ANEXA D

PROCEDEU DE CALCUL STATIC NELINIAR (BIOGRAFIC) AL

STRUCTURILOR

D.1. Concepţia procedeului

Procedeul face parte din categoria celor care consideră deplasările structurale drept
parametru esenţial al răspunsului seismic al structurilor (procedeu bazat pe deplasare).
Procedeul implică construirea diagramei forţei tăietoare de bază – deplasarea laterală
caracteristică pentru structura analizată. În versiunea din prezenta anexă, deplasarea la
vârful construcţiei este considerată deplasare caracteristică, deşi procedeul se poate
modifica pentru orice altă localizare a deplasării caracteristice pe înălţimea clădirii.
Curba forţă – deplasare se obţine prin calcul static neliniar (biografic) al structurii.
Pe această curbă se marchează punctele reprezentând cerinţele de deplasare
corespunzătoare stărilor limită asociate unor cutremure cu diferite perioade de
revenire.
Aceste cerinţe sunt determinate din spectrele de deplasare ale răspunsului seismic
inelastic.
Condiţia generală de siguranţă: cerinţă ≤ capacitate se controlează verificând dacă
deplasările (de exemplu, deplasările relative de nivel), deformaţiile (exemplu, rotirile
în articulaţiile plastice) în cazul elementelor ductile, rezistenţele în cazul elementelor
fragile, asociate cerinţelor, sunt mai mici decât valorile admise pentru stările limită
considerate. Aplicarea procedeului implică următoarele operaţii principale:
(i) stabilirea caracteristicilor de comportare pentru elementele structurii
(ii) construirea curbei forţă laterală – deplasare la vârful construcţiei
(iii) transformarea curbei forţă laterală – deplasare la vârf pentru construcţia
reală cu mai multe grade de libertate (MDOF) în curba corespunzătoare
sistemului echivalent cu un grad de libertate (SDOF)
(iv) selectarea spectrelor de deplasare inelastice relevante din baza de date,
atunci când aceasta există sau construirea spectrelor pe baza unor seturi de
accelerograme compatibile cu spectrul de proiectare (de acceleraţie);
caracteristicile structurii cu un grad de libertate utilizate la construirea
spectrelor sunt cele stabilite la treapta (iii) a calculului
(v) stabilirea cerinţei de deplasare laterală pentru stările limită considerate,
determinarea valorilor corespunzătoare ale deplasărilor relative sau a
deformaţiilor în elementele structurale şi verificarea încadrării acestora în
limitele admise

D.1
 Forţa
laterală
F formarea mecanismului
cinematic plastic
Fy
apariţia
articulaţiilor Siguranţă
limitată
plastice
Degradare
limitată

dy dSLS du dULS Deplasare

laterală, d
`Figura D.1.

În cazul construcţiilor nou proiectate, procedeul se utilizează pentru verificarea

comportării (performanţelor) seismice ale unei construcţii proiectate prin metode de
proiectare curente (metoda A).
Procedeul se poate folosi şi la verificarea structurilor existente oferind avantajul, în
raport cu procedeele obişnuite de verificare bazate pe evaluarea gradului de asigurare
seismică R (vezi P100/92), că nu necesită precizarea factorului de comportare q. În
marea majoritate a cazurilor valoarea acestui coeficient nu poate fi determinată practic
la construcţiile existente. Pe de altă parte, procedeul evaluează mult mai precis gradul
de degradare şi vulnerabilitatea construcţiei, considerând drept principal parametru al
comportării seismice, deplasarea laterală a structurii.

D.2. Evaluarea proprietăţilor de rezistenţă şi de deformaţie a elementelor

structurale

Sunt prezentate exemplificativ, procedurile specifice elementelor de beton armat.

Pentru evaluarea capacitaţii de rezistenţă a elementelor se folosesc valorile medii ale
rezistenţelor materialelor, beton şi oţel. Ideal, capacitatea de deformaţie se poate
determina experimental sau estima prin analogie cu rezultatele experimentale
disponibile în literatura de specialitate.
Alternativ, capacităţile de rezistenţă si deformaţie se pot determina analitic, prin
utilizarea unor relaţii constitutive adecvate pentru beton si otel, după cum urmează:
(i) La calculul capacităţii de rotire specifică (curburii) şi la evaluarea
capacităţii de rezistenţă se consideră următoarele valori ale deformaţiei
ultime a betonului comprimat:
- pentru secţiuni de beton neconfinate, ε cu = 0,5o/oo
- pentru cazul secţiunilor confinate (cu etrieri prevăzuţi cu cârlige ancorate în miezul
de beton la un unghi de 135o, dispuşi la distanţe de cel mult 6 diametre ale armăturii
longitudinale)

D.2
 1,4 ρf yk ε su
ε cu = 0.004 + ≤ 0.02 (D.1)
f ck

unde:
ρ coeficientul volumetric al armăturii transversale
fyk limita de curgere caracteristică a armăturii transversale
ε su deformaţia din armăturile transversale asociate efortului unitar maxim;
(ε su=5%)
fck rezistenţa caracteristică a betonului confinat
(ii) Relaţia (D.1) se aplica numai zonei de beton confinate, exceptând stratul de
acoperire.
(iii) La evaluarea capacităţii de rotire plastică la încovoiere, lungimea zonei plastice lp
se va determina cu relaţia:
l p = 0 ,008 l +0 ,022 f ys ⋅ d bL (D.2)
l distanţa între secţiunea critică (de moment maxim) şi punctul de schimbare a
curburii (de anulare a momentului) (mm)
fys limita de curgere a armăturilor longitudinale (MPa)
dbL diametrul armăturilor longitudinale (mm)
(iv) Pentru starea limită ultima se va considera numai 2/3 din rotirea la rupere,
calculata pe baza indicaţiilor de la punctele (i), (ii) şi (iii)
(v) În calculul deplasărilor se vor considera valorile de rigiditate corespunzătoare
secţiunilor fisurate. Pentru elementele structurale se recomandă utilizarea rigidităţilor
corespunzătoare punctului de iniţiere a curgerii. Perioada structurii determinată astfel
este asociata limitei inferioara a rigidităţii globale.

D.3. Construirea curbei forţă laterală – deplasarea la vârful construcţiei

Curba se obţine prin calcul static neliniar, de tip biografic, utilizând programe de
calcul specializate care iau în considerare modificările structurale la fiecare pas de
încărcare.
Încărcările gravitaţionale corespunzătoare grupării seismice de calcul se menţin
constante.
Pentru a ţine seama de incertitudinile privind distribuţia pe verticală a forţelor laterale
se consideră două distribuţii înfăşurătoare diferite şi anume:
- o distribuţie în care forţele laterale sunt proporţionale cu masele de nivel
- o distribuţie rezultată din analiza modală pentru modul 1 de vibraţie; se poate
accepta o distribuţie simplificată triunghiulară (triunghiul cu baza la vârful
construcţiei).
Cele două distribuţii se menţin pe rând constante, mărind la fiecare pas de încărcare,
numai valoarea forţei laterale.

D.3
Calculul permite determinarea ordinii probabile a articulaţiilor plastice, respectiv
determinarea mecanismului de cedare.
Ruperea structurii corespunde deplasării la care structura nu mai poate susţine
încărcările verticale, respectiv ruperii unui element vital pentru stabilitatea structurii
(stâlp, perete).
Se recomandă ca diagrama să fie construită până la o deplasare cu cca 50% mai mare
decât cerinţa de deplasare corespunzătoare stării limită ultime, pentru a evidenţia
evoluţia procesului de degradare până în apropierea prăbuşirii şi implicit a
vulnerabilităţii clădirii faţă de prăbuşire.

D.4. Echivalarea structurii MDOF cu un sistem SDOF

Curba stabilită pentru structura reală se converteşte într-o relaţie forţă – deplasare
pentru sistemul echivalent cu un grad de libertate pentru ca parametrii acesteia să
poată fi puşi în relaţie directă cu spectrele răspunsului seismic, construite pentru
sisteme cu un grad de libertate.
Notaţii:
φ vectorul formei deplasărilor normalizate (valoarea 1 la vârf). Procedura se poate
modifica foarte uşor pentru cazul în care se selectează alt nivel pentru deplasarea
caracteristica, considerând valoarea 1 la nivelul deplasării caracteristice.
n
M = ∑ mi , masa sistemului MDOF (suma maselor de nivel mi)
1

F tăietoare de bază a sistemului MDOF

M ∗ = {φ} ⋅ M ⋅ {φ} = ∑ miφi2 masa generalizată a sistemului echivalent SDOF
T

L∗ = {φ} ⋅ M ⋅ {1} = ∑miφi

T
coeficient de transformare
∗ ∗
Relaţiile de echivalare între mărimile răspunsului SDOF, deplasări d şi forţe F , şi
mărimile asociate răspunsului MDOF, d şi F, rezultă astfel:
M∗
∗
d = ∗ d=
∑m φ i i
2

d (D.3)
L ∑m φ i i

F∗ =
M ⋅M∗
F=
F
=
∑m ∑m φ
i i i
2

F (D.4)
L∗
2
ε ( ∑ mφ )
i i
2

În vederea stabilirii parametrilor structurali definitorii pentru spectrele răspunsului

∗ ∗
seismic inelastic, curba F - d urmează să fie idealizată sub forma unei diagrame
biliniare (fig. D1).
În acest scop forţa de iniţiere a curgerii se ia egală cu rezistenţa ultimă a sistemului,
corespunzătoare formării mecanismului plastic.
Rigiditatea iniţială a sistemului idealizat se determină astfel încât capacitatea de
absorbţie de energie să nu se modifice prin schematizarea curbei (ariile celor două
curbe să fie egale).

D.4
In cazul idealizării sub forma unei diagrame biliniare fără consolidare în domeniul
post-elastic, deplasarea la curgere dy rezultă:
 E 
d y = 2 d m − m  (D.5)
 Fy 

unde:
dm, Em sunt deplasarea, respectiv energia de deformaţie (aria situată sub curba)
corespunzătoare formării mecanismului plastic
În cazul în care cerinţa de deplasare determinată conform paragrafului D.5 este mult
diferită de valoarea dm, adoptarea unei proceduri iterative este recomandabilă.

D.5. Selectarea spectrelor de răspuns

Cerinţele de deplasare pentru starea limită de serviciu (SLS) se determină direct din
calculul static elastic al structurii MDOF sub încărcările seismice de calcul reduse
corespunzător coeficienţilor ν , care ţin seama de perioada de revenire mai scurtă a
acţiunii seismice asociate cu starea limită de serviciu (vezi Anexa E, paragraful E.1).
Cerinţele de deplasare ale sistemului SDOF echivalent, pentru starea limită ultimă
(ULS), se obţin din spectrele de deplasare ale răspunsului seismic inelastic. Se pot
folosi, dacă există, spectre aproximative, specifice amplasamentului.
În caz contrar, spectrele se pot calcula folosind programe de calcul specifice, utilizând
accelerograme înregistrate sau simulate compatibile cu spectrul de proiectare pe
amplasament.
Pentru clădirile noi, cu structura de beton armat, dimensionate conform prevederilor
capitolelor 3-6, spectrul inelastic de deplasare, SDi(T) se poate aproxima cu ajutorul
relaţiei D.6. Nu se admite utilizarea relaţiei D.6 în cazul construcţiilor existente,
dimensionate la forţe laterale mai mici decât cele prevăzute în acest cod.
d* = SDi (T) = c SDe (T) (D.6)
c coeficient de amplificare al deplasărilor în domeniul inelastic (vezi Anexa E,
paragraful E.2)
SDe(T) spectrul de răspuns elastic (capitolul 3)

Parametrii care caracterizează valorile spectrale, respectiv cerinţele de deplasare, sunt:

∗
- perioada T a sistemului SDOF echivalent, determinate cu formula:
Md *y
T = 2π
∗
(D.7)
Fy*
*
- coeficientul seismic c y

F y*
c*y =
Mg (D.8)

D.5
D.6. Controlul deplasărilor structurale

După determinarea cerinţelor de deplasare ale sistemului SDOF, acestea se convertesc

în cerinţele de deplasare ale structurii reale MDOF, inversând relaţia (D.3):

d=
L∗ ∗
d =
∑m φ i i
d∗ (D.9)
M∗ ∑m φi i
2

Corespunzător acestor deplasări globale, se determină mecanismul de cedare,

eforturile in elementele fragile, deplasările relative de nivel şi deplasările individuale
ale elementelor (rotiri dezvoltate în articulaţiile plastice punctuale echivalente etc) şi
se verifică dacă sunt îndeplinite condiţiilor pentru starea limită considerată. Valorile
admisibile ale deplasării relative de nivel, corespunzătoare stării limita ultime d rU,LS
a ,

pot fi majorate cu 25% fata de valorile prevăzute în cadrul Anexei E.

Pe baza verificărilor deplasărilor structurale se validează soluţia de structură
proiectată prin metodele obişnuite sau se corectează, dacă este cazul, soluţia până la
obţinerea performanţelor necesare.

D.6