You are on page 1of 23

Munţii Alpi - două superlative cucerite

Munţii Apli se înalţă pe teritoriul Europei Centrale şi reprezintă una dintre principalele atracţii ale alpiniştilor de pe continent sau chiar de peste oceane. Alpii se întind pe o lungime de aproximativ 1200 km, atingând înăţimea maximă în vârful Mont Blanc (4810 m). Acest vârf, alături de cel mai dificil din Europa şi al doilea ca înalţime din Elveţia – Vf. Matterhorn (4478 m), au fost scopul expediţiei la care am visat de ani de zile.

Foto 1. Mont Blanc 4810 m Cu speranţa că de data aceasta vom prinde timp favorabil, lucru destul de greu de preconizat în Alpi (deoarece vremea se poate schimba brusc, de la o oră la alta), am plecat în a doua tentativă de a cuceri unele dintre cele mai cunoscute vârfuri din Alpi. Toată lumea a auzit de vârful Mont Blanc – Marele Alb ce se înalţă deasupa Europei sau de Matterhorn – care este unul dintre cele mai vestite și mai deosebite masive muntoase din lume, ce o perioadă îndelungată a fost considerat inposibil de cucerit, făcând multe victime în rândul celor ce au dorit sa-l cucerească. Imaginea Matterhornului se regăseşte în imaginea multor firme (pe ambalajele de ciocolată Toblerone, Milka, etc).

Foto 2. Matterhorn (Monte Cervino) 4478 m Pentru a urca un vârf de peste 4000 m este necesară realizarea unei aclimatizări deoarece corpul nu este obişnuit cu cantitatea de oxigen (mai mică) de la aceste altitudini şi poate apărea “răul de altitudine” care se manifestă prin dureri de cap, dureri de burtă, ameţeli, greaţă şi chiar leşin. Deoarece corpul uman reacţionează diferit de la persoană la persoană, este necesară această aclimatizare pentru a nu avea “surprize” atunci când nu este loc de acestea. Aclimatizarea presupune urcarea la altitudine mare şi coborârea în aceeaşi zi la înălţimi mai mici. Acest lucru este de preferat să se facӑ de mai multe ori înainte de a urca un vârf ce presupune implicare psihică dar mai ales tehnică. Personal am trecut prin toate stările date de “răul de altitudine” şi pot spune ca nu se compară cu nicio durere întâlnită în alte cazuri, pur şi simplu te doare tot corpul şi devii inconştient. Dacă acest lucru se întâmplă pe Matterhorn, singura sansă de a coborî este elicopterul iar acesta este de evitat deoarece o “plimbare” te costă în Italia, în jur de 6000 euro (un prieten din grupul nostru a avut neşansa de a testa acest lucru). Dacă vi se întamplă, aveţi grijă să fiţi pe teritoriul francez al Alpilor deoarece în Franţa salvarea cu elicopterul e gratuită.

Foto 3. Salvarea cu elicopterul de pe Vf. Pic Tyndall Am plecat din România cu gândul de a ne aclimatiza urcând înainte câteva vârfuri mai accesibile: Vf. Breithorn (4164 m), Vf. Polux (4092 m), Vf. Castor (4428 m) dar, datorită vremii nevaforabile ultimele două au fost motivul unei expediţii ulterioare în Alpi.

Matterhornul se poate urca pe mai multe rute: din Elveţia pe ruta clasică Creasta Hornli (este ruta cea mai usoară dar şi cea mai instabilă. Aclimatizare pe vf. eram pregatiţi să înfruntăm Uriaşul şi astfel am reuşit să atingem vârful în această expediţie. Bogdan. Antrenamentul a constat în căţărarea cât mai multor treasee de alpnism din ţară sau străinătate combinate în ultima lună cu alergare pe scări şi înot zilnic. Pentru Mont Blanc antrenamentul poate fi mai lejer deoarece nu este un vârf ce te solicită foarte mult tehnic ci iţi testează mult condiţia fizică şi psihică. Având o tentativă de urcare a Matterhornului cu un an în urmă. Urcarea acestui vârf era un vis de caţiva ani. . Breithorn – 4164 m Pentru urcarea Vârfului Matterhorn (considerat cel mai greu din Europa – pe rută trasată) ne-am antrenat cu câteva luni înainte. eu şi prietenul meu. roca fiind mai friabilă).Foto 4. Noi am ales ruta italiană care este puţin mai dificilă dar mai sigură. vis ce a devenit realitate după numeroase eforturi şi frământări. pe creasta Zmutt (foarte dificilă datorită lipsei asigurărilor) iar din Italia pe Creasta Leone.

54 de paturi. perne. Experienţa anterioară în această zonă (în anul anterior ne-a prins noaptea şi ninsoarea pe traseu) ne face sa pornim din timp de la bază şi să abordăm în cunoştinţă de cauză aceste pasaje. durează aproximativ patru ore de la plecarea din Cervinia şi are câteva porţiuni dificile. butelii. Foto 6.Foto 5. Traseul până la refugiu nu este foarte solicitant. etc. cu pături. La refugiul Carrel cu un an în urmă .). Prima ţintă era refugiul Carrel (3835 m) unde urma să înnoptăm (refugiul dispune de veselă. Matterhorn văzut din Italia (Cervinia) Am plecat din Cervinia cu o mică teamă deoarece cu doar câteva zile înainte un romȃn işi pierduse viaţa în ascensiunea vârfului pe ruta elveţiană. aragaz. pasaje verticale dar sunt echipate cu corzi fixe.

Marele traverseu . Spre refugiul Carrel Foto 8.Foto 7.

Foto 9. Cel mai dificil pasaj până la refugiul Carrel Foto 10. Ultima coardă înainte de refugiul Carrel .

Refugiul Carrel . Problema apare în momentul în care. Foto 11. Refugiul fiind poziţionat pe creastă accesul la apă este limitat şi se rezumă la apa topită din zăpadă. Lipsa apei dar şi calitatea ei s-a simţit în energia şi starea noastră de greaţă de pe tot parcursul traseului. a fost înghesuială foarte mare. Apa de topit se lua din toate zonele unde mai exista.Ajungem toţi cu bine la refugiu dar.3835 m . inclusiv din zona toaletei. pe o creastă îngustă cantitatea de zăpadă ce putea fi topită era mult mai mică decât necesitatea oamenilor din refugiu: peate 60 de persoane. Refugiul era plin. fiind plin sezon (iulie-august) ne confruntăm cu o mare problemă: aglomeraţia.

sunt multe de zis dar momentan mă rezum doar la atât). aglomeraţia mare din refugiu s-a mutat de dimineaţă pe traseu. Din păcate. Se înainta lent pe corzile îngheţate.Foto 12. în jurul orei 4-5 (de preferat este să pleci înaintea tuturor). este fascinantă relaţia ghid-client. acest lucru îngreunându-ne şi întârziându-ne urcarea. Refugiul Carrel – interior (foto făcută la coborâre) Foto 13. Pană la apariţia soarelui şi a peisajelor ce te puteau extrage din realitatea din perete şi greaţa cauzată de apa poluată.. ghid-restul echipelor. Vedere de la refugiul Carrel Plecarea către vârf se face dimineaţa. a trebuit să ne conformăn cu ţipetele de îndemnare ale ghizilor adresate pe toate limbile clienţilor lor ce i-au plătit bine pentru o ascensiune pe vârf (pe ruta aceasta 9 din 10 echipe au ghid). . Scopul ghidului este să-l “care” pe client cât mai sus pe principiul “:scopul scuză mijloacele” (numai subiectul acesta poate fi materialul unui articol. concentrarea cu câteva ore bune.

În aşteptarea eliberării lanţului din pasajul „La Grande Corda” Înaintăm încet datorită pasajelor dificile (La Grande Corde.Foto 14. La Cravată) la care fiecare echipă pierde mult timp. primul vârf de care trebuie să trecem pentru a ajunge la ascensiunea finală. . lucru absolut necesar pentru siguranţa noastră (echipele erau intercalate datorită nebuniei ghizilor ce trăgeau cu greu de clienţii lor care rămâneau în urmă şi nu aveau nicio logică în urcare. Când ajungem pe Pic Tyndall.în spatele meu care îşi ţinea mâinile unde trebuia să-mi pun eu picioarele sau care tragea de coarda de care mă ţineam eu şi mă îndepărta de la perete. avem ocazia să depăşim (nu am reuşit până acum deoarece traseul este vertical şi depăşirea este aproape imposibilă).. Nu de puţine ori m-am trezit în aer atârnând de coardă fixă.) dar şi pentru şansa de a avea suficient timp de a ajunge pe vârf deoarece să atingi vârful însemnă că ai parcurs jumătate din traseu şi de cele mai multe ori necazurile apar la coborâre când concentrarea scade şi apare oboseala. Nu ştiu cum dar de fiecare dată aveam câte un “nene” – care a plătit bine un ghid .

Traseul devine din ce în ce mai vertical şi mai dificil. Foto 16. Locul unde s-au oprit majoritatea echipelor. Scara Jordan .Foto 15. Vârful Pic Tyndall . Apar iar porţiuni cu corzi fixe şi vestita scară (partea cea mai dificilă a traseului) care te scoate la 100 metri de vârf.4271 m.

Timp nu este de pierdut aşa că facem cȃteva poze şi mâncăm forţat o ciocolată (singura mâncare pe ziua respectivă). . ne asteptau nouă ore de rapeluri (coborâre pe coardă fixă). Scara Jordan – unul dintre cele mai dificile pasaje Spre fericirea noastră suntem una dintre cele 5 echipe care au au atins vârful pe 06. Am fost nevoiţi să ne aşteptăm cu răbdare rândul la asigurări. Între timp realizăm că din aglomeraţia mare care era pe vârf…am rămas doar noi. Am hotărât că este cazul să coborâm rapid.09. făcea parte dintr-o expediţie mediatizată.08. coborârea se poate face mai lejer din rapeluri successive. Problema pe care am întlâlnit-o noi la coborâre a fost asemănătoare cu cea de la urcare: aglomeraţia. Spre surprinderea noastră ne întalnim sus cu un romȃn care urcase pe ruta elveţiană.Foto 17. Spre deosebire de urcare. Pe traseu sunt suficiente asigurări pe care dacă le cauţi bine este imposibil să nu le găseşti.

lucru ce a devenit posibil abia a doua zi la coborârea spre Cervinia. Coborârea spre Cervinia . fară gusturi diverse. Singurul gând era acela de a bea puţină apă proaspătă. Pe vârf – Matterhorn 4478 m După 7 ore de urcare şi 9 de coborâre. fără apă şi fără poftă de mâncare am ajuns în siguranţă înapoi la refugiu.Foto 18. Foto 19.

Foto 20. Ultimul rapel la coborâre . Rapel Foto 21.

doi romani şi-au pierdut viaţa în urma unei căderi într-o crevasă acoperită de stratul gros de zăpadă. În camping Fericiţi că ne-am împlinit un vis. singura rută sigură din acea perioadă (ninsese mult şi în urmă cu trei zile. Era pericol mare de avalanşă).Foto 22. Datorită condiţiilor meteo nefevorabile. Ruta: Chamonix – . Cabana Duca degli Abruzzi – 2802 m Foto 23. am plecat cu o nouă speranţă către următoarea ţintă: Mont Blanc.

într-o singură zi am parcurs o diferenţă de nivel de aproximativ 6500 m. Deoarece trebuia să ne întoarcem în Romania. Am decis să urcăm până la Tete Rousse (3167 m). să montăm cortul acolo şi să cerem informaţii noi despre vreme. nu mai aveam prea mult timp la dispoziţie aşa că am hotărât să urcăm vârful într-o ascensiune foarte rapidă.Tete Rousse (3167 m) – Gouter (3816 m) – Refugiul Vallot (4362 m) – Vf. Totul a fost foarte rapid. Mont Blanc (4810 m) şi retur adică ruta clasică. Spre Mont Blanc . Foto 24. lucru destul de solicitant. De la 3167 m am urcat până la 4810 m apoi am coborât în aceeaşi zi la maşină şi am plecat spre România.

De aici până la refugiul Gouter sunt aproximativ 600 m de căţărare pe stâncă.Foto 25. traseul nu are porţiuni prea dificile. . echipată cu corzi fixe. Spre cabana Tete Rousse De la Cabana Tete Rousse am plecat spre vârf în jurul orei 1. În afară de Marele Culoar – vestitul culoar de pietre care a făcut multe victime în rândul alpiniştilor deoarece sunt căderi de pietre frecvente ce nu pot fi anticipate.00 dimineaţa.

Tabara de corturi de la Tete Rousse .Foto 26.

Cu greu făceam fiecare pas. era extrem de frig (-30 gr. Spre refugiul Gouter Mare ne-a fost surprinderea când. Nimeni nu zicea nimic. fără vlagă. Foto 28. Dacă nu plecam cât mai repede de acolo nu mai aveam seansa să ajung pe vârf aşa că mi-am luat inima în dinţi şi am pornit în sus într-un ritm încetinit. vârful apărea ca un uriaş prin ceaţa împrăştiată cu greu de vântul puternic. Ajunşi la refugiul Vallot (4362 m . altitudinea dar şi oboseala de pe Matterhorn işi făceau simţite prezenţa.o încăpare cu cauciuc pe jos.Foto 27. erau înveliţi în pături. parcă îşi aşteptau sfârşitul. Ma simţeam în aceeaşi situaţie. C amplificate de vântul ce bătea cu putere). Abia respirau. Pe măsură ce înaintam ni se părea că avem din ce în ce mai mult. o dată ajunşi la refugiul Gouter a apărut brusc zăpada. Refugiul Gouter . A trebuit să urcăm un perete de câţiva metri de zăpadă pentru a ne continua ascensiunea. A fost construit doar pentru situaţii de urgenţă) am întalnit înauntru câţiva oameni ce păreau îngheţaţi.

Foto 29. Spre refugiul Vallot .

Refugiul Vallot (la întoarcere) Începusem să ne întâlmin cu oameni care coborau. reuşisem. eram fericiţi. am ajuns pe vârf! Tot chinul se terminase. . noi nu am avut suficient timp să ne împătţim ascensiunea pe mai multe zile.Foto 30 . Deşi parcă timpul a trecut de mii de ori mai încet. ei au plecat de la refugiul Gouter şi astfel efortul era mult mai mic.

Spre vârf .Foto 31.

Foto 32. Mont Blanc – 8410 m Coborârea a fost lejeră. La cocorâre . am trecut rapid de refugiul Vallot. De la Gouter la Tete Rousse pasajul este dublu echipat cu corzi fixe astfel încât pe o parte să se urce iar pe cealaltă să se coboare. venea de la sine. De aici în jos se vedeau oamnei ca furnicile. Imediat parcă a apărut şi refugiul Gouter. totul era făcut mecanic. Ajunşi la cabana Tete Rousse ne-am strâns corturile şi am pornit rapid către maşină unde ne aşteptau nişte prieteni pentru a porni spre casă. Timpul a trecut foarte repede. Pentru următoarele 2 zile se anunţase timp perfect aşa ca zeci de alpinişti îşi încercau şansa de a urca pe vârf . Foto 33.

Nu a durat un an şi am ajuns iar acolo…în măreţia Alpilor.Foto 34. Mădălina Teodor . apă sau duş…ci doar am visat. Marele Culoar (Le Grand Couloir) Din Chamonix până în România nu am mai auzit de mancare. am visat să mă întorc cât mai curând în munţii de care mă despărţisem.