Jocuri de cunoaştere Vi s-a întâmplat vreodată să trebuiască să organizaţi o întâlnire cu un grup al cărui membri nu se cunosc prea bine între ei?

Sunt sigur că răspunsul multora ar fi „da”! Ei, bine, vă propun câteva jocuri de cunoaştere… Sigur vor prinde bine în astfel de situaţii şi vă vor ajuta să creaţi o climă cât mai plăcută în grupul vostru! MINGEA VORBĂREAŢĂ Obiective: Cunoaşterea numelor. Comunicare. Ritm. Dezvoltarea motorie a coordonării. Cooperare. ► Jucătorii sunt aşezaţi în cerc şi cântă următoarea „vorbărie”, trecând din mână în mână mingea, în ritm: «Învârte căluşelul Lunii Park, - împreună cu mingea cine ştie unde va merge? - Când se opreşte, cine va vorbi?» La ultimul vers al „vorbăriei” se întrerupe turul mingii; jucătorul care rămâne cu mingea în mână trebuie să arunce mingea unei persoane, aleasă de ea, în cerc. Acesta se prezintă spunând propriul nume şi ceva particular despre sine. Mingea reia turul cercului şi se continuă astfel până când toţi s-au prezentat. Sugestie: ar fi bine să se amintească jucătorilor ca să lanseze mingea persoanelor care nu s-au prezentat încă. Pentru a facilita aceasta, se poate introduce regula de a pune un picior în faţă, pentru aceia care au primit deja mingea.

LOCUITORII Obiective: Cunoaşterea numelor. Rapiditate, reacţie imediată. Cooperare. Coordonare. ► Participanţii se împart în grupuri de trei. Două persoane formează o casă stând una în faţa celeilalte şi punând împreună mâinile ridicate astfel încât să se facă acoperişul; a treia persoană se pune în mijlocul

. El va fi înlocuit de următorul care va fi eliminat la turul său.. trebuie să caute persoana care poate face să coincidă o literă a numelui său cu una a prenumelui celuilalt. unul dintre copii va rămâne în afara spaţiului de joc. Observaţii: Fiind un joc dinamic merge bine la începutul unui lucru de grup. cum funcţionează un cuvânt încrucişat. toate persoanele din mijloc îşi caută o altă casă. odată întâlnită. ♫ Variante: băieţii mai mari. pot adăuga trei caracteristici ale lor. se continuă până când toţi au adunat numele tuturor. va fi noul conducător.celor doi colegi fiind locuitorul. Dacă spune „Locuitorii!”. A învăţa numele. pentru a rupe gheaţa. Jocul se termină când voinţa şi tensiunea scade. fiecare va trebui. După fiecare comandă. Pentru a da comenzile. să încrucişeze propriul nume cu acela al celorlalţi. sau chiar în cateheză unde sunt folosite cuvintele unei anumite teme. persoana rămasă afară caută să se introducă într-o casă iar cine este eliminat. Sugestii: făcând acest joc cu copiii mai mici. stabilind un prim contact. astfel. toate persoanele de la dreapta (sau stânga) schimbă poziţia şi caută o altă casă. La „start”. ► Fiecare scrie cu litere de tipar propriul nume la mijlocul foii (în pătrăţele). Şi unde este cunoaşterea? La fiecare schimbare de „casă”. Jocul poate fi folosit chiar şi în didactica unei limbii străine. . şi invers. de introducere în cuvintele încrucişate ale celorlalţi. Când cel eliminat spune: „Peretele drept (sau stâng) schimbă!”. aceasta va trebui să scrie propriul nume pe foaia celuilalt.) cu noul „locuitor” sau noii „pereţi”! NUME ÎNCRUCIŞATE Obiective: A se cunoaşte. Funcţionează bine cu adolescenţii şi adulţii. ar fi bine să li se explice bine la început. Dacă spune „Cutremur!”. se poate lăsa un timp pentru a face CUNOŞTINŢĂ (nume şi multe alte. toate casele şi locuitorii se amestecă şi formează case noi.

celulare = 500 puncte. Contrabandiştii: primesc în baza A câte o plăcuţă (marfa). După ce se dă startul. În cazul în care câştigă poliţistul îşi vor schimba plăcuţele între ei.: este mai uşor la sfârşit. Ar fi bine dacă plăcuţele poliţiştilor vor fi de o culoare. pe care trebuie să o transporte în baza B. Venceslau Grosu. Materiale: . sdb Contrabandiştii Este un joc care se poate adapta în orice spaţiu: curtea şcolii. fiecare întorcându-se în baza proprie: poliţistul (în baza C) pentru a consemna arbitrului marfa . . după care urmează o mică întrecere între cei doi. iar cele ale contrabandiştilor de altă culoare… sau dacă nu. se pot elimina punctele. Contrabandiştii vor avea două baze (A şi B) iar poliţiştii una (C). Produsele contrabandiştilor sunt: ..avioane = 800 puncte. sdb & Pr.Felix Andrei. cel puţin să fie scrise cu culori diferite. încercând să-i evite pe poliţişti. . vor încerca să blocheze cât mai mulţi contrabandişti printr-o simplă atingere.. iar celelalte vor fi marfa contrabandiştilor. când se numără punctele. toate produsele având aceeaşi valoare. în curtea bisericii. Dacă se vrea. Poliţiştii: primesc la începutul jocului câte o plăcuţă fiecare (insigna). Mod de joc: Copiii se împart în 2 echipe: poliţiştii şi contrabandiştii. Important este să le împărţim bine: o parte din plăcuţe vor reprezenta insignele poliţiştilor.plăcuţe din placaj sau din carton (iar în caz de necesitate şi de hârtie). pe şosea. în realitate jocul este foarte simplu. Iar rolul poliţiştilor: să-i oprească pe contrabandişti pentru a le confisca marfa. la pădure… oriunde! Chiar dacă explicaţia pare a fi complicată.diamante = care valorează 1000 de puncte. Rolul contrabandiştilor: să ducă cât mai multă marfă dincolo de graniţă (din A în B).bomboane = 100 puncte. de exemplu proba bim-bum-bam. . .ceasuri = 200 puncte.

Atenţie! Foarfecele distruge hârtia. Simultan cei doi vor mişca braţul (ca în fig. iar contrabandistul (în baza A) pentru a putea obţine. sdb Sticle. Întrecerea „Bim bum bam” se face între doi adversari. iar piatra distruge foarfecele.. 1) spunând bim-bum… iar când spun bam trebuie să facă cu pumnul unul din cele 3 semne (de exemplu fig. Cine câştigă de 2 ori este învingător. piatra şi hârtia.confiscată. dar fără a se atinge. borcane şi. sdb & Pr. în schimbul insignei poliţistului. lasă marfa şi ia o insignă pentru a se putea întoarce liniştit în baza A. altă marfă de contrabandă în cazul în care pierde poliţistul contrabandistul îşi va continua drumul său. au trei semne la dispoziţie cu care se vor lupta: foarfecele. hârtia distruge piatra. 2). Venceslau Grosu. care folosindu-se de mâini. În cazul în care contrabandistul reuşeşte să ajungă în baza B.. dar şi rolul contrabandiştilor! La sfârşit fiecare echipă adună şi numără marfa confiscată (când erau poliţişti) şi marfa transportată în baza B (când erau contrabandişti). multă fantezie! . poliţistul care l-a prins permiţându-i să facă cel puţin trei paşi înainte de a-l urmări din nou (sau poate urma un alt contrabandist). Câştigă cine are mai multă marfă! Felix Andrei. Timp de joc: se joacă un anumit timp (decis de arbitru) după care trebuie inversate rolurile… în aşa fel încât ambele echipe să aibă posibilitatea de a juca rolul poliţiştilor. unde în schimbul insignei va primi altă marfă.

si făcute două ture de sfoară în jurul borcanului începând de la fund. făcând clic De multe ori găsim în casă sticle goale şi borcane.Descarcă această publicaţie aici. O altă variantă deosebită: alegem o vedere sau o iconiţă plăcută şi o lipim frumos pe borcan cu puţin aracet şi lăsăm să se usuce ţinând imaginea cu puţină bandă adezivă pusă pe bordura imaginii fără să atingem desenul în aşa fel ca. Trecem cu puţin aracet şi pe deasupra imaginii făcând atenţie să nu se strice imaginea. trebuie curăţat bine borcanul. sau un vas simpatic pentru un trandafir. câteva imagini drăguţe luate din coli de împachetat cadouri. un borcan poate să devină un suport pentru pixuri şi creioane de pus pe birou sau un vas pentru un buchet de flori. trecem la lipirea imaginilor creând un desen.). lipici tip aracet . etc. Material: Un borcan sau o sticlă (dacă se poate din sticla transparentă). O altă posibilitate oferită de această activitate. culori acrilice (acuarele în tub) sau vopsea pentru metal (cea lucioasă). sau cu o pamblică colorată în jurul borcanului făcând una sau două ture şi terminând cu o fundiţă. Procedeu: Luăm sticla goală sau borcanul. continuând după aceea cu lipitul sforii folosind aracet (fără apă). le curăţăm bine şi le ştergem cu o cârpă uscată. Pentru a face un borcan învelit cu sfoară. lac transparent şi material pentru a lucra (foarfece.. Când totul s-a uscat procedăm cu lăcuirea operei cu multă atenţie de a nu lăsa amprente pe lac. sfoară colorată nu prea groasă. un peisaj de munte. o poză sau o iconiţă pe sticlă şi urmând acelaşi procedeu cu sfoara dar fără a acoperi imaginea. Pentru a lipi imagini. pensule. Atunci iată o idee foarte simplă şi frumoasă: o sticlă poate să devine un candelabru. pregătim fundalul (adică vopsim sticla după dorinţele „artistice” pe care le cere capodopera pe care o vom face) cu colori acrilice sau vopsea. şi nu ştim la ce le putem folosi sau unde le putem pune. atunci când o dezlipim. flori mici din plastic.. Când tot e gata. de mare sau un alt desen pe care ni-l sugerează fantezia noastră. un mozaic. ori sfoară pentru a lega pachete poştale (cea maro de cânepă) ori o altfel de sfoară. Când totul e bine uscat. să nu . unde se lipeşte cu o picătură de super-glu un capăt al sforii. Când totul se usucă se poate decora sfoara borcanului cu fundiţe. cu o pensulă punem puţin din acest amestec pe spatele imaginii şi o lipim bine pe sticlă fără să se formeze bule de aer dedesubt. este de a lipi o imagine. amestecăm o lingură de aracet cu cinci linguri de apă într-un pahar.

putem adăuga şi nişte trunchiuleţe adevărate. chiar în momentul când toţi îi admirau şi-i lăudau. De unde vă vine această fericire? . Cum de se pot întâmpla toate acestea? Care este acel lucru care-l face fericit pe om? . sdb Fericiţi voi! Da! Fericiţi voi tinerilor.de unde vine adevărata fericire? Învierea lui Isus poate fi pentru noi creştinii un adevărat izvor de fericire pentru că moartea a fost învinsă odată pentru totdeauna. ramuri. vă invit să reflectăm puţin asupra „fericirilor” evanghelice la umbra acestui mare mister de bucurie: ÎNVIEREA.. De data aceasta este una din care puteţi câştiga o comoară spirituală. după ce am modelat formele alese (flori. creând o bordură înflorată în jurul imaginii alese. Iată provocarea: Fiul unui bogătaş industrial (care după mentalitatea lumii de astăzi ar trebui să se simtă cel mai norocos din lume) se sinucide.. se otrăveşte pentru a ieşi de pe scena acestei vieţi. vopsind totul cu baiţ de culoare mai închisă. elemente geometrice. Aspectul exterior al acestui borcan vă fi o minune deoarece vedem o imagine înconjurată de lemn şi totul împreuna arată ca o adevărată capodopera. decid să renunţe la viaţă. Iată... Vă lansez o provocare. întindem puţin aracet pe borcanul şi presarăm deasupra rumeguş de lemn (cu cât este mai subţire cu atât e mai bine). Dacă se vrea.stricăm desenul de pe imagine. pe când era bolnav (aproape orb) umilit şi detestat de toţi compune minunatul cântec „Cântarea creaturilor”. Fie cu rumeguş sau cu hârtie înmuiată bine în apă şi cu puţin aracet. se poate împodobi borcanul. dragi cititori animatori. voi animatorilor. în timp ce creatura ceea mai săracă şi necunoscută tresaltă într-un cântec de fericire chemat „Magnificat” care şi în zilele noastre trezeşte uimire şi admiraţie. Colorăm frumos (cu acuarele sau acrilice) bordura. Unde locuieşte FERICIREA? De ce se întâmplă toate acestea? Şi lista poate continua cât dorim: doi oameni cunoscuţi de succes. Când totul este uscat. folosit ca vază. după fantezia fiecăruia) şi va ieşi un alt vas minunat! Gabriele Visentin. voi cei care ştiţi să dăruiţi din timpul vostru slujirii celor mici. Lăsăm să se usuce după care retuşăm unde trebuie şi gata. Tot cu rumeguş de lemn. scriitorul suedez Stig Dagermann şi scriitorul italian Cesare Pavese. iar pentru a părea cât mai real. sunteţi de acord sper! Ştiu că vă plac sfidele. şi înainte lui o actriţă ajunsă în culmea apogeului. putem transforma borcanul într-un adevărat trunchi de lemn scobit. eventual lăcuindu-l. se poate adăuga şi o iconiţă... în timp ce Francisc de Assisi. de ce.

Fericit cel care ştie să-şi distrugă adversarii pentru că aceştia vor sta departe de el. 3-12) ne face cunoscută această „reţetă” a fericirii. pentru că ei vor fi consolaţi. pentru că mulţi oameni îl vor sluji. pentru că ei vor moşteni pământul. Dar haideţi să citim aceste „fericiri” în paralel cu locurile unde cred tineri de astăzi că este fericirea (sper însă că sunt mulţi care o gândesc diferit şi voi sunteţi dovada). lăsată nouă de cel Înviat. Fericit cel care ştie să fure. pentru că ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu.Isus ne-a spus unde locuieşte fericirea. Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate pentru că ei vor fi săturaţi. Fericiţi cei milostivi pentru că ei vor afla milostivire. Fericiţi cei care au ideile lor şi le apără pentru că vor fi lăsaţi în pace. pentru că a lor este împărăţia cerurilor. să trişeze şi să copie fără să fie prins pentru că va avea ceea ce-i place. pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi cei blânzi. Fericiţi cei persecutaţi pentru dreptate. Pentru a înţelege mai bine vom răspunde la întrebarea (imaginaţi-vă că este un interviu luat lui Isus şi unor tineri): Fericit cel care are mulţi bani pentru va putea să cumpere tot ce-şi doreşte. Fericit cel care face toate experienţele bune şi rele pentru că va cunoaşte binele şi răul. • • • • • • • • Fericiţi cei care plâng . Evanghelistul Matei (cap. Fericiţi cei cu inima curată. Fericit cel care-şi vede de treburile sale pentru că va trăi în pace singur. Fericit cel care este puternic şi poate să comande.5 vers. Fericiţi făcătorii de pace. • • • • • • • • Fericit cel care câştigă mereu pentru că nu-i va vedea pe cei care suferă. Fericit cel care nu iartă niciodată pentru că tuturor le va fi teamă de el. Fericiţi creştinii adevăraţi care ştiu să suporte orice rău şi suferinţă pentru că se vor veseli şi se vor .

• • Fericiţi cei care vor fi „sarea pământului şi lumina lumii” pentru că datorită lor lumea se va schimba. sdb . bucura.• Fericiţi cei care ştiu să profite de celălalt pentru că-şi vor construi o lume întreagă pentru ei. Dorcu Cătălin. pentru că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei săraci în duh.