5.

EXCURS ÎN PREDICA POST-APOSTOLICĂ

ŞI PATRISTICĂ
Preliminarii. După ce am analizat, în cursurile anterioare, elementele de bază ale predicii vetero şi neo-testamentare, se impune observarea evoluţiei predicii creştine în perioada Părinţilor Apostolici şi celorlalţi Sfinţi Părinţi, cu precădere a celor care au înnobilat arta propovăduirii prin cuvântul scris şi rostit de-a lungul secolelor patristice. Evident, spaţiul limitat al unui curs nu ne permite decât semnalarea acestor contribuţii şi câteva scurte exemplificări. Utilizarea bibliografiei aferente, însă, va sprijini nelimitat demersul aprofundării succintei noastre prezentări, pentru cei interesaţi. Un aspect edificator al perioadei patristice îl reprezintă raportul predicii creştine cu retorica grecoromană, în special în veacul de aur a Bisericii, în care reprezentanţii ei străluciţi studiaseră arta oratorică pe lângă profesori păgâni celebri, dar al căror mesaj era centrat exclusiv pe Scriptură şi Tradiţia creştină, fără a respinge însă preceptele folositoare din scrierile profane, în armonie cu cele creştine. Predica Părinţilor apostolici. Denumirea de „Părinţi apostolici” a fost pusă în circulaţie în secolul al XVII-lea, de primul editor al acestor scriitori, J. B. Cotelier, în lucrarea sa Patres aevi apostolici (2 volume, 1672). Sunt numiţi „apostolici” scriitorii creştini din a doua jumătate a secolului I şi prima jumătate a secolului al II-lea, care au fost ucenici ai Sfinţilor Apostoli sau cel puţin i-au cunoscut: Barnaba, Clement Romanul, Ignatie al Antiohiei, Policarp, Păstorul lui Herma, Papias, la care se adaugă autorii anonimi ai Epistolei către Diognet şi ai Didahiei celor doisprezece Apostoli. Evident, titlul de „părinte” şi de „apostolic” nu se poate da exclusiv tuturor acestor scriitori, pentru că nu sunt nici toţi „părinţi” nici toţi „apostolici”, dar uzul, printr-un pogorământ, i-a înglobat pe toţi. Literatura patristică din această perioadă este strâns legată de scrierile Vechiului şi Noului Testament, are o înfăţişare modestă şi un caracter dublu: misionar (adresându-se necreştinilor) şi catehetic (pentru creştini). Se poate împărţi în trei categorii principale: epistolară, apologetică şi antieretică (sau polemică). Din istoria predicii se observă două fapte esenţiale în perioada de care ne ocupăm: a) - a încetat inspiraţia divină specială, pentru că s-a încheiat elaborarea scrierilor Sfintei Scripturi şi de acum înainte urmează comentariul autentic al cuvântului lui Dumnezeu. b) - Intră în funcţie natura umană, elocinţa şi arta literară, mai mult ca în perioada apostolică, bineînţeles tot cu ajutorul harului divin. Predica se va sprijini, aşadar, tot pe ajutorul lui Dumnezeu, dar ea trebuie să devină acum o predică cultivată, studiată, elocventă, ca şi cum ar aştepta succesul numai de la ea1. Oficiul predicatorial aparţine prin excelenţă episcopului. Dar preoţii, diaconii şi chiar laicii (în anumite condiţii) nu sunt excluşi de la această slujire. Sfântul Apostol Pavel scria ucenicului său Timotei: „Preoţii cei ce-şi ţin bine dregătoria să se învrednicească de îndoită cinstire, mai ales cei ce se ostenesc în cuvânt şi în învăţătură” (I Tim. V, 17). Clement Alexandrinul († 215) ştie că episcopul este cel care răspunde de propovăduirea cuvântului, dar notează că şi prezbiterul are oficiul de propovăduitor. Mai mult: „Adevăratul prezbiter al Bisericii nu-i decât acela care face şi învaţă cele ce sunt ale lui Dumnezeu”2. De altfel şi canonul 58 apostolic prevede că preotul este împreună răspunzător cu episcopul de instruirea credincioşilor: „Episcopul sau
1 2

Pr. prof. N. PETRESCU, Omiletica, Bucureşti, 1977, p. 46-47. Stromate, VI, 13, P. G. 9, 328

dr. Astfel. 4-6. D. Pentru exemplificare evocăm lucrarea socotită a fi cea mai veche cuvântare. fraţilor. Are 20 de paragrafe. ori lipseau cu treburi importante din localitate. BELU. Episcopul predica stând jos în scaunul său. p. Bucureşti.” etc. Cu toate că paternitatea acestei lucrări omiletice este foarte controversată3. Că este vorba de o predică şi nu de epistolă se poate dovedi uşor: în cap. I se vorbeşte de ascultarea cuvântului. de facem aşa.. ci şi când mergem acasă. ca să ne mântuim toţi. 4 Cap. Cât avem timp să ne întoarcem la Dumnezeu cel ce ne-a chemat.. că nu ştim câte a suferit Iisus Hristos pătimind pentru noi. să ne amintim de poruncile Domnului. de asemenea. mai ales din rândul tinerilor. în vederea îndreptării. mai ales în cap. XI. dialevxi" (didactice populare) oJmiliva (exegeze) şi lovgo" (predici tematice). ca de Judecătorul viilor şi al morţilor. Diaconii predicau. trad. nr.. Dacă gândim lucruri mici de Iisus Hristos.. Predica se rostea în toate zilele în care se oficiau servicii religioase. fiind de fapt o grupare de pareneze. Pr. 1967. ca nu ştim de unde am fost chemaţi. nu mic prilej de a ne pocăi. din faţa Altarului.. ci şi când ne ducem acasă. Caracterul parenetic se evidenţiază chiar de la început: „Fraţilor. autorul face un apel fierbinte pentru pocăinţă. Cei care ascultă vorbindu-li-se de Hristos. prof. desigur. După înşirarea feluritelor sfaturi. ca de Dumnezeu.. acest îndemn nu poate avea alt 3 Părerile majoritare converg spre ipoteza că ea a fost alcătuită pe la anii 140-151 de către un autor necunoscut din Corint. în vol. aşa trebuie să gândim de Iisus Hristos. păcătuim şi noi. a predicat în Cezareea cu încuviinţarea lui Teoctist al Cezareii şi a lui Alexandru al Ierusalimului. dar. fapt care creează dificultăţi patrologilor.”4. că nu trebuie să gândim lucruri mici despre mântuirea noastră. lucruri mici nădăjduim să primim. deci.. anume Epistola a II-a a Sfântului Clement. Numai în cazuri excepţionale se predica în catacombe şi în bisericile cimitirelor. Vezi Pr.preotul care nu poartă grijă de cler sau de popor şi nu-l învaţă buna cinstire de Dumnezeu să se afurisească”. Laicii puteau să predice în biserică numai cu încuviinţarea episcopului. unii pe alţii şi să-i povăţuim pe cei slabi spre bine. vom avea parte de Iisus. să ne sfătuim unii pe alţii şi să ne întoarcem la credinţă. care produseseră anumite tulburări şi alungaseră pe preoţii slujitori. întrucât este plină de îndemnuri la virtute şi pocăinţă. Pentru denumirea cuvântărilor religioase se foloseau termenii: khvrugma (predici misionare).A. 1979. ca şi cum li s-ar vorbi de nişte lucruri mici. 372. FECIORU. . Obişnuit. Se propovăduia în biserici anume construite pentru cult. D. păcătuiesc. episcop al Romei (92-101). XVII sunt cuprinse cuvintele: „Să ne arătăm credincioşi şi ascultători nu numai acum când suntem povăţuiţi de către preoţi. Să nu părem credincioşi şi cu luare aminte numai atunci când ne predică preoţii. Epistola are ca scop principal atenţionarea acelor membri ai Bisericii din Corint.. XVI şi XVII: „Să luăm. Predica post-apostolică. când episcopul sau preotul erau bolnavi. de Cine şi spre ce loc. din punctul nostru de vedere interesează. În cap. 94. diaconii erau utilizaţi în activitatea de instruire a catehumenilor. mai mult conţinutul şi felul în care este prezentat. până îl mai avem încă pe Cel ce ne primeşte. Origen. Uneori se rosteau mai multe cuvântări în cadrul aceleiaşi slujbe. M. Ca gen omiletic se încadrează în categoria parenezelor.” . I. I PSB. p. adresată corintenilor. se ştie. Dacă ne lepădăm de plăcerile acestea şi dacă ne stăpânim sufletul nostru şi nu-i mai împlinim poftele lui cele rele. Să ne ajutăm. iar preotul în picioare.. termenul exprimând atitudinea credincioşilor prezenţi la slujbă în timpul când se citea sau se rostea predica.

Dintre acestea le amintim doar pe cele traduse deja în româneşte: Omilii la Facere.. era atât de vestit încât însuşi Origen l-a vizitat spre a-l asculta predicând. Sf. 7 Vol. BODOGAE. pe bună dreptate.”6. T. Aşa se explică păstrarea omiliei „De laude Domini Salvatoris”. 4 din colecţia PSB. Şi dovezile ar putea continua. de la începutul cuvântării. p.înţeles decât ca făcând parte dintr-o cuvântare adresată unor ascultători prezenţi la slujbă. trad. dar şi puncte de vedere sociale. ajuns papă al Romei. 5 6 În vol.. Începuturile educaţiei le datorează tatălui său. ci şi necredincioşi şi vicleni. 1982. pe cale care nu merită a fi cinstite. 35. Fiecare din ei merită atenţie. 6 din Colecţia PSB. privind bunurile materiale ca mijloace menite să lege pe oameni între ei. cuvântare axată pe pericopa de la Marcu X. trad. Particularitatea acestei omilii constă pe de o parte în faptul că în ea se tratează pentru prima dată în mod amănunţit tema bunurilor materiale din unghiul de vedere al moralei creştine. 17-31. în parte. pentru că cinstesc cu făţărnicie. 250).. Care bogat se va mântui?5. D. nuanţă autobiografică: „Cât timp Moise se afla în Egipt şi se iniţia în toată înţelepciunea egiptenilor. Lactanţiu. Pr. Într-una din omiliile la Exod (a III-a). Clement Alexandrinul ne-a lăsat o valoroasă omilie. Dar când a auzit glasul lui Dumnezeu şi felul Lui de a vorbi şi-a dat seama de puţinătatea şi slăbiciunea cuvântului său şi de limba sa târzielnică şi împiedicată. p. Origen. nu toate omiliile s-au păstrat. notează Părintele Ioan Coman în Tratatul de Patrologie8. transpare sfioşenia lui în faţa textelor biblice. În Egipt avea şi voce puternică şi elocvenţa incomparabilă. pe când Origen dormea”. care. Ilariu şi Hipolit. El este începătorul omiliei propriu-zise. 1956. 1981. decât bogatului să intre întru împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu X. Înalta sa pregătire nu-l îngâmfa.. Predica post-apostolică.. 8 Bucureşti. Cântarea Cântărilor. Tertulian. D. Origen († 254) este cel dintâi teolog răsăritean de la care ne-au rămas un însemnat număr de predici. Bucureşti. dar. fericit că fiul este atât de receptiv „îi săruta pieptul. II-III. iar pe de alta. nu era slab la cuvânt şi neîndemânatic la vorbire. 377. Leonida. FECIORU. prof. rostită în prezenţa lui Origen. Nici nu a spus că ar fi lipsit de iscusinţa vorbirii.” 9. Nicolae NEAGA şi Zorica LAŢCU.. p. Predicile Părinţilor din sec. tâlcuirea având. Pentru această perioadă trebuie pomeniţi îndeosebi următorii: Clement Alexandrinul. de Pr. Ipolit († aprox. De aceea zăbovim selectiv. cei ce aduc bogaţilor ca daruri cuvinte de laudă ar trebui socotiţi. : „După părerea mea. însă spaţiul programat nu ne îngăduie a vorbi despre operele omiletice ale tuturor. nu numai linguşitori şi meschini. în faptul că valorifică în expunerea sa nu numai argumente teologice. Autorul condamnă vehement. Grigorie Taumaturgul. Bucureşti. inclusiv ca termen. Ibidem. să-i sprijine în demersul lor legitim de a se organiza în cadrul comunităţii. Numeri. din păcate. . Erudiţia lui Origen este arhicunoscută. BELU. p. 35-66. Opera sa exegetică cuprinde aproape întreaga Scriptură. Ieşire. 97. peste măsură. Iosua. 9 Apud Pr. Pr. îndeosebi pe textul: „Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului. însă. atât bogăţia agonisită necinstit cât şi pe cei care-i linguşesc pe bogătaşii egoişti şi îmbuibaţi.. 25). Cartea Proorocului Ieremia 7. Ciprian.

1992. dar nu este nici o simplă parafrazare a textelor sacre. Sf. neo-testamentară. Macarie Egipteanul. pe bază de pregătire temeinică în cadrul Bisericii. care cuprinde peste 50 de predici. în Apus: Sf.O privire de ansamblu asupra predicii post-apostolice impune acum câteva concluzii10: ♦ este legată fiinţial de predica apostolică. Ioan Gură de Aur etc. ele sunt de folos deopotrivă tuturor oamenilor. Macarie. Sf. poate să vindece sufletul şi să-l împodobească cu veşmântul harului (Omilia XX-a). 12 Ibidem. Nu ascundem faptul că paternitatea lor este controversată. dar majoritatea cercetătorilor le atribuie Sf. alături de ei. 575 p. cu scopul de a atrage atenţia asupra adâncimii Scripturilor şi de a respinge păreri greşite asupra textelor scripturistice. Se cuvine creştinilor să străbată cu luare aminte şi cu grijă stadionul acestei lumi. Dumnezeu este Cel Care face minuni prin sfinţii Săi (Omilia L-a). Efrem Sirul († 373). de asemenea. doctorul cel adevărat al omului celui dinlăuntru. numit lira Sfântului Duh. Grigorie de Nazianz. Despre Post. p.. Cuvântări despre iubirea săracilor. 5. Lui îi datorăm şi frumoasa rugăciune pe care o rostim în Postul Mare. Sf.a a literaturii patristice. (Omilia IV-a). Bucureşti. Iată câteva titluri: Explicarea alegorică a vedeniei descrise de profetul Iezechiel (Omilia I). 34 PSB. Constantin CORNIŢESCU. Despre deşertăciunea lumii. Fără a urma o expunere sistematică. Prefaţă. Editura „Buna-vestire”. Sf. Dr. vol. Sf. . pentru cuvântul său vibrant. 1996.. Sf. de ex. a tipărit recent un volum de Cuvinte şi învăţături ale Sf. la care se adaugă cuvinte folositoare ce pot fi. Grigorie Dialogul etc. Despre paradis şi despre legea duhovnicească (Omilia XXXVIIa). Atanasie cel Mare. diaconi şi chiar laici (Origen. datorată Pr. când strălucesc mai ales următorii predicatori: în Răsărit: Sf. Lauda Sfintei Cruci. 10 11 Ibidem. Efrem Sirul. Efrem Sirul. p. Doamne şi Stăpânul vieţii mele. Fericitul Augustin. Învăţătura despre virtute. omiliile cuprind întreaga gamă a trăirilor omeneşti. Cele mai importante predici sunt următoarele: Cuvântările asupra judecăţii viitoare. 393. Macarie Egipteanul († 390) ne-a lăsat. Grigorie de Nisa. Cuvântul despre cei repauzaţi în Hristos şi despre ceasul morţii. IV-V. 13 Bacău. Aşa sunt rânduite în cea mai recentă traducere. Cuvântare despre preoţie. Sf. între altele. despre care vom vorbi mai încolo. numită de aur. Îndemnuri la căinţă.). ♦ propovăduitorii remarcabili au fost episcopii. preoţi. Despre dispreţul bunurilor şi poftelor lumeşti. Se formează acum conştiinţa că predica este şi efort personal. de la căderea în păcat până la îndumnezeire12. Perioada a II. prof. Fericitul Ieronim. pentru că toţi ţintesc spre desăvârşire. Adresate iniţial monahilor. 50 de omilii duhovniceşti. ♦ nu mai este revelată ca în perioada apostolică. Sf. Îndemnuri către călugări. Este vorba de perioada sec. ♦ predica post-apostolică a avut un rol determinant în pregătirea terenului pentru predicatorii din veacul numit „de aur”. la care se adaugă încă şapte11. ♦ ca metodă de interpretare s-a folosit mai mult cea alegorică. valorificate la Amvon13. dar.. Ambrozie. Numai Hristos.

Bucureşţi. numit de Sf. panegirice şi cuvântări ocazionale. BELU. teoretician omiletic prin referirile la predică şi predicator din Tratatul despre preoţie18 şi Omilia despre predică19. Grigore de Nisa († 394) a scris. Ioan Gură de Aur21 şi Omilia hrisostomică în ortodoxia românească22 . necrologuri. Trad. 1931. PAPADOPOL. pedagogice. 20 Cele traduse în limba română sunt menţionate în lista noastră cu repere bibliografice la Omiletică-Pastorală. care prezintă un mare interes pentru Omiletică. Ioan Gură de Aur. viersul cel înalt. la Psalmi şi alte diferite 24 de cuvântări diferite sunt traduse relativ recent de Pr. pentru anul al IV-lea de studiu. morale. cuvântări la sărbători mari. Grigorie de Nazianz „trâmbiţa adevărului. 113-120). 700). Dintre acestea sunt traduse în limba română următoarele: Cele cinci cuvântări despre Dumnezeu15. la aproape toate cărţile Sfintei Scripturi. Huşi. M. La sfinţii patruzeci de mucenici etc. de Pr. polemice. liturgic şi ocazional. de P. Sf. filozofiei. Sf. Ioan Gură de Aur († 407). Apologia şi elogiul Sf. 523-540 . mai multe cuvântări funebre şi panegirice: Cuvânt funebru la marele Vasile. 17. panegirice20. BULACU. istorico-polemice. 22 Pr. 58-66. columna credinţei. de asemenea. Sf. 3-4/1959. de Pr. Interpretarea este literală. se grupează în: cuvântări dogmatice. Elogiul funebru al lui Cezarie şi Despre Macabei17. p. ne-a lăsat 22 de omilii şi 24 de cuvântări diferite: dogmatice. Anastasia. Chiril al Ierusalimului († 387) a devenit celebru în literatura omileticocatehetică prin Catehezele rostite atât pentru catehumeni (18) cât şi pentru neofiţi (5). de N. Gh. p. două cuvântări la Sfântul Ştefan. în “Mitropolia Ardealului”. BARBU. în domeniul literaturii. Bucureşti. Vasile cel Mare († 379). TILEA şi N. întâiul mucenic. are 9 omilii la Hexaimeron şi 13 la Psalmi. În lucrarea sa „Învăţaturi morale”. 650 p. Lauda sfântului părintelui nostru Efrem. luminătorul lui Hristos”. este recunoscut unanim ca cel mai mare predicator din perioada patristică. D. al IV-lea”. opere exegetice. Pr. a lăsat opere apologetice. Sf. G. 1947. considerat. medicinii etc. D. Multe dintre acestea ne-au parvenit prin mărturiile lui Fotie şi Ieronim. el ne-a lăsat cel mai mare număr de omilii (aprox. Are. 17 Trad. 1939. 5-6/1975. numit şi „Pavel al sec. Viaţa Sf. autorul punând în contribuţie ştiinţa antichităţii şi a timpului său. totodată. 357-384. în domeniul nostru. Dumitru Fecioru. Dintre părinţii răsăriteni. 1993. Sunt studiate cu deosebire în cadrul Cateheticii (anul III-Pastorală). FECIORU. dă reguli pentru predicatori. morale. făcătorul de minuni. p. Omiliile la Hexaimeron. dogmatice. dogmatice.Sf. apologetico-polemice. 1987 (Cartea V-a. Atanasie cel Mare († 373). majoritatea cu caracter dogmatic. Pr. 45 de cuvântări. p. Vâlcii. Între studiile de analiză omiletică din literatura românească. FECIORU. cele mai multe la Vechiul Testament. 1-3/1978. Sf. BOR. 1986. 14 15 Vol. consacrate Sf. nici una nu este tradusă în limba română până acum. Din păcate. D. menţionăm două de importanţă deosebită: Predicatorul în concepţia Sf. 21 Pr. Edit. Grigorie de Nazianz († 390) are aprox. D. fratele său. Practic. 19 Trad. STĂNILOAE. DONOS.B. panegirice. Grigorie. Curtea de Argeş. Îndeosebi cuvântările împotriva arienilor. Vasile16. în cunoscuta colecţie Părinţi şi Scriitori Bisericeşti14. Rm. retrad. 18 Trad. La marele mucenic Teodor. Bucureşti. 16 Trad. la care se adaugă un mare număr de predici ocazionale.

apophdîsin eqšwj. între altele. iar cea mai minunată lege de predicare nu-i numai mustrarea. . Sf. panegirist vestit. cit. FECIORU. apelează la Scriptură pentru a susţine dogmele creştine. Bunăoară. fie şi în treacăt. all¦ kai parakale‹n kai paramuqe‹sqai.“Secretul” predicii hrisostomice constă în utilizarea optimă a Sfintei Scripturi. prin predică împlinim cele de lipsă. IBMBOR. în vol. all¦ kai ™pidesme‹n t¦ ›lkh: oátoj qaumastoj didaskal…aj nomoj. în termeni testamentari: „În afară de pilda prin faptă. dr. fără excepţie. 3. DESPRE PREOŢIE. retras în ascetism. p. Ioan Gură de Aur a rostit.. ceartă. sfârşind prin a o cunoaşte în amănunt). Pr. aşa cum reiese şi din citatul mai sus-menţionat. aceasta e cel mai bun aer. 4. Dacă-i mângâi mereu pe ascultători. tracutšrouj ™grazetai: ou g¦r dunamenoi to ort…on tîn dihnekîn ™lšgcwn ™negke‹n. trad. prin actualizări şocante.”25. neputând îndura povara unor continui mustrări. îi faci îndărătnici. trebuie neapărat să se folosească de predică. rom.. LXIII.A. ţine loc de bisturiu. mângâie „(II Tim. FECIORU. P. ™pit…mhson. Omilia despre predică (OJmiliva periv th`" khruvxew") despre care am mai amintit. LXII. Aceasta ţine loc de medicament. 405-406). 361. Pentru Răsărit trebuie să mai amintim. smulge patimile înrobitoare. Ioan Gură de Aur trebuie considerat şi un teoretician al predicii. 58. Gherman al Constantinopolului († 740). pe care o cunoştea în chip admirabil (biografii spun că şase ani. Dio crh poik…lon tin¦ einai ton tÁj didaskal…aj tropon. prin sugestiile şi sfaturile pe care le dă. Pr. Cum spuneam mai sus. îi faci trândavi. 25 Cap. prin predică tăiem ce-i de prisos. 26 BAREILLE. Outw kai Paàloj ™kšleusen: ”Elegxon. aceasta e hrana. Dacă predica nu-i în stare să facă asta. o singură cale de vindecare: învăţătura cu cuvântul.” 26. Prin predică ridicăm sufletul deznădăjduit. ne face să locuim aproape de cer. Trad. a studiato cu ardoare. Oâtoj g¦r aristoj „atre…aj tropoj. îndeosebi al Maicii Domnului (din cele 9 23 24 Omilia IX-a la Coloseni. (J. Preotul trebuie să fie destoinic în predicarea cuvântului lui Dumnezeu. dr. Dacă preotul trebuie să ardă sau să taie. supranumit „Scolasticul”. 485. ci şi oblojirea rănilor. p. să îngrijească rănile respective: „Cel mai bun mijloc de vindecare nu-i numai tăierea părţii bolnave. aceasta ţine loc de cauterizare. prin predică smerim sufletul îngâmfat. în binecunoscutul Tratat despre preoţie (Periv ijerosuvnh") vorbeşte despre importanţa covârşitoare a predicii. că predicatorul nu trebuie să se asemene doar cu un chirurg care taie partea bolnavă. Edit. G. Aceasta e instrumentul. în sensul bun al cuvântului. 1-3/1978. M. ci are îndatorirea să şi vindece.. p. dacă îi cerţi numai. mh monon tšmnein. P. ci şi sfatul şi mângâierea. eliberează sufletul de legaturile trupului. 99. 1987. Cu aceeaşi conştiinţă a responsabilităţii faţă de importanţa cuvântului.. prin predică lucrăm pe toate celelalte câte ne ajută la însănătoşirea sufletului.2). seamănă virtutea. mh monon ™pitimi´n. Omilia X-a. pe când era preot în Antiohia. Sf. în care atrage atenţia. G. preoţii n-au decât un singur mijloc. op. pe Sofronie al Ierusalimului († 638). ne ridică deasupra săgeţilor diavolului. Aşa a poruncit şi Pavel: „Mustră. În toate predicile. de la care au rămas 9 predici. şi prin expresii surpriză. paraklleson. că. de asemenea. D. Atenţia ascultătorilor este întreţinută. predica. D. în predicile sale întâlnim o permanentă vioiciune a ideilor. De aceea felul predicării trebuie să fie variat. Bucureşti. te părăsesc îndată. zadarnice sunt toate celelalte. iar cu alt prilej afirmă: „Cunoaşterea Scripturilor întăreşte duhul. El însuşi atrage atenţia că „necunoaşterea Sfintei Scripturi este pricina tuturor relelor“23. Ean te parakalÍ tij diolou. dându-i aripi uşoare şi face să intre în sufletul cititorilor tot ceea ce s-a putut spune vreodată mai bine”24. rvqumotšrouj poie‹ toÝj akroathj: ™an te ™pitim´ monon.. curăţă conştiinţa. O dată cu limbajul ales.

La câteva epistolele pauline (Galateni. Efeseni. În afară de omilii. Editura Institutului Biblic. La înmormântarea împăraţilor Valentinian II şi Teodosie. În P. Acestora se adaugă şi omiliile exegetice consacrate Evangheliei după Luca (10 cărţi). 29 Numit “Dialogul” după lucrarea sa aghiografică Dialoguri despre viaţa şi minunile Părinţilor italieni. adică populare). Fericitul Augustin († 420) este cel mai prolific predicator din apus. De la el s-au păstrat câteva necrologuri: La moartea fratelui Satyrus (două)27. Comentarii la Ecclesiast. 15-122. identificânduse aprox. Pentru Apus. Astfel. p. Chiar pentru aceasta este nevoie ca predicatorul să trezească în el frângerea de sine şi să trăiască în smerenie sfântă. Este deosebit de sugestivă una din mărturisirile sale făcute ascultătorilor: „Dacă vă predic şi mă ascultaţi. 1 se intitulează: „Câtă varietate trebuie să fie în arta predicării”.. Ioan Damaschin († 749). eu tot mă mântuiesc.. 7 sunt consacrate Maicii Domnului) şi Sf. 31 Op. 216 p. 209. Predicile sale sunt scurte şi simple (“vulgare”. dintre care primele două se ocupă cu pregătirea necesară în vederea înţelegerii Sfintei Scripturi. Ne-au rămas de la el 62 omilii. Comentarii la Matei.B. dar ca un auxiliar al textului latin dispunem de traducerea franceză alcătuită de Peronne Vincent şi echipa sa28. cele mai sonore nume de predicatori sunt: Sf.. Calităţile şi smerenia predicatorului. în 4 cărţi. 800 de omilii (inclusiv cele exegetice). vezi vol. Al. Vasile cel Mare). 1996. după ce şi-a împlinit îndatoririle slujbei lui. . Fericitul Augustin şi Papa Grigorie cel Mare. Paris. Pentru viaţa sa exemplară este trecut în rândul sfinţilor şi pomenit în ziua de 12 martie. Sf. Hexaimeronul. lăsând importante opere exegetice din care amintim: Mici comentarii la Psalmi.cuvântări rămase de la el. a treia este ermineutică. iar a patra este omiletică. XXXIV. 10 asupra altor texte biblice. 27 Partea I este tradusă de Pr.. este un tratat în patru cărţi. dar eu nu vreau să mă mântuiesc fără voi. Al. Comentarii la Apocalipsă etc. Ambrozie. trebuie să se întoarcă în el însuşi pentru ca viaţa şi propovăduirea să nu-l ducă la trufie.. XLVIII (1989). MOISIU. smerenia: „Predicatorul. cu cele 13 omilii (se pare nu toate autentice). col. Bucureşti. Comentarii la Profeţi. operă augustiniană de căpetenie. în şase cărţi (imitându-l fidel pe Sf. 2. Fericitul Ieromim († 420). A fost unul din cei mai mari comentatori ai Sfintei Scripturi. prof. 63-78.”31. Fericitul Ieronim. Amintim de asemenea omiliile dedicate patriarhilor şi Comentarii la 12 Psalmi. conf. în G. dintre care ultimele două conţin elemente cu preponderenţă omiletică30. Tit şi Filimon).” Papa Grigorie cel Mare-Dialogul29 († 604) este ultimul orator apusean remarcabil al perioadei patristice. în partea III-a. dr. cit. 14 omilii la Psalmi. cu titlul Conţinutul teologic al cuvântării Sf. cap. Adeseori. atrage atenţia asupra celei mai înalte virtuţi morale. iar cap. Ambrozie la trecerea din viaţă a fratelui său Satyrus. 2 la Isaia. în care “dialoghează” cu diaconul Petru. o cuvântare reuşită şi bogată în conţinut înalţă sufletul cuvântătorului şi succesul obţinut îi poate cauza o bucurie tainică. Se spune că timp de 40 de ani a predicat în fiecare zi. pentru slujirea învăţătorească este de mare importanţă şi Cartea regulei pastorale (Liber regulae pastoralis). structurată în patru părţi. dr.. 40: „Despre faptele şi cuvintele propovăduitorului”. dacă vă predic şi nu mă ascultaţi. 10 omilii la Marcu.. 28 Oeuvres complètes de Saint Augustin. 1870. Din păcate nu este tradusă încă în limba română. de asemenea. nr. I. spre exemplu. 30 Tradusă în româneşte de Pr. Ambrozie (†397). STAN. Partea IV-a. Opera omiletică a înregistrat 59 omilii asupra psalmilor. L. De doctrina Christiana. p. eu mă mântuiesc.

soluţia eficienţei omiletice: actualizarea permanentă. remarcăm.Tot în perioada patristică se înscriu şi următorii predicatori apuseni: Papa Leon cel Mare († 461). * Ca o concluzie generală privind predica patristică. a lăsat două volume cu omilii. câte 25 în fiecare. trăit şi de înaltă valoare pentru ei „32. sau de la ceea ce înţelegem prin actualitatea sufletească. cunoscut. p. dacă au de spus ceva de seamă. pe de o parte utilizarea cu preponderenţă a Sfintei Scripturi. 32 Consideraţii omiletice actuale. astfel că predicile patristice ne dau. călugăr şi istoric englez. Petru Hrisologul († 450). Să nu nădăjduiască niciodată că atenţia ascultătorilor îi poate urmări în orice condiţii. Beda Venerabilul († 735). . Atenţia ascultătorilor nu poate să urmărească decât o dezvoltare care porneşte de la ceva actual. însă. fiind adresate monahilor. cu 176 de cuvântări. de la care avem 96 de cuvântări. spune într-unul din studiile sale: „Predicatorii de astăzi trebuie să plece de la o anume prezenţă sufletească a ascultătorilor. asimilând şi utilizând scrierile patristice în predicile noastre. panegirice. este propovăduit în contextul frământărilor. Este ceea ce părintele Sebastian Chilea. decât aprofunzând. accentul fiind în general liturgic. în general cu teme luate din Sfânta Scriptură. praznice împărăteşti. nouă celor de azi. profesor de mare conştiinţă. pe de alta preocuparea asiduă pentru problemele vremii. Este iluzia cea mai frecventă. de-a pururi valabil. la posturi. Mesajul evanghelic. 72. arhiepiscopul Ravenei. durerilor şi bucuriilor cotidiene. De valoarea acestor observaţii nu ne vom da seama. “Ortodoxia “ 1/1967.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful