You are on page 1of 14

Lumea academică

În ultimul an de liceu tata se oferise să îmi plătească meditaţii pentru a da la facultate.


Dar ceea ce îmi plăcea mie nu s-a făcut în liceul industrial ce îl frecventam sau erau atît
de puţine locuri (de ex. design, la Braşov parcă, 2 locuri) încât din start nu aveam ce
căuta acolo. Aşa că nu am dat la facultate. Ulterior am auzit poveştile din Timişoara cu
Nae Pokeristul ce lua examenele după ce îi golea pe profi de bani, punea pariu că poate să
treacă Bega călare pe un contrabas (se spune că a cîştigat acel pariu) şi altele de acest gen
în care viaţa studenţească era descrisă în roz-bombon. Mai auzeai şi de părinţi ce făceau
vizite profilor încărcaţi de se rupeu, după principiul deschiderii uşii profului cu capul
pentru că mîinile erau prea ocupate. În practică, cu unele excepţii, am văzut că inginerii
cu care eram coleg nu rezolvau probleme mai complexe decît tehnicienii care nu aveau
facultate, dar aveau cinci ani de industrial şi cîţiva ani de practică. Cu subinginerii era şi
mai rău, unii sau unele neştiind cu ce se mănîncă construcţia de maşini-unelte. Nu ştiu
exact care erau racilele învăţămîntului superior român de atunci, dar auzeam poveşti
despre profi care nu o treceau pe o studentă pînă cînd aceasta nu trecea prin patul său. Se
copia dacă se putea, dar copierea nu era generalizată. Se mai picau grupe întregi dacă
proful nu avea chef. Proful era un fel de zeu sau semi-zeu.

În cele din urmă am luat contactul cu învăţămîntul academic britanic, ce mi-a plăcut
foarte mult. Era vorba despre onestitate, precizie, realism şi obiectivitate. La acestea se
adăuga punctualitatea şi seriozitatea britanică, dar nu lipsea caracteristicul umor britanic.
A fost vorba de un BA de trei ani, plus un MTh transformat în PhD după ce am scris ceva
mai mult de 50% din teză.

După BA am revenit în România şi am predat din 1994 pînă în 2010 în trei instituţii de
învăţămînt superior diferite: Institutul Biblic Emanuel din Oradea, transformat în
Universitatea Emanuel din Oradea pînă în 2003, apoi Facultatea de Teologie Didactică
Betania din Arad, secţie a ITP-ului din Bucureşti, şi cu un an înainte de închiderea
acesteia, Secţia de Teologie Didactică de la Facultatea de Ştiinţe Umaniste a Universităţii

1
Aurel Vlaicu din Arad. Ca urmare aş încerca să trag unele concluzii despre plusurile şi
minusurile acestor instituţii.

Mi se pare că o analiză obiectivă fără prezentarea faptelor care au generat unele situaţii ar
da naştere la mai multe întrebări, aşa că am decis să o iau tot pe cale istorică şi personală,
în finalul fiecărei etape încercînd să trag nişte concluzii. Textul nu este de factură
academică în sensul strict al cuvântului.

IBEO

Începutul jobului de la Oradea se pierde în timp... ca să mă exprim poetic. Încă de la


începutul proiectului L.B.C. (London Bible College) ni s-a spus că noi cei ce studiem
teologia în străinătate vom preda la Oradea. Nimeni nu a spus ceva despre Bucureşti sau
alte şcoli. Aşa că atunci când am terminat BA la LBC şi am upgradat la MTh/PhD eram
deja îmbarcat spre Oradea. Primul job l-am datorat relaţiei cu Paul Negruţ (cu care mă
cunoşteam din 1982, la scurt timp după convertirea mea). El a fost acela care m-a invitat
la Oradea şi cum în întrunirile studenţilor de la teologie din Marea Britanie fiecare îşi
definise cît de cît domeniu de competenţă şi cum îmi plăcea istoria, m-am angajat să mă
ocup de Istoria Bisericii, aşa că în anul II am optat pentru cursul suplimentar de Istoria
Bisericii cu Meic Pearse, iar la propunerea de research am înaintat un plan în domeniul
Bisericii Greco-Catolice din Transilvania.

Am fost admis la research (detalii în episodul VIII din LBC-LST) şi după ce am ajuns
înapoi în România am participat la un interviu cu bordul de conducere al IBE din Oradea
(Paul Negruţ, Petrică Vidu, Iosif Ţon, Cornel Iova). Interviul a depăşit limitele academice
şi un om mai vanitos ar fi refuzat să răspundă la unele întrebări ce nu aveau legătură
directă cu jobul în sine. Acele întrebări însă nu au făcut decît să îmi dezvăluie stilul de
conducere dur şi intrusiv al bordului. Aceasta venea să completeze ceea ce Paul Negruţ
afirma despre conducerea de la Oradea: "Noi discutăm orice problemă, fiecare îşi spune
părerea şi apoi votăm. Indiferent cine cîştigă, dacă majoritatea votează pentru, toţi ceilalţi
ne conformăm deciziei şi acţionăm pentru punerea ei în practică." Interviul a marcat şi

2
despărţirea temporară de actualul rector, Iosif Ţon, care pleca în străinătate să îşi
concretizeze studiile de doctorat. De remarcat că IBEO funcţiona în baza unei hotărîri de
guvern, fiind acreditat temporar pentru a organiza examene de admitere şi a ţine
cursurile.

Am fost chemat la primul concurs de admitere, la supraveghere şi corectare. Am stat la


hotelul UGSR din Felix şi am mîncat la cantina Bisericii Baptiste nr 2 împreună cu cei ce
munceau la ridicarea clădirii. Tot acolo am întîlnit studenţi care erau obligaţi să
muncească la aceiaşi construcţie, sub forma de practică, chiar dacă nu erau din Oradea.
Unul dintre ei dormea pe o bancă din viitoarea biserică. Mi se părea că este vorba de
muncă silnică spre slava Domnului. Vivat academia!

În hotelul UGSR din Felix, în timpul admiterii (septembrie 1994) am dat peste nişte
studenţi ce mi-au împuiat capul cu lucrurile abominabile ce se întîmplau în acel loc şi al
cărui principal protagonist era unul din studenţii din anul IV. La începutul anului
academic Paul Negruţ a spus că este la curent cu situaţia şi că se vor lua măsuri la timpul
potrivit, ceea ce s-a dovedit a fi jumătatea semestrului doi.

IBEO era într-un fel continuarea Şcolii profeţilor începută pe vremea lui Ceauşescu. Era
o şcoală tot mai mare şi în 1994 a dat prima promoţie de teologi. Dintre aceştia unii vor
preda în anii următori, dar niciunul dintre ei nu va rămâne la Oradea. Ca număr de
studenţi IBEO era unul dintre cele mai mari, dacă nu chiar cel mai mare institut de profil
din Europa. La acea dată nu avea campus, biblioteca funcţiona în sediul Societăţii
Misionare Române, iar cadrele didactice nu erau calificate să predea. Situaţia cadrelor
didactice era oarecum ciudată. De exemplu eu eram preparator, dar cu toate că nu intra în
atribuţiile mele, eu făceam cursul, eu predam, eu ţineam seminariile şi tot eu examinam şi
puneam notele. În acelaşi timp, în cartea mea de muncă scria că sunt preparator, dar de
fapt pe schemă tot ce făceam eu era acoperit de o persoană mai calificată, numele acesteia
variind, de la Iosif Ţon, Ioan Bunaciu, la Paul Negruţ.

Deschiderea oficială a anului academic a fost marcată de un serviciu divin în BB2, unde a
predicat Paul Negruţ, noul rector (şi PhD la King's College London) şi unde au fost

3
prezentaţi noii veniţi: Leslie McCurdy (cu doctorat proaspăt din Anglia), Alexandru
Nădăban, Doru Hnatiuc (absolvent al Seminarului Baptist Bucureşti), ulterior adăugîndu-
se Marius Cruceru (absolvent al Facultăţii de Limbi Clasice) şi Dănuţ Mănăstireanu (MA
la LBC). Tot în acel an Emil Bartoş a plecat pentru a-şi finaliza studiile. În predica de
inaugurare a mandatului său de rector, Paul Negruţ a folosit ilustraţia cu şirul de cocori
care are în frunte un deschizător şi care după ce oboseşte, trece la coadă pentru a se
odihni pînă cînd îi vine din nou rîndul la conducere. În scurt timp am constatat că în
practică exista o realitate ciudată: cîrdul era compus şi doi cocori ce alternau la
conducere, după un timp, unul dintre cocori fiind eliminat, cîrdul era format dintr-un
cocor!

Dintre cei ce predau, unii nu aveau o pregătire formală în teologie, ceea ce impieta asupra
calităţii teologiei predate, dar contribuia la diversitatea locului. În afara rectorului Paul
Negruţ cei ce predau nu aveau mai mult de un BA sau un MA în teologie, fără ca cineva
să fi intrat pe filiera BA plus MA plus PhD, toate în teologie. Unii dintre cei ce predau
erau şi pastori (Negruţ, Ţundrea, Galchiş, Ţon, Hnatiuc, McCurdy, Iova), dar aceasta nu
era o condiţie, existînd un echilibru (faţă de cei ce nu erau pastori ca şi Mănăstireanu,
Radu Gheorghiţă MA USA, Bunta MA USA, Handaric MA USA, Nădăban, Cruceru,
Bartoş), cum nu era o condiţie să locuieşti în Oradea.

Institutul funcţiona în clădirea liceului baptist, la etajul II, unde ocupa trei săli de clasă şi
în clădirea veche a bisericii unde se ţineau cursurile cu anii combinaţi teologie plus dublă
specialitate. Biblioteca era unul dintre primele locuri ce prezenta un interes pentru mine
la Oradea, fiind una dintre condiţiile continuării activităţii de research. Era mică, cărţile
erau vechi şi majoritatea în limba engleză, periodicele fiind aproape inexistente. Am
vizitat biblioteca ortodoxă, nimic spectaculos, din contră. În cea greco-catolică, multe
lucrări în limba italiană, unele în latină, cîteva în română. Totuşi exista o librărie unde
mai apăreau traduceri ale autorilor catolici.

Predam cursul de Istoria Bisericii Universale, cel de Erezii moderne şi un curs de Istoria
culturii şi civilizaţiei, ce era facultativ. Facultativ-obligatoriu mi s-a spus de la secretariat,
dar în cele din urmă am insistat că dacă e facultativ, să rămînă aşa. Era vorba de anul III

4
teologie. Am transformat cursul într-unul de metodologie pentru a le da posibiltatea
studenţilor să scrie un eseu în orice domeniu al teologiei şi de a primi îndrumări la nivelul
unui curs tutorial. Aşa că am rămas cu circa 4-5 studenţi mai încăpăţînaţi în
întreprinderea aceasta. Cursul de erezii era pentru anul II teologie si anul IV specialităţi
duble (teologie-litere, didactică, asistenţă socială, muzică). Cursul de Istoria Bisericii
Universale se adresa studenţilor de anul I teologie şi anul II specialităţi duble. Am
devenit şi îndrumătorul anului II teologie-litere. Pe lîngă acestea existau şi cursuri F.F.
din doi în doi ani, la care participau circa 40 de studenţi. Studenţii locuiau la hotelul
UGSR unde cazarea, prînzul şi cina erau gratuite. (Ulterior toate gratuităţile au fost
eliminate, fondurile mergînd spre construirea unui campus propriu.) Unii studenţi
manifestau o "la dolce vita far niente" rămănînd deliberat repetenţi pentru a se bucura de
o astfel de viaţă.

Cursul de Erezii a fost un experiment în care am încercat să îi provoc pe cei de la teologie


anul II să încerce să aibă un discurs închegat în faţa unei audienţe critice, vanitoase şi
greu de ţinut în frîu. Verificarea s-a făcut printr-un eseu, la care cei de anul IV au luat
note de la 5 la 10 (probabil pentru prima dată în istoria instituţiei), fiind atenţionat
vehement de către unii dintre studenţi (cu care mă cunoşteam de ani de zile) "să am grijă,
că notele mele le strică unora mediile şi o să am probleme!" Ca răspuns la aceste
ameninţări şi la repetatele cereri de explicare de ce am dat note mai mici de 9 şi 10, le-am
propus studenţilor să facă contestaţie la decanat. Lucrările au fost re-corectate de Vasile
Bunta care a dat aceleaşi note fără nici o ajustare. Ulteriror, cîteva dintre studente au fost
angajate ca preparatoare la catedra de asistenţă şi mi-au amintit printre zîmbete că eu am
fost acela care le-a stricat media.

În prima sesiune la Istoria Bisericii Universale am căzut o droaie de studenţi din anul II
ce avuseseră iluzia unei note bune după recitarea a două-trei propoziţii din curs, dar care
nu aveau habar de materie. Anterior acestei sesiuni (din ianuarie 1995), două studente m-
au informat la curs că studenţii erau obişnuiţi cu examene în care trebuiau să reproducă
doar textul cursului, fără să emită unele judecăţi de valoare. Fiind un tip precaut, am
comunicat aceasta rectorului care mi-a dat carte blanche. Mesajul lui a fost "În fiecare
duminică de la orele 16 fratele cutare ţine caticheza în biserică. Dacă nu au trecut de faza

5
catichezei, pot să participe sau să plece acasă." Mesajul a fost anunţat la curs aşa că cele
două studente au trecut examenul cu 8, fără probleme. Începea o schimbare de optică. De
asemenea am sesizat opoziţia anumitor studenţi din anul II a căror limba română nu era
limba maternă. Ciudat sau nu, aceştia aveau impresia că vor lua note de trecere doar
pentru că erau prezenţi/prezente. S-au înşelat.

Cu toate acestea şocul cel mai mare l-am avut la anul III la un curs de sistematică ţinut de
Leslie McCurdy, un canadian ce nu cunoştea limba română şi care m-a rugat să corectez
eseurile pe trei-patru teme date. Cu mici excepţii (cinci sau şase) eseurile erau un colaj de
citate de prin cărţile bibliotecii institutului. La aşa ceva nu se putea da note de trecere.
Am rămas cu un gust amar: în anul III studenţii la teologie nu ştiau ce înseamnă un eseu
şi ce înseamnă plagiat. La fel de şocat, McCurdy s-a dus să îl întrebe pe rector care ar fi
soluţia pentru un an ce nu promovase în proporţie de 90%. Indicaţia a fost să trateze
problema pastoral. Aici cei doi nu au ajuns la un consens, având păreri diferite despre
ceea ce ar însemna "pastoral". Pentru McCurdy ar fi însemnat exmatriculare.

În naivitatea mea aveam intenţia să îi cer rectorului să amîne sesiunea de iarnă. În


aşteptarea sa, la cercul de teologie i-am întrebat pe Radu Gheorghiţă şi Ilie Ţundrea ce i-
au învăţat pe studenţi pînă în anul acela. Vasile Ţundrea, fost inginer, m-a întrebat dacă
eu n-am trecut la proiectele pe care le-am făcut stasul de pe borcanul de iaurt la stasul
pentru burghie. Răspunsul meu a fost negativ, stasul pentru burghie îl ţin minte şi acum
pentru că era cel mai frecvent folosit, operaţia de găurire fiind prezentă la mai toate
procesele tehnologice. În acea seară am decis să nu îi mai spun nimic rectorului, pentru
că nu avea sens. Purtam un război de unul singur. De ce se ajunsese în această situaţie?
Probabil datorită calităţii celor care predaseră pînă atunci, mulţi dintre aceştia fiind
americani.

Din această cauză studenţii din anii superiori îşi manifestau superioritatea în fel şi chip
asupra celor din anii inferiori, chiar asupra cadrelor didactice. În urmă cu un an, unul
dintre cei mai buni studenţi de la LBC ce terminase cu First şi preda la IBEO a fost trimis
acasă în urma sesizării conducerii Institutului că susţinea că "Daniel" fusese scris după

6
desfăşurarea evenimentelor menţionate în carte. În vreme ce Iosif Ţon l-a trimis acasă,
Paul Negruţ a sugerat că situaţia se putea aranja.

La acea dată la IBEO nu exista un sistem unitar şi obiectiv de notare, studenţii se bazau
pe "papagal", nu exista niciun fel de metodologie pentru seminarii sau pentru scrierea
eseurilor. Nu exista metodologie pentru ţinerea examenelor, iar conducerea indica să fie
căzuţi cei care au probleme de disciplină (whatever this means). Aici am decis să nu mă
aliniez, nota fiind dată nu pe ochi frumoşi, ci pe ştiinţă.

Cu toate acestea exista un început, în ciuda tuturor tensiunilor existente între formă şi
fond.

UBEO

De remarcat că IBEO era proprietatea BB2, o asumare oarecum ciudată, avînd în vedere
statura intelectuală a instituţiei superioare de învăţămînt vs. ceea ce reprezenta BB2.
Practic păstorii BB2 luau deciziile importante, neexistînd o clarificate în domeniul
teologic. IBEO şi UEO nu au acţionat ca o forţă ce se afla cu un pas înainte în domeniul
teologiei şi care ar fi putut determinat direcţia bisericii. Din contră, interesele bisericii au
determinat direcţia instituţiei de învăţămînt. Din această cauză au apărut unele tensiuni ce
s-au soluţionat pe alte principii decît cele creştine biblice, un principiu de care se făcea
atîta caz ...în principiu. De remarcat că la revenirea în Oradea după terminarea
doctoratului alţi membrii ai bordului îi dădeau sfaturi în gura mare lui Paul Negruţ, după
formula "Frate Paul, noi aici la Oradea obişnuim să facem aşa..." Curînd, Negruţ a
manevrat foarte abil şi a reuşit să îşi impună voinţa în mod mai mult sau mai puţin
diplomatic, folosind manipularea demnă de un absolvent al facultăţii de psihologie. În
acelaşi timp folosind metoda recompensei şi a sancţiunilor a instituit ceea ce el avea să
numească "cercul de protecţie" din care făceau parte printre alţii secretară şefă, Hnatiuc,
Ţundrea, Marius Cruceru. Deşi Negruţ mi-a propus, nu am acceptat să intru în acest joc
meschin ce m-ar fi transformat într-o marionetă cu postul asigurat.

Examenul de licenţă dat de prima promoţie de studenţi la teologie a fost invalidat, aceştia
trebuind să dea un nou examen. Prima comisie a fost de la Cluj, membrii ei neasistînd la

7
procesul corectării lucrărilor care au fost în totalitate scrise. Nu au lipsit perlele. Nu a
existat o bună coordonare a corectorilor ceea ce a făcut ca Sorin Sabou ce deja era
preparator la NT şi concepuse subiectele de licenţă să ia doar nota 7 la propria sa materie.
În comisiile următoare au apărut Ioan Bunaciu, Otniel Bunaciu şi Vasile Talpoş, de la
Seminarul Baptist Bucureşti, primul şi cel din urmă singurii baptişti cu doctorat şi
profesori universitari. La ultima comisie de import a mai participat şi Daniel Mariş.

În ciuda tuturor disensiunilor şi animozităţilor existente între Oradea şi Bucureşti, a


invidiei şi a concurenţei pentru studenţi, conducerea de la Oradea nu a avut altă soluţie
pentru acreditarea IBEO, aşa că cei doi profesori universitari, Bunaciu şi Talpoş, au făcut
legea şi în deplasare. Ei au făcut parte şi din prima comisie în faţa căreia am dat examen
pentru postul de asistent. Tot atunci, a fost examinat şi Gheorghe Ille. Ioan Bunaciu i-a
tăiat speach-ul spunînd: "Mai lasă-i pe Noica şi pe ăştia, de Isus nu ne spui nimic?" No
comment! Comisia ne-a căzut pe toţi, mai puţin pe Paul Negruţ ce candida pe un alt post
şi cu care s-au luptat, s-au certat, dar n-au avut ce face pentru că era vorba doar de hîrtiile
din dosar.

La IBEO au fost eliminate fraudele (copierea la examene), studenţii nu mai pierdeau


timpul cu transportul între Felix şi sălile de curs datorită construcţiei unui campus la
ieşirea din Oradea înspre Felix. Calitatea studenţilor a crescut, aşa cum a crescut şi (cu
mici excepţii) şi calitatea comisiilor de admitere. După depăşirea pragului de trei
promoţii pentru acreditare lucrurile s-au mai limpezit, dar acreditarea în sine a rămas o
problemă de durată mai lungă ce a fost soluţionată diplomatic, academic şi prin ...alte
mijloace. Conform mărturiei lui Paul Negruţ printre cei ce au intervenit din proprie
iniţiativă pentru ca IBEO să beneficieze de prelungirea acreditării a fost Corneliu Vadim
Tudor prin rostirea, citez din memorie, ,,Daţi-le oamenilor ăstora acreditarea, în memoria
părinţilor mei!" Dar despre întreaga afacere a acreditării, cum, cine, ce s-a făcut, e altă
poveste, şi o lăsăm pe altă dată...

În anul 2001 IBEO s-a transformat în UEO (sau cel puţin aşa arată cartea mea de muncă,
un înscris oficial). De remarcat că între timp s-a finalizat construcţia unui campus cu un
corp principal ce cuprindea săli de cursuri, seminarii, birouri, şi camere pentru studenţi.

8
Iniţial se voia o cazare 3-5 stele, în practică paturile metalice acoperite cu pături militare
nu aveau cum să se încadreze în această zonă a confortului, mai ales că din trei paturi ale
camerei unul era etajat. Spaţiul n-ar fi fost o problemă, fiind două camere la o baie mare
cu spălător, două duşuri şi două toalete, plus o cameră de studiu cu balcon. Studenţii
aveau voie să îşi instaleze un frigider, dar nu facilităţi pentru gătit ce ar fi putut provoca
un incendiu. Sălile de clasă erau mici şi înguste, contrastînd cu coridoarele întunecate, dar
largi şi întinse aidoma unor autostrăzi. Etajul era superior pentru săli de curs şi seminarii,
unul pentru studente şi ce a mai rămas la parter şi încă un nivel pentru studenţi. Mi se
părea ciudat că intenţia iniţială declarată a lui Iosif Ţon era aceea de a trimite misionari
sub forma unor profesori de literatură în zonele defavorizate sau puţin populate ale
României, a fost anulată de comfortul campusului. O construcţie ieftină din lemn,
adaptată condiţiilor de misiune ar fi contribuit la menţinerea etosului de început. În
actualul campus mulţi studenţi au optat pentru un loc cald şi plăcut la mama acasă, nu la
riscurile şi discomfortul unui cîmp de misiune. Rezultatul a fost că în anii ce au trecut
doar în jur de 30% dintre absolvenţi lucrau în domeniu. În acelaşi timp atracţia
academică şi mirajul studiului în vest, ce ar fi trebuit luate în calcul, cît şi relaţiile cu
străinii ce predau la IBEO a ridicat ştacheta pentru standardul de viaţă al unora. Maşinile
străine, călătoriile în străinătate şi anturajul select şi explicit "spiritual" au făcut să existe
un decalaj între studentul de rînd, cel cu relaţii sau "bine-văzut" de conducere şi cadrele
didactice ce se aflau în postura mai sus-amintită. Mulţi studenţi întrebau cum pot să
ajungă la research, ceea ce nu era condamnabil, dacă filiera era una bazată pe merite
academice. Aici au existat unele manevre şi practici despre care nu vreau să pomenesc
deocamdată.

În scurt timp a apărut o capelă americană tip prefeb, de fapt cea mai mare sală din
campus după cantină. Cantina s-a schimbat considerabil fiind un succes deosebit după
deschiderea Facultăţii de management, în special datorită contribuţiei britanice în
domeniu. Ulterior a mai apărut arca lui Noe sau capela, o clădire ciudată, în stilul BB2.
Unul dintre prietenii americani de la Oradea mi-a povestit un vis în care se făcea că
şcoala era împrejmuită de un gard de fier ce îi împiedica pe oameni să intre sau să iasă. În
urmă cu ceva timp îi atrăsesem atenţia la gardul de metal al BB2 ce probabil costase o

9
avere şi la faptul că prea mult semăna cu o închisoare. În visul său, în interiorul
împrejmuirii era o fîntînă din care nişte bărbaţi îmbrăcaţi în negru, ca nişte călugări, cu
faţa acoperită, ce se deplasau cu paşi foarte mici scoteau un pic apă, cîtă se mai găsea.
Spusele sale au fost confirmate la data visului său şi nu numai. Şcoala s-a dovedit a fi o
închisoare nu numai pentru spiritul studenţilor, dar şi pentru Spirit, iar deviza lui Paul
Negruţ "paşi mici, viaţă lungă" a dus-o exact acolo unde este azi.

Politica de cadre la IBEO-UEO era ciudată. De exemplu americanii erau preferaţi


românilor din motive "politice" sau mai degrabă financiare. Nu o dată am cedat ore
pentru a-i lăsa pe americani să îşi facă numărul. Întrebînd studenţii despre ce au vorbit
americanii, am fost uimit să aflu că subiectul nu avusese nici o tangenţă cu teologia, nici
măcar cu ceea ce în Anglia se numea Mickey Mouse Theology. Un alt exemplu l-a
constituit examenul de Istoria bisericii redactat de un american ce deja predase semestrul
I şi II FF. O fi fost cursul extraordinar, dar formularul de examen conţinea întrebări de
genul "în ce cartier al Londrei i s-a furat cutărui personaj ceasul pe cînd acesta îl vizita
împreună cu cutărescu în secolul XIX...?" Relevanţa pentru România? Zero! Am decis să
le dau studenţilor de la FF o şansă mai bună şi le-am dat să scrie un scurt eseu (două ore)
despre Contribuţia lui Luther la Reformă. După circa 15 minute de stat cu ochii în gol a
început răscoala: ei nu ştiu să scrie un eseu, ei habar n-au ce e aia, în notiţe ia uitaţi-vă cît
avem despre Luther. M-au înduplecat pînă la lacrimi, aşa că am schimbat subiectul cu
...un scurt eseu de spre contribuţia la Reformă a lui Calvin. Credeam că sunt într-un spital
de boli mentale. Le-am spus că o să cadă examenul, aşa că în final cam toată lumea a
scris cîte ceva. Unul singur ce făcuse o altă facultate s-a încăpăţînat şi nu a scris o iotă.
Ba nu, greşesc, şi-a scris numele.

Decanatul de la Oradea a trecut de la Vasile Bunta la Radu Gheorghiţă, apoi Emil Bartoş
şi după eliminarea acestuia la Nicolae Bica, acesta fiind profesor de muzică... No
comment! Cu toate că nu avea doctoratul terminat, şef la Catedra de teologie a ajuns
Marius Cruceru, iar pro-rector era Hnatiuc care nici în ziua de azi nu şi-a terminat
doctoratul. Au apărut unele figuri noi, cam ciudate după gustul meu, cum era cancelarul
universităţii, o figura controversată din Cluj, precum şi Ilie Soriţău şi pastorul Gheorghe
Dobrin.

10
Una dintre metamorfozele principale după 2001 a fost în domeniul clericalizării
instituţiei, după modelul ortodox. Ni s-a spus clar de către Paul Negruţ că toţi trebuie să
fim implicaţi în biserică pentru că un teolog trebuie să îşi pună în practică
teologia. Această impunere era contrară statutului Uniunii baptiste din România ce
stipulează preoţia tuturor credincioşilor, dar probabil că se mula pe politica de cadre a
rectorului. Între timp chiar şi pastorii din BB2 au avut parte de surprize, unii dintre
aceştia fiind înlăturaţi. Ulterior a existat chiar şi surpriza unei reveniri în persoana lui
Petrică Vidu. Dar acest subiect bineînţeles că nu ţine de lumea academică.

Printre cadrele didactice ale Universităţii s-au mai numărat temporar şi Dorin Axente
(MA LBC), Mircea Mitrofan (MA LBC), Gelu Paul (MA USA), dispărînd Handaric,
Iova, Galchiş, Mănăstireanu (MA LBC-PhD LBC), Ţon (Phd) şi apoi Emil Bartoş (PhD).
Pentru mult timp în biroul rectorului Paul Negruţ stătea rezemată perete o efigie din broz
a primilor doi rectori, Iosif Ţon şi Paul Negruţ, ce a fost făcută şi adusă de un american
pentru a fi fixată pe faţada noului campus în care Ţon nu a mai pus piciorul. Ştie cineva
ce s-a întîmplat cu ea?

Unii dintre foştii studenţi au fost angajaţi la catedra de teologie: Sorin Sabou (PhD LBC -
predă la Bucureşti, împreună cu soţia sa, Simona Sabou), Adi Vidu (PhD UK), Silviu
Tatu (MA bibioteconomie, PhD Oxford), Petric Paulian şi Corneliu Simuţ (PhD UK),
Daniel Fărcaş (PhD Paris IV), Daniel Cojiţă, Bulzan Ovidiu (PhD arhitectură USA),
dintre cei menţionaţi doar Simuţ, ce domiciliază în Oradea, mai există pe ştate. În urma
diverselor conflicte au plecat Ken Tucker, James McGrath, David Cathey, Susan
Strohschein, Richard Mooney toţi PhD), Matt Roberts şi alţii a căror nume nu le reţin.
Matt Roberts a fost cel care le-a spus la discuţia finală hibele instituţiei, rămănînd în
Oradea pentru încă cîţiva ani. Ce mi s-a părut ciudat în toate aceste plecări şi expulzări a
fost faptul că cei în poziţii de autoritate acţionau aidoma unei haite de lupi care îl sfîşiau
pe cel condamnat. Pus de obicei în faţa unui complet de judecată format din minimum
trei fraţi, de obicei Ţundrea, Paul Negruţ şi Hnatiuc, nimeni nu putea face faţă unui atac
susţinut.

11
De remarcat că unii dintre cei eliminaţi de la Oradea s-au îndreptat spre Bucureşti, la
ITBB sau ITP: Sorin Sabou deja menţionat, împreună cu soţia, ambii PhD LBC, Emil
Bartoş şi Silviu Tatu. Tot absolvenţi LBC BA şi PhD, dar fără experienţa Oradiei, mai
predau la ITBB Cornel Boingeanu şi Octavian Baban (coleg de suferinţă încă din anul I
LBC).

În luna septembrie 2004 ni s-a comunicat că în urma unui control din luna august de la
minister, nu se justifică numărul mare de praparatori şi asistenţi, aşa că peste 20 de
persoane din toate facultăţile şi-au pierdut locurile de muncă. La întrebarea lui Hnatiuc
cum vreau să mi se desfacă contractul de muncă, prin înţelegerea părţilor sau demisie am
răspuns cu "Nici una nici alta, vreau să fiu dat în şomaj". Interlocutorul meu telefonic mi-
a replicat că "Noi nu dăm în şomaj!" - o chestie absolut ruşinoasă de dus la îndeplinire,
dar o cerere perfect legală din partea mea. În cele din urmă am plecat în şomaj la 22
octombrie 2004 de la UBEO, după zece ani de predare fără să văd faţa celui ce mă
chemase acolo, acesta stînd în biroul său la doi paşi distanţă. Situaţia era ciudată pentru
că în urmă cu ceva timp şeful meu îmi spusese că înainte de plecarea în SUA Iosif Ţon
nu i-a vorbit timp de şase luni.

O scurtă privire asupra cadrelor didactice existente acum la UBEO vedem că printre cei
ce predau se află fiica rectorului, ginerele rectorului, fiul pastorului instituţiei, iar decanul
Facultăţii de teologie tot nu are nu are studii de teologie. No comment, again!

În acelaşi timp trebuie avut în vedere că această analiză este subiectivă, deloc exhaustivă,
dar văzută prin prisma unuia care a predat timp de zece ani în acest loc. Dincolo de
plusurile şi minusurile instituţiei, se poate constata (paradoxal) o evoluţie şi o involuţie, o
dezvoltare şi diversificare, dar în acelaşi timp o auto-îngustare a cîmpului academic.
Întrebarea finală este: Chiar este nevoie de două Facultăţi de teologie baptistă într-o ţară
cu circa 100000 de baptişti? Probabil că nu. În primii ani ai IBEO-ului la Oradea au
apărut două americance de la Weathon ce făceau o cercetare despre impactul instituţiei.
Acesta o fi existînd acum. Cu toate acestea, nu văd o explozie, nu percep o schimbare de
orientare ca "lumea" să dea buzna în bisericile baptiste şi să cadă la pămînt aşa cum
spune fratele noastru mai mare Iacov. Nu cred că a căzut cineva la pămînt nici datorită

12
impactului academic al acestei instituţii de învăţămînt, mai ales că nu am auzit nimic
despre vreo schimbare de mentalitate la românii din partea de vest a ţării (cel puţin), ce s-
ar datora muzicii, managementului sau teologiei izvorîte de la sus-amintita instituţie de
învăţămînt superior baptistă. Însă, în contextul politic actual noua lege a educaţiei va
aduce unele schimbări, dacă acestea nu vor fi "driblate" academic sau pastoral
de confesiunea în cauză. Dincolo de tentativa eşuată a actualului rector, cîndva preşedinte
a Uniunii baptiste din România, de a desfiinţa instituţia de învăţămînt superior baptistă
situată în Bucureşti, de obstrucţionarea deschiderii unei facultăţi protestante la
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, aceste acţiuni (în viziunea sa de "politică
bisericească") ar putea să fi semănat destul vînt ca la un moment dat să culeagă furtună,
în spiritul relaţiilor frăţeşti.

În ceea ce mă priveşte, doar la doi ani de la plecarea de la UBEO am scăpat de aritmia


datorată stresului cauzat de etosul locului, aşa că în cele din urmă, mă bucur că în prezent
există o prăpastie atît de mare între mine şi ei, încît de la mine la ei nu se mai poate trece
şi invers. Nu pot să trec cu vederea că în toţi aceşti ani am avut posibilitatea să îmi termin
doctoratul, şi din acest motiv pot să îi mulţumesc rectorului Paul Negruţ pentru ajutorul
acordat de dînsul, cît şi de directorul campusului ing. Dorel Tiutin. Dar în acealşi timp nu
pot să îi mulţumesc rectorului că în toţi aceşti zece ani a dus o politică de de cadre bazată
pe o etică situaţionistă cu tente clare de nepotism, fijnd clar marcată de un clericalism
neobişnuit pentru România şi o lipsă frapantă de atracţie a uceniciei creştine. În antiteză
cu ultima zi de la LBC-LST în care directorul instituţiei Peter Cotterell, fost misionar în
Etiopia ne-a spus că scopul LBC-ului de-a lungul a celor trei ani de studiu şi practică nu a
fost să creeze mici Peter Cotterelli sau mici Nick Merceri (vice-principal), ci nişte mici
Jesus Christ, Paul Negruţ şi echipa nu au reuşit să atingă un asemenea obiectiv.

Avînd în vedere toate acestea închei această prezentare a IBEO-UBEO lasîndu-vă pe


dumneavoastră să concluzionaţi şi să completaţi ceea ce lipseşte sau să tăiaţi ceea ce
prisoseşte.

13
14