SINTEZA CURSULUI DE CRIMINALISTICĂ Lector univ. Dr.

Gabriela MATEI PARTEA I-a – INTRODUCERE
Capitolul I. Privire introductivă asupra ştiinţei criminalisticii 1. Definiţia criminalisticii – ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe destinate descoperirii şi cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor, precum şi prevenirii faptelor antisociale. 2. Obiectul criminalisticii – iniţiere, adaptare şi perfecţionare a metodelor tehnice de cercetare a urmelor infracţiunii, elaborarea regulilor şi procedeelor tactice destinate efectuării actelor de urmărire penală, precum şi analiza evoluţiei modului de săvârşire a actelor antisociale şi elaborarea unor metode de prevenire a infracţiunilor. 3. Metodele de investigare criminalistică • Metode generale: observaţia, analiza, sinteza, deducţia, inducţia, comparaţia. • Metode adaptate de către criminalistică din alte domenii ştiinţifice: metode de analiză fizico-chimică, metode biologice, metodeantropologice, etc. • Metode de cercetare proprii criminalisticii: o Metode de căutare, descoperire, examinare a urmelor şi mijloacelor de probă; o Metode de cercetare a documentelor, bunurilor falsificate; o Metode de identificare a persoanelor şi cadavrelor. • Procedee tactice de efectuare a actelor de urmărire penală • Metode tehnice menite să prevină comiterea infracţiunilor 4. Caracterele criminalisticii • Caracter judiciar – legătura criminalisticii cu activităţile de cercetare şi urmărire penală. Activitatea de strângere a probelor începe, de cele mai multe ori din faza cercetării la faţa locului, continuând cu activitatea de investigare în laborator şi cu alte alte de urmărire specifice procedelor tactice elaborate de criminalistică. • Caracter autonom – criminalistica se deosebeşte de toate celelalte ştiinţe juridice, fiind singura ştiinţă care îşi propune să

1

elaboreze propriile mijloace şi metode de descoperire, ridicare şi examinare a urmelor infracţiunii, sau de identificare a infractorilor şi totodată să preia din cele mai diverse domenii ale ştiinţelor, metode pe care să le adapteze necesităţilor sale în scopul creearii condiţiilor necesare clarificaării împrejurărilor în care s-a comis un act ilicit. Caracter unitar – Criminalistica are o structură complexă, împărţită în următoarele părţi principale: Tehnica criminalistică - cuprinde mijloacele şi metodele tehnico-ştiinţifice de descoperire, fixare, ridicare şi examinare a urmelor şi mijloacelor materiale de probă; Tactica criminalistică – cuprinde ansamblul procedeelor şi regulilor de efectuare a anchetei, altele decât cele stabilite prin norme de drept. Metodologia criminalistică – cuprinde investigarea unor categorii de infracţiuni particulare. Caracter pluridisciplinar – criminalistica reprezintă o punte de legătură între ştiinţele juridice şi ştiinţe ca fizica, chimia, biologia, medicina, matematica, psiho-fiziologia, care găsindu-şi aplicabilitatea în procesul judiciar servesc în cele din urmă la scientizarea acestuia.

5. Conexiunile cu ştiinţele juridice şi judiciare • Conexiunile cu ştiinţele juridice: Conexiunea cu dreptul penal Conexiunea cu dreptul procesual penal Conexiunea cu criminologia • Conexiunea cu ştiinţele judiciare: Conexiunea cu medicina legală Conexiunea cu psihologia judiciară • Conexiunea cu ştiinţele naturii 6. Principiile fundamentale ale criminalisticii • Principiul legalităţii – este prevăzut de art.2 al Codul penal şi art.2 al Codului de procedură penală. Conform acestui principiu întreaga activitate de investigare a infracţiunilor se desfăşoară cu stricta respectare a prevederilor legale. • Principiul aflării adevărului – este prevăzut de art.3 al Coduli de procedură penală.Concluziile desprinse de către organele judiciare prin intermeniul probelor trebuie să reflecte cu exactitate realitatea obiectivă. • Principiul prezumţiei de nevinovăţie. Orice persoană împotriva căreia a fost pornit un proces penal este prezumată a fi nevinovată pe tot parcursul acestuia.

2

• •

Principiul existenţei urmelor infracţiunii. Orice activitate ilicită a omului produce transformări şi modificări produse la locul faptei sub forma urmelor. Principiul identităţii. În centrul investigaţiilor criminalistice se află identificarea persoanelor, obiectelor sau fenomenelor ce se află în legătură cauzală cu faptele incrimnate prin legea penală. Principiul operativităţii în efectuarea anchetei penale – presupune constatarea la timp şi în mod complet a faptelor prevăzute de legea penală, şi idetnificarea infractorilor.

7. Evoluţia criminalisticii 1247 - Investigatorul chinez Sung Tzuh a scris cartea „Hsi Duan Yu”, în care descrie cum se poate diferenţia înecul de strangulare, sau suicidul de crimă şi moarte naturală, precum şi pericolul rănilor în diferite părţi ale corpului. 1591 – Zacharias şi Hans Jansen creează primul microscop de aplicaţie practică. 1609 - Francois Demelle publică primul studiu asupra examinării scrisului de mână. 1670 - Anton Van Leeuwenhoek inventează microscopul de mare precizie pe care îl va folosi în anul 1674 pentru a studia şi descrie celulele roşii din sânge. 1728 – Johan Heinrich Schulze, medic german, a demonstrat posibilitatea impunerii imaginii fotografice a unui obiect într-o soluţie chimică. 1804 - Johann Wilhelm Ritter, medic german, descoperă radiaţiile ultraviolete. 1810 - Eugene Francois VIDOCQ pune bazele primei poliţii judiciare, La Sureté din Paris. 1813 - Mathieu Bonaventure Orfila, profesor de chimie medicinală şi legală la Universitatea din Paris, considerat părintele toxicologiei moderne, publică Traite des Poisons. 1830 - Italianul Giovan Battista Amici inventează microscopul de polarizare a luminii. 1835 – Henry Goddard realizează comparaţii între striaţiile de pe un glonţ şi urmele de ghinturi din ţevile armelor. 1836 – Chimistul englez James MARSH, dezvoltă un test de evidenţiere a prezenţei arsenicului în ţesuturi. 1853 - Ludwik Karol TEICHMANN medic polonez, a dezvoltat testul de cristalizare a unor componente organice din sânge, el descriind unui preparat care determină apariţia microscopică a cristalelor de hemină. 1858 - Sir William HERSHEL, a folosit pentru prima dată amprenta pe locuitorii din Bengal India.

3

1859 - Medicul german Gustav Kirchhoff şi chimistul Robert Bunsen demonstrază faptul că, culoarea unei flăcări poate fi folosită pentru a identifica substanţa care arde şi pentru a contrui primul spectroscop. 1875 – profesorul Wilhelm Konrad Rontgen din Wurtzburg descoperă razele X, respectiv faptul că obiecte solide aşezate astfel încât razele catodice produc o radiaţie secundară care desemnează formele materiei solide 1882 – Alphonse Bertillon din Paris, dezvoltă un sistem de clasificare a infractorilor, bazat pe măsurători ale corpului. 1893 – profesorul austriac Hans Gross publică lucrarea de investigare ştiinţifică a infracţiunilor, „Hanbuch fur Untersuchungsrichter als System der Kriminalistik”. 1901 – Karl Landsteiner a stabilit primul sistem de grupare a sângelui, sistemul ABO. 1901 – Paul Uhlenhuth dezvoltă testul de precipitare pentru distingerea sîngelui uman de cel animal. 1912 - BALTHAZARD foloseşte examinarea fotografică lărgită a unui glonţ pentru a determina tipul armei. 1921 – John Larson şi Leonard Keeler construiesc primul detector de minciuni protabil. 1925 – Philip O. Gravelle realizează microscopul comparat. 1925 Saburo Sirai, om de ştiinţă japonez este primul care recunoaşte secreţia unui grup specific de antigeni în fluidele din corp, altele decât sângele. 1941 – Murray Hill de la Bell Telephone Laboratories iniţiază studiul studiul de identificare a vocii. 1960 – Lucas din Canada descrie aplicaţia gaz cromatografia pentru identificare poduselor de petrol. 1974 – un grup de cercetători de la Aerospace Corporation dezvoltă tehnologia de detectare a rezidurilor rezultate în urma împuşcăturii, folosind microscopia electronică cu dispersia electronilor razelor X (SEMEDX). 1984 – Sir Alec Jeffreys descoperă metoda de identificare individuală din ADN: restriction Fragment Length Polymorphism (RFLP). 2000 – Lawrence A. Frawell prezintă metoda Brain Fingerprinting sau Testul de cunoaştere a vinovăţiei. Capitolul II. Identificarea criminalistică 1. Conceptul de identificare Identificarea plasează obiectul/individul supus examinării într-o clasă restrictivă, respectiv sunt dispuse în tipuri, grupe şi subgrupe. Identificarea este preludiul individualizării. Prin individualizare se

4

demonstrază unicitatea unor probe, având la bază principiul conform căruia în natură nu există două lucruri absolut identice. 2. Obiectul identificării este orice element concret al lumii materiale care se manifestă în spaţiu, şi care este susceptibil a fi identificat după urmele pe care le crează îm câmpul infracţional. Clasificarea bipartită a obiectelor identificării: a) în funcţie de scopul identificării: obiect scop şi obiect mijloc de identificare b) în funcţie de criteriul căutării şi identificării: obiecte căutate şi obiecte verificate. 3. Principiile identificării criminalistice • Principiul identităţii. În stabilirea identităţii se va avea în vedere atât identitatea cu sine cât şi deosebirea de orice este altul, stabilindu-se atât identitatea cât şi neidentitatea • Principiul delimitării obiectelor identificării criminalistice în obiecte scop şi obiecte mijloc al identificării. Obiectul scop al identificării este un obiect material care se află în legătură cauzală ci fapta ilicită. Obiectul mijloc de identificare îl reprezintă urmele obiectului scop, precum şi modelele de comparaţie. • Principiul stabilităţii relative a caracteristicilor de identificare.Identitatea unei persoane sau a unui obiect poate fi determinată în măsura în care urmele create în câmpul infracţional reflectă caracteristicile sale esnţiale. • Principiul dinamicii caracteristicilor de identificare şi a interdependenţei cauzale. Realitatea obiectivă este reprezentată de dinamicitatea sistemelor materiale care se află în continuă interacţiune, schimbare şi tranformare. 4. Metodologia identificării criminalistice a. Procesul identificării criminalistice cuprinde două faze: 1. delimitarea grupului căruia îi aparţine obiectul scop al identificării; 2. determinarea obiectului concret aflat în raport cauzal cu fapta cercetată. b. Efectuarea examenului comparativ

PARTEA a II-a – TEHNICA CRIMINALISTICĂ
Capitolul I. Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite în investigaţiile criminalistice 1. Mijloace tehnico-ştiinţifice folosite în cercetarea la faţa locului a. Truse criminalistice: • universale care cuprin compartimente diverse ca cele: traseologice; pentru efectuarea măsurătorilor şi marcarea obiectelor principale; pentru executarea desenelor şi schiţelor la faţa locului. 5

Specializate cum sunt cele pentru: testarea stupefiantelor; marcarea unor obiecte; prelevarea urmelor papilare latente, etc. b. Laboratoarele criminalistice mobile conţin o gamă largă de mijloace tehnice criminalistice pentru cercetarea infracţiunilor cu un grad de pericol social ridicat. Aceste laboratoare sunt instalate pe autovehicule diverse, pe elicoptere, nave. 2. Principalele tehnici şi metode ştiinţifice folosite în laboratoarele criminalistice • Metode de examinare microscopică începând cu lupa şi până la microscoapele electronice cele mai avansate. • Metode de analiză spectrală. Radiaţia electromagnetică este specifică fiecărui tip de moleculă sau atom. Acest stip de analize se caracterizează prin precizie, sensibilitate şi rapiditate, necesită cantităţi infime de substanţă,indispensabilă în cercetarea urmelor materie sau resturi materiale. • Metode cromatografice. Acestea permit separarea unor amestecuri complexe de substanţe în părţile lor componente. Sunt frecvent utilizate în investigaţiile produselor alimentare, toxicelor, cernelurilor, solului. • Alte metode fizico chimice de examinare: analiza prin luminiscenţă, analiza prin activare cu neutroni. • Microlaboratoarele moderne: microlaboratorul chimic pentru detectarea gazelor; sisteme robotice pentru detectarea explozibililor; nanotehnologia. Capitolul II. Fotografia judiciară 1. Rolul fotografiei judiciare în investigarea criminalistică Fotografia judiciară se află la baza majorităţii activităţilor specifice criminalisticii, fie că acestea se desfăşoară pe teren, sau în laborator. Fotografia asigură fidelitate în fixarea şi redarea imaginii, obiectivitate în prezentarea datelor obţinute, rapiditate şi simplitate în executare. Totodată este un mijloc probatoriu important, alături de iamginile video. 2. Tipologia fotografiei judiciare A. Fotografia judiciară operativă 1. Fotografia la faţa locului: • Fotografia de orientare (fixarea întregului loc al faptei întrun ansamblu de repere pentru identificarea zonei) • Fotografia schiţă - unitară (redă totalitatea locului faptei într-un singur cadru); - Panoramică (pentru redarea unitară a unei zone largi care nu poate fi cuprinsă într-o singură fotografie): liniară sau circulară. - Pe sectoare (părţi din locul faptei)

6

Încrucişată (pentru înlăturarea zonelor oarbe). • Fotografia obiectelor principale. Se realizează de regulă în faza statică, în plan perpendicular, cu lumină adecvată, unitate de măsură şi prin marcarea cu un număr. • Fotografia de detaliu. Se realizează în faza dinamică, când obiectul este deplasat astfel încât să poată fi puse în evidenţă detaliile caracteristice localizate pe suprafaţa acestuia. • Procedee speciale de fotografiere a urmelor sau obiectelor • Fotografia digitală • Fotografierea cadavrelor: dezmembrate, îngheţate, spânzurate, carbonizate, înecate. • Măsurători fotografice: cu ajutorul riglei gradate; cu ajutorul benzii gradate; tridimensionale; fotogrammetria. 2. Fotografia semnalmentelor: de identificare a persoanelor; a cadavrelor necunoscute; de urmărire. 3. Fotografia de fixare a rezultatelor unor activităţi de urmărire penală: • Fotografia de fixare a rezultatelor percheziţiei • Fotografia de fixare a rezultatelor reconstituirii • Fotografia de fixare a rezultatelor prezentării pentru recunoaştere • Înregistrarea video B. Fotografia judiciară de examinare 1. Fotografia judiciară de examinare în radiaţii vizibile: de ilustrare (fixarea imaginii iniţiale a obiectului, a caracteristicilor şi dimensiunilor sale); de comparare (folosit în examinările de laborator prin confruntare, prin suprapunere, prin stabilirea contiunuităţii liniare ori prin juxtapunere); de umbre (pentru scoaterea în evidenţă a caracteristicilor de relief); de reflexe (pentru punerea în evidenţă a urmelor de suprafaţă); de contrast; de separare a culorilor(pentru revelarea urmelor care au culoarea apropiată cu a suportului), microfotografia 2. Fotografia de examinare în radiaţii invizibile: ultraviolete; infraroşii; röentgen, gamma şi beta, radiaţii neutronice, holografia. Capitolul III. Cercetarea criminalistică a urmelor 1. Noţiunea de urmă a infracţiunii – orice modificare a spaţiul infracţional aflată în raport de cauzalitate cu fapta penală. 2. Clasificarea urmelor infracţiunii se realizează în funcţie de următoarele criterii: a. Factorul creator de urmă/ factorul primitor de urmă. b. Tipul sau natura urmei: • urme care reproduc forma suprafeţei;

-

7

urme sub formă de pete sau resturi de materii organice şi anorganice; • urme sonore; • Urme vizibile şi urme latente; • Macro şi microurmele. c. Modul de formare a urmelor: • Urme statice – creat fără ca suprafeţele de contact să se afle în mişcare • Urme dinamice – creat prin alunecarea unei suprafeţe peste alta. • Urme de suprafaţă: de stratificare şi de destratificare • Urme de adâncime – specifice suproturilor cu un anumit grad de plasticitate. Capitolul IV. Identificarea urmelor de mâini 1. Consideraţii privind desenele papilare 1.1. Proprietăţile desenului papilar: • Unicitatea desenului papilar – forma şi prin detaliile caracteristice ale desenului papilar sunt atât de variate încât fac imposibilă întâlnirea a două amprente identice • Fixitatea desenului papilar – forma şi detaliile caracteristice rămân nemodificate. • Inalterabilitatea desenului papilar 1.2. Clasificarea desenului papilar: a) În funcţie de regiunea anatomică pe care se află: • Regiunea digitală: zonele falangetei (Crestele papilare din desenului falangetei formează 3 zone: bazală, centrală, marginală), falanginei, falangei despărţite de şanţurile flexorale. • Regiunea palmară: zonele palmară, tenară, hipotenară. b) În funcţie de forma desenului din zona centrală şi de poziţia şi numărul deltelor: • Desene adeltice sau de tip arc; • Monodeltice sau de tip laţ; • Desene bideltice sau tip cerc; • Desene polideltice sau de tip combinat • Desene excepţionale sau amorfe 1.3. Detaliile caracteristice ale desenului papilar – determinarea se face pe amprentă începând cu stânga jos, în sensul acelor de ceasornic. Dintre detaliile caracteristice enumerăm: • Capăt de creastă capilară, respectiv început de creastă în stânga şi sfârşit de creastă în dreapta.

8

Bifurcare (creastă papilară în două creste), trifurcare (creastă papilară împărţită în tre creste). • Contopire simplă, contopire triplă • Întrerupere pe traseul crestei • Fragment de creastă papilară • Butonieră • Inel • Deviere a două creste • Intersecţie • Cârlig • Anastomoză 1.4. Poroscopia şi crestoscopia. – examinarea formei porilor şi a marginilor crestelor. 2. Cercetarea şi interpretarea urmelor de mâini la faţa locului 2.1. Modalităţile de formare a urmelor de mâini: • Urme de mâini statice sau dinamice • Urme de mâini de suprafaţă sau de adâncime • Urme de mâini vizibile sau latente 2.2. Descoperirea urmelor de mâini (aplicarea unor metode cum ar fi iluminarea oblică, sau pulverizarea cu soliţie de luminol). 2.3. Stabilirea vechimii urmelor de mâini 2.4. Procedee de revelare a urmelor de mâini latente. • Revelare prin metode fizice – pulverizarea de prafuri sau pudre cu granulaţie foarte fină pe suprafeţele purtătoare de urme. • Revelare prin metode chimice – reacţia unor substanţe chimice cu componentele transpiraţiei. • Revelarea urmelor de mâini pe pielea umană – prin reacţii chimice • Revelarea prin metode metode optice (de exemplu laserul). 2.5. Fixarea (prin proces verbal, fotografiere) şi ridicarea urmelor de mâini (transferarea pe peliculă adezivă sau efectuarea unui mulaj), precum şi transportul obiectelor purtătoare de urme. 2.6. Interpretarea urmelor de mâini la faţa locului: • Stabilirea locului şi obiectelor ce au intrat în sfera de interes a autorului • Analiza indiciilor oferite de câmpul infracţional de modul de grupare şi de dispunere a urmelor, de modul de operare. • Obţinerea unor date cu privire la făptuitor. 3. Expertiza criminalistică a urmelor de mâini.- expertiza dactiloscopică • Prezentare spre expertiză a urmei poate conduce la stabilirea: mâini de la care provine(dreapta sau stânga), regiunea mâinii, degetul care a format urma, tipul de desen papilar, în ce mod s-a format, vechimea şi dacă există suficiente elemente pentru indetificare.

9

• • •

Prezentarea şi a impresiunilor digitale luate – din baza de date sau de la persoana suspectă se poate stabili dacă urma şi impresiunea sunt formate de acelaşi deget. Amprentarea cadavrelor Efectuarea examenului dactiloscopic comparativ impune folosirea unor echipamente electronice specifice. Pentru stabilirea identităţii este necesară evidenţierea unui număr de 12 puncte coincidente. Capitolul V. Identificarea persoanelor după urmele formate de corpul uman

1. Cercetarea criminalistică a urmelor de picioare 1.1. Consideraţii privind urmele de picioare A. Clasificarea urmelor de picioare: • Urma plantei piciorului (tălpii). Planta piciorului are 4 regiuni distincte: metatarsofalangiană, metatarsiană, tarsiană, călcâiul. Prin caracteristicile papilare ale amprentei plantare şi prin particularităţi morfofiziologice se poate realiza o identificare certă a individului. • Urma piciorului semiîncălţat. Conduce la determinări de grup sau chiar indentificare prin elemente cum ar fi: cusăturile, uzurile. • Urma de încălţăminte. Prezintă elemente caracteristice utile identificării. B.. Formarea urmelor de picioare – formă izolată , sau cărare de urme. • Urma piciorului aflat în mişcare este mai scurtă decât cea formată în repaus relativ. • La viteză de deplasare mai mare, urma este mai scurtă. 1.2. Cercetarea criminalistică a urmelor de picioare A. Descoperirea urmelor de picioare B. Fixarea (fotografierea)şi ridicarea urmelor de picioare (prin mulaj pentru urmele formate în adâncime) C. Cercetarea cărării de urme având în vedere următoarele elemente: • Direcţia de mişcare • Linia mersului • Lăţimea pasului • Unghiul de mers. • Lungimea pasului D. Interpretarea la faţa locului. Se obţin date cum ar fi: numărul persoanelor, sexul, talia, greutatea, viteza de deplasare, direcţia de deplasare, caracteristicle mersului, defecte anatomice, etc. 1.3. Expertiza criminalistică a urmelor de picioare 2. Cercetarea urmelor de dinţi şi de buze, precum şi a altor părţi ale corpului uman 2.1. Inverstigarea odontologică judiciară 10

A. Consideraţii privind identificarea odontologică. – este posibilă datorită caracteristicilor formei, dispunerii şi particularităţilor prezentate de fiecare dinte şi de dantură în general. B. Cercetarea la faţa locului a urmelor de dinţi – pe diverse alimente, pe corpul victimei sau al agresorului. C. Expertiza odontologică – oferă răspunsuri privind natura umană sau animală a urmei, sexul, vârsta, tipul antropologic al persoanei, mecanismul de formare, caracteristicile danturii. 2.2. Cercetarea criminalistică a urmelor de buze A. Consideraţii generale – permit identificarea datorităparticularităţilor anatomice, a unicităţii dispunerii şi a formei papilelor sau a şanturilor coriale. B. Cercetarea la faţa locului a urmelor de buze.(similar cu urmele papilare) C. Expertiza criminalistică a urmelor de buze – oferă răspunsuri privind natura umană sau animală a urmelor, modalitatea de formare, vechimea vârsta, sexul, tipul antropologic, eventual oferă posibilitatea expertizei genetice. 3. Cercetarea urmelor formate de alte părţi ale corpului uman: • Urmele de urechi • Urmele nasului • Urmele frunţii • Urmele de unghii 3.1. Interpretarea la faţa locului a urmelor corpului uman 3.2. Expertiza criminalistică a urmelor lăsate de corpul uman. Capitolul VI. Identificarea criminalistică a urmelor biologice (Serologia) 1. Cercetarea urmelor sânge 1.1. Aspecte generale – sunt întâlnite sub formă de picături, stropi, dâre, bălţi, mânjituri şi sunt consecinţa unei acţiuni violente. 1.2. Cercetarea şi interpretarea urmelor de sânge • Descoperirea urmelor de sânge – folosirea surselor de lumină care dispun de filtre de culoare, sau lampa cu radiaţii U.V. Se folosesc reacţii cu caracter orientativ sau de probabilitate. • Ridicarea urmelor de sânge, ambalarea şi transportarea lor se face în funcţie de suportul pe care se află urma şi a formei în care se găsesc. • Interpretarea urmelor de sânge: după forma, dispunerea şi cantitatea urmei. 1.3. Expertiza biocriminalistică a urmelor de sânge 2. Cercetarea urmelor de salivă 2.1. Aspecte generale – se formează prin contactul buzelor, salivaţie, eliminare.

11

2.2. Cercetarea la faţa locului • Descoperirea urmelor de salivă – cu mijloace optice şi de iluminare curente. • Ridicarea şi transportarea urmelor de salivă – similar urmelor de sânge. • Interpretarea urmelor de salivă: cum s-a format urma, deprinderi, vicii ale persoanei ce a format-o, mediul profesional, starea de sănătate,etc. • Expertiza urmelor de salivă: examen genetic; punerea în evidenţă a unor caracteristici individuale. 3. Cercetarea urmelor de spermă 3.1. Aspecte generale – se formează prin depunerea pe diverse suporturi în cadrul activităţilor de natură sexuală. 3.2. Cercetarea la faţa locului • Descoperirea urmelor seminale • Ridicarea şi transportarea urmelor seminale: este necesară o atenţie sporită pentru păstrarea intactă a spermatozoizilor. • Interpretarea urmelor seminale: date privind natura, mobilul, modul de săvârşire a faptei. • Expertiza urmelor seminale: determinarea caracterului secretor sau nesecretor, a gruperi sanguine, stabilirea tipologiei genetice a spermei. 4. Cercetarea firelor de păr 4.1. Aspecte generale – Principalele componente ale firului de păr sunt tija şi rădăcina. Firul de păr are trei straturi: cuticula, cortexul şi medulara.. 4.2. Cercetarea la faţa locului • Descoperirea urmelor de păr • Ridicarea şi transportarea urmelor de păr: menţinerea intactă a firului, ambalarea lor separată. • Recoltarea firelor de păr pentru comparaţie: prin smulgere, pentru păstrarea rădăcinii părului. • Expertiza urmelor de păr: oferă răspunsuri privind natura şi zona corpului din care provin, sexul persoanei de la care provin, identificarea persoanei pe baza profilului ADN, etc. 5. Cercetarea urmelor entomologice 5.1. Aspecte generale. Insectele sunt surse de informaţie pentru investigaţia morţii violente. Perioadele de dezvoltare a insectelor sunt:: embrionară, postembrionară, postmetabolă. 5.2. Cercetarea la faţa locului a urmelor entomologice. – în faza statică • elaborarea unui plan de colectare a specimenelor • observarea locului infracţiunii • stabilirea arealului locului faptei - în faza dinamică: 12

• colectarea datelor climatologice • descoperirea şi fixarea urmelor • colectarea specimenelor 5.3. Expertiza urmelor entomologice 5.4. Interpretarea urmelor entomologice: • stabilirea momentului comiterii infracţiunii • identificarea locului unde a fost săvârşit omorul • stabilirea cauzei şi naturii morţii Capitolul VII. Sisteme de identificare a persoanelor 1. Identificare persoanelor după semnalmentele exterioare 1.1. Metoda portretului vorbit: • descrierea formelor statice • descrierea capului • descrierea formelor dinamice. 1.2. Portretul schiţat 1.3. Fotorobotul 1.4. Identi-kit –ul şi Photo-identi-kit-ul 1.5. Mimicompozitorul şi sintetizorul fotografic 1.6. Portretul robot computerizat 2. Identificarea persoanelor după voce şi vorbire 2.1. Caracteristici de identificare a vocii (caracteristici acustice generale şi individuale)şi vorbirii (particularităţi de expresie şi stil specifice unui grup de persoane). 2.2. Expertiza criminalistică a vocii şi a vorbirii. • Stabilirea autenticităţii înregistrărilor audio • Identificarea persoanei vorbitorului • Stabilirea eventualelor deghizări a vocii şi vorbirii 3. Identificarea persoanelor pe baza amprentei genetice 3.1. Fundament ştiinţific 3.2. Particularităţile cercetării la faţa locului 3.3. Efectuarea exeprtizelor ADN 4. Metode biometrice de identificare 4.1. Identificare pe baza fotografiei semnalmentelor 4.2. Tehnici antropometrice 4.3. Identificarea retinei 4.4. Identificarea irisului 4.5. Termograma facială. 5. Înregistrarea penală 5.1. Înregistrarea în cazierul judiciar 5.2. Înregistrarea dactiloscopică 5.3. Înregistrarea persoanelor dispărute şi a cadavrelor cu identitate necunoscută 5.4. Înregistrarea după modul de operare

13

5.5. Înregistrarea în baza de date genetice. Capitolul VIII. Balistica judiciară 1. Noţiuni generale privind armele de foc şi cercetarea criminalistică a urmelor acestora. 1.1. Noţiuni tehnice despre armele de foc • Elemente de construcţie ale armelor de foc • Clasificarea armelor de foc – după: destinaţie, modul de funcţionare , construcţia canalului ţevii, calibru, lungimea ţevii. • Muniţia armelor de foc: o Elemente componente principale: proiectilul, tubul cartuşului, capsa o Încărcătura de pulbere o Elemente imediate de identificare • Elementele tragerii: viteza proiectilului, traiectoria, bătaia armei. 1.2. Urmele formate prin folosirea armelor de foc • Urme formate de armă pe cartuş: de pe tub; de pe glonţ. • Urmele de împuşcare: o urme principale; urme de perforare; de pătrundere; urme de ricoşare o urme secundare: formate indiferent de distanţa de tragere (inelul de frecare; inelul de metalizare); formate la tragerile cu ţeava armei lipită de corp sau de la o mică distanţă (rupturile provocate de gaze, urmele gurii ţevii, arsuri, urmele de funingine, tatuajul, urnele de unsoare). 1.3. Particularităţile cercetării la faţa locului a armelor de foc şi a urmelor acestora • descoperirea şi fixarea armelor de foc şi a urmelor acestora • ridicarea armei de foc şi a muniţiei descoperite la locul faptei • stabilirea distanţei şi direcţiei de tragere 2. Expertiza balistică 2.1. Examinarea tehnică generală a armelor de foc • determinarea tipului, modelului şi calibrului armei • stabilirea stării de funcţionare a unei arme • examinarea muniţiei 2.2. Expertiza urmelor formate de armele de foc • expertiza urmelor principale ale tragerii • expertiza urmelor secundare ale tragerii 2.3. Idnetificarea armelor de foc după urmele formate de glonţ şi pe tubul cartuşului 2.4. alte genuri de examinări balistice.

14

Capitolul IX. Identificarea urmelor obiectelor şi a urmelor formate din resturi de obiecte sau materii diverse 1. Cercetarea urmelor corpurilor delicte folosite în spargeri 1.1. Urmele instrumentelor de spargere 1.2. Particularităţile cercetării la faţa locului 1.3. Expertiza urmelor instrumentelor de spargere 2. Cercetarea urmelor de îmbrăcăminte 2.1. Generalităţi privind urmele obiectelor de îmbrăcăminte 2.2. Cercetarea la faţa locului 2.3. Expertiza urmelor obiectelor de îmbrăcăminte 3. Cercetarea urmelor formate din resturi de obiecte sau de diverse materii 3.1. Urmele formate de obiecte sau resturi de îmbrăcăminte 3.2. Urmele de alimente şi de produse cosmetice 3.3. Urmele formate din resturi de fumat 3.4. Urmele formate de resturi de materiale precum frânghia, sfoara şi a legăturilor acestora. 3.5. Urmele de praf 3.6. alte categorii de urme materie 4. Cercetarea urmelor mijloacelor de transport rutier 4.1. Consideraţii generale 4.2. Cercetarea la faţa locului: • Stabilirea tipului de vehicol • Determinarea direcţiei de deplasare • Stabilirea vitezei de circulaţie • Fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport 4.3. Expertiza criminalistică a urmelor mijloacelor de transport. Capitolul X. Chimia judiciară 1. Investigarea toxicologică judiciară 1.1. Aspecte generale privind intoxicaţiile 1.2. Elemente de detectare şi identificare a drogurilor 1.3. Elemente de detectare şi identificare a alcoolului 1.4. Elemente de detectare şi identificare a otrăvurilor şi a altor toxine. 2. Cercetarea urmelor de incendii. 2.1. Noţiuni generale 2.2. Cercetarea urmelor de incendii • Cauzele incendiilor: provocate de cauze naturale; provocate accidental; premeditate • Cercetarea la faţa locului a urmelor de incendii • Expertiza criminalistică a urmelor de incendiu

15

3. Cercetarea urmelor de explozii 3.1.Noţiuni generale: explozii difuze; explozii concentrate 3.2. Cercetarea la faţa locului a urmelor de explozii 3.3. Expertiza urmelor de explozii 4. Cercetarea urmelor accidentelor feroviare, navale şi aeriene 4.1. Cercetarea la faţa locului a urmelor accidentelor 4.2. Expertiza criminalistică a urmelor accidentelor 5. Investigarea odorologică judiciară 5.1. Aspecte generale privind urmele olfactive: • Formarea urmelor olfactive. • Conţinutul urmelor olfactive: mirosul specific, profesional, ocazional. 5.2. Cercetarea la faţa locului • Descoperirea urmelor olfactice • Prelucrarea urmelor 5.3. Metode de investigare odorologică. Capitolul XI. Cercetarea criminalistică a înscrisurilor 1. Elementre introductive privind cercetarea criminalistică a înscrisurilor sau documentelor 1.1. A. Manipularea înscrisurilor. B. Refacerea şi reconstituirea înscrisurilor deteriorate sau distruse • Refacerea înscrisurilor rupte sau tăiate • Refacerea documentelor arse • Refacerea înscrisurilor supuse la acţiunea apei 1.2. A. Stabilirea autenticităţii înscrisurilor • Principalele elemente comune • Principalele măsuri de securitate B. Stabilirea vechimii înscrisurilor 1.3. A. Cercetarea criminalistică a hârtiei • Elementele pe baza cărora se stabilesc caracteristicile hârtiei • Determinarea caracteristicilor hârtiei B. Cercetarea criminalistică a cernelurilor • Compoziţia cernelurilor • Examinarea criminalistică de laborator • Examinarea trăsăturilor de creion 2. Elemente de grafoscopie judiciară 2.1. Caracteristici de identificare a scrisului de mână. • Caracteristicile exprimării în scris • Caracteristicile topografice ale scrisului – marginea lăsată de scriptor, mărimea alineatelor, distanţa dintre rânduri, amplasarea diverselor menţiuni. • Caracteristici generale ale scrisului de mână: gradul de evoluţie a scrisului; forma scrisului; dimensiunea scrisului; înclinarea 16

scrisului; viteza scrisului; presiunea scrisului; forma liniei de bază a rândurilor. • Caracteristici particulare ale scrisului (indicii de grafotehnică a semnelor grafice) – modalitatea de începere a execuţiei semnului grafic; finalizarea semnului grafic; legătura dintre grame; modul de executare a depasantelor, mişcările de scriere în plan vertical. 2.2.Identificarea persoanei după scris pe baza expertizei grafoscopice. • Obiectivele expertizei criminalistice a scrisului • Obţinerea modelelor sau pieselor de comparaţie – libere sau experimentale. • Efectuarea expertizei grafoscopice – prin cercetarea prealabilă şi mai apoi examinarea comparativă. 3. Cercetarea criminalistică a falsului material în înscrisuri 3.1.Cercetarea falsului prin înlăturarea de text – înlăturarea mecanică, înlăturarea chimică şi alterarea. • Stabilirea locului alterării • Refacerea textului înlăturat prin metode fizice şi metode chimice • Refacerea textelor acoperite 3.2. Cercetarea falsului prin adăugarea de text • Cercetarea caracteristicilor grafice • Cercetarea materialului de scriere • Studierea modului de intersectare a trăsăturilor 3.3. Cercetarea falsului prin imitarea şi prin deghizarea scrisului • Falsul prin imitarea scrisului: prin imitare liberă; prin imitare servilă; falsificarea de semnături. • Falsul prin deghizarea scrisului 4. Cercetarea textelor dactilografiate şi a altor categorii de falsuri. 4.1. Cercetarea textelor dactilografice • Identificarea maşinii de scris • Identificare dactilografului • Expertiza criminalistică a falsului în înscrisuri dactilografiate. 4.2. Cercetarea falsurilor impresiunilor de ştampile sau sigilii 4.3. Cercetarea falsurilor de documente de identitate 4.4. Cercetarea falsificării bancnotelor Capitolul XII. Patologia judiciară 1. Identificarea cadavrelor 1.1. Identificarea cadavrelor • Descrierea fizică • Identificarea cicatricilor şi semnelor • Amprentele • Fotografierea • Determinarea vârstei

17

• Identificarea dentară • Elemente de identificare radiologică • Indicii medicale 1.2. Metode criminalistice de identificare a cadavrelor necunoscute: • metoda supraproiecţiei • reconstituirea fizionomiei după craniu • identificarea după resturile osoase • identificarea după sistemul dentar şi lucrările stomatologice • identificarea prin expertiza fotografiei de portret 2. Stabilirea timpului morţii: elemente de tanatologie medico-legală: temperatură, lividitate, rigor mortis, putrefacţie, conţinut stomacal, 3. Examinarea postmortem - autopsia 4. Stabilirea cauzei morţii: asfixia, electrocutare, arsuri, împuşcare, accident rutier, otrăvire, înjunghiere Capitolul XIII. Antropologia judiciară 1. Recuperarea rămăşiţelor umane 2. Identificarea pe piese scheletice • Stabilirea caracterelor de grup • Elemente de patologie osoasă • Determinarea datei morţii prin examenul oaselor 3. Identificarea criminalistică după: examenul reconstrucţie facială; analize genetice.

odontologic;

PARTEA a III-a – TACTICA CRIMINALISTICĂ
Capitolul I. Cercetarea la faţa locului, pe uscat şi sub apă 1. Consideraţii privind reglementarea procesual penală: În faza de urmărire penală, cercetarea la faţa locului (CFL) este dispusă prin rezoluţie motivată a organului de urmărire penală. CFL este efectuată în prezenţa a cel puţin 2 martori asistenţi şi dacă este posibil în prezenţa părţilor, sau a reprezentanţilor acestora. În faza de judecată, CFL este dispusă printr-o încheiere, după începerea cercetării judecătoreşti, cu citarea părţilor şi în prezenţa procurorului. 2. Obiectivele cercetării la faţa locului: Cunoaşterea şi investigarea directă de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată; Descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de probă; Obţinerea datelor privind modul de operare al făptuitorului;

18

Identificarea martorilor; Elaborarea versiunilor de anchetă. 3. Elemente tactice specifice pregătirii cercetării la faţa locului Pregătirea echipei de cercetare şi luarea unro măsuri preliminare cum ar fi: idetnificarea persoanei care a făcut sesizarea conform art.221 Cpp, determinarea locului unde s-a comis infracţiunea,dispunerea unor măsuri premergătoare CFL. Pregătirea truselor criminalistice în funcţie de gradul de complexitate al investigaţiei. 4. Cadrul tactic al cercetării la faţa locului Cercetarea se efectuează cu maximă urgenţă pentru reducerea pericolului modificării spaţiului infracţional, precum şi pentru a se crea posibilitatea identificării unor martori. Efectuarea cercetării se va face cu obictivitate, complet şi detaliat. Conducerea unică a echipelor de anchetă şi organizarea competentă a activităţii. 5. Măsuri preliminare cercetării la faţa locului Determinarea locului infracţiunii, împrejmuirea şi protejarea acestuia; Determinarea şi fixarea împrejurărilor aflate în pericol a se modifica; Acordarea primului ajutor victimei; Prevenirea/înlăturarea unor pericole iminente cum sunt incendiile sau inundaţiile, ori exploziile; Identificarea eventualilor martori Reţinerea eventualelor persoane suspecte. 6. Reguli tactice specifice efectuării cercetării propriu-zise la faţa locului Luarea primelor măsuri de către organul competent să efectueze cercetarea: salvarea victimelor, înlăturarea persoanelor din spaţiul infracţional, stabilirea sarcinilor ce revin fiecărei persoane din echipă, fixarea căilor de acces şi de deplasare. Cercetarea în faza statică: stabilirea sării şi poziţiei mijloacelor materiale de probă, a urmelor vizibile ale infracţiunii, măsurarea distanţei dintre obiectele principale, fixarea urmelor. Cercetarea în faza dinamică: examinarea corpului victimei, fixarea locului infracţiunii, luarea primelor declaraţii de la martori şi victimă, clarificarea eventualelor împrejurări negative. 7. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului se realizează prin proces verbal, schiţa locului faptei, fotografii şi înregistrări video judiciare. Capitolul II. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică 1. Constatarea tehnico-ştiinţifică – aspecte procesual penale 19

2. Expertiza criminalistică – aspecte procesual penale 3. Reguli tactice aplicate în dispunerea constatărilor tehnicoştiinţifice şi a expertizelor criminalistice 4. Tactica efectuării expertizelor criminalistice 5. Aprecierea şi valorificarea concluziilor expertizei Capitolul III. Organizarea anchetei penale 1. Principiile organizării urmăririi penale • Principiul individualităţii – planificarea activităţii de urmărire penală în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte • Principiul dinamismului – efectuarea dinamică a cercetărilor criminalistice şi maleabilitate în planificarea planului de urmărire penală. 2. Structura şi conţinutul planului de urmărire penală 3. Versiunile de urmărire penală 3.1. Criterii de clasificare a versiunilor: Versiuni principale: privind latura obiectivă a infracţiunii; privind latura subiectivă; privind subiectul infracţiunii Versiuni secundare: privind aspecte izolate ale faptei, însă cu semnficiaţie în cauză. 3.2. Tactica elaborării versiunilor de urmărire penală Deţinerea unor date şi iformaţii despre fapta cercetată, corespunzătoare sub rapot cantitativ şi calitativ. Elaborarea versiunilor cu profesionalism, apropiate de realitate. Folosirea unor forme logice de raţionament: deductiv , inductiv sau prin analogie. 3.3. Modalităţi de verificare a versiunilor: Verificarea concomitentă a tuturor versiunilor Acordarea de prioritate pentru reolvarea acelor probleme ce nu compotă amânare în aflarea adevărului Clarificarea în totalitate a fiecărei probleme. Capitolul IV. Tactica ascultării martorilor 1. Reglementare procesual penală, valoare probantă a declaraţiilor. 2. Procesul psihologic de formare a declaraţiilor martorilor 2.1. Recepţia faptelor şi împrejurărilor de către martori • Recepţia senzorială • Factori de distorsionare a recepţiei senzoriale a martorilor 2.2. Prelucrarea informaţiilor 2.3. Stocarea memorială 2.4. Reactivarea memorială 3. Reguli tactice aplicate în ascultarea martorilor 3.1. Pregătirea ascultării martorilor

20

3.2. Elemente tactice aplicate în pregătirea ascultării martorilor 3.3. Reguli şi procedee tactice aplicate în ascultarea propriu-zisă a martorilor 4. Particularităţi tactice aplicate în ascultarea martorilor minori şi a altor categorii de martori 4.1. Ascultarea altor categorii de persoane: persoane vârstnice, persoane cu handicap. 5. Consemnarea declaraţiilor martorilor, alte metode tehnice de fixare. Capitolul V. Tactica ascultării persoanei vătămate 1. Consideraţii privind reglementarea procesual penală. 2. Consideraţii privind psihologia persoanei vătămate şi formarea declaraţiilor sale. 3. Tactica audierii propriu-zise a persoanei vătămate Capitolul VI. Tactica ascultării învinuitului sau inculpatului 1.1. Cadrul general al reglementării procesual penale 1.2. Particularităţi ale psihologiei învinuitului sau inculpatului. 1.3. Consideraţii asupra trăsăturilor de personalitate a magistratului sau a celui care efectuează ancheta penală. 2. Reguli şi precedee tactice aplicate în ascultarea învinuitului sau a inculpatului 2.1. Pregătirea ascultării 2.2. Cadrul tactic al ascultării propriu-zise a învinuitului sau inculpatului 2.3. Consemnarea declaraţiilor învinuitului sau ale inculpatului 3. Modalităţi tehnico-tactice de depistare a comportamentului simulat 3.1. Indicatori psihofiziologici ai emoţiei 3.2. Organizarea şi desfăşurarea testării la poligraf 3.3. Aprecieri privind valoarea probantă a rezultatelor obţinute cu tehnicile de detectare a comportamentului simulat 3.4.Testul Farwell Brain Fingerprinting (FBF) - sistem de identificare a informaţiilor stocate de creier, bazată pe măsurarea semnalelor electrice ale creierului. Capitolul VII. Reguli şi procedee tactice aplicate în efectuarea unor acte de urmărire penală 1. Tactica efectuării percheziţiei 1.1. Reglementarea procesual penală. 1.2. Pregătirea percheziţiei • Stabilirea obiectivelor percheziţiei

21

Cunoaşterea locului percheziţiei Cunoaşterea persoanelor la care s eva efectua percheziţia Stabilirea momentului efectuării percheziţiei Pregătirea mijloacelor tehnice necesare efectuării percheziţiei Formarea echiperi care va efectua percheziţia Reguli tactice de efectuare a percheziţiei Aspecte privind psihologia percheziţiei Deplasarea şi intrarea la locul percheziţiei Primele măsuri luate la locul percheziţiei Reguli tactice aplicate în efectuarea percheziţiei propriu-zise Fixarea rezultatelor percheziţiei Percheziţia domiciliară (încăperilor sau a locurilor închise, şi a locurilor deschise; percheziţia corporală) 1.5. Ridicarea de obiecte şi de înscrisuri 2. Tactica efectuării confruntării 2.1. Pregătirea confruntării 2.2. Reguli tactice de efectuare a confruntării propriu-zise 2.3. Fixarea rezultatelor confruntării 3. Tactica efectuării prezentării pentru recunoaştere 3.1. Aspecte psihologice ale prezentării pentru recunoaştere 3.2. Pregătirea prezentării pentru recunoaştere 3.3. Particularităţile tactice privind efectuarea prezentării pentru recunoaştere 3.4. Fixarea rezultatelor prezentării pentru recunoaştere 4. Tactica efectuării reconstituirii 4.1. Obiectul reconstituirii 4.2. Categorii de reconstituire: • Destinată verificării veridicităţii declaraţiilor martorilor • Destinată verificării posibilităţilor de percepţie • Destinată verificării posibilităţilor de săvârşire a anumitor acţiuni în condiţiile date 4.3. Dispunerea şi organizarea reconstituirii 4.4. Efectuarea reconstituirii 4.5. Fixarea rezultatelor reconstituirii PARTEA a IV-a – METODOLOGIA CRIMINALISTICĂ Capitolul I. Metodologia investigării infracţiunilor de omucidere 1. Aspecte introductive 1.1. Principalele probleme, obiect al probaţiunii, care trebuie clarificate prin investigarea morţii violente • Stablirea cauzei şi naturii morţii • Identificarea locului în care a fost săvârşit omorul

• • • • • 1.3. • • • • • 1.4.

22

Stabilirea momentului comiterii infracţiunii Determinarea modului în care a fost săvârşit omorul Identificarea făptuitorului şi a celorlalţi participanţi. Identificarea victimei Identificarea instrumentelor sau mijloacelor care au servit la săvârşirea infracţiunii • Stabilirea mobilului sau scopului infracţiunii 1.2. Modalităţi de probare a infracţiunilor de omucidere • Mijloace de probă prevăzute de Codul de procedură penală • Mijloace tehnico-tactice criminalistice şi medico-legale 2. Cadrul metodologic general şi primele măsuri luate în investigarea omuciderii Reguli generale metodologice aplicate în investigarea omorului: 1. efectuarea cercetării de către echipe complexe; 2. asigurarea operativităţii în organizarea cercetării; 3. cercetarea completă a locului infracţiunii 4. planificarea judicioasă a activităţii 5. stabilirea tututoro elementelor constitutive ale infracţiunii 6. desfăşurarea unei cercetări continue în cadru activităţii penale. 7. efectuarea cercetării în conformitate cu prevederile legii procesual penale. Cercetarea în echipă a cazului Primele măsuri pe care le ia organul de urmărire penală în cercetarea cazurilor de omor. 1. Măsuri luate de către agentul sosit primul la faţa locului: verificarea stării victimei; determinarea spaţiului infracţional; fixarea tututoro împrejurărilor; indentificarea eventualilor martori şi a suspecţilor. 2. Activităţi premergătoare întreprinse de către echipa de cercetare: identificarea victimei; efectuarea examenului medicolegal; conservarea urmelor în vederea prevenirii locului faptei; ascultarea imediată a martorilor; efectuarea activităţilor de urmărire operativă a persoanei suspecte. 3. Particularităţile cercetării la faţa locului a infracţiunilor de omucidere • Cercetarea în faza statică: constatarea morţii victimei; examinarea generală a locului faptei; stabilirea eventualelor modificări ale locului faptei; stabilirea punctului din care va începe cercetarea; selecţionarea martorilor asistenţi. • Cercetarea în faza dinamică: examinarea cadavrului; descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor; clarificarea împrejurărilor negative. • Examinarea cadavrului • Particularităţi ale cercetării în funcţie de mijloacele şi procedeele folosite de făptuitor pentru suprimarea vieţii victimei

• • • • •

23

5. Dispunerea expertizelor criminalistice • Expertizele medico-legale – stabilirea cauzei şi naturii morţii; diferenţierea leziunilor vitale de cele post-mortale; determinarea succesiunii loviturilor; depistarea eventualelor toxine; stabilirea particularităţilor pentru identificarea victimei. • Expertizele criminalistice – identificarea autorului; identificarea instrumentelor şi substanţelor vulnerante, stabilirea împrejurărilor faptei. 6. Elaborarea versiunilor de urmărire penală 7. Evaluările de tip profiling 8. Particularităţile cercetării omorului în cazul cadavrelor dezmembrate sau al cadavrelor nedescoperite Capitolul II. Metodologia investigării infracţiunilor de viol 1. Aspecte introductive 1.1. Principalele probleme, obiect al probaţiunii, care trebuie clarificate prin investigarea violului • Identificarea locului în care a fost săvârşit violul • Stabilirea momentului comiterii infracţiunii • Determinarea modului în care a fost săvârşit violul • Identificarea făptuitorului şi a celorlalţi participanţi. • Identificarea victimei • Identificarea instrumentelor sau mijloacelor care au servit la săvârşirea infracţiunii • Stabilirea mobilului sau scopului infracţiunii • Stabilirea condiţiilor care au favorizat săvârşirea infracţiunii 1.2. Modalităţi de probare a infracţiunilor de viol • Mijloace de probă prevăzute de Codul de procedură penală • Mijloace tehnico-tactice criminalistice şi medico-legale 2. Cadrul metodologic general şi primele măsuri luate în investigarea infracţiunii de viol 3. Particularităţile cercetării la faţa locului a infracţiunilor de viol • Cercetarea în faza statică şi dinamică • Examinarea victimei • Particularităţi ale cercetării în funcţie de urmările infracţiunii 4. Dispunerea expertizelor criminalistice. Dispunerea expertizelor palinologice 5. Elaborarea versiunilor de urmărire penală 6. Evaluările de tip profiling Capitolul III. Metodologia investigării infracţiunilor de furt şi tâlhărie 1. Aspecte juridice 24

2. Principalele probleme, obiect al probaţiunii, care trebuie clarificate prin investigarea furtului şi a tâlhăriei • Determinarea concretă a bunurilor mobile • Stabilirea exactă a locului şi momentului săvârşirii faptei • Identificarea mijloacelor şi metodelor folosite în săvârşirea infracţiunii • Identificarea făptuitorului şi a participanţilor la săvârşirea furtului • Identificarea persoanei vătămate • Stabilirea condiţiilor care au favorizat săvârşirea infracţiunii 3. Principalele măsuri luate luate în vederea investigării furtului şi a tâlhăriei • Constatarea infracţiunii flagrante • Cercetarea la faţa locului • Ascultarea persoanei vătămate • Audierea martorilor • Dispunerea de expertize judiciare. 4. Particularităţi ale investigării furtului şi tâlhăriei Capitolul IV. Metodologia investigării infracţiunilor din domeniul traficului de stupefiante 1. Consideraţii introductive 1.1. Aspecte juridice 1.2. Categorii de substanţe stupefiante • Substanţe psihotrope şi substanţe psihoactive • Stupefiante naturale, semisintetice şi sintetice • Droguri de mare risc şi drogur de risc • Stimulente, depresive, halucinogene • Analgezice. Sedative, hipnotice, stimulente, halucinogene 1.3. Elemente ce trebuiesc stabilite prin investigarea infracţiunilor de trafic de stupefiante 2. Moduri şi sisteme de operare folosite de traficanţi 3. Elemente metodologice aplicate în investigarea traficului de stupefiante 3.1. Modalităţi de depistare a traficanţilor 3.2. Metodologia investigării propriu-zise • Modalităţi de documentare pentru începerea urmăririi penale • Particularităţi ale cercetării la faţa locului • Realizarea flagrantului • Efectuarea urmăririi penale propriu-zise

25

Capitolul V. Metodologia investigării infracţiunilor privind mediul înconjurător. 1. Regimul juridic privind conservarea şi protecţia mediului înconjurător 2. Particularităţi ale cercetării poluarării şi degradării componentelor abiotice ale mediului înconjurător: atmosfera, apa, solul şi subsolul. 3. Particularităţi ale cercetării degradării şi distrugerii componentelor biotice ale mediului înconjurător: pădurile şi alte forme de vegetaţie, fauna terestră şi acvatică, rezervaţiile şi monumentele naturii. Capitolul VI. Metodologia investigării criminalistice a infracţiunilor din domeniul criminalităţii organizate. Particularităţi în investigarea actelor de terorism. 1.Precizări terminologie: criminalistate de tip mafiot, criminalistate organizată, terorism. 2. Aspecte juridice 3. Structuri şi modalităţi de săvârşire a infracţiunilor în domeniul criminalistăţii organizate • Tipuri şi structuri de organizaţii criminale • Modalităţi de săvârşire a infracţiunilor din domeniul criminalistăţii organizate: traficul de droguri; spălarea de bani; falsul de monedă; traficul internaţional de autoturisme furate; traficul de arme; traficul cu obiecte de patrimoniu; traficul cu fiinţe umane; corupţia; terorismul. 4. Cadrul metodologic al investigaţiei penale în domeniul criminalistăţii organizate 4.1. Etape şi modalităţi de acţiune • Faza obţinerii de informaţii • Faza investigaţiilor • Faza urmăririi penale 4.2. Organizarea flagrantului 5. Particularităţi în investigarea actelor de terorism 5.1. Aspecte juridice 5.2. Modalităţi şi sisteme de operare 5.3. Elemente metodologice de investigare a actelor de terorism Capitolul VII. Metodologia investigării criminalistice a infracţiunilor din domeniul afacerilor. 1. Cadrul juridic 2. Modalităţi de săvârşire a infracţiunilor în domeniul afacerilor

26

• Însuşire unei identităţi false • Însuşirea unei calităţi false • Escrocherii prin înscenare 3. Modalităţi de operare Manipularea de date şi informaţii inexacte Fraude private Fraude fiscale Extorcare de bani prin folosirea mijloacelor violente sau ameninţări 4. Metodologia investigării infracţiunilor din domeniul afacerilor Cunoaşterea stării de fapt Ridicarea de obiecte şi înscrisuri Audierea martorilor Dispunerea experizelor judiciare Ascultarea învinuitului/inculpatului. Capitolul VIII. Metodologia investigării accidentelor de muncă; cercetarea accidentelor de trafic rutier. 1. Cadrul juridic 2. Principalele aspecte, obiect al probaţiunii, care trebuiesc clarificate prin investigarea accidentelor de trafic Stabilirea cauzelor accidenului Determinarea împrejurărilor în care a avut loc accidentul Determinarea consecinţelor accdentului Stabilirea prevederilor legale care au fost încălcate prin producerea accidentului 3. Particularităţi ale cercetării la faţa locului a accidentelor de trafic rutier Luarea primelor măsuri Obiectivele cercetării propriu-zise în faza statică şi în faza dinamică Fixarea rezultatelor cercetării Capitolul IX. Metodologia investigării infracţiunilor de corupţie. 1. Aspecte juridice. 2. Probleme pe care trebuie să le clarifice investigaţia penală • Sesizarea organului judiciar în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de corupţie • Principalele probleme care fac obiectul infracţiunii • Măsuri speciale de investigare a infracţiunilor de corupţie 3. Constatarea infracţiunii flagrante 4. Tactica efectuării altor acte de urmărire penală: • Ascultarea încinuitului sau inculpatului • Audierea părţii vătămate sau a denunţătorului

27

• • • •

Efectuarea confruntărilor Efectuarea de percheziţii şi de ridicări de înscrisuri şi de obiecte Efectuarea percheziţiei computerelor Dispunerea de expertize judiciare

Capitolul X. Metodologia investigării infracţiunilor din domeniul criminalistăţii informatice. 1. Aspecte juridice 2. Modalităţi de săvârşire a infracţiunilor informatice 3. Investigarea criminalistică a infracţiunilor informatice: 3.1. Principalele probleme de clarificat în investigarea infracţiunilor informatice • Identificarea obiectelor ce au fost folosite sau au fost destinate să servească la săvârşirea infracţiunii • Identificarea informaţiilor obţinute ca rezultat al infracţiunii • Identificarea hardware-ului ca rezultat al delictului. • Identificarea autorului şi a circumstanţelor ce au favorizat săvârşirea faptei 3.2. Mijloacele materiale de probă: • Urma electronică • Informaţia ca instrument al infracţiunii • Hardware-ul ca probă 3. Percheziţia calculatoarelor 4. Particularităţi ale cercetării la faţa locului a infracţiunilor informatice. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. Hans Gross, Criminal investigation: a practical textbook for magistrates, police officers, and lawyers; 2. Edmond Locard, Manuel de technique policiére, 1923 ; 3. Edmond Locard, Traité de criminalistique, 1912 ; 4. Vintilă Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1971; 5. Camil Suciu, Criminalistică, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972; 6. Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2004; 7. Valerian Cioclei, Manual de criminologie, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001;

28

8. Constantin Mitrache şi Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Casa de Editură şi Presă “Şansa” - S.R.L., Bucureşti, 2002; 9. Nicolae Volonciu, Tratat de Procedură Penală, Ed. Paideia, Bucureşti, 1998; 10. Buneci Petre, Drept procesual penal, 2 vol., Ed.Fundaţiei România de Mâine, 2003. 11. Nistoreanu Gheorghe, Dobrinoiu Vasile, Boroi Alexandru, Pascu Ilie, Molnar Ioan, Lazăr Valerică, Drept penal, Partea specială, Bucureşti, Ed. Europa Nova, 1998. 12. Neagu I., Drept procesual penal –Tratat, Ed.Global Lex, Bucureşti, 2002; 13. Beliş Vladimir, sub redacţia, Tratat de medicină legală, 2 vol, Ed. Medicală, Bucureşti, 1995. 14. Lucian Ionescu şi Dumitru Sandu, Identificarea Criminalistică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990; 15. Lucian Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Ed.Junimea, Iaşi, 1973; 16. Butoi Tudorel, Butoi Ioana Teodora, Tratat universitar de psihologice judiciară – teorie şi practică, Ed. Phobos, Bucureşti, 2003. 17. Dumitru Sandu, Flasul în acte, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 1994; 18. Gheorghe Păşescu şi Ion R. Constantin, Secretele amprentelor papilare, Ed. Naţional, 1996; 19. Vasile Bercheşan şi Constantin Pletea, Drogurile şi traficanţii de droguri, Ed. Paralela 45, 1998 ; 20. Radu Constantin, Pompil Drăghici şi Mircea Ioniţa, Expertizele, mijloc de probă în procesul penal, Ed.Tehnică, Bucureşti, 2000; 21. Tudorel Butoi, Interogatoriul, psihologia confruntării în procesul judiciar, Ed. Pinguin Book, 2004; 22. Michael Palmiotto, Criminal Investigation, Nelson-Hall Publisher, Chicago, 1994; Richard Saferstein, Criminalistics: an introduction to Forensic 23. science, Englewood Cliffs (publish), N.Y., Prentice Hall, 1995; 24. Charles R. Swanson, Neil C. Chamelin, şi Leonard Territo, Criminal Investigation, 5th edition. NY: McGraw-Hill,1992; 25. Wayne W.Bennett, Karen M.Hess, Criminal Investigation, 2003; 26. *, DNA on Trial: Genetic Identification and Criminal Justice, Cold Spring Harbor Laboratory Press, 1992.

29