să nu râdă. ca să nu vadă ceva ce a văzut ea.E adevărat. Dar braţul îi tremura încă şi şi-l retrase repede. adăugă ea.. Fata se abandonă fără nici o rezistenţă. Egor înţelese deodată că a fost păcălit. nelămurita teroare care îl cuprinsese. Nu privea totuşi spre casă. aşa cum făcuse spre marginea parcului. Simina sta în faţa lui.. Mi-a trecut acum. — Ştii foarte bine că e vorba despre altceva. Simina simţi pe dată schimbarea în muşchii lui Egor.. vă rog. — Mă aşteptam la asta. vorbi Simina. Spusese "cealaltă" fără să se întoarcă. Arăta spre marginea cealaltă a parcului. cu d-na Moscu chiar. Îi era frică de-a binelea. cu mâinile la spate. Şi trupul ei era liniştit. Porni apoi. Era cu atât mai necăjit. Simino! o ameninţă el. — . nu vă puteţi speria.Sanda. fără să-i răspundă. Faţa îi era senină. — Puteţi să vă întoarceţi fără teamă. — Lăsaţi-mă jos. N-ai văzut nimic. Ca mine. Dumneavoastră sunteţi bărbat. dezmierdând-o. — Nu e nimeni. cu cât Simina părea că îi ghiceşte chiar şi cele mai ascunse spaime şi îndoieli. domnule Egor. O ţinea încă în braţe. Te-ai speriat singură. ca s-o liniştească.. — De ce m-ai minţit. spuse Simina. plecând ochii în pietriş. în mijlocul aleii. Aveţi dreptate să mă spuneţi. Nici o smucitură de febră. Ce ciudat. vorbi Simina fără să se întoarcă. şopti el apropiindu-se şi pronunţând cuvintele solemn. nici o picătură de sudoare. că Simina se prefăcuse înspăimântată şi-i sărise în braţe numai ca să-l împiedece să întoarcă privirile spre casă. căci Simina nu se mişcase de multe minute. Nu destul de repede ca să nu-l observe Simina. şopti. Simina îi apucase obrajii. încercând să încurce o fetiţă. o furie împletită cu teroare îl cuprinse.. cald. în întunerec. să privească mult. ţinându-i faţa alături de faţa ei. răsuflând repede şi fierbinte. invitându-l cu mâna să privească şi în cealaltă parte.. Îl sili pe Egor să privească întracolo. Nu ştia decât un lucru: că Simina nu se speriase şi că îl silise să privească în cealaltă parte a parcului. inima nu-i bătea deloc a spaimă.. Mama n-o să-mi ierte uşor impoliteţa asta. Egor o urmă. Batjocura aceasta nu risipea totuşi. Egor se suia. fetiţo. îi vorbi încrezător Egor. surâzătoare. adăugă Egor. Atunci fetiţa i se azvârli în braţe înspăimântată. brusc. altădată. cu dinţii încleştaţi. — Ştii că am să te spun. Şi cum să nu te sperii când asculţi în fiece zi un basm absurd?. cel puţin în partea aceasta. Vă rog să mă iertaţi dacă. — Ceva pe care nu voiai să-l văd eu. compusă. Egor se sperie mai mult de ţipătul ei şi o ridică. v-am sărit în braţe. Dar i-ar fi fost greu să spună despre ce e vorba. Simina? întrebă cu o furie îngheţată Egor.. Dar ea de ce nu s-a speriat? — . Voi să întoarcă brusc capul spre casă şi să facă el primul pas de înapoiere. Fetiţa îl privi.. Se simţea oarecum ridicol. ţipând. spre casă. m-am speriat degeaba... să arate cu braţul întins..Poate ai văzut ceva în cealaltă parte. — Mi s-a părut că vine cineva de-acolo. Au ajuns în faţa verandei. continuă Egor.... cordial. Când înţelese asta. speriindu-mă. Astăzi renunţă la un lucru atât de .. nu e aşa? N-ai văzut nimic. în inima lui Egor. Arătă cu braţul marginea parcului.

. Este atât de bună şi de mică. recăpătându-şi zâmbetul ei dispreţuitor şi. devenise palidă. răspunse ea politicos. Am să-ţi spun câteva fapte interesante. Dar d-na Moscu ridică zâmbind din umeri. dar nu pot răspunde. D-l Nazarie vorbi despre observaţiile lui.. ci lumina pe care o găsise în casă. îi spuse el apropiindu-se. gândea el. căută ajutorul d-nei Moscu. Simina păru că-şi pierde o clipă cumpătul. aceeaşi bine ascunsă siguranţă. ai să fii aspru pedepsită!. Privi în ochii Sandei cu aceeaşi exasperantă seninătate şi siguranţă.. despre movile şi greutatea săpăturilor la întâmplare. vino să ne plimbăm puţin. — Nu m-am simţit prea bine astăzi. D-l Nazarie parcă îl aştepta. Simina. — Şi eu am să-ţi spun d-tale un lucru tot atât de interesant. vorbi calmă Simina. — Cum rămâne cu basmul nostru de azi. vorbeşte cu curaj. D-na Moscu se deştepta uşor din toropeala ei obişnuită. Poate n-ar fi meritat o asemenea pedeapsă. — E un basm pe care îl ştiu de mult. Nu avea însă verva şi entuziasmul de altădată. Sanda stătea lângă el. dar trebuie s-o dezvăţăm de obiceiul acesta de a minţi fără rost. — Ştiţi că Simina mi-a povestit un basm pe care i l-a spus chiar astăzi doica? începu Egor. vorbi Sanda. . Intră în cămara de lângă sufragerie. ai să te culci fără desert şi ai să te ridici chiar acum de la masă. Îşi dădu în acea clipă seama ce mare voluptate este să te răzbuni pe un copil. spuse d-l Nazarie. vorbi Sanda. trebuie să mă port cu multă grijă. Atunci Simina se sculă. Sanda roşi brusc şi se întoarse spre soru-sa. — Atunci de ce-ai minţit fără rost? întrebă Sanda. Sofia te va conduce în camera ta. fetiţa mea.. "Simina ascunde lucruri mai grave. Dacă ai greşit..complicat. — Îmi pare foarte rău de domnişoara noastră. Vorbea mai mult ca să-şi arate cum şi-a petrecut ziua şi ca să împiedece tăcerea să se aştearnă definitiv. Îşi pregătea bine surpriza. că n-am s-o trădez". — Dacă n-ai ce face după-masă. Simina îl privi totuşi cu atâta dispreţ. să-l chinui când îi ai în puterea ta.. Soru-sa izbucni: — Deocamdată. parcă oarecum obosită. ce am aflat în sat. Nu-ţi fie teamă de pedeapsă. Egor privea la răstimpuri spre Simina. după ce spuse "bună seara".. în prag." Dar nu asemenea gânduri cuminţi îl liniştiseră. sărută obrazul d-nei Moscu şi plecă spre odaia ei. — Răspunde fără teamă.. îi trecuseră acum ca prin farmec teroarea şi mânia din parc. domnişoară Simina? întrebă răutăcios Egor. Se aşezară la masă. unde îşi spălau mâinele copiii. — Nu mi-e teamă de pedeapsă. îşi strânse buzele. interveni d-na Moscu. căci o cunosc cât e de sensibilă. adăugă Egor zâmbind.. Îi părea chiar rău că-şi pierduse calmul faţă de un copil. prezenţa oamenilor vii şi sănătoşi de acolo. gândea Egor... încât mânia lui Egor se aprinse din nou. "Crede că n-am să spun. — Îmi pare şi mie rău. că a plecat la Giurgiu după cumpărături. Egor nu mai ştia pe cine să privească. — De-abia târziu am aflat că doica nici n-a fost în după-amiaza asta aici. se scuză ea.. Întâlnea întotdeauna aceiaşi ochi inocenţi. Fireşte.

severă.. asta căuta cu bucurie. D-l Nazarie îl privi cum şi-o aprinde. E un loc blestemat. Pictorul scutură din umeri. te rogi la Maica Domnului.. — Văd că eşti îndrăgostit şi nu vrei să pleci. să cred că te-au mâhnit cuvintele mele oarecum brutale. Totuşi. S-a întâmplat însă astăzi un lucru care mi-a amintit-o. continuă d-l Nazarie. Atunci aş pleca şi eu. — Cu atât mai rău. — Ceea ce e mai grav. Cel puţin crezi în Dumnezeu. Nu e nimic sănătos aici.... Egor şi d-l Nazarie porniră spre poartă. Merseră multă vreme fără ca vreunul din ei să scoată un cuvânt. căci abia dacă mai spuse un cuvânt până la sfârşitul mesei. Se întrebă totuşi dacă Sanda înţelege tot ce se petrece cu soru-sa.. continuă el.. cu ambiţiile sale nemărturisite. cât încurcat de răspunsul pe care trebuia să-l dea. Ai uitat scena penibilă de azi noapte? — Aproape o uitasem. Egor începu să râdă. — Te-ai supăra mult dacă te-aş întreba un lucru foarte intim? Bunăoară. Dar mi-e teamă că va fi foarte greu. Îşi dădu seama chiar în clipa când rosti aceste cuvinte că a făcut o gafă. o dragoste chiar. dacă eşti într-adevăr îndrăgostit de Sanda?.D-na Moscu o aprobă clătinând din cap. poate. ce-ai aflat d-ta atât de grav în sat? . Multe le inventează chiar ea. — Dar. Dar nu-mi place casa asta. Ar fi fost foarte greu să răspundă sincer. Eu nu te învinuiesc de nimic. scena îi făcuse destul de rău. — Te-ai convins acum ce fel de basme ascultă. Îi plăcea mult fata.. Pot chiar să-mi aprind o ţigară în linişte. Dar dacă nu eşti sincer îndrăgostit de d-ra Moscu... parc din salcâmi şi ulmi puşi de mâna omului. Am simţit asta din prima seară. Nici măcar parcul acesta artificial. Egor ezită să răspundă.. — Chiar ţigara aceasta ar putea să-ţi atragă luarea-aminte... mirat. Deodată. — Văd că şovăieşti. domnul Nazarie se hotărî. O aventură. V Rămaşi singuri. chiar mâine. — S-a întâmplat ceva atât de grav? întrebă el cu jumătate glas.... N-aş vrea să judec altfel tăcerea d-tale. d-l Nazarie. nimic. spuse el. te-aş sfătui să pleci cât de curând de-aci. înaintea d-tale. e că am impresia că nu ascultă toate basmele. Sincer vorbind. spuse Egor. Ar trebui să înveţi măcar asta. — Până acum nu-i nimic grav. ca să-şi dea mai bine seama de cuvintele profesorului.. — Deocamdată. Am să-ţi spun îndată. adăugă Sanda către Egor.. în definitiv. foarte greu. ca şi cum s-ar fi îngrozit. nu ştia nici el dacă e într-adevăr îndrăgostit de Sanda aşa cum accentuase. aş pleca. întrebând. Sanda se împletea mult cu arta lui. Sanda îl privi înmărmurită. înainte de culcare? — Niciodată. Egor se opri din mers. nu-mi place defel. Era mai puţin surprins de întrebarea indiscretă a profesorului. îţi faci cruci noaptea.

. totuşi... spune-mi Egor. tinere. Eu simt lucrurile acestea foarte bine. Egor asculta uluit volubilitatea aceasta nervoasă şi incoerentă a domnului Nazarie... Chiar numai pentru a-mi pune nervii la încercare. că mi-este atât de frică. Oamenii povestesc o groază de lucruri. Începu să râdă. să-i bată până la sânge? Şi ea le smulgea cămaşa.) Ştii. n-am scris versuri decât în liceu. spuse Egor sentenţios.. Am trăit multă vreme singur. cu atâtea amănunte odioase. deodată. în sat. Dar asta n-are nici o importanţă. Nu se născoceşte aşa de uşor o legendă. continuă d-l Nazarie. — Da. Nu te uita la mine că nu mai am păr în cap şi sunt belfer universitar.. cu care pronunţase ultima frază. se supuse d-l Nazarie zâmbind. Tata era sergent de jandarmi într-un sat de lângă Ciulniţa.. nu suntem copii".. spuse Egor mai mult pentru sine. Căci sunt într-adevăr amănunte odioase. N-aş vrea să crezi. în faţa ei. "De ce-mi spune el mie toate astea? Ca să-şi scuze plecarea. Profesorul se afunda singur într-o mare de cuvinte. şi eu nu mă înşel niciodată. simţi el însuşi un fior strein. Mi-este şi frică. ştia tot satul asta. Accentuase fără voie cuvântul. — Ar fi fost penibil să plecaţi aşa. Nu-mi fac un merit din aşa ceva. aşa cum făcuse. începu el privind încă o dată de jur împrejur. Domnişoara asta frumoasă nu prea şi-a cinstit familia. un început de delir îi înfierbânta vorbele. — Aşa sunt ţăranii. vorbi d-l Nazarie înfierbântat. să se convingă că nu-l ascultă nimeni. nu-i lucru curat cu domnişoara Christina. Am aflat lucruri triste şi ciudate. Dumitale ţi-e frică de ceva. din care nu izbutea să mai iasă. Îi plăcu glasul lui. (Zâmbea pentru întâia oară în noaptea aceea. bâlbâi d-l Nazarie. Simt însă cum m-apasă casa asta. da. dar am venit aici să stau o lună încheiată şi voi sta. Şi glasul era mai sugrumat. dar nu mă-nşel. asta înainte de a începe săpăturile. dur şi sigur. vorbind Siminei. Suntem oameni în toată firea şi ne pierdem cumpătul.. eu nu te-aş sfătui să rămâi. absurd.. Sunt şi eu un fel de poet. străbătându-l de-a lungul şirei spinării. încât să nu mai pot judeca.. Şi. . La început. ca să şi-o pregătească?" — Domnule profesor.. Îi făcea plăcere să se asculte. — Eu îi cunosc mai bine. Şi accentuând. — Aşa îţi voi spune. Adăugă: nu m-aş sfătui nici pe mine. tinere. de amintiri şi de sentimente. Sunt aproape. fără prea mult succes. "În fond.. de o cruzime bolnăvicioasă. Lucrurile pe care le spusese erau solemne. aproape de pământ.. adăugă el cu acelaşi glas bărbătesc... şi câte altele.. Trăia de altfel cu vechilul. judecând bine lucrurile... îl întrerupse Egor calm. — Eu cred că are. Puteai să-ţi închipui că fecioara asta de boieri punea pe vechil să bată pe ţărani cu biciul. căci rămân şi eu..— Mai nimic. Şi omul ăla ajunsese ca o fiară. — N-aş fi fost primul musafir care pleacă după două zile. îl întrerupse pictorul.. Vreau să-ţi spun de la început că n-am de gând să plec. — Nu ştiu în ce măsură sunt îndrăgostit de domnişoara Moscu. aproape fiu de ţăran. puţine ceasuri înainte.. — Bravo. cuvintele sale erau hotărâte şi cumpănite. spuse d-l Nazarie privind în pământ. dar am rămas poet. Hotărârea luată îi dădu curaj şi o mare încredere în sine. — Nu-mi mai spune "tinere".. Pe nesimţite însă. răsuflarea mai precipitată.

neînchipuită. Ea îi îndemna... Dar familia.. spuse Egor. Înghiţea aerul după obiceiul lui.. Îi primea goală. abătut.. D-l Nazarie se opri. şopti Egor. Îşi aprinse o altă ţigară. Căci n-au ucis-o ţăranii. Era nervos. Deşi ţăranii nu prea ard cadavrele. — Nu se mai poate spune? şopti Egor... prea inumană fapta domnişoarei. Îndeosebi amănuntul acela cu puii de găină.. prietenii de-atunci au ştiut repede. în noaptea aceasta răcoroasă. câte doi. după cum ştii. Se opri şi privi de jur împrejurul lui cu încordare. Spunea că vrea să-şi împartă toată averea. neliniştit.. în vreun puţ părăsit. I se părea într-adevăr prea drăcească. Arborii parcului rămăseseră departe. o parte din oameni au fost împuşcaţi. De-aia mă simţeam eu apăsat. Îi era peste putinţă să povestească tot ce auzise. erau amănunte sălbatece.. numai să n-o omoare. Nu îndrăznea să povestească mai departe. se lăsa siluită pe rând de toţi. numai o împletire absurdă de umbre. fără arbori în jurul lui. adăugă domnul Nazarie după o scurtă pauză... — De necrezut. i-au dat foc... cu fruntea răsturnată. ci vechilul cu care trăia de câţiva ani (te-ntrebi ce diavoli se zbăteau în ea. moartea ei îţi dă de gândit.. D-l Nazarie îşi vârî mâinele în buzunare. cu gura larg deschisă. De numele ei se sperie copiii şi astăzi. Nu era un orizont în nici o parte. Urmărea un gând sau poate şovăia să-şi completeze destăinuirile. când a venit armata. — Poate. Şi apoi. spuse Egor. chiar ea. şopti d-l Nazarie pe gânduri. înecat într-o depărtare sumbră. cu teamă. şi vechilul a ucis-o din gelozie... în iatac. Dar e înfiorător. continuă domnul Nazarie. A povestit la tot satul cum a împuşcat-o. Ce bine se simţea însă. să aplice calea destrabălării şi a cruzimii de la 16-17 ani). cu acte. în orice caz ciudată dispariţia domnişoarei Christina. începu d-l .. nervos. După chipul ei. Dar poate nu e totul adevărat.. — I l-au zvârlit undeva.. Şi când te gândeşti că nici nu i-au mai găsit corpul să i-l îngroape.. În orice caz. în care parcă se întrebase dacă trebuie să mărturisească şi acest amănunt.. care îi îngheţaseră sângele în vine — Cine ar fi crezut!. pe covor doi câte doi. să le împartă averea. amintirea domnişoarei Christina a rămas vie în sat. Chiar dacă n-ar fi putut crede tot. Începuseră răscoalele şi.. se poate.. — Ba da. — O asemenea femeie într-o casă lasă urme. De fapt. — Poate. Nu s-a aflat. Domnul Nazarie se opri încurcat. fără lună deasupra. Oamenii spun că veniseră ţăranii de pe alte moşii şi ea i-a chemat câte doi. dar apoi a fost omorât şi el. tot ce-i şoptiseră oamenii la cârciumă şi apoi pe drum.. Parcă nici nu auzise observaţia lui Egor. emoţionat. brăzdat pe alocuri. — E. moartea ei. spuse Egor gânditor. Până a venit vechilul şi a împuşcat-o. Câmpul se deschidea aici. rudele. nu bănuiai în nici un caz un asemenea suflet. sau poate. cărora domnişoara le sucea de vii gâtul îi era peste putinţă să-l repete. — Nu e locul cel mai nemerit ca să vorbim despre "cadavre". au mai uitat oamenii şi le-au mai amestecat cu legende. Au trecut de-atunci treizeci de ani. cine ştie. alţii. petrecându-l spre curte. au înfundat ocna..

mângâindu-l. gândea Egor. mai repede. de un om pe care îl cuprinde iar groaza şi-l priveşte cu destulă seninătate. răsuflând din piept. VII Egor visă în acea noapte unul din obişnuitele lui visuri. alături de picioarele lui — un animal cald. Nu era nimic într-acolo.. lingându-le mâinile. unde se aflau casele. de roata aburie a rnargenilor.. Îi făcea bine. D-l Nazarie nu voia sau nu putea să-l asculte. Egor se stăpâni. spre cer. Privea cu toată făptura crispată. Poate că vede şi el ceva acolo. sur. se ridica din ţărână şi începea să urle.. mai precipitat. Braţul întins.. — Nu mi-am pus niciodată asemenea probleme...Nu este însă mai puţin adevărat că toate întâmplările acestea au schimbat şi casa. cu urechile pleoştite. Un urlet de câine înnebunit. şopti Egor. tremurând şi chelălăind. — Şi eu gândesc acelaşi lucru. al d-lui Nazarie îl înfiorase mai mult decât toate cuvintele lui înspăimântate.. nici nu interesează. şi familia Moscu. întrerupând efuziunea d-lui Nazarie. fără nici o tremurare în glas. S-a speriat şi el. Geamătele se auziră apoi foarte aproape. Oamenii spun că s-a făcut strigoi. Din întunerec. Privea încă în sus. rosti el îmbărbătat.Nazarie. Se trânti la picioare gudurându-se. Vorbise foarte firesc. pe mine mă apasă ceva. stă atât de aproape de d-l Nazarie. Nu ştiu dacă trebuie sau nu să cred într-o grozăvie ca asta. adăugă d-l Nazarie. Nu se vedea nimic.. puternic. era încă lucid. Acelaşi urlet de groază. La răstimpuri. că spune cu totul altceva decât ar fi vrut să spună... lipindu-şi capul de gleznele lor. suspinând. neînţeles. în câmpul acesta deschis din toate părţile — şi închis iarăşi. cu răsuflarea aprinsă.. infernal.. auzi un urlet care îi îngheţă sângele în vine. — Nu vine nimeni. spuse el. îl poate analiza chiar. Întoarse capul şi Egor. Nu cuteza totuşi să privească spre parc. îşi dete seama Egor. încât începu din nou să vorbească. spuse el. — S-a speriat şi el. doar o foarte uşoară nelinişte îi înfiora sufletul. Şi cu toate acestea. deasă. săracul. — . de fiară alergată. În acea clipă. încercând să zâmbească. Poate că tot ce ţi-am spus acum sunt numai scornirile satului. numai o sclipire mizeră spre stânga.. Egor se grăbi să-l ajute. răspunse d-l Nazarie. aştepta. într-un asemenea ceas. li se zvârli între picioare un câine mare. Îşi dădea seama că minte. viu. trebuie să creadă acelaşi lucru ca d-l Nazarie. Nu te mai uita într-acolo.. departe.. dar eu simt acelaşi lucru. Şi un zgomot surd. Dar îi făcea bine să-l simtă aici. poate că vede acelaşi lucru ca şi Simina. vorbi el cu oarecare ironie în glas. o clipă. Nu mă simt bine acolo. "Îl cuprinde frica". — Sper că nu crezi şi d-ta acelaşi lucru. lugubru. Umbra parcului îi apăru deodată. depărtată. neinteresante şi . de fapt. spre casă. — N-ar trebui să-ţi fie frică! spuse deodată. dar simţea că.. — Şi cu toate acestea vine ceva de-acolo. I se păru în acea clipă că vede atâtea lucruri înspăimântătoare. Rămăsese cu ochii aţintiţi spre parc. acolo — şi întinse braţul spre parc. Se mira de luciditatea lui.

Radu Prajan. pline de lucruri ascunse. nimeni nu-mi poate face nimic sub pelerina aceasta. — Şi eu mă păzesc. îi plăceau uleiurile. "E totuşi mort. — Da. de lăzi. aşa cum stau ele închise. ca în tabloul lui Mirea. Avea mănuşi negre. din altă lume. — Pentru că veni vorba despre tine. Într-adevăr. într-o cameră streină. Dacă n-ar fi fost glasul lui şi cuvintele lui. Parcă venea din afară. călătorii fără rost. Numai părul prea mare. şi . încruntându-se şi ridicând încet braţul către Prajan. Începea şi pe el să-l cuprindă frica. căci Egor înălţă mâna spre el fără să-l poată ajunge. Se deosebea de toate celelalte glasuri auzite în vis. tot ca să nu fie recunoscut şi l-a lăsat. nefiresc şi dezgustător de lung pentru un bărbat. ci îi privea doar uluit de groaza lor... Erau ochii lui Prajan acum. Prajan e mort de mult. Dar parcă era altfel îmbrăcată. de brusca lor îndepărtare... La fiecare mişcare a capului. Îi zâmbea. Părul îi crescuse acum lung. Egor simţi o cumplită ameţeală la auzul glasului ei. Ştiu ce vrei să-mi spui. "sintetice". necunoscut. purtând cine ştie ce povară sau comoară între pereţii lor de lemn.foarte puţin dramatice. atât de lung. De la cele dintâi cuvinte Egor înţelese. Iată. înalt.. alungat parcă de o putere nevăzută. Şi în acea clipă înţelese de asemenea că Prajan s-a depărtat de frică. păzeşte-te bine. Îl vedea în preajma lui. şi încă vreo câţiva necunoscuţi — toţi înspăimântaţi de ceva care se petrecea sub ochii lor. Întotdeauna le privesc cu emoţie." Dar chiar în acea clipă. inaccesibil.. totuşi. aproape acoperindu-i urechile.. Vorbea necontenit cu profesorul. Aşa vorbea Prajan şi în viaţă. dintr-un port exotic sau dintr-o fabrică. căci Egor nu vedea nimic. pentru mirosurile acelea care îi aminteau de cutii.. să mă recunoască. se ştergeau. cu franjuri. cu dantele multe.. mort demult. adăugă Prajan scuturându-şi pletele. se visă undeva într-un oraş din Franţa. şopti Egor. văpselele. L-a recunoscut după glas şi după emoţia cu care vorbea despre lăzi. De astă dată. Întoarse capul şi întâlni alături trupul domnişoarei Christina. prietenul lui. În jurul lui Egor obiectele se abureau. Ce schimbat era. exotice. începu tânărul necunoscut. acum. cu un gest speriat. Necunoscutul care vorbea era. Figura lui începea să semene cu cea dinainte.. în prăvălii sau pe cheiuri. spuse el repede. mirosuri "tehnice". Prieteni din studenţie. parcă mai ridicat. Şi părul acesta lung. gândea el. Egor nu l-ar fi putut recunoaşte. îi fluturau în dreptul obrazului. Alături de Prajan erau acum şi profesorul. Nerăbdarea lui Egor creştea cu fiecare vorbă spusă. Se vorbea despre o expoziţie recentă de pictură şi despre lăzi. — Îmi plac lăzile încărcate. pentru mirosurile lor complicate şi tari. lungi. care îi făceau mai albe braţele. înţeleg.. brusc. — Plecaţi! porunci domnişoara Chiristina.. ceva care se petrecea poate chiar în spatele lui Egor. mort într-un accident stupid de stradă. Poate de aceea se sfieşte să se întoarcă spre mine. Prajan era acum departe. de tot ce e adus de undeva de departe.. de femeie. stranii. ascultând — rezemat de uşă — convorbirea între un profesor de al lui şi alt tânăr. rude. într-o rochie albastră. fără să-l bage în seamă pe Egor. încât uneori i se părea că are plete pe umeri. dialoguri fără nici o logică. Radu Prajan. căci eşti într-o mare primejdie. Prajan se întoarse spre Egor şi se apropie de el dintr-un singur pas. de fapt. dar îl simţea totuşi depărtat.. cu cea adevărată.

însă Christina îl apucă de braţ. "Numai să nu audă cineva.. inumană — era îngrozitoare. Egor. gândi Egor. dragul meu. Voi să se dea un pas înapoi. căci senzaţia acelei mâini calde — şi totuşi de o căldură nefirească. Dar Christina se mulţumi să-şi apropie mult faţa de fruntea lui.. Părea că se luptă cu sine. — Nu te speria. şopti ea. pe măsuţa de alături. gândi el. Mirosea acum mai puternic a violete. ce palid.. Ce gust prost să te parfumezi într-un asemenea hal. Se aplecă spre el atât de insistent. pe tine nu vreau.. Îşi înfundă capul în pernă. Egor. nici lumină de lampă. Într-adevăr. ci îl stânjenea apropierea ei prea caldă. Îşi scoase alene o mănuşă şi o zvârli peste capul lui Egor. un bărbat frumos şi tânăr. încât Egor simţi un insuportabil parfum de violete învăluindu-l. care nu era nici de zi.. mă-nţelegi tu. — Nu. — Nu fugi de mine. Ce clar răsunau cuvintele ei în odaie. rar.. şopti atunci Christina. dragul meu?! Nu e adevărat. Căută uşa de care se rezemase cu câteva minute înainte. zâmbind. dar nu mai găsi nici o forţă. Se afla în odaia lui. — Ce frumos eşti.. încercând să-l sărute. Egor privi de jur împrejur uluit. alungase obrazul schimbat al lui Prajan. că încearcă să-şi stăpânească o pornire oarbă. dragostea mea. Vorbea încet.. continuă domnişoara Christina apropiindu-se din nou de pat. la noi.. sau pe obraz. dragostea mea. Egor începea să se mire că stă atât de liniştit alături de o moartă. Nu-ţi voi face nimic. Îl privea nesăţioa- . De ceilalţi nu-mi pasă ce cred. Nu e adevărat. răsuflarea ei atât de feminină. încât Egor nu avea unde să se mai retragă. Simţi deodată o mână caldă mângâindu-l pe obraz. recunoştea cu uimire fiecare obiect. adăugă Christina. şopti din nou domnişoara Christina. nu te speria. Ţie nu-ţi voi face nimic. de când aştept un bărbat ca tine. atât. glasul i se stinse în gâtlej. Tot sângele i se scurse din vine. Ce bine că toate lucrurile acestea se întâmplă în vis. parfumul prea puternic de violete. şi-l privi lung. să creadă că am dormit noaptea asta cu o femeie". Căci.. N-am fost un monstru. era nerăbdătoare — căci răsufla ca o femeie turburată în preajma unui bărbat.. de-abia acum îşi dete seama că el doarme în patul său şi că domnişoara Christina se apleacă peste el. puternică. Domnişoara Christina îi apucă însă braţul şi îi şopti aproape de ureche: — Încet. Aştepta cu groază să simtă buzele ei pe gură. — De când te aştept. Se retrase deodată. Egor. Îşi muşca buzele.... dar nu vreau să crezi şi tu aceleaşi lucruri absurde. Totul dispăruse fără înţeles. atât.. Eşti la tine în odaie. Egor voi să strige de teroare. Nu e adevărat. Dar lui Egor nu-i era teamă că stă de vorbă cu o moartă. nu te sărut aşa. n-am făcut ceea ce spun oamenii despre mine. topise pereţii camerei streine. uneori cu multă melancolie în glas. decorul se schimbase brusc.Egor se clătină ca şi cum s-ar fi pregătit să se trezească.. reţinându-l. oprindu-se câţiva paşi de pat. Porunca domnişoarei Chiristina alungase umbrele. Dar în acea clipă îşi aminti din nou că totul se petrece în vis si se linişti. — Dar să nu crezi tot ce ţi-a spus Nazarie. nu-ţi fie teamă că sunt moartă.. Mi-e teamă de mine. O lumină ciudată. — Ce frumos eşti când zâmbeşti. spuse Christina aşezându-se pe marginea patului. Pe tine te voi iubi numai. Se apropiase atât de mult. Domnişoara Christina era emoţionată..

Şi totuşi. învăluindu-l în mirosul ei de violete. Christina mai făcu un pas. Egor se deşteptă brusc. Egor îi simţi din nou trupul şi simţi aceeaşi senzaţie de căldură artificială. şi le repeta cu răsuflarea tăiată. dragostea mea. ea ghicise tot. Începu să se mişte. Privirea ta mă arde. Orice s-ar întâmplă. carele eşti în ceruri. În acea clipă.. din lumea mea. Egor simţi o neînţeleasă turburare copleşindu-l. nici un detaliu. Nu se pierdea nici o nuanţă. Ceea ce l-a mirat întâi a fost parfumul puternic de violete." Se mira el însuşi de luciditatea cu care cugeta. Şi mai înainte tot din Eminescu citase domnişoara Christina. mai deznădăjduit. Trebuie să încerc ceva. Cuvintele acestea răsăriseră brusc în mintea lui Egor. Luceafărul.. de mine să nu-ţi fie teamă. apoi privi din nou spre domnişoara Christina. moi.. Sângele tău mi-e prea scump. De aici. dar privi câteva clipe în jos. Nici o îndoială. eu voi veni în fiecare noapte la tine. DoamneDumnezeule!". să mă deştept.. Încă de la prima frază. silueta bine cunoscută a domnişoarei Christina. înfometată. Ar fi vrut în acea clipă să sară jos din pat şi să aprindă lumina. îşi spuse Egor. Toată fiinţa lui era răvăşită ca după un mare efort. Nu mai era înspăimântat. emoţionaţi.. Zări deodată.. nu mai dormea. Egor îşi strânse încet pumnii. alături de el.. ca şi cum ar fi vrut să-l convingă dincolo . nemişcată. mai ritmat: Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde. Domnişoara Christina. Îi simţea. ameţindu-l. altfel. în picioare. mănuşa neagră a domnişoarei Christina. Egor. Domnişoara Christina se opri şi zâmbetul ei deveni parcă acum mai trist. Năluca îl ţintui pe loc în pat. La început în somn.... apropiindu-i de corp... "Poetul ei favorit de-atunci". şi pe urmă în braţele tale. zâmbindu-i. Îşi muşcă puternic buza de jos. Cu tine mă voi purta altfel. Egor... Îşi amintea cu o extraordinară preciziune fiecare amănunt al visului. Foşnetul rochiei de mătase se auzea cu o extraordinară claritate. spuse încă o dată Christina ridicându-se de pe pat. Am să înnebunesc dacă nu mă deştept. Dar îşi simţi mâna pe frunte. Apoi glasul ei se auzi din nou. ca într-un spasm. dezgustătoare. să crezi în mine. Cuvintele acestea le mai auzise de atâtea ori. — Să nu te temi. Egor. dar vii. se surprinse pipăindu-se. Dar zări. Îşi frecă ochii. Să nu-ţi fie teamă. Nu dormea deci. "Doamne-Dumnezeule.. Paşii domnişoarei Christina se împlântau în tăcerea odăii cu o perfectă siguranţă. mai melodios.. nu visa. Aştepta cu o extraordinară nădejde să se trezească.să. din cine ştie ce rugăciune de copil. Îi era frică să închidă ochii. dragul meu. Carnea toată i se strânse. îşi spuse el înspăimântat. îşi trecu de mai multe ori palma pe frunte. Acum îşi aducea prea bine aminte: Eminescu. Ea era tot acolo. în ochii ei sticloşi se cobora câteodată o umbră de infinită tristeţe. dragostea mea. privindu-l mereu în ochi.Te voi iubi cum niciodată n-a fost iubit vreun muritor. — . Când se apropie de pat. dar parfumul stăruia. Egor îşi dete seama că ea ştie că se roagă. adăugă Christina. Simţi durerea. Şi ochii mari şi grei mă dor. "Nu m-am deşteptat din vis. Paşi de femeie. "Ea ştie că m-am deşteptat şi nu pleacă". Îl privi câteva clipe zâmbind. privindu-l sticlos. la doi paşi de el.

Undeva. Poate l-o scula domnul profesor. — Eu sunt. eu. graţios. mirosul de violete. ci e numai ascunsă. văzând că femeia aşteaptă sfioasă. Rămase cu pumnii strânşi aproape de corp. Apoi. De nicăieri. Se hotărî brusc. se apropie de fereastră. Dar era neliniştit. aşezată pe măsuţa de alături. că domnişoara Christina nu mai e în odaie şi nici în balcon. Erau aburi reci. Era închisă cu cheia şi musafirul nu se trezea s-o descuie. Aruncă o privire asupra tăvii încărcate. Ştia totuşi că se teme degeaba. Poate a rămas încă acolo. către cot. de noapte.. Din nou braţul gol. Şi apoi. Dar d-l Egor nu vrea să se scoale. acoperit de sudoare rece. cu tava.de orice îndoială de prezenţa ei concretă. Fluturele continuă să se zbată. În prag.) totuşi să aştepte. Şi bătu cu atâta putere în uşă.. cu acelaşi pas feminin. Apoi se ridică din nou şi închise uşa de la balcon. Multă vreme n-a mai auzit nimic. Uşa de la balcon era deschisă.. care alergau spre pat. O fuma însetat. poate n-a plecat. .. Nazarie. parcă ar fi făcut chef azi-noapte". gata de plecare. fără gânduri. îi era greu să-i spună de ce-a venit. încât Egor se deşteptă înspăimântat. Am bătut în uşă şi nu m-aude. spuse domnul Nazarie. spuse mândru femeia... Îl lovi un miros puternic de violete. se presimţeau zorile. Se simţea pentru cea dintâi oară în viaţa lui cumplit de singur.. Egor luă lampa de buzunar şi ieşi pe balcon. rămase câteva clipe ruşinată. lovindu-se de pereţi. singur în întunerec.. zâmbind sfios.. care se întinde uşor. lovindu-se cu zgomote surde de pereţi. "Doarme greu. Auzi apoi paşii lui Egor. Sări din pat şi aprinse lampa electrică de buzunar. să-l ajute. pentru că el ştiuse clipa precisă când domnişoara Christina plecase din odaie. Auzi cum se învârteşte cheia. Dar se răcea laptele. Egor îşi aprinse o ţigară. Aproape alergă spre odaia lui Egor. decât când începu să se lumineze bine de ziuă şi cocoşii cântaseră pentru ultima oară. tresărirea mănuşii care îmbracă mâna. Intră în odaie la un interval decent. Stinse lampa şi intră în odaie. — Aşa sunt artiştii. Nu tresărea nici un arbore. un văzduh încremenit. — Nu cumva eşti din satul ăsta? o întrebă domnul Nazarie. vorbi mai mult pentru sine d-l Nazarie. dorm greu. Găsi pe d-l Nazarie îmbrăcat. Domnişoara Christina continuă să-l privească tot timpul cât şi-a petrecut mănuşa. îi fu deodată frică de singurătatea lui şi se cutremură. care începu să zboare deznădăjduit. Somnul nu i se lipi de pleoape. blestemat. VII Femeia bătea zadarnic în uşă. — Dormeai adânc după câte se pare. să-l scape. nici un zgomot. elegant. Nimeni şi nimic din cealaltă lume nu putea ajunge până la el. să-l roage să deştepte pe d-l Egor. De-abia atunci simţi cu adevărat cât îi este de frig.. se scuză profesorul. trecu pe lângă el şi-şi luă mănuşa de lângă măsuţă.. fără să aibă destul curaj să întoarcă capul spre fereastră. Îşi dete seama că încerca să se păcălească singur. gândi femeia.. Femeia venea în urma lui. Căută înfricoşat chibriturile. atingând uneori sticla lampei. Noaptea era pe sfârşite. — Eu îs din Ardeal. ţeapăn. Simţise cum dispare (. vie. Aprinse lampa cea mare. Lumina prea puternică sperie un mare fluture. pe foarte aproape. Egor nu avu curajul s-o urmărească.

sub pătură.. Înainte de prânz.. acum nu mă pot ridica din pat.. Îi era sete. Aşteptă să plece. Se minuna şi el de precizia cu care îşi amintea toate amănuntele. — Ah. Îl privi în adâncul ochilor. apropiindu-şi capul. ai o migrenă care te-a extenuat.. Dar auzi paşi pe coridor şi sări în mijlocul odăii. spuse el. — Să nu mă laşi. apoi întrebă brusc pe Nazarie. apăra. Era agitat. încercă să zâmbească. iată. Sanda. Egor simţi un val cald de sânge lovindu-i obrajii. începu el căutând un ton voios şi stenic. — . — Nu te scoli? o întrebă. ruşine de laşitatea lui? — Nu-ţi fie teamă. şi că ar trebui să plecăm". — . Ieri seară am avut ameţeli. acum.Nu mai am deloc putere în mine. vorbi Egor. răspunse liniştit profesorul. Cu acest prilej. e adevărat. fericire. prea intim. — Spune-mi. Dar fata începu deodată să plângă. Nu va putea veni astăzi la masă. de ce nu pot să-ţi spun. te rog. încercând să pară degajat. oprindu-se des ca să-nghită. zâmbind. musafirii. fără emoţie. adăugă ea. Nu i se părea deloc ciudat s-o găsească pe Sanda bolnavă. — Dar nu trebuie să te oboseşti. dimineţile. Cuvintele Sandei îi dăduseră totuşi o nesfârşită încredere în sine. foarte adânc. şopti Sanda. — Vasăzică. şopti ea înfierbântat. Uite. Egor se apropie alarmat de pat şi îi apucă mâna. dureri de cap şi. Nelinişte.E adevărat.. Îşi ceru voie să o vadă numai pentru câteva minute. te obosim din cale-afară. când şi ea şi d-na Moscu sunt bolnave. D-na Moscu intră în odaie ca din întâmplare. Mirosea a sânge. continuă Egor. îi povesti întâmplările din noaptea trecută. intrând în odaia Sandei. obosesc vorbind. neliniştit. Îi arătă din ochi un scaun. să nu mă laşi singură. Îşi simţea gâtul uscat. I se păru că Egor tresare şi faţa i se face deodată palidă. Eu sunt aici. a fost chiar domnişoara Christina. Probabil că ai răcit. în faţa ei. a ce miroase în odaie? — Violete. de acum încolo. şopti el. Proteja. Numai tu mă poţi scăpa în casa asta. Tâmplele îi erau foarte palide.. prea cald.. Fata îl privi tristă... luptându-se multă vreme cu un zâmbet care nu voia să înflorească.— Am să dorm. îşi va putea scuza şi plecarea. Vorbea grav. Nările îi tremurau.. N-a fost vis.. Era singură şi Egor se simţi oarecum intimidat. tot ce-l înspăimântase pe el. Egor.. . — Dar ce s-a întâmplat? întrebă el.. — Nu mă simt deloc bine. lângă tine şi nu ţi se va întâmpla nimic.. Egor află că Sanda este bolnavă. cu dragoste şi cu spaimă în acelaşi timp. Domnul Nazarie se apropie mai mult de pat. Nu se va întâmpla nimic. privind cum femeia aşază încet tava pe măsuţă. Tăcu apoi. şi pe Egor acolo.. Voia să spună: "mă gândeam tocmai ca noi. Fără grabă. plecându-şi capul.. Îi va fi uşor să-i spună că nu mai îndrăzneşte să rămână.. În acea clipă Egor fu gata să-i povestească tot ce ştia el. Stăpânea în odaie un miros feminin. Mă gândeam tocmai.. Îl tutuia pentru întâia oară.

Întotdeauna ne face mare plăcere să avem oameni de seamă la masa noastră. Glasul şi cuvintele Sandei deşteptară în sufletul lui o furie încăpăţânată de risc. Ss priviră în ochi. drăcească — de care îi era teamă. zâmbind. căutătura îi era mai aspră. încercând să vorbească liniştit şi zâmbind. plină de praf . Înţelese atunci gestul Siminei. Voise să plece şi nu avusese nici măcar curajul să-i spună d-lui Nazarie. veche. Egor avea astfel un motiv să se retragă şi să se reîntoarcă mai târziu. când va fi plecat d-na Moscu.. domnule Egor. Când îl văzu. — Duduiţa a plecat spre grajdul ăl vechi. ca un fruct necunoscut. Vreau să mă odihnesc. Egor şi Sanda se priviră scurt. — Ce te-ai ascuns aici. — A domnişoarei Christina. Puse mâna pe un felinar.. vorbi Sanda. — Mă jucam... răspunse Simina. — Nu e adevărat. adăugă el. vorbi d-na Moscu. Simina? o întrebă. — Nu vă puteam da mâna cu o cârpă de praf. — Ce ciudat joc! se miră Egor apropiindu-se. — A cui a fost trăsura aceasta? întrebă el.. într-o carte. — Au obosit-o musafirii. Văd că ţii la ea. privindu-l din nou în ochi. Cu prilejul acesta va vedea şi pe întunecata doică. se apără Simina. stranie. Egor roşi. Unde a Simina? întrebă. răspunse liniştită Simina. neîngrijită. dar nu găsi deloc praf. — E o trăsură foarte veche. Era o încăpere lungă. demult. Credeam că o să-mi întindeţi mâna. otrăvit.. spuse Egor mai mult în glumă. un şopron pe jumătate ruinat. o îngrijeşti. gândi în clipa când intră în grajd. fruntea îngândurată. fetiţa zvârli repede o cârpă pe care o avuse până atunci în mână şi se ridică. ca de o taină urâtă pe care şi-ar fi amintit-o fără voia lor. Aproape întunerec. de a înfrunta primejdia. aşa cum îşi amintea că cetise. Nu voia să dea proporţii de expediţie întâlnirii sale cu Simina.. numai. de ce-ai aruncat cârpa? o întrebă repede Egor ca s-o încurce. — N-am văzut-o. Îi era ruşine de laşitatea lui. cu mâinele în buzunare. "Ea ştie. — Nu. Coborî treptele verandei şi se-ndreptă spre odăile din fund. Făcuse de la început o gafă. Nimeni nu văzuse pe Simina. răspunse fetiţa fără să clipească. prefăcându-se voios şi pus pe glumă. — Mă duc s-o caut eu. Se opri o clipă. Îi arătă. Se gândise chiar să-şi ticluiască o telegramă de chemare. — Dar de ce te fereai. dar e curată. Se întâlni cu jupâneasa şi o întrebă. o cureţi. roşind amândoi. Îl aştepta şi Egor simţi din privirile ei că lupta nu va fi uşoară. adăugă ea cochetă. înţelese Egor. după o scurtă pauză. ştie ce i s-o fi întâmplat azi-noapte. aspru.— Azi nu mă scol deloc. spuse Sanda. într-o caleaşcă demodată." . mă jucam. În cea mai veche trăsură. Ce cuib de vrăjitoare. Porni cu pas hotărât. dar care îl atrăgea totuşi. fumând. Zări pe Simina tocmai la celălalt capăt. departe. Întrebă în sufragerie.. Şi un început de aventură. cu tavanul crăpat pe alocuri. Egor se îndreptă spre grajd calm. Şi mi-era teamă să nu mă murdăresc. cârpa pe eare o aruncase la intrarea lui.

— Tanti Christina, vorbi Egor ca şi cum n-ar fi observat nimic, săraca bătrână! Ce caleaşca veche şi ieşită din modă, ca şi biata tanti... Pe pernele acestea îşi plimbă bătrânele ei oase, când ieşea să respire puţin aer curat... Începu să râdă. — ...în caleaşca asta boierească se plimba pe moşie, continuă el, şi vântul o făcea să tremure de frig, şi-i flutura părul ei alb... Sau era numai cărunt? o întrebă brusc, întorcându-se spre Simina. Fata îl ascultase cu un zâmbet de nesfârşită milă şi ironie. Când Egor se întoarse spre ea, Simina îi susţinu privirile, încercând să-şi ascundă zâmbetul; ca şi când i-ar fi fost ruşine de ruşinea lui. — Ştiţi foarte bine că domnişoara Christina, vorbi ea apăsând cuvântul, că domnişoara Christina n-a fost niciodată bătrână... — Nici tu, nici eu nu ştim nimic despre ea, o întrerupse brutal Egor. — De ce vorbiţi aşa, domnule Egor? se miră candid Simina. Doar aţi văzut-o... Ochii îi sticliră drăceşte, şi zâmbetul biruitor îi lumină faţa întreagă. "Mă atrage în cursă, gândi Egor. Dar dacă mai spune ceva, o strâng de gât şi o ameninţ că o omor, până mi-o mărturisi tot ce ştie." — I-aţi văzut portretul, adăugă Simina după o bine calculată pauză. Domnişoara Christina a murit foarte tânără. Mai tânără ca Sanda. Şi mai tânără, şi mai frumoasă, continuă ea. Egor rămase câteva clipe încurcat; nu ştia ce-ar mai trebui să spună, cum s-o silească pe Simina să se trădeze, ca s-o poată întreba. — Nu e aşa că vă place Sanda? întrebă brusc Simina. — Îmi place şi-am să mă-nsor cu ea, răspunse Egor. Şi dumneata ai să vii la Bucureşti, ai să fii mica mea cumnată şi am să te cresc eu! Ai să vezi atunci cum au să-ţi piară nălucirile acestea din cap!... — Niciodată nu înţeleg de ce vă supăraţi pe mine, se apără sfios Simina. Ameninţarea sau poate tonul ridicat şi bărbătesc al lui Egor o intimidase. Se uită cu oarecare teamă în jurul ei, aşteptând parcă un semn în ajutor. Deodată se linişti şi începu să zâmbească. Privea fix un colţ al şopronului. Ochii ei erau mai sticloşi acum, mai depărtaţi. — Degeaba te uiţi, vorbi iarăşi Egor. Degeaba aştepţi... Mătuşă-ta e de mult moartă, mâncată de viermi şi amestecată cu pământ. M-auzi, Simino? O apucă de umeri şi aproape îi ţipa cuvintele la urechea ei. Îi fu şi lui frică de glasul spart, de cuvintele pe care le strigase. Fetiţa se cutremură. Se făcuse parcă mai palidă şi-şi strângea buzele. Dar cum îi dete drumul din strânsoare, îşi reveni. Privi din nou peste umărul lui Egor, privi fascinată, fericită. — Ce tare m-aţi scuturat, se plânse ea ducându-şi mâna la frunte. Mă doare şi capul... Cu copiii e uşor să fii puternic, adăugă mai încet, ca pentru sine. — Vreau să te trezesc, vrăjitoare mică ce eşti, se aprinse din nou Egor. Vreau să-ţi iasă nălucirile din cap, spre binele tău, pentru scăparea ta... — Ştiţi foarte bine că nu sunt năluciri, vorbi Simina de data aceasta, provocator. Sări din trăsură şi trecu prin faţa lui Egor cu nesfârşită demnitate. — Nu te grăbi, mergem împreună, îi spuse Egor. Venisem să te caut. Dna Moscu m-a trimis să te caut... Nu ştiam că am să te găsesc curăţând de praf o caleaşcă de o sută de ani... — E din 1900, de la Viena, spuse Simina fără să se întoarcă, calmă,

continuându-şi drumul prin grajd. 1900-1935, tocmai treizeci şi cinci de ani... Ajunseră la poartă. Egor o deschise larg şi lăsă fetiţa să-i treacă înainte. — M-a trimis să te caut pentru că Sanda e bolnavă, continuă el. Ştii că Sanda e bolnavă? Îi surprinse un zâmbet mic, răzbunător. — Nu are nimic grav, adăugă el repede. O doare numai capul şi stă în pat... Fetiţa nu-i răspunse. Mergeau alături, prin curtea mare, sub soarele rece de toamnă. — À propos, vorbi Egor înainte de a ajunge în casă, voiam să-ţi spun ceva care te interesează. Îi apucă braţul şi-şi plecă grumazul mult spre ea, ca să-i poată şopti aproape de ureche: — ...Voiam să-ţi spun că dacă i se întâmplă ceva Sandei, dacă... Înţelegi?... atunci s-a sfârşit şi cu tine. Asta nu rămâne între noi, fireşte. Poţi s-o spui mai departe, dar nu d-nei Moscu. Ea, săraca d-na Moscu, nu are nici o vină... — Am să-i spun asta Sandei, nu mamei, vorbi răspicat Simina. Am să-i spun că nu înţeleg ce aveţi cu mine!... Încercă să-şi smulgă braţul. Dar mâna lui Egor se înfipse mai adânc în carne. Simţea o adevărată bucurie înfigându-şi degetele în carnea ei moale, crudă, drăcească. Fata îşi muşcă buzele de durere, dar nici o lacrimă nu-i umezi ochii ei reci, metalici. Rezistenţa asta îl făcu pe Egor să-şi piardă cumpătul. — Şi am să te chinui, Simino, n-am să te omor aşa repede, şuieră el. Am să te sugrum numai după ce-ţi voi fi scos ochii şi îţi voi fi smuls dinţii unul câte unul... Cu fierul roşu am să te chinui. Spune asta mai departe, spune cui ştii tu... Să vedem dacă... În acea clipă simţi o durere atât de violentă în braţul drept, încât dete drumul fetei. Trupul întreg i se golise de vlagă. Braţele îi atârnau moi, lipite de şolduri. Şi parcă nu-şi dădea seama unde se află, pe ce lume se află. Văzu cum Simina se scutură, îşi presează pliurile rochiţei şi îşi freacă braţul în care degetele lui îşi lăsaseră urmele. O văzu de asemenea cum îşi piaptănă cu palma părul, îşi aranjează buclele şi-şi prinde o copcă ascunsă, care îi sărise pe drum. Simina făcu toate acestea fără să-l privească. Nici măcar nu se grăbea; parcă el nici n-ar mai fi existat. Porni spre casă cu pasul zvelt, dezgheţat, şi totuşi de nobilă graţie. Egor o privi uluit, până ce mica ei făptură se pierdu în umbra verandei. VIII După masă, d-l Nazarie şi cu Egor fură invitaţi în odaia Sandei. O găsiră şi mai istovită, cu pleoapele viorii; braţele păreau foarte albe, aşa cum se odihneau sleite pe un şal cald, de lână. Sanda zâmbi şi le făcu semn să se aşeze. Dar d-na Moscu, în picioare, lângă pat, cu cartea în mână, continua să citească: Viens donc, ange du mal, dont la voix me convie, Car il est des instants où si je te voyais

Je pourrai pour ton sang t'abandonner ma vie. Et mon âme... si j'y croyais! Cetise foarte frumos ultimele versuri, aproape cu lacrimi. Închise cartea cu un oftat. — Ce a fost? întrebă nedumerit d-l Nazarie. — Prefaţa la Antony, nemuritoarea dramă a lui Alexandre Dumas-Père, explică grav doamna Moscu. "În orice caz, o lectură care nu îşi are rostul acum" — ar fi vrut să spună Egor. Nu-i plăcuse deloc versul: Je pourrai pour ton sang t'abandonner ma vie... Era o ironie prea crudă, aproape sălbatecă. Şi apoi, oftatul acela al dnei Moscu. Părere de rău? resemnare? neputinţă? — Îi citesc necontenit de o jumătate de oră, vorbi cu orgoliu d-na Moscu. Îmi place şi mie să citesc cu glas tare, aşa cum făceam pe vremuri... Ştiam atunci mii de versuri pe dinafară... Zâmbea. Egor o privi uluit. Era aproape de nerecunoscut acum; gesturile ei viguroase, sigure. Stătea de atâta timp în picioare, la căpătâiul Sandei, şi încă nu ostenise... Parcă reînviase printr-o minune; reînviase din tinereţea Sandei. —...Ştiam şi din Eminescu, adăugă mai însufleţită d-na Moscu, din opera celui mai mare poet român, Mihai Eminescu... Egor căută ochii Sandei. Ardeau de o spaimă înăbuşită. Fata îl privi numai o clipă. Apoi, parcă s-ar fi temut să nu se trădeze, şopti: — Maman, ai cetit destul... Să nu te oboseşti... Stai şi d-ta jos... D-na Moscu nu o auzi. Îşi duse mâinele la tâmple, luptând cu amintirile, silindu-se să reconstituiască versurile acelea celebre... — ...Versurile acelea celebre, vorbi ea, mai mult pentru sine, versurile nemuritoare... Sanda nu se dădu bătută. Eminescu se afla, alături de ceilalţi poeţi favoriţi, pe etajeră, dar nu voia sub nici un motiv să-l lase în mâinele maicăsi. Se temea de bolnăvicioasa ei pasiune pentru anumite poeme din Eminescu. Pe vremuri, îi mărturisise că, deşi era numai o fetiţă de opt-nouă ani, Christina îi declama ei, în nopţile de vară, versuri din Eminescu. "Îşi va aduce din nou aminte, acum", se gândi cu groază Sanda. — "...Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă şi în gând Şi viaţa-mi luminează..." De la cel dintâi vers, Sanda îşi plecă fruntea, deprimată. O imensă oboseală i se strecură deodată în tot trupul. Un vârtej mocnit îi deşerta vinele de sânge. Îi era teamă că va leşina din clipă-n clipă. — "...Eu sunt luceafărul de sus, Iar tu să-mi fii mireasă!" continuă biruitoare d-na Moscu. "De unde i-a venit deodată forţa aceasta fizică, strălucirea aceasta a făpturii, glasul întreg şi melodios?" se întreba nedumerit d-l Nazarie. D-na Moscu părea că-şi aminteşte strofă cu strofă, după scurte ezitări, după încântătoare dibuiri. "Sunt totuşi strofe pe care le sare", observă Egor. El

asculta amuţit, aproape fără nici o împotrivire, cu ochii la Sanda, urmărind zvâcnirile trupului ei sub şalul care o acoperea. "Ar trebui să fac ceva, îşi spuse. Ar trebui să mă ridic şi să m-apropii de ea, să o mângâi — orice ar gândi mamă-sa." Deşi, după extazul cu care rostea versurile, descoperindule treptat — se vedea bine că d-na Moscu nu mai aude nimic şi nu mai zăreşte pe nimeni în preajmă-i: — ..."Căci eu sunt vie, tu eşti mort”. Glasul d-nei Moscu se întrerupse bruse, înecat. Ea se clătina ameţită în mijlocul odăii unde o purtase emoţia. Îşi duse iarăşi amândouă palmele la frunte. De data aceasta, un gest de risipire şi deznădejde. — Nu ştiu ce am, şopti ea. Am obosit... D-l Nazarie o aşeză pe scaun. Să fi fost oare numai o iluzie toată însufleţirea ei, glasul acela plin şi robust de femeie cu sânge mult? — Ai văzut, maman, dacă nu m-asculţi, şopti, stins, Sanda. Egor se apropiase de pat. Începuse să-l sperie paloarea fetei, ochii aceia adânciţi nefiresc în orbite, pielea prea rece şi trădând totuşi o febră mocnită în adâncuri. — Am să mă duc chiar acum după un doctor, spuse el încruntat. Dumneata nu eşti bine deloc... Sanda îi mulţumi cu un zâmbet pe care voi să-l susţină cât mai mult. Dar în nici un caz nu trebuia să-l lase să cheme un doctor. În nici un caz acum, în dezlănţuirea aceasta neaşteptată de întâmplări şi boli vechi. — Nu te grăbi să pleci de lângă mine, spuse Sanda, n-am nevoie de nici un doctor... În câteva ceasuri îmi revin şi mâine ne plimbăm prin parc... În acea clipă, d-na Moscu se ridică din nou în picioare, cu o nouă fervoare. — Acum mi-amintesc, spuse ea, mi-amintesc cele mai frumoase versuri din Luceafărul: Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde Şi ochii mari şi grei mă dor, Privirea ta mă arde... Sanda apucă mâna lui Egor. Tremura. Se uita fix, înspăimântată, în ochii lui. "Ştie şi ea", gândi Egor. Se miră, o clipă în urmă, de propria lui tărie şi seninătate. Acum nu-i mai era frică; alături de Sanda, cu mâna ei îngheţată pierdută în pumnii lui fierbinţi, crispaţi. Simţea însă tot ce ştia, tot ce vedea Sanda dincolo de umerii lui, înapoia lui. Nu voia să se întoarcă, nu cumva să rupă firul acelor priviri îngrozite şi paralizate. D-na Moscu tăcuse şi tăcerea ei se adăuga, mai gravă, liniştii neobişnuite din odaie. Egor auzea cum bate inima fetei. Auzea, în acelaşi timp, răsuflarea grea a d-lui Nazarie. Simte şi el, poate chiar vede. Inutil să-i mai ascund ceva de-aici înainte. — Maman! exclamă deodată Sanda, cu o ultimă sforţare. Egor ghici tot ce voise să spună Sanda prin acest deznădăjduit strigăt. Încercarea ei de a smulge pe d-na Moscu din convorbirea aceea atât de oribilă — neauzită, neîngăduită, neumană "Mamă, ne vede lumea!" părea că spun privirile Sandei. D-na Moscu se întoarse spre d-l Nazarie. — De ce aţi tăcut deodată, d-le profesor? întrebă ea mirată.

— Nici nu prea am vorbit astăzi, stimată doamnă, se scuză d-l Nazarie. V-am ascultat recitând... Mă minunam de memoria dumneavoastră... Doamna Moscu îl privi în ochi, parcă ar fi încercat să se convingă că nu glumeşte. — Nefericită memorie, cu cartea în mână, spuse ea obosită, aşezând pe Antony deasupra celorlalte volume de pe etajeră. Noroc că am încă destule cărţi... Iată, i-am adus aici Sandei pentru mai multe zile de lectură... Îi arătă, cu mâna, un teanc întreg. D-l Nazarie îşi aruncă ochii: Jean Sbogar, René, Ivanhoe, Les fleurs du mal, Là-bas. — Din biblioteca Christinei, adăugă ea. Cărţile care i-au plăcut ei mai mult. Şi mie, bineînţeles... Zâmbi foarte obosită şi se îndreptă spre patul Sandei. — Dar voi de ce aţi tăcut? întrebă, cu o mai neînţeleasă mirare. De ce aţi tăcut şi voi? Sanda o mustră din ochi. D-na Moscu se aşeză pe pat, lângă ea. Îi luă mâna, pe care Egor o lăsase cu puţine clipe mai înainte. — Ce îngheţată eşti, ce rece! exclamă, cutremurându-se. Trebuie să-ţi dau un ceai... De altfel, e timpul să te scoli. Se apropie apusul soarelui. Vin ţânţarii... "Aiurează", gândi cu oarecare nelinişte Egor. Se uita la Sanda, să ghicească din ochii ei un sfat, un îndemn. Era şi el pironit, fascinat de începutul acesta neaşteptat de delir. — Poate e mai bine ca noi să plecăm, se auzi atunci glasul uscat al dlui Nazarie. — N-aveţi nici o grijă, sunteţi cu mine, îl linişti d-na Moscu. Nu vă pot face nimic. Zboară pe deasupra şi atât... — Ar fi trebuit să luaţi chinină, şopti Sanda. Mama vorbeşte de ţânţari. Sunt foarte periculoşi acum, la apusul soarelui... — Au început să vină, într-adevăr, se auzi din nou glasul uscat al d-lui Nazarie. Şi ce ciudat se adună roiuri în dreptul ferestrei!... Îi auzi cum zboară, Egor?! Îi auzea şi Egor; roiuri întregi, dese, aşa cum nu i se mai întâmplase să întâlnească vreodată. De unde năvăliseră atât de mulţi? — Semn de secetă, spuse din nou d-l Nazarie. Ar trebui să închid fereastra... Dar nu se mişca. Rămăsese tot în mijlocul odăii, fascinat, cu ochii către roiurile de afară. — Nu e nevoie, vorbi d-na Moscu. Nu e încă apusul soarelui. Şi-apoi, să n-aveţi vreo teamă cât sunteţi cu mine... Egor smţi un fior trecându-i prin şira spinării. Glasul acesta sec, neutru, aproape de nerecunoscut îl înspăimânta. Glasul care venea de undeva din vis, din alte vămi. — Dar ar fi bine să luaţi chinină, măcar o jumătate de pastilă pe zi, şopti, de data aceasta foarte încet, Sanda. Îi tremura şi ei glasul. Dar cel puţin acum nu mai vede nimic, nu mai simte pe nimeni, îşi dete seama Efor. Îl căuta pe profesor. Nu se mişcase din mijlocul odăii. Urmărea vreun zbor nevăzut, căci privirile îi lunecau mult deasupra roiurilor. Şi nici măcar nu se apăra de ţânţarii care pătrundeau, câte puţini, în cameră, "E un miros aici care îi atrage aici, îşi spuse Egor. Prea sunt mulţi şi prea vin de-a dreptul aici. Poate mirosul acela care m-a lovit şi pe mine azi-dimineaţă, îşi aminti el mirosul de sânge." Doamna Moscu îi învălui pe toţi într-o privire caldă, protectoare, şi

intimă în acelaşi timp. — Nu-mi spui tu. se face seară în curând. Simţea însă cum îi scapă. până chem doctorul.. Egor. privind când la Egor. Se repezi la Egor şi-i luă mâna. Şi s-a făcut aşa de frig. dragostea mea. Dar să . Sanda.. — Dacă rămâneţi. Sanda începu să plângă încet. Egor o prinse în braţe şi-i şopti. Eşti îngheţată. lucrul ăsta. din plânsui fetei. fără spasm. în pat. "A muşcat cu sete. toate cuvintele acestea. alături de patul fetei. — Poate să ai dreptate. Ceva s-a întâmplat cu găinile. Venea de departe. — Haideţi. parcă n-ar fi înţeles nimic din cuvintele lor prea familiar şoptite. d-nă Moscu. Egor întoarse capul şi-i spuse răspicat: — Îmi pare foarte rău. Să nu mă pierd”. — Scoală-te. întreagă. Ce-au rămas din ele. D-na Moscu se apropiase de ei. În acea clipă Egor simţi un vârf ascuţit de ac străpungându-i pielea la încheietură.. Îi face rău. s-o sculăm şi pe ea. — Fii fără teamă. Glasul fusese atât de neobişnuit de puternic.. al căror înţeles nu-l putea pătrunde. ce-au mai rămas. amănunt cu amănunt îşi amintea din nou întâmplările din noaptea trecută.. până ce sângele dispăru cu desăvârşire. înfigându-şi unghiile în carne cu încăpăţânare. să nu te vadă mama. Egor o privi în ochi. Egor îşi strânse pumnii. alături. foarte supusă. te rog eu! vorbi din nou Sanda. Sanda.. din bucurii foarte streine. dar Sanda trebuie să rămână aici. "Trebuie să rămân treaz. pleacă... Fără să-şi dea seama. tristă. vorbi. Glasul îi era voios şi totuşi absent. Du-te şi-ţi ia pastila de chinină.. vorbi d-na Moscu. cum îi alunecă din braţe viaţa aceasta caldă şi îmbietoare. Îşi căută papucii de casă cu multă luare-aminte... vorbi Sanda. copii. nu mi-l spui tu! exclamă Egor. — Nu plec până nu-mi spui unde vrei să te duci.. Glasul ei rugător îl îndârji foarte mult: delirul acesta. — Nu e nimic. Ce vrei să faci?! Fata îi mângâie obrazul cu mâna. e adevărat". şopti. cu voinţa lui. s-o păstreze. Egor se cutremură. Au să vă sugă. Ridicând capul. s-o stăpânească. cu vitele noastre.. au să vă sugă şi pe voi. Sanda întâlni pata aceea de sânge. Egor îşi frecă mâna de haine. îi vorbi repede. Încercă să o oprească pe Sanda. reci. — Pleacă. — Nu te bucuri că-ţi spun aşa? îl întrebă din nou tristă. o ameninţă Egor. încercând s-o străpungă... încât d-na Moscu şovăi. maman? o întrebă.. vorbi din nou d-na Moscu. dar fata îl respinse încet. — Nu vezi?! E timpul. Un ţânţar rămase strivit. Nu prea înţelegea — se vedea bine asta — ce caută ei aici. bestia". îşi spuse Egor. vă pricepeţi mai bine ca mine!. vorbi după câteva clipe d-na Moscu.. cu dragoste şi se coborî din pat. lovi cu mâna. gândi Egor. — Trebuie neapărat să merg şi eu.. le vorbi. Asta o fac pentru mama. — Ascunde-te. ale cărui margini nu le ştia încă. când la Nazarie. Nu mai tremura acum.. aproape în ureche: — Rămâi aici. Sunteţi amândoi oameni de ştiinţă. o pată de sânge. "Aşadar.. Îşi amintea acum foarte precis. se apropie apusul. cu gâştele. Sanda. ştii.

mai fluidă. se apăra ea somnoroasă. Nu mai mă fac bine altminteri. alb la faţă. să-nchideţi toate ferestrele. mirosul de sânge al fetei. cuprinzându-l încet. . Îi era teamă să privească afară. Îl vedea lângă el.închideţi repede ferestrele. tăcut. Şi câinele acela care li se târa la picioare. Se apropiase şi d-l Nazarie. — Dă-mi drumul. — Trebuie neapărat să mă duc.. asemenea febrei. aşteptând parcă să se întâmple ceva. porunci Egor. până mai adineauri. Aştepta pe altcineva şi nu aici. împietrit. Înălţase ochii prea sus.. din lumea aceasta a febrelor?. din prima seară şi vorbele fără înţeles ale jupânesei... Asta trebuie să faceţi întâi. În jurul lui roiau ţânţarii. Egor începu să tremure. urmărindu-i fiecare gest. la fereastră. în cea dintâi clipă.. că o femeie îl priveşte din afară. Scutura la răstimpuri fruntea. Cu amândouă mâinile încerca să ţină pe loc trupul Sandei.. de boală. "Nu se aştepta să mă vadă pe mine. Dar în aceeaşi clipă se trădă. palid.. paserile care mureau. greţoasă. din toate părţile. Are să fie mai rău altminteri.. tremurând. pe care nu şi-o putea stăpâni. Egor. glasul lui Egor. Egor tremura încă de curajul brutal cu care vorbise. Mai departe nu îndrăzni să păşească. Se auzeau ca un zvon împletit. sleit. D-l Nazarie se apropie mai mult de fereastră. Căci. Şi totuşi. Începea să-şi dea seama că visează şi îi fu frică. îşi dete seama d-l Nazarie. şi câinii!. — Închide d-ta fereastra. cu privirile plecate. — De ce nu-nchizi fereastra?! se auzi din nou. mai stinsă. hotărâtor. ci în altă parte". IX Egor s-a întors de la gară aproape de ora 10 noaptea. Dacă nu se va mai trezi niciodată din somnul acesta neînţeles. Fata zvâcnea. I se păru.. să-i gonească. privindu-l.. carnea aceea de berbec. atent.. Dar profesorul închise fereastra grav. închizând o clipă ochii şi deschizându-i brusc. şi vitele. aici. Roşi brusc şi făcu câţiva paşi spre casă. mult deasupra ferestrei... Era încă destulă lumină afară. Ce Dumnezeu s-a făcut atât de frig deodată! Auzea cum clănţăne dinţii d-lui Nazarie. Rămase multă vreme nehotărât.. istovindul. N-a mai rămas nimic altceva prin curte. ridicând mâinele către d-l Nazarie. se rugă din nou Sanda pierdută. lângă fereastră. ţi-am spus. artificial. totuşi. Partea aceasta a cerului era. la câţiva metri de fereastră. O teamă stupidă. Simina înţelese repede că se trădase. Profesorul se apropie cu teamă de perdele. şi paserile.. între flori. se împotrivea. Ce frig neobişnuit. Braţul îi tremură când apucă mânerul ferestrei.... alt văzduh. d-l Nazarie văzu cu mirare pe Simina. Era alt spaţiu. poruncitor. Ce goluri de aer în încăperea aceasta unde plutise. Nu se apăra de ţânţari. frângându-şi mâinile. Se purta şi el ca într-un somn nefiresc. O fac pentru mama. urletele lui îngheţate. Frigul din odaie i se păru mai apăsător.. Melodie apăsătoare. ce limpede înţelegea tot ce se petrece în jurul lui! Ce clare îi apăreau acuma toate întâmplările. Fetiţa înclină capul cu nesfârşită graţie. barbar şi foarte depărtat. un gest grav. Zvonul ţânţarilor îl auzea acum foarte aproape de el. Încercă să-i zâmbească.. nervoasă. răsuflarea lui de animal fugărit de nevăzut.

. Nu răspunse nimeni.. făcură mai deznădăjduită singurătatea din această cameră. scârnoasă. — Nu.. Aşa. cu oarecare melancolie şoptite. mămăliguţă cu lapte şi brânză. să pregătească trăsura pentru mâine în zori. — Va veni mâine dimineaţă. ca şi cum n-ar fi înţeles despre cine se vorbeşte. Sufragiţa a plecat în sat şi nu s-a mai întors. după câteva lungi clipe de tăcere. nu mai încăpeau musafirii... — Cum i-a fost Sandei? întrebă Egor. O privi cu mai multă atenţie. legată cu un tulpan vişiniu.. I se vedea gura. ea este doica.. Doica punea necontenit ochii plecaţi în pământ. Când am plecat noi. Găsi pe d-na Moscu. să nu-l plăteşti până nu aduce de la gară musafirii de mâine. şopti ea cu destul calm. nerăbdător şi uluit ca cineva deşteptat brusc din somn.. cu primul tren. — I s-a mai întâmplat ceva? îl întrebă.. îl linişti Egor. Sanda este destul de serios bolnavă. în orice caz.Vom avea. D-l Nazarie privea. ce mers straniu. Poate din rudele noastre. Era mult tineret. stâlcit şi alb.. adăugă el.. Suntem doar în plin sezon. Masa era pusă. pe d-l Nazarie şi Simina. — Poate mai vine cineva. Trebuie să anunţăm de pe acum vizitiul. dormea. fără să simtă.. Se lovea câteodată de mobile.. Nu vorbea nimeni.. D-l Nazarie. — Vine numai doctorul. pe timpul ăsta. Cuvintel ei. cel puţin. ca o rană degerată. adăugă dna Moscu.. — Teamă mi-este că nu vom mai avea în curând nici vizitiu. palid. N-are să se mai întoarcă. spuse d-na Moscu. Se aşezară la masă. Dar trebuie să mai vină cineva. în gol — ca un prizonier în repaos. vom mânca foarte prost astă-seară. Ce femeie fără vârstă.. Egor. — N-ar fi chiar acum timpul cel mai nemerit pentru vizite. Conacul părea acum mai slab luminat. Ridică deodată ochii din farfurie şi-l privi aspru pe Egor.. Aşadar. Capul îi era aproape în întregime acoperit de tulpan... spuse Egor. Doică. Omul şi-a cerut azi simbria. aşteptându-l în sufragerie. nu avea încredere. D-na Moscu începuse să mănânce şi fără îndoială nu auzise întrebarea. — Cred că ar fi fost mai bine dacă te întorceai cu doctorul. O căută cu ochii de jur . Simina căuta solniţa de sare. O femeie îmbătrânită. cuviincioasă. — Au plecat aşa de repede. — . continuă d-na Moscu. care locuia într-un sat vecin.. parcă s-ar fi trudit o viaţă întreagă să calce ca o şchioapă şi acum ar încerca să meargă firesc. D-na Moscu păru ca-şi aminteşte de-abia atunci că fiică-sa nu se află la masă. Ea ştia că de foarte multă vreme nici o rudă nu mai vine pe la ei. D-na Moscu îl asculta intrigată. cuminte. În alţi ani. fete şi domni de vârsta Sandei. — ... încercă Egor să rupă tăcerea. Ne serveşte astă-seară doica. — Ştiţi. I se vedea nasul lat. Sau poate era numai leşinată. alături de ei. ci că zace istovită în pat. spuse Egor.Anevoie izbutise să telefoneze la Giurgiu după un doctor. îşi spuse Egor. Simina zâmbi. D-l Nazarie părea foarte concentrat. răspunse profesorul. albăstrie. robotea prin odaie. în medicul de plasă. vorbi din nou cu fervoare d-na Moscu.Au fost şi anul acesta destui oaspeţi. Septembrie. nădăjduiesc eu...

Şi îl îngrozeau de asemenea ochii aceia de la care aşteptai parcă altfel de priviri. Simina îşi pierdu deodată veselia. Sanda nu era aici. înapoia scaunelor. Era un râs care umili sângeros pe cei doi bărbaţi. grav. Parcă ar fi încercat să facă ceva. pe furiş.. care ştie toate cărţile. gânditoare. Doica se opri în mijlocul odăii. — De ce o înveţi atâtea basme urâte. În cele din urmă... Egor se simţi despuiat şi lins de privirile lihnite ale doicii. să-şi îndrepte atenţia în altă parte. spuse. repezi. Îl trezi însă râsul Siminei. ca să se poată linişti. mirată de glasul acesta strein care o strigase pe neaşteptate.. ciupindu-se. — E o mincinoasă! izbuti ea să spună printre râsete. dacă doica şi-ar fi purtat capul ridicat şi ţeapăn. făcut parcă din mai multe bucăţi. "Îşi bat joc de noi. ca după o lungă chibzuinţă. Ochii unei oarbe. adăugă doica rânjind. Şi obrazul îi era neobişnuit de palid acum. Şi nici ochii ei. măgulită în acelaşi timp că un boier tânăr şi frumos îi vorbeşte. îşi dete seama cu înfiorare Egor. A simţit şi ea ce înseamnă privirile doicii. O privea în ochi şi nu se putea împotrivi fascinaţiei puterilor pe care le descărcase umilirea Siminei. sufocându-se. punându-şi şervetul la gură. Domnişoara mă învaţă pe mine. gândi Egor însufleţit. care trăda o dezgustătoare poftă de femeie. — . dar glasul lui fusese aspru. dospită. Fetiţa îşi rezemase ceafa de speteaza scaunului şi râdea înecându-se. că fuge îngerul de lângă d-ta!. De foarte multă vreme nu mai vorbise decât cu slugile. Ochii îi străluceau. Dacă i-ar sta în putinţă. doică? întrebă Egor întorcând capul. domnişorule. şi asta înţelege! ". lăcrămând. totuşi.. Doica zâmbea şi ea. Roşi brusc şi întoarse capul. Îşi strânse umerii.împrejur şi se convinse că nu se înşală.. vorbi atunci d-l Nazarie. Simina rămase liniştită pe scaun. Avea un glas mat. vânzătoare de găini. Egor îşi aminti brusc de o piesă de teatru celebră acum vreo cincisprezece ani. — N-am învăţat-o. Sanda nu mai e în odaia ei. — Trebuie să mă duc s-o văd.. Mă-ntreb unde ar fi putut să se ducă!. încruntată.. Mai ales Simina. parcă ar fi cuprins-o frigul. în gesturi scurte. "Ea vrea să zâmbească. Şi asta ştie. vorbi ea fără sfială. — Curios! exclamă d-na Moscu. "A lovit bine profesorul. de un albastru putred. de ură neputincioasă. de glasul unei babe de-acolo. vrăjitoarea asta mică ne-ar arde de vii acum". şi izbucnea mereu. tăind felii foarte subţiri de mămăligă pe farfurie. pe care îi ţinea necontenit în jos.. Vorbise pe neaşteptate. Dar vocea doicii nu semăna cu nimic.. şovăind. Egor şi d-l Nazarie săriră în acelaşi timp de pe scaune şi alergară spre . căci începu să se joace cu cuţitul. ficşi şi umezi... acum". Nu intra niciodată în casele boiereşti cât timp erau musafirii. s-ar fi spus. căci nici eu nu ştiu. ridicându-se deodată de la masă. Întoarse capul şi văzu pe d-na Moscu.. gândi Egor. D-l Nazarie observă că doica priveşte mirată spre uşă.Domnişoara noastră. Nu strălucirea lor înfundată. de mânie.. Simina se prefăcea că luptă să-şi stăpânească râsul. arătându-şi toţi dinţii în lumina prea puternică a lămpii. luă cuţitul de pe masă şi începu să taie cu el aerul. Scârba şi ruşinea îl făcură să uite aproape întrebarea pe care o pusese bătrânei. — Nu te mai juca cu cuţitul. Dar se uita necontenit spre doică. Părea că nu ţine seamă că sunt încă musafiri la masă. nici un basm.

parcă s-ar fi trezit dintr-o mare spaimă sau s-ar fi oprit chiar atunci dintr-o alergare. — Unde ai fost. rugătoare. Egor aşeză uşor lampa pe masă. — Numai dacă am avea o lampă bună... — Ce s-a întâmplat? întrebă ea greu.. Egor! ţipă ea. — Dormeam. iubita mea! Vreau să te scap! Înţelegi că vreau să te scap? Rostise ultimele cuvinte cu desperare. mă iubeşti? întrebă din nou Egor. că vede ceva nelămurit în pat. spune. Ce vrei? Îi fu frică şi d-lui Nazarie... Făcu un pas.. . Sanda se înspăimântă şi se trase lângă perete. încruntat. Nu mai încăpea nici o îndoială! Sanda se aruncase în pat şi se acoperise cu foarte puţine minute înainte. îi apucă umerii şi începu s-o scuture. cu degetele agăţându-se de gură. că n-ai avut timp să-ţi scoţi nici măcar pantofii!. Nu se putea gândi la nimic în acele clipe în afară de această lampă electrică. spuse d-l Nazarie. Profesorul exclamase cu multă sinceritate. — Unde ai fost?! o întrebă la rândul lui Egor. Nu mai ştiu ce să mai cred!. Întâlni aceeaşi rezistenţă ca la apusul soarelui "O fură şi pe ea. arşi de mânie. care rămăsese la o distanţă discretă de patul ei. În odaia Sandei era întunerec. Tremura şi flacăra gălbuie. — Nu vezi că eşti încă îmbrăcată.. Egor ridică lampa şi vru să iasă din odaie. — Să nu te-apropii. cu ochii deschişi. Mi-e frică de tine. Când flacăra se întregi. Smulse pătura de pe trupul fetei. atât de practică. învelită în fum. privindu-l. Şi privirile îi erau foarte umede. o lampă electrică de buzunar. spuse răstit Egor. pe care nu o avea la el. — Nu-e adevărat. Cerşeau mai mult în ochii lui Egor. Mâinele îi tremurau puţin. dar Egor nu-i răspunse nimic.. totuşi. ţinând flacăra mult deasupra patului. Pusese sticla şi înălţă acum fitilul cu atenţie. — Mă iubeşti. — N-ar fi trebuit s-o lăsăm singură. Fitilul era uscat.. D-na Moscu a fost acum câteva minute aici şi nu te-a găsit. în curând va veni doctorul. De ce nu vrei să-mi spui unde ai fost? Sanda tremura încă. I se păru. spune-mi. îşi frământa mâinile. o farmecă şi pe ea".. — Trezeşte-te. aproape îmbrăcată. Glasul îi tremura. şopti Egor în fugă. vorbi din nou Egor. de boală. apoi se aplecă mai mult spre fată. Egor aprinse un chibrit şi căută lampa.. simţi Egor. Dar se îndreptară o dată şi către domnul Nazarie. vorbi el cu duioşie. Sanda. apropiindu-şi faţa de capul fetei. de frig. vorbi Sanda. voi m-aţi trezit. Spune-mi mie unde ai fost. Căci lumina bătea piezişă în obrazul lui Egor şi ochii sticleau. — Aici! Era uşor de înţeles că minţea. Obrajii i se îmbujoraseră şi răsuflarea îi era accelerată. Găsi pe Sanda întinsă pe pat. Sanda. rece. — Ce vreţi de la mine?! exclamă încă o dată Sanda. Îşi muşca buzele. Dar pe unde venise şi de unde? "Odaia aceasta mă apasă de câte ori intru". Se roşise şi mai mult vorbind şi pumnii şi-i strângea femeieşte.. Lampa îi tremura în mâna dreaptă. Sanda? o întrebă el din nou.odaia Sandei fără să fi spus un cuvânt.

— Mi-e frică! Închideţi uşa! ţipă deodată Sanda tremurând.. Nu-i mai era. auzi el alături glasul unui bărbat. "Unde am mai auzit eu aceleaşi cuvinte? se întrebă nedumerit Egor. ca străpunsă de-a curmezişul.. Mai ales femeile. şi se retrase îngrozită spre perete. — Nu pot să spun. Dar deodată se dezlipi. Adormi cu lumina aprinsă cu mâinile afară din plapumă. acum începe visul". Nu vreau să mă omoare şi pe mine!. În timp ce el îi repeta aceeaşi întrebare. Parcă s-ar fi pregătit să se culce sub ochiul nevăzut al unei fiinţe ascunse. Îndată ce-şi îmbrăcă pijamaua însă. Şi apoi.. — Aş vrea să ai dreptate. Dar sunt aproape sigur că nu visăm. dar îşi cuprinse din nou capul în palme.. Îşi făgădui că va petrece o bună parte din noapte treaz. îşi lovi trupul cu palmele — fără să poată alunga lenea aceea somnoroasă care îi pătrunsese brusc în vine. d-l Nazarie se întoarse către Egor şi-i spuse: — Am impresia că visez întruna de azi-dimineaţă. Undeva. X Când se apropiară de uşă. acum. apoi îşi aruncă capul în palme. Se trezi deodată într-un mare salon cu pereţii auriţi. Sau poate le-am cetit undeva. Îl privi o clipă în ochi. Dar îl cuprinse mirarea văzând în jurul lui atâta lume necunoscută şi atât de elegant îmbrăcată.. adăugă el. sângele bolnav ca după febră. ca şi când ar fi fost gata să-i dastăinuie o taină. Se lipea de el înspăimântată. delirând.. să fugă din el. O melodie veche. plânse fata. Din nenorocire. Ceasul va bătea curând două. — Nu vreau să mor! ţipă ea cu nebănuite puteri. nu pot să spun!. spre uşă. nu se mai temea de nici un fel ce vis.. Îşi urară noapte bună şi se despărţiră. Se strânse în jurul trupului lui Egor. din dunga tavanului. Dar îşi aminti că tot ce vede este numai un vis şi se linişti. îşi spuse Egor şi încercă să se zbată. demult". Şi poţi vedea şi tu că e Închisă. ca un lung şi întrerupt oftat. Egor încuie uşa cu cheia. Amândoi bărbaţii întinseră braţele ca s-o cuprindă leşinată. "Da.. cu policandre uriaşe. dar Egor îi prinse în mâini şi-o sili să-l privească. — Nu e nimeni la uşă. — Vous êtes à croquer!. o linişti Egor.. istovită. mai grav. Căci în apropierea zorilor.. Căldura lui era bună şi tăria cărnii lui un sprijin. O foarte ciudată şi totuşi binecunoscută muzică îl învălui pe neaşteptate. încă o oră şi se va putea culca în linişte..Fata începu să se zvârcoleaseă. apoi se apropie de fereastră şi o închise. începu să plângă. înecându-se. — Unde ai fost? o întrebă şoptit Egor. Cel puţin. de care atârnau vârfurile săgeţilor de cristal. exasperantă. controlându-şi fiecare gest. vorbi Egor. ca să se despartă. de o melancolică veselie.. Capul i se pleca oblic pe perna albă. dacă aş putea să mă trezesc repede. Voi să-şi afunde capul în perne. care se revărsa o . Sanda ridică o clipă ochii. Clătină de câteva ori din cap. nu mai putu rezista. frică. Dar îşi simţea carnea ostenită. în rochii foarte lungi şi cu talii strânse.. râsuri de femei.. Se dete la o parte ca fata să privească nestânjenită înaintea ei.. îşi desprindeau zborul câţiva ţânţari nevăzuţi. Se mişca în odaie cu multă atenţie.. Egor se aşeză pe pat. aproape de ea.

poate mobila părea mai proaspătă. Se vorbea franţuzeşte alături. Ce-o fi căutând el aici? Şi ce schimbat e. Voi să-l urce cu forţa . căci îi zâmbise. să poată vedea chipul femeii. Bărbatul i se păru cunoscut. Nu cunoştea pe nimeni în acest salon în care intrase fără voia lui. Egor se îndreptă spre divanul lângă care sta rezemat Prajan. dragostea mea! Domnişoara Christina îi vorbise foarte aproape de ureche. Simţi deodată un braţ de femeie cuprinzându-l de mijloc. Fiecare cuvânt îl ameţea. Buzele foarte roşii şi o umbră uşoară deasupra gurii. — Haide. mai puţin tristă. Se ridicase foarte sus şi acum travestiul apărea mai ridicol. Dar nu-şi putea aminti numele. Nu o cunoştea. îşi spuse el. Cât de mult trebuie să se mire oamenii aceştia de mine aşa cum sunt îmbrăcat. "Da. Făcu câţiva paşi spre oglindă. i se părură neînţelese mirările lui. să se grăbească. iar cu braţul celălalt îi arăta pereţii camerei prin care treceau. Simţi că cineva îl priveşte scrutător dintr-un colţ. În aceeaşi clipă însă. Parcă se făcuse mai cald acum. privindu-l necurmat în ochi. îi fu greu să se recunoască. şi recunoscuse mirosul apăsător de violete. Cu fiecare sunet se trezea în alt spaţiu. Nu mă interesează. întinzând braţele. Prietenul îl privea atent. Se întoarse.. ce absurd travesti. în alt aer. totuşi. Şi ce limpede înţelegea chemările lui. totuşi. mătăsoase. împrejurul lui. Şi ce greu. hainele îi erau streine. se poate cineva mişca într-o sală de bal. uită-te la mine. îşi spuse repede Egor. care ţineau mai mult de copilărie şi de vise decât de întâmplări. de asemenea. mai apoi — exasperat de atâtea piedici — lovind. groaza şi dezgustul de altă dată: — Nu-ţi prea plac petrecerile noastre. fără să clipească. Nu vorbea nimeni cu el. care se ştie ascultată şi de bărbaţii nevăzuţi. "Ştie că eu sunt aici". Îşi dete seama că lumea. Se vedea bine că nu prea e deloc la locul lui în această adunare de oameni bogaţi. Nimic nu era schimbat.dată cu amintiri turburi. nu se mai văzuse niciodată în ele. Se privi cu oarecare sfială. Se feri din calea perechilor. Începu să păşească atent printre perechile acelea elegante. în toiul petrecerii.." Se miră. Cei câţiva metri care îl despărţeau de Prajan i se păreau acum absurd de lungi. că nu aude aproape nici unul din cuvintele pe care oamenii aceştia şi le spuneau.. Răsăreau mereu alte perechi în calea lui Egor. ispititoare.. Mese cu postav verde. mai absurd. strecurându-se pe lângă pereţi. deodată. dansează. călcând cucoanele. foarte-aproape de el. Se întoarse din nou în sala de dans. Îi luase acum mâna. suntem pe la 1900. într-o altă odaie.. Îl privi şi ea. Egor. — Suntem la noi acasă. Femeile îşi făceau vânt cu evantaliuri mari. Simţise răsuflarea ei caldă. Dar îl privea întreg grupul ciudat. — Vrei să vii la mine? îl întrebă deodată Christina. se făcu lumină: Radu Prajan. Se lupta de mult să ajungă până la el şi Prajan rămăsese tot atât departe. aşteptându-l. Perechile din jurul lui se aburiră în acea clipă. Un glas melodios de femeie tânără. "Aici se joacă cărţi. gândi cu încântare Egor. dragostea mea! vorbi din nou Christina. Egor recunoscu sufrageria. Îi zărea numai ochii. la început cerând politicos iertare. Înţelesese tot ce-i spuneau privirile lui. Poate femeia voia să-i fie prezentat. Întoarse capul spre Prajan.. Regăsise. Îşi făcea loc cu coatele. Trecu mai departe. Apoi. să vină cât poate de repede lângă el. adăugă domnişoara Christina.

— Dar tu eşti moartă. Poate o scălda lumina lunii. totuşi. Răsufla adânc. pur. De ce nu mă laşi să te iubesc? Sau poate iubeşti cu adevărat pe Sanda?. tu nu vii de nicăieri.. Rămase cu capul rezemat de uşă. ascultând. reflectă Egor. Egor! Şi dacă au fost fete care s-au îndrăgostit de luceferi. apoi se hotărî brusc şi deschise cea dintâi uşă pe care o întâlni. Dar sunt încă femeie. un râs de fată. Tu nu mai poţi iubi!. prea ficşi. începu să păşească la întâmplare.. încât Egor se înspăimântă. nu-ţi va mai fi.. biata de ea. Christina! strigă el. un miros vag de violete... îşi spuse el. Egor o putea anevoie înţelege.. adăugă Christina.. ameţit.. Era chiar odaia lui. sinistru. dragostea mea! şopti Christina. Eu vin din altă parte. Egor se trânti în pat. Anevoie putea ceti în obrazul ei atât de viu şi totuşi atât de îngheţat.. — N-ai să înţelegi niciodată. vorbi Egor. Făcu un efort şi vorbi: — Tu eşti moartă. şopti.. Se retrase lângă fereastră. — Tu eşti totdeauna aici... ce ciudată lumină adunau laolaltă toate aceste lucruri risipite în cameră. privindu-l fix în ochi. Simţi deodată. Nu va mai trăi mult. ameninţătoare. neaşteptată. lovindu-l din faţă. Vorbise cu atâta patimă. dar nu găsi decât puterea de a-i înfrunta privirile... Christina parcă îi citea toate gândurile. Şi ochii erau prea mari.. oare se vor auzi din nou paşii domnişoarei Christina? Tăcerea se prelungea în clipe foarte lungi. Îi bătea cu putere sângele la tâmple. şi paharul în care se evaporau ultimele picături de coniac. singur. mai deznădăjduit. Egor o privi cu ură.. Egor?! îl întrebă ea. ca şi cum l-ar fi aşteptat de mult pe marginea patului. Întocmai aşa cum şi-o închipuise el cu câteva zile mai înainte. să se deştepte. necunoscut.... de ce nu te-ai putea şi tu îndrăgosti de mine?!. Domnişoara Christina zâmbi trist şi se apropie din nou de Egor. Era acum mai palidă.. speriat. Egor şovăi o clipă. Şi. Tu ştii că eşti moartă. Parcă ar fi fost privite prin oglindă.. voinţa oarbă. O auzea pentru întâia dată râzând. ostenit. spuse el în cele din urmă. şi cutia de ţigări pe măsuţă. Aşteptă câteva clipe. căci zâmbi mai trist.... sincer.. Se crezu. Mi-e frică de tine!. dragostea mea! exclamă Christina. dar Egor se împotrivi. Toate lucrurile erau acolo.. după câteva clipe. aşteptă să răspundă Egor.. privindu-i portretul. Gândurile îi erau risipite. Egor întoarse capul. să fugă. Ar fi vrut să întindă braţele spre ea. — De ce fugi. Tăcu şi continuă să-l privească — tristă. Egor se înălţă pe jumătate din pat. De data aceasta nu mai avea nici o putere să se împotrivească.. "Dacă aş putea adormi repede". fără să ştie unde se află.. nu-mi trebuie sângele tău. Alerga parcă pe un coridor fără sfârşit. nerăbdătoare. Vreau să mă laşi câteodată să te iubesc!. Coridorul se întindea ca o galerie de mină.pe scări. Christina începu să râdă. — Dacă ţi-e dragă Sanda. Încercă să fugă. Şi pentru tine vin de-atât de departe. Intrase fără să ştie în odaia lui. Obosit. — Nu mă judeca aşa repede. — Nu pot. Domnişoara Christina se afla chiar alături de el.. Căci pe tine nu vreau să te pierd. Dacă ar fi avut atâta putere să strige. Dar întâlni şi aici parfumul de violete. (O lună apărută brusc. . cu atâta foame de dragoste.) — Dar te iubesc. s-o ameninţe. ca două inele de cristal. Egor.

să-i spună necontenit că ea e moartă. Şi sunt foarte mulţi. Vocea era naturală. fără gânduri.. de mărturisirea aceasta laşă. dezgustat şi de carnea. vorbi încet Christina. Egor. cu tine voiam sa mă logodesc. îi sorbea aerul. nu mi-e frică. Mi-e uşor să te farmec. împletindu-se cu spaima celuilalt.. Egor simţi din nou mângâierea aceea fără seamăn. şi de sângele.. fără memorie. cu prezenţa aceea nelămurită.. ca ceilalţi. Nu izbuti decât să se îndepărteze puţin de ea. Şi nici acum n-are să-ţi fie teamă. Să nu te mai gândeşti la Sanda. Christina întinse braţul.. Apăsarea acestui trup strein era peste putinţă de suferit... spre perete. atunci. şopti el.. ai să te deştepţi. dreapta... să fac tot ce vreau din tine.Îi fu ruşine. nimeni nu poate înţelege.. ai să mă vezi şi altfel. Nu era prezenţa domnişoarei Christina.... Egor!. spuse ea... Nu mi-e teamă de rugăciunile tale. acum.. .. care îi îngheţa sângele în vine. în preajma lui.. — Ce frumos eşti! Ce cald şi mare eşti!.. dar ultimele cuvinte le spuse cu destulă tărie. Ştia unde o lăsase în vis: în mijlocul camerei. N-ai să poţi înţelege. Nu mi-e frică de tine. Domnişoara Christina nu mai era acolo. Egor începu să simtă ceva. simţea pătrunzându-i adânc în nări parfumul de violete. adăugă ea. "Am visat. Sângele îi năvăli din toate părţile spre inimă. aşadar. înţelese Egor. De ce şovăieşti tocmai tu. Egor. Aş putea oricând să te am în puterea mea. Tu nu eşti decât un om viu.. M-ai urma şi tu.. mult mai puţin în- .. nevăzut şi necunoscut. să-l mângâie. Eu vin din altă parte.. atunci. dezgustul care îi răvăşise întreaga fiinţă. — Aş fi putut să-ţi îngheţ gândul şi să-ţi usuc limba... Niciodată nu-şi va aminti cât a durat gâtuirea aceasta lentă. dragostea mea. Se simţea privit de altcineva.. "M-am trezit la porunca ei". Rămase aşa multă vreme.. Ar fi trebuit să reziste. privindu-l cu ochii ei sticloşi. Se opri din nou. să rupă visul. — Iubesc pe Sanda. n-o vei mai întâlni. O încântare obosită îi cuprinse după o clipă carnea. departe de el. istovindu-l.. Îşi aduse deodată aminte de Christina. Şi ai să mă iubeşti. Începuse şoptind. şi privirile acestea nu erau ale domnişoarei Christina. Amintirea domnişoarei Christina îi părea. Frica i se lămurea acum cu totul altfel. iar el e viu. ca şi cum s-ar fi trezit deodată într-un pat strein. Egor. Azi-noapte nu ţi-a fost prea mult teamă de mine. apropierea trupului Christinei îl istovea. care eşti bărbat?!. oriunde m-ar duce dragostea asta. a cărui groază nu o mai încercase. dragostea mea. Egor.. în odaie stăruia parfumul de violete.Târziu Egor îşi dete seama că stă de multă vreme cu ochii deschişi. şoptită. Şi trupul ei se apropiase mult — Mă vei iubi atunci. Dar pe tine nu voiam să te ucid.. Îl gâtuia. am visat numai". Ai să te deştepţi acum. Întoarse brusc capul. parcă ar fi biruit într-o luptă grea şi muşchii se pregăteau de odihnă.. Cineva îl privea de-alături... Egor încercă încă o dată să se desprindă din vraja Christinei.. — Mă vei lua o dată în braţele tale calde. Curând. Uneori.. când vreau eu. Mirosul de violete îl ameţea. şi de sudoarea rece pe care o simţea şi care nu mai era totuşi a lui... Totuşi. de foarta aproape de el. Iar după câteva clipe. şi mă rog la Domnul-Dumnezeul meu şi la Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu!. continuând să-l mângâie. Christina sări de pe marginea patului şi-şi duse mâinile la ochi.

Cineva pe care nu-l cunoşti. Când mâna domnişoarei Christina îi atinse obrazul. înţelese Egor. ea îmi ordonă ce să gândesc. genele uşor plecate.. Egor.. Egor.. îmbrăţişându-l. "Vezi că nu-ţi mai este teamă de mine? păreau că vorbesc ochii ei. feminin. Când d-l Nazarie intră în sufragerie." Al cui fusese gândul acesta care îi pătrunsese în minte aproape fără ştirea lui? Gândise el.. d-na Moscu se ridică de pe scaun şi-i prezintă cu solemnitate pe tânărul pleşuv.. Treptele spaimei sunt mult mai adânci. Şi-am să te rog să mă strângi mult în braţe. Domnişoara Christina ştia fără îndoială tot ce se petrece în sufletul lui. vei găsi la pieptul meu singura nedejde. fără grabă. Cel care fusese altcineva dispăruse fără urmă. iubitule! ". Egor se asculta gândind. Dar nu-l mai speria. pe care buzele Christinei nu le rostea. într-adevăr. cu fruntea îngheţată. adânc.. răsuflarea i se scurse întreagă în coşul pieptului. mă vei stânge în braţe. limpede. cald. goală. Eu ţi-am adus aici teroarea celuilalt. acum. "Vezi că nu-ţi mai este teamă de mine. căci. firesc. o simţi. Învaţă-te cu mine alături. o simţi pe obrazul tău. şi ea te mângâie fără să te sperie. "O dată am să vin la tine în pat. — Domnul doctor Panaitescu. Există şi lucruri mai înspăimântătoare decât apropierea mea de tine. zăcea moale în pat. se trezi gândind Egor. În delirul îngheţat al celuilalt. lipită? " Dar Egor nu mai simţea nimic. ea îţi aduce bucurie. XI Doctorul fu reţinut la masă. de ce nu se apropie de mine? N-aş mai putea să mă apăr acum. până ajunse foarte aproape. căci Egor zărea linia frântă a zâmbetului. Ce limpede auzea Egor toate cuvintele acestea. pregătindu-l pentru întâmplări noi?!. iubitule. Cum te vei arunca în braţele mele! Ce caldă va fi coapsa mea pentru tine. Iată. căutând în întunerecul de lângă el. mâna aceasta.. dragostea mea!. dragostea mea. pezenţa domnişoarei Christina era infinit mai blândă. Putea în sfârşit să respire în voie. singura mângâiere. cu ce paşi nesimţiţi venise ea atât de aproape de pat? îi zâmbea acum. un foarte distins om de ştiinţă şi apostol ." "Ea mă sileşte să-i citesc gândurile. făcu un pas spre el. împingând aerul în jurul lui. văzându-l fără vlagă şi cuminţit. Cu faţa albă. Egor simţea cu precizie trupul acela nefiresc mişcându-se în spaţiu. Egor deschise larg ochii.. sângele i se risipi. îmbrăcat în haine de vânătoare. Şi nu mai era în vis. fără să nădăjduiască. Ai văzut ce uşor mi-a fost să te sugrum de groază. dar pe care le purtau privirile ei. Egor.. Îl privea ca mai înainte — ca-n vis — zâmbindui. încălzindu-l. Faţa îi era parcă luminoasă pe dinăuntru. Te vei agăţa de mine. Brusc. Dar de ce nu vorbeşte.spăimântătoare. nările ei subţiri... atunci.. se simţi liberat. dar pe care nu-l vei uita niciodată. mângâietoare. păreau că spun ochii ei. că nu se va mai putea apăra sau domnişoara Christina îi poruncise să gândească astfel. Gând după gând. Parfumul de violete creştea acum cu noi puteri. "Mă vei iubi. acum?! păreau că vorbesc ochii Christinei. Christina continua să zâmbească.. Când se apropiase Christina. Cineva a fost lângă tine şi a fost de-ajuns ca să te pierzi. mai rău şi mai drăcesc decât mine. Şi ca el sunt sute şi mii şi toţi ascultă de porunca mea. aceasta este mâna mea. Apoi încă unul. Egor! "..

Plecă ochii în jos. privind scrutător către medic: — Cum vi se pare domnişoara Sanda? Doctorul ridică din umeri. ochii lui înecaţi în cearcăne. D-l Nazarie plecase de mult ochii în farfurie... adăugă. privindu-i. O anemie excesivă şi. Dar n-am câine de vânătoare şi aşa e mai greu. Noi. continuă d-na Moscu. intelectualii. compromis — la masa aceasta cu atâţi oameni ciudaţi. Începu apoi să mănânce stânjenit. de altfel.. suntem condamnaţi. Şi-apoi. înfiorat parcă el însuşi de craniul acela lucios şi uscat pe care îi întâlneau degetele. şopti d-l Nazarie. reflectă d-l Nazarie. D-l Nazarie plecă ochii în pământ. Îşi mângâie uşor fruntea.. — Bucuros.. către movilele din partea (. vorbi şi doctorul. — Într-adevăr. poate nu e cel mai nimerit spectacol pentru un copil. dar Simina nu părea deloc turburată. Vorbea împiedicându-se de fiecare cuvânt... — Oh. Egor ridică privirile şi le îndreptă încet spre d-na Moscu. Ştiţi. când vei creşte dumneata mare... Strânse mâna doctorului şi se aşeză pe scaun.. întinzând braţul: Domnul profesor universitar Nazarie. i se părea că visează. vă închipuiţi prea bine. bucuros.. plecase dis-de-dimineaţă la câmp. Începu să se mustre pentru nepăsarea lui. d-le doctor? întrebă graţios Simina. d-le profesor? întrebă doctorul. o glorie a ştiinţei româneşti. suntem de-abia la început.. apoi se controlă repede. săltându-şi mina spre creştet. nervos. Simina îl aştepta să continue. Întrebă. spuse el aspru. Nu se mai simţea izolat. Dar d-l Nazarie nu avea deloc poftă de vorbă astăzi. un început de gripă. să vadă atâta sânge. Îl lovi paliditatea lui Egor. Medicul îi surprinse privirile şi roşi brusc.. spuse el apucându-şi un nasture şi răsucindu-l. E un costum destul de comod. — Şi când vă duceţi la vânătoare. . întorcându-se către doctor.. O privi în ochi rostind ultimele cuvinte. fericit că i se dă prilejul. — Vă miră poate bluza aceasta. "Poate nici nu-i este gândul la bolnav".. spuse ea. de ce nu? făgădui doctorul. Era obosit. nu e prea grav. să vorbească mult şi repede.... costumul de vânătoare. fără să vrea... dar îmi place câteodată să ies la câmp cu puşca. Să vadă cum mor animale nevinovate. nu sunt un vânător pasionat. Nan fost niciodată. Şi aş vrea atât de mult să vânez şi eu o dată sau măcar să văd. Este o mare cinste pentru noi să-l avem oaspete. Era totuşi foarte mulţumit că cineva vorbise despre vânătoare. Rareori dacă putem.neobosit. În orice caz. întârziind după fiecare propoziţie. — Aţi găsit ceva interesant până acum.. — Voiţi să mă luaţi şi pe mine? întrebă din nou. ceva neînţeles pentru ceilalţi. împăciuitor. s-ar putea.. apoi spre Simina. — Nu e deloc frumos pentru o fetiţă ca dumneata să meragă la vânătoare. Mai târziu. Apoi. mai aprinsă Simina. Încât m-am temut să nu aibă friguri. am văzut că zilele sunt atât de frumoase si mi-am spus că n-ar fi rău. — Greu de spus.) — D-l profesor face săpături arheologice în satul nostru.. Doctorul făcu un gest vag cu mâna. Dar nici o clipă nu lăsă pe Egor să creadă că a înţeles şi altceva din cuvintele lui.. şovăi el.. senţelege. o gripă destul de ciudată. singur.. ca o fetiţă binecrescută când e mustrată de maimarele ei. ridicol.

O străbăteau atâtea gânduri şi atâtea simţiri.. "Simina observă. doctore? îi vorbi Egor. începu cu demnitate doctorul.. Părea că îi este teamă de fericirea aceasta prea mare. dispreţuitor şi totuşi discret. nu are ce căuta cel puţin în ceasul acesta. parcă el ar fi cules întâi tot sucul acelui vânat necunoscut.. spuse Egor aspru.. Voiam s-o văd pe mama. cu care nu mai ştia ce să facă. ce carne bună!. — În câteva zile. Îi tremurau totuşi foarte uşor buzele. Egor se întoarse spre el. Doica nu-i răspunse nimic. se miră d-l Nazarie. . victorios. Îşi spuse Egor ca să se liniştească. Sanda îl privea îngrozită. cu capul rezemat de câteva perne... alteori îl paralizau privirile ei atât de grave şi de strivitoare.Simina zâmbi. Nu-i plăcea deloc apropierea doicii. Prin ce minune împotriva firii se desprindea ironia aceasta rece din ovalul îngeresc al feţei? — Mă bucur că domnişoara noastră se va face în curând bine şi-l va sili pe Egor să picteze. Nădăjduiesc totuşi.. vânatul nu este. De-abia aştept să mănânc vânat. pe care o primise prea târziu. Azi-dimineaţă o oboseau lecturile. cuminte. Ochii i se aprinseră pentru câteva clipe. arta mea cea mai tare. — Şi de ce n-ai spus asta de la început? întrebă mâniat Egor.. — Ce s-a întâmplat? întrebă el neliniştit. Avea senzaţia penibilă şi nelămurită că-şi bate joc de el. chiar în acea clipă ochii reci şi tari ai Siminei şi roşi. adăugă repede. Îl intimidau. Cu orice risc. "Ce absurd minte. va fi din nou bine. Nu ne-aţi spus nimic despre vânătoare.. În acea clipă doica se apropie de scaunul d-nei Moscu şi-i spuse: — Vă cheamă domnişoara mare. ridicându-se de pe scaun.. — Dar vânătoarea?! părea că-şi aminteşte brusc d-na Moscu. D-l Nazarie recunoscu zâmbetul ei dintotdeauna. Se apropie de uşă şi întoarse cheia. fără îndoială. că se-nţelege din ochi cu Simina. fără îndoială.. — Te rog să-mi spui acum. — Nu s-a întâmplat nimic. Sămi citească ceva. Se mulţumi să privească spre Simina. Începea să-i fie teamă de ea acum. Egor se turbură.. Şi braţul întins deasupra mesei se înfioră. îşi spuse d-l Nazarie turburat. cu nesfârşită dragoste. ce necumpătat se-ncurcă singură. Egor observă de-abia atunci că doica intrase în sufragerie şi aştepta atentă lângă uşă. trebuia să afle. Doctorul clătină din cap vag şi totuşi binevoitor. strivindu-şi buzele. "Cum de nu observă nimeni. Femeia care servea la masă era nou venită. vorbi deodată d-l Nazarie ca să abată discuţia. — Preastimată amfitrioană. parcă i-ar fi cetit gândurile. Egor. Şi era neobişnuit de palid. luminat la faţă.. Ce carne cu gusturi noi. Fata îl privi lung. Sângele îi îmbujora obrajii. D-na Moscu se ridică zăpăcită. Tresări văzând că intră întâi Egor. dar hotărârea era luată.. schimbarea aceasta?" Zări însă. că amândouă ştiu tot ce se întâmplă în visurile lui.. "Poate că o supraveghează" . adăugă el blând. Şi acum o cheamă pe maică-sa de la masă ca s-o asculte cetindu-i versuri". Sanda îi aştepta în pat. Egor plecase din sufragerie înainte ca ea să poată spune un singur cuvânt. şopti ea.. parcă l-ar fi auzit. ea singură înţelege". — D-na Moscu nu are ce căuta aici. nu e aşa.

— . Se aşteptase să afle lucruri mai grave. să-i spun că tu. să mă gonească.. Simţi. Dacă s-ar putea să pleci de-aici. Îşi pregăti cuvintele cu multă băgare de seamă. Începu să plângă mai zguduit. "Aşa i-a poruncit Christina. Vrea să rămână singură câtva timp. Gândul îi venise atunci.. Am să străpung inima strigoiului. mângâind-o cu acelaşi gest frăţesc. trudindu-se să înţeleagă. de aceea o chemam pe mama. ca să mă salveze pe mine". obraznic cu mine. Egor se întoarse lângă pat. să te duci departe... adăugă Egor.. Vor crede ce le va trece prin cap... — Asta a fost vina mea. mâna lui Egor pe frunte. să pleci cât se poate de repede. Egor o ascultase calm.. pe mătuşa ei moartă. — Eu mă gândeam mai mult la tine.. dragostea mea. o durere năprasnică. voiam să te întreb un lucru.. continuă el. te sileşte să mă accepţi . încercând să înţeleagă. Doctorul mi-a destăinuit taina bolii tale. Adormise puţin şi i s-a părut că vede pe mătuşa Christina.. Dacă aş fi bănuit. îi tremurau umerii.. În acea clipă cineva mişcă clanţa.. te iubesc!. La tine mă gândeam. Egor se ridică şi se apropie de uşă. Cu un ţepuş de lemn am să i-o străpung!. mai nebuneşti. începu ea deodată. Vorbise atât de tare. O vezi des pe Christina? Te întreb.. vorbi din nou Egor. — Spune-mi. Sanda tresări. ai fost.Căci am şi eu de spus multe lucruri.. şi pentru binele tău am făcut-o.. Sanda. aşa cu o vedeţi toţi. Începu să plângă. "Pudoare. vie. Şi ea crede că face asta pentru binele meu. Sanda tresări din nou.. Îşi ascunse faţa în palme. continuă Sanda... A rămas mai departe la uşă. Cuvintele îi ieşiseră fără voia lui de pe buze.. Egor îşi liberă mâinile. strângându-i-le. Dar nebunia asta nu va mai dura mult. că tu trebuie să scapi de-aici. Egor. — Să nu faci nimic.încât nu-şi mai dădu seama ce se întâmplă cu ea.. Sanda continua să rămână cu faţa ascunsă în palme. şopti el. Ar fi ameţit dacă Egor nu se repezea brusc asupra ei. Egor. pentru că eu o văd. Ridică fruntea şi privi pe Egor în ochi. D-na Moscu nu a spus nici un cuvânt. draga mea.. întru totul fermecată". apucă mâna Sandei şi îi şopti... gândi Egor. Să-i spun că eu nu te mai pot primi în odaie: şi să te dea afară.. asta înseamnă că nu e încă pierdută. apucându-i mâinile. încât se înfiora el însuşi ascultându-se. — Şi eu te iubesc. în lipsa ei. Îi e teamă de oricine din familie. Aşteptă apoi. O durea acolo unde îşi înfipsese el degetele. pe obraz.. mai ales. Faţa i se înroşise brusc. — De ce aţi încuiat uşa? se auzi glasul d-nei Moscu.... — . ca s-o poată mângâia pe păr. gândul de a vorbi o dată limpede şi brutal Sandei. cu glas stins. stimată d-nă Moscu.O văd şi eu. Sanda. Sânul i se zbătea. dar te iubeam. după o clipă. îl întrerupse Sanda. — Dar înainte de asta. Dar asta te compromite pe tine.... De tine. foarte aproape de ureche: — Ei vor crede că ne-am închis aici pentru că ne iubim. — Ieri mă rugai totuşi să rămân. Va fi mai rău de noi. Mă gândeam că tu nu eşti întru nimic vinovat.. îi spuse Egor.... cu tot trupul. — Sanda m-a rugat să închid cu cheia.

Egor întâlni în sufragerie pe d-l Nazarie.. că nu de nebunia d-nei Moscu se teme el. Sanda? o întrebă el. Egor se stăpâni cu greu. spuse el. — Ai făcut foarte bine că te-ai logodit. M-a rugat s-o apăr!. Îşi cuprinse tâmplele în palme. vorbi el sugrumat. Ce i-aş putea face?!. D-na Moscu zgâlţâi din nou clanţa. Şi nu-i pot face nimic.. — Eu mă logodesc. şopti Sanda... fumând. cu privirile uluite şi gesturi nerăbdătoare. vreau s-o iau de-aici cât mai repede. cât mai e timp. spuse el. Egor se simţi din nou tare. Ce s-a întâmplat? — Nici eu nu ştiu prea bine ce s-a întâmplat. închişi cu cheia în dormitor!? vorbi tare Simina.. Auzi cum se depărtează paşii pe coridor. puţin schimbat. — Mi-e teamă de ea... N-are să mai poată spune nimeni nimic. Trebuie să ne logodim acum. adăugă Egor în şoaptă. apoi îşi atârnă braţele de grumazul lui. D-na Moscu s-a închis în odaia ei.. "Ce-am făcut?! ce-am făcut?!" De unde găsise el deodată atâta putere si nebunie ca să se hotărască? — Îţi pare rău. dar Egor o covârşi cu amândouă braţele. — Dar asta nu se poate! se auzi glasul ei... Egor se întoarse spre pat. — Suntem gata să plecăm chiar în ceasul acesta. — Numai dacă n-aş muri până atunci!. D-l Nazarie ştia foarte bine că Egor minţea.ca logodnic. Sanda începu să plângă. XII Câteva ceasuri în urmă. fetiţa mică a dispărut.. — Sanda e logodnica mea acum. Egor nu-şi putu stăpâni un gest de nerăbdare şi teamă. — Domnule Paşchievici! se auzi glasul Siminei. Sanda zace leşinată de o jumătate de ceas. dar ea leşină.. — Ce s-a întâmplat? îl întrebă în şoaptă. răspunse Egor obosit. O iubesc... precipitate. Căci Sanda nu mai are nimic acum. Unde e doctorul? — A plecat la vânătoare. D-l Nazarie îşi frângea mâinile. Părea foarte turburat.. mângâind-o pe frunte. d-nă Moscu. tremurându-i glasul. spuse el liniştit. Asta pune capăt tuturor neînţelegerilor.. — Îţi pare într-adevăr rău?! o mai întrebă el încă o dată. Ea vrea să rămână numai cu mine.. Ştiu că m-am logodit cu Sanda. fericit. strivindu-şi capul între perne. Era cel dintâi gest de îndrăgostită. A plecat îndată . Nebunii ăştia sunt în stare s-o strângă de gât. Dar trebuie să o vadă doctorul. — Ce fel de logodnă. puternic. răspunse sfios d-l Nazarie. Sanda. Egor se apropie iarăşi de uşă. Şi ea nu-mi dă voie să vă deschid.. înfiorându-se.. cu convingere. Începu să se plimbe prin sufragerie.. neliniştit. îl privi speriată. Clătină totuşi din cap. d-ta te-ai închis în odaia Sandei.... Vorbise emoţionat. Ce faceţi acolo?! Sanda ar fi vrut să se ridice din pat şi să deschidă.. — Ar trebui să fugim de aici cât mai repede. îţi pare rău că eşti logodnica mea fără voie?! Fata se opri din plâns. de viaţa ei.

roasă de ploi. Parcă şovăia să-şi destăinuiască gândul întreg. Dar a spus că se întoarce pe seară. Au ieşit din sufragerie.. — Ştii care e odaia ei? întreabă. Vor roi ţânţarii".. sfârşindu-şi gânditor ţigara.. orice s-ar întâmpla. Şi.. gânditor. Egor zâmbi ca pentru sine. încât locul părea părăsit. Nu se auzea nici un câi-ne. Iată. că n-ai să-i faci nimic. Egor alergase de-a dreptul la grajdul vechi.. adăugă Egor. se vedeau. era atâta tăcere. când se apropie apusul soarelui. de nicăieri nu se auzea nici un zgomot.. "S-a ascuns în altă parte".. oale de pământ uitate. cheia de la odaia Sandei. "Îi strălucesc şi lui ciudat ochii.. cârpe uscate. neauzită.după masă. bălegar şi grăunţe. N-am ştiut nimic nici eu. — Am închis-o cu cheia. Când mă gândesc că am lăsat-o atâta vreme singură. nu se auzea nici o pasere. şi nu-mi deschizi decât mie.. vreau să spun. ca într-o nămiaza de vară. Egor ajunse la gura pivniţei. căutându-se în buzunar. îşi spuse cu teamă Egor.... Te rog să o păzeşti până mă întorc. Nu întâlneau pe nimeni. Locul arăta deşert şi atâta singurătate părea mai înfricoşătoare între atâtea ziduri şi atâtea unelte. — Şi ce vrei să faci? întrebă d-l Nazarie. pe hotarul câmpurilor. "În curând se va face întunerec. O fereastră avea încă transparentele trase. gândi d-l Nazarie. D-l Nazarie intră emoţionat. cenuşă şi vreascuri arse. Bănuiesc eu cam unde trebuie să fie ascunsă vrăjitoarea... — Numai dacă n-ar intra cineva pe fereastră. Când ieşi din grajd. — Nădăjduiesc că n-ai să te lupţi cu un copil. era veche. Egor se ridică brusc de pe scaun şi luă braţul profesorului. spuse d-l Nazarie.. Casa părea pustie. Sanda le arătase treptele de piatră din timpul lui Tudor Vladimirescu şi încăperea zidită din fund. Nu vedea pe nimeni. aici. unde se ascunsese un strămoş al lor rămânând trei săptămâni sub pământ. vorbi el în cele din urmă. spuse el brusc. Porni cu pas legănat. asta e cheia de la odaia ei. cu pernele scorojite. Să te-ncui cu cheia pe dinăuntru.. întrebându-se unde ar putea s-o caute. Tăcerea era mai tristă acolo. — Mă aştepţi aici. îşi dete el seama aruncându-şi ochii în toate părţile. Rămase câteva clipe nehotărât cu gândul la Simina. Înăuntru începuse să se facă întuneric. fără să întâlnească trupul mic al Siminei. — Mă duc s-o caut pe Simina. Am aflat de la jupâneasă. Egor se îndreptă spre rădvanul domnişoarei Christina. Coborâse cu un grup de musafiri. Îi dădu grav. Privi cu atenţie în toate colţurile. cu solemnitate. în umbră. totuşi. un argat . intrase în prima zi a venirii lui. Egor se aşeză pe un scaun. de asemenea.. Cine ştie ce prostie o fi făcut". îndreptându-se spre camera Sandei.. Nu s-a petrecut nimic grav în odaia asta. gândi el. cu răsuflarea risipită.. Ochiurile ferestrelor erau mai stinse acum. Nu ştia încotro s-o apuce. Se vedeau urme de focuri. Sanda părea că doarme adânc. O arătă biruitor. soarele se îneca departe. spre odăile slugilor. Piciorul omului călcase de curând pe aici. Mai ales acum. Începu să cerceteze trăsura. şopti Egor descuind uşa.. adăugă Egor privind în gol. Mi-e teamă de ei.

Sunt atâtea sticle cu etichete. spuse ea gânditoare. — Nu e adevărat! spuse repede Simina. — O să-mi pară foarte rău de tine. Dar fata îl privea atât de dispreţuitoare. că te lăsăm aici singură. Ceilalţi spun că s-au dus să culeagă via. — N-a fost exact bolnavă. totuşi. Mâine plecăm. parcă s-ar fi trudit să dovedească Siminei cât de absurdă a fost întreruperea ei.. Simina se lăsă alintată. adaugă Egor. Nu era nimeni.. încât îi fu ruşine de frica lui. când Sandei îi sticleau viclean ochii şi se auzeau atâtea glasuri tinereşti pe treptele pivniţei. I se părea că vede pe mătuşa ei moartă. asta n-are nici o importanţă.. Şi nici nu bănuiam că e atât de întunerec acolo. — Mai era şi o jupâneasă nouă. cald. adăugă ea.. — Bucuros. I se păru.. — În definitiv. — Nu mă pricep la sticle.. erau paşi vii. silindu-se să facă foarte puţin zgomot. Ce mult a trecut de-atunci.. nu trecuseră decât câteva zile. "Nu se ascunde de mine şi recunoaşte fără teamă unde a fost. spuse Egor. Duse totuşi mâinile la spate. Şi nu semănau cu zgomotele de noapte. gândi Egor. dar n-a mai rămas decât doica. sub mângâierea lui Egor. — Nu ştiu ce s-a întâmplat... Simina ridică din umeri.. toate bănuielile. pe deasupra salcâmilor. Invitaţia Siminei îi încurca. gândi Egor. Arătă cu braţul gol spre miazănoapte.” Poate că într-adevăr intrase în pivniţă să caute o sticlă de borviz. Îşi azvârli departe ţigara şi-şi netezi părul pe frunte.. stăpânindu-se.. Egor începu să râdă. Un fior îl străbătuse când Simina îi arătase gura pivniţei. îndreptându-se spre pivniţă.. Avea un păr moale. Când dădu cu ochii de Egor. Era mai mult speriată. o întrerupse Egor. şi.... Auzi răsuflarea agitată a Siminei. vorbi Egor.. Îşi aprinse o ţigară şi porni mai departe. — Dar de când te trimite pe tine d-na Moscu să-i aduci sticle de boviz? întrebă Egor. Voiţi să fiţi atât de bun să mă ajutaţi?! "Îmi întinde o cursă”. Egor se apropie de ea şi o mângâie pe păr. parfumat. pripite. vorbi ea privindu-l în ochi. precise. . totuşi.. atunci am căzut în cursă”. zâmbind.. coborându-şi genele. şi domnul doctor n-are s-o lase. Sanda le arătase şi spărtura prin care se strecura argatul. spuse. care cobora în urma lui. dar s-a îmbolnăvit. să faci treabă. şi se îndreptă spre el. Simina începu să zâmbească. cuminte. din acea zi de toamnă caldă şi limpede. — Sanda e bolnavă.. Sunt atâtea slugi în curte. să-i aduc sticla cu borviz. Cu luare-aminte.. Zgomotele fuseseră însă limpezi. că aude paşi sfioşi în urma lui.. Mâine dimineaţă plecăm. E atât de greu să faci treabă singură. — Mama mă aşteaptă. M-a trimis mama să-i aduc din pivniţa o sticlă de borviz şi nu m-am putut descurca. fetiţa tresări.. Simina. Întoarse capul...credincios îi aducea noaptea o oală cu lapte şi o pâine albă. coborând treptele de piatră. îndreptându-se spre bucătării. Aşteptă câteva clipe. Fetiţa se retrase încet. Ridică mirată ochii spre el. apăru în gura pivniţei silueta Siminei. desigur. I se părea că îl despart săptămâni întregi de timpul acela fericit. totuşi. "Dacă este atât de emoţionată. Gesturi multe. Sanda şi cu mine.. — Ştii unde sunt sticlele? o întrebă.

Simina îi apucă braţul. "Probabil că aşa începe. Începu să râdă. Se distingeau anevoie dulapuri vechi şi putrede rezemate de pereţi. Simţi trupul Siminei alături de el.. zgâlţâit de friguri. cu gratii. — Se vede încă destul de bine. — Stai jos! îi porunci fetiţa. Un ochi de geam. Râsul nu mai semăna cu râsul obişnuit al Siminei. încercând să-şi amintească chipul Sandei. spuse Egor. să se odihnească. — Haide. — La noapte să nu încui uşa. în amintire. şopti fetiţa. risipindu-i-se în trup. lângă noi! şopti Simina foarte aproape de urechea lui. O febră ciudată îi cuprinse mădularele. Închise ochii. să nu mă laşi singur! ţipă Egor. după o clipă. Nu văzu decât un val de aburi roşii. Egor şi-o lăsă. spuse ea cu un infinit dispreţ. răsuflând greu. Egor începu să tremure mai puternic. Egor sfârşise treptele. aproape fără voia lui. nu avea de ce să se mai teamă. — Viteazul nostru Egor. "Ce bine e aşa. nu mi-e frică. Simina râse şi se înălţă să-i mângâie părul. arătând drumul. — Simina. Aşa trebuia să facă de la început. vorbi din nou fetiţa. spre Simina. Intră în a treia încăpere. Aprinse totuşi chibritul şi privi aspru. feminin. dar Egor nu-i mai auzea râsul ei turburat.. I se împăienjeneau ochii. poruncitor. lumină murdară. Mădularele îi ardeau. răspunse Simina. cuprinzând-o în braţe. Gestul fusese brusc. — Dacă ţi-e frică. n-ai decât să te întorci! Ce necunoscut era glasul acesta. — Nu. Egor o urmă.. oprindu-se şi ducând mâinile la spate. Sau poate ţi-e frică?! Începuse să râdă. licărea încă. ce bine e alături de Simina!". O strânse tare. "Am fost un imbecil”. — Ce ai? îl întrebă Simina apropiindu-se de el. Egor simţi de-a lungul şirei spinării aceiaşi fiori de groază care îl străbătuseră în ultima noapte. în minte. Îi luă mâna. nu-ţi fie teamă. Suflă apoi în chibrit şi porni înainte. gândi el.. senzual. Egor nu se mai putea împotrivi. — Dar ea stă aici. Într-un colţ. mâinile îi tremurau. aşa începe orice nebunie”. — Simina. va veni de-adevărat! Va veni la tine.. Şi mintea lui era rătăcită acum. — Ţie nu ţi-e frică? întrebă el din nou. I se risipeau toate în faţa ochilor. bestială. Egor. ce strein pe buzele ei mici şi roşii! Egor simţea otrava în sânge. nu e aşa? întrebă. Fetiţa izbucni din nou în râs. orbeşte. Egor îşi strânse pumnii. Simina şovăi o clipă. când începuse o altă viaţă. când voi ieşi afară am să te trag de urechi! — De ce n-o faci acuma?! îi răspunse Simina. Simţi sub talpă nisipul umed al pivniţei. . ca în vis. o poftă nebunească. E încă prea devreme. — E aici? întrebă Egor.— Sunt mai departe. obosită. goală. — Stai să aprind un chibrit. ameninţător. Nu auzi decât glasul fermecat al Siminei. Şi nici ţie nu-ţi va mai fi frică!. saci şi coşuri rupte. — E bine cu ea. îşi apropie gura de urechea lui. — Linişteşte-te! şopti Simina. Apoi. Şi glasul ei era schimbat. Îndrăzneşte! Egor începu să tremure. încercând zadarnic să-şi aducă aminte când ieşise din el. Se trezi deodată într-un vis demult visat. — Stă aici. să se trântească pe saci. poruncitor. În cele din urmă zâmbi..

zvelt.. Poate a murit Sanda. — Nu mai plânge. să muşte. — Vine cineva. Ascultă. Simina îl culese însetată. şopti năuc Egor. — Nu-mi place.. Nu-l ajută. dar nu-şi amintea cum ajunsese el aici şi cum primise. Dacă aş pleca. Egor se deşteptă îngrozit. cum răbdase. s-o trădez"... — Nu.. gândi Egor. Umilinţa îi picura desfătări pe care niciodată nu bănuise că pot fi sorbite de un muritor. Simina! horcăi.— Ce prost eşti tu.. fără gânduri. de viaţă... am să înnebunesc altminteri. Eşti un prost!. Cu cât răzbea mai adânc durerea în carne. — Să nu mă laşi... Îşi dădea seama unde se află. Simina? întrebă Egor somnoros. — Eşti un prost! Aş vrea să te bat!. Îşi plecă fruntea pe spate. abandonându-se sărutării aceleia de sânge şi miere. Eşti tot atât de prost ca ceilalţi!. Trupul ei necopt se păstrase rece. proaspăt. Egor! vorbi din nou Simina... în otrava aceasta caldă! Egor îi sărută pantoful... Egor. nu mai pot!". Să nu încui uşa cu cheia. Egor simţi o neînchipuită. mai stins. cu faţa murdară de lacrimi. Ştie că nu voi avea curajul s-o spun. O cumplită silă de sine. Egor începu să plângă cu capul întins pe sac. Dar Egor nu avea de ce să geamă.. — Nu uita ce ţi-am spus. Egor.. Simina îl aşteptă să se ridice de pe saci şi să-şi pună haina. — Nu aşa. Egor cuprinse în mâinile lui tremurânde pulpa fetiţei şi începu s-o sărute. — Da.. Broboane reci de sudoare. Simina. cerească şi sfântă dezmierdare în carnea lui întreagă. Se apropie de pieptul gol al bărbatului şi începu să zgârie. Egor.. îşi amintea precis toate întâmplările... de praf. brusc. Să mă săruţi unde vreau eu!. ai muri de frică!. Şi ce slab eşti! . Scoate-ţi haina! Egor se dezbrăcă încet. dar trebuie să ne întoarcem. cu câteva pete de sânge în jurul gurii. — De ce nu gemi? întrebă Simina. "Şi totuşi.. adăugă Simina scuturându-şi rochia... Parcă i-ar fi fost şi ei frică. înfigându-şi dinţii în buze. — Pantoful! Ce bucurie în umilinţa aceasta neînchipuită. Răsuflarea i se adâncea.. nu aşa! şopti Simina.. scârbă de trupul Siminei.. — Eşti un fricos! vorbi din nou Simina. Nu înţeleg cum s-a îndrăgostit ea de tine!. Începu să-i sărute mâinile. îi alunecau pe frunte. Simina! Să nu mă laşi singur!. O durere groaznică îi sfredelea creierii. năprasnice. Dar nu avea deloc putere. Nu avea nici măcar puterea să o privească în ochi. Nu mai pot suporta.. — Sărută-mi pantoful! Îi întinse piciorul. ar trebui să mă deştept din vis. De ce nu te aperi? Zgârieturile ei erau acum înfuriate. împiedecată şi fierbinte... Când simţise sângele. cu mâinile la tâmple.. . Îi cuprinse repede gura. Nu ştii să săruţi!. Mirosul sângelui exasperase pe Simina. Iartă-mă. Se opri deodată. cu atât era mai dulce unghia sau gura Siminei. că mă enervezi! ţipă Simina. Fetiţa îi strivise buzele. "Nici măcar nu se osteneşte să mă ameninţe. rănindu-i-le. E timpul să mă deştept. Şi n-am aici nimic. n-am nici un bici aici!. îşi mai spuse o dată Egor. Dar sări repede în picioare.

Dar poate va fi prea rece obrazul sau i se va părea lui prea rece.. Oamenii nu mor aşa. Căci şi văzduhul era îmbătrânit.. şi zborul lor zădărnicit de sticla ferestrei îi făcea parcă mai ameninţători. căci de aici se vedea cerul de opal şi câteva ramuri înalte erau încă însângerate. patru.. Să ascult şi eu pe ceilalţi. Gândul domnului Nazarie se frânse. Dar nu se poate aşa. Moartea vine îmbrăcată în negru. încercând zadarnic să străpungă geamul. să simt". Se apropiase de fereastră ca să poată rămâne încă în lumină. trei. o singură răsuflare. În odaia Sandei începea să se facă întunerec.. lângă Sanda". îi neliniştea... te pândesc.. nevăzut şi nesimţit.. din pustiu — sau s-ar fi pogorât dintr-un vis uitat. nestrăbătut de vise! Nici măcar nu geme de suferinţă. îşi spuse el. nici un deget nu se mişcă în trupul acela depărtat. Ar putea încă să fugă. D-l Nazarie îi privea cu o nelămurită sfială. Cineva stă lângă tine. Născătoare ... aşteaptă. cu urechea lipită de lemn. cu răsuflarea sugrumată şi te ascultă ceas după ceas. să-i pun mâna pe obraz. Se apropiase de fereastră. strângându-se şi răsfirându-se pe o muzică neauzită. cum pătrunde pe fereastră. Ar trebui să aprind lumina. Să vadă ce vei face tu". cu înalta ei coasă de argint. lângă uşă. D-l Nazarie îşi astupă urechile. Dar lumina înviorează umbrele. la uşă chiar. mirat el însuşi de prezenţa lui aici.. dispreţuitoare. cu un zâmbet obosit şi amar. De ce nu păşeşte nimeni pe coridor. stau lângă uşă. Să nu mă mişc. Aşa se întâmplă întotdeauna. îţi citeşte gândurile.Îl privea depărtată. "Dar n-a putut muri alături de mine.. Puse şi el urechea pe lemn. de ce nu cade nimic în casă şi nu se aude lătrând nici un câine pe câmp? Parcă s-ar fi născut deodată casa întreagă. aş fi auzit când moare. Ce somn straniu.. Dacă a murit cumva şi eu nu ştiu?" îşi strânse mâinile. linişte. ţânţarii. Nu se auzea nimic... în genunchi. Are încă destulă putere să fugă. "Să nu-mi pierd mintea. "Ce somn nesfârşit. Febră. Sanda zăcea. "Dacă plec acum. strivindu-i transparenţa. aici. strein. Sânul nu tresare. degetele reci şi podul pal-melor fierbinţi. în somn. Tăcerea îl apăsa. să nu mi-o pierd.. Întoarse brusc capul spre patul Sandei.... se mângâia d-l Nazarie. Afară. Egor a rămas pe undeva. l-au chemat de atâtea ori.. "Mai bine să rămân aşa. aşteptându-mă. Erau roiuri prăfuite. D-l Nazarie îşi cuprinse tâmplele în palme. Şi nici măcar nu răsuflă. şi te priveşte.. "Dacă s-ar întoarce doctorul. doi. singurătatea aceasta îngheţată. va fi mai întunerec pe coridor. A plecat şi m-a încuiat cu cheia... XIII D-l Nazarie număra cu nerăbdare minutele. Gem şi luptă. alături de o bolnavă în letergie. flacăra chibritului tremură. afară — sau poate a plecat cu adevărat. Ochii d-lui Nazarie priveau cu mirare cum se coboară val după val de întunerec. Simţi pumnii umezi. deodată". Să vadă ce vei face tu. Făcu un pas spre uşă. rece. Dacă aş avea curajul să mă apropii de pat. se adunau. fără ca el să audă?." I se păru că de undeva se aude o răsuflare adâncă. Aşa se întâmplă...... şi obrazul i se putea încă zări în umbra odăii. spaimă. "Egor a plecat demult. Linişte. Dar liniştea îl înfiora şi mai mult. se împotrivesc. Unu. "Dacă ar năvăli toţi deodată în odaie".. care nu se mai sfârşea. Sau poate s-au mişcat buzele.. Întunerecul se adunase acum din belşug. Şi poate va fi altcineva acolo. Maica Domnului. deodată. stingând luciul sticlei. ca totdeauna. D-l Nazarie se aplecă.

. O văzu în faţa lui. — Unde eşti? întrebă din nou ea. îi şopti ea. Se trase lângă perete.. A rămas în curte. şi n-are să ştie că e moartă... — Sunt aici. D-l Nazarie plecă fruntea. cu toate că îşi apăsa aspru degetele. Eu nu te găsesc. dintre tâmplele lui. Se auzi deodată chemat. D-l Nazarie începu să tremure. atentă. Dar mi-e teamă să trec prin coridor. Are să se sperie.. D-l Nazarie ascultă supus ordinul... şopti el retrăgându-şi mâna. Loviturile în uşă se înteţeau... Fetiţa se apropie de pat şi-şi plecă urechea pe pieptul Sandei. trudindu-se să privească înăuntru. Ascultă multă vreme. Pipăi şi întâlni cheia.. schimbat. surd. Făcu câţiva paşi.. Îşi scoase brusc degetele din urechi. — Trăieşte. — D-le profesor!.. ruşinat.. să vă duceţi amândoi sus. aşa. — D-le profesor! Glasul venea din altă parte. aşteptând. — Unde e Egor? întrebă el speriat. nu ştiu ce se întâmplă cu mama.. ţi-a fost teamă. — Aici. — A murit? întrebă ea. de nerecunoscut.. — Deschideţi uşa. — Nu ştiu. Nu e nici un chibrit în odaia asta? . Intră Simina. pe dinăuntru. Îl auzea totuşi.. Unde eşti? întrebă din nou. — Ce face ea? întrebă din nou d-l Nazarie.. Nu îndrăznea să plece. în camera ei. fără ştirea lui?. d-le profesor!. Glasul fetiţei era schimbat. Simina nu-i răspunse.. Se apropie. Ce ciudat! Cine a pus-o acolo. în curte.. "Poate nu mă vede.. poate.. Îi bate inima. Trebuie s-o păzim. Rămăsese în prag. — Am să-l caut. Te rog să-l cauţi pe Egor. Să nu mă lovesc de mobile. răspunse cuminte d-l Nazarie. te-ai logodit şi d-ta cu Sanda. Se apropie de fereastră. Răsuflarea lungă şi grea bătea acum cu pumni grei în uşă. Răsuflarea se auzea totuşi. D-l Nazarie zări silueta albă a Siminei lipindu-se de fereastră şi începu să tremure. De ce-ai închis uşa cu cheia? Sau. vorbi uscat d-l Nazarie.. Dar începu apoi să râdă. cu fruntea lipită de geam. aşteptând.. — D-le profesor. parcă s-ar fi aşteptat să întâlnească acolo un chip cunoscut.... — Vino spre mine... lângă uşă.. Nu cuteza să privească spre Sanda. — Nu ştiu. n-are să-şi dea seama".. domnişoară. — D-tale ţi-e frică?! — Nu... aspru.. Era încă prea întunerec pe coridor şi Egor se afla departe... — Dar nu te-ai apropiat de ea.. Fetiţa îi prinse braţul şi-i apucă în mâinile ei reci şi mici mâna. Aşteaptă doctorul.. din cine ştie ce vis. mai puternică. sau poate n-are să mă vadă.. ca dintr-un fund nepătruns din pământ.. venind parcă din inima lui.de Dumnezeu!". zărindu-mă deodată lângă ea. Glasul venea de foarte de departe. umbră îmbrăcată în alb. Nu mă vezi?. venea parcă din amintire. lângă uşă. căci răzbea biruitoare... Simina vorbise în şoaptă.

înspăimântându-se.. — Nu ştiu. şopti din nou d-l Nazarie. Ridică fruntea spre luna crudă.. Şi aerul era mai curat acolo. Cine aprinsese lampa cu petrol din verandă.— Nu este. nu îndrăznea să-şi ridice ochii prea sus. apoi închise uşa. — Mă gândeam să chemăm un preot. — Şi mie mi se pare. oamenii din ea. Băgă de-abia atunci de seamă că Egor e cu hainele în dezordine şi părul îi atârnă pe frunte.. la mijloc de cer.. — Simina mi-a spus să avem grijă de d-na Moscu. Poate doica.. dacă aş putea înţelege ce s-a întâmplat.. A venit Simina în odaia ei. neliniştit. aprinsă. vorbi d-l Nazarie mai mult pentru sine. de umbrele salcâmilor.. răspunde absent Egor înălţând braţul şi îndreptându-l moale spre parc. răsuci cheia şi se apropie de fereastră. spuse d-l Nazarie. adăugă. — Sanda nu s-a deşteptat încă! şopti d-l Nazarie. Am căutat-o pretutindeni.. întunerecul se despica departe. s-o păzeşti... Şi d-ta o întâlneşti fără s-o cauţi. pretutindeni am căutat-o. foarte aproape de pământ.. Stătu câteva clipe pe gânduri. răspunse sec Simina. răspunse după o lungă aşteptare Egor. D-l Nazarie îi observă. D-l Nazarie îl găsi pe Egor rezemat de balconul verandei. — Ce s-a întâmplat cu d-ta? întrebă el încă o dată. Am căutat-o pe Simina. Aş vrea să-mi dau seama ce s-a întâmplat. pe rond. Acolo!.. în casa asta pustie? Nu se auzeau paşi.. — M-am zgâriat. E acolo. Îşi sprijini fruntea în palme... — Ce s-a întâmplat cu d-ta? Unde ai fost până acum. Mai apasă casa. Ce ai la gură?. aşa cum stă acum.. N-ar fi vrut să-l lase să se depărteze prea mult de casă. ca să poată ajunge la mâner. de deasupra ulmului. Egor începu să păşească spre rondul cel mare. parfumate. Privea în gol. la lumina piezişă a lămpii din verandă. Îi era teamă de întunerecul de aici.. — Mi se pare uneori că visez. Nu mai are nici un sens acum. deasupra ulmului.. D-l Nazarie plecă şovăind... adăugă domnul Nazarie apropiinduse de Egor.. — Dar s-a întâmplat ceva cu d-ta. singură... parcă păstrat într-o mereu înnoită răcoare. — Cine a aprins lampa? întrebă el în şoaptă. I se păru că Egor nu-l aude şi-i apucă braţul. Creşteau flori albe. Aşa am găsit-o şi eu. M-am zgâriat între salcâmi.. şopti el din nou. Se opri din mers ostenit. — Am căutat-o. Domnul Nazarie îl privi. O lună crudă. Oftă.. şopti Egor. Simina aşteptă să i se stingă paşii. Afară. nici un glas nu răzbea până la ei.. se scuză d-l Nazarie . Mi-e teamă de ea. — E prea târziu acum.. — Ar trebui să plecăm.. — Te-am rugat să rămâi în odaia Sandei. ştergându-şi obrazul. petele de sânge din jurul buzelor. palidă. şi deschise fereastra... Se sui pe un scaun.. moartă. răspunse vag Egor. — Dacă aş şti ce s-a întâmplat. Să vină doctorul şi să plecăm cu el..

Îşi dădu seama că nu poate râde în casa unei bolnave. Am vânat prin jurul parcului. Tufe de liliac şi roşcovi sălbateci creşteau acolo în voie. aş vrea să răsuflu puţin pe aici. Ce s-a întâmplat? Egor porni mai departe.. care nu mai vorbeau de mult... Eu mă întorc.. nesuperstiţios.. Oftă adânc.sfios. Oamenii sunt plecaţi la vie.... Îl aştepta pe verandă.. Ar trebui să-l lase singur pe Egor şi să se întoarcă pe verandă. Urcă treptele verandei şi se trânti într-un jeţ de paie. — M-aţi auzit împuşcând? întrebă doctorul cu glas uscat. Nu va mai fi singur de acum. Luna era acum mai apropiată. d-l Nazarie văzu pe doctor înapoindu-se cu câteva paseri în mână. Egor se afunda prea departe pe alee. . Ar trebui să se întoarcă. Aşa cred. parcă şi-ar fi pipăit nişte răni nevăzute. A leşinat un ceas după plecarea d-tale.. — În curând va veni şi doctorul. amestecându-şi rădăcinile. Dar se reculese repede.. silindu-se să pară atent. Aş vrea să mă plimb puţin singur.. Târziu. — Mă doare capul. Egor părea că-şi revine din somnul fermecat în care îl găsise d-l Nazarie.. ce limpede vorbise.. Căci şi ei i se poate întâmpla ceva. lumini multe. cel puţin. — Cum de te-ai zgâriat atât de rău? întrebă d-l Nazarie. vorbi liniştit d-l Nazarie. Un preot. Râse încurcat şi-şi presă fruntea cu palmele. să ne ajute. Nu sunt un ochitor faimos. în întunerec. Doctorul va veni şi el curând. mai argintie şi cerul se limpezea în jurul ei.. — Dar nu e nimeni pe aici? întrebă el din nou.. — Cum îi merge domnişoarei noastre? întrebă el. Intrară amândoi în sufragerie. Ar trebui să chemăm pe cineva. d-l Nazarie ţinând în mâna dreaptă lampa.. printre salcâmi.. vorbi el din nou. unde arde lampa cu petrol. mai aspru. peste flori. am impresia că face amor la lună. Grozav aş bea un pahar cu apă. emoţionat. oameni mulţi. fără să-i răspundă. Parcă îl chema ceva. răspunse târziu Egor.. Şi doctorul e un tânăr reconfortant. Îşi mărturisea şi sieşi gânduri pe care nu le recunoscuse până atunci. lăsându-i drum să treacă. Dar m-am rătăcit. Mirosea a noapte sub frunzele lor vii şi viclene.. spuse d-l Nazarie ca să rupă tăcerea. Şi nu se pot vorbi asemenea lucruri aici.. — Domnul Paşchievici. Nenumărate suflete moarte. parcă aşa îl cheamă. — Cred că nu mai e nimeni. Ce curajos. Dar nu e greu de găsit apa.. Aici ar trebui să vină un preot. care-şi împărtăşeau doar unul altuia veştile şi batjocura tremurându-şi frunzele. Nu-i plăcea aici. începu el înveselit deodată.. — Dar nici nu ştiu unde ar putea fi acum d-na Moscu. acolo. Dacă n-o fi şi murit până acum. D-l Nazarie încercă din nou să-l reţină. — Nu înţeleg ce ai de gând să faci. — E încă leşinată. răspunse d-l Nazarie.... Doctorul îşi turnă două pahare cu apă. o slujbă. ridicându-şi capul spre vârfurile salcâmilor. vorbi el. Au să înnebunească toţi altminteri. domnul Paşchievici. Numai dacă ar fi ceva de capul lor. Îl aştept pe doctor şi apoi plec.. adăugă el arătând paserile moarte...

Doctorul ciocăni. — Cum îi merge domnişoarei noastre?! întrebă în şoaptă doctorul. sus. De data aceasta îi întâlni ochii. Închipuiţi-vă. Trebuie s-o văd imediat!. ţinându-şi răsuflarea. resemnată. Se auzeau glasuri tinereşti... d-l Paşchievici. Am impresia că febra e în creştere. Doctorul îi luă mâna. mult deasupra umărului. Închipuiţi-vă că. i-a făgăduit că vor pleca de-aici foarte curând. să facă nunta la Bucureşti.. În odaie ardea o lampă cu sita puternică. dar calmă. Altfel mirosea acum coridorul... ce absurde visuri am visat aici numai cu câteva ceasuri în urmă".. Zâmbi cu nesfârşită dragoste Sandei. zâmbind afectuos musafirilor.. răspunse d-na Moscu. Era un glas care se pregătea pentru tăcerea cea mare. — A dormit foarte bine. — Mi se pare foarte ciudat. — Mă-ntreb cum se poate lăsa o casă goală într-un asemenea moment..Şi totuşi. fără obiecte. când spre cei doi bărbaţi. mamă. Nu părea deloc supărată de această stranie logodnă. Paşchievici ăsta e nebun". D-l Nazarie nu mai vorbea. — Mi s-a spus că oamenii aceştia sunt totuşi destul de bogaţi. apoi mirarea deveni neliniştită. multe şi foarte apropiate. e ceva de neînţeles. căutându-i pulsul. a dormit toată după-amiaza. D-l Nazarie ţinea lampa şi o ţinea în mâna dreaptă. Cum vrei d-ta. încât doctorul împietri alături de el. Căută ochii d-lui Nazarie. înlăcrămat. Totul părea familiar. de solemn. I-aţi luat temperatura? — Mă simt mult mai bine acum. un aer mai proaspăt. Nu-l mai apăsa pustietatea. şopti Sanda. Trecu în odaia de-alături. Privea vag. — S-a logodit în patul ăsta cu domnul Paşchievici! exclamă ea. — Aici. Când auzi numele lui Egor. mirat.. "Ce frică absurdă mi-a fost. şopti el. suntem de obicei oameni fără umor. Parcă s-au schimbat din nou locurile de aici. vorbi din nou doctorul. încruntat. cu privirile plecate. Fata părea foarte obosită. Ce glas stins.. Simina aştepta la marginea patului. Intrară. Începu să râdă. Era nervos. se apără şi mai stins Sanda. — E o logodnică nerăbdătoare. vorbi din nou d-na Moscu. medicii. privind când spre Sanda. doctorul privi din nou spre d-l Nazarie. De-abia am putut-o deştepta. gândea doctorul. cuminte. spuse el încercând să zâmbească.. firesc. Totul părea schimbat acum. speriată.. spuse d-l Nazarie arătând uşa de la odaia Sandei. cald. Dna Moscu se ridică de pe scaun. . adăugă el. pe neaşteptate. — . — Nădăjduiesc că e o glumă. cu pupilele oprite pe loc.. Simţise până în adâncul fiinţei sale apropierea morţii. şopti doctorul pe coridor.. — A fost foarte emoţionată astăzi.. Logodnicul ei. — Nu e adevărat. Porniră amândoi spre odaia Sandei.. ascunsă sub un enorm abat-jour de culoarea pierscilor.D-l Nazarie vorbise atât de liniştit. care îşi rezemase capul de câteva perne. şi se spălă pe mâini. s-a logodit. D-l Nazarie tresări. în mijlocul camerei. interveni d-na Moscu. dar profesorul nu avea curajul să-l privească. Se încruntă. Dar noi. cald. înviorat. "Nu mai înţeleg nimic. foarte preocupat.

. trebuie să mai fie ceva prin cămară. Mă întorceam de la vânătoare şi v-am zărit. Ce s-a întâmplat cu adevărat şi ce-a fost vis?!". fără voia mea de altfel. Îl zărise venind pe aleea principală. îi spuse el repede... reţinându-se.. Zâmbi din nou. De altfel. Doctorul îl asculta năuc. dulceaţă. D-l Nazarie vorbea în şoaptă cu doctorul. — Sanda e bine. — Ar trebui să mai găsim şi altceva. fără să se grăbească.. Deşi îşi dădea seama de grava nepoliteţe pe care o săvârşeşte. cred. aşa cum se cuvine să privească un copil bine crescut un musafir.. dar nu mai e în primejdie. ochiul ei dur. Nu întâlni decât acelaşi zâmbet depărtat şi amar al Siminei. căci părul îi era pieptănat. — Nu avem decât lapte şi brânză.. privind când pe profesor.. Când s-au întors în sufragerie. Se simţi ridicol. spuse el în cele din urmă. — E adevărat că m-am plimbat multă vreme în parc. Şi faţa lui era acum mai concentrată. Este însă foarte slăbită. Egor se înclină.. gândi înfiorat Egor.. compromis şi jignit.. Vorbeau despre Sanda. îl întrerupse Egor. Apoi începu să . zâmbetul ei strivitor. vorbi încet Egor. D-l Nazarie ieşise pe verandă să-l aducă pe Egor.. se scuză doctorul. când pe Egor. că e o nouă glumă — aşa cum făcuse şi d-l Nazarie cu moartea Sandei. Simina începu să zâmbească..Pe domnişoara cu care vă plimbaţi acum un ceas în parc. Aştepta semnalul să se aşeze pe scaun. — Deloc.. doctorul tăcu stânjenit.. ca un sprijin. Am şi vorbit cu ea.. Căută ochii d-lui Nazarie. mai bărbătească. Cercetă repede faţa şi hainele lui Egor.. lămuri încurcat doctorul. Îi ieşi înainte.. Vezi. — Mi-a fost şi mie foarte rău.. "Ce Dumnezeu s-a petrecut acolo. Doctorul auzi şi se îmbujoră brusc. După masă însă. Doctorul o privi fără să-i înţeleagă seriozitatea obrazului. dar m-am plimbat singur. Întâlni însă umflătura rănită a buzei de jos şi se înfioră.. vorbi ea. spune-i doicii să servească masa. Zâmbi fără graţie. în întregime. Şi pe familia Moscu aţi cunoscut-o. sau poate era domnişoară?!. Doica întârzia cu masa. Simina.. — . Intrând în sufragerie. Părea că-şi revenise. Fetiţa îl privea cuminte. Să ne sfătuim.fac cum vrei d-ta. — Poate am făcut o indiscreţie.. trebuie să rămânem împreună. hainele curate. pesmeţi... Privi din nou spre Simina. Dar vă asigur că mă plimbam singur. zece kilometri de jur împrejur nu veţi întâlni nici un alt conac. liniştită.. la început. — Dar e timpul să mergem la masă. — Felicitările noastre pentru logodnă. apropiindu-se de d-na Moscu. roşu. Egor dădu ochi cu Simina. domnule Paşchievici! spuse ironic d-na Moscu. Rămăsese la masă fără să fi fost invitat. silindu-se să înţeleagă. Unde aţi lăsat pe doamna. vorbi Egor.. dar mi-a trecut acum. — Mă întrebam cum de v-aţi întors singur. vorbi d-na Moscu... parcă ar fi trebuit să-l trezească.. am fost şi am văzut-o cu doctorul. Egor lăsă pe d-na Moscu singură cu Simina şi se apropie de ei.. doica îi aştepta la uşă. spuse d-na Moscu. agale.. în pragul verandei. Egor îl privi clipind din ochi. Văzând că se apropie Egor. I se păruse. Fetiţa părea că nu observase nimic. fructe. Îşi muşcă buzele. Ce copil precoce..

Şi totuşi.. pentru o plimbare prin parc. Ce oameni ciudaţi. iubind o anumită ordine. tocmai la o moşie. parcă se molipsea şi el de groaza pe care o simţea în ochii lui Egor. Acum. la nişte oameni atât de bogaţi... veghea luna... poate deasupra dulapului... împietrită. Altădată.. I se păru că va adormi foarte repede. "Aici a locuit cineva până mai acum câteva zile şi mi-au dat mie camera pentru că e mobilată şi are toată rufăria la îndemână". care lui nu-i plăcea. cineva care o locuise vreme îndelungată şi-şi întipărise sufletul lui pretutindeni.... Nu-i plăcea nimic în camera aceasta a lui. deasupra patului. care nu-şi vorbeau decât prin cuvinte nelalocul lor. Îl plătea boiereşte. Îmbrăcămintea. Vorbind. — În orice caz. fără îndoială. gândi doctorul. Se dezbrăcă în grabă. Cea mai nefericită masă din viaţa lui. Nici n-au voit să-şi ia rămas bun. făcând parcă parte din căldura patului.. Hm!. Şi cu toate acestea. bolnavi. nici de singurătate. nici paşii lor în odaia cu lampa aprinsă nu izbuteau să sfărme pustietatea. Şi Egor asculta acum mai atent. invitându-i la masă. pe câmp — tot într-o noapte ca asta!. Era mai frig atunci. eu am văzut-o foarte bine. D-l Nazarie se înfioră şi închise ochii. vrăjite. spuse ea foarte politicos. Cei trei bărbaţi intrară în sufragerie. să mă ducă la gară. căci începeau vânturile. vorbi el înţepat. se vor deştepta şi ei mâine dimineaţă. De departe. Mirosea în odaie a flori demult culese şi ofilite undeva. stinse lampa şi se trânti în pat. de cineva.se teamă că Egor îşi bate joc de el. şi cea mai mare bucată de brânză — pentru că numai lui şi d-nei Moscu le fusese într-adevăr foame.. Le face plăcere să mă conducă. din care parcă tocmai atunci se mutase cineva.. foarte binevoitori. dar nu era tăcerea aceasta fără seamăn. mă mira chiar îmbrăcămintea atât de luxoasă şi de elegantă. căci mâine în zori îl va scula femeia.. să poată prinde primul tren spre Giurgiu. şters şi pătat de muşte. căci nu avea un aer de tristeţe. Va fi o noapte scurtă.. îndată după masă. Asta ne va ajuta. Şi ce ruşinat mâncase cele două farfurii cu lapte cald. prea elegantă. demult. poate în lada din faţa sobei. d-na Moscu îi înmânase un plic cu o mie de lei. Tablou iubit. — D-ta crezi într-adevăr în tot ce-a spus doctorul? întrebă din nou d-l Nazarie. Un singur tablou. spuse d-l Nazarie. — Trebuie să ne rugăm împreună. Atunci Simina apăru deodată în mijlocul lor. aşa cum atârna acolo. Îl ostenise mult vânătoarea. Mobila era aranjată parcă de o mână anumită. încercând să pară liniştit. la geam. oamenii aceia nervoşi.. Îl tulburase mai ales masa. Zgomotele se pierdeau ca într-o pâslă. aş spune. — Poate că asta m-a şi făcut să observ atât de indiscret o pereche.mai întrebase cineva acelaşi lucru. uitându-se miraţi unul la altul XIV Doctorul se simţea foarte obosit şi el s-a retras cel dintâi în camera pe care i-o pregătise doica. În faţa lui. S-ar putea să existe o asemenea oroare?. musafirii. mai turburat cuvintele doctorului. — Se răceşte laptele.. .

. dar mâna îi tremură aşezând sticla pa masă. Se aşeză istovit pe marginea patului. — Dacă mi-aş putea aduce aminte de tot ce s-a întâmplat. Tremura de frig. repezite la întâmplare. în noaptea asta. "Nu mi s-a părut. silindu-se parcă s- . spuse Egor pronunţând rar. călcând la întâmplare. Egor începu iar să râdă. Trebuie să mă ţin de cuvânt.— Trebuie să ne rugăm. întunericul. ameninţător.. aici.. — Asta nu se poate.. Sau poate s-a îmbătat? Aşa curând. fără să răspundă. cu o absurdă precizie.. Era deschisă. încerca să-l facă vulgar. adăugă el şi mi-am spus. Ascultă din nou. — S-a întors vreun om de la vie şi ne caută. Va muri curând. Se revărsa bogată noaptea de afară. Ar fi trebuit s-o păzim. eu cel puţin. vorbi d-l Nazarie. sunt paşi de om. Glasul lui era mai gros acum.. Zâmbea.. Simţi cum se învârtesc deodată toate lucrurile în odaie şi-şi prinse capul în palme. să prindem curaj... cu sunet surd. aşa cum se aşezase pe marginea patului. parcă s-ar fi cutremurat o masă de lemn. ţinea puşca. — Da. D-l Nazarie se apropie de fereastră. Parcă ar fi purtat pe cineva în spate omul care călca atât de ameţit în întunerec... După câteva clipe. fără sens. Cu orice risc. cu ţigara aprinsă între degete. adăugă el. — Mi-e teamă de Sanda. Cu ochii pe jumătate închişi. Poate că nici n-ar trebui să dormim în noaptea asta. N-am să închid ochii toată noaptea. vorbi iarăşi d-l Nazarie.... vorbind mai mult pentru sine. Dacă îmi porunceşte ea ce să vorbesc şi ce să fac?!". D-l Nazarie îşi aminti.. spuse el târziu. Egor vorbea aproape în neştire. greoi. Se auzeau la răstimpuri scurte frânturi din cuvintele lui.. şi amândoi bărbaţii se priviră lung. vorbi d-l Nazarie. — Nu-nchizi? întrebă el. În mâna dreaptă.. — Nici măcar de lumina lunii nu mi-e teamă.. undeva. Parcă s-ar fi lovit cineva de perete. d-l Nazarie începuse să se roage. Arătă cu un gest scurt grădina.... depărtat. spuse târziu Egor. apăru doctorul. Paşii se apropiau. cu îndârjire. — Nu-mi era somn. mai palizi.. Rămase apoi în prag cu pumnii strânşi. cerul. Se auzi deodată un zgomot surd. Sări în picioare. trivial. încălţat în bocanci de vânătoare. de altfel. — Nu cumva s-o fi întâmplat ceva Sandei? se întrebă înspăimântat Egor. atunci. vorbi el uscat. Nu se-ntâmplă nimic acolo.. — Dacă vrei. Egor îşi turnă încă un pahar de coniac. Nu mi-era somn. la capătul coridorului. cuvintele cântecului Les vieilles de notre pays.. luna. Se trânti pe canapea. spuse el. Se simţi deodată ridicol. Vrei să dormi aşa? Egor încercă să râdă. "Oare ăsta e gândul meu. — Nu mi-e teamă de fereastra deschisă. şi am crezut că... Bocancii cădeau greu pe podea.. gândul meu adevărat? se întrebă Egor cu groază. în cămaşă de noapte. dar trebuie. — Nu v-am deranjat? bâlbâi el intrând în odaie şi închizând repede uşa. îmbrăcat numai în cămaşa de noapte. D-l Nazarie simţea din glasul lui cât de cumplit îl mistuia groaza.. se apropie de uşă şi o deschise. dorm şi eu cu d-ta. a auzit şi el acelaşi lucru". După miezul nopţii apune luna. Se uita în adâncul ochilor lui Egor. cu puşca în mână.

Dormim .. — Şi avem şi puşca cu noi. Doar nu voiţi să plecaţi de acum?!. nici o mobilă nu se mişcă.. cu balcon. Privea cu atenţie.. Privea din nou patul. trosnesc toate mobilele. — Nu. — Aveţi un pat foarte bun. Îi făcea bine arsura... parcă ar fi surprins în somn o mână uriaşă strecurată sub aşternut. Sper că nu v-am deranjat. groaza cu care s-a deşteptat brusc. mi-a trecut somnul. Şi nu-mi place deloc odaia pe care mi-au dat-o. Strânse mai încrezător ţeava puştii. Asta e odaia domnului Paşchievici. Ne fa-ce plăcere să vă avem cu noi. nu tresare podeaua sub raza lunii. — Nădăjduiesc că nu v-am deranjat. văzând că ceilalţi îl privesc cu aceeaşi nedumerire. continuând să ţină strâns ţeava puştii. Doctorul începea să se reculeagă. vorbi din nou doctorul. vorbi el din nou.. spuse doctorul. Şi am luat puşca asta. — Dormiţi în aceeaşi odaie?! îi întrebă speriat şi totuşi cu o vădită invidie doctorul. cu mirare. ar fi simţit din nou aceeaşi uşoară zguduire a patului.. vorbi d-l Nazarie.. Egor căută ochii profesorului. Sunt două paturi la mine.. E atât de întunerec pe coridor. — Nu ştiam prea bine unde e odaia d-voastră. zguduindu-l... Egor îi turnă un pahar cu coniac. doctorul îl apucă şi îl deşertă dintr-o singură înghiţitură. — Şi trebuie să mă scol atât de dimineaţă. Doctorului îi sticliră ochii de bucurie.. — Cam cât să fie ceasul? întrebă doctorul. vorbi el privind în jos. spuse el repede. privind când la unul când la altul. — Dacă vreţi. vorbi. gemu doctorul. să nu vă fie frică.. palid. întinzându-i paharul. lucrătura patului. Se apropie brusc de d-l Nazarie.. Privi apoi.o facă mai mică. să nu mă lovesc de mobile. în ochii celorlalţi. — Şase kilometri. Ce s-ar fi făcut fără armă. În odaia asta e atâta lumină. Aici luna nu coboară de-a dreptul pe fereastră şi nici fluturi de noapte nu sunt prea mulţi. Tăcu brusc... cum ar fi străbătut singur. interveni d-l Nazarie.. tremurând. până aici?. — Deloc. coridorul nesfârşit şi pustiu.. — Cel puţin e încărcată? întrebă ironic Egor. E puşcă bună.. vă puteţi culca în odaia mea. Apoi se ridică şi începu să se plimbe prin cameră.. — Şi dumneavoastră dormiţi aici? — Nu... se adresă el către doctor. nervos.. spuse Egor. îi spuse el blând. Şi e foarte veche.. — Unsprezece şi un sfert.. Acea clătinare nefirească a patului. E atât de izolată... — Să vă spun drept. şopti doctorul. în întunerec.. dar d-l Nazarie se feri să-l privească. Îi trecuse somnul.. un pat excelent. te deşteaptă din somn. Dar dacă ar fi închis ochii. Doctorul nu răspunse. — Să nu răciţi.. Lacom.. — Vă rog discutaţi înainte.. s-o ascundă. îi pierise oboseala. E şi odaia cea mai frumoasă. aceeaşi bolnăvicioasă tremurare a pernelor — era sigur că ar fi simţit din nou delirul din camera lui. rămân cu dumneata. — Am vânat cu ea toată ziua. Aici patul nu tremură.. ruşinat. preciză Egor zâmbind. îl deştepta. — Ciudat. atâta siguranţă. Ne pregăteam tocmai de culcare. cum mi-a trecut somnul. — Nu suntem nici noi prea vorbăreţi în noaptea asta. E departe gara?!..

îşi spuse el. cu paşi largi. Dar nu putu să gândească până la sfârşit nădejdea şi tăriile lui. Egor se simţi singur şi asta îl întărea acum.. I se părea că luptă ca să se deştepte din vis.. Egor rămase multă vreme lângă uşă. în spatele parcului. nu se poate să nu mă trezesc. cine ştie? numai dacă aş putea să mă trezesc mai repede din somn". fără să se hotărască s-o încuie. Ce făcuse în tot acest răstimp.. Sau. e ciudat. E mai bine aşa. Mintea i se întunecă o clipă.. dacă.. ritmici. aici intră întunerecul pe fereastră.. Dar n-are nici o importanţă ora. înfiorată parcă de o răsuflare streină. nesimţită de el.. Dacă dorm cu adevărat. Se hotărî: nu va încuia uşa. Toate lucrurile sunt ca de obicei. încruntat şi totuşi cu lumină tinerească în ochi. întocmai ca în vis." Dar nu auzea nimic.. adăugă pe un glas mai scăzut. Egor îşi dete târziu seama că ţigara i s-a stins pe marginea rece a scrumierei.. Voi auzi glasul ei.. unde îi alunecaseră gândurile?. Timpul trecea foarte încet... străvechi.. îşi spuse el încruntându-se. Trecu de câteva ori pe lângă uşă. îl întrerupse Egor aspru. Se face într-adevăr prea frig. îi da curaj. Luna apunea undeva. privind spre uşă. ascultând cum se depărtează paşii. — Sincer. ce credeţi despre domnişoara Moscu?! Doctorul clipi din ochi. Egor îl întrebă.. le simţi în faţa lui. Iată.cu puşca alături. Astăzi se vor întâmpla altfel de fapte. vorbi el fără să-şi dea seama.. Prin ce miracol se liniştise deodată? Era calm. privindul în ochi. Îşi lovi braţele unul de altul. pustie. deschisă. Se plimbă iarăşi. inşi pe care . era lucid. braţe arcuite. Va închide numai fereastra. şi masa. Numai puterea lui de nădejde şi de credinţă. Odaia rămăsese ca la început — întreagă. Se face frig. Ar fi vrut să continue gândul: dacă mă va ajuta Dumnezeu şi Maica Domnului. aspru. Cu ce linişte se aşază la masă. aşezat la masa lui. nu mai era nimeni în odaie. gânditor. Numai dacă aş putea adormi.. Parcă s-ar fi trezit deodată într-un somn neobişnuit. ce năvălea pe fereastră — şi întâmpina uneori mirosul de coniac o uşoară amintire de tabac. placid. voi simţi parfumul de violete — şi mă voi trezi. Totul se petrecea în odaia lui. Întocmai ca în timpul zilei. ce senin îşi sprijină bărbia în palme. O nesfârşită indiferenţă îi stăpânea mintea. uşor înfiorate. Nu dormea. aici e scaunul. Aşa cum mi s-a spus în vis. ţigara pe care o aprinsese demult. încremenită. aici arde lampa. În prag. nu l-ar mai fi zguduit nici un miracol. Aproape douăsprezece. Întinse braţele. fără memorie. — Cred că nu mai are mult. şopti doctorul. Într-adevăr. nu venise încă nimeni. căci mi-a pierit somnul. Îşi băgă mâinile în buzunare şi începu să se plimbe prin odaie. numai marea lui dragoste pentru Sanda îl păstrau treaz şi puternic. — E logodnica mea. în care visele sunt visele visate de mai mulţi oameni laolaltă... nici o importanţă n-au superstiţiile aceastea vechi. S-ar putea totuşi. neînfricat. În nările lui pătrundea acelaşi aer rece. Nici măcar nu se simţea neliniştit. nu se mai auzeau paşi. — Într-adevăr. Nu se mai auzeau zgomote... îşi aminti el... Dacă dragostea mea e mai puternică.Trebuie să mă trezesc o dată. se simţea puternic... "Numai dacă n-aş visa. Lampa fumega uşor. poate. Egor se regăsi cu mirare.. şi sticla aproape deşartă de coniac. de altminteri. toate lucrurile sunt în camera lui. poate fără ştirea lui. Şi totuşi.. Nu visa.

dar nu simţea frigul în el: îl constata numai în jurul lui. cu capul puţin ridicat. Doctorul se sculase oare din somn. ca pe un lucru aflat acolo. mai nerăbdătoare. neîndrăznind să se mişte. o gheară zgâriind peretele. ca şi cum l-ar fi încercat. Apoi obrazul ei se lumină într-un zâmbet fără seamăn. gemuse cineva departe. Îşi simţi gâtul uscat. printre geamuri. Privirile ei se opriră de-a dreptul în ochii lui Egor. că nu se pregătise. D-l Nazarie asculta. grăbiţi... aştepta şovăitor sau poate uşa e într-adevăr încuiată? nădăjdui tremurând Egor. — Intră! gemu Egor. fără nădejde. Când transpirase aşa. Egor se aşeză iarăşi la masă. bătăi de femeie emoţionată. Îşi dădu seama că în odaie se făcuse foarte frig. "Numai dacă aş putea să mă trezesc". privind în sus. Şi în clipa când se va trezi. Atunci i se păru că aude. doctorul. lovind obiectele şi apoi apucându-le strâns în pumni. de pe scaun şi se apropie de lampă. Bătăile se auziră din nou. foarte departe. Sunetele străbăteau anevoie până la el. Şi ea nu va îndrăzni să intre". pieptul fără aer. "Inutil să mă păcălesc singur. A fost geamăt sau a trosnit vreun lemn uscat.. Un târşit uşor de pantof în faţa uşii şi apoi câteva clipe de tăcere. Egor se ridică de pe scaun. istovit. chiar lângă el. Uşa se deschise încet. stinse şi surde. cum aleargă timpul. dar se înecau repede în pâslă. Avea ochii vineţi. Poate d-l Nazarie sau mai degrabă. Poate am închis-o în vis. Era foarte palid şi ochii îi ardeau vrăjiţi în orbite. Simţi. şi căuta ceva pe masă. Îşi dete apoi seama că încearcă iarăşi să se înşele singur. ca să poată asculta ce se întâmplă cu tovarăşul său de cameră. cu gura strânsă. Se auzea acum precis zvonul paşilor uşori. bolnavi. "Să nu încui uşa la noapte" — îşi amintea cu precizie cuvintele acestea ale Siminei. pipăind în beznă. micşorându-i fitilul. spunându-şi că tot ce se întâmplă se întâmplă în somn. "Cineva aştepta afară. alunecând încet şi lung de-a lungul zidului. d-l Nazarie răsufla încet. zadarnic îmi spun că a fost numai un geamăt. aspri. Întoarse lin braţul spre uşă şi răsuci cheia.nu-i vezi. şi tăcerea părea mai nefirească în urma lor. cu ce groază va urla el în întunerecul care îl apasă din toate părţile!. trudindu-se să-l pătrundă. Ca şi cum ea n-ar fi putut veni şi altminteri. Se ridică. ca să nu tremure? Sunetele erau strangulate. fără zgomot. fără întoarcere. prin vis. cu tot trupul înecat în sudoarea îngheţată? Poate că doctorul s-a speriat în somn şi acum umblă prin odaie fără să se poată trezi. gura îi era încleştată. oprite pe loc de o mână nevăzută... privind afară.... goale. bolnavă. în somn." Nu mai trosneau nici podelele şi nici laviţele de lemn nu tresăreau. Izbucneau cu o sonoritate rănită. de-a lungul coridorului. Îl ţintui aşa câteva clipe. se mistuiau clipele. totuşi. în noapte. necutezând să-şi şteargă broboanele reci de pe frunte. mulţumindu-se să aştepte. nădăjduind că visează. un geamăt. mai ameninţătoare. ca să nu mai aud paşii ei. Auzi atunci câteva bătăi scurte şi repezi. zadarnic. una într-alta. O găsi închisă şi-şi lipi o clipă fruntea de geam. grele. Se îndreptă spre fereastră. Domnul Nazarie sări în mijlocul odăii. sub pas de om? Se întoarse de la fereastră şi ascultă. Cu ochi deschişi în întunerec. dar rămase cu amândouă mâinile înţepenite pe masă. dar pe care îi ghiceşti alături de tine. Atunci auzi. Îi păru deodată rău că nu făcuse nimic până atunci. Fără îndoială. fără sens. . gândi înfiorat Egor. şi în prag apăru domnişoara Christina. Paşii se auzeau de o veşnicie.

Se apropie de fereastră.. şopti doctorul. Eu nu mai pot rămâne în odaia asta. lumina ei pală turbura sticla geamului. — Eu mă rog întruna. Lampa era încă prea aproape. Nu se vedea nimic la început. prin mijlocul aleii păşea cineva. şopti din nou doctorul. Ochiul se obişnuia repede cu întunerecul. — Mi s-a părut că umblă cineva. cu multă grijă.. ferindu-se să nu se lovească de scaun. într-un spasm. şopti el. dar îi era teamă să se depărteze de d-l Nazarie. mâna îi tremura. cineva care călca uşor şi atent pe pietriş. Când aprinse unul. sunt duhuri rele.. Într-adevăr.. Lampa ardea cu flacără scăzută. Se lovi de un trup ţeapăn. — N-am umblat eu. parcă împietrise acolo. Îl apucase de braţ şi-l ţinea. — E Simina! spuse turburat d-l Nazarie. silindu-se să străbată cât mai departe întunericul.mâinele reci. — Poate ne-am speriat degeaba. fiecare îngrozit de spaima celuilalt. — Ar trebui să plecăm. Poate vine să ne cheme.. încât răsuflarea lor părea bolnavă. .. Doctorul gemu înfiorat când d-l Nazarie îi apucă braţul. apropiindu-se şi el de fereastră. până găsi cutia cu chibrituri. mut. E mai bine să aşteptăm. Ai auzit şi dumneata ceva?. — Nu auzi nimic acum? întrebă deodată doctorul. sunt sigur. Se apropiară amândoi.. dar nu face nimic. spre rondul cel mare. — Căutai ceva pe masă? întrebă din nou d-l Nazarie... Astea sunt spirite. — Nu. Fetiţa se îndepărta însă. strângând-o. nici de alături. nu veneau din cameră. Ar fi voit să caute puşca. adăugă d-l Nazarie. am auzit mereu aceleaşi zgomote. — Nu mai e mult până la ziuă. se aude foarte bine. ca în somn. — Ce făceai aici? îl întrebă sugrumat d-l Nazarie. Îi tremurau mâinile. M-ai speriat. îl linişti d-l Nazarie. Era un pas care se rotea afară. spre inima parcului. — Poate e vreo pasere în odaia cealaltă. Gheara alunecase pe zid cu prea multă tărie. mărturisi doctorul. până unde ajunsese Simina.. Mi s-a părut că zgârie cineva zidul pe dinafară. Cu mâna stângă îşi apucase cămaşa în dreptul inimii. Apoi se întoarse brusc.. — Ai vreun chibrit? întrebă cu greutate d-l Nazarie. Mi-e teamă să nu se întâmple ceva. — Ce Dumnezeu face ea noaptea singură în parc? vorbi sugrumat d-l Nazarie.. Se întoarse şi-şi căută ghetele.. Dar era sigur că nu fusese o pasere. eu sunt sigur.. şopti doctorul.... cineva care călca amuţit. Se priviră... sforăitoare. Doctorul o urmări cu ochii. Delira. ţeapănă. Doctorul bolborosea fără înţeles. pe care o rezemase de pat. D-l Nazarie pipăi atent. Liniştea era atât de plină. — Cutia e pe masă. — Am putea să ne rugăm până atunci. Nu erau aceleaşi sunete acum.. Rămase câteva clipe la fereastră. D-l Nazarie privi repede de jur împrejur. — Şi totuşi. vorbi d-l Nazarie. I s-o fi întâmplat ceva bolnavei. încercând să se controleze. spuse doctorul târziu.

parcă s-ar fi trudit săl înţeleagă ce face.. Străbăteau până la el. Începu să-şi scoată mănuşile. Dar Christina adăsta. Doctorul clătină din cap. — Cum de nu ne-a văzut? se miră el. aerul pe care îl înghiţea era tot mai fierbinte.. — D-ta nu vii? îl întrebă d-l Nazarie. Nu vrei să mă vezi goală? N-am făcut asta încă pentru nimeni.— Trebuie să vedem unde se duce. Christina zâmbi încurcată şi se apropie de pat. "De ce nu mă ajuţi? se miră. pleoapele nu-l ascultau. Să fie cu adevărat somnambulă?. "Şi cu toate acestea voiai o dată să mă pictezi.. întregi. îl apăsa apropierea Christinei. aşa cum stai departe de mine. spuse el neliniştit. să aflăm ce s-antâmplat. dragule?" auzi Egor gândul Christinei în minte. să vadă pe Christina suflând în lampă sau apropiindu-se prea mult de el. Noi eram la fereastră... emoţionată. — Trebuie s-o prindem cât mai e vreme. alunecându-şi uneori privirile pe braţele lui dârze. doar gândurile şi spaimele lui. Pieptul Christinei se zbătea acum parcă mai adânc. O putea vedea întreagă pe Christina şi nici o tresărire a feţei sale de ceară nu-i scăpa. D-l Nazarie închise ochii. fără să-i tremure mâinile. gândi Egor. "De ce nu stingi lumina. Se îmbrăca în grabă. fără să i se rătăcească mintea. auzi el gândul Christinei. Inima lui Egor se opri o clipă.. Îşi scoase cu .. — Să nu-şi fi dat oare seama? întrebă el în şoaptă. era înfiorată şi ea de apropierea bărbatului. Avea gesturi lungi.. privindu-l în ochi. cu ochii ţintă la Egor. Aştepta să se întâmple ceva năprasnic. Nu-ţi fie teamă de mine!". înecată în sânge. Egor încercă să închidă ochii.. în lumină. Îşi încălţă bocancii şi-şi îmbrăcă pardesiul pe deasupra cămăşii de noapte.. m-au scos din minţi. Egor făcu un uriaş efort şi se aşeză pe scaun. Doctorul îl privea sălbăticit. aproape fără zgomot. dragostea mea! se trezi el deodată gândind cuvintele pe care Christina nu le putea rosti.. Egor. domnişoara Christina. îngânaţi de o şoaptă melodică. Fata începuse să se dezbrace. dragostea mea! Dar ochii tăi mă ispitesc. XV Răsucirea de fier a cheii a fost cel din urmă sunet viu pe care îl auzi Egor. izvorâţi parcă din delir. "Dacă aş putea să-nchid ochii". Se aşeză cu foarte multă băgare de seamă. Simţea cu precizie gândurile Christinei răsărindu-i în minte. sonori — dar parcă erau paşi de pe alt tărâm. tu ştii cât sunt de frumoasă. înfrigurată parcă de aşteptarea cărnii lui.. Egor! Lor ce le-aş putea da decât zăpada trupului meu? Tu ştii.. fără nici o greutate. privirile îi rămaseră legate de trupul Christinei. îmbujorată. de o stranie graţie. pe mâinile lui încleştate deasupra mesei. Era totuşi mult mai puţin înspăimântat decât se temuse. mai rarefiat. voiai să mă pictezi cum ştii tu". Dar izbuti să reziste. "Nu-i închide. Mirosul de violete se răspândise acum în toată odaia. Paşii Christinei aveau altfel de zvon... Ce amant timid eşti tu.. Christina înaintă până în mijlocul odăii. moi. dar izbutea cu toate acestea să rămână în picioare. Cât de urâcios eşti acum. tu ştii prea bine asta!". le putea deosebi acum. şi ea a trecut chiar prin dreptul geamului nostru. îngrozit.

. căci era îmbrăcată. şireturile de mătase care îi ţineau strâns. poate din parc. O treziră câţiva paşi alături.. Maică-sa intrase pe nesimţite în odaie.. mai moi. Sanda observă că maică-sa ascunde un ghem negricios şi viu în mâna stângă. Dragostea cu un muritor!" Zâmbi tristă.. Se ridică în picioare şi-şi desprinse gulerul de mătase.infinită eleganţă pălăria şi o aşeză pe măsuţă. o asemenea întâmplare ar fi înfiorat-o. Egor.. — Nu mai vine acum. Parfumul de violete îl lovea acum cu mai nedesluşită tărie. Ardeau şi ei cu altă flacără acum. auzi Egor cuvintele nerostite ale Christinei. Se strecura.. Nu va mai trece mult timp şi totul se va sfârşi. Egor". resemnată.. Nici măcar ochii nu mai erau ca înainte. Tu nu poţi înţelege curajul meu. "Se va apropia acum mai mult.. o istovită melancolie îi înlăcrăma parcă ochii. ia-mă în braţele tale.Şi vreau să-ţi fiu mireasă!" continuă ea. Mângâie-mă.. foarte aproape de ea. dezmierdări cum nici în vis. rezemată de fereastră. caldă. se înfiora Egor. Zâmbea. "Eu sunt Luceafărul de sus". ". Dar prezenţa lui Egor o învioră. — Aşteptam. Ca în somn. Altădată. Întoarse capul. Nimeni nu o mai poate zări... Nici un ţipăt nu se va mai auzi. Totul va fi iar ca la început. mijlocul. umbră după umbră. — Tu ce cauţi aici în toiul nopţii? o întrebă d-na Moscu. ar fi umilit-o până la dezgust. Sanda aştepta.. aşa cum stă rezemată de fereastră. Gâtul îi apăru strălucitor de alb. Bustul ei se contura acum involt şi biruitor pe fundalul palid al peretelui. cu sfială.. Mi-e frig să mă dezbrac singură. simţi şi împunsătura unei voluptăţi bolnave. în tâmplă. catifelat. cu aceeaşi melancolie. dragostea mea. vorbi turburată d-na Moscu.. cu capul aplecat afară. fraged. Domnişoara Christina îşi scotea bluza. Manile lui începură să tremure. în noapte. crescuţi însă în voie şi ridicaţi foarte sus de împletitura corsetului.. mireasma sânilor descătuşaţi. desfăcându-şi încet. "Nu mai vreau să fiu în vis.. Erau sâni de fecioară. de foamea trupului lui. O privi şi ochii i se întunecară. cu şalul strâns în jurul gâtului. aproape ferecat. Va veni întâi ea.. auzi Egor chemarea ei din urmă. Nu mai vreau să fiu rece şi nemuritoare. "Nu mă lăsa singură. Sângele începu să-i bată fierbinte în urechi. apoi toţi ceilalţi. pe deasupra patului. ameţindu-l. un necuprins zvon de foşnete feminine. aşteptând.. "Tu n-ai să înţelegi niciodată ce-am făcut eu pentru tine. gesturile ei calme şi regale nu puteau ascunde totuşi o neînţeleasă teamă. Acum privea numai cu mirare vietatea mică pe care maică-sa o păstra cu atâta grijă în pumni. Se întorcea de undeva. se împlânta tot mai adânc otrava atât de dulce a aşteptării. Egor!. bezna e deplină. Laolaltă cu groaza şi dezgustul care îl copleşeau ca un delir. din bezna dezgustului. Apropierea trupului său bărbătesc îi alunga parcă şi tristeţea şi teama.. a unei dezmierdări otrăvite.. mai turburi. Luna s-a coborât acum prea adânc. ţine-mă aproape de tine. Poţi să te culci. Dorm chiar şi fluturii acum.. care îl umilea şi îl înnebunea în acelaşi timp. dragostea mea!". Dacă ai bănui ce blestem mă apasă.... tari şi rotunzi. mă va cuprinde în braţele astea goale". şi ţânţarii. de nelinişte. Şi totuşi.. îi continuă domnişoara Christina gândul.. . "Acum are să se dezbrace". de mătase care alunecă foarte aproape de piele — şi venea... alături de mănuşile de mătase neagră. Faţa îi era transfigurată de dor. şopti Sanda. mai fierbinţi.

D-l Nazarie şi doctorul se opriră miraţi în mijlocul aleii. atent să nu se lovească de ramurile joase... şopti d-l Nazarie turburat.. Cum au năvălit-o deodată toate durerile. apăsate parcă de o greutate nevăzută. auzi el glasul uscat al doctorului. Poate nici nu ştie unde se află. umbrele pomilor se rotunjeau. într-un fund cu iarbă udă şi întunerec. mai mult şuierând cuvintele. — E acolo. şopti din nou doctorul. şopti el foarte încet. că Simina în- . Simina porni chiar atunci. s-o vadă bine — ca s-o poată apoi urmări.. — Nu-şi dă seama. departe. Îşi cuprinse tâmplele în mâini. fără să se teamă de ramurile moarte care îi aţineau calea. D-l Nazarie îşi dădu în acea clipă seama că umbra de lângă tufiş se leagănă încet.. care atârnau răsucite. cu pasul sigur.. — În cuib. şi atâtea spaime uitate. fără să audă. privind atentă un lucru nevăzut dintre pomi.. nici paşii noştri?" se întreba doctorul. Simina era foarte aproape de ei. şopti doamna Moscu.. — Cum Dumnezeu a rămas tot aci? şopti doctorul. — Eu n-o mai văd. — Să nu ne rătăcim. Doctorul făcu câţiva paşi. pleşuve.. I se părea că se încumetă întro urmărire fără rost.— Unde ai prins-o? întrebă Sanda foarte ostenită. — Dar să nu-nchizi fereastra. silueta Siminei. pe cineva nevăzut. D-l Nazarie ghici mai mult după ochii ei larg deschişi. nu era om viu acela.. Fereastra larg deschisă lăsase tot frigul nopţii să intre în odaie.Şi aşa crud?! se înfioră pe neaşteptate Sanda. cu spatele. va aluneca din clipă în clipă undeva. "Cum Dumnezeu nu aude crengile trosnind. acolo. bolnav. ameţită şi braţele ei se înalţă chemând parcă pe cineva de departe. şopti ea d-nei Moscu. — Eu am ochi buni. Poate mai vine.. căci văzduhul se limpezea. Simina privea dârză întunerecul din faţa ei. Să nu răceşti! Sanda se apropie tremurând de pat. răspunse uscat d-l Nazarie. — Culcă-te! îi vorbi metalic d-na Moscu. că e atras în cursă şi va cădea repede. — . îi ardeau tâmplele. Privi înfiorat umbra pe care i-o arătase d-l Nazarie. Nu poate să zboare.. şi delirul amestecat cu greaţă din cea dintâi noapte. Porni de-a dreptul printre salcâmi. I-o arătă cu mâna. O durea cumplit capul. Au trecut de-atunci atâtea minute. din gura ei strânsă. într-adevăr. oprindu-se între pomi. D-l Nazarie nu-i răspunse. o umbră albă alături de un stufiş. Nu era. de nefirească în gesturile ei de cârpă. Atunci trecu prin faţa lor Simina şi îi privi înspăimântată. concentrată. într-atât era de aeriană. Se scutură. — Haide înapoi.. aliniate. fără să caute potecă. Nu e domnişoara Simina. fără răsuflare. Rămase pironit. fără să se întoarcă. Probabil că de-acolo începea o nouă alee. Semăna cu nălucirile lui de altădată.. Începea să se trezească dintr-o groază care durase prea mult şi se trezea ameţit. îngână doctorul. Parcă i-ar fi aşteptat să coboare clin casă.

trecu pe lângă ea şi ajunse la şanţul aleii. cum doreşte carnea aceea atât de vie şi atât de sălbatecă în trăsăturile ei. "Dacă mă sărută. privea îngrozită apropierea celor doi bărbaţi. pe capră — dormea fără grabă. aşteptându-l. cu sânii goi. Era un bătrân foarte ostenit. Doctorul holbase înnebunit ochii şi începu să tremure. simţea în sânge chemările ei otrăvite. să întâlnească pe şanţul celeilalte alei pe altcineva. o dată cu Simina sau. Ar fi vrut să fugă. Şi caii parcă alunecaseră în acelaşi somn de moarte. poate. căci nu se mişcau. Rezemată de un pom. Dar simţea în acelaşi timp cum îl cuprinde delirul. — Sunt vii?! întrebă din nou doctorul. unul lângă altul. pe alee. încât Egor se clătină ameţit. Sau poate ni se pare nouă? În acea clipă umbra care dispăruse de mult de la marginea aleii apăru. nu i se vedeau decât haina albă. Cu cât înaintau. amuţindul. Trecuse prin faţa lor şi apoi pornise îngândurată. Doctorul îşi acoperi faţa cu palma. îndreptându-se către pat. probabil. bolnavi. — Vezi şi d-ta? întrebă el. Fetiţa căută ochii d-lui Nazarie şi încearcă încă o dată să-l stăpânească. Trupul domnişoarei Christina îl aştepta atât de înfometat. erau ochi sticloşi. Dar d-l Nazarie simţi că bătrânul ştie de prezenţa lor acolo. demult. şopti doctorul. vorbi el hotărât. cu atât d-l Nazarie avea precis impresia că mai trăise o dată aceeaşi întâmplare. Îi întâlnise o singură clipă privirile. o ascundea acum vreun arbore. îndreptându-se spre poarta de la miazănoapte. Trecu prin faţa lor ca şi cum nu i-ar fi văzut. cu pasul repede. uluită şi încerca să-i atragă în partea potrivnică a parcului. Nu se aştepta. Dar d-l Nazarie porni hotărât înainte. fără sclipire. Apucă braţul dlui Nazarie cu amândouă mâinile. lipită de trunchi. nu răsuflau. să-i poruncească. Umbra dispăru câteva clipe. Doctorul voi s-o urmeze. Eu nu mai văd nimic. atât de aproape de el. apropie-te!" Egor încercă zadarnic să se împotrivească. sunt pierdut". sfărâmându-i voinţa. Era îmbrăcat ca un argat de curte boierească pe vremuri. aşteptau în faţa rădvanului vechi. nemişcat! şopti el doctorului.cearcă acum să repare greşeala de a-i fi adus aici. asemenea unor statui întunecate. se apropiau de alee. Venise acum înapoi. Simţea cu o . D-l Nazarie îi apucă strâns braţul. — Rămâi aşa. — Nu se mai vede nimic. Păşind încet. Vizitiul adormise pe capră. printre arborii încremeniţi. "Egor mă umileşti! îi auzi el gândurile. XVI Domnişoara Christina rămăsese foarte aproape de el. şuierând cuvintele. gândi el. fără tresăriri. o caleaşcă boierească veche. osteniţi. aşteptau în nesimţire. Parcă se îndreptase şi ea spre celălalt capăt. cu faţa suptă. Dormea parcă de foarte multă vreme acolo.. că mai urmărise o dată. — Să vedem mai întâi ce e acolo. Stinge lampa. La câţiva paşi de el. D-l Nazarie începea însă să vadă. cu doi cai somnoroşi. o umbră cu gesturi moi de cârpă. şi şapca de piele jupuită. cu părul despletit. dar mâna mică şi rece a Siminei i se agăţă de braţ. Simţea în creier porunca domnişoarei Christina. Privea mai mult în pământ. D-l Nazarie clătină din cap. În faţa lor.. apăruse din nou Simina. roasă de ploi. aştepta un rădvan demult scos din uz.

.. Egor! auzi el chemarea în gând. era peste putinţă de îndurat focul acela neasemuit cu nici o flacără.. într-o toamnă din liceu. cum i se moaie oasele şi carnea toată i se înfiora într-un spasm suprem. Şi nu mă sileşte nimeni să mă trezesc. îi apropie încet obrazul de sânii ei mici şi tremurători.. Carnea era atât de rece şi atât de fierbinte în acelaşi timp. Încă un pas.. Roua buzelor ei nu se clintea. Christina îşi ridică fruntea şi-l privi printre gene. nebunie — amantă. de ce n-ai vrut să mă iubeşti numai pe mine?!". Egor tremura.. Câte femei s-au oglindit în ei. Incest. gustul tuturor beţiilor neîngăduite. în cea dintâi clipă. visez? şopti el palid. lumea-i visul sufletului nostru.. iubite! De ce nu mai aşteptat.. nu vrei pe sânu-mi tu fruntea ta s-o culci? Tu zeu cu ochii negri. Totul se aduna şi se mistuia alături de carnea aceasta incendiată şi totuşi fără viaţă.Şi tot astfel dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi.. Cum aş topi gheaţa ochilor tăi cu gura mea. încă un pas. îl umilea. Gura ei era atât de fierbinte.. incendia-te de gura ei. Dezmierdarea era atât de sălbatică. Egor?!. Nici în cele mai drăceşti închipuiri de dragoste nu picurase atâta otravă. parcă. încât Egor lăcrăma. gura rămase înfiorată de acelaşi zâmbet. Versurile i se păreau cunoscute lui Egor. crimă.. treceau gândurile prin mintea lui Egor. Îi întoarse capul cu mâinile ei mici şi-l privi adânc. Cineva rostise lângă ei frântura din poem.drăcească luciditate cum se pierde. Gura Christinei avea gustul fructelor din vis. decât o copleşitoare durere în tot trupul.. Egor!".. glasul ei din vis.. dulce ca o boală neînchipuită. Dar nu mai pot fără glasul tău!". . Egor simţea cele mai nelegiuite bucurii. înfiorată. În braţele Christinei. cu pupilele turburi. căci voluptatea îl sugruma. În faţa lui.. zeu cu ochii negri!. Las' să-ţi înlănţui gâtul cu părul meu bălai. Simţi deodată gura Christinei căutându-i buzele.. împărtăşire în tot şi în toate. Fata îi zâmbi. Egor auzi lămurit răspunsul. Lui Egor i se păru că aude de undeva un glas surd. melodios.. "Tu.." "Da. Glasul tău mă doare.. mistuirea lui delirantă în aşteptarea marii dezmierdări.. Şi. recitând aproape de ureche: Arală..... Carnea lui se risipea înnebunită. ". tu ce ochi ai?" îl întrebă Christina. Când se apropiase atât de mult? Întinse braţele şi cuprinse umerii de zăpadă ai fetei." "Vorbeşte-mi. nu era nici glasul ei neauzit. i se păreau demult cetite. încât Egor se prăbuşi în pat. "Egor. ci nerăbdarea trupului lui întreg... Răsuflarea lui trecu în răsuflarea Christinei şi buzele lui se lăsară supte. cum îl îneacă greaţa şi voluptatea.... înger.. dar nu mai era un spasm de teroare. — Christina. Apoi dulceaţa otrăvită i se prelinse în sânge. o dată cu o cerească risipire. neînfricaţi. Nu se mai putea împotrivi. Ai ochi vineţi. O! ce frumoşi ochi ai.. "Ce frumos eşti tu. şi simţi cum i se despart oasele ţestei. totuşi. Acum visez. mă ucide. atâta rouă. ea are dreptate. Viaţa. În faptă. bleste-mate. într-o noapte de mare singurătate. încât Egor nu simţi.. Îl mângâie. tinereţea mi-ai prefăcut-o în rai — Las' să mă uit în ochii-ţi ucizător de dulci l Nu fusese. da. în faţa buzelor lui se deschidea gura Christinei. izbândit de-a dreptul prin gânduri. senzaţia aceea că apucă în mâini ceva cu neputinţă de apucat. soră.

Sângele gâlgâia. Zâmbetul ei înflori anevoie şi buzele nu mai purtau acum parfumul acela otrăvit care răvăşise carnea bărbatului din braţele ei.. încât Egor avu impresia că se despicase numai cu puţine clipe înainte. Şi totuşi. Deodată încremeni şi începu să tremure. Simţi atunci încă o dată jarul buzelor ei. cum de nu pătrundea prin corset. "De ce-ntrebi mereu. Începu să vorbească în neştire. Se ridică deodată în picioare. Christina? Ce mătrăgună rodeşte din buzele tale?!.. Egor. că leşină şi închise ochii.. Egor! Dezbracă-mă tu!". I se păru că se pierde. Dar în acea clipă văzu trupul pe jumătate dezgolit al domnişoarei Christina răsturnat în pat. dar Egor nu ridică ochii spre ea. şi de ispitirile ei? — Ce vrei să-ţi spun? repetă el privind-o în ochi. Pofta pe care o simţea acum Egor îl zvârlea orbeşte. şi de timiditatea lui. vorbeşte-mi de patimă. de a se risipi într-un singur spasm. Degetele lui întâlniseră o rană umedă şi caldă. totuşi. pierde-te!". De ce-l ţinea acum la sânul ei şi-l silea să vorbească. Rana era încă proaspătă şi atât de vie. nu auzea nici un oftat. Degetele îi ardeau. uită-te mult în ochii mei. de ce mă ucide sărutarea ta?!" Egor îi desfăcu corsetul şi îşi coborî degetele de-a lungul spinării ei tăcute. prinsă în sânge. Carnea Christinei trăia cu desăvârşire altfel. beatitudinea aceea încremenită. numai pe jumătate goală. să întârzie îmbrăţişarea lor întreagă? De ce îl chemase cu atâta nerăbdare şi se dezbrăcase în faţa lui şi acum. parcă şi sângele. Începu să-şi afunde mâinile în mătăsurile ei înveninate. Eşti moartă sau eşti numai în vis? Obrazul Christinei se întristă până la deznădejde. Nu lăcrăma. I se păru că se deşteaptă pe marginea unei bălţi putrezite. şoptind şi sărutând. Egor! Pe acolo a trecut glonţul. "Cine te-a învăţat să dezmierzi... pe . ce neauzită minune s-ar împlini!".. ca şi cum ar fi fost strivite între gheţuri. aproape să cadă. uitase şi de lumina care la început o făcuse să sufere. De ce mă ard mâinile tale.. trupul Christinei începu să tremure. silindu-l în acelaşi timp să aştepte. şi mintea. Christina zâmbi. Christina îl privi lung. Sub degetele lui palide. fără aburi. N-am vrut să te iubesc la început. Palma îi alunecase ameţită pe pielea ei de mare necunoscută — şi împietrise zgârcindu-se. "Ce bine că totul s-a petrecut în vis. Un imbold drăcesc de a se pierde. — Aş vrea să te sărut! şopti turburat Egor. dacă ai putea fi numai al meu.. apropiindu-şi tot mai mult fruntea de sânii Christinei. Auzi iarăşi gândul Christinei.. dar ochii ei îşi pierdură brusc sticlirea şi se turburară. închisă în ea. întrebător. mi-a fost frică de tine! Dar acum te iubesc! Ce mi-ai dat să beau. "Dezbracă-mă..— Ce vrei să-ţi spun. iubitul meu. dragostea mea?" îi auzi el gândirile. Delirul îl cuprindea brusc. gemu Egor. spune-mi mereu că îţi place trupul meu. Sângele i se zbătea spre inimă. Şi. singurul loc cald pe trupul nefiresc al Christinei.. şi m-am deşteptat înainte". buimăcit. O groază scârbită îi răvăşea din nou fiinţa întreagă. cum de nu înroşea rochia?!. îşi spunea el. nici o răsuflare pe buzele ei desfăcute şi umede.... fără şoapte. căutând înfiorat carnea de zăpadă în care voia să se mistuie. "Aşa. — Dar acum te iubesc. într-o voluptate împletită cu dezgust. Dacă ai putea rămâne lângă mine. De ce vrei să ştii dacă sunt într-adevăr moartă şi tu eşti muritor?. cu palmele la tâmple. şi vorba i-au fost deodată otrăvite. înnebunit. zburătorule?! îl întrebă gândul Christinei. Christina? întrebă Egor istovit. umilit — şi îi auzi gândul: "E rana mea.

deznădăjduiţi. Simina singură răsufla greu.. mai depărtat. privi iarăşi spre rădvan. începând să delireze.. Şi tu şovăi în faţa unei picături de sânge. zgârcit. cu capetele plecate. eu n-am şovăit în faţa celui mai aspru blestem. vlăguit de gânduri. Îi apucă braţul. Şi vei muri tânăr. Ia-o. în dosul mesei. Privi îngândurat pe tovarăşii lui. mândră. Ce somn lung am dormit. Nu mai putea îndura încă o dată atingerea cărnii ei tăcute. Pentru un ceas de iubire.. fără gânduri. printre flăcări. Mintea era amuţită. "Eşti şi tu ca toţi ceilalţi. dar vraja pierise. Parcă nici frunzele nu se mai clătinau pe crengi şi nici o pasăre nu zbura în noapte. de destinul tău de muritor!. nu se mai putea hotărî să facă un pas. privindu-l dispreţuitoare. silindu-se să pătrundă înţelesul atâtor întâmplări nefireşti. — Trebuie să plecaţi. Domnul Nazarie privea. Timpul încremenise.. I se păru. că domnişoara Christina se depărtează de el. încuviinţă doctorul. De când se apropiase de ei Simina. fără să înţeleagă prin ce taină. odaia rămase pustie. "Domnişoara Christina a fost aici. Ţi-e frică de chiar viaţa ta.acolo m-a împuşcat bruta!".. păstreaz-o.. în aşteptare. muritorule". nu înţelegea mai ales flăcările care se întindeau pe grinzi.. XVII D-l Nazarie. Egor o văzu cu groază apropiindu-se de el. Când Christina înălţă braţul întinzându-i şuviţa de păr. Şoapta Siminei venise parcă de departe. continuând să zâmbească. Egor simţi din nou în nări mireasma trupului ei ciudat.. repetă Simina. fără voinţă. Caii aşteptau. Se simţi singur. calmă. — . Un miros puternic de petrol se răspândi în odaie. Egor. înconjurându-i patul. a fost în somn". sticla se sparse cu un zgomot surd. sălbăticit de groază şi se repezi în colţul celălalt al odăii. dragostea mea! Ţi-e frică de sânge!." Se apropie mai mult. mistuind albiturile. Christina făcu câţiva paşi. cu alta adunându-şi mătăsurile la piept.. Trupul ei era parcă mai alb. Apoi. Se trudeau s-o audă. N-am dormit.. turburată. Rămăsese alături de doctor. Capul îi era aproape în umbră. Egor. Ochii ei erau din nou sticloşi. privind rădvanul cu cai adormiţi. — . Egor scutură înnebunit masa. din podea. — Da. Christina se ridică din pat. Dar nu putea întinde mâna.. "Încep să mă deştept! îşi spuse cu bucurie Egor. — Eşti moartă! Eşti moartă! urlă el. Egor îşi privi ameţit mâna. ducând în mormânt şuviţa asta de păr!. O singură clipă o mai văzu astfel. aşa a fost. Egor.. doctorul şi Simina rămaseră multă vreme alături. Are să se întoarcă foarte curând. cu o mână prinzându-şi părul căzut pe umeri. D-l Nazarie începu să-şi frece ochii. "Mă vei căuta o viaţă întreagă. fără să mă găseşti! Vei pieri de dorul meu. Are să se supere pe mine dacă v-o vedea aici. îşi spunea el. tristă. Lampa căzu jos. O uşoară pată de sânge stăruia încă pe degete. . spuse el ca pentru sine... Acum trebuie să mă deştept" Dar nu înţelegea de ce stă în picioare. — Are să se supere.. în acea clipă.... nemângâiată. răbufnind într-o vâlvătaie galbenă.. cu mâinile apucate de lemnul mesei. Gemu.. Trupul pe jumătate gol al Christinei arăta mai înspăimântător la lumina flăcărilor născute din covor. le spuse ea târziu.... şopti ea. Simina zâmbi. am stat aici şi am aşteptat-o.

nici prezenţa apăsătoare a unui suflet nevăzut. Doctorul rămăsese tot atât de încremenit. Din capătul aleii venea cu pasul grăbit domnişoara Christina. privea fără inteligenţă. bluza descheiată... pe alee. Doctorul o lăsă să se risipească aplecându-şi palma. Rochia îi era răvăşită. Câteva clipe în urmă. în durere. acum. până la el. Domnişoara Christina îi zâmbi foarte trist. Era o cenuşă putredă. foarte obosită — privind-o în ochi. spre inimă. Privea acum şi d-l Nazarie. Aştepta poate un semn. prăfuită. fără zgomot.Acela e un moş de al nostru. Se aplecă tremurând şi apucă într-adevăr o mănuşă neagră. D-l Nazarie răsufla cu greutate. nu-l lăsa nici măcar să se turbure. Privea înspăimântată. înjunghiat. sluţit parcă de neînţelegere şi spaimă. Ardeau acum dulapul cu haine. Vraja Siminei era aromitoare. mirosind vag a violete. O ţinea ţeapăn în palmă. D-l Nazarie se cutremură. abătută. nu se mai zări. din spaţiu — nu din vis. vizitiul Christinei. Dar doctorul pornise înainte. dar altădată. Egor rămase totuşi multă vreme nehotărât.. sugrumat. Dar nu avea nici o putere. Dar mănuşa se măcinase pe nesimţite în palma doctorului. D-l Nazarie se clătină. Să nu-ţi fie frică de el. cu ochii turburi. neînţelegând fiorul de gheaţă şi de jăratec care îl pătrunsese. Parcă se trezea. În acea clipă simţi un junghi îngheţat străbătându-i prin spate. E bun. şopti Simina arătând cu braţul spre mijlocul aleii. sticloşi. sprijinindu- . Mâinile se îndreptară spre ea. într-atât de sticloase îi erau privirile.O să vă cheme şi pe voi. ca mistuită de un jăratec ascuns. — Şi-a uitat mănuşa! exclamă el târziu. de la marginile trupului. — . — Nu mi-e frică. în spaimă. ameninţătoare. Acum e la Egor. îngheţate. de mătase.. parcă ar fi vrut să-i îngheţe. vorbi din nou Simina. ca şi cum ar fi voit ea să alerge întâi spre acea pată neagră din mijlocul drumului. Focul se răspândea repede în odaie. aproape fascinat. pa-tul şi perdelele. somnoros. mărturisindu-i parcă dintr-o singură privire toate întâmplările — apoi rădvanul porni. nălucirea de aburi şi spaimă. Rostise cuvintele aproape fără să le audă.. apropiindu-se. neliniştită. Întoarse capul. care se scutură tristă în mijlocul aleii. Încercă să atingă şi el cu mâna acea mătase rămasă din vis. nici un gând. precipitat şi mâhnit.. Christina îi ţintuia aspră. năuc. Trecu pe lângă ei privindu-i în ochi. Simina plecă ochii în pământ. Obrazul ei palid semăna cu faţa de sidef a Christinei. O vedea cu o delirantă precizie. gânditoare. spuse cuminte d-l Nazarie. Simina se repezise cea dintâi spre rădvan când se apropiase domnişoara Christina. chiar acolo unde alunecase din rădvan.Se vedea bine că nu-şi dă seama ce vorbeşte.. Nu scoase nici un cuvânt. Domnişoara Christina se sui în rădvan strângându-şi cu amândouă mâinile mătăsurile în jurul gâtului.. — De ce pui mâna? întrebă Simina. un punct negru la câţiva metri depărtare în faţa sa. — . alunecă pe scara trăsurii şi căzu apoi nevăzută în mijlocul aleii. foarte aproape de el. Simina tresări. o încurajare. Nu mai era. legănat ca un abur greu deasupra aleii. Îl uluia mai ales pasul ei feminin.. să se sperie. lungă şi fină. Privea atent. Era înţepenit şi nici o simţire nu mai ajungea. s-a dus la el.. Se făcuse deodată frig şi începu să tremure. O mănuşă de mătase neagră.

şi fără să se întoarcă. ca şi cum ar fi obosit aşteptând. Focul ardea departe. Oamenii sunt plecaţi toţi la vie. Îl privi drept în ochi. rezemată de fereastră. Începu să tremure.. din sat. cu obrazul sprijinit în mână. "Numai să nu fie prea târziu! îşi spunea el. strigând. Ajungea până la el însă un miros fad de flori moarte. Coborî până jos în curte. Când ridică ochi. E încă timp. Parcă ar fi simţit de-abia atunci frigul nopţii. o apucă. Uşa era închisă.. De-abia acum îşi aminti de primejdia în care se află Sanda. Mama spunea că n-ai să mai vii astănoapte. pe lemnul uşii ajunseseră câteva limbi de foc. aşa îi spusese Simina. Tufele de liliac şi salcâmii din apropiere aveau acum umbre tremurătoare.. Egor alergă pe coridor. cu umbra parcului apăsând-o din toate părţile. văzu o vâlvătaie puternică izbucnind prin fereastra camerei sale. e încă timp s-o scap. "Ea ştie ce s-a întâmplat". de cearceafuri vechi. Aceeaşi curte pustie. cuprinzând-o somnul.. cheia descuia greu. "Ar trebui să fac ceva". braţele. Era în cămaşă de noapte. Îşi privea mâinile prin întunerec. Păşea încet. Egor striga mai ales pe d-l Nazarie. — Ai venit?! întrebă stins Sanda. galben.. trecând la întâmplare. s-o iau în braţe şi să fug cu ea. în în mijlocul nopţii. năuc. silindu-se să înţeleagă ce se întâmplă cu el. Groaza care îl cuprinse din nou îi mări puterile. aşteptându-l parcă demult să vină. şi pătaseră cu funingine lacul gros. Focul se întindea repede spre pod. să piară el singur. Dacă aş putea ajunge în camera ei fără să mă simtă cineva". dar fără nici o emoţie.. Apa pe care o găsi în odaie nu-i ajunse nici măcar să stingă duşumeaua de lângă uşă. ar fi bătut cu piciorul în ea să-l deştepte. nădăjduind încă într-o deşteptare bruscă. Încercă atunci să deschidă uşa ca să strige după ajutor. fără zgomot. sângerie. înecate într-o lumină obosită. Dar cum de nu-l aude Simina sau doica sau d-na Moscu? Privi înapoi. în jurul caselor boiereşti. sărind peste covorul ars. în spatele lui. Dar în întunerec nu izbutea să lămurească unde se află. Rămase câtva timp în faţa casei. unde dormea familia Moscu. Sanda continuă să-l privească. ca să-l lase singur.se cu mâinile de masă. învechit. foarte palidă. — Pune-ţi o haină pe tine şi vino jos repede! îi spuse Egor. înroşiţi de vâlvătaia dinăuntru.. sufocat de fum. aburii reci care îi înţepeniseră umerii. Atunci îşi dete seama că Sanda îl priveşte foarte aproape de el... . Se simţea lipsit cu totul de vlagă. Nazarie a fugit. Căută bâjbâind cheia în broască. Au să ardă de vii! se sperie Egor. unde se afla el.. văzduhul începea să se înroşească. Va arde toată casa. cu o inutilă băgare de seamă. Nu vedea nimic. îşi spuse el cu indiferenţă. se vor aduna oamenii de la vie. nu-l lătrase nici măcar un câine. Egor tresări întâlnind chipul ei palid şi absent. Pe uşa deschisă nu răzbeau decât nori subţiri de fum. acum. Începu iar să strige. gândea el ca în vis. Fierul era fierbinte. înspăimântat. fără să întâlnească pe nimeni. fireşte. Le-a fost frică. Zări într-un colţ cana cu apă. E târziu!. Dacă ar fi recunoscut uşa profesorului. afumat. îşi aminti el cutremurându-se. Nici măcar nu se mirase că îl vede apărând deodată în faţa ei. Întunerecul era încă deplin. Făcu câţiva paşi spre fereastră. nădăjduind că visează. Singurătatea şi tăcerea pe care o întâmpină până la sfârşitul coridorului nu o putea înţelege. Strigase de atâtea ori şi nu se trezise nimeni. "N-am închis-o eu". a fugit împreună cu doctorul. În curând se vor deştepta cu toţii. şi începu să stropească la întâmplare.. Dar i se păru că aude paşi pe alee.. porni în fugă spre casele boiereşti.

fără să înţeleagă.. Egor o privi înspăimântat.. Sanda părea că nu auzise cuvintele sau nu le pătrunsese înţelesul. în odaia ei.. că ţine în braţele sale. la câţiva paşi în urmă. Nu erau decât vreo patru metri de la pământ. fără strigăt.) — Nădăjduiesc că nu te-ai lovit prea rău. ca şi cum ar fi răspuns unui ordin cu neputinţă de refuzat. — Am venit să te scap! exclamă Egor cu mâinile ridicate. ca două aripi rănite. fără să ştiu. Am văzut-o în mijlocul parcului. ci unei făpturi nevăzute. Rămâi acolo! Nu te mişca!. foarte aproape. Se apropie mai mult de zid. s-o silească să se îmbrace.. era doctorul. Am trântit-o în somn. — Ce vrei să faci?! urlă el îngrozit. Eu rămân aici.. Îi era parcă frică s-o scape din ochi. Înţelese că Sanda nu-i vorbeşte lui.. Egor încremeni.... — Aşa mi-a spus şi mama. împietrită.. — . Căzu pe pieptul lui Egor. Era poate prea slabă. Lângă el. dar cu încăpâţânare. mi-e milă. Nu-mi place.. agăţate de zid. — Am văzut-o şi eu.. vorbi el liniştit. în mijlocul nopţii?. Fata se prăbuşi înfiorată.. Cu doctorul... pe care Sanda o aştepta la fereastră şi de care se temea.. adăugă d-l Nazarie în şoaptă. . adăugă Sanda mai stins. alunecarea putea fi fatală. să-l recunoască.gâtul. Ce păcat că nu se poate sui de-a dreptul în camera ei. dinapoia lui poate. fără nervozitate. În acea clipă braţele Sandei bătură moale în văzduh... Nu e prea sus!.. Întindea braţele spre ea. Nu-l privea. transpirată. şopti Egor. căci se trudea anevoie să-şi urce tot trupul pe scândura înaltă a ferestrei. ca să-l vadă. Egor o striga mereu. Se rezema în puşcă. Gestul se repeta. îngrozit. Fata amuţi. Am trântit lampa cu gaz.. — Nu-ţi fie teamă. şopti Sanda scuturându-se. Avea o siguranţă nefirească. Părea obişnuit cu tot ce se întâmplă în jurul lui. Urmărea cu ochii gesturile somnoroase ale Sandei. — Dacă vrei. cu figura răvăşită.. ajutându-l pe Egor să se ridice.Dar eu n-am să pot. Nu pot!. — Cine a dat foc? întrebă din nou d-l Nazarie... era d-l Nazarie. Într-adevăr. Sanda? o întrebă Egor. ameţit de lovitură. auzi el deodată un glas uscat. mi se părea că venise Christma. deasupra sa.. În alunecare. Are să ne cadă în braţe. Aştepta un semn sau poate numai curajul de a se prăvăli. cămaşa îi dezgoli trupul şi Egor îşi dete seama.. Nici o picătură de sânge. o (...Am văzut unul adineauri. Eu n-am să pot. Pe mine să nu mă siliţi. spuse d-l Nazarie. în atenţia lui sobră. Mi-e milă. te poţi duce s-o prinzi.. strivindu-l de pământ. Pe cine aştepţi tu aici. Aşa cum se clătina însă Sanda.... privindu-l adânc în ochi. — . l-a prins mama din cuib. — Eu. D-l Nazarie se apropie mai mult de Egor şi-i apucă braţul..... Întoarse încet capul. s-o ia în braţe şi s-o coboare cu sila... — Cui vorbeşti tu.. Dar mi-e frică. Izbutise acum să se urce cu picioarele pe pervazul ferestrei. apropiindu-se de zid. tremurând. Să viu acum?! Să sar jos?!. I se păru că Sanda se înalţă în vârful picioarelor şi încearcă să se suie pe fereastră. cu capul înainte. între trandafiri. şopti Sanda. nu cumva să alunece fără ştirea lor.

Ea a răsturnat lampa. crucinduse.. spaima a înecat-o din nou în leşin. Se trudea să-şi aducă aminte. Câteva ciori trezite din somn zburară deasupra grajdului.. Dar poate e mai bine aşa... răspunse aspru d-l Nazarie. — Domnişoara Christina. adăugă el. Să piară strigoiul!. arde toate.. privind de departe. ce făcuse cu mia de lei pe care i-o dăduse doamna Moscu. sau. cu Sanda în braţe. — Vin oamenii de la vie. vorbi unul din întuneric. Dacă s-ar fi întâmplat ceva grav. Va trece mult până să-şi vină în fire.. O are în buzunarul pardesiului sau a lăsat-o oare pe masă. Acum se va sfârşi şi cu Christina. O luă în braţe şi porni cu ea spre intrarea din dos a caselor boiereşti. Obrazul îi era puţin mânjit. — L-aţi văzut şi d-stră? întrebă cel dintâi. spuse un altul.. — Noi suntem.. începu să se teamă de trupul acesta amorţit pe care îl ducea. S-o ducem întâi pe Sanda. Poate se sfârşeşte blestemul.. Atunci se auziră cele dintâi glasuri omeneşti.. şopti doctorul cu ochii la foc. — Ne-au ars toate lucrurile. spuse Egor acoperind cu haina sa umerii aproape goi ai Sandei. — E prăpăd.. îl deşteptase parcă în viaţa de toate zilele. nu şi-a sucit nici o mână în cădere? se miră Egor.. îi făcuse bine. vorbi d-l Nazarie posomorât. dinspre sat. sărind gardul prin fundul curţii sau trecând de-a dreptul prin parc. somnoroşi. Ne-a pierit tot în toamna asta. boierule. Parcul era luminat peste creştetul salcâmilor. apropiindu-se. fără îndoială. aproape alergând. inima încă îi bate. şopti el. îi auzi d-l Nazarie.. spre uşă. Prin ce minune nu şi-a rupt nici un picior. Se mişcară nişte umbre pe lângă odăile slugilor. alături de ceas şi cutia cu cartuşe? — Are să ardă tot. de inima ei tânără. Până-or veni şi ceilalţi... D-l Nazarie rămase în urmă. — . Se priveau unii pe alţii. Porni apoi mai departe.. ai lui nea Marin. Oamenii înlemniră. — Ne-au pierit şi nouă vitele. foarte depărtate. Durerea pe care o simţise lovindu-se. se auzeau lătrături surde. spuse calm Egor. fără să facă nimic. Fata moţăia... Veneau oamenii în grabă. din sat. A fost chiar el.. Câţiva din cei care văzuseră pe Egor alergară spre foc şi răspândiră vestea. — Las' să ardă. poate funingine sau poate noroiul de care era plin Egor.. boieroaica?!.. ca să povestească oamenilor întâmplarea. până în temelie.E mai bine aşa. înlemniţi. din sat.. ea a fost . XVIII Casa ardea acum cu flăcări înalte. Se deşteptau acum şi câinii. încurcaţi.... — S-o ducem în casă. Oamenii se adunau mereu. — Care e acolo? întrebă d-l Nazarie. din vie. a cărei bătaie nu o mai putea auzi.. s-ar fi trezit de-a dreptul. în acea clipă. — Nu te teme. . poate..Plecă apoi urechea pe sânii fetei. Veneau şi din cealaltă parte.. strivit de căderea Sandei. spuse repede Egor.. adunânduse în faţa focului. în partea cealaltă a curţii..

.. vorbi d-l Nazarie.. Şi aş avea nevoie. Prin ferestre se reflecta acum destulă lumină ca să se poată strecura fără primejdie pe coridor. suflând încă greu de pasul cu care alergaseră la curte. — Va trebui s-o păzim. aspri. Am avea o treabă de sfârşit împreună.. spuse el. tavanele şubrede. D-l Nazarie intră repede în casă. de ce doarme atât de greu. Fără fier. de prezenţa lor tot mai gravă şi parcă tot mai ameninţătoare.Şi copiii care mor se fac strigoi. spuse Egor gânditor. — Nu ştiu dacă am făcut bine aducând-o din nou aici.. Se auzeau acum trosnind grinzile de jos... — De ce n-a venit şi doctorul? întrebă puţin enervat Egor. pe urmele lui Egor.. Călcau în picioare rondurile cu flori. cel mai îndrăzneţ. cu fum mult. însufleţiţi. Sau poate. — Parcă doctorul se mai pricepe acum la ceva.. Îi vorbeau lui. să întrebe. Va veni şi doctorul. gânditori — şi nu cereau nimic.. — Numai că eu aş avea puţină treabă cu oamenii.. Sanda părea leşinată. Numai că oamenii de acum aşteptau tăcuţi.. Jocul flăcărilor îi adâncea şi mai mult ochii în orbite. Întâlni pe Egor în pragul camerei Sandei. Să-l chemăm. Nici nu-mi dau bine seama ce are.. demult. Când începură să se prăbuşească zidurile. Priveau ca şi cum ar fi aşteptat să se împlinească o veche făgăduială. Era cel mai isteţ dintre toţi. Era parcă mai înalt acum.. prea mult dorită şi animată ca să mai poată acum să-i bucure.. şopti d-l Nazarie gânditor. mai slăbit. Intră din nou în odaie. nu cereau viaţa nimănui. Nu vorbea aproape nimeni.— . Nu ştia ce să hotărască. şi se surpau uneori.. . Cuvintele căzură în plin. de tremurătoare. Dar s-ar putea deştepta din clipă în clipă şi ar putea încerca din nou. Nu ştia ce să le ceară şi începu să se teamă de numărul lor.. mistuirea în flăcări a caselor blestemate nu-i emoţiona. Limbile focului se ridicau atât de sus acum şi umbrele oamenilor erau atât de vaste. D-l Nazarie se trezi deodată singur în faţa atâtor oameni necunoscuţi. — Cine ştie să întoarcă farmecele.. în acelaşi timp.. Nu îndrăzneau nici măcar să dea o mână de ajutor la stingerea focului.. Îşi făcea loc cu coatele printre oamenii tăcuţi. atât erau de nepăsători şi de împietrită statura. Parcă ardea o casă părăsită.Apoi numai babele. Egor nu înţelese dacă omul surâde sau îşi cruceşte viclean ochii.. Oamenii şovăiră.. Nu îndrăzneau să se apropie prea mult de casă. — . să intre înlăuntru. turburaţi.. striveau din nebăgare de seamă trandafirii. Cred că doarme. încât d-l Nazarie îşi aduse deodată aminte de răscoale. vorbi unul. Nu ştia cum să le vorbească de data aceasta.. fără lovire. să descânte de strigoi? întrebă el rotind de jur împrejur o căutătură aspră. — Ia faceţi loc. ţărani deşteptaţi din somn. Oamenii tresăriră. pe care vechilul nu o ucisese decât pe jumătate atunci. se auzi deodată glasul lui Egor. ţăranii se dădură cu câţiva paşi înapoi. şi de d-voastră. auzi din nou d-l Nazarie. — Dar cine dintre voi are vreo toporişca sau vreun cuţit? întrebă din nou Egor. în marea urgie de la 1907... ferindu-şi privirile. cereau moartea adevărată a domnişoarei Christina. fără să-şi desprindă privirile de foc. apropiindu-şi tremurător pleoapele.

Dar Egor le făcu semn să purceadă înainte. nici poftă să caute lampa cu gaz. — E cu doctorul şi cu două femei din sat. — Ce vrei să faci?! îl întrebă. le spuse Egor celor care ieşiseră mai întâi dintre rânduri. înecăcios. Dacă cumva a înnebunit? se gândi el cu groază. luată de la foc. Oamenii începură să răsufle mai greu. de fier mult şi rece împotriva vrăjilor. văzând că tovarăşul său necunoscut aprinde perdeaua. încruntat. rupse încă o fâşie şi îi dădu foc cu aceeaşi grijă. mâniat parcă de leşinul neînţeles al fetei. Nu-i plăcea pasul hotărât şi dârz al lui Egor. Doctorul alergă din nou alături de Egor. răspunse sfios d-l Nazarie. dar se înecă în fum şi începu să tuşească. şi-i apucă braţul. de alături. Coridorul era acum plin de fum şi luminat anevoie de flacăra şovăitoare a pânzei. În casă era întunerec. şovăind parcă s-ar fi trudit să-şi aducă aminte. Un altul. fierul pe care îl ceruse Egor avea o ursită magică. — O statornicesc eu bine. — Să nu dai foc casei cu asta. Către capăt se lovi în piept cu doica. vorbi Egor. urmat de gloata oamenilor pe care îi chemase. după noi. înainte. din ce veţi găsi. după el. Cel care îşi tremura necontenit pleoapele se apropie de fereastră şi smul-se o perdea. Strânse perdeaua în jurul unui ciomag şi-i lăsă numai capătul să ardă. Ochii lui Egor ardeau cu o flacără atât de sălbăticită. Parcă răzbeau într-o pivniţă. Ardea într-un singur loc lumina — în odaia Sandei —. Totuşi. Înainta cu pasul mare. — Vrei să vină toţi. scuturând braţul lui Egor. răzbunătoare. fără să ştie împotriva cui. Zări perdelele de pânză de la ferestrele coridorului. Nu mai avea nici timp. Cineva venise cu o cracă aprinsă de salcâm. Voi să-i spună ceva. Când văzuse pe Egor părăsind încruntat odaia Sandei.. întrebând nervos de iatacul d-nei Moscu. n-ai dumneata grijă. Era înspăimântată. clănţănindu-şi dinţii.. — Ce vrei să faci cu toporul?! întrebă el din nou. chemarea lui zvârlită pe deasupra capetelor împietrite ale ţăranilor. Egor porni cel dintâi.— Haideţi cu mine. cu ochii tulburi şi plânşi. Egor îşi duse mâna la frunte. — Nu se pot face nişte făclii din astea? întrebă el. d-l Nazarie începu să se teamă. în casă? întrebă nelămurit d-l Nazarie. spuse Egor aspru. Oamenii se treziseră prea brusc la auzul cuvintelor lui. un blestem prea proaspăt. atât de umed şi de înecăcios era aerul. Să îndemni din senin oamenii să-şi caute cuţitele şi să te urmeze în casele boiereşti.. Egor era nerăbdător. arătându-le oamenilor. îi îndemnă el. îndârjiţi pe nesimţite. dar flacăra se stinse repede şi odaia se umplu de un fum aspru. răspunse omul. Câţiva ţărani se opriseră şovăitori în prag. dar nu mai voia să treacă pe acolo. — Am nevoie de fier. boierule. parcă ar fi vrut să alunge de-acolo o amintire prea crudă. Cuvintele erau bine şi limpede rostite. — Cu cine a rămas Sanda? întrebă el după câteva clipe. În faţa focului. Zgomotul fusese parcă cea dintâi îm-plinire dintr-o desfătare pe care o făgăduise chemarea lui Egor. Treceau pe lângă multe uşi şi Egor le privea cu atenţie. palid. încât profesorul nu îndrăznea să-i privească. — Faceţi repede câteva făclii. D-l Nazarie apăru lângă el.. . trântind-o cu lemn cu tot.

obrajilor înăspriţi şi îndârjiţi. aici veniseră oameni cu fier mult şi pe toţi îi sugruma fumul. şi încercă s-o întrerupă. — ... fără să bată. Buzele îi tremurau. de la Giurgiu. înnegrită de funingine. I se păru că ochii clipesc. Fruntea îi era acoperită cu broboane... vă spun: nu mai avem. Înălţă privirile şi întâlni portretul domnişoarei Christina. — . Dar n-am vrut să vărs sânge.. cu regimentul. continua să vorbească. Se repezi deodată la d-na Moscu şi o dădu la o parte din drum.. Egor simţi atunci aţintiţi asupra lui o pereche de ochi reci.Aţi răsculat satul întreg şi-aţi pus foc la casă.. Egor rămase câteva clipe turburat de apariţia aceasta neaşteptată. faţa sa era batjocoritoare. Egor se întoarse către oameni şi le spuse: — P-asta s-o ţineţi între voi.. — În odaia domnişoarei. Aţi venit să daţi foc la toată curtea?! Întrebarea răsunase răutăcioasă şi. D-na Moscu îl aştepta foarte mândră.. trântind-o în patul Christinei. Ni l-au luat. Înălţă foarte sus braţul. D-na Moscu.. — Aţi venit după pământ? întrebă d-na Moscu. de figura ei solemnă.. Dacă aţi venit după pământ. Nu-i mai zâmbea acum.. sânul tresare.. . Dar să n-o loviţi. Doica arătă cu braţul întins uşa. întrebător. Închisese puţin pleoapele şi-l străpungea adânc. Egor se cutremură şi-şi muşcă buzele.Vreţi să mă omorâţi? şopti ea. Femeia clătină din cap. fără simţire.. Răsuflarea oamenilor ajungea până la ea acum.— Ce căutai aici? o întrebă aspru Egor. ameţind-o. Părea că vorbeşte de-a dreptul oamenilor din spatele lui. — Păzeam pe cucoana. îi îneca mirosul de cârpe pârlite. turburând-o.. cu privirile senine. ochilor turburaţi de iatacul acesta boieresc în care nu mai dormea de atâta vreme nimeni. apoi îl repezi în grumazul înfăşurat în dantelă al domnişoarei Christina. Dar n-a fost decât o părere. că se crede în plină răzmeriţă.. ucigători. mi-e prieten. ai să spargi peretele! îi strigă d-l Nazarie din spatele lui. Alături ardeau casele. totuşi. din cot. — Unde e d-na Moscu? întrebă liniştit Egor.Aş fi putut chema jandarmii. aş fi putut pune argaţii să vă bată la tălpi. Ardeau înăuntru o candelă sinistră şi o lampă de gaz. dreaptă. nu cumva să-şi piardă firea vreun ţăran. toporişca se ridică din nou şi sfâşie obrazul înflorit al Christinei. de fruntea albă a d-nei Moscu.. nu e aşa? vorbi Egor... şopti uscat femeia. lihniţi. Căpitanul Darie. Intră cel dintâi în odaia Christinei. cu toată spaima pe care o trădau privirile doicii. mustrător. Aţi uitat că am şi eu copii. continuă d-na Moscu. în mijlocul camerei. Auzea ţipetele sugrumate ale d-nei Moscu şi durerea ei îi înfierbânta mai sălbatec sângele. Amuţi. metalici. — În odaia Christinei. Părea că nu-l vede pe Egor. Egor apucase toporişca din mâna vecinului şi se apropie de tablou. I se păru de asemenea că mâna îi atârnă moartă. e aproape nebună şi ea. stins.. Oamenii îl priveau năuciţi. — Opreşte-te. — . Egor îşi dădea seama că d-na Moscu delirează. peste o clipă. Nu mai avem pământ. D-na Moscu începu să tremure. Se întoarse. Căci. turburaţi. l-aş fi putut aduce aici...

Apucă apoi fâşiile tabloului şi le trase cu furie până jos.. Erau multe femei în jurul patului. oamenii năvăliră în toate colţurile. Se repezi cel dintâi. căci rânjetul tabloului pe jumătate sfâşiat îi aţâţa şi pe ei. de a călca în picioare. Ia-o şi păzeşte-o bine. boieroaica!. Pe coridor. se cutremură Egor gândind... Voia sângele să i-l beie. . cu glas sălbăticit. — De ce aţi omorât-o?! se auzi deodată ţipătul d-nei Moscu. cu braţul deasupra ochilor. cu pumnii.. tremurând.. de a întuneca iatacul boieresc cu răzbunarea lor mocnită. suflând greu. cu obrazul palid şi ochii închişi. îşi spuse Egor. fumegând. Fata zăcea încă amorţită. tremurând. în fereastră. Şi să spargă!. Îl văzu pe doctor într-un colţ. aproape fără zgomot. — Aici e iatacul domnişoarei Christina! strigă deodată Egor... Nu i se mai auzea glasul. înnebunit. se îndeseau oamenii. cu genunchii. iar cui nu-i e frică să rămână cu mine!. strecurându-se.. cu ochii aproape închişi. Toporişca alunecă pe covor. Zilele să i le ieie. — . Îi fu greu să ajungă până în odaia Sandei. Egor simţi încă o dată febra care îl purta şi îl cobora din vis cu atâta putere. D-na Moscu se zvârcolea. Se auzeau loviturile de topor din odaia Christinei.. în ziduri. Oamenii se adunau neîncetat. Doi flăcăi împreună cu d-l Nazarie o scoaseră pe uşă. Lângă perna Sandei. concentrat. Coridorul era plin de oameni. — Aveţi grijă să nu ia ceva foc! strigă Egor. şopti cineva de lângă fereastră. strângând în amândouă mâinile ţeava puştii. Îşi făcu loc. zvâcnirea ameţită a sângelui.. vorbi el arătând cu braţul spre patul unde zăcea d-na Moscu. "Au început să vină şi din satele vecine". "Numai de n-ar începe jaful".. Era încă foarte turburat. Tăcuţi. înecându-se în fum şi în moloz. tocmai în clipa când candela se stingea. Îşi cuprinse fruntea în palme... Câteva clipe în urmă.. ferindu-se să fie lovit.. XIX Se opri în faţa unei ferestre. sfărâmând. străbătea pretutindeni răsuflarea lor adâncă.şi văzui un zbârc roş. spărgând. lovind cu topoarele în mobilă.. Ba nici zilele n-ai să i le iei.. Are să vă sugrume pe toţi!. oamenii spulberau iatacul domnişoarei Christina. — Să nu ia ceva foc! mai strigă Egor. Flăcările ameninţau să se întindă şi la coperişul caselor vechi.. Nici sângele n-ai să i-l bei. mirosul cămeşilor lor. Cineva i-o ridică. — Ia-o de aici. . în măsuţa de lângă pat.E strigoiul. Egor se apropie de d-l Nazarie. să privească focul.Anevoie se stăpâneau. iar braţele repezite cu fierul în portretul domnişoarei Christina le treziseră şi lor pofta de a nimici. o bătrână descânta. lovindu-se unul de altul. Cui îi e frică să plece. Că eu cu acu' oi descânta. Cu mătura oi mătura.

să i se risipească voinţa.. În odaie aerul era mai apăsător. zbătându-se. se repezi între oameni. — N-a murit încă strigoiul. în curtea plină.... Doctorul îl privi lung. — Vino cu mine! îi spuse Egor d-lui Nazarie. limpede. — Trebuie să le spui ceva! vorbi din nou d-l Nazarie. îneca văzduhul. Începea să i se turbure gândurile. atât de grav. Egor luase de la un ţăran o lampă cu gaz şi o purta cu grijă. D-l Nazarie îl scutură. cu părul căzut în ochi. — De ce nu se mai termină noaptea asta?! exclamă el ridicând fruntea spre cer. de lumina focului. d-l Nazarie se apropie de Egor. Un zvon turbure. Nu se mai cunoştea nimic. cu pumnii strânşi. Părea din nou nervos. Nici nu mai ştiu de când n-am mai văzut lumină de zi...În trestie l-oi băga. de surpare depărtată? Parcă gemeau temeliile casei. înspăimântat şi el de slăbiciunea lui Egor. încet. Şi-n Dunăre l-oi arunca Şi Sanda de-acu o rămânea Curată!'. şi oamenii începură să dea înapoi.. înfundate.. căci se răsuci în pat.. Nimeni nu ascultase porunca lui Egor. — Ce vrei să faci? îl întrebă. e mai bine să dărâme tot!. Îşi făcu loc cu greutate până aproape de iatacul Christinei. că vin jandarmii. Egor îşi prinse tâmplele în palme şi închise ochii. înfioraţi. mobila strivită. şopti el foarte solemn. Sanda parcă se auzi chemată din adâncul somnului ei.. În clipa aceea. parcă ţipau aripi mari de lemn. un geam spart îşi înălţa ţipătul printre zgomotele surde. coborau pâlcuri-pâlcuri — prăfuiţi de var. Înapoi. gânditor. Stelele pieriseră sub bătaia flăcărilor.. — Vino afară. Cei de afară rămăseseră tăcuţi. Egor păru că îşi vine în fire. înfiorat. ca un vaiet neîntrerupt. spuse el târziu. obosit. Somnul Sandei era atât de apropiat da moarte. Se răspândise însă zvonul că moare domnişoara Sanda.. De unde veneau zgomotele acelea surde şi nelămurite. Ferestrele fuseseră pretutindeni sparte. depărtându-se atât de mult de oameni.. — Înapoi toţi! începu să strige. sugrumat. zidul găurit. nu-ţi dai seama ce faci! E zestrea Sandei aici!. Departe. somnoros. despicate. Au venit jandarmii! A venit regimentul!. La răstimpuri.. mirat. Văzduhul era rece.. dojenitor. că oamenii şi-au pierdut capul. mânjiţi de funingine. se apropiau zorile. Bătrâna îi apucă mâna şi i-o strivi de muchea rece a unui cuţit.. nevăzute încă. Fata începu să geamă. Văzându-l că se-ndreaptă spre grajduri. nerăbdător. d-l Nazarie se înspăimântă. împietrit. sfioşi. Într-adevăr.. Încruntat. grele. Vor să dărâme tot!. Jaful se potolea. Ai să fii tras la răspundere mâine dimineaţă!. — E mai bine aşa. au pustiit câteva odăi!.. din coridor se auzeau mai pline loviturile şi surparea. Egor îşi prinse iar tâmplele în palme şi închise ochii.. Parcă nu-i venea să creadă că Egor nu înţelege un lucru atât de simplu. . nu cumva să se stingă pe drum. glasul îi era uscat. Înainta hotărât. Îi era teamă. — Înapoi! înapoi! urla Egor deznădăjduit. încât Egor se repezi spre doctor şi-l scutură. — De ce nu se deşteaptă?! întrebă el. — Eşti nebun! urlă..

. Plecă fruntea. frica. Parcă îi zărea din nou trupul ei nefiresc pe pernele trăsurii. fără putinţă de a mai ieşi din cercul de foc al vrăjii.. câteva ceasuri în urmă. alături de mulţime. se vedea pojarul înalt deasupra caselor boiereşti. Nu cuteză să ridice ochii. Când Egor deschise poarta grajdului şi făcu primul pas înăuntru. Dar Egor părea că se gândeşte în cu totul altă parte.. — Haide. cu privirile plecate.. ca şi cum s-ar fi trezit deodată singur. blestemat. — Lăsaţi-mă pe mine să cobor întâi. temându-se să-şi întoarcă privirile.. şopti zâmbind Egor. În mâna dreaptă. ce nefirească deznădejde îi frângea inima. Îl cuprinse. Departe. aşadar. sfârşitul focului. vorbi el deodată. D-l Nazarie se grăbea. înălţând lampa ca să poată vedea mai bine dl Nazarie. Un grup de ţărani porni după Egor. cu toate acestea. Doctorul aştepta în curte. întocmai aşa cum o văzuse. sfioasă.Îi era teamă.. D-l Nazarie privea în jos. Îşi aminti de prima lui întâlnire cu rădvanul domnişoarei Christina. Doctorul ieşise din camera Sandei. Egor se-ndreptă de-a dreptul spre fundul grajdului. În frunte. A fost. în calda lui vacuitate. fără grabă. Nu mai gândea nimic şi nici nu-şi amintea măcar de când se trezise în istovirea aceasta plăcută. adormită. . de când a luat casa foc. Se vor adeveri. nemişcat. Porniră spre uşă. spuse el. toate. el continua să privească la lumina murdară a lămpii pernele de piele veche şi jupuită ale rădvanului.. adevărată. — . pe care o ţinea aproape de piept.. Şi. vorbi el ajungând la gura pivniţei.... pe care o purtaseră în braţe câţiva ţărani cuviincioşi... Profesorul clătină din cap.. aşadar. obrazul întunecat. căci leşinul lung al Sandei îi amintea necontenit de puterea vrăjilor. strânşi unul într-altul. — Ce ciudat. Egor nu-i răspunse. mai rece. cineva purta o faclă. aşteptând pasul uşor al domnişoarei Christina. — Ştiu eu unde s-o găsesc. — Acesta e? întrebă Egor. se simte încă în aer parfumul de violete!.. Ce ciudat. Egor! vorbi d-l Nazarie nerăbdător. Ştiu eu unde se ascunde vrăjitoarea. D-l Nazarie voi să-l oprească. obosit. Era aceeaşi caleaşca veche. Ca şi cum nu l-ar fi auzit.. Rămăseseră acolo numai femeile şi d-na Moscu. — Să plecăm de aici. domnişoara Christina a venit. n-am mai văzut-o de atunci. Grăbea pasul spre grajdul vechi.. Ochii îi erau arşi de nesomn. de febră. gândea Egor. adevărat. Doctorul îi urmă. turburat. Egor avea încă lampa cu gaz.Şi totuşi uşa a fost închisă. palid. Se miră văzând că Egor apare din nou între oameni şi le cere din nou să-l urmeze. îi văzu numai braţele ridicate. de a-şi putea îndupleca ursita.. Era foarte întunerec aici şi lampa rotunjea o lumină tremurătoare. cu mâna stângă. spuse el. S-o fi ascuns pe undeva. Cine ştie ce se-ntâmplă în casă. — Într-adevăr. până la urmă. ce ciudat că nimeni n-a văzut încă pe Simina!. d-l Nazarie începu să înţeleagă. Rădvanul domnişoarei Christina era la locul lui. pe aleea principală. Aşteptaţi aici şi când m-oţi auzi strigând. Nu-l auzi vorbind. şopti Egor zâmbind. săriţi şi voi. Avea un zâmbet rătăcit şi glasul îi era nesigur. strângea un drug subţire de fier.

.. Zâmbea. Egor îl privi rătăcit. în curând se face ziuă. Mâinele îi erau însângerate. mai îndârjit. Şi aerul era aici mai apăsător. — Nu se vede nimic. Înainte de a se pierde în gura neagră a pivniţei. Coborî destul de repede treptele reci. împietreau glasurile. — Pe d-ta te iau. apropiindu-se de trupul mic şi sfâşiat al Siminei. Profesorul clipi des. Nu se zărea nimic. Egor începu să tremure. simţindu-se încă teferi şi vii pentru că se simţeau strânşi unul lângă altul. Căci ochii lui Egor trădau o imensă oboseală şi delirul se ghicea în pupilele turburi. adăugă el în şoaptă. — Şi. Şi apoi. Fetiţa întoarse capul şi-l privi fără uimire. Tăcerea stăpânea din nou aici. încruntat. — Vezi ceva înainte. spuse Egor întorcând capul spre d-l Nazarie. — Eşti nebun să te cobori singur?! urlă el. — Ţi-e frică? întrebă deodată Egor pe d-l Nazarie. Se auzeau totuşi prea puţine zgomote de afară. răzbea de sus o foarte uşoară umbră sângerie. Când simţi nisipul umed sub tălpi. Să ne apărăm. Nu se mai poate întâmpla nimic atunci. Intrau acum în a doua încăpere.. Egor mai aruncă o ultimă privire afară. păstrându-şi emoţionat lampa aproape de piept. Porni mai departe. — Ea e aici. răspunse d-l Nazarie. sub pământ. vorbi d-l Nazarie. Bolta grea şi zidurile reci sugrumau zvonurile. acolo e. în desele ei alunecări din noapte. Lumina începu să tremure. săltându-şi în mâna dreaptă drugul de fier. mai umed.. departe. ce gânduri nebuneşti răsar în mintea lui Egor? — Nu mi-e frică. Nici nu auzi paşii celor doi bărbaţi şi lumina lămpii părea că n-o deşteaptă din jalea ei împietrită. . vorbi din nou Egor. Ce se întâmplă cu el.. "Trecem din nou prin dreptul focului". şi o cruce. Cu cât pătrundeau mai departe. Egor înainta fără şovăire. luminându-i faţa. rochia pătată cu câteva frunze pe care le strivise în alergare. nu e aşa? şopti. hotărât. de care îşi lipise cu atâta încordare urechea. Zidurile păreau de scrum şi deasupra capetelor cobora foarte aproape.Degetele îi tremurau. cu toate acestea. de-a dreptul spre fundul pivniţei. adunaţi laolaltă. D-l Nazarie îl urma de aproape. Dar trebuie să ai o bucată de fier în mână. — Se face curând ziuă. aşa cum se înfipseseră în braţul lui Egor. strivindu-i. Oamenii rămăseseră afară. îi spuse el profesorului. acolo?! întrebă în şoaptă Egor oprindu-se şi arătând cu lampa întinsă un colţ de întunerec. Rămase tot atât de aproape de pământul pe care îl scormonise zadarnic cu unghiile. pulpele murdare. De unde avusese puterea să comande totuşi oamenilor cu atâta dârzenie? se miră d-l Nazarie. în buzele înţepenite şi uscate. ca şi cum nu l-ar fi recunoscut. gândi d-l Nazarie. scuturând umărul Siminei. Nu-i răspunse. aşteptând. cu răsuflarea încetinită. tresări şi încercă să pătrundă întunerecul. Găsiră pe Simina întinsă cu tot trupul pe pământul moale şi zgâriat. bolta îmbătrânită. cu atât se pierdea zvonul incendiului şi răbufneala zidurilor. Printr-o ferestruică. Cerul parcă începuse să se aburească. Egor recunoştea cu înfiorare drumul.. Porni cu pasul mare.. căci am la mine şi fier. Începură să coboare treptele pivniţei. Egor nu răspunse.. orbit. decât peretele pe lângă care alunecau ei luminaţi numai de bătaia tremurătoare a lămpii.

o ridică brutal de pe pământ şi o scutură în braţe. "Am nemerit acum". repede. o dureroasă încântare îl cuprinse. — Egor!.Şi ochii mari şi grei mă dor. Îşi muşcase buzele până la sânge. Auzi ca în vis strigătele Siminei. totuşi. căzu în genunchi. "Trebuie să mă hotărăsc acum. Simina?! o întrebă. să-i ghicească întunecata comoară pe care o păstra împotriva firii. gândi el sălbăticit. Apucă apoi puternic drugul de fier şi-l apăsă cu toată greutatea.. apoi începu să murmure o rugăciune neştiută. Simţea cum fierul pătrunde în carne şi cum palpită drugul despicând.. urlând. — Ţine-o în braţe şi fă-ţi cruce! spuse el d-lui Nazarie dându-i trupul vlăguit al Siminei. căci străpungerea aceasta înceată îl cufunda alene în delir. îşi spunea el înfiorat. îi lovea oasele pumnilor.. La început o muzică tristă. până în inima ei. Mai adânc. Simina se înfioră. Se prăvăli. Deodată. şi atunci se îndârji şi mai mult. şi-l priveau rătăciţi. fără să mai nădăjduiască vreodată mântuirea. Unde pieriseră.. Fetiţa îl privi aiurită. Tremura. — Aici e inima ei.. Egor se apropie de locul pe care zăcuse Simina. fără să întoarcă capul. mai departe. Întoarse ochii. Nu era nimeni. niciodată nu-l va mai turbura parfumul ei de violete şi gura ei însângerată nu-i va mai sorbi răsuflarea. până în miezul vieţii ei vrăjite!. Cineva îl întrebă. zări patul pe care sta trântit şi sticla cu coniac pe măsuţă. într-o înspăimântată nebunie. Egor începu să se frământe.. Auzi un glas foarte depărtat şi trist strigându-l. şi-l înfipse alături.. apăsă cu ultimele puteri.. în braţele d-lui Nazarie. Întunerecul era din nou des şi rece. Începu să se zbată în braţele profesorului... ca să-i mântui pe toţi". parcă s-ar fi trudit să-l pătrundă.. Trupul i se înţepenise brusc. Egor scoase fierul. fără ca cineva să ştie de el.. Şi auzi.. Se simţi îngropat de viu într-o scorbură necunoscută.. Recunoscu cu uimire zidurile camerei lui. apoi paşi de om şi un miez de lumină. Fetiţa îi atârna moale în braţe.. — Deşteaptă-te! Christina se duce acum în Iadul ei şi stârvul i-l vor arde focurile Iadului!.. — Aici este? întrebă el din nou.. D-l Nazarie îşi făcu o cruce mare. vorbi din nou Egor. şi acum are să moară de-a binelea!. apropiindu-şi mult faţa de el. ca să-l oprească. Trebuie să mă hotărăsc. aspru. un vals învechit. Egor!. Mirosea din nou a violete... Broboane reci de sudoare îi acopereau fruntea. demult.— Degeaba o mai aştepţi. care pătrunsese numai pe jumătate. pentru totdeauna singur. Din alte spaţii se apropiau. Simina. Chiristina a murit o dată. şi pupilele i se răsturnară spre frunte. sugrumat. paşi omeneşti. Niciodată nu o va mai întâlni. Rămăsese singur. I se păru că d-l Nazarie se-ndreaptă spre el. . deodată. ca într-un cântec. deşi fierul îi rănea mâinile. O ciudată turburare îl cuprinse rostind cuvintele acestea. cu o mai îndârjită furie. Simina şi d-l Nazarie. şi zidurile de scrum ale pivniţei?!. îl privi scrutător. strângând pleoapele.. cuvintele de demult: . Îşi lăsă toată greutatea pe drug.. Ochii ei păreau de sticlă. Se repezi cu furie spre fetiţă. Privirea ta mă arde. Egor simţi că îi tremură braţul cu care apăsa.

căci îl privea îngheţat. Glasul îl mai auzi o dată. aşa cum era purtat pe braţe de nişte bărbaţi nevăzuţi. Aşadar.. ca să-i mărturisească marea primejdie care îl aşteaptă. zări capătul drugului. o sală ciudată. Îi era şi lui teamă. ci îl privea doar în ochi. . şi ţepuşe de lemn.. Zâmbi trist. a murit şi ea! păreau că spun privirile lui Radu Prajan. — A murit! şopti un alt glas lângă el. Îl duceau pe braţe.. o spaimă fără scăpare. Egor închise ochii. În jurul lui. Ce nou şi absurd travesti! Radu Prajan semăna acum cu d-l Nazarie şi nu îndrăznea să se apropie de el. fără să clipească. auzi el un glas necunoscut.. fără început şi fără sfârşit. cu multe mese verzi. fără să răspundă. din ce parte să mai aştepte vreo nădejde. povestiri şi chiar 1 Acest Cuvânt înainte a prefaţat volumul În curte la Dionis. Trecu la început printr-o mare sală de bal. de care atârnau vârfurile săgeţilor de cristal. şi topoare. — Vă cheamă sus. Cine vorbise atât de aproape. Toţi îl priveau miraţi. Se trezi cu mulţi oameni alături. Bucureşti. Era acelaşi glas. Totul fusese adevărat.— Îl cunoşti pe Radu Prajan? Uite-l! Întoarse capul înspăimântat. În noaptea aceasta unde nu mai putea pătrunde nimeni şi nici un zvon?!. chiar el. — A murit domnişoara Sanda!. Nu întâlni decât o aripă de foc.. 1936 (Anul apariţiei în volum) ____________________________________ CUVÂNT ÎNAINTE1 Încă din adolescenţă mi-a plăcut să scriu nuvele. venit parcă peste vămile somnului. — Cum s-a prăpădit neamul boieresc!. Cartea Românească. Nici un gând. întâlni perechi elegante — oprite parcă în acea clipă din dans — care îl priveau nelămurit. odăile se schimbau vrăjite... pe pământul umed. poate spunea astfel ca să nu fie recunoscut. chemându-l cu privirile lui. Şi totuşi. nu îndrăznea nici măcar să-i vorbească.. Purtau făclii.. mirate. Egor încercă să întoarcă privirile. acum urcă treptele către o sufragerie cu veche mobilă de lemn. În braţe ţinea pe Simina. Iată. 1981. îşi aminti el. "Aşadar. e adevărat — gândi el. că e prăpăd!. şi-acum. Apoi. cu buzele albe. cu policandre aurite. Se simţi ridicat pe braţe. Numai singurătatea. femei cu evantaiuri de mătase.. în marea lui singurătate. Moare domnişoara Sanda. În faţa lui.. lui Prajan. foarte aproape. necunoscut. cui să se roage şi ce minune îi va mai aduce aproape de el coapsa caldă a Christinei?!. să caute omul care vorbise atât de aproape de el.. Dar poate nu era adevărat. foarte aproape de ureche. — Iată. e adevărat". ursita lui singurătate. fără să-şi vorbească.. Domni cu haine negre.. o limbă uriaşă de foc. — A luat acum foc şi casa ailaltă! auzi el un glas. cu părul căzut în ochi. implorându-l să vină.. coridorul se abureşte brusc şi din aburul albăstrui se înalţă.. Să veniţi sus.. Îşi plecă bărbia. Închise ochii. o omorâse.. El însuşi. şi oameni necunoscuţi jucând cărţi. Acum începe coridorul.

de fapt. care cade cu zgomot pe podea. din 27 decembrie 1921. una după alta.. M-am apucat să scriu într-o duminică. o microgeografie imaginară pe care o organizam pe măsură ce o inventam. câteva cărţi. omul se întoarce cu două manuscrise. Străinul amestecă diverse substanţe într-un creuzet. în câteva caiete. apoi îl întreabă: Dar ce ţi-a venit să transcrii cu mâna tot opere celebre: Viaţa la ţară a lui Duiliu Zamfirescu. prima încercare literară. mă asigură că nu e o legendă. în pod) şi nu ştiu datorită cărei împrejurări am adormit — dar. care-mi vorbeşte despre Piatra Filozofală. aveam toată ziua şi noaptea libere în faţa mea. străbătându-le pe îndelete sau zburând pe deasupra lor. evident cititorul nu ştia asta. Voia să-şi facă o nuia. Într-adevăr. Curând după aceea am început un roman fantastic. Nu mă convinsese. Madrid.. Era. Madame Bovary. Pe podea. Ceea ce mă pasiona mai mult scriindu-l era descrierea diverselor lucruri aşa cum le vedeau cărăbuşii. că Piatra se poate dobândi dacă cunoşti o anumită formulă. Îmi povesteşte o seamă de operaţii. Am evocat în altă parte această întâmplare2.. În toamna anului 1921. Incult. A rupt o ramură şi m-a întrebat: "Nu cumva ai un briceag?. pp. Încă din primăvara acelui an începusem să scriu o seamă de povestiri fantastice. descopeream o lume onirică şi paradoxală. substanţele din creuzet se transformau sub ochii mei în aur. că lui nu-i place să citească literatură. câte un paragraf. Erau Bărbierul din Sevilla şi Apus de soare. nu i-o spusesem. Mansarda. 1921-1923. Nu era. ici-colo. 64 şi urm. Apare un personaj ciudat. Povestirea a câştigat premiul întâi — 100 de lei — şi a fost publicată în ultimul număr. Apoi duce manuscrisele profesorului de literatură de la liceul din localitate. aparent. Îmi amintesc încă începutul şi sfârşitul povestirii: mă aflam în laborator (în acel an eram pasionat de chimie şi îmi alcătuisem un mic laborator. 1986. Ziarul Ştiinţelor Populare anunţase un concurs printre elevii de liceu: o "compoziţie literară" cu subiect ştiinţific. de altfel. citeşte." Dar nu mai ştiu ce s-a întâmplat după aceea. De abia când l-am luat în mână mi-am dat seama că era o bucată de pirită. Îmi aduc vag aminte de subiectele lor. aproape agramat. Tot în acei ani.. al Ziarului Ştiinţelor Populare. În acea clipă mă trezesc. şi-mi propune să refacem împreună experienţa. alături de creuzet. Profesorul pare sceptic. Prima proză literară publicată se intitula Cum am descoperit Piatra Filozofală. căci era totodată mai mare şi mai mică decât lumea noastră de toate zilele. şi scrie. Sonata Kreutzer? Tânărul se jură că habar n-avea de aceste cărţi. seamănă cu aurul. După câteva săptămâni. cu alchimişti celebri. minereu care. Călătoria celor cinci cărăbuşi în ţara furnicilor roşii. Una din ele începea cam aşa: Azi m-am întâlnit cu Dumnezeu pe drum. Emoţionat. plănuit pe dimensiuni ciclopice: Memoriile unui soldat de plumb. Personajul unei alte povestiri era un modest funcţionar într-un mic oraş de provincie. Profesorul le răsfoieşte. într-o zi simte nevoia de a scrie.. Îl sfătuieşte să mai încerce şi altceva: bunăoară o piesă de teatru. umorul şi fantasticul. îl pune la foc. Eram singur în laborator. apoi presară un praf şi exclamă: Priveşte bine acum! Priveşte!."romane" fantastice. fac un gest brusc şi răstorn creuzetul. Am tot scris 2 Amintiri. Nu mi-aduc aminte dacă am apucat să termin povestirea Călătorie în ţara furnicilor roşii. Colecţia Destin. . zăcea un bulgăre de aur. dar am acceptat. că a scris toate aceste caiete fără să înţeleagă ce se întâmplă cu el. Dar o clipă am crezut că visul fusese aievea. am scris. 1. un fel de roman de aventuri în care amestecam entomologia (altă pasiune a adolescenţei mele)..

lucrată ca un mozaic. inepuizabila lui poveste. când am întrerupt-o definitiv. fără a le fi digerat întotdeauna. ce ni se întâmpla nouă. în care notam nu numai lecturile şi întâmplările de fiecare zi. Era un fel de frescă ameţitoare..la cartea aceasta vreo doi ani. Şi mi se părea că singurul mijloc de a ilustra aceste posibilităţi era să descriu. moartea Cleopatrei. unul din numeroşii soldaţi de plumb cu care se jucase copil şi pe care-l purta acum. de luptele între monştrii epocii terţiare şi aşa. ci şi discuţii cu colegii mei. În cei trei ani . Căci fragmente din plumbul din care fusese alcătuit fuseseră martore la cele mai importante evenimente din istoria omenirii: cucerirea Indiei de către arieni. înţelesesem că sunt solicitat concomitent de două sau chiar trei "vocaţii": pe deoparte de cercetările obiective (de la ştiinţele naturale trecusem la orientalism. După câte îmi aduc aminte. mai ales. ca un fel de porte-bonheur. la originea vieţii şi la apariţia omului. mi-au fost de mare folos când. bătălia de la Mărăşeşti. am început Romanul adolescentului miop. plumbul se aflase — sub formă de gaz — în felurite conflagraţii cosmice care au dus la alcătuirea sistemului solar şi a Pământului şi îşi amintea de milioanele de ani fără viaţă. ale cărei posibilităţi creatoare sunt rareori înţelese şi încurajate. fuga lui Mahomed la Medina. Era un roman de nesăbuite proporţii. În primul rând. la istoria religiilor şi la filozofie). cum le numeam. În clipa ciocnirii. în clasa a V-a şi a VI-a. de la începuturile galaxiei noastre la alcătuirea Pământului. Această. În sac avea şi un soldat de plumb. adolescent. Aceste "documente". primele două cruciade şi aşa mai departe. dar şi prietenilor şi colegilor mei. Dar înainte de istorie. din lecturile mele dezordonate. Eram convins că adolescenţa constituie o experienţă excepţională. la sfârşitul liceului. începusem să redactez un foarte amănunţit Jurnal. până în zilele noastre. transcrisesem în mai multe caiete acele părţi care mi se păruseră mai reuşite şi le dădusem câtorva prieteni să le citească. de la primele cărţi din tinereţe până în prezent. cât puteam mai sincer şi mai exact.. silindu-mă să reproduc cât mai exact vocabularul fiecăruia. n-a fost decât uşor rănit. "vocaţie tripartită" a incitat întreaga mea producţie. şi. începea cam aşa: Un cercetaş (adică. când introduceam şi evenimente recente. datorită acestui gest instinctiv. cercetaşul îşi înfundă speriat capul în sacul lui şi. până la apariţia omului şi zămislirea primelor civilizaţii. înglobând nu numai istoria universală. în care voiam să includ tot ce mi se părea că ştiu. în Romanul adolescentului miop. cercetaşul ascultă. Voiam să scriu o carte "ştiinţific exactă" asupra acestei misterioase perioade de trecere de la copilărie la tinereţe. chiar din gura soldatului de plumb. devastarea Romei de către Alaric. Pe de altă parte. în primul rând mie. îşi amintea de apariţia primelor vieţuitoare. bunăoară. căci îmi propusesem să prezint şi alte aspecte ale adolescenţei decât cele atât de duios evocate de Ionel Teodoreanu. precum şi impresiile din lungile călătorii pe care le făceam în toată ţara cu prietenii mei cercetaşi. fie literatura epică sau de analiză psihologică. distrugerea Ninivei. În clipa aceea nesfârşită a ciocnirii. eu) se afla în trenul care suferise groaznica ciocnire de la Valea Largă. Era o întreprindere ambiţioasă. Trebuie însă să adaug că în acelaşi timp scriam multe alte lucruri. răstignirea lui Isus. o serie de "Convorbiri entomologice" şi articole de popularizare pentru Ziarul Ştiinţelor Populare. Astfel că. ci întreaga istorie a Cosmosului. i-aş spune. în ultimii ani de liceu. iar pe de altă parte de imaginaţia literară: fie proza fantastică. aşa cum o practicasem în câteva nuvele şi. tot ce învăţasem.

de cea a romancierilor germani. Secretul doctorului Honigberger). Huliganii. reprezentând comunicarea mea la o „decadă" de la Cérizy. L. Ceea ce nu înseamnă. că prozele fantastice pe care le scriu sunt inspirate de cercetările mele de istorie comparată a religiilor. Şarpele. le-am ţinut la École des Hautes Études (Sorbona) şi. Lumina ce se stinge (publicat în 1934). 1955). Şi care se deosebeşte. După întoarcerea mea în ţară şi până la plecarea la Londra. nici că n-ar putea fi înţelese decât de cititorii familiari cu asemenea studii. alături de lucrările ştiinţifice (Alchimia asiatică. ca şi în câteva texte3. Yoga. m-au silit să reduc simţitor activitatea mea literară. Ar fi multe de spus în legătură cu această concentrare. din vara 1978. evident. începând din 1945. Ar fi inutil să încerc a o rezuma aici. descopeream subiectul romanului sau al nuvelei pe măsură ce scriam. au apărut. după încheierea romanului-frescă Noaptea de Sânziene (apărut întâi în traducere franceză: Fôret interdite. universuri paralele lumii de toate zilele şi care se disting în primul rând printr-o altă experienţă a timpului şi a spaţiului. dar şi trei cărţi de literatură fantastică (Domnişoara Christina. nici al hermeneuticii pe care o stăpânea istoricul religiilor comparate. Borges. bunăoară. Gallimard.petrecuţi în India (1928-1931) am publicat multe studii în legătură cu filozofiile şi ştiinţele indiene şi am pregătit teza de doctorat despre yoga (apărută în 1936). n-am mai scris decât mici romane şi nuvele fantastice (majoritatea reproduse în volumul de faţă). . revista Zalmoxis) şi mai multe culegeri de articole (India. câteva romane "realiste" (Maitreyi. Fragmentarium etc). Destul că amintesc că e solidară de concepţia mea despre gândirea mistică şi universurile imaginare pe care le fundează. Evident. am comentat ceea ce aş îndrăzni să numesc concepţia mea despre literatura fantastică. De fapt. mai ales pentru că hotărâsem să scriu literatură (ca şi Jurnal şi. Oceanografie. în primăvara anului 1940. Întoarcerea din rai. Paris. Autobiografia) în limba română. Nuntă în cer). după 1958. mai târziu. aproape exclusivă. 1930) şi altul mai mult sau mai puţin fantastic. 23 septembrie 1980 3 Cel mai elaborat. În Jurnal. nu al erudiţiei. Universurile paralele pe care le dezvăluia povestirea erau rodul imaginaţiei creatoare. cursurile pe care. asupra prozei fantastice. De data aceasta. a lui Edgar Allan Poe sau a lui J. Cosmologie şi alchimie babiloniană. Nu-mi aduc aminte să fi folosit vreodată documentele mitologice sau semnificaţia lor simbolică scriind literatură. la Universitatea din Chicago. va apare în cursul acestui an. dar am scris şi un roman pe jumătate autobiografic (Isabel şi apele diavolului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful