P. 1
Austen, Jane - Mandrie Si a

Austen, Jane - Mandrie Si a

|Views: 11|Likes:
Published by Andreea Madalina

More info:

Published by: Andreea Madalina on Dec 10, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/12/2012

pdf

text

original

Domnul Collins n-a fost lăsat mult timp să contemple în tăcere reuşita sa în dragoste,
căci doamna Bennet, care-şi făcuse de lucru în hol aşteptînd sfîrşitul convorbirii, nici n-o
văzu bine pe Elizabeth deschizînd uşa şi trecînd cu paşi zoriţi pe lîngă ea înspre scară, că şi
intră în sufragerie ca să se felicite şi să-l felicite, în cuvinte calde, pentru fericita
perspectivă a unei legături mai strînse între ei. Domnul Collins primi şi-i întoarse felicitările
cu o egală plăcere, pornindu-se apoi să-i relateze amănuntele convorbirii, de rezultatul
căreia era încredinţat că avea toate motivele să fie mulţumit, deoarece refuzul ferm al
verişoarei sale izvora, în mod natural, din firea-i ruşinoasă şi din autentica pudoare a
caracterului ei.

Pe doamna Bennet, această ştire o sperie totuşi; ar fi fost bucuroasă să creadă, ca el,
că fiica sa avusese de gînd să-l încurajez refuzîndu-i cererea în căsătorie, dar nu îndrăznea,
şi nu se putu stăpîni să nu i-o spună.
― Contaţi, domnule Collins, adăugă ea, că o s-o facem să-şi bage minţile în cap. Am
să-i vorbesc despre aceasta chiar eu, imediat. Este foarte încăpăţînată şi nesăbuită şi nu-şi
cunoaşte propriul interes; dar am s-o fac eu să şi-l cunoască.
― Iertaţi-mă că vă întrerup, doamnă; strigă domnul Collins, dar dacă este într-adevăr
încăpăţînată şi nesăbuită, nu ştiu dacă ar fi o soţie cu adevărat potrivită pentru un bărbat
în situaţia mea care, fireşte, caută fericirea în instituţia căsătoriei. Dacă deci persistă într-
adevăr să-mi respingă cererea, ar fi poate mai bine să n-o siliţi să mă accepte ca soţ căci,

dacă are o tendinţă spre asemenea defecte, n-ar putea face mare lucru pentru fericirea
mea,

― Domnule, m-aţi înţeles foarte greşit, spuse doamna Bennet alarmată. Lizzy este
încăpăţînată numai în chestiuni de acest fel; în toate celelalte, nu s-a mai pomenit o fată
cu o fire mai bună. Mă duc imediat la domnul Bennet şi vom aranja asta cu ea, sînt sigură.
Nu-i lăsă timp să mai zică ceva şi porni în grabă la soţul ei; deschizînd uşa bibliotecii,

exclamă:

― Oh, dragă domnule Bennet, este urgent nevoie de dumneata; sîntem cu toţii
înnebuniţi. Trebuie să vii s-o convingi pe Lizzy să se mărite cu domnul Collins, pentru că
jură că nu-l vrea şi dacă nu te grăbeşti, dînsul o să-şi schimbe gîndul şi n-o să mai vrea el
s-o ia.

Cînd doamna Bennet intră, domnul Bennet ridică ochii de pe carte şi-i fixă pe chipul
ei, cu o calmă indiferenţă, deloc tulburată de vestea ce-i aducea.
― Nu am plăcerea să te înţeleg, spuse, cînd soţia lui îşi isprăvi tirada. Despre ce este

vorba?

― Despre domnul Collins şi Lizzy. Lizzy a declarat că nu-l vrea pe domnul Collins şi
domnul Collins a început să spună că nu o vrea pe Lizzy.
― Şi ce urmează să fac eu în chestiunea asta? Pare o situaţie fără ieşire.
― Vorbeşte dumneata însuţi cu Lizzy, spune-i că stărui să se mărite cu el.
― Să fie poftită aici. Va trebui să audă părerea mea. Doamna Bennet sună şi
domnişoara Elizabeth a fost
somată să vină în bibliotecă.
― Apropie-te, fetiţo, exclamă tatăl, cînd Elizabeth îşi făcu apariţia. Am trimis să te
cheme pentru o chestiune importantă. Am aflat că domnul Collins ţi-a făcut o cerere în
căsătorie. Este adevărat? Elizabeth răspunse că aşa era. Foarte bine. Şi această cerere ai
refuzat-o?

― Da, domnule.
― Foarte bine. Acum ajungem la punctul esenţial. Mama dumitale stăruie să o
accepţi. Nu este aşa, doamnă Bennet?
― Da! Altfel nu vreau s-o mai văd niciodată în ochii mei.
― Elizabeth, ai în faţă o tristă alternativă. Din ceasul acesta va trebui să devii o
străină pentru unul dintre părinţii dumitale. Mama dumitale nu vrea să te mai vadă în ochii
ei dacă nu te măriţi cu domnul Collins, iar eu nu vreau să te mai văd în ochii mei dacă o
faci.

Elizabeth nu putu decît să zîmbească la o astfel de concluzie a unui astfel de început;
doamna Bennet însă, care fusese convinsă că soţul său privea chestiunea aşa cum dorea
ea însăşi, rămase consternată.
― Ce vrei să spui, domnule Bennet, cu felul acesta de a vorbi? Mi-ai promis să stărui
ca ea să se mărite cu domnul Collins.
― Draga mea, îi replică soţul. Am de cerut două mici favoruri: primul, să-mi îngădui, în
împrejurarea de faţă, liberul uz al propriului meu cap; şi al doilea, al camerei mele. Voi fi
încîntat să beneficiez singur de bibliotecă, imediat ce va fi cu putinţă.
Cu toate acestea, în ciuda dezamăgirii provocate de purtarea soţului, doamna Bennet
nu renunţă încă la scopul său. Îi vorbi Elizabethei iară şi iară ― cînd cu linguşiri, cînd cu
ameninţări. Încercă s-o atragă pe Jane de partea ei, dar Jane, cu toată blîndeţea posibilă,
refuză să intervină; iar Elizabeth răspundea atacurilor mamei sale cîteodată cu toată
seriozitatea şi cîteodată cu o veselie nebunească. Deşi felul în care o făcea varia, hotărîrea
ei, niciodată.

În acest timp, domnul Collins medita în solitudine la cele întîmplate. Avea o părere
prea bună despre el ca să poată pricepe motivul pentru care verişoara lui putea să-l
refuze: şi, deşi mîndria-i fusese rănită, nu suferea în nici un alt fel. Înclinaţia pentru ea era
cu totul imagiginară, iar eventualitatea ca fata să merite învinuirile mamei sale îl împiedica
să simtă vreun regret.

În timp ce întreaga familie era atît de tulburată, sosi Charlotte Lucas să petreacă ziua
împreună cu ei. La intrare fu întîmpinată de Lydia care, zburînd către ea, îi spuse mai
multă în şoaptă:

― Mă bucur că ai venit; e un haz la noi! Ce crezi că s-a întîmplat azi dimineaţă?
Domnul Collins a cerut-o pe Lizzy, şi ea nu-l vrea.
Charlotte aproape nici n-avu timp să răspundă, căci Kitty se şi ivise lîngă ele cu
aceleaşi veşti; şi, nici nu intraseră bine în sufragerie, unde o găsiră pe doamna Bennet
singură, că aceasta începu şi ea acelaşi subiect, făcînd apel la înţelegerea domnişoarei

Lucas şi implorînd-o s-o convingă pe prietena ei, Lizzy, să se supună dorinţelor întregii
familii.

― Te implor, scumpă domnişoară Lucas, fă acest lucru, adăugă ea pe un ton
melancolic, căci nimeni nu e cu mine, nimeni nu e de partea mea! Sînt tratată cu atîta
cruzime! Nimeni nu are milă de sărmanii mei nervi.
Charlotte fu scutită de a-i răspunde căci chiar atunci intrară Jane şi Elizabeth.
― Da, iat-o că vine, continuă doamna Bennet, iat-o, avînd aerul cel mai indiferent
posibil, fără să-i pese de noi mai mult decît dacă ne-am aflat la York, numai să poată face
după capul ei. Dar să-ţi spun eu ceva, domnişoară Lizzy: dacă ţi-ai vîrît în cap s-o ţii aşa,
refuzînd oricare cerere în căsătorie, n-ai să te alegi în viaţa dumitale cu un soţ şi nu ştiu
cine o să te ţină cînd s-o prăpădi tatăl dumitale. Eu n-am să te pot ţine şi, de aceea, te
avertizez. Am terminat cu dumneata din clipa asta chiar. Ţi-am spus cînd eram în
bibliotecă, ştii, că n-am să-ţi mai vorbesc în viaţa mea şi ai să vezi că mă ţin de cuvînt. Nu-
mi face nici o plăcere să vorbesc cu copiii nesupuşi. Nu că mi-ar face de fapt plăcere să
vorbesc cu oricine ar fi. Oamenii care suferă de nervi ca mine nu pot avea mare poftă de
vorbă. Nu ştie nimeni ce îndur eu! Dar aşa se întîmplă întotdeauna. Cei care nu se plîng n-
au niciodată parte de compătimire.
Fiicele sale ascultară într-o tăcere totală această revărsare de cuvinte, conştiente că
orice tentativă de a argumenta sau de a o consola i-ar fi mărit numai enervarea. Ea
continuă deci să vorbească, fără să fie întreruptă de vreuna dintre ele, pînă ce intră
domnul Collins, cu un aer mai important ca de obicei; văzîndu-l, doamna Bennet spuse
fetelor:

― Acum, insist să tăceţi cu toatele din gură şi să ne lăsaţi, pe domnul Collins şi pe
mine, să stăm puţin de vorbă.
Elizabeth ieşi tăcută; Jane şi Kitty o urmară, dar Lydia nu se mişcă, hotărîtă să audă
tot ce se va putea auzi. Charlotte, reţinută în primul rînd de amabilitatea domnului Collins,
care-i puse întrebări foarte amănunţite în privinţa ei şi a familiei sale, şi apoi de o uşoară
curiozitate, se mulţumi să se apropie de fereastră, prefăcîndu-se că nu aude nimic.
Doamna Bennet începu conversaţia plănuită, pe un ton plîngăreţ: "Oh, domnule Collins...".
― Scumpă doamnă, o întrerupse el, să păstrăm în veci tăcere în chestiunea asta.
Departe fie de mine, continuă el imediat pe un ton care-i sublinia nemulţumirea, gîndul de
a avea vreun resentiment faţă de comportarea fiicei dumneavoastră. Resemnarea în faţa
relelor de neînlăturat este datoria noastră a tuturor, datorie mai cu osebire a unui tînăr
care a avut, cum am avut eu, norocul unei înălţări în grad timpurii; iar eu am credinţă că
sînt resemnat. Poate că aceasta ― nu într-o mică măsură ― din sentimentul de îndoială în
privinţa fericirii mele certe, dacă frumoasa mea verişoară m-ar fi onorat, acordîndu-mi
mîna sa; căci am băgat adesea de seamă că resemnarea nu este niciodată atît de perfectă
ca în cazul în care fericirea refuzată începe să piardă în ochii noştri ceva din valoarea ei.
Sper că nu veţi lua drept o lipsă de respect faţă de familia dumneavoastră, scumpă
doamnă, faptul că îmi retrag pretenţiile la mîna fiicei dumneavoastră, fără să vă fi adus
dumneavoastră şi domnului Bennet omagiul de a vă cere să vă impuneţi autoritatea în
favoarea mea. Conduita mea ar putea fi ― mă tem ― considerată ca neconformă,
deoarece am primit refuzul de pe buzele fiicei dumneavoastră în loc de a-l primi din gura
dumneavoastră; sîntem însă toţi supuşi greşelii. Am avut tot timpul numai gînduri bune.
Scopul meu a fost să-mi procur o amabilă tovarăşă de viaţă, cu respectarea cuvenită
intereselor întregii dumneavoastră familii şi, dacă purtarea mea a fost cît de cît criticabilă,
rog să-mi fie îngăduit acum să vă prezint scuzele mele.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->