Marin Sorescu

IONA
TEATRU

IONA
Prefeţele scrise de autorii înşişi nu-şi au rostul decât în măsura în care vin cu nişte precizări de ordin documentar. Altfel, să încerci să spui – e prea lung. Şi poate că ai şi uitat. Creaţia e o bâlbâială în faţa lui Dumnezeu. După ce a creat lumea în şase zile, el s-a simţit atât de epuizat încât n-a mai putut mişca un deget. A mai apărut oare ceva nou de atunci? Iată un exemplu de epuizare divină. Recitesc după câţiva ani Iona, cu ochi rece, străin, şi mă întreb: oare unde rămăsesem? Iona, proorocul care a fugit din faţa Cuvântului, a încăput în burta chitului. Ca o scrisoare, în cutia poştală. Am găsit, poate din greşeală scrisoarea. Am citit-o cutremurat şi mi s-a părut c-o înţeleg. Am încercat s-o transcriu. Asta a fost tot. După aceea am vrut să-l uit pe Iona. Ce s-a ales din mândra cetate Ninive „mare înaintea lui Dumnezeu s-o străbaţi în trei zile de umblet”? Ce s-a ales de oamenii ei care s-au îmbrăcat în sac şi s-au pocăit şi nu i-a mai ajuns mânia de sus? Am uitat absolut totul. Apelaţi la arheologie. Am fost întrebat dacă burta chitului simbolizează călătoria în cosmos sau singurătatea intrauterină. În ce măsură Iona e primul om ori ultimul om? Dacă dau o accepţie freudistă, mistică, politică ori cabalistică experienţei acestui personaj? Şi mai ales ce semnificaţie are gestul final şi dacă nu e prea multă amărăciune şi dacă nu mi-e milă de umanitate? Nu pot să vă răspund nimic. Au trecut trei ani de când am scris tragedia. Totul mi se încurcă în memorie. Ştiu numai că am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur. Cred că lucrul cel mai îngrozitor din piesă e când Iona îşi pierde ecoul. Iona era singur, dar ecoul lui era întreg. Striga: Io-na şi ecoul răspundea: Io-na. Apoi nu a rămas decât cu o jumătate de ecou. Striga: Io-na şi nu se mai auzea decât Io, Io în vreo limbă veche înseamnă: eu. E tot ce-mi mai amintesc MARIN SORESCU

1

IONA
Tragedie în patru tablouri

PERSONAJE:

IONA, pescar PESCARUL I PESCARUL II , fără vârstă, figuranţi

Ca orice om foarte singur, Iona vorbeşte tare cu sine însuşi, îşi pune întrebări şi-şi răspunde, se comportă, tot timpul, ca şi când în scenă ar fi două personaje. Se dedublează şi se „strânge”, după cerinţele vieţii sale interioare şi trebuinţele scenice. Caracterul acesta „pliant” al individului trebuie jucat cu supleţe, neostentativ. Dacă rolul va părea prea greu, ultimele două tablouri pot fi interpretate de alt actor.

2

Jumătate din ea reprezintă o gură imensă de peşte.TABLOUL I Scena e împărţită în două. nepăsător. Iona stă în gura peştelui. Lângă el. 3 . Cealaltă jumătate – apa. un mic acvariu. în care dau veseli din coadă câţiva peştişori. E întors cu spatele spre întunecimea din fundul gurii peştelui uriaş. cu năvodul aruncat peste cercurile de cretă. nişte cercuri făcute cu creta.

Aş. să verifice bănuiala. dar pe rând. Că avem o mare bogată. Pustietate.) Ei..na.) Iona! (Mai răguşit. Ca un pod peste care trec soldaţii.. toţi în acelaşi timp: se dărâmă. (Strigă. să-i induc în eroare. în năvod. S-ar înfuria marea. (Înţelept. Altfel s-ar crede că e o jelanie absolută. S-a dus şi ăsta. nici pomeneală.. (Uitându-se în apă) Să privească în cercul său. dar ecoul? (Mai strigă odată. Semn rău. Păi. Poate acolo. În altă parte.. Să-l chem pe Iona. Iona! (Pauză.. poc.. ba. (Aşteaptă) (Frecându-şi mâinile a pagubă.. ţipă celălalt. Parcă aud poc. Aşa e şi marea. Nu mai e.. Pe uscat mai treacă-meargă.. (Râzând.) De-aia fiecare om trebuie să-şi vadă de trebuşoara lui.(Aşteaptă) .. Ce vacarm! Nu e bine să urli pe mare. ţipi tu. Că Iona n-are noroc şi pace. (Băgând de seama că n-are ecou. 4 . intră celălalt.) Iona! (Răguşit. poc. Intră în rezonanţă valul ăsta. (Pauză.) Numai că eu trebuie să strig. Psst! Să nu afle peştii. tronc. s-a isprăvit. poate e vreo măsură mai nouă luată de pescari. (Explicativ. să nu se bage de seamă. Să strige toţi..- Acum încep să.) Iona! Nimic. Nici o grijă..) De fapt. S-ar putea isca o furtună! Şi când s-ar dărâma toată apa peste noi... De-aia strig. Şi să tacă. (Strigă. (Strigă. Valurile intră în vibraţie.) Gata şi cu ecoul meu.) Să nu te prind pe-aici. Ce mare bogată avem! Cred că nu mai au mult. Bolovani nu alta.) Să se termine odată cu gălăgia de pe mare.... Zău nu e bine să strige toţi de pe mare odată. Dar pe apă. auzi? Nu te mai ţine după mine... când se pun şi ăştia să treacă!. Dar dacă poţi să-ţi schimbi marea?! A. Peştii trebuie să creadă că el pescuieşte cine ştie unde. Pustietatea măcar ar trebui să-mi răspundă: ecoul..) Ionaaa! Nimic.) Io. Ţip eu. Înţeleg. Zgomotele s-adună. Iona sunt eu.) Cred că ar trebui să pescuiască în altă mare. Chiar dacă sunt naufragiaţi? Chiar naufragiaţii.

(Cu uimire. Visul şi peştele.) Iona. Nici nu ţi-l poţi aminti.) Cam câţi? Dumnezeu ştie: mulţi. însemnând pescuitul. L-am şi visat. că ei nu beau apă. cei doi copii ai mei dorm buştean.) O sută? Mai mulţi. (Aruncă din nou năvodul) Ce mare bogată avem! Habar n-aveţi câţi peşti mişună pe-aici.. cât a număra toată moartea? Poate. (Concesiv. (Scoţând năvodul gol. Greu. Atunci.) Dar prea m-am săturat de atâta duhoare în somn. Se topeşte până te trezeşti. Ptiu! Dar poate lor le convine: visează marea fără peşte.) Ce? Ghiceşte. (Râzând... Ce moarte lungă avem! Dacă poţi număra atâta bogăţie. să nu te apropii de locul ăsta. şi ce crezi că visez? (Curios. O fâţă? O fâţă de peşte atât de mic. voi ce visaţi. încât.) Ei. Cum pot dormi unii aşa? O dată i-am întrebat: Mă. Mă foiesc în pat până spre ziuă.) Cred că le dă mai multă apă. Visul unu – crap. (Curios.. Poate unde mă ocup şi cu.- (Strigă..) Parcă acum atârnă mai greu. că-mi sperii norocul. (Încercând năvodul.) L-ai şi speriat. de dormiţi buştean? Şi ei cu ochii sclipind de fericire: „Marea”. La plătică întotdeauna mă trezesc înjurând. (Gest. când aţipesc din nou. le-o mai turnând ea şi apă. Nu-i vorbă. O balenă? Aş. Visul doi – morun.. că eu visez în fiecare noapte doar peşti. Cam cât a-m număra toată viaţa? Mai mulţi.. moartea e foarte lungă. Când îi vede pe toţi cu gurile căscate. Şi aşa în fiecare noapte de când mă ştiu Asta se mai poate numi vis? Şi în timpul ăsta.. dar se descurcă. Ce mare bogată avem! Şi cum poate marea să-i ţină pe toţi peştii ăştia pe mâncare şi pe bere? Se descurcă. 5 . Cred că l-am prins pe-ăl mare. De mult pândesc eu peştele ăsta. Visul trei – plătică. Nu. n-am eu norocul ăsta! Ce crezi că visez? (Şi mai curios) Ce? O fâţă.

.) Sunt ai mei. Aş vrea să mă fac pădurar şi să visez chiar din prima noapte un milion de copaci. mâine altul. (Scoate năvodul. N-ar fi exclus să moară din privirea mea. Şi eu colo. Doamne! (Trage de năvod.) Dă. Altfel ce-ar zice lumea? Când le arunc mâncare dimineaţa. Îşi culcase umbra exact pe năvodul meu. De mult îl pândesc eu. a naibii când te uiţi la ea. Dacă n-ai chef să te duci să prinzi alţii. Atunci. Azi unul. ce naiba atârna aşa? (Priveşte în zare. lăsând tot greu peştelui pe mine. să-l scot? (Nehotărât.) (Dă cu ochii de acvariu.. particulari. rămân şi eu aşa.. Veveriţele nu trebuie să le prinzi. Aş aduce repede potopul Că la nori am noroc. De câţiva ani îl am în cap. ea conţine fel de fel de substanţe.. Că mor şi ăştia. Lumina le face bine. Ea mă iubeşte. Ce umbră deasă trebuie să dea un milion de copaci la un loc! Deasă ca mierea. (Pauză. (Melancolic) Dacă aş fi pădurar.) Aşa. să mă tot uit după veveriţe. Şi eu să stau la umbra lor S-ar face în somn că eu stau la umbra lor.) Ştiu eu dacă a sosit momentul? De ce-o fi trăgând aşa de greu năvodul? Barosanul. Îi ţin pe fereastră. Ea duce greul mărilor şi oceanelor.- Doar apa mării frumoasă. nu te mai uita aşa la ei. (Trist. Îi îngraşă. de la o vreme mi-ar veni în somn numai copaci. gura peştelui mare din scenă. înţeleg. Vorbind cu peştişorii) Tot în voi mi-e speranţa. (Cu compătimire) Au mai fost prinşi odată. greu. Mai bine m-aş face pescar de nori.să mai alerg şi după veveriţe în somnul meu nenorocit! (Cătând spre năvod. săraca. zice soţia mea. cu capul pe-o rădăcină..) Nimic. Plevuşca.) Nimic? (Uimire.) Greu. care mă iubeşte. îi înveseleşte..) A. Norul acela. Uite-aşa are o gură! (Gest indicând involuntar. Pe ce-mi pun ochii – moare.) Oare?! Ai. Îi cunosc fiecare solz Dacă mi s-a arătat noaptea!. 6 . (Făcându-şi curaj.. Asta mi-ar lipsi . (Arătând spre acvariu. numai că nu pot să-l pun aici în năvod.) Cum să le dea? Sunt pescar şi trebuie să se găsească oricând un peşte şi-n casa mea. Uneori stau ceasuri întregi. de mult îl pândesc eu. privindu-i. Că am o privire otrăvită.. (Speriat. Asta visează ei. dar nu când stau şi mă uit la peşti.) Numai că nu le dă drumul. Ştiu şi cum arată.

Pentru că de câte ori plec la pescuit. E ca şi când ai bea otravă şi te-ai aştepta ca ea să nu-şi facă efectul.. (Cu ochii pe plută. unul tot dă în cârlig. Nu-i vorbă. Că e mult până prinzi unul. în sfârşit ceva frumos. care stai sus de mal. tu pescar. fiţi atenţi. de-ar fi măcar ecoul! Întuneric. Peşti. 7 . nu murea şi ea? Ehe! De când! Dar ei tot or să se isprăvească.- Aşa zice ea Eu parcă n-aş crede. apoi marea. măcar lasăne limpede drumul până la ea.) Pe cel care s-a agăţat îl arunc apoi în năvod. nada mea o să-şi facă efectul! (Privind acvariul.. (O aruncă. nu ni-l tulbura cu umbra picioarelor.) O. Hai. (Cu solemnitatea unui cor. C-au mai fost prinşi odată. mă. eu n-aş mai vrea să cadă acum nici unul. Asta e imposibil. atât de repede.) Acum încep să tragă. pe cea mai mare.) Ajutor! Ajutoooor! Eh.) Apa mică... încât părem gălăgioşi.. Te pui cu nevoile?! Dacă e să fiu sincer. bineînţeles. Nevoile de hrană mereu crescânde. ai apucat-o? (Se apleacă peste acvariu şi în clipa aceasta gura peştelui uriaş începe să se închidă. Dacă era aşa.. care se încleştează scârţâind groaznic. Mi-e milă de el. Trebuie să trăiesc şi eu. Ne punem în gând o fericire. Iona încearcă să lupte cu fălcile. Noi. iau şi acvariul.) Apa asta e plină de nade. dar peste câteva clipe observăm miraţi că ni s-a terminat apa. înotăm printre ele. o speranţă. tot felul de nade frumos colorate. peştii. Dar până la urmă. Visul nostru de aur e să înghiţim una. am stat o zi întreagă degeaba. scot undiţa (o scoate) şi-o arunc în acvariu. (Scuzându-l parcă. şi ăştia trag greu. Când văd că e lată rău.

La început. oscioare. 8 . scena e în semiobscuritate. Bureţi. colţurile mai întunecoase ale scenei se pot mişca ritmic. În mijloc Iona în picioare. cu mâinile dibuind.TABLOUL II Interiorul peştelui I. câteva elemente care să creeze impresia de pântece uriaş. Eventual. alge. năuc. Impresia că te afli pe fundul mării şi. în acelaşi timp. mizerie acvatică. „Închide” şi „deschide”: peştele mistuie.

Trebuie să sting cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse. sau e târziu? Cum a trecut timpul! Începe să fie târziu în mine.) Poate am mai mult noroc acum. Uite. (Dă să se culce. s-a făcut întuneric în mâna dreaptă şi-n salcâmul din faţa casei. de ce-oi mai fi pierdut vremea cu ea? De ce oamenii-şi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc după moarte? Pe mine mă interesa partea cealaltă.. c-am auzit numai partea asta..) Oho! (Ia năvodul şi-l pune-n locul unde cad peştii. va arde în continuare. E ca o idee care i-a venit lui Iona. S-a dat mult înapoi. a-ntâia. până se izbeşte de limită.) Pot să merg unde vreau. nu mai spune. (Pauză. O aflam aici.) S-ar putea să fi scăpat.. (Merge. ce ne învaţă? Nu ştiu..) De fluierat ştiu să fluier şi eu. (În scenă cade un peştişor.) Pot să merg.. tablourile. Să-mi ţin gura.. apoi.) Ce. Tot? (Se cercetează. (Mirându-se.) Şi pot să merg şi încoace. 9 . De ce trebuie să se culce toţi oamenii la sfârşitul vieţii? (Îndemnându-se. şi vine chitul cel mare şi „haţ!”. peştele. (Aduce argumente. Vorbesc.) Eu cred că e tot prânzul. (Înspăimântat.- - Mi se pare mie. trebuie să adormi.. (Pauză. papucii de lângă pat. (Altul.) Asta era! Peştele! (Realizând întreaga situaţie. Nu contează. (Mai mult nu poate să articuleze. Fac ce vreau. care ne învaţă clar că poţi fi înghiţit de un peşte. (Înlemneşte în mijlocul scenei. Povestea ce zice. Să vedem dacă pot să şi tac. n-are nici un rost s-o iau. gâl!” – şi gata! Ce gata? L-a înghiţit. pune capul jos. serios? Pescuia tot aşa.) Tot.) Nu mi-e frică.) Peştele. În acest moment. măcar la soroace mai mari. pot să merg încolo. (Fluieră o vreme. tot ce se vede în jur. până dincolo de stele. calm. Restul agoniselii. pauză. (Al peştişor. şi-a făcut vânt.) Şi-a mai ieşit el zdravăn? Cum să iasă? Păi..) Sunt înghiţit. „gâl. (ezită) de mort? Din moment ce-mi dau seama!. după evenimentele astea. şi-a trecut prin burta peştelui fluierând. Înghiţit de viu sau de. Şi-am lăsat vorbă în amintirea mea. Mică pauză.) Ei. a şi veni prânzul? În unele părţi se mănâncă mai mult dimineaţa şi foarte puţin seara.) Hai. universul întreg să fie dat lumii de pomană.) Totuşi. acelaşi joc. nu mi-e aşa somn. te întreb şi eu. uite. cuierul. Asta puteam să nici n-o mai învăţ. (Merge într-o direcţie. (Încearcă. lumina se aprinde brusc.) Am auzit o poveste cu unul înghiţit de un chit.) (Întorcându-se.

În timp ce peştişorul se descărnează.) Ţi-ai găsit! Când e să se ţină ghinionul de om!. progresul e progres. Marea e-n năruire.. nu. (Râzând. Veşnica mistuire. încât m-am uitat la el. Nu cred. Nu există nici un val fix.) Ca să vezi ce înseamnă să te pripeşti la-nghiţit! Putea să pună şi el o strecurătoare. are lacrimi în ochi. stai să te ajut şi eu. (Ia un peştişor din plasă şi-l ţine un timp într-un loc. ar trebui să ne gândim la toate. Mai bine mă lăsa în pace. fără experienţă.. Deodată. (Către peşte. (Ducându-şi mâna la cap.) Într-adevăr nu cred să fie el trecut prin multe ape. Veşnica mistuire. cine-ţi mai iese afară pe vremea asta? Plouă? Circulă apa în natură. De fapt.) Parcă văd că din cauza mea o să crape şi el de foame.) Sau ai prefera să mă spânzur?! N-am de ce să agăţ ştreangul.) Bine..- - - (Aşteptând câteva momente. Coastele tale se clatină. C-am aşteptat mult în soare până să pice. ceva. (În năvod cad vreo zece peşti. Altfel.) Şi peştele. I se zăreau toate celulele şi din cauza asta parcă era crăpat. sunt primul pescar pescuit de el?! O fi tânăr. Sau. eşti la mare.) A uitat să mi-l ia. să nu macini în gol.) Veşnica mistuire. izbucneşte în râs. Iona cântă pe o melodie apropiată cu Veşnica pomenire.) Pe unde-o fi mai subţire? Am fost o dată pe un munte şi aerul era acolo atât de dens. Zău. (Gest spre peştele mare. Veşnica mistuire. nu prea sunt în apele mele.) Numai că nu mă simt eu aşa de bine. Un grătar. veşnica mistuire. circulă. A. uite-l cum mai lucrează! Dacă-i aşa.) (Scoate cuţitul.) Dacă mă sinucid? (Pipăindu-şi cureaua. unde „mistuirea” e mai puternică. Să-l pot gusta după pofta inimii.) Puteam să-l caut de dinţi. (Iona se întoarce cu faţa spre public. Am stat o jumătate de ceas şi m-am uitat la aer.) Dar cuţitul putea să mi-l ia. nu s-apucă nimeni să-l conteste.) (Nu se opune evidenţei.) Tare curios aş fi să ştiu dac-a mai ieşit omul acela din chit. veşnica mistuire. (Pauză: schimbând tonul. sau soarele. numai cu babalâci. cumva. Mică pauză. 10 . Mi-ar veni toate astea-n cap.) Care-o fi cauza? Viaţa aceea. se poate să faci tu o imprudenţă ca asta?! (Învârtind în mâna cuţitul. veşnica mistuire. veşnica mistuire. Se vedea. care „mistuie”. mă musteţea. (Meditând.) Totuşi.. (Privind ungherele scenei. Aici nu eşti la munte. Oriunde se întâmplă să dai peste indivizi tineri. (Iar se porneşte pe râs. Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. nu? Desigur. (Căutând un loc să-l străpungă. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul. E şi normal. (Se clatină. (Zâmbitor.

Îţi venea să-ţi deschizi chiar venele.) Dacă aş avea mijloace... pescăruşii mai laşi.) Ah. (Îi e rău.- (Continuând primul gând.. în timpul furtunii. lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă.. (Respiră adânc. Construcţie grandioasă de stejar geluit. M-am gândit bine. îşi oblonesc porii. n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. gândindu-se la mine: „N-a făcut nimic bun în viaţa lui decât această bancă de lemn. să respire pe ea. (Se clatină de colo-colo prin scenă. Cine-şi mai deschide pori acum? Nimeni. din când în când. 11 .) Aşa. să-l simţi năvălind prin toată suprafaţa ta. Şi să zică aşa. Pe unde-o fi mai subţire? Trebuie să sparg zidul. Care? Aha! N-au făcut fereastră. dimpotrivă. nu mai ştiu ce am. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul. Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului. el mai degrabă s-ar putea aşeza acolo.) Îţi venea să-ţi deschizi şi tu toţi porii..) E aşa greu să respiri. Întuneric. punându-i de jur împrejur marea”. Am auzit că unii. Deschide puţin fereastra aia. dându-i oarecare nebunie. vântul. Brava lor! Deştepţi (Îi e rău.. cine e prostul să se expună? Nu vezi cum pute? Destul că tragi duhoarea asta pe nas.

Iar într-o parte a scenei – important! – o mică moară de vânt. Poate câteva elemente în plus. Iona se va feri tot timpul să nu nimerească între dinţii ei de lemn. Decor asemănător. 12 . spre a marca evoluţia.TABLOUL III Interiorul peştelui II. în mare. Poate să se învârtească. Atras de ea ca de un vârtej. celui din tabloul anterior.

.. Aşa se zice. Maximum trei.) Altfel. Bine. Cam de cât timp? Eu ştiu cum o fi între peşti? Oamenii. Noi. Nu scot nici un cuvânt. Da’ ăstalalt. credeam că. cu bârnele pe umeri.. asta e altă poveste. mergea aşa prin apă. Pun viitorul la cale. cam distrat şi.) Patru! Suntem patru. Aşa. (Certându-se. Doar gemenii.) Şi voi? Dacă nu vă recunoşteam. se retrăgea şi el undeva să mă ferece. Şi copiii nenăscuţi vorbesc – între ei. (Reconstituind. Iona se plimbă prin încăpere... (Se dă mai aproape de pescari. râgâind. dădea şi din coadă. E strâmt aici. avem răbdarea mai dresată. care-l pândea de mult. de nepăsător ce era.) Aa. poate se mai limpezesc lucrurile. „haţ!”. cu câte o bârnă-n spinare. evenimentele.. (Intră Pescarul I şi Pescarul II. Să zicem că-l pândea de două zile. Ce mai faceţi? (Pescarul I şi Pescarul II se retrag într-un colţ al scenei şi rămân aşa. (Scena se zguduie din nou.. Până ies eu. Toate cu o limită (Se dă mai lângă perete şi încearcă să se măsoare.) Până mă „nasc” de-aici! (Speriat. (Pauză. Vrei să spui că şi eu. mai aveam puţin şi-nnebuneam. Geamănul. mai evoluată. Nu e prea greu.) Dar dacă într-adevăr sunt mort şi-acum se pune problema să vin iar pe lume? Poveşti! Nu vezi cum se învălmăşesc toate? Sunt copii care vorbesc în burta mamei. Să-i tihnesc! Sătul.) Fugi! Ba eu cred că aş fi în stare: doar mă cunosc destul de bine. neglijezi mâine. deodată. cum înota. ? (Nu-şi termină gândul.. numai că nu-l văd.) În orice caz sunt destul de mărişor...) De mult trebuia să-mi pun ochelari. mă rog. Ar fi vrut să dea şi el din coadă.. dar ai unde să-i pierzi minţile. Femeile însărcinate se strâng mai multe la un loc – să mai stea copiii de vorbă. îşi poartă aşa ranchiună şi-o viaţă întreagă. Precis dădea din coadă. Că aşa fac.) Parcă-l văd pe răposatul: mă înghiţise.- Cred că-l pândea de mult. cu burta plină de mine. Dar dumnealui era peşte şi nu mai putea de foame. oamenii. când sunt ei fericiţi. Doi e o cifră.) Aoleu! Ce s-o mai fi întâmplând afară? (Blazat. ajungi să nu-ţi mai vezi fratele.. Iona îşi continua monologul. Neglijezi azi. apoi se opreşte îngrozit. (Râde. îi recunoaşte. E chiar o nimica toată 13 .) Dacă sun geamăn? Cu cine? E aici.

Şi-au făcut şi o căsuţă.. mă? Unde-i duci?” „La mama dracului. (Mângâind. Şi-o să se mai împrăştie. (Înghiontind o femeie imaginară.. Ei. Dar eu mă strâng acasă.. să se mai întremeze puţin. Lasă că ştiu eu ce să le îndrug. Cum era el uşor. tăticule!” – „Nu mă las măi tată!” (Pauză. De ce vă abţineţi? Aţi făcut vreo înţelegere cât trebuie să rămâneţi mâncaţi? Şi mai aveţi mult? Obligaţia? Faţă de cine? Cine e stăpân pe întoarcerea voastră? Pe reîntoarcerea noastră? Intrăm unde vrem şi ieşim când vrem. binişor.” Bun om! 14 . Mergem împreună. ce tot te smiorcăi? N-auzi că soţul tău trăieşte? Ce dracu? Aceşti ochi l-au văzut.” Hai nu mai plânge. Şi cu vecinul.. nici să plec. aşa a zis. zice.- Pentru că există anumite condiţii. Bine.) „Nu te lăsa măi tată!” – „Nu mă las.) Ca să ai şi tu o mângâiere.) Sau poate mai huruziţi pe aici? (Râde şi mai tare.. mie nu mi-a spus nimeni nici să stau. Vine neapărat. „Să se mărite”. Scurt! Hm. Nu e nici chitul ăsta aşa rău cum crede lumea. voi. Ce să le spun pe-acasă? Când oi ajunge-n sat or să măntrebe. s-a tot dus cu el în burtă.) Taci. Multă lume s-a împrăştiat.. bine.. de se mira şi marea: „Unde. v-aţi încurajat unul pe altul. Şi el tot slăbuţ. că-şi scrântise un picior.. înţeleg. pentru că aţi fost doi... Ies din hoitul hoiturilor. că mâine-poimâine te pomeneşti cu el aici. ce ziceţi? Înţeleg. Ştii. Frânt de oboseală. femeie. fiindcă tot sunt pornit pe drumul ăsta. (Râzând. ai? Răspundeţi.. Că sunteţi bine.. (Confidenţial.) C-am mai ieşit din unul... (Pauză. Dar uite. „Că eu.) Aţi dat de bine. (Imitând. L-a dus prea departe. dacă mă gândesc bine... Aşa se aude. zău! (Curios. Şi-acum. cum a fost? Întreb şi eu ca prostu’. nu mai am nici o pretenţie.. n-auzi? N-a putut să vină acu. Dar de măritat a zis că poţi să te măriţi. tăticule!” – „Nu te lăsa. Mare noroc.) Hai. I-a dus şoava.) Ei.. Anumite? Toate.. opreşte-te odată. E viu ca mine.. O fi chiar pe drum.) Şi uite unde aţi ajuns. Şi o duceţi destul de. chiar.

degajat...) Şi ce linişte! 15 . De bine.. apoi un zgomot ca de fierăstrău.. (Către cei doi pescari..) Dar unghiile? De ce mi-au crescut ca la vii.) Şi eu trebuie să-mi văd de ale mele. Să-şi zvânte ciolanele. e bine în el... şi nu ca la morţi? (Zgârie cu unghiile de la mâna dreaptă locul început cu cuţitul. în geam.) Atunci de ce-i mai mănâncă. Meserie nenorocită. nici o grijă! (Pescarii dau din cap că sunt liniştiţi şi ies din scenă. apoi se răzgândeşte. n-o să fac altceva decât să stau toată ziua întins la soare.) Şi în loc de gene am acum tot unghii. interiorul peştelui doi.) Dacă nu există ferestre.) Prostul de mine! Eu tot turuiam din gură. dacă n-are condiţii? Vorbeşti şi tu prostii. Se face întuneric pentru câteva clipe. şi ei or fi avut de lucru! Păi. cioc.) Lăsaţi pe mine.) (Zâmbind. chitul i-a cam dăunat. ele trebuie inventate. de interiorul peştelui trei care iese acum la iveală. Se aude un „hârş”. (Şi mai calm.) - Altul! Mă miram eu să se termine aşa de repede! Şi ce linişte! (Cu un calm forţat.) I-a pus şi la treabă! Greu se mai câştigă o bucată de pâine. în care timp panoul e scos din scenă. Şi în privinţa asta. ca şi când ar trage la două fierăstraie. Tocmai asta spuneam şi eu – toţi trăiesc. Da.) Aş fi putut sparge această tobă chiar cu genele. nu? Toţi trebuie să trăim. Iona are câteva momente de buimăceală. că el avea şi.. (Scapă cuţitul jos. care au stat tot timpul în scenă.. pe malul ăla al mării. muţi.. O scot eu la cap într-un fel şi cu asta. transversal. din moment ce erau cu bârnele alea-n spinare. scena în două. (Începe să lucreze cu amândouă mâinile.. dă să-l ridice. (Cu obidă. cioc. Şi nici nu ştii când o să te pomeneşti că-ţi bat. apoi apreciază lucid situaţia.. de fapt. noaptea. Una puternică. Şi în loc de păr în cap am acum unghii! Şi în mine sunt tot o unghie. Ce să-i faci?! Poţi să te opui? Chitul trăieşte în apă şi umezeala-l răzbeşte şi trece-năuntru. da’ o umezeală!..- - „Când o să ajung acolo. La aprinderea luminii. O unghie care sparge încălţămintea şi iese afară la lume ca o sabie goală. păcatele mele. neîmblânzită.. (Scoate cuţitul şi pe panoul din fundul scenei începe să-şi taie un fel de fereastră.” Ţinea mult să se vadă tolănit în nisip. sări-i-ar ochii. (Panoul se dărâmă cu zgomot.) Altul. Ce dacă acolo sunt oameni? (Enervat. (Chibzuind. Trebuie să trăiască şi el. El despărţise. (Descoperire. ca de la piciorul lui Dumnezeu. pe-acolo pe unde-or fi.) Parcă sunt cuţite! Cu zece cuţite stăm altfel de vorbă.

. Mai trecea cât de cât soarele din apă.) Înainte mă gândeam tot timpul la soţia mea.. c-a venit un cutremur şi l-a mutat în altă parte.. Aha! (Pauză. (Culege ceva. Există un fel de gâze. dar când se răstoarnă pe spate nu mai pot să-şi revină. una imensă. mama la bunică. cât ai băga un ac. Sunt coincidenţe de-astea.. Ca la fântânile cu două găleţi. mai transparent.. (Nu se lasă. deziluzionat.. nu-l mai înghiţea. Fiica la mamă. Mai demult îmi plăceau gângăniile. faţă de prezentul. în viaţa lumii. când aveam mijloace să mă uit la ele. (Curios. Dacă-ar trăi bunică-sa. Chiar şi morţii. Povestea asta cu. sunt ca şi pe lumea cealaltă. Poate ar trebui să aibă parte din picioarele din spate. O fi greşit. Acum nu se mai înalţă decât mama.) (Se apleacă.. fiecare a sa. soţia se întunecă parcă în minte şi mama se luminează. Nu ştiu de ce mi s-a făcut dor de-un cărăbuş. cum o fi ăsta. Nu-l vorbi de bine aici. peste şapte poşte.) Uite aşa suntem noi împiedicaţi de la treabă! I-am scris mamii acasă să se ducă să controleze locul. bunica la mamă.) Nu vezi ce întuneric e? (Uşor regret. şi bunică-sa s-ar gândi acum tot la mama ei. Să văd dacă mai nimereşte înapoi. cu olane vechi. o clipă când toţi oamenii se gândesc la mama lor. că n-am mai avut timp să cercetez.) Era aşa.) Nu ştiu cum le cheamă. tot felul de gângănii. alta se înalţă. plecam la război. Asta se-ntâmpla afară. Să-şi distribuie mai raţional picioarele. Stăteam gânduri întregi şi mă uitam la ele..) Celălalt parcă era mai luminat. Cum şi-or fi mai găsind ele împunsătura aia de ac.) Mai e mult până în clocotul mării? (Pauză. apoi intră în culcuşul lor. cât ţi-e pământul de mare? Odată. (Se gândeşte. Eu cred că există. e imposibil! Trebuie să înceapă mai întâi războiul pentru reîmpărţirea picioarelor. Întoarcerea! Ce clar o văd! Poate că tocmai în momentul acesta şi ea se gândeşte la mama ei. Au intervenit alte evenimente. şi i-am dat drumul hăt. până se ajunge la o singură mamă. Acum. una tocmai se pregătea să intre. seamănă cu furnicile. 16 . Una se scoboară. cu cât trec zilele. Dacă-i era totuna. după ce l-a înghiţit..- - - - - (Izbucnind. Acum. cu muşchi pe ele! Dar unde-o fi cărăbuşul ăla? Adică nu era cărăbuş. M-am înşelat.) Cărăbuşii au o groază de picioare. am luat-o pe cal. Nu. că eram călare. Îşi fac nişte găuri mici în pământ. nu ştiu cum le cheamă. Şi? N-a mai găsit locul. Şi se-nvârtesc cât senvârtesc pe câmp. cred că e totuna. A.. privind ceva jos.) Nu e decât un biet solz. războiul. (Scuzându-se. (Cu obidă.) Şi a nimerit? Nu ştiu. Nu era acoperit.

Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu. (Pauză.) Toţi grămadă în bărci. (Rugător. Dacă au felinare! Tot degeaba.- - - - - - Ce linişte trebuie să fie atunci pe lume! În momentul acela. Aceasta se sparge cu un zgomot teribil. cu sânge.) Mai naşte-mă o dată! Prima viaţă nu prea mi-a ieşit ea. năucit. Trebuie să-i dăm drumul vieţii.) O da-o? Atâta lucru! Să zică mulţumesc că nu-ncep să-l mănânc pe dinăuntru. se uită la ea. Parcă-i văd cum sar toţi. poate a treia oară. cu năvoade. Iona. aşa cum ne vine exact. Uituc ce sunt! N-am lansat băşica în apă. Mamă – aş scrie –. atât de larg îi deschid. Soldaţilor le scapă. mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Femeile cu felinare. câteva cuvinte. exaltat. simt că-mi recuperez ani frumoşi din viaţă.) dacă ar fi vreo sticlă goală pe-aici.) Acum să te văd eu.. al doilea era mai subţirel. îşi taie o bucată de piele din podul palmei stângi.) 17 .. de glasuri. Tot felul de legături între idei. Până mă dibuiesc.) Omul e dator să încerce. cât e nevoie. (Pauză. De când spun cuvinte fără şir. Şi dacă nici a treia. Şi dacă nu a doua oară. care-i aruncă afară la gălbenuşul ciudatei planete. cu harpoane.) Unde sunt? Un sfert de viaţă îl pierdem făcând legături. Că nu mai e mult. să le-ncerce grosimea. la prima linişte deschid ochii.. îşi pune mâinile la ochi. (Ia băşica. Pe unde s-o..) Ne scapă mereu câte ceva în viaţă. să nu mai încercăm să facem legături care nu ţin. unchieşule! Mai faci şi tu sacrificii. că pe mine nu au cum.) (Explicându-se. Cred că te-au şi chitit. între lucruri şi praf.) (Dezvelindu-şi ochii. (Găseşte jos scrisoarea. Pauză. Până te-or prinde. că intră-n ei iarba şi păsările. şi se trezesc în mormânt şi umblă tiptil pe acoperişurile coşciugelor şi se suie-n vârful unui fir de iarbă. Pss! (Lungindu-se pe duşumea. cu undiţe. Totul curge aşa de repede. cred c-ar fi auzit pe-ntreg pământul. Scena aceasta trebuie jucată ca şi când lucrul pare foarte firesc. de aceea trebuie să ne naştem mereu. l-aş pune înăuntru şi l-aş lansa pe mare.. o leagă.) parcă-s zidurile Vavilonului. (Căutând în jur. pe care scrie apoi. Somnambulilor le scapă nevăzută luna. (O arată într-un colţ. dacă-ar striga cineva ajutor. cu cuţitul. obişnuiţi să doarmă în zgomot de tobe. şi noi tot mai facem legături între subiect şi predicat. poate a patra oară. apoi.) (Mai uitându-se odată în jur. aş scrie un bileţel. Oftând. calcă pe băşică. între fluturi. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară.) (Pune scrisoare în băşică.. O zi. umflă băşica. două. (Din imprudenţă. Aşa e. ca în craterele vulcanilor stinşi. e gros. Pe el..? (Bate cu pumnul în coastele peştelui. (Imitând forfota mulţimii. mai ales pacea. Poate a zecea oară.) Aş putea să pun biletul în băşica asta. de explozie.) (În dubiu..

. Pentru că uit de mine. Cât e pământul de mare. Ca băşica aceea? 18 . Şi nu se teme de singurătate. scriu. în vreun loc depărtat. Din care trebuia să iasă cine ştie ce viitor luminos.. Dacă se smiorcăie aşa! A avut ghinionul să dea peste belea. ? Aşa şi-aşa. Unde e mare – şi scufundări. să treacă scrisoarea asta din mână în mână. Să stea pe lumea cealaltă. Clocit şi răsclocit.. (Râzând. (Aruncă scrisoarea.. Băiete. fără motiv. Mă pierd pe undeva. Vreun naufragiat. Pe omenire o doare în fund de soarta ta.) Ce. Câţiva paşi prin dreptul meu. cum ai uita o carte pe fereastră..) Dar s-a răzgândit.) Se clatină lumea ca un ou clocit. Acum sunt vesel. Pauză.) Se vaietă ca un copil.... (Mai calm. Şi măcar pe maică-ta n-o mai necăji cu veşti aşa de proaste. Aş vrea să treacă Dumnezeu pe aici.) De ce m-oi fi înfuriat atâta? Nu pot să mă fixez pe o singură stare. Să apară de acolo şi să dispară pe dincoace.) Crede că eu pot să-l salvez! Scriu nenorociţii. Când am să ies de aici. pe omenire ar fi durut-o-n fund de fericirea ta.. Nimeni de pe pământ. ori.. Câteodată sunt vesel. Păi dacă am şti în fiecare clipă unde ne găsim. Uneori uit unde mă aflu şi zâmbesc aşa... Într-o fântână seacă. dar să intre în mare după tine – nici unul. Să-şi lase fiecare treaba lui şi să pornească pe valuri! Află de la mine: n-o să mişte nimeni nici măcar un deget. (Râzând. (Îşi aruncă ochii pe scrisoare. (Râde. am de gând să opresc primul om întâlnit şi să-l întreb: „Ce mai faci?” Sunt plin de planuri. De ulcior care se umple. (Pauză.. Simt o moleşeală. Vezi să nu crăpi. Ca muşchiul pe copac pe o singură direcţie.) Vesel de tot. când ţi-a fost bine.. O fi amânat. S-a clocit oul. Las-o să creadă că feciorul ei e bine sănătos. când te-ai închis în casă cu femeia ta ai urlat că eşti fericit? Şi chiar de-ai fi urlat. Nimeni din cer. (O zguduitură a scenei.) Ce pustietate.- - Am început să primesc şi scrisori. Plictiseala. Nimeni din sat. gâlgâind în fântână. Mi-e dor să văd pe cineva mergând pe drum. toţi or să-ţi dea dreptate. descurcă-te şi tu cum poţi. şi acum vrea să înduioşeze lumea cu soarta lui nenorocită. Ei cam au obiceiul.

(Ţipând. cum de mi-a venit în minte? (Uitându-se atent într-o parte. doi. Uite. În pădure. şi-n partea cealaltă. (Scena se întunecă treptat. pe care-i purta în pântec. Explozia i-a trezit la viaţă şi acum cresc de spaimă. mişcări nelămurite prin unghere. Puii monstrului mare. Atunci. nu găseşte.) Mă mănâncă! Întuneric.- - - Mai rău: ca toate băşicile de pe pământ la un loc....) Sunt peşti în spatele ochilor.. (Caută cuvântul. o sută de perechi.) Unu. Nu e nici o oglindă pe-aproape.) Sunt ochii mei aceia care mă privesc? Ţi se pare.) Cu gurile. şi aici.) Sunt ochi adevăraţi. Ce mari s-au făcut! Vin spre mine cu gurile. Noaptea e atâta beznă. şi dincolo. trei. Peşti vii. scoase din teacă. măcar o să fie o explozie ca lumea. încât copacii cresc de spaimă. Cei nenăscuţi. 19 . (Îngrozit. ca într-un vis. Aşa o fi fost ş cutremurul care-a mutat din loc malul unde-şi înţepase un cuib gâza aia? E mult de-atunci. (Numără.

scena e pustie.TABLOUL IV O gură de grotă. Iona încă nu se vede. murdar de alge. lemne. La gura grotei răsare barba lui Iona. 20 . spărtura ultimului peşte spintecat de Iona. În dreapta o movilă de pietroaie. scoici. La început. ceva nisipos. Linişte. case. Lungă şi ascuţită – vezi barba schivnicilor de pe fresce. Barba fâlfâie afară. În faţă. Ceva ca o plajă.

apoi într-un geamăt. ferindu-se de lumină. Va lua apă şi. apoi pe spate. (Vesel. la înfrăgezirea nărilor. şi cu nările astea ale mele. răsfirându-şi degetele. (Luându-şi mâinile de la ochi. (Gest către peştele din care a ieşit. apoi într-un fir de păr.. poate ţine mai mult. Că avem păduri.) Să nu-mi spui că şi cel dinăuntru a fost aer. Nu.) Cum pierd timpul cu fleacuri! (Aproape plat.) Vreau să respir un pic şi cu podul palmei.. Cine ştie. (Pauză. îşi pune mâinile la ochi.) A făcut şi el un bine. ăsta e aer.) Da. Că avem munţi înalţi.. Lasă. un an. (Dilatându-şi nara stângă. Că avem mare.. începe să se plimbe.. Lasă.) E bine şi afară. cu cealaltă. (Mai respiră odată. două.) Dar unde e.) Acum încep să se frăgezească şi ele.) Şi să-l pun la sărat.) Ia respiră tu acum cum ştiai să respiri la tinereţe. că ştiu eu.) Aer adevărat. Şi puţină briză. apoi într-o răsuflare. Constatativ. (Respiră.) Aici.. singur.) S-o fi evaporat.) Marea! Aerul! (Respiră adânc.) Dacă sunt tocmai la mijlocul mării? O să înot pe burtă o zi.- - Straşnic năvod mai am. până obosesc bine. (Se arată şi Iona. Numai eu ştiu ce-am respirat.) (Cu emoţie. că ştiu eu ce fac. (Pauză. apoi într-o dungă. marea? Nu se vede un strop de apă. ca o nebunie. Peste tot e bine. Aici e foarte bine. adânc. Mi s-a prostit vederea. Acum Iona începe să se dezmeticească.) Nu trebuie să ne pierdem timpul cu fleacuri! În curând. Puţin ozon pe liniile norocului.) Marea. Eu. (Dându-şi un bobârnac peste nas. Aer de-al nostru – dens. Ies eu la un liman. (Gest de adio.. Apoi într-un deget. hoitul acesta se va scufunda. Vreau să prind cu el acum soarele.) (Îndemnându-se. în larg.) La treabă! (Îngrijorat. şi eu credeam că sunt nasturii valurilor. (Dă să se arunce. O fi trecut pe aici vreun potop de foc şi ne-a luat marea pe tălpi! Sclipea nisipul.) O plajă? Poate e mai bine aşa.) Şi tu! Leneşo! (Acelaşi joc. 21 . dacă aş fi reuşit. (Întinde mâna dreaptă înainte. Doar atât! Soarele! (Râzând. Nu mai zic.. să nu-mi spui mie asta că. Săracul! Nu mai zice „săracul”! Ţi-am mai spus. (Se dă jos. (Speriat. apoi într-un fir de suflet. Toată scena până aici trebuie jucată exaltat.

O să mă bucur pentru clipele astea. Şi cu toate trebuie să fim atenţi. (Râzând.) Îngrozitor. Or mai fi şi pe la noi lemne. Parcă sărutasem o mână în plus. să le dăm bună ziua. atât de importante. că fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie. la fiecare pas. gângănii. (Înţelegând. Unde-or fi? La pescuit. Totuşi. Da.. Taci! N-am zis-o cu răutate. cine ştie când. fiorul.) De ce întâlnesc mereu aceiaşi oameni? S-o fi-ngustat lumea până într-atâta? E prea mică lumea.- - - - Ar trebui să fiu fericit.) O burtă de peşte. (Intră Pescarul I şi pescarul II. Ce-ai văzut? 22 . Simt numai că am pus piciorul pe uscat şi că mă duc acasă. Aşa şi acum. Mă miram eu de ce nu sunt fericit! (Se suie pe movila de pietre. burta cere. (Iona priveşte. Şi după burta aia ce vine? Alt orizont. întâlnim la fiecare pas numai umbre. Copaci.) Şi voi?! Grozav! Pe unde-aţi ieşit? V-aţi luat bârnele. mi-am dat seama că din cauza sărutului ăluia.) Cum am sărutat prima fată – asta a fost demult –. oameni buni!. (Strigă. Or fi început să se ruineze casele voastre. m-a apucat o fericire. Aşa e. Şi a lor. (Zâmbind. păsări. mai târziu. şi a peştilor. Ce e orizontul ăla? (Îngrozit. Ambii au în spinare bârnele.) Ce vezi? Orizontul. cei doi pescari ies.) (Suspicios. La urmă. să le întrebăm ce mai fac. Nu. apoi îşi acoperă ochii cu palmele. Aşa din senin. aşa e.) Ce-ai văzut? Nimic. decât un gust de carne. n-am simţit nimic. Abia după vreo două zile. N-am putut sesiza deosebirea.. Ce e orizontul acela? O burtă de peşte uriaş Ia mai uită-te odată. nu trebuie să vă omorâţi cărându-le tocmai de pe tărâmul celălalt. Chiar sunt.) Hei. Încotro o veni casa mea? Să-ntreb pe cineva Cam pustiu pe aici. Poate. Un gust de mână.) Sau aţi vrut să-i faceţi pagubă?! (Scena începe să se clatine. Ce să-i faci. Aşa se întâmplă.

) Un pescar sărac pe malul mării trăgea şi el cu năvodul la peşti foarte mici.. I-au ieşit toate minunile. câţi peşti unul într-altul! Când au avut timp să se aşeze atâtea straturi? Lumea există hăt. oamenii. în aureola de foc. (Acelaşi joc.. odată ce te-ai născut.. Vezi. stă aşa câteva clipe.. Dar vrem să-l vedem mai întâi pe el. Se dă cu capul de toţi pereţii. nici nu s-a gândit c-o să se poticnească tocmai la înviere! Şi lumea-l aşteaptă sus. Şi se va înălţa la cer. decât un şir nesfârşit de burţi. (Rejoacă scena.. Dar cade în mijlocul flăcărilor. nenorocitul n-a mai reuşit să spintece burta imensă. Mă opream acolo şi trăiam în continuare. Acuş-acuş or să înflorească lespezile mormântului ca petalele unui nufăr. Nici nu-mi dădeam seama că totul pluteşte. Ca nişte geamuri puse unul lângă altul. (rectificând ultimul gând. cum e şi firesc. Şi altul. Apoi să vină altul cu tălpile lui arse de noapte. De atâtea ori a sărit prin cer. măcar cât a-ţi întipări tălpile în el. Şi cum stătea el aşa.. Hm! Naiv ce sunt! Poate că am trecut de mult de locul unde eram la început.. unii sunt aproape distraţi de atâta credinţă.) Numi aduc aminte nici o limbă-n vânt. şi nici nu mai are glas să urle până la ei: „Oameni buni. omeneşte. până şi moartea. la capătul puterilor. Toţi cred în el. (Ironic.. Trebuie să fie pe undeva această palmă de loc.. (Meditativ.) Afară. Închis între toate aceste geamuri! Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate învia. şi venirea pe pământ. îşi face vânt în dumnezeire ca leul. dar odată ajuns aici. şi mortul va învia. deodată se căscă apa. Ia încearcă acum să prezici trecutul. dă din cap că nu poate. trebuie să punem semne la fiecare pas. Că noi.) E o proorocire? Ce prooroc ai mai fost şi tu! Viitorul am văzut ce bine ţi l-ai ghicit.) Ce ceaţă! (Îngrozit. Ca toată lumea.. la circ.. (Meditativ. Dar aşa. dândune şi nouă un exemplu luminos. în mormânt – nu mai poate învia. numai atâta vrem: un exemplu de înviere. trebuia să-l însemn şi pe ăsta.) Problema e dacă mai reuşeşti să ieşi din ceva.) 23 . de când. să ştii unde să te opreşti. Doamne. (Făcându-şi curaj. Să nu te rătăceşti înainte. Poate nu prea mare să încapi tot. În caz de ceva. Aşa e. şi un chit uriaş.) E ceaţă! Încearcă să-ţi aminteşti măcar ceva. Pentru o clipă.. după atâta aşteptare a omenirii..) Un astfel de loc trebuie să existe. în mormânt. (Pauză. să murim bine. Precis.. proorocule! Încearcă să-ţi aminteşti totul. pe la casele noastre. Apoi ne vom duce liniştiţi la casele noastre. Să nu tot mergi înainte. Să vedem dac-o nimereşti măcar cu asta. şi viaţa. învierea se amână!” (Cu glas stins. impersonal. (Luminat.) Toate lucrurile sunt peşti..) Dar eu. Pauză.) Dar cine era omul acela? Ce gândea? Şi de ce tocmai el? Puteţi să-mi spuneţi? Nimeni nu suflă nici un cuvânt. Iar el e aici. cheamă toate şiretlicurile minţii şi ale minunii..- - - - - - - Nimic. (Îşi acoperă cu mâinile faţa.

pe care mâncam şi beam şi pe care am jucat de câteva ori? În fiecare zi vedeam pe cer ceva rotund. E invers.) Iona. tot eu am avut dreptate. pe care am trăit-o eu? Cum mă numeam eu? (Pauză.) Cum se numeau bătrânii aceia buni. bărbatul cel încruntat şi femeia cea harnică. formată de ani. De data aceasta.) Ionaaa! Mi-am adus aminte: Iona. care tot veneau pe la noi când eram mic? Dar ceilalţi doi. (Scoate cuţitul. (Strigând. (Strigă. te iau cu mine. Dar nu mă las. Ionaaa!. Ce contează dacă ai sau nu noroc? E greu să fii singur.) Iona. Iona? (Îşi spintecă burta. semăna cu o roată roşie. el a greşit-o. CORTINA 24 .- - (Cu mâna streaşină la ochi. dacă stau bine să mă gândesc. Am pornito bine. Eu sunt Iona.) Gata. Şi acum..) (Iluminat. Totul e invers.. şi se tot rostogolea numai într-o singură parte – cum se numea? Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă. Trebuia s-o ia în partea cealaltă. Dar drumul .) Răzbim noi cumva la lumină. pe care-i vedeam des prin casa noastră şi care la început nu arau aşa bătrâni? Cum se numea clădirea aceea în care-am învăţat eu? Cum se numeau lucrurile pe care le-am învăţat eu? Ce nume purta povestea aia cu patru picioare. deodată. Plec din nou.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful