P. 1
16671611-Curs-mater

16671611-Curs-mater

|Views: 7|Likes:
Published by andigraur

More info:

Published by: andigraur on Dec 04, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/04/2010

pdf

text

original

Cap.1.

Introducere în Rezistenţa Materialelor
1. Generalităţi
Rezistenţa materialelor este disciplina inginerească ce studiază comportarea materialelor concretizată în elemente de construcţii supuse la diferite solicitări, astfel încât să se obţină o siguranţă maximă în exploatare la un preţ de cost cât mai redus. Rezistenţa materialelor se ocupă cu rezolvarea următoarelor tipuri de probleme: 1. Determinarea eforturilor interioare şi a deformaţiilor ce iau naştere într-un material sub acţiunea sarcinilor exterioare cunoscute; 2. Verificarea pieselor unei construcţii existente, comparând valorile maxime ale tensiunilor şi deformaţiilor cu anumite limite admisibile; 3. Dimensionarea pieselor unei construcţii noi, adică alegerea materialului şi calculul dimensional astfel încât să fie asigurată funcţionarea ireproşabilă a acstora luând în calcul aspectul economic al consumului de materiale şi manoperă. O dimensionare completă şi precisă presupune calculul dimensiunilor respectând următoarele condiţii: condiţia de rezistenţă; condiţia de rigiditate (de deformaţii); condiţia de stabilitate. Rezistenţa materialelor s-a desprins din Mecanică aceasta fiind la rândul său o ramură a fizicii. Rezistenţa materialelor se bazează pe cunoştinţe de matematică, fizică, chimie, tehnologia materialelor, etc. Rezistenţa materialelor se înrudeşte cu o serie de discipline înglobate într-o disciplină largă, numită Mecanica aplicată sau Mecanica tehnică. Aceste discipline sunt: Teoria elasticităţii, Teoria plasticităţii, Teoria vibraţiilor mecanice, Teoria stabilităţii elastice, Statica şi Dinamica construcţiilor, Încercările mecanice ale materialelor. Pe baza rezistenţei materialelor se studiază: Organele de maşini, Teoria mecanismelor. Pentru rezolvarea celor trei tipuri de probleme, Rezistenţa materialelor utilizează aparatul matematic şi deducţia logică asociate cu studii experimentale. Trebuie specificat că principalele legi ale Rezistenţei materialelor sunt legi stabilite pa cale experimentală (chiar Legea fundamentală a Rezistenţei materialelor, Legea lui Hooke, este experimentală). De asemenea, în calculele de rezistenţa materialelor intervin anumite caracteristici cantitative ale materialelor care sunt evaluate doar pe cale experimentală.

2. Noţiuni de Rezistenţa materialelor
2.1.Clasificarea materialelor După natura deformaţiilor căpătate: elastice - corpurile se deformează sub acţiunea forţelor aplicate, dar revin la forma şi dimensiunile iniţiale după îndepărtarea acestora; plastice - corpurile se deformează sub acţiunea forţelor aplicate, dar nu mai revin la forma şi dimensiunile iniţiale după îndepărtarea acestora; elastoplastice - corpurile se deformează sub acţiunea forţelor aplicate, dar revin parţial (mai mult sau mai puţin) la forma şi dimensiunile iniţiale după îndepărtarea acestora; Observaţie: Între anumite limite, toate materialele prezintă o comportare elastică încât calculul de rezistenţă se va face în ipoteza că toate materialele sunt elastice în anumite limite precizate. După mărimea deformaţiilor căpătate înainte de rupere: fragile sau casante - prezintă deformaţii foarte mici, neglijabile, înainte de rupere (fonta, sticla, etc.); tenace sau ductile - prezintă deformaţii apreciabile înainte de rupere (cuprul, plumbul, aluminiul, etc.); După proprietăţile manifestate pe diverse direcţii în spaţiu, plecând din acelaşi punct:

1

izotrope - prezintă aceleaşi proprietăţi de-a lungul tuturor direcţiilor care pleacă dintr-un punct determinat (metalele turnate, etc.); anizotrope - prezintă proprietăţi diferite de-a lungul diferitelor direcţii care pleacă dintr-un punct determinat (lemnul, etc.). După proprietăţile manifestate în diverse regiuni ale spaţiului: omogene: prezintă aceleaşi proprietăţi în tot volumul ocupat (aluminiul pur, etc.); neomogene: prezintă proprietăţi diferite în diferite zone ale volumului ocupat (beton armat) 2.2.Clasificarea corpurilor Bare- corpuri sau elemente de construcţii la care una dintre dimensiuni (lungimea) este mult mai mare decât celelalte două ca ordin de mărime. Ele pot fi: după mărimea axei longitudinale: bare scurte; bare lungi; după forma axei longitudinale: bare drepte; bare curbe: bare în plan; bare în spaţiu; după mărimea secţiunii: bare subţiri (fire); bare groase; după forma secţiunii: bare cu secţiune regulată; bare cu secţiune constantă; bare cu secţiune variabilă; bare cu secţiune neregulată; bare cu secţiune constantă; bare cu secţiune variabilă; Observaţie: Firele sunt bare cu secţiune neglijabilă, flexibile şi lucrează doar la întindere. Plăci - corpuri sau elemente de construcţii la care două dintre dimensiuni (lungimea şi lăţimea) sunt apropiate ca ordin de mărime şi mult mai mare decât cea de-a treia (grosimea). Ele pot fi: după mărimea suprafeţei mediane: plăci mici; plăci mari; după forma suprafeţei mediane: plăci plane; plăci curbe; plăci cu curbură simplă; plăci cu curbură dublă; după mărimea grosimii suprafeţei mediane: plăci subţiri (membrane); plăci groase; după forma grosimii suprafeţei mediane: plăci cu grosime constantă; plăci cu grosime regulată; plăci cu grosime neregulată; plăci cu grosime variabilă;

2

plăci cu grosime regulată; plăci cu grosime neregulată; Observaţie: Membranele sunt plăci cu grosime neglijabilă, flexibile şi pot prelua numai forţe situate în planul propriu. Blocuri - corpuri sau elemente de construcţii la care cele trei dimensiuni sunt apropiate ca ordin de mărime. 2.3. Clasificarea forţelor: ♦ După poziţia în spaţiu a punctului de aplicaţie: ♦ forţe de suprafaţă - acţionează pe anumite părţi ale suprafeţei exterioare a corpului; ♦ forţe de volum - acţionează în toate punctele corpului exterior; ♦ După locul punctului de aplicaţie: ♦ forţe exterioare: ♦ forţe direct aplicate (sarcini); ♦ forţe de legătură (reacţiuni); ♦ forţe interioare; ♦ După domeniul de acţiune: ♦ forţe concentrate - acţionează pe un domeniu atât de mic încât poate fi considerat un punct; ♦ forţe distribuite - acţionează pe un domeniu finit; ♦ forţe uniform distribuite- intensitatea sarcinii distribuite p este constantă; ♦ forţe liniar distribuite - intensitatea sarcinii distribuite p variază de la 0 la o valoare maximă pmax ♦ dstribuite după o lege oarecare p(x); ♦ După modul în care variază în timp intensitatea lor: ♦ forţe statice - sunt constante în timp ca intensitate, sau pleacă de la 0 (zero) şi cresc până la o valoare finală după care rămân constante; ♦ forţe dinamice - intensitatea lor variază în timp: ♦ forţe de şoc - se aplică brusc astfel încât intensitatea lor variază foarte mult în timp foarte scurt; ♦ forţe variabile - la care intensitatea variază continuu în timp după o lege periodică;

3.Forţe interioare sau eforturi secţionale
Forţele interioare se pun în evidenţă prin metoda secţiunilor. Fie un corp supus acţiunii sistemului forţelor exterioare:F1 , F2 ,F3 ,F4 ,F5 Se practică prin acest corp o secţiune S ce împarte corpul în două părţi: partea I şi partea a II-a. Cele două părţi separate nu se mai găsesc în echilibru. Bucata I astfel separată nu mai este în echilibru. Pentru a se păstra totusi echilibrul, trebuie ca în secţiunea S să se introducă nişte elemente mecanice echivalente cu efectul pe care bucata a II a îl avea asupra bucăţii I înainte de separare. Convenim să aplicăm aceste elemente în centrul de greutate al secţiunii S. Pentru bucata a II-a situaţia este similară. În acest caz, R şi M se numesc eforturi în secţiunea S. Aceste eforturi reprezintă efectul rezultant al tuturor forţelor care acţionează între perechile de puncte corespunzătoare celor două feţe ale secţiunii S. Dacă se ia în studiu una din părţi (de exemplu, partea a II-a), ce se raportează la un sistem de axe ortogonale Oxyz, se constată că forţa R şi momentul M pot fi descompuse după cele trei direcţii, deoarece ele au direcţii oarecare în spaţiu. Se observă că în cazul cel mai general, în secţiunea unei bare, a unui corp, lucrează 6 mărimi mecanice, numite forţe interioare sau eforturi secţionale:

3

♦ forfecarea sau tăierea (în secţiune există doar T) ♦ torsiunea sau răsucirea (în secţiune există doar Mt ) ♦ încovoierea (în secţiune există doar MI) Convenţii de semne: • • • • Forţele axiale se consideră pozitive dacă sunt de întindere şi negative dacă sunt de compresiune. Momentul de torsiune este pozitiv dacă este un moment motor şi negativ dacă este un moment rezistent. Dacă o legătură împiedică unui corp o rotaţie în jurul unei axe. T (TY . Se ştie că un corp liber în spaţiu posedă 6 grade de libertate (6 posibilităţi de mişcare): 3 translaţii de-a lungul sistemului triortogonal Oxyz şi 3 rotaţii în jurul celor trei axe. 4. Mi(MiY .TZ) .Reazeme şi reacţiuni În raport cu corpurile înconjurătoare. reazemul triplu (încastrarea).invers acesteia. atunci ea intervine cu o forţă de legătură (o reacţiune) având direcţia mişcării sustrase (împiedicate) şi sensul . elementele de construcţie pot avea mai multe tipuri de rezemări (sau legături): reazemul simplu (articulaţia mobilă). legătura prin fire.invers acesteia. Dacă o legătură împiedică unui corp o translaţie. iar dacă în secţiune lucrează două sau mai multe mărimi mecanice diferite avem de-a face cu o solicitare compusă.MiZ) . ♦ compresiunea (în secţiune există doar -N).momentul încovoietor. 4 . Solicitările simple sunt: ♦ solicitările axiale: ♦ întinderea (în secţiune există doar +N).N . atunci ea intervine cu un cuplu de forţe (moment concentrat) având direcţia mişcării sustrase (împiedicate) şi sensul . Forţele tăietoare se consideră pozitive dacă produc rotirea secţiunii în sens orar şi negative dacă produc rotirea secţiunii în sens invers. Dacă în secţiune lucrează numai una din aceste mărimi mecanice avem de-a face cu o solicitare simplă.forţa axială. Momentul încovoietor este pozitiv dacă deformează bara astfel încât să devină convexă şi negativ dacă deformează bara astfel încât să devină concavă.momentul de torsiune. reazemul dublu (articulaţia).forţa tăietoare (de forfecare). Mt .

iar toate componentele ∆T însumate pe întraga secţiune S vor determina o rezultantă pe direcţia normală pe direcţia axială. care sunt forţele ce au direcţia firelor întinse. Dacă asupra unui corp acţionează un sistem de forţe şi momente în plan.Reazemul dublu (articulaţia fixă) Este reazemul care îi permite corpului să aibă în permanenţă un punct fix.Reazemul triplu (încastrarea) Este reazemul care se obţine prin pătrunderea unui corp cu o porţiune a sa într-un alt corp fix. reazemul simplu introduce ca necunoscută o forţă de legătură (o reacţiune) având direcţia normalei la suprafaţa de contact în acel punct. S. încastrarea introduce ca necunoscute cele 3 componente pe axe ale forţei de reacţiune şi cele 3 componente ale momentului concentrat din încastrare. sensul orientat către interiorul firului. încastrarea plană introduce ca necunoscute cele 2 componente pe axe ale forţei de reacţiune şi momentul concentrat din încastrare. Dacă asupra unui corp acţionează un sistem de forţe şi momente spaţiale. Ea introduce ca necunoscută o forţă de reacţiune în plan. In plan rezultă că celelalte două posibilităţi de mişcare (cealaltă posibilitate de translaţie şi posibilitatea de rotaţie în jurul punctului de sprijin) există. numită forţa axială N.1. practic introducând trei necunoscute şi anume cele trei componente pe axe ale acetei forţe. Articulaţia plană împiedică cele două translaţii şi permite doar rotirea în jurul celei de-a treia axe. numită forţa tăietoare sau forţa de forfecare T din acea secţiune. deci practic intervine cu două necunoscute: componentele pe cele două axe ale forţei. articulaţia plană (cilindrică) . încastrarea împiedică toate cele 3 posibilităţi de mişcare din plan (două translaţii în plan şi o rotaţie în jurul axei perpendiculare pe plan).Reazemul simplu (articulaţia mobilă) Este reazemul care împiedică o mişcare de translaţie corpului rezemat. Poate fi de două feluri: articulaţia spaţială (sferică) .Tensiuni Se consideră un corp în echilibru sub acţiunea unui sistem de forţe exterioare şi una din cele două bucăţi obţinute prin secţionarea corpului cu o secţiune oarecare. 5 . ∆N şi ∆T. Acest efort elementar se poate descompune în două elemente.apare în cazul unor solicitări în spaţiu al corpului şi care asigură trei posibilităţi de rotire în jurul celor trei axe ale sistemului triortogonal Oxyz. 3. Ea introduce ca necunoscută o forţă de reacţiune cu direcţie oarecare în spaţiu. 2. Practic. şi împiedicând cele trei translaţii. încastrarea împiedică toate cele 6 posibilităţi de mişcare. 5. Acest reazeme introduc ca necunoscute tensiunile din fire. numită efort elementar şi care are mărime.intervine când bara este solicitată de un sistem de sarcini în plan.Tensiuni şi deformaţii 5.1. Toate componentele ∆N însumate pe întreaga secţiune S vor determina o rezultantă axială. 4. În toate punctele elementului de arie ∆A acţionează forţe interioare care determină o rezultantă ∆F.Legătura prin fire Este tipul de reazem prin intermediul căruia un corp este legat prin mai multe fire care sunt solicitate la întindere. iar punctul de aplicaţie este punctul de legătură dintre fir şi corp. Practic. direcţie şi sens oarecare. Ca urmare. conform figurii.

= L2 5. corpurile se deplasează şi. l0 l0 a) l1 > l 0 ⇒ ε > 0 si ∆l > 0 ε= b) l1 < l 0 ⇒ ε < 0 si ∆l < 0 6 . între ele existând următoarele relaţii de legătură: σ+τ = p σ2 + τ2 = p 2 F ⎡ σ. ∆F Tensiunea efectivă pm = elementul de arie ∆ A. plastice (ireversibile) . 3. Ca urmare.acele deformaţii care dispar doar parţial după îndepărtarea sarcinilor exterioare. elastice (reversibile) . restrângându-se în jurul centrului său de masă. la limită. p ⎤ ⎣ ⎦ S. Deformaţia liniară totală sau absolută este diferenţa dintre lungimea finală şi lungimea iniţială a unui segment de dreaptă.Deplasări şi deformaţii Sub acţiunea sarcinilor (forţe şi momente) exterioare. Tensiunea medie reprezintă raportul dintre rezultanta DF şi elementul de arie D A. Deformaţiile pot fi: 1. dar finite. AB) ∆l = l1 − l0 [∆l]S. particulele lor componente capătă deplasări. În Rezistenţa materialelor se consideră că între anumite limite deformaţiile corpurilor sunt perfect elastice. τ. Tensiunea p şi cele două componente ale sale.Se consideră că ∆A se micşorează treptat. lim ∆ F dF = ∆A → 0 ∆A dA Componenta lui p dirijată după normala la secţiunea barei se numeşte tensiune normală şi se notează cu s. Se notează Se introduc următoarele definiţii: 1.2.acele deformaţii care nu dispar după îndepărtarea sarcinilor exterioare.acele deformaţii care dispar complet după îndepărtarea sarcinilor exterioare. când ∆A p= într-un punct reprezintă limita raportului dintre rezultanta ∆F şi ∆A tinde la 0. Deformaţia liniară specifică sau relativă este raportul dintre deformaţia liniară totală şi lungimea iniţială a segmentului de dreaptă. va tinde către forţa interioară din punctul ce marchează centrul elementului de arie. la limită tinzând spre acest punct. ca urmare. numite tensori.I. l = AB α = ∠ (AC. Componenta lui p dirijată după direcţia tangentei la secţiunea barei se numeşte tensiune tangenţială şi se notează cu t. Se consideră un corp oarecare şi 3 puncte ale sale situate la distanţe foarte mici. 2. rezultanta ∆F se modifică şi. elasto-plastice (reale) . Cele 3 puncte definesc segmentele de dreaptă AB şi AC şi unghiul din A. Când ∆l l1 − l0 = Deformaţia liniară specifică este o mărime adimensională. σ si τ sunt elemente mecanice de ordin superior vectorilor.I = m 2.

I. alungire totală. d0 F l0 F Fig. Pentru deducerea legii fundamentale. π 2 4. γ=∆ 6. 0. Deformaţia unghiulară specifică (lunecarea specifică) este valoarea cu care se modifică mărimea unghiului drept.). Deformaţia unghiulară totală (lunecarea totală) este diferenţa dintre mărimea finală şi mărimea iniţială a unui unghi. În orice moment se poate calcula tensiunea normală σ cu formula: σ = De asemenea se poate calcula deformarea specifică: ε = Cu aceste elemente se întocmeşte următorul tabel: F l ε ∆l l − l 0 . S0 F0 = 0 F0 ≠ 0 F0 > F1 Fn l0 l1 l2 ln l1 εo = 0 l −l εo = 1 0 l0 l −l εo = 2 0 l0 l −l εo = n 0 l0 σ0 = 0 F σ0 = 1 S0 F σ0 = 2 S0 F σ0 = n S0 7 .1.Legătura între tensiuni şi deformaţii 6. 3.Forma şi dimensiunile epruvetelor depind de tipul încercării. ∆α = α1 − α 0 [∆α]S. = l0 l0 σ F .Pe porţiunea calibrată se trasează două repere la o distanţă l0 numită lungime iniţială.In cazul a) deformaţiile se numesc: alungire specifică.Curba caracteristică a materialelor Legătura între tensiuni şi deformaţiile specifice se numeşte legea fundamentală a Rezistenţei Materialelor şi se determină exponenţial cu ajutorul unor probe confecţionate din materialul care ne interesează. respectiv. scurtare totală. necesare pentru prinderea epruvetei în dispozitivul maşinii de încercat (Fig1. epruveta se fixează la o maşină de întindere care aplică la capete forţe egale cu valori care cresc de la 0. probe denumite epruvete. treptat. 2 πd 0 Secţiunea S0 a porţiunii calibrate se calculează cu relaţia: S0 = 4 Forţa F se repartizează uniform în punctele secţiunii transversale. = rad.1 Partea centrală a epruvetei. iar în cazul b) deformaţiile se numesc: scurtare specifică. Deformaţia unghiulară specifică este o mărime adimensională. la valori din ce în ce mai mari. având diametru d0 se numeşte porţiune calibrată şi ea se calibrează la ambele capete. În cazul încercării la întindere epruveta are forma de bară cu secţiune circulară şi prezintă două capete de secţiune mai mari. respectiv.

lemnul.σ. numită curba caracteristică a materialelor. τ P τ = g (γ ) β Fig.materiale care nu ascultă de legea lui Hooke.Într-un sistem de axe ε. După curba caracteristică. se obţine o legătură grafică similară între tensiunea tangenţială şi lunecările specifice γ. (Fig. (Fig. Aceste curbe prezintă o porţiune iniţială rectilinie.2. . (Fig. σ σn σ2 σ1 α 1 ε1 ε2 εn Fig. dγ γ G = modul de elasticitate transversal (Coulomb). . Tipică pentru această curbă este curba caracteristică a oţelului moale. care exprimă legătură grafică între tensiune şi deformarea specifică. In cazul încercării de răsucire. α Fig. etc. . . dε E= modulul de elasticitate longitudinal (Young). σ σr σ C σ B σ AD E F .Curbe caracteristice ale materialelor care ascultă de legea lui Hooke În această categorie intră oţelurile. 6.3 tgβ = g / (γ ) = dτ =G.4).4 ε 8 .3).2 Se duce tangenta la curbă într-un punct P (∀) ∈ curbei şi se exprimă tangenta unghiului α format de tangenta la grafic cu orizontala: n P 2 ε tgα = dσ = f / (ε ) = E . materialele se împart în: .2). ortogonal se reprezintă valorile găsite şi rezultă o curbă continuă.materiale care ascultă de legea lui Hooke şi la care curba are o porţiune iniţială rectilinie.

1 105 Mpa. Ψ= S0 − S r S0 S0 − S r 100% S0 (2) În procente: Z = 100 ⋅ Ψ = (3) Limita de elasticitate tehnologică este egală cu tensiunea corespunzătoare unei deformări permanente de 0. deformarea continuă să crească. tgα = dσ σ = = E ⇒ σ = Eε dε ε (1) Relaţia (1) exprimă legea lui Hooke sau legea fundamentală a rezistenţei materialelor pentru întindere. Pe toată zona rectilinie tensiunile σ sunt proporţionale cu deformările liniare specifice ε. Tensiunea corespunzătoare punctului C se notează σc si se numeşte limită de curgere sau limita marilor deformaţii. unde σ oscilează ca valoare (scade) dar deformările cresc foarte mult.Porţiunea OA e un segment de dreaptă puţin înclinat spre dreapta. încât pe EF se constată din nou o creştere a tensiuni σ concomitent cu creşterea deformării ε. paradoxal. tangenta la curbă este orizontală. După C apare o zonă CDE. Se notează cu α unghiul pe care OA îl face cu abscisa. (Fig. Raportul dintre valoarea secţiunii transversale şi secţiunea iniţială se numeşte gâtuirea la rupere a materialului şi exprimă deformabilitatea materialului pe direcţie transversală. E o zonă în care materialele îşi pierd rezistenţa. atunci valorile obţinute permit trasare unei curbe caracteristice reale la care ultimul punct corespunde efortului unitar maxim. dar eforturile unitare scad până când în G se produce ruperea. În punctul C curba are o tangentă orizontală. 9 . 6.4.8). ci o curbă propriu-zisă care se apleacă treptat spre dreapta. τ = g (γ) τ = Gγ unde G este modulul de elasticitate transversal. curba nu mai este o dreaptă. În F. Pe ramura FG. Din curbă reiese.Curbe caracteristice pentru alte tipuri de solicitări Legea lui Hooke care exprima legătura între tensiunea tangenţiala (τ) şi lunecările γ poate fi găsită prin răsucirea unei epruvete. curba caracteristică reală coincide cu curba caracteristică convenţională. care este o constanta de material. secţiunea se micşorează.02). Aceasta. Factorul de proporţionalitate este egal cu modulul de elasticitate longitudinal (Young). Dacă se calculează valoarea lui σ prin raportul F S real din fiecare moment. Tensiunea corespunzătoare lui F este σr si se numeşte rezistenţa la rupere (tensiune maximă). Deformarea specifică corespunzătoare punctului G este εr –lungire specifică la rupere (alungire la rupere).2). Până în E. În realitate S0 nu este constant pentru că pe măsură ce epruveta se lungeşte. Până în C. subţierea epruvetei se localizează în zona viitoarei secţiuni de rupere (apare un fenomen local de gâtuire). Tensiunea corespunzătoare punctului B se notează σe si se numeşte limită de elasticitate pentru că până la acest punct materialul se comportă perfect elastic. În M se observă o revenire a rezistenţei materialelor. deformaţiile sunt mici. că ruperea are loc pentru o valoare a efortului unitar mai mică decât o valoare deja suportată σr. După depăşirea punctului F. După punctul A. unde S0 s-a S0 presupus constant.2% din lungimea iniţială a epruvetei (σ0. pentru că în permanenţă σ a fost calculată cu formula: σ = F .02% din lungimea iniţială a epruvetei (σ0. Curba caracteristică obţinută astfel este curbă caracteristică convenţională (aparentă). dar după C ele devin foarte mari. La oţeluri: E=2. Tensiunea corespunzătoare punctului A se notează σp si se numeşte limită de proporţionalitate. Limita de curgere tehnologică este egală cu tensiunea corespunzătoare unei deformări de 0.

10 . G Ol = 8. Singura diferenţă apare în zona finală a curbelor.10).Legătura dintre ε şi εt S-a găsit că raportul dintre cele două deformaţii liniare specifice e o constantă pentru un material dat. (Fig.Pt.5] .25 ÷ 0. Pentru lemn υ = 0.3 .1. Din experienţe s-a găsit că pentru cele mai multe materiale υ = 0.25 . La întindere. Considerând o bară în situaţia iniţială şi apoi în situaţia ulterioară după aplicarea forţei F la capetele barei (Fig.Contracţia transversală Din studiul experimental al întinderii s-a observat că în timp ce epruveta se lungeşte pe direcţia solicitării. lo do F d1 l1 Fig. curba se termină brusc. În locul lui ν se mai foloseşte m = υ numită constanta lui Poisson. 8 - Fig. pe direcţia transversală are loc un fenomen de mişcare a secţiunii = contracţie transversală. εt (6) ⇒ ε t = -υε ε În general υ∈ [ 0. Fonta este un caz tipic de comportare diferită la întindere faţă de compresiune. pentru că materialul se deformează oricât de mult.11). fără a se rupe.35 . 9 7. Modulul s-a notat cu ν şi se numeşte coeficientul lui Poisson (coeficient de contracţie transversală). Pentru oţeluri υ = 0.9). iar la compresiune ea merge la ∞.11 ε= ∆l l1 − l0 = l0 l0 ⇒ ∆l = εl0 ⇒ l1 = l0 + ∆l = l0 (1 + ε ) (4) F Şi pe direcţia transversală: εt = ⇒ d1 = d 0 + ∆d = d 0 (1 + ε t ) ∆d d1 − d 0 = < 0 ⇒ ∆d = d 0 ε t d0 d0 (5) 7. Valorile lui ν s-au găsit pe cale experimentală şi se υ= 1 află în tabele.0. (Fig. otel. σ σ întindere ℘ -ε ε compresiune Fig.1 ⋅ 10 4 MPa Oţelurile se comportă în general identic la compresiune şi la întindere.

8. şi apoi se exprimă volumul final V1. Acest lucru însă nu poate fi realizat pentru că orice suprasolicitare neprevăzută poate duce la depăşirea rezistenţei de rupere şi deci la distrugerea construcţiei.7. Se notează: σa sau τa. volumul barei creşte. Pentru determinarea variaţiei volumului barei. Mai mult. (10) Deformaţia volumică specifică este raportul dintre ∆V şi volumul iniţial. c= σr τ > 1 sau c = r > 1 σa τa (12) În construcţia de maşini se preferă folosirea unui coeficient de siguranţă calculat în raport cu limita de curgere: cc = σc τ > 1 sau c c = c > 1 σa τa (13) Alegerea coeficientului de siguranţă. volumul se micşorează. ε≠0 şi εV poate fi nul numai dacă Dacă ν=0 (pentru plută). durata funcţionării. tensiunile reale trebuie să aibă valorile cuprinse în domeniul elastic. Definiţie: coeficientul de siguranţă (c) reprezintă raportul dintre tensiunea limită şi rezistenţa admisibilă. aria transversală devine: (7) A1 =d1f d 2f = C1d1d 2 (1 − υε ) = A 0 1 − 2µε + µ 2ε 2 ⇒ A1 = A 0 (1 − 2υε ) ( ) (8) S-au eliminat termenii ce conţin infiniţii mici de ordinul al doilea. destinaţia construcţiei. εV = ∆V = ε (1 − 2ν ) V0 (11) 1 − 2ν = 0 ⇒ ν = 0. în urma deformării se porneşte de la relaţia volumului iniţial V0. respectiv a rezistenţei admisibile este subordonat unor anumite cerinţe legate de natura materialului. V0 = C2 A 0l0 V1 = C2 A 0 (1 − νε ) l0 (1 + ε ) = V0 ⎡1 + ε (1 − 2µ ) ⎤ ⎣ ⎦ 2 (9) La întindere. este cazul lichidelor ideale şi al cauciucului. în diferite aplicaţii şi-n construcţia de maşini se impune ca deformaţiile căpătate-n funcţionare să nu depăşească anumite limite. Pentru o bară solicitată la întindere sau compresiune.2. Cele două dimensiuni se deformează conform relaţiilor: d1f = d1 (1 + ε t ) = d1 (1 − υε ) d 2f = d 2 (1 + ε t ) = d 2 (1 − υε ) După deformare. Valorile lui c şi σa sau τa se găsesc în tabele în cărţile de specialitate. La compresiune. Definiţie: Rezistenţa admisibilă reprezintă valoarea maximă a tensiunilor la care poate fi solicitat acel material în deplină siguranţă. 11 . Variaţia volumului este: ∆V = V1 − V0 = V0ε (1 − 2ν ) . apare o variaţie maximă a volumului. În general. Rezultă că tensiunile reale trebuie să fie mult mai mici decât rezistenţa de rupere sau chiar decât limita de curgere.Rezistenţe admisibile şi coeficienţi de siguranţă Scopul principal al rezistenţei materialelor este de a evita apariţia fenomenelor de rupere a elementelor de construcţii.Variaţia secţiunii transversale Secţiunea transversală are aria iniţială: A0 = Cd1d 2 unde d1 şi d2 sunt cele două dimensiuni ale secţiunii transversale.5 . pentru ε>0. tipul solicitării. Principiile economiei de materiale impun ca tensiunile reale să fie cât mai apropiate de rezistenţele de rupere.

4. 2. În schimb. tensiunile în capătul liber depind foarte mult dacă sarcina P e concentrată sau distribuită pe o anumită lungime. 2) In funcţie de tipurile de reazeme.Reprezentarea diagramelor de eforturi Diagramele de eforturi sunt reprezentari grafice sugestive care indica modul de variatie al eforturilor de-a lungul barei. fiind foarte utile in calculele de verificare sau de dimensionare. se figurează necunoscutele (reacţiuni şi cupluri). deformaţii care nu modifică configuraţia generală a construcţiei.1. Pentru problemele cu bare încărcate complex în spaţiu se pot scrie 6 condiţii scalare de echilibru: ∑X = 0 ∑Y = 0 ∑Z = 0 ∑ M x = 0 ∑ M y = 0 ∑ Mz = 0 12 .Etapele de lucru pentru reprezentarea diagramelor de eforturi: 1) Se figurează bara cu dimensiunile şi modul de rezemare respectiv şi cu toate sarcinile ce sunt aplicate. Ipoteza omogenităţi perfecte – consideră că materialul are aceleaşi proprietăţi în toate punctele. Ipoteza valabilităţii legii lui Hooke – pentru toate materialele se poate aplica legea lui Hooke în domeniile de solicitare existente. rezistenţa materialelor schematizează această realitate pe baza unor ipoteze simplificatoare. Ipoteza lui Saint-Venant – consideră că modul de distribuţie locală a sarcinilor influenţează apreciabil modul de solicitare în zona respectivă. C A D B A D B C F 7. Ipoteza mediului material continuu – consideră că materialul umple continuu volumul unui corp. P P Cap. dar devine neglijabil în zone mai depărtate. Ca o consecinţă importantă trebuie precizată posibilitatea utilizării comode a calculului diferenţial şi integral. 3) Se determină necunoscutele din reazeme. Ipoteza izotropiei – consideră că materialul are aceleaşi proprietăţi în toate direcţiile care pornesc din acelaşi punct. 6. Ipoteza micilor deformaţii – consideră că sub acţiunea sarcinilor. tensiunile sunt aceleaşi în cele două cazuri.Ipoteze de bază în rezistenţa materialelor Pentru a studia realitatea prin aparatul matematic.2. 2. 5. în secţiunea din încastrare. corpurile capătă deformaţii foarte mici comparativ cu dimensiunile acestora. Ipoteza lui Bernoulli (ipoteza secţiunilor plane) – consideră că o secţiune plană şi normală pe axa barei înainte de deformaţie rămâne tot plană şi normală pe axa barei şi după deformare. De exemplu. pentru o bară încastrată.9. 1. utilizând condiţiile de echilibru mecanic. 3.

b)se aplică metoda secţiunilor. e)pe intervalele in care: -forţa tăietoare este pozitivă. luată cu semn schimbat. c)în secţiunile în care acţionează forţe exterioare. -forţa tăietoare este nulă. d)intensitatea forţei tăietoare dintr-o secţiune este egală cu panta diagramei momentului încovoietor din acea secţiune. având în vedere următoarele: -pentru fiecare efort se alege o axă de referinţă (o origină) a diagramei. T si p sunt: dM =T dx dT = −p dx Din aceste relaţii se pot formula câteva observaţii necesare pentru reprezentarea diagramelor: a)intensitatea sarcinii distribuite. se poate alege şi sensul de parcurs de la dreapta la stânga (de obicei sensul de la dreapta se alege pentru ultimele intervale ale barei. momentul încovoietor este constant. închis într-un cerc. b)pe intervalele de bară neincărcate. valorile pozitive pentru N. 7)Se reprezintă grafic expresiile analitice de mai sus. care respectă configuraţia şi dimensiunile barei. Dacă valorile rezultă negative. diagrama forţei tăietoare prezintă salturi egale în valoare şi in acelaşi sens de acţiune cu acele forţe. dacă sensul de parcurs este de la stânga la dreapta. 13 . Pentru barele nesolicitate de momente repartizate care să determine încovoierea. utilizând regulile de calcul. dar. rezultă valori pozitive pentru necunoscute. Pentru determinarea corectă a expresiilor analitice ale eforturilor se ţine cont că: a)secţiunea curentă împarte bara în 2 părţi. -prin convenţie. 4)Se stabilesc intervalele de monotonie ale barei. se pot scrie trei condiţii scalare de echilibru: ∑ X = 0 ∑ Z = 0 ∑ My = 0 Observaţie: Sensurile iniţiale ale necunoscutelor sunt arbitrare. 5)Se stabileşte un sens de parcurs al barei. In cazul barelor drepte. înseamnă că sensurile reale sunt inverse celor alese iniţial. ca de altfel şi controlul corectitudinii lor se efectuează cu ajutorul relaţiilor diferenţiale între N. momentul încovoietor creşte. momentul încovoietor descreşte. relaţiile diferentiale intre M. construirea diagramelor T şi M. f)în secţiunile în care forţa tăietoare se anulează. 6)Se scriu expresiile analitice ale eforturilor secţionale într-o secţiune curentă de pe fiecare interval monoton al barei. diagrama T se prezintă valori constante. -în raport cu liniile de reper (axele de referinţă). se elimină partea din stânga secţiunii şi se păstrează partea din dreapta). adică intervalele pe care nu se produc modificări în ceea ce priveţte distribuţia forţelor exterioare. -se stabileşte o scară de reprezentare. T. momentul încovoietor prezintă extrem. este egală cu panta diagramei forţei tăietoare din secţiunea respectivă. c)toate forţele şi cuplurile de forţe aplicate pe partea de bară îndreptată se reduc la centrul de greutate al secţiunii considerate ţinând cont de regulile de reducere şi de convenţiile de semne. se trasează diagramele de eforturi cu ajutorul segmentelor perpendiculare. proporţionale (la scara aleasă) cu valorile calculate. adică se elimină o parte a barei şi se păstrează cealaltă (de exemplu.Pentru problemele cu bare încărcate în plan. Dacă în urma calculelor. după necesităţi. de regulă de la stânga la dreapta. pe fiecare câmp al diagramelor de eforturi se precizează semnul acestora. înseamnă că sensurile reale de acţiune ale acestora coincid cu sensurile arbitrare alese iniţial. -forţa tăietoare este negativă. Mt se reprezintă deasupra liniei de reper. în vederea simplificării calculelor). M şi sarcina distribuită p. T. iar pentru Mi sub linia de reper.

coincizând cu axa de simetrie indirectă. forţa tăietoare este egală cu zero şi în secţiunea dreaptă. i)dacă pe toată lungimea barei sau numai pe una din părţi. conform convenţiilor de semne. sau ale celor din dreapta. conform convenţiilor de semne. conform convenţiilor de semne. diagrama forţei tăietoare este antisimetrică atunci pe aceleiaşi părţi. salturi egale în valoare şi in acelaşi sens de acţiune cu momentele acestor cupluri. rezultă o forţă axială de compresiune N=-P. valorile numerice ale forţei tăietoare în secţiunile din stanga şi din dreapta axei de simetrie sunt egale cu jumătate din această forţă. indiferent de poziţia x a secţiunii.Reguli de reducere a încărcărilor Din Mecanică se cunoaşte că o forţă P. 2. expresia forţei tăietoare este cu un grad superioară expresiei funcţiei de sarcină. Tz) ale tuturor forţelor din stânga sau ale celor din dreapta.2. definit de forţa dată şi de punctul de reducere. atunci într-o secţiune oarecare A a barei. momentul încovoietor este nul. Mz) ale tuturor momentelor forţelor şi ale cuplurilor din stânga secţiunii sau ale celor din dreapta conform convenţiilor de semne. 14 . b) Dacă forţa are sens invers. Cazuri particulare de încărcări: 1)Reducerea în cazul barelor drepte a)Dacă în punctul O al unei bare acţionează forţa dirijată longitudinal. f)în secţiunea dreaptă care coincide cu axa de simetrie directă a barei. iar expresia momentului încovoietor este cu un grad superioară funcţiei forţei tăietoare (pentru legi polinomiale ale lui p).3. precum şi la un cuplu al cărui moment este egal cu momentul forţei date faţă de punctul de reducere Momentul M este perpendicular pe planul haşurat. diagrama momentului încovoietor este simetrică şi invers. 2. Dacă o forţă concentrată exterioară acţionează în secţiunea ce coincide cu axa de simetrie directă a barei. aplicată într-un punct A. se reduce în alt punct O la o forţă paralelă. h)pe fiecare interval de bară. egală şi de acelaşi sens cu forţa dată.Regulile de calcul ale eforturilor secţionale A)Forţa axială (N) într-o secţiune curenta a unei bare este egală cu suma proiecţiilor pe axa barei ale tuturor forţelor situate în stânga secţiunii.g)diagrama momentului încovoietor prezintă salturi numai în secţiunile în care sunt aplicate cupluri exterioare. B)Forţa tăietoare(T) într-o secţiune curenta a unei bare este egală cu suma proiecţiilor pe o perpendiculară la axa barei (Ty. apare o forţă axială de întindere N=+P. C)Momentul de torsiune (Mt) într-o secţiune curenta a unei bare este egal cu suma proiecţiilor pe axa barei ale tuturor momentelor forţelor şi ale cuplurilor din stânga secţiunii sau ale celor din dreapta. D)Momentul încovoietor(Mi) într-o secţiune curenta a unei bare este egal cu suma proiecţiilor pe o normală la axa barei (My. indiferent de poziţia x a secţiunii.

prin reducere. prin reducere. expresii identice. ea poate fi redusă la o rezultantă. se vor obţine. expresii identice având semnul minus. aceasta se poate reduce la o rezultantă. aplicată în punctul de la jumătatea intervalului OA. în secţiunea oarecare B se obţine o forţă tăietoare T= pa/2 si un moment incovoietor M= pa (x-a/2) Dacă sarcina distribuită este orientată invers. atunci sarcina totală este: a 0 şi trece prin punctul G' . a cărui poziţie este dată de: P = ∫ p(x)dx 15 . se vor obţine. atunci rezultă: 2 pa x px 2 T= ⎛ ⎞ ⎜ ⎟ = 2 ⎝a⎠ 2a px 2 x px 3 M= = 2a 3 6a Dacă sarcina distribuită este orientată invers. astfel încât intensitatea sa este p=p(x). e) Dacă pe intervalul OA=a acţionează o sarcină distribuită după o lege oarecare. Reducerea la secţiunea B conduce la o forţă tăietoare T=Tz=+P =pa/2 şi la un moment încovoietor M= P (x-2a/3) Dacă reducerea se face în raport cu un punct C aflat în intervalul OA. Ca urmare.Reducerea unei forţe dirijată perpendicular pe bară face să se obţină în secţiunea oarecare A o forţă tăietoare T= +P şi un moment încovoietor M = P x Dacă forţa are sens invers se obţine: T= -P si M = . d) Dacă pe intervalul OA=a acţionează o sarcină liniar distribuită cu intensitatea maximă p. având însă semnul minus.P x c) Dacă pe intervalul OA=a al barei acţionează sarcina uniform distribuită p.

în secţiunea oarecare se obţine o forţă tăietoare T=+P şi un moment încovoietor M=P(x-xG) ∫ p(x)dx f) Momentul unui cuplu de forţe. Dacă M0 are sens contrar. T3−2 = V1 − P = − . g) Momentul unui cuplu de forţe dirijat perpendicular pe axa barei. se obţine Mt = -Mo.x = 0 ⇒ M1 = 0 P⋅b ⎪ = V1 ⋅ x = ⋅x . Aplicatii 1)Se cere sa se reprezinte diagramele de eforturi pentru bara simplu rezemată.a OG ' = x G = 0 ∫ p(x)xdx a 0 Atunci. se reduce într-o secţiune oarecare la un moment încovoietor Mi=My=M0. l l În secţiunea 3. Momentul încovoietor are expresiile pe cele doua intervale: M1−3 ⎧ pt. în diagrama T apare un salt egal cu P.1 Forţa tăietoare este constantă pe cele două porţiuni T1−3 = V1 = P⋅b P⋅a . V2 = . dirijat în lungul barei se reduce într-o secţiune oarecare A. l l Fig. încărcată cu forţa concentrată P din fig.x = a ⇒ M 3 = l ⋅ a ⎩ 16 .1 . la un moment de torsiune Mt = +M0. Rezolvare: Din ecuaţiile de echilibru static: ⎧∑ Z = 0 ⇒ V1 + V2 = P ⎪ ⎨ ⎪∑ M (1) = 0 ⇒ P ⋅ a − V2 ⋅ l = 0 ⎩ rezultă reacţiunile: V1 = P⋅b P⋅a . ⎨ P⋅b l ⎪ pt.

x = 4l ⇒ M3 = 7. situat la distanţa x=1. 2ql2 ⎪ ⎪ ⎪ ⎨ ⎪ qx 2 ⎧pt.82ql2 2 3) Se cere sa se reprezinte diagramele de eforturi pentru bara simplu rezemată. încărcată cu sarcină uniform distribuită (fig.8ql − q ⋅ x ⇒ ⎨pt. 2ql 2 ⎩ ⎩ Fig. 2ql2 ⎪ ⎪M3− 2 = V1 (4l + x) − 2 ⎨ ⎪pt. Rezolvare: Ecuatiile de echilibru static: ⎧∑ Z = 0 ⇒ V1 − V2 = 0 ⎪ ⎨ ⎪∑ M (1) = 0 ⇒ V1 ⋅ l − M = 0 ⎩ Reacţiunile sunt: V1 = − V2 = M l Forţa tăietoare este constantă în lungul barei: 17 .M 2 −3 P⋅a = V2 ⋅ x ' = ⋅ x' l ⎧ pt.8 l.x = 6l ⇒ T = −4.8ql. Din ecuaţiile de echilibru static: ⎧∑ Z = 0 ⇒ V1 + V2 = 6ql ⎪ ⎨ ⎪∑ M (1) = 0 ⇒ 6ql ⋅ 7 l − V2 ⋅10l = 0 ⎩ se calculează reacţiunile: V1 = 1. ⎨ P⋅a ⎪ pt.8l faţă de secţiunea 3.x ' = 0 ⇒ M 2 = 0. ⎪ .x ' = b ⇒ M 3 = l ⋅ b ⎩ P⋅a ⋅b şi se înregistrează în secţiunea 3 l Valoarea maximă a momentului incovoietor este M max = unde curba forţei tăietoare intersectează axa absciselor.8ql ⎨ ⎪T3− 2 = 1.8l − (1. Expresiile forţei tăietoare pe intervale sunt: ⎧T1−3 = 1.x = 6l ⇒ M 2 = 0 ⎪ ⎩ ⎩ Pe porţiunea 3-2.2. V2 = 4. se obţine valoarea maximă: q M max = 1.8ql = cst ⎪ ⎧pt. 2) Se cere sa se reprezinte diagramele de eforturi pentru bara simplu rezemată.8ql ⋅ 5.8l) 2 = 8. În secţiunea 4.x = 0 ⇒ T3 = 1.2) Rezolvare :Se înlocuieşte sarcina distribuită cu o rezultantă care e o forţă concentrată egala cu 6ql aplicată la mijlocul porţiunii 32.x = 0 ⇒ M1 = 0 ⎪ ⎪M1−3 = V1 ⋅ x = x ⎨ l ⎩pt.x = 0 ⇒ M3 = 7. Expresiile momentului încovoietor pe intervale sunt: ⎧ M ⎧pt.3). Forţa tăietoare se anulează ( T3− 2 = 0 ) în punctul 4. pentru x =1. solicitată de un cuplu concentrat (fig. 2ql. momentul încovoietor variază parabolic.

4.x = 0 ⇒ M 2 = −32ql2 ⎪ 2 ⎪M 2 −3 = −28ql − 2ql(2l + x) + 10ql ⋅ x − ⎨ 2 ⎪pt. M 3dr = − M . M1 = 28ql2 Forţa tăietoare are experesiile: ⎧ ⎪ ⎪T1− 2 = − V1 = −2ql = const.4).T1− 3 = T3− 2 = M = const l Momentul încovoietor: ⎧ ⎧pt.x = 2l ⇒ M 2 = −32ql2 ⎪ ⎩ ⎨ ⎪ qx 2 ⎧pt. Rezovare: Din ecuaţiile de echilibru static: ⎧∑ Z = 0 ⇒ − V1 + 10ql − 8ql = 0 ⇒ V1 = 2ql > 0 ⇒ sens corect ⎪ ⎨ 2 ⎪∑ M (1) = 0 ⇒ −M1 − 10ql ⋅ 2 l + 8ql ⋅ 6l = 0 ⇒ M1 = 28ql ⇒ sens corect ⎩ se calculează reacţiunile din încastrare: V1 = 2ql. Momentul încovoietor are expresiile pe intervale: Fig. valorile în secţiunile adiacente fiind a b M 3stg = M . ⎪ ⎨T2 −3 = − V1 + P − qx = −2ql + 10ql − qx ⎪ ⎧pt.x = 0 ⇒ T2 = 8ql ⎪ ⎨ ⎪ ⎩pt.x ' = b ⇒ M3 = − b ⎪ l ⎩ ⎩ În punctual 3 apare un salt egal cu M.x = a ⇒ M 2 = − a ⎪ l ⎩ ⎨ ⎧pt. ⎧ ⎧pt.x ' = 0 ⇒ M 2 = 0 ⎪ M ⎪ ⎪ M 2 −3 = − V2 ⋅ x ' = − x ' ⎨ M l ⎪pt.x = 0 ⇒ M = −28ql2 ⎪ 1 ⎪M1− 2 = −28ql2 − 2ql ⋅ x ⎨ ⎪ ⎪pt.x = 0 ⇒ M1 = 0 M ⎪ ⎪M = V1 ⋅ x = x ⎨ M ⎪ 1−3 l ⎪pt.x = 8l ⇒ T3 = 0 ⎩ având un salt egal cu P=10 ql în secţiunea 2. l l 4) Se cere sa se reprezinte diagramele de eforturi pentru bara în consolă încărcată cu forţă concentrată P=10 ql şi sarcină distribuită q pe lungimea egala cu 8l (fig.x = 8l ⇒ M3 = 0 ⎪ ⎩ ⎩ 18 .

5 m faţă de secţiunea 1.5.5 m se obţine valoarea de extrem a momentului incovoietor: Mmax=2. Expresiile forţei tăietoare pe intervale sunt: ⎧ ⎧pt. Oz si. respectiv.5 + 4 ⋅ 2 ⋅1 − V2 ⋅ 3 = 0 ⎩ V1 = 10N.5 Nm Cap.x = 0 ⇒ T3 = 0 ⎪T3−1 = −qx ⇒ ⎨ ⎩pt. de punctul O.Definitii si formule generale de calcul Se considera o sectiune plana oarecare raportata la un sistem de axe yOz.Caracteristici geometrice ale sectiunilor plane 3.x ' = 1m ⇒ M 4 = 2Nm ⎩ 2 pt x=1. 1.x = 1m ⇒ M1 = −2Nm ⎪ ⎧pt.1. Expresiile momentului încovoietor pe intervale sunt: Fig. y si r de axele Oy. ⎧ ⎧pt. Se cunoaste q= 4 N/m Rezolvare Din ecuaţiile de echilibru static: ⎧∑ Z = 0 ⇒ V1 + V2 − 4 ⋅ 3 = 0 ⇒ V1 + V2 = 12 ⎪ ⎨ ⎪∑ M (1) = 0 ⇒ −4 ⋅1⋅ 0.x = 0 ⇒ M3 = 0 qx ⇒⎨ ⎪M3−1 = − 2 ⎪ ⎩pt.x = 1m ⇒ T1 = −4N ⎪ ⎪ ⎧pt. Momentul static S al unei suprafete plane calculat in raport cu o axa este egal cu suma produselor dintre elementele de arie dA si distanta acestora la axa considerata. Se delimiteaza un element de arie infinit mic dA situat la distantele z.x = 0 ⇒ M1 = −2Nm q(1 + x) 2 ⎪ + V1 ⋅ x ⇒ ⎨ M1− 4 = − ⎨ 2 ⎩pt. ceea ce inseamnă că sensurile alese iniţiale sunt corecte. (1) Sy = zdA Sz = ydA A ∫ A ∫ 19 .x = 2m ⇒ T4 = −2N ⎪ ⎪T = − V2 = −2N = cst ⎪ 4−2 ⎪ ⎩ Forţa tăietoare se anulează ( T1− 4 = 0 ) în punctul situat la distanţa x=1.5)Se cere să se construiască diagramele T şi M la bara din figura 5.x = 0 ⇒ T1 = 6N ⎪ ⎨T1− 4 = −q(1 + x) + V1 ⇒ ⎨ ⎩pt.3.x ' = 0 ⇒ M 2 = 0 ⎪T4 − 2 = V2 ⋅ x ' ⇒ ⎨ ⎪ ⎩pt. V2 = 2N se calculează reacţiunile: Semnele sunt pozitive.x = 2m ⇒ M 4 = 2Nm ⎪ ⎪ ⎧pt.

2. Obs.2.Variaţia momentului de inerţie cu translaţia axelor de coordonate Considerăm o secţiune plană raportată la două sisteme de axe paralele ZOY si Z'O'Y'. Momentul de inertie axial al unei suprafete plane calculat in raport cu o axa este egal cu suma produselor dintre elementele de arie dA si patratele distantelor acestora la axa considerata. [I] = m4 . Semnificaţia fizică a razelor de inerţie este aceea că raza de inerţie reprezintă distanţa de la axa sau polul considerat până la un punct fictiv în care ar fi concentrată intreaga arie a secţiunii. Momentul de inertie polar al unei suprafete plane calculat in raport cu un pol este egal cu suma produselor dintre elementele de arie dA si patratele distantelor acestora la polul considerat. (3) I yz = zydA A ∫ 4. mm4 Observatia 2: [S] = m3 . Raza de inerţie a unei figuri plane în raport cu o axă sau cu un punct este rădăcina pătrată a raportului dintre momentul de inerţie respectiv şi aria totală a figurii. formulele lui Steiner se simplifică şi devin: 20 . astfel încât: z' = z-a y' = y-b (7) Momentul de inerţie axial Iy calculat cu relaţia de definiţie. va fi: I y ' = ∫ z 2dA = ∫ (z − a)2 dA = A A = ∫ z 2dA − a ∫ zdA + a 2 ∫ dA A A A I y ' = I y − 2aSy + a 2 A Iz ' = Iz − 2bSz + b 2 A IO' = IO + e2 A − 2aSy − 2bSz Iz ' y ' = Izy − bSy − aSz + abA (8) Relaţiile (8) se mai numesc şi formulele lui Steiner.Modulul de rezistenţă al unei secţiuni plane în raport cu o axă sau cu un punct este egal cu raportul dintre momentul de inerţie respectiv şi distanţa de la axa sau polul considerat până la cel mai îndepărtat punct al secţiunii. (4) IO = r 2dA = (z 2 + y 2 )dA = I y + I z A ∫ A ∫ Observatia 1: Momentul de inertie polar este egal cu suma momentelor de inertie axiale calculate in raport cu o pereche de axe perpendiculare ce trec prin acel pol. adică Sy=Sz=0 Ca urmare. ⎧ Iz ⎪ ⎨i z = A ⎪ ⎩ iy = Iy A i0 = Io A (5) 6. Daca sistemul iniţial este un sistem central de axe (adică originea O a sistemului coincide cu centrul de greutate al secţiunii) atunci momentele statice sunt nule. (2) I y = z 2 dA I z = y 2 dA A ∫ A ∫ 3. Iy ⎧ ⎨ Wy = Zmax ⎩ Wz = Iz y max WO = IO rmax (6) 3. Momentul de inertie centrifugal al unei suprafete plane calculat in raport cu o pereche de axe Oy si Oz este egal cu suma produselor dintre elementele de arie dA si distantele acestora la cele doua axe considerate. mm3 5.

Momentul de inerţie axial al unei secţiuni plane în raport cu o axă este egal cu momentul de inerţie axial calculat în raport cu axa centrală paralală la care se adaugă produsul dintre aria secţiunii şi pătratul distantei dintre cele două axe. y1 şi z1. rotit cu unghiul a faţă de vechiul sistem. y1O z1. Se observă că momentele de inerţie axiale şi polare sunt nişte scalari totdeauna pozitivi. atunci momentul de inerţie Izy în raport cu un sistem ce conţine axa de simetrie.3. 3. Momentul de inerţie polar al unei secţiuni plane în raport cu un pol oarecare este momentul de inerţie polar în raport cu centrul de greutate al secţiunii la care se adaugă produsul dintre aria secţiunii şi pătratul distanţei dintre cele două puncte. e nul. Momentul de inerţie centrifugal al unei secţiuni plane în raport cu două axe perpendiculare este momentul de inerţie centrifugal în raport cu sistemul central de axe paralele cu primele la care se adaugă produsul dintre A şi distanţele între axe. 3. 4. negative sau nule.Variaţia momentelor de inerţie în raport cu rotaţia axelor de coordonate (9) Elementul de arie dA are coordonatele y şi z în raport cu sistemul yOz. Reguli ce decurg din formula (9): 1. iar noile coordonate.I y = I yG + a 2 A ≥ I yG I z = I zG + b 2 A ≥ I zG IO = IG + e2A ≥ IG I yz = I yG zG + abA Se observă că momentele de inerţie axiale şi polare prezintă cele mai mici valori în raport cu sistemul central de axe. sunt: ⎧ y1 = y cos α + z sin α ⎨ ⎩z1 = z cos α − y sin α Aplicând relaţiile de definiţie pentru momentele de inerţie rezultă următoarele expresii ale momentelor de inerţie în raport cu noul sistem: Iy1 = Iz1 = I y + I z I y − Iz + − 2 − Iz Iy 2 2 + Iz Iy 2 ⋅ cos 2α − I yz sin 2α ⋅ cos 2α + Iyz sin 2α (10) Iy1z1 = IO I y − Iz 2 = I y + Iz ⋅ sin 2α + I yz cos 2α Valori extreme ale momentelor de inerţie Pentru determinarea valorilor extreme ale momentelor de inerţie se calculează derivata în raport cu unghiul 2α şi se anulează: ⎧ dI y1 Iy − Iz =− sin 2α − I yz cos 2α = −I y1z1 = 0 ⎪ ⎪ d 2α 2 ⎨ ⎪ dI z1 = Iy − Iz sin 2α + I cos 2α = I yz y1z1 = 0 ⎪ d 2α 2 ⎩ (11) 21 . Dacă secţiunea plană prezintă o axă de simetrie. în raport cu noul sistem de axe. pe când momentele de inerţie centrifugale pot fi pozitive. 2.Momentul de inerţie centrifugal al unei secţiuni plane in raport cu două axe perpendiculare este egal cu suma tuturor produselor dintre elemente de arie şi distanţele acestora la axele considerate.

se calculează derivata de ordinul I in raport cu unghiul dublu a momentului de inerţie centrifugal şi se anulează: dI y1z1 d 2α = (I y − I z ) 2 (14) π ⇒ 2α = 2α1 + Kπ ⇒ α = α1 + k 2 Momentele de inerţie centrifugale au valori extreme faţă de un sistem rotit cu 45 în raport cu axele principale centrale de inerţie. situată la distanţa y de axa Oz.min = 2 ± 2 (Iy − Iz) + 4 Iyz Momentul de inerţie este maxim faţă de axa principală din primul cadran dacă Izy. < 0 şi este minim. Un element de arie al acestui dreptunghi se poate considera ca o fâşie îngustă. iu = A Iu A (17) iar Iu. raportată la sistemul central de axe yOz.Valorile extreme ale momentelor de inerţie axiale se numesc momente de inerţie principale. Momentul de inerţie axial al secţiunii dreptunghiulare. se poate scrie: 22 . Dacă cel puţin una din axele centrale este axă de simetrie. Faţă de una din axe avem cel mai mare moment de inerţie. cel mai mic. iar faţă de cealaltă. ecuaţia elipsei centrale de inerţie este: u2 i2 v unde: + v2 i2 u =1 (16) iv = Iv . cu laturile b şi h. Imin. Dreptunghiul Se consideră o secţiune plană în formă de dreptunghi. Pentru determinarea valorilor extreme ale momentelor de inerţie centrifugale. de lungime b şi înălţime dy. Iv sunt respectiv Imax. iar axele se numesc axe principale de inerţie. Direcţiile principale de inerţie sunt date de: tg 2α = 2 I yz I y − Iz ⇒ α1 şi α2 = α1 + π 2 (12) Din (12) rezultă că axele principale de inerţie sunt perpendiculare între ele. Valorile momentelor de inerţie centrifugale extreme sunt: 2 2 I yz1. în raport cu axa Oy. dacă Izy > 0. 3. Prin înlocuirea lui (12) în relaţia (10) rezultă valorile extreme: I y + Iz 1 2 2 (13) Imax.Caracteristici geometrice ale secţiunilor plane simple 1. atunci axele principale centele de inerţie coincid cu axele centrale. 2 = ± 2 (I y − Iz ) + 4 I yz cos 2α − I yz sin 2α = 0 ⇒ tg 2α = I y − Iz 2I yz 1 (15) Dacă se notează cu u şi v axele principale centrele de inerţie.4.

I y = ∫ z 2 dA = ∫ z 2 bdz =
A
−h 2

h 2

bh 3 l2

Procedând în mod similar, se găseşte momentul de inerţie axial al secţiunii dreptunghiulare, în raport cu axa Oy.

hb 3 I z = ∫ y dA = ∫ y hdy = l2 −b A
2 2 2

b 2

Momentul de inerţie polar, în raport cu punctul 0, se calculează cu relaţia:

I O = Iy + Iz =

bh 3 hb 3 A 2 + = d l2 l2 l2

în care: A este aria secţiunii dreptunghiului; d - diagonala dreptunghiului. Datorită simetriei faţă de axele Oy şi Oz, momentul de inerţie centrifugal al dreptunghiului este nul, Izy = 0. Razele de inerţie se calculează cu relaţiile:

iy =

Iy A

=

bh 3 l2 = h = 0,289h; bh 2 3 Ad 2 l2 = d = 0,289d; A 2 3

iz =

Iz = A

hb 3 l2 = b = 0,289b; bh 2 3

iO =

iO = A

respectiv, modulele de rezistenţă:

Wy =

Iy z max

bh 3 hb 3 I bh 2 hb 2 = l2 = ; Wz = z = l2 = ; h b 6 6 y max 2 2

WO =

I0 rmax

Ad 2 Ad = l2 = d 6 2

2. Pătratul
Dacă secţiunea plană are forma de pătrat, formulele de calcul pentru caracteristicile sale geometrice se pot deduce, foarte uşor, înlocuind în formulele de la secţiunea dreptunghiulară b=h=a. Momentele de inerţie:

Iy = Iz =

a4 ; l2

IO =

a4 2 2 3

;

Iyz = 0

Razele de inerţie:

iy = iz =

a 2 3

= 0,289a;

iO =

a 2 ; 2 3 a3 2 ; 6 23

Modulele de rezistenţă:

Wy = Wz =

a3 ; 6

WO =

3. Cercul
Se considera un cerc de diametru d raportat la sistemul de axe yOz avand originea in centrul cercului.

πr 4 πd 4 IO = = 2 32
Din cauza simetriei figurii faţă de cele două axe, există relaţia:

I O = I y + I z = 2I y = 2I z
de unde rezulta expresiile momentelor de inerţie axiale:

I π ⋅ r 4 πd 4 Iy = Iz = O = = 2 4 64
Datorită simetriei, momentul de inerţie centrifugal este nul, Izy = 0. Razele de inerţie ale secţiunii circulare sunt:

iy = iz =

Iy A

=

πd 4 4 d r . 2 = = ; 4 2 64 πd

iO =

IO = A

πd 4 4 d r = . . 2 = 32 πd 2 2 2

Modulele de rezistenţă:

I y πd 4 2 πd 3 = ⋅ = ; Wy = Wz = d 64 d 32 2

I O πd 4 2 πd 3 = ⋅ = WO = d 32 d 16 2

4.Semicercul
In raport cu sistemul de axe ce trece prin centrul cercului din care provine semicercul, momentele de inerţie vor avea expresiile:

Iy = Iz =

πd 4 128
2

IO = 2 ⋅

πd 4 πd 4 = 128 64 πd 4 128

I zy = 0

In raport cu axele ce trec prin centrul de greutate G al semicercului, avem:

I yG =

πd 4 πd 2 − 128 8

⎛ 2d ⎞ ⎜ ⎟ ⎝ 3π ⎠

I zG =
2

I G = I yG + I zG

πd 4 πd 2 ⎛ 2d ⎞ = 2⋅ − ⎜ ⎟ 128 8 ⎝ 3π ⎠

I zGyG = 0

5.Triunghiul dreptunghic
Se consideră o secţiune plană în formă de triunghi dreptunghic, cu laturile b şi h, raportată la sistemul central de axe yOz, avand originea in centrul de greutate al triunghiului. Momentele de inerţie axiale ale secţiunii triunghiulare în raport cu axele Oy şi Oz sunt:

Iy =

bh 3 hb 3 ; Iz = 36 36

Momentul de inerţie polar, în raport cu punctul 0, se calculează cu relaţia:

24

I O = Iy + Iz =

bh 3 hb 3 A 2 + = d ; 36 36 18
d - ipotenuza triunghiului dreptunghic.

unde: A este aria secţiunii triunghiului; Momentul de inerţie centrifugal: Izy =

h 2b2 72

Razele de inerţie se calculează cu relaţiile:

iy =

Iy A

=

bh 3 36 = h ; bh / 2 3 2

iz =

Iz = A

hb 3 36 = b ; bh / 2 3 2

iO =

IO = A

Ad 2 l8 = d ; A 3 2

respectiv, modulele de rezistenţă:

bh 3 hb 3 Iy I bh 2 hb 2 = 36 = ; ; Wy = Wz = z = 36 = 2h 2b 24 24 z max y max 3 3 unde rmax = max(d1 , d 2 )
2 2 ⎧ ⎪ ⎛ b ⎞ ⎛ 2h ⎞ ⎨d1 = ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ ⎝3⎠ ⎝ 3 ⎠ ⎪ ⎩

WO =

IO rmax

;

⎛ h ⎞ ⎛ 2b ⎞ d2 = ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ ⎝3⎠ ⎝ 3 ⎠

2

2

3.5.Caracteristicile geometrice ale secţiunilor plane compuse
În cazul secţiunilor plane compuse, pentru determinarea caracteristicilor geometrice, se procedează astfel: 1)Se descompune figura (secţiunea) dată în figuri simple. 2)Se alege un sistem de axe convenabil. 3)În raport cu acest sistem se determină coordonatele zGI, yGI, ale centrelor de greutate G, ale figurilor simple componente. 4)Se calcutează coordonatele zG şi yG ale centrului de greutate G al figurii cu formulele:

⎧ ∑ A i z Gi ⎪z G = ∑ Ai ⎪ ⎨ ⎪ y = ∑ A i y Gi ⎪ G ∑ Ai ⎩

i = 1, n

(1)

5) Se figurează sistemul central de axe yGGzG 6) Se calculează momentele de inerţie ale secţiunii compuse ca fiind sume algebrice ale momentului de inerţie ale figurilor componente (pentru momentele de inerţie ale figurilor suprafeţelor care se extrag din secţiune se adoptă semul (-)
n ⎧ I ZG = ∑ IiZG ⎪ i =1 ⎪ n ⎪ I YG = ∑ IiYG ⎪ ⎪ i =1 ⎨ n ⎪I = I + I = ∑ I i ZG YG G ⎪G i =1 ⎪ n ⎪I = ∑ IiZGYG ⎪ ZGYG i =1 ⎩

(2)

25

3a 4 = 12. Momentul de inerţie centrifugal este nul pentru că cele două axe ale sistemului sunt axe de simetrie.56a 2 A = π ⋅ ( 2a ) − 2a 2 = 10.56a 2 iz = Iz 11. sistemul central de axe are originea în O Figura se descompune în cercul de diametru = 4a şi în dreptunghiul cu dimensiunile b = 2a şi h = a. n. Semiaxele elipsei centrale de inerţie coincid cu iz şi iy. unde. Momentele statice în raport cu sistemul central de axe sunt nule.56a 2 Întrucât cele două axe ale sistemului central sunt axe de simetrie. 4a 2 = 1.⎛ Ii = I + A d 2 .56a 2 2 IO 24. I ZG .4 + 11.15a 3 2a Wz = Iz y max 111.9a 4 = = 1.4a 4 Iy = Iy y 64 12 64 12 πd 4 hb 3 π(4a )4 a ⋅ (2a )3 I z = I (1) − I (2 ) = − = − = 11. WG = (3) 7) Se calculează modulele de rezistenţă ale figurii compuse folosind relaţiile de definiţie: IG .9a 4 = = 5.2a 3 2a = 24.9a 4 z z 64 12 64 12 4 4 I O = I y + I z = (12. Momentele de inerţie axiale şi momentul de inerţie polar sunt: 4 4 3 3 (1) − I (2 ) = πd − bh = π(4a ) − 2a ⋅ a = 12.4a 4 = = 6. Rezolvare Datorită simetriei figurii în raport cu cele două axe. n= nr. figurilor componente WZ G = I ZG y max . 08a A 10. yGi ) unde ⎜ IiYG = I YGi + Ai d i . WYG = I YG z max . care se extrage din suprafaţa totală. Să se calculeze caracteristicile geometrice ale secţiunii din figură.3a 4 = = 1. 9) Caracteristicile geometrice ale secţiunii compuse date în raport cu orice alt sistem de axe translatat faţă de sistemul central de axe se calculează aplicând formulele lui Steiner relativ la întreaga figură. iar axele centrale sunt şi axe principale centrale de inerţie. di = dist(z G .5a A 10. centrul de greutate al acesteia coincide şi cu centrul cercului şi cu cel al dreptunghiului. ⎜ ' ⎜ Ii ZG YG = I ZGi YGi + A i d i d i . 26 . z Gi ) ZGi i i ⎜ ZG '2 di' = dist(yG .1a 10.9 )a = 24. I G sunt calculate cu (2) rmax 8) Se calculează razele de inerţie cu relaţiile din definiţie.3a Modulele de rezistenţă se calculează cu formulele de definiţie: Wy = WO = Iy z max IO rmax 12. ⎝ i ≡ 1.95a 3 2a Razele de inerţie sunt: iy = io = Iy A = 12. momentele de inerţie principale centrale coincid chiar cu Iz şi Iy. Ca urmare. Aplicatii 1. I YG .

In raport cu axa z.5mm 3 90 32962 = 206mm 3 160 27 . Să se calculeze momentele de inerţie axiale şi modulele de rezistenţă pentru secţiunea din figură in raport cu sistemul yz.35mm 3 160 6346 = 70.5mm 4 I ( ) = I( ) = I ( ) = I( ) = 4 4 + 4 4 ⋅ ⎜ ⋅ 9 ⎟ = z z z z 36 2 36 2 ⎝3 ⎠ Rezultă: 2 I z = 1000 + 3888 + 1458 = 6346mm 4 I zy = 0 I o = Iz + Iy = 26616 + 6346 = 32962mm 4 Modulele de rezistenţă axiale şi polar sunt: Wy = Wz = WO = Iy z max Iz y max IO rmax = = = 26616 = 166.. momentul de inerţie axial al întregii figuri se determină ca sumă algebrică a momentelor de inerţie ale figurilor componente i 1 2 6 7 I y = ∑ I( ) = I( ) + I( ) + I(3) + I(4) + I(5) + I( ) + I( ) y y y y y y y y i=1 3 3 (1) = b1 ⋅ h1 = 10 ⋅ 12 = 1440mm 4 Iy 1 12 12 b ⋅ h3 18 ⋅ 43 2 ( 2) I( ) = I + A ⋅ d 2 = 2 2 + b ⋅ h ⋅ d 2 = + 18 ⋅ 4 ⋅ 82 = 4704mm 4 y y2 2 2 3 I( ) y 2 = I( ) y 7 12 2 2 2 12 I(4) y b4 ⋅ h5 b4 ⋅ h 4 ⎛ 1 ⎞ 9 ⋅ 63 9 ⋅ 6 2 4 + = + ⋅12 = 3942mm 4 ⎜6 + 4 + ⋅6⎟ = 36 2 ⎝ 3 ⎠ 36 2 2 5 6 7 4 I ( ) = I( ) = I ( ) = I( ) y y y y ⇒ I y = 1440 + 2 ⋅ 4704 + 4 ⋅ 3942 = 26616mm 4 In raport cu axa z.5 + 243 = 364.2. momentul de inerţie axial va fi: 7 I z = ∑ I (i ) z i =1 I (1) = z 3 h 1 ⋅ b1 12 ⋅ 10 3 = = 1000mm 4 12 12 h ⋅ b 3 4 ⋅ 183 I (2 ) = I (3) = 2 2 = = 1944mm 4 z z 12 12 h ⋅ b3 h ⋅ b ⎛ 1 ⎞ 6 ⋅ 93 9 ⋅ 6 2 4 5 6 7 + ⋅ 3 = 121.

trebuie sa se adopte semnul + pentru intindere si semnul – pentru compresiune. avand formula: σ= P A (1) Relatia (1) stabileste marimea tensiunii normale s la solicitarea axiala de intindere (sau tractiune) a unei bare cu aria sectiunii transversale A si solicitata de forta P. relatia foloseste la dimensionare si se scrie sub forma: A nec ≥ P σa (2) Atunci cand sunt cunoscute fortele exterioare care actioneaza asupra barei si dimensiunile acesteia.Deformatii si deplasari la barele drepte solicitate la intindere Daca tensiunile ce se produc intr-o bara dreapta de sectiune constanta de arie A si de lungime l. relatia se scrie sub forma: Pmax = Pcap ≤ Aef ⋅ σa (4) Observatii 1. si tensiunile vor fi pozitive pentru intindere si negative pentru compresiune. relatia (1) poate folosi la verificarea eforturilor unitare ce iau nastere pe sectiune si se scrie sub forma σef = P ≤ σa A ef (3) Cand se cunosc dimensiunile sectiunii transversale si materialul din care este executata piesa. intre tensiuni si deformatii exista relatia: (5) σ = E⋅ε numita Legea lui Hooke. Conditia de rezistenta a barei cere ca valoarea tensiunii efective dezvoltata in bara sa fie mai mica decit rezistenta admisibila a materialului din care este confectionata bara. in bara apar tensiuni normale considerate constante in orice punct al sectiunii transversale a barei. 4.1. orientate catre exteriorul barei (daca fortele sunt orientate catre interiorul barei are loc solicitarea de compresiune).4. egale si de sens opus. In acest caz. Datorita solicitarii exterioare. (3) si (4) sunt valabile si pentru solicitarea de compresiune. daca se cunoaste forta de intindere si se alege valoarea rezistentei admisibile.Cap. solicitata la intindere nu depasesc limita de elasticitate. tinand cont de relatia de definitie a deformatiilor liniare specifice : ε= se obtine: ∆l l (6) P ∆l = E⋅ A l ∆l = P⋅l E⋅A (7) de unde rezulta ca deformatia absoluta totala a barei: (8) 28 . Se considera o bara dreapta solicitata la tractiune prin aplicarea la capete a doua forte egale si de sens opus P.Tensiuni la solicitarile axiale simple (tractiune si compresiune) O bara dreapta este supusa la o solicitare axiala simpla (la intindere sau compresiune) daca bara este solicitata la capete de doua forte axiale. Cu relatia (1) se poate calcula aria sectiunii transversale A. Solicitari axiale simple 4.Pentru o bara supusa simultan si la forte de intindere si la forte de compresiune.Relatiile (1). 2. In acest caz. cu ajutorul relatiei (1) se poate calcula sarcina pe care o poate suporta. Inlocuind in relatia (5) relatia (1) si. (2).2. Ca urmare.

precum şi de greutatea proprie.4. P⋅l ≤ ∆l a E ⋅ A ef ∆l l (10) -pentru determinarea fortei capabile. Se consideră bara dreaptă verticală de lungime l . care poarta numele de rigiditate la solicitare axiala. atunci formula de calcul pentru deformatia absoluta este: ∆l a ∆l = ∑ ∫ i =1 n li Pi (x) ⋅ dx Ei ⋅ Ai (x) (12) De obicei. ca si relatia (1). σ r = γl r ).pentru dimensionare. cand se impune unei piese sa raspunda si conditiei de rezistenta si celei de rigiditate.Din aceasta relatie se observa ca deformatia totala a barei este proportionala cu lungimea acesteia si invers proportionala cu produsul E A. confecţionată din material omogen cu greutatea specifică γ . pentru dimensionare se folosesc relatiile (2) si (9). forta axiala variaza in functie de x. in relatiile (2). solutia cea mai favorabila. astfel incat tronsonul i are lungimea l i . cu rigiditatea EA=ct. (9) si (10) se foloseste valoarea maxima a fortei axiale. N x şi σ x variază liniar de-a lungul barei. Pentru dimensionare se egalează σ max = σ a şi se obţine A nec = P σ a − γl (20) La bare cu lungimi foarte mari se poate produce ruperea acestora sub greutate proprie (P=0. Într-o secţiune aflata la distanta x de capătul liber. (3). Lungimea de rupere sub efectul greutăţii proprii se calculează cu relaţia: 29 . poate fi scrisa ca relatie de dimensionare. In cazul in care forta axiala variaza in lungul grinzii. sectiunea acesteia ramanand constanta. aria sectiunii transversale variaza in functie de x si materialul din care este confectionat tronsonul este E i . dupa cum urmeaza: . alegandu-se. La extremităţile barei valorile tensiunilor normale sunt: P C P = σ min A P σ 2 = + γl = σ max A σ1 = (19) secţiunea periculoasă este la capătul încastrat al barei.Tensiuni şi deformaţii la bare drepte ţinând cont de greutatea proprie La barele de lungime mare care se află în poziţie verticală este necesar să se ţină cont de greutatea proprie în calculul la întindere sau compresiune.pentru verificare. Bara este incastrată la capătul superior şi solicitată la întindere de o forţă P la capătul liber. Pcap ≤ A ⋅ E in care (11) este deformatia liniara absoluta admisibila (alungire sau scurtare). Daca bara este formata din n tronsoane. de verificare sau pentru determinarea fortei capabile. cu sectiunea constata A. Aceasta relatie. adica dimensiunea cea mai mare. 4. forţa axială este egală cu N x = P + γAx A iar efortul unitar σx = B Nx P = + γx (18) A A Deci. A nec ≥ ∆lef = P⋅l E ⋅ ∆la (9) . in final.

+ ∆l n 30 .lr = σr γ (21) Aungirea ∆l a întregii bare se obţine integrând pe lungimea l : 1 ⎛ ⎞ ⎜ P + γlA ⎟ Pl γl 2 ⎞ l 1⎛P ⎠.. σa P σa A max = e σa γl (27) Greutatea barei de egală rezistenţă se determina din conditia de echilibru static a tuturor fortelor axiale care solicita bara: G = A max ⋅ σa − P (28) iar alungirea totala este: ∆l = ∫ εdx = ∫ 0 l σa σ dx = a l E E 0 l (29) Constructiv. G 2 = γl 2 A 2 ef . aria secţiunii inferioare este: A x = A0 ⋅ e γ x σa A0 = (26) iar aria sectiunii superioare: P .. σ a − γl1 P + G1 = . Aplicând succesiv formula de dimensionare (20) pentru bara din figura se obţine A1 nec = A 2 nec P . se obţine: l ⎛ G⎞ ∆l = ⎜P+ ⎟ EA ⎝ 2⎠ Gl iar pentru P = 0 . Ea se înlocuieste printr-o bară cu variaţie în trepte a secţiunii transversale. ∆l = 2EA 2 (22) (23) Bara de lungime mare şi secţiune constantă este o soluţie neeconomică de utilizare a materialului. Soluţia corectă o constituie bara de egală rezistenţă la întidere sau compresiune. realizabilă constructiv mai simplu. Aria secţiunii barei trebuie să varieze de-a lungul acesteia după o lege exponenţială. + G n −1 . G1 = γl1A1 ef . σ a − γl 2 (30) (31) A n nec = P + G1 + .. G n = γl n A n ef . o bară de egală rezistenţă este dificil de executat. la care efortul unitar normal este constant în lungul barei.. ∆l = ∫l ∆ dx = ∫0 ⎜ + γl ⎟ dx = + =⎝ EA EA 2E E⎝A ⎠ Ţinând de greutetea barei G = γlA . Legea exponeţială de variaţie a secţiunii barei este (25) In cazul barei de egală rezistenţă. (32) σ a − γl n (33) Alungirea totală se determină prin însumarea alungirilor tronsoanelor componente ale barei: ∆l = ∆l1 + ∆l 2 + .

care este de asemenea o forţă de compresiune dacă nu intervin fenomene de pierdere a stabilităţii. Bara. N= numărul de necunoscute. unde: n= numărul de ecuaţii de echilibru static. În general. deci problema este simplu static nedeterminată.5. întrucât gradul de nedeterminare este egal cu 1. 4) cu ajutorul legii lui Hooke se explică deformaţiile axiale ale barelor în funcţie de eforturi şi se introduc în ecuaţiile deformaţiilor. Bară dublu articulată solicitată axial Se consideră o bară dreaptă articulată la ambele capete şi acţionată pe deschidere de o forţă axială P. EA ⎝ 2 ⎠ l ⎛ 1 ⎞ ∆l2 = 2 ⎜ P + G1 + G 2 ⎟ EA 2 ⎝ 2 ⎠ ∆l1 = (34) (35) (36) ∆ln = ln EA n 1 ⎛ ⎞ ⎜ P + G1 + G 2 + . Diferenţa dintre numărul total de necunoscute şi numărul condiţiilor reprezintă gradul de nedeterminare al sistemului. pentru un sistem dat static nedeterminat. 3) se stabilesc condiţiile de compatibilitate a deformaţiilor. fiind articulată la ambele capete.. 2) ΣM=0 rezultă reacţiunile verticale din reazeme: V1=V2=0 Condiţia de echilibru static din mecanică: ΣX=0 => H1 + H 2 = P Rezultă o ecuaţie şi două necunoscute. 5) se rezolvă sistemul complet de ecuaţii obţinut şi se determină eforturile longitudinale din toate barele sistemelor.. deci: lf = li =〉∆l tot = 0 ∆l tot = ∆l1+3 + ∆l 3−2 = ∆ a + ∆ b = 0 ⇒ ⎧H1 + H 2 = P => ⎨ => ⎩H1 ⋅ (a + b ) = P + b ⇒ H1 ⋅ a + (H1 − P) ⋅ b = 0 31 . Din condiţiile de echilibru static: 1) ΣZ=0. 2) se stabileşte gradul de nedeterminare G=N-n. adică relaţiile geometrice între deformaţiile diferitelor bare din sistem. rezolvarea problemelor presupune parcurgerea următoarelor etape: 1) se scriu ecuaţiile de echilibru static.unde: l1 ⎛ 1 ⎞ ⎜ P + G1 ⎟ .Sisteme static nedeterminate solicitate axial Sistemele static nedeterminate solicitate axial sunt sisteme de bare la care numărul necunoscutelor depăşeşte numărul condiţiilor de echilibru mecanic (cel mult 6). A. Se completează ecuaţia (1) cu o ecuaţie ce decurge din analiza deformării barei. 4. nu poate să-şi modifice lungimea iniţială (nu are posibilităţi de deplasare pe orizontală). Pentru rezolvarea unor asemenea probleme se completează numărul condiţiilor de echilibru cu un număr corespunzător de ecuaţii deduse din analiza modului de deformare a sistemului respectiv. + G n ⎟ 2 ⎝ ⎠ Observaţie Formulele de calcul stabilite pentru barele verticale lungi solicitate la întindere sunt valabile şi pentru barele verticale solicitate la compresiune ţinând cont şi de greutatea proprie. astfel incât să se obţină un sistem cu număr egal de ecuaţii si necunoscute.

. σ max c ) şi se face verificarea pentru această valoare.n = P ⋅ d p. La alte materiale. În relaţia (2) se înlocuiesc cu deformaţiile absolute prin expresiile corespunzătoare solicitărilor axiale: 32 . Sisteme de bare paralele solicitate axial Se consideră o bară foarte rigidă (deci. Deci mai pot fi scrise următoarele relaţii din triunghiurile asemenea care se formeaza: tgα = ∆l − ∆l n −2 ∆l n − ∆l n −1 ∆l 2 − ∆l1 ∆l 3 − ∆l 2 = .n ⎪ i =1 ⎩ (1) Se obtine un sistem de 2 ecuaţii cu n necunoscute. astfel N1 N 2 Ni Nn încât bara rigidă se deplasează pe verticală în jos. doar barele i se deformează.. Bara rigidă. n . B. nu se deformează sub acţiunea sistemului de forţe. cum este. = n −1 = = cst = d1. Apar n necunoscute: Ni . 2 d 2.n. de exemplu. adică σat ≠ σac cele două condiţii trebuie satisfăcute simultan. având rigiditatea foarte mare. Distanţa de la suportul forţei P la bara n se notează: d P. adica se obtine un sistem de (n-2) ori static nedeterminat.. Ai . La oţeluri care se comportă aproape identic la întindere faţă de compresiune. 3 d n −2. deci rezultă în final un sistem format din (1)+(2). Pot fi scrise două condiţii de echilibru: n ⎧ ⎪∑ y = 0 ⇒ ∑ Ni = P ⎪ i =1 ⎨ n −1 ⎪ ∑ M n = 0 ⇒ ∑ Ni ⋅ di. În bare se creează tensiuni datorită solicitării cu forţa P. n .. Distanţa de la bara i la bara n se notează: d i.n −1 d n −1. suportând alungiri. Fiecare bară i e caracterizată prin mărimile: Ei . nedeformabilă) dispusă orizontal şi suspendată prin bare verticale sau fire având rigidităţi mult mai mici. se ia în calcul max(σ max t . practic. din n egalităţi cu n necunoscute. putând fi supusă unei rotiri cu un P unghi α faţă de direcţia iniţială a axei sale. fonta. (2) În relaţiile (2) apar n-2 egalităţi. unde i=1.=> P⋅b 1 P⋅a H2 = 1 H1 = H1 ≤ σ1a = σ at A H2 σ2 = ≤ σ ac A σ1 = Pentru verificarea barelor se calculează tensiunile la tracţiune şi compresiune şi se compară cu rezistenţele admisibile ale materialului la cele două solicitări: N max t ≤ σat A N σmax c = max c ≤ σac A σmax t = Obvervaţie. deci un sistem determinat. care au comportări diferite la întindere faţă de compresiune. adică σat = σac. Ii..

⎪ => i = 1. n ⇒ ∆l i = l if − l i = ct..... la care materialele componente reprezintă cilindrici concentrici.. prin intermediul plăcilor. determină ca toate materialele să se deformeze la fel. unde i=1. i = 1. adica sistem de (n-1) ori static nedeterminat Din (3) şi (4) => Nn N1 N2 = = . = = En ⋅ An E1 ⋅ A1 E 2 ⋅ A 2 i =1 n i =1 ∑ Ni n = P i =1 ∑ Ei ⋅ Ai ∑ Ei ⋅ Ai n (6) Egalând pe rând. se determină necunoscutele: ⎧ ⎪ ⎪ N = P ⋅ E1 ⋅ A1 ⎪ 1 n ⎪ ∑ Ei ⋅ Ai ⎪ i =1 ⎪.. i = 1.. se verifică materialele: σi = N i = P ⋅ E i ≤ σai .. ε1 = ε 2 = .. Lungimile iniţiale ale pieselor ansamblului sunt: li = l i Compresiunea.... n În final. adică cu aceeaşi cantitate astfel încât lungimile lor finale: f li = ct.. unde i= 1.... i = 1. fiecare raport cu ultimul.. Bare cu secţiuni neomogene solicitate axial Sunt barele la care în secţiunea transversală apar cel puţin 2 sau mai multe materiale diferite.. n necunoscute. se verifică barele articulate: σi = Ni ≤ σai (4).∆li = N i li Ei Ai (3). n => ⎪ P ⋅ Ei ⋅ Ai ⎨ Ni = n ⎪ ∑ Ei ⋅ Ai ⎪ i =1 ⎪ ⎪. n i ∆l i ∆l i ⇒ εi = = = ct li l adică. Se consideră o bară de construcţie simetrică. = ε n Ni εi = Dar: Ei ⋅ Ai Condiţia de echilibru mecanic: (1) (2) (3) (4) ∑ Ni = P i =1 n (5) => 1 ecuaţie. n n Ai ∑ Ei ⋅ Ai i =1 33 ... Bara este supusă la compresiune prin intermediul a 2 plăci pentru ca efectul compresiunii să apară la toate materialele.. ⎪ P ⋅ En ⋅ An ⎪Nn = n ⎪ ∑ Ei ⋅ Ai ⎪ i =1 ⎩ În final.. n Ai C..

atunci în bare apar eforturi de întindere sau compresiune. ea s-ar alungi cu: ∆l∆t = α ⋅ l ⋅ ∆t (1) unde α=coeficient de dilatare termică dar pereţii nu permit dilatarea şi deci apare o solicitare de compresiune pe care o exercită pereţii asupra barei. adică: t 0. Bara are secţiunea inelară constantă cu d/D = 0. chiar în lipsa unor forţe exterioare. dacă se admite σa = 120 MPa şi să se calculeze deplasarea punctelor de aplicaţie ale forţelor. lungimea şi aria secţiunii barei.E. temperatura iniţială.D. în mod obişnuit. A. atunci putem scrie: ∆l tot = ∆l ∆t − ∆l N = 0 ⇒ α ⋅ l ⋅ ∆t = N⋅l ⇒ N = E ⋅ A ⋅ α ⋅ ∆t E⋅A unde N= forţa de reacţiune a pereţilor σ= N = E ⋅ α ⋅ ∆t ≤ σ a A N l N D1. Se cunoaşte unghiul de inclinare a fortelor fata de axa longitudinala a barei: α= 60° Rezolvare Datorită simetriei forţelor faţă de axa x a barei. condiţia de definire este: ∆l ∆ t − ∆l N = δ ⇒ N = E⋅A ⋅ (α ⋅ l ⋅ ∆t − δ ) l În final se calculează. Dacă aceste deformaţii sunt împiedicate. reacţiunile verticale sunt nule. Să se reprezinte diagrama forţelor axiale şi să se dimensioneze bara. i . Dacă bara ar fi liberă să se dilate. ∆l tot = 0. Are loc o creştere de temperatură cu ∆t. O bară dreaptă este articulată la capete şi solicitată de forţele din figură. Se cunosc. Aplicatii 1. trebuie ca: ∆l∆t > δ adică α ⋅ l ⋅ ∆t > δ ∆t > δ α⋅l În acest caz.8. tensiunile din bară. precum şi materialul acesteia (constanta de material E). Pentru că. lungimea finală este identică cu cea iniţială.5 + H B = 0 Articulaţiile fiind fixe. în final. Problema este static nedeterminată. deci alungirea totală a barei este egală cu 0: ∆l = ∆l1−3 + ∆l3− 4 + ∆l4− 2 = = H A * 600 (H A − 30) *1000 (H A + 30) *800 + + =0 EA EA EA 34 . Bara prezintă un joc iniţial δ până la perete Ca să apară solicitarea datorită variaţiei de temperatură. Avem o bară montată fix între 2 pereţi rigizi la o temperatură t 0 . iar reacţiunile orizontale XA şi XB din cele două articulaţii nu se pot determina numai cu ajutorul ecuaţiei de echilibru: H A − 30 + 2 ⋅ 60 ⋅ 0. Solicitări axiale produse de variaţii de temperatură Variaţiile temperaturii produc lungirile sau scurtările barelor.

Rezolvare: Cele patru bare articulate sunt supuse la tracţiune şi în ele vor apare eforturile N1. ca în figură.43 mm Se adopta D = 30 mm şi d = 0.8) 2 = 27. din condiţia de deformaţie se obţine 24 HA = 60 kN . N2.94 ⋅ 10−2 mm 5 2 2 EA 2 ⋅ 10 ⋅ π(30 − 24 ) H 2l2 − 4 32.5 kN. În figură este trasată diagrama forţelor axiale. Pentru stabilirea ecuaţiilor de deformaţie se consideră poziţia deformată a sistemului. ∆l1 ∆l1 ∆l4 N N l = 5 unde ∆l1 = 1 .Astfel. orientate dinspre articulaţii către interiorul barelor. In articulaţie apar două reacţiuni.5 ⋅ 103 ⋅ 600 ⋅ 4 = = 2. 35 . N3 = 3N1. ∑Y = 0 ∑ M0 = 0 X0 = 0 Y0 + N1 + N 2 + N3 + N 4 − 2P = 0 l1 ⋅ N1 + 2l1 ⋅ N 2 + 3l1 ⋅ N3 + 5l1 ⋅ N 4 − 4l1 ⋅ P − 5l1 ⋅ P = 0 deci problema este triplu static nedeterminată. pe direcţie verticală.5 kN şi HB = . ∆l2 = 2 ∆l1 EA EA ∆l3 = N3l şi EA ∆l 4 = N 4l EA Prin înlocuire se obţine N2 = 2N1. N4 = 5N1. O bară dreaptă rigidă este articulată la un capăt şi menţinută în poziţie orizontală de patru bare articulate la capete.32. verticale. ∆l3 şi ∆l4 se pot scrie relaţiile de proporţionalitate: ∆l3 ∆l2 = 2. se roteşte dar nu se deformează. ∆l2. N3 şi N4 .083 ⋅ 10−2 mm 5 2 2 EA 2 ⋅ 10 ⋅ π(30 − 24 ) Deplasarea punctului de aplicatie ale fortelor P2 δ2 = 2. Condiţia de rezistenţă a barei la solicitarea axiala este: σ= D= 4 N max N < σa = 2 A πD (1 − (d / D) 2 ) 4 N max πσ a (1 − (d / D) 2 ) = 4 * 32500 π *120(1 − 0. = 3. Dimensionarea se face pentru forţa axială maximă Nmax = 32. având aceeaşi lungime şi rigiditate.8D = 24 mm Deplasarea punctului de aplicatie al fortei P1 δ1 = H1l1−3 2. iar cealaltă. Pot fi scrise 3 ecuaţii de echilibru static ale forţelor ce solicită bara rigidă: ∑ X = 0. una orientată pe direcţie orizontală. ceea ce permite să se calculeze din ecuaţia de echilibru reacţiunile: HA = 2.5 ⋅ 103 ⋅ 800 ⋅ 4 = = 51. Bara orizontală fiind rigidă. Se cere să se determine eforturile produse sub acţiunea forţelor P în barele verticale precum şi deplasarea capătului liber al barei orizontale.5 kN. Între alungirile ∆l1.

c – ca bară compusă din trei tronsoane. Rezolvare a) Pentru bara de secţiune constantă aria secţiunii este: A= P 270000 = = 13953mm2 −6 5 σ − γl 90 − 78. Bara se montează forţat. se poate scrie: N l Nl ∆l = ∆l1 + ∆l2 ⇒ 2 2 + 1 1 = ∆l EA EA P ∆l ⋅ EA P 2∆l ⋅ EA N1 = . Când barele sunt executate corect. datorită simetriei fizice şi geometrice. Dimensionarea se va face în trei ipoteze: a – ca bară de secţiune constantă b – ca bară de egală rezistenţă la întindere. După deformarea barelor. solicitată la întindere de o forţă P=270kN. având greutatea P. E = 2.+ . este suspendată cu trei bare de oţel cu secţiuni egale. iar cea din mijloc este întinsă. deci lungimile celor trei bare deformate trebuie să fie egale. Notând cu ∆l1 deformaţia barelor laterale care sunt comprimate şi cu ∆l2 pe a celei din mijloc care este întinsă. grinda rămâne orizontală. Să se determine tensiunea normală produsă în cele trei bare dacă se dau P = 45 kN şi A = 500mm2. iar bara din mijloc este mai scurtă cu ∆l=3 mm.iar ecuaţiile de echilibru permit acum determinarea reacţiunilor: H 0 = 0 V0 = 9 18 27 −21 P N1 = P N 2 = P N3 = P 39 39 39 39 N4 = 45 P 39 Deplasarea capătului liber al barei rigide coincide cu alungirea absolută a barei articulate 4 şi este: N l 45Pl ∆l 4 = 4 = EA 39EA 3.1*105 / (3*300)=170 MPa Barele exterioare sunt comprimate. Rezolvare: Ecuaţiile de echilibru static sunt: N1 = N3. σ2 = A 3A 3l A 3A 3l Numeric se obţine: σ1 = 45000 / 15000 + 3*2. fiecare de lungime l 1 = 300m. cu lungimea l=900m.1*105 / (3*3000) = 40 MPa σ2 = 45000 / (3*500) + 2*3*2.5kN/m 3 Se vor calcula lungimea şi greutatea fiecărui tip de bară.1 * 105 MPa şi γ=78. Se cere să se dimensioneze o tijă de oţel de secţiune circulară. N2 – 2N1 – P = 0. La montaj se constată că barele laterale au lungimea l1=3m.O grindă rigidă. Să se compare valorile obţinute cu tensiunile care s-ar produce dacă cele trei bare ar avea lungimi egale. Se dau: σa = 90MPa . Ca urmare. rezultă: σ1 = σ 2 = P 45000 = = 30 N / mm 2 3A 3 ⋅ 500 5. l1 = l2 deci ∆l = 0. N2 = + 3 3l 3 3l N1 N2 P 2∆l ⋅ E P ∆l ⋅ E σ1 = =+ = + .5 * 10 * 9 *10 36 .

Greutatea barei în acest caz este: G = Aγl = 13953 * 900 *103 * 78.85 * 10 − 5 * 3 * 10 5 A 2nec = A 3nec = (σ a − γl1 ) (σ a − γl1 ) 2 Pσ a Pσ a 2 = = (90 − 7.7 kN.858 * 105 ⎟ = 234 mm ⎜P + G⎟ = 5 EA ⎝ 2 ⎠ 2. iar lungimea totală va fi: l ⎛ 1 ⎞ 9 * 105 1 ⎛ ⎞ ∆l = * ⎜ 27 * 10 4 + * 9.85 *10 27 *10 4 * 90 −5 * 3 *10 5 2 ) = 5503mm 2 = 7453mm 2 27 *10 4 * 81 *10 2 −5 3 * 3 *10 5 3 ) Greutatea totală a tijei compusă din tronsoane va fi: G = l1γ (A1 + A 2 + A 3 ) = 3 *10 5 * 78.5 *10 −6 * (4063 + 5503 + 7453) = 400kN.1 * 105 + A min P b) c) În cazul barei formată din trei tronsoane egale. dimensionarea se face cu relaţia: Pσia−1 Ai = (σa − γl1 )(σa − γl2 ).5kN... iar alungirea totală este: σ l 90 * 900000 ∆l = a = = 386mm E 2. G i = A i γl1... σa 90 iar secţiunea superioară: P σa 27 ⋅ 104 A max = e = ⋅e σn 90 Greutatea barei în acest caz este: Q = A max ⋅ σa − P = γl 7. adică de la cea mai mică arie către cea mai mare: A 1nec = P 27 * 10 4 = = 4063 mm 2 σ a − γ l1 90 − 7 .85 *10 (90 − 7. de lungime l 1 = 200m.1 * 10 * 13953 ⎝ 2 ⎠ b)În cazul barei de egală rezistenţă.85⋅10 −5 ⋅9⋅105 90 = 6561mm2 .5 * 10−6 = 985.. d 0 = 62 mm. aria secţiunii inferioare este: P 270000 A0 = = = 3000 mm 2 .8kN..(σa − γli ) Aria necesară pentru fiecare tronson se calculează începând de jos în sus. G 3 =174 kN. d max = 92mm.. 37 . G 2 =128. σa A max = 6561 * 90 − 27 *104 = 320. greutatea fiecărui tronson fiind: respectiv: G1 =95.6 kN.

σ max + + σmin a) P c) P Cap.1*10 * 4063 ⎝ 2 ⎠ l21 ⎛ 1 3*105 1 ⎞ ⎛ ⎞ P + G1 + G 2 ⎟ = * ⎜ 270 + 95. bara se deformează. 7mm ⎜ 5 EA1 ⎝ 2 ⎠ 2.6% pentru bara de secţiune constantă.8% pentru bara din tronsoane. producându-se lunecări γ.Alungirile tronsoanelor vor fi: ∆l1 = ∆l2 = ∆l3 = l1 ⎛ 1 ⎞ 3*105 1 ⎛ ⎞ P + G1 ⎟ = * ⎜ 27 *104 + *95. 6 + 128. 7mm ⎜ 5 EA3 ⎝ 2 2 ⎠ ⎠ 2. perpendiculare pe axa longitudinală a barei.1. Calculul conventional al barelor la forfecare 5.6 − 400 ∆G = 100% = 146.45%.1*10 *7453 ⎝ Alungirea totală va fi: ∆l = Σ∆l i ≅ 335mm În comparaţie cu bara de egală rezistenţă. Calculul convenţional este aplicat frecvent in cazul barelor de secţiune mică şi admite că tensiunile tangenţiale sunt paralele cu forţa aplicată şi repartizate uniform pe suprafaţa secţiunii transversale a barei 38 h γ . 400 ∆G = În figura a). 7mm ⎜ 5 EA 2 ⎝ 2 2 ⎠ 2. 6 + 128 ⎟ ⋅103 = 111.5 100% = 24. 7 + ⎟ *10 = 111. 6*103 ⎟ = 111. b) şi c) s-au trasat şi diagramele cotate ale tensiunilor normale în MPa în lungul celor trei bare.1*10 *5503 ⎝ ⎠ l1 ⎛ 1 3*105 174 ⎞ ⎛ ⎞ 3 P + G1 + G 2 + G 3 ⎟ = ⎜ 270 + 95. Sub acţiunea forţelor. 320.5 ∆G = 100% = 207. consumul de metal la celelalte două bare este mai mare cu: 400 − 320.5 985.5 În comparaţie cu bara cu tronsoane. atunci se produce o solicitare de forfecare sau de tăiere.8 − 320. egale şi de sens contrar. la bara de secţiune constantă consumul de metal este mai mare cu: 985. 320. iar in secţiunile transversale solicitate se dezvoltă tensiuni tangenţiale τ.5.Tensiuni si deformaţii P=T a P=T Dacă asupra unei bare acţionează două forţe transversale P.

respectiv Prup = Aτr . pene. Deformaţia relativa sau specifica este v P γ= = a GA 39 .pentru dimensionare. P⋅a (7) A nec ≥ G⋅v -pentru determinarea fortei capabile. Deformaţia de forfecare constă dintr-o deplasare relativă a unei secţiuni faţă de alta situată la distanţa a . v (8) Pcap ≤ GA = GAγ a unde produsul GA dintre modulul de elasticitate transversal şi aria secţiunii transversale se numeşte modul de rigiditate la forfecare . Dacă materialul satisface legea lui Hooke. dupa cum urmează: . dimensionare. etc. buloane. In acest caz.pentru verificare. Condiţia de rezistenţă a barei cere ca valoarea tensiunii efective dezvoltată in bara să fie mai mică decât rezistenţa admisibilă a materialului din care este confecţionată bara. relaţia foloseste la dimensionare si se scrie sub forma: P (3) A nec ≥ τa Cand se cunosc dimensiunile sectiunii transversale si materialul din care este executata piesa. atunci se obţine: v ⎫ tgγ γ = ⇒ v = γa ⎪ P⋅a ⎪ a (5) ⎬⇒ v = P ⎪ τ G⋅A Dar τ = Gγ ⇒ γ = = G GA ⎪ ⎭ unde g este deformaţia unghiulară specifică Aceasta relatie. relatia (1) poate folosi la verificarea tensiunilor ce iau nastere pe sectiune care se compară cu tensiunea admisibilă sau cu cea de rupere si se scrie sub forma P (2) τef = ≤ τa A ef unde. P⋅a (6) v a ef = ≤ va G ⋅ A ef . in conformitate cu teoriile de rezistenta. ca si relaţia (1). poate fi scrisă ca relaţie de verificare. cu ajutorul relatiei (1) se poate calcula sarcina maximă (forţa tăietoare capabilă) pe care o poate suporta sau al forţa de rupere prin forfecare: (4) Pmax = Pcap = Aτa . ca nituri.P (1) A Relatia (1) stabileste marimea tensiunii tangenţiale la solicitarea de forfecare a unei bare cu aria secţiunii transversale A şi solicitată de forţa P. se poate admite τa = (0. daca se cunoaşte forţa de tăiere şi se alege valoarea rezistenţei admisibile. Atunci cand sunt cunoscute fortele exterioare care actioneaza asupra barei si dimensiunile acesteia. in cazul materialelor omogene si izotrope.8)σa. − P + ∫ τdA = 0 ⇒ − P + τA = 0 ⇒ τ = A Relaţiile de mai sus se utilizează la calculul la forfecare al elementelor de imbinare. sau pentru determinarea forţei capabile.5-0. suduri. Cu relatia (1) se poate calcula aria secţiunii transversale A.

7d (15) Înălţimea hp a piuliţei se calculează din condiţia de rezistenţă la forfecare a filetului: P P τ= = ≤ τa (16) A 2 πdh p Rezultă: 1 2 πd i σa =πdh p τa 4 2 1⎛d ⎞ σ h p = ⎜ i ⎟ d a =0. di<d este diametrul secţiunii nete. 4 ⎝ d ⎠ τa Considerând valorile rezistenţelor admisibile: σa = 60MPa τa = 14MPa . măsurat la fundul filetului. 75 ⎝ ⎠ De regulă. materialul din care se confecţionează buloanele este OL 38 şi se recomandă valori σa = 48MPa ÷ 60MPa pentru rezistenţa admisibilă. şi valori mai mici – pentru filetare la cu filiera).2. datorită strângerii. in funcţie de precizia prelucrării filetului (valori mai mari . relaţia intre diametrul interior şi cel exterior este: ⎛ di ⎞ (11) ⎜ d ⎟ ≈ 0. adică σa = 36MPa ÷ 45MPa . se recomandă ca rezistenţele admisibile să fie 75% din valorile recomandate.Probleme de calcul al imbinarilor Dimensionarea buloanelor solicitate la întindere Diametrul bulonului se calculează din condiţia de rezistenţă la intindere a tijei bulonului: P P σ= = ≤ σa (9) 2 A πdi 4 în care: σ a este rezistenţa admisibilă la întindere a materialului.5. 4 de unde rezultă 1⎛d ⎞ σ (14) hc = ⎜ i ⎟ d a . Înălţimea hc a capului bulonului se determină din condiţia ca tija să nu se smulgă din capul bulonului după o secţiune cilindrică. Rezultă valoarea diametrului interior 4P di = (10) πσa Pentru filetul metric. Se pune condiţia de rezistenţă la forfecare sau tăiere a capului bulonului: P P (12) τ= = ≤ τa A1 πdh c unde 2 P= 2 πdi σa 4 (13) Rezultă: 1 2 πd i σa =πdh c τa . 7d 4 ⎝ d ⎠ τa 2 (17) 40 . Dacă se ţine cont şi de solicitarea la răsucire a tijei datorată strângerii cu efort a piuliţei. se obţine relaţia: h c ≈ 0.pentru filetare la strung.

1). se pleacă de la formula 4P di = (22) 2πτa Condiţia de rezistenţă a îmbinării la presiunea de contact se poate utiliza pentru dimensionare sau pentru verificare. având o singură secţiune de forfecare (fig.8d (18) DIMENSIONAREA BULOANELOR SOLICITATE LA FORFECARE În acest caz. respectiv din placă. diametrul bulonului se calculează din condiţia de rezistenţă la forfecare: P P τ= = ≤ τa (19) 2 A πdi 4 Se obţine: 4P (20) πτa iar dacă îmbinarea este făcută cu n buloane 4P di = (21) nπτa di = În cazul îmbinării cu un bulon supus la forfecare după două secţiuni (fig. depinzând de numărul tablelor care se îmbină. daca deja dimensionarea a fost realizată: σc = P P = ≤ σac (23) A3 dt unde d este diametrul bulonului. (24) în care σa este rezistenţa admisibilă minimă a materialului din tijă.Datorită neuniformităţii transmiterii forţei de întindere se recomandă majorarea valorii obţinute pentru înălţimea piuliţei la: h p = 0.5 − 2 )σ a . A πd 2 4 4 41 . buloanele sunt supuse la forfecare în una sau mai multe secţiuni. 2). Dacă bulonul are o singură suprafaţă de forfecare. BULONAREA TABLELOR Grosimea t a tablei se calculează din condiţia de rezistenţă la presiunea de contact. La îmbinarea cu un singur bulon. se poate scrie: P P 1 τ= = ≤ τa (25) ⇒ P = πd 2 τa . iar t grosimea plăcii pe care are loc contactul Rezistenţa admisibilă de contact σ ac se determină conform relaţiei: σ ac = (1.

3d se obţine (32) e ≈ 1. 1 2 πd τa P 4 τ= ≤ τa ⇒ e = (31) 2et 2t pentru t = 0.).31MPa ≤ p a = 340 MPa p= 1 = hl 8 ⋅ 120 2. se majorează valoarea: b = 3d (30) Distanţa de la capătul platbandei până la axul golului se determină din condiţia de rezistenţa la forfecare după secţiunile C-D şi E-F (fig.1 ⋅ 10 3 τt = 1 = = 145MPa < 160 MPa . b1.IV).8 σ a şi σ ac = 2σ a . se obţine (27) t ≈ 0.3d Lăţimea b a tablei se determină din condiţia de rezistenţă la solitarea de tracţiune in dreptul secţiunii slăbite (fig. bl 14 ⋅ 120 iar presiunea pe suprafata de contact: P 245. atunci forta pe una dintre ele are expresia: 2M t 2 ⋅ 50 ⋅ 10 3 ⋅ 10 3 = = 245. b=14mm si l=120mm. b. 5d Ţinând cont de neuniformitatea repartizării tensiunilor pe secţiune. Rezolvare Daca se admite ca forţa este preluata in mod egal pe fiecare canelura. 4a. 5d Aplicatii 1. Se cunosc : P=200 kN şi rezistenţele admisibile σa = 180MPa .1kN P1 = dn 68 ⋅ 6 Tensiunea de forfecare este: P 245. 3d Neuniformitatea repartizării tensiunilor τ pe secţiunile considerate conduce la o majorare a (33) dimensiunii e la valoarea: e = 1. Dimensiunile arborelui şi ale canelurilor sunt: D=80mm. Se cere să se calculeze dimensiunile a. Un arbore canelat transmite un moment de torsiune Mt=50 kNm. c si d pentru îmbinarea din figură. 4a.3d şi τ a = 0. τ a = 135MPa . adică: 1 (28) P = πd 2 τa = ( b − d ) tσa 4 Înlocuind t = 0. d=68mm. h=8mm. se obţine (29) b = 2.8σ a . 42 . pa=350 MPa.1 ⋅ 10 3 = 255.1 2 πd τa P σc = ≤ σac ⇒ σc = 4 ≤ σac (26) dt dt Făcând înlocuirile: τ a = 0. Arborele are n=6 caneluri şi este confecţionat din oţel la care se admite pa=340MPa şi τ a=160Mpa. Se cere să se facă verificarea arborelui.

56 ⇒ b1 ≅ 42mm. ⇒ A 2 = 4 b1d ≥ = ≤ τa A2 τa P 20 ⋅ 10 4 = 8. τa=140Mpa si pa=350Mpa. ⇒ A1 = 4 ≥ 4 τa de unde: d≥ P 54 ⋅ 10 4 ⇒d≥ ⇒ d = 35mm πτ a π ⋅ 140 Din condiţia de rezistenţă la presiunea pe gaură se determină grosimea h a tablelor: P P . = 4b1τ a 4 ⋅ 42 ⋅ 145 Din conditia de rezistenţă la tracţiune a manşonului se obţine: P P 2 . O forţă P = 540kN solicită o îmbinare cu doua bolţuri ca în figura . Se cere să se determine dimensiunile d.81 ≅ 9mm. σa 180 Din condiţia de rezistenţă la presiunea de contact dintre capul tijei şi manşon: P p ef = ≤ pa A1 P 2 se obţine: ⇒ A1 = b1 − a 2 ≥ pa a≥ respectiv: b1 ≥ τ ef P 20 ⋅ 10 4 + a2 = + 34 2 = 41. ⇒h≥ 2 ⋅ 350 ⋅ 35 2p a d 43 . b.62mm ≅ 54mm 180 4. de unde: p ef = ≤ pa ⇒ A 2 = 2hd ≥ A2 pa h≥ 54 ⋅ 10 4 P = 22.Rezolvare Se pune condiţia de rezistenţă a tijei la tracţiune: P σ ef = ≤ σ a unde aria secţiunii transversale este : A = a2 A P Se obţine: a 2 ≥ . de unde rezultă: σa P 200 ⋅ 10 3 = = 34mm. h. Rezolvare Din condiţia de rezistenţă la forfecare a celor două bolţuri se obtine: τ ef P = ≤ τa A1 πd 2 P . Se cunosc: σa=180Mpa. ⇒ A 3 = b 2 − b1 ≥ = ≤ σa σa A3 d≥ respectiv: σ ef respectiv: b ≥ P 2 + b1 = σa 20 ⋅ 10 4 + 42 = 53.04mm ⇒ h = 22mm. pa 350 Dimensiunea d se obţine din condiţia de rezistenţă la forfecare a umărului manşonului: P P . l.

000 τ ef = = = 25 ≤ τ a . 6. Solicitarea de rasucire a barelor drepte O bară dreaptă este solicitată la răsucire dacă în secţiunea transversală acţionează un moment dirijat în lungul axei barei. atunci: 44 .83 ≅ 45mm.000 -strivire: p ef = = = 63. + 2d = 22 ⋅ 180 hσ a Cota l se determină din condiţia de rezistenţă a teblelor la forfecare P P . Se va studia răsucirea barelor de secţiune axial-simetrică. n Dacă se cunoaşte puterea P (kW) şi turaţia n (rot/min). Dacă un arbore transmite puterea N (CP) la turaţia n (rot/min).000 -forfecare: σ ef = = = 70MPa < τ a A 4 20 ⋅ 30 ⋅ 50 P 210. τ ef = ≤ τ a ⇒ A 4 = 4lh ≥ A4 τa de unde se obţine: 54 ⋅ 10 4 l≥ = 43.Calculul momentului de răsucire Atunci când o asupra unei bare acţionează mai multe cupluri exterioare. Se cere să se facă verificarea imbinării. Rezolvare: Tija se verifica la următoarele solicitări: -întindere: P 210. σ ef = ≤ σ a ⇒ A 3 = (b − 2d ) ≥ A3 2 2σ a 54 ⋅ 10 4 P + 2 ⋅ 35 = 206.000 p ef = = = 100 < p a . A1 (70 − 30) ⋅ 70 -forfecare: P 210.36 ≅ 207 mm. momentul de răsucire se calculează cu relaţia: M t = 70258 N [N • mm]. cu componente (sau dirijate) în lungul axei barei. A 2 2 ⋅ 60 ⋅ 70 -strivire: P 210.1.63MPa < p a A 5 (180 − 70) ⋅ 30 Cap.Din condiţia de rezistenţă a tablelor la tracţiune se obţine dimensiunea b P h P .000 σ ef = = = 75 ≤ σ a .6. n P M t = 95493 [N • mm]. O forţă P=210kN solicită îmbinarea din figura Elementele îmbinarii sunt din otel cu σ a=100Mpa. este necesară construcţia unei diagrame de momente de răsucire. 4 ⋅ 22 ⋅ 140 respectiv: b≥ 5. A3 30 ⋅ 70 Pana se verifică la următoarele solicitări: P 210.

dx (1) se numeşte unghi de răsucire specifică. Dacă dintr-o bară încastrată la un capăt. Unghiul BCB ' = γ este unghiul de ˆ lunecare specifică. se decupează un element central de rază r si lungime dx (fig. rezultă (2) deci tensiunile tangenţiale variază liniar cu distanţa la centrul secţiunii. Se constată că B B ' = γ • dx = r • dϕ . Se deduce că un element de bară decupat în vecinătatea suprafeţei este solicitat numai de eforturi unitare tangenţiale. deci: γ =r dϕ = r •θ dx unde: θ= dϕ . secţiunile transversale rămân plane. A ∫r 2 dA este momentul de inerţie polar al secţiunii Rezultă expresia unghiului de răsucire specifică θ= Mt GIp Mt r Ip (3) care.2. duce la relaţia căutată pentru tensiune: τ= (4) Tensiunea tangenţiala maxima este: τmax = iar M t ⋅ rmax Mt M = = t. având diametrul exterior D şi cel interior d. atunci generatoarea CB ocupă ˆ poziţia CB′ în urma solicitării. Pentru a stabili legătura între momentul de răsucire M t şi tensiunile τ. lungimea laturilor rămânând neschimbată. rezultă: 45 .1). Tensiuni în bare de secţiune axial-simetrică Se constată că dacă pe suprafaţa cilindrică a unei bare se trasează generatoare şi cercuri paralele.6. înlocuit în (2). La secţiunea circulară cu diametrul d avem: Wp = πd3 16 (7) La secţiunea inelară.2). iar BOB ' = dϕ . după solicitarea barei la răsucire. pătratele devin romburi. pe baza dualităţii eforturilor unitare tangenţiale. Ip Ip Wp rmax Ip Wp = . De asemenea. se calculează suma momentelor elementare τ·dA·r faţă de punctual O: τ = G ⋅γ = G ⋅r ⋅θ Mt = A ∫ r ⋅ dF = ∫ r ⋅ τ ⋅ dA = Gθ ∫ r 2 ⋅ dA = G ⋅ θ ⋅ I p A A unde Ip = transversale. formând o reţea de pătrate curbilinii. rmax (5) (6) este modulul de rezistenţă polar al secţiunii transversale. iar raza OB se deplasează în poziţia OB' . Aplicând legea lui Hooke pentru tensiuni tangentiale. ceea ce pe contur se deduce direct. solicitată la răsucire. altfel eforturile unitare normale ar fi produs lungirea laturilor. Se consideră că acestea sunt perpendiculare pe rază (fig.

forţa P. rămânând forţa tăietoare T=P şi momentul de răsucire M t = P • R.a) -formula de verificare: τef = Mt ≤ τa . La arcuri cu rază mare de înfăşurare. forţa axială şi momentul încovoietor se pot neglija. Pentru o bară de lungime l. În relaţiile (9). La arcurile cu spire strânse. în comparaţie cu diametrul sârmei. unghiul de răsucire totală este: ϕ=∫ 1 M t dx . GIp (11) Uneori se impune o valoare admisibilă θ a a unghiului de răsucire specifică. Wp (9. forfecare. GI p 0 Dacă bara are secţiune constantă şi M t = const.b) -formula momentului de răsucire capabil: M t cap = Wp ⋅ τa .Calculul arcurilor cilindrice elicoidale Arcul cilindric elicoidal poate fi considerat o bară curbă în spaţiu. produce toate cele patru solicitări simple: compresiune. D D 16D 2 2 Relaţia (5) este utilizată sub următoarele trei forme: -formula de dimensionare: (8) Wpnec = Mt τa (9. Dacă înclinarea spirelor este mare. 46 .π(D 4 − d 4 ) Ip π(D 4 − d 4 ) 32 = = Wp = .Deformatii la rasucire (9. GI p Mt dϕ = dx G ⋅ I p (10) unde GIp este modulul de rigiditate la răsucire. 6. la care înclinarea elicei este foarte mică. Gθa G ⋅ Ip (12) 6.3. încovoiere şi răsucire. redusă în centrul de greutate al secţiunii transversale. atunci: ϕ= Mtl . efectul forfecării este neglijabil. τ a este rezistenţa admisibilă la răsucire. solicitarea principală fiind răsucirea. pe toată lungimea. astfel că din relaţia (3) rezultă o formulă de dimensionare: θ= Mt M ≤ θa ⇒ I p nec = t .5.c) Din relaţiile (2) şi (3) rezultă unghiul de răsucire pentru un element de bară de lungime dx: M t = G ⋅ θ ⋅ Ip ⇒ θ = dϕ = M t dx .

5 ⋅104 N / mm 2 . In cazul sectiunii dreptunghiulare. secţiunile barelor se deplasează. 16 τa τa 16P ⋅ R d=3 . Numărul de spire n se calculează pe baza formulei săgeţii arcului.a). M 2 dx M t l 1 P⋅f = ∫ t = . Răsucirea barelor cu secţiune dreptunghiulară Studiul răsucirii barelor de secţiune dreptunghiulară se face în cadrul teoriei elasticităţii. deoarece în acest caz ipoteza lui Bernoulli nu mai este valabilă. Unghiul de răsucire specifică se calculează cu relaţia: 47 . n= Gd 4 . Aceasta se deduce uşor. este : Tensiunea datorita forfecarii. G = 8. cu energia de deformaţie la răsucire. rezultă: deci: πd3 M t PR = = . egalând lucrul mecanic produs de forţa P când arcul se comprimă cu săgeata f. α ⋅ h ⋅ b2 La mijlocul laturii mici: τzx max = γ ⋅ τ yx max . l = 2πRn. Ip = Rezultă săgeata arcului: πd 4 . (16) unde k este constanta elastică a arcului. tensiunea maxima intr-un arc elicoidal se stabileste τ1 = 16PR πd 3 . Dacă se impune valoarea constantei elastice k= ∆P . 64R 3 ⋅ k Daca se tine seama si de efectul fortei taietoare. Relaţia (15) se mai scrie sub forma: P= f = kf . 32 (15) f= 64P ⋅ R 3 ⋅ n G ⋅ d4 Gd 4 64R 3n . 2 2GI p 2GI p l unde M t = P ⋅ R. P 4P = A πd 2 τ2 = τmax = τ1 + τ 2 = 16PR ⎛ d ⎞ 1+ ⎟ 3 ⎜ πd ⎝ 4R ⎠ τa = 400 − 600N / mm 2 . 6.6. π ⋅ τa Wp = (13) (14) relaţie cu care se calculează diametrul sârmei arcului. ∆f din relaţia (16) rezultă numărul de spire: astfel : Tensiunea maxima. este : Tensiunea maxima totala este : Pentru oţelurile de arcuri.Din formula de dimensionare la răsucire (9. în cazul secţiunii circulare. tensiunea maxima se produce la mijlocul laturii mari a dreptunghiului: Mt τmax = τ yx max = . datorita rasucirii.

5 h θ= Mt 3 0.3 0/m. 2. cu ajutorul relatiei (1) .859 0. 47 ⋅103 ⇒ d' = = 49.9mm.196 0.141 1 0.753 10 0. 4mm π Se adopta d=66 mm.246 0. dau: τ a =35N/mm si Rezolvare a) Dimensionarea din conditia de rezistenta la torsiune. care transmite o putere N=80kw.263 0.766 În general.Se cere sa se dimensioneze un arbore cu sectiune circulara. iar I t -momentul de G ⋅ It inerţie la torsiune (răsucire al secţiunii. 24 ⋅10−6 rad/mm θa = 0. b)Dimensionarea din conditia de deformatie.1 ⋅104 ⋅ π ⋅ 504 π 180 rad / mm = 5. Valorile acestora se dau în manuale de specialitate. Pentru a nu depasi aceasta deformatie. Aplicatii 1. Wt θ= Mt . 24 ⋅10−6 32 d '' = 32 ⋅181 ⋅104 = 65.30 / m = 1000 0. sub o turatie n=1000 rot/min.Asupra barei din figura se aplica doua cupluri si se cere: 48 .313 0. π Se alege d’=50mm.267 0. se face dimenionarea pornind de la conditia de deformatie.208 0. Se θ a =0.705 0. 49 ⋅10−5 rad / mm GI p 8.742 ∞ 0.3 ⋅ (1) (2) Se constata ca deformatia data de relatia (1) este mai mare decit deformatia admisibila. β şi γ sunt date în tabelul 1: 1 1.249 0. astfel incat sa satisfaca simultan criteriile de rezistenta si rigiditate.258 0. Se aplica formula: M t = 9550 N 80 = 9550 ⋅ = 764Nm n 1000 Wp = M t 764 ⋅103 πd '3 = = 25.5 2 2. unde Wt este modulul de rezistenţă la torsiune (răsucire). data de relatia (2).313 0. M 764 ⋅103 ⋅ 32 θef = t = = 1.742 b α β γ 0. 47 ⋅103 = τa 30 16 16 ⋅ 25.Se aplica formula: 4 Mj 764 ⋅103 4 mm 4 = πd" ⇒ Ip = = = 181⋅10 Gθa 8. β ⋅ h ⋅ b2 ⋅ G Valorile coeficienţilor α.333 0.231 0.333 0.229 0. pentru secţiuni oarecare se pot utilize relaţii generalizate de forma: τmax = Mt .1 ⋅104 ⋅ 5..

75 ⋅106 16 ⋅ 95 ⋅103 8 = = = 95 ⋅103 mm3 = 1 ⇒ d1 = = 78. M t1 M t2 M t3 = = . M0=2 KNm. 5N / mm 2 < τa 3 3 π ⋅ 65. M1 si M2. (2) Folosind proprietatile sirului de rapoarte.unghiul total de rasucire. i =0.pe lungimea ei este egal cu zero . Rezolvare. Stiind ca sectiunea lor este inelara. adica pentru sectiunea momentului de torsiune maxim: corespunzatoare Wpnec 19 M0 πd 3 4. = 65. sunt montate concentric. cunoscand θ a =55N/mm .a) sa se reprezinte diagrama momentelor de rasucire . 6 d2 16 3) Trei bare din materiale diferite sunt solicitate la torsiune ca in figura 2. Ecuatia de momente fata de axa barei este M 0 = M t1 + M t 2 + M t 3 . a)Problema este simplu static nedeterminata datorita faptului ca in sectiunea din incastrare apar doua momente necunoscute. Ecuatia de echilibru mecanic scrisa pentru momente fata de axa barei este: M1 . se vor deforma identic. relatia (1) se mai poate scrie : M t1 G1Ip1 = M t2 M t3 M0 = = G 2 Ip2 G 3Ip3 G1Ip1 + G 2 Ip2 + G 3Ip3 (3) Egaland pe rand. 8 8 ∆ϕ = b)Dimensionarea se face pentru sectiunea periculoasa. Rezolvare : Cele trei bare fiind prinse la capete prin intermediul placii. 1 = 2. 6mm d2 = 1 = 4 1 I p2 πd 4 2 2 d2 2 32 5 5 ⋅ 2 ⋅106 ⋅16 M0 8 8 τef = = = 23.8 = = 2. sa se calculeze tensiuniile tangentiale care se produc in cele 3 bare.8mm 50 16 τa π Se verifica portiunea de bara cu diametrul d : 4 1 I p1 πd1 32 d4 d 78. M 2 M 0 = 0. Ip1 =2 Ip2 = 2 Ip. Se aplica reatia : (M 1 − 3M 0 )l (M 1 − 3M 0 )2l (M 1 − 3M 0 + M 0 )l M 1l + + = =0 G ⋅ 2I p G ⋅ 2I p G⋅Ip G⋅Ip 3 19 Rezulta: M1 = M 0 = 4.3 m . b) sa se dimensioneze bara.75kNm. incastrate la un capat si legate intre ele printr-o placa la capatul liber. primele trei rapoarte cu ultimul.3M0 + M0 . deci: θ1 = θ 2 = θ 3 . G 1I p1 G 2 I p 2 G 3 I p3 (1) unde s-au notat Mt1 Mt2 Mt3 momentele de torsiune suportate de fiecare bara.M2 = 0 Bara fiind incastrata la capete . se obtin expresiile momentelor de torsiune corespunzatoare fiecarei bare : 49 .75kNm.

5*104N/mm2 Rezolvare: a) Se foloseste formula de dimensionare din conditia de rezistenta la torsiune: Wp = πd 3 M t PR 16PR 16 ⋅ 1200 ⋅ 50 = = . (4) M t3 = G1Ip + G 2 I p + G 3Ip 1 2 3 Conform relatiei de determinare a tensiunii tangentiale la solicitarea de torsiune. stiind ca este solicitat cu o forta P=1200 N si ca materialul are rezistenta admisibila τ a = 8. Wp = 2 2I p 2 (5) d2 τ3 = 3 3 Wp = 2 G1Ip + G 2 Ip + G 3I p 1 2 3 ( ) .98mm τa τa πτa 600 ⋅ π 16 Se adopta d=8mm b) Sageata arcului elicoidal se calculeaza cu formula : f= 64PR 3 n Gd 4 = 64 ⋅ 1200 ⋅ 503 ⋅ 10 85000 ⋅ 8 4 = 276mm c) Valoarea tensiunii tangentiale maxime se calculeaza cu formula : 8 ⎞ d ⎞ ⎛ ⎛ 2 τ max = τ1 ⎜1 + ⎟ = 600⎜1 + ⎟ = 624 N / mm 4 ⋅ 50 ⎠ 4R ⎠ ⎝ ⎝ 50 . Sa se determine tensiunea tangentiala maxima care se produce in arc. Se va considera G = 8. Wp1 = 2I p d1 1 τ2 = Mt Wp Mt 2 = 12 2 G1Ip + G 2 I p + G 3I p M 0d3G 3 ( ) .M t1 = M 0G1Ip 1 2 G1I p + G 2 Ip + G 3Ip M 0G12 I p 1 .5 ⋅ 10 4 N / mm 2 . Wp3 = 2I p 3 d3 4. obtinem: τ1 = Mt 1 1 Wp = 2 G1Ip + G 2 I p + G 3I p 1 2 3 M 0d 2G 2 1 2 ( M 0d1G1 ) 3 . avand numarul de spire n=10.Sa se dimensioneze un arc elicoidal cu raza de infasurare R=50 mm. 3 M t2 = G1Ip + G 2 Ip + G 3I p 1 2 3 M 0G13Ip 3 2 .d = = = 7.

In urma aplicării momentelor încovoietoare M. dar rămânând plane. dirijat în lungul unei axe centrale principale de inerţie a secţiunii. Incovoierea oblică este produsă de un moment a cărei direcţie nu coincide cu direcţiile axelor centrale principale de inerţie a secţiunii. în urma încovoierii barei. Formula tensiunlor . 7. sau formula lui Navier. Incovoierea pură este solicitarea produsă atunci când în secţiunea transversală acţionează numai un moment încovoietor. = 12 = Wy = h h 6 (10) 2 2 Relaţia (6) este utilizată sub următoarele forme: 51 . atunci s-ar observa că. Solicitarea de incovoiere a barelor drepte O bară dreaptă este solicitată la încovoiere dacă în secţiunea transversală acţionează un moment al cărui vector este perpendicular pe axa barei. 1). b ⋅ h3 Iy b ⋅ h2 . La secţiunea circulară cu diametrul d. π D4 − d 4 Iy = Wy = D 2 64 D 2 (8) ( ) = π D4 − d 4 32D ( ) (9) La secţiunea dreptunghiulară. Iy Iy Wy z max Iy z max (6) unde: Wy = (7) este modulul de rezistenţă axial al secţiunii transversale. Incovoierea simplă este solicitarea produsă de acţiunea simultană a unui moment încovoietor şi a unei forţe tăietoare.Cap. este: σ= M⋅z Iy (5) Tensiunea normala maxima are expresia: σmax = M ⋅ z max M M = = . cu baza b şi înălţimea h.1 Incovoierea pură a barelor drepte Se consideră o porţiune de lungime dx dintr-o bară de secţiune constantă. cele două secţiuni situate iniţial la distanţa dx rotindu-se relativ cu unghiul dφ. π ⋅ d4 Iy π ⋅ d3 = 64 = Wy = d d 32 2 2 La secţiunea inelară. solicitată la încovoiere pură (fig. conform ipotezei lui Bernoulli.7. Dacă s-ar presupune că bara este formată din fibre longitudinale. altele se comprimă. unele fibre se întind. bara se deformează ca în figura. având diametrul exterior D şi cel interior d.

Wy formula momentului încovoietor capabil: (11. ⎧∑ Z = 0 ⇒ V1 + V2 − 2q − P = 0 ⎨ ⎩∑ M 0 = 0 ⇒ M1 + 2q ⋅ 2 + 4P − M 2 − 5V2 = 0 ⇒ V1 = 24 > 0 V2 = 26 > 0 ⇒ Sensurile adoptate initial coincid cu sensurile reale. Determinarea expresiilor analitice ale eforturilor pe intervale: a) Forta taietoare T T1−3 = V1 = 24kN = cst.b) Mcap = Wy ⋅ σa (11.c) În relaţiile (11).formula de dimensionare: Wy nec = M . b)Să se dimensioneze bara din condiţia de rezistenţă la încovoiere. T4 = −16kN b)Momentul încovoietor ⎧ x = 0. Forma secţiunii transversale este cu atât mai raţională. Alegem sensurile iniţiale orientate de jos în sus. care se spune că acţionează în „secţiunea periculoasă”. M1 = 20 kN*m .Determinarea reacţiunilor se face din condiţiile de echilibru static. Se cunosc: P = 10 kN. σa (11. σa este rezistenta admisibilă la încovoiere. cu cât Wy este mai mare. Aplicatii 1.a) formula de verificare: σef = M ≤ σa . deci pentru o valoare cât mai mică a ariei secţiunii transversale A. cunoscâdu-se rezistenţa admisibilă la solicitarea de încovoiere σa = 120MPa.Pentru bara simplu rezemată. c) Să se reprezinte diagrama tensiunilor normale a pe înălţimea secţiunii (6) situată la distanţa egală cu 1. O grindă rezistă cu atât mai bine la încovoiere cu cât Wy este mai mare. în reazemele simple(l) şi (2) apar numai reacţiunile V1 şi V2. M1 = 0 M1−3 = V1x = 24x ⇒ ⎨ ⎩ x = 1. M3 = 24kNm 52 . se cere: a)Să se reprezinte diagramele de eforturi. T1 = 24kN T3−4 = V1 − qx = 24 − 20x ⇒ ⎨ ⎩ x = 2. ⎧ x = 0.5m faţă de reazemul din dreapta. pentru un consum de material cât mai mic. iar M – cel mai mare moment încovoietor din bară. q = 20 kN/m. încărcată ca în figură. M2 = 10 kN*m Rezolvare: a).

4 kN*m b).4*106N*mm σa = 120 MPa = 120 N/mm2 Rezultă: M1max σa = 58. M 5 = 26kNm În intervalul 3-4.2m în expresia momentului încovoietor din acea secţiune ptr: x=1. practic. în această secţiune momentul încovoietor va avea un extrem care se calculează înlocuind pe x =1. y2 şi y3.4*106/120 = 487000 mm3 = 487 cm3 Modulul de rezistenţă axial Wy se calculează pentru secţiunea dată cu definiţia: Wy = Iy z max unde Iy se determină ca sumă algebrică a momentelor de inerţie axiale ale celor două figuri simple în care se descompune figura dată (cerc şi dreptunghi) calculate în raport cu axa centrală orizontală. 4 3 (1) − I (2 ) = π(8a ) − 2a (4a ) = 190a 4 Rezultă: I y = I y y 64 12 Datorită coincidenţei axelor y1.5 53 .2 m Ca urmare.2) = 44 + 24 * 1.5a 3 4a 47. pentru calculele momentelor de inerţie se folosesc relaţiile obişnuite.2cm 47. M 2 = 0 M 2 − 5 = − ( − V2 x ' ) = V2 x ' = 26x ' ⇒ ⎨ ⎩ x ' = 1m. Dimensionarea barei constă.5a 3 = 487 ⇒ a = 3 487 ≅ 2. M 4 = 52kNm ⎧ x = 0. în determinarea dimensiunii "a" a secţiunii transversale. 190a 4 47. Datorită simetriei figurii faţă de cele două axe. M5 = 26kNm ⎧ x ' = 0. ⇒ Wy = Se egalează expresia lui Wy (care depinde de a) cu valoarea calculată: 487cm3.4 kN*m = 58.22 = 58.2 – 10 * 1. centrul de greutate coincide chiar cu centrul cercului şi cu centrul de greutate al dreptunghiului care se extrage.⎧ x = 0. M 2 = 0 M3− 4 = V1 (1 + x ) + M1 − qx 2 / 2 = 24 (1 + x ) + 20 − 10x 2 = 44 + 24x − 10x 2 ⇒ ⎨ ⎩ x = 1m. pornind de la formula lui Navier: σmax = M1max Wy ≤ σa ⇒ Wy ≥ M1max σa unde ‫׀‬Mimax‫ ׀‬reprezintă valoarea cea mai mare în mărime absolută a momentului încovoietor (care se ia din diagrama de momente) Mimax = 58. M 4 = 52kNm M 4 −5 = V1 ( 3 + x ) + M1 − 2q (1 + x ) = 72 + 24x + 20 − 40 − 40x = 52 − 15x ⇒ ⎨ ⎩ x = 1.2m Mmax = M3-4(1. forţa tăietoare se anulează: T3-4 = 0 => 24 – 20x= 0 => x = 1. fără a se aplica formulele lui Steiner.

Rezolvare 1) a)Determinarea reacţiunilor din reazemele simple (1) şi (2). luând valoarea egală cu 0 în axa neutră şi valori extreme în fibrele extreme ale secţiunii. semnul lui σ se stabileşte în funcţie de efectul pe care încovoierea îl are asupra fibrelor longitudinale ale barei.5m (distanţa de la (4) la (6)) în expresia momentului din intervalul 4-6. deci σ va fi pozitiv. Variabila x care poziţionează secţiunea curentă se alege de la capătul din stânga al intervalului până la secţiune 54 . valoarea momentului încovoietor M se determină înlocuind pe x = 0. P=60kN. 2. Datorită simetriei secţiunii faţă de axa y-y. x = 0. bara devine convexă.5m ⇒ M 4−6 (0. sunt egale. Pentru grinda cu console încărcată ca în figură se cere: 1)Să se reprezinte diagramele de eforturi 2)Să se dimensioneze bara din condiţia de rezistenţă la încovoiere.5) = 52 − 16 ⋅ 0. valorile lui s din fibrele extreme: inferioară şi superioară. iar pentru fibrele situate deasupra fibrei neutre. cunoscând σa = 70MPa 3) Să se reprezinte diagrama tensiunilor σ în secţiunea (2) Se cunosc: q=20kN/m.99MPa ( ) Cum M4 > 0.5 + P ⋅ 6 − V2 ⋅ 7 + M = 0 630 = 90kN > 0 ( sens corect ) 7 ⇒ V1 = 200 − 90 = 110kN > 0 ( sens corect ) ⇒ V1 + V2 = 200 ⇒ V2 = b) Determinarea expresiilor analitice ale forţei tăietoare.508 ⋅ 10 4 ⇒ σ 61−1 = σ 62− 2 = 44 ⋅ 10 3 ⋅ 10 3 ⋅ 88 190(22 )4 = 88. M==60kN*m. Se scriu condiţiile de echilibru static: ∑ Z = 0 ⇒ V1 + V2 − 7q − P = 0 ∑ M(1) = 0 ⇒ −q ⋅ 2 ⋅1 + q ⋅ 5 ⋅ 2. fibre care se scurtează. Tensiunea normală a variază liniar pe înălţimea unei secţiuni. adică fibrele situate sub fibra neutră sunt supuse la întindere. σ va fi negativ.c). Prin deformare. σ6 1−1 = M 6 z1−1 Iy σ6 2− 2 = M6z 2− 2 Iy Întrucât secţiunea 6 se află în intervalul (4-5).5 = 52 − 8 = 44kNm z1−1 = z 2−2 = 4a = 4 ⋅ 22 = 88mm I y = 190a 4 = 190 22 4 = 44.

5kNm = 72. (6) . T4 = −30kN T4−5 = −q ⋅ 7 + V1 = −140 + 110 = −30kN = cst T2−5 = − ( V2 ) = −90kN = cst T6−2 = 0 c) Determinarea expresiilor analitice ale momentului încovoietor. T1−4 = 0 ⇒ 70 − 20x = 0 ⇒ x = 3.cercul de diametru 4a.este distanţa maximă de la axa centrală orizontală. (4). centrul de greutate al figurii coincide cu centrul cercului şi cu centrul pătratului. M1 = −40kNm ⎧ x = 0. (5).5 ⋅ 10 6 ⇒ = = 1.T3 = 0 T3−1 = −qx = 20x ⇒ ⎨ ⎩ x = 2m. iar centrele lor de greutate sunt dispuse la aceeaşi distantă de axa z.036000mm 3 σa 70 Pentru secţiunea barei. Datorită faptului că cele 4 triunghiuri dreptunghice au dimensiuni egale. M5 = 30kNm M 6−2 = − M = −60kNm Se constată că forţa tăietoare se anulează în interiorul intervalului (1-4). M 3 = 0 M 3−1 = −qx 2 / 2 = −10x ⇒ ⎨ ⎩ x = 2m.5 ⋅ 10 6 N ⋅ mm M i max 72.5 pentru x = 3.T1 = −40kN ⎧ x = 0. T1 = 70kN T1−4 = 2q − qx = 70 − 20x ⇒ ⎨ ⎩ x = 2. M5 = 30kNm ⎧ x ' = 0. care este reprezentată printr-o figură compusă.5m ⇒ M 3−4 (3.5) = −10(3.pătratul de latura 6a.5)2 + 70(3. inferioară sau superioară a secţiunii. (3). momentele lor de inerţie Iz vor fi egale.5kNm Diagramele sunt reprezentate în figură Din diagrama de momente se adoptă valoarea maximă (în valoare absolută) a momentului încovoietor: M i max = M i max = 72. ⎧ x = 0. M 4 = 60kNm ⎧ x = 0. Se descompune figura în: (1) . la fibra cea mai îndepărtată. M 2 = −60kNm M 2−5 = − ( M − V2 x ') = −60 + 90x ' ⇒ ⎨ ⎩ x ' = 1m. zmax. (2) . Ca urmare. M 4 = 60kNm ⎛7 ⎞ M 4−5 = −q ⋅ 7 ⎜ + x ⎟ + V1 ( 5 + x ) = −30x + 60 ⇒ ⎨ ⎝2 ⎠ ⎩ x = 1m.5)2 − 40 = 72. Datorită simetriei. momentul încovoietor va avea un extrem care trebuie determinat.triunghiuri dreptunghice isoscele de latura 3a. Wy = Iy z max i =1 1 ∑ I (yi ) = I (y ) − I (y2 ) + I (y3) + I (y4) + I (y5) + I (y6 ) 6 unde: I y = este momentul de inerţie axial calculat în raport cu axa centrală orizontală. 55 . trebuie determinată expresia modulului de rezistenţă axial Wz în funcţie de necunoscuta a.⎧ x = 0. M1 = −40kNm M1−4 = −q ⋅ 2 ⋅ (1 + x ) − qx 2 / 2 + V1x = −10x 2 + 70x − 40 ⇒ ⎨ ⎩ x = 5.

se fac următoarele aproximări: dv = tgϕ ≅ ϕ .8 ⇒ 40.Deformaţiile barelor drepte solicitate la încovoiere Admiţând valabilitatea ipotezei lui Bernoulli. (13) d2v 1 = ρ dx 2 ⎡ ⎛ dv ⎞ ⎢1 + ⎜ ⎟ ⎥ ⎢ ⎝ dx ⎠ ⎥ ⎣ ⎦ 3 2⎤2 ≅ d2v dx 2 . de la 29. 7.8a 3 3a 1036 = 2.47MPa M I2 M I2 σ max 2 60 = ⇒ σ max = σ a = 70 = 57. Diagrama tensiunilor σ arată ca în figură.5mm ar fi rezultat exact σmax2 = 57.3. (14) 1 M d2v = = Din relaţia (14) se obţine: ρ E ⋅ I y dx 2 (15) 56 .8a 4 = 1036 ⇒ a = 3 Se adoptă a=30mm. studiul deformaţiilor barelor drepte solicitate la încovoiere se reduce la studiul formei deformate a axei barei. 3) Diagrama tensiunilor normale a variază liniar pe înălţimea secţiunii. Admiţând ipoteza micilor deformaţii.9/MPa.8(30)3 = 54. Se notează cu v – săgeata barei (deplasarea pe direcţia z) în secţiunea x şi cu φ unghiul de rotire al secţiunii transversale.5 mm la 30mm. egal cu înclinarea tangentei la linia elastică a barei. trecând prin 0 în axa neutră şi luând valori maxime în fibrele extreme ale secţiunii. denumită linia elastică a barei.I y = I y − I y + 4I(3) = y (1) ( 2) ( 6a )4 − π ( 4a )4 + 4 ⎡ 3a ( 3a )3 + 9a 2 ⎛ 3a ⎞2 ⎤ = 122. Dacă s-ar fi calculat σmax(2) luând pe a=29.5 Diferenţa de valori se datorează faptului că am adoptat pentru a o valoare majorată.95cm 40. Trebuie să calculăm numai σ în fibra inferioară a secţiunii (2).2.44a 4 = 40.44a 4 ⎢ ⎥ = 12 64 ⎢ ⎣ 36 ⎜ ⎟ 2 ⎝ 3 ⎠ ⎥ ⎦ ⇒ Wy = 122.9MPa σ max max M Imax M Imax 72. σ max 2 = sau M1−2 y Iz = M12 3a Iz = 60 ⋅ 10 6 40. dx Fig. care este identică cu cea din fibra superioară a acesteia.

atunci ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate se integrează de 2 ori pentru fiecare interval. b).. deoarece derivata a doua este pozitiv.. a). Determinarea constantelor se face utilizând: a) condiţii la limită. b) condiţii de continuitate – care afirmă că într-o secţiune k care aparţine la 2 intervale consecutive. 2-se determină distanţa x de la capătul din stânga al acestui interval până la secţiunea curentă. se aplică la bare cu încărcare relativ simplă.C2n . După determinarea constantelor. specifice fiecărui tip de reazem: ... Dacă bara are n intervale. Relaţia (16) se numeşte ecuaţia diferenţială a liniei elastice a barei. astfel. obţinându-se. Metoda integrării analitice a ecuaţiei liniei elastice a barei. astfel..în reazemele fixe sau mobile. problema determinării deformaţiilor într-o secţiune curentă se rezolvă astfel: 1-se stabileşte cărui interval al barei aparţine secţiunea curentă.. obţinându-se n sisteme de câte 2 ecuaţii şi rezultând 2n constante de integrare.Metode energetice pentru calculul deplasării linear elastice Metodele energetice permit determinarea diferitelor tipuri de deformaţii pornind de la expresia energiei potenţiale de deformaţie totale a sistemului material considerat: 2 Ty dx M 2 dx M 2dx T 2dx M 2dx N 2dx y t z U= + ky + kz z + + + l 2EA l l l 2GI t l 2EI y 2GA 2GA 2EIz ∫ ∫ ∫ ∫ ∫ ∫ Pentru un sistem de bare drepte şi curbe: 57 . Metoda integrării analitice Se porneşte de la ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate: d 2z dx 2 = M EI y care se integrează de 2 ori succesiv. obţinându-se ecuaţia rotirii şi. ecuaţia săgeţii: dz M(( x ) = ϕ = −∫ dx + C1 = E( x ) + C1 dx EI y 0 x (17) z = ∫ ϕdx + C 2 = o x ∫ (E(x ) + C1dx ) = F(x ) + C1x + C2 (18) Se consideră cunoscute expresiile momentului M(x) ca funcţii de sarcini şi de distanţa x.În cazul sistemului de axe din figura.. săgeata şi rotirea calculate din relaţiile corespunzătoare intervalului din stânga sunt egale cu cele calculate din relaţiile corespunzătoare intervalului din dreapta.. cu maxim două deschideri cu ecuaţii diferite ale momentului încovoietor. rotirea şi săgeata în secţiunea curentă. 3-se înlocuieşte această a lui x în cele 2 ecuaţii corespunzătoare intervalului respectiv. relaţia (15) devine: d2v d 2v este negativă când momentul M dx 2 (16) dx 2 =− M (x) E ⋅ Iy . .în încastrare. săgeata este egală cu 0. săgeata şi rotirea sunt egale cu 0.. un sistem de 2n ecuaţii cu 2n necunoscute: C1. prezentată în continuare prin două exemple. Prin integrarea acestei ecuaţii se obţin expresiile analitice ale pantei şi săgeţii în orice secţiune a barei. respectiv. (k zst ) = z( k ) dr (k ϕst ) = ϕ( k ) dr ⇔ 2n − 2 = 2( n − 1) ecuaţii Se obţine.

.la grinzi cu zăbrele: f i = δ i = ∑ ∫l Exemple: 1. . sunt nule: 58 . iar Ip este pentru barele circulare momentul de inerţie polar al secţiunii barei. pana şi săgeata ϕ x =0 = 0 .n este forţa axială produsă de sarcina fictivă egală cu 1. dx 2 x 2 P ⋅ x3 − + C1 ⋅ x + C2 . . valorile coeficienţilor k sunt: pentru dreptunghi k=6/5 iar pentru cerc k=10/9. termenii proveniţi din forţele axiale şi cele tăietoare sunt neglijabile faţă de cele ce provin din încovoiere şi răsucire. Pentru calculul deplasărilor se pot folosi şi expresii simplificate: . în încastrare. În relaţiile de mai sus. Ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate este: d2v E ⋅ Iy = −M ( x ) = P ⋅ l − P ⋅ x .la cadre: Nn i ds Mm i ds + ∑ ∫l EA EI f i = δ i = ∑ ∫l i M i m i ds EI Nn i ds EA . v x =0 = 0 . 2 6 E ⋅ Iy ⋅ v = P ⋅ l Constantele de integrare C1 şi C2 se determină pe baza condiţiilor la limită.U = ∑∫ 2 Ty ds N 2ds + ∑ ∫ ky + ∑ kz li 2EA li 2GA i ∫li i i 2 Tz ds + 2GA M 2 ds M 2ds M 2ds y t z +∑ ∫ + + li 2GI t ∑ ∫li 2GI y ∑ ∫li 2GI z i i i În practică. iar k este un factor ce depinde de forma secţiunii.m t este momentul de răsucire produs într-o secţiune oarecare de sarcina fictivă egală cu unitatea. în majoritatea sistemelor supuse la încărcări complexe.t este forţa tăietoare produsă într-o secţiune oarecare de sarcina fictivă.mi este momentul încovoietor produs într-o secţiune oarecare de sarcina fictivă egală cu unitatea şi dirijată în direcţia deplasării. b1)Calculul deplasărilor liniar elastice prin metoda lui Mohr-Maxwell Relaţia generală de calcul a deplasărilor: f i = δi = ∑ ∫ l M m ds Nn i ds Tt ds M m ds +∑∫ k i +∑∫ t t +∑∫ i i l l l EA GA GI EI în care: . Momentul încovoietor în secţiunea x are expresia: M (x ) = − P ⋅ l + P ⋅ x . Bara în consolă încărcată cu o forţă în capăt Se consideră bara din figura. 2 dx Prin două integrări succesive se obţine: E ⋅ Iy dv P ⋅ x2 = E ⋅ Iy ⋅ ϕ = P ⋅ L ⋅ x − + C1 .la arce: f i = δ i = ∑ ∫l .

− ⎟ E ⋅ I y ⎜ 2l2 6l3 ⎠ ⎝ În capătul barei.Rezultă C1=C2=0. momentul încovoietor este dat de expresia x px 2 M = −p⋅ x⋅ = − . săgeata maximă este: P ⋅ l3 v max = f = .Grinda încastrată la un capăt şi încadrată cu o sarcină uniform repartizată Dacă se ia originea axelor de coordonate în extremitatea liberă a grinzii în poziţia iniţială. pentru x = l. 24 dv = 0 şi v = 0. Ecuaţia diferenţială a axei deformate va fi d 2 v px 2 . 6 p 4 EI y z = (x − 4l3x + 3l4 ) . se obţin ecuaţiile generale pentru unghiuri şi săgeţi: dv px 3 EI y = + C1 dx 6 EI y v = px + C1x + C2 . 3E ⋅ I y 2. C2 = . pentru x = 0 se obţin valorile maxime ale unghiului şi săgeţii la extremitatea liberă a grinzii: pl4 pl3 ⎛ dv ⎞ v1 = f = = tgϕ1 = − ≈ ϕ1 . se găseşte: pl3 pl4 . Înlocuind aceste valori în ecuaţiile generale. C1 = − 6 8 iar ecuaţiile definitive pentru unghiuri şi săgeţi vom avea forma: dv p EI y = EI y tgϕ = (x 3 − l3 ). ϕ= E ⋅ Iy ⎜ 2l ⎟ ⎝ ⎠ v= P ⋅ l3 ⎛ x 2 x 3 ⎞ ⎜ ⎟. 24 dx Din aceste situaţii. deci expresiile pantei şi săgeţii devin: P⋅l ⎛ x2 ⎞ ⎜x − ⎟. ⎜ ⎟ 8EIz 6EIz ⎝ dx ⎠ x = 0 59 . adică: pentru x = l . 2 2 care păstrează aceeaşi formă pentru toate secţiunile. dx 4 Constantele de integrare C1 şi C2 se determină scriind că în secţiunea de încastrare unghiul şi săgeata sunt nule. = EI y 2 dx 2 Integrând de două ori.

În acest caz. încărcată cu o sarcină concetrată P. 6l Cele patru constante de integrare se determină din condiţiile pe reazeme şi din condiţia de continuitate a axei deformate. =− EI y x 2 dx l EI y d2v dx′2 =− Pa x′ l pentru x ′ ≤ b . se scrie ecuaţia diferenţială a axei deformate pentru fiecare porţiune de grindă şi se integrează separat. deci. C 2 = C 2 = 0 şi egalând între ele părţile din dreapta.Grinda simplu rezemată la capete încărcată cu o sarcină concentrată Să considerăm grinda de deschidere l. la distanţa x de reazemul din stânga şi cealaltă pe al doilea. Prin integrarea ecuaţiilor de mai sus. săgeţile corespunzătoare celor două ramuri sunt egale. rezultă ecuaţiile săgeţilor: Pbx 3 EI y v = − + C1x + C2 . 6l Pax ′3 EI y v = − + C '1 x ′ + C '2 . în care v şi v’ reprezintă săgeţile corespunzătoare secţiunilor considerate. iar unghiurile egale şi de semne opuse: v = v' .în secţiunea 2. pentru x’= 0. x ′ = b . se calculează mai întâi reacţiunile: V1 = Pb P .3. C '2 = 0 . aplicată la distanţele a şi b de cele două reazeme. dx ′ 2l Integrând din nou. din care una pe primul interval. pentru x = 0. pentru x ′ ≤ b . cele două ramuri se racordează în dreptul sarcinii.în secţiunea 1. V2 = a 1 l şi apoi se scrie expresia mometului încovoietor în două secţiuni. prin înlocuirea în ecuaţiile săgeţilor. . se obţine: 60 dv dv ' . la distanţa x’ de reazemul din dreapta: M x = V1 x = Pb x l Pa x′ M x′ = V2 x ′ = l pentru x ≤ a . Pentru aceasta. adică: pentru x=a şi x’ = b. se obţin ecuaţiile unghiurilor : dv Pbx 2 EI y =− + C1. săgeata z’= 0 . ′ Înlocuind în ecuaţiile generale pentru unghiuri şi săgeţi pe x = a . care se racordează în dreptul sarcinii. axa deformată fiind o curbă continuă. în dreptul cărora săgeţile sunt nule: . =− dx dx ′ . C2 = 0 . conform condiţiei de continuitate. momentul încovoitor variază după legi diferite. rezultă: De asemenea. Se scriu întâi condiţiile pe cele două reazăme. Ecuaţiile diferenţiale ale axei deformate pentru cele două porţiuni sunt: d2v Pb pentru x ≤ a . săgeata z = 0 . Pe cele două intervale a şi b. dx 2l dv Pax′2 EI y =− + C1 . în consecinţă şi axă deformată va fi reprezentată prin două curbe diferite.

⎜ ′⎟ 6lEI y ⎝ dx ⎠ x ′= 0 Săgeata comună ambelor ramuri în dreptul sarcinii când aceasta are o poziţie oarecare pe grindă. 6l 6l 6l ( ) Cu aceste valori ale constantelor.− − Pba 3 Pab3 + C1a = − + C '1 b . Săgeata maximă se produce la stânga sarcinii. ⎜ ⎟ 6lEI y ⎝ dx ⎠ x = 0 Pab ⎛ dvz ⎞ = tgϕ2 = − (2a + b) . ( 2b + a ) x = ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ 6l 6l 6l ( ) EI y v ' = − Pax′3 Pab Pax′ ⎡ 2 2 + l − a − x ′2 ⎤ ( 2a + b ) x′ = ⎥ ⎣ ⎦ 6l 6l 6l ⎢ ( ) Unghiurile de înclinare ale tangentelor la linia elastică în punctele de reazem se obţin făcând x = 0 în ecuaţia tangentelor şi x ′ = 0 în ecuaţia . adică a = b = l / 2 s-a văzut mai înainte că săgeata maximă are loc în secţiunea x = l / 2 din dreptul sarcinii. P1 = 2ql. în secţiunea de abscisă a (2b + a ) x= 3 Dacă sarcina este aplicată la mijlocul grinzii. 48 ⋅ EI y iar unghiurile în dreptul reazemelor sunt egale între ele tgϕ1 = Pl2 = − tgϕ2 16 ⋅ EI y Aplicatii 1. P2 = ql. Să se determine rotirea secţiunii (2) şi săgeata secţiunii (6) pentru bara încastrată încărcată ca în figură. 61 . =− + ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ dx 2l 6l 6l . b) metoda Mohr-Maxwell. Poziţia şi valoarea săgeţii maxime în acest caz (când a ≠ b ) vor avea loc în punctul unde unghiul de înclinare al tangentei la linia elastică este nul. ( 2b + a ) = (l + b) = 6l 6l 6l Pab Pab Pa C '1 = ( 2a + b ) = ( l + a ) = (l2 − a 2 ) . ecuaţiile unghiurilor devin: ( ) dv ' Pax ′2 Pab Pa EI y =− + ( 2a + b ) = ⎡( l2 − a 2 ) − 3x′2 ⎤ ⎥ ⎣ ⎦ dx′ 2l 6l 6l ⎢ EI y dv Pbx 2 Pab Pb ⎡ 2 (2b + a) = l − b 2 − 3x 2 ⎤ . 2l 2l de unde: C1 = Pab Pab Pb 2 l − b2 . În acest caz. iar ecuaţiile săgeţilor: Pbx 3 Pab Pbx ⎡ 2 + EI y v = − l − b2 − x 2 ⎤ . 6l 6l Pba 2 Pab 2 + C1 = + + C '1 . valoarea săgeţii va fi v a =b= 1 = 2 Pl3 . cu observaţia că pentru ramura din dreapta unghiurile sunt negative: Pab ⎛ dv ⎞ = tgϕ1 = ( 2b + a ) . M = 2ql2. prin două metode: a) metoda parametrilor iniţiali.

cea a săgeţii. şi anume: reacţiunea verticală V1 şi momentul din încastrare M1 (H1 = 0). 2 1 ⎡ 2 ( 3l ) ( 3l )3 + q ( 3l − 2l )4 ⎤ = 22.Soluţie Se determină necunoscutele din încastrare. în toţi termenii situaţi în stânga barei verticale care are indicii 2-3. Ca urmare. se înlocuieşte x = 3l în ecuaţia a doua.54ql 4 ⎢8ql ⋅ ⎥ Z6 = − 3ql EI ⎢ EI 2 6 24 ⎥ ⎣ ⎦ 62 . ΣZ = 0 ⇒ V1 − 2 I q − P + P2 = 0 ⇒ V1 = 3ql 1 ΣM1 = 0 ⇒ − M1 + 2ql ⋅ 3l + P ⋅ 5l − M − P2 ⋅ 6l = 0 1 ⇒ M1 = ( 6 + 10 − 2 − 6 ) ql 2 = 8ql 2 Ecuaţiile rotirii şi săgeţii pentru metoda parametrilor iniţiali sunt: x2 EIϕ = EIϕ 0 + M1x − V1 2 P ( x − 5l ) + 1 + M ( x − 5l ) 2 2 1− 2 q ( x − 2l ) + 6 3 2 −3 q ( x − 4l ) − 6 3 + 3− 4 4 −5 x2 x3 EI Z = EI Z 0 ⋅ x + EIϕ 0 ⋅ x + M1 − V1 2 6 1− 2 q ( x − 2l ) + 24 4 2 −3 q ( x − 4l ) − 24 4 + 3− 4 ( x − 5l )3 + M ( x − 5l )2 +P 1 6 2 4 −5 A doua relaţie. se obţine prin integrarea primei relaţii. astfel încât ecuaţiile devin: x2 EIϕ = 8ql x − 3ql 2 2 2 1− 2 q ( x − 2l ) + 6 3 2 −3 q ( x − 4l ) − 6 3 + 3− 4 + 2ql ( x − 5l ) + 2ql 2 ( x − 5l ) 2 2 4 −5 4 2 −3 x2 x3 EI Z = 8ql − ql 2 6 1− 2 q ( x − 2l ) + 24 q ( x − 4l ) − 24 4 + 3− 4 ( x − 5l )3 + 2ql 2 ( x − 5l )2 +2ql 6 2 4 −5 Pentru determinarea rotirii φ2 a secţiunii (2) se înlocuieşte x = 2l (care determină poziţia secţiunii (2) faţă de capătul din stânga al barei) în toţi termenii situaţi în stânga barei verticale care are indicii 1-2: 1 ⎡ 2 ( 2l )2 ⎤ = 10ql 3 ⎢8ql ⋅ 2l − 3ql ⎥ ϕ2 = EI ⎢ EI 2 ⎥ ⎣ ⎦ Pentru determinarea săgeţii y6. mai întâi observăm că secţiunea (6) aparţine intervalului (2-3) şi că ea se găseşte la distanţa x = 3l faţă de capătul din stânga al barei. cea corespunzătoare săgeţii. Parametrii iniţiali. şi anume rotirea şi săgeata în secţiunea din încastrare sunt egali cu 0.

şi se scriu expresiile momentului încovoietor m' corespunzătoare acestei încărcări. se introduce în secţiunea (2) a barei un cuplu = 1 cu sens iniţial pozitiv (se face abstracţie de încărcarea exterioară a barei) şi se determină expresiile momentului încovoietor în acest caz. înseamnă că sensul rotirii secţiunii (2) coincide cu sensul momentului egal cu 1 introdus în acea secţiune. prin calcul. m2 −3 = m3− 4 = m4 −5 = −1 + 1 = 0. adică sensul orar. y6 a rezultat pozitivă. Analog. datorită expresiilor m = 0 de pe ultimele trei intervale. 10ql 3 EI m '1− 2 = 3l + 1 ⋅ x = −3lx m '2 − 6 = −3l + 1( 2l + x ) = −l + x m '6 −3 = 3l + 1( 3l + x ) − 1 ⋅ x = 0 Analog m '3− 4 = m '4 − 5 = 0 Săgeata Z6 se determină cu relaţia: Z6 = 1⎛ 1 1 ⎡ 2l 3 M ⋅ mdx = ∑ ∫li ⎢ ∫ −8ql + 3qlx ( −3l + x ) dx + EI i EI ⎣ 0 ( ) ⎤ 1 ⎡ qx 2 ⎞ ( 2l )2 − 8ql 2 ( 2l )2 + ⎢ 24ql 3 ⋅ 2l − 9ql 2 + ∫ ⎜ −2ql + 3qlx − ⎟ ( −l + x ) dx ⎥ = ⎜ ⎟ 2 ⎠ 2 2 ⎥ EI ⎢ 0⎝ ⎦ ⎣ 2 Observaţie: ( 2l )3 + 2ql 3 ⋅ l − 3ql 2 l 2 + ql l 3 − 3ql l 3 − q l 4 ⎤ = 22. adică pe direcţie verticală. m1− 2 = −2. cu sensurile din figură. Se determină necunoscutele din încastrare. În încastrare apare un moment egal cu 1. şi anume: V1 = 1 şi M1 = 1*3l= 3l. dar de sens opus. M1− 2 = −8ql 2 + 3qlx M 2 −3 = −8ql 2 + 3ql ( 2l + x ) − Expresiile momentului încovoietor pentru încărcarea exterioară dată iniţial sunt: qx 2 x2 = − ql 2 + 3qlx − q 2 2 M 3− 4 = −8ql 2 + 3ql ( 4l + x ) − 2ql ( l + x ) = 2ql 2 + qlx M 4 −5 = −8ql 2 + 3ql ( 5l + x ) − 2ql ( 2l + x ) − 2ql 2 − 2qlx = ql 2 − qlx Se foloseşte formula: ϕ2 = = 8ql ⎤ 1 1 ⎡ 2l ∑ ∫li M ⋅ mdx = ⎢ ∫ −8ql 2 + 3qlx ( −1)dx ⎥ = EI i EI ⎣ 0 ⎦ ( ) 2 ( 2l )2 ⋅ 2l − 3ql 2 = Celelalte 3 integrale erau identice cu 0.54ql 4 +3ql 3 2 2 3 3 ⎥ 2 4⎥ ⎦ EI Deoarece. cu sens iniţial orientat de sus în jos. de sus în jos.Metoda Mohr-Maxwell Pentru determinarea rotirii φ2. φ2 a rezultat pozitiv. Determinarea săgeţii Z6 În secţiunea (6) se introduce o forţă concentrată = 1 pe direcţia necunoscută ce trebuie determinată. adică sensul săgeţii coincide cu sensul sarcinii egale cu 1 care a fost introdusă în secţiunea 6. ceea ce înseamnă că deplasarea reală a secţiunii (6) este pe direcţie verticală. 63 .

Determinarea reacţiunilor: ΣZ1 = 0 ⇒ P − 2q1 + V1 − 2q2 + V2 = 0 1 ΣM (1) = 0 ⇒ − M1 − P ⋅ 2 − q1 ⋅ 1 + 2q2 ⋅ 1 + P2 ⋅ 2 + M 2 − V2 ⋅ 5 = 0 1 ⇒ V1 + V2 = 140kN . M2 =35 kN m. T2 = 20kN T3− 2 = − (V2 ) = −5kN M 0 −1 = − M1 − P x − q1 1 ⎧ x = 0. M1 = −100kNm M1− 2 x2 = − M1 − P ( 2 + x ) − 2q1 (1 + x ) − q2 + V1x = 1 2 −10 − 30 − 15 x − 50 − 60 x − 10 x 2 + 135 x = −100 + 60 x − 10 x 2 ⎧ x = 0. ⎧ x = 0. M1 = −100kNm ⇒⎨ ⎩ x = 2m. Se cunosc: q1=30 kN/m. Dimensionarea secţiunii transversale Datorită faptului că figura dată are axa verticală ca axă de simetrie. M 3 = 0 M 3− 2 = − (V2 x ') = 5 x ' ⇒ ⎨ ⎩ x ' = 3m. Determinarea expresiilor analitice ale eforturilor. M 2 = 15kNm 2. T0 = 15kN T0 −1 = − P − q1x = −15 − 30 x ⇒ ⎨ 1 ⎩ x = 2m. Rezolvare: 1.1) Figura se descompune în dreptunghiul 1. situată la distanţa x = 4.2. M 2 = −20kNm ⎧ x ' = 0.V2 = 5kN ⇒ V1 = 135kN . T1 = 60kN T1− 2 = − P − 2q1 + V1 − q2 x = 60 − 2 x ⇒ ⎨ 1 ⎩ x = 2m.q2 = 20 kN/m. M 0 = −10kNm x2 = −10 − 15 x − 15 x 2 ⇒ ⎨ 2 ⎩ x = 2m. două triunghiuri (2) şi (3) şi cercul (4) => YG = 0 64 . P2 = 25 kN. centrul de greutate se găseşte pe axa z a sistemului z G y ales ca sistem iniţial. P1 = 15 kN. rotirea secţiunii 4. şi să se determine σmax. ştiind că σa = 100 MPa. 3) să se calculeze apoi.5 m faţă de capătul din stânga al barei. Pentru bara încărcată ca în figură se cere: 1) să se reprezinte diagramele de eforturi 2) să se dimensioneze bara din condiţia de rezistenţă la încovoiere. 2. M1 = 10 kN m. folosind metoda parametrilor iniţiali. T1 = −75kN ⎧ x = 0.

766a 1.172a3 2 3 75 ⋅10 ⋅12. 234a 2 ⎤ + ⎢ = Iy ( ) ⎥ yG yG G 12 ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ ⎡ a ( 4a )3 ⎤ ⎡ π ( 2a )3 ⎤ 2 2 2 2⎢ + 2a ( 0.1. 2 ⋅ 32 ⋅ 41. τ max = Tmax S y − y by − y I yG b y − y = 6a + 2a S y − y = S − 2 S∆ ⇒ τ max = 2.766a = 12.348MPa 65 . 2. în stânga ei înregistrându-se valoarea 75kN. 2mm 100 Tensiunea tangenţială maximă se înregistrează în fibra neutră a secţiunii în care se înregistrează valoarea absolută maximă a forţei tăietoare.766a )2 − 2 = 8a 2 3 3 ( a − 0.2.558a ) 1.ZG = i =14 ∑ Ai ZGi i =1 4 = ∑ Ai A1ZG1 + A2 ZG 2 + A3ZG 3 − A4 ZG 4 = A1 + A2 + A3 − A4 = 24a 2 ⋅ 0 + a ⋅ 4a 2 a ⋅ 4a 2 4a + 4a − π a 2 a 2 3 2 3 = 2. mergand la egalitate se obţine: 14. 2 ) 7.157 ⋅ 41. adică în secţiunea (1).3a 3 = 100 ⋅106 = 106 mm3 ⇒ a = 41.172 ( 41. 234a 2 2 24a + 4a − π a 2 Se figurează sistemul central de axe zG G yG. 234a ) ⎥ = 32a 4 ⎢ 36 ⎥ ⎢ 64 ⎥ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦ W yG = I yG Z max = 32a 4 = 14. La limită.766a ) Se foloseşte formula lui Navier şi rezultă: W y ≥ G M i max σa . 234a = 7. Se utilizează formula lui Navier: σ max = M i max M ≤ σ a ⇒ W y ≥ i max σ max Wy Se calculează momentul de inerţie axial IyG în raport cu axa centrală orizontală: I yG 3 (1) + 2 I ( 2 ) − I ( 4 ) = ⎡ 6a ( 4a ) + 24a 2 0. 234a Z max = max ( 2.157 a 4a (1. 234a. 43a ) ⎥ − ⎢ + π a 2 (1. 24 = 2.3a3 2. Dimensionarea secţiunii barei.

66 .4 are secţiunea transversală ca în figură. Se ştie că în reazeme săgeata este nulă.5 = −443. Soluţie 1) Diagramele se reprezintă obişnuit şi arată ca in figură.0228rad = −1. 2)Să se dimensioneze bara. cunoscând EIϕ 0 = −630kNm înlocuind pe x = 4. P = 20kN. pentru x = 2m ⇒ Z1 = 0 ⇒ 0 = EI y 0 + 2 EIϕ 0 + 20 + 15 pentru 8 16 + 30 3 24 15 3 7 6 30 30 135 3 20 4 25 3 5 4 35 2 + 7 4 − 54 − 5 + 5 + 3 − 3 − 3 24 24 6 24 6 6 2 x = 7 m ⇒ Z3 = 0 ⇒ 0 = EI z 0 + 7 EIϕ 0 + 5 ⋅ 49 + Prin rezolvarea sistemului de două ecuaţii cu necunoscutele φ0 şi y0 se obţine: EIϕ 0 = −630kNm2 EI Zo = 1200knm3 Ca urmare.5) 30 ⋅ 2. Pentru determinarea rotirii secţiunii 4 se scriu ecuaţiile rotirilor şi săgeţilor: x2 15 x 2 EIϕ = EIϕ0 + 10 x + + 30 2 6 2 3 0 −1 30 ( x − 2 ) 135 ( x − 2 ) 20 ( x − 2 ) − − + 6 2 6 3 2 3 1− 2 25 ( x − 4 ) 10 ( x − 4 ) + − − 35 ( x − 4 ) 2 −3 2 3 10 x 2 15 x3 30 x 4 EIz = EIz0 + EIϕ0 ⋅ x + + + 2 6 24 20 ( x − 2 ) 24 4 1− 2 3 4 0 −1 30 ( x − 2 ) 135 ( x − 2 ) − − + 24 6 4 3 2 2 −3 25 ( x − 4 ) 10 ( x − 4 ) 35 ( x − 4 ) + − − 6 12 2 Pentru determinarea parametrilor iniţiali se pun condiţiile la limită în reazeme relativ la deformaţii.5 ⋅10 + + 4.1⋅10 ⋅ 32 ⋅ 41. cu încărcarea din figură. ştiind că pe intervalul 3 .53 15 − − + + EIϕ4 = −630 + 4.5m în toţi termenii situaţi în stânga barei cu indicii 2-3 (secţiunea (4) aparţine acestui interval) se obţine: 2 30 ( 4.52 25 ⋅ 0. M=50kNm . se cere: 1)Să se reprezinte diagramele de eforturi. în ecuaţia rotirilor.52 10 ⋅ 0. Pentru grinda rezemată. P = 10 kN.33kNm2 6 2 3 ⇒ ϕ4 = 443.3.52 + 2 6 6 2 6 3 20 ⋅ 2.53 135 ⋅ 2.33 ⋅103 ⋅106 2.2 5 4 = −0. Se cunosc: q = 10kN/m.53 + − − 35 ⋅ 0.52 20 ⋅ 2.312o 2. iar pe restul lungimii are secţiunea dreptunghiulară 5a x 4a.

Se aplică formula lui Navier şi rezultă: 2. Flambajul poate să apară nu numai ia barele solicitate la compresiune. Se calculează poziţia centrului de greutate ( situat pe axa de simetrie a figurii la distanta egala cu 2. Stabilitatea echilibrului elastic al barelor drepte Când s-a studiat solicitarea simplă de compresiune axială. de flambaj plastic. este necesar ca la condiţia de rezistenţă σ= p ≤ σa A 67 . de echilibru: V1 = 6kN. numărul c purtând numele de coeficient de siguranţă la flambaj.8. Cap. Secţiunea slăbită este solicitată de momentul M = 22 kNm. deci se aplică formula lui Navier în secţiun. soluţia care se adoptă este a = 43mm.857a3 = 220000mm3 . se poate întâmpla ca ea sa fie inferioară sau superioară acestei limite. dar şi la cele solicitate la încovoiere sau răsucire. σf = Pf A Comparând valoarea tensiunii normale critice de flambaj cu limita de proportionalitate a materialului. Tensiunile normale critice sunt tensiuni periculoase pentru bara comprimată. adică cea mai mare dintre cele două variante. Evident.8 a fata de fibrele inferioare ale sectiunii) şi se calculează modulul de rezistenţă axial in raport cu axa y care trece prin centrul de greutate : Wy = 2. dimensiunile transversale ale pieselor au fost determinate pe baza condiţiilor de rezistenta. V2 = 4kN 2)Secţiunea dreptunghiulară este solicitată de momentul maxim M = 46 kNm. pentru a asigura stabilitatea formei rectilinii a barei comprimată de forţa P.857a3. iar in al doilea. In primul caz avem de-a face cu fenomenul de flambaj elastic. De aceea.Reactiunile rezulta din ec. (5): M 46 ⋅106 bh 2 5a ⋅ ( 4a ) Wy = = = max = σa 6 6 102 2 Rezulta: a3 = 34500mm3. σ= p ≤ σa A Fenomenul de trecere a unei piese din starea de echilibru stabil in cea de echilibru nestabil. A calcula o piesă la flambaj înseamnă a determina valoarea forţei critice Pf şi a alege foiţa reală P de (c) ori mai mică. a3 = 77004mm3 adica a = 43mm. atunci când sarcinile aplicate ajung la o anumită valoare critică se numeşte flambaj. deci: P= Pf c Forţa critică de flambaj produce in bara comprimata o tensiune normala denumită tensiune critica.

la care momentele de inerţie in raport cu axele centrale sunt egale intre ele. Mărimea lf reprezintă distanţa intre două puncte de inflexiune consecutive ale axei deformate.cazul 2). care poate fi calculată cu relaţia: σ af = σf c 8. cu o săgeată y şi se caută valoarea sarcinii P de compresiune axială care produce o astfel de deformaţie.2. este necesară pentru aflarea tensiunilor normale critice f. presupusă prelungită la infinit şi poartă numele de lungime de flambai a barei. Daca secţiunea barei are momente de inerţie diferite pe diverse direcţii. lf = ½ = 0. Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza ecuaţia diferenţială simplificată a axei deformate a barei.1. lf = 2l.cazul 3). circulară. flambajul se poate produce in orice direcţie.71. La flambaj se consideră că axa barei este deformată intr-o secţiune x. . La barele cu secţiune pătrată. adică forţa de comprimare axială minimă capabilă să menţină in echilibru o bară comprimată.bara încastrată la ambele capete. Există patru cazuri clasice de bare solicitate la compresiune care diferă intre ele numai prin felul reazemelor şi anume: 1. lf = l.51.cazul 1). uşor curbată. Formula lui Euler pentru calculul forţei critice de flambaj la barele drepte comprimate Forţa critică de flambaj Pf. .cazul 4). următoarele valori: .bara încastrată la un capăt şi articulată la celălalt: 4.bara încastrată la un capăt şi liberă la celălalt: 3. flambajul barei se va produce pe direcţia cu moment de inerţie minim. 1f = 1/2 = 0. .Formulele Tetmayer-Iasinski pentru flambajul plastic Cunoscând expresia generală a forţei critice de flambaj pentru barele drepte solicitate la compresiunea axială.bara articulată la ambele capete: 2. unde l este lungimea reală a barei. inelară. aşa cum este cazul secţiunii dreptunghiulare. 8. pentru cele patru cazuri studiate. cunoscută de la studiul încovoierii: d 2z dx 2 =− M ( x) EI Valoarea minimă a forţei critice de flambaj in cele patru cazuri clasice se determină cu o relaţie ce are forma generală unitară: Pf = π 2 EI min l2 f care se numeşte formula lui Euler. se poate calcula tensiunea normală critică de flambaj Qf dacă se împarte valoarea forţei Pf prin aria A a secţiunii transversale a barei: σf = Pf a = π 2 EI min l2 A f = π 2E ⎛ lf ⎞ ⎜ ⎟ ⎝ imin ⎠ 2 Notând coeficientul de subţirime sau de zvelteţe rezultă: 68 .să se mai adauge şi condiţia de stabilitate σ= p ≤ σ af A in care af este rezistenţa admisibilă la flambaj. Lungimea de flambaj depinde de lungimea reală a barei şi de felul de rezemare al acesteia si are.

când sunt luate individual. -se alege un coeficient de siguranţă c.a verifica valoarea lui c dacă bara este dimensionată şi i se cunosc toate elementele geometrice.Dacă este nevoie să realizăm o secţiune compusă din două profile I sau U. cu un coeficient de zvelteţe mare şi unde se aplică legea lui Hooke. Pentru dimensionarea unei piese se parcurg următoarele etape: -se stabileşte modul de rezemare şi lungimea de flambaj lf. Tensiunea normală efectivă de compresiune care apare intr-o secţiune normală pe axa barei trebuie să fie mai mică decât cea critică de flambaj. Pentru barele de oţel şi lemn tensiunea normală critică de flambaj variază după dreapta: σ f = a − bλ Iar pentru barele de fontă variază cu parabola σ f = a − bλ + cλ 2 Coeficienţii a. I Observaţii: 1. . cele mai recomandabile forme de secţiuni sunt cele care au acelaşi moment de inerţie pe toate direcţiile. dacă se cunoaşte coeficientul de siguranţă. deoarece se înregistrează o diferenţă mare intre momentele de inerţie centrale. cele două profile trebuie depărtate una de alta şi solidarizate cu zăbrele de dimensiuni mici.Secţiunea inelară este mai avantajoasă decât cea circulară. Calculul la flambaj al barelor comprimate constă in: 1. se folosesc pentru studiul flambajului peste limita de proporţionalitate formule obţinute pe cale experimentală. In practică. c.lasinski. 8. 2.. 2. 3.λ= lf imin π 2E ⇒σ f = 2 λ Soluţia teoretică obţinută de Euler se verifică experimental numai pentru barele subţiri şi lungi. din STAS-uri şi mărimile lf şi c se introduc in formula lui Euler: P= din care rezultă momentul de inerţie: Pf c = π 2 EI min c (α l ) 2 I min = Pc (α l ) 2 -se adoptă forma optimă a secţiunii şi se calculează aria A a acesteia. atât timp cât tensiunile normale critice nu depăşesc limita de proporţionalitate a materialului. Tetmajer si F. după importanţa piesei.Calculul la flambaj al barelor comprimate Forţa reală care acţionează asupra unei bare cu lungimea mare şi secţiunea mică in lungul axei sale longitudinale trebuie să fie mai mică decât sarcina critică de flambaj.3. pentru aceeaşi cantitate de material. un moment de inerţie mai mare decât cea circulară . b şi c din formulele de mai sus se determină prin încercări directe pentru fiecare material. Pentru a evita această deficienţă. trebuie să avem in vedere faptul că acestea nu lucrează bine la flambaj. se calculează raza de inerţie minimă: π 2E imin = apoi se determină coeficientul de zvelteţe: I min A 69 . mai des întâlnite in practică. inelare sau pătrate. -se alege materialul şi anume. Pentru piesele care pot să flambeze. valorile acestor coeficienţi se găsesc in STAS-uri şi manuale inginereşti. adică secţiunile circulare. astfel incât cele două profile să lucreze ca o singura bară. singura caracteristică mecanică care determină rezistenţa barei la pierderea stabilităţii este modulul de elasticitate longitudinală E.. Pentru o serie de materiale.cunoscând momentul de inerţie minim lmjn şi aria secţiunii A.a dimensiona o bară. cele mai cunoscute fiind formulele stabilite de L. având.

atunci trebuie să determinăm coeficientul de siguranţă la flambaj. rămânând ca acestea sa fie alese de proiectanţi. confecţionată din oţel este solicitată de o forţă axială P=1400 N. atunci dimensionarea făcută este corectă. Valorile extreme ale lui c sunt: minim c=4 si maxim c=28. adică dimensionarea cu formula lui Euler este buna. O bară dublu articulată la ambele capete. Metoda de calcul la flambaj a pieselor comprimate. să se calculeze coeficientul de siguranţă faţă de pericolul de flambaj al barei. adică piesa este solicitată in domeniul plastic.Daca λ < λ0 se determină σf. până când se obţine coeficientul de. 2) λ < λ0.16mm Se calculează momentul de inerţie axial minim al secţiunii: I min = I z = I y = Raza de inerţie minimă se calculează cu relaţia de definiţie: πd4 64 70 . ale cărei elemente geometrice sunt cunoscute. . Soluţie Se calculează aria secţiunii A = πd2 4 = 452. ori. Rezistenta admisibila la flambaj σaf este definită de relaţia: σ af = Aplicatii σf c = P A 1. siguranţă dorit. In cazul când se obţine o valoare a lui c mai mică decât cea aleasă. λ şi σ. diametrul secţiunii circulare a barei este d=24 mm. are dezavantajul că depinde de coeficientul de zvelteţe şi de coeficientul de siguranţă. Ştiind că : 1=18 m. .se calculează apoi tensiunea normală de compresiune simplă: σ= c= P A .λ= lf imin = αl imin Valoarea lui λ poate determina apariţia a două situaţii: 1) λ > λ0 deci piesa este solicitată in domeniul flambajului elastic. valorile coeficientului c sunt variabile şi nu există norme tehnice oficiale pentru ele. Dacă se cere verificarea la flambaj a unei piese. se vor mări treptat dimensiunile piesei si apoi se recalculează mărimile imin. calculul se continuă cu formulele flambajului plastic. aplicând formulele Tetmajer-lasinski. In aceasta situaţie.cu valoarea lui X se determină efortul unitar critic de flambaj.Se calculează coeficientul de zvelteţe şi se compară cu λ 0 stabilind zona de flambaj in care se află piesa. -Daca λ > λ0 se determina Pf şi apoi se determină c. care se compară cu cel admisibil. după cum urmează: . folosind formula lui Euler. In această situaţie se procedează după cum urmează: . Se cunoaşte constanta E = 2 x 105MPa . deci dimensionarea cu formula lui Euler nu este corectă. apoi se calculează forţa critică Pf = Aσ f şi apoi rezultă c.se calculează coeficientul de siguranţă la flambaj: σ f Pf = P σ Dacă valoarea obţinută pentru c cu această relaţie este egală sau mai mare ca valoarea aleasă pentru coeficientul de siguranţă.

7l = 1.6 ⋅103 N = 54.25cm A In cazul barei încastrate la un capăt şi articulată la celălalt.5 m si având secţiunea inelară cu D=40 mm iar d=30 mm .6kN 71 . forţa critică de flambaj se determină cu formula lui Euler: Pcr = π EI min l2 f = 54. de lungime 1=1. coeficientul de zvelteţe: λ= Dar λ0 = π lf imin = 84 E σp = 62 Deci λ > λ0.πd4 imin = I min = A 64 = 6mm πd2 4 Pentru bara dublu articulată la ambele capete lungimea de flambaj este: l f = l = 1800mm Ca urmare coeficientul de zvelteţe: λ= lf imin = 300 Tensiunea critică de flambaj se calculează cu relaţia lui Euler: σf = σ ef = Tensiunea efectivă se calculează cu relaţia: π 2 E π 2 2 ⋅105 = = 22MPa λ2 3002 P = 3. Să se calculeze forţa critică de flambaj Pcr şi tensiunea critică de flambaj în cazul unui stâlp încastrat la un capăt şi articulat la celălalt. lungimea de flambaj este: Ca urmare. Soluţie Momentul de inerţie al secţiunii circulare inelare este: I= π D4 − d 4 64 A= ( ) = π ⎡404 − 304 ⎤ = 175 π [cm4 ] 64 ⎣ ⎦ 64 Aria secţiunii drepte a barei este: π ( D2 − d 2 ) = 7 π [cm2 ] 4 4 l f = 0. Se cunoaşte constanta elastică a materialului E= 0.7 x 105MPa şi limita de proporţionalitate a acestuia σp = 180MPa. In acest caz .1MPa A Coeficientul de siguranţă: c= σf = 7.05m Raza de inerţie a secţiunii: imin = I = 1.1 σ ef 2.

83 ⇒ Pf = c ⋅ P = 235.1 x 105 N/mm2 Se cunosc si: I y = 72 ⋅ 10 mm .265 < λ0 deci ne situăm in domeniul plastic. avem: λ= lf . I z = 32 ⋅10 mm ⇒ I min = 32 ⋅ 10 mm . deci calculul anterior nu este corect Folosind formula lui Tetmeyer-Yasinsky. lungimea de flambaj este: lf = 0.5 si l = 1m.54mm σ f = 3040 − 11.707 x l000 = 707mm Formula lui Euler. ⇒ P = 390 ⋅ 104 N I z = 32 ⋅104 mm 4 ⇒ I min = 32 ⋅ 104 mm 4 Verificăm dacă ne situăm in domeniul elastic: imin ⇒ λ = 61.383 ⋅ 24 = 1614.054 N 3. O bară este articulată la un capăt şi încastrată la celălalt.5 daN cm 2 = 235. Să se calculeze forţa de compresiune P astfel încât bara să nu flambeze. Soluţie 4 4 4 4 4 4 c= Pf P ⇒ Pf = 3. I y π 2 EI min { } (l f ) 2 Momentele de inerţie axiale ale secţiunii transversale sunt: I y = 72 ⋅104 mm 4 . valabilă pentru domeniul flambajului elastic este: Pf = unde: I min = min I z . de lungime l. cunoscând coeficientul de siguranţă c = 3. 265 = 2353. Se cunoaşte pentru cazul flambajului plastic relaţia σ f = 3040 − 11. 2 ⋅ 61.383 N mm 2 72 . λ0 = 105. A A = 2400mm 2 ⇒ imin = 11.383 ⋅ 24 ⇒P= 235.2λ . imin = I min .5 ⋅ P Cum bara este articulată la un capăt şi încastrată la celălalt.Tensiunea critică de flambaj este: σ cr = Pcr = 100 Mpa A 3. fiind confecţionată dintr-un material la care se cunoaşte coeficientul de zvelteţe şi modulul de elasticitate longitudinal:E= 2.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->