Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător

CUPRINS
PREFAŢĂ 04
INTRODUCERE 06
Cap. 1 Mediul înconjurător în contextul evaluării impactului 11
1.1. Conceptul de mediu înconjurător 11
1.2. Factori de mediu 12
1.2.1. Atmosfera 12
1.2.2. Apa 14
1.2.3. Solul şi subsolul 16
1.2.4. Flora şi vegetaţia 17
1.2.5. Fauna 18
1.2.6. Ecosistemele 18
1.2.7. Peisajul şi patrimoniul cultural 20
1.2.8. Mediul antropic 21
1.3. Factori de impact 23
1.3.1. Zgomotul 24
1.3.2. Vibraţiile 24
1.3.3. Radiaţii ionizante 25
1.3.4. Radiaţii neionizante 25
1.3.5. Traficul 26
1.3.6. Deşeurile 26
1.3.7. Energia 27
1.3.8. Riscuri (explozii, incendii etc.) 28
Cap. 2 Forme de degradare ale mediului înconjurător 29
2.1. Efectul de seră 29
2.2. Modificarea climei 36
2.3. Ploile acide 40
2.4. Problema ozonului 46
2.4.1. Creşterea concentraţiei de ozon la nivelul solului 46
2.4.2. Distrugerea stratului de ozon stratosferic 46
2.5. Poluarea aerului 52
2.6. Poluarea apelor 57
2.7. Degradarea solului 62
2.8. Dispariţia speciilor 64
2.9. Degradarea peisajului 65
2.10. Dezastrele 67
2.10.1. Calamităţi 67
2.10.2. Catastrofe 69
Cap. 3 Impactul activităţilor antropice asupra mediului 72
3.1. Industria minieră 74
3.1.1. Impactul asupra peisajului 76
3.1.2. Impactul asupra solului, subsolului şi apei 78
3.1.3. Impactul asupra ecosistemelor 79
3.1.4. Măsuri de reducere a impactului 80
3.2. Industria energetică 85
3.2.1. Efectele utilizării şi transformării energiei 87
3.2.2. Soluţii alternative 92
3.3. Industria chimică 101
1
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
3.3.1. Tendinţe în producţia de substanţe chimice 102
3.3.2. Metale grele 103
3.3.3. Poluanţi organici persistenţi 105
3.3.4. Soluţii de minimizare a impactului 107
3.4. Industria metalurgică 108
3.4.1. Metalurgia feroasă 108
3.4.2. Metalurgia neferoasă 110
3.4.3. Măsuri de reducere a emisiilor 111
3.5. Construcţiile 113
3.5.1. Materiale de construcţii 114
3.5.2. Organizarea de şantier 119
3.5.3. Ameliorarea impactului construcţiilor asupra mediului 121
3.5.4. Impactul dezvoltării urbane asupra mediului înconjurător 123
3.6. Transporturile 126
3. 7. Agricultura 131
3.8. Exploatarea resurselor de apă 136
3.8.1. Acumulările de apă 136
3.8.2. Canale navigabile şi amenajări portuare 137
3.8.3. Alte lucrări de gospodărire a apelor 139
3.9. Depozitarea deşeurilor 140
3.10. Turismul 142
Cap. 4 Structura studiului de evaluare a impactului asupra mediului 146
4.1. Scopul şi cerinţele studiului de evaluare a impactului 148
4.2. Structura raportului de evaluare a impactului 149
4.3. Principii generale in realizarea studiului de impact 150
4.3.1. Concentrarea asupra problemelor principale 150
4.3.2. Implicarea celor mai potrivite persoane şi echipe în realizarea studiului 150
4.3.3. Corelarea informaţiilor pentru luarea deciziilor 151
4.3.4. Prezentarea clară, detaliată a soluţiilor de minimizare a impactului 152
4.3.5. Asamblarea rezultatelor obţinute într-o formă adecvată luării deciziilor 152
4.4. Fazele studiului de evaluare a impactului asupra mediului 153
Cap. 5 Operaţii şi evaluări preliminare 155
Cap. 6 Analize ale proiectului şi evidenţierea acţiunilor cauzale 163
6.1. Descrierea proiectului 163
6.2. Acţiuni şi intervenţii 164
6.3. Proiectele 166
6.4. Planuri 167
6.5. Alternative şi scenarii 170
Cap. 7 Evidenţierea componentelor ambientale 174
7.1. Descrierea mediului înconjurător 174
7.2. Elementele mediului înconjurător şi sistemul complex 176
7.3. Caracterizarea componentelor ambientale 178
7.3.1. Atmosfera 178
7.3.2. Apa 179
7.3.3. Solul şi subsolul 179
7.3.4. Peisajul şi climatul fizic 180
7.3.5. Radiaţii ionizante şi neionizante şi sănătatea publică 180
7.3.6. Vegetaţia, fauna şi ecosistemele 181
7.4. Compatibilitatea proiectelor cu mediul înconjurător 182
Cap. 8 Evidenţierea şi evaluarea impacturilor 187
8.1. Scopul analizării impactului 187
8.2. Evidenţierea impacturilor 188
8.2.1. Listele de control 189
2
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
8.2.2. Matrice de impact 197
8.2.3. Metoda reţelelor 203
8.2.4. Metoda hărţilor tematice 206
8.3. Estimarea impacturilor 213
8.4. Evaluarea impacturilor 216
8.4.1. Transformarea scării impacturilor 218
8.4.2. Determinarea importanţei resurselor: ponderarea 222
8.4.3. Compararea alternativelor şi decizia 226
8.4.4. Descompunerea şi compunerea 229
8.4.5. Tratarea incertitudinii 230
8.5. Evaluarea indicelui global de impact 231
8.6. Ierarhizarea problemelor de mediu 236
8.6.1. Metoda bazată pe corespondenţa culoare – importanţă 237
8.6.2. Metode matriceale 238
8.6.3. Reprezentări grafice 239
8.6.4. Metoda grupării ierarhice a priorităţilor de mediu 240
8.6.5. Ierarhizarea problemelor de mediu folosind suma ponderată 240
8.6.6. Metoda bazată pe calcularea unor indici specifici de mediu 241
Cap. 9 Compensarea ameliorarea şi monitorizarea impacturilor 242
9.1. Măsuri de compensare 242
9.2. Măsuri de ameliorare 244
9.3. Monitorizarea 246
9.4. Bilanţul impactului asupra mediului 254
ANEXA I 256
ANEXA II 260
GLOSAR DE TERMENI 266
BIBLIOGRAFIE 304
3
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
PREFAŢĂ
Omul, în lunga sa existenţă, a utilizat resursele naturale de pe mapamond
după trebuinţe şi necesităţi, fără să-şi pună problema consecinţelor activităţilor sale
asupra factorilor de mediu şi, ca urmare, degradarea şi poluarea mediului
înconjurător a mers în acelaşi ritm cu dezvoltarea civilizaţiei. În timp, problemele
de mediu s-au acumulat, iar în ultimele decenii ale mileniului al II-lea s-a constatat
o dereglare puternică a echilibrului natural între elementele constituente ale
biosferei. Acest dezechilibru a fost cauzat, în principal, de o puternică dezvoltare a
proceselor industriale şi de absenţa aproape totală a preocupărilor şi măsurilor de
protecţie a mediului înconjurător. Dată fiind gravitatea problemei, aceasta a devenit
încă din ultimele decenii ale secolului trecut o prioritate a guvernelor ţărilor din
întreaga lume, a numeroase organizaţii internaţionale, a asociaţiilor oamenilor de
ştiinţă etc.; toate acestea având drept scop dezvoltarea durabilă a societăţii.
Conceptul de dezvoltare durabilă a fost definit în anul 1987 de către
Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (Comisia Brundtland). Raportul
acestei comisii, denumit “Viitorul nostru comun”, face apel la o asemenea
dezvoltare, capabilă să “satisfacă necesităţile generaţiilor prezente, fără a
compromite şansele generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi”.
Dezvoltarea durabilă impune cerinţa abordării simultane a imperativelor de
dezvoltare economică şi de protecţie a mediului. În ultimii ani, în aproape toate
ţările lumii, printre care se numără şi România, au fost emise legi care au ca
obiectiv reglementarea problemelor de mediu.
Problema protecţiei mediului este atât de serioasă, încât a pătruns în
programele şcolare, iar în învăţământul superior au fost înfiinţate secţii şi
specializări în acest domeniu. Informarea corectă şi educaţia corespunzătoare a
populaţiei în ceea ce priveşte problemele legate de mediul înconjurător reprezintă o
premiză importantă pentru respectarea şi îmbunătăţirii calităţii factorilor de mediu.
Informarea se poate realiza prin diverse mijloace, dintre care cel mai eficient este
acela de a pune la dispoziţia publicului larg a unor materiale scrise de specialişti cu
preocupări şi rezultate în domeniu.
Un asemenea material este şi lucrarea intitulată “Impactul antropic asupra
mediului”, scrisă de două cadre didactice valoroase de la Universitatea din
Petroşani, conf.univ.dr.ing. Maria Lazăr şi conf.univ.dr.ing. Ioan Dumitrescu,
cărora eu personal le adresez felicitări pentru modul în care au abordat aspectele
4
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
multiple ale impactului generat de activităţile antropice asupra mediului
înconjurător. Abundenţa subiectelor tratate în această carte acoperă întreaga
problematică abordată, constituind un instrument eficient de cunoaştere a
problemelor la a căror rezolvare trebuie să-şi aducă aportul întreaga societate.
Cartea este alcătuită din trei părţi, care se succed logic. În prima parte sunt
prezentate formele de degradare globală şi regională a factorilor de mediu, fiind
amplu discutate probleme globale de tipul accentuării efectului de seră,
modificărilor climatice, ploilor acide, problema ozonului, poluarea aerului, dar şi o
serie de probleme regionale legate de degradarea solului, apelor, peisajului,
biodiversităţii etc. În partea a doua sunt expuse impacturile generate asupra
mediului înconjurător de către diferite sectoare de activitate ale economiei, fiind
analizate activităţile de tip industrial, printre care amintesc aici industria energetică,
minieră, chimică, metalurgică, construcţiile, transporturile), activităţile de tip
agricol, activităţile de gospodărire a apelor, turismul etc. În partea a treia sunt
prezentate cele mai utilizate tehnici de evaluare a impactului generat asupra
mediului în condiţiile implementării unor proiecte de diferite tipuri. Pentru a veni
în sprijinul celor care doresc să se documenteze în vederea realizării unor studii de
impact, autorii prezintă în această parte a lucrării un adevărat ghid pentru
elaborarea unor studii corecte şi eficiente.
“Impactul antropic asupra mediului” este o lucrare scrisă într-un stil sobru,
clar şi antrenat, prezentând, pe lângă aspectele teoretice, numeroase date şi exemple
concrete din ţară şi străinătate, ceea ce înlesneşte înţelegerea materialului în
ansamblu.
În încheiere, îmi exprim convingerea că lucrarea scrisă de conf.univ.dr.ing.
Maria Lazăr şi conf.univ.dr.ing. Ioan Dumitrescu, prin conţinutul său diversificat,
dar echilibrat, prin structura şi modul de prezentare a problemelor, va fi bine
primită şi deosebit de utilă nu numai corpului tehnico-ingineresc din producţie,
cercetare şi proiectare, studenţilor şi doctoranzilor de la specializările de mediu, dar
şi tuturor acelor care sunt interesaţi şi preocupaţi de problemele actuale ale
mediului înconjurător.
Prof.univ.dr.ing. Dumitru FODOR
5
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
INTRODUCERE
Dezvoltarea normală şi durabilă a societăţii omeneşti impune din ce în ce mai
acut ţinerea sub control a efectului activităţilor antropice asupra mediului
înconjurător. De-a lungul timpului, omul a utilizat resursele după bunul plac, fără
măsuri minime de protecţie a mediului şi fără a-şi pune problema consecinţelor
activităţilor sale asupra diferitelor cicluri naturale. Degradarea şi poluarea mediului
înconjurător au mers în acelaşi ritm cu evoluţia civilizaţiei. O vreme, populaţia era
mai puţin numeroasă, iar efectele activităţii omului asupra mediului erau
nesemnificative, cel puţin la nivel global. În prezent, creşterea demografică şi
densitatea populaţiei în anumite regiuni, determină un impact la nivel local şi
mondial mult mai intens.
În diferite părţi ale Pământului, oamenii se confruntă cu fenomene
meteorologice ieşite din comun care, încet-încet, le ameninţă nu numai stilul
obişnuit de viaţă, dar chiar şi existenţa. Printre cauzele majore ale acestor dezastre
naturale se numără diferitele forme de poluare a mediului înconjurător şi impactul
generat de acestea.
Problemele legate de protecţia mediului au apărut în ultimele decenii, când s-
a constatat dereglarea echilibrului natural dintre elementele constitutive ale
biosferei, ca urmare a dezvoltării puternice a proceselor industriale şi a absenţei
măsurilor de menţinere a acestui echilibru.
În ultimele patru decenii s-au intensificat continuu preocupările privind
protecţia mediului, semnalul de alarmă fiind reprezentat de prima dezbatere a
problemelor globale privind mediul înconjurător de către Adunarea Generală a
Naţiunilor Unite, în anul 1968. Doi ani mai târziu, în 1970, se înfiinţează Clubul de
la Roma, cu scopul declarat de a dezbate problemele globale ale planetei, având ca
priorităţi cinci direcţii: numărul de locuitori, producţia industrială, alimentele,
resursele de materii prime şi poluarea mediului.
În anul 1972, se desfăşoară la Stockholm Conferinţa privind Mediul Uman
(ECO1), unde se recomandă elaborarea unui program ONU privind mediul
înconjurător. În anul 1977, are loc Conferinţa Naţiunilor Unite privind pericolul şi
extinderea fenomenului de deşertificare, iar doi ani mai târziu, în 1979, se
desfăşoară la Geneva prima Conferinţă Mondială privind Clima, unde este
promulgat Programul Mondial de Protejare a Climei.
6
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
În anul 1983 se înfiinţează Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare,
condusă de premierul norvegian H. Brundtland, care urmează să elaboreze un
raport privind starea mediului înconjurător. În 1985 este pusă în evidenţă pentru
prima dată gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii şi, în acelaşi an, are loc
Conferinţa de la Viena, cu scopul determinării măsurilor de reducere a producerii şi
consumului substanţelor distrugătoare de ozon stratosferic. În anul 1987 este
publicat Raportul Brundtland, care defineşte pentru prima dată dezvoltarea durabilă
ca fiind „satisfacerea necesităţilor generaţiilor prezente, fără a compromite
posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi”. Tot în acest
an este promulgat Protocolul de la Montreal, care se referă la substanţele cu
potenţial de distrugere a ozonului stratosferic. Un an mai târziu, în 1988, are loc la
Toronto o Conferinţă Internaţională privind Modificările Climatice, ale cărei
obiective erau reducerea emisiilor de bioxid de carbon cu 20% şi ratificarea
Protocolului de la Montreal privind distrugerea stratului de ozon. Alte două
conferinţe privind Protocolul de la Montreal au loc în 1989 la Helsinki, respectiv în
1990 la Londra. Tot în anul 1990, se desfăşoară la Geneva a doua Conferinţă
Mondială a Climei, unde se ajunge la concluzia că schimbările climatice, tot mai
accentuate, sunt determinate în mare măsură de acţiunea gazelor cu efect de seră şi
se recomandă reducerea emisiilor de bioxid de carbon, oxizi de azot, metan şi
hidrocarburi fluorurate halogenate parţial.
În anul 1992, are loc la Rio de Janeiro Conferinţa privind Mediul şi
Dezvoltarea (Earth Summit), unde s-au adoptat şi semnat 5 documente importante,
care implică participarea tuturor statelor şi anume:
× Declaraţia de principii asupra mediului şi dezvoltării -
sintetizează drepturile şi responsabilităţile fiecărei naţiuni în realizarea
bunăstării şi dezvoltării umane în concordanţă cu cerinţele protecţiei
mediului.
× Declaraţia de principii pentru îndrumarea gospodăririi, dezvoltării
şi consolidări durabile a tuturor tipurilor de păduri - documentul recunoaşte
importanţa deosebită a pădurilor pentru dezvoltarea economică şi întreţinerea
tuturor formelor de viaţă şi arată că pădurile reprezintă surse de energie
regenerabile şi materii prime pentru industrie.
× Convenţia - cadru a ONU referitoare la schimbarea climei
semnată de 160 de state - stipulează măsurile de stabilizare a gazelor din
atmosferă care provoacă efectul de seră.
× Convenţia Diversităţii Biologice – se referă la conservarea
diversităţii biologice, folosirea durabilă a componentelor acesteia,
7
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
distribuirea corectă şi echitabilă a beneficiilor din urma utilizării resurselor
genetice, inclusiv printr-un transfer al tehnologiilor relevante, precum si
printr-o finanţare adecvată.
× Agenda 21- un program extrem de cuprinzător privind
dezvoltarea durabilă în secolul XXI. Aici sunt tratate aproape toate aspectele
relevante din punctul de vedere al dezvoltării: combaterea sărăciei, egalitatea
între sexe, respectarea intereselor popoarelor indigene, participarea grupărilor
sociale la procesul politic, protejarea climei, protejarea speciilor, protejarea
rezervelor de apă potabilă etc.
Tot în anul 1992, are loc la Copenhaga o altă Conferinţă privind Protocolul
de la Montreal. În 1995 se desfăşoară la Berlin prima Conferinţă a statelor
semnatare a convenţiei – cadru privind clima, având drept obiective stabilirea
limitelor obligatorii în ceea ce priveşte reducerea emisiilor în statele industriale,
fixând pentru aceasta un termen de doi ani. Tot în 1995, se desfăşoară la Viena o
altă Conferinţă privind Protocolul de la Montreal, iar în 1996, tot la Viena, are loc a
doua Conferinţă a statelor semnatare a convenţiei – cadru privind clima.
În anul 1997, la ce-a de-a treia Conferinţă a statelor semnatare a convenţiei –
cadru privind clima, la Kyoto, în Japonia, 161 de ţări au finalizat un acord, denumit
„Protocolul de la Kyoto”, care stabileşte termenii şi regulile de punere sub control a
gazelor ce determina efectul de seră al Terrei. Protocolul de la Kyoto exprimă
dorinţa ca până în anul 2012, cantitatea medie de gaze cu efect de seră să fie redusă
cu 5,2% sub nivelul înregistrat în anul 1990. Protocolul trebuia să fie ratificat de
cel puţin 55 de ţări, care să reprezinte „furnizori” a minim 55% din poluarea prin
emisii la nivelul anului 1990. România a fost a 60-a ţară care a semnat Protocolul
de la Kyoto, în anul 1999 fiind demarată procedura de ratificare a acestuia.
Ţările membre ale Uniunii Europene s-au numărat printre principalele
promotoare ale Pactului, ele angajându-se la o reducere generală cu 8% a emisiilor
de gaze cu efect de seră, stabilind în acelaşi timp şi ţinte individuale de atins în
ceea ce priveşte reducerea poluării pentru 12.000 de instalaţii industriale. Rusia şi
Ucraina s-au obligat să nu depăşească nivelul atins în 1990, iar pentru Republica
Populară Chineză, India şi ţările în curs de dezvoltare, nu există de limitări.
Unele state precum SUA (ţară care produce 24% din totalul de emisii gazoase
nocive care determină fenomenul de efect de seră), Australia, Croaţia şi Principatul
Monaco, nu au ratificat acest Protocol. Multe state membre OPEC au renunţat în
schimb la orice reţinere, ratificându-l.
Pentru a ajuta companiile europene să îşi îndeplinească angajamentele în
privinţa reducerii emisiilor, a fost creată la nivelul Uniunii Europene o piaţă a
8
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
emisiilor, în care se vor putea vinde şi cumpăra cotele alocate întreprinderilor
pentru emisia de gaze. Astfel, o companie care va reuşi să îşi ţină emisiile sub
nivelul alocat va avea dreptul să vândă partea neutilizată unei alte companii, care
depăşeşte nivelul alocat şi doreşte să evite sancţiunile financiare.
În acest moment există deja o piaţă neoficială privind gazele cu efect de seră.
Spre exemplu, o tonă de bioxid de carbon se comercializează la un preţ mediu de
8,5 €. Comisia Europeană s-a declarat în favoarea lăsării libere a fluctuaţiilor
preţurilor pe această piaţă, ele urmând să fie influenţate numai de cerere şi ofertă.
Analiştii prevăd constituirea unei pieţe de 50 de miliarde € în perioada
2005-2007, prevederea luând în calcul comerţul cu 5 miliarde de tone de bioxid de
carbon, comercializate la un preţ mediu de 10 € pe tonă.
După Conferinţa de la Kyoto, modul de implementare a stipulărilor
Protocolului a fost discutat într-o serie de conferinţe internaţionale, după cum
urmează: 1998 Buenos Aires, 1999 Pekin şi Bonn, 2000 Haga, 2001 Bonn şi
Marakesh, 2002 New Delhi, 2003 Milano.
În ultimii ani, pe plan mondial, s-a urmărit dezvoltarea unor standarde de
mediu, grupate în seria ISO 14000, al căror obiectiv principal este furnizarea unui
cadru internaţional comun de abordare a managementului de mediu.
În România, protecţia mediului este legiferată prin Legea nr. 137/ 1995,
completată de alte legi, ordine şi hotărâri de guvern referitoare la anumite domenii
cum ar fi calitatea aerului, controlul poluării şi managementul riscului, etichetare
ecologică, gestionarea deşeurilor şi a substanţelor periculoase, conservarea naturii,
biodiversitate şi biosecuritate, protecţia apelor, politici de mediu, protecţia
atmosferei şi schimbările climatice.
Legea 137/1995 are drept scop reglementarea protecţiei mediului, considerat
ca obiectiv de interes public major, în sensul realizării unei dezvoltări durabile şi
conţine o serie de principii, elemente strategice şi acţiuni specifice.
×Principii
- precauţie în luarea deciziilor;
- prevenirea riscurilor ecologice şi a producerii daunelor;
- conservarea biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice
cadrului biogeografic natural;
- poluatorul plăteşte.
× Elemente strategice
9
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- înlăturarea poluanţilor care periclitează
nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor (deşeuri radioactive, metale
grele, fluor);
- crearea sistemelor naţionale de monitorizare
integrată a mediului;
- utilizarea durabilă a resurselor;
- menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi
reconstrucţia zonelor degradate.
× Acţiuni specifice
- integrarea politicilor ecologice
în programele generale de dezvoltare;
- obligativitatea procedurii de
evaluare a impacturilor de mediu în faza iniţială a proiectelor (Ordinul
MAPPM 125/1996);
- corelarea planificării de mediu
cu cea de amenajare a teritoriului şi de urbanism;
- promovarea cercetării
fundamentale şi aplicative în domeniu;
- instruirea şi educarea
populaţiei pentru protejarea mediului înconjurător.
Legislaţia din ţara noastră foloseşte în evaluarea impactului asupra mediului
următoarele instrumente: studiul de impact, bilanţul de mediu, evaluarea riscului de
mediu, obiectivele de mediu minim acceptate, programul pentru conformare.
Impactul ecologic se referă la efectul direct sau indirect al unei activităţi
antropice, care produce o schimbare a sensului de evoluţie a stării de calitate a
ecosistemelor. Această schimbare poate afecta sănătatea omului, integritatea
mediului, a patrimoniului sau condiţiile socio-economice.
Studiul de evaluare a impactului asupra mediului reprezintă unul dintre
instrumentele complexe de control al intensităţii şi al modului în care activităţile
antropice influenţează factorii de mediu, precum şi de stabilire a soluţiilor de
minimizare a efectelor negative.
Bilanţul de mediu este o procedură care permite obţinerea de informaţii
privind cauzele şi consecinţele efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi
anticipate ale unei activităţi existente asupra mediului. Pe baza bilanţurilor de
mediu se poate obţine autorizaţia de mediu.
10
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Prin evaluarea riscului de mediu se face analiza probabilităţii şi gravităţii
principalelor componente ale unui impact de mediu.
Obiectivele de mediu minim acceptate cuprind un set de obiective stabilite de
autoritatea de mediu competentă, în baza unui bilanţ de mediu realizat anterior.
Acestea se referă la obiectivele calitative şi cantitative minime de mediu şi durata
maxim admisibilă pentru conformare cu cerinţele de mediu, precum şi orice alte
cerinţe ce pot fi identificate de către autoritatea de mediu competentă.
Programul pentru conformare este un plan de măsuri propus de titularul
activităţii, cuprinzând etape care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin
prevederile autorizaţiei de mediu, de către autoritatea competentă, în scopul
respectării reglementărilor privind protecţia mediului.
CAPITOLUL 1
MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ÎN CONTEXTUL EVALUĂRII IMPACTULUI
Mediul înconjurător este sistemul ecologic al anumitor comunităţi omeneşti.
Elementul principal al conceptului de mediu înconjurător constă în caracterul sau
de sistem - sistem complex dar unitar, format dintr-un număr foarte mare de
elemente şi legături având o anumită capacitate de autoreglare şi în care factorul cel
mai important şi activ îl reprezintă comunităţile omeneşti, ale căror acţiuni pot
perturba capacitatea de autoreglare.
Mediul înconjurător formează un mecanism viu (ecosfera), pe a cărei
integritate şi bună funcţionare se bazează orice activitate umană.
Ecosistemul sau sistemul ecologic reprezintă rezultanta interacţiunilor dintre
o biocenoză şi habitatul ei.
Biocenoza reprezintă totalitatea vieţuitoarelor care populează un anumit
biotop (habitat), adaptându-se la condiţiile acestuia şi are următoarele subdiviziuni:
× fitocenoza - comunitatea plantelor;
× zoocenoza - comunitatea animalelor;
× microbiocenoza - comunitatea microorganismelor;
× parazitocenoza - comunitatea endoparaziţilor.
Habitatul (biotopul) reprezintă porţiunea de mediu natural în care îşi duc
viaţa organismele vegetale şi animale.
11
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Biomele sunt sisteme ecologice mai mari sau combinaţii de sisteme, care se
găsesc în condiţii de climă asemănătoare, iar vegetaţia specifică are caracteristici
asemănătoare. Exemple în acest sens sunt reprezentate de tundra Arcticii,
deşerturile, junglele etc.
Biosfera reprezintă învelişul Pământului care cuprinde viaţa, conturat la
contactul dintre litosferă, hidrosferă şi atmosferă, în intimă întrepătrundere cu
acestea.
1.1. Conceptul de mediu înconjurător
Analizele privind calitatea mediului înconjurător şi a impacturilor generate
asupra acestuia de către activitatea antropică impun clarificarea termenului de
mediu înconjurător. Pentru acesta pot fi luate în considerare trei definiţii /44/:
× Mediul fizic şi biologic, împreună cu relaţiile de schimb care există
în interiorul ecosistemelor, caracterizat de elemente fizice (geologie,
hidrogeologie, seismologie etc.), de organisme vii (flora şi fauna) şi de
relaţiile ce există între acestea (ecosistemele).
× Mediul fizic, biologic şi antropic (bunuri culturale, medii urbane,
peisaj, utilizarea solului), când sunt luate în considerare şi relaţiile
factorului uman cu elementele mediului fizic şi biologic, inclusiv
degradarea ecosistemelor ca urmare a activităţilor antropice.
× În sens mai larg, conceptul de mediu include şi activităţile şi
condiţiile de viaţă ale omului (sănătate, securitate, structura societăţii şi
a economiei, cultură etc.).
Întrucât modul de definire a mediului înconjurător este important atât din
punct de vedere metodologic, cât şi din punct de vedere al competenţelor necesare
evaluării impactului, este necesar să se clarifice încă de la început în ce sens trebuie
înţeles termenul de mediu înconjurător. De cele mai multe ori, în studiile de
evaluare a impactului se alege cea de-a treia variantă, care este cea mai complexă .
Analizarea mediului înconjurător din punct de vedere calitativ presupune
studierea elementelor sale, respectiv factorii de mediu (cuprinzând mai multe
componente ambientale) şi factorii de impact (sau de interferenţă a activităţilor
antropice cu mediul înconjurător). Factorii de mediu se referă la elementele
constitutive ale mediului înconjurător (aer, apă, sol), iar factorii de impact
reprezintă acele elemente care sunt cauze ale interferenţelor cu mediul şi pot
produce perturbări ale componentelor ambientale (zgomote, vibraţii, radiaţii,
emisii, deşeuri etc.).
12
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
1.2. Factori de mediu
1.2.1. Atmosfera
Este alcătuită dintr-un amestec de gaze, compoziţia atmosferei fiind: 78%
azot, 21% oxigen, 0,03 - 0,04% bioxid de carbon şi alte gaze. Dintre stratele
atmosferice, zona cea mai importantă pentru vieţuitoare este troposfera, cu
grosimea între 11 - 13 km, satisfăcând condiţiile compatibile cu viaţa în ceea ce
priveşte temperatura, umiditatea, presiunea, luminozitatea şi compoziţia gazelor.
În cadrul analizelor de impact, atmosfera trebuie caracterizată din punct de
vedere al poluării cu substanţe emise în desfăşurarea diferitelor fenomene şi
procese, care reprezintă un pericol pentru sănătatea umană şi a altor organisme vii
şi bunurile publice sau private. Caracterizarea atmosferei poate fi realizată prin
analizarea a două din componentele acesteia, respectiv aerul şi clima
Aerul
Obiectivele analizării aerului sunt evidenţierea şi caracterizarea surselor de
poluare atmosferică, determinarea stării de calitate a aerului, evidenţierea politicilor
de control şi de prevenire a poluării sau de epurare a aerului.
× Surse de impact
- emisii industriale de diferite tipuri (oxizi de carbon, oxizi de sulf şi
de azot, pulberi, metale grele, hidrocarburi aromatice, micropoluanţi
cloroorganici etc.), care provin din procese productive sau de
combustie în diferite cantităţi;
- emisii de origine urbană, rezultate din procese de combustie din
centrale termice (oxizi de carbon, sulf şi azot, pulberi, hidrocarburi);
- emisii generate de mijloacele de transport (oxizi de carbon, oxizi
de sulf şi de azot, pulberi, hidrocarburi, ozon).
× Parametri de stare
- calitatea aerului, caracterizată prin concentraţiile
principalilor poluanţi şi tendinţele evolutive în condiţiile intervenţiilor
antropice;
- fenomene de difuzie şi transport ale poluanţilor,
analizate în contextul climatic (regimul eolian, echilibrul atmosferic,
inversiuni termice, turbulenţe etc.) prin aplicarea unor modele adecvate
de difuzie şi transport ale poluanţilor;
- depuneri acide, caracterizate prin determinarea pH-ului,
conductibilităţii specifice, clorurilor, nitraţilor şi sulfaţilor.
13
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
În figura nr. 1.1 se pot urmări relaţiile dintre aer şi celelalte componente
ambientale, precum şi modul în care ajung poluanţii să afecteze factorul uman.
Plante Sol şi apă Animale
Depunere
Om
Poluanţi
Aer
Inhalare
Fig. nr. 1.1 Transferul substanţelor poluante din aer către alte componente
ambientale
Clima
Clima unei regiuni reprezintă totalitatea condiţiilor atmosferice care se
desfăşoară în decurs de un an, în funcţie de o schemă care se repetă de la un an la
altul. Obiectivul analizării acestei componente ambientale este caracterizarea
condiţiilor climatice din zona studiată, care influenţează fenomenul de poluare
atmosferică.
× Surse de impact
- alterarea microclimatului, ca urmare a apariţiei unor oglinzi de apă
cu suprafeţe mari sau a unor surse de căldură.
× Parametri de stare
- parametri meteorologici (temperatură, precipitaţii,
umiditate, vânt), cu date statistice pe o perioadă de timp relevantă;
- stabilitatea atmosferică, ce are un rol important în
modul de dispersare a poluanţilor în aer;
- inversiunile termice, cu rol major în procesul de
dispersie a poluanţilor.
1.2.2. Apa
Hidrosfera ocupă aproximativ 71% din suprafaţa planetei, doar 29% fiind
reprezentată de uscat. Din suprafaţa totală ocupată de apă, 92,2% reprezintă mări şi
oceane, 2,12% gheţari, 0,62% ape continentale şi subterane dulci şi 0,03% apa din
atmosferă. Printre obiectivele analizelor efectuate asupra acestei componente
14
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
ambientale se numără: caracterizarea gospodăririi durabile a apei, evidenţierea
eventualelor probleme referitoare la fenomenele hidraulice (risc hidraulic, transport
solid, eroziune, valuri şi regimul curenţilor) şi analize vizând poluarea.
× Surse de impact
- prelevări de apă din sursele superficiale, caracterizate prin
cantităţile prelevate şi punctele de amplasare;
- prelevări de apă din sursele subterane caracterizate prin cantităţile
prelevate şi punctele de amplasare;
- consumuri de apă, referitoare la cantităţile de apă consumate efectiv
de utilizările civile, agricole şi industriale;
- producţia de ape reziduale şi deversări în receptori naturali,
caracterizate prin cantităţile de ape reziduale de origine civilă şi
industrială şi caracteristicile calitative ale acestora;
- modificările regimului hidrografic, care includ intervenţiile de
regularizare a albiilor, drenarea apelor superficiale, lucrări care
afectează fenomenul de transport solid etc.
× Parametri de stare
- hidrografia, hidrologia şi hidraulica, presupunând evidenţierea
apelor superficiale afectate direct sau indirect de o anumită intervenţie,
a direcţiei de scurgere a apei, a zonelor de drenaj;
- hidrogeologia, analizată prin evidenţierea formaţiunilor acvifere
prezente în zona afectată de proiect şi caracterizarea acestora prin
adâncime, direcţie, permeabilitate, raporturile cu stratele acvifere de
adâncime şi cu apele superficiale, identificarea zonelor de descărcare;
- bilanţul hidrogeologic, ce trebuie analizat pentru determinarea
resurselor de apă disponibile în cadrul bazinului hidrografic în care se
intervine, fiind util pentru planificarea acestor resurse;
- calitatea apelor superficiale, caracterizată prin principalii parametri
fizici, chimici şi microbiologici (pH, temperatură, duritate,
conductibilitate, oxigen dizolvat, suspensii solide, consumul biochimic
de oxigen CBO, consumul biochimic de oxigen la 5 zile CBO5, azot
amoniacal, nitraţi, nitriţi, cloruri, sulfaţi, fosfaţi, metale grele,
coliformi, streptococi fecali, salmonele etc.) şi analize privind variaţiile
relative în spaţiu şi timp ale acestora;
15
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- calitatea apelor subterane, caracterizată prin principalii parametri
fizici, chimici şi microbiologici enumeraţi mai sus şi analize privind
variaţiile relative în spaţiu şi timp ale acestora.
În figura nr. 2.2 sunt prezentate relaţiile de interdependenţă, asigurate de
ciclul hidrologic, între apă şi celelalte componente ambientale, prin intermediul
cărora degradarea apei se rasfrânge, direct sau indirect, asupra omului.
Poluanţi
Sol
Plante Nisip şi Fauna Irigaţii
acvatice sedimente acvatică
Plante Faună
terestre terestră
Om
Ape superficiale
sau subterane
Sol
Fig. nr. 1.2 Transferul poluanţilor din apă spre alte componente ambientale
1.2.3. Solul şi subsolul
Compoziţia solului constă din humus (partea organică), aer, coloizi şi reacţia
pH, iar grosimea stratului de sol este cuprinsă, în medie, între 0,3 şi 2 m. Studiul
acestei componente ambientale presupune caracterizarea utilizării durabile a
solului, evidenţierea aspectelor litologice, geostructurale, geopedologice şi
hidrogeologice (seismicitate, fenomene vulcanice, vulnerabilitatea formaţiunilor
acvifere, fenomene de eroziune şi sedimentare, instabilitatea versanţilor, evoluţia şi
capacitatea de utilizare a solului) şi analize ale condiţiilor de poluare .
× Surse de impact
- consumul de sol în zona la care se referă proiectul, care
trebuie cuantificat, evidenţiind extinderea suprafeţelor
impermeabilizate şi evoluţia temporală a acestora;
- mijloace potenţiale de contaminare, cum sunt suprafeţele
ameliorate, zone de depozitare a substanţele chimice, materialelor sau
deşeurilor periculoase;
- utilizarea de pesticide şi fertilizanţi şi alte presiuni generate
de activităţile agricole;
16
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- activităţi extractive, de tipul carierelor, active sau
abandonate, caracterizate de metoda de exploatare, tipul substanţei
minerale utile extrase, suprafaţa carierei, volumul de material extras (în
total şi anual), utilizarea materialelor extrase şi condiţiile de
reconstrucţie ecologică;
- excavarea şi vehicularea solului, activităţi care pot altera
caracteristicile morfologice, geomorfologice şi hidrogeologice ale zonei
în care se implementează un proiect.
× Parametri de stare
- morfologia, caracterizată prin evoluţia
temporală în zona studiată;
- geomorfologia, caracterizată prin procesele
de modelare a terenului, în special de fenomene de eroziune,
sedimentare şi alunecare;
- hidrogeologia, caracterizată prin fenomene de
infiltrare şi circulaţie a apelor în subsol, prezenţa formaţiunilor acvifere
şi vulnerabilitatea acestora;
- geologia, caracterizată prin unităţile
litologice şi elementele structurale, definind-se şi seismicitatea regiunii;
- geotehnica, evidenţiind caracteristicile
geotehnice ale rocilor, cu referire la stabilitatea taluzurilor, capacitatea
portantă şi cedarea terenurilor;
- riscurile geomorfologice şi hidraulice;
- geochimia, evidenţiind caracteristicile
geochimice ale fazei solide (minerale, substanţe organice) şi fluide
(apă, gaze) prezente în sol şi subsol;
- pedologia, cu referire specială la compoziţia
fizico – chimică a solului (grosimea, textura şi structura solului,
culoare, pH, materii organice etc.), la caracteristicile hidrogeologice
(permeabilitate, drenaj, capacitatea de înmagazinare a apei), la
componenta biotică şi la interacţiunile dintre acestea;
- utilizarea solului.
În ceea ce priveşte relaţiile de legătură între sol şi celelalte componente
ambientale, precum şi modul de transfer al poluanţilor către om, prin intermediul
lanţurilor trofice, acestea rezultă din figurile 1.1 şi 1.2.
1.2.4. Flora şi vegetaţia
17
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Flora reprezintă ansamblul speciilor vegetale care există într-o anumită zonă,
iar vegetaţia cuprinde şi relaţiile reciproce dintre acestea. Vegetaţia reală oferă
informaţii despre speciile prezente efectiv în zona respectivă, iar vegetaţia
potenţială se referă la speciile care ar putea fi prezente în stadiile evoluţiei naturale.
Obiectivul principal al caracterizării acestei componente ambientale este
determinarea calităţii şi vulnerabilităţii florei şi vegetaţiei prezente în zona supusă
studiului. În studiile de evaluare a impactului, vegetaţia şi flora sunt considerate fie
ca element de importanţă naturalistică, fie ca resursă economică (patrimoniu silvic
sau plante de cultură), fie ca element structural al mediului înconjurător. Pentru
atingerea obiectivului propus, se evidenţiază flora şi vegetaţia prezente în zonă din
punct de vedere cantitativ şi calitativ, punctele sensibile şi modul de protecţie a
speciilor prezente
× Surse de impact
Toate impacturile generate asupra aerului, apei, solului şi subsolului se
răsfrâng şi asupra florei şi vegetaţiei, prin intermediul ciclurilor biogeochimice ale
materiei. Emisiile poluante în atmosferă generează fie un impact direct asupra
dezvoltării florei şi vegetaţiei, fie un impact indirect, prin intermediul depunerilor
acide sau a contaminării solului. Acelaşi lucru este valabil şi pentru deversările de
substanţe poluante în apele de suprafaţă sau pe sol.
Printre sursele de impact specifice acestei componente ambientale se numără:
- plantaţiile şi defrişările, care trebuie caracterizate prin intervenţiile semnificative
efectuate în trecut sau prognozate, evidenţiind amplasarea şi extinderea suprafeţei
în cauză, caracteristicile calitative din punct de vedere vegetal şi floristic, precum şi
speciile implicate.
× Parametri de stare
- speciile de floră, prezente efectiv sau potenţial în zona studiată, cu evidenţierea
speciilor rare sau protejate şi a punctelor specifice de sensibilitate (specii rare,
ameninţate sau protejate);
- vegetaţia, caracterizată prin evidenţierea unităţilor vegetale semnificative prezente
efectiv sau potenţial în zona afectată direct sau indirect de o anumită intervenţie, a
caracteristicilor patrimoniului silvic, a punctelor sensibile (specii rare, ameninţate
sau protejate, prezenţa pădurilor cu funcţiune de protecţie a versanţilor, prezenţa
patrimoniului silvic cu valoare ridicată etc.).
1.2.5. Fauna
Obiectivul principal în caracterizarea acestei componente ambientale este
determinarea speciilor prezente efectiv sau potenţial în zona analizată, precum şi a
vulnerabilităţii acestora. La fel ca şi în cazul florei şi vegetaţiei, în studiile de
18
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
evaluare a impactului, fauna este privită fie ca element de importanţă naturalistică,
fie ca resursă economică, fie ca element structural al mediului înconjurător.
Analizele privind fauna trebuie să evidenţieze şi să caracterizeze speciile prezente
în zonă din punct de vedere cantitativ şi calitativ, să evidenţieze aspectele critice şi
modul de protecţie a speciilor prezente.
× Surse de impact
Şi pentru această componentă ambientală, toate impacturile generate asupra
aerului, apei, solului şi subsolului sunt resimţite prin intermediul ciclurilor
biogeochimice ale materiei. Emisiile de substanţe poluante, deversările de reziduuri
în apele superficiale sau pe sol, exploatarea excesivă a resurselor de apă,
dezvoltarea urbană sunt activităţi care generează un impact direct asupra faunei.
Ca surse de impact specifice acestei componente ambientale se menţionează
vânătoarea şi pescuitul.
× Parametri de stare
- speciile faunistice prezente în zonă, evidenţiind speciile de
vertebrate (mamifere, păsări, reptile, amfibii şi peşti) şi nevertebrate
(insecte, moluşte), cu referire la speciile de interes major;
- zone de importanţă faunistică (locuri de reproducere, de refugiu, de
iernare, de alimentare, coridoare de tranzit).
1.2.6. Ecosistemele
Ecosistemul este definit ca ansamblul organismelor vii (comunităţi biotice) şi
a factorilor abiotici, care există într-un anumit spaţiu fizic, cuprinzând şi ansamblul
de relaţii dintre acestea şi procesele dinamice care le afectează. Studiul
ecosistemelor este foarte important în analizele mediului înconjurător, întrucât
permite abordarea sistemică a acestuia, împreună cu fluxurile de materie şi energie,
naturale sau modificate de om. Analizarea relaţiilor dintre diferitele elemente care
constituie ecosistemul presupune o bună cunoaştere a evoluţiei sale intrinseci.
Este dificil să se marcheze limitele unui ecosistem. Teoretic se poate spune
că, întrucât fiecare element al biosferei este în legătură cu alte elemente care-l
înconjoară, ecosistemul este nelimitat. Practic, se delimitează unităţi ecosistemice,
pentru care sunt recunoscute o structură şi un complex de funcţiuni omogene şi
specifice (o pădure, un lac etc.). şi care cuprind vegetaţia, flora, fauna, solul dar şi
complexul de lucrări antropice şi acţiunile perturbante ale acestora.
Unităţile ecosistemice au diferite ordine de mărime, iar orice ecosistem poate
fi considerat un ecomozaic de unităţi ecosistemice de ordin inferior. În cazul
studiilor de impact interesează, de regulă, ecosisteme care se extind pe câteva zeci
de kilometri pătraţi.
19
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Ţinând seama de cele prezentate, se poate spune că analizele acestei
componente ambientale vizează caracterizarea calităţii şi vulnerabilităţii
ecosistemelor, prin recunoaşterea şi delimitarea unităţilor ecosistemice prezente în
zona de interes, evidenţierea importanţei şi punctelor critice şi evidenţierea
modului de protecţie.
× Surse de impact
Toate impacturile generate asupra componentelor ambientale care alcătuiesc
mediul înconjurător afectează şi ecosistemele.
× Parametri de stare
- unităţile ecosistemice, care trebuie evidenţiate prin cartografiere, unităţile
ecosistemice naturale şi antropice prezente în zonă, caracterizate din punct de
vedere calitativ prin descrierea componentelor biotice şi abiotice şi a dinamicii lor
relative, cu referiri speciale la rolul lanţurilor trofice asupra transferului de
contaminanţi la alte specii şi la om şi la capacitatea de autoepurare a acestora;
- calitatea unităţilor ecosistemice, prin evaluarea importanţei şi punctelor critice
(rolul în fluxurile de materie şi energie sau în ecomozaic, sensibilitate ridicată la
factori de presiune antropică etc.).
Pentru caracterizarea stării de sănătate a unităţilor ecosistemice se pot utiliza
bioindicatori (indici biotici pentru ecosistemele râurilor, parametri chimici pentru
caracterizarea nivelului trofic a lacurilor etc.).
În ceea ce priveşte relaţiile cu alte componente ambientale, prin definiţie,
ecosistemul poate fi privit ca sistem sintetic al tuturor celorlalte componente
ambientale care descriu mediul înconjurător în ansamblul său. Astfel, ecosistemul
poate fi văzut ca o cheie interpretativă a mediului înconjurător complex, întrucât el
poate fi analizat atât ca sistem ambiental complex, cât şi ca o componentă
ambientală individuală.
1.2.7. Peisajul şi patrimoniul cultural
În acest context, prin peisaj se înţelege aspectul ecosistemului şi teritoriului,
aşa cum este perceput de subiectele culturale care beneficiază de el. Sub acest
aspect, peisajul este reprezentat de elementele percepute senzorial de către lumea
fizică, îmbogăţit cu valori create artificial. Cu alte cuvinte, peisajul este un complex
de elemente compozite, care cuprinde bunuri culturale, naturale şi antropice
precum şi relaţiile dintre acestea.
Obiectivul principal pentru caracterizarea acestei componente ambientale este
determinarea calităţii, vulnerabilităţii şi tendinţelor evolutive ale peisajului. În acest
sens, se impun evidenţierea şi caracterizarea patrimoniului cultural natural şi
antropic, analize privind traseul evolutiv şi procesele actuale de transformare,
20
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
determinarea stării actuale de conservare sau degradare şi evidenţierea regimului de
protecţie
× Surse de impact
Toate impacturile generate asupra componentelor ambientale ce alcătuiesc
mediul înconjurător afectează şi peisajul, care a fost definit drept ceea ce se poate
percepe din ansamblul elementelor ce constituie mediul. Peisajul poate fi
interpretat şi ca un sistem al tuturor componentelor ambientale, filtrat prin
percepţia unui subiect cultural specific.
Sursele de impact specifice asupra peisajului apar mai ales în cazul
intervenţiilor de transformare a teritoriului, care generează un impact vizual
semnificativ (infrastructuri rutiere şi feroviare, coridoare de utilităţi), sau al
intervenţiilor de transformare a elementelor caracteristice ale mediului
înconjurător.
× Parametri de stare
- sisteme de peisaj, prin evidenţierea şi caracterizarea sistemelor de peisaj prezente în
zona studiată;
- patrimoniul cultural natural, prin evidenţierea şi caracterizarea (cartografiere,
descriere, cauze de degradare şi procese de transformare) ansamblului de elemente
geomorfologice şi naturalistice relevante pentru funcţiunea ecologică sau de
agrement a peisajului, pentru interes ştiinţific sau didactic, pentru valoarea
ştiinţifică sau economică etc.;
- patrimoniul cultural antropic, prin evidenţierea şi caracterizarea (cartografiere,
descriere, cauze de degradare şi procese de transformare) ansamblului de elemente
de interes arhitectonic, artistic, tradiţional, istoric, arheologic, paleontologic etc.;
- calitatea peisajului, caracterizată prin evaluarea importanţei aspectelor peisagistice
pe baza unor criterii cum sunt: valoarea intrinsecă a componentelor, calitatea
vizuală, raritatea, tipicitatea, valoarea istorică, artistică şi literară, importanţa ca
resursă economică şi socială, funcţiunea turistică tradiţională etc.
Deoarece peisajul este, într-o oarecare măsură, un sistem al tuturor
componentelor ambientale, se află în legătură cu acestea şi, la fel ca şi ecosistemul,
poate fi o cheie interpretativă a interacţiunilor dintre diferite componente
ambientale.
1.2.8. Mediul antropic
În definiţia mediului înconjurător, care este acceptată în cadrul studiilor de
evaluare a impactului asupra mediului înconjurător, este inclus şi mediul antropic,
înţeles fie ca un ansamblu de bunuri materiale (bunuri culturale, medii urbane,
21
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
utilizările solului), fie ca activităţile şi condiţiile de viaţă ale omului (sănătate,
securitate, structura societăţii şi economiei etc.).
Obiectivul analizelor acestei componente se referă la evidenţierea şi
caracterizarea aspectelor demografice, teritoriale, economice şi sociale şi a
tendinţelor evolutive relative, dar şi determinarea condiţiilor de confort şi sănătate a
populaţiei.
Demografia
Obiectivul caracterizării demografice a unei zone este acela de evidenţiere a
factorilor care influenţează tendinţa evolutivă şi a răspunsului societăţii la această
tendinţă.
× Surse de impact
- migrări ale populaţiei, evidenţiind factorii care activează migrările (creare de locuri
de muncă, modificarea condiţiilor de locuit, modificarea sistemelor de transport
etc.) şi evaluând fluxul de migrare;
- alterarea condiţiilor de natalitate şi mortalitate, ceea ce impune evidenţierea
factorilor de influenţă şi prin evaluarea efectului potenţial şi a mecanismului de
acţiune.
× Parametri de stare
- populaţia rezidentă şi prezentă în zona studiată, prognozând
evoluţia pentru o perioadă semnificativă pentru scopurile studiului de
impact;
- structura populaţiei, caracterizată în funcţie de compoziţia
pe sexe şi clase de vârstă şi de organizarea în familii şi comunităţi;
- modificări naturale şi sociale, prin evidenţierea factorilor de
natalitate şi mortalitate şi fenomenele majore de migrare a populaţiei;
- distribuţia spaţială a populaţiei în zona analizată, în centre,
fracţiuni, nuclee şi case răzleţe;
- schimbările de domiciliu temporare, din motive de studiu
sau loc de muncă.
Sisteme igienico-sanitare
Obiectivul caracterizării acestei componente este analizarea stării de confort
şi a sănătăţii umane din zona de interes, cu accent asupra cauzelor posibile de
îmbolnăvire şi mortalitate a populaţiei expuse anumitor tipuri de impact
× Surse de impact
Sursele de impact asupra acestei componente sunt zgomotele, vibraţiile,
traficul şi riscurile de orice natură, emisiile atmosferice, deversările de ape uzate,
22
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
contaminarea solului, care pot fi considerate cauze posibile stării de disconfort a
populaţiei. Pentru caracterizarea acestora se impune evaluarea expunerii populaţiei
la aceste surse, deja amintite în analizele asupra celorlalte componente.
× Parametri de stare
- expunerea comunităţii la acţiunea surselor de impact, evaluând
condiţiile de expunere în funcţie de factorii de risc potenţial pentru
sănătate, cu o atenţie specială pentru grupurile de persoane mai
sensibile;
- situaţia sanitară a populaţiei, analizând datele privind natalitatea şi
mortalitatea, cauzele mortalităţii, acordând o atenţie deosebită cauzelor
legate de aspecte de mediu;
- starea de confort populaţiei, analizată în funcţie de perturbările
provocate de poluarea atmosferică, acustică şi a apelor, de prezenţa
traficului şi a altor surse de impact care pot genera disconfort fizic şi
psihic, fără a genera cazuri patologice.
Sisteme teritoriale
Obiectivul analizării acestei componente este determinarea caracteristicilor
organizatorice şi funcţionale, existente sau potenţiale, ale zonelor rezidenţiale.
× Surse de impact
- alterarea condiţiilor de acces şi de utilizare a amplasamentelor, evidenţiind şi
caracterizând intervenţiile care le pot perturba (obstacole, modificări ale modului şi
timpului de acces etc.).
× Parametri de stare
- sistemul rezidenţial, infrastructura şi utilităţile, descrise prin
distribuţia lor spaţială şi prin conexiunile dintre ele, cu analizarea
mobilităţii şi a condiţiilor de acces şi de utilizare.
Relaţiile acestei componente cu celelalte este determinată de interferenţa
reciprocă între caracteristicile factorilor de mediu (calitatea aerului şi a apei,
caracteristicile solului etc.), ale factorilor de impact (zgomote, vibraţii, trafic,
radiaţii, deşeuri, energie, riscuri) şi ale sistemului rezidenţial, infrastructurii şi
utilităţilor din zona studiată. Caracteristicile factorilor de mediu şi ale factorilor de
impact pot influenţa condiţiile de acces şi utilizare a sistemului rezidenţial,
infrastructurii şi utilităţilor, această relaţie de dependenţă fiind reciprocă.
Sisteme socio-economice
23
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Obiectivul analizării acestei componente este caracterizarea sistemului
economic local (sistemul de producţie şi piaţa muncii) şi tendinţele de evoluţie,
indiferent de realizarea sau nu a proiectului în cauză la un moment dat.
× Surse de impact
- modificarea pieţei muncii, evaluând efectul proiectului prin crearea sau reducerea
locurilor de muncă din zona analizată;
- modificarea sistemului de producţie, evaluând efectul proiectului asupra sistemului
de producţie local.
× Parametri de stare
- piaţa muncii, prin analizarea creşterii gradului de ocupare în
zona studiată, cu referire la principalele sectoare de activitate existente;
- sistemul de producţie, prin evidenţierea caracteristicilor
acestuia (activităţi industriale, activităţi agricole, activităţi silvice,
activităţi zootehnice, activităţi comerciale, activităţi turistice etc.),
caracterizarea principalelor activităţi care se dezvoltă în zonă şi a
dinamicii evolutive a acestora.
1.3. Factori de impact
Factorii de impact reprezintă acele elemente care generează interferenţe cu
diferitele componente ale mediului înconjurător. Diferenţa dintre componentele
ambientale şi factorii de impact constă, în esenţă, în faptul că în timp ce
componentele ambientale sunt elemente constitutive ale mediului (aer, apă, sol
etc.), factorii de impact sunt acele elemente care reprezintă cauza interferenţei şi
perturbarea posibilă în confruntarea cu alte componente ambientale (zgomote,
vibraţii, radiaţii, deşeuri etc.). În realitate, diferenţa este mult mai subtilă, întrucât şi
unele componente ambientale pot reprezenta factori de impact pentru alte
componente ambientale: apa este un factor ce modelează suprafaţa terestră,
interferându-se astfel cu solul. De asemenea, factorii de impact pot fi interpretaţi
uneori ca şi componente ambientale: zgomotul este un factor de impact care poate
afecta comportamentul oamenilor şi animalelor, dar în acelaşi timp este un mediu
sonor, care poate fi considerat componentă a mediului înconjurător complex.
În contextul studiilor de evaluare a impactului asupra mediului înconjurător,
factorii de impact sunt consideraţi cauza de interferenţă şi perturbare a mediului în
care se manifestă.
Analizarea factorilor de impact are drept scop determinarea caracteristicilor
relative ale acestora, indiferent dacă proiectul în cauză se realizează sau nu.
24
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
1.3.1. Zgomotul
Obiectivul caracterizării acestui factor de impact se referă la determinarea
surselor de zgomot, a nivelelor de poluare sonoră în zona studiată, evidenţiind
intervenţiile de control, protecţie şi reducere.
× Surse de impact
- emisii sonore de origine industrială, care trebuie localizate şi
caracterizate în funcţie de surse, intensitate, frecvenţă şi durată;
- emisii sonore generate de mijloacele de transport, cu referire la
traficul rutier, feroviar şi aerian;
- emisii sonore din alte surse, presupunând determinarea surselor
(activităţi edilitare, recreative, instalaţii şi utilaje).
× Parametri de stare
- climatul acustic, afectat direct sau indirect de
activităţile proiectului, cu evidenţierea creşterii spaţiale şi temporale a
nivelelor de presiune sonoră diurne şi nocturne.
Relaţiile dintre zgomot şi alte componente ambientale sunt determinate de
impactul pe care-l generează zgomotul asupra acestora, în special asupra
ecosistemelor, faunei şi mediului antropic (sistemul igienico – sanitar şi sistemul
teritorial). Zgomotul, ca factor de impact, poate deveni el însuşi, în unele cazuri,
ţintă a factorilor de interferenţă, cum ar fi traficul, manifestările mediului antropic
sau fauna, care pot fi surse de zgomot.
1.3.2. Vibraţiile
Vibraţiile se analizează în scopul evidenţierii şi caracterizării surselor de
vibraţii, al determinării nivelelor vibraţiilor în zona studiată şi a impactului acestora
asupra componentelor ambientale, precum şi pentru evidenţierea măsurilor de
control, protecţie şi diminuare.
× Surse de impact
- vibraţii de natură industrială, caracterizate în funcţie de surse,
intensitate, frecvenţă şi durată;
- vibraţii cauzate de transport, cu referire la transportul rutier şi
feroviar, caracterizate, de asemenea, prin intensitate, frecvenţă şi
durată;
- vibraţii de altă natură (determinate de funcţionarea instalaţiilor şi
utilajelor).
× Parametri de stare
25
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- nivelele de vibraţie în zona studiată, prognozarea
nivelelor probabile în cazul realizării proiectului şi a efectelor asupra
clădirilor şi a stării de confort a populaţiei.
Relaţiile cu alte componente ambientale sunt determinate de impactul generat
de vibraţii asupra acestora, cu referire specială la sol şi subsol şi la mediul antropic
(sistemul igienico – sanitar şi sistemul teritorial).
1.3.3. Radiaţii ionizante
Scopul caracterizării acestui factor de impact este acela de evidenţiere a
surselor de radiaţii ionizante, de determinare a nivelelor de radiaţie existente în
zona de interes şi de evidenţiere a măsurilor de control, protecţie şi diminuare.
× Surse de impact
- emisii de radiaţii ionizante, pentru care trebuie localizate şi
evidenţiate sursele, indicat tipul de radiaţie (radiaţii corpusculare sau
electromagnetice) şi activitatea surselor (numărul de dezintegrări în
unitatea de timp).
× Parametri de stare
- nivelul radiaţiei în zona studiată, în special pentru
zonele sensibile la efectele radiaţiilor prin prezenţa unor subiecţi
vulnerabili (femei însărcinate, copii, bătrâni, stupine, ciupercării etc.).
Riscurile determinate de radiaţiile ionizante se referă atât la iradierea externă
(mai ales cu raze X, raze gama şi neutroni), cât şi la iradierea internă, ca urmare a
ingerării sau inhalării substanţelor radioactive. Evaluările privind radiaţiile pot fi
utilizate şi în analizele unor componente ambientale, în special în ceea ce priveşte
sistemul igienico – sanitar al mediului antropic şi faunei.
1.3.4. Radiaţii neionizante
Obiectivul caracterizării acestui factor de impact este evidenţierea surselor de
radiaţii neionizante, determinarea nivelelor de radiaţie şi stabilirea măsurilor de
control, protecţie şi diminuare.
× Surse de impact
- emisii de radiaţii neionizante, pentru care trebuie localizate sursele
(instalaţii electrice, staţii de transformatoare, sisteme radiante sau
antene, reţele de radio sau televiziune, reţele de telecomunicaţii etc.)
× Parametri de stare
- poluarea electromagnetică, prin determinarea
valorilor câmpurilor electrice şi magnetice în zona de studiu.
26
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Riscurile pe care le prezintă radiaţiile neionizante, cauzate de iradierea
externă, nu sunt cunoscute suficient, dar este clar că acestea reprezintă un pericol
pentru sănătatea umană şi trebuie evaluate în analizele privind sistemul igienico –
sanitar al mediului antropic.
1.3.5. Traficul
Obiectivul caracterizării acestui factor de impact se referă la evidenţierea
principalelor fluxuri de trafic şi evidenţierea măsurilor de control, organizare şi
modului de manifestare.
× Surse de impact
- traficul de vehicule, care trebuie analizat din punct de vedere al
autovehiculelor şi vehiculelor de mare tonaj utilizate în cadrul
proiectului;
- modificări ale circulaţiei şi ale sistemelor de transport, pentru care
trebuie evaluat impactul generat asupra traficului, inclusiv eventualele
întreruperi sau modificări în funcţionarea transportului public
determinate de proiect.
× Parametri de stare
- fluxuri de trafic, care trebuie măsurate şi analizate
pentru zona afectată direct sau indirect de către proiectul analizat,
evidenţiind volumul traficului pe tip de vehicule şi distribuţia spaţială şi
temporală a acestuia, luând în considerare o perioadă de timp
semnificativă pentru scopurile evaluării impactului.
Traficul generează un impact direct asupra aerului, cauzat de emisiile
atmosferice generate de mijloacele de transport, dar afectează şi componentele
mediului antropic, în special sistemul teritorial, precum şi factori ambientali de
tipul zgomotului, vibraţiilor şi consumul de energie
1.3.6. Deşeurile
Pentru caracterizarea acestui factor de impact trebuie evidenţiate nivelele de
producţie ale deşeurilor şi sistemul de colectare (colectare diferenţiată), recuperare,
reciclare şi distrugere a acestora.
× Surse de impact
- producerea de deşeuri urbane, pentru care trebuie evidenţiate şi
analizate datele privind producţia de deşeuri lunară şi anuală, pentru o
perioadă semnificativă din punct de vedere al studiului de impact, cu şi
fără implementarea proiectului, precum şi datele privind compoziţia
deşeurilor urbane în zona studiată;
27
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- producerea deşeurilor speciale, care trebuie analizate din punct de
vedere cantitativ şi calitativ, cu specificarea tipului şi originii
deşeurilor, fie că proiectul se va realiza sau nu în zona studiată;
- producerea deşeurilor periculoase, care trebuie analizate din punct
de vedere cantitativ şi calitativ, cu specificarea tipului şi originii
deşeurilor, fie că proiectul se va realiza sau nu în zona studiată.
Deşeurile afectează celelalte componente ambientale prin impacturi directe
sau indirecte, în funcţie de etapa gestionării lor (colectare şi transport, recipiente de
colectare, platforme ecologice, instalaţii de depozitare, recuperare, reciclare,
compostare, neutralizare, depozite, incineratoare), care se manifestă prin
producerea de zgomote şi vibraţii, mirosuri neplăcute, trafic, impact asupra
peisajului, contaminarea solului şi a apelor, emisii atmosferice provenite de la
instalaţiile de incinerare.
1.3.7. Energia
Obiectivul caracterizării acestui factor de impact este evidenţierea nivelelor
de consum energetic, a politicilor energetice şi a măsurilor de raţionalizare a
acestor consumuri.
× Surse de impact
- consumuri energetice pentru utilizări industriale, care trebuie evidenţiate anual,
pentru diferitele utilizări şi tipuri de combustibili folosiţi, cu analizarea tendinţei de
consum pe o perioadă semnificativă pentru studiul de evaluare a impactului;
- consumuri energetice pentru utilizări civile, care trebuie evidenţiate anual, pentru
diferitele utilizări şi tipuri de combustibili folosiţi, cu analizarea tendinţei de
consum pe o perioadă semnificativă pentru studiul de evaluare a impactului;
- consumuri energetice pentru transport, care trebuie evidenţiate anual, pentru
diferitele utilizări şi tipuri de combustibili folosiţi, cu analizarea tendinţei de
consum pe o perioadă semnificativă pentru studiul de evaluare a impactului;
- producerea de energie, cu specificarea cantităţii de energie necesară în condiţiile
realizării proiectului, indicând eventual şi modul de producere.
× Parametri de stare
- resurse energetice din teritoriu, cu specificarea resurselor
energetice regenerabile.
Factorul de impact energetic afectează în principal aerul, prin emisiile
atmosferice rezultate din procesele de combustie, dar afectează şi celelalte
componente ambientale: apa, prin producerea hidroenergiei; clima, prin producerea
energiei eoliene; solul şi subsolul, prin producerea energiei geotermice şi pe bază
28
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
de combustibili fosili; flora, vegetaţia, şi ecosistemele, prin producerea energiei din
biomasă; interacţionează cu deşeurile, prin producerea energiei prin procese de
termocombustie, piroliză sau gazeificare şi prin exploatarea biogazului produs în
procesele de descompunere anaerobă şi cu toate componentele mediului antropic,
prin rolul pe care îl are energia în toate activităţile antropice.
1.3.8. Riscuri (explozii, incendii etc.)
Obiectivul caracterizării acestui factor de impact este acela de a evidenţia
riscurile potenţiale şi sursele acestora, precum şi politicile de control, prevenire şi
protecţie.
× Surse de impact
- industriile cu grad ridicat de risc, pentru care trebuie evidenţiate
clasele de risc şi factorii care determină condiţiile de risc;
- alţi factori potenţiali de risc.
× Parametri de stare
- nivelele de risc, cu analizarea datelor referitoare la
accidente relevante produse în zona de interes, în cazul implementării
unor proiecte similare şi analizând diferitele tipuri de risc (explozii,
incendii, emisii de substanţe toxice, radiaţii, zgomote etc.) prin
intermediul evidenţierii accidentelor posibile, a surselor de accidente, a
estimării probabilităţii şi frecvenţei de producere a accidentelor şi al
estimării magnitudinii şi consecinţelor.
Prin natura lor, riscurile reprezintă un factor de impact pentru toate celelalte
componente ambientale.
CAPITOLUL 2
FORME DE DEGRADARE ALE MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
Degradarea mediului înconjurător este un proces incontestabil, una dintre
cauzele majore ale acestei degradări fiind reprezentată de activităţile antropice.
29
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Eforturile societăţii moderne de a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă, intensificate în
mod deosebit în perioada industrializării, ameninţă, în mod paradoxal, siguranţa şi
calitatea vieţii pe planeta care ne găzduieşte. Efectele negative ale diferitelor
activităţi desfăşurate de către om se manifestă atât la nivel global (accentuarea
efectului de seră, modificările climatice, ploile acide, subţierea stratului de ozon,
poluarea atmosferică), dar şi la nivel regional şi local (poluarea apelor, poluarea şi
degradarea solului, dispariţia speciilor, degradarea peisajului, dezastrele).
2.1. Efectul de seră
Efectul de seră este un fenomen fără de care viaţa, aşa cum o cunoaştem noi,
nu ar fi posibilă. Acest proces constă într-o încălzire a planetei prin efectul
acţiunii aşa numitelor gaze cu efect de seră, compuşi prezenţi în aer în mod
natural în concentraţii relativ reduse (bioxidul de carbon, vapori de apă, metan
etc.). Gazele cu efect de seră permit radiaţiilor solare să treacă prin atmosferă,
blocând trecerea spre spaţiu a unei părţi din radiaţia infraroşie a suprafeţei Terrei
şi a atmosferei joase (căldura reemisă). Practic, aceste gaze se comportă ca o seră
şi favorizează reglarea şi menţinerea temperaturii terestre la valorile actuale.
Acest proces s-a desfăşurat întotdeauna în mod natural şi face ca temperatura
Terrei să fie cu aproximativ 33°C mai ridicată decât ar fi în absenţa acestor gaze.
Radiaţiile provenite de la soare nu ating în totalitate scoarţa terestră: în
procent de 25% sunt absorbite de către pulberi, vapori de apă, ozon şi de multe
alte gaze prezente în atmosferă, în timp ce 30% sunt reflectate în spaţiu de către
pulberile atmosferice, nori şi suprafaţa terestră.
Fracţiunea din radiaţia solară totală care este reflectată de către un corp
oarecare poartă denumirea albedo şi se exprimă procentual sau sub formă de
fracţie zecimală. Suprafeţele acoperite de zăpadă au un albedo cu valoare ridicată
(circa 0,9 sau 90%), datorită culorii albe, în timp ce pentru vegetaţie valoarea este
mult mai redusă (circa 10%), datorită culorii închise şi absorbţiei de lumină în
procesul de fotosinteză. Albedoul global terestru este de circa 0,3.
Radiaţia solară remanentă este absorbită de materialele şi organismele
prezente pe suprafaţa terestră. Energia recepţionată de către suprafaţa terestră şi
troposferă este apoi reemisă ca energie termică, sub formă de raze infraroşii.
Unele substanţe prezente în atmosferă (gazele cu efect de seră) absorb cea mai
mare parte din aceste radiaţii, după care, la rândul lor, le radiază în toate direcţiile.
Circa 6% din această energie se pierde în spaţiu, o parte este reabsorbită de către
compuşii atmosferici, în timp ce cantitatea cea mai mare de energie este reiradiată
înspre Terra, încălzind în acest fel planeta.
30
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Gazele cu efect de seră acţionează la fel ca şi sticla unei sere, lăsând să treacă
lumina solară şi reţinând căldura. Acest fenomen determină o temperatură medie
a planetei de 15°C, care are o valoare mult mai ridicată decât în absenţa acestor
gaze (-18°C).
Gazele cu efect de seră naturale constau în vapori de apă, bioxid de carbon,
metan, oxid azotic şi ozon. Activităţile antropice au dus la creşterea nivelului
acestor gaze, dar şi la eliberarea în atmosferă a altor gaze, cu origine exclusiv
antropică.
Vaporii de apă sunt prezenţi în atmosferă ca urmare a evaporării de pe
oglinzile de apă (oceane, mări, fluvii, lacuri etc.) şi ca produşi ai diferitelor forme
de combustie.
Bioxidul de carbon, cel mai important gaz cu efect de seră, contribuie la
accentuarea efectului de seră în proporţie de 60% şi este emis în atmosferă în
special atunci când sunt incinerate deşeurile solide, la arderea combustibililor
fosili (păcură, benzină, gaz natural şi cărbune) sau a lemnului şi a produselor
derivate din lemn.
Metanul este responsabil în proporţie de 20% de accentuarea efectului de seră
şi este emis în timpul producţiei şi transportului de cărbune, gaz natural sau
uleiuri minerale. Emisii importante de metan se produc şi ca urmare a
descompunerii materiei organice în depozite şi a activităţii biologice normale a
organismelor superioare.
Protoxidul de azot are o contribuţie de 6% la accentuarea efectului de seră şi
este emis în timpul activităţilor agricole şi industriale sau ca reziduu provenit de
la incinerarea deşeurilor şi arderea combustibililor fosili.
Gaze cu efect de seră extrem de active, care nu sunt prezente în mod normal
în natură, dar generate de diferite procese industriale, sunt hidrofluorocarburile
(HFC), perfluorocarburi (PFC) şi hexafluorura de sulf (SF
6
), iar participarea
unora dintre acestea la accentuarea efectului de seră este în continuă creştere.
Începând cu revoluţia industrială, concentraţia bioxidului de carbon în
atmosferă la nivel mondial a crescut cu circa 30% (fig. nr. 2.1), concentraţia de
gaz metan este mai mult decât dublă (fig. nr. 2.2), iar concentraţia de protoxid de
azot (N
2
O) a crescut cu 15% (fig. nr. 2.3) /59/. În figurile prezentate,
concentraţiile celor trei gaze cu efect de seră au fost determinate pe carote de
gheaţă prelevate din zonele polare pentru perioada dinaintea anilor 60 - 70 ai
secolului trecut şi prin măsurători directe după acest moment de timp. În afară de
aceasta, date recente arată că viteza de creştere a concentraţiilor acestor gaze,
31
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
chiar dacă la începutul anilor 90 era ceva mai mică, acum este comparabilă cu cea
înregistrată în anii 80.
În ţările mai dezvoltate, combustibilii fosili utilizaţi pentru transportul auto,
pentru încălzirea clădirilor şi pentru alimentarea centralelor electrice sunt
responsabili în proporţie de 95% pentru emisiile de bioxid de carbon, de 20%
pentru cele de metan şi de 15% pentru protoxidul de azot.
Dintre gazele menţionate, bioxidul de carbon se află în atmosferă în
cantitatea cea mai mare, fiind emis din procese de ardere în industrie, motoare,
consumul casnic, vulcani etc. Instalaţiile de ardere şi gospodăriile particulare
generează cam 30% din totalul de bioxid de carbon

emis.
Fig. nr. 2.1 Evoluţia concentraţiei de CO
2
32
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Fig. nr. 2.2 Evoluţia concentraţiei de metan
Fig. nr. 2.3 Evoluţia concentraţiei de protoxid de azot
Pe cale naturală, bioxidul de carbon este consumat de plante în procesele de
fotosinteză, se dizolvă în apele de suprafaţă (40 %), reacţionează cu rocile
alcaline, transformându-se în carbonaţi. Dar emisiile depăşesc astăzi posibilităţile
naturale de epurare a atmosferei, deci an de an creşte concentraţia sa în atmosferă.
Efectul de seră a produs creşterea temperaturii medii anuale pe glob de la 14°C în
anul 1880, la 15°C în 1980, previziunile pentru anul 2050 fiind de minimum
17°C, maximum 20°C.
33
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Creşterea producţiilor agricole, dezvoltarea intensă a diferitelor ramuri
industriale şi a activităţii miniere contribuie ulterior la o bună parte a emisiilor în
atmosferă. De asemenea, defrişările masive determină creşterea concentraţiei de
bioxid de carbon în aer, întrucât plantele pot contribui la reducerea concentraţiei
de bioxid de carbon din aer prin procesul de fotosinteză. Pagubele sunt şi mai
evidente, dacă se iau în considerare incendiile de mari proporţii, care afectează
anual pădurile tropicale, determinând emisii de bioxid de carbon, care sunt
comparabile cu cele din întreaga Europă. Respiraţia plantelor şi descompunerea
materiei organice generează emisii de bioxid de carbon de 10 ori mai mari decât
cele cauzate de activitatea umană; aceste emisii au fost compensate până la
începere revoluţiei industriale prin fotosinteză şi absorbţia realizată de oceane.
Dacă emisiile globale de bioxid de carbon ar fi menţinute la nivelul ultimilor
ani, concentraţiile stratosferice ar atinge 500 ppm până la sfârşitul acestui secol, o
valoare aproape dublă faţă de cea preindustrială (280 ppm). Problema poate fi
agravată de faptul că multe gaze cu efect de seră pot rămâne în atmosferă zeci sau
sute de ani, efectul lor manifestându-se astfel pe termen lung.
Progresul ce se va realiza în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu
efect de seră în viitorul imediat, va determina nivelul de încălzire globală pe care
îl vor suporta generaţiile viitoare. Abordarea acestei reduceri ar trebui să fie
coordonată astfel încât progresele privind reducerea gazelor de seră dintr-un
sector economic să nu fie compromise de creşterea emisiilor într-un alt sector. În
orice caz, acţiunile întreprinse până acum la nivel internaţional şi local nu sunt
suficiente, iar situaţia continuă să se înrăutăţească.
Protocolul de la Kyoto obligă ţările industrializate şi pe cele cu economia în
tranziţie (ţările est europene) la o reducere totală de 5% în perioada 2008–2012 a
principalelor emisii antropice de gaze ce pot altera efectul natural de seră (aceste
state sunt responsabile în prezent de 70% din emisii). }n cadrul acestu Protocol au
fost luate în considerare şase dintre cele mai importante gaze cu efect de seră:
bioxidul de carbon, metanul, protoxidul de azot (N
2
O), hidrofluorocarburile
(HFC), perfluorocarburile (PFC) şi hexaflorura de sulf (SF
6
). Vaporii de apă nu
au fost luaţi în considerare, întrucât emisiile antropice sunt extrem de reduse în
comparaţie cu cele de origine naturală.
Pentru ţările în curs de dezvoltare, Protocolul de la Kyoto nu prevede nici un
obiectiv de reducere. În aceste regiuni, creşterea emisiilor de bioxid de carbon şi a
altor gaze cu efect de seră are un ritm triplu (mai mare cu 25% în perioada 1990 -
1995) faţă de cel din ţările dezvoltate (mai mare cu 8% în aceeaşi perioadă).
34
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Estimarea emisiilor viitoare este extrem de dificilă, întrucât acestea depind de
tendinţele demografice, economice, tehnologice şi de dezvoltare politică şi
instituţională din toate ţările lumii. În orice caz, fără măsuri mai restrictive de
limitare a emisiilor, concentraţia în atmosferă a gazelor cu efect de seră va
continua să crească până la provocarea unor modificări climatice greu de
imaginat.
Cele mai importante cauze care generează efectul de seră sunt:
- emisiile de bioxid de carbon generate de arderea combustibililor
fosili cum ar fi cărbunele şi petrolul, de arderea lemnului şi de gazele
de eşapament;
- defrişarea masivă pădurilor tropicale şi a altor păduri;
- emisiile de metan provenite din sectorul zootehnic, din arderea
lemnului şi a combustibilii fosili sau emanate de vegetaţie şi de
procesele de descompunere organică;
- emisiile de oxizi de azot rezultate din arderea combustibililor
fosili, arderea lemnului, materiale fecale provenite de la oameni şi
animale;
- ozonul din troposferă - moleculele de ozon care cad din
atmosferă intră în reacţie cu poluanţi ca metan, bioxid de carbon şi
nitrogen, care provin în principal de la autovehicule.
Consecinţele efectului de seră se concretizează în topirea gheţarilor şi
creşterea nivelului apelor mărilor şi oceanelor, inundaţii, schimbări climatice (în
regimul precipitaţiilor, al vânturilor), deplasarea zonelor climatice şi de vegetaţie.
Inundaţiile reprezintă una dintre problemele majore ale viitorului, deoarece
nivelul mărilor creşte. În acest climat variat, recoltele nu vor mai putea creşte, iar
apa din precipitaţii nu va putea fi absorbită în timp util. Plantele şi animalele vor
avea greutăţi de adaptare la noile condiţii, unele specii fiind obligate să-şi
schimbe habitatul.
În România, emisiile principalelor gaze cu efect de seră (bioxid de carbon,
metan şi protoxid de azot) s-a diminuat aproape continuu, începând cu anul 1989,
aşa cum se poate observa din fig. nr. 2.4, o tendinţă uşoară de creştere
remarcându-se în ultimii cinci ani în cazul bioxidului de carbon.
În ceea ce priveşte nivelul cumulat al tuturor gazelor cu efect de seră (CO
2
,
CH
4
, N
2
O, H
2
O, PFC, HFC şi SF
6
) emise de activităţile antropice din România,
exprimat în mii tone echivalent carbon, se constată că acesta se află, începând din
anul 1990, sub nivelul impus de Protocolul de la Kyoto (fig. nr. 2.5) /47/.
35
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
0
20000
40000
60000
80000
100000
120000
140000
160000
180000
200000
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
Anul
M
i
i

t
o
n
e

E
q

C
O
2
Emisii CO2
Emisii CH4
Emisii N2O
Fig. nr. 2.4 Emisii de gaze cu efecte de seră în România în perioada 1989 - 2003
36
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
0
50000
100000
150000
200000
250000
300000
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
Anul
M
i
i

t
o
n
e

E
q

C
O
2
Nivelul de emisii stabilit prin Protocolul de la Kyoto
Fig. nr. 2.5 Nivelul cumulat al emisiilor de gaze cu efect de seră în România în
perioada 1989 - 2003
Sectoarele care contribuie major la emisia gazelor cu efect de seră în
România sunt: industria energetică, industria prelucrătoare, industria chimică,
agricultura şi gospodărirea deşeurilor.
2.2. Modificarea climei
Clima planetei pe care trăim este un fenomen dinamic şi se află în continuă
transformare încă de la formarea Terrei. Fluctuaţiile periodice ale temperaturii şi
precipitaţiilor sunt consecinţe normale ale acestei transformări. Există însă evidenţe
ştiinţifice care presupun că modificările climatice actuale sunt mai accentuate decât
cele produse din cauze naturale.
Unele gaze din atmosferă (vaporii de apă, bioxidul de carbon, ozonul,
metanul, bioxidul de azot şi unele tipuri de clorofluorocarburi - CFC) împiedică
disiparea căldurii produsă de pământ în spaţiu, astfel că se produce o încălzire
suplimentară a suprafeţei Pământului. În condiţii naturale, vaporii de apă au cea
37
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
mai mare contribuţie la producerea efectului de seră. Datorită vaporilor de apă din
atmosferă, temperatura medie a Pământului este cuprinsă între -18 şi +15
o
C.
Fenomenul de încălzire globală a fost pus în evidenţă pentru prima dată în
anul 1987. Cu cât creşte viteza încălzirii globale, cu atât sunt mai reduse
posibilităţile de apărare ale oamenilor şi ale ecosistemului natural. Acest fenomen
se datorează în primul rând emisiilor de carbon, care au crescut foarte mult în
ultimii ani. Astfel, în prezent concentraţia atmosferică a bioxidului de carbon a
atins cel mai înalt nivel înregistrat în ultimii 50 de ani (fig. nr. 2.1).
În prezent, creşterea temperaturii este majoră în ceea ce priveşte valorile
minime, care cresc cu o viteză de două ori mai mare decât cele maxime. Încălzirea
este majoră în zonele urbane, atât din cauza modificărilor suprafeţei terenului, cât şi
din cauza consumului de energie care se produce în zonele foarte dezvoltate.
Încălzirea globală este un bun exemplu legat de modul în care activitatea
umană poate degrada mediul la scara planetară.
Creşterea temperaturii determină efecte inevitabile şi la nivel meteorologic.
Odată cu creşterea temperaturii se intensifică şi fenomenul de evaporare, ceea ce
înseamnă că, la nivel global, accentuarea efectului de seră cauzează şi o creştere a
precipitaţiilor şi o frecvenţă mai mare a furtunilor puternice.
Calculele privind modificările climatice într-o anumită zonă prezintă o
precizie mult mai mică decât cele realizate la nivel global şi, în consecinţă, nu se
pot face afirmaţii clare privind variaţiile climatice regionale. Se poate spune că
încălzirea conduce la reducerea umidităţii în diferite regiuni tropicale, unde se vor
manifesta fenomene frecvente de secetă.
O ipoteză interesantă a fost formulată pentru condiţiile climatice viitoare ale
Europei. Unii cercetători susţin că topirea gheţarilor arctici, provocată de încălzirea
globală, va determina o intensificare a curenţilor oceanici proveniţi din Arctica,
ceea ce va genera o deviaţie a curentului din Golful Mexic, care în prezent atinge
coastele Europei Occidentale /59/. Pentru înţelegerea influenţei acestui curent
asupra climei europene, este suficient următorul exemplu: în luna decembrie,
temperatura din Normandia (Franţa) este de circa 0°C; în Canada, la aceeaşi
latitudine se ating adesea temperaturi de –30°C. Dispariţia efectului de încălzire
datorat curentului din Golful Mexic, ar putea conduce, în mod paradoxal, la o nouă
glaciaţiune în Europa, într-o perioadă în care cea mai mare parte a planetei se va
confrunta cu un fenomen de încălzire.
S-a descoperit că, în timp ce cea mai mare parte a planetei se încălzeşte,
regiunile supuse depunerii emisiilor de sulf şi staniu se răcesc. Norii de sulfaţi
atmosferici produşi de emisiile industriale răcesc atmosfera, reflectând lumina
38
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
solară în spaţiu şi atenuând efectul de creştere a concentraţiei gazelor cu efect de
seră.
Creşterea temperaturilor cauzată de încălzirea globală, provocată, la rândul
ei, de creşterea concentraţiei gazelor cu efect de seră în atmosferă, poate avea atât
efecte directe, cât şi indirecte asupra sănătăţii umane.
Statisticile privind mortalitatea şi cazurile de spitalizare arată că frecvenţa
morţilor creşte în zilele foarte calde, în special printre persoanele foarte în vârstă şi
printre cele bolnave de astm. În orice loc de pe planetă, prezenţa şi dispersia bolilor
sunt puternic influenţate de clima locală. Ca urmare, multe din bolile infecţioase,
potenţial mortale, sunt răspândite numai în zonele mai calde. Boli ca malaria, febra
tifoidă, frigurile galbene şi encefalita şi-ar putea lărgi aria de răspândire, dacă
ţânţarii şi alte insecte purtătoare de viruşi ar găsi şi alte condiţii climatice la care s-
ar putea acomoda.
Temperaturile extrem de ridicate sporesc riscurile fizice ale persoanelor cu
probleme cardiace. Acestea sunt mai vulnerabile, deoarece la temperaturi mari,
sistemul cardiovascular trebuie să lucreze mai intens pentru menţinerea
temperaturii corporale stabile. Clima mai caldă conduce şi la o creştere a
răspândirii problemelor respiratorii.
Temperaturile mai ridicate favorizează formarea şi creşterea concentraţiei de
ozon la nivelul solului. De asemenea, creşterea temperaturilor poate favoriza
intensificarea poluării biologice a apelor, favorizând proliferarea diferitelor
organisme infestate. Mulţi cercetători susţin că fenomenul de încălzire globală a
planetei determină şi creşterea fenomenului de eutrofizare a apelor, cu toate
pagubele biologice, economice şi sanitare care decurg de aici. Eutrofizarea este un
proces natural sau artificial de îmbogăţire cu materii organice şi cu substanţe
nutritive (nitraţi, fosfaţi etc.) a apelor lacurilor şi a bălţilor. Prin acţiunea sa pe
termen lung, acest fenomen face ca apele să fie din ce în ce mai sărace în oxigen,
distrugând în final fauna acvatică.
Creşterea temperaturii planetei poate provoca o serie de efecte asupra
mediului de mari proporţii. Aceasta înseamnă, implicit, o creştere a cantităţilor de
apă evaporate din marile bazine hidrografice, determinând creşterea
corespunzătoare a cantităţii de vapori de apă din atmosferă, ceea ce înseamnă o
intensificare a regimului precipitaţiilor. O serie de cercetători susţine că în ultima
sută de ani, cantitatea de precipitaţii a crescut pe toate continentele cu circa 1%.
Creşteri importante ale cantităţii de precipitaţii se înregistrează în zonele situate la
altitudini ridicate, în timp ce în zonele tropicale aceste cantităţi s-au diminuat.
Oricum, s-a remarcat creşterea intensităţii ploilor şi a fenomenelor meteorologice
39
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
mai violente (furtuni şi uragane), ceea ce a determinat în ultima vreme o creştere a
numărului de inundaţii şi intensificarea fenomenului de eroziune a terenului.
Încălzirea globală presupune şi o topire semnificativă a gheţarilor. Gheţarii
din Groenlanda şi cei continentali se retrag continuu; chiar şi gheţarii din
Antarctica au început să se topească. Creşterea temperaturilor şi topirea gheţarilor
determină şi o creştere a nivelului oceanului planetar, care s-a ridicat în ultima sută
de ani cu aproximativ 15-20 cm.
În schimb, în multe zone tropicale se asistă deja la o reducere a umidităţii
solului şi, ca urmare, a recoltelor agricole. De asemenea, în Europa multe zone se
confruntă cu riscul de deşertificare.
Toate aceste efecte se manifestă deja şi este de presupus că ele se vor agrava
în cazul creşterii în continuare a cantităţii de gaze cu efect de seră în atmosferă. În
această situaţie, deşerturile s-ar putea extinde în zone care în prezent sunt
semiaride; pădurile, care reprezintă plămânii planetei, vor înregistra o reducere
semnificativă; întreaga populaţie care se află acum la limita subzistenţei nu va mai
avea la dispoziţie resurse de apă; oraşele din zonele litorale şi numeroase insule vor
fi înghiţite de mări şi oceane.
Efectele imediate ale încălzirii globale sunt:
- distrugerea sistemelor atmosferice şi oceanice;
- accentuarea extremelor meteorologice;
- efectele distrugătoare asupra pădurilor;
- creşterea frecvenţei şi intensităţii furtunilor;
- creşterea nivelelor mărilor şi oceanelor.
Pentru analizarea încălzirii globale sunt necesare determinări de temperatură
la scara întregii planete pe intervale mari de timp şi date privind concentraţia
gazelor care produc efectul de seră. Astfel de studii s-au realizat sistematic,
începând din anul 1957, pentru bioxidul de carbon. Datele de la sol sunt culese de
la un mare număr de staţii, dar în prezent temperatura la suprafaţa pământului este
determinată şi cu ajutorul sateliţilor. Cele mai moderne studii privind încălzirea
globală se realizează utilizând probe de gheaţă din Antarctica. Pentru studiul
detaliat al încălzirii globale s-au alcătuit modele numerice care sunt procesate pe
calculator sau se realizează analogii geografice sau geologice. Există multe
controverse în lumea ştiinţifică legate de efectele încălzirii globale, dar multe idei
sunt acceptate de toată lumea (schimbările de climă, modificarea nivelului mării,
schimbări geomorfologice, schimbări în agricultură, schimbări politice).
40
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Astăzi, se pare că există posibilitatea schimbării climei planetei, deoarece
activităţile antropice au deteriorat compoziţia chimică a atmosferei. Emisiile
antropice uriaşe de gaze cu efect de seră determină o creştere a temperaturii
terestre, ceea ce conduce la mutaţii profunde ale climei atât la nivel planetar, cât şi
local. Înainte de revoluţia industrială, omul emitea o cantitate redusă de gaze în
atmosferă, însă odată cu creşterea populaţiei, utilizarea combustibililor fosili şi
defrişările masive, aceste cantităţi au crescut mult, contribuind major la
modificarea compoziţiei atmosferice.
Comitetul Interguvernamental privind Modificările Climatice
(Intergovernmental Panel on Climate Change, IPCC) susţine că temperatura medie
a planetei a crescut cu circa 0,6°C din 1861. De asemenea, pe baza tendinţelor
actuale privind emisia gazelor de seră, se estimează o creştere a temperaturii
terestre cu 5,8°C până în anul 2100. Consecinţele schimbărilor climatice au
implicaţii semnificative asupra sănătăţii umane şi a integrităţii mediului. Clima
influenţează decisiv agricultura, resursele de apă, biodiversitatea, cererea de
energie (pentru încălzire sau răcire) şi întreaga economie.
Pe termen mediu, se estimează o creştere a temperaturii planetei cu 0,5 - 2°C
până în anul 2050, o creştere a nivelului precipitaţiilor şi o modificare a distribuţiei
precipitaţiilor la diferite latitudini, o creştere a frecvenţei furtunilor tropicale. De
asemenea, se estimează creşteri ale nivelului oceanului planetar, probabil cu 5 - 40
cm până în anul 2050.
Este mai greu de estimat care vor fi modificările ce vor apare la gheţarii din
Arctica şi Antarctica. O mare parte din gheţari se pot topi, ceea ce poate determina
creşterea periculoasă a nivelului mării. Creşterea temperaturilor poate determina şi
o serie de schimbări geomorfologice. Marile râuri vor fi puternic afectate de
încălzirea globală, multe zone vor fi inundate iar eroziunea în zonele de coasta se
va accentua.
Activităţile antropice care contribuie la încălzirea globală sunt: producerea şi
utilizarea energiei (56%), emisiile de clorofluorocarburi CFC (17%), practicile din
agricultură (15%) şi alte utilizări industriale.
Toate aceste probleme ar fi dificil de soluţionat chiar şi pentru ţările
occidentale, care dispun de un patrimoniu economic şi industrial enorm. Multe din
impacturile modificărilor climatice ar putea fi soluţionate prin programe adecvate
de protecţie a mediului înconjurător şi a sănătăţii publice. În schimb, în ţările din
lumea a treia, înăsprirea condiţiilor climatice ar provoca situaţii sanitare şi sociale
insuportabile. Creşterea cazurilor de boală, a foametei şi a conflictelor sociale
41
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
cauzate de sărăcie şi de condiţii de viaţă precare determină consecinţe
inimaginabile, care sfârşesc prin a se răsfrânge şi asupra ţărilor mai civilizate.
Efectele schimbărilor climatice au fost observate şi în România, cu precădere
în ultimii ani. Trecerea de la anotimpul rece la cel cald nu se mai face treptat, ci
brusc, cu variaţii mari de temperatură, ani foarte secetoşi fiind urmaţi de ani cu
precipitaţii excesive. De asemenea, şi-au făcut apariţia fenomene meteorologice
neobişnuite pentru zona climatică în care este situată ţara noastră (tornadele).
La conferinţa de la Rio de Janeiro asupra mediului şi dezvoltării din 1992, a
fost adoptată convenţia - cadru asupra schimbărilor de climă. Convenţia urmăreşte
reducerea emisiilor de bioxid de carbon şi a altor gaze de seră. Convenţia a fost
ratificată de mai multe ţări, iar o parte din măsurile ei au fost puse în practică. La
Rio s-a stabilit şi principiul ca ţările în curs de dezvoltare să fie sprijinite financiar
de comunitatea internaţională prin diferite proiecte pentru punerea în practică a
convenţiei - cadru.
2.3. Ploile acide
Prin ploi acide se înţelege procesul de cădere din atmosferă a unor particule,
gaze şi precipitaţii acide. Dacă depunerile acide au loc sub formă de precipitaţii
(ploaie, zăpadă, ceaţă, grindină etc.) se vorbeşte despre o depunere umedă, în caz
contrar, fenomenul constă într-o depunere uscată. Ploile acide sunt cauzate în
principal de oxizii de sulf (SO
x
) şi, într-o măsură mai mică, de oxizii de azot (NO
x
),
prezenţi în atmosferă atât din cauze naturale, cât şi din cauze antropice.
Dacă nu intră în contact cu picăturile de apă, aceste gaze, dar mai ales
particulele acide care se formează din ele, ajung pe sol printr-o depunere uscată.
Această depunere poate avea loc prin diferite mecanisme, determinate de
dimensiunile particulelor (prin impact şi gravitaţie), de starea aerului la contactul
cu suprafaţa pe care acestea cad şi de structura chimică şi fizică a acelei suprafeţe.
În orice caz, depunerile uscate determină formarea rapidă de acizi în sol.
În cazul în care aceste gaze intră în contact cu apa atmosferică, acizii se
formează înainte de depunere. În prezenţa apei, oxizii de sulf se transformă în acid
sulfuric, iar oxizii de azot se transformă în acid azotic; ceea ce conduce la
acidificarea precipitaţiilor. Ca efect, în multe zone ale planetei se înregistrează
precipitaţii cu valori pH mult sub cele normale (pH 5,5), cuprinse între 2 şi 5.
Depunerea acizilor care se formează direct în suspensie sau pe sol provoacă
acidificarea lacurilor şi a cursurilor de apă, afectează vegetaţia (în special la
altitudini ridicate) şi multe soluri forestiere. De asemenea, ploile acide accelerează
42
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
deteriorarea materialelor de construcţie, afectând astfel multe clădiri, statui şi
sculpturi care fac parte din patrimoniul oricărei naţiuni.
Înainte de a ajunge pe sol, oxizii de sulf şi de azot şi derivaţii lor, sulfaţii şi
azotaţii, determină o înrăutăţire a vizibilităţii şi afectează sănătatea publică.
Începând cu perioada revoluţiei industriale, cantităţile de oxizi de sulf şi de azot
care ajung în atmosferă au crescut mult, ca urmare a creşterii consumului de
combustibili fosili. Ca urmare, s-a înregistrat o creştere corespunzătoare a
cantităţilor de ploi acide, fie sub formă de precipitaţii, fie sub formă de depuneri
uscate.
În general, cea mai mare parte a compuşilor pe bază de sulf se depun în 2 - 4
zile după emisie. Cele mai intense depuneri se produc în regiunile în care există
cantităţi mari de emisii, fiind, de regulă, depuneri uscate de SO
2
. Diferite cantităţi
de depuneri de compuşi sulfuraţi se constată şi în regiunile caracterizate de
precipitaţii abundente, cum ar fi zonele litorale şi muntoase.
Oxizii de azot rămân mai mult timp în atmosferă, motiv pentru care
cantităţile de depuneri în imediata apropiere a sursei de emisie sunt relativ reduse.
Mecanismul procesului de transformare în acizi a oxizilor de sulf şi de azot la
contactul cu apa este relativ simplu. În atmosferă, apa este prezentă sub formă de
vapori, care prin condensare formează picături de apă cu un pH de circa 7,0. Prin
disoluţie, bioxidul de carbon (CO
2
), prezent în mod natural în atmosferă, produce
acidul carbonic (H
2
O + CO
2
→ H
2
CO
3
), ceea ce determină o reducere a pH-ului
picăturilor de apă la valori de 5,5, adică la valori considerate normale.
În prezenţa bioxidului de sulf şi a bioxidului de azot, se formează acidul
sulfuric (SO
3
+ H
2
O → H
2
SO
4
), respectiv azotic (NO
2
+ H
2
O → HNO
3
), care sunt
acizi puternici, determinând o reducere a pH-ului la valori extrem de scăzute. De
exemplu, în 1979, zăpada căzută în Virginia occidentală (SUA) avea un pH de 1,7.
În ceea ce priveşte ploile acide, ţările mai afectate sunt acelea în care, prin
acţiunea vânturilor dominante, ajung poluanţi acizi emişi în alte ţări, manifestându-
se astfel un impact transfrontalier. Problema aceasta este gravă, de exemplu, pentru
Canada, unde se formează ploi acide din cauza activităţilor antropice din Statele
Unite. În Europa, cele mai afectate sunt ţările scandinave, unde pH-ul scăzut din
majoritatea lacurilor a determinat dispariţia a numeroase specii vegetale şi animale.
În Germania, ca urmare a ploilor acide, peste 8% din întregul patrimoniu silvic a
fost grav afectat, dacă nu chiar compromis.
Ploaia acidă atacă zilnic clădirile şi monumentele, provocând pagube
însemnate patrimoniului cultural al unei ţări. Acţiunea corozivă se manifestă asupra
celor mai diverse materiale, iar efectele sale pot fi uşor vizibile, odată cu trecerea
43
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
anilor. Ploile acide au o acţiune atât de tip coroziv, cât şi una de distrugere
mecanică şi spălare a materialelor friabile şi solubile în acizi. O importanţă
deosebită o are şi procesul de condensare a vaporilor de apă pe diferite suprafeţe,
când poluanţii aflaţi în aer se dizolvă în apă şi vin în contact direct cu materialele
respective. În cazul în care creşterea temperaturii favorizează apoi evaporarea apei,
poluanţii se regăsesc pe aceste suprafeţe cu o concentraţie mult mai ridicată,
generând astfel pagube şi mai mari.
Cele mai mari pagube produse de ploile acide se produc în cazul calcarului:
acidul sulfuric, prezent în apă corodează carbonatul de calciu transformându-l în
sulfat de calciu, adică în gips. Acest proces este favorizat de diferite substanţe cu
rol de catalizatori, cum sunt pulberile, carbonul, oxizii de vanadiu sau de fier, care
sunt prezenţi adesea în smog.
Acidul sulfuric poate ataca chiar şi betonul armat, care este constituit dintr-o
bază foarte puternică (calcarul) şi un acid slab (acidul silicic). Acidul sulfuric se
combină cu partea bazică a betonului armat, tocmai pentru că aceasta este legată de
un acid slab, rezultând astfel o reacţie de sulfatare ce poate conduce la degradarea
materialului.
Bioxidul de sulf atacă şi cărămizile şi tencuielile, ca urmare a reacţiei cu
aluminatul tricalcic din tencuielile de ciment, din care rezultă sulfoaluminatul de
calciu. Procesul determină o creştere a volumului, care are drept urmare dilatarea şi
distrugerea tencuielii. De asemenea, şi ionii acidului azotic pot ataca zidurile de
cărămidă, prin solubilizarea calciului şi precipitarea sub formă de nitraţi. Reacţia
este însoţită de o dilatare volumetrică, al cărei rezultat este fărâmiţarea cărămizilor.
Şi metalele sunt supuse acţiunii corozive a acizilor sulfuric şi azotic. Poluarea
cu SO
2
şi CO
2
(cu formarea acizilor respectivi) corodează cuprul: se formează
patina verde tipică, ce este constituită din carbonaţi şi sulfaţi bazici de cupru.
Acelaşi tip de coroziune are loc şi în cazul bronzului, care este un aliaj de cupru,
staniu şi zinc. În realitate, carbonaţii ar reprezenta un înveliş protector, însă în
prezenţa acidului sulfuric, oxizii şi produsele lor din corodarea cuprului (carbonaţi,
cloruri şi sulfaţi bazici) se transformă treptat în compuşi din ce în ce mai solubili.
Acidul sulfuric atacă şi fierul şi oţelul. Atunci când concentraţia bioxidului de sulf
în atmosferă este foarte ridicată, degradarea structurilor metalice este un proces
continuu.
Ploile acide afectează întregul patrimoniu vegetal al planetei: în multe părţi
ale Europei şi ale Americii de Nord, precum şi în Brazilia, plantele sunt afectate
mai mult sau mai puţin grav. Dacă nu se modifică aceste tendinţe, în 10 – 20 de ani
multe dintre pădurile lumii ar putea fi complet distruse, ceea ce va provoca
44
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
expansiunea locală a fenomenului carstic (adică, infiltrarea apei în subsol), secetă,
deşertificarea progresivă a solului, creşterea riscului de producere a inundaţiilor şi
modificări ale climei. Agresiunea ploilor acide asupra plantelor se produce în două
moduri: afectarea directă a frunzelor şi/sau modificarea compoziţiei chimice a
terenului. Frunzele sunt părţile de plantă cele mai expuse şi mai vulnerabile la
acţiunea poluanţilor din aer, reprezentând sediul schimburilor de gaze. Prin
intermediul stomatelor, gazele pătrund în interiorul frunzei, unde se dizolvă în
lichidul intercelular, ajungând apoi să se disperseze şi să se acumuleze în frunză
până la concentraţii toxice.
Efectele pe termen lung cele mai grave sunt cauzate de bioxidul de sulf.
Poluarea cu bioxid de azot este considerată minoră, întrucât acesta afectează
vegetaţia numai la concentraţii mult mai ridicate decât bioxidul de sulf.
Când poluanţii acizi (mai ales bioxidul de sulf) ating suprafaţa terenului sub
formă de ploi sau depuneri uscate, se produce şi o acidificare a solului. În teren se
eliberează ionul aluminiu, care substituie calciul din legăturile sale, rezultând o
diminuare a aportului de nutrienţi, iar planta devine vulnerabilă la atacurile
insectelor, boli şi variaţii climatice excesive. Aceste fenomene se evidenţiază în
special în zonele unde stratul de sol are grosime redusă şi în regiunile unde plantele
sunt mai expuse intemperiilor (de exemplu, în zonele de munte).
În general, solurile calcaroase pot neutraliza direct aciditatea, datorită
prezenţei carbonaţilor, care permit menţinerea constantă a pH-ului; dar şi în acest
caz, pe termen lung, capacitatea de autoapărare a terenului scade şi solul se
acidifică. Terenurile mai sensibile sunt cele formate din roci cristaline, cum sunt
granitul şi cuarţitul. În solurile formate din pulberi sau lipsite total de calcar,
poluanţii acizi determină o sărăcire a cestora, pe seama pierderii de ioni de calciu,
magneziu, potasiu şi sodiu. Ca urmare, în sol are loc schimbul de ioni de hidrogen
eliberaţi de acizi cu aceşti cationi, care pot fi solubilizaţi şi infiltraţi în subsol odată
cu apa de percolare. Procesul determină şi eliberarea în teren a ionilor metalici care
rezultă, adesea toxici pentru plante. Reducerea drastică a pH-ului provoacă
eliberarea aluminiului trivalent, extrem de toxic şi determină şi compromiterea
multor procese microbiologice, printre care şi acela de fixare în sol a azotului
molecular atmosferic.
Şi apele, atât cele de suprafaţă, cât şi cele subterane, sunt subiecte ale
fenomenului de acidificare, mai ales în zonele în care există soluri care nu pot
contracara acţiunea poluanţilor acizi. Fenomenul se manifestă mai ales în lacurile
din Scandinavia, în partea de nord-est a Statelor Unite şi în sud-estul Canadei.
Consecinţele asupra organismelor acvatice pot fi atât directe (cele cauzate de
45
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
toxicitatea apelor), cât şi indirecte (cele cauzate de dispariţia vegetaţiei sau a
prădătorilor mai sensibili la aciditate, care constituie o parte din lanţurile trofice).
Aciditatea lacurilor poate conduce la modificarea populaţiei de diatomee şi de alge
brune şi poate altera atât distribuţia, cât şi varietatea ihtiofaunei: evoluţia
embrionară a unor peşti este blocată la valori ale pH-ului mai mici de 6, în timp ce
la un pH mai mic de 5, încetează reproducerea majorităţii speciilor de peşti şi încep
să dispară unele specii, înainte de toate somonul şi păstrăvul.
Ploile acide nu reprezintă un pericol direct pentru sănătatea umană. Mersul
printr-o ploaie acidă sau chiar înotul într-un lac cu apă acidă nu sunt mai
periculoase decât într-o apă normală. În schimb, pot să apară efecte negative asupra
sănătăţii pentru cei care folosesc alimente provenite din ape acide, cum ar fi peşti
care au acumulat în corp cantităţi mari de metale toxice (aluminiu, mangan, zinc,
mercur, cadmiu) eliberate din sol şi ajunşi în apă prin efectul acidificării.
Problemele mai grave sunt provocate de poluanţii care determină ploile acide
(bioxidul de sulf şi oxizii de azot). Aceste gaze interacţionează în atmosferă,
formând particule de sulfaţi şi nitraţi, care pot fi transportaţi la distanţe mari de
către vânt; aceste particule pot fi apoi inspirate, ajungând în plămâni. Particulele
mai fine pătrund în clădiri, contribuind astfel la înrăutăţirea microclimatului. Multe
studii ştiinţifice au evidenţiat o relaţie între nivelul ridicat al particulelor fine din
aer şi patologia sistemului circulator şi respirator (apariţia unor boli ca astmul şi
bronşita).
Emisiile de oxizi de azot reprezintă o problemă serioasă pentru sănătate,
deoarece pot reacţiona cu compuşii organici volatili, determinând formarea
ozonului (un compus a cărui prezenţă este asociată cu creşterea cazurilor de astm şi
emfizem) şi alţi poluanţi secundari.
Sulfaţii şi nitraţii care se formează în atmosferă ca urmare a emisiilor de
bioxid de sulf şi oxizi de azot contribuie în mod determinant la reducerea
vizibilităţii. De exemplu, în zonele foarte industrializate, precum şi în zonele
limitrofe acestora, particulele de sulfaţi sunt responsabile în proporţie de 50-70%
de acest fenomen.
Sintetizând, se poate spune că printre efectele extrem de nocive ale ploilor
acide se numără:
- spălarea solului de substanţele nutritive necesare dezvoltării arborilor, determinând
astfel moartea pădurilor;
- punerea în libertate a aluminiului existent în sărurile minerale din sol, care reduce
aprovizionarea rădăcinilor plantelor cu calciu încetinind dezvoltarea lor;
46
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- distrugerea descompunătorilor din sol, rupând astfel un ciclu ecologic important în
asigurarea circulaţiei substanţelor minerale necesare plantelor;
- favorizarea extragerii substanţelor nutritive din frunzele copacilor;
- favorizarea absorbţiei elementelor minerale;
- degradarea clădirilor, construcţiilor, monumentelor etc.;
- riscuri privind sănătatea populaţiei.
În România, emisiile de bioxid de sulf s-au redus continuu în perioada 1995 –
2001, de la aproximativ 1,085 milioane tone în 1995 la 839,6 mii tone în 2001.
Cele mai mari cantităţi de bioxid de sulf (circa 72%) sunt emise ca urmare a
activităţilor desfăşurate în sectorul energetic, acestea urmând să se reducă prin
utilizarea instalaţiilor de desulfurizare.
De asemenea, şi emisiile de oxizi de azot s-au redus în intervalul 1995 –
2001, de la 407 mii tone la 336 mii tone. În România, cea mai mare parte a
acestor emisii rezultă din industria energetică (aproximativ 35%) şi din
transportul rutier (25%).
Emisiile de amoniac, generate, de regulă, de dejecţiile provenite de la fermele
zootehnice şi de utilizarea fertilizanţilor chimici în agricultură, au scăzut de la 210
mii tone în 1999 la 156 mii tone în 2001, tendinţa descrescătoare fiind menţinută
în continuare.
Pentru controlul ploilor acide, în România există o reţea de monitorizare, prin
intermediul căreia sunt supravegheate următoarele caracteristici: pH-ul,
alcalinitatea (aciditatea), conductivitatea, amoniţii, nitraţii, nitriţii, sulfaţii,
clorurile, oxizii de calciu.
2.4. Problema ozonului
Problema ozonului poate fi studiată sub două aspecte:
× creşterea concentraţiei de ozon la nivelul solului;
× distrugerea stratului de ozon din stratosferă
2.4.1. Creşterea concentraţiei de ozon la nivelul solului
Ozonul (O
3
) este un gaz care rezultă în urma combinaţiei hidrocarburilor
incomplet arse în motoare sau rezultate ca produse secundare în diverse procese
industriale cu oxidul de azot, în prezenţa luminii naturale şi reprezintă una din
noxele cele mai periculoase. Creşterea cantităţii de ozon în troposferă (ozonul din
troposferă este un component cheie în smogul fotochimic) constituie o problemă
comună a multor oraşe din lume, determinând o serie de efecte negative asupra
sănătăţii printre care:
47
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- iritarea membranelor mucoase ale sistemului respirator;
- tuse, sufocare şi funcţionalitate diminuata a plămânilor;
- agravarea bolilor cardiace cronice, a astmului şi a bronşitei;
- afectarea clorofilei şi împiedicarea proceselor de fotosinteză;
- reducerea rezistenţei arborilor la îngheţ;
- epuizarea rezervelor de hrană ale plantelor.
2.4.2. Distrugerea stratului de ozon stratosferic
La nivelul stratosferei, la 10 – 15 km de suprafaţa Pământului, se găseşte un
strat de ozon cu un rol important pentru sănătatea planetei, acesta constituind un
filtru natural pentru absorbţia radiaţiilor solare ultraviolete, periculoase pentru
organismele vii.
Stratosfera terestră conţine o concentraţie relativ ridicată de ozon, un gaz
constituit din trei atomi de oxigen, care reprezintă un adevărat ecran împotriva
radiaţiilor ultraviolete (razele UV) provenite de la soare. În fiecare an, în decursul
primăverii din emisfera australă, concentraţia de ozon stratosferic din zonele
situate în imediata vecinătate a Polului Sud se diminuează din cauza variaţiilor
naturale. Din cauza poluanţilor emişi în atmosferă, începând cu jumătatea anilor
60, diminuarea stratului de ozon a devenit tot mai intensă, astfel încât astăzi se
vorbeşte despre “găuri” în stratul de ozon. Efectul este o reducere generală şi
graduală a ozonului în stratosferă. Problema este extrem de importantă, întrucât
reducerea efectului de ecran al stratului de ozon conduce la creşterea proporţiei de
raze UV care ajung pe suprafaţa terestră. Expunerea excesivă a omului la aceste
raze determină un risc sporit al cancerului de piele, generat de o serie de mutaţii
produse la nivelul ADN-ului. Razele ultraviolete pot cauza o inhibiţie parţială a
fotosintezei plantelor, cauzând o încetinire a creşterii şi, în cazul plantelor
cultivate, o diminuare a recoltei. Razele UV pot diminua activitatea de fotosinteză
a fitoplanctonului care reprezintă baza lanţurilor trofice marine, cauzând un
dezechilibru major al ecosistemelor oceanice.
Formarea celei mai mari părţi a ozonului din stratosferă are loc la o altitudine
de 30 km, corespunzător zonei ecuatoriale, unde există cele mai puternice radiaţii
solare. Radiaţiile UV, cu o lungime de undă mai mică de 242 nm, disociază
oxigenul molecular în oxigen atomic, care, datorită reactivităţii sale, se combină
rapid cu o moleculă de oxigen, rezultând ozonul (O + O
2
→ O
3
). La rândul lor,
moleculele de ozon absorb radiaţiile solare cu o lungime de undă cuprinsă între
240 şi 340 nm, ceea ce determină fotoliza, prin care se eliberează un atom şi o
moleculă de oxigen (O3→ O2 + O). Aceste procese asigură un echilibru dinamic,
care menţine concentraţia de ozon aproape constantă, ceea ce permite efectul de
48
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
ecranare prin absorbţia unei mari părţi din razele ultraviolete. Producţia globală
de ozon prin acest mecanism este de circa 4000 tone/secundă.
Din zonele ecuatoriale, ozonul este transportat spre poli de către vânturile
asociate ciclonilor care se găsesc deasupra polilor. Observaţiile terestre şi
satelitare au permis evaluarea distribuţiei medii a ozonului total în funcţie de
latitudine şi de anotimp. De fapt, se măsoară înălţimea coloanei de aer în care este
prezent ozonul, de la suprafaţa terestră până la apogeul atmosferei, în unităţi
Dobson (DU – 100 DU indică o coloană de ozon cu grosimea de 1 mm). La
tropice, nivelul ozonului oscilează în decursul anului între 250 şi 300 DU, iar
valoarea se menţine aproape constantă, deoarece activitatea fotochimică nu se
modifică în cursul anului, datorită intensităţii constante a radiaţiei solare. La
diferite latitudini, concentraţiile de ozon pot fi variabile. Valorile maxime se
găsesc la latitudini medii şi mari. În ceea ce priveşte variaţiile temporale, valoarea
maximă absolută corespunde începutului de primăvară la latitudini mari. În
perioada de vară se observă o reducere a ozonului, până la atingerea unui minim
în perioada de toamnă. Variaţiile concentraţiei de ozon în funcţie de longitudine
sunt reduse şi se datorează, în principal, alternanţei dintre uscat şi oceane.
Cantitatea de ozon stratosferic poate varia şi mai mult, atât din cauze naturale
(ciclice sau ocazionale), cât şi ca urmare a poluării antropice.
Există o variaţie ciclică multianuală legată de activitatea solară, definită ca
fiind ciclul solar. Ciclul solar durează circa 11 ani şi presupune o fluctuaţie a
ozonului de până la 1 - 2%. Un alt fenomen este legat de alternanţa vânturilor
stratosferice în fâşia intratropicală dinspre vest şi est, care se manifestă bianual şi
determină o variaţie cantitativă a ozonului de 2 - 4%. Oscilaţii anuale importante
(până la 40%) sunt legate de variabilitatea naturală intrinsecă, în timp ce
fenomenele cazuale, precum erupţiile vulcanice, pot provoca variaţii de până la
10%. De asemenea, pe tot parcursul anului se pot produce variaţii cu durata de
câteva zile, cauzate de condiţii meteorologice particulare. Aceste variaţii pot fi de
ordinul a 30 - 50%.
Pe lângă variaţiile ciclice naturale ale stratului de ozon, poluanţii generaţi de
activitatea antropică au determinat la nivelul întregii planete o diminuare graduală
a stratului de ozon stratosferic. Începând din 1979, la latitudinile cele mai
populate ale globului terestru s-a observat o diminuare anuală a coloanei de ozon
de 5% la fiecare 10 ani.
În intervalul iarnă – primăvară, în emisfera nordică, între 60° si 80°
latitudine, diminuarea stratului de ozon a fost mai mare de 7,5% la fiecare 10 ani.
49
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
În schimb, zonele ecuatoriale au înregistrat o reducere de numai 1,8% la 10 ani,
cel mai probabil ca urmare a efectelor erupţiei vulcanului Pinatubo (1991).
Aşa numita “gaură de ozon” situată deasupra Antarcticii, apare periodic la
începutul primăverii, în lunile septembrie - octombrie, şi constă într-o subţiere
bruscă (până la 60%) a stratului de ozon, care durează câteva luni. După această
perioadă, gaura nu se închide complet şi în fiecare an are dimensiuni tot mai mari.
Subţierea este mai accentuată în această zonă a planetei, ca urmare a acţiunii
determinante a gerului în procesul de degradare a ozonului. Recent a fost
evidenţiată o subţiere a stratului de ozon şi într-o mică zonă la Polul Nord,
deasupra Mării Arctice, ceea ce poate determina formarea unei alte găuri în partea
opusă.
Diminuarea continuă şi graduală a ozonului din stratosferă este cauzată de
prezenţa în atmosferă a unui număr mare de compuşi chimici, care atacă ozonul.
Aceste substanţe sunt cunoscute în lume sub numele generic de ODS (Ozone
Depleting Substances). Substanţele distrugătoare de ozon sunt, în general, foarte
stabile în troposferă şi se degradează numai în urma unei acţiuni intense a razelor
ultraviolete din stratosferă, iar atunci când se descompun, rezultă atomi de clor şi
de brom, care distrug ozonul.
Pentru exprimarea cantitativă a efectelor cauzate de compuşii care distrug
ozonul stratosferic, s-a introdus noţiunea de potenţial de distrugere a ozonului
(ODP, Ozone Depleting Potential), un indicator care se referă la amploarea
fenomenului de distrugere a ozonului cauzată de un compus ODS. Potenţialul de
distrugere a ozonului se determină pe baza numărului de atomi de clor şi brom
prezenţi în moleculă, a “vieţii atmosferice” a compusului (timpul total de
rămânere în atmosferă, care variază de la câteva luni la mii de ani) şi a
mecanismelor specifice implicate în degradarea acestor compuşi. ODP este
raportul dintre impactul unui compus chimic asupra ozonului şi impactul cauzat
de CFC-11, având aceeaşi masă cu cea a substanţei luată în considerare. Altfel
spus, ODP pentru CFC-11 este definit ca fiind egal cu 1.
Substanţele responsabile de subţierea stratului de ozon stratosferic sunt
clorofluorocarburile (CFC), compuşi constituiţi din clor, fluor şi carbon. Aceşti
compuşi sunt utilizaţi de regulă ca agenţi frigorifici, solvenţi şi agenţi de
propulsie. Cele mai întâlnite clorofluorocarburi sunt CFC-11, CFC-12, CFC-113,
CFC-114 şi CFC-115. Potenţialul de distrugere a ozonului (ODP) pentru fiecare
din CFC citate este după cum urmează: 1; 1; 0,8; 1 şi 0,6. În ultimii ani,
producerea de clorofluorocarburi a fost abandonată pe baza acordurilor
internaţionale.
50
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Alţi compuşi implicaţi în fenomenul de distrugere a ozonului sunt
hidroclorofluorocarburile (HCFC), o categorie de compuşi chimici utilizaţi
temporar pentru înlocuirea clorofluorocarburilor. Aceştia conţin clor şi pot
distruge stratul de ozon din stratosferă, dar într-o măsură mult mai mică decât
CFC. Au un ODP care variază în funcţie de compus între 0,01 şi 0,1. Şi producţia
de HCFC va trebui abandonată (în 2020 de către ţările occidentale şi în 2040 de
către ţările în curs de dezvoltare).
Halonii, cunoscuţi şi sub denumirea de bromofluorocarburi, sunt compuşi
constituiţi din brom, fluor şi carbon şi sunt utilizaţi ca agenţi extinctori, atât în
extinctoarele fixe, cât şi în cele mobile. Aceste gaze determină distrugerea
stratului de ozon ca urmare a conţinutului de brom. Bromul are un potenţial de
distrugere a stratului de ozon mult mai mare decât al clorului, respectiv 10 pentru
halogenul 1301 şi 3 pentru halogenul 1211 (studii ştiinţifice recente susţin că
ODP este chiar mai mare, 13, respectiv 4). Toţi compuşii care conţin carbon şi
fluor şi/sau clor pot fi încadraţi în categoria halonilor.
Mai există şi alte substanţe implicate în degradarea ozonului: de exemplu,
metilcloroformul şi tetraclorura de carbon (solvenţi industriali) şi, până la urmă,
toţi acei compuşi volatili care conţin în structura lor atomi de clor sau brom, cum
ar fi bromura de metil, o substanţă chimică mult utilizată în agricultură ca
deparazitant.
Prezenţa diferiţilor poluanţi produşi de către om a degradat în mare măsură
mecanismele naturale de formare şi degradare a ozonului stratosferic. Compuşii
ODS din atmosfera înaltă determină o degradare lentă, însă graduală a ozonului,
mai vizibil deasupra Antarcticii. În această zonă, de-a lungul iernii australe (în
mai - iunie), Polul Sud se află scufundat complet în întuneric. În stratosfera medie
şi joasă apare astfel ca evidentă acţiunea unui curent puternic circumpolar, numit
vârtej polar, care izolează mase mari de aer poziţionate numai deasupra polului,
care datorită absenţei razelor solare şi a schimburilor termice devin tot mai reci.
Când temperatura atinge - 80°C, se formează nori de acid azotic trihidrat şi de apă
cu un conţinut ridicat de acid azotic (prezent în mod normal în stare gazoasă),
care se numesc nori stratosferici polari (PSC, Polar Stratospheric Clouds). Aceşti
nori constituie suprafeţe catalizatoare ideale pentru iniţierea unei serii complicate
de reacţii, care determină descompunerea diferiţilor compuşi ODS şi eliberarea
moleculelor biatomice de clor (Cl
2
) şi brom (Br
2
). La începutul primăverii australe
(octombrie - noiembrie), acţiunea razelor solare determină dispersia norilor
stratosferici polari şi scindarea moleculelor biatomice de clor şi brom în atomi
singulari cu o reactivitate înaltă. Eliberarea bruscă a acestor atomi conduce la
51
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
iniţierea unui lanţ de reacţii catalitice, care determină degradarea ozonului şi
apariţia aşa numitei “găuri de ozon”. Atomii halonilor (clor sau brom) acţionează
ca şi catalizatori, combinându-se în mod repetat cu molecule de ozon, formând o
moleculă de oxigen şi un monoxid (de exemplu: Cl + O
3
→ O
2
+ ClO).
Monoxidul se combină apoi cu un atom de oxigen, eliberând oxigen molecular şi
un atom de halogen, care reîncepe acelaşi proces (ClO + O → O
2
+ Cl). Printr-un
astfel de ciclu repetitiv, un singur atom de clor sau brom poate distruge sute de
molecule de ozon, înainte de a fi neutralizat de către substanţe cum ar fi metanul,
peroxidul de hidrogen sau hidrogenul molecular. Chiar dacă bromul este mai
puţin prezent în atmosferă decât clorul, el este mai reactiv; moleculele volatile
care conţin acest element au un potenţial de distrugere a ozonului mai mare decât
al altor substanţe de tipul CFC.
Acţiunea distructivă a substanţelor ODS, deşi acestea sunt prezente în toate
zonele globului terestru, este mult mai evidentă în zona antarctică, prin formarea
norilor stratosferici polari. Trebuie subliniat faptul că acţiunea ODS se manifestă
oriunde în stratosferă, însă mai puţin vizibil, întrucât acţiunea razelor solare
stratosferice suportă întotdeauna eliberarea atomilor de clor şi brom care servesc
drept catalizatori în procesul de degradare a ozonului.
Gaura din stratul de ozon şi, în general diminuarea ozonului stratosferic, nu
reprezintă un risc imediat pentru sănătatea omului. Situaţia poate deveni
dramatică în condiţiile în care intensitatea fenomenului va creşte. Unele studii
arată că o diminuare cu 1% a coloanei de ozon determină o creştere a nivelului
razelor ultraviolete la sol cu aproximativ 1,2%. Razele de acest tip pot produce
modificări ale moleculelor de tip ADN şi ARN, iar expunerea excesivă conduce
la dezvoltarea melanoamelor şi a altor tipuri de cancer de piele. Un alt efect
posibil constă în provocarea diferitelor interferenţe în reglarea mecanismelor
sistemului imunitar. Efectul direct al ultravioletelor se manifestă asupra retinei
ochiului, provocând o serie de afecţiuni care se pot solda cu orbire. Astfel de
efecte s-au constatat în regiunile locuite din apropierea Polului Sud (Patagonia şi
Noua Zeelandă), zonele cele mai afectate de diminuarea stratului de ozon
stratosferic.
Primele semnale de alarmă privind impactul antropic asupra stratului de
ozon au fost formulate la începutul anului 1970, pornind de la emisia vaporilor de
apă şi a oxizilor de azot din motoarele supersonice a avioanelor şi rachetelor. În
anul 1974 M. Molina şi F. Rowland au demonstrat ca substanţele chimice de tipul
clorofluorocarburilor sunt transportate în stratosferă prin circulaţia maselor de aer
şi pot avea acţiune distrugătoare asupra stratului de ozon. Mai mult de 60 de ani
52
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
aceste substanţe au fost utilizate ca agenţi frigorifici în frigidere şi climatizoare,
ca solvenţi, propulsori pentru amestecuri de aerosoli, la producerea spumelor din
substanţe organice expandate etc. Se consideră că durata de viaţă a celor mai
răspândite clorofluorocarburi este de 50 şi respectiv 100 ani. În perioada anilor
1960-1970 rata de emisie în atmosfera a CFC-11 şi CFC-12 a crescut
considerabil. S-a constatat, însă, că şi după reducerea fabricării şi emisiilor de
CFC (1986 - 1993), concentraţia acestora în atmosferă continuă să crească.
Îngrijorarea în legătură cu efectele distrugătoare ale diminuării stratului de
ozon a condus în anii '80 la apelul pentru acţiuni la nivel mondial privind stoparea
producerii şi utilizării clorofluorocarburilor şi a altor compuşi chimici utilizaţi în
sectorul frigorific, pazei contra incendiilor, la producerea solvenţilor, materialelor
izolatoare şi aerosolilor, care contribuie la epuizarea stratului de ozon.
Consecinţele diminuării ozonului stratosferic şi, implicit ale creşterii
nivelului radiaţiilor ultraviolete pot fi sintetizate după cum urmează:
- Asupra omului: arsuri şi diferite forme cancer de piele, cataracte
şi alte boli ale retinei, scăderea eficacităţii sistemului imunitar,
agravarea incidentelor legate de bolile infecţioase, arsuri grave în
zonele expuse la soare;
- Asupra plantelor (toate speciile afectate la acelaşi nivel):
afectarea fenomenului de fotosinteză, micşorarea frunzelor plantelor,
reducerea eficienţei schimbului de apă;
- Asupra ecosistemului acvatic: reducerea ratei de supravieţuire a
ihtiofaunei, reducerea producţiei de fitoplancton, reducerea capacitaţii
reproductive la peşti, crabi, amfibieni şi a capacitaţii larvare.
Ozonul stratosferic este monitorizat în România în staţiile amplasate în
Timişoara şi Reşiţa, care fac parte din reţeaua EUROAIRNET. În aceste staţii
măsurătorile se efectuează în timp real, utilizând metoda de referinţă prevăzută în
Ordinul 592/2002, şi anume metoda fotometrică – UV.
Analizele datelor obţinute în cele două staţii de măsurare a ozonului în anul
2003 au condus la următoarele concluzia că la Timişoara valorile concentraţiei s-a
încadrat între 6,37 μg/m
3
– 90,78 μg/m
3
, iar la Reşiţa între 0,874 μg/m
3
– 158,41
μg/m
3
, pragul de alertă fiind depăşit în luna august.
Concentraţia ozonului la sol este măsurată cu ajutorul unui analizor automat
(Monitor Labs ML 9812), model prevăzut cu o calibrare internă automată.
Instrumentul de măsură folosit este programat pentru o calibrare la fiecare 24 ore.
Valorile concentraţiei ozonului la sol se încadrează în limite normale în staţiile
53
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
amplasate atât în zonele urbane poluate, cât şi în zone care ar putea fi poluate ca
urmare a circulaţiei maselor de aer pe distanţe mari.
2.5. Poluarea aerului
Se defineşte ca poluare atmosferică prezenţa în atmosferă a unor substanţe
care determină un efect măsurabil asupra fiinţelor umane, a animalelor, a
vegetaţiei sau a altor materiale. Aceste substanţe nu intră în mod normal în
componenţa aerului, sau dacă există, au o concentraţie extrem de redusă.
Poluanţii pot fi clasificaţi în două grupe principale: de origine antropică
(produşi de către om) şi de origine naturală. De asemenea, se poate vorbi despre
poluanţi primari, eliberaţi în mediu ca atare (bioxidul de sulf şi monoxidul de
azot) şi secundari (ozonul), care se formează ulterior în atmosferă prin reacţii
chimico - fizice.
Până în prezent, au fost catalogaţi circa 3.000 de poluanţi ai aerului, produşi
de cele mai multe ori de către om, prin diferite procese industriale şi agricole,
mijloace de transport etc. Modalităţile de producere şi punere în libertate a
diferiţilor poluanţi sunt numeroase şi la fel de multe sunt variabilele care
influenţează dispersia lor în atmosferă.
Poluanţii primari sunt aceia care sunt emişi direct în mediul înconjurător, ca
urmare a procesului care i-a produs. Poluanţii secundari sunt acele substanţe care
se formează din poluanţii primari (atât antropici, cât şi naturali), ca urmare a
modificărilor de diferite naturi, determinate de reacţii în care sunt implicaţi
oxigenul atmosferic şi lumina solară.
Principalii poluanţi primari sunt cei emişi în cursul proceselor de combustie
de orice natură, adică monoxidul de carbon, bioxidul de carbon, oxizii de azot (în
special sub formă de monoxid de azot), pulberile şi hidrocarburile nearse. În cazul
în care combustibilii conţin şi sulf, rezultă şi emisii de bioxid de sulf.
După emiterea lor în atmosferă, poluanţii primari sunt supuşi mai multor
procese, printre care dispersia, transportul şi depunerea. Dacă, în afară de acestea,
suferă procese de transformare chimico – fizică, se formează poluanţii secundari,
care sunt adesea mai toxici şi cu o rază de acţiune mai mare decât cei primari.
Dispersia poluanţilor în atmosferă este determinată de fenomenele de difuzie
turbulentă şi de transportul maselor de aer. Îndepărtarea poluanţilor din atmosferă
depinde de diferitele procese de depunere. Atât dispersia, cât şi depunerea sunt
influenţate de procesele meteorologice care reglează comportamentul maselor de
aer în troposferă. Pentru studiul comportamentului poluanţilor trebuie cunoscute
54
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
următoarele date: profilul calitativ, cantitativ şi temporal al emisiilor, dar şi
informaţii privind procesele meteorologice caracteristice zonelor analizate.
Chiar dacă poluarea cauzată de activităţile antropice este una majoră, nici
poluarea generată de cauze naturale nu este de neglijat. Există multe surse de
poluare naturală, care de multe ori sunt comparabile, sub aspect cantitativ şi
calitativ, cu cele antropice.
Poluanţii naturali ai aerului au fost prezenţi pe Terra din cele mai vechi
timpuri. Pulberile şi diferitele gaze emanate de către vulcani şi incendiile din
păduri şi gazele rezultate din descompunerea materiei organice ajung în atmosferă
cu o oarecare regularitate, iar în unele cazuri, nivelele acestor poluanţi
influenţează semnificativ clima. Oricum, trebuie arătat că aceşti poluanţi naturali
nu reprezintă o problemă la fel de gravă ca cei proveniţi din surse antropice,
întrucât sunt mai puţin periculoşi decât aceştia şi nu afectează aproape niciodată
marile oraşe.
Sursele naturale de bioxid de sulf se referă la erupţiile vulcanice,
descompunerile organice şi incendiile din păduri. Cuantificarea precisă a emisiilor
naturale este dificilă. În 1983 se estima că emisiile de bioxid de sulf erau cuprinse
între 80 - 290 milioane de tone, în aceeaşi perioadă emisiile antropice la nivel
mondial fiind estimate la aproximativ 69 milioane de tone.
Sursele naturale de oxizi de azot includ vulcanii, oceanele, descompunerile
organice şi descărcările electrice din atmosferă (fulgerele). Estimările conduc la
valori variabile între 20 şi 90 milioane de tone/an pentru sursele naturale, în timp
ce pentru cele antropice, valorile se situează la circa 24 milioane de tone/an.
Ozonul este un poluant secundar, care se formează în apropierea solului, ca
rezultat al unei serii de reacţii chimice produse în prezenţa luminii solare. Circa
10 - 15% din ozonul troposferic provine din stratele înalte ale atmosferei
(stratosferă), unde se formează sub acţiunea razelor ultraviolete, pornind de la
oxigenul molecular.
Mulţi compuşi organici volatili (COV) sunt produşi de către plante. Izoprenul
este un compus organic volatil comun, produs de vegetaţie, iar unii cercetători
susţin că este un agent declanşator al crizelor de astm sau a altor reacţii alergice
mai periculos decât alţi compuşi de origine antropică. De asemenea, tot plantele
produc polenul, un alt compus care declanşează reacţii alergice majore la
persoanele predispuse.
Radiaţiile ionizante pot produce, direct sau indirect, ionizarea atomilor şi a
moleculelor, ceea ce are urmări importante din punct de vedere medical, întrucât
iradierea macromoleculelor biologice poate induce apariţia cancerului. Printre
55
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
principalele surse de expunere se numără radiaţia cosmică şi radiaţia terestră.
Provenind din sursele naturale de poluare a aerului, radonul este principalul
element de expunere la radiaţii a omului, în special în spaţiile închise. Alţi
poluanţi naturali de mare importanţă în mediile închise sunt sporii mucegaiului şi
pulberile.
Cea mai mare parte a produşilor gazoşi din aer constituie părţi ale ciclurilor
naturale, prin care ecosistemele pot menţine echilibrul dintre diferitele subsisteme
componente. Introducerea unor cantităţi suplimentare mari de compuşi proveniţi
din diferite procese antropice poate periclita definitiv ciclurile biochimice
naturale, ceea ce impune preocupări intense pentru reducerea emisiilor antropice.
Poluarea atmosferică majoră este cauzată de acţiunile omului pentru
satisfacerea nevoilor civile şi industriale. Diferitele procese de combustie utilizate
pentru prepararea hranei, încălzire, alimentarea vehiculelor, produc poluanţi
difuzi.
Sursele de poluare antropică a atmosferei pot fi grupate în trei mari categorii:
× surse fixe mari (instalaţii industriale, instalaţii pentru producerea
energiei electrice şi incineratoare);
× surse fixe mici (instalaţii pentru încălzirea casnică);
× surse mobile (traficul auto).
Multe din aceste surse sunt strâns legate de producerea şi consumul de
energie, în special pe bază de combustibili fosili. Utilizarea combustibililor fosili
pentru consumul casnic, în special a uleiurilor grele, a biomasei şi a cărbunelui,
este o sursă importantă de poluare a mediului înconjurător cu particule solide şi
bioxid de sulf, mai ales în zonele cu climă temperată (înainte de toate în China şi
Europa de Est). De asemenea, traficul auto contribuie major la emisia acestor
poluanţi în oraşele mari, în special când numărul autovehiculelor care utilizează
benzină cu un conţinut ridicat de plumb este mare. În oraşele în care vehiculele
folosesc benzina cu plumb, traficul poate contribui cu 80 - 90% la concentraţia
atmosferică a acestui poluant periculos.
În ceea ce priveşte alţi poluanţi, emisiile de ozon şi de compuşi organici
volatili de natură antropică au un rol major faţă de emisiile naturale; procesele de
combustie reprezintă cauza principală a emisiilor de oxizi de azot, iar mijloacele
de transport reprezintă cauza principală a emisiilor de monoxid de carbon.
În afara substanţelor produse ca urmare a diferitelor procese de combustie,
există şi alţi poluanţi care rezultă în cursul proceselor tehnologice. Aceşti compuşi
se eliberează în cantităţi mult mai mici şi din acest motiv contribuie mai puţin la
impactul global la nivelul planetei. Adesea, însă, aceşti compuşi sunt foarte toxici,
56
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
iar prezenţa lor are efecte negative importante la nivel local. Strategia de abordare
a problemelor diferitelor tipuri de poluanţi este diferită: poluanţii specifici de
natură industrială trebuie examinaţi nu după difuzia lor în mediul înconjurător
(imisii atmosferice), ci în momentul deversării lor (emisii atmosferice).
Impactul poluanţilor asupra omului depinde de zona de producere şi de
dispersia lor. Sursele fixe mari, amplasate de cele mai multe ori departe de centre
locuite, dispersează poluanţii la înălţimi mari, în timp ce instalaţiile de încălzire
casnică şi traficul produc poluanţi care se eliberează la nivelul solului în zone
dens locuite. Ca urmare, sursele mobile şi cele fixe de dimensiuni mici contribuie
major la poluarea aerului în zonele urbane, afectând mai mult sănătatea publică.
Concentraţia poluanţilor în aer este determinată de diferiţi factori:
- cantitatea substanţelor contaminante prezente în emisii;
- numărul şi concentrarea surselor poluante;
- distanţa faţă de punctele de emisie;
- transformările chimico – fizice la care sunt supuse substanţele
emise;
- viteza de cădere pe sol;
- situaţia morfologică a zonei afectate de poluare;
- condiţiile meteorologice locale şi globale.
La nivel local, factorul care influenţează transportul şi difuzia în atmosferă a
poluanţilor este intensitatea vântului; însă un rol important îl au şi precipitaţiile,
care contribuie la spălarea poluanţilor din aer.
Zonele cele mai afectate de fenomene de poluare sunt cele urbane şi
industriale, mai ales când acestea se găsesc în regiuni în care circulaţia normală a
aerului este împiedicată, cum ar fi depresiunile montane sau în văi, unde ventilaţia
atmosferică este redusă.
Alţi factori care au o contribuţie importantă în desfăşurarea procesului de
poluare sunt intensitatea radiaţiei solare şi temperaturile ridicate, care, în anumite
condiţii, pot conduce la apariţia smogului fotochimic.
În general, concentraţiile poluanţilor din aer sunt reduse atunci când vântul
are o intensitate cel puţin moderată şi atmosfera este instabilă în stratele joase.
Concentraţiile poluanţilor sunt ridicate în prezenţa ceţii persistente, în absenţa
vântului sau când există inversiuni termice.
Inversiunile termice sunt fenomene atmosferice care împiedică circulaţia
normală a maselor de aer. De regulă, temperatura aerului scade odată cu creşterea
altitudinii (circa 7°C pe km), ceea ce face ca masele de aer mai cald, cu densitate
57
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
mai mică, să urce şi să ia locul aerului mai rece, care coboară. Deoarece aerul cald
este şi cel mai poluat, găsindu-se în zona cu emisii poluante importante, rezultă o
deplasare a diferitelor strate din troposferă, care conduce la o diminuare a
concentraţiei de poluanţi atmosferici. În unele cazuri, însă, se pot forma strate de
aer mai cald la câteva zeci sau sute de metri altitudine (inversiune termică), astfel
încât stratul inferior de aer nu poate urca şi rămâne în apropierea solului,
determinând astfel acumularea substanţelor poluante. Inversiunile termice se
produc numai în nopţile senine, imediat după apus, ca urmare a răcirii rapide a
pământului, care provoacă şi răcirea rapidă a aerului cu care acesta este în
contact. Acest fenomen este denumit inversiune termică de tip radiant şi se
sfârşeşte odată cu venirea dimineţii, când solul se încălzeşte. Dacă încălzirea
solului nu are loc, poluanţii se pot acumula timp de mai multe zile consecutive, cu
toate consecinţele negative care decurg de aici.
Poluarea atmosferică are numeroase efecte negative asupra sănătăţii, în
special atunci când concentraţiile poluanţilor cresc brusc (cazul poluării acute). În
astfel de cazuri, expunerea prelungită la diferiţi poluanţi atmosferici provoacă
disfuncţionalităţi pulmonare, boli respiratorii la copii, atacuri de bronşită acută şi
agravarea astmului. Efectul concentraţiilor reduse ale poluanţilor pe termen lung
sunt înşelătoare şi dificil de evidenţiat. Se presupune că determină iritaţii,
intoxicaţii specifice, afecţiuni respiratorii acute şi uneori moartea persoanelor în
vârstă cu afecţiuni cardiace şi respiratorii.
Atmosfera din marile centre urbane şi industriale este intens poluată cu
diferite substanţe al căror efect poate fi individual sau sinergic. Pe lângă
afecţiunile de tip organic, poluarea determină şi o serie de presiuni psihice asupra
populaţiei care este conştientă de existenţa poluării şi de efectele acesteia.
Poluarea atmosferică determină stări de anxietate şi teamă. Perceperea unui
pericol care nu este întotdeauna foarte clar şi care nu este explicat publicului larg,
poate induce boli psihosomatice şi manifestări maniacale.
Urmările poluării atmosferice asupra mediului înconjurător sunt vizibile de
multă vreme şi sunt concretizate în degradarea patrimoniului animal, forestier şi
agricol, degradarea ecosistemelor, pagube provocate structurilor metalice,
monumentelor şi diferitelor materiale, reducerea vizibilităţii.
Agresiunea poluanţilor asupra mediului înconjurător este foarte rapidă sau se
prelungeşte în timp, în funcţie de modul de acţiune a numeroşilor factori implicaţi
în procesul de poluare. Poluanţii pot acţiona la nivel local, distrugând un
ecosistem de dimensiuni reduse, sau pot acţiona la nivel global, afectând întreaga
populaţie a planetei.
58
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Spre exemplu, smogul fotochimic afectează numai zonele metropolitane, în
timp ce ploile acide afectează atât zonele industrializate, cât şi pe cele aflate la
distanţă. Acţiunea efectului de seră este mult mai extinsă, afectând toate ţările,
atât pe cele dezvoltate, cât şi pe cele în curs de dezvoltare. Există însă şi mulţi
poluanţi industriali a căror arie de dispersie este foarte redusă, afectând numai
zona în care sunt emişi.
În ceea ce priveşte poluarea aerului în România, în subcapitolele anterioare
au fost prezentate câteva aspecte referitoare la principalii poluanţi, responsabili,
printre altele de modificările climatice, efectul de seră, ploile acide şi distrugerea
ozonului. În afară de aceştia, în atmosferă ajung emisii de metale grele (în special
plumb şi cadmiu, cele mai afectate zone fiind Baia Mare, Reşiţa şi Copşa Mică),
compuşi organici volatili şi diferite pulberi în suspensie. Toate aceste emisii sunt
evaluate prin măsurători efectuate în cadrul reţelei de monitorizare a mediului
înconjurător.
2.6. Poluarea apelor
Apa este unul dintre factorii importanţi ai mediului înconjurător şi datorită
activităţii antropice poate suferi o poluare atât de ordin fizic cât şi chimic. Apa
reprezintă o resursă naturală care, indiferent de starea de agregare în care se află,
apa este un element indispensabil vieţii. Pentru a supravieţui, omul trebuie să
consume în jur de 2 litri de apă zilnic. La fel de importantă este apa şi pentru
plante şi animale, care nu îşi pot îndeplini funcţiile vitale în absenţa acesteia.
Repartiţia oceanelor şi continentelor are un rol decisiv în evoluţia regimului
termic al atmosferei, determinând climatul de tip maritim sau continental.
Modificarea continuă a repartiţiei resurselor de apă poate conduce în viitor la
schimbări climatice majore ale globului terestru.
În funcţie de modul şi scopurile în care se foloseşte apa în societate,
utilizările acesteia se împart în utilizări consumatoare de apă şi utilizări
neconsumatoare de apă.
Utilizările consumatoare de apă sunt cele care constituie obiectul principal al
activităţii de gospodărire a apelor şi cuprind alimentarea cu apă potabilă a
populaţiei, alimentarea cu apă industrială a întreprinderilor, irigaţiile, piscicultura.
În cazul utilizărilor neconsumatoare de apă nu există pierderi de apă, debitul
captat fiind, de regulă, egal cu cel restituit. Acest tip de utilizare a apei nu ridică
probleme deosebite din punct de vedere al gospodăririi apelor. Ele sunt luate în
considerare în condiţiile în care există o interdependenţă între acestea şi utilizările
consumatoare de apă. Printre utilizările neconsumatoare de apă se numără
59
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
amenajările hidroenergetice, navigaţia, instalaţiile hidromecanice amplasate pe
cursurile de apă (mori, joagăre) şi amenajările pentru agrement.
Apa ocupă un loc însemnat şi în reţeaua feroviară, în industria materialelor de
construcţii, în marile gospodării zootehnice etc.
Apa râurilor, a lacurilor, a mărilor şi a oceanelor a constituit pentru om, încă
din cele mai vechi timpuri, mijlocul de transport cel mai la îndemână.
Transporturile pe apă au mai multe avantaje decât cele pe uscat: au o mai mare
capacitate, fiind astfel, avantajoase pentru mărfurile grele şi voluminoase sunt mai
ieftine şi mai sigure. Pe aceasta cale se transportă, de obicei, mărfuri grele care nu
se alterează uşor (lemn, sare, pietre de construcţii, combustibili minerali, fier,
minereuri etc.).
Una dintre cele mai importante utilizări economice ale apei o reprezintă
amenajările hidroenergetice. În jurul anului 1900, la noi în ţară se construieşte una
dintre primele hidrocentrale din lume, pe râul Sadu, lângă Sibiu. Ulterior au fost
construite o serie de alte hidrocentrale pe principalele râuri de la noi, cea mai
importantă fiind cea de pe Dunăre, de la Porţile de Fier.
Prin cantităţile de săruri pe care le conţine, apa, îndeosebi cea marină cea din
unele lacuri, prezintă o foarte mare importanţă, în privinţa extragerii acestor
săruri.
Agricultura reclamă şi ea cantităţi foarte mari de apă, în funcţie de felul
culturii, de perioadele de dezvoltare şi de situaţia climatică a unei regiuni. Apa
pentru diversele sisteme de irigaţii (canale, bazine, stropitori) poate fi luată din
râuri, lacuri, bazine de retenţie sau din resursele de ape subterane.
Începuturile irigaţiilor se pot cita încă de acum 4000 de ani, când se practicau
în Egipt şi în China, iar mai târziu, în Mesopotamia şi India. Părăsirea sistemelor
de irigaţii din jurul oraşului Bagdad a transformat terenurile, foarte productive
odinioară, într-un adevărat deşert. Cartagina, altădată înfloritoare datorită reţelei
sale de canale, a devenit astăzi un centru situat în zona deşertică a Saharei.
Pe de altă parte, în unele regiuni ale Pământului, practicarea iraţională a
irigaţiilor a dus la degradarea solurilor prin sărăturare sau prin înmlăştinare. De
aceea este foarte necesar să se cunoască aspectele legate de structura solului şi de
necesarul de apă al culturii respective, atunci când se procedează la irigarea
acestora.
Zonele mlăştinoase deşi, în general au o influenţă negativă în viaţa omului,
au importanţă ştiinţifică, deoarece unele dintre ele, pot conserva relicte de floră şi
faună şi pot avea şi o importanţă economică, fiind folosite pentru amenajarea de
orezării sau pentru extracţia de turbă. De multe ori, însă ,ele stânjenesc culturile,
60
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
căile de comunicaţie, centrele populate şi pot constitui focare de infecţie, şi mai
ales de răspândire a malariei, datorită ţânţarilor anofeli. Dar, în ţările civilizate
mari astfel de suprafeţe mlăştinoase au fost asanate, Olanda fiind una din ţările
care au recuperat suprafeţe foarte mari de uscat, pe aceasta cale; şi la noi în ţară,
mai ales intre anii '50-'60 zone întinse din Delta Dunării au fost desecate în scop
agricol; nu se ştie încă, dacă pe termen lung efectul produs de modificările acestor
ecosisteme naturale, este benefic sau nu.
Dimpotrivă, în regiunile de stepă, unde apele de suprafaţă lipsesc omul a
construit puţul, care asigură, în cele mai multe cazuri, o apă de calitate, curată şi
filtrată. La noi în ţară, astfel de situaţii se întâlnesc în partea de sud şi de est a
ţării, unde nivelul freatic se găseşte la adâncimi de până la 30-40 de metri.
Importanţa apei devine şi mai mare în deşerturi, unde aceasta este foarte
preţioasă, scumpă, şi se foloseşte până la ultima picătură. Exista state, cum ar fi
Kuweitul care importă apa la schimb cu petrol. în pustiu, singurele posibilităţi de
alimentare naturală cu apă sunt izvoarele şi fântânile din oaze, care alcătuiesc
punctul central al vieţii, deşi, apa este adeseori caldă şi noroioasă.
Ca influenţe negative ale apei se pot aminti inundaţiile, unele dintre ele foarte
grave având drept consecinţe pierderea de vieţi omeneşti, distrugerea
gospodăriilor, a podurilor, a instalaţiilor electrice şi producând în anumite state,
unde frecvenţa lor este mai mare, adevărate pagube naţionale. De aceea multe
fluvii şi râuri din lume au fost îndiguite şi amenajate pentru a rezista în astfel de
situaţii (de ex. în China, dar şi în bazinele Amazonului, fluviilor Congo,
Missisippi, Nil, Tigru, Eufrat şi chiar al Dunării).
Pentru viaţa economică este importantă şi zăpada, deoarece prin topirea ei se
înmagazinează în sol mari cantităţi de apă, favorizând agricultura regiunilor de
stepă; tot zăpada protejează culturile de toamnă împotriva îngheţului.
La nivel mondial, unul din criteriile după care se apreciază gradul de
civilizaţie al unei ţări este consumul de apă pe cap de locuitor. Buna întreţinere a
locuinţelor şi a instituţiilor , salubritatea localităţilor, dezvoltarea industriilor nu ar
fi posibile fără apă. Ţinând seama de numeroasele utilizări ale apelor, şi
problemele legate de gospodărirea şi obţinerea lor sunt deosebit de complexe.
Actualmente, atât la noi în ţară, cât şi în străinătate, există instituţii ale
statului care monitorizează calitatea apei potabile , precum şi pe cea care rezultă
din procesele industriale. De altfel, pentru controlul apelor industriale în fiecare
întreprindere există, sau , cel puţin ar trebui sa existe un laborator care să se ocupe
cu analize ale apei (atât cea care intră în procesele de producţie, cât şi cea care
este eliminată din acestea).
61
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
O problemă foarte importantă este şi cea a întreţinerii surselor de apă la
nivelul întregii planete şi a folosirii lor raţionale. Cunoaşterea regimului
hidrologic, calcularea rezervelor de apă, armonizarea planurilor de lucrări
hidraulice cu nevoile de dezvoltare ale economiei şi cu posibilităţile naturale
existente, reprezintă doar câteva dintre problemele hidrologiei moderne.
Degradarea fizică a apei poate avea mai multe cauze, printre care:
- exploatarea şi regularizarea extrem de controlată a debitelor
râurilor este cea mai importantă, constituind un prim factor în
accelerarea declinului mediului acvatic;
- efectele negative ale dezvoltării sistemelor hidrodinamice se
manifestă în primul rând asupra faunei şi florei care populează mediul
acvatic;
- perturbarea ecosistemelor acvatice are efecte negative, uneori
dezastroase asupra comunităţilor umane din zonă, în special asupra
acelora care depind economic de resursele medului acvatic.
Ecosistemul unui râu trebuie privit împreuna cu zona riverană acestuia, adică
cu ecosistemul terestru cu care se intercondiţionează realizarea schimburilor
permanente de substanţe nutritive, materii organice şi chiar specii biotice. Spre
exemplu, inundaţiile nu trebuie privite întotdeauna ca evenimente negative,
întrucât luncile inundabile ale râurilor asigură de multe ori perpetuarea speciilor
acvatice şi hrana populaţiei.
Poluarea chimică a apelor are drept cauză evacuarea în mediul acvatic a unor
compuşi utilizaţi în special în industrie dar şi în alte domenii de activitate a
omului. Principalele substanţe chimice poluante sunt: plumbul, fosforul,
hidrocarburile petroliere, detergenţii şi pesticidele care prin intermediul lanţurilor
şi reţelelor trofice pot trece cu uşurinţă în organismul omului sau a altor
vieţuitoare.
Potrivit analizelor statistice privind modul de afectare a apelor de suprafaţă şi
a apelor subterane în România la nivelul anului 2004, aproape 71% din apele
uzate, provenite de la principalele surse de poluare, au ajuns în receptorii naturali,
în special râuri, neepurate sau insuficient epurate, ceea ce implică o înrăutăţire
semnificativă a calităţii apelor.
Raportat la economia naţională, cel mai mare volum de ape uzate, inclusiv
cele "convenţional curate", a fost evacuat de unităţi din următoarele sectoare
industriale:
- energie electrică şi termică - peste 49 %;
- gospodărie comunală - peste 39 %;
62
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- prelucrări chimice - aproximativ 4 %.
Cele mai mari volume de ape uzate neepurate provin de la unităţi din sectorul
gospodăriei comunale, reprezentând 93% din totalul apelor neepurate deversate în
receptori. Volume mult mai mici de ape uzate neepurate sunt deversate de către
unităţi aparţinând industriei chimice (4%) şi industriei metalurgice şi
constructoare de maşini (1%).
Tot potrivit statisticilor, unităţile care sunt responsabile de deversarea unor
ape uzate epurate insuficient sunt cele care aparţin de gospodăria comunală
(75%), industria chimică (12%), industria extractivă (3%), industria metalurgică
şi constructoare de maşini (4%).
Impactul surselor de poluare asupra calităţii apei depinde, în afara de debitul
deversat în receptorul natural, şi de încărcarea cu substanţe poluante. Din acest
punct de vedere, situaţia unităţilor economice din România la nivelul anului 2004
se prezintă după cum urmează:
- încărcare cu substanţe organice, suspensii, săruri minerale şi
ioni de amoniu provenite de la gospodăriile comunale şi din industria
chimică;
- încărcare cu suspensii şi săruri minerale provenite din industria
extractivă;
- încărcare cu substanţe organice şi amoniu provenite din
sectorul zootehnic;
- încărcare cu micropoluanţi cum sunt cianurile, fenolii şi
detergenţii proveniţi de la gospodăriile comunale şi din industriile
chimică, metalurgică, constructoare de maşini şi extractivă;
- încărcare cu metale grele provenite din industria extractivă,
gospodăriile comunale, industria chimică, industria metalurgică şi
constructoare de maşini.
Ca urmare, se poate constata că cel mai mare potenţial de poluare a apelor îl
au unităţile din sectoarele gospodăriei comunale şi industriei chimice, după care
urmează agenţii economici din industriile extractivă, metalurgică şi constructoare
de maşini.
2.7. Degradarea solului
Solul reprezintă stratul subţire şi fecund (fertil), deosebit de complex şi în
continuă schimbare de la suprafaţa Pământului, care oferă resursele de bază
necesare vieţii. Solul nu este un material inert, el fiind constituit din materii
organice, minerale, substanţe nutritive, insecte şi microorganisme, care se află
63
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
într-un echilibru dinamic. Formarea solului este un proces foarte îndelungat (un
cm
3
de sol se formează în decursul a câtorva sute de ani), care se desfăşoară
datorită acţiunii combinate a multor factori biotici şi abiotici.
Calitatea solului determină producţiile agricole şi starea pădurilor precum şi
calitatea apelor, în special a celor de suprafaţă. Solul acţionează ca o
geomembrană care reduce circulaţia poluanţilor, prin reţinerea, reciclarea şi
neutralizarea substanţelor chimice utilizate în agricultură, a deşeurilor, a apelor
reziduale şi a reziduurilor de natură organică. Factorii naturali care determină
calitatea solului sunt relieful, litologia, clima şi vegetaţia.
Calitatea solului este dată de interacţiuni complexe între componentele sale şi
poate fi afectată negativ de activităţile antropice. Principalele forme de degradare
a solului se referă la:
- salinizare - procesul de acumulare a sărurilor în sol în urma
evaporării apei provenite din irigaţii;
- eroziune - cauzată de acţiunile vântului şi a ploilor;
- păşunat excesiv - dăunător stabilităţii solului, conducând
totodată la sărăcirea vegetaţiei;
- asanarea mlaştinilor pe scară largă şi înlocuirea lor cu
terenuri cultivate agricol, în condiţiile în care mlaştinile sunt mai mari
producătoare de substanţe organice (22 t/ha şi an faţă de 3 - 4 t/ha şi an
cât produc terenurile cultivate). De asemenea, mlaştinile reprezintă
excelente regulatoare de debite pentru cursurile de apă;
- deturnarea solului înspre alte folosinţe, cum sunt:
construcţiile, infrastructura pentru transporturi; zone industriale,
urbane; suprafeţe afectate de extragerea resurselor minerale utile;
- emisii de substanţe poluante care afectează aerul şi apa,
determinând poluarea solului prin depunerea sau infiltrarea particulelor
toxice;
- fertilizarea, utilizarea erbicidelor şi insecticidelor.
Principalii agenţi de poluare a solului, care determină un impact pe termen
lung asupra acestuia sunt:
- pulberi sedimentabile de la centralele termoelectrice şi
fabricile de lianţi şi azbociment;
- reziduuri petroliere;
- dejecţii de la fermele de creştere a animalelor;
- deşeuri provenite din construcţii;
64
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- gropi de depozitare a reziduurilor menajere;
- depozite de steril de la extragerile de substanţe minerale
utile;
- depozite de substanţe radioactive.
Solurile din România sunt clasificate în 10 clase, 39 de tipuri şi 470 de
subtipuri, ţinând seama de caracteristici, capacitatea productivă şi lucrările de
întreţinere şi fertilizare. În funcţie de acestea, se diferenţiază trei zone
pedoclimatice:
× zona I, care cuprinde sudul şi vestul ţării şi Dobrogea
(53% din terenul arabil);
× zona II, cuprinzând câmpia Olteniei, Muntenia, centrul
Moldovei şi Transilvania (29,5% din terenul arabil);
× zona III, cuprinzând dealurile subcarpatice şi
depresiunile intramontane (17,5% din terenul arabil).
Între cele trei zone există diferenţe care se referă la tipul culturilor, lucrările
de fertilizare şi ameliorare, diferenţe care se datorează potenţialului productive al
solului. Ca urmare a activităţilor antropice desfăşurate, solurile din România sunt
afectate de:
- exces de umiditate - circa 3,8 milioane hectare, situate în special
în zonele unde se efectuează lucrări de asecare şi drenare care nu
funcţionează eficient;
- eroziune hidrică – 6,3 milioane hectare, din care 2,5 milioane
sunt protejate de lucrări împotriva eroziunii;
- eroziune eoliană – 0,4 milioane hectare, acest fenomen
intensificându-se în ultimii ani;
- bonificare excesivă a stratului superior al solului afectează în jur
de 0,3 milioane hectare;
- salinizare - circa 0,6 milioane hectare, iar tendinţa de
manifestare a acestui proces este în creştere în zonele în care irigaţiile
şi lucrările de drenare sunt necorespunzătoare (încă 0,6 milioane
hectare, caracterizate în prezent de salinizare secundară);
- degradarea şi compactarea terenurilor arabile afectează în
prezent 6,5 milioane hectare;
- poluare chimică – 0,9 milioane hectare sunt poluate, din care
0,2 milioane hectare sunt poluate excesiv. Se remarcă poluarea solului
65
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
cu metale grele (Cu, Pb, Zn, Cd) şi bioxid de sulf în zonele Baia Mare,
Zlatna, Copşa Mică;
- degradare prin excavare – circa 15000 de hectare sunt afectate
în prezent de lucrările miniere din carierele din Oltenia, iar până la
epuizarea rezervelor de lignit suprafaţa va ajunge la 26472 ha, din care
15490 ha teren agricol şi 10982 ha teren silvic;
- depozitarea deşeurilor şi reziduurilor solide afectează
aproximativ 18000 de hectare de teren agricol.
2.8. Dispariţia speciilor
Noţiunea de biodiversitate indică măsura varietăţii de specii animale şi
vegetale ale biosferei şi reprezintă rezultatul unui proces de evoluţie îndelungat.
Biodiversitatea este, totodată, şi condiţia de continuare a evoluţiei prin realizarea
tuturor modificărilor genetice şi morfologice care permit apariţia a noi specii vii. Se
poate vorbi despre biodiversitate ţinând seama de trei nivele:
× la nivelul genurilor unei specii;
× la nivelul speciei;
× la nivelul ecosistemelor.
Planeta este populată de numeroase vietăţi, animale şi vegetale, încă
necunoscute. În prezent, sunt clasificate aproximativ un milion de specii, în timp ce
biologii susţin că există între 5 şi 10 milioane de specii. Apare astfel pericolul
dispariţiei unor specii, ca urmare a activităţilor antropice, chiar înainte de a fi
descoperite. Diversitatea unei comunităţi biologice poate fi considerată resursă
naturală, motiv pentru care orice comunitate ar trebui să fie caracterizată de un
număr corespunzător de specii şi de legături în cadrul ecosistemului. Ca urmare,
este necesară cunoaşterea datelor de bază şi colectarea în permanenţă a unor date
recente.
Conservarea biodiversităţii este o condiţie esenţială pentru asigurarea vieţii
pe planetă. Diversitatea plantelor, animalelor şi microorganismelor care populează
în prezent Pământul sunt rezultatul evoluţiei naturii de-a lungul câtorva miliarde de
ani, timp în care organismele vii s-au adaptat continuu la factorii de mediu,
supravieţuind. În acest fel, natura aduce omului o serie de servicii gratuite pe care
se bazează societatea şi economia mondială, printre are se numără:
- menţinerea echilibrului climatic atât la scară locală, cât şi
globală, în special prin intermediul speciilor vegetale, care reprezintă o
sursă extrem de importantă de oxigen şi contribuie la menţinerea
echilibrului apelor şi gazelor;
66
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- producerea de materii prime (hrană, cherestea, nutreţuri,
resurse energetice, medicamente, coloranţi, etc.);
- polenizare;
- controlul biologic asupra paraziţilor şi bolilor;
- habitat şi adăpost;
- crearea şi menţinerea solului vegetal;
- reglarea perturbaţiilor, reglarea climatului şi fenomenelor
atmosferice;
- mediu pentru recreare, cultură, educaţie şi ştiinţă, fiind în
acelaşi timp o sursă de materiale de studiu a mecanismelor biologice.
De-a lungul timpului, de pe suprafaţa planetei au dispărut numeroase specii,
atât animale, cât şi vegetale, cauzele care au condus la dispariţia acestora fiind
grupate în două mari categorii:
× Cauze naturale, care sunt specifice mediului şi speciei respective
(impas al procesului evolutiv sau transformări datorate selecţiei naturale).
× Cauze antropice, cele mai importante fiind: vânătoarea, expansiunea
terenurilor pentru activităţile agricole, extinderea zonelor construite
datorită creşterii populaţiei, diferite activităţii industriale.
2.9. Degradarea peisajului
Pentru a defini natura, pot fi folosite două exprimări, una la nivel global, iar
cealaltă la nivel local:
× Baza vieţii în actuala sa configuraţie şi în devenirea sa biologică.
× Ansamblul de caracteristici ale unei anumite regiuni încă
nemodificate de activităţi antropice.
Termenul generic de peisaj reprezintă o noţiune intuitivă, care se referă la
modul de percepere a unui anumit mediu fizic, mai mult sau mai puţin diversificat.
Altfel spus, peisajul reprezintă manifestările vizuale ale organizărilor spaţiale ale
elementelor şi structurilor, în care un rol important îl au vegetaţia şi omul.
Orice peisaj individual are următoarele elemente distinctive:
- structura, care depinde de forma fizică şi de organizarea spaţială
specifică;
- funcţionalitatea, care depinde de dinamica internă şi a căror
elemente sunt atât diferitele fluxuri de energie (solară, eoliană, chimică,
hidraulică), cât şi de relaţiile care se creează între fiinţele vegetale şi
67
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
animale şi diferite elemente geologice, pedologice, hidrografice şi
orografice ale zonei considerate;
- dinamica, dependentă de timp şi modul de evoluţie a unei
structuri şi a funcţionării sale.
Peisajul poate fi analizat din punct de vedere ştiinţific şi cultural în diferite
moduri, fără ca studiul să se limiteze doar la elementele sale fizice şi la
componentele naturale din spaţiul fizic.
Se vorbeşte din ce în ce mai des despre ecologia peisajului, care a ajuns să
reprezinte o disciplină importantă în multe sectoare de activitate, începând de la
planificarea teritorială la diferite nivele, până la analizele de mediu înconjurător,
evaluarea impactului, reconstrucţie ecologică sau proiecte de conservare a naturii.
Pentru aceasta există mai multe metode de analiză, care se bazează pe diferite
criterii de evaluare, diagnoză şi control, al căror obiect de studiu îl reprezintă
ansamblul de ecosisteme. Analizele de acest fel au drept scop elaborarea unor
modele ştiinţifice şi tehnice, cu ajutorul cărora se poate realiza o gestionare
judicioasă a teritoriului.
Principalele activităţi antropice care cauzează degradări majore ale peisajului
sunt:
× Industria, în special industria minieră, care provoacă
disfuncţionalităţi şi discontinuităţi în peisaj prin apariţia carierelor şi a
haldelor de steril, a clădirilor industriale, a emisiilor de fum şi cenuşă.
Alegerea amplasamentului pentru perimetrul industrial trebuie să se facă
astfel încât să fie protejate peisajele valoroase. De asemenea, perimetrele
industriale trebuie concepute şi amenajate mult mai estetic, printr-o
alegere atentă a formelor, volumelor, culorilor şi a detaliilor arhitectonice.
× Infrastructura şi construcţiile. Oraşul este considerat astăzi un
simbol al civilizaţiei, cu toate că, deşi la început oraşele erau încadrate
armonios în mediul natural, ele au devenit tot mai mult o sursă de
impurificare a mediului. Migrarea tot mai accentuată a populaţiei sărace
din zonele rurale în cele urbane determină extinderea şi supraaglomerarea
artificială a oraşului modern. Poluării iminente specifice mediului urban i
se adăugă şi condiţiile de locuit necorespunzătoare, igiena precară,
poluarea casnică generalizată şi construcţiile improvizate de la periferii.
× Construcţiile rutiere distrug an de an mii de copaci, înlocuiesc cu
beton mii de hectare de pădure şi scot din folosinţa lor naturală suprafeţe
întinse de teren, neexistând totodată o compensare a acestor pierderi.
68
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Stabilirea traseelor căilor de comunicaţie a fost multă vreme neînsoţită de
studii care să evalueze efectele lor negative.
× Agricultura, care adaugă construcţiilor tradiţionale ale unei
gospodarii rurale silozuri, remize, garaje, ateliere de întreţinere a utilajelor
agricole. De asemenea agricultura impune executarea defrişărilor,
desecărilor şi a altor lucrări care influenţează negativ peisajul.
× Turismul şi agrementul ameninţă să degradeze în special zonele
litorale, dar şi pe cele montane. Amenajarea litoralelor nu face decât să
urbanizeze îngrijorător şi ireversibil mediul natural. Construcţia de
hoteluri, centrale termice şi electrice, căi de comunicaţie rutieră, reţele de
cale ferată, reţele edilitare, locuri de parcare, instalaţii destinate distracţiei
constituie o formă impresionantă de distrugere a peisajului natural.
Dezvoltarea capacitaţii productive, creşterea populaţiei generează azi forme
antropice ale peisajului care nu mai pot fi armonios încadrate cu mediul natural.
Este o realitate ce poate fi explicată prin libertatea de a realiza orice tip de
construcţie, libertatea de a utiliza orice material de construcţie, libertatea de a
utiliza orice tip de culori in amenajarea acestora. Trebuie reţinut faptul că orice
transformare a mediului trebuie permisă doar în măsura în care ea creează noi
armonii.
2.10. Dezastrele
Potrivit legislaţiei din România, dezastrele sunt împărţite în două mari
categorii, în funcţie de cauzele care le-au produs, după cum urmează /35/:
× Fenomenele naturale cu finalitate distructivă, de natură geologică sau
meteorologică, îmbolnăvirea şi/sau moartea unui număr ridicat de oameni,
animale sau plante, produse brusc sub forma unor fenomene de masă sunt
definite drept calamităţi.
× Evenimentele care au consecinţe grave şi foarte grave asupra mediului
înconjurător şi care sunt provocate de accidente survenite ca urmare a
activităţilor antropice sunt denumite catastrofe.
2.10.1. Calamităţi
Printre calamităţile cele mai frecvente care se manifestă pe planeta noastră se
numără cutremurele de origine vulcanică sau tectonică, inundaţiile de mari
proporţii, furtunile, uraganele şi tornadele, erupţiile vulcanice, scurgerile de lavă şi
depunerile de cenuşă, alunecările de terenuri şi avalanşele, seceta prelungită,
incendiile, umidităţile prelungite etc.
69
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Cutremurele sunt mişcări puternice şi bruşte, verticale, orizontale sau de
torsiune a scoarţei pământului, provocate atât de dislocările subterane cât de
erupţiile vulcanice. Conform statisticilor, de-a lungul timpului, 60% dintre
victimele umane au fost afectate de manifestări naturale de acest fel. Cu toate că în
timp tehnica şi tehnologiile stăpânite de către omenire au cunoscut evoluţii
spectaculoase, societatea a devenit din ce în ce mai vulnerabilă la acţiunea
cutremurelor. În România gradul de seismicitate este ridicat, epicentrul
cutremurelor cu cea mai mare magnitudine fiind în zona Vrancei. Numai în ultimii
65 de ani, în România s-au produs 4 cutremure de pământ puternice, care au avut
epicentrul in Vrancea: 10 noiembrie 1940 (magnitudinea 7,7, adâncimea
epicentrului 160 km); 4 martie 1977 (magnitudinea 7,5; adâncimea 100 km); 30
august 1986 (magnitudinea 7,2; adâncimea 140 km) şi 30 mai 1990 (magnitudinea
6,9; adâncimea 80 km). Dintre acestea, cutremurul din 1977 a avut un caracter
catastrofic, soldându-se cu 1570 de morţi, 11000 de persoane accidentate,
prăbuşirea sau avarierea gravă a peste 33000 de locuinţe.
Inundaţiile variază ca frecvenţă, localizare şi intensitate ca urmare a
variaţiilor sezoniere şi regionale de producere a precipitaţiilor, a altor fenomene
meteorologice şi a mai multor modificări climatice pe termen lung. De asemenea,
activitatea umană joacă un rol important în producerea inundaţiilor. Defrişările
masive în regiunile muntoase accelerează fenomenul de scurgere superficială, prin
urmare creşte riscul de producerea a inundaţiilor. Dezvoltarea urbană în zonele de
câmpie inundabile poate conduce la intensificarea impactului negativ al
inundaţiilor în zonele respective şi, de asemenea, ca urmare a amenajărilor
hidrografice, poate determina sporirea riscului de producere a inundaţiilor în zonele
din aval. România este afectată în mod relativ frecvent de inundaţii şi efectele
negative ale acestora. Numai în ultimii 15 ani, ţara noastră s-a confruntat o serie de
astfel de evenimente, dintre care valurile repetate de inundaţii din anul 2005 au
produs mari pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti.
Furtunile, uraganele şi tornadele sunt manifestări meteorologice
caracterizate, de regulă, de precipitaţii abundente, descărcări electrice, vânturi
puternice sau de viscole însoţite de căderi abundente de zăpadă şi vânturi de mare
intensitate. Ca urmare a încălzirii globale şi a modificărilor climatice, frecvenţa şi
intensitatea de producere a acestor fenomene a crescut mult în ultimul timp. Deşi
pentru cadrul climatic al României, tornadele (mişcări combinate de tip turbionar şi
liniar ale aerului, cu viteze şi intensităţi foarte mari) nu sunt evenimente
meteorologice caracteristice, în ultimii ani s-au observat astfel de fenomene, printre
care tornada din 1999 din judeţul Argeş şi cea din 2005 din judeţul Timiş.
70
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Erupţiilor vulcanice li se asociază numeroase riscuri, printre care:
- scurgeri de lavă şi de piroclastite;
- căderi de proiectile vulcanice de diferite dimensiuni;
- producerea cutremurelor;
- emisii de gaze;
- depuneri de cenuşă;
- deplasări ale terenurilor de la suprafaţă şi ale celor submersate
(spre exemplu, la erupţia vulcanului Stromboli din anul 2002, s-a
produs o alunecare submarină).
În România, activitatea vulcanică a încetat, însă există lanţuri muntoase
formate ca urmare a vulcanismului (Oaş, Gutâi, Ţibleş - mai joşi şi cu numeroase
vârfuri conice; Călimani, Gurghiu, Harghita, mai înalţi şi cu cratere mai bine
conservate, reprezentând cel mai lung lanţ de munţi vulcanici din Europa).
Alunecările de teren sunt fenomene geodinamice de modificare a reliefului,
cu caracter în general lent şi periodic, prin care se restabileşte echilibrul natural al
versanţilor şi taluzurilor. Atunci când se produc pe neaşteptate, în funcţie de
amplasarea lor, alunecările de teren pot produce pierderi de vieţi omeneşti şi
importante pagube materiale. Pierderea stabilităţii terenurilor este determinată de o
serie de factori şi cauze care, prin acţionarea individuală sau simultană contribuie la
modificarea raportului dintre forţele de alunecare şi cele de rezistenţă în favoarea
celor dintâi. Stabilirea precisă a factorilor care generează deformarea şi apoi chiar
alunecarea terenurilor este destul de dificilă, dar este posibilă în condiţiile analizării
forţelor ce intervin în procesul de alunecare. Se declanşează, în mod obişnuit, ca
urmare a producerii unor precipitaţii abundente, care determină intensificarea
fenomenului de eroziune.
Alunecările de teren sunt fenomene care afectează o mare parte din teritoriul
României (circa 80%), generând, nu de puţine ori, numeroase pagube materiale şi
pierderi de vieţi omeneşti.
2.10.2. Catastrofe
Printre cele mai frecvente catastrofe care se produc din cauza diferitelor
accidente legate de activităţile antropice se numără ruperile de baraje sau diguri,
exploziile cauzate de folosirea neadecvată a unor substanţe chimice, accidentele
miniere datorate exploziilor, surpările, fenomenele de subsidenţă sau alunecările de
halde, incendiile, accidentele grave pe căile de comunicaţie, poluările accidentale
violente, exploziile nucleare etc.
71
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Ruperea barajelor sau digurilor poate fi parţială sau totală şi este cauzată în
mod obişnuit de viituri puternice de apă, formate în urma inundaţiilor de mari
proporţii. Cele mai expuse riscului de rupere sunt digurile vechi, construite din
pământ. Având în vedere consecinţele catastrofice ale ruperilor marilor baraje,
localităţile situate în aval de acestea sunt dotate cu sisteme de alertă şi avertizare,
dispunând în acelaşi timp de tehnologiile necesare atenuării sau devierii viiturilor.
Cazuri de rupere a barajelor în România, soldate cu pagube materiale şi moartea
unor persoane ca urmare a inundaţiilor, s-au înregistrat în 1991 pe râul Tazlău
(barajul Belci) şi pe râul Crişul Alb în 2000, când ruperea unui dig din apropierea
graniţei cu Ungaria a determinat efecte de tip transfrontalier.
Tot în această categorie se pot încadra ruperile digurilor iazurilor de
decantare în care sunt depozitate reziduuri provenite din diferite activităţi
industriale. Exemplificative pentru astfel de accidente sunt ruperea digurilor de la
iazul de decantare de la Certej, în anul 1971 (100 de victime omeneşti) şi, mai
recent, în anul 2000, cedarea digului iazului de decantare de la S.C. Aurul S.A.
Baia Mare, când timp de 11 ore s-au scurs peste 100000 m
3
de apă cu suspensii şi
cianuri. Consecinţele acestui accident au fost: contaminarea cu cianuri a râurilor
Lăpuş şi Someş şi a fluviilor Tisa şi Dunăre, afectarea florei şi faunei din râurile şi
fluviile contaminate, contaminarea unei mari suprafeţe de teren arabil şi
contaminarea pânzei de apă freatică pe o mare suprafaţă în aval de locul
accidentului.
Exploziile cauzate de folosirea neadecvată a unor substanţe chimice pot sa
apară în unităţile industriale în care se utilizează substanţe chimice toxice,
inflamante, explozive sau oxidante. Cel mai grav accident de acest tip a avut loc la
Zărneşti, în anul 1939, când din cauza exploziei unui rezervor de clor s-a produs
intoxicarea gravă a peste 600 de persoane. Accidentul din anul 2000 de la Fălticeni
a determinat poluarea gravă a râurilor Şomuzul Mare şi Siret şi intoxicarea a peste
150 de persoane cu cianhidrină şi acid sulfuric.
Accidentele miniere se referă la o serie întreagă de evenimente nedorite, care
se pot produce atât în subteran, cât şi la suprafaţă. Astfel, se amintesc aici
exploziile din subteran, produse în special în minele de cărbuni, ca urmare a
acumulărilor de metan. Sunt cunoscute accidentele tragice de acest tip care s-au
produs de-a lungul anilor în aproape toate minele de huilă din Valea Jiului, în urma
lor rezultând un număr impresionant de morţi şi răniţi. De asemenea, surpările
lucrărilor miniere subterane reprezintă accidente care au consecinţe grave atât
asupra muncitorilor din subteran, cât şi asupra rezultatelor economice ale unităţii
miniere. Alunecarea haldelor de steril reprezintă una dintre posibilele catastrofe de
72
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
tip antropic, când volume imense de material (există halde care înmagazinează zeci
sau sute de milioane de metri cubi de steril) se deplasează cu viteze mari,
distrugând orice obiectiv se află în zona lor de influenţă.
Fenomenul de subsidenţă se referă orice deplasare de coborâre pe direcţie
verticală a suprafeţei terenului şi poate fi determinat atât de cauze naturale (procese
tectonice sau transformări fizice şi chimice sub influenţa presiunilor litostatice sau
ale apelor subterane), cât şi de cauze antropice (lucrări şi excavaţii realizate în
subteran).
Tasările, fracturările şi scufundările suprafeţei terenului pe adâncimi
variabile, care pot ajunge la zeci de metri, se produc în urma exploatării în subteran
a zăcămintelor cu grosime mare şi a dirijării presiunii prin prăbuşire totală.
73
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
CAPITOLUL 3
IMPACTUL ACTIVITĂŢILOR ANTROPICE ASUPRA MEDIULUI
Societatea industrială modernă este caracterizată de diferite activităţi
productive de tip antropic, care generează impacturi negative asupra mediului
înconjurător, atât asupra celui natural, cât şi asupra mediului construit. Este o
realitate care nu trebuie acceptată pur şi simplu, ca un preţ plătit progresului, ci
trebuie găsite şi aplicate cele mai bune soluţii de planificare, proiectare şi
gestionare a reţelei complexe de relaţii dintre sistemele sociale, tehnice şi mediul
înconjurător.
Impactul reprezintă efectul sinergic în timp al unei perturbări produse asupra
unui anumit mediu sau a unei componente ambientale. Poluarea reprezintă o
modificare defavorabilă a unui mediu natural, cauzată total sau parţial de
activităţile antropice prin acţiuni directe sau indirecte, care alterează
caracteristicile, fluxurile de energie şi structura organismelor vii care populează
mediul respectiv.
Ca urmare, diferenţa dintre impact şi poluare constă în aceea că impactul
reprezintă consecinţa unei intervenţii asupra unei anumite ţinte ambientale, în timp
ce poluarea indică o condiţie de mediu negativă, comparativ cu cea optimă.
Dezvoltarea activităţilor antropice are numeroase implicaţii directe şi
indirecte asupra mediului înconjurător şi este o sursă de modificare a stării acestuia
prin diferite forme de impact. Activităţile antropice sunt generatoare de impact ca
urmare a transformărilor în utilizarea teritoriului, construcţiei instalaţiilor
productive şi infrastructurilor, emisiilor de compuşi chimici în atmosferă,
deversărilor de ape reziduale în receptorii naturali, utilizării substanţelor chimice în
agricultură sau a altor substanţe periculoase etc.
Toate activităţile industriale afectează într-o măsură mai mică sau mai mare
toţi factorii de mediu, generând fenomene de poluare şi impact asupra mediului,
aproape orice proces tehnologic desfăşurându-se după schema din fig. nr. 3.1.
Cele mai întâlnite forme de impact asupra a apei, aerului şi solului, clasificate
pe ramuri industriale, sunt prezentate sintetic în tabelul nr. 3.1.
74
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Deşeuri Eliminare în Depozitare
(solide, lichide, mediul natural
gazoase) Dispersia şi transformarea
deşeurilor
Exploatarea
materiilor prime Absorbţia în organisme
Procesarea şi Produse finite. Metabolism
prelucrarea Consum
materiilor prime Eliminare în mediu
Fig. nr. 3. 1 Interacţiunea dintre procesele industriale şi mediul înconjurător
Tabel nr. 3.1. Forme de impact asupra factorilor de mediu
Factor de mediu
Sector activitate
Apă Aer Sol
Industria minieră suspensii solide, substanţe
chimice de la preparare,
reducerea nivelului apelor
subterane
generatoare de praf şi
pulberi
ocuparea şi degradarea
unor suprafeţe mari de
teren pentru
exploatarea resurselor
şi depozitarea
sterilului
Industria energetică emisii de oxizi care
determină acidificarea
apelor, modificarea
temperaturii, modificarea
regimului cursurilor de
apă
emisii de SO
2
, NO
x
depozite de cenuşă şi
zgură, depunerea pe
sol a poluanţilor şi
acidificarea solului
Industria chimică modificarea temperaturii;
eliminarea deşeurilor
organice şi anorganice, a
metalelor grele (Pb, Cd,
Hg), suspensii solide
emisii de particule
solide, SO
2
, NO
x
, CO,
CFC, gaze de explozie
şi inflamabile
deşeuri solide,
depunerea pe sol a
poluanţilor atmosferici
emişi
Industrie celulozei
şi hârtiei
emisii de particule în
suspensie, materii
organice, toxine
emisii de SO
2
, NO
x
,
CO, CO
2
, CH
4
, H
2
S
etc.
deşeuri solide,
depunere pe sol a
poluanţilor atmosferici
Industria
materialelor de
construcţii
praf, particule solide în
suspensie, contaminare cu
uleiuri şi metale grele
praf, emisii de NO
x
,
CO, CO
2
, Cr, Pb, As,
acizi
depozite de materiale,
deşeuri solide
Industria
metalurgică
deversare de materii
organice, bitum, uleiuri,
suspensii solide, fenoli,
acizi, cianide, Zn, Pb,
săruri etc.
emisii de SO
2
, NO
x
,
CO, CO
2
, H
2
S, Pb, As,
Cd, Cr, Cu, Hg, Zn,
Ni, Mg, compuşi
organici, acizi,
hidrocarburi
depozite de zgură şi
cenuşă, poluare cu
uleiuri, săruri,
hidrocarburi, metale
grele
Industria
petrochimică
suspensii solide, substanţe
organice, creşterea
temperaturii
emisii de SO
2
, NO
x
,
CO, CO
2
, H
2
S, benzen,
compuşi organici,
toxici, particule solide
deşeuri organice,
gudron, săruri, uleiuri
75
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Impacturile activităţilor industriale asupra factorilor de mediu se răsfrâng în
mod direct şi/sau indirect şi asupra factorului uman. Efectelor negative ale
diferitelor forme de poluare generate de procesele industriale asupra sănătăţii
omului, li se adaugă problemele legate de necesitatea de strămutare a unor
comunităţi umane (în special în cazul industriei miniere), dar şi stresul psihic al
omului conştient că trăieşte într-un mediu poluat şi periculos pentru viaţă.
3.1. Industria minieră
Activitatea extractivă, indiferent de modul în care se desfăşoară, conduce
întotdeauna la efecte negative pe termen lung asupra mediului înconjurător (tabelul
nr. 3.2). Factorul de mediu care are cel mai mult de suferit ca urmare a exploatării
miniere este solul şi odată cu acesta întregul ecosistem din zonă. Efectele
distructive cele mai însemnate asupra solului sunt produse de exploatarea minieră
la zi, atât prin cariera propriu-zisă, cât şi prin depozitele de steril aferente.
Faza de organizare a unităţilor de exploatare minieră impune executarea unor
activităţi specifice (amenajarea căilor de acces şi de comunicaţie cu cele existente,
realizarea platformelor de lucru, construcţia incintelor şi uneori modificarea
drenajului natural), fiecare dintre acestea constituind elemente de disturbare,
modificare şi întrerupere a continuităţii mediului.
Descopertarea unui zăcământ constituie o acţiune cu caracter distructiv,
căreia îi corespunde excavarea solului vegetal şi a vegetaţiei, cu repercusiuni
posibile şi asupra habitatului şi faunei locale. Acest efect este extrem de grav în
cazul mediilor naturale cu o mare valoare.
Extragerea substanţelor minerale utile produce efecte evidente atunci când se
realizează cu ajutorul explozivilor, fie prin poluarea sonoră (zgomote), fie prin
emanarea unor cantităţi mari de pulberi, care provoacă daune majore asupra
vegetaţiei prezente în zonele învecinate. Extragerea cu mijloace mecanice produce
o poluare sonoră datorită funcţionării utilajelor (zgomot permanent). Probleme de
altă natură pot fi provocate de extragerea prin dragare a materialelor aluvionare,
când pot apărea alterări ireversibile ale habitatului acvatic, sub aspect fizic, chimic,
biologic, cu consecinţe atât în zonele din amonte, cât şi din aval.
Transportul şi prelucrarea materialelor extrase provoacă, înainte de toate,
poluare sonoră şi emanare de pulberi, cu efecte asupra vegetaţiei şi faunei din zonă.
O altă activitate responsabilă pentru diferite mutaţii ale caracteristicilor fizico-
chimice şi ale habitatului fluvial este deversarea în cursurile de apă a reziduurilor
sub formă de şlam provenite din uzinele de preparare.
76
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Tabel nr. 3.2 Forme de impact ale mineritului asupra mediului
Extragere uscată Extragere umedă Extragere
submarină
Teren Degradarea terenului,
degradarea morfologie, risc de
desprindere a rocilor şi
alunecări, distrugerea bunurilor
culturale, apariţia haldelor
Degradarea terenului,
degradarea morfologiei şi
cursurilor râurilor, apariţia
haldelor

Aer Zgomot, vibraţii de la lucrări de
împuşcare, praf cauzat de trafic,
împuşcări şi vânt, smog şi fum
de la haldele care se autoaprind,
depozite de exploziv, gaze
nocive
Zgomot produs de
extragere, procesare şi
transport, gaze de
eşapament
Zgomot, gaze de
eşapament
Ape de
suprafaţă
Degradarea nivelului de
nutrienţi (risc de eutrofizare),
poluarea prin deversare de ape
reziduale, poluare ca urmare a
intensificării eroziunii
Reducerea cantităţii de
nutrienţi, deversare de ape
reziduale, poluarea cu ape
contaminate
Creşterea
turbidităţii,
consum de
oxigen, poluarea
cu ape reziduale
Ape
subterane
Reducerea nivelului hidrostatic,
deteriorarea calităţii apei
subterane
Reducerea nivelului
hidrostatic, deteriorarea
calităţii apei subterane

Sol Defrişarea perimetrelor de
exploatare, pierderea recoltelor
agricole, uscarea solului, risc de
înmlăştinare prin refacerea
locală a nivelului hidrostatic,
eroziune
Defrişarea perimetrelor de
exploatare
Degradarea
conţinutului de
nutrienţi
Floră Distrugere totală în zonele de
lucru, distrugere sau alterare
parţială în zonele adiacente ca
urmare a coborârii nivelului
hidrostatic
Distrugere totală în zonele
de lucru

Faună Dispariţia faunei Dispariţia faunei Distrugerea
organismelor
marine vii
staţionare (corali)
Comunităţi
umane
Conflicte privind utilizarea
terenurilor, strămutări,
distrugerea zonelor de agrement
Conflicte privind
utilizarea terenurilor,
conflicte sociale, stămutări
Afectarea
reproducerii
peştilor
(distrugerea
icrelor)
Structuri Afectarea prin refacerea
necontrolată a nivelului
hidrostatic

Diverse Modificări potenţiale ale
microclimatului
Modicicări de microclimat,
focare de infecţie apărute
în apele stagnante

În acest caz, consecinţele sunt reprezentate de creşterea turbidităţii, variaţii
ale pH-ului apei (dacă apa reziduală este bogată în carbonaţi sau componenţi
77
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
aditivi). O alterare de acest tip poate avea efecte negative puternice asupra
biocenozei şi habitatului cursului de apă.
Depozitarea sterilului provenit din activitatea de extragere şi preparare în
halde, provoacă alterări funcţionale sau distrugerea teritoriului în care este
amplasată halda, iar în acel habitat vegetaţia este distrusă. De multe ori, datorită
granulometriei grosiere a materialului de haldă, dispare capacitatea de retenţie a
apei, iar datorită înclinărilor mari ale taluzurilor, reinstalarea vegetaţiei pe acestea
devine dificilă.
3.1.1. Impactul asupra peisajului
Impactul major al activităţii miniere se resimte asupra solului şi, în special
asupra peisajului. Efectele potenţiale pe care activitatea extractivă le poate avea
asupra peisajului sunt multiple şi se referă la mai multe aspecte /28/.
Modificarea configuraţiei morfologice
Este cel mai frecvent motiv de degradare a peisajului. Pe durata exploatării,
alterarea morfologică atinge o valoare maximă, fiind dependentă de faza de
exploatare şi construire a haldelor de steril. Alterarea morfologică este strâns legată
de amplasarea carierei, respectiv de morfologia zonelor înconjurătoare. În cazul
carierelor dezvoltate în zone colinare sau montane, alterarea morfologică este
destul de pregnantă, fiind dependentă în mod evident de dimensiunile carierei şi ale
fronturilor sale de lucru, dar în special de raportul dintre aceste dimensiuni şi cele
ale versantului pe care este amplasată cariera.
Totalitatea alterărilor produse este subordonată tehnicilor şi tehnologiilor
adoptate pentru exploatarea zăcământului. De exemplu, bermele şi treptele
determină, prin alternanţa lor geometrică, o configuraţie care nu exista anterior,
nefiind naturale; un taluz neuniform determină, dimpotrivă, un nivel mai redus de
alterare morfologică. În carierele din zonele de luncă, modificările morfologice pot
fi ameliorate mult mai simplu, prin umplerea parţială sau totală a golurilor
remanente apărute în peisaj cu diferite materiale.
Modificarea raporturilor dintre coperta de sol vegetal şi elementele antropice
Chiar din momentul deschiderii şi pregătirii zăcământului şi a suprafeţelor conexe,
efectele apar brusc şi imediat prin dispariţia copertei vegetale de pe toată suprafaţa
de dezvoltare a carierei şi a incintelor. Fenomenul de deşertizare a teritoriului nu se
produce imediat, printr-o distrugere puternică şi recuperabilă doar după un timp
îndelungat. Procesul de degradare a solului vegetal durează pe tot parcursul
exploatării, până la realizarea lucrărilor de ameliorare şi are o influenţă întotdeauna
negativă, însă variabilă în funcţie de caracteristicile de unitate ale peisajului
respectiv.
78
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Dacă zona are o valoare naturalistică ridicată, fiind de exemplu o zonă
împădurită, procesul de distrugere parţială produce o degradare majoră, în special
în ceea ce priveşte timpul necesar pentru reconstruirea unei entităţi similare cu cea
distrusă. Într-o zonă agricolă, deşertizarea întrerupe continuitatea culturilor tipice,
însă refacerea utilizării agrare este mult mai rapidă.
Introducerea de elemente străine în contextul unităţii peisajului
Considerând temporare toate elementele noi introduse pe parcursul fazelor de
lucru (maşini şi instalaţii necesare ciclului productiv), se poate concluziona că
introducerea de elemente noi se referă la apă în unele cariere de câmpie şi la sol sau
subsol în unele cariere din zonele montane. Pe parcursul operaţiilor de
descopertare, extragere, transport şi depozitare a materialelor extrase, se introduce
în unitatea peisajului un element nou şi neobişnuit: subsolul. Această imixtiune
poate avea un caracter temporar, dacă în cadrul operaţiilor de ameliorare se prevede
reacoperirea suprafeţei degradate, dar de multe ori aceasta rămâne ca o constantă a
noii realităţi peisagistice.
Este imposibilă stabilirea parametrilor care pot fi luaţi în considerare sub
aspect cantitativ în determinarea unui impact vizual. Printre categoriile de efecte
vizuale pe care activitatea extractivă le produce în context peisagistic se
menţionează:
Perturbarea elementelor cromatice şi de formă
Deşertizarea produsă de carieră poate şterge cromatica pentru întreaga zonă
în care se desfăşoară activitatea extractivă. Există, totuşi, situaţii speciale în care
disturbarea cromatică este mai puţin accentuată, şi anume în cazul suprafeţelor
aproape lipsite de sol vegetal (atât naturale, cât şi agricole), în care culoarea solului
diferă foarte puţin de cea a subsolului. În acest caz, efectele provocate de o carieră
sunt, în general, nesemnificative, în schimb, efectele de această natură sunt foarte
accentuate în zonele împădurite de pe versanţi.
Perturbarea percepţiei de ansamblu
Apariţia unei cariere în unitatea peisagistică este echivalentă cu inserarea
unui element din afara scării acestuia. În acest caz, neomogenitatea elementului
nou, obligând ochiul la o adaptare continuă, produce o senzaţie de haos perceptiv,
şi deci senzaţii vizuale neplăcute. Astfel, unul dintre obiectivele recuperării este
reproiectarea organică, respectând proporţiile reconoscibile ale peisajului.
Introducerea de elemente străine perceptibile (zgomote, pulberi, vibraţii)
Pe durata exploatării în carieră, în funcţie de metodele de exploatare, există
într-un grad mai mult sau mai puţin ridicat, un ansamblu de manifestări colaterale
de disturbare, care pot fi periodice, continue sau sporadice, care impresionează
79
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
neplăcut percepţia generală privind mediul înconjurător. Este vorba despre
zgomotele provenite atât de la utilajele de extragere şi auxiliare, cât şi de la
mijloacele de transport. Pe lângă zgomote există o serie de emisii de pulberi, praf
sau gaze şi nu în ultimul rând trebuie menţionate vibraţiile produse de explozivi.
3.1.2. Impactul asupra solului, subsolului şi apei
Orice acţiune componentă a activităţii extractive implică interacţiuni
inevitabile cu componentele solului şi subsolului, care reprezintă sediul natural al
unei astfel de activităţi. Impactul asupra solului şi subsolului poate avea
următoarele forme de manifestare:
- modificarea morfologiei;
- modificarea caracteristicilor hidrologice;
- modificarea caracteristicilor hidrogeologice;
- modificarea utilizării solului.
Asemenea modificări pot conduce la degradarea solului şi subsolului, fiind
cauza fenomenelor de dezechilibru ecologic, alterând procesul de evoluţie naturală
a solului şi peisajului.
Degradarea datorată modificărilor geomorfologice
Dezvoltarea unei cariere într-o regiune conduce la o serie de modificări
importante ale morfologiei teritoriului, care se referă la următoarele aspecte:
- decaparea formelor de relief pozitive, în cazul carierelor din
zonele colinare;
- apariţia depozitelor de materiale sterile;
- surpări ale taluzurilor şi, uneori, a versanţilor pe care se
desfăşoară activitatea extractivă;
- eroziunea taluzurilor şi versanţilor, fenomen care provoacă o
creştere a stării de dezechilibru şi este una dintre cauzele apariţiei
fenomenelor de instabilitate.
În general, problemele de instabilitate, prin dimensiuni şi consecinţe, sunt
mai grave în carierele din zonele colinare decât în cele de câmpie. În carierele
dezvoltate în zone de câmpie (luncă), sunt implicate mase de material limitate, iar
problemele pot fi rezolvate prin reducerea înclinării taluzurilor şi/sau prin măsuri
de drenare a apelor subterane şi superficiale.
În funcţie de caracteristicile geomecanice ale rocilor, de adâncimea de exploatare şi
de metodele utilizate, exploatarea în subteran a zăcămintelor poate conduce la
scufundări ale terenului, afectând astfel suprafeţe agricole şi silvice, construcţii,
reţele hidrografice şi de comunicaţii etc.
80
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Degradarea datorată modificărilor hidrografice şi hidrogeologice
Devierea şi regularizarea cursurilor de apă, precum şi asanarea lacurilor şi
bălţilor din perimetrul carierelor determină o modificare esenţială a regimului
hidrografic din regiune, cu efecte asupra ecosistemelor acvatice. Deversarea apelor
provenite din lucrările de asecare sau din uzinele de preparare în receptorii naturali,
conduce la creşterea conţinutului în suspensii şi la impurificarea chimică a acestora.
Modificările regimului apelor subterane din zonele în care se desfăşoară
activitatea extractivă în carieră pot conduce la următoarele efecte:
- coborârea nivelului apelor subterane, cu efecte asupra
alimentării cu apă a populaţiei din zonă, dar şi asupra asigurării apei
necesare dezvoltării vegetaţiei;
- poluarea apelor subterane;
- modificări ireversibile ale circulaţiei apelor subterane, care se
datorează modificărilor de permeabilitate ale formaţiunilor în care se
desfăşoară activitatea extractivă.
Degradarea datorată modificării utilizării solului
Activitatea extractivă conduce la o modificare inevitabilă a utilizării solului.
Suprafeţe de teren însemnate, în special în cazul exploatării miniere la zi, sunt
scoase din circuitul economic şi degradate ca urmare a desfăşurării activităţii de
extragere. Din cauza exploatării miniere se produce o modificare a structurii
litologice naturale a terenului, pe adâncimi care pot atinge 150 – 200 m. Aceste
modificări sunt, de regulă, temporare, în sensul că după epuizarea rezervelor şi
încheierea exploatării, este posibilă fie refacerea suprafeţelor iniţiale (terenuri
agricole, păduri), fie reabilitarea terenurilor pentru o destinaţie finală diferită de cea
iniţială (zonă productivă, zonă de agrement, zonă utilizată ca bazin de retenţie în
cazul inundaţiilor).
3.1.3. Impactul asupra ecosistemelor
Toate tipurile de activităţi care se desfăşoară în minerit influenţează negativ
flora şi fauna şi, în general, întregul ecosistem din zona în care se realizează
extragerea. Este vorba despre un impact direct sau indirect, imediat sau ulterior, al
cărui efect se limitează rareori numai la locul de efectuare a activităţii extractive,
acesta extinzându-se şi asupra teritoriilor din jur. De regulă, afectarea unui singur
factor de mediu are efecte asupra întregului sistem ambiental.
Transformarea impactului în degradare depinde de mai mulţi factori, printre
care:
- caracteristicile şi dimensiunile exploatării miniere;
81
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- metodele şi tehnologiile de exploatare (extragere cu utilaje
mecanice sau cu ajutorul explozivilor);
- caracteristicile naturale ale regiunii (cazurile extreme sunt
reprezentate de zone cu valoare ridicată din punct de vedere
naturalistic, pe de o parte, sau de zone deja compromise, pe de altă
parte).
Evaluarea cantitativă a efectelor activităţii extractive asupra componentelor
mediului natural (vegetaţie, floră, faună, ecosistem) este foarte complexă şi datorită
interdependenţei spaţiale şi temporale a diferiţilor factori. Gravitatea impactului se
poate clasifica după câteva criterii, printre care:
- vulnerabilitatea mediului înconjurător;
- posibilitatea de atenuare a impactului (când este posibil, prin
alegerea adecvată a metodelor şi tehnicilor de exploatare);
- persistenţa degradării (totală sau imediată; reversibilă sau
ireversibilă);
- posibilităţile de reabilitare ecologică.
3.1.4. Măsuri de reducere a impactului
Pentru stabilirea intervenţiilor de reducere a impactului activităţii miniere
asupra solului şi subsolului este necesar să se execute cercetări geomecanice şi
geotehnice, care să stea la baza proiectului de exploatare şi reabilitare ecologică a
carierei şi a lucrărilor conexe. Astfel de studii trebuie să conducă, în primul rând, la
cunoaşterea aprofundată a situaţiei morfologice şi hidrogeologice şi a
caracteristicilor de rezistenţă ale rocilor cu care se lucrează.
În general, este important ca exploatarea şi recuperarea să se realizeze după
un proiect bine stabilit, bazat pe o cunoaştere reală a situaţiei ambientale a
teritoriului în care se desfăşoară activitatea extractivă.
Zona de desfăşurare a activităţii, precum şi zonele adiacente trebuie să fie
studiate în detaliu în ceea ce priveşte flora, fauna şi ecosistemul, folosind o serie de
instrumente de lucru, cum ar fi:
- recensământul speciilor vegetale şi animale, cu evidenţierea
eventualelor populaţii care au caracter de raritate sau unicitate,
studierea eventualelor "slăbiciuni" ale comunităţii, a capacităţii de
adaptare a diferitelor specii;
- caracterizarea ecosistemului prin descrierea principalilor factori
climatici (precipitaţii, temperatură, vânturi, umiditate), a
componentelor solului în raport cu morfologia, geologia, ciclul apei;
82
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
evidenţierea raporturilor existente între sol, vegetaţie, faună şi cauzele
care conduc la degradarea ecosistemului şi stabilirea posibilităţilor de
recuperare autonomă în timp.
Cu ajutorul informaţiilor obţinute în acest fel vor fi posibile următoarele
măsuri:
- optimizarea amplasării carierei în funcţie de necesităţile de
protejare a unor sectoare de suprafaţă cu o biocenoză unică sau rară;
- alegerea dimensiunilor carierei nu numai în funcţie de
extinderea zăcământului, dar şi de capacitatea de suportabilitate a
ecosistemului;
- alegerea metodelor şi tehnicilor de exploatare astfel încât să
favorizeze operaţiile de ameliorare (când este posibil, este preferabil ca
cele două activităţi să se realizeze simultan);
- elaborarea unui proiect real de recuperare a zonei (în acest caz
este vorba despre recuperarea naturalistică, agricolă sau silvică).
Alte acţiuni realizate în scopul minimizării impactului sunt cele care se referă
la reducerea producerii de reziduuri şi încercarea de reutilizare a acestora.
În prezent, în sistemul industriei miniere din România, îşi desfăşoară
activitatea 112 obiective miniere operaţionale, grupate în funcţie de activităţile
prestate şi felul substanţelor minerale utile valorificate, toate afectând într-un fel
sau altul mediul înconjurător.
Ocuparea şi degradarea solului
Sectorul minier din România ocupă suprafeţe întinse de teren, necesare
perimetrelor de exploatare, amplasării incintelor miniere, drumurilor de acces,
haldelor de steril, iazurilor de decantare etc. În funcţie de locul de amplasare a
exploatărilor miniere, s-au scos din circuitul agricol, silvic şi de alte folosinţe
însemnate suprafeţe de teren.
Se estimează că suprafaţa totală ce va fi afectată de industria minieră va fi de
cca. 1% din suprafaţa arabilă a ţării. O situaţie aparte se întâlneşte în bazinele
miniere din judeţul Gorj, unde suprafaţa totală degradată de exploatarea în carieră a
lignitului va depăşi 35000 ha, reprezentând 18% din suprafaţa arabilă a judeţului.
Sursa principală de poluare şi de degradare a suprafeţei terenului din zonele
miniere o constituie activitatea de exploatare prin subteran şi cariere şi depozitarea
unor volume mari de masă sterilă. Haldele de steril sunt amplasate în apropierea
lucrărilor principale de deschidere a minelor (puţuri verticale, galerii de coastă) sau
la distanţă mică de cariere, iar iazurile de decantare sunt amplasate în vecinătatea
83
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
uzinelor de preparare, astfel încât transportul materialelor sterile să se realizeze pe
distanţe cât mai scurte.
În mod sintetic, situaţia ocupării suprafeţelor în sectorul carbonifer se
prezintă după cum urmează: 9655,7 ha incinte, 2314,7 ha construcţii, 7829,5 ha
cariere. Din activitatea de exploatare a cărbunilor au rezultat 137 halde şi 6 iazuri
de decantare, care înmagazinează un volum total de 1200 milioane m
3
steril şi
ocupă o suprafaţă de peste 3600 ha.
Prin extinderea haldării interioare şi utilizarea mai bună a golurilor remanente
în scopul depozitării sterilului provenit de la carierele rămase active, se va ajunge la
realizarea unui indice de ocupare de aproximativ 12 ha/1 mil. t lignit.
Până în prezent, ca urmare a deschiderii şi extinderii carierelor de lignit, au
fost strămutate 2200 gospodării particulare, 40 construcţii sociale şi culturale, 5
biserici şi 6 cimitire. La data epuizării rezervelor de lignit din bazinele carbonifere
ale Olteniei, vor fi afectate de exploatarea minieră 56 localităţi, dintre care 14 în
totalitate.
Pe ansamblul activităţii de exploatare până în prezent a cărbunelui din zona
Olteniei, din totalul de 17000 ha teren ocupat, au fost redate în circuitul agricol şi
silvic 2000 ha, iar restul urmează a fi amenajate şi redate unităţilor economice în
viitorul apropiat.
Exploatarea şi valorificarea zăcămintelor de minereuri şi substanţe
nemetalifere din România ocupă o suprafaţă de peste 8200 ha /24/. Aproximativ
46% din această suprafaţă serveşte la realizarea proceselor de producţie, iar 54%
este afectată de depozitarea produselor reziduale, halde de steril şi iazuri de
decantare.
Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului – Deva, Compania Naţională a
Metalelor Preţioase şi neferoase – Baia Mare şi Compania Naţională a Uraniului –
Bucureşti au în administrare 577 halde cu un volum de roci înmagazinate de cca.
106,3 milioane m3 şi care ocupă o suprafaţă totală de 813 ha. Din totalul celor 577
de halde, astăzi sunt active doar 65, în care se depozitează peste 3 milioane m
3
de
roci sterile, restul de 512 halde fiind în conservare sau în curs de reabilitare.
Din punct de vedere al stabilităţii, doar 20 de halde prezintă un risc
accentuată, observându-se mişcări şi alunecări în corpul acestora. Ca urmare, aceste
halde sunt ţinute sub observaţie permanent, cu atât mai mult cu cât în zona de
influenţă a unor astfel de halde (peste 100) se află locuinţe şi construcţii industriale,
care pot fi afectate în cazul producerii unor alunecări. Toate haldele reclamă
cheltuieli mari de capital pentru executarea lucrărilor de nivelare, stabilizare şi
84
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
recultivare, astfel încât acestea să poată fi redate în circuitul economic al regiunii în
care sunt amplasate.
Ca urmare a prelucrării minereurilor şi substanţelor minerale extrase în
unităţile productive ale celor trei companii, s-au construit 65 iazuri de decantare,
dintre care 30 sunt în funcţiune, 9 în rezervă şi 26 în conservare. Cele 65 iazuri
ocupă o suprafaţă de cca. 2700 ha, înmagazinând până în prezent peste 360
milioane m
3
material steril.
Iazurile de decantare sunt amplasate, de regulă, în luncile râurilor din zonele
de exploatare, au înălţimi de zeci de metri şi ocupă suprafeţe de ordinul zecilor de
hectare. În morfologia zonală, aceste construcţii inginereşti apar ca forme pozitive
de relief, ce contrastează cu relieful de luncă. Volumele anuale de steril de flotaţie
depozitate în iazurile de decantare depăşesc 5 milioane tone, iar volumul apei
deversate în emisari se ridică anual la circa 60 milioane m
3
.
Iazurile de la Moldova Nouă, Bălan, Deva, Roşia-Poieni, Roşia Montană,
Certej, Baia Mare, Cavnic, Baia Sprie, Baia Borşa şi Tarniţa sunt cele mai mari din
sistem, înmagazinând cantităţi impresionante de steril şi, ca urmare, reclamă o
supraveghere deosebită.
Fenomenele de subsidenţă reprezintă o altă influenţă negativă a activităţii
miniere asupra teritoriului o constituie tasările, fracturările şi scufundările
suprafeţei terenului pe adâncimi variabile, care pot ajunge la zeci de metri, ca
urmare a exploatării în subteran a zăcămintelor cu grosime mare şi a dirijării
presiunii prin prăbuşire totală. Cele mai spectaculoase influenţe asupra suprafeţei
se observă la E.M. Deva, E.M. Ghelar, E.M. Baia de Arieş, E.M. Moldova Nouă şi
în Valea Jiului, unde, din cauza metodelor de exploatare aplicate în subteran, la
suprafaţă s-au creat albii şi pâlnii de surpare uriaşe, cu volume de sute şi chiar mii
de m
3
. Este interesant de semnalat fenomenul ce se petrece în prezent la salina
Ocnele Mari, unde, ca urmare a unirii pe cale hidraulică a 6 sonde, s-a pus în
evidenţă un gol subteran de dimensiuni considerabile, având o suprafaţă de cca. 10
ha şi un volum de peste 4 milioane m
3
. Din cauza acestui gol subteran, suprafaţa
terenului a început să se surpe, dislocând şi deversând în văile şi cursurile de apă
din zonă mari cantităţi de saramură.
Poluarea aerului
Sursele principale de poluare a aerului cu praf industrial şi gaze sunt: emisii
de pulberi şi gaze de la staţiile de ventilatoare a minelor, pulberi în suspensie
provenite de la operaţiile de împuşcare din cariere, de la operaţiile de încărcare-
descărcare a sterilului, de la presfărâmarea minereurilor şi, în special de la
transportul tehnologic al sterilului şi utilului cu funiculare, transportoare cu bandă,
85
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
autobasculante sau vagonete în incinta de exploatare sau a uzinei de preparare, la
depozite de util sau la haldele de steril. De asemenea, în multe cazuri se constată
poluarea cu pulberi în suspensie, provenite de la uzinele de preparare uscată a
minereurilor şi cărbunilor, poluarea cu pulberi şi gaze de ardere de la
microcentralele termice pe combustibil solid sau lichid care funcţionează la
unităţile miniere şi de preparare, poluarea cu gaze rezultate din procesele
tehnologice etc.
De-a lungul anilor, în România s-au făcut măsurători sistematice, în
principalele bazine miniere, asupra poluării aerului ca urmare a activităţilor
industriale, rezultatele analizelor şi măsurătorilor ducând la concluzia că în fiecare
unitate mai există zone în care concentraţiile de gaze poluante, precum şi conţinutul
de pulberi în suspensie depăşesc valorile admise de normativele în vigoare în
România. Aşa, de exemplu, în bazinul minier Valea Jiului, s-au constatat depăşiri
ale concentraţiei de SO
2
de peste 2,4 ori, de pulberi de peste 2 ori, conţinutul de
SiO
2
de peste 3 ori faţă de conţinuturile maxime admisibile. În zona Olteniei, unde
predomină carierele de lignit, se constată depăşiri de până la 10 ori a cantităţii de
praf în atmosferă, în special de-a lungul drumurilor de legătură între cariere şi
halde şi pe traseele benzilor transportoare.
La exploatările în carierele de minereuri se constată depăşirea de 2-3 ori a
concentraţiei de praf silicogen, atât în subteran, cât şi la suprafaţă.
Poluarea apelor
Cantitatea de apă evacuată din subteran, rezultat al infiltraţiilor de la
suprafaţă în reţeaua de lucrări miniere sau a apelor tehnologice introduse în scopul
asigurării măsurilor de protecţie a muncii şi a zăcământului, deversate direct în
emisari, variază între 1,5 şi 8 m
3
/t, având ca principali impurificatori suspensiile
solide, care ajung până la 8500 mg/l în cazul zăcămintelor de minereuri şi 15000
mg/l în cazul zăcămintelor de cărbune superior din Valea Jiului. De asemenea, se
remarcă o creştere accentuată a acidităţii, un grad mare de mineralizare şu un
conţinut foarte ridicat de ioni metalici (Cu, Zn, Fe) pentru apele de mină.
Consumul global de apă în uzinele de preparare ajunge la 1,45-2,0 m
3
apă
industrială ce revine unei tone de cărbune prelucrat şi ajunge la 10-12 m3 apă pe
tona de minereu prelucrat. Apele uzate care provin de la uzinele de preparare a
cărbunilor au un conţinut ridicat de material ultrafin argilos (procentul de material
sub 10 μ reprezintă 60% din suspensiile evacuate), acizi humici 3-5 g/l, diverse
suspensii oscilând între 30-100 g/l şi un pH slab acid de 6-7,5, caracteristici ce
conferă apelor proprietăţi de limpezire extrem de dificile.
86
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
În cazul zăcămintelor de minereuri, volumele impresionante de ape uzate
provenite de la uzinele de preparare, impurificate cu ioni metalici, cianuri simple şi
complexe, fenoli, xantaţi, reactivi spumanţi, uleiuri etc., au o acţiune deosebit de
toxică asupra mediului natural, ceea ce determină degradări evolutive importante
ale receptorilor naturali şi ale zonelor învecinate.
De-a lungul timpului, la unităţile miniere din Munţii Apuseni şi din
Maramureş, s-au produs diferite accidente tehnice, adevărate catastrofe ecologice,
care au dus la infestarea apelor râurilor din zonă şi la contaminarea unor mari
suprafeţe de teren cu reziduuri miniere cu conţinut de metale grele şi diferite
substanţe toxice, cu efecte devastatoare asupra florei şi faunei din regiune. Se pot
menţiona accidentele care au avut loc la uzinele de preparare şi iazurile de
decantare de la Baia de Arieş, Gura Barza, Certej, Baia Mare şi Baia Borşa.
Accidentul cel mai mediatizat din ultimul timp a fost cel produs la S.C. Aurul
S.A. Baia Mare, când în ziua de 30 ianuarie a anului 2000, s-a produs o rupere a
digului iazului de decantare şi timp de 11 ore s-au scurs peste 100000 m
3
de apă cu
suspensii şi cianuri. Consecinţele acestui accident au fost: contaminarea cu cianuri
a râurilor Lăpuş şi Someş şi a fluviilor Tisa şi Dunăre, afectarea florei şi faunei din
râurile şi fluviile contaminate, contaminarea unei mari suprafeţe de teren arabil şi
contaminarea pânzei de apă freatică pe o mare suprafaţă în aval de locul
accidentului.
3.2. Industria energetică
Orice activitate implică un consum de energie. Producerea şi consumul de
energie generează o poluare majoră, care poate atinge în viitor cote maxime,
crescând şi categoriile de populaţie afectată.
Energia este esenţială pentru tot ce înseamnă activitate socială şi economică,
însă totodată, producerea şi consumul de energie exercită presiuni mari asupra
mediului înconjurător, inclusiv la nivel global. Astfel, emisiile rezultate din
sectorul energetic contribuie la modificările climatice, la accentuarea efectului de
seră, la degradarea ecosistemelor şi au implicaţii majore asupra sănătăţii umane.
Industria energetică, pornind de la extragerea materiilor prime, trecând prin
producţia efectivă, până la consumul de energie electrică sau termică, este
responsabilă de emisii de gaze cu impact major asupra mediului. Astfel, din aceste
activităţi provin 50% din emisiile de metan şi monoxid de carbon, 97% din emisiile
de bioxid de carbon, 88% din emisiile de oxizi de azot. În figurile nr. 3.2 şi 3.3 se
sunt prezentate evoluţia consumului de energie, exprimată în Mtoe (1 Mtoe = 10
7
Gcal) în perioada 1973 – 2003 (datele au fost preluate din statistica Agenţiei
87
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Internaţionale de Energie /61/) şi sectoarele de utilizare a energiei produse pe baza
diferiţilor combustibili.
Un sistem energetic este alcătuit dintr-o serie de activităţi distincte, care se
ocupă cu producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice, fiecare dintre
aceste activităţi generând impacturi negative asupra mediului înconjurător.
Creşterea accelerată a cererii de energie a fost o caracteristică a evoluţiei
omenirii începând cu revoluţia industrială, iar vreme de mai multe generaţii această
cerere a fost acoperită fără să fie luate în considerare problemele mediului
înconjurător. Din această cauză, de-a lungul timpului au fost înregistrate numeroase
accidente generate de sectorul energetic, soldate cu pierderi ecologice ireparabile.
*Altele se referă la energia geotermală, solară, eoliană etc.
Fig. nr. 3.2 Evoluţia consumului de energie pe plan mondial în perioada 1971 – 2003
88
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
0
10
20
30
40
50
60
70
80
Cărbune Ţiţei Gaz Centrale
electrice
Industrie
Transport
Alte sectoare
Utilizări nonenergetice
Fig. nr. 3.3 Repartizarea pe sectoare a consumului de energie
* Alte sectoare se referă la agricultură, servicii publice şi comerciale, centre rezidenţiale etc.
Este necesară identificarea valorii maxime a cantităţilor de poluanţi ce pot fi
asimilaţi de către mediul înconjurător şi definirea dezvoltării durabile: limitele
ambientale sunt elemente de bază pentru alegerea relativă a producţiei şi
consumului de energie. Un pas important pentru definirea dezvoltării durabile este
atingerea obiectivelor fixate de Conferinţa privind modificările climatice de la
Kyoto, privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, înainte de toate a
bioxidului de carbon.
3.2.1. Efectele utilizării şi transformării energiei
Contribuţia la accentuarea efectului de seră
Aşa cum s-a arătat anterior, sectorul energetic, împreună cu industriile
furnizoare şi consumatoare, este responsabil de aproape întreaga cantitate de bioxid
de carbon emisă în atmosferă. În capitolul precedent s-a prezentat detaliat modul în
care emisiile de bioxid de carbon intensifică efectul de seră şi consecinţele acestui
fapt asupra modificărilor climatice ale planetei. La nivelul anului 2003, emisiile de
bioxid de carbon la nivel mondial, provenite din arderea combustibililor fosili şi a
deşeurilor, aveau o valoare totală de 24983 milioane tone. Evoluţia emisiilor în
perioada 1971 – 2003, precum şi repartizarea lor pe diferite tipuri de combustibili
în 2003 sunt prezentate în figurile nr. 3.4 şi 3.5.
Emisiile de principalelor gaze cu efect de seră (bioxid de carbon, metan şi
protoxid de azot) provenite ca urmare a arderii combustibililor fosili în România în
perioada 1989 - 2003 sunt prezentate în fig. nr. 3.6, unde se poate observa că după
momentul 1989, ca urmare a unui declin al întregii industrii româneşti, acestea s-au
redus aproape continuu, până în anul 1999, când începe o creştere uşoară a
89
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
emisiilor. Ponderea cea mai mare în emisiile de gaze cu efect de seră o deţine
bioxidul de carbon, care în anul 2003 a reprezentat 88% din total. Trebuie
menţionat ca la calculul acestor emisii au fost luate în considerare toate
subsectoarele sectorului energetic (producerea energiei, industria de prelucrare şi
construcţii, transport), o repartizare pe tipuri de emisii şi pe subsectoare, la nivelul
anului 2003 fiind prezentată în tab. nr. 3.3.

Fig. nr. 3.4 Evoluţia emisiilor de CO2 pe plan mondial
* Altele se referă la deşeurile industriale şi orăşeneşti neregenerabile
0
5
10
15
20
25
30
35
40
45
Cărbune Ţiţei Gaz Altele
(%)
Fig. nr. 3.5 Repartizarea emisiilor de CO
2
pe tipuri de combustibili în 2003
90
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
0
20000
40000
60000
80000
100000
120000
140000
160000
180000
200000
1
9
8
9
1
9
9
0
1
9
9
1
1
9
9
2
1
9
9
3
1
9
9
4
1
9
9
5
1
9
9
6
1
9
9
7
1
9
9
8
1
9
9
9
2
0
0
0
2
0
0
1
2
0
0
2
2
0
0
3
(
G
g

E
q

C
O
2
)
Fig. nr. 3.6. Evoluţia emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul energetic în
România
Tab. nr. 3.3 Emisii de gaze cu efect de seră provenite din arderea combustibililor fosili
Subsectorul CO
2
CH
4
N
2
O
Industria energetică 51877,17 18,48 151,9
Industria prelucrătoare şi construcţii 23852,7 50,4 68,2
Transport 11964,2 36,3 31
Alte sectoare 10704,6 645,75 133,3
Printre căile de reducere a emisiilor de bioxid de carbon provenite din
industria energetică se numără:
- reducerea gradului de utilizare a combustibililor fosili;
- creşterea randamentului centralelor termoelectrice;
- alegerea unor surse de energie cu emisii de bioxid de carbon
reduse;
- creşterea eficienţei energetice;
- creşterea randamentului de conversie a energiei primare, măsură
realizabilă prin:
o creşterea temperaturii în sursele de ardere, care are însă ca
efect nedorit creşterea emisiilor de NO
2
;
o reducerea temperaturii gazelor eliminate;
o utilizarea eficientă a căldurii din circuitele de răcire.
Emisiile de gaze cu efect de seră din domeniul energetic în Uniunea
Europeană au scăzut în prezent în raport cu totalul emisiilor de gaze cu efect de
seră înregistrat între 1990 şi 2000, ceea ce se datorează parţial închiderii unor
centrale din Marea Britanie şi Germania, fiind atins astfel obiectivul de a stabiliza
emisiile de bioxid de carbon în anul 2000 la nivelul anului 1990.
91
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Cu toate acestea, va fi dificilă realizarea obiectivelor specificate în protocolul
de la Kyoto, şi anume de a reduce până în 2010 emisiile totale de gaze cu efect de
seră cu 8 % faţă de nivelul din 1990. În lipsa unor măsuri suplimentare, este puţin
probabil ca emisiile totale în 2010 sa fie la acelaşi nivel ca şi în 1990, scăderea
emisiilor din afara domeniului energetic fiind depăşită de creşterea emisiilor din
domeniul energetic, datorată în principal sectorului de transporturi (fig. nr. 3.7).
Presupunând că acest obiectiv al Protocolului de la Kyoto va fi atins utilizând
doar măsuri interne, înseamnă că majoritatea statelor membre nu au făcut suficiente
progrese pentru a asigura atingerea obiectivelor ce le revin conform acordului de
divizare a sarcinilor Uniunii Europene. Analiza stadiului îndeplinirii obiectivelor,
efectuată pe baza datelor din 1999, arată că Finlanda, Franţa, Germania,
Luxemburg, Suedia şi Marea Britanie au redus emisiile totale suficient pentru a
putea atinge obiectivele în 2010.
-15
-10
-5
0
5
10
15
20
25
Furnizori de
energie
Industrie Domeniul casnic si
sevicii
Transport
(%)
Fig. nr. 3.7 Modificarea emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada 1990 - 2000 în
Europa pe sectoare industriale
Contribuţia la formarea ploilor acide
S-a arătat deja în capitolul precedent că formarea ploilor acide (sub formă de
depuneri umede sau uscate) este determinată de emisiile de bioxid de sulf şi oxizi
de azot, având ca rezultat acidificarea solului şi a apelor superficiale şi producerea
smogului.
92
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Emisiile de bioxid de sulf şi oxizi de azot produse în România ca urmare a
activităţii de producere a energiei electrice şi termice în perioada 1989 – 2003, pot
fi urmărite în fig. nr. 3.8 /47/.
Există o serie de modalităţi de reducere a emisiilor de gaze care determină apariţia
ploilor acide, printre care se numără:
- control riguros al condiţiilor de ardere;
- utilizarea instalaţiilor de desulfurizare.
În Europa au fost dezvoltate tehnologii pentru procesarea cărbunelui, care
sunt mult mai puţin poluante; aşa numitele tehnologii „curate”. De asemenea, prin
folosirea unor tehnici avansate, randamentul centralelor termoelectrice pe bază de
cărbune a atins valoarea de 47%, tendinţa fiind de creştere până 50 %. Tehnologiile
de captare a bioxidului de carbon din emisiile centralelor termice vor fi disponibile
pe scară largă în următorii 10 ani.
0
200
400
600
800
1000
1200
1
9
8
9
1
9
9
0
1
9
9
1
1
9
9
2
1
9
9
3
1
9
9
4
1
9
9
5
1
9
9
6
1
9
9
7
1
9
9
8
1
9
9
9
2
0
0
0
2
0
0
1
2
0
0
2
2
0
0
3
(
G
g
)
NOx
SO2
Fig. nr. 3.8 Emisii de bioxid de sulf şi oxizi de azot rezultate din industria energetică
Aceste modernizări ale centralelor electrice presupun cheltuieli relativ
ridicate, ceea ce înseamnă costuri mai mari pentru utilizarea cărbunelui.
Dezavantajul costurilor este compensat, însă, de aportul cărbunelui la siguranţa în
alimentare şi la stabilitatea economică în cazul unor fluctuaţii mari de preţuri pe
piaţa resurselor energetice. Ca urmare, prognozele arată că noile tehnologii vor
conduce la reducerea cu până la o treime emisiile datorate utilizării cărbunelui.
În ceea ce priveşte problemele de mediu legate de utilizarea ţiţeiului şi a
derivatelor sale în scopuri atât energetice, cât şi de transport, acestea se referă la
93
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
calitatea aerului, a apei, schimbările climatice şi la calitatea combustibililor. Între
gradul de rafinare cerut la nivel mondial şi cel obţinut în ţările Europei de Est
există încă diferenţe mari, iar cererea pentru produse petroliere este şi va continua
să fie în creştere. Pentru anul 2002, prognozele indică un procent de 40% pentru
petrol din consumul total de resurse energetice, ceea ce va determina o orientare
înspre produse petroliere curate, astfel încât să fie îndeplinite condiţiile de protecţie
a mediului înconjurător.
Gazul natural este un combustibil considerat adecvat din punct de vedere al
mediului înconjurător şi al dezvoltării durabile. Cu toate că şi utilizarea sa în
scopuri energetice generează impacturi negative asupra mediului înconjurător (la
nivel local prin particule solide şi fum; la nivel regional prin contribuţia la formarea
ploilor acide, iar la nivel global prin emisiile de gaze cu efect de seră), utilizarea
gazului curat, cu un conţinut scăzut de sulf şi de carbon şi a tehnologiilor eficiente,
poate conduce la diminuarea acestor impacturi.
3.2.2. Soluţii alternative
Politicile energetice îşi propun o serie de obiective care au drept scop
minimizarea impactului asupra mediului înconjurător şi dezvoltarea unui sistem
energetic durabil. Pentru minimizarea impactului asupra mediului, s-au conturat
trei direcţii principale de acţiune: înlocuirea instalaţiilor de producere a energiei
poluante cu altele mai puţin poluante, introducerea tehnologiilor moderne de
reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră sau generatoare de ploi acide şi
modalităţi de creştere a eficienţei energetice. În domeniul schimbărilor climatice,
strategia europeană se bazează pe ţintele stabilite prin Protocolul de la Kyoto.
Instrumentele de lucru pentru atingerea ţintelor sunt eficienţa energetică, creşterea
ponderii resurselor regenerabile, inovarea tehnologică şi cercetarea.
Pe lângă aceste direcţii de dezvoltare energetică, în lume se acordă o atenţie
din ce în ce mai mare surselor de energie neconvenţionale şi nepoluante. În cele ce
urmează se va face o trecere în revistă a acestor surse, comparativ cu cele
tradiţionale, reprezentate de combustibilii fosili.
Energia nucleară
Energia nucleară este una dintre cele mai controversate surse de energie şi
din acest motiv, este necesară o evaluare atentă a avantajelor şi dezavantajelor pe
care le prezintă. Energia nucleară este produsă în centralele nucleare, prin
bombardarea uraniului cu neutroni. Nucleul atomilor de uraniu se divide în două
nuclee mai mici, ca urmare a unui proces de fisiune nucleară, pe parcursul căruia se
degajă energie. Nucleele rezultate se vor divide la rândul lor, procesul continuând
în acest fel, dând naştere unor reacţii nucleare în lanţ. Procesul este însoţit de emisii
94
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
radioactive de mare intensitate, obiectele şi metalele expuse devenind şi ele
radioactive. De asemenea, în urma producerii energiei nucleare, rezultă deşeuri
radioactive, periculoase pentru mediul înconjurător şi pentru sănătatea umană, care
trebuie depozitate în condiţii de siguranţă, pentru perioade îndelungate.
Materia primă utilizată în centralele nucleare este uraniul; cantităţi mici din
acest element chimic eliberând în urma procesului de fisiune nucleară cantităţi mari
de energie. Spre deosebire de combustibilii fosili (cărbunele, ţiţeiul şi derivaţii
acestuia), ca urmare a producerii energiei nu rezultă emisii de bioxid de carbon.
Acestea sunt avantajele care au determinat construirea pe scară largă a centralelor
nucleare, începând cu a doua jumătate a secolului trecut.
Pe lângă avantaje, energia nucleară prezintă o serie întreagă de dezavantaje,
care trebuie analizate înainte de a se decide construirea unei noi centrale nucleare.
Principalul dezavantaj se referă la urmările grave pe care le pot avea
eventualele accidente. Consecinţele exploziei nucleare de la centrala din Cernobâl
au fost dramatice la nivel global, şi nici astăzi nu se cunoaşte impactul real asupra
sănătăţii umane. Este adevărat că centralele nucleare din ultima generaţie prezintă
un nivel ridicat de siguranţă, însă nu trebuie uitat faptul că şi centrala de la
Cernobâl era considerată sigură în acea vreme.
Un alt dezavantaj constă în cantităţile mari de deşeuri radioactive, care
trebuie depozitate pentru mii de ani, în condiţii de maximă securitate. Nici o ţară
din lume nu a găsit o soluţie definitivă de stocare a acestor deşeuri, iar în stadiul
actual al ştiinţei şi tehnicii nu se cunosc metode de accelerare a neutralizării
efectului radioactiv.
Este greu să nu se facă legătura tehnologică între producţia civilă de energie
nucleară şi armele nucleare, ceea ce ar reprezenta un alt dezavantaj al acestui tip de
centrale.
Costurile reale ale energiei nucleare par a fi rezonabile, însă lucrurile nu stau
chiar aşa, motiv pentru care, în ultimii 15 ani, nici o ţară occidentală, cu excepţia
Finlandei, nu a mai construit noi centrale nucleare. O centrală nucleară presupune
costuri ridicate, atât în ceea ce priveşte construirea, cât şi funcţionarea ei. La
acestea se adaugă costurile pentru paza militară, necesară pentru a putea împiedica
eventuale atacuri teroriste şi, de asemenea, costurile impuse de scoaterea din
funcţiune la finalul duratei de funcţionare. Astfel de costuri nu pot fi suportate de
investitori privaţi, orice stat subvenţionând această activitate, subvenţii care
înseamnă, de cele mai multe, ori creşterea taxelor şi impozitelor impuse
contribuabililor. Cu alte cuvinte, preţul mai scăzut al energiei nucleare este anulat
de creşterea impozitelor şi taxelor fiscale.
95
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Probleme deosebite apar şi la stabilirea amplasamentului instalaţiilor
nucleare, întrucât nici o comunitate locală nu doreşte să aibă în imediata apropiere
o centrală nucleară sau un depozit de deşeuri nucleare.
În România funcţionează centrala nucleară de la Cernavodă, care a fost
conectată (cu primul grup) la sistemul energetic naţional în iulie 1996, de când
furnizează aproximativ 10% din totalul energiei electrice la nivel naţional. În ceea
ce priveşte mediul înconjurător, în cadrul centralei se desfăşoară programe de
control şi monitorizare, precum: controlul surselor (măsuri şi activităţi necesare
pentru confinarea materialelor radioactive, fiind prevăzute bariere multiple pentru a
preveni scăparea materialelor radioactive în mediul înconjurător); controlul
efluenţilor (controlul evacuărilor de radioactivitate şi produse chimice în mediu,
pentru a le menţine în conformitate cu limitele sau tendinţele specificate);
monitorizarea efluenţilor (măsurarea evacuărilor de efluenţi în punctele de emisie);
monitorizarea mediului (măsurarea nivelelor de radioactivitate în mediu pentru a
evalua impactul radiologic asupra sănătăţii publicului şi asupra mediului).
Energia eoliană
Pentru utilizarea energiei vântului în scopul producerii de energie electrică,
trebuie cunoscuţi mai mulţi parametri: variaţiile diurne, nocturne şi în funcţie de
anotimpuri; variaţiile vitezei vântului în funcţie de înălţimea de la sol, prelucrări
statistice ale acestor variaţii pentru intervale mari de timp şi viteza maximă a
vântului. Experienţa a demonstrat faptul că numai o parte din energia vântului
(59,3%) poate fi utilizată de un sistem energetic eolian (de exemplu, un
aerogenerator).
În ultimii ani, utilizarea pe plan mondial a energiei eoliene a înregistrat o
creştere rapidă, ajungând de la 4800 MW în 1995 la 31100 MW în 2002. Noile
forme ale turbinelor eoliene le permit acestora să funcţioneze şi în condiţiile unui
vânt cu viteză mai mică, captând o cantitate mai mare din energia acestuia.
Costul energiei eoliene este cuprins în prezent între 3 şi 4 eurocenţi,
prognozele indicând o scădere la 2,6 eurocenţi în 2010 şi la 2,1 eurocenţi în 2020.
Spre deosebire de combustibilii energetici fosili, ale căror costuri variază mult, iar
în ultima perioadă aproape s-au dublat, vântul reprezintă o resursă naturală gratuită
şi, aşa cum s-a arătat, costurile energiei eoliene au în continuare o tendinţă
descrescătoare.
Danemarca este liderul mondial în ceea ce priveşte energia eoliană produsă
de către aerogeneratoare, care reprezintă 20% din total. În ceea ce priveşte
cantitatea de energie eoliană produsă, Germania se află pe primul loc, având deja o
96
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
putere instalată de 15000 MW, depăşind obiectivul prevăzut pentru 2010, care era
de 12500 MW.
Microgeneratoarele eoliene cu o putere de sub 1 MW au, de asemenea, o
perspectivă bună în ceea ce priveşte piaţa energiei electrice.
Condiţiile necesare pentru funcţionarea eficientă a tuturor tipurilor de
generatoare eoliene se referă la calitatea şi cantitatea vântului în zona de amplasare
şi la corectitudinea analizelor anemometrice realizate înainte de construirea
aerogeneratoarelor.
În concluzie, se poate spune că energia eoliană are condiţii de aplicare în
numeroase zone ale planetei şi oferă avantaje clare din punct de vedere al mediului
înconjurător. Dezavantajele majore ale utilizării turbinelor eoliene se referă la:
- dificultatea integrării turbinelor eoliene cu funcţionare
intermitentă în sistemele de furnizare continuă a energiei;
- impact negativ asupra peisajului;
- pericol pentru păsările care sunt atrase între paletele
generatoarelor;
- distanţe mari de transport al energiei primare.
În România au fost identificate câteva zone cu potenţial eolian, şi anume:
litoralul Marii Negre, zonele montane şi podişurile din Moldova sau Dobrogea. De
exemplu, potenţialul eolian valorificabil pe termen scurt şi mediu din zona
litoralului Mării Negre este unul ridicat, existând posibilitatea obţinerii unei
cantităţi de energie de ordinul miilor de GWh/an. În prezent, faţă de stadiul
producerii energiei eoliene pe plan mondial, aportul energiei eoliene la balanţa
energetică este extrem de redus şi mult sub posibilităţile de valorificare din punct
de vedere economic.
Energia solară
Energia solară este utilizată în scopul producerii atât a energiei termice, cât şi
a energiei electrice. Tehnologiile utilizate pentru producerea energiei termice sunt
de trei tipuri: de temperatură joasă, medie şi înaltă. Tehnologiile de temperatură
medie şi înaltă utilizează concentratoare solare parabolice liniare sau punctuale,
care pot colecta energia solară de pe suprafeţe mari, concentrând-o într-un spaţiu
relativ redus, pentru a obţine o creştere considerabilă a temperaturii.
Astfel de tehnologii sunt utilizate mai puţin decât tehnologia de temperatură
joasă, care a fost relansată de rezultatele cercetărilor recente şi de cerinţele
Protocolului de la Kyoto privind emisiile de gaze cu efect de seră.
97
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Această tehnologie poate fi utilizată cu rezultate bune pentru producerea
căldurii necesare încălzirii apei menajere şi a clădirilor, pentru aceasta pledând o
serie de avantaje, precum:
- este simplă şi verificată;
- există disponibilitate pe piaţa produselor sigure şi
eficiente din punct de vedere economic;
- simplitate de instalare şi întreţinere.
Printre ţările europene care utilizează cu mult succes energia solară pentru
obţinerea energiei termice se numără Germania, care la nivelul anului 2001 avea
deja o suprafaţă de panouri termice solare de 3,6 milioane m
2
şi Austria, care în
acelaşi an deţinea 1,6 milioane m
2
de panouri termice solare.
Energia solară poate fi utilizată pentru obţinerea energiei electrice prin
intermediul celulelor fotovoltaice. Efectul fotovoltaic constă în transformarea
directă a energiei solare în energie electrică, spre deosebire de toate celelalte
sisteme care conţin cel puţin un proces intermediar între sursa primară şi
producerea energiei electrice: energia mecanică (eolian, hidroelectric) sau energia
termică (termoelectric pe bază de combustibili fosili, nucleari etc.).
Pentru prima dată, efectul fotovoltaic a fost utilizat pentru obţinerea energiei
electrice în 1954 în Statele Unite ale Americii, când laboratoarele Bell au construit
prima celulă fotovoltaică din siliciu monocristalin. Energia electrică rezultă în urma
interacţiunii dintre fotonii radiaţiei solare şi electronii de valenţă ai atomilor unui
material semiconductor (de regulă siliciu), în interiorul unei celule.
Componenta de bază a sistemelor fotovoltaice este celula fotovoltaică, care
reprezintă un dispozitiv cu o lăţime de circa 12 cm, constituit dintr-o plăcuţă
subţire (0,3 mm) de material semiconductor, care poate produce aproximativ 1,5
W, în condiţii standard (temperatură de 25
o
C şi o radiaţie de 1000 W/m
2
). Celulele
fotovoltaice se asamblează într-un modul fotovoltaic, care conţine, în mod normal,
18 sau 36 de astfel de celule. La rândul lor, modulele alcătuiesc panouri
fotovoltaice. Pentru realizarea puterii maxime în condiţiile standard (1000 W), este
necesară o suprafaţă de 10 m
2
de module fotovoltaice (pentru celule fotovoltaice cu
o eficienţă de 10%).
Deşi în ultimele decenii costurile energiei solare s-au redus mult, ele au
rămas, totuşi, ridicate faţă de celelalte tipuri de energie, doar în Germania şi
Japonia costurile fiind mai mici. Cea mai mare instalaţie fotovoltaică din Europa
este cea de la Hamburg (5MW), având o tehnologie avansată şi o eficienţă de 17%.
Cu toate că în ultima vreme raportul eficienţă/costuri în ceea ce priveşte
celulele fotovoltaice s-a îmbunătăţit mult, în prezent această tehnologie nu este
98
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
foarte răspândită. Pentru utilizarea energiei solare pe scară largă sunt încă în curs
de cercetare noi tehnologii, care au în vedere folosirea unor alţi semiconductori
(galiu, seleniu), care la scară de laborator au înregistrat o eficienţă de 20%.
Astfel, pe lângă avantajele legate de mediu pe care le oferă această sursă de
energie, există şi unele dezavantaje, care se referă la faptul că oferă puţină energie
în perioadele cu cerere mare. De asemenea, presupune utilizarea colectorilor de
conversie pentru captarea energiei calorice şi a celulelor fotovoltaice, toate acestea
conducând la costuri foarte ridicate (energia fotovoltaică este de 6 ori mai scumpă
decât hidroenergia şi de 4 ori mai scumpă decât cea eoliană). Centralele solare
ocupă suprafeţe mari de teren, care sunt sustrase utilizării lor anterioare (de
exemplu, agricultura).
Potenţialul solar din România este reprezentat de densitatea medie de energie
aferentă radiaţiei solare incidente, în plan orizontal, care depăşeşte 1000
kWh/m
2
an. Au fost identificate cinci zone geografice, diferenţiate în funcţie de
nivelul fluxului energetic înregistrat, concluzia fiind că mai mult de jumătate din
suprafaţa României beneficiază de un flux mediu anual de 1000 kWh/m
2
an.
Aportul energetic al sistemelor solare termice la acoperirea necesarului de căldură
şi apă caldă menajeră din România este evaluat la circa 1500 mii tep (tone
echivalent petrol, 1 MWh = 0,222 tep), ceea ce reprezintă aproximativ 50% din
volumul de apă caldă menajeră sau aproape 15% din necesarul de încălzire curentă.
Hidroenergia
Energia obţinută utilizând apa ca sursă primară reprezintă circa 6,7% din
necesarul energetic total şi aproximativ 20% din energia consumată la nivel
mondial. Având în vedere absenţa emisiilor poluante, în toate ţările lumii
hidroenergia este utilizată ori de câte ori este posibil. În ţările mai avansate s-a
constatat în ultimii ani preferinţa pentru centrale hidroelectrice de mici dimensiuni
(microhidrocentrale), care au un impact redus asupra mediului înconjurător.
Tehnologiile actuale permit obţinerea energiei electrice la preţuri
convenabile, astfel de centrale fiind construite nu numai în zonele de munte, ci şi în
cele de câmpie. În ţările dezvoltate, potenţialul hidroelectric a fost utilizat până în
prezent în mod adecvat, mai ales în cele în care există o dependenţă majoră de
importurile de energie.
Marile bazine hidrice artificiale au efecte negative asupra peisajului şi a
solului, construirea unui lac de acumulare de mari dimensiuni determinând
strămutări ale populaţiei din zonă şi inundarea vegetaţiei. Bararea unui curs mare
de apă împiedică transportul aluviunilor şi sedimentelor către mare, cauzând în
acest fel sărăcirea ecosistemelor marine. De asemenea, trebuie ţinut seama de
99
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
faptul că marile baraje sunt lucrări inginereşti la proiectarea, construcţia şi
exploatarea cărora se pot produce erori. Ruperea unui astfel de baraj poate
determina probleme grave legate de mediul înconjurător şi de locuitorii din zonă
(cedarea barajului Vajont a condus la moartea a 2000 de persoane).
În România, principalele cursuri de apă (Dunărea, Mureşul, Oltul, Argeşul,
Siretul etc.) au un potenţial hidroenergetic ridicat, pe acestea fiind construite
amenajări de mare şi de mică putere (sub 10 MW), după cum urmează:
- amenajări de mare putere (34000 Gwh/an);
- amenajări de mică putere (6000 GWh/an).
Energia valurilor, mareelor şi curenţilor oceanici este atractivă din punct de
vedere al mediului, dar există probleme legate de înălţimea valurilor, ceea ce
conduce la costuri mari.
În principiu, există posibilitatea de conversie a cel puţin cinci tipuri de
energie prezente în mări şi oceane: energia valurilor, a mareelor, a curenţilor
marini, a curenţilor mareelor şi a gradientului termic între apa de suprafaţă şi cea de
adâncime.
Mareele, fluxul şi refluxul mărilor şi oceanelor sunt provocate de acţiunea
câmpurilor gravitaţionale ale Lunii şi Soarelui, fiind vorba despre un fenomen cu
caracter universal. Mareele şi valurile mărilor şi oceanelor reprezintă o sursă din
care se poate recupera o cantitate mare de energie. Prima instalaţie pentru
exploatarea energiei valurilor a fost construită în Franţa,.
Formarea valurilor este determinată de vânt, mişcarea acestora într-o mare
deschisă fiind asemănătoare într-o oarecare măsură mişcării spicelor de grâu dintr-
un lan atunci când bate vântul: mişcarea se transmite sub formă de unde, în timp ce
apa rămâne staţionară. Pentru exploatarea energiei valurilor s-au construit diferite
tipuri de instalaţii, unele dintre ele funcţionând deja în faza pilot, printre care:
turbogeneratoare; instalaţii submersate parţial, care exploatează amplitudinea
valurilor; structuri submersate total, ancorate pe fundul mărilor şi oceanelor; bazine
de capturare şi dirijare a valurilor spre turbine etc.
Curenţii marini sunt asemănători fluviilor mari care se varsă în mare prin
golfuri. Sunt constituiţi din mase de apă cu densităţi diferite şi nu se amestecă între
ei, circulând paralel, unul peste altul, după o direcţie aproximativ constantă şi cu o
anumită viteză. Curenţii marini se deosebesc de apa din jur, atât prin temperatură,
cât şi prin gradul de salinitate şi, de multe ori, şi prin culoare şi concentraţiile de
particule în suspensie. Există mai multe tipuri de curenţi marini: de coastă, de larg,
superficiali şi de adâncime, stabili sau caracteristici anotimpurilor etc.
100
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Energia curenţilor marini este una dintre cele mai interesante surse de energie
regenerabilă. Pentru conversia energiei se pot folosi turbine asemănătoare celor
eoliene, cu axă orizontală pentru curenţii marini constanţi şi cu axă verticală pentru
curenţii mareici, care îşi schimbă direcţia cu 180
o
de mai multe ori pe zi.
Oceanele tropicale se bucură de prezenţa soarelui pe parcursul tuturor
anotimpurilor. Lumina solară nu ajunge la adâncimi mari, cea mai mare parte fiind
absorbită de apa superficială, care în acest fel se încălzeşte. Ca urmare, aceasta se
evaporă cu o anumită viteză şi devine mai sărată, ceea ce influenţează asupra
densităţii în două moduri opuse: căldura determină o reducere a densităţii, în timp
ce creşterea gradului de salinitate conduce la creşterea densităţii. Apa superficială
caldă este transportată către poli, pe seama acţiunii combinate a vântului şi a
diferenţelor de densitate şi temperatură. În regiunile arctice şi antarctice, această
apă se răceşte şi coboară în adâncime. În timpul deplasării înapoi spre ecuator, apa
revine în straturile superficiale, completând astfel ciclul.
Concluzia este aceea că oceanele tropicale sunt alcătuite dintr-un strat
superficial de apă caldă, care acoperă un imens rezervor cu apă mult mai rece.
Temperatura superficială caracteristică este de 22 - 27° C, în timp ce temperatura
apei de adâncime este de aproximativ 4° C, existând o diferenţă de temperatură de
18 - 23° C. Conform legilor termodinamicii, dacă există o diferenţă de temperatură,
atunci există şi energie liberă care poate fi transformată în lucru mecanic. Prima
centrală pentru conversia energiei gradientului termic al oceanelor a fost construită
în 1996 în largul insulei Hawaii.
În prezent, există o singură instalaţie pentru exploatarea energiei mareelor în
Franţa (însă costurile de producere a energiei s-au dovedit mai mari decât cele ale
energiei hidroelectrice) şi sunt în faza experimentală câteva proiecte de exploatare
a potenţialului energetic al valurilor în Anglia, Norvegia şi Japonia, iar în Statele
Unite ale Americii se experimentează o tehnologie de exploatare a energiei
gradientului termic. Un studiu recent efectuat în Uniunea Europeană a identificat
100 de zone în care pot fi implementate tehnologii pentru producerea energiei
electrice având ca sursă curenţii marini.
Energia geotermală
Temperatura planetei creşte cu aproximativ un grad la fiecare 30 m
adâncime. În zonele active din punct de vedere geologic, cum sunt cele vulcanice,
creşterea temperaturii este şi mai accentuată. În prezent, în lume există circa 130 de
instalaţii care utilizează vaporii de apă proveniţi din subsol în scopuri energetice,
Islanda fiind una dintre ţările în care se acordă o atenţie deosebită acestei surse
energetice, ca urmare a condiţiilor geologice favorabile.
101
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
La fel ca şi celelalte surse de energie alternative, recuperarea şi utilizarea
căldurii conţinute în scoarţa terestră prezintă o importanţă majoră pentru
diversificarea surselor de energie. Energia geotermică este o sursă cu distribuţie
continuă şi independentă de condiţiile climatice, însă fiind greu de transportat,
utilizarea ei este posibilă doar pe plan local. Energia geotermică rezultă în urma
contactului apelor subterane cu rocile fierbinţi, ceea ce determină fenomenul de
vaporizare.
Fluidele geotermice sunt reprezentate de apele meteorice care pătrund în
subsol şi se încălzesc prin contactul cu rocile calde, formând astfel strate şi
orizonturi acvifere cu temperaturi foarte ridicate (până la 300°C). Aceste strate
acvifere conţin în afara apei sub formă lichidă şi vapori de apă cu un potenţial
energetic ridicat. Aceşti vapori pot fi dirijaţi direct într-o turbină pentru producerea
energiei electrice, sau prin intermediul schimbătoarelor de căldură, pot ceda energia
unui fluid vector sau, în sfârşit, pot fi pompate înapoi în subsol (când se utilizează
aşa numitele instalaţii cu ciclu binar). Pentru producerea energiei electrice în acest
fel, sunt suficiente temperaturi de 120° C; însă cu cât este mai mare temperatura
acestor vapori, cu atât este mai mare cantitatea de energie care poate fi obţinută.
În prezent, în România sunt în funcţiune aproximativ 75 sonde de tip
hidrogeotermal, în zone geografice diferite, iar potenţialul energetic exploatabil în
condiţii economice depăşeşte 100 mii tep/an. Gradul redus de valorificare a
surselor de energie de origine geotermală este determinat de absenţa unor surse
financiare corespunzătoare.
Biomasa
Biomasa reprezintă o resursă regenerabilă şi inepuizabilă, în condiţiile în care
este exploatată într-un ritm corespunzător ritmului de regenerare biologică.
Sub denumirea generică de biomasă, se reunesc următoarele surse de energie:
- pădurile;
- plante cultivate special pentru scopuri energetice;
- reziduuri alimentare inutilizabile în alt scop;
- deşeuri şi reziduuri organice.
În funcţie de compoziţie, biomasa poate deveni combustibil pentru
producerea energiei prin trei procese principale:
× Gazeificare: fermentarea anaerobă a biomasei, în urma căreia
se obţine biogazul, care este un amestec de metan cu bioxid de carbon.
× Transformare biologică în alcooli: amidonul este transformat
în glucoză, supusă apoi acţiunii microorganismelor, care determină o
102
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
fermentare alcoolică (alcoolul este un carburant mai puţin poluant decât
derivatele din petrol).
× Combustie directă: căldura produsă este transformată în
energie electrică.
România dispune de un potenţial ridicat de biomasă, de aproape 8000 mii
tep/an, ceea ce reprezintă aproximativ 19% din consumul total de resurse primare
la nivelul anului 2000. Categoriile de combustibil de tip biomasă din ţara noastră
sunt:
- reziduuri din exploatări forestiere şi lemn de foc;
- deşeuri lemnoase (rumeguş şi alte resturi de lemn);
- deşeuri agricole (paie din cereale, tulpini de porumb, resturi
vegetale de la viţa de vie etc.);
- biogaz;
- deşeuri urbane.
În ultimul deceniu, consumul total de biomasă a înregistrat o tendinţă de
diminuare lentă, principala cauză fiind extinderea reţelei de distribuţie a gazelor
naturale şi a instalaţiilor cu gaz lichefiat.
3.3. Industria chimică
Industria chimică foloseşte în procesele tehnologice diverse materiale cum ar
fi: fluide de transfer termic, solvenţi, agenţi de răcire şi refrigeranţi. Aceste
produse, după utilizare, ajung în mediul înconjurător constituind deşeuri chimice,
cu potenţial de risc major.
Multe industrii care folosesc solvenţi organici cu impact negativ mare în
mediu sunt în căutare susţinută de solvenţi alternativi care au performanţe
caracteristice similare, dar un impact mai scăzut asupra mediului. Refrigeranţii
complet halogenaţi de tipul clorofluorocarbon (folosiţi până de curând) au efecte
negative majore asupra mediului, deoarece epuizează ozonul stratosferic;
mecanismul acceptat este cel în care radicalii liberi ai clorului catalizează conversia
ozonului stratosferic la oxigen atomic. Această situaţie a stimulat cercetările pentru
descoperirea unor substituenţi ai acestor fluide, mai siguri din punct de vedere al
mediului. Deşeurile chimice cu grad de risc pentru mediu conţin în general
amestecuri complexe, multifazice (de exemplu apă, compuşi organici şi electroliţi).
O clasă de contaminanţi potenţiali o reprezintă compuşii organici volatili, întâlniţi
frecvent în apele reziduale, aceştia contribuind la poluarea apei şi a atmosferei.
103
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Printre formele cele mai întâlnite de poluare a mediului înconjurător de către
activităţile industriei chimice se numără:
- emisii de reziduuri organice în apele de suprafaţă;
- emisii de metale grele;
- emisii de bioxid de sulf;
- emisii de oxizi de azot;
- emisii de compuşi organici volatili;
- emisii de pulberi.
Începând cu revoluţia industrială şi până în prezent, industria chimică a
sintetizat şi produs un număr mare de substanţe chimice, de multe ori în cantităţi
imense. Multe dintre acestea sunt utilizate pentru realizarea unei game bogate de
produse. Se poate afirma că numărul exact de substanţe chimice care se utilizează
astăzi este necunoscut. În 1981, firmele din sector au fost solicitate să identifice
substanţele existente pe piaţă şi astfel a fost întocmit Inventarul european al
substanţelor chimice existente care cuprinde 100116 de titluri. Potrivit estimărilor,
din aceste substanţe se comercializează în prezent între 20000 şi 70000 (Teknologi-
Radet, 1996) şi anual apar pe piaţă câteva sute de noi substanţe chimice.
O mare parte din substanţele chimice se regăsesc în produsele care ajung la
consumatori, după care revin în mediul natural sub formă de deşeuri, multe dintre
acestea fiind periculoase pentru sănătatea umană şi a mediului. Printre pericolele pe
care le prezintă producţia sau utilizarea substanţelor chimice se numără:
- explozii, incendii şi otrăviri;
- emisii în atmosferă;
- probleme legate de descompunerea lor.
Gravitatea impactului asupra mediului generat de către substanţele chimice a
fost recunoscută pentru prima dată în anii 70, când problemele de acest fel au
început să fie percepute mult mai responsabil atât de către clasa politic şi lumea
ştiinţifică. Una dintre diferenţele faţă de anii 70 constă în faptul că astăzi există un
interes major privind bunurile de consum, cuprinzând produsele alimentare, care
reprezintă pentru multă lume sursa principală de expunere la acţiunea substanţelor
periculoase.
3.3.1. Tendinţe în producţia de substanţe chimice
Din 1945 până în prezent, producţia mondială a industriei chimice a
înregistrat o creştere uriaşă, ajungând în anul 1995 la cantităţi de peste 400
milioane de tone. Potrivit estimărilor la nivel internaţional, în 1994 costurile
mondiale au fost de aproximativ 1540 miliarde USD, din care jumătate a fost
104
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
generată de Statele Unite ale Americii, Japonia şi Germania. Europa a contribuit la
costurile totale cu un procent de 38% (din care 33% revine Europei occidentale),
fiind regiunea cea mai mare producătoare de substanţe chimice din lume, urmată
îndeaproape de Asia şi ţările din Pacific (inclusiv Japonia).
Principalii beneficiari ai industriei chimice sunt industria chimică însăşi,
industria manufacturieră (în special industria cauciucului şi a maselor plastice),
serviciile şi consumatorii finali. Creşterea continuă a producţiei industriei chimice
este determinată de două cerinţe majore:
× Necesitatea satisfacerii cererii de noi produse de consum, realizate pe
baza unor substanţe chimice noi.
× Necesitatea utilizării şi desfacerii produselor şi subproduselor din
industria petrolului, unde există o cerere din ce în ce mai mare de
combustibili.
O rafinărie produce anual diferite cantităţi de subproduse ca benzenul, etilena
şi propilena, care sunt utilizate ca materii prime în industria chimică. De asemenea,
clorul, ca subprodus în procesul de fabricare a hidroxidului de sodiu şi cadmiul
rezultat din procesul de rafinare a zincului, sunt substanţe chimice utilizate în
cantităţi mari de către industria de prelucrare.
Deoarece industria chimică utilizează ca materii prime subproduse rezultate
din alte industrii, problema impactului generat de aceasta asupra mediului poate fi
analizată complet numai printr-o evaluare integrată. De exemplu, în cazul reducerii
cantităţii dintr-un material toxic într-o baterie (de exemplu, cadmiul) trebuie să se
ţină seama de faptul că această substanţă (rezultată oricum din procesul de rafinare
a zincului) trebuie să-şi găsească o altă utilizare sau să fie distrusă ca deşeu, prin
metode care ar putea avea impact asupra mediului mai mare decât cel generat de
bateriile cu cadmiu (Stigliani şi Anderberg, 1994).
3.3.2. Metale grele
Metalele grele mai sunt cunoscute sub denumirea de poluanţi sistemici,
datorită faptului că nu au o funcţie biologică, dar după pătrunderea în organism
determină leziuni specifice la nivelul anumitor organe şi sisteme, chiar în
concentraţii foarte mici.
Metalele grele cele mai periculoase pentru sănătatea umană sunt cadmiul,
mercurul şi plumbul. Cadmiul se utilizează pentru fabricarea bateriilor, în industria
maselor plastice şi în pictură. Mercurul se foloseşte atât pentru fabricarea
bateriilor, cât şi în stomatologie. Plumbul are consecinţele cele mai grave asupra
mediului, fiind utilizat ca antidetonator pentru benzină. Toate aceste metale sunt
toxice pentru om şi au efecte negative chiar şi la concentraţiilor la care sunt
105
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
prezente în mod normal în natură. Potenţialul lor toxic poate creşte prin efectul de
bioacumulare.
Principalele surse de poluare cu metale grele sunt:
× Cadmiu
- surse staţionare, care cuprind procese de combustie pe bază de cărbuni, petrol,
gaze naturale;
- surse mobile, reprezentate de mijloacele de transport pe bază de motorină.
× Mercur
- surse mobile - trafic pe bază de benzină;
- surse staţionare - centrale termice, turnătorii fontă, incinerarea
deşeuri spitaliceşti.
× Plumb
- surse mobile - trafic;
- surse staţionare - procese industriale etc.
În prezent, emisiile de metale grele au scăzut mult şi se prevede o reducere şi
mai accentuată ca urmare a introducerii unor tehnologii performante şi a eliminării
complete a benzinei cu plumb.
Faţă de 1965, emisiile de cadmiu şi plumb sunt diminuate cu aproximativ 65%.
Emisiile de mercur în atmosferă provin în principal din procesele de ardere a
cărbunelui, din procesele de fabricare a cimentului, din industria metalelor
neferoase şi din instalaţiile de incinerare a deşeurilor urbane. Produsele cu un
conţinut mare de mercur care sunt supuse incinerării sunt bateriile, lămpile
fluorescente, termometrele şi amalgamurile folosite în stomatologie. În 1990,
emisiile totale de mercur în atmosferă, provenite din ţările care au aderat la
programul EMEP au fost estimate la 462 tone, din care jumătate provin din
industria energetică şi 38% din producţia industrială.
Cadmiul este foarte răspândit în Europa şi provine mai ales din surse difuze.
Concentraţiile de cadmiu se diminuează de la sud spre nord, cu unele puncte de
maxim în zonele industriale. Multe din fluviile europene sunt caracterizate de
concentraţii ridicate de metale grele. În perioada 1991 – 1993, conţinutul mediu de
cadmiu în fluviile poluate era de circa 50 de ori mai mare decât în fluviile
nepoluate, concentraţia de plumb de 9 ori, cea de crom de 11 ori, iar cea de cupru
de 4 ori mai mare /63/.
Metalele grele pot determina impacturi transfrontaliere, înainte de a ajunge în
subsol, în sedimente marine sau de a fi absorbite de către floră şi faună.
La nivel local, forme grave de poluare cu metale grele generează industria
minieră, industria metalurgică şi alte instalaţii industriale. Furnalele construite în
106
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
urmă cu 50 de ani în fosta Uniune Sovietică au determinat apariţia unor adevărate
deşerturi industriale, prin distrugerea vegetaţiei pe o rază de 15 km. Analizele
efectuate pe anumite specii de muşchi au demonstrat conţinuturi de nichel, cupru şi
plumb până la distanţe de 200 km de la instalaţiile industriale. În regiunea
Murmansk, concentraţia de cupru şi nichel în apele de suprafaţă pe o rază de 30 km
de la cel mai mare furnal depăşesc cu mult pragul admisibil de toxicitate pentru
om. Ecosistemele şi cel puţin cinci surse de apă din zonă au fost complet distruse.
Efectele prezenţei metalelor grele în ceea ce priveşte ecosistemele sunt
vizibile în jurul furnalelor şi a depozitelor de zgură metalurgică şi sunt
asemănătoare fenomenului de acidificare. Nu se cunosc exact efectele metalelor
grele asupra ecosistemelor forestiere şi nici asupra ecosistemelor apelor dulci şi
costiere, însă există cu siguranţă o legătură directă între imisiile de metale grele şi
acidificarea şi eutrofizarea acestor ape. Concentraţiile mari de metale grele produc
o creştere a stresului fiziologic al florei şi faunei şi a vulnerabilităţii la infecţii.
Conţinutul de mercur în carnea peştilor, în special în Scandinavia, depăşeşte
nivelul acceptabil din punct de vedere al sănătăţii. Se estimează că în Suedia, apa
din circa 40 000 de lacuri conţine o cantitate de mercur ce depăşeşte valoarea limită
de 0,5 mg/kg admisă pentru consum.
Un caz care demonstrează efectele produse de substanţele chimice toxice
asupra ecosistemelor marine este cel al stridiilor expuse la tributilstaniu (TBT). În
anii 80, s-a descoperit că stridiile din diferite localităţi prezentau anomalii de
creştere, iar multe gasteropode sufereau de o formă de hermafroditism. Stridiile şi
gasteropodele cu aceste simptome se găseau în apropierea porturilor, iar în
ţesuturile lor exista o cantitate mare de staniu, provenit de la emailurile
antivegetative ale ambarcaţiunilor.
Emisiile de metale grele încep să scadă, ca urmare a eliminării plumbului din
benzină, a introducerii sistemelor mai eficiente de tratare a apelor reziduale şi de
incinerare a deşeurilor, a introducerii unor tehnologii mai curate în industria
metalurgică şi a reducerii utilizării cadmiului şi mercurului în sursele de poluare
locală. Emisiile difuze ale acestor metale sunt mai greu de gestionat şi rămân încă o
problemă ce trebuie soluţionată. Rezultate mai bune se vor obţine atunci când cele
mai bune tehnologii disponibile vor intra în funcţiune în toate ţările. Efectele
observate asupra ecosistemelor marine, posibilitatea manifestării fenomenului de
bioconcentrare şi nivelele ridicate ale concentraţiilor de metale grele în anumite
zone impun menţinerea unei atenţii deosebite în ceea ce priveşte reducerea în
continuare a acestor emisii.
3.3.3. Poluanţi organici persistenţi
107
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Poluanţii organici persistenţi (POP) sunt prezenţi pe cuprinsul întregii planete
şi se pot acumula în ţesuturile umane şi animale, ca urmare dispersiei cauzate de
vânt şi de curenţii oceanici şi prin intermediul lanţurilor trofice. Aceştia sunt
substanţe chimice foarte stabile, care se pot acumula în lanţurile trofice biologice,
cu un grad mare de risc asupra sănătăţii omului şi mediului înconjurător.
Principalele tipuri de poluanţi organici persistenţi sunt :
× pesticide organoclorurate: aldrin, dieldrin, endrin, clordan,
hexaclorbenzen, mirex, toxafen, DDT, etc.;
× substanţe sintetice: bifenili policloruraţi (aprox.129 compuşi);
× produse secundare: dioxina şi furanii.
Caracteristicile principale ale poluanţilor organici persistenţi, care le fac să
fie extrem de periculoase, şi efectele lor asupra organismelor vii, sunt :
- persistenţa - sunt foarte rezistente la degradarea fotolitică, chimică
şi biologică având următorii timpi de înjumătăţire: în apă > 2 luni; în
sol: > 6 luni; în aer > 2 zile;
- sunt transportabili în mediu pe distanţe lungi de la sursă;
- bioacumularea - se depun în ţesuturile grase ale organismelor vii,
prin intermediul apei, hranei şi a aerului inspirat (factorul de
bioacumulare este întotdeauna > 5 000);
- toxicitatea - sunt toxici pentru oameni şi animale producând
dezechilibre ale sistemului imunitar, endocrin, de reproducere şi au
efecte cancerigene şi genotoxice.
Sursele de emisie ale poluanţilor organici persistenţi pot fi grupate în 3
categorii:
× Punctiforme - din activităţi industriale şi neindustriale de tipul:
- producerea fontei - cu emisii de hidrocarburi aromatice policiclice
(PAH), hexaclorbenzen, dioxină;
- producţia de oţeluri în cuptoare electrice;
- producţia continuă şi discontinuă de asfalt în mixere tip cuptor si în
tambur rotativ - cu emisii de benzo-a-antren, crisen, benzo-b-
fluorantren, benzo-a-piren;
- conservarea lemnului - cu emisii de creozot;
- incinerarea deşeurilor spitaliceşti;
- utilizarea solvenţilor în activităţi gospodăreşti.
× De suprafaţă - din activităţi agricole cum sunt:
- arderea miriştilor;
108
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- aplicarea produselor fitosanitare
× Liniare - din transporturi în afara drumurilor publice (drumuri
interioare în fabrici, agricultură etc.).
Unii poluanţi organici persistenţi rezultă ca subproduse nedorite din
activităţile antropice şi sunt greu de identificat şi controlat. Alţii sunt produşi
pentru anumite utilizări şi printre aceştia se numără pesticidele şi produsele chimice
industriale. Fabricarea şi utilizarea unor substanţe, care în Europa occidentală au
fost eliminate gradual, continuă în unele ţări în curs de dezvoltare, reprezentând un
pericol pentru biosferă nu numai în ţările producătoare, ci şi în Europa şi zonele
arctice, care pot fi contaminate prin intermediul comerţului şi a dispersiei globale.
Se impune, astfel monitorizarea acestora, în scopul protejării sănătăţii umane
şi a mediului înconjurător. Monitorizarea şi măsurile de protecţie adecvate
obiectivul general al Convenţiei de la Stockholm, adoptată de România prin Legea
261/2004, convenţie ce cuprinde următoarele prevederi generale:
- măsuri de eliminare a evacuărilor datorită producţiei şi utilizării
intenţionate;
- restricţionarea producţiei şi utilizării;
- măsuri de reducere şi eliminare a evacuărilor din producerea
neintenţionată;
- măsuri de reducere şi eliminare a evacuărilor de la depozite şi
deşeuri
Prin monitorizarea poluanţilor organici persistenţi se urmăresc următoarele
scopuri:
- identificarea surselor de emisie în mediu;
- determinarea emisiilor şi măsurarea lor cantitativă;
- stabilirea priorităţilor în vederea reducerii şi eliminării emisiilor;
- evaluarea riscurilor privind sănătatea şi mediul;
- promovarea măsurilor de prevenire a poluării.
3.3.4. Soluţii de minimizare a impactului
Prezenţa difuză a substanţelor chimice şi efectele lor negative asupra sănătăţii
omului şi a mediului înconjurător impun rezolvarea acestor probleme la nivel
politic. Iniţial, acţiunile politice în acest domeniu s-au orientat înspre reducerea
efectelor cauzate de poluarea acută şi de accidente majore, de tipul exploziilor. Mai
recent, atenţia a fost îndreptată asupra efectelor cronice şi a altor pericole generate
de sursele difuze şi de circulaţia transfrontalieră a acestor substanţe. În prezent, în
109
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Uniunea Europeană există peste zece directive care stipulează controlul
substanţelor chimice.
Impactul substanţelor chimice poate fi redus prin intervenţii în diferite puncte
ale traseului lor în mediul înconjurător. Necunoaşterea efectelor toxice potenţiale
ale acestora şi progresul lent în ceea ce priveşte metodologia de evaluare a
riscurilor (care reprezintă baza pentru găsirea soluţiilor de reducere) au determinat
adoptarea unor măsuri centrate pe prevenirea utilizării şi expunerii la substanţele
chimice periculoase, în special în ceea ce priveşte controlul riguros în punctele de
utilizare şi tratare a deşeurilor. De asemenea, accentul s-a pus pe o singură
substanţă cu o toxicitate specifică unei grupe de substanţe chimice cu proprietăţi
asemănătoare, aşa cum sunt poluanţii persistenţi şi cei bioacumulabili.
Descoperirile şi inovaţiile nanotehnologiei, în special în domeniul
materialelor, pot contribui la dezvoltarea unor noi tehnologii în industria chimică,
care să afecteze cât mai puţin mediul înconjurător. Chimia va putea folosi noile
materiale structurale şi funcţionale furnizate de nanotehnologie şi/sau noile
tehnologii energetice cu randament ridicat sau sursele de energie alternativă.
În acest proces de dezvoltare, industria chimică tradiţională va avea un rol
central în sistemul industrial global. Aceasta trebuie, însă, să găsească soluţii
pentru rezolvarea problemelor de mediu.
3.4. Industria metalurgică
Industria metalurgică include două mari sectoare de activitate, şi anume:
× Metalurgia feroasă, caracterizată de faptul că produsele finale provin
din prelucrarea fierului. Industria principală din această ramură este
industria fierului şi oţelului, în care produsele de oţel sunt obţinute din
minereu de fier sau din deşeuri conţinând fier.
× Metalurgia neferoasă, care se ocupă de prelucrarea primară şi
secundară a minereurilor de metale neferoase, cum sunt aluminiul, cuprul,
zincul, plumbul, cadmiul, mercurul, nichelul etc.
3.4.1. Metalurgia feroasă
Întreprinderile siderurgice sunt considerate întreprinderi mari, atunci când în
cadrul lor se desfăşoară procese de prelucrare a minereurilor extrase din zăcăminte
şi întreprinderi mici atunci când materia primă pentru obţinerea oţelului constă din
deşeuri provenite din diverse surse.
În industria siderurgică mare, oţelul este obţinut dintr-un produs intermediar,
care este fonta brută. Materiile prime principale utilizate sunt minereul de fier,
cocsul şi varul, care sunt introduse într-un cuptor unde se arde cocsul drept
110
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
combustibil şi se obţine fier din minereu. Varul este utilizat ca substanţă de topire.
Fonta brută astfel obţinută are o compoziţie asemănătoare cu cea a oţelului, dar cu
un conţinut mai mare de carbon şi impurităţi. Producţia de oţel din fontă brută
impune reducerea conţinutului de carbon, precum şi eliminarea impurităţilor.
Procesele industriale caracteristice industriei siderurgice presupune utilizarea
următoarelor tipuri de instalaţii:
- depozite de minereu şi de cărbuni;
- instalaţii de sinterizare şi de peletizare, unde fierul suferă un proces de
aglomerare care are ca scop obţinerea unui material cu caracteristicile
fizice şi chimice necesare pentru a fi utilizat mai târziu în cuptoare;
- bateriile de cocs, unde cocsul este produs prin distilarea uscată a
cărbunilor;
- cuptoare de topire, unde se obţine fonta brută din cocs şi fier cu ajutorul
varului folosit ca substanţă de topire;
- oţelării pe bază de oxigen, unde fonta brută şi/sau fierul vechi sunt
transformate în oţel prin injectarea de oxigen la temperatură ridicată;
- laminoare la rece/cald, realizarea pieselor din oţel.
În industria mică a fierului şi oţelului, fierul vechi este încărcat într-un
cuptor cu arc electric şi se topeşte când este expus la un curent electric. Procesul
cuprinde următoarele activităţi:
- depozitarea materiilor prime (fierul vechi este depozitat în general în
aer liber, în timp ce alte materii prime cum sunt cărbunii, dezoxidanţii, materialele
de aliaj etc., sunt depozitate într-un spaţiu acoperit);
- preîncălzirea fierului vechi, utilizând gazele din proces în vederea
reducerii energiei necesare pentru topirea materiilor prime, activitate ce poate
conduce la creşterea emisiilor de compuşi de halogenuri organice şi hidrocarburi
policiclice;
- încărcarea fierului vechi în cuptor împreună cu substanţele de topire;
- topirea în cuptorul cu arc electric;
- evacuarea şi prin separarea zgurii de oţel;
- tratarea secundară care permite evacuarea impurităţilor cum ar fi N
2
,
H
2
, pulberile etc.;
- prelucrarea zgurii prin răcire în apă, măcinare şi cernere, în scopul
recuperării fragmentelor metalice;
- evacuarea progresivă.
În ceea ce priveşte metalurgia feroasă, aceasta este generatoare, în principal
de emisii de bioxid de carbon şi protoxid de azot, provenite din procesele de
111
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
combustie. Activităţile siderurgice din întreprinderile mari, care generează cantităţi
importante de bioxid de carbon sunt:
- procesul de aglomerare din sinterizare, deoarece este necesară o mare
cantitate de energie pentru topirea materialelor;
- încălzirea camerelor bateriilor de cocs;
- procesul de cocsificare;
- producţia de fontă brută în cuptoarele de topire;
- procesul de producere a oţelului din fontă brută în oţelării pe baza
oxigenului.
Cuptoarele de topire reprezintă sursa celor mai multe emisii de bioxid de
carbon, urmate de bateriile de cocsare, instalaţiile de sinterizare şi de cuptoarele ce
utilizează oxigenul.
În oţelăriile mici, emisiile directe de bioxid de carbon

provin în principal de
la următoarele activităţi:
- topirea în oţelăriile electrice, ca urmare a prezenţei oxigenului în
combustibilul din arzătoare sau a eliberării de oxigen, care produce reducţia
conţinutului de carbon din încărcătura cuptorului, eliminând bioxidul de carbon;
- emisiile directe de bioxid de carbon provenite de la cuptoarele cu arc
electric, care sunt mai mici decât cele de la combinatele mari, deoarece energia
necesară pentru topirea metalului din deşeuri este luată din reţea.
Întrucât emisiile de bioxid de carbon reprezintă o consecinţă directă a
producerii de energie, orice efort în vederea reducerii acestui agent poluant se va
concentra în special asupra creşterii eficienţei energetice a proceselor.
Emisiile indirecte de bioxid de carbon provin în principal de la utilizarea
energiei electrice în timpul procesului de producţie. Utilizarea varului pentru
producerea fontei brute ar putea fi de asemenea considerată o sursă indirectă,
deoarece această materie primă se obţine din piatra de var prin procesul de
calcinare, cu degajare de bioxid de carbon.
3.4.2. Metalurgia neferoasă
Industria aluminiului
Producţia de aluminiu primar presupune parcurgerea a trei etape principale:
extragerea bauxitei, producţia de alumină şi procesul de electroliză. Aluminiul pur
este extras din alumină în celule electrolitice la temperatură ridicată şi curent de
intensitate mare. La fel ca oţelul, şi aluminiul poate fi obţinut din deşeuri.
Industria cuprului
Industria cuprului include două subsectoare, respectiv rafinărie - turnatorie şi
semi-convertor. Primul subsector se ocupă de rafinarea metalului fie din minereu
112
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
fie din materii prime secundare, cum ar fi reziduurile sau deşeurile provenite de la
alte procese metalurgice. Sectorul semi-convertor al cuprului include industria
produselor semiconvertite din cupru şi aliajele lui, din care fac parte producţia de
sârma, foi de tablă şi tuburi etc.
Industria zincului
Zincul poate fi obţinut din minereuri de zinc sau din deşeuri de zinc.
Industria plumbului
Plumbul este produs din minereuri de plumb sau din deşeuri de plumb. În
prezent, producţia plumbului se concentrează mai mult asupra producţiei secundare
decât asupra metalurgiei primare, constând din recuperarea şi reciclarea
materialelor care conţin plumb.
Emisiile directe de bioxid de carbon în metalurgia neferoasă provin, în
principal, din procesele de combustie prin care sunt generate electricitate, căldură şi
abur. Aceste procese mai pot genera emisii de oxizi de azot şi emisii de metan, în
cazul în care combustia hidrocarburilor este incompletă.
Pe lângă generarea de bioxid de carbon în timpul procesării energiei, o mică
parte din aceste emisii provine din procesele de obţinere a aluminiului şi zincului,
în timpul electrolizei, datorită reacţiei anodului de cărbune cu oxigenul produs prin
electroliză şi printr-o reacţie secundară cu aerul.
Dacă energia necesară este cumpărată de la distribuitorul de electricitate,
emisiile de bioxid de carbon sunt considerate indirecte. Acesta este cazul industriei
de aluminiu, întrucât mai mult de 70% din energia consumată în procesul de
producţie este electricitatea, iar 90% din aceasta este destinată electrolizei aluminei.
În afară de emisiile de bioxid de carbon şi oxizi de azot, metalurgia neferoasă
este generatoare, în cantităţi mai reduse, de bioxid de sulf, compuşi organici
volatili, fluoruri şi hidrofluoruri (rezultate în principal din industria aluminiului),
hidrocarburi policiclice aromatice, dioxină, pulberi etc.
3.4.3. Măsuri de reducere a emisiilor
Reducerea emisiilor de bioxid de carbon
Măsurile de reducere a emisiilor de bioxid de carbon în cadrul metalurgiei
feroase se concentrează în principal asupra unei mai bune exploatări a surselor de
energie şi constau în:
- injecţia de cărbune pulverizat şi deşeuri de plastic în cuptoarele de
topire, în scopul înlocuirii parţiale a cocsului;
- recuperarea energiei provenite de la gaze în instalaţiile de sinteză;
- recuperarea energiei obţinută de la cuptoarele de topire şi de la
cuptoarele cu insuflare de oxigen;
113
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- producerea eficientă de căldura la temperatură joasă (recuperarea
căldurii primite din procesele cu temperaturi ridicate).
Măsurile legate de atenuarea emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul
metalurgiei neferoase se concentrează în special asupra industriei aluminiului,
deoarece aceasta este industria cu cele mai mari emisii de agenţi poluanţi.
Noile instalaţii pentru producerea primară de aluminiu utilizează celule cu
anozi „prearşi”, ceea ce conduce la reducerea semnificativă a scăpărilor de emisii
de poluanţi. Emisiile sunt captate în celulă şi transportate la un sistem eficient de
tratament. Alte tehnologii aflate în diferite faze experimentale, cu un mare potenţial
de reducere a gazelor cu efect de seră sunt:
- utilizarea anozilor inerţi, care nu se consumă în procesul de electroliză;
- utilizarea catozilor umezi, realizaţi dintr-un material inert ce permite
reducerea spaţiului dintre anod şi catod.
Se estimează ca măsurile disponibile în vederea creşterii eficienţei energetice
în producţia de cupru, zinc, plumb, nichel şi alte metale pot economisi până la 25%
din combustibilul necesar şi 25% din electricitate.
Reducerea emisiilor de oxizi de azot
Tehnologiile de reducere a oxizilor de azot sunt comune pentru ambele
sectoare ale metalurgiei. Metodologiile de reducere a emisiilor pot fi grupate în
două categorii: tehnologii primare, cum ar fi precombustia, schimbări operaţionale
şi schimbări în instrucţiunile de combustie şi tehnologii secundare, incluzând
postcombustia gazelor din scurgeri sau tehnologii de evacuare a oxizilor de azot.
Din cadrul măsurilor de reducere a emisiilor de oxizi de azot se menţionează:
- utilizarea arzătoarelor de tip “Nivel scăzut al NO
x
” cu scopul de a
reduce temperaturile de vârf, reducând concentraţia de oxigen în zona combustiei
primare şi micşorând timpul de rezistenţă la temperatură ridicată, acestea ducând la
diminuarea oxizilor de azot;
- utilizarea arzătoarelor de tip “Nivel ultrascăzut al NO
x
” ajută la
recircularea gazelor scăpate din sistem, făcând posibilă reducerea emisiilor de oxizi
de azot de la 40 la 60% pentru combustibili gazoşi şi de la 30 la 50% pentru
combustibili lichizi;
- recircularea gazelor din scăpări şi injecţii cu diluanţi pentru a reduce
temperatura flăcării şi, în consecinţă, concentraţia de oxizi de azot din gazele din
scăpări;
- rearderea, constând în introducerea treptată a combustibilului în
arzător, are la bază crearea unor zone diferite în cuptor, injectând treptat
combustibil şi aer;
114
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- reducţia selectivă non-catalitică reduce cantitatea de oxizi de azot
generaţi în timpul procesului de combustie, utilizând amoniacul sau ureea pentru a
reduce NO
x
la azot şi apă;
- reducţia selectivă catalitică, când amoniacul gazos este amestecat cu
gazele din scăpări, amestecul fiind filtrat printr-un convertizor catalitic pentru ca
reacţia sa fie completă;
- spălarea noxelor, cu ajutorul unor substanţe care oxidează NO în NO
2
în gazele din scăpări, fiind absorbite împreună cu SO
2
în turnul de spălat gaze.
3.5. Construcţiile
Construcţiile reprezintă unul dintre sectoarele productive cele mai importante
şi totodată unul dintre principalele motoare ale dezvoltării economice. Activitatea
de construcţii se referă atât la clădiri, cât şi la lucrările civile cum sunt străzile,
podurile, căile ferate, digurile, construcţiile industriale, prezentând o serie întreagă
de particularităţi, printre care se amintesc diversitatea metodelor de construcţie,
precum şi numărul mare şi complexitatea regulilor de construcţie.
La fel ca orice activitate antropică, industria construcţiilor afectează în
diverse moduri şi cu diferite intensităţi factorii de mediu, fie că este vorba despre
materialele de construcţie, de organizarea de şantier sau de dezvoltarea urbană.
Apa
În ultima vreme s-a observat o reducere drastică a speciilor acvatice, fenomen
care se agravează şi se amplifică într-un ritm alarmant. Progresul şi comodităţile
moderne, dezvoltarea industriilor cu procese mari consumatoare de apă şi
întreţinerea metabolismului marilor oraşe, sunt doar câteva dintre cauzele care au
generat supraexploatarea resurselor de apă, de care se leagă direct deversarea unor
cantităţi uriaşe de ape uzate in receptorii naturali. Aceste deversări, realizate fără un
tratament prealabil, creează probleme deosebit de grave comunităţilor biotice din
mediul acvatic. Principalii poluanţi proveniţi din industria materialelor de
construcţii, care conduc la impurificarea apelor sunt: praful, particulele solide în
suspensie şi apa rezultată din procesele tehnologice, contaminată cu uleiuri şi
metale grele.
Aerul
Toate activităţile industriale produc şi emit în atmosferă o serie de gaze
poluante, a căror cantitate, calitate şi concentraţie sunt dependente de ramura
industrială, de tipul procesului tehnologic, de cantitatea şi calitatea materiilor prime
folosite, de mărimea instalaţiilor industriale, de uzura utilajelor etc.
115
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Industria materialelor de construcţii contribuie la poluarea aerului prin
următoarele emisii poluante: praf, particule solide, oxizi de azot, bioxid de carbon,
oxid de carbon, crom, plumb, arsenic, vanadiu, compuşi fluoruraţi, acizi, pulberi de
sodă etc. În afara de acestea, o mare parte din materialele de construcţii folosite în
construcţiile moderne emit radiaţii radioactive de diferite intensităţi.
Solul
Printre principalele forme de degradare a solului se numără ocuparea şi
distrugerea acestuia prin incinte, organizări de şantiere, depozitare inadecvată a
deşeurilor solide. La acestea se mai adăugă contaminarea cu metale grele, prin
depunerea unor poluanţi emişi în atmosferă (cazul depunerilor acide) sau
degradarea solului prin lucrări de exploatare minieră a resurselor de materii prime
ca materiale de construcţii.
3.5.1. Materiale de construcţii
Materialele folosite în construcţii pot influenţează pozitiv sau negativ atât
factorii de mediu, cât şi sănătatea persoanelor care locuiesc sau lucrează în anumite
clădiri. La evaluarea materialelor din punct de vedere ecologic, se ţine seama de
câteva criterii, printre care: consumul de energie în procesul de
fabricare/prelucrare, acţiunea asupra sănătăţii umane, posibilităţile de reciclare.
Betonul - este alcătuit dintr-un liant (ciment), fondanţi (pietriş, nisip sau
zgură) şi apă. Are avantajul că se fabrică şi se prelucrează uşor şi, de asemenea,
prezintă o capacitate ridicată de captare a căldurii. Este un material a cărui utilizare
se justifică perfect pentru construcţia de clădiri industriale mari, poduri sau
tuneluri, însă este mai puţin recomandat pentru construirea clădirilor rezidenţiale,
ca urmare a câtorva dezavantaje majore:
- are o rezistenţă ridicată la difuzia vaporilor şi prezintă un timp de uscare foarte
mare;
- în prezenţa umidităţii conduce la condens şi formarea mucegaiului;
- are o conductibilitate termică mare, ceea ce îl face un material de construcţie rece şi
neadecvat pentru izolaţia termică;
- pentru asigurarea capacităţii portante este necesară adesea utilizarea inserţiilor de
oţel;
amplifică şi distorsionează câmpul natural de radiaţii al pământului,
ecranând astfel radiaţia solară.
Cheltuielile generate de necesitatea de curăţare a betonului la fiecare 20 - 30
de ani sunt foarte ridicate, iar reciclarea acestui material este extrem de dificilă. Din
punct de vedere estetic, betonul este considerat un material de construcţie cenuşiu,
monoton şi trist.
116
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
În cazul în care cimentul din compoziţia betonului este înlocuit cu calcar
prelucrat hidraulic, se obţine aşa numitul „bio-beton”, însă rezistenţa acestuia este
mult mai redusă.
Gipsul utilizat în construcţii poate fi ghips natural sau ghips artificial. În timp
ce gipsul natural este un material de construcţie sănătos, cel prelucrat chimic poate
prezenta o radioactivitate ridicată. Se comportă bine la umiditate, este uşor de
prelucrat, însă prezintă o capacitate de încărcare statică redusă. Un material relativ
nou, care poate fi achiziţionat din comerţ, este gipsul rezultat ca produs secundar
din instalaţiile de desulfurizare a gazelor emise de termocentrale (numit şi gips
REA). Acesta are o radioactivitate redusă, însă impurităţile de tipul clorurilor sau
bioxidului de sulf determină o reducere a calităţii. Utilizarea gipsului în construcţii
se recomandă pentru tencuieli.
Plăcile din gips utilizate în construcţii sunt de mai multe tipuri:
- plăci din gips pur;
- plăci de carton cu adaos de ghips;
- plăci care au pe ambele părţi un carton special;
- plăci din fibre de gips (compuse din gips, fibre de celuloză,
hârtie reciclată şi un agent de silicatizare).
Plăcile de gips care conţin fungicizi trebuie să fie înlocuite cu plăci de gips cu
fibre de celuloză, care sunt impregnate cu silicat de potasiu. Toate prezintă o
excelentă difuzie a vaporilor, precum şi un efect de reglare a climatului. Plăcile din
gips se folosesc pentru tencuială, căptuşirea pereţilor, pentru pereţii despărţitori şi
căptuşirea acoperişurilor. Au avantajul că prezintă o suprafaţă uscată, netedă, peste
care se poate aplica imediat tencuiala sau tapetul.
Calcarul este, la fel ca gipsul natural, un produs natural pur. Utilizat ca liant
pentru producerea mortarului şi tencuielilor sănătoasă, acţionează ca dezinfectant şi
element de reglare a umidităţii, captează substanţele toxice din aer, influenţează
pozitiv climatul din încăpere şi măreşte conductibilitatea termică, având o
rezistenţă mică la difuzie. O tencuială din calcar are mai multe avantaje, printre
care: miros plăcut, filtrează aerul, este uşor de prelucrat, este elastică şi ieftină.
Deoarece mortarul de var pur nu este rezistent la acizi şi apă, se recomandă
calcarul cu un conţinut ridicat de siliciu, argilă şi oxizi de fier, care formează varul
hidraulic pentru construcţii. Acesta se foloseşte mai ales pentru tencuieli exterioare
şi interioare (în cazul solicitării puternice sau a încăperilor umede) şi ca mortar
pentru zidărie.
Cimentul se diferenţiază de gips şi calcar ca urmare a modului în care se
desfăşoară procesul de ardere. Cimentul se arde la o temperatură foarte ridicată,
117
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
astfel încât este afectată structura cristalină, obţinându-se un nou material cu o
rezistenţă la presiune mai mare. Cimentul este foarte dur, neelastic şi mai puţin
higroscopic şi difuzabil decât calcarul sau gipsul. Tencuiala din ciment trebuie
evitată în interiorul clădirilor şi folosită doar acolo unde solicitarea sau umiditatea
este mai mare. Uneori se utilizează ciment provenit din procesele desfăşurate în
furnale, însă acesta poate fi radioactiv.
Lemnul este un material de construcţie care se recomandă a fi utilizat ori de
câte ori este posibil, ca urmare a avantajelor numeroase pe care le prezintă, printre
care:
- are o mare capacitate de "respirare", poate absorbi multă
umiditate;
- curăţă formal aerul şi captează astfel substanţele dăunătoare;
- este permeabil pentru radiaţia cosmico-terestră;
- are o radiaţie radioactivă redusă;
- prezintă o bună izolare termică;
- are o capacitate ridicată de încărcare statică;
- degajă un miros plăcut dacă nu este lăcuit;
- nu prezintă nici o problemă la înlăturare şi la fabricare.
Pentru construirea clădirilor rezidenţiale se recomandă lemnul arborilor
răşinoşi (pin, molid, larice), precum şi lemnul foioaselor (paltin, stejar, salcâm şi
frasin).
Materialele de construcţie pe bază de lemn sunt plăcile care se realizează din
straturi subţiri, rumeguş sau fibre. Acestea au avantajul că nu mai prezintă defectele
lemnului masiv (umflare, deformare, torsiune), însă au dezavantajul prezenţei
lianţilor utilizaţi pentru stratificare (răşini formaldehidice, răşini melaminoase,
fenolice şi izocianate). Aceste substanţe sunt toxice şi sunt degajate mai mult timp,
chiar şi după întrebuinţare.
Metalele se folosesc în construcţii pentru elementele de sprijin şi consolidare,
pentru acoperişuri şi faţade. Pentru fabricarea materialelor de construcţie metalice
se utilizează o cantitate mare de energie, iar producerea lor este legată de emisii de
diferiţi poluanţi (oxizi de azot, monoxid de carbon, metale grele). Având o
conductibilitate termică ridicată, metalele reprezintă suprafeţe reci, etanşe la abur şi
înrăutăţesc electroclimatul, motiv pentru care utilizarea lor în construcţiile
rezidenţiale trebuie limitată.
Materialele sintetice implică un consum mare de energie pentru fabricare şi,
în afară de aceasta, procesele tehnologice din care provin generează mai multe
118
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
tipuri de substanţe dăunătoare, care poluează aerul şi apa. În cazul producerii unui
incendiu, multe dintre materialele sintetice degajă gaze toxice. Din aceste motive,
se recomandă înlocuirea materialelor sintetice, ori de câte ori este posibil, cu alte
materiale cum ar fi lemnul, piatra sau fibrele vegetale. Din punct de vedere
ecologic, este total contraindicată utilizarea combinaţiei polistirol – beton, aceasta
determinând efecte negative asupra mediului ambiant, printre care se menţionează:
difuzie redusă, electroclimat nefavorabil, evaporarea substanţelor toxice (stirol,
vinil), imposibilitatea reciclării ulterioare. Multe din materialele sintetice folosite în
construcţii determină apariţia diferitelor afecţiuni patologice, printre care şi
cancerul. Izolaţiile din materiale sintetice, indiferent de formă, reprezintă o sursă de
degajare a substanţelor toxice pe o perioadă mai îndelungată, înrăutăţind climatul
dintr-o încăpere, ca urmare a etanşeităţii lor la vapori.
Argila(lutul) ocupă un loc aparte printre materialele de construcţie,
necesitând un consum de energie extrem de scăzut şi, ca urmare, poluare redusă a
atmosferei. Este unul dintre materialele de construcţie care determină cele mai
reduse impacturi, atât din punct de vedere ecologic, cât şi din punct de vedere al
sănătăţii umane. Printre avantajele utilizării argilei ca material de construcţie se
numără:
- asigură un climat excelent în interiorul clădirilor;
- absoarbe imediat umezeala şi o degajă relativ repede;
- este un ideal acumulator de căldură şi degajă un miros plăcut;
- este foarte ieftin, întrucât argila este o substanţă minerală utilă
extrem de răspândită, ceea ce determină cheltuieli de construcţie mai
reduse;
- nu ridică probleme din punct de vedere ecologic
Lutul este foarte potrivit pentru pereţii exteriori şi pentru cei interiori, ca
protecţie acustică pentru acoperişuri şi ca acumulator de căldură pentru podele şi
tavane. În afară de aceasta, se poate tencui cu lut şi se pot face cuptoare din lut.
Materialele izolante au un rol important în contextul economisirii de energie,
ca măsură importantă de protecţie a mediului înconjurător. De asemenea, sunt
utilizate şi pentru protecţia fonică şi împotriva incendiilor. Din punct de vedere al
compoziţiei, materialele izolante sunt anorganice, organice şi sintetice.
× Materiale izolatoare anorganice
- Fibrele minerale (vată de sticlă, piatră şi zgură), care
se fabrică prin lichefierea la temperaturi foarte ridicate a mineralelor,
rocilor şi sticlei uzate. Din topitura rezultată se trag fire foarte subţiri,
119
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
care se stropesc cu răşini sintetice şi uleiuri minerale şi se întăresc în
cuptor, după care se hidrofobează cu ajutorul siliconilor. Problema
principală a fibrelor minerale o reprezintă ponderea mare a fibrelor care
se află în domeniul critic al diametrului de 1 mm, caz în care acestea
pot fi inhalate. Deşi nu s-a dovedit efectul cancerigen al fibrelor
minerale asupra omului, ele sunt asociate cu riscul de producere a
cancerului. În timpul prelucrării şi manipulării pot determina iritaţii ale
pielii. Nu sunt reciclabile şi se recomandă renunţarea la aceste
materiale, cel puţin până când se clarifică potenţialul lor cancerigen.
- Sticla spongioasă (sub formă de plăci negre), care se
fabrică dintr-o topitură de sticlă şi praf de cărbune, obţinându-se astfel
un material izolant etanş la vapori şi rezistent la putrezire. Reclamă
consumuri mari de energie pentru fabricare şi nu este reciclabilă.
× Materiale izolante organice
- Pluta este coaja unui stejar vechi de
circa 7 ani, care se prelucrează prin coacere la temperaturi de 300 –
400
o
C, până devine granulată, obţinându-se apoi pluta "pur expandată",
fără folosirea lianţilor cum sunt răşina sintetică şi bitumul (există şi
plută impregnată cu bitum sau răşini sintetice). Pluta este folosită ca
material de umplutură sau sub formă de plăci. Este bună atât pentru
izolarea interioară, cât şi pentru cea exterioară. Atât fabricarea, cât şi
posibilităţile de reciclare (se transformă în humus) fac din plută un
material izolator recomandat.
- Fibrele de cocos se obţin prin
adăugarea sulfatului de amoniu sau a sării de bor şi sunt rezistente la
foc. Fibrele naturale, rezistente la umiditate, se folosesc sub formă de
plăci şi plase pentru izolarea acoperişului, pereţilor şi tavanului, precum
şi pentru etanşarea ferestrelor şi a uşilor. Au avantajul unui consum
redus de energie în timpul procesului fabricare, care se desfăşoară după
norme ecologice şi pot fi reciclate.
- Fibrele de lemn se folosesc sub formă
de plăci, compuse din deşeuri de lemn rezultate din industria de
prelucrare a lemnului, fiind aglomerate cu ajutorul răşinilor. Plăcile
pentru exterior sunt amestecate cu 10 – 15 % bitum, pentru a le face
rezistente la umezeală. Printre avantajele acestui material de construcţie
120
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
se numără folosirea resturilor lemnului de conifere, folosirea unei
materii prime ecologice şi posibilitatea reciclării.
- Fibrele de celuloză se obţin din hârtie
reciclată, care se amestecă cu săruri minerale pentru protecţia împotriva
incendiilor şi a descompunerii. Din punct de vedere al mediului
înconjurător, utilizarea celulozei se recomandă fără restricţii, deoarece
fabricarea acesteia necesită consum foarte redus de energie şi nu este
dăunătoare sănătăţii.
× Materialele izolatoare sintetice
se folosesc în majoritatea cazurilor pentru izolaţia acustică.
- Polistirolul este un spumant tare, care se utilizează sub două forme: polistirol
expandat (culoare albă) şi polistirol extrudat (culoare verde sau albastră). Ambele
tipuri se compun din benzol şi etili, ambele substanţe fiind derivate ale petrolului.
La fabricarea acestuia sunt generate diferite substanţe toxice, care sunt cancerigene
(stirol, benzol). De asemenea, în timpul procesului de fabricare sunt emise gaze
care afectează stratul de ozon, accentuează efectul de seră şi favorizează creşterea
concentraţiei de ozon la nivelul solului. O altă problemă din punct de vedere
ecologic este legată de dificultăţile de reciclare.
- Poliuretanul se foloseşte în special pentru fixarea ferestrelor şi uşilor şi pentru
etanşarea crăpăturilor. Se utilizează atât sub formă de plăci, cât şi sub formă de
spumă, care este plastică. Se obţine din poliol şi izocianat (care este o substanţă
toxică), cu ajutorul unui carburant, procesul de producţie necesitând un consum
mare de energie, rezultând prin urmare emisii de gaze cu efect de seră şi
distrugătoare de ozon. De asemenea, în procesul de fabricare rezultă toxine
puternice, precum şi substanţe explozive şi cancerigene. La utilizarea spumei se
degajă izocianat, iar în caz de incendiu apare acidul cianhidric, care este o
substanţă foarte toxică. De regulă, poliuretanul este un material dificil de reciclat.
- Spuma reo-formaldehidică determină o poluare a mediului înconjurător atât în
timpul procesului de fabricare, cât şi în timpul prelucrării, ca urmare a prezenţei
formaldehidei, care este o substanţă toxică. Întrucât şi posibilităţile de reciclare
sunt reduse, se recomandă evitarea acestui material.
În concluzie, se poate spune că din punct de vedere ecologic şi biologic este
avantajoasă utilizarea substanţelor izolante minerale şi organice. Materialele
izolante sintetice nu sunt recomandate din următoarele motive: substanţele de bază
sunt toxice, consum mare de energie în procesul de fabricare, în unele cazuri se
121
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
produc emisii toxice la prelucrare şi la utilizare, rezultă produşi toxici în urma
descompunerii în caz de incendiu, problema deşeurilor este încă nerezolvată.
3.5.2. Organizarea de şantier
Activităţile desfăşurate pe un şantier de construcţii afectează factorii de
mediu într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de natura şi specificul
lucrărilor care se impun.
× Apele superficiale
Activităţile specifice unui şantier de construcţii pot genera impacturi ca
urmare a deplasării diferitelor substanţe şi materiale de construcţie, a spălării
instalaţiilor, a emiterii diferitelor tipuri de poluanţi. Intensitatea şi gravitatea
impacturilor depind de o serie întreagă de factori, printre care:
- amplasarea şi tipul instalaţiilor de fabricare a betonului,
de epurare a apelor de şantier, de producţie, depozitare şi recuperare;
- amplasarea bazinelor de spălare;
- structura reţelei de canalizare şi amplasarea punctelor de
deversare a apelor uzate;
- necesarul de apă pentru diferite tipuri de utilizări.
× Apele subterane
Principalele riscuri legate de impactul asupra apelor subterane se referă la
posibilitatea de infiltrare a substanţelor poluante în formaţiunile acvifere, în special
în stratul freatic, cu urmări asupra utilizării apei pentru alimentarea populaţiei cu
apă potabilă şi asupra echilibrului ecologic.
În cazul realizării unor construcţii subterane de tipul galeriilor, puţurilor etc.,
în scopul protejării lucrărilor împotriva inundării sunt necesare lucrări de asecare a
formaţiunilor acvifere, ceea ce determină o reducere a resurselor de apă subterană
şi la dezechilibre ale regimului hidrodinamic.
× Atmosfera
Impacturile asupra atmosferei sunt generate de activităţile de excavare şi
săpare, fabricarea cimentului şi de vehicularea mijloacelor de transport de mare
tonaj, activităţi care determină poluarea atmosferei cu praf şi pulberi.
× Zgomote şi vibraţii
De cele mai multe ori, atât activităţile presupuse de construcţia în sine, cât şi
vehicularea utilajelor grele, conduc la creşterea nivelului de zgomot în jurul unui
şantier. Zgomotul şi vibraţiile sunt produse de utilajele şi instalaţiile utilizate şi de
mijloacele de transport grele şi de utilizarea substanţelor explozive (atunci când
este cazul) şi pot afecta receptorii mai sensibili din zona de influenţă.
122
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Analizând tipurile de activităţi care se desfăşoară într-un şantier, pot fi puse
în evidenţă utilajele şi lucrările specifice care reprezintă surse de emisii atmosferice
poluante (pulberi şi gaze) semnificative. Astfel, aproape în orice şantier de
construcţii se întâlnesc următoarele instalaţii:
- instalaţii pentru fabricarea betonului;
- instalaţii de tratare a materialelor inerte (separare, concasare,
sortare);
- mijloace de transport al materialelor (încărcătoare pentru
betoniere, autobetoniere, autobasculante);
- elevatoare şi macarale în zona de depozitare a materialelor;
- grupuri electrogene pentru producerea energiei electrice;
- instalaţii de ventilare în cazul şantierelor de executare a
galeriilor şi tunelurilor.
În afară de acestea, există emisii produse de motoarele mijloacelor de
transport care asigură aprovizionarea şantierului cu materialele necesare. Estimarea
numărului de autovehicule care circulă în acest scop, se poate realiza pornind de la
necesarul de materiale de construcţie.
Pentru a determina emisiile generate de activităţile prevăzute în cadrul unui
proiect de construcţie, trebuie cunoscute lucrările necesar de efectuat şi tipul şi
numărul de utilaje folosite.
Instalaţiile de fabricare a betonului sunt caracterizate de puncte de emisie a
pulberilor, determinate în funcţie de transportul materialelor în silozuri şi punctele
de descărcare din autobetoniere (operaţii care, în majoritatea cazurilor, sunt
responsabile de circa 85% din emisiile totale) şi de emisiile difuze provenite din
transport şi depozitare, care variază foarte mult de la o instalaţie la alta. Dispersia
pulberilor generate de depozitarea materialelor de construcţii este, de regulă, mai
dificil de analizat. Procesul de producere a pulberilor care se dispersează în
atmosferă este cauzat de două fenomene fizice:
- pulverizarea şi abraziunea materialelor generată de mijloace mecanice (roţi, pale,
ustensile etc.);
- acţiunea erozivă a vântului (cu viteze mai mari de 5 m/s, în funcţie de suprafaţa
erodabilă).
Distanţa teoretică de depunere a pulberilor este definită în funcţie de
dimensiunile particulelor şi de viteza vântului. Pentru o viteză de referinţă a
vântului de circa 4 m/s, particulele cu dimensiuni mai mari de 100µ sedimentează
pe o rază de 10 m în jurul sursei de emisie, iar particulele cu dimensiuni cuprinse
123
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
între 30 şi 100µ sedimentează pe o rază de 100 m în jurul sursei, în timp ce
particulele cu dimensiuni sub 10µ se comportă asemănător poluanţilor gazoşi.
Dispersia pulberilor în zonele de depozitare şi transport a materialelor se
datorează următorilor factori:
- operaţiilor de deplasare a materialelor: încărcare, descărcare, mişcarea mijloacelor
de transport din zona de depozitare;
- acţiunea erozivă a vântului în condiţii de climă uscată.
Estimarea cantităţilor de pulberi dispersate se face pe baza cunoaşterii vitezei
vântului, a gradului de umiditate a materialului şi a dimensiunilor particulelor de
pulbere.
În ceea ce priveşte şantierele mobile (cazul construirii şoselelor sau căilor
ferate, spre exemplu), impactul este asemănător celui generat de şantierele fixe,
însă cu o extindere în timp mai redusă.
3.5.3. Ameliorarea impactului construcţiilor asupra mediului
Măsurile de diminuare a impactului generat de activitatea de construcţie
asupra mediului pot avea un caracter general, ţinând de executarea corectă a
lucrărilor prevăzute într-un proiect, sau caracter specific, în funcţie de natura
surselor generatoare de impact.
Măsurile care se referă la modul de desfăşurare a activităţilor de pe un şantier
de construcţii pot fi încadrate în mai multe categorii, având în vedere tipul
lucrărilor la care se referă.
Lucrări mecanice
× Prelucrarea şi vehicularea materialelor
- aglomerarea pulberilor prin umezire;
- descărcarea materialelor din vehicule de la înălţime redusă,
circulaţia mijloacelor de transport cu viteză mică şi realizarea
transportului în containere închise.
× Depozite de materiale
- protejarea depozitelor de materiale împotriva acţiunii vântului prin
umezire şi instalarea unor ecrane de protecţie;
- încetarea lucrului în perioade nefavorabile din punct de vedere al
condiţiilor climatice;
- depozitele de materiale de mari dimensiuni trebuie acoperite cu
folii sau rogojini sau chiar plantate.
× Suprafaţa şantierului şi căile de acces
124
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- drumurile nebetonate trebuie stropite, astfel încât să se evite
generarea pulberilor şi prafului în timpul transportului;
- amplasarea instalaţiilor de spălare a vehiculelor la ieşirea din
şantier;
- limitarea vitezei maxime pe drumurile de şantier la 30 km/h;
Procese termice şi chimice
× Lucrări de pavare şi impermeabilizare
- nu se execută tratamente termice cu temperaturi ridicate pentru
smolire pe şantier;
- utilizarea emulsiilor în locul soluţiilor bituminoase;
- reducerea temperaturilor de lucru prin alegerea unor lianţi
adecvaţi;
- utilizarea unor cazane închise cu regulatoare de temperatură;
- utilizarea unor explozivi cu impact mai redus asupra mediului,
de tipul emulsiilor, gelurilor sau slurry.
Cerinţe privind utilajele
- utilizarea ori de câte ori este posibil a unor utilaje şi instalaţii cu emisii reduse, aşa
cum sunt cele cu motoare electrice;
- utilizarea şi întreţinerea corespunzătoare a utilajelor şi instalaţiilor cu motoare cu
ardere internă;
- utilizarea unor carburanţi cu un conţinut redus de sulf;
- măsuri de reducere a cantităţilor de pulberi produse în timpul lucrărilor (umectare,
captare, aspirare etc.).
Instalaţii de fabricare a betonului
Astfel de instalaţii trebuie prevăzute cu ecrane, care au rolul de a împiedica
emisiile difuze de pulberi şi, în acelaşi timp, de atenuare a zgomotului. Toate fazele
de producere a cimentului (depozitare, sortare, încărcare, vehiculare, dozare şi
încărcare în betoniere) sunt generatoare de pulberi şi, din acest motiv, lucrările se
execută în recipiente închise. Emisiile rezultate sunt captate şi dirijate spre filtre de
epurare. Punctele de emisie situate la distanţe mai mici de 50 m de zonele locuite
trebuie să fie situate sub nivelul panourilor care împrejmuiesc şantierul.
Prelucrarea, depozitarea şi vehicularea materialelor de construcţie
Măsurile cele mai utilizate pentru reducerea emisiilor difuze rezultate în
timpul prelucrării (separare, sfărâmare, sortare) materialelor de construcţie sunt:
- umectarea şi aplicarea unor aditivi pentru stabilizare;
125
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- acoperirea mijloacelor de transport şi umectarea corespunzătoare în punctele de
încărcare şi descărcare;
- protejarea depozitelor împotriva acţiunii erozive a vântului cu ajutorul foliilor,
panourilor şi barierelor;
- utilizarea dispozitivelor de desprăfuire.
3.5.4. Impactul dezvoltării urbane asupra mediului înconjurător
Folosirea terenurilor
Orice tip de dezvoltare se presupune că are drept scop îmbunătăţirea calităţii
vieţii, însă orice tip de dezvoltare are consecinţe ecologice. Pentru fiecare teren este
necesar să se evidenţieze tipurile de utilizare adecvate, în această analiză fiind luate
în calcul şi alte criterii, în afara celor de ordin economic şi ingineresc printre care
valoarea ştiinţifică şi educaţională, atributele istorice, valoarea rezidenţială,
recreaţională şi instituţională, precum şi caracteristicile microclimatului.
În ceea ce priveşte utilizarea multifuncţională a unui teren, se acceptă
întrepătrunderea zonelor rezidenţiale, comerciale şi industriale, având în vedere
următoarele avantaje pe care le poate avea:
- creşterea indicelui de valorificare a terenurilor;
- reducerea intensităţii transporturilor;
- spargerea monotoniei structurilor urbane;
- creşterea vitalităţii de-a lungul întregii zile pentru zona urbană;
- posibilitatea reducerii impactului global asupra mediului.
Implicaţiile care decurg din modificările destinaţiei anumitor terenuri atunci,
când se impune realizarea unui anumit proiect, trebuie analizate cu atenţie chiar şi
pentru zone limitrofe mai îndepărtate de zona proiectului propriu-zis.
Proiectarea urbană şi de locuinţe
Proiectarea trebuie să acorde mai multă atenţie formelor urbane astfel încât
acestea să devină atractive şi coerente, iar fiecare parte componentă să aibă propria
sa identitate. O primă cerinţă a proiectării urbane este necesitatea de exploatare a
calităţii particulare şi a atracţiilor naturale ale zonei, conservând ceea ce este bun şi
minimizând efectele negative ale dezvoltării. Reducerea consumului de resurse în
construcţii, întreţinerea şi exploatarea corectă a acestora reprezintă un element
important în asigurarea unei dezvoltări durabile.
Proiectarea urbană are consecinţe directe asupra impactului vizual prin
designul, volumul şi dispoziţia construcţiilor. Integrarea acestora în peisajul natural
este o cerinţă de bază în cadrul proiectării structurilor clădirilor.
126
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
În politica urbană trebuie asigurate câteva obiective care sa asigure
regenerarea urbana şi un mediu înconjurător atractiv, precum şi locuinţe
confortabile, accesibile financiar unui grup socio-economic cât mai numeros.
Printre aceste obiective se numără:
- asigurarea terenurilor de construcţii în zone adecvate, la preţ de
cost accesibil;
- luarea în considerare la planificarea şi proiectarea zonelor
rezidenţiale a cerinţelor şi valorilor materiale şi umane specifice zonei;
- orientarea clădirilor în raport cu punctele cardinale şi vânturile
dominante;
- optimizarea dimensiunilor clădirilor de locuit, precum şi a
distanţelor dintre ele pe criterii de însorire şi iluminare;
- optimizarea raportului între suprafaţa totală a clădirilor şi
suprafaţa vitrată;
- utilizarea vegetaţiei, a arborilor în vederea obţinerii protecţiei
eoliene, termice, fonice şi a calităţii aerului. De asemenea, prin
plantaţiile de arbori pot fi controlate stabilitatea terenurilor şi nivelul
apelor freatice;
- folosirea celor mai bune tehnici pentru proiectare (implicaţiile
asupra mediului trebuie privite nu numai din punct de vedere al folosirii
diferitelor materiale disponibile dar şi al exploatării şi întreţinerii);
- realizarea unui echilibru între zonele rezidenţiale şi cele publice,
asigurând astfel un management eficient al întregii zone.
Construcţii ecologice
Proiectarea, construcţia şi întreţinerea clădirilor are un impact semnificativ
asupra mediului înconjurător şi resurselor materiale. Toate construcţiile existente în
prezent consumă împreună o treime din energia mondială consumată şi două treimi
din energia electrică.
Clădirile reprezintă o sursă majoră de poluare provocând probleme privind
calitatea aerului din oraşe. Ele sunt responsabile pentru 49% din degajările de SO
2
,
25% de protoxid de azot, 10% specifice care distrug calitatea aerului din zonele
urbane. Produc de asemenea 35% din degajările de CO
2
care este elementul
principal ce determina modificări climatice.
Metodele tradiţionale de construcţie nu ţin seama adeseori de interdependenţa
dintre o construcţie permanentă, împrejurimile sale şi de ocupanţii săi.
Construcţiile tipice consumă mai multe resurse decât sunt necesare, au impact
127
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
negativ asupra mediului şi produc cantităţi mari de deşeuri. Pentru aceste clădiri se
cheltuieşte foarte mult pentru consumul de energie şi apă.
Există multe posibilităţi de a face clădirile mai curate din punct de vedere
ecologic, de exemplu, dacă numai 10% din locuinţe ar folosi sisteme solare de
încălzire a apei s-ar evita zeci de tone de emisii de carbon anual in atmosferă.
Metodele de construcţie ecologice oferă posibilitatea realizării unor clădiri
recomandabile din punct de vedere al mediului înconjurător şi al eficientei
resurselor, folosind o metoda integrata de proiectare. Clădirile ecologice contribuie
la conservarea resurselor, la eficientizarea şi regenerarea energiei şi la conservarea
apei. De asemenea, iau in considerare ideea diminuări producerii deşeurilor,
creează o ambianţă sănătoasă şi confortabilă, reduc costurile de exploatare şi de
întreţinere şi ţin cont de problemele legate de conservarea istorică, accesul la
transportul public şi alte infrastructuri şi sisteme ale comunităţii.
Construcţiile ecologice au devenit mult mai răspândite, ele reprezentând atât
o soluţie la problemele speciale legate de construcţii, cât şi la încurajarea
constructorilor de a adopta metode ecologice. Unele construcţii folosesc mai puţine
produse primare şi fac mult mai eficientă folosirea resurselor naturale. Locuinţele
în comun folosesc, de asemenea, mai puţine produse din cherestea, deoarece zonele
comune cum sunt bucătăria sau locurile de recreare trebuie construite ca zone de
locuit divizate, pentru a putea fi folosite de toţi locatarii. Există o mulţime de
materiale care conţin produse ce pot fi mai disponibile decât cele convenţionale şi,
în acelaşi timp, pot ajuta la reducerea cantităţii de deşeuri produse care trebuie
depozitate.
3.6. Transporturile
Una dintre activităţile antropice cu impact negativ major asupra mediului
înconjurător şi asupra sănătăţii umane este transportul, care reprezintă o sursă
importantă de poluare a aerului. Din acest motiv, în ultimele decenii relaţia dintre
mijloacele de transport, care sunt surse mobile de poluare a atmosferei, şi mediul
înconjurător a devenit obiectul unor dezbateri de ordin ştiinţific, tehnologic,
medical, de amenajare a teritoriului, de politică de mediu, juridic, politică de stat
etc. Pentru o societate şi o economie care se află în plin proces de globalizare,
mobilitatea reprezintă o condiţie esenţială. Posibilităţile de transport comode şi
ieftine reprezintă un factor important în competiţia internaţională, care facilitează
flexibilitatea pieţei de muncă, iar participarea la mobilitatea socială conduce la
creşterea calităţii vieţii.
128
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
În ultima perioadă se asistă la o creştere continuă a volumului transporturilor,
ceea ce determină presiuni tot mai mari asupra mediului înconjurător, în special în
ceea ce priveşte modificările climatice şi dispariţia speciilor. Pe plan european se
înregistrează eforturi care au drept obiectiv stoparea acestor tendinţe, însă
rezultatele se rezumă, în cel mai bun caz, la reducerea ratei acestei creşteri.
Unul dintre obiectivele importante ale politicii Uniunii Europene privind
transporturile este acela de a disocia rata de creştere a volumului transporturilor de
dezvoltarea economică, obiectiv care nu a fost încă atins. Volumul de transport
creşte constant, urmărind ritmul dezvoltării economice sau chiar depăşindu-l. Însă
dezvoltarea are nevoie de transport, iar transportul are nevoie de energie. Necesarul
de energie pentru transport reprezintă o parte însemnată din necesarul total de
energie al unei ţări: în ţările aparţinând Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare
Economică (OECD) acest necesar este de aproximativ 33%, în ţările în curs de
dezvoltare însă necesarul de energie pentru transporturi este mult mai redus – în
India în jur de 12%, în Nigeria şi China sub 10%. În ţările OECD se consumă circa
62% din uleiurile minerale în sectorul transporturilor, în timp ce în celelalte ţări
acest procent este de 49%.
Pentru evaluarea relaţiilor dintre transport şi mediul înconjurător sunt
necesare analize care să stabilească influenţa transporturilor asupra unora dintre
indicatorii de durabilitate a mediului înconjurător: randamentul energetic, emisia de
gaze cu efect de seră, emisia poluanţilor atmosferici şi creşterea ponderii
infrastructurilor de transport. În acest sens trebuie stabilită contribuţia activităţilor
de transport la consumul de energie cu efecte asupra calităţii mediului, la emisiile
de bioxid de carbon, la emisiile de oxizi de azot, la emisiile de oxizi de sulf,
precum şi la luarea în folosinţă a terenurilor pentru construirea infrastructurilor. De
asemenea, este interesant de studiat care sunt efectele măsurilor impuse de
politicile de mediu în sectorul transporturilor.
La nivelul Uniunii Europene, în perioada anilor ‘90, s-a înregistrat o
dezvoltare intensă a transporturilor rutiere şi aeriene. Cea mai rapidă dezvoltare a
fost cea a transportului aerian, care a avut o rată de creştere anuală de peste 5%. În
acest timp, transportul feroviar, transportul rutier de călători şi navigaţia au
înregistrat o stagnare sau chiar un declin.
Traficul rutier afectează mediul în principal prin eliminarea de noxe, dar şi ca
urmare a creşterii numărului de autovehicule. În mod ideal, în procesul de
combustie produsele petroliere ar trebui să se transforme în bioxid de carbon şi
vapori de apă, care sunt gaze netoxice. Însă în produsele petroliere mai rămâne o
parte din impurităţile conţinute în petrolul nativ, cum sunt compuşi ai sulfului şi
129
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
azotului. Din cauza aditivilor adăugaţi în benzină şi a faptului că motoarele nu
asigură combustia completă, 3 până la 25% din combustibilul petrolier nu se
transformă în bioxid de carbon şi vapori de apă, ci în oxid de carbon, hidrocarburi
aromatice nesaturate şi policiclice, radicali ai acestora, precum şi diferite produse
ale oxidării lor cum sunt peroxizii, aldehidele etc. O parte din azotul din aer, ajuns
în cilindrii motorului, se oxidează parţial, formând diferiţi oxizi de azot. La aceştia
se adaugă şi oxizii de sulf, formaţi prin oxidarea compuşilor de sulf din
combustibil.
O parte din emisiile provenite din transportul rutier ajung în atmosferă sub
formă de aerosoli, particule solide sau lichide foarte mici, invizibile pentru ochiul
omului (funinginea, sărurile de plumb, vapori de hidrocarburi etc.). Astfel, masa
particulelor aerosolice în atmosfera urbană este de până la 200 ori mai mare (20
mg/m
3
) decât în aerul de la suprafaţa oceanului (0,1 mg/m
3
). Impactul indirect al
acestora se referă la: modificarea funcţiilor atmosferei, menţinerea unei temperaturi
mai ridicate în mediul urban, ceea ce provoacă reducerea umidităţii relative cu 2 –
8%; formarea mai frecventă a norilor de asupra oraşelor, crescând astfel cantitatea
de precipitaţii atmosferice cu 5 – 10 % şi numărul de zile ceţoase iarna cu 30 –
100%; modificarea balanţei radiaţiei solare, reducerea vizibilităţii.
Un rol important în formarea smogului fotochimic îl au oxizii de azot, care se
formează inevitabil în procesul combustiei din cilindrele motoarelor cu ardere
internă. Aceştia, sub influenţa razelor solare trec prin aşa numitul ciclu fotolitic, în
urma căruia în aer se formează monoxidul de azot, oxigen atomic şi ozon. Toţi
aceşti oxidanţi influenţează nociv nu numai organismul uman, ci şi întreaga
vegetaţie din zonă.
Oxizii de sulf conţinuţi în gazele de eşapament ale automobilelor, pe lângă
faptul că participă la afectarea căilor respiratorii, mai participă la acidificarea
mediului (prin transformarea în acid sulfuric), fenomen cu impact negativ asupra
vegetaţiei , construcţiilor, instalaţiilor.
Emisiile de poluanţi atmosferici nocivi provenite de la mijloacele de transport
rutiere au înregistrat o reducere în statele Uniunii Europene, reducere care se
explică pe seama impunerii unor standarde care de la începutul anilor 90 au devenit
din ce în ce mai severe. Astfel, emisiile de substanţe poluante au scăzut cu 24 %
până la 35 %, iar această tendinţă se menţine şi în prezent. Cu toate acestea, în
zonele urbane există încă mari probleme legate de poluarea aerului cauzată de
transportul rutier, ceea ce impune măsuri suplimentare pentru reducerea gradului de
expunere a locuitorilor oraşelor la acţiunea substanţelor poluante dăunătoare
sănătăţii.
130
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Cu toate că, aşa cum s-a arătat, autovehiculele rutiere generează poluare într-
o măsură tot mai redusă, emisiile de gaze de seră provenite din sectorul
transporturilor sunt în continuă creştere. Aceasta deoarece reducerea emisiilor
specifice de bioxid de carbon provenite de la automobile, a fost mai mult decât
compensată de creşterea volumului transporturilor. Rezultatul este o creştere netă
de aproximativ 20 % a emisiilor de CO
2
provenite de la transportul rutier.
Aviaţia are o contribuţie însemnată în ceea ce priveşte emisiile de bioxid de
carbon. Se presupune că în urma ratei ridicate de creştere a transportului aerian,
impactul său asupra modificărilor climatice îl va depăşi în curând pe cel al
autovehiculelor de pasageri. Estimările arată ca până în anul 2030, impactul
transportului aerian asupra climei va fi dublu faţă de cel al transportului rutier de
pasageri.
Orientarea spre moduri de transport mai durabile necesită mijloace de
transport mai eficiente din punct de vedere energetic şi mai puţin dăunătoare pentru
mediu şi sănătatea publică. Deşi are un impact puternic asupra nivelului de zgomot,
transportul feroviar este un mod de transport ecologic şi una dintre cele mai
eficiente măsuri în vederea reducerii poluării, aducând rezultate pozitive atât pe
termen scurt, cât şi pe termen mediu. Transportul pe cale ferată necesită un consum
redus de energie şi generează cantităţi mici de emisii directe, raportat la numărul de
persoane sau de mărfuri transportate.
Un impact major generat asupra mediului înconjurător de activitatea de
transport este cel asupra habitatului şi biodiversităţii, prin utilizarea directă a
terenurilor, perturbările cauzate de zgomot şi lumină, poluarea aerului şi
fragmentarea peisajului. Pe măsură ce infrastructura de transport se extinde, tot mai
multe zone naturale protejate vor fi supuse acestei presiuni. În medie, aproximativ
jumătate din zonele protejate din Europa sunt deja afectate de transporturi. Există
diferenţe regionale foarte mari, strâns legate de variaţiile densităţii populaţiei, însă
transportul are un impact semnificativ chiar şi în cele mai îndepărtate zone din
regiunea arctică.
Relaţia „transport - sănătate” este de mai mulţi ani ţinută în evidenţă de
comunitatea mondială şi cea europeană. Astfel, la prima conferinţă Europeană
„Mediul şi sănătatea” a miniştrilor de mediu şi sănătăţii, conferinţă ce a avut loc în
1989 în Frankfurt pe Main, printre priorităţile de mediu şi sănătate s-au numărat şi:
- minimizarea impactului asupra mediului şi sănătăţii populaţiei a dezvoltării
energetice, transportului şi în primul rând a celui auto;
- asigurarea calităţii aerului atmosferic, reducerea poluării cu oxizi de fosfor şi azot,
cu oxidanţi fotochimici, cu substanţe organice volatile.
131
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
La cea de a treia conferinţă „Mediul şi sănătatea” (Londra, 1999) a fost
adoptat un document numit „Documentul pentru transport, mediul înconjurător şi
protecţia sănătăţii”. În acest document, este făcută publică îngrijorarea autorităţilor
europene în legătură impactul negativ al transportului rutier asupra sănătăţii.
În ceea ce priveşte evoluţia emisiilor de bioxid de carbon provenite din
sectorul transporturilor din România în perioada 1989 - 2003, aceasta poate fi
urmărită în diagrama din figura 3.9 /47/. Se poate observa din diagramă că tendinţa
este una crescătoare, motivul principal pentru aceasta regăsindu-se în creşterea
numărului de automobile. O tendinţă de reducere a acestor emisii se remarcă la
nivelul anilor 1998 şi 1999, odată cu introducerea unor norme mai severe calitatea
combustibilului utilizat, a catalizatorilor şi utilizarea pe scară tot mai largă a
benzinei fără plumb.
La nivelul anului 2003, emisiile de bioxid de carbon din sectorul
transporturilor din România au fost de 11964,2 Gg CO
2
. La evaluarea emisiilor de
diferiţi compuşi din sectorul transporturilor (bioxid de carbon, metan, protoxid de
azot, oxizi de azot, compuşi organici volatili, monoxid de carbon şi bioxid de sulf)
au fost luate în considerare aviaţia civilă, transportul rutier, transportul pe cale
ferată, navigaţia, precum şi sursele mobile din agricultură, silvicultură şi
piscicultură (tabelul nr. 3.4).
0
2000
4000
6000
8000
10000
12000
14000
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
(
G
g
)
Fig. 3.9 Evoluţia emisiilor de CO
2
din sectorul transporturilor
Tabel nr. 3.4 Emisii de gaze provenite din transport în anul 2003 (Gg)
132
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
CO
2
CH
4
N
2
O NO
x
SO
2
Aviaţie civilă 109,92 0,000786 0,003147 0,47 0,04
Transport rutier 9612,46 1,5789 0,0805 95,95 13,26
Cale ferată 898,9 0,0619 0,0074 14,86 1,75
Navigaţie 347,59 0,02019 0,0029236 7,13 1,32
Alte mijloace de transport 995,36 0,07 0,01 16,76 1,4
Total 11964,23 1,731776 0,1039706 135,17 17,77
Cantitatea de emisii a fost estimată pe baza cantităţilor de combustibil
utilizate, informaţia primară fiind preluată din balanţa energetică naţională.
Conform datelor raportate în balanţa energetică, s-a împărţit consumul de
combustibil pentru fiecare sector şi tip de combustibil. Astfel, se estimează că în
anul 2003 s-au înregistrat următoarele consumuri:
- benzină: 1% în aviaţie, 90% în transportul rutier şi 9% pentru
sursele mobile din agricultură, silvicultură şi piscicultură;
- motorină: 75% în transportul rutier, 12,5% transportul pe cale
ferată, 4,5% în transportul naval şi 8% pentru sursele mobile din
agricultură, silvicultură şi piscicultură;
- aproape întreaga cantitate de combustibil greu şi întreaga cantitate
de cărbune raportate s-au utilizat în sectorul naval;
- numai 20% din întreaga cantitate de kerosen consumată a fost
utilizată pentru aviaţia civilă.
În sinteză, se poate afirma că activităţile legate de transportul de pasageri şi
de mărfuri afectează grav aerul prin emisii de gaze cu efect de seră; emisii de gaze
care determină formarea ploilor acide; emisii de gaze toxice; emisii de pulberi şi
praf. Alte efecte ale transportului asupra mediului înconjurător se referă la
producerea zgomotului, producerea vibraţiilor, ocuparea şi modificarea utilizării
terenurilor, impact vizual şi ecologic şi nu în ultimul rând, producerea accidentelor.
Printre soluţiile de minimizare a impactului generat de transport asupra
mediului înconjurător (în special a atmosferei) se menţionează:
× Transportul rutier
- utilizarea benzinei fără plumb;
- introducerea catalizatorilor pentru reducerea emisiilor de CO
2
,
CO, NO
x
şi hidrocarburi;
- creşterea temperaturii de ardere a combustibilului
× Transportul pe cale ferată – emisiile de gaze rezultate din transportul
pe cale ferată sunt nesemnificative comparativ cu transportul rutier, însă se
impun măsuri de reducere a zgomotului.
133
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
× Transportul aerian –se impun măsuri de limitarea a zgomotului şi a
emisiilor poluante.
3. 7. Agricultura
Solurile agricole, cele care susţin producţia de alimente şi fibre, posedă o
mare varietate de funcţiuni ecologice, printre care se menţionează:
- creează o legătură între atmosferă, resursele hidrice şi sistemele geolitologice;
- filtrează substanţe de diferite naturi, dizolvate în apă, şi acumulează particulele
aflate în atmosferă;
- pot acţiona atât ca sursă de gaze cu efect de seră, cât şi ca un rezervor de carbon, ca
urmare a proprietăţii culturilor de a fixa bioxidul de carbon atmosferic şi de a-l
înmagazina în sol;
- reglează fluxul precipitaţiilor;
- se află în interacţiune cu clima, determinând tipul de cultură adecvat;
- influenţează utilizarea solului şi forma peisajului, constituind diferite tipuri de
habitate, asigurând diversitatea biologică, furnizând apă şi nutrienţi;
- creează condiţii pentru conservarea seminţelor şi pentru viaţa micro- şi
macroorganismelor animale;
- îndeplineşte funcţiuni sociale şi culturale importante.
Pe baza acestor consideraţii, se poate constata că relaţiile dintre mediul
înconjurător şi agricultură sunt extrem de complexe şi au o natură dublă:
× pe de o parte, agricultura suferă un impact negativ generat de diferite
medii productive, ilustrat prin competiţia privind utilizarea solului de către
alte sectoare (industria, infrastructurile de transport etc.); imisii de diferiţi
efluenţi (solizi, lichizi, gazoşi) asupra culturilor şi solurilor agricole;
modificările climatice şi fenomene meteorologice extreme (inundaţii,
secetă, uragane etc.);
× pe de altă parte, agricultura este considerată, ca urmare a gradului de
intensificare, concentrare şi specializare pe care l-a atins în ultimele
decenii, ca unul dintre principalii responsabili de poluarea apelor,
eroziune, poluarea şi acidificarea solului, intensificarea efectului de seră,
pierderea habitatelor şi a biodiversităţii, simplificarea peisajului etc.
Este însă la fel de adevărat că agricultura însăşi poate avea un rol pozitiv în
realizarea unor procese capabile să reducă poluarea şi degradarea mediului
înconjurător şi în oferta de servicii de tip turistic şi recreativ, istoric şi cultural şi
poate contribui la ameliorarea climei locale şi a modificărilor climatice globale.
134
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Agricultura este poluată şi poluantă din cauza următoarelor activităţi
specifice:
- folosirea îngrăşămintelor chimice;
- folosirea pesticidelor;
- irigaţiile;
- defrişările;
- desecarea mlaştinilor şi lacurilor;
- favorizarea eroziunii solurilor şi a declanşării alunecărilor de
teren;
- păşunatul intensiv;
- deşeuri agricole şi zootehnice
Fertilizanţii contribuie într-o măsură importantă la dezvoltarea agriculturii
moderne, dar totodată, aceste substanţe chimice sunt responsabile de unul dintre
cele mai grave impacturi asupra mediului înconjurător generate de către
agricultură. Producţiile ridicate, specifice agriculturii intensive, reclamă cantităţi
mari de nutrienţi pe care solurile, chiar şi cele mai fertile, nu le pot asigura în
totalitate, fiind necesar să fie completate prin fertilizare. O parte mai mare sau mai
mică din îngrăşămintele aplicate rămâne neconsumată de culturi, astfel încât
acestea se pierd (mai ales cele pe bază de azot) în anumite condiţii de sol,
topografie şi climă, prin scurgerile de suprafaţă sau cu apele de infiltraţie, existând
astfel riscul de poluare a mediului acvatic.
Intensitatea şi volumul pierderilor depind de mai mulţi factori, cum sunt:
cantitatea, tipul, epoca şi tehnicile de aplicare a îngrăşămintelor, intensitatea şi
distribuţia precipitaţiilor, modul de prelucrare a solului, tipul de cultură şi rotaţia
culturilor practicată, modul de gestionare a reziduurilor vegetale etc.
Acumularea fertilizanţilor în sol determină degradarea proprietăţilor fizice şi
chimice ale acestuia, ca urmare a unor mecanisme diferite de la un element la altul,
în funcţie de numeroşi factori, printre care:
- tipul de sol şi de cultură;
- sistemul de drenaj;
- dozele de fertilizant aplicate;
- modalitatea şi perioadele de fertilizare.
În special fertilizanţii pe bază de azot şi fosfor contribuie la contaminarea
apelor de suprafaţă şi a celor subterane, consecinţa fiind stimularea dezvoltării
algelor şi apariţia fenomenului de eutrofizare.
135
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Stabilirea cantităţilor adecvate de azot sub formă de îngrăşăminte pentru
diferite culturi este relativ dificilă, din cauza numeroşilor factori care trebuie luaţi
în considerare, printre cei mai importanţi numărându-se necesităţile de azot ale
culturilor şi cantităţile de azot asimilabil disponibilizate de sol pe durata ciclului de
vegetaţie.
Fosforul din îngrăşămintele aplicate pe sol are o mobilitate redusă, fiind
reţinut în cea mai mare parte sub forme reversibil adsorbite de pe coloizii solului.
Din acest motiv, aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor are mai puţine restricţii legate
de protecţia mediului. Pot să apară probleme în cazul solurilor nisipoase, intens
fosfatate, (prin infiltraţie în apa freatică) şi a terenurilor în pantă, susceptibile de
eroziune, când sunt posibile pierderi prin particulele de sol antrenate de scurgerile
de suprafaţă, dacă îngrăşămintele fosfatice au fost aplicate prin încorporare în
primii 10 cm de la suprafaţa solului.
Pesticidele au un rol determinant în agricultura modernă, fiind utilizate în
scopul distrugerii culturilor de paraziţi (insecte şi acarieni) şi agenţi patogeni
(bacterii, viruşi, ciuperci), pentru controlul dezvoltării plantelor afectate şi pentru
asigurarea obţinerii unor standarde înalte de calitate a producţiilor agricole.
Deoarece toate aceste substanţe folosite pentru distrugerea dăunătorilor sunt, în
general, substanţe toxice (în unele cazuri chiar cancerigene), utilizarea improprie
sau neautorizată a acestora poate conduce la riscuri majore pentru sănătatea
oamenilor şi animalelor. Impactul utilizării pesticidelor este mai mare decât în
cazul fertilizanţilor, manifestându-se asupra proprietăţilor fizice şi chimice ale
solului, dar şi asupra micro- şi macrofaunei.
Practicile agricole neadecvate determină intensificarea impacturilor generate
de activităţile agricole şi sunt legate de:
- sărăcirea terenurilor în anumite substanţe nutritive, determinată de folosirea
intensivă şi repetată a aceloraşi tipuri de culturi;
- practicarea agriculturii intensive fără măsuri de protejare a solului;
- defrişările necontrolate;
- absenţa măsurilor de conservare sau protecţie a terenurilor, având ca urmare
generarea fenomenelor de eroziune
Irigarea culturilor în zonele unde există soluri cu regim hidric exudativ, este
o măsură agrotehnică de primă importanţă pentru asigurarea unor producţii
corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ. Aplicarea măsurilor de
irigaţii fără un control riguros poate determina, însă, un impact negativ asupra
factorilor de mediu.
136
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
În primul rând, irigaţiile conduc la pierderi mari de apă prin sistemele de
stocare, aducţiune şi distribuţie, contribuind astfel la risipirea unei resurse naturale
importante. Pe terenurile irigate, în anumite situaţii, poate creşte riscul de poluare a
apelor cu nitraţi prin antrenarea acestora în profunzime. Cauzele care conduc la
acest fenomen se referă, pe de o parte, la dozele mari de îngrăşăminte care se aplică
la culturile irigate (peste 50% din îngrăşămintele administrate sunt răspândite în
aer, apă şi sol, fără a ajunge la plante), iar pe de altă parte, la realizarea în sol a
unor condiţii optime de umiditate pe o perioadă mai lungă, ceea ce favorizează
mineralizarea materiei organice şi formarea de nitraţi.
Gravitatea riscului de poluare cu nitraţi a apelor depinde de o serie de factori,
printre care: cantitatea de nitraţi existenţi în sol, cantitatea de apă aplicată, metoda
de irigare practicată, caracteristicile solului (în special permeabilitatea şi
capacitatea de reţinere a apei), precum şi cantităţile de nitraţi preluate de cultură.
Cu cât solul este mai permeabil şi are o capacitate de reţinere mai mică, cu atât
riscul de poluare cu nitraţi este mai mare.
Printre efectele negative ale irigaţiilor se mai amintesc:
- creşterea nivelului apelor freatice (băltiri);
- suprasaturarea şi înmlăştinarea solurilor;
- salinizarea solurilor;
- favorizarea apariţiei unor focare de infecţie.
Eroziunea solului constă pierderea particulelor de sol ca urmare a acţiunii
apei şi vântului. Riscul de eroziune trebuie redus printr-un management adecvat.
Intensificarea eroziunii conduce la pierderea treptată a stratului superficial de sol şi
astfel la reducerea fertilităţii solului prin pierderea particulelor fine de sol bogate în
nutrienţi. Eroziunea contribuie la creşterea riscului de producere a inundaţiilor, prin
intensificarea scurgerilor, blocarea drenurilor şi canalelor de drenaj.
Procesele erozionale se produc atunci când cantitatea de precipitaţii depăşeşte
cantitatea de apă pe care o poate absorbi solul, iar o parte din precipitaţiile căzute
se scurge pe suprafaţa terenului (scurgerea superficială). Precipitaţiile abundente se
produc destul de des, iar riscul de eroziune a terenurilor sub formă de ravene şi
rigole este sporit atunci când intensitatea precipitaţiilor depăşeşte 15 mm/zi sau
4mm/oră.
Eroziunea eoliană afectează mai ales solurile nisipoase şi prăfoase, mai ales
dacă nu sunt acoperite cu vegetaţie. Dacă solurile sunt predispuse la eroziune şi
sunt cultivate, atunci sunt necesare măsuri de control şi de protecţie.
Printre alte cauze care determină probleme legate de mediul înconjurător, ca
urmare a desfăşurării practicilor agricole se numără noxele generate de maşinile
137
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
agricole (gaze de eşapament, zgomote, vibraţii, scurgeri şi pierderi de carburanţi pe
sol, distrugerea structurii solului prin compactare) şi păşunatul intensiv.
În afară de cele arătate anterior, sectorul agricol determină emisii de gaze cu
efect de seră. Emisiile directe provenite din sectorul agricol sunt emisii de metan şi
protoxid de azot, iar cele indirecte sunt emisii de oxizi de azot şi monoxid de
carbon. Cele mai reprezentative surse de emisii de gaze cu efect de seră din
sectorul agricol sunt: fermentaţia enterică din ramura zootehnică (emisii de metan
generate de digestia animalelor ierbivore, în special a bovinelor), sistemul de
management al deşeurilor animale (deşeurile de la fermele de creştere a animalelor
reprezintă o sursă de metan şi protoxid de azot), cultivarea orezului (câmpurile de
orez inundate sunt o sursă de producere a metanului) şi arderea deşeurilor agricole.
În România, în ultimele două decenii s-a înregistrat o reducere substanţială a
cantităţilor de substanţe active (fertilizanţi şi pesticide) utilizate în agricultură
(figurile 3.10 şi 3.11) /47/.
Procesul erozional determinat de practicile agricole şi silvice s-a intensificat
în ultimii ani în România, ca urmare a unei exploatări neraţionale a fondului
forestier şi a fondului funciar şi a aplicării unui sistem tehnologic necorespunzător,
în special pe terenurile aparţinând gospodăriilor mici şi mijlocii.
0
100000
200000
300000
400000
500000
600000
700000
800000
1986 1990 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
(
t
o
n
e
)
Nitraţi
Fosf aţi
Potasiu
Fig. nr. 3.10 Evoluţia cantităţilor de fertilizanţi utilizate în România
138
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
0
1000
2000
3000
4000
5000
6000
7000
8000
9000
10000
1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
(
t
o
n
e
)
Insecticide
Fungicide
Ierbicide
Fig. nr. 3.11 Evoluţia cantităţilor de pesticide utilizate în România
3.8. Exploatarea resurselor de apă
3.8.1. Acumulările de apă
Construcţia unui dig reprezintă una dintre cele mai dificile intervenţii
asupra teritoriilor şi ecosistemelor, deoarece afectează mediul înconjurător în mod
ireversibil, nu numai în limitele viitorului lac de acumulare, ci şi în aval de acesta.
În amonte de barajul construit pentru bararea unui curs de apă se formează
un lac de acumulare, transformând astfel un habitat de apă curgătoare într-un
habitat de apă cu o curgere extrem de lentă, aproape stătătoare. Durata mare în care
se realizează schimbul de apă în lacul din spatele digului determină efecte negative
asupra ecosistemului. Întreaga floră şi faună de pe suprafaţa viitorului lac dispare,
iar în acest fel este distrus rapid un ecosistem creat de natură de-a lungul mileniilor.
De asemenea, prin apariţia în zonă a unei oglinzi de apă de mari dimensiuni, este
posibilă apariţia unor modificări microclimatice.
În aval de baraj, există riscul de imposibilitate a asigurării debitului minim,
care garantează ecosistemului acvatic o evoluţie normală a proceselor fizice şi
biologice.
Construirea marilor baraje poate conduce şi la o înrăutăţire a calităţii apei,
ceea ce are drept urmare o modificare substanţială a ihtioflorei şi ihtiofaunei.
Un alt impact al barării cursurilor mari de apă este reprezentat de riscul
cedării barajelor, fapt ce are consecinţe dezastruoase asupra mediului înconjurător
139
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
şi a populaţiei din zonă (este deja cunoscut cazul cedării digului de la Vajon din
anul 1963).
Un impact major se manifestă asupra populaţiei care locuieşte în amonte de
locul de amplasare a barajului, în zona care urmează a fi inundată, populaţie care va
fi strămutată.
În sinteză, se poate spune că cele mai grave forme de impact ale barării
cursurilor de apă asupra mediului se referă la:
- modificarea morfologică a cursului de apă, atât în amonte, cât
şi în aval faţă de punctul de construire a digului;
- modificarea calităţii apei;
- reducerea biodiversităţii, ca urmare a dispariţiei peştilor
migratori şi a plantelor acvatice;
- limitarea debitului de apă în aval;
- blocarea transportului de aluviuni, atât de necesare
agriculturii;
- modificări ale nivelului hidrostatic al apelor subterane;
- strămutarea populaţiei care locuieşte în zonele care intră în
raza de influenţă a lacului de acumulare.
3.8.2.Canale navigabile şi amenajări portuare
Canale navigabile
Lucrările de amenajare a unui canal navigabil sunt importante şi necesită
folosirea unui parc de utilaje complex ce cuprinde macarale plutitoare, graifere
plutitoare, barje, utilaje terasiere (buldozere, încărcătoare frontale) şi mijloace de
transport rutiere.
Activitatea utilajelor reprezintă un factor potenţial de poluare a apei. Poluarea
poate fi rezultatul gestionării necorespunzătoare a deşeurilor de santină cu conţinut
ridicat de produse petroliere şi de alte produse periculoase rezultate din activitatea
pe vase. Nu trebuie admisă evacuarea acestor deşeuri de pe vase în apă. Deşeurile
trebuie colectate în saci sau în butoaie şi evacuate controlat pe uscat, unde urmează
a fi sortate şi expediate la centre specializate de neutralizare, tratare şi depozitare.
Un volum important de lucrări este reprezentat de dragajele prevăzute pentru
calibrarea şenalului. Dragajele au un impact redus asupra calităţii apei,
nepermanent şi limitat ca spaţiu de manifestare. Activitatea dragelor provoacă în
zona de lucru creşteri ale turbidităţii apei şi resuspensia unor cantităţi de sedimente
din patul albiei.
140
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Cantitatea sedimentelor în suspensie rezultate din dragaj depinde de numeroşi
factori, din care pot fi menţionaţi tehnologia de dragare, natura sedimentelor,
adâncimea şi viteza apei. Şenalele navigabile trebuie menţinute, în special prin
autodragare, şi trebuie să asigure adâncimea necesară navigaţiei în condiţii de
siguranţă.
Un trafic dens pe canalele navigabile are consecinţe negative greu de evitat,
care se referă la efectele morfologice ale valurilor produse de circulaţia vaselor sau
convoaielor de nave. Valurile produse de deplasarea convoaielor amplifică mult
eroziunea malurilor. Contribuţia valurilor generate de transportul naval la
eroziunea totală a malurilor este foarte greu de precizat, însă lucrările de
regularizare compensează într-o oarecare măsură efectele acestora.
În concluzie, amenajarea şi exploatarea canalelor navigabile afectează în
principal apa, tipurile cele mai frecvente de impact fiind:
- afectarea suprafeţei albiei în porţiunile unde se efectuează lucrări de adâncire;
- modificarea regimului hidrologic şi hidrodinamic a cursului de apă, ca urmare a
lucrărilor efectuate şi a deplasării navelor;
- încărcarea apei cu diferite substanţe diluate sau compacte (creşterea turbidităţii),
prin tulburarea depunerilor aluvionare în timpul realizării şi exploatării canalului
navigabil;
- poluarea apei cu diferite substanţe provenite de la navele care circulă pe canale;
- deversarea substanţelor poluante din depozitele temporare de pe maluri;
- distrugerea directă a organismelor bentosului de pe albia ce se adânceşte, ceea ce
duce la încetinirea proceselor de autoepurare a apei pe o perioadă lungă de timp.
Amenajări portuare
Porturile, fie că sunt industriale, comerciale sau turistice, au un impact
complex asupra mediului înconjurător şi, totodată, greu de controlat. Printre
formele de impact caracteristice amenajărilor portuare se numără:
- ocuparea şi degradarea zonelor litorale prin infrastructuri şi lucrări de protecţie,
delimitând mici golfuri în care schimbul de apă este redus, ceea ce favorizează
poluarea;
- degradarea litoralului şi cauzarea fenomenelor de eroziune costieră, cu un întreg şir
de consecinţe dificil de estimat;
- afectarea echilibrului între apele dulci şi cele marine;
- poluarea tuturor factorilor de mediu, cauzată de vehicularea şi depozitarea
substanţelor toxice;
141
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- apariţia deşeurilor solide, a substanţelor utilizate pentru curăţarea navelor, a
substanţelor organice şi a apelor reziduale;
- contaminarea sedimentelor marine cu metale, hidrocarburi, nutrienţi, bacterii,
substanţe chimice de sinteză.
Aceste fenomene nu pot fi studiate, evaluate şi luate în considerare în mod
singular, ele având o manifestare sinergică.
3.8.3. Alte lucrări de gospodărire a apelor
Derivaţiile influenţează calitatea şi turbiditatea apei, modifică morfologia şi
determină eroziunea patului albiei şi pot conduce la pierderi de habitat terestru şi
acvatic şi pierderi de habitate critice sau unice.
Sistemele de răcire utilizate în diferite procese industriale evacuează apa cu o
temperatură mai mare decât cea a receptorului natural, cu consecinţe negative
pentru unele specii de floră şi faună acvatică.
Alimentarea cu apă
Prelevarea apei din sursele subterane determină coborârea nivelului apelor
freatice, modificarea regimului hidrodinamic al apei, modificări ale calităţii apei
subterane, modificarea chimismului apei, antrenarea poluanţilor. În cazul prizelor
de apă de suprafaţă se produc următoarele efecte: modificarea vitezei apei, a
bilanţului termic, a concentraţiei de substanţe nutritive, colmatarea albiei etc., ceea
ce generează un impact important asupra factorilor biotici, atât ca distribuţie, cât şi
ca diversitate.
3.9. Depozitarea deşeurilor
Cantitatea se deşeuri produsă de societatea modernă este imensă: 4 miliarde
de tone de deşeuri solide pe an numai în Europa, adică circa 5 tone pe an pe cap de
locuitor. Producerea de deşeuri are implicaţii majore sub două aspecte: pe de o
parte, acestea pun în pericol sănătatea umană şi mediul înconjurător, iar pe de altă
parte, reflectă ineficienţa cu care societatea utilizează resursele disponibile.
Deşeurile se împart în două categorii, în funcţie de provenienţa şi
caracteristicile lor. Astfel, există deşeuri urbane şi deşeuri speciale.
Deşeuri urbane
- deşeuri menajere provenite din zonele rezidenţiale;
- deşeuri nepericuloase provenite zonele rezidenţiale;
- deşeuri provenite din curăţarea şi întreţinerea străzilor;
- deşeuri vegetale provenite din zonele verzi (grădini, parcuri,
cimitire);
142
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Deşeuri speciale
- deşeuri din activităţile agricole şi industriale;
- deşeuri din demolări, construcţii, inclusiv deşeurile periculoase
rezultate din activitatea minieră;
- deşeuri din activităţi artizanale;
- deşeuri din activităţi comerciale;
- deşeuri din sfera serviciilor;
- deşeuri rezultate din activitatea de recuperare şi distrugere a
deşeurilor,
- nămoluri menajere rezultate din activităţile de potabilizare şi
epurare a apelor şi din exploatarea apelor curgătoare;
- deşeuri spitaliceşti;
- utilaje şi aparaturi deteriorate şi uzate;
- mijloace de transport ieşite din funcţiune.
Impactul deşeurilor asupra mediului înconjurător se manifestă asupra tuturor
factorilor de mediu, cele mai întâlnite forme fiind următoarele:
× Asupra apelor prin deversarea directă a deşeurilor în apă sau prin
exfiltraţii provenite din depozitele de deşeuri.
× Asupra aerului atât prin emisiile de metan provenite din procesele
de degradare a substanţelor organice din componenţa deşeurilor, cât şi prin
emisii de substanţe poluante rezultate din instalaţiile de incinerare.
× Asupra solului prin deversări accidentale sau prin construirea unor
depozite de deşeuri necontrolate.
În întreaga lume există preocupări şi temeri privind impactul deşeurilor (în
continuă creştere) asupra mediului înconjurător. În ceea ce priveşte populaţia,
multe persoane sunt îngrijorate de modul în care deşeurile, în special cele
industriale, le va influenţa viaţa şi sunt interesate de următoarele probleme:
× Poluarea solului şi a apelor, cauzată de infiltrarea substanţelor
contaminante din depozitele de deşeuri în apele de suprafaţă şi în
formaţiunile acvifere subterane. Depozitele de deşeuri solide pot prezenta
riscuri de apariţie a unor astfel de exfiltraţii, care conţin adesea materii
organice, amoniac, metale grele şi alte substanţe toxice, epurarea lor fiind
dificilă din punct de vedere tehnic şi, totodată, costisitoare.
× Emisiile de metan în atmosferă, care au un rol important în
fenomenul de încălzire globală. Amestecul exploziv de aer şi metan care
143
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
se formează într-un depozit a fost de multe ori cauza unor incendii şi
explozii care s-au soldat cu victime şi pagube materiale importante.
× Degradarea peisajului ca urmare a construirii depozitelor.
× Riscuri de alunecare spontană a depozitelor de deşeuri.
× Emisiile de dioxină rezultate din operaţia de incinerare a deşeurilor,
care există în absenţa unor tehnologii de incinerare mai eficiente (dar, în
acelaşi timp, mai costisitoare).
× Cenuşile zburătoare rezultate din operaţia de incinerare a deşeurilor,
periculoase pentru sănătate.
× Compromiterea definitivă a zonelor contaminate, ca urmare a
utilizării îndelungate a instalaţiilor de incinerare a deşeurilor.
× Epuizarea resurselor naturale ca urmare a tendinţei de utilizare a
unor cantităţi mari de materii prime.
Obiectivul de utilizare durabilă şi raţională a resurselor impune, printre altele,
o gestionare corectă a deşeurilor, care trebuie să pornească de la faza de proiectare
a unui proces tehnologic, până la fabricarea, distribuţia şi consumul bunurilor
produse.
Aceasta înseamnă, înainte de toate, o politică de reducere a cantităţilor de
deşeuri rezultate din procesele economice, încurajarea oricărei forme de recuperare,
reutilizare şi reciclare a deşeurilor (este de reţinut utilizarea deşeurilor în scopul
obţinerii energiei prin incinerare, ceea ce trebuie să stimuleze colectarea selectivă a
acestora). Pe de altă parte, pentru cazul deşeurilor care nu pot fi reutilizate şi
trebuie distruse, este necesară realizarea unor instalaţii de incinerare care să fie
dotate cu cea mai bună tehnologie disponibilă, evitându-se astfel fenomene majore
de poluare.
Priorităţile de acţiune în acest sens, vizând diferite faze de producere,
prelucrare şi distrugere a deşeurilor pot fi grupate după cum urmează:
- reducerea cantităţilor de deşeuri produse, precum şi a gradului
lor de periculozitate;
- reutilizarea şi reciclarea deşeurilor;
- recuperarea deşeurilor sub diferite forme (materiale,
energetice);
- distrugerea deşeurilor în condiţii de siguranţă.
Printre instrumentele de realizare a acestor obiective de gestionare corectă a
deşeurilor se numără instrumentele economice (măsuri fiscale, stimulative sau
coercitive, taxe ecologice etc.) şi instrumentele de gestionare (planuri de gestionare
144
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
a deşeurilor), acorduri între autorităţile publice şi operatorii economici,
monitorizarea modului de aplicare a normelor în vigoare.
3.10. Turismul
Turismul poate fi definit ca un ansamblu de fenomene, generate de
deplasarea benevolă şi temporară a indivizilor sau a grupurilor de indivizi spre
locuri care nu reprezintă rezidenţe ale acestora, în scopul recreerii şi/sau culturale.
În general, motivaţiile turismului sunt acelea de detensionare, comunicare sau
acumularea de noi cunoştinţe.
Implicaţiile economice ale turismului sunt multiple: creează noi locuri de
muncă şi favorizează dezvoltarea infrastructurilor care lipsesc în multe locuri.
Turismul reprezintă pentru numeroase ţări domeniul care aduce cel mai mare aport
produsului intern brut.
Turismul este un important consumator de spaţiu şi resurse naturale şi
antropice, un generator de schimbări la nivelul mediul înconjurător şi al economiei,
determinând mai multe tipuri de efecte. Analiza impactului turismului asupra
mediului înconjurător, considerat ca şi cumul al tuturor acestor efecte, pozitive sau
negative, interesează deoarece se urmăreşte ca expansiunea turismului să păstreze
echilibrul ecologic, să evite suprasolicitarea resurselor, poluarea şi orice alte efecte
negative asupra mediului. Dezvoltarea ecologică a turismului în zone protejate
vizează în principal patru planuri:
× Economic, prin creşterea gradului de valorificare a resurselor, îndeosebi
a celor mai puţin cunoscute, pentru reducerea presiunii asupra celor mai
intens exploatate.
× Ecologic, prin asigurarea utilizării raţionale a tuturor resurselor,
reducerea şi eliminarea deşeurilor, reciclarea lor, asigurarea conservării şi
protecţiei mediului, scăderea procesului de sustragere a terenurilor
agricole şi forestiere din circuitul agricol şi silvic.
× Social, prin sporirea numărului de locuri de muncă, menţinerea unor
meserii tradiţionale, atragerea populaţiei în practicarea diferitelor forme de
turism.
× Cultural prin valorificarea elementelor de civilizaţie, artă şi cultură
deosebite, care exprimă o anume identitate culturală şi dezvoltă spiritul de
toleranţă.
Deşi la prima vedere activităţile turistice sunt poate cel mai puţin poluante, în
timp ele pot avea efecte nedorite, în special atunci când în dezvoltarea turismului în
ariile protejate nu se ţine cont de două condiţii fundamentale: respectarea
145
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
capacităţii de încărcare ecologică şi particularităţile fiecărei zone protejate.
Evaluarea impactului negativ presupune cunoaşterea principalelor aspecte negative
ale dezvoltării turismului.
× Circulaţia turistică necontrolată (în afara traseelor marcate) poate conduce
la distrugeri ale solului şi vegetaţiei; perturbarea faunei şi declanşări de
incendii.
× Fluxul turistic crescut generează perturbări asupra mediului; modificări în
comportamentul animalelor şi amplificarea formelor de poluare.
× Dezvoltarea excesivă şi neadaptată cerinţelor impuse de statutul de arie
protejată determină aglomerări de populaţie; supraîncărcarea cu elemente
de infrastructură şi apariţia unor stiluri arhitecturale nearmonizate cu cele
existente.
× Lipsa dotărilor de folosire a energiei alternative, a reciclării şi epurării
apelor utilizate, a depozitării şi compostării gunoaielor în cadrul
structurilor turistice de primire şi de alimentaţie publică are ca efecte
poluare fizică, poluarea apei, poluarea solului, poluarea aerului.
× Absenţa amenajărilor specifice, destinate popasurilor şi campării
determină degradarea peisajului prin acumularea de deşeuri.
× Exploatarea intensivă a resurselor naturale cu valenţe turistice poate
conduce la scăderea gradului de atractivitate a acestor resurse.
× Practicarea braconajului, a pescuitului şi vânătorii necontrolate înseamnă
scăderea dramatică a efectivelor de faună sălbatică.
× Turismul automobilistic (parcarea şi circulaţia în locuri interzise, cu
abatere de la drumurile principale) generează poluare cu gaze de
eşapament şi zgomot; distrugerea florei; poluarea aerului.
Cunoaşterea dezavantajelor posibile ale activităţilor turistice asupra ariilor
protejate este deosebit de importantă, cu atât mai mult cu cât conştientizarea lor
trebuie să conducă la acţiuni de diminuare a acestor efecte negative care să sprijine
dezvoltarea durabilă a oricărei forme de turism.
Impactul economic, socio-cultural şi ecologic negativ al turismului poate fi
contracarat cu ajutorul unor mijloace specifice, precum valorificarea echilibrată a
tuturor resurselor naturale, sisteme de depozitare şi reciclare a deşeurilor
corespunzător normelor ecologice, interzicerea activităţilor de exploatare a
lemnului şi a braconajului neautorizate, reorganizarea activităţilor turistice,
dezvoltarea mijloacelor de transport non – poluare, etc.
Dezvoltarea turismului trebuie să se realizeze ţinând seama de criteriul
durabilităţii, adică trebuie să fie o dezvoltare ecologică durabilă pe termen lung,
146
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
convenabilă din punct de vedere economic, etic şi social pentru comunităţile locale.
Dezvoltarea durabilă este un proces dirijat, care prevede o gestionare globală a
resurselor, în scopul asigurării rentabilităţii, permiţând salvarea capitalului natural
şi cultural. Turismul, ca un instrument potenţial de dezvoltare, poate şi trebuie să
participe activ la strategia de dezvoltare durabilă. Caracteristica unei gestionări
corecte a turismului este aceea de garantare a durabilităţii resurselor de care acesta
depinde.
Durabilitatea turismului înseamnă, prin definiţie, că acesta integrează mediul
natural, social şi uman, respectă echilibrul fragil ce caracterizează multe zone
turistice, în special micile insule şi zonele naturale expuse riscului. Turismul
trebuie să asigure o evoluţie acceptabilă din punct de vedere al influenţei sale
asupra resurselor naturale, a biodiversităţii şi asupra capacităţii mediului de a
suporta impactul şi produsele reziduale..
Diversitatea speciilor şi integritatea ecosistemului nu pot fi substituite sau
înlocuite şi, din acest motiv, un turism care ameninţă toate aceste valori este de
neacceptat. Studiile de impact asupra mediului reprezintă o necesitate esenţială
pentru realizarea unui turism durabil.
Mediul în care trăiesc specii de floră şi faună fragile, rare sau pe cale de
dispariţie trebuie să fie protejat, asigurând astfel existenţa habitatului pentru aceste
specii, prin împiedicarea impactului şi permiterea regenerării terenurilor şi apelor
care îl conţin. Aceste măsuri sunt valabile pentru animalele terestre şi păsările din
toate ecosistemele din fiecare continent, precum şi pentru cele ce populează apele
sau care trăiesc sub pământ. Pădurile, litoralele, apele curgătoare şi stătătoare
trebuie, de asemenea, supravegheate şi protejate. Este imperios necesar să existe
inventarieri pentru toate zonele fragile din punct de vedere ecologic, iar rezultatele
trebuie comunicate şi organizaţiilor care se ocupă de turism.
O nouă amenajare turistică trebuie să ţină seama de faptul că armonia creată
de secole între configuraţia terenului, vegetaţie, raportul între spaţiile libere şi cele
închise, culori naturale dominante este foarte fragilă şi uşor de distrus. Realizarea
construcţiilor de agrement trebuie să respecte o anumită proporţionalitate cu spaţiul
şi să fie în concordanţă cu capacitatea de absorbţie a mediului.
Ecoturismul este privit ca o formă de turism alternativ şi trebuie să includă
spre definire următoarele elemente:
- produsul are la bază natura şi elementele sale;
- managementul ecologic în slujba unui impact minim;
- contribuţia la conservare;
- contribuţia la bunăstarea comunităţilor locale;
147
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- educaţie ecologică.
Ecoturismul reprezintă una dintre formele turistice cu cea mai mare tendinţă
de creştere în ultimii ani, cu precădere în ariile protejate. Prin promovarea acestei
forme de turism, multe ţări ale lumii care consideră că ariile protejate sunt o parte
esenţială a ofertei turistice, au făcut ca turismul în natură şi ecoturismul să
reprezinte elemente importante ale industriei turistice.
Aplicarea ecoturismului ca model de dezvoltare a turismului, cu deosebire în
zonele protejate şi a principiilor sale are o dublă ţintă: pe de o parte valorificarea
integrată a resurselor naturale şi culturale de excepţie, cu îmbunătăţirea calităţii
vieţii în comunităţile locale, iar pe de altă parte satisfacerea motivaţiilor şi
cerinţelor turiştilor în concordanţă cu conservarea mediului pentru generaţiile
viitoare. Dezvoltarea durabilă a turismului satisface necesităţile actuale ale
turiştilor şi a regiunilor ce constituie gazda acestora şi în acelaşi timp protejează şi
sporeşte oportunităţile pentru viitor. Este considerat un factor care conduce către un
management al tuturor resurselor într-o astfel de manieră încât necesităţile
economice, sociale şi estetice pot fi satisfăcute conservând totodată, integritatea
culturală, procesele ecologice esenţiale, diversitatea biologică şi sistemele de
susţinere a vieţii.
CAPITOLUL 4
STRUCTURA STUDIULUI DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA
MEDIULUI
Pentru înţelegerea problemelor şi conceptelor unui proces de evaluare a
impactului asupra mediului, trebuie definite noţiunile şi termenii de bază cu care
operează acesta /7/.
148
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
× Procedura de evaluare a impactului asupra mediului este un instrument
– proces pentru realizarea unei politici preventive şi reprezintă o aplicaţie
a principiului "cea mai bună politică ecologică constă în evitarea de la
început a poluării şi a altor accidente ambientale, mai degrabă decât
combaterea succesivă a efectelor ".
× Procedura de evaluare a impactului asupra mediului este un sistem
suport al deciziilor. Studiile de impact nu pot fi reduse la faza de descriere,
ci trebuie să ajungă la o evaluare, pentru a oferi autorităţilor competente
elementele de decizie, stabilind în mod ştiinţific efectele posibile asupra
mediului înconjurător ale acţiunilor ce trebuie întreprinse. Deci, o astfel de
procedură ridică două probleme: aceea a transparenţei etapelor care au
condus la decizie şi cea de corectare chiar în timpul procesului (de către
cei care sunt interesaţi).
× Procedura de evaluare a impactului asupra mediului, în ceea ce priveşte
procesul de decizie, explică potenţialurile majore ale mai multor
alternative între care se face alegerea; adică pune problema definirii
alternativelor proiectului, cuprinzând şi alternativa zero, a analizării
impacturilor ţinând seama de durata prevăzută pentru proiect şi a
comparării alternativelor în cadrul unui sistem dat de obiective şi/sau
conexiuni.
× Există evaluări ale impactului asupra mediului cu diferite nivele de
aprofundare, în funcţie de momentul procesului decizional în care se află
procedura: faza iniţială (studiu de fezabilitate), faza intermediară (proiect
de principiu), faza finală (proiect executiv). Se poate afirma că nu există
un moment anume pentru procedura de evaluare a impactului asupra
mediului; în general, aceasta trebuie să preceadă cât mai mult în timp
procesul decizional. Aceasta confirmă ideea că există diferite faze de
operare asupra unui proiect executiv, în care alternativele sunt, adesea,
doar măsuri de ameliorare, sau asupra unui proiect de principiu, în care se
examinează alternativele tehnologice şi/sau de amplasare, sau, în schimb,
se lucrează pe studiul de fezabilitate, în care comparaţia se face între
marile opţiuni strategice, care sunt foarte deschise.
× Prin intervenţii sau acţiuni care trebuie supuse procedurii de evaluare a
impactului asupra mediului, nu se înţeleg numai lucrările aferente unui
proiect, ci şi instrumentele de plan, programele, normele, deciziile care
afectează direct sau indirect mediul înconjurător. Nivelul de aprofundare a
evaluării a impactului asupra mediului în cazul lucrărilor este mult mai
149
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
avansat. Se poate face distincţie între lucrări care impun decizii referitoare
la amplasare, tehnologie şi dimensiuni şi lucrări care prevăd o singură
decizie referitoare la tehnologie şi dimensiuni.
× Există diferite persoane implicate în procesul de evaluare a impactului
asupra mediului, printre care se numără: iniţiatorul proiectului, subiectul
care solicită măsurile legislative de aprobare, autorizare sau concesiune,
măsuri care permit prin evaluarea impactului asupra mediului realizarea
definitivă a proiectului; autoritatea iniţiatoare, în cazul în care o autoritate
publică promovează iniţiativa referitoare la proiect; autoritatea
competentă, sau administrativă sau organul care pregăteşte din timp
evaluarea impactului ambiental; publicul, mai ales subiecţii afectaţi direct
de diferite proiecte.
× Procedura de evaluare a impactului asupra mediului trebuie înţeleasă ca
un proces de participare a publicului, aceasta fiind una dintre funcţiunile
principale ale procedurii. Informarea şi participarea sunt etape de
cunoaştere a complexităţii ambientale şi sociale, care permit subiecţilor
sociali controlul asupra coerenţei şi eficienţei modului de realizare a
studiului de către autorităţile competente.
× În scopul unei serii de verificări ştiinţifice şi a unei participări
constructive, elaborarea studiului de evaluare a impactului asupra
mediului trebuie să fie întotdeauna un proces corijabil şi, deci, cât se poate
de transparent. Această exigenţă se referă la claritatea datelor şi metodelor
de lucru şi la necesitatea de a dispune de surse informative şi sisteme de
gestionare garantate, totul integrat într-o schemă metodologică
recunoscută şi acceptată.
4.1. Scopul şi cerinţele studiului de evaluare a impactului
Scopul unei metodologii generale constă în determinarea iniţiatorului unui
proiect, a autorităţii competente şi a celor interesaţi, să parcurgă o serie de etape
clare şi definite, lăsând unele grade de libertate, în funcţie de metodologia propusă.
Astfel, procedura de evaluare a impactului asupra mediului nu este o simplă
impunere de îndeplinire formală a condiţiilor de autorizare, ci permite încadrarea
acestor grade de libertate în interiorul unei structuri logice, suficient de precise.
În ceea ce priveşte studiul de impact asupra mediului înconjurător, este
important de subliniat că acesta cuprinde nu numai aspecte de mediu, în sensul cel
mai strict (acelea care s-ar putea numi ecologico - naturalistice), ci şi aspecte
150
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
economico-sociale. Aceasta înseamnă că trebuie să se accepte o semnificaţie mai
amplă pentru termenul de mediu înconjurător, aşa cum s-a arătat în primul capitol.
Într-un studiu de evaluare a impactului există diferite competenţe, întrucât un
astfel de studiu ridică o serie de probleme referitoare la coordonarea analizelor şi
rezultatelor intermediare care provin din sectoare disciplinare extrem de diferite.
Există o literatură destul de vastă legată de evaluarea impactului asupra
mediului şi de instrumentele metodologice pe care aceasta le utilizează. Aceasta
oferă o perspectivă largă privind instrumentele de evaluare preferate, în funcţie de
problemele care necesită redactarea unui studiu de evaluare a impactului
(interdisciplinaritate şi coordonare, provenienţa datelor şi utilizarea modelelor
etc.). Fişele tehnice pentru elaborarea unui studiu de evaluare a impactului sunt
instrumente generale pentru descrierea componentelor şi factorilor ambientali, a
caracteristicilor proiectului şi contextului de planificare şi programare.
Evaluarea impactului asupra mediului este destinată prognozării
consecinţelor pe care le poate avea asupra mediului înconjurător realizarea şi
funcţionarea proiectelor de dezvoltare (trafic rutier, feroviar, navigaţie, producţia
de energie, minerit, construcţii hidrotehnice, gospodărirea deşeurilor etc.).
Scopul studiului de evaluare a impactului este acela de a identifica şi localiza
perturbările potenţiale generate de proiect, încă din prima etapă de planificare şi
proiectare a acestuia.
Evaluarea impactului asupra mediului este o etapă importantă a procesului
decizional referitor la stabilirea formei finale a unui anumit proiect, reprezentând
totodată un ghid pentru factorii de decizie.
De regulă, un studiu de impact trebuie să clarifice mai multe aspecte, printre
care:
- posibilitatea funcţionării în siguranţă a proiectului, fără riscul
unor accidente majore sau cu efecte pe termen lung asupra sănătăţii;
- capacitatea mediului natural da a face faţă emisiilor poluante şi
deşeurilor generate de funcţionarea proiectului;
- conflicte de amplasament cu mediul înconjurător;
- consecinţele realizării proiectului asupra infrastructurii deja
existente;
- modul de afectare a componentelor mediului natural şi antropic;
- necesarul de resurse naturale impuse de proiect şi modul de
gestionare a acestora;
151
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- necesarul de resurse umane pentru realizarea şi funcţionarea
proiectului;
- pagubele aduse peisajului natural şi modul de afectare a
valorilor naţionale şi locale (păduri, zone umede, zone turistice, situri
istorice, urbanistice, culturale, arhitectonice sau religioase);
- modalităţile de acţiune pentru ameliorarea acestor modificări;
- măsuri de limitare în timp şi spaţiu şi de minimizare a
modificărilor generate de proiect;
- norme legislative, regulamentare sau decizionale care trebuie
adoptate pentru acceptarea proiectului şi pentru buna sa funcţionare.
4.2. Structura raportului de evaluare a impactului
În urma realizării studiului de evaluare a impactului se redactează un raport
final, în care trebuie specificate datele firmei care realizează studiul, colaboratorii,
denumirea raportului şi data până la care se primesc observaţiile. Raportul trebuie
să conţină următoarele informaţii:
- scopul şi necesitatea acţiunii, descrierea concisă a scopului
proiectului precum şi descrierea activităţilor desfăşurate în cadrul
proiectului;
- alternative la proiect, incluzând acţiunile propuse;
- estimarea impactului ecologic produs de toate activităţile
desfăşurate în cadrul alternativelor;
- mediul înconjurător afectat - cu prezentarea mediului natural şi a
zonelor care vor fi afectate de toate activităţile considerate;
- consecinţele proiectului asupra mediului - evaluarea impactului
proiectului, efecte adverse care nu pot fi evitate dacă proiectul este
implementat;
- măsuri de minimizare şi eliminare a impacturilor şi a efectelor
reziduale ale acestor măsuri;
- relaţia dintre utilizarea pe termen scurt a mediului şi evoluţia pe
termen lung a acestuia;
- blocarea ireversibilă a anumitor resurse în cazul implementării
proiectului;
- concluziile finale, elementele de conflict şi problemele ce trebuie
rezolvate.
Discuţiile şi comentariile referitoare la raport au următoarele obiective:
152
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- efectele directe şi indirecte şi semnificaţia acestora;
- conflictele posibile între proiectul propus, obiectivele
planurilor de turism şi utilizarea teritoriului existent, necesarul de
energie şi potenţialul de conservare a diferitelor alternative, necesarul
de resurse naturale, efecte asupra calităţii urbane, a resurselor istorice şi
culturale şi mijloace de combatere a efectelor adverse.
4.3. Principii generale in realizarea studiului de impact
4.3.1. Concentrarea asupra problemelor principale
Un studiu de evaluare a impactului nu trebuie să analizeze toate problemele
la acelaşi nivel de detaliere. Într-o primă etapă, scopul unui astfel de studiu
trebuie limitat doar la evidenţierea celor mai importante impacturi generate de
realizarea proiectului.
Studiile de impact foarte voluminoase şi foarte complexe nu sunt productive,
întrucât rezultatele lor nu sunt vizibile rapid şi uşor şi nici foarte accesibile şi
imediat folositoare proiectanţilor şi factorilor decizionali.
Măsurile de minimizare a impactului trebuie să se concentreze asupra unor
soluţii practice şi imediat aplicabile.
4.3.2. Implicarea celor mai potrivite persoane şi echipe în realizarea
studiului
Realizarea unui studiu de impact performant presupune implicarea unor
specialişti după cum urmează:
- specialişti în domeniul managementului şi asamblării
studiilor de evaluare a impactului asupra mediului;
- specialişti în diverse domenii ale ştiinţei sau ingineriei şi
anume: ingineri, cercetători, matematicieni, chimişti, biologi,
agronomi, silvicultori, ecologi, urbanişti, economişti, politicieni,
reprezentanţi ai unor grupuri de interese sau ai unor grupuri afectate de
realizarea proiectului, autorităţi locale şi guvernamentale, reprezentanţi
ai organizaţiilor nonguvernamentale direct implicate în luarea deciziilor
în controlul şi autorizarea proiectului (autorităţi de mediu, iniţiatorul
proiectului, organizaţii de mediu, legiuitori etc.) .
4.3.3. Corelarea informaţiilor pentru luarea deciziilor
Studiul de evaluare a impactului trebuie organizat astfel încât să asigure un
suport real pentru deciziile care trebuie luate în legătură cu proiectul propus.
153
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Informaţiile oferite de studiul de impact trebuie să progreseze pe măsura
elaborării proiectului tehnic, fiind caracteristice în acest sens următoarele secvenţe
(fig. nr. 4.1):
Fig. nr. 4.1 Integrarea studiului de impact în procesul de proiectare
× În etapa de abordare conceptuală a proiectului, iniţiatorul şi
proiectantul iau în considerare consecinţele probabile ale acestuia asupra
mediului.
× La stabilirea amplasamentului şi a căilor de acces trebuie să se ţină
seama de impactul minim produs asupra mediului.
Alegere amplasament,
descriere mediu, evaluări
preliminare
Evaluare impact, măsuri de
minimizare, analiză cost
beneficiu
Proiectarea detaliată a
măsurilor de minimizare a
impactului
Implementarea strategiei de
mediu şi a măsurilor de
minimizare
Monitorizare şi analiză post
proiect
Conceptualizare proiect
Studiu de prefezabilitate
Studiu de fezabilitate
Realizarea proiectului
tehnic
Implementarea proiectului
Monitorizare şi evaluare
154
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
× În etapa de evaluare a fezabilităţii proiectului, studiul de impact
trebuie să ajute la anticiparea problemelor generate de realizarea
proiectului.
× În etapa de proiectare a obiectelor componente ale proiectului,
studiul de mediu precizează regulamentele, standardele, normativele şi
legile de care trebuie să se ţină seama pentru încadrarea proiectului în
limitele impuse de normele de protecţia mediului.
× După punerea în funcţiune a proiectului, se foloseşte monitorizarea
sau alte mijloace de evaluare în scopul confirmării prognozelor făcute.
4.3.4. Prezentarea clară, detaliată a soluţiilor de minimizare a impactului
În general, aceste soluţii pot fi grupate în următoarele categorii:
- tehnologii noi, care să asigure reducerea emisiilor poluante;
- reducerea, tratarea şi depozitarea deşeurilor rezultate din
procesele productive;
- propunerea unor amplasamente alternative;
- modificarea unor detalii de proiectare sau a tehnologiilor de
exploatare;
- limitarea dimensiunilor iniţiale ale proiectului sau
interzicerea dezvoltării ulterioare;
- propunerea unor programe separate de exploatare a
resurselor umane;
- programe de monitorizare şi revizuire periodică a
proiectului;
- implicarea comunităţilor locale în luarea deciziilor finale
legate de realizarea proiectului.
4.3.5. Asamblarea rezultatelor obţinute într-o formă adecvată luării
deciziilor
Obiectivul principal al studiului de impact este acela de a furniza într-o formă
clară, obiectivă şi concisă informaţii referitoare la consecinţele proiectului asupra
mediului, ceea ce impune:
× Prezentarea succintă a factorilor perturbatori prin prognoza impactului,
comentarii asupra veridicităţii informaţiilor şi sumarul fiecărei opţiuni
propuse.
× Concluziile studiului trebuie prezentate într-un raport concis, sintetic şi
cu sublinierea elementelor importante.
155
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
× Raportul la studiul de impact trebuie să fie redactat în termeni
inteligibili, (fără a se folosi termeni de strictă specialitate), factorilor
decizionali şi populaţiei afectate de proiect.
× Raportul trebuie sa fie uşor de folosit şi însoţit de material ilustrativ
(hărţi, grafice, diagrame, schiţe, fotografii, etc.).
4.4. Fazele studiului de evaluare a impactului asupra mediului
Procedurile şi metodologiile tehnice ale studiului de evaluare a impactului
asupra mediului depind de următoarele elemente:
- obiectivele şi finalitatea evaluării;
- tipul proiectului supus evaluării;
- legislaţia juridică şi administrativă.
Etapele pe care trebuie să le parcurgă un studiu de evaluare a impactului sunt
următoarele (fig. nr. 4.2):
Cadrul de
proiectare
Descrierea mediului înconjurător şi a proiectului
Evidenţierea şi estimarea impacturilor
Evaluarea impacturilor
Implementarea intervenţiei
tehnologice
Restricţii de mediu
Analize ale mediului
potenţial afectat
Stadiul planificării
şi programării














































P
A
R
T
I
C
I
P
A
R
E
A


P
U
B
L
I
C
U
L
U
I
Definirea criteriilor şi alegerea metodologiei pentru redactarea
studiului de impact asupra mediului înconjurător
STUDIUL DE IMPACT
Evidenţierea
principalelor impacturi
potenţiale
PROIECT
Alternative de
localizare şi
156
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Fig. nr. 4.2 Schema metodologică pentru redactarea studiul de evaluare a impactului asupra
mediului înconjurător
Faza de orientare (operaţii şi evaluări preliminare) care cuprinde stabilirea
obiectivelor (identificare şi selectare); descrierea obiectivului studiat şi limitarea
ariei studiului de impact.
Faza de descriere a proiectului care trebuie să conţină analiza sistemului şi a
subsistemelor generatoare de impact; analiza ariilor de impact şi descrierea
efectelor impactului.
Faza de descriere a mediului înconjurător cu punerea în evidenţă a
componentelor ambientale semnificative şi aprecierea calităţii mediului înainte de
implementarea proiectului.
Faza de evidenţiere a impacturilor proiectului asupra mediului cu estimarea
mărimii şi a importanţei efectelor şi analiza probabilităţii de manifestare a
efectelor.
Faza de evaluare a impacturilor proiectului asupra mediului cu definirea
listei de efecte care pot fi evaluate (cantitativ sau calitativ) şi evaluarea efectelor cu
diferite seturi de criterii, sectoriale sau globale.
Faza de implementare a intervenţiei (acţiuni integrative), care cuprinde
identificarea măsurilor de combatere a efectelor negative; identificarea acţiunilor
de stimulare a efectelor pozitive; evaluarea acţiunilor cu seturi alternative de criterii
şi proiectarea strategiilor de acţiune.
Comunicarea şi mediatizarea rezultatelor bazată pe anchete sociale şi
colectarea şi selectarea observaţiilor şi propunerilor.
Definitivarea şi transmiterea la factorii de decizie.
157
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
CAPITOLUL 5
OPERAŢII ŞI EVALUĂRI PRELIMINARE
Rareori un studiu de evaluare a impactului asupra mediului are o formă
definitivă imediat după ce acesta a fost încheiat, acest fapt fiind rezultatul unei serii
de aproximări succesive, care ţine seama de aspectele proiectului, de contextul
informaţiilor disponibile şi de modalitatea sugerată sau impusă în redactarea
studiului.
Din aceste motive se impune parcurgerea unei faze pregătitoare, cu rol de
orientare şi de selecţie a informaţiilor, fază în care sunt efectuate toate operaţiile
care preced procesul de evaluare a impactului asupra mediului propriu-zis, dar care
trebuie să ofere indicaţii esenţiale pentru poziţionarea şi realizarea studiului.
Această fază cuprinde următoarele etape:
- descrierea orientativă a principalelor acţiuni ale proiectului şi a
alternativelor considerate;
- descrierea orientativă a mediului înconjurător, cu o serie de
referiri la documentaţia disponibilă;
- ansamblul de referinţe la programele de planificare şi la
eventualele aspecte ambientale şi teritoriale caracteristice;
- evidenţierea principalelor relaţii de impact între acţiunile
proiectului şi sectoarele de mediu considerate;
- interacţiunile cu alternativele proiectului, în măsura în care
consideraţiile de ordin ambiental sunt implicate în alegerea soluţiei
tehnice considerată optimă;
- alegerea metodologiei de utilizare a informaţiilor (în special în
faza de evaluare) şi definirea principalelor criterii de alegere
considerate;
158
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- o primă evidenţiere a modalităţii în funcţie de care va fi redactat
studiul de evaluare a impactului asupra mediului înconjurător.
În faza de orientare este necesar să se acorde mai multă atenţie relaţiilor decât
componentelor, mai mult sectoarelor de impact decât impacturilor propriu-zise, mai
mult surselor şi gradului de încredere a datelor decât valorilor individuale ale
acestora, mai mult punctelor de vedere generale decât analizelor proiectelor
specifice. Pentru realizarea acestor obiective se poate utiliza o listă exhaustivă, care
trebuie să conţină:
- criteriile pentru a decide supunerea proiectului evaluării;
- normativele de referinţă;
- listele de probleme şi listele ierarhice;
- informaţii despre instrumentele de analiză;
- modele de sector;
- date şi informaţii despre natura surselor de impact;
- modul de tratare riscului;
- metode de evaluare;
- studii efectuate pentru cazuri similare;
- definirea limitelor spaţiale şi temporale.
Faza de evaluare preliminară are scopul de a furniza pentru studiul de
evaluare a impactului asupra mediului următoarele date:
- criterii fundamentale de redactare a studiului;
- informaţii de bază referitoare la natura şi obiectivele
proiectului;
- caracterizarea teritorială a amplasamentului;
- raportarea proiectului la stadiul resurselor naturale;
- modul de integrare a proiectului în planurile şi programele
teritoriale deja existente.
Operaţiile preliminare de evaluare constau într-o serie de activităţi tehnico-
administrative, care cuprind printre altele:
- analizarea programelor şi discuţii referitoare la natura
proiectului şi modul în care aceasta răspunde obiectivelor;
- analize privind activitatea proiectului şi a consecinţelor
generale;
- definirea şi examinarea habitatelor influenţate şi a factorilor
de decizie critici;
159
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- examinarea planurilor şi a politicilor în vigoare;
- analizarea altor proiecte şi a studiului de evaluare a
impactului asupra mediului pentru cazuri asemănătoare.
Evaluarea preliminară presupune o strictă colaborare între toate părţile
implicate în proiect: iniţiatorul proiectului, beneficiar, proiectant, autorităţi de
control şi opinia publică, ceea ce presupune o verificare constantă şi permanentă a
modului de corelare dintre obiectivele şi caracteristicile proiectului. Acest fapt
impune realizarea unor alternative la proiect, ale căror evaluări comparate oferă
eficienţă şi credibilitate evaluării impactului asupra mediului şi furnizează
factorilor de decizie un cadru raţional şi sistematic pentru analizarea consecinţelor
proiectului.
Trebuie făcută o diferenţă foarte clară între alternative la proiect şi alternative
ale proiectului.
Alternativele la proiect reprezintă alte proiecte, care de regulă sunt
divergente din punct de vedere structural. De exemplu:
× Soluţii de transport rutier, aerian sau maritim a mărfurilor în locul
unei noi infrastructuri feroviare.
× Programe de reducere din punct de vedere cantitativ a producerii de
deşeuri industriale şi programe de reciclare a deşeurilor, în locul
construirii unor instalaţii suplimentare de incinerare.
× Programe privind economisirea energiei şi utilizarea raţională a
resurselor energetice, în locul construirii unor noi centrale electrice.
× Programe de utilizare complexă a apelor, în locul construirii de noi
acumulări sau derivaţii.
Alternativele proiectului reprezintă combinaţia între posibilităţile de
amplasare, tehnicile de realizare, dimensiuni, eşalonarea în timp a fazelor de
realizare, utilizarea resurselor şi materiilor prime, tehnici şi tehnologii de lucru,
măsuri de reducere a impactului şi alte variabile care caracterizează proiectul. Se
obţin astfel alternative ale proiectului din punct de vedere al proceselor (tipul
tehnologiei sau al instalaţiilor), al amplasamentului sau al structurii (dimensiuni,
formă şi poziţie), care răspund în aceeaşi măsura necesitaţilor.
În acest fel se pot obţine numeroase alternative care trebuie selectate în faza
preliminară pentru a rămâne de analizat doar alternativele realiste. Pentru procesul
de selecţie a alternativelor se pot folosi următoarele criterii:
- identificarea şi eliminarea alternativelor care sunt în
dezacord cu obiectivele planificării la nivel local;
160
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- alegerea alternativelor fezabile din punct de vedere
economic care răspund în aceeaşi măsură obiectivelor impuse;
- eliminarea alternativelor care generează impacturi
inacceptabile asupra resurselor critice sau a zonelor sensibile sau
vulnerabile sub aspect ecologic;
- costurile de producţie, durata de realizare, securitatea
muncii.
Setul de alternative astfel selecţionate sunt supuse studiului de evaluare a
impactului asupra mediului în scopul determinării efectelor diferenţiate pentru
fiecare alternativă. De fiecare dată trebuie luată în considerare şi alternativa de
nerealizare a proiectului, aşa-numita alternativă zero. Aceasta evidenţiază, prin
contrast, impacturi negative sau pozitive pe care proiectul sau alternativele sale le
determină asupra mediului înconjurător, reprezentând astfel un etalon pentru
evaluarea performanţelor alternativelor, acceptabilităţii şi necesităţii proiectului.
Alternativa zero poate fi considerată alternativă la proiect, contribuind la
determinarea dimensiunilor şi importanţei necesităţilor care justifică implementarea
acestuia.
Prima şi cea mai importantă concluzie a fazei de evaluare preliminară este
reprezentată de decizia de supunere sau nu a proiectului procedurii de evaluare. În
caz afirmativ, se stabileşte conţinutul şi formatul studiului de evaluare. În acest
scop se consultă listele primare de întrebări cu răspunsuri de tip punctaj, pentru a se
înţelege care va fi dimensiunea proiectului, consumul său de materii prime şi de
energie, producţia şi reziduurile sale, aria sa de influenţă şi altele. În tabelul nr. 5.1
este prezentat un exemplu de astfel de liste, al cărui inconvenient major constă în
utilizarea regulilor de tip “punctaj” şi “prag” pentru oferirea indicaţiilor cerute.
Evaluarea punctajelor potrivit criteriilor de evaluare se realizează utilizând
informaţiile din tabelul nr. 5.2. În multe cazuri, un proiect ar trebui supus evaluării
impactului chiar şi pentru o singură caracteristică, chiar dacă această situaţie nu
este impusă de suma punctajelor.
Listele reprezintă unul din instrumentele cele mai utilizate în evaluarea
impactului asupra mediului înconjurător. În realitate, prin această denumire se
înţeleg două lucruri diferite: "checklist" sau liste de control, utilizate în faza de
orientare, care sunt liste de tip calitativ, şi listele ierarhice, care conţin informaţii
din ce în ce mai detaliate asupra sectoarelor, subsectoarelor, calităţii, indicatorilor
etc. În tabelul nr. 5.3 este prezentat un exemplu de listă ierarhică /9/.
Există foarte multe modele de sector cu ajutorul cărora se poate estima
impactul calitativ sau cantitativ asupra mediului înconjurător. De aceea, în această
161
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
fază este important să se dispună de o "bancă de modele", adică principalele
modele utilizate deja în studiu de evaluare a impactului precedente şi/sau
recunoscute ca fundamentale de comunitatea ştiinţifică-tehnică a experţilor.
Problema colectării datelor de orice tip este poate cea mai mult discutată.
Mulţi afirmă că datele existente deja la un moment dat sunt insuficiente şi
inutilizabile pentru evaluarea impactului asupra mediului şi, în consecinţă, propun
crearea de "bănci de date teritoriale", întotdeauna mai amplă şi, în acelaşi timp, mai
detaliată. Este adevărat că posibilitatea de colectare a datelor este o parte
importantă a unui studiu de evaluare a impactului, dar aceasta nu ar trebui să fie
predominantă. Este recomandabilă, mai degrabă, organizarea datelor disponibile,
integrând între ele informaţii de provenienţă foarte diferită, pentru a reuşi să se
ajungă la concluzia finală, decât să se epuizeze toate fondurile financiare şi de timp
pentru o analiză foarte detaliată, în tentativa extrem de costisitoare de omogenizare
a datelor problemei.
Tabel nr. 5.1 Tabel de întrebări-punctaje
162
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Tabel nr. 5.2 Evaluarea punctajelor
Nr. Criteriu Nivel
0 1 2
1.a.
1.b.
1.c.
Cost de construcţie sub 1 miliard
Cost de construcţie între 1 – 20 miliarde
Cost de construcţie mai mare de 20 miliarde
Redus
Mediu
Ridicat
2.a.
2.b.
2.c.
Suprafaţă afectată mai mică sau egală cu 4 ha
Suprafaţă afectată cuprinsă între 4 şi 20 ha
Suprafaţă afectată mai mare de 20 ha
Redus
Mediu
Ridicat
3.a.
3.b.
Lucrarea cuprinde un proiect industrial important
Altele
Da
Nu
0 1 2
Nr. Criterii Nivel Punctaj
1. Costurile aproximative ale proiectului
Ridicat 10
Mediu 5
Redus 0
2. Extinderea suprafeţei de realizare a lucrării
Ridicat 10
Mediu 5
Redus 0
3. Lucrare de tip industrial de mari dimensiuni Da 10
Nu 0
4. Infrastructuri care afectează resursele hidrice Da 10
Nu 0
5. Cantităţi mari de ape deversate în receptori naturali (cu
indicarea cantităţii şi calităţii)
Da 10
Nu 0
6. Cantităţi mari de reziduuri solide rezultate ca urmare a
construirii şi funcţionării proiectului
Da 10
Nu 0
7. Generare de emisii în atmosferă (cu indicarea cantităţii şi
calităţii)
Da 10
Nu 0
8. Măsura în care este afectată populaţia de către proiect
Ridicat 10
Mediu 5
Redus 0
9. Afectarea resurselor unice şi valoroase (geologice, istorice,
arheologice, culturale, ecologice)
Da 10
Nu 0
10. Lucrările se realizează în zone de.... Da 10
Nu 0
11. Construirea şi gestionarea lucrărilor este incompatibilă cu
utilizarea zonelor adiacente (estetică, zgomot, miros,
acceptabilitate)
Da 10
Nu 0
12. Sistemul infrastructurilor locale (transport, servicii, sănătate) Da 10
Nu 0
163
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
4.a.
4.b.
Infrastructurile referitoare la resursele hidrice prevăzute de proiect
sunt: un dig; dragare pe o lungime mai mare de 8 km; acostamente
care reduc lăţimea cursului de apă cu mai mult de 5%; colmatarea
depresiunilor mai mari de 2 ha; colmatarea continuă a estuarelor pe
mai mult de 8 ha; un pod peste un fluviu
Altele
Da
Nu
5.a.1
5.a.2.
5.b.
Cel puţin unul din următoarele reziduuri se deversează în receptori
naturali: azbest, PCB, metale grele, pesticide, cianuri, substanţe
radioactive, alte substanţe periculoase
Căderi de roci şi eroziuni ale solului cauzate de: absenţa structurilor
de susţinere pentru terenurile instabile; durata operaţiilor de
excavare şi rambleiere
Altele
Da
Da
Nu
6.a.1.
6.a.2.
6.b.
Cel puţin unul dintre următoarele reziduuri solide va fi depozitat:
azbest, PCB, metale grele, pesticide, cianuri, substanţe radioactive,
alte substanţe periculoase
Producţia de reziduuri solide este mai mare de 0,5 kg/locuitor/g
Altele
Da
Da
Nu
7.a.1
7.b.
Dacă sunt prevăzute: staţii de betoane, remorcări, lucrări stradale,
combustii deschise, căi de acces, instalaţii de fabricare a asfaltului
Altele
Da
Nu
8.a.
8.b.
8.c.
Realizarea proiectului implică strămutarea a mai puţin de 20 de
locuitori
Realizarea proiectului implică strămutarea a 20 – 50 locuitori
Realizarea proiectului implică strămutarea a mai mult de 50 de
locuitori
Redus
Mediu
Ridicat
9.a.
9.b.
În zona de realizare a proiectului se găseşte un zăcământ de
substanţe minerale utile bogat, în vecinătatea zonei se află edificii
sau zone de interes istoric sau arheologic, în zonele adiacente există
specii rare sau protejate
Altele
Da
Nu
10.a.
10.b.
Construcţia este prevăzută în locurile ce prezintă pericol de ieşire din
albie cu durate de revenire mai mari de 100 de ani
Altele
Da
Nu
11.a.
11.b.
Studiul de evaluare a impactului nu prevede lucrări de mascare sau
de mimetism pentru integrarea peisagistică şi/sau vizuală a
proiectului; nu există propuneri de intervenţii de reabilitare
progresivă a carierelor şi/sau depozitelor de steril; nu sunt declarate
nivelele admisibile de zgomot pentru pompe, compresoare,
perforatoare, ciocane pneumatice, ferăstraie
Altele
Da
Nu
12.a.
12.b.
Cererea de servicii impune proiectului depăşirea disponibilităţii
actuale sau prevăzute, prin servicii înţelegând: alimentarea cu apă,
tratarea apei, producerea de energie electrică, sistemul de transport,
structuri şcolare şi profesionale, structuri recreative şi culturale,
structuri sanitare, centre de asistenţă, servicii de securitate
Altele
Da
Nu
„Altele” înseamnă că nici una din situaţiile prezentate nu se regăseşte în proiectul examinat
Tabel nr. 5.3 Exemplu de listă ierarhică
164
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
În mod evident, evaluarea impactului asupra mediului este un proces
decizional care se dezvoltă într-un cadru stohastic, deoarece analizele de
Factori Componente Criterii de apreciere Obiective
0 1 2 3
Aer şi climă Aer
Climă
Zgomot
Salubritatea climei
Vulnerabilitatea aerului
Tipologia climatică
Calitatea microclimatică
Poluare chimică
Capacitatea de dispersie
Evapotranspiraţia potenţială
Teren Sol
Subsol
Puncte critice actuale
Risc hidrogeologic
Vulnerabilitate
Valoare naturală şi ştiinţifică
Importanţa biologică,
geologică şi chimică
Valoare economică a solului
Stabilitatea versanţilor
Potenţialul biomasei
Importanţa resurselor
Capacitatea de utilizare a
terenului
Erodabilitatea solului
Risc de eroziune a solului
Vulnerabilitate la degradare
chimică
Vulnerabilitate la degradare
fizică
Degradarea terenului
Poluarea terenului
Agricultura
Silvicultura
Apa Precipitaţii
Ape superficiale
Ape subterane
Mări
Valoare economică
Vulnerabilitate
Puncte critice
Rol biologic, geologic şi
chimic
Poluare
Utilizări
Risc de inundaţii
Risc de eroziune a malurilor
Disponibilitatea ca resursă
Floră, faună,
ecosisteme
Vegetaţie
Faună
Ecosisteme
terestre
Ecosisteme
acvatice
Valoare economică
Valoare naturalistică
Valoare ştiinţifică
Valoare didactică
Utilizare recreativă
Importanţă biologică
Vulnerabilitate ecologică
Puncte critice din punct de
vedere economic
Raritate biogeografică
Raritate ecologică
Sensibilitate specifică la
poluare
Bunuri
materiale şi
culturale
Localităţi
Infrastructuri
Valoare economică
Valoare culturală
Importanţă socială
Peisaj Peisaj vizual
Peisaj cultural
Valoare culturală
Utilizare socială
Omul şi
condiţiile de
viaţă
Demografie
Igienă
Economie
Servicii
165
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
incertitudine şi de risc trebuie să fie o parte importantă a studiului şi să-şi găsească
loc şi în momentul preevaluării, luând în considerare planurile pentru gestionarea
evenimentelor nedorite, sau analizând proiectul din punct de vedere al
probabilităţilor de degradare a mediului.
Încă din momentul preevaluării este importantă alegerea metodelor care se
intenţionează a fi utilizate şi, de asemenea, a criteriilor decizionale care sunt
adecvate analizării diferitelor subiecte de interes, asupra cărora ar putea avea loc
momente de conflicte succesive. Importanţa ultimului tip de informaţii este clară:
semnalarea şi cunoaşterea cazurilor similare deja studiate şi rezultatele acestora
furnizează o serie de indicaţii utile privind acţiunile proiectului considerat,
sectoarele şi indicatorii ambientali care trebuie selecţionate, modelele de prognoză,
datele de referinţă, disponibilitatea şi gradul lor de încredere, criteriile de evaluare
şi ponderile atribuite în situaţii similare.
166
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
CAPITOLUL 6
ANALIZE ALE PROIECTULUI ŞI EVIDENŢIEREA ACŢIUNILOR
CAUZALE
Calitatea rezultatelor obţinute prin studiul de evaluare a impactului asupra
mediului depinde de complexitatea şi rigurozitatea informaţiilor pe care se bazează
şi de la care porneşte prognoza şi evaluarea.
Mai întâi, se realizează o analiză a proiectului pentru evidenţierea tuturor
activităţilor presupuse de proiect sau a activităţilor conexe la acesta şi a acţiunilor
cauzale ce pot produce modificări ale elementelor componente ale unui mediu
definit. În descrierea şi analizarea proiectului trebuie deosebite fazele de
construcţie şi cele de funcţionare, acestea fiind diferite prin natura, dimensiunea şi
durata acţiunilor cauzale potenţiale.
Analizarea şi descrierea proiectului trebuie să ia în considerare în mod
sistematic următoarele elemente:
- date de proiectare şi de construcţie şi date referitoare la
cantitatea necesară de resurse materiale, economice şi ocupaţionale;
- date referitoare la funcţionare şi necesarul de materiale până
la încetarea activităţii;
- ieşirile generate de proiect atât în faza de construcţie, cât şi
de funcţionare, adică natura şi cantitatea bunurilor şi serviciilor
produse, natura şi cantitatea emisiilor (gazoase, lichide şi solide),
interferenţele cu sistemul fizic natural şi peisajul;
- proiectul şi necesarul de materiale pentru închiderea
activităţii şi demolarea clădirilor, proiectul de reabilitare ecologică a
zonei.
Întrucât nu există metodologii generale de descriere şi analiză a proiectelor,
se stabilesc criterii şi reguli pe baza unor normative pentru fiecare tip de proiect.
6.1. Descrierea proiectului
Descrierea proiectului este faza unui studiu de impact asupra mediului
înconjurător, care serveşte la atingerea obiectivelor dorite, răspunzând la întrebări
de tipul de ce, când, cum, unde şi de ce nu în altă parte se realizează un anumit
proiect. Răspunsurile permit stabilirea bazelor de analiză şi evaluare, clarifică
167
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
ipotezele iniţiativei, încadrarea acesteia în decizii sau programe care urmează a fi
implementate, utilitatea care se urmăreşte şi condiţiile la care este dispusă să se
supună. Finalitatea generală, utilitatea specifică şi condiţiile acceptabile sunt tratate
în termeni sociali şi economici.
Studiul de evaluare a impactului impune o comparare între acţiuni şi
intervenţii, privind pe de o parte aspectul şi calitatea contextului ambiental, iar pe
de altă parte, necesitatea ca descrierea proiectului să fie în concordanţă cu
descrierea calităţii mediului. În majoritatea cazurilor, în cele două domenii există
limbaje tehnice diferite, cu puţini termeni comuni, ceea ce impune forme de
interpretare sau omologare a limbajelor, care pot reduce confuziile. Ideal ar fi să se
insereze metodele procedurii de evaluare a impactului în cele de programare,
planificare şi proiectare, şi deci o relativizare şi unificare a descrierii acţiunilor şi
intervenţiilor. În practică, însă, metodele de descriere utilizate rămân încă distincte
pentru diferitele aspecte de analizare. Acţiunile proiectate, cadrul de programare şi
planificare ce conţine intervenţia de evaluare, alternativele proiectului, locul de
amplasare, planul, programul şi variabilele de scenariu sunt interdependente în
diferite măsuri şi niciodată independente. De obicei, acţiunile sunt stabilite în
funcţie de anumite caracteristici ale contextului ambiental, care variază în funcţie
de scenariile propuse, care condiţionează la rândul lor, într-o măsură semnificativă,
atât acţiunile care se întreprind, cât şi contextul la care acestea se referă.
Deci, toate elementele care trebuie descrise au caracter material, fizic,
măsurabil, atribuirea de valori de altă natură având loc în faza de evaluare. De fapt,
prin selecţionarea unor acţiuni faţă de altele şi prin stabilirea unor componente
semnificative în cazul proiectului şi a efectelor sale, se construiesc alternative şi
scenarii posibile (sau probabile, cu diferite grade de probabilitate). Cu alte cuvinte,
există întotdeauna evaluări prioritare, care nu pot fi eliminate din faza de descriere,
şi care o condiţionează. A pretinde că o descriere ar fi obiectivă este o abstracţie: ca
în orice altă fază a evaluării impactului asupra mediului, există întotdeauna
elemente de subiectivitate de care trebuie să se ţină seama.
6.2. Acţiuni şi intervenţii
Modurile în care se configurează activităţile inerente la realizarea unui
proiect (sau un ansamblu de proiecte) sunt relativ numeroase şi pot fi grupate în trei
categorii de iniţiative. În esenţă, se pot distinge:
× Iniţiative de programare: legi generale sau de sector, naţionale sau
regionale, programe de diferite naturi, dinamici, durate etc., cu efecte
directe sau indirecte asupra mediului înconjurător.
168
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
× Iniţiative de planificare, în special de tip teritorial şi urbanistic.
× Iniţiative de proiectare, referitoare la lucrări specifice sau proiecte
determinate, unde gradul de determinare este în funcţie de tipul de proiect,
dar mai ales de gradul de detaliu al bugetului, de timpul prevăzut, de
atribuţiile şi rolul diferiţilor operatori, cu obligaţii financiare în proiect.
Factorul timp joacă un rol semnificativ: legile şi programele au durate
nedeterminate, spre deosebire de planurile urbanistice generale; programele
executive au durată certă, dar bugete incerte; proiectele au durate din ce în ce mai
precise, trecând de la nivelul general la cel executiv. Şi raportul între conţinuturile
strategice şi conţinuturile tactice variază: legile şi programele sunt strategice,
planurile sunt instrumente de conducere atât strategice, cât şi tactice, proiectele ar
trebui să realizeze la nivel tactic o strategie care se impune.
În scopul realizării procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi a
funcţiunii sale, cele trei mari categorii de acţiuni amintite se împart, la rândul lor, în
subcategorii importante, pentru fiecare dintre acestea procedura de evaluare
conducând la rezultate diferite. Un plan, de exemplu, poate fi modificat, dar nu
desfiinţat. Studiul de fezabilitate a unui proiect comportă alegerea între alternative
mult mai ample decât acelea ale unui proiect de principiu, care poate fi modificat
sau respins. Un proiect executiv poate fi doar îmbunătăţit prin măsuri de
ameliorare: la acest punct al procedurii respingerea este încă posibilă, dar cu
cheltuieli însemnate. Toate acestea se reflectă direct în descriere: există multe tipuri
de activităţi, fiecare codificată în procedură, timp, conţinut, nivel etc., în funcţie de
care se aleg tipurile de evaluare a impactului, pentru corelarea adecvată a
secvenţelor şi finalităţii cu acelea ale iniţiativei de evaluare. De subliniat este faptul
că se evaluează efectul acţiunilor prevăzute, deci modificarea ce se raportează la un
context în devenire. De aici rezultă că este inutilă descrierea acţiunilor ce nu se
pretează la această abordare, adică a acelora al căror aport la modificarea mediului
analizat nu este determinabil.
Descrierea acţiunilor trebuie să aibă o formă compatibilă cu natura şi
funcţiunile lor. Nivelul de analiză şi scara sa teritorială vor fi generale pentru
acţiunile de tip general şi detaliate pentru cele detaliate, altfel spus, configurate la
nivel executiv, şi aceasta făcând abstracţie de tipul de formalizare a acţiunilor şi de
legile proiectelor particularizate.
Ca şi acţiunile care le produc, intervenţiile aparţin celei de-a treia categorii, în
funcţie de natura lor materială şi de formalizarea curentă în legi, norme, reguli
consolidate ale practicii. Există intervenţii generale (la scară nelimitată,
nedeterminată, amplă, cu timpi lungi şi costuri nefixate anterior); intervenţii
169
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
complexe (la scară locală, cu indicaţie generică a locului de amplasare şi a liniilor
generale ale proiectului, cu timpi determinaţi vag şi fără scadenţe fixe, cu costuri
stabilite grosier ca ordin de mărime şi cu referiri generice în bilanţurile
operatorilor) şi, în sfârşit, intervenţii specifice (în amplasamente determinate,
pentru proiecte precise, fie de natură tehnică, fie ca problematică financiară). Şi
descrierea intervenţiilor se va realiza la nivelul corespunzător categoriei sale şi
trebuie să aibă conţinutul pe care îl permite gradul de detaliu cu care este prezentată
intervenţia.
Combinarea între diverse tipuri de acţiuni (adică, diversele posibilităţi de
formalizare a iniţiativelor celui care propune proiectul) şi diverse tipuri de
intervenţii (categoriile citate de intervenţii) determină o cazuistică complexă. În
general, descrierea se realizează în scopurile evaluării impactului generat asupra
mediului trebuie să trateze:
- motivele iniţiativei (punând în evidenţă pe acelea ale fiecărui subiect implicat, ale
ansamblului de teme care aparţin diferiţilor agenţi pentru realizarea intervenţiei în
diversele sale faze);
- referinţele formale (încadrarea normativă şi procedurală), caracterul tehnic general
al intervenţiei (tipul proiectului, durata lucrărilor etc.);
- alternativele considerate (în sistemul de referinţă/condiţionare asumat);
- conţinuturi tehnice semnificative ale fiecărei alternative (în termeni de spaţii
ocupate şi modalităţi de ocupare, resurse implicate, produsele obţinute şi utilizarea
lor).
6.3. Proiecte
S-a arătat deja că procedura de evaluare a impactului asupra mediului trebuie
înţeleasă ca un proces de examinare progresiv, care se dezvoltă de la general -
strategic la particular - tactic. În cazul procedurilor de evaluare a impactului mai
generale, la nivel de orientare şi propuneri de principiu, ar trebui să se succeadă
evaluări tot mai perfecţionate, pe parcursul itinerariului tehnico-procedural ce
porneşte de la legi generale, programe şi planuri, la proiecte particulare.
Acest traseu trebuie parcurs şi pentru realizarea studiului de evaluare a
impactului. Din motive practice, este convenabil să se pornească de la cazul cel mai
simplu, adică de la descrierea proiectului.
Studiul tehnic ce precede realizarea concretă a unei intervenţii ce intră în
interferenţă cu mediul înconjurător se perfecţionează gradual, trecând prin faze
tehnico-procedurale consolidate în practică: studiul de fezabilitate, proiectul de
principiu şi proiectul executiv. Fiecare fază are funcţiunile şi caracteristicile tehnice
170
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
proprii şi implică descrieri tot mai detaliate ale proiectului: scheme sumare în
studiul de fezabilitate, prezentări generale în proiectul de principiu, prezentări
detaliate şi specific constructive în proiectul executiv. Ocazional, în scopul
descrierii, fiecare fază poate oferi alternative mult diferite prin natură şi conţinut,
care pornesc de la ipoteze sumare, tipice nivelului de fezabilitate, la variante de
ansamblu încă posibile la nivelul de principiu, până la studiul proiectului executiv,
unde variantele posibile sunt cele care se vor executa în cadrul proiectului.
Alternativa de neexecutare a proiectului (alternativa zero) poate rezulta
numai dintr-un studiu de fezabilitate; celelalte faze de proiectare presupunând deja
realizarea descrierii. Cu toate acestea, în faza studiului de fezabilitate, descrierea
iniţiativei trebuie să se refere la cadrul de orientare generală care impune iniţiativa,
la natura propunerii, la obiectivele sale specifice, la problemele de abordat, la
precedente, la caracterul general al intervenţiei, la orientarea răspunsului la
întrebări, la timpii prevăzuţi şi la calificarea cerută executanţilor lucrării.
Odată precizat cadrul aspectelor instituţionale şi formale existente (norme,
planuri, reguli de respectat etc.), trebuie precizat cadrul aspectelor economice şi
financiare asumate pentru intervenţie şi cel al marilor alternative de acţiune luate în
considerare. Toate acestea permit prima evaluare cu caracter general şi, deci,
elaborarea unui proiect de principiu credibil.
În proiectul de principiu, descrierea tehnică a proiectului prevăzut, a
variantelor sale posibile sau a alternativelor secundare interne şi a eventualelor
măsuri de îmbunătăţire va fi tratată în mod complet. Proiectul de principiu trebuie
să fie mai bine explicat decât studiul de fezabilitate, şi, de asemenea,
caracteristicile contextului teritorial în care se intervine în termeni socio-economici
(populaţia şi forme de locuit, activitatea locală, structura urbanistică, echipamente,
infrastructura etc.).
În proiectul executiv trebuie evidenţiate foarte bine conotaţiile specifice şi
detaliate ale proiectului care interesează problematica ambientală; aceste faze
dezvoltă şi descriu şi toate măsurile de ameliorare necesare, rezultate ca urmare a
evaluărilor din fazele precedente.
6.4. Planuri
Descrierea acţiunilor cuprinse de tipologia programelor, a planurilor
teritoriale şi urbanistice în scopul evaluării lor din punct de vedere al impactului
asupra mediului, impune reflecţii cu caracter general asupra posibilităţii concrete
de evaluare cu astfel de instrumente.
171
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Din punctul de vedere al studiilor de impact asupra mediului înconjurător, un
plan poate fi definit ca un program tehnic de acţiuni, pozitive şi negative, de
dezvoltare a teritoriului urban şi extraurban, având scopul de a răspunde unei
finalităţi sociale determinate.
Spre deosebire de lucrările singulare, în cazul proiectelor, planurile vizează
un ansamblu de intervenţii, prin sisteme structurale şi complexe de acţiuni, care
explică politica de amenajare generală a teritoriului. Totodată, într-un plan sunt
corelate intenţii legate de intervenţii de diferite naturi, care nu pot fi luate în
considerare în mod singular. Întradevăr, fiecare acţiune este în legătură cu celelalte,
modificarea uneia atrage în mod necesar modificarea alteia: modificarea, chiar
marginală a unui plan, implică întotdeauna modificarea structurii complexe a
prognozelor, a relaţiilor care le conţin şi – în măsura nedeterminabilă – a
conotaţiilor fiecărui element proiectat.
Acţiunile prevăzute în plan au conţinuturi substanţial diferite, care permit
subdivizarea în două mari categorii:
× Acţiuni de tip scop, care reprezintă decizii ce precedă realizarea
unor obiective (şosele, zone industriale, cartiere de locuinţe etc.).
× Acţiuni ce se manifestă în formă negativă, în sensul că interzic
realizarea unor lucrări (în acest caz, acţiunile proiectate pentru realizarea
obiectivelor planului nu sunt intervenţii, ci limitări, interdicţii impuse
tuturor operatorilor potenţiali, din care rezultă echilibrul structurii edilitare
şi teritoriale, precum şi transformarea acestora).
Este clar că pentru a supune un plan procedurii de evaluare a impactului
asupra mediului înconjurător, trebuie descrise unitar cele două componente şi
caracteristicile lor.
Deoarece şi componentele pasive ale unui plan, adică cele conexe, sunt
răspunzătoare de echilibrul optim al spaţiului (care în plan poate fi explicit sau
implicit), se pot face referiri la plan ca la un mare proiect ideal, a cărui realizare se
intenţionează global, direct sau indirect. Altfel spus, un plan poate fi înţeles şi
descris ca un mare proiect, diferit şi mai complex decât proiectele obişnuite şi chiar
decât suma lor, însă mult mai generic şi mai vag. Ca proiect mare, un astfel de plan
trebuie, teoretic, să poată fi descris în scopul evaluării impactului ambiental
complex. Dificultatea, conceptuală şi practică, este reprezentată de complexitatea şi
gradul de nedeterminare a obiectivelor pe care le prevede un plan şi de timpii de
realizare, faţă de cât este prevăzut la un proiect de lucrări propriu zis.
În principiu, fiecare tip de plan ar trebui supus descrierii şi deci evaluărilor de
impact diferite şi adecvate, ceea ce reprezintă o problemă relevantă. Aici apare o
172
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
altă problemă importantă, şi anume: care este faza optimă a redactării unui plan în
care este oportună analizarea printr-o evaluare de impact a deciziilor pe care acesta
le formulează. Există în acest sens două variante: în momentul în care planul este
deja, conceptual, finalizat, ca şi cum ar fi un proiect de lucrări (şi s-a văzut că nu
este), sau în timpul redactării sale. În ambele cazuri, este vorba de un proces extrem
de complicat, care presupune integrarea unei noi proceduri în procedurile
tradiţionale şi canonice ale planificării, deja consolidate în teorie, drept şi practică.
Dacă procedura de evaluare a impactului asupra mediului înconjurător
trebuie aplicată unui plan finalizat (sau unui plan ce poate fi considerat finalizat
într-un moment oarecare), elementele descriptive conţinute în studiul de evaluare a
impactului ar trebui să fie, în general, următoarele:
- încadrarea zonei şi tematicii planului în programarea şi în
planificarea de nivel superior şi verificarea congruenţei relative;
- analize ale contextului existent;
- evidenţierea scopurilor, a obiectivelor planului şi a problemelor
care se intenţionează a fi rezolvate;
- trecerea în revistă a alternativelor considerate şi a alegerilor
finale privind localizarea şi cuantificarea amplasamentelor,
infrastructurilor, echipamentelor, tipologiilor fiecărei categorii de
amplasament (cantitate cu cantitate, loc cu loc);
- bilanţul implicării resurselor prezente (fizice, dar şi socio-
economice, socio-culturale etc.) şi examinarea consecinţelor realizării
planului privind reziduurile (deşeuri solide urbane şi industriale,
deversări în atmosferă, deversări pe sol sau în apele superficiale şi
subterane etc.).
În realitate, mai mult decât în cazul proiectelor de lucrări, pentru planuri este
dificilă separarea descrierii acţiunilor prevăzute de cele ale contextului în care este
implementat. De exemplu, încadrarea în cadrul normativ şi de programare, implică
o discuţie critică a conexiunilor ambientale impuse de către alte autorităţi, care sunt
evidenţiate cu consecinţele lor asupra sistemului local şi comparate cu obiectivele
cu care vin, eventual, în contrast.
În descrierea condiţiilor teritoriale şi socio-economice existente, trebuie
identificate aspectele ambientale semnificative, referitoare la:
- acţiunile prevăzute de către plan (pentru cele insuficient
cunoscute, trebuie identificate informaţiile de cercetare şi evidenţiate
lacunele, pentru care trebuie obţinute date ulterioare);
173
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- modificările sociale şi economice majore previzibile pe
parcursul perioadei de planificare, chiar şi lăsând la o parte realizarea
planului.
Identificarea corectă a amplasamentului reprezintă un proces important, în
care există o analiză iniţială, ce permite (de exemplu, prin intermediul cartografiei
tematice şi intersecţii adecvate de tematici) obţinerea unui negativ, o primă hartă de
utilizare mai favorabilă a solului, în sistemul de valori adoptat (şi aici orientarea
este deja mai dificilă, deoarece adesea acestea nu sunt explicite).
Pentru evidenţierea scopurilor şi obiectivelor planului, trebuie explicitate nu
numai intenţiile generale, care tind să transforme teritoriul planificat, ci, mai ales,
obiectivele ambientale care se urmăresc, ale căror motive sunt probabil diferite de
cele care au inspirat conexiunile cu care planul trebuie să se confrunte (aceste
explicaţii se pot da printr-o listă de probleme sau o matrice: cazul concret va
determina alegerea instrumentelor cele mai adecvate).
Descrierea acţiunilor şi a intervenţiilor care determină mutaţii fizice,
schimbări în utilizarea resurselor şi în producerea reziduurilor legate de realizarea
planului nu trebuie să fie separate de efectele asupra atmosferei, apei, solului,
resurselor şi de importanţa lor, măsurându-le în conformitate cu standardele de
calitate în vigoare. Deoarece în planuri mediul înconjurător are şi valenţe
economice, sociale, culturale mai vaste, cercetarea efectelor posibile se va extinde
şi în aceste domenii, cu tehnicile normale ale planificării, pentru fiecare alternativă
a planului luată în considerare.
Cea de-a doua variantă, referitoare la un plan aflat în curs de realizare care
este supus procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, nu este diferită din
punct de vedere conceptual, dar este mult mai complicată. Elementele care trebuie
descrise în studiul de evaluare a impactului sunt cele deja menţionate, dar
descrierea trebuie ajustată succesiv şi repetată pentru a ţine seama de modificările
generate de plan în funcţie de ajustările sale progresive. Este vorba despre operaţii
care induc ideea că în acest domeniu, o metodologie operabilă trebuie să unească
tehnicile de evaluare ambientală cu cele de proiectare urbanistică.
6.5. Alternative şi scenarii
Prezenţa alternativelor în proiecte şi în planuri este esenţială pentru orice
evaluare. Alternativele au roluri diferite în fazele succesive de evaluare a
impactului asupra mediului înconjurător. O clasificare posibilă a alternativelor ar
putea fi următoarea:
174
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
× Alternative strategice, care constau în evidenţierea măsurilor de
prevenire a cererii şi/sau măsuri diferite pentru realizarea aceluiaşi
obiectiv.
× Alternative de localizare, definite atât la nivelul planului, cât şi al
proiectului, pe baza cunoaşterii mediului înconjurător, a evidenţierii
potenţialului de utilizare a solului şi ale limitelor reprezentate de zone
critice şi sensibile.
× Alternative de proces sau structurale, care se definesc în special în faza
de proiectare de principiu sau executivă, şi constau în examinarea
diferitelor tehnologii şi procese şi a materiilor prime care trebuie utilizate.
× Alternative de compensare sau de minimizare a efectelor negative,
definite în faza de proiect de principiu şi executiv, constând în cercetarea
compensaţiilor şi a diferitelor posibilităţi de limitare a impacturilor
negative inevitabile.
× Alternativa zero, care constă în nerealizarea proiectului, definită în faza
studiului de fezabilitate.
În tabelele nr. 6.1 şi 6.2 sunt prezentate exemple de identificare a
alternativelor în două sectoare de intervenţie, şi anume transporturi şi
managementul deşeurilor /1/.
Tabel nr. 6.1 Alternative în domeniul transportului
Alternative strategice
0 1
Măsuri pentru prevenirea
cererii
Reducerea dezechilibrelor teritoriale la scară naţională, regională
şi urbană prin reducerea deplasărilor, stimularea mutării
activităţilor productive în apropierea locurilor de extragere sau
producţie a materiilor prime; stimularea consumului de produse
locale; politica de descentralizare a serviciilor; politică tarifară
ce reechilibrează costurile de producţie şi transport (reduceri de
tarife).
Măsuri alternative pentru
realizarea aceluiaşi obiectiv
Modificarea distribuţiei investiţiilor publice în sector; stimularea
utilizării transportului public; întreţinerea şi exploatarea
infrastructurilor existente; intervenţii de gestionare a traficului
prin realizarea arterelor cu sens unic, curse preferenţiale pentru
mijloace publice, creşterea frecvenţei şi a orarelor de serviciu ale
transportului public; realizarea zonelor de parcare pentru
favorizarea schimbării mijloacelor de transport; realizarea de noi
infrastructuri de transport.
Alternative de localizare
Ipoteze alternative de traseu Evidenţierea localizărilor posibile; compararea între ipotezele
alternative şi definirea criteriilor pentru selecţie; alegerea
traseului care prezintă impacturi negative minore.
175
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Alternative de proces
Alternative la proiect Realizarea unui nou traseu stradal; creşterea numărului de curse
şi/sau rectificarea traseelor existente; realizarea unei noi căi
ferate; dublarea căilor ferate existente; crearea de trenuri
superrapide; transport aerian.
Alternative de compensare şi minimizare
0 1
Intervenţii asupra traseului Variaţii ale secţiunii de profil; crearea de treceri pentru pietoni şi
animale; pavimente speciale; semnalizare; iluminare; bariere
acustice; realizarea de pasaje subterane drenarea apelor
superficiale.
Măsuri de reabilitare Substituirea fondului funciar reunind traseele întrerupte de noua
infrastructură
Măsuri de compensare
financiară
Compensări directe ale proprietarilor pentru exproprieri sau
pentru pierderea valorii proprietăţii; rambursări fiscale şi
mutuale pentru micii proprietari.
Măsuri de asistenţă a
planificării
Asistarea autorităţilor locale în redefinirea destinaţiilor de
utilizare a suprafeţelor adiacente sau interesate de noua
infrastructură; exproprierea preventivă a suprafeţelor;
exproprierea şi demolarea structurilor incompatibile cu proiectul.
Măsuri normative Limitarea vitezei; norme mai restrictive pentru traficul dificil;
reducerea standard a emisiilor; măsuri fiscale pentru
descurajarea utilizării mijloacelor de transport private; norme
privind standardul proiectat al vehiculelor; modificarea normelor
circulaţiei stradale.
Măsuri tehnologice Îmbunătăţirea eficienţei vehiculelor; îmbunătăţirea
combustibililor; reducerea zgomotului motoarelor; îmbunătăţirea
caracteristicilor tehnice ale carosatelor.
Alternativa zero Ipoteze privind evoluţia mediului înconjurător în cazul
nerealizării infrastructurii.
Tabel nr. 6.2 Alternative în domeniul managementului deşeurilor
Alternative strategice
0 1
Măsuri de prevenire a
cererii
Intervenţii normative şi financiare pentru favorizarea dezvoltării
tehnologiilor industriale capabile să producă deşeuri în cantităţi
foarte mici; descurajarea activităţilor care produc deşeuri toxice
şi/sau nocive; întărirea controalelor asupra transportului şi
destinaţiei deşeurilor toxice şi nocive; norme mai severe pentru
formele improprii de incinerare; încurajări fiscale pentru studiul
de evaluare a impactului; programe educative şi campanii
publicitare pentru cointeresarea populaţiei la reducerea cantităţii
de deşeuri.
Măsuri alternative pentru
realizarea aceluiaşi obiectiv
Planificarea scării teritoriale a ciclurilor de management a
deşeurilor (evidenţiind recipiente optime de colectare, transport
şi management); recuperarea şi reutilizarea energiei din
instalaţiile de incinerare; colectarea diferenţiată; reutilizarea şi
reciclarea.
Alternative de localizare
176
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Ipoteze de amplasamente
alternative
Evidenţierea localizărilor posibile; compararea între ipotezele
alternative şi definirea criteriilor pentru selecţionare pe baza
evidenţierii aspectelor şi potenţialului ambiental; alegerea
amplasamentului care prezintă impacturi negative minore.
Alternative de proces sau structurale
0 1
Alternative la proiect Diferite tehnologii pentru fiecare tip de instalaţie considerat
(reciclare, compostare, incinerare, depozite controlate de diferite
categorii, cu sau fără recuperare de energie etc.); dimensiunile
instalaţiilor; separarea deşeurilor, recuperarea materiilor
secundare şi tratarea separată substanţelor toxice şi nocive;
interconectarea cu instalaţiile deja existente.
Alternative de compensare şi minimizare
Intervenţii asupra
instalaţiilor
Limitarea timpilor de stocare; drenarea apelor superficiale;
controlul reziduurilor; îmbunătăţirea eficienţei instalaţiilor;
adoptarea dispozitivelor pentru limitarea emisiilor.
Măsuri de reabilitare şi
substituţie
Integrarea peisagistică a instalaţiilor; limitarea interferenţelor cu
comunitatea locală.
Măsuri de compensare
financiară
Compensări directe a proprietarilor pentru exproprieri sau
pierderea valorii proprietăţii; rambursări fiscale şi mutuale
micilor proprietari.
Măsuri de intervenţie la
nivel local
Redefinirea destinaţiilor de utilizare a suprafeţelor adiacente sau
afectate de noua instalaţie; exproprierea preventivă a
suprafeţelor; monitorizarea în timp reale a concentraţiilor de
poluanţi în teritoriu; cercetări epidemiologice ale condiţiilor de
sănătate a populaţiei expuse.
Măsuri normative Reducerea standardelor de emisii; modificarea normelor de
management al deşeurilor; taxarea recipientelor la predare, saci
de plastic etc.
Măsuri tehnologice Îmbunătăţirea eficienţei instalaţiilor; adoptarea dispozitivelor
pentru limitarea emisiilor.
Alternativa zero Ipoteze privind evoluţia mediului înconjurător în absenţa
intervenţiei.
În ceea ce priveşte scenariile, acestea se referă la studiul (adesea în termeni
probabilistici) variaţiilor exogene sau a acelor variabile care nu sunt nici sub
controlul proiectantului, nici al autorităţilor care aprobă proiectul, dar care pot
influenţa în mod determinant succesul proiectului.
177
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
CAPITOLUL 7
EVIDENŢIEREA COMPONENTELOR AMBIENTALE
Descrierea mediului înconjurător depinde de exigenţele procedurii de
evaluare a impactului asupra mediului înconjurător, în funcţie de fazele pe care
aceasta trebuie să le abordeze.
Aceasta trebuie raportată la scara cea mai potrivită pentru examinarea
efectelor proiectului propus, la posibilitatea şi oportunitatea de detaliere şi la
alegerea caracterelor din ce în ce mai semnificative pentru impacturile de evaluat.
Descrierea mediului înconjurător conţinută în studiul de evaluare a impactului
trebuie să aibă legătură cu descrierea acţiunilor şi intervenţiilor care trebuie
evaluate, adoptând un limbaj comun din motive de congruenţă reciprocă.
7.1. Descrierea mediului înconjurător
În general, descrierea mediului înconjurător se referă la calitatea sa actuală şi
în devenire şi la variaţiile calităţii generate de proiectul propus. De regulă, se
presupune că o calitate ambientală complexă este suma (sau o combinaţie mai
complexă) calităţilor parţiale, pentru fiecare dintre acestea existând posibilitatea
evaluării separate. Urmează o subdivizare în sectoare interne omogene (factori de
mediu şi componente ambientale) pentru care se pot evidenţia indicatori
semnificativi de calitate, de descriere precisă în dinamica lor şi, totodată, de
măsurare într-un anumit mod. Acest mod de tratare divizată a materiei are
justificări mai degrabă instrumentale decât conceptuale, şi este în mod sigur
limitativ. Urmează diferite probleme, cum ar fi:
- raportarea la ansamblul unitar a diferitelor componente ambientale, în contextul
calităţii complexe a mediului înconjurător, acelaşi ansamblu la care se referă
iniţiativa propusă (o lege, un plan, un proiect);
- alegerea indicatorilor semnificativi de calitate şi atribuirea valorilor relative;
- modul de îndeplinire a măsurilor şi factorii responsabili.
178
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Există patru ansambluri de variabile care joacă un rol important în descrierea
factorilor de calitate a mediului înconjurător:
- spaţiul (dependent de extinderea efectelor proiectului care trebuie
evaluat);
- timpul (dependent de durata lucrărilor, a acţiunilor de realizat, a
activităţilor de servicii etc.);
- valorile intrinseci sau obiectivele afectate (exemplul tipic este raritatea
sau regenerabilitatea resurselor);
- valorile subiective ale contextului (peisajul).
Pentru identificarea tuturor impacturilor semnificative, pe lângă descrierea
proiectului şi a acţiunilor sale elementare este necesară descrierea mediului
înconjurător ce caracterizează zona de amplasare şi teritoriul de referinţă.
Descrierea mediului înconjurător trebuie să pună în evidenţă, încă din faza
preliminară, componentele ambientale semnificative (factori şi resurse de mediu),
asupra cărora intervin acţiunile individuale ale proiectului, generând o modificare
mai mare sau mai mică a acestora, mai mult sau mai puţin dorită. Ca urmare,
aceasta reprezintă tot o operaţie de selecţie a elementelor relevante în scopul
caracterizării mediului şi o operaţie de evaluare a stării resurselor naturale.
Faza de descriere a mediului reprezintă una dintre cele mai complexe
operaţiuni ale unui studiu de impact, de ea depinzând complexitatea evaluării
impacturilor şi corectitudinea evaluării finale. În această etapă sunt importante trei
categorii de probleme:
- definirea unui concept clar pentru mediul înconjurător (habitat fizic,
ecosistem, sau mediu antropizat prin dinamica socio-economică);
- alegerea unor indicatori adecvaţi de măsurare, reprezentare şi
interpretare a calităţii factorilor de mediu şi a resurselor;
- soluţionarea contradicţiei dintre tendinţa de a lua în considerare cât mai
multe componente ambientale pentru a nu neglija aspecte ce ar putea fi
importante şi dificultatea de manipulare a unui număr foarte mare de
date, ceea ce îngreunează procesul de evaluare.
Evidenţierea componentelor ambientale şi identificarea impacturilor începe
prin definirea unui teritoriu de referinţă, înţeles ca porţiune de teritoriu asupra
căruia se resimt efecte omogene. Descrierea mediului poate fi realizată prin
ilustrarea simplă şi sintetizarea informaţiilor asupra caracteristicilor de mediu. Un
studiu de impact asupra mediului trebuie să trateze mediul nu ca pe o sumă simplă
de componente, ci ca pe o reţea de relaţii de interdependenţă. În acelaşi timp, în
179
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
analiza relaţiilor de interdependenţă, se impune o recunoaştere preliminară corectă
a elementelor ambientale afectate.
Elementele fizice, chimice şi biotice care constituie mediul înconjurător
trebuie identificate şi cuantificate. Factorii fizici (suprasarcini, nivele sonore,
vibraţii, radiaţii de diferite tipuri etc.), chimici (substanţe chimice, echilibre ionice
etc.), elementele biotice (organisme de diferite complexităţi, de la mamiferele mari
la viruşi, dar şi macromoleculele organice cu funcţiuni enzimatice) determină
diferite condiţii de stare a elementelor ambientale şi permit analizarea acestora.
Numărul elementelor prezente în mediul înconjurător este extrem de ridicat
(este vorba despre numărul speciilor vii sau al diferitelor molecule prezente în
biosferă); motiv pentru care sunt necesare modele interpretative, care le rezumă în
cadre sintetice. Este vorba, deci, de recunoaşterea categoriilor de elemente suficient
de restrânse, grupe de componente şi de factori ambientali omogeni, în scopul
efectuării analizelor de calitate succesive şi de compatibilitate a intervenţiilor.
Fiecare disciplină (geologie, fizica atmosferei, botanică etc.) este în măsură
să analizeze mediul înconjurător cu metodologii proprii, să recunoască unităţi
ambientale semnificative pentru scopuri specifice şi să le descrie pe baza
terminologiei de specialitate.
Pentru realizarea unui studiu de impact asupra mediului trebuie evidenţiate
componentele ambientale omogene, în scopul analizelor succesive de calitate şi
compatibilităţii de intervenţie.
O diferenţă conceptuală subtilă este aceea între componente, ca elemente
constitutive, şi factori, ca elemente care reprezintă cauza de interferenţă şi posibilă
perturbare a unor componente ambientale. De exemplu, apa este o componentă
ambientală, dar şi un factor care modelează suprafaţa terestră, zgomotul este un
factor de interferenţă capabil să modifice comportamentul persoanelor prezente, dar
reprezintă şi un “mediu sonor” care poate fi considerat o componentă ambientală
complexă; substanţele chimice sunt în acelaşi timp elemente constitutive şi factori
perturbatori în unităţile ambientale existente.
7.2. Elementele mediului înconjurător şi sistemul complex
La analizarea componentelor individuale nu trebuie omis un aspect
fundamental: separarea mediului înconjurător în componente individuale nu este
decât un pas spre recompunerea sintetică a sistemului complex.
O analiză foarte detaliată a componentelor individuale poate duce la
pierderea din vedere a ansamblului, care este, de fapt, ţinta reală a impacturilor
provocate de o acţiune a unui proiect. Aceasta înseamnă că este necesar să fie
180
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
cuprinse diferite componente în cadre sintetice, capabile să demonstreze în mod
simplu relaţiile şi să ţină seama de sistemul ambiental complex.
Un model conceptual utilizabil în acest sens este cel care consideră mediul
înconjurător global, ca un întreg format din compartimente mari, care pot fi distinse
din punct de vedere fizic: litosfera (crusta terestră care cuprinde solul şi, parţial,
subsolul), atmosfera (mantaua gazoasă care acoperă litosfera), hidrosfera (cantităţi
de apă şi afluxuri de apă care străbat compartimentele precedente), biosfera
(complexul de fiinţe vii, de la mamifere mari la microorganisme). Aici se mai poate
menţiona şi antroposfera, cuprinzând omul, activităţile şi construcţiile realizate de
acesta (şi care reprezintă, de fapt, spaţiul vital al omului: construcţii, infrastructuri
de diferite tipuri, elemente de tip cultural).
Un astfel de model (faţă de care este simplă raportarea componentelor
evidenţiate anterior), are avantajul simplităţii conceptuale, însă implică delimitări
fizice, care nu există în realitate, întrucât diferitele compartimente luate în
considerare se interferează între ele.
Litosfera, hidrosfera, atmosfera, biosfera, antroposfera nu pot fi complet
separate în plan fizic; fiinţele vii sunt prezente în sol, în sistemele acvatice, în aer;
apa şi aerul sunt prezente în porii rocilor, dar şi în interiorul spaţiilor locuite de
către om; iar între diferitele compartimente au loc continuu schimburi de materie.
Ţinând seama de specificul situaţiei cercetate, care prognozează evaluarea
efectelor implementării a noi intervenţii într-un anumit teritoriu, se poate utiliza
schema conceptuală unificată propusă în figura 7.1.
Schema rezumă raporturile dintre componentele ambientale individuale,
sistemele de componente şi acţiunile omului care modifică mediul înconjurător.
Astfel, mediul înconjurător este considerat ca un sistem de componente şi factori
alcătuit din fluxuri de factori de interferenţă provocată de către proiectul examinat.
În schema prezentată există un bloc central de componente ambientale
simple, care se deosebesc fizic (unităţi de sol, organisme vii, corpuri de apă etc.),
care reprezintă obiectivul interferenţelor produse de acţiunile proiectului, traduse
(direct sau indirect, pe termen scurt sau lung) în presiuni şi perturbaţii asupra
aceloraşi componente.
Factorii de mediu individuali (de exemplu, atmosfera) pot avea un rol dublu,
atât de factor de interferenţă generat de proiect (de exemplu, o emisie de gaze
nocive, zgomot generat de traficul existent), şi de componente ambientale, obiectiv
al aceloraşi interferenţe (de exemplu, calitatea aerului într-o localitate dată, nivelul
fondului de zgomot fără proiect etc.).
181
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
AER FLORĂ ŞI VEGETAŢIE
APE DE SUPRAFAŢĂ FAUNĂ
APE SUBTERANE POPULAŢIA
SOL MEDIUL ANTROPIC
SUBSOL
ECOSISTEME SISTEM SANITAR
PEISAJ SISTEM SOCIAL
TERITORIU SISTEM ECONOMIC
MODIFICARE
DEGRADARE
DEZECHILIBRU
CONSUM
SISTEME AMBIENTALE
COMPONENTE AMBIENTALE
ACŢIUNILE PROIECTULUI
INTERFERENŢE CU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
Fig. nr. 7.1 Raporturi între componente şi sisteme ambientale şi factori de interferenţă
Ansamblul acestor elemente şi relaţiile dintre ele constituie sistemul
ambiental complex, care poate fi analizat pe baza diferitelor chei interpretative.
Ecosistemul, peisajul, teritoriul şi sistemul socio-economic reprezintă diferite chei
interpretative ale aceluiaşi sistem ambiental.
7.3. Caracterizarea componentelor ambientale
7.3.1. Atmosfera
Obiectivul caracterizării stării de calitate a aerului şi a condiţiilor climatice
este acela de a determina principalii indicatori de calitate şi de a-i compara cu cei
prevăzuţi de normativele în vigoare, precum şi de a stabili cauzele eventualelor
perturbări climatice faţă de condiţiile naturale. Analizele efectuate pentru
caracterizarea atmosferei trebuie să se concentreze asupra următoarelor aspecte::
- date meteorologice convenţionale (temperatură, precipitaţii, umiditate relativă,
vânt, radiaţie solară) pentru o perioadă de timp semnificativă, şi date privind
concentraţia de gaze şi pulberi;
182
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- caracterizarea stării fizice a atmosferei prin definirea unor parametri precum:
regimul anemometric, regimul pluviometric, condiţii de umiditate a aerului,
bilanţul radioactiv şi energetic;
- caracterizarea preventivă a stării de calitate a aerului, legată de prezenţa gazelor şi
pulberilor;
- caracterizarea şi localizarea surselor de poluare;
- prognozarea efectelor dispersiei (pe orizontală şi pe verticală) poluanţilor în
atmosferă, utilizând diferite modele;
- prognozarea efectelor transformărilor fizico - chimice a poluanţilor atmosferici.
7.3.2. Apa
Pentru orice evaluare de impact, descrierea calităţii apelor trebuie să se refere
în mod distinct la apele de suprafaţă şi la apele subterane.
Apa de suprafaţă
Obiectivele caracterizării condiţiilor hidrografice, hidrologice şi hidraulice
privind starea de calitate a apei de suprafaţă sunt:
- stabilirea compatibilităţii ambientale, în funcţie de normativele în vigoare, a
variaţiilor cantitative (prelevări şi deversări de apă din şi în receptorii naturali)
generate de proiectul propus;
- stabilirea la compatibilităţii modificărilor fizice, chimice şi biologice generate de
proiectul propus cu utilizările actuale, prevăzute şi potenţiale, astfel încât să se
menţină echilibrul intern şi în raport cu alte componente ambientale.
Apa subterană
Caracterizarea apelor subterane în scopul realizării evaluărilor de impact
trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
- identificarea formaţiunilor acvifere şi determinarea resurselor de apă subterană;
- caracterizarea hidrogeologică a sistemelor acvifere (porozitate, permeabilitate,
capacitate de înmagazinare, viteza curenţilor acviferi);
- descrierea structurii, geometriei şi determinarea gradienţilor hidraulici;
- temperatura apei şi a acviferului;
- densitatea, vâscozitatea şi gradul de solubilizare a poluanţilor în apă;
- stabilirea gradului de vulnerabilitate a formaţiunilor acvifere.
7.3.3. Solul şi subsolul
Caracterizarea solului şi subsolului în scopul realizării evaluării analizelor de
impact trebuie să clarifice aspecte legate de:
- caracterizarea geolitologică şi geostructurală a teritoriului, definirea seismicităţii
zonei şi descrierea eventualelor fenomene vulcanice;
183
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- caracterizarea hidrogeologică a zonei afectate direct sau indirect de proiectul
propus, cu referire specială la fenomenele de circulaţie şi infiltrare a apei în subsol,
prezenţa formaţiunilor acvifere şi la vulnerabilitatea acestora;
- caracterizarea geomorfologică şi evidenţierea fenomenelor de eroziune şi
sedimentare, de refulare sau alunecare;
- determinarea caracteristicilor geotehnice a terenurilor şi rocilor, cu referire specială
la stabilitatea taluzurilor şi versanţilor;
- caracterizarea pedologică a zonei, prin determinarea compoziţiei chimico – fizice a
solului, a componentelor biotice şi a interacţiunilor dintre acestea, a genezei,
evoluţiei şi capacităţii solului;
- caracterizarea geochimică a fazei solide (minerale, substanţe organice) şi fluide
(apă, gaze) prezente în sol şi în subsol, cu referire specială la elementele şi
compuşii naturali de interes nutriţional şi toxicologic.
7.3.4. Peisajul şi climatul fizic
Peisajul
Obiectivele caracterizării calităţii peisajului se referă la aspecte legate de
percepţia vizuală, elemente istorice şi culturale, definirea acţiunilor proiectului care
generează impacturi negative. Calitatea peisajului se poate determina prin analizînd
o serie de factori şi elemente, după cum urmează:
- dinamica spontană a peisajului, determinată prin analizarea componentelor naturale
ale acestuia;
- activităţile agricole, rezidenţiale, productive, turistice şi de agrement din zonă,
prezenţa infrastructurilor şi gradul de afectare a cadrului natural;
- condiţiile naturale şi antropice care au determinat evoluţia peisajului.
Climatul fizic
Se referă la zgomotele şi vibraţiile existente într-o anumită zonă,
caracterizarea acestei componente realizându-se prin:
- elaborarea hărţii de zgomot conform normelor internaţionale şi estimarea
modificărilor generate de proiect;
- stabilirea surselor de vibraţii .
7.3.5. Radiaţii ionizante şi neionizante şi sănătatea publică
Radiaţii ionizante şi neionizante
Caracterizarea calităţii mediului înconjurător în funcţie de prezenţa radiaţiilor
trebuie să permită definirea modificărilor generate de proiect şi determinarea
compatibilităţii ambientale prin:
184
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- descrierea nivelelor medii şi maxime de radiaţii prezente în zona de
interes, având cauze naturale şi antropice, înainte de realizarea
proiectului;
- identificarea şi caracterizarea surselor şi nivelelor de emisii de radiaţii;
- determinarea cantitativă a radiaţiilor emise în unitatea de timp;
- determinarea nivelelor suportabile de către mediul înconjurător pentru
diferite tipuri de radiaţii.
Sănătatea publică
Obiectivul caracterizării sănătăţii publice în contextul stabilirii calităţii
mediului înconjurător este acela de a verifica gradul de compatibilitate cu
realizarea diferitelor proiecte într-o anumită zonă şi de prognozare a riscurilor pe
termen scurt, mediu şi lung. Analizele specifice au în vedere următoarele elemente:
- caracterizarea stării de sănătate a comunităţilor umane înainte de
implementarea proiectului;
- identificarea şi clasificarea factorilor de risc pentru sănătate
(microorganisme patogene, substanţe chimice şi compuşi patogeni,
energie, zgomot, radiaţii);
- identificarea riscurilor ecotoxicologice (acute şi cronice, reversibile şi
ireversibile) şi definirea cauzelor posibile;
- descrierea poluanţilor prezenţi, a modului lor de dispersie, difuziune,
transformare şi degradare şi a lanţurilor trofice;
- identificarea condiţiilor de expunere a comunităţii din zonele studiate;
- integrarea datelor obţinute în analizele sectoriale şi verificarea
compatibilităţii cu normativele în vigoare;
- evidenţierea eventualelor grupuri de persoane sensibile şi a
probabilităţii de expunere combinată la mai mulţi factori de risc.
7.3.6. Vegetaţia, fauna şi ecosistemele
Vegetaţia
Caracterizarea din punct de vedere calitativ a florei şi vegetaţiei dintr-o
anumită zonă trebuie să cuprindă starea acestora înainte de realizarea proiectului şi
să prognozeze eventualele influenţe negative exercitate de acesta. Analizele se
realizează prin întocmirea unor documentaţii de tipul;
- harta vegetaţiei prezente, care conţine esenţele dominante (puse în evidenţă prin
observaţii fotogrammetrice şi directe), flora potenţială semnificativă (cu precizarea
speciilor rare şi protejate);
- harta patrimoniului silvic şi pastoral;
185
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- liste cu speciile botanice prezente în zona afectată în mod direct de implementarea
proiectului.
Fauna
Caracterizarea faunei prezente în zona de interes se realizează prin
intermediul unor analize care trebuie să furnizeze următoarele informaţii::
- lista populaţiilor de vertebrate (mamifere, păsări, reptile, amfibii, peşti)
care pot exista în habitatele caracteristice zonei de interes;
- lista populaţiilor de nevertebrate (specii endemice sau de interes
biogeografico) care pot exista în habitatele caracteristice zonei;
- vertebrate prezente efectiv în zonă, harta locurilor de importanţă
faunistică majoră (locuri de reproducere, de refugiu, de hrănire,
coridoare de tranzit);
- nevertebrate prezentă efectiv în zonă şi în ecosistemele acvatice.
Ecosisteme
Ecosistemele din zona analizată se caracterizează prin:
- cartografierea unităţilor ecosistemice naturale şi antropice prezente;
- caracterizarea, cel puţin calitativă, a structurii ecosistemelor, prin
descrierea componentelor abiotice şi biotice şi a dinamicii acestora, cu
referire specială la rolul lor în lanţurile trofice asupra transportului,
acumulării şi transferului la alte specii sau la om a substanţelor, precum
şi al gradului de autoepurare;
- gradul de dezvoltare a ecosistemelor şi calitatea acestora;
- estimarea diversităţii biologice din zona de interes.
7.4. Compatibilitatea proiectelor cu mediul înconjurător
Componentele ambientale sunt considerate obiecte posibile ale perturbaţiilor
cauzate de acţiunile proiectului, sau doar etape intermediare ale unui proces care
conduce la perturbări ale altor componente (figura nr. 7.2).
186
Proces
critic
Ţintă
ambientală
Interferenţă
directă
SISTEM
AMBIENTAL
SURSĂ
(Acţiune
elementară)
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Fig. nr. 7.2 Model grafic de impact ambiental
În termeni generali, un impact generat asupra mediului înconjurător poate fi
descris în funcţie de următoarele elemente:
× Sursa este reprezentată de activităţile proiectului (lucrări ce pot fi
definite fizic, activităţi antropice, planificări care prevăd sisteme de
intervenţie), care pot produce efecte semnificative asupra mediului
înconjurător în care se desfăşoară.
× Acţiunile elementare sunt elemente de intervenţie (ex. suprasarcini,
maşini şi instalaţii, trafic etc.), care generează interferenţe; acestea trebuie
definite referitor la diferitele faze ale unui proiect (construcţie,
funcţionare, eventuale anomalii în funcţionare, demolare).
× Interferenţele directe sunt agresiuni directe pe care proiectul le
generează asupra mediului înconjurător în care este implementat,
considerate în faza iniţială în care intervin, fiind generate de acţiuni ale
proiectului (ex. zgomote, emisii în atmosferă sau în apele de suprafaţă,
poluarea aerului).
× Ţintele ambientale sunt elemente de tipul unui puţ de aprovizionare cu
apă potabilă, a unei clădiri locuite, a unei zone colonizate cu anumite
specii de păsări, fiind descrise de componente ambientale, care pot fi
afectate şi degradate de perturbaţii cauzate de acţiunile proiectului. Se pot
distinge ţinte primare, afectate fizic de interferenţele produse de acţiunile
proiectului şi ţinte secundare, care sunt afectate prin intermediul
proceselor critice mai mult sau mai puţin complexe. Ţintele secundare pot
fi constituite din elemente care sunt diferenţiate fizic (de exemplu,
ecosisteme îndepărtate, foraje din zone de aval), dar şi din sisteme
relaţionale îndepărtate cum sunt activităţile antropice (de exemplu,
agricultura dintr-o zonă) sau alte elemente ale sistemului socio-economic
(de exemplu, sistemul de transport).
× Presiunea ambientală exprimă nivelul de interferenţă pe care îl suferă o
ţintă ambientală în momentul în care este afectată de consecinţele
proiectului. Un termen similar, utilizat înainte de toate pentru poluarea
atmosferică este acela de imisie; ca urmare a emisiei de substanţe poluante
(fumul provenit de la sobe, sau interferenţa directă asupra atmosferei) şi a
proceselor specifice de dispersie (transportul de către vânt etc.). Imisia
reprezintă poluarea care afectează efectiv un punct dat din teritoriu; în
cazul substanţelor contaminante presiunea poate fi exprimată prin
expunerea la care este supus subiectul considerat (de exemplu, expunerea
187
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
la anumiţi radionuclizi). Spre deosebire de aceasta, apare ca distinct
conceptul de “doză”, care exprimă cantitatea de presiune externă care
atinge efectiv ţinta ambientală (care depăşeşte barierele sale naturale sau
artificiale). De exemplu, un organism poate fi supus unui anumit nivel de
radioactivitate prezent în mediul extern, însă din acesta numai o anumită
parte ajunge efectiv în acel organism. Nu este necesar deci, pentru a putea
vorbi despre un impact, ca presiunea să determine o alterare sau degradare
a ţintei; ceea ce contează este faptul că presiunea a apărut.
Efectele provocate de acţiunile unui proiect asupra unei ţinte ambientale pot
determina o degradare sau o ameliorare a acesteia, prin creşterea sau diminuarea
caracteristicilor nedorite (de exemplu, nivelul de poluare) în comparaţie cu situaţia
iniţială. Din punct de vedere ambiental, pot exista efecte nedorite sau dorite. Altfel
spus, impacturile pot fi pozitive sau negative.
Impacturile negative sunt acelea în care cel care face evaluarea (cercetătorul,
proiectantul, decidentul administrativ) a recunoscut aspecte nedorite raportat la
criteriile utilizate; impacturile pozitive sunt cele care prezintă elemente dorite
raportat la situaţia iniţială. Pentru impacturile negative se poate folosi şi noţiunea
de pagube produse mediului înconjurător. Acest ultim concept are implicaţii
complexe, întrucât recunoaşterea unei daune impune necesitatea unei evaluări
economice, de exemplu, pentru definirea termenilor de compensare a daunei. Se
intră astfel pe delicatul teren al cuantificării monetare ale valorilor ambientale, care
nu pot fi monetizate prin definiţie.
Din punct de vedere al analizelor componentelor ambientale şi ale
impacturilor generate asupra acestora de către acţiunile proiectului, este oportună o
precizare referitoare la modelul de evaluare care trebuie utilizat. Perturbaţiile
determinate de acţiunile cauzale asupra componentelor ambientale pot fi mai mult
sau mai puţin semnificative şi, astfel, impun limite mai mult sau mai puţin
accentuate de critică ambientală.
Pentru rezolvarea acestei probleme, se poate folosi cazul prezentat în figura
nr. 7.3, care prezintă evoluţia calităţii mediului înconjurător în varianta nerealizării
şi în varianta realizării unui proiect. Pentru ilustrarea acestei evoluţii se utilizează
un sistem de coordonate, care are în abscisă timpul, iar în ordonată scara de calitate
a mediului înconjurător /31/. Se urmăreşte verificarea modului în care acţiunea A a
unui proiect afectează în timp calitatea mediului înconjurător. Acţiunea se
realizează în momentul t
(A)
şi începând din acel moment, nivelul calităţii iniţiale se
modifică şi evoluează într-un anumit fel.
188
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Pentru evaluarea efectelor generate de acţiunea cauzală, trebuie să se
compare acest mod de evoluţie cu cel care ar fi existat dacă acţiunea nu ar fi fost
realizată, dată de linia punctată din figură. Diferenţa între cele două linii (evoluţia
fără intervenţie şi evoluţia cu intervenţie) permite estimarea cantitativă a impactului
provocat de intervenţie asupra calităţii mediului în intervalul de timp cuprins între
momentul t
(A)
şi momentul t
(P)
.
Fig. nr. 7.3 Model grafic de compatibilitate ambientală
Scopul este acela de a transforma astfel de estimări într-o evaluare, care să
arate în ce măsură impactul este semnificativ şi/sau acceptabil. În acest scop poate
fi stabilită o referinţă, care exprimă pragul sub care calitatea mediului evaluată nu
este acceptabilă. Acest nivel poate fi definit în moduri diferite: poate reprezenta un
nivel sub care mediul înconjurător este supus unui risc de colaps, sau poate
189
Impact asupra
mediului
slabă
ridicată
Calitate
t
(A)
Timp t
(P)
Condiţii de inacceptabilitate
Evoluţie fără intervenţie
Evoluţie cu intervenţie
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
reprezenta o limită convenţională de receptivitate ambientală, care se adoptă în
scopul evaluării.
Atunci când efectele previzibile, exprimate în grafic de linia care arată
evoluţia cu intervenţie, se află la nivele de calitate inferioară pragului ideal,
proiectul este apreciat ca incompatibil cu mediul înconjurător.
În sinteză, analizele de compatibilitate ale proiectelor comportă:
- definirea stării actuale a mediului înconjurător faţă de o scară de calitate;
- prognozarea evoluţiei mediului în absenţa proiectului (scenariile prevăzute de
planificările teritoriale ale sectorului joacă un rol important în acest sens);
- prognozarea evoluţiei în cazul realizării efective a proiectului (considerând posibile
alternative ale proiectului);
- estimarea impacturilor generate de activităţile proiectului;
- evaluarea impacturilor estimate, pe baza unor criterii adecvate, care definesc
condiţiile de acceptabilitate ale evaluatorului
Acest model are o mare importanţă în selecţia şi analizele componentelor
ambientale semnificative, care presupune selecţionarea unor parametri indicatori
suficient de reprezentativi ai componentelor, estimarea variaţiilor în timp, definirea
pragul de inacceptabilitate pentru nivelele determinate ale acestor parametri.
Compatibilitatea ambientală este, deci, rezultatul exprimat pe baza scării de
evaluare. Astfel de scări pot reflecta diferite puncte de vedere disciplinare din
partea experţilor solicitaţi, sau diferite sensibilităţi. De altfel, compatibilitatea în
scopuri ambientale este şi materia în care se exprimă persoane care, fără a fi
tehnicieni, se simt afectate direct de efectele posibile ale activităţilor proiectului şi
care pot exprima scări de judecată specifice.
190
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
CAPITOLUL 8
EVIDENŢIEREA ŞI EVALUAREA IMPACTURILOR
Identificarea impacturilor constă într-o serie de operaţii de prospectare şi
evidenţiere a interacţiunilor sigure sau posibile dintre acţiunile cauzale, elementare
ale proiectului şi componentele ambientale. Această operaţie se repetă pentru toate
acţiunile elementare, respectiv pentru toate componentele de mediu individuale sau
preselectate şi pentru fiecare alternativă analizată.
În această etapă este posibil ca unele componente ambientale neglijate să-şi
dovedească importanţa pentru studiul de evaluare a impactului asupra mediului; din
acest motiv este necesar ca procesul de evaluare sa fie un proces deschis şi flexibil
care să permită modificări în fiecare fază de realizare a sa.
8.1. Scopul analizării impactului
Scopul principal al fazei de analiză a impacturilor este compararea situaţiei
mediului înconjurător în absenţa proiectului şi aceea care ar rezulta în cazul
realizării sale. Examinarea nu se efectuează pentru momentul în care se realizează
studiul de evaluare a impactului, ci pentru întreaga durată care se presupune că este
de importanţă majoră în viaţa proiectului, repetând compararea în diferite
momente, pentru a se ţine seama de dinamica de dezvoltare.
191
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
S-a arătat deja că procedura de evaluare a impactului asupra mediului are
caracteristici diferite, în funcţie de nivelul la care se efectuează (studiul de
fezabilitate, proiectul de principiu, proiectul executiv), atât în ceea ce priveşte
alternativele de examinare, cât şi în ceea ce priveşte acţiunile şi intervenţiile
propuse. În această etapă a studiului de impact interesează în special acţiunile şi
intervenţiile, analizele efectuate legând, de fapt, acţiunile proiectului de impacturile
care se produc asupra mediului înconjurător.
Aceste legături acţiuni - impacturi se exprimă prin modele de prognoză,
înţelegând prin acest termen un instrument care implică, printr-o convenţie între
utilizatori, obiectivul de realizare a experimentelor pentru obţinerea legăturilor între
cauze şi efecte. În acest sens, există modele şi fotomontaje ce se utilizează pentru
estimarea impactului asupra peisajului, sau simularea pe computer pentru estimarea
concentraţiei în sol a unor elemente poluante ale atmosferei.
Uneori, în literatura de specialitate, se preferă să se vorbească de estimare,
alteori de prognoză, în măsura în care modelul furnizează indicaţii afectate de un
grad de incertitudine uneori semnificativ şi nu neapărat în sens numeric. În acest
context, cei doi termeni, estimare şi prognoză, sunt consideraţi sinonimi.
În multe cazuri, estimarea unui impact este mult influenţată de evoluţia unor
variabile exogene, şi anume variabilele de scenariu. În aceste cazuri se poate lucra
parcurgând următoarele etape:
- evidenţierea variabilelor de scenariu şi a unora dintre valorile lor semnificative;
- generarea câtorva scenarii alternative;
- utilizarea diferitelor modele în fiecare dintre scenariile alternative pentru efectuarea
estimărilor cerute;
- studiul rezultatelor obţinute în termeni probabilistici.
O ultimă consideraţie se referă la oportunitatea sau necesitatea de
descompunere a proiectului (fie că este un plan complex sau o lucrare singulară)
într-o serie de acţiuni elementare, nu numai pentru claritatea expunerii, dar şi
pentru că numai la un anumit nivel de detaliu informaţiile obţinute cu diferite
modele de sector sunt specifice, calitative şi aleatorii. Astfel de subdiviziuni ridică
problema sintetizării ansamblului de informaţii în vederea parcurgerii fazei de
evaluare.
8.2. Evidenţierea impacturilor
Prima problemă care trebuie abordată în faza de analiză este aceea de
evidenţiere a impacturilor semnificative generate de acţiunile proiectului (şi a
cauzelor acestora) şi a factorilor de mediu asupra cărora se manifestă efectele lor.
192
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Pentru ambele aspecte, examinarea cazurilor precedente, dar şi cunoaşterea listelor
constituite anterior pot fi de un real ajutor, chiar dacă fiecare nou caz impune
ajustarea pe loc a informaţiilor disponibile.
Factorii de mediu (solul, aerul şi apa, dar şi elementele socio-economice) pot
fi descompuse în componente ambientale şi acestea, la rândul lor, în altele
specifice, obţinând astfel nivelul dorit de detaliere. Fiecare caracteristică
considerată semnificativă va fi, de aici înainte, numită indicator. Este important să
se arate că fiecărui indicator trebuie să-i corespundă o anumită unitate de măsură,
care nu derivă neapărat din sistemele clasice (metri, secunde etc.). În multe cazuri
poate fi suficientă o scară convenţională, de exemplu minor/mediu/grav sau
local/general/strategic.
Intersecţia dintre o listă de acţiuni (cu un nivel mai redus sau mai ridicat de
descompunere) şi o listă de indicatori de mediu (mai mult sau mai puţin detaliaţi)
devine o matrice, care va fi numită în continuare matrice de analiză: în aceasta îşi
găsesc locul estimările obţinute cu diferitele modele utilizate.
Într-o matrice de analiză se găsesc informaţii de provenienţe şi semnificaţii
mult diferite între ele. În mod normal, conţinutul informativ al unui element al
matricei (adică, impactul produs de o acţiune elementară asupra unui indicator
ambiental) suferă îmbunătăţiri succesive, care preced analizele. Iniţial, în matrice
se semnalează impacturile posibile (de exemplu, semne convenţionale, ca x, o, *),
eventual cu indicarea utilităţii lor (de exemplu, +, 0 -); după care aceste semnalări
sunt înlocuite cu prognoze propriu zise de impact.
În esenţă, fiecare matrice de analiză reuneşte informaţii privind impacturile
produse de acţiuni elementare ale unei alternative de proiect asupra diferitelor
componente ambientale şi parcurge diferite faze de analiză, cărora le corespund
informaţii din ce în ce mai aprofundate.
Instrumentele utilizate pentru reprezentarea informaţiilor sunt:
- listele de control;
- matricele de impact;
- reţelele de impact;
- suprapunerea hărţilor tematice;
- evaluarea indicelui de impact global.
8.2.1. Listele de control
Metodele de evaluare a impactului antropic asupra mediului înconjurător care
se bazează pe utilizarea listelor de control diferă între ele prin gradul de structurare
a modului de identificare şi evaluare a impacturilor:
193
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
× Liste de control simple (descriptive), care prezintă componentele de
mediu standardizate pentru tipul de proiect analizat (instalaţii, energie,
sistem de transport, construcţii hidrotehnice) sau pentru tipul de teritoriu
afectat (zonă de luncă, colinară, maritimă, coastă sau mixte).
× Liste de control de scară şi pondere, care furnizează pentru fiecare
componentă ghidul şi cerinţele metodologice necesare pentru evaluarea
calităţii lor şi pentru prognozarea şi evaluarea impacturilor.
Listele de control descriptive (tabelul nr. 8.1) se utilizează de multe ori
împreună cu metodele care utilizează matrice sau reţele pentru definirea
elementelor (activităţi, componente ambientale) care trebuie corelate /44/.
Tabel nr. 8.1 Lista de control simplă
Categoria Consideraţii
Caracteristicile şi
utilizarea terenului
Identificarea utilizărilor actuale ale terenului şi descrierea
caracteristicilor acestuia.
Utilizarea terenului. Descrierea utilizărilor actuale: agricultură, comerţ,
industrie, agrement, rezidenţă, faună şi alte utilităţi, potenţialul de
dezvoltare, localizarea coridoarelor de utilităţi şi de transport,
identificarea resurselor de apă.
Morfologia, topografia şi geologia. Descrierea detaliată a
caracteristicilor topografice, fiziografice şi geologice ale zonei studiate,
hărţi şi fotografii aeriene ale zonei.
Tipul de sol. Descrierea caracteristicilor fizice şi a compoziţiei chimice
ale solului
Specii şi ecosisteme Identificarea speciilor şi ecosistemelor afectate de proiectul propus.
Speciile. Enumerarea pe categorii generale, cu numele comun şi
ştiinţific al speciilor de plante şi animale întâlnite în zona de interes şi
precizarea celor cu importanţă comercială şi de agrement.
Comunităţi şi asociaţii. Descrierea comunităţilor şi asociaţiilor de
plante şi animale întâlnite în zona de interes. Estimarea densităţii de
populare a diferitelor specii. Dacă nu există date pentru zona de interes,
se pot asimila cele din zonele similare.
Resurse naturale unice. Descrierea ecosistemelor unice sau a speciilor
rare din zona de interes.
Consideraţii socio-
economice
Dacă proiectul propus are efecte socio-economice asupra zonei, se
analizează evoluţia socio-economică a acesteia fără realizarea
proiectului, evoluţia socio-economică a zonelor adiacente, identificarea
tendinţelor de dezvoltare economică şi/sau a utilizării terenului până în
prezent. Descrierea densităţii demografice. Distanţele dintre locul de
implementare a proiectului şi zonele locuite, descrierea populaţiei din
aceste zone. Numărul şi tipul locuinţelor, construcţii comerciale şi
industriale afectate şi a celor care ar trebui strămutate în cazul realizării
proiectului.
Atmosfera, hidrologia
şi hidrogeologia
Descrierea climei dominante şi a calităţii şi cantităţii resurselor de apă
şi aer ale zonei.
Clima, condiţiile climaterice caracteristice zonei de interes şi a celor
adiacente; temperaturi lunare maxime şi medii, precipitaţii, viteza şi
194
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
direcţia vânturilor. Frecvenţa modificărilor de temperatură, ceaţă, smog,
furtuni, tornade.
Hidrologia şi hidrogeologia. Descrierea apelor superficiale dulci sau
sărate, a bazinelor acvifere, caracteristici fizice şi chimice, utilizarea
apei, resurse hidrice şi circulaţia apei. Situaţia apelor freatice, sisteme
acvifere, caracteristicile curgerii.
Calitatea aerului şi a apei, zgomote. Date privind calitatea existentă a
aerului şi a apei (indicarea distanţei dintre locaţia proiectantului şi
locurile de prelevare a probelor); nivele sonore medii şi maxime.
Caracteristici de
unicitate
Identificarea caracteristicilor de unicitate sau neobişnuite ale zonei,
inclusiv a obiectivelor cu valoare istorică, arheologică, artistică.
Listele de control de scară şi pondere oferă valori agregate ale impactului
generat de acţiuni sau alternative de proiect, pornind de la ponderi şi nivele de
calitate, actuale şi viitoare, ale componentelor ambientale. Două exemple clasice de
liste de control de scară şi pondere sunt listele EES (Environmental Evaluation
System), concepute de Dee şi alţii (1973) în cadrul Laboratoarelor Battelle-
Columbus, cunoscută şi ca metoda Battelle, şi listele de control WRAM (Water
Resource Assessement Methodology), elaborate de Solomon şi alţii (1977) în
cadrul U.S. Army Corp of Engineers.
Metoda EES (Battelle)
Metoda se referă la patru categorii ambientale (ecologie, factori chimico -
fizici, factori estetici şi factori umani şi sociali), descompuse în 17 componente şi
78 de parametri /19/. Fiecărei categorii de componente şi factori i se atribuie o
pondere de către o echipă de experţi interdisciplinară. Pentru fiecare factor se
construieşte o relaţie funcţională, care exprimă valoarea calităţii mediului în funcţie
de valorile atribuite unui indicator caracteristic. Cu ajutorul acestor relaţii, valorile
obiective reprezentate de indicatori sunt transformate în valori subiective de
calitate, evaluate pe o scară normalizată cu valori cuprinse între 0 (corespunzătoare
celei mai slabe calităţi) şi 1 (corespunzătoare celei mai bune calităţi).
Metoda Battelle conduce la estimarea cantitativă a impactului prin
determinarea variaţiilor de calitate în urma realizării alternativei unui proiect. În
acest scop, se determină calitatea mediului înconjurător atât în faza iniţială, cât şi
după realizarea intervenţiei (pentru diferite alternative) şi se calculează diferenţele.
Pentru determinarea calităţii mediului înconjurător se înmulţesc valorile subiective
de calitate cu ponderea acordată factorului de mediu corespondent, realizându-se o
medie ponderată.
În analizele efectuate trebuie luată în considerare şi alternativa zero, adică
starea de calitate a mediului existentă după un anumit timp (aceeaşi perioadă pentru
care se analizează celelalte alternative) în condiţiile nerealizării proiectului.
195
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Calitatea mediului evaluată în cazul alternativei zero nu coincide cu starea de
calitate în faza iniţială, întrucât aceasta se modifică în timp chiar în absenţa
proiectului analizat, fie ca urmare a fenomenelor evolutive sau involutive spontane,
fie ca urmare a unei alte activităţi antropice neplanificate.
Lista componentelor şi parametrilor în care se descompun cele patru categorii
ambientale este structurată într-un tabel, iar fiecărui factor i se atribuie o pondere
care măsoară importanţa relativă a acestuia. Suma ponderilor tuturor factorilor este
egală cu 1000.
Metoda este dificil de folosit pentru un proiect care generează impacturi
asupra tuturor factorilor consideraţi. În practică, trebuie aleşi numai acei factori
care sunt semnificativi pentru evaluarea impactului generat de un anumit tip de
proiect. Spre exemplu, în tabelul nr. 8.2 sunt prezentate valorile impactului asupra
factorilor selecţionaţi în cazul unui proiect de gospodărire a apelor, determinate de
Dee în 1972 /18/. Aplicând modelul sumei ponderate, este posibilă exprimarea
valorilor impacturilor asupra diferiţilor factori în aceeaşi unitate de măsură: aceste
valori pot fi însumate şi astfel este posibilă compararea tuturor impacturilor
pozitive şi negative ale proiectului, precum şi compararea alternativei zero cu
efectele generate de implementarea proiectului.
Metoda Battelle a fost criticată destul de frecvent din mai multe motive.
Categoriile, componentele şi parametrii ambientali sunt considerate elemente fixe,
ca şi cum contextul, tipul proiectului şi relaţiile lor reciproce nu se pot abate de la o
intervenţie specifică. Există factori tehnici, care nu pot fi înţeleşi în totalitate de
populaţie şi de decidenţi, deoarece metoda nu furnizează informaţii asociate
valorilor indicatorilor în relaţiile funcţionale care-i definesc. Absenţa acestor
explicaţii face imposibilă efectuarea corelaţiilor între diferiţi factori (de exemplu,
nu este posibilă determinarea importanţei relative a doi factori, cum ar fi numărul
de coliformi în apă şi concentraţia de pulberi în aer fără a cunoaşte iniţial
implicaţiile acestora asupra sănătăţii umane). Probabil că grupul de cercetare de la
Institutul Battelle a efectuat corelaţiile necesare determinării ponderilor, dar această
informaţie nu este disponibilă. Metoda nu ia în considerare incertitudinea
conexiunilor care leagă valorile obiective ale indicatorilor cu valorile subiective ale
relaţiilor funcţionale corespondente. Mai mult decât atât, metoda este una
tehnocrată şi abstractă. Chiar dacă se încearcă să se ţină seama de problemele
sociale (există şi categoria factori umani şi sociali), nu se apelează la membrii
comunităţii afectate pentru stabilirea ponderilor care se atribuie componentelor şi
factorilor de mediu.
Metoda WRAM
196
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Această metodă este o variantă a metodei Battelle, care permite evaluarea
cantitativă a impactului generat asupra mediului înconjurător de către un proiect
sau de mai multe proiecte alternative /45/. Metoda parcurge următoarele etape:
- alegerea unei echipe de lucru interdisciplinară;
- identificarea şi alegerea componentelor şi factorilor de mediu
semnificativi;
- prognozarea şi evaluarea impacturilor;
- comentarea rezultatelor evaluării.
Tabel nr. 8.2 Metoda Battelle pentru un proiect de gestionare a apei
197
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
198
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Factorii individuali semnificativi servesc la determinarea coeficientului de
importanţă relativă RIC (Relative Importance Coefficients), care identifică
ponderile ce se atribuie diferiţilor factori în procesul de evaluare.
În tabelul nr. 8.3 este prezentată tehnica de comparaţie a perechilor de
parametri pe care o utilizează metoda pentru determinarea RIC. În acest exemplu
sunt cuprinşi 6 factori ambientali; factorul fictiv F
7
, cu importanţă zero, a fost
introdus pentru a garanta că nici unuia din ceilalţi factori nu i s-au atribuit valori de
importanţa total nule: practic, acesta poate fi neglijat, cu condiţia de nu se introduce
factori nerelevanţi în evaluare.
Fiecare factor este comparat cu toţi ceilalţi, doi câte doi, pentru a stabili care
dintre aceştia este mai important pentru zona studiată. Celui mai important factor i
se atribuie valoarea 1, iar celuilalt valoarea 0. Dacă ambii factori au aceeaşi
importanţă, i se atribuie fiecăruia valoarea 0,5.
Valorile atribuite fiecărui factor se însumează, iar suma se împarte la
valoarea obţinută prin însumarea valorilor tuturor factorilor, obţinându-se astfel
valoarea coeficientului de importanţă relativă, după care se face ordonarea în
funcţie de importanţă a factorilor consideraţi (în cazul prezentat, pe primul loc se
află F
2
şi F
5
, la egalitate, după care urmează F
6
, F
1
, F
4
şi F
3
.
Apoi, pentru fiecare factor ambiental se construieşte un tabel, în care se trec
rezultatele comparării între alternativele proiectului sau ale planului, care se obţin
aplicând aceeaşi tehnică de comparare a perechilor, utilizată pentru determinarea
importanţei relative a factorilor.
În tabelul nr. 8.4 este prezentat un exemplu construit de Solomon (1977), în
care sunt comparate patru proiecte de gestionare a apelor dintr-un bazin hidrografic
(A,B,C,D; E fiind un proiect fictiv).
Valorile coeficienţilor de alegere a alternativei (ACC) arată că proiectul C,
raportat la factorul ambiental considerat, este de preferat celorlalte proiecte.
Analizele au demonstrat că, raportat la factorul ambiental luat în considerare,
proiectul C este acela care aduce beneficii majore, în timp ce proiectele A şi B
conduc la beneficii mai mici, iar proiectul D este cel mai puţin recomandat.
Spre deosebire de cazul determinării importanţei relative a factorilor
ambientali, în acest caz proiectul fictiv nu are o valoare nulă reală, ci reprezintă un
proiect ipotetic a cărui aplicare generează cele mai mari impacturi asupra mediului
înconjurător.
199
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Tabel nr. 8.3 Determinarea coeficientului de importanţă relativă
Fact. Atribuirea valorilor de importanţă (prin compararea perechilor de factori) Σ RIC
F1
F2
F3
F4
F5
F6
F7
0
1
1
0
1
0
0
1
0
1
1
0
1
0
0,5
0,5
0,5
0,5
1
0
1
0
0,5
0,5
0
1
0,5
0,5
1
0
0,5
0,5
0
1
1
0
1
0
1
0
1
0
3.0
5,0
2.0
2,5
5,0
3,5
0,0
0,14
0,24
0,09
0,12
0,24
0,17
0,00
Total 21 1,00
Tabel nr. 8.4 Stabilirea coeficientului de alegere a alternativei
Proiecte Compararea perechilor Σ ACC
A
B
C
D
E
0,5
0,5
0
1
1
0
1
0
0
1
1
0
1
0
1
0
1
0
1
0
2,5
2,5
4,0
1,0
0,0
0,25
0,25
0,40
0,10
0,00
Total 1,00
Tabelul coeficienţilor de alegere a alternativei se construieşte pentru fiecare
factor ambiental, iar valorile ACC sunt utilizate pentru construirea unei matrice
finale, care permite ordonarea proiectelor considerate în funcţie de ansamblul
factorilor ambientali. Un exemplu de astfel de matrice, unde s-au considerat 5
factori ambientali şi 4 proiecte, este prezentat în tabelul nr. 8.5.
Tabel nr. 8.5 Matricea finală de evaluare
Factori RIC ACC (proiecte) RIC * ACC (matricea finală)
A B C D A B C D
F
1
F
2
F
3
F
4
F
5
0,20
0,40
0,10
0,20
0,10
0,25
0,33
0,30
0,30
0,50
0,25
0,00
0,30
0,30
0,17
0,40
0,17
0,20
0,30
0,33
0,10
0,50
0,20
0,10
0,00
0,05
0,13
0,03
0,06
0,05
0,05
0,00
0,03
0,06
0,02
0,08
0,07
0,02
0,06
0,03
0,02
0,20
0,02
0,02
0,00
Total 0,32 0,16 0,26 0,26
Din tabel se poate observa că cel mai bun proiect din punct de vedere al
mediului înconjurător este proiectul A (RIC x ACC = 0,32).
Metoda WRAM este mai flexibilă, mai uşor adaptabilă unor situaţii diferite
decât metoda Battelle, întrucât nu fixează apriori numărul şi ponderile
componentelor ambientale. Totodată, ea este mai accesibilă şi celor care nu au
cunoştinţe specializate în domeniul abordat.
În compararea perechilor, metoda utilizează valorile 0 şi 1 (sau valoarea 0,5),
deci valori de tip binar, care nu permit evaluarea diferenţelor de tip cantitativ. Pe de
200
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
altă parte, aceste valori sunt însumate şi înmulţite între ele, nefiind tratate ca valori
binare, ci ca valori definite pe o scară de măsurare cantitativă. Dezavantajul
metodei este introducerea în evaluare a unui element de referinţă fictiv, care este
destul de ambiguu şi greu de definit.
Chestionare
În unele cazuri lista de control este întocmită sub forma unor chestionare,
care conţin întrebări referitoare la activităţile proiectului şi la efectele acestora
asupra componentelor ambientale.
× Solul:
- Proiectul presupune excavarea sau deplasarea unor volume de
pământ ce ar putea avea efecte nefavorabile de tipul eroziunii?
- Cum se clasifica solurile din punct de vedere agricol?

× Apa:
- Intersectează proiectul reţeaua de drenaj a zonei?
- Proiectul va determina modificări ale
caracterului hidrogeologic al zonei?

× Clima:
- Există în zonă factori şi fenomene
climatice care vin în contradicţie cu acţiunile proiectului?
- Există în zonă inversiuni termice
care pot influenţa modul de dispersare a agenţilor poluanţi?

× Utilizarea solului şi
caracterul peisajului:
- Este compatibil
proiectul cu tipul de utilizare a solului?
- Va avea proiectul
un impact vizual semnificativ asupra zonei?

O astfel de listă de întrebări completă poate conţine până la 180 de întrebări
legate de cele sase categorii de impact inerente (caracteristici fizice ale
amplasamentului, caracteristici ecologice, modelul de antropizare a zonei,
infrastructura, servicii sociale şi poluare) împărţite la rândul lor in 23 de
201
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
subcategorii (sol, apă, climă, aer, ocupaţii, oferte de muncă, aspecte demografice,
etc.).
8.2.2. Matrice de impact
O matrice este un tabel de corespondenţă cu intrări duble, care permite
reprezentarea grafică unitară a raporturilor dintre diferitele categorii de termeni
care intervin într-un proces de evaluare a impactului asupra mediului. Pe linie se
reprezintă componentele de mediu analizate, împărţite şi grupate pe categorii; iar
pe coloană sunt reprezentate acţiunile elementare în care a fost descompusă
activitatea proiectului. Axa verticală, conţinând componentele ambientale,
constituie de fapt o listă de control, evidenţiind componentele de mediu şi descriind
teritoriul interesat.
La intersecţia liniilor cu coloanele se trec impacturile potenţiale. Dacă este
posibil să se producă un impact, în caseta respectivă se înscriu simboluri grafice
sau alfa numerice, care indică prezenţa acestuia, intensitatea sau importanţa sa, sau
indicele de probabilitate a apariţiei unui impact. Semnificaţia simbolurilor depinde
de caracterul metodei folosite şi de natura rezultatelor dorite.
Matricele de impact au fost perfecţionate pentru a exista posibilitatea de
reprezentare a unui proces de impact prin mai multe matrice corelate logic.
Ansamblul este definit ca matrice coaxială şi permite astfel evidenţierea rolurilor
reciproce ale diferitelor categorii de elemente care intervin într-un proces de
impact: acţiuni, interferenţe etc.
Matricele reprezintă un mod imediat înţeles şi repetabil de organizare a
informaţiilor în cazul estimării impacturilor. În acelaşi timp, matricele sunt rigide,
supradimensionate pentru unele aspecte (multe dintre corespondenţele cuprinse
într-o matrice sunt pur teoretice) şi subdimensionate pentru altele (există rezultate
care, pentru a fi explicate, necesită o serie de etape intermediare pentru o singură
căsuţă de corespondenţă). O astfel de matrice permite identificarea relaţiilor cauză
– efect dintre activităţile proiectului (în toate fazele sale: construcţie, funcţionare,
închidere) şi factorii de mediu.
Una dintre cele mai cunoscute matrice de interacţiune este matricea Leopold,
care ia în considerare 88 de componente ambientale şi 100 de acţiuni elementare,
rezultând astfel 8800 de casete care pot conţine impacturi potenţiale (tabelul nr.
8.6). Metoda permite efectuarea următoarelor etape /30/:
× Identificarea tuturor
acţiunilor specifice proiectului propus şi a tuturor factorilor de mediu care
202
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
pot fi afectaţi de impact. Fiecărei coloane şi fiecărei linii a unei astfel de
matrice i se asociază o acţiune a proiectului, respectiv un factor de mediu.
Tabel nr. 8.6 Model de matrice Leopold
203
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
× Dacă o anumită acţiune
generează impact asupra unui anumit factor de mediu, căsuţa de la
intersecţia coloanei cu linia corespunzătoare se împarte în două printr-o
linie oblică.
204
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
× În partea superioară a
căsuţei se înscrie o cifră de la 1 la 10, care indică mărimea impactului (adică
gradul de relevanţă): 10 reprezintă mărimea maximă posibilă, iar 1 pe cea
minimă (nu se utilizează cifra zero). Înaintea fiecărei cifre se pune semnul
(+) dacă impactul este pozitiv şi semnul (–) dacă impactul este negativ. În
partea inferioară a căsuţei se scrie o cifră de la 1 la 10, care indică
importanţa impactului (adică extinderea sa spaţială, de exemplu, la nivel
naţional, regional, local): 10 reprezintă importanţă maximă, iar 1 importanţă
minimă (nu se utilizează cifra zero).
× Valorile care definesc
mărimea impactului, înmulţite cu cele care definesc importanţa acestuia se
însumează, calculându-se astfel impactul complex al proiectului considerat
asupra mediului. Operaţiile se repetă şi pentru proiectele alternative, în
scopul alegerii acelui proiect care generează un impact pozitiv maxim sau
un impact negativ minim.
× În textul în care se
comentează matricea se pot analiza factorii de mediu (acţiunile) care suferă
(generează) impacturi mai grave, adică aceia care corespund liniilor
(coloanelor) cu un număr mare de căsuţe completate, dar şi pentru acele
căsuţe care conţin valori mari.
Matricea Leopold prezintă mai multe inconveniente, atât din punct de vedere
practic, cât şi metodologic. Ea este un instrument complicat, deoarece numărul
mare de acţiuni elementare şi componente ambientale considerate poate conduce la
redundanţe şi la diluarea problematicii. Procedeele de verificare necesare pentru
evitarea neajunsurilor menţionate sunt complexe şi nu garantează o informaţie
completă.
Metoda permite evidenţierea impacturilor acţiunilor elementare asupra
componentelor ambientale, dar neglijează impacturile indirecte şi secundare care
apar prin cumularea şi interacţiunea efectelor primare, prin retroacţiunea acestora
asupra componentelor ambientale şi prin sinergismul dintre acţiunile care
contribuie la generarea impactului.
Problema principală a acestei metode este aceea că nu stabileşte criterii clare
pentru determinarea valorilor coeficienţilor de importanţă şi mărime şi nu justifică
utilizarea modelului aditiv (media ponderată) pentru agregarea acestor valori.
Soluţia acestor probleme o reprezintă matricele de nivele diferite (matrice
coaxiale pentru evidenţierea impacturilor directe şi indirecte) şi, de asemenea,
realizarea unor matrice parţiale sau extinse. Este cazul metodologiei engleze,
205
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
numită PADC Manual (tabel nr. 8.7), care recurge la o matrice generală de
impacturi în funcţie de un model general şi la una sau mai multe matrice extinse
(tabelul nr. 8.8), care permit detalierea componentelor ambientale şi ale acţiunilor
elementare ale proiectului în scopul unei evidenţieri mai precise a impactului.
Tabel nr. 8.7 Metoda PADC Manual
Tabel nr. 8.8 Exemplu de matrice extinsă (Metoda PADC Manual)
Sisteme rezidenţiale
Monumente vechi
Structuri educative
Locuinţe
Spitale şi azile de bătrâni
Habitate importante
Caracteristicile
situaţiei existente
Faza de construcţie
Vibraţii
Faza de funcţionare
Zgomot Vibraţii Zgomot
În analizele de impact, mediul înconjurător este considerat ca un sistem
complex guvernat de legi multiple, în care orice intervenţie sau activitate antropică
ce modifica echilibrul utilizării resurselor, generează un lanţ de reacţii care pot
determina unul sau mai multe impacturi asupra sistemului.
Astfel de efecte influenţează posibilităţile de utilizare şi activităţile care le-au
generat; dar şi activităţile care s-ar putea desfăşura ulterior în acel perimetru. Din
206
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
acest motiv, este important să se poată aprecia şi evalua toate impacturile
potenţiale, inclusiv cele care rezultă prin reacţie directă, indusă, cumulativă şi
sinergică între acţiunile cauzale şi componentele ambientale modificate, sau între
acţiunile cauzale secundare determinate de modificările directe şi componentele
ambientale.
Matricele bidimensionale acţiuni - componente, care reflectă relaţiile
reciproce dintre acţiuni şi efectele finale nu pot ilustra întotdeauna întregul
ansamblu de impacturi. În acest scop se utilizează metodologii de analiză care pun
în relaţie mai multe nivele logice de descompunere a activităţii proiectului şi a
relaţiei cauză - efect.
Spre exemplu, în tabelele nr. 8.9 şi 8.10 este prezentată evaluarea unui sistem
de gestionare a sistemelor hidrice prin reuniunea a două matrice:
- prima matrice pune în relaţie condiţiile şi resursele iniţiale ale mediului
înconjurător cu acţiunile proiectului şi permite identificarea impacturilor directe;
- în a doua matrice sunt puse în relaţie impacturile primare evidenţiate în prima
matrice în scopul identificării modificărilor secundare generate de interacţiunea sau
cumularea mai multor efecte elementare.
Tabel nr. 8.9 Matricea A a impacturilor directe şi indirecte
D
e
f
r
i
ş
ă
r
i
D
i
s
t
r
u
g
e
r
e
a

s
o
l
u
l
u
i

ş
i

a

c
o
p
e
r
t
e
i

v
e
g
e
t
a
l
e
E
x
c
a
v
a
ţ
i
i
,

f
u
n
d
a
ţ
i
i
,

t
r
a
n
s
p
o
r
t

s
t
e
r
i
l
E
x
t
r
a
g
e
r
e

n
i
s
i
p

ş
i

p
i
e
t
r
i
ş
D
r
e
n
a
r
e

s
o
l
A
s
a
n
a
r
e

m
l
a
ş
t
i
n
i
C
o
n
s
o
l
i
d
a
r
e

s
o
l
I
m
p
e
r
m
e
a
b
i
l
i
z
a
r
e

s
u
p
r
a
f
a
ţ
ă
R
e
g
u
l
a
r
i
z
a
r
e

c
u
r
s
u
r
i

d
e

a
p
ă
P
a
j
i
ş
t
i
/
î
m
p
ă
d
u
r
i
r
i
F
o
s
e

s
e
p
t
i
c
e
/
i
n
u
n
d
a
ţ
i
i
Î
n
g
r
ă
ş
ă
m
i
n
t
e

o
r
g
a
n
o
-
c
h
i
m
i
c
e
D
e
p
o
z
i
t
e

d
e

d
e
ş
e
u
r
i

s
o
l
i
d
e
Î
n
d
i
g
u
i
r
i
Taluzuri (versanţi) dislocate 4,10 1,12 1,2 1 4,2 19 11 22 4 19,22 8,2
Soluri superficiale 1 1 1 10 1 4 4 9 4 20 20 20 8
Soluri slab permeabile 1 5 5 15 9,2 5 5 20 1,13 8,1
Nivelul freatic 4 11 9 9 9 22 22 5 9 5 20 20 13,20 8
Zone umede 11 4 15 9,2 15 15 15 9,2 11,15 19,20 17 15,20 15
Zone de alimentare a acviferelor 1 4 11 20 9 11 11 11 11 20 20 20 20 8
Zone inundabile 1 1,12 2 2 21 21 11 11 21 4 13,20 13 13 3,2
Zone de ţărm 1 1,16 1 1,2 14 22 22 4 13,2 13 13
ACŢIUNI CONSIDERATE
MATRICEA A
Caracteristicile mediului
înconjurător
207
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Tabel nr. 8. 10 Matricea B a impacturilor directe şi indirecte
MATRICEA B
Impact important şi direct
Impact important şi indirect
Impact minor şi direct
Impact minor şi indirect
I
n
t
e
n
s
i
f
i
c
a
r
e
a

e
r
o
z
i
u
n
i
i

t
a
l
u
z
u
r
i
l
o
r
C
r
e
ş
t
e
r
e
a

t
u
r
b
i
d
i
t
ă
ţ
i
i
I
n
t
e
n
s
i
f
i
c
a
r
e
a

p
r
o
c
e
s
u
l
u
i

d
e

s
e
d
i
m
e
n
t
a
r
e
M
ă
r
i
r
e
a

s
u
p
r
a
f
e
ţ
e
l
o
r

d
e

a
l
u
n
e
c
a
r
e
E
x
t
i
n
d
e
r
e
a

o
g
l
i
n
z
i
l
o
r

d
e

a
p
ă
C
r
e
ş
t
e
r
e
a

v
o
l
u
m
u
l
u
i

ş
i

v
i
t
e
z
e
i

s
c
u
r
g
e
r
i
i
R
e
d
u
c
e
r
e
a

v
o
l
u
m
u
l
u
i

ş
i

v
i
t
e
z
e
i

s
c
u
r
g
e
r
i
i
C
r
e
ş
t
e
r
e
a

n
i
v
e
l
u
l
u
i

a
p
e
l
o
r

s
u
b
t
e
r
a
n
e
R
e
d
u
c
e
r
e
a

n
i
v
e
l
u
l
u
i

a
p
e
l
o
r

s
u
b
t
e
r
a
n
e
R
e
d
u
c
e
r
e
a

v
e
g
e
t
a
ţ
i
e
i
R
e
d
u
c
e
r
e
a

i
n
f
i
l
t
r
a
ţ
i
i
l
o
r
P
i
e
r
d
e
r
i

d
e

e
l
e
m
e
n
t
e

n
u
t
r
i
t
i
v
e

d
i
n

s
o
l
P
o
l
u
a
r
e
a

a
p
e
l
o
r

s
u
p
e
r
f
i
c
i
a
l
e
R
e
d
u
c
e
r
e
a

h
a
b
i
t
a
t
u
l
u
i

i
h
t
i
o
f
a
u
n
e
i
R
e
d
u
c
e
r
e
a

h
a
b
i
t
a
t
u
l
u
i

p
ă
s
ă
r
i
l
o
r

d
e

b
a
l
t
ă
R
e
d
u
c
e
r
e
a

h
a
b
i
t
a
t
u
l
u
i

a
n
i
m
a
l
e
l
o
r
I
n
t
e
n
s
i
f
i
c
a
r
e
a

d
e
z
v
o
l
t
ă
r
i
i

p
l
a
n
t
e
l
o
r

a
c
v
a
t
i
c
e
R
e
d
u
c
e
r
e
a

d
e
z
v
o
l
t
ă
r
i
i

p
l
a
n
t
e
l
o
r

a
c
v
a
t
i
c
e
Î
n
t
r
e
r
u
p
e
r
e
a

d
r
e
n
a
j
u
l
u
i
P
o
l
u
a
r
e
a

a
p
e
l
o
r

s
u
b
t
e
r
a
n
e
C
r
e
ş
t
e
r
e
a

r
i
s
c
u
l
u
i

d
e

i
n
u
n
d
a
ţ
i
i
C
r
e
ş
t
e
r
e
a

r
i
s
c
u
l
u
i

d
e

a
l
u
n
e
c
a
r
e
Risc de impact primar 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22
Intensificarea eroziunii taluzurilor 1 2 11 4 3 11 4 2,12 3,18 18 10 3,12 2 3 3 6
Creşterea turbidităţii 2 3 3,18 3 3
Intensificarea procesului de sedimentare 3 18
Mărirea suprafeţelor de alunecare 4 1 2 11 3 11 1 10 1 1 1 1 1 12 3 1 3
Extinderea oglinzilor de apă 5
Creşterea volumului şi vitezei scurgerii 6 1 1 1 1,21 1 1
Reducerea volumului şi vitezei scurgerii 7
Reducerea nivelului apelor subterane 8 6 11 5 6 3
Reducerea nivelului apelor subterane 9 7 7,10 10
Reducerea vegetaţiei 10 1 1 4 11 4 4 4 1 1,12 3 1 4
Reducerea infiltraţiilor 11 4 1 4 4 9 4 4 1 1 1 1,12 3 4
Pierderi de elemente nutritive din sol 12 1 1 3 10
Poluarea apelor superficiale 13 12 2
Reducerea habitatului ihtiofaunei 14
Reducerea habitatului păsărilor de baltă 15
Reducerea habitatului animalelor 16 10 1 1 10 4 11 1 1 3 10 2
Intensificarea dezvoltării plantelor acvatice 17
Reducerea dezvoltării plantelor acvatice 18 1
R
i
s
c

d
e

i
m
p
a
c
t

s
e
c
u
n
d
a
r
Risc de impact secundar
7
1
Alte modele urmăresc un traseu logic mai complex, conducând la o schemă
ce poate conţine 4 sau 5 secvenţe de descompunere sau de relaţii cauzale ( metoda
cauză - condiţie - efect). Pe baza unui astfel de model s-au construit matricele
coaxiale şi reţetele de impact.
Matricele coaxiale permit evaluarea impactului astfel:
- în prima matrice se identifică factorii cauzali elementari generaţi de activitatea
proiectului;
- în a doua matrice sunt puşi în relaţie factorii cauzali elementari cu componentele
ambientale influenţate;
- în a treia matrice sunt evidenţiate modificările produse (impacturile posibile);
- ultima matrice permite evidenţierea structurii, infrastructurii şi activităţilor umane
influenţate de modificările survenite.
Rezultatul este un ansamblu de 4 matrice secvenţiale care permite analiza
relaţiilor cauză-efect la un nivel înalt de detaliere.
Dezavantajele unei astfel de metode sunt legate de cantitatea mare de muncă
necesară pentru construcţia unei astfel de matrice şi de posibilitatea apariţiei unui
anumit grad de nedeterminare.
208
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Exemplul de matrice coaxială prezentat în tabelul nr. 8.11 se referă la un
sistem de gestionare a resurselor unui curs de apă în condiţiile construirii unei
centrale hidroenergetice.
Tabel nr. 8.11 Exemplu de matrice coaxială
8.2.3. Metoda reţelelor
Rigiditatea matricelor poate fi depăşită prin utilizarea reţelelor, unde nodurile
dispun secvenţial elementele dintr-un proces de impact. Reţelele pot fi de diferite
tipuri, evidenţiind, de exemplu, numai termenii abstracţi ai unei probleme de
impact, sau complexul de parametri utilizaţi în modelele de estimare, sau
209
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
secvenţele de elemente ale teritoriului care ar fi afectate fizic de răspândirea
poluanţilor emişi de către intervenţie.
Reţelele seamănă în multe privinţe cu matricele, dar ele se recomandă
studierii relaţiilor cauză – efect, care stau la baza impacturilor. O reţea de impact
permite identificarea lanţurilor de impacturi directe şi indirecte, primare şi
secundare generate de o acţiune sau determinarea acţiunilor care generează un
anumit impact.
Reţelele utilizate pentru evidenţierea impacturilor sunt constituite din
diagrame de flux sau lanţuri de relaţii multiple, care arată corespondenţa dintre
acţiunile proiectului şi componentele ambientale pe care aceste acţiuni le-ar putea
modifica. Acestea permit evidenţierea efectelor secundare sau indirecte, a prezenţei
interacţiunilor multiple şi a cumulării efectelor într-un mod mai sistematic decât
matricele acţiuni - cauză - efect. De asemenea, au capacitatea de a localiza
impacturile într-o dimensiune temporară.
În scopul identificării impacturilor generate de un proiect, reţelele
reconstruiesc lanţul de evenimente sau efecte potenţiale induse de acţiunile
specifice proiectului asupra stării iniţiale a mediului înconjurător, modificările
potenţiale ale condiţiilor de mediu, efectele multiple ale impactului şi posibilele
măsuri de minimizare (figura nr. 8.1).
Impact primar 1
Impact primar 1 Impact primar 2
Acţiune 1 Impact primar 2 Impact primar 2
Acţiune 2 Impact primar 3
Proiect
Acţiune 3
Acţiune 4
Fig. nr. 8.1 Structura reţelelor de impact
Exemple clasice de utilizare a reţelelor de evidenţiere a componentelor
ambientale şi a impacturilor sunt metodele elaborate de Sorensen şi metoda lui
Bereano pentru evaluarea tehnologiilor alternative /3/, /40/.
Metoda Sorensen, de exemplu, utilizează atât matrice, cât şi reţele. Matricele
permit evidenţierea acţiunilor caracteristice diferitelor tipuri de utilizare a
teritoriului şi identificarea impacturilor primare asupra componentelor ambientale,
210
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
iar reţelele permit apoi trecerea, prin intermediul grafurilor, de la impacturile
primare la cele secundare şi stabilirea relaţiilor dintre impacturile secundare şi
acţiunile elementare, stabilind totodată şi eventualele măsuri de ameliorare
necesare.
În figura nr. 8.2 este prezentat un exemplu de aplicare a metodei de
evidenţiere a impacturilor pentru un nou complex rezidenţial, construit într-o zonă
litorală /40/, în care se pot observa relaţiile cauze – efecte exprimate sub formă de
reţea de impact.
Canalizări Poluare apă Înrăutăţire alimentare cu apă Risc pentru sănătate
Pavări Impermebilizare sol Inundaţii Alunecări şi eroziuni
Zonă rezidenţială
Excavări
Defrişări Îndepărtare sol Reducere fertilitate sol Distrugere floră
Fig. nr. 8.2 Reţea de impact la construirea unei zone rezidenţiale
Metoda Bereano /3/, elaborată pentru evaluarea soluţiilor tehnologice
alternative de conservare a valorilor ambientale, utilizează reţelele pentru
identificarea exhaustivă a impacturilor. În acest scop, se construiesc mai multe
reţele (reţele de efecte), care depind de natura proiectului. Legăturile între diferitele
elemente ale reţelei reprezintă o formă de stabilire a relaţiilor dintre cauză şi efect.
După Bereano, construirea unei reţele trebuie să se oprească numai atunci
când continuarea ei nu mai este posibilă din cauza lipsei de informaţii sau când
efectele variantelor proiectului nu mai pot fi diferenţiate. Fiecare categorie de
relaţii este evaluată pe baza probabilităţii de apariţie a fiecărui impact. Ansamblul
celor doi parametri, măsura fizică şi probabilitatea, permite calculul unui indice
agregat de risc de impact pentru fiecare alternativă analizată.
În figurile 8.3 şi 8.4 sunt prezentate spre exemplificare două reţele de
impact, construite pentru două categorii diferite de proiecte: o reţea de alimentare,
distribuţie şi deversare a apelor şi extragerea materialelor de construcţii prin
exploatare minieră la zi.
211
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
ACŢIUNI CAUZALE FACTORI/RESURSE EFECTE ACT.-INTERESE UMANE
Degradarea apelor subterane Ape subterane: cantitate şi calitate Modificare sistem hidraulic Pagube pentru act. agricolă
Diminuarea resurselor de apă Limitare utilizări alternative:
irigaţii şi hidroenergie
Degradarea vegetaţiei
Degradarea mediului de viaţă
Modificarea debitului râurilor Ape de suprafaţă: cantitate Reducerea faunei acvatice
Limitarea altor tipuri de utilizări:
Degradarea şi reducerea habitatelor recreative, instructive etc.
Degradarea ecosistemelor
Deversarea apelor reziduale Ape de suprafaţă: cantitate şi temperatură Creşterea temperaturii apei Avantaje pentru agricultură
Fig. nr. 8.3 Reţea de impact pentru alimentarea cu apă
ACŢIUNI CAUZALE FACTORI/RESURSE EFECTE ACT.-INTERESE UMANE
Creştere venituri din act. industriale
Deschidere de noi cariere Limitarea utilizărilor recreative
Funcţionarea carierelor existente Pierderea valorii teritoriului
Cariere şi mine
Degradarea peisajului Degradarea mediului de viaţă
Extragerea mat. de construcţie
Degradarea ecosistemelor Limitarea utilizărilor rezidenţiale
Sol
Modificare echilibru sol Limitarea utilizărilor agricole
Creşterea gradului de poluare a aerului Limitarea utilizărilor recreative
Mediu fizic
Creşterea nivelului de zgomot Efecte asupra sănătăţii
Modificări de trafic
Intensificarea activităţii de transport Creşterea veniturilor din servicii
Sistem de transport
Congestionarea traficului Creşterea timpilor de transport
Ocuparea solului cu noi infrastructuri Creşterea taxelor
Limitarea altor utilizări ale solului
Fig. nr. 8.4 Reţea de impact pentru extragerea materialelor de construcţii
8.2.4. Metoda hărţilor tematice
O altă categorie de instrumente (elaborată iniţial de McHarg, în special
pentru obiective de planificare), se bazează pe suprapunerea hărţilor tematice.
Fiecare disciplină analizează separat un teritoriu dat, construieşte harta tematică de
analiză şi evaluare; iar hărţile rezultate se suprapun succesiv, astfel încât să poată fi
extrase informaţiile relevante, în funcţie de rezultatele finale care se prefigurează.
Metodele din această categorie, cunoscute în literatura de specialitate sub
denumirea de metode LSA (Land Suitability Analysis), sunt instrumente de
proiectare deosebit de utile în cazul în care în discuţie intră zone caracterizate de
valori naturale importante. Se pot utiliza atât pentru determinarea locului optim de
amplasare a căilor rutiere, instalaţiilor energetice, zonelor industriale, zonelor de
agrement, cât şi pentru evaluarea succesiunii de utilizări pentru un anumit teritoriu.
Una dintre cele mai cunoscute metode din această categorie este metoda
McHarg, o metodă bazată pe o abordare ştiinţifică a mediului înconjurător. McHarg
consideră că omul şi natura nu pot fi considerate ca entităţi separate, întrucât omul
212
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
este dependent în totalitate de natură, care îi asigură existenţa şi bunăstarea /32/.
Din punct de vedere tehnic, metoda McHarg şi cele care derivă din aceasta pot fi
împărţite în metode cantitative şi calitative, diferenţa dintre cele două categorii
constând în modul de organizare şi elaborare a informaţiilor de bază.
În cadrul abordării cantitative, proiectantul împreună cu experţii de sector,
atribuie punctaje fiecărei subclase de caracteristici ale teritoriului. Aceste punctaje
sunt utilizate pentru calculul unui indice agregat de atracţie referitor la orice tip de
utilizare a solului pe fiecare parcelă din zona studiată. Abordarea calitativă constă
în clasificarea teritoriului pe tipuri ecologice, pentru care sunt aplicate criterii
directe de stabilire a nivelului de acceptabilitate pentru o anumită destinaţie, în
funcţie de utilizările specifice ale solului.
McHarg utilizează o metodă în care natura cantitativă a punctajelor nu este
explicitată în mod direct. Punctajele sunt exprimate sub formă de tonuri de gri (sau
culori), atribuite fiecărei subclase cu o anumită caracteristică a teritoriului: cu cât
este nuanţa mai închisă, cu atât mai puţin se potriveşte tipul de utilizare considerat.
De exemplu, dacă se doreşte evaluarea unui teritoriu în scopul amplasării unei noi
autostrăzi, terenurile cu înclinare mai mare de 10% vor fi marcate cu o nuanţă de
gri închis, cele cu înclinări cuprinse între 2,5 şi 10% cu o nuanţă de gri deschis, iar
cele cu înclinări sub 2,5% cu alb. Opţiunile acestea sunt în concordanţă cu faptul că
în zonele cu înclinare mare, construirea autostrăzii este mai scumpă nu numai din
punct de vedere economic, ci şi în ceea ce priveşte interacţiunea potenţială cu
mediul geologic şi geomorfologic (risc de instabilitate a versanţilor, degradarea
peisajului etc.).
Pentru fiecare caracteristică se întocmeşte o hartă pe o folie transparentă, pe
care sunt reprezentate tonurile de gri conform eventualelor utilizări pentru diferitele
porţiuni ale zonei studiate. Apoi, foliile corespunzătoare fiecărei caracteristici se
suprapun pe o suprafaţă luminoasă şi se studiază. Imaginea rezultată este un
ansamblu de nuanţe închise şi deschise, care reprezintă estimarea calitativă a
oportunităţii de utilizare agregate – adică evaluată în funcţie de toate caracteristicile
– pentru fiecare element al zonei studiate: cu cât este mai deschisă (transparentă)
nuanţa unei porţiuni de teritoriu, cu atât este mai adecvată destinaţia actuală de
utilizare a elementului considerat.
În particular, în scopul realizării unui studiu de impact, pe baza intersectării
adecvate a hărţilor de bază, se obţine harta finală, care poate fi de diferite tipuri
(tabelul nr. 8.12):
- hărţi de vulnerabilitate ambientală, care reunesc complexul de informaţii tematice
referitoare la vulnerabilitatea specifică a mediului (de exemplu, o hartă de
213
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
stabilitate a versanţilor se obţine prin suprapunerea informaţiilor referitoare la
înclinare, la eroziunea stratelor superficiale ale terenului, la natura copertei
vegetale, la prezenţa apelor superficiale, pentru exprimarea riscului intrinsec de
alunecare a versantului, ca subiect al intervenţiilor externe);
- hărţi de interferenţe posibile, care evidenţiază diferitele categorii de efecte estimate
ca urmare a intervenţiei proiectului (de exemplu, amenajarea terenului, noi
construcţii stradale de acces, zone di acumulare maximă a imisiilor poluante în
atmosferă, zone unde au loc modificări ale nivelului de zgomot etc.);
- hărţi ale impacturilor produse, rezultate din combinarea hărţilor de cele două tipuri
precedente, în scopul evidenţierii impacturilor previzibile (în cazul
amplasamentelor cu nivel de vulnerabilitate ridicat, unde se estimează presiuni
deosebite asupra mediului ca urmare a realizării intervenţiilor prevăzute se vor avea
nivele critice previzibile maxime).
Tabel nr. 8.12 Exemple de hărţi utilizate în studiile de impact
Hărţi analitice de bază
0 1
Hărţi climatologice Harta izotermelor
Harta izohietelor
Harta expoziţiilor
Harta direcţiilor predominante ale vântului
Hărţi topografice Harta izoipselor
Harta pantelor terenului
Harta bazinelor hidrografice principale
Harta de detaliu a bazinelor hidrografice
Harta hidrografică
Hărţi geologice şi pedologice Harta litologică
Harta geomorfologică
Hărţi ale unităţii peisagistice Harta unităţii perceptive de bază (trasee, câmpuri vizuale, limite,
situaţii critice)
Hărţi de utilizare a terenului Harta generală de utilizare actuală a solului
Harta utilizărilor agricole
Harta utilizărilor silvice
Harta de prelevări hidrice
Harta reţelelor de irigare
Harta unităţii administrative
Harta unităţii censuare şi populaţiei rezidente
Harta arterelor de trafic
Harta infrastructurilor tehnologice
Harta deversărilor hidrice
Harta aşezărilor
Harta izofreaticelor şi a direcţiilor pânzei acvifere
Harta solurilor
0 1
Hărţi ecosistemice de bază Harta unităţii ecosistemice de bază
214
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Harta vegetaţiei
Harta locurilor cu importanţă din punct de vedere al faunei
Habitate ale speciilor semnificative
Hărţi ale unităţii
administrative şi conexiuni
Harta graniţelor comunale
Harta cadastrală
Harta de dezvoltare urbanistică
Harta conexiunilor hidrogeologice
Harta conexiunilor peisagistice
Harta conexiunilor la parcuri
Harta conexiuni militare
Hărţi de evaluare
Hărţi ale elementelor
ambientale relevante
Harta locurilor de relevanţă faunistică
Harta locurilor de relevanţă botanică
Harta locurilor de relevanţă geologică
Harta unităţii ecosistemelor relevante
Harta elementelor de interes istorico-cultural
Harta elementelor de importanţă estetică (peisaje frumoase,
degradări vizuale)
Harta capacităţii solului
Harta de comportare a solului la utilizări specifice
Hărţi de degradare
ambientală actuală
Harta avalanşelor
Harta dezechilibrelor hidrogeologice (alunecări şi eroziuni)
Harta zonelor aluvionare
Harta zonelor seismice
Harta incendiilor
Harta poluării apelor superficiale
Harta poluării pânzei acvifere
Harta poluării atmosferice
Harta degradării ecosistemelor actuale
Harta degradării peisagistice actuale
Harta degradării solului
Hărţi ale caracteristicilor
ambientale semnificative
Harta stabilităţii versanţilor
Harta naturală
Harta potenţială privind biomasa
Harta permeabilităţii
Hărţi de evaluare parţială Harta valorii naturalistico-ştiinţifice
Harta valorii peisagistice
Harta vulnerabilităţii hidrogeologice
Harta sensibilităţii ecosistemelor la poluarea apelor
Harta sensibilităţii ecosistemelor la poluarea atmosferică
Harta fragilităţii ecosistemice structurale
- Harta vulnerabilităţii antropice
Hărţi de evaluare sintetică Harta complexă a valorii ambientale
Harta complexă a vulnerabilităţii ambientale
Harta complexă a degradării ambientale actuală
Harta complexă a presiunilor antropice
Harta complexă a criticităţii ambientale

Un exemplu de aplicare a metodei hărţilor tematice este prezentat în cele ce
urmează şi se referă la amplasarea unui traseu rutier în Richmond Parkway din
New York /32/.
215
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Pentru evaluarea costurilor de construcţie a autostrăzii în fiecare punct al
zonei studiate, McHarg a ales mai multe caracteristici şi tematici teritoriale şi a
elaborat pentru fiecare hărţile corespunzătoare. Pe fiecare hartă era reprezentată o
singură caracteristică, şi anume: înclinarea, drenajul superficial, drenajul de
adâncime, erodabilitatea solului, rezistenţa fundamentului de bază şi a
fundamentului direct, costuri de achiziţie a terenurilor, zone ameninţate de
inundaţii normale şi excepţionale. Unele hărţi au permis identificarea calităţii
terenurilor în funcţie de caracteristicile lor naturale: apă, păduri, faună sălbatică, iar
altele au evidenţiat prezenţa valorilor sociale, istorice, recreative şi imobiliare
(locuinţe, clădiri publice).
Pentru fiecare caracteristică analizată, McHarg a pus în evidenţă trei
categorii, definite după cum urmează:
× Înclinare
- zona 1: teren cu înclinare mai mare de 10% ;
- zona 2: teren cu înclinare cuprinsă între 2,5% şi 10%;
- zona 3: teren cu înclinare mai mică de 2,5% .
× Drenaj superficial
- zona 1: prezenţa apelor superficiale (torente,
lacuri, bălţi);
- zona 2: prezenţa canalelor de drenaj
natural/zone cu drenaj artificial;
- zona 3: absenţa apelor superficiale şi a
canalelor de drenaj importante.
× Drenaj de adâncime
- zona 1: ape sărate sau
salmastre, mlaştini şi zone cu drenaj redus;
- zona 2: zone cu ape cu nivel
ridicat;
- zona 3: zone cu un drenaj
intern bun.
× Fundamentul direct
- zona 1: zone
mlăştinoase cu rezistenţă redusă la compresiune;
- zona 2:
sedimente cretacice (nisip, argilă, pietriş, şisturi);
216
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- zona 3: roci
cristaline (serpentinit, diabaze).
× Stabilita
tea solului
- zona 1: marne şi argile instabile, cu rezistenţă redusă la
compresiune;
- zona 2: terenuri nisipoase şi terenuri constituite din pietriş;
- zona 3: pietriş nisipos / terenuri stâncoase.
× Sensibilitate la eroziune
- zona 1: terenuri nisipoase sau cu pietriş fin, cu
înclinări mai mari de 10%;
- zona 2: terenuri de pietriş nisipos sau marnos /
terenuri stâncoase cu înclinări mai mari de 2,5%;
- zona 3: alte terenuri din materiale cu granulometrie
fină şi orizontale.
× Valoarea terenurilor
- zona 1: 3,5 $ sau mai mult pe picior
pătrat;
- zona 2: între 2,5 $ şi 3,5 $ pe picior
pătrat;
- zona 3: mai mult de 2,5 $ pe picior
pătrat.
× Inundaţii
- zona 1: zona inundată
în timpul uraganului din 1962;
- zona 2: zona de
interferenţă a uraganelor;
- zona 3: zona exterioară
liniei de flux a mareelor.
× Valori istorice
- zona 1:
zona istorică Richmond;
217
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- zona 2:
obiective istorice izolate;
- zona 3:
zonă fără valori istorice
× Valori recreative
- zona 1: spaţii publice deschise;
- zona 2: zone neurbanizate, cu potenţial recreativ;
- zona 3: zone cu potenţial recreativ redus.
× Valori instituţionale
- zona 1: prezenţa valorilor instituţionale
ridicate;
- zona 2: prezenţa valorilor instituţionale
modeste;
- zona 3: absenţa valorilor instituţionale.
× Calitatea apelor
- zona 1: lacuri, bălţi, torente şi
mlaştini;
- zona 2: formaţiuni acvifere
principale/bazine hidrografice importante;
- zona 3: formaţiuni acvifere
secundare/cursuri de apă în zonele urbane.
× Calitatea pădurilor
- zona 1: păduri
şi mlaştini cu o valoare ecologică ridicată;
- zona 2: alte
păduri şi mlaştini;
- zona 3: zonă
neîmpădurită.
× Fauna
sălbatică
- zona 1: habitat cu o calitate ridicată;
- zona 2: habitat cu o calitate medie;
- zona 3: habitat sărac.
× Valoarea clădirilor rezidenţiale
- zona 1: mai mare de 50.000 $;
218
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- zona 2: între 25.000 $ şi 50.000 $;
- zona 3: sub 25.000 $.
După această clasificare, McHarg a construit câte o hartă pentru fiecare
caracteristică analizată, utilizând trei tonuri de gri pentru cele trei subclase puse în
evidenţă. Prin suprapunerea hărţilor, s-a obţinut o hartă sintetică ce a permis
identificarea a două trasee alternative, care prezentau costuri minime. În afară de
aceasta, McHarg a mai construit două hărţi de sinteză finale (fig. nr. 8.5).
Fig. nr. 8.5 Hărţi tematice pentru stabilirea traseului unei autostrăzi
Prima dintre cele două hărţi a fost obţinută prin suprapunerea hărţilor
referitoare numai la valorile sociale, în timp ce în a doua hartă au fost luate în
considerare numai două clase de oportunitate. Cea de-a doua hartă, care separă
zonele adecvate de cele mai puţin adecvate pentru traseul autostrăzii, a fost utilizată
pentru identificarea celor două variante de traseu cu costuri minime.
Metoda permite acordarea de punctaje celor trei subclase ale fiecărei
caracteristici (de exemplu, 3, 2 şi 1 în loc de gri închis, gri deschis şi alb),
însumând apoi valorile diferitelor caracteristici pentru fiecare porţiune de teritoriu
studiată. Este posibilă şi atribuirea unei ponderi fiecărei caracteristici, care reflectă
importanţa acesteia, cu ajutorul căreia se poate calcula o medie ponderată.
Metoda hărţilor tematice are următoarele dezavantaje:
- este tehnocrată şi nu permite participarea publicului la procedura de
evaluare;
219
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- nu oferă evaluatorilor instrumente pentru determinarea punctajelor
atribuite subclaselor fiecărei categorii, iar experţii trebuie să evalueze
apelând la propriul lor sistem de valori;
- alegerea tonurilor de gri (sau a valorilor numerice) asociate
subclaselor fiecărei categorii influenţează mult rezultatul final al
evaluării, adică tonul de gri final (sau valoarea indicelui) care se obţine
pentru fiecare porţiune a teritoriului studiat ca rezultat al procesului de
agregare;
- rezultatul final al evaluării este puternic influenţat de alegerea
caracteristicilor;
- caracteristicile solului nu reflectă întotdeauna toate tipurile de
impact care pot fi generate de un proiect (cum sunt costurile de
transport, poluarea atmosferică şi sonoră, consumul de energie etc., ce
sunt influenţate de configuraţia spaţială a dezvoltării urbane, mai
dispersată sau mai concentrată, şi nu de utilizarea specifică a solului).
Avantajul major al acestei metode se referă la utilitatea în fazele iniţiale de
planificare a utilizărilor terenurilor, când permite alegerea dintr-o multitudine de
variante a celor care nu sunt în contradicţie cu vocaţia teritoriului.
8.3. Estimarea impacturilor
Scopul acestei faze este acela de a trece de la evidenţierea impacturilor
potenţiale la prognozarea acestora, sau altfel spus, la prognozarea modificărilor
generate asupra mediului de realizarea proiectului.
Prognozarea impacturilor constă în estimarea variaţiilor previzibile pentru
diferite componente şi factori ambientali, ca urmare a realizării diferitelor acţiuni
prevăzute de proiect şi este strâns legată de faza de descriere a stării iniţiale a
mediului înconjurător, care oferă informaţii de referinţă, faţă de care sunt
cuantificate modificările determinate de implementarea proiectului. Prognozarea
impacturilor constă, deci, în estimarea variaţiilor calitative şi/sau cantitative ale
componentelor şi factorilor ambientali faţă de starea iniţială, ca urmare a realizării
acţiunilor prevăzute.
Referinţele normative oferă în această fază numai o valoare de maxim pentru
diferitele elemente care trebuie luate în considerare pentru estimarea impacturilor
(utilizarea resurselor naturale, emisii de poluanţi, producerea substanţelor toxice,
distrugerea deşeurilor, accidente etc.).
Din punct de vedere operativ, nu se pot stabili metode generale de estimare,
aplicabile pentru toate componentele şi toţi factorii de mediu sau pentru toate
220
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
tipurile de impact, dar se poate apela la metode de estimare proprii diferitelor
discipline interesate.
Se pot evidenţia câteva instrumente operative, ce pot fi aplicate în domeniul
diferitelor discipline, printre care se numără indicatorii şi indicii de mediu şi
diferite modele.
Un indice de mediu poate fi definit ca produsul unei prelucrări matematice a
diferiţi parametri care definesc un singur nivel calitativ al mediului. Indicele
reprezintă un element informativ care sintetizează şi/sau măsoară condiţiile,
calităţile, interacţiunile, problemele sistemelor complexe şi poziţia în timp, pentru
scopul dorit. Conform definiţiei, un indice de mediu este un instrument de
prognozare a impacturilor. Calculul valorii unui anumit indice înainte de realizarea
proiectului şi estimarea valorii aceluiaşi indice după realizarea proiectului permite
cuantificarea impactului.
Importanţa indicilor în studiile de evaluare a impactului este dată de faptul că
aceştia pot fi comparaţi foarte simplu cu standardele de calitate stabilite prin
normative, oferind astfel o primă informaţie referitoare la gradul de acceptabilitate
a impactului.
Impacturile unui proiect se pot extinde pe perioade de timp mai scurte sau
mai lungi: vor exista, deci, efecte primare şi secundare, directe şi indirecte.
Acţiunile referitoare la durata de viaţă a proiectului (şantier, funcţionare, condiţii
particulare de proastă funcţionare, demolare) se explică în momente temporale
diferite. Prognozarea impacturilor nu trebuie limitată la un singur moment, ci
trebuie să identifice complexul de acţiuni cu timpii proprii fiecăreia.
Efectele unui proiect se răsfrâng atât asupra amplasamentului, cât şi asupra
zonelor adiacente. Direcţiile de impact specific afectează componente ambientale
de diferite naturi şi aflate la diferite distanţe de amplasament (substanţele poluante
emise în atmosferă se pot răspândi pe suprafeţe mai mult sau mai puţin extinse sau
pot produce efecte pe trasee mai lungi sau mai scurte ale cursurilor de apă etc.).
Prognozele trebuie să fie diferenţiate geoecologic, sau să fie specificate pentru
diferite puncte din teritoriu. De altfel, eventualele procese de monitorizare pot fi
prevăzute şi realizate numai în condiţiile unor prognoze definite corect în spaţiu.
Deoarece există diferite alternative de proiect, prognozarea impacturilor trebuie să
se refere la toate alternativele considerate.
Un alt instrument important, care se utilizează în multe cazuri pentru
estimarea valorilor unui indice după implementarea proiectului, este reprezentat de
modele. Prin model se înţelege o metodă de prognozare şi estimare a impacturilor,
formalizată, documentată şi reproductibilă. În această categorie nu intră numai
221
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
modelele matematice, ci şi cele fizice, cum ar fi, de exemplu, reproducerea la scară
a unui bazin hidrografic în scopul experimentării diferitelor ipoteze de gestionare a
apelor sau realizarea de fotomontaje pentru estimarea impactului vizual al unui
proiect. Într-un studiu de impact se utilizează diferite categorii de modele, care ar
putea fi clasificate după cum urmează:
× Modele de generare a interferenţelor, finalizate prin cuantificarea
interferenţelor produse de anumite surse. De exemplu, într-o planificare ce
prevede realizarea mai multor intervenţii capabile să producă poluare
atmosferică, se poate utiliza un model, dar şi o matrice simplă de
corespondenţă care, prin coeficienţi adecvaţi, furnizează valoarea de
poluare pentru o listă de acţiuni ale proiectului.
× Modele de transfer a interferenţelor, utilizate pentru a ţine seama de
modul în care interferenţele produse se propagă în mediul înconjurător.
Astfel de modele se referă la difuzia poluanţilor atmosferici, la propagarea
zgomotelor sau la descrierea modificărilor conţinutului de oxigen de-a
lungul cursurilor de apă în urma unei evacuări de ape uzate etc.
× Modele de stare a mediului înconjurător, care descriu nivelul de calitate
sau degradare prezent în mediul înconjurător. Din această categorie fac
parte modelele care permit descrierea sistemului ambiental pe baza unui
anumit număr de parametri, între care sunt cunoscute relaţiile, ceea ce
permite simulări privind evoluţia mediului înconjurător, atât în absenţa,
cât şi în prezenţa intervenţiilor prevăzute de proiect.
× Modele de sensibilitate, care descriu impacturile ce se produc în
momentul în care interferenţele determinate ating ţinte mai mult sau mai
puţin sensibile. Pentru prognozarea efectelor asupra unei componente
ambientale date, trebuie cunoscută modalitatea de răspuns a acesteia la
astfel de solicitări, deci sensibilitatea sa.
În afara problemei de colectare a informaţiilor din măsurători directe şi/sau
din modelele de sector, se mai pune problema de organizare a reprezentărilor într-o
formă eficientă. S-a văzut deja că în acest scop se pot utiliza matricele de analiză,
care conţin informaţii de diferite naturi, în principal existând patru tipuri de
reprezentări:
- numerice, obţinute din măsurători directe sau din consultarea
băncilor de date;
- simboluri rezultate din modele cantitative, raportate la o scară
de referinţă convenţională;
222
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- formule care combină între ele informaţii de bază, obţinându-se
informaţii derivate;
- date compuse, obţinute prin sintetizarea informaţiilor
disponibile pe o scară vastă, spaţială sau temporală, cum ar fi
concentraţiile de poluanţi în punctele unei reţele.
Pentru explicarea unor informaţii atât de diverse, matricele de analiză trebuie
să fie însoţite de o legendă, care să permită stabilirea următoarelor date:
- tipul de informaţie;
- sursa din care provine informaţia;
- eventualul model utilizat;
- eventualul procedeu prin care s-a ajuns la date complexe.
Utilizarea indicilor de mediu şi a modelelor pentru prognozarea şi estimarea
impacturilor este posibilă atunci când există date cantitative privind componentele
ambientale analizate. Dacă astfel de date nu sunt disponibile, pentru estimarea
impacturilor este necesară intervenţia experţilor, care se bazează pe analizele
efectuate în cazuri asemănătoare. În astfel de cazuri, se recomandă compararea
prognozelor efectuate de către experţi cu rezultatele obţinute prin metode similare
metodei Delphi. Metoda constă în completarea unor chestionare de către un grup de
experţi, prin care se estimează variaţia indicatorilor ca urmare a aplicării diferitelor
alternative ale proiectului. După ce se obţine o primă serie de răspunsuri, estimările
se transmit fiecărui expert, pentru a-şi modifica propria estimare dacă este cazul.
Prin acest proces iterativ, care poate include mai multe circuite ale chestionarelor,
se ajunge la o apropiere a prognozelor, până când se obţine un consens substanţial
al majorităţii grupului.
După prognozarea impacturilor, valorile estimate în cazul implementării
proiectului se compară cu valorile stării iniţiale a mediului (în absenţa proiectului).
8.4. Evaluarea impacturilor
Faza de evaluare este momentul în care se trece de la o estimare a
impacturilor previzibile asupra diferitelor componente ambientale, măsurate fiecare
cantitativ în funcţie de natura fizică sau estimate calitativ, la evaluarea importanţei
acestor impacturi.
În această fază se definesc criteriile pe baza cărora se poate afirma că un
impact este mai mult sau mai puţin semnificativ pentru mediul înconjurător ca
obiect de studiu. Pentru o apreciere cât mai corectă, criteriile menţionate trebuie
explicate cât mai clar. De exemplu, pentru un proiect care afectează calitatea apelor
superficiale, trebuie precizate standardele şi scara de calitate a apei, care se
223
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
utilizează ca referinţă (chiar dacă este vorba despre aprecieri de tip calitativ) şi, de
asemenea, sursa acestora (normative, literatură, alte studii etc.).
Deoarece componentele ambientele nu au o valoare egală, atât în general, cât
şi în ceea ce priveşte caracteristicile specifice şi funcţiunile, trebuie să fie precizată
importanţa relativă atribuită componentelor individuale. Această importanţă poate
fi exprimată prin intermediul unei scării calitative, numeric, sau prin intermediul
unui bilanţ de impact de mediu propriu-zis, cu estimarea numerică a impactului.
Faza de evaluare este mult mai delicată, întrucât trebuie cunoscute toate
elementele responsabile administrative şi politice, capabile să ia o decizie finală. În
această fază, se verifică o interacţiune între iniţiatorul proiectului şi autorităţile
competente. Trebuie, deci, să fie definite clar sarcinile respective.
Iniţiatorul proiectului trebuie să dispună în faza de evaluare a impactului de
toate informaţiile necesare, astfel încât să permită autorităţii competente să verifice
corectitudinea evaluării efectuate şi a ponderilor utilizate, inclusiv a variaţiilor puse
în evidenţă prin analize de senzitivitate. Nu este oportun ca studiul efectuat de
iniţiatorul proiectului să împiedice estimarea fizică a impacturilor, lăsând
autorităţilor competente sarcina de realizare a fazei de evaluare; se recomandă, în
schimb, ca iniţiatorul să-şi asume cuantificarea efectelor globale ale impactului
proiectului, în funcţie de o metodologie care permite autorităţilor competente
efectuarea propriei evaluări.
Procesul de elaborare al studiului de evaluare a impactului trebuie să:
- explice clar criteriile pe baza cărora s-a evaluat semnificaţia impacturilor, furnizând
toate scările utilizate şi, eventual sursele acestora (definirea scării);
- definească importanţa resurselor, furnizând schema de ponderare utilizată,
justificând şi indicând eventualele surse (ponderarea).
Metoda utilizată trebuie să permită verificarea modului de obţinere a
evaluării finale şi a evaluării impacturilor individuale sau a ponderilor atribuite
resurselor, şi cum poate influenţa acest mod rezultatele. Aceasta înseamnă că
trebuie prezentată şi o analiză de senzitivitate a rezultatelor, care să poată fi
utilizată şi de către autoritatea competentă.
Se recomandă ca documentaţia furnizată să fie însoţită de un suport
informatic care permite folosirea simplă a informaţiilor în diverse faze a procesului
de evaluare. Toate fazele lucrării trebuie să fie uşor corijabile; estimările,
transformările scării (cu scările relative utilizate), schemele de ponderare şi
ponderările efectuate trebuie să fie transparente. În sinteză, toate fazele de evaluare
trebuie realizate astfel încât să permită o utilizare deschisă şi flexibilă.
224
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
În această fază se stabileşte dacă variaţia prognozată pentru diferiţii indicatori
utilizaţi în faza de descriere şi prognoză, pentru diferite alternative, generează o
modificare semnificativă a calităţii mediului înconjurător. De asemenea, atunci
când este posibil, se indică gravitatea impactului, raportată la o scară convenţională
(între 0 şi 1), ceea ce permite compararea gravităţii diferitelor impacturi şi
compunerea unei serii de operaţii pentru evaluarea impactului complex.
Dat fiind scopul acestei faze a procedurii de evaluare a impactului, pentru
evaluarea gravităţii impactului asupra mediului trebuie parcurse următoarele etape:
- trasformarea scării de estimare a impactului;
- stabilirea preferinţelor şi ponderilor resurselor;
- compararea alternativelor şi decizia.
8.4.1. Transformarea scării impacturilor
Prima etapă constă în transformarea scării impacturilor estimate, astfel încât
toate impacturile să fie măsurate pe o scară omogenă. Transformarea scării implică
definirea unei scări de evaluare adecvate, care poate fi o scară ce conţine diferite
tipuri de valori:
× Valori numerice, care se obţin transformând toate măsurătorile efectuate în
valori raportate la o scară convenţională; de exemplu, între 0 şi 1, unde 0
indică cea mai slabă calitatea a componentei ambientale considerată, iar 1
calitatea cea mai bună; dar se mai pot utiliza diferite scări: (0...5), (0..100).
Dacă se utilizează scara (-1...+1), adică se consideră că impactul este
negativ sau pozitiv, 0 corespunde absenţei impactului, -1 unui impact
negativ maxim, iar +1 unui impact pozitiv maxim. În tabelul nr. 8.13 este
prezentat un exemplu de scară numerică (-3...+3).
Tabel nr. 8.13 Exemplu de scară numerică în intervalul (-3..+3)
Valoare Impact
0 Nici un impact
-1 Unele impacturi individuale şi ameliorabile
-2 Impacturi negative potenţiale ambientale sau economice
-3 Impacturi ambientale negative relevante (care pot impune reproiectarea
intervenţiei)
+1 Impact pozitiv de importanţă locală
+2 Impact pozitiv de importanţă regională
+3 Impact pozitiv de importanţă naţională
× Valori ordinale sau ranguri, care se obţin ordonând diferitele alternative
în ordinea crescătoare sau descrescătoare a importanţei impacturilor. De
exemplu, din trei alternative, cea cu rangul 1 este cea mai bună alternativă,
225
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
urmează a doua cu rangul 2 şi a treia cu rangul 3. Procedând în acest fel
pentru toate impacturile prognozate, s-ar putea elimina unele alternative
care sunt dominate, fără nici un avantaj faţă de cel puţin o altă alternativă
sub nici un aspect. Apoi se poate proceda la o compunere a mai multor
impacturi, iar rezultatul va reprezenta încă un ordin pentru rangul
alternativelor.
× Simboluri sau evaluări calitative, care se obţin clasificând impacturile prin
diferite modalităţi (ridicat/mediu/redus, pozitiv/negativ, foarte
ridicat/ridicat/mediu/redus/foarte redus) sau cu o simbolistică grafică (de
exemplu, pătrate cu dimensiuni variabile pentru impacturi pozitive, cercuri
cu aceleaşi dimensiuni pentru impacturi negative, aşa cum se observă în
tabelele nr. 8.14 şi 8.15).
Tabel nr. 8.14 Matrice de evaluare exprimată prin simboluri
ACŢIUNI RELEVANTE
COMPONENTE AMBIENTALE
CONSTRUCŢIE
O
c
u
p
a
r
e
a

s
o
l

ş
i

c
o
n
e
x
i
u
n
i
D
e
g
r
a
d
a
r
e

a
p
e

s
u
b
t
e
r
a
n
e
C
a
n
a
l
i
z
ă
r
i
Z
g
o
m
o
t
e
,

v
i
b
r
a
ţ
i
i
,

p
u
l
b
e
r
i
C
l
ă
d
i
r
i

ş
i

i
n
f
r
a
s
t
r
u
c
t
u
r
i
Ş
o
s
e
l
e

ş
i

p
o
d
u
r
i
B
a
r
i
e
r
e

ş
i

i
n
c
i
n
t
e
B
a
z
i
n
e

h
i
d
r
o
g
r
a
f
i
c
e
T
r
a
n
s
p
o
r
t


ş
i

d
e
p
o
z
i
t
a
r
e

s
t
e
r
i
l
E
x
t
r
a
g
e
r
e
a

s
.
m
.
u
.
M
o
d
i
f
i
c
ă
r
i

d
e

t
r
a
f
i
c
S
t
r
ă
m
u
t
ă
r
i
O
c
u
p
a
r
e
a

f
o
r
ţ
e
i

d
e

m
u
n
c
ă
F
u
r
n
i
z
o
r
i

ş
i

a
n
t
r
e
p
r
i
z
e
T
a
x
e

l
o
c
a
l
e
S
e
r
v
i
c
i
i

ş
i

i
n
s
t
a
l
a
ţ
i
i
a b
c d e f g h i j k l m n o p q r
CATEGORIE FACTORI
TEREN Cariere şi mine
O
Soluri
 Ø
APE
SUPERFICIALE
ŞI SUBTERANE
Cantitate
O E
Calitate
Temperatură
Cantitate/calitate

ATMOSFERĂ Calitate
Climă
FLORA Vegetaţie naturală
Vegetaţie cultivată
Specii protejate

FAUNA Păsări
Animale terestre
Animale acvatice
Specii protejate
a b
c d e f g h i j k l m n o p q r
UTILIZARE SOL Mlaştini
Silvicultură
Agricultură
226
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Zone rezidenţiale

AGREMENT
MEDIU
AMBIANT
BUNURI
CULTURALE
FACTORI
SOCIO -
ECONOMICI
Excursii în natură
Vânătoare, pescuit
Peisaj
     
Ecosisteme
 
Bunuri culturale
O  
Parcuri, rezervaţii
Sistem cultural

Sănătate, securitate
Populaţie
+
Ocupare populaţie
+ +
Economia locală
÷ + ^ -
Agricultura
Ð   E  
Industria
÷  ÷
Comerţ, alte activităţi
^ ÷ ÷
Hoteluri, servicii
÷
Sisteme de transport
O 
Serv. socio-sanitare

Alte servicii
 E
Tabel nr. 8.15 Semnificaţiile simbolurilor
Tip impact Reversibil pe termen
scurt
Reversibil pe termen
lung
Ireversibil
NEGATIV
Foarte important
O O Ð
Important
  
Neglijabil
E  Ø
POZITIV
Foarte important
^ ^ +
Important
¯ ÷ +
Neglijabil
- + +
Oricare ar fi tipul de scară adoptat, dar mai ales în cazul scărilor numerice,
pentru atribuirea unei anumite valori la scară se pot utiliza curbe de transformare,
care sunt funcţii specifice ce pun în legătură estimările efectuate cu scara la care se
raportează impacturile. Aceste curbe se construiesc raportând în ordonată scara
convenţională aleasă (de exemplu, între 0 şi 1) şi în abscisă scara la care este
efectuată estimarea (de exemplu, concentraţia unui anumit poluant). Se trasează
funcţia adecvată care descrie fenomenul şi se citesc pe ordonată valorile
normalizate ale estimărilor efectuate.
Când se utilizează estimarea cantitativă a impactului, transformările la scară
trebuie să se realizeze prin utilizarea funcţiunilor de utilitate, care permit explicarea
trecerii de la o estimare fizică a indicatorilor de impact la o măsură de variaţie a
calităţii factorului de mediu considerat (sau a utilităţii sale, când este vorba despre
un factor socio-economic). De exemplu, se poate trece de la constatarea că
227
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
proiectul conduce la reducerea numărului de specii vegetale prezente într-o pădure
la evaluarea efectelor acestei reduceri asupra calităţii pădurii. În acest caz, în
abscisă se află scara pe care este estimat impactul, iar în ordonată o scară
normalizată (de exemplu, între 0 şi 1) a calităţii factorului considerat. Forma
funcţiei va fi determinată direct de către experţii grupului de lucru sau va putea fi
dedusă din literatura de specialitate.
În figura nr. 8.6 este prezentată o funcţie de utilitate pentru evaluarea
indicelui de calitate pentru stejari /8/.
0
0,2
0,4
0,6
0,8
1
0 20 40 60 80 100
Procent de stejari (%)
I
n
d
i
c
e

d
e

c
a
l
i
t
a
t
e
Fig. nr. 8.6 Exemplu de funcţie de utilitate
Dacă există un suport informatic destinat acestui scop, este posibilă alegerea
formei dorite a funcţiei de utilitate, verificând grafic corectitudinea şi decizând
eventuale modificări în acelaşi moment în care se efectuează evaluarea. De
exemplu, în cazul în care calitatea (sau utilitatea) factorului considerat scade
proporţional la creşterea impactului, se utilizează o funcţie liniară descrescătoare;
dacă, în schimb, se înregistrează un traseu crescător la început şi apoi descrescător,
se poate folosi o funcţie de tip parabolă etc. În funcţie de tendinţă, se poate apoi
decide forma funcţiei utilizate sau adaptarea modificărilor minore (de exemplu,
punctul în care utilitatea începe să descrească).
În fiecare caz, suportul informatic trebuie să permită diferiţilor autori ai
procesului de evaluare exprimarea propriei opinii privind relaţiile dintre
interferenţa fizică generată de proiect asupra unei componente ambientale şi
semnificaţia degradării acelei componente.
228
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Prin transformările de scară se obţin valori omogene ale impacturilor pentru
diferite componente şi factori de mediu. Dacă în faza de evidenţiere a impacturilor
se utilizează metode matriceale, aceste valori pot fi înscrise în matrice, pentru a
permite o primă comparare între mărimile diferitelor impacturi. Utilizarea acestor
valori în matrici, liste de control sau reţele de impact oferă o reprezentare utilă a
rezultatelor, indiferent de metoda de evidenţiere folosită în fazele anterioare.
Astfel, rezultă o matrice de valori, care reprezintă mărimea impacturilor pentru
fiecare alternativă a proiectului asupra fiecărei componente ambientale.
8.4.2. Determinarea importanţei resurselor: ponderarea
Odată efectuată omogenizarea diferitelor estimări ale impactului prin
definirea scării adecvate de apreciere a diferitelor funcţii de utilitate, se elaborează
de o matrice de valori care reprezintă la acelaşi nivel impacturile generate de
fiecare alternativă de proiect asupra fiecărei resurse sau componente ambientale
considerate. Resursele implicate nu au acelaşi grad de importanţă pentru
colectivitate, ceea ce impune o formă oarecare de ponderare a impacturilor
estimate.
Această fază este necesară atunci când se doreşte efectuarea unei evaluări pe
o scară de măsurare numerică, cu un punctaj final, în timp ce în cazul în care nu se
doreşte obţinerea unui punctaj final s-ar putea utiliza diferite moduri de ponderare
pentru definirea resurselor implicate.
Atribuirea ponderilor se poate realiza în diferite moduri, deoarece
modalitatea de atribuire este specificată clar, astfel încât ele să poată fi corectate
sau, eventual, modificate de o parte din evaluatori şi, în general, de diferiţi subiecţi
interesaţi de procesul de evaluare. Întrucât atribuirea ponderilor este o operaţie
foarte subiectivă, aceasta este cea mai delicată fază a procedurii studiului de
impact. Este necesar ca fiecare operaţiune efectuată să fie specificată precis şi să
poată fi reluată, astfel încât decidentul şi diferitele grupuri sociale implicate în
procesul de participare să poată modifica ponderile în funcţie de propriile lor
criterii specifice de evaluare a importanţei resurselor, verificând în ce măsură se
modifică ordinea alternativelor.
În general, ponderarea se poate realiza în mai multe feluri, după cum
urmează:
× Prin distribuţia unei ponderi fixe (de exemplu, 100) între diferite componente
ambientale considerate, pondere care se înmulţeşte cu punctajul de impact
pentru fiecare componentă, după care se ordonează alternativele. Se poate
distribui şi o sumă totală fixă de ponderi (de exemplu, multiplu de 100) între
diferitele componente ambientale considerate, explicând sintetic motivele
229
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
distribuţiei efectuate. Astfel se determină o ordonare a alternativelor, care
este în funcţie de ponderile atribuite. Scara de ponderare ar putea fi apoi
modificată (fără a schimba, însă, totalul ponderilor atribuite) permiţând
verificarea modului de variaţie a rezultatului în funcţie de variaţia aprecierii
importanţei resurselor, atribuită subiectiv. În acest scop este util un suport
informatic, care să permită o modificare rapidă a totalului ponderilor şi
recalcularea punctajelor finale. Pentru a face mai puţin subiectivă evaluarea
resurselor se utilizează adesea scheme de apreciere predefinite (tabelul nr.
8.16 după "Indicators of Environmental Quality", W.A Thomas).
Tabel nr. 8.16 Indice N W F de calitate ambientală - USA 1970
Categoria Importanţă relativă
(1)
Indice de calitate
(2)
Puncte EQ
(3)
Sol 30 78 23,4
Aer 20 34 6,8
Apa 20 40 8,0
Spaţiu vital 12,5 58 7,25
Minerale 7,5 48 3,6
Viaţă sălbatică 5 53 2,65
Păduri - lemn 5 76 3,80
(3)=(1)*(2)/100 (100) (55,50)
× Prin utilizarea schemelor de evaluare a importanţei resurselor, în funcţie de
perechile de caracteristici (regenerabile/neregenerabile, comune/rare,
nestrategice/strategice), atribuind apoi un punct pentru fiecare caracteristică
inferioară (regenerabile, comune, nestrategice) şi 2 puncte pentru fiecare
caracteristică superioară (neregenerabile, rare, strategice). Înmulţind între ele
punctele atribuite se obţine un produs care poate avea valoarea între 1 şi 8,
care reprezintă ponderea ce se atribuie resursei respective. La atribuirea
ponderilor se poate ţine seama şi de variabila timp (termen scurt/termen
lung). De exemplu, o resursă regenerabilă, rară şi strategică, va avea o
pondere de 4 (se vede în tabelul nr. 8.17, în care intră şi evaluarea
semnificaţiei impactului /8/). O astfel de metodă ar putea fi utilizată pentru
stabilirea sistemelor de ponderi diferite de către divers grupuri cointeresate
într-un proces de evaluare: pot fi invitate diferite grupuri pentru a clasifica
resursele individuale pe baza cuplurilor de opoziţie indicate (sau a altora),
ajungându-se astfel la determinarea importanţei diferitelor resurse pentru
fiecare grup.
230
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Tabel nr. 8.17 Schema de atribuire a ponderilor în evaluarea impactului
231
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Resurse
Impacturi

Pondere
T
e
r
m
e
n

s
c
u
r
t
/
r
e
v
e
r
s
i
b
i
l
/
l
o
c
a
l
-
r
e
g
i
o
n
a
l
T
e
r
m
e
n

s
c
u
r
t
/
r
e
v
e
r
s
i
b
i
l
/
n
a
ţ
i
o
n
a
l
/
i
n
t
e
r
n
a
ţ
i
o
n
a
l
T
e
r
m
e
n

s
c
u
r
t
/
i
r
e
v
e
r
s
i
b
i
l
/
l
o
c
a
l
-
r
e
g
i
o
n
a
l
T
e
r
m
e
n

l
u
n
g
/
r
e
v
e
r
s
i
b
i
l
/
l
o
c
a
l
-
n
a
ţ
i
o
n
a
l
T
e
r
m
e
n

l
u
n
g
/
i
r
e
v
e
r
s
i
b
i
l
/
l
o
c
a
l
-
n
a
ţ
i
o
n
a
l
T
e
r
m
e
n

l
u
n
g
/
r
e
v
e
r
s
i
b
i
l
/
n
a
ţ
i
o
n
a
l
/
i
n
t
e
r
n
a
ţ
i
o
n
a
l
T
e
r
m
e
n

s
c
u
r
t
/
i
r
e
v
e
r
s
i
b
i
l
/
n
a
ţ
i
o
n
a
l
/
i
n
t
e
r
n
a
ţ
i
o
n
a
l
T
e
r
m
e
n

l
u
n
g
/
i
r
e
v
e
r
s
i
b
i
l
/
n
a
ţ
i
o
n
a
l
/
i
n
t
e
r
n
a
ţ
i
o
n
a
l
1 2 3 4
Comune/regenerabile/nestrategice 1 1 2 3 4
232
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Comune/neregenerabile/nestrategice
Comune/ regenerabile/strategice
2 2 4 6 8
Rare/regenerabile/nestrategice
Rare/regenerabile/strategice
Rare/neregenerabile/nestrategice
Comune/neregenerabile/strategice
3 3 6 9 12
Rare/neregenerabile/strategice 4 4 8 12 16
Metodele de ponderare în cadrul cărora sunt stabilite anterior reguli pentru
evaluarea importanţei resurselor pot fi de diferite tipuri. Toate au avantajul de
organizare mai bună a momentului de evaluare, furnizând coordonatele de referinţă
participanţilor. Aceste coordonate se referă, de regulă, la indicaţii tehnice ca gradul
de criticitate, afectarea resurselor etc.
× Ponderarea poate fi şi de tip ordinal, utilizând culori, haşuri de diferite
intensităţi şi simboluri. Totuşi, nu este întotdeauna necesar să se apeleze la
ponderare; aceasta ar fi chiar dificil când nu sunt efectuate estimări numerice
ale impacturilor. Este, însă, întotdeauna posibil să se obţină rezultate şi dacă
se utilizează ranguri sau simboluri grafice, după cum urmează:
- când se utilizează rangurile, se pot atribui punctaje de poziţie, nu numai în funcţie
de rang, ci şi de importanţa resurselor (de exemplu, reducând rangul de ordine al
resurselor mai puţin importante);
- când se utilizează simboluri, se pot colora aceleaşi simboluri (care indică
"magnitudinea" impacturilor) cu nuanţe sau culori diferite, în funcţie de importanţa
resurselor.
După transformarea scării şi ponderare, se poate pune la dispoziţia
decidenţilor şi a subiecţilor interesaţi baza de formare a unei opinii privind
diferitele alternative analizate şi modul în care răspund acestea aşteptărilor
fiecăruia. Trebuie să se ţină seama de gradul diferit de importanţă al diferitelor
componente şi factori de mediu în ceea ce priveşte colectivitatea. Din acest motiv
este necesară ponderarea impacturilor estimate, fapt ce permite ordonarea
alternativelor, în funcţie de importanţa componentelor şi factorilor de mediu
implicaţi.
Oricare ar fi metoda aleasă pentru efectuarea transformării estimărilor şi
măsurătorilor neomogene în evaluări definite în funcţie de raportarea la o anumită
scară, ea conţine un anumit grad de subiectivitate şi, deci, trebuie precizate
criteriile şi metodele pe baza cărora s-a efectuat transformarea. De exemplu, dacă
un impact generat de poluarea atmosferică a fost măsurat în ppm (părţi per milion),
trebuie cunoscut efectul său în determinarea sau modificarea nivelului de poluare
233
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
atmosferică a aerului. De asemenea, se pune întrebarea dacă implementarea
proiectului în acel mediu specific depăşeşte sau nu capacitatea de suportabilitate a
acestuia.
Faptul că răspunsurile la astfel de întrebări pot fi şi de tip calitativ, nu reduce,
ci creşte responsabilitatea echipei de evaluare, care trebuie să justifice în raportul
său motivele pentru care a considerat un impact mai mult sau mai puţin grav.
În acest scop, se pot utiliza diferite referinţe: înainte de toate, legi şi planuri,
şi apoi aşteptările populaţiei, caracteristicile naturale şi/sau istorico-culturale ale
mediului considerat (nivelul de sensibilitate), starea actuală de degradare a
mediului (nivelul de încărcare), nivelul la care intervine un conflict între activitatea
productivă şi un mediu înconjurător determinat (nivelul critic). În acest caz trebuie
definite cu acurateţe concepte de tipul sensibilităţii, solicitării, criticităţii şi altele
utilizate în studiu.
8.4.3. Compararea alternativelor şi decizia
De multe ori studiile de evaluare a impactului activităţilor antropice asupra
mediului se opresc în acest punct, comparaţiile de sinteză între diferite alternative
fiind realizate de către factorii de decizie.
Însă, deoarece o evaluare dezagregată a impacturilor conţine un număr ridicat
de informaţii neorganizate, adesea dificil de interpretat, iar scopul principal al
studiului este acela de suport de decizie, se recomandă parcurgerea unei alte faze, şi
anume aceea de sinteză comparativă între alternative, după care factorii decizionali
pot alege mai uşor una dintre alternative.
Obiectivele acestei faze sunt acelea de a selecta aspectele care au o influenţă
majoră asupra deciziei şi pot ajuta subiectele interesate să recunoască principalele
probleme şi de a face o primă comparaţie între alternative. Pentru realizarea acestor
obiective se pot utiliza diferite metode de suport decizional, bazate pe tehnici de
analize ierarhice şi/sau analize multicriteriale.
Trebuie ca studiul de evaluare a impactului prezentat de iniţiator să
evidenţieze şi să analizeze alternativele rezonabile ale proiectului în cauză:
analizarea mai multor alternative constituie un element esenţial în aprecierea
calităţii studiului.
Este posibil ca studiul de evaluare a impactului să nu conţină alternative,
deoarece, în funcţie de iniţiator, nu există motive pentru elaborarea acestora. În
acest caz se recomandă generarea alternativelor în momentul evaluării, printr-un
proces interactiv între autoritatea competentă şi iniţiator, care să permită
identificarea principalelor variante asupra aspectelor mai controversate ale
234
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
proiectului şi a celor care prezintă probleme majore din punct de vedere al mediului
înconjurător.
Generarea alternativelor poate fi realizată de către autoritatea competentă,
chiar atunci când acestea nu au fost prezentate de către iniţiator, dar este necesară
integrarea şi modificarea unor alternative.
Odată identificat setul de alternative care trebuie luate în considerare,
procesul de evaluare se poate conduce prin iteraţii succesive, eliminând mai întâi
alternativele care sunt inacceptabile fie din punct de vedere ambiental, fie social şi
economic, concentrându-se apoi pe alternativele rămase şi trecând la o nouă fază de
evaluare cu eliminări ulterioare, continuând astfel până la identificarea unui număr
redus de alternative, asupra cărora se concentrează atenţia, discuţiile, participarea
şi, în sfârşit, decizia.
Acest proces interactiv între iniţiatorul proiectului, autoritatea competentă şi
factori sociali, este preferabil unuia în care criteriile de importanţă a impacturilor şi
cele de ponderare sunt definite rigid, în termeni extrem de tehnici.
Faza tehnică de comparare a alternativelor constă, în principal, din două
etape:
- definirea unei scări pentru impacturile estimate, care presupune o apreciere a
semnificaţiei impacturilor într-o situaţie specifică incertă;
- definirea importanţei resurselor afectate, care se realizează în faza de ponderare sau
în alte moduri şi ordonarea alternativelor.
Pentru ordonarea a alternativelor se pot utiliza şi diferite criterii de ponderare,
care trebuie explicate clar. În anumite situaţii, poate fi util un criteriu de prudenţă,
de exemplu, cel de eliminare a tuturor alternativelor care generează un impact
maxim cel puţin asupra unei componente ambientale (adică, situaţia cea mai
nefavorabilă), sau acela de eliminare a alternativelor care determină situaţii
nefavorabile pentru resursa considerată cea mai importantă. În acest fel, se evită
amestecarea în punctajul final (obţinut prin ponderare) a resurselor ambientale
esenţiale cu resursele cu importanţă redusă. Dacă, de exemplu, trebuie să se aleagă
între alternativele unui proiect care traversează o rezervaţie naturală protejată sau
un complex arhitectonic unic, se pot pune condiţii de eliminare a alternativelor cele
mai nefavorabile dacă există un impact asupra resursei specifice, indiferent de
celelalte impacturi.
Este posibilă şi inversarea condiţiilor: adică selectarea acelei (sau acelor)
alternative care prezintă cea mai bună soluţie pentru conservarea resursei specific şi
compararea acesteia cu alternativa zero sau cu măsurile de ameliorare. În sfârşit,
este posibilă utilizarea unor criterii mixte: eliminarea alternativei sau alternativelor
235
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
celor mai nefavorabile pentru una sau mai multe resurse şi efectuarea ponderării
normale asupra celor rămase.
Pe parcursul evaluării trebuie evidenţiate corect toate cazurile în care diferite
alternative produc impacturi care depăşesc pragurile de alertă (de exemplu,
standardele de calitate legale pentru aer, apă, zgomot etc.), produc efecte
distructive asupra unei resurse sau depăşesc capacitatea de suportabilitate a
mediului înconjurător, stabilită în funcţie de criterii ştiinţifice şi documentate. De
regulă, în ansamblul de semnale de alarmă trebuie să fie evidenţiată şi o măsură de
ameliorare, care permite menţinerea parametrului degradat în cadrul limitelor
legale sau stabilite ca fiind necritice. Ca alternativă, existenţa semnalelor de alarmă
ar putea constitui un motiv valabil pentru eliminarea alternativelor care prezintă
unul sau mai multe cazuri de tip neameliorabil. Când impactul semnalat nu este
ameliorabil şi se decide, totuşi, menţinerea alternativei, trebuie justificate motivele
pentru care aceasta se consideră a fi oportună (de exemplu, deoarece impacturile
asupra altor componente ambientale relevante sunt mult mai reduse sau deoarece
toate celelalte alternative generează un număr mare de impacturi).
Examinarea caracteristicilor temporale ale impacturilor este întotdeauna
foarte importantă. Din acest punct de vedere există trei tipuri de impact:
- reversibile pe termen scurt;
- reversibile pe termen lung;
- ireversibile.
Este clar că, la media de intensitate a impactului, importanţa atribuită celor
trei durate ale impacturilor poate fi diferită. Pentru a ţine seama de aceasta, se poate
proceda în mai multe feluri. Se poate lua în considerare la estimarea impactului
global şi durata sa temporală. Aceasta pare o soluţie mai simplă, dar poate genera o
serie de confuzii în operaţia de compunere, cum ar fi, de exemplu, măsura în care
se amplifică un impact cu intensitate importantă dacă acesta este şi ireversibil sau
măsura în care se diminuează impactul dacă acesta este reversibil pe termen scurt.
O soluţie ar fi semnalarea pur şi simplu a duratelor previzibile a impacturilor
utilizând un sistem de simboluri, recomandată atunci când se optează pentru o
estimare descriptivă sau simbolică a impacturilor (de exemplu, un cerc gol poate
simboliza impacturi reversibile pe termen scurt, un cerc haşurat impacturi
reversibile pe termen lung, iar un cerc plin impacturi ireversibile).
Pentru a ţine seama de durata în timp a impacturilor, aceasta poate fi
introdusă în sistemul de ponderare a acestora (de exemplu, se poate defini punctajul
printr-o combinaţie raritate/neregenerabilitate/strategic în ceea ce priveşte resursele
şi durata în timp a impactului). Un exemplu este prezentat în tabelul nr. 8.17, în
236
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
care ponderile sunt atribuite cu un sistem dublu de ponderare (orizontal şi vertical)
cu înmulţirea ponderilor liniilor şi coloanelor. În acest caz, se creează probleme la
evaluarea resurselor în cadrul alternativei zero sau când impactul este nul. Pentru
evitarea anulării care ar fi dată de o pondere nulă pe linie (când nu există impact)
trebuie să se acorde întotdeauna ponderea 1.
Chiar şi atunci când procesul de evaluare este efectuat cu rigurozitate
maximă, transparent şi cu participarea publicului, întotdeauna există o fază a
procedurii de evaluare a impactului, influenţată puternic de elemente de
subiectivitate. Ponderea pe care o au elementele subiective nu este întotdeauna
aceeaşi. Din acest motiv, este oportună efectuarea unor operaţiuni care permit un
control mai bun al elementelor subiective ale evaluării, printre care se menţionează:
× Analize de senzitivitate referitoare la ponderile atribuite. Există programe
de calcul care permit evaluarea senzitivităţii rezultatului prin modificarea
ponderilor şi recalcularea până în punctul în care o resursă poate fi supra
sau subevaluată, fără a schimba rezultatul final (adică, între acele limite,
subiectivitatea în ponderare nu modifică ordinea finală şi, deci, nici
decizia care se impune). În acest caz, trebuie să se procedeze astfel încât
să nu se schimbe suma ponderilor, în caz contrar rezultatul obţinut poate fi
fals.
× Compararea între ordonările obţinute prin diferite metode. Dacă există
îndoieli privind ordonarea alternativelor care sunt foarte asemănătoare, se
poate efectua o verificare utilizând o metodă de evaluare diferită. Astfel se
poate constata dacă nu se obţin rezultate (ordonări ale alternativelor) mai
precise şi mai clare sau, dimpotrivă, rezultate discordante. În primul caz,
când rezultatele sunt mai precise şi au aceeaşi semnificaţie, se confirmă
ordonarea precedentă. În al doilea caz, când rezultatul obţinut este opus,
trebuie reluat întregul proces de evaluare, pentru a înţelege care sunt
motivele acestei discordanţe. Reluarea procesului de evaluare se
recomandă chiar şi atunci când nu există dubii asupra rezultatelor.
× Eliminarea succesivă a alternativelor. Aşa cum s-a subliniat deja, în
general sunt preferate metodele care prevăd o selecţie progresivă a
alternativelor, eliminându-le din start pe cele care sunt în mod clar
nefavorabile şi selecţionând apoi, rând pe rând, un grup tot mai restrâns de
alternative, care vor fi verificate cu ajutorul sistemelor de ponderare, al
analizelor de senzitivitate şi al comparaţiilor între diferite ordonări. Dacă
există mai multe variante ale aceleiaşi alternative (ceea ce se întâmplă
adesea în cazul evaluării impactul generat de căile de comunicaţie) se pot
237
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
realiza evaluări care examinează în acelaşi timp diferitele variante sau,
dimpotrivă, se poate alege de la început varianta cea mai bună dintre cele
posibile pentru fiecare alternativă principală, operând pentru aceasta prin
selecţii progresive.
8.4.4. Descompunerea şi compunerea
Pentru o prognoză a impacturilor, care să fie cât mai precisă posibil, este
necesară obţinerea unui anumit nivel de detaliere, atât în ceea ce priveşte acţiunile
proiectului, cât şi componentele ambientale considerate, operaţie care poartă
denumirea de descompunere. Descompunerea este, cel puţin teoretic, o operaţie
clară: o acţiune a proiectului este defalcată în numeroase acţiuni elementare, un
sector ambiental este împărţit în numeroşi indicatori specifici.
În ambele cazuri este vorba despre ataşarea unei linii sau coloane dintr-o
matrice de analiză a unui ansamblu de linii sau de coloane, ceea ce reprezintă o
divizare: conţinutul informativ al liniei sau coloanei desfiinţate este substituit de un
conţinut mai bogat, care se obţine făcând să funcţioneze modele de sector mai
detaliate sau efectuând măsurători mai specifice.
Există, însă, şi exigenţe contrare, şi anume acelea care se referă la sinteză.
Dacă operaţia de descompunere serveşte detalierii şi restituirii cantitative şi cu grad
de încredere a informaţiilor, operaţia contrară este necesară în momentul în care se
doreşte realizarea procesului de evaluare (deoarece nimeni nu poate face o evaluare
dispunând de informaţii extrem de numeroase şi detaliate). Această operaţie poartă
denumirea de compunere.
Compunerea, spre deosebire de descompunere, nu este o operaţie clară: nu
este suficient să se arate ce informaţii elementare sunt analizate şi unde sunt plasate
informaţiile derivate, ci trebuie explicat modul de realizare a acestei operaţii. În
esenţă, compunerea, care serveşte pentru omogenizarea, filtrarea şi restituirea
manevrabilă a informaţiilor elementare, presupune efectuarea uneia dintre
următoarele operaţii sau reguli de compunere:
- suma;
- media aritmetică sau media ponderată;
- combinarea liniară;
- selectarea maximului sau minimului;
- selectarea unei valori particulare.
După o operaţie de acest fel, matricea de analiză are un număr de linii şi
coloane mai mic decât înainte, iar conţinutul informativ al liniilor sau coloanelor
desfiinţate se regăseşte (prelucrat după una din regulile indicate mai sus) în linia
sau coloana care le substituie.
238
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
8.4.5. Tratarea incertitudinii
În ceea ce priveşte incertitudinea introdusă de absenţa unor date, apare o
problemă metodologică de mare importanţă în evaluările de impact, dar în acelaşi
timp de interes ştiinţific general, care se referă la capacitatea de prognoză a
modelelor utilizate pentru simulările evoluţiei sistemului.
Modelul de simulare ales furnizează estimarea cea mai probabilă, care se
presupune că este compatibilă cu proiectul. În realitate, evoluţia poate fi diferită,
cel puţin în direcţia considerată aproximativă în model, caz în care se poate ajunge
la un nivel inacceptabil al stării sistemului ambiental considerat. O altă situaţie este
aceea când evoluţia corespunde până la un anumit moment simulării, dar într-un
anumit punct poate interveni un eveniment care nu a fost luat în considerare de
model şi care modifică drastic evoluţia acestuia, conducând la nivele de impact
inacceptabile.
Din cele arătate, rezultă că într-un studiu de evaluare a impactului,
caracterizarea precisă a stării actuale şi abordarea studiului prin diferite modele de
tip determinist nu sunt suficiente pentru a garanta prognozarea impacturilor
nedorite. Din acest motiv, este foarte importantă gestionarea scenariilor calitative
cu probabilităţi diferite, în multe cazuri imposibil de definit cu precizie, cu atât mai
mult cu cât eforturile de cunoaştere ipotetică a poziţiei punctelor în model sunt
imense, aproape niciodată posibile în mod practic, şi cu atât mai mult cu cât
impacturile generate de o anumită intervenţie nu se referă la o singură specie, ci la
biocenoze multiple, când sunt afectate mai multe ecosisteme.
În acelaşi timp, este evident că rezultatele evaluării sunt cu atât mai bune, cu
cât mai complete şi mai corecte sunt datele de bază. Problema fundamentală în
stabilirea punctului de vedere al unui studiu este aceea de definire a punctului de
echilibru optim între noile date care trebuie colectate şi gradul de incertitudine care
poate fi acceptat.
8.5. Evaluarea indicelui global de impact
Metoda face posibilă exprimarea stării mediului pe baza unui raport dintre
valoarea ideală şi valoarea la un moment dat a indicatorilor de calitate specifici
pentru mediul analizat, obţinând astfel un indice care se numeşte indice global de
impact /38/.
Pentru aprecierea stării de mediu atât în situaţia ideală, cât şi în situaţia în
care acesta este afectat de activităţi antropice, se utilizează scări de bonitate pentru
factorii de mediu şi componentele ambientale care cuprind note de la 1 la 10; când
1 corespunde unei situaţii deosebit de grave de deteriorare a factorilor de mediu
239
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
analizat; iar 10 corespunde stării naturale, neafectate de activităţile antropice. În
funcţie de notele de bonitate care definesc mediul înconjurător în situaţia iniţială
(mediu natural, neafectat de activităţi antropice) şi în situaţia realizării unui proiect,
se construiesc două poligoane (cu trei, patru sau mai multe laturi, în funcţie de
numărul componentelor ambientale analizate), dintre care unul ilustrează starea
ideală, iar celălalt starea afectată de impacturile generate de un anumit proiect.
Indicele global de impact se calculează prin raportarea suprafeţelor celor două
poligoane (figura nr. 8. 7).
Fig. nr. 8.7 Determinarea indicelui global de impact
În funcţie de valoarea obţinută pentru indicele global de impact I
G
, mediul
poate fi definit după cum urmează:
I
G
= 1 - mediu natural neafectat de activitatea antropică;
I
G
= 1 – 2 - mediu supus activităţii antropice în limite admisibile;
I
G
= 2 – 3 - mediu supus activităţii antropice, provocând stare de disconfort
formelor de viaţă;
I
G
= 3 – 4 - mediu supus activităţii antropice, provocând tulburări formelor
de viaţă;
I
G
= 4 – 6 - mediu afectat grav de activităţile antropice, periculos pentru
formele de viaţă;
-10
-9
-8
-7
-6
-5
-4
-3
-2
-1
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
-10 -9 -8 -7 -6 -5 -4 -3 -2 -1
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
10
Sol şi subsol
Colectivităţi umane
Apă Aer
S
i
Sr
I
G
= S
i
/S
r
240
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
I
G
> 6 - mediu degradat, impropriu formelor de viaţă.
Metoda evaluării indicelui global de impact are mai multe avantaje, printre
care se menţionează:
- oferă o imagine globală asupra stării mediului;
- permite compararea unor zone diferite, prin analizarea lor pe baza aceloraşi
indicatori;
- permite analiza dinamicii în timp a unei zone.
Dezavantajul metodei indicelui global de impact este reprezentat de
subiectivismul care apare în acordarea notelor de bonitate.
Folosind această metodă se pot analiza mai multe componente ambientale
cum ar fi calitatea apei, aerului şi solului; starea de sănătate a populaţiei; deficitul
speciilor de plante şi animale etc. În tabelul nr. 8.18 sunt prezentaţi detaliat
indicatorii calităţii mediului care pot fi luaţi în considerare în procedura de evaluare
a stării mediului înconjurător /20/.
Tabel nr. 8.18 Indicatori ai calităţii mediului
Componente
ambientale
Caracteristicile
mediului
Indicatori
0 1 2
Atmosfera
- calitatea aerului - capacitatea de dispersie
- încărcătura cu substanţe contaminate
- mirosuri nedorite
- confortul climateric - indicii bunăstării climaterice
- indicii climaterici favorabili turismului
- regimul termic - temperaturi maxime, minime, medii, gradiente
termice
- perioadă liberă de îngheţuri
- regimul
pluviometric
- precipitaţii (totale, medii, maxime, minime)
- indicii umidităţii
- numărul zilelor cu ploaie
- regimul vânturilor - viteza vântului (medie şi maximă)
- direcţia (cea mai frecventă)
- raportul dintre zilele calme şi cele cu vânt
- regimul radiaţiei - radiaţia directă – vizibilitate medie
- radiaţia difuză – nebulozitate medie
- radiaţia globală - insolaţia
Solul şi
subsolul
- relieful şi caracterul
topografic
- gradul de înclinare sau panta
- suprafaţa supusă modificărilor de relief
- resursele minerale - disponibilul de resurse minerale economice
- solul - capacitatea agrochimică
- randamentul potenţial
- contaminarea
solului şi subsolului
- suprafaţa afectată şi apreciată ca vulnerabilă
- indicii de calitate a apei (de constituţie)
- disponibilul de apă - volumul şi structura derivată a apei
- regimul hidric anual - variaţia debitului de apă în timpul anului
241
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Apa

- calitatea fizico-
chimică
- cantitatea de O
2
dizolvat în apă
- cantitatea de substanţe contaminante dizolvate în
apă
- indicii de calitate
- bilanţul hidric - modificările cantitative ale bilanţului hidric
- temperatura - variaţia în timpul anului în raport cu temperatura
normală
- debitul anual - variaţia debitului în timpul anului
0 1 2
Fenomene şi
procese
naturale
- evoluţia albiilor - lungimea albiilor supuse unor degradări
semnificative pe anumite sectoare
- realimentare acvifer - indicii de realimentare
- inundaţii - frecvenţa inundaţiilor
- volumul deversării
- suprafaţa apreciată ca fiind afectată
- eroziunea - rata de pierdere a solului pe anotimpuri şi ani
- suprafaţa expusă eroziunii
- suprafaţa posibil a fi afectată de eroziune
- suspensii de sol în apă
- depunere de
sedimente
- rata depunerii de sedimente pe anotimpuri şi ani
- particule solide aflate în suspensie în apă
- gradul de întrerupere a stratului de sedimente
- gradul de întrerupere, blocare sau deviere a
sistemului de drenaj
- creşterea medie a grosimii sedimentelor în zonele de
acumulare
- procese privind
stabilitatea fizico-
chimică a terenurilor
- frecvenţa evenimentelor externe
- evoluţia pantei
- umiditatea solului
- intensitatea proceselor de dislocare
- suprafaţa afectată
- salinizarea - cantitatea de săruri solubile
- transportul de
materiale solide
- intensitatea transportului
- eutrofizarea - cantitatea de nutrienţi
Mediul biotic
Vegetaţia
- unităţi teritoriale cu
vegetaţie naturală
omogenă
- suprafaţa afectată apreciată din punct de vedere al
valorii de conservare a unităţii teritoriale
- păşuni
- plante acvatice
- specii vegetale
- suprafaţa ocupată pe calităţi
- populaţii afectate, în raport cu valoarea de
conservare
- numărul de indivizi afectaţi
- numărul de indivizi aflaţi în pericol
- habitatul speciilor
sălbatice (terestre şi
acvatice)
- suprafaţa afectată, apreciată din punct de vedere al
rolului în conservarea habitatului
242
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Fauna - puncte de trecere şi
rutele păsărilor
migratoare
- specii şi populaţii
faunistice
- gradul de afectare
- numărul indivizilor afectaţi
- numărul indivizilor aflaţi în pericol
Fenomene şi
procese cu
privire la faună
- lanţurile alimentare - densitatea speciilor, apreciată în funcţie de calitatea
acestora
- biomasa totală
- producţia primară şi secundară
- rata de fixare a azotului atmosferic
- rata de mineralizare
- ciclurile de
producţie
- impactul asupra populaţiilor
0 1 2
Fenomene şi
procese cu
privire la faună
- migraţia speciilor - bariere în calea deplasărilor
- parametrii ecologici - diversitate, biomasă, productivitate, stabilitate,
reversibilitate, curba evoluţiei numerice a populaţiei
(abundenţa, dominarea), indicatori biologici
Peisajul
Peisaje
intrinseci
- unităţi teritoriale
peisagistice
- suprafaţa ocupată şi calitatea peisajului
- locuri sau
monumente istorice
- numărul locurilor şi monumentelor istorice
Accesibilitate
- potenţialul de
vizitare
- profunzimea şi amplitudinea câmpului vizual
- incidenţa vizuală - calitatea imaginilor oferite
- numărul şi amplitudinea observatorilor, în funcţie de
distanţă
Utilizările terenului în zone rurale
Activităţi
recreative în
aer liber
- vânătoare - suprafaţa sau perimetrul apreciat în funcţie de
efectivele din diferite specii apte pentru a fi vânate
- numărul indivizilor afectaţi
- pescuit - suprafaţa sau perimetrul apreciat în funcţie de
efectivele din diferite specii apte pentru a fi
pescuite
- numărul indivizilor afectaţi
- scăldat - suprafaţa pretabilă organizării scăldatului, apreciată
din punct de vedere calitativ
- excursii - suprafaţa destinată acestor activităţi apreciată în
funcţie de calitate
Activităţi
productive
- agricultură - suprafaţa utilizată pentru agricultură (calitatea
acesteia şi distanţa faţă de zonele poluate)
- randamente efective şi/sau potenţiale
- zootehnie - suprafaţa destinată organizării creşterii animalelor şi
calitatea acesteia
- numărul de unităţi – vită mare
- silvicultură - suprafaţa destinată silviculturii şi calitatea acesteia
- randamentul sau productivitatea efectivă şi/sau
potenţială
- minerit - suprafaţa de teren scoasă din circuit
- productivitatea sau randamentul
- zone pentru - suprafaţa reprezentată de aceste zone apreciată în
243
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Conservarea
naturii
protecţia naturii
(rezervaţii, parcuri,
refugii pentru vânat
etc.)
raport cu limitele care nu periclitează funcţionarea
spaţiului protejat
- ecosisteme speciale - suprafaţa reprezentată de aceste zone apreciată în
raport cu limitele care nu periclitează funcţionarea
spaţiului protejat
Conform normelor europene privind evaluarea calităţii mediului înconjurător,
pot fi luate în considerare următoarele surse de generare a impacturilor: emisiile de
CO
2
, SO
2
, NO
x
; emisiile de gaz cu efect de seră; schimbarea categoriei de folosinţă
a terenurilor; utilizarea îngrăşămintelor chimice; folosirea resurselor de apă;
utilizarea resurselor forestiere; comerţul cu lemn; pescuitul; deşeurile industriale;
deşeurile urbane; accidentele industriale; creşterea activităţii economice; structura
producţiei şi a consumului de energie; producţia industrială; transportul; consumul
populaţiei; evoluţia demografică.
În funcţie de înscrierea în limitele prevăzute de diferite normative în vigoare,
se acordă note de bonitate pentru fiecare componentă ambientală, indiferent de
metoda utilizată pentru evaluarea impactului. În anexa I sunt prezentate notele de
bonitate privind aprecierea calităţii factorilor şi componentelor ambientale.
8.6. Ierarhizarea problemelor de mediu
De multe ori, numărul aspectelor de mediu listate în urma analizelor de
mediu este foarte mare, iar evidenţierea aspectelor semnificative se dovedeşte, de
regulă, a fi dificilă. Pe de altă parte, lipsa fondurilor şi/sau a timpului sau a
resurselor umane disponibile nu permit soluţionarea tuturor problemelor şi de aici
rezultă necesitatea de selectare şi ordonare a acestora.
Pentru stabilirea în mod obiectiv a priorităţilor au fost concepute metode de
ierarhizare, ale căror rezultate sunt influenţate de mai mulţi factori:
- complexitatea fenomenelor care au loc în mediul înconjurător;
- unităţile de măsură specifice pentru fiecare factor de mediu;
- imposibilitatea cuantificării impactului în anumite cazuri.
Criteriile care stau la baza analizării problemelor de mediu sunt:
- reducerea costurilor de exploatare;
- eficienţa capitalului investit;
- utilizarea energiei, consumul de apă, reducerea pierderilor şi a
emisiilor în atmosferă;
- îmbunătăţiri în domeniul protecţiei muncii şi sănătăţii;
244
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
- avantaje strategice, oportunităţi de piaţă şi reducerea riscurilor;
- conformare cu cadrul legislativ.
Etapele procesului de ierarhizare a problemelor de mediu se desfăşoară într-o
succesiune logică, după cum urmează:
× Identificarea şi implementarea soluţiilor simple, care se pot realiza fără
costuri sau cu costuri reduse (exemplu: schimbări în procedurile opţionale
şi operaţionale).
× Selectarea soluţiilor care necesită o analiză de detaliu, tehnică şi
economică; soluţii cu potenţial real de prevenire şi reducere a impactului.
Procesul de selectare a problemelor de mediu majore, are la baza criterii
generale de selecţie, cum sunt:
- beneficiul potenţial economic;
- conformare cu legislaţia şi protecţia muncii;
- aspecte tehnologice;
- raportul cost-beneficiu estimat;
- posibilităţile de implementare (durata şi resursele necesare,
interferenţa cu procesul de producţie existent);
- şansa de succes;
- îmbunătăţirea performanţei de mediu;
- beneficii suplimentare.
× Evaluarea opţiunilor selectate folosind metode specifice.
Principiul de bază de care se ţine seama la ierarhizarea aspectelor de mediu
este următorul: aspectul de mediu cu prioritate maximă este cel care cauzează cel
mai mare impact. Aceste impacturi pot reprezenta, în ultimă instanţă, un pericol
major privind sănătatea oamenilor sau pericol de întrerupere a activităţii unei
întreprinderi.
Metodele de ierarhizare a aspectelor de mediu pot fi grupate în şase categorii:
Atribuirea unor culori aspectelor de mediu pe baza unei anumite corespondenţe
culoare-importanţă.
× Metode matriceale, care acordă punctaje pentru fiecare aspect de mediu.
× Metode bazate pe reprezentări grafice, care ierarhizează aspectele de
mediu pe baza impactului generat.
× Metode bazate pe suma ponderată, care recurg la unirea unui număr mare
de opţiuni în cadrul unui indicator unic.
× Calculul unor indici specifici de mediu.
245
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
× Reprezentarea reţelelor de legături între acţiunile ce cauzează impact şi
factorii de mediu care suferă impactul.
8.6.1. Metoda bazată pe corespondenţa culoare - importanţă
Metoda mai este cunoscută în literatura de specialitate şi sub denumirea de
metoda culorilor de semafor şi stabileşte un set de 7 criterii pentru evaluări bazate
pe aprecieri calitative:
- conformarea cu legislaţia de mediu;
- cerinţe ale parţilor interesate (beneficiar, bănci);
- efecte asupra mediului generate de proiect;
- evaluarea riscului;
- costuri de mediu;
- impactul asupra mediului pe durata ciclului de viaţă;
- eficienţa proceselor de producţie.
Setul de culori utilizat este cel al culorilor de semafor, existând următoarele
corespondenţe:
- roşu - pentru probleme evidente, când este necesară o
intervenţie rapidă din partea întreprinzătorului;
- galben - când este posibilă apariţia unor probleme;
- verde - nu există impact.
Metoda permite şi un grad mai ridicat de detaliere prin utilizarea diferitelor
nuanţe de culori principale.
8.6.2. Metode matriceale
Matricele sunt elaborate de echipe multidisciplinare parcurgând următoarele
etape:
- listarea tuturor aspectelor semnificative de mediu;
- listarea tuturor efectelor asupra mediului şi gruparea lor pe categorii (fizico-
chimice, biologice, socio-economice);
- alegerea metodelor de evaluare pe baza specificului metodei şi proiectului;
- discutarea regulilor de clasificare-ponderare şi atribuirea de punctaje în evaluarea
finală.
Activităţile care generează impact se înscriu pe o axă, iar efectele asupra
mediului pe cealaltă axă. Cea mai importantă tehnică de clasificare constă în
folosirea unei scări predefinite a importanţei, redată în tabelul nr. 8.19:
Una dintre matricele cele mai utilizate pentru ierarhizarea aspectelor de
mediu este matricea Leopold. Aceasta matrice pune un accent deosebit pe impactul
246
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
ecologic şi fizico-chimic şi ia în considerare mai puţin aspectul social. Matricea
Leopold a fost descrisă detaliat în subcapitolele anterioare.
Tabel nr. 8.19 Scara importanţei impacturilor
Nivel de referinţă Definiţii (aspecte de mediu)
0 1
Foarte important
- este punctul cel mai important
- prioritatea de prim-rang
- este implicat direct în problemele majore
- trebuie luat în considerare
Important
- relevant pentru problema studiată
- prioritate de ordinul II
- impact semnificativ, dar nu prioritar
- poate sa nu fie rezolvat în întregime
0 1
Importanţă medie
- poate fi relevant pentru problema studiată
- prioritate de ordinul III
- poate avea impact
- poate fi determinant pentru probleme majore
Mai puţin important
- relevanţă nesemnificativă
- prioritate scăzută
- impact redus
- nu este factor determinant pentru probleme majore
Neimportant - fără relevanţă
- nu are efecte măsurabile
8.6.3. Reprezentări grafice
Această metodă integrează cauzele impactului şi consecinţele acestuia prin
relaţiile de interdependenţă dintre acţiunile ce cauzează impact şi factorii de mediu
ce suferă impactul. Metoda permite reprezentarea vizuală a soluţiilor alternative,
având scopul de a sprijinii procesul de selecţie a acestora pentru evaluarea
impactului generat asupra mediului înconjurător.
Alternativele sunt analizate atât din punct de vedere al efectelor economice,
cât şi din punct de vedere al efectelor negative asupra mediului. Pentru fiecare
alternativă se atribuie un punctaj de mediu şi unul economic; punctaje ce pot lua
valori între -3 şi +3. Pe baza punctajului, alternativele se reprezintă într-un sistem
de axe rectangular, cele mai viabile alternative fiind situate în primul cadran.
Metoda permite identificarea tuturor aspectelor de mediu şi ierarhizarea
grafică a acestora. În tabelul 8.20 şi în ilustrarea grafică din figura nr. 8.8 este
prezentat un exemplu, în care sunt luate în considerare şase alternative (S
1
, S
2
,
…,S
6
), care au fost evaluate şi punctate din punct de vedere al mediului
înconjurător şi din punct de vedere economic.
247
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Tabel nr. 8.20 Evaluarea alternativelor
Soluţiile alternative Punctaj economic Punctaj de mediu
S1 3 1
S2 3 2
S3 2 2
S4 -2 -3
S5 0 2
S6 -3 1
-3
-2
-1
0
1
2
3
-3 -2 -1 0 1 2 3
Punctaj de mediu
P
u
n
c
t
a
j

e
c
o
n
o
m
i
c
S
1
S
2
S
3
S
4
S
5
S
6
Fig. nr. 8.8 Reprezentarea grafică a alternativelor
8.6.4. Metoda grupării ierarhice a priorităţilor de mediu
Această metodă impune cuantificarea factorilor de mediu în scopul
ierarhizării prin utilizarea a trei parametri: cantitatea (C), dispersia (D) şi efectul
(E). Pentru fiecare parametru se foloseşte un punctaj cuprins între 1 şi 3, unde 3
reprezintă situaţia ceea mai nefavorabilă şi se calculează punctajul total prin
înmulţirea celor trei parametri: P = C ∙ D ∙ E.
Pe baza punctajelor obţinute, factorii şi componentele de mediu analizate se
împart în patru categorii:
Cruciali P = 27
Critici P = 9 - 18
Relevanţi P = 3 – 8
248
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Cu importanţă scăzută P=1.
8.6.5. Ierarhizarea problemelor de mediu folosind suma ponderată
Este o metodă concepută şi dezvoltată la Universitatea Columbia şi constă în
descrierea aspectelor de mediu incluse în listă, stabilirea interacţiunilor de
ierarhizare a valorilor fiecărui parametru şi atribuirea unui factor de importanţă.
Parametri de mediu sunt organizaţi în patru categorii: ecologie, poluarea
mediului, estetică, interes uman. Caracteristic acestei metode este exprimarea
impactului în unităţi echivalente în scopul ierarhizării priorităţilor.
Etapele care se parcurg în acest scop sunt următoarele:
× Obţinerea valorilor reale ale parametrilor pentru toţi factori de mediu şi
pentru toate componentele ambientale.
× Convertirea valorilor reale ale parametrilor într-o scară de valori a
calităţii mediului (folosind şi de această dată funcţiile de utilitate). Pentru
convertire se folosesc grafice ale funcţiilor de valoare pentru fiecare
parametru de mediu, în care valorile parametrilor se află pe abscisă, iar pe
scara ordonatelor se afla valoarea calităţii mediului. Calitatea mediului se
măsoară în valori de la 0 la 1, unde 0 reprezintă calitatea ceea mai slabă,
iar 1 reprezintă calitatea ceea mai bună.
× Atribuirea unităţilor de importanţă fiecărui parametru de mediu. Spre
exemplu, distribuirea a 100 de unităţi de importanţă pentru 3 factori de
mediu A, B, C, în cazul în care o echipă interdisciplinară a stabilit astfel
ordinea de importanţă: B, C, A, cu următorul punctaj: B=1; C=0,5; A=0,1
(total 1,6), se realizează după cum urmează:
B = 1 / 1,6 ∙ 100 = 63
C = 0,5 / 1,6 ∙ 100 = 31
A = 0,1 / 1,6 ∙ 100 = 6
× Obţinerea unui punctaj complex prin înmulţirea valorilor de pe scara
calităţii mediului cu factorii de importanţă al fiecăruia dintre parametrii
individuali.
× Ierarhizarea problemelor de mediu în funcţie de punctajul complex.
8.6.6. Metoda bazată pe calcularea unor indici specifici de mediu
Constă în folosirea unor indici şi indicatori de mediu înţelegând prin aceste
noţiuni:
× indice de mediu - categorie numerică sau descriptivă a unei cantităţi mari de
date care descriu mediul înconjurător;
249
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
×indicatori de mediu – măsurile (valorile) separate ale factorilor de mediu sau
ale speciilor biologice.
În scopul ierarhizării problemelor de mediu se se pot folosi următoarele
tipuri de indici:
- Calitate existentă / Calitate standard
- Calitate existentă / Media globală
- Calitate existentă / Media parţială
- Emisii cantitative sau calitative / Emisii standard
Se calculează aceşti indici pentru poluanţii majori generaţi de construcţia sau
funcţionarea unui proiect, iar pe baza lor se realizează o ierarhizare a problemelor
majore.
CAPITOLUL 9
COMPENSAREA, AMELIORAREA ŞI MONITORIZAREA
IMPACTURILOR
9.1. Măsuri de compensare
Prin măsură de compensare se înţelege orice intervenţie propusă de către
iniţiatorul proiectului sau orice cerere a autorităţii de control al studiului de
evaluare a impactului, în scopul ameliorării condiţiilor de mediu, dar care nu
reduce impacturile specifice proiectului. Prin compensare se înţelege, printre altele,
şi un transfer monetar spre administraţiile afectate, finalizat prin realizarea de către
acestea a unor intervenţii de ameliorare a mediului, intervenţii care nu au legătură
cu proiectul supus evaluării.
Eventualele compensări propuse în studiul de impact nu pot fi considerate ca
ameliorări a impacturilor prognozate, acestea trebuind să fie minimizate prin
măsuri adecvate de reducere. Intervenţiile finanţate de iniţiatorul proiectului şi
executate de administraţie, care reduc impacturile generate de proiect, ar putea fi
considerate măsuri de ameliorare a tuturor efectelor.
Atunci când proiectul propus produce pagube şi impacturi asupra unor
subiecţi privaţi identificabili, compensările pot avea loc şi între iniţiatorul
proiectului şi păgubiţii privaţi. Acestea pot fi menţionate explicit în studiul de
250
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
impact şi în deciziile autorităţii competente. Şi în acest caz, măsurile de
compensare pot consta în lucrări directe sau transferuri monetare.
Dacă proiectul are un scop de interes colectiv şi iniţiatorul acestuia este
administraţia publică, nu poate fi considerată compensare nici o măsură sau
intervenţie realizate ca sarcină a aceleiaşi administraţii publice, nici chiar atunci
când autoritatea sau subiectul realizator sunt diferite de cel iniţiator (de exemplu,
un alt minister sau administraţie teritorială).
Referitor la măsurile de compensare, autorii acestora se ocupă de:
- realizarea sau finanţarea intervenţiei de compensare (iniţiatorul,
administraţia publică);
- recepţionarea intervenţiei de compensare sau transferului monetar
(administraţia interesată, păgubiţii privaţi).
Transferurile monetare constau într-o compensare bănească din partea
iniţiatorului către un subiect păgubit, ca despăgubire imediată, făcându-se o
distincţie clară între subiecţii care primesc compensarea: privaţi şi publici.
Dacă subiectul privat care suferă dauna este identificabil în mod clar,
compensarea poate avea loc în mod direct între iniţiator şi subiect şi este
considerată valabilă chiar dacă subiectul nu utilizează banii pentru repararea daunei
(de exemplu, dacă o intervenţie deteriorează culturile agricole ale unei ferme, plata
simplă a pagubelor este considerată măsură de compensare).
Dacă subiecţii care suferă daune sunt mai mulţi sau dificil de identificat, iar
compensarea este acordată unei administraţii publice, aceasta poate fi considerată
valabilă numai dacă este utilizată în mod explicit pentru intervenţii de ameliorare a
mediului, specificate într-un acord, astfel încât să poată fi verificate de către
subiecte terţe interesate. În esenţă, în cazul unei autorităţi publice care trebuie să
primească o compensare în contul comunităţii pe care o reprezintă, nu se consideră
suficientă plata unei sume ca urmare a producerii unei pagube, deoarece suma
primită trebuie utilizată pentru realizarea unor măsuri de reducere a impacturilor
ambientale grave din teritoriul afectat de lucrări, dacă acestea nu pot fi eliminate în
mod punctual (în acest caz se impune o ameliorare).
Compensările echivalente sunt intervenţii realizate direct de către iniţiator
sau de către subiectul afectat, în scopul reducerii impacturilor ambientale grave din
zona afectată de proiect. În linii mari, se stabileşte o echivalenţă între intervenţia de
compensare şi paguba produsă, atunci când aceasta este posibil. De exemplu,
pentru compensarea unei poluări a apelor care nu poate fi eliminată, sau a unei
reduceri a debitului unui curs de apă (ceea ce limitează capacitatea de autoepurare),
se poate instala, pe cheltuiala iniţiatorului, un depurator pentru ape reziduale
251
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
urbane. Impactul exploatării substanţelor minerale utile într-o carieră poate fi
diminuat prin amenajarea unei zone de agrement în golul remanent al carierei, după
ce rezervele din zăcământ au fost epuizate. Luarea în folosinţă pentru diferite
activităţi antropice a unei zone cu valoare naturalistică sau peisagistică poate fi
compensată prin reconstrucţia ecologică a unei zone degradate. De asemenea,
afectarea unor bunuri culturale sau cu valoare arhitectonică se poate compensa prin
restaurarea altor bunuri cu valoare similară. Aşa cum se observă din exemplele
date, impactul nu este nici redus, nici eliminat, însă acesta este compensat prin
lucrări de reconstrucţie ecologică sau restaurare a altor zone sau obiective
degradate..
Valoarea efectelor pozitive ale unui proiect este confirmată atunci când se
ating obiective dorite, care nu ar fi putut realizate complet în absenţa proiectului
din cauza unor obstacole, aceste obstacole fiind de această dată subiectul
compensării. Spre exemplu, dacă proiectul propus creează locuri de muncă pentru
care nu există calificare pe piaţa locală a muncii, se vor organiza cursuri de formare
profesională pentru forţa de muncă din zonă.
Dacă proiectul presupune o cerere de servicii sau producţii care nu sunt
disponibile pe plan local, se poate pune la dispoziţia operatorilor locali consultanţă
şi finanţare la preţuri rezonabile. Şi în aceste cazuri, acţiunile generatoare de efecte
pozitive pot fie realizate direct de către investitor, de comun acord cu administraţia
locală, sau de o altă administraţie publică, neimplicată în proiect, pe baza unor
contracte ferme.
Măsurile de compensare sunt relevante la nivelul efectuării studiului de
evaluare a impactului asupra instrumentelor de planificare. Întradevăr, în cazul
planurilor este vorba despre amplasarea în teritoriu a unor proiecte cu diferite
caracteristici, care pot genera efecte pozitive şi negative asupra mediului
înconjurător, a economiei şi a societăţii locale. În acest caz, compensarea poate
avea un caracter mai general, de distribuţie egală a costurilor şi beneficiilor ale
complexului de proiecte prevăzute de plan şi/sau de reechilibrare a
decompensărilor produse în trecut de procesele de realizare a altor proiecte.
Întrucât studiul de evaluare a impactului supra mediului pentru un plan
trebuie să cuprindă evaluarea solicitărilor asupra mediului existente şi prognozate şi
măsurile de menţinere a acestora în limitele admise, este clar faptul că astfel de
compensări sunt numeroase şi de diferite tipuri.
9.2. Măsuri de ameliorare
252
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Orice proiect care a fost elaborat în funcţie de obiectivele tehnice iniţiale
poate fi modificat întotdeauna, astfel încât să fie reduse impacturile prognozate
asupra mediului înconjurător. Toate măsurile şi corecţiile de ordin tehnic care
conduc la atingerea acestui scop sunt numite măsuri de ameliorare.
Prima categorie de măsuri de ameliorare este cea care grupează măsurile
referitoare a locul de amplasare a acţiunilor unui proiect. În primul rând, trebuie
evitate amplasamentele din cadrul unor zone care au o sensibilitate ridicată din
punct de vedere al mediului înconjurător. Spre exemplu, în cazul unui proiect care
generează emisii în atmosferă, trebuie evitate zonele caracterizate de inversiuni
termice frecvente. De asemenea, se va evita amplasarea proiectului în zonele în
care impactul antropic a atins deja nivele critice. Ca urmare, nu se va construi un
nou depozit de deşeuri într-o zonă în care există unul mai vechi, care este generator
de impact asupra mediului şi nici într-o zonă în care funcţionează instalaţii de
incinerare a deşeurilor, care determină poluarea atmosferică.
Dacă este necesară amplasarea unui proiect în astfel de zone, atunci pot şi
trebuie să fie prevăzute măsuri de ameliorare a impacturilor. Noul proiect ar putea
contribui la reducerea poluării iniţiale prin măsuri adecvate de reabilitare şi
dezvoltare a zonei. Astfel, se reduce solicitarea mediului şi nivelul de impact, fiind
create premizele care permit implementarea unor noi instalaţii antropice.
Altă categorie de măsuri de ameliorare se referă la alegerea schemei de
proiectare şi a schemei tehnologice de bază. Spre exemplu, în cazul construirii unei
noi autostrăzi, reducerea numărului de benzi de la şase la patru conduce la avantaje
majore privind mediul înconjurător, modificând foarte puţin obiectivele tehnice
propuse. De asemenea, la proiectarea unei instalaţii care funcţionează pe bază de
combustie, se poate alege un tip de combustibil care generează cele mai reduse
cantităţi de emisii.
În general, pentru realizarea acţiunilor şi intervenţiilor unui proiect, se aleg
tehnologii de bază care, ţinând seama de obiectivele proiectului şi de condiţiile
date, conduc la reducerea efectelor negative asupra mediului înconjurător şi
maximizează posibilităţile de epurare şi reciclare. Atunci când este posibilă
alegerea între mai multe tipuri de materiale care pot fi utilizate într-un proiect, se
vor alege întotdeauna acele materiale cu un potenţial redus de poluare.
Dacă proiectul impune consum de resurse naturale, trebuie să fie prevăzute
modalităţile de menţinere a resurselor din punct de vedere cantitativ la valori care
garantează nivelul de echilibru şi funcţionare a mediului înconjurător. Cel mai
potrivit exemplu în acest sens îl constituie cazul derivaţiilor sau acumulărilor
construite pe cursurile de apă, când este obligatoriu să se păstreze în aval cel puţin
253
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
debitul minim natural, pentru a nu întrerupe cursul de apă şi a nu distruge
ecosistemul acvatic. De asemenea, pentru proiectele care ocupă şi degradează
suprafeţe însemnate de teren trebuie realizată o dimensionare optimă, iar stratul de
sol vegetal trebuie recuperat şi conservat pentru o utilizare ulterioară. Exploatarea
şi consumul de substanţe minerale utile trebuie să urmeze, la rândul lor, o
dezvoltare durabilă, asigurându-se astfel necesarul de materii prime pentru
generaţiile viitoare. În orice caz, este obligatorie reabilitarea ecologică a terenurilor
care au fost eliberate de sarcini tehnologice, astfel încât acestea să poată prelua noi
utilizări de tip agricol, silvic, naturalistic etc.
În cadrul măsurilor de ameliorare este foarte importantă alegerea punctelor de
deversare a reziduurilor. Deversarea apelor uzate poate avea un efect total diferit
dacă are loc direct într-un curs de apă cu valoare naturalistică ridicată sau într-o
derivaţie laterală. Înălţimea coşurilor de fum trebuie aleasă astfel încât aria de
dispersie poluanţilor să fie cât mai redusă, iar zonele adiacente să fie protejate
împotriva poluării atmosferice.
Măsuri de ameliorare a impactului generat asupra mediului înconjurător sunt
necesare chiar şi pentru acele dispozitive prevăzute în schema de proiectare cu rol
de evitare a interferenţelor nedorite ale proiectului cu mediul înconjurător. Din
această categorie fac parte sistemele de filtrare a apelor reziduale, a emisiilor sau
cele pentru captarea pulberilor contaminante rezultate din instalaţiile de incinerare.
În timp, astfel de sisteme de protecţie pot deveni, la rândul lor, surse de impact.
O categorie aparte de măsuri de ameliorare a impactului este cea referitoare
la protecţia de tip barieră. Aici trebuie menţionate stratele de impermeabilizare
utilizate pentru etanşarea depozitelor de deşeuri, panourile de protecţie antifonice
sau perdelele de arbori pentru mascarea zonelor industriale cu un impact vizual
negativ. Sistemele de tip barieră au rolul de a reduce sau chiar împiedica
pătrunderea elementelor antropice în mediul natural, iar o atenţie specială în acest
context trebuie acordată circuitului apei în natură.
O importanţă deosebită o au măsurile de ameliorare care pot fi întreprinse în
faza de funcţionare a proiectului, în scopul diminuării efectelor negative. În mod
normal, ori de câte ori activitatea de monitorizare indică o depăşire de către o
instalaţie a pragurilor considerate critice, activitatea acesteia trebuie redusă sau
chiar întreruptă.
Măsurile de ameliorare pot fi extinse şi în zonele adiacente locului de
funcţionare a proiectului, determinând capacitatea mediului natural înconjurător să
acţioneze ca filtru, barieră sau element de consolidare a capacităţii portante a
terenului. Astfel, este posibilă realizarea unor puncte de deversare a apelor în aval,
254
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
cu o capacitate ridicată de fitoepurare sau pot fi realizate lucrări de bioinginerie în
scopul consolidării taluzurilor şi versanţilor.
Alte măsuri de ameliorare se pot referi la modificarea activităţilor existente.
În acest sens, dacă în apropierea locului unde funcţionează un proiect care
generează emisii de substanţe toxice se află terenuri cu destinaţie agricolă,
utilizarea acestor terenuri poate fi modificată.
9.3. Monitorizarea
Sistemul de monitorizare care finalizează studiul de evaluare a impactului
ambiental, trebuie înţeles ca un ansamblu de instrumente şi operaţiuni referitoare la
colectarea, elaborarea şi restituirea datelor şi informaţiilor care trebuie utilizate
pentru următoarele scopuri:
× descrierea mediului înconjurător (înainte de realizarea proiectului);
× descrierea proiectului;
× estimarea efectelor;
× verificarea şi controlul ulterior.
Sistemul de monitorizare poate utiliza informaţii deja existente sau colectate
pentru alte scopuri, şi/sau defineşte datele care nu sunt disponibile şi modalităţile
corespunzătoare de colectare a acestora. În general, sistemul poate fi realizat prin:
- coordonarea structurilor şi utilizarea datelor deja existente;
- proiectarea şi realizarea reţelelor specifice de monitorizare;
- organizarea campaniilor periodice de colectare şi actualizare a datelor;
- organizarea campaniilor spontane de măsurare, în funcţie de exigenţele
specifice care pot să apară;
- instituirea comisiilor de experţi pentru estimări de tip calitativ.
În general, metodologia pentru realizarea unui sistem de monitorizare în
scopul evaluării impactului asupra mediului înconjurător, aşa cum a fost definită
anterior, poate fi împărţită în trei etape.
Etapa I
În cadrul primei etape a metodologiei propuse se realizează o analiză a
proiectului, care se suprapune celei din studiul de evaluare a impactului. Proiectele
care trebuie luate în considerare aparţin, de regulă, următoarelor categorii:
aeroporturi; depozite de deşeuri; incineratoare; dezvoltare urbană; activităţi
industriale de orice tip; căi de comunicaţie importante.
Fiecare proiect poate fi împărţit, atunci când este necesar, în mai multe
intervenţii importante, înţelegând prin aceasta fazele de construcţie şi de
255
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
funcţionare ale proiectului pentru care se pot defini impacturi autonome specifice.
Orice proiect prezintă caracteristici proprii atât din punct de vedere al ciclului şi al
activităţilor proiectului, cât şi în ceea ce priveşte impacturile, cu toate că adesea
modalităţile de interacţiune cu mediul înconjurător sunt parţial comune pentru
diferite categorii de proiecte. Din acest motiv, trebuie întocmită în prealabil o listă
de factori cauzali posibili (cauze de perturbare a mediului înconjurător), adică acele
acţiuni care pot fi asociate în mod direct unei modificări a condiţiilor de mediu.
Fiecare proiect implică mai mulţi factori cauzali, în sensul că poate cuprinde
diferite modalităţi de interacţiune cu diversele componente ambientale. O listă de
posibili factori cauzali poate cuprinde: emisii de macropoluanţi atmosferici; emisii
de micropoluanţi atmosferici; emisii radioactive; zgomote; utilizări hidrice;
deversări hidrice; dezvoltare urbană; utilizarea solului; impermeabilizarea solului;
circulaţia mijloacelor de transport auto.
Fiecărui proiect sau fiecărei intervenţii relevante, pot să le corespundă diferiţi
factori cauzali. Este posibil să se construiască o matrice care are drept linii lista
intervenţiilor relevante luate în considerare şi drept coloane lista tuturor posibililor
factori cauzali evidenţiaţi. Existenţa unei relaţii între o intervenţie relevantă şi un
factor cauzal este pusă în evidenţă de marcarea intersecţiei dintre linia reprezentând
proiectul şi coloana corespondentă factorului cauzal. Intersecţia dintre o linii şi
coloane poate fi marcată în diferite moduri, în funcţie de semnificaţia relaţiei care
poate fi considerată sigură, probabilă sau puţin probabilă.
Un exemplu de relaţie sigură şi semnificativă este cazul unui aeroport, care
generează emisii de macro- şi micropoluanţi atmosferici, reprezentând factorii
cauzali corespondenţi. De asemenea, un alt factor cauzal pentru acest tip de proiect
este reprezentat de deversările hidrice ca urmare a funcţionării aerogării, dar cu o
semnificaţie inferioară cazului precedent, dată fiind prezenţa mai mult decât
probabilă a instalaţiilor de epurare a apelor deversate.
În tabelul nr. 9.1 este prezentată o matrice de tipul descris, care se referă la
corelarea tipurilor de proiecte relevante ( înscrise pe linii) şi a factorilor cauzali
(marcaţi pe coloane), completată cu definirea exemplificativă a relaţiilor cu grad
relativ de intensitate între linii şi coloane.
Tabel nr. 9.1 Asocierea între lista de proiecte şi lista factorilor cauzali (matricea A)
256
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Factori cauzali
Proiecte
E
m
i
s
i
i

d
e

m
a
c
r
o
p
o
l
u
a
n
ţ
i
E
m
i
s
i
i

d
e

m
i
c
r
o
p
o
l
u
a
n
ţ
i
E
m
i
s
i
i

r
a
d
i
o
a
c
t
i
v
e
Z
g
o
m
o
t
e
U
t
i
l
i
z
ă
r
i

d
e

a
p
ă
P
o
l
u
a
r
e
a

a
p
e
l
o
r
Z
o
n
e

a
d
i
a
c
e
n
t
e
U
t
i
l
i
z
a
r
e
a

s
o
l
u
l
u
i
I
m
p
e
r
m
e
a
b
i
l
i
z
a
r
e
a

s
o
l
u
l
u
i
C
i
r
c
u
l
a
ţ
i
e

a
u
t
o
Aeroport S S S P I S S S
Depozite de deşeuri solide S S P P S S S S
Incineratoare S S P P P S I I S
Instalaţii industriale S S I P S S S S S
Lacuri artificiale S S S
Mari artere de comunicaţie S S S P S S S
S – sigur; P – probabil; I - incert
În continuare, se pot stabili relaţiile de interdependenţă dintre factorii cauzali
deja definiţi şi diferitele componente ambientale. O listă de componente ambientale
care poate fi utilă, trebuie să ia în considerare următoarele elemente: calitatea
aerului; microclima; apele superficiale; apele subterane; fauna; flora; ecosistemele;
solul; litosfera; zgomotul; radiaţiile; peisajul.
Este posibilă construirea ulterioară a unei matrice, care are drept coloane
factorii cauzali şi drept linii componentele ambientale. Şi în acest caz, intersecţiile
dintre linii şi coloane sunt căsuţe în care se pot înscrie simboluri care indică
probabilitatea unei relaţii semnificative. Semnificaţia relaţiilor arată în această a
doua matrice probabilitatea unui impact semnificativ, cauzat de oricare dintre
factorii cauzali individuali asupra diferitelor componente ambientale.
Tabelul 9.2 conţine o definiţie exemplificativă a relaţiilor care pot fi
evidenţiate între factorii cauzali şi componentele ambientale (matricea B) în cazul
analizării unui proiect de tip aeroport.
Tabel nr. 9.2 Asocierea între lista de factori cauzali şi lista componentelor ambientale
(matricea B)
257
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Factori cauzali
Componente ambientale
E
m
i
s
i
i

m
a
c
r
o
p
o
l
u
a
n
ţ
i
E
m
i
s
i
i

m
i
c
r
o
p
o
l
u
a
n
ţ
i
E
m
i
s
i
i

r
a
d
i
o
a
c
t
i
v
e
Z
g
o
m
o
t
e
U
t
i
l
i
z
ă
r
i

d
e

a
p
ă
P
o
l
u
a
r
e
a

a
p
e
l
o
r
Z
o
n
e

a
d
i
a
c
e
n
t
e
U
t
i
l
i
z
a
r
e
a

s
o
l
u
l
u
i
I
m
p
e
r
m
e
a
b
i
l
i
z
a
r
e
a

s
o
l
u
l
u
i
C
i
r
c
u
l
a
ţ
i
e

a
u
t
o
Calitatea aerului S S S
Microclima I S S
Ape superficiale I I S S S S
Ape subterane S S S S
Fauna S S S S P S S S S
Flora S S S P S S
Ecosisteme S S S P S S S S S S
Solul P S S S
Litosfera S S
Zgomote S S
Radiaţii S
Peisajul I P P S S P S
Riscul P S
Mobilitatea S
Disponibilitatea
resurselor
S S P P
Mediul socio-economico
Analizele efectuate în scopul monitorizării unui proiect corespund punerii în
evidenţă a unei linii din matricea A, ale cărei căsuţe reprezintă probabilitatea de
activare în mod semnificativ a diferiţilor factori cauzali. Factorii cauzali constituie
la rândul lor, coloanele matricei B, ale cărei căsuţe reprezintă probabilitatea unui
impact semnificativ asupra componentelor ambientale. Probabilitatea impactului
unui anumit proiect asupra diferitelor componente va fi dată de o combinaţie dintre
probabilitatea de activare a factorilor cauzali şi probabilitatea ca aceştia să genereze
un impact semnificativ.
Corespunzător fiecărui proiect, se poate ataşa matricelor A şi B o a treia
matrice, Cp, care are aceleaşi intrări ca ale matricei B (linii: componente
ambientale, coloane: factori cauzali), dar ale cărei căsuţe conţin, coloana cu
coloană, o combinaţie a probabilităţii din căsuţa corespunzătoare a matricei B cu
probabilitatea conţinută în linia corespunzătoare proiectului analizat în matricea A.
Matricea Cp (litera p semnifică un anumit proiect) confirmă sau infirmă necesitatea
de monitorizare care rezultă din relaţia simplă dintre proiecte şi factorii cauzali.
258
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Regula propusă pentru combinarea probabilităţilor de apariţie a impacturilor
este prezentată în tabelul 9.3.
Tabel nr. 9.3 Regula pentru definirea asociaţiilor între interacţiunile matricelor
Interacţiune Rezultat
sigur*sigur Sigur (S)
probabil*sigur Sigur (S)
probabil * probabil Probabil (P)
probabil * puţin probabil Incert (I)
sigur*puţin probabil Probabil (P)
puţin probabil*puţin probabil Incert (I)
În tabelul nr. 9.4 se prezintă procedeul prin care se obţine matricea Cp din
matricele A şi B pentru tipul de proiect "aeroport".
În contextul activităţii de monitorizare a mediului este necesară caracterizarea
suprafeţelor de teritoriu examinate, cu specificarea gradului de sensibilitate şi/sau
vulnerabilitate a zonelor studiate în ceea ce priveşte componentele ambientale. Se
poate da ca exemplu cazul în care proiectul prezintă factori cauzali capabili să
influenţeze considerabil fauna sălbatică, deşi este posibil ca această interacţiune de
tip forte să nu se confirme (în ceea ce priveşte necesitatea de monitorizare) în
zonele în care această componentă ambientală nu este semnificativă (de exemplu,
în zonele terţiare sau industriale).
Tabel 9.4 Intersecţia între matricea A "proiect aeroport" şi matricea B (matricea Cp)
Factori cauzali
Componente
ambientale
E
m
i
s
i
i

m
a
c
r
o
p
o
l
u
a
n
ţ
i
E
m
i
s
i
i

m
i
c
r
o
p
o
l
u
a
n
ţ
i
E
m
i
s
i
i

r
a
d
i
o
a
c
t
i
v
e
Z
g
o
m
o
t
e
U
t
i
l
i
z
ă
r
i

d
e

a
p
ă
P
o
l
u
a
r
e
a

a
p
e
l
o
r
Z
o
n
e

a
d
i
a
c
e
n
t
e
U
t
i
l
i
z
a
r
e
a

s
o
l
u
l
u
i
I
m
p
e
r
m
e
a
b
i
l
i
z
a
r
e
a

s
o
l
u
l
u
i
C
i
r
c
u
l
a
ţ
i
e

a
u
t
o
Calitatea aerului S S S
Microclima P S S
Ape superficiale P P S P S
Ape subterane S P S
Fauna S S S P P S S
Flora S S S P P S S
Ecosisteme S S S I S S
Solul P S S S
Litosfera S
259
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Zgomote S S
Radiaţii
Peisajul P P I S S S
Riscul I S
Mobilitatea S
Disponibilitatea
resurselor
S P
Mediul socio-
economic
Pentru a ţine seama de acest aspect, este necesară realizarea a două
operaţiuni: prima constă în evidenţierea fizică a zonelor potenţial afectate de
impacturi asupra diferitelor componente ambientale, iar a doua într-o clasificare a
suprafeţelor în diferite tipologii, cu diferite priorităţi privind necesitatea de
monitorizare a componentelor ambientale.
Factorii cauzali sunt în mod obişnuit localizaţi: emisii de poluanţi sau de
zgomote, utilizări hidrice etc., survenind în puncte, direcţii sau suprafeţe definite.
Dacă o linie a matricei Cp (adică, o componentă ambientală) prezintă una sau mai
multe căsuţe cu probabilitate de impact semnificativ, este necesară evidenţierea
suprafeţelor potenţial afectate de impacturi asupra acelei componente.
În acest scop se pot utiliza modele simple de tip calitativ, împreună cu o
cartografie tematică. De exemplu, zona potenţial afectată de zgomotul produs de
circulaţia pe o şosea (care este o sursă liniară de impact) ar putea fi reprezentată de
o fâşie cu lăţime variabilă în jurul traseului analizat; zona afectată de efectele
prelevării resurselor hidrice ar fi aceea a pânzei freatice; în schimb, pentru
identificarea zonei potenţial afectate de emisiile de poluanţi atmosferici este
necesară cunoaşterea fenomenelor meteorologice.
Zona totală afectată potenţial de cel puţin unul dintre impacturile generate de
proiect este dată de reuniunea tuturor zonelor individuale. Suprapunând această
zonă pe o hartă de utilizare a solului se pot distinge subregiuni care aparţin unei
tipologii diverse. O listă cu posibile tipologii ar fi: centre istorice, zone
metropolitane, zone urbane, zone predominant agricole, zone industriale, zone
terţiare, zone naturale, zone montane, zone lacustre şi fluviale.
În continuare, se construieşte o matrice D, ale cărei coloane reprezintă
tipologia zonelor, iar pe linii sunt reprezentate componentele ambientale. În tabelul
9.5, este prezentată drept exemplu o matrice definită astfel, completată cu
vulnerabilitatea (sigur, probabil, puţin probabil sau zero), evidenţiate cu titlu de
exemplu între diversele tipologii de suprafeţe şi componente ambientale.
260
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Orice subregiune evidenţiată se regăseşte într-o tipologie predefinită şi
potenţial afectată de impacturi asupra unei sau mai multora din componentele
ambientale: corespunzător fiecărei subregiuni se activează în matricea D pe coloane
tipologia zonei, iar pe linii componentele ambientale afectate în acea subregiune.
Necesitatea de monitorizare a unui factor cauzal şi a componentei ambientale
corespunzătoare afectată în subregiune depinde, în afară de semnificaţia
ansamblului de relaţii proiect/factor cauzal/componentă ambientală conţinute în
matricea Cp, de vulnerabilitatea subregiunii în ceea ce priveşte componenta
ambientală considerată.
Probabilităţile indicate în căsuţele matricei Cp, vor fi din acest motiv
combinate, linie cu linie, cu vulnerabilităţile corespunzătoare conţinute în matricea
D. Regula propusă pentru această operaţie este aceeaşi cu cea utilizată deja pentru
obţinerea matricei Cp şi prezentată în tabelul 9.3.
Rezultatul este o matrice Ep,a (care depinde atât de proiectul examinat, cât
şi de subregiunea considerată), ale cărei coloane şi linii sunt factori cauzali,
respectiv componente ambientale. Căsuţele acestei matrice conţin o indicaţie de
probabilitate (sigur, probabil, puţin probabil sau zero) privind necesitatea de
monitorizare a posibilelor cupluri factor cauzal/componentă ambientală.
În tabelul 9.6 este prezentat procedeul prin care se obţine matricea Ep,a în
cazul unui proiect de tip aeroport şi a unei zone de tip urban.
Tabel 9.5 Asociaţia între componentele ambientale şi zonelor teritorial (matricea D)
261
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Tabel 9.6 Intersecţia dintre matricea Cp şi matricea D „zone urbane” (matricea Ep,a)
Tip zonă
Comp. ambientale
E
m
i
s
i
i

m
a
c
r
o
p
o
l
u
a
n
ţ
i
E
m
i
s
i
i

m
i
c
r
o
p
o
l
u
a
n
ţ
i
E
m
i
s
i
i

r
a
d
i
o
a
c
t
i
v
e
Z
g
o
m
o
t
e
U
t
i
l
i
z
ă
r
i


h
i
d
r
i
c
e
D
e
v
e
r
s
ă
r
i

h
i
d
r
i
c
e
E
x
t
i
n
d
.

s
u
p
r
a
f
e
ţ
e
U
t
i
l
i
z
ă
r
i

s
o
l
I
m
p
e
r
m
e
a
l
i
z
ă
r
i

s
o
l
C
i
r
c
u
l
a
ţ
i
e

a
u
t
o
v
e
h
i
c
u
l
e
Calitatea aerului S S S
Microclima
Ape superficiale S S S S S
Ape subterane S S S
Fauna
Flora S S S I S
Ecosisteme
Sol P S S
Litosfera
Zgomot S S
Radiaţii
Peisaj S P I S S S
Risc P S
Mobilitate S
Disponibilitate resurse S I
Tip zonă
Comp ambientale
C
e
n
t
r
e

i
s
t
o
r
i
c
e
Z
o
n
e

m
e
t
r
o
p
o
l
i
t
a
n
e
Z
o
n
e


u
r
b
a
n
e
Z
o
n
e


a
g
r
i
c
o
l
e
Z
o
n
e

i
n
d
u
s
t
r
i
a
l
e
Z
o
n
e

t
e
r
ţ
i
a
r
e
Z
o
n
e


n
a
t
u
r
a
l
e
Z
o
n
e

m
o
n
t
a
n
e
Z
o
n
e

l
a
c
u
s
t
r
e
,

f
l
u
v
i
a
l
e
Calitatea aerului S S P P S P S
Microclima S P S S
Ape superficiale S S S S I S S S
Ape subterane S S S S I S S S
Fauna S S S S
Flora P S S S S
Ecosisteme S S
Sol S S S S S S
Litosfera S S
Zgomot S S P S I S
Radiaţii P S
Peisaj S P S S S S
Risc S S
Mobilitate S P S
Disponibilitate resurse S P S P
262
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Etapa a II-a
Odată definiţi parametri care trebuie măsuraţi şi informaţiile care trebuie
colectate, se trece la evidenţierea datelor a căror recoltare este garantată de reţele
sau sisteme care operează în zonele de interes aferente administraţiei publice şi
unor institute de cercetare. Verificarea posibilităţii de utilizare a acestor informaţii,
atât din punct de vedere tehnic, cât şi organizatoric, permite evidenţierea altor date
pentru care este necesară organizarea colectării, elaborând astfel bazele de date
specifice.
Etapa a III-a
Această etapă reprezintă activitatea propriu zisă a sistemului de monitorizare,
când trebuie să se furnizeze informaţiile necesare pentru:
- redactarea studiului de impact, ţinând seama de modelele de prognoză;
- verificarea, în diferite faze (construcţie, funcţionare etc.), a parametrilor
proiectului şi a perturbărilor mediului înconjurător (nivele de emisie a
poluanţilor, zgomot etc.);
- controlul, în diferite faze, a efectelor asupra componentelor ambientale
şi implicit al eficienţei măsurilor de ameliorare prevăzute.
9.4. Bilanţul impactului asupra mediului
Prin termenul bilanţ de impact asupra mediului înconjurător se înţelege o
sinteză de evaluare a diferitelor alternative, care se prezintă ca un bilanţ între
impacturile pozitive şi impacturile negative şi care ajunge la un rezultat global, de
tipul unui punctaj sau o evaluare asemănătoare.
Când se prezintă un bilanţ de impact de mediu global, acesta conţine
impacturi de sens opus. De aceea trebuie acordată o atenţie deosebită
compensărilor care se realizează între impacturile pozitive şi negative. În acest caz
este decisivă supra- sau subevaluarea impacturilor.
Mai întâi, trebuie prezentate bilanţurile parţiale, pentru o singură componentă
ambientală, astfel încât să de poată identifica (sau, la nevoie, modifica) simplu
ponderea fiecărei componente ambientale în rezultatul final. După aceasta, se
definesc impacturile pozitive ale proiectului, având grijă ca printre acestea să nu fie
cuprinse cele referitoare la întreprinderea care implementează proiectul, ci doar
cele care se manifestă asupra comunităţii şi economiei locale. Nu vor fi luate în
considerare impacturile la o scară diferită faţă de cea utilizată, deoarece acestea nu
aparţin în mod special proiectului. Un exemplu în acest sens îl reprezintă beneficiul
comunităţii din producţia de energie a unei anumite centrale electrice: acest
beneficiu priveşte centralele în general, nu doar pe cea examinată, şi trebuie luat în
263
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
considerare numai în studiul de evaluare a impactului pentru un plan de sector
(planul energetic naţional, de exemplu), în care şi efectele ambientale sunt
considerate la aceeaşi scară şi sunt asociate beneficiilor şi pagubelor generate de
producerea energiei electrice ca obiect de evaluare şi nu ca realizări singulare.
Identificarea beneficiilor care trebuie luate în considerare la scara proiectului
analizat este extrem de dificilă. În cazul în care există dubii, este greu de justificat
includerea sau excluderea unor beneficii. Întotdeauna trebuie semnalate impacturile
care nu pot fi compensate.
De asemenea, trebuie acordată o atenţie deosebită modului de elaborare a
măsurilor de ameliorare în cadrul bilanţului de impact. Trebuie să rezulte clar dacă
impactul a fost luat în considerare înainte sau după aplicarea eventualelor măsuri de
ameliorare prognozate. În orice caz, nu pot fi considerate măsuri de ameliorare
acelea care nu sunt realizate de către iniţiatorul proiectului. Alte măsuri de
ameliorare, care cad în sarcina administraţiei publice sau cetăţenilor, chiar dacă se
finanţează de către iniţiator (şi cu atât mai mult dacă nu sunt finanţate), trebuie să
fie definite şi acceptate preventiv. Toate măsurile de ameliorare trebuie tratate în
acelaşi mod, pentru a putea fi introduse în scopul modificării estimării iniţiale a
impactului. Reducerea prognozată a impactului este cuantificată prin aceeaşi
metodologie adoptată în studiu (în acest caz, bilanţul de impact ia în considerare
numai impactul rezidual).
Nu pot fi considerate măsuri de ameliorare eventualele măsuri de compensare
propuse (fie că sunt de natură financiară sau nu), chiar dacă sunt acceptate de către
subiecţii interesaţi, acestea fiind doar identificate şi descrise.
264
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
ANEXA I
Tabel nr. I.1 Note de bonitate pentru râuri
Notă de
bonitate
Categorii de apă Substanţe organice,
CCO-Mn,
[mg O
2
/l]
Amoniu,
[mg
NH
4
/l]
Oxigen dizolvat,
[mg O
2
/l]
10 Apă potabilă < 2,5 0 Concentraţia de
saturaţie
normală, sub 1
9 Categoria I(a) 2,5 - 5 < 0,5 80-90% din
concentraţia de
saturaţie
8 Categoria I(b) 5 - 10 0,5 - 1 > 6
7 Categoria a II-a 1 - 15 1 - 3 5 - 6
6 Categoria a II-a (a) 15 - 20 3 - 5 4,5 - 5
5 Categoria a III-a (b) 20 - 25 5 - 10 4 - 3,5
4 Degradat nivel 1 25 - 50 10 - 20 < 3,5
3 Degradat nivel 2 50 - 100 20 - 50 < 3
2 Apă uzată nivel 1 100 - 500 50 - 100 < 2
1 Apă uzată nivel 2 > 500 > 100 < 1
Tabel nr. I.2 Note de bonitate pentru lacuri
Notă de
bonitate
Categoria de apă Biomasă fitoplanctonică
în zona fotică, [mg/l]
Saturaţia minimă în
oxigen, [%]
10 Apă potabilă 0 100
9 Oligotrof - Nivel 1 Sub 1 90
8 Oligotrof - Nivel 2 1-5 80
7 Oligotrof - Nivel 3 5 - 10 70
6 Mezotrof - Nivel 1 10 - 15 70 - 50
5 Oligotrof - Nivel 2 15 - 20 50 - 30
4 Eutrof - Nivel 1 20 - 50 30 - 20
3 Eutrof - Nivel 2 50 - 100 10 - 20
2 Politrof - Nivel 1 100 - 200 < 10
1 Politrof - Nivel 2 > 200 0
265
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Tabel nr. I.3 Note de bonitate pentru aer
Notă
de
bonitate
Tip de aer Concen-
traţia
Efecte asupra
populaţiei
Depuneri
pulberi
Efecte asupra
vegetaţiei, vizibilităţii
şi materialelor
10 Aer având
calitate normală
0-0 Starea naturală de
sănătate a
populaţiei
0 Starea naturală de
echilibru
9 Aer curat nivel 1 0-20 Fără efecte < 50 Fără efecte
8 Aer curat nivel 2 20-50 Fără efecte
decelabile
50-100 Fără efecte decelabile
cazuistice
7 Aer afectat
nivel 1
50-200 Creşterea
mortalităţii
prin bronşită şi
cancer pulmonar
100-160 Afectarea plantelor,
căderea parţială a
frunzelor
6 Aer afectat
nivel 2
200-500 Frecvenţă
crescută a
simptomelor
respiratorii şi boli
pulmonare cu
internări în spital
160-350 Afectare cronică
pentru plante,
moderat până la
sever, prin acţiunea
sinergică cu O
3
sau
NO
x
5 Aer poluat
nivel 1
500 -
1000
Mortalitate
crescută cu
accentuarea
simptomelor la
cei cu boli
pulmonare
350-750 Vizibilitate redusă
până la 6 - 8 km
4 Aer poluat
nivel 2
1000 -
3000
Creşterea ratei
zilnice de
mortalitate
750-1000 Coroziunea oţelului
3 Aer degradat
nivel 1
3000 -
5000
Creşterea gravă a
ratei zilnice de
mortalitate
1000-
50000
Efecte nocive asupra
vegetaţiei
2 Aer degradat
nivel 2
5000 -
10000
Efecte letale la
expuneri medii
5000-
10000
Efecte nocive asupra
plantelor şi păşunilor
1 Aer irespirabil > 0000 Efecte letale la
durate scurte de
expunere
>10000 Instalare peisaj
selenar
266
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Tabel nr. I.4 Note de bonitate pentru conţinutul unor toxici din sol
Notă de
bonitate
Fluor
[mg/kg]
Reziduuri petroliere
[% din suspensie]
Pesticide organo-clorurate
[mg/kg]
10 0-50 0-0,1 0-0.01
9 50-100 0,1-0,2 0,0l-0,05
8 100-150 0,2-0,3 0,05-0,07
7 150-200 0,03-0,05 0,07-0,1
6 200-300 0,05-0,07 0,1-0,3
5 300-400 0,7-0,9 0,3-0,5
4 400-500 0,9-1,0 0,5-1,0
3 500-750 1,0-3,0 1,0-5,0
2 750-1000 3,0-5,0 5,0-10,0
1 100 5,0 10,0
Tabel nr. I.5 Note de bonitate pentru sol în funcţie de degradarea terenului
Nota de
bonitate
Modul de degradare a solului
10 Suprafaţă de teren neafectată de construcţii şi alte activităţi
9 Suprafaţă de teren afectată de construcţii
8 Suprafaţă de teren afectată de lucrări miniere subterane – tasări între 20 - 30 cm
7 Suprafaţă de teren afectată de lucrări miniere subterane – tasări între 30 cm - 1m
6 Suprafaţă de teren afectată de lucrări miniere subterane – tasări între 1m şi 2 m
5 Suprafeţe de teren care reprezintă rupturi
4 Suprafeţe degradate de alunecări de teren
3 Suprafaţă de teren degradate datorită descopertărilor
2 Suprafeţe de teren afectate de halde de steril
1 Suprafeţe neamenajate în urma exploatărilor miniere la zi şi a celor subterane
Tabel nr. I.6 Indici de poluare (conţinutul în metale grele din sol) [mg/kg]
N
o
t
ă
d
e

b
o
n
i
t
a
t
e
Cu Zn Pb Co Ni Mn Cr
+3
Cd
10 0-20 0-100 0-20 0-15 0-20 0-900 0-30 0-1
9 20-40 100-150 20-40 15-20 20-30 900-1100 30-50 1-2
8 40-70 150-200 40-70 20-25 30-40 1100-1300 50-70 2-2,5
7 70-100 200-300 70-100 25-30 40-50 1300-1500 70-100 2,5-3
6 100-150 300-500 100-150 30-50 50-70 1500-1800 100-150 3-5
5 150-200 500-700 150-300 50-75 75-100 1800-2100 150-200 5-7
4 200-300 700-1000 300-500 75-100 100-150 2100-2400 200-300 7-10
3 300-400 1000-1500 500-1000 100-200 150-300 2400-2700 300-400 10-20
2 400-500 1500-2000 1000-2000 200-300 300-500 2700-300 400-500 20-30
1 > 500 > 2000 > 2000 > 30 > 500 > 3000 > 500 > 30
267
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Tabel nr. I.7 Starea de sănătate a populaţiei
Notă Risc de mortalitate la
adulţi între 15 - 60 ani,
[%]
Ţara Speranţa de
viaţă peste 60 de
ani, [%]
Ţara
10 10 Japonia Peste 95 S.U.A.
9 10-13 Suedia 90-95 Ţări dezvoltate
8 13-15 - 70-90 Ţări dezvoltate
7 15-20 Chile 60-70 America, Europa
6 20-25 - 50-60 America, Europa
5 25-30 Egipt 30-35 Ţări în curs de dezvoltare
4 30-35 - 20-30 Ţări în curs de dezvoltare
3 35-40 - 15-20 Ţări din Asia de sud-est
2 40-50 India 10-15 Ţări din Asia de sud-est
1 > 6o - < 10 Africa
268
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
ANEXA II
Determinarea calităţii apei
Indicele calităţii apei (ICA) a fost definit conceptual la începutul anilor ‘70
de către National Sanitation Foundation (NSF) pentru compararea calităţii apelor
din diferite surse de apă şi pentru monitorizarea variaţiilor în timp a calităţii apei.
În acest scop, 142 de experţi din domeniu au efectuat 25 de teste diferite şi au
selecţionat 9 indicatori, având drept obiectiv principal agregarea indicatorilor
individuali (exprimaţi în unităţi fizice) într-un indice de calitate al apei unic (pe o
scară convenţională 0 - 100). Etapele pentru atingerea obiectivului fixat au fost
următoarele:
- transformarea fiecăruia din cei 9 indicatori într-un indice de calitate;
- efectuarea unei medii ponderate a valorilor astfel obţinute.
Tabelul nr. II.1 Indicatorii de calitate a apei
Indicatorul Unitatea de măsură Ponderea
Oxigen dizolvat % saturaţie 0,17
Coliformi fecaloizi colonie/100 ml 0,11
BOD (mg/l) 0,11
pH - 0,11
Nitraţi mg/l 0,10
Variaţii de temperatură
o
C 0,10
Fosfaţi totali mg/l 0,10
Turbiditatea NTU 0,08
Solide totale dizolvate mg/l 0,07
269
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
270
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
271
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
272
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
273
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Determinarea indicelui calităţii apei
Data şi ora testului___________________________
Localizarea probei___________________________
Nume executant_____________________________
ICA = Σ
i
Q
i
W
i
Parametru Rezultat
test
Valoarea
Q
Pondere
a
Total
BOD 0,11
Oxigen dizolvat 0,17
Coliformi fecaloizi 0,11
Nitraţi 0,10
pH 0,11
Temperatura 0,10
Total solide dizolvate 0,07
Fosfaţi totali 0,10
Turbiditate 0,08
Indicele calităţii apei______________
274
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
GLOSAR DE TERMENI
A
Abiotic
Neasociat organismelor vii.
Absorbţie
Absorbirea şi reţinerea unui gaz, lichid sau a unei substanţe dizolvate de către o
substanţă solidă.
Absorbţie biologică
Procesul de transport activ sau pasiv al unei substanţe într-un organism.
Acid
Compus chimic cu gust acru şi miros înţepător, care înroşeşte hârtia albastră de
turnesol şi care, în combinaţie cu o bază, formează o sare.
Acid slab
Acid care în soluţie apoasă se autoionizează parţial (acidul fluorhidric).
Acid puternic
Acid care în soluţie apoasă se ionizează complet (acid clorhidric, acid azotic).
Acidificare
Reducerea pH-ului.
Acidificare cronică
Termenul se foloseşte în special în cazul apelor de suprafaţă, care rămân acide
indiferent de aportul de apă din precipitaţii sau infiltraţii.
Aclimatizare
Procesul biologic, cu durată variabilă, de care au nevoie organismele vii, pentru a
se adapta şi reproduce în condiţii de viaţă diferite de cele originare. Este un proces
care presupune modificări morfologice şi funcţionale mai mult sau mai puţin
accentuate.
Aer
Amestec de diferite gaze şi, într-o măsură mai mică, vapori de apă, pulberi,
microorganisme şi reziduuri biologice. Compoziţia aerului pur: 20,95% oxigen;
78,09% azot; 0,93% argon; restul reprezintă diferite gaze prezente în cantităţi
foarte mici.
Aerob
Organism sau proces dependent de prezenţa oxigenului.
275
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Aerosol
Particule lichide sau solide, mai mari decât moleculele, însă suficient de mici
pentru a rămâne în suspensie în atmosferă. Sunt importanţi pentru că reprezintă
nuclee de condensare a picăturilor de apă şi a cristalelor de gheaţă, permiţând astfel
formarea precipitaţiilor. Se mai defineşte ca aerosol un produs bazat pe un gaz sub
presiune într-un recipient.
Agenda 21
Principalul document semnat la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi
Dezvoltarea (Rio de Janeiro, 1992) de către 183 de ţări. Prevede acţiunile specifice
şi strategiile necesar de urmat pentru atingerea obiectivelor dezvoltării durabile. În
document sunt abordate teme precum demografia, transferul de tehnologie,
dezvoltarea rurală, protecţia oceanului planetar etc..
Agent fizic
Zgomote, vibraţii, microclimă, radiaţii, căldură etc.
Agent chimic
Substanţă chimică utilizată în conflicte armate, care poate provoca moartea,
invaliditatea sau diferite boli organismelor vii.
Albedo
Mărime care indică fracţiunea din energia luminoasă incidentă radiată în mod difuz
de un corp. Suprafeţele acoperite de zăpadă au un albedo ridicat (0,9 sau 90%)
datorită culorii albe, iar vegetaţia înregistrează valori mult mai scăzute (10%) ca
urmare a culorii închise şi a faptului că absoarbe lumina în procesul de fotosinteză.
Valoare albedo-ului global terestru este circa 0,3.
Alcalinitate
Însuşirea de a poseda proprietăţile unei baze (pH mai mare decât 7).
Alternativă
Variantă prevăzută pentru atingerea obiectivelor unei acţiuni (proiect).
Anaerob
Organism sau proces care există în absenţa oxigenului.
Analiză chimică
Determinarea calitativă sau cantitativă a substanţelor conţinute într-un eşantion.
Anhidridă
Compus ce se formează în urma reacţiei dintre doi acizi, prin îndepărtarea apei.
Antropic
Mediu sau teritoriu locuit de om şi degradat de acţiunile acestuia.
Atmosferă
Amestecul de gaze care înconjoară Terra. Atmosfera terestră conţine circa 78%
276
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
azot molecular, 20,9% oxigen, 0,93% argon, 0,036% anhidridă carbonică şi alte
gaze. Poate fi împărţită în mai multe strate, pe seama compoziţiei sau a mişcărilor,
determinate în general de temperatură. Schimbul de gaze între stratele atmosferei
este relativ redus.
Autocontrolul emisiilor
Monitorizarea emisiilor industriale de către întreprinderile care le produc, efectuată
pe baza unor programe în concordanţă cu normele de mediu.
Autoritate competentă de control
Autoritate statală sau regională, cu drept de autorizare a emisiilor în atmosferă.
Autotrof
Microorganism capabil să transforme substanţele anorganice în elemente organice
necesare hranei.
B
Bacterie
Microorganism unicelular microscopic, de natură vegetală, care provoacă unele
boli infecţioase.
Bază
Compus chimic alcătuit dintr-un atom metalic legat cu unul sau mai mulţi hidroxili,
care albăstreşte hârtia roşie de turnesol, are gust leşietic şi, în combinaţie cu un
acid, formează o sare
Bază slabă
Bază care în soluţie apoasă suferă o ionizare parţială (amoniacul).
Bază tare
Bază care în soluţie apoasă suferă o ionizare completă (hidroxidul de sodiu).
Bilanţul maselor
Abordare a monitorizării, care constă în calculul intrărilor, acumulărilor şi ieşirilor
precum şi al generării sau distrugerii unei substanţe. Se aplică în practică doar
atunci când se pot determina cu precizie intrările, ieşirile şi incertitudinile.
Bioacumulare
Creştere progresivă a unei substanţe într-un organism, ca urmare a faptului ca
viteza de asimilare este mai mare decât capacitatea organismului de a elimina
substanţa respectivă.
Bioaerosol
Particule dispersate în aer, compuse din organisme vii şi derivatele lor. Cuprind
microrganisme şi fragmente de microorganisme, toxine şi produse reziduale.
277
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Bioameliorare
Proces de ameliorare a unui mediu poluat prin intermediul căruia microorganismele
descompun rapid substanţele poluante până la concentraţii acceptabile.
Biocarburant
Carburant gazos sau lichid produs din materiale vegetale (biomasă).
Biocenoză
Ansamblul de specii animale şi vegetale care în spaţiu şi timp într-un anumit mediu
(habitat) şi relaţiile stabilite între ele.
Bioconcentraţie
Proces care determină o concentraţie a unei substanţe mai mare decât în mediul
înconjurător.
Biodegradabil
Materiale care se pot dizolva în substanţe mai simple (elemente şi compuşi) prin
acţiunea bacteriilor sau a altor descompunători. Hârtia şi majoritatea deşeurilor
organice sunt biodegradabile.
Biodegradare
Degradarea unei substanţe sub acţiunea enzimelor.
Biodiesel
Carburant alternativ la derivatele din ţiţei, care se obţine din uleiuri vegetale. Nu
conţine sulf şi este biodegradabil.
Biofiltru
Instalaţie de epurare pe cale biologică a apei poluate; filtru bacterian.
Biogaz
Gaz produs prin fermentaţia anaerobică în prezenţa microorganismelor (bacterii
acide, bacterii acetice şi metanobacterii) a deşeurilor industriale şi agricole sau a
nămolurilor menajere. Metanul conţinut de biogaz poate fi utilizat pentru
producerea energiei. Prin procesul de biogazeificare se mai obţin, în afară de
biogaz, fertilizanţi naturali.
Bioindicatori
Semnale naturale care permit evidenţierea dereglării echilibrului natural. Poluarea
atmosferică poate fi controlată prin observarea lichenilor, care acţionează ca un
burete, absorbind atât substanţe utile, cât şi nocive.
Biomă
Complexul comunităţilor vegetale şi animale care au atins o stabilitate relativă,
menţinută de condiţiile de mediu, într-o anumită zonă geografică.
Biomasă
Substanţă organică produsă de către procesele vitale (unele deşeuri din agricultură,
278
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
activităţi agroindustriale sau zootehnie, care pot reprezenta surse alternative pentru
producerea energiei).
Biomineralizare
Transformarea completă a substanţelor organice în substanţe anorganice sub
acţiunea organismelor vii (microorganisme).
Biosenzori
Organisme biologice, în general simple, caracterizate prin reacţii clare la anumite
concentraţii ale unor poluanţi, motiv pentru care sunt utilizate în activitatea de
monitorizare a mediului.
Biosferă
Zonă a Terrei în care se manifestă fenomenul vieţii. Stratul de activitate vitală
maximă este concentrat pe suprafaţa terestră şi în mediul marin, până la o adâncime
de 200 m.
Biotransformare
Orice transformare chimică a substanţelor, care se desfăşoară sub acţiunea
organismelor vii.
Bioxid de carbon (CO
2
)
Gaz incolor, inodor şi neotrăvitor, care face parte din aer. Poate rezulta şi din
arderea combustibililor fosili. Nu acţionează direct asupra sănătăţii omului, dar este
unul dintre gazele cu efect de seră, contribuind astfel la fenomenul de încălzire
globală.
Bioxid de sulf (SO
2
)
Gaz emis în atmosferă prin procese naturale şi antropice, se transformă adesea, în
urma unor reacţii chimice complexe, în aerosol sulfatat, care determină depuneri
acide şi o răcire a suprafeţei terestre.
C
Căldură
Formă de energie cinetică ce trece de la un corp la altul, atunci când între cele două
corpuri există diferenţă de temperatură.
Calitatea aerului
În sensul cel mai larg, termenul defineşte concentraţia unui sau mai multor poluanţi
în aer.
Calorie
Unitate de măsură a cantităţii de căldură, reprezentând cantitatea de căldură
necesară pentru ridicarea temperaturii unui gram de apă distilată de la 14,5 la
15,5°C, în condiţii normale de presiune atmosferică.
279
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Campanie de monitorizare
Măsuri luate ca răspuns la necesitatea sau interesul de a obţine informaţii ulterioare
fundamentale în afara celor furnizate de monitorizarea de rutină. Există campanii
de monitorizare pentru evaluarea incertitudinii, a variaţiilor în comportamentul
emisiilor, a conţinutului chimic sau a efectului ecotoxicologic al emisiilor, folosind
metode de analiză mai avansate.
Capacitate tampon
Rezistenţa apelor şi solului la variaţii ale pH-ului.
Carburant
Substanţă combustibilă, lichidă sau gazoasă, care amestecată cu un comburant
(oxigen), formează un amestec exploziv (benzina).
Cenuşă zburătoare
Particule de mici dimensiuni produse în procesul de ardere, care datorită
dimensiunilor mici sunt transportate de către fum în atmosferă.
Ciclu
Succesiunea diferitelor fenomene sau a diferitelor faze ale aceluiaşi fenomen, care
se pot repeta periodic.
Ciclu biogeochimic
Proces natural prin care se reciclează nutrienţii în diferite moduri chimice, de la
mediu la organisme şi apoi din nou la mediu.
Ciclu biologic
Ansamblul proceselor de creştere, diferenţiere şi reproducere care conduc de la un
individ la alţii similari (descendenţi)..
Ciclu combinat
Tehnologie pentru producerea energiei electrice prin utilizarea combustibililor
gazoşi, pe care se bazează utilizarea turbinelor asociate unei turbine cu vapori. În
practică, este exploatată căldura fumului provenit de la turbine pentru producerea
vaporilor.
Ciclul azotului
Serie de treceri ciclice ale azotului în diferite forme chimice din mediu în organism
şi apoi iarăşi în mediu.
Ciclul oxigenului
Trecerea ciclică a oxigenului în diferite forme chimice din mediu în organism şi
apoi iarăşi în mediu.
280
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Ciclul sulfului
Serie de treceri ciclice ale sulfului în diferite forme chimice din mediu în organism
şi apoi iarăşi în mediu.
Ciclu hidrologic
Procesul de evaporare, transport al vaporilor, condensare, precipitaţii şi aflux de
apă superficială înspre oceane. Este unul dintre principalii factori care determină
clima unei regiuni, ca urmare a influenţei sale asupra vegetaţiei, formării norilor,
zăpezii, gheţii şi asupra umidităţii solului.
Clima
Totalitatea condiţiilor atmosferice care se desfăşoară în decurs de un an, în funcţie
de o schemă care se repetă de la un an la altul. Factorii climatici cei mai importanţi
sunt precipitaţiile, temperaturile, umiditatea, regimul eolian.
Clorofluorocarburi sau CFC
Compuşi constituiţi din clor, fluor şi carbon. CFC sunt compuşi foarte stabili în
troposferă. Se descompun sub acţiunea intensă a razelor ultraviolete abia în
stratosferă şi eliberează atomi de clor care atacă stratul de ozon. Se utilizează de
obicei ca refrigeranţi, solvenţi şi agenţi de propulsie. Cei mai întâlniţi sunt CFC-11,
CFC-12, CFC-113, CFC-114, şi CFC-115.
Cogenerare
Producerea a două forme utile de energie ca urmare a aceluiaşi proces: căldură cu
temperatură ridicată şi electricitate. De exemplu, când se încălzeşte apa pentru
producerea electricităţii, vaporii rezultaţi pot fi destinaţi proceselor industriale sau
sub formă de energie termică.
Colonie
În microbiologie reprezintă o acumulare de multiplicare microbiană pe suprafaţa
unui teren fertil, vizibilă cu ochiul liber.
Coloană de ozon
Ozonul prezent între suprafaţa terenului şi spaţiu. Nivelul ozonului poate fi descris
în multe moduri. Cel mai utilizat este cantitatea de ozon prezentă într-o coloană
verticală de aer. Unitatea Dobson permite măsurarea ozonului din coloană.
Combustibil
Un material sau o substanţă care dă o reacţie de combustie. În funcţie de starea la
temperatură şi presiune normale, combustibilii sunt solizi, lichizi şi gazoşi şi se
utilizează pentru producerea energiei, căldurii, luminii sau vaporilor de apă.
Combustibil fosil
Substanţă combustibilă de origine vegetală sau animală (petrol, cărbune, gaz
natural, uleiuri grele); format pe parcursul a milioane de ani la temperaturi şi
281
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
presiuni ridicate în interiorul scoarţei terestre. Prin arderea lor se eliberează în
atmosferă anhidridă carbonică şi hidrocarburi nearse, metan şi monoxid de carbon,
care se oxidează lent în atmosferă, formând bioxidul de carbon.
Combustibili neconvenţionali
Deşeuri rezultate din diferite lucrări şi procese care, datorită puterii lor calorice şi a
unui conţinut redus de substanţe poluante, pot fi utilizaţi parţial, înlocuind alţi
combustibili în unele procese de ardere.
Combustie
Oxidare chimică însoţită de generarea luminii şi căldurii.
Componentă ambientală
Element sau categorie de elemente care constituie mediul înconjurător şi care pot fi
delimitate fizic.
Compostare
Descompunerea parţială a materialelor organice animale şi vegetale sub acţiunea
bacteriilor anaerobe.
Compuşi organici volatili
Compuşi organici care se evaporă rapid în atmosferă la temperaturi obişnuite şi
care generează smogul fotochimic.
Compus
Combinaţie a două elemente chimice diferite, unite între ele prin legături chimice.
Compus anorganic
Combinaţie a două elemente diferite de cele prezente în compuşii organici.
Compus anorganic
Moleculă care conţine atomi de carbon, de obicei combinaţi cu atomi ai altor
elemente ca hidrogenul, oxigenul, azotul, sulful, fosforul, clorul sau fluorul.
Compus organic volatil
Toate substanţele organice de origine naturală sau antropică ce se află în aer sub
formă de vapori sau de gaz. Printre compuşii organici volatili naturali se numără
mirosul florilor, iar printre cei antropici gazele nearse de la motoare, vaporii de
benzină.
Concentraţie
Cantitatea unei substanţe chimice într-un anumit volum de aer, apă, sol etc..
Concentraţie critică
Concentraţia unei substanţe toxice la care se manifestă modificări funcţionale
nedorite.
282
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Concentraţie letală
Concentraţia unei substanţe toxice la un nivel care poate provoca moartea după un
anumit timp de la expunere.
Concentraţie letală absolută (LC100)
Cea mai redusă concentraţie a unei substanţe la care intervine decesul a 100% din
organismele testate în condiţii bine definite.
Concentraţie minimă letală (LCmin)
Cea mai redusă concentraţie a unei substanţe toxice din mediul înconjurător care
ucide organismele testate în condiţii bine definite.
Condensarea poluanţilor
Proces industrial utilizat pentru eliminarea efluenţilor gazoşi din poluanţii prezenţi
sub formă de vapori condensabili; proces ce are loc cu o reducere a temperaturii şi
trecerea substanţelor în cauză din stare gazoasă în stare lichidă sau solidă.
Consumul biochimic de oxigen (CBO)
Necesarul de oxigen dizolvat, necesar descompunătorilor aerobi pentru
descompunerea materialelor organice într-un volum de apă dat, la o anumită
temperatură, într-un anumit interval de timp.
CBO 5
Necesarul de oxigen biochimic în apă în cursul unei descompuneri într-o perioadă
de 5 zile.
Contaminant
Impuritate prezentă într-un mediu sau într-o substanţă.
Contaminare
Efect provocat de un agent extern (contaminant), deversat într-un sistem receptor
(apă, aera, sol).
Coroziune
Distrugerea graduală cauzată de acţiunea unui agent chimic, care în cazul metalelor
şi lemnului poate fi cauzată şi de oxigenul din aer.
Coroziv
Substanţă care determină un efect distructiv pe o suprafaţă de contact.
Curent
Masa de apă sau de aer care se deplasează spre o anumită direcţie.
Criosferă
Suprafaţa de gheaţă a globului terestru, incluzând calotele polare, gheţarii
continentali, stratul de zăpadă, lacuri şi fluvii îngheţate.
Cromatografie
Metodă chimico-fizică de separare a componentelor prezente într-un amestec.
283
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Cultură ambientală
Ansamblul de cunoştinţe formale şi informale care privesc fenomenele ambientale
şi corectează tendinţele omului de a distruge mediul.
Curbă de izoconcentraţie
Linie care uneşte punctele cu aceeaşi concentraţie a poluanţilor.
D
Dată elementară
Dată colectată instantaneu cu o frecvenţă adecvată sau valoarea medie a datelor
instantanee calculată pentru un interval de timp prestabilit (de regulă, un minut).
Dată instantanee
Dată referitoare la semnalul electric măsurabil în mod continuu cu un analizator sau
alt instrument de măsurare.
Dată orară medie
Valoarea mediei aritmetice calculată pe baza datelor elementare colectate în
interval de o oră.
Debitul curentului de gaz
Volumul unui curent de gaz care trece printr-o secţiune transversală a unei
conducte în unitatea de timp.
Descompunere anaerobă
Descompunere cauzată de microorganisme care pot supravieţui în absenţa parţială
sau totală a oxigenului.
Decontaminare
Proces care constă în neutralizarea sau eliminarea unei substanţe toxice din mediul
înconjurător.
Deflaţie
Transportul granulelor şi particulelor solide de către vânt.
Defoliant
Substanţă care, prin acţiunea sa toxică asupra plantelor, determină căderea
frunzelor.
Defrişare
Practica de tăiere a pădurilor, fenomen ce reprezintă una din cauzele principale ale
efectului de seră.
Degradare ireversibilă
Modificarea structurii sau funcţiunilor normale, care persistă şi după încetarea
cauzelor care au produs-o.
284
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Degradarea stratului de ozon
Distrugerea stratului de ozon ca urmare a unor reacţii chimice. Ozonul din
stratosferă este generat şi distrus constant de către ciclurile naturale normale. Există
însă şi unele substanţe care ajung în stratosferă, accelerând distrugerea ozonului.
Deponie
Teren ocupat de depozite de deşeuri, unde acestea se depun zilnic, în strate subţiri,
care apoi se compactează şi se acoperă cu sol fertil.
Depunere
Procesul prin care compuşii chimici ajung din atmosferă pe suprafaţa terestră,
incluzând precipitaţiile (depunere umedă) şi depunerea particulelor de gaz
(depunere uscată).
Depunere acidă
Procesul prin care particule solide, gaze şi precipitaţii acide cad din atmosferă,
cunoscut sub denumirea de ploaie acidă.
Depunere uscată
Depunerea particulelor solide şi a gazelor din atmosferă.
Depunere umedă
Procesul prin care compuşii chimici din atmosferă ajung pe suprafaţa globului
terestru prin intermediul precipitaţiilor.
Deşertificare
Distrugerea progresivă sau degradarea copertei vegetale a solului urmată de
formarea deşertului, cauzate de agricultura intensivă, defrişări, secetă şi incendii de
mari proporţii.
Desulfurizator
Dispozitiv pentru reducerea emisiilor de oxizi de sulf în procesul de ardere.
Deversare
Eliberarea efectivă (uzuală sau accidentală) a unei emisii în mediul înconjurător.
Disponibilitate de date elementare
Numărul de măsurători elementare valabile efectuate, faţă de numărul valorilor
accesibile teoretic în intervalul de timp considerat.
Doză
Cantitatea totală dintr-o substanţă sau agent fizic, care este furnizată, recepţionată
sau asimilată de către un organism.
Doză letală
Cantitatea dintr-o substanţă sau agent fizic care cauzează moartea atunci când este
asimilată într-un corp la o singură ingerare.
285
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Doză toxică
Cantitatea dintr-o substanţă care provoacă intoxicaţii, fără a fi letală.
Durată de viaţă medie (atmosferică)
Durata de rămânere a unui gaz în atmosferă, adică durata aproximativă de timp
necesară revenirii concentraţiei unui poluant cauzat de activitatea umană la nivelul
natural (sau de convertire a poluantului la altă substanţă chimică, sau de acumulare
a acestuia într-un depozit natural). Această durată depinde de sursele de poluare, de
cantitatea şi reactivitatea substanţei respective. Durata de viaţă medie a unui
poluant influenţează dispersia poluantului în atmosferă; o durată lungă de viaţă
permite poluantului dispersia în întreaga atmosferă. Durata de viaţă medie poate
varia de la o săptămână (aerosoli sulfataţi) la mai mult de un secol (CFC, bioxidul
de carbon).
E
Echivalent bioxid de carbon
Măsură metrică utilizată pentru compararea emisiilor de diferite gaze pe baza
potenţialului lor de încălzire globală.
Echivalent carbon
Măsură metrică utilizată pentru compararea emisiilor de diferite gaze pe baza
potenţialului lor de încălzire globală.
Ecologie
Ştiinţa care studiază raporturile dintre organisme sau grupuri de organisme şi
mediul lor înconjurător.
Ecosistem
Sistem complex constituit din plante, animale, ciuperci şi microorganisme, mediul
în care acestea trăiesc şi relaţiile lor reciproce. Ecosistemele nu au limite bine
definite. În funcţie de tipul analizelor efectuate, pot fi considerate ca ecosisteme un
singur lac, un bazin acvifer, o anumită regiune etc.
Ecotoxicologie
Ştiinţa care studiază efectele toxice ale agenţilor chimici şi fizici asupra
organismelor vii, în special asupra populaţiilor şi comunităţilor din ecosisteme
definite.
Efect acut
Efect de scurtă durată care se manifestă rapid şi intens ca urmare a unei singure
doze sau a expunerii de scurtă durată la o substanţă sau radiaţie.
286
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Efect cronic
Consecinţă cu progresie lentă, într-un interval lung de timp (de cele mai multe ori
este ireversibil).
Efect cumulativ
Complexul efectelor negative care se manifestă, agravând pericolul substanţelor
periculoase şi radiaţiilor.
Efect local
Modificare sesizată în punctul de contact dintre organism şi substanţa toxică.
Efect întârziat
Urmare care se manifestă după o anumită perioadă de la încetarea expunerii la o
substanţă toxică sau la un factor ambiental nociv.
Efect de seră
Acţiunea gazelor prezente în atmosferă de a permite trecerea radiaţiilor venite de la
soare înspre planetă şi de a reţine o parte din radiaţia infraroşie emisă de Terra şi de
atmosfera joasă. Datorită acestui proces natural, temperatura pe Terra este cu circa
33
o
C mai ridicată decât în absenţa efectului de seră, ceea ce face posibilă viaţa aşa
cum o cunoaştem. Accentuarea efectului de seră ca urmare a activităţilor antropice
determină fenomenul de încălzire globală.
Efect sistemic
Consecinţă generalizată sau care se manifestă şi într-o zonă îndepărtată de punctul
în care acţionează î substanţă sau un factor perturbator.
Efluent gazos
Emisia mai multor gaze provenite din acelaşi proces.
Emise
Evacuarea unei substanţe în atmosferă.
Energie alternativă
Energia produsă din surse neconvenţionale.
Energia biomasei
Energia produsă prin arderea materialelor de tip biomasă, recomandate pentru
înlocuirea combustibililor fosili.
Energie fotovoltaică
Energia radiată de soare sub formă de unde electromagnetice, care poate fi
transformată în energie electrică prin intermediul celulelor fotovoltaice (solare).
Energie regenerabilă
Energia obţinută din surse teoretic inepuizabile (lemn, deşeuri, surse geotermice,
vântul, energia solară, valuri etc.).
287
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Energie solară
Energia radiată direct, provenind de la soare.
Eutrofizare
Creşterea şi înmulţirea dezordonată a vegetaţiei acvatice, în special a algelor, ca
urmare a prezenţei în apă a unei cantităţi mari de substanţe nutritive. Principalii
factori responsabili de eutrofizare sunt azotaţii şi fosfaţii proveniţi din deversările
de ape reziduale menajere, industriale sau din agricultură.
Evaluarea riscului
Identificarea şi cuantificarea riscului generat de utilizarea specifică a unui agent
fizic sau chimic. O astfel de evaluare ia în considerare efectele negative posibile
atât asupra indivizilor, cât şi a comunităţilor, analizând toate căile posibile de
expunere. În mod ideal, evaluarea stabileşte o relaţie doză – efect şi doză – răspuns
din partea indivizilor sau populaţiei luate în studiu.
Evaluarea expunerii
Determinarea modalităţilor de emisie a unei substanţe, precum şi de transformare,
degradare şi mobilitate a acesteia, în scopul estimării concentraţiilor sau dozelor la
care sunt sau pot fi expuse persoanele sau componentele ambientale.
Evaluarea impactului asupra mediului
Procedură tehnico – administrativă efectuată în scopul formulării unei decizii, din
partea autorităţii competente, asupra compatibilităţii unei anumite acţiuni cu mediul
înconjurător, înţeles ca ansamblul de resurse naturale, activităţi umane şi
patrimoniul istoric şi cultural.
Evapotranspiraţie
Pierderea apei din teren prin evaporare şi prin transpiraţia plantelor. Fenomenul
contribuie la creşterea temperaturii aerului.
F
Factor de emisie
Cantitatea de substanţă poluantă emisă dintr-un proces productiv, considerată în
totalitatea ei în fiecare fază tehnologică. Se exprimă în cantitate de poluant emis
raportată la cantitatea de produs sau de materie primă utilizată.
Factor de impact ambiental
Factor material (produse, deşeuri etc.) şi imaterial (energie, agenţi fizici ca
zgomotele şi vibraţiile), care pot cauza, prin cantitatea sau calitatea lor, afecte
asupra mediului înconjurător.
288
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Factor de risc
Tot ceea ce poate provoca efecte negative asupra sănătăţii. Factorii de risc sunt de
diferite tipuri; unii măsurabili cu diferite instrumente (zgomote, poluanţi chimici,
pulberi etc.); alţii pot fi puşi în evidenţă prin numai observaţii (proasta organizare a
muncii, oboseala fizică, ritmul de lucru etc.).
Feedback
Retroacţiune care se manifestă la nivelul a diferite sisteme (biologice, tehnice etc.)
în scopul menţinerii stabilităţii şi echilibrului lor faţă de influenţe exterioare
Fertilizant organic
Material organic de tipul compostului, utilizat ca nutrient pentru plante de cultură.
Fertilizant sintetic
Amestec de săruri nutriente pentru plante (nitraţi, fosfaţi, potasiu etc.).
Fibră
Solid care prezintă un raport ridicat între lungime şi diametru. Există fibre naturale
(lână, mătase, bumbac, in etc.), fibre artificiale (obţinute prin transformarea
chimică a unor polimeri naturali ca celuloza), fibre sintetice (poliester, acrilice,
poliamid etc.) şi fibre anorganice (azbest, fibre de sticlă şi de carbon). Cele
anorganice prezintă un pericol potenţial pentru sănătate.
Filtrare
Separarea unei faze solide dispersată într-un solid sau într-un gaz.
Fixarea azotului
Transformarea azotului atmosferic în forme utilizabile pentru plante sau alte
organisme prin efectul luminii, bacteriilor şi a algelor (face parte din ciclul
azotului).
Flux de masă
Masa de substanţă poluantă emisă în unitatea de timp.
Fotosinteză
Proces complex care are loc în celulele vegetale. Energia radiată de soare este
folosită pentru combinarea bioxidului de carbon cu apa, pentru producerea
oxigenului şi a moleculelor de tipul glucozei.
Fum
Dispersiuni produse de arderea incompletă a diferitelor materiale. Sunt constituite
din aerosoli cu dimensiuni mai mici de un micron.
Fum negru
Particule solide în suspensie în aer, caracterizate prin capacitatea de absorbţie a
luminii.
289
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Fumarolă
Produs gazos (hidrogen, azot, clor, oxigen, oxizi de carbon etc.) cu temperatură
ridicată, emis de vulcani prin cratere şi prin crăpături sau degajat din curgerile de
lavă.
G
Gaz
Corp fluid cu densitate redusă, incolor, uşor deformabil şi expansibil, care, din
cauza coeziunii moleculare slabe, nu are o formă proprie stabilă şi tinde să ocupe
întregul volum pe care îl are la dispoziţie
Gaz cu efect de seră
Orice gaz care absoarbe radiaţia infraroşie în atmosferă (vapori de apă, bioxid de
carbon, metan, oxizi de azot, fluorocarburi halogenate, ozon perfluorocarburi şi
hidrofluorocarburi).
Gaz umed
Gaz care conţine fracţiuni care condensează uşor.
Gazeificare
Proces de transformare a cărbunelui în compuşi gazoşi (bioxid de carbon, metan,
monoxid de carbon, hidrogen şi amestecuri ale acestora) în prezenţa aerului,
vaporilor, oxigenului.
Geosferă
Solurile, sedimentele şi stratele de roci ale crustei terestre, atât continentale, cât şi
oceanice.
Ghid pentru controlul emisiilor
Criterii privind evoluţia tehnică în sectoarele industriale, cu indicaţii asupra:
a)ciclurilor tehnologice;
b)cea mai bună tehnologie disponibilă privind controlul emisiilor;
c)factori de emisie cu şi fără utilizarea celei mai bune tehnologii.
Pe baza acestor criterii se stabilesc valorile minime şi maxime ale emisiilor.
Grad de acurateţe
Raportul dintre ansamblul de valori măsurate cu o anumită metodă faţă de valorile
reale şi efective. Acurateţea conferă gradul de credibilitate unei metode de
măsurare.
Grizu
Gaz mai uşor decât aerul, compus din metan şi praf de cărbune, care prezintă
pericol ridicat de explozie.
290
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
H
Habitat
Complexul condiţiilor de mediu în care trăieşte o anumită specie de plante sau
animale, sau locul unde în care se încheie un singur stadiu al ciclului biologic al
unei specii.
Halon
Gaz incolor, inodor şi rău conducător de electricitate, folosit în extinctoare, cu
potenţial ridicat de distrugere a ozonului.
Hartă de risc
Rezultatul evaluării riscurilor de mediu, puse în evidenţă în diferite zone cu
ajutorul indicatorilor de risc.
Hidrobromofluorocarburi sau HBFC
Compus alcătuit din hidrogen, brom, fluor şi carbon.
Hidrocarburi sau HC
Substanţe care conţin numai hidrogen şi carbon. Combustibilii fosili conţin mai
multe hidrocarburi, iar unii dintre aceştia reprezintă poluanţi majori ai aerului.
Hidrocarburile rezultă din surse naturale, de la rafinarea petrolului sau din sintezele
chimice. În funcţie de caracteristicile lor chimice, se disting mai multe tipuri:
saturate (toate legăturile sunt simple), nesaturate (conţin legături duble sau triple),
liniare şi ramificate, olefinice şi aromatice. Există mii de hidrocarburi, cre conţin
metan, etan, propan, ciclopropan, butan şi ciclopentan. Chiar dacă sunt extrem de
inflamabile, prezintă avantajul că substituie substanţele distrugătoare de ozon,
întrucât producerea lor nu este foarte costisitoare, potenţialul lor de distrugere a
ozonului este nul, iar gradul de toxicitate redus.
Hidroclorofluorocarburi sau HCFC
Compuşi alcătuiţi din hidrogen, clor, fluor şi carbon. Reprezintă o calsă de compuşi
chimici care se utilizează pentru înlocuirea clorofluorocarburilor. Şi acestea conţin
clor şi pot deteriora stratul de ozon, însă într-o măsură mai mică decât
clorofluorocarburile. Potenţialul lor de distrugere a ozonului este cuprins între 0,01
şi 0,1. În viitor, şi producţia de hidroclorofluorocarburi va fi abandonată.
Hidrofluorocarburi sau HFC
Compuşi care conţin numai hidrogen, fluor şi carbon. Se utilizează în cadrul multor
activităţi industrile, comerciale şi civile, ca înlocuitori ai unor gaze care afectează
stratul de ozon. Nu au efecte considerabile asupra ozonului stratosferic, dar sunt
gaze cu efect de seră, care au un potenţial de încălzire globală cuprins între 140
(HFC-152a) şi 11700 (HFC-23).
291
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Hidrosferă
Partea globului terestru acoperită de apă, cuprinzând norii, oceanele, mările,
calotele de gheaţă, gheţarii, lacurile, fluviile, râurile, apele subterane şi vaporii de
apă din atmosferă.
Humus
Amestec de substanţe organice amorfe aflat în sol, care îi condiţionează fertilitatea
şi care este rezultat din transformarea materialului vegetal sub acţiunea
microorganismelor.
I
Identificarea riscului
Punerea în evidenţă a unui agent periculos potenţial şi definirea factorilor de risc
prin determinarea probabilităţii de expunere la acesta.
Imisie
Emisie care determină o poluare atmosferică în exteriorul unui perimetru industrial.
Impact asupra mediului
Ansamblul de modificări produse asupra mediului înconjurător de către un proces,
o activitate sau acţiune antropică. Cuprinde emisiile gazoase, deversările de apă,
deşeurile solide, consumul de apă, energie şi materii prime.
Impact negativ
Impact care generează efecte nedorite asupra calităţii mediului înconjurător.
Impact pozitiv
Impact care generează efecte dorite asupra calităţii mediului înconjurător.
Impact ireversibil
Impact care produce modificări definitive ale zonelor afectate.
Impact reversibil
Impact care poate fi eliminat prin măsuri de ameliorare sau prin intermediul
proceselor naturale, astfel încât se poate atinge starea iniţială a calităţii mediului.
Impact direct (primar)
Impact determinat de activităţile caracteristice ale unui proiect.
Impact indirect (secundar)
Impact care apare prin relaţiile indirecte induse, cumulate sau sinergice dintre
acţiunile elementare ale proiectului şi componentele ambientale, manifestându-se
în zone şi asupra unor componente care nu au legătură directă cu proiectul analizat.
Incinerare (a deşeurilor)
Uscarea şi arderea deşeurilor în scopul reducerii volumului acestora sau a
distrugerii eventualelor substanţe toxice pe care le conţin. Astfel, materialele
292
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
supuse incinerării se transformă în materiale inerte, ca cenuşa şi zgura, care
necesită apoi tratamente de epurare, pentru evitarea poluării. Incinerarea permite
recuperarea căldurii prin producerea vaporilor de apă şi a energiei electrice, iar
cenuşa poate fi utilizată ca material de construcţie.
Incertitudine
O măsură, adesea de tip calitativ, a gradului de nesiguranţă, asociată estimării
valorii reale a parametrului determinat.
Incertitudine de măsurare
Parametru asociat rezultatului unei măsurători, care caracterizează dispersia
valorilor.
Indicator
Parametru care permite o reprezentare sintetică a unui fenomen complex (de
exemplu, nivelele măsurate ale unor substanţe chimice reprezintă indicatori ai
calităţii mediului). Printr-o agregare adecvată a indicatorilor corespunzători
aspectelor individuale ale unui fenomen ambiental, se obţin indicii.
Indice
Parametru numeric, de obicei adimensional, care furnizează o informaţie sintetică
privind un anumit fenomen, fiind obţinut prin agregarea indicatorilor de mediu.
Inert
Puţin reactiv, cu referire numai la gazele nobile şi la azotul molecular.
Insecticid
Substanţă chimică folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare. Prezintă o
toxicitate ridicată şi este stabilă şi se acumulează în mediul înconjurător, având
efecte negative asupra acestuia.
Inventar al emisiilor
O listă a poluanţilor emişi în atmosferă de către o comunitate, regiune sau naţiune.
Cuprinde cantităţile de poluanţi emise în unitatea de timp şi specifică tipul sursei de
poluare.
Inversiune termică
Fenomen referitor la condiţiile atmosferice, când un strat de aer se află sub un altul
mai cald şi mai uşor fără să se amestece, ceea ce favorizează acumularea
poluanţilor.
Izobară
Linia care uneşte toate punctele unei regiuni în care presiunea atmosferică are
aceeaşi valoare.
293
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Izotermă
Linia care uneşte toate punctele unei regiuni în care temperatura medie într-un
anumit interval de timp (an, lună) are aceeaşi valoare.
Izotop
Termin care indică elementele chimice care au acelaşi număr de atomi dar mase
diferite.
Î
Încălzire globală
Încălzirea progresivă şi graduală a suprafeţei planetei, cauzată de gazele cu efect de
seră, determinând modificări ale mecanismelor climatice la nivel global.
L
LC50
Concentraţia unei substanţe care este letală pentru 50% din organismele testate la
un anumit timp de expunere.
Licheni
Grup de plante inferioare, compuse dintr-o asociaţie simbiotică dintre o ciupercă şi
o algă. Pot fi utilizaţi ca indicatori biologici în cadrul monitorizării poluării
atmosferice.
Limite de expunere
Termin general care defineşte concentraţia sau intensitatea de expunere care nu
trebuiesc depăşite.
Limite de acceptabilitate
Valori limită ale concentraţiilor, la care aerul, apa sau solul sunt considerate
poluate la nivele acceptabile.
M
Mărime calculată
Valoare obţinută printr-un algoritm de calcul a două sau mai multor măsurători, sau
măsuri sau parametri introduşi de operatori.
Mărime derivată
Măsurătoare obţinută prin elaborare(schimbarea unităţii de măsură, normalizare,
sau combinarea unor măsurători mai simple).
Măsuri de ameliorare
Măsuri, de regulă de natură tehnică, ce reduc sau împiedică impacturile prognozate.
294
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Măsuri de compensare
Măsuri care ameliorează condiţiile mediului afectat, dar nu reduc impacturile
specifice unui proiect.
Măsurătoare
Operaţie pentru determinarea valorii unei cantităţi.
Măsurarea directă a poluanţilor
Măsurătoare efectuată cu analizatori care emit un semnal de răspuns comparabil cu
parametrul de măsurat.
Măsurătoare indirectă
Măsurarea unei mărimi efectuată cu instrumente care furnizează un semnal de
răspuns direct proporţional cu un parametru care poate fi corelat ulterior cu
concentraţiile poluanţilor.
Măsurătoare independentă
Măsurătoare realizată cu ajutorul unui alt organ de control, utilizând o aparatură
specializată (probare, măsurare, materiale standard, software etc.)
Medie anuală
Media aritmetică a valorilor medii orare valabile, măsurate în timpul unui an.
Medie la 48 ore
Media aritmetică a datelor orare valabile măsurate în decurs de 48 ore de
funcţionare normală, chiar dacă nu consecutiv.
Medie zilnică
Media aritmetică a valorilor orare valabile măsurate între orele 00:00:01 şi
24:00:00.
Medie lunară
Media aritmetică a valorilor medii orare valabile măsurate în cursul unei luni.
Medie orară
Media aritmetică a datelor elementare valabile măsurate în decurs de o oră.
Mediu înconjurător
Complexul de factori fizici, sociali, culturali şi estetici, care se referă la indivizi şi
comunităţi, cărora le determină forma, caracterul, relaţiile de dependenţă şi
evoluţia.
Mediu ocupaţional
Condiţii de mediu la locul de muncă.
Măsură de siguranţă
Orice intervenţie pentru izolarea definitivă a sursei de poluare referitor la matricele
ambientale înconjurătoare.
295
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Metabolism
Suma tuturor proceselor chimice şi fizice care au loc într-un organism; în sens mai
restrâns, se referă la modificările chimice şi fizice pe care le suferă o anumită
substanţă într-un organism. Include asimilarea şi distribuirea în corp a compuşilor
chimici, schimbările (biotransformări) la care aceştia sunt supuşi şi eliminarea
acestora.
Metale grele
Metale cu densitatea mai mare decât 5. Dintre acestea, unele (plumb, cadmiu,
mercur, antimoniu, seleniu, nichel, vanadiu etc.) sunt introduse în atmosferă sub
formă de oxizi sau sulfuri, ca urmare a arderii combustibililor sau a deşeurilor sau a
proceselor industriale. După o anumită perioadă de rămânere în aer, pot pătrunde în
lanţurile trofice, dând naştere fenomenelor periculoase de bioacumulare în
organismele vii.
Metanotrofic
Care posedă capacitatea metabolică de oxidare a metanului la bioxid de carbon în
condiţii aerobe.
Meteorologie
Ştiinţa care studiază atmosfera terestră, proprietăţile sale şi fenomenele care au loc
în atmosferă.
Metodă de evaluare a emisiilor
Ansamblul de relaţii între datele măsurate, proprietăţile fizice, datele meteorologice
şi datele de proiectare sau datele de proces corelate cu acestea, finalizate prin
calculul sau evaluarea unei emisii sau a unui factor de emisie.
Microclimă
Clima locală a unei zone specifice sau a unui habitat.
Mineral
Orice substanţă anorganică naturală sub formă de solid cristalin care se găseşte în
scoarţa terestră.
Miros
Senzaţie produsă de activarea simţului olfactiv.
Model
Reprezentarea sintetică a unei anumite realităţi sau reprezentarea schematică ce
explică situaţii reale.
Model climatic
Reprezentarea cantitativă a interacţiunilor în atmosferă, oceane, terenuri
scufundate, gheţari.
296
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Model de circulaţie general
Model tridimensional al sistemului climatic creat pe computer, care poate fi utilizat
pentru simularea modificărilor climatice determinate de către om. Astfel de modele
sunt extrem de complexe şi reprezintă efectele unor factori ca proprietatea de
reflexie şi absorbţie a vaporilor de apă din atmosferă, concentraţiile gazelor cu
efect de seră, norii, încălzirea zilnică şi anuală, temperatura oceanelor şi a zonelor
cu gheaţă permanentă.
Model de emisie
Tipologia de variaţie a emisiilor în timp. Emisiile pot fi stabile, ciclice, neregulate
etc.
Model de prognoză a calităţii aerului
Sistem de calcul capabil să estimeze valorile calităţii viitoare a aerului, pe baza
diferiţilor parametri cum ar fi starea traficului şi condiţiile meteorologice
prognozate.
Modificări climatice
Cu acest termen este indicată schimbarea semnificativă a condiţiilor climatice la
nivel global.
Monitorizarea mediului
Măsurarea continuă şi repetată a agenţilor prezenţi în mediul înconjurător, pentru
evaluarea expunerii şi riscurilor la care este expus acesta, făcând o comparaţie cu
valorile de referinţă.
Monitorizare biologică
Măsurarea continuă şi repetată a substanţelor toxice prezente în ţesuturi şi a
efectelor biochimice ale acestora, pentru evaluarea expunerii şi riscurilor la care
expuse acestea, făcând o comparaţie cu valorile de referinţă.
Monitorizare individuală
Monitorizarea mediului în care este măsurată şi evaluată expunerea unui singur
subiect la o anumită substanţă.
Monitorizare calitativă
Monitorizare realizată prin utilizarea tehnicilor, procedeelor sau metodelor care se
bazează pe observaţii sau alte însuşiri umane (monitorizarea mirosului, observaţii
vizuale, comparaţii).
N
Nivelul mării
Cota la care suprafaţa apei mării este stabilă şi nedisturbată de mişcarea valurilor şi
este cota de referinţă pentru măsurarea altitudinilor şi adâncimilor.
297
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Nivel de acceptabilitate
Concentraţia maximă a unei substanţe din aer, apă sau alimente la care un individ
poate fi expus zilnic fără să existe riscuri majore pentru sănătate.
Nivel de acţiune
Concentraţia unui poluant într-un anumit mediu înconjurător (aer, apă, sol) la care
trebuie luate măsuri de protecţie specifice, cum ar fi evacuarea populaţiei sau
eliminarea materialelor contaminate.
Nivel de expunere a mediului
Concentraţia sau cantitatea unei substanţe la care un organism este supus în zona în
care trăieşte.
Nivel de emisie
Cantitatea de substanţe conţinute în emisii exprimată în masă pe unitatea de volum
sau masă în unitatea de timp, determinată experimental în emisie cu ajutorul
instrumentelor automate sau pe probe analizate în laborator.
Nori
Acumulări de picături foarte mici de apă sau de cristale de gheaţă, care se formează
în atmosferă prin condensarea vaporilor de apă în jurul particulelor fine sau a
ionilor, care reprezintă nuclee de condensare. Se formează la înălţimi de 1000 până
la 13000 metri, în special între 1500 şi 2500 metri.
O
Organism anaerob
Un organism care nu are nevoie de oxigen pentru a supravieţui.
Oscilaţii eustatice
Variaţie a nivelului general al oceanelor, de natură climatică sau tectonică.
Oxidare
Transformarea chimică a unei substanţe prin combinare cu oxigenul.
Oxizi
Compuşi formaţi din două elemente dintre care unul este întotdeauna oxigenul.
Unii oxizi sunt principalii poluanţi atmosferici.
Oxizi de azot
Un grup de gaze care cauzează ploile acide şi alte probleme de mediu (smog-ul şi
eutrofizarea apelor litorale), provenite din arderea combustibililor fosili.
Ozon
Gaz incolor, cu miros înţepător, alcătuit din trei atomi de oxigen. Circa 90% din
ozonul atmosferic se găseşte în stratosferă, iar restul de 10% în troposferă. Ozonul
stratosferic constituie stratul de protecţie împotriva efectelor dăunătoare ale razelor
298
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
ultraviolete. Ozonul din troposferă este un oxidant chimic şi este unul din
componenţii smog-ului fotochimic.
P
Parametru
Mărime măsurabilă, reprezentând caracteristicile principale ale unui grup statistic.
Parametru de mediu
Mărime convenţională care măsoară valoarea atribuită unei variabile ambientale.
Parametru echivalent
Parametru referitor la o emisie, care furnizează un nivel de informaţie asemănător,
cu un grad asemănător de incertitudine.
Părţi pe miliard (ppb)
Părţi dintr-un compus chimic prezente într-un miliard de părţi ale unui anumit gaz,
lichid sau amestec.
Părţi pe milion (ppm)
Părţi dintr-un compus chimic prezente într-un milion de părţi ale unui anumit gaz,
lichid sau amestec.
Perioadă de înjumătăţire
Intervalul de timp necesar pentru înjumătăţirea nucleelor radioactive originari,
prezenţi într-un eşantion supus dezintegrării.
Perioadă latentă
Timpul scurs din momentul expunerii până la apariţia primelor simptome ale bolii.
Perioadă de funcţionare nesupravegheată
Intervalul de timp dintre două calibrări succesive.
Perioadă de observare (a emisiilor)
Intervalul de timp care se referă la limitele de emisie care trebuie respectate.
Permis de emisie
Autorizaţie care conferă dreptul de a avea emisii posesorilor ei. Autorităţile emit
astfel de permise pe baza unui nivel complex prestabilit al emisiilor. Proprietarul
permisului îl poate vinde sau îl poate utiliza emiţând o cantitate de emisii
corespunzătoare celei aprobate.
Persistenţă
referitor la o substanţă, defineşte perioada de timp în care substanţa respectivă
rămâne într-un anumit mediu, înainte de a se transforma chimic sau fizic.
pH
Scara care indică aciditatea sau alcalinitatea unei substanţe. Apa pură are un pH
egal cu 7 şi este neutră.
299
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Plan de eşantionare a mediului
Plan document care descrie procedeele şi metodele de eşantionare în cazul studierii
mediului. Identifică punctele de probare, frecvenţa şi numărul eşantioanelor.
Descrie metodele analitice şi interpretarea rezultatelor.
Plan de refacere a calităţii aerului
Instrument de planificare ce defineşte politicile şi criteriile de îmbunătăţire a
calităţii aerului în zonele urbane şi industriale.
Ploaie acidă
Rezultatul contaminării cu bioxid de sulf şi oxizi de azot a apei atmosferice (ploaie,
grindină, lapoviţă zăpadă, ceaţă). Termenul se foloseşte atât pentru depunerile
uscate, cât şi pentru cele umede.
Plancton
Ansamblul organismelor animale (zooplancton) şi vegetale (fitoplancton) care
trăiesc în mediul marin, lacustru sau în cursurile de apă.
Proces de mediu
Transformarea unei anumite stări a mediului înconjurător, trecând prin faze
intermediare mai mult sau mai puţin sesizabile, determinată de o serie de factori
externi sau interni.
Pulberi
Particule solide cu formă neregulată, cu dimensiuni mai mari de un micron,
suspendate în aer sau în alte gaze, rezultate din procese naturale sau artificiale de
abraziune şi dispersie.
Pulberi în suspensie totale
Ansamblu eterogen de particule solide şi lichide care, datorită dimensiunilor
extrem de reduse rămân suspendate în aer.
Poluare
O modificare a caracteristicilor fizice, chimice sau biologice ale aerului, apei sau
solului, care poate avea efecte nocive asupra sănătăţii sau activităţii umane.
Extrapolând, termenul se referă şi la cazul în care efectele nocive se manifestă şi
asupra altor forme de viaţă sau materiale.
Poluanţi atmosferici
Una sau mai multe substanţe chimice prezente în aer la o concentraţie suficientă
pentru a provoca efecte negative sănătăţii umane, animalelor sau vegetaţiei.
Populaţie
Grup de indivizi aparţinând aceleiaşi specii, care trăiesc într-o anumită zonă.
300
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Populaţie de risc
Ansamblul persoanelor care ar putea suferi afecţiuni ale sănătăţii şi care este
potenţial expusă factorului de risc luat în considerare.
Potenţial de bioacumulare
Capacitatea unui organism viu de a concentra o substanţă obţinută direct din
mediul înconjurător sau prin intermediul hranei.
Potenţial de neutralizare a acizilor
Măsura capacităţii apei şi solului de a neutraliza acizii proveniţi din diferite
procese. Neutralizarea are loc prin reacţii ale ionilor de hidrogen cu baze organice
şi anorganice.
Potenţial de distrugere a ozonului (ODP)
Număr care se referă la capacitatea distrugerii ozonului, cauzată de o anumită
substanţă. Se determină ca raport între impactul produs asupra ozonului de către un
anumit compus chimic şi impactul produs asupra ozonului de către CFC-11 cu
aceeaşi masă ca substanţa luată în considerare. Altfel spus, ODP pentru CFC-11
este considerat a fi egal cu 1. Alte CFC şi HCFC au un ODP care variază între 0,01
şi 1,0. Halonii au un ODP care poate ajunge la 10. Tetraclorura de carbon are un
ODP egal cu 1,2; metilcloroformul egal cu 0,11. HFC au valoarea ODP egală cu
zero, deoarece nu conţin clor.
Potenţial de încălzire globală
Număr care se referă la capacitatea de încălzire globală, cauzată de o anumită
substanţă. Reprezintă raportul dintre încălzirea globală cauzată într-o anumită
perioadă de timp (de obicei 100 de ani) de o anumită substanţă şi încălzirea
provocată în acelaşi interval de timp de aceeaşi cantitate de bioxid de carbon.
Definind astfel potenţialul de încălzire globală al carbonului ca fiind egal cu 1,
potenţialul metanului este 21, al CFC-12 8500, în timp ce al CFC-11 este de 5000.
Diferitele tipuri de HCFC şi HFC au un potenţial de încălzire globală cuprins între
93 şi 12100. Potenţialul de încălzire globală al apei este egal cu zero.
Prag de miros
Concentraţia cea mai redusă a unui odorizant, care poate fi percepută de către om.
Precesiune
Mişcarea de rotaţie a axei terestre care se realizează în circa 23000 de ani. Acest
fenomen este unul dintre factorii care determină recepţionarea de către planeta
noastră a unor cantităţi diferite de energie de-a lungul timpului. Procesul este legat
de ciclicitatea cu care se petrec glaciaţiunile.
301
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Precipitaţie atmosferică
Faza finală a circuitului apei în natură. Mecanismul principal de producere este
acela de condensare a vaporilor de apă prezenţi în atmosferă şi se poate manifesta
sub formă de ploaie, zăpadă, grindină, lapoviţă.
Precizie
Măsura exactităţii cu care pot fi obţinute rezultatele analitice, fiind asociată
valorilor măsurate.
Precizie de analizare
Variaţie în jurul mediei mai multor măsurători repetate, la aceeaşi concentraţie a
poluantului în condiţii normale de funcţionare a instrumentului de analiză,
exprimată ca variaţie standard.
Precursor
Substanţă din care se formează o altă substanţă, mult mai activă din punct de
vedere biologic.
Precursori ai ozonului
Compuşi chimici, cum sunt monoxidul de carbon, metanul, diferitele hidrocarburi
şi oxizii de azot, care reacţionează în prezenţa radiaţiei solare cu alţi compuşi
chimici, dând naştere ozonului în troposferă.
Prelucrare de date
Ansamblul procedurilor de calcul care permit definirea, pornind de la valorile
elementare avute la dispoziţie şi exprimate în unităţi inginereşti, valorilor medii în
condiţiile fizice prestabilite.
Presiunea atmosferică
Este presiunea exercitată asupra unei anumite suprafeţe de către coloana de aer de
deasupra acesteia. Se acceptă că la nivelul mării presiunea normală are valoarea de
1033 g/cm
2
, echivalentă greutăţii unei coloane de mercur cu înălţimea de 76 cm
care acţionează pe o suprafaţă de 1 cm
2
. Presiunea atmosferică scade odată cu
creşterea altitudinii.
Profil de risc profesional
Ansamblul de factori nocivi prezenţi în mediul de lucru, specific pentru fiecare
profesie în parte.
Propagarea poluanţilor
Deplasarea poluanţilor prezenţi în atmosferă ca urmare a fenomenelor de transport
şi difuzie.
Punct de inflamabilitate
Temperatura la care un combustibil emite vapori care se aprind în prezenţa unei
flăcări deschise.
302
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
R
Radiaţie
Energia emisă sub formă de radiaţii electromagnetice. Radiaţia are diferite
caracteristici, în funcţie de lungimea de undă..
Radiaţie cu lungime mare de undă
Radiaţia emisă cu o lungime de undă spectrală mai mare de 4 micrometri,
corespunzătoare radiaţiei emise de Terra şi de atmosferă.
Radiaţie infraroşie
Energia termică emisă de toate solidele, lichidele şi gazele. În contextul efectului
de seră, termenul se referă la energia termică emisă de suprafaţa terestră şi de
atmosferă. Gazele de seră absorb această radiaţie în atmosferă, iradiind o parte din
aceasta înapoi spre suprafaţa planetei, alimentând astfel efectul de seră.
Radiaţia solară
Energia provenită de la soare. Foarte importantă pentru sistemul climatic, cuprinde
radiaţia ultravioletă, radiaţia vizibilă şi radiaţia infraroşie.
Radiaţia terestră
Radiaţia infraroşie totală emisă de Terra în atmosferă.
Radioactivitate
Proprietate a unor elemente de a emite, prin dezintegrare spontană, radiaţii
corpusculare şi electromagnetice.
Radioactivitate ambientală
Radioactivitatea măsurată într-un anumit mediu. Anumite substanţe, cum este
radonul, emit radiaţii care în mod normal sunt prezente în mediu în concentraţii
reduse.
Rafinare
Proces industrial de transformare a petrolului în derivaţi utili prin distilare la
temperaturi de 400° C.
Raport privind starea mediului înconjurător
Colectarea, organizarea şi interpretarea datelor de mediu prelevate de autorităţile
locale. Descrie starea mediului înconjurător, factorii de influenţă, intervenţiile
realizate pentru atingerea obiectivelor de calitate stabilite etc.
Receptor de mediu
Orice element al mediului înconjurător care poate deveni obiectul poluării sau
impactului.
Regim climatic
Comportamentul condiţiilor climatice dintr-o regiune geografică în decursul unui
an.
303
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Regresiune
Retragerea mărilor din anumite regiuni. Termenul se foloseşte şi pentru retragerea
gheţarilor şi este antonimul transgresiunii.
Respiraţie
Proces fiziologic ce este caracteristic pentru toate organismele vii, atât animale, cât
şi vegetale, reprezentând schimbul de gaze, oxigen şi bioxid de carbon, între
organisme şi mediul înconjurător.
Reîmpădurire
Recultivarea silvică a terenurilor defrişate, ca mijloc de reconstituire a
patrimoniului silvic în scopul reducerii efectului de seră.
Rezultat
Valoarea atribuită unui parametru, obţinută prin măsurători, care trebuie să conţină
şi informaţii referitoare la gradul de precizie al măsurătorii şi toate informaţiile
relevante pentru interpretare şi comparare.
Risc
Posibilitatea producerii unui accident, ca urmare a expunerii la diferiţi agenţi
chimici sau fizici.
Risc acceptabil
Risc care poate fi menţinut la un nivel redus, tolerat în scopul atingerii unor
anumite obiective.
Risc individual
Probabilitatea ca o singură persoană să devină subiect al efectelor nocive asupra
sănătăţii.
Risc de mediu
Impact potenţial care poate fi exprimat în termeni probabilistici.
Risc de minim
Risc neglijabil, prea redus pentru a reprezenta o problemă. De obicei, termenul este
utilizat când probabilitatea de producere este mai mică de 10
-5
- 10
-6
.
Rotaţia culturilor
Cultivarea altor plante de cultură pe aceeaşi suprafaţă, în scopul limitării reducerii
substanţelor nutritive prezente în sol. Plante cum sunt grâul, tutunul sau bumbacul,
care consumă cantităţi mari de azot, se cultivă pe aceeaşi suprafaţă un singur an, în
anul următor suprafaţa va fi cultivată cu legume, care îmbogăţesc solul în azot.
Rouă
Fenomen atmosferic datorat condensării vaporilor de apă la contactul direct cu
suprafaţa mai rece a terenului sau a plantelor.
304
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
S
Sare
Produsul reacţiei dintre un acid şi o bază, solid şi, de regulă, ionic.
Săruri minerale în sol
Componente ale solului rezultate în urma spălării rocilor şi a mineralizării
humusului, care circulă în sol sub formă de soluţii.
Sănătate
Starea de confort fizic, mintal şi social. Nu trebuie înţeleasă numai ca absenţă a
bolilor sau infirmităţilor.
Sedimentare
Proces de depunere şi acumulare a materialelor de diferite naturi pe suprafaţa
terestră.
Sinergism
Efectul comun a două sau mai multe substanţe, mai grav decât suma efectelor
individuale ale acestora.
Sistem climatic
Ansamblul constituit din atmosferă, oceane, biosferă, criosferă şi geosferă.
Sistem de restricţii
Ansamblul de tehnologii de tratare şi gestionare a emisiilor de orice natură
(atmosferice, hidrice, sonore, deşeuri), pentru a le menţine în limitele prevăzute de
legislaţia în vigoare.
Sistem de monitorizare a emisiilor
Sistem pentru măsurarea mărimii emisiilor, care implică următoarele funcţiuni:
colectare de probe, analize, validări, elaborare automată şi arhivarea datelor.
Smog
Ceaţă amestecată cu fum, care afectează marile oraşe, cauzată de concentraţia
ridicată de particule de bioxid de sulf. Se produce la umidităţi de peste 80% şi
temperaturi cuprinse între -3° şi 5°C. O altă formă de smog este smogul fotochimic,
cauzat de concentraţiile ridicate de ozon şi oxidanţi fotochimici în condiţii de
temperatură de 25 - 35°C, umiditate redusă, viteză a vântului sub 2 m/s şi în
prezenţa inversiunilor termice. Emisiile de oxizi de azot şi compuşi organici
volatili, provenite de la autovehicule, sunt cauza principală a producerii ozonului şi
a oxidanţilor fotochimici.
Sol
Stratul subţire şi fecund de teren care acoperă rocile, format prin degradarea
acestora sub acţiunea combinată a agenţilor atmosferici şi biologici.
305
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Solubil
Substanţă care se poate dizolva într-o altă substanţă, fără să-şi modifice propria
compoziţie chimică.
Soluţie acidă
Orice soluţie apoasă care are mai mulţi ioni de hidrogen (H
+
) decât ioni de hidroxid
(OH
-
); orice soluţie apoasă cu un pH mai mic decât 7.
Soluţie bazică
Soluţie apoasă care conţine mai mulţi ioni de hidroxid (OH
-
) decât ioni de hidrogen
(H
+
); orice soluţie apoasă cu un pH mai mare decât 7.
Solvent
Substanţă lichidă capabilă să dizolve alte substanţe.
Sondă (pentru prelevarea emisiilor)
Aparatură adecvată pentru prelevarea eşantioanelor de gaz.
Spălarea mineralelor
Procesul prin care apa spală substanţele chimice din sol prin intermediul reacţiilor
chimice sau prin simpla sa curgere.
Spectrometrie de masă
Metodă de analiză care se bazează pe producerea de ioni, pornind de la compuşi
neutri şi examinând descompunerea succesivă a acestora, care furnizează raportul
masă/sarcină, nu însă şi structura analizată.
Spectroscopie
Disciplina bazată pe observarea emisiei sau absorbţiei radiaţiei electromagnetice de
către materie.
Spray
Lichid specific, alcătuit din picături cu dimensiuni mai mari de 9 µm, generate de
procesele de dispersie mecanică.
Standard de mediu
Instrumente de politică de mediu adoptate de către autoritatea publică pentru
ameliorarea calităţii mediului înconjurător. În general, un standard reprezintă un
nivel de satisfacere a calităţii, fixat prin lege, depăşirea acestuia fiind sancţionată.
Standardele de mediu se pot referi la emisiile poluante (se stabilesc limitele
maxime admise ale concentraţiilor diferiţilor poluanţi), la calitatea mediului
înconjurător (se fixează limita maximă de poluare admisă pentru un anumit mediu),
standarde tehnologice (prevăd adoptarea unei anumite tehnologii).
Standard de calitate a aerului
Indici care reprezintă concentraţiile poluanţilor atmosferici care nu pot fi depăşite
prin lege într-un anumit interval de timp, într-o anumită localizare.
306
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Stare de alarmă
O situaţie de poluare atmosferică ce poate determina condiţii de risc de mediu şi
sanitar.
Stare de atenţie
O situaţie de poluare atmosferică persistentă, care determină riscul de atingere a
stării de alarmă.
Staţiune
Amplasare dotată cu instrumente pentru evidenţierea şi măsurarea concentraţiilor
de poluanţi în atmosferă. Organizarea mai multor puncte de măsurare reprezintă o
reţea de monitorizare, care poate oferi infirmaţii privind nivelele de calitate a
aerului dintr-o regiune, prin integrarea măsurătorilor.
Strat de ozon
Zona stratosferei care conţine cea mai mare parte a ozonului atmosferic. Se găseşte
între 15 şi 40 km de suprafaţa terestră, în stratosferă. Subţierea acestui strat prin
acţiunea substanţelor distrugătoare de ozon determină o creştere a nivelului razelor
ultraviolete.
Stratosferă
Regiune a atmosferei, situată deasupra troposferei şi se extinde de la 10 până la 50
km deasupra suprafeţei terestre. La altitudini ridicate sunt atinse temperaturi mai
ridicate, ca urmare a absorbţiei razelor ultraviolete de către ozon. Aerul cald
rămâne în stratele superioare ale stratosferei, în timp ce aerul rece rămâne în
stratele inferioare, schimbul între masele de aer fiind mult mai redus decât cel din
troposferă.
Studiu de impact
Document care trebuie să însoţească un proiect prezentat de către iniţiator pentru
autorizare, constând într-un ansamblu de studii şi cercetări sectoriale necesare
evaluării impactului generat de fazele de construcţie şi funcţionare ale proiectului.
Substanţă interferentă
Substanţă prezentă în materialul analizat, diferită de cea măsurată, care, datorită
prezenţei ei, determină variaţii ale rezultatelor măsurate.
Substanţe distrugătoare de ozon
Un compus care contribuie la subţierea stratului de ozon stratosferic. Aceste
substanţe sunt CFC, HCFC, halonul, metilbromura, tetraclorura de carbon şi
metilcloroformul. Sunt substanţe foarte stabile în troposferă şi se degradează numai
datorită acţiunii intense a luminii ultraviolete în stratosferă. Când se descompun,
rezultă atomi liberi de clor şi brom care afectează ozonul.
307
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Substanţă din clasa I
Substanţă chimică ce are un potenţial de distrugere a ozonului mai mare sau egal cu
0,2. Printre aceste substanţe se numără clorofluorocarburile, halonii, tetraclorura de
carbon şi metilcloroformul.
Substanţe din clasa a II-a
Substanţe chimice cu un potenţial de distrugere a ozonului mai mic de 0,2.
(hidroclorofluorocarburile).
Sursă (poluant)
Sursa care emite substanţe poluante. Poate fi naturală (ape, sol, păduri, vulcani etc.)
sau antropică (instalaţii, infrastructuri, servicii). În funcţie de cantitatea de poluanţi
emisă şi de modalitatea de emisie, o sursă poate fi punctuală, difuză sau liniară.
Sursele sunt punctuale atunci când pot fi evidenţiate şi caracterizate individual şi
localizate într-o anumită regiune (cum este cazul instalaţiilor industriale şi al
termocentralelor). Sursele difuze nu pot fi individualizate, din cauza răspândirii
mari în teritoriu (cazul emisiilor generate de instalaţiile de încălzire casnice). Se
vorbeşte despre surse liniare atunci când emisiile sunt generate în mod continuu în
mai multe puncte (cazul şoselelor, aut6ostrăzilor, căilor ferate).
Sursă punctiformă
Sursă singulară de emisie, prezentă într-o anumită localizare.
Sursă difuză
Mai multe surse de emisie asemănătoare, existente într-o zonă definită.
T
Tehnologia optimă disponibilă
Sistem tehnologic adecvat, verificat şi e experimentat, care permite controlul şi/sau
reducerea emisiilor la nivele acceptabile pentru protecţia sănătăţii şi mediului.
Temperatura
Măsura de deplasare medie a atomilor sau a moleculelor într-o substanţă sau în mai
multe momente de timp. Este un indice al stării termice a corpurilor, care descrie
capacitatea de a ceda sau absorbi căldura
Timp înjumătăţire a unei substanţe radioactive
Timp necesar unei substanţe radioactive pentru a-şi reduce activitatea la jumătate.
TEP
Acronim pentru tona de petrol echivalentă, adică unitatea energetică ce exprimă
energia termică obţinută din alţi combustibili, diferiţi de petrol; corespunde la circa
1,3-1,4 t de cărbune, 4-5 t de lignit, 1000 m
3
de gaz natural, 10 milioane de kcal.
308
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Termostabil
Substanţă care îşi conservă proprietăţile când este supusă acţiunii căldurii.
Tip de climă
Diferitele combinaţii a factorilor climatici determină diferitele tipuri de climă
întâlnite pe glob. La definirea tipurilor de climă participă factorii meteorologici, în
special temperatura şi precipitaţiile, analizaţi în raport cu flora.
Toleranţă
Capacitatea unui organism de a supravieţui în prezenţa unei substanţe toxice.
Tonă de CO
2
echivalent
Unitate de măsură care permite evaluarea în ansamblu a emisiilor de diferite gaze
de seră, cu efecte diferite asupra climei. De exemplu, metanul are un potenţial de
seră de 21 de ori mai mare decât al CO
2
, deci o tonă de metan va reprezenta 21 tone
de CO
2
echivalent.
Toxic
Capabil de a cauza efecte negative în organismele vii, ca rezultat al unei
interacţiuni fizico-chimice.
Toxicitate
Capacitatea unei substanţe de a provoca efecte negative asupra organismelor vii,
atunci când depăşeşte un anumit nivel al concentraţiei. Este strâns legată de
posibilitatea sa de absorbţie, transport, metabolism şi excreţie în organismele vii.
Toxicitatea acută apare atunci când dozele sunt mari, iar efectul se manifestă în
timp scurt (minute, ore sau zile). Toxicitatea cronică este cauzată de o expunere
îndelungată la doze mici, când doza toxică este atinsă prin acumularea substanţei în
organism.
Toxină
Substanţă otrăvitoare produsă de organisme de tipul microbilor, animalelor sau
plantelor.
Transformare abiotică
Proces prin care o substanţă este modificată de către mecanisme nonbiologice.
Transformare metabolică
Transformare biochimică a unei substanţe dintr-un organism.
Transgresiune
Proces de inundare de către mare a porţiunilor de teren aparţinând uscatului.
Tratare a fumul rezultat din combustie
Proces de îndepărtare sau reducere a conţinutului de substanţe poluante prezente în
fumul de combustie a substanţelor cum sunt cărbunele, ţiţeiul, gazul natural etc.
309
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Troposfera
Stratul inferior al atmosferei, care conţine circa 95% din atmosfera terestră. Se
extinde pe 10- 15 km de la suprafaţa terestră. Temperatura descreşte odată cu
creşterea altitudinii. Toate fenomenele meteorologice se desfăşoară în troposferă.
Convenţia este un proces care permite amestecarea eficientă a maselor de aer în
troposferă: pe măsură ce aerul cald urcă, acesta se răceşte şi revine la suprafaţa
pământului.
U
Umiditate absolută
Ponderea vaporilor de apă prezenţi într-un metru cub de aer.
Umiditate relativă
Raportul, exprimat în procente, dintre cantitatea vaporilor de apă conţinuţi în
atmosferă la un moment dat şi cantitatea maximă de vapori care pot fi conţinuţi în
atmosferă în aceleaşi condiţii de temperatură (umiditate de saturaţie).
Umiditate specifică
Raportul dintre masa vaporilor şi masa aerului uscat dintr-un anumit volum.
Unitate Dobson (DU)
Unitate de măsură pentru evaluarea nivelelor de coloanei de ozon. 100 DU
măsuraţi deasupra suprafeţei terenului ar forma un strat cu o grosime de un
milimetru. La tropice, nivelul ozonului în cursul anului sunt cuprinse în mod
obişnuit între 250 şi 300 DU. În regiunile temperate, anotimpurile conduc la
variaţii relativ mari ale nivelului de ozon. De exemplu, măsurătorile efectuate la
Leningrad au înregistrat valori variabile între un maxim de 475 şi un minim de 300
DU. Aceste variaţii se produc şi în absenţa diminuării grosimii stratului de ozon.
Diminuarea stratului de ozon se referă la reducerea acestuia sub valorile nivelului
normal, sub influenţa anotimpurilor şi a altor efecte naturale.
UV
Radiaţie ultravioletă, reprezentând o porţiune a spectrului electromagnetic,
caracterizată de o lungime de undă mai scurtă decât a luminii. Soarele produce
radiaţii ultraviolete, care sunt de trei tipuri: UVA, UVB şi UVC. UVA nu este
absorbită de către ozon. UVB este absorbită în cea mai mare parte, restul ajungând
pe suprafaţa terestră. UVC este absorbită complet de către ozon şi de către oxigen.
UVA
Banda radiaţiei ultraviolete cu lungimea de undă între 320 şi 400 nanometri. UVA
nu este absorbită de către ozon. Această bandă a spectrului are lungimea de undă
foarte puţin mai mare decât a luminii vizibile violete.
310
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
UVB
Banda radiaţiei ultraviolete cu lungimea de undă între 280 şi 320 nanometri.
Reprezintă un tip de lumină ultravioletă care provine de la soare, care are diferite
efecte periculoase (în special asupra ADN-ului). Reprezintă cauza melanoamelor şi
a altor tipuri de cancer de piele. Au fost, de asemenea, depistate efecte negative
asupra unor materiale, culturi şi organisme marine. Stratul de ozon protejează
planeta împotriva celei mai mari părţi a UVB provenite de la soare.
UVC
Banda radiaţiei ultraviolete cu lungimea de undă mai scurtă de 280 nanometri.
UVC este foarte periculoasă, dar este absorbită complet de către ozon şi oxigen.
V
Valoare
Expresie cantitativă a unei anumite mărimi, exprimată printr-un număr urmat de o
unitate de măsură.
Valoare reală
Valoare care sar obţine calculând media unei serii infinite de măsurători a aceleiaşi
mărimi.
Valoare estimată
Rezultat al evaluării unei emisii obţinut utilizând factori de emisie, parapetri
surogat, calcule sau metode asemănătoare care utilizează parametri indirecţi.
Valori anormale
Rezultate diferite mult de altele din aceeaşi serie de măsurători (de obicei, o serie
de date de monitorizare), care nu pot fi atribuite activităţii unei structuri sau unui
proces.
Valori ghid de calitate a aerului
Limite ale concentraţiilor şi limite de expunere referitoare la poluanţi în mediul
exterior destinate protecţiei pe termen lung a sănătăţii şi mediului înconjurător şi
stabilirii parametrilor de referinţă pentru instituirea zonelor specifice de protecţie a
mediului, pentru care este necesară o protecţie specială calităţii aerului.
Valori limită de emisie
Concentraţia şi/sau cantitatea de substanţe poluante conţinute în emisiile poluante,
într-un anumit interval de timp, care nu pot fi depăşite.
Valori limită de calitate a aerului
Limite maxime de acceptabilitate a concentraţiilor şi limitele maxime de expunere
la poluanţi în mediul extern.
311
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
Vânt
Deplasarea aerului faţă de suprafaţa terestră, cu o componentă majoră orizontală,
cauzată de diferenţa de presiune.
Vapori
Substanţe gazoase care se pot condensa prin simpla reducere a temperaturii în
condiţii normale de presiune atmosferică.
Vapori de apă
Apa prezentă în atmosferă sub formă gazoasă, reprezentând cel mai abundent gaz
cu efect de seră. Chiar dacă omul nu a contribuit semnificativ la creşterea
concentraţiei acestora în atmosferă, vaporii de apă contribuie semnificativ la efectul
de seră natural. Vaporii de apă joacă un rol important şi în reglarea temperaturii
planetei, în formarea norilor, când vaporii de apă în exces se condensează prin
formarea gheţii, picăturilor de apă şi apoi a precipitaţiilor.
Variabilă ambientală
Element ce caracterizează starea şi dinamica unor componente ambientale,
variabile în spaţiu şi timp.
Z
Zgomot de fond
Deviaţie spontană şi de scurtă durată a valorii medii a semnalului de ieşire al unui
analizor, care nu determină variaţii de concentraţie.
Zonă protejată
Zone cu caracteristici speciale, care intră sub incidenţa legilor de protecţie a naturii
(parcuri naţionale şi regionale, păduri de stat, oaze faunistice etc.).
Zone sensibile
Zone care, din diferite motive structurale sau funcţionale, nu pot suporta fără
pagube ireversibile modificări majore ale parametrilor ambientali. Astfel de zone
sensibile la modificările climatice sunt zonele arctice şi antarctice, zonele montane
înalte suferă din cauza gheţurilor, zonele mediteraneene sunt supuse deşertificării,
zonele lagunare şi insulele sunt ameninţate de creşterea nivelului oceanului
planetar.
Zonă de contaminare controlată
Zonă în care nivelul pulberilor din aer şi al microorganismelor sunt menţinute sub
control.
312
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
BIBLIOGRAFIE
1. Alberti M., Berrini M., Melone A., Zambrini M. - La valutazione dell’impatto
ambientale. Istruzioni per l’uso. Franco - Angeli, Milano, 1992.
2. Alberti M., Bettini V., Bollini G., Falqui E. - Metodologie di Valutazione
dell’Impatto Ambientale. Clup, Milano, 1988.
3. Bereano A. - A Proposed Metodology for Assessing Alternative Technologies.
Ithaca (N.Y.), 1972
4. Bettini V., Bollini G., Falqui E. - Metodologie di Valutazione dell’Impatto
Ambientale. Clup, Milano, 1988;
5. Bica, I. - Elemente de impact asupra mediului. Matrix Rom Bucureşti, 2000.
6. Bran, F., Ioan, I. - Ecosferă şi politici ecologice. Editura ASE, Bucureşti, 2002.
7. Bresso M. ş.a. - Manuale per la Redazione degli Studi di Impatto Ambientale.
Regione Lombardia Paper, Milano, 1993.
8. Bresso M., Russo R., Zeppetella A. - Analisi dei progetti e valutazione d'impatto
ambientale. Franco Angeli, Milano, 1985.
9. Canter L. - Environmental Impact Assessment. Mc Graw Hill, New York, 1977.
10. Canter L. - Handbook of Variables for Environmental Impact Assessment. Ann
Arbor Science Publisher, Michigan, 1977.
11. Canter L. - Methods for Environmental Impact Assessment: Theory and
Application, in 'Environmental Impact Assessment' . Martinus Nijhoff Publ., The
Hague, 1983.
12. Canter L. - Methods for Assessing Indirect/Secondary Impacts, University of
Aberdeen, 1985.
13. Ceré L., Santoprete G. - Il sistema produzione delle aziende industriali, Lo
stabilimento industriale e i relativi servizi. Giappichelli Editore. Torino,1993.
14. Clark B.D., Chapman K., Disset R., Waltern P., Barret M. - A Manual for the
Assessment of Major Development Proposasl. London, 1981.
15. Colorni A., Malcevscki S., - Manuale Studio di impatto ambientale. Paderno
Dugnano, 1994.
16. Dasgupta A.K. and Pearce D.W. - Cost-benefit Analysis: Theory and Practice.
Mc Millan Press Ltd, London, 1972.
17. Dee N. et al. - Planning Methodology for Water Quality Management:
Environmental Evaluation System. Battelle-Columbus Laboratories, Columbus,
Ohio, 1973.
313
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
18. Dee N. et al. - An Environmental Evaluation System for Water Resource
Planning. Battelle-Columbus Laboratories, 1972.
19. Duke K.M. et al. - Enviornmental Quality Assessment in Multiobjective
Planning. Battelle-Columbus Laboratories, 1977.
20. Dumitrescu, I. - Poluarea mediului. Ed. Focus. Petroşani, 2002.
21. Everitt R. R., Colnett D. L. - Methods for determining the Scope of
Environmental Assessments. Paper Canada, 1987.
22. Falque F. - Prise en compte de l'environment dans les procedures
d'amenagement. Research Environment, 1975.
23. Falque M. - Pour une planification écologique. Options méditerranéennes, n.
13, juin, 1972.
24. Fodor D., Baican G. - Impactul industriei miniere asupra mediului. Ed.
Infomin. Deva, 2001
25. Formez M. - L'analisi costi-benefici. Quaderni Regionali n. 10 e 17, seconda
ed., Napoli, 1983.
26. Grissom L., Cervantes R., Rivasplata A - Threshold of Significance, paper,
Sacramento, 1994.
27. Krauskopf T.M. and Bunde D.C. - Evaluation of Environmental Impact through
a Computer Modelling Process. Environmental Impact Analysis: Philosophy and
Methods' (eds. Ditton R. and Goodale T.), University of Wisconsin, 1972.
28. Lazăr M. - Reabilitare ecologică, Ed. Universitas, Petroşani, 2001.
29. Lazăr M. - Gospodărirea apelor de suprafaţă, Ed. Universitas, Petroşani, 2001.
30. Leopold L.B. et al. - A Procedure for Evaluaating Environmental Impact. U.S.
Geological Survey Circular 45, Washington D.C., U.S. Geological Survey, 1971.
31. Malcevschi S. - Qualità ed impatto ambientale, Teoria e strumenti della
valutazione di impatto. Etaslibri, Milano, 1991.
32. McHarg I. - Design with Nature, Natural History Press, New York, 1969
33. Mishan E.J. - Cost-benefit Analysis. An Informal Introduction. Allen & Unwin
Ltd, London, 1973.
34. Moore J.L. et al. - A Methodology for Evaluating Manufacturing
Environmental Impact Statements for Delaware's Coastal Zone. Battelle-Columbus
Laboratories, Columbus, Ohio, 1973.
35. Popa I., Epure L. M. - Managementul dezastrelor, Compania Inedit SRL,
Bucureşti, 2001.
36. Pozzana G., Campari I., Franchini D. - Valutazione d’impatto ambientale e
geographic information systems. Indirizzi di una integrazione: studio per area
pisana, IRPET. Franco - Angeli, Milano, 1993.
314
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
37. Prest A.R. and Turvey R. - Cost-benefit Analysis: a Survey, The Economic
Journal, 683-712, 1965.
38. Rojanschi V, Bran F., Diaconu G. - Protecţia şi ingineria mediului. Ed.
Economică. Bucureşti, 1997.
39. Solomon R. et al. - Water Resources Assessment Methodology (WRAM).
Impact Assessment and Alternative Evaluation, Contract Report Y-77-1, Vickburb,
Mississippi, 1977.
40. Sorensen J.C. - A Framework for Identification and Control of Resources
Degradation and Conflict on the Multiple Use in the Coastal Zone. Berkely,1971.
41. Vismara R. - Ecologia applicata, Hoepli, Milano, 1988
42. Warner M. L., Preston E. H. - Review of Environmental Impact Assessment
Methodologies, EPA, Washinton D.C, 1974.
43. Wolfe L. D. - Methods for Scoping Environmental Impact Assessment. Review
of Literature and Experiences, Paper, Vancouver, 1987.
44. Zeppetella A., Bresso M., Gamba G. - Valutazione ambientale e processi di
decisione. NIS, Roma, 1992.
45. Zeppetella A., Bresso M., Gamba G. - Metodi e tecniche di valutazione di
impatto ambientale. La nuova Italia Scientifica, Roma, 1993.
46. *** - Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, Institutul Naţional de
cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Mediului, UN Framework Convention on
Climate, Raport Naţional privind mediul înconjurător, Bucureşti, 2005.
47. *** - Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor - Raport privind starea
mediului în România, 2004.
48. *** - M.T.S. – Principalele probleme socio-economice şi tehnice ale
companiilor cu un grad ridicat de poluare şi consum intensiv de energie. Soluţii
pentru rezolvarea lor utilizând tehnologii curate. Sectorul metalurgic. Bucureşti,
2002.
49. *** - UNEP - Draft Guidelines for Assessing Industrial Environmental Impact
and Environmental Criteria for Siting of Industry, Industry and Environment
Office, Paris, 1978.
50. *** - CEEA - Four Types of Environmental Assessment, Paper, Canada, 1998.
51. *** - FEARO - Initial Assessment Guide, Minister of Supply and Service
Canada, 1986.
52. *** - FEARO - Guidelines for preparing Initial Environmental Evaluation,
1986.
53. *** - Environment Canada - Initial Environmental Assessment at Environment
Canada , Quebec Canada, 1987.
315
Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
54. *** Council on Environmental Quality - Regulations for Implementing the
Procedural Provisions of the National Environmental Policy Act, 1978.
55. *** U.S. Department of Interior, Bureau of Land Managment - National
Environmental Policy Act Handbook, 1988.
56. *** European Commission DG XI - Guidance on Screening, Paper, Bruxelles,
1996.
57. *** www.apat.gov.it - Danno ambientale
58. *** www.cambioclima.it
59. *** www. nonsoloaria.com
60. *** www.enero.ro
61. *** www.iea.org
62. *** www.portalsole.it
63. *** www.europa.eu.int
64. *** www.umweltdaten.de
65. *** www.energoclub.it
66. *** www.mmediu.ro
316

Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
3.3.1. Tendinţe în producţia de substanţe chimice 3.3.2. Metale grele 3.3.3. Poluanţi organici persistenţi 3.3.4. Soluţii de minimizare a impactului 3.4. Industria metalurgică 3.4.1. Metalurgia feroasă 3.4.2. Metalurgia neferoasă 3.4.3. Măsuri de reducere a emisiilor 3.5. Construcţiile 3.5.1. Materiale de construcţii 3.5.2. Organizarea de şantier 3.5.3. Ameliorarea impactului construcţiilor asupra mediului 3.5.4. Impactul dezvoltării urbane asupra mediului înconjurător 3.6. Transporturile 3. 7. Agricultura 3.8. Exploatarea resurselor de apă 3.8.1. Acumulările de apă 3.8.2. Canale navigabile şi amenajări portuare 3.8.3. Alte lucrări de gospodărire a apelor 3.9. Depozitarea deşeurilor 3.10. Turismul Cap. 4 Structura studiului de evaluare a impactului asupra mediului 4.1. Scopul şi cerinţele studiului de evaluare a impactului 4.2. Structura raportului de evaluare a impactului 4.3. Principii generale in realizarea studiului de impact 4.3.1. Concentrarea asupra problemelor principale 4.3.2. Implicarea celor mai potrivite persoane şi echipe în realizarea studiului 4.3.3. Corelarea informaţiilor pentru luarea deciziilor 4.3.4. Prezentarea clară, detaliată a soluţiilor de minimizare a impactului 4.3.5. Asamblarea rezultatelor obţinute într-o formă adecvată luării deciziilor 4.4. Fazele studiului de evaluare a impactului asupra mediului Cap. 5 Operaţii şi evaluări preliminare Cap. 6 Analize ale proiectului şi evidenţierea acţiunilor cauzale 6.1. Descrierea proiectului 6.2. Acţiuni şi intervenţii 6.3. Proiectele 6.4. Planuri 6.5. Alternative şi scenarii Cap. 7 Evidenţierea componentelor ambientale 7.1. Descrierea mediului înconjurător 7.2. Elementele mediului înconjurător şi sistemul complex 7.3. Caracterizarea componentelor ambientale 7.3.1. Atmosfera 7.3.2. Apa 7.3.3. Solul şi subsolul 7.3.4. Peisajul şi climatul fizic 7.3.5. Radiaţii ionizante şi neionizante şi sănătatea publică 7.3.6. Vegetaţia, fauna şi ecosistemele 7.4. Compatibilitatea proiectelor cu mediul înconjurător Cap. 8 Evidenţierea şi evaluarea impacturilor 8.1. Scopul analizării impactului 8.2. Evidenţierea impacturilor 8.2.1. Listele de control 2 102 103 105 107 108 108 110 111 113 114 119 121 123 126 131 136 136 137 139 140 142 146 148 149 150 150 150 151 152 152 153 155 163 163 164 166 167 170 174 174 176 178 178 179 179 180 180 181 182 187 187 188 189

Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător
8.2.2. Matrice de impact 8.2.3. Metoda reţelelor 8.2.4. Metoda hărţilor tematice 8.3. Estimarea impacturilor 8.4. Evaluarea impacturilor 8.4.1. Transformarea scării impacturilor 8.4.2. Determinarea importanţei resurselor: ponderarea 8.4.3. Compararea alternativelor şi decizia 8.4.4. Descompunerea şi compunerea 8.4.5. Tratarea incertitudinii 8.5. Evaluarea indicelui global de impact 8.6. Ierarhizarea problemelor de mediu 8.6.1. Metoda bazată pe corespondenţa culoare – importanţă 8.6.2. Metode matriceale 8.6.3. Reprezentări grafice 8.6.4. Metoda grupării ierarhice a priorităţilor de mediu 8.6.5. Ierarhizarea problemelor de mediu folosind suma ponderată 8.6.6. Metoda bazată pe calcularea unor indici specifici de mediu Cap. 9 Compensarea ameliorarea şi monitorizarea impacturilor 9.1. Măsuri de compensare 9.2. Măsuri de ameliorare 9.3. Monitorizarea 9.4. Bilanţul impactului asupra mediului ANEXA I ANEXA II GLOSAR DE TERMENI BIBLIOGRAFIE 197 203 206 213 216 218 222 226 229 230 231 236 237 238 239 240 240 241 242 242 244 246 254 256 260 266 304

3

Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător

PREFAŢĂ Omul, în lunga sa existenţă, a utilizat resursele naturale de pe mapamond după trebuinţe şi necesităţi, fără să-şi pună problema consecinţelor activităţilor sale asupra factorilor de mediu şi, ca urmare, degradarea şi poluarea mediului înconjurător a mers în acelaşi ritm cu dezvoltarea civilizaţiei. În timp, problemele de mediu s-au acumulat, iar în ultimele decenii ale mileniului al II-lea s-a constatat o dereglare puternică a echilibrului natural între elementele constituente ale biosferei. Acest dezechilibru a fost cauzat, în principal, de o puternică dezvoltare a proceselor industriale şi de absenţa aproape totală a preocupărilor şi măsurilor de protecţie a mediului înconjurător. Dată fiind gravitatea problemei, aceasta a devenit încă din ultimele decenii ale secolului trecut o prioritate a guvernelor ţărilor din întreaga lume, a numeroase organizaţii internaţionale, a asociaţiilor oamenilor de ştiinţă etc.; toate acestea având drept scop dezvoltarea durabilă a societăţii. Conceptul de dezvoltare durabilă a fost definit în anul 1987 de către Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (Comisia Brundtland). Raportul acestei comisii, denumit “Viitorul nostru comun”, face apel la o asemenea dezvoltare, capabilă să “satisfacă necesităţile generaţiilor prezente, fără a compromite şansele generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi”. Dezvoltarea durabilă impune cerinţa abordării simultane a imperativelor de dezvoltare economică şi de protecţie a mediului. În ultimii ani, în aproape toate ţările lumii, printre care se numără şi România, au fost emise legi care au ca obiectiv reglementarea problemelor de mediu. Problema protecţiei mediului este atât de serioasă, încât a pătruns în programele şcolare, iar în învăţământul superior au fost înfiinţate secţii şi specializări în acest domeniu. Informarea corectă şi educaţia corespunzătoare a populaţiei în ceea ce priveşte problemele legate de mediul înconjurător reprezintă o premiză importantă pentru respectarea şi îmbunătăţirii calităţii factorilor de mediu. Informarea se poate realiza prin diverse mijloace, dintre care cel mai eficient este acela de a pune la dispoziţia publicului larg a unor materiale scrise de specialişti cu preocupări şi rezultate în domeniu. Un asemenea material este şi lucrarea intitulată “Impactul antropic asupra mediului”, scrisă de două cadre didactice valoroase de la Universitatea din Petroşani, conf.univ.dr.ing. Maria Lazăr şi conf.univ.dr.ing. Ioan Dumitrescu, cărora eu personal le adresez felicitări pentru modul în care au abordat aspectele
4

Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător multiple ale impactului generat de activităţile antropice asupra mediului înconjurător. Abundenţa subiectelor tratate în această carte acoperă întreaga problematică abordată, constituind un instrument eficient de cunoaştere a problemelor la a căror rezolvare trebuie să-şi aducă aportul întreaga societate. Cartea este alcătuită din trei părţi, care se succed logic. În prima parte sunt prezentate formele de degradare globală şi regională a factorilor de mediu, fiind amplu discutate probleme globale de tipul accentuării efectului de seră, modificărilor climatice, ploilor acide, problema ozonului, poluarea aerului, dar şi o serie de probleme regionale legate de degradarea solului, apelor, peisajului, biodiversităţii etc. În partea a doua sunt expuse impacturile generate asupra mediului înconjurător de către diferite sectoare de activitate ale economiei, fiind analizate activităţile de tip industrial, printre care amintesc aici industria energetică, minieră, chimică, metalurgică, construcţiile, transporturile), activităţile de tip agricol, activităţile de gospodărire a apelor, turismul etc. În partea a treia sunt prezentate cele mai utilizate tehnici de evaluare a impactului generat asupra mediului în condiţiile implementării unor proiecte de diferite tipuri. Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să se documenteze în vederea realizării unor studii de impact, autorii prezintă în această parte a lucrării un adevărat ghid pentru elaborarea unor studii corecte şi eficiente. “Impactul antropic asupra mediului” este o lucrare scrisă într-un stil sobru, clar şi antrenat, prezentând, pe lângă aspectele teoretice, numeroase date şi exemple concrete din ţară şi străinătate, ceea ce înlesneşte înţelegerea materialului în ansamblu. În încheiere, îmi exprim convingerea că lucrarea scrisă de conf.univ.dr.ing. Maria Lazăr şi conf.univ.dr.ing. Ioan Dumitrescu, prin conţinutul său diversificat, dar echilibrat, prin structura şi modul de prezentare a problemelor, va fi bine primită şi deosebit de utilă nu numai corpului tehnico-ingineresc din producţie, cercetare şi proiectare, studenţilor şi doctoranzilor de la specializările de mediu, dar şi tuturor acelor care sunt interesaţi şi preocupaţi de problemele actuale ale mediului înconjurător.

Prof.univ.dr.ing. Dumitru FODOR

5

Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător

INTRODUCERE

Dezvoltarea normală şi durabilă a societăţii omeneşti impune din ce în ce mai acut ţinerea sub control a efectului activităţilor antropice asupra mediului înconjurător. De-a lungul timpului, omul a utilizat resursele după bunul plac, fără măsuri minime de protecţie a mediului şi fără a-şi pune problema consecinţelor activităţilor sale asupra diferitelor cicluri naturale. Degradarea şi poluarea mediului înconjurător au mers în acelaşi ritm cu evoluţia civilizaţiei. O vreme, populaţia era mai puţin numeroasă, iar efectele activităţii omului asupra mediului erau nesemnificative, cel puţin la nivel global. În prezent, creşterea demografică şi densitatea populaţiei în anumite regiuni, determină un impact la nivel local şi mondial mult mai intens. În diferite părţi ale Pământului, oamenii se confruntă cu fenomene meteorologice ieşite din comun care, încet-încet, le ameninţă nu numai stilul obişnuit de viaţă, dar chiar şi existenţa. Printre cauzele majore ale acestor dezastre naturale se numără diferitele forme de poluare a mediului înconjurător şi impactul generat de acestea. Problemele legate de protecţia mediului au apărut în ultimele decenii, când sa constatat dereglarea echilibrului natural dintre elementele constitutive ale biosferei, ca urmare a dezvoltării puternice a proceselor industriale şi a absenţei măsurilor de menţinere a acestui echilibru. În ultimele patru decenii s-au intensificat continuu preocupările privind protecţia mediului, semnalul de alarmă fiind reprezentat de prima dezbatere a problemelor globale privind mediul înconjurător de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în anul 1968. Doi ani mai târziu, în 1970, se înfiinţează Clubul de la Roma, cu scopul declarat de a dezbate problemele globale ale planetei, având ca priorităţi cinci direcţii: numărul de locuitori, producţia industrială, alimentele, resursele de materii prime şi poluarea mediului. În anul 1972, se desfăşoară la Stockholm Conferinţa privind Mediul Uman (ECO1), unde se recomandă elaborarea unui program ONU privind mediul înconjurător. În anul 1977, are loc Conferinţa Naţiunilor Unite privind pericolul şi extinderea fenomenului de deşertificare, iar doi ani mai târziu, în 1979, se desfăşoară la Geneva prima Conferinţă Mondială privind Clima, unde este promulgat Programul Mondial de Protejare a Climei.
6

care se referă la substanţele cu potenţial de distrugere a ozonului stratosferic. Un an mai târziu. În anul 1987 este publicat Raportul Brundtland. cu scopul determinării măsurilor de reducere a producerii şi consumului substanţelor distrugătoare de ozon stratosferic. folosirea durabilă a componentelor acesteia. respectiv în 1990 la Londra. care urmează să elaboreze un raport privind starea mediului înconjurător. care defineşte pentru prima dată dezvoltarea durabilă ca fiind „satisfacerea necesităţilor generaţiilor prezente. Tot în anul 1990. Tot în acest an este promulgat Protocolul de la Montreal. tot mai accentuate. unde s-au adoptat şi semnat 5 documente importante. oxizi de azot. În anul 1992. se desfăşoară la Geneva a doua Conferinţă Mondială a Climei. 7 . condusă de premierul norvegian H. metan şi hidrocarburi fluorurate halogenate parţial.stipulează măsurile de stabilizare a gazelor din atmosferă care provoacă efectul de seră. Brundtland. are loc la Rio de Janeiro Conferinţa privind Mediul şi Dezvoltarea (Earth Summit). are loc la Toronto o Conferinţă Internaţională privind Modificările Climatice. unde se ajunge la concluzia că schimbările climatice. dezvoltării şi consolidări durabile a tuturor tipurilor de păduri .cadru a ONU referitoare la schimbarea climei semnată de 160 de state . ale cărei obiective erau reducerea emisiilor de bioxid de carbon cu 20% şi ratificarea Protocolului de la Montreal privind distrugerea stratului de ozon. În 1985 este pusă în evidenţă pentru prima dată gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii şi. în acelaşi an. în 1988. are loc Conferinţa de la Viena.  Declaraţia de principii pentru îndrumarea gospodăririi. sunt determinate în mare măsură de acţiunea gazelor cu efect de seră şi se recomandă reducerea emisiilor de bioxid de carbon.  Convenţia Diversităţii Biologice – se referă la conservarea diversităţii biologice. care implică participarea tuturor statelor şi anume:  Declaraţia de principii asupra mediului şi dezvoltării sintetizează drepturile şi responsabilităţile fiecărei naţiuni în realizarea bunăstării şi dezvoltării umane în concordanţă cu cerinţele protecţiei mediului.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător În anul 1983 se înfiinţează Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare.  Convenţia .documentul recunoaşte importanţa deosebită a pădurilor pentru dezvoltarea economică şi întreţinerea tuturor formelor de viaţă şi arată că pădurile reprezintă surse de energie regenerabile şi materii prime pentru industrie. fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi”. Alte două conferinţe privind Protocolul de la Montreal au loc în 1989 la Helsinki.

Protocolul trebuia să fie ratificat de cel puţin 55 de ţări. care stabileşte termenii şi regulile de punere sub control a gazelor ce determina efectul de seră al Terrei. egalitatea între sexe. tot la Viena. Multe state membre OPEC au renunţat în schimb la orice reţinere. Tot în anul 1992. protejarea rezervelor de apă potabilă etc. cantitatea medie de gaze cu efect de seră să fie redusă cu 5. participarea grupărilor sociale la procesul politic. nu există de limitări. În 1995 se desfăşoară la Berlin prima Conferinţă a statelor semnatare a convenţiei – cadru privind clima. se desfăşoară la Viena o altă Conferinţă privind Protocolul de la Montreal.  Agenda 21. ratificându-l. inclusiv printr-un transfer al tehnologiilor relevante. care să reprezinte „furnizori” a minim 55% din poluarea prin emisii la nivelul anului 1990. ele angajându-se la o reducere generală cu 8% a emisiilor de gaze cu efect de seră. protejarea climei. fixând pentru aceasta un termen de doi ani. Unele state precum SUA (ţară care produce 24% din totalul de emisii gazoase nocive care determină fenomenul de efect de seră). are loc a doua Conferinţă a statelor semnatare a convenţiei – cadru privind clima. Ţările membre ale Uniunii Europene s-au numărat printre principalele promotoare ale Pactului.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător distribuirea corectă şi echitabilă a beneficiilor din urma utilizării resurselor genetice. În anul 1997.2% sub nivelul înregistrat în anul 1990. denumit „Protocolul de la Kyoto”. Croaţia şi Principatul Monaco. protejarea speciilor. la Kyoto. are loc la Copenhaga o altă Conferinţă privind Protocolul de la Montreal. respectarea intereselor popoarelor indigene. în anul 1999 fiind demarată procedura de ratificare a acestuia. India şi ţările în curs de dezvoltare. în Japonia. având drept obiective stabilirea limitelor obligatorii în ceea ce priveşte reducerea emisiilor în statele industriale. Aici sunt tratate aproape toate aspectele relevante din punctul de vedere al dezvoltării: combaterea sărăciei.un program extrem de cuprinzător privind dezvoltarea durabilă în secolul XXI.000 de instalaţii industriale. Protocolul de la Kyoto exprimă dorinţa ca până în anul 2012. la ce-a de-a treia Conferinţă a statelor semnatare a convenţiei – cadru privind clima. a fost creată la nivelul Uniunii Europene o piaţă a 8 . Pentru a ajuta companiile europene să îşi îndeplinească angajamentele în privinţa reducerii emisiilor. precum si printr-o finanţare adecvată. Australia. Rusia şi Ucraina s-au obligat să nu depăşească nivelul atins în 1990. 161 de ţări au finalizat un acord. iar în 1996. România a fost a 60-a ţară care a semnat Protocolul de la Kyoto. iar pentru Republica Populară Chineză. Tot în 1995. nu au ratificat acest Protocol. stabilind în acelaşi timp şi ţinte individuale de atins în ceea ce priveşte reducerea poluării pentru 12.

grupate în seria ISO 14000. Spre exemplu. După Conferinţa de la Kyoto. s-a urmărit dezvoltarea unor standarde de mediu.  Elemente strategice 9 . protecţia mediului este legiferată prin Legea nr. În ultimii ani. controlul poluării şi managementul riscului. politici de mediu. Astfel. 2003 Milano. 1999 Pekin şi Bonn. etichetare ecologică. completată de alte legi.5 €. În România.  poluatorul plăteşte. în care se vor putea vinde şi cumpăra cotele alocate întreprinderilor pentru emisia de gaze. o companie care va reuşi să îşi ţină emisiile sub nivelul alocat va avea dreptul să vândă partea neutilizată unei alte companii. considerat ca obiectiv de interes public major. conservarea naturii. protecţia apelor. ordine şi hotărâri de guvern referitoare la anumite domenii cum ar fi calitatea aerului.  conservarea biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural.  prevenirea riscurilor ecologice şi a producerii daunelor. biodiversitate şi biosecuritate. modul de implementare a stipulărilor Protocolului a fost discutat într-o serie de conferinţe internaţionale. o tonă de bioxid de carbon se comercializează la un preţ mediu de 8. Analiştii prevăd constituirea unei pieţe de 50 de miliarde € în perioada 2005-2007. ele urmând să fie influenţate numai de cerere şi ofertă. gestionarea deşeurilor şi a substanţelor periculoase. prevederea luând în calcul comerţul cu 5 miliarde de tone de bioxid de carbon. al căror obiectiv principal este furnizarea unui cadru internaţional comun de abordare a managementului de mediu. Principii  precauţie în luarea deciziilor. În acest moment există deja o piaţă neoficială privind gazele cu efect de seră. Comisia Europeană s-a declarat în favoarea lăsării libere a fluctuaţiilor preţurilor pe această piaţă. Legea 137/1995 are drept scop reglementarea protecţiei mediului. 2000 Haga. care depăşeşte nivelul alocat şi doreşte să evite sancţiunile financiare. protecţia atmosferei şi schimbările climatice. 2001 Bonn şi Marakesh.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător emisiilor. comercializate la un preţ mediu de 10 € pe tonă. în sensul realizării unei dezvoltări durabile şi conţine o serie de principii. după cum urmează: 1998 Buenos Aires. pe plan mondial. 137/ 1995. elemente strategice şi acţiuni specifice. 2002 New Delhi.

 obligativitatea procedurii de evaluare a impacturilor de mediu în faza iniţială a proiectelor (Ordinul MAPPM 125/1996).  corelarea planificării de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi de urbanism.  Acţiuni specifice  integrarea politicilor ecologice în programele generale de dezvoltare. a patrimoniului sau condiţiile socio-economice. Pe baza bilanţurilor de mediu se poate obţine autorizaţia de mediu. Legislaţia din ţara noastră foloseşte în evaluarea impactului asupra mediului următoarele instrumente: studiul de impact.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător înlăturarea poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor (deşeuri radioactive. ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor degradate. anterioare. evaluarea riscului de mediu. programul pentru conformare.  10 . Această schimbare poate afecta sănătatea omului.  utilizarea durabilă a resurselor.  menţinerea. Studiul de evaluare a impactului asupra mediului reprezintă unul dintre instrumentele complexe de control al intensităţii şi al modului în care activităţile antropice influenţează factorii de mediu. obiectivele de mediu minim acceptate. Impactul ecologic se referă la efectul direct sau indirect al unei activităţi antropice. precum şi de stabilire a soluţiilor de minimizare a efectelor negative. care produce o schimbare a sensului de evoluţie a stării de calitate a ecosistemelor.  promovarea cercetării fundamentale şi aplicative în domeniu. prezente şi anticipate ale unei activităţi existente asupra mediului. integritatea mediului.  crearea sistemelor naţionale de monitorizare integrată a mediului. metale grele. bilanţul de mediu.  instruirea şi educarea populaţiei pentru protejarea mediului înconjurător. fluor). Bilanţul de mediu este o procedură care permite obţinerea de informaţii privind cauzele şi consecinţele efectelor negative cumulate.

 microbiocenoza .comunitatea endoparaziţilor. de către autoritatea competentă. Habitatul (biotopul) reprezintă porţiunea de mediu natural în care îşi duc viaţa organismele vegetale şi animale. 11 . Programul pentru conformare este un plan de măsuri propus de titularul activităţii. precum şi orice alte cerinţe ce pot fi identificate de către autoritatea de mediu competentă.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător Prin evaluarea riscului de mediu se face analiza probabilităţii şi gravităţii principalelor componente ale unui impact de mediu.  zoocenoza .comunitatea plantelor. Elementul principal al conceptului de mediu înconjurător constă în caracterul sau de sistem . Biocenoza reprezintă totalitatea vieţuitoarelor care populează un anumit biotop (habitat). format dintr-un număr foarte mare de elemente şi legături având o anumită capacitate de autoreglare şi în care factorul cel mai important şi activ îl reprezintă comunităţile omeneşti. în baza unui bilanţ de mediu realizat anterior. Acestea se referă la obiectivele calitative şi cantitative minime de mediu şi durata maxim admisibilă pentru conformare cu cerinţele de mediu.sistem complex dar unitar. Mediul înconjurător formează un mecanism viu (ecosfera).comunitatea microorganismelor. Ecosistemul sau sistemul ecologic reprezintă rezultanta interacţiunilor dintre o biocenoză şi habitatul ei. Obiectivele de mediu minim acceptate cuprind un set de obiective stabilite de autoritatea de mediu competentă.comunitatea animalelor. în scopul respectării reglementărilor privind protecţia mediului. ale căror acţiuni pot perturba capacitatea de autoreglare.  parazitocenoza . pe a cărei integritate şi bună funcţionare se bazează orice activitate umană. CAPITOLUL 1 MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ÎN CONTEXTUL EVALUĂRII IMPACTULUI Mediul înconjurător este sistemul ecologic al anumitor comunităţi omeneşti. adaptându-se la condiţiile acestuia şi are următoarele subdiviziuni:  fitocenoza . cuprinzând etape care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei de mediu.

Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător Biomele sunt sisteme ecologice mai mari sau combinaţii de sisteme. peisaj. în intimă întrepătrundere cu acestea. junglele etc.).). medii urbane. securitate.1. cultură etc. iar factorii de impact reprezintă acele elemente care sunt cauze ale interferenţelor cu mediul şi pot produce perturbări ale componentelor ambientale (zgomote. cât şi din punct de vedere al competenţelor necesare evaluării impactului. apă. emisii.  Mediul fizic. deşerturile. structura societăţii şi a economiei. care este cea mai complexă .  În sens mai larg. Întrucât modul de definire a mediului înconjurător este important atât din punct de vedere metodologic. Factorii de mediu se referă la elementele constitutive ale mediului înconjurător (aer. biologic şi antropic (bunuri culturale. inclusiv degradarea ecosistemelor ca urmare a activităţilor antropice. caracterizat de elemente fizice (geologie. Conceptul de mediu înconjurător Analizele privind calitatea mediului înconjurător şi a impacturilor generate asupra acestuia de către activitatea antropică impun clarificarea termenului de mediu înconjurător. Biosfera reprezintă învelişul Pământului care cuprinde viaţa. 12 . vibraţii. Analizarea mediului înconjurător din punct de vedere calitativ presupune studierea elementelor sale. care se găsesc în condiţii de climă asemănătoare. seismologie etc. respectiv factorii de mediu (cuprinzând mai multe componente ambientale) şi factorii de impact (sau de interferenţă a activităţilor antropice cu mediul înconjurător).). este necesar să se clarifice încă de la început în ce sens trebuie înţeles termenul de mediu înconjurător. conceptul de mediu include şi activităţile şi condiţiile de viaţă ale omului (sănătate. De cele mai multe ori. în studiile de evaluare a impactului se alege cea de-a treia variantă. utilizarea solului). când sunt luate în considerare şi relaţiile factorului uman cu elementele mediului fizic şi biologic. deşeuri etc. de organisme vii (flora şi fauna) şi de relaţiile ce există între acestea (ecosistemele). 1. radiaţii. conturat la contactul dintre litosferă. hidrogeologie. iar vegetaţia specifică are caracteristici asemănătoare. împreună cu relaţiile de schimb care există în interiorul ecosistemelor. Pentru acesta pot fi luate în considerare trei definiţii /44/:  Mediul fizic şi biologic. sol). Exemple în acest sens sunt reprezentate de tundra Arcticii. hidrosferă şi atmosferă.

clorurilor.). cu grosimea între 11 .  depuneri acide. hidrocarburi). evidenţierea politicilor de control şi de prevenire a poluării sau de epurare a aerului. umiditatea. nitraţilor şi sulfaţilor. conductibilităţii specifice.  Surse de impact  emisii industriale de diferite tipuri (oxizi de carbon. compoziţia atmosferei fiind: 78% azot.13 km. oxizi de sulf şi de azot. hidrocarburi. Factori de mediu 1. 13 .  emisii de origine urbană. care provin din procese productive sau de combustie în diferite cantităţi. luminozitatea şi compoziţia gazelor.04% bioxid de carbon şi alte gaze.  Parametri de stare  calitatea aerului. pulberi.  emisii generate de mijloacele de transport (oxizi de carbon. presiunea. rezultate din procese de combustie din centrale termice (oxizi de carbon.03 . inversiuni termice. respectiv aerul şi clima Aerul Obiectivele analizării aerului sunt evidenţierea şi caracterizarea surselor de poluare atmosferică. În cadrul analizelor de impact. care reprezintă un pericol pentru sănătatea umană şi a altor organisme vii şi bunurile publice sau private. determinarea stării de calitate a aerului. 21% oxigen. caracterizată prin concentraţiile principalilor poluanţi şi tendinţele evolutive în condiţiile intervenţiilor antropice. satisfăcând condiţiile compatibile cu viaţa în ceea ce priveşte temperatura. analizate în contextul climatic (regimul eolian. turbulenţe etc. pulberi.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător 1.2. pulberi. 0. caracterizate prin determinarea pH-ului.1. sulf şi azot.) prin aplicarea unor modele adecvate de difuzie şi transport ale poluanţilor. metale grele.  fenomene de difuzie şi transport ale poluanţilor. micropoluanţi cloroorganici etc. ozon). hidrocarburi aromatice. zona cea mai importantă pentru vieţuitoare este troposfera. Caracterizarea atmosferei poate fi realizată prin analizarea a două din componentele acesteia.0. Dintre stratele atmosferice. Atmosfera Este alcătuită dintr-un amestec de gaze. oxizi de sulf şi de azot. atmosfera trebuie caracterizată din punct de vedere al poluării cu substanţe emise în desfăşurarea diferitelor fenomene şi procese.2. echilibrul atmosferic.

cu rol major în procesul de dispersie a poluanţilor.  Parametri de stare  parametri meteorologici (temperatură.  inversiunile termice. Poluanţi Aer Depunere Inhalare Plante Sol şi apă Animale Om Fig.2.2.  Surse de impact  alterarea microclimatului.2% reprezintă mări şi oceane. umiditate. ce are un rol important în modul de dispersare a poluanţilor în aer. Apa Hidrosfera ocupă aproximativ 71% din suprafaţa planetei.1 Transferul substanţelor poluante din aer către alte componente ambientale Clima Clima unei regiuni reprezintă totalitatea condiţiilor atmosferice care se desfăşoară în decurs de un an.1 se pot urmări relaţiile dintre aer şi celelalte componente ambientale. în funcţie de o schemă care se repetă de la un an la altul. cu date statistice pe o perioadă de timp relevantă. 92.03% apa din atmosferă. 1.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător În figura nr. doar 29% fiind reprezentată de uscat.12% gheţari. ca urmare a apariţiei unor oglinzi de apă cu suprafeţe mari sau a unor surse de căldură. Obiectivul analizării acestei componente ambientale este caracterizarea condiţiilor climatice din zona studiată.  stabilitatea atmosferică. vânt). 1. precipitaţii. Din suprafaţa totală ocupată de apă. precum şi modul în care ajung poluanţii să afecteze factorul uman.62% ape continentale şi subterane dulci şi 0. Printre obiectivele analizelor efectuate asupra acestei componente 14 . care influenţează fenomenul de poluare atmosferică. 1. 0. 2. nr.

fosfaţi. nitriţi. oxigen dizolvat. conductibilitate. a zonelor de drenaj. raporturile cu stratele acvifere de adâncime şi cu apele superficiale. hidrologia şi hidraulica. transport solid. care includ intervenţiile de regularizare a albiilor. coliformi. temperatură. referitoare la cantităţile de apă consumate efectiv de utilizările civile. sulfaţi. identificarea zonelor de descărcare.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător ambientale se numără: caracterizarea gospodăririi durabile a apei.  prelevări de apă din sursele subterane caracterizate prin cantităţile prelevate şi punctele de amplasare. 15 . duritate. consumul biochimic de oxigen CBO. caracterizată prin principalii parametri fizici. cloruri. direcţie.  consumuri de apă. bilanţul hidrogeologic. hidrogeologia. nitraţi. fiind util pentru planificarea acestor resurse. agricole şi industriale.  modificările regimului hidrografic.) şi analize privind variaţiile relative în spaţiu şi timp ale acestora.  producţia de ape reziduale şi deversări în receptori naturali. suspensii solide. analizată prin evidenţierea formaţiunilor acvifere prezente în zona afectată de proiect şi caracterizarea acestora prin adâncime. azot amoniacal. valuri şi regimul curenţilor) şi analize vizând poluarea. presupunând evidenţierea apelor superficiale afectate direct sau indirect de o anumită intervenţie. caracterizate prin cantităţile prelevate şi punctele de amplasare. eroziune.      Parametri de stare hidrografia. permeabilitate. ce trebuie analizat pentru determinarea resurselor de apă disponibile în cadrul bazinului hidrografic în care se intervine. calitatea apelor superficiale. a direcţiei de scurgere a apei. evidenţierea eventualelor probleme referitoare la fenomenele hidraulice (risc hidraulic. chimici şi microbiologici (pH. drenarea apelor superficiale. lucrări care afectează fenomenul de transport solid etc. consumul biochimic de oxigen la 5 zile CBO5. streptococi fecali. caracterizate prin cantităţile de ape reziduale de origine civilă şi industrială şi caracteristicile calitative ale acestora. metale grele.  Surse de impact  prelevări de apă din sursele superficiale. salmonele etc.

16 . asupra omului. aer. nr. caracterizată prin principalii parametri fizici.2 sunt prezentate relaţiile de interdependenţă. vulnerabilitatea formaţiunilor acvifere.  Surse de impact  consumul de sol în zona la care se referă proiectul.2 Transferul poluanţilor din apă spre alte componente ambientale 1. fenomene de eroziune şi sedimentare. materialelor sau deşeurilor periculoase. evidenţiind extinderea suprafeţelor impermeabilizate şi evoluţia temporală a acestora.3 şi 2 m. cum sunt suprafeţele ameliorate. între 0. geostructurale.  utilizarea de pesticide şi fertilizanţi şi alte presiuni generate de activităţile agricole. Solul şi subsolul Compoziţia solului constă din humus (partea organică). fenomene vulcanice.  Poluanţi Sol Ape superficiale sau subterane Plante acvatice Nisip şi sedimente Fauna acvatică Irigaţii Sol Plante terestre Faună terestră Om Fig.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător calitatea apelor subterane. evoluţia şi capacitatea de utilizare a solului) şi analize ale condiţiilor de poluare .3. geopedologice şi hidrogeologice (seismicitate. direct sau indirect. instabilitatea versanţilor. evidenţierea aspectelor litologice. coloizi şi reacţia pH. asigurate de ciclul hidrologic. în medie.  mijloace potenţiale de contaminare. care trebuie cuantificat. În figura nr. iar grosimea stratului de sol este cuprinsă. între apă şi celelalte componente ambientale. prin intermediul cărora degradarea apei se rasfrânge. 2.2. 1. Studiul acestei componente ambientale presupune caracterizarea utilizării durabile a solului. zone de depozitare a substanţele chimice. chimici şi microbiologici enumeraţi mai sus şi analize privind variaţiile relative în spaţiu şi timp ale acestora.

4.  hidrogeologia. active sau abandonate. gaze) prezente în sol şi subsol. textura şi structura solului. capacitatea de înmagazinare a apei). cu referire specială la compoziţia fizico – chimică a solului (grosimea. caracterizată prin fenomene de infiltrare şi circulaţie a apelor în subsol. utilizarea materialelor extrase şi condiţiile de reconstrucţie ecologică. tipul substanţei minerale utile extrase.  utilizarea solului.2. Flora şi vegetaţia  17 . caracterizată prin procesele de modelare a terenului. prin intermediul lanţurilor trofice. acestea rezultă din figurile 1. prezenţa formaţiunilor acvifere şi vulnerabilitatea acestora. în special de fenomene de eroziune. caracterizată prin unităţile litologice şi elementele structurale. sedimentare şi alunecare.2. la caracteristicile hidrogeologice (permeabilitate.1 şi 1. definind-se şi seismicitatea regiunii. activităţi care pot altera caracteristicile morfologice.  Parametri de stare  morfologia. geomorfologice şi hidrogeologice ale zonei în care se implementează un proiect. evidenţiind caracteristicile geotehnice ale rocilor. suprafaţa carierei.  geomorfologia. caracterizate de metoda de exploatare. caracterizată prin evoluţia temporală în zona studiată. pH.  excavarea şi vehicularea solului. materii organice etc. substanţe organice) şi fluide (apă. 1.  pedologia. la componenta biotică şi la interacţiunile dintre acestea. evidenţiind caracteristicile geochimice ale fazei solide (minerale.  riscurile geomorfologice şi hidraulice. drenaj. capacitatea portantă şi cedarea terenurilor. În ceea ce priveşte relaţiile de legătură între sol şi celelalte componente ambientale.  geotehnica.  geologia.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător activităţi extractive.). cu referire la stabilitatea taluzurilor. volumul de material extras (în total şi anual).  geochimia. culoare. de tipul carierelor. precum şi modul de transfer al poluanţilor către om.

prezente efectiv sau potenţial în zona studiată. Acelaşi lucru este valabil şi pentru deversările de substanţe poluante în apele de suprafaţă sau pe sol.). ameninţate sau protejate. Obiectivul principal al caracterizării acestei componente ambientale este determinarea calităţii şi vulnerabilităţii florei şi vegetaţiei prezente în zona supusă studiului. Printre sursele de impact specifice acestei componente ambientale se numără:  plantaţiile şi defrişările.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător Flora reprezintă ansamblul speciilor vegetale care există într-o anumită zonă. caracterizată prin evidenţierea unităţilor vegetale semnificative prezente efectiv sau potenţial în zona afectată direct sau indirect de o anumită intervenţie. precum şi speciile implicate. În studiile de evaluare a impactului. Emisiile poluante în atmosferă generează fie un impact direct asupra dezvoltării florei şi vegetaţiei. fie ca resursă economică (patrimoniu silvic sau plante de cultură). precum şi a vulnerabilităţii acestora. ameninţate sau protejate). se evidenţiază flora şi vegetaţia prezente în zonă din punct de vedere cantitativ şi calitativ. prin intermediul ciclurilor biogeochimice ale materiei. iar vegetaţia potenţială se referă la speciile care ar putea fi prezente în stadiile evoluţiei naturale. care trebuie caracterizate prin intervenţiile semnificative efectuate în trecut sau prognozate. Fauna Obiectivul principal în caracterizarea acestei componente ambientale este determinarea speciilor prezente efectiv sau potenţial în zona analizată.  Parametri de stare  speciile de floră.5. a punctelor sensibile (specii rare. prin intermediul depunerilor acide sau a contaminării solului.2. vegetaţia şi flora sunt considerate fie ca element de importanţă naturalistică. prezenţa patrimoniului silvic cu valoare ridicată etc. La fel ca şi în cazul florei şi vegetaţiei. Vegetaţia reală oferă informaţii despre speciile prezente efectiv în zona respectivă. 1. solului şi subsolului se răsfrâng şi asupra florei şi vegetaţiei. iar vegetaţia cuprinde şi relaţiile reciproce dintre acestea. în studiile de 18 . fie ca element structural al mediului înconjurător. caracteristicile calitative din punct de vedere vegetal şi floristic. cu evidenţierea speciilor rare sau protejate şi a punctelor specifice de sensibilitate (specii rare. prezenţa pădurilor cu funcţiune de protecţie a versanţilor. fie un impact indirect.  vegetaţia. evidenţiind amplasarea şi extinderea suprafeţei în cauză. apei. Pentru atingerea obiectivului propus. a caracteristicilor patrimoniului silvic. punctele sensibile şi modul de protecţie a speciilor prezente  Surse de impact Toate impacturile generate asupra aerului.

Analizele privind fauna trebuie să evidenţieze şi să caracterizeze speciile prezente în zonă din punct de vedere cantitativ şi calitativ. Unităţile ecosistemice au diferite ordine de mărime.).Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător evaluare a impactului. Emisiile de substanţe poluante. Ca surse de impact specifice acestei componente ambientale se menţionează vânătoarea şi pescuitul. păsări. coridoare de tranzit). 1. amfibii şi peşti) şi nevertebrate (insecte. Ecosistemele Ecosistemul este definit ca ansamblul organismelor vii (comunităţi biotice) şi a factorilor abiotici. Teoretic se poate spune că. Analizarea relaţiilor dintre diferitele elemente care constituie ecosistemul presupune o bună cunoaştere a evoluţiei sale intrinseci. fauna. de iernare.  Surse de impact Şi pentru această componentă ambientală. fie ca element structural al mediului înconjurător. Practic. care există într-un anumit spaţiu fizic. să evidenţieze aspectele critice şi modul de protecţie a speciilor prezente. întrucât permite abordarea sistemică a acestuia. de alimentare. pentru care sunt recunoscute o structură şi un complex de funcţiuni omogene şi specifice (o pădure. şi care cuprind vegetaţia. reptile.  Parametri de stare  speciile faunistice prezente în zonă. solului şi subsolului sunt resimţite prin intermediul ciclurilor biogeochimice ale materiei. Studiul ecosistemelor este foarte important în analizele mediului înconjurător. ecosistemul este nelimitat. 19 . toate impacturile generate asupra aerului. exploatarea excesivă a resurselor de apă. iar orice ecosistem poate fi considerat un ecomozaic de unităţi ecosistemice de ordin inferior. fauna este privită fie ca element de importanţă naturalistică. de regulă. se delimitează unităţi ecosistemice. ecosisteme care se extind pe câteva zeci de kilometri pătraţi. un lac etc. În cazul studiilor de impact interesează. naturale sau modificate de om. cuprinzând şi ansamblul de relaţii dintre acestea şi procesele dinamice care le afectează.2. apei. Este dificil să se marcheze limitele unui ecosistem. cu referire la speciile de interes major.  zone de importanţă faunistică (locuri de reproducere. deversările de reziduuri în apele superficiale sau pe sol. fie ca resursă economică. evidenţiind speciile de vertebrate (mamifere. flora. împreună cu fluxurile de materie şi energie. de refugiu. solul dar şi complexul de lucrări antropice şi acţiunile perturbante ale acestora. moluşte). întrucât fiecare element al biosferei este în legătură cu alte elemente care-l înconjoară.6. dezvoltarea urbană sunt activităţi care generează un impact direct asupra faunei.

Pentru caracterizarea stării de sănătate a unităţilor ecosistemice se pot utiliza bioindicatori (indici biotici pentru ecosistemele râurilor. care trebuie evidenţiate prin cartografiere. Cu alte cuvinte. Peisajul şi patrimoniul cultural În acest context.7. ecosistemul poate fi văzut ca o cheie interpretativă a mediului înconjurător complex. prin evaluarea importanţei şi punctelor critice (rolul în fluxurile de materie şi energie sau în ecomozaic. 20 . analize privind traseul evolutiv şi procesele actuale de transformare. peisajul este un complex de elemente compozite.  Surse de impact Toate impacturile generate asupra componentelor ambientale care alcătuiesc mediul înconjurător afectează şi ecosistemele.  Parametri de stare  unităţile ecosistemice. care cuprinde bunuri culturale.  calitatea unităţilor ecosistemice. cât şi ca o componentă ambientală individuală. prin definiţie. vulnerabilităţii şi tendinţelor evolutive ale peisajului. îmbogăţit cu valori create artificial.). caracterizate din punct de vedere calitativ prin descrierea componentelor biotice şi abiotice şi a dinamicii lor relative. peisajul este reprezentat de elementele percepute senzorial de către lumea fizică. ecosistemul poate fi privit ca sistem sintetic al tuturor celorlalte componente ambientale care descriu mediul înconjurător în ansamblul său. parametri chimici pentru caracterizarea nivelului trofic a lacurilor etc. prin recunoaşterea şi delimitarea unităţilor ecosistemice prezente în zona de interes. Obiectivul principal pentru caracterizarea acestei componente ambientale este determinarea calităţii. întrucât el poate fi analizat atât ca sistem ambiental complex. naturale şi antropice precum şi relaţiile dintre acestea. Sub acest aspect.). unităţile ecosistemice naturale şi antropice prezente în zonă. sensibilitate ridicată la factori de presiune antropică etc. se poate spune că analizele acestei componente ambientale vizează caracterizarea calităţii şi vulnerabilităţii ecosistemelor. evidenţierea importanţei şi punctelor critice şi evidenţierea modului de protecţie. prin peisaj se înţelege aspectul ecosistemului şi teritoriului.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător Ţinând seama de cele prezentate.2. În acest sens. Astfel. se impun evidenţierea şi caracterizarea patrimoniului cultural natural şi antropic. 1. aşa cum este perceput de subiectele culturale care beneficiază de el. cu referiri speciale la rolul lanţurilor trofice asupra transferului de contaminanţi la alte specii şi la om şi la capacitatea de autoepurare a acestora. În ceea ce priveşte relaţiile cu alte componente ambientale.

tradiţional. descriere. caracterizată prin evaluarea importanţei aspectelor peisagistice pe baza unor criterii cum sunt: valoarea intrinsecă a componentelor. prin evidenţierea şi caracterizarea (cartografiere. medii urbane. înţeles fie ca un ansamblu de bunuri materiale (bunuri culturale. Mediul antropic În definiţia mediului înconjurător. se află în legătură cu acestea şi. pentru interes ştiinţific sau didactic. Sursele de impact specifice asupra peisajului apar mai ales în cazul intervenţiilor de transformare a teritoriului. care a fost definit drept ceea ce se poate percepe din ansamblul elementelor ce constituie mediul. la fel ca şi ecosistemul. într-o oarecare măsură. cauze de degradare şi procese de transformare) ansamblului de elemente geomorfologice şi naturalistice relevante pentru funcţiunea ecologică sau de agrement a peisajului. artistică şi literară..2. prin evidenţierea şi caracterizarea sistemelor de peisaj prezente în zona studiată. descriere. artistic. calitatea vizuală. prin evidenţierea şi caracterizarea (cartografiere. valoarea istorică. Peisajul poate fi interpretat şi ca un sistem al tuturor componentelor ambientale. un sistem al tuturor componentelor ambientale. patrimoniul cultural antropic. 1. filtrat prin percepţia unui subiect cultural specific. arheologic. cauze de degradare şi procese de transformare) ansamblului de elemente de interes arhitectonic. care este acceptată în cadrul studiilor de evaluare a impactului asupra mediului înconjurător.8. paleontologic etc. patrimoniul cultural natural. funcţiunea turistică tradiţională etc. raritatea. tipicitatea. coridoare de utilităţi). Deoarece peisajul este.  Parametri de stare sisteme de peisaj. 21     .Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător determinarea stării actuale de conservare sau degradare şi evidenţierea regimului de protecţie  Surse de impact Toate impacturile generate asupra componentelor ambientale ce alcătuiesc mediul înconjurător afectează şi peisajul. istoric.. importanţa ca resursă economică şi socială. calitatea peisajului. este inclus şi mediul antropic. care generează un impact vizual semnificativ (infrastructuri rutiere şi feroviare. sau al intervenţiilor de transformare a elementelor caracteristice ale mediului înconjurător. poate fi o cheie interpretativă a interacţiunilor dintre diferite componente ambientale. pentru valoarea ştiinţifică sau economică etc.

caracterizată în funcţie de compoziţia pe sexe şi clase de vârstă şi de organizarea în familii şi comunităţi. cu accent asupra cauzelor posibile de îmbolnăvire şi mortalitate a populaţiei expuse anumitor tipuri de impact  Surse de impact Sursele de impact asupra acestei componente sunt zgomotele. în centre. modificarea sistemelor de transport etc.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător utilizările solului). economice şi sociale şi a tendinţelor evolutive relative. din motive de studiu sau loc de muncă. evidenţiind factorii care activează migrările (creare de locuri de muncă.  schimbările de domiciliu temporare. Obiectivul analizelor acestei componente se referă la evidenţierea şi caracterizarea aspectelor demografice.) şi evaluând fluxul de migrare. 22 . dar şi determinarea condiţiilor de confort şi sănătate a populaţiei. traficul şi riscurile de orice natură. prognozând evoluţia pentru o perioadă semnificativă pentru scopurile studiului de impact. prin evidenţierea factorilor de natalitate şi mortalitate şi fenomenele majore de migrare a populaţiei. fie ca activităţile şi condiţiile de viaţă ale omului (sănătate. fracţiuni.  alterarea condiţiilor de natalitate şi mortalitate. Sisteme igienico-sanitare Obiectivul caracterizării acestei componente este analizarea stării de confort şi a sănătăţii umane din zona de interes. teritoriale. ceea ce impune evidenţierea factorilor de influenţă şi prin evaluarea efectului potenţial şi a mecanismului de acţiune. vibraţiile. emisiile atmosferice. securitate.  structura populaţiei. deversările de ape uzate. nuclee şi case răzleţe.  Surse de impact  migrări ale populaţiei. Demografia Obiectivul caracterizării demografice a unei zone este acela de evidenţiere a factorilor care influenţează tendinţa evolutivă şi a răspunsului societăţii la această tendinţă. modificarea condiţiilor de locuit.  modificări naturale şi sociale. structura societăţii şi economiei etc.).  distribuţia spaţială a populaţiei în zona analizată.  Parametri de stare  populaţia rezidentă şi prezentă în zona studiată.

 Parametri de stare  expunerea comunităţii la acţiunea surselor de impact. existente sau potenţiale. energie. Caracteristicile factorilor de mediu şi ale factorilor de impact pot influenţa condiţiile de acces şi utilizare a sistemului rezidenţial. analizată în funcţie de perturbările provocate de poluarea atmosferică.  Surse de impact  alterarea condiţiilor de acces şi de utilizare a amplasamentelor. acustică şi a apelor. cu analizarea mobilităţii şi a condiţiilor de acces şi de utilizare. evaluând condiţiile de expunere în funcţie de factorii de risc potenţial pentru sănătate.  situaţia sanitară a populaţiei. Sisteme socio-economice 23 . acordând o atenţie deosebită cauzelor legate de aspecte de mediu. deja amintite în analizele asupra celorlalte componente.  starea de confort populaţiei. această relaţie de dependenţă fiind reciprocă. Pentru caracterizarea acestora se impune evaluarea expunerii populaţiei la aceste surse. fără a genera cazuri patologice. trafic. infrastructurii şi utilităţilor. de prezenţa traficului şi a altor surse de impact care pot genera disconfort fizic şi psihic. Sisteme teritoriale Obiectivul analizării acestei componente este determinarea caracteristicilor organizatorice şi funcţionale. Relaţiile acestei componente cu celelalte este determinată de interferenţa reciprocă între caracteristicile factorilor de mediu (calitatea aerului şi a apei. ale zonelor rezidenţiale.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător contaminarea solului. analizând datele privind natalitatea şi mortalitatea. riscuri) şi ale sistemului rezidenţial.). radiaţii.). infrastructurii şi utilităţilor din zona studiată. evidenţiind şi caracterizând intervenţiile care le pot perturba (obstacole. modificări ale modului şi timpului de acces etc. vibraţii.  Parametri de stare  sistemul rezidenţial. caracteristicile solului etc. ale factorilor de impact (zgomote. deşeuri. descrise prin distribuţia lor spaţială şi prin conexiunile dintre ele. care pot fi considerate cauze posibile stării de disconfort a populaţiei. cauzele mortalităţii. cu o atenţie specială pentru grupurile de persoane mai sensibile. infrastructura şi utilităţile.

activităţi silvice. De asemenea. activităţi agricole. evaluând efectul proiectului prin crearea sau reducerea locurilor de muncă din zona analizată. Factori de impact Factorii de impact reprezintă acele elemente care generează interferenţe cu diferitele componente ale mediului înconjurător. care poate fi considerat componentă a mediului înconjurător complex. În contextul studiilor de evaluare a impactului asupra mediului înconjurător. 24 . cu referire la principalele sectoare de activitate existente. factorii de impact sunt acele elemente care reprezintă cauza interferenţei şi perturbarea posibilă în confruntarea cu alte componente ambientale (zgomote. întrucât şi unele componente ambientale pot reprezenta factori de impact pentru alte componente ambientale: apa este un factor ce modelează suprafaţa terestră. deşeuri etc. în esenţă. vibraţii. interferându-se astfel cu solul.3.  modificarea sistemului de producţie. factorii de impact sunt consideraţi cauza de interferenţă şi perturbare a mediului în care se manifestă. prin evidenţierea caracteristicilor acestuia (activităţi industriale. prin analizarea creşterii gradului de ocupare în zona studiată. Analizarea factorilor de impact are drept scop determinarea caracteristicilor relative ale acestora. dar în acelaşi timp este un mediu sonor. 1.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător Obiectivul analizării acestei componente este caracterizarea sistemului economic local (sistemul de producţie şi piaţa muncii) şi tendinţele de evoluţie. evaluând efectul proiectului asupra sistemului de producţie local.).  Parametri de stare  piaţa muncii.). radiaţii. Diferenţa dintre componentele ambientale şi factorii de impact constă. factorii de impact pot fi interpretaţi uneori ca şi componente ambientale: zgomotul este un factor de impact care poate afecta comportamentul oamenilor şi animalelor. în faptul că în timp ce componentele ambientale sunt elemente constitutive ale mediului (aer. diferenţa este mult mai subtilă. sol etc. activităţi comerciale. activităţi zootehnice.). indiferent de realizarea sau nu a proiectului în cauză la un moment dat.  sistemul de producţie. caracterizarea principalelor activităţi care se dezvoltă în zonă şi a dinamicii evolutive a acestora. activităţi turistice etc. apă. În realitate.  Surse de impact  modificarea pieţei muncii. indiferent dacă proiectul în cauză se realizează sau nu.

 Parametri de stare  climatul acustic. intensitate. recreative. caracterizate. protecţie şi diminuare.1. frecvenţă şi durată. cu referire la transportul rutier şi feroviar. intensitate.3. poate deveni el însuşi. cum ar fi traficul. frecvenţă şi durată. Vibraţiile Vibraţiile se analizează în scopul evidenţierii şi caracterizării surselor de vibraţii. al determinării nivelelor vibraţiilor în zona studiată şi a impactului acestora asupra componentelor ambientale.  Surse de impact  emisii sonore de origine industrială. frecvenţă şi durată. de asemenea. care pot fi surse de zgomot. Zgomotul. faunei şi mediului antropic (sistemul igienico – sanitar şi sistemul teritorial). Relaţiile dintre zgomot şi alte componente ambientale sunt determinate de impactul pe care-l generează zgomotul asupra acestora. evidenţiind intervenţiile de control. care trebuie localizate şi caracterizate în funcţie de surse. presupunând determinarea surselor (activităţi edilitare. caracterizate în funcţie de surse. afectat direct sau indirect de activităţile proiectului.  Parametri de stare 25 . precum şi pentru evidenţierea măsurilor de control. prin intensitate.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător 1. manifestările mediului antropic sau fauna. cu referire la traficul rutier. ţintă a factorilor de interferenţă.  vibraţii cauzate de transport. instalaţii şi utilaje). 1.  emisii sonore din alte surse. în special asupra ecosistemelor.2. Zgomotul Obiectivul caracterizării acestui factor de impact se referă la determinarea surselor de zgomot.3. feroviar şi aerian. cu evidenţierea creşterii spaţiale şi temporale a nivelelor de presiune sonoră diurne şi nocturne.  emisii sonore generate de mijloacele de transport. ca factor de impact. a nivelelor de poluare sonoră în zona studiată.  vibraţii de altă natură (determinate de funcţionarea instalaţiilor şi utilajelor). în unele cazuri. protecţie şi reducere.  Surse de impact  vibraţii de natură industrială.

3. în special în ceea ce priveşte sistemul igienico – sanitar al mediului antropic şi faunei.  Surse de impact  emisii de radiaţii ionizante. prognozarea nivelelor probabile în cazul realizării proiectului şi a efectelor asupra clădirilor şi a stării de confort a populaţiei. pentru care trebuie localizate şi evidenţiate sursele. Radiaţii ionizante Scopul caracterizării acestui factor de impact este acela de evidenţiere a surselor de radiaţii ionizante. pentru care trebuie localizate sursele (instalaţii electrice. determinarea nivelelor de radiaţie şi stabilirea măsurilor de control. în special pentru zonele sensibile la efectele radiaţiilor prin prezenţa unor subiecţi vulnerabili (femei însărcinate. Radiaţii neionizante Obiectivul caracterizării acestui factor de impact este evidenţierea surselor de radiaţii neionizante. Evaluările privind radiaţiile pot fi utilizate şi în analizele unor componente ambientale. 1. stupine. reţele de telecomunicaţii etc. 26 .Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător nivelele de vibraţie în zona studiată. 1.4.).3. sisteme radiante sau antene. Riscurile determinate de radiaţiile ionizante se referă atât la iradierea externă (mai ales cu raze X. cu referire specială la sol şi subsol şi la mediul antropic (sistemul igienico – sanitar şi sistemul teritorial). cât şi la iradierea internă. protecţie şi diminuare. copii. de determinare a nivelelor de radiaţie existente în zona de interes şi de evidenţiere a măsurilor de control.   Surse de impact  emisii de radiaţii neionizante. staţii de transformatoare.3. indicat tipul de radiaţie (radiaţii corpusculare sau electromagnetice) şi activitatea surselor (numărul de dezintegrări în unitatea de timp). Relaţiile cu alte componente ambientale sunt determinate de impactul generat de vibraţii asupra acestora. ciupercării etc. raze gama şi neutroni). prin determinarea valorilor câmpurilor electrice şi magnetice în zona de studiu.)  Parametri de stare  poluarea electromagnetică. ca urmare a ingerării sau inhalării substanţelor radioactive.  Parametri de stare  nivelul radiaţiei în zona studiată. reţele de radio sau televiziune. protecţie şi diminuare. bătrâni.

evidenţiind volumul traficului pe tip de vehicule şi distribuţia spaţială şi temporală a acestuia. recuperare. Deşeurile Pentru caracterizarea acestui factor de impact trebuie evidenţiate nivelele de producţie ale deşeurilor şi sistemul de colectare (colectare diferenţiată). cu şi fără implementarea proiectului. dar este clar că acestea reprezintă un pericol pentru sănătatea umană şi trebuie evaluate în analizele privind sistemul igienico – sanitar al mediului antropic.6. cauzate de iradierea externă. care trebuie măsurate şi analizate pentru zona afectată direct sau indirect de către proiectul analizat. care trebuie analizat din punct de vedere al autovehiculelor şi vehiculelor de mare tonaj utilizate în cadrul proiectului.5. vibraţiilor şi consumul de energie 1. dar afectează şi componentele mediului antropic.3. luând în considerare o perioadă de timp semnificativă pentru scopurile evaluării impactului.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător Riscurile pe care le prezintă radiaţiile neionizante. Traficul Obiectivul caracterizării acestui factor de impact se referă la evidenţierea principalelor fluxuri de trafic şi evidenţierea măsurilor de control. inclusiv eventualele întreruperi sau modificări în funcţionarea transportului public determinate de proiect. Traficul generează un impact direct asupra aerului.  Surse de impact  producerea de deşeuri urbane. precum şi factori ambientali de tipul zgomotului.3.  Surse de impact  traficul de vehicule. 1. 27 . nu sunt cunoscute suficient. în special sistemul teritorial. reciclare şi distrugere a acestora.  Parametri de stare  fluxuri de trafic. precum şi datele privind compoziţia deşeurilor urbane în zona studiată.  modificări ale circulaţiei şi ale sistemelor de transport. organizare şi modului de manifestare. pentru care trebuie evaluat impactul generat asupra traficului. pentru o perioadă semnificativă din punct de vedere al studiului de impact. pentru care trebuie evidenţiate şi analizate datele privind producţia de deşeuri lunară şi anuală. cauzat de emisiile atmosferice generate de mijloacele de transport.

recipiente de colectare. emisii atmosferice provenite de la instalaţiile de incinerare. trafic. impact asupra peisajului. contaminarea solului şi a apelor. fie că proiectul se va realiza sau nu în zona studiată. incineratoare).  Surse de impact consumuri energetice pentru utilizări industriale. solul şi subsolul. Factorul de impact energetic afectează în principal aerul. recuperare. consumuri energetice pentru utilizări civile. cu analizarea tendinţei de consum pe o perioadă semnificativă pentru studiul de evaluare a impactului. care trebuie evidenţiate anual. pentru diferitele utilizări şi tipuri de combustibili folosiţi. prin producerea energiei geotermice şi pe bază  28     . reciclare. în funcţie de etapa gestionării lor (colectare şi transport. pentru diferitele utilizări şi tipuri de combustibili folosiţi. Energia Obiectivul caracterizării acestui factor de impact este evidenţierea nivelelor de consum energetic. indicând eventual şi modul de producere. a politicilor energetice şi a măsurilor de raţionalizare a acestor consumuri. dar afectează şi celelalte componente ambientale: apa. prin emisiile atmosferice rezultate din procesele de combustie. 1. fie că proiectul se va realiza sau nu în zona studiată. care trebuie analizate din punct de vedere cantitativ şi calitativ. cu specificarea tipului şi originii deşeurilor. cu specificarea cantităţii de energie necesară în condiţiile realizării proiectului. neutralizare. prin producerea hidroenergiei. Deşeurile afectează celelalte componente ambientale prin impacturi directe sau indirecte. mirosuri neplăcute. compostare.  Parametri de stare  resurse energetice din teritoriu.3. producerea de energie. care trebuie analizate din punct de vedere cantitativ şi calitativ. cu analizarea tendinţei de consum pe o perioadă semnificativă pentru studiul de evaluare a impactului. prin producerea energiei eoliene. care se manifestă prin producerea de zgomote şi vibraţii. cu specificarea tipului şi originii deşeurilor. instalaţii de depozitare. cu specificarea resurselor energetice regenerabile. clima. depozite. cu analizarea tendinţei de consum pe o perioadă semnificativă pentru studiul de evaluare a impactului.  producerea deşeurilor periculoase. care trebuie evidenţiate anual. platforme ecologice.7. pentru diferitele utilizări şi tipuri de combustibili folosiţi.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător producerea deşeurilor speciale. care trebuie evidenţiate anual. consumuri energetice pentru transport.

) prin intermediul evidenţierii accidentelor posibile. prevenire şi protecţie. a estimării probabilităţii şi frecvenţei de producere a accidentelor şi al estimării magnitudinii şi consecinţelor. vegetaţia. CAPITOLUL 2 FORME DE DEGRADARE ALE MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR Degradarea mediului înconjurător este un proces incontestabil. precum şi politicile de control.3. şi ecosistemele. prin rolul pe care îl are energia în toate activităţile antropice. incendii.  Parametri de stare  nivelele de risc. pentru care trebuie evidenţiate clasele de risc şi factorii care determină condiţiile de risc. Riscuri (explozii. emisii de substanţe toxice.  Surse de impact  industriile cu grad ridicat de risc. zgomote etc. interacţionează cu deşeurile. incendii etc.) Obiectivul caracterizării acestui factor de impact este acela de a evidenţia riscurile potenţiale şi sursele acestora. 29 .  alţi factori potenţiali de risc. 1.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător de combustibili fosili. în cazul implementării unor proiecte similare şi analizând diferitele tipuri de risc (explozii. Prin natura lor. una dintre cauzele majore ale acestei degradări fiind reprezentată de activităţile antropice. prin producerea energiei din biomasă. piroliză sau gazeificare şi prin exploatarea biogazului produs în procesele de descompunere anaerobă şi cu toate componentele mediului antropic. cu analizarea datelor referitoare la accidente relevante produse în zona de interes.8. flora. riscurile reprezintă un factor de impact pentru toate celelalte componente ambientale. a surselor de accidente. radiaţii. prin producerea energiei prin procese de termocombustie.

dezastrele). 2. în timp ce 30% sunt reflectate în spaţiu de către pulberile atmosferice. la rândul lor. Circa 6% din această energie se pierde în spaţiu. datorită culorii albe. siguranţa şi calitatea vieţii pe planeta care ne găzduieşte.1. poluarea şi degradarea solului. degradarea peisajului. în mod paradoxal. în timp ce cantitatea cea mai mare de energie este reiradiată înspre Terra. Gazele cu efect de seră permit radiaţiilor solare să treacă prin atmosferă.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător Eforturile societăţii moderne de a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă. Unele substanţe prezente în atmosferă (gazele cu efect de seră) absorb cea mai mare parte din aceste radiaţii.3. intensificate în mod deosebit în perioada industrializării. ozon şi de multe alte gaze prezente în atmosferă. Acest proces constă într-o încălzire a planetei prin efectul acţiunii aşa numitelor gaze cu efect de seră. Fracţiunea din radiaţia solară totală care este reflectată de către un corp oarecare poartă denumirea albedo şi se exprimă procentual sau sub formă de fracţie zecimală. vapori de apă. Practic. sub formă de raze infraroşii. nu ar fi posibilă. Suprafeţele acoperite de zăpadă au un albedo cu valoare ridicată (circa 0. încălzind în acest fel planeta. după care. aşa cum o cunoaştem noi. poluarea atmosferică). o parte este reabsorbită de către compuşii atmosferici. în timp ce pentru vegetaţie valoarea este mult mai redusă (circa 10%). ploile acide. 30 .). Radiaţiile provenite de la soare nu ating în totalitate scoarţa terestră: în procent de 25% sunt absorbite de către pulberi. dar şi la nivel regional şi local (poluarea apelor. modificările climatice. nori şi suprafaţa terestră. Albedoul global terestru este de circa 0. aceste gaze se comportă ca o seră şi favorizează reglarea şi menţinerea temperaturii terestre la valorile actuale. Energia recepţionată de către suprafaţa terestră şi troposferă este apoi reemisă ca energie termică. dispariţia speciilor. ameninţă. blocând trecerea spre spaţiu a unei părţi din radiaţia infraroşie a suprafeţei Terrei şi a atmosferei joase (căldura reemisă). Efectele negative ale diferitelor activităţi desfăşurate de către om se manifestă atât la nivel global (accentuarea efectului de seră. compuşi prezenţi în aer în mod natural în concentraţii relativ reduse (bioxidul de carbon. le radiază în toate direcţiile. metan etc. Efectul de seră Efectul de seră este un fenomen fără de care viaţa. Acest proces s-a desfăşurat întotdeauna în mod natural şi face ca temperatura Terrei să fie cu aproximativ 33°C mai ridicată decât ar fi în absenţa acestor gaze. vapori de apă. subţierea stratului de ozon.9 sau 90%). Radiaţia solară remanentă este absorbită de materialele şi organismele prezente pe suprafaţa terestră. datorită culorii închise şi absorbţiei de lumină în procesul de fotosinteză.

care are o valoare mult mai ridicată decât în absenţa acestor gaze (-18°C). Metanul este responsabil în proporţie de 20% de accentuarea efectului de seră şi este emis în timpul producţiei şi transportului de cărbune. cu origine exclusiv antropică. Gazele cu efect de seră naturale constau în vapori de apă. concentraţia de gaz metan este mai mult decât dublă (fig. mări. 2.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător Gazele cu efect de seră acţionează la fel ca şi sticla unei sere. dar şi la eliberarea în atmosferă a altor gaze. iar concentraţia de protoxid de azot (N2O) a crescut cu 15% (fig. care nu sunt prezente în mod normal în natură. fluvii. Acest fenomen determină o temperatură medie a planetei de 15°C. 31 . 2. sunt hidrofluorocarburile (HFC). Activităţile antropice au dus la creşterea nivelului acestor gaze.70 ai secolului trecut şi prin măsurători directe după acest moment de timp. Vaporii de apă sunt prezenţi în atmosferă ca urmare a evaporării de pe oglinzile de apă (oceane. nr.) şi ca produşi ai diferitelor forme de combustie. 2. perfluorocarburi (PFC) şi hexafluorura de sulf (SF6). la arderea combustibililor fosili (păcură. nr. gaz natural sau uleiuri minerale. Emisii importante de metan se produc şi ca urmare a descompunerii materiei organice în depozite şi a activităţii biologice normale a organismelor superioare. date recente arată că viteza de creştere a concentraţiilor acestor gaze. Bioxidul de carbon. Începând cu revoluţia industrială. gaz natural şi cărbune) sau a lemnului şi a produselor derivate din lemn. benzină. bioxid de carbon. concentraţia bioxidului de carbon în atmosferă la nivel mondial a crescut cu circa 30% (fig. cel mai important gaz cu efect de seră. dar generate de diferite procese industriale.3) /59/. nr. iar participarea unora dintre acestea la accentuarea efectului de seră este în continuă creştere.1). Gaze cu efect de seră extrem de active. În afară de aceasta. concentraţiile celor trei gaze cu efect de seră au fost determinate pe carote de gheaţă prelevate din zonele polare pentru perioada dinaintea anilor 60 . lăsând să treacă lumina solară şi reţinând căldura. Protoxidul de azot are o contribuţie de 6% la accentuarea efectului de seră şi este emis în timpul activităţilor agricole şi industriale sau ca reziduu provenit de la incinerarea deşeurilor şi arderea combustibililor fosili. În figurile prezentate. metan. lacuri etc.2). oxid azotic şi ozon. contribuie la accentuarea efectului de seră în proporţie de 60% şi este emis în atmosferă în special atunci când sunt incinerate deşeurile solide.

1 Evoluţia concentraţiei de CO2 32 . fiind emis din procese de ardere în industrie. În ţările mai dezvoltate. combustibilii fosili utilizaţi pentru transportul auto.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător chiar dacă la începutul anilor 90 era ceva mai mică. vulcani etc. bioxidul de carbon se află în atmosferă în cantitatea cea mai mare. nr. pentru încălzirea clădirilor şi pentru alimentarea centralelor electrice sunt responsabili în proporţie de 95% pentru emisiile de bioxid de carbon. Fig. de 20% pentru cele de metan şi de 15% pentru protoxidul de azot. Instalaţiile de ardere şi gospodăriile particulare generează cam 30% din totalul de bioxid de carbon emis. acum este comparabilă cu cea înregistrată în anii 80. motoare. Dintre gazele menţionate. consumul casnic. 2.

previziunile pentru anul 2050 fiind de minimum 17°C. nr. Efectul de seră a produs creşterea temperaturii medii anuale pe glob de la 14°C în anul 1880. reacţionează cu rocile alcaline. deci an de an creşte concentraţia sa în atmosferă. nr. 33 . Dar emisiile depăşesc astăzi posibilităţile naturale de epurare a atmosferei. transformându-se în carbonaţi.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător Fig. se dizolvă în apele de suprafaţă (40 %). bioxidul de carbon este consumat de plante în procesele de fotosinteză.2 Evoluţia concentraţiei de metan Fig. maximum 20°C. la 15°C în 1980.3 Evoluţia concentraţiei de protoxid de azot Pe cale naturală. 2. 2.

aceste emisii au fost compensate până la începere revoluţiei industriale prin fotosinteză şi absorbţia realizată de oceane. concentraţiile stratosferice ar atinge 500 ppm până la sfârşitul acestui secol. defrişările masive determină creşterea concentraţiei de bioxid de carbon în aer. acţiunile întreprinse până acum la nivel internaţional şi local nu sunt suficiente. Protocolul de la Kyoto obligă ţările industrializate şi pe cele cu economia în tranziţie (ţările est europene) la o reducere totală de 5% în perioada 2008–2012 a principalelor emisii antropice de gaze ce pot altera efectul natural de seră (aceste state sunt responsabile în prezent de 70% din emisii). dezvoltarea intensă a diferitelor ramuri industriale şi a activităţii miniere contribuie ulterior la o bună parte a emisiilor în atmosferă. care sunt comparabile cu cele din întreaga Europă. hidrofluorocarburile (HFC). Progresul ce se va realiza în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în viitorul imediat. care afectează anual pădurile tropicale. determinând emisii de bioxid de carbon. În aceste regiuni. perfluorocarburile (PFC) şi hexaflorura de sulf (SF6). Pagubele sunt şi mai evidente. dacă se iau în considerare incendiile de mari proporţii. }n cadrul acestu Protocol au fost luate în considerare şase dintre cele mai importante gaze cu efect de seră: bioxidul de carbon. Problema poate fi agravată de faptul că multe gaze cu efect de seră pot rămâne în atmosferă zeci sau sute de ani. De asemenea. 34 . va determina nivelul de încălzire globală pe care îl vor suporta generaţiile viitoare. protoxidul de azot (N2O). Protocolul de la Kyoto nu prevede nici un obiectiv de reducere. întrucât plantele pot contribui la reducerea concentraţiei de bioxid de carbon din aer prin procesul de fotosinteză.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător Creşterea producţiilor agricole. iar situaţia continuă să se înrăutăţească. o valoare aproape dublă faţă de cea preindustrială (280 ppm). Abordarea acestei reduceri ar trebui să fie coordonată astfel încât progresele privind reducerea gazelor de seră dintr-un sector economic să nu fie compromise de creşterea emisiilor într-un alt sector. Vaporii de apă nu au fost luaţi în considerare. Dacă emisiile globale de bioxid de carbon ar fi menţinute la nivelul ultimilor ani. Respiraţia plantelor şi descompunerea materiei organice generează emisii de bioxid de carbon de 10 ori mai mari decât cele cauzate de activitatea umană. Pentru ţările în curs de dezvoltare. creşterea emisiilor de bioxid de carbon şi a altor gaze cu efect de seră are un ritm triplu (mai mare cu 25% în perioada 1990 1995) faţă de cel din ţările dezvoltate (mai mare cu 8% în aceeaşi perioadă). metanul. În orice caz. întrucât emisiile antropice sunt extrem de reduse în comparaţie cu cele de origine naturală. efectul lor manifestându-se astfel pe termen lung.

35 . HFC şi SF6) emise de activităţile antropice din România.  emisiile de metan provenite din sectorul zootehnic. Inundaţiile reprezintă una dintre problemele majore ale viitorului. În acest climat variat. Consecinţele efectului de seră se concretizează în topirea gheţarilor şi creşterea nivelului apelor mărilor şi oceanelor. bioxid de carbon şi nitrogen. arderea lemnului.4. deoarece nivelul mărilor creşte. CH4. În România. schimbări climatice (în regimul precipitaţiilor. deplasarea zonelor climatice şi de vegetaţie. al vânturilor). emisiile principalelor gaze cu efect de seră (bioxid de carbon. aşa cum se poate observa din fig. începând din anul 1990. recoltele nu vor mai putea creşte.moleculele de ozon care cad din atmosferă intră în reacţie cu poluanţi ca metan. PFC. din arderea lemnului şi a combustibilii fosili sau emanate de vegetaţie şi de procesele de descompunere organică. fără măsuri mai restrictive de limitare a emisiilor. tehnologice şi de dezvoltare politică şi instituţională din toate ţările lumii. În orice caz.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător Estimarea emisiilor viitoare este extrem de dificilă. de arderea lemnului şi de gazele de eşapament.  emisiile de oxizi de azot rezultate din arderea combustibililor fosili. nr. o tendinţă uşoară de creştere remarcându-se în ultimii cinci ani în cazul bioxidului de carbon. economice. Cele mai importante cauze care generează efectul de seră sunt:  emisiile de bioxid de carbon generate de arderea combustibililor fosili cum ar fi cărbunele şi petrolul. metan şi protoxid de azot) s-a diminuat aproape continuu. N2O. întrucât acestea depind de tendinţele demografice. iar apa din precipitaţii nu va putea fi absorbită în timp util. unele specii fiind obligate să-şi schimbe habitatul. concentraţia în atmosferă a gazelor cu efect de seră va continua să crească până la provocarea unor modificări climatice greu de imaginat. începând cu anul 1989. care provin în principal de la autovehicule. se constată că acesta se află. materiale fecale provenite de la oameni şi animale. 2. nr. Plantele şi animalele vor avea greutăţi de adaptare la noile condiţii. H2O. inundaţii. exprimat în mii tone echivalent carbon. sub nivelul impus de Protocolul de la Kyoto (fig.5) /47/. 2.  ozonul din troposferă . În ceea ce priveşte nivelul cumulat al tuturor gazelor cu efect de seră (CO2.  defrişarea masivă pădurilor tropicale şi a altor păduri.

2.4 Emisii de gaze cu efecte de seră în România în perioada 1989 .2003 36 . nr.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător 200000 Emisii CO2 180000 160000 140000 Mii tone Eq CO2 120000 100000 80000 60000 40000 20000 0 Emisii CH4 Emisii N2O 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 Anul Fig.

nr.5 Nivelul cumulat al emisiilor de gaze cu efect de seră în România în perioada 1989 . În condiţii naturale.2003 Sectoarele care contribuie major la emisia gazelor cu efect de seră în România sunt: industria energetică. metanul. ozonul. 2.CFC) împiedică disiparea căldurii produsă de pământ în spaţiu. astfel că se produce o încălzire suplimentară a suprafeţei Pământului. Unele gaze din atmosferă (vaporii de apă. industria prelucrătoare. Fluctuaţiile periodice ale temperaturii şi precipitaţiilor sunt consecinţe normale ale acestei transformări. industria chimică. agricultura şi gospodărirea deşeurilor. bioxidul de azot şi unele tipuri de clorofluorocarburi . 2. bioxidul de carbon.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător 300000 250000 Mii tone Eq CO 2 200000 150000 100000 50000 0 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 Anul Nivelul de emisii stabilit prin Protocolul de la Kyoto Fig. vaporii de apă au cea 37 . Modificarea climei Clima planetei pe care trăim este un fenomen dinamic şi se află în continuă transformare încă de la formarea Terrei.2. Există însă evidenţe ştiinţifice care presupun că modificările climatice actuale sunt mai accentuate decât cele produse din cauze naturale.

Astfel. Datorită vaporilor de apă din atmosferă. ceea ce înseamnă că. Odată cu creşterea temperaturii se intensifică şi fenomenul de evaporare. ar putea conduce. reflectând lumina 38 . Acest fenomen se datorează în primul rând emisiilor de carbon. care cresc cu o viteză de două ori mai mare decât cele maxime. În prezent. la aceeaşi latitudine se ating adesea temperaturi de –30°C. într-o perioadă în care cea mai mare parte a planetei se va confrunta cu un fenomen de încălzire. cât şi din cauza consumului de energie care se produce în zonele foarte dezvoltate. S-a descoperit că. creşterea temperaturii este majoră în ceea ce priveşte valorile minime. care au crescut foarte mult în ultimii ani. Se poate spune că încălzirea conduce la reducerea umidităţii în diferite regiuni tropicale. în mod paradoxal. temperatura medie a Pământului este cuprinsă între -18 şi +15o C.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător mai mare contribuţie la producerea efectului de seră. este suficient următorul exemplu: în luna decembrie. Încălzirea globală este un bun exemplu legat de modul în care activitatea umană poate degrada mediul la scara planetară. Dispariţia efectului de încălzire datorat curentului din Golful Mexic. 2. nr. în timp ce cea mai mare parte a planetei se încălzeşte. la nivel global. în prezent concentraţia atmosferică a bioxidului de carbon a atins cel mai înalt nivel înregistrat în ultimii 50 de ani (fig. cu atât sunt mai reduse posibilităţile de apărare ale oamenilor şi ale ecosistemului natural. în Canada. la o nouă glaciaţiune în Europa.1). Unii cercetători susţin că topirea gheţarilor arctici. ceea ce va genera o deviaţie a curentului din Golful Mexic. regiunile supuse depunerii emisiilor de sulf şi staniu se răcesc. Norii de sulfaţi atmosferici produşi de emisiile industriale răcesc atmosfera. provocată de încălzirea globală. va determina o intensificare a curenţilor oceanici proveniţi din Arctica. accentuarea efectului de seră cauzează şi o creştere a precipitaţiilor şi o frecvenţă mai mare a furtunilor puternice. temperatura din Normandia (Franţa) este de circa 0°C. Încălzirea este majoră în zonele urbane. Pentru înţelegerea influenţei acestui curent asupra climei europene. unde se vor manifesta fenomene frecvente de secetă. atât din cauza modificărilor suprafeţei terenului. O ipoteză interesantă a fost formulată pentru condiţiile climatice viitoare ale Europei. Cu cât creşte viteza încălzirii globale. care în prezent atinge coastele Europei Occidentale /59/. în consecinţă. Calculele privind modificările climatice într-o anumită zonă prezintă o precizie mult mai mică decât cele realizate la nivel global şi. Creşterea temperaturii determină efecte inevitabile şi la nivel meteorologic. nu se pot face afirmaţii clare privind variaţiile climatice regionale. Fenomenul de încălzire globală a fost pus în evidenţă pentru prima dată în anul 1987.

cantitatea de precipitaţii a crescut pe toate continentele cu circa 1%. cu toate pagubele biologice. febra tifoidă. creşterea temperaturilor poate favoriza intensificarea poluării biologice a apelor. o creştere a cantităţilor de apă evaporate din marile bazine hidrografice. Boli ca malaria. provocată. favorizând proliferarea diferitelor organisme infestate. determinând creşterea corespunzătoare a cantităţii de vapori de apă din atmosferă. poate avea atât efecte directe. distrugând în final fauna acvatică. multe din bolile infecţioase. frigurile galbene şi encefalita şi-ar putea lărgi aria de răspândire.) a apelor lacurilor şi a bălţilor. Ca urmare. Temperaturile mai ridicate favorizează formarea şi creşterea concentraţiei de ozon la nivelul solului. în special printre persoanele foarte în vârstă şi printre cele bolnave de astm. Aceasta înseamnă. implicit. Mulţi cercetători susţin că fenomenul de încălzire globală a planetei determină şi creşterea fenomenului de eutrofizare a apelor. de creşterea concentraţiei gazelor cu efect de seră în atmosferă. potenţial mortale.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător solară în spaţiu şi atenuând efectul de creştere a concentraţiei gazelor cu efect de seră. Oricum. ceea ce înseamnă o intensificare a regimului precipitaţiilor. Statisticile privind mortalitatea şi cazurile de spitalizare arată că frecvenţa morţilor creşte în zilele foarte calde. acest fenomen face ca apele să fie din ce în ce mai sărace în oxigen. cât şi indirecte asupra sănătăţii umane. Prin acţiunea sa pe termen lung. Creşterea temperaturii planetei poate provoca o serie de efecte asupra mediului de mari proporţii. s-a remarcat creşterea intensităţii ploilor şi a fenomenelor meteorologice 39 . Acestea sunt mai vulnerabile. Eutrofizarea este un proces natural sau artificial de îmbogăţire cu materii organice şi cu substanţe nutritive (nitraţi. sunt răspândite numai în zonele mai calde. economice şi sanitare care decurg de aici. în timp ce în zonele tropicale aceste cantităţi s-au diminuat. O serie de cercetători susţine că în ultima sută de ani. Clima mai caldă conduce şi la o creştere a răspândirii problemelor respiratorii. Creşterea temperaturilor cauzată de încălzirea globală. De asemenea. deoarece la temperaturi mari. prezenţa şi dispersia bolilor sunt puternic influenţate de clima locală. În orice loc de pe planetă. sistemul cardiovascular trebuie să lucreze mai intens pentru menţinerea temperaturii corporale stabile. la rândul ei. fosfaţi etc. Creşteri importante ale cantităţii de precipitaţii se înregistrează în zonele situate la altitudini ridicate. Temperaturile extrem de ridicate sporesc riscurile fizice ale persoanelor cu probleme cardiace. dacă ţânţarii şi alte insecte purtătoare de viruşi ar găsi şi alte condiţii climatice la care sar putea acomoda.

40 . Gheţarii din Groenlanda şi cei continentali se retrag continuu. ca urmare. în multe zone tropicale se asistă deja la o reducere a umidităţii solului şi. schimbări geomorfologice. începând din anul 1957. schimbări politice). în Europa multe zone se confruntă cu riscul de deşertificare. care reprezintă plămânii planetei.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător mai violente (furtuni şi uragane). vor înregistra o reducere semnificativă. schimbări în agricultură. Există multe controverse în lumea ştiinţifică legate de efectele încălzirii globale. pădurile. Încălzirea globală presupune şi o topire semnificativă a gheţarilor. Efectele imediate ale încălzirii globale sunt:  distrugerea sistemelor atmosferice şi oceanice. pentru bioxidul de carbon. deşerturile s-ar putea extinde în zone care în prezent sunt semiaride. Datele de la sol sunt culese de la un mare număr de staţii. ceea ce a determinat în ultima vreme o creştere a numărului de inundaţii şi intensificarea fenomenului de eroziune a terenului. Pentru analizarea încălzirii globale sunt necesare determinări de temperatură la scara întregii planete pe intervale mari de timp şi date privind concentraţia gazelor care produc efectul de seră. oraşele din zonele litorale şi numeroase insule vor fi înghiţite de mări şi oceane.  creşterea nivelelor mărilor şi oceanelor. Pentru studiul detaliat al încălzirii globale s-au alcătuit modele numerice care sunt procesate pe calculator sau se realizează analogii geografice sau geologice. întreaga populaţie care se află acum la limita subzistenţei nu va mai avea la dispoziţie resurse de apă.  efectele distrugătoare asupra pădurilor. În schimb. Toate aceste efecte se manifestă deja şi este de presupus că ele se vor agrava în cazul creşterii în continuare a cantităţii de gaze cu efect de seră în atmosferă. De asemenea. dar în prezent temperatura la suprafaţa pământului este determinată şi cu ajutorul sateliţilor. chiar şi gheţarii din Antarctica au început să se topească. Creşterea temperaturilor şi topirea gheţarilor determină şi o creştere a nivelului oceanului planetar. a recoltelor agricole. care s-a ridicat în ultima sută de ani cu aproximativ 15-20 cm. În această situaţie. Cele mai moderne studii privind încălzirea globală se realizează utilizând probe de gheaţă din Antarctica. modificarea nivelului mării. Astfel de studii s-au realizat sistematic. dar multe idei sunt acceptate de toată lumea (schimbările de climă.  accentuarea extremelor meteorologice.  creşterea frecvenţei şi intensităţii furtunilor.

care dispun de un patrimoniu economic şi industrial enorm. multe zone vor fi inundate iar eroziunea în zonele de coasta se va accentua. probabil cu 5 . cererea de energie (pentru încălzire sau răcire) şi întreaga economie. Creşterea cazurilor de boală. se estimează creşteri ale nivelului oceanului planetar. De asemenea. o creştere a frecvenţei furtunilor tropicale. se pare că există posibilitatea schimbării climei planetei. Pe termen mediu. cât şi local. În schimb.8°C până în anul 2100. Înainte de revoluţia industrială. ceea ce poate determina creşterea periculoasă a nivelului mării. ceea ce conduce la mutaţii profunde ale climei atât la nivel planetar. De asemenea. omul emitea o cantitate redusă de gaze în atmosferă. se estimează o creştere a temperaturii terestre cu 5.5 . Activităţile antropice care contribuie la încălzirea globală sunt: producerea şi utilizarea energiei (56%). emisiile de clorofluorocarburi CFC (17%). Emisiile antropice uriaşe de gaze cu efect de seră determină o creştere a temperaturii terestre. resursele de apă. biodiversitatea. contribuind major la modificarea compoziţiei atmosferice. Marile râuri vor fi puternic afectate de încălzirea globală. deoarece activităţile antropice au deteriorat compoziţia chimică a atmosferei. o creştere a nivelului precipitaţiilor şi o modificare a distribuţiei precipitaţiilor la diferite latitudini. IPCC) susţine că temperatura medie a planetei a crescut cu circa 0.40 cm până în anul 2050.2°C până în anul 2050. Este mai greu de estimat care vor fi modificările ce vor apare la gheţarii din Arctica şi Antarctica. pe baza tendinţelor actuale privind emisia gazelor de seră. se estimează o creştere a temperaturii planetei cu 0. Toate aceste probleme ar fi dificil de soluţionat chiar şi pentru ţările occidentale. Clima influenţează decisiv agricultura. înăsprirea condiţiilor climatice ar provoca situaţii sanitare şi sociale insuportabile.6°C din 1861. însă odată cu creşterea populaţiei. Comitetul Interguvernamental privind Modificările Climatice (Intergovernmental Panel on Climate Change. Consecinţele schimbărilor climatice au implicaţii semnificative asupra sănătăţii umane şi a integrităţii mediului. practicile din agricultură (15%) şi alte utilizări industriale.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător Astăzi. în ţările din lumea a treia. utilizarea combustibililor fosili şi defrişările masive. O mare parte din gheţari se pot topi. a foametei şi a conflictelor sociale 41 . aceste cantităţi au crescut mult. Creşterea temperaturilor poate determina şi o serie de schimbări geomorfologice. Multe din impacturile modificărilor climatice ar putea fi soluţionate prin programe adecvate de protecţie a mediului înconjurător şi a sănătăţii publice.

În orice caz. De asemenea. dar mai ales particulele acide care se formează din ele. Dacă depunerile acide au loc sub formă de precipitaţii (ploaie. cu precădere în ultimii ani.cadru asupra schimbărilor de climă. ani foarte secetoşi fiind urmaţi de ani cu precipitaţii excesive. acizii se formează înainte de depunere. afectează vegetaţia (în special la altitudini ridicate) şi multe soluri forestiere. În cazul în care aceste gaze intră în contact cu apa atmosferică. Convenţia urmăreşte reducerea emisiilor de bioxid de carbon şi a altor gaze de seră. Ploile acide Prin ploi acide se înţelege procesul de cădere din atmosferă a unor particule. La conferinţa de la Rio de Janeiro asupra mediului şi dezvoltării din 1992. Efectele schimbărilor climatice au fost observate şi în România. Convenţia a fost ratificată de mai multe ţări. iar oxizii de azot se transformă în acid azotic. Depunerea acizilor care se formează direct în suspensie sau pe sol provoacă acidificarea lacurilor şi a cursurilor de apă. De asemenea. ajung pe sol printr-o depunere uscată. de starea aerului la contactul cu suprafaţa pe care acestea cad şi de structura chimică şi fizică a acelei suprafeţe. ploile acide accelerează 42 . Ca efect. în caz contrar.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător cauzate de sărăcie şi de condiţii de viaţă precare determină consecinţe inimaginabile. zăpadă. într-o măsură mai mică.5). 2. ceea ce conduce la acidificarea precipitaţiilor. în multe zone ale planetei se înregistrează precipitaţii cu valori pH mult sub cele normale (pH 5.3. La Rio s-a stabilit şi principiul ca ţările în curs de dezvoltare să fie sprijinite financiar de comunitatea internaţională prin diferite proiecte pentru punerea în practică a convenţiei . Această depunere poate avea loc prin diferite mecanisme. ci brusc. cuprinse între 2 şi 5. care sfârşesc prin a se răsfrânge şi asupra ţărilor mai civilizate. grindină etc. depunerile uscate determină formarea rapidă de acizi în sol. Ploile acide sunt cauzate în principal de oxizii de sulf (SOx) şi. de oxizii de azot (NOx). oxizii de sulf se transformă în acid sulfuric. iar o parte din măsurile ei au fost puse în practică. determinate de dimensiunile particulelor (prin impact şi gravitaţie). Trecerea de la anotimpul rece la cel cald nu se mai face treptat. aceste gaze. În prezenţa apei.cadru. fenomenul constă într-o depunere uscată. ceaţă. prezenţi în atmosferă atât din cauze naturale. a fost adoptată convenţia . cât şi din cauze antropice.) se vorbeşte despre o depunere umedă. Dacă nu intră în contact cu picăturile de apă. şi-au făcut apariţia fenomene meteorologice neobişnuite pentru zona climatică în care este situată ţara noastră (tornadele). cu variaţii mari de temperatură. gaze şi precipitaţii acide.

prin acţiunea vânturilor dominante. Acţiunea corozivă se manifestă asupra celor mai diverse materiale. apa este prezentă sub formă de vapori. ceea ce determină o reducere a pH-ului picăturilor de apă la valori de 5.7. de exemplu. odată cu trecerea 43 . ajung poluanţi acizi emişi în alte ţări. depuneri uscate de SO2. cea mai mare parte a compuşilor pe bază de sulf se depun în 2 . motiv pentru care cantităţile de depuneri în imediata apropiere a sursei de emisie sunt relativ reduse. bioxidul de carbon (CO2). fie sub formă de precipitaţii. fiind. cum ar fi zonele litorale şi muntoase. Oxizii de azot rămân mai mult timp în atmosferă. fie sub formă de depuneri uscate. În ceea ce priveşte ploile acide. În Germania.5. pentru Canada. statui şi sculpturi care fac parte din patrimoniul oricărei naţiuni. Problema aceasta este gravă. Mecanismul procesului de transformare în acizi a oxizilor de sulf şi de azot la contactul cu apa este relativ simplu. determină o înrăutăţire a vizibilităţii şi afectează sănătatea publică. De exemplu. Diferite cantităţi de depuneri de compuşi sulfuraţi se constată şi în regiunile caracterizate de precipitaţii abundente. Cele mai intense depuneri se produc în regiunile în care există cantităţi mari de emisii. manifestânduse astfel un impact transfrontalier.0. cantităţile de oxizi de sulf şi de azot care ajung în atmosferă au crescut mult. În Europa. afectând astfel multe clădiri. s-a înregistrat o creştere corespunzătoare a cantităţilor de ploi acide. unde pH-ul scăzut din majoritatea lacurilor a determinat dispariţia a numeroase specii vegetale şi animale. respectiv azotic (NO2 + H2O → HNO3). zăpada căzută în Virginia occidentală (SUA) avea un pH de 1. Ca urmare. adică la valori considerate normale. Ploaia acidă atacă zilnic clădirile şi monumentele. dacă nu chiar compromis. În prezenţa bioxidului de sulf şi a bioxidului de azot. care prin condensare formează picături de apă cu un pH de circa 7. Înainte de a ajunge pe sol. Începând cu perioada revoluţiei industriale. ca urmare a ploilor acide. În general. Prin disoluţie. ca urmare a creşterii consumului de combustibili fosili. cele mai afectate sunt ţările scandinave.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător deteriorarea materialelor de construcţie.4 zile după emisie. unde se formează ploi acide din cauza activităţilor antropice din Statele Unite. În atmosferă. produce acidul carbonic (H2O + CO2 → H2CO3). prezent în mod natural în atmosferă. în 1979. sulfaţii şi azotaţii. iar efectele sale pot fi uşor vizibile. provocând pagube însemnate patrimoniului cultural al unei ţări. se formează acidul sulfuric (SO3 + H2O → H2SO4). de regulă. peste 8% din întregul patrimoniu silvic a fost grav afectat. care sunt acizi puternici. ţările mai afectate sunt acelea în care. oxizii de sulf şi de azot şi derivaţii lor. determinând o reducere a pH-ului la valori extrem de scăzute.

Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător anilor. însă în prezenţa acidului sulfuric. Acest proces este favorizat de diferite substanţe cu rol de catalizatori. oxizii de vanadiu sau de fier. Bioxidul de sulf atacă şi cărămizile şi tencuielile. Cele mai mari pagube produse de ploile acide se produc în cazul calcarului: acidul sulfuric. în 10 – 20 de ani multe dintre pădurile lumii ar putea fi complet distruse. când poluanţii aflaţi în aer se dizolvă în apă şi vin în contact direct cu materialele respective. care este un aliaj de cupru. Poluarea cu SO2 şi CO2 (cu formarea acizilor respectivi) corodează cuprul: se formează patina verde tipică. care este constituit dintr-o bază foarte puternică (calcarul) şi un acid slab (acidul silicic). rezultând astfel o reacţie de sulfatare ce poate conduce la degradarea materialului. carbonaţii ar reprezenta un înveliş protector. adică în gips. cum sunt pulberile. care sunt prezenţi adesea în smog. Acidul sulfuric poate ataca chiar şi betonul armat. Reacţia este însoţită de o dilatare volumetrică. precum şi în Brazilia. cât şi una de distrugere mecanică şi spălare a materialelor friabile şi solubile în acizi. Acelaşi tip de coroziune are loc şi în cazul bronzului. Acidul sulfuric atacă şi fierul şi oţelul. Şi metalele sunt supuse acţiunii corozive a acizilor sulfuric şi azotic. ca urmare a reacţiei cu aluminatul tricalcic din tencuielile de ciment. În realitate. ce este constituită din carbonaţi şi sulfaţi bazici de cupru. generând astfel pagube şi mai mari. prezent în apă corodează carbonatul de calciu transformându-l în sulfat de calciu. degradarea structurilor metalice este un proces continuu. tocmai pentru că aceasta este legată de un acid slab. Acidul sulfuric se combină cu partea bazică a betonului armat. care are drept urmare dilatarea şi distrugerea tencuielii. poluanţii se regăsesc pe aceste suprafeţe cu o concentraţie mult mai ridicată. cloruri şi sulfaţi bazici) se transformă treptat în compuşi din ce în ce mai solubili. oxizii şi produsele lor din corodarea cuprului (carbonaţi. În cazul în care creşterea temperaturii favorizează apoi evaporarea apei. plantele sunt afectate mai mult sau mai puţin grav. ceea ce va provoca 44 . De asemenea. Ploile acide afectează întregul patrimoniu vegetal al planetei: în multe părţi ale Europei şi ale Americii de Nord. O importanţă deosebită o are şi procesul de condensare a vaporilor de apă pe diferite suprafeţe. Ploile acide au o acţiune atât de tip coroziv. al cărei rezultat este fărâmiţarea cărămizilor. Atunci când concentraţia bioxidului de sulf în atmosferă este foarte ridicată. prin solubilizarea calciului şi precipitarea sub formă de nitraţi. Procesul determină o creştere a volumului. din care rezultă sulfoaluminatul de calciu. carbonul. staniu şi zinc. şi ionii acidului azotic pot ataca zidurile de cărămidă. Dacă nu se modifică aceste tendinţe.

Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător expansiunea locală a fenomenului carstic (adică. iar planta devine vulnerabilă la atacurile insectelor. mai ales în zonele în care există soluri care nu pot contracara acţiunea poluanţilor acizi. sunt subiecte ale fenomenului de acidificare. pe termen lung. gazele pătrund în interiorul frunzei. Când poluanţii acizi (mai ales bioxidul de sulf) ating suprafaţa terenului sub formă de ploi sau depuneri uscate. Efectele pe termen lung cele mai grave sunt cauzate de bioxidul de sulf. adesea toxici pentru plante. dar şi în acest caz. în partea de nord-est a Statelor Unite şi în sud-estul Canadei. atât cele de suprafaţă. Fenomenul se manifestă mai ales în lacurile din Scandinavia. poluanţii acizi determină o sărăcire a cestora. reprezentând sediul schimburilor de gaze. extrem de toxic şi determină şi compromiterea multor procese microbiologice. Ca urmare. Poluarea cu bioxid de azot este considerată minoră. Şi apele. boli şi variaţii climatice excesive. care substituie calciul din legăturile sale. pe seama pierderii de ioni de calciu. Terenurile mai sensibile sunt cele formate din roci cristaline. Consecinţele asupra organismelor acvatice pot fi atât directe (cele cauzate de 45 . În solurile formate din pulberi sau lipsite total de calcar. solurile calcaroase pot neutraliza direct aciditatea. printre care şi acela de fixare în sol a azotului molecular atmosferic. unde se dizolvă în lichidul intercelular. în sol are loc schimbul de ioni de hidrogen eliberaţi de acizi cu aceşti cationi. cât şi cele subterane. capacitatea de autoapărare a terenului scade şi solul se acidifică. potasiu şi sodiu. se produce şi o acidificare a solului. Agresiunea ploilor acide asupra plantelor se produce în două moduri: afectarea directă a frunzelor şi/sau modificarea compoziţiei chimice a terenului. În general. care pot fi solubilizaţi şi infiltraţi în subsol odată cu apa de percolare. datorită prezenţei carbonaţilor. magneziu. Aceste fenomene se evidenţiază în special în zonele unde stratul de sol are grosime redusă şi în regiunile unde plantele sunt mai expuse intemperiilor (de exemplu. cum sunt granitul şi cuarţitul. În teren se eliberează ionul aluminiu. care permit menţinerea constantă a pH-ului. deşertificarea progresivă a solului. ajungând apoi să se disperseze şi să se acumuleze în frunză până la concentraţii toxice. întrucât acesta afectează vegetaţia numai la concentraţii mult mai ridicate decât bioxidul de sulf. secetă. rezultând o diminuare a aportului de nutrienţi. creşterea riscului de producere a inundaţiilor şi modificări ale climei. în zonele de munte). Prin intermediul stomatelor. Reducerea drastică a pH-ului provoacă eliberarea aluminiului trivalent. Frunzele sunt părţile de plantă cele mai expuse şi mai vulnerabile la acţiunea poluanţilor din aer. infiltrarea apei în subsol). Procesul determină şi eliberarea în teren a ionilor metalici care rezultă.

care pot fi transportaţi la distanţe mari de către vânt. Sintetizând. pot să apară efecte negative asupra sănătăţii pentru cei care folosesc alimente provenite din ape acide. Aciditatea lacurilor poate conduce la modificarea populaţiei de diatomee şi de alge brune şi poate altera atât distribuţia. Problemele mai grave sunt provocate de poluanţii care determină ploile acide (bioxidul de sulf şi oxizii de azot). contribuind astfel la înrăutăţirea microclimatului. particulele de sulfaţi sunt responsabile în proporţie de 50-70% de acest fenomen. aceste particule pot fi apoi inspirate. cât şi varietatea ihtiofaunei: evoluţia embrionară a unor peşti este blocată la valori ale pH-ului mai mici de 6. Ploile acide nu reprezintă un pericol direct pentru sănătatea umană. În schimb. precum şi în zonele limitrofe acestora. formând particule de sulfaţi şi nitraţi. cadmiu) eliberate din sol şi ajunşi în apă prin efectul acidificării. De exemplu. încetează reproducerea majorităţii speciilor de peşti şi încep să dispară unele specii. Emisiile de oxizi de azot reprezintă o problemă serioasă pentru sănătate. cât şi indirecte (cele cauzate de dispariţia vegetaţiei sau a prădătorilor mai sensibili la aciditate. Particulele mai fine pătrund în clădiri. care constituie o parte din lanţurile trofice). care reduce aprovizionarea rădăcinilor plantelor cu calciu încetinind dezvoltarea lor. determinând astfel moartea pădurilor.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător toxicitatea apelor). mercur. zinc. Mersul printr-o ploaie acidă sau chiar înotul într-un lac cu apă acidă nu sunt mai periculoase decât într-o apă normală.  punerea în libertate a aluminiului existent în sărurile minerale din sol. înainte de toate somonul şi păstrăvul. în timp ce la un pH mai mic de 5. determinând formarea ozonului (un compus a cărui prezenţă este asociată cu creşterea cazurilor de astm şi emfizem) şi alţi poluanţi secundari. 46 . se poate spune că printre efectele extrem de nocive ale ploilor acide se numără:  spălarea solului de substanţele nutritive necesare dezvoltării arborilor. cum ar fi peşti care au acumulat în corp cantităţi mari de metale toxice (aluminiu. în zonele foarte industrializate. Aceste gaze interacţionează în atmosferă. Sulfaţii şi nitraţii care se formează în atmosferă ca urmare a emisiilor de bioxid de sulf şi oxizi de azot contribuie în mod determinant la reducerea vizibilităţii. deoarece pot reacţiona cu compuşii organici volatili. mangan. ajungând în plămâni. Multe studii ştiinţifice au evidenţiat o relaţie între nivelul ridicat al particulelor fine din aer şi patologia sistemului circulator şi respirator (apariţia unor boli ca astmul şi bronşita).

 distrugerea stratului de ozon din stratosferă 2. oxizii de calciu. Creşterea concentraţiei de ozon la nivelul solului Ozonul (O3) este un gaz care rezultă în urma combinaţiei hidrocarburilor incomplet arse în motoare sau rezultate ca produse secundare în diverse procese industriale cu oxidul de azot. monumentelor etc.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător  distrugerea descompunătorilor din sol. sulfaţii.1. rupând astfel un ciclu ecologic important în asigurarea circulaţiei substanţelor minerale necesare plantelor. Problema ozonului Problema ozonului poate fi studiată sub două aspecte:  creşterea concentraţiei de ozon la nivelul solului. în prezenţa luminii naturale şi reprezintă una din noxele cele mai periculoase.  favorizarea extragerii substanţelor nutritive din frunzele copacilor. nitraţii. Creşterea cantităţii de ozon în troposferă (ozonul din troposferă este un component cheie în smogul fotochimic) constituie o problemă comună a multor oraşe din lume. şi emisiile de oxizi de azot s-au redus în intervalul 1995 – 2001.  riscuri privind sănătatea populaţiei. conductivitatea. amoniţii. alcalinitatea (aciditatea). nitriţii. De asemenea. 2. acestea urmând să se reducă prin utilizarea instalaţiilor de desulfurizare. În România. clorurile. Emisiile de amoniac. Pentru controlul ploilor acide. în România există o reţea de monitorizare.4. de regulă. În România. de dejecţiile provenite de la fermele zootehnice şi de utilizarea fertilizanţilor chimici în agricultură.  degradarea clădirilor. determinând o serie de efecte negative asupra sănătăţii printre care: 47 .. prin intermediul căreia sunt supravegheate următoarele caracteristici: pH-ul.4.  favorizarea absorbţiei elementelor minerale. construcţiilor. generate. emisiile de bioxid de sulf s-au redus continuu în perioada 1995 – 2001.6 mii tone în 2001. au scăzut de la 210 mii tone în 1999 la 156 mii tone în 2001. Cele mai mari cantităţi de bioxid de sulf (circa 72%) sunt emise ca urmare a activităţilor desfăşurate în sectorul energetic. de la aproximativ 1. de la 407 mii tone la 336 mii tone. tendinţa descrescătoare fiind menţinută în continuare.085 milioane tone în 1995 la 839. cea mai mare parte a acestor emisii rezultă din industria energetică (aproximativ 35%) şi din transportul rutier (25%).

disociază oxigenul molecular în oxigen atomic. Radiaţiile UV. rezultând ozonul (O + O2 → O3). în decursul primăverii din emisfera australă. prin care se eliberează un atom şi o moleculă de oxigen (O3→ O2 + O).  tuse. corespunzător zonei ecuatoriale. o diminuare a recoltei. Efectul este o reducere generală şi graduală a ozonului în stratosferă. se găseşte un strat de ozon cu un rol important pentru sănătatea planetei.  agravarea bolilor cardiace cronice. La rândul lor. cauzând un dezechilibru major al ecosistemelor oceanice. ceea ce permite efectul de  48 . unde există cele mai puternice radiaţii solare. diminuarea stratului de ozon a devenit tot mai intensă. care menţine concentraţia de ozon aproape constantă.  reducerea rezistenţei arborilor la îngheţ.2. Razele ultraviolete pot cauza o inhibiţie parţială a fotosintezei plantelor. un gaz constituit din trei atomi de oxigen. la 10 – 15 km de suprafaţa Pământului. 2. cu o lungime de undă mai mică de 242 nm. acesta constituind un filtru natural pentru absorbţia radiaţiilor solare ultraviolete. în cazul plantelor cultivate. generat de o serie de mutaţii produse la nivelul ADN-ului.4. Razele UV pot diminua activitatea de fotosinteză a fitoplanctonului care reprezintă baza lanţurilor trofice marine. a astmului şi a bronşitei. sufocare şi funcţionalitate diminuata a plămânilor. începând cu jumătatea anilor 60. întrucât reducerea efectului de ecran al stratului de ozon conduce la creşterea proporţiei de raze UV care ajung pe suprafaţa terestră. ceea ce determină fotoliza. Problema este extrem de importantă. cauzând o încetinire a creşterii şi. datorită reactivităţii sale. Stratosfera terestră conţine o concentraţie relativ ridicată de ozon. Din cauza poluanţilor emişi în atmosferă. periculoase pentru organismele vii. Expunerea excesivă a omului la aceste raze determină un risc sporit al cancerului de piele.  afectarea clorofilei şi împiedicarea proceselor de fotosinteză. concentraţia de ozon stratosferic din zonele situate în imediata vecinătate a Polului Sud se diminuează din cauza variaţiilor naturale. În fiecare an.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător iritarea membranelor mucoase ale sistemului respirator. care reprezintă un adevărat ecran împotriva radiaţiilor ultraviolete (razele UV) provenite de la soare. se combină rapid cu o moleculă de oxigen. moleculele de ozon absorb radiaţiile solare cu o lungime de undă cuprinsă între 240 şi 340 nm. Aceste procese asigură un echilibru dinamic. care. Formarea celei mai mari părţi a ozonului din stratosferă are loc la o altitudine de 30 km. Distrugerea stratului de ozon stratosferic La nivelul stratosferei. astfel încât astăzi se vorbeşte despre “găuri” în stratul de ozon.  epuizarea rezervelor de hrană ale plantelor.

alternanţei dintre uscat şi oceane. De fapt. pot provoca variaţii de până la 10%. pe tot parcursul anului se pot produce variaţii cu durata de câteva zile. poluanţii generaţi de activitatea antropică au determinat la nivelul întregii planete o diminuare graduală a stratului de ozon stratosferic. Variaţiile concentraţiei de ozon în funcţie de longitudine sunt reduse şi se datorează. în principal. Ciclul solar durează circa 11 ani şi presupune o fluctuaţie a ozonului de până la 1 . concentraţiile de ozon pot fi variabile. în timp ce fenomenele cazuale. De asemenea. Începând din 1979. în unităţi Dobson (DU – 100 DU indică o coloană de ozon cu grosimea de 1 mm). Din zonele ecuatoriale. La tropice. de la suprafaţa terestră până la apogeul atmosferei. ozonul este transportat spre poli de către vânturile asociate ciclonilor care se găsesc deasupra polilor. cauzate de condiţii meteorologice particulare. Producţia globală de ozon prin acest mecanism este de circa 4000 tone/secundă. deoarece activitatea fotochimică nu se modifică în cursul anului. precum erupţiile vulcanice. valoarea maximă absolută corespunde începutului de primăvară la latitudini mari. definită ca fiind ciclul solar. Aceste variaţii pot fi de ordinul a 30 . cât şi ca urmare a poluării antropice. diminuarea stratului de ozon a fost mai mare de 7. În ceea ce priveşte variaţiile temporale. În intervalul iarnă – primăvară. Există o variaţie ciclică multianuală legată de activitatea solară. Cantitatea de ozon stratosferic poate varia şi mai mult. 49 . În perioada de vară se observă o reducere a ozonului. Observaţiile terestre şi satelitare au permis evaluarea distribuţiei medii a ozonului total în funcţie de latitudine şi de anotimp.5% la fiecare 10 ani. atât din cauze naturale (ciclice sau ocazionale). în emisfera nordică. Pe lângă variaţiile ciclice naturale ale stratului de ozon. datorită intensităţii constante a radiaţiei solare. la latitudinile cele mai populate ale globului terestru s-a observat o diminuare anuală a coloanei de ozon de 5% la fiecare 10 ani.50%. Oscilaţii anuale importante (până la 40%) sunt legate de variabilitatea naturală intrinsecă. nivelul ozonului oscilează în decursul anului între 250 şi 300 DU. iar valoarea se menţine aproape constantă. care se manifestă bianual şi determină o variaţie cantitativă a ozonului de 2 . până la atingerea unui minim în perioada de toamnă. Valorile maxime se găsesc la latitudini medii şi mari. se măsoară înălţimea coloanei de aer în care este prezent ozonul.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător ecranare prin absorbţia unei mari părţi din razele ultraviolete. La diferite latitudini.2%. între 60° si 80° latitudine.4%. Un alt fenomen este legat de alternanţa vânturilor stratosferice în fâşia intratropicală dinspre vest şi est.

Cele mai întâlnite clorofluorocarburi sunt CFC-11. iar atunci când se descompun. un indicator care se referă la amploarea fenomenului de distrugere a ozonului cauzată de un compus ODS. zonele ecuatoriale au înregistrat o reducere de numai 1. care variază de la câteva luni la mii de ani) şi a mecanismelor specifice implicate în degradarea acestor compuşi.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător În schimb.8. ca urmare a acţiunii determinante a gerului în procesul de degradare a ozonului.8% la 10 ani. 1 şi 0. Substanţele responsabile de subţierea stratului de ozon stratosferic sunt clorofluorocarburile (CFC). care distrug ozonul. CFC-12. în lunile septembrie . foarte stabile în troposferă şi se degradează numai în urma unei acţiuni intense a razelor ultraviolete din stratosferă. Diminuarea continuă şi graduală a ozonului din stratosferă este cauzată de prezenţa în atmosferă a unui număr mare de compuşi chimici.octombrie. Aceste substanţe sunt cunoscute în lume sub numele generic de ODS (Ozone Depleting Substances). fluor şi carbon. care durează câteva luni. Altfel spus. apare periodic la începutul primăverii. gaura nu se închide complet şi în fiecare an are dimensiuni tot mai mari. Pentru exprimarea cantitativă a efectelor cauzate de compuşii care distrug ozonul stratosferic. Aşa numita “gaură de ozon” situată deasupra Antarcticii. Aceşti compuşi sunt utilizaţi de regulă ca agenţi frigorifici. având aceeaşi masă cu cea a substanţei luată în considerare. producerea de clorofluorocarburi a fost abandonată pe baza acordurilor internaţionale. 1. solvenţi şi agenţi de propulsie. Substanţele distrugătoare de ozon sunt. care atacă ozonul. rezultă atomi de clor şi de brom. Ozone Depleting Potential). Recent a fost evidenţiată o subţiere a stratului de ozon şi într-o mică zonă la Polul Nord. s-a introdus noţiunea de potenţial de distrugere a ozonului (ODP. CFC-113.6. ceea ce poate determina formarea unei alte găuri în partea opusă. Potenţialul de distrugere a ozonului (ODP) pentru fiecare din CFC citate este după cum urmează: 1. în general. ODP este raportul dintre impactul unui compus chimic asupra ozonului şi impactul cauzat de CFC-11. 50 . compuşi constituiţi din clor. CFC-114 şi CFC-115. 0. deasupra Mării Arctice. Potenţialul de distrugere a ozonului se determină pe baza numărului de atomi de clor şi brom prezenţi în moleculă. şi constă într-o subţiere bruscă (până la 60%) a stratului de ozon. După această perioadă. În ultimii ani. cel mai probabil ca urmare a efectelor erupţiei vulcanului Pinatubo (1991). ODP pentru CFC-11 este definit ca fiind egal cu 1. a “vieţii atmosferice” a compusului (timpul total de rămânere în atmosferă. Subţierea este mai accentuată în această zonă a planetei.

dar într-o măsură mult mai mică decât CFC. cunoscuţi şi sub denumirea de bromofluorocarburi. se formează nori de acid azotic trihidrat şi de apă cu un conţinut ridicat de acid azotic (prezent în mod normal în stare gazoasă). cât şi în cele mobile. Când temperatura atinge . care datorită absenţei razelor solare şi a schimburilor termice devin tot mai reci. Aceşti nori constituie suprafeţe catalizatoare ideale pentru iniţierea unei serii complicate de reacţii. Bromul are un potenţial de distrugere a stratului de ozon mult mai mare decât al clorului. acţiunea razelor solare determină dispersia norilor stratosferici polari şi scindarea moleculelor biatomice de clor şi brom în atomi singulari cu o reactivitate înaltă. În această zonă. până la urmă. Şi producţia de HCFC va trebui abandonată (în 2020 de către ţările occidentale şi în 2040 de către ţările în curs de dezvoltare). care izolează mase mari de aer poziţionate numai deasupra polului. respectiv 4). atât în extinctoarele fixe. Compuşii ODS din atmosfera înaltă determină o degradare lentă. Au un ODP care variază în funcţie de compus între 0. care determină descompunerea diferiţilor compuşi ODS şi eliberarea moleculelor biatomice de clor (Cl2) şi brom (Br2). de-a lungul iernii australe (în mai .noiembrie). La începutul primăverii australe (octombrie .iunie). o substanţă chimică mult utilizată în agricultură ca deparazitant.1. Aceste gaze determină distrugerea stratului de ozon ca urmare a conţinutului de brom. Aceştia conţin clor şi pot distruge stratul de ozon din stratosferă. Toţi compuşii care conţin carbon şi fluor şi/sau clor pot fi încadraţi în categoria halonilor. Halonii. toţi acei compuşi volatili care conţin în structura lor atomi de clor sau brom. Polul Sud se află scufundat complet în întuneric. Mai există şi alte substanţe implicate în degradarea ozonului: de exemplu. 13.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător Alţi compuşi implicaţi în fenomenul de distrugere a ozonului sunt hidroclorofluorocarburile (HCFC). mai vizibil deasupra Antarcticii. care se numesc nori stratosferici polari (PSC. Prezenţa diferiţilor poluanţi produşi de către om a degradat în mare măsură mecanismele naturale de formare şi degradare a ozonului stratosferic. numit vârtej polar. În stratosfera medie şi joasă apare astfel ca evidentă acţiunea unui curent puternic circumpolar.80°C. Polar Stratospheric Clouds). cum ar fi bromura de metil. sunt compuşi constituiţi din brom. Eliberarea bruscă a acestor atomi conduce la 51 . fluor şi carbon şi sunt utilizaţi ca agenţi extinctori. metilcloroformul şi tetraclorura de carbon (solvenţi industriali) şi. însă graduală a ozonului. o categorie de compuşi chimici utilizaţi temporar pentru înlocuirea clorofluorocarburilor. respectiv 10 pentru halogenul 1301 şi 3 pentru halogenul 1211 (studii ştiinţifice recente susţin că ODP este chiar mai mare.01 şi 0.

care reîncepe acelaşi proces (ClO + O → O2 + Cl). înainte de a fi neutralizat de către substanţe cum ar fi metanul. iar expunerea excesivă conduce la dezvoltarea melanoamelor şi a altor tipuri de cancer de piele. combinându-se în mod repetat cu molecule de ozon. Gaura din stratul de ozon şi. Monoxidul se combină apoi cu un atom de oxigen. În anul 1974 M. Razele de acest tip pot produce modificări ale moleculelor de tip ADN şi ARN. formând o moleculă de oxigen şi un monoxid (de exemplu: Cl + O3 → O2 + ClO). Chiar dacă bromul este mai puţin prezent în atmosferă decât clorul. Trebuie subliniat faptul că acţiunea ODS se manifestă oriunde în stratosferă. eliberând oxigen molecular şi un atom de halogen. Situaţia poate deveni dramatică în condiţiile în care intensitatea fenomenului va creşte. moleculele volatile care conţin acest element au un potenţial de distrugere a ozonului mai mare decât al altor substanţe de tipul CFC.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător iniţierea unui lanţ de reacţii catalitice. provocând o serie de afecţiuni care se pot solda cu orbire. un singur atom de clor sau brom poate distruge sute de molecule de ozon. prin formarea norilor stratosferici polari.2%. zonele cele mai afectate de diminuarea stratului de ozon stratosferic. peroxidul de hidrogen sau hidrogenul molecular. deşi acestea sunt prezente în toate zonele globului terestru. care determină degradarea ozonului şi apariţia aşa numitei “găuri de ozon”. nu reprezintă un risc imediat pentru sănătatea omului. Un alt efect posibil constă în provocarea diferitelor interferenţe în reglarea mecanismelor sistemului imunitar. Unele studii arată că o diminuare cu 1% a coloanei de ozon determină o creştere a nivelului razelor ultraviolete la sol cu aproximativ 1. Mai mult de 60 de ani 52 . Printr-un astfel de ciclu repetitiv. Primele semnale de alarmă privind impactul antropic asupra stratului de ozon au fost formulate la începutul anului 1970. pornind de la emisia vaporilor de apă şi a oxizilor de azot din motoarele supersonice a avioanelor şi rachetelor. întrucât acţiunea razelor solare stratosferice suportă întotdeauna eliberarea atomilor de clor şi brom care servesc drept catalizatori în procesul de degradare a ozonului. este mult mai evidentă în zona antarctică. Molina şi F. Acţiunea distructivă a substanţelor ODS. însă mai puţin vizibil. Astfel de efecte s-au constatat în regiunile locuite din apropierea Polului Sud (Patagonia şi Noua Zeelandă). el este mai reactiv. Efectul direct al ultravioletelor se manifestă asupra retinei ochiului. în general diminuarea ozonului stratosferic. Rowland au demonstrat ca substanţele chimice de tipul clorofluorocarburilor sunt transportate în stratosferă prin circulaţia maselor de aer şi pot avea acţiune distrugătoare asupra stratului de ozon. Atomii halonilor (clor sau brom) acţionează ca şi catalizatori.

Îngrijorarea în legătură cu efectele distrugătoare ale diminuării stratului de ozon a condus în anii '80 la apelul pentru acţiuni la nivel mondial privind stoparea producerii şi utilizării clorofluorocarburilor şi a altor compuşi chimici utilizaţi în sectorul frigorific. Instrumentul de măsură folosit este programat pentru o calibrare la fiecare 24 ore. reducerea eficienţei schimbului de apă. arsuri grave în zonele expuse la soare.874 μg/m3 – 158. Valorile concentraţiei ozonului la sol se încadrează în limite normale în staţiile 53 . şi anume metoda fotometrică – UV. Consecinţele diminuării ozonului stratosferic şi. reducerea capacitaţii reproductive la peşti. cataracte şi alte boli ale retinei. reducerea producţiei de fitoplancton.  Asupra ecosistemului acvatic: reducerea ratei de supravieţuire a ihtiofaunei. la producerea spumelor din substanţe organice expandate etc.41 μg/m3. S-a constatat. care contribuie la epuizarea stratului de ozon. Concentraţia ozonului la sol este măsurată cu ajutorul unui analizor automat (Monitor Labs ML 9812). Se consideră că durata de viaţă a celor mai răspândite clorofluorocarburi este de 50 şi respectiv 100 ani. materialelor izolatoare şi aerosolilor. amfibieni şi a capacitaţii larvare.37 μg/m3 – 90. agravarea incidentelor legate de bolile infecţioase. crabi. care fac parte din reţeaua EUROAIRNET. implicit ale creşterii nivelului radiaţiilor ultraviolete pot fi sintetizate după cum urmează:  Asupra omului: arsuri şi diferite forme cancer de piele.1993). propulsori pentru amestecuri de aerosoli. pragul de alertă fiind depăşit în luna august. În aceste staţii măsurătorile se efectuează în timp real.78 μg/m3. utilizând metoda de referinţă prevăzută în Ordinul 592/2002. iar la Reşiţa între 0.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător aceste substanţe au fost utilizate ca agenţi frigorifici în frigidere şi climatizoare. însă. model prevăzut cu o calibrare internă automată. Ozonul stratosferic este monitorizat în România în staţiile amplasate în Timişoara şi Reşiţa. În perioada anilor 1960-1970 rata de emisie în atmosfera a CFC-11 şi CFC-12 a crescut considerabil. Analizele datelor obţinute în cele două staţii de măsurare a ozonului în anul 2003 au condus la următoarele concluzia că la Timişoara valorile concentraţiei s-a încadrat între 6.  Asupra plantelor (toate speciile afectate la acelaşi nivel): afectarea fenomenului de fotosinteză. concentraţia acestora în atmosferă continuă să crească. ca solvenţi. pazei contra incendiilor. că şi după reducerea fabricării şi emisiilor de CFC (1986 . la producerea solvenţilor. micşorarea frunzelor plantelor. scăderea eficacităţii sistemului imunitar.

care sunt adesea mai toxici şi cu o rază de acţiune mai mare decât cei primari. poluanţii primari sunt supuşi mai multor procese.5. eliberaţi în mediu ca atare (bioxidul de sulf şi monoxidul de azot) şi secundari (ozonul). În cazul în care combustibilii conţin şi sulf.fizice. mijloace de transport etc. 2. printre care dispersia. se poate vorbi despre poluanţi primari. Aceste substanţe nu intră în mod normal în componenţa aerului. ca urmare a modificărilor de diferite naturi. se formează poluanţii secundari. Îndepărtarea poluanţilor din atmosferă depinde de diferitele procese de depunere.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător amplasate atât în zonele urbane poluate. au fost catalogaţi circa 3. Poluanţii secundari sunt acele substanţe care se formează din poluanţii primari (atât antropici. produşi de cele mai multe ori de către om. Poluanţii primari sunt aceia care sunt emişi direct în mediul înconjurător. Până în prezent. După emiterea lor în atmosferă. oxizii de azot (în special sub formă de monoxid de azot). adică monoxidul de carbon. cât şi depunerea sunt influenţate de procesele meteorologice care reglează comportamentul maselor de aer în troposferă. Modalităţile de producere şi punere în libertate a diferiţilor poluanţi sunt numeroase şi la fel de multe sunt variabilele care influenţează dispersia lor în atmosferă. pulberile şi hidrocarburile nearse. care se formează ulterior în atmosferă prin reacţii chimico . rezultă şi emisii de bioxid de sulf. Poluarea aerului Se defineşte ca poluare atmosferică prezenţa în atmosferă a unor substanţe care determină un efect măsurabil asupra fiinţelor umane.000 de poluanţi ai aerului. transportul şi depunerea. a vegetaţiei sau a altor materiale. suferă procese de transformare chimico – fizică. Poluanţii pot fi clasificaţi în două grupe principale: de origine antropică (produşi de către om) şi de origine naturală. Pentru studiul comportamentului poluanţilor trebuie cunoscute 54 . sau dacă există. au o concentraţie extrem de redusă. în afară de acestea. cât şi naturali). bioxidul de carbon. Dispersia poluanţilor în atmosferă este determinată de fenomenele de difuzie turbulentă şi de transportul maselor de aer. Atât dispersia. Principalii poluanţi primari sunt cei emişi în cursul proceselor de combustie de orice natură. cât şi în zone care ar putea fi poluate ca urmare a circulaţiei maselor de aer pe distanţe mari. De asemenea. a animalelor. determinate de reacţii în care sunt implicaţi oxigenul atmosferic şi lumina solară. prin diferite procese industriale şi agricole. ca urmare a procesului care i-a produs. Dacă.

15% din ozonul troposferic provine din stratele înalte ale atmosferei (stratosferă).290 milioane de tone. tot plantele produc polenul. care se formează în apropierea solului. cantitativ şi temporal al emisiilor. Circa 10 . oceanele. nivelele acestor poluanţi influenţează semnificativ clima. în timp ce pentru cele antropice. Există multe surse de poluare naturală. iar unii cercetători susţin că este un agent declanşator al crizelor de astm sau a altor reacţii alergice mai periculos decât alţi compuşi de origine antropică. De asemenea. descompunerile organice şi incendiile din păduri. Radiaţiile ionizante pot produce. un alt compus care declanşează reacţii alergice majore la persoanele predispuse. pornind de la oxigenul molecular. Sursele naturale de bioxid de sulf se referă la erupţiile vulcanice. descompunerile organice şi descărcările electrice din atmosferă (fulgerele). În 1983 se estima că emisiile de bioxid de sulf erau cuprinse între 80 . ca rezultat al unei serii de reacţii chimice produse în prezenţa luminii solare. Poluanţii naturali ai aerului au fost prezenţi pe Terra din cele mai vechi timpuri. Sursele naturale de oxizi de azot includ vulcanii. cu cele antropice. Chiar dacă poluarea cauzată de activităţile antropice este una majoră. întrucât sunt mai puţin periculoşi decât aceştia şi nu afectează aproape niciodată marile oraşe. nici poluarea generată de cauze naturale nu este de neglijat. ionizarea atomilor şi a moleculelor. produs de vegetaţie. Oricum. Printre 55 . Izoprenul este un compus organic volatil comun. Mulţi compuşi organici volatili (COV) sunt produşi de către plante. trebuie arătat că aceşti poluanţi naturali nu reprezintă o problemă la fel de gravă ca cei proveniţi din surse antropice. iar în unele cazuri. Pulberile şi diferitele gaze emanate de către vulcani şi incendiile din păduri şi gazele rezultate din descompunerea materiei organice ajung în atmosferă cu o oarecare regularitate. valorile se situează la circa 24 milioane de tone/an. Cuantificarea precisă a emisiilor naturale este dificilă. sub aspect cantitativ şi calitativ. în aceeaşi perioadă emisiile antropice la nivel mondial fiind estimate la aproximativ 69 milioane de tone.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător următoarele date: profilul calitativ. întrucât iradierea macromoleculelor biologice poate induce apariţia cancerului. dar şi informaţii privind procesele meteorologice caracteristice zonelor analizate. care de multe ori sunt comparabile. direct sau indirect. unde se formează sub acţiunea razelor ultraviolete. Estimările conduc la valori variabile între 20 şi 90 milioane de tone/an pentru sursele naturale. Ozonul este un poluant secundar. ceea ce are urmări importante din punct de vedere medical.

aceşti compuşi sunt foarte toxici. instalaţii pentru producerea energiei electrice şi incineratoare). există şi alţi poluanţi care rezultă în cursul proceselor tehnologice. însă. mai ales în zonele cu climă temperată (înainte de toate în China şi Europa de Est). De asemenea. procesele de combustie reprezintă cauza principală a emisiilor de oxizi de azot. În afara substanţelor produse ca urmare a diferitelor procese de combustie. Poluarea atmosferică majoră este cauzată de acţiunile omului pentru satisfacerea nevoilor civile şi industriale. produc poluanţi difuzi. a biomasei şi a cărbunelui. alimentarea vehiculelor. în special a uleiurilor grele. 56 . traficul poate contribui cu 80 .Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător principalele surse de expunere se numără radiaţia cosmică şi radiaţia terestră.90% la concentraţia atmosferică a acestui poluant periculos. este o sursă importantă de poluare a mediului înconjurător cu particule solide şi bioxid de sulf. radonul este principalul element de expunere la radiaţii a omului. Introducerea unor cantităţi suplimentare mari de compuşi proveniţi din diferite procese antropice poate periclita definitiv ciclurile biochimice naturale. Alţi poluanţi naturali de mare importanţă în mediile închise sunt sporii mucegaiului şi pulberile. iar mijloacele de transport reprezintă cauza principală a emisiilor de monoxid de carbon. Aceşti compuşi se eliberează în cantităţi mult mai mici şi din acest motiv contribuie mai puţin la impactul global la nivelul planetei. ceea ce impune preocupări intense pentru reducerea emisiilor antropice. în special când numărul autovehiculelor care utilizează benzină cu un conţinut ridicat de plumb este mare. în special pe bază de combustibili fosili. traficul auto contribuie major la emisia acestor poluanţi în oraşele mari. Multe din aceste surse sunt strâns legate de producerea şi consumul de energie. emisiile de ozon şi de compuşi organici volatili de natură antropică au un rol major faţă de emisiile naturale. În oraşele în care vehiculele folosesc benzina cu plumb. în special în spaţiile închise. Diferitele procese de combustie utilizate pentru prepararea hranei. Provenind din sursele naturale de poluare a aerului. Cea mai mare parte a produşilor gazoşi din aer constituie părţi ale ciclurilor naturale. Utilizarea combustibililor fosili pentru consumul casnic.  surse fixe mici (instalaţii pentru încălzirea casnică).  surse mobile (traficul auto). prin care ecosistemele pot menţine echilibrul dintre diferitele subsisteme componente. În ceea ce priveşte alţi poluanţi. Sursele de poluare antropică a atmosferei pot fi grupate în trei mari categorii:  surse fixe mari (instalaţii industriale. Adesea. încălzire.

 distanţa faţă de punctele de emisie.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător iar prezenţa lor are efecte negative importante la nivel local. pot conduce la apariţia smogului fotochimic. cum ar fi depresiunile montane sau în văi. Ca urmare. însă un rol important îl au şi precipitaţiile. care contribuie la spălarea poluanţilor din aer. care. Strategia de abordare a problemelor diferitelor tipuri de poluanţi este diferită: poluanţii specifici de natură industrială trebuie examinaţi nu după difuzia lor în mediul înconjurător (imisii atmosferice). Sursele fixe mari.  numărul şi concentrarea surselor poluante. ci în momentul deversării lor (emisii atmosferice). unde ventilaţia atmosferică este redusă. Concentraţia poluanţilor în aer este determinată de diferiţi factori:  cantitatea substanţelor contaminante prezente în emisii.  situaţia morfologică a zonei afectate de poluare.  viteza de cădere pe sol. cu densitate 57 . factorul care influenţează transportul şi difuzia în atmosferă a poluanţilor este intensitatea vântului. Impactul poluanţilor asupra omului depinde de zona de producere şi de dispersia lor.  condiţiile meteorologice locale şi globale. Concentraţiile poluanţilor sunt ridicate în prezenţa ceţii persistente. în absenţa vântului sau când există inversiuni termice. De regulă. Inversiunile termice sunt fenomene atmosferice care împiedică circulaţia normală a maselor de aer. Zonele cele mai afectate de fenomene de poluare sunt cele urbane şi industriale. în anumite condiţii.  transformările chimico – fizice la care sunt supuse substanţele emise. mai ales când acestea se găsesc în regiuni în care circulaţia normală a aerului este împiedicată. dispersează poluanţii la înălţimi mari. concentraţiile poluanţilor din aer sunt reduse atunci când vântul are o intensitate cel puţin moderată şi atmosfera este instabilă în stratele joase. temperatura aerului scade odată cu creşterea altitudinii (circa 7°C pe km). Alţi factori care au o contribuţie importantă în desfăşurarea procesului de poluare sunt intensitatea radiaţiei solare şi temperaturile ridicate. ceea ce face ca masele de aer mai cald. afectând mai mult sănătatea publică. La nivel local. în timp ce instalaţiile de încălzire casnică şi traficul produc poluanţi care se eliberează la nivelul solului în zone dens locuite. amplasate de cele mai multe ori departe de centre locuite. sursele mobile şi cele fixe de dimensiuni mici contribuie major la poluarea aerului în zonele urbane. În general.

intoxicaţii specifice. Poluarea atmosferică are numeroase efecte negative asupra sănătăţii. Agresiunea poluanţilor asupra mediului înconjurător este foarte rapidă sau se prelungeşte în timp. se pot forma strate de aer mai cald la câteva zeci sau sute de metri altitudine (inversiune termică). 58 . imediat după apus. determinând astfel acumularea substanţelor poluante. pagube provocate structurilor metalice. care conduce la o diminuare a concentraţiei de poluanţi atmosferici. reducerea vizibilităţii. expunerea prelungită la diferiţi poluanţi atmosferici provoacă disfuncţionalităţi pulmonare. boli respiratorii la copii. să urce şi să ia locul aerului mai rece. În astfel de cazuri. care coboară. În unele cazuri. afectând întreaga populaţie a planetei. poluanţii se pot acumula timp de mai multe zile consecutive. Efectul concentraţiilor reduse ale poluanţilor pe termen lung sunt înşelătoare şi dificil de evidenţiat. care provoacă şi răcirea rapidă a aerului cu care acesta este în contact. poluarea determină şi o serie de presiuni psihice asupra populaţiei care este conştientă de existenţa poluării şi de efectele acesteia. Pe lângă afecţiunile de tip organic. distrugând un ecosistem de dimensiuni reduse. în special atunci când concentraţiile poluanţilor cresc brusc (cazul poluării acute).Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător mai mică. forestier şi agricol. Urmările poluării atmosferice asupra mediului înconjurător sunt vizibile de multă vreme şi sunt concretizate în degradarea patrimoniului animal. însă. poate induce boli psihosomatice şi manifestări maniacale. când solul se încălzeşte. afecţiuni respiratorii acute şi uneori moartea persoanelor în vârstă cu afecţiuni cardiace şi respiratorii. Poluanţii pot acţiona la nivel local. cu toate consecinţele negative care decurg de aici. găsindu-se în zona cu emisii poluante importante. în funcţie de modul de acţiune a numeroşilor factori implicaţi în procesul de poluare. Atmosfera din marile centre urbane şi industriale este intens poluată cu diferite substanţe al căror efect poate fi individual sau sinergic. Inversiunile termice se produc numai în nopţile senine. Se presupune că determină iritaţii. degradarea ecosistemelor. ca urmare a răcirii rapide a pământului. Perceperea unui pericol care nu este întotdeauna foarte clar şi care nu este explicat publicului larg. sau pot acţiona la nivel global. atacuri de bronşită acută şi agravarea astmului. Poluarea atmosferică determină stări de anxietate şi teamă. rezultă o deplasare a diferitelor strate din troposferă. monumentelor şi diferitelor materiale. Dacă încălzirea solului nu are loc. Acest fenomen este denumit inversiune termică de tip radiant şi se sfârşeşte odată cu venirea dimineţii. astfel încât stratul inferior de aer nu poate urca şi rămâne în apropierea solului. Deoarece aerul cald este şi cel mai poluat.

Poluarea apelor Apa este unul dintre factorii importanţi ai mediului înconjurător şi datorită activităţii antropice poate suferi o poluare atât de ordin fizic cât şi chimic. responsabili. în timp ce ploile acide afectează atât zonele industrializate. compuşi organici volatili şi diferite pulberi în suspensie. atât pe cele dezvoltate. afectând toate ţările. La fel de importantă este apa şi pentru plante şi animale. Acest tip de utilizare a apei nu ridică probleme deosebite din punct de vedere al gospodăririi apelor. cât şi pe cele în curs de dezvoltare. Există însă şi mulţi poluanţi industriali a căror arie de dispersie este foarte redusă. care nu îşi pot îndeplini funcţiile vitale în absenţa acesteia. În afară de aceştia. Acţiunea efectului de seră este mult mai extinsă. alimentarea cu apă industrială a întreprinderilor. printre altele de modificările climatice. Modificarea continuă a repartiţiei resurselor de apă poate conduce în viitor la schimbări climatice majore ale globului terestru. cele mai afectate zone fiind Baia Mare. Toate aceste emisii sunt evaluate prin măsurători efectuate în cadrul reţelei de monitorizare a mediului înconjurător. În cazul utilizărilor neconsumatoare de apă nu există pierderi de apă. irigaţiile. în atmosferă ajung emisii de metale grele (în special plumb şi cadmiu. piscicultura. ploile acide şi distrugerea ozonului. omul trebuie să consume în jur de 2 litri de apă zilnic. în subcapitolele anterioare au fost prezentate câteva aspecte referitoare la principalii poluanţi. egal cu cel restituit. efectul de seră. afectând numai zona în care sunt emişi. apa este un element indispensabil vieţii. Ele sunt luate în considerare în condiţiile în care există o interdependenţă între acestea şi utilizările consumatoare de apă. debitul captat fiind. smogul fotochimic afectează numai zonele metropolitane. cât şi pe cele aflate la distanţă. determinând climatul de tip maritim sau continental. Reşiţa şi Copşa Mică). În ceea ce priveşte poluarea aerului în România.6. utilizările acesteia se împart în utilizări consumatoare de apă şi utilizări neconsumatoare de apă. indiferent de starea de agregare în care se află. Pentru a supravieţui. În funcţie de modul şi scopurile în care se foloseşte apa în societate.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător Spre exemplu. Apa reprezintă o resursă naturală care. 2. de regulă. Utilizările consumatoare de apă sunt cele care constituie obiectul principal al activităţii de gospodărire a apelor şi cuprind alimentarea cu apă potabilă a populaţiei. Printre utilizările neconsumatoare de apă se numără 59 . Repartiţia oceanelor şi continentelor are un rol decisiv în evoluţia regimului termic al atmosferei.

când se practicau în Egipt şi în China. instalaţiile hidromecanice amplasate pe cursurile de apă (mori. fiind astfel.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător amenajările hidroenergetice. lacuri. bazine de retenţie sau din resursele de ape subterane. fiind folosite pentru amenajarea de orezării sau pentru extracţia de turbă. fier. atunci când se procedează la irigarea acestora. în unele regiuni ale Pământului. în general au o influenţă negativă în viaţa omului. pe râul Sadu. minereuri etc. în privinţa extragerii acestor săruri. de la Porţile de Fier. la noi în ţară se construieşte una dintre primele hidrocentrale din lume. de perioadele de dezvoltare şi de situaţia climatică a unei regiuni. au importanţă ştiinţifică. a mărilor şi a oceanelor a constituit pentru om. avantajoase pentru mărfurile grele şi voluminoase sunt mai ieftine şi mai sigure. Apa ocupă un loc însemnat şi în reţeaua feroviară. cea mai importantă fiind cea de pe Dunăre. în funcţie de felul culturii. Agricultura reclamă şi ea cantităţi foarte mari de apă. Transporturile pe apă au mai multe avantaje decât cele pe uscat: au o mai mare capacitate. Apa râurilor. practicarea iraţională a irigaţiilor a dus la degradarea solurilor prin sărăturare sau prin înmlăştinare.). Una dintre cele mai importante utilizări economice ale apei o reprezintă amenajările hidroenergetice. într-un adevărat deşert. Pe aceasta cale se transportă. De aceea este foarte necesar să se cunoască aspectele legate de structura solului şi de necesarul de apă al culturii respective. Începuturile irigaţiilor se pot cita încă de acum 4000 de ani. În jurul anului 1900. De multe ori. Cartagina. a devenit astăzi un centru situat în zona deşertică a Saharei. sare. în industria materialelor de construcţii. bazine. pietre de construcţii. de obicei. prezintă o foarte mare importanţă. Părăsirea sistemelor de irigaţii din jurul oraşului Bagdad a transformat terenurile. îndeosebi cea marină cea din unele lacuri. Zonele mlăştinoase deşi. Prin cantităţile de săruri pe care le conţine. însă . iar mai târziu. stropitori) poate fi luată din râuri. lângă Sibiu. mijlocul de transport cel mai la îndemână. mărfuri grele care nu se alterează uşor (lemn. joagăre) şi amenajările pentru agrement. pot conserva relicte de floră şi faună şi pot avea şi o importanţă economică. Pe de altă parte. încă din cele mai vechi timpuri. în marile gospodării zootehnice etc. deoarece unele dintre ele. 60 . Ulterior au fost construite o serie de alte hidrocentrale pe principalele râuri de la noi. apa. a lacurilor. altădată înfloritoare datorită reţelei sale de canale. în Mesopotamia şi India. Apa pentru diversele sisteme de irigaţii (canale. foarte productive odinioară. combustibili minerali.ele stânjenesc culturile. navigaţia.

Missisippi. Nil. este benefic sau nu. unde apele de suprafaţă lipsesc omul a construit puţul. unele dintre ele foarte grave având drept consecinţe pierderea de vieţi omeneşti. dezvoltarea industriilor nu ar fi posibile fără apă. cât şi în străinătate. Dimpotrivă. există instituţii ale statului care monitorizează calitatea apei potabile . centrele populate şi pot constitui focare de infecţie. o apă de calitate. 61 . apa este adeseori caldă şi noroioasă. cum ar fi Kuweitul care importă apa la schimb cu petrol. şi mai ales de răspândire a malariei. şi problemele legate de gospodărirea şi obţinerea lor sunt deosebit de complexe. în ţările civilizate mari astfel de suprafeţe mlăştinoase au fost asanate. Olanda fiind una din ţările care au recuperat suprafeţe foarte mari de uscat. în China. în cele mai multe cazuri. La noi în ţară. sau . astfel de situaţii se întâlnesc în partea de sud şi de est a ţării. distrugerea gospodăriilor. a instalaţiilor electrice şi producând în anumite state. pe aceasta cale. La nivel mondial. în regiunile de stepă. pentru controlul apelor industriale în fiecare întreprindere există. Pentru viaţa economică este importantă şi zăpada. atât la noi în ţară. dacă pe termen lung efectul produs de modificările acestor ecosisteme naturale. unde aceasta este foarte preţioasă. precum şi pe cea care rezultă din procesele industriale. şi se foloseşte până la ultima picătură. Buna întreţinere a locuinţelor şi a instituţiilor . deşi. tot zăpada protejează culturile de toamnă împotriva îngheţului. curată şi filtrată. Tigru. favorizând agricultura regiunilor de stepă. care asigură.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător căile de comunicaţie. Ţinând seama de numeroasele utilizări ale apelor. Eufrat şi chiar al Dunării). unde frecvenţa lor este mai mare. datorită ţânţarilor anofeli. deoarece prin topirea ei se înmagazinează în sol mari cantităţi de apă. fluviilor Congo. De aceea multe fluvii şi râuri din lume au fost îndiguite şi amenajate pentru a rezista în astfel de situaţii (de ex. scumpă. cel puţin ar trebui sa existe un laborator care să se ocupe cu analize ale apei (atât cea care intră în procesele de producţie. nu se ştie încă. Ca influenţe negative ale apei se pot aminti inundaţiile. Actualmente. De altfel. cât şi cea care este eliminată din acestea). adevărate pagube naţionale. mai ales intre anii '50-'60 zone întinse din Delta Dunării au fost desecate în scop agricol. în pustiu. Importanţa apei devine şi mai mare în deşerturi. şi la noi în ţară. unul din criteriile după care se apreciază gradul de civilizaţie al unei ţări este consumul de apă pe cap de locuitor. Dar. Exista state. a podurilor. salubritatea localităţilor. unde nivelul freatic se găseşte la adâncimi de până la 30-40 de metri. dar şi în bazinele Amazonului. care alcătuiesc punctul central al vieţii. singurele posibilităţi de alimentare naturală cu apă sunt izvoarele şi fântânile din oaze.

62 . inundaţiile nu trebuie privite întotdeauna ca evenimente negative. materii organice şi chiar specii biotice. calcularea rezervelor de apă.  gospodărie comunală . reprezintă doar câteva dintre problemele hidrologiei moderne. fosforul. printre care:  exploatarea şi regularizarea extrem de controlată a debitelor râurilor este cea mai importantă. întrucât luncile inundabile ale râurilor asigură de multe ori perpetuarea speciilor acvatice şi hrana populaţiei.peste 49 %. cel mai mare volum de ape uzate. Raportat la economia naţională. constituind un prim factor în accelerarea declinului mediului acvatic.  perturbarea ecosistemelor acvatice are efecte negative.  efectele negative ale dezvoltării sistemelor hidrodinamice se manifestă în primul rând asupra faunei şi florei care populează mediul acvatic. Ecosistemul unui râu trebuie privit împreuna cu zona riverană acestuia. Potrivit analizelor statistice privind modul de afectare a apelor de suprafaţă şi a apelor subterane în România la nivelul anului 2004. Degradarea fizică a apei poate avea mai multe cauze. în special râuri. hidrocarburile petroliere. provenite de la principalele surse de poluare. inclusiv cele "convenţional curate". Spre exemplu. uneori dezastroase asupra comunităţilor umane din zonă. Poluarea chimică a apelor are drept cauză evacuarea în mediul acvatic a unor compuşi utilizaţi în special în industrie dar şi în alte domenii de activitate a omului. ceea ce implică o înrăutăţire semnificativă a calităţii apelor. în special asupra acelora care depind economic de resursele medului acvatic. neepurate sau insuficient epurate. au ajuns în receptorii naturali. adică cu ecosistemul terestru cu care se intercondiţionează realizarea schimburilor permanente de substanţe nutritive.peste 39 %. aproape 71% din apele uzate. armonizarea planurilor de lucrări hidraulice cu nevoile de dezvoltare ale economiei şi cu posibilităţile naturale existente.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător O problemă foarte importantă este şi cea a întreţinerii surselor de apă la nivelul întregii planete şi a folosirii lor raţionale. a fost evacuat de unităţi din următoarele sectoare industriale:  energie electrică şi termică . Cunoaşterea regimului hidrologic. detergenţii şi pesticidele care prin intermediul lanţurilor şi reţelelor trofice pot trece cu uşurinţă în organismul omului sau a altor vieţuitoare. Principalele substanţe chimice poluante sunt: plumbul.

fenolii şi detergenţii proveniţi de la gospodăriile comunale şi din industriile chimică. se poate constata că cel mai mare potenţial de poluare a apelor îl au unităţile din sectoarele gospodăriei comunale şi industriei chimice. insecte şi microorganisme. Ca urmare. substanţe nutritive. Volume mult mai mici de ape uzate neepurate sunt deversate de către unităţi aparţinând industriei chimice (4%) şi industriei metalurgice şi constructoare de maşini (1%). săruri minerale şi ioni de amoniu provenite de la gospodăriile comunale şi din industria chimică. care se află 63 . constructoare de maşini şi extractivă.  încărcare cu substanţe organice şi amoniu provenite din sectorul zootehnic.7. care oferă resursele de bază necesare vieţii. unităţile care sunt responsabile de deversarea unor ape uzate epurate insuficient sunt cele care aparţin de gospodăria comunală (75%).Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător prelucrări chimice . situaţia unităţilor economice din România la nivelul anului 2004 se prezintă după cum urmează:  încărcare cu substanţe organice. suspensii. deosebit de complex şi în continuă schimbare de la suprafaţa Pământului. Solul nu este un material inert. el fiind constituit din materii organice. industria chimică (12%). industria chimică. metalurgică şi constructoare de maşini. în afara de debitul deversat în receptorul natural. Degradarea solului Solul reprezintă stratul subţire şi fecund (fertil). metalurgică. industria extractivă (3%). după care urmează agenţii economici din industriile extractivă. minerale. Din acest punct de vedere.  2.  încărcare cu micropoluanţi cum sunt cianurile. Tot potrivit statisticilor.  încărcare cu metale grele provenite din industria extractivă. gospodăriile comunale. Cele mai mari volume de ape uzate neepurate provin de la unităţi din sectorul gospodăriei comunale.aproximativ 4 %. industria metalurgică şi constructoare de maşini. industria metalurgică şi constructoare de maşini (4%). Impactul surselor de poluare asupra calităţii apei depinde. reprezentând 93% din totalul apelor neepurate deversate în receptori. şi de încărcarea cu substanţe poluante.  încărcare cu suspensii şi săruri minerale provenite din industria extractivă.

 dejecţii de la fermele de creştere a animalelor. cum sunt: construcţiile. Principalii agenţi de poluare a solului. zone industriale.  reziduuri petroliere. utilizarea erbicidelor şi insecticidelor. care se desfăşoară datorită acţiunii combinate a multor factori biotici şi abiotici.procesul de acumulare a sărurilor în sol în urma evaporării apei provenite din irigaţii. Factorii naturali care determină calitatea solului sunt relieful. Principalele forme de degradare a solului se referă la:  salinizare . a apelor reziduale şi a reziduurilor de natură organică. litologia.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător într-un echilibru dinamic. Calitatea solului determină producţiile agricole şi starea pădurilor precum şi calitatea apelor. clima şi vegetaţia. în condiţiile în care mlaştinile sunt mai mari producătoare de substanţe organice (22 t/ha şi an faţă de 3 .  deturnarea solului înspre alte folosinţe. Formarea solului este un proces foarte îndelungat (un cm3 de sol se formează în decursul a câtorva sute de ani).  păşunat excesiv . mlaştinile reprezintă excelente regulatoare de debite pentru cursurile de apă.cauzată de acţiunile vântului şi a ploilor. 64 .  deşeuri provenite din construcţii.  asanarea mlaştinilor pe scară largă şi înlocuirea lor cu terenuri cultivate agricol. urbane.dăunător stabilităţii solului.  eroziune . în special a celor de suprafaţă. prin reţinerea. De asemenea. suprafeţe afectate de extragerea resurselor minerale utile. Calitatea solului este dată de interacţiuni complexe între componentele sale şi poate fi afectată negativ de activităţile antropice.  emisii de substanţe poluante care afectează aerul şi apa.4 t/ha şi an cât produc terenurile cultivate). a deşeurilor. Solul acţionează ca o geomembrană care reduce circulaţia poluanţilor. conducând totodată la sărăcirea vegetaţiei. care determină un impact pe termen lung asupra acestuia sunt:  pulberi sedimentabile de la centralele termoelectrice şi fabricile de lianţi şi azbociment. reciclarea şi neutralizarea substanţelor chimice utilizate în agricultură. infrastructura pentru transporturi.  fertilizarea. determinând poluarea solului prin depunerea sau infiltrarea particulelor toxice.

5 milioane sunt protejate de lucrări împotriva eroziunii.5% din terenul arabil). Ca urmare a activităţilor antropice desfăşurate.5 milioane hectare. Între cele trei zone există diferenţe care se referă la tipul culturilor. În funcţie de acestea. Muntenia.  depozite de substanţe radioactive.5% din terenul arabil). din care 0. 39 de tipuri şi 470 de subtipuri.  salinizare . cuprinzând dealurile subcarpatice şi depresiunile intramontane (17.6 milioane hectare. centrul Moldovei şi Transilvania (29. caracterizate în prezent de salinizare secundară).  poluare chimică – 0. lucrările de fertilizare şi ameliorare.Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător   utile.6 milioane hectare.  bonificare excesivă a stratului superior al solului afectează în jur de 0.  eroziune hidrică – 6.9 milioane hectare sunt poluate. care cuprinde sudul şi vestul ţării şi Dobrogea (53% din tere