Marea Criză economică din 1929-1933 în Statele Unite ale Americii. New Deal.

Marea Criză economică din Statele Unite este considerată a fi una dintre cele mai spectaculoase căderi economice ale unei naţiuni aflate în plină fază de dezvoltare. Este vinovată de un dezastru ce a avut repercusiuni asupra întregului sistem economic mondial, aducînd cu sine falimentul a numeroase companii, bănci, ferme şi, în consecinţă, zeci de milioane de şomeri, o scădere a puterii de cumpărare şi a nivelului de trai pînă aproape de limita supravieţuirii. Mai mult decît atît, urmările acestei crize s-au infiltrat chiar şi la nivel ideologic, pentru că valorile liberalismului şi, implicit, ale capitalismului, au început să fie contestate. Liberul schimb, libera iniţiativă, libertatea individuală, principiul statului minimal, care se limitează să intervină numai în cazuri de extremă necesitate, lăsînd „jocurile schimbului” să se desfăşoare conform propriilor reguli şi ghidîndu-se după propriile legi, conform principiilor „mîinii invizibile”, toate acestea sînt date uitării pentru că individul nu se mai simte capabil să fie spontan, să ia decizii, să se implice. El devine copleşit de evenimente, prin urmare are nevoie de protecţia unei entităţi superioare. Aici intervine rolul statului, precum şi al unui număr de teoreticieni ai intervenţionismului, capabili să legitimeze moral şi pragmatic etatismul. Cea mai traumatizantă experinţă din istoria SUA are o multitudine de explicaţii, fără ca nici una dintre ele să fie realmente capabilă să ofere un răspuns la întrebările legate de cauzele care au putut determina un asemenea rezultat catastrofal. În general, se consideră că speculaţiile din anii ’20 au încurajat mulţi oameni să împrumute bani pentru a cumpăra acţiuni şi să utilizeze aceste acţiuni pentru achiziţionarea unui alt număr de acţiuni, şi aşa mai departe, creîndu-se un lanţ cu mult prea multe verigi slabe. Împrumuturile brokerilor au crescut de la aproximativ 5 milioane $ în 1928 la 850 milioane $ în septembrie 1929. Piaţa bursieră a devenit extrem de instabilă pentru că se baza pe împrumuturi şi pe elemente afective gen „falsă încredere” şi „optimism”. În momentul în care aceste elemente afective, mai ales încrederea, au dispărut, piaţa s-a prăbuşit.

Prăbuşirea Bursei din New York în octombrie 1929 este considerată momentul care a declanşat întreaga criză economică. Cît despre economia SUA. pentru a încuraja cererea. pentru că oficialii ei au început să se îngrijoreze de rapidiatatea expansivă a creditelor. Au existat trei crize bancare crunte: prima în 1930. Politica monetară. Băncile comerciale au făcut împrumuturi brokerilor. Acesta nu a luat nici o măsură împotriva investiţiilor hazardate. Pînă în 1932 preţurile acţiunilor au scăzut cu 87% faţă de septembrie 1929 Activitatea economică a scăzut cu 1/3 între 1929 şi 1933. banii disponibili pentru afaceri s-au redus cu peste 30%. sau îi investeau. Există totuşi întrebarea dacă deciziile luate de ei au fost cele mai bune. ca acum. astfel. luată per ansamblu. a devenit restrictivă în 1928. mai degrabă economiseau.O altă cauză evidentă a fost neimplicarea guvernului la momentul potrivit. ceea ce a condus la creşterea puterii de finanţare. aceasta nu era deloc stabilă. Politica monetară a fost mai mult ambiguă în această perioadă. Cu toate acestea se pare că reacţia sa iniţială a fost cea potrivită: taxa de scont a fost redusă de la 6% la 4%. Exista o discrepanţă mare între cei care deţineau o mare putere financiară şi cei care nu deţineau mare lucru. Cele cîteva familii care posedau majoritatea banilor. Preţurile au crescut iar americanii nu şi-au mai putut permite nimic. dar alţii nu. Astfel încît stocul de produse era mult mai mare decît cererea. Aceasta alimenta speculaţia cu acţiuni pe piaţa bursieră. Politicienii nu au stat cu mîinile în sîn în timp ce economia se prăbuşea. păstrîndu-i în bănci. Politica Comisiei de coordonare a rezervelor federale de aur a fost foarte criticată. bogăţia naţională nu era împărţită într-un mod echilibrat. crezînd că afacerile sînt punctul forte al americanilor şi cheia economiei americane. Aproape 10. situaţie de pe urma căreia unii au avut de profitat. decît îi cheltuiau pe produse americane. Politica iniţiată în 1928 a fost menţinută pînă la prăbuşirea pieţei. astfel încît au fost satisfăcute lichidităţile necesare finanţatorilor neoficiali ai brokerilor de dinainte de Criză. şomajul a urcat la 25% din forţa de muncă. mai ales muncitorii şi fermierii. coordonată şi atunci. determinînd cîteva efecte bulversante pe piaţa financiară. renunţînd. a doua . Prin urmare.000 de bănci şi-au suspendat operaţiunile. să mai verifice felul în care decurg acestea. de Comisia de coordonare a rezervei federale de aur.

Prin urmare. Adevărata cauză ar putea fi slăbirea economiei.000 de bănci ajungînd la faliment şi suspendîndu-şi activităţile. Considerînd că resursele monetare de finanţare a afacerilor sînt un factor determinant al dezvoltării economice. căderea economică ar fi fost vizibil redusă. care s-a propagat pînă la nivelul preţurilor acţiunilor. Mai mult. nu pare să fie suficient pentru a genera o asemenea cădere economică precum cea din 1929-1933. cît şi în privinţa consumului personal. După cum aminteam şi mai sus. iar nu invers. Nu au existat nişte eforturi semnificative de a amortiza aceste eşecuri. au fost mici atît înainte. Aceasta ar fi dus la colapsul activităţilor economice. cauzele Crizei sînt atît de complexe încît nu există un consens în a le stabili clar rădăcinile. incluzînd transferul de plăţi. dacă acel Consiliul de administrare a rezervelor federale ar fi dus o politică mai agresivă şi mai expansivă pentru a păstra rezervele financiare destinate afacerilor. Este însă dificil de demonstrat că situaţia apărută a fost mai degrabă o cauză decît o urmare a unor probleme economice mai profunde. scăderea acestora în timpul Crizei a dus la o diminuare a venitului nominal şi o urcare vertiginoasă a şomajului. Cheltuielile guvernului federal. Spre deosebire de politica monetară. Mai mult. din care 92% existau ca depozite bancare. . Asta înseamnă că o creştere a masei monetare nu ar fi rezolvat problema. Oricît de important ar fi fost declinul valoric al acţiunilor. prin urmare.în primăvara lui ’31 şi ultima în martie 1933 – în total aproape 10. Viziunea monetaristă atribuie cauzele Crizei unui management deficitar în politica monetară. politica fiscală nu a vut un rol semnificativ în timpul Crizei. Probabil că politica fiscală ar fi putut face mai mult pentru diminuarea acestei Crize. deciziile în ceea ce priveşte impozitarea şi utilizarea banilor au fost în general minore. La fel de nesemnificative au fost şi fluctuaţiile din deficitul bugetar. dar nu a reprezentat deloc un factor major. a apărut o inexplicabilă restrîngere a cheltuielilor. s-au redus la 31% între 1929 şi 1933. cît şi în timpul perioadei 1929-1933. dintre care trei sînt semnificative: cea a lui Keynes. banii destinaţi finanţării afacerilor. Există însă o serie de teorii. atît în investiţii. În viziunea lui Keynes. viziunea monetaristă şi explicaţia legată de mijloacele de finanţare. Există şi posibilitatea ca o sumă de factori nonmonetari să fi determinat apariţia Crizei. chiar ţinînd cont de şocul psihologic produs de prăbuşirea pieţei bursiere.

care se concentrează asupra unei explicaţii legate de finanţe. Focalizarea analizei asupra scăderii finanţelor în tranzacţii şi asupra problemelor din ce în ce mai mari ale băncilor devine plauzibilă. avînd probleme cu lichidităţile. ar fi putut avea repercusiuni asupra întregii economii. Depinzînd de circumstanţe. într-un număr semnificativ de cazuri. Nu este clar dacă reducerea masei monetare disponibile afacerilor a fost o cauză a crizei sau o consecinţă a acesteia. dacă nu pe deplin convingătoare. O asemenea teorie permite deschiderea unui „canal” de influenţă asupra tutror nivelelor economice. ci mai degrabă pentru că. asemenea reduceri ale creditului ar fi putut afecta împrumuturile acordate. Dobînzile nu au crescut decît în a doua jumătate a anului 1931. În aceste circumstanţe. creditorii nu au putut să înlocuiască într-un timp util fondurile. Astfel că s-a ajuns la o atreia teorie. În plus. au cerut împrumuturi şi. . Dar este discutabil dacă această metodă se potriveşte şi în cazul evenimentelor din 1929-1933. cînd declinul economic exista deja demult. Etalonul aur după care se ghida economia era factorul principal de legătură între aceste ţări. Acest lucru a făcut posibil ca problemele mari economice să fie transmise. atît în consumul personal cît şi în investiţii. de panica bancară şi de consecinţele care au urmat falimentului general al băncilor.explicaţia monetaristă nu evidenţiază clar „canalele” prin care schimbările în masa monetară destinată afacerilor influenţează activitatea economică. Nu neapărat pentru că s-au pierdut mulţi bani şi investiţii. apare o presiune ridicată asupra ratei dobînzii care limitează cheltuielile. numărul locurillor de muncă şi. De obicei. mai degrabă decît teoria monetaristă. răspîndite ca o boală contagioasă de la unii la alţii. ajungînd să se exacerbeze în ţara de la care au pornit. asemenea creditori. explicaţia monetaristă poate fi supusă aceloraşi critici ca şi cea keynesiană. în alte condiţii probabil foarte credibili au trebuit să reducă din activităţi pentru a se adapta noilor cerinţe financiare diminuate. băncile. cînd banii reprezintă o rezervă mai mică în comparaţie cu cererea. Acest proces ajută la echilibrarea pieţei monetare şi implică şi o încetinire în economie. Cum a ajuns o criză aparent locală să influenţeze sistemul economic mondial? Sistemul economic dezvoltat în acea perioadă se baza pe o oarecare interdependenţă în primul rînd comercială între o mulţime de ţări. mai mult.

pădurilor. cu condiţia să existe o selecţie a măsurilor care vor menţine expansiunea mondială a economiei şi simultan vor menţine moderaţia care s-a obţinut pînă acum în inflaţie. Inspectorii guvernamentali au descoperit că majoritatea băncilor erau „sănătoase”. Preşedintele Roosevelt a cerut chiar cetăţenilor care doresc să îl susţină în aplicarea acestui program să îi trimită scrisori prin care să-şi exprime adeziunea şi dorinţa de a se implica. Ameninţările unei asemenea Crize reeditate sperie pe oricine. în care au fost implicaţi milioane şi milioane de şomeri: programe ecologice. O altă parte a şomerilor a fost implicată în construcţii . reamenajări . Impunerea unor asemenea bariere în comerţ a contribuit la mărirea şomajului. linişte şi pace. a cerut aproape supunere necondiţionată la deciziile luate prin acest program. în numele nevoii de ordine.Mai mult. nemaitemîndu-se că îşi vor pierde toate economiile într-un eventual colaps bancar. de curăţare a parcurilor. diferenţe mari între sistemul economic de azi şi cel din secolul trecut. şi întrebarea dură dacă ea ar di posibilă în condiţiile economice de azi nu poate fi evitată. şi 2/3 au fost lăsate să se deschidă curînd după aceea. mai ales de taxa Smoot-Hawley impusă de SUA în 1930. chiar dacă inetrdependenţa economică este accentuată. permiţînd guvernului să le inspecteze „sănătatea”. Stabilitatea se poate obţine. Una dintre cele mai importante măsuri a fost închiderea tuturor băncilor în 6 martie 1930. dar şi cazare gratuită şi instruire. În general New Deal este constituit dintr-o serie de acte ce legitimează aplicarea unor măsuri economice şi sociale cu scopul de a atenua Criza profundă cu care s-a confruntat SUA la momentul respectiv. totuşi. Dacă protecţionismul se poate să nu fi fost una dintre cauzele Crizei. în schimb. plajelor. gravitatea Crizei a fost accentuată de politicile vamale protecţioniste. în cadrul cărora muncitorii primeau un salariu de un dolar pe zi. Această decizie a reînviat încrederea americanilor în bănci. şi de politicile de „vecinii-cerşetorii” adoptate de celelalte ţări în replică. a contribuit. Există. Măsurile luate în cadrul New Deal au fost în primul rînd răspîndite făcîndu-se apel la înţelegerea şi patriotismul americanilor. De asemenea. subliniind inultilitatea cîrcotelilor în tragicele momente pe care le trăia naţiunea în acea perioadă. Apoi au urmat o serie de programe vizînd protecţia socială. la propagarea ei. iar după redeschidere depozitele au ajuns să depăşească retragerile.

Un punct controversat al New Deal este programul pentru agricultură. au crescut şi preţurile. condamnarea limitelor capitalismului şi ale liberalismului trebuie făcută cu mai multe reţineri. În cazul cîtorva domenii de afaceri acest program a fost considerat mult prea rigid. obţinîndu-se în acelaşi timp şi o producţie ieftină de curent electric. inclusiv modul de raportare la viaţă al unei naţiuni. De asemenea a fost reactivată hidrocentrala de pe rîul Tennessee pentru a se crea noi locuri de muncă. Programul de Reconstrucţie Industrială era menit să impulsioneze preţurile pentru a ajuta afacerile şi muncitorii. şi stabilind un salariu minim.about. Unor fermieri li s-a cerut să sacrifice o parte din animale. în condiţiile în care existau atîţia muritori de foame. determinînd apariţia unor sau altor ideologii. consumatorii nu au mai cumpărat destul şi ciclul continuu de supraproducţie – subconsum a dstrus din nou afacerile. interzicînd şi angajarea copiilor. Bibliografie: www. crize ca cea din 1929-1933 pot apărea. ci cîteva zeci de ani. Dacă există senzaţia că banul oferă mai degrabă prizonierat decît libertate. care a încercat să urce preţul produselor de fermă. În cadrul capitalismului. Ca o concluzie la cele prezentate. obligînd fermierii să reducă producţia la anumite produse. parcuri şi clădiri. salariile. prin intermediul acestuia s-a ajuns la o asemenea dezvoltare a culturii şi civilizaţiei ai cărei martori sîntem astăzi. în fond. pentru că. cinci ani. Dar atunci cînd salariile au început să crească. profundă. s-ar putea spune că economia îşi are legile sale naturale după care se ghidează şi în mijlocul cărora nu se poate interveni decît limitat. De asemenea. ci şi culturală. Prin urmare.americanhistory. asigurînduse un mediu legal şi stabil în cadrul căruia aceasta să se poată manifesta. în mod paradoxal. influenţînd toate celelalte aspecte ale existenţei umane. trebuie subliniat faptul că acesta este numai o senzaţie. a permis industriaşlor să formuleze nişte coduri privind programul de lucru. şi a cărei soluţionare va mai dura încă atît. Programul a fost declarat neconstituţional mai tîrziu. patru . Pe cînd în sistemul comunist totalitar pe care l-a experimentat lumea estului Europei a reprezentat o criză nu doar economică. producţia.de drumuri. dar acestea vor fi soluţionate întotdeauna într-un fel sau altul.com . care nu a durat trei.

newdeal.www.feri.org Dalia Bathory RISE I. grupa 2 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful