You are on page 1of 2

Obişnuiţi fără El

De ce avem nevoie de Dumnezeu? Când tot ce e în


jurul nostru e impregnat de gândurile celor ce şi-au propus
să schimbe totul... când natura pare a se descurca atât de
bine singură... când tineri şi pensionari strigă în gura mare
sau în gândul lor că Dumnezeu i-a părăsit... când necazurile
fac parte din soarta fiecăruia...
De ce avem nevoie de iubirea Lui, când am invetat
atâtea modalităţi de a ne satisface ego-romantismul? De ce
mai trebuie să auzim povestea începutului, a primilor
oamenilor, când totul pare un mit reeditat zilnic în fiecare
renunţare la adevăratele valori?
Tineri şi oameni gârbiviţi de atâtea zile adunate pe
umerii lor, copii părăşiţi şi mame însingurate, taţi
deznădăjduiţi şi bunici frământaţi de gândurile reci ale
morţii... toţi aşteaptă o adiere din partea cerului în inimile
lor. Avem nevoie de El pentru că, oricât ne-am ocupa timpul
cu altceva, sufletul ne rămâne gol. A ne îndepărta de El nu
înseamnă a rezolva problema... a fugi nu înseamnă a
evada! „Ruşinea întruchipată” a găsit atâtea metode de a
îngheţa sufletul în tot ce înseamnă înstrăinare de
Dumnezeu. Nu vă miraţi de ce sunteţi în stare atunci când
sufletul e pustiu... nu vă mai deranjaţi să găsiţi o
explicaţie... nu căutaţi justificări sau răspunsuri... nu vă
fabricaţi cereri de iertare smulse din amintiri... totul e fără
rost!
Dumnezeu e aproape... noi ne-am îndepărtat! Sforţările
noastre nu ne ajută cu nimic... Doar prin bunătatea Lui mai
putem astăzi reflecta la nenorocirea noastră. Însă nu acesta
este sfârşitul... Câtă vreme mai există bunăvoiţă, câtă
vreme iubirea cerească mai pătrunde firav în inimile
noastre, câtă vreme ne mai bate inima în piept şi cu fiecare
bătaie auzim o chemare... încă se mai poate...Dumnezeu
încă se mai lasă găsit!