You are on page 1of 4

IMAGINAR MITIC ÎN BASMUL POPULAR

„TinereŃe fără bătrâneŃe şi viaŃă fără de moarte”

Cules şi publicat de Petre Ispirescu în „Basmele românilor” în 1872, basmul „TinereŃe


fără bătrâneŃe şi viaŃă fără de moarte” este una din cele mai triste lecturi pentru un copil ce face
cunoştinŃă pentru prima data cu lumea fantastică a basmelor. La rândul meu am simŃit o
dezamăgire profundă când l-am citit pentru prima dată deoarece înainte de „iar eu încălecai pe-o
şa şi vă spusei dumneavoastră aşa” lipseşte cu desăvârşire „si au trăit fericiŃi până la adânci
bătrâneŃi”. Recitirea acestui basm la o vârstă apropiată maturităŃii mă pune în faŃa unui text
încărcat de valenŃe mitice şi filozofice. La fel ca multe alte basme populare din literatura
românească şi din cea universală, „TinereŃe fără bătrâneŃe şi viaŃă fără de moarte” se înscrie în
aceeaşi tematică: familia de rang înalt care nu poate avea urmaşi şi pentru a remedia acest aspect
negativ apelează la intervenŃia unui element, de multe ori magic, fie el leac sau personaj ce
posedă însuşiri specifice.
DiferenŃele caracteristice acestui basm apar imediat ce elementul perturbator al
echilibrului vieŃii împăratului şi a soŃiei sale este înlăturat. Mai precis, ne dăm seama că avem în
faŃă un basm popular ce posedă o încărcătură de semnificaŃii, implicând elemente din filozofia
folclorică românească, concepŃia despre viaŃă şi moarte, locul şi rostul omului în univers şi nu în
ultimul rând sensul şi limitele fericirii, atunci când copilul, încă nenăscut dă dovadă de o
conştiinŃă şi voinŃă proprie. Ultima promisiune făcuta de tată, o promisiune pe cat de interesantă
pe atât de imposibil de realizat declanşează şi derularea acŃiunii basmului, dezvoltarea unui mit
ancestral surprins în multe opere literare, începând cu „Ghilgameş”: căutarea fericirii şi a vieŃii
veşnice”.
Elementul novator şi cu siguranŃă singular în întreaga literatură universală este marcat de
copilul nenăscut care iese în evidenŃă surprinzător. Plânsul copilului nenăscut în uterul matern,
tocmai înainte de naştere, aduce o precizare a unui spaŃiu care va conta în întreaga povestire, prin
încărcătura sa simbolică. Nu este locul referirilor la ambivalenŃa simbolică a matricei generative,

1
doar se punctează legătura specială între ea şi nou-născutul care nu se ceruse nici înlăuntrul, nu se
voia nici în afara acestui spaŃiu. Promisiunea împăratului, ademenirea copilului la viaŃă,(asta
pentru că opŃiunea lui însemna de fapt nici viaŃă, nici moarte), este o prezentare a unui miraj de
natură să liniştească: iluzia tinereŃii fără bătrâneŃe şi a vieŃii fără de moarte şi rostul ei de a calma,
de a compensa trauma venirii la viaŃă.
În continuare, odată cu derularea firului narativ, observăm că profeŃia celui care face
posibilă zămislirea fiului de împărat începe să prindă contur odată cu ajungerea acestuia din urmă
la vârsta adolescenŃei. Acestei vârste îi este atribuită în basm o criză a identităŃii. Tânărul cere
tatălui său să onoreze promisiunea făcută la naştere şi deoarece această promisiune nu poate fi
onorată, apare dorinŃa tânărului de a găsi personal ceea ce i se promise. Interesant de observat
este faptul că, deşi tinereŃea fără bătrâneŃe şi viaŃa fără de moare este cu siguranŃă o noŃiune
abstractă, în basm ni se da impresia că ar exista cu adevărat undeva, material vorbind, şi călătoria
tânărului fiu de împărat ar putea avea ca finalitate găsirea ei.
Un alt aspect important de menŃionat este apariŃia în basm a ajutorului, tipic basmelor, care
facilitează călătoria lui Făt – Frumos, ajutor materializat într-un cal cu puteri supranaturale. Acest
animal impune stăpânului să parcurgă o etapă ce poate fi considerată ca o iniŃiere. Tânărul trebuie
să cureŃe singur hainele şi armele moştenite de la tatăl său şi abia apoi calul năzdrăvan îşi
dobândeşte toate atributele. Pe când tânărul începe să se transforme în interior odată cu
parcurgerea etapei de pregătire înaintea călătoriei, calul suferă o metamorfozare fizică ce
aminteşte de Pegas. Trecând peste atributele fizice putem observa pe parcursul desfăşurară
evenimentelor din basm că, acest animal ajutor este de fapt o călăuză a tânărului spre tărâmul
tinereŃii şi a vieŃii veşnice. Ceea ce uimeşte cititorul legat de acest animal năzdravan este faptul că
acesta din urmă nu îşi urmează stăpânul şi în moarte. În final, calul acceptă să îşi aducă stăpânul
în locul natal dar nu îi rămâne alături în acest spaŃiu, ci se întoarce spre spaŃiul edenic din care
tânărul este desprins de dorul de casă
Alte fiinŃe cu însuşiri supranaturale din basmul „TinereŃe fără bătrâneŃe şi viaŃă fără de
moarte” sunt Gheonoaia şi Scorpia, două surori cu însuşiri catastrofale pentru o fiinŃă umană.
Ceea ce apare diferit la cele două personaje este excepŃia pe care o fac faŃă de Făt – Frumos, pe
care nu îl mănâncă, ci îl ospătează timp de trei zile şi îl îndrumă spre găsirea tărâmului căutat. În
general în basme suntem obişnuiŃi ca aceste fiinŃe supranaturale, păzitoare a unor Ńinuturi, să
2
atace eroul, să poarte o luptă crâncenă cu acesta şi să cedeze doar în momentul în care acesta face
se dovedeşte a fi învingător. Prin urmare, doar în momentul în care constrângerea atinge cotele
maxime, iar în basmul de faŃă cele două surori sunt doar rănite.
Dacă până acum, căutarea tânărului părea a fi materializabilă, dintr-o dată suntem
introduşi într-un spaŃiu edenic în care aflăm că se găseşte ceea ce tânărul caută dar precizarea
acestui lucru se opreşte aici. Făt – Frumos descoperă o lume diferită în care timpul îşi pierde
valenŃele obişnuite fiinŃei umane. Avem profunda impresie că acest spaŃiu este o recreare a
paradisului primordial în care Adam şi Eva se bucurau din plin de tinereŃe fără bătrâneŃe şi viaŃă
fără de moarte, însă cu o singură restricŃie : pomul cunoaşterii binelui şi răului. O restricŃie
asemănătoare este impusă şi eroului din basm: valea plângerii. După ce tânărul se căsătoreşte, cu
cea mai mică dintre zânele care păzesc tărâmul, atinge apogeul împlinirii. Timpul nu mai curge în
defavoarea lui ci îi permite să guste din viaŃă la vârsta cea mai frumoasă. Lucrurile se schimbă
radical în momentul în care este încălcată restricŃia. Eroul calcă fără să conştientizeze în Valea
Plângerii şi pedeapsa nu este alta decât ieşirea din starea de beatitudine în are a intrat odată cu
descoperirea tinereŃii şi vieŃii veşnice. Această dezmeticire a fiului de împărat este materializată
prin dorul de părinŃi şi de locul în care s-a născut.
Ceea ce este interesant de observat este faptul că, pentru încălcarea restricŃiei, tânărul nu
este izgonit din spaŃiul edenic, aşa cum se întâmplă în Biblie, ci ia hotărârea de a pleca de unul
singur, împins de dorul de casă. Acesta este momentul în care este sugerată şi ideea curgerii
timpului. Tânărul este avertizat că va muri daca pleacă şi de asemenea i se spune că nu va mai
găsi nimic din ce speră.
Făt – Frumos se întoarce spre casă şi pe drum începe să vadă că întreaga lume s-a
schimbat odată cu trecerea ireversibilă a timpului şi în acelaşi timp se subliniază că această
trecere a timpului îl afectează şi pe el. Până ajunge acasă tânărul devine bătrân şi în final, după ce
găseşte doar umbra din ceea ce a fost odată, descoperă şi moartea, care îl aştepta. În moarte fiul
de împărat nu găseşte doar sfârşitul, ci vindecarea. O vindecare de iluziile pe care şi le-a construit
în căutarea sa, o vindecare de efectele ce au urmat descoperirii tinereŃii şi vieŃii veşnice la care a
renunŃa.
„TinereŃe fără bătrâneŃe şi viaŃă fără de moarte” este o poveste despre viaŃă şi despre
moarte, despre timp şi netimp, despre iubiri edenice, despre început şi sfârşit, despre iluzii.
3
Timpul nu este reprezentat aici în cadrele tradiŃionale şi nici spaŃiul. Aceste două coordonate sunt
trăite de un personaj în plan subiectiv, iniŃial captiv într-o lume a dorinŃei, unde durata vieŃii
personale nu se armonizează cu durata împărtăşită ce ceilalŃi, pentru ca în final el să se elibereze
şi să ia contact cu realitatea tămăduitoare, fie ea şi sub forma sfârşitului.

UNGUREAN ALEXANDRA – MARIA


Studentă în anul I – master LRCE