GÂND LA NAŞTEREA DOMNULUI

Privind spre sărbătoarea Naşterii Domnului , nu putem să nu privim spre tot ceea
ce a reprezentat şi reprezintă Crăciunul în viaţa noastră.
Ne amintim cu plăcere pregătirile intense făcute cu colegii de şcoală pe uliţa
satului, mireasma bunătăţilor pregătite pentru sărbătoare, dansul aşteptat al fulgilor de
nea, clinchetul clopoţeilor şi glasurile cristaline ale colindătorilor. Sunt frumuseţile
vieţii, care vin să facă legătura între cer şi pământ, între lumina dumnezeirii, arătată de
stea pe cerul Betleemului, şi nevrednicia oamenilor care L-au primit pe Hristos doar în
ieslea săracă şi rece.
Ajungem astfel la o comparaţie între prezent şi trecut, între societatea actuală şi
societatea din vremea venirii în trup a Mântuitorului.
El a venit în lume fără jucării sau brad, fără saloane, maşinuţe, mănuşi, fulare
sau beculeţe aurii, fără pătuţ şi fără de căldură, dar, în acelasi timp, cu dragoste nespusă,
o dragoste care a mers până la desăvârşire….jertfa de pe cruce.
Ne dorim întotdeauna: “Sărbători fericite”! Dar, oare, ce înseamnă fericirea? Se
regăseşte ea totusi în noi? Mai putem oare să vorbim în vremuri de criză despre fericire
şi, mai ales, de sărbători? Eu cred că da! Şi, cu atât mai mult, ar trebui poate să ne gândim
că, în vremuri grele, oamenii au fost mai uniţi, s-au sprijinit, trecând mai uşor peste
încercările vieţii. Cred cu tărie că orice strop de fericire este aşa precum ţi l-ai dorit si mai
cred că fericirea stă-n puterea noastră şi în credinţa-n bunul Dumnezeu.
De asemenea, consider că nu trebuie să stăm să judecăm cine a greşit şi cine nu, ci
să ne gândim că societatea românească s-a dezbinat în ultima vreme foarte mult, iar de
acest lucru suntem responsabili într-o mai mare sau mai mică măsură fiecare dintre noi,
chiar şi dacă numai prin neimplicarea noastră. Nu ne implicăm nici în dezbinările
familiale, nici în consumul de alcool, droguri, plante etnobotanice sau în stoparea
violenţei, deşi sunt aspecte ale vietii cotidiene, pe care le regăsim la tot pasul, mai ales în
mass-media. Sunt probleme actuale ale societăţii noastre şi totuşi, de prea puţine ori, ne
facem timp să punem degetul pe rană şi să-ndreptăm ce mai putem.
Am devenit, din păcate, străini, nu doar fata de ţară şi credinţă, ci suntem străini
faţă de noi înşine. Nu mai ştim ce este unitatea unei familii, nu mai ştim nici rolul pe
care-l are, am uitat şi de responsabilităţile ei. Practic, nu ne mai identificăm cu nimic.
Este dureros că oferim atâtea cadouri materiale şi uităm de cele sufleteşti: de milă, de
dragoste frăţească, de cinste, respect, omenie, de faptul că am jurat înaintea lui
Dumnezeu să fim alături la bine şi la rău. Nu mai vedem comuniunea şi faptul că nu
suntem lăsaţi sa trăim singuri pe pământ. Vedem doar interesul propriu, de parcă n-am
avea nici tată şi nici mamă şi nici, în pragul casei zâmbind nevinovati, nişte copii. Nu mai
avem răbdare să le ascultăm durerile şi teama, nu mai avem răbdare să mângâiem o
frunte-n fapt de seară, ori să privim speranţa şi liniştea tăcută, adâncită în ochii de copil.
Am înlocuit tot ceea ce inseamna “sentiment” prin cadoul material rece şi distant, care azi
pare a reprezenta frumuseţea vieţii, iar mâine ajunge sa fie aruncat în lada uitării.
Uităm adesea de prea multe lucruri.... uităm de soţ, soţie, copii, părinţi sau fraţi. Il
uităm pe Dumnezeu şi Sfânta Liturghie, uităm să dăruim celor de lângă noi atenţia
cuvenită, să stergem lacrima de pe obraz, să stingem focul uitării din suflet.... UITĂM …
Dar dacă într-o zi vom fi şi noi uitaţi?........
Poate nu avem un suflet întreg de oferit şi nici posibilităţi materiale suficiente,
însă ar trebui să învăţăm să oferim măcar o mângâiere, un zâmbet ori cinci minute de
răgaz celor care ne-au dat viaţă sau celor cărora le-am dat viaţă, sau poate chiar unui
“străin”.... . Probabil ar fi de ajuns ... şi-am învăţa astfel să nu devenim nişte “străini”
printre “străini”.
Un zâmbet cald în prag şi o îmbrăţişare va însemna mai mult decât cadoul cel mai
aşteptat şi drag. Vom fi poate, în sfârşit, ceea ce până acum, într-un moment de rătăcire
am uitat să fim.....vom fi cu adevărat tată, sau mamă, sau fiul de mult prea multă vreme
rătăcit …vom fi noi înşine, CADOUL PREFERAT.
Sărbători fericite, cu pace în suflet şi înţelegere în case!

Ciapa Valentin, preot ortodox

Mesajul Bisericii Greco-Catolice la Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru

Isus Cristos
Domnul se coboară din Cer: Fiul, Dumnezeu adevărat născut din veşnicie din
Tatăl, se naşte în istoria noastră din Fecioara maria ca om adevărat. Împărăţia lui
Dumnezeu este printer noi, Fecioara Maria se face scar ape care se coboară Fiul lui
Dumnezeu la noi oameni pentru a ne răscumpăra din robia morţii şi a păcatului.
Dumnezeu Tatăl îşi ţine promisiunea făcută nouă oamenilor, din Eva se va naşte cel ce va
zdrobi capul şarpelui, a satanei. Fac. 3:15
Să învăţăm de la Pruncul Isus, născut în ieslea Betleemului ce înseamnă a fi mici,
de a fi ca şi copii. „Lăsaţi copii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui
Dumnezeu este a celor ca şi ei”, Marcu 10:14. Vedem că, copii se mai ceartă între ei, dar
imediat se împacă, pe când noi, adulţii ne certăm între noi, dar uităm să ne mai împăcăm.
Datorită modernismului şi consumismului, a făţărniciei şi invidiei, pe zi ce trece
credinţa şi iubirea dintr eoemeni se răcesc cu consecinţele pe care le vedem fiecare dintr e
noi. Iubirea este esenţa învăţăturii lui Cristos.
„Iubirea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, iubirea nu invidiază,
iubirea nu se laudă sau se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul
său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de
adevăr, acoperă totul, crede totul, suferă totul, iubire anu va pieri niciodată... Acum mai
rămân cele trei: credinţa, speranţa şi iubirea, car cea mai mare dintre ele este iubirea”. 1
Epist către Corinteni 13:4-13 a Sf Ap. Pavel.
Apropiindu-ne de sfârşitul anului, este momentul să ne cercetăm conştiinţa
noastră. Să ne gândim la faptele din anul trecut. Am devenit mai buni? Am fost atenţi la
nevoile aproapelui? Papa Ioan Paul al II-lea de pie memorie spunea: „Nu este nimeni atât
de bogat să nu aibă nevoie de ceva şi nimeni atât de sărac să nu poată oferi ceva”. Am
fost adevăraţi creştini şi modele pentru cei din jurul nostru? Dar, mai presus de orice,
Dumnezeu ne întreabă în parte cât am reuşit să răspândim prin faptzele noastre iubirea.
 Dacă în trecut Sfânta Familie bate la porţi închise, astăzi isus Pruncul bate la
porţile inimilor noastre şi suferă. Iubirea Sa nemărginită este rănită din cauza indiferenţei
şi nepăsării oamenilor. Lumea profană caută să ofere omului modern, contemporan o altă
cale, însă el omul modern se îndepărtează de Dumnezeu, cu atât mai mult se simte gol şi
în suferinţă, flămânzeşte şi însetează în căutarea sensului propriei vieţi. Răspunsul tutror
aşteptărilor noastre îl vom găsi numai în Dumnezeu, numai în Isus fără de care nu am trăi
cu adevărat iubirea pentru că pacea şi liniştea din inimile noastre depind de bunătate şi
iubire.
Fie ca Pruncul Isus să poposească în inimile şi casele d-voastră, dăruindu-vă
sănătate, credinţă, speranţă şi iubire, sărbători fericite, iar anul care vine să fie cu multe
împliniri spirituale dar şi materiale.
Sărbători fericite! Cristos s-a născut! Adevărat s-a născut!

Ardelean Traian Gheorghe, preot paroh greco-catolic

Mesajul de Crăciun al Bisericii Romano-Catolice

„Nu vă fie teamă, căci iată, vă aduc o veste bună, de mare bucurie pentru întregul
popor: în oraşul lui David vi s-a născut astăzi Mântuitorul; el este Cristos Domnul.” (Lc.
2, 10-11)
A vorbi în zilele noastre despre vestea cea bună a Sfântului Crăciun pare să
devină un lucru tot mai dificil. Privind în lumea în care trăim şi trecând în revistă
evenimentele care se derulează cu tot mai mare repeziciune, multe dintre ele având un
impact direct asupra prezentului şi viitorului nostru, vom da dreptate poetului, care
afirmă: „lumea este tristă şi disperată”. Apăsaţi de o astfel de constatae, mulţi îşi pun
întrebarea: Care este atitudinea Creatorului faţă de această evoluţie a lucrurilor? Ce poate
răspunde Dumnezeu la realităţile triste şi deseori apăsătoare ale acestei lumi?
Răspunsul la aceste întrebări este formulat în Sărbătoarea Sfântului Crăciun. Este
un răspuns scurt pe care Dumnezeu ni-l oferă într-un mod autentic, chiar neaşteptat
pentru noi. Dumnezeu nu spune nimic. El nu promite, nu vorbeşte ci acţionează. El
coboară în această lume, pentru ca noi să nu mai fim singuri ci să-i simţim căldura şi să-i
vedem lumina. Acesta este mesajul Sfântului Crăciun. Dumnezeu nu promite doar, ci
coboară în mijlocul nostru. Prin Întruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu păşeşte în istoria
noastră pentru ca să ne însoţească şi să ne călăuzească pe calea împlinirii şi a desăvârşirii.
Prin această apropiere a Sa faţă de om, prin ieslea de la Betlehem, prin steaua care
revarsă lumina deschizătoare de frum, Dumnezeu deschide calea salvării noastre.
Isus Cristos s-a născut aşadar, pentru a porni transformarea noastră şi a întregii
omeniri, pentru a ne mântui. De aceea îşi întinde mâinile către noi, ca să ne ofere putere.
El nu vorbeşte. Dar vrea să pătrundă în viaţa noastră. Aşteaptă să găsim calea adevărată şi
să pornim către El.
 Maria, mama Pruncului, Iosif şi apariţia surprinzătoare a păstorilor, dar şi
călătoria statornică a magilor, ne arată cât de felurite pot fi căile care duc spre Mântuitor.
Ei toţi ajung să se întâlnească la Pruncul Dumnezeiesc şi să se împărătşească din bucuria
naşterii Sale. Viaţa lor primeaşte un nou sens şi lumina din betlehem îi călăuzeşte spre o
nouă perspectivă. Perspectiva iubirii şi a păcii ca dar Dumnezeiesc, vestit de îngeri în
noaptea cea sfântă.
Cu toţii sărbătorim Crăciunul. Dumnezeu a renunţat la orice reţinere şi a venit
între noi. Să ne deschidem inimile în faţa lui, să căutăm drumul spre Betlehem, pentru ca
şi în viaţa noastră şi prin ea să se facă auzită vestea cea bună a Naşterii Mântuitorului.
Cu aceste gânduri doresc tutror un Crăciun Binecuvântat de Dumnezeu.
Kozovits Attila, paroh romano-catolic