ANATOMIE II

Cuprins
Unitatea de curs 1. BAZELE ANATOMICE ALE FUNCŢIILOR DE NUTRIŢIE.....................................................................5 Scopul unităţii de curs.............................................................................................................5 Obiectivele operaţionale..........................................................................................................5 1.1. APARATUL CARDIOVASCULAR............................................................................................5 1.1.1. Inima (Cordul)..............................................................................................................5 1.1.2. Arborele vascular........................................................................................................7 1.2. APARATUL RESPIRATOR ..................................................................................................11 1.2.1. Căile respiratorii........................................................................................................11 1.2.2. Plămânii.....................................................................................................................12 1.3. APARATUL DIGESTIV........................................................................................................13 1.3.1. Tubul digestiv............................................................................................................13 1.3.2. Glandele anexe ale tubului digestiv...........................................................................18 1.4. APARATUL EXCRETOR......................................................................................................20 1.4.1. Rinichiul.....................................................................................................................21 1.4.2. Căile urinare..............................................................................................................22 BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................22 REZUMATUL UNITĂŢII DE CURS.............................................................................................23 ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE..................................................................................................23 TEMA DE CASĂ......................................................................................................................23 Unitatea de curs 2. BAZELE ANATOMICE ALE FUNCŢIILOR DE RELAŢIE....................................................................24 Scopul unităţii de curs:..........................................................................................................24 Obiective operaţionale..........................................................................................................24 2.1. SISTEMUL NERVOS .........................................................................................................24 2.1.1. Dezvoltarea sistemului nervos..................................................................................25 2.1.2. Sistemul nervos central.............................................................................................26 2.1.3. Sistemul nervos periferic...........................................................................................37 2.1.4. Sistemul nervos vegetativ.........................................................................................40 2.2. ANALIZATORII..................................................................................................................42 2.2.1. Analizatorul cutanat..................................................................................................43 2.2.2. Analizatorul kinestezic...............................................................................................44 2.2.3. Analizatorul olfactiv...................................................................................................45 2.2.4. Analizatorul gustativ..................................................................................................45 2.2.5. Analizatorul vizual.....................................................................................................45 2.2.6. Analizatorul acustico-vestibular.................................................................................47 2.3. SISTEMUL ENDOCRIN.......................................................................................................49 2.3.1. Hipofiza....................................................................................................................49 2.3.2. Epifiza.......................................................................................................................50 2.3.3. Glanda tiroidă...........................................................................................................50 2.3.4. Glandele paratiroide..................................................................................................50 2.3.5. Timusul......................................................................................................................51 2.3.6. Pancreasul endocrin.................................................................................................51 2.3.7. Glandele suprarenale................................................................................................51 2.3.8. Glandele sexuale.......................................................................................................51 BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................51 REZUMATUL UNITĂŢII DE CURS.............................................................................................52 ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE..................................................................................................52 TEMA DE CASĂ......................................................................................................................52 Unitatea de curs 3. BAZELE ANATOMICE ALE FUNCŢIEI DE REPRODUCERE..............................................................53 Scopul unităţii de curs:..........................................................................................................53 Obiective operaţionale..........................................................................................................53 3.1. APARATUL GENITAL FEMININ...........................................................................................53 3.1.1. Ovarul........................................................................................................................53 3.1.2. Trompa uterină (tuba uterină)...................................................................................54 3.1.3. Uterul.......................................................................................................................54 3.1.4. Vagina.......................................................................................................................55 3

Autor: lector univ. Maxim Gheorghe 3.1.5. Vulva.........................................................................................................................55 3.1.6. Glandele mamare......................................................................................................55 3.2. APARATUL GENITAL MASCULIN.......................................................................................56 3.2.1. Testiculul...................................................................................................................56 3.2.2. Căile spermatice........................................................................................................56 3.2.3. Glandele anexe.........................................................................................................56 3.2.4. Organele genitale externe.........................................................................................57 BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................57 REZUMAT UNITĂŢII DE CURS.................................................................................................57 ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE..................................................................................................57 A N E X Ă...............................................................................................................................58

4

ANATOMIE II

Unitatea de curs 1. BAZELE ANATOMICE ALE FUNCŢIILOR DE NUTRIŢIE
Scopul unităţii de curs
• • însuşirea cunoştinţelor ştiinţifice despre organizarea spaţială a elementelor structurale ale aparatelor cardiovascular, respirator, digestiv şi excretor; cunoaşterea temeinică a inventarului morfologic normal, explorat la nivele submicroscopice şi microscopice.

Obiectivele operaţionale
• • • După ce vor studia această unitate, cursanţii vor putea să: favorizeze formarea unei viziuni unitare asupra structurii organelor din corpul omenesc; integreze la nivel macroscopic datele microscopicului; dezvolte gândirea ştiinţifică, înţelegerea determinismului, cauzalităţii şi interdependenţei dintre structurile şi funcţiile diferitelor organe.

* Sugerăm cursanţilor să folosească un caiet special în care să facă notaţii asupra problemelor studiate. În acest caiet se vor scrie şi răspunsurile la întrebările de la finalul fiecărei unităţi de curs. Răspunsurule la cele două teme de verificare vor fi redactate separat pe maximum 5 (cinci) pagini fiecare; pe baza acestor răspunsuri se va realiza şi notarea.

1.1. APARATUL CARDIOVASCULAR
Aparatul cardiovascular este format din inimă şi sistemul de vase prin care circulă sângele şi limfa. în cadrul său se disting: sistemul circulator sanguin şi sistemul limfatic. Sistemul circulator sanguin este format din: inimă, artere, capilare şi vene. Din punct de vedere anatomofuncţional, se disting două circuite ale sângelui, strâns legate între ele: marea circulaţie (circulaţia sistemică) şi mica circulaţie (circulaţia pulmonară). La nivelul marii circulaţii se transportă prin artere sânge încărcat cu oxigen şi substanţe necesare metabolismului circular; aceste substanţe ajung în reţeaua capilară, străbat peretele capilarelor şi împreună cu oxigenul trec în lichidul interstiţial. Din lichidul interstiţial ele sunt preluate de celule. Bioxidul de carbon şi alţi produşi proveniţi din metabolismul celular trec din celule în lichidul interstiţial şi de aici în capilarele sanguine. Din capilare sângele venos este transportat prin vene la inimă, de unde este pompat mai departe spre organele de excreţie (plămâni, rinichi, piele etc.). La nivelul micii circulaţii, arterele duc sângele cu bioxid de carbon la plămâni unde se realizează schimbul de gaze dintre organism şi mediul înconjurător (hemostaza). Bioxid de carbon iese în aerul alveolar, iar oxigenul, care intră în sânge, este condus prin venele pulmonare înapoi la inimă. Sistemul limfatic, reprezintă o cale derivată a aparatului cardiovascular, care transportă o parte a mediului intern a organismului numită limfă. Limfa se formează din lichidul interstiţial şi este transportată prin capilare limfatice şi vase limfatice, la ganglionii limfatici. În final, prin două trunchiuri colectoare limfatice mari, ea se varsă în sistemul venos al marii circulaţii. 1.1.1. Inima (Cordul) Este un organ musculos cavitar situat în cavitatea toracică între cei doi plămâni, în etajul inferior al mediastinului anterior. Configuraţia externă. Are formă de corn turtit, culcat pe diafragmă cu axul lung dispus oblic în jos, la stânga şi înainte, astfel că 1/3 din inimă este situată la dreapta şi 2/3 la stânga planului mediosagital al corpului. Ea prezintă: o faţă sternocostală convexă, o faţă diafragmatică plană, o margine dreaptă mai ascuţită şi o margine stângă mai rotunjită (faţa pulmonară), un vârt orientat anterior şi la stânga şi o bază situată posterior şi la dreapta. Inima are o mărime comparabilă cu cea a pumnului drept, greutatea variază între 250-300 g. şi o capacitate de peste 500 ml. Axul mare al inimii este de 11 cm., iar cel transvers de 8-9 cm. Vârful inimii orientat în jos şi spre stânga este situat în spaţiul V intercostal stâng, unde acest spaţiu este intersectat de linia medioclaviculară stângă. Baza inimii priveşte înapoi şi spre dreapta; de la nivelul ei pleacă arterela mari ale inimii (aorta şi trunchiul pulmonar) şi sosesc venele mari (cele două vene cave şi cele patru vene pulmonare). La baza inimii se află atriile, iar spre vârf ventriculele. Pe faţa sternocostală, între cele două ventricule se află şanţurile longitudinal anterior (pe faţa diafragmatică) şi posterior (inferior). Între atrii şi ventricule se găsesc şanţurile coronare (stâng şi respectiv drept). În aceste patru şanţuri se găsesc arterele şi venele inimii. Locul unde şanţul interventricular 5

Autor: lector univ. Maxim Gheorghe întretaie marginea dreaptă a cordului este numit incizura vârfului inimii; vârful inimii este format în întregime ddoar de ventriculul stâng. Fiecare atriu are câte o mică prelungire, în fund de sac, numită auricul (urechiuşă) (fig. 1). La exterior cordul este acoperit de pericardul fibros, care este un sac rezistent cu rol de protecţie şi format din ţesut conjunctiv fibros care se continuă cu adventicea vaselor mari. Sacul pericardiac este fixat de stern, coloana vertebrală şi diafragm prin ligamente; sub pericardul fibros se află pericardul seros, cu o foiţă parietatală care căptuşeşte pericardul fibros şi o foiţă viscerală care aderă intim la miocard (constituind epicardul). Între foiţa parietală şi viscerală se găseşte cavitatea pericardiacă. Cele două foiţe se continuă una cu cealaltă, la locul de ieşire a vaselor mari, formând câte o teacă separată pentru pediculul arterial şi pentru pediculul venos. Linia de reflexie a foiţelor pericardului seros determină nişte funduri de sac (recesuri pericardiace). Pericardul seros are rol dinamic, deoarece cantitate redusă de lichid din cavitatea pericardiacă permite alunecarea cordului în timpul ctivităţii lui, cu o frecare minimă. Cavităţile inimii. În interiorul cordului se află un sept longitudinal care separă complet partea dreaptă a inimii cu sânge neoxigenat, de cea stângă cu sânge oxigenat; el se compune din septul interatrial (care desparte atriile) şi septul interventricular care separă ventriculele. Perpendicular pe septul longitudinal este un sept transvers care separă atriile de ventricule. Septul transvers este incomplet, prezentând orificiile atrioventriculare, prin care fiecare atriu comunică cu orificiul respectiv. Atriile sunt cavităţi aproximativ cubice situate spre baza inimii şi care nu comunică între ele; în viaţa intreuterină a existat orificiul Botallo prin care cele două atrii au comunicat între ele; după naştere acest orificiu se închide prin apariţia fosei ovale (mai subţire decât restul septului). Pereţii atriilor sunt mai subţiri decât pereţii ventriculilor şi prezintă mai multe orificii. Fiecare atriu are o prelungire numită auricul (urechiuşă). Atriul drept prezintă cinci orificii: în peretele superior prezintă orificiul venei cave superioare şi orificiul de comunicare cu auriculul drept sau urechiuşa dreaptă; orificiul venei cave inferioare pe peretele inferior, orificiul său având o valvulă incompletă (valvula Eustachio); orificiul sinusului coronar prevăzut cu valvula Thebesius; orificiul atrioventricular drept prevăzut cu valvula tricuspidă. Spre faţa sternocostală pereţii atriului drept prezintă trabecule musculare formate de muşchii pectinaţi (fig. 2). Atriul stâng are şase orificii: pe peretele posterior şi pe cel lateral sunt patru orificii de deschidere a venelor pulmonare; în partea anterioară orificiul atrioventricular stâng şi orificiul auriculului stâng sau urechiuşa stângă. Ventriculele au formă piramidală triunghiulară cu baza spre orificiul ventricular. Pereţii lor nu sunt netezi ci prezintă pe faţa internă trei categorii de trabecule cărnoase: -de ordinul I, reprezentate de muşchii papilari, de formă conică, care prin baza lor aderă de pereţii ventriculilor, iar vârful oferind inserţie cordajelor tendinoase care se prind pe valvulele atrioventriculare; -de ordinul II, care se inseră prin ambele capete pe pereţii ventriculari; -de ordinul III, care aderă pe toată întinderea lor de pereţi ventriculari, făcând relief în interiorul ventriculilor. La baza ventriculeleor se află orificiile atrioventriculare (drept şi stâng), fiecare prevăzut cu valvula atrioventriculră respectivă şi orificiile arteriale corespunzătoare. Pereţii ventriculilor sunt mai groşi decât cei atriali. Ventriculul drept are trei pereţi: sternocostal (anterior), diafragmatic (inferior) şi septal (posterior). Peretele septal are o parte membranoasă spre atrii şi alta musculară spre vârful cordului. Orificiul atrioventricular drept permite comunicarea între atriul drept şi ventriculul drept şi este prevăzut cu valvula tricuspidă formată din trei valvule (cuspide) de formă triunghiulară, prinse cu baza pe inelul fibros la orificiului, iar pe laturi dând inserţie cordajelor tendinoase plecate de la mu;chii papilari. Orificiul trunchiului arterei pulmonare este prevăzut cu trei valvule semilunare (sigmoide), ca nişte cuiburi de rândunică. Ele au o margine aderentă de inelul firbros, iar alta liberă spre lumen, care prezintă în partea mijlocie nodulul Morgagni. Ventriculul stâng are un perete septal (anterior), pulmonar (posterior) şi un perete diafragmatic (inferior). La baza ventriculului se află orificiul atrioventricular stâng, prevăzut cu valvula atrioventriculară stângă sau valvula bicuspidă (valva mitrală); tot aici se află orificiul arterei aorte, prevăzut cu valvule semilunare (sigmoide) care au pe marginea liberă nodulii Arantius. La nivelul valvulei sigmoide anterioare se găsesc orificiile de origine ale celor două artere coronare (dreaptă şi stângă). Structura pereţilor inimii. Peretele cardiac este alcătuit din trei tunici care, de la exterior spre interior sunt: epicardul, miocardul şi endocardul. Epicardul este foiţa viscerală a pericadrului seros, alcătuită din celule conjunctive, cubice. Miocardul sau muşchiul cardiac este format din fibre musculare miocardice dispuse în fascicule circulare la nivelul atriilor sau în fascicule oblicspiralate la nivelul ventriculelor. Fibrele musculare se inseră pe un schelet fibros reprezentat de inelele fibroase ale orificiilor atrioventriculare şi arteriale; acest schelet separă complet miocardul atrial de miocardul ventricular. Fibrele musculare cardiace spre deosebire de fibrele mu;chilor sheletici au câte un singur nucleu central şi apar anastomozate între ele; dar la limita de separare dintre fibrele miocardice există discurile intercalare, ceea ce demonstrează că muşchiul cardiac nu este un sinciţiu. În ventriculul stăng miocardul are grosimea de 1 cm., iar în ventriculul drept este mai subţire; cel mai subţire este peretele atriilor. Singura legătură anatomică şi funcţională între miocardul atriilor şi miocardul ventricului este realizată dintr-o musculatură specifică care păstrează caracterele embrionare numită ţesutul nodal. Ţesutul nodal morfologic se deosebeşte de cel contractil, prin aranjamentul neregulat al miofibrilelor care trec de la o celulă la alta sub formă de 6

1.2. 1. Irigaţia arterială a cordului este asigurată de cele două artere coronare (stângă şi dreaptă) cu originea în bulbul aortei ascendente. din capilare . membrană bazală şi periteliul. -fasciculul atrioventricular (Hiss) care pleacă din nodulul atrioventricular şi străbate porţiunea membranoasă a septului atrioventricular. Dacă una din aceste colaterale se obliterează.vase prin care sângele circulă dinspre inimă spre toate ţesuturile şi organele. Au peretele format din trei tunici. astfel. ca şi la artere cu câteva deosebiri. Coronara stângă după un scurt traiect se împarte în două ramuri: artera interventriculară anterioară ce coboară în şanţul interventricular anterior. ea este în continuarea endocardului ventricular. iar cea efectoare. Între aceste trei tunici există două membrane elastice: una internă care separă intima de media şi alta externă care separă media de adventiciţia.12µ ) răspândite în toate ţesuturile şi organele. iar intima se continuă cu endoteliul atriilor. -adventiţia este formată din ţesut conjunctiv cu fibre colagene şi elastice şi este mai subţire decât la vene. media este groasă cu numeroase fibre musculare netede şi rare fibre colagene şi elastice. rare fibre musculare netede şi ţesut conjunctiv. turtite aşezate pe o membrană bazală. În structura lor au următoarele tunici: -endoteliul (tunica internă) alcătuită dintr-un rând de celule endoteliale. la persoanele obligate prin profesie să stea mult în picioare (stomatologi. Din arterele coronare se desprind ramuri colaterale de tip terminal. Inervaţia inimii. cealaltă artera circumflexă. Coronara dreaptă se angajează în şanţul coronar drept apoi coboară prin şanţul interventricular posterior. -nodulul atrioventricular (Aschoff-Tawara) situat deasupra orificiului atrioventricular drept. care la nivelul atriilor se continuă cu endoteliul venelor. sunt prezente fibre nervoase vegetative. având rolul de a fragmenta coloana de sânge. adventiţia mai groasă. constituind singura legătură între atrii şi ventricule. cele trei tunici nu sunt bine delimitate. Sunt vase cu calibrul mic (4 . 7 . Arterele şi venele. endoteliul prezintă. Pereţii venelor pot suferi şi ei modificări patologice. mai numeroase la artere decât în vene. frizeri). Calibrul venelor creşte de la periferie spre inimă. Vascularizaţia inimii. Endoteliul este format dintr-un singur rând de celule aplatizate şi prezintă pori de mărimi variabile prin care se face schimbul de substanţe sau pori cu durată temporară prin care se realizează diapedeza (ieşirea elementelor figurate ale sângelui). tunica mijlocie a venelor este mai subţire. în arterele mijlocii şi în cele mici (artere de tip muscular). Endocardul reprezintă stratul intern al peretelui cardiac şi este format dintr-un epiteliu simplu pavimentos. de fibrele simpatice provenite din nervii cardiaci ai lanţului simpatic cervical şi fibre parasimpatice din nervii cardiaci ai vagului. Structura pereţilor vasculari.ANATOMIE II reţele. A. iar la nivelul ventriculilor. există şi vene cardiace mici care se deschid direct în atriul drept. La unele persoane. teritoriul respectiv nu mai primeşte substanţe nutritive şi oxigen. unde sângele circulă în sens opus gravitaţiei. ce nu se anastomozează cu ramurile vecine. Sinusul coronar se deschide în atriul drept printr-un orificiu propriu prevăzut cu valvula Thebesius. 3). Membrană bazală este bogată în fibre de reticulină şi mucopolizaharide. cu endoteliul arterial. Majoritatea sângelui venos al cordului este strâns de colectorul venos principal al inimii (sinusul coronar). se împarte în două ramuri (stângă şi dreaptă) care coboară în cele două ventricule unde se ramifică formând reţeaua Purkinje (fig. Arborele vascular Arborele vascular este format din artere . De la interior spre exterior. ca urmare arterele devin mai rigide şi tensiunea arterială creşte. în pereţii arterelor se depun lichide formând plăci ateromatoase. Capilarele. În venele situate sub nivelul cordului. 4). prin spasm prelungit sau printr-un cheag de sânge (embolus). La persoanele în vârstă fibrele elastice din tunica medie a arterelor se reduc. valvule în formă de cuiburi de rândunică.vase cu calibru foarte mic care fac legătura între circulaţia arterială şi cea venoasă şi din vene. capilarele prezintă endoteliul. Inflamaşia pereţilor venelor se numeşte flebită. media şi adventiţia (externă) (fig. deoarece lipsesc cele două membrane elastice. iar pereţii lor au în structura lor aceleaşi trei tunici. care se găseşte în segmentul posterior al şanţului coronar stâng. se necrozează şi apare infarctul. din loc în loc. Ţesutul nodal asigură automatismul cardiac şi este format din noduli şi fascicule: -nodulul sinoatrial (Keith-Flack) este situat în atriul drept în apropierea locului de deschidere a venei cave superioare. cât şi prin abundenţa sarcoplasmei bogată în glicogen. venele membrelor inferioare prezintă uneori dilataţii (varice). care de la interior spre exterior sunt: intima (internă). deasupra porţiunii musculare a septului interventricular. ce străbate şanţul coronar stâng. Limfa inimii ajunge în ganglionii traheobronşici şi mediastinali. Inervaţia extrinsecă senzitivă este asigurată de nervul vag. Calibrul arterelor scade de la inimă spre periferie. prin care sângele este readus la inimă. care la arterele mari (artere de tip elastic) este alcătuită din lame elastice dispuse concentric. -tunica medie. Toate aceste fibre se anastomozează formând plexul cardiac situat sub crosa aortei. însoţită de tulburări în circulaţia venoasă. în artere ca şi în vene adventiţia prezintă şi vase mici de sânge (vasa vasorum) care hrănesc peretele vascular şi de asemenea.

-artera tiroidiană inferioară. cu fibre de colgen şi de reticulină. dar colateralele sale vascularizează pereţii axilei şi peretele anterolateral al toracelui. care se vor diviza ca şi bronhiile pe care le însoţesc. Ramurile parietale sunt arterele intercostale posteriare (în număr de 10) şi arterele diafragmatice superioare care irigă diafragmul şi peretele toracic. există capilare de tip special. irigă membrul superior. Ramurile viscerale sunt arterele bronşice. În structura arborelui circulator distingem două teritorii de circulaţii: circulaţia mare (sistemică) şi circulaţia mică (pulmonară. Ramurile parietale sunt reprezentate de arterele lombare şi arterele diafragmatice inferioare.Circulaţia mare începe în ventriculul stâng prin artera aortă care transportă sângele spre ţesuturi şi organe şi se termină în atriul drept prin cele două vene cave (superioară şi inferioară) şi sinusul coronar. unde se uneşte cu cea opusă şi formează artera bazilară.Autor: lector univ. Din arterele subclaviculare se desprind mai multe ramuri: -artera vertebrală care intră în craniu prin gaura occipitală. artera pulmonară dă ramuri care merg alături de bronhii şi se distribuie segmentar ca bronhiile. Arterele mâinii rezultă din anastomozarea arterei radiale şi arterei ulnare. Aorta descendentă toracică se întinde până la diafragm şi ramuri parietale şi viscerale. Sistemul arterial. în ficat şi glandele endocrine. în jurul şeii turceşti. prin pediculul pulmonar respectiv. din care se formează arcadele palmare. cu origini diferite se întind de la originea lor până la axilă de unde iau numele de artere axilare. La nivelul vertebrei L4 . Din crosă urcă spre baza gâtului trei ramuri care de la dreapta spre stânga sunt: trunchiul brahiocefalic. Sistemul arterial al marii circulaţii. Fiecare arteră pulmonară ajunge la hilul pulmonar.L5. din care se desprind toate arterele intercostale anterioare. Maxim Gheorghe Periteliul este constituit dintr-un strat subţire de ţesut conjunctiv. carotidă comună şi subclaviculara sunt simetrice în ceea ce priveşte traiectul şi ramificaţiile lor. ceea ce favorizează schimburile. la stânga şi sub arcul aortic se bifurcă în cele două artere pulmonare. Perechi sunt cele care vascularizează aparatul urogenital fiind reprezentate de: artere suprarenale. se curbează şi formează crosa aortei. Artera radială şi artera ulnară se întind de la plica cotului până la regiunea carpiană şi irigă antebraţul. Neperechi sunt ramurile care vascularizează tubul digestiv fiind reprezentate de: trunchiul celiac şi cele 2 artere mezenterice (superioară şi inferioară). medie şi inferioară (pentru cei trei lobi). a) Aorta ascendentă începe cu o regiune mai dilatată numită bulbul aortic. numite sinusoide. până la plica cotului unde împarte în artera radială şi artera ulnară. ele au un calibru mai mare (10 30 µ ). cu excepţia originii lor din arcul aortic. dând în final o arteriolă intralobulară care va forma reţeaua de capilare perialveolare. Arterele carotide comune urcă pe laturile faringelui până la marginea superioară a cartilajului tiroid. Sistemul arterial al micii circulaţii. aorta abdominală se împarte în ramurile terminale. se îndreaptă posterior peste pediculul pulmonar stâng. b) Arcul aortic numit şi crosa aortei. Pe lângă aceste capilare. din care se desprind arterele digitale comune. Artera pulmonară dreaptă dă câte o arteră lobară superioară. care distal se bifurcă în artere digitale proprii. B. prezentând dilatări şi strâmtorări. iar artera pulmonară stângă se ramifică în arteră lobară superioară şi alta inferioară pentru cei trei lobi. Artera brahială se întinde de la marginea inferioară a marelui pectoral. În pulmon. Ramurile viscerale sunt la rândul lor repechi şi neperechi. de unde se continuă cu artera brahială.Circulaţia mică începe în ventriculul drept prin trunchiul arterei pulmonare şi se termină în atriul stâng prin cele patru vene pulmonare. regiunea occipitală. reprezentate de cele două artere iliace comune (stângă şi dreaptă). unele celule au proprietăţi fagocitare şi un rol contractil. Este reprezentat de sistemul trunchiului pulmonar cu ramurile lui. Artera axilară se întinde de la marginea inferioară a claviculei şi până la muşchiul marele pectoral în partea sa inferioară. Trunchiul pulmonar pleacă din ventriculul drept şi după un scurt traiect intrapericardiac. . artera carotidă comună stângă şi artera subclaviculară stângă. renale şi genitale (respectiv testiculară şi ovariană). Trunchiul celiac se împarte în trei ramuri: splenică. globul ocular şi anexele sale. Artera carotidă internă pătrunde în craniu printr-un canal osos săpat în stânca temporalului şi irigă encefalul. în care se disting cele trei valvule semilunare. dreaptă şi stângă. (unde se bifurcă în arterele iliace comune). Arterele lobare vor da ramuri segmentare.. Este reprezentat de sistemul aortic format de artera aortă cu ramurile ei care se desprind din cele trei porţiuni ale acesteia: aorta ascendentă. ea dă ramuri parietale şi viscerale. din ea se desprind cele două artere coronare. c) Aorta descendentă se împarte la rândul ei în aorta descendentă toracică şi aorta descendentă abdominală. Trunchiul brahiocefalic se bifurcă după un traiect ascendent de câţiva cm. Arterele subclaviculare. aşezat la baza creierului. temporală şi viscerele feţei. nu au periteliu. -artera toracică internă. în care sunt prezente şi fibre nervoase vegetative. Aorta descendentă abdominală este cuprinsă între diafragm şi vertera L4. gastrică stângă şi 8 .. pericardiace şi esofagiene. unde prezintă o dilataţie numit sinus carotidian şi se bifurcă fiecare în carotida externă şi carotida internă. După ce urcă 5-6 cm. iar lumenul este neregulat. ea irigă muşchii anteriori şi posteriori ai braţului. peretele întrerupt din loc în loc. în artera carotidă comună dreaptă şi artera subclaviculară dreaptă. aceasta se anastomozează cu ramurile cerebrale ale arterei carotide interne şi formează poligonul Willis.) . Artera carotidă externă prin ramurile ei irigă gâtul. arcul aortic şi aorta descendentă. care irigă palma şi degetele.

Sistemul venos. Ea se formează prin unirea în spatele manubriului sternal a celor două vene brahiocefalice (dreaptă şi stângă). Vena subclaviculară adună sângele venos al membrului superior. b) Vena cavă inferioară drenează sângele venos de la jumătatea subdiafragmatică a corpului. 5b). din această reţea se formează venule dispuse perilobular. în partea dreaptă. Venele profunde formează la nivelul mâinii arcadele palmare (superificială şi profundă). Sistemul azygos este format din două vene azygos: marea venă azygos situată în dreapta coloanei vertebrale şi mica venă azygos. Venele suprficiale (subcutanate) se găsesc imediat sub piele şi se pot vedea cu ochiul liber prin transparenţă. vena safenă mică merge pe partea posteriaoră a gambei şi se termină în vena poplitee. irigă membrul inferior. După un scurt traiect în mediastin venele pulmonare se varsă în atriul stâng. Înainte ca vena cavă superioară să se deschidă în atriul drept. esofagiene. din care se desprind arterele digitale plantare. Vena iliacă externă continuă vena femurală care colectează sângele venos de la nivelul mebrului inferior. Dintre venele superficiale menţionăm vena cefalică. Venele profunde au un traiect invers arterelor şi sunt câte două pentru fiecare arteră mică şi mijlocie şi numai o singură venă pentru artera poplitee şi femurală. ce se deschid în atriul drept. artera tibială posterioară se împarte în ramuri terminale numite artere plantare (internă şi externă). care se continuă cu venele intersegmentare. Arterele iliace comune (stângă. situată în stânga coloanei vertebrale (fig. Artera mezenterică inferioară vascularizează jumătatea stângă a colonului transvers. Venele profunde poartă aceeaşi denumire ca şi arterele pe care le însoţesc. colonul ascendent şi jumătatea dreaptă a colonului transvers. După un traiect de 1-2 cm. vena vaginală. de la rinichi. iese din bazin şi ajunge pe faţa anterioară a coapsei unde primeşte numele de artera femurală. dreaptă) ajunse la articulaţia sacroiliacă se împarte fiecare în arterele iliacă externă şi alta internă.ANATOMIE II hepatic. De regulă. Sistemul venos al marii circulaţii e reprezentat de două vene mari: vena cavă superioară şi vena cavă inferioară. vezicale. cât şi la organele din bazin prin ramuri viscerale artere uterine. cea anterioară irigă faţa anterioară a gambei şi laba piciorului şi se termină prin artera dorsală a piciorului. Ea este aşezată înaintea coloanei vertebrale lombare.. Sângele venos al fiecărui membru superior este colectat de două sisteme venoase. arterele mici şi mijlocii sunt însoţite de câte două vene. care la rândul lor sunt alcătuite din confluenţa venelor iliace internă şi externă. ajunge pe faţa posterioară a genunchiului. ce adună sângele din venele intercostale stângi. a) Vena cavă superioară drenează sângele venos de la jumătatea supradiafragmatică a corpului prin venele jugulare interne şi de la membrele superioare şi torace prin venele subclaviculare. Ele nu însoţesc arterele şi se varsă în venele profunde. Artera iliacă internă (hipograstrică) se distribuie în regiunea pelvină. care în drumul lor către hil. primeşte ca afluent marea venă azygos. artera fesieră superioră şi inferioară). Artera mezenterică superioară vascularizează jejunul-ileonul. venele vezicale. irigând coapsa. în regiunea plantară a piciorului. atât la pereţi. Artera iliacă externă. Venele superficiale încep din reţeaua de pe faţa dorsală a piciorului şi sunt reprezentate de vena safenă mare şi vena safenă mică: vena safenă mare urcă pe partea medială până la rădăcina coapsei unde se varsă în vena femurală. se formează în spatele colului pancreasului din unirea venei 9 . Ca şi la membrul superior se disting vene superficiale şi profunde. în stânga şi prin canalul limfatic drept. prin ramuri parietale (artera obturatorie. care merge pe faţa externă a braţului şi se termină în vena axilară şi vena bazilică ce merge pe faţa internă a braţului şi se termină într-una din venele brahiale. care se împarte în două artere tibiale (anterioară şi posterioară). colonul descendent. Vena cavă inferioară adună sângele venos de la membrele inferioare. se deschide în atriul drept. vaginale. Vena iliacă internă (hipograstrică) adună sângele de la viscerele şi pereţii bazinului prin ramuri viscerale (vena uterină. testicule sau ovare. stângă şi dreaptă. Vena port hepatică transportă spre ficat sânge încărcat cu substanţe nutritive. diafragmatice. cât şi sângele venos de la ficat (vene suprahepatice). rezultate în urma absorbţiei. venele rectale. unde ia nuele de arteră poplitee. Venele circulaţiei mici continuă reţeaua capilară perialveolară. unul profund şi altul superficial. Ea se formează din unirea venei iliace comune. Fiecare venă (trunchi) brahiocefalică rezultă din unirea venei jugulare interne cu vena subclaviculară de aceeaşi parte. la dreapta aortei. La nivelul lor se fac injecţiile intravenoase. din care se desprind arterele digitale dorsale. vena obturatorie). pereţii şi viscerele din bazin. datorită coloraţiei lor albastre. Sistemul venei porte aparţine şi el sistemului venei cave inferioare şi începe prin capilarele de la nivelul tubului digestiv subdiafragmatic şi se termină în capilarele sinusoide hepatice. cecul. sigmoid şi o parte din rect. d) Ramurile terminale ale aortei. bronşice. iar arterele mari (artera axilară) numai de o singură venă. glandele suprarenale. Artera tibială posterioară irigă faţa posterioară a gambei. se unesc şi formează în cele din urmă câte 2 vene pulmonare pentru fiecare plămân. Sistemul azygos colectează sângele de la venele intercostale. urcând de la L5 pâna la orificiul venei cavei inferioare din diafragmă. din ea desprinzându-se artera peronieră. fiind continuarea venei axilare. În vena subclaviculară se varsă şi limfa din organism adusă de canalul totacic. Vena jugulară internă adună sângele de la extremitatea cefalică şi îşi are originea în sinusurile venoase (vase situate în grosimea septurilor dureimater cerebrale). de aceeaşi parte. vena diferenţială) şi prin ramuri parietale (venele fesiere superioară şi inferioară. diferenţiale. care constituie originea venelor profunde. Marea venă azygos primeşte ca afluent mica venă azygos. C. pericardiace.

Este însă un organ limfopoetic (formează limfocite) şi constituie un organ de depozit sanguin pe care le trimite în circulaţie în timpul efortului fizic sau în hemoragii. care colectează limfa dintr-o regiune a corpului. Aceste trunchiuri limfatice ajung în final în cele două colectoare mari. din care amintim: . cât şi profund.ganglioni mezenterici. canalul toracic şi vena limfatică dreaptă. Vena limfatică dreaptă are o lungime de 1-2 cm.Autor: lector univ. Capilarele limfatice depăşesc ca diametru capilarele sanguine şi pe traiectul lor prezintă dilatări şi strâmtorări. -trunchiul intestinal (unic). Splina este situată în loja splenică. ficat. peretele anterior al toracelui şi glanda mamară.ganglioni colici. care colectează limfa viscerelor toracice. Canalul toracic urcă prin faţa coloanei vertebrale şi în spatele aortei. din axilă şi glanda mamară. de la care pleacă radiar spre interior. Deasupra vertebrei T4. având forma bobului de cafea. Originea sistemului limfatic. 160 g. Pe traiectul vaselor limfatice se află ganglionii limfatici. Structura ganglionului limfatic. în unghiul stâng la colonului. trunchiul intestinal. situaţi la rădăcina membrului inferior. care drenează limfa de la membrul superior. În lojele zonei corticale. subclavicular şi bronhomediastinal drept. atât structural. unde septurile sunt mai îndepărtate între ele. Se cunosc următoarele trunchiuri limfatice mari: -trunchiul jugular stâng şi drept. La exterior. -ganglioni axilari. ganglionii limfatici sunt acoperiţi de o capsulă fibroasă. Capilarele limfatice. ale diferitelor grupe ganglionare. care colectează limfa de la pereţii şi organele din bazin şi de membrul inferior. În corpul omului se descriu ganglioni regionali superficiali sau profunzi. în raport cu diafragmul. numită medulară. se îndreaptă spre stânga şi se deschide în unghiul venos stâng. . care strâng limfa organelor de la cap. Maxim Gheorghe mezenterice superioare cu trunchiul mezenterico-splenic. cât şi funcţional.ganglioni iliaci. este reprezentată de capilarele limfatice terminate în "fund de sac". care colectează limfa din pereţii şi viscerele toracice. aşezaţi pe traiectul vaselor iliace. . care la rândul lor se unesc cu alte vase similare şi formează trunchiuri limfatice. . tot prin hil pătrund în ganglioni şi vasele nutritive sanguine. sub acest aspect sistemul limfatic poate fi considerat ca o derivaţie a sistemului cardiovascular. anastomozate între ele. -trunchiul bronhomediastinal stâng şi drept.ganglioni hilari. . format din unirea venei jugulare din stânga cu vena subclaviculară stângă. care se găsesc în toate organele corpului confluează şi formează vase limfatice aferente. de culoare roşie închisă şi cântăreşte cca. situaţi de-alungul aortei abdominale. Primeşte ca afluenţi cele două trunchiuri lombare. -trunchiul subclavicular stâng şi drept. Prin sistemul limfatic circulă limfa. care strâng limfa de la colon. trunchiurile jugular. situaţi în jurul venei jugulare interne. Canalul toracic este cel mai mare colector limfatic.ganglioni lombari.ganglioni ai capului. unde se îmbogăţesc cu limfocite. care face parte din mediul intern al organismului şi ajunge în circulaţia venoasă (fig. bogat anastomozate între ele şi dispuse atât superficial. trei margini. care drenează limfa de la membrul inferior. Splina. D. splină. Feţele splinei sunt: diafragmatică. În medulară. el începe printr-o dilataţie numită cisterna Chyli (Pecqet). care pătrund în ganglion prin periferia lui. se formează vase limfatice care au pe traiectul lor valvule semilunare mai dezvoltate decât la vene. situată înaintea vertebrei L2. care colectează limfa de la membrul superior. care colectează limfa de la cap şi gât. Atât în medulară cât şi în corticală se găsesc spaţii (sinusuri). un vârf şi o bază. Principalele trunchiuri limfatice. . . între colonul transvers şi diafragm. situaţi în hilul diferitelor organe (plămâni. şi colectează trunchiurile jugular drept.. ţesutul limfoid se dispune în cordoane foliculare. se află aglomerări de limfocite ce formează foliculi limfatici. situaţi la rădăcina membrului superior. dispuşi în general în grupe în anumite regiuni ale corpului. -trunchiul lombar stâng şi drept. dar sunt mai subţiri şi între straturi nu există o limită netă. în care se deschid vasele aferente ganglionului.ganglioni inghinali. În final. care colectează limfa din intestinul subţire. Splina are trei feţe. În structura vaselor limfatice se găsesc aceleaşi trei tunici existente în peretele arterelor şi venelor. care aparţine sistemului circulator sanguin. Sistemul limfatic. canalul toracic drenează limfa din jumătatea subdiafragmatică a corpului şi din partea stângă a jumătăţii supradiafragmatice. rezultat din unirea venei splenice cu vena mezenterică inferioară. apărând macroscopic ca un "şirag de mărgele". deşi există şi ganglioni izolaţi. Splina este un organ abdominal. care colectează limfa de la viscerele gâtului.ganglioni cervicali profunzi. septuri conjunctivo-vasculare ce delimitează spaţii (loji) în care este cuprins parenchimul ganglionar. gastrică care conţine 10 . care colectează limfa de la ganglionii mezenterici şi colici. limfa jumătăţii drepte supradiafragmatice drepte a corpului şi se termină la confluenţa dintre vena jugulară internă dreaptă şi vena subclaviculară dreaptă (unghiul venos drept). Vasul eferent limfatic părăseşte ganglionul prin hilul său.ganglioni mediastinali. Prin confluenţa capilarelor limfatice. Ductul limfatic drept drenează deci. . Este un organ parenchimatos. peretele anterior al abdomenului şi perineului. 5a). . străbate diafragmul şi pătrunde în torace. nepereche. Vasele eferente ale ganglionilor din acelaşi grup de ganglioni se unesc şi formează vase limfatice mai mari. rinichi). numită corticală şi alta spre centru. Parenchimul prezintă o zonă sub capsulă. intraperitoneal. subclavivular şi bronhomediastinal stâng.

În meaturile superior şi mijlociu se deschid sinusurile paranazale (maxilare. Posterior cavităţile nazale comunică cu faringele prin cele două choane. bogat în glande sebacee şi peri cu rol de a opri impurităţile din aer. inferior şi mijlociu) (vezi fig. inflamaţia mucoasei lor se numeşte sinuzită. care este în raport cu rinichiul stâng. (ţesut în care găsim capilare sinusoide. lateral (format de masele laterale ale etmoidului pe care sunt aşezate cornetele nazale). Are un schelet cartilaginos. deoarece vine în raport cu colonul transvers şi mezocolonul. aceste semiinele în formă de potcoavă sunt unite în partea posterioară de o membrană musculo-fibroelastică 11 . care prezintă două porţiuni: mucoasa olfactivă. în două cavităţi simetrice numite fose nazale. până la bifurcarea ei în cele două brohii principale (T4). Suprafaţa internă a vestibulului nazal prezintă un epiteliu. Din capsulă se desprind trabecule conjunctive (septuri). Baza splinei se numeşte şi faţa colică. În structura traheei se găsesc 18-20 de inele cartilaginoase incomplete posterior. pe care se prind o serie de muşchi ai mimicii. deasupra lui se află etajul supraglotic. ce se întinde de la marginea inferioară a laringelui C6. pe lături se găsesc lobii glandei tiroide. În interior este căptuşit de o mucoasă care determină în cavitatea laringelui patru plici numite corzi vocale. Fiecare fosă nazală propriu-zisă are patru pereţi: superior (îngust format din lama ciuruită a etmoidului). din care iau naştere venele splinei). situată în viscerocraniu. În structura ei se găseşte un schelet osteocartilaginos. Nasul astupă apertura piriformă. permiţând comunicarea anterioară a fiecărei cavităţi nazale. două superioare (false) şi două inferioare (adevărate). Din punct de vedere anatomo-funcţional aparatul respirator este alcătuit din căile respiratorii şi din plămâni. Reprezintă primul segment al căilor respiratorii şi este divizată de septul nazal. 1. iar dedesubt etajul infraglotic. situat la baza nasului. epiglotic) şi trei perechi (cartilajele aritenoide. plicile vocale sunt căptuşite cu un epiteliu pavimentos stratificat în timp ce restul mucoasei laringiene este de tip pseudostratificat. elastice şi fibre musculare netede. Faringele este al doilea organ al căilor respiratorii şi reprezintă locul de încrucişare a căilor respiratorii şi digestive. unul toracal care anterior este în raport cu sternul şi lateral cu faţa mediastinală a plămânilor.ANATOMIE II hilul şi este în raport cu stomacul şi o faţă renală. Ele menţin o temperatură constantă şi au rol de cutie de rezonanţă în fonaţie. iar anterior muşchii subtiroidieni. posterioară numită cavitatea nazală propriu-zisă. care conţine fibre colagene. Traheea. Cavităţile nazale sunt aşezate sub baza craniului şi deasupra cavităţii bucale. Traheea este situată anterior de esofag şi prezintă două segmente: unul cervical care anterior este în raport cu istmul glandei tiroide şi lateral cu artera carotidă comună. aderentă la nivelul scheletului cartilaginos şi mobilă la nivelul celui osos. frontale şi etmoidale). Piramida nazală are formă de piramidă triunghiulară. Căile respiratorii sunt organe cu rol în vehicularea aerului şi cuprind căile respiratorii superioare formate din cavităţile nazale şi faringe şi căile respiratorii inferioare formate din laringe. vena jugulară internă şi nervul vag. Cornetele nazale delimitează depresiuni numite meaturi (superior. deasupra traheei unde proeminează sub piele. aceştia determină dilataţia sau constricţia narinelor. Este un conduct cilindric fibrocartilaginos cu diametrul cca. pe calea cărora pătrund în splină vasele şi nervii. Ele au o primă porţiune numită vestibul nazal situată anterior la nivelul nasului şi alta mai întinsă. sub osul hioid. Căile respiratorii. Cavitatea nazală. constrictori ai glotei şi tensori ai corzilor vocale). 2cm. 10). corniculate şi cuneiforme) unite între ele prin ligamente sau articulaţii (fig. Faringele.2. Muşchii laringelui sunt striaţi şi se împart în extrinseci care deplasează laringele în timpul deglutiţiei şi muşchi intrinseci care se prind cu ambele capete de cartilajul laringelui (dilatatori ai glotei. Septul nazal este acoperit de o mucoasă bogat vascularizată ce poate genera hemoragii nazale (epistaxis). cu baza mare orientată superior şi baza mică inferior. APARATUL RESPIRATOR Aparatul respirator este alcătuit din totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimbului de gaze între organism şi mediul înconjurător. Structura splinei. Spaţiul din cavitatea laringelui cuprins între corzile vocale superioare şi inferioare se numeşte etajul glotic. inferior (format din palatul dur care separă fosele nazale de cavitatea bucală).. Parenchimul splenic are în structura sa pulpă albă (ţesut limfoid ce formează foliculii limfatici ai splinei) şi pulpa roşie. 12 cm. Laringele are formă de trunchi de piramidă. printr-un orificiu numit nară. cricoid. 1. trahee şi bronhii. Splina este învelită la exterior de peritoneu.1. asemănător pielii. formează două ligamente ce leagă splina de pancreas şi stomac. La exterior piramida nazală este acoperită de piele. Laringele. Sinusurile paranazale au o mucoasă ce se continuă cu mucoasa foselor nazale. Cavitatea nazală este căptuşită de mucoasa nazală. sfenoidale. format din trei cartilaje neperechi (cartilajul tiroid.2. unde se continuă cu traheea. Sub peritoneu se află capsula splinei. care se continuă cu traheea.. lung de cca. care continuându-se pe organele vecine. situată în partea superioară a cavităţii nazale şi mucoasa respiratorie (un epiteliu cilindric ciliat) în permanenţă umedă şi abundent vascularizată pentru a favoriza încălzirea aerului. Piramida nazală (nasul extern). Cavităţile nazale osoase comunică anterior cu exteriorul printrun orificiu numit apertură piriformă. iar în meatul inferior se deschide canalul lacrimonazal. 6). Este situat în partea anterioară a gâtului.

Vascularizaţia plămânilor. situată lateral. mijlociu şi inferior).2. vascularizaţie proprie şi structură proprie. având în structura sa 4-7 inele cartilaginoase. Bronhia principală dreaptă este verticală şi mai scurtă. nervii vegetativi. în a cărei structură intră epiteliul alveolar. Foiţa parietală. vase limfatice). ele însoţesc arborele bronşic şi ajung numai până la nivelul bronhiolelor respiratorii unde se termină în reţeaua capilară. Plămânii au o dublă vascularizaţie: nutritivă şi funcţională. o faţă costală. fiind formate din plăci fibrocartilaginose separate. în care se deschid alveolele. uşor concavă. acoperă plămânul pătrunzând şi în scizuri. iar plămânul stâng numai doi lobi (superior şi inferior). mediastinală. circulare. Pleura. pe diafragmă. Structura plămânului. Plămânii sunt situaţi în cavitatea toracică. deasupra diafragmului şi au formă de con turtit dinspre partea medială şi prezintă: o faţă medială. care aduc la plămâni sânge cu oxigen. ramificaţiile vaselor pulmonare şi bronşice. ele nu mai au nici plăci fibrocartilaginoase în structura lor găsindu-se fibre musculare netede. Venele bronşice. Pleura este formată din două foiţe: una parietală şi alta viscerală. între cele două foiţe există o peliculă fină de lichid pleural ce uşurează 12 . lobuli (formaţiuni piramidale situate la nivelul ultimilor ramificaţii ale arborelui bronşic). artera şi venele pulmonare. Totalitatea elementelor rezultate dintr-o bronhiolă pulmonară formează acinul pulmonar (fig.. De la reţeaua capilară pornesc venele capilare (câte două pentru fiecare plămân). ele se ramifică în bronhii lobare. membrana bazală a capilarului şi endoteliul capilarului. 7). pătrunzând fiecare în plămânul respectiv. Ele ies din plămân prin hil şi se duc spre atriul stâng. Fiecare plămân este acoperit de o membrană seroasă numită pleură. toate cuprinse în ţesut conjunctiv (parenchimul pulmonar). o bază. căptuşeşte pereţii toracelui. Bronhiile lobare şi bronhiile segmentare au structură asemănătoare cu structura bronhiilor principale. iar la fumători şi cu pete negre. Alveolele pulmonare sunt în număr de 75-100 milioane. aeraţie proprie. în sistemul azygos. Bronhiile principale. Bronhiolele terminale dau naştere bronhiolelor respiratorii (acinoase) care se continuă cu canalele alveolare. Arborele bronşic. Ajunse în plămân. Arterele bronşice sunt ramuri ale aortei toracale. Plămânii. Pe faţa costală plămânul drept prezintă două fisuri (una oblică şi alta orizontală). În jurul alveolelor se găseşte o bogată reţea de capilare perialveolare careîmpreună cu pereţii alveolelor formează bariera alveolo-capilară. Celulele epiteliului alveolar au rol respirator şi fagocitar. realizând o suprafaţă de cca. cu nucleu mare şi celule alveolare mari de formă ovoidală. iar plămânul stâng numai fisura oblică. Pe o membrană bazală se găsesc celule alveolare mici. cu presiune negativă. cu baza spre suprafaţa plămânilor. iar foiţa viscerală. ce împart plămânii în lobi. iar cel stâng 10. Bronhiolele la rândul lor se ramifică în 50-100 bronhiole terminale. Fiecare lob este alcătuit din segmente care reprezintă unităţile anatomice. cu originea în reţeaua capilară. Între cele două foiţe se află cavitatea pleurală. funcţionale şi clinice ale plămânului. segmentele au limite proprii. care pătrund prin vârful lobulului pulmonar în interiorul lobulului devenind bronhiole intralobulare.Autor: lector univ. În jurul lobulului se află ţesut conjunctiv bogat în fibre elastice. convexă. la adult cenuşie. cu deosebirea că inelele lor fibrocartilaginoase sunt discotinui. unde formează reţea capilară perialveolară. faţa mediastinală este plană şi prezintă hilul plămânului prin care intră sau ies elementele pedicului pulmonar (bronhia principală. deoarece la nivelul lor are loc schimbul de gaze între organism şi mediu (hematoza). pentru cel stâng. Plămânul stâng are 11 segmente. care obligă cele două foiţe să stea lipite una de cealaltă. transportă sângele cu CO2. care la rândul lor se ramifică în bronhii segmentare. însoţesc ramificaţiile arborelui bronşic şi se capilarizează în jurul alveolelor pulmoare. ale căror pereţi prezintă dilataţii în formă de saci (saci alveolari). bronhia principalâ stângă este oblică şi mai lungă. Greutatea plămânilor este de 700 g. Vascularizaţia nutritivă face parte din marea circulaţie şi este asigurată de arterele şi venele bronşice. vârful. care se deschide în vena cavă superioară. iar în interior traheea este căptuşită de un epiteliu pseudostratificat.2. având 7-12 inele fibrocartilaginoase. celule conjunctive şi celule macrofage. Bronhiile principale dreaptă şi stângă provin prin bifurcarea traheei şi după un traiect extrapulmonar prin mediastin şi pediculul pulmonar ajung la hilul pulmonar şi pătrund în plămân unde se ramifică şi constituie arborele bronşic. Sunt organe tubulare care reprezintă segmentul terminal al segmentelor respiratorii şi fac legătura între trahee şi plămâni. Bronhiile segmentare se divid de mai multe ori şi dau naştere la bronhiile supralobulare. Trunchiul pulmonar aduce la plămân sângele încărcat cu CO2 şi după un scurt traiect se împart în artera pulmonară dreaptă şi stângă. membrana bazală fibro-elastică a alveolelor. arterele pulmonare. Maxim Gheorghe care permite dilatarea esofagului şi înaintarea bolului alimentar în timpul deglutiţiei. situat deasupra coastei 1. marginile. La acest nivel sângele cedează CO2 şi primeşte O2. Plămânii sunt organele principale ale aparatului respirator. iar vârful spre o bronhie supralobulară orientată spre hil. Culoarea plămânilor la copil este roză-gri. nervi şi vase limfatice. Plămânii sunt constituiţi din arborele bronşic. prin hil. 100 m2. Vascularizaţia funcţională face parte din mica circulaţie şi este asigurată de trunchiul pulmonar şi venele pulmonare. Fiecare segment este format din lobuli. ce sunt ultimile ramificaţii ale arborelui bronşic cu rol în conducerea aerului. care au formă piramidală. o cavitate virtuală. La exterior se află ţesut conjunctiv.. La nivelul acestei bariere au loc schimbul de gaze dintre alveole şi sânge. Plămânul drept prezintă trei lobi (superior. care delimitează feţele între ele. pentru plămânul drept şi 600 g. 1. După pătrunderea bronhiilor principale prin hil în plămâni. arterele şi venele bronhice.

Limba are formă alungită. Anterior ajunge până la stern. Mediastinul. 13 . glandele salivare sublinguale şi corpul limbi. inferior până la diafragm. Tubul digestiv (canalul alimentar) este cuprins între orificiul bucal şi orificiul anal şi este alcătuit din: cavitatea bucală. Este situat în etajul inferior al craniului visceral. În cavitatea bucală se găsesc limba şi dinţii.ul lingual) deschis anterior. Cavitatea bucală este împăţită de arcadele alveolo-dentare în vestibul (spaţiul cuprins între buze. în centrul lor se află o ridicătură înconjurată de un şanţ circular. turtită dorso-ventral şi prezintă două porţiuni: corpul limbii ce constituie partea orizontală liberă şi mobilă şi rădăcina ce constituie partea verticală fixă. astfel. esofagul. iar inervaţia senzitivă este asigurată de ramuri ale nervului trigemen. mimică şi în respiraţie. gust şi în limbajul articulat. (fig. artera aortă.3. Între pilieri. APARATUL DIGESTIV Aparatul digestiv este alcătuit din totalitatea organelor care au ca funcţie principală digestia şi absorbţia alimentelor şi în acelaşi timp. vena cavă inferioară. iar inferior de baza limbii. gust. În plan posterior (mai aproape de coloana vertebrală) se găsesc: aorta descendentă.papile fungiforme cu extremitatea liberă în formă de ciupercă. sub cavitatea nazală. sânge (hemotorax) sau puroi (piotorax). Palatul moale prezintă o margine liberă ce se continuă median cu o proeminenţă ovală numită lueta (omuşor). sistemul venelor azygos şi canalul limfatic toracic. ambele coperite de mucoasa palatină ce se continuă lateral cu gingiile. delimitat de cele două buze. . dar păstrează legătura cu acesta prin canale de excreţie. . Istmul este delimitat superior de vălul palatin de care este suspendată uvula (lueta). Glandele anexe se dezvoltă din epiteliul tubului digestiv. Este o regiune topografică limitată lateral de feţele mediale ale celor doi plămâni. Cavitatea bucală propriu-zisă comunică cu vestibulul prin spaţiile interdentare şi spaţiu retromolar. 8). sunt situate pe faţa dorsală a limbii. Planşeul bucal conţine cei doi muşchi milohioidieni. dispusă posterior. delimitată de arcadele dentare. asemănătoare unor foi de carte. situate pe marginile laterale ale limbii. iar posterior de vălul palatin. cu rol în masticaţie.1. prin actul defecaţiei. în timp ce faţa faringiană este acoperită de un epiteliu cilindric ciliat. glandele salivare sunt anexate cavităţii bucale. posterior până la coloana vertebrală toracală şi la extremităţile posterioare ale coastelor. acoperită pe faţa bucală cu un epiteliu pluristratificat pavimentos necheratinizat. Bolta palatină este formată anterior de palatul dur. iar posterior prin istmul bucofaringian cu faringele. faringe. 1. 1. cele patru vene pulmonare. supt. Mucoasa linguală (epiteliu pluristratificat pavimentos necheratinizat) pe faţa dosală are aspect catifelat datorită papilelor linguale care sunt de patru feluri: . netedă. Aceste trei feluri de papile sunt numite şi papile gustative deoarece sunt prevăzute şi cu receptori gustativi. fixată de osul hioid şi de epiglotă. celălalt posterior. lipsite de muguri gustativi. unele rămânând în interiorul peretelui (intramurale). cu vârful ramificat. se află amigdala palatină (cu rol antiinfecţios). Vascularizaţia cavităţii bucale este dată de ramuri ale arterei carotide externe. fonaţie. . traheea şi cele două bronhii principale. de o parte şi de alta.papile circumvalate în număr de 7-12 aşezate la limita dintre corpul şi rădăcina limbii în forma literei "V" ("V" . Vălul palatin numit şi palatul moale se prezintă ca o formaţiune musculo-membranoasă. deglutiţie. Limba este un organ muscular acoperit de mucoasă. baza vaselor mari (vena cavă superioară. iar altele mai mari se depărtează de perete. trunchiul pulmonar). stomac. Faţa inferioară a corpului limbii. peretele superior este format din bolta palatină care o separă de fosele nazale. În mediastin sunt situate: inima învelită în pericard. acoperiţi de pleure mediastinale. 1. dispuse la vârful limbii. lanţul toracal de ganglioni simpatici.1. Limba. pe laturi de arcurile palatine anterioare (glosopalatine). Este o cavitate virtuală când gura este închisă şi devine reală numai când gura este deschisă. obraji şi dinţi) şi cavitatea bucală propriu-zisă. Cavitatea bucală. Tubul digestiv. iar superior comunică larg cu baza gâtului. Cavitatea bucală este primul segment al tubului digestiv. conice.3. sângele venos este colectat de vena jugulară internă.3. vasele limfatice ajung în ganglionii cervicali. formaţiuni lungi. iar ficatul şi parcreasului sunt anexate duodenului. mobilă. Comunică anterior cu exteriorul prin orificiul bucal. deglutiţie. Aparatul digestiv este format din tubul digestiv şi glandele anexe. Cavitatea pleurală poate deveni reală când conţine aer (pneumotorax). inervate de ramuri ale trigemenului şi au rol în sensibilitatea exteroceptivă.papile foliate cu aspect de lame verticale. iar lateral se prelungeşte cu două arcuri (pilieri): unul anterior. supt.1. eliminarea reziduurilor alimentare neabsorbite. cu rol în masticaţie. esofag. intestinul subţire şi intestinul gros.ANATOMIE II alunecarea plămânului în timpul mişcărilor respiratorii.papile filiforme. se leagă de mucoasa planşeului cavităţii bucale prin frâul limbii. nervii vagi.

premolari cu 2 tuberculi şi molari cu 3-5 tuberculi. Dentiţia temporară. tubară şi limguală. cel mai dur ţesut din organism cu grad de mineralizare de 95 %. care au coroana ca o daltă pentru tăierea alimentelor. Inervaţia senzorială este realizată de facial (nervul VII bis). Dinţii. Limfaticele merg la ganglionii cervicali profunzi. Cavitatea faringelui este împărţită în 3 etaje (fig. iar sângele venos este drenat în vena jugulară internă. La nivelul coroanei se observă o cavitate centrală. C = 1/1.rinofaringele. Inervaţia senzitivă este asigurată de glosofaringian. premolarii şi molarii sun folosiţi pentru sfărâmarea alimentelor. la premolari şi molarii inferiori este bifurcată. Inervaţia motorie este realizată de nervul hipoglos (XII). Vascularizaţia dinţilor este realizată prin artera maxilară internă.2. care ridică faringele în timpul deglutiţiei. de la baza craniului până la C6 la adult. Structura faringelui. ramură terminală a carotidei externe.Celulele sale se numesc odontoblaste şi prezintă prelungiri asemănătoare osteoblastelor. situat anterior de coloana vertebrală. iar inferior de baza limbii. cu următoarea formulă dentară: I = 2/2. delimitat de vălul palatin şi un plan orizontal ce trece prin osul hioid. 14 . apare între 6 luni şi 2 ani. vase de sânge şi nervi. săngele venos este colectat de vena linguală şi condus la vena jugulară internă. Maxim Gheorghe În structura limbii. care are fibrele uşor oblice.bucofaringele. cuprinde 32 de dinţi. iar la molarii superiori este trifurcată. partea vizibilă la exterior. formată din ţesut conjunctiv fibros dens (aponevroza faringiană). ramură a arterei carotide externe. Limfaticele se deschid în ganglionii cervicali profunzi. PM = 2/2. fiind locul de încrucişare a acestor două căi. Dentiţia permanentă. în jurul cărora sunt prezente amigdalele tubare. Este o cale mixtă respiratorie şi digestivă. dar are sunt permeabile în mod alternativ. M = 1/1. 1. împiedecând pătrunderea bolului alimentar în laringe. La nivelul rădăcinii peste dentină. Limfaticele ajung în ganglionii cervicali profunzi. . apare prin înlocuirea primilor dinţi între 6-13 ani. numită cavitatea dentară. cu următoarea formulă dentară I = 2/2. intră muşchii extrinseci (care vin de pe oasele şi organele vecine) şi muşchii intrinseci (cu originea şi inserţia la nivelul limbii). terminat printr-un orificiu.laringofaringele. se găseşte vestibulul faringian. canini şi premolari superiori. Dinţii sunt cele mai dure organe din organism şi au rol în digestia fizică a alimentelor şi în fonaţie. şi de un epiteliu pluristratificat pavimentos necheratinizat în bucofaringe şi laringofaringe. cu coroana conică pentru sfâşierea alimentelor. Faringele. dispusă la exterior şi formată din ţesut conjunctiv lax. prin care comunică cu urechea medie. Rădăcina se termină printr-un vârf (apex) pe unde pătrund vasele şi nervii dinţilor. pe laturi de arcurile palatine. Vascularizaţia este asigurată de ramuri din artera carotidă.adventicea. Smalţul este secretat de celulele adamantine. iar la niveul coroanei se găseşte smalţul. sub membrana bazală se găsesc glande seroase şi glande mucoase. partea ascunsă în alveolă şi col (gât) situat între coroană şi rădăcină şi acoperit de mucoasa gingivală. Dinţii sunt inervaţi de ramuri ale nervilor tirigemeni. Configuraţia externă a dinţilor. reprezentată de un epiteliu pseudostratificat în rinofaringe.tunica mucoasă. Între cele 2 arcuri palatine. temperatură) este asigurată de nervul lingual (ramura trigemenului) pentru 2/3 anterioare. Sângele este adus de artera linguală. formează inelul limfatic Waldeyer. Totalitatea dinţilor formează dentiţia. cu rol de ligamente alveolodentare. comunică anterior cu cavitatea bucală prin istmul gâtului care e delimitat superior de vălul palatin. După forma coroanei dinţii se împart în: incisivi. De la interior spre exterior se disting următoarele straturi: . 9). ce comunică anterior cu laringele prin orificiul laringian. unde se continuă cu esofagul. 10): . cu excepţia molarului 3 (măseaua de minte) care apare mai târziu (între 18-20 ani) sau deloc. . tact. Este un organ tubular musculo-membranos. cele două amigdale palatine împreună cu amigdalele faringiană. în interiorul căruia se află amigdala palatină. . alcătuită din muşchi striaţi. Dintele este alcătuit din dentină (ivoriul). se găsesc orificiile tubelor auditive (trompa lui Eustachio). protejat de epiglotă. cuprinde 20 de dinţi. canini.tunica submucoasă. Un dinte este format din: coroană. rădăcina este unică la incisivi. glosofaringian (IX) şi vag (X). ce se continuă în rădăcină cu canalul dentar. Sunt fixaţi în alveolr prin ţesut conjunctiv numit peridonţium. a cărei hipertrofie dă vegetaţiile adenoide. Cavitatea dintelui conţine pulpa dentară.1. galbenă ce reprezintă un ţesut osos de tip special (fig. care dispar înainte de erupţia dinţlor. cea motorie de glosofaringian. o substanţă dură. vag şi simpaticul cervical.Autor: lector univ. C = 1/1. ce comunică cu fosele nazale prin choane şi se întinde de la baza craniului până la vălul palatin. Structura dinţilor. se găseşte cementul. pe pereţii laterali. Inervaţia senzitivă (durere. . dintre care unii au fibre circulare ce micşorează lumenul (muşchi constrictori). Pe peretele posterior este amigdala faringiană. prin care pătrund vasele şi nervul dintelui. care la om se prezintă în două etape: dentiţia temporară "de lapte" şi dentiţia permanentă. . iar alţii au fibre longitudinale (muşchi ridicători şi dilatatori). rădăcină. M = 1/1. formată din ţesut conjunctiv.tunica musculară.3.

ce formează 5-6 pliuri longitudinale (ce permit dilatarea lumenului esofagului în momentul trecerii bolului alimentar) şi este reprezentată de un epiteliu stratificat pavimentos necheratinizat. care sunt purtătoare de vase şi asigură şi mobilitatea organului respectiv (mezocolon transvers. Vascularizaţia este dată de artera tiroidiană. El are o lungime de 25-30 cm. dispusă la exterior şi formată din ţesut conjunctiv lax. ce formează 5-6 pliuri pe fiecare faţă. Traiectul său se află înaintea coloanei vertebrale. ganglionii mediastinali şi în ganglionii gastrici. Fibrele musculare alcătuiesc un start intern circular şi altul extern longitudinal.etajul inferior cu regiunile inghinală stângă şi dreaptă. iar motilitatea este controlată de plexul asofagian. . iar median regiunea ombilicală (mezogastrică).3. în dreptul hipocondrului stâng şi al hipogastrului.tunica mucoasă. La nivelul cavităţii abdominale se descrie seroasa peritoneală cu o foiţă parietală ce aderă de peretele extern şi o foiţă viscerală ce înveleşte organele tubului digestiv. cele acoperite numai anterior se numesc organe retroperitoneale (duoden. În mod obişnuit la omul viu are forma literei "J". -tunica musculară. Peretele stomacului este alcătuit din 4 tunici care de la interior spre exterior sunt: . Spaţiul dintre pereţii abdomenului şi foiţa parietală a peritoneului este denumit spaţiu extraperitoneal şi organele situate aici sunt fixe şi au doar faţa dinspre cavitatea abdominală acoperită de peritoneul parietal. între ele fiind regiunea epigastrică. fundice şi pilorice. având între ele regiunea pubiană (hipogastrică). iar inferior cavitatea abdominală care la rândul ei comunică cu cavitatea pelviană. 1. pe peretele anterior al abdomenului viscerele pot fi proiectate la nivelul unor regiuni delimitate de 2 linii orizontale duse prin arcurile costale şi spinele iliace antero-superioare şi 2 linii verticale duse pe marginea laterală a muşchilor drepţi abdominali. Porţiunea verticală are. pe suprafaţa cărora se află orificiile glandelor gastrice. în vena mare azygos şi în vena portă. Stomacul cuprinde două porţiuni: una verticală şi alta orizontală. Acestea sunt glande tubulare simple sau ramificate ce secretă sucul gastric. Venele au un traiect invers arterelor şi vor duce sângele în vena jugulară internă. format de fibra simpatice şi vagale. Cavitatea abdominală. mezosigmoid. -tunica submucoasă. mezenter. Structura esofagului. de arterele esofagiene din aortă pentru esofagul toracic şi din ramuri ale arterei gastrice stângi. toracică şi abdominală şi de aceea i se descriu topografic 3 regiuni. pentru regiunea abdominală. 25 cm şi o capacitate de 1500 cm3. după localizarea lor se disting glande cardiale. iar în regiunea abdominală este acoperit de peritoneu. În interiorul trunchiului se descriu 2 cavităţi separate între ele prin diafragmă: superior cavitatea toracică.etajul superior cu hipocondrul stâng şi drept. după ce acoperă segmentul superior al tubului digestiv se refelctă pe peretele posterior al cavităţii abdominale. pentru jejun-ileon). Are o lungime de cca. -adventicea.1. şanţuri puţin adânci delimitează zone mici numite arii gastrice. Structura stomacului. Pe părţile laterale este acoperit de pleura mediastinală. Porţiunea orizontală are şi ea două părţi: una mai dilatată numită antrul piloric. cu rol de conducere a alimentelor din cavitatea bucală în esofag. Limfaticele drenează în ganglionii cervicali profunzi. iar în rest fibre netede. iar sub arcul aortic se află atriul stâng. Formaţiunile alcătuite din peritoneu şi care se întind de la organele intraperitoneale la peretele abdominal se numesc mezouri (care permit o mobilitate mai mare a organelor intraperitoneale). Esofagul este un organ tubular musculo-membranos. formând mezourile. colon ascendent. Mucoasa este 15 . are fibre striate în 1/3 superioară. în regiunea abdominală peste adventice se află peritoneul. într-un spaţiu denumit loja gastrică.1. colon transvers şi sigmoid). Peritoneul visceral. Stomacul este cel mai dilatat segment al tubului digestiv cu rol de depozit temporal al alimentelor. la rândul ei. două părţi: fundul stomacului (fornix) şi corpul stomacului. jejun-ileon. şi străbate trei regiuni: cervicală. Stomacul.ANATOMIE II 1. Esofagul. împarte etajul inframezocolic în firida colică stângă şi dreaptă. . două margini (stângă sau marea curbură şi dreaptă sau mica curbură) şi două extremităţi (superioară sau cardia prin care comunică cu esofagul şi inferioară sau pilorul. prin care comunică cu duodenul). Mezenterul (mezoul intestinului subţire) cu o direcţie oblică. fiind ca un cârlig.3. pe suprafaţa mucoasei. cu un diametru de 2 cm. Se descriu astfel: . ce continuă corpul stomacului şi alta..etajul mijlociu cu regiunile abdominale laterale stângă şi dreaptă. Organele acoperite în întregime de peritoneu se numesc organe intraperitoneale (stomac.3. iar anterior în partea sa superioară este traheea. 11).4. pentru colonul sigmoid. Spaţiul delimitat de peritoneul parietal este cavitatea peritoneală. Stomacul are: două feţe (anterioară şi posterioară). situată în micul bazin. trecerea făcându-se gradat. în regiunea cervicală. ce se continuă cu duodenul. prin orificiul piloric (fig. Inervaţia senzitivă este asigurată de nervul vag. colon descendent). la nivelul esofagului abdominal se realizează anastomoze porto-cave (între sistemul port şi sistemul cav superior). formată din ţesut conjunctiv lax ce asigură mobilitatea mucoasei pe musculară. Mezoul colonului transvers cu direcţie aproape orizontală împarte cavitatea peritoneală în etajul supramezocolic şi etajul inframezocolic. Peretele esofagului este alcătuit din 4 tunici care de la interior spre exterior sunt: -tunica mucoasă. pentru colonul transvers. Este aşezat în etajul supramezocolic. canalul piloric.

prevăzut cu valvula ileo-cecală. oblică fixată pe peretele posterior. . intraperitoneale. circulare în partea internă şi longitudinale în partea externă. atât în firida colică dreaptă cât şi cea stângă. (între flexura doudenală inferioară şi rădăcina mezenterului). Structura intestinului subţire. Glandele duodenale (Brunner) au la om o secreţie mucoidă şi sunt glande tubuloacinoase ramificate.Tunica seroasă este reprezentată de foiţa viscerală a peritoneului. Glandele intestinale (Lieberkühn) sunt glande tubuloase simple.Porţiunea superioară (bulbul duodenal) cuprinsă între orificiul piloric şi vezica biliară. care după capilarizare formează una sau două venule. cilindric şi conţine şi glande unicelulare ce secretă mucus. În vilozitate intră o ramură arteriolară. În ea se găseşte plexul nervos submucos (Meissner). 16 . care ajung până în submucoasă şi se deschid fie direct în intestin. 1. descendentă. 30 cm. iar sângele venos ajunge în vena portă. Inervaţia stomacului este asigurată de plexul gastric. Plicile circulare (valvulele conivente) sunt nişte cute transversale. la mijloc fibre circule şi în interior fibre oblice). dar lipsesc în duoden şi ileon. se întinde de la orificiul piloric până la flexura (unghiul) duodeno-jejunală. Valvulele conivente şi vilozităţile intestinale (cca.1. Intestinul subţire are două porţiuni: una fixă. un ţesut conjunctiv lax în care sunt celelalte componente ale mucoasei. Corionul alcătuieşte scheletul plicilor circulare şi al vilozităţilor intestinale.tunica musculară. formată din ţesut conjunctiv lax ce conţine vase de sânge şi plexul nervos vegetativ submucos (Meissner). reprezentată de foiţa viscerală a peritoneului. care dau un aspect catifelat mucoasei intestinale. În papila mică se deschide canalul Santorini (canalul accesor al pancreasului). înalte de 7-8 mm. Aceste două segmente sunt mobile.. Este cel mai lung segment al tubului digestiv (4-6 m) şi este cuprins între stomac cu care comnică cu orificiul piloric şi intestinul gros cu care comunică prin orificiul ileo-cecal. În papila mare. se află sfincterul Oddi ce controlează orificiile canalului coledoc şi canalului Wirsung. care taie coloana vertebrală la nivelul vertebrei L4. în scobitura căreia se găseşte capul pancreasului. Jejuno-ileonul (intestinul mezenterial). vasul limfatic care stă la originea colectorului intestinal limfatic.Porţiunea ascendentă. Vascularizaţia este realizată de ramuri provenite din arterele trunchiului celiac.Tunica submucoasă este alcătuit din ţesut conjunctiv lax ce permite alunecarea mucoasei pe tunica musculară. la nivelul vertebrelor L1 . Tot în mucoasă se află foliculi limfatici izolaţi (solitari). musculară şi seroasă. Jejuno-ileonul se întinde de la flexura duodeno-jejunală până la orificiul ileocecal. striaţiile fiind date de microvilozităţile specifice epiteliului absorbant. constituit din fibre simpatice şi parasimpatice. are la suprafaţă un epiteliul simplu. prezenţi numai în ileon. Între stratul mijlociu şi cel superficial există plexul nervos vegetativ mienteric (Auerbach) format din fibre simparice şi parasimpatice. 600.Porţiunea orizontală.5. între ele este plexunl nervos mienteric (Auerbach).L2. . la nivelul unghiului ileo-colic. Are cca. aşezat pe o membrană bazală. . format din fibre simpatice şi parasimpatice. Duodenul curpinde 4 porţiuni: superioară.Autor: lector univ. . ce înveleşte în întregime intestinul. submucoasă. . Maxim Gheorghe un epiteliul este simplu. . Duodenul este un organ retroperitoneal. mai lungă. formată din fibre musculare netede dispuse în trei straturi (la exterior fibre longitudinale. Ele au la exterior epiteliul simplu cilindric (ce conţine din loc în loc şi celule caliciforme secretoare de mucus).Tunica musculară cu fibre musculare netede circulare în partea internă şi longitudinale în partea externă. prezente doar la nivelul duodenului. cilindric cu platou striat. situat profund atât supra cât şi inframezocolic.5 mm.3. În mucoasă sunt şi foliculi limfatici solitari. fie în extremitatea profundă a glandelor Lieberkühn.tunica seroasă. în duoden şi jejun şi foliculi agregaţi (plăcile Peyer) grupaţi sub formă de grămezi. în interiorul cadrului colic sub forma 14-16 anse intestinale.Porţiunea descendentă coboară prin faţa rinichiului drept până la polul inferior al acestuia (între flexura duodenală superioară şi flexura duodenală inferioară). Musculara mucoasei separă mucoasa de submucoasă şi este alcătuită din fibre musculare netede. ce se deschid la acest nivel. 4 milioane) măresc suprafaţa de absorbţie până la cca.. 10 m2 (fig. . Sub epiteliul se găseşte corionul. Intestinul subţire. unde se deschide în cec. La nivelul duodenului se observă două proeminenţe ale mucoasei: papila mare şi deasupra ei papila mică. în număr de cca. Duodenul are forma unei potcoave. mai scurtă.. . duodenul şi alta mobilă. Vilozităţile intestinale sunt prelungiri filiforme lungi de 1-1. sunt mai numeroase în jejun. Limfaticele ajung în ganglionii marii şi micii curburi şi de aici în cisterna Chyli. formând mezenterul care asigură mobilitatea jejuno-ileonului. Mezenterul are două margini: una prin care se inseră de intestin (hilul intestinului) şi alta rădăcina mezenterului lungă de 16 cm.. În vilozitate sunt şi fibre musculare netede care prin contracţia lor golesc vilozitatea şi favorizează absorbţia. . . În axul vilozităţii este chiliferul central. orizontală şi ascendentă. care este la stânga rădăcinii mezenterului şi se termină la flexura duodeno-jejunală. La acest nivel ajung glandele Brunner în duoden. fixat de peretele posterior al cavităţii abdominale. fiind legate de peretele posterior printr-o plică peritoneală numită mezenter.tunica submucoasă.Tunica mucoasă. Este aşezat în etajul inframezocolic. . Intestinul subţire ca şi celelalte segmente ale tubului digestiv prezintă 4 tunici care de la interior spre exterior sunt: tunica mucoasă. răspândite în tot intestinul. 12). jejuno-ileonul.

peritoneul îl înveleşte în întregime (foiţa viscerală) formând un mezou numit mezosigmoid. denumit cadru colic. Posterior rectul 17 . ce se numesc apendice epiploice. de regulă pe calea vaselor. dar mai important prin funcţia motorie de evacuare a reziduurilor alimentare. ° la nivelul colonului transvers foiţa viscerală formează mezocolonul transvers care împarte cavitatea abdominală în două etaje. Rectul este ultima parte din intestinul gros ce continuă colonul sigmoid şi se termină la orificiul anal. Cecul este primul segment al intestinului gros..Colonul transvers este cuprins între flexura colică dreaptă şi flexura colică stângă având un traiect aproape orizontal ce pleacă de la rinichiul drept şi ajunge la rinichiul stâng sub polul inferior al splinei unde formează unghiul splenic (flexura colică stângă).Tunica seroasă la exterior reprezentată de peritoneului.6. Colonul înconjură intestinul subţire descriind un traseu în forma literei "U" răsturnate. . şi prezintă două porţiuni: prima porţiune situată în pelvis este mai dilatată şi se numeşte ampula rectală. numit apendice vermiform. inframezocolic.Colonul sigmoid are forma literei "S". colonului descendent şi sigmoid primesc ramuri din artera mezenterică inferioară.ANATOMIE II Vascularizaţia intestinului subţire este realizată pentru duoden şi capul pancreasului. iar la femei şi cu uterul. iar restul în vena mezenterică inferioară. descendent şi sigmoid (fig. transvers. Sângele venos este colectat de vena mezenterică superioară prin care ajunge la vena portă. ce vin de la artera hepatică şi respectiv artera mezenterică superioară. în fund de sac. Intestinul gros prezintă caractere anatomice care-l deosebesc de intestinul subţire şi anume: teniile. simplu. acestea se datorează faptului că benzile musculare din lungul intestinului.Tunica mucoasă are un epiteliu cilindric. Plicile semilunare sunt sugrumări ale colonului ce alternează părţi proeminente numite haustre. În structura colonului sunt aceleaşi 4 tunici la care distingem următoarele particularităţi: . În peretele intestinal fibrele vegetative participă la formarea plexului mienteric (Auerbach) din musculară şi plexul submucos Meissner. de el atârnă marele epiploon. Colonul situat în continuarea cecului. se găseşte un diverticul rudimentar lung de 6-7 cm. Intestinul gros este ultima parte a tubului digestiv. este mai îngustă. colon şi rect. Are o lungime de 1. numite tenii musulare. În partea sa inferioară. ° la nivelul colonului sigmoid. ce nu prezintă vilozităţi. dând aspectul de încreţituri largi. plicile semilunre.. Cecul se termină. se realizează prin ramuri din artera mezenterică superioară. câ şi jumătatea dreaptă a colonului descendent. iar a doua porţiune inferioară. unde se continuă cu colonul sigmoid. Are o lungime de 16-18 cm. Limfaticele merg în ganglionii mezenterali. care scade în partea terminală la 4 cm. transvers şi descendent şi în număr de 2 la colonul sigmoid. sunt mai scurte decât lungimea sa şi din această cauză îl cutează. unul superior. nici valvule conivente şi este mai slab vascularizată decât mucoasa intestinului subţire. Limfaticele drenează limfa în ganglionii mezocolici şi mezenterici şi mai departe spre colectorul limfatic intestinal.Tunica musculară prezintă fibrele longitudinale organizate la exterior în tenii musculare în număr de 3 la colonul ascendent. având un rol redus în digestie şi absorbţie. peritoneul îl înveleşte pe toate feţele formând un mezou care se numeşte mezocec. haustre şi apendice epiploice. străbate perineul şi se numeşte canalul anal. care datorită bogăţiei în ţesut limfoid se mai numeşte şi "amigdala abdominală". 13). ambele contribuie la formarea venei porte ce merge la ficat. de unde se distribuie prin vasele drepte la peretele intestinal. . prin aşa numitele plexuri perivasculare. supramezocolic şi altul inferior. În peretele intestinal fibrele vegetative formează plexul mienteric (Auerbach) din tunica musculară şi plexul submucos (Meissner). foiţa viscerală a peritoneului le înveleşte numai anterior. ° la nivelul colonului ascendent şi descendent. se termină cu rectul la nivelul vertebrei S3. tot medial. primeşte ramuri din artera mezenterică superioară. constituit din 4 segmente: ascendent. . pe peretele său medial. unde se continuă cu rectul. Pentru jejunoileon. 1. . artera mezenterică superioară dă 14-16 artere jejunale care fac arcade în grosimea mezenterului. subterminal. şi iniţial un diametru de 7 cm. în schimb este bogată în celule caliciforme secretoare de mucus.Colonul ascendent pleacă de la valvula ileo-cecală. Inervaţia este realizată de fibrele simpatice şi parasimpatice. iar de aici în trunchiul limfatic intestinal. Colonul sigmoid vine în raport cu osul sacral şi vezica urinară. situat în fosa iliacă dreaptă. care se comportă diferit: ° la nivelul cecului.60 m. . venele până la flexura stângă merg în vena mezenterică superioară. deoarece orificiul ileo-cecal este situat la câţiva cm. Vascularizaţia cecului şi colonului ascendent.3. Structura colonului. de arterele pancreaticoduodenale superioară şi inferioară.Colonul descendent coboară de la flexura colică stângă de-a lungul regiunii lombare până la creasta iliacă stângă. se întinde de la orificiul ileo-cecal până la orificiul anal şi este alcătuit din cec. Intestinul gros. Ileonul. Colonul transvers este legat de marea curbură a stomacului prin ligamentul gastrocolic. jumătatea stângă a colonului tarnsvers. Inervaţia intestinului subţire este asigurată de plexul mezenteric superior. începe în fosa iliacă stângă şi se termină la nivelul vertebrei S 3. .1.. urcă în dreapta până sub ficat unde formează flexura colică dreaptă. Pe suprafaţa intstinului gros se găsesc mici grămezi de grăsime acoperite de peritoneu. devenind astfel organe retroperitoneale.

pentru glandele sublinguale. Porţiunea principală are drept canal excretor canalul lui Bartholin. Inervaţia secretorie este asigurată de parasimpaticul cranian. în loja glandei parotide. separate prin depresiuni numite sinusuri anale. Venele conduc sângele în final în vena jugulară internă. de o parte şi de alta a frâului limbii. de unde pleacă fibrele postganglionare care ajung la glandă pe calea nervului trigemen. Este formată dintr-o porţiune principală. porţiunile accesorii se deschid prin mai multe canale scurte. Produsul de secreţie este mai vâscos. Sunt cele mai voluminoase şi sunt aşezate sub conductul auditiv extern (de unde şi numele para = lângă. depozitate în ampula rectală. Inervaţia simpatică este asigurată de fibre ale simpaticului cervical. Tunica musculară prezintă în partea inferioară a canalului anal sfincterul anal intern. ampulele canalului deferent şi prostata. rectul terminal drenează limga la ganglionii inghinali. Sunt glande mari situate în afara tubului digestiv şi comunică cu cavitatea segmentului digestiv superior. anterioară şi mai multe porţiuni accesorii mai mici dispuse posterior. sunt reprezentate de glandele salivare. Glandele sublinguale. . Spre exterior există şi un sfincterul anal extern. parotide. Sunt aşezate sub limbă în planşeul bucal. Produsul lor de secreţie este fluid. vâscoasă. în care predomină mucusul. Structura rectului. La femei anterior de rect sunt aşezate vagina şi uterul. glande linguale (mucoasa linguală). mai sărac în mucus. pe faţa internă a unghiului mandibulei. în vorbire şi sunt de două feluri: glande salivare mici şi glande salivare mari. Pentru glandele submandibulare şi sublinguale fibrele pleacă de la nucleul salivator superior. glande palatine (mucoasa palatină).1. înapoia ramurei mandibulei. ficatul şi pancreasul. Glandele salivare. fiind acoperită de mucoasa sublinguală.2. sunt situate în afara mucoasei bucale şi sunt glande exocrine de tip tubulo-acinos. care se deschide în caruncula salivară lângă canalul glandei submandibulare. medie şi inferioară). iar la femeie pe uter. În porţiunea inferioară a rectului sosesc nervii rectali inferiori care sunt nervi somatici şi care prin ramurile nervului ruşinos controlează sfincterul extern al anusului. în dreptul molarului 2 superior. 1.3. Sunt glande anexe al căror produs se varsă în cavitatea bucală. accesorii (canalele Rivinius). Vascularizaţia glandelor salivare mari este dată de vasele din vecinătatea lor. provenit din plexul mezenteric şi din plexul hipogastric. Mucoasa are un epiteliu cilindric simplu.3. dar bogat în fermenţi (glandă de tip seros) şi se varsă prin canalul lui Stenon care se deschide în vestibulul bucal. 1. prin nervul facial. iar anterior la bărbat vine în raport cu vezica urinară de care este separat prin fundul de sac peritoneal rectovezical. Tunica seroasă dispusă la exteriorul rectului. Secreţia glandelor sublinguale este sero-mucoasă. Ele produc saliva cu rol deosebit în digestia bucală. pentru parotidă. prin canale excretoare.Glande salivare mari sunt în număr de 3 perechi. Arterele vin din carotida externă. Inervaţia rectului este asigurată de plexul rectal. conţine şi mucină şi fermenţi. iar din 2/3 inferioară ajunge în vena iliacă internă şi prin intermediul acesteia în vena cavă inferioară. Sunt tot glande tubulo-acinoase aşezate în loja submandibulară. la ele fundul de sac peritoneal este rectouterin. până la ganglionul submandibular. trec prin nervul glosofaringian. Submucoasa rectului este formată din ţesut conjunctiv lax în care se găseşte un bogat plex venos (plexul hemoroidal). Maxim Gheorghe vine în raport cu osul sacrum.. pentru submandibulară şi din artera sublinguală. Vascularizaţia rectului se realizează prin 3 arter rectale (superioară.Glande salivare mici sunt situate în grosimea mucoasei bucale şi a limbii. din bulb. inervat de fibre somatomotorii prin nervul ruşinos intern. Cele două sfinctere prin tonusul lor asigură continenţa materiilor fecale. . din artera facială.2. Mucoasa la nivelul rectului ampular prezintă 3 plici transversale (una în dreapta două în stânga). Sângele venos din treimea superioară a rectului ajunge în vena portă prin intermediul venei mezenterică inferioare. sub acesta se găsesc veziculele seminale. inervat de fibre vegetative. Glandele submandibulare. otos = ureche). care sunt limitate inferior de valvule anale.Autor: lector univ. 18 . format de fibre musculare netede. sub planşeul bucal. dispuse circular. Sunt reprezentate prin: glande labiale (mucoasa buzelor). unde fac sinapsă şi de unde pleacă fibrele postganglionare. Limfaticele rectului ajung în ganglionii mezenterici şi ţn ganglionii iliaci interni. Glandele anexe ale tubului digestiv. Pentru parotidă fibrele preganglionare pleacă de la nucleul salivator inferior. submandibulare şi sublinguale (fig. fiind colectat de canalul Warthon ce se deschide în caruncula salivară. iar la nivelul canalului anal prezintă nişte cute longitudinale numite coloane anale. glande molare şi bucale (mucoasa obrajilor). Cele 4 tunici au unele particularităţi. nervul timpanic şi ajung la ganglionul otic. Glandele parotide. coarda timpanului şi lingual. din punte. necheratinizat. fie în canalul Bartholin.14). în partea sa antero-superioară el este învelit de o adventice peste care se află foiţa viscerală a peritoneului care aşa cum s-a arătat la bărbaţi se răsfrânge pe vezica urinară. care la nivelul canalelor anale devine pavimentos stratificat. fie direct în caruncula salivară sublinguală.

care pătrunde prin hilul hepatic. artera hepatică. În ochiurile reţelei de vase capilare se găsesc celule hepatice (hepatocitele) care formează parenchimul hepatic. reprezentând sângele depozitat în ficat. situat în afara şanţului sagital stâng. rotunjită. celule hepatice şi canaliculi biliari. Este cea mai mare glandă din organism. Peretele capilarelor sinusoide este constituit din celule endoteliale. ce se deschid în vena cavă inferioară. capilare sinusoide ce se deschid în vena centro-lobulară. prezintă un sfincter de intrare. reprezintă hilul ficatului. dispus posterior faţă de şanţul transvers. 800 g. în raport cu diafragmul şi o faţă viscerală (inferioară). convexă. pe unde pătrunde pediculul hepatic. stomac şi bulbul duodenal printr-o formaţiune peritoneală. de asemeni un sfincter muscular propriu. ce delimitează astfel lobulii hepatici. care o împarte în lobul drept şi stâng. formată din ţesut conjunctiv-vascular. numite celule Kupffer şi celule ce acumulează lipide. Ramura venei porte dă naştere venelor perilobulare din care pornesc radiar în lobulul hepatic. Structura ficatului. în parenchimul hepatic. vase limfatice. . Aceste 3 şanţuri împart faţa viscerală a ficatului în 4 lobi: lobul drept. iar între ei. Extremitatea dreaptă este mai voluminoasă decât cea stângă. iar altele formează. Între peretele capilarelor sinusoide şi hepatocite. Posterior foiţele ligamentului falciform se continuă cu ligamentul coronar. în care se află ţesut conjunctiv. situat în afara şanţului sagital drept. pentru care mai intervin şi muşchii presei abdominali. lobul patrat. iar capilarele sinusoide. canalul hepatic. Ficatul are forma unui semihomoid secţionat oblic cu o greutate de 1500 g. ultimul cuprinzând şi lobii patrat şi caudat. înainte de a se deschide în venele colectoare sublobulare. o ramură a venei porte. are lungimea de 28 cm.3.. ce conţine anterior ligamentul rotund..2. Fiecare celulă hepatică prezintă un perete în raport cu capilarul sinusoid prin intermediul spaţiului 19 . iar lobul stâng este format din segmentul lateral şi media. Celulele hepatice. ce provine din fibrozarea venei ombilicale din viaţa fetală. Este un organ intraperitoneal situat sub diafragmă în loja hepatică a etajului supramezocolic. la care se adaugă cca. Prin intermediul diafragmei. concavă. Marginea posterioară corespunde cu aria nudă a ficatului. . 2 mm. care conţine pediculul hepatic în marginea lui liberă.ANATOMIE II 1. Ficatul este acoperit de foiţa viscerală a peritoneului. Venele perilobulare înainte de a forma capilarele sinusoide. Unele celule Kupffer se pot desprinde din capilare. ce făcea legătura între vena ombilicală şi vena cavă inferioară. nervi şi un canal biliar interlobular. Faţa superioară prezintă o plică peritoneală sagitală. aşezate în jurul venei centro-lobulare.. între foiţele căruia se delimitează o suprafaţă (area nuda) la nivelul căreia parenchimul hepatic neacoperit de peritoneu vine în contact cu diafragma. fiind împărţită în lobi şi segmente: lobul drept este format dintrun segment anterior şi altul posterior. în care proemină microvilii hepatocitelor. astfel amestecându-se sângele oxigenat cu cel încărcat cu substanţe nutritive. numită ligamentul falciform. în care se găseşte fundul vezicii biliare. Arterele perilobulare prezintă un sfincter arteriolar la locul de pătrundere în capilarele sinusoide. Între 2-3 lobuli hepatici se găseşte spaţiul portal (Kiernan). lobul stâng. pe aici trec esofagul abdominal şi vena cavă inferioară. 15). formează şi ea ramificaţii ce pătrund în lobul şi se deschid la periferia acestuia în capilarele sinusoide. pentru menţinerea ficatului în poziţie normală. cistică. iar posterioar ligamentul venos Arantius.şanţul sagital stâng. învelită de pericard şi cu bazele celor doi plămâni acoperită de pleură (fig. formând de 2-3 vene hepatice. se găseşte spaţiul Disse. Ficatul are două feţe: o faţă diafragmatică (superioară). căpătând însuşiri fagocitare. Marginea inferioară prezintă 2 incizuri: ombilicală. şi o înălţime de 8 cm. numită epiploonul mic. faţa superioară vine în raport cu inima. Lobulul hepatic reprezintă unitatea anatomică şi funcţională a ficatului şi au forma unor piramide cu 5-6 laturi cu o înălţime de cca. Acestea se dispun sub formă de cordoane radiare numite cordoane Remak. Ramura arterei hepatice din spaţiul Kiernan. una a arterei hepatice. împreună cu reţeaua de reticulină a parenchimului hepatic. Ficatul este o glandă amficrină deoarece celula hepatică elaborează şi secreţia endocrină şi pe cea exocrină. care s-a format după naştere prin obliterarea canalului venos Arantius.2. vase limfatice şi nervi vegetativi. în care se află ligamentul falciform şi ligamentul rotund al ficatului. Ligamentele descrise reprezintă mijloace de legătură între ficat şi diafragmă. vizibile cu ochiul liber ca nişte granulaţii. În felul acesta fiecare lob hepatic este împărţit într-un număr de lobuli hepatici. În structura lobului se găsesc capilare sinusoide.şanţul sagital drept. situat anterior de şanţul transvers şi lobul caudat (Spiegel).. în dreptul hipocondrului drept şi al epigastrului. înainte de a intra în vena centrolobulară. Faţa viscerală este legată de esofag. sub care se află capsula fibroasă (Glisson). ascuţită la nivelul arcului costal şi o margine posterioară. Faţa inferioară prezintă 3 şanţuri în forma literei "H": . situată între vertebrele T10-T11. Ficatul. în timpul vieţii fetale. ce conţine în partea anterioară vezica biliară şi în partea posterioară vena cavă inferioară. în secţiune transversală are aspect poligonal. prezintă un sfincter de ieşire. prezintă o margine anterioară. Baza lobului hepatic este orientată spre suprafaţa ficatului şi vârful spre interior. Ficatul are o structură segmentară.şanţul transvers. provenite din ramificaţia venei porte. alcătuit din vena portă. Venele centro-lobulare din mai mulţi lobuli se unesc şi formează venele sublobulare care la rândul lor se unesc. unde trimite prelungiri (septuri). un diametru anteroposterior de 18 cm. sistemul reticulo-histiocitar al ficatului (ţesutul kupfferian). Venele centrolobulare prezintă. în dreapta lojei gastrice. Toate aceste sfinctere musculare au rolul de a regla fluxul sanguin la nivelul ficatului.

dar şi spre cei mediastinali. la nivelul esofagului inferior şi cu cu sistemul venei cave inferioare.3. prin două canale: canalul principal (Wirsung) care străbate pancreasul de la coadă spre cap şi se deschide împreună cu canalul coledoc în papila mare a duodenului prin ampula lui Vater. APARATUL EXCRETOR 20 .. pentru vena portă. iar posterior cu pediculul renal stâng. Se descriu anastomoze porto. ce se îndreaptă spre splină. Pancreasul exocrin reprezintă masa principală a glandei şi este o glandă tubulo-acinoasă compusă. Ea este formată din 3 părţi: fundul. Coada reprezintă partea mobilă a pancreasului. corpul şi coada. Căile intrahepatice au fost descrise la structura ficatului.Autor: lector univ. numite canalicule biliare intralobulare. iar între mese prin canalul cistic se varsă în vezica biliară. posterior se găseşte canalul coledoc. Ea se formează prin unirea venei mezenterice superioare cu trunchiul rezultat din unirea venei splenice cu vena mezenterică inferiară. prevăzută cu sfincterul Oddi. Colul este porţiunea îngustă situată între cap şi corp. format din fibre simpatice şi parasimpatice. O parte din celulele hepatice sunt binucleate. ce comunică cu canalul Wirsung şi se deschide în papila mică a duodenului. ultimile ramificaţii fiind prezente în spaţiul portal. Pancreasul.. când patul capilar hepatic diminuă. ca urmare a metabolismului lor intens. cât şi pe cel funcţional în vena centro-lobulară. au rolul de a conduce bila secretată de hepatocite. iar anterior colonul transvers şi mezocolonul. ce aduce sânge oxigenat. pleacă canale colectoare interlobulare şi interlobare. plexul hepatic se desprinde din plexul celiac. ca cele cistice de exemplu. ramurile venei porte se distribuie segmentar. Căile extrahepatice sunt reprezentate de canalul hepatic comun care se uneşte cu canalul cistic. posterior faţă de stomac. până la duoden. cu o capacitate de 80 cm3 şi este aşezată în fosa vezicii biliare de pe faţa viscerală a ficatului. şi o greutate de 70-80 g. formând canalul coledeoc. în care trimite microvili şi un perete în raport cu canaliculul biliar intralobular. gâtul (colul) şi corp. Vascularizaţia funcţională este reprezentată de vena portă. între duoden şi splină. 6-7 cm. pancreas şi splină. În drumul lor spre hil. Inervaţia ficatului este asigurată de plexul hepatic. Căile biliare. constituind venele porte accesorii. în timp ce corpul şi coada primesc sânge prin arterele pancreatice provenite din artera splenică. se varsă direct în duoden în timpul prânzurilor. care pot servi la drenajul sângelui portal.4. Vascularizaţia nutritivă este dată de artera hepatică. la nivelul rectului. după un scurt traiect se recapilarizează şi ele în ficat. septuri conjunctivo-vasculare. având raport posterior cu originea venei porte. Bila secretată de celulele hepatice. Corpul vine în raport anterior cu stomacul. ce separă lobulii pancreatici între ei. acestea se unesc şi formează 2 canale hepatice. lungă de 10 cm. grosime 2 cm. împreună cu canalul pancreatic principal (Wirsung). Pancreasul este o glandă mixtă (exocrină şi endocrină) acoperit de o capsulă conjunctivă. ce colectează sângele de la tubul digestiv subdiafragmatic.. ramura trunchiului celiac. De la acini. în ampula Vater. de la care pleacă în interior. Limfaticele drenează limfa în cea mai mare parte spre ganglionii hilari (din hilul hepatic). în special cele de la periferia lobulului (deoarece amestecarea sângelui oxigenat cu cel încărcat cu substanţe nutritive se realizează la intrarea în lobul).funcţionale cave. ele se termină prin formarea la nivelul hilului a canalului hepatic comun. Vascularizaţia ficatului este dublă: funcţională şi nutritivă. canalul secundar (Santorini) este un canal mic format în regiunea capului. cu o lungime de 14 cm. Este un organ retroperitoneal. de unde sucul pancreatic este evacuat în duoden. Arterele provin din ramuri ale trunchiului celiac şi din artera mezenterică superioară pentru capul pancreasului. Unele vene. Sinusoidele duc atât sângele nutritiv. Inervaţia pancreasului provine din plexul celiac. ele capătă pereţi proprii la ieşirea din lobul unde se unesc formând canaliculele biliare perilobulare din spaţiile Kiernan. care dau naştere canalului hepatic comun. în dreptul vertebrelor L1-L2. Între cordoanele celulare se găsesc spaţii în care se colectează bila. ele se împart în căi intrahepatice şi extrahepatice. cu o lungime de cca. ce se deschide în duoden. înălţime 4 cm. Este aşezat profund în peretele abdominal posterior. Structura internă a pancreasului.. drept şi stâng. Sângele venos al ficatului este colectat de 2-3 vene hepatice care ajung în vena cavă inferioară.2. 1. formată din acini asemănători cu cei de la glandele salivare (de unde şi numele de glandă salivară abdominlă). cu sistemul venei cave superioare. Vascularizaţia pancreasului. Maxim Gheorghe Disse. de care este legată prin ligamentul pancreato-splenic. Vezica biliară este un organ cavitar cu aspect piriform. ca urmare capul pancreasului prezintă un segment supramezocolic şi altul inframezocolic. Pancreasul endocrin reprezintă 1-3 % din volumul glandei şi constituie insulele Largenhans. Venele conduc sângele în vena splenică şi mezenterică superioară. vena splenică şi rinichiul stâng.3. la nivelul ampulei Vater se află sfincterul Oddi. Capul este aşezat în potcoava duodenului şi este porţiunea cea mai lată a sa. 1. Pancreasul este dispus orizontal şi e constituit din 4 regiuni: capul. Canaliculele biliare. Limfaticele pancreasului ajung în ganglionii pancreato-splenici. În ficat. colul.

o piramidă Malpighi. Rinichiul stâng se proiectează la nivelul vertebrelor T11. Arteriolele eferente ale glomerulilor juxstamedulari (de lângă medulară) trimit în medulară arterele drepte (false) care la fel cu cele provenite din artera arcuată (arterele drepte adevărate) au un calibru precapilar. care colectează urina de la mai mulţi nefroni. Structura rinichiului. Corpusculul renal are un pol vascular pe unde intră arteriola aferentă şi iese cea eferentă şi un pol urinar. ceea ce asigură sângelui o presiune mărită necesară filtrării. Pe polul superior este aşezată glanda suprarenală. 2 margini (laterală şi medială) şi 2 poli (superior şi inferior). Rinichiul este acoperit de o capsulă fibroasă. frontală se disting 2 zone: la exterior zona corticală de culoare brun-gălbuie. Capsula are o foiţă viscerală care înveleşte fiecare ansă capilară în parte şi o foiţă parietală la exterior. Din zona corticală pleacă prelungiri. peste care este fascia renală (ce delimitează în interiorul ei loja renală). ambele convexe). 150 g. Pentru fixarea rinichiului în lojă participă pediculul renal şi fibre ca trec de la capsulă la parenchim şi presa abdominală.Tubul rinifer este situat în continuarea corpsculului renal şi este constituit din tubu contort proximal. La baza piramidelor Malpighi se găsesc cca. mai groasă. ramificându-se şi formând glomerulul vascular. cu faţa posterioară a stomacului. corpul pancreasului şi splina.5 mm fiecare. tubul colector drept. Hilul se prelungeşte în interior cu o cavitate numită sinus renal. duodenul şi faţa inferioară a lobului drept al ficatului. ce are în structura sa podocite (celule ce emit prelungiri). iar faţa anterioară la rinichiul din dreapta vine în raport cu colonul ascendent. ce conţine fibre colagene şi elastice. În jurul rinichiului se găseşte o capsulă adipoasă. 50 capilare. faţa anterioară a rinichiului stâng vine în raport cu colonul transvers şi descendent. Membrana de ultrafiltrare este realizată de endoteliul capilar prevăzut cu pori. 1. prin 15-20 orificii. 16). cu zona corticală din dreptul ei formează un lob renal. 400 de piramide mici (pentru fiecare piramidă Malpighi). care coboară în medulară. Pe faţa lui anterioară este acoperit de seroasa peritoneală (rinichiul este un organ retroperitoneal). neanastomozate între ele şi care provin din ramificarea arteriolei aferente. care merg între piramidele Malpighi şi ajunse la baza lor. Este principalul organ al excreţiei. dar nu toţi funcţionează în acelaşi timp. L3. Sub capsula fibroasă se găseşte parenchimul renal. numite piramidele Ferrein. o lăţime de 6 cm şi o grosime de 3 cm. Clasic. acesta este situat între zona corticală a rinichiului şi are un traiect sinuos. Într-un rinichi se găsesc cca. în piramidele Malpighi. de membrana bazală a capilarului şi de foiţa viscerală a capsulei Bowmann. nervii vegetativi şi ies vena renală. lungime şi este în forma literei "U". scurtă cu un calibru mare şi dispusă orizontal. ce urcă spre corticală unde se continuă cu tubul contort distal. . cu arii triunghiulare ce reprezintă 7-15 piramide renale (Malpighi) cu vârful (papilă renală) orientat spre sinusul renal (fig. Rinichiul. Pe o secţiune longitudinală. Artera renală. Pe marginea medială se află hilul renal. ansa Henlé şi tubul contort distal. Ansa lui Henlé are cca. Piramidele renale au aspect striat pe secţiune datorită tubilor colectori drepţi (Bellini) ce se deschid în final în papila renală. se încurbează şi devin artere arcuate.4. pe unde intră sau ies elementele pediculului renal (artera renală. Marginea externă este convexă şi acoperită de colonul ascendent la dreapta. şi se deschide în tubul colector renal. unde capsula se continuă cu tubul contort proximal (ce are o lungime de 15 mm. Arteriola eferentă a glomerulilor de la periferia corticalei se termină în reţeaua de capilare de sub capsula renală. colonul transvers. ce pătrunde în corpuscul.). Unitatea morfofuncţională a rinichiului este tubul urinifer format dintr-o parte secretoare. străbate piramida renală şi se deschide prin orificiile papilei renale în calicele renale. Pe arteriola aferentă lângă glomerul se află un dispozitiv specializat 21 . o parte din pelvisul renal. rezistentă. iar cel drept este situat cu o vertebră mai jos. L3. care pătrund în corpuscul. fiind aşezat profund în loja renală a cavităţii abdominale. care se continuă cu tubul contort proximal. unde se află calicelele renale. Prin unirea capilarelor se formează arteriola eferentă. ansa lui Henlé şi tubul contort distal. Rinichiul are p lungime de 12 cm. nefronul şi una excretoare.. faţa posterioară vine în raport cu peretele posterior al abdomenului. tubul contort proximal. Între cele două foiţe se delimitează cavitatea capsulară în care apare urina primară rezultată prin procesul de ultrafiltrare glomerulară. cu 2 ramuri: o ramură descendentă. dispuse discontinuu. 1 milion de nefroni. din care se desprind arterele interlobulare. între T 12. Din arterele arcuate se desprind spre medulară arterele drepte (adevărate) şi spre corticală arteriole interlobulare. Arterele drepte (irigă nedulara) şi se continuă cu venele drepte. Tubul contort distal are o lungime de 15 mm. Glomerulul este un ghem de cca. iar în stratul profund şi rare fibre musculare netede. iar spre hil zona medulară. care are un calibru mai mic decât cea aferentă şi care părăseşte corpusculul renal. 10 mm.1. deoarece plecând din capilarul glomerular arteriola eferentă se capilarizează din nou în jurul tubului contort proximal şi al ansei Henlé. Este o ramură directă. Nefronul este alcătuit din: corpusculul renal. vase şi nervi. între piramidele Malpighi numite coloanele renale (Bertin). iar superficial se află capsula adipoasă. când ajunge în hil arteral renală se împarte în 5 ramuri segmentare. continuându-se cu ansa lui Henlé. iar la stânga de colonul descendent. Fiecare piramidă Ferrein împreună cu zona corticală ce o înconjoară constituie un lobul renal. Glomerulul este aşezat în capsul Bowmann ca într-o cupă. de o parte şi de alta a coloanei lombare. La nivelul hilului ea se continuă şi în sinus pe care-l căptuşeşte. pelvisului renal şi limfaticele). 17). Rinichiul are forma unei boabe de fasole şi prezintă 2 feţe (anterioară şi posterioară. . greutatea fiecărui rinicgi este de cca. Vascularizaţia rinichiului. din care iese arteriola eferentă (exemplu de sistem port-arterial). ramură a aortei abdominale aduce sângele nutritiv şi funcţional.Corpusculul renal (Malpighi) are 2 componente: glomerulul vascular şi capsula Bowmann. cu diametrul mai mic şi o ramură ascendentă.ANATOMIE II Aparatul excretor cu rol în formarea şi eliminarea urinei este alcătuit din rinichi şi căile urinare. constituită din grăsimea perirenală. lungi de 0. care urcă printre piramidele Ferrein (fig. Din arteriolele interlobulare se desprind în unghi drept arteriolele aferente.

Maxim Gh. II . Vezica urinară este un organ cavitar aşezat sub peritoneu în spatele simfizei pubiene şi colectează urina între două micţiuni.). cu o lungime de cca. Căile urinare intrarenale cuprind calicele mici. 1984 2. iar controlul motor din fibre parasimpatice şi simpatice. Uretra atât la bărbaţi cât şi la femei are peretele alcătuit dintr-o mucoasă la interior.. Ed. {tiinţifică. II . submucoasă. Uretra este ultimul segment al căilor urinare care la bărbat serveşte şi pentru eliminarea lichidului spermatic. străbate corpul spongios al penisului şi se deschide printr-un orificiu numit meat urinar.Anatomia omului. retroperitoneal. Bucureşti.Anatomia omului. . 1. şi un diametru de 3-5 mm. Ureterul prezintă o porţiune abdominală ce porneşte de la vârful pelvisului şi o porţiune pelviană. 1982 22 .4. sunt anastomozate între ele). Inervaţia este asigurată de plexul renal la care micul splahnic aduce fibrele simpatice. Bucureşti. 15 cm. Ifrim M. Sunt conducte prin care urina formată în rinichi este colectată în vezica urinară de unde este eliminată prin uretră la exterior. Ed. iar la femeie pe uter. Ureterul situat în continuarea pelvisului renal este un conduct musculo-membranos. se îndreaptă spre capsulă şi formează prin confluare venele stelare. dar cu un diametru mai mare decât la bărbaţi. Din fibrele circulare se dezvoltă la originea ureterei (colul vezical) un inel muscular numit sfincterul intern al vezicii. ce aparţin căilor genitale. Structura vezicii este realizată de 4 tunici: mucoasă. Maxim Gheorghe în reglarea debitului sanguin numit aparat mioepitelial juxtaglomerular. Sâgele venos este colecta într-un plex venos de unde ajunge în vena hipogatsrică (vena iliacă internă).Autor: lector univ.Splanhnologia. vezica urinară şi uretra. iar vagul aduce fibrele parasimpatice. calicele mari şi partea bazală a bazinetului. cu o lungime de cca. Didactică şi Pedagogică.2. Căile urinare. vol. Mogoş Gh. ce se deschide pe faţa posterioară a vezicii urinare. Submucoasa este o lamă de ţesut conjunctiv ce permite alunecarea mucoasei pe musculară. ele se unesc în 3 calice renale mari (superioare. care în hil formează vena renală ce se varsă în vena cavă inferioară. şi prezintă 3 porţiuni: prostatică. care secretă o substanţă vasoconstrictoare numită renină. Vezica urinară este acoperită la exterior de o adventice care la nivelul vertexului este acoperită de seroasa peritoneală care se continuă la bărbat pe rect. Papilian. prezintă un orificiu intern la nivelul vezicii şi un orificiu extern (meat urinar) ce se deschide în vestibulul vaginal. Calicele renale mari se unesc şi formează pelvisul renal (bazinetul) care prezintă o parte dilatată. din arterele genitale (testiculare sau ovariene) şi din arterele vezicale. Mişcalencu D. Ed. un corp şi un fund care este situat inferior unde între orificiile ureterelor şi a ureteri se delimitează trigonul vezical. Vezica are formă globuloasă când este plină şi formă de cupă atunci când este goală. 1983 3.Atlas de anatomie umană. fundul de sac peritoneal fiind în acest caz uterovaginal. BIBLIOGRAFIE 1. şi colab. Tunica musculară reprezintă stratul mijlociu alcătuind muşchiul detrusor constituit din 3 straturi de fibre musculare netede: 2 straturi longitudinale (extern şi intern) între care se află stratul fibrelor circulare. Vezica prezintă un vârf (vertex). Capilarele venoase. La bărbat. Inervaţia vezicii urinare este asigurată de fibre parasimpatice cu originea în plexul pelvin şi fibre simpatice cu originea în plexul hipogatsric. 25 cm. . situată sub vezică ce străbate prostata şi în ea se deschid cele 2 canale ejaculatoare. V. Didactică şi Pedagogică. membranoasă. musculară şi adventice la exterior. . vezica este separată de rect printr-un fund de sac peritoneal sub care sunt situate prostata. peniană. La bărbat are o lungime de circa 20 cm. Venele arcuate se continuă cu venele interlobare. ureterul. în timp ce partea dinspre vârf este situată în afara rinichiului şi aparţin căilor extrarenale. Bucureşti. Bucureşti. între vezică şi rect se interpun uterul şi vagina. Calicele renale mici au aspect de cupă sunt situate la vârful piramidelor (papile renale) şi corespund ca număr acestora 7-14. {tiinţifică şi Enciclopedică. Peretele ureterului prezintă la exterior o adventice formată din ţesut conjunctiv. veziculele seminale şi ampulele canalelor deferente. anterior de orificiul vaginei. musculară şi externă. vol. capacitatea ei este de circa 300 cm3. din care pornesc venele interlobulare. mijlocii şi inferioare). cutele mucoasei dispar când vezica este destinsă. La femeie. a cărui porţiune bazală este situată în rinichi (în sinusul renal). care se deschid în venele arcuate de la baza piramidei Malpighi (venele arcuate spre deosebire de arterele arcuate. sub care se găseşte stratul muscular format din două pături longitudinale între care se găsesc fibrele circulare. posterior. Sângele arterial este adus de arterele vezicale superioare (ramuri din arterele ombilicale) şi de arterele vezicale inferioare (ramuri ale arterei hipogastrice). Ianculescu A. Căile extrarenale cuprind porţiunea apicală a bazinetului.. 1973 4. cu excepţia venelor drepte care se varsă direct în vena arcuată. Lumenul ureterului este căptuşit cu un epiteliu special numit uroteliu. La femei uretra este mai scurtă (4-5 cm. .Organele interne. Ed. Arterele care irigă uroteliu provin din arterele renale. Mucoasa (reprezentată de uroteliu) este cutată atunci când vezica este goală. Sensibilitatea ureterului este realizată de nervul vag. Venele drenează sângele în vena cavă inferioară pentru porţiunea abdominală şi în vena iliacă internă pentru porţiunea pelvină.Compendiu de anatomie şi fiziologie. ce străbate perineul şi este înconjurată de sfincterul extern al uretrei.

. Bucureşti.aparatul respirator care primeşte oxigenul din aerul inspirat şi elimină bioxidul de carbon. decât în urma unor transformări complexe care sunt asigurate prin activitatea următoarelor aparate: . Medicală. T. repararea uzurilor. TEMA DE CASĂ 1. 3.aparatul excretor care epurează organismul de substanţele nefolositoare rezultate din reacţiile chimice ce se petrec în interiorul celulelor şi în urma cărora se eliberează energia. 7. . . Ranga V. În moleculele acestora este înmagazinată energia sub formă potenţailă care în urma unor procese chimice complexe. 1971 REZUMATUL UNITĂŢII DE CURS Pentru menţinerea vieţii. Petricu I. Structura pereţilor vasculari.C. Specificaţi care sunt componentele nefronului.Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei. 2. .aparatul circulator care transportă hrana şi oxigenul spre locul de utilizare şi produsele de dezasimilare la locul de eliminare. 4. . organismul are nevoie de substanţe pe care le ia din mediul extern. Descrieţi configuraţia externă şi structura plămânului. Ed. Ed. Substanţele strine organismului nu se pot încorpora şi nu pot elibera energia cuprinsă în moleculele lor. .Anatomia şi fiziologia omului.C.ANATOMIE II 5. Teodorescu-Exarcu I. Medicală. 6.. Medicală. se transformă în diferite forme de energie necesare desfăşurării proceselor fiziologice. 2. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE 1. Analizaţi comparativ structura pereţilor segmentelor tubului digestiv. 23 .Anatomia şi fiziologia omului. 1969 Sbenghe. creştere şi reproducere. Lobulul hepatic. Cavităţile inimii.aparatul digestiv care primeşte şi prelucrează hrana transformând-o în substanţe absorbabile şi asimilabile. Bucureşti.. Bucureşti. 1999 Voiculescu I. rezultat din arderile interne. Ed.

Sistemul nervos este împărţit în: . De la receptori. activitatea gleandelor cu secreţie internă şi externă). BAZELE ANATOMICE ALE FUNCŢIILOR DE RELAŢIE Scopul unităţii de curs: • • • constituirea fondului de bază al cunoaşterii sistemului nervos şi endocrin. a relaţiilor structurale dintre sistemul nervos central şi cel periferic.C. În acest caiet se vor scrie şi răspunsurile la întrebările de la finalul fiecărei unităţi de curs.N. Maxim Gheorghe Unitatea de curs 2. nervii spinali şi nervii cranieni.N. • • • După ce vor studia această unitate cursanţii vor putea să: îşi îmbunătăţească cunoştinţele de anatomie. * Sugerăm cursanţilor să folosească un caiet special în care să facă notaţii asupra problemelor studiate. edificarea nei gândiri anatomice logice. reacţiile iniţiate de sistemul nervos vegetativ).1. Răspunsurile care pleacă de la centrii sunt conduse pe căile nervoase eferente (care duc) spre efectori.în impuls nervos. . Integrarea nervoasă reprezintă prelucrarea de către centrii nervoşi. SISTEMUL NERVOS Sistemul nervos reprezintă totalitatea organelor formate predominant din ţesut nervos ce recepţionează. Sistemul nervos vegetativ este format din: . Obiective operaţionale. specializaţi în transformarea stimulilot . pe baza acestor răspunsuri se va realiza şi notarea.sistemul nervos al vieţii vegetative ce coordonează activitatea organelor interne. 24 . .sistemul nervos central (S. absolut necesare pentru inventarierea noţiunillor de bază sau a formulelor mnemotehnice (asociaţii de idei) spre a elimina confiziile şi a fixa denumirile. contracţia musculaturii viscerale. utilizeze în mod logic unii termeni care au o semnificaţie foarte precisă.) ce cuprinde ganglionii nervoşi.P.ce poartă diferite forme de energie . reprezentat de encefal şi măduva spinării. Sistemul nervos somatic este format din: .sistemul nervos periferic (S. familiarizarea cursanţilor cu termenii de specialitate (uneori şi etimologia lor). Răspunsurule la cele două teme de verificare vor fi redactate separat pe maximum 5 (cinci) pagini fiecare. în strânsă legătură cu sistemul nervos somatic şi cu sistemul endocrin (hormonii amplifică. a mesajelor primite şi elaborarea comenzilor pentru organele efectoare sau. 2. influxul nervos este transmis pe căile nervoase aferente (care aduc) spre centrii nervoşi de integrare de la nivelul diferitelor etaje de la nivelul sistemului nervos central. ce reprezintă energia internă specifică organismului. Recepţionarea mesajelor se realizează prin intermediul receptorilor. dar şi între sistemul nervos somatic şi cel vegetativ.sistemul nervos al vieţii de relaţie sau somatic ce stabileşte legătura între organism şi mediul extern. generalizează şi prelungesc în timp. aceste informaţii sunt stocate ca "acte de memorie" (formarea de engrame) şi reactualizate ulterior.sistemul nervos periferic cu ganglionii nervoşi vegetativi şi fibrelel nervoase vegetative preganglionare şi postganglionare care intră în componenţa nervilor spinali şi cranieni. .sistemul nervos central cu centrii nervoşi vegetativi situaţi în axul cerebrospinal. formeze deprinderea de a utiliza atlasele sau schemele de specialitate.) sau axul cerebro-spinal sau nevrax. transmite şi integrează informaţiile primite din mediul extern sau intern şi permite elaborarea unui răspuns adecvat mesajului primit.Autor: lector univ. cărora le va determina intrarea în activitate (contracţia muşchilor scheletici.

pentină şi nucală). Fibrele corticospinale încep să se mielinizeze după naştere. este zona germinativă cu celule în mitoză. Acesta se adânceşte şi se separă de ectoderm devenind tub neural. Nervii micşti conţin fibre senzitive şi fibre motoare. Acestea vor genera neuroblaşti şi spongioblaşti care formează zona de manta. anterior. hipotalamusul cu lobul posterior al hipofizei. Sistemul nervos periferic şi cel vegetativ iau naştere din crestele ganglionare ce se dezvoltă din crestele neurale. nervi.. Din mielencefal se dezvoltă bulbul. aşezându-se între acesta şi somite. apar: lama bazală. din telencefal emisferele cerebrale şi ganglionii bazali. Dezvoltarea sistemului nervos Dezvoltarea filogenetică a sistemului nervos Sistemul nervos apare la celenterate ca o reţea nervoasă în care celule sunt cu prelungirile în continuitate. plexul nervos. iar emisferele ajung să acopere celelelalte formaţiuni şi suprafaţa lor se cutează. centrii nervoşi. Neuroblaştii devin neuroni. Din lumenul tubului neural la nivelul măduvei se formează canalul central (ependimar). subtalamusul. Nervii reprezintă gruparea fibrelor nervoase în sistemul nervos periferic (extranevraxial) şi sunt înveliţi în teci conjunctive. iar la mamifere şi om se dezvoltă preponderent creierul cortical. Sinapsele apar la artropode la care sistemul nervos are aspectul unor mase gelatinoase ce pot realiza reflexe simple. Din punct de vedere fiziologic nervii pot fi: senzitivi. lama dorsală. Fasciculele sau căile nervoase sunt grupări de fibre nervoase dispuse în interiorul sistemului nervos central (intranervraxial) unde formează substanţa albă. în masa lor nu există ţesut conjunctiv. care se suprapune la rândul său prin funcţii complexe şi coordonează în ultimă instanţă toată activitatea lui. creierul bazal (nucleii bazali). iar la nivelul encefalului apar ventriculii cerebrali. Ganglionii nervoşi sunt grupările de corpuri neuronale situate în sistemul nervos periferic. Aceasta apare în luna a IV-a intrauterină la nivelul cordoanelor posterioare senzitive. talamusul. Măduva spinării ia naştere din partea mijlocie şi terminală a tubului neural. Dezvoltarea ontogenetică a sistemului nervos Sistemul nervos (SN) se dezvoltă din ectodermul feţei dorsale (placa neurală) a discului embrionar. Prima şi ultima se mai segmentează ulterior şi astfel se ajunge la stadiu de 5 vezicule cerebrale. iar spongioblaşti celule gliale. Nuclei nervoşi sunt grupări de corpi neuronali. noţiunea de centrii nervoşi se referă la aspectele funcţionale ale nucleilor nervoşi. din metencefal puntea şi cerebelul. ei se împart în ganglioni senzitivi (spinali şi cranieni) şi ganglioni vegetativi. reprezentate de dendritele neuronilor senzitivi din ganglionii spinali sau cranieni. Scoarţa cerebrală împreună cu centrii subcorticali transformă omul într-un animal sociabil şi constituie substratul material al personalităţii umane. În pereţii tubului neural prin multiplicarea celulelor se formează trei straturi: intern.ANATOMIE II 2. ce conţin şi celule nervoase. ai plexurilor prevertebrale şi ai plexurilor nervoase intramurale ale organelor cavitare. Nervii motori conţin fibre nervoase motoare reprezentate de axonii neuronilor motori din nucleii de substanţă cenuşie ai axului cerebrospinal. substanţa albă. terminaţiile lor se distribuie la diverse organe efectoare. gangioni nervoşi. Din crestele ganglionare se dezvoltă ganglionii spinali şi ai nervilor cranieni. Mezencefalul rămâne nesegmentat. La vertebrate schema de organizare devine mai complexă. creierul tectal (tuberculii cvadrigemeni). din diencefal. lamele fundamentale.1. denumite creste neurale. Din prozencefal iau naştere telencefalul şi diencefalul. Unii nervi conţin şi fibre mielinice şi amielinice. Măduvei spinării care este centrul reflexelor simple segmentare. fapt ce explică posibilitatea apariţiei mersului mai târziu după naştere. motori sau micşti. iar prin segmentarea rombencefalului iau naştere metencefalul şi mielencefalul. care se invaginează şi formează şanţul neural. antero-lateral şi lamele aleare. posterior. Gruparea neuronilor în sistemul nervos Pentru o mai bună înţelegere a unor termenilor specifici ai sistemului nervos este necesară precizarea unor noţiuni ca: nuclei nervoşi. ei primesc excitaţiile de la receptori şi le transmit la sistemul nervos central. tot din celule migrate de aici se vor forma ganglionii vagetativi ai lanţului simpatic.1. din mezencefal pedunculii cerebrali şi tuberculii cvadrigemeni. adaptându-se la volumul cutiei craniene. Encefalul se dezvoltă din trei vezicule cerecbrale denumite prozencefal. mezencefal şi rombencefal. unde formează (împreună cu fibrele amielinice) substanţa cenuşie. În stratul extern sau zona marginală. Fibrele nervoase ale substanţei albe a măduvei sunt iniţial fără teacă de mielină. i se suprapun centrii superiori de integrare. Datorită creşterii mai mari în lungime a veziculelor cerebrale decât a cutiei craniene apar o serie de curburi (a vertexului. prelungirile neuroblaştilor dau naştere substanţei albe a SNC. metatalamusul şi epitalamusul. mărginit de două buze. Treptat. localizaţi în sistemul nervos central. apare cerebelul. postero-lateral. În unele regiuni ale corpului ramificaţiile nervului se împletesc între ele şi formează plexuri nervoase. 25 . substanţă cenuşie. Prin îngroşarea pereţilor tubului neural. După formarea tubului neural crestele ganglionare se separă de el. Nervii senzitivi sunt formaţi din fibre nervoase senzitive.

Autor: lector univ. Maxim Gheorghe 2.1.2. Sistemul nervos central Este format din măduva spinării şi encefal care alcătuiesc la un loc sistemul nervos cerebrospinal sau nevrax. 2.1.2.1. Măduva spinării Configuraţia externă. Măduva spinării este partea SNC adăpostită în canalul vertebral format din suprapunerea găurilor vertebrale, completat între corpurile vertebrale de discurile intervertebrale, iar între arcuri de ligamentele galbene. Se întinde de la nivelul arcului anterior al atlasului unde iese primul nerv cervical până în dreptul discului L 1L2. La embrionul de 3 luni umple tot canalul vertebral până la coccis, dar ulterior creşte mai puţin decât coloana vertebrală, realizându-se o ascensiune aparentă. La bărbat are o lungime de 45 cm, iar la femei de 43 cm. Măduva spinării este un cordon cilindric antero-posterior cu diametrul de 12 / 9 cm. Ea prezintă două regiuni mai umflate: una cervicală (intumiscentia cervicala) în dreptul vertebrelor C3-T2 şi alta lombară (intumiscentia lumbalis) în dreptul vertebrelor T9-T12. Aceste umflături sunt locul de unde pleacă nervii pentru membre şi dezvoltarea lor este condiţionată de funcţionalitatea membrelor respective. De exemplu, cangurul nu are intumiscenţă cervicală, foca pe cea lombară, şarpele nu are nici o intumiscenţă, iar la amputaţi sau la cei cu lipsă congenitală a unui membru dispare sau scade intumiescenţa respectivă (fig. 18). În partea inferioară unde măduva se termină cu conul medular care se prelungeşte până la coccis cu filum terminale din substanţa albă. Rădăcinile nervilor spinali datorită ascensiunii aparente a măduvei vor coborî din ce în ce mai oblic ca să ajungă la gaura de conjugare respectivă, aşa că sub L 1 vom găsi doar rădăcini ale nervilor lombari şi sacrali alături de firul terminal, formând ceea ce se numeşte coada de cal. Măduva spinării se împarte în mai multe segmente (miolomere) şi din fiecare iese câte un nerv spinal. Sunt 8 perechi de nervi spinali cervicali, 12 perechi de nervi toracali, 5 perechi de nervi lombari, 5 perechi de nervi sacrali şi 1 pereche de nervi coccigieni (fig. 19). Pe suprafaţa măduvei se văd mai multe şanţuri longitudinale a căror denumire arată şi situaţia lor: fisura mediană anterioară, şanţul median posterior, şanţul lateral anterior pe unde ies rădăcinile anterioare ale nervilor spinali şi şanţul lateral posterior pe unde intră rădăcinile lor posterioare. La nivelul măduvei cervicale se descrie şi un şanţ intermediar posterior ce corespunde limitei între fasciculele Goll şi Burdach. Sturctura internă. Pe secţiune transversală se constată că măduva spinării este alcătuită din substanţa cenuşie situată central şi care pe secţiune are forma literei "H” şi subtanţa albă, aşezată la periferie. Datorită fisurii anterioare şi a şanţuli median posterior care se prelungeşte în interior cu un sept median posterior, măduva apare împărţită în două jumătăţi legate între ele prin două comisuri: una cenuşie posterioară, formată de bara transversală a "H”-ului şi alta albă anterioară, între fundul fisurii mediene anterioare şi comisura cenuşie. - Substanţa cenuşie. Prezintă pe suprafaţa sa de secţiune două prelungiri anterioare, numite coarne anterioare, care în lungul măduvei realizează coloanele anterioare. Ele sunt mai umflate şi nu ajung până la suprafaţa măduvei. Prelungirle posterioare se numesc coarne posterioare şi formează în lungul măduvei coloanele posterioare. Ele sunt mai subţiri şi ajung până la şanţul colateral posterior de care sunt separate printr-o lamă de substanţă albă numită zona marginală (Lissauer). Coarnele posterioare au un apex, un cap, un col şi o bază. Coarnele laterale formează în lungul măduvei columna laterală întinsă între mielomerele C8-L2. În grosimea comisurii posterioare este situat canalul central. Substanţa cenuşie este formată mai ales din corpul neuronilor. Datorită legii neurobiotaxiei care afirmă că toţi neuronii cu aceeaşi funcţie stau grupaţi la un loc, în substanţa cenuşie se vor descrie nuclei. După funcţia neuronilor, în substanţa cenuşie se descriu patru zone: - Zona somatomotorie, în cornul anterior cu nucleii motori pentru musculatura striată scheletică. Se numesc şi neuroni radiculari deoarece axonul lor intră în rădăcina anterioară a nervului spinal. Neuronii radiculari sunt de 2 tipuri: alfa care inervează fibrele contractile ale muşchilor şi gama care sunt fusiformi. Neuronii motori au şi rol trofic asupra fibrelor musculare. - Zona visceromotorie la baza conului anterior şi în cornul lateral conţine nuclei vegetativi. Între C 8 şi L2 este nucleul intermedio-lateral în care sunt centrii simpatici pentru tot organismul începând cu nucleul ciliospinal (C8-T3) care produce midriaza (dilatarea pupilei) şi terminând cu nucleul veziculo-spinal la L1 şi anorectul la L2. În măduva sacrată sunt nucleii parasimpatici ai micţiunii, defecaţiei şi erecţiei. Axonii acestor neuroni trec prin cornul anterior, rădăcina anterioară a nervului spinal şi din nervul spinal ajung prin ramul comunicant alb la lanţul ganglionar simpatic laterovertebral. - Zona viscerosenzitivă din partea posterioară a regiunii intermediare are neuronii care recepţionează interoreceptivitatea şi care nu se grupează în nuclei. La ei vin fibrele nervoase de la viscere, prin rădăcina posterioară a nervilor spinali. - Zona somatoreceptivă din cornul posterior prezintă nucleul pericornual în care sub zona marginală (Lissauer) se găseşte stratul zonal Waldeyer, iar mai profund substanţa gelatinoasă Rolando. Acest nucleu are deutoneuronii pe calea exteroceptivă. La baza cornului posterior, în partea medială se găseşte nucleul toracic (ClarkStilling), iar în partea laterală nucleul latero-bazilar (Bechterow). Aceşti doi nuclei recepţionează stimulii proprioceptivi pentru coodonarea motorie fiind alcătuiţi din deutoneuronii acestei căi. Pe lângă neuronii motori şi senzitivi, somatici şi vegetativi, se găsesc şi numeroşi neuroni intercalari sau de asociere. 26

ANATOMIE II Substanţa reticulată a măduvei este formată din grămezi de celule nervoase dispuse “în reţea” în substanţa albă, între canalul posterior şi cel lateral, în vecinătatea imediată a substanţei cenuşii. -Substanţa albă este formată din 3 perechi de funicule sau cordoane. Cordonul anterior între fisura mediană anterioară şi cornul anterior, cordonul lateral între cornul anterior şi septul median dorsal. Cordoanele sunt alcătuite din fibre care pot fi grupate în: endogene care pleacă de la neuronii din măduvă şi care pot fi scurte şi lungi. Cele scurte nu părăsesc măduva şi alcătuiesc fasciculele de asociere intersegmentară a măduvei (fasciculele fundamentale). Cele lungi sau de proiecţie ies din măduvă spre etajele superioare formând căi ascendente. Fibrele exogene aparţin neuronilor din afara măduvei. Dacă provin de la neuronii ganglionului spinal formează căi ascendente, pe când cele de centrii superiori, căi descendente. A. Căile ascendente. Ele conduc sensibilitatea la etajele superioare. Primul neuron (protoneuronul = N1) pe calea tuturor sensibilităţilor de la nivelul trunchiului şi membrelor este neuronul pseudounipolar din ganglionul spinal de pe rădăcina posterioară a nervului spinal aflat lângă gaura de conjugare unde cele două rădăcini se unesc spre a forma nervul. Pe căile sensibilităţilor, deutoneuronul conduce mesajul la al III-lea neuron care cu excepţia sensibilităţii olfactive se află în talmus, de unde stimulul ajunge la cortex în zona respectivă de intergrare (fig. 20). a) Căile sensibilităţii exteroceptive. Dendrita protoneuronului se duce la periferie pe calea ramurilor nervului spinal de unde culege stimulii de la exteroceptori (tactili, termici şi dureroşi), iar axonul pe calea rădăcinii posterioare ajunge la nucleul pericornual. Axonul acestuia trece în jumătatea opusă a măduvei, devine ascendent şi formează în cordonul anterior, tractul spinotalamic anterior, iar în cordonul lateral tractul spinotalamic lateral şi spinorectal. Prin tractul spinotalamic anterior este condusă sensibilitatea de presiune şi tactilă grosieră, afectivă, difuză sau protopatică pe când sensibilitatea tactilă, fină gnostică sau epicritică este condusă prin fasciculele Goll şi Burdach. Tractul spinotalamic lateral conduce termoalgezia. Fasciculul spinotectal conduce sensibilitatea exteroceptivă la nivelul coliculilor optici din gama cvadrigemină. b) Căile sensibilităţii proprioceptive. Sunt diferite pentru stimulii ce deservesc coordonarea motorie de cei ce realizează simţul kinestezic. Pentru sensibilitatea proprioceptivă kinestezică (aşa-zis "conştientă”), axonii protoneuronilor intră în măduvă, devin ascendenţi formând fasciculele Goll şi Burdach din cordoanele posterioare şi merg să facă sinapsă cu al doilea neuron în nucleii omonimi din bulb. De aici, pe calea lemnisculului medial mesajele ajung la talamus de unde sunt proiectate pe cotex. Pentru sensibilitatea proprioceptivă de coordonare motorie mesajele recepţionate de la fusurile neuromusculare şi corpusculii tendinoşi Golgi, sunt trimise de protoneuron la nucelii latero-bazilari şi toracici din măduvă. Axonii acestora fac două fascicule ascendente ce merg la suprafaţa cordonului lateral. Tractul spinocerebelos posterior sau direct (Flechsig) pleacă din nucleul toracic de aceeaşi parte, iar tractul spinocerebelor anterior încrucişat (Gowers) îşi are originea în nucleul latero-bazilar din partea opusă. c) Căile sensibilităţii interoceptive. Ele nu au tracturi speciale la nivelul măduvei. Informaţiile culese de la viscere sunt conduse prin fibrele tractului spinotalamic, dar mai ales din aproape în aproape cu multiple staţii în substanţa reticulată prin căile ascendente nespecifice. B. Căile descendente. Aceste căi aduc comenzi de la etajele superioare pentru mişcări voluntare, automate, reflexe de echilibru, ca şi pentru coordonarea lor. Cele pentru mişcări voluntare se numesc căi piramidale, iar celelalte căi extrapiramidale. a) Căile pentru mişcările voluntare ale corpului şi ale membrelor. Pleacă din girusul precentral din celulele giganto-piramidale Betz. La măduvă, ele formează tractul corticospinal anterior (Türk) situat de o parte şi de alta a fisurii mediene anterioare (piramidal direct) şi tractul corticospinal lateral (piramidal încrucişat) din fasciculul lateral. Fibrele tractului piramidal încrucişat, au făcut decusaţia la nivelul bulbului. Cele ale tractului piramidal direct se încrucişează dar pe parcurs şi merg şi ele să se termine la nivelul neuronilor motori din coarnele anterioare de partea opusă. b) Căile pentru mişcările automate. Sunt reprezentate de fasciculul tectospinal ce pleacă de la coliculii cvadrigemeni superiori. c) Mişcările reflexe de echilibru. Sunt comandate prin fasciculul vestibulospinal din cordonul anterior. d) Alte căi extrapiramidale. Sunt reprezentate de tractul rubrospinal de la nucleul roşu din mezencefal situat în cordonul lateral; tractul olivospinal ce pleacă din oliva bulbară şi tractul reticulospinal. În substanţa albă a măduvei spinării, pe lângă sistemele de fibre ascendente şi descendente sunt şi fibre intersegmentare aparţinând aparatului elementar al măduvei spinării. Alături de fasciculele fundamentale situate în fiecare cordon lângă substanţa cenuşie, mai se descriu cu aceeaşi funcţie şi fasciculul triunghiular, septomarginal şi semilunar. 2.1.2.2. Encefalul. Reprezintă partea sistemului nervos central adăpostită în cutia craniană. Este alcătuit dintr-o parte axilară denumită trunchi cerebral, înapoia căruia se găseşte cerebelul şi din creier sau cerebrum situat superior de acesta. 27

Autor: lector univ. Maxim Gheorghe

A. Trunchiul cerebral. Trunchiul cerebral este aşezat în etajul inferior al endobazei, pe clivus (faţa dorsală a apofizei bazilare). Are aspectul unei fâşii longitudinale de fibre albe peste care trece ca o bandă transversală, un alt mănunchi de fibre care formează puntea. Configuraţia externă. La nivelul trunchiului cerebral se distinge o faţă antero-laterală şi alta posterioară. - Faţa antero-laterală. Pe această faţă se observă foarte bine cele 3 componente ale trucnhiului cerebral: bulbul, puntea şi superior pedunculii cerebrali ai mezencefalului (fig. 21). a. Bulbul este limitat inferior de planul convenţional de sub desucaţia piramidelor, iar superior de şanţul bulbopontin. Fiind în continuarea măduvei ale cărei formaţiuni superficale se continuă şi la acest nivel, se mai numeşte şi măduva prelungită. Se observă astfel fisura mediană anterioară care este întreruptă inferior de decusaţia piramidelor. Superior ea se termină cu o depresiune, foramen caecum, la nivelul şanţului bulbopontin. De o parte şi de alta a fisurii mediane sunt două cordoane de substanţă albă proeminete, denumite piramide bulbare, situate în continuarea cordoanelor anterioare ale măduvei. Lateral de acestea se află şanţul lateral anterior ce continuă pe cel din măduvă. Mai lateral este cordonul lateral al bulbului în continuarea celui medular şi care va avea ca limită posterioară şanţul lateral posterior. În partea superioară a cordonului lateral se găseşte o umflătură ovoidală numită oliva bulbară, limitată anterior de un şanţ retroolivar ce coincide cu şanţul retroolivar situat ceva mai înaintea şanţului lateral posterior. De pe suprafaţa bulbului se descriu nervii cranieni de la perechea a VI-a la a XII-a şi anume: nervul abducens (VI) din şanţul bulbopontin în dreptul piramidelor, nervul facial (VII) şi acusticovestibular (VIII) tot din şanţul bulbopontin în dreptul unei depresiuni numită foseta supraretroolivară. Nervul glosofaringian (IX), nervul vag (X) şi nervul accesor (XI) din şanţul lateral posterior, iar nervul hipoglos (XII) din şanţul preolivar sau lateral anterior. b. Puntea este limitată inferior de şanţul bulbopontin, iar superior de un şanţ transversal paralel cu acesta numit şanţul pontopeduncular care o separă de pedunculii cerebrali. Pe linia mediană se găseşte un şanţ denumit şanţul artrei bazilare. Lateral de acesta se văd piramidele punţii, mai puţin proeminente care se continuă lateral şi posterior cu braţele punţii sau pedunculii cerebeloşi mijlocii. Din punte se desprinde nervul trigemen (V) la limita dintre piramide şi braţele pontine. Pedunculii cerebali sunt limitaţi inferior prin şanţul potopeduncular, iar superior se continuă cu diencefalul. Au aspectul a două benzi divergente denumite picioarele pedunculilor cerebrali, între care se formează o depresiune triunghiulară cu fundul perforat de vase sanguine numită substanţă perforată posterioară. În această fosă, de pe faţa medială a picioarelor peduculilor cerebrali se desprinde nervul oculomotor (III). La baza acestei fose se găsesc corpii mamilari, două proeminenţe de mărimea unui sâmbure de cireaşă, care aparţin diencefalului. - Faţa posterioară a trunchiului cerebral nu poate fi observată decât după ridicarea cerebelului prin secţionarea celor 3 perechi de pedunculi cerebeloşi (superiori, mijlocii şi inferiori). Pe această faţă limita dintre cele 3 componente ale trunchiului cerebral este mai puţin evidentă. Bulbul în jumătatea inferioară prezintă în continuare formaţiile de la măduvă. Se observă şanţul median posterior ce separă între ele cordoanele posterioare formate de fasciculele gracilla (Goll) şi cuneatus (Burdach). Aceasta se termină superior cu câte o proeminenţă ce corespunde nucleilor Goll şi Burdach. În jumătatea superioară, cordoanele posterioare par că se continuă cu două benzi divergente numite corpi restiformi sau pedunculi cerebeloşi inferiori. Jumătatea superioară a feţei posterioare a bulbului participă la formarea ventriculului al IV-lea (fig. 22). Ventriculul al IV-lea este o dilatare a canalului ependimar care apare datorită curburii pontine. Este situat la nivelul trunchiului cerebral între bulb şi punte care îi formează podeaua şi cerebel care îi formează tavanul. I se vor descrie o podea, pereţi laterali şi un tavan. Podeaua este numită fosa romboidă, deoarece are o formă rombică. La nivelul trigonului inferior sau bulbar se disting 3 zone: trigonul hipoglosului (aripa albă internă), fovea vegi (aripa cenuşie) ce corespunde nucleului dorsal al vagului) şi cel mai lateral, aria vestibulară (aripa albă externă), care se întinde şi în trigonul pontin şi la nivelul căreia se găsesc nucleii cohleari şi vestibulari. Fisura mediană posterioară împreună cu nişte filamente superficiale de substanţă albă întinse lateral şi numite strii medulare formează calamus-ul scriptorius. La nivelul triunghiului superior sau pontin se observă de o parte şi de alta a fisurii mediene, două proeminenţe mediale fiecare având în partea inferioară câte o proeminenţă rotundă, numită coliculul facialului. În profunzime la acest nivel se găseşte nucleul abducensului (VI). Mai lateral se găseşte o depresiune numită fovea rostralis căreia îi corespunde în profunzime nucleul motor sau masticator al trigemenului. Pereţii laterali ai ventriculului al IV-lea vor fi corpii restiformi în trigonul inferior, iar pentru trigonul pontin vor fi pedunculii cerebeloşi mijlocii (braţele punţii) şi superiori (braţele conjunctive) (fig.23). Tavanul, în trigonul pontin între breţele conjunctive este format de o lamă de substanţă albă numită văl medular anterior. Pe diagonala mică a rombului, între braţele punţii este cerebelul, iar în trigonul bulbar este un înveliş subţire – membrana tectoria care are 3 orificii: 2 laterale (Luschka) şi 1 median (Magendie), prin care sistemul cavitar al nevraxului comunică cu spaţiul subarahnoidian la nivelul cisternei medulocerebeloase. La nivelul membranei tectoria, vasele din piamater formează plexurile coroide ale ventriculului IV. Acestea sunt nişte franjuri vasculare ce proemină în 28

ANATOMIE II interiorul ventriculilor de lumenul cărora sunt separate prin învelişul lor ependimar. Ele formează lichidul cerebrospinal. c. Mezencefalul prezintă pe faţa posterioară tectum-ul mezencefalic sau lama cvadrigemină format din 2 coliculi superior sau optici şi 2 inferiori sau acustici separaţi între ei printr-un şanţ cruciat. Coliculul superior este legat prin braţul coliculului superior de corpul geniculat, iar cel inferior prin braţul colicului inferior de corpul geniculat. Corpii geniculaţi sunt nucleii diencefalici (aparţin metatalamusului). Sub coliculul inferior se desprinde nervul trohlear (IV) singurul care îşi are originea pe faţa posterioară a trunchiului cerebral şi care se încrucişează în nevrax. Structura internă. Substanţa cenuşie este la interior, iar cea albă la exterior. Substanţa cenuşie nu mai este compactă ci datorită fribrelor care se încrucişează este fragmentată în nuclei. Datorită apariţiei ventriculului IV zonele de substanţă cenuşie care la măduvă erau suprapuse, aici sunt juxta-puse. - Substanţa cenuşie. Se disting nuceli ai aparatului elementar consideraţi omologi cu cei formaţi de substanţa cenuşie a măduvei şi fromaţiuni ale paratului supraelementar ce sunt reprezentate de nucelii şi de centri supraelementari ce determină acte complexe, prin intermediul aparatului elementar. - Aparatul elementar este alcătuit din următorii nuclei din coloana somatomotorie. În mezencefal sunt nucleul oculomotorului (III) şi al trohlearului (IV), iar în punte nucleul abducensului (VI), toţi nervi motori pentru musculatura extrinsecă a globului ocular. În bulb este nucleul hipoglosului (XII) motor pentru muşchii limbii. Din coloana visceromotorie specială sau branhiomotorie, deoarece inervează musculatura striată derivată din arcurile branhiale se descriu în punte nucleul motor al trigemenului şi al facialului, iar în bulb nucleul ambiguu. Trigemenul inervează musculatura masticatoare, facialul pe cea a mimicei, iar nucelul ambiguu care îşi trimite fibrele prin nervii IX, X şi XI este motor pentru muşchii laringelui, faringelui şi ai esofagului superior. Din coloana vegetativă motorie (viscereomotorie generală) în mezencefal este nucleul accesor al nervului oculomotor (Eddinger Westfall) cu rol iridoconstrictor; în punte se găsesc nucleii lacrimo-nazal şi salivar superior. Primul determină secreţia glandelor lacrimale şi a glandelor mucoasei nazale, iar celălalt este secretor pentru glandele submandibulară şi sublinguală. În bulb se găsesc nucleii salivar inferior secretor pentru glanda parotidă şi nucelul dorsal al vagului numit şi centru cardiopneumoenteric deoarece inervează parasimpatic aceste viscere. De fapt, nucleii din această coloană reprezintă şi centrii parasimpaticului cranian. Din coloana viscerală aferentă se găsesc în bulb nucelul tractului solitar care culege gustul prin nervii VII, IX şi X şi interoceptivitatea prin nervul IX şi X. Din coloana somatică aferentă specială sunt nucleii cohleari şi vestibulari care culeg stimulii de auz şi echilibru. Nucleii cohleari dorsali şi ventrali sunt în punte, iar nucleii vestibulari: superior, medial, lateral şi inferior, atât în punte, cât şi în bulb. Din coloana somatică aferentă generală nucleul tractului mezencefalic al trigonului culege proprioceptivitatea kinestezică de la cap, iar nucleul principal senzitiv al trigemenului din punte şi nucleul tractului spinal al trigemenului din bulb, pe cea exteroceptivă de la pielea feţei şi mucoasele cavităţilor feţei. - Aparatul supraelementar este alcătuit din nucleii proprii şi centri supraelementari situaţi în formaţia reticulată, a trunchiului cerebral. În bulb se găsesc nucleii Goll şi Burdach staţie pe calea proprioceptivă kinestezică “conştientă” şi oliva bulbară, staţie pe calea de coordonare motorie. Se descriu apoi centrii unor funcţii vitale ca cel respirator, vasomotor şi cardiomotor; centrii unot funcţii digestive ca: deglutiţia, salivaţia, suptul; centrii unor reflexe de apărare ca: centrul vomei, tusei, strănutului, clipitului (corneean); centrii ai unor funcţii metabolice ca. Centrul glicozuric şi centrii ai tonusului muscular. În punte, ca nuclei proprii sunt nucelii pontini, staţie pe calea de coordonare motorie corticopontocerebeloasă. Centrii supraelementari sunt reprezentaţi de centrul masticator, centrul salivar superior, centrul lacrimal, centrul clipitului auditivo-palpebral, centrul reflexului audiooculocefalogir, centrii ai tonusului muscular etc. În mezencefal se descriu ca nuclei proprii, nucleul roşu, substanţa neagră şi coliculii cvadrigemeni. Lama cvadrigemină formează tectum-ul mezencefalic şi este limitată inferior printr-un plan convenţional ce trece prin apeductul lui Silvius (fig. 24). Sub tectum, este tegumentul mezencefalic limitat inferior de substanţa neagră care îl separă de picioarele pedunculilor cerebrali situaţi sub substanţa neagră. Substanţa neagră are celule bogate în pigmenţi. Ea este un centru al motilităţii extrapiramidale şi este legată şi de substanţa reticulată a trunchiului cerebral. Nucleul roşu este situat în tegumentul mezencefalic şi are o formă ovalară. Funcţional este un centru al motilităţii, reglând tonusul centrilor inferiori. Secţiunea sub nucleul roşu dă o hipertonie marcată, determinată de centrii inferiori pontini şi bulbari, care nu sunt inhibaţi (rigiditate prin decerebrare). Coliculii cvadrigemeni constituie un organ superior de integrare la vertebratele inferioare. La om, funcţiile lui au fost preluate de centrii superiori. Coliculii optici (superiori) sunt legaţi de reflexele oculocefalogire, fotomotorii, reflexul retinopalpebral, ca şi de o serie de mişcări automate pentru care trimit comanda prin fasciculele tacospinal şi tectonuclear. Au o structură laminată şi primesc aferenţe vizuale de la retină, exteroceptive prin tractul tractul spinotectal, proprioceptive de la cerebel şi de auz de la coliculul acustic. Coliculii optici trimit fibre eferente către nucleii motori din trunchiul cerebral şi măduvă prin tracturile tectobulbar şi tectospinal; către cerebel prin tracturile tectocerebelos superior şi inferior şi către cortex, de la care primeşte şi aferenţe corticotectale. 29

sensibilitatea kinestezică (proprioceptivă "conştientă”) ajunge prin fasciculul Goll şi Burdach la nucelii omonimi din bulb. centrul reflexelor de redresare etc. Din lemniscul lateral merg colaterale la coliculii acustici ce mijlocesc reflexe ale trunchiului cerebral declanşate de auz. Căile proprii. Fasciulul geniculat merge în trunchiul cerebral la nucleii motori ai acestuia.fasciculul longitudinal dorsal cu fibre de natură vegetativă ce pleacă de la centrii vegetativi diencefalici spre nucelii vegetativi ai trunchiului cerebral. d) Alte căi extrapiramidale sunt reprezentate de: tractul rubrospinal şi rubronuclear. Ambele fascicule pleacă din girul precentral. . La origine în mezencefal.fasciculul longitudinal medial care asociază nucleii vestibulari cu nucleii nervilor motori oculari şi cu nucleul accesorului. 30 . De la nucleii pontini unde se opreşte tractul corticopontin. Căile ascendente. a) Căile pentru mişcări voluntare ale trunchiului şi membrelor merg prin fasciculul corticospinal. ca şi pentru coordonarea lor. pleacă fibrele pontocerebeloase prin pedunculii cerebeloşi mijlocii. iar cele pentru mişcările voluntare de la nivelul capului. automate.pentru sensibilitatea exteroceptivă este tractul spinotalamic anterior şi lateral. . Cuprind fibrele ascendente ce duc sensibilitatea de la trunchi şi membre. iar cea adusă de tractul spinocerebelos anterior străbate tot trunchiul cerecbral şi prin pedunculii cerebeloşi superiori se îndreaptă spre cortexul cerebelos. spre scoarţa cerebrală. El se termină la nucleul ventral postero-medial (arcuat) talamic unde este al III-lea neuron. . ce va străbate bulbul şi măduva. unde este deutoneuronul acestei căi. Axonii deutoneuronilor se încrucişează şi formează în continuare lemniscul medial (panglica Reil) care urcă până la nucleul ventral postero-lateral talamic unde este al III-lea neuron.Autor: lector univ. peste 80 % din fibrele fasciculului corticospinal se încrucişează (decusaţia piramidelor) aşa că în partea inferioară a bulbului şi în măduvă se găseşte fasciculul corticospinal anterior (piramidal direct) şi unul lateral (piramidal încrucişat). urcă la cortexul cerebelos prin pedunculii cerebeloşi inferiori. Căile descendente. aceşti axoni se încrucişează la nivelul punţii formând corpul trapezoid care separă partea tegumentală de cea bazilară a punţii. b) Căile pentru mişcări automate ale trunchiului şi membrelor ca şi calea pentru mişcările automate de la nivelul capului merg prin fasciculul tectospinal şi tectonuclear. b) Căile senzitive de la extremitatea cefalică sunt reprezentate de următoarele fascicule: . Substanţa albă a trunchiului cerebral este alcătuită din căi ascendente şi descendente care asigură funcţia de conducere a acestui segment. La nivelul bulbului. prin fasciculul corticonuclear (fasciculul geniculat). iar celelalte căi extrapiramidale. fibrele ce duc sensibilitatea de la nivelul extremităţii cefalice şi fibrele ascendente din căile de coordonare motorie. . La nivelul diencefalului fasciculul corticospinal trece prin braţul posterior al capsulei interne. Maxim Gheorghe Coliculii acustici (inferiori) au o structură ganglionară. a) Căile senzitive de la măduvă sunt reprezentate de următoarele fascicule: . tracturile tectospinale se încrucişează formând decusaţia dorsală a tegmentului (Meynert).lemniscul trigeminal (fasciculul trigeminotalamic) conduce extero şi proprioceptivitatea extremităţii cefalice. Ei primesc aferenţe de la lemniscul lateral şi sunt centrii pentru reflexele declanşate de stimulii acustici (reflexul acusticooculocefalogir). care de la punte formează un singur traiect spinotalamic ce se termină în nucleul ventral postero-lateral talamic. Cele pentru mişcări voluntare se numesc căi piramidale. c) Mişcările reflexe de echilibru sunt comandate prin fasciculul vestibulospinal. iar în mezencefal de fasciculele dentotalamic. . Tracturile rubrospinale se încrucişează în mezencefal formând decusaţia ventrală a tegmentului (Forel). iar fasciculul corticonuclear prin genunchiul capsulei interne şi de aceea este numit şi fasciulul geniculat.calea cohleară este formată din axonii deutoneuronilor din nucleii cohleari.Substanţa albă. c) Căile ascendente fac parte din căile de coordonare motorie sunt reprezentate în bulb de fasciculul vestibulocerebelos şi fibrele clivocerebeloase. Printre acestea se descriu: . o zonă de substanţă albă situată între talamus şi nucleul lentiform. dentorubric şi dentotectal. în funcţie de stimulii veniţi de la receptorii vestibulari din urechea internă. tractul corticopontin.sensibilitatea interoceptivă de la măduvă urcă prin substanţa reticulată cu multiple staţii şi parţial prin tractul spinotalamic. Ca centrii supraelementari se descriu centru de veghe. . Tractul spinotectal conduce exteroceptivitatea la coliculii optivi. intervin astfel în menţinerea axului de prvire prin coordonarea mişcărilor capului şi globilor oculari. reflexe de echilibru. pentru mişcările voluntare.sensibilitatea gustativă şi cea interoceptivă culeasă de glosofaringian şi vag merg prin fibre solitariotalamice la al III-lea neuron din talamus. . Acest căi duc comenzile de la etajele superioare şi din trunchiul cerebral. Căile proprii ale trunchiului cerebral sunt asociative între diferiţi nuclei ai acestuia. El este format din axonii deutoneuronilor din nucleii senzitivi ai trigemenului situaţi în tot lungul trunchiului cerebral.sensibilitatea proprioceptivă de coordonare motorie ce merge prin tractul spinocerebelos posterior. tractul olivospinal şi tractul reticulospinal. apoi devin ascendenţi şi alcătuiesc lemniscul lateral care urcă spre corpii geniculaţi mediali.

Structura cerebelului. culmen cu lobul cvadrangular anterior. Cerebelul are o formă de hemiovoid cu o faţă superioară care este separată de lobii occipitali ai emisferelor cerebrale printr-o prelungire orizontală a dureimater denumită cortul cerebelului.fasciculul central al tegmentului sau palidorubroolivar este pe calea extrapiramidală de coordonare motorie. Cerebelul este alcătuit din substanţă cenuşie dispusă la suprafaţă formând scoarţa sau cortexul cerebelos. automate şi de echilibru (cortexul cerebral. iar eferenţele pleacă de la nucleii cerebelului. Al doilea strat este denumit stratul ganglionar sau al celulelor lui Purkinje. stelate al căror axon urcă în stratul molecular unde se ramifică în "T”. vestibulo-cerebeloase. fibre comisurale care leagă zone simetrice şi fibre de proiecţie aferente şi eferente. făcând sinapsă cu dendritele neuronilor Purkinje. posterior de care este şanţul primar. Toate conexiunile cerebelului se realizează prin intermediul pedunculilor cerebeloşi. şi prin fasciculele cerebelo-fastigio-vestibular pentru nucleii vestibulari care au imprimat mişcări reflexe de echilibru. În lobul anterior se descrie lingula cu frâurile lingulei. Este situată la interior şi apare pe o secţiune medio-sagitală cu un aspect ramificat caracteristic. Cel mai profund este stratul granular format din celule mici. În continuare pe faţa inferioară.ANATOMIE II . piramida cu lobulul biventer. pentru că este format din celule mici are printre celulele sale unele denumite "în coşuleţ”. Acestea îşi trimit axonii către stratul următor unde colateralele lor se ramifică în jurul celulelor Purkinje. cerebelul este informat de ceea ce sa executat din mişcarea comandată. că piramidele şi uvula sunt formaţiuni paleocerebeloase. coliculii optici. În ea se disting fibre asociative intracerebeloase care leagă puncte din aceeşai emisferă cerebeloasă. nucleii vestibulari) informează în derivaţie şi cerebelul prin căile corticopontocerebeloase. iar axonii în substanţa albă spre nucleii cerebelului. El poate realiza această coordonare datorită faptului că centrii care comandă mişcările voluntare. cuprinzându-le ca într-un coş. 31 . se descriu şanţuri orizontale care împart atât vermisul. {anţurile primare separă între ei. iar faţa anterioară vine în raport pe linia mediană cu trunchiul cerebral de care o desparte ventriculul IV. De remarcat. dar în sens postero-anterior se disting: tuber. prin fasciculul cerebelo-dento-tectal pentru coliculii optici care au determinat mişcările automate.Substanţa albă. Mai recent. . cu cele mari piriforme. iar pe lături cu faţa posterioară a stâncilor temporalului. În acelaşi timp prin fasciculele spinocerebeloase anterioare şi posterioare. Dinainte înapoi se disting în vermis lobuli. care au corespondentul în emisferele cerebeloase. Această informare şi modelare a centrilor motori se face prin: fasciculul cerebelo-dento-talamo-cortical pentru centrii corticali ce au comandat mişcări voluntare. Cerebelul sau creierul mic este un organ nervos cu rol în coordonarea motorie. pedunculii cerebeloşi mijlocii sau braţele punţii îl leagă de punte. În substanţa albă se mai găsesc grămezi de neuroni care formează nucleii cerebelului. cât şi emisferele în lobi. În final şanţuri şi mai puţin adânci separă suprafaţa cerebelului în folii sau lamele. Se dezvoltă din lamele alare ale metencefalului. Pentru a înţelege conexiunile cerebelului trebuie să amintim că cerebelul are rol principal în coordonarea motorie. iar fisura postero-laterală separă lobul mijlociu de lobul floculonodular care este cel mai vechi filogenetic (arhicerebelul) (fig. Toţi sunt paleocerbeloşi cu excepţia unei părţi din dinţat care este de apariţia neocerebeloasă. Aferenţele ajung la cortexul cerebelos. Pedunculii cerebeloşi inferiori sau corpii restiformi îl leagă de bulb. Cerebelul este legat de trunchiul cerebral prin 3 perechi de pedunculi cerebeloşi. lăţite denumite emisferele cerebeloase. În lobul mijlociu sunt declive cu lobul cvadrangular posterior (culmen şi declive formează împreună monticulus). iar după fisura postero-laterală nodulus cu floccus ce aparţin arhicerebelului. .Substanţa cenuşie. tectocerebeloase superioare şi inferioare şi respectiv. Faţa superioară este separată de faţa inferioară prin fisura orizontală. Cortexul cerebelos este alcătuit dint 3 straturi celulare. bipolare care trimit dendritele în stratul molecular. El integrează aceste aferenţe şi printr-un mecanism de feed-back (conexiune inversă) reinformează centrii care au dat comanda. şanţurile mai puţin adânci determină o lobulaţia a vermisului căreia îi corespunde o lobulaţie a emisferelor cerebeloase. vermis cu lobul semilunar inferior. lobul anterior (paleocerebelul) de lobul mijlociu care este mai recent apărut (neocerebelul). emboliformi şi dinţaţi. Configuraţia externă. Faţa inferioară a cerebelului este în raport cu fosele cerebeloase ale scuamei occipitalului. uvula cu tonsila sau amigdala cerebelului. iar substanţa albă formată din fibre se află la interior. Cerebelul. Nucleii cerebelului sunt reprezentaţi de nucleii fastigiali în dreptul vermisului şi lateral de ei. iar pedunculii cerebeloşi superiori sau braţele conjunctive îl leagă de mezencefal. lobulul central cu aripa lobulului central. care a fost numit "arborele vieţii”. Stratul superificial sau stratul molecular. iar lui folium îi corespunde lobul semilunar superior. Clasic este împărţit prin 2 şanţuri sagitale într-o parte mediană denumită vermis şi 2 părţi laterale. Fisura orizontală separă faţa superioară de faţa inferioară a cerebelului. spre emisferele cerebeloase sunt nucleii globoşi. corespunzând şi din punct de vedere fiziologic şi filogenetic. B. mărind astfel suprafaţa acestuia. 25). ca să şi-o modifice în funcţie de gradul ei de executare.

ce participă la formarea ventriculilor laterali. dentorubric şi dentotectal sunt eferente. medial. chiasmei şi nervilor optici. fastigioolivar. Epitalamusul este situat în partea posterioară şi superioară a diencefalului şi este format din: .Autor: lector univ. Posterior se găsesc 2 mici proeminenţe denumite corpi mamilari (fig. 26b). cerebelo-fastigio-recticulo-spinală. iar stimulii optici prin tractul optic ajung la corpul geniculat lateral. Fasciculul spinotalamic cu exteroceptivitatea şi lemniscul medial cu proprioceptivitatea kinestezică de la corp. toate celelalte căi ascendente către cortex. Podeaua ventriculului este formată de hipotalamus. dar o porţiune mică inferioară unui şanţ numit şanţ hipotalamic este formată de hipotalamus. Auzul condus prin lemniscul lateral ajunge la corpul geniculat medial. Talamusul este format din 2 mase mari cenuşii. În pedunculii cerebeloşi superiori fasciculul spinocerebelos anterior şi tectocerebelor superior sunt aferente. La nivelul lui se găsesc: nucleul subtalamic. Pânza coroidiană este întinsă între 2 benzi subţiri de substanţă albă numite strii medulare (habenulare) care se află la marginea ce separă faţa superioară de cea medială a talamusului. zona incertă şi câmpul lui Forell cu 2 fascicule de substanţă albă.striile habenulei. C. . cu o formă ovoidă cu polul anterior mai ascuţit numit rosturm. Aferenţele talamusului cu excepţia căilor olfactive. tectcerebelos inferior. Interoceptivitatea vine din hipotalamus la nucleii rostrali. bifurcată anterior ca un “Y”. Pe singura faţă vizibilă la exterior sau faţa bazală care corespunde hipotalamusul (HT) se observă în partea anterioară chiasma optică de la care pleacă spre corpii geniculaţi laterali. Diencefalul Diencefalul sau creierul intermediar se dezvoltă din vezicula diencefalică ce rezultă din segmentarea prozencefalului. pereţii laterali sunt formaţi în cea mai mare parte de talamus. lateral şi ventral.glanda epifiză legată printr-o tulpină de comisura habenulei. cerebelo-fastigi-oolivo-spinală. olivocerebelos.trigonul habenulei cu nucleul habenular. iar anterior şi lateral prin 2 orificii denumite găurile interventriculare (Monroe) cu ventriculii laterali (I şi II) din interiorul emisferelor cerebrale. care merg spre aria corticală de integrare a sensibilităţii respective şi care vor fi studiate la emisferele cerebrale. tracturile optice ce limitează lateral această faţă bazală. În pedunculii cerebeloşi mijlocii se descriu doar fibre aferente pontocerebeloase. iar cu cel posterior mai rotunjit numit pulvinar. subtalamus. aferente sunt fibrele din fasciculele spinocerebelos posterior. majoritatea specialiştilor include şi corpul geniculat lateral şi cel medial. În interiorul său se găseşte ventriculul al III-lea. epitalamus şi hipotalamus. ca de exemplu cerebelo-dentro-rubrospinală şi rubrospinală. înapoia chiasmei optice se găseşte o formaţiune proeminentă denumită tuber cinerum. iar eferente cele din fasciculele fastigiovestibular. gustative etc. În vezicula primitivă se vor evidenţia cele 3 straturi (ependimar. mase mari cenuşii. La nivelul tavanului se găsesc plexurile coroide ale acestui ventricul. fapt care se realizează prin multiple căi. ca şi stimulii gustativi. îl separă în nuclei. Maxim Gheorghe Concomitent cerebelul intervine şi direct la periferie acţionând asupra grupelor de muşchi antagonişti pentru a bloca mişcarea la momentul necesar. Fibrele care pleacă de la talamus formează pedunculii sau radiaţiile talamice. cu al III-lra neuron în talamus. nucleul ventral lateral şi nucleul ventral posterior. 26a). merg la nucleul ventral posterolateral. iar fasciculele dentotalamic. situate în jurul ventriculului al III-lea (fig. Ventriculul al III-lea situat median este o dilatare care provine din cavitatea primitivă a tubului neural. Substalamusul este situat între talamus şi mezencefal. căptuşită de piamater. cu substanţă albă redusă. Din diencefal se desprind veziculele optice care vor da naştere tracturilor. Faţa superioară a diencefalului este făcută de talamus. Se descriu următorii nuclei: rostral. În partea posterioară. Eferenţele talamusului. Configuraţia exterioară. Se descriu radiaţii optice. formaţiunile lui sunt staţii de legătură ale sistemului extrapiramidal. În pedunculii cerebeloşi inferiori. Pe linia mediană. ca şi unei părţi din globul ocular (retina). cerebelo-fastigio-olivospinală etc. Lateral. posterior. cu o prelungire în formă de plâlnie denumită infundibulum de care printr-o tijă este prinsă glanda hipofiză. Diencefalul este alcătuit din talamus. În interior o lamă medulară internă de substanţă albă. Diencefalul este aşezat în continuarea mezencefalului sub emisferele cerebrale care îl acoperă lăsând vizibilă la exterior doar faţa inferioară ce corespunde hipotalamusului. metatalamus. paleal şi marginal). metatalamusul rămânând mai mult o noţiune topografică. fastigioreticular. . braţul posterior al capsilei interne îl separă de nucleul lentiform. vestibulocerebelos. Tavanul este format de pânza coroidiană epitelială a ventriculului III. care se dezvoltă mult şi fac la nivelul diencefalului. Tot în talamus. acustice. Feţele laterale sunt separate prin capsula internă de corpii striaţi. care la rândul său este împărţit într-un nucleul lateral şi altul medial sau arcuat. strâns legate funcţional de corpii striaţi de la baza emisferelor cerebrale. ventriculului III comunică prin apenductul Syvius cu ventriculul al IV-lea. ajung la nucleul ventral postero-medial sau arcuat prin lemniscul trigeminal. Exteroceptivitatea şi proprioceptivitatea kinestezică de la extremitatea cefalică. 32 . În nucleul ventral sunt 3 subdiviziuni: nucleul ventral anterior. Structura diencefalului.

Conexiunile hipotalamusului sunt internucleare sau asociative şi de proiecţie. Pe faţa superioară a corpului calos este şanţul corpului calos. Calea umorală prin care hipotalamusul intervine la periferie este reprezentat de secreţiile hipofizei. de lobul parietal situat posterior. din tuber cinerum unde se găsesc nucleii tuberali regiune căreia îi aparţin şi neurohipofiza. formând şanţul precentral. temporal şi occipital. În fundul şanţului se vede o proeminenţă numită lobul insulei. Lobul parietal prezintă un şanţ postcentral care limitează posterior girul postcentral şi un şanţ intraparietal care separă lobulul parietal superior de cel inferior care prezintă girul supramarginal la capătul şanţului lateral Sylvius şi mai posterior girul angular în jurul capului şanţului temporal superior. creierul sau cerebrum. La om scoarţa cerebrală are întinderea maximă şi o structură complexă. Hipotalamusul este situat în partea inferioară a diencefalului unde formează podeaua şi partea inferioară a pereţilor laterali ai ventriculului al III-lea. 32 (interoceptive) de pe faţa medială a emisferelor cerebrale. {anţul lateral începe pe faţa bazală înconjură marginea laterală şi se îndreaptă oblic în sus şi posterior. iar nervos prin căile aferente atât ascendente. în girus cinguli. Ei secretă factori de eliberare (RF = releasing factors) care pe calea adenohipofiză. Aceste şanţuri delimitează girii frontal. {anţul central aproape perpendicular pe cel precedent separă între ei lobul frontal situat anterior. Faţa medială este vizibilă după secţionarea formaţiunilor comisurale interemisferice. glandă cu care are strânse legături. În rest nucleii din hipotalamus (HT) nu pot fi bine individualizaţi. care delimitează girii temporali transverşi. Pe suprafaţa lor se văd şanţuri mai adânci care delimitează lobii. au 3 feţe: convexă. Superior şi lateral cu acest şanţ se află şanţul cingului ce devine ascendent în partea sa posterioară. dar sunt parasimpatici în hipotalamusul antero-posterior şi simpatici în hipotalamusul posterior. Emisferele cerebrale de formă ovoidă şi cu axul mare antero-posterior. centrul foamei. El este informat prin 2 căi: umorală şi nervoasă. iar pe faţa convexă se află şanţurile temporal superior şi mediu. Capul şanţului parietooccipital separă incomplet lobul parietal de cel occipital. Emisferele cerebrale. centrul matabolismului glucidic. El prelucrează mesajele şi ia decizii pe care le trimite la organele efectoare tot prin cele 2 căi (nervoasă şi umorală). deci hipotalamusul poate fi considerat ca un creier vegetativ. Din punct de vedere funcţional. mediu. trimiţând eferenţe spre centrii vegetativi inferiori (fasciculul dorsal Schütz). împreună cu diencefalul. 27). pe care la proiectează pe cortexul cerebral direct sau prin intermediul nucleilor rostrali talamici în ariile 14. graţie cărora ele funcţionează simultan. Lobul temporal are la nivelul buzei inferioare a şanţului lateral Sylvius 2 şanţuri temporale transverse.ANATOMIE II Prin comisura şi striile habenulare nucleul habenulei se leagă de centrii olfactivi de la baza emisferelor cerebrale constituind un centru al reflexelor olfactivo-somatice. Rolul de depozit al neurohipofizei a fost dovedit prin ligatura tijei care a făcut să scadă cantitatea de hormoni din glandă şi să se acumuleze în tijă deasupra ligaturii. protidic. iar la nivelul lobilor şanţuri mai puţin adânci care separă între ei girii cerebrali. Umoral prin calităţile sângelui care-l irigă. D. iar în interior conţin cavităţi denumite ventriculi laterali. Lobul frontal are 2 şanţuri orizontale – şanţul frontal superior şi inferior care sunt biturcate posterior. Calea nervoasă este realizată de căile descendente către centrii vegetativi inferiori. Faţa convexă prezintă 2 şanţuri mai adânci: şanţul lateral şi şanţul central. determinând secreţia de hormoni tropi a acesteia. medială. În plus în hipotalamus se află şi centrul somnului. inferior şi precentral. hipotalamusul apare ca un tablou central de comandă pentru reglarea majorităţii funcţiuinilor din organism. mijlociu şi inferior. centrul saţietăţii. Nucleii tuberali reglează activitatea adenohipofizei. se dezvoltă din vezicula telencefalică şi formează. iar reţeaua capilară secundară în adenohipofiză. cât şi desendente de la cortex. De la nucleul supraoptic şi paraventricular care secretă ADH şi ocitocina prin axonii tractului hipotalamohipofizar aceste neurosecreţii ajung în neurohipofiză unde sunt depozitate. Lobul occipital are şanţul transvers şi lateral ce mărginesc girii occipitali superior şi laterali. Hipotalamusul primeşte aferenţe de la centrii vegetativi inferiori. Secreţia nucleilor tuberali este reglată printr-un mecanism umoral de conexiune inversă de către concentraţia hormonilor specifici secretaţi de glande sub acţiunea hormonilor tropi adenohipofizari. lipidic şi al apei. dar şi prin intervenţia pe componenta somatică (ex. {anţul lateral (Sylvius) separă lobul temporal situat dedesubt de lobii frontal şi parietal situaţi deasupra lui. superior. 28. Sistemul venos porthipofizar are reţeaua primară în HT. Tot în el sunt centrii ce intervin în funcţiile sexuale şi în coportamentul individului. centrul setei. Fisuraţia şi giraţia duc la creşterea suprafeţei scoarţei cerebrale (fig. 15. bazală şi 3 poli: frontal. Din 33 . care prin fibrele simpatice şi parasimpatice modifică activitatea efectorilor. De aici ele sunt eliminate în sânge în funcţie de necesităţi. devenind centrul superior de integrare a tuturor funcţiilor somatice şi vegetative ale organismului. Emisferele cerebrale în număr de două sunt separate de fisura interemisferică. Hipotalamusul primeşte informaţii şi comenzi de la cortex. Este alcătuit dintr-o porţiune supraoptică unde se individualizează NPV. venele în tija hipofizei. frisonul termic). Emisferele sunt legate prin comisuri. Configuraţia exterioară. ce separă girii temporal superior. iar posterior din corpii mamilari. 24.

care delimitează girii orbitali al lobului frontal. . La microscop se constată că scoarţa cerebrală este alcătuită din neuroni şi prelungirile lor. iar cel medial se subdivizează în girul lingual situat posterior. Celelelalte dendrite rămân la nivelul acestui strat. Faţa bazală a emisferelor cerebrale este formată de faţa inferioară a lobilor: frontal. Unele dintre ele. Cortexul cerebral are o regiune mai veche. În ceea ce priveşte fiziologia la nivelul ariilor receptoare se disting 2 zone: una primară de maximă specializare. În partea temporooccipitală. . zona receptoare propriuzisă şi a cărei distrugere duce la dispariţia sensibilităţii respective. Există o regiune cu 2-3 straturi numită allocortex şi alta mai întinsă. Scoarţa cerebrală cuprinde zone sau câmpuri corticale cu structură şi funcţii specifice. Izocortexul la nivelul căruia cele 6 straturi sunt dezvoltate proporţional se numeşte homotipic. temporal şi occipital. La nivelul lobului frontal se găseşte şanţul olfactiv. Lateral de el se găsesc şanţurile orbitale. se descrie un izocortex heterotipic piramidal sau granular în zonele cu funcţie motorie şi un izocortex heterotipic granular sau coniocortex. Maxim Gheorghe el se desprinde şanţul paracentral cu traiect ascendent. 34 . care formează buza inferioară a şanţului calcarin şi girul parahipocampic situat anterior. dureroasă şi kinestezică (proprioceptivă "conştientă”). În lobul parietal se observă şanţul subparietal. cu o dendrită care pleacă de la vârf şi ajunge în stratul molecular. Medial de acest şanţ se află girul drept (fig. de asociaţie. Scoarţa cerebrală (pallim). Înaintea şanţului parietoocipital este o parte a lobulului parietal numită precuneus. Câmpurile 3.28a). cu aspecte variate. Sub aceste şanţuri delimitează următorii giri: girul cinguli. Scoarţa cerebrală este organul superior de integrare a funcţiilor întregului organism. alcătuit din celule piramidale mari şi altele foarte mari (gigantopiramidale Betz) ale căror prelungiri se comportă ca şi acelea ale stratului piramidal extern.stratul granular intern. stratul granular. 1. Prin giraţie şi fisuraţie suprafaţa ei a crescut ajungând la 1300-2300 cm2. . între care nu există limite nete. Girul temporooccipital lateral se numeşte şi girul fusiform. cu direcţia antero-posterioară care adăposteşte bulbul şi tractul olfactiv. La nivelul ariilor receptoare se găseşte coniocortex. Aici ajunge sensibilitatea tactilă epicritică. Lezarea ei duce la pierderea posibilităţilor de asociere a senzaţiei primare cu informaţii de la ceilalaţi analizatori. iar acest şanţ şi fisura calcarină se află cuneusul ce aparţine lobului occipital (fig. Unii proiectează kinestezia şi la nivelul ariei 4 care este însă predominant motorie. iar posterior şanţul perietooccipital. termică. 28b). uncus = cârlig).Substanţa cenuşie ca şi la cerebel este dispusă la suprafaţă.stratul piramidal extern. denumită neocortex. Brodmann. în zonele senzitive şi senzoriale. de forma literei "H”. Axonii trec în substanţa albă. iar cele piramidale un rol efector. La nivelul allocortexului care corespunde în mare parte riencefalului. netedă şi redusă ca întindere denumită paleocortex. formând scoarţa cerebrală şi la baza emisferelor alcătuind nucleii bazali sau corpul striat. iar una în jurul acesteia aşa-zisa arie senzitivă secundară sau psihosenzorială. cu giraţie şi figuraţie bogată şi cu întindere mare în suprafaţă. . 2 şi 1 din girul postcentral reprezintă aria somestezică unde sunt centrii de integrare a sensibilităţii generale somatice. format din celule mici poligonale sau tringhiulare. cu celule piramidale mici.stratul polimorf.stratul granular extern. cu nucleu mare. La nivelul izocortexului se descriu începând dinspre suprafaţă următoarele straturi: . paralel cu corpul calos care în partea posterioară printr-un istm se continuă cu girul parahipocampal ce aparţine feţei bazale. format mai ales din celule receptoare şi altul profund.Autor: lector univ. .stratul piramidal intern sau ganglionar. Structura emisferelor cerebrale. a descris la nivelul cortexului 52 de câmpuri sau arii corticale. se disting 2 straturi celulare: unul superficial. girul temporal inferior este separat prin şanţul temporal inferior de lobul temporooccipital. Se descriu la nivelul scoarţei cerebrale o citoarhitectonică ce se ocupă de celulele din cortex şi dispoziţia lor şi a mieloarhitectonică ce analizează dispoziţia fibrelor din scoarţa cerebrală. cu celule motorii şi de asociere. Deasupra şanţului cingului se găseşte girul frontal superior (intern). Acesta este împărţit printr-un şanţ colateral în 2 giri temporooccipitali.stratul molecular. 14 miliarde de neuroni. alcătuită din 6 straturi. Posterior de el este lobulul paracentral. la incapacitatea de formare de reprezentări şi noţiuni. . spre deosebire de cortexul heterotipic în care predomină dezvoltarea mai mare a unor straturi. stratul piramidal. Girul parahipocampic este limitat medial de şanţul hipocampului care proemină în interiorul ventriculului lateral unde formează cornul lui Ammon sau hipocampul. denumită izocortex. alcătuit din celule mici cu numeroase prelungiri dendritice şi axoni care formează o reţea. Celulele granulare au rol receptor. care îi dau aspect granular. cu celule asemănătoare stratului granular extern şi ale căror prelungiri nu părăsesc scoarţa. Se descrie şi o somatotopie a neuronilor ce realizează aşa numitul homunculus senzitiv. bazându-se pe citoarhitectonică. celulele lui Martinotti îşi trimit axonul în stratul molecular. care prezintă o formaţiune ca un cârlig numită uncus (lat. dispuşi în mai multe straturi. cu funcţii specifice. Ariile senzitive şi senzoriale sunt locul de proiecţie a sensibilităţii generale şi senzoriale. format din celule numeroase. cuprinzând un număr de cca. Structura scoarţei cerebrale. corespunzătoare riencefalului şi alta de achiziţie recentă. Astfel.

Distrugerea lor duce la lipsa de coordonare a mişcărilor complexe şi nu dă paralizie. denumită centrul semioval. 18. iar cele lungi leagă regiuni îndepărtate ale scoarţei ce de exemplu. Corpul calos este un sistem de fibre care în interiorul emisferelor formează tavanul ventriculilor laterali. Ariile motorii sunt acelea de la care pleacă comenzi pentru mişcările voluntare ca şi pentru coordonarea lor. pe linia mediană se găseşte o membrană denumită septum pellucidum care desparte cei 2 ventriculi laterali.ANATOMIE II Câmpurile 5 şi 7 din lobul parietal sunt arii de asociaţie ce deservesc somestezia. lezarea lui produce incapacitatea de a scrie sau agrafia. Din cauza aspectului pe care îl au pe secţiune se numesc şi corpul striat. de stăpânire a emoţiilor etc. 24. La acest nivel se găseşte izocortex heterotipic piramidal cu numeroase celule gigantopiramidale. formează genunchiul corpului calos. Este formată din fibre nervoase: de asociere. Câmpul 22 este şi locul înţelegerii cuvintelor vorbite. Câmpul 17 se numeşte şi arie striată pentru că la nivelul lui scoarţa are şi o strie de substanţă albă. 19 reprezintă aria vizuală situată de o parte şi de alta a fisurii calcarine. iar capsula extremă este între claustrum şi scoarţa lobulului insulei. comisura albă anterioară şi comisura fornicis. Există o somatotropie a neuronilor motori care realizează aşa-zisul homunculus motor (Penfield) cu reprezentare răsturnată deoarece de la piciorul girului pleacă inervaţia pentru cap (1/3). Prin intermediul picioarelor şi a părţii posterioare a corpului fornixului trec şi fibre comisurale între cei 2 hipocampi (comisura interamoniană sau comisura fornicis). . Capsula internă are un braţ anterior între capul nucleului caudat şi nucleul lentiform şi unul posterior între talamus şi nucleul lentiform. Câmpul 43 de la piciorul girului postcentral este centrul gustativ. Sunt mase de substanţă cenuşie. masticaţia. Pe o secţiune medio-sagitală este ca o lamă care descrie un arc cu concavitatea inferioară. El are un corp central triunghiular cu vârful anterior. Acestea sunt reprezentate de capsula internă. care se formează în cursul veţii. care se termină în nucleul amigdalian. hipotalamusul. nucleul roşu. Câmpurile 41. talamusul. externă şi extremă. Fibrele mijlocii fac legătura între 2 lobi sau între 2 giri ceva mai îndepărtaţi. Reprezentarea este inegală datorită raportului de inervaţie al unităţilor motorii. Anexat nucelilor bazali este şi claustrum care apre ca o lamă cenuşie lateral de putamen. La unirea celor 2 braţe se găseşte genunchiul capsulei interne. Ariile de asociere sau zonele psihice. situate la baza emisferelor cerebrale. Ea este străbătută de fibre de proiecţie ale emisferelor cerebrale. Formează cemtrul emisferelor. un corp şi o coadă. nucleul olivar şi formaţiunea reticulată. fasciculul longitudinal superior care uneşte scoarţa lobului frontal cu cea a lobilor parietal şi occipital. fiind în strânsă legătură cu centrii vegetativi diencefali (HT). subtalamusul. Prezenţa nucleilor bazali datermină în substanţa albă de la baza emisferelor formarea unor lame de substanţă albă. Lezarea lui dă tulburări de vorbire (disartrie). realizând funcţia lor simultană. . Câmpul 4 din girul precentral este locul de origine a tracturilor corticospinale şi corticonucleare. lezarea lor produce şi incapacitatea de a înţelege cuvintele scrise sau alexia. La stângaci se află în hemisfera dreaptă. Nucleului caudat i se descriu un cap. Capsula externă este situată între nucleul lentiform şi claustrum. Câmpurile 44 şi 45 din girul frontal inferior reprezintă centrul limbajului articulat (câmpul 44 este centrul lui Broca). 3. 29). comisurale şi de proiecţie. I se descriu o prelungire anterioară sau rostrum care schimbându-şi direcţia. reprezintă sediul integrării sentimentelor. Ca formaţiuni comisurale se descriu corpul calos. Din unghiurile posterioare se desprind alte 2 tracturi numite picioarele fornixului care se îndreaptă spre hipocamp. Ariile 18 şi 19 se numesc peristriată şi respectiv parastriată (fig. etc. Câmpurile 9. din partea mijlocie cea pentru membrul superior şi trunchi (1/3). Fornixul este aşezat sub corpul calos şi între aceste 2 formaţiuni. Lezarea lui dă surditatea verbală (deşi aude nu înţelege ce vorbeşte). iar distrugerea sa dă paralizii musculare. Câmpurile 17. 32 de pe faţa medială a emisferelor şi din girus cinguli reglează funcţiile vegetative. Cele scurte se întind între 2 giri. 14. . pentru membrul inferior şi perineu. Lezarea lor produce tulburări de comportament. Centrul scrisului se dezvoltă lanivelul girului frontal mijlociu. anterior. Nucleii bazali se leagă prin fibre nervoase între ei şi au conexiuni şi cu scoarţa cerebrală. Un neuron din cortex inervează numai 3-6 fibre la muşchii care execută mişcări fine cum sunt cei ai globului ocular sau ai policelui şi 300-600 fibre de la nivelul muşchilor spatelui. 22 reprezintă aria de integrare a mesajelor acustice. Sunt formaţi din: nucleul caudat înfăşurat în jurul talamusului şi din nucleul lentiform alcătuit la rândul său dintr-o parte laterală numită putamen şi alta medială mai decolorată numită globus pallidus. Nucelii bazali.Substanţa albă a emisferelor cerebrale. după care urmează corpul corpului calos 35 . deglutiţia. În general lobul frontal este sediul personalităţii umane. coordonând mişcări complexe ca oculocefalogiria. Excitarea la nivelul câmpului 4 produce contracţia muşchilor scheletici. masa de substanţă albă.Fibrele comisurale sunt acelea care leagă între ele cele 2 emisfere cerebrale. Câmpurile 39 şi 40 au funcţii complexe de analiză şi de sinteză. 25. iar cea din partea superioară a girului (1/3) şi chiar de la nivelul feţei interemisferice. substanţa neagră. Acste câmpuri reprezintă şi segmentul cortical al căilor extrapiramidale. superior şi lateral de talamus. Câmpurile 13. 10 şi 11 de la nivelul lobului frontal. 42. 2.Fibrele de asociere leagă între ele puncte din aceeaşi emisferă cerebrală. Câmpurile 6 şi 8 sunt arii motorii de asociere. din dreptul căruia pleacă spre corpii amilari 2 tracturi numite columnele fornixului. Fornixul sau trigonul este formaţiunea care în majoritate este constituită din fibre asociative între hipocamp sau cornul lui Ammon şi corpul mamilar de aceeaşi parte. se împart în zone de asociaţie motorie ca centrii vorbirii şi ai scrisului şi arii de asociere senzitivă ca centrul înţelegerii cuvintelor scrise sau vorbite.

denumită cortul cerebelului care se inseră pe buzele şanţului transvers şi pe marginea superioară a stâncii temporalului. O prelungire a membranei duramater acoperă şaua turcească. formând periostul intern al acestor oase şi se continuă la nivelul suturilor cu periostul extern. împreună cu piamater (lat. Arachne = păianjen + eidos = aspect) situată sub duramater. Fiecare ventricul are câte o prelungire în lobul frontal. formând loja glandei hipofize. Ventriculii laterali sunt separaţi între ei prin septum pellucidium şi comunică prin găurile interventriculare (Monroe) cu ventriculul III. LCR trece în spaţiul subarahnoidian la nivelul cisternei medulocerebeloase. În bulbii olfactivi se termină nervii olfactivi. este mai groasă. Acest spaţiu este străbătut de rădăcinile nervilor spinali în jurul cărora duramater formează teci radiculare. LCR este deci. El se mai absoarbe şi la nivelul tecilor durale ale nervilor spinali. {i la nivelul acestor ventriculi există o pânză coroidiană ca va produce lichidul cefalorahidian din interiorul ventriculului. Formaţiunile care-l delimitează au fost descrise la trunchiul cerebral. 36 . cavităţi pline cu lichid cefalorahidian. Meningele. Prin găurile interventriculare (Monroe) situate anterior şi lateral se face comunicarea între ventriculul III şi ventriculii laterali I şi II din interiorul emisferelor cerebrale şi care au fost descrişi odată cu substanţa albă a emisferelor. ventriculul al IVlea se continuă cu apeductul lui Sylvius săpat în grosimea mezencefalului la limita dintre tegment şi tectum. În interiorul cutiei craniene ea trimite o prelungire orizontală care separă emisferele cerebrale de cerebel. Acesta are un diametru de cca. De pe faţa inferioară a acestuia pleacă o mică prelungire sagitală. denumit spaţiul extradural sau epidural. În interiorul măduvei spinării. care părtunde în fisura interemisferică şi ajunge în profunzime.Autor: lector univ. pia = bună + mater = mamă) care înveleşte la suprafaţă măduva spinării şi encefalul sunt mai subţiri. dura = tare + mater = mamă). LCR trece în ventriculul III unde se adaugă cel secretat aici şi prin apeductul lui Sylvius dernează mai departe în ventriculul IV. În dreptul conului medular prezintă o mică dilataţie numită ventricul terminal. 1-2 mm. canalul central se continuă cu ventriculul IV situat între bulb şi punte care-i formează podeaua şi cerebel care-i formează tavanul. Sistemul cavitar al nevraxului. într-o continuă reînnoire. în grosimea comisurii cenuşii se găseşte canalul central. care învelesc măduva spinării şi encefalul. Membrana exteriară denumită duramater (lat. formată din ţesut fibros şi elastic dens. Duramater cerebrală. Aceste formaţiuni se leagă cu centrii corticali ai rinencefalului: aria parolfactorie. nucleul amigdalian. străbătut de tracturi fibroase şi vase sanguine. care se continuă la periferie cu perinervul. În partea superioară. Aceasta desparte cele 2 emisfere cerebrale. Sistemul limbic (Rinecefalul). cu direcţia sagitală şi perpendiculară pe faţa superioară a cortului cerebelului este coasa creierului. îndeplinind la animalele inferioare funcţii olfactive. Comisura albă anterioară este subţire şi leagă între ei bulbii olfactivi şi scoarţa lobului temporal. Meningele spinale se continuă la nivelul găurii occipitale cu meningele cerebrale. Când la copii posibilităţile de resorbţie sunt afectate poate apare o hidrocefalie externă. corn anterior. Ea poartă denumirea de diafragma şeii şi prezintă în centru un orificiu prin care trece tija glandei hipofize. Scoarţa cerebrală a acestor centrii este reprezentată de allocortex. Este partea cea mai veche ca apariţie filogenetică a emisferelor cerebrale. Duramater spinală este despărţită de peretele osteofibros al canalului vertebral printr-un şpaţiu plin cu ţesut adipos şi numeroase vene. putând însă să fie astupat pe alocuri. În sistemul cavitar al nevraxului ca şi în spaţiul subarahnoidian se găseşte un lichid incolor. denumit spaţiul subdural. numită ventriculul III (fig. Din ventriculul I şi II. Este alcătuit din bulbul olfactiv aşezat în şanţul omonim al lobului orbital. spre deosebire de cea spinală aderă strâns de oasele cutiei craniene. Meningele sunt 3 membrane conjunctive de protecţie. până la faţa superioară a corpului calos. Între duramater şi arahnoidă se află un mic spaţiu capilar. La unghiul său anterior. În interiorul substanţei albe se găsesc ventriculii laterali I şi II. De aici prin găurile laterale (Luschka) şi mediană (Megendie) din membrana tectria a acestui ventricul. Acesta este secretat incontinuu de pânza coroidiană a fiecărui ventricul. În acest spaţiu se fac anesteziile rahidiene epidurale. La capătul său anterior apeductul se deschide într-o nouă dilataţie situată în diencefal. Tavanul ventriculilor laterali este format de corpul calos. nucelii septali. LCR se acumulează în sistemul cavitar destinde encefalul şi apare hidrocefalia internă. lichidul cefalorahidian (LCR). 30). Bulbul olfactiv se continuă cu tractul olfactiv care merge posterior până la trigonul şi tuberculul olfactiv. dar rămân separate de cavitatea ventriculară printr-o lamă epitelială de natură ependimară (interventriculare şi extraventriculare). În grosimea membranei duramater craniene sunt cuprinse şi sinusurile venoase ale acesteia. Arahnoida (gr. În interiorul sistemul nervos central se găsesc o serie de canale sau regiuni mai dilatate numite ventriculi. Din spaţiul subarahnoidian este incontinuu resorbit şi trecut în circulaţia venoasă de către granulaţiile arahnoidale (Pachioni). Maxim Gheorghe care la extremitatea posterioară este mai îngroşată şi se numeşte splenium. care sunt derivate din lumenul tubului neural primitiv. substanţa perforată anterioară. O altă prelungire a membranei duramater. posterior şi inferior. Plexurile coroide sunt franjuri vasculare ale vaselor pieimater care proemină în interiorul ventriculilor. denumită coasa cerebelului care proemină între emisferele cerebeloase. Dacă congenital sau în urma unei meningite la copii se astupă parţial găurile din tavanul ventriculului IV. occipital şi temporal denumite respectiv.

. III. Nervul optic este alcătuit din axonii neuronilor multipolari din retină. facialul (VII). cu neuronul postganglionar. care sunt iridoconstrictoare.Culege sensibilitatea propioceptivă de la aparatul masticator prin ramura mandibulară. Originea sau terminarea aparentă va fi locul unde nervii se desprind din trunchiul cerebral. Nervul abducens este motor pentru muşchiul drept extern al globului ocular. Măduva spinării este ancorată de duramater în părţile laterale prin prelungiri ale membranei piamater situate în plan frontal. lacuri pline de LCR denumite cisterne aubarahnoide.3. I. între rădăcinile anterioare şi posterioare ale nervilor spinali. V. Între piamater şi arahnoidă se află spaţiul subarahnoidian. Protoneuronul este situat în ganglionul Gasser. VI. Prin ea şi prelungirile pe care le trimite. Protoneuronii sunt situaţi în ganglionul Gasser. oculomotor extern (VI). În afară de primele 2 perechi care sunt derivate ale veziculelor cerebrale. Ele fac sinapsă în ganglionul ciliar ataşat ramurei oftalmice a trigemenului.Culege sensibilitatea exteroceptivă de la pielea feţei şi de la mucoasele cavităţilor feţei prin toate cele 3 ramuri. respectiv: muşchiul drept superior şi muşchiul ridicător al pleoapei superioare.1. Din punct de vedere funcţional pot fi: -receptori: olfactivul (I). care se distribuie în teritoriile feţei corespunzătoare denumirii lor. Astfel. 2. Piamater cerecbrală trimite prelungiri bogate în vase sanguine. cu rol în secreţia lichidului cefalorahidian. Pe traiectul lui se află ganglionul semilunar (Gasser) de la care pleacă cele 3 ramuri ale lui: oftalmicul. Sunt reprezentaţi de un număr de 20-30 de filete nervoase formate din axonii neuronilor din mucoasa olfactivă. care formează plexurile coroide ale ventriculilor. . muşchiul tensor al vălului palatin şi la muşchiul tensor timpanic. cisterna cerebelomedulară din dreptul găurii Megendie. Originea aparentă este situată pe faţa medială a picioarelor pedunculilor cerebrali.Fibrele motorii pleacă din nucleul branhimotor din tegumentul pontin şi merg prin ramura mendibulară la muşchii masticatori. Axonii se termină la celulele mitrale din bulbul olfactiv.1. opticul (II). iar deutoneuronul în nucleii senzitivi din bulb şi punte.ANATOMIE II Piamater aderă de suprafaţa măduvei şi a encefalului şi este o membrană vasculară. Nervul oculomotor are şi fibrele vegetative parasimatice cu originea în nucleul accesor al oculomotorului (EdingerWestphal). muşchiul drept inferior şi muşchiul oblic inferior. vasele sanguine. plin cu lichid cafalorahidian. iar axonii lor merg la nucleul tractului mezencefalic al trigemenului unde sunt deutoneuronii. Nucleii motori din trunchiul cerebral vor fi originea reală. Originea reală a fibrelor este în nucleul somatomotor al abducensului din dreptul coliculului facialului (eminenţa rotundă) din fosa romboidă. -micşti: trigemenul (V). 2. cisterna interpedunculară. pătrund în sistemul nervos central. care se termină în corpii geniculaţi laterali. în dreptul depresiunilor. care este singurul epiteliu senzorial propriu-zis. denumite ligamente dinţate. în ventriculii cerebrali. cisterna şanţului lateral şi cisterna corpului calos. pateticul (IV). fiind singurul nerv cranian care se încrucişează în SNC şi iese de pe faţa dorsală a trunchiului cerebral. iar cei senzitivi vor reprezenta terminarea reală a nervilor cranieni. glosofaringianul (X). Nervii senzitivi ca şi nervii micşti pentru fibrele lor senzitive. restul ies din trunchiul cerebral şi au o origine reală şi alta aparentă dacă au fibre motorii şi o terminare aparentă şi alta reală dacă au fibrele senzitive. spinal (XI). maxilarul şi mandibularul. Nervul oculomotor are fibre somatomotorii cu originea reală în nucleul oculomotorului din tegmentul mezencefalic în dreptul coliculilor optici sub apeductul lui Sylvius. II. Nervii cranieni. Pe ramurile trigemenului se găsesc ganglionii vegetativi parasimpatici şi fibrele vegetative ale parasimpaticului cranian. adică un neuroepiteliu. Originea aparentă este dorsal de coliculii acustici. Sistemul nervos periferic este alcătuit din 12 perechi de nervi cranieni şi 31 de perechi de nervi spinali. Spaţiul subarahnoidian cerebral este mult mai neregulat decât cel spinal. pneumogastricul (IX). Originea aparentă este dorsal de coliculilor acustici. 37 . Nervii olfactivi.1. Nervul trigemen este nerv mixt. cisterna chiasmatică. acusticul (VIII). Ei inervează cea mai mare parte a muşchilor exterinseci ai globului ocular. cum sunt: cisterna pontină. -motori: oculomotor comun (III). Nervul trohlear are fibrele somatomotorii cu originea reală în nucleul trohlearului din tegmentul mezencefalic în dreptul coliculilor acustici. Prin fisura orbitală superioară pătrunde în orbită şi inervează muşchiul oblic superior.3. hipoglosul (XII). muşchiul drept medial. Fibrele care vin de la retină nazală se încrucişează cu cele simetrice formând chiasma optică de la care pleacă apoi tracturile optice. vor avea pe traiectul lor cel puţin un ganglion unde se vor găsi protoneuronii receptori ai sensibilităţii culeasă de nervul respectiv. IV. . Sistemul nervos periferic. la baza encefalului el prezintă.

3.fibrele senzitive culeg gustul de la 2/3 anterioare ale limbii. Acest nucleul. Fiecare nerv spinal este un nerv mixt. . şi de rinichi şi căile urinare până la ureter inclusiv.31). .fibrele visceromotorii (vegetative) pleacă de la nucleul salivator inferior din bulb şi determină secreţia parotidei. . iar axonul se duce la nucleii exteroceptivi ai trigemenului din punte şi bulb (deutoneuronul). Nervul se desprinde la nivelul şanţului bulbopontin în dreptul fosetei supraretroolivare.fibrele interoceptive de la sinusul carotidian îşi au protoneuronl în ganglionul extracranian şi ca şi cele gustative se duc în bulb la nucleul tractului solitar. Nervul accesor este motor.fibrele interoceptive de la zonele reflexogene cardiovasculare de la aparatul respirator. Originea reală este în nucleul somatomotor din fosa romboidă în dreptul aripii albe interne (trigonul hipoglosului).culege sensibilitatea exteroceptoare de la 1/3 posterioară a limbii şi sensibilitatea faringelui. Protoneuronul este în ganglionul intracranian. Axonii acestor neuroni pseudounipolari merg prin rădăcina posterioară şi intră prin şanţul lateral posterior la nucleii senzitivi din nevrax (fig. Nervul vag se desprinde din dreptul şanţului lateral posterior al bulbului (originea aparentă). Protoneuronul este în ganglionul jugular. VII.fibrele care provin din nucleul ambiguu vor părăsi nervul prin ramul intern care se alătură nervului vag şi ajung la laringe prin nervul laringean inferior. iar axonii lor fac sinapsă ramura vestibulară a perechii a VIII-a care se termină în nucelii vestibululari din dreptul unghiului lateral al fosei romboide. 5 perechi lombari. Nervul se termină în şanţul bulbopontin (originea aparentă) în foseta supraretroolivară. îşi au originea în protoneuronul din ganglionul nodos. . După unirea celor 2 rădăcini. Are cel mai mare teritoriu de inervaţie viscerală. Nervul glosofaringian se desprinde din dreptul şanţului lateral posterior al bulbului (originea aparentă). Protoneuronul se află în ganglionul Scarpa. Nervul glosofaringian este mixt şi pe traiectul lui se găsesc 2 ganglioni: intra şi extracranian.fibrele senzoriale ale neuronilor din ganglionul nodos culege gustul din regiunea posterioară a limbei şi de la valecule (cele 2 fosete gloso-epiglotice). Pe traiectul ădăcinii posterioare se află ganglionul spinal unde sunt situaţi protoneuronii receptori pe calea extero. Ca şi cele de gust ele se duc în bulb la nucleul tractului solitar. Nervii spinali.Autor: lector univ. . 2. Nervii spinali sunt 31 de perechi metamerice care se subîmpart în: 8 perechi cervivali. .fibrele visceromotorii pleacă de la nucleul dorsal al vagului din bulb (coloana visceral eferentă generală). iar cele pentru glandele submandibulară şi sublinguală sunt situaţi în tegmentul pontin. El are pe traiectul său 2 ganglioni: Corti şi Scarpa. ce se formează prin unirea în apropierea găurii de conjugare a rădăcinii ventrale cu rădăcinea dorsală. El are o dubllă origine: bulbară şi medulară. Originea aparentă este în şanţul preolivar. X. proprio şi interoceptivă. sub glosofaringian şi deasupra accesorului. Protoneuronul este situat în ganglionul geniculat. Axonii lor fac ramura cochleară şi merg să se termine în nucleii cochleari din punte (deutoneuronul). Maxim Gheorghe Originea aparentă este din spaţiul bulbopontin în dreptul piramidelor. . – fibrele motorii pentru muşchii faringelui pleacă din nucleul ambiguu din bulb (originea reală). distribuindu-se în torace şi apoi la nivelul abdomenului unde ajunge până la unghiul splenic al colonului: – fibrele motorii pentru o parte din muşchii faringelui şi pentru cei ai laringelui şi ai esofagului superior îşi au originea în nucleul ambiguu. Nervul hipoglos este motor pentru muşchii limbii.fibrele visceromotorii (vegetative) pentru glanda lacrimală şi glandele mucoasei nazale pleacă din nucleul lacrimonazal.culege excitaţiile de echilibru de la receptorii vestibulari. Nervul facial este nerv mixt şi pe traiectul lui are ganglionul geniculat: – fibrele motorii pleacă din nucleul branhiomotor din tegmenul pontin şi merg la muşchii mimicii. 38 . VIII. 5 perechi sacrali şi 1 nerv coccigian pereche.fibrele din nucleul spinal (medular) merg prin ramul extern la muşchii trapez şi sternocleidomastoidian. . muşchiul stilohiodian şi la muşchiul scăriţei. Nervul acusticovestibular este senzorial. lateral de nervul facial. Fibrele vegetative şi senzoriale sunt descrise de unii autori ca nervul VII bis (nervul intermediar Wriesberg).fibrele senzoriale ale protoneuronului din ganglionul extracranian culeg gustul de la "V-ul” lingual şi de la o îngustă zonă posterioară acestuia. iar axonii se duc la nucleii exteroceptivi ai trigemenului din punte şi bulb.2. el se împarte într-un ram intern şi altul extern: . 12 perechi toracali. Axonii se duc la nucleul tractului solitar (din bulb). de la tubul digestiv până la unghiul splenic. .culege excitaţiile acustice de la organul lui Corti prin dendritele neuronilor situaţi în ganglionul spinal Corti (protoneuronul).culege sensibilitatea exteroceptivă de la pielea conductului auditiv extern.1. . XI. . datorită teritoriului său de distrtibuţie este denumit şi centrul cardio-pneumo-enteric şi asigură inervaţia parasimpatică a organelor respective. IX. XII. Nervul vag este nerv mixt şi pe traiectul lui se găsesc 2 ganglioni: jugular (superior) şi nodos (inferior). . .

Rădăcina anterioară. 4. nervul musculo-cutanat (din fasciculul lateral). superior şi mijlociu.Ramura comunicantă conduce fibrele vegetative. Este format prin anastomoza ramurilor anterioare ale ultimilor 4 perechi de nervi cervicali (C 5 . sacral şi coccigian. provenită din C1) şi o ramură descendetă medială. Acest plex dă 2 feluri de ramuri: ramuri profunde care formează plexul cervical profund. aferentă. nervul pectoral medial şi lateral. formează fasciculul lateral. Ramurile ventrale se distribuie cutanat şi motor la peretele antero-lateral al trunchiului şi la membre. lombar. segmentară. iar fibrele celui de-al doilea nerv. prin orificiul venei cave inferioare şi orificiul esofagian. deşi s-au descris fibre. care dau fiecare ramuri ventrale şi dorsale. Primul grup se compune din: . Ramurile posterioare prin fibrele lor senzitive culeg exteroceptivitatea de la pielea cefei şi a spatelui în interiorul ariei delimitată de linia parieto-acromio-trochantero-coccigiană. care inervează pielea din regiunea parietală şi occipitală a capului.Ramurile cutanate sunt ramuri senzitive şi se împart în 2 grupuri: un grup de 3 nervi şi alt grup format care formează un trunchi. şi C5 şi coboară prin gât. nervul toracic lung. Ceilalţi muşchi ai spatelui care deservesc membrele sunt inervaţi de ramurile anterioare ale nervului spinal. .C 4. ramuri cutanate (superficiale) care formează plexul cervical superficial. nervul subclavicular. . Plexul cervical. brahial. De la el pronesc anastomoze pentru nervul hipoglos (XII) şi nervul accesor (XI). ridicătorul scapulei). care ies prin şanţul lateral anterior şi merg la organele efectoare. Plexul brahial.nervul cutanat al gâtului. apoi prin torace şi traversează diafragmul. . nervul cutanat brahial medial. Celelalte ramuri se anastomozează între ele şi formează 5 plexuri nervoase: cervical. ramura supraclaviculară şi ramura supraacromială care inervează pielea din regiunea antero-superioară a toracelui şi antero-laterală a umărului. Tot pe ea merg şi fibrele vasomotorii. . muşchiul scalen mediu. nervul subscapular. Ramurile dorsale ale celor 3 trunchiuri formează fasciculul posterior al plexului brahial.nervul auricular mare. Ele alcătuiesc ramurile musculare şi inervează muşchii gâtului (muşchiul lung al capului. muşchiul lung al gâtului. Poate fi albă şi cenuşie. Este format de anastomozele ramurilor anterioare ale primilor 4 nervi cervicali spinali (C1. alcătuiesc marele nerv occipital. fasciculul medial al plexului brahial. El prezintă o porţiune supraclaviculară şi o porţiune infraclaviculară (axilară) şi este format din 3 trunchiuri primare: superior (C5 -C 6. ). Cele albe conţin fibre preganglionare simpatice şi fibre aferente vegetative. care inervează pielea din regiunile suprahioidiană. muşchiul sternocleidomatsoidian) şi unii muşchi ai spatelui (trapezul. Nervul frenic dă ramuri pentru diafragm şi alte ramuri frenico-abdominale traversează diafragmul prin orificiile amintite. prin ramurile colaterale şi terminale tegumentul umărului şi al membrului superior.).ANATOMIE II Funcţional rădăcina posterioară este senzitivă. Ramura comunicantă cenuşie are fibre postganglionare ce vin la nervul spinal din lanţul simpatic. Trunchiul comun. . Al doilea grup formează un trunchi ce se divide în 3 ramuri: ramura suprasterală.T1. nervul radial şi axilar (din fasciculul posterior). . Dintre ele.nervul occipital mic. care inervează pielea de pe feţele anterioară şi posterioară ale pavilionului urechii. iar ramura ventrală a trunchiului inferior. îşi păstrează dispoziţia segmentară numai cele ale nervilor toracici.). care fac excepţie de la regulă. . subhioidiană şi cervicală. . Nervul frenic este format din fibre provenite din C3. se anastomozează cu ramuri ale nervilor intercostali şi împreună cu fibre simpatice alcătuiesc plexul diafragmatic. provenită din C2 şi C3. iar cea anterioară eferentă sau motorie. Plexul brahial inervează. situat pe faţa inferioară a diafragmului. nervul cutanat antibrahial medial (din fasciculul medial). .C7. mijlociu (C7 ) şi inferior (C8 . nervul ulnar. Rădăcina anterioară este formată din axonii neuronilor somato şi visceromotorii din măduvă. nervul suprascapular şi nervul toracodorsal. Aceste ramuri nu se anastomozează între ele păstrându-si dispoziţia metamerică. 39 . format prin unirea celor 2 rădăcini este foarte scurt şi imediat ce iese prin gaura intervertebrală se împarte în 4 ramuri periferice. Ramurile terminale ale plexului brahial sunt: nervul median. care ia naştere prin 2 rădăcini (una din fasciculul medial şi alta din fasciculul lateral). Ramurile ventrale ale trunchiului primar. Ea inervează muşchii subhioidieni (omohiodianul. Nervii intercostali. Prin fibrele lor motorii inervează musculatura autohtonă a spatelui. Primul nerv cervical nu are fibre senzitive.Ramurile profunde sunt ramuri motorii. 3. . sternohioidianul şi sternotiroidianul). Ansa hipoglosului este formată dintr-o ramură descendentă laterală (ramura nervului hipoglos. care formează nervii intercostali.Ramura meningeală care reintră în canalul vertebral prin gaura intervertebrală asigurând sensibilitatea meningelor. Ramurile colaterale ale plexului brahial sunt: nervul dorsal al scapulei. muşchii centrurii scapulare şi ai extremităţii libere al membrului superior. 2.Ramura posterioară.C 6.C8 ) şi ale primei perechi de nervi toracali (T1).

funcţiile viscerale. Ei străbat spaţiile intercostale mergând împreună cu vasele omonime în şanţul costal. muşchiul semitendinos. nervii scrotali posteriori. din căi nervoase aferente care conduc mesajele spre centrii nervoşi şi din căile eferente care transmit organelor efectoare.1. Ramurile viscerale intră în alcătuirea plexului hipogastric. Ramurile plexului sacral sunt: nervul fesier superior. El este alcătuit din centrii nervoşi vegetativi cu rol de integrare. Plexul coccgian. În cadrul SNV se disting o parte simpatică şi alta parasimpatică cu acţiune antagonistă la nivelul organelor efectoare. în strânsă legătură cu SNC. 2.nervul obturator care are o ramură anterioară şi alta posterioară. semimembranos şi aductorul mare). nervul obturatorului. nervul dorsal al penisului şi nervul dorsal al clitorisului. Sistemul nervos vegetativ. precum şi muşchii gambei şi ai piciorului (muşchiul biceps femural. L3. Ia naştere din anastomozele ramurilor anterioare ale lui S5 cu nervul coccigia. Sistemul nervos vegetativ (SNV) integrează şi coordonează. A. piramidalului şi nervul ischiatic (marele sciatic). Nervul marele sciatic provine deci din toate componentele plexului sacral şi părăseşte bazinul prin gaura ischiatică. în cavitatea pelviană dă ramuri pentru muşchiul psoas iliac. Nervul peronier comun dă nervul cutanat sural lateral (ca ramură colaterală) şi ca ramuri terminale nervul peronier superficial (nervul musculo-cutanat) şi nervul peronier profund (nervul tibial anterior). iar vârful situat în scobitura sciatică (incizura ischiatică) a osului coxal. iar T12 la formarea plexului lombar. muşchii adductor lung şi scurt. el este o anexă a plexului sacral cu care se leagă printr-o ramură a nervului S 3. ramura posterioară inervează muşchiul adductor mare şi articulaţia coxofemurală. dintre care numai 10 (T2-T11) alcătuiesc nervii intercostali. ca şi pielea aceleiaşi regiuni prin ramurile lor cutanate. Baza structurală şi funcţională a SNV o constituie arcurile reflexe vegetative. Plexul lombar. gemenului superior şi inferior. Ramurile colaterale formează: . nervii labiali posteriori. Prin ramurile musculare inervează muşchii ridicători anali şi ischiococcigianul. Sunt 12 perechi de nervi toracali. cel mai voluminos nerv din organism. nervul cutanat femural posterior (micul sciatic).nervul femurocutanat lateral inervează pielea regiunii fesiere şi pielea regiunii laterale a coapsei. Rezultă din anastomozele ramurilor anterioare ale celui de-al patrulea nerv sacral (S 4). Ramurile terminale formează: . Are forma unui triunghi a cărui baze corespunde găurilor sacrale anterioare. inervând tegumentul regiunii fesiere (neinervat de plexul lombar) şi muşchii din grupul posterior al coapsei. nervul fesier inferior. S3).nervul genitofemural inervează pielea feţei mediale a coapsei şi pielea scrotului sau a labiilor mari. Plexul ruşinos. coccigian prin unirea unei ramuri a nervului S4. din regiunea pubiană şi a scrotului la bărbat şi a labiilor mari la femeie. şi parţial L4). cu o ramură a nervului S5. Ramurile terminale ale marelui sciatic sunt: nervul peronier comun şi nervul tibial. precum şi pielea din regiunea genunchiului şi a feţei mediale a coapsei.Autor: lector univ. S2. Nervii intercostali formează ramuri intercostale şi ramuri cutanate.nervul femural este cel mai voluminos nerv al plexului lombar.nervul ilioinghinal inervează pielea scortului la bărbat sau a labiilor mari la femei. . nervul ridicătorului anal. . ramurile anterioare ale nervilor spinali nu formează plexuri. L2. Prin ramurile viscerale formează nervii rectali inferiori (nervi hemoroidali inferiori). muşchiul pectineu. Pentru abdomen merg ultimii 6 nervi intercostali.nervul iliohipogastric prin ramura muscuară inervează muşchii laţi ai abdomenului şi drepţi abdominali.4. iar cu plexul următor. Ramurile plexului lombar sunt ramuri colaterale (nervul patratul lombelor şi nervul psoas) şi terminale. Nervul tibial dă nervul cutanat sural medial (nervul safen extern) ca ramuri colaterale musculare şi ca ramuri terminale nervul plantar medial şi nervul plantar lateral. având ramuri musculare şi viscerale (motorii şi senzitive). 40 . Este format din anastomozele ramurilor anterioare ale T12 şi ale primilor 4 nervi lombari (L1. Ramurile cutanate inervează muşchiul ischiococcigian şi pielea cuprinsă între vârful coccisului şi orificiul anal. ramura anterioară inervează muşchiul obturator extern. comenzile centrilor. Este cel mai voluminos plex şi se află situat în bazin. muşchiul pectineu şi formează ramuri pentru muşchii din loja antero-medială a coapsei. . Acest plex conţine întreg parasimpaticul pelvian. Calea aferentă. în sensul că acolo unde simpaticul este excitat. deoarece T1 participă la formarea plexului brahial. Plexul sacral. Inervează muşchii peretelui toracic şi al jumătăţii superioare a peretelui abdominal. . Rezultă din anastomozele ramurilor anterioare ale trunchiului lombosacral (anastomoză L4-parţial L5) şi ale primilor 3 nervi sacraţi (S1. ca şi pielea acestei regiuni. o altă ramură este cutanată şi inervează pielea din regiunea şoldurilor. Maxim Gheorghe În regiunea toracală. parasimaticul este inhibitor şi invers. nervii perineali.

Primii 5 ganglioni toracici trimit eferenţe la viscerele toracice din mediastinul posterior formând plexurile pulmonar. situat într-un ganglion periferic. Se mai găsesc însă neuroni receptori la nivelul lanţului simpatic. protoneuronul receptor este reprezentat de neuronul pseudounipolar situat lanivelul genglionului spinal. Cei parasimpatici la nivelul regiunii lui anterolaterale. face sinapsă în lanţul simpatic. . Astăzi se crede că în scoarţa cerebrală există centrii în raport cu inervaţia simpatică şi parasimpatică. Cea mai mare parte a viscerelor toracice. .Centrii vegetativi inferiori se numesc şi centrii preganglionari. Hipotalamusul este principalul centru subcortical de reglare a activităţii simpaticului şi parasimpaticului. A. 2. a celor abdominale incluzând tubul digestiv până la unghiul splenic. Neuronii postganglionari simpatici sunt aşezaţi în apropierea nervraxului. nervul spinal.Centrii vegetativi corticali au fost menţionaţi mai sus. Ultimile realizează un plex cardiac la care se adaugă şi o componentă parasimatică vagală. Proiectează informaţiile directe pe scoarţa cerebrală sau prin intermediul nucleilor rostrali talamici şi este controlat de cortexul cerebral prin căi descendente corticohipotalamice. 32. ramura comunicantă albă şi ajunge la lanţul ganglionar latero-vertebral. De la sinusul carotidian.1. B. Nervul postganglionar este situat aşa cum se poate deduce după comportarea fibrei preganglionare fie în lanţul latero-vertebral simpatic. Fibrele lor eferente se distribuie la viscerele capului. pe când cei parasimatici se află cel mai frecvent în imediata apropiere sau chiar în peretele viscerului respectiv (intramurali). Din punct de vedere funcţional i se descriu mai multe porţiuni: -partea cervicală alcătuită din 3 ganglioni. centrii supraetajaţi subcorticali în hipotalamus şi centrii vegetativi corticali. C. Lanţul simpatic. Dacă este pentru viscerele subdiafragmatice trece fără oprire în nervii splahnici abdominali şi pelvini către plexurile prevertebrale. iar influenţa lui se exercită prin căile descendente ca fasciculul dorsal Schütz şi prin substanţa reticulată. fie în plexurile prevertebrale.ANATOMIE II Pentru viscerele pelvine colonul stâng o parte din organele retro-peritoneale şi din mediastinul posterior. Fibra postganglionară merge la organul efector pe calea nervilor somatici. multineuronale. la nivelul cornului lateral. nervii cardiaci) sau ca plexuri perivasculare (plexul subclavicular. Dacă fibra se distribuie la viscerele supradiafragmatice sau la partea somatică. Începând cu centrul ciliospinal de la C8-L2.Centrii vegetativi subcorticali sunt situaţi în hipotalamus. Desigur că la viscerele corpului va ajunge ca plexuri perivasculare cu ramurile carotidelor. Sistemul nervos simpatic. Fibra preganglionară merge prin cornul anterior. esofagian şi aortic. El este informat de la centrii inferiori prin căi ascendente nespecifice. a cărui prelungire formează fibra preganglionară care face sinapsă cu al doilea neuron numit neuron postganglionar. ca şi pentru interceptorii din muşchi. Calea eferentă a reflexului vegetativ spre deosebire de cea a reflexului somatic este formată din 2 neuroni: unul situat în centrul vegetativ preganglionar din măduvă sau trunghiul cerebral. Fibra postganglionară se comportă diferit după organul efector la care se distribuie. Pentru viscerele subdiafragmatice pleacă de la plexurile prevertebrale celiac şi hipogastric ca plexuri perivasculare şi cu arterele care irigă viscerul respectiv ajung la destinaţie. În ganglioni se găsesc neuroni postganglionari pentru partea somatică şi viscerele supradiafragmatice ca şi neuronii receptori. . iar axonul lui se duce nucleul tractului solitar. de pe feţele orbitală şi medială ale lobului frontal ca şi cornul lui Ammon. plex vertebral. carotidian etc.1.). unde formează nucelul intermedio-lateral. 41 . în lanţul latero-vertebral sau într-un plex prevertebral. Centrii vegetativi. 14. Eferenţele pleacă prin ramul comunicant cenuşiu şi prin nervii splanhnici. Ultimii 6 dau fibre abdominale sub forma nervului mare şi mic splanhnic abdominal ce merg spre plexul celiac. gâtului şi ale mediastinului anterior. -partea toracică este alcătuită din 10-11 ganglioni. prin nervii vegetativi proprii sau pe calea vaselor sanguine cu plexuri perivasculare. terminându-se cu centrul vezicospinal la L1 şi ano-raectal la L2.4. Se disting centrii parasimpatici în trunchiul cerebral şi în măduva sacrată şi centrii simpatici în măduva toracolombară. În ordinea apariţiei lor filogenetice se disting centrii nervoşi inferiori în trunchi şi măduvă. rădăcina anterioară a nervului spinal. ca şi a zonelor reflexogene vasculare au sensibilitatea recepţionată de nervul vag. uniţi prin cordoane de substanţă albă ca un şirag. Centrii preganglionari simpatici se întind între mielomerele C8-L2. Lanţul ganglionar simpatic latero-vertebral este alcătuit din 22-23 ganglioni alungiţi. a plexurilor prevertebrale şi chiar intramurali. iar cei simpatici în partea posterioară. Cele pentru partea somatică merg prin ramura comunicantă cenuşie înapoi la nervul spinal şi cu ramificaţiile acestuia se distribuie la periferie. care produce iriodilataţie se înşiră toţi centrii simpatici în succesiunea lor firească. 24. mijlociu şi inferior. Protoneuronul este situat în ganglionul nodos. De la ei pleacă spre periferie calea eferentă. Aferenţele lui sunt reprezentate de fibrele senzitive de la viscere şi de ramuri comunicante albe. 25. Se descriu cu funcţii viscerale câmpurile corticale 13. Calea eferentă. excitaţiile sunt culese de neuroni din ganglionul extracranian al glosofaringianului şi conduse tot la nucleul tractului solitar. Pentru viscerele supradiafragmatice părăsesc lanţul simpatic ca nervii vegetativi prorpii (ex. superior.

durere. corpusculii Vater-Pacini. de corpusculii Vater-Pacini din viscere. nucleii lacrimali şi salivator superior din tegmentul pontin.Interoceptorii (visceroceptori) culeg stimulii de la organele interne (viscere) şi sunt reprezentaţi de terminaţii nervoase intraepiteliale.4. 2. A. ANALIZATORII Analizatorii sunt formaţiuni anatomo-funcţionale prin care sistemul nervos recepţionează informaţiile din mediul înconjurător sau din interiorul organismului şi le integrează în centrii nervoşi. Eferenţele merg ca plexuri parietale spre viscere fiind alcătuite din fibre simpatice postganglionare şi parasimpatice preganglionare.segmentul central reprezentat de centrul nervos cortical care integrează informaţiile şi le transformă în senzaţii. olfactivi. mezenteric superior. După locul de unde preiau informaţiile se disting trei categorii de receptori: exteroceptori. 42 . de la nucelul salivator superior spre glandele submandibulară şi sublinguală pe calea nervului facial. .Autor: lector univ. Segmentul periferic. de fibre senzitive. . de corpusculii genitali din organele genitale externe. fie sub forma unor fascicule vegetative spre organele efectoare. Vagul are o situaţie deosebită deoarece fibrele lui preganglionare merg să facă sinapsă cu neuronii postganglionari situaţi în imediata vecinătate a viscerelor inervate de el sau chiar în pereţii acestora. De exemplu de la nucleul Eddinger-Westphal merg pe calea oculomotorului. vasele peniene etc.). În continuare la plexuri perivasculare (perirectale. care recepţionează stimulii.2. După situaţia neuronului preganglionar se descrie un parasimpatic cranian şi altul sacrat. ganglionul pterigopalatin lângă nervul maxilar şi ganglionul otic şi submandibular alăturaţi mandibularului. Sistemul nervos parasimpatic. -partea pelvină este formată din 3-4 ganglioni. Calea spre viscere este tot ca plex imtramural. dar şi din fibre preganglionare parasimpatice vagale ce trec fără oprire spre a face sinapsă cu neuronul postganglionar care este situat intramural.1. ei dau informaţii privind poziţia corpului sau a segmentelor lui în repaus şi în mişcare. care se duc la plexul hipogastric. Parasimpaticul sacrat are centrii preganglionari în nucleii micţiunii. Nervii postganglionari sunt situaţi în nişte ganglioni de lângă nervul oftalmic în orbită. nucleul salivator inferior şi nucleul dorsal al vagului din bulb. Aferenţele sunt reprezentate de fibrele preganglionare din marele şi micul nerv splanhnic abdominal. B. Parasimaticul cranian. La nivelul aortei abdominale se descrie în partea superioară plexul celiac. de terminaţiile nervoase difuze din seroase şi vase sanguine. de presiune. Maxim Gheorghe -partea lombară este formată din 3-4 ganglioni ale căror eferenţe merg la plexul aortic şi apoi cu ramurile aortei ajung ca plexurile perivasculare la viscere. Centrii preganglionari sunt reprezentaţi de nucleii din trunchiul cerebral: nucleul accesor al nervului oculomotor (Eddinger-Westphal) din mezencefal. . . termici. rădăcina anterioară. Plexurile prevertebrale. corpusculii tendinoşi Golgii. {i aici fibrele parasimpatice trec prin plex fără oprire. erecţiei şi defecaţiei din măduva sacrată. iar cele ale splanhnicilor simpatici sacrali fac sinapsă cu neuronul postganglionar. Fibrele preganglionare merg pe calea nervilor cranieni formând aşa-zisele cabluri vegetative. perivezicale etc. transformându-le în senzaţii. Fibrele postganglionare merg fie ca nervi proprii. coarda timpanului şi apoi ramul mandibular al trigemenului. Fibrele preganglionare trec prin cornul anterior. 2. Receptorii periferici percep stimulii fizici sau chimici din mediul intern sau extern şi îi transformă în impuls nervos. aortico-renali şi mezenteric inferior legaţi între ei prin cordoane nervoase.Proprioceptorii sau receptorii profunzi ai aparatului locomotor.segmentul intermediar cu rol de conducere a excitaţiilor spre centrii nervoşi. Plexul hipogastric are componenta simpatică parasimpatică adusă de nervii splanhnici pelvini (erectori). gustativi). Plexul celiac este alcătuit din ganglionii celiaci. Nervii splanhnici sacrali. . proprioceptori şi interoceptori. Analizatorii reprezintă canalele informaţionale ale sistemului nervos şi anatomic. nervii sacrali şi se desprind din aceştia din urmă dub numele de nervi errectori (nervul splachnici pelvini). sunt reprezentaţi de fusurile neuromusculare. Se compun din 3 părţi: .2. Sunt formaţi din neuronii postganglionari simpatici şi din neuronii receptori. exteroceptorii de la distanţă sau telereceptori (receptorul vizual şi receptorul acustic).segmentul periferic sau organul de simţ propriu-zis.Exteroceptorii culeg stimulii din mediul extern şi se împart în: exteroceptorii de contact (receptorii cutanaţi tactili. iar inferior şi în continuarea lui plexul hipogastric. B. iar de la nucleul salivator inferior pe calea nervului glosofaringian. împreună cu fibrele postganglionare simpatice ajung la rect în vezică. merg în plexul hipogastric şi de aici cu vasele laperiferie. din mucoasa organelor cavitare.

Stratul cornos conţine celule foarte turtite. Date recente au stabilit că din centrii corticali ai analizatorului prin sisteme de fibre cortico-fugale. Pe suprafaţa degetelor. mai gros decât acesta şi format din ţesut conjunctiv dens. În mijlocul segmentului central există o zonă de specializare maximă (arie primară). Segmentul central este reprezentat de aria din scoarţa cerebrală. iar deasupra ei pătura cornoasă (ce curpinde stratul glanular. Căile ascendente sunt directe şi indirecte. . cu aspect ondulat pe suprafaţa de secţiune. Căile de conducere directe. care conţin granulaţii de keratină în citoplasmă. prin prelungiri în formă de spini (desmozomi). Celulele din pătura germinativă se divid activ. datorită receptorilor pe care-i conţine. o proteină bogată în sulf. utilizează sistemul reticulat ascendent activator. canalele de excreţie ale glandelor sudoripare. Pielea. Epidermul este format dintr-un epiteliu pluristratificat pavimentos. aşezate pe membrana bazală care le desparte de derm.2. de natură conjunctivo-epitelială. reţeaua vasculară a dermului şi numeroşi receptori nervoşi. iar legăturile dintre ele slăbesc încet şi se descuamează (se desprind şi cad). Nucleii se fragmentează deoarece la nivelul acestui strat celulele epidermului încep să moară. legate între ele.Stratul granular este format din 1-5 rânduri de celule aplatizate. . cu nucleul degenerat.5 m 2. genunchi. bogat în celule adipoase. aşezat pe o membrană bazală.Stratul papilar ridică spre epiderm o serie de proeminenţe conice. În derm sunt glande sebacee. Ruffini. Pielea este învelişul extern la organismului. organ de excreţie prin secreţie sudorală. microbieni. Mobilitatea pielii pe planurile subiacente este mai mare pe feţele de extensie ale articulaţiilor (cot. Pielea este un organ de protecţie faţă de agenţii fizici. Dermul (corionul) este stratul de sub epiderm. În epiderm nu pătrund vase de sânge. nervii subcutanaţi. Dermul este alcătuit dintr-un strat papilar superficial şi un strat rticular profund. lucid şi stratul cornos) (fig. fibroblaşti. Celulele keratinizate sunt celule moarte. planta piciorului). reţeaua vasculară subcutanată. poate fi influenţată direct activitatea celulelor receptoare. ţn mod difuz şi nespecific. care este mai bogat în fascicule de fibre colagene şi lame elastice. melanoblaşti.1. Pigmentul melanic dă culoarea mai închisă sau mai deschisă a pielii. la care ajunge calea de conducere şi la nivelu căreia excitaţiile sunt transformate în senzaţii conştiente specifice. grupate în lobuli adipoşi (paniculi adipoşi) printre care se găsesc fibre conjunctive. care dau rezistenţă pielii. conduc rapid impulsurile ce sunt proiectate pe o arie corticală specifică fiecărui analizator. Pe lângă toate acestea. organ cu rol în termoreglare. dermul şi hipodermul (ţesutul subcutanat). În partea sa profundă se află pătura germinativă (constituită din stratul bazal şi stratul spinos). Hipodermul (stratul subcutanat) este format din ţesut conjunctiv lax.Stratul lucid este format din celule turtite. . 1. asigurând reînnoirea straturilor superficiale ale epidermului. Golgi-Mazzoni). organ cu funcţii hemodinamice.Stratul reticular continuă stratul precedent. În stratul subcutanat se află glomerulul glandelor sudoripare.Stratul bazal format dintr-un singur rând de celule prismatice. în schimb se găsesc numeroase terminaţii nervoase libere. . lezarea ei duce la pierderea posibilităţii de asociere a senzaţiei. În ambele straturi se găsesc celule cu pigment melanic produs de melanocite.ANATOMIE II Segmentul intermediar (de conducere) este format din căile nervoase prin care influxul nervos este transmis la scoarţa cerebrală. lezarea ei duce la pierderea simţului respectiv. pielea are un important rol de organ de simţ. modificând pragul de excitabilitate al acestora. a căror întinpărire constituie amprentele digitale. Conţine de asemenea capilare sanguine şi limfatice. care sunt localizate în derm. Zona din jur este o zonă asociativă şi este denumită arie psiho-senzorială (arie secundară). fibre nervoase. depozitând sânge în reţeaua capilară.1. pe care o conţine şi care provine din degradarea keratinei. acest strat este foarte gros pe palme şi pe planta piciorului. care îl separă de mediul extern şi se continuă la nivelul orificiilor naturale cu mucoasele. capilare şi fibre nervoase. chimici. Calea de conducere indirectă.2. palma. Suprafaţa pielii la omul adult este de cca. fibre elastice şi de reticulină. . iar greutatea cca. receptorii nervoşi (corpusculii Vater-Pacini. 2. prin care impulsurile nervoase sunt conduse lent şi proiectate cortical.Stratul spinos format din 6-20 de rânduri de celule poliedrice.1. .32). rezistentă şi elastică. partea profundă a foliculilor piloşi. 18 kg. eliminând apă. . organ de absorbţie a unor substanţe medicamentoase. Stratul papilar este format din ţesut conjunctiv cu substanţă fundamentală abundentă. Segmentul periferic a analizatorului cutanat este situat în piele. Analizatorul cutanat. partea dorsală a mâinii) şi redusă sau chiar absentă pe feţele de flexiune (plica cotului. partea superficială a foliculilor piloşi. cu un înveliş de keratină. cu citoplasmă omogenă şi transparentă datorită eleiedinei. Pielea are o dublă origine embrionară provenită din ectoderm (epidermul) şi din mezoderm (dermul şi hipodermul). cheratinizat. De la suprafaţă spre profunzime. cu informaţii de la ceilalţi analizatori. numite papile dermice. cu sinapse puţine. 2. 43 . în palmă şi în talpa piciorului papilele sunt mai proeminente şi formează ridicături cunoscute sub numele de creste papilare. pielea este alcătuită din 3 straturi: epidermul. uree şi produşi de catabolism.

sunt sensibili la mişcări şi modificări de presiune. La om au fost descrise două varietăţi morfologice de terminaţii nervoase intraepidermice: . Toate acest căi de conducere după încrucişare ajung la talamus. Maxim Gheorghe Anexele pielii sunt cornoase (firele de păr şi unghiile) şi glandulare (glandele sudoripare. sebacee.Corpusculii Vater-Pacini sunt corpusculi lamelari. Din punct de vedere structural receptorii cutanaţi sunt de 2 tipuri: terminaţii nervoase libere şi receptorii incapsulaţi (fig. fibra nervoasă. 34). Unele dintre ele se numesc anulospirale şi se rulează în jurul ecuatorului fibrelor cu sac nuclear. Recepţionează stimulii daţi de presiuni mai mici decât corpusculii Vater-Pacini. -Terminaţiile nervoase libere se ramifică în toată grosimea capsulei articulare şi transmit sensibilitatea dureroasă articulară cauzată de amplitudinea excesivă a mişcării. care conţin fibre extrafusale contractile. Terminaţii nervoase libere sunt arborizaţii dendtritice ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali. Sunt formaţi din multiple lame concentrice în axul lung urcând fibra nervoasă. unde este al treilea neuron. Au formă ovoidă şi o lungime de cca. dilatată. . dureroşi şi de presiune) sunt exteroceptori de contact situaţi la nivelul pielii. Recepţionează stimulii termici calzi. grosieră se transmite prin fasciculele spinotalamice anterioare. Capsula este formată din mai multe lamele concentrice. 2.Corpusculii Krausse sunt situaţi la nivelul papilelor dermice. Terminaţiile nervoase sunt excitate de întinderea puternică a tendonului în timpul contracţiei musculare. localizaţi în hipodermul pulpei degetelor. subţiri şi scurte cu nucleii aşezaţi în şir pe toată lungimea lor. iar cea tactilă epicritică. Fusurile au inervaţie senzitivă şi motorie. vizibili şi cu ochiul liber. recepţionează excitaţiile de presiune şi tactile. distribuite printre celulele păturii geminative a epidermului. -Corpusculii Ruffini sunt situaţi în stratul superficial al capsulei articulare şi recepţionează informaţii în legătură cu poziţia şi mişcările din articulaţii. Excitarea neuronului γ . Sensibilitatea dureroasă este condusă pe calea fasciculuui spinotalamic lateral. Receptorii cutanaţi (tactili. groase cu o parte centrală. de partea opusă celei receptoare. lungi. printre fasciculele tendinoase. care la intrare îşi pierd teaca de mielină (fig. dar şi tracţiunile şi deformările care se exercită asupra fibrelor conjunctive din straturile profunde ale dermului. ce conţin 40-50 nuclei şi fibre cu lanţ nuclear. periost şi articulaţii sunt corpusculii Vater-Pacini. glandele mamare). cu lungimea de 1-5 mm. mai numeroşi la nivelul palmei şi plantei piciorului.Corpusculii Golgi-Mazzoni au o structură asemănătoare celor precedenţi.2. care se termină sub forma unui disc neurofibrilar concav în care este aşezată o celulă epitelială modificată. primesc terminaţii nervoase motorii. în interiorul lor fibra nervoasă este bogat ramificată realizând aspect de reţea. .Corpusculii Ruffini sunt localizaţi în dermul profund şi în hipoderm. 2. de formă ovoidală. La exterior fasciculele sunt înconjurate de o capsulă subţire conjunctivă. 35). din lobul parietal. pe calea fasciculelor Goll şi Burdach. ansamblul numindu-se corpuscul senzitiv. alte terminaţii nervoase "în buchet" se termină pe ecuatorul cu lanţ nuclear (fig.1. Recepţionează stimulii daţi de presiunea şi tracţiunea pielii şi sunt foarte numeroşi la nivelul pulpei degetelor. Segmentul central este situat în aria senzitivă primară. capsule articulare şi periost. Sunt formaţi dintr-o reţea de fibre nervoase terminate sub formă de butoni.Corpusculii Meissner sunt situaţi în papilele dermice. iar porţiunea axială este reprezentată de una sau mai multe fibre nervoase amielinice. tendoane. .expansiunile iederiforme (discurile tactile Merkel) fac trecerea către receptorii incapsulaţi şi sunt reprezentate prin fibre mielinice provenite din plexul nervos din derm. fără striaţii. Segmentul periferic e reprezentat de proprioreceptori situaţi în muşchi. dermici. Receptorii kinestezici din capsule articulare. -Corpusculii neuro-tendinoşi Golgi sunt situaţi la limita dintre corpul muşchiului şi tendon. dar sunt mai mici. Fibrele musculare intrafusale sunt de 2 tipuri: fibre cu sac nuclear. recepţionează stimulii tactili. 33). Recepţionează stimulii termici reci.2. .2. Receptorii incapsulaţi sunt expansiuni nervoase în care terminaţiile senzitive sunt izolate în interiorul unei capsule conjunctive. au formă sferoidală. . tendoane. .2.Fusurile neuro-musculare sunt formate din 5-10 fibre musculare modificate numite fibre intrafusale. . Sensibilitatea tactilă protopatică. identici cu cei din piele. 44 . Receptorii cutanaţi. Analizatorul kinestezic. care prin contracţie excită receptorul situat în zona ecuatorială. Capetele fusului neuro-muscular. Inervaţia senzitivă este asigurată de dentritele neuronilor senzitivi din ganglionul spinal.Autor: lector univ. Segmentul de conducere. cu ramificaţii fine este cuprinsă într-o stromă conjuctivă acoperită la exterior de o capsulă subţire din lamele concentrice. învelite într-o capsulă conjunctivă.. activează zonele polare ale fibrelor intrafusale. În corpuscul pătrund 1-3 fibre mielinice.reţeaua intraepidermică e formată din fibre amielinice situate în profunzimea epidermului din care se desprind expansiuni nervoase ce se termină la suprafaţa celulelor sub formă de butoni ce recepţionează excitaţiile dureroase. 100µ (microni). Inervaţia motorie este asigurată de axonii motoneuronilor γ (gama) din cornul anterior al măduvei.

ce au la polul apical câte 3-6 cili. Posterior. printre care se găseşte ţesut elastic. Calea olfactivă nu are legături directe cu talamusul. Aceşti centri au legătură cu centrii olfactivi secundari.5. Procesele ciliare sunt alcătuite din cute vasculare în număr de 60-80. receptorii acestei căi sunt fusurile neuro-musculare.5. coroida prezintă un orificiu cu diametrul de 1. redusă ca suprafaţă şi transparentă. . IX (ganglion extracranian) şi X (ganglion plexiform al vagului). . celule nervoase senzitive bipolare şi celule bazale. o zonă perforată prin care trec fibrele nervului optic.4. prin fasciculele spinobulbare (sensibilitatea proprioceptivă conştientă). Este alcătuit dintr-un perete format din 3 tunici concentrice şi o cavitate în care se află mediile refringente (transparente) ale ochiului (fig. Corneea este o membrană conjunctivă transparentă. Analizatorul vizual. Ruffini.Coroida este o membrană abundent vascularizată şi are un rol important în nutriţia globilor oculari. 2. faţa medial a cornetului nazal superior şi o mică parte din septul nazal. în structura sa intră procesele ciliare şi muşchii ciliari. Axonii acestor neuroni mitrali formează tractul olfactiv. iar dendrita lor se termină la suprafaţa mucoasei cu un buton olfactiv de la care pleacă 5-6 cili olfactivi. în profunzimea căruia se află canalul Schlemm. el corespunde lamei ciuruitei a sclerei.2. cilii vin în astfel în contact cu substanţele sapide dizolvate.2. prin fasciculele spinocerebeloase ventrale şi dorsale (sensibilitatea proprioceptivă inconştientă). Segmentul central.ANATOMIE II Segmentul de conducere. . Receptorii analizatorului gustativ sunt reprezentaţi de mugurii gustativi situaţi în mucoasa linguală (papilele caliciforme. dar conţine fibre nervoase amielinice. care se întinde de la corpul ciliar la cristalin.1. ele secretă umoarea apoasă. circular şi radial. În corionul mucoasei sunt glande seroase care menţin umedă mucoasa. care nu are vase de sănge. circulare şi radiale. 2. care prezintă în partea postero-mediană lama ciuruită.Muşchii ciliari sunt alcătuite din fibre musculare netede dispuse longitudinal. Coroida căptuşeşte sclerotica şi prin celule pigmentare pe care le conţine contribuie la formarea camerei obscure.Corpul ciliar continuă anterior coroida şi este o formaţiune conjunctivo-vasculară. cu rol în micşorarea sau mărirea 45 . între care se găsesc 5-20 de celule senzoriale. Muşchii irisului sunt alcătuiţi din fibre musculare netede. substanţa perforată anterioară şi nucleii septali. Analizatorul gustativ. Segmentul periferic este situat în mucoasa olfactivă ce acoperă lama ciuruită a etmoidului. unde fac sinapsă cu deutoneuronii. laterală ce delimitează substanţa perforată anterioară. Primul neuron se află situat în ganglionii de pe traiectul nervului VII (ganglion geniculat).2. cuprinde 3 părţi: coroida. 2. în centrul căruia se află orificiul numit pupilă. de la care pleacă stria olfactivă medială. .Irisul reprezintă partea anterioară a tunicii mijlocii şi are forma unui disc. 2. se află şanţul sclerocorneean. Mugurii gustativi se prezintă ca formaţiuni ovoide formate de celeule de susţinere. dură. Segmentul de conducere. Segmentul intermediar. Centrii primari unde ajung fibrele deutoneuronilot sunt formaţi de trigonul olfactiv. Epiteliul mucoasei olfacive este format din celule de susţinere. prin care trece umoarea apoasă spre sistemul venos. -pentru sensibilitatea proprioceptivă de control a mişcării (simţul tonusului muscular). Segmentul periferic al analizatorului vizual este alcătuit din globul ocular şi organele anexe ale acestuia. corpul ciliar şi irisul. Segmentul periferic. din hipocamp (lobul temporal) şi nucleul amigdalian. Între sclerotică şi cornee. Axonii protoneuronilor ajung la nucleul solitar din bulb. 36). Segmentul central se găseşte în aria 43 din lobul parietal din porţiunea inferioară a girusului postcentral. iar al treilea neuron este în talamus.5 mm. Analizatorul olfactiv. glosofaringian şi vag. care se termină prin trigonul olfactiv. Globul ocular. care pătrund în orificiul de la suprafaţă numit porul gustativ al mugurului. excitaţiile sunt colectate de la corpusculii Golgi. La polul bazal celulele gustative vin în contact cu terminaţiile nervoase senzitive ale nervilor facial. prin care iese nervul optic. Tunica externă este fibroasă şi formată din 2 porţiuni inegale: posterior se află sclerotica este opacă şi mai mare ca întindere şi anterior corneea. Pacini şi terminaţiile nervoase libere. ce fac sinapsă cu deutoneuronul căilor olfactive reprezentat de celulele mitrale multipolare din bulbul olfactiv. Tunica medie sau vasculară este bogată în celule pigmentare şi vase de sânge. Celulele bipolare au rol de receptor sunt fusiforme.3.2. Impulsurile aferente de la proprioceptori sunt conduse pe 2 căi: -pentru sensibilitatea kinestezică (simţul poziţiei şi al mişcării în spaţiu). ce acţionează asupra cristalinului prin intermediul ligamentului suspensor (Zinn). fungiforme şi foliate). Sclerotica este membrana albă-sidefie. Axonii celulelor olfactive străbat lama ciuruită se înmănunchează şi formează 10-20 nervi olfactivi.

secretat de procesele ciliare care umple camera anterioară a ochiului între cristalin şi iris şi de aici prin pupilă ajungând în spaţiul dintre cornee şi iris. proiectând imaginea pe retină. Muşchi drepţi (superiori. Maxim Gheorghe diametrului pupilei. Sunt mai numeroase în partea periferică a retinei. aici nu există elemente fotosensibile.5 mm. ce prezintă 2 regiuni importante (pata galbenă şi pata oarbă). Mişcarea 46 . -stratul celulelor vizuale constituit din elemente fotoreceptoare (celule cu bastonaşe şi celule cu conuri). Pata oarbă (papila optică) situată medial şi inferior de pata galbenă. acestea permit vederea diurnă. secretată tot de procesele ciliare. la lumină slabă. Începând de la coroidă. Corpul vitros este o substanţă gelatinoasă. cristalinul şi corpul vitros. 37) în care se găsesc 3 feluri de celule funcţionale.Autor: lector univ. mediile transparente sunt: umoarea apoasă. el are forma unei lentile biconvexe aşezat în plan frontal. se efectueză prin contracţia dreptului extern de la un ochi împreună cu dreptul intern de la ochiul opus. Mai multe celule cu bastonaşe fac sinapsă cu o celulă bipolară şi mai multe celule bipolare fac sinapsă cu o celulă multipolară (fenomenul de convergenţă a impulsurilor) ceea ce explică faptul că la o celulă multipolară corespund circa 200 celule cu bastonaşe. la lumină intensă. iar axonii lor formează fibrele nervului optic. ele trimit prelungiri citoplasmatice ce se dispun în jurul cornurilor şi bastonaşelor. . responsabilă de recepţia şi transformarea stimulilor luminoşi în influx nervos.2. Tunica internă sau nervoasă este reprezentată de retină (de origine nervoasă). La exterior este acoperit de o membrană subţire dar rezistentă numită capsula cristalinului. externi şi interni) au formă de trunchi de con. Celulele cu bastonaşe sunt adaptate pentru vederea nocturnă. iar în foveea centralis sunt numai cele cu conuri. Celulele cu bastonaşe sunt celule nervoase modificate în număr de 125 milioane. mai numeroase în pata galbenă. Muşchiul ciliar prin intermediul ligamentului suspensor. format din celule bipolare care reprezintă primul neuron al căii optice. 2 numită foveea centralis în care se găsesc numai celule cu conuri. între iris şi corpul vitros. lipsind în foveea centralis. În afară de cornee. în timp ce o cantitate mică de pigment determină culoarea albastră. Muşchi oblici inferiori au originea pe osul lacrimal şi inserţia pe partea latero-inferioară a scleroticii. Celulele cu conuri conţin o substanţă fotosensibilă numită iodopsina. Celulele cu bastonaşe conţin o substanţă fotosensibilă numită rodopsină. colorată. iar aceasta cu o singură celulă multipolară. În iris se găsesc celule conjunctive ce conţin pigment care dă culoarea ochiului: un număr mare de celule pigmentare realizează culoarea brună. Dendritele lor fac sinapsă cu axonii celulelor bipolare. Dendrtitele lor fac sinapsă cu prelungirile interne ale celulelor cu conuri şi bastonaşe. Sunt 4 muşchi drepţi şi 2 muşchi oblici. La exterior el prezintă un strat dens.5. 2. Umoarea apoasă este un lichid transparent. cele mai importante sunt: -stratul celulelor pigmentare alcătuit dintr-un rând de celule încărcate cu pigment melanic. Marginile capsulei sunt fixate prin intermediul ligamentului suspensor de procesele ciliare. Pata galbenă (macula luteea) situată în dreptul axului vizual prezintă în centrul său o scobitură de 1. Din punct de vedere funcţional i se disting 2 regiuni: retina oarbă care vine în raport cu corpul ciliar şi cu irisul şi nu conţine celule fotosensibile. Celulele cu conuri şi ele sunt celule nervoase modificate în număr de 7 milioane. Mediile refringente au rolul de a refracta razele de lumină. dreaptă sau stângă. retina vizuală situată în partea posterioară. înaintea zonei ecuatoriale a globilor oculari şi vârful (originea) pe un inel tendinos comun (tendonul Zinn) fixat în vecinătatea orificiului optic din orbită. iar în pata galbenă numărul lor este mic. Ocupă camera posterioară a globilor oculari dintre cristalin şi retină. În afara acestora se mai găsesc celule de susţinere şi celule de asociaţie. Anexele globului ocular. care face parte din tunica externă a globilor oculari. Se deosebesc 10 straturi (fig. omogenă şi transparentă. subţire ce se numeşte membrană heloidă. . format din celule multipolare care reprezintă al doilea neuron al căii optice. Anexe de mişcare asigură mişcarea globilor oculari în diferite direcţii. dar trec mai întâi printr-un inel fibro-cartilaginos situat în unghiul intern al orbitei şi se inseră în partea latero-superioară a scleroticii.stratul neuronilor bipolari. Retina are o structură stratificată datorită aşezării în lanţ a neuronilor şi a legăturilor lor sinaptice. Fiecare celulă cu conuri face sinapsă cu o singură celulă bipolară. Cristalinul este organul cel mai important al aparatului dioptric. Muşchi oblici superiori au aceeaşi origine cu muşchii drepţi. celule bipolare şi celule multipolare. cu baza (inserţia) pe sclerotică. modifică curbura cristalinului (în special a feţei anterioare) intervenind astfel în acomodarea la distanţă. Se împart în anexe de mişcare şi anexe de protecţie. Mişcările globilor oculari sunt conjugate prin acţionarea bilaterală a unui număr de muşchi. inferiori. Mişcarea de lateralitate. Ele sunt reprezentate de muşchii extrinseci ai globilor oculari care sunt muşchi striaţi (spre deosebire de muşchii intrinseci (irisul şi corpul ciliar) care sunt muşchi netezi). aflate în relaţii sinaptice: celule fotoreceptoare cu prelungiri în formă de con şi celule cu prelungire în formă de bastonaş. Axonii acestor celule fac sinapsă cu dendritele celulelor multipolare. formând camere obscure.2. Mişcarea de convergenţă a ochilor se realizează prin contracţia ambilor muşchi drepţi interni. reprezintă locul de ieşire a nervului optic din globul ocular şi de intrare a arterelor.stratul neuronilor multipolari.

învelit lateral spre conductul auditiv de piele. fereastra ovală (vestibulară). osoasă. şi se întinde de la conca auriculară la membrana timpanică. are o structură fibro-cartilaginoasă. la nivelul meatului nazal inferior. transparentă ce tapetează faţa posterioară a pleoapelor şi cea anterioară a globilor oculari. Nervul IV (tohlear) inervează muşchiul oblic superior. Nervul III (oculomotor) inerează muşchii: muşchii drept superior. drept intern şi oblic inferior. Pe marginile pleoapelor se găsesc genele ce reţin particulele de praf. Axonii celulelor multipolare formează nervul optic. care împiedică scurgerea transpiraţiei pe globul ocular. Este acoperit cu piele. unde se continuă cu epiteliul acesteia. care prezintă central cavitatea timpanică. Prin mişcarea pleoapelor lacrimile sunt dirijate către unghiul intern al pleoapelor. aparatul lacrimal. în câmpurile 17. iar în partea medială. cu rolul de a transmite vibraţiile aerului spre urechea internă. nu se încrucişează şi merg în tractul optic de aceeaşi parte. unde fac sinapsă cu al treilea neuron. mai conţine ligamente şi muşchi intrinseci (muşchii tragusului. drept inferior. cerumenul. În partea inferioară există o prelungire numită lobul urechii. Pavilionul urechii este situat în partea laterală a capului în spatele articulaţiei temporo-mandibulare. Deci. Urechea medie. lipsită de cartilaj. Urechea este alcătuită din 3 părţi cu structură şi funcţii distincte: urechea externă. mergând în tractul optic în partea opusă. iar deutoneuronul este reprezentat de celule multipolare. În unghiul intern al ochiului acoperă o proeminenţă numită caruncula lacrimală. glande sudoripare modificate (Moll) şi glande ciliare care se deschid pe marginea liberă a pleoapelor. 2. Aparatul lacrimal cuprinde glandele lacrimale şi conductele lacrimale. fibrele ce vin din jumătatea nazală a retinei se încrucişează. iar inferior fereastra rotundă. 18. Peretele extern este reprezentat de membrana timpanică. Anterior cavitatea timpanică comunică cu nazofaringele. În partea laterală. formată dintr-un strat fibros cu fibre circulare şi radiare.ANATOMIE II în sus se realizează prin contracţia muşchilor drepţi superiori şi a celor oblici inferiori. Sprâncenele sunt formate din fire de păr situate deasupra orbitei. care la om sunt rudimentari. iar lateral de aceasta se află plica semilunară (rest al celei de a treia pleoapă de la păsări). pleoape. învelit pe ambele feţe de piele. receptorii sunt însă situaţi împreună în urechea internă. Este o cavitate situată în interiorul stâncii temporalului. de unde sunt preluate de canalele lacrimale care încep pe marginea liberă a pleoapelor. Pleoapele delimitează deschiderea palpebrală şi conţin glande sebacee modificate (Mebomius) dispuse la baza genelor. Urechea externă. Axonii deutoneuronilor (din tractul optic) ajung la metatalamus în corpul geniculat extern. iar medial de mucoasa cavităţii timpanice. 19. ce prezintă peri şi glande ceruminoase (glande sebacee modificate) al căror produs de secreţie. Pleoapele sunt două cute (superioară şi inferioară) musculo-fibroase acoperite de piele şi căptuşite pa faţa internă de conjunctivă cu rolul de a proteja corneea transparentă. bilateral. până la periferia corneei. În structura sa are un schelet fibrocartilaginos. helisului etc. căile de conducere şi segmentele centrale separate. de o parte şi de alta a scizurii calcarine. numite celule mastoidiene. bilateral. are rol de protecţie împotriva pătrunderii corpurilor străine. acoperită de talpa scăriţei. ce contribuie la egalizarea presiunii de o parte şi de alta a timpanului. prin trompa lui Eustachio. canalele lacrimale conduc lacrimile spre sacul lacrimal şi de aici prin canalul nazo-lacrimal ajung în fosele nazale. iar tractul optic conţine fibre de la ambii ochi. Analizatorul acustico-vestibular. Segmentul central. Peretele posterior are un orificiu prin care cutia timpanică comunică cu cavităţi din interiorul apofizei mastoide.) care au rol în menţinerea pliurilor. care separă 2 orificii: superior. iar nervul VI (abducens) inervează muşchiul drept extern. Pe timpan se inseră 47 . În centrul său se găseşte o depresiune numită concă. în lacul lacrimal. Sunt glande tubulo-acinoase ce secretă lacrimile eliminate prin 18-20 canalicule excretoare la nivelul conjunctivei. urechea medie şi urechea internă. ce reprezintă aria vizuală. Fibrele din jumătatea temporală a retinei. Conjunctiva este o membrană fină. Analizatorul acustic (pentru auz) şi analizatorul vestibular (pentru poziţia spaţială a corpului în repaos şi mişcare) sunt două aparate receptoare situate în urechea internă. Segmentul intermediar al analizatorului vizual (calea optică) este alcătuit din înlănţuirea a 3 neuroni: protoneuronul este reprezentat de celule bipolare. Această porţiune este alcătuită din pavilionul urechii şi contuctul auditiv extern. Perfecţionarea aparatului acustic a determinat dezvoltarea unor anexe importante (urechea externă şi urechea medie) care nu au nici o relaţie cu aparatul vestibular. având o formă de pâlnie şi prezintă pe suprafaţa sa proeminenţe şi depresiuni cu rolul de a dirija undele sonore spre conductul auditiv extern. La nivelu chiasmei optice. care primesc excitaţiile de la celulele cu conuri şi cu bastonaşe. Pavilionul este legat de oasele din jur de către muşchii auriculari (extrinseci). Axonii neuronilor din corpul geniculat extern se îndreaptă spre scoarţa cerebrală şi se termină în lobul occipital. Peretele medial corespunde urechii interne şi prezintă în centru o proeminenţă numită promontoriu. Glandele lacrimale sunt localizate în partea latero-superioară a orbitei. nervul optic conţine fibre de la un singur ochi. Contuctul auditiv extern are o lungime de 3 cm. conjunctiva. Fiecare au însă receptorii.2.6. Mişcarea în jos se realizează prin contracţia drepţilor inferiori şi a oblicilor superiori. în care excitaţiile luinoase se transformă în senzaţii vizuale. Anexe de protecţie sunt reprezentate de sprâncene.

din acesta pleacă un alt canal ce stabileşte legătura cu sacula. iar în labirintul membranos. situate la polul apical. iar cele externe pe 3 rânduri ca şi celulele auditive.Utricula are o formă elipsoidală în ea deschizându-se cele 3 canale semicirculare membranoase prin 5 orificii.1. care delimitează tunelul lui Corti. este labirintul membranos. dispuse perpendicular între ele. plin cu endolimfă. Comunicarea între cele 2 rampe se face printr-un orificiu numit helicotremă. În acest canal. Printrun canal endolimfatic. . Deasupra organului lui Corti se află membrana tectoria. numit columelă (modiol). Celule de susţinere interne sunt continuate spre lama spirală osoasă. canale semicirculare şi melcul osos. Între timpan şi fereastra ovală se află un lanţ de 3 oscioare articulate între ele: ciocan. De pe columelă pleacă o lamă subţire. care-l separă de rampa vestibulară.Melcul osos este situat anterior de vestibul şi este format dintr-un canal spiralat. ambele alcătuite dintr-un epiteliu cu celule senzoriale. Cilii celulelor senzoriale. pătrund într-o substanţă gelatinoasă care se găseşte la suprafaţa maculei şi care prezintă granule de carbonat de calciu numite otolite. capetele neampulare (lipsite de dilataţii) ale canalelor anterior şi posterior. Celulele auditive sunt mici şi la polul apical prezintă cili (80-100 pentru cele externe şi 40-60 pentru cele interne). cu un perete format din membrana vestibulară (Reissner).În utriculă şi saculă se găseşte câte o proeminenţă numită macula utriculei şi macula saculei. numit rampa vestibulară şi altul inferior numit rampa timpanică. prin care plecă axonii ce alcătuiesc ramura cohleară a nervului VIII. formaţi din celule de susţinere înalte. La nivelul său se descriu 2 stâlpi extern şi intern. iar cel lateral este orizontal. în care sunt receptorii acustici şi vestibulari. una este mai dilatată şi se numeşte ampulă. iar cu cealaltă pluteşte liberă în endolimfă. . La baza lamei spirale este un canal spiral în care se găseşte ganglionul spinal al lui Corti.Canalele semicirculare membranoase corespund celor osoase deschizându-se prin 5 orificii în utricule (2 se contopesc) dintre care 3 sunt mai dilatate şi se numesc ampulele canaelor semicirculare membranoase. În ambele rampe se găseşte perilimfă şi comunică între ele prin helicotremă. altul format de membrana bazilară care-l separă de rampa timpanică şi un perete lateral opus lamei spirale osoase. comunică cu un mic diverticul. prin care trec dendritele neuronilor receptori şi canale eferente.Canalele semicirculare osoase sunt în număr de 3. Receptorii vestibulari se găsesc în utriculă. . 48 . iar la polul bazal sunt înconjurte de terminaţii dendritice ale neuronilor senzitivi din ganglionul spiral Corti (situat în columelă). cu traiect longitudinal în columelă. 38a). în interiorul căruia. iar în canalul cohlear se găseşte emdolimfa. mai mică decât utricula şi situată inferior faţă de aceasta. care descrie 2 spire şi jumătate în jurul unui ax central. canalul anterior şi posterior sunt verticale. Labirintul membranos este situat în interiorul labirintului osos (fig. La polul bazal al celulelelor senzoriale sosesc dendritele neuronilor senzitivi din ganglionul vestibular Scarpa. . . Urechea internă. de celule înalte numite celulele Hensen. 3 canale semicirculare membranoase şi melcul membranos (canalul cohlear). celule de susţinere internă sunt dipuse pe un singur rând. Este formată dintr-un sistem de cavităţi ce comunică între ele. care străbat o membrană subţire numită membrana reticulară. Receptorii acustici se găsesc în canalul cohlear şi sunt reprezentaţi de organul spiral (Corti) aşezat pe membrana bazilară (fig. Maxim Gheorghe mânerul ciocanului. .2. Vestibulul comunică şi cu melcul osos. ciliate aşezate pe celule de susţinere. saculă şi ampulele canalelor semicirculare membranoase. Din cele 2 extremităţi ale unui canal. în formă de potcoavă. depărtate la bază şi apropiate la vârf. endolimfă. receporilor acustici.Vestibulul este o cavitate centrală. Labirintul osos este format din vestibul. Celulele senzoriale acustice sunt aşezate în 3 şiruri laterale şi un şir medial faţă de tunelul Corti. . mulându-se pe el. Ciocanul se sprijină cu mânerul pe membrana timpanică şi se articulează cu nicovala. în timp ce celulele de susţinere externe sunt continuate spre peretele extern al canalului cohlear.Autor: lector univ. Între labirintul osos şi membranos se află un lichid numit perilimfă. 39). Segmentul periferic. Pe o secţiune transversală are o formă triunghiulară. 38b) şi este format din 2 vezicule mici. de unde şi denumirea de organe otolitice. cu şase pereţi. 2. numită lama spirală osoasă (mai lată la bază şi îngustată spre vârf) ce separă incomplet canalul osos într-un compartiment superior. numit şi sac endolimfatic care ajunge până la duramater. care printr-o extremitate aderă de lama spirală osoasă. nicovală şi scăriţă. situat la vârful melcului. sunt fuzionate aşa încât în vestibul sunt 5 orificii. Separarea celor 2 rampe este completată de o formaţiune fibroasă numită membrana bazilară. Canalul cohlear cumunică printr-un mic canal cu sacula. acestea la rândul lor diminuă şi se continuă cu celule cubice numite celulele Claudius. sprijinite pe celule de susţinere mai mici numite celule Deiters. Peretele posterior şi superior prezintă 5 orificii de deschidere ale canalelor semicirculare. se deschid canalicule aferente din lama spirală.Sacula este o veziculă sferică. în cele 3 planuri ale spaţiului. iar aceasta cu scăriţa care se fixează cu talpa pe membrana ferestrei ovale. de un epiteliu cubic simplu.6. până la peretele lateral al melcului osos (fig. săpate în stânca temporalului care în ansamblu alcătuiesc labirintul osos. Pe peretele lateral se găseşte fereastra ovală (acoperită de talpa scăriţei) şi rotundă (acoperită de membrana elastică). Rolul acestor oscioare este de a transmite vibraţiile timpanului spre membrana feretsrei ovale şi de aici prin perilimfă. . Toate formaţiunile organului Corti descriu cele 2 spire şi jumătate ca şi canalul cohlear.Melcul membranos (canalul cohlear) descrie ca şi melcul osos 2 spire şi jumîtate. utricula şi sacula. care se întinde de la marginea liberă a lamei spirale osoase.

La polul bazal al celulelor senzoriale sosesc de asemenea dendrite ale neuronilor din ganglionul vestibular Scarpa (fig. în timp ce coordonarea endocrină. în sens stimulator sau inhibitor. Deutoneuronii se găsesc în nucleii vestibulari bulbari (superior. este auxiliară reglării nervoase. Acestea prezintă de asemenea. realizează coordonarea hormonală a funcţiilor organismului. Crestele ampulare recepţionează stimulii declanşaţi de mişcarea capului. Cercetări recente au decelat impulsuri vestibulare. Curentul apare doar atunci când canalul semicircular este deplasat în lungul axului lui. vorbirea fiind strâns legată de simţul auditiv. Urmează al patrulea neuron al căii acustice este situat în metatalamus. Calea vestibulară. în corpul geniculat medial. 42 din girusul temporal superior. axonii protoneuronilor formează nervul cohlear. Primul neuron este situat în ganglionul spinal Corti şi dendritele ale ajung la polul bazal al celulelor auditive din organul Corti. alături de aria auditivă. epifiza. în dreptul şanţului retroolivar. Segmentul de conducere. Centrii corticali vestibulari sunt mai puţin cunoscuţi. atât prin legăturile sale intime cu sistemul nervos central. îm şaua turcească a osului sfenoid. Axonii deutoneuronilor se încrucişează pe linia mediană. unde se găsesc deutoneuronii căii acustice. timusul. stimulii declanşaţi de poziţia capului (simţul static) (fig. cât şi prin interrelaţiile cu majoritatea celorlaltor glande endocrine.1. Ea este situată în cutia craniană.ANATOMIE II Gravitaţia deformează membrana otolitică şi astfel. care străbate stânca temporalului. tot cu proiecţie controlaterală în girusul postcentral.3.6.6. continuuă şi lentă. . unde există o somatotopie (corespondenţă spaţială) între cohlee şi zona corticală. numite creste ampulare. care acţionează la distanţă asupra altor organe sau ţesuturi. spre talamus de unde prin fibrele talamo-corticale se proiectează spre scoarţa cerebrală (probabil în girusul temporal superior). merg la celulele senzoriale vestibulare din macule şi crestele ampulare. Hipofiza are mărimea unui bob de fasole. datorită inerţiei. denumite hormoni (ormao = a excita). Axonii se termină în nucleii cohleari (ventral şi dorsal) din planşeulul ventricului IV. pe care-i varsă direct în sânge. prin meatul auditiv după care pătrunde în trunchiul cerebral la nivelul şanţului bulbo-pontin.Canalele semicirculare prezintă la nivelul ampulelor nişte proeminenţe transversale pe planul canalului. care se îndreaptă spre coliculul inferior. krino = a secreta) sau glandele cu secreţie internă sunt organe specializate în secreţia unor substanţe cu acţiune specifică. în timpul căreia. După încrucişare axonii capătă un traiect ascendent. . 2. exercitând o acţiune caracteristică metabolică sau morfogenetică. iar axonii constituie ramura vestibulară a nervului VIII cranian. Glandele endocrine sunt: hipofiza. tiroida. situat pe traiectul nervului. 2.fasciculul vestibulo-talamic. unde se găseşte al III neuron. ce se proiectează pe scoarţa cerebrală. Buna funcţionare a glandelor endocrine este o condiţie esenţială pentru realizarea coordonării umorale. Segmentul central. suprarenalele. care pătrunde în trunchiul cerebral prin şanţul bulbopontin la nivelul fosetei retroolivare. Hipofiza. spre măduvă. ceea ce sugerează că la nivel cortical proiecţia ar putea fi legată de aferenţele proprioceptive.2. în urechea internă. Centrii auzului au ample conexiuni cu câmpurile 6 şi 8 din lobul frontal şi mai ales cu centrul vorbirii din aria 44. celule de susţinere şi celule senzoriale vestibulare cu cili ceva mai groşi. Glanda hipofiză sau creierul endocrin are un rol important în reglarea funcţiilor metabolice ale organismului. în strânsă dependenţă cu coordonarea nervoasă. lateral şi medial) şi prin axonii lor constituie următoarele fascicule: . axonul acestuia formează radiaţiile acustice. mult diferenţiată şi rapidă. Acest sistem prin elaborarea hormonilor specifici. înapoia chiasmei optice şi înaintea corpilor mamilari.fasciculul vestibulo-cerebelos. formând lemniscul lateral. formând corpul trapezoid.fasciculul vestibulo-spinal.2. în canalul semicircular apare un curent de endolimfă care înclină cupola ampulară şi îndoaie cilii celulelor senzoriale care vor fi excitate. controlată la rândul său de sistemul nervos. partea endocrină a pancreasului şi a glandelor genitale.40a). din care lipsesc otolitele. paratiroidele. IV (din mezencefal) şi VI din punte. SISTEMUL ENDOCRIN Glandele endocrine (endo = înăuntru.fasciculul vestibulo-nuclear. Unii îi consideră în girurusul temporal superior. se excită celulele senzoriale. Maculele recepţionează deci. la baza diencefalului. 2. este legată de partea bazală a 49 . inferior. . Protoneuronii se găsesc în ganglionul vestibular Scarpa. mişcându-se cilii. 2. Prin hormoni se înteleg substanţe elaborate de un anumit organ sau de anumite teritorii celulare. care împreună cu nervul vestibular constituie nervul VIII cranian (acustico-vestibular).2. spre cerebel.3. Centrii corticali ai auzului sunt situaţi în ariile 41. 40b). Dendritele primului neuron. . spre nucleii de origine ai nervilor III. Creasta este acoperită de o masă gelatinoasă sub formă de cupolă. Coordonarea nervoasă este complexă.3. Calea acustică (cohleară). în vecinătatea căruia se găseşte nucleul olivar pontin.

În funcţie de afinitatea pentru coloranţi se disting 2 tipuri de celule: cromofobe şi cromofile. Glanda tiroidă. ce sintetizează calcitonina (secretată şi de paratiroide). printr-o formaţiune numită tija hipofizară şi este formată din 3 lobi: anterior (adenohipofiza). Este alcătuită din cordoane celulare neregulate. La exterior prezintă o capsulă fibroasă care trimite la interior septuri conjunctive. Lobul intermediar. 2. aşezate perechi pe faţa posterioară a lobilor glandei tiroide. situată în regiunea anterioară şi laterală a gâtului în loja tiroidiană. la care se adaugă celule conjunctive. Peretele foliculului este mărginit la periferie de o membrană bazală pe care spre interior sunt aşezate celule epiteliale tiroidiene. Produsul de neurosecreţie reprezentat de hormonul antidiuretic (ADH) şi ocitocină. Glandele paratiroide sunt învelite la exterior de o capsulă fibroasă proprie ce 50 .Autor: lector univ. ce împart parenchimul tiroidian în lobuli. Epifiza secretă mai mulţi hormoni.3. Adenohipofiza reprezintă partea secretorie a glandei şi cuprinde 75 % din întreaga glandă. de culoare galbenă-brună. Două corespund lobului stâng şi două corespund lobului drept al tiroidei. fibre vegetative postganglionare simpatice.3.1.1. din celule gliale şi din numeroase fibre nervoase care sunt prelungiri axonice ai neuronilor hipotalamici (nucleul supraoptic şi nucleul paraventricular) care au proprietăţi neurosecretoare. având la adult o greutate de 40-60 g. astfel că după pubertate ea poate fi calcifiată în întregime. ce trimite în interior septuri ce împart parenchimul glandei în lobi. Între adenohipofiză şi hipotalamus există o strânsă corelaţie funcţională. dar care devin înalte în perioada de activitate crescută.3. vase de sânge. unde este depozitat şi de unde este eliberat îm sânge după necesităţi. în afara capsulei acesteia. realizată printr-o legătură vasculară denumită sistemul port-hipotalamo-hipofizar descris în 1929 de românul Gr.2. Secretă homonul stimulator al melanocitelor (MSH). ce vin în relaţie strânsă cu reţeaua de capilare sinusoide dintre ele. care la rândul lor se vor capilariza în hipofiză. este condus pe cale axonilor neuronilor secretori ce alcătuiesc tractul hipotalamo-hipofizar. omogenă care poartă numele de holoid.1. din care iau naştere vase portale.3. Are forma literei "H" şi prezintă 2 lobi laterali (stâng şi drept). numit hormonul trop. posterior (neurohipofiza) şi lobul intermediar care la om este rudimentar. 2. 2. ajung în hipofiza anterioară. dintre care cel mai cunoscut este malatonina. cu diametrul de 0. Produşii de neurosecreţie au proprietatea de a stimula secreţia celulelor adenohipofizare (hormoni hipotalamici de eliberare) sau de a inhiba secreţia celulelor adenohipofizare (hormoni hipotalamici inhibitori). Glandele paratiroide. Popa şi englezul Aiuna Fielding.4.3. formată din piamater. Epifiza. celule pigmentare şi celule nervoase. care este legat chimic de o proteină denumită tiroglobulina ce conţine hormonul tiroidian (tiroxina) şi alte substanţe iodate (diiodotironina şi triiodotironina).5 cm. (la femeie este puţin mai voluminoasă decât la bărbaţi). Glanda tiroidă este cea mai mare dintre glandele endocrine. Aceşti hormoni influenţează atât creşterea.1. Glandele paratiroide sunt 4 formaţiuni mici. de formă cubică în perioada de secreţie redusă.3. După naştere în epifiză au loc depuneri treptate de săruri de calciu şi de magneziu. iar celulele cromofile sunt celule mature. hormonul adenocorticotrop (ACTH) şi hormonii gonadotropi (PSH şi ICSH). de unde neurosecreţiile ajung în ţesutul gandular.3. Acest sistem îşi are originea într-un plex capilar din hipotalamus. La exterior este învelită într-o capsulă. către hipofiza posterioară. Prin baza sa aderă de o regiune diencefalică cu care alcătuieşte epitalamus. În stroma conjunctivă dintre foliculii tiroidieni se găsesc celule C. cât şi activitatea celorlaltor glande şi sunt reprezentaţi de: hormonul de creştere sau somatotrop (STH). hormonul tireotrop (TSH). Neurohipofiza este alcătuită dintr-o stromă conjunctiv vasculară. În structura unui lobul se găseşte ţesut conjunctiv (stroma conjunctivă) şi ţesut glandular propriu-zis (parenchimul glandular). Neurohipofiza. 2.2. pe faţa anterioară a laringelui şi traheei. 2. Produsul de secreţie al fiecărui tip de celulă este un hormon specific. 2. Parenchimul este format din celulele principale (pinocite). Unii neuroni hipotalamici elaborează diferite substanţe chimice (neurosecreţie) pe care le descarcă în capilarele hipotalamice şi care prin vasele portale. Celulele cromofobe sunt considerate celulele secretorii imature. Lobulii sunt alcătuiţi din vezicule sau foliculi tiroidieni. Epifiza are formă conică asemănătoare unui con de pin (glanda pineală) şi este situată în şanţul median dintre tuberculii cvadrigemeni superiori. secretoare ale hormonilor şi sunt la rândul lor acidofile şi bazofile. care este în cantitate redusă când glanda este foarte activă. În cavitatea foliculului se găseşte o substanţă gelatinoasă. celule gliale. T. Adenohipofiza.3. ovoidale. legaţi printr-o porţiune numită istm. el conţine iod. Lobul intermediar este o lamă subţire de ţesut epitelial glandular care aderă de lobul anterior şi de neurohipofiză şi reprezintă numai 2 % din masa hipofizei. Maxim Gheorghe hipotalamusului (tuber cinereum)..

vol.. timusul are o funcţie endocrină (deşi nu a fost încă individualizaţ hormonul timic). denumită corticosupraranală şi alta în partea internă denumită medulosuprarenală. mai subţire.3. Glandele sexuale.. Pancreasul endocrin este alcătuit din insulele de celule răspândite în interiorul lobulilor pancreasului exocrin. greutate 10-15 g. glanda suprarenală este învelită într-o capsulă fibroasă din care pleacă tracturi conjunctive în parenchimul glandular. Medicală. Glandele suprarenale. cea mai groasă. ce secretă glucagonul şi celule beta. Voiculescu I. de formă tringhiulară. ce reprezintă 75 % din celulele insulare şi sunt dispuse în zona periferică a pancreasului endocrin.Anatomia şi fiziologia omului. Maxim Gh. Ranga V. Ed. -zona fasciculată. Sbenghe. Ed. dispuse în cordoane care probabil sunt formele îmbătrânite ale celor principale. După modul cum sunt dispuse cordoanele. Medicală. 1971 51 . Cordoanele glandulare se compun din 2 tipuri de celule: celule alfa.foliculina şi de celulele corpului galben care secretă progesteronul sau luteina. secretă hormonii glucocorticoizi (cortizolul). Ed. ca şi glandele sexuale. Are parenchimul format din celule epiteliale.Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei. Ed. se disting 3 zone care de la exterior spre interior sunt: -zona glomerulară. Ifrim M. pe care le varsă în reţeaua de capilare sinusoide. care se găsesc în ţesutul conjunctiv dintre tubii seminiferi contorţi. Timusul este un organ cu funcţie limfoidă şi endocrină. Bucureşti. BIBLIOGRAFIE 1. Testiculul endocrin este reprezentat de celulele interstiţiale Leydig.. foarte densă la acest nivel. Teodorescu-Exarcu I. Totalitatea celulelor interstiţiale secretă testosteronul. . 2. Ed. Bucureşti. La exterior. Ovarul endocrin este reprezentat de celulele tecii interne a foliculilor ovarieni. Didactică şi Pedagogică. .C. cel mai activ fiind aldosteronul.ANATOMIE II trimite în interior septuri conjunctive. în care se mai păstrează la adult mici zone de ţesut timic. Corticala este de origine mezodermică. Corticosuprarenala. 1969 5. iar medulara de origine nervoasă (ectodermică). secretoare de calcitonină. la mijloc.Anatomia omului. lungime. secretoare de insulină. între care se află o bogată reţea capilară. creşte până la pubertate.. 2. de care sunt separate printr-un sept conjunctiv. Mogoş Gh. Mişcalencu D. dar care secretă adrenalina şi noradrenalina. Pe lânga funcţia limfopoetică şi imunitară. numite insulele Langerhans.. .6. Aceste insule sunt alcătuite din cordoane celulare care se anastomozează formând o reţea în ochiurile căruia se găsesc capilare sanguine. 2. provenind din celulele crestelor ganglionare din care se dezvoltă şi sistemul nervos simpatic. situat în etajului superior al mediastinului anterior. Ed.Atlas de anatomie umană. Glanda este alcătuită din 2 porţiuni: una situată la exterior în zona corticală. Este formată din cordoane celulare scurte ce reprezintă neuroni simpatici postganglionari. puţine la număr. culoarea roşie-cenuşie şi este alcătuit din 2 lobi (drept şi stâng) uniţi între ei pe linia mediană şi acoperiţi de o capsulă conjunctivă care trimite în interior prelungiri delimitând lobuli. Timusul.Compendiu de anatomie şi fiziologie.3. . La naştere timusul are 5-6 cm. Medicală. dispuse în cordoane paralele şi anastomozate. care nu mai prezintă axoni. T. situate deasupra polului superior al rinichiului. Bucureşti. {tiinţifică. Bucureşti.7. Petricu I. şi colab. care secretă hormonii estrogeni .3. Există şi celule parafoliculare identice cu celulele C de la tiroidă. Ianculescu A. alcătuită din cordoane celulare anastomozate. care împart glanda în lobuli. 1973 4.8. Celulele glandulare ce alcătuiesc parenchimuri sunt de două tipuri: celule principale. . Bucureşti. prezintă cea mai mare dezvoltare la pubertate şi secretă hormonii 17-cetosteroizi (androgeni şi estrogeni). dispuse în cordoane separate prin sinusuri venoase. retrosternal.5. Medulosuprarenala. alcătuită din celule mici dispuse în grupe ovoide sau glomerulare şi secretă hormonii mineralocorticoizi. {tiinţifică şi Enciclopedică. 1983 3. prin care influenţează creşterea şi maturarea sexuală. 1985 2. -zona reticulată. Pancreasul endocrin. care secretă hormonul paratiroidian şi celule oxifine. . Glandele suprarenale sunt 2 mase mici (10-12 g). El începe să se dezvolte în săptămâna 6 a vieţii intrauterine. 2. III .Sistemul nervos şi organele de simţ. Lobulul timic prezintă o zonă corticală la periferie constituită din limfocite speciale numite timocite şi o zonă medulară spre interior mai deschisă la culoare în care se află celulele reticulare şi limfoblaşti. cănd începe să involueze transformându-se în cea mai mare parte într-o masă de ţesut adipos. Bucureşti.Anatomia şi fiziologia omului.C.3. alcătuită din celule poliedrice. 1999 6.

se mişcă. 2. Hipotalamusul controlează strâns activitatea hipofizei anterioare care prin hormoniii săi tropi condiţionează activitatea celor mai multe glande endocrine. Căile ascendente ale măduvei spinării. muşchii nu se contractă şi nu pun în mişcare oasele decât dacă primesc impulsuri motorii pe care le elaborează sistemul nervos central. Aceste două căi de reglare se influenţează reciproc. TEMA DE CASĂ 1. 3. 4. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE 1. Să ne gândim la dezvoltarea mare pe care o ia muşchii unu isportiv în raport direct cu activitatea lor. pe căile nervoase motorii se transmit comenzile la organele efectoare (muşchi şi glande). Se poate afirma că fiecare organ are anumită structură funcţională. Nervii cranieni. Servind şi pentru deplasarea organismului ele alcătuiesc aparatul locomotor. 52 . Activitatea glandelor cu secreţie internă este controlată de sistemul nervos. Hipohiza. hipotalamusul stabilind legături nervoase cu hipofiza posterioară şi legături vasculare cu hipofiza anterioară. Orice schimbare survenită în structura sa determină schimbări corespunzătoare în activitatea sa. În căutarea hranei sau pentru diferite activităţi corpul se deplasează. stimulând controlul hipotalamic. Aceste organe sunt excitate de anumiţi agenţi externi şi interni. De asemenea. Substanţa cenuşie a trunchiului cerebral. Analizatorul kinestezic. Pe de altă parte. ca urmare a informaţiilor primite prin intermediul organelor de simţ. Unitatea dintre structură şi funcţie se realizează pe două căi: calea nervoasă şi cale umorală. formând ele însele o unitate. Retina. La rândul lor glandele cu secreţie internă elaborează hormoni a căror concentraţie sanguină influenţează activitatea hipotalamică. modificarea funcţiei unui organ influenţează structura organului respectiv. mişcarea se realizează cu ajutorul a două sisteme: sistemul osos şi sistemul muscular. dimpotrivă. frânând sau.Autor: lector univ. iar excitaţiile sunt transmise prin căile nervoase ale sensibilităţii la creier unde se transformă în senzaţii şi. 2. de unde. Maxim Gheorghe REZUMATUL UNITĂŢII DE CURS Raporturile care se stabilesc între organism şi mediul său ambiant constituie funcţiile de relaţie.

3. Funcţia de reproducere asigură perpetuarea speciei umane. se găsesc în stadii succesive de evoluţie: foliculii primari. oul fecundat care este format din două elemente. Fenomenule de reproducere la om sunt identice cu celelalte mamifere.1. • • După ce vor studia această unitate cursanţii vor putea să: utilizeze în mod adecvat termenii medicali de specialitate ce se referă la structura şi funcţiile propriului lor organism. Extremitatea uterină este legată de uter în ligamentul propriu al ovarului (ligamentul uteroovarian). acest stadiu reprezintă foliculii seccundari. din care se maturează 300400 foliculi. pentru organizarea raţională a vieţii. Epiteliul folicular proliferează devine pluristratificat constituind membrana granuloasă. 3. începând de la pubertate până la instalarea menopauzei.H.1. secundari şi de maturaţie (foliculii de Graaf). De asemenea. Are formă ovoidă. o lamă subţire denumită tunica albuginee. La periferia foliculului secundar plin care ulterior devine cavitar se formează 2 teci: internă şi externă. rezistentă. În acest caiet se vor scrie şi răspunsurile la întrebările de la finalul fiecărei unităţi de curs. cu rol trofic) este situat la periferia foliculului. Noul organism ia naştere din dezvoltarea unei singure celule. foliculina şi luteina). are o margine mezoovarică la nivelul căreia se află hilul ovarului şi care printr-o plică peritoneală denumită mezoovar. Ţesutul conjunctiv din corticală formează la periferie sub stratul epitelial. BAZELE ANATOMICE ALE FUNCŢIEI DE REPRODUCERE Scopul unităţii de curs: • • familiarizarea cursantului cu structura organelor de reproducere. în care se află ovulul. dorsală. gameţii: unul femel. 53 . Ovarul este alcătuit dintr-o stromă conjunctivă (medulara ovarului) şi dintr-un ţesut epitelial (corticala ovarului) care formează foliculii ovarieni. cu funcţie mixtă. 42). iar la periferie se găseşte un start de celule mici. o faţă laterală ce vine în contact cu peretele lateral al pelvisului. pentru a determina o atitudine conştientă faţă de regulile de igienă personală. iar extremitatea tubară este orientată lateral şi superior. Răspunsurule la cele două teme de verificare vor fi redactate separat pe maximum 5 (cinci) pagini fiecare. Foliculii primordiali reprezintă forma iniţială şi au aspectul unor corpusculi sferici plini ce conţin o celulă mare sferică. când între celulele granuloase se formează o cavitate ce se umple cu lichid folicular. care este captat de tuba uterină şi poate fi fecundat. Ovarul este un organ pelvian pereche situat pe pereţii laterali ai pelvisului. Ovarul se leagă de tuba uterină dar şi de peretele lateral al pelvisului prin ligamentul suspensor al ovarului. dispuşi în partea periferică (fig. spermatozoidul. din calea genitală formată din trompele uterine. La naştere. turtită şi prezintă: o faţă medială. numite celule foliculare. ovulul şi altul mascul. restul foliculilor involuează.1. Ca şi testiculul ovarul se dezvoltă în regiunea lombară. În fiecare lună câte un folicul matur expulzează ovulul.S. APARATUL GENITAL FEMININ Aparatul genital feminin este alcătuit din ovar sau gonada feminină. pentru prevenirea bolilor acestor organe. câte unul lunar. exocrină (producând ovulele) şi endocrină (secretând hormonii sexuali feminini. numită ovocit I. Structura ovarului. uter şi vagină şi dintr-un organ genital extern-vulva. Teaca internă are funcţie endocrină şi secretă estrogenii (depozitaţi în lichidul folicular) sub influenţa hormonului luteinizant anterohipofizar (LH). 41). el încadrânduse în clasa mamiferelor şi reprezentând o verigă în acest lanţ complex al lumii vii. Maturaţia foliculilor începe de la pubertate sub influenţa hormonului foliculo-stimulant hipofizar (F. situată central. acoperită de franjurile trompelor uterine. pe baza acestor răspunsuri se va realiza şi notarea. formeze deprinderea de a utiliza atlasele sau schemele de specialitate. Obiective operaţionale. * Sugerăm cursanţilor să folosească un caiet special în care să facă notaţii asupra problemelor studiate. Ovarul.). însuşirea noţiunilor specifice necesare înţelegerii poziţiei omului în lanţul evolutiv al lumii animale. Ovocitul înconjurat de membrana pellucida (groasă. se leagă de ligmentul lat al uterului şi o margine liberă. străbătut de vasele ovariene (fig. în ambele ovare există circa 4000 de foliculi. Foliculii ovarieni. Teaca externă are o structură conjunctivă. fiind ataşat de membrana granuloasă.ANATOMIE II Unitatea de curs 3. Reproducerea este sexuată.

. Structura uterului. la interior. Corpul uterului este acoperit la exterior de peritoneu. Endometru are o evoluţie ciclică lunară şi în timpul sângerării menstruale se elimină în cea mai mare parte. Extremitatea superioară. provenite din plexul aortic şi plexul hipogastric.intrauterină. Din artera uterină se desprind ramuri pentru vagină. în jos cu vagina. are o lungime de 10-12 cm. care este mai strâmt şi corespunde istmului uterului. împreună formează perimetru. terţiar (De Graaf) este cel mai voluminos şi este format din teacă externă. Tunica musculară (miometru) este cel mai gros strat al peretelui uterin şi este alcătuit din 3 straturi: un strat de fibre radiar-spiralate.1.1. Sângele venos este colectat de vena ovariană dreaptă (afluent al venei cave inferioare) şi de vena ovariană (afluent al venei renale stângi). unistratificat. o porţiune mai îngustă. sub care se află tunica adventice.2.3. în prelungirea căruia urmează extremitatea inferioară numită colul uterin. care nu se elimină în timpul menstrei. el se continuă cu canalul cervical. Ovocitul de ordinul I este diploid (are 46 cromozomi). Cavitatea uterină este mai largă la nivelul fundului şi corpului uterin şi prin orificiul intern al uterului. . se inseră extremitatea superioară a vaginei (fig. Uterul primeşte sânge prin arterele uterine. formată din peritoneul ligamentului lat (mezoovarul). de unde pleacă trompele uterine se numeşte fundul uterului. Ovocitul este dispus la periferie.ampula trompei uterine. prin orificul extern al uterului. dar înainte de ovulaţie devine haploid (cu 23 cromozomi) şi se numeşte ovocit II. Limfaticele drenează limfa în ganglionii iliaci externi şi lombari. În structura tubei uterine se observă la exterior o tunică seroasă. formând ligamentele late. Maxim Gheorghe Foliculul matur. tunica subucoasă şi tunica mucoasă. Sângele venos este colectat de vena uterină. cuprinsă în peretele uterului.Autor: lector univ. Limfaticele uterului ajung la ganglionii lombari şi iliaci. 3. Pe circumferinţa colului uterin. 54 . pe pereţii laterali ai pelvisului. alcătuită din ţesut conjunctiv. . alcătuită dintr-un epiteliu cilindric ciliat. Restul foliculului ovarian rămas după eliminarea ovocitului se tranformă în corp galben la care celulele foliculare secretă progesteronul. dintre care una mai lungă (fimbria ovarică) ajunge la ovar. 3. Ovocitul este înconjurat de celule foliculare dispuse radiar (coroana radiată). un strat plexiform (strat vascular) ce conţine în ochiurile reţelei vase sanguine provenite din arterele uterine. o porţiune mai dilatată. ramuri din artera iliacă internă. să se refacă din epiteliul fundului glandelor uterine. fiind aşezat între tubele uterine şi vagin. Este un organ cavitar. este formată dintr-un epiteliu cilindric simplu. aplicată direct pe tunica musculară (uterul nu posedă o tunică submucoasă). ce trece prin perimetru şi se varsă în vena iliacă internă. În final corpul galben involuează formând o cicatrice şi se numeşte corpul alb. urmând ca în ciclul următor. Tropma uterină reprezintă primul segment al căii genitale feminine.infundibulul trompei uterine. situată în interiorul vaginei. 43). după care urmează corpul uterului. După aceasta. fiind constituite din 4 porţiuni: . urmează tunica musculară. acoperă suprafaţa uterină internă şi este bogată în glande tubulare care pătrund până în miometru. Inervaţia este dată de fibre nervoase. cu fibre longitudinale la exterior şi circulare la interior. situată deasupra liniei de inserţie a vaginei şi o porţiune intravaginală. într-o zonă îngroşată a membranei granuloase numită discul proliger. Datorită acestei inserţii colul prezintă o porţiune supravaginală. internă şi membrana granuloasă care delimitează cavitatea foliculară. care însoţesc ovocitul expulzat. care se reflectă de pe feţele anterioară şi posterioară a corpului uterin. Vascularizaţia trompelor uterine se realizează prin ramuri tubare ale arterei uterine şi prin ramura tubară a arterei ovariene. Inervaţia uterului este asigurată de fibrele simpatice (provenite din plexul hipogastric) şi parasimpatice provenite din nervul pelvic (ramuri ale perechilor de nervi S3-S4). Trompa uterină (tuba uterină). Uterul. situaţi în lungul venei iliace externe. situat median în cavitatea pelviană. un strat extern cu fibre circulare şi longitudinale. o porţiune mai dilatată în formă de pâlnie care prezintă un orificiu prevăzut cu o serie de franjuri (fimbriile tubei uterine). Tunica mucoasă (endometru). înaintea rectului (de care sete despărţit prin fundul de sac peritoneal utero-rectal sau Duglas) şi deasupra vaginei. înapoia vezicii urinare (de care este despărţit prin fundul de sac peritoneal utero-vezical). Uterul se aseamănă ca formă cu o pară fiind uşor turtit în sens antero-posterior. care se continuă inferior cu istmul uterului. iar sus şi lateral cu cele 2 trompe uterine. trompa uterină şi ovar. Uterul este organul cel mai dezvoltat al căii genitale feminine. dispusă lateral. asigurându-i nutriţia. Colul uterului nu este acoperit de peritoneu. nepereche.istmul trompei uterine. Ovarul primeşte sânge prin artera ovariană (ramură din aorta abdominală) şi prin artera uterină (ramură din artera iliacă internă). Cavitatea uterină comunică deci. şi se întinde între ovar şi uter. formă sub care este expulzat în momentul ovulaţiei. Dispoziţia radiar-spiralată a fibrelor musculare permite creşterea dimensiunilor uterului în timpul sarcinii.

Inervaţia senzitivă a mamelelor este 55 . 3 cm. căruia labiile mici îi formează un prepuţ.1. iar în partea superioară şi cu fundul de sac utero-rectal (Duglas).ANATOMIE II 3.1. peretele posterior are raporturi cu rectul. glande situate în partea posterioară a buzelor mari. ce umectează intrarea în vagin. Venele se deschid în vena iliacă internă. alungită în sens sagital şi măginită lateral de către 2 cute tegumentare (buze). Structura vaginei. situate lateral. Inervaţia somatică este dată de nervul ruşinos intern. Fiecare labie prezintă. 44).5. de anus. Glandele mamare. vagina aderă de marginea medială a muşchilor ridicători anali (fig. situată la exterior şi formată din ţesut conjunctiv. Aparatul erectil. Vestibulul vaginei are 2 părţi: o partea anterioară în care se deschide orificiul extern al uretrei şi o partea posterioară ce corespunde orificiului vaginei. Vascularizaţia vaginei este realizată de ramuri vaginale ce provin din arterele uterină. dar de dimensiuni foarte mici este alcătuit din corpii cavernoşi şi se termină cu glandul. 3. deci controlate voluntar. care dau ramuri ce formează un plex perivaginal. iar lobulii din acini care reprezintă unităţile secretorii ce secretă laptele. nu are glande. dispusă într-un strat longitudinal la exterior şi altul circular spre partea internă. cu diametrul de cca.1. de următoarele tunici: -tunica adventice. mucusul ce acoperă epiteliul vaginei fiind secretat de glandele din colul uterin. Vulva este constituită din formaţiunile labiale. Vulva. vagina este înconjurată de sfincterul extern al vaginei. vezicală inferioară şi ruşinoasă internă. care are fibre musculare striate. -tunica musculară. începând dinspre exterior către interior. alcătuită din fibre musculare netede. este alcătuit. lobii sunt formaţi din lobuli. alcătuind frâul clitorisului. Vulva are forma unei fante. care închide incomplet acest orificiu.6. Limfaticele merg la ganglionii limfatici interni (pentru partea superioară) şi la ganglionii inghinali (pentru partea inferioară). Clitorisul analog penisului de la bărbat. prevăzut lateral cu deschiderile canalelor glandelor vulvo-vaginale (Bartholin). formând prepuţul clitorisului. o faţă laterală prevăzută cu peri şi glande sebacee mari şi o faţă medială despărţită de labia mică prin şanţul interlabial. Tunica mucoasă prezintă pe cei 2 pereţi o serie de creste transversale şi câte o creastă longitudinală. Sângele arterial este adus de artera subclaviculară şi de arterele intercostale. artera rectală şi artera ruşinoasă internă. care la extremitatea superioară se inseră pe colul uterin. iar inferior se deschide prin orificiul vaginal în vestibulul vaginal (spaţiul delimitat între labiile mici). unde peritoneul este în contact cu peretele vaginal.4. se unesc anterior la nivelul muntelui Venus (spre simfiza pubiană) şi posterior la câţiva cm. Vagina are o lungime de 7-8 cm. reprezentate de bulbii vestibulari şi de clitoris. Structural glanda mamară este o glandă tubuloacinoasă formată din 15-20 lobi. Glanda mamară este situată pe peretele toracic anterior între coastele III-VII în grosimea mamelelor. Fundurile de sac laterale vine în raport cu ureterele. Glanda este învelită într-o grăsime periglandulară. iar pentru organele erectile este asigurată de fibre vegetative venite de la plexul hipograstric şi de la nervul pelvic. Vagina ste un organ cavitar în formă de tub turtit antero-posterior. -labiile mici sunt situate medial de labiile mari. Formaţiunile labiale. în centrul areolei se află o proeminenţă . peretele anterior al vaginei are raporturi cu fundul vezicii urinare şi cu uretra.mamelonul în vârful căreia se deschid 1520 canale galactofore. Vagina. Vulva. din plexul hipogastric şi nervul pelvic. În partea inferioară. Creşterea în volum la pubertate constituie unul din caracterele sexuale feminine. unde se deschide în vestibulul vaginal. spaţiul interlabial şi aparatul erectil. care trec prin vezică. Glanda mamară este o glandă pereche anexă a aparatului genital feminin. 3. Bulbii vestibulari corespund corpului spongios al uretrei de la bărbat şi sunt situaţi profund la baza buzelor mari. -tunica mucoasă formată dintr-un epiteliu pavimentos stratificat necheratinizat. tot de la ele pleacă 2 pliuri mediale ce se întâlnesc pe faţa posterioară a clitorisului. Limfaticele drenează limfa în ganglionii axilari. iar anterior se află tegumentul care prezintă o suprafaţă circulară de culoare mai închisă numită areolă mamară. Inervaţia este asemănătoare cu cea a uterului. în spatele căreia se află muşchii pectorali. iar limfa este colecată în ganglionii inghinali. mult mai subţire decât cel uterin. Peretele vaginal. iar sângele venos este colectat în venele omonime. fiecare având câte un canal de excreţie numit canal galactofor. Vascularizaţia este asigurată de ramuri vaginale ce provin din artera uterină. au direcţie paralelă cu precedentele şi mărginesc între ele vestibulul vaginal. formând comisura anterioară şi respectiv comisura posterioară. situat la nivelul perineului şi se continuă anterior cu o proeminenţă rotunjită acoperită cu păr. În părţile laterale. La limita dintre orificiul vaginal şi vestibul se află o membrană denumită himen. Labiile mici se unesc între ele anterior de clitoris. şi prezintă un perete anterior şi altul posterior. Vulva este organul genital extern al femeii. Venele conduc sângele în vena iliacă internă. asemănător cu penisul prezintă organe erectile. numite labiile mari şi labiile mici: -labiile mari. numită muntele Venus. Sensibilitatea termică şi cea dureroasă sunt diminuate la nivelul vaginului.

Din această reţea pleacă 12-13 canale eferente care se deschid în canalul epididimar. -porţiunea ampulară. Căile spermatice. care pe marginea posterioară se continuă cu o masă densă de ţesut conjunctiv. La suprafaţă este învelit de o membrană fibroasă de culoare albă-sidefie. Testiculul este un organ pereche. ajungând în spaţiul rectovezical. 3. 46).1. în interiorul căruia se formează spermiile (celulele sexuale masculine). dinapoi înainte. APARATUL GENITAL MASCULIN Aparatul genital masculin este alcătuit din testicul sau gonada masculină. -porţiunea inghinală. Epididimul conţine canalul epididimar cu o lungime de 4-6 m. Epididimul are forma unei virgule. provenit din plexul aortic şi de plexul deferenţial cu originea în plexul hipogastric. 25 g. Limfaticele dreanează limfa în ganglionii lombari. care ţine de la orificiul subcutanat la orificiul profund al canalului inghinal. veziculele seminale şi glandele bulbouretrale care. care printr-un număr mai mic de canale excretoare (dar cu un calibru mai mare) se deschid tot în iretra prostatică. 56 . primeşte canalul de excreţie a veziculei seminale. care la coada epididimului îşi schimbă direcţia cu 1800 şi continuă cu canalul deferent. iar inervaţia secretorie este realizată de fibre vegetative din simpaticul cervical. Căile spermatice sunt căi excretoare ale spermiilor şi lichidului spermatic. Maxim Gheorghe asigurată de ramuri din nervii intercostali T3-T5. intră în mediastinul testicular unde se anastomozează între ei formând reţeaua testiculară (Haller). până la polul inferior al acestuia. Glandele bulbo-uretrale sunt 2 formaţiuni ovoide. situat îm scrot. Glandele anexe.2. lungă de 4-5 cm.Autor: lector univ. cu lumenul compartimentat în mai multe diverticule. 45). dar având originea în regiunea lombară a cavităţii abdominale. situată înapoia fundului vezicii urinare şi medial de veziculele seminale. Se deschid prin 2 canale în uretra spongioasă (peniană). canalul deferent şi canalul ejacuator). care formează componenta endocrină a testiculuui ce secretă hormonul sexual masculin (testosteron). are o lungime de 2 cm. Vascularizaţia testicului şi epididimului se realizează prin artera testiculară (ramură a aortei abdominale) şi artera deferenţială (raură a arterei iliace interne). Vezicula seminală este un organ pereche situat lateral de ampula canalului deferent şi medial de ureter. iar canalele ejaculatoare o străbat oblic. Canalul deferent continuă coada epididimului. denumită ampula canalului deferent. de cca. 3. Sunt reprezentate de prostată. Are o formă ovoidală. care împart parenchimul testiculului în 150-200 de lobuli testiculari (fig. în ţesutul conjunctiv dintre tubii seminiferi contorţi. prin produsul lor de secreţie participă la formarea spermei.. în spaţiul rectovezical. Tubii seminiferi contorţi se unesc şi formează spre vârful lobulului tubii seminiferi drepţi. în interior conţine 2-3 tubi seminiferi contorţi. cuprinsă între orificiul profund al canalului inghinal şi faţa posterioară a vezicii urinare. cu o lungime de 5-6 cm şi este aşezat pe extremitatea superioară şi marginea posterioară a testicului. Sângele venos e colectat de vena testiculară care la dreapta ajunge în vena cavă inferioară. Tot în interiorul lobulului.2. canalul epididimar.2. el este o glandă mixtă cu secreţie exocrină şi endocrină. -porţiunea pelviană. fiind îndreptat cu vârful spre mediastinul testicular şi baza spre albuginee. unde se încrucişează anterior cu ureterul pelvian. 3. denumită mediastinul testicular. în procesul denumit spermatogeneză (funcţia exocrină). din calea spermatică cu glandele anexe şi organele genitale externe (fig.5-2 mm şi o lungime de 50-60 cm şi se termină printr-o parte dilatată. situate de o parte şi de alta a bulbului uretral. Prostata este o glandă exocrină unică. ampula canalului deferent.. ce face parte din căile spermatice extratesticulare.2. La exterior se găseşte o capsulă conjunctiv-vasculară sub care se află parenchimul gandular alcătuit din 30-50 de glande tubuloalveolare. străbate prostata şi se deschide în uretra prostatică.2. împreună cu spermatozoizii. Testiculul are formă ovală şi este turtit în sens transversal. Ele se împart în căi intratesticulare (tubii drepţi şi reţeaua testiculară) şi extratesticulare (canalele eferente. După regiunile pe care le străbate. 3. care ţine de la coada epididimului la orificiul subcutanat al canalului inghinal. denumită tunica albuginee. Lobulul testiculuui are formă conică. de la care pleacă radiar spre albuginee numeroase septuri conjunctive. Inervaţia este dată de plexul testicular. se găsesc celulele interstiţiale Leydig.3. este străbătută de uretră în sens vertical. se împarte în 4 porţiuni: -porţiunea liberă. pentru a se deschide în uretra prostatică. care părăsind lobulul. iar la stânga în vena renală stângă. Testiculul. de forma unei castane cu vârful în jos. are un diametru de 1. Canalul ejaculator rezultat din unirea canalului deferent şi a canalului de excreţie a veziculei seminale.

4. . 4. Medicală. Funcţia exocrină constă în formarea şi eliminarea gameţilor. Ifrim M. Bucureşti. . 57 . BIBLIOGRAFIE 1. un manşon cutanat care se termină în fund de sac. Ianculescu A. Mişcalencu D. Sub aceasta se găseşte o lamă musculară subţire care formează dartosul penian. Ed. care corespund straturilor peretelui abdominal. Ed. Există posibilitatea ca unul sau ambii testiculi să nu ajungă în scrot. Scrotul este partea organelor genitale externe care participă la formarea învelişurilor testiculilor. Structura uterului. Penisul este un organ cu funcţie genitală şi urinară situat deasupra scrotului şi înaintea simfizei pubiene. În perioada embrionară. El are forma a două pungi cutanate (burse scrotale) separate de rafeul scrotal care se continuă cu rafeul penisului. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE 1. iar mai profund fascia penisului.Anatomia şi fiziologia omului. Ranga V. şi colab. Descrieţi foliculul matur. Ed. care înveleşte corpii cavernoşi şi corpul spongios.2. Glandul reprezintă extremitatea liberă în formă de con.Atlas de anatomie umană. Ed. Bucureşti. . În interior se află o tunică conjunctivă laxă.. care la baza sa proemină şi depăşeşte circumferinţa corpului de care se separă printr-un şanţ circular. În totalitatea lor. care fiind umplute cu sânge determină erecţia şi sunt reprezentate de 2 corpi cavernoşi şi un corp spongios.Fiziologia şi fiziopatologia reproducerii umane. II . Rădăcina penisului formează partea fixă a organului. bogată în peri şi glandele sebacee. Penisul este alcătuit din rădăcina penisului. {tiinţifică şi Enciclopedică. Glandele anexe ale căilor spermatice. Medicală. Bucureşti. Petricu I. Voiculescu I. iar sângele venos este colectat în vena iliacă internă. testiculele ajung în scrot. Ele îndeplinesc două funcţii: funcţia exocrină şi funcţia endocrină. vol. corp şi gland.. iar funcţia endocrină din producerea unor hormoni care influenţează metabolismul şi determină caracterele sexuale primare şi secundare. Teodorescu-Exarcu I. care acoperă şi corpul spongios. iar în interior corespunde septului scrotal. odată cu dezvoltarea glandelor genitale. .Splanhnologia. V. Organele erectile sunt formaţiuni fibro-musculare areolate. Glandul prezintă la vârf orificiul extern al uretrei (meatul urinar).. Glandele genitale sunt glande cu secreţie mixtă. Penisul este învelit de piele care se continuă cu pielea scrotului şi a regiunii pubine. 2. Învelişurile penisului.Compendiu de anatomie şi fiziologie. {tiinţifică. 3. Teodorescu-Exarcu I. În structura penisului se disting organele erectile şi învelişurile. iar învelişurile penisului de nervul ruşinos. Medicală. . II . cu rol dilatator. denumit colul glandului.C. corpul are formă cilindrică şi prezintă o faţă dorsală (superioară) şi o faţă uretrală (inferioară). Inervaţia organelor erectile este dată de fibre vegetative provenit din plexul hipograstic şi nervul pelvic. 1971 REZUMAT UNITĂŢII DE CURS Aparatul genital se diferenţiază după sex din luna a III-a embrionară. Ed.Anatomia omului.C. 1969 6. Bucureşti. 1982 5. situaţie patologică numită ectopie testiculară. . Bucureşti. Organele genitale externe ale bărbatului sunt reprezentate prin penis şi scrot. . 1973 4. iar cea anterioară se continuă cu glandul. Papilian. Ed. cu prepuţul. 1984 2. Bucureşti.Anatomia şi fiziologia omului. Mogoş Gh. Ed. Pielea scrotului este încreţită. în care se află vase superficiale. extremitatea sa posterioară începe printr-o porţiune dilatată (bulbul uretral). vol. Structura testicolului.Organele interne. învelişurile testiculului sunt formate din tunici.Anatomia omului. Bucureşti. Corpul spongios ocupş spaţiul median dintre corpii cavernoşi şi este străbătut de la un capăt la altul de uretra peniană. 1983 3. Corpii cavernoşi sunt acoperiţi de un înveliş fibros foarte rezistent numit tunica albuginee.. coborând prin canalul inghinal din regiunea lombară. Corpii cavernoşi au formă cilindrică şi formează cea mai mare parte a corpului penisului ocupând faţa dorsală şi laturile.ANATOMIE II 3. Didactică şi Pedagogică. Învelişul tegumentar al penisului se continuă la nivelul glandului. Penisul primeşte sânge prin ramuri de la artera iliacă internă. Maxim Gh. 1977 7. Didactică şi Pedagogică. Organele genitale externe.

Secţiune longitudinală prin inimă. Maxim Gheorghe ANEXĂ Figura 1. Faţa anterioară a inimii da 58 .Autor: lector univ.

ANATOMIE II Figura 2. Ţesut nodal (embrionar) da 59 . Compartimentele inimii da Figura 3.

Structura vaselor sanguine de calibru mediu: A . Maxim Gheorghe Figura 4.arteră. Sistemul limfatic (B) şi venos azygos (A) 60 .venă Figura 5. B .Autor: lector univ.

ANATOMIE II Figura 6. Secţiune frontală prin laringe da Figura 7. Acinul pulmonar 61 .

Maxim Gheorghe Figura 8.Autor: lector univ. Schema generală a sistemului digestiv da 62 .

B . Structura dintelui: A .ANATOMIE II Figura 9.incisiv.molar 63 .

faringele (etajele faringelui). laringele da 64 . cavitatea bucală. Maxim Gheorghe Figura 10.Autor: lector univ. Cavitatea nazală.

ANATOMIE II Figura 11. Secţiune longitudinală prin stomac da Figura 12. Valvulă coniventă cu vilozităţi intestinale 65 .

Maxim Gheorghe Figura 13. Glandele salivare 66 .Autor: lector univ. Intestinul gros (colonul) da Figura 14.

Ficatul .faţa viscerală (inferioară) da Figura 16.ANATOMIE II ad Figura 15. Secţiune longitudinală prin rinichi da 67 .

Autor: lector univ. Maxim Gheorghe Figura 17. Nefronul (tubul urinar) şi vascularizaţia lui 68 .

ANATOMIE II da 69 .

Căile de conducere ale măduvei spinării 70 . Maxim Gheorghe Figura 21.Autor: lector univ.

ANATOMIE II 71 .

Maxim Gheorghe 72 .Autor: lector univ.

ANATOMIE II 73 .

Autor: lector univ. Maxim Gheorghe Figura.faţa anterioară da 74 . 22. Trunchiul cerebral .

faţa posterioară da 75 . 23.ANATOMIE II Figura. Trunchiul cerebral .

Autor: lector univ. Cerebelul . Secţiune prin mezencefal Figura 25. faţa inferioară (jos) 76 . Maxim Gheorghe Figura 24.faţa superioară (sus).

Hipotalamusul 77 . Regiunea habenulară şi faţa superioară a talamusului Figura 26b.ANATOMIE II Figura 26a.

Autor: lector univ. Maxim Gheorghe 78 .

Faţa medială a emisferei cerebrale da Figura 28b.ANATOMIE II Figura 28a. Faţa bazală (inferioară) a emisferei cerebrale da 79 .

Autor: lector univ. 80 . Maxim Gheorghe Figura 29a. Cortexul feţei externe a emisferei cerebrale stângi (Brodmann) Figura 29b. Zonele senzoriale de pe faţa internă a emisferei cerebrale drepte.

Ventriculii encefalului .ANATOMIE II Figura 30.vedere sagitală Figura 31. Schema structurii nervului spinal (rahidian) 81 .

Maxim Gheorghe Figura 32.Autor: lector univ. Structura epidermului în regiunea palmară 82 .

ANATOMIE II Figura 33.corpusculii Ruffini 83 .discurile tactile Merkel. D . B corpusculii Meissner.corpusculii Krause. Tipuri de receptori cutana]i: A . C .

fusul neuromuscular. Tipuri de receptori kinestezici: A .corpusculul Vater Paccini. Maxim Gheorghe Figura. Legăturile fibrelor nervoase terminale cu fibrele musculare sacciforme şi cu fibrele musculare nucleare în lanţ 84 .Autor: lector univ. 34. C . B .corpusculul tendinos Golgi Figura 35.

Structura retinei vizuale 85 .ANATOMIE II Figura 36. Secţiune sagitală prin global ocular Figura 37.

Autor: lector univ. Maxim Gheorghe Figura. 86 . 38. Secţiune prin melcul osos (sus).

ANATOMIE II Figura 39a. Secţiune transversală prin melc Figura 39b. Structura organului Corti 87 .

Secţiune prin macula vestibulară Figura 40b.Autor: lector univ. Maxim Gheorghe Figura 40a. Secţiune prin creasta ampulară 88 .

Sistemul genital la femeie Figura 42.ANATOMIE II Figura 41. Structura ovarului 89 .

Maxim Gheorghe Figura 43. Uterul: A .faţa anterioară.secţiune prin uter Figura 44. B .Autor: lector univ. Secţiune sagitală prin bazinul de femeie 90 .

Schema căilor spermatice intertesticulare şi extratesticulare 91 .ANATOMIE II Figura 45. Sistemul genital la bărbat Figura 46.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful