You are on page 1of 43

PARTEA I – SPECIFICUL EUROPEI

Capitolul I
EUROPA SI SPECIFICUL EUROPEAN

Capitolul 1 incepe cu o prezentare a termenului de Europa. Este povestita legenda in care


Europa fiica Feniciei este rapita de Zeus, deghizat in taur. Zeus a dus-o pe Europa in
Creta si au avut 3 copii: Minos, Radamantus si Sarpedon. Se prezinta si faptul ca: artistii
au preluat aceasta legenda si au transpus-o in lucrarile lor.
In continuare sunt prezentate caracteristicile geografice ale Europei: penultimul coninent
in ordinea marimii, 787,7 mil locuitori in 1990. Europa are 1/5 din suprafata de uscat a
Terrei, etc.
Unificarea europeana presupune nu doar conotatii geografice cu si o conotatie istorica
care combina aspecte geografice, culturale si politice. Care sunt frontierele Europei? In ce
consta specificul European.

1. Oamenii apartin atat unei comunitati entice cat si unui stat, aceste apartenente sunt
traite cncret, in ce masura insa oamenii simt ca apartin unui continent? Aceasta
apartenenta (la un continent) a devenit tinta unor state din Europa dupa cel de-al doilea
Razboi Mondial, ele incercand sa o unificare economica si politica. Este aceasta unificare
o perspective concreta de viata a unei multimi semnificative a cetatenilor Europei
Occidentale?

Un raspuns la aceasta intrebare trebuie sa contina si date concrete, in acest sens sunt
utilizate Eurobarometrele care reflecta starea de spirit a europenilor legata de UE. Astfel
este aratat faptul ca sentimentul de apartenenta la Uniunea Europeana este scazut insa se
afla intr-o crestere constanta. Institutiile europene impreuna cu specialistii si politicienii
duc o actiune proeuropeana in directia unificarii europene,

Se aduce in discutie problema Europei geografice si a Europei istorice. Este prezentat


punctual de vedere al celor care sustin ca: Europa se rezuma doar la Europa
Occidentala(Europa Mica). Autorul prezinta argumente in favoarea unei Europe istorice
care sa cuprina si statele din partea rasariteana a continentului. Unul din principalele
argumente pentru a avea aceasta perceptie asupra Europei este acela al sigurantei si al
stabilitatii pe care o astfel de Europa o ofera. O Europa mica ar fi predispusa unui nou val
de migratie al populatiei din Europa rasariteana, care ar fi atrasa de bunastarea acestei
zona.

Se continua cu idea ca “apartenenta le Europa” asa cum este vazuta ea acum, nu e ste o
apartenenta neaparat geografica ci mai degraba o apartanenta culturala, bazata pe valori
comune.
Geografia si istoria sunt conditii indispensabile, dar, unificarea europeana fiind un proces
in primă linie institutional si cultural, apartenenta europeana se judeca considerand
institutiile si cultura. Situarea in geografia si istoria europeana nu genereaza automat o
europenitate culturala, dupa cum o europenitate culturala poate fi gasita in tari care nu
apartin geografic si istoric, in sens strict, Europei.

2. Apartenenta culturala la Europa.

Cultura presupune producere si circulatiede produse ale reflctiei, sentimentului, cercetarii


, imaginatiei, cu un cuvant, ale vietii spirituale.In procesul unificarii europene este insa
angajat un concept al culturii individuale, dar si un concept al culturii impartasite in
comun de multimile structurate ale individualitatilor, si in primul rand acest
concept.Cultura Europeana s-a delimitat de cele asiatica prin faptul ca a obiectivat in
comportamente si institutii cultura spirituala.

In ce consta cultura europeana?


Cultura europeana sa defineste prin raport la ceva diferit de ea. Secolul al XII-lea este
considerat ca fiind primul din istoria noii Europe, pe parcursul sau fiind perceptibil
specificul istoriei europene:agon-ul(inseamna lupta, competitie), controversa conditionata
politic, religios, spiritual-cultural, social si economic, dintre parteneri care au aceeasi
origine. Acest concept a fost reluat de mai multe ori de-a lungul secolelor. Europa este
legata nu numai de stari de fapt, ci si de idealuri definitorii. Ca urmare „ceea ce este
gandit propriu-zis cu Europa este gandit sa se afle intre idealismul nebulos si comunitatea
de interese pur pragmatice.
Europa pentru a deveni o forta trebuie sa fie o sinteaza a acestor doua concepte.

Care sunt caracteristicile Europei?

Europa a fost identificata cu religia catolica pana la aparitia protestantismului. Hegel


definea specicficul european legand protestantismul si Revolutia franceza de traditie. In
schimb Nietzsche nu mai sprijinea Europa pe o traditie, ci pe mai multe si configureaza
„conceptul cultural al Europei”. De acest concept tin doar poparele si parti de popoare
care au in comun trecutul in „grecism, romanitate, iudaism si crestinism.” Europa
culturala nu se suprapune europei geografice.

Unitatea europena. Ea nu este nici geografica nici rasiala(europa fiind compusa din celti,
romani, slavi, germani etc.). Europa are o unitate ce are „drept nucleu o anumita structura
a spiritului, de pila, o forma determinata a ethos-ului(obicei), un fel determinat de a
aborda lumea ca intreg si de a forma, prin activitate lumea. Richard Coudenhove-Kalergi
identifica nevoia individualitatii in Europa. El considera ca scopul democratiei europene
este acela de a ii asigura individului cat mai multa libertate.
Cultura europeana este un amestec de elemente grecesti, romane, crestine, germane.

3. Specificarea culturii europene. La inceput s-a facut in raport cu Asia iar mai apoi cu
Asia si America. Intre timp insa cultura europeana s-a schimbat. Ruptura de Vechea
Europa a devenit ea insasi un reper. Europa prezenta semnele intrarii intr-o epoca de
confruntare si, pe de alta parte, semnele inceputului unei revolutii tehnologice ce schimba
profund vechile organizari ale productiei, dar si ale comertului si vietii sociale.
Nu doar despartirea de vechea Europa a devenit un reper pentru specificarea Europei, ci
si incercarea de a scoate Europa din europenism. Aceasta incercare s-a produs sub
eforturile national-socialismului si pe de o parte si a comunismului pe de aalta parte.
Pe rand, mai multe directii intelectuale au anuntat divortul de Europa consacrata istoric:
ateismul, natinalismul, comunismul.

4. Specificul cultural european. Explica cum in specificarea culturii europene porneste de


la conceperea societatii ca un sistem compus din subsiteme finalitare, diferite sub
aspectul performantei specifice si, in consecinta al criteriilor de testare a propozitilor si
actiunilor. Subsitemele luate in calcul sunt: tehnica de productie, economia, administratia,
politica si cultura spirituala. Continua apoi spunand ca: in intelesul dat, ca ansamblu al
ideilor, simbolurilor, teoriilor ce se regasesc in trairea sociala a vietii, se pot delimitta
subsistemele: competenta tehnica, comportamentul economic, indemanarea
administrativa, actiunea politica, cultura spirituala. „Pe terenul acestor subsisteme poate
fi specificata cultura europeana si pe ele este de intreprins astazi specificarea”
Cultura europeana contine un concept al stiintei pe caare l-a impartasit cu alte culturi ale
lumii vechi” stiinta este cunoasterea „cauzelor finale” ale lucrurilor, care le explica
indicanddestinatia lor in tr-un scenariucuprinzator al lumii. Aceasta cultura a produs o
stiinta moderna a naturii. „Cultura europeana a produs pentru prima oara o stiinta ca o
cunoastere factuala orientata spre reprezentarea cauzelor eficiente, cu caracter de lege,
exprimabile matematic, si pusa in serviciul rezolvari de probleme tehnice, al controlarii si
metamorfozarii lucrurilor”. Aceasta stiinta a influentat-o profund si o specifica. Prin
stiinta moderna ea a si influentat cel mai mult alte culturi
Stiinta moderna a naturii a pus la indemana oamenilor legile cauzalitatii eficiente a
lucrurilor, in vederea controlarii metamorfozarii lor.
Comportamentul economic. Cultura europeana a lasat in urma metodele mai vechi care
au fost caracteristice trecand la un nou tip de comportament, caracterizat de rationalitate,
axat pe profit. Calculul ce alacatuieste miezul comportamentului economic european este
subordonat valorii aparent prozaice a rentabilitatii. Experientele trecutului arata ca
randamentul este in directa legatura cu initiativa privata.
Cultura europeana a produs si o cultura a dreptului, in centrul careia se afla individul
avand ca scop suveranitatea si generalitatea legii.
Cultura eurropeana nu este numai cultura spirituala, - adica interiorizata , traita departe de
lumea productiei , afacerilor si disputelor sociale si politice. Ci si o cultura a cercetarii, a
cunoasterii sistematice si metamorfozarii realitatii date in experienta conform scopurilor
umane. Cultura spirituala europeana s-a desfasurat in jurul recunoasterii realitatii date ca
lume unica a vietii noastre. Cultura spirituala europeana este un mozaic, avand multe
influente din afara Europei. Stiinta europeana se bazeaza pe ratiune si experienta, nu pe
revelatie. In Europa fiind dezvoltate mai multe contraste, acest fapt reprezentand o
caracteristica a culturii europene. Pentru a arata ce este specific european in sfera culturii
spirituale se folosesc concepte in loc de simboluri. Aceste concepte sunt: adevarul,
cunoasterea, rationalitatea, autonomia individului, sfera publica (mediu de stablire a
vointeipolitice) si conceptul persoanei umane(individualitate chemata sa-si construiasca
un sens superior siplei supravietuiri. Toate aceste concepte tin de „traditia europeana”.

5. Incepe prin a prezenta faptul ca este imposibil sa ai o viziune obiectiva asupra Europei
fiind european. Greseli de apreciere pot aparea insa si pentru cel e priveste din afara
spatiului european. Cel ce vrea sa aiba o imagine cat mai exacta asupra Europei trebuie sa
aiba in vederea complexitatea europeana la care se adauga fapul ca specificul european
nu se lasa epuizat pe linia unuia din conceptele sale. Cel care analizeza trebuie sa fie
dispus sa invete si sa nu se lase limitat de propsriul context.

Capitolul II
FILOSOSFIA CRIZEI EUROPENE

- proiectul de unificare cu care suntem contemporani isi are originea in anii ’20, in
contextual unei profunde crize europene; ea a fost sesizata de Nietzsche, apoi
preluata de Husserl si Heidegger, care au pus bazele filosofiei crizei europene
- Hegel a inaugurat discursul filosofic asupra modernitatii, iar Nietzsche
inaugureaza discursul filosofic asupra europenitatii; atat modernitatea cat si
europenitatea se confrunta cu problema ratiunii, dar Nietszche trage concluzii
originale din criza in care a intrat abordarea hegeliana a ratiunii;

1. Nietzsche a pus criza europeana pe seama culturii, organizata in jurul


rationalitatii lumii; el identifica Europa culturala cu ceea ce se intinde intre
Motzart si Beethoven; originea culturii europene o identifica in cultura greaca,
nascuta din elemente tracice, feniciene, in filoelenismul romanilor si in Imperiul
crestin al acestora, in crestinismul purtator de elemente antice si in nucleele
stiintifice generate de aceste elemente. Geografic a suprapus Europa conceptului
cultural, de la Atlantic la Urali, incluzand si Asia Mica; Rusia este locul din care
Europa se revarsa inapoi spre Asia, iar America este fiica culturii europene.
- criza europeana este localizata in procesul personalizarii, exprimandu-si speranta
ca Europa va regasi spiritele libere a caror venire este blocata de intarirea
nationalismelor;

2. Husserl a reflectat sistematic asupra cizei europene, imensa lui opera fiind o
expresie a unei filosofii a crizei
- Europa intra in secolul XX ca centru intelectual, stiintific si politic al lumii;
progresele culturale, cresterea demografica si industriala stimuleaza
dezmembrarea Europei Centrale si Rasaritene si crearea statelor nationale. Primul
razboi mondial scoate Europa din prim plan, aceasta incetand sa mai fie centrul
lumii si devenind o parte a relatiilor internationale; pozitia ei slabeste si mai mult
datorita fragmentarii in state nationale, a ascensiuniii totalitarismelor
- Europa este o oraganizare a vietii spirituale in jurul rationalismului, care a
intrat in criza. Semnele crizei sunt evidente: primul razboi mondial, ascensiunea
nazismului. Sunt semen ca s-a petrecut ceva in civilizatia europeana, a aparut o
boala a radacinilor. Este o tripla criza a umanitatii europene: criza a stiintei,
criza a culturii, criza a filosofiei.
- criza stiintei este generate de faptul ca atitudinea naturalista a ajuns dominanta in
stiintele naturii, dar si ale spiritului
- filosfia a abandonat programul stiintei universale, degenerand in viziuni
particulariste, dogmatice sau mistice. Criza filosofiei determina automat o criza a
culturii. Filosofia a uitat originea stiintei si a ei insesi; uitarea originii implica
ignorarea sensului, a misiunii. Cultura europeana este vazuta ca pierdere a
propriei origini
- iesirea din criza o poate face numai refacerea increderii in ratiune, insa numai
filosofia este cea care poate relansa aceasta incredere;

3. Heidegger a preluat problema crizei si a gandit-o in prelungirea ideilor lui Husserl. El


a considerat ca uitarea si problema sensului Fiintei este miezul crizei europene
- incepand cu mijlocul anilor ’30 a preluat criza europeana ca o conceptie in jurul
tezei conform careia modernitatea este o societate a mobilizarii totale originata
in tehnica moderna
- miezul crizei europene devine mentalitatea potrivit careia problemele de viata ale
oamenilor au mereu o solutie tehnica
- filosofia crizei lui Heidegger se concentreaza acum pe un spatiu propriu surprins
in sintagma resubiectivizarea subiectivitatii
- in anii ’30 considera national-socialismul drept iesirea din criza europeana si o
alternative la bolsevism si americanism
- criza europeana a fost privita la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial ca o
criza a ratiunii, iar aceasta ca o criza a iluminismului

- in anii ’70 Habermas a indicat drept componente ale crizei europene criza
economica, criza de rationalitate, criza de legitimare, criza de motivatie, dar vede
si o criza de creativitate, o criza de administratie si o criza de identitate, constand
in faptul ca identitatea europeana este resimtita ca una geografica si nu ca una
culturala
Capitolul III
DEPASIREA RELATIVISMULUI

Exista idei generale privind organizarea lumii pe care le expliciteaza , ansambleaza


si argumenteaza diverse filosofii. Daca luam in considerare cazul clasic al culturii
moderne putem observa, la scara mare ca, de pilda
- cultura engleza a dat folosofia empirismului , ceea ce repr. Lumea plecand de la ceea
ce este dat in experienta perceptibila;
- cultura franceza a dat filosofia cartezianismului , care construieste tabloul lumii
plecand de la ceea ce se impune cu evidenta lumii;
-cultura germana a dat filosofia idealismului care considera lumea ca obiectivare a
spiritului;

Avem valori in jurul carora se organizeaza viziunile aspura sensului vietii sociale;
Avem norme care organizeaza comportametele intr-o comunitate ex.–copiilor le este
interzisa viata sexuala;
Relativismul sustine ca normele, valorile, ideile, nu au niciodata valabilitate inafara lor ,
ci intotdeauna numai pentru cineva.
Relativismul este o veche optica filosofica; a inceput in filosofia europeana cu principiul
homomensurei formulat de Protagoras;
In timp relativismul a capatat diverse forme in lupra contra:
- absolutismului
- obiectivismului
- contra interpretarii drept corespondenta a propozitiilor cu starile de lucruri;
Aceasta lupta a fost pentru apararea caracterului uman , al cunoasterii si al actiunilor si a
cunostinetei critice;
Relativismul este , filosofic vorbind, reduta cea mai recenta a curentelor totalitatre
ce ne vin de la sf. Sec 19 , comunismul, corporanismul, etc. Si da expresia aparent
stranii dintre nationalism si comunism, pe care o traim in aceasta parte a
continentului.
-una din componentele principale ale irationismului modern este relativismul;
-raspandirea relativismului a fost concomitenta cu diversificarea lui;
-s-au profilat: relativismul istoric, org anizat in jurul tezei specificului ireductibil al
marilor unitati ale istoriei; relativismul cultural, organizat in jurul tezei
incompatibilitatii viziunilor general filosofice care au dat perspective asupra lumii
relativismul cognitiv, relativismul moral ;
-relativismul este una dintre principalele probleme intelectuale si sociale ale timpului
nostru;

Relativismul istoric: se constituie ca replica alternativa la abordarea normativa a faptelor


istorice reprezentata impunator de folosofia kantiana.
-pentru Kant o historie care se lasa absorbita de descrierea existentei celorlalti este oarba
si generatoare de orbire;
- filosofia kantiana a moralei a patruns in abordarea faptelor istorice o puternica
componenta normativa de natura a priori;
Filosofia lui Herder cu care incepe relativismul istoric, rezumata in teze:
a) filosofia isto. Este chemta sa ia in considerare dif. Popoare , care , fiecare au o
cultura;
b) oamenii traiesc pe pamant ca o specie naturala printre celellate;
c) nu exista ratiune pura, nici ratiune inascuta, ci ratiune care rezultat al formarii;
d) formele si fortele care exista pe Pamant dispun pe o linie ascendenta, incat
natura si istoria lasa sa se identifice o energie imanenta a lumii, care impinge
inainte si realizeaza progresul;
e) pe domeniul istoriei , diversitatea este prima realitate care se impune
observatiei, incat trebuie admis ca organizarea popoarelor nu se lasa redusa la
una singura
f) specia umana s-a diversificat in organizarile ei sub impactul climei;

Herder a reprezentat istoria omenirii ca o succesiune de organizari pe care le-a identificat


cu natiunile;
Organizarile sunt centrate pe ele insele si produc un specific cultural care se regaseste in
prestatia intelectuala si artistica a natiunilor;
Potrivit filosofiei istoriei lui Herder fiecare natiune contribuie la dezvoltarea umanitatii;
Filosofia sa a fost preluata si exploatata ca legitimare a nationalismului;
Wilhelm von Humboldt a convertit viziunea lui Herder a istoriei universale ca istorie a
entitatilor nationale intr-o regula generala a metodologiei cercetarii istorice;

Relativismul cultural se constituie ca reactie la metafizicile unificatoare ale epocii


moderne ( iluminismul si hegelianismul etc) si ca reactie la programul Kantian de a
organiza cunoasterea in jurul interogatiei privind conditiile de posibilitate ale
obiectivitatii;
El a luat forma istorica mai intai in opera lui Dilthei care se organizeaza conceptual in
jurul constiintei istorice;
Dilthei s-a bazat pe o foarte intinsa cunoastere a faptelor istorice, mai ales a celor din
sfera istoriei culturii;
Filosofia lui Dilthey are la baza principiul relativitatii operelor umane;
Dilthey a aparat ideea dupa care semnificatia faptului istoric nu se stabileste prin el isusi
ci inlauntrul unei totalitati si in raport cu aceasta;
Constiinta istorica a ramas termenul organizator al filosofiei sale a istoriei si baza
relativismului sau cultural;

Relativismul social s-a construit ca replica alternativa la intelectualism;


Karl Manheim ia dat forma clasica
Autorul UTOPIEI si IDEOLOGIEI distinge explicit intere relationism si relativism si il
respinge pe relativism in favoarea relationismului;
Prin relationism K.Manheim intelege o abordare bazata pe „recunoasterea imprejurarii ca
intreaga gandire istorica este legata de pozitia concreta a ganditorului intr-un context de
viata;
Relativismul cognitiv se contituie ca replica alternativa la obiectivism in interpretarea
faptelor si cadrelor conceptuale ale cunoasterii si apara teza conditionarii ambelor ;
-luam in considerare doua: „ relativismul radical” a lui Nelson Goodman si abordarea
sociologica a stiintei lui Thomas S. Kuhn
-studiul FABRICARE FAPTELOR (1978) N.Goodman a considerat ca arta trebuie
integrata printre formele de intelegere a lumii de catre om
-ca urmare trebuie sa admitem ca ca noi operam in fapt cu „descrieri ale lumii” care pot fi
toate corecte si atunci cand se contrazic ( ce porcarii zice asta) !!!!!!!!!!!!
Thomas S.Kuhn incepand cu STRUCTURA REVOLUTIILOR STIINTIFICE (1966)
care aplica o abordare sociologica istoriei stiintei;
T.S Kuhn nu a agreat eticheta de „relativism” conceptiei sale;
Relativismul a ramas caracteristica abordarii sale sociologice a stiintei;

Relativismul moral:a aparut ca reactie la extrapolarea validitatii unor principii de morala


consacrate in cultura europeana;
-relativismul moral a capatat o forma mai sistematica incepand cu Wittgeinstein si cu
filosofia analitica a moralei;
Wittgenstein recomanda restrangerea cunoasterii la „descriere” cu argumentul ca acolo
unde se pun probleme de traire a vietii lipsesc repere generale;

Relativismul nu este reprezentat in aceste forme prezentate mai sus cin in forma unor
programe si filosofii de anvergura din zilele noastre;
Doua sunt cele mai proeminente: anarhismul cognitiv a lui Paul Feyerabend si
pragmatismul lui Richard Rorty
-relativismul reprezinta solutia gasita de Paul Feyerabend pentru a asigura d.p.d.v
intelectual o societate libera;
-Rorty in FILOSOFIA SI OGLINDA NATURII ( 1980) denunta fundamentele
cartezienesi Kantiene si considera filosofia ca fundament al culturii;
Teza lui Rorty este ca adevarul si cunoasterea pot fi judecate numai luand in seama
standardele de cercetare ale celui care le produce
Conform „ behaiviorismului epistemologic” , „adevarate” sunt acele propozitii care sunt
acceptate de noi inauntrul unei comunitati culturale;
Rorty traseaza in traditia culturii occidentale doua linii majore de gandire :
-prima”obiectivitate” si vine de la grecii antici prin iluminism
- prin pozitivismul logic;
Rorty a dorit sa clarifice conotatia relativismului;
Ea cuprinde trei idei: -fiecare covingere este la fel de buna ca oricare alta
-adevarul este un termen echivoc si are atatea semnificatii cate
proceduri de justificare exsita
- nu este nimic de spus nici despre „adevar” nici despre
„rationalitate” in afara procedurilor de justificare familiare pe care
le foloseste o societate data;

Maurice Mandelbaun in Relativismele subiectiv, obiectiv si conceptual (1979) numeste


„relativism” conceptia dupa care „ asertiunie nu pot fi judecate drept adevarate sau false
in ele insele , ci trebuie judecate astfel cu referire la unul sau mai multe aspecte ale
situatiei totale in care ele au fost facute”
El distinge „relativism subiectiv” „relativism obiectiv” si :relativism conceptual”

Rorty spune ca „adevarul” are aceiasi semnificatie in toate culturile ,chiar daca are
referinte diferite; el propune ca etnocentismul sa fie luat in serios;

Relativismul sustine valoare tolerantei intrucat sadisface dorinta de libera decizie,


exclude legitimarea amestecului in treburile altuia , nu privilegiaza vreo solutie care sa fie
impusa celui aflat intr-o situatie;

Relativismul este criticabil ca principiu filozofic ; 5 argumente expune marga:

-natura logica: relativismul este autocontradictoriu;


-natura semantica: relativismul este organizat in jurul tezei indepasabilei relativitati
apropozitiilor;
-natura pragmatica: relativismul se converteste totdeauna foarte repede intr-o dogma ce-i
contrazice principiul;
-natura istorica:
-natura transcedentala;

Capitolul IV
SANSA RENASTERII EUROPENE

Europa este un continent pe care traiesc multiple grupuri nationale, cu istorii


complexe. A vorbi despre aceste continent este usor d.p.d.v. geografic, insa e mai dificil
sa vorbim de „ cultura europeana”.
In Europa, cultura s-a format cultura moderna, bazandu-se pe stiinta galileo-
newtoniana, pe comportament economic rational( in sensul lui Max Weber), si pe
comportamentul moral intemeiat pe norme universale.
Cultura europeana de azi e rezultatul interactiunii multiplelor popoare care s-au
format pe harta continentului. De la mij sec 18, ca produs al acestei culturi, s-a nascut
civilizatia moderna in Europa, care a cuprins apoi intreaga lume si a schimbat-o. Acestei
Europe a culturii moderne si a unei civilizatii stiintifico-tehnice, pe care ea a pus-o in
miscare pe intreaga planeta, i s-a prezis de mai bine de un secol, „declinul”. Spengler este
cel care a dat forma de referinta acestei formule, in cartea sa „Declinul Occidentului:
Contururile unei morfologii a istoriei universale”( 1923).Europa Occidetala, care a
repsrezentat locomotiva culturii europene, si-a epuizat posibilitatile de innoire spirituala
prin generarea de viziuni de mare avergura si nu mai ofera, propriu-zis, decat o
civilizatie. Totodata, intr-un eseu intitulat „Pessimismus” spune ca viziunea sa despre
declin nu a fost gandita drept ceva analog unei „catastrofe” in natura.
Daca analizam diferitele abordari realizate de analisti in ultimii 20 de ani ale
crizei europene, putem observa ca ele emit diagnostice grave bazate pe perspective
determinate, si care obliga la relativitati. Husserl priveste termenul de criza cu o
disfunctie a sistemului cognitiv si normativ; Splenger aplica o perspectiva medicala, care
nu poate distinge modificari insotite de procesele de invatare evolutionala si disolutia
sistemului cultural si vede peste tot numai semne de disolutie.
Daca urmarim evolutia crizei europene, putem spune ca nu exista indicii empirice
ale unei crize care sa puna capat acestei culturi.Indiciile care exista sunt ale unei crize
structurale ce rezida in aceea ca identitatea culturala a Europei nu are un corespondent
nedistorsionat in factualitatea ei istorica, cel putin din sec 20. In fond, ce s-a intamplat?!?
Faptele pot fi reunite sub 3 rubrici: trecerea unitatii culturale a Europei in umbra
confruntarilor dintre natiuni animate de orgoliul dominarii altor natiuni; intemeierea
securitatii europene pe „echilibrul groazei” mai curand decat pe intelegere;
explozibilitatea problemei minoritatilor nationale in Europa.
Zguduita de 2 razboaie mondiale, Europa nu a mai putut evita tensiuni interioare,
iar in exterior si-a pierdut autonomia de miscare; statele nationale au nazuit si nazuiesc sa
se desfasoare independent in politica lor, dar pe de alta parte, nici un stat national nu isi
putea asigura securitatea( economica, politica, militara) fara a intra in acorduri si
dependente in raport cu alte state. Dependenta sporeste odata c 1949, cand Europa se
scindeaza oficial in blocuri pollitice si militare opuse, si intra in lumi ce se organizeaza
pe baze valorice antagonice: lumea libera si lumea dictaturii comuniste. Dar, in acest
cadru acestei dependente sporite, statele europene occidentale au initiat procesul regasirii
unitatii lor distruse de conflicte si au creat Europe comunitara, sau „mica Europa”. Prin
crearea ei, „mica Europa” a informat prognoza declinului si a deschis o noua perspectiva:
cea a reunificarii europene pe baza de noi valori. „ Mica Europa” este ca un exemplu de
urmat, „Marea Europa” este ca o problema si un ideal de realizat.
Discutia despre declinul sau renasterea Europei trebuia sa inceapa logic cu
precizarea a ceea ce inseamna cultura europena= cultura organizata in jurul stiintei
galileo-newtoniene, deci al unei stiinte orientate spre identificarea de regularitati pe linia
cauzalitatii eficiente, in jurul comportamentului economic rational, si al
comportamentului moral intemeiat pe norme universale. Daca aplicam toate caracterele
culturii europene ajungem la o intelegere a persoanei umane, care sintetizeaza pe in
soclu crestin determinatiile: libertatea de decizie a persoanei, capacitatea de a-si
configura viata, raspunderea personala pentru faptele ei, constiinta vinovatiei in raport cu
reguli universale.
Regasirea identitatii este posibilitatea concreta care s-a deschis in deceniile
postbelice si , inca cu un pasm dupa 1989, o data cu noua raportare a natiunilor europene
una la alta, cu identificarea mecanismelor de iesire din nationalism si de reglare a
litigiilor. Aceasta este posibilitatea concreta a renasterii europene. Toate ideologiile
politice ale Europei, pe care le-am preluat din secolul trecut, sunt incapabile sa se
confrunte cu grijile principale ale civilizatiei noastre, fara sa mai vorbim de nevoile
vointei noastre de a gasi un drum clar. Destramarea ascestor ideologii nu trebuie
considerata insa, in nici un caz, infrangerem cu toate ca nu stim ce va intra in locul
acestor valori.
PARTEA A II-A – UNIFICAREA EUROPEANA

Capitolul I
IDEEA UNIFICARII EUROPENE

-aparuta in conditiile preocuparilor proprii Evului Mediu de aparare a europenilor fata de


pericolele ce veneau din Rasarit, ideea unificarii europene a ramas multa vreme aspiratia
unor literati, filosofi; abia dupa PRM ideea s-a convertit intr-o miscare politica, insa
momentul in care ea inceteaza a mai fi doar un refugiu consolator si devine un reper de
actiune precisa a guvernelor incepe dupa DRM
-Pierre Dubois (De Recuperatione Terrae Sanctae) – a propus unificarea europeana in
forma unei federatii spre a recuceri pamanturile sfinte cazute sub musulmani
-William Penn (Essay towards a Present and Future Peace of Europe,1692) – pt prima
data ideea unificarii e pusa pe o baza non-religioasa; a propus o federatie pt coloniile
americane si o federatie similara europeana in conditiile egalitatii partenerilor
-cardinalul Alberoni(1735) incheie lungul sir de planuri de unificare europeana
indreptate impotriva Turciei; de acum ideea unificarii europene se leaga de scopul
pacificarii Europei -> Rousseau, Kant
-o data cu infrangerea Revolutiei de la 1848 ideea Europei redevine o simpla aspiratie a
artistilor (Victor Hugo), filosofilor (Nietzsche) si a unor oameni de stat (Napoleon III)
-America iese din izolationism si intra in rolul de putere mondiala decisiva, de care
situatia europeana incepe sa depinda direct; Woodrow Wilson contrbuie la noua
organizare europeana si, prin idee unui forum al natiunilor, vizeaza ceva mai mult decat
unificarea europeana, intr-un sens lar, anume chiar o unificare a statelor lumii
-dupa PRM apare prima data o miscare politica paneuropeana,initiata de Richard Graf
Coudenhove-Kalergi care considera ca numai o reorganizare europeana in directia
unificarii poate scoate Europa din criza; miscarea paneuropeana vrea sa implineasca
testamentul politic al lui Komensky,Kant,Napoleon si Mazzini si sa puna in locul Europei
destramate o Europa libera si federativa; tinta miscarii paneuropene : o uniune de state
politico-economica, intemeiata pe egalitate in drepturi si pace
-Aristide Briand(1929) a promovat proiectul in Societatea Natiunilor
-venirea la putere a national-socialismului in Germania a pus capat brutal miscarii
paneuropene, iar Europa a intrat curand in DRM; s-a perceput insa clar eroziunea
cadrului statului national traditional, problemele dezvoltarii moderne nu mai puteau fi
solutionate in cadrul statului natiune, se impuneau solutii transnationale
-national-socialismul a imprimat pentru un timp linia principala a desfasurarii
evenimentelor; ideea de asociere intre parteneri egali a fost inlocuita cu ideea suprematiei
rasiale,iar cooperarea a fost substituita cu lupta pt putere;politicii bazate pe principii i-a
fost preferata acea Realpolitik a faptelor implinite in folosul exclusiv al propriei natiuni
-dupa incheierea DRM,ideea unificarii europene va capata un nou suflu, insa va trebui sa
ia in considerare noua configuratie a lumii, avand ca poli 2 supraputeri: SUA si URSS, a
caror relatie va determina cursul desfasurarilor in Europa
-in noua configuratie ideea unificarii europene a fost convertita in actiuni concrete ale
guvernelor; discursul lui Churchill (1946) de la Zurich a introdus aceasta noua treapta si a
marcat trecerea in istoria efectiva a ideii; ideea unei aliante occidentale a trezit insa
suspiciunea Rusiei staliniste care a deschis la scurt timp RR;
-1947 - Natiunile Unite au instituit Comisia Economica pt Europa,insa in conditiile RR
rolul comisiei a ramas simbolic; planul Marshall a pus in miscare reconstructia Europei
Occidentale; doctrina Truman a lansat programul de stavilire a expansiunii comunismului
-1948 - se constituie Organizatia pt Cooperare Economica, prima institutie interstatala
europeana
-1949 - se semneaza Pactul de la Bruxelles si se pun bazele NATO; in acelasi an se
infiinteaza Consiliul Europei, prima organizatie europeana, veritabilul nucleu al formarii
“federatiei statelor europene”
-1950 – Robert Schuman a lansat primul program de integrare; Montanunion a luat fiinta
in aceasta perspectiva (1951), avandu-l ca prim presedinte pe Jean Monnet - el a
concentrat atentia partenerilor asupra cautarii de solutii la problemele comune si a propus
ca de pe aceasta baza sa se procedeze la rezolvarea treptata a problemelor
-1957 – se pun temeliile Pietei Comune si ale Euratomului,ale altor organizatii de
integrare europeana; acord de uniune vamala, se trece la coordonarea politicii externe
-1979 – s-a ales prin vot direct primul Parlament European
-1991 – la Maastricht se adopta Acordul asupra Uniunii Europene, care stipuleaza crearea
uniunii economice si monetare si integrarea altor domenii ale vietii economice, sociale,
politice
-ideea unificarii europene a ajuns de cateva decenii in faza transpunerii ei in proiecte
precise de reorganizare institutionala in Europa Occidentala
-critici si dezbateri: 1) nu cumva in spatele acestei idei stau interesele expansiunii
Germaniei? Nu - Germania,desi avea alternativa crearii unei a treia forte plasate intre
liberalism si bolsevism, in forma social-democratismului, a optat pt integrarea
occidentala, ca pas prealabil al integrarii europene + ideea unificarii europene a avut
purtatori puternici nu doar in Germania, ci si in Franta, Belgia si practic in toate tarile
Europei Occidentale
2) nu cumva e prelungirea unui proces de americanizare a lumii? Nu – “americanizarea”
lumii s-a produs prin actiunile americane de sustinere a Europei Occidentale (ex. planul
Marshall) si prin forta exemplului SUA, continuand apoi gratie produselor de consum si
culturale(filme) americane; SUA au sustinut insa unificarea europeana, fara a impune
optiunile proprii; America a ajutat la promovarea unei Europe unite, desi noua Europa nu
corespundea deplin ideilor americane; in ceea ce priveste segregarea intre valorile
europene si cele americane, aceasta este lipsita de fundament dat fiind faptul ca de
aproape un secol nu mai putem vb propriu-zis de 2 culturi distincte, ci doar de o cultura
euroamericana
-piedici actuale: unificarea europeana nu poate progresa fara a gasi calea adecvata de
sustinere a reformelor economice si politice din tarile eliberate ale Europei Rasaritene +
va trebui sa inainteze in conditiile unei explozii a nationalismului
-se poate miza insa cu incredere pe rezolvarea acestor probleme si pe inaintarea
procesului unificarii europene date fiind :1) avantajele perceptibile, semnificative pe care
le-a oferit “mica Europa” tarilor respective, care fac ca drumul inapoi sa fie perceput ca
un regres indezirabil; 2) pt toate tarile nu e posibila dezvoltarea mai departe in afara
cadrului Europei unificate, pt unele acest cadru fiind, chiar si la propriu, conditia
supravietuirii lor in lumea civilizat
Capitolul II
PREMISELE UNIFICARII EUROPENE

-1989 a fost cotitura istorica de la scindarea ideologica a Europei la regasirea unitatii ei;
aceasta unitate este data nu doar de geografia si istoria comuna a diferitelor tari, ci si de
adoptarea doctrinei drepturilor si libertatilor fundamentale ale individului ca baza
normativa
-unificarea nu e atat de avnsata pe cat s-a dorit iar ritmul nu este cel sperat; pe ce se
intemeiaza insa convingerea ca unificarea e viitorul acceptabil al Europei?
-in istoria moderna statele nationale de pe continent au intrat in diferite legaturi de
cooperare, asociindu-se in vederea unor scopuri immediate, delimitate in timp
-o data cu Comunitatea Europeana apar organisme de decizie care nu sunt doar
internationale, ci in mod explicit supranationale; unificarea europeana e mai mult decat
o alianta sau o asociere tocmai in virtutea integrarii sub tutela unor instante
supranationale; ea nu e posibila decat prin delegarea unor competente
-mai intai Churchill, apoi Schuman au considerat ca unificarea presupune, ca prim pas
esential, reconcilierea franco-germana; intr-adevar, istoria europeana a trecut si trece prin
felul si amploarea relatiilor franco-germane -> putem identifica premise ale unificarii
europene mai intai pe cazul concret al relatiei dintre Franta si Germania
-dupa drama razboiului, relatiile dintre cele 2 aveau motive sa fie tensionate, insa peste
asteptarile multora, aceste relatii au luat o turnura istorica profunda gratie intelegerii de
catre ambele parti a schimbarii lumii; ambele parti au constientizat ca nu mai puteau
asigura o piata pentru o economie competitiva decat impreuna si nu-si mai puteau asigura
securitatea decat asociate, au inteles ca intr-o situatie complet schimbata a lumii este
nevoie de solutii noi, care cer imaginatie, putere de decizie, disponibilitate la cooperare
-o perceptie corecta, care a pus in miscare procesul unificarii europene,s-a petrecut dupa
razboi in Franta si Germania si, de asemenea, in alte tari care au intrat in “mica Europa”
-state precum Franta, Marea Britanie, Italia au constientizat ca nu mai pot detine un rol pe
scena europeana fara modernizare si industrializare, dar acestea nu mai sunt posibile fara
asocierea cu alte tari europene, chiar daca aceasta inseamna reducerea posibilitatilor de
miscare independenta; numai o asociere permite rezolvarea problemelor de baza ale
reconstructiei postbelice si dezvoltarii
-problemele economice nu mai pot primi o rezolvare durabila, care sa reduca pericolul
crizelor frecvente sau chiar continue, fara unificarea pietelor si crearea unei piete
europene mai largi
-la nivelul politicii internationale s-a observat o tendinta spre globalitate, ce a fortat si a
strapuns pana la urma frontierele ideologiilor; in conditiile inarmarii nucleare a statelor si
a rivalitatii blocurilor militare ce au caracterizat pana recent deceniile postbelice, a
devenit aproape evident pentru toate statele ca reguli de comportament globale vor aduce
mai multa securitate pt toti
-in acest context tarile europene au trebuit sa constientizeze faptul ca ele nu mai sunt
destul de puternice pentru a hotari directia de evolutie a lumii, dar sunt totusi, daca se
unesc, destul de puternice sa-si apere evolutii proprii si sa franeze evolutii globale
dezavantajoase
-dupa declansarea RR, administratiile americane, confruntate cu puterea militara
amenintatoare a unei Uniuni Sovietice in expansiune, au gandit structura Europei pe
directia lichidarii diviziunii si a unificarii continentului; crescanda preocupare a
europenilor pt destinul lor a oferit SUA o ocazie unica de a-si stabili noi teluri la a caror
realizare americanii si europenii se pot asocia; in mod evident telurile americane nu s-au
redus la a lega strans Europa Occidentala de SUA si la a promova o alianta atlantica pt a
contracara expansiunea sovietica; telurile lor au fost explicit orientate spre sprijinirea
europenilor in asa fel incat ei insisi sa creeze si sa consolideze Europa unita

Capitolul III
MODELAREA NOII EUROPE

-cuprinderea statelor europene in aliante militare diferite si opuse, in perioada RR, a fost
nu numai indiciul cel mai izbitor al ruinarii vechii organizari a continentului si a lumii
vechi, dar si punctul de plecare al refacerii Europei; pe masura ce statele Europei
Occidentale si-au consolidat potentialul economic, politic, cultural, ele au jucat un rol
mai distinct si, practic, au suscitat, doncolo de “cortina de fier”, constiinta unei
posibilitati. 1989 a fost posibil si pt ca Europa unita a devenit un ideal trait sau macar o
speranta; eurocemtrismul a reinviat
-cum se poate organiza noua Europa? care sunt sansele de a se forma o identitate
europeana?
-in anii ‘60 cursul spre unificare parea sa se franga, sub impactul politicii izolationiste a
gaullismului si al invaziei Cehoslovaciei -> s-au conturat modele de evolutie alternative
si posibile pt Europa de atunci: Europa atlantizata - o prelungire a status quo-ului
postbelic, cu state europene avand politici proprii, dependente fiecare de SUA; Europa
evolutionara - o Europa a statelor existente care accepta ceea ce este si lasa in seama
istoriei schimbarile; Europa parteneriatului - o Europa a statelor existente care aleg in
functie de vointa lor aliante pe cont propriu; Europa dezintegrata - fiecare stat este in
seama lui, fara aliante semnificative; Europa patriilor - o Europa in care statele nationale
sunt subiectii exclusivi ai reglementarilor si care exclude reguli care afecteaza
suveranitatea nationala; Federatia europeana independenta - o Europa federala, dar
independenta de supraputeri
-cz: nici unul din aceste modele nu ofera o solutie satisfacatoare pt intreaga Europa(ex.
Federatia… lasa neclarificata natura regimurilor politice si nu exclude controlarea
Europei de catre supraputeri)
-modelarile Europei sunt dependente de premisele care se adopta si care pot fi normative
(ceea ce se vrea sa se faca din Europa) si factuale (parametrii contextuali)
-in functie de premise avem metode diferite de modelare: speculatia utopica (transpune,
cu ajutorul imaginatiei, tendinte in viitor; pune putin pret pe ceea ce este, fiind absorbita
de anticiparea alternativelor) si metoda realista down to earth ( prevede explorarea a ceea
ce este, cu putina trecere in sfera posibilului)
-iesire din dilema creata de cele 2 metode: o viziune inspirata de realism, care presupune
identificarea nevoilor urgente, la care trebuie raspuns in viitor, incercand sa se imagineze
parametrii chiar si ai unui raspuns partial
-modelarea alternativelor ce se afla acum in fata Europei e dependenta si de ceea ce s-a
atins deja in Europa; modelarea initiala a Europei viitoare a suprapus Europa cu Europa
Occidentala; constructia noii Europe a fost rezemata pe comunitatea economica,
considerata o cheie pentru a trece la realizarea altor comunitati (politica, sociala etc.),
optiune explicabila prin caracteristicile Europei in perioada imediat de dupa razboi
-intre timp, caracteristicile aceleiasi Europe s-au schimbat - economia tinde sa devina
postindustriala, transporturile s-au diversificat, comunicarea de masa pe scara
continentala este o banalitate cotidiana, Europa e identificata tot mai mult cu continentul
european in intregime
-schimbarea caracteristicilor continentului a stimulat reflectia asupra formei Europei
viitoare; mai intai dimensiunile acesteia au intrat in discutie - in anii ’60 avea inca
trecere suprapunerea Europei cu Comunitatea Europeana; in anii ’80 a castigat teren
formula “Europei de la Aberdeen la Atena si de la Helsinki la Heraklion”, insa aceasta a
suscitat totusi rezerve; au capatat apoi preponderenta optiuni in favoarea micilor Europe,
insa acestea sunt sesizabil dependente in structurile actuale ale civilizatiei europene de
puternici factori transregionali, incat ele sunt realiste numai ca parti ale Europei mari
-in ceea ce priveste problema culorii politice, aceasta s-a pus nu doar la nivelul
comunitatii vest-europene, ci si la nivelul Europei rezultate din prabusirea “cortinei de
fier”; a fost clar pt covarsitoarea majoritate a vest-europenilor ca Europa viitoare nu poate
fi decat democratica. Europa e sigura daca e democratica, astfel incat ea trebuie sa faca in
asa fel incat democratia sa fie acasa in Europa

Variantele puse in joc de catre cercetatori au fost: Europa evolutionara; Eu.


atlantizata; Eu. parteneriatului; Eu. dezintegrata; Eu. patriilor; Federatia europeana
independenta. Ele depindeau de premise care au trecut deja in istorie, iar premisele pentru
modelarile actuale sunt: trecerea Americii in pozitia unei puteri planetare si multiplicarea
tarilor ce detin arme nucreare; raspandirea fundamentalismelor religioase, care pot
periclita societatile lipsite de structuri liberale; societatile deschise ale Occidentului
exercita cea mai mare put. de atractie; tarile est-europene nazuiesc sa intre in sistemele de
securitate ale lumii occidentale.
Care st insa alternativele ce pot fi considerate luand in seam aceste premise? Cea mai
viabila a ramas formula Europei federale in forma “statelor unite ale Europei”. Formula
se datoreaza lui Denis de Rougement, expusa in Atitudinea federalista(1947), in 6
principii:
1) federatia presupune renuntarea la orice idée de hegemonie organizatoare;
2) federalismul inseamna a aranja un ansamblu sin u a-l sistematiza;
3) federalismul nu cunoaste “pb. minoritatilor”;
4) federati anu are ca scop strergerea diversitati natiunilor, ci salvgardarea calitatilor
lor;
5) federalismul presupune cultivarea complexitatii in locul simplitatii dictate de
considerente administrative;
6) federatia se formeaza prin adeziunea persoanelor si grupurilor si exclude actiunea
unui centru.
In 1991 unificarea europeana a atins un mom. de cotitura radicala – Eu. Occidentala a
pus direct pb. integrarii politice. Tratatul de la Maastricht contine aceasta cotitura pn
declansarea mecanismului integrarii pol. si stabilirea termenilor precise pt realizarea
monedei unice. A pus UE pe directia crearii cadrului unitatii decizionale(conditia nat. a
existentei si functionarii unei uniuni) la nivelul uniunii si a principiului subsidiaritatii
(asigura autonomia functionala a componentelor ei).
Eu. federala ramane o solutie, dar ni ea nu rezolva pb. realizarii unitatii de decizie in asa
fel ca UE sa existe si sa functioneze ca o entitatea distinctive si in acelasi timp sa respecte
vointele politice ale componentelor. Alaturi de Eu. federala gasim si alte formule:
1) Eu. directoriala – lansata de catre de Gaulle si sustinuta de analisti francezi ce au
argumentat ca sec. internationala, pozitionarea in comertul mondial, potentialul
diferit al statelor europene, reclama recunostrerea unui rol de directoire pt Franta,
Germania, Anglia. Are de partea ei arg. realiste si functionaliste, dar risca sa
provoace sentimental unei uniuni dominate de interesele unor tari privilegiate.
2) Eu. realista – lansata de ralf Dahrendorf, argumentand pt flexibilizarea asumtiilor
normative ale programelor comunitare in noi contexte, incat sa se asigure
competitivitatea economica si stiintifica a Eu. in circuitul international si pt o mai
precisa identificare a itereselor europene. A adus in scena o abordare mai
pragmatica, dar ea contine riscul ca UE sa fie redusa la o simpla alianta.
3) Eu. geometriei variabile – lansata de analisti francezi, preocupati sa afirme
caracterul de unitatea al Comunitatii Europene, dar si sa recunoasca diferente in
viteza de integrare a dif. componente. Miezul ei e ideea flexibilitatii domeniilor
mai rapid integrabile, cum aceste domenii st economice accentual cade pe acestea.
Formula e realista, dar vb prea putin de integrarea domeniilor “delicate”
(politice).
4) Eu. diferentiala – ia in seama mai cuprinzator deosebirile dintre legislatiile
europene in ceea ce priveste gradul de asumare a obiectivelor unificarii europene.
Argumentatia teor. italieni e realista, dar o Eu. diferentiata continuu in acest fel
risca sa ramana foarte mult timp departe de Eu. unificata.
5) Eu. integrarii treptate – vrea sa inlature acest neajuns, prevazand explicit
integrarea. Teoriticienii germani au argumentat in favoarea acceptarii de catre
toate statele a scopurilor globale ale integrarii si totodata a posibilitatii ca statele
sa adopte masuri individuale in atingerea scopurilor. Dar formula adduce o
incetinire a integrarii europene, care nu e fara riscuri.
6) Eu. subsidiaritatii – admite alaturi de nivelul deciziilor comunitare, nivelul
autonom al statelor nationale, al administratiilor locale,etc., la care e localizata
puterea de decizie si responsabilitatea. Separa in mod adecvat niveluri de
relevanta ale pb. comunitare si incurajeaza initiative ala toate nivelurile.
Unificarea europeana presupune reorganizari economice si institutionale, dar ea nu e
posibila decat daca europenii ajung sa traiasca sentimental identitatii comune europene.
Formarea identitatii europene nu poat efi decat un process premeditat, rezultat al unui
programa la a carui implementare lucreaza multiplele natiuni, fiind vb de o identitate mai
abstracta si este in esenta un process cultural. Odata formata, identitatea europeana poarta
un nume – natiunea europeana. Exista ceva comun, cultural vb, natiunilor europene.
Acesta abordare a culturii europene ca o unitate si privirea unificarii europene ca proces
de reafirmare a acestei unitati si extinderea ei la celelalte domenii ale vietii. Fireste fara
extinderea educatiei generale paneuropene nu se va putea realiza comunitatea spirituala
presupusa de natiunea europeana, dar nu putem vb de o astfel de natiune daca nu se
atinge comunizarea economica sic ea institutionala.
Atingerea identitatii europene e vizibil mijlocita in factualitatea vietii de pe continent
de procesele econ. si pol. Uneori situatiile st pline de promisiuni in perioadele de
relansare econ., iar in per. de recesiunea prevaleaza circumspectia si un usor pessimism.
Astazi analistii vb de o “criza a UE”, al carui indicator ar fi majoritatea mica cu care sa
votat in tarile uniunii Tratatul de la Maastricht, la care s-ar adauga intarzierea uniunii
monetare, divergentele comerciale din sanul uniunii, dificultatile pol. sociale, ale
integratii Estului European,etc. UE ramane strabatuta de disjunctii ce nu le poate depasi:
intre plitica ce e nationala si economie ce nu mai e nationala, a devenit comuna; intre un
Vest stabilizat si un Est instabil. Iesirea din situatie e intaziata de absenta unei elite
conducatoare si a unor lideri, care ar putea imprima o noua dinamica unificarii europene.
Cum se expica faptul ca in conditiile modernitatii tarzii din Eu. se produce
“netransparenta”? Habermas a remarcat faptul ca societatea moderna dispune de 3 resurse
din care isi extrage capacitatea de organizare: bani, putere, solidaritate. Eu. a ajuns la
“netransparenta deoarece a expoatat doar resursele “bani” si “putere”, ea poate deschide
un nou orizont la exploatarea resursei “solidaritate”, ce este legata de o alta resursa
caracteristica modernitatii – “sensul perceput al vietii”, caci modernitatea nu a fost sin u
este posibila fara constiinta.
Nietzsche a observat ca obtiunea alternative la prabusirea Eu. in particularitati
ideologice de conjuncture este recuperarea acelei “comprehensiuni receptive”, adica a
intelegerii intre oameni. Optiunea alternative la izolare este intelegerea, iar intelegerea
despre care e vb nu e doar intre indivizi, ci intre state nationale devenite subiecti.
Exemplul cel mai elocvent e intelegerea postbelica germano-franceza. Pt ambele parti a
devenit limpede ca luarea in calcul a structurilor sociale a celeilalte e foarte importanta in
deciziile economice si pol. Fiecare a constientizat imprejurarea ca un rol semnificativ in
pol. internationala il joaca numai daca ia in seama interesele celeilalte parti. Pe fondul
intelegerii germano-franceze, gandirea europeana a inlocuit gandirea particulara,
nationala cu abordarea europeana a problemelor. Gandirea europeana e legata si de o
diversificare lingvistica, dar in acelasi timp Eu. e continentul multilingualitatii, de
asemenea se poate vb si de o unitate lingvistica in Eu. ca o realitate faptica a intelegerii
interliguale, acesta intelegere fiind posibila si in virtutea unei educatii commune.
A gandi european – e echivalat cu “a lua parte la mostenirea culturala care ne-a fost
transmisa”, este vb aici de “parti componente esentiale ale unei gandiri europene”, [care
sunt] religia, dreptul si statul, cultura filosofica, artistica si stiintifica, dezvoltarea
economica si tehnologica;
– – inseamna a transcende acele particularisme ce s-au format istoriceste in sanul Eu. si a
lua ca reper ceea ce e comun diverselor entitati nationale si statale, de care toate depins in
fond;
– – semnifica, la propriu, promovarea paradigmei europene pe locul ocupat de paradigma
nat.
Paradigma nationala s-a format ca rezultat al unei istorii naturale, in care confruntarile
fizice au fost obisnuite sa pastreze caracterele unui realism, in schimb, paradigma
europeana contine, pe langa caracterul aceluiasi realism, un element crucial: intuitia
posibilitatii unei comunitati de viata a oamenilor, motivate nu doar de intereele econ.,
pol., ci si de valori spirituale precum solidaritatea in conditiile unui destin comun, un sens
superior al vietii percepute ca unica. Crestinismul a oferit valori fundamentale care a
permis de diecare data transcenderea situatiilor date. Nici o alta luare de constiinta a
conditiei umane nu are astazi potentialul de conciliere de care dispune crestinismul, dar l
va putea fructifica potentialul sau conciliator numai daca el insusi inainteaza in acelasi
timp pe 3 directii: rationalizarea necuprinsului, in sensul ca, credinta e sustinuta de
argumente rationale si desfasurata pana la nivelul unei morale ce cultiva valoarea pers.
uname; universalizarea – aproapele nu e suprapus doar cu membrul unei comunitati
entice, pol.,soc., si redus la aceasta, ci e identificat cu fiinta umana pur si simplu;
ecumenismul – nici o biserica nu ridica pretentia de purtator exclusive al mesajului
crestin.

Capitolul IV
PROCEDURA UNIFICARII EUROPENE

Unificarea europeana a fost intreprinsa de multe ori pn supunerea de catre o putere


ridicata inauntrul sau in afara continentului. O putere econ., pol. si mulit., a incerat sa
subordoneze alte tari sis a le alinieze la proiectul ei politic. In ep. moderna, Franta
napoleoneana, mai recent, Germania nazista si Rusia sovietica – ele au tintit la o unificare
europeana pn subordonarea politica fata de un centru de decizie pol., econ. si mil.
Unificarea europeana pusa in misc. in per. postbelica a luat de la inceput o cu totul alta
cale si recurge la proceduri diferite. Procedurile unificatoare st noi in istoria eu ropeana:
ţin cont de mostenirea culturala a continentului; servesc unitatea fara a sacrifice
diversitatea culturala; st proceduri juridice; se organizeaza in jurul solidaritatii; ele st
purtate de institutii, dar si de indivizi.

1
Unif. europeana a ft conceputa de multe ori in analogie cu formarea administratiei
unui polis. Acest model al polisului e nutrit de convingerea ca unif. europeana s-ar purea
infaptui foarte direct convocand o adunare constituanta compusa din reprezentanti alesi
ai tarilor, ce ia dezicii de unificare. Modelul bazat, filosofic vb, pe apriorism, nu poate fi
pus in lucru. Modelul apriorist al polisului i s-a preferat legitim o abordare pragmatica
orientate de valori ferme. Metoda a ft caracterizata de Walter Hallste in articolul Metoda
unificarii europene (1980). “Regulile” metodei pot fi profilate astfel:
1. unif. europeana e un process cu componente intelectuale, culturale, juridice,
economice, ce are drept componenta conducatoare de evolutie politica;
2. politica statelor este hotaratoare, intrucat cea mai puternica incorporare a actiunii
politice e statul;
3. politica statelor se orienteaza spre satisfacerea intereselor commune;
4. crearea de institutii corespunzatoare pietelor “commune” cu caracter explicit
suprastata;
5. pastrarea accentului pe formarea pietei commune, cu inlaturarea implicita a
barierelor vamale;
6. concretizarea in legislatie a fiecrui pas obtinut pe calea unificarii, caci
comunitatea e o comunitate de drept, ea este o creatie a dreptului, produsa pn
acorduri juridice si nu pn forta;
7. asigurarea unei dinamici continue procesului unificarii pn considerarea fiecarui
pas ca potential pentru pasul urmator;
8. promovarea liberei circulatii a oamenilor, bunurilor, informatiilor si opiniilor si
pastrarea continua a sprijinului SUA, plecand de la premisa ca “Europa are nevoie
de America, iar America are nevoie de Europa”.

2
Procesul de integrare este calauzit de imagini conducatoare ce emerg din interese
sociale si reprezentari ale ordinii in societate, si pe un plan mai cuprinzator, din
interpretari ale istoriei si perspectivelor de evolutie ale Eu. Aceste conceptualizari isi trag
resursele din mostenirea culturala europeana, iar cand vb de acesta asumam implicit
existenta si recunoastere unei identitati culturale europene formata de-a lungul istoriei.
Teza identitatii culturale europene admite ceva comun in istoria europeana, fiind
impotriva nationalosmelor si cosmopolitismului. Identitatea colectiva trebuie cautata la
intalnirea intre cultura si civilizatie. Andre Philip sustine ca civilizatia europeana isi afla
definitia in cele 3 influiente ale conceptului grec al individului, conceptului roman al
justitiei si cetateanului si conceptl biblic al persoanei umane. Dar ele mai contin si alte
concepte foarte importante: stiinta moderna – conceptual cunoasterii factuale,
experimental-analitice si sistemul parlamentar – conceptul divizarii vointei politice din
dezbaterea publica, argumentativa, asupra destinelor de interes general. Aceste concepte
afecteaza direct procedurile unificarii europene, el nu poate face abstactie de ele, daca
mijloacele refuza\sa tradeze scopurile => inauntrul politicilor concrete raman repere
oarecum generale, de ex.: libertatea imprescriptibila a individului de a cunoaste si evalua
realitatea si de a-si exprima si promova opiniile; dreptul inalienabil al fiecarui european
de a participa la dezbaterea asupra pb. vietii publice la nivel local, regional, national si
european.

3
A gandi european inseamna astazi a gandi reunificare ei. Filosofi francezi au profilat
reunificarea in forma unitas multiplex, care pleaca de la axioma “complexitatii”, ce nu
suprima particularitatile. Reunificarea reclama astazi o teorie a complexitatii
ansamblurilor, care nu le mai priveste doar functionalist si nici doar formal birocratic, ci
ca unitati ce ating reciproc acomodarea pn miscarea naturala a componentelor. Pb care se
pune e de a transforma Europa istorica si geografica intr-o Europa politica si functionala
pt sine si pt sistemul international. Rezolvarea ei a ft incercata sub devize precum
confederatia europeana, Europa regiunilor. Astfel de devize prezinta mereu avantajul ca
depasesc orizontul desuet si vetust al Europei natiunilor incremenite in trecutul lor. Dar
nu se poate face abstarctie de statele nationale ca subiecti ai vointei politice. Eu.
Occidentala si Eu. Rasariteana trebuie sa se orienteze spre a asuma impreuna opera de
restructurare, aceasta inseamna promovarea strategiei parteneriatului, adica dezvoltarea
unei retele tot mai dese de acorduri intre state, incepand cu acorduri de securitate, incat
ele sa fie inclinate spre cooperare decat izolare si actiune unilaterala.

4
Walter Hallstein scria: “Europa este multiplicitate si va ramane totdeauna astfel. Forta
ei rezida in bogatia suprafetelor ei, in a originilor ei, a inzestrarilor ei.” Acestei Europe
este acum timpul sa i se dea o expresie si o forma politica. Elementul fundamental in
acest demers ramane dreptul. Pe termenul legislatiei se precipita fiecare pas obtinut pe
calea unficarii si se articuleaza noua constiinta a cetateanului european. Inauntrul
dreptului se inregistreaza o importanta deplasare, ce consta in aparitia unui nou subiect
de drept: comunitatea europeana, devenita, intre timp uniunea europeana. Comunitatea
europeana este in 3 privinte un fenomen de drept: ea este creatie a dreptului; este izvor de
drept si este ordine de drept. Tratatul de la Roma a fost prima consacrare juridical a
Comunitatii si inceputul unui sir de reglementari ce continua si astazi. Regulile generale
de baza dupa care procedeaza comunitatea sunt:
1. Comunitatea stabileste nemijlocit si exclusiv dreptul pretutindeni unde este
necesara o reglementare uniforma;
2. acolo unde nu exista solicitare de uniformitate in interior si unitate de actiune in
exterior, organele Comunitatii actioneaza numai indirect asupra ordinilor de drept
ale statelor membre;
3. la marginea domeniilor de integrare st sarcini care se solutioneaza pn acorduri
intre statele membre.
Comunitatea recurge in sfera dreptului la ordonante(legi ale comunitatii), linii directoare,
decizii(solutioneaza cazuri determinate) si recomandari.

5
Atunci cand statele nationale se pun sub cupola unui tratat are loc o schimbare de
paradigma in abordarea pb. econ, pol, mil, de la paradigma unui pe seama celuilalt la
paradigma actiunii impreuna. Procesul unificarii se loveste adesea de bariera ridicata de
realitatile social-economice si politice nationale. De ex.: pol. agrara a comunitatii n-a fost
acceptata de parteneri cu o agricultura necompetitiva. In aceste conditii, o politica
transnationala a devenit o conditie a existentei si consolidarii ei, iar forma politicii
transnationale sa fie o politica democratica.
Paradigma actiunii impreuna inseamna a cupla organic libertatea cu solidaritatea si a
face din solidaritate o permanenţă a actiunii statelor, acesta presupune o schimbare in
semnificatia unui principiu clasic: noningerinţa in treburile interne ale unui stat suveran.
Unificarea europeana nu este posibila in conditiile in care statele s einchid in sine si
refuya comunicarea asupra propriilor probleme. Unificarea e incompatibila cu politici
autarhice, pentru motivul simplu ca ea presupune acomodari reciproce, impartasirea de
valori si reguli in comun. Vointa proprie si buna-credinta st un reazem mai profund si
fragil al unificarii. Relativizare aregulii are sens sudand-o deplin cu solidaritatea in
infeuntarea pb. commune; o solidaritate cladita pe recunoasterea drepturilor si libertatilor
fundamentale este o societate deschisa, care prin deschiderea ei, nu resimte in vreun fel
dramatic renuntarea la regula noningerinţei.

6
Regula noningerinţei genereaza usor indiferenţa, sub alt aspect privind lucrurile,
indiferenta ar submina procesul unificarii europene si aici atitudine afata de procesul
intreg este foarte importanta. Ea inseamna a promova scopurile comuntatii si a promova
opinii si critici chiar si atunci can dele se lovesc de regula noningerinţei.
Oricat de bine ar functiona institutiile angajate in procesul unificarii, inclusiv politicile de
stat, rezultatele raman superficiale cat timp nu sunt pusi in miscare cetatenii Europei
actuale si viitoare. Indivizii sunt in aceeasi masura puratatorii unei politici precum sunt
institutiile. Unficarea europeana nu face exceptie, ea depinde de asemenea, de opiniile,
actiunile, criticile, propunerile, argumentele cetateanului simplu care suntem fiecare.
Intrucat Comunitatea Europeana este o creatie a dreptului, un izvor de drept si o ordine de
drept, iar valorile ei de baza sunt libertatea si solidaritatea, asupra regulilor de drept este
de indreptat initiativa si actiunea fiecaruia.

Capitolul V
INTEMEIEREA MORALEI

1989- dominaţia comunistă s-a prăbuşit în Europa Răsăriteană. Anii ce au urmat au


fost anii tranziţiei de la totalitarism la societate deschisă. Tranziţia pune nu numai
probleme economice, şi probleme juridice ci şi probleme de morală.
Trei precizări a crizei morale:
1. Morala astăzi: Stephen Toulmin- funcţia eticii condiţionează definiţiile şi raţiunile
admise în discursul practic, iar funcţia eticii este „to corralate our feelings and
behavior in such a way as to make the fulfilment of everyone’s aims and desires
as far as possible compatible”. Etica stabileşte valori şi reguli apte să
compatibilizeze comportamentele călăuzite de scopuri ale indivizilor şi se lasă
reperată ca un sistem de reguli susceptibile de justificare.
Când sistemul se bucură de încredere => respectarea regulilor
Când încrederea în regulile existente e zdruncinată (conflicts of duties) =>
problematizarea justificării moralei existente. (ex. Eu.Răsăriteană)

2. Conotaţia crizei: - o fază critică dintr-o evoluţie


- e asociată cu erodarea unei constelaţii
- într-o situaţie de criză morală se produc conflicts of duties şi
apar întrebări de felul: de ce? => înterbările nu pot fi satisfăcute
fără a proceda la justicifarea moralei – care este chemată să
răspundă la întrebarea de ce păstrăm acel sistem şi nu îi
preferăm altul?

3. Semnificaţia justificării moralei: morala este normativă şi constă dintr-un sistem


de principii şi reguli de acţiune a persoanelor in cadrul unei comunităţi. Nu avem
morala unde nu există libertate de alegere şi motivaţii ideale. A justifica o morală
înseamnă a găsi o platformă de înţelegere a lumii capabilă să genereze motivaţii
ideale şi acţiuni morale.

Morala socialistă a fost articulată după ce proprietatea privată a fost suprimată –


punerea binelui întregii societăţi în faţa binelui individual şi cultivarea colectivismului
(asta a fost justificat sensibil de diferit prin apel la filosofia marxism-leninismului). După
ce socialismul răsăritean s-a dovedit generator de sărăcie şi de dictatură a fost justificată
confuz, prin slăbirea justificării contextuale – a fost un amestec de utilitarism empiric, de
ideologie a luptei de clasă şi de politicianism cinic.
Morala socialistă a rămas formal internaţionalistă până când solidaritatea
proletarilor s-a dovedit a fi o simplă ideologie a promovării dominaţiei sovietice.
Internaţionalismul a fost practic denunţat în favoarea naţionalismului, orientat spre
separarea oamenilor pe criterii etnice. Morala naţionalistă se concentrează în postulare
supremaţiei a ceea ce este naţional faţă de ceea ce vine din afară. Străinul devine o
ameninţare potenţială sau reală.
Nici morala socialistă nici morala naţionalismului răsăritean nu se pot justifica intr-
un mod acceptabil, că sunt depăşite de complexitatea vieţii în societatea modernă.
Aceşti oameni au salutat curentul favorabil unei morale universaliste – libertatea
persoanei, dreptul la critică nelimitată al individului, generalitatea legii, etc. Justificarea
sistemului acestor valori a fost căutată în raţiunea bine folosită, plecându-se de la
asumpţia că există o bază raţională de convieţuire, pe care raţiunea bine folosită o poate
furniza.
Justificarea religioasă a moralei, pe baza creştinismului, recâştigă actualitatea în
Europa. Creştinismul oferă solidaritatea cu celălalt, armonia spirituală, libertatea
persoanei, a devenit convingător când s-a angajat în apărarea libertăţii de conştiinţă şi a
celorlalte drepturi fundamentale ale persoanei umane. Poate fructifica astăzi potenţialul
său reconciliator dacă înaintează pe trei direcţii: - raţionalizarea necuprinsului: credinţa
este susţinută de argumente raţionale
- universalizare: aproapele este identificat cu fiinţă umană pur
şi simplu
- ecumenismul: biserica nu este purtător exclusiv al mesajului
creştin.
Soluţia ce se recomandă adesea astăzi rezidă într-o justificare comunicativă a
moralei, face morala dependentă de comunicare, dar comunicarea care poate da rezultate
raţionale nu este posibilă decât după ce s-a asumat o morală.
Această dificultate pare să o poată învinge justificarea existenţială a moralei –
integrarea fenomenului tanatic în înţelegerea omului şi a sensului moralei, ca şi al
instituţiilor, şi de justificare a regulilor prin sensul vieţii. Se bazează pe existenţa umană.
După părerea lui Andrei Marga, justificarea moralei presupune astăzi patru paşi
esenţiali:
• Elucidarea sensului regulilor
• Asigurarea accesibilităţii regulilor
• Considerarea regulilor din punct de vedere al consecinţelor lor pentru
reproducerea culturală a vieţii
• Declanşarea principală a procesului de învăţare din experienţele mai bune
După aceşti paşi justificarea este a cea a unui pragmatism devenit el însuşi reflexiv
şi critic.

PARTEA A III-A - REZISTENTE

Capitolul I
EUROPA SI AMERICA

Hegel: „America este doar o prelungire pe alt continent a culturii europene.”


America îşi are obârşia în Europa. Preşedintele Andrew Jackson a încurajat spiritul de
iniţiativă al americanilor , şi avea să fie percepută de generaţia lui Emerson, că, din punct
de vedere cultural, nu numai economic, America are o prestaţie proprie şi nu mai depinde
hotărâtor.
America nu este singura prelungire a Europei. Puterile a „Lumii Vechi” au luat sub
control teritorii din toate continentele şi le-au transformat, din punct de vedere cultural, în
arii de răspândire a culturii europene şi într-un rezonator al acesteia. S-a putut vorbi de un
Weltsystem der europaischen Interessen. Sistemul a durat până la Primul Război Mondial
şi a fost înlăturat complet după al Doilea Război Mondial. Rezultatul a fost schimbarea
radicală a poziţiei şi rolului Europei în lume: din centru cultural al acesteia, din puterea
mondială, ea devine un continent străjuit de două superputeri rezultate din ultimele
conflagraţii, din subiect al istoriei universale, Europa devine obiect al deciziilor luate de
superputeri din afara ei.
Relaţia dintre Europa şi Statele Unite tinde acum să se inverseze nu numai politic şi
chiar cultural, Europa devine o prelungire a iniţiativelor americane

Primul Război Mondial: a avut o semnificaţie profundă în istoria universală.


Organizarea europeană generează conflicte pe scară mare. Cu programul lui Woodrow
Wilson America vine pe terenul afacerilor europene. Acesta repunea în circulaţie idealul
lui Kant al unei organizări luminate a raporturilor dintre popoare. A reuşit să impună o
ordine fondatoare întemeiată pe câteva principii foarte simple: diplomaţie deschisă,
egalitatea condiţiilor de navigaţie şi comerţ pentru toate naţiunile asociate , reducerea
armamentelor naţionale la cel mai jos nivel posibil, autodeterminarea naţiunilor, formarea
unei „asocieri cuprinzătoare de naţiune” bazată pe garanţii mutuale de independenţă
politică şi integritate teritoriale a statelor indiferent de mărimea lor.
Europa a rămas marcată de tensiunea întâlnirii dintre acest postulat şi năzuinţele
particulare ale naţiunilor, dar a preluat definitiv postulatul. Imediat după WWI Europa
prelua din America ideea unificării europene prin formarea „unui regulament pentru
Europa”.Franţa gaullistă a exprimat prototipic o viziune europeană tradiţională.
Preşedinţii americani s-au temut că naţiunile devenite state nu sunt democratice. De
Gaulle se bate pentru o recunoaştere a legitimităţii frontierelor statelor-naţiune.
Liderii americani îşi trăgeau o forţă din experienţa reuşită a unei noi organizări a
vieţii umane, pe baza individualismului şi toleranţei democratice. Abordarea reprezentată
de către de Gaulle a trebuit să cedeze. America a influenţat desfăşurările europene prin
idei, prin exemplul experienţei ei, prin implicarea ei în organizarea europeană de la WWI
încoace.
În anul 1947 Europa era pe drumul prăbuşirii şi avea nevoie de ajutorul Americii.
America se temea că ruina economică a Europei va crea pentru comunişti posibilitatea de
a aduce treptat statele Europene sub dominaţia lor, alături de teama faţă de expansiunea
comunismului. Principala dificultate a fost lipsa omogenităţii printre popoarele Europei ,
În tradiţiile lor culturale, în dezvoltarea lor industrială şi standardele de viaţă şi în
concepţiile lor variate cu privire la relaţia dintre cetăţeanul individual şi stat.
Dorinţa de unificare pacifică a Europei a fost răspândită în Europa după WWI, dar a
avut succes restrâns până după al WWII, când s-a adăugat presiunea americană.
Americanizarea s-a produs şi în interiorul ţărilor europene, de ex. Germania. Germania a
ales revenirea la valorile liberale ale lumii occidentale, pe care America le reprezenta cel
mai clar.
Prăbuşirea Uniunii Sovietice:
La sfârşitul anilor 80 pe scenă a rămas o singură superputere, Statele Unite ale
Americii care este şi o supraputere planetară. Ea se impune prin forţa principiilor ei de
organizare şi prin capacitatea ei de inovare în toate sferele vieţii umane.
O supraputere planetară este şi subiectul unor răspunderi fără precedent. Este
înconjurată de reacţii antinomice : admiraţia plină de hotărârea de a învăţa din experienţa
americană şi opoziţia plină de hotărârea de a crea o replică alternativă la abordările
specific americană ale problemelor vieţii. Reacţii antinomice au caracterizat raportarea
europeană la America în trecut şi pot fi identificată şi astăzi.

Capitolul II
O CONFRUNTARE A CIVILIZATIILOR?

In anul 1993 , revista ,,Foreign Affairs’’ va publica un amplu articol


despre lucrarea lui Samuel Huntington ,,The Clash of Civilizations’’ . Aceasta lucrare se
impartea in mai multe teze .
Prima teza se referea la faptul ca lumea va intra intr-o noua faza a istoriei
, caracterizata printr-o stare conflictuala dar nu de natura politica sau ideologica ci de
natura culturala . Statele-natiune vor ramane cele mai importante entitati , dar conflictele
se vor desfasura intre natiuni si grupurile diferitelor civilizatii . A doua teza se refera la
indentitatile culturale . Civilizatia era astfel definita ca fiind o entitate cu elemente
comune ca limbajul , istoria , religia sau obiceiurile . De asemenea omul poate sa-si
defineasca propria identitate , iar ca rezultat frontierele civilizatiilor se schimba . In
pezent , civilizatiile nu sunt sub nici o forma entitati abstracte si au un impact redus
asupra comportamentului oamenilor . Astfel , intervine o noua abordare , prin care
civilizatiile sunt diferentiate prin limbaj , cultura etc .
A treia teza , face referire la dinamica civilizatiilor . Astfel , conflictul se
va petrece ,,de-a lungul liniilor de fisura culturala ce separa civilizatia una de alta’’ .
Rezulta faptul ca intre civilizatii nu exista un conflict inevitabil . Interactiunile dintre
civilizatii cresc iar apartenenta la o civilizatie devine mai intensa . Diferentele de cultura
si religie creaza clivaje cu privire la problemele politicii , trecand de la drepturile umane
la imigrare si schimburi , si trecand de la comert la mediul inconjurator . Astfel ,
apropierea geografica da nastere la conflict . Totusi cea mai importanta sursa de conflict
o reprezinta tendinta Occidentului de a-si impune propriile valori (morale , economice si
militare) cea ce genereaza raspunsuri din partea altor civilizatii .
A patra teza face referire la disparitia separarii ideologice in Europa ce
marcheaza reaparitia unei divizuni intre crestinatatea occidentala , crestinatea ortodoxa si
islamism . Asa cum William Wallace afirma , cea mai semnificativa linie de demarcatie
o reprezinta cea din Europa in anul 1500 . A cincea teza se refera la posibilele conflicte in
prezent si viitor .Conflictele se pot desfasura intr-o civilizatie dar cele mai puternice se
desfasoara intre civilizatii (urmatorul razboi mondial va fii unul intre civilizatii) .
Formarea unei civilizatii universale este o idee a occidentului dar este privita ca
imposibila . Atunci cand s-a incercat impunerea unor idei si valori (de genul
democratiei ) , acest process s-a realizat prin colonialism sau prin impunere .
A sasea teza se refera la dezmembrarea unor state ce au populatii ce
apartin unor civilizatii diferite (URSS sau Iugoslavia) . Alte state au omogenitate
culturala dar sunt divizate din punct de vedere al civilizatiilor . A saptea teza se refera la
pozitia pe care trebuie sa o adopte occidentul fata de restul civilizatiiei . In vreme ce
occidental este unul modern , restul civilizatiilor inceraca sa atinga modernitatea prin
propriile traditii . Odata cu atingerea modernitatii a statelor ce sunt considerate
neoccidentale , occidental va incerca sa-si mentina suprematia pe scena mondiala . Odata
cu atingerea modernitatii , cei considerati neoccidentali vor cere vestului sa inteleaga mai
bine natura religioasa si filozofica ce sta la baza acestor state . In baza celor 7 teze ale lui
Huntington , multi autori au remarcat faptul ca tendinta este a cea de a merge spre o
occidentalizare a civilizatiilor si se pleaca de asumptia ca civilizatiile nu controleaza
statele ci invers .
Unii autori fac asumptii cu privire la cea ce s-ar putea intampla in secolul
XXI . Astfel se prefigura o dezvoltare economica ce va conduce la solicitari de
democratie auto determinare individuala , iar acest aspect ar diminua conflictul . De
asemena se va mai remarca faptul ca un conflict este predispus mai mult sa apara intr-o
civilizatie nu intre civilizatii .
Dupa 3 ani de la publicarea articolului , Samuel Huntington , a tiparit un
nou volum ,,The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order’’ , in care
afirma ca dimensiunea cea mai periculoasa a politicii globale este conflictul dintre
grupuri ce apartin diferitelor civilizatii . In continuare acesta se ocupa de perioada de
dupa razboiul rece si expune cateva paradigme care explica evolutia internationala in
zilele noastre . Prima dintre ele este cea a ,,armoniei euforice’’ , apoi paradigama ,,noi si
ei’’ promovata de autorii care opereaza cu dihotomii simple de genul est versus vest . A
treia paradigma este cea in care statele primeaza(statele nationale sunt cele mai
importante) si apoi paradigm haosului , aparata de Brezezinski , comform careia statele
nationale sunt supuse unui process de dezintegrare datorita comuniattilor entice din
interiorul lor .Apare o a cincea paradigama , ce civilizationala , legata de lumea
occidental versus lumea nonoccidentala . Astfel , lumea este anarhica , cu conflicte , cele
mai periculoase ramanand cele dintre diferitele grupuri ale unei civilizatii .
Se va pune intrebarea ce este civilizzatia si se ofera mai multe definitii .
Prima dintre ele se refera la existenta a mai multor civilizatii iar explicarea termenului cu
referire doar la o singura civilizatie , nu ar fii valabila . Apoi civiliazatia se refera la viata
unui popor , aceasta fiind o cultura raspandita larg . Astfel , o civilizatie este cea mai
larga grupare si ce mai mare identitate cultural a oamenilor . In acest sens o civilizate
poate avea mai multe unitati politice (state , imperii , cetati ,federatii etc.). Hunington
afirma ca pana la urma civilizatiile sunt complet diferite iar conflictul dintre ele va fii
unul intercivilizational .
Conceptia lui Huntington este una provocatoare dar , aceasta afecteaza
idea de unificare europeana deoarece Europa este traversat de multe frontier ale unor
civiliaztii , ca urmare Europa este fortata la scindare.
Se vor expune 3 argumente principale pentru care confruntarea
civilizatiilor nu poate fii un pericol pentru unificarea europeana . Primul se refera la
geografia lumii care nu este de factura civilizationala ci una politica (SUA si nu numai se
confrunta cu probleme de genul intereselor politice si economice si nu cu robleme legate
de civilizatie) . In al doilea rand conflictul are loc in interiorul civiliztiilor si nu intre ele .
Iar in al treilea rand relativizarea valorilor occidentale provin din dictonul ,,noi stim mai
bine ca altii’’ , acest aspect aducand alte conflicte .

Capitolul III
O POLITICA NONMETAFIZICA

Politica este o vorbire si o actiune ce este raportata la polis . In limbaj


sociologic , polisul este asociat cu dominatia unui grup iar politica este asociata cu
miscarea din interiorul grupului . Heidegger a incercat sa explice existentialist politica
afirmand ca politica este un mediu al ,,adevarului fiintei’’ in care omul exista . De la
Aristotel , politica este insa privita ca o actiune rationala . Legarea politicii de
rationalitatea convietuirii a facut din aceasta o parte filozofiei practice . Odata cu Hobbes
politicii ii este atribuita identitatea regulilor pentru a instaura o dominatie . Astfel ,
politica , legalitea si moralitatea nu vor mai fii un tot unitar si se vor desparti odata cu
ideile lui Hobbes . Politica va deveni o filozofie a socialului astfel incat aceasta poate fii
inclusa in stiintele sociale .
O noua turnura are loc in cea priveste sensul politicii odata cu aparitia lui Max
Weber in secolul XIX . Va separa politica de orice cadru normativ si va realiza o noua
analiza , politica fiind privita acum din pespectiva atingerii scopurilor . Astfel asa va
aparea un punct de referinta numit Realpolitik , concept ce va fii analizat de acesta in
cadrul studiului Germania intre puterile europene(1916) . Realpolitik-ul poate fii
formulat in 5 feluri . In primul mod , politica se face tinand cont de interesul national in
cea ce priveste politica externa a statului in cauza . In al doilea rand politica trebuie
separata de ,,sentimente’’si legata doar de ,,ratiune’’ si ,,gandirea politica’’ . In al treilea
rand politica trebuie sa fie una discreta si nu una care sa fie aratata lumii . In al patrulea
model , politica presupune aliante de perspectiva , insa fara a altera libertatea de a alege .
Apoi , politica de dupa razboaie trebuie sa fie formulata in functie de propriile obiective .
Si in final o consideratie politica pur obiectiva trebuie sa conduca spre noi teluri .
Realpolitik-ul reprezinta unul dintre reperele ale politici europene atat in
teorie cat si in practica . Totusi , un asemenea tip de politica poate conduce la una asa
numit exclusivism national in sensul in care obiectivele nationale sunt mai importante
decat cele din cadrul unui colectiv asa cum Uniunea Europeana este . Astfel daca nu se
face apel la un asa numit realism politic unificarea europena ar putea ramane doar un
proiect utopic . Altfel spus daca nu se gasesc alte variante ca raspuns fata de Realpolitik o
unificare europeana nu este posibila in adevaratul sens al cuvantului .
Asocierea dintre metafizica si politica este atacata din trei parti cei care aproba
ametafizica , cei care o critica si nu in ultimul rand de adeptii politici realiste . Prin
metafizica se incerca ilustrarea rolului pe care il are politica . In schimb politica , incerca
sa explice lupta pentru putere . Adeptii metafizicii care critica politica au o afinitate fata
de filozofia politica al lui Nietzsche . Acest studiu incepe cu o critica la adresa
istoricismului iar laitmotivul lui Nietzsche este acea constiinta care dizolva toata
realitatea umana in istorie . In cea ce priveste politica acesta respinge atat politica de
dreapta cat si cea de stanga . Prin acest aspect , Nietzsche echivaleaza poltica cu morala .
Apoi criticii metafizicii sunt urmatorii care inceraca se nege asocierea dintre politica si
metafizica . Scopul principal ai acestora esta acela de a obtine o cunoastere emancipata
de metafizica . Francis Bacon spunea ca odata ce este descoperita asa zisa fizica a
lucrurilor , metafizica isi pierde din valoare . De asemenea Edmund Burke afirma ca in
gandirea metafizica se afla fanatismul ce duce la teroarea politica . Ambele directii emise
de cei doi , au fost incluse in metafizica exercitata de Wittgenstein .
In Tractus logico-philosophicus (1921) , s-a format laitmotivul acestei
critici si anume , cunasterea adevarata este cea bazata pe stiintele moderne , astfel in
raport cu filozofia deci si cu forma acesteia-metafizica , aceasta iese din sfera logicului .
Critica filozofiei deci si a metafizicii nu a fost legata exclusiv de Wittgenstein deoarece
acesta nu a formulat un concept si o critica clara la adresa politicii metafizice .
Asocierea dintre politică şi metafizică este atacată de adepţii politicii ” realiste”;
astfel CARL SCHMITT, în „Parlamentarism şi democraţie” afirmă că funcţionarea
parlamentarismului bazat pe conceptele sale pivot precum democraţia, liberalismul,
raţionalismul, individualismul nu mai pot fi luate în calcul cu aceeaşi încărcătură
filozifică de altădată. O perspectivă mult mai realistă asupra lui poate fi observată după
ce acesta a intrat în condiţiile economice, sociale,politice ale secolului XX.
Realiştii pun accent pe divergenţa dintre pretenţiile filosofice legate de
parlamentarism şi realitatea factuală a adoptării deceiziilor şi excercitprii puterii.
GEROG LUKACS în „Tactică şi etică”, ilustrează politica ca şi o luptă între
clasele sociale, dirijate de partide pentru obţinerea şi conservarea puterii politice.
Realiştii accentuează că trecerea de la vechea societate la noua societate, e o consecinţă a
forţelor şi legilor obiectiv-economice şi nu a transformării interioare a oamenilor.
Relaţia dintre metafizică şi politică e văzută ca beneficierea din experienţa
celor anterior născuţi. Există 3 teze în acest sens :

1. Lunga istorie culturală a Europei a a lăsat în urmă un limbaj ce produce el însuşi


neînţelegeri. Politica se referă la organizarea interacţiunilor umane din perspectiva
puterii care o face, o controlează şi foloseşte . Metafizica se referă la întregul
existenţei din perspectiva găsirii unei unităţi conceptuale dintre eu şi lumea
istorică.

2. Metafica a formulat şi formulează pretenţii inasimilabile de către politică chiar


ridicole pentru acesta. Totuşi performanţa metafizicii rămâne autentică chiar şi
când politicanul o respinge.

3. Nu se poate critica metafizica fără a angaja cel puţin o filozofie a cunoaşterii. O


politică nonmetafizică, nu numai că are sens dar e şi practicabilă, într-o eră în care
încrederea în generalizări pretenţioase e slăbită.

Ex. Politica în Europa răsăriteană – s-a abandonat politica metafizică a


socialismului, dar s-a căzut în politica lipsită de viziune.

II
În condiţiile modernităţii avansate , societate suferă de crize de identitate acute, în
absenţa reperelor ferme sau sensului vieţii.
Fundamentalismul
A apărut dinăuntrul societăţii americane, la jumătatea sec XIX, privind
asumarea învăţăturii creştine. Fundamentaliştii susţineau că modernizarea duce la
demitizarea realităţii, la laicizarea spiritualităţii, astfel încât religiozitatea este grav
afectată. Termenul a trecut apoi în ştiinţele sociale, unde cercetătorii
germani pozitivişti-analitici au acuzat rivalii lor, hegelo-marxişti, de „remitologizarea”
discursului sociologic şi reluarea unor dogme moral-religioase în analiza lor.
Fundamentalismul mai reflectă şi mişcarea lansată de
liderul islamic, Khomeini, care presupune reîntoarecerea la prescripţiile de bază ale
Coranului nu numai în viaţa religioasă, cât şi în cea morală,socială şi politică a statelor
islamice. Fundamentalismul nu mai este o mişcare religioasă, ci una
politică şi presupune mai ales axarea pe postulate fixe şi respinge cadrul politic modern,
mai ales liberalismul, în numele revenirii la mobilizările emoţionale şi dogmatizarea
viziunilor preiluministe. (dictatorii comunişti , grupările teroriste palestiniene). În Europa
Răsăriteană fundamentalismul a luat forma naţionalismului, fiind suţinut de renaşterea
vechilor naţionalisme regionale. Astfel o mobilizarea ideologică, aşa cum presupune
fundamentalismul , periclitează unificarea europeană, deoarece conservă structurile vechi
şi descurajează construcţia celor noi.
HISTORIA MAGISTRA VITAE
De-a lungul timpului, istoriografia ne-a dat de înţeles că istoria ne învaţă. Aceasta
a fost folosită ca şi instrument de manipulare, ornament ideologic, pentru a susţine
diferite cauze mai mult sau mai puţin juste.
HEGEL în „Filosofia istoriei” susţine că exmplele unor fapte bune înalţă
sufletul şi că trebuie folosite în educaţia morală, dar că destinele popoarelor şi statelor,
concepţiile lor, problemele lor, de fapt apaţin unui alt domeniu.
Fiecare epocă e atât de distinctă de ceea trecută încât soluţiile la
dificultăţile ei pot să apară doar din interiourul acesteia şi în limitele sale, evenimentele
istoriei neavând forţa de a influenţa prezentul. Presiunea realităţii e atât de mare încât
învâţarea din experienţă trecută nu mai intră în dicuţie.
Dar oamenii sunt fiinţe raţionale, şi ei nu mai sunt dispuşi
să repete experienţe nefaste, căci fiind raţionale nu se poate să nu înveţe din istorie.
Lumea reală devine lumea aşa cum trebuie să fie, întrucât există învăţarea din istorie,
urmaşii folosesc rezultatele anteceserorilor alegând soluţiile mai bune şi încorporându-le
în cele proprii în situaţii similare. Cei care învaţă sunt indivizii, după ce depozitează
învăţăturile trecutului în biblioteci, muzee şi le redistribuie prin intermediul sistemului de
educaţie. Este adevărat că nu există un mecanism care să facă învăţarea din istorie
obligatorie. În dimensiunea activităţii strategice, învăţarea
devine actualitate în funcţie de oameni, aceasta este mereu o posibilitate, nimic mai mult,
nimic mai puţin.Din istorie se poate învăţa, învăţarea rămâne de fiecare dată chestiune de
alegere

FILOSOFIA POSTMODERNISMULUI

JEAN FRANCOIS LYOTARD


1. A oprit legitimarea cunoaşterii prin „metanaraţiuni” şi a indus o legitimarea prin
performanţă.

2. Reconstrucţia Europei, trecerea la o societate prostindustrială se petrece pe o


schimbare de la paradigmă în cunoaştere .

3. Logica celui performant, deşi aduce contradicţii , e considerată validă.

4. Omul e prins textura unor relaţii complexe, mobile, care îl poziţionează pe acesta
şi ca destinator, destinatar şi referent.

5. Societatea se recompune din mulţimea nesfârşită a jocurilor de vorbire.

6. Nu mai este posibilă unificarea cunoaşterii, deoarece între oameni nu există un


singur joc de vorbire, care să fie numitor comun.

Impactul politic: teza declinului marilor naraţiuni legitimatoare. Un pluralism care


determină discuţia e calitatea argumentării şi univocitatea despărţirii de marile naraţiuni.
Conceperea politică : deşi se pleacă de la o problemă politică substanţială, aceasta e
sublimată de o abordare lingvistică ce o dizolvă. ( ex. Problema: ieşirea din alternativele
de organizare socială; Liberalismul, socialismul, corporatismul sunt metafizice şi politic
vorbind represive. Găsirea unei organizări sociale are ca bază individualitatea creativă.
O problemă politică nu poate fi rezolvată decât ca şi o problemă politică
adică se poate dezlega doar politic.
Postmodernismul, după ce refuză orice discurs bazat pe vreo ideologie , produce
el însuşi o ideologie. Refuzând abordarea întregului sau postulând inaccesibilitatea lui,
postmodernismul face imposibilă teoria.

Capitolul IV
ABORDAREA NATIONALISMULUI

Naţionalismul devine ideologia pregnantă în perioada postbelică, mai ales în ţările


din est. Este văzut precum o mişcare politică care reclamă puterea şi este impotriva
democraţiei. Influenţa acestui curent în est este direct proporţională cu sărăcia statelor
reprezentând ideologia oamenilor care se tem.
1. Horkheimer spunea că naţionalismul preia rolul religiei de a menţine oamenii în
slujba puterii. O concepţie nu tocmai completă deoarece în epoca contemporană
naţionalismul etnic este instrumentul principal al diversiunii şi stopării democratizărilor.
Naţionalismul înseamnă un sentiment de grup, loialitatea indivizilor faţă de statul-
naţiune şi teoria ideologiei. Baza este convertirea apartenenţei etnice într-un criteriu de
evaluare a acţiunilor oamenilor. Accetul este pus pe comunitatea etnică fiind văzută ca un
destin.
Rădăcinile naţionalismului se trag din perioada modernă când, în forma sa clasică,
acesta presupunea construcţia de instituţii care să asigure libertăţi menite a absorbi
energia indivizilor în cadrul comunităţii. Naţionalismul actual este naţionalismul
răsăritean. Mutându-se spre est accentul devine cultural-lingvistic (în Germania) revenind
la politică atunci când trece spre ţările slavilor, turcilor, românilor şi maghiarilor.
Naţionaliştii din Europa Occidentală şi Răsăriteană au creat din miturile trecutului şi
idealurile viitorului o patrie ideală. Faţă de naţionalişti din Occident, cei din est sunt
absorbiţi de delimitarea etnică. Viziunea naţionalismului răsăritean este o filosofie
sumară a istoriei care vede peste tot poporul („Volk”) şi „misiunea” lui istorică.
Conceptul de Volk reprezintă un grup care are istorie, caracteristici naţionale,
cultură, drepturi şi misiune (trebuie îndeplinită datorită legilor conceput vag). Individul
este ghidat de voinţa poporului.
2. Naţionalismul actual din Europa răsăriteană caută adesea să se legitimeze prin
analogia cu naţionalismul grupurilor minoritare din state occidentale de azi.
Naţionalismul din aceste grupuri se datorează în principal schimbărilor din structura
economică şi a slăbirii integrării culturale. Cu cât este mai crescut gradul vulgarităţii
naţionalismului răsăritean, cu atât mai mult creşte invocarea naţionalismului marilor
puteri. Se întâmplă deseori ca promovarea propriilor interese naţionale să se degradeze
sub forma naţionalismului. Perspectiva cosmopolitismului pare uneori potrivită pentru a
preveni apariţia naţionalismului. Există totuşi riscul ca cosmopolitismul să cadă prizonier
unor naţionalisme ascunse, în acest caz, unitatea naţiunilor europene nu poate fi modelată
în această perspectivă ci doar folosindu-se o strategie bazată pe unitatea polifonică a
Europei.
3. Cine sunt naţionaliştii? Naţionaliştii din România au o compunere oarecum
diversă: angajaţii din fosta Securitate, activişti ai fostului Partid Comunist (pe fondul
degradării ideii comunismului), ofiţerii trecuţi în rezervă, intelectuali cu o calificare
necompetitivă.
4. Puncte privind situaţia europeană:
a) integrarea realistă: în anii '70 se puteau observa mişcările spre integrare ale
naţionalismului european.
b) economic: organizat în jurul tezei conform căreia noile caracteristici economice
au avut un rol extrem de important în schimbările politice istorice de după 1989.
c) politic (din punct de vedere global): organizat în jurul tezei după care din multe
cauze (mai ales politice) statul naţional este pus la încercare.
d) juridic: porneşte de la ipoteza că ne aflăm în tranziţie de la cetăţeanul statului la
cetăţeanul lumii.

Capitolul V
IDENTIFICAREA ETNICA LA ROMANI

Autorul identifică naţionalismul ca fiind unul din factorii care au contribuit la


trecerea de la satisfacţia ieşirii de sub regimul comunist în 1989 la situaţia problematică
din anii 92’-96’. Înţelege prin naţionalism exploatarea politică a conştiinţei
particularităţilor culturale ale grupurilor etnice. Naţionalismul joacă în continuare un rol
istoric de ideologie a forţelor întârziate ale comunismului care caută să încetinească
modernizarea instituţională şi culturală, o modernizare care nu mai depinde de
industrialism, ci de sistemele de valori şi modelele de comportament. Sistemul de valori
este organizat în jurul identităţii etnice.
România are nevoie de strategii care să încurajeze trecerea de la identificări etnice
tradiţionale la identificări etnice, moderne, europene.
Identificarea etnică la români este:
• Situaţională: exemplele de vitejie în slujba independenţei;
• Culturală: credinţa în “domn”(domnitori), specificul naţional rural şi urban, limba
îi delimitează cel mai clar pe români ca o comunitate etnică;
• Istorică: provenienţa romană;
• Religioasă: ortodoxia, trecerea prin catolicism.
• Morală: sensibilitatea aparte a românilor: disponibilitatea, capacitatea de a se
descurca în situaţii complicate.
• Filosofică: sentimentul spaţiului, sentimentul românesc al fiinţei identificat în
modulaţiile lingvistice.
În cultura română s-au manifestat voci în favoarea considerării românităţii nu
numai în raport cu trecutul, ci şi în raport cu viitorul, nu numai prin delimitare în
sânul Europei, ci şi prin conjugare cu cultura europeană.
Identificarea etnică rămâne o componentă a istoriei europene, dar ea trebuie
făcută prin intermediul prestaţiilor exemplare în materie de cunoaştere, instituţii
democratice, nivel de viaţă.
Identificarea etnică este intensă şi ia expresii diferite. După ce, în 1989,
românii au câştigat simpatia în Occident, în primăvara lui 1990 naţionalismul iroseşte
capitalul moral acumulat şi creează un prost renume ţării. Au fost identificate
probleme foarte sensibile ca: soarta minorităţilor în România, condiţiile integrării
într-o Europă reconciliată, perspectivele de a realiza un regim politic liberal în
România.
Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea
caută să abată atenţia de la problemele concrete la prezentului şi de la nevoia
modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului.
Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul , prin demagogia sa,
generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se
adapteze lumii moderne.
Modernizarea presupune şi pentru România reforma economică, instituţională,
educaţională şi integrarea în structura noii Europe. Noile democraţii au nevoie de
sprijinul forţelor de susţinere a societăţii deschise, de încurajarea şi de critica lor.
Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural
presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de
asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare
disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca
perspectivă unitatea europeană.
Analizând modul cum intelectualitatea română se raportează la abordarea
europeană, sunt identificate atitudini tipice conturate:
• Naţionalismul paseist: noua Europă reprezintă răul însuşi;
• Naţionalismul conservator: Europa este aceeaşi, cea veche, iar efortul
de a o schimba reprezintă o naivitate.
• Europeanul utopic: filosofia veche asupra Europei nu mai are nevoie
de confirmare şi Europa optimă este în trecut.
• Europeanul oportunist: apreciază succesele unificării europene, profită
de oprtunităţile create, dar nu acţionează public în favoarea ei în
contexte dificile;
• Paneuropeanul: percepe unificarea europeană ca o soluţie relavantă, în
condiţiile în care Europa nu mai este de mult nici centrul economic,
nici politic, nici cultural al lumii; nu reuşeşte să facă ideea unificării
europene perceptibilă şi convingătoare în rândurile unei populaţii
lacunar informate.
Legătura reală dintre problemele de viaţă, abordările politice şi unificarea
europeană este greu de facut convingătoare.
Adrian Marino profilează o noua tradiţie în cultura română. Opţiunile
proeuropeniste ale acestuia se referă la: ascedenţa actualului proeuropenism românesc în
tradiţia românească, la conceperea culturii europene, la conceperea culturii române şi la
acţiunile practice de întreprins pentru integrarea europeană a României.
În studiul Luminile româneşti şi descoperirea Europei inclus în volumul “Pentru
Europa”, Adrian Marino realizează prima reconstituire a raportării reflexive a românilor
la Europa. Ascendenţa cea mai adâncă o găseşte în iluminism (“Revenirea în Europa”),
pune în relief importanţa nu doar istorică, ci şi principială a conştiinţei , formată la
români la sfârşitul sec. XVIII, iar resursele atitudinii antieuropenizante le găseşte în
tracism.
Adrian Marino a configurat un concept cuprinzător, clar şi precis al europenizării,
un concept eminamente cultural. El este unul din intelectualii care a analizat cel mai
cuprinzător premisele integrării noastre.
Marino a argumentat ideea păstrării specificului naţional în condiţiile
europenizării, dar a arătat că acest specific supravieţuieşte numai dacă se asociază cu
învăţarea din experienţele mai bune. Soluţia rămâne o cultură bazată pe echilibrul
valorilor, libertăţi individuale, pluralism, integrare europeană şi instituţii democratice,
chiar dacă această cultură nu are întodeauna susţinerea rivalelor ei (cultura de dreapta şi
de stânga).

Capitolul VI
LIMITELE SI DILEMELE TRANZITIEI RASARITENE

In1989-rascruce a istoriei europene:a pus capat unei organizari sociale


(„socialismul real”)si a infirmat complet filozofia care a legitimat-o(marism-leninismul).
A fost adoptata o strategie a schimbarii ce a continut 4 masuri:
-proclamarea juridica a liberei initiative
-privatizarea pamantului si intreprinderilor
-incurajarea importului de capital din Occident
-deschiderea propriei piete
Aceasta strategie a cuprins,ca masuri imediate,ceea ce e cunoscut ca terapie de
soc:liberalizarea preturilor,convertibilitatea monedei,taierea subventiilor,etc.
Sensul scmbarilor de dupa 1989 in Eu.Centrala-Orientala este disputat:
-activistii fostelor partide comuniste apara teza contrarevolutiei conform careia avem
de-a face cu cucerirea puterii de catre fortele dominante din perioasa interbelica
-cei ce au luat puterea in 1989 cultiva teza revolutiei anticomuniste conform careia s-
a petrecut inlaturarea comunistilor de la guvernare si s-a realizat o noua societate
-intelectuali sceptici intretin teza realinierii geopolitice conform careia schimbarile de
dupa 1989,desi reale,se limiteaza la a trage consecintele dintr-o modificare a raportului de
forte dintre puterile de pe scena europeana.
-opinia lui Marga:din 1989 incoace s-au petrecut schimbari esentiale,ce pot fi
justificat numite revolutie,dar o revolutie limitata,care azi are nevoie de o analiza si de un
nou impuls.
Caracterele societatii central-orientale anterioare:
-Marcuse a folosit termenul de one dimensional society pt a descrie societatile in care
progresul stiintifico-tehnic enorm a facut ca alternativele sociale sa nu se mai indeparteze
semnificativ de liberalism.Termenul nu e insa adecvat „socialismului rasaritean”caci
acesta a suprimat alternativele
-o societate inchisa cu caractere specifice,o economie puternic controlata de
stat,structurata in jurul unei industrii grele costisitoare si necompetitive
-o administratie ineficienta preocupata sa suprime criticile si sa imparta bunurile
-viata politica a unui partid unic care nu e legitimat prin rezultate si opinia liber
exprimata a cetatenilor
-caracteristici combinate uneori cu nationalismul ca ideologie(ex:Romania incepand cu
1971).PC si-a legitimat dominatia tot mai putin prin”dialectica istoriei”invocand sloganul
„misiunii de a apara si promova idealuri nationale”=>combinatie stranie intre marxism
rasaritean si nationalim(ideea”caii originale a dezvoltarii natiunii romane”)=>controlul
informatiilor,si trans. societatii intr-o societate a mobilizatii si controlului
Tranzitia a inceput prin -proclamarea libertatilor individuale si a dreptului de
libera initiativa si a destructurat din interior societatile inchise ale Eu Central-Orientale
=>transformate in soc ce pot fi numite diversificate.
-statul a pierdut din monopol chiar dk ramane concurentul cu magnitudinea cea mai
considerabila
-noile econ ale Eu Centr-Orientale sunt mixte puse pe directia cresterii ponderii
concurentilor privatizati
-administratiile-concentrate asupra implementarii regulilor schimbului social si devin in
sensul modern formale
-viata politica-rezultatul competitiei de partide si coalitii politice delimitate ca ideologie
si organizare si concordate cu diferentele de interese ale grupurilor sociale
-in sfera culturala baza normativa o da doctrina drepturilor si libertatilor individuale=>a
dat impulsuri pt o cultura ce preia problemele de viata ale oamenilor
Intre ceea ce tranzitia a realizat si ceea ce s-a sperat a ramas o diferenta semnificativa.
Ex Romania:econ nu a atins performante,administratia nu mai reuseste coordonarea
actiunilor sociale si un nivel necesar de eficienta,pluralismul politic se epuizeaza mai
mult in dispute nominale decat in competitia creativa a alternativelor la guvernare.
Tranzitia a produs doar o societate diversificata care gaseste greu un mod de functionare
eficient.Exista in tarile Eu Centr-Orientale un spatiu mare pt capricii si actiuni fara
responsabilitate sociala,dar prea putine libertati se concretizeaza in ameliorarea
institutiilor.
Strategia adoptata in 1990 s-a bazat pe analiza alternativelor de evolutie ale
„socialismului real”.Ramasesera in discutie”socialismul autogestionar”,”socialismul
democratizat”si democratia pluralista.S-a optat pt o democratie pluralista sustinuta de o
econ de piata.S-a ales ca strategie terapia de soc considerandu-se ca in virtutea liberei
inititive oamenii vor reorganiza repede viata econ si viata soc.Astazi e limpede ca terapia
de soc nu poate realiza singura performantele ce care a fost acreditata.
Exista diferente intre tarile Eu Centr-Orientale in privinta tranzitiei si a perspectivelor
ei:Polonia,Cehia,Ungaria,Slovenia,Croatia au abandonat mai repede structurile de putere
ale comunismului;Romania,Bulgaria,Serbia au ramas sub controlul vechiului aparat de
partid.In Eu Centr s-a produs ruptura radicala de comunism iar in Eu S-E asistam inca la
modernizarea sa.
Ritmul lent al reformelor-datorat rezistentei la reforma a componentelor coalitiei
ce a guvernat stimulat si de erorile guvernarii de dupa 1989.
Alianta care a preluat guvernarea in 1989 a abordat”socialismul real”ca sistem
totalitar si a cautat punctul-cheie ce permite demantelarea sistemului.”Terapia de soc”s-a
bazat pe teoria totalitarismului,aceasta teorie nu mai e eficienta.
Tranzitia din Eu Centr-Orientala a intrat in dileme insurmontabile:dilema econ,
sociala, administrativa,politica,morala.Iesirea din aceste dileme nu e facila,Marga
considera ca,calea de iesire consta in abordarea societatilor deversificate ale Eu Centr-Or
cu ajutorul teoriei modernizarii
Dupa 1989 au fost reluate traditiile nationale in stiintele sociale si filozofie.Anul
1989 a infirmal teza „istoriei inchise”.Prabusirea socialismului real a fost proba falsitatii
acestei filozofii a istoriei conform careia istoria umanitatii este supusa unei teleologii
ascunse ce duce implacabil la societatea comunista.Mica restauratie din 1994-1995 a fost
proba ca nici filozofia ce opereaza cu ideea „sfarsitului istoriei”ca urmare a epuizarii
totale a alternativelor la liberalism nu se confirma.
A fost infirmata si filozofia istoriei de inspiratie herdeliana care opereaza cu
premisa dupa care spiritul universal se intruchipeaza in spiritul natiunilor intrucat acestea
sunt unitatile ultime,autonome ale progresului istoric.
S-a relevat interdependenta dintre tarile Eu centr-or si lumea occidentala care transforma
ab initio autarhismul intr-o relicva a unui lumi de mult disparute;interdependenta este
asimetrica.
1989 a insemnat recunoasterea valabilitatii abordarii pragmatice a
problemelor,infirmand tehnocratismul
Este nevoie de un liberalism reflexiv pentru a pune tranzitia pe directie
productiva.

PARTEA A IV-A – PERSPECTIVE

Capitolul I
PROBLEMA IDENTITATILOR

-identitatea este vazuta din 3 perspective;


- persp. antolpologica, sociologica si a turistilor culturali (interes cognitiv)
- persp. specialistilor in relatii internationale, comentatori de evenimente
politice(condusi de interogatii politice despre diferitele identitati nationale)
- persp. specialistilor in studii europene(modelare a integritatii culturale, abordarea
relitatilor in raport cu posibilitatile)

Conceptul logic al identitatii

- identitatea este asumata ca manunchi de insusiri ce fac ca un obiect sa fie ceea ce


este

Conceptul filozofic

- identitatea este asumata ca un fel de substanta a relitatii ce se fenomenalizeaza

Conceptul istoric

- preia date ale trecutului si le extrapoleaza intr-un context in care integritatea


diversitatii in conditii de inalta complexitate este o problema reala

In ceea ce priveste strategia integrarii diversitatii in Europa trebuie definite 2


concepte;

- identitatea europeana
- identitatea nationala

Identitatea europeana este prin functia sa normativa, cea care a pus in miscare in
ultimele decenii diferitele identitati pe care le traiesc europenii.Abordarea autorului
pleaca de la conceperea societatii ca un sistem compus din subsisteme finaitare.

Ex se subsisteme:

- tehnica de productie: potenteaza rezultatele cheltuirii de energie umana


- econoomia: produce bunuri ce acopera nevoile populatiei
- administratia: asigura organizarea eficace ale activitatilor intr-o comunitate
- politica; procura legitimitatea optiunlor fundamentale
- cultura spirituala: genereaza motivatiile indispensabile functionarii institutiilor

Pe de alta parte considerand cultura europeana un ansamblu al ideilor


simbolurilor,teoriilor ce se gasesc in trairea sociala se pot delimita urmatoarele sub-
sisteme;

- competenta tehnica
- comportamentul economiei
- indemanarea administrativa
- cultura spirituala

In cultura europeana s-a instalat princiipiul randamentului.Nu poti apartine


acestei culturi daca principiul randamentului este ignorat.
Apartii culturii europene atunci cand cultura dreptului promoveaza individul ca subiect si
scop al dreptului,suveranitatea si generalitatea legii.
Autonomia este conceptul european al libertatii, bunurile fundametale ale omului
fiind, viata, libertatea si proprietatea.
Cultura europeana a produs institutii ce organizeaza si intretin dezbaterea si a
facut din argumentare in sfera vietii politice, cadrrul in care se promoveaza interesele.
este de asemenea si o cultura a cercetarii, a cunoasterii sistematic si metamorfozarii
realitatii date in experienta conform scopurilor umane.Cultura spirituala europeana s-a
desfasurat in jurul recunoasterii realitatii date ca lume unica a vieii noastre si a vietii
umane ca unica in conditiile date.
Apartii acestei culturi realizand comunicarea continua a reflexivitatii
intelectuale si a problemelor trairii umane a vietii
Cultura europeana a desfasurat implicatiile unor mari opiuni cuprinse in
concepte pivot:

- conceptul adevarului - valoare fundamentala dintre propozitii si starile de fapt


- conceptul cunoasterii orientate spre rezolvarea problemelor de viata a oamenilor
- conceptul rationalitatii, consta in calcul si se verifica prin rezultate.
- conceptul dreptului, reguli ce au caracteristicile generalitatii si formalitatii
- conceptul autonomieie individului - libertatea individului
- conceptul sferei publice - mediul de stabilire a vointei politice
- conceptul persoanei umane

Ce inseamna natiunea?

La inceputul secolullui al XX-lea natiunea era inteleasa ca si "comunitate de sange",


"comunitate de limba", " comunitate de destin istoric", ''comunitate geografica", "
comunitate de viata economica", sau " comunitate statala".
Pentru a defini conceptul de natiune numai este adecvat un concept static al natiunilor ce
consta in ansamblarea unor caracteristici comune unei clase, ci este necesara trecerea la
un concept dinamic al natiunilor.
Coudenhove- Kalergi afirma " natiunile sunt comunitati culturale si de destin
constiente, care sau sunt unite din punct de vedere politic, sau nazuiesc la unire sau
eliberare. Natiunile sunt mari scoli- nu mari familii. Astfel natiunile sunt mari comunitati
ale spiritului.
Exista mai multe tipuri de identitati ( identitati multiple) :

- identitate profesionala
- identitate locala (individul face parte din comunitate)
- identitate etnica ( leaga individul de tara mama)
- ideniate regionala( individul apartine unei regiuni care a fost in contact direct sau
mai strans cu Europa)
- ideniatea confesionala( individul se identifica variat din puct de vedere confesional).
Daca apartenenta confesionala este afectata de masuri administrative,oamenii sa se
solidarizeaza unei trepte mai inalte a identificarii, identificarea crestina si urcand inca o
treapta identificarii iudeo-crestina.

In stransa legatura cu acestea este identitate nationala, fiind puternica in momente


de pericol, in perioade de suprimare a raului si in perioade de efort de modernizare si de
democratizare.Aceste identitai sunt traite cu diferite grade de intesitate de catre locuitori,
el intra cu relatii variate, depende de contexte incat generalizarile sunt greu de obtinut, pe
de alta parte se grupeaza in functie de problemele care se pun in fata comuniatilor in
diferite contexte ale evolutiei societatii si a culturii paneuropene.
Exista trei principale campuri de tensiune care s-au format in procesul de pana acum al
integrarii europene a tarilor din Europa de Rasarit.
Un camp de tensiune apare atunci cand caracteristicile subsumate identitatii
europene care au o semnificatie normativa, intalnesc mentalitati si atitudini refractare, ce
vin din traditii uzate. Ex: aplicarea criteriilor de rationalitate economica intampina
dificultati in conditiile politicolor populiste, ale asteptarilor nerealiste de compensare
sociala in absenta propriei initiative ale prevalentei mentalitatii intretinute de socialismul
rasitean, conform careia participarea la munca este mai imporatanta decat randamentul
acesteia. Profesiunile legate de tehnologie si tehnici rudimentare, infirmatii izolate de
evolutia descoperirilor stiintifice cauta sa reziste avalansei de modificari din structura si
din pregatirea profesionala datorate schimbarilor din stiinta si tehnologie.
Al doilea camp de tensiune a aparut in jurul statutului naional. Delegarea de
competente dintre statul national spre instante supranationale intampina rezistente din
partea grupurilor care se tem de concurenta de pe pietele internationalizate ale U.E.
Al treilea camp important de tensiuni ce se produc pe fondul intregragrii europene
a tarilor din Europa Rasariteana este in jurul identificarii nationale.Se creeza un cadru de
rezistenta in numele unei ideologii nationalste, sustine de forta considerabila a aliantei
politice dintre intelectualii nostalgici,parti ale mass-media si forte economice la procesele
paneuropene.
In jurul formarii identitatii europene se pot degaja unele consecinte metodologice.
- prima teza se refera la conceperea identitatii. Identitatea este un produs al istoriei si
se lasa reperata ca un fel de " matrice" a generarii acelor perfomante care sunt specifice ,
la origine,Europei.
- a doua teza se refera la performantele ce se considera atunci cand este vorba de
identiatea europeana.
- a treia teza se refera la conceptele de identitate cu care operam atunci cand abordam
identitatea europeana, nationala, etnica si confesionala.Abordarilor traditionale ale
comunitatilor li se poate prefera o noua abordare ce se interogheaza asupra conditiilor
genezei comunitatilor.
- a patra teza se refera la multiplele identitati pe suportul carora se constituie
identiatea europeana. Formarea identitatii europene se construieste pe suportul
identitatilor multiple existente.
- a cincea teza se refera la identificarile nationale ce se practica in tarile Europei
Centrale si Rasaritene

Capitolul III
“GOVERNANCE” ACUM

Reconstrucţia europeană se axează pe:


1. rezolvarea crizelor din societăţile Europei de Est;
2. evitarea conflictelor şi realizarea reconstrucţiei în Europa Centrală;
3. adoptarea principiului de governance (guvernanţă);
4. reconfigurarea principiului de guvernanţă pentru a corespunde noului spaţiu
comunitar şi construcţiei europene extinse;

1) Fragmentarea politico-economică şi socială a Europei de Est după al


doilea Război Mondial:
- Europa de Sud-Est (Grecia, Turcia) rămâne fidelă alianţei occidentale;
- Iugoslavia adoptă o poziţie de socialism autogestionar şi neutralitatea;
- Bulgaria, România, Albania se afiliază socialismului controlat de sovietici;
Există mai multe paliere de descriere a crizelor Europei de Est:
a.criza economică a Europei de Est se concretizează astfel prin stagnare şi
retrogradare economică: tehnologie necompetitivă şi insuficient productivă,
investiţii scăzute, etc.;
b. criza socială se manifestă prin rata şomajului,
nesatisfacerea nevoilor cotidiene ale populaţiei, incapacitatea de asigurare a
necesarului minim de hrană şi servicii pentru un trai decent al populaţiei;
c.criza legitimităţii se referă la tensiunile politice interne apărute din cauza
inflexibilităţii regimurilor politice de-a respecta drepturile şi libertăţile
democratice;
d. criza culturală se referă la importarea şi implementarea
idealurilor şi obiectivelor socialiste şi sovietice în toate ramurile societăţii
(educaţie, economie, sociologie, etc.);
e.criză de creativitate şi criză de motivaţie;
Odată cu căderea regimurilor comuniste, societăţile Europei de Est au intrat în perioada
de tranziţie în care rezolvarea crizelor invocate mai sus a fost axată pe privatizarea
economiei, pe adoptarea economiei de piaţă, a pluralismului politic şi pe implementarea
principiului statului de drept cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Deşi
această perioadă de tranziţie s-a încheiat oficial după anul 2003, Europa de Est resimte
încă şi astăzi decalajul faţă de Europa Vestică şi chiar Centrală.

2) Tranziţia Europei Centrale şi a statelor (…Ungaria, Slovenia, Cehia,


Slovacia, Polonia) ce au aparţinut sistemului socialismului răsăritean s-au integrat
mai uşor construcţiei europene, pentru că tranziţia lor spre societăţile deschise a fost
mai rapidă decât a cea a statelor Europei de Est; decalajul şi avântul acestor state în
faţa Europei de Est se cuantifică prin economia competitivă, administraţia flexibilă şi
eficientă, investiţiile majore de capital străin, piaţa liberă şi spiritul antreprenorial.
Aceste caracteristici şi-au făcut simţită prezenţa chiar în timpul existenţei regimurilor
comuniste, sub presiunea mişcărilor civice, a Bisericilor, a interesului extern arătat de
către statele vecine din Europa de Vest. Diferenţele şi decalajul dintre situaţia Europei
Centrale şi a Europei de Est faţă de dezvoltarea economică şi socială impusă de
reconstrucţia europeană în Europa de Vest se datorează aşadar nu doar proximităţii şi
poziţiei geografice a celor două regiuni, ci şi influenţelor istorice, politice, sociale şi
mentalităţilor colective care s-au conturat, iar în plus faţă de toate acestea, Europa
Centrală a acceptat şi implementat principiul de governance şi asistenţa din partea
Europei de Vest, în timp ce Europa de Est abia adoptă acest proces.

3) Burns şi Carson: Orice activitate umană este organizată şi reglementată


prin reguli şi sisteme de reguli produse şi reproduse social şi cuprinse în limbaj,
obiceiuri şi coduri de conduită, norme, legi şi instituţii sociale.
Ritmul lent al tranziţiei pe care l-au adoptat statele Europei de Sud-Est se explică prin
populismul democratic pe care acestea l-au implementat ca regim al governance, faţă de
pluralismul democratic adoptat de către statele Europei Centrale. Acest populism
democratic s-a manisfestat prin reducerea importanţei proprietăţii private, prin
prelungirea rolului preponderent al statului in economie, prin minimalizarea importanţei
sferei publice şi pe favorizarea grupurilor de interese, iar globalizarea şi integrarea
comunitară au fost privite şi interpretate ca pericole ale identităţii naţionale. Astfel,
formele politice prin care s-a manifestat populismul democratic au fost de factură
neocomunistă, prin aceasta înţelegând diferite forme de socialism cu faţă umană , iar cel
mai mare pericol al acestui socialism îl reprezintă corupţia devenită sistemică (de la cele
mai mici nivele, până la cele mai înalte).
Reforma efectivă în societăţile Europei de Sud-Est are loc doar după înlocuirea
populismului democratic cu pluralismul democratic, astfel încât să se realizez o
democraţie funcţională.

4) Pentru a grăbi şi definitiva procesul de implementare a democraţiei


pluraliste trebuie integrat sistemul politic şi economic al fiecărei ţări în cadrul unor
acţiuni multilaterale, iar governance în cadrul reconstrucţiei europene încearcă tocmai
aceasta:
- ameliorarea sistemului mass-media pentru cultivarea gândirii comparative,
critice a opiniei publice;
- relansarea ştiinţelor sociale şi a capacităţii de autoreflecţie;
- elaborarea şi adoptarea de legi şi reglementări legale ăn conformitate cu
dreptul intern şi internaţional deopotrivă;
- efectiva separare a puterilor în stat;
Încheiere:
LIBERALISMUL ASTĂZI

Organizarea socială a Europei după al Doilea Război Mondial a pendulat între concepţiile
social-democrate, creştin-democrate sau liberale de organizarea a societăţii; formula
unanim acceptată încă nu a fost descoperită, însă liberalismul şi principiile democratice
par să se fi impus.

1) Istoria semnificaţiei liberalismului


- Machiavelli invocă liberalismul ca pe un principiu de organizare a
societăţii, prin separarea spectrului politic de dominaţia doctrinei teologice;
postulatele moral-teologice sunt înlocuite în viziunea lui Machiavelli cu
voinţele individuale şi propriile interese ale individului şi societăţii,
percepţie izvorâtă din natura empirică a fiinţei umane;
- Hobbes preia ideea autonomiei politice ca pe o înclinaţie naturală a
individului de-a se apăra, de-a coabita paşnic şi de-a exista, ca pe o condiţie
a prezervării fiinţei, deci singur, de la sine şi liber de constrângeri omul
tinde spre acest deziderat;
- Locke considera proprietatea ca pe un drept natural, însă liberalismul este
cel care aduce cadrul necesar recunoaşterii şi garantării proprietăţii ca pe un
drept individual;
- Montesquieu aduce ideea necesităţii ca securitatea individuală a
persoanelor şi a bunurilor lor să fie asigurată de către instituţii oficiale şi
recunoscute ca atare;
- Rosseau este cel care face distincţia între stat şi societatea civilă, diferenţa
fiind spectrul de aplicare al drepturilor şi libertăţilor – dacă societatea civilă
se interesează de drepturile şi libertăţile individuale şi ale grupurilor, statul
se interesează de binele societăţii ca un tot şi indirect de drepturile şi
libertăţile egale garantate pentru fiecare individ;
- Benjamin Constant vorbeşte despre suveranitatea poporului în stat şi
limitarea impusă de drepturile inalienabile ale individului;
- Guizot atenţionează asupra principiului reprezentativităţii asigurate
suficient sau proporţional cu numărul indivizilor;
- Tocqueville impune liberalismului perspectiva normativă reducţionistă
(constituţională, legiferată);

2) Reconstrucţia liberalismului astăzi


Specificul liberalismului:
a) liberalismul timpuriu se impune prin pacea civilă, prosperitatea materială,
creştere economică, progres ştiinţific şi libertatea raţională – alternativă la
orice formă a despotismului;
b) democraţia liberală ţine de apariţia şi evoluţia S.U.A. punând accent pe
elementele care definesc şi garantează drepturile şi libertăţile individuale –
Constituţie, consimţământul celor guvernaţi de-a delega puterea unor
instanţe, separarea şi descentralizarea puterii;
c) liberalismul etic se suprapune liberalismului britanic astfel că se referă la
relaţiile de piaţă existente între antreprenori – lanţ interconectat şi
ramificat de relaţii (responsabile, echitabile şi libere) coordonate şi
subordonate între actorii diverselor paliere ale economiei;
d) liberalismul politic se axează pe baze secularizate care permit atât
doctrinele religioase cât şi pe cele incompatibile, dar rezonabile izvorâte
din sfera social-economică şi politică;
e) liberalismul economic se concretizează pe relaţia dintre piaţă ca reglator al
economiei, putând exista independent indiferent de existenţa sau
inexistenţa unui liberalism politic (…deci poate fi întâlnit şi în societăţile
cu regimuri autoritare);
Criza liberalismului în Europa s-a făcut simţită după instalarea regimurilor fasciste şi
comuniste, care se dovedea alternative viabile la adresa tensiunilor social-politice si a
crizelor economice; supravieţuirea liberalismului în faţa acestora a ţinut de performanţele
economice, sociale, ştiinţifice şi culturale pe care liberalismul le realiza în statele lumii
libere.
Liberalismul libertarian este cel care se impune odată cu ideea statului minimal care ne
tratează ca şi persoane inviolabile, cu drepturi individuale, este statul care e tratează pe
noi cetăţenii cu respect, garantând drepturile noastre şi permiţându-ne, individual sau
colectiv, sa ne alegem viaţa, să ne realizăm scopurile în măsura în care putem sau ajutaţi
de cooperarea voluntară a altor indivizi ce posedă exact aceleaşi drepturi şi libertăţi ca şi
noi.
Liberalismul principial se axează pe ideea utilitarismului conform căruia liberalismul
înlesneşte satisfacerea bunăstării generale a societăţii şi indirect, a individului.
Liberalismul diferenţiat face distincţie între libertatea pozitivă şi cea negativă, individul
având nevoie să-şi exprime ambele libertăţi – libertatea negativă exprimă cadrul social şi
politic de manifestare al individului, în timp ce libertatea pozitivă se referă la modalităţile
legale, economice, culturale şi principiale de control şi autocontrol al individului.
Liberalismul neutral are la bază 3 principii:
a) principiul raţionalităţii – susţinerea legitimităţii prin
argumente raţionale şi logice;
b) principiul consistenţei – raţiunea celui care deţine
puterea în faţa celorlalţi trebuie să fie independentă şi invariabilă faţă de
împrejurări şi context;
c) principiul neutralităţii – raţiunea fiecăruia în faţa
celorlalţi are caracter comparabil, nu superior şi poate fi contestă;
Liberalismul cultural are un puternic rol în evidenţierea diferenţelor ce ţin de societate,
cultură, istorie, obiceiuri şi tradiţie, pentru că trece de spectrul individual al drepturilor şi
libertăţilor, pentru a ajunge la un cadru societal sau colectiv al drepturilor ş libertăţilor
specifice unei anumite societăţi în parte.
Liberalismul finalitar contopeşte voinţele individuale cu cele ale statului prin faptul ca
politica internă a unui stat se integrează după politici liberale atât prin justiţie liberală,
instituţii liberale, cultură politică liberală – toate tind să urmărească un scop şi un ideal
comun, liberal.

3) Soluţiile liberalismului în viitor


Liberalismul e alternativa la comunitarianism, care şi-a dovedit ineficienţa şi
neajunsurile, în timp ce liberalismul supravieţuieşte cel puţin; variante vehiculate pentru
continuitatea liberalismului sunt fie reconstrucţia pluralismului, de această dată nu în
jurul drepturilor, ci în jurul mecanismelor, fie trcerea de la democraţia liberală la
liberalismul democratic (diferenţa dintre liberalismul clasic şi neo-liberalism).