RECOMANDARE

Sunt tot mai puţini cei ce l-au cunoscut pe Părintele Arsenie Boca. Tot mai puţini sunt cei ce-şi amintesc de Părintele Arsenie şi pot să dea mărturie despre el. Din toţi aceia câţi mai sunt, nu toţi au competenţa necesară, iar unii dintre ei au un cerc prea restrâns de acţiune şi de răspândire a cuvântului. Mai sunt şi din aceia care, deşi sunt bine informaţi, au ezitări când e vorba să dea mărturie despre cel ce a fost, este şi va fi Părintele Arsenie, în cer şi pe pământ. În acelaşi timp, sunt însă mulţi, în vremea noastră, cei ce doresc să afle şi să ştie câte ceva despre Părintele Arsenie cel de odinioară, dar cu acţiune şi în vremea noastră, mai ales prin lucrarea sa, intitulată Cărarea Împărăţiei. Eu însumi am fost întrebat adeseori în mânăstirea noastră, în alte mânăstiri şi în multe oraşe: „Ce ne puteţi spune despre Părintele Arsenie?” La fel, mi s-a cerut de multe ori: „Spuneţi-ne ceva despre Părintele Arsenie.” De fiecare dată am răspuns cu plăcere la aceste solicitări şi am pus în atenţia ascultătorilor tot ce am socotit mai important din cele ce le ştiu despre acest om mare, ca şi care nu ştiu să mai fi fost unul asemenea dintre cei cunoscuţi de mine, ca lucrători în Biserică. Aceasta a fost până acum. De acum înainte şi deocamdată, cel mai bun răspuns, răspunsul cel mai autorizat la întrebarea „Cine a fost, ce a făcut şi ce a gândit Părintele Arsenie?” ni-l dă cartea de faţă, pe care o recunoaştem ca cea dintâi carte competentă despre Părintele Arsenie, o carte serioasă şi vrednică de a fi luată în seamă, pe care o recomandăm cu toată inima, în vederea folosului duhovnicesc. Autorul cărţii de faţă a făcut această lucrare ca proiect de teză de licenţă în teologie. El a lucrat cu seriozitatea cuvenită, a adunat material, l-a selectat şi l-a organizat cu rigorile cerute pentru o lucrare ştiinţifică. Lucrarea a fost apreciată ca foarte bună, iar autorul ei, pe nume Ioan Gînscă (Ionuţ, cum îi zicem noi, prietenii) a fost declarat licenţiat în teologie. Ea este a doua lucrare de licenţă a autorului, pentru că ei îi premerge licenţa realizată la Facultatea de Arte Vizuale, cu care a obţinut titlul de licenţiat la prima facultate. Când Ionuţ mi-a oferit un exemplar din lucrarea sa despre Părintele Arsenie, am aranjat lucrurile în aşa fel ca această lucrare să-mi fie imprimată pe casete ca s-o pot studia, iar studiind lucrarea, mi-am dat seama de valoarea ei şi lam îndemnat s-o tipărească, spre a ajunge la cititori. La fel au gândit şi alţi prieteni ai noştri şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, iată că s-a ajuns la această carte, care porneşte la propovăduire ducând la cititori nu numai informaţii despre Părintele Arsenie, ci şi multe din gândurile lui, cuprinse în partea de mijloc a cărţii, intitulată „O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete”. Sinteza gândirii Părintelui Arsenie este prezentată pe idei puse în ordine alfabetică, aşa încât cititorul se poate orienta şi îşi poate alege ceea ce-l interesează în primul rând. Ca unul care am contribuit şi eu la această lucrare cu informaţiile pe care le-am dat, dar şi ca unul care am insistat pentru tipărirea ei, bineînţeles, o recomand din toate puterile mele. O recomand pentru toate categoriile de vârstă, dar în mod special pentru tinerii intelectuali şi, mai cu seamă, pentru studenţi. Tinerii, care au viaţa în faţă şi se pregătesc pentru viitor, e bine să pornească în viaţă cu nişte lucruri ştiute, cu nişte lucruri învăţate de la Părintele Arsenie, care le vorbeşte din carte. Socotesc că nu-i cazul să insist asupra faptului că recomand această carte, deoarece cartea se recomandă ea însăşi pe sine. Ceea ce trebuie să fac eu, este doar să spun cu apăs că această carte nu este o carte de lectură, ci este o carte de studiu. O singură lectură, o lectură superficială, este pur şi simplu fără rost. Cartea fiind foarte densă, mai ales în partea în care se prezintă gândirea Părintelui Arsenie, ea nu poate fi asimilată şi impropriată decât insistând şi revenind. Deci, când recomand cartea, recomand şi această stăruinţă asupra cuprinsului ei. Ionuţ Gînscă ne face un mare dar, prin cartea pe care ne-o oferă spre luare aminte, pentru binele nostru şi al celor din jurul nostru şi pentru înmulţirea binelui din această lume. Îi mulţumim şi îi suntem recunoscători că ne-a oferit această carte, care nu-i o carte ca cele multe, ci este o carte de referinţă, al cărui folos îl vor cunoaşte toţi cei ce vor lua aminte la cele scrise în carte şi le vor împlini după a lor putere. Nouă nu ne rămâne decât să mutăm gândurile din carte în mintea noastră şi să le dăm viaţă, prin împlinirea lor cu fapta. Dacă vom face aşa, va fi ca şi când Părintele Arsenie va fi între noi, cu povăţuirile sale de odinioară. Luând aminte la gândurile Părintelui Arsenie, va fi ca şi cum l-am fi întâlnit fiecare dintre noi, la Mânăstirea de la Sâmbăta, la Mânăstirea Prislop, la Bucureşti şi Drăgănescu, ori la Sinaia. Pentru noi, cei de azi, cartea de faţă ţine loc de orice loc pe unde a putut fi întâlnit Părintele Arsenie. Ea este Părintele Arsenie adus lângă noi, cu cuvântul său, care e acelaşi pentru noi, cum a fost pentru cei care l-au auzit rostit prin viu grai. Pentru toate acestea,

„Să mulţumim Domnului”, „Sus să avem inimile!” Arhimandrit Teofil Părăian Mânăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus

ARGUMENT

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7). Acest îndemn, pe care îl pun ca început al lucrării de faţă, mi-a fost pus în vedere în chip deosebit în urmă cu cîţiva ani de un pustnic, pe când mă aflam într-un pelerinaj la Muntele Athos. Eram împreună cu trei prieteni (dintre care unul – Ioan, Dumnezeu să-l odihnească – s-a mutat la Domnul) şi eram tare bucuroşi de întâlnirea noastră cu dânsul. Eram dornici de cuvânt de învăţătură, aşa că Părintele a fost bun şi ne-a vorbit. Nu ne-a spus prea multe, deşi nouă poate că nu ne-ar fi ajuns nici o noapte întreagă să-l ascultăm. Au trecut anii, însă reţin şi acum din acea întîlnire mai ales îndemnul din Evrei 13, îndemn cu care am început. De atunci încoace, am încercat, după puterile mele, să împlinesc acest cuvânt, să-l fac lucrător. Şi, împreună cu câţiva prieteni, ne-am propus, pe lîngă rânduiala şi profesia pe care o are fiecare în parte, următorul obiectiv: recuperarea şi promovarea gândirii şi a scrierilor marilor părinţi duhovniceşti ortodocşi, în special români. Este un demers care îşi arată actualitatea şi necesitatea mai ales azi, când lumea creştină a cam început să orbecăiască ea însăşi „în noaptea neştiinţei şi a lipsei de sfat, de unde vin toate relele care chinuiesc pe oameni, întunecă vremile şi prea adesea cruntă pământul” (Arsenie Boca). Deci motivele pentru care avem nevoie şi trebuie să ne îngrijim de aceşti Părinţi, pe drept cuvânt, „ca de ochii din cap”, sunt evidente, întrucât ei sunt luminătorii trupului eclesial, ei sunt „luminătorii lumii” – „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat” (Matei 6, 22-23). Aşa am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne îngrijim de editarea câtorva cărţi de spiritualitate ortodoxă şi de organizarea unor expoziţii de fotografii, documente şi scrisori, acestea din urmă, închinate Părintelui Paisie Olaru de la Sihla. Prin urmare, şi studiul de faţă, închinat şi el unui Părinte, se înscrie în acelaşi demers, de redescoperire şi promovare a gândirii părinţilor duhovniceşti, pentru că, fără nici o îndoială, Părintele Ieromonah Arsenie Boca este unul din mai-marii noştri, căruia i se cuvine amintirea noastră, după cum se zice în Epistola către Evrei. Aşadar, să aducem lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor, care preaslăvesc numele Lui (cf. Evrei 13, 15). Ca absolvent al unei Academii de Arte Vizuale, pot afirma că mi-ar fi mult mai uşor să zugrăvesc, nu prin cuvinte, ci cu ajutorul penelului, sau să modelez în lut chipul Părintelui Arsenie Boca. Dar, şi în această situaţie, mă simt oarecum ca şi Anania, zugravul Regelui Avgar al Edessei, care, cu toate că era un „zugrav iscusit”, nu a reuşit să „isvodească” chipul Mântuitorului.1 Desigur, nu se pune problema că aş fi şi eu un zugrav iscusit, dar mi-a venit în minte această comparaţie pentru că mă simt şi eu neputincios din pricină că, studiind personalitatea şi scrierile Părintelui Arsenie, la câte am reuşit eu să ajung, îmi dau seama că dimensiunea spirituală a Părintelui Arsenie Boca e greu de cuprins în cuvinte (de „zugrăvit”) şi, pe lângă aceasta, mai mărturisesc, ca mulţi alţii, că „cunosc mult prea puţin din tot ce Părintele Arsenie a reprezentat pentru neamul nostru”.2 La toate acestea se mai adaugă, să-i zic aşa, încă o dificultate, şi anume faptul că vorbesc despre un călugăr, şiatunci s-ar putea pune întrebarea: cum pot eu înţelege un călugăr din afara acestei condiţii, care, atâta timp cât nu ai trăito, rămâne o taină, cum pot eu să vorbesc (fără să exagerez) şi să înţeleg gândirea unui călugăr pe care mulţi îl socotesc un sfânt, sau unii chiar un geniu? Deci, se poate totuşi vorbi, se poate scrie, fără a te afla în treabă şi fără a aluneca în disertaţii pietiste sau în aprecieri „suficiente şi deştepte”? Când ai un îndrumător, se poate. Iată de ce, în această situaţie aflându-mă, m-am bucurat de sprijinul şi călăuzirea unui bun prieten, Părintele Arhimandrit Teofil Părăian, care de la bun început m-a ajutat, m-a sfătuit şi mi-a oferit cele mai multe din materialele pe care le-am folosit în această lucrare. Pe de altă parte, având în vedere prietenia mea cu Părintele Teofil (care l-a cunoscut pe Părintele Arsenie şi ale cărui ziceri, Părintele Teofil, se ştie foarte bine, le popularizează cu timp şi fără timp) şi având în vedere şi faptul că am

Căruia mă rog să mă ajute să nu greşesc. Gândită şi redactată iniţial ca lucrare de licenţă. Le mulţumesc tuturor. să „isvodeasc” chipul Părintelui Arsenie Boca. m-am simţit oarecum dator să studiez şi. şi cred că şi în inimile. în special Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian şi dau slavă lui Dumnezeu. cartea de faţă a ajuns în mâinile. Ioan Gînscă . mai multor prieteni şi cunoscuţi ai mei. o Academie de Arte Frumoase. în cele din urmă. ca oarecând Părintele Arsenie.făcut şi eu. căci aşa se explică faptul că ei au insistat şi m-au sprijinit ca s-o şi tipăresc.

alte documente care să ateste trecerea prin liceul brădean a lui Zian Boca s-au pierdut. ca un simbol al biruinţei. totul îl interesează. pe care-l absolvă în 1929. pe care le trece prin filtrul personalităţii sale şi le transfigurează într-un mod de existenţă. are preocupări care depăşesc nivelul programelor şcolare în domeniul artelor: desen. M-am uitat cu ciudă la diriginte şi cu aceeaşi ciudă mi-am înfipt degetele în rădăcinile puietului. Inspiraţia nu ţine de materie. îl înfăţişează pe Zian ca „Excepţional de înzestrat. de-o voinţă extraordinară. „«Statură pozitivistă». îşi pune profund amprenta asupra receptivităţii intelectuale şi sensibilităţii sufleteşti a tânărului Zian Boca. ridicând braţe de energie spre tainele universului”. ctitorie a Mitropolitului Andrei Şaguna. format la universităţile din ţară sau de la Viena. excelează la matematică. Mărturiile colegului de bancă. Spre sfârşitul clasei a VII-a. 210)”. Iosif şi Cristina. caligrafie. aşa cum Ieromonahul Arsenie Boca va confirma mai târziu în opera sa de valoare universală Cărarea Împărăţiei: «… precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti. biologie. al cincilea liceu românesc din Transilvania. lângă Brad. Iar omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine. profesorul Candin Ciocan.2 Coleg de bancă l-a avut pe viitorul preot Petru Boldor (ce semna cu pseudonimul D’or Uragan). de 10 mai. liderul recunoscut şi respectat de profesori şi colegi. sânge şi oase. fizică. solitar. le-a făcut colegilor mărturisirea că la orele de desen şi pictură i s-a descoperit ideea potrivit căreia «omul nu este numai carne. după cele de la Blaj. rămâne însă peste timp o mărturie vie pe care Părintele Boldor o evocă cu emoţie: „Era în primăvara anului 1929. însă trebuie şi el să şi-o câştige» (Cărarea Împăraţiei. de raţiune». când promoţia de absolvenţi din acest an. autorul amplului poem Horia redivivus (poem care îl face pe Nichifor Crainic să exclame: „Onomatopee! În toată literatura universală nu cunosc o metaforă de o asemenea amploare”).3 Liceul Naţional Ortodox din Brad.5 Gorunul lui Zian În afara matricolelor şcolare. cu un corp didactic de elită. eu îl presam. puţină ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Beiuş. ci Boca Zian plantează pomul». Întocmai cum un fluviu adună în albia sa afluenţii dintr-un întreg bazin hidrografic. cu profesori mireni şi teologi. la Vaţa de Sus.4 În două momente deosebite se ştie că Părintele Arsenie a revenit la liceul din Brad: revederea cu colegii după 50 de ani de la absolvire şi cu ocazia celebrării centenarului celui de al cincilea liceu românesc din Transilvania. chimie. Braşov şi Năsăud. intrat în tradiţia poporului român. judeţul Hunedoara. muzică. o memorie formidabilă. Multă ştiinţă apropie pe om de Dumnezeu. refăcând «circuitul elementelor». ci există şi altceva. prevestindu-l pe teologul erudit şi duhovnicul deschis spre sufletul omului. Dumnezeu i-a dat o valoare mare. „Manifestă încă de acum deschiderea spre universalitate. este extrem de interiorizat. după o serbare în piaţa oraşului.1 Şcoala primară şi liceul Zian Boca face şcoala primară în satul natal (4 clase) şi apoi intră la Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad. în frunte cu dirigintele. Se prefigurează de acum teologul din viziunea lui Nichifor Crainic preocupat să aducă teologia în arena largă a vieţii intelectuale care să îmbrăţişeze o misiune spirituală totalitară. cântă la flaut. tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din cât mai multe domenii. apoi fiecare coleg stropeşte cu . de aici se pulverizează în cosmos şi din nou se revarsă pe pământ sub forma ploii roditoare. se deplasează în curtea liceului pentru a sădi un stejar. Mă pregăteam să iau puietul.VIAŢA ŞI LUCRAREA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910. p. Zian ţinea şi scutura puietul să se taseze pământul. De la această vârstă. precum şi o sinteză a acestora cu viaţa. şi autorul poeziei Sfântul. de o curiozitate intelectuală remarcabilă. Munceşte suplimentar la desen şi pictură cu profesorul Körmendy. Părinţii săi. se varsă în mare. el asimilează informaţii din toate domeniile cunoaşterii. când dirigintele mă opreşte: «Nu Boldor. i-au pus la botez numele Zian. cuprinse într-un caiet (jurnal) ascuns cândva de Romulus Neag (absolvent şi el al liceului mai sus amintit). multiplică partituri pentru profesorul de muzică Gheorghe Pârvu. universalitatea manifestărilor omeneşti. închinată Părintelui Arsenie. în 1969. o putere de muncă şi o tenacitate ieşite din comun”.

Cu gândul acesta a pornit. cu trei absolvenţi de Teologie. El s-a dezvoltat frumos. Cine vrea să se convingă că în urma acestor studii Părintele Arsenie n-a pus în fresca de pe pereţii bisericilor la care a pictat doar scene şi compoziţii creştine remarcabile. Nu trebuie uitate nici coperţile minunate ale primelor patru volume ale Filocaliei şi ale Vieţii în Hristos. Cu toate că au şezut pe aceeaşi bancă. Părintele Teodor Bodogae. al frumuseţii. puternice. retrasă. încât între colegi are aureola unui „Sfânt”. Părintele Arsenie a stat acolo trei luni. şi anume cu: Părintele Arsenie. personalităţi proeminente în slujba patriei şi neamului”. fiind îmbrăcat adeseori în îmbrăcăminte redusă. Totuşi. La intervenţia profesorului Nicolae Popovici. Îmi amintesc şi acum de uşurinţa cu care interpreta la flaut compoziţii destul de pretenţioase. după spusele unora. iar Părintele Serafim a rămas acolo 6 luni şi un an şcolar la Atena la Teologie. se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu (1929-1933) unde este „extrem de sârguincios şi studios”. Cunoştea totuşi foarte bine limba franceză şi citea cu aviditate studii de psihologie. ca să facă din noi caractere tari. în textul de pomenire pe care îl publică în „Telegraful Român”. Dar Mitropolitul Nicolae Bălan îşi dădea seama că începe cu oameni nepregătiţi în altă mănăstire şi atunci i-a trimis la Sfântul Munte. sculptura şi mai ales pictura. adevăruri vii şi luminoase ale vieţii harice. introvertită. care a ajuns profesor la Teologie prin purtarea de grijă a Mitropolitului Nicolae Bălan. Vacanţele le petrecea adeseori la o rudenie a sa. când ar fi refăcut. Se ştie că în această privinţă fostul Mitropolit Nicolae Bălan l-a trimis cu bursă la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. proaspăt reîntors de la studii în străinătate. . şi solitar”. total sau parţial.9 Ucenicia la Muntele Athos La puţină vreme după terminarea Institutului de Belle-Arte. la «mişcarea» de reînnoire religioasă de la Mănăstirea Sâmbăta. Mitropolitul Nicolae Bălan. cât şi la Prislop. urmează o scurtă perioadă de ucenicie în monahism la Sfântul Munte Athos. ci a sesizat. cum puţine s-au realizat la noi. Nu l-a pasionat prea mult studiul limbilor străine. Nicolae Streza). chiar dacă în metodologia ei au mai rămas multe aspecte de îndreptat. Ne-a impresionat tăria de voinţă cu care răbda frigul. Pr. cu Părintele Nicolae Mladin. renunţând regulat la «porţia» de carne din Institut. „călătoria Sfântului Apostol Pavel din Grecia”. vreme de patru ani. participă cu interes la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. continuă să studieze în particular pictura într-o cămăruţă rezervată în calitate de infirmier al Institutului. pe când făceau studiile de Teologie la Sibiu. reţinut. Părintele Arsenie (Boca Zian). Pentru toată strădania de bine. iar din 1940 cu Părintele Serafim. care venea de la studii din Grecia. căutând să se adâncească în descifrarea tainiţelor sufletului. în linii şi culori. este trimis cu bursă la Institutul de Belle-Arte din Bucureşti. Dumnezeu să-l odihnească cu aleşii Săi. socoteşte concludente următoarele aspecte ale personalităţii colegului său7: „Poate că faptul că nu s-a prea bucurat în tinereţe de căldura unei vieţi familiale explică firea sa puţin sociabilă. din 1939 din martie începând. Aşa că „Mănăstirea a început cu trei oameni mari” (Arhimandritul Teofil Părăian). Cu toţii atunci am hotărât ca stejarul plantat să poarte numele Gorunul lui Zian.”8 „Extrem de rezervat. după absolvirea Institutului Teologic (1933). al trăiniciei. care nu trebuie uitată. al înălţimii idealului spiritual-moral pe care educatorii noştri ni le-au insuflat. Părintele Arsenie şi-a adus o contribuţie deosebită. Tot astfel abţinerea de la bucate mai grele. după care l-am legat de tutore. care căuta să redea în compoziţii clare şi în analize psihologice destule adâncuri ale sufletului omenesc. În sfârşit. voia să aibă acolo numai absolvenţi de Teologie. A iubit de mic desenul. Aici urmează cursuri de medicină (în special cele de anatomie. şeful promoţiei de absolvenţi a liceului. Toate acestea erau tot atâtea dovezi care ne ajutau să întrevedem în el pe pictorul şi pe duhovnicul de mai târziu. cu trei candidaţi la călugărie. care o restaurat Mănăstirea de la Sâmbăta. mănăstire Voievodală zidită de Constantin Brâncoveanu. În acest context maestrul Costin Petrescu i-a încredinţat pictarea la Ateneul Român a scenei privitoare la Mihai Viteazul. de caracteriologie. de grafologie. ca un simbol al vigorii. dar dărâmată şi rămasă în ruină până în 1928. şi frecventează şi alte cursuri în domeniul culturii şi artei.stropitoarea la rădăcină.6 Institutul Teologic Cu zestrea intelectuală şi spirituală dobândită la Brad. la scurtă vreme de la mutarea la cele veşnice a Părintelui Arsenie. Părintele Teodor Bodogae mărturiseşte despre Părintele Arsenie că n-a ajuns să-i poată cunoaşte toate adâncurile sufletului. ale Profesorului Rainer Francisc – cf. unde a făcut studii deosebite cu profesorul Costin Petrescu. prin care s-a încercat din totdeauna mai ales depistarea patimilor omeneşti şi vindecarea lor prin lucrarea de înduhovnicire creştină. acela n-are decât să cerceteze pictura bisericească din Drăgănescu (Ilfov) ca să nu mai vorbim de tot atâtea lucrări de coloristică şi de modelaj cunoscute atât la Sâmbăta. când s-a îngrijit de restaurarea bisericii şi de reînfiinţarea Mănăstirii.

tu nu eşti în stare de nimic! Nici la măturat nu eşti bun!”.”15 Tot aici mai aflăm următoarele: „Cu prilejul îndătinatului pelerinaj anual de la Sfânta Mănăstire Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.14 fiind deja diacon celib (probabil hirotonit în 29 septembrie 1935. Sa (Părintele Serafim Popescu) şi de Părintele Arsenie. pe cele mai autentice baze ale tradiţiei ortodoxe şi cu mijloacele celei mai curate duhovnicii. Părintele Ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu. Sa a executat şi coperta. cu care colaborează la realizarea în limba română a acestei monumentale lucrări.C. ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete. în 3 mai 1940.P. Boca. şi-a petrecut viaţa la Sfânta Mănăstire Brâncoveanu. Părintele Dumitru Stăniloae. Întors în ţară. Arhimandritul Teofil Părăian) Sigur este că. cf. mi-a alimentat curajul în mod considerabil ca să pot duce până la capăt o muncă atât de ostenitoare. de la Mănăstirea Brâncoveanu. Evenimentul este consemnat şi de „Revista Teologică” din 1940. aduce câteva manuscrise ale Filocaliei pentru fostul său profesor de la Sibiu. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte. Mitropolit Nicolae al Ardealului la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti. P. acest act va rămânea legat într-o mare măsură de numele P. În afară de aceasta. editată la Sibiu. După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere. (cf.C.n.”13 Intrarea în monahism la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus Zian Boca s-a închinoviat la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în iunie 1939. De aceea.S. vorbim altundeva. Părintele Veniamin Tohăneanu). la reîntoarcerea în ţară. care mi-a rămas mereu aproape. la prima ei redactare. Sale şi de mişcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul Mănăstirii de la Sâmbăta de Sus. Şi se spune că ar fi ajuns la un duhovnic10 care i-ar fi zis de la început: „Măi.C. Remarcat încă de pe băncile şcolii pentru deosebitele-i înclinări spre viaţa monastică. unde. iar apoi la Sfântul Munte Athos şi la Atena.S. Sa. Despre nevoinţele şi virtuţile acestui prim cetăţean al restauratei ctitorii voevodale de la Sâmbăta de Sus. în mod surprinzător. Î. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae l-a numit „Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti”. acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire.C. a fost tuns în monahism tânărul diacon Zian V. în Vinerea din Săptămâna Luminată (deci de praznicul Izvorului Tămăduirii n. Părintele Arsenie a scris după dictatul Părintelui Stăniloae. Şi Părintele Arsenie s-a gândit atunci: „Aici e de mine.S.Se spune despre Părintele Arsenie că la Sfântul Munte Athos a căutat să fie sub ascultarea unui părinte aspru. care să-l povăţuiască cu autoritate. departe de forfota . pentru a sublinia mai bine eforturile Părintelui Arsenie la această lucrare extrem de importantă pentru spiritualitatea ortodoxă: „La unele scrieri am folosit şi copii de pe manuscrise româneşti mai vechi.11 Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti Fiecare cititor poate afla din prefeţele primelor 4 volume ale Filocaliei româneşti (nu cele editate de Editura Harisma. Reproducem aici două fragmente din prefeţele volumelor 1 şi 2 ale Filocaliei.C. prin prezenţa aproape necontenită şi prin stăruinţa cea pus-o pe lângă mine de-a face această traducere. După aproape un an de zile. aduse de P. are loc tunderea în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. au slujit Sfânta Liturghie şi au cuvântat închinătorilor. primind acum numele de Arsenie. a fost trimis de Î. „Pelerinajul de la Mănăstirea Brâncoveanu a întrunit la rugăciunea de obşte şi în acest an. a realizat coperta Filocaliei. pe care altfel nu cred că aş fi săvârşit-o.”12 „Ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student. luând numele de Arsenie. cler şi popor din tot jurul. (…) Un cald cuvânt de mulţumire trebuie să aduc P. pe bună dreptate. prefeţele primelor ediţii nu apar şi deci nici menţionarea demersurilor Părintelui Arsenie) contribuţia însemnată a Părintelui Arsenie la traducerea Filocaliei. Contribuţia Părintelui Arsenie a fost mare şi aceasta s-a concretizat asfel: Dânsul a adus cu sine de la Sfântul Munte Athos copii de pe manuscrise mai vechi şi a insistat apoi pe lângă Părintele Stăniloae pentru traducerea Filocaliei. aşa cum zicea Părintele Arhimandrit Serafim Popescu de la Sâmbăta de Sus. Părinte Ieromonah Arsenie. Tot P. de la Athos.P.C. P.C. la ăsta stau!”. „a adus cerul ortodox pe pământul românesc”. pentru a-şi perfecţiona marele său talent de pictor. am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. Mitropolit Nicolae şi P. prin care Părintele Stăniloae. Cu acest prilej – se spune mai departe – s-a săvârşit impresionanta slujbă a tunderii în monahism a Părintelui Ierodiacon Arsenie Boca. bunul meu student de odinioară. a susţinut lucrarea de tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le-a procurat. Episcop Nicolae Colan al Clujului. Sa a binevoit să scrie după dictatul meu cea mai mare parte din traducere. Cuviosul Ierodiacon Arsenie Boca este absolvent al Academiei noastre Teologice «Andreiane».).

) a avut loc la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus obişnuitul pelerinaj. cântând cu zăpada până la piept spre Sâmbăta de Sus.”17 Preot-duhovnic la Mănăstirea Brâncoveanu În 10 aprilie 1942 Părintele Arsenie a fost hirotonit preot.S. săvârşirea sfintei liturghii a fost pentru toţi cei ce veniseră la Sâmbăta de Sus. nostru Mitropolit Nicolae de a alcătui o trupă de călugări luminaţi. ca să-şi întâmpine ierarhul care îi poartă bucuriile şi necazurile în sufletul său de mare român şi de mare creştin.P.n. «Isvorul tămăduirii». tânărul monah a înţeles să dea ascultare gândurilor marelui Ierarh al Bisericii noastre.P. La acea «bulboană spirituală uriaşă». diplomat al Şcoalei de Belle-Arte din Bucureşti.P. «Vinerea» din Săptămâna Învierii Domnului. au avut mari bucurii duhovniceşti. preoţi şi credincioşi”. cu sufletul plin de bucurie.S.16 Şi presa vremii ţine să vorbească despre „mişcătoarea şi emoţionanta tundere în monahism” a unuia din „luminaţii absolvenţi ai Academiei Andreiane”: „Duhul lui Brâncoveanu se va fi bucurat împreună cu îngerii din ceruri că în această zi mare.Sf. Vechiul şi statornicul gând al Î. „încrestând”. Vasile Şortan întru diacon pentru trebuinţele mănăstirii. despre lucrarea duhovnicească cu totul deosebită a fostului său elev. deci în 1943.18 „În Vinerea Izvorului Tămăduirii din acest an (1942 n. pe care s-o desfăşoare acolo în liniştea munţilor pe care Brâncoveanu îi alesese ca loc de retragere şi de rugăciune. În adevăr.”20 După numai un an de la hirotonia întru preot a Părintelui Arsenie. cred că duhul lui Brâncoveanu a tresăltat de bucurie văzându-şi opera reînviată şi împodobită în chip atât de minunat de Mitropolitul Ardealului din România Mare. poporul român ortodox venit pe timp ploios. . Moţ după locul de naştere.S. E un caracter integru şi un monah de aspră tărie duhovnicească. Predica înălţătoare şi duioasă a Î. alternând rugăciunea cu studiul picturii bisericeşti. prilej de bucurii care au făcut să stoarcă lacrimi din ochi. cât şi din afara hotarelor ţării noastre. „faptele care ilustrează modul în care trebuie să se lucreze în zilele noastre şi care pot influenţa astfel asupra altora. părintele diacon Boca. şi P. Î.S.P. Se reînvie acum o tradiţie a marilor pelerinaje la locurile sfinte. absolvent de Teologie. crescut şi îndrumat în studiul teologiei. cum zice chiar dânsul. care se pare că a fost înscris în planul Providenţei să reia şi să afirme în chipul cel mai solemn testamentul Voevodului martir împotriva tuturor gândurilor celor rele atât dinlăuntrul. Vreau să vorbesc de mişcătoarea şi emoţionanta tundere în monahism pe seama acestei ctitorii voevodale. le îndreptau către Cel Atotputernic. faţă de timpurile grele ce le străbatem şi de vremea ploioasă. S-a slujit Sfânta Liturghie atât la altarul mănăstirii. Î.lumii. este pornit pe calea înfăptuirii”. cât şi în aerul liber. a unuia din mulţii şi luminaţii absolvenţi ai «Academiei Andreiane».19 Curentul spiritual de la Sâmbăta sau „Filocalia pentru toţi” „În anii de ctitorie la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Nicolae Colan al Clujului înconjuraţi de sobor de preoţi. iar pe tânărul. A urmat sfinţirea apei la fântâna tămăduitoare şi un Sfânt Maslu cu mare sobor de preoţi. cum exclamă cu admiraţie Nichifor Crainic: «Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj. ctitoria voievodului martir». mulţimile nu mai contenesc. Mănăstirea lui Constantin Brâncoveanu a reînviat în toată puterea duhovnicească. se remarcă în chip strălucitor ca «pictor de suflete după modelul Domnului nostru Iisus Hristos» (Nichifor Crainic). Pelerinii. Peste Ţara Oltului suflă cu putere duhul lui Dumnezeu prin mijlocirea mănăstirii reînviate din mormântul în care o aşezaseră adversarii neamului şi ai credinţei drepte”. Sa a hirotonit cu acest prilej pe Cuviosul prodiacon Arsenie Boca întru ieromonah. consacrându-şi viaţa lui Hristos prin studiul picturii bisericeşti. Sale a stors lacrimi pelerinilor. veniţi în număr destul de mare. Mitropolit Nicolae. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae mărturisea. a simţit încă o dată cum se revarsă peste el binefacerile cerului la rugăciunile şi binecuvântările pe care cei doi ierarhi. prin aceste intrări în cinul monahal. Iată de ce.

„De mult ne simţeam datori să scriem în această foaie despre lucrarea duhovnicească ce se săvârşeşte zi de zi la Mănăstirea Brâncoveanu. dar simţindu-se atât de bine şi de întremaţi. ci e întreg aşa cum îi este vorba: curat. Te minunează acuta sensibilitate faţă de povara insuportabilă a păcatului ce se trezeşte în oameni la Sâmbăta.P. Atunci e un cuvânt ce se rupe dintr-o fiinţă care a devenit rug al credinţei şi mută focul la auzitori. atât de scăzut în ultimele timpuri. nu se dau numai îndemnuri pentru ceea ce ar trebui să se facă în scopul întăririi credinţei. Smerenia şi puritatea vieţii sunt condiţiile sau mai bine zis condiţia neapărată a mântuirii. ci mediu de zguduiri sufleteşti înnoitoare. Într-o foaie ca a noastră. Cine îi urmăreşte dimineaţa în timpul predicilor Părintelui Arsenie. Hristos lucrează numai prin Sfintele Taine şi în Biserică. nu mai poate fi în mod continuu omul care a fost. ca rugăciunea zilnică. a început să-şi arate rodul cel mai promiţător. n-are decât să meargă la Sâmbăta de Sus. ca lucrurile sfinte şi mari. ostenitorul smerit de la Sâmbăta. de nuanţă sectară este lovit în cap. Cine vrea să vadă gâlgâitul vieţii celei mai cuceritoare şi forţa cea mai copleşitoare. Mitropolit Nicolae de-a iniţia prin restaurarea mănăstirii martire a lui Constantin Brâncoveanu nu numai reînfiinţarea monahismului din Transilvania. rugându-se pentru ei. Fiecare credincios e obligat să rămână între semenii săi. la hohotele de plâns pentru păcatele lor. De aceea treapta în care culminează pregătirea pelerinului este mărturisirea. o refacere generală a duhului călugăresc ortodox. cu largi şi adânci efecte în viaţa poporului nostru. mai ales pentru că simţeam că mişcarea de la Mănăstirea Brâncoveanu e ceva care se situează deasupra întâmplărilor în jurul cărora se pot face exerciţii gazetăreşti. Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus nu e loc pitoresc de excursii şi de distracţii înrămate în chenare arhaice. ca să nu merităm bănuiala de cine ştie ce păcat. încât nu le-ar mai veni să plece. de întâlniri serioase ale sufletelor cu vocea lui Dumnezeu care le obligă la o viaţă scoasă din mocirla inconştienţei şi plăcerilor uşoare. veniţi de la sute de kilometri. hrănindu-se numai cu pâine şi apă. privind într-o meditaţie serioasă la ceea ce e cu adevărat plin de valoare pentru exitenţa sa. Pe pajiştile mănăstirii şi prin încăperile ei se află zilnic 200-300 de fiinţe omeneşti îngenuncheate pe sub streaşinile ei în rugăciune şi scrutându-şi trecutul de păcate a căror povară nu o mai pot suporta. Te înduioşează să-i auzi sărmanii alergând în întâmpinarea Părintelui cu strigătul: «Părinte. ea trebuie să continue a se desfăşura dincolo de zgomotul şi de curiozitatea întreţinute în jurul unor realităţi umflate de gazete. că nu mai pot purta povara pe mine». care taie azi brazdă adâncă în viaţa sufletească a unor întinse cercuri de credincioşi. cu voia lui Dumnezeu.21 Dar precum se opreşte omul măcar câteodată din galopul atenţiei spre atâtea lucruri neesenţiale şi zgomotoase. preoţi şi credincioşi. La noi credeau mulţi că tradiţia răsăriteană. Gândul Î. Cuvântul său porneşte din neclintirea de stâncă a celui ce nu se târguieşte şi nu se clatină ca trestia bătută de vânt. Cu atât mai mult eram datori să vorbim despre o lucrare de proporţiile celei de la Sâmbăta de Sus. ca viaţa intimă a familiei. ca respiraţia continuă. Predica de la Sâmbăta de Sus are ca obiect principal combaterea păcatului prin trezirea gândului la prezenţa vie a lui Hristos. tot aşa era necesar să aducem vorba cândva despre ceea ce se petrece la Mănăstirea Brâncoveanu. care consideră vorba bună care i se spune ca cel mai mare rău ce i se poate face. e prin definiţie ceva pasiv. Mulţi dintre ei. stau acolo câte 2 până la 5 săptămâni. Programul Părintelui Arsenie? Prin ceea ce a făcut din sine şi prin ceea ce propovăduieşte. ca creşterea grâului. În ce constă taina acestor impresionante efecte ale lucrării Părintelui Arsenie şi care sunt elementele programului său de lucru? Fără îndoială că mijlocul prin care lucrează Dumnezeu în suflete este cuvântul pe care îl rostim în numele Lui. ci. fiind răspunzător pentru ei. Am evitat totuşi până acum să scriem. este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox. crezând pentru ei. Dar ceea ce te covârşeşte lângă aceşti oameni este încordarea cu care aşteaptă să le vină rândul la mărturisirea păcatelor. O facem deci cu riscul de a supăra pe Părintele Arsenie. Părintele Arsenie arată cât de mult se poate înflăcăra prin trăire tot tezaurul dogmaticei şi al disciplinei răsăritene. Despre viaţa Părintelui Arsenie nu e necesar să vorbim. Dar cuvântul are o eficacitate deplină numai când are acoperirea aurului care este viaţa celui ce-l rosteşte. ci se încrestează faptele care ilustrează modul în care trebuie să se lucreze în zilele noastre şi care pot influenţa astfel asupra altora. dar de mine când vezi. opus oricărei patimi şi oricărui gând de mândrie. lipsit de forţă. căci asprimea ei e cunoscută şi nu vrem să-l supărăm lăudându-l. . iar dacă pleacă se întorc la scurte intervale. când fiecare ştie că Părintele va sta numai cu el 4-5 ore în convorbire intimă purificându-i toate măruntaiele sufletului şi toate colţurile trecutului de petele chinuitoare ale păcatului. trecând rând pe rând din starea de încântare pentru frumuseţile duhovniceşti care le sunt dezvăluite.S. cu duhul ei de înfrânare. Orice individualism sau mândrie dornică de afişaj.

Pentru toate acestea am socotit că Părintele Arsenie Boca a fost omul cu cel mai mare aport în lupta anticomunistă. împotriva comunismului ateu. „moral şi material”. pe care trebuie să-l recunoaştem şi noi astăzi. mărturiseau în chip tăcut despre misiunea doxologică şi iconografică a omului. ca un artist. va exercita o influenţă binefăcătoare asupra unor cercuri cât se poate de largi. că „Ne este imposibil să redăm măcar schematic toate laturile propovăduirii de la Sâmbăta de Sus” (Părintele Dumitru Stăniloae). reţinem „importanţa naţională” pe care o avea lucrarea de acolo şi faptul. Părintele Arsenie Boca i-a ajutat direct pe luptătorii din Rezistenţa făgărăşeană.24 Mănăstirea Sâmbăta. până la moarte. Părintele Arsenie a fost alungat.Ne este imposibil să redăm măcar schematic toate laturile propovăduirii de la Sâmbăta de Sus. Peste neamul nostru s-a abătut ca un adevărat flagel obişnuinţa avorturilor. Cu sprijinul său s-au ţinut aici. a ţinut ca nimeni altul flacăra credinţei. arestat în mai 1948. Într-o scrisoare trimisă fostului său coleg de bancă de la liceul din Brad (Petru Boldor). o altă „Filocalie” „Spaţiul din jurul bisericii era o veritabilă lucrare de artă. în anii 1945-1948. Î. Fie-i pomenirea neîntinată!”. Am evaluat această rezistenţă ca fiind mai importantă decât lupta politică sau armată anticomunistă. au ridicat în faţa Mănăstirii Sâmbăta o cruce-monument „în memoria celor ce s-au jertfit în luptele cu comunismul ateu” şi pe care monument.”22 Atras de mişcarea de la Sâmbăta. chiar de va fi reprezentată numai prin elemente puţine în satele noastre.27 Despre legătura Părintelui Arsenie cu rezistenţa din munţi. Aşa mărturisesc supravieţuitorii rezistenţei anticomuniste. de trăire în duhul Sfinţilor Părinţi. torturat de Securitate şi condamnat la închisoare şi Canal. fiul mai mic al lui Dumnezeu şi frate al Fiului Său mai mare. din următoarele motive: „În calitate de stareţ al Mănăstirii Brâncoveanu. În orice caz mişcarea de înnoire. când l-a auzit pe Părintele Stăniloae afirmând cu admiraţie: „Părintele Arsenie e un fenomen unic în istoria monahismului românesc”. s-au recules cu hotărâre. trezite la conştiinţa acestui păcat. consfătuirile ce au dus la o unitate de luptă a tuturor forţelor anticomuniste din ţară. E de aşteptat ca această trezire să treacă de la om la om şi să putem înregistra nu peste mult efecte remarcabile. de radicalizare a vieţii creştine în sensul restaurării ei sănătoase. Părinte Antonie Plămădeală. în afară de supravieţuitorii rezistenţei anticomuniste făgărăşene sau de alţi foşti deţinuţi politici28 ne vorbeşte chiar Mitropolitul Ardealului. s-a spus şi se mai spune că a fost o legătură. Numai o zguduire religioasă a conştiinţelor poate ajuta aici. Dar organele personale ale lui îl practică şi îl promovează. prin aceasta Părintele arătând că îndemnul „Fiţi desăvârşiţi. În anii aceia de profundă efervescenţă spirituală. Însă toate idealurile mari au în ele ceva paralizant: nu te lasă să te preocupi de nimicurile acestei vieţi”. ci şi împrejurimile mănăstirii. lăsând să se întrevadă reflexe diamantine de roci alese ca pietre semipreţioase. Părintele Arsenie se destăinuie: „M-am înhămat la carul unui ideal cam greu: Transformarea omului în Om. i-am trecut numele pe crucea ridicată la mănăstirea unde a fost atâţia ani stareţ. în 1995. Şi. cărora le dădea sfaturi şi îmbărbătare. Pentru atitudinea sa anticomunistă. . Se cunosc deja numeroase cazuri de familii care.26 Legătura Părintelui Arsenie cu rezistenţa anticomunistă din munţi Între rezistenţa anticomunistă care exista în Munţii Făgăraşului şi Părintele Arsenie Boca. aducând lumea lângă altarele lui Hristos. cu mici izvoraşe. Petru Boldor (colegul de bancă de la Liceul din Brad) petrecea aici trei săptămâni.”25 Părintele Arsenie nu se străduia numai cu cuvântul rostit să împodobească sufletele credincioşilor cu virtuţi şi să-i facă pe aceştia sensibili la armonie şi frumos. peste tot fiind un exemplu de demnitate şi un sprijin pentru fraţii săi de suferinţă. precum şi Tatăl vostru Cel din ceruri este frumos”. podeţe ca într-o lume de basm. precum şi Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este” înseamnă şi: „Fiţi frumoşi. mici bazine de apă cristalină de munte. Nimic nu poate zăgăzui revărsarea lui. moral şi material. în anul 1947. Părintele Arsenie a identificat aici o mare racilă şi a pus fierul roşu pe ea. la „loc de cinste”. pe care dânsul. în acea perioadă duhovnic la Sâmbăta.23 Prin urmare. le-a aranjat şi îngrijit în aşa fel încât totul să arate ca un colţişor de rai (fotografiile din acea vreme sunt foarte grăitoare în acest sens). care. dar permanent căutat de năpăstuiţii din regiune. umilit şi izolat.S. în lăcaşul de închinăciune de la Sâmbăta de Sus.P. Părintele zideşte în sufletul miilor de oameni care caută aici răspuns la marile întrebări existenţiale. totul înconjurat de boschete înflorite şi pajişti ireale prin frăgezimea lor. au trecut numele Părintelui Arsenie Boca. A fost ţinut apoi cât mai departe de Sâmbăta. Statul ca entitate impersonală îl combate. şi anume că Părintele i-a ajutat „direct” pe luptătorii din munţi. ca un semn de înaltă preţuire. Ţinem doar să mai accentuăm importanţa naţională pe care o are lucrarea de acolo.

Am avut relaţii cu Părintele Arsenie Boca. Adică partizanii. în funcţie de purtările lor. dar. pentru binele ţării. Părintele poate că o fi avut o legătură cu vreunul dintre ei. după ce am avut o primă discuţie cu Părintele Arsenie aici. Cred că printre ei era şi Vică Negulescu. iar alţii au murit în luptele cu Securitatea. dar şi-a mărturisit şi încrederea în mine. Şi atunci. care era a libertăţii şi a credinţei şi îi ajuta pe cei din munţi. indiferent de ce culoare politică erau ei. de curând. Asta deja vă poate spune ceva! Cel care a ridicat de curând troiţa aceasta din faţa Mănăstirii Brâncoveanu în memoria celor care au murit în rezistenţa din munţi ştie foarte bine aceste lucruri. ci tuturora le-au spus că n-au căderea şi puterea să împiedice ce trebuie să vină. la plimbare pe lac. sintetizat în Predica de pe Munte. ei pentru tine au murit». eu am devenit preferatul lui. Deci Dumnezeu este Cel care rânduieşte ce trebuie să vină asupra oamenilor. 7). În interiorul masivului. veneau aici în mănăstire şi Părintele Arsenie le umplea desagele cu pâine. O dată a avut îndrăzneală. Deci.”31 Prin urmare Părintele Arsenie avea deja o pregătire ascetică când s-a aşezat la mănăstire. cum a spus un anumit părinte. Delegaţi de-ai lor. Nu! El o făcea în numele credinţei creştine şi în numele datoriei lui îi ajuta pe cei persecutaţi. Sigur. dorinţa construirii unei chilii în inima muntelui şi dorinţa retragerii ne pare firească. unii dintre ei au fost prinşi. Şi este scris (era) numele Părintelui: «Ieromonah Arsenie Boca». Pe monumentul de la Sâmbăta scrie: «Mamă ţară. fără îndoială şi cu multă sinceritate. care alcătuiesc Cărarea Împărăţiei.30 Este foarte potrivit să menţionăm aici mărturia realistă a Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian şi să luăm aminte la ea: „Părintele Arsenie spune undeva.„De rezistenţa din munţi se vorbea şi în ziare. nu au mai putut face nimic pentru ţară. încredere pe care eu nu am călcat-o niciodată. şi cel care a făcut pactul cu Teohari Georgescu în legătură cu încadrarea legionarilor în noua societate. a solului de veste bună. ci mulţi alţii. terasează stânca. din momentul în care s-au retras în munţi.. pe care l-a mărturisit până în ultimele ceasuri ale vieţii. care a şters numele Părintelui Arsenie de pe această cruce.65-1. (…) Student la Bucureşti fiind am auzit de mişcarea de la Sâmbăta. Deşi aici veneau studenţi de la Cluj şi din alte părţi. care era mentor spiritual al întregii Transilvanii şi chiar dincolo de hotarele munţilor. cu slănină şi cu de toate. era un pact de formă. la acea vreme stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu. dar nu avea nici un rost. având cu el o scândurică subţire pe care îngenunchea la rugăciune şi medita îndelung. că antisemitismul nu ţine de creştinism. Pleca dimineaţa la pădure. că creştinul nu-i voie şi nu poate să fie antisemit. se ştia de grupul din părţile Timişoarei. (…) După ce am făcut o primă vacanţă aici. de mai multe ori. am venit într-o primă vacanţă la Sâmbăta. cu un povârniş aproape vertical. La multe din acestea am fost şi eu martor. Părintele Arsenie a avut mereu în vedere nevoinţele ascetice şi aceasta începând încă de timpuriu. ştiu foarte bine că Părintele n-a îndrumat pe nimeni la rezistenţă şi nesupunere. la convorbirile Părintelui Arsenie cu Nicolae Pătraşcu. dar nu numai eu. (…) În felul ăsta. Ori Părintele nu a murit pentru ţară. „toţi cei ce au participat la acele cursuri de spiritualitate creştină din anii 1946-1948. dar eu am asistat la convorbirile lui Pătraşcu cu Părintele Arsenie Boca. care venau să organizeze rezistenţa românească. El apăra atunci o cauză sfântă. Nu se poate spune. că ne-am întâlnit acolo cu cei din munţi. „Dintr-o autentică dorinţă de trăire spirituală. cărora el le umplea sacii cu mâncare. a început să ducă o viaţă foarte ascetică. el a pus cumva ochii pe mine. într-o predică de-a lui. eu am fost martor cum Părintele Arsenie le transmitea şi le dădea traistele acestea pline cu alimente pentru cei din munţi. Se ştia că există grupuri de ofiţeri. o carte şi nu spune că Părintele Arsenie era legionar cumva. Veneam şi-mi petreceam vacanţele aici. cel care a scris. este undeva scris. îmbrăcaţi în ciobani. atât de mare.”29 Cu toate acestea însă. de ascultarea lor de Dumnezeu. cel care a fost după Codreanu şi după Sima. el a căpătat în mine o încredere deosebită. conducătorii Mişcării Legionare din România. „scobeşte” o deschizătură cu înălţimea 1.75 m . încât între colegi era considerat un „sfânt”. pe o muchie de „cleanţ”. După constatările la faţa locului ale Părintelui Boldor. deci nu era un lucru de care să nu se ştie. la izvorul văii Sâmbăta. în momentul în care au ajuns în munţi.. îmbiindu-le trăirea cu toată sinceritatea a idealului creştin. Eu ştiam chiar mai mult decât atât. încât ieşeam numai eu cu el uneori. se ştie. Au rezistat cât au rezistat. De ce? Pentru că ei. care dă de ştire mântuirea …” (Isaia 52. nu au mai făcut altceva decât să-şi păzească pielea. pe care nu l-au respectat şi pentru care Pătraşcu a fost după aceea arestat şi a şi murit în închisoare. Eu am fost martor. Nu este adevărat! Eu ştiu lucrurile aşa cum s-au petrecut şi nu înseamnă că-l politizez pe Arsenie şi că îl scot din rândul sfinţilor aşa cum încearcă el să o facă. Eu am asistat la convorbirile pe malul lacului ale Părintelui Arsenie cu cei paraşutaţi prin anii aceia din Germania. Cu banii pe care am putut să-i economisim din bursă. de când era student. şi de încreştinarea vieţii lor cea de toate zilele”. cu credinţă religioasă.” Chilia din munte „Cât de frumoase sunt pe munţi picioarele trimisului care vesteşte pacea. că înseamnă că lam politizat pe Părintele Arsenie. de grupul din Carpaţii Meridionali.

Nu Părintele a săpat singur chilia. iar troparul Învierii. aşa cum se crede. dragostea şi dorinţa pe care au avut-o şi alţi oameni cu viaţă îmbunătăţită care „au fugit de lume” din dorinţa. stăruitoare.80 m. Mitropolitul Ardealului. Tineretul din Drăguş. pe alocuri plouase şi-n alte părţi se pregătea de ploaie. bărbaţi şi femei. Două zeci şi patru de preoţi în odăjdii de mare sărbătoare au ieşit întru întâmpinarea Î. imediat aranja cu cineva să aducă piatra cu un car cu bivoli. Şi ploaia a ţinut până către ora 8. după care lucrarea se opreşte. Ivindu-se fisuri în stâncă. pun o floare sau aprind o lumânare. Hristos a Înviat. pe care o lărgeşte în interior. ne săgeta totuşi inima. ci prin însăşi existenţa sa. Atunci. Vineri. Această slujire directă şi văzută era însă o consecinţă esenţială a slujirii nevăzute pe care o aduceau prin rugăciunea lor. primindu-i binecuvântarea. „Chiar dacă nu i-ar fi trimis înapoi. nici pentru el şi nici pentru altcineva. şiruri. Veneau apoi cete. Întreg acest popor păstra cea mai adâncă reculegere şi urmărea cu evlavie desfăşurarea Sfintei Liturghii. fiindcă monahul ajută lumea nu prin cele pe care le spune sau face. fuga lor ar fi fost la fel de creatoare şi ar fi avut o însemnătate uriaşă pentru societate. întrucât ea avea să împiedice pe credincioşii pelerini din satele vecine de a veni la praznic. Şi atunci.000 de suflete. prin stare de rugăciune neîncetată care se identifică cu sinea lor cea mai lăuntrică. Dar Dumnezeu i-a menit din veci să slujească celorlalţi într-un mod mai direct. a fost cel mai înălţător dintre toate praznicele la care participase până atunci la Sâmbăta. Vişti. răsuna ca un strigăt de biruinţă din miile de piepturi ale închinătorilor. (Părintele dacă a vrut să facă o treabă găsea totdeauna priză la oameni. construieşte o schelă suspendată în faţă. a renunţat şi din motivul acesta. bătrâni şi tineri.”33 Chilia Părintelui a rămas până astăzi un loc de pelerinaj unde credincioşii se roagă. iar acum au început să curgă miile din toate părţile.” (Arhimandritul Teofil Părăian) (Nu ştim dacă Părintele Arsenie ar fi vrut să se retragă acolo cu totul sau numai în anumite perioade. de a rămâne singuri cu Dumnezeu. în cele din urmă. care venea ca în fiecare an să slujească la altarul ridicat în mijlocul pădurii de fag. a început ploaia din zori la mănăstire. Miile de închinători îşi arătau bucuria şi mulţumirea sufletească şi îngenuncheau cu evlavie în faţa înaltului păstor. Dacă găsea la râu o piatră mare care se potrivea undeva la mănăstire. cete. în ziua praznicului. însă suntem convinşi că dacă s-ar fi retras. Ultimul mare praznic sărbătorit de Părintele Arsenie la Sâmbăta Acesta a fost de Izvorul Tămăduirii (7 mai) din anul 1948. ar fi fost la fel de mari făcători de bine pentru semenii lor.32 „Părintele Arsenie a fixat un loc socotit de retragere.) Chilia e un început. fiind o binecuvântare de la Dumnezeu. ca prin minune. cu excepţia unor oaspeţi distinşi şi studenţi de la Bucureşti. după spusele unui martor. sub foarte iscusita conducere a D-lui Prof. Răspunsurile liturgice le-a dat şi în anul acesta corul din Făgăraş. Sâmbete. Lisa şi alte sate. fete şi copii. Dacă Antonie cel Mare şi Sfântul Serafim de Sarov n-ar fi făcut nimic altceva decât să se roage în pustia în care se găseau. Câteva sute de închinători veniseră din ajun. şi cu Părintele Arsenie s-a întâmplat ca şi cu alţi părinţi duhovniceşti: Dumnezeu a primit iubirea lor şi i-a trimis înapoi în lumea din care doreau să se retragă ca tămăduitori ai ei. şi „atacă” frontal muntele printr-o deschidere boltită de circa 2 m. şi. cu intenţia de a realiza o chilie în „inima” muntelui. înaintează cam 1 m. pe jos. a renunţat şi pentru că el a plecat.S. Arpaşe. care-i mistuia. Părintele a lucrat cu oameni. norii s-au risipit şi raze aurii de soare şi lumină au înveselit făptura gingaşă a mănăstirii. nu o făcea de dragul senzaţionalului sau ca să se pregătească pentru vreo datorie oarecare. Liturghia arhierească La ora 9. în hainele de sărbătoare. Făgăraş. Timpul era nehotărât. care până la urmă nu a fost de retragere. Roşeală. pentru că e în apropiere o cabană turistică.30 clopotele mănăstirii au început să sune într-un dangăt prelung şi într-o armonie cerească. o ploaie măruntă şi deasă. Oamenii veneau şi îl ajutau.şi lăţimea de 0.) Dar. A renunţat pentru că a constatat că se infiltrează apă. şi s-a renunţat şi pentru că erau partizani pe munte şi să nu se facă o legătură între Părintele şi partizani. alte şi alte cete de închinători soseau. Veneau cu căruţe pe drumul cel mare pietruit. Sale Nicolae. Mişcarea religioasă de aici avea deja anvergură naţională. Predicarea Evangheliei . astfel încât la ceasul predicii am putea spune că se aflau în jurul altarului cam 10. Cu toate că sunt un vechi cercetător al mănăstirii. Cu toate că ploaia era binevenită pentru pământul însetat. ci ar fi făcut-o cu convingerea. „Am fost şi în anul acesta în pelerinaj la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus din jud. şiruri. spre cursul văii.P. Închinătorii cei mai îndepărtaţi au fost cei din părţile Braşovului. ale Branului. În tot decursul Sfintei Liturghii. prăznuirea de acum m-a covârşit cu desăvârşire. măiestrit cusute şi împodobite în cele mai felurite şi mai plăcute culori. un hol din care urma să se desfacă o cameră în stânga. ale Târnavelor.

P. Ba unii din părinţii mănăstirii au ţinut cicluri întregi de predici. A mânecat de la cuvintele Mântuitorului: «De însetează cineva. punând în faţa ascultătorilor icoana vie. „Din spusele gardianului Raicu. Este o lucrare de mare artă. când era ceva mai multă linişte. mii de perechi de ochi atârnau de figura senină. a mărturisit despre realitatea Învierii lui Hristos şi despre datoria noastră de a învia cu El. Eu şi prietena mea Ita Tâmpănaru. organiza acele „vacanţe spirituale” la care participau cu mult interes tineri şi studenţi din Bucureşti şi din alte centre universitare. preoţi şi diaconi: Părintele Prof.”36 Aceasta era starea lucrurilor când Părintele Arsenie a plecat la Prislop. Dumitru Stăniloae. în mentalitatea lor. Cele nouă predici. ocrotindumă. cu străfulgerări de lumină. pe o terasă a clădirii. ierodiaconul Nicolae. puteam ieşi la aer. Această fântână. a vorbit cu adâncime despre Hristos. impunătoare. Mitropolitul nostru. pelerinii vin la Mănăstire pentru a se împărtăşi cu Sfintele Taine şi pentru a asculta cuvânt de învăţătură şi zidire sufletească. fântâna vieţii şi a nemuririi. în ultima săptămână a lunii iulie. Părintele consilier Nanu din Sibiu. au înviorat pe ascultători. Totuşi. Serafim şi Mihail au vorbit despre marile daruri ale mănăstirii şi despre trebuinţa înnoirii sufleteşti a închinătorilor. Predica Î.P.Vatra Mănăstirii de la Sâmbăta a ajuns astăzi un puternic amvon de propovăduire. Sale. mai ales a femeilor. ţin sus predicarea cuvântului Evangheliei. Sa Mitropolitul nostru Nicolae. Din când în când se uita însă la noi.S. putea ajunge oricând periculos având în vedere popularitatea pe care a are.S. ca o apă limpede din izvorul său. care devenea incomod şi care.37 . să vină la Mine şi să bea» (Ioan 7.S. Numele primit la Botez şi l-a dobândit pe bună dreptate”. Era în faţa noastră o mare de capete. Datorită însă entuziasmului enoriaşilor din Schei care aduceau zilnic. arestat ca legionar. eram «cazate» într-un birou gol şi la amiază. brăzdată de cei 66 de ani. Fântâna cea frumoasă Ca şi altă dată s-a făcut sfinţirea apei la fântâna de lângă altarul bisericii şi Taina Sfântului Maslu pentru bolnavi. Se bănuia că acolo unde este o aşa de mare adunare de oameni trebuie să fie neapărat şi instigaţie. Obişnuit. slujitorii mănăstirii. pelerinajul la mănăstire. ci duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare. a adus mulţumiri tuturora pentru osteneala ce şi-au dat venind în pelerinaj. Sale Nicolae. poate.P. care. Nu numai la marile praznice. a Î. În ziua praznicului. lucrând adânc în sufletul fiecăruia.34 Fireşte că regimul comunist nu putea tolera aşa ceva şi era de aşteptat ca în cele din urmă să reacţioneze. Dr. Părintele Arsenie era închis în subsolul clădirii. dar plină de părintească iubire. care (după posibilităţile lui) m-a ajutat foarte mult. un om în vârstă. Mulţimea s-a strâns şi mai mult în jurul altarului. A îndemnat apoi pe ascultători să-şi păstreze credinţa şi să împlinească cu sfinţenie datinile strămoşeşti. unde a fost dusă şi dânsa pentru cercetări. rostirea cuvântului fu începută de către Î. Mihail. Părintele era scos la soare timp de o oră pe zi. Părintele consilier Secaş din Sibiu a lăudat râvna închinătorilor. nici de mai marii Ierarhiei Bisericeşti. refuzând de a se urca în camion. Lucrul deosebit al acestui an a fost sfinţirea fântânii. care au ţinut să facă pe jos. în frunte cu o bătrână de 70 de ani. Traian Ciocănelea. Părinţii ieromonahi: Arsenie. mâncare la poartă. a zugrăvit icoana duioasă a unei cete de femei. La terasa aceasta aveam şi noi acces.35 Otilia Rădulescu Aroneasa mărturiseşte că l-a reîntâlnit pe Părintele Arsenie în vara anului 1948 la Securitatea din Braşov. 37).(…) De altfel era ştiut că Părintele Arsenie. a căror râvnă este deosebită. de orientare la o viaţă curată şi de folos oamenilor şi plăcută lui Dumnezeu.P. se ştie. Au urmat apoi la rând alţi 8 predicatori. Protopopul Făgăraşului.S. Puţinele cuvinte pe care ni le adresa erau pline de înţelepciune şi încurajare. Aceste daruri li se împărtăşesc în toată vremea. Sale curgea natural. Serafim. Părintele Arsenie era îmbrăcat în alb şi părea detaşat de tot ce-l înconjura. nu era văzut cu ochi buni de guvern şi. arătând că ctitorii de la Sâmbăta fac parte din ceata mucenicilor credinţei lui Hristos. clădită în mijlocul grădinii de pomi este o nouă înfăptuire după desenele şi planurile Părintelui Arsenie. (Aici se face referire la Părintele Arsenie. Mulţimea asculta mişcată şi sorbea cu nesaţiu din cuvintele vieţii. În fine. botezată «cea frumoasă» din partea Î. cu o privire pătrunzătoare. sau poate altor interese. în grupuri compacte. dând cu putere învăţătură poporului. harul său le impunea respect şi teamă. Şi cine altcineva putea fi spionat şi arestat decât „instigatorul”. toţi licenţiaţi şi doctori în Teologie.) În felul acesta predicarea Evangheliei la mănăstire e socotită ca ceva de sine înţeles şi aşteptată cu sete de închinători. Părintele Mladin a evocat în cuvinte de foc mucenicia pentru Hristos a celor credincioşi. Avalanşa poporului şi a tineretului spre Mănăstirea Brâncoveanu i-a speriat. prin frumuseţea şi puterea lor. ieromonahi cuvioşi ca: Arsenie. pentru tot poporul în general şi pentru studenţi şi tineret în special. În încheiere. de deşteptare din somnul păcatelor. protopopi. Mănăstirea de la Sâmbăta în această privinţă corespunde pe deplin cerinţelor vremii de astăzi: ea este o şcoală de luminare a poporului. plină de lumină şi putere dumneziască a Mântuitorului Hristos.

cu porţiuni mari din terenul aflat în preajma clădirilor duse de torentele pârâului Silvuţ.Chemat la treapta arhieriei Într-o cuvântare rostită (liber) la 5 iunie 1998 în aula Palatului Patriarhiei. ca amploare. Arsenie a fost arestat. a fost părăsită de călugării greco-catolici. Părintele Ieronim Grovu. fiind distrusă cu tunurile din ordinul generalului Bukow. a plecat la Mănăstirea Prislop unde a fost numit stareţ apoi duhovnic. ridicarea schelei pentru pictura cu care dorea chiar dânsul să . a condus acţiunea de revenire a preoţilor şi credincioşilor uniţi la sânul Bisericii strămoşeşti. Erau câţiva şi au plecat şi a rămas mănăstirea goală. Şi Mitropolitul Nicolae Bălan trebuia să se îngrijească de reactivarea Mănăstirii. care i-a hirotonit. cum vom vedea. la fel ca şi ceilalţi patru. pe atunci în Mănăstirea Sâmbăta de Sus. A fost un preot şi 4 monahi.» Şi Părintele Arsenie l-a rugat pe Mitropolit să îl lase în continuare la Prislop ca să consolideze relaţia între ortodocşi şi foştii greco-catolici şi Părintelui Grovu i-a scris. că eşti din eparhia mea. surprinzătoare a fost aplecarea lui Justinian. Au fost de faţă noul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. În urma acestui eveniment al «revenirii». cel care. ci şi pentru marile curente duhovniceşti. Părintele Arsenie. a fost cel creat de Părintele Arsenie Boca. Cine-i bun?!». înainte de a fi depus din treaptă a zis: «Părintele Arsenie nu a fost bun – l-a dat afară. nu a fost şi nici nu putea fi o rezolvare a acestei probleme. nu erau în arhiva Mitropoliei – şi astea le-a adus la Mănăstire şi le-a predat Părintelui Serafim să le citească obştii şi să se ştie de ce Părintele Arsenie nu a mai venit la Mănăstire. Bartolomeu Anania. până atunci stareţ al reînviatei ctitorii brâncoveneşti de la Sâmbăta de Sus. dar a devenit grecocatolică. arhidiaconul Ioan Circov de la catedrala mitropolitană din Sibiu şi preotul Traian Faur din Silvaşu de Sus.P. Şi Părintele Arsenie poate că trebuia să plece de la Sâmbăta. a avut şi el motivele lui ca să nu se mai întoarcă la Sâmbăta. care a fost de fapt iniţial ortodoxă. întreaga ţară. Între timp ce s-a întâmplat: Mănăstirea Prislop a ajuns în Eparhia Aradului. îşi aduce aminte că Patriarhul Justinian se gândea să-l cheme pe Părintele Arsenie la treapta arhieriei. Ştiu cu siguranţă că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei. cu câteva săptămâni în urmă. practic. Deci. cu o gospodărie anexă foarte săracă şi neîngrijită. scrise de la Prislop. prin implicarea personală în restaurarea mănăstirii şi în toate celelalte munci de aici: tencuiala pentru pregătirea frescei. În 1954 a fost o rebeliune la noi la Mănăstire. avea nişte scrisori. mai ales că bunurile fostei Biserici Greco-catolice au trecut în patrimoniul Bisericii Ortodoxe. respectiv să se ştie că Mitropolitul l-a chemat pe Părintele Arsenie înapoi la Sâmbăta. Nicolae Bălan (1929-1955). fost preot de mir. „În această ordine de idei. nu numai pentru viaţa monahală.”39 „Poate că a fost o soluţie pe vremea aceea. practic. un părinte de la Sibiu. dus în lagăre de muncă forţată şi apoi. Î. a adus personal la Prislop pe Ieromonahul Arsenie Boca. nemaifiind în Eparhia lui. părăsită de ultimii trei vieţuitori uniţi – cu pereţii tuturor clădirilor plini de igrasie şi ameninţaţi cu dărâmarea. cu două veacuri în urmă. şi nişte scrisori adresate Părintelui Ieronim Grovu – pe acestea le avea acasă. Primul dintre acestea.”38 Stareţ şi duhovnic la Prislop „La 25 noiembrie 1948. Dar a avut loc şi un eveniment care s-a numit atuncea «revenirea greco-catolicilor în sânul Bisericii Ortodoxe». Şi atunci. Arhiepiscopul Vadului Feleacului şi Clujului. fiind el pe atunci consilier la Mitropolie la secţia economică. loc unde îşi va pune iarăşi pecetea de ziditor de suflete şi ziditor de aşezăminte.” (Arhimandritul Teofil Părăian) Dar şi aici. după ce s-a aşezat acolo. Mănăstirea era într-o stare jalnică. Părintele Mihail nu a fost bun – un părinte care s-a mutat la o altă mănăstire. hai la Sâmbăta. A scos din arhiva Mitropoliei nişte scrisori ale Părintelui Arsenie adresate Mitropolitului. avusese aceeaşi soartă ca şi Prislopul. Şi Mitropolitul l-a dus pe Părintele Arsenie să organizeze Mănăstirea de la Prislop. pentru că Părintele începuse să fie prigonit şi urmărit de Securitate. deci Mitropolitul l-a chemat pe Părintele Arsenie.S. precum se cunoaşte. mitropolitul de atunci al Ardealului. Părintele a fost căutat de Securitate. Este cunoscut faptul că Părintele Arsenie a lucrat constant la Prislop. Adică cât s-a străduit el să realizeze ceva pentru ei (pentru cei de la Sâmbăta). Mănăstirea de la Prislop. Eu nu-s bun. licenţiat în Teologie de la Sibiu şi absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. care a fost conducătorul lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea de la Sâmbăta. care. l-a chemat la Sâmbăta. nu rămâne la Arad. Acesta este motivul ştiut al mutării. Şi părintele acela care a fost conducătorul acestei rebeliuni a fost sancţionat de Mitropolit. Ceva de neînchipuit: călugări să se răzvrătească! S-au răzvrătit împotriva Mitropolitului Nicolae Bălan care a restaurat mănăstirea. să nu mai fie în atenţia mulţimii şi în atenţia Securităţii. Asta era amărăciunea Părintelui. Şi atunci. Mutarea. aşa cum s-ar putea crede. Părintele Arsenie. preotul Traian Belaşcu. a cărui puternică influenţă spirituală cuprinsese. obligat să rămână inactiv. Preotul a fost caterisit şi exclus din monahism şi ceilalţi au fost excluşi din monahism. nu i-a schimbat cu nimic. rugându-l să intervină la Mitropolit să îl lase la Prislop. îndrumat de Mitrolopitul Nicolae Bălan. părintele acela. «Părinte Arsenie. însă oamenii au rămas tot oameni. dar. cu acoperişurile clădirilor mâncate de rugină. cu prilejul comemorării a 50 de ani de la întronizarea Patriarhului Justinian. Dr. Şi cu acest prilej Părintele Arsenie i-a scris Părintelui Grovu că «Oamenii sunt tot oameni». care i-a făcut călugări.

de pomenirea Sfântului Ioan Evanghelistul şi a constituit „prima mare bucurie ortodoxă a mănăstirii. Părintele Arsenie şi-a început pribegia în Bucureşti. – ceea ce-mi va asigura şi mie răgazul preocupării şi de ceilalţi talanţi ce-i am. pe lângă motivul străvechi. În 1951 Monahia Zamfira a fost numită stareţă a mănăstirii.”48 Se ştie că în această perioadă Părintele Arsenie a fost dus la Canal unde a stat 9 luni de zile. de aceea. de praznicul Schimbării la Faţă. prin actul Episcopiei Aradului nr. a fost îndepărtat din mănăstire.1951. Părintele stareţ Arsenie a fost hirotesit protosinghel. Nu spune însă în ce an. 2408/1959. Părintele Dometie scria către Episcopia Ortodoxă Română a Aradului: „…la ora 5 dimineaţa. Bucuria n-are multe vorbe. iar în 1961 a fost angajat la Atelierul de pictură al Patriarhiei de la Schitul Maicilor cu încadrarea de muncitor pictor. iar stareţa lor era acuma Monahia Zamfira Constantinescu. un adevărat parc natural (ce ne aduce aminte de cel de la Sâmbăta). după două veacuri de năpăstuiri”. A fost angajat la Biserica Sfântul Elefterie ca pictor secund pe lângă pictorul Vasile Rudeanu. Cei doi tineri monahi însă n-au rămas mult timp la Prislop. Dintre acestea. 45 Deci mănăstirea devenise între timp de maici. în curtea mănăstirii. cu numele de Dometie. Al Prea Sfinţiei Voastre fiu duhovnicesc.55 . ziua Înălţării Sfintei Cruci. cu ajutorul lui Dumnezeu. viaţa însăşi a mănăstirii fiind tributară rânduielilor pe care obştea încropită în 1949 şi transformată în mănăstire de maici în luna aprilie 1950.46 Aşa cum am amintit puţin mai sus. În aprilie 1950.1952. Prin urmare maicile au fost alungate iar mănăstirea desfiinţată. care a primit numele de Antonie. Nu ni s-a prezentat nici un ordin. unul ca ieromonah. V-o împărtăşim aşa cum e: cu recunoştinţă şi smerită metanie. fără nici o motivare.44 Activitatea Părintelui Arsenie ca stareţ se încheie în 1950. de Buna Vestire. cu care încă n-am lucrat nimic pentru Iisus. şi Leonida Plămădeală42. Oamenii autorităţii de stat îl „ridică” pe Părintele Arsenie pentru anchetă în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951. în amintirea celei de a doua ctitoră a mănăstirii. părintele Arsenie Boca. În cadrul aceleiaşi slujbe au fost tunşi în monahism: Stelian Manolache.43 În curând au fost hirotoniţi tot de Episcopul Andrei.52 În incinta ei s-a organizat un Cămin de bătrâni. la Prislop: sănătos. dimpreună cu obştea. pentru stareţul lor. şi la Ocnele Mari. Vă aşteptăm. Părintele Arsenie a fost în continuare urmărit de Securitate.1951. pentru că între timp Prislopul devenise mănăstire de maici cu viaţă de obşte. adică 1976 şi pe parcursul a mai mult de două decenii.54 Pribegia în Bucureşti După ce a fost alungat de la Prislop.40 Primul hram la Prislop a fost în data de 8 mai 1949. Monahia Zamfira Constantinescu. 3.01. gândită şi zidită tot de Părintele Arsenie. Cu acest prilej. amenajarea şi decorarea întregii curţi. pentru că faceţi parte. Procedeul a fost brutal. prima liturghie arhierească ortodoxă. Vlădica Andrei a săvârşit. licenţiată în Teologie şi cu diplomă de absolvire a Facultăţii de Filozofie din Bucureşti. restaurarea bisericii şi a clădirilor anexe. care au fost închinoviate aici în luna mai 1950. Părintele Arsenie a rămas duhovnic al Mănăstirii Prislop până în 1959. mai e şi unul local. Prislop. Am aflat că după Paşti veniţi la noi. la decizia episcopului Andrei. îi scrie episcopului Andrei al Aradului următoarele: „De Buna Vestire. 2407/1959 semnat şi parafat de Prea Sfinţitul Episcop Andrei Mageru. a fost ridicat de un grup de 10 oameni din partea autorităţii. au rămas primele 6 surori. sora Julieta Constantinescu. Toate acestea. 51 La fel s-a procedat şi în cazul stareţei Mănăstirii Prislop. toate lucrările efectuate au respectat planurile Părintelui Arsenie. celălalt ca ierodiacon. când. icoanele de pe tâmpla altarului. la care a adăugat altele noi.41 La 14 septembrie 1949. Dar.53 După anul redeschiderii Mănăstirii Prislop.”47 Într-o altă scrisoare. stareţul astei mănăstiri. aşa cum vechii creştini îşi aşteptau Părinţii. Au intrat în chiliile surorilor. În cartea Viforniţa cea mare a lui Dimitrie Bejan49 aflăm că Părintele Arsenie a fost dus. scrisă tot în data de 26. vorbind necuviincios.01. în toate privinţele. mult folosit şi tot atâta de senin. din motivele ei. Într-o scrisoare din 26. adică în 1952. înainte de a fi la Canal 50.04. Părintele Arsenie s-a întors la Prislop după un an. străjuit de o clopotniţă pe stâncă. Arsenie.împodobească biserica. Părintele Dometie împreună cu maicile Prislopului solicită sprijinul ierarhului Aradului. am ajuns acasă. le-a respectat cu sfinţenie. ajutat pentru o vreme şi de Ieromonahul Dometie Manolache. punând începutul vieţii de obşte. a fost tunsă în monahism la 6 august. Ajuns acasă. sculptarea iconostaselor şi a stranelor – în general lucrarea întregului mobilier liturgic. cu actul nr. mai nou: îndeplinirea ultimelor forme în conducerea obştei de aci. primind numele de Zamfira. Aşa cum am zis. Părintele Protosinghel Arsenie Boca a rămas în continuare la Prislop ca preot-duhovnic.

care reprezintă o sinteză a gândirii Sfinţiei Sale. . cum chiar dânsul spunea. Ea ne prezintă momente „Din viaţa şi patimile Cuviosului Ştefan cel Nou. pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus. cât şi în ceea ce priveşte spaţiul pe care se desfăşoară. Iar cuviosul primind mucenicia la 53 de ani ai vârstei sale în 28 ale idelor lui noemvrie. din pricina lumânărilor. în înţelesul că Părintele Arsenie nu s-a limitat strict la programul iconografic clasic. pictura s-a „pangarit” (afumat). care oricum este destul de rar reprezentată. care le grăia direct. Părintele Arsenie a fost şi un înzestrat scriitor bisericesc.60 Este ştiut faptul că în nici o altă biserică nu este zugrăvită pe absida altarului mucenicia acestui Cuvios. în semn de adevărată ascultare călugărească. obştea s-a reorganizat într-un Aşezământ mănăstiresc în oraşul Sinaia. ci doar în înţelesul de îndrumător spiritual. nu pot să nu observ asemănările dintre cele două vieţi – a Cuviosului Ştefan cel Nou şi a Părintelui Arsenie – şi mai ales faptul că amândoi s-au săvârşit din viaţă în 28 ale lunii lui noiembrie!61 Aşezământul de la Sinaia După izgonirea forţată din mănăstire în anul 1959. în 1968 a început pictura bisericii parohiale din Drăgănescu. Oamenii care-l căutau aveau ce învăţa doar din lectura picturii. „ca să nu mai orbecăiască şi ei în noaptea neştiinţei şi a lipsei de sfat.59 Ar mai fi foarte multe de spus şi în ceea ce priveşte felul în care Părintele Arsenie a gândit programul iconografic în ansamblul lui. rămânând încă duhovnic. de lângă Bucureşti.”58 Ca „predica” de acum să fie cât mai convingătoare. cu vina de pe urmă: «Ştefan mi-a făcut temniţa mănăstire!»”. dar şi ultima dorinţă de a nu-i fi date publicităţii. pe lângă scenele clasice. (La anumite compoziţii se observă cu uşurinţă cele două straturi picturale. fără ocolişuri şi pe înţelesul tuturor. pe alocuri. În acest aşezământ Părintele Arsenie şi-a avut chilia şi atelierul de pictură din anul 1969 până în anul 1989. cu ajutorul penelului şi al culorilor. însă. Părintele. nemaislujind. la care a lucrat vreme de 15 ani.57 „Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi. E o pictură nouă ca şi predica de atunci. aşterne pe ziduri. când s-a săvârşit din viaţă.) Aici. Aici şi-a lăsat într-o rânduială desăvârşită şi predici şi meditaţii şi desene. Pictura de la Drăgănescu nu este una obişnuită. Părintele Arsenie a pictat-o de două ori. al gândirii filocalice. întunecă vremile şi prea adesea cruntă pământul”. Ele nu sunt simple vorbe de spirit. adică dispunerea fiecărei compoziţii în parte. după expresia Sfinţiei Sale.62 Scrierile Părintelui Arsenie Pe lângă faptul de a fi fost un mare propagator al gândirii patristice. care acum este metocul Mănăstirii Prislop.Este foarte important să amintim aici că „Părintele Arsenie nu a voit să încalce decizia unui ierarh. Încercând să actualizeze mesajul Evangheliei. Părintele a introdus în pictura de aici. fără a spovedi. a fost căutat de o „adevărată avalanşă de oameni”. mai ales că ocupă un loc important în absidă. care a tiranisit biserica între anii 741-775. cu splendida-i caligrafie. pentru generaţii de preoţi şi credincioşi. Totuşi. ci doar participând la slujbe. şi compoziţii de-a dreptul şocante care au un rol vădit catehetic şi care se adresează oamenilor zilelor noastre. atât în ceea ce priveşte dimensiunea ei. o face acum într-alt chip. Prin urmare. doresc să accentuez doar latura profetică a personalităţii Părintelui Arsenie. o pensie minoră. ci mai degrabă sunt aşchiile ţâşnite din coerenţa şi vigoarea unui trunchi cu rădăcini adânci. Dacă i s-a interzis să predice. ca şi cântăreţ de strană. Nu aş vrea să fiu înţeles greşit şi să se creadă că. de unde vin toate relele care chinuiesc pe oameni. deja consacrate. este limpede că Părintele Arsenie nu a pus întâmplător această compoziţie aici. însă nu acesta este scopul lucrării de faţă. lângă scenele reprezentate. lămuritoare. şi anume cel din dreptul ochilor. căutând un răspuns la semnificaţia amplasării compoziţiei cu pricina în acel loc însemnat. pe vremea Împăratului iconoclast Constantin Copronimul.56 Pictarea bisericii din Drăgănescu Ieşind la pensie. în cele ce urmează. numeroase sentinţe scurte. Deci pictarea ei aici este firesc să ridice semne de întrebare. nu se poate trece cu vederea o amplă compoziţie pe care Părintele a zugrăvit-o pe absida altarului. aceasta pentru că. care i-au păstrat şi îi poartă o recunoştinţă aleasă”.

păstrarea hormonilor şi concepţia de viaţă creştină”. Lua foarte în serios problema călugăriei. mai puţin răspândită decât celelalte. Cele mai frumoase şi cunoscute cuvinte ale Părintelui Arsenie le-am cuprins în cartea Părintelui Teofil Veniţi de luaţi bucurie. mare căutare au avut şi fotografiile Părintelui Arsenie din perioada de când era la Sâmbăta. Spunea răspicat ce avea de spus. De o largă răspândire s-a bucurat şi scrierea Pravila Albă. Părintele era acolo. Cea mai cunoscută dintre ele şi cea mai răspândită a fost Cărarea Împărăţiei. În final lucrarea mai cuprinde şi o tâlcuire a rânduielii tunderii în monahism. Trebuie amintite aici şi zicerile Părintelui Arsenie. în acest context. ci a fost auzit de către un tânăr din gura Părintelui Arsenie. în „Foaia duhovnicească pentru popor – Străjerul Ortodox”. iar în 1995 şi în 2000 s-a ajuns să se tipărească (în două ediţii deci) „forma definitivă a Cărării Împărăţiei. pentru că. fă-te ca focul!” (Părintele Arsenie Boca) Părintele Arsenie a fost cercetat de mulţi doritori de viaţă monahală. Îndrumător al monahilor „De vrei să te faci călugăr. fotografii care erau şi sunt puse de mulţi credincioşi lângă icoane. o dată cu acestea. de editarea căreia m-am ocupat personal. Dar. lucru care nu înseamnă deloc că nu ar fi şi acesta foarte important. Dar. Nu stătea să se tocmească cu nimeni în privinţa asta. glicogen. scrisorile Părinţilor sunt unele dintre cele mai frumoase opere din literatura patristică. De viaţa şi opera Părintelui s-au interesat şi se interesează oameni şi teologi de seamă. văzând câte variante ale scrierilor Părintelui Arsenie circulă. mai ales de când există posibilitatea ca ele să fie fotocopiate (xeroxate). Nimeni nu putea înşela ochiul său ager cu prefăcătorii sau vicleşuguri. care şi ele circulă. care se adresează în special monahilor care doresc să-şi rânduiască viaţa interioară în vederea urcuşului duhovnicesc. Tot aici trebuie să amintim şi scrisorile pe care Părintele Arsenie le-a trimis celor apropiaţi. M-a luat la spovedit. cum (Părintele) a gândit-o şi cum a lăsat-o în 1949. care l-au ascultat sau nu l-au ascultat vreodată.Scrierile Părintelui Arsenie au circulat între credincioşi în mai multe variante. somn. chiar dacă Părintele Arsenie nu a dorit acest lucru. de întrebările pe care mi le-a pus. Până una alta. între care o întrebare care am spus-o eu de multe ori. S-a început cu câteva cuvinte de învăţătură publicate în revista „Gândirea”. a unui fanatic. Iată caracterizarea pe care o face Părintele şi asupra acesteia: „Sundar Sing – Ce frumos scrie Sundar Singh şi de ce proastă calitate e apocrifa aceasta.64 I s-a mai atribuit şi scrierea numită Sundar Singh vorbeşte globului pământesc. aşa încât. Le spunea Părintele: „Măi. iar altele probabil că vor urma a fi publicate. Foarte elocventă în acest sens este relatarea despre întâlnirea din 1942 dintre Părintele Arsenie şi pe atunci tânărul de 13 ani Ioan Părăian (azi Arhimandritul Teofil Părăian) care dorea să rămână în Mănăstirea de la Sâmbăta: „Când m-am dus eu la Mănăstirea de la Sâmbăta în 1942 să mă fac călugăr. nu toţi cei din lume se prăpădesc. Era şi un foarte bun psiholog.) La fel. prin mine dincolo de . am stat de vorbă.65 O altă scriere care o găsim deja publicată în câteva site-uri ortodoxe web este Trepte spre vieţuirea în monahism. aveam treisprezece ani şi jumătate. înainte de a da un verdict în ceea ce priveşte recomandarea pentru călugărie. nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc”. şi pe care mai ales Părintele Arhimandrit Teofil Părăian le popularizează cu timp şi fără timp. Părintele Arsenie „căuta să vadă prin tine dincolo de tine”. să nu uităm. mi-aduc aminte şi de amănunte. Mai erau apoi cunoscute şi multiplicate (dactilografiate) şi predici ale Sfinţiei Sale şi. scrierile Părintelui e firesc să cunoască o rapidă răspândire. cei care-i deţin manuscrisele s-au gândit că în cele din urmă este mai bine să le publice. Unele dintre ele au fost deja făcute cunoscute cititorilor. nu trebuie uitat că Părintele Arsenie a lăsat acel program de angajare într-o viaţă duhovnicească autentică în cinci puncte: „Oxigen. un manuscris care i s-a furat Părintelui Arsenie şi care pe urmă a fost modificat şi rescris. îndreptar de viaţă care nu a fost cuprins în vreo scriere publicată (de pildă Cărarea Împărăţiei). Serie nouă. incult şi mincinos”. care l-au cercetat sau nu l-au cercetat. după care vor urma predicile – care şi ele circulă în nu ştiu câte variante –. pe care şi le-a legat singur într-un volum – se pricepea să lege foarte frumos cărţile – după o anumită ordine şi cu o caligrafie unică”. prin care vroia să intre dincolo de mine. credincioşi care l-au cunoscut sau nu l-au cunoscut. Iată caracterizarea pe care o face Părintele pe un asemenea exemplar: „Pravila Albă – model de strâmbare a unui original furat”. (Nu există carte a Părintelui Teofil în care să nu apară cel puţin o zicere a Părintelui Arsenie. copii după scrisorile Părintelui au ajuns la foarte mulţi credincioşi.63 S-au mai tipărit şi se mai tipăresc şi în continuare predicile şi meditaţiile Părintelui Arsenie cuprinse în manuscrisul numit Fiii Învierii. Dintr-o singură privire şi schimbând două-trei cuvinte putea să înţeleagă şi să cântărească exact ce-i de făcut cu doritorul de călugărie ce-i stătea în faţă.

”66 Au ales calea călugăriei mulţi dintre tinerii care l-au căutat pe Părintele Arsenie. „că le poate fi viaţa aşa cum le este şi numele” (Arhimandritul Teofil Părăian). Adevărul este că fiecare dintre noi suntem o sinteză. viitorul Mitropolit al Ardealului. trăgând aerul în piept: «Iisuse Hristoase. nici până atunci. am plecat. tu eşti sinteza harababurii din casa voastră». Fiul lui Dumnezeu. sunt nişte lucruri pe lângă care noi trecem uşor.69 Concepţia Părintelui Arsenie despre monahism Părintele a văzut de-a lungul vieţii sale şi cazuri de călugări rataţi. cât timp să stau în rugăciune. Părintele Arsenie Boca a lăsat o scriere care se referă la creşterea duhovnicească a doritorilor de desăvârşire. păcătosul». Şi atunci părintele ştiind lucrul acesta. experienţa şi competenţa cu care scrisese Cărarea Împărăţiei şi Trepte spre vieţuierea în monahism. pe care ceilalţi nu le observau. de care depinde . că moştenim din străfunduri de existenţă lucruri pozitive şi negative. Iisuse Hristoase. a unei harababuri. Nu mi-a spus cât să zic. de câte ori să zic. în eparhia căruia era în acei ani. bineînţeles că s-a gândit la asta. o lucrare destul de puţin cunoscută. îi cumulăm pe părinţii noştri. ca să o zic cu cuvântul gândit. cât şi pentru cei care au făcut deja acest pas. Fiul lui Dumnezeu». nu le rezolvăm niciodată şi nu le rezolvă nimeni. şi atunci. Prea Sfinţitului Andrei Mageru. nu cu cuvântul vorbit. nu aveau posiblitatea să le formuleze aşa de fain: «Tu eşti sinteza harababurii din casa voastră». cum m-a învăţat părintele: între respiraţii: «Doamne». Iisuse Hristoase. ci începem cu rădăcini. Iisuse Hristoase. Interesant. disperare şi abandonare a adevărului. ci mi-a zis aşa: «Zici în gând. ci cuiere de haine călugăreşti”. Mă întrebă dacă mi-a venit în gând vreodată să omor un om. spre a-i arăta cu iubirea. am făcut liceul. dar i-am mai auzit pe oameni zicând: «Te omor. mama mamei. Bineînţeles că mi-am văzut de treabă. Dar negrăit mai importantă decât această scriere este pilda vieţii Părintelui Arsenie 68. dacă vrei să ştii cine eşti. chiar şi în mijlocul unei lumi plină de confuzie. am făcut Teologia şi după unsprezece ani m-am făcut călugăr. Deci. nu m-am gândit niciodată că trebuie să o fac cu exclusivitate.67 Petru tinerii de atunci. păcătosul». Atât mi-a spus. o dată cu asta zici «Iisuse Hristoase. ca şi când ar fi zis către mine: «Uite ce-i. în orice caz. Fiul lui Dumnezeu». că-i bine». Fiul lui Dumnezeu. şi nici de atunci încoace. zicerea aceasta că copilul e oglinda părinţilor. cercetează-te şi vezi de unde ai venit! Şi părintele. păcătosul». ştiam rugăciunea cu care se mântuiesc călugării şi foloseam rugăciunea cât o puteam folosi. Mie mi s-a părut foarte curios la vârsta aceea că m-a întrebat dacă mi-a venit în minte să omor vreun om. că Părintele nu mi-a dat directiva să iau legătura cu vreun practicant al rugăciunii. dar s-o zici cu cuvântul gândit». şi având capacitatea aceasta de a intui esenţialul în orice chestiune. dar s-o zic. că înnoirea monahismului (atât de dorită şi atunci. fire-ai …» şi nu ştiu ce. miluieşte-mă pe mine. De ce? Pentru că Părintele avea în gândurile lui şi după aceea în afirmaţiile lui. ajunsă stareţă la Prislop. Şi mi-a spus să zic: «Doamne. cine suntem. Bineînţeles. miluieşte-mă pe mine. pe bunicii noştri. devenit vestitul duhovnic de la Râmeţi. Am mai vorbit noi de una. Părintele Arsenie i-a scris Episcopului Aradului. Doamne. trebuie să avem gânduri pozitive. doar mi-a spus să mă angajez la rugăciune. Amintim aici pe cei mai cunoscuţi: Leonida Plămădeală. A zis odată părintele către unul: «Mă. Mi-a zis aşa: «S-o zici cu gândul. cu cineva care să mă îndrumeze. în felul următor: între respiraţii zici «Doamne». cât timp să zic rugăciunea. Vedeţi. adică pot fi „bătrâni frumoşi”. mi-am văzut de şcoală. înainte cu unsprezece ani de a mă face călugăr. Dar lucrurile acestea trebuie rezolvate. despre altceva nu mi-a spus nimic. ca şi acum). şi dând aerul afară din piept. şi lista ar putea continua. miluieşte-mă pe mine. însă. o dată cu asta zici «miluieşte-mă pe mine. sau. ca să scoatem din lucrare gândurile negative. Eu aveam o bunică. dar aşa m-a învăţat părintele. e voie. Stelian Manolache.mine. trăgând aerul în piept. care sunt străfundurile existenţei mele. dacă vrei să te faci călugăr. cu vreun duhovnic. de alta. deci cu cuvântul gândit. dar am ştiut de rugăciune şi de câte ori îmi aduceam aminte ziceam: «Doamne. nu mi-a făcut nici un fel de teorie. Dumnezeu ştie cum suntem. bineînţeles că ştia toate lucrurile acestea. Despre ei zicea: „Unii dintre călugări nu sunt călugări. a unei linişti. Este vorba despre Trepte spre vieţuierea în monahism. Şi nu m-am gândit decât după aceea că Părintele a vrut să vadă de unde vin. că noi nu începem propriu-zis de la conceperea noastră. păcătosul». Fiul lui Dumnezeu. că nu-mi venise niciodată un gând de acesta. din pricină că încă nu a fost editată. părintele îşi dădea seama de anumite lucruri. dar faci ce fac călugării: zici rugăciunea cu care se mântuiesc călugării». lipeşti de respiraţie rugăciunea. şi dacă nu le rezolvăm noi. să am o pravilă. Julieta Constantinescu. Deci. Deci. pentru că lupta se dă în gând. care arată călugărilor că pot trăi ca Părinţii din vechime. Pentru a evita apariţia acestora. ea răspundea: «Păi numai de-ar semăna cu mine. tu vrei să te faci călugăr? Păi îţi spun eu ce să faci tu. mai departe. Nu mi-a dat nici o explicaţie. sau treceau pe lângă ele. dar şi pentru tinerii de azi care doresc să urmeze calea monahală. că fiecare dintre noi aducem o încărcătură în existenţa noastră. Nu te faci călugăr. Dumnezeu ştie de unde. deşi se poate şi cu cuvântul vorbit. nu e absolut necesar să se facă aşa. şi eu aşa am făcut. şi când zicea câte cineva de un nepot al ei: «Seamănă cu dumneata». dând aerul afară: «miluieşte-mă pe mine. păcătosul».

ai căror vieţuitori au ţinut trează în conştiinţă unitatea ortodoxă a neamului. Nu pot fi primiţi în această nevoinţă de o viaţă a sfaturilor evanghelice. s-au arătat mucenicii. când grăiesc conştiinţei poporului prin simplă existenţa lor. «înclinaţia spre mănăstire» nu e de fapt o înclinaţie. E atât de anevoios lucrul acesta dar şi atât de mare. de calendar (stilismul). Aceasta este ultima Lui definiţie. inima. e ridicată de Noul Testament la valoarea de argument al existenţei lui Dumnezeu. Fiecare ins e o lume de necunoscute. dovedind un climat nesănătos al minţii sau ducând la el. Adevăraţii chemaţi văd limpede eroica nevoinţă a desăvârşirii. numai El o poate face. întâietăţi nedrepte – destrămare sufletească.şi înnoirea mai generală a Bisericii şi a societăţii. pricinuind oarecare jenă. în diferite grade. dar foarte arareori se nasc povăţuitorii: stareţii şi duhovnicii. a păcatului. „Am văzut şi răsăritul şi apusul multor mănăstiri. a face unire între oameni. al decadenţei actuale. determină cerşetoria. din cauze organice sau din alte cauze. încât atrage prezenţa nevăzută a lui Iisus într-o atare obşte. e o dovadă de lucrare dumnezeiască şi. vederi largi. De răsăritul sau apusul acestora atârnă încrederea sau neîncrederea ce le mai rămâne oamenilor în forţa de creaţie a creştinismului. De aceea. umblatul cu «pantahuza». profunzime şi cu o putere de discernământ cu totul aparte. ba chiar duşmani. chiar de-ar avea povăţuitori cu calităţi. adunare de vieţuitori foarte uşor – greutatea-i la ales. nu se ajunge decât la o situaţie decadentă. dar devin răi adunaţi laolaltă – devin ceea ce erau de fapt. Alcătuită cu precizie. buni cunoscători ai omului: limpezi în doctrină. nu se face prin înmulţirea numărului de mănăstiri şi schituleţe şi nici prin simple directive venite „de sus”. dar mai ales cu sistemul nervos. Iar când vitregiile trecutului – urzite de Vatican – le-a dărâmat şi ars. pretarea la slujbe pe rufărie. dar fără oameni îndeajuns formaţi. sângele şi glandele endocrine. cu cât sunt mai mari cu atât au o viaţă mai scurtă. ca de pildă pe amănunte de tipic. a diavolului. Speriaţii aceştia se dedau de capul lor la nevoinţe care le ruinează amândouă sănătăţile – nu sunt de nici o treabă în mănăstiri. Răsar. năluciri – toate tulburări psihice din cauze netratate. Ce reînfiinţăm. Aci e un punct gingaş. uşurare. cu care uneori se începe o mănăstire. pe bună dreptate. îmbunătăţiţi în smerenie şi iscusiţi în dreapta socoteală şi. rămân de obicei la voia întâmplării şi pradă unei păreri cu totul pe dos. Din diferenţa de zestre. pe deasupra. chiar de pravilă. litanie. Infirmii se fixează pe îngustimi neesenţiale creştinismului. un preludiu al sfinţeniei. Ziduri se pot face uşor. poruncă şi rugăciune. Întotdeauna se găsesc vieţuitori de mănăstire. Obştile mari. fără ispita sfinţeniei. Infirmii văd în mănăstire: vis. ci o infirmitate de adaptare. desăvârşit. obştea poate ajunge pradă mâncătoriei. luaţi în parte. „un luminos punct de reper într-o eventuală încercare de înviorare a monahismului”. înfiinţate de ctitorii de peste munţi. Acesta ne-a ferit de cel ruşinos. încep să se amestece în treburile interne ale mănăstirii. Curajul de a alege liber acest mod de mântuire nu aruncă ponoase pe celălalt mod de mântuire. viciilor. claritate. epistola lămuritoare a Părintelui Arsenie – o adevărată sinteză a gândirii Sfinţiei Sale despre monahismul contemporan – poate fi socotită. ar fi o învrednicire. care nu mai trebuie neglijat. Acestea din urmă. Iar dacă totuşi sunt primiţi. Adevărata chemare însă nu are nimic cu infirmitatea. Iată rostul şi sarcina povăţuitorilor. gospodărie la fel. de unde înclinaţia spre exagerări. denaturări. mari din neprevedere. care să conducă cuminte ceea ce se adună la întâmplare. într-o obşte de un cuget. ca toţi să fie într-un cuget. De fapt e o tragedie care bate la uşă: dezorganizarea mintală. Aci e cazul de popas. ba şi care n-ajută cu nimic. care ajută prin donaţii mai de seamă. E destul să pomenim bisericile şi mănăstirile din Ardeal. lucrăturilor. structuri cu o fericită îmbinare între iubire şi autoritate. care au pricinuit Bisericii numai supărări. să învrăjbească obştea şi să se învrăjbească şi între ei înafară – smintelile. când această existenţă e pătată de nevrednicia vieţuitorilor lor. . se nasc în obşte atitudini umilitoare. care situaţie? E frumoasă iniţiativa şi trebuie apreciată. mai ales între femei. Sănătatea fizică a fiecărui ins în parte trebuie medical şi dinainte ştiută. când mănăstirile şi le desfiinţează călugării. E un apus frumos. manihei asupra trupului şi osânditori ai familiei – obsesii şi interpretări nesănătoase ca obiecte de cugetare. Aceştia trebuie să fie minţi luminate. chiar puţini. şi apun. Iată câteva decadenţe: Sărăcia. ca să sfârşească în decepţii şi sminteli. habotnicii. Multe structuri psihice sunt pradă obsesiei răului. De asemenea e foarte bine să se ştie de la început care e punctul de vedere al fiecărui ins asupra răului. pe care şi-o aduce fiecare. decât oameni perfect sănătoşi cu plămânii. al familiei. taxe pe slujbe – ruşini. sub influenţa structurii lor. Căci mulţi par buni. dacă nu li se are grija. Iubirea de Dumnezeu şi de oameni. că încetarea mai devreme a unor funcţii de natură endocrină. închipuiri. îngustimi habotnice. Oamenii din afară. străini la trapeză şi rugăciune. Din câte au ei de făcut pomenesc doar una: Unificarea sufletească a obştii. De multe ori.

se roagă. decât realizările prezente fără nădejde. la ora 9 şi ceva seara. la 79 de ani. sub raportul aşezării. proorocul Daniel. repet. acolo şi-a dat sfârşitul. mormântul Sfinţiei Sale şi crucea de la mormânt fiind dintre cele mai cunoscute şi importante în acelaşi timp şi discrete locuri de pelerinaj. ne-a tâlcuit.Deci. ne-a tălmăcit mesajul lui Dumnezeu. ca încheiere a părerilor: decât realizări sortite decadenţei. în ţara noastră. a venit şi a tâlcuit cuvintele: „Mene. avem nevoie de urmele paşilor Sfântului Ilie pe Carmel. tâlcuind duhovniceşte viaţa şi lucrarea Părintelui Arsenie Boca. ci din necesitate sufletească şi spirituală. a avut pentru veacul nostru. Părintele Arsenie a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop. vor vorbi şi vorbesc chiar pentru foarte multă vreme. în veacul acesta. în fidelitate şi credincioşie faţă de Biserica noastră Ortodoxă. păstrate aşa: moment de culme al trecutului grăiesc mai bine conştiinţei poporului. credinţa în Hristos. Împăratul s-a cutremurat. pentru timpul nostru. pentru ca astăzi să ne trăim viaţa noastră creştineşte. mene. dar cu atât mai bune. nu din alte gânduri. cu ceea ce sa petrecut în Babilon pe vremea Împăratului Belşaţar. dacă nu cumva pentru totdeauna. se închină şi cer mijlocirea prin rugăciunea de foc a Părintelui Arsenie pentru ei. în 28 noiembrie 1989. pictura Sfinţiei Sale de la biserica din Drăgănescu. Părinte Daniil Partoşanul. printre multe altele. ca şi femeia din Şunem pe Muntele Carmel. dar. şi nu prea mari. harul şi darul lui Dumnezeu. techel ufarsin” – „Număraţi. Apoi. nu se mai pune problema din ce pricină ai murit. P. N-a ştiut ce semnificaţie au aceste cuvinte şi nici altcineva din anturajul său. duhul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Sâmbăta-Brâncoveanu. în predica rostită cu acest prilej. Căci pietrele. ctitoria Sfinţiei Sale de la Sinaia. al înzestrării şi al componenţei personalului. A suferit. aprind o lumânare. dragostea faţă de Hristos. pentru ţară. „Mormântul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Prislop. pentru familie. am găsit o comparaţie. pentru lume. a spus printre altele: „Am meditat şi m-am gândit: Oare ce semnificaţie. Aşa mi se pare că a făcut şi Prea Cuviosul Părintele nostru Arsenie. fel de fel de aprecieri de către oameni necompetenţi. mai bine fără ele. în Biserica noastră. Dumnezeu trimite o mâna care scrie pe tencuiala peretelui din interiorul palatului nişte cuvinte. ca şi Sfântul Elisei. cea una singură. şi nu ştiu ce … Nu-i adevărat! Sunt nişte lucruri care nu s-au întâmplat şi pe care le inventează oamenii şi pe care le citesc credincioşii şi necredincioşii. cântăriţi şi împărţiţi”. pentru noi toţi. de către oameni care nu ştiu realitatea şi care vreau să îl pună pe Părintele în atenţia altora. despre trăirea în Hristos. cuvântul lui Dumnezeu. că i-a spus lui Ceauşescu că va muri. chemat de Împărăteasă. iconografic a Părintelui nostru Arsenie? Şi am găsit o asemănare. ci puţine: cât mai puţine. de pietrele Carmelului. ne-a citit chiar şi ne-a descifrat parte din semnele timpului pe care noi le trăim şi cu care suntem martori şi contemporani. despre adevărul Bisericii Ortodoxe. în 28 noiembrie 1989. Deci Părintele Arsenie s-a sfârşit în Sinaia.S. „Se fac fel de fel de vorbe. în duh curat ortodox. în familiile noastre. pentru vremea noastră şi personalitatea şi activitatea şi lucrarea duhovnicească şi cea scrisă şi cea reprezentată estetic sau artistic. unde vin creştini din toată ţara şi chiar şi din alte părţi. Mori. după care trag nişte concluzii care nu sunt adevărate. a avut ceva cu rinichii şi din aceasta i s-a tras şi sfârşitul. în sufletele noastre: ne-a descifrat. sobornicească şi apostolească. avem nevoie de duhul şi puterea şi rugăciunea şi mijlocirea şi binecuvântarea Prea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie Ieromonahul.”71 Prohodit de o mulţime impresionantă de credincioşi.”72 La parastasul de 12 ani. Vin. De aceea suntem noi astăzi aici.”70 Plecarea la cele veşnice Părintele Arsenie a murit la Sinaia. în ziua de 4 decembrie 1989. că moare lumea la 79 de ani şi mai devreme. nu din curiozitate. când la ospăţul idolatru şi păgânesc al acestuia. în poporul nostru. avem nevoie. Nu multe mănăstiri. Că a vorbit cu Ceauşescu. număraţi. pentru că. pentru Biserică. avem nevoie de focul Carmelului.”73 .

Şi Părinte drag l-am avut. Cu Părintele să fim. Nu va înceta nici cum. Cerem binecuvântare. Sfaturile ce ne-a dat. De la cel plecat în zare. 3-4. Braşov. Dar şi mare mângâiere.OMAGIU PĂRINTELUI DRAG Noi.XII. Cu nemărginită recunoştinţă. De vom împlini curat. Simţim astăzi adâncă durere. Cu smerenie şi iubire. Teodosia . copii ai Părintelui. Chipul sfintei lui iubiri.. cei ce l-am cunoscut.. Şi cu toţi nădăjduim. Viu să fie-n amintiri. împreună cu toţi credincioşii.1989 . Iar acum la despărţire. Căci noi ştim că şi acum.Zorica Laţcu.

”. sau în câte predici nu am auzit deja celebrele cuvinte: „Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu. de pildă. unei chestiuni stăruitoare şi presante. „Nu toţi din lume se prăpădesc.) Mai mult.. fiii deveniţi părinţi transmiţând la rândul lor ucenicilor lor ceea ce primiseră.”. se poate convinge de această realitate. ele au continuat să se transmită şi să se propage într-o tradiţie monastică vie. adică folosul duhovnicesc al cititorilor. când apoftegmele au fos aşternute în scris. care să cuprindă cu precădere acele cuvinte scrise într-un limbaj aforistic. zicerile lor sunt numite «Apoftegmele Părinţilor». în însuşi exerciţiul paternităţii lor. sau zicerile Părintelui Paisie: „Să ne întâlnim la uşa Raiului!”. Zicerile. unei Sinteze a gândirii Părintelui Arsenie Boca. Cînd le citesc de prin cărţi parcă şi aud glasul Părintelui care le-a rostit. atât de citite şi citate în ultima vreme. este latura practică pe care am avut-o în vedere.”.”1 Apoftegmele Părinţilor contemporani Fireşte. (. îl arată pe Părintele Arsenie ca pe un om cu o putere de sinteză deosebită. Apoi. ne furnizează o mărturie deosebit de remarcabilă asupra locului pe care.”. nici sentinţe frumoase mai mult sau mai puţin pioase scrise de un autor duhovnicesc. „Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.”. cuvântul Părintelui Cleopa: „Mânca-v-ar Raiul!”. dar nu convinge. deci relizarea unei antologii. ca mana.”? Poate mai mult decât oricare alt duhovnic de la noi. şi nu numai ai monahilor. „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă. să nu faci tot ce poţi. sentinţele Sfinţiei Sale. „Cine face curte nu face carte.2 Un alt motiv care m-a determinat să fac această selecţie. pentru a răspunde unei întrebări vitale. în primul rând pentru că au în ele acea notă de spontaneitate. prin intermediul apoftegmelor. Cel mai adesea mi se întâmplă asta când citesc cuvintele Părintelui Teofil. Era ca o galerie de portrete vii ale marilor strămoşi. ai tuturor. o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. să nu dai tot ce ai”? Mulţi credincioşi le-au auzit şi le-au ţinut minte. Acesta-i avantajul celor care „culeg” direct de la sursă astfel de ziceri. Vocea inconfundabilă a dânsului le însoţeşte şi parcă le dă o putere şi mai mare. Pe drept cuvânt. faimoşii zăvorâţi din Gaza secolului VI. (. trebuie remarcat că transmiterea orală a acestor cuvinte a trebuit să se facă cel mai adesea în acelaşi context al îndrumării duhovniceşti. Sunt cuvinte ţâşnite din viaţă şi întrupate în viaţă. Nu sunt cuvinte rostite în văzduh.O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA Tradiţia vie a apoftegmelor „Din fericire.. prelungind de-a lungul veacurilor iradierea pe care au avut-o în timpul vieţii lor. Oricine a citit măcar o predică a Părintelui. „Mustrarea învinge. pentru că vedem aici că şi laicii puteau discuta între ei asupra Cuvintelor Părinţilor. Pe câţi prieteni sau credincioşi nu i-am auzit rostind ziceri de-ale Părintelui. Părinţii deşertului îl deţineau în viaţa monahilor palestinieni ai acestor epoci. nici toţi din mănăstire se mântuiesc. găsind în ele o hrană pe gustul lor şi potrivită gustului fiecăruia. .1 Acesta este unul din motivele pentru care am socotit ca foarte binevenită realizarea. La fel putem vorbi şi despre cuvintele Părintelui Arsenie Boca. sau „Să nu crezi tot ce auzi. portretele familiale ale celor pe care-i considerau întotdeauna drept părinţii lor. Corespondenţa avvilor Varsanufie şi Ioan. din generaţie în generaţie. Părinţii au vorbit iar unele din cuvintele lor au fost transmise posterităţii. căci ele emană de la Părinţi ca atare. şi zicerile şi apoftegmele marilor duhovnici contemporani exercită asupra credincioşilor noştri o atracţie evidentă. în partea a 2-a a lucrării de faţă. Mulţi credincioşi mărturisesc acest lucru. Cine nu cunoaşte astăzi. să nu spui tot ce ştii. Părintele Arsenie Boca are o mulţime de astfel de cuvinte care au o expresivitate proprie celebrelor apoftegme din Pateric.) Începând de la sfârşitul secolului V circula în Palestina o culegere ce aduna în ordine alfabetică cuvintele şi faptele atribuite «bătrânilor» celor mai faimoşi.. atât de aparte formulate. în care monahii îşi puteau regăsi de acum.. prospeţime şi dulceaţă specifică rostirii mai mult decât scrisului. Monahi şi laici rumegau apoftegmele ca pe cuvintele Sfintei Scripturi.

modificat şi rescris”. Predicile Părintelui publicate în revista „Gândirea” (Serie nouă). prima ca fiind „un manuscris furat. Forţa formativă şi varietatea ţintelor atinse de cuvintele Părintelui sper să-i convingă pe toţi de utilitatea acestui demers. dar aspru caracterizate chiar de Părintele Arsenie. Scrierile Pravila Albă şi Sundar Singh vorbeşte globului pământesc. ce anume îi interesează din gândirea Părintelui Arsenie. adunate în cartea Veniţi de luaţi bucurie. cititorii vor putea afla.Zicerile şi fragmentele cuprinse aici au fost selectate din mai multe surse. Predicile din caietul Părintelui Ioan Fărcaş (predici copiate de Maica Miruna de la Sinaia. atribuite de unii Părintelui Arsenie Boca. cu care este prieten. aceste predici pe bandă de magnetofon. pe care le voi enumera în cele ce urmează: Cărarea Împărăţiei. iar cea de-a doua ca fiind „o apocrifă a unui fanatic. Cuvintele culese de Părintele Arhimandrit Teofil Părăian. incult şi mincinos”. . care era rudă cu Părintele Ioan Fărcaş din Blaj. cu binecuvântarea Părintelui Arsenie. Predicile din manuscrisul intitulat Fiii Învierii. Întrucât partea aceasta are structura unui dicţionar. Trepte spre vieţuirea în monahism. Între timp acest caiet s-a pierdut. publicate în „Străjerul Ortodox”. Părintele Ioan Fărcaş a înregistrat Părintelui Teofil. nu le-am luat în discuţie. dar au rămas benzile magnetice. cu specificaţia ca să nu schimbe nimic din text. de pe un caiet al Părintelui Arsenie cu notiţe. fără să mai caute ei înşişi în întreaga operă. Cuvintele culese de cei care l-au cercetat duhovniceşte pe Părintele Arsenie. un ucenic apropiat al Părintelui.) Caietul cu predicile şi zicerile culese de Părintele Petru Vanvulescu.

În sforţările noastre e prezentă forţa din firea omenească a lui Hristos. dar puterile lor nu le mai ajung pentru aceasta şi atunci ei trebuie să sufere curăţiri mai presus de fire. ca atare. În faza aceasta pot apărea amăgiri şi daruri extraordinare şi cine le are e sfătuit să nu-şi lipească inima de ele. În nevoinţe nu e numai omul. Creştinismul nu este ceea ce poate strâmba fiecare neputincios din el. ascultarea necondiţionată s-a dovedit cea mai grea. 5. mai sunt şi berbeci şi ţapi. 2. 8. Perioada ascetică cuprinde purificarea activă în care intră toate nevoinţele din partea omului şi purificarea pasivă. Oare este vina adevărului? Dumnezeu a ştiut această infirmitate a omului. Nimic mai împărţit pe lume decât părerea oamenilor asupra adevărului. de aceea a dat Bisericii şi slujitorilor ei legiuiţi – lor singuri –. se încarcă din partea Bisericii cu pedeapsa afurisirii sau . 9. adică de curăţire a firii de patimi dincolo de puterile omului. stareţii şi duhovnicii. e şi Hristos prezent. 7. pentru că nu numai că nu înaintează. Iniţiativa omului spre Adevăr tot Dumnezeu o trezeşte. strigă Sfântul Apostol Petru. Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. precum şi grija de a nu se sui cu mintea în văzduhul părerii. Chiar când se realizează sfinţenia. Faza de culminaţie a ascezei şi de adâncire a trăirii duhovniceşti se numeşte iluminare. precum acoperă şi pe cei talentaţi de jefuirea slavei deşarte. 14. 12. a aflării adevărului curat. Partea începătorilor este nevoinţa de a seca izvoarele patimilor din pământul inimii. Dintre cele trei făgăduinţe monahale. Termenul de curăţire (asceza) are două vârste şi s-a încetăţenit sub numele de purificare. 11. Disciplina ascultării ridică firea din infirmitate precum scoate şi mândria din personalitate. ca să poată locui în ei cu slavă Cel mai presus de fire. Adevărul este fiinţă vie. devin eretici şi.O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA ÎN 800 DE CAPETE ADEVĂRUL 1. Nu sunt toate oi. pe care o face Dumnezeu Însuşi. veşnic fără iertare este starea omului împotriva adevărului. Ascultarea face şi pe leneşi şi pe vicleni să-şi dezgroape talantul. în veacul acesta oile sunt amestecate cu caprele. ASCEZA 6. „Scriptura nu se tâlcuieşte cum îl taie capul pe fiecare”. În faza aceasta Darurile Duhului Sfânt primite la Botez se dezvoltă în toată deplinătatea lor şi întăresc sufletul pentru şi mai grele încercări. De Dumnezeu ascultăm necondiţionat toată viaţa şi fără abatere. 4. Asceza are şi un caracter hristologic. Dacă însă povăţuitorii noştri după Dumnezeu. pentru că are de biruit mai mult patimile minţii care discută cu Dumnezeu în loc să asculte fără discuţie. Iar calea e din ce în ce mai subţire şi tot mai mult trebuie să te lepezi de toate. ASCULTAREA 10. căci acolo bat furtuni mari şi se rup aripile minţii. 3. nici aceasta nu dezleagă de acoperământul ascultării. din două motive cu totul opuse: unul infirmitatea firii. Adevărul nu se înfăţişează cum i se năluceşte oricărei minţi întâmplătoare. grija învăţării lui curate. Dintre cele trei făgăduinţe (monahale) cea mai grea e ascultarea. 13. El Îşi face loc curat în cei ce-L caută cu dragoste. Cel mai greu păcat. iar celălalt personalitatea ei. dar poate pierde şi tot ce a agonisit.

ar trebui ca nici nouă să nu ne pese de poftele lui. Ascultarea stinge personalitatea de pe planul lumii şi. iar eu vă spun că şi de la brâu în jos. dacă e ceva de capul ascultătorului. Altă durere pe care o aveţi voi. Prin urmare. şi se apropie diavolul de tine şi îţi bagă în cap gândul să-ţi iei lumea în cap şi să-ţi faci capătul. 19. Acesta este glasul împotriva tuturor celor care fac aşa. absurdul şi prin urmare şi (nebunia) minţii care o conduce. Aşa creşte ascultătorul o personalitate a spiritului. Iar aceasta aşa se tocmeşte că altă supărare vei avea în casă. cu îmbrăcăminte. căci altfel nu vine ocrotirea lui Dumnezeu asupra voastră şi asupra avutului vostru. ci numai plâns şi jale. nu-l asculta. AVORTURILE 26. spre ruşinea noastră.caterisirii. căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedeşte nebunia acestei lupte. cu încălţăminte. Ascultarea stinge orice frământare şi opreşte orice iniţiativă. ATEISMUL 21. trebuie să pui în loc tot atâţi copii. căci prin răbdare ispăşeşti păcatul. ci te va milui. Să alergaţi la spovedanie curată şi la Sfânta Împărtăşanie. se poate întâmpla să n-o ştie nimeni fără numai Dumnezeu. fără de care nu putem face nimic. sunt copiii lepădaţi. cu acestea. taţilor. bani de şcoală. Ascultaţi toţi cu luare aminte: sângele lor cere răzbunare. căci Dumnezeu nu păzeşte trup spurcat. 22. 30. Te sfătuieşte bărbatul ca să ucizi copiii? Sfatul este ucigaş. şi ce scoţi din copiii tăi. 15. chiar potop de ar veni. căci aceştia sunt izbiţi de toate relele care de la stomac încep. mamelor. ori îţi ia Dumnezeu şi pe ceilalţi. 27. trebuie să se convertească în virtuţi duhovniceşti. de multe ori. În toate acestea de până aici se încurcă oamenii care nu postesc. nu este cu nimic mai uşoară. nu vei avea noroc cu ceilalţi. 17. toată înzestrarea lui se preschimbă în sfinţenie. Mănăstirile cu viaţă de sine au slăbit votul ascultării şi al sărăciei şi din pricina aceasta sunt o formă decadentă de monahism. ori vor cere însuşi capul mamei. Vedeţi cum trebuie să vă fie aşezământul minţii. 25. să nu-l poată potopi». Iar toate necazurile pe care le vei avea în vremea aceasta. inimii şi trupului vostru. inimă şi minte cu vicleşug. făină. fie pentru ei. iar patrafirul este uşa. Iar dacă vrei să scapi tu şi ceilalţi copii. Ateismul este o infirmitate. ce o are cu toţi păcătoşii. De aceea. Acesta este un păcat strigător la cer. Mare ispitire păţesc mamele care fac aşa. iar eu zic cu foamea. când izbuteşte să treacă peste grămada sa de oase ca şi cum ar trece altul. «De aceea. zilele se înseninează şi ne vom bucura. «Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea şi îndată a ridicat pedeapsa păcatului meu» (Psalm 31). Dar ascultarea de Biserică nu încetează. Obârşia ateismului este în Templul din Ierusalim. luarea crucii în fiecare zi (Luca 9. Însă ca să puteţi face lucrul acesta. 16. că îţi pierzi cumpătul şi uiţi de marea milă a lui Dumnezeu. 20. iar dacă ne îndreptăm. Asupra noastră atârnă pedeapsa păcatului şi urmează să-l ispăşim şi să-l scoatem din obicei. 18. Este uciderea la mijloc. Vrei copii puţini. 24. nonsensul. Căci trupului acestuia de pe noi nu-i pasă dacă ne bagă în focul iadului. 29. biruie înaintea judecăţii. Milostenia cu osteneală. pe care iai făcut. cu vremea. De asemenea. ci să le mai ucidem cu postul. că îţi va ierta păcatul. că postul este poarta. toată sluga să se roage la vreme. ia-i şi botezaţi gata şi să îngrijeşti de dânşii ca de copiii tăi. curăţite. atunci suntem dezlegaţi de ascultarea lor. Necredincioşii. să vă pocăiţi şi să nu mai păcătuiţi. 23). 28. ci mai bine rabdă să fii alungată de la casa lui şi Dumnezeu va vedea osteneala ta şi nu te va părăsi. . Dacă ai bate pe un ateu cu dovezile ca pisălogul în piuliţă şi tot nu vei desface pe nebun de la nebunia sa. care au ucis copii. Ascultarea e lepădarea de sine. până ce sunt în stare să-şi câştige pâinea. Din cauza avorturilor românilor ne vor stăpânii ţiganii. Răzbunarea sângelui vărsat se face fără milă. iar dacă nu. pe care. de vei fi vrednică. fie de la ei. nădăjduind în mila lui Dumnezeu. Spre folosul vieţii duhovniceşti eşti de mare câştig ascultând pe oricine. Nu uitaţi însă. Iar. nu lăsa bărbatul să se atingă de tine. să iasă şi din aceia. trebuie să vă înfrânaţi cu postul. Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă. pentru că ei au strâmbat dreapta credinţă şi prin conştiinţa lor nu se mai exprimă voia lui Dumnezeu. o monstruozitate şi o eroare fundamentală a naturii umane. îşi cred necredinţei lor mai mult decât credem noi credinţa noastră. deci toată energia. să le rabzi pe toate. vine ocrotirea vie a lui Dumnezeu. ai altor femei sărace şi să-i botezi. Ştiţi bine că aceasta se întâmplă la multe atunci pe loc. 23.

Mai grav: dacă prea din tinereţe se dedau flăcăii la must. Îl tăgăduieşte. în loc de un chip senin. iar pe de altă parte. şi-i făgăduieşte că-l va primi în împărăţie când o va isprăvi de risipit. . dezechilibru moral. Se întâmplă însă ceva de neînţeles: că cei ce se chinuiesc în valuri. ba două cozi. dezechilibru în toate părţile. Nu suplineşte însă nici un hormon în rolul său binefăcător. Că. Îl expropriază. Când omul se lipeşte de făptură. dezechilibru în mediul umoral. Pentru ca să înfrâneze pe om de la o căderea ca aceasta. aşa nici sărăcia nu te osândeşte. iar sufletul în iad încă de aici. întocmai ca mai sus şi se transmit zestre părintească la copii. dar cei ce blestemă se osândesc. primind ispita. cel puţin spaima ce-o mănîncă. 33. Deci nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. BLESTEMELE 36. totuşi. 16). şi cu asta crede întocmai ca Lucifer. 32. sub orice formă şi la orice grad de tărie. proprietatea şi stăpânia lumii e a lui Dumnezeu. mila mă opreşte. nici bogăţia nu te osândeşte. şi care-i mai mult siluire decît iubire. Se apără şi firea pe cât poate: nu ia în spate orice i se încarcă. Nu mai sunt bătrâni – bătrâni venerabili. un fel de administrator şi nicidecum proprietarul absolut al lumii. epileptic – boală de nervi fără leac. Deci. Nu-şi dă seama bietul om că. ca să-l ferească de căderea în nebunia îngerului rău. Mai mult chiar. Iar mâinile sunt braţele părinteşti: braţele celor şapte Sfinte Taine ale lui Dumnezeu care izbăvesc pe oameni din potop. Exact acelaşi lucru îl face şi alcoolul. Dumnezeu l-a numit iconom nedrept. care mă face să scriu. Aceasta e cu atît mai sigur. seamănă cu credinţa îngerului nebun. mică de 60 de miimi dintr-un milimetru. de avuţie. Sfârşitul beţivului e sau în şanţ sau în casa de nebuni. o mai fi având şi mama ceva de adaus. BEŢIA – CEI CE-ŞI BEAU MINTEA 34. ci numai proprietatea relativă. născându-i din trup în Duh (Coloseni 2. efecte ale beţiei. dezastre în patrimoniul erediar. Acolo era Noe. înecând pe oameni. Nu ascultă Dumnezeu toate blestemele nebunilor. ba alte forme. de îndată ce se dă pe sine proprietar absolut al lumii. după legea dumnezeiască a iubirii de oameni – se înţelege că e vorba de risipirea mamonei. se întâmplă că ajung neroditori. Omoară alte milioane de celule nervoase şi fire telefonice. adevărate chipuri ale lui Dumnezeu printre oameni. scuipă mâinile ce li se-ntind de la intrarea corăbiei. Şi bătrâneţea-i un cavou ajutător. care însemnează bani sau bogăţii. cercetătorii în chestiune au găsit forme monstruoase de spermatozoizi. Dacă de fapt şi de drept. Ne reamintim efectul hormonilor asupra scoarţei cerebrale: excită spre poftele genezice. Glandele lor genezice se vor atrofia şi vor produce nişte celule incapabile de rodire. De aici putem scoate înţelesul bogăţiei: nu sărăcia te mântuieşte. iar în valuri ucigaşul. 12). BISERICA 35. Dumnezeu laudă pe iconomul pârât. ci precum ai sufletul şi faţă de bogăţie şi faţă de sărăcie. aprinde mintea spre aceleaşi pofte. care şi-a făcut prieteni din mamona nedreptăţii. se mai adaugă şi bruftuluiala cîtorva înjurături de Dumnezeu. Chiar dacă se dau la vin mai tîrziu şi încă nu scapă de pedepse. Aşa de pildă. Deosebirea e aceea că corabia lui Noe a fost închisă pe dinafară de Dumnezeu şi nimeni n-a mai putut intra (Facere 7. de se va crede stăpân absolut al lumii. Toate isprăvile se trec la activ. pe motivul că n-are proprietatea absolută. totuşi nu toţi vor să scape în coarbie. Ruşine este bătrânului plin de pofte. va fi zdrobit sub dărâmăturile propriei sale iubiri nebune. se ciocneşte cu Dumnezeu. BOGĂŢIA 37. Grozavă expresie şi adevărată cuvânt cu cuvânt. cu cât la scârba şi spaima bietei mame. arde şi atrofiază. aceea e Biserica lui Hristos – Cel cu cruce – peste puhoaiele pierzării. ci pe oriunde trece ameţeşte. avînd ba două capete. Ceea ce e dureros e faptul următor: dacă se întâmplă vreo zămislire cu o atare sămânţă beată. atunci omul e numai un fel de chiriaş. Beţia îşi înscrie urmările pînă şi în celula genezică.BĂTRÂNEŢEA 31. pe de o parte. Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului. dacă nu alta. Urmaşii lui – nu mai zic nimic. Îl înlătură. Aşadar. cu maximă probabilitate. urmaşul va fi. de slavă. Cu toate acestea. şi precum nici bogăţia nu te mântuieşte. un chinuit de draci şi martor la judecată împotriva părinţilor săi. acestea i se fac mamona. pentru viitor. din amărâta viaţă la viaţa cerească. mai am şi o milă preventivă. aci Hristos. pe când corabia Bisericii – coarbia cu crucea pe catarg – are intrarea deschisă şi mai pot intra oameni învălmăşiţi de puhoaie. şi încă e de ajuns ca să se arate pe lume. deşi toţi ţin să trăiască.

dar groaza ne cuprinde când sub strălucirea trupească a bogatului. ca totuşi să se mai mântuiască unii din ei. urmărite la obârşiile ei. BOTEZUL 52. 43. Darurile Duhului Sfânt şi unirea cu Omul Cel nou. Cei bolnavi să ţină regimul bolii în loc de post. avuţia se ia de la noi sau se risipeşte. 50. a zis doar: „Fii celor săraci ca un Tată!” (Înţelepciunea lui Isus Sirah). Pe acestea i le gâdilau dracii. Pot fi bogaţi care se mântuiesc şi pot fi săraci care nu se mântuiesc sau se osândesc. Nici bogăţia. 3. poate să-şi pună iconomi pe cine vrea. 44. după orânduirea lui Dumnezeu. 45. e semn că n-a fost iconomisită bine de oameni. Stăpânul averii ne-o menţine. Atitudinea sufletului faţă de ele este cea care determină veşnicia. 51.38. dacă uzurpăm dreptul lui Dumnezeu şi punem altă lege în iconomia lumii. prin care ni se împărtăşesc. dar desfăcut cu inima de bogăţia ta. dar îi aduce sufletului smerenia. devin iuţi şi nerăbdători. pe care nu i le ling nici câinii. iată că nu te mântuieşte sărăcia. săracul. pentru că fie mama sau tata nu a fost treaz când s-a zămislit copilul. 19). care nu se va lua de la noi. pentru că nu şi-au înfrânat poftele (puterile). 1) şi bogaţilor. 41. Cel venit din ceruri. întrebuinţând chiar şi pe vrăjmaşii Săi. dacă nu cumva I-a rămas totuşi dreptul să se supere pe ei şi să le măture toate gândurile cu mamona lor cu tot. pentru că trec măsura cuvenită şi începe să-i doară spatele. 46. Cu orice altă lege decât cea a lui Dumnezeu avuţia se risipeşte. Faptul cum stai cu sufletul: şi faţă de una şi faţă de alta. 49. Dumnezeu a pedepsit până şi cu lepră. Scriptura vedem că întregeşte cu lămuriri ceea ce spune medicina. spinarea. chiar şi pe cei ce-L tăgăduiesc. mai mult ca din actul de proprietate. 8) lumii acesteia L-au expropriat din dreptul de proprietate şi autor al lumii. Din naştere. Aşa şi trupul care şi-a mâncat toată vlaga. Bubele lui Lazăr şi toată mizeria lui cutremură fireşte. BOLNAVII 48. La mulţi lea arătat şi le-a atras aminte de rostul lor. Am băgat de seamă umblând că aproape la toate porţile bogaţilor a pus Dumnezeu câte un Lazăr. arată că păcatul sufletului atrage după sine pedeapsa trupului. E foarte semnificativă întreita cufundare a celui ce se botează în numele Sfintei Treimi. de asta atârnă mântuirea sau osânda ta. Părinţii au zis că singura noastră avuţie cu adevărat sunt păcatele. 42. Bietul Dumnezeu. Eşti bogat. Iată adevărata bogăţie. n-are unde să-şi plece capul. Cufundarea aceasta totală însemnează atât moartea Domnului pentru noi cât şi moartea omului vechi. cu o prăpastie de netrecut între ele. două eternităţi paralele. Fugiţi de bărbaţi când sunt ameţiţi de băutură. fără nici o bunătate. Cu această orânduire atotputernică. Boala apare întâi în psihic. Căci. nici sărăcia în sine n-au calitatea de a osândi sau ferici pe planul veşniciei. Toate acestea. Din trei pricini se îmbolnăveşte trupul: 1. iar făptura a făcut păcatul. după ei. Deci. La două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu „nebuni”: la cei ce „zic că nu este Dumnezeu” (Psalmul 52. La boli grave aleargă la cel mai bun doctor. împlinind condiţia asta. şalele. sănătatea minţii. Eşti sărac şi zorit cu gândul după avuţie. prin care Dumnezeu Îşi lucrează voia Sa. Căci dreptul de proprietate derivă din atributul de autor. Nu poţi propovădui Împărăţia Cerurilor cu plumbul materiei pe aripi. 47. şi le cere socoteală. Numai cu preţul acestei morţi ne învrednicim de ungerea cu Sfântul Mir. cărora stomacul e tot dumnezeul lor (Filipeni 3. Câtă vreme iconomisim averile după legea iubirii de oameni. Iar. 40. între toate împrejurările vieţii. omul păcatului. Noi însă să ne îmbogăţim în Dumnezeu: cugetându-L. Aceasta este o propoziţie a medicinii moderne. iubindu-L. . Dar. fiind în drepturile absolute peste valoarea economică. ca de foc. Poate că şi de aceea mai clatină Dumnezeu bogăţia bogaţilor. Este tocmai ca bogatul care sărăceşte. De otrăvuri din lipsa postului. este Raiul şi Iadul. Cine ştie. din nimic Dumnezeu a făcut făptura. că bogaţii şi pana cea vicleană a cărturarilor (Ieremia 8. Dincolo de cele văzute. un om decăzut al tuturor păcatelor. bubele spurcăciunii. Poate chiar o izgonire a Lui. 2. când clatină Dumnezeu mamona. nu eşti proprietarul decât al lucrului pe care l-ai făcut din nimic. vedem ascunsă neagra mizerie a unui suflet fără nici o virtute. împărtăşindu-ne cu El. Carnea este o otravă şi se mistuie tot cu ajutorul unei otrăvi care este fierea. Din desfrânare. Deci lepra şi orice lepră. silindu-ne a gândi şi a iubi ca El. ca să-i trezească din împietrirea inimii cu care ţin Lazării la poartă. Este o retragere a lui Dumnezeu din susţinerea sănătăţii omului. 39. Deci. poate în fondul lor. iată că nu te primejduieşte bogăţia ta. slăbesc nervii. prin Taina Sfintei Împărtăşanii.

să cădem şi noi în „primejdia”. care e: „Una. purtăm pe Hristos Iisus şi pe Duhul cel Sfânt în temelia făpturii noastre celei duhovniceşti. iar El Se face – aşa zicând – duhul nostru. (. dar numai dacă ne luptăm şi noi ca El. 54. Mântuitorul nostru nevăzut se îmbracă cu noi. 8) sunt destui în toate vremile. Calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu Însuşi ca om adevărat. un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi.) Sfântul Marcu Ascetul ne lămureşte: Hristos prin cruce şi prin Harul Botezului „slobozindu-ne de orice silă. Deşi înzestraţi cu darurile Botezului. Cel cu un talant din Sfânta Evanghelie are numai botezul şi talantul lui i se va da celor fără botez. dar mai ales în zilele noastre. şi pe noi ne îmbracă cu Sine: „Câţi în Hristos v-aţi botezat. E bine de observat că Iisus Hristos.. cel dintâi. cât ţine cărarea. care este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Efeseni 4.53. când. Azi vina lor e că amintesc de Dumnezeu. De ce? Iată de ce: Darurile Botezului stau înlăuntrul făpturii noastre nevăzute. 56. aflăm despre comoara cerească cea ascunsă în ţarina fiinţei noastre. n-a împiedicat aruncarea gândurilor în inimă. Noi însă zicem: unde e fericirea aceea. e permisă de Dumnezeu să cerce cumpăna libertăţii noastre. ori credem. lăuntric prin conştiinţă. ultimul sobor. întâmplată prin Botez. cunoştinţa şi puterea. 20): Dumnezeu Însuşi şi cu sfinţii Săi. deşi botezaţi. al VII-lea. Aceasta e adevărat pentru toţi cei botezaţi. Curăţirea deplină a firii. ori nu ştim. 61.8) şi să surpe stăpânirea lui în care ţinea pe oameni. Iisus a venit să se lupte cu diavolul. Cu biruinţa Sa. la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. cu fiecare. după înviere. care este din cer şi se face ceresc (1 Corinteni 15. aşteptând sporirea vârstei şi vremea minţii. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători. întrucât numai aşa ne putea împinge la toată îndrăzneala câtă trebuie. Dar mai e o icoană în primejdie: icoana lui Iisus. 57.. El a mers pe ea. totuşi n-am scăpat de războiul momelilor. totuşi mai avem trebuinţă şi de al doilea Botez. în Hristos v-aţi şi-mbrăcat” (Galateni 3. Rămaşi în urmă de frică (Apocalipsă 21. fiind iubite. 63. Făptura noastră cea sufletească sau duhovnicească se uneşte cu Dumnezeu. a biruit pe diavolul ca om. 58. aşteaptă şi vremea minţii. Atunci li se zicea că-s o închinare greşită lui Dumnezeu. ori ştim. În veacul al VIII-lea al erei creştine a fost. o mare luptă pentru icoane. prin propovăduirea Bisericii. Darurile Sfântului Botez ne îmbie. Calea mântuirii. sau gândurile din pricina plăcerii”. 59. Iar primul om ceresc este Iisus Hristos: Omul Cel nou. făcându-ni-Se pildă întru toate (Ioan 13. El e modelul de luptă. iar nu numai până la un loc. în dar. ca om adevărat. Calea mântuirii o numim calea lui Dumnezeu. Fiecare din noi. iar câştigând – ca om – o biruinţă desăvârşită asupra lui. Cine vrea să vadă pe Domnul în veacul fără de sfârşit. 60. întrucât nu suntem ca îngerii neschimbabili. temându-se ca nu cumva din cauza credinţei să-şi primejduiască viaţa aceasta. căci de-atunci. astăzi iarăşi li se găseşte vină. pe care o avem în noi. Toţi creştinii sunt botezaţi şi totuşi nu toţi se mântuiesc. ca să sfărâme lucrurile diavolului (1 Ioan 3. şi astfel să se arate şi harul lui Dumnezeu şi voia omului. cu fiecare rând de oameni. Deşi atunci s-a pus capăt răutăţii şi multe veacuri icoanele au fost în cinste. temelia zidirii noastre celei duhovniceşti. 24). 47).. Deci El e meşteşugul. printre altele. Împotriva acestei icoane a lui Iisus în noi se dă azi o luptă mai vrăjmaşă ca odinioară împotriva sfintelor icoane. ori nu credem. sau numai până la o vreme. se îmbracă în omul cel de-al doilea. fiind urâte de noi. şi dinafară prin cuvântul Bisericii. sfântă. ne-a dat cunoştinţa şi ne-a dat şi puterea. 18). Iată pe scurt ce este tămăduirea firii noastre sau înnoirea omului. căci cu puterea de Dumnezeu. îndată să fie şterse. Se dă o luptă împotriva icoanei omului! Unde-i sunt apărătorii!? CALEA MÂNTUIRII 62. Momeala nefiind păcat. 55. Aici stă pricina pentru care noi. în măsura în care sunt iubite să şi rămână. Aceasta pentru ca unele din ele. ce anume iubeşte: ostenelile din pricina Harului. iar nu ca Dumnezeu. 66. A trebuit un sobor ecumenic. altele. în fiecare – căci de la Botez fiecare suntem destinaţi să fim o icoană a lui Iisus. în care a căzut Dumnezeu? Iar de nu ne primejduim pentru Dumnezeu. . începe când omul vine – de cele mai multe ori abia viu din gâlceava cu moartea – şi intră în Biserica văzută. precum că sunt chipuri cioplite şi închinare la lemne. biruinţa ne-a dat-o nouă. ca fulgerul l-a aruncat din ceruri (Luca 10. Atunci erau iudeii care pârau icoanele la împăraţi. e semn că nu suntem vrednici. să apere cinstirea sfintelor icoane. sau Cărarea. 65. Omul cel dintâi. sobornicească şi apostolească Biserică”. 64. întovărăşind nevăzut pe oameni. când curăţirea e aflată efectiv prin porunci. luat din pământ şi pământesc. Hristos Iisus Cel cu Cruce. dar cu fapte. este aşadar piatra unghiulară. întrupat în om adevărat. 15) şi dându-ne îndrăzneală. al pocăinţei. 27).. în toate zilele. pentru că. cea adevărată. Mântuitorul ne-a învăţat şi pe noi meşteşugul războirii. Mântuitorul de aceea a şi venit. până la sfârşitul veacului (Matei 28. trebuie să meargă cu El toată calea.

vicleniile potrivnicului nevăzut. Deci. dacă duhovnicul n-ar avea meşteşugul. mi se pare că vine tot cam din aceleaşi pricini din care vine şi o anarhie socială. Iacov si Ioan. Pricepem. pe scurt. Aceasta este îmbrăcămintea nestricăciunii şi a sfinţeniei. nu poţi merge fără ucenicie la duhovnic. căci în ea s-a sădit putinţa unirii omului cu Dumnezeu. deşi cuvioşii adormiţi se înfăşoară în mantie. devine de culoarea cerului şi se vede pe sine ca lumină înţelegătoare. E un simbol al minţii care. când face aceasta nu e de mirare că nu-L găseşte. de vreme ce-L face ceea ce nu e: obiect). oricând ar putea scoate pe ucenicul Domnului din calea mântuirii şi să-l rătăcească. această misterioasă anarhie celulară. Căci zice: „Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte” (Matei 10. 69. 76. sila . Însemnătatea făcliei în rânduiala călugăriei vrea să spună că noi înşine trebuie să ne transformăm într-o făclie. Mulţimea ispitelor. Pe calea mântuirii nimeni nu poate merge singur de nu se va lăsa condus de mâna nevăzută a Mântuitorului. nu înseamnă gândul morţii. Iată unde are să ajungă rugăciunea minţii.) e un văl uşor. şi aceasta numai cât îi este cu putinţă firii omeneşti.n. lumina dumnezeiască în care au strălucit mulţi. Aici e o mare taină a vieţii duhovniceşti. Sila împrejurărilor. Deşi e negru şi el. prin urmare. Într-o atare tărie şi deplinătate de Duh mintea nu mai cugetă greşit sau rătăcit pe Dumnezeu ca obiect. Cancerul. Simeon Noul Teolog). ca să împrăştie şi mereu să strice lucrăturile potrivnicului. Mantia (călugărului). De obicei. Libertatea conştiinţei e cel mai adânc bun spiritual pe care-l avem la îndemână în viaţă. prin preoţii Bisericii. În felul acesta El Se face hrană minţii noastre. tot un dezechilibru dovedeşte în vreo zonă necunoscută a organismului. Acesta este factorul de care Biserica ţine seama şi garantează seriozitatea convingerii. îndată după intrarea cea mică cu Evanghelia. Fratele care vine la călugărie este o roadă a acestei jertfe. De vrei să te faci călugăr. care pogoară de pe cap la corp. Bănuiesc despre roiul celulelor canceroase că au chiar o altă formă cromozomică. 77. pe cât ne zoreşte foamea şi setea după cele pieritoare. Aceasta e cea mai puternică chemare ce s-a putut face vreodată oamenilor. 74. alegerii şi statorniciei. 40). şi astfel mintea noastră se uneşte cu mintea lui Hristos – cum spune Sfântul Apostol Pavel – şi tot trupul nostru se face primitor de lumină înţelegătoare. lemnele sau jertfa de bună voie pe altarul lui Ilie. în calea Duhului. Sfânta Liturghie este slujba de căpetenie a Bisericii în care e prezentată viaţa şi învăţătura Mântuitorului. mai presus de firea de dincoace a minţii (Dumnezeu este subiectul universului văzut şi nevăzut şi tot universul este obiectul cugetării lui Dumnezeu. deci Dumnezeu gândeşte lumea. Intrarea în călugărie se săvârşeşte în vremea Sfintei Liturghii. ceea ce aminteşte o îmbrăcăminte de raze a unei lumini necreate. în tot cazul recesivitatea e sigură. fă-te ca focul! 73.67. măcar tot aşa de zornic. 68. Iar de foc se va îngriji Dumnezeu. pătimesc de cancer cei ce nu postesc niciodată. devine străvezie. deşi e neagră. Camilafca (pe care o primeşte candidatul la călugărie n. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării. ştiinţa şi puterea de la Dumnezeu. ci şi nepătimirea. precum şi lucrarea de mântuire a omului prin Jertfa de pe Golgota. slujitorii Săi văzuţi. că ucenicul sau credinciosul e dator cu ascultarea din dragoste către duhovnicul său. războindu-ne prin lucrurile sau oamenii văzuţi. Sfânta Liturghie este repetarea sau continuarea peste veacuri a aceleiaşi jertfe şi taine. ţâşnind ca fulgerele din fiinţa lui Dumnezeu aşa cum s-au învrednicit s-o vadă pe Muntele Tabor Petru. iar nu făptura Îl gândeşte pe Dumnezeu. să străbată nu numai luptele. sau vreo slăbire în serviciul de siguranţă al sistemului nervos. decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Noi suntem pietrele. nu înseamnă gândul morţii. aproape străveziu. Braţele părinteşti îl aşteaptă deschise pe cruce. Ar trebui să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească. căci fără darul acestuia e cu neputinţă izbăvirea de necazuri şi mântuirea. 71. Spre ştiintă. Cancerul încă n-are leac şi apare fără alte explicaţii. altarul de dovedire al adevăratului Dumnezeu. care este trupul în întregimea lui. CANCERUL 70. CĂLUGĂRIA 72. Altarul minţii în care s-a sălăşluit Hristos la Botez devine tot luminos şi lumina dumnezeiască din Iisus străbate catapeteasma. ci ne întâlnim noi şi Dumnezeu în acelaşi subiect al unei altfel de cunoaşteri. sub puterea curăţitoare a Harului. „oameni după fire şi dumnezei după har” (Sf. 75. Mantia e o îmbrăcăminte plisată.

cum este duhovnicul. îmbrăcămintea sa de luptător al duhului pierde însemnătatea ei de la început. aprobarea voilor sale. Nici nu observă monahul molatic de minte când a fost scos din luptă şi redus la un simplu cuier de haine călugăreşti. De povătuiţorii săi se desparte sufleteşte. Abia cu această dăruire a dragostei prindem putere asupra greutăţii. nu stau garanţie pentru călugărie. dar îndărătnicii pe aceleaşi căi se poticnesc şi cad. Aceasta nu e repetarea primului Botez. 84. camuflările mândriei. De la logodna cu îngerescul mod de viaţă sub o nouă lege. Dacă cel în cauză îşi închide sufletul de către povăţuirea duhovnicească. aşadar. Călugăria stabileşte o altă înrudire între oameni: rudenia cea după Duh. Făgăduinţele călugăriei sunt. Cu acestea începe noua îmbrăcare în Hristos. pe viaţă. monahul e un nou botezat. Călugăria se întemeiază pe sfaturile evanghelice. 82. un mincinos al Domnului Hristos. se mulţumeşte numai cu intrarea în călugărie. Căsătoria şi copiii îi părăseşti înainte de a-i avea şi n-o iei pe calea aceasta. Călugăria nu se învaţă atât din cărţi. ca şi cum cu aceasta şi-ar fi ajuns scopul. sănătate deplină şi majoritate de minte. unelte care taie vălul necunoştinţei de Dumnezeu de pe suflet sau mrejile patimilor de pe minte. ci înnoirea lui. apără şi întăreşte un asemenea dar. calea duhului. 78. visul se destramă şi începe dezamăgirea şi nemulţumirea. Aşa se cuibăreşte viclenia în suflet şi îl face pe monah om cu două feţe. 83. ipocrit. Potrivit acestei îndreptări el caută altă hrană sufletului său: lauda oamenilor. Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui pe noi înşine. ci o iau iarăşi pe calea pământului. pentru că aceasta taie amăgirea de sine din care creşte dezamăgirea. 92. Părerea sau iubirea de sine e o formă subţire a mândriei. cum au fost apostolii. asupra neputinţei si căpătăm curaj în nevoinţe. Viaţa lui viitoare. pe viaţă. Dar ca să facă firea omenească o cale atât de lungă trebuie înţelese bine mijloacele şi foarte bine cunoscută calea. dacă nu se vor converti în convingere. Sandalele nu mai aleargă pe calea gătirii evangheliei păcii. Căci duh dumnezeiesc este dragostea care a făcut sfinţi. În mănăstire visează sfinţiri şi litanii şi viaţă fericită. dacă este o cale mai presus de ce pot ei pricepe. adică silinţe ale conştiinţei întărite de voinţă. mijloacele fizice sau morale cu care se face această rupere a sufletului şi a minţii de patimi. să urâm familia. Un duh nou se sălăşluieşte întru noi din clipa aceasta. 86. Sufletele slăbănogite de mândrie stau totuşi pururea încordate în legitimă apărare de către orice îndregători. Monahul leneş de mântuirea sa începe să uite înţelesul celor ce are de făcut. 26). Aşa se explică îndepărtările.neputinţelor. Cinul monahal urmăreşte trăirea creştinismului până la măsurile desăvârşirii. prin conştiinţa unei călăuze. Drepte sunt căile Domnului şi cei drepţi merg pe ele. 81. întrucât îl lipesc de viaţa aceasta. prin urmare. 79. sila înfrângerilor. 89. 88. . Din pricina acestei lupte între convingeri şi patimi călugăria e dătătoare de har şi e numărată la Taina Pocăinţei. Îl avem noi mai de demult. De la darea numelui. va avea să fie o slavă a Sfintei Treimi. viaţă petrecută într-o mănăstire. Aceasta este iubirea de sine pe care o menţine mândria şi punctul de vamă al diavolului. de aceea s-au temut de aceia cu o astfel de vieţuire ca de un rău. bobul de grâu se schimbă în tăciune şi se crede grâu nedreptăţit. iar când aici dau de severitatea luptelor cu patimile. Călugăria e o logodnă cu modul mai presus de veac al vieţuirii îngereşti. Fiţi de-a dreptul ucenicii lui Iisus. Dacă monahul se complace într-o călugărie de uniformă şi nu-l doare stingerea luminilor sufletului său – întristarea e chipul unui suflet cu luminile stinse – înseamnă că a dat în micime de suflet şi a ajuns un om de nimic. dar acum a prins el inima noastră în razele lui. Aceasta a fost ultima zi din viaţă în care ai mai avut păreri personale si voinţă proprie. Chemaţii sunt mulţi. ba să urâm şi propria noastră viaţă în condiţiile lumii acesteia (Luca 14. 80. Pentru calea călugăriei trebuie. 91. Ştiind Iisus că patimile opresc sufletul de la calea Sa. tăierea voii şi a toată părerea îţi este lege. judecându-i şi găsindu-le tot felul de pricini. părere pe care nemărturisit şi-o păstrează şi în mănăstire. morminte văruite pe dinafară. neîngrijit pe dinăuntru. gata să-şi apere dreptatea şi să-şi justifice întristarea. împuţinările şi chiar întunecările de la rostul luminos al călugăriei. (…) Logodna aceasta începe însă cu foarfecele. să-şi explice ei mai bine cauza şi niciodată nu simt trebuinţă să asculte şi să urmeze. care îşi înţelege personal Botezul. Nici o patimă nu vrea să părăsească firea fără nevoinţe. Cu alte cuvinte nu vede că a ajuns o mizerie căzută între tâlhari. ca de o mustrare şi i-au făcut mucenici. Potoleşte râvna de războire cu slăbiciunile firii patimilor. ne-a cerut să ne lepădăm de tot ce avem. 90. dar putem fi nişte ucenici mai smeriţi ai unui slujitor al lui Iisus. Mulţi vin la călugărie cu o părere bună despre ei înşişi. deşi continuată pe pământ. dar săruţi şi foarfecele. La această tăiere nu numai că te învoieşti. Oamenii prea legaţi de fire nu au înţeles niciodată vieţuirea cea mai presus de fire. cât din această ucenicie. Întreaga Sfântă Treime îşi face sălaş într-un ales. dar vin numai câte unii care se aleg. Dumnezeu primeşte şi îmbrăţişază. Pe această cale nu poti călători fără primejdie decât condus de mâna nevăzută a lui Dumnezeu. de tăierile dureroase ale pedepsirii întru toată fapta bună. 85. 87.

În ce constă primejdia? Firea omenească a fost asemănată cu câlţii. Căci viaţa creştină orientată numai spre umilinţă ia o înfăţişare de sclavie spirituală. Altfel Hristos nu ne-ar fi spus că „Împărăţia lui Dumnezeu” – chiar aceasta lăuntrică – „se ia cu năvală şi năvălitorii pun mâna pe ea” şi „Îndrăzniţi. Rugăciunile celor din mănăstire i-au însoţit ca o mână de apărare. iar pentru înfrângerile lor morale Dumnezeu este hulit printre oameni (Romani 2. călugării nu se mai duc în lume să se odihnească. aşadar. Când monahul a realizat făţărnicia. e în stare să risipească din suflet toată viaţa după duh. duhovnicească. De aici se vede destul de limpede că mândria singură. 98. Mirenii mai vin la mănăstire pentru rugăciune. legătura nu e ruptă. iese dintre ei. când existenţa lui Dumnezeu devine un fapt de natura evidenţei absolute pentru toţi. 103. 108. Toate profesiunile au vacanţă sau concediu. Călugăria nu creşte visători ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Prea multă întâlnire cu rudele nu e bună. 104. Iar al doilea e acela al rugăciunilor pentru mântuirea lor. 95. Biserica. o dai şi pe aceasta. aşa va rămâne. Aşa se întâmplă când se întăreşte fariseul şi slăbeşte vameşul. fie schismă. e o victimă nevinovată a nedreptăţilor. Dar nu aceştia califică monahismul. afurisirea sau caterisirea. ci rămâne în dreapta cumpănire a situaţiilor şi a celei mai bune soluţii. a ajuns pe punctul de a părăsi călugăria. Mănăstirile cu viaţă de sine au slăbit votul ascultării şi al sărăciei şi din pricina aceasta sunt o formă decadentă de monahism. Călugăria slăbeşte în suflete slabe şi se întăreşte în suflete mari. Întunecarea aceasta însă ne aduce aminte de învinuirile pe care le-a adus Iisus peste capul celor ce făţărniceau virtutea. 107. ba se şi completează. ca nu cumva poate din nepăsarea lui să fie hulit Dumnezeu. Călugăria cere smerenie şi curaj. pe când viaţa în lume e înafară. Eu am biruit lumea”. ca să nu fie rănit de slava deşartă. Sunt totuşi rude care se bucură cu adevărat de calea noastră. să ştii că eşti nebun şi să aştepţi ocara ca să te curăţeşti. În ochii lui toţi sunt făţarnici. provocând fie erezie. CĂLUGĂRII 105. precum poţi să n-o ai în mijlocul pustiei petrecând. ci îşi văd de cale cu gândul la Dumnezeu. patimile cu focul. deci pierde smerenia. 96. Acesta-i primul folos sufletesc ce se aşteaptă de la noi. ca să nu-i încâlcească în vremea ostăşiei. 101. Lepădarea de lume e o convingere. când te crezi bun. de primejdia pierzării. Cea mai bună justificare a monahismului o fac cele trei rosturi cu care a străbătut el istoria: rostul spiritual. Călugărul trebuie să se ferească în sufletul lui de cel ce-l iubeşte. Călugării care realizează monahismul sunt în lume făcliile aprinse ale lui Dumnezeu. De altfel nici nu se trimit din mănăstire decât cei mai statornici în călugărie. aşa şi nevoitorii mântuirii lasă toată grija lumii pentru Împăratul cerurilor. ci oameni hotărâţi care duc trăirea creştinismului până la ultimele lui consecinţe de disciplină şi frumuseţe. Nu e mândria urâciunea pustiirii? De aceea. e totuna cu ducerea lui iarăşi în temniţa patimilor. Astăzi pentru obrazele celor din îndărătnicie părăsesc lupta călugării. Ceilalţi. Smerenia şi curajul s-ar părea doi termeni opuşi. patimile amorţite prin . osândindu-i. şi cum va rândui. oamenii lumii lasă toată grija de acasă. câlţi fiind. în viaţa duhovnicească ei se armonizează. O viaţă îmbunătăţită a noastră le-ar fi singura mângâiere şi bucurie care ar cântări în sufletul lor mai mult decât amărăciunile. 94. Dacă te atingi cu focul. Viaţa monahului este lăuntrică. Una cu alta nu seamănă. Biserica încearcă pedepsirea. numai călugăria nu. 99. 24). Creştinii nu au de învăţăt nimic bun de la aceşti dezertori şi mincinoşi. dar ce nu poate rugămintea poate pedeapsa. prin slujitorii ei. Prinderea sufletului într-o viaţă dinafară de duh prin tărâţele vieţii. De asemenea. cătând cunoscuţi sau dorind să stea de vorbă. de aceea. pentru că ele aduc grijile lumeşti. orientarea numai spre îndrăzneală personală şi spre profetism distruge bisericitatea şi sobornicitatea creştinismului. precum trebuie să se ferească şi de cei ce-l ocărăsc. Toţi călugării care pentru neapărată trebuinţă au mers prin oraşe au simţit trebuinţa ocrotirii lui Dumnezeu. Cu toate acestea. cum e părerea de sine. de pipernicire la literă şi pierde curajul. tânguirea că au fost părăsite şi felul de a gândi după lume. chiar sub cea mai subţire formă a sa. umblă cu ele stinse. nu face degrabă lucrul acesta. Plata neascultării de Biserică este pierderea mântuirii. Cu toate acestea. Un drum în lume îţi face dovada statorniciei în calea cea duhovnicească.93. pe care poţi s-o ai şi-n mijlocul lumii stând. dacă nu e tăiată din rădăcini. Absenţa sau împuţinarea unuia slăbeşte pe celălalt şi între ei trebuie ţinut un echilibru. Precum când merg la oaste. De aceea călugării nu umblă printre oameni cu ochii pe ei. rostul cultural şi rostul social. 102. Acesta este rostul de căpetenie al monahismului: trăirea creştinismului până la tensiunile desăvârşirii. Călugăria dezleagă pe monahi de obligaţiile îngrijirii familiei în lume. Îndărătnicii dau. 106. ca să se dezmeticească. care nu-l realizează. 100. 97. ci cei dintâi. scoaterea din monahism. Dacă dai stareţului toată grija ta. Aşa ceva ar însemna încetarea călugăriei.

după modul cum le face. Viaţa noastră are trei faze în dezvoltarea ei: faza vegetativă – până la naştere. În timpul sarcinii. iar mai sus nici n-au de gând s-ajungă. 118. De la aşezământul inimii în duhul lui Dumnezeu izvorăşte toată purtarea monahului către cele dinafară. 113. Iobagii aveau câte 16 copii şi erau slugi. Căsătoria are cuvântul. 117. fără limite precise. Fără revelaţia lui Dumnezeu în Iisus Hristos şi fără angajarea în toate consecinţele concrete ale acestei Revelaţii. nu poţi fi decât într-un permanent dezechilibru cu cerinţele spiritului. CĂRTURARII 115. sporesc duhul celor dinlăuntru. Aceştia au simplificat tot aparatul religiei. Prin Isaia proorocul. dar nu ştiu niciodată pe vreunul din sfinţii care să fi biruit el aceste înfrângeri. să se asigure stăpânirea acestei patimi. îmbrăcată în pui de om. Femeia (luată din bărbat) are nevoie de completare endocrină prin contact de la bărbat. iar pentru partea creştină e un fel de mucenicie fără nădejde sigură. 123. iar cele dinafară. Virtutea e neînţeleasă. 110. care nu le cere mai mult decât să-i recunoască existenţa. 112. 124. prin care. Din 3 familii. Ei caută oarecum fie să defaime modul acesta de viaţă. prin viaţa lor de obşte. Trăind într-o căsătorie cu aceştia. este un călugăr cu luminile stinse. credinţa. Sunt toţi cei care cred în Dumnezeu. Aşa frate călugăre. ba uneori e numită făţărnicie. Chipul monahului a trezit întotdeauna şi în tot locul mâncărimea de limbă a mirenilor. deşi absolut. 119. Şi e de vină omul? Trebuie să se întrebe omul. inaccesibil. dar nu cred în Iisus Hristos. Majoratul părţilor îl decide mintea. „păzind hotarele legii”. mama să nu stea în fum şi să nu ia medicamente. 9). nu necredinţa. În opera recreaţiunii omului în Hristos. Copiii născuţi numai după distracţii şi destrăbălări au ieşit răi. 127. iată că dispariţia dreptului e o problemă. 109. nu instinctul. 126. faza bio-psihică. Cum pier drepţii şi nimeni nu ia aminte? Foarte simplu: că nu se mai nasc. . Cuvântul se tânguie: „Piere dreptul şi nimeni nu ia aminte. Tinerii să se mute de la bătrânii care le strică casa. de vreme ce-i aflat de vină. 2 divorţează. îngăduiţi de lege. Acesta se stinge când se apropie de ei întinăciunea prin simţuri. Se mulţumeau foarte bine cu un Dumnezeu pe Care Îl deduc ei. Un călugăr trist. de ce nu se mai nasc drepţii? Iată că trebuie. de care suntem traşi la răspundere. 122. Călugării. E singura garanţie a unei căsătorii durabile şi plăcute lui Dumnezeu. Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi. învăluie pe oameni în dragostea ta cea din multă rugăciune şi vei vedea trezindu-se în necunoscuţii cu care stai de vorbă şi o scânteie dumnezeiască. care urmăreşte printr-înşii o intenţie divină. cărturarii rămân aproape pe „dinafară de Împărăţie”. înfrânarea nu desfrânarea. şi faza spirituală. 120. va avea precocitate sexuală. Călugării trăiesc într-un altfel de foc al Duhului Sfânt. la cinstea de Taină. 125. 114. 128. 111. dacă nu chiar inexistent. Dacă nu-i dă pace la copil în vremea sarcinii.înfrânare se aprind prin simpla vedere. cele două părţi trebuie să se simtă că sunt chemate la cinstea de colaboratori ai lui Dumnezeu (1 Corinteni 3. De multe ori haosul îl anunţă prima celulă a mediului: familia necreşină. creat de ei. Au rămas cu un Dumnezeu abstract. se duc oamenii cinstiţi şi nimănui nu-i pasă că din pricina răutăţii a pierit cel drept” (Isaia 57. 1). sunt o icoană străveche a lumii noi. ca odinioară cărturarul cu care a vorbit Iisus. Sunt mulţi cărturari „aproape de Împărăţia lui Dumnezeu”. Mirenii ştiu toate înfrângerile călugărilor. Mulţi nu trăiesc decât primele două faze ale vieţii. chiar un Dumnezeu al lor. CĂSĂTORIA 116. Mirenii văd pe călugări prin patimile de care sunt stăpâniţi ei şi nu le vine a crede că-i cu putinţă şi o viaţă de virtute. fie să-l fericească pe al lor. 121. ci numai o suspină. Viaţa acestora e o înjurătură continuă la adresa spiritului. La căsătorie nu ajunge numai numărul anilor. pe care nu şi-o pot exprima. O căsătorie cu o aşa socoteală o binecuvintează Dumnezeu când ridică nunta de la instinct la rostul ei spiritual. ci se cere şi vârsta credinţei în Dumnezeu.

Patimile. dar mai ales nebăgarea în seamă a acestui glas. iubirea îi trecea printre zeii nemuritori. Sunt oameni care s-au învechit în rele – nevrând să ştie de Dumnezeu – şi. 25). când îndărătnicia firii s-a mai stins. Chemarea la judecată. drumeţi prin viaţa aceasta. dar dacă nu vrem să înţelegem. cum se face că s-a întunecat Dumnezeu aşa de tare în ochii păcătoşilor. nişte solzi. Chemarea prin semnele mai presus de fire. prin firea Sa. atunci când puternicii vremii ridicau mâna asupra slujitorilor lui Dumnezeu. Când ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt. prin mai multe surle. spre pedepsirea răutăţii. dar din când în când. avem cuvântul lui Dumnezeu. începe să ne urmărească cu primejdii şi năpaste. Dumnezeu ne caută. dar încă neaprinsă. capătul omenesc al conştiinţei noastre s-a îmbolnăvit. că locuieşte chiar în structura noastră spirituală. 132. Iar cei ce ştiu împreună. Atunci şi Dumnezeu se stinge din ochiul nostru încât ne pare că nici nu mai este Dumnezeu. 130. dar totuşi de dincolo de tine. Prin păcatele noastre. Cum Îl văd aşa mă vede – aşa simt că mă vede – vedere deodată dinspre două părţi. Cârmuitorii de neamuri. reaua voinţă şi peste tot păcatele. 133.129. Însuşi cuvântul con-ştiinţă însemnează a şti împreună. câtă vreme suntem cu el pe cale (Matei 5. că avem o înrudire cu Dumnezeu. mai către capătul zilelor. CONŞTIINŢA – GLASUL CONŞTIINŢEI 139. şi ne va băga în chinurile iadului. CHEMĂRILE LUI DUMNEZEU 134. 138. şi a celor de acasă şi a celor de pe fronturi. 6. care-i sting graiul. şi mai rar. toată vremea vieţii noastre pământeşti. CÂRMUITORII DE NEAMURI 131. nu va putea fi înăbuşit mereu. ne cheamă. Cârmuirea neamurilor tot de sus se face. Chemarea prin chinurile de pe urmă de la Antihrist. Dumnezeu îşi cheamă copiii prin mai multe graiuri. la fel. CONCEPŢIA DE VIAŢĂ CREŞTINĂ 137. Glasul conştiinţei însă. 141. 3. Prin urmare cugetul sau conştiinţa e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om şi acelaşi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. îngrămădesc nişte valuri peste ochiul acesta. abia dacă mai pot fi văzuţi ca muritori. dau de asprimea dreptăţii Sale. că El va asculta pâra şi-i va da dreptate. 2. încât aceştia ajung de bună credinţă. până la finalitatea sa – mai păstrând şi pentru egoism o bună parte de „viaţă”. Chemarea din afară a cuvântului. Chemarea prin necazurile vieţii. Aşa suntem noi în condiţiile vieţii acesteia: o candelă cu untdelemn şi fitil. pentru cauza lui Dumnzeu în lume. Odată şi odată începe să strige la noi. Căsătoria pentru mântuire şi prunci. pe care o auzi sau o înţelegi că vine dinlăuntru. ne strigă. că suntem în pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţină chiar de n-om fi pe placul lumii. în răutatea necredinţei care i-a cuprins şi li se pare că abia acum au ajuns la „adevăr”. 7. pârându-ne înaintea lui Dumnezeu şi înaintea noastră de toate fărădelegile făcute. na mai dăinuit puterea lor. Atunci viaţa oricui se află în primejdie de moarte. atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă. 142. îngăduie războaiele. de la Dumnezeu. E un grai tăcut. 136. Când nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu. o chemare lină. Cu alte cuvinte sunt puţine exemplarele omeneşti care îşi „riscă” toată viaţa lor pentru Dumnezeu. Pe vremuri. Chemarea lăuntrică a conştiinţei. sunt Dumnezeu şi omul. 4. încât abia se mai aude. nu pentru plăceri. rupând toate zăgazurile . când. Iată câteva dintre ele: 1. în afară de posturi (Sfântul Pavel). fiind şi capătul lui Dumnezeu din fiii Săi. Abstinenţa sexuală dă vigoare. Înţelegem prin urmare. la fel. concepţia creştină nu prea e dusă. 140. Din toate timpurile se ştie că. trebuie soţii să se împreuneze. Chemarea prin necazurile morţii. 135. Obişnuit. 5. nici chiar de credincioşi şi nici chiar de cei ce o cunosc teologic destul de bine. iar dacă nu ne împăcăm cu pârâşul acesta. s-au pomenit cu o răbufnire năpraznică a conştiinţei bolnave.

în care ne mişcăm. iar la unii le-a fugit şi mintea. nici în vremea dezvoltării intrauterine n-a fost tulburată de bărbat şi nici în vremea alăptării copilului. Iar o mică schimbare în microbiologie dezlănţuie. ca aceasta să nu-l folosească în chipul pe care îl doreşte? Mai mult: toate stările trupeşti şi sufleteşti ale celor doi părinţi. vor mări decăderea şi necazurile. prin credinţă. aduce pe lume copii predispuşi unor pervertiri sporite care le va distruge sistemul nervos sau. deci nu e cu putinţă împlinirea intenţiei divine. copilul se va îmbăta toată viaţa – mai ales beţia are şi suport ereditar. nebunia acută şi. Omul care se întunecă despre Dumnezeu şi suflet. amărăciuni. predispun copilul la tristeţe. nesănătate. sinuciderea. 28). Se roagă mama lui Dumnezeu. deodată cu o petrecere de acest fel. paranoia. COPIII 144. ereditar nervos. încât şi somnul le-a fugit. Toate acestea sunt urmarea în organic a capitulării conştiinţei. dacă mama n-a fost încă împinsă în acea aprindere a senzualităţii. Conştiinţa. dacă mama fură oarece. Şi iarăşi: cum să nu fie în stare rugăciunea cu iubire să-l folosească şi să-l schimbe. după dorinţă. de se vor căsători. De aceea nu vrea Dumnezeu să ieşi din viaţa aceasta. ca organ spiritual al omului. mai grele decât mustrarea: dezechilibrul minţii – mai uşor sau mai profund. cu tendinţe sau predipoziţii. zisă cu tot focul fiinţei sale. trăim şi suntem (Fapte 17. prin natura ei. acesta se influenţează şi se schimbă întrucâtva. Căci cu adevărat a fugit mintea omului care o viaţă întreagă nu face altceva decât să stingă glasul conştiinţei. Toată vremea sarcinii şi a alăptării bărbatul trebuie să se înfrâneze. uneori chiar şi în macrobiologia societăţii. iar mai cu deosebire ale mamei în vremea celor nouă luni. sigur că roada sa va însuma în sine toată lipsa lui de echilibru cu marele mediu divin. e ceva care contravine instinctului poligamic şi fără altă socoteală al bărbatului fără Hristos. se întipăresc în copil. Însuşirile copilului atârnă de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternităţii la femeie. Aceasta-i perspectiva lugubră a vieţii în păcat. zvârlit cu urgia cea mai mare pe urma unui vinovat. De aici reţinem faptul că organismul viu înregistrează cu atât mai uşor un bombardament al energiei sufletului şii pricinuieşte mutaţia infinitezimală. Deci. Convingerea că se poate şi ceea ce ni s-ar părea că nu se poate. vrând-nevrând. Aşa sunt tocmite lucrurile. ca voinţa ei să nu-l ajungă şi să nu-i schimbe configuraţia fizică şi psihică? Gândirea îndreptată ca o săgeată poate pricinui la ţintă leziuni organice. neatras spre onanie şi aproape deloc dispus spre nervozitate. se va ruga şi copilul. despre morală şi orânduirea spirituală a venirii copiilor pe lume. care „nu tace” până ce omul nu-şi revizuieşte înfrângerile sale şi nu se întoarce de la păcat. despre puterile sufletului asupra lumii fizice. unde te vei duce. prin natura ei e de a nu se lăsa învinsă. procese uriaşe în configuraţia persoanei. urmează sancţiuni ale conştiinţei. Invers. Când ai conştiinţa curată să nu te temi niciodată de nimic. noul venit va fi un copil prea puţin înclinat spre trezirea genezică prematură. pe care copilul le va avea pentru toată viaţa. Dacă i-a fost stârnită senzualitatea – ceea ce e o decădere de la rostul firii sale. Toată această povară îşi are rădăcina numai în această trezire afară de cale a senzualităţii mamei. cu care trebuie să te împaci pe drum”. fără să ştii şi tu că ţi-ai omorât sfătuitorul cel mai bun. Supărări. 145. 146. ce-l aveai la îndemână pretutindeni. un fel de amplificare a voinţei omului cu voinţa lui Dumnezeu. cufundarea lui în întuneric şi în muncă. deci şi asupra trupului. 143a. ca să poată primi iertarea lui Dumnezeu. prin amplificare. o pervertire convenabilă pentru mascul – evoluţia embrionului în atari condiţii de viaţă intrauterină aduce pe lume un copil uşor aplecat spre onanie precoce şi târzie. aproape cojită de materie. Deci toate acestea trebuie ocolite. şi. şi predispus spre boli nervoase. Se îmbată mama o dată. nu aprobă niciodată viciul şi păcatul. Prin simpla atingere a unui obiect structura acestuia s-a schimbat întrucâtva. cum să nu fie în stare blestemul unei babe. ceea ce trebuia. din rău în bun? Cu ce să fie mai prejos rugăciunea unei mame pentru mugurele său. încât nu e identic în mod absolut cu el însuşi de mai înainte de experienţă. În vremea aceea. decât cu un soţ în stare de aceeaşi credinţă şi petrecere. e o putere nebănuită. Avem probe unde nici n-am bănui: în fizica modernă. De aici vin mustrările de conştiinţă – „pârâşul tău. să vadă totdeauna. În cazul când înfrângerile morale se ţin lanţ prin desimea sau gravitatea lor. în final. Prin simpla îndreptare a energiei cunoscătoare a sufletului asupra unui lucru. ca urmare. 147. . şi va fi un copil arţăgos. melancolie. schizofrenia. copilul va fura toată viaţa. dureri. încă de aici. chiar dacă frâna ei nu e luată în seamă şi firea decăzută săvârşeşte păcatul peste opreliştea ei.fărădelegilor şi azvârlindu-le pe toate în faţa lor. omul care n-are nici un Dumnezeu şi nu-l interesează nimic decât desfrâul lui. Dacă mama îşi perverteşte rostul maternităţii sale. ca să nu tulbure viaţa viitoare a celui ce vine în lume cu un anumit rost de la Dumnezeu. Ăsta-i ocolul de cercuri şi se soldează cu stingerea neamului celui ce apucă pe panta pervertirii rosturilor firii. ca odată să vadă fiecare. 143b. din care se mai poate reveni – şi celelate forme mai grave. şi nu te lasă să pleci fără să vezi. Naşterea de fii.

cu deosebire din vremea aceea. Copiii îndrăciţi vin din următoarele pricini: 1. se naşte un copil ce va fi slăbănog. iar. toate îi vor răsări în oale. Când va creşte mare. precumpănesc înclinările bune şi nu-i biruie împrejurările rele ale mediului. 149. 151. numai copiii o au. De la toate lucrurile lumii Iisus ridică oamenii la raţiunile supranaturale ale Providenţei. vorbeşte cu Dumnezeu despre ei. 154. Şi iată cum vei avea pocania de la Dumnezeu cu propriul tău rod. În copiii veniţi dintr-o vieţuire curată a căsătoriei. Se găsesc acestea în Sfânta Scriptură. 10). De fapt. Ei sunt de mici mai străvezii pentru Dumnezeu şi prin aceasta se vede că au chemare să-I fie ucenici. întâmplările. Duminica. când copiii sunt opriţi de a veni la Iisus. omul începe viaţa cu sfinţenie. Care săvârşeşte prin tine minunea îmbinării unui pui de om cu un pui de cer. se întipăresc şi în copil. ce eventual l-ar găsi şi. apoi o pierde: devine păcătos. O natură bună (îmbunătăţită) îşi simplifică de la sine principiile şi marginile. fie rele. Toţi părinţii. nici nu v-ar fi durut. de pildă. oamenii de tot felul. Ei. dacă nu le-aţi fi făcut. cu care n-ai vrea să te supere. Părinţii nu au păzit postul şi nu s-au putut înfrâna de la poftele trupeşti şi aşa au călcat zilele şi timpurile neîngăduite care sunt: Miercurea. 153. de aici mulţi copii se nasc morţi. 3. printre noi. fiţi cu mare băgare de seamă. Iată o supărare a lui Iisus. fie cu amândouă. Acum e vremea când să faci ce vrei din copilul tău. Pe copii. ca să nu cădeţi în astfel de greşeli. cred totul şi pun întrebări uimitoare de credinţă. NECREDINCIOŞI ŞI DESFRÂNAŢI 159. ceilalţi. 155. sau. Şi dacă în vremea aceea tata a mai fost şi beat. Indiferent cum este dirijată educaţia copiilor. până şi copiii Îi prilejuiau motive de revelaţie. . Lui Iisus lucrurile. orice mamă se va mântui. dacă trăiesc alunecă în curvie. asemenea copiilor. Pentru ei existenţa lui Dumnezeu şi prezenţa divină este un lucru de la sine înţeles. Vinerea. a cărui icoană. sărbătorile de peste an şi posturile întregi. luaţi aminte. tot Dumnezeu este Tatăl sufletului şi cele ce lucrează educaţia pe dinafară. de mici să vină la Iisus. despre care zice Sfânta Scriptură: „Cei ce au păzit pravila sfântă sfinţi-se-vor şi cei ce-ar învăţa-o vor şti ce să răspundă“ (Înţelepciunea lui Solomon 6. fiindcă numai acum poţi şi te ascultă cu desăvârşire. în vremea celor 9 luni de sarcină. 156. deşi nu înţeleg nimic şi nu schiţează nici o împotrivire dialectică. În atari strădanii. îi veţi vedea plângând şi veţi plânge şi voi şi aşa veţi ispăşi păcatul în care i-aţi zămislit. Împărăţia lui Dumnezeu este făgăduită copiilor. S-ar apropia de natura originară. Îndreaptă purtările tale. devine „întrebătorul complicat al veacului acestuia”. 157. Întrebaţi-vă cugetele şi vă vor spune ce este îngăduit. şi mai ales a mamei. Nota sufletească dominantă în familie. cum să nu Se supere Împăratul. Nu în zadar s-au alăturat aceste două cuvinte: copilărie şi sfinţenie. oamenilor ce au venit la Iisus de copii. Iată de ce vin: Iisus la nuntă şi nuntaşii la judecată. Cei care opresc copiii de la credinţă sunt osândiţi mai rău ca sinucigaşii. 158. Toţi copiii care rezultă. Supărarea că copiii nu sunt lăsaţi. către Dumnezeu. Deci. Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi. dacă vremea le-o va cere. când vă va veni rândul. mamă. fie cu trupul. acum eşti cu deosebire datoare să-l păzeşti de toate relele. răsplată de fericire pentru ostenelile tale. Mamele nu s-au păzit până la curăţenie deplină şi aşa se nasc copii plini de bube şi pot muri. pentru că nici părinţii lor nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu de a păzi zilele sfinţite. când Iisus este interzis? 152. În vremea sarcinii nu te-ai păzit de bărbat. oamenilor ce o primesc fără discuţie. Dacă nu poţi vorbi cu copiii despre Dumnezeu. fie bune. Îi vor fi şi mucenici. chiar împotriva acestui mediu sunt rânduiţi. 2. pot fi zădărnicite de cele dinlăuntru. Iată faza spirituală a vieţii de familie. răbdând pentru un rost divin o pravilă sfântă. COPIII ÎNDRĂCIŢI. sunt neascultători. NEASCULTĂTORI. îndărătnici. pentru că s-a întipărit pecetea curvească pe ei încă din pântecele mamei lor. sau mor de tineri. Astfel. Iisus i-a găsit modelul sufletului deschis spre Dumnezeu. de asemenea. căci toate prin câte trece mama. poate că. Desigur că vă doare. fie cu mintea. 150. va fi caracteristica întregii vieţi a urmaşilor.148.

Desfrânarea omoară milioane de celule nervoase. i se întîmplă că pierde frâna nervoasă a ritmului său funcţional şi nu se va potrivi poate niciodată cu ritmul femeii sale – neostenită în astfel de vicii. sporesc şi urmările viciului. memoria – scoarţa cerebrală a minţii – e atinsă. i-au şters farmecul. cu materialul ce li se dete. Acest dezechilibru se răsfrânge asupra sistemului nervos. Dar. Omorîtă o dată. adică în factorul biologic al eredităţii. serios. dureri regionale şi gânduri de căutare în altă parte. scoase din lucru şi cu toate urmările acestui dezechilibru umoral. iar de scapă cu zile vor fi nişte chinuiţi ai soartei şi slabi de minte. ci totalul celor distruse şi sănătatea la care se găsea în momentul când îşi chema un urmaş pe lume. Fireşte. că organismul întreg se piperniceşte. un chip îmbătrînit. Dacă n-are norocul să dea de un sfat. şi aşa trebuie sa-şi tragă plata: rămâne fără urmaşi şi fără soţie. fie aparte. să presupunem că. Poate s-a bănuit din cele de până aici. în vreme şi pe măsură ce se adaugă. Presupunem că un copilandru. Să zicem că o pereche de oameni n-au avut pacoste cu viciile tinereţii. nemaiavând agenţi simulatori cuveniţi. obsesii. sau o predispoziţie spre tot felul de boli. nu mai corespunde instinctului maternităţii femeii sale. vrea să se însoare. nu mai învaţă la şcoală. Nu-l află părinţii. mai sprinteni. a agerimii. în felul că celulele nervoase. nevrozele şi o stare generală de boală. chiar dacă se face. Cu alte cuvinte. Nici pe el nu-l prea atrage femeia şi nici fetele nu se simt atrase spre el. mai obosit. a vioiciunii rezistente a sistemului nervos şi a celorlate ţesuturi şi umori. Ce e la mjloc? Viciile instinctului i-au stins vioiciunea. fie angajaţi în procesul rodirii. nemairefăcându-se niciodată. Dar căsătoria. şi insul respectiv începe să fie un fleşcăit. cade în viciul onaniei. Revenind la corespondenţă. atunci ţesuturile glandelor masculine sau feminine. afară de celula nervoasă. de pe urma viciilor de tot felul şi de pe urma dezechilibrării funcţionale totale sau locale a sistemului său nervos. Această ostenire a vieţii e de fapt o ostenire a elanului. Nu e ea de vină că-l va părăsi. nu lovesc pe nimeni. mai întâi funcţional. şi la orice vârstă – cazul e acelaşi – încleştează pe om. vărsînd hormonii în sânge. Nu mai vorbesc de stările sufleteşti: frica. un viciu nu va ieşi cu alt viciu. nu mai pot secreta şi mediul endocrin. mai împiedicaţi. Nu au nici o vină şi nici un leac. formând celule genezice. Nu izbuteşte. după cum urmează. reprezentând situaţia lui. Acestea toate se înscriu numaidecât în patrimoniul genetic al eredităţii. Imaginaţia nu mai e vioaie. E reacţiunea sufletului la starea mizerabilă în care i-a ajuns casa prin patimi. Astfel bărbatului. cearcănele vinete pe lîngă ochi îl dau de gol – pentru cine ştie să vadă. Bărbatul. – chestiunea rămâne mereu întrun cerc vicios. nevoile vieţii ostenesc nervii oricui. Aşa sunt construiţi genetic şi ireversibil. e din ce în ce mai retras. cu atâtea geneze recesive mai mult. Factorul biologic al eredităţii rezumă starea oricărui moment. . care vin la intervale mai mari de vreme. aşa cum l-au desfrânat viciile. şi alta externă. realizându-se armonia ce se vede. ceea ce n-ar fi păţit dacă ar fi avut o purtare mai bună. Aşa se ajunge pe rând la atrofierea diferitelor organe în iconomia generală a corpului şi aşa apar sterilitatea. în genezele cromozomilor. sporind cu vârsta. deci n-au sistemul nervos şubrezit dintr-o vină ca aceea. ca de silă. Doctorii sfătuiesc: femeile sau căsătoria. încleştat de viciu. nu mai e agerită de hormonii ce izvorau din sectorul respectiv. pricepem mecanismul după care apare în lanţul cromozomilor roiul boabelor de neghină. ceva mai văzut. în răstimpuri de vreme. Cei din tinereţe sunt mai vioi. mai sănătoşi. sau măcar de o carte. precum şi situaţia biopsihică a părinţilor. răstălmăcirea înţelesurilor şi o continuă muncire de conştiinţă. diferite neputinţe fără leac. Totuşi. ideile fixe. genezele recesive şi ravagiile ce le pot face ele. la primele anunţări ale instictului. l-au fleşcăit cu totul. nu-i mai place joaca. mai bătrâni. Iarăşi dovadă că nervii sunt într-o primejdie. parcă e bătrân. glandele în totalul lor rămân atrofiate. slăbirea minţii. nu mai învie niciodată. celula nervoasă moare. nu faci casă. căci mereu va rămâne nemulţumită. ci trecutul bărbatului se răzbună. mai tăcut. mai ageri la minte. dimpotrivă simt alăturea cu durerea oricui. şi al doilea. Cum şi de ce? Iată cum şi de ce: ştim de adineaori că toate faptele insului se înseamnă în două locuri: undeva într-o contabilitate nevăzută. sunt peste măsură de mult solicitate şi silite să furnizeze material extern şi. De îndată ce viciul sau desfrânarea de orice fel. degenerează. Proba o dau copiii. dacă nu sunt scoase din lucru de perechea mai sănătoasă a celuilalt părinte. prin urmare. ceea ce îi va pricinui nevroze.COPIII NĂSCUŢI ÎN LANŢURI 160. face excese. Vreţi dovadă la îndemâna oricui? Iat-o. Presupunem că tânărul-bătrîn vrea să fie şi el în rând cu lumea. Mai trebuie ştiut şi aceasta că toate ţesuturile se refac. Mai sunt şi urmări ale desfrânării şi destul de grele încă din tinereţe. mîinile – cu care a greşit – îi tremură. Pomeneam că glandele genezice au o dublă funcţiune: una endocrină. mintea se tâmpeşte şi încă repede. pe când copiii veniţi mai la bătrâneţea părinţilor sunt mai molâi. Şi-a distrus părintele cu viciile lui milioane de celule nervoase? Acestea. în grăuncioarele de cromatină. totuşi-totuşi. se şi însemnase în stocul de cromozomi. poartă ponoasele trecutului şi mustrările viitorului. nu mai aprinde dragoste. Creşterea corpului încetinită. Osteneala şi scârba ei abia acum încep. şi. iar dacă desfrânarea continuă. i se va nimeri ca să aibă şi urmaşi. De milă. ci milă. Aceştia vor purta următoarele poveri părinteşti: o sănătate şubredă.

Acesta-i paradoxul. alta dărâmă. 177. Credinţa este un risc: împotriva raţiunii. grăuntele de comuniune în care suntem cu Dumnezeu. de a voi şi de a gândi. Pământean fiind. a doua creaţie a omului. într-un raţionalism protestant. 166. iar aceasta se întâmplă din când în când şi din neam în neam. Iisus iubea copiii. de dragul Adevărului. Grija zilei de mâine este o grijă presantă. în modul divin al existenţei. Grăuntele de credinţă este. Asta e ceea ce posedă credinciosul printr-o cale mult prescurtată. să trăim prin credinţă. Aceasta ar da să se înţeleagă că în jurul unui om liniştit (din cauza rădăcinilor lui în cer) se face linişte pe pământ. o iluminare a ei. ci numai dacă şi-a împins ştiinţa până la toate marginile şi i-a recunoscut neputinţa. care este creator numai în ordinea conceptelor şi nu intervine. prin credinţă. bolnava a furat-o printr-o atingere materială. în firea noastră apare modul divin de a fi. Ei au crezut cuvântului lui Iisus. totuşi. 168. Iisus însă. păcătoşenia – o degradare. Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi. cunoştinţa pe care savantul n-o poate prinde prin ştiinţă. Ţintele ultime ale creştinismului nu sunt absorbite total de forma acestei trecătoare vieţi. Religia se întemeiază pe grăuntele de credinţă. 176. dintr-o religie revelată. Cât asculţi de Dumnezeu. 172. sfinţii se şi fereau de a face minuni. Deşi puterea de tămăduire era de natură spirituală. chiar pe furiş. Credinţa are revelaţia cu care omul credinţei nu se tocmeşte. din cauza nostalgiei după împărăţia spirituală. având mai întâi grijă de mântuire şi pe al doilea plan grija vieţii. Credinţa e un risc al raţiunii. Creştinismul e a doua creaţie a lumii. într-o doctrină umanitară. împotriva vieţii. Aici Iisus „n-a simţit puterea care a ieşit din El”. care uneori dezorganizează normalul social. Iisus era chemat de durerea unui tată. 162. ieşirea în lumina veacului viitor. a îngerilor căzuţi. Iisus răspunde odată ucenicilor Săi care-I „cereau mai multă credinţă”. ba L-a chiar furat pe drum. a vrut să dea pe faţă credinţa femeii şi sigur că a privit cu dragoste acest furt original. Este un factor de purificare. a te hotărî să-L mărturiseşti pe Dumnezeu cu orice preţ şi luare în derâdere e o şi mai mare bucurie ce te poate duce până la deschiderea ochilor credinţei: să ţi se descopere Iisus. Creştinismul nostru ar fi în mare parte de neînţeles. o creaţie din nou a firii. CREŞTINISMUL 174. viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi de lumina cunoştinţei.CREDINŢA 161. ca să nu se stingă dintre oameni siguranţa existenţei lui Dumnezeu. în cazul cel mai bun. pe firul credinţei. Aceasta înseamnă că boala a încetat. nu voiau să mai . câteodată şi împotriva normalului. atât ascultă şi Dumnezeu de tine. Care e cu noi în toate zilele. sau. Sfinţenia este o energie. 164. El. contemporani cu Sfântul Apostol Pavel. dacă n-am considera şi realitatea personală a demonului. deşi doar în multe cazuri era doar dovada iubirii de oameni şi alinarea suferinţei omeneşti. de aceea mergea la ei cu durerea iubirii. de fapt. chiar nevrând. Creştinismul reînvie în raport invers proporţional cu încercările de a-l stinge. Focul iubirii divine. acea energie rară a sfinţeniei. Fiul lui Dumnezeu. că atingânduse. adusă de două delegaţii şi e pur spirituală. între potrivnici se aprinde şi se menţine. Totuşi o femeie bolnavă L-a mai zăbovit. împotriva limitelor omeneşti. Unii creştini. Oare de unde ştia femeia aceasta. 167. 171. unic în viaţa lui Iisus. 165. A vedea pe Iisus e o fericire ce nu se aseamănă cu nici o bucurie pământească. Când conducea pe israeliteni în pustie. Credinţa noastră ar fi incompletă şi s-ar dizolva cu uşurinţă. Dumnezeu nu le îngăduia asigurarea zilei de mâine: mana se strica. Stăruim puţin asupra acestui furt. 175. Pâinea cea de toate zilele o cerem pentru astăzi. 170. ci trec dincolo de moarte. Dărâmarea se opreşte îndată ce organismul împrumută. 163. De aceea crinii au ajuns până la strălucirile lumii divine. le-a spus cam aşa: să înceapă din a crede că au credinţă şi vor sfârşi prin a avea de fapt. ca să întoarcă la viaţă o copilă de 12 ani. De aceea. Dar nicidecum o anulare ci dimpotrivă. Credinţa în Dumnezeu şi mărturisirea Lui sunt ieşirea sufletului din întuneric în lumina dumnezeiască. de marginea hainei lui Iisus. 173. La temperaturile la care se alege aurul fiinţei noastre de zgura acestei fiinţe. 169. ca Dumnezeu în ordinea realului. Sfinţii pustnici au trăit numai în condiţia credinţei. Aşa suntem sfătuiţi. până la sfârşitul veacurilor. E o absorbire a sufletului într-un dincolo al lumii acesteia. se va tămădui? O ştia din credinţă şi femeia nu s-a înşelat. Sfântul Apostol Pavel frânează exagerarea accentului transcendent. îndată ce organismul s-a refăcut la plinătatea lui spirituală. Una reface organismul. pe măsură ce-L cunoaştem. sau chiar fură. fără nimic supranatural şi personal. Iisus doreşte de la toţi credincioşii lumii o linişte de adâncime: liniştea credinţei în Dumnezeu. Credinciosul în Dumnezeu depăşeşte limitele omului. Sluga sutaşului este un caz de tămăduire de la distanţă.

ca să-l îndrepte şi să-l ajute spre împărăţia . Să băgăm de seamă ca nu cumva creştinismul să se ia de la noi. CUVINTE INTERZISE 185. mereu divin. Precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti. aşa după cum a rânduit Dumnezeu o instituţie. 181. reaprinsă între oameni. Altă dată. Cuvântul „nebun” este un cuvânt interzis. azi abia se mai zăreşte ca o stea. Creştinismul este o concepţie de viaţă. 180. Misterul creştinismului este misterul unităţii în dualitate găsindu-şi soluţia în Unitate-Trinitate. 6) şi în umbra morţii. Taina pocăinţei este o judecată milostivă. Cuvintele sunt fiinţe vii. capabile să facă treaba la care au fost trimise. Singur creştinismul este mereu nou. sau nevrând să ostenească mai sus. de a ajunge stilul de viaţă şi concepţie pe care ni le-a dat Iisus. 179. „Zece porunci are înţelepciunea: de 10 ori să taci şi o dată să vorbeşti şi atunci puţin”. ci o strădanie de toate zilele. 4). CUNOŞTINŢELE 184. Scurtarea vieţii a venit neamului omenesc ca o plată pentru căderea în desfrânare. Şi fiindcă sunt fiinţe vii. de unde odată lumina ca soarele între noroade. Şi biata victimă. Pe simplul motiv că noi. De ce? Fiindcă şi numai simpla alunecare a acestui cuvânt în obrazul unui om este în stare să-i desfigureze fizionomia minţii. Biserica. 183. Aici. pierzându-şi treptat liniştea şi neştiind capcana. tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din cât mai multe domenii. 186. A trebuit să vină apoi toţi ca să-şi descopere complotul şi cu mare greutate i-a revenit omului mintea la loc. pe rând. Cunoştinţa mântuirii trebuie. vreme de 2000 de ani. Mărturisirea lor cu pocăinţă mai poate schimba situaţia. nici ocara din ele. Este cunoscută experienţa mai multor inşi care au organizat odată următorul complot psihologic: şi-au ales victima şi s-au prezentat.lucreze şi nu voiau să mai aibă copii. abia a putut limpezi mintea zăpăcită sistematic de minciună. viaţă din viaţă. el rămîne o simplă formalitate şi ne putem trezi fără ea. Iată de ce creştinismul are ca bază dogma hristologică a naturii teandrice a Fiului şi dogma Trinitară. pe cel care le-a creat ele-l însoţesc până la judecata de apoi. ca nişte copii ai lui. Nici că se poate mai drept. până când ultimul i-a propus să se ducă la un spital de boli nervoase şi să-şi repare deranjurile la minte. apostolul ridică la rangul de imperativ şi naşterea copiilor la condiţia de mântuire a femeii căsătorite. CUNOŞTINŢA MÂNTUIRII 182. Cine zice fratelui său „nebunule” se pedepseşte cu matca focului. care naşte fii lui Dumnezeu. nu aducem roadele acestui creştinism: oameni după chipul lui Iisus. al treilea îi spune marea sa uimire. la intervale neregulate şi-au început a se nedumeri înaintea omului: Ce-i cu tine. DESFRÂNAREA 187. Următorul îl găseşte cu totul curios la minte. parcă te-ai schimbat cumva! Şi s-au dus. Creştinismul nu e numai o afacere de Dumineca. că-l găseşte aşa de schimbat şi nu îndeajuns normal. Toate celelalte înţelegeri ale lumii s-au învechit şi s-au stins. Cuvintele interzise orientează greşit sau dezorientează. 178. Dacă creştinismul nostru nu e strădania aceasta. tocmai cu acest scop. De asemenea a pus capăt pentru totdeauna alarmismului omului şi oricărei fantezii aprinse spre apocaliptic. cu orice preţ. Deci. căci gloatele şed în întunerec (Matei 4. ce opreşte aceasta nu mai ajunge la cealaltă. toată viaţa. Drept aceea. trebuie să fii mai presus de cuvintele oamenilor: să nu te atingă nici lauda. a ajuns la nebuni. Adevărul. este stilul de viaţă a lui Iisus. ca el să renunţe la ele şi să se coboare satisfăcut la singur rolul de mascul şi femelă? Asta-i toată aspiraţia lui? Neînvăţat la un ideal mai înalt. Cunoştinţa mântuirii (1 Timotei 2. cu toate consecinţele lor. descalificându-le din cinstea unei minţi sănătoase. L-a înzestrat Dumnezeu pe om cu atâtea daruri minunate. Şi aşa şi ceilalţi. precum şi o sinteză a acestora cu viaţa. creştinii. concepţie pe care nu a zdruncinat-o nimic din cele ce s-au petrecut împotriva creştinismului.

în întindere şi în adâncime. care s-au întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni. ce ai zis ţi se va zice. iar alţii. sigur că se află în disonanţă şi în dezechilibru cu Dumnezeu. ce încarci pe altul ai să duci şi tu.spiritului. DEZNĂDEJDEA 190. pentru că El are o rânduială şi-ţi cere s-o urmezi. alţii o duc aşa. împinsă de strigarea conştiiinţei. Dumnezeu ar fi un fricos. că nu le înţelegem. micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească. Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea. nimicul. 191. şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea. un neputincios. când vin asupra noastră strâmtorările. aici. mai mult morţi decât vii. DREPTATEA LUI DUMNEZEU 195. 192. nu ne ajută Dumnezeu. şi numaidecât. Deznădejdea e un chip greşit de meditaţie asupra relelor făcute. diavolul umblă să-l dea legat la un chinuitor mai greu: duhul deznădejdii. chipul bun e. Dreapta socoteală-i mai mare ca postul.. încât sufletul. ne ajută Dumnezeu. aici. Chiar dacă ar face aşa. când află că mintea. DREAPTA SOCOTEALĂ 194. Iar ca pedeapsă. . dacă le răbdăm de bunăvoie. 25). Pocăinţa trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului şi a sănătăţii întregi. deşi El ar fi vrut. DISCIPLINA 193. – cum fac oamenii. cu aceeaşi datorie ca Pavel. Atunci se află sufletul între viaţă şi moarte. diavolul nu sunt subiecte sănătoase de gândire. păcatul. Vrăjmaşul. li se întunecă mintea şi fac şi păcatul cel mai de pe urmă: omorârea de sine. altora. ca unul ce avea s-o păţească. Păcatul desfrâului şi a toată fărădelegea întârzie sau face cu neputinţă arătarea şi desăvârşirea vieţii lui Hristos în noi. atunci şi oamenii ar face binele de frică. 188. dând în nebunie. copiii. 10-12). o îndreptare mai aspră. Răul.. putem vorbi chiar de legea dreptăţii. Ce ai făcut ţi se va face. Preoţii vremurilor noastre. Aşa se întâmplă că: „lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul”. Apoi. vine cu asuprire mare. dimpotrivă. Ci tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap. ci o lasă să-şi facă de cap. iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. a venit vrăjmaşul şi a semănat neghină printre grâu şi s-a dus” (Matei 13. mântuirea ar fi de silă. ca o lege milostivă. li se rătăceşte mintea cu totul. Păstrarea capacităţii de încadrare în disciplină a unui suflet face dovada armoniei şi valorii sale. 196. Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor. şi-I nesocoteşti Biserica. şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năprasnică. ci un mijloc de înţelepţire. căci îmbolnăvesc mintea prin asociaţii de idei. dovedind sufletului că n-are chip de scăpare. şi numaidecât. Căci scrie: „Dormind oamenii. precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor. care pustieşte prin patimi. adunându-şi cele mai de pe urmă puteri. vom cunoaşte ţinta spre care trebuie să tindem şi ne vom înţelege rostul pe pământ. Câte unii mai scapă. vrea să facă răscoală împotriva robiei sale. precum că sufletul a îndrăznit una ca aceasta. oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat. a întrevăzut acestea: „Cei nelegiuiţi pedepsiţi vor fi. Aşa e de grea robia duhului acesta. Acesta este un semn de primejdie. Că numai de se va arăta viaţa lui Hristos în noi. de aceea se ajunge la sărăcirea roadelor ei. 26). cum se tânguia Iezechiil (Iezechiil 7. nemaiputând suferi. nu mai urmăresc desfrânarea ca pe un păcat care dărâmă alcătuirea omenească. din amândouă părţile. Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu. Ei nu mai au îndrăzneala să o măture afară din taina căsătoriei creştine. iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi. De Dumnezeu nu scapi pe simplul motiv că nu-L asculţi sau Îi tăgăduieşti existenţa. nădejdea. Legea nestrămutată a dreptăţii lui Dumnezeu aduce peste capul tău ce ai adus şi tu peste capul aproapelui tău. În vremea ispăşirii. Şi în sfârşit. Deci nu fără rost atragem luarea-aminte că neghinele vrăjmaşului vor sălbătăci oile împotriva păstorilor… 189. Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată. neumblând cu ocolirea. dacă repede ar pedepsi tot răul. O mare parte din oameni cad în deznădejde în privinţa mântuirii lor. iar spiţa lor blestemată” (Înţelepciune 3. dă lupta deznădejdii. Femeile lor sunt fără minte şi copiii lor stricaţi. Solomon. de durere. prin care ne curăţim de petele faptelor rele.

nu poate fi dezgropat fără cunoştinţa şi luarea-aminte a unui duhovnic iscusit. Dar aceştia. războindu-ne prin lucrurile sau oamenii văzuţi. oricând ar putea scoate pe ucenicul Domnului din calea mântuirii şi să-l rătăcească. fie răul. – atotputernicie asupra căreia. decât înseşi patimile. în structura ta spirituală. dacă însă nu bagă în seamă. sfărâmă mereu porţile iadului. Lui i s-a dat meşteşugul. în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu. ştiinţa şi puterea de la Dumnezeu. să audă graiul şi cuvintele mai presus de fire. ca să împrăştie şi mereu să strice lucrăturile potrivnicului. veşnic liniştită asupra răului. Care ne întăreşte cu liniştea Sa. când li se deschide ochiul vederii şi urechile auzirii celor de dincolo. în care sunt ascunse toate comorile cunoştinţei şi ale înţelepciunii (Coloseni 2. „inoculat”. 199. Toată slujba lămuririi ucenicului în ale duhului. Pricepem prin urmare că ucenicul sau credinciosul e dator cu ascultarea din dragoste către duhovnicul său. Iar dacă. Mulţimea ispitelor. Cu aceea că nu pedepseşte răutatea numaidecât. Îi dă şi timp. ce vor avea s-o aibă. Deci. cea la măsura fiecărui ins. Toţi nevoitorii trebuie să-şi găsească duhovnic. 200.” (Luca 9. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. ori că răsplăteşte. sau nici măcar nu-l caută. Dezvelirea şi înţelegerea acestui rost sau destin ascuns în noi. în ale celor nevăzute legi. Prin acea prietenie a duhovnicului cu Dumnezeu. latent. 206. care le va feri inima şi mintea de bucurie străină şi care îi va ocroti cu dulama smereniei. dacă duhovnicul n-ar avea meşteşugul. să se desăvârşească şi ea. şi mai ales să nu scadă în credinţă începătorii. şi să nu se piardă dintre oameni cunoştinţa răsplătirii după fapte. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. să nu întârzie a căuta povăţuirea unui duhovnic. la vreme de mare însemnătate pentru ei. şi încotro îi înclină cumpăna. totuşi. DUHOVNICUL 198. . Apoi. deoarece în cele duhovniceşti. el va întoarce sau va atrage voia omului la voia lui Dumnezeu. e ceea ce numim desăvârşirea. Râvna fără întrebare şi părerea sar măsura. despre care nu ne mai tocmim. după atotştiinţa de mai înainte (Romani 8. 201. 203.ne dovedeşte atotputernicia Sa. ori că nu răsplăteşte. DUMNEZEU 210. cunoştinţa şi puterea ca să ajute omului în încercări. n-o poate face decât duhovnicul. De aceea-s rânduiţi duhovnicii să cumpănească duhurile ce străbat mintea. doar va simţi să vină de bună voie. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei. îi ia şi timpul şi cade fără de veste urmărit de dreptate. cu faptele sale păcătoase. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu. ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia. prin răbdarea multor neştiuţi de oameni. în fiecare. tot ce nu e din povăţuire orânduită şi sub ocrotirea smereniei duce la înşelare şi la mai mare rătăcire. Soţul preot poate fi şi duhovnicul soţiei. făcându-l să vrea şi el ce vrea Dumnezeu. cade din dragostea Tatălui său. 3). atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu. şi că biruieşte binele asupra răutăţii. îl va readuce la cale cu sila. Fiecare e înzestrat şi trimis să împlinească un rost al lui Dumnezeu între oameni. nu poate să vie după Mine. 207. 205. Arătarea şi împlinirea în firea noastră a tuturor darurilor naşterii noastre de sus. 209. ca pe un rob. dă de dreptatea Lui. Între cei trimişi de Dumnezeu. Pe Dumnezeu Îl ai sădit. dăruite lor după măsura credinţei. din Duhul Sfânt. îi întinde ispită puternică. care. „Cine nu se leapădă de sine. Cine nu poate să întrebe şi nu se poate pleca sfatului unui părinte duhovnicesc. să vrea şi el leacul ce i-l îmbie Dumnezeu. după felul şi trebuinţa bolii sale. 29) a lui Dumnezeu. cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute. 197. Duhovnicul sau stareţul ajută şi dezvăluie toate intenţiile lui Dumnezeu din fiii Săi. pentru că într-înşii prezenţa divină e forţă care face deşartă orice zvârcolire a răului asupra lor. sunt şi oameni ce au darul să vadă dincolo de zare. stăm liniştiţi şi noi. un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură şi veşnică. de unde vin peste oameni toate cele văzute. prin virtutea credinţei. Nici omorâţi nu pot fi. vicleniile potrivnicului nevăzut. căci fără darul acestuia e cu neputinţă izbăvirea de necazuri şi mântuirea. nu găseşte pe Iisus. absolut superior condiţiei tale pământeşti. fie binele. 202. spre pedeapsă sigură în ziua judecăţii. 204. Duhovnicul va întoarce şi mintea noastră de la atâta umblare pustie în afară şi o va face scaun al lui HristosDumnezeu. Când cineva. 23). primind palmele şi scuipările răului. să cunoască măsurile fiecărui ins. o face ca să mai pună frâu răutăţii între oameni. 208. uneori pedepseşte năprasnic vreo fărădelege. unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla.

De altfel. fără învoirea minţii şi fără încuviinţarea câtorva cenzuri. Dumnezeu nu ne cere minuni. plin de iubire şi apropiat oamenilor. Dumnezeu ne poartă de grijă în toate amănuntele vieţii. fie ca femeie. Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt pentru Dumnezeu. ochii. Căci duh dumnezeiesc este dragostea care a făcut sfinţi. Despre Dumnezeu nimenea nu poate grăi cu competenţă absolută decât numai El Însuşi. printre alte zone ale corpului. Dumnezeu primeşte şi îmbrăţişază. Grija omului de Dumnezeu simplifică grija omului de om. ale căror hormoni încă au misiunea să agerească şi să activeze alte funcţiuni. Dreptatea lui Dumnezeu. când însăşi stăpânirea minţii e coruptă şi cenzura cumpărată!) Apoi. 221. Cred că cea mai deformată fiinţă în capul oamenilor este Dumnzeu. mila şi ajutorul. Dumnezeu este pretutindeni. 228. plăteşte fapta. mai urmează şi partea din partea noastră. ci. Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu. 227. asupra neputinţei şi căpătăm curaj în nevoinţe. (Ce bine! Şi ce rău. şi pe acela de a da o configuraţie specifică. El e Singurul a Cărui concepţie face din haos. 218. anunţând ocazia şi poruncile instinctului. viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi de lumina cunoştinţei. pe lângă alte rosturi. urechile. nu pe vreo cale a lor aparte. păcătosul simte un Dumnezeu aspru. gloanţele instinctului. Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui pe noi înşine. corpului întreg. 222. Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi. Deciziile acestea sau fuga de ele hotărăsc veşnicia noastră. atotputernic şi tare departe. 219. 212. Glandele care izvorăsc hormonii şi se află în sectorul cel mai de jos al corpului au. cu toată puterea. aflându-se în orice moment în toată structura sângelui. 215. Dumnezeu se revelează smereniei. începutul şi finalitatea lumii. ascuns. deşi cu milă. 220. Acelea le face El. cosmos. 226. când mintea nu ştie să înfrâneze unele ca acelea. foarte energică şi netă. Lumea întreagă condusă după legi împotriva lui Dumnezeu tot la Dumnezeu ajunge. ŞI PSIHOLOGIE NEUROLOGIE 230. 229. Tot atâtea porţi de cremene şi iască în care mediul din afară loveşte cu amnarul în mediul dinlăuntru şi-l aprinde cu scânteile poftelor spre văpaia faptelor. Îl avem noi mai de demult.211. Instinctul. când străluceşte slava Sa pe chipul fiilor Săi. deodată se şi reped în poarta forului de judecată. 213. atât ascultă şi Dumnezeu de tine. 224. la cel dintâi motiv semnalat de ochi. Este neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii lui/de la Dumnezeu şi între ce cere Dumnezeu oamenilor. 219. apără şi întăreşte un asemenea dar. fie ca bărbat. Pe când dreptul cunoaşte un Dumnezeu personal. totuşi nu poate trece la faptă. 225. creierul. 223. 216. pe măsură ce-L cunoaştem. că hormonii. creierul. Toate împreună au rost şi influenţă cu deosebire asupra sistemului nervos şi a capitalei sale. Funcţiunile genezice se deşteaptă încă din vremea copilăriei. De ce oare e rânduiala de-a-ndoaselea? . ENDOCRINOLOGIE. Abia cu această dăruire a dragostei prindem putere asupra greutăţii. iau la ţintă capitala sistemului nervos. Mai au pe urmă rostul să stimuleze funcţiunea celorlalte glande. deşi e fără minte. Cât asculţi de Dumnezeu. Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi. dar acum a prins el inima noastră în razele lui. Singura concepţie fără greşeală şi izbăvită de relativitate o are numai Dumnezeu – Absolutul –. dar la Dumnezeu ca „sfârşit” al lumii. sfinţii. pe viaţă. 214. Dumnezeu a făcut totul din partea Sa. 231. pentru cei ce-L caută. nările şi gura sunt zone erogene. Un duh nou se sălăşluieşte întru noi din clipa aceasta. ameninţător.

242.. sunt Dumnezeu râvnitor. ci părinţii au să dea seama. 236. 234. Care pedepseşte vina părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam – pentru cei ce Mă urăsc. nu sunt decât excitanţii din afară care declanşează mecanismul nostru metafizic: creşterea noastră spirituală – devenim practic şi real. mai pe larg: Prin ce împrejurare.. aceste granule infinitezimale degenerative şi cu urmări dezastruoase.. . de unde nu erau. Ştiinţa. spontane. conştienţi şi de cealaltă dimensiune a existenţei. dincolo de biologie şi probabilitate. în cazul când Îi calcă legile. Intrăm în creştinism de mici. Aceste împrejurări pot declanşa adevărate crize ale raţiunii sau ale conştiinţei.. Înainte de a exista ca persoane pământeşti. aşa trebuie să fie: încă din copilărie să izvorască această energie interzisă. Nerezolvate la timp în lumina unei raţiuni supreme a existenţei. Nu e nici o mirare: Iisus avea conducerea spirituală şi înainte de venirea Sa în trup omenesc. care-l scot clinic dintre oameni. Chiar numai factorul eredităţii. altfel creşterea sănătoasă a organismului şi a sistemului nervos ar fi profund alterată. actualizate. existăm ca gând. până la formele prezente şi viitoare. să ne redea liştea şi echilibrul pe care raţiunea noastră omenească – oricât ar fi de antrenată cu ştiinţa sau filosofia – nu le-ar putea restabili. Şi vin împrejurări neprevăzute. pot duce la dezechilibru. 243.) Şi trec anii. În realitate împrejurările. sub acţiunea ei. pentru o eventuală progenitură? Ca să răspund pe scurt. Copiii se reazimă pe mintea părinţilor.. independentă şi anterioară procesului eredităţii. genezele recesive apar în ascendeţi în chip independent. decât Cel ce l-a făcut şi i-a dat legile vieţii? Cuvântul acesta rămâne adevărat chiar dacă Dumnezeu ar fi făcut numai prima celulă vie şi în ea ar fi comprimat toate posibilităţile ulterioare de dezvoltare. încă nebănuite de noi. sau fac apel la străfunduri cu care încă nu făcusem cunoştinţă. fie că ar lipsi înfrânarea. calcă viaţa propriilor lor copii. la sinucidere. într-o nevăzută carte şi se înseamnă şi în sămânţa sa şi cu aceasta îşi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale. „Eu.. ca intenţie a lui Dumnezeu. ceea ce tot un dezastru sufletesc este. dată în nucleu lui Moise de Mântuitorul Însuşi prin revelaţie. 238. către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele (Deuteronom 5. al cărei umil suport bilogic putem fi şi noi.Dacă socotim datoria părinţilor de a-şi supraveghea şi de a-şi preveni copiii la vreme. Dumnezeu e cu atât mai mare. 241. Dumnezeu ne spune. apar în cromozomi. te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc printre popoare” (Ieremia 1. deci după fire. tare de mici. la dezechilibru. pruncul se face copil. depăşeşte limitele ştiinţei pozitive. Dacă va fi fost creaţia aşa. atât organic cât şi funcţional. În privinţă neurologică şi endocrină. EREDITATEA 232. Domnul Dumnezeul tău. prin Botez. De faptul că suntem oarecumva anteriori faţă de forma noastră pământească. despre aceste noutăţi gingaşe. nu poate da răspunsul la întrebarea: Cum au apărut în ascendenţi genezele defective. ca. Toate faptele omului. depăşesc prin frumuseţe şi putere tot ce agonisisem până aici şi prin frumuseţea şi puterea lor intrinsecă. Deci hormonii se dovedesc izvorând cu rost. poate ajunge la crize. Atunci ni se „inoculează” creştinismul. . neavând termenul. când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ: „Înainte de a te urzi în pântece. ritmul şi durata. student. Dacă omul călătoreşte neatent cu tranzitul său. învăţându-l pe Ieremia. oricât de curioase ar fi – şi poate cu atât mai mult –. ca să fie cunoscut îndeajuns. fie că ar lipsi hormonii. întrucât cine poate să cunoască mai bine omul. care trezesc străfunduri. prin ce accident. acum 3500 ani pe muntele Sinai.. cei în cauză. Stăruim asupra faptului ca Iisus e creatorul omului şi ca gen aparte şi ca persoană îndeosebi până la sfârşitul vremii. 237. care. Forma. După textul Scripturii e clar că toată recesivitatea apare în părinţi de pe urma vreunui păcat. Atunci suntem născuţi a doua oară din apă şi din Duh – Botezul (. Atenţie! Suntem invitaţi de o nevăzută orânduire a lucrurilor să facem apel. mediul şi destinul sunt factorii de căpetenie care configurează diferenţialele persoanei omeneşti. la nebunie. 9-10). 233. menajându-le libertatea. 240. astea dau tonul în materie de ereditate. dar acţiunea lor trebuie întovărăşită de înfrânare. 5). 239. fireşte că răspunderea căderilor nu rămâne numai în seama copiilor sau a lui Dumnezeu. În această creaţie conlucră cu părinţii pământeşti. asistent.. Şi Mă milostivesc până la al miilea neam. Problema eredităţii mai are un capăt. tânăr. Pe urmă. sau la o blazare care nu mai deosebeşte binele de rău. toate mişcările lui se înseamnă undeva. ci după legile care atârnă peste fărădelegi. dar prevenindu-i că. sau după care legi? Sau. să aducem în sfera luminoasă a cunoştinţei şi resorturile latente ale fiinţei noatre. că iniţia pe Moise în tainele eredităţii nu este nici o mirare. nu după legile probabilităţii. 235. la îndrăcire: pradă a unui duh rău sau a unor puteri rele. Iată Genetica modernă. să se dezvolte şi să se agerească întreg organismul şi cu deosebire sistemul nervos. Ereditatea.

ci limite mai mult sau mai puţin fixe. şi de toate configuraţiile mediilor viitoare. trecând ei prin poarta naşterii pământeşti. . în fluviul timpului. pentru fericite excepţii. Sfinţii însă. e cu putinţă. s-o întunece. se ridică la astronomica cifră de 282. Cu alte cuvinte. De multe ori haosul îl anunţă prima celulă a mediului: familia necreşină. Ereditatea nu fixează poziţii fatale. Acţiunea mediului nu e fără frâu. atâtea feţe omeneşti.429. nesenină. în cadrul cărora mediul ne fixează poziţia. 248. ajungându-l cu răutăţile lui din urmă şi întorcându-i-le în braţe. care cuprind jumătate din numărul cromozomilor.481 de posibilităţi. mediul totdeauna alege una singură. purificându-şi trupul de patimi. Energia de creştere şi orânduire a configuraţiei nu apare în mod automat în cromatină. iar dezvoltarea lor în filogeneză atârnă. sau cu trei ochi. au izbutit să-l aducă în armonie cu ţintele superioare ale conştiinţei. din tot parcursul creşterii. dacă s-a silit. Ieşirea din înghesuirea aceasta nu e cu putinţă decât trăind prezenţa nevăzută a lui Hristos în noi. mult mai uşor. Viaţa şi organismul nu sunt o simplă actualizare a virtualităţilor native date în sistemul genezelor. Iisus Hristos decide. din care nu putem ieşi. Dar. prin mecanismul eredităţii. Surprindem la mijloc şi un mic cerc vicios. pe care le închide sistemul genetic. nu se reduc niciodată numai la una singură. ci ca o reacţie a cromatinei faţă de un diferenţial al mediului. în care configuraţia genezelor se dezvoltă. Când mediul interior sau exterior e favorabil genezelor recesive. după cum e vorba de o însuşire sau alta. ci limite mai mult sau mai puţin fixe. ce calităţi sau defecte să fie expulzate prin cele două globule polare. Pe urmă. au influenţă nebănuit de mare asupra eventualelor noastre infirmităţi. rezolvă situaţia greşit: nu se mai roagă. A denatura firea e uşor. totuşi destul de elastice ca să ne permită – zic specialiştii – ca printr-un mediu dirijat să obţinem o muscă numai cu un ochi. cu preţul şi cu osteneala unei vieţi curate. ci un rezultat al interferenţei dintre aceste virtualităţi şi mediu.) 245. din care nu putem ieşi. să-şi dobândească iertarea. are margini. şi nicidecum hazardul. încît trupul lor prezenta multe din caracterele sufletului. chiar foarte multe. 250. Din acestea foarte multe. De aceea unii. dacă nu El are de adus în viaţa pământească. ş.536. şi încă bine definite. şi astfel s-o înlăture. pe lângă acestea. slăbiţi de osteneala vieţii şi de mediul înconjurător. Toate acestea le face contabilitatea absolută a lui Dumnezeu. EXTREMELE 254. 247. despovărarea de sub o moştenire mizerabilă? Da. ci la mai multe. multe din patimile trupului se fac şi însuşiri ale sufletului. în infinitul mic. Dumnezeu pe toţi îi trimite înzestraţi şi în stare să fie drepţi. în vremea străduinţei celui în cauză. E cu putinţă. încât numărul lor să împlineacă toate posibilităţile de configuraţie câte le oferă structura noastră genetică? (Numărul combinărilor ce se pot face cu cele 24 de perechi de cromozomi. neliniştită. în cadrul cărora mediul ne fixează poziţia. după cum e vorba de o însuşire sau alta. Adică şi prea mare iubire de Dumnezeu – înainte de vreme – poate fi pricină de cădere: o iubire oarecum pământească. să facă să revină mulţime de geneze recesive în geneze dominante. dintr-un ou de muscă nu poţi ajunge la un pui de găină. decât a scoate denaturarea introdusă în fire. Cine ştie. amplificate de puterea şi binecuvântarea lui Dumnezeu. iau în spate poveri părinteşti. El formează destinul nostru în aşa fel încât o aşezare specifică în infinitul mic să aibă urmări imense în configuraţia şi în faptele noastre viitoare. 253. nesuferind contrastul. Au zis Părinţii că întotdeauna extremele sunt ale diavolului. 246. 249. Ereditatea nu fixează poziţii fatale. energia lor latentă nu întârzie să răbufnească prin subconştient asupra conştiinţei. El înclină să fie una sau alta din configuraţiile probabile pentru noi şi sigure pentru Dumnezeu. Desigur că şi ideea aceasta nu poate fi împinsă până la absurd. trăind învăţătura creştină în toate fibrele fiinţei. care creează în dependenţă cu omul şi potrivit cu faptele sale.244. care-i spetesc şi-i încovoaie spre pământ. sau iertându-l de ele. Tot într-o situaţie de contrast e şi trupul ce se roagă. prin lupta cu sine însuşi. greu se vor decide să reprezinte cauza lui Dumnezeu. necurată şi pironită. putinţele de dezvoltare.a. EREDITATEA ŞI MEDIUL 251. Puterile credinţei. ceea ce lui Dumnezeu Îi este foarte cu putinţă.m. dar real: structura genezelor atârnă de mediul – de toate mediile – în care s-au configurat. neghina recesivă şi. ceea ce face cu putinţă lui Dumnezeu să scoată afară. pătimaşă.d. 252. Dincoace.

originară. I-a dat omului apostolia acestei misiuni: „Iată eu vă trimit pe voi ca pe nişte miei în mijlocul lupilor”. nu L-a mai văzut. ea întunecă chipul nostru cel după Dumnezeu. cu sine însuşi. E limpede că la mijloc a fost o neascultare. 263. Dar sufletul nu s-a întunecat de tot. se repară structural firea omenească. în istorie. Asta era temelia cea străveche. 256b. 258. faţă de lupul care se afla mai la deal şi îi băga mielului de vină că-i tulbură apa. Nu degeaba virtutea însemnează etimologic bărbăţie. mintea îi era slăbită. o încovoiere a unei meniri dată omului de Dumnezeu (A se vedea şi Sfântul Maxim Mărturisitorul. mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte. mai ales prin repetare. care a introdus-o în fire. ca o stea ce nu s-a stins de pe cerul Raiului şi mereu ne aduce aminte de obârşia noastră dumnezeiască şi ne îmbie o refacere. unitate şi siguranţă. că suntem nemuritori cu sufletul. Care se răsfrângea într-însul ca soarele într-un bob de rouă. neavând în sine poftă pătimaşă. Iisus vrea ca fapta bună să izvorască natural dintr-o natură bună în chip dezinteresat. numai din când în când câte unul: acela care nu-şi dezminte obârşia divină. trezeşte opoziţia tendinţelor contrare. e o venetică în fire. dar nu e naturală. cu firea toată. întrucât toţi eram în Adam (Romani 5. fiecare. zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. o moarte anticipată. Care pentru oameni. 3). Învrăjbrea lăuntrică: cu Dumnezeu. Să le avem ca dar. FIREA OMENEASCĂ – CĂDEREA EI 259. 12). 256a. Potrivnicul a dat primul război cu Adam în rai şi prin el. dar cu ajutorul omului. Omul nu se poate odihni în fericirea contemplaţiei până nu a biruit în sine contradicţiile. Pe aceasta vrea Dumnezeu să o izgonească din fire. Dumnezeu fiind. Deci. 257. fără să se preocupe de bunătatea lor. om însă. 261. Învrăjbirea aceasta ne urmăreşte ca o lege de pedeapsă dată firii. întovărăşea – aşa zicând – contemplarea aceasta. cu noi cu toţi. sau cugetarea. prin câştigarea deprinderilor neclintite în săvârşirea binelui. dimpotrivă. Ştiam şi până la El că avem o obârşie divină. ci numai L-a auzit. Iar trupul. care s-a aprins de poftă pătimaşă. Abia fapta aruncă o decizie în cumpăna acestor balansări şi care. Iată condiţia sine qua non a termenului „o turmă şi un păstor”. Răutatea e o osândă. Cînd un om face ceva cu intenţii bune trebuie să iasă bine. S-a făcut Om. s-a ascuns de Dumnezeu. Astfel: Mintea i-a fost amăgită de mândrie şi slavă deşartă. care chinuieşte firea. Simţirea sau dragostea i s-a întors spre trup. 265. II. de vreme ce vederea conştiinţei sale era acum întoarsă de la Dumnezeu la sine. când să-şi recunoască greşeala. cum creşte bobul de grâu şi cum izvorăşte apa din stânci. aduce definitiv câştig la cauza tendinţelor bune. Iisus Hristos. tendinţele rele. Voinţa sau iuţimea în spaimă şi ruşine s-a întors şi. 262.FAPTELE BUNE 255. cunoscând binele şi răul. De atunci firea noastră se află în îndoită învrăjbire: I. Căci simpla gândire la bine şi chiar simpla voinţă de a face binele. căci s-a văzut gol. găsindu-i acestuia motivul „întemeiat” . Înfrângerea lui însă o repetă întreg neamul omenesc. stau laolaltă în raportul în care se afla un miel care bea apă dintr-un râu. îmbrăcându-se pe ascuns în simţirea cea după fire şi povârnind-o spre o lucrare contra firii şi contra ascultării de Dumnezeu. iar ceea ce a făcut Adam facem şi noi. Omul dintâi. E primul război pierdut de om. Căderea firii în ispită e totuna cu o sfărmare. măcinat de contradicţii interne. mii de ani de-a rândul. ci. Răspunsuri către Talasie. Iar aceasta nu se poate realiza decât prin acţiune prelungită. până nu şi-a unificat şi consolidat fiinţa ca să iubească numai binele. 264. inima rănită cu iubirea de sine. 260. 266. Faptele grăiesc mai tare şi-s mai decisive sus. dar cu venirea lui Iisus Hristos ca Om între oameni. spiritual. că este un singur Dumnezeu. pofta şi iuţimea. Iar când l-a strigat Dumnezeu pe nume. văzându-se gol. încât cunoaşterea lui decăzută scoase vinovat pe Dumnezeu pentru pustiirea sa. că va fi ca Dumnezeu. Un om de teorie se ştie că e un om slab. nu numai că e departe de a realiza această armonie. nu ca blestem. în care avea să crească de la chip la asemănare cu Dumnezeu. nevăzut – ştiau aceasta şi dacii lui Zalmoxis de pe meleagurile noastre –. Firea perversă şi firea curată. Iată cercul vicios pe care-l strângeau cu putere asupra firii omeneşti. deşi pământ. iubirea şi voinţa. erau unite întreolaltă şi în aceeaşi vedere sau contemplare a lui Dumnezeu. căci a mai rămas conştiinţa. Domniile şi Stăpâniile întunericului. Mintea. Oameni suntem toţi. crezând ispititorului. care l-a făcut pe om bucăţi. iar Om (cu „O” mare) numai Unul. avea toată făptura sa întoarsă spre Dumnezeu. Învrăjbirea în afară: cu semenii. fără trecerea deasă – şi aceea o vreme regulată – la facerea binelui. Filocalia vol. prin fapte convergente spre bine.

şi ce-ar da omul în schimb pentru sufletul său?”. E ştiut că pentru a scoate un gând rău din mintea cuiva. Iisus propovăduise în multe locuri că „sufletul este mai de preţ decât toată lumea. 37). Nu-l judeca pe cerşetor că fumează. deşi comprimat. dar mergem cu paşi repezi spre ea. pentru că singur nu te poţi apăra de săgeţile slavei deşarte. patimile amorţite prin înfrânare se aprind prin simpla vedere. De cealaltă parte a mării. 34. al celui mai decăzut dintre oameni cu preţul. Dacă te atingi cu focul câlţi fiind. ci şi mintea omului. Gândurile pătimaşe nemărturisite sau simplu spuse au însuşirea că se întăresc şi se fac funii. Iată de ce şi fiarele fug de om. Misiunea lui Iisus. pentru paguba pe care le-a făcut-o „L-au dat pe Dumnezeu afară din hotarele lor”. Şi gândurile bune trebuie controlate cu o altă conştiinţă. Firea omenească a fost asemănată cu câlţii. nu încă cu toată lumea. Cumpăna aceasta. De aceea. 274. Ei bine. tot oraşul ieşi întru întâmpinarea Lui şi văzându-L Îl rugară să Se ducă de pe hotarele lor (Matei 8. Aceasta însemnează că Iisus contează pe un miez originar necontaminat. Nimic n-a făcut Iisus la întâmplare. Precum că acestea sunt aşa. Atâta avea de făcut: gadarenilor le-a dat un misionar. E absurditate multă şi variată lipită pe fire. patimile cu focul. Ne-am sălbăticit în toate părţile. mai limpede. Iisus o ia pe altă cale: arată cu o minune preţul unui suflet. sau decăderea firii. cu un scop bine determinat: acela de a dezlega un suflet de muncile legătorului de demoni. omul acesta avea un suflet. dată şi mieilor. sfinţii în preajma cărora se îmblânzeau fiarele. al unei turme de 2000 de porci. într-un suflet în care dracii stârniseră viforul cel mai de pe urmă al pustiirii şi decăderii. şi trag mintea la învoire şi la faptă. Păcatul acesta este: înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău. stăpâni mintea. de sălbăticie. GÂNDURILE 273. pacea dinlăuntrul nostru. Cu alte cuvinte. S-a înapoiat”. De aceea toate gândurile trebuiesc spuse înainte de a se întări şi de a birui mintea. asupri. căci deîndată ce sunt spuse le piere puterea de a obseda. existent încă în fire. care se chinuia în ţinuturile gadarenilor. Răi de pagubă cum erau. pacea cu oamenii şi pacea cu toată firea. GADARENII ŞI SUFLETUL 272. trebuie să i-o învălui de foarte multe ori cu cuvântul bun. 269. ne-a făcut să pierdem: pacea cu Dumnezeu. dar capabil să-şi recâştige dimensiunile şi valoarea paradisiacă: miezul capabil de Har. Nu suntem din maimuţă. încât credinţa nu o mai vezi atât de curat. între preţul unui suflet în ochii lui Dumnezeu şi preţul turmei de porci în ochii gadarenilor a ieşit cu scandal. Ei s-au declarat pentru porci. nu pentru suflet! Iisus S-a conformat: „Intrând în corabie. e descojirea firii de absurditate. cum zic părinţii. Făcuseră dintr-un om o fiară care rupea lanţurile şi un criminal care pustiise aceea parte a gadarenilor.să-l mănânce. . Pe mare s-a stârnit fără veste o furtună. nici ce e bine. Iisus a certat pe cine avea de certat din spatele vântului şi valurilor apei şi s-a făcut linişte mare. Şi poate tocmai scandalul ce a urmat pune mai bine în cumpănă valoarea sufletului. Astfel S-a suit în corabie. fioroasa libertate de a fi între oameni un drac. Fumatul slăbeşte nu numai plămânii. 267. întrucât gadarenii au trebuit să mintă preţul sufletului pe care îl pierduseră ei în porci. Luca 8. deocamdată. pentru mântuirea unui suflet. 276. 271. Controlul tuturor gândurilor e lege în călugărie. Asta-i calea cea mai lungă: de la urechi la inimă. ca s-o izbăveşti din robia gândului străin. totuşi. Şi a dat pierzării turma de porci a gadarenilor. ne stau mărturie mieii lui Dumnezeu. A pus în cumpănă un suflet. Şi un fost îndrăcit nu este un misionar de rând. FUMATUL 270. 268. Diavolii îi dăduseră în locul însuşirilor de om. cât aproape „să se teamă” şi Dumnezeu de noi. cu prilejul îndrăcitului din Gadara. de caricatura existenţei: demonicul. 275. Îl întâmpină pe Iisus altă furtună. care este păcat. Neîntrebat nimic nu e bine. Păcatul.

282. cu orânduire dumnezeiască. Fiul lui Dumnezeu. Dacă întârziem să ne luptăm. încă nu sunt înfrângeri şi păcat. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă. cu atât mai mult cu cât ar vrea unii să scape de El. armă mai tare. lupta trebuie dată grabnic şi după lege. Şi mai mult: e Sfânta noastră Împărtăşanie cu desăvârşirea: foamea noastră metafizică. (. şi e vie în noi. ci Hristos trăieşte în mine. Iar dacă lupul mai e şi viclean. sau se va întoarce de la dânsa? Aici e lupta şi clipele sunt scumpe. lovindu-le de Piatra unghiulară a fiinţei omeneşti Iisus. întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmaşului. omul născut de sus. avem lupta cea de gând la o clipă hotărâtoare. 283. după cum îi numeşte Sfântul Maxim Mărturisitorul. Dumnezeu consfinţeşte pentru noi decizia noastră pentru alţii. în atârnarea de noi. (. Iertând. temelia cetăţii sufletului. dar. tot de-a zburda se duce în colţii lupului flămând. Iar mintea. făptura cea nouă. o arată mai sclipitoare. faptic. piatra cea din capul unghiului. trăiesc durerile de mamă. avem înaintare la unire. Dar istoria s-a arătat neputincioasă din primele ei zile. deci. El Se impune tuturor oamenilor şi tuturor veacurilor. în cer şi pe pământ nu este!”. dacă sunteţi creştini netrebnici. cumva. dar. simplu în toată fiinţa Sa. autenticitatea noastră.” (II Cor. momelile sale. Deci. ca să o facă iubită minţii. rugăciunea noastră e întoarcere pe dos de faptele noastre şi sună cam aşa: Doamne. satană»). omul cu reflexul veşniciei lui Iisus. Iisus cere istoriei decizia existenţei Sale. dacă e neînvăţată sau neprevenită despre lucrătura străină. Iisus S-a integrat naturii omeneşti. 278. de aceea El e mereu viu: şi vine ca fiinţă supremă. Pentru voi. ca de la om să înveţe cum se face omul Dumnezeu”. Încă din Vechiul Testament se cunoaşte războiul cel de gând. Aici vine un chip sau un gând al lumii acesteia şi stă ca o momeală. Ferice de cel ce luptă duhovniceşte cu gândurile. reazemul ei în ispitele şi furtunile timpului. Dacă la asupreală a izbutit să fure mintea cu momeala şi să o facă să vorbească împreună. 285. Acesta e omul cel nou. vin şi vremuri fără furtună. Iertarea noastră de la Dumnezeu e pusă. 281. despre care David scrie acestea: „Fiica Babilonului (înţelegeţi: «satană. ferice de cel ce-ţi va plăti după fapta ce ne-ai făcut tu nouă. 280. Mintea însă se trezeşte c-a fost furată de gând străin şi că se află în altceva decât în ceea ce-i era dat după fire. şi de cele mai multe ori viaţa întreagă a unuia sau a mulţime de inşi atârnă de lupta nevăzută a câtorva clipe. până ce Hristos va prinde chip în voi” (Galateni 4. iar când îşi dă seama de ea însăşi şi de cele în care se află. IERTAREA 284. Fiindcă Iisus e omul cerului şi S-a ţesut pe Sine în firea cea omenească. vede lupul şi se duce la el. ferice de cel ce va lua şi va lovi de piatră pruncii tăi” (Psalmul 136. 42). pe care o flutură el în văzul minţii. oricât „se impun”. Prin faptul că Iisus S-a ţesut destinului omenesc şi prin faptul că omul trebuie să se decidă ce face cu Iisus. Toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte. toată grija să le fie să nu se nevoiască cu gândurile. „Nu ştiţi că Hristos e în voi? Afară. noi nu iertăm.. ca fiinţă supremă şi posibilitate nesfârşită de desăvârşire. răsfrânt în afară de chip. mai mult decât acestea. Iisus formulează o nouă ordine spirituală în om. ostaş al lui Hristos. asupra cărora încă aruncă vrăjmaşul aprinderea sa.. Ce ierţi la altul. „Nu mai trăiesc eu. 13. 19). Pentru noi Iisus e Sensul vieţii şi al Istoriei. Iisus este Prietenul nostru. 287. nu ne ierta nouă. Se va învoi mintea să meargă după momeală mai departe. Năvala de gânduri să nu descurajeze pe începători. Iisus e asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului lumii: originalul nostru. 8). de aceea. A nu avea gânduri e tot aşa de cu neputinţă ca şi a crede că poţi opri vântul. Prin urmare. dornică de pustiire. se îmbracă în piele de oaie şi bietul miel neavând mirosul oii cercat. Păcatul începe de la învoirea spre faptă şi fapta propriu-zisă.. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. nălucirile lui (ideiile fixe ale lui). singurul Care ne rămâne credincios şi nu ne părăseşte niciodată. Aceasta e a doua înaintare a războiului. în partea cea mai subţire a făpturii noastre nevăzute. Aşa a rămas şi mai rămâne. fiii mei.) De aceea Sfântul Ioan Scărarul zice: „Ca numele lui Iisus Hristos. Gândurile celui rău. sau asupreala. „Gândurile”. ţie ţi se şterge. În cazul când. cum spune Clement Alexandrinul: „Dumnezeu S-a făcut om. muncind mintea. 279. se poate întâmpla ca fără veste să fim învăluiţi la minte din partea poftei sau a iuţimii. Judecata aceasta te scoate de sub judecată.277. oricât de „nebune” ar fi. crezând că e oaie. vrăjmaşul stăruie cu ea. Cerul este mintea şi pământul inima.. ştergi ce ierţi. pe care zidarii vremii de atunci n-au băgat-o în seamă (Matei 22. aceştia sunt pruncii vaviloneşti sau „puii de drac”. Iar piatra este Hristos sau credinţa în El.) De piatra aceasta trebuie să lovim pruncii vaviloneşti. în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: „Doamne. Prima întâlnire între minte şi diavol e la linia momelii. se explică de ce istoria omului e aşa de zbuciumată şi veşnicia lui e aşa de hărţuită şi muşcată de şerpii îndoielilor şi ai . 5). ca un miel neştiutor. Iisuse Hristoase. căci nici noi nu iertăm altora! IISUS – CINE ESTE IISUS? 286.

chiar vedeniile reale le refuză. pentru noi. numai în jurul lui Iisus îşi pun oamenii problema şi astăzi. De aceea.) 288. prin uşi încuiate. dacă întrebarea: „Cine este Iisus?” a crescut în veacuri şi cere fiecărei generaţii un răspuns decisiv. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Amintirea Lui e vie pretutindeni. primind orice. Răsăritul meditează fără imagini. L-a osândit la moarte. ceasloavelor şi cărţilor de rugăciune. petrecere nevăzută cu oamenii. Fiul lui Dumnezeu. ba chiar şi cei care-L blestemă nu fac altceva decât să-L mărturisească fără să vrea prezenţa Lui. după apariţia Sa mai presus de fire. De aici. a încetat o dată cu zilele lor şi cine se mai gândeşte să moară pentru faima lor postumă? În jurul multora s-a făcut mai multă gălăgie ca în jurul lui Iisus. El este forţa interioară pe care forţa veacurilor n-au putut-o istovi. Răsunetul tuturor romanilor. pe viaţă şi pe moarte. Cine este Iisus? – s-a întrebat Irod. e Sfânta noastră Împărtăşanie. ca-n primele zile.. au cunoscut extremităţile pasiunii şi ale jertfei. Unii sunt în destinul lui Iisus. reazimul şi în ispite şi în furtuni. Dar după dovada Învierii Sale. cu desăvârşire şi foamea noastră metafizică. De El a atârnat roata conştiinţei. Oamenii sunt antrenaţi înşişi într-o patimă pentru Patima Lui. încă fiind în veac. S-a întrebat toată trufia minţii. Toţi aceştia L-au refuzat. smintindu-se pentru formalităţi înfrânte. Atunci se va odihni sufletul omului de neliniştea sa. în acela s-a născut Iisus. pe zidurile bisericilor şi ale şcolilor. s-au măcelărit şi s-au ajutat. Şi astăzi. Cine este Iisus pentru noi? Pe contemporanii lui Iisus îi înţelegm că le era greu să-L creadă pe Dumnezeu. arătându-Se lui Pavel şi altora din veac în veac. Mântuitorul lumii”. crezând că omorând 14. iar alţii fără destin. se întrebau cine-I acesta de iartă şi păcatele? Se întrebau până şi apostolii cine-I acesta că ascultă de El vînturile şi marea? Şi s-a întrebat un şir întreg de nedumeriţi. la căpătâiul paturilor şi al mormintelor. naştere care deschide calea veşniciei. De altfel. din îndoiala omenească şi certitudinea dumnezeiască. într-o mărturisire cu mucenicii şi cu toţi sfinţii şi într-o afirmare cu toată creştinătatea a două milenii: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu.contrazicerilor. stăpâni ai lumii. Daţi foc Liturghierelor. va scăpa de Iisus. (. Deci. care auzind toate câte făcea Iisus. Împăratul Însuşi Se va face slujitorul celor ce L-au aşteptat cu toată fiinţa.000 de prunci. Şi se ştie că Dumnezeu nu se supără când se stă pe acest punct de vedere. chiar contra imaginilor. a frumosului şi a rătăcirii. „Duh”. Iisus e sensul vieţii. Riscurile imaginaţiei sunt ocolite în duhovnicia răsăritului (nălucirile false). iar alţii într-o patimă pentru iubirea Lui. Singura pomenire ortodoxă este aceea care nu pune nici un tipar pe minte. Se întrebau cărturarii şi fariseii. ca în ziua Naşterii Sale. Asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului vieţii. într-o propovăduire cu apostolii. Salutul permanent al fiecărui Toma. pe toate drumurile. Exemplu: „Adevăr”. S-a întrebat toată necredinţa. Originalul nostru. acesta e Iisus: Împăratul slujitor al destinului omenesc. poate înteţi lupta aceasta permanentă între oameni. pe vârful clopotniţelor. iar după mii de ani. într-o rostire cu îngerii. Dacă cineva a ajuns la siguranţa aceasta şi poate acoperi cu viaţa. Iisuse Hristoase. Dar mai mult decât acestea este prietenul nostru Care sigur nu ne părăseşte niciodată. L-au osândit şi L-au omorât pe Iisus şi aceasta s-a întâmplat permanent în istorie. Numai cineva mai viu ca romanii şi care e cu adevărat un idol nemincinos al omului. . Dar întrucâtva se linişteşte sufletul omului şi până atunci: ştiindu-le acestea precis. Iisus a reîntors sensul existenţei iarăşi în Ţara de obârşie: Împărăţia Sensului şi a explicaţiei depline. nu mai putea fi fără răspuns. nu din rea credinţă sau din împotrivire. S-a întrebat puterea lumească. Iată o făclie (cunoştinţa în parte) până vine Lumina. autenticitatea noastră. Aşa se explică de ce pentru Iisus oamenii s-au iubit şi s-au urât. Numele lui Iisus din rugăciunea călugărilor: „Doamne. Îl veţi descoperi pe El şi toate cuvintele Lui în toate cărţile literaturilor. nu se dumirea ce să creadă despre Dânsul. ci din grija de a nu greşi. unii Îl iubesc. iar alţii Îl urăsc. Cu Iisus se naşte şi explicaţia omului şi explicaţia lumii. S-a întrebat Irod Tetrarhul. IMAGINAŢIA 289. Răspunsurile teologice sunt ştiinţa. care nu statorniceşte nici o imaginaţie sau imagine. Distrugeţi ferestrele de biserici. luaţi icoanele din altare şi de pe la case! Viaţa lui Iisus umple muzeele şi bibliotecile. care aflând de la magi cine-I. noi nu putem răspunde decât într-un glas cu Tatăl.. după dovada dumnezeirii Sale. nici sens.

nu-i dau omului lupte. Numai omul poate interveni cu voinţa. Omul. ca în somn. iar omul şi-a pierdut libertatea. capabil să aprobe sau să frâneze tot ce obligatoriu trebuie să treacă pe la acest centru de informaţie. de uitare de Dumnezeu. Ca neamul oamenilor să dăinuiască şi peste triajul morţii. 15). căutând să scape de rostul firii sale. sau dezechilibru total. . alegându-şi plăcerea şi refuzându-i rostul”. dar refuzând rostul –. Plăcerea. ea provoacă frângerea oricărei cenzuri morale şi-şi duce supuşii până la doaga nebuniei. Prea puţini sunt bărbaţii care-şi stăpânesc instinctul iraţional. 8). cu libertatea şi cu funcţia conştiinţei să modifice natura acestor norme fixe. 294. 295. ce va face bărbatul? Sau îşi va perverti soţia. Instinctul femeii însă e maternitatea. sau va practica scârba onaniei cu femeia sa (Facere 38.) care sunt norme fixe de viaţă. ISPĂŞIREA 297. 293. iar de acum caută să o surpe cu totul şi lumina conştiinţei să o stingă. prin patimile trupului. Cum devine „patimă” un instinct sădit ca lege de existenţă a firii? Iată răspunsul unui profesor creştin de medicină: „Împlinirea oricărui instinct al firii e însoţită de o plăcere. Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu. Omul care a ajuns rob patimilor sale nu mai are mărturia conştiinţei pentru faptele sale – care a ajuns într-un fel de „adormire”. 9). reglementândul potrivit cu rostul său originar. 296. Inspirăm atotprezenţa Sa în Prea Sfânt Numele Său şi expirăm aerul stricat al păcatelor noastre. O mare dizarmonie constă în faptul că instinctul bărbatului e în conflict cu instinctul femeii. omul trăieşte în stare de păcat. oamenii au ajuns în robia patimilor. când nu e păstrată în starea lor originară. vrea să despartă funcţia biologică a instinctului în două: vrea să separe rostul instinctului de plăcerea ce-l însoţeşte. Căci „păcat” aceasta însemnează: înfrângerea morală a conştiinţei de către satana. deşi conştiinţa nu doarme. sau o va face criminală. Mai mult chiar: ea aprinde organismul şi-l împinge până dincolo de posibilităţile sale funcţionale. Cum însă marea majoritate a oamenilor au dereglat rostul normal al acestor forţe oarbe ale firii – urmărind exclusiv plăcerea ce-o conferă. Între cenzura minţii (centrul inhibitor al creierului) şi între puterea de impunere a forţei oarbe se creează o tensiune. 291. înspre convertirea sau sublimarea lor. păzind-o de rostul zămislirii. deci. căutată numai pentru ea însăşi. Deci. Şi iarăşi. ci un mijloc de înţelepţire. sau la lupanare. săltând sensul firii la rosturi mai presus de fire. Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea. prin nevoinţă. neuro-motor. creşte când degenerează în patimi. Copilului până se desprinde de mamă. câtă vreme cineva nu iese din rânduiala lor.(Exemple practice: fiindcă noi nu putem fi contemporanii lui Iisus. prin puterile raţionale ale sufletului. ne ajută Dumnezeu. deşi El ar fi vrut.d. este Iisus contemporanul nostru peste veacuri. ca o lege milostivă. În cazul robiei. Instinctul bărbatului vrea mereu femeia. e într-o stare de necredinţă. iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi. căutată intenţionat – arbitrar – dar în dauna sănătăţii. din toate vieţuitoarele. Un atare bărbat nu-şi va mântui soţia prin naşterea de fii (1 Timotei 2. făcând-o să umble şi ea după plăcerea pătimaşă. neuro-endocrin. Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată. când devin patimi şi. ca prilej al descărcărilor sale genezice. cenzura minţii a slăbit considerabil şi patimile conduc mintea. Forţa instinctelor – forţele oarbe ale firii. a dereglării altor instincte superioare. război chiar. când vin asupra noastră strâmtorările. Inspiri Duhul Sfânt.) INSTINCTELE 290. ci o va osândii cu ucigaşii şi curvarii. Omul reuşeşte această denaturare. 292. dar necinstind-o.m. că nu le înţelegem. printre care şi el de asemenea va fi (Apocalipsă 21.. după rânduiala firii. punând-o să-şi ucidă în pântece fiinţa fără apărare. o îndreptare mai aspră. până ce ajunge la distrugerea sistemului nervos. poate fi făcută în două sensuri opuse: înspre dereglarea lor. prin care ne curăţim de petele faptelor rele. nu ne ajută Dumnezeu. întrucât ele au slăbit stavila cenzurii raţiunii. prin luptă metodică. îi trebuie doi ani. Dumnezeu a sădit în fire câteva legi fundamentale numite instincte (. putem vorbi chiar de legea dreptăţii. pentru că acestea primesc aprobarea.. satisfacerea şi rostul lor concret. În vremea ispăşirii. altfel în serviciul vieţii rânduite –. trebuie să fie lăsată în pace. Alţii recurg la sterilizare. şi mai puţini sunt cei ce convertesc energia prin înfrânare. cu inevitabile urmări ereditare ş. numai omul. o luptă. cum nu se mai poate spune. alţii la aventuri. În creier funcţionează un centru de cenzură (medical „inhibiţia”) care are la dispoziţie tot mecanismul biochimic necesar (neuro-psihic. Duhul lui Dumnezeu şi expiri duhul rău din tine. cu preţul pierderii libertăţii. în sens opus. prin virtute. cheamă repetarea din ce în ce mai deasă a actului.a. neuro-static). Instinctele. dacă le răbdăm de bunăvoie. neumblând cu ocolirea. Această modificare a funcţiei instinctelor.

Dar cu toate că răul se pedepseşte prin sine însuşi. de orice fel. puterile iadului vor sări să ne ceară socoteală pentru nesupunere. Sfântul Marcu Ascetul ne lămureşte: Hristos prin Cruce şi prin Harul Botezului „slobozindu-ne de orice silă. totuşi mai avem trebuinţă şi de al doilea Botez. pietre. Încercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu. 27). Vicleanul are două feluri de momeli. Toţi cei ce umblă după plăceri. Deşi înzestraţi cu darurile Botezului. Este şi ispita sfinţeniei. o numim ispăşire. 304. când vrei să te apropii să slujeşti Domnului. câlţi sau „pământ şi cenuşă” (Facere 18. Pe când dreptul cunoaşte un Dumnezeu personal. Aşa se deschide spărtură în cetate şi se năpustesc puhoaie de vrăjmaşi care aşteptau ascunşi afară. fiind iubite. paie. 309. 1). . care nici nu îngăduie să li se zică păcătoşi. cu înţelepciunea veacului acestuia (1 Corinteni 1. încât în zilele noastre se văd mulţi călători la iad cu Scriptura în mână. Câtă vreme mergem în voia valurilor. ca ultim reazim etern al liniştii. atotputernic şi tare departe. întrucât nu suntem ca îngerii neschimbabili. 303. 301. fiind urâte de noi. în măsura în care sunt iubite să şi rămână. ca să-şi ajungă ţinta fărădelegii. Vrăjmaşul. ce anume iubeşte: ostenelile din pricina Harului. Pe de altă parte. ne isprăvim zilele în fericire şi coborâm cu pace la iad! Dar deîndată ce aflăm ce înzestrare avem şi ne trezim spre ce trebuie să fim. Peste lucrul lor trebuie să vină corecturi divine. Ispăşirea e un chip de veghe a lui Dumnezeu în destinul insului şi în destinul neamurilor. Războiul ispitelor e focul care lămureşte ce suntem fiecare: lemne. 306. 20). Aici stă pricina pentru care noi. se vor folosi de unelte ale lor (Ioan 8. Potrivnicul ispiteşte cu momeala plăcerii pe tot omul spre patima spre care-l prinde că are povârnire mai mare: pe cel aplecat spre trup. Dumnezeu. care le-ar face toate câte-i învaţă dracii – dacă ar fi după ei. care înclină fie spre pierzare. Războiul duhovnicesc seamănă întrucâtva cu războiul lumii. oameni amăgiţi de ei. găteşte sufletul tău spre ispite” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 2. îndată să fie şterse. 307. dar în chipul cel mai văzut cu putinţă. Dar nu vor sări cu toată urgia răutăţii. De aceea zice Înţeleptul: „Fiule. aducându-i momeli plăcute la vedere şi bune la gustare. cea prin plăcere. până ajunge deprindere sau obicei. iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înşine. altele. este şi ispita misiunii sau a trimiterii de la „Dumnezeu”. clipă în care vrăjmaşul i-a furişat undiţa iadului pe gât.298. De obicei oamenii stârnesc cu faptele lor anumite furtuni nevăzute: acestea tot în capul lor se întorc. 44). 302. cu minciuni şi cu înfricoşare şi cu alte nemaipomenite zavistii. aurul smereniei – dulama lui Dumnezeu. Şi unul şi altul te desface de viaţa aceasta. Aceştia nu sunt împreună-lucrători cu Dumnezeu. care-i smerenia deplină şi condiţia de căpetenie a rugăciunii neîncetate. aramă. n-a împiedicat aruncarea gândurilor în inimă. nu vor scăpa de primejdii. rânduieşte fiecăruia ispăşiri în lumea aceasta. ameninţător. iubirea divină dă totuşi putinţă de ieşire din înfundătura răutăţii ce se pedepseşte pe sine însăşi: de se va găsi cineva să stea bun pentru fraţii săi înaintea lui Dumnezeu. 308. nu ne trezim din cursele vrăjmaşului (2 Timiotei 2. după iubirea omului. 305. pe cel înclinat spre gânduri. care restabileşte. necazurile şi tot felul de încercări ale războiului nevăzut izbutesc să ne tocească pe deplin gustul de lumea aceasta şi să ne ducă la un fel de moarte faţă de lume. echilibrul creaţiei şi echilibrul vieţii. al pocăinţei. în voia firii povârnite spre păcat. prin care constrânge faptele oamenilor cu urmările lor. plin de iubire şi apropiat oamenilor. n-avem nici o luptă. peste voinţele oamenilor. Numai ispitele. Aceasta pentru ca unele din ele. stricat de fărădelegile oamenilor. că nu le lasă Dumnezeu. care pe mulţi i-a rătăcit de Dumnezeu şi pe puţini i-a întors. ştiind de mai-nainte sfârşitul tuturora. ascuns. pe cei dornici de Cuvântul lui Dumnezeu îi ispiteşte cu Biblia (2 Petru 1. învăluită meşteşugit într-o momeală a unui lucru sensibil al lumii de aici. totuşi n-am scăpat de războiul momelilor. zicând că-s mântuiţi. ISPITELE 300. 20). Zice un Sfânt Părinte: „Ia ispitele şi îndată nu mai e nimeni care să se mântuiască”. Acţiunea aceasta a lui Dumnezeu. îmbie sufletului ispita întâi. Este şi o „ispită a mântuirii” în care au căzut mulţi înşelaţi. ci cu vicleşuguri şi curse. Şi repede urmează jalnică pustiire în cetatea sufletului: împlinirea cu lucrul şi repetarea faptei aceleia. Dacă mintea se va afla iubind o momeală străină şi sfatul viclean. Momeala nefiind păcat. 299. când de fapt ei n-au săvârşit nici alergarea şi nici după lege n-au luptat. e permisă de Dumnezeu să cerce cumpăna libertăţii noastre. potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului în parte. stăm de bună credinţă că mergem bine. fie spre mântuire. Aşa se face că simţim un Dumnezeu atotputernic. ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului. şi astfel să se arate şi Harul lui Dumnezeu şi voia omului. deşi botezaţi. cu desfrânarea. va înclina cumpăna liberei alegeri spre momeala şi sfatul străin. 26). Dar sunt păcătoşi cu totul vrăjmaşi lui Dumnezeu. păcătosul simte un Dumnezeu aspru. căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe. De unde atâta pustiire? De la o clipă fără de Dumnezeu a minţii. sau gândurile din pricina plăcerii”.

adunându-se într-un gând. umblă după „plăceri duhovniceşti”. pe firul acestei iubiri. Sibiu. pe lângă înţelesul literei. împlinindu-le Iisus ca nimeni altul.2. adică prin cele de-a stânga. 316. 11) ca pe unii ce îndrăznesc să se apropie de Dumnezeu. în trei vârste se vede: În iubirea aproapelui ca pe tine însuţi (Matei 19. 310. vol. cei doi sau trei sunt puterile sufletului care. ci în afară.. Sau dacă cel ochit spre înşelare nu-i chiar aşa de virtuos. 311.II. ed. nu e cu putinţă decât în numele lui Dumnezeu. 16). 8). mucenicia şi celelate năluci ale minţii înşelate. intră vrăjmaşul în cetate. cerând ceva de la Dumnezeu. în persoana lui Iisus. 14) şi cu chinuri ce duce la Împărăţie. scâncesc în inima lor după daruri mai presus de fire. îi mai îngăduie să fumeze. 318. În toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala. 315. vol. prin potriviri de semne prevestite ajunge încrezut în sine şi în hristosul lui. în mijlocul nostru.I. când atârnă de la Dumnezeu o atare pedeapsă pentru oarecare. Dragostea în Duhul lui Hristos. Iisuse Hristoase. 44). fiindcă numai ele coc sămânţa pe pământ. Rugăciunea neîncetată a fericitului nume: „Doamne. de-a dreapta de tot. pentru îndrăzneală. 19). p. „Aşa a iubit Dumnezeu lumea încât şi pe singurul Său Fiu L-a dat. fie de la boli. pe care o vedea. şi ed. Pe acestea două ni le-a dat ca porunci. neavând cercarea dreptei socoteli. căci numai ea uneşte cele învrăjbite.1. De-acu. şi aşa ne aflăm având pe Dumnezeu. ca să-i dea omul crezare. „Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru (mântuirea) pe care îl vor cere: se va da lor de către Tatăl Meu. IUBIREA 313. Despre legea duhovnicească. şi că în zilele lui va fi sfârşitul şi judecata. dăruindu-le iubirea Sa din ceruri. care va despărţi oile de capre şi va întemeia Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Trăirea acestor porunci arde pe diavol aşa de cumplit. Iată-l cu momeala pe gât. Filocalia. ca tot cel ce crede într-Însul. încât acesta răscoală puterile iadului şi cu ele aţâţă pe oamenii lumii. De aceea sunt îngăduite încercările. 1947. Câte unii mai aprinşi la minte. . săvârşeşte minunea unirii în dragoste a celor învrăjbite întreolaltă de păcat. Astfel. De aceea. dacă se vor învoi pe pământ. învrăjbite de fapta ucigaşă a păcatului. nu la sine. Fiul lui Dumnezeu. fie de la fire. 314. 312. îmbulziţi nu de vreo virtute. îl cercetează satana luând chip mincinos al lui Hristos şi. Douăzeci şi cinci de ani pe urmă l-a mai dăscălit. Iubind cele rele. însemnează iubirea. Filocalia. Sibiu. p. pârjol de Cer în inimile oamenilor. 19-20). Căci iată: Dumnezeu Se ascunde în poruncile Sale. după îndemnarea Sfântului Pavel: „Neîntrerupt vă rugaţi”. care spun că nu mai au nimic de făcut. Tatăl răspunde celor doi sau trei de pe pământ. grăindu-i cu mare blândeţe. încât şi moarte de om e în stare să facă. pe calea cea strâmtă (Matei 7. şi pe la casa de nebuni. Aci stă taina pentru care poruncile lui Dumnezeu bat pe vrăjmaşul. Minunea adunării puterilor sufletului. ca pe unul ce. 37-40). Dumnezeu îngăduie duhului rău să-i amăgească desăvârşit (2 Tesaloniceni 2. sare în cealaltă margine. (De fapt era sfârşitul judecăţii sale.) De fiecare dată când îl zorea credinţa aceasta trecea. după cum ne asigură Sfinţii Marcu Ascetul (Sfântul Marcu Ascetul. silindu-se să-i strecoare în minte şi în inimă părere mare despre sine. ci de iubirea de sine. când încrederea îi va fi câştigată desăvârşit şi îi va fi întărită. Sibiu. ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3. E mai mare iubirea aceasta decât iubirea care a creat lumea. Pe unul l-a săgetat arătându-se în chipul lui „Hristos” şi spunându-i: „Pentru dumneata mai răsare soarele!”. p. necuraţi la inimă. întemeindu-se pe Scriptură. îi trânteşte o laudă cu care-l câştigă fulgerător şi poate pentru totdeauna.193). În iubirea mai mult ca pe tine însuţi – iubirea de vrăjmaşi (Matei 5. la toată lumea. iar mai cu deosebire inima. relele. care este Fiul Său. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de oameni în care atârnă toată Legea şi Proorocii (Matei 22. 1947. a „dumnezeilor” după har. mai au şi următorul înţeles: pământul este trupul. ca să ajungă să se creadă pe sine că el e fiul omului din Scriptură şi dreptul judecător. Având aceştia iubire fără minte pe care vor să o cinstească cu daruri mai presus de fire. precum că pe „el” îl trezesc „îngerii” la pravilă. 247) şi Maxim Mărturisitorul (Sfântul Maxim Mărturisitorul. şi-l îndeamnă ca fără măsură şi fără întrebare să se silească în acestea. după oarecare şcoală a rătăcirii. care se va face prin el.I. va fi şi Dumnezeu în mijlocul lor. prin aceasta se vedea limpede că Iisus e Dumnezeu şi Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4.249. zicându-i gândurile că-i trebuie putere şi nu-i păcat. acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18. îi dă pe seama vicleanului să-i pedepsească. să nu piară. vol. Carele este iubire. decât să creadă şi să se socotească a fi şi ajuns sfinţenia. care-s biruiţi de el. 317. Îi trânteşte o laudă pentru mulţimea credinţei în Dumnezeu şi a iubirii virtuţii. Când însă vede că nu poate amăgi pe om cu cele de-a stânga. căutând să-l amăgească. Iubirea înclină libertatea ca pe o cumpănă. Pe unul îl trezea la rugăciune. De data aceasta stăvilarele dragostei se ridică şi aceasta se naşte pe pământ. când are cine le trăi. Cuvintele acestea. Iar iubirea. să bea. Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. misiunea. Carele este în ceruri. Capete gnostice. ed. minţile înguste. după câte o ispravă. Unirea puterilor sufletului pe pământul inimii. şi-i năpusteşte împotriva lui Iisus şi a oricărui ucenic al Lui. 1946.precum este şi ispita muceniciei.1.

că încă nu s-au lepădat desăvârşit de iubirea de sine şi de orice spurcăciune a vieţii. e puternică. înşelate de iubirea de sine care le-a povăţuit la toate poftele. Cei ce prin darul lui Dumnezeu se izbăvesc şi de legăturile dinlăuntru ale iubirii de sine. numai să-i prindă. iatăle înecându-se în ura care le arde şi care s-a întărit peste ele ca o mare împărăţie a răului. toată. Într-o aşa împărăţie au să sufere toţi cei ce n-au scos cu desăvârşire iubirea de sine din lăuntrul lor. nu piere niciodată. 320. 19). în primul rând n-am fi aşa de mărginiţi într-o mulţime de privinţe. dar o putem deduce din purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Şi dacă se va afla cineva dintre rudenii sau urmaşi. prin har nu prin natură. nici spaţiul. prin umilinţele cu care o arde. printr-însa avem înlăuntrul nostru Împărăţia Cerurilor. Iar dacă Dumnezeu nu pune nimănui în gând să împlinească mila şi pocăinţa pentru ei. le rămâne nădejdea. IUDA – IUDELE 330. Sufletele acelea. Sfântul Maxim Mărturisitorul numeşte iubirea de sine „primul pui al diavolului”. care au de gând să se mântuiască. de slava deşartă şi de trufia vieţii (1 Ioan 2. către Dumnezeu. Satana îi cerne şi îi culege pe toţi cei ce mai umblă în lumea aceasta după plăceri. ura demonilor care chinuiesc sufletele şi văd că nu isprăvesc nimic. care s-au amăgit de poftele lumii. îngăduind încercări. strâmbă mintea bietului om. 10). Ea e cealaltă parte din piedica a doua ce ne-o stârneşte potrivnicul în noi înşine: iubirea trupească de sine. 13). . 23). Iubirea n-are marginile omului. încât străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit. 328. lovit de săgeţile laudei şi să se trezească cu mintea înşelată şi sărită din socoteala smereniei. 16). desăvârşind în ei iubirea. făcându-se bărbat şi ajutat prin vedenii mincinoase de tatăl său. Cu îngăduirea lui Dumnezeu. Ba încă. Iubirea e însuşirea lui Dumnezeu prin care a creat lumea văzută şi nevăzută şi toată făptura care-L cunoaşte de Tată e străbătută de iubire. 324. lucrează demonii asupra sufletelor chinuite şi sporesc în ele ura. un haos. încât i se va părea păcatul virtute dumnezeiască. Focul iubirii divine. după atâta şi atâta propovăduire a Bisericii: căci patima aceasta face pe om să cadă. s-ar răsfrânge şi în noi obârşia noastră divină. 321. cu rostul ca să ne scârbim de noi înşine şi să ni se tocească tot gustul de cele de aici. Până la măsura iubirii de vrăjmaşi sunt datori să ajungă toţi creştinii. Care. zicând: „Oricine voieşte să vie după Mine să se lepede de sine. chiar duhovniceşti. În această împărăţie infernală i-a dus iubirea de sine. De aceea satana întru ale sale a intrat. Lepădarea aceasta însă o poate face numai cine sa ridicat cu mintea mai presus de cele deşarte şi s-a desfăcut din toată dragostea lumească şi şi-a strămutat puterea dragostei sale. 2). căci altfel nu putem muri nouă înşine ca să viem lui Dumnezeu (Galateni 2. 31). ura aceasta infernală e focul nestins. pe când la vârsta a treia a iubirii. e semnul că nu are planul să-i scoată din muncă. în împărăţia fără de Har. ca pe unele ce ucid puii vicleni şi aduc mult folos de la Dumnezeu. îl ajută să iasă şi din legăturile dinlăuntru ale iubirii de sine. 325. ura aceasta arde. rămânând în Împărăţia Harului. Iubirea trupească de sine şi plină de trufie. străpunge iadul care nu-i poate sta împotrivă şi străbate cerul. ajută mântuirea noastră. ca să împlinească pentru ei faptele iubirii. 13) aici pe pământ. i se va părea că face slujbă lui „Dumnezeu” (dumnezeul care l-a înşelat pe el) (Numerii 25. De aceea „suspinăm în acest trup. să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Luca 9. certări şi ocări peste capul nostru. IUBIREA DE SINE 323. Au plecat cu nădejde. 319. spre desăvârşire (1 Corinteni 12. chipul şi asemănarea fiilor cu Tatăl. ci au mângâiat-o cu toate plăcerile şi i-a surprins moartea încă neînţelepţiţi la minte şi necurăţiţi la inimă. Precum în viaţa pământească lucra Harul asupra celor ce se sfinţeau şi sporea în ei iubirea. cu acestea acopăr mulţime de păcate şi-i scot din moarte (Tobit 4. între potrivnici se aprinde şi se menţine. dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră cea din Ceruri” (2 Corinteni 5. de dragul Adevărului. în starea de iad a conştiinţei. nici timpul. foarte puţini ajung. 7-13). omorând pe cei ce nu cred ca el. 326. Noi nu prea putem şti în câtă primejdie ne bagă iubirea de sine. iar la dezlegarea lor din trup. Dacă am stărui cum trebuie în iubirea aceasta fără margini. Iubirea e calea cea mai scurtă şi mai presus de orice cale. numai dragostea aprinsă a lui Dumnezeu o poate scoate şi desăvârşit s-o facă scrum. „Puiul de drac” al iubirii de sine. Împotriva ei nea cerut Mântuitorul să ne hotărâm pentru lepădarea de sine. am avea şi noi mulţime de însuşiri dumnezeieşti. acesta sporeşte. începătura mândriei.În iubirea ca jertfă pentru oameni (Ioan 15. cu alte cuvinte: pe cine l-a ajutat Dumnezeu să iasă din legăturile iubirii de lume. care nu luminează nimic. 327. se poartă şi se mărturisesc pe ei înşişi străini şi călători (Evrei 11. 329. primul pui al diavolului şi tată a toată amăgirea. Structura lui era o dezarmonie. Sau. zvârcolirea neputinţei furioase. cu iubire de oameni. 322. Ura aceasta care nu poate face nimic. tatăl minciunii. aşa prin contrast. De aceea toţi Părinţii au fugit de laudă şi au iubit ocara şi toată năpăstuirea.

1932. 6. născut în fiecare suflet prin Duhul Sfânt. existenţa lui grăieşte mai tare decât cele ce ar spune. El. nu pe daruri neobişnuite sau viziuni. Bruxeles. surori. 335. Păsările acestea sunt „vulturii” care se vor aduna ca să judece lumea (I Cor. înghiţită de slavă şi statornicită pentru nesfârşitul veşniciei. el nu are decât afirmarea ei prin jertfa vieţii – ultimul cuvânt. Creştinismul e văzut ca a doua creaţie a omului. Şi cu preţuri derizorii fiindcă se îmbie mulţi. Fiii diavolului îi cumpără lui Iuda ucenici. Întrun aşa suflet se străvede Iisus. ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU 332. se multiplică – aşa zicând – dar neîmpărţindu-se. 2). în Cer nou şi pământ nou (Matei 19. O astfel de zare a destinului nu se desluşeşte însă omului care nu vrea să sufere nimic. e mai mult dedusă din „răbdarea sfinţilor”. 336. 334. dar numai o singură uşă: Iisus. Împărăţia lui Dumnezeu este un aluat pe care l-a luat o femeie (Sfânta Fecioară Maria) şi l-a pus în trei măsuri de făină (în firea omenească de acum întreită): sufletul. comprimată într-o sămânţă mică. 337. trădând. de acum Iuda este o mare putere: a devenit o minte satanică. 5) –. trupul şi Duhul. toată făptura se va înnoi – dar „ca prin foc” – şi va deveni spirituală. cel puţin primiţi-o ca un copil în care nu se întâmplă nici o răvăşire dialectică. ci pentru oamenii care trăiesc „ca păsările” – mai desprinse de pământ şi firea pământească. Sancti Pahomii. A doua vârstă a Împărăţiei lui Dumnezeu va veni pe văzutele: ca fulgerul de la răsărituri până la apusuri. Aci se pune accentul pe virtute. preoţi. din nevăzută ce era. în lipsă de argumente decisive. „Cea mai minunată viziune e un om care se distinge prin puritatea şi smerenia sufletului său” (Halkiu. în slavă şi mărire. curat şi smerit cu inima. Nu e o împărăţie de vedenii – cum cer oamenii. vinde pe Iisus mereu. locuind deodată între o mulţime de fraţi. o cale de a ajunge „mari”. Cel ce ne lucrează desăvârşirea. care aceeaşi treabă o vor face-o: vânzând. e singurul argument valabil al Împărăţiei. 28). Împărăţia lui Dumnezeu e oriunde se află un om centrat lăuntric de Iisus. Prima vârstă a Împărăţiei lui Dumnezeu e deodată cu venirea lui Iisus între oameni. – vinovăţia o purtăm şi noi „creştinii netrebnici” (2 Corinteni 13. Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi în cumpănă cu slava noastră viitoare. Împărăţia. arde într-însul focul aruncat de Iisus pe pământ: focul iubirii de oameni. întru slava ei orbitoare. Împărăţia cerurilor nu este pentru păsări. fraţi. Şi când te gândeşti că în fiecare om – luat la întâmplare – e ascunsă Împărăţia lui Dumnezeu. destinul şi obârşia noastră de fii ai lui Dumnezeu. Iată oamenilor mici.331. (fie ele mii de ispite. Până atunci Împărăţia lui Dumnezeu e contestată. . nu pot să ne despartă pe noi de dragostea lui Iisus. 333. „Marele Iuda”. a luat-o un Om şi-a aruncat-o în grădina Sa. Împărăţia cerurilor. Iuda nu mai este un anonim. în slava ei orbitoare şi transformatoare de eon. Împărăţia lui Dumnezeu are două vârste. făcându-i oameni cereşti. fie şi cercarea cu moartea). dar atunci va fi afirmată de Însuşi Împăratul Cerurilor. în grăunte nevăzut: desăvârşirea. Pentru veşnicia noastră în împărăţia lui Iisus nici preţul vieţii şi nici un alt preţ nu este prea mare. când pământul va fi stârv. Vita prima 48). e destul să existe. dând la moarte: părinţi. lumea şi sa făcut (creştinul) copac mare şi păsările cerului s-au sălăşluit în ramurile lui. El nu trebuie să vorbească. fiindcă e deodată cu a doua venire a lui Iisus. bărbaţi. Ea nu are decât o evidenţă interioară pentru cel ce o trăieşte şi. Sunt multe chipuri de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. El e Fiul şi energia spirituală a Împărăţiei. în suflete devenite fecioare. reclamând. 338. trăind mai după firea lor cerească trăind mai „în grija lui Dumnezeu” decât în grija vieţii. până a dospit toată. în vârsta ei primă e nevăzută. Nu numai afirmată: ci de istov desfăşurată. Iuda va avea ucenicii lui până la sfârşitul lumii. A fi luminat de cunoştinţa de Dumnezeu. În rezumat. Dacă nu puteţi înţelege Împărăţia lui Dumnezeu. Vitae Graecae. chiar dacă după omul dinafară aceştia sufăr toate umilinţele şi necazurile veacului acestuia – şi mai ales dacă le sufăr mulţumind şi binecuvântând pe Dumnezeu întru necazuri. De acum Iuda va fi prototipul tuturor trădătorilor. sfinţi… Iuda multiplicat. În acest interval al Împărăţiei nevăzute creştinul se bucură întru necazuri. nici unul din „necazurile de faţă”.

Mi se pare că tot aici trebuie căutat şi suportul trufiei. 345. puterile minţii se dovedesc creatoare. nu prin judecăţi. îi păstrează totuşi însuşirile copilăriei: voce subţire. Pe când slabii. cu prima întâmplată în cale. influenţează spiritul. adică după îndumnezeirea omului. Deci. Cam aşa ceva ar fi atingerea sufletului cu undele trupului. pe ele. sau ei. mai mult primitoare decât creatoare. într-un fel al bărbatului şi într-alt fel. decât spre supunere. Foliculina. nu corespunde cu ce vrea altul. prietena copiilor. înclinat mai mult spre tiranie. dezechilibraţii devin şi mai anormali în urma înfrânării poftelor lor genezice. Tot rostul şi configuraţia femeii e maternitatea. încât s-a lepădat de Dumnezeu (3 Regi 11. în iubire şi în sfinţenie (1 Timotei 2. Intelectualitatea biruie asupra sensibilităţii. mai curând spre brutalitate. Între instinctul poligamic şi instinctul maternităţii e un adevărat conflict biologic şi pricină de tragedii. În cale stă infirmitatea firii şi o putere potrivnică nevăzută care caută să înfrâneze sufletul de la un zbor mai înalt decât viaţa veacului acestuia. li s-au dat oamenilor normele divine şi minte. Iisus nu ne lasă numai cu presimţirea – chiar întărită – a Paradisului pierdut. Ce vrea unul. ca să trăiască într-o rânduială după fire – rânduială morală şi spirituală. între calitatea trupului şi calitatea sufletului. E înclinată mai bucuros spre suferinţă şi supunere. „conştiinţa eului”. nu găsesc cuvânt mai expresiv ca înjurătura de Dumnezeu şi de toate cele sfinte. ÎNFRÂNAREA 341. Şi totuşi se răsfrâng întreolaltă. cu atât avem de-a face cu un caracter mai agresiv. Presimte prin instinct. hormonul feminin. pe lângă configuraţia vigorii anatomice şi sentimentul virilităţii sale. . înfăţişare de copil. toţi tinerii trebuie să fie curaţi. sau urmaşii lor. al femeii. Organismul întreg şi îndeosebi sistemul nervos se dezvoltă bine datorită şi hormonilor genezici – însă numai sub o cenzură de înfrânare. ÎNJURĂTURILE 346. Cu cât notele diferenţiale sunt mai accentuate. Drept aceea. împotriva spiritului. De aceea. Bărbatul e poligam din fire – aşa ca evreii de odinioară şi ca turcii de dăunăzi. o întrepătrundere ondulatorie. 15). conştiinţa de „sine”) şi o dă săracilor –. până la căsătoria legală. decât spre bunătate. nu ne lasă cu o simplă certitudine a inimii – pe care de fapt o are oricine care-şi vinde averea (marea avere „eul”. după Scriptură. cu totul anarhic. nu mai puţin deosebită de trup decât oglindirea de lună pe vălurelele apei. în care cineva aruncă două pietre în puncte diferite. se văd valurile apei. Presupuneţi o noapte cu lună şi un lac liniştit. prin trup. 19). are o acţiune cu totul diferită. Minunea e şi cu putinţă şi cu trebuinţă. Caracterul agresiv al masculului se observă ca o notă comună şi în firea animală. însă i-au plătit femeile bine – că l-au smintit la minte. Este o corespondenţă între trup şi suflet. Astfel. şi băieţi şi fete. ÎNDUMNEZEIREA 340. proprie destinului de mamă. veşnic atrasă (preocupată) spre bărbat (Facere 3. trăind împotriva firii. petece de lună. 16). nici lui Dumnezeu nu vor să se supună. Poate de aici îşi are obârşia faptul că. ceea ce de multe ori au să plătescă cu capul. dacă am socoti numai capătul fiziologic al deosebirii bărbat-femeie. Firea întreagă suspină după arătarea fiilor lui Dumnezeu (Romani 8. Aşa sunt gândurile de hulă: răbufniri de păcură în raza de soare. nervoşii. 342. 343. mai mult sensibilă decât intelectuală. cu fecioria păzită. iar când se aprind la mânie. Astfel bărbatul dobândeşte. Omul gândeşte cu toate organele sale. deşi sufletul e de altă natură. mişcându-se. Cu alţii e activ. Mintea ei e inima. Înţeleptul Solomon avea o mie de femei. Bărbaţii cu un sistem nervos rezistent sunt capabili de înfrânare. pe lângă configuraţia anatomică. găsim o mare disonanţă. Persoanele tari se fac mai tari prin această formă de asceză. 344. mai ales bărbaţii. 3-4). ci ne vorbeşte de făclia aprinsă a cunoaşterii acestei Împărăţii şi a aşteptării ei stăruitoare. decât spre asuprire şi dominaţie şi. Hormonii. Chiar şi mântuirea ei e condiţionată de naşterea de fii – dacă stăruie cu deplină înţelepciune în credinţă.339. dispuse ierarhic – iar nu să-şi facă de cap. Tot rostul fiziologic al bărbatului – ca de altfel al întregului regn animal – nu e altul decât aventura. întretăindu-se în cercuri şi. împotriva moralei.

Cenzura morală astupă un depozit de dinamită. Hulele dovedesc o vinovăţie mai veche nu una de acum. aici. deci dezechilibrat în structura genetică. Temniţa îi deschide porţile şi-l va lua în braţe. Ele sunt o pedeapsă. o face ca să mai pună frâu răutăţii între oameni şi. cu ea. – cum fac oamenii. mântuirea ar fi de silă. însă nu duc la nebunie. atunci şi oamenii ar face binele de frică. afluxul de sânge şi fiere la creier face de li se întunecă orice conştiinţă şi încep rafalele înjurăturii. uneori pedepseşte năprasnic vreo fărădelege. coboară în întunericul subconştientului. celelalte sunt cenzurate. Înjurăturile dovedesc. veşnic liniştită asupra răului – atotputernicie asupra căreia. totuşi. Nici Dumnezeu n-a avut alt cuvânt mai tare decât jertfa. şi anume. din cât se poate vedea. rezumată în simbol. Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor. Faptul dragostei trupeşti lasă o puternică impresie în toată pivniţa fiinţei. 353. izbesc furios cenzura morală şi idealul de dragoste – pe Dumnezeul celui pe care-l înjură. un neputincios. din conţinutul memoriei conştiente sau inconştiente. care conduce de două mii de ani neamul creştinesc prin pustia acestei lumi. JUDECATA DREAPTĂ A LUI DUMNEZEU 355. o clipă de întunecare a minţii – aşa plăteşte cenzura conştiinţei negrija de mai înainte. cel puţin în momentul acela. Când deci pe unii cu cenzura slabă – înţelegeţi genetic slăbiciunea aceasta – îi scoate din sărite vreo împrejurare oarecare. micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească. în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu. prin virtutea credinţei. Situaţia îngrozeşte pe cei ce pătimesc neputinţa asta. primind palmele şi scuipările răului. Ea e hotarul de atingere între voinţa divină şi libertatea omului. Unii înjură pe Dumnezeu pe faţă. Totul. spre pedeapsă sigură în ziua judecăţii. Mai bine o rugăciune pentru cel care înjură decât observaţie. O înjurătură de Dumnezeu e explozia acestui depozit. De aceea vinovăţia celor de pe urmă e neasemănat mai mică. precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor. prin mecanismul de contrast. şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea. în sfârşit. O înjurătură e un moment de îndrăcire a mâniei. Dumnezeu ar fi un fricos. din poveri ereditare. dacă repede ar pedepsi tot răul. 350. cum se tem cei mai mulţi. ÎNVIEREA 352. Iată de ce. ne dovedeşte atotputernicia Sa. Chiar dacă ar face aşa. se sedimentează ca un conflict cu conştiinţa. fapta. în serviciul de cenzură şi în sistemul nervos. 349. dacă. sau. şi numaidecât. schematizat în simboluri. printr-un mecanism al suprapunerii de imagini. Înjurăturile au aceeaşi obârşie ca hulele. îi întinde ispită puternică.347. prin urmare. pe care ni-l leagă de inimă. iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. aici. în mediul umoral. Iisus ne aduce Învierea – firul transcendenţei noastre. ÎNTRISTAREA 351. . să se desăvârşească şi ea. Jertfa e maxima apropiere a voinţei şi iubirii lui Dumnezeu de libertatea omului. să nu scadă în credinţă începătorii şi să nu se piardă dintre oameni cunoştinţa răsplătirii după fapte. când înjură bărbaţii folosesc cuvântul – ce nu se scrie – al iubirii trupeşti. Învierea este noul stâlp de foc. din auzire. stăm liniştiţi şi noi. Iar. Aci. JERTFA 354. peste cele cuvioase. din fapte consumate. stârnite de hormoni. e un iresponsabil. Partea de înjosire şi păcat a acestei iubiri pe care o simt în trupul lor. de nu va fi cu luare-aminte. Din lumina lui este făcut destinul care ne atrage Acasă. în acea zonă de nouă zecimi a subconştientului. numai că unele sunt învoite de minte. ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia. şi numaidecât. Întristarea e chipul unui suflet cu luminile stinse. Care ne întăreşte cu liniştea Sa. Alţii Îl înjură când se roagă. Apoi. după ce n-a reuşit să-l refuze. Cu aceea că nu pedepseşte răutatea numaidecât. mai ales. într-o ruşine şi într-o necesitate. că această iubire între trupuri a fost închisă într-un blestem. Ci tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năprasnică. le izbucneşte din subconştient şi. Înjurătura însă îl dovedeşte pe respectivul că. 348. cele necuvioase. Ea vine.

faptele iubirii şi 2. dacă le pierdem. O judecată dreaptă şi veşnică nu se face decât chemându-se toţi martorii. În loc de dosare. Mila şi adevărul. făcută într-o viaţă scurtă. 360. în temniţă. gol. pe Care Îl avem noi. nu i-ai cercetat când erau în temniţă. se poate ca Dumnezeu să te dea focului şi diavolilor să te muncească în vecii vecilor? Ce taină ar putea răspunde şi la întrebarea aceasta? Totuşi este răspuns: Cel flămând şi însetat. Dimpotrivă. În al doilea rând ne lepădăm şi de toate asemănările noastre lăuntrice cu lumea. 361. numai pentru atâta vină. nu sunt numai săracii. acestea îi despart pe oameni în două. săşi vadă toate faptele şi să-şi cunoască toate urmările lor şi pe dreptate să-şi ia plata veşnică. LEPĂDAREA DE SINE 365. Lepădarea de lume e o convingere. 15). dar unii din ei se biruiesc de ultimul cuvânt al sfinţilor. 22-33) şi vor merge cu lucrătorii fărădelegii toţi cei ce-au ascultat de ei. în care se cuprinde toată Scriptura. cel acoperit cu preţul vieţii. Faţă de Hristos Iisus din noi şi de Duhul Său cel Sfânt. din toate vremile. cu sfinţii îngeri” (Marcu 8. În ziua judecăţii se împlineşte desăvârşit cuvântul „Mila şi adevărul merg înaintea Ta” (Psalm 88. pe care poţi s-o ai şi-n mijlocul lumii stând. ale faptelor sale. în înţelesul tainic. sunt cărţile morţii şi Cartea Vieţii. De la acestea se decide soarta noastră în vecii vecilor. simţim în suflet o pace şi o creştere sufletească. pentru că n-ai fost milostiv cu săracii. La urma tuturor este dreapta judecată a lui Dumnezeu şi este dreaptă pentru că la toţi Dumnezeu le-a prilejuit o mărturisire a cuiva şi deci nu vor avea cuvânt de scuză că n-au auzit de Dumnezeu. 356. mai puternicii veacului. fie bune. Atunci mateloţii lui Columb vor vedea turma de nebuni pentru care au să dea seama. când ne dă o plată veşnică pentru o mică decizie. au nu în numele Tău am profeţit şi cu numele Tău am scos demoni şi în numele Tău multe minuni am făcut?” Dar capătă răspunsul: „Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. o pedeapsă veşnică? Întrebarea aceasta zvâcneşte aproape în toate minţile. Luther se va vedea pricinuitorul puzderiei de secte. oile de-a dreapta şi caprele de-a stânga. iar înşelaţii lui se vor apăra şi ei de urgia judecăţii. Pentru o greşeală vremelnică. Apoi. atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu sfărâmă mereu porţile iadului. în buni şi răi. Acestea sunt patimile. Căci viaţa pământeană era vremea semănatului. Lepădarea de sine nu este cu neputinţă sau înfrângere. LEPĂDAREA DE LUME 362. Duceţi-vă de la Mine. prin răbdarea multor neştiuţi de oameni. de la Botez. 358. fie iubirea lui Ioan. un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură şi veşnică şi că biruieşte binele asupra răutăţii. Dacă le câştigăm. ori că răsplăteşte. Pe pământ sunt adeseori puzderii de legi omeneşti. Şi aşa mai departe. 359. e descătuşarea unei foarte mari puteri sufleteşti. după cuvântul: „Cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta preacurvar şi păcătos. peste toate acestea. precum poţi să n-o ai în mijlocul pustiei petrecând. fie binele. şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni întru mărirea Tatălui Său. fie răul. cei ce lucraţi fărădelegea!” (Matei 7. toţi oamenii. pentru că nu le-ai dat să mănânce. fiecare va vedea şi va culege roadele. Dacă am trăi anii lui Matusalem tot aşa am face. nebănuit de mari. Prin urmare: „Nu este nedreptate la Dumnezeu”. vremea secerişului. nu i-ai îmbrăcat. mărturisirea dreptei credinţe. iubirea şi curajul mărturisirii lui Dumnezeu. ura şi minciuna. Într-adevăr. fie rele. iar viaţa viitoare. în fiecare. iar pe de altă parte. sunt refractari propovăduirii cuvântului. fraţii mai mici ai lui Dumnezeu. putem avea în vremea vieţii noastre pământeşti una din cele două atitudini: fie trădarea lui Iuda. 38). năravurile şi toate slăbiciunile noastre personale. Mulţi oameni. ci Mântuitorul Iisus Hristos Însuşi. străin şi bolnav şi. precum desparte păstorul oile de capre. Aceasta este raţiunea ascunsă a Providenţei: toată lumea ispitită să se ciocnească de Iisus. Pe când. 357. că le-au adus cu fapta lor germenele nebuniei. nu i-ai primit când erau străini. la judecata lui Dumnezeu sunt numai două: legea iubirii de Dumnezeu şi legea iubirii de oameni. căci atunci oamenii vor fi întrebaţi despre: 1. în care-s scrise toate faptele oamenilor. Să desăvârşim lepădarea de lume cu lepădarea de sine. zicând: „Doamne. ori că nu răsplăteşte. Mărturie la îndemână ne stau însăşi prilejurile. Întâi ne lepădăm de lumea din afară şi de tot ce ne-ar putea ţine legaţi de ea. Doamne. temelia şi viaţa noastră cea după Dumnezeu. Lepădarea de lume are două trepte. adică ne comportăm prin ele după Duhul lui Dumnezeu. 364. cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute. 363.Deci. adică ne comportăm după om sau .

undeva în centrul timpului. Lepădarea de sine trebuie să ne-o facem a doua natură. de multe ori. În schimb Iisus Îşi ascundea atotputernicia slavei. 373. „Lumea” e veacul viclean (Galateni 1. Aceştia. Din aceasta izvorăşte o mare trăire sufletească. ci trebuie timp şi răbdare. De aceea libertatea omului este îngrădită „în soroacele” timpului. nu-I mai sunt stavilă. 9). care nu sunt de la Tatăl” (1 Ioan 2. De aceea avem poruncă: „Nu iubiţi lumea. simţim o tulburare. LUMEA – LUMESCUL 376. Căci numai despre libertatea omului ştiu că se hotărăşte numai până la un punct atotputernicia lui Dumnezeu. în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei înşişi. a armonizării totului. Oamenii aceştia ai lumii au o ciudată ruşine de a fi buni. 371. Bobul care nu vrea să moară. pune mâinile pe umerii orbului şi-l întreabă: „vezi?”. ca să ne însoţească toată calea călugăriei şi să caracterizeze călugăria. 16). când deciziile negative ale libertăţii omeneşti. Pe aceştia îi arată ca atare toţi Sfinţii Părinţi. 367. Libertatea omului înclină orientările sale. E gura satului. fireşte este o faptă a libertăţii – sensul pozitiv al libertăţii. Dumnezeu întrucât prevede mişcările libertăţii omeneşti. Omul care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor. garant al libertăţii sale şi Care are libertatea absolută. Dacă învăţăm practic lepădarea de sine şi sporeşte dragostea în inima noastră. singur El ştie şi deţine etapele timpului cât va mai fi timp. 375. 15-16). răbdarea încetează de a mai avea înfăţişarea negativă. Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului. apoi trebuie să aibă şi alţii răbdare cu noi. are la îndemână aceste trei: răbdarea. Totuşi vedem că necredinţa îi stăvileşte evidenţa. pofta ochilor şi trufia vieţii. placul oamenilor (Efeseni 6. Lepădarea de sine dovedeşte credinţa şi dragostea pe care o avem către Iisus. rezervată pentru a doua venire. Evidenţa divină n-are nevoie de nici o sprijinire. . Scuipă pe cei bolnavi. Cu nonsensul. ocara ni se face ca lauda şi lauda ca ocara. dar nemăsurat de mari la infinit. 10). 36). Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii. gura vecinului şi. se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă (2 Timotei 3. gura şi faptele celor dintr-o casă cu tine (Matei 10. Şi vede. Aparent lucrurile arătau pe Iisus neputincios. 8). LIBERTATEA OMULUI 370. Atunci acestea nu mai au îngăduire. 368. E lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul (Ioan 17. Omul are nevoie de Dumnezeu. 369. de necaz şi se schimbă în bucurie. Timp pentru deprindere şi răbdare pentru greutatea ei. 366. dar n-a putu face nimic. Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării. fie chiar şi de grâu. oricâte necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia. Prin „lume” se înţelege categoria păcatului. Ce uşor poate face Dumnezeu ochi sănătoşi. În felul acesta seacă izvorul şi rădăcina patimilor. Libertatea omului cu libertatea lui Dumnezeu stau în acelaşi raport ca timpul cu eternitatea. cei ce din toată voia s-au unit cu sfaturile dracilor (1 Ioan 3. Răbdare trebuie să avem mai întâi cu noi înşine. nu mai aduce nici o roadă. Când avem lepădarea de sine şi dragostea. 12) trei vrăjmaşi. dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte şi să te faci mai bun. ca unul ce vede că fraţii săi stau legaţi într-o robie străină. 4). cu toată întristarea mea sunt covârşit de bucurie. sub orice formă l-a întâlnit Iisus. ca să nu cădem în întristare. 377. 372. iertarea şi rugăciunea. Deci credinţa este o decizie a libertăţii. Bunătatea ta îi arde şi se trudesc să te scoată de vină cu tot felul de ponoase. adică turma oamenilor necredincioşi (Ioan 1. oricât ai îndărăpta cu sufletul. nici cele din lume: pofta trupului. la centru.după patimi. ci întrucâtva de libertatea omului. adică pedepsirea de bună voie a firii cu tot felul de osteneli. până deprindem desăvârşit lepădarea de sine. 19). trupul şi diavolul. 374. îţi iartă orice ticăloşie ai face. Iar vrăjmaşii mântuirii sunt aceştia: lumea. o mustrare de conştiinţă şi o împuţinare sufletească. Decizia de a crede în Dumnezeu sau de a fi ateu. Cine nu se va lepăda de sine nu va fi liber. sau lumea. iar urmările acestei înclinări sunt mai neprevăzute ca ale unei linii ce descrie diferite unghiuri mici. Lepădarea de sine nu se realizează dintr-o dată sau o dată pentru totdeauna. Numai a lui Dumnezeu este neîngrădită în nici un fel de timp. unul după altul. Gura lumii grăieşte ale stăpânitorului ei (1 Ioan 5. 6) şi slava deşartă (1 Ioan 2. Răbdarea mai este şi nevoinţă.

Căci. mântuirea lui o va face şi cu ajutorul tău. oricât de întunecată purtare ar avea şi oricâte rele i-ar face. mai ales din partea mândriei. pentru orice fiu al lui Dumnezeu. De aceea când Avva Macarie era dus de îngeri din lumea aceasta şi pe drum îl întâmpinau dracii. – ca să nu piardă Dumnezeu pe cineva pentru neiscusinţa ta. nicidecum să nu uităm că ostaşi (2 Timotei 2. Cea mai primejdioasă este mândria sfântului. să ştii că eşti nebun şi să aştepti ocara ca să te curăţeşti. Dar Dumnezeu e aşa de milostiv. cu sila. cum e părerea de sine. cu ale cui arme baţi război (2 Corinteni 10. nu au parte de darurile sfatului. răutatea lui va creşte şi se va sălbătici cu totul împotriva oamenilor şi împotriva lui Dumnezeu. 388. Prin urmare. Stăruind în acestea te-ai făcut pricină de mântuire şi pentru fratele tău din lume. prin aceea că-ţi dă darul răbdării. Iar vrăjmaşii mântuirii sunt aceştia: lumea. 3) ai lui Dumnezeu suntem. De aceea au zis Părinţii că pricina mântuirii este aproapele. Mândria şi toţi puii ei sunt pricini de conflicte. de nemulţumiri. 392. Dacă însă fratele acela mai are de chinuit în robie străină. Partea importanţei. Aşa voieşte Dumnezeu. al iertării din inimă (Matei 18.378. unul după altul. MARTIRII 380. boala obrăzniciei. împuţinările şi chiar întunecările de la rostul luminos al călugăriei. Dacă pe cel ce se sălbăticeşte asupra ta. 391. ca darul mântuirii (Efeseni 2. 381. Macarie. groaza de umilinţă. MAICA DOMNULUI 379. Mândria singură. suflete. oamenii tari de cap şi betegi la minte de fumul mândriei. Viaţa duhovnicească are multe greutăţi de învins. Neascultători. Căci răbdarea răului. se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă (2 Timotei 3. iertarea fraţilor şi rugăciunea în ascuns au mare putere înaintea lui Dumnezeu. îl ştie Dumnezeu că se va mântui. ce ţin morţiş că-s păcătoşi. posomorârea. părăsind sfatul cel bun dat la vreme şi Dumnezeu îi părăseşte şi-i lasă în sfatul cel rău. toate acestea sunt forme în care se dezvoltă şi se înmulţeşte mândria în suflet. răspundea: încă n-am scăpat. Noi nu ştim tainele lui Dumnezeu: pe cine mântuieşte din lume şi pe cine osândeşte. cine îţi ajută. grăirea împotrivă. MÂNTUIREA 390. Dacă însă nu vrem. 384. Maica Domnului este crinul neamului omenesc. Ispita sfinţeniei e cea mai rafinată capcană a mândriei. căci pentru ele biruie El în locul omului. de făţărnicii. 385. Sufletele slăbănogite de mândrie stau pururea încordate în legitimă apărare de către orice îndregători. Mântuirea e fapta milostivirii lui Dumnezeu. MÂNDRIA 382. ştiind cui crezi (2 Timotei 1. dacă nu e tăiată din rădăcini e în stare să risipească din suflet toată viaţa după duh. întorcând spre bine cele pornite de la lume cu răutate. chiar sub cea mai subţire formă a sa. 387. . Cine vrea să biruie lumea se roagă Tatălui său în ascuns sau în gând. trupul şi diavolul. Omul care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor. sufletul lui. boala locului de cinste sau a numelui de cinste. 35) şi al rugăciunii. sau chiar îşi va pierde sufletul. din pricina întunecimii sale. 386. Creştinului nu-i poate face rău nici cel care-l omoară. dacă este o cale mai presus de ce pot ei pricepe. Să ne îngrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia în prigoana de la sfârşit. 4). 12) trei vrăjmaşi. gata să-şi apere dreptatea şi să-şi justifice întristarea. că tot El ne ajută şi să vrem şi să lucrăm. 12). neascultarea. dacă vrem şi ostenim şi noi. Deci fii destoinic. nu ne mântuieşte nimeni. prin care ne scoate din păcat. de aceea sfinţii adevăraţi sunt cei ce nu ştiu că sunt sfinţi. Din răcirea dragostei şi a umplerii sufletului de răutate sub influenţa acestei patimi. zicându-i: ai scăpat de noi. mintea alunecă pe panta nebuniei. 383. să-şi explice ei mai bine cauza şi niciodată nu simte trebuinţă să asculte şi să urmeze. 389. Întunecarea aceasta însă ne aduce aminte de învinuirile pe care le-a adus Iisus peste capul celor ce făţărniceau virtutea. 8) Sale să fie totodată şi roada cunoştinţei. a voinţei şi a dragostei noastre. Astfel pentru smerenia ta îl va birui Dumnezeu şi va alunga duhul potrivnic dintr-însul. la purtarea ta cea după Dumnezeu. Aşa se explică îndărăptările. Nu e mândria urâciunea pustiirii? De aceea când te crezi bun.

400. Inima înfrântă şi smerită însă. Acesta e un alt neajuns al căsătoriilor greşite. şi în mănăstiri. „De m-ar lăsa Dumnezeu să mă uit puţin în Rai şi-mi ajunge”. a aprins-o contra firii şi a transformat-o în ură. cu mare luptă. răstignit pentru faptele sale. Când s-a trezit. dar în dimineaţa aceasta este eclipsă de soare. în puterea noastră. Care trebuie cunoscut istoric. ca pe o săgeată. Da. 34). locul său cel sfânt. nici măcar nu-şi mai aduce aminte. crezând situaţia descrisă. chiar când grăieşte de bine nu mai are statornicie. ci presupune şi o faţă socială. Cum era somnoros. Până la judecata din urmă. 405. ca şi când o altă persoană ar fi înjurat. nu se mai poate sui să priceapă din cele văzute pe cele nevăzute. da să plece la şcoală. râzi de mine şi dă repede să plece. Stai. De aceea. ca fulgerele zvârle săgeţile în obrazul fraţilor şi în faţa Sfântului Dumnezeu. 395. MINTEA 404. şi pe câmpuri de bătaie. fiindcă această siguranţă nu s-a dat nimănuia. Mântuirea este prin Hristos. dogmatic şi mistic. iar catre diavol mânia. Mântuirea nu se câştigă cu o faptă răzleaţă. mântuirea se poate dobândi oriunde. şi se poate dobândi şi din iad. O minte întunecată n-o mai poţi crede. Cereau semn (Luca 11. întrucât vremea le-a scos la iveală toate scăderile sau însuşirile. Mântuirea este un har al locuirii lui Dumnezeu în om. ci şi o faptă a libertăţii noastre. Mintea care cugetă că nu este Dumnezeu cade în propria sa sentinţă: va trebui să se tăgăduiască şi pe sine. Orbia răutăţii. Preţul pe care l-a pus Iisus şi toţi sfinţii. Darul mântuirii se dobândeşte chiar ca dar. Atunci am văzut chipul dezorientării pe faţa unui copil. care după fire aveau rostul să îndrepte spre Dumnezeu ca un ac dragostea. de mântuirea sa se mai leagă o mulţime de oameni. 401. în Împărăţia Cerurilor şi că se face bucurie în Ceruri pentru un păcătos ce se întoarce (Luca 15. 29) şi umblau să omoare pe Lazăr. era şi toamnă şi ziua scăzuse. şi aşchia nu sare departe de butuc. iar fariseii templului o pierdeau zicând că-i păcătos şi are drac (Matei 9.n. 397. Câştigăm mântuirea sufletului când punem preţ pe ea. Iuţimea sau voinţa. Luând ceva în gură. Mântuirea noastră nu e numai un dar de la Dumnezeu. de glumă poate fi dăunătoare. E ca şi când o noapte s-ar fi lăsat peste mintea lui. l-am luat prin surprindere: repede la şcoală că-i târziu! Dar parcă este întuneric afară. era şapte seara. stând de-a pururi împotriva Adevărului. zise el. . tronul lui Dumnezeu în om. absurdul ei şi. MINCIUNA 402. Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului. Tâlharul.) (Matei 21. 406. şi s-a pierut şi în Rai. dar are pedeapsă. Ascultarea cea străină a încovoiat dragostea noastră spre lumea aceasta şi spre trup. S-a conformat. Căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceva ce nu există. şi a minţii care o conduce. Însemnez aici cugetul unei femei simple. nimeni nu se mântuieşte singur. a sărit de pe cruce în Rai şi Lucifer ca fulgerul a căzut din Ceruri. Experienţa următoare mi-a dovedit-o. nu recunoaşte nimic. 394. a zis că vameşii şi păcătoasele vor lua-o înaintea „drepţilor” (celor ce se cred drepţi n. iar după ce-i trece unda aceasta. ar fi minţit sau ar fi furat. 403. 399. înfruntând mândria. nu are leac. încât fiara de om. Minte câte unul. Orbul din naştere capătă vederea şi a văzut pe Dumnezeu şi a vorbit cu El. iar dacă-i aduci probele în obraz. Dar este cu putinţă şi totul este cu putinţă numai la Dumnezeu. 398.393. Au trebuit şi alte ajutoare să-i dovedească evidenţa. dar şi rezultatul unui efort al libertăţii şi cunoaşterii omului. O putere dinlăuntru îl împinge să mintă mereu şi să i se pară că e omul cel mai cinstit. Dar. în care nu s-a ţinut seamă şi de calităţile sufleteşti ale celeilalte părţi. şi se poate pierde oriunde. 7). dovedeşte non-sensul. 31). fie că o întunecă. 407. dar plin de tâlc. Aveam în meditaţie un şcolar. O minte nebună nu mai înţelege cele bune. Acestea se pot vedea mai bine în părinţii celor ce se căsătoresc. A. de unde – după fire – avea să fie oglindirea sau răsfrângerea lui Dumnezeu. Iar pe biata minte. şi în ceata sfinţilor Apostoli. De la cârma minţii atârnă încotro pornim şi unde să ajungem. dovedeşte nebunia acestei lupte. Dumnezeu nu o va urgisi. prin urmare. cel înviat a patra zi din morţi. chiar de am fi siguri că Dumnezeu ne mântuieşte şi încă n-am scăpa de primejdie. Gicule este seară. Aceasta îi este omului cu neputinţă: să-şi asigure eternitatea sa. de stă soarele în loc. N-avem siguranţa mântuirii în noi. în chipul cel mai firesc cu putinţă. 396. blestemând şi dând dracului pe toate şi chiar pe sine însuşi. Întâmplându-i-se odată ca să doarmă după amiaza cam mult. Minciuna în treptele ei uşoare. aşa sunt câte unii de înfundaţi în contraziceri. că este seară şi nu dimineaţă.

9). 412. dacă e neînvăţată sau neprevenită despre lucrătura străină. ci şi nepătimirea. sau într-alte chipuri o sfarmă şi pune într-însa urâciunea pustirii sau idolul (ideea fixă a) păcatului. multe chipuri ale patimilor necurate (Sfântul Maxim Mărturisitorul). E un simbol al minţii care. mintea nu mai cugetă greşit sau rătăcit pe Dumnezeu ca obiect. Cunoaşterea are două momente mari: momentul morţii. Astfel. Iar dacă lupul mai e şi viclean. 408. nu voia să cunoască.) e un văl uşor. mai presus de firea de dincoace a minţii (Dumnezeu este subiectul universului văzut şi nevăzut şi tot universul este obiectul cugetării lui Dumnezeu. Iată unde are să ajungă rugăciunea minţii. Îndată după moarte însă. neavând mirosul oii cercat. Răul e osândit de moarte. acum născoceşte şi aprinde plăcerile trupului. ea însăşi fiind reţinută astfel în legătură pătimaşă cu simţurile! Iată cum s-a furişat în sfatul minţii legea păcatului. Mintea obişnuită. fug până la moarte de orice cunoaştere existenţială. Situaţia se schimbă brusc în momentul morţii. care este trupul în întregimea lui şi astfel mintea noastră se uneşte cu mintea lui Hristos – cum spune Sfântul Apostol Pavel – şi tot trupul nostru se face primitor de lumină înţelegătoare. Căci necredinţa îşi are obârşia mai mult din convieţuirea sufletului cu trupul. fiind o putere arzătoare. O minte înnebunită de simţuri şi de poftele contra firii – prin care lucrează toată pofta vrăjmaşă „vrăjmăşia împotriva lui Dumnezeu” (Romani 8.n. fără să ştim şi fără să vrem. rămânea în necunoştinţă. Aici vine un chip sau un gând al lumii acesteia şi stă ca o momeală. li se pare că nu există de fapt şi dorm vremea vieţii pământeşti pe urechea aceea. Lucrul cel mai imposibil din lume ar fi o unificare a minţilor. deci moartea ni-i un ajutor. Mintea. dar au fugit de ele sau le-au tăgăduit. tot de-a zburda se duce în colţii lupului flămând. Când sora moarte ne dezleagă de trup. putea cunoaşte. mintea. vede lupul şi se duce la el. care pogoară de pe cap la corp. Iar mintea. de vreme ce-L face ceea ce nu e: obiect). adică s-o aştepte cu bucurie. prin moarte încetează. Într-o atare tărie şi deplinătate de Duh. în partea cea mai subţire a făpturii noastre nevăzute. ne face un mare bine. care este plăcerea simţurilor şi pentru care s-a hotărât moartea trupurilor. Altarul minţii în care s-a sălăşluit Hristos la Botez devine tot luminos şi lumina dumnezeiască din Iisus străbate catapeteasma. 30) s-a încâlcit în înfăţişările cele supuse simţurilor. decât sfaturile tâlharilor care căsăpesc pe cei ce coboară din Ierusalim în Ierihon: copiii ce vin în lumea aceasta? 413. sub puterea curăţitoare a Harului. cât pot mai mult de fiorul cunoaşterii – a unei cunoaşteri de ei înşişi în relaţie cu Dumnezeu. Toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte.afumând-o cu mândria. 7) – ce sfaturi poate ea să dea. în relaţie cu nemurirea sufletului. pentru că mintea firii acesteia e tot atât de dibace de a dovedi şi afirmaţia şi negaţia unuia şi aceluiaşi lucru. nu înseamnă gândul morţii. de aceea. Cu un cuvânt. aproape străveziu. năpădesc peste ei cu o evidenţă de neînlăturat. devine de culoarea cerului şi se vede pe sine ca lumină înţelegătoare. când se dezleagă şi trupul de necredinţă. care încă este foc arzător (Ieremia 20. neputinţă. să străbată nu numai luptele. Toate lucrurile pe care trebuiau să le cunoască în vremea vieţii. crezând că e oaie. În vremea vieţii pământeşti cunoaşterea rămâne la libertatea omului: dacă voia să cunoască. dar prin moarte se omoară răul cu desăvârşire. Tot ce e rău în lumea asta: neştiinţă. acum e templu al idolilor. fiind stăpâniţi de o lege biologică. 417. Deci. ca nu cumva răutatea să fie nemuritoare (Facere 3. 415. 416. stăpânitorul lumii acesteia (Ioan 14. nici că nu este Dumnezeu. În felul acesta El se face hrană minţii noastre. iar nu făptura Îl gândeşte pe Dumnezeu. întunerecul. Deşi e negru şi el. 409. ca un miel neştiutor. la vreme. şi sufletul cunoaşte fără să vrea ceea ce s-a ferit să facă. Rar să găseşti un om care să dea sens religios morţii. Nu trupul este răul. pe când era îmbrăcat în trup. ca pe-o izbăvire sigură din împărăţia păcatului. se îmbracă în piele de oaie şi bietul miel. ca una ce avea să sălăşluiască într-însa pe Dumnezeu. ceea ce nu cunosc ei. MOARTEA 414. în relaţie cu binele şi cu răul. Mintea. ci ne întâlnim noi şi Dumnezeu în acelaşi subiect al unei altfel de cunoaşteri. Camilafca (pe care o primeşte candidatul la călugărie n. 22). Ori şi el trebuie să întovărăşească şi cunoştinţa şi credinţa. când sufletul se dezleagă de necunoştinţă şi momentul învierii. trupul va învia din morţi. fie că o aprinde să stea împotriva adevărului. păcatul cu miile lui de gheare. În moarte-i învierea. chiar a celei mai înzestrate şi cultivate firi. Oamenii fug. libertatea aceasta se suspendă. 411. nu poate face dovada decisivă nici că este. învierea dezleagă trupul desăvârşit de moarte şi de . având în loc de un singur Dumnezeu. nemaidepănând în sine vederea lui Dumnezeu. Aici e o mare taină a vieţii duhovniceşti. Moartea dezleagă sufletul de trup şi astfel sufletul ajunge la cunoştinţa spiritualităţii şi a nemuririi sale. devine străvezie. deci Dumnezeu gândeşte lumea. când face aceasta nu e de mirare că nu-L găseşte. care odinioară vedea pe Dumnezeu într-însa. căci în ea s-a sădit putinţa unirii omului cu Dumnezeu. 410.

Ba chiar prin aceea ştim că Dumnezeu are grijă de noi. conştiinţa faţă de muncă începe să fie un factor de mare preţ în construirea viitorului oamenilor. Dumnezeu Milostivul. ca să-i dai de capăt. 427. 426. necazurile. nu-i apără nici o graniţă şi nici o armă. au apărarea lui Dumnezeu. Sufletul e o făptură spirituală care nu are îngrădirea pe care o are trupul şi nici nu-i stau în cale piedicile trupului. ci milostivirea Lui. le rânduieşte o chemare mai tare. MUNCA 419. Socotiţi acum. 418. 428. Căci ştiindu-le firea. ne poartă de grijă şi ne spală cu milostivire. dacă vom avea necazuri. La mulţi dintre sfinţii nevoitori ai pustiei. cum nu-i apără nimic pe lume. Când îşi urmează destinul. când îl trădează. nu de la Dumnezeu. 424. Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Oamenii însă tare greu pricep că îndreptarea prin necazuri dovedeşte nu părăsirea lui Dumnezeu. Calea cea mai lungă pe pământ e de la urechi la inimă. îi apără Dumnezeu. dar pentru o viaţă curată. Munca iese din stadiul pedepsei şi trece în cel al consacrării. pe când o conştiinţă neîmpăcată răsfrânge o faţă îngrozită. El aşteaptă o vreme să vadă: ne grăbim noi cu pocăinţa de bunăvoie sau nu. NEAMURILE 420. Cunoştinţa cea din păţanie sau învăţăturile din durere – singura cale care poate învăţa ceva pe oameni.necredinţă. silindu-i să-L caute pe Dumnezeu. încât ani de zile nu ajung. Nouă toate necazurile ne vin de la greşeli. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu. Pe locuitorii cu o viaţă stricată. o conştiinţă împăcată răsfrânge o faţă senină. ori nu vrem. Fiind atotbun şi atotînţelept. nu le mai rânduieşte o îndreptare prin încercări în lumea aceasta. ci osânda în cealaltă. 26). Şi iarăşi mărturisim: că Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut. Căci. De aceea. ori vrem. ci urmarea greşelilor noastre. ca să nu piardă pe oameni. 423. Iar Scriptura. Pe aceştia i-a lepădat Dumnezeu. să se gătească de pedeapsă. Au zis Părinţii că plata neascultării e pierderea mântuirii. cunoştinţa noastră e numai frântură. Căci: „Dumnezeu este îndelung răbdător şi mult milostiv. pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta. NECAZURILE 422. dar nepedepsit nimic nu lasă” (Naum 1. ori pricepem acum. chemarea care ustură. De aceea. fiindcă ochiul conştiinţei şi-a mai pierdut vederea şi nici urechea nu înţelege chemarea cuvântului ce-şi are obârşia dincolo de vorbe. urmare pe care îngăduie Dumnezeu so gustăm spre înţelepţirea noastră. în privinţa conştiinţei şi a izbăvirii de rău. pentru cei ce au dus o viaţă duhovnicească intensă. aşadar. NEASCULTAREA 421. cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte săI înţeleagă căile. În vremea noastră. li se înseninează faţa cu o lumină neobişnuită. pentru aceeaşi pricină. Când a sunat ceasul ieşirii din lume. În vremea aceea. Până ce nu trecem şi prin porţile acestea. precum că nu au leac şi nu pricep nimic din ocârmuirea Sa. ca şi ei? 425. 3). Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Moartea şi învierea împlinesc. învăţăm din necazurile altora sau aşteptăm să ne spargem şi noi capul de ele. (…) Necazurile vieţii însă iau pe oameni mai aspru dintr-o altă parte. sufletul se retrage din trup şi se adună înspre cap. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. ceea ce nu pot împlini nici cele mai impresionante nevoinţe ale sfinţeniei. ori vom înţelege pe urmă. că pentru înmulţirea neascultării a ridicat Dumnezeu sfatul dintre oameni. când îi sorteşte Dumnezeu pedepsirii. Dumnezeu vrea să ajute pe toţi. îi lasă în păcatele lor. dar nu toţi primesc purtarea Sa de grijă. dar şi aceea au mai zis. care de cine să asculte mai întâi? . Nu fericiţi. în vremea ieşirii sufletului le străluceau feţele ca soarele. capătă o sfinţenie pentru conştiinţa cu care e făcută. mărturiseşte că: „Preotului îi va lipsi cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul” (Iezechiil 7. Aşa se face că sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri.

pentru alţii mai lungă. au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu. şi ca persoane văzute. într-un om. autonomia societăţii omeneşti nu se poate constitui ca atare decât cu preţul pierderii păcii. dovedeşte că omul are preţ imens. cu întinderea şi lungimea de vreme. şi ca persoane nevăzute. Deci. De aceea. Starea de pace cu toată făptura e o minune aşa de mare. Când omul trăieşte în adevărata lui valoare. Precum nu se află vrajbă în Dumnezeu. După cum unii ridică până la Cer valoarea omului. De asemenea şi pacea sufletului atârnă de aceeaşi condiţie. 437. dacă renunţă la dimensiunile sale divine. i s-a strâmbat mintea. Autonomia raţiunii. NEVOINŢA 435. decât o degradare a lui în rândul vitelor. cu măriri. o mărturisire a neajunsului. pentru alţii mai grea şi pentru foarte mulţi ţine toată viaţa. 438. încât uimeşte lumea şi o sileşte să recunoască într-aceasta fapta lui Dumnezeu. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr. se petrece şi în mare. inevitabil ajung în înfundătura aroganţei care nu ştie nimic – ceea ce păţesc numai peticarii ştiinţei. . 431. Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. 432. Asta înseamnă treaba unuia. Omul. până şi jertfa Sa de pe cruce.429. e subiect de istorie. ci poartă un număr. Ceea ce se petrece în microbiologie se petrece şi în macrobiologie. care ar încovoia crinii în gunoi. Faptul că din partea Sa Dumnezeu a făcut totul pentru om. Realizările sale fizice sunt toată valoarea şi nemurirea sa. mai sunt şi berbeci şi ţapi. 442. cei ce se mărginesc numai la cunoştinţa unilaterală. nu mai poartă un nume. Necazurile spală petele păcatelor de pe haina noastră nevăzută. care se vor sălbătăci întreolaltă şi-şi vor împinge conducătorii până la marginile nebuniei. Ceea ce se petrece în mic. PACEA 441. pe când. Omul are dimensiunile intenţiei divine. în rând cu oricare dintre obiecte. mai sincer. cu deosebirea că o mică strâmbare dintr-un ins. NEPUTINŢELE 434. Pacea pe pământ e condiţionată de mărirea care se dă sau se refuză lui Dumnezeu. 430. Necazurile vieţii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu către oamenii mai grei sau mai vicleni la minte. De la faptul neînsemnat că unuia. ce poate să însemneze coborârea omului la simpla valoare economică. învestit cu putere. aşa să nu se afle nici între cei ce-L au pe El ca temelie a vieţii. iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înşine. Încercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu. – ceea ce e de fapt o înfrângere sau. a tragediei inerente construcţiilor fără Dumnezeu. Să nu cârtim la necazuri. Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi în cumpănă cu slava noastră viitoare. căci omul are valoarea arătată de jertfa de pe cruce. poate da între oameni o rătăcire cum nu s-a mai pomenit. 37). e cu putinţă să se ajungă la izgonirea a milioane de oameni de sub ascultarea lui Dumnezeu. ca ultim reazim etern al liniştii. Vremea nevoinţei pentru unii e mai scurtă. 440. OMUL 436. ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului. 439. centrul şi sinteza creaţiunii Sale: lumea văzută îmbinată cu lumea nevăzută. în întregul lui. în societatea omenească. cu puteri şi cu tot felul de haruri. Nici unul dintre sfinţi nu a scăpat desăvârşit de vreo frână oarecare a neputinţei. Iată de ce suntem datori a vieţui potrivit acestei intenţii divine. preţuind mai mult gunoiul decât mirosul crinului. pentru unii mai uşoară. cu răspunderi. Mântuitorul zice că fără nevoinţă intră în Împărăţie (Luca 6. 433. necrezut de mare. Nu sunt toate oi. ca nu cumva tocmai la urmă să piardă totul. e din ce în ce mai necunoscut. ajunge obiect de istorie. adică să trăim deodată. în omenirea întreagă. în veacul acesta oile sunt amestecate cu caprele. alţii caută să-i coboare până la pământ toată însemnătatea sa. cei cu daruri. Dar pentru cei care nu judecă pe nimeni.

toate celelalte rezolvări. căci să ştiţi. e singura cale care mai poate aduce pace între oameni şi bună învoire. De aceea. copii lepădaţi şi îngropaţi ici. Şi-a lipit inima lui de lucruri pieritoare. 444. deşi i-ai muncit nu te vei putea folosi. De aceea. să nu tăiaţi o brazdă din pământul care nu este al vostru. blesteme sau nedreptate: să luaţi seama. dacă vei lucra. 6. 445. nici ţie nu îţi este îngăduit ca să lucrezi şi. satisfacerea şi rostul lor concret. Şi mai are pagubă cel ce se uită la agoniseala sa ca la ochii din cap. Dumnezeu a blestemat pământul: spini şi pălămidă să dea şi prin sudoarea feţei să îţi câştigi pâinea. Unii din stăpâni le drăcuie şi atunci să nu se mire dacă i se împlineşte cuvântul. colo. căci. dracul trufiei. de-i pătimi durere în cele iubite peste măsură. ci ca să ţi-o îndrepţi spre Tatăl Cel din ceruri. Apasă blestemele părinţilor sau ale altuia asupra casei tale şi asupra ta. peste tot. sau ce este şi mai des. Adevărat este că o bază biologică a patimilor şi a urmărilor lor o formează şi glandele endocrine al căror echilibru sau dezechilibru funcţional se răsfrânge în toată fiinţa omenească. 7. Ba în gunoi. Un neurolog psihiatru a identificat pentru fiecare patimă descrisă de Sfinţii Părinţi o glandă endocrină. Sfinţii Părinţi au numit „draci” patimile de căpetenie (Sfântul Ioan Scărarul în Scara numără 7 sau 8 patimi de căpetenie). trăit din toată sinceritatea fiinţei. în curtea în care stai tu. iar tu n-ai ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta. pentru că ţii şerpii în sân şi Dumnezeu lasă să te muşte. mai înainte de a o amesteca cu ale tale. Pe El să-L iubim. Stăpânii au păcate nemărturisite din tinereţe sau mai pe urmă şi nu le-au ispăşit.) 3. peste vite şi peste tot lucrul mâinilor voastre. nu ca să ţi-o împotmoleşti cu gunoiul lumii. Între cenzura minţii (centrul inhibitor al creierului) şi între puterea de impunere a forţei oarbe se creează o tensiune. neuro-static). capabil să aprobe sau să frâneze tot ce obligatoriu trebuie să treacă pe la acest centru de informaţie. o luptă. De aceea vine bătaia lui Dumnezeu asupra voastră. Cum însă marea majoritate a oamenilor au dereglat rostul normal al acestor . cu făină. Dacă Dumnezeu n-a lucrat Duminica. Iisus aduce omului pacea care vine de la Dumnezeu. alături de trăirea creştinismului. sau pe pământul pe care-l lucrezi apăsă jurăminte. De aceşti bani. Cineva lucrează cu diavolul asupra ta şi asupra vitelor tale şi atunci tu tânjeşti şi vitele tale. Mai poţi avea necazuri şi din cauză că. căci aduce moarte. PAGUBELE ASUPRA AVUTULUI 446. PATIMILE 447. dracul desfrâului. nu-ţi lipi inima ta nici de proprii tăi copii. neuro-endocrin. 8. pune-ţi o cruce în curte şi roagă-te lui Dumnezeu să te ocrotească. Să nu ascultaţi de sfatul nimănui când este vorba de cinstirea Duminicii. care nu poate fi creat sau menţinut de arme. de când i-ai muncit şi te urmăreşte Dumnezeu până în pânzele albe. vei pierde nu numai ceea ce ai lucrat Duminica. dă-i puţină apă sfinţită. 5. căci şi asupra lor atârnă şi apasă păcatele. 2. Ai cumpărat din mână rea. 448. 449. păcatele trec şi asupra pământului pe care-l calci şi asupra vitelor. faţă de cea dată de lume. din mână pătimaşă. căci dă Dumnezeu după cuvântul lui. Şi ca să nu mai poată lucra duhurile rele. Dumnezeu. şi alţi „draci” ai nervilor.. Pacea de frică e o reală pierdere a păcii. al obârşiei lor adamice. 450. a capacităţii lor de a strica echilibrul minţii şi de a o întoarce stricată împotriva lui Dumnezeu: dracul lăcomiei. iar femeia în dureri mari să nască”. ci şi ceea ce ai lucrat în cursul săptămânii..443. curăţeşte-ţi trupul tău prin post. Pentru ce? Pentru că nu te mărturiseşti. război chiar sau dezechilibru total. de El să ne lipim inima. din mâna care a furat sau de la unul care a curvit. grăbesc apocalipsul. De ce pot lucra aceste puteri? Pentru că tu n-ai ocrotirea lui Dumnezeu. pe câmp. Poate că ai cumpărat această curte cu bani munciţi într-o vreme când poate trăiai în desfrânare. Pentru altceva a dat Dumnezeu inima. O greşeală a noastră atârnă asupra întregii averi. cine te va mângâia? 4. nu-i dau omului lupte. Cineva se ţine de vrăji asupra ta. neuro-motor. În creier funcţionează un centru de cenzură (medical „inhibiţia”) care are la dispoziţie tot mecanismul biochimic necesar (neuro-psihic. Aceasta e un bun spiritual. Lucrează Duminica. că nu-i destul să le spui sub patrafir. Iată pricinile pentru care Dumnezeu trimite pocania (pagubele) asupra avutului vostru: 1. câtă vreme cineva nu iese din rânduiala lor. trebuie să le şi ispăşeşti de bună voie. pentru că acestea primesc aprobarea. Când a fost izgonit Adam din Rai. dar se mai poate să ai asupra curţii şi alte păcate. ba lângă o altoaie. Pacea este o idee specific creştină şi se condiţionează de obârşia ei divină. Şi lepădarea copiilor sunt păcate strigătoare la cer. din cauza caracterului lor constrângător. (. Instinctele. fă sfeştanie. căci neasemănată este plata pe care ne-o dă Dumnezeu.

a mai vorbi de luptă cu patimile însemnează să-ţi aprinzi paie în cap. în schimb. Păcat aceasta însemnează: înfrângerea morală a conştiinţei de către satana. 451. i s-a stins puterea voinţei de a se împotrivi. e destul să izbutească o mutare mai încoace. lăcomia de avere. oricât ne-ar costa îndrăzneala aceasta. Asta e tot una cu pierderea darului libertăţii voinţei.forţe oarbe ale firii – urmărind exclusiv plăcerea ce-o conferă. PĂCATELE 456. Iată-ne. Drept aceea. cât aproape „să se teamă” şi Dumnezeu de noi. căci deîndată ce sunt spuse. 454. 461. 462. rar dacă se mai află. 7). dar refuzând rostul –. Împătrit greşim: împotriva lui Dumnezeu. În cazul robiei. deşertând virtuţile în sacul spart al patimilor şi culegând. În veacurile de aur ale creştinismului. îşi dă seama că robeşte vrăjmaşului. Cu obişnuinţa de a păcătui trebuie să ne luptăm noi. fie nebunia. dar nu le mai are de unde. Drept aceea. 452. sau chiar până la a nu vrea să se mai împotrivească. ca obiect de preocupare nimicul şi absurdul. mântuirea. trebuie născuţi. Căci „păcat” aceasta însemnează: înfrângerea morală a conştiinţei de către satana. iar omul şi-a pierdut libertatea. pentru că o trăire în Hristos ne-ar scuti de vorbă. Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia. ca şi mai mari mizerii. sau decăderea firii. iar acum. De aceea. Diavolul prezintă patimile din om ca plăcute şi uşoare. Aceasta ne învaţă cel mai bine calea lui Dumnezeu. noi: o grămadă de cioburi mereu zdrobindu-ne de zid şi în tot mai mare sfărmare aflându-ne. 10) chiar între creştini. iar dincoace de zid. în veacul nostru însă. 460. cenzura minţii a slăbit considerabil şi patimile conduc mintea. 463. uneori. din multa păcătuire. prin patimile trupului. atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră. prin patimile trupului. Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite. Păcatul este înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău. şi cu asta a redus la nimicul slavei deşarte şi la absurd toată strădania virtuţii. de uitare de Dumnezeu. azi. credinţa va ajunge să se strâmbe şi în tot felul să se stingă. 457. trăirea în Hristos era mai puternică şi mai întinsă între creştini. omul. multă şi adâncă deosebire a gândurilor. iar bătrâneţea hârbuită umblă să o dea lui Dumnezeu. Iată de ce şi fiarele fug de om. împotriva noastră înşine. le piere puterea de a obseda. deci. e într-o stare de necredinţă. Înrădăcinarea obiceiului păcătuirii duce întocmirea sufletească şi trupească a omului până la neputinţă de a se mai împotrivi. De pildă. 453. fie chiar îndrăcirea. când nu le mai are. prin patimi. 464. Sunt patimi trupeşti care înrâuresc sufletul şi sunt patimi sufleteşti care se răsfrâng asupra trupului. omul trăieşte în stare de păcat. Omul care a ajuns rob patimilor sale nu mai are mărturia conştiinţei pentru faptele sale – care a ajuns într-un fel de „adormire”. deşi conştiinţa nu doarme. Calea aceasta e treabă de cârpaci. Trebuie. De aceştia care însă să trăiască viaţa în Hristos. 465. pacea cu oamenii şi pacea cu toată firea. iar lui. oamenii au ajuns în robia patimilor. ci noi suntem cei ce nu-L mai iubim şi nu-L mai vedem. stăpâni mintea. ascunse cu voia. iau în ajutor propria lor mizerie. . vicleanul nu se dă la o parte de a reduce la nimic şi la absurd chiar şi virtuţile. Păcatul. asupri. cum vine. căci cu ce vine. toate gândurile trebuiesc spuse înainte de a se întări şi de a birui mintea. Lucrarea împotriva firii i se face omului „a doua fire” – firea fărădelegii sau legea păcatului (Romani 7. ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. căci de unde odată pruncii vaviloneşti erau micuţi şi îi lua în glumă. De aceea. De aceea. primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră. fie ea omorârea de sine. 466. vorbe goale de la oameni şi rânjetul lui sinistru. împotriva aproapelui şi împotriva firii întregi. le-ar întoarce lui Dumnezeu. Totuşi. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia. toată viaţa. Toată vigoarea tinereţii o dă cui nu trebuie. acum s-au făcut bărbaţi şi îi simte cum îi fură puterile. ne-a făcut să pierdem: pacea cu Dumnezeu. lăcomia de putere şi fumul mândriei. altă cale nu rămâne. ca în somn. Nu Dumnezeu este Cel ce nu ne mai iubeşte şi nu ne mai vede. precum şi înfricoşarea de urmări. 455. Fiecare din patimile de căpetenie pot duce zidirea lui Dumnezeu până la decăderea cea mai de pe urmă. când Dumnezeu a ajuns de râs (Ieremia 6. mai aici. slăbindu-i puterile. deci. 459. Toată strădania potrivnicului aceasta este: să desfacă dragostea şi cunoştinţa noastră de Dumnezeu şi să le dea. a scopului ultim al virtuţilor. 458. pe câţi nu i-au adus să-şi pună capăt zilelor? Care a sfârşit bine dintre beţivi. Ne-am sălbăticit în toate părţile. printr-o singură întorsătură măiastră a vicleanului. aceasta le făcea uşoară lupta cu patimile. care n-au vrut nicidecum să se lase de patima lor? Dar şi lenea poate face nebunii când se vede în primejdii. Această vreme de amărăciune care ne învaţă minte ca să nu ne mai întoarcem la cele dintâi e chiar vremea de întărire a sănătăţii noastre sufleteşti. trebuie să înduplecăm pe oameni la o viaţă mai curată – căci de ea atârnă o credinţă mai luminată şi. pacea dinlăuntrul nostru. căci între noi şi El e zidul păcatului. pe câţi nu i-a luat de minte şi s-au omorât! Bolile de pe urma desfrâului. Când avea puterile întregi n-asculta povaţa.

iar făptura a făcut păcatul. o voinţă mai puternică. mintea slăbeşte şi nu mai poate stăvili dezechilibrul din ce în ce mai mare care invadează spaţiul vieţii cu spectrele sinistre ale morţii pe picioare (Apocalipsă 3. Aşa-i firesc omului păcătos. Păcatul nu e o realitate cu suport propriu. Dar. Într-o personalitate chipul lui Dumnezeu este mult mai puternic şi mult mai limpede. Păcătoşii au un prieten. cap. omul nu e al lui însuşi. trebuie să cerem iertare de la Dumnezeu pentru atare agoniseală. această mamonă cu adevărat nedreaptă a omului. ca un creator al unei teribile noutăţi – păcatul – fără să bage de seamă că printr-asta se întoarce. veşnic fără iertare: starea omului împotriva adevărului. cu ispravă cu tot. Căci. ca proprietate de drept – balast de accident – care poate duce pe om până la starea să se lepede de Dumnezeu şi să-I stea împotrivă. 1). îl reclamă pentru el şi i se ţine de urmă. p. Personalitatea este o înzestrare sufletească neobişnuită. aleargă după ei şi face aceasta până la ultimul om al împărăţiei Sale. o ingeniozitate înăscută. adică a haosului de tot felul şi în toate privinţele şi poate că pentru totdeauna. 470. De aceea. dar unii au şi câte doi. 472. Despre preoţie. nici al altui om. Preoţii sunt acei iconomi ai tainelor lui Dumnezeu. sau te desfaci de păcat sau vei fi ars cu păcat cu tot. 473. Cartea III. te-ai schimbat din vrăjmaşul lui Dumnezeu în prietenul lui Dumnezeu. E destul să ne gândim la Sfântuliţa de la Argeş. ca de pildă o minte mai străvăzătoare. că omul a putut să facă ceea ce Dumnezeu nu poate. Deci. Lucifer ridică pâră mare asupra lor înaintea lui Dumnezeu zi şi noapte şi le răscoală împotrivă toate urgiile împotrivirii.467. 61). Mărturisirea de credinţă fără îndreptarea vieţii nu are nici o valoare. 469. iar alţii şi câte cinci. pe Iisus. care scad pentru semenii lor această mamonică agonisire. . îi caută. Talanţii sunt talente. pentru mântuirea lumii. Păcatul este o călcare a legilor vieţii. 1941. dar cu o capacitate de dragoste care a ridicat-o între sfinţi. 474. până la moarte”(Apocalipsă 12. după ei. energii de lucru. ci o consfinţire a libertăţii şi a deciziei viciate a omului. o inimă mai largă. 468. personalitatea ar putea străbate calea într-un timp mai scurt sau ar putea realiza o neasemănată asemănare. precum şi ajutorul ca s-o împrăştiem. de drept. Din momentul în care cunoşti că eşti păcătos. energiile Harului care le sfinţeşte. este semn că Cel desăvârşit este lângă tine şi conştiinţa ta strigă diferenţa între El şi tine. 475. Toti creştinii au sigur câte un talant. nu eşti proprietarul decât al lucrului pe care l-ai făcut din nimic. datorită înzestrării sufleteşti mai puternice. ci sunt ghearele haosului în grumazul realităţii. de asemenea. o copiliţă numai. jertfă neîncetată. introducerea în viaţă a unui dezechilibru consimţit de minte. zice că tu eşti drac. din nimic Dumnezeu a făcut făptura. Deci. Dacă urmează mereu aşa. o pândire a nimicului care vrea să înghită în sine toate câte sunt. nu e o răzbunare din partea lui Dumnezeu. Asta-i noutatea grozavă. după judecata tuturora. zicând că: „Mai multe sunt furtunile care zbuciumă sufletul preotului. ci al lui Dumnezeu. slujitorii Sfintei Liturghii. Iată o nevăzută dimensiune a crucii. 477. sunt şi ei în măsura iubirii. Personalitatea are. cînd îi loveşti dracii. de făcut calea de la chip la asemănare. Pe de altă parte. Când ştii că eşti păcătos. Faptul că. Aceste energii ale chipului prind mai bine. şi nu şi-au iubit viaţa lor. Prietenul păcătoşilor aşteaptă pe toţi cei ce au să se mântuiască. decât talazurile care bântuie marea” (Sfântul Ioan Gură de Aur. Craiova. adică răul. De aceea. nicidecum numele pe care îl are. PERSONALITATEA 478. Pentru păcat Dumnezeu este foc mistuitor. când eşti convins de nedesăvârşirea ta. iertându-le din datorie. Când crezi despre tine că eşti drept. Iconomii tainelor. ca nişte antene mai bune. avea dreptate Sfântul Ioan Gură de Aur. Valoarea unui pom o hotărăsc roadele ce le face. 471. sub amara tiranie a neantului. Iar împlinind condiţia asta. o mare capacitate de dragoste. ai închis toate posibilităţile tale de desăvârşire. Cel mai greu păcat. arsă în lumea aceasta. VIII. 476. pe cei păcătoşi îi închide în chinurile haosului veşnic. al cărui autor este. o memorie mai bună. Părinţii au zis că singura noastră avuţie cu adevărat sunt păcatele. păcatul. pentru ca acesta să fie împreună cu creaţia sa iubită – păcatul – în infinitul eternităţii. „Ci ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor. Păcatul. Acum securea stă la rădăcina pomilor şi focul alăturea pentru toţi pomii care nu aduc roadă bună. 11). trebuie risipit.

„Bucuria minunilor te poate pierde în slavă deşartă” (cf. Pocăinţa trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului şi a sănătăţii întregi. creşterea lui în neamul samarineanului. ei care ştiu totul. 483b. este totodată şi revelaţia misiunii viitoare a Bisericii. le-a spălat cu vin (usturimea pocăinţei) le-a uns cu untdelemn (celelalte Taine). adevăratul aproape al conştiinţei căzute între tâlhari. nu numai fiindcă te face din rău. neputincioase: Legea şi preoţia Vechiului Testament. Mila cea fără de margini a Tatălui. ca să avem răspuns la problema vieţii veşnice. este şi angajarea omului în asemănarea cu samarineanul. nu pot să vie la mântuitoarea ei binefacere aproape nici unul dintre cei cu mintea plină de „ştiinţă” şi afumată de mândrie. are drăceasca putere să desfacă pe om de dragostea lui Dumnezeu şi să i-o întoarcă spre plăcerea a orice altceva afară de Dumnezeu. adevăratul nostru aproape. Pe lângă omul căzut între tâlhari treceau pe rând. PLĂCERILE 481. ca să scape pe fiii Săi de judecata cea aspră. căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe. care l-a luat pe cel rănit şi l-a pus pe dobitocul Său. Poate tocmai pentru că e aşa de smerită judecata aceasta milostivă. l-a dat în grija Bisericii. pe Fiul Său Cel Unul Născut. ei dau de asprimea dreptăţii care-i fierbe în zeama lor. Cel căzut între tâlhari a fost încredinţat Bisericii. pomul vieţii. 483a. coborând din ceruri. din neam în neam. A venit un străin. ascuns. le trimite. Plăcerea e momeala cu care „hoţul” înşeală pe om să se pogoare din Ierusalim la Ierihon. rănită şi mai moartă de tâlharii cei din gând. ci pe cunoştinţa de Dumnezeu şi pe curăţia inimii. Bisericii i-a dat cheltuială doi bani: Vechiul şi Noul Testament. Toţi cei ce umblă după plăceri. Ştie vrăjmaşul că plăcerea pământească. (căci samarineanul era de alt neam decât cel căzut între tâlhari). Pe când în Cartea Vieţii se scriu. neputând să-l ajute. Ceea ce. Toată bătaia de cap cu omul şi tămăduirea conştiinţei sale o are Biserica. au trecut pe alăturea: asemenea şi leviţii nu i-au ajutat nimic. Legea şi prorocii. PLÂNSUL 484. cu vin şi untdelemn. pecetluind cu aceasta unul din cei doi bani de cheltuială. ei care stăpânesc peste oameni. dacă mai avem inima prinsă de ceva de pe pământ. pe când cu lacrimile te curăţeşti pe tine şi-i foloseşti şi pe alţii. 33). curăţite cu asprimea pocăinţei. 22-23). plângând. Dar a doua zi după Înviere. de orice fel. să vie de bună voie la smerenie. Nici una nu i-a putut ajuta nimic. pentru cine umblă după ea. ca slujitorii ei să poarte grijă de dânsul. 486. însemnează întruparea lui Dumnezeu în firea de om. până la a doua venire a Samarineanului când i se va răsplăti osteneala. Iată adevărata împlinire a legii în iubire. Să renunţi la plăcerile tale spre a face bucuria altuia. a dreptăţii după fapte. de cele mai multe ori. asta mândria n-o poate face. din vrăjmaş al lui Dumnezeu. Noul Testament. de vreme ce dragostea noastră către Dumnezeu încă n-a ars şi aţa aceea. legea. adică după trebuinţă. Amândouă tămăduiesc deplin pe om. omul fără de păcat. Pogorârea din Ierusalim în Ierihon. Mare este Taina pocăinţei. Iată Samarineanul. în stare să ne care în spate dintre tâlhari. POCĂINŢA 485. spălându-i rănile. bun. prieten al Lui. ca un untdelemn ce unge rănile. Prin urmare. . iar la acestea se ajunge. om de alt neam. Cum să poată veni. până li se moaie oasele trufiei. Matei 7. povăţuitoare la pocăinţă aspră ca vinul pe rană şi Harul celor şapte Taine. 482. ci şi pentru că un lucru aşa de mare e acoperit cu chip smerit. a dat Bisericii grija de om. Pilda samarineanului nu este numai o pildă. stăpânitorul lumii acesteia încă ne mai ţine legaţi în împărăţia lui. Iisus n-a pus accentul pe minuni. Iată cu cine să fim asemenea şi ce să facem. izvorând din Hristos. precum şi cele două testamente Legea şi Harul. A petrecut împreună cu omul. adică căderea omului din starea de rai a conştiinţei în starea din lumea aceasta. i s-a apropiat de răni. să vie în genunchi înaintea unui simplu preot şi să-şi înşire toate fărădelegile şi necazurile lor?! Nu. 480. Acasă. nu vor scăpa de primejdii. A venit Samarineanul milostiv (Luca 10. Iisus. omul fără de păcat. i-a luat firea sa în spate (întruparea lui Dumnezeu). să le facă o judecată milostivă şi fără nici o înfricoşare şi iarăşi să-i împace cu Sine. Cu puterea de a izgoni duhurile cureţi pe alţii şi te poţi primejdui pe tine. mai ales. De aceea. faptele pe care le-ai făcut plângând.PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV 479.

. spre neîndurata moarte. iar alţii ziceau că ar trebui să cumpărăm cu aur ocările şi necazurile ce le pătimim de la oameni. Şi ei se vor clătina de la o mare până la cealaltă şi de la Miază-noapte la Răsărit. pe care singuri şi l-au cerut peste urmaşi. povârnită iremediabil spre plata păcatului. 489. dar chiar pentru ei ivirea antihriştilor e un destin blestemat. Istoria se va repeta cu oricare dintre neamurile care vor face ce-au făcut ei. Toată tragedia acestui popor. e o mare lecţie a lui Dumnezeu pe care o arată neamurilor creştine până la sfârşitul zilelor. Singura rezolvare. ci de auzit cuvintele Domnului. ce se vrăjmăşeşte de moarte cu Iisus Hristos. Până la plinirea vremii atârnă peste ei blestemul pe care şi l-au cerut în curtea lui Pilat: „Sângele Lui asupra noastră şi asupra feciorilor noştri” (Matei 27. 490. POPORUL IUDEU 488. Cât se poate prinde de minunea acestei sfinte taine. Cei vechi se rugau pentru cei ce-i schingiuiau şi le cuprindeau picioarele. PORUNCILE LUI DUMNEZEU 494. Totul e să te învoieşti aşa pentru Dumnezeu şi El îţi ajută. Le va sosi şi vremea aceea mult dorită. ci e mai presus de fire. Neam fără înviere. Neam fără semn. numai şi numai ca aceştia să-i scape de cel mai îngrozitor coşmar al istoriei lor: Iisus. şi-şi băgară neamul sub roţile blestemului. sau deşteptarea puterilor sădite în noi la a doua naştere. Şi aceasta o vor face. până la cel mai de pe urmă. încât pretutindeni dau de Iisus. Acesta e înţelesul şi capătul acestei judecăţi milostive a lui Dumnezeu: redobândirea iubirii fără margini. Neam fără Dumnezeu. deci pricinuiesc aceeaşi istorie. cea din curtea lui Pilat şi de pe dealul Căpăţânii. întoarsă de la toate păcatele spre Dumnezeu unul şi spre toţi oamenii. Astfel. căci e adevărat: nu e după fire să iubeşti din toată inima pe cel ce te ucide în tot felul. pentru asta nu trebuie să fii prooroc deloc. zile de foamete: „Nu foamete de pâine şi nu sete de apă. de proporţiile lumii. Când se vor convinge de aceasta. Coşmarul acesta al lor s-a mărit cu veacurile. vor veni înfricoşaţi la credinţa creştină.487. binecuvântând pe cei ce-i duceau la moarte. 11-12). Au făcut-o şi pe aceasta. tocmai slujba aceasta o are: dezgroparea comorii. pe care dragostea L-a coborât din Cer între oameni. Aceleaşi fapte aduc aceleaşi urmări. iudeii Îl răstigniră pe cruce. Ei au rămas dincoace. Blestemul acesta îi zoreşte să ia în braţe pe toţi antihriştii vremurilor. De aceea sunt urâţi de toate neamurile – că şi asta e ponosul blestemului. Ei n-au înţeles că de aceea petrec acele „zile fără număr”. trezirea la viaţa cea după Hristos şi Duhul Sfânt. Vor îmbrăţişa pe omul trufiei absolute! Omul care în numele său se va proclama Dumnezeu! Acela-i Antihrist – Semnul Sfârşitului! 493. nu află între iudei decât fapta cea mai ucigaşă a lor. Pentru ei Iisus a trecut pe cealaltă parte a mării înţelesurilor. pe care şi-l vor pune rege. Crinul Bunei Vestiri. cea din urmă strădanie a lui Dumnezeu în persoană. ei ieşiră din destinul lor. căutând cuvântul Domnului. Prin poporul iudeu era prevăzută era creştină. au fost în stare de data aceasta să se facă apărătorii cei mai ascuţiţi în slujba celor mai mari duşmani ai lor. Trebuia re-crearea acestei zidiri. 492. dar nu-l vor afla” (Amos 8. Lucrarea poruncilor. Cu fapta aceasta ucigaşă. pentru care ostenise Dumnezeu cu ei atâta amar de vreme. care face viaţa neamurilor cu putinţă. romanii. 29). Neam împotriva lui Dumnezeu. Nici porţile iadului nu le-au putut ajuta să scape de El. 25). care păzesc viaţa curată şi dau viaţă celui ce le împlineşte (Neemia 9. dar ca să termine cu Iisus. Nu le-a rămas decât aruncarea lumii în Apocalipsă. iată spunem că ea lucrează revenirea oamenilor la nerăutatea pruncilor. cea din urmă dintre măsurile ce mai rămâneau. erau dispuşi ca să apeleze la oricine. … Plată îi aşteaptă. dar fără idealul care i-a părăsit. şi vor cutreiera pământul. Evreii urau de moarte stăpânirea romană. Asta-i foametea lor de mii de ani: Dumnezeu nu le mai vorbeşte! 491.

Postul lucrează şi asupra acestora. care se retrage în simţiri. POSTUL 498. nu vom avea pretenţia ca Dumnezeu să ne mulţumească precum că I-am împlinit poruncile. Larma vieţii şi gălăgia grijilor deşarte strigă oamenilor în urechi nevoile lor pământeşti. pentru că slăbeşte în om puterea de revoltă a supra-omului. Dar Dumnezeu. Ochii văd lucrurile. 503. E bine ca povăţuitorii să grăiască totdeauna din conştiinţa slujirii lui Hristos. creaţia sa. fiind nepătimaş. POSEDAŢII 496. ca unii ce n-au aflat comoara. care-l scot clinic dintre oameni. PREOŢII 506. fiindcă. 497. ca apoi să nu fie prăpăstenie la care să nu ajungi în chipul cel mai logic cu putinţă. Aşa vrea Iisus să ne însuşim împlinirea poruncilor: precum nu mulţumeşti servitorului tău care te serveşte. 499. Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. altfel mustrarea lor învinge.Dumnezeu se găseşte în poruncile Sale şi prin porunci vine la noi şi pe noi ne strămută în Sine. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. încet şi cu socoteală. poate ajunge la crize. Mai sunt şi cazuri când posedaţii sunt filosofi. de la trup se spurcă şi se întunecă şi că. că mintea fiind netrupească. revoltat împotriva lui Dumnezeu. Oamenii abia mai aud cele de dincolo şi li se par departe: surzenia tot mai mult se întăreşte şi chemarea lină nu se mai aude. . Temeiurile mai adânci ale postului şi rugăciunii le găsim la Botez. dar nu convinge. iar acela n-are nici un motiv să se supere tot aşa şi noi faţă de Dumnezeu. după expresia Părinţilor. zice Ioan Scărarul. Exemplu: Nietzsche. izgonind afară pe satana. De aceea. Mai bine de jumătate din numărul patimilor sunt ale minţii. cea nematerialnică de la ţărână se subtiază şi se curăţă. Cu trupul nu putem trata decât prin post. punând postul începătură a vestirii Împărăţiei lui Dumnezeu. Dacă omul călătoreşte neatent cu tranzitul său. ca să nu-i piardă în fărădelegile lor. Milostivul. precum şi întors: prin fărădelegi se strecoară vrăjmaşul şi ajungem de-o asemănare cu el. le rânduieşte şi chemare dinafară prin glasul slujitorilor Săi. De aici puterile potrivnicului. porcii patimilor nu mai vin să se scalde. în mocirla uscată. El nu ştie şi nu recunoaşte convingeri. Biserica înşiră printre păcatele minţii şi prejudecăţile. ba şi talantul de negustorie l-au îngropat în pământ. PREJUDECĂŢILE 505. ca în faţa lui Hristos şi atunci vor fi blânzi întru dojană şi smeriţi întru mustrare. Prin preoţi nu te cheamă omul. 502. mintea vede gândurile. 501. la dezechilibru. În acest adânc al minţii. Un organism topit cu postul nu mai are putere să schimbe convingerile conştiinţei. De aceea el trebuie uscat. dimpotrivă. Zice un filosof: e destul să primeşti în minte o singură prejudecată. Adâncul fiinţei noastre se îmbracă în Hristos. patimile. la îndrăcire: pradă a unui duh rău sau a unor puteri rele. sau în altarul inimii. deşi Lui nu-I trebuia. E prima poruncă de stăpânire de sine. ci te cheamă Domnul ca să-ţi strămuţi viaţa ta de om. Se sălăşluieşte Hristos. Postul e vechi şi începe odată cu omul. mai tare decât le strigă glasul conştiinţei trebuinţele lor veşnice. ca să-ţi pui nădejdea în om. nu se vor mântui. 500. Şi Iisus a postit 40 de zile. Deci cei ce ajung la hotarul morţii în nelucrarea poruncilor. se silesc să învăluie şi să prindă voinţa din nou în mrejile sale. E lucru de mirare. voia să scrie osândirea creştinismului pe toate gardurile. POVĂŢUITORII 504. 495.

Omul se întunecă dinspre adevăr şi ia rătăcirea de bună. Craiova. Drept aceea. 11). Dumnezeu te cheamă. Vrăjmaşul. De multe ori dreptul o păţeşte. zi şi noapte şi le răscoală împotrivă toate urgiile împotrivirii. 25). jertfă neîncetată. Căci El e Cel ce uneşte obştea laolaltă. din neascultare. înduplecând spreolaltă amândouă părţile. de toată starea asta rea a lucrurilor are să dea seama şi poporul. dându-le impresia că nu sunt obligaţi să asculte de ei (de preoţi). a prea multor oameni: cercul rătăcirilor. iertându-le din datorie. „Dreptul care moare osândeşte pe nelegiuiţii care trăiesc… vedea-vor sfârşitul înţeleptului. „Ci ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor. şi nu şi-au iubit viaţa lor. Căci scrie: „Dormind oamenii. vor şovăi în hotărâri (Isaia 28. cum se tânguia Iezechiil (Iezechiil 7. Aşa se întâmplă că: „lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul”. oricât ar crede că într-însul sălăşluieşte Duhul lui Hristos. Să fim drepţi: slujba preoţilor e sfântă. copiii. 26). să-şi facă singuri „credinţa”. care trece peste taina pocăinţei. Aşa se cufundă în păcate. îşi are slujba de a tălmăci tainele iconomiei divine. darul lor e de la Dumnezeu. 517. Lor li s-a dat marele dar să ierte în numele lui Dumnezeu. A osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost. Deci nu fără rost atragem luarea-aminte că neghinele vrăjmaşului vor sălbătăci oile împotriva păstorilor… 511. Prin ei. sigur că ei vor fi covârşiţi de moştenirea aceasta şi nu-şi vor putea îndeplini fără umbră trimiterea lor de la Dumnezeu. ce puţini L-au ascultat! Este un cerc vicios. a venit vrăjmaşul şi a semănat neghină printre grâu şi s-a dus” (Matei 13. care s-au întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni. căci toată decăderea e de la părinţi începătură. de aceea se ajunge la sărăcirea roadelor ei. acoperindu-le darurile şi harurile. 1941. 514. PROOROCII ŞI HRISTOŞII MINCINOŞI . pâinea cea din Cer. ci o lasă să-şi facă de cap. nu vor lăsa poporul să creadă şi aşa se vor sălbătici oile asupra păstorului şi vor face bucurie lupilor. ca o nouă filiaţiune. Dumnezeu îţi vorbeşte. Este un duh vrăjmaş care întunecă minţile oamenilor şi îi răscoală pe unii împotriva neputinţelor omeneşti ale păstorilor. în loc ca ei să biruie lumea. aşa cum sunt. cap. Iconomii tainelor. ci de Cuvântul lui Dumnezeu. şi în general dreptul. prin viaţa lor. ştergându-le cu darul datoriile agonisite diavolului. Ei nu mai au îndrăzneala să o măture afară din Taina căsătoriei creştine. e sfânt. prin graiul lor. Fraţilor. îşi strică mintea cu părerile lor. dar nu vor înţelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el…” (Înţelepciunea lui Solomon 4. fiindcă cei ce ascultă de preoţii ei. covârşitor de mare dar! Oare de ce nu-l pricep oamenii? 512. Dumnezeu te iartă. Dar. cu toate acestea. până la moarte ”(Apocalipsă 12. arsă în lumea aceasta. 7). prin iertarea lor. ascultaţi de Biserică. în care se încurcă sufletul multora. zicând că: „Mai multe sunt furtunile care zbuciumă sufletul preotului. Ioan Gură de Aur. 2). Preotul. cu aceeaşi datorie ca Pavel. În jurul lor se va întări întunerecul a toată neştiinţa şi va începe foametea. Preoţia este. oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat. prin Sfântul Sânge al Mântuitorului. Preoţii poartă preoţia lui Hristos. biruindu-se de lume. 513. De aceea. 16-17). De aceea. din amândouă părţile. pentru mântuirea lumii. iar să fim drepţi: neavând cum să vină altfel decât prin naştere din trupuri pământeşti în care mişună pornirile fărădelegilor ca şerpii şi rod înclinările patimilor ca viermii. 509. şi pe om şi pe Dumnezeu. Lucifer ridică pâră mare asupra lor înaintea lui Dumnezeu. că primeşte săgeţi din amândouă părţile.507. ale slujitorilor legali ai Bisericii. nu de pâine. nu mai urmăresc desfrânarea ca pe un păcat care dărâmă alcătuirea omenească. de care prin amăgire au ascultat. indiferent de neajunsul lor de oameni. deci nimeni nu se mântuieşte răzleţinduse de Biserică. slujitorii Sfintei Liturghii. Acesta este un semn de primejdie. Preoţii vremurilor noastre. în întindere şi în adâncime. Preoţia Bisericii urmăreşte ca nici unul din fiii Tatălui să nu se învrăjbească în sine însuşi. fiindcă au păcate. nevrând să-i piardă din gheare. Mare. ca să nu cadă din milostivire sub strivirea dreptăţii. p. Preoţii au grija de-a îndupleca pe oameni în vremea rânduită întoarcerii. Şi aşa îi duce de minte. 516. Că firea lor pământească mai dă uneori prilej de sminteală. administrată valid exclusiv prin preoţi şi arhierei. Aceştia din anumite „motive” nu vor să asculte de preoţii Bisericii. avea dreptate Sfântul Ioan Gură de Aur. sunt şi ei în măsura iubirii. capitalizate în om. VIII. Multă pagubă face un preot în averea de păcate a oamenilor. decât talazurile care bântuie marea” (Sf. Cartea III. Sarea pământului o vor călca-o oamenii în picioare şi aşa vine că: „Şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului” (Isaia 24. 510. sau să se rupă din obşte şi din duhul dragostei lui Hristos. Unii se trezesc că au trăit în rătăcire. 515. neascultând învăţătura dreptei credinţe şi a vieţii în Dumnezeu. Preoţii sunt acei iconomi ai tainelor lui Dumnezeu care scad pentru semenii lor această mamonică agonisire (păcatele). Despre preoţie. 61). oricât ai fi de păcătos. Chemarea le este învăluită. Iisus nu a avut nici un păcat şi. 508. Sigur că aceştia. le pune înainte neputinţele oamenilor. de Dumnezeu ascultă.

Asta nu se poate tăcea. şi neavând odihnă până nu-i adună pe toţi Acasă. terorişti ai sufletelor simple. Şi aceasta o face mereu. Hristos. (Cu amăgirea ascultării până la ucidere de om. Dreptul Judecător şi aşa mai departe. Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului. vrăjmaşul mântuirii oamenilor s-a iscusit tot mai mult în rele: a scornit şi el corăbii şi cu ele dă târcoale peste apele potopului. 519. în toate vremurile. îngăduie Dumnezeu amăgirea nelegiuită a Satanei (2 Tesaloniceni 2. cum s-au dat. 10). îngăduind Dumnezeu. dar multe nu. pe care încă o tot duce printre oamenii ce-L pălmuiesc cu ură de fiară până la sfârşitul veacului de-acum. decât a-l desăvârşi. Pe semnele următoare se pot cunoaşte că nu mai sunt întregi la minte: 1.518. bătând metanii. şi jurându-se că-s oamenii lui Dumnezeu. 10).2. 3000). Răspunzând celor ce se ţin mai presus de Biserică şi sfinţi. prin sfintele soboare. Pretind ascultare de la oameni pentru că „Dumnezeu” i-a trimis să spună la lume lucruri de care îţi ţiuie urechile. iar înlăuntru nu au cele şapte Taine. ca pe Pavel” (Sfântul Maxim Mărturisitorul. Tălmăcesc greşit. 7-13). Pentru ei. Dacă simţim suferinţa fără asemănare a lui Dumnezeu Mântuitorul nostru. vol.) Prin urmare fiind aşa de săritori cu ascultarea şi credinţa la poveţele „duhului” lor. Se dau pe sine de ceva mare. luntri sau biserici mincinoase. ca să culeagă el pe cei ce-ntind mâinile să scape. acum cca. făcându-şi şi Sfânta Cruce. În numele „dumnezeului” lor sunt în stare să omoare om. „până-i va prinde pe toţi cei ce se vor mântui. Sar de la un lucru la altul şi leagă lucruri fără nici o legătură. Asta atârnă de puterea de străvedere a „duhului” care le spune ce le spune. cu toate acestea. ca unul ce n-are învelitoarea trupului şi de aceea prinde cu oarecare vreme înainte cele ce le apropie Dumnezeu de oameni.I. pe care-l cred că e Hristos. pe Maica Domnului. Mor după a fi ascultaţi şi crezuţi de oameni. e destul să le aducem aminte de înşelăciunea în care au căzut iudeii. Filocalia. Înşelăciunea e şi mai vădită. aceasta curăţeşte şi viaţa noastră. 8. Înşelăciunea e uşor de prins: corăbierul vrăjmaş şi hristoşii mincinoşi nu au crucea pe catarg. şi-ţi îngheaţă inima auzindu-i. de cum pe oamenii lumii. mai presus de Biserică şi sfinţi. Capete despre dragoste. de altfel. cu „duhul” care îi poartă şi îi învaţă. 4. 24). deşi scrie: „Aşa să vă rugaţi” (Matei 6. pentru fiii pierzării. a cercat vrăjmaşul pe mulţi. căci mulţi dintre ei au fost pe la casa de nebuni sau vor trebui să se ducă. Fierb de mânie când nu sunt luaţi în serios. în care pe mulţi îi ia de minte şi-i duce cu el. chiar şi pe pustnici. Nu-i blândeţe pe chipul lor. 1947. ci ne păzim şi îi învăţăm şi pe alţii să se păzească şi ne înfricoşăm cât de groaznic şi-au tăiat mintea în Scripturi (2 Petru 1. care li s-a făcut până acum în peste 800 de hristoşi mincinoşi (Matei 24. 20). toţi ereticii (rătăciţii) vremurilor pe care însă i-a afurisit Biserica. Fac pe proorocii şi împrăştie spaimă între oameni. iar ei sunt înşelaţi. (…) umblă nevăzut de oamenii cu ochi de lut. Adesea au „grăire în duh”. aceea e Biserica lui Hristos – Cel cu cruce – peste puhoaiele pierzării. 12. 7. Astfel. Nu vor nici în ruptul capului să-şi controleze prin preoţi cele auzite de la duhul lor. arată o evlavie neobişnuită: mărturisind pe Hristos. 9. Sibiu. Ioan. ed. lămurindu-l ca aurul. Multe proorocii li se împlinesc. întrucât oricare din hristoşii mincinoşi. dându-se pe ei de ceva mai mare: Ilie. 49): pârjolul dragostei. dar scuipă Biserica. Iar cine L-a şi văzut pe Domnul şi neasemănata-I Cruce. ba şi Sfânta Împărtăşanie luând-o!. până la sfârşitul lumii. strâmbă adevărul şi se propovăduiesc din Scripturi. nu e fiul Tatălui. 7) au răstignit ei pe Dumnezeu ? PROVIDENŢA 522. mergând grăbit spre cea mai de pe urmă sfărmare şi sărire a minţii. care de fapt sunt diavoli. Iisus Hristos. Fiul Omului. Căci până acum nelegiuitul a scornit peste 800 secte (800 în 1946. dovadă că nu-şi lasă ucenicii să zică „Tatăl nostru”. p. ucigaşii drepţilor. 2. mai mult pe ei înşişi decât pe Dumnezeu. Proorocii mincinoşi din zilele noastre sunt de o îndrăzneală nemaipomenită şi pălmuiesc smerenia. pândind şi alergând după fiecare ins. Dumnezeu-Omul. 520. 11. Nu-i ocărâm. sărutând icoanele. având smerenie mincinoasă. . întrebându-i: Nu după scripturi (Ioan 19. 6. 9). căutând mereu pe fraţii Săi (Matei 28. întemeindu-se pe Scriptură că şi Avraam a fost în stare de o atare ascultare. iar Finees a şi făcut aceasta şi i s-a socotit acestuia râvnă pentru Dumnezeul său (Numerii 25. Prin urmare. luat în parte. 523. strigând să aibă în lumea aceasta soarta lui Dumnezeu. În preajma lor simţi tulburare şi primejdie.77). 10. 5. unul ca acela sare ca ars din orice iubire conservatoare de sine şi se roagă. după trecere de vreme. Câte unii. hristoşii mincinoşi îşi scot ucenicii dintre fiii Tatălui şi-i fac fiii pierzării. în fiecare veac de oameni. cea din iubirea de oameni. primii călători la iad cu Scriptura în mână. căci acesta-i focul azvârlit de Dumnezeu pe pământ (Luca 12. Dar asta nu e proorocire. 521. 3. Se ţin pe sine mai presus de Scriptură (unul chiar mi-a rupt-o). Unul ca acesta trăieşte ca un dezlegat de viaţă şi nici o urgie a vremii nu-i poate face nimic. sunt o adevărată primejdie pentru oameni. Cad la laudă.

nu poate. 533. că suntem în pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţină chiar de n-om fi pe placul lumii. într-un sentiment de liberare. 527. 528. Pe nedrepţi. 540. 537. Când cineva se încumetă să se lase în conducerea Providenţei. 534. Când ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt. de la ascetică la mistică. pline de chinul contrazicerilor. dar neluminoasă arde păcătoşii. decât dacă va câştiga şi convingerea omului pentru intenţia Sa. Providenţa bate timpurile în funcţie de om. pierzând aceştia libertatea lor – de vreme ce robesc păcatului – nu-i mai poate câştiga prin libertatea pe care n-o mai au. Iubirea şi sabia lui Dumnezeu lucrează neîntrerupt şi deodată între oameni: pentru fiecare. în care Dumnezeu trebuie să se achite urgent de îndatorirea ce i-a făcut-o omul. ca un Soare neapus în vecii vecilor. Pe drepţi îi are câştigaţi pentru această cauză. care a ars pământul 400 m sub nivelul mării. Toată cărarea de la porunci la cunoaştere. Dumnezeu nu pedepseşte toate relele aici şi imediat. bineînţeles –. În cazul când omul cel vechi mereu se obrăzniceşte cu „drepturile” sale biologice asupra omului ceresc şi biruie. autoritatea. 531. 538. dar unii din ei se biruiesc de ultimul cuvânt al sfinţilor.. stăpânirea. ce se întorc Acasă.care aprinde lumea. 532. Dacă ar pedepsi toate relele imediat. viaţa şi toate vămile cunoaşterii. mai puternicii veacului. Dumnezeu vrea să stăvilească năvala anarhiei în făptură. formând Marea Moartă. care nepedepsit imediat ar putea periclita stăpânirea lumii. dar nearzătoare străluceşte pe sfinţi. Dacă Dumnezeu uneori nu pedepseşte răul este că aşteaptă pocăinţa păcătosului. 536. ca o găoace de ou când iese din ea un pui viu sau. Mulţi oameni. 529. în vecii vecilor. ar însemna că se teme de puterea răului. Aşa avem motivarea potopului: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia. Iar fiindcă omul are dorul excepţional al făpturilor spirituale. este ca să ştie că răul se pedepseşte şi binele se răsplăteşte. Dacă Dumnezeu ar pedepsi toate relele aici. ajungând într-un contrast nelimitat. atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă. pedeapsa. Aşa că pe unii îi luminează nearzându-i. până chiar şi pedeapsa cu sabia. Dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este neasemănat mai mare decât dorul celui mai sfânt om după Dumnezeu. Dumnezeu taie para focului în două. dar încă neaprinsă. nici un pas nu o facem singuri. 3). dar şi pentru că fiecare ins îşi are vremile sale când îi străluceşte milostivirea. legea. 524. întunecaţi şi la întuneric. Ştiind Dumnezeu slăbiciunea credincioşilor şi desfrâul răutăţii. asta nu numai fiindcă oamenii sunt amestecaţi. deosebirea celor două naturi care trăiesc întreţesute în noi. cauzalitatea. atunci. Timpul. perversiunea sodomiei. pentru că sunt numai trup. Dacă ar răsplăti tot binele imediat ar însemna că sufletul există numai în lumea aceasta. printr-un elan de iubire de Dumnezeu. 525. Dacă o face rar în lumea aceasta este semn că o trece sigur în cealaltă. ar putea însemna că lumea aceasta este singura care există. că locuieşte chiar în structura noastră spirituală. Aceasta este raţiunea ascunsă a Providenţei: toată lumea ispitită să se ciocnească de Iisus. precum nu răsplăteşte tot binele aici şi numaidecât. însă. că avem o înrudire cu Dumnezeu. 535. Dacă Dumnezeu ar răsplăti tot binele aici ar însemna acelaşi lucru. rămân la pământ. De asemenea. adică să-şi depăşească conştient condiţia sa umană – sub acţiunea harului de sus. care „striga înaintea Domnului” (Geneză 19. al libertăţii deciziei şi timpul are o funcţie variabilă în Providenţă. când dintr-o omidă păroasă – trecută aparent prin moartea unei crisalide – iese şi zboară un fluture în culorile curcubeului. iar pe alţii îi arde neluminându-i. sunt refractari propovăduirii cuvântului. lumea. poate vedea încă de aici arvuna desăvârşirii sale. radioactivă până astăzi. precum şi vremi când îl prigoneşte sabia – ca să vie iarăşi la starea de milostivire. cu puterea arzătoare. 530. respectând libertatea omului. La urma tuturor este dreapta judecată a lui Dumnezeu şi este dreaptă pentru că tuturor Dumnezeu le-a prilejuit o mărturisire a cuiva şi deci nu vor avea cuvânt de scuză că n-au auzit de Dumnezeu. de aceea pentru aceştia nu-i mai rămâne decât sabia. iar cu puterea luminoasă. mai intervine din când în când cu întâmplări înfricoşătoare între oameni. 526. ca o înviere din morţi. . după cum îi trebuie.. o candelă cu untdelemn şi fitil. Duhul lui Dumnezeu Se retrage din om şi vin pedepse colective multiple asupra vieţii păcătoase. 539. 13) a atras asupra Sodomei şi Gomorei prăpădul focului. Deci zilele lor să fie o sută douăzeci de ani” (Geneză 6. Că uneori Dumnezeu pedepseşte răul şi uneori răsplăteşte binele. că există numai lumea aceasta. cel acoperit cu preţul vieţii. arde puterile răului şi străluceşte cu lumină dumnezeiască pe smeriţii Săi următori. Aşa suntem şi noi în condiţiile vieţii acesteia. Prin sabie se înţelege aici: asprimea dreptăţii.

explozii violente. reglementândul potrivit cu rostul său originar. Deodată cu durerile acestea. O răsplată aici şi imediată pentru toate faptele ar dăuna libertăţii omului. Asta-i frauda şi isprava. după scurtă vreme. fără . care schimbă profund starea psihică şi mintală a bolnavelor. a ridicării vreunui lucru şi peste tot în vremea intimităţii – lucru care aduce uneori grave neînţelegeri conjugale. sau la lupanare. cum nu se mai poate spune. prin puterile raţionale ale sufletului. la ce climat de libertate şi dragoste dezinteresată vrea Dumnezeu să-şi ridice fiii. Copilului. 541. care este Duh. Lumina ei atrage luarea-aminte la cârmuirea lui Dumnezeu asupra vieţii omeneşti. Un atare bărbat nu-şi va mântui soţia prin naşterea de fii (1 Timotei 2. alţii la aventuri. Într-un raport conjugal normal. Şi iarăşi. organele genitale feminine trec succesiv printro fază de congestie intensă şi o fază de slăbănogire bruscă. se arată şi pedepsele acestei fraude. PSALTIREA 542. fenomene dureroase ale pântecelui. şi uneori. Mai mult chiar: ea aprinde organismul şi-l împinge până dincolo de posibilităţile sale funcţionale. punând-o să-şi ucidă în pântece fiinţa fără apărare. ce stabileşte cursul regulat în circulaţia sângelui. De aceea nu tăcem. dar necinstind-o. săltând sensul firii la rosturi mai presus de fire. Iată. 543. Deci. Instinctul bărbatului vrea mereu femeia. RAPORTUL CONJUGAL – DESPRE RELAŢIILE SEXUALE DINTRE SOŢI 544. în vremea ridicării şi aşezării pe scaun. ci o va osândi cu ucigaşii şi curvarii. Iată că. până se desprinde de mamă. Şi aceasta fac şi oamenii liberi şi cunoscuţi şi lor înşişi ca atare. este iubire şi Adevăr. Toate cuvintele Psaltirii dovedesc cunoştinţa cea din păţanie. până ce ajunge la distrugerea sistemului nervos. cu desăvârşire necunoscute nici chiar medicilor. 8). Aşa zic medicii. şi mai puţini sunt cei ce convertesc energia prin înfrânare. apar tulburările nervoase. adevărate sincope ale judecăţii. Instinctul femeii însă e maternitatea. prin urmare. 9). căutată numai pentru ea însăşi. ţinută în mână de David. care nu mai pot fi înfrânate sau stăpânite. ce va face bărbatul? Sau îşi va perverti soţia. furii. ci demascăm. 545. sau învăţăturile din durere. care face biata victimă să treacă de la explozia violenţei. deci. uneori în membrele inferioare. Alţii recurg la sterilizare. irascibil până la exces. făcând-o să umble şi ea după plăcerea pătimaşă. iar binele s-ar face din interesul răsplăţii. împinşi de milă şi de ştiinţă. Durerile se stârnesc şi cresc în vremea mersului. îndeamnă sufletul la ascultare şi smerenie. Răul nu s-ar face de frica pedepsei. Aşa e toată Psaltirea: o mărturie strălucitoare a bunătăţii lui Dumnezeu. ca o făclie. în ce sfârşeşte omul. cu deosebire la femei: tulburări grave ale sănătăţii. păzirea – ceea ce e o plagă de o nebănuită întindere în toate mediile sociale. E un adevărat dezechilibru umoral. cele de pe urmă au ultimul cuvânt. fie că a fost multă vreme bun. sau o va face criminală. până la tristeţea şi melancolia cea mai profundă. S-ar micşora ceva din slava lui Dumnezeu şi s-ar micşora şi prestigiul fiinţei omeneşti. 548. după rânduiala firii. Plăcerea. pe cât sunt de grăbiţi cu măritarea fetelor? Fapta lor greşită încurajează tăinuit şi pe faţă frauda neomaltusiană – onania cu femeie. singura cale care poate învăţa ceva pe oameni. îi trebuie doi ani. trebuie să fie lăsată în pace. Actul conjugal falsificat. Femeia (luată din bărbat) are nevoie de completare endocrină prin contact de la bărbat. căutând să scape de rostul firii sale. fie că a fost multă vreme rău. fereala. cu care oricine poate birui toate potrivniciile din calea mântuirii şi poate răbda toate patimile ispitelor. tulburări îndeosebi nervoase şi mintale. O mare dizarmonie constă în faptul că instinctul bărbatului e în conflict cu instinctul femeii. Caracterul schimbător ajunge iritabil. De ce nu-s părinţii la fel de grăbiţi şi cu însurarea băieţilor. 547. 546. sau va practica scârba onaniei cu femeia sa (Facere 38. mângâind orice suflet zdrobit de pe urma păcatelor. printre care şi el de asemenea va fi (Apocalipsă 21. ea provoacă frângerea oricărei cenzuri morale şi-şi duce supuşii până la doaga nebuniei. În amândouă cazurile Dumnezeu aşteaptă sfârşitul omului. 15). neisprăvit. până la ideea sinuciderii. Din nimicuri. ca prilej al descărcărilor sale genezice. De la pântece durerile se întind la rinichi şi în josul pântecelui. la sensul lor metafizic cel ascuns în Dumnezeu.Dacă uneori nu răsplăteşte binele dreptului este semn că-i lucrează răbdarea. păzind-o de rostul zămislirii. Prea puţini sunt bărbaţii care-şi stăpânesc instinctul iraţional. cheamă repetarea din ce în ce mai deasă a actului.

până deprindem desăvârşit lepădarea de sine. toate acestea încă nu erau crucea cea mai grea. iritaţii. ci a primit să treacă prin cea mai de pe urmă umilire cu putinţă pe pământ. nu S-a împotrivit. atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu. ci ei sunt ostaşii Împăratului. incurabilă. Cuvânt. cunună de spini. Dacă învăţăm practic lepădarea de sine şi sporeşte dragostea în inima noastră. ia un caracter permanent. Dumnezeu adevărat. La începători. la obârşie sunt dureri locale. care stăvileşte haosul. Nu le trebuie potrivnicilor pustiire mai mare în lucrăturile lor. 558. mai înainte de a veni la calea lui Dumnezeu sau la ostenelile mântuirii. Cei ce biruie lumea (1 Ioan 5. depopularea etc. .. Mântuirea e cununa acestei biruinţe. cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute. raţiune absolută a lui Dumnezeu. piroanele şi spânzurarea pe cruce. care. cu toată întristarea mea sunt covârşit de bucurie. iar peste suflet hulirea celor fărădelege. îndură apăsări. nu este de nici o mirare. o turmă de inactivi. Începutul trebuie întărit cu răbdarea. datorită „locuirii” lui Hristos în suflet. 22). Aşa se stinge neamul. Congestiile acestea cu repetiţie produc alterări intense şi profunde în sânul ţesuturilor. 559. Mulţimea firişoarelor nervoase ale plexului hipogastric. Chip de umilinţă desăvârşită ne-a dat Mântuitorul pe cruce: El. Aşa se instalează. oricât sar părea răbdarea răului o slăbiciune a binelui. făceam şi noi ale lumii.. care-şi pierd funcţiunea lor normală.concluzia naturală. nu tremura căci nu eşti singur: este Cineva nevăzut cu tine. ci trebuie timp şi răbdare. iar pe tine te creşte mai presus de om. era neasemănata durere a milei Sale faţă de oameni. Cine rabdă (îndreptarea) până la sfârşit se va mântui (Matei 10. RAŢIUNEA 551. cu vicleşug. aruncă pe bolnave în plin domeniu psihiatric. pentru că în lupta cu mândria şi cu slava deşartă. lasă să persiste în vase o stare de înecare ce. Lepădarea de sine nu se realizează dintr-o dată sau o dată pentru totdeauna. acestea au obiceiul să-l arunce în deznădejde ca să părăsească lupta. Atunci în zadar mai doreşti copii. Răbdarea răului sau umilinţa. ci şi toată stăpânia morţii. O iluminare a raţiunii. adică pedepsirea de bună voie a firii cu tot felul de osteneli. firişoare care pleacă de la uter şi se unesc cu sistemul cerebro-spinal. Ultimul efect: denatalitatea. căci firea te pedepseşte cu această crudă întoarcere a lucrurilor: îţi califică fapta şi îţi condamnă neamul la moarte. mugurii vieţii. 557. Răbdare trebuie să avem mai întâi cu noi înşine. RĂBDAREA 553. Când împrejurările te aduc în situaţia să vezi limitele raţiunii. Aşa trebuie să plătim acum cu durere cele ce le-am făcut odinioară cu plăcere. este cea mai uriaşă putere asupra răului în lumea aceasta. care prin răbdarea Crucii a biruit nu numai lumea. ca pentru răbdare să dobândim mântuirea de la Dumnezeu. dar cu tulburări reflexe la distanţă. Fiul şi slava Tatălui. 550. cataclismul în faţă. împrumutându-ţi şi ţie nimbul divinităţii. Crucea cea mai grea. răbdarea încetează de a mai avea înfăţişarea negativă de necaz şi se schimbă în bucurie. astfel. 560. putem spune că e singura cale îngăduită şi în stare să mistuie puterea răului şi să o facă fără rost şi fără vlagă în lume. după câte o lungă perioadă de sterilitate voită. Iar despre nevoinţa care dovedeşte răbdarea şi credinţa sfinţilor (Apocalipsă 13. pe urmă alterarea lor anatomică. 561. în tine. apoi trebuie să aibă şi alţii răbdare cu noi. scuipări în obraz. Răbdând bătăi. umblând în fărădelegi şi chinuind pe alţii şi. Cu arătarea răbdării suntem datori în primul rând pentru că. puterile răului dezlănţuite. 555. în credinţa lui Dumnezeu. Urmează o tulburare a nutriţiei ţesuturilor. sfărâmă mereu porţile iadului. sterilitatea definitivă. cu vremea. Prin răbdarea multor neştiuţi de oameni. pe care era răstignit cu faţa. 554. 549. întrucât Iisus Hristos este numit încă în terminologia greacă: „logos”. căci ştia ce putere are umilinţa. iar cu vremea. 556. deprinderea răbdării începe cu ocara. decât răbdarea cu dragoste a necazurilor. căci ea arde datoriile noastre şi toată strădania lor. pe aceasta o avea la spate. deci acum trebuie să plătim ale noastre cele de atunci. 562. 4) nu sunt nicidecum o adunare de neputincioşi. ca să nu cădem în întristare. 10). ne-am băgat datori. 552. Răbdarea mai este şi nevoinţă. Timp pentru deprindere şi răbdare pentru greutatea ei.

Deşi Dumnezeu n-a revelat o Scriptură împotriva Sa. Precum că acestea sunt aşa ne stau mărturie mieii lui Dumnezeu. pe cei nebăgători în seamă sau potrivnici – dar totuşi oameni cumsecade – abia cu ajutorul primejdiei îi înduplecă să vrea şi ei ce vrea Dumnezeu. găsindu-i acestuia motivul „întemeiat” să-l mănânce. Apoi. Atâta am înţeles din taina răbdării sfinţilor. deîndată ce aflăm ce înzestrare avem şi ne trezim spre ce trebuie să fim. dată şi mieilor. şi ştiind că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu. ea este împotriva iertării şi a oricărei tămăduiri. dar are judecată. RĂUTATEA 567. Unul din sfinţi a zis: „Caprele eu sunt. formalismul iudaic a întors-o împotriva lui Dumnezeu. Scriptura a prevăzut de mult cenzura împotrivirii zicând: „Fiule. 572. să-ţi pregăteşti sufletul de ispite” (Cartea înţelepciunii lui Sirah). existent încă în fire. iar oile Dumnezeu le ştie”. Atunci viaţa oricui se află în primejdie de moarte. pentru că nu se poate schimba în bucurie nicidecum. Iisus a tămăduit orbirea ochilor. împotriva ei. şi îi băga mielului de vină că-i tulbură apa. pe necredincioşi. de caricatura existenţei: demonicul. Orbia răutăţii nu are leac. deşi comprimat dar capabil să-şi recâştige dimensiunea paradisiacă: miezul capabil de Har. o moarte anticipată. cel milostiv întru drepţi. Nimic mai greu. în atotputernicia Sa. spre pedepsirea răutăţii. Răbdarea este o condiţie a mântuirii. Răbdarea sfinţilor în încercări are rostul iubirii de oameni. ci cu vicleşuguri şi curse. Aceste forme ale relei voinţe au înfrânt şi pe Iisus. pe cei fără nici un Dumnezeu. foloseşte şi pe cei răi. ci pentru „vinovăţia” de a fi creştin. Pe de altă parte. în voia firii povârnite spre păcat. încât nu mai rămâne istoriei altă soluţie decât sfârşitul ei. sfinţii în preajma cărora se îmblânzeau fiarele. RĂZBOAIELE 571. că nu le lasă Dumnezeu. mult mai mulţi se mântuiesc pe front. că apără adevărul şi că slujeşte lui Dumnezeu. Dumnezeu. Pe urmă. 12). e descojirea firii de absurditate. ai lui Dumnezeu. De aceea. răutatea. Răutatea a înfrânt pe Dumnezeul iubirii. oameni . dar nu e naturală. 569. 575. decât s-ar fi mântuit acasă. 26). dau de asprimea dreptăţii Sale. tot aşa şi cu suferinţele războaielor. ba chiar şi pe draci. Este ascunsă în ea o mare bucurie. cu minciuni şi cu înfricoşare şi cu alte nemaipomenite zavistii. Dar nu vor sări cu toată urgia răutăţii. I-a dat omului apostolia acestei misiuni: „Iată eu vă trimit pe voi ca pe nişte miei în mijlocul lupilor”. adică mântuirea. puterile iadului vor sări să ne ceară socoteală pentru nesupunere. a ceea ce orânduieşte şi face Dumnezeu. şi a celor de acasă şi a celor de pe fronturi. dar se va înfrânge de Dumnezeul Judecăţii. Relele pe pământ aşa de mult vor strânge oamenii. singurul lucru cu adevărat de trebuinţă. se vor folosi de unelte ale lor (Ioan 8. Mulţi tirani s-au îngrozit de răbdarea mai presus de fire a sfinţilor. În lumea aceasta nu poţi să crezi în Iisus fără să fii pedepsit. de sălbăticie. decât a combate răutatea. 574. E absurditate multă şi variată lipită pe fire. Acesta însemnează că Iisus contează pe un miez originar necontaminat. Răutatea e o osândă. când. Iar gândul al treilea e că în suferinţe fără de voie s-au mântuit mucenicii. numai singur Dumnezeu ştie – şi precum ştie şi face – dacă pentru cineva e mai de folos viaţa. 573. stau laolaltă în raportul în care se afla un miel care bea apă dintr-un râu. îngăduie războaiele. care a introdus-o în fire. mai periculos decât să te lupţi cu îngustimea şi cu formalismul. Sfântul Pavel de asemenea ne previne: „Toţi cei ce vor să trăiască cucernic vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3. cu condiţia ca să nu fie pentru vinovăţii. nici Iisus. pentru că numai singur Dumnezeu ştie şi ţine socoteala fiecăruia. Când nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu. Misiunea lui Iisus. prin a mărturisi şi ei pe Hristos. 564. ne isprăvim zilele în fericire şi coborâm cu pace la iad! Dar. 566. Firea perversă şi firea curată. dar are pedeapsă. când vrei să te apropi şi să slujeşti Domnului. Dumnezeu. de asemenea. Al doilea gând de ajutor e primirea de mai înainte ca bun.563. Câtă vreme mergem în voia valurilor. nu poate nimic. cu acelaşi preţ al vieţii. originară. 44). 568. dar cu ajutorul omului. n-avem nici o luptă. să ne bucurăm de hotărârea Lui. Este şi nu este aşa. nu are iertare. lumea crede că mor în războaie cei răi şi scapă cei buni. Lupta începe abia în cei ce s-au hotărât la o viaţă mai conformă cu poruncile dumnezeieşti. Pe aceasta vrea Dumnezeu să o izgonească din fire. Iar. chiar dacă nu pricepem aceasta. nu ne trezim din cursele vrăjmaşului (2 Timiotei 2. Nimic mai primejdios. 570. 565. Obişnuit. care crede că are dreptate. dar n-a putut tămădui orbia răutăţii. care chinuieşte firea. e o venetică în fire. ca printr-înşii să aducă la mântuire pe cei de mântuit. Nu după Scriptură L-au câştigat pe Iisus? Iată ce poate răutatea: să stea împotriva iubirii de oameni şi de Dumnezeu. faţă de lupul care se afla mai la deal. în suferinţe de bunăvoie s-au mântuit cuvioşii. sau mai mult îi foloseşte mutarea din viaţa aceasta. stăm de bună credinţă că mergem bine.

cu înţelepciunea veacului acestuia (1 Corinteni 1. găteşte sufletul tău spre ispite” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 2. Cei ce nu urmăresc în viaţa aceasta nimic mai mult decât să fie fericiţi în lume şi tihniţi în trup. Numai ispitele. oriunde e chemat pe nume. Începătorii pot să vadă cum numele Mântuitorului îi izbăveşte de asuprirea momelilor vicleanului – ceea ce-i îndatorează cu o mare smerenie înaintea lui Dumnezeu. biruind pentru ostaşii Săi şi slobozindu-i. care le-ar face toate câte-i învaţă dracii – dacă ar fi după ei. avem lupta cea de gând la o clipă hotărâtoare. (. depănând rugăciunea.. Dacă mintea se va afla iubind o momeală străină şi sfatul viclean. ostaş al lui Hristos. 576. şi încă moarte pe cruce (Filipeni 2.. asupra cărora încă aruncă vrăjmaşul aprinderea sa. pe care o flutură el în văzul minţii. 1). vom vedea lucru minunat: pentru ostaş luptându-se Împăratul – tocmai întors de cum e războiul văzut. 577. ştiind că se luptă El în locul lor.”. 579. nu vor scăpa de primejdii. Dacă la asupreală a izbutit să fure mintea cu momeala şi să o facă să vorbească împreună. Şi repede urmează jalnică pustiire în cetatea sufletului: împlinirea cu lucrul şi repetarea faptei aceleia. aceştia n-au război cu diavolul: pe aceştia îi are fără de război. . întoarceri neaşteptate la Dumnezeu. va înclina cumpăna liberei alegeri spre momeala şi sfatul străin. precum şi grija de a nu se sui cu mintea în văzduhul părerii. Partea începătorilor este nevoinţa de a seca izvoarele patimilor din pământul inimii. 578. a rupt zăvoarele şi a spart porţile iadului. Războiul duhovnicesc seamănă întrucâtva cu războiul lumii.amăgiţi de ei. lupta trebuie dată grabnic şi după lege. De aceea zice Înţeleptul: „Fiule. Prima întâlnire între minte şi diavol e la linia momelii. se poate întâmpla ca fără veste să fim învăluiţi la minte din partea poftei sau a iuţimii. ca să o facă iubită minţii. RĂZBOIUL ŞI RĂZBOIUL MOMELILOR NEVĂZUT 585. pe cei dornici de Cuvântul lui Dumnezeu îi ispiteşte cu Biblia (2 Petru 1. 8). De unde atâta pustiire? De la o clipă fără de Dumnezeu a minţii. al răbdării şi al gândului smerit. decât în ceea ce-i era dat după fire. Dacă întârziem să ne luptăm. mai bine-zis în clipa de luptă.. Şi unul şi altul te desface de viaţa aceasta. până ajunge deprindere sau obicei. de orice fel. Grijă la minte! Căci războiul nevăzut cearcă pe toată lumea şi n-a cruţat nici iubirea de Dumnezeu a Apostolilor! 586. 581. 584. Aici e graniţa între lupta după lege şi căderea în fărădelege. Mintea însă se trezeşte c-a fost furată de gând străin şi că se află în altceva. i se întâmplă că încuviinţează momeala vrăjmaşului. Se va învoi mintea să meargă după momeală mai departe. Cine are darul dragostei. 583. Iar de atunci biruie ca un Dumnezeu.. încât în zilele noastre se văd mulţi călători la iad cu Scriptura în mână. învăluită meşteşugit într-o momeală a unui lucru sensibil al lumii de aici. Vremea de luptă are o mare cumpănă. Prin urmare. pe cel înclinat spre gânduri. şi de cele mai multe ori viaţa întreagă a unuia sau a mulţime de inşi atârnă de lupta nevăzută a câtorva clipe. 20) care pe mulţi i-a rătăcit de Dumnezeu şi pe puţini i-a întors. avem înaintare la unire. cu desfrânarea. necazurile şi tot felul de încercări ale războiului nevăzut izbutesc să ne tocească pe deplin gustul de lumea aceasta şi să ne ducă la un fel de moarte faţă de lume. şi anume: dacă mintea nu-şi aduce aminte cu credinţă de „Doamne Iisuse. căci acolo bat furtuni mari şi se rup aripile minţii. iar legea este dragostea – poate vedea lucruri minunate. care-i smerenia deplină şi condiţia de căpetenie a rugăciunii neîncetate. Aceasta e a doua înaintare a războiului. o arată mai sclipitoare. sau se va întoarce de la dânsa? Aici e lupta şi clipele sunt scumpe. Potrivnicul ispiteşte cu momeala plăcerii pe tot omul spre patima spre care-l prinde că are povârnire mai mare: pe cel aplecat spre trup. când vrei să te apropii să slujeşti Domnului. 5). lovim momeala cu numele lui Dumnezeu. iar când îşi dă seama de ea însăşi şi de cele în care se află.) Căci cea mai primejdioasă temniţă e aceea în care te simţi bine: nu vei ieşi din ea niciodată. căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe. 582. Dacă la ceasul de război. Şi: Îl cheamă dragostea. 580. Toţi cei ce umblă după plăceri. Căci Împăratul nostru s-a luptat până la moarte. şi printr-însa trecând. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă vrăjmaşul stăruie cu ea. 20). sau asupreala. Aşa se deschide spărtură în cetate şi se năpustesc puhoaie de vrăjmaşi care aşteptau ascunşi afară. în vremea de luptă – dacă luptă după lege (2 Timotei 2. clipă în care vrăjmaşul i-a furişat undiţa iadului pe gât.

Când împrejurările te aduc în situaţia să vezi limitele raţiunii. Deplin izbăvit de lupte nu este om pământean. Deşi înzestraţi cu darurile Botezului. la expresia cea mai dinafară a vieţii. 589. fiind iubite. Potrivnicul are două feluri de ispite: prin plăcere şi prin durere. ca ultim reazim etern al liniştii. Covârşirile acestui mândru să nu sperie pe nimeni căci nu spurcă pe om. 593. Dar cu Hristos da. nici sporire. mintea – conştiinţa chiar – atunci războiul nevăzut între binele şi răul din om ia o formă clinică. e un continuu război nevăzut între binele şi răul din om. Încercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu. e permisă de Dumnezeu să cerce cumpăna libertăţii noastre. Dar cu celelalte umblă să ne constrângă să socotim plăcerea ca bine şi durerea ca rău. n-a împiedicat aruncarea gândurilor în inimă. Noua ta realitate de o evidenţă absolută. 598. în măsura în care sunt iubite să şi rămână. Altfel nu ar mai fi luptă. El este izvorul smereniei care reechilibrează sufletul din bântuielile mândriei. şi astfel să se arate şi harul lui Dumnezeu şi voia omului. nici nu trebuie să fie. ci tot aceeaşi. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. nici a virtuţii tale. ci a harului Aceluia Care te ţine în braţele Sale ca să nu cazi în întristare. care stăvileşte haosul. Adună la conflict. care acaparează pentru sine şi forţele naturale ale sufletului. La aceştia lepădarea de sine a fost mereu un lucru de silă sau fără convingere. iar către smerenie le închide calea prezentându-le-o ca umilire. al pocăinţei. Pe puţini credincioşi şi molateci vicleanul îi scoate din luptă cu evidenţa neputinţei cu care îi aruncă în deznădejde. Acestea sunt cuprinse în cuvântul lui Iisus: „Eu.. îndată să fie şterse. căci mai de folos este a ne vedea păcatele decât a vedea îngerii. Tot intervalul de vreme până la moartea fizică a fiecăruia în parte. uneori cu luciditate unică în viaţă. 595. iar pe tine te creşte mai presus de om. împrumutându-ţi şi ţie nimbul divinităţii. Dacă vede vicleanul că nu isprăveşte surparea cu ispitele atunci aruncă în minte hule împotriva lui Dumnezeu. 590. sau de la oricare altă Taină. Biruinţa Mântuitorului e unică. în structura ta spirituală. deşi botezaţi. totuşi n-am scăpat de războiul momelilor. Vezi clar. Nici o viaţă sporită nu e cruţată de bântuieli: fie cu vederi amăgitoare şi trăgând către slava deşartă. Cu primele umblă să ne amăgească. iar în calea celorlalte avem lepădarea de sine în grija lui Dumnezeu. primim cuvântul Lui care împrăştie furtuna. 591. vă voi face liberi!”.587. Aceasta pentru ca unele din ele. ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului. a trupului. Pe calea aceasta le macină sufletul între deznădejde şi nemulţumire. 594. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei. Răul. nu ar mai trebui nici Harul neîncetat de la Dumnezeu. Omul nu şi-ar mai cunoaşte slăbiciunea şi nici de smerenie nu ar mai avea trebuinţă. Aici stă pricina pentru care noi. În calea celor dintâi avem lepădarea de vederi. însă nu e nici atunci altă biruinţă. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. (. Răbdarea însăşi a războiului e ultima ta rugăciune. latent. psihanalitică. nici să nu le băgăm în seamă. Suntem în furtună cu sufletul numai atâta vreme cât trăim la suprafaţă. Nici omorâţi nu pot fi. scăpându-i cu desăvârşire. nebunia şi haosul nu sunt literatură: sunt realităţi care uneori izbesc frontal şi caută să înghită relativul tău echilibru. că vezi ajutorul lui Dumnezeu şi te smereşti şi te umpli de dragoste. Şi „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul – care nu plăteşte nimic (în sine) – şi mai departe nu pot să facă nimic!” 592. De la această experienţă începând. în tine. că „dintr-asta” numai Dumnezeu te poate scăpa. 588. întrucât nu suntem ca îngerii neschimbabili. pentru că într-înşii prezenţa divină e forţă care face deşartă orice zvârcolire a răului asupra lor.. Cu această meşteşugire ar restrânge năzuinţele sufletului numai la o viaţă comodă în veacul acesta. unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla. Să ştii că a rămâne în picioare nu e treaba ta. ce anume iubeşte: ostenelile din pricina Harului. puterile răului dezlănţuite. Sfântul Marcu Ascetul ne lămureşte: Hristos prin cruce şi prin Harul Botezului „slobozindu-ne de orice silă. E mai de preţ lupta. Fără El nimeni nu mai poate câştiga o a doua biruinţa asupra răului. se închid sufleteşte în prejudecăţi şi aşa alunecă din calea sfântă în calea profană sau chiar clinică.) Când în om se întăreşte această alternativă. absolut superior condiţiei tale pământeşti. totuşi mai avem trebuinţă şi de al doilea Botez. cataclismul în faţă. Pe Dumnezeu Îl ai sădit. . căci biruinţa pe mulţi i-a păgubit. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu. (…) Lumea nu se mai poate atinge decât de temniţa ta biologică. 596. iubim Crucea lui Hristos şi crucea noastră. iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înşine. „inoculat”. 599. Momeala nefiind păcat. prelungindu-se în vreme şi înmulţindu-se cu luptătorii. cu firea primim şi credem că tăierea voii proprii e într-un cuvânt curăţirea de patimi. de unde ajung la mania persecuţiei. fie cu înfricoşări grozave ducând către ieşirea din minţi. 597. nici ucenicie. nu tremura căci nu eşti singur: este Cineva nevăzut cu tine. sau gândurile din pricina plăcerii”. altele. Când însă ne mai adâncim sufletele acolo unde ne aşteaptă Hristos de la Botez. Adevărul. fiind urâte de noi. precum şi toată istoria acestui mod de existenţă decimat de moarte.

610. Rugăciunea minţii sau rugăciunea inimii are temeiul acesta. Iisuse Hristoase. 605. completată poate chiar de Iisus. cu atât îi poartă şi Dumnezeu o iubire şi o grijă mai mare. Rugăciunea adevărată cere iertarea lumii. nu ale lumii. pătrundem din afară spre înlăuntrul nostru către Iisus. Iată încă o amărăciune a lui Iisus. Fiul lui Dumnezeu.RECUNOŞTINŢA 600. Rugăciunea nu judecă. întro nesfârşită dragoste de Dumnezeu. RESPONSABILITĂŢILE 604. după îndemnarea Sfântului Pavel: „Neîntrerupt vă rugaţi”. Căci armă mai puternică asupra diavolului ca Numele lui Dumnezeu în cer sau pe pământ nu este (Sfântul Ioan Scărarul). La intrarea în călugărie rugăciunea vameşului. care taie gândurile rele cu Numele lui Iisus. ba chiar a tuturor facultăţilor noastre sufleteşti izbuteşte s-o ajungă abia rugăciunea. În istoria Egiptului. depănând rugăciunea. Nouă. Cerul este mintea şi pământul inima. a rupt zăvoarele . nu osândirea ei. 608. vom vedea lucru minunat: pentru ostaş luptându-se Împăratul – tocmai întors de cum e războiul văzut. nici de rugăciunea care dă drumul închipuirii. Astăzi. templele şi-au închis luminile ştiinţei. 602. Sfântul Ioan Scărarul zice: „Ca Numele lui Iisus Hristos. Cu cât cineva stă mai sus pe scara răspunderilor obşteşti. Această renunţare totală asigură „pentru veacul viitor viaţa veşnică”. ci se smereşte. când izbăvindu-se patimile. în cer şi pe pământ nu este!”. mai bine-zis în clipa de luptă. că „fără Mine nu puteţi face nimic” în privinţa izbăvirii de patimi. Dacă la ceasul de război. ci conştiinţă. eşti mai tare ca ea şi te ascultă. 28). Rugăciunea minţii este „Doamne. Care la rugăciunea noastră bate război cu potrivnicul din gânduri şi ne izbăveşte de asupririle patimilor. de oameni şi de toată făptura. Iar asupra smereniei vrăjmaşul nu poate nimic. Religia nu face ştiinţă. descoperit de Însuşi Iisus. Rugăciunea minţii este sabia Duhului. la un samarinean. 609. câtă vreme faraonii respectau religia. 607. Îndată ce şi-au ridicat mâna asupra preoţilor. când mila lui Dumnezeu vine în Persoană să caute şi să cureţe pe pedepsiţii Săi. şi încă moarte pe cruce (Filipeni 2. RUGĂCIUNEA SAU A INIMII – RUGĂCIUNEA MINŢII 606. în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: „Doamne. Postul curăţeşte ochiul. 612. iată că nu găseşte recunoştinţă în Israel. se deapănă de la sine fără cuvinte. O unificare a voinţei. 615. Iisus ne izbăveşte neîncetat de lupta potrivnică: Cu Numele lui Hristos Iisus batem pe vrăjmaşi. Iată de ce se spune că binefacerea şi cu recunoştinţa sunt două virtuţi care nu s-au întâlnit amândouă pe pământ. e numită deodată cu metaniile „Sabia Duhului Sfânt”. pe care le au ei între oameni. Atunci. Propriu-zis. Aici nu vorbim de rugăciuni care cer lucruri materiale. Dar. Rugăciunea mintii are şi stări superioare. întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmaşului. armă mai tare. şi printr-însa trecând. s-a isprăvit cu ei. Cu numele lui Iisus spus întâi cu gura. săvârşeşte minunea unirii în dragoste a celor învrăjbite întreolaltă de păcat. 8). miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Rugăciunea neîncetată a fericitului Nume: „Doamne. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Unul dintre faraoni sfârşeşte cu toată oastea în fundul Mării Roşii (Ieşire 14. dinastiile lor dăinuiau multe mii de ani. 613. piramidele au rămas monumente ale morţii şi dinastiile s-au stins. apoi cu mintea. lovim momeala cu numele lui Dumnezeu. Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu. deci în privinţa mântuirii. 611. RENUNŢAREA 603. RELIGIA 601. iarăşi se vor fi apucat de rele. Căci Împăratul nostru s-a luptat până la moarte. a găsit-o între străini. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. e neapărat de trebuinţă să-şi cunoască atârnarea lor de Dumnezeu şi Lui să-I întoarcă cinstea şi slujba. Fiul lui Dumnezeu. rugăciunea curăţeşte mintea. Toată lumea este a ta când ai renunţat la ea. ci numai de rugăciunea minţii. Pentru cei ce însă au o răspundere între oameni. Iisuse Hristoase. aducându-ne aminte greşelile noastre. după cum nu vorbim nici de rugăciunea liturgică. din zece. 614.

nu pricepi decât litere. în sforţarea ei de a menţine în conştiinţa poporului ales aşteptarea descoperirii desăvârşite în Iisus Hristos. căpătând forma unui stâlp de foc. Cei vechi ştiau pricina pentru care nu se arată Antihrist în zilele lor. care nu sunt ca gândurile omului. 627. Dacă-ţi dezleagă Dumnezeu taina ascunsă în litere o pricepi. sau Jertfa cea de-a pururi. 6). Mai întâi trebuie învăţată această carte a lui Dumnezeu către oameni. şi iubitorii de smerenie dau de darul acesta. E Sfânta Liturghie. 622. sfinţind trupul şi arzând patimile. nu era tocmai această concentrare a personalităţii fericitului: a minţii în inimă şi a amândorura în Dumnezeu. Inspiri Duhul Sfânt. dacă nu ţi-o dezleagă. Inspirăm atotprezenţa Sa în Prea Sfânt Numele Său şi expirăm aerul stricat al păcatelor noastre. asemenea şi Sfânta Jertfă a Mântuitorului. ascunsă sub chip smerit. De aceea şi citiri sunt două. 617. ascunde. Dumnezeu coboară între oameni şi suie oamenii la Sine. De aceea. Biblia e singura carte ale cărei date istorice au şi o memorie duhovnicească. Citirea cu socoteală a Dumnezeieştilor Scripturi aprinde şi hrăneşte sufletul cu gândurile lui Dumnezeu. dacă nu mărturiile unor văzători Părinţi despre stâlpul de foc ce urca la câte un sporit duhovniceşte până la cer. Cartea lui Dumnezeu. Spre schimbarea omului din raza naturii în raza supranaturii avem trebuinţă mereu nu numai de pâinea naturală. din Sfânta Liturghie. 623. În zilele noastre se văd mulţi călători la iad cu Scriptura în mână. Dar şi pentru aceasta trebuie puţină preocupare. De aceea Biblia e şi singura carte a căreia date istorice au şi o neistorie pe care o cuprinde. ci mai ales de pâinea supranaturală a Sfintei Împărtăşanii. Nu da cu bâta în viespile sectare. fără lucrarea de unire a preafericitului nume. despre care a . pe scara Sfintei Liturghii. N-ai să găseşti Sfinte Moaşte mai sfinte ca Sfânta Cruce. 630. căci altfel. SECTARII 624. 618. adică înţeleasă în rostul ei de revelaţie. este Iisus contemporanul nostru peste veacuri. Unde sunt lacrimile când venim să ne împărtăşim? SFÂNTA LITURGHIE 629. iarăşi sub chip smerit. Precum Taina pocăinţei sau mărturisirea este judecata milostivă a lui Dumnezeu. Iar de atunci biruie ca un Dumnezeu. biruind pentru ostaşii Săi şi slobozindu-i. Fiindcă noi nu putem fi contemporanii lui Iisus. 628. 616. 631. Duhul lui Dumnezeu şi expiri duhul rău din tine. SFÂNTA CRUCE 625. SCRIPTURA 619. căci Sfântul Pavel vorbeşte despre taina aceasta în chip ascuns. Sfânta Scriptură. Cine ştie. Şi: Îl cheamă dragostea. Ne trebuie mai multă inimă în minte şi mai multă minte în inimă. SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE 626. Valoarea spirituală a Scripturii nu se pierde în istoria pe care o cuprinde. o taină a ocârmuirii lumii. oriunde e chemat pe nume. Trupul şi Sângele Lui Hristos din Sfânta Împărtăşanie se luptă cu trupul şi sângele nostru împotriva patimilor. înţeleasă în cadrul ei istoric. 621. Este Duhul lui Dumnezeu în cărţile Sfintei Scripturi. 620. are literă şi are duh. dar n-o numeşte (2 Tesaloniceni 2.şi a spart porţile iadului. o iau razna şi inima şi mintea. de aceea citirea ei zideşte duhovniceşte. O măsură de ajutor în biruinţa asupra firii ne-o dă şi citirea dumnezeieştilor Scripturi.

Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire. 638. care apoi. aşa Sfânta Liturghie. Cel ce este iubirea de oameni şi de toată firea. însă Dumnezeu-Fiul. căreia Dumnezeu nui poate pune hotar mormântul. Acestea sunt: Sfântul Botez. Aşa se face că inima lui era mare în care se revărsau toate lacrimile şi durerile pământului îşi găseau alinare. Când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare. ci tot aceeaşi. Să o lăudăm şi noi măcar cu vorba. întrucât – celor ce trăim viaţa în Hristos – nu ne mai este o groază. Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire. Cel ce locuieşte în noi prin Taine. încât va fi sălbăticirea şi nebunia urii (Luca 6. toată lumea ar trebui să vie la Sfânta Liturghie. şi. Iisus Hristos împlineşte ceea ce ne lipseşte nouă: ne-a dăruit o a doua naştere. sub chip smerit. SFÂRŞITUL LUMII 636. 633. 3) decât în vremea îngăduită lui de Dumnezeu. SFINTELE TAINE 637. ne-a întărit firea pentru refacerea virtuţii şi ne-a luminat mintea pentru refacerea cunoştinţei – amândouă de trebuinţă pentru a ne lipi cu dragostea mai tare de adevăr decât de viaţa aceasta. Căci Dumnezeu este făcătorul de minuni în Sfinţii Săi. În felul acesta zicem că biruim şi noi. De fapt toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu oamenilor. . în zilele acelea va înceta şi Jertfa cea de-a pururi. ci o dezlegare definitivă de păcate. iertându-ne de prima. sporind focul iubirii sale de oameni. vrând necredinţă. cinstind cu ele pomenirea iubiţilor Săi. Biruinţa Mântuitorului e unică. marea taină. care câştigă războiul şi se oşteşte pentru mântuirea noastră. SFÂNTUL NICOLAE 635. Satana n-are putere: îl opreşte Dumnezeu. câtă vreme mai sunt oameni ce caută pocăinţa şi Sfânta Împărtăşanie. Suferinţa pe care o aduna de la toţi îi făcea iubirea mai strălucitoare – şi acestea laolaltă – ard ca o făclie în viaţa sfântului. Dar cu Hristos da. fiecăruia. mântuieşte lumea. Cred că aceasta este taina „luminătorilor lumii”. că pentru dăinuirea lumii e darul acesta pe pământ. Moartea pentru noi nu mai este o înfrângere a firii. decât că sunt un răspuns pe care l-a dat Dumnezeu pentru iubirea lor de marele ierarh. 3). însă nu e nici atunci altă biruinţă. demult ar fi trebuit Dumnezeu-Tatăl să sfârşească lumea. încât vor împiedica Sfânta Liturghie. stăruind şi noi cu dragoste în nevoinţa lui Dumnezeu. marea minune şi din ce în ce mai rară între oameni este tocmai această lumină a inimii. 632. prelungindu-se în vreme şi înmulţindu-se cu luptătorii. Deci. cunoştinţa de Dumnezeu (Ioan 17. mijlocind milostivirea de la El. Suferinţa şi iubirea se cresc în progresie una pe alta. după mutarea Sfântului nu au altă explicaţie. Căci pentru mulţimea fărădelegilor. Sfânta Liturghie mai ţine lumea. iar la vârsta priceperii. în primele trei Sfinte Taine. Iată de ce. Sângele Mielului din Sfânta Împărtăşanie mai ţine sufletul în oase şi lumea în picioare.grăit Domnul prin Daniil (Daniil 12. ne-a dăruit şi nouă biruinţa asupra morţii. răzbeşte asemănarea Sa peste chipul vieţii noastre. sau omul nelegiuirii (2 Tesaloniceni 2. precum zice la Daniil: „Şi din vremea când va înceta Jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii. Dar. 11). Astfel. indiferent dacă sunt în lumea aceasta sau nu. mai multă suferinţă atrage. şi va începe urâciunea pustiirii. îndată după venirea noastră în lume (Ioan 1. iubitori de oameni sfinţi. mereu Se aduce pe Sine Jertfă Sfântă înaintea lui Dumnezeu-Tatăl. 9). 10) şi apoi Însuşi ne-a învăţat. sau o fereşte de urgiile Antihristului. vor fi 1290 de zile” (Daniil 12. atunci vine sfârşitul. dar de fapt e Iisus Hristos. Precum Taina Pocăinţei e un dar al Cerului. cu toată voia lor. 634. Dar când oamenii se vor întuneca la minte aşa de tare. De aceea. Ungerea cu Sfântul Mir şi Sfânta Împărtăşanie. încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu şi Biserică şi Preoţi. Ea este aceea care opreşte să nu se arate Antihrist. 639. ci omorâre a păcatului şi izbăvirea firii. ascunsă iarăşi sub chip smerit. pentru mântuirea fiecărui suflet în parte. 11) peste tot pământul. Aşa ni s-a împărtăşit pe Sine. Fără El nimeni nu mai poate câştiga o a doua biruinţă asupra răului.

s-au făcut ca un pârjol întrun rug nearzător şi. iar în valuri ucigaşul. întâmplările. ci găsesc într-înşii murmurând toate păcatele oamenilor. 650. 646. ca printr-o oglindă şi într-înşii iarăşi toată firea omenească-şi simte durerea şi păcatul. e bucurie. din amărâta viaţă la viaţa cerească. aceea e Biserica lui Hristos – Cel cu cruce – peste puhoaiele pierzării. 648. Deosebirea e aceea că corabia lui Noe a fost închisă pe dinafară de Dumnezeu şi nimeni n-a mai putut intra (Facere 7. Cei desăvârşiţi nu simt numai spinul păcatelor lor. Sfinţii Părinţi nu au recunoscut desăvârşirea decât după semnul desăvârşitei smerenii. Nu în zadar s-au alăturat aceste două cuvinte: copilărie şi sfinţenie. deşi nu înţeleg nimic şi nu schiţează nici o împotrivire dialectică. de desfăşurarea lui Hristos din Taine în viaţa noastră reală. ard pe „stăpânitorul” ei în inimă. apoi o pierde: devine păcătos. Datori de a o câştiga sunt toţi oamenii care vor să se mântuiască. şi se prăvălesc asupra lor puhoaie de ură. deşi toţi ţin să trăiască. Ei. aci Hristos. chiar şi numai cu atâta. ca un Înaintemergător îndemnându-ne spre împlinirea poruncilor. Sfinţenia. De altfel. Se întâmplă însă ceva de neînţeles: că cei ce se chinuiesc în valuri. Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului. Dar nu spre el le e privirea. că Dumnezeu Însuşi se ascunde din faţa lor. Limitele omului sunt limitele sfinţeniei sale. 16). înecând pe oameni. 645. În viaţa duhovniceasă credinţa hotărâtă poate face ca posibilitatea sfinţeniei să se transforme în realitatea sfinţeniei. talantul şi altarul Împărăţiei lui Dumnezeu. Fără nevoinţă întinsă. Acolo era Noe. SFINŢENIA 642. printr-însele apar pe obrazul nostru spiritual trăsăturile Domnului. mântuirea. aceia scapă de bărbatul sau de femeia dintr-înşii şi vin la starea unui suflet de fecioară. Iar mâinile sunt braţele părinteşti: braţele celor şapte Sfinte Taine ale lui Dumnezeu care izbăvesc pe oameni din potop. Înlăuntrul nostru avem aşadar posibilitatea sfinţeniei. unde lipsesc şi Iisus Îşi pierde răbdarea. SFINŢII – DREPŢII 652. 644. Iar sfinţenia este de la Dumnezeu. posibilitatea sfinţeniei nu se transformă în sfinţenie. Dar de dragostea lui . Oamenii voinţei sunt eroii credinţei şi sfinţii creştinismului. Iisus Hristos e Calea şi naturală şi supranaturală a desăvârşirii. o strălucire lină a spiritului. 643. De la sine numai. devine „întrebătorul complicat al veacului acestuia”. singurul leac al vieţii. tare seamănă a sănătate originară. Sfinţenia nu e tristeţe. omul începe viaţa cu sfinţenie. orice posibilitate reală va rămâne numai posibilitate sau chiar se va transforma în imposibilitate. Sfinţenia este şi efectivă şi preventivă. O sfinţenie conştientă ar putea cădea ca fulgerul în ispita sfinţeniei. Pe copii de pildă: Iisus i-a găsit modelul sufletului deschis spre Dumnezeu. Acesta e focul celei mai mari nevoinţe prin care au să treacă cei ce ajung desăvârşirea. primesc de la Dumnezeu Raiul şi. 641. Unde sunt acestea şi Dumnezeu Se odihneşte. De la toate lucrurile lumii Iisus ridică oamenii la raţiunile supranaturale ale Providenţei. Sfinţenia tristă e o tristă sfinţenie. pe când corabia Bisericii – coarbia cu crucea pe catarg – are intrarea deschisă şi mai pot intra oameni învălmăşiţi de puhoaie. Mai mult chiar. născându-i din trup în Duh (Coloseni 2. comoara. 655. care e cea mai rafinată capcană a mândriei. 656. că sunt în lumea aceasta. ci având toată făptura lor absorbită de dar. în dar.640. Dar posibilitatea încă nu e realitatea. 12). oamenii de tot felul. 647. Dacă Domnul este ascuns de la Botez în Sanctuarul cel mai dinlăuntru al fiinţei noastre. 646. Aici vorbim de trăire. Prezenţa lui Hristos în Sfintele Taine rămâne un adevăr dogmatic. Este lucrul cel mai greu să îndupleci omul să urmărească realizarea sfinţeniei. De fapt. unde altfel ar fi zăcătorit în contra firii. Sfinţii sunt convinşi de păcatele lor. 654. De aceea. Cei ce îşi întorc mânia şi pofta de la cele de aici. susţinută de convingere. ca o sabie de văpaie. Căci prin cei desăvârşiţi se răsfrânge sfinţenia lui Dumnezeu. Abia lor le îngăduie Atotştiutorul Dumnezeu să bată război cu stricătorul firii omeneşti şi cu sabia Duhului neîntrerupt să-l ardă. Pentru ei existenţa lui Dumnezeu şi prezenţa divină este un lucru de la sine înţeles. 651. judecându-se pe ei înşişi vrednici de iad. strămutaţi de dragostea lui Dumnezeu. Este nevoinţa monahului. Sufletul ajuns la starea de fecioară are parte de crinul Bunei-Vestiri a naşterii lui Hristos într-însul. până şi copiii îi prilejuiau motive de revelaţie. scuipă mâinile ce li se-ntind de la intrarea corăbiei. Lui Iisus lucrurile. 653. s-o scape de năruire numai sfinţenia rămâne. cred totul şi pun întrebări uimitoare de credinţă. totuşi nu toţi vor să scape în coarbie. căutând cum să-i înghită. Toţi ştim că înlăuntrul nostru stau ascunse mărgăritarul.

pe deasupra. prevăzuţi de Dumnezeu cu slujba aceasta încă mai înainte de-a se naşte (Galateni 1. 13). Ieremia 1. 6. În Biserică se nasc de sus şi cresc pe pământ. Pentru ei neştiinţa e o mare acoperire de primejdii şi anume. 663. şi. fără vreo treabă de făcut. Dreptul e omul lui Dumnezeu. prietenia aceea de mare cuviinţă a sufletului cu Tatăl său – singura situaţie normală şi de la sine înţeleasă a omului şi a oamenilor. căci desăvârşirea dragostei nu mai are pe acestea îngrădire şi hotar. 15. pe măsura credinţei şi a curăţiei lor moştenită din părinţi şi sporită cu propria lor osteneală sunt o cuvântare vie. sluga Mea. când o face în dauna intenţiei divine. prin ei se restabileşte echilibrul şi armonia şi prin ei şi ceilalţi întrevăd pe Dumnezeu. 664. 661. 662. care-şi pune viaţa pentru oile sale (Ioan 10. Sfânta Scriptură ar fi o copie de pe nevăzuta Carte de la cârma lumii. Sfinţenia e tocmai această transparenţă a lui Dumnezeu în făptura Sa. Drepţii fac cumpănă între Dumnezeu şi oameni: dobândind de la oameni pocăinţa şi de la Dumnezeu. slujba aceasta n-o poate face decât un lepădat de viaţă şi un îndrăgostit de Dumnezeu. „Căutat-am printre ei. Viaţa lui curată e mijlocul de cunoaştere a unei realităţi pe care cercetătorul savant n-o poate prinde niciodată. care are alte mijloace de aflare a adevărului. oamenii vor da peste urgia dreptăţii Sale. 38-39): nici suferinţa. Familia. de care se dovedesc mai presus. pe când dacă nu-i are. Când lipsesc drepţii dintre oameni. ori pe-a vistiernicului. 11). Cel ce strigă printr-înşii voia Sa către ceilalţi oameni. Sunt mulţi drepţi care nici nu ştiu despre ei că sunt drepţi. asta se datoreşte faptului că numai aici se mai ştie ceva despre atârnarea omului de Dumnezeu. 668. În credinţă. Îl aduce pe Dumnezeu la impas. 3). 18). ori de poartă slujba preotului. când trebuie să dea pe faţă păcatele poporului (Plângeri 2. 16-17). tuturora. 659. pentru că au într-înşii pe Dumnezeu – Cuvântul. Iată dreptul ca vestitor al voinţei lui Dumnezeu. 669. 658. că primeşte săgeţi din amândouă părţile. ori pe-a săracului. drepţii prin excelenţă. timpul. ori pe-a împăratului. dacă va ajunge la cunoştinţa atârnării sale de Dumnezeu. . trebuie să fie păstorul cel bun. Oare de ce învinuieşte Dumnezeu pe oameni de faptul că nu se mai naşte dreptul printre dânşii şi că ei nu bagă de seamă? Răspunsul e următorul: drepţii sunt uneltele lui Dumnezeu. Prin ei se potoleşte anarhia. 665. nici îngerii. milostivirea. dar nu vor înţelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el…” (Înţelepciunea lui Solomon 4. Căci nimeni nu e drept fără vreun rost de la Dumnezeu. Dreptul ajunge la obârşia Scripturii. Aceştia. câştigând în războaie. 666. va îndrepta pe mulţi” (Isaia 53. nici iadul. Sfinţii. oamenii mai presus de fire sau dumnezeii după Dar. ci trebuie să se împlinească dreptatea. Dreptul poate să se arate în oricare dintre valorile sau talanţii lui Dumnezeu. 30). va ajunge drept. Marcu 11. dar nepedepsit nimic nu lasă”(Naum 1. Sfântul nu cercetează. „Dreptul care moare osândeşte pe nelegiuiţii care trăiesc… vedea-vor sfârşitul înţeleptului. cu roadele ei împovărate de fărădelegi. iubirea divină dă totuşi putinţă de ieşire din înfundătura răutăţii ce se pedepseşte pe sine însăşi: de se va găsi cineva să stea bun pentru fraţii săi înaintea lui Dumnezeu. dacă aduc lumină şi corespund realităţii sau ba. că şi dreptul abia se mântuieşte (1 Petru 4. după faptele lor. dreptul. face cu putinţă milostivirea Sa peste oameni. Preotul. Purtătorul oricărei valori. Slujba cea anevoioasă şi plină de primejdii o au însă drepţii. nici moartea. Ştiinţa nu angajează viaţa. 7). „Prin ştiinţa lui. nu ştiu nimic de frumuseţea lor. Mântuirea dreptului e condiţionată de împlinirea destinului său de la Dumnezeu şi e primejduită de cruţarea vieţii proprii. De aceea zice Petru. ori pe-a bogatului. şi mulţi se mântuiesc. 7). drept aceea. ca să nu o pierd. prin rostul lor. Ieremia 14. ori pe-a artistului. „Dumnezeu este îndelung-răbdător şi mult milostiv. Un singur lucru i se cere pentru aceasta: să se cunoască pe sine ca avându-şi obârşia spirituală şi toată înzestrarea de la Dumnezeu. În sfânta lor neştiinţă ei sunt simpli ca florile. Să nu se creadă îngust că dreptul apare numai în religie. Dacă însă abia apare în religie. 660. şi n-am găsit” (Iezechiil 22. primejdia căderii în mândrie a celor conştienţi de virtutea lor. iubirea nu se poate împlini. ca văzător înainte. De multe ori dreptul o păţeşte. Însă nimic nu face fără să arate taina Sa slujitorilor Săi (Amos 3. 5) şi trimişi să o împlinească. 14. prin care sfătuieşte neamurile şi. Într-adevăr. În ştiinţă e savantul care sondează necunoscutul prin teorii şi le verifică pe urmă.Dumnezeu nimic nu-i mai desparte (Romani 8. Cu toate că răul se pedepseşte prin sine însuşi. 10. 667. 11). înduplecând spreolaltă amândouă părţile. cărora le-a dat avuţia Sa pe mână. sunt slugile Sale. şi pe om şi pe Dumnezeu. 657. îşi are slujba de a tălmăci tainele iconomiei divine. 18) şi faţă de cremene (Isaia 50. şi în general dreptul. De aceea trebuie să fie deodată şi stâlp de fier şi zid de aramă (Ieremia 1. nici viaţa. de aceea nici n-o poate pricepe şi nici n-o poate crea. să găsesc un om ca să se poarte cu dreptate înaintea feţei Mele pentru ţara aceasta. Isaia 58). oamenii sunt traşi la răspundere şi se află în aceeaşi primejdie cu smochinul fără roadă (Luca 13. socotind greutatea sarcinii. în religie este sfântul. În jurul acestora se întăreşte şi se întinde credinţa. dincolo de zarea dimensiunii a patra.

De-abia a simţit grozăvia şi cade în nesimţire. şi necunoscându-ne. nu te grăbi. De pildă. Şi cine ar putea să facă mai bine o treabă de asta. completând etc. la o întâmplare oarecare. Acum cinci veacuri. Iar pe de altă parte. ceea ce aduce căderea în nesimţire. ştiute sau neştiute. Drept aceea. hoaţă. Ca la o comandă. cu rânduiala lui Dumnezeu. îi lasă deschise toate căile.) Iată. cu şi mai grele vorbe. Poate că şi copilul îşi strigă în ocara sa vreun păcat al părinţilor. împotriva cărora nu-i descântec şi vă vor muşca. neştiindu-te de vină cu nici una din acestea şi nepricepând ce se lucrează la mijloc. Să zicem că. trup şi suflet. fără vreo mişcare. pedeapsa neîndurată peste care dă mintea când nu-şi înfrânează poftele: e dată jos de pe tronul conducerii şi. lipind. Dar când nu ne cunoaştem vinovăţiile. sub formă de necuviinţă. să-ţi ardă obrazul zvârlindu-ţi vorbe grele: prăpădită. se poate să sari. ca să fie asigurată liniştea apărării organice. îi îngăduie să umble în inspecţie prin întreg organismul şi-l lasă să „mănânce” ce pofteşte. fără să ştie că păcatul o dată tot răbufneşte. pe când războiul pentru mândrie e dovada celei mai mari neputinţe. Un şoc nervos opreşte afluenţa sângelui la creier. ca muşcată de şarpe. se răstesc la . pentru năpăstuirea ocării. Căci foarte mari târcoale dă vrăjmaşul în jurul celor încercaţi. cu totul. ne înşelăm după părerea noastră cu „dreptatea” pe care n-o avem. (. Toată această adaptare la noua situaţie dovedeşte un serviciu automat de siguranţă a vieţii. oricâtă uitare s-ar fi aşternut peste el. vreo greşeală cu propriul tău soţ.. fie cu gândul. dar.. ca să-i scoată din calea mântuirii. ispitindu-i să nu se smerească. facultăţile de medicină au creat catedră de sifiligrafie. aşa din senin. SMERENIA 671. totuşi. ne-ar fi mult mai uşoară ispăşirea vinovăţiilor. atingerea devine dureroasă. fibrina din sânge se şi transformă în mici aţe.. unde se şi apucă să repare. dar totuşi de vreo treabă lui Dumnezeu. unde zice: „Iată. el la vreme îţi aduce aminte. Pe noi însă. asupra ta. Prin ea îngăduie Dumnezeu oricui. soţ şi copii cumsecade şi. adaptare aproape automată. De aceea a trebuit ştiinţa să ia măsuri împotriva lui. fie cu fapta. Poate că vreun gând rău asupra vieţii sale. dar nădăjduiesc.. 674. nu răbdăm cele ce vin peste noi. prin cei apropiaţi primim arsurile cele mai curăţitoare. răspunzându-i ce nu trebuie. iar sfinţire fără smerenie nu este. în faţa acestei pedepse i s-a luat firii dreptul de apărare? De ce nu se apără? (. voi trimite asupra voastră şerpi şi scorpii. cu câteva sute de turaţii pe secundă. poate că puţine zile mai avem şi. la 1492. aruncată ca o frână împotriva destrăbălării? Nu cumva. greşeala ce era s-o faci asupră-i. iar soţul tău îţi aduce aminte acum. zice Domnul” (Ieremia 8. pentru păcatele lor trecute.) Faţă de bacilul sifilisului. prăjina ocărilor. când auzi pe cineva făcându-te tobă de ocări şi blesteme. atitudinea serviciului de siguranţă e cu totul stranie: nu se apără. ca să ni le cunoaştem şi să ni le mărturisim – de vreme ce nu luăm aminte la predica Bisericii – decât luând.. pentru stăvilirea urmărilor dezastruoase ale spirochetei. într-un şuvoi de mânie. ci socoteşte cum trebuie: poate că nu ţi-ai mărturisit. înaintea lui Dumnezeu. nici cerul nu este destul de curat (Iov 15. 672. iar pe cel ce te cearcă. mila lui Dumnezeu. ucigaşă. Nu-l întreba pe el: de ce mă ocărăşti. un vecin sau propriul tău copil sau soţ. Isprava lor a luat proporţii. (. Iar tu. Îngăduie Dumnezeu să-ţi auzi faptele pe nume. cu atât mai vârtos. – ştiut fiind că nu este nedreptate la Dumnezeu. ai avea o viaţă bună după voia lui Dumnezeu. prăvăliţi. Suferinţa mai are şi un alt rost. Uitaseşi să ţi le mărturiseşti. pe care le ghemuie ca un dop. Primirea umilinţei e cea mai mare putere a dreptului. Nu e bine. 15). Un val de sânge învăluie rana care se coagulează în atingere cu aerul şi formează un înveliş izolator. iar mateloţii lui aduc Europei sifilisul.SIFILISUL 670. ci întreabă-te pe tine oare de ce mă ocărăşte omul acesta? În orice caz. neînsemnat la slujbă sau chip. Temperatura locală se ridică. apăsându-l şi ucigându-l cu mânia. unui tăietor de lemne îi alunecă mâna în pânza fierăstrăului său. din îngăduirea lui Dumnezeu. căci altfel ar conturba lucrul zorit al apărării automate. nu te pripi cu mintea şi nu sări cu gura. apărându-te şi îndreptându-te. înainte de vreme. Căci. după părerea ta. ţi se aduc aminte. până şi scoarţa de pe creier. încât. să te dezlegi de vina lor şi iată. 673. legaţi în casa de nebuni. să-ţi sară în obraz şi să ţi-l pălmuiască cu ocările cele mai de pe urmă. 675. Ne-am putea întreba: de ce îngăduie Dumnezeu palme peste faţa dreptului? Răspundem că nu este altă cale de sfinţire şi că. de care trebuia cruţat. ci să-şi apere „onoarea”. organismul stă astfel locului.. răspunde ca David: pentru păcatele mele Domnul i-a poruncit să mă ocărască şi să mă blesteme. în corpul tăieturii. nu dă alarmă. (. Nu cumva Treponema asta e o pedeapsă neîndurată. cei păcătoşi şi grei la pricepere. Columb aduce în Europa vestea descoperirii Americii. fiindcă natura nu vrea să se apere. decât un om de nimica. Dacă ne-am cunoaşte cât suntem de păcătoşi.) Tare-mi vine-a mă gândi la locul din Ieremia proorocul.) E recunoscută de toţi extraordinara repeziciune şi putere de adptare a organismului la orice accident şi împrejurare. 17)... Dumnezeu nu are cum ne aduce aminte de păcatele noastre.

Se micşorează pe Sine la măsură omenească. Şi nesmerit nu apare înrudirea ta cu crucea. Smerenia şi curajul s-ar părea doi termeni opuşi. Depresiunea de asemenea nu este stare de masă. ba se şi completează. Într-unii Se naşte. Fărădelegea vorbirii cu morţii. nici oamenii şi nici dracii. ori pricepem. sau spiritismul. ca să o iubeşti. prin alegerea cea de bunăvoie. în nonsens. prin vreo gură slabă. şi. n-au dat foc şi aşa mai departe. În zilele noastre. în nedezvoltare. căci celui smerit nimic nu-i poate sta împotrivă: nici lucrurile.noi viclenii. Căci viaţa creştină orientată numai spre umilinţă ia o înfăţişare de sclavie spirituală. într-alţii minuni săvârşeşte şi în sfârşit într-unii Se schimbă la faţă în lumină dumnezeiască. 16). De fapt ei sunt închişi şi legaţi la minte cu un văl de întuneric care nu se rupe altfel. Mântuitorul nostru. SPIRITISMUL 684. convins de binefacere şi pe mulţi i-a folosit şi la mai mari măsuri i-a adus decât pe mulţi dintre nevoitorii conştienţi de calea sfinţeniei. ori nu pricepem aceasta. adică să fim dumnezei după Har. încă nu este întărită ca să poată „sta”. ţine omul în îngustime.. 677. într-alţii sporeşte cu vârsta şi cu înţelepciunea. în necazuri bucuraţi-vă (1 Tesaloniceni 5. în atârnarea milostivirii lui Dumnezeu. totuşi. Căci celui lămurit în căile lui Dumnezeu tot ce i se întâmplă spre mai multă lumină i se face. ne strigă vinovăţiile uitate pe care mărturisirea şi lacrimile noastre nu le-au şters. în nesiguranţă. SMERENIA ŞI CURAJUL 681. „A sta” este înălţarea care se corectează cu căderea. cu fiecare vârstă. fie schismă. cu lumina cunoştinţei fiind. O cădere în umilinţă. 680. apără şi întoarce toate spre pace. cu mare smerenie. Absenţa sau împuţinarea unuia slăbeşte pe celălalt şi între ei trebuie ţinut un echilibru. curăţă. De aceea.. ca un mare smerit să ne înduplece. cu fiecare rând de oameni până la sfârşitul veacului. decât numai când le izbeşti păcatele peste obraz. Mulţi. a ajuns o adevărată modă de lume mare. Necertat nu te smereşti. dânduse minţii noastre să-i semuiască preţul. iarăşi întoarce Dumnezeu toate spre bucurie. 679. Şi se sileşte. 683. cei ce ne-au îndemnat la păcate. Satana Îi era milostiv lui Dumnezeu prin Petru şi ucigaş prin Iuda. Firea noastră. Dumnezeu se ceartă cu omul… în numele dragostei. Satana. cu un cuvânt: în sminteală cu Dumnezeu. căci adevărata dimensiune a desăvârşirii este smerenia. Este cel ce creşte fără să ştie. Iată pe Dumnezeu cârmuind lumea şi. Vremea de amărăciune ţine de obicei cât ţine aplecarea spre mândrie. ca pe ceva în care eşti smerit (smerenia. dacă nu puteţi înţelege Împărăţia lui Dumnezeu. Drept aceea. de pipernicire la literă şi pierde curajul. deci pierde smerenia. să ia aminte să nu cadă”. prin frica de suferinţă a trupului şi prin ignoranţa raţiunilor mântuirii. stăm improvizat. Drept aceea. e şi cea mai primejdioasă rătăcire. când amărăciunea încercării şi-a împlinit lucrul. Grija noastră să fie: de-a nu strica ce tocmeşte Dumnezeu. fiind cea mai subţire dintre amăgiri. Omul voia să-l scape pe Dumnezeu de cruce. 676. Deci. 678.. iubirea şi crucea sunt din aceeaşi familie a desăvârşirii). Cu toate acestea. Ziditorul făpturii. bătând şi aşteptând la poarta zidirii Sale să I se deschidă şi să fie primit. până nu-şi înţeleg greşelile. Deasemenea. „Cui i se pare că stă. să ridice firea omenească la măsura dumnezeieştii Sale smerenii. să suim la măsura Sa dumnezeiască. cel puţin primiţi-o ca un copil în care nu se întâmplă nici o răvăşire dialectică. dacă Îl va afla. în viaţa duhovnicească ei se armonizează. Înaintea lui Dumnezeu adevărata virtute e smerenia care tămăduieşte. Dacă este o creştere naturală este şi o creştere supranaturală. provocând fie erezie. (. şi. Şi crucea – cu învierea care-i urmează – era punctul de vedere al lui Dumnezeu.. îndură o micşorare a Sa în Duh. se cred curaţi apărându-se: că n-au omorât. ca bobul de grâu în strălucirea soarelui. orientarea numai spre îndrăzneală personală şi spre profetism distruge bisericitatea şi sobornicitatea creştinismului. într-alţii propovăduieşte. SMERENIA (CHENOZA) MÂNTUITORULUI 682.) . pe potriva măsurilor noastre omeneşti. şi. iar într-alţii – foarte mulţi de aceştia – neasemănat Se chinuieşte. Mare este acela care numai de mărimea lui nu se ocupă. are vechime mare.

însoţită prin tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase. ca să dea (dar) crezământ minciunii. căci tâlhărite de spirite slăbesc şi. ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. 687. atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră. 685. arătând că ştie lucruri. Biserica e datoare să-şi cruţe fiii de ispita căderii între tâlharii cei de duh. în sufletele neadâncite. dar asta a fost din îngăduinţa lui Dumnezeu. dar numai ca. primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră. să mai crezi şi în spiritism. îşi schimbă firea. liniştit şi câştigă din nou nevinovăţia. adică şi în altceva pe lângă Biserica întemeiată de Dumnezeu. trebuitoare spiritului de dincolo. ni se pare nouă. nu opreşte ispitirea de Dumnezeu – căci tocmai asta e spiritismul. altfel decât cealaltă lume normală. ascunse cu voia. celălalt nu ascultă de nimeni. pe unii mai repede. iscoditori şi ei de taine: „Taina fărădelegii se înfiripează. Spovedania deasă şi cercetarea conştiinţei au rostul de a slăbi din fire deprinderile patimilor şi a pune în loc deprinderile bune sau virtuţile contrare patimilor. E şi mai uşor: spiritismul nu cere lupta cu sine însuşi. s-a găsit că 70 de inşi la sută făcuseră spiri-tism. cum o ştiam şi noi. nu cere recunoaşterea dumnezeirii Mântuitorului. pe care. într-o casă de nebuni. şi ca o slavă cu care i-a cinstit pe sfinţi. care poate fi oricât de deasă. jaf care duce. Dar şi îngerii răi sau spiritele pot să le ştie tot aşa de bine. de teama să nu te afli în greşeală. 688. Viaţa Sfântului Ciprian. cea mai meşteşugită substituire a persoanei. . De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia. ba şi la viaţă i-au întors.Biserica nu tăgăduieşte spiritismul. încât toate le văd printr-un duh străin. pentru care Biserica îşi opreşte fiii de la calea lăturalnică a spiritismului şi a vrăjitoriei de toate treptele e şi aceasta: s-a băgat de seamă că practica spiritismului duce la nebunie. Iar cu vremea. Iar aceasta o păţesc mai ales cei ce ocolesc sfintele Predanii ale Bisericii şi umblă după măiastra înşelare ca să-i povăţuiască aceia către lumea de dincolo. sau pradă nălucirilor care clintesc mintea din dreapta socoteală. Ba. cele închise în zile viitoare. ci au îndrăgit nedreptatea” (2 Tesaloniceni 2. iar unii cu adevărat au grăit şi cu cei mutaţi de aici. oarecum zicând. Ţinta sufletească a monahului faţă de taină trebuie îndreptată atunci când se dovedeşte uşurătate la mijloc.. ne poate sta mărturie şi în privinţa spiritismului. ca pe cea mai adevărată descoperire de dincolo. Am putea fi întâmpinaţi de adepţii spiritismului cu cuvântul că dintre sfinţi mulţi au grăit cu îngerii. Şi. Din când în când se arată între oameni cât ascultă Dumnezeu de sfinţi când arde într-înşii iubirea de oameni şi voiesc să-i scape de vreo mare nedreptate năpăstuită peste dânşii: ei cer de la Dumnezeu mărturia celui de dincolo de mormânt. ca amăgirea noastră cea din bună credinţă să fie desăvârşită: iar noi să credem o lucrare de amăgire. şi să cadă sub osândă toţi cei ce n-au crezut adevărul. văzând că cele mai multe descoperiri se împlinesc mai pe urmă. câtă de la sfinţi la ispititorii de Dumnezeu. Cum se ajunge la nebunie e uşor de priceput: fiecare şedinţă se poate face numai dacă toţi cei din adunare se învoiesc să împrumute din ei o anumită putere nervoasă. o prea deasă spovedanie. Unul e luminat la minte. Împrumutarea puterii nervoase pe care o solicită spiritele spre a putea comunica dincoace e mai mult o învoire la jaf pe socoteala sănătăţii nervilor. care scrie sau vorbeşte printr-unul din cei adunaţi. – asta-i uşurează răbdarea încercărilor. primeşti fără control cea mai de pe urmă înşelare. Dar de la minunile lui Dumnezeu prin sfinţi şi până la descoperirile spiritiste e tot atâta depărtare. Pentru aceea Dumnezeu le trimite amăgiri puternice. pentru fiii pierzării. Aşa începe pe încetul să se arate nebunia.. nu cere sfinţirea vieţii. Se-ntâmplă. Ivirea „aceluia” va fi prin lucrarea lui Satan. care înainte de a fi creştin era mare vrăjitor şi înşelător de oameni. de aceea opreşte lucrul acesta şi-şi previne credincioşii cu sfatul Sfântului Pavel. ţi le cere şi pe-acestea. care e înlocuită şi copiată întocmai întru toate. 7-12). Iată de ce: Spiritul care vine nu poate aduce nici o probă îndeajuns de convingătoare despre fiinţa sau identitatea sa. pe alţii mai târziu la a nu se mai putea sluji de minte şi de nervi. În nici un chip nu putem fi siguri de identitatea celui ce vorbeşte sau scrie întocmai ca răposatul. SPOVEDANIA 686. Spovedania deasă trebuie ţinută însă la preţul ei. ca să se mântuiască. De aceea ne ajutăm de cercetarea conştiinţei sau de spunerea gândurilor. încetul cu încetul. Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite. şi de amăgiri nelegiuite. câştigându-ţi încrederea. fiindcă n-au primit iubirea adevărului. se banalizează. 689. ci-l opreşte. numai răposatul putea să le ştie. celălalt e întunecat. ca o mărturie a nemuririi sufletului şi a învierii celei de obşte. De aceea. ceea ce-i face îndreptarea cu neputinţă. îndărătnic şi mai rău se afundă. adică. Unul e ascultător de duhovnic. te poţi pomeni cu sfaturi împotriva mântuirii. Făcându-se cercetare undeva. Poate înşira dovezi după dovezi. dacă ţii neapărat la acestea. cade în transă. Altă pricină. Să nu uităm însă că una e lupta şi suferinţa omului mărturisit şi alta e suferinţa omului nemărturisit. dat Tesalonicenilor. Acela îşi pierde conştiinţa de sine în vremea şedinţei. pe lângă toate acestea. de cele mai multe ori fără întoarcere. Căci cale nedreaptă îndrăgesc toţi acei ce iscodesc lăturalnic tainele lui Dumnezeu.

dacă sunt dublate de perechea genezelor dominante. luminează seninul cerului. Unul e ascultător de duhovnic. 697. e dependentă şi de construcţia genetică a trupului. celălalt e întunecat. lui Dumnezeu se împotriveşte. STĂPÂNIREA 693. SUFERINŢA 701. iar din odihnă. Precum plăcerea e dascălul păcatelor. 703. tot atunci. sau mai târziu. Apostolul Pavel. Să nu uităm că una e lupta şi suferinţa omului mărturisit şi alta e suferinţa omului nemărturisit. care nu cântă. de multe ori îl cruţă de cunoştinţa infirmităţii în care trebuie să petreacă. îndărătnic şi mai rău se afundă. Situaţia.690. mai limpede. în care va avea să petreacă o vreme. sau fulgerele dreptăţii divine. ce zac în străfunduri. Toate chinurile conştiinţei izvorăsc din simţirea acestor infirmităţi. ceea ce-i face îndreptarea cu neputinţă. Cunoştinţa cea din păţanie. 6) –. Profesorii ascund soluţiile temelor. Să fim înţeleşi: încercările acestea nu-s pedeapsă. dar o înregistrează sfera conştiinţei. toate se răsfrâng. Cam aşa ceva se întâmplă şi cu energia germenilor infirmi ai structurii noastre genetice: organismul nu înregistrează această energie. precum că îndată după mărturisire Dumnezeu ridică pedeapsa păcatului. Şi gândurile bune trebuie controlate cu o altă conştiinţă. veştile şi poveştile din lumea întreagă. totuşi înduri încercări şi de multe ori ani de zile în şir. isprăvile şi tendinţele ce le avem. – asta-i uşurează răbdarea încercărilor. Că le simţim ca suferinţe? De nu le-am simţi ca atare. Păcatul acesta este: înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău. STRUCTURA GENETICĂ ŞI CONŞTIINŢA 694. este o atitudine fals religioasă. Le prind însă aparatele de recepţie. oriunde ne-am afla. se răsfrâng isprăvile pământului. în aceeaşi sferă. pentru că singur nu te poţi apăra de săgeţile slavei deşarte. Iarăşi o mică asemănare: de când undele hertziene ale posturilor de radio-difuziune circulă în jurul nostru. stăpâni mintea. şi ne-o tălmăceşte printr-un conflict străfund în temelia noastră. liniştit şi câştigă din nou nevinovăţia. asupri. dacă vine într-un trup în care găseşte numai dezechilibru. sunt ca şi inexistente. se rezumă şi se înscriu în structura noastră genetică. În iconomia organică. tâlcuieşte autoritatea lumii acesteia. . şi. Nu tot aşa e cazul şi în ce priveşte sfera conştiinţei. Ca să uşureze Dumnezeu povara unui suflet. aşa durerea e dascălul înţelepciunii. dar şi în sfera conştiinţei. Cine face curte nu face carte. 700. Gândurile pătimaşe nemărturisite sau simplu spuse au însuşirea că se întăresc şi se fac funii. în conştiinţă. până acuma încă n-a ieşit ceva de folos. cum zic părinţii şi trag mintea la învoire şi la faptă. să se roage pentru el. STUDIUL 698. lumină pentru minte şi milă de la Dumnezeu. care le transformă pe înţelesul nostru. Înclinarea sufletului face interferenţă cu înclinarea trupului în care a fost trimis. ca să ia banii elevilor şi studenţilor. şi să-i plătească dajdia. Aci. nu-şi va putea manifesta înclinarea sa către cele de sus. Unul e luminat la minte. Reacţionarismul este un păcat. care este păcat. ca provenită din autoritatea lui Dumnezeu. n-am învăţa nimic. ci şcoală. 692. genezele recesive. 691. 699. nici ce e bine. peste ele. şi cine se împotriveşte stăpânirii. şi de unde ele răbufnesc până în suprafaţa faptelor văzute. Neîntrebat nimic nu e bine. deşi latente. sau de a se lepăda de El. Supunerea faţă de stăpânire este din raţiuni divine: din iubire universală de oameni şi nu din oportunism sau din frică. 696. E bine să luăm aminte însăşi mărturia proorocului David – „Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea! Şi îndată ai ridicat pedeapsa păcatului meu” (Psalmul 31. Din acest motiv. ne străbat fără să prindem nimic. Nu te răspândi cu multe cărţi. Însuşirea sufletului de a-şi cunoaşte şi recunoaşte pe Tatăl. Deci. De aceea toate gândurile trebuiesc spuse înainte de a se întări şi de a birui mintea. Controlul tuturor gândurilor e lege în călugărie. 695. Aşa vedem seninătate şi la idioţi. căci de îndată ce sunt spuse le piere puterea de a obseda. sau învăţăturile din durere – singura cale care poate învăţa ceva pe oameni. ci huruie. 702. celălalt nu ascultă de nimeni. ci va asista neputincios lângă un aparat stricat. creştinii trebuie să dea ascultare cezarului.

câtă amărăciune putem bea în locul celor ce vrem să-i mângâiem. 708. Atâta strălucire va arăta iubirea de Dumnezeu şi de oameni în noi. în care a intrat încă din viaţa pământească. chiar cea pentru daruri cu adevărat duhovniceşti. Suferinţa aceea. Suferinţa şi iubirea se cresc în progresie una pe alta. Dar ispititorul nu poate face nimic fără consimţirea sufletului. iar sufletul trăieşte. . 705. Un iubitor de argint. câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi pentru Dumnezeu şi oameni. fie de viaţă. câtă vreme era pe pământ. îl face din ce în ce mai mânjit de poftele împotriva firii. 719. nărăvindu-se cu viaţa cea trupească. 706. fie de moarte. 714. sunt oameni care au într-înşii suflete vii. şi numai la atâtea daruri ajungem. 717. Viaţa şi dragostea lui întreagă este numai Dumnezeu. slava deşartă şi mândria – iar dacă scapă de aceste bucurii mincinoase. are să se chinuiască în felul fiecărei patimi. încât n-ar mai vrea să-i moară trupul. un curvar. 25). Poate că şi de aceea a lăsat Dumnezeu viaţa aceasta aşa de necăjită. pentru faptul că se face curat. Evanghelistul Ioan prinde tocmai această a treia treaptă a luptei cu sine însuşi. iar când revine în lumea aceasta. sau atât de puternice vor fi mila şi adevărul în noi. dăruindu-le Dumnezeu în schimb adevărate bucurii duhovniceşti. Trupul trăieşte.704. ci pentru Dumnezeu – sufletul care s-a izbăvit de sine şi petrece ca un dus din lumea aceasta. 711. prin negrijă. iar cel ce a omorât acestea în sufletul său şi moartea l-a prins în acestea. 718. 715. printr-o nevăzută rânduială dumnezeiască. O cădere în curvie e mai întâi o cădere în spirit. care zice: „Cine-şi iubeşte sufletul său îl va pierde. de una să ne ţinem: că nu suntem din lumea aceasta şi nu trebuie ţintuită „aici” dragostea noastră. nici o suferinţă nu plăteşte nimic. cu seninătate. 710. dacă e locuit de suflet. ci acestea îl chinuiesc fără de sfârşit şi se măresc pe măsură ce nu pot fi satisfăcute – lipsind trupul. deşi foarte mare. un beţiv. Şi sufletul are patimile lui: părerea. cad în primejdie de a se îndrăgosti aşa de tare de propriul lor suflet. Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti. care ar pârli într-o clipă fărâma de ţărână a trupului în care zăboveşte suflarea lui Dumnezeu. care-l muncesc cel puţin tot atâta cât l-ar chinui setea până la moarte. de-am străluci duhovniceşte ca soarele. însuşirile sufletului ar fi ca nişte fulgere. răbdând cu linişte. E bine de ştiut şi faptul că darurile lui Dumnezeu dau o mare putere de a suferi. toate piedicile cad pe rând. Sufletul. stropii aceştia de noroi împroşcaţi din trup pe suflet. prin câtă suferinţă putem răzbi cu bucurie. Cu cît orizontul tău e mai îngust şi mai îngustat de durere. Deci. Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe. să fii deasupra ei. Dar libertatea. se urăşte pe sine. Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni. nu scapă de tirania poftelor sale. cu atât neliştea ta e mai mare şi poate să fie mai mare ca în toată lumea. Această consimţire însă înnegreşte sau spurcă faţă sufletului. Cel ce a înviat în sufletul său cunoştinţa şi iubirea lui Dumnezeu. 720. aşa se învoieşte şi se leagă de tare cu plăcerea din lumea aceasta. pe unul care ar trece Sahara şi n-ar găsi apă. poftele. un lacom de mâncare. care l-a ros în viaţa pământească. Fără libertate şi fără har. iar conştiinţa îi strigă mereu osânda lui Dumnezeu şi zădărnicia suferinţei sale. În spirit e înclinarea şi căderea. şi sunt oameni care au suflete moarte (Apocalipsă). ceea ce la puţini se întâmplă. încât sufletele lor se sting şi se pierd. Durerea nu e obiect sănătos de meditaţie. Aşadar. SUFLETUL 709. dacă e locuit de Dumnezeu. iar cine-şi urăşte sufletul său. câtă suferinţă putem ridica de pe el. Numai atâta bine putem face. după cuvântul Domnului. Sufletul care se mântuieşte este acela care nu mai trăieşte pentru sine. După încetarea trupului. Sufletul. amăgit de convieţuirea cu animalitatea trupului. izgonit din trup de moartea acestuia. stârnesc în sufletul desfăcut de trup o văpaie de pofte. Sufletul are şi el o parte pătimaşă. 713. ci ar vrea să fie veşnică viaţa aceasta vremelnică. Căci durerea ta te ia în vîrtejul ei şi te închide dinspre toată lumea şi dinspre orice lume. Care-L face să uite de sine. iubirea şi harul celor de pe pământ pot îndupleca pe Dumnezeu să scoată din muncă sufletul ce n-a ajuns la sfinţenie deplină. în lumea aceasta. Orice faptă trupească a fost mai întâi o faptă sufletească. Dar trebuie să vină cineva să te scoată din cercul tău chinuitor de îngust. acela a murit pentru veşnicie. ca să ne mai şi săturăm de ea. un lacom de avere. 712. 716. acela a înviat pentru veşnicie. E parcă o prelungire a iadului după tine. care. să o depăşeşti. îl va păzi spre viaţa veşnică” (Ioan 12. Bucuria neînfrânată. Dacă îmbinarea sufletului cu trupul n-ar fi strunită din voia lui Dumnezeu. cu atât mai puţin suferinţa din iad. 707. orice potrivnicie în calea darului şi. te poate face să uiţi că încă n-ai ieşit cu totul din împărăţia ispitelor. Acela a omorât Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul său şi a înlocuit-o cu împărăţia chinurilor veşnice. nu rodeşte nici o nădejde de pe urma ei. De durere trebuie să scapi. are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărţirea sa din robia uneltei sale. Iar aceasta e de la convieţuirea cu trupul în care s-a retras ispititorul şi-l munceşte cu pofte.

în întregul lui. 737. ar însemna pentru ea un adevărat triumf. şi. talentele. filosofia. 731. adeseori e mucenic. dar satana le vede. tot aşa este un Ierarh al lor. Aceasta-i contabilitatea fricosului: zarafii cu banii lor falşi fură talanţii noştri buni. un bun veterinar. asta e descalificare şi ruşine. Deci lepra şi orice lepră. în favoarea lui Dumnezeu. 743. să nu întârzie a căuta povăţuirea unui duhovnic. nici că există Dumnezeu. Chiar numai factorul eredităţii. Aspiraţia sufletului după realizarea desăvârşirii sale. Ce ţi-a dat Dumnezeu dar. A nu şti şi a recunoaşte aceasta. Omul. n-are trebuinţă de suflet şi de Dumnezeu – autorul şi stăpânul vieţii – e. 727. Medicul. 728. 733. 736. va ajunge drept. În fiecare om este închisă o măsură a lui. 722. când li se deschide ochiul vederii şi urechile auzirii celor de dincolo. dar nici să nu se lovească nimeni a o ajunge. Ştiinţa fără Dumnezeu şi împotriva omului. de asemenea e mucenic. 725. până la un loc. Multă ştiinţă apropie pe om de Dumnezeu. nici că nu există. şi a face gâlceavă că ştii totul. dacă va ajunge la cunoştinţa atârnării sale de Dumnezeu. în religie este sfântul. însă a şti puţin. Ştiinţa nu angajează viaţa. unde nu au competenţă şi nici mijloace de cercetare. Darurile lui Dumnezeu ascunse în noi nu le ştim. toate la un loc nu pot să dovedească. În credinţă. ŞTIINŢA 724. ca un tâlhar viclean. 726. Oare ştiinţa nu aşteaptă şi ea. Cel cu un talant din Sfânta Evanghelie are numai botezul şi talantul lui i se va da celor fără botez. arată că păcatul sufletului atrage după sine pedeapsa trupului. 738. asigură-l cu întrebarea şi ocroteşte-l cu smerenia şi cu atât mai vârtos nu ieşi din sfatul unuia dintre nebăgaţii în seamă slujitori ai lui Dumnezeu. Dacă ştiinţa ar putea prinde momentul când apare în părinţi o geneză (genă) defectivă. ca pe un jgheab. fără să ştie. în sensul în care le-a rostuit Dumnezeu. inevitabil ajung în înfundătura aroganţei care nu ştie nimic – ceea ce păţesc numai peticarii ştiinţei. sănătatea minţii. nu e totdeauna o vinovăţie – uneori e chiar virtute. peste aceasta să nu treacă nimeni. Un bărbat de ştiinţă. Purtătorul oricărei valori. căci precum este o ierarhie a valorilor. care crede că. şi nu găteşte venirea zilei Domnului? TALANŢII 734. Sufletul dus în robie e jefuit pe dată de toată agoniseala sa duhovnicească. care pune crucea pe masa de judecată. un conducător de neamuri. 741. medicina şi celelalte discipline ale preocupărilor omeneşti. 732. Toate aceste discipline ale ştiinţei sunt însă folositoare când îşi cunosc marginile şi când nu trec într-o altă zonă a existemţei. de aceea nici n-o poate pricepe şi nici n-o poate crea. cei ce se mărginesc numai la cunoştinţa unilaterală. 740. ar trebui să se negustorească între oameni. care are alte mijloace de aflare a adevărului. care le va feri inima şi mintea de bucurie străină şi care îi va ocroti cu dulama smereniei. 729. asta este toată istoria omului. ca şi cum atârnarea de Dumnezeu ar fi o mare . urmărite la obârşiile ei. după cum ne asigură şi Sfântul Pavel (Romani 12. ca să fie cunoscut îndeajuns. la vreme de mare însemnătate pentru ei. să audă graiul şi cuvintele mai presus de fire. A nu lucra cu valorile. puţină ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. 730. dar îi aduce sufletului smerenia. dacă aduc lumină şi corespund realităţii sau ba. Între cei trimişi de Dumnezeu sunt şi oameni ce au darul să vadă dincolo de zare. pândeşte vremea darului de sus să se deschidă în viaţa noastră şi de nu-l va afla acoperit de smerenie şi dreaptă socoteală. Viaţa lui curată e mijlocul de cunoaştere a unei realităţi pe care cercetătorul savant n-o poate prinde niciodată. şi totdeauna o vinovăţie.721. chiar şi dreptul. 3). Oare în Templul sufletului nostru se va găsi vreun copil sau măcar vreun orb să-L primească pe Iisus? 723. varsă el. s-a apucat să facă şi nebunia ei cea mai de pe urmă: desfacerea şi aprinderea stihiilor. Ştiinţa. Sfântul nu cercetează. 742. care mărturiseşte în mediul său pe Dumnezeu. e din ce în ce mai necunoscut. Omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine. povăţuind pe oameni. De aceea. pustiirile lui pe făgaşul lui Dumnezeu. dar cu fapte. depăşeşte limitele ştiinţei pozitive. 739. Dumnezeu a pedepsit până şi cu lepră. Dar aceştia. 735. În ştiinţă e savantul care sondează necunoscutul prin teorii şi le verifică pe urmă. Toate valorile. dacă se declară atârnător de Dumnezeu. dincolo de biologie şi probabilitate. înseamnă a ieşi din ierarhie şi a face anarhie. Problema eredităţii mai are un capăt.

. care la nivelul creierului. Lupta „de gând” iarăşi începe. iarăşi vin şi izbesc în pereţii corăbiei şi în digurile portului. răbdare pustnicilor. numai fiindcă a îndrăznit să numere poporul (2 Regi 24). 745. Subiectul iubitor şi iubitul găsesc deplinătatea vieţii în împărăţia iubirii. 17). Care este mecanismul biologic al instinctului de reproducţie? Instinctul acesta are ca obârşie materială o glandă endocrină. Să ne apropiem de o analiză concretă a tensiunii dintre minte şi patimi. talazurile mării. cu măriri. Împărăţia omului şi a cosmosului iluminat nu se realizează decât prin Sfântul Duh. înzestrat deodată cu darul stăpânirii şi cu darul proorociei. darul cunoştinţei. le respinge. se neutralizează printr-o apariţie de anticorpi. Trupul e indiferent. 744. ca trup. interpretarea vieţii în perspectiva luminii divine. să tâlhărească pe Dumnezeu de darul ce li-l dase spre tot lucrul bun. cu puteri şi cu tot felul de haruri. forţele sale sunt oarbe. Se vede învăluit.slăbiciune şi vinovăţie.. Aceasta dă îndrăzneală mucenicilor. puternice şi luminoase.. Omul. toate pier şi se restabileşte un echilibru şi o linişte în minte. atunci în organic se petrece o reacţie chimică în care substanţele endocrine din sânge. se încheie cerul. ce au să-l împlinească în lume. a căpătat o straşnică pedeapsă. de care să ne bucurăm numai noi. Aşa prinde putere viaţa religioasă din chiar neputinţa omenească. care varsă o substanţă chimică în sânge. TRINITATEA 750. Şi aşa păţesc pe rând toţi dăruiţii lui Dumnezeu când nu se învoiesc la sfatul lumii. Cu talantul Botezului sunt dăruiţi creştinii. nevoitorul se sperie. (. Deci. Înzestrările lui Dumnezeu nu sunt date ca simple ornamente. TENSIUNEA DINTRE MINTE ŞI PATIMI 749. talantul îngropat şi de puţini dezgropat şi sporit. Iată prilej de câştigat la nivel înalt. care este a treia împărăţie a lui Dumnezeu. iar din popor i-au murit 70. Conştiinţa – care ocroteşte viaţa omului şi sub perspectivă trans-cendentă – aduce „Numele lui Dumnezeu care arde pe draci” şi aduce Crucea Domnului: Jertfa – lepădarea de sine. înaintestătătorii şi deţinătorii puterii au să dea seama. care erotizau scoarţa cerebrală. care fac această neutralizare. nebunia pentru Hristos. hormoni. Prezenţa lui Iisus în toate fragmentele timpului este ceea ce dă talanţilor valoarea lor de energii divine. cei cu daruri.) Şi totuşi. Cenzura rezistă.) Mărturisirile străfunde de credinţă în Dumnezeu. Această erotizare constă în apariţia pe ecranul minţii a gândurilor şi a imaginilor în favoarea satisfacerii acestui instinct. nu poporul (2 Regi 24. Revelaţiile lui Dumnezeu cu altul se împlinesc într-un al treilea. 747. (. abia în Împărăţia ce va să vie oamenii nu se mai însoară şi nu se mai mărită. înfuriate de patimi. În felul acesta „gândurile” şi „imaginile” şi „reprezentările”.. deznădăjduit chiar. Ele cer învoirea. Dar Dumnezeu nu te-a părăsit. Numai în această „Trinitate” . Satana nu e definitiv biruit pe pământ. energie pe care lumea nu o cunoaşte. asemenea cu liniştea pe care a restabilit-o Iisus când a venit pe mare la ucenicii Săi învăluiţi de talazurile înfuriate ale mării. chiar de venirea sabiei după dreptate. osteneşte. Răbdarea însăşi a războiului e ultima ta rugăciune. Chimismul endocrin nu e biruit – asimilat. Darul proorociei i s-a luat o vreme. chiar dacă pe ecranul minţii au apărut gânduri şi imagini de hulă împotriva lui Dumnezeu şi te vezi în imposibilitate de a te mai ruga chiar.000 de oameni – şi doar el greşise. Când aceste gânduri de rezistenţă. erotizează scoarţa cerebrală. au ca urmare convertirea. se produc iarăşi şi iarăşi. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr. au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu. Luarea prin surprindere poate fi aprigă. curajul adevărului. ca om. sunt afirmate cu toată credinţa şi ştiind cu certitudine că Însuşi Iisus Se luptă cu Satana în locul nostru. Talentele sunt înzestrări de energie divină. strămutarea forţei oarbe neutralizate într-o energie de o altă calitate şi de o înaltă valoare: a iubirii de Dumnezeu şi de oameni în genere şi nicidecum nu mai rămâne de veun om. în glande. Regele David. la obârşie. lepădarea de plăcere.. Cel ce recunoaşte Providenţa de la Dumnezeu a talentelor sale va mai primi şi celui ce i se pare că nu le are de la Dumnezeu.. Convertirea talentelor este un mare talent. cu răspunderi. 746. 748. în care se încheie drama. neutralizat – decât după o ciocnire. spre scopurile ei anumite. de pe urma unei evidenţe divine. care apoi s-au liniştit. criză. i se va lua şi ceea ce i se pare că are.

TRUPUL 752. Părinţii i-au zis trupului: vrăjmaş milostiv şi prieten viclean. găsesc conţinutul definitiv şi deplinătatea vieţii lor. deşi le tânjeşte cugetul. 1947. La vreme de umilinţă – care cearcă pe toţi – şi aceştia biruie piedica şi intră în lupta mântuirii. divin. De aceea. că mai mulţi s-au păgubit din post. în care nu este opoziţie între personalităţi. Foamea îmblânzeşte fiarele. 753. Ura îşi ridică împotrivă şi mai mare ură. căci stinge pe Dumnezeu şi din ochii celorlalţi. o boare a haosului. În valoarea politică trufia stârneşte tirania. ca să nu dăuneze sănătăţii. creează împărăţia lor. toţi au întârziat sau. nu te poţi înţelege cu el decât prin osteneală şi foame. în religie. Acestea îl îmblânzesc. De la starea asta şi până la a-l face să fie templu sau Biserică a Duhului Sfânt (1 Corinteni 3. p. 758. decât din prea multa mâncare. Când potrivnicul mântuirii noastre se vede bătut la prima piedică – cea mai uşoară – ce o ridică în calea robilor lui Dumnezeu prin lume. vol. Acestor două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu nebuni: celor ce leapădă pe Dumnezeu şi celor ce leapădă pe oameni din inima lor. Ea face din viaţa aceasta o anticameră a iadului. Iată de ce creştinismul are ca bază dogma hristologică a naturii teandrice a Fiului şi dogma Trinitară. în spate – trupul de pe noi. 756. în starea de iad a conştiinţei. ed. această desfigurare spirituală. inchiziţia. lucrează demonii asupra sufletelor chinuite şi sporesc în ele ura. desăvârşind în ei iubirea. iar la dezlegarea lor din trup. muşcaţi la minte de mândrie. E de neînţeles că durerea trupului îl face pe om să ceară ajutorul lui Dumnezeu. adică. Rugăciunea şi postul scot dracii poftei şi ai mâniei din trup. Cei ce s-au grăbit fără sfatul dreptei socoteli. e tânguirea vicleană a stricăciunii. au pierdut. nu mai sunt buni decât să facă din viaţa celorlalţi un iad.1. pe când durerea sufletului. 755. TRUFIA 751. sau o iubire trupească de sine. vol. 16) e de luptat de cele mai multe ori viaţa întreagă. Precum în viaţa pământească lucra Harul asupra celor ce se sfinţeau şi sporea în ei iubirea. Fiecare ducem un ateu. în dualitate găsindu-şi soluţia în Unitate . Filocalia. în ştiinţă şi economie. după sănătatea rămasă – deşi postul pe mulţi i-a făcut sănătoşi – şi după tăria şi felul ispitelor. trebuinţa şi putinţa fiecăruia. I. ca să te milostiveşti de el. acestea însă trebuie conduse după dreapta socoteală. Şi ed. gândindu-se la cei grăbiţi să stingă patimile. însă. între ipoteze şi fiinţa unică. acesta sporeşte. ci abia simte cu trupul că s-a depărtat de Dumnezeu şi a ajuns o grămadă de doage. în împărăţia fără de Har. De aceea. aşa prin contrast. terorismul. Ierarhul lor de drept. atât a oamenilor cât şi a lui Dumnezeu. pe alţii. E de neînţeles cum oamenii aleargă după sănătatea trupului.129). au zis Părinţii. Cuvânt despre Sfinţii Părinţi din Skit. un număr care simplifică. senzualismul. îndărăptând. să fie măsurat după vârstă. Trinitatea este un număr sacru. Misterul creştinismului este misterul unităţii.130. victoria asupra luptei şi diviziunii. protestantismul. Sibiu.Trinitate. şi preamăreau dreapta socoteală. materialismul. în toate a băgat anarhia faţă de Dumnezeu. URMAREA LUI HRISTOS . Ura. ci scoasă din rădăcină şi firea făcută iarăşi curată. o viforniţă. Postul. necredincios. nici că se mişcă. II. ecumenismul şi societatea perfectă. care ştie cumpăni pentru fiecare ins aparte: măsura. De fapt. rămânând în Împărăţia Harului. deşi învrăjbirea nu-i ţine mult. plenitudinea. în artă. La o atare înaintare a luptei pentru mântuire se tânguie trupul. oarbă şi mută. Aşa cere dreapta socoteală. ci le stârneşte a doua piedică prin viciile trupului. Ea un e un climat al mediului viciat.ne este dată viaţa divină perfectă. Sibiu 1946. de strâmbătatea şi amorţirea lui. ca virtutea cea mai mare (Sfântul Ioan Casian. Cu tot dinadinsul se atrage luarea-aminte că toată lupta aceasta să nu se ducă fără îndrumarea unui duhovnic iscusit. mândria nu-l lasă să se dea bătut. încât nu se mai ţine vrăjmaş lui Dumnezeu. despotismul. boala îi întoarce. în care subiectul iubitor şi obiectul iubit. nici nu-i lasă să meargă vreodată la duhovnic. E de neînţeles cum de nu simte omul cu sufletul că a ieşit din omenie. 754. Dezechilibrul mintal al trufiei a contaminat aproape toate valorile şi le-a pus în conflict. dar după iertarea păcatelor aşa de puţin! URA 757. Preţuirea pătimaşă a trupului pe mulţi îi întoarce împotriva duhovnicului. face mii de victime. Firea trupului fiind surdă.1. care nu trebuie ascultată. p. dictatura.

ci din grija de a nu greşi. VEDENIILE 771. O trăire a vieţii lui Iisus. în care apar relaţiile lui Dumnezeu cu omul: naşterea lui Dumnezeu în om şi naşterea omului în Dumnezeu. Iar a nu te face de râs însemnează a-L urma pe Iisus în toată calea vieţii Sale pământeşti. asta este toată istoria omului. înseamnă chemare la apostolie şi la toate riscurile trăirii de Dumnezeu între irozii neamurilor. nu te afli nici pe tine. inaccesibil dacă nu chiar inexistent. El este în căutarea lui însuşi. au învăţat că. creat de ei. ce înseamnă mai mult decât haina şi mâncarea. deşi absolut. adevărurile vii. Şi până nu-L găseşti pe Dumnezeu. Predania Bisericii Răsăritene se fereşte de vedenii şi îşi fereşte şi fiii. La aceştia s-a referit Iisus când descurca pe al doilea spre rostul său: „lasă morţii să-şi îngroape morţii lor”. 763. Aceştia au simplificat tot aparatul religiei. pe cât ne zoreşte foamea şi setea după cele pieritoare. ştiu. care nu statorniceşte . Când ţi-a găsit Dumnezeu vreo treabă pentru Împărăţia Sa între oameni. lasă-mă să-mi îngrop necredinţa mea!” 766. Sunt mulţi cărturari „aproape de Împărăţia lui Dumnezeu”. pentru pricini pământeşti se găsesc mii şi milioane de oameni care merg cântând la moarte. Singura pomenire ortodoxă este aceea care nu pune nici un tipar pe minte. măcar tot aşa de zornic. lasă în urmă orice vedenie. ci şi Uşa împărăţiei de scăpare. primind orice. feciorul tău fuge de biserică. Şi se ştie că Dumnezeu nu Se supără când se stă pe acest punct de vedere. ai isprăvit toate obligaţiile lumii. De aceea Răsăritul meditează fără imagini chiar contra imaginilor. „Dumnezeu poartă paşii omului”. Iisus e nu numai Cheia. te doare. nu categoriile metafizice sub substanţe alegorice. un război şi a-ţi zidi o cetate. 761. dar n-ai avut grijă ca să iei cheia de acasă. trebuie să-i iubeşti. verişoara ta a fugit necununată. dar pentru Împăratul Cerurilor abia se mai găsesc puţini. cât poate să cuprindă firea omenească. este semn că Dumnezeu.759. dacă te găseşti pe tine în funcţie de Dumnezeu – naşterea ta în adevăr. Iisus Hristos e Calea şi naturală şi supranaturală a desăvârşirii. A fi ucenicul lui Iisus însemnează o prevedere. 770. Mărginirea ta. Dar când aceasta a ajuns un dar al conştiinţei. care nu le cere mai mult decât să-I recunoască existenţa. Vecinul tău bate crâşmele. Au rămas cu un Dumnezeu abstract. fără deosebire de confesiune. pe care. Toţi care nu cred şi nu urmează lui Dumnezeu sunt morţi înaintea lui Dumnezeu. nemărginitul vrea să creşti spiritual pe dimensiuni divine. copiii tăi umblă la joc seara şi scuipă după preot. Se mulţumeau foarte bine cu un Dumnezeu pe care Îl deduc ei. neputincioşilor. Ce folos. Zic însă: cine vrea să urmeze pe Domnul şi să se asemene cu El. la care suntem chemaţi. chiar un Dumnezeu al lor. scapi până la uşa unei case în pădure. 760. Toţi marii mistici. adânc în care se întâlnesc iubitorul şi iubitul. iar acestea sunt marile hotărâri spre El. că urmărit de o fiară. desăvârşirea. iar cele ce mai lipsesc le aşteptăm la a doua venire. nici sensul lumii. 765. de asemenea. asemenea cu El va fi. care să fie liniştiţi şi bucuroşi de moarte. Sunt toţi cei care cred în Dumnezeu. Riscurile imaginaţiei sunt ocolite în duhovnicia Răsăritului (nălucirile false). N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând să te aduci pe tine. în demnitate. 767. A fi ucenicul lui Iisus nu însemnează a te opri la mijlocul uceniciei. dar nu cred în Iisus Hristos. Revelaţia e deplină. E lucru de mirare că. Ar trebui să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească. 764. grăbeşte sfârşitul. Omul este veşnic în căutare după ceva. încă nu ne-a îndesat nimeni cununa de spini pe frunte şi nu ne-a bătut piroanele în tălpi. a primejdiilor la câte te expune aceasta. cărturarii rămân aproape pe „dinafară de Împărăţie”. Acolo sunt adevărurile experienţei spirituale. Este la mijloc o revelaţie tripartită. 769. ca odinioară cărturarul cu care a vorbit Iisus. în adâncul lumii spirituale se săvârşeşte un proces divin. 772. întrucât acestea nu sunt neapărat trebuitoare mântuirii şi. Ar fi surprinzător răspunsul vreunuia: „Doamne. Nouă. din când în când. 762. Dar. este pentru tine argumentul decisiv al existenţei Sale şi a rudeniei tale cu El. A nu-ţi face socoteala aceasta însemnează a te face de râs. în cruce să se asemene şi. 768. Această ţâşnire în conştiinţă a darului nemărginirii. chiar dacă ultimul pas al căii îl vei avea de făcut răstignit pe o cruce. Aspiraţia sufletului după realizarea desăvârşirii sale. Nu cumva sunteţi şi voi căutând pe Iisus? Voi ştiţi despre Iisus o mulţime de lucruri. care trebuie să aibă loc. Fără revelaţia lui Dumnezeu în Iisus Hristos şi fără angajarea în toate consecinţele concrete ale acestei Revelaţii. deşi cugetăm ale lumii şi umblăm în calea păcatelor. nu-ţi găseşti nici sensul tău. chiar vedeniile reale le refuză – nu din rea credinţă sau din împotrivire. O întâlnire cu Iisus înseamnă o misiune. dar nu-L ştiţi pe El.

Numai sila unei prigoane peste tot pământul împotriva creştinilor îi va hotărî să lase la o parte orice vrajbă confesională şi să fie una. până când? VRAJBA ÎN CASĂ 781. care este cel care făcea acest lucru. 779. prin virtuţi Domnul se manifestă dinlăuntru. 2. cum au fost la început. Este un prim păcat. VOTURILE MONAHALE 776. Nepotrivirea de vârstă. Lăcomia de avere a unui părinte când şi-a măritat sau şi-a căsătorit feciorul. 775. dacă: 1. Nu vor scăpa de sub tăvălugul urgiilor istoriei până nu vor veni şi la mintea aceea să asculte şi să împlinească. Prin urmare. Dintre cele trei făgăduinte (monahale). dacă soţii trăiesc în căsătorie nelegitimă. pentru că are de biruit mai mult patimile minţii. cea mai grea e ascultarea. dar viclenia ba. are să le spargă casa. aşa zicând. sunt o formă decadentă de monahism. Numele lui Iisus din rugăciunea călugărilor: „Doamne. sau fără cununie bisericească. căsătoria lor va sfârşi cu vrajbă sau cu spargerea casei aceleia. aceia trebuie să treacă peste ceea ce ar fi foarte bine să treacă creştinătatea vremii noastre şi să fie una. Căsătoria s-a început cu stângul. păcătosul”. Astfel au intrat într-o casă nouă. 777. Poate că în vremile acelea abia vor mai fi creştini. VRAJBA CONFESIONALĂ 780. adică cu desfrânarea. în loc să asculte fără discuţie. dinafară. Obligativitatea voturilor monahale poate înceta numai în cazul extrem de rar când se întâmplă din motive clinice a personalităţii omeneşti. Exemplu: „Adevăr”. făcute înainte sau după căsătorie. O asemenea căsătorie nu ţine. rugămintea cea mai de pe urmă a Mântuitorului în lume. miluieşte-mă pe mine. Sunt părinţi care-şi mărită fetele la 14-16 ani. Porunca ar fi Cuvântul lui Dumnezeu ca îndemnare din afară. Neapărat vine vrajba în casă. când vă măritaţi fetele sau vă însuraţi feciorii! 5.nici o imaginaţie sau imagine. ca principiu impulsiv. Toate îşi au izvorul în păcate. De aceea. 4. fireşte că este şi în strădania pentru dobândirea virtuţilor. Dacă prin porunci Domnul ni Se îmbie. Mănăstirile cu viaţă de sine au slăbit votul ascultării şi al sărăciei şi. Iisuse Hristoase. tocmai pentru că nau omorât pe diavolul. cu o pecete drăcească pe trupul şi pe sufletul lor şi pentru că nu şi-au mărturisit acel păcat. iar la 18. Din curvii nemărturisite. unirea creştinătăţii întârzie Doamne. 19 ani fata lor este văduvă şi încă cu copil. om în . iar virtutea ar fi Cuvântul lui Dumnezeu ca îndemnare dinlăuntru. Nu-i va fi zvârlită şi bătrâneţea laolaltă cu tinereţea? VIRTUŢILE 774. Dacă Domnul e ascuns în poruncile Sale. rămânând ca lui Dumnezeu să-I dea o bătrâneţe distrusă. Iar omul cu socoteală vicleană e acela care-şi dă cu voia toată tinereţea dracilor. deci şi a conştiinţei în cazul deplinătăţii de conştiinţă. Mai vine apoi. toţi trebuie să intre la cuminţenie şi să se legiuiască dacă sunt aşa. 778. ca principiu atractiv. El este puterea sau sufletul nevoinţelor virtuţii. Dumnezeu iartă neştiinţa. pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului. însă făgăduinţele rămân obligatorii iar lepădarea lor păcat. Vrajba în casă vine din păcate. Încetarea voturilor e încetarea călugăriei. cuminţiţi-vă părinţilor cu sfaturile. Fiul lui Dumnezeu. măcar la sfârşit. căci ce poate face o fată aşa tânără în faţa unui vlăjgan. „Duh”. din pricina aceasta. care discută cu Dumnezeu. dar oricâţi vor rămâne. 3. VICLENIA 773. Primejdia comună s-a arătat în lume. De vei mărita fata ta numai pentru avere. pe care toţi îl plătesc cu vrajba. Aceasta din cauza nepotrivirii de vârstă.

nimeni nu se mântuieşte singur. Iar a treia armă de apărare este smerenia sufletului.) să-l facă. sau în mai mari să-i cufunde. De acum începe războiul minţii omului cu mintea cea vicleană. 784. 6. nu suportă impresii prea tari. Această diferenţă mare de vârstă este un păcat înaintea lui Dumnezeu. după zeci de ani de lupte dinlăuntru. Dar soţii cum desfrânează. Potrivnicul a dat primul război cu Adam în rai şi. cu noi cu toţi. Deci. 786. de Sfânta Împărtăşanie şi de rânduielile Bisericii. Plin de fiere fiind. atât a Mântuitorului. îi sare în cap celuilalt. orice gânduri rele ai avea. Înfrângerea lui însă o repetă întreg neamul omenesc. acesta-i chinul păcatului său că. 785. 7. a venit să-l bată şi în lume. E lucru ştiut că sistemul nostru nervos. 8. Astfel. dată omului de Dumnezeu (A se vedea şi Sfântul Maxim Mărturisitorul. 788a. . Răspunsuri către Talasie. sau războiul nevăzut. din negrija de spovedanie. casa aceea nu ţine. De la această deosebire încolo. iar ceea ce a făcut Adam facem şi noi. Şi din cauza aceasta. E primul război pierdut de om. de robii lui Dumnezeu ca să-i cerce nu cumva să se mai afle la ei ceva iubire de sine. te umpli de mânie şi astfel îşi sar în cap unii la alţii. căci nu e un război de glumă. să zici în adâncul inimii: „Pentru păcatele mele pătimesc acestea. 787. dacă a fost bătut când se lupta cu noi din afară. ci presupune şi o faţă socială. Doamne. Atunci. care dacă nu se păzesc. pentru o bucată de lemn ce nu e la locul ei. Şi întoarce-te cu inimă bună către Dumnezeu. Căci „acela” va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împărăţiilor pământului (Matei 4. fiecare. Asupra diavolului avem aceste trei arme: Numele Domnului şi al Maicii Domnului. De aceea. în societatea omenească stăpânită de acela. (Aş întreba pe cei ce nu au cruce: cu ce semn vă apăraţi voi de diavol ?) Ei însă nu au semn. Îngăduie Dumnezeu ispititorului să se apropie. totuşi. Deci.n. despre care zice Sfântul Ioan Scărarul că: „Armă mai tare în cer şi pe pământ nu avem. de n-a fost chemat de Dumnezeu cu rost de a ruşina puterea vrăjmaşă şi a mai întări neputinţa oamenilor spre război. Şi bate Dumnezeu nerânduiala ca să se facă rânduială. o încovoiere a unei meniri. care sunt poruncile lui Dumnezeu. pălmuindu-ţi mintea. în apariţia lui personală din pustie. dar nu are putere peste cei ce nu-l ascultă! 788b. 3). ca numele lui Dumnezeu”. izbăveşte-mă de cel rău”. 783. din trup şi din suflet. Fireşte că şi noi în lupta cu patimile – treabă de începători. Mântuitorul a înfrânt întâi pe potrivnicul în duh. căci vede Tatăl osteneala fiului şi nicidecum nu-l lasă.toată firea. Diavolul dă sfaturile lui la toţi. cât şi a ucenicului. atunci sufletul şi mintea. În această luptă încă suntem scutiţi prin rânduiala dumnezeiască de a-l vedea în toată fioroasa lui prezenţă. ca peste toate acestea să rămână sănătos. fizică şi psihică. Să nu vorbeşti niciodată despre proiectele tale. E lucru ştiut şi probat de medicină că spaimele (traumatismele) peste puterea de răbdare a sistemului nervos îl dezechilibrează şi. care seamănă mult cu îndrăcirea. acolo de unde doar Iisus a început lupta. Mândria lui nu poate răbda bătaie. căci. pentru o vorbă cât de neînsemnată. spunem că mântuirea nu se câştigă cu o faptă răzleaţă. Iar a doua armă pe care o avem împotriva puterii vrăjmaşe este Sfânta Cruce (1 Corinteni 1. urmează aceeaşi cărare şi stadii. care se înmulţeşte în corpul omului atunci când mănâncă carne multă şi nu posteşte. care va tirăni sub ascultarea sa tot pământul. Din petrecere fără post. răvăşit de atâtea vicii săvârşite de noi sau de un şir întreg de părinţi înaintaşi. Crucea Ta ne-ai dat”. ci se sparge şi în aceste cazuri părinţii trebuie să recunoască că au dat un sfat prost. 12). de mântuirea sa se mai leagă o mulţime de oameni. biruind prin dragostea de Dumnezeu ispita aceluia când îl îmbia cu momeala plăcerii din materia lumii. VRĂJMAŞUL – ANTIHRIST 782. mii de ani de-a rândul. prin gura lumii. Şi o ultimă pricină este desfrânarea soţilor. Noi. Filocalia vol. ceva mândrie. Noi trebuie să începem urmarea Mântuitorului de la purificarea de patimi. în stare de a ne apropria. Nu mai ţin nici o rânduială. dacă a trebuit să fugă ruşinat. poate să-l ducă până la boala epilepsiei. Din negrija de suflet a celor din casă. şi prin aceasta să-i întineze iarăşi în cele dintâi. sau părere înaltă. dar care poate ţine o viaţă întreagă – trebuie să dăm cu el o luptă în duh. urmând pe Domnul. după slăbiciunea la care-l găseşte. muritorii n-avem de a începe lupta de la arătarea făţişă şi personală a potrivnicului. îl prind în prezenţa nevăzută. că nu-i lasă (diavolul n. El e „acela” care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam. după ce Iisus l-a bătut pe potrivnic în pustie. ca un vameş al văzduhului. fără primejdii grave. de zilele postului şi de sărbători. ca să ajungem după multă vreme la o sănătate. lupta pentru mântuire. Nu în zadar semnul Crucii îl numeşte Biserica: „Armă nebiruită asupra diavolului. Spre războiul acesta însă să nu îndrăznească nimeni. păzesc pe ale diavolului şi nu pot să aibă linişte. căci cel rău ştie doar ce vorbeşti nu şi ce gândeşti şi ţi le nimiceşte. Aşa. când sunt legiuiţi? Aşa bine. nemaiavând ce face. E limpede că la mijloc a fost o neascultare. făcându-se curate. trebuie s-o capete. vine în persoană să se războiască cu noi. căci nu mai ţin seamă de miercuri. descrisă de Evanghelii. de vineri. Cei ce se umplu de mânie sunt cei plini de fiere. prin el. 18). ne-ar fugi mintea de spaima arătării lui înfiorătoare. 8-9). întrucât toţi eram în Adam (Romani 5. după unii. chiar în ceasul tulburării tale.

trimite Dumnezeu vedenii. e destul să izbutească o mutare mai încoace. Vrăjmaşul. înainte de dobândirea smereniei statornice. deşertând virtuţile în sacul spart al patimilor şi culegând. decât aceea de a termina o dată cu Dumnezeu. Aşa se preface în chip mincinos şi în înger al luminii (2 Corinteni 11. Vicleanul bagă de seamă ce face Dumnezeu şi face şi el la fel. Deci. 793. de vreme ce el nu stă în adevăr. S-a făcut de-o îndrăzneală nemaipomenită. însă diavoleşte. multă şi adâncă deosebire a gândurilor. de aceea îl pârăşte neîncetat înaintea lui Dumnezeu. 3. care este Sfânta Liturghie. Pe cine poate să-l întoarcă împotriva lui Dumnezeu. potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului în parte. Dar. care este lumea întreagă. în păruta lui împărăţie. a scopului ultim al virtuţilor şi cu asta a redus la nimicul slavei deşarte şi la absurd toată strădania virtuţii. încât şi lumina dumnezeiască o contraface. se arată şi el. ci luptă nebun cerând: 1. Chinurile cele de pe urmă. nebunul la o mândrie mai mare. 791. şi nu râvneşte. satana s-a mai iscusit în rele. De aceea. ca obiect de preocupare nimicul şi absurdul. în care va lucra toată puterea Satanei. deci. începătorul nebuniei. deoarece mintea lui fiind nebună. se cred pe sine stăpâni şi împăraţi. Propovăduieşte Dumnezeu iubirea de oameni fără deosebiri şi margini. chipul său de fiară. Cu trecere de vreme. Cum zice un Părinte. Trebuie. Toată strădania potrivnicului aceasta este: să desfacă dragostea şi cunoştinţa noastră de Dumnezeu şi să le dea. nu în înţelesul că s-ar putea apropia să strâmbe adevărata lumină. că-I risipeşte avuţiile. îmbie sufletului ispita întâi. îl învaţă şi el să iubească pe Dumnezeu şi-l laudă. Antihrist – care nu se mulţumeşte numai cu necredinţa sa. cea prin plăcere. Drept aceea. ci năluceşte şi el o lumină. îngrămădeşte pe cheltuitorii ei cu o mare datorie de plată lui Dumnezeu. 792. pe poimâine. „Acela” nu se mulţumeşte numai să înşele pe oameni cu amânarea pocăinţei pe mâine. 790. că aşa cere boala lor. vor întrece toate prigoanele câte s-au înteţit asupra creştinilor. moarte lui Dumnezeu. mai aici. Iată-ne. 14) şi în hristos mincinos (Matei 24. ci vrea necredinţa tuturora – nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din inima şi mintea celui din urmă credincios rămas pe pământ. Ştiţi cum sunt nebunii: se dau pe sine de ceva mare şi pretind să li se supună oamenii. vicleanul nu se dă la o parte de a reduce la nimic şi la absurd chiar şi virtuţile. vorbe goale de la oameni şi rânjetul lui sinistru. pustiire Bisericii Sale şi oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi. o face. printr-o singură întorsătură măiastră a vicleanului. 794. 24) şi înşeala pe mulţi. cu atât mai vârtos o cere Lucifer. Şi te trimit să propovăduieşti şi să faci cutare şi cutare… 798. Diavolul ştie şi el Scriptura. . moarte creştinilor. 8). la bătrâneţe. e o risipire. nu cu iubire. ca să-şi ajungă ţinta fărădelegii.789. 800. 4. şi orice ură – după voia lui cea rea – o mare faptă bună. 796. rânjind (1 Petru 5. ci în minciună. Diavolul ştie cât iubeşte Dumnezeu pe om. zicând: „Eu sunt hristos!” (Luca 21. Cu un cuvânt: contraface tot ce face Dumnezeu şi dă de râpă pe oameni cu mulţimea înşelăciunilor. 797. orice iubire. că face bine – fără să priceapă unul ca acesta că a căzut la laudă străină şi că în credinţa lui s-a încâlcit un fir subţire de putere vrăjmaşă. Diavolul prezintă patimile din om ca plăcute şi uşoare. moarte învăţăturii Sale. chivernisită de oameni cu ură. dar călătoreşte fără sfat şi întrebare. propovăduieşte şi el. împărăţia fiind de drept a lui Dumnezeu. Cel rău vrea să ocupe scaunul lui Dumnezeu. 2. aducându-i momeli plăcute la vedere şi bune la gustare. pe cine iubeşte pe Dumnezeu. căci l-ar face scrum şi nu poate sta într-însa. 8) bucuros. cu care amăgeşte pe cine poate şi pe cine vede că umblă cu îndrăzneală după daruri dumnezeieşti. 799. 795. iar în locul Lui să-şi împlânte în sufletul omului ca pe o sabie a iadului. cele de la Antihrist. ucenicilor Săi. de la început până în zilele acelea. Orice ascultare de Stăpânul adevărat al lumii e o daună în împărăţia „stăpânului” nebun şi orice ascultare de stăpânul nebun al pământului îngrămădeşte pe oameni sub povara unei datorii sau greşeli făcute lui Dumnezeu. prin patimi. trimite şi el. strâmbă înţelesul oricărui cuvânt. Trimite Dumnezeu slujitori. în schimb.

Şi zicea Părintele că: „Mustrarea învinge. nici toţi din mănăstire se mântuiesc”. avea 32 de ani şi deja avea un nume mare. nişte atitudini care nu sunt destul de bine gândite şi controlate. aşa este şi mila Ta”. El a avut o înzestrare nativă deosebită şi cînd l-am cunoscut eu. în inima Maicii Domnului. prin stilul lui de lucru. Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie! E un cuvânt care merită să fie ştiut şi urmat. Asta le place la mulţi. a făcut şi ceva Medicină. Apoi el a studiat mult. de vreme ce se spune: „Că precum este mărirea Ta. însă eu. orice ar fi fost. a făcut Şcoala de Belle Arte. Zice: „Mă. Stăteam în faţa acestei icoane şi o prezentam unui cadru universitar de la Sibiu. să-l sărute.CELE MAI FRUMOASE CUVINTE ALE PĂRINTELUI ARSENIE BOCA EXPLICATE DE PĂRINTELE TEOFIL Părintele Arsenie a fost un om cu o capacitate sufletească deosebită şi cred că Părintele. dar Dumnezeu nu poate să ne părăsească pe noi. unde se spune că tatăl nu l-a aşteptat pe fiul care se întorcea. să-l îmbrăţişeze. cum este de infinită şi mărirea Lui. Să luăm. ci a studiat şi artă. sau că: „Bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune. cât ar fi sfântul de mare. Cu o astfel de afirmaţie. şi-l aşteaptă. oamenii râd. mi-a şi spus un cuvânt. cred că a avut o înzestrare de la Dumnezeu pe care dacă nu o ai nu poţi fi niciodată ceea ce a fost Părintele Arsenie. Sau zicea Părintele că: „Cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă”. aminte la cuvântul de mai sus şi să-l împlinim în cele două laturi ale lui. cât iubeşte Dumnezeu pe cel mai mare păcătos. Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu. personal. Părintele Arsenie a zis o vorbă cât lumea asta de mare – ba mai mare decât lumea asta! Şi anume a zis aşa: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos îi mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”. De ce râd? Pentru că îşi dau seama că aşa e. căci se afirmă şi în rugăciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici. deci. am băgat de seamă că le place. şi toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine înzestrat şi cu o cultură bine pusă la punct. să-l aşeze iarăşi în starea din care a plecat. oricâte rele am face. Ăsta a fost Părintele Arsenie. o formulă. să-l ajute. Când le spun că Părintele a zis că: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. oricât de depărtaţi am fi. dar când l-a văzut că vine. 10-13). tot atît de infinită. Când îi puneai o problemă. Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu. tuturor celor care vor să braveze şi nu se gândesc la urmările pe care le pot avea. o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. Numai că e greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă. şi zic: „Eu cred că Părintele Arsenie este un geniu”. Şi de la el au rămas şi cuvinte scrise. prin cuvintele acestea: „Cât e de sus cerul deasupra pământului atât de mare e bunătatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dânsul. el imediat avea răspunsul. păcătoşii. l-a aşteptat într-un fel. era un profesor excepţional. Şi zic eu: „Nu ştiu dacă are o cultură perfectă. Părintele Arsenie a fost unic. iar el se crede grâu nedreptăţit”. fiul n-a plecat niciodată! El a rămas în inima tatălui. Cât de departe e Răsăritul de Apus. în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi respectivul spune: „Asta înseamnă că are o cultură perfectă şi încă ceva”. nu numai Teologie. spre răul lor. dar sunt sigur că are încă ceva”. o icoană cu Adormirea Maicii Domnului. în ’42. în manuscrisele lui. aşa cum rămânem noi în inima lui Dumnezeu. nu toţi din lume se prăpădesc. nu era un inginer comun. Din câţi oameni am cunoscut eu lucrători în Biserică. după cum citim în pilda cu fiul risipitor. nu l-a mai ţinut locul: a alergat înaintea lui. Cuvântul spus de Părintele Arsenie. el putând fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei înşişi. ca să-l primească. în formularea de mai sus. De pildă. Adică dacă era inginer. cunoştea şi chestiuni de medicină. . Cândva stăteam în faţa unei icoane făcute de Părintele Arsenie la Bucureşti pentru mănăstirea noastră. ne aduce aminte şi de ceea ce spune Psalmistul. în general. aşa miluieşte Domnul pe cei ce se tem de Dânsul” (Psalmul 102. Deci avea o posibilitate de a formula ceva. Pentru că din inima lui. Cum miluieşte un tată pe copiii săi. în iubirea lui Dumnezeu faţă de noi. care se găseşte acum în Muzeul mănăstirii noastre. ar fi fost un om deosebit. secţia pictură. Cum a ajuns la aceasta Părintele nu a spus niciodată. Până trăim în această viaţă Dumnezeu nu ne părăseşte. adică de la informaţie la convingere. dar nu convinge”. dacă era un doctor. că mila lui Dumnezeu este tot atît de mare. Noi putem să părăsim pe Dumnezeu. dacă era profesor. când l-am întâlnit eu pentru prima dată. Părintele ne dă încredere în bunătatea lui Dumnezeu. era un doctor deosebit. Unic prin gândirea lui. şi vrea să-l primească. Sau cândva spunea el aşa: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. şi aleargă înaintea lui. Avea o putere de sinteză deosebită. atâta a depărtat El de noi fărădelegile noastre.

În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă. De la învingere până la convingere e o cale lungă. ci e păcat de moarte”. mi-a spus cândva un cuvânt. nici toţi din mănăstire se mântuiesc. deci aşa cum sunt ele. Ajutaţi-mă să vă pot ajuta. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Acestea vi le spun. Mă. ci unui părinte. Asta le place la mulţi. cât cea de la informaţie la convingere. Aşa caracteriza Părintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune şi care nu caută şi nu primeşte îndreptarea. iar el se crede grâu nedreptăţit. îl judeci şi-l calci în picioare. nu mai suferă. Când mintea se îndreaptă. Este şi aceasta o cugetare la care e bine să luăm aminte. Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă. „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. mi-a si spus un cuvânt. când o ai ca deprindere şi o mai şi justifici. o formulă. nu toţi din lume se prăpădesc. şi zice nu! Dacă tot trebuie să suferim. ci îşi explică el mai bine cele pentru sine condamnând pe cei ce vreau să-l îndrepte. anume: „Să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească”. ba. pentru bucurie. el imediat avea răspunsul. mai ales atunci când au prilejul să vadă o pictură a Părintelui Arsenie reprezentând Adormirea Maicii Domnului. ca şi constrângere. un cuvânt pe care eu îl socotesc cel mai important cuvânt pe care l-am auzit de la el din câte ştiu că le-a spus şi le-a scris. care adeseori se face prin auzire. cât cea de la urechi la inimă. în manuscrisele lui. Într-o astfel de situaţie. adică de la informaţie la convingere. . ci doar tăciune. nu mai e bob de grâu. cu circulaţie mai ales în lumea din Apus: „Un sfânt trist este un trist sfânt”. când l-am întâlnit eu pentru prima dată. nu mie. Până la inimă mai e o cale lungă. nici toţi din mănăstire se mântuiesc”. Bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune. Mustrarea învinge. măcar să nu suferim zadarnic. „Cînd greşeala s-a făcut în tine aşezare şi adevăr”. omul trebuie să creadă că suferinţa are un sens pentru el. E necesară şi informaţia. dar nu convinge. Numai că e greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă. „la urechi”. 11). Începutul oricărei îndreptări este să-ţi recunoşti greşeala. Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă. Aşa obişnuia să spună Părintele Arsenie. Zice: „Mă. Valoarea acestui cuvânt o intuiesc toţi cei ce îl aud. Dar a rămâne la informaţie înseamnă doar a fi la începutul drumului. De fapt. avea o posibilitate de a formula ceva. cel ce se crede a fi drept. dar dacă nu-l recunoşti superior. Dacă eşti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de lângă tine şi omul superior ţie. Dumnezeu să-l odihnească. Să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească. oamenii râd în general. Şi de la el au rămas şi cuvinte scrise. pentru că omul este fiinţa care poate zice nu. Cuvântul acesta ne aduce aminte de un cuvînt asemănător. „cea mai lungă cale”. credinţa noastră fiind „izvor de bucurie”. atunci „nu mai e greşeală. Când îi puneai o problemă. De ce râd? Pentru că îşi dau seama că aşa e. atunci nu te poate ajuta. Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse. Părintele Arsenie. creştinismul fiind „religia bucuriei”. ci tu eşti cel care poţi să fii ajutat. De pildă. cel care înţelege şi ştie cum să suporte suferinţa. Părintele a fost întotdeauna pentru optimism. Oameni de informaţie religioasă sunt mai mulţi decât cei ce au convingeri religioase. chiar dacă pe moment nu înţelege. de fapt. am băgat de seamă că le place. Asta înseamnă că nu cel care vrea să te ajute te ajută cel mai mult. Mintea se strâmbă în urma patimilor şi se îndreaptă pe măsura curăţirii de patimi. care urmărea pentru oameni o minte dreaptă şi lucruri drepte şi îndreptare spre mintea cea bună. pictură în faţa căreia se opresc cu admiraţie mulţi dintre cei ce vizitează Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta. dimpotrivă. căci noi îl aducem înaintea vizitatorilor şi închinătorilor noştri. Deci. pe atunci student la teologie. o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. poate tot atât de lungă. însă de convins nu convinge. fără să şi fie de fapt. nu toţi din lume se prăpădesc. Când le spun că Părintele a zis că „în mintea strâmbă si lucrul drept se strâmbă”. doar învinge. Avea o putere de sinteză deosebită. dar ea. Are şi mustrarea rostul şi puterea ei. vede lucrurile drept. şi asta se întâmplă des. ca bucuria Mea să fie întru voi şi ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15. Pentru a putea folosi suferinţa spre binele său.

Bineînţeles. nu faceţi abuz. Tu eşti noi. zic: „Măi. Şi ştiind eu că a fost la Părintele Arsenie. câtă o avem. După aceea somn. Părintele vine şi dă ceva pentru trup şi zice: Oxigen. Ştiţi de ce? Pentru că somnul e o binecuvântare de la Dumnezeu şi Părintele şi-a dat seama de lucrul acesta. să-ţi păstrezi hormonii şi să ai concepţie de viaţă creştină”. Foarte corect! Ce rost are să meargă. cum merg unii. adică să nu faci risipă de energie sexuală. de aceea îndrăznim să spunem: fiţi atenţi. Ce înseamnă asta? Aer cât mai bun. somn. se culcă pe la zece şi se scoală a doua zi tot pe la zece. ne statorniceşte în gândul şi dorinţa de a ne ridica mai presus de fire. ce ţi-a spus Părintele Arsenie?”. De curând. Sunt unii care spun că e destul călugărului să doarmă un ceas. zen şi altele. nu vreo zece ceasuri. Domnul Hristos a fost răstignit cu spatele pe crucea materială şi cu faţa pe crucea spirituală. ca şi când ar spune faptele oamenilor: Fii atent că tu cum eşti acum. Cum? Printr-o hrană raţională. căci numai aşa poţi să ai un echilibru organic. să cunoaştem încărcătura dată de alţii şi pusă în noi. nici mai mult nici prea puţin. Părintele Arsenie zicea: „Nici abuzul. Se cunoaşte că Părintele a învăţat medicină şi că de fapt el îşi dădea seama că omul este şi trup. că să-i spună unul. să aflăm negativele noastre. Bineînţeles că pentru a naşte sfinţi trebuie să fii sfânt sau trebuie să tragi de tine spre idealul sfinţeniei. somnul şi energia vitală. să ştii că eşti noi. că să-i spună altul. hrana raţională. pe care l-a predat tinerilor şi oricui care vrea să ia aminte la el. Zicea Părintele Arsenie referindu-se la trup: „Fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate”. câte le avem la îndemână: aerul (aerul bun). putem să ne cunoaştem. e mai raţional Sfântul Varsanufie decât cel care a scris în Pateric că e destul să dormi numai un ceas. Cartea vieţii tale eşti tu însuţi. întâlnim oameni dărâmaţi prin abuzuri şi. A trecut pe la mine un tânăr care a fost la Părintele Arsenie. i-aş spune că nu are dreptate. adică să nu umbli după alte concepţii de viaţă. că nu ştiu ce… şi-apoi adună la cuvinte de folos şi nu împlineşte nimic! Oxigen. ci cuiere de haine călugăreşti. yoga. Cu mine de două ori trebuie să se întâlnească omul… Părintele zicea că de două ori trebuia să se întâlnească omul cu el: o dată când îi spune şi a doua oară la moarte. pe care nu vrem să o risipim pe plăceri. Şi Părintele şi noi care spovedim. Şi când începem să ne ocupăm de noi înşine. tu eşti ceea ce ai simţit.Nici abuzul. Tocmai de aceea folosim şi resursele fireşti. nici refuzul. Să ai glicogen. adică zahăr din ficat. Şi tânărul acela spune: „Ştiţi ce mi-a spus? Oxigen. Concepţia de viaţă creştină. Nasteţi-vă sfinţi! Părintele Arsenie îi îndemna pe oameni să nască sfinţi. Pe o pictura făcută de Părintele Arsenie cu Judecata de Apoi e scris: „Tu eşti noi”. E cam prea mult. nu faceţi risipă de energie sexuală. Aşa dorea Părintele Arsenie. nici refuzul”. adică înseamnă şi mai mult. somn. ci vrem s-o canalizăm spre binele nostru material şi spiritual. Dacă m-aş întâlni cu acela care a spus aşa. Noi ne-am alcătuit în tine. cum dorm unii acuma. să-ţi păstrezi hormonii şi să ai concepţie de viaţă creştină. Unii dintre călugări nu sunt călugări. Eu am dat un îndrumar pentru suflet. Cel puţin. tu eşti ceea ce ai citit. că un cuvânt de folos. Cine face curte nu face carte. vara. s-o rezolvăm. să-i spună dacă a făcut ce i-a spus. prin harul şi îndurările şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Al patrulea punct: să-ţi păstrezi hormonii. În legătură cu sexualitatea în familie. care a formulat îndreptarul de viaţă. de a îndumnezei firea. am găsit în volumul XI din Filocalie că trebuie să dormi cel puţin şase ore. tu eşti ceea ce ai gândit. Şi al cincilea punct: să ai concepţie de viaţă creştină. Şi Părintele Arsenie zicea că cel puţin şase ceasuri de somn continuu. glicogen. dar aceasta cere timp şi osteneală. nu e numai suflet. tu eşti ceea ce ai vorbit. „Tu eşti noi”. ştiu eu. Fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate. glicogen. Glicogen: să ai o hrană raţională. tu eşti ceea ce ai făcut. să trăieşti în aer cât mai bun. .

Î. mai mulţi oameni au avut roluri deosebite. Între 1986 – 1999 este preot la Prislop şi Densuş. mai îndeaproape. disciplina Patrologie şi literatură postpatristică. spre Părintele Arsenie Boca. după 160 de ani. Prea Sfinţitul Dr. în ultimii ani ai vieţii Sfinţiei Sale. Episcop vicar al Mitropoliei Banatului cu atribuţii în administrarea Episcopiei Române din Iugoslavia După 160 de ani. apoi spre Institutul Teologic din Sibiu. mai apoi. fratele Traian Dorz. care m-a propus pentru alegerea şi hirotonirea întru arhiereu. venite ca din partea lui Dumnezeu.S. pentru faptul că. Dar în mod cu totul şi . – Astăzi. La 25 martie 1984 (după absolvirea Institutului Teologic din Sibiu şi a cursurilor postuniversitare ale Facultă!ilor de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi Tesalonic-Grecia) intră în monahism la Mănăstirea Hodoş-Bodrog. au în persoana mea un ierarh. să-i păstoresc şi să-i conduc spre Mântuitorul nostru Iisus Hristos. – Prea Sfinţite Daniil. la Timişoara. profesorii de la Caransebeş. În al patrulea rând. pe care l-am întâlnit întâia dată în casa parohială a bisericii sale ortodoxe din Drăgănescu. mi-a îndrumat paşii spre Teologie. sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. trebuie să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru faptul că mi-a îndrumat paşii înspre viaţa monahală. pentru fraţii noştri români ortodocşi din Banatul Iugoslav. Sa Mitropolitul Nicolae al Banatului. pe care l-am cunoscut de asemenea. com. Daniil Partoşanul. nu sunt şi nu voi fi niciodată vrednic a mulţumi îndeajuns lui Dumnezeu. în mod deosebit. unde Sfinţia Sa. acum. pe Părintele Arsenie Boca. În al doilea rând. picta şi lucra în semiclandestinitate la biserica ce astăzi îi poartă pictura exprimată şi reprezentată într-un mod deosebit în stil neobizantin curat ortodox. în persoana P. îl cãutau tinerii şi îl ascultau şi-i primeau poveţele şi sfaturile. pentru faptul că. Între 1999-2000 ctitoreşte schitul Retezat. P. aici.S. Apoi preotul care m-a botezat şi mi-a îndrumat paşii spre seminarul teologic. În primul rând. a dezvoltãrii omului pentru mai târziu şi pentru totdeauna şi de aceea era şi înconjurat de tineri. S. pedagogic. după aceea spre cursurile de doctorat de la Bucureşti şi. În primul rând părinţii mei. mai întâi spre mănăstirea Sâmbăta Brâncoveanu unde am fost frate. În viaţa mea personală. Sa este unul dintre cei ce au lăsat frumoase urme în spiritualitatea Ţării Haţegului. când îţi vorbea Părintele Arsenie. Sale Daniil Partoşanul. Bucureşti. pe acest „ctitor al Filocaliei româneşti”. sunteţi unul dintre puţinii care l-au cunoscut. La 31 martie-1aprilie 2001 este hirotonit episcop vicar al Mitropoliei Banatului. Densuş (jud. Biserica Ortodoxă. respectiv spre Seminarul Teologic din Caransebeş. Tesalonic. Hunedoara). de mai mulţi ani. Daniil Partoşanul Părintele Arsenie Boca – o abordare simpatetică a relaţiei tânăr-duhovnic1 „Părintele Arsenie ştia cã la tinereţe se pune temelia vieţii omului. Simţeai. la începutul celui de-al doilea an de studenţie la Sibiu. petrecute în viaţa mea.MĂRTURII P. care. că îţi vorbeşte Dumnezeu prin Sfinţia Sa”. trebuie să mulţumesc lui Dumnezeu şi să-mi plec capul cu nevrednicie pentru harul arhieriei la care m-a chemat şi pentru slujba de ierarh şi de episcop în Biserica Sa. În al treilea rând. din apropierea Bucureştilor.P. cum îl numea un alt mare ctitor al iubirii de Frumos – şi l-am amintit aici pe Părintele Dumitru Stăniloae. S. spre Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Aristotelice din Tesalonic – Grecia. Născut la 23 septembrie 1957 în Hăţăgel. în ziua de 26 octombrie. colegii profesori şi studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad unde predau în continuare Patristica. mai apoi spre mănăstirea Hodoş-Bodrog unde am fost călugărit şi în cele din urmă spre sfânta mănăstire Prislop unde am putut să fiu mai mult în apropierea Părintelui Arsenie. credincioşii români ortodocşi din Banatul Iugoslav au episcop. mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi înaintea tuturor cititorilor că pentru patru lucruri. comuna Mihăileşti. Dumnezeu mi-a rânduit paşii. la 15 ani. fiind hirotonit preot la 10 aprilie 1984. silindu-mă şi străduindu-mă să-i călăuzesc. duhovnicesc şi chiar profetic. Din 1991 este cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad. Sibiu. conducătorul spiritual al Oastei Domnului în anii ’70 şi ’80. cu atribuţii în administrarea Episcopiei Române din Iugoslavia (cu sediul la Vârşeţ). ca episcop vicar şi administrator al Episcopiei Ortodoxe de Vârşeţ.

cu Sfinţia Sa am avut fericirea să fiu de două ori în călătorii şi drumeţii în Munţii Retezat. a Părintelui Arsenie Boca. Eu sunt sigur că pentru neamul românesc. să se vorbească mai mult.O. am avut prilejul mai mult şi mai îndeaproape să-l întâlnesc. Părintele Arsenie. cu răbdare. aprind o lumânare. cu siguranţă. din jud. fiind doctorand la Bucureşti. – Ce sfaturi deosebite vă dădea Părintele? – Legătura dintre un începător. m-a remontat. cum le asculta necazurile. de la Sibiu spre Bucureşti. Neînţeles de mulţi. credinţa în Hristos. Am o mulţime de cuvinte. Am multe cuvinte de la Părintele Arsenie. cum le explica problemele şi necazurile şi cum îi povăţuia şi îi sfătuia. şi nu datorită Decretului 410 n. şi sunt sigur că. pentru ţară.R. pentru poporul român. la Ghelar şi în alte părţi. în mod deosebit. pentru familie. şi unde – cum spunea Sfinţia Sa însuşi – a fost căutat şi cercetat duhovniceşte de o adevărată „avalanşă de oameni”. şi mulţumesc lui Dumnezeu şi Părintelui Arsenie. când l-am întâlnit pentru ultima dată – Sfinţia Sa trecând la cele veşnice în 28 noiembrie 1989. pentru lume. românii. m-a marcat profund. a fost un zugrav de suflete.cu totul aparte. Sfinţia Sa este cel care m-a îndrumat spre studii şi cursuri de doctorat. toţi. că mai devreme sau mai târziu va veni timpul rânduit de Dumnezeu când Părintele Arsenie Boca va fi canonizat. se roagă. am auzit multe cuvinte. care mă ţin lăuntric. poimâine. După ce a lucrat o vreme în Schitul Maicilor la Bucureşti. neapreciat de mulţi. dragostea faţă de Hristos. ctitoria Sfinţiei Sale de la Sinaia. apostolică şi patristică de cel mai înalt nivel şi de cea mai adâncă şi profundă simţire şi trăire. filocalică. în toamna anului 1979. prin multe încercări. neiubit de mulţi. cum am fost şi am rămas eu. harismatică. Pe Părintele Arsenie l-am reîntâlnit de mai multe ori la Mănăstirea Prislop – unde am ajuns preot slujitor. între 1986 şi 1988. de apreciat. ascultându-l cum vorbea cu oamenii. Părintele Arsenie a purtat şi a menţinut aprinsă în veacul nostru o conştiinţă creştină. şi Părintele Arsenie nu poate fi exprimată şi explicată în cuvinte. – Cuviosul Arsenie a fost – o spun cei ce l-au cunoscut şi i-au recunoscut Cărarea Împărăţiei – unul din cei mai mari teologi-duhovnici ai neamului românesc. atâta câtă este. . şi eu sunt absolut sigur. şi mai ales după moarte. cel mai mare din veacul nostru şi din vremea noastră. despre trăirea în Hristos. de cunoscut. de sfaturi. Grigore Palama pentru greci şi pentru ortodoxia ecumenică sau alţi şi alţi sfinţi din istoria creştinismului. a ortodoxiei şi a Bisericii. stimat. ne ocroteşte. cinstit şi în timpul vieţii. Sfinţia Sa a fost un mare duhovnic. creştini care sunt deschişi mai mult spre acel simţ al sacrului. de o mulţime de credincioşi. ieşind la pensie – o pensie minoră. a fost un predicator de statură patristică. – Mai vorbiţi-ne puţin despre prima întâlnire cu Sfinţia Sa! – Eram student la Sibiu. auzind de la maicile de la mănăstirea Prislop – unde petreceam vacanţele de vară. de povăţuiri. de o mulţime de oameni ai lui Dumnezeu. a fost însă căutat. care radia şi pe care-l transmitea personalitatea Părintelui Arsenie. – Întâlnirile cu oamenii mari rămân. Prima întâlnire cu Părintele. mormântul Sfinţiei Sale şi crucea de la mormânt fiind dintre cele mai cunoscute şi importante în acelaşi timp şi discrete locuri de pelerinaj. să se scrie mai mult. m-a zidit sufleteşte şi duhovniceşte. se închină şi cer mijlocirea prin rugăciunea de foc a Părintelui Arsenie pentru ei. un om al lui Dumnezeu. mijloceşte pentru noi. la sfatul şi povăţuirea Sfinţiei Sale. cu totul şi cu totul deosebit în viaţa mea. ne povăţuieşte. tot acolo. duhul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Sâmbăta-Brâncoveanu. Am ajuns la Sfinţia Sa. ca şi toate celelalte.n. Părintele Arsenie va fi pentru noi. dacă nu cumva pentru totdeauna. satul meu natal fiind la aproximativ 7 km spre sud de sfânta mănăstire Prislop. ne-a lăsat Cărarea Împărăţiei ca pe o călăuză pentru viaţa duhovnicească. pentru ortodoxia românească. pentru aceste cuvinte care m-au zidit lăuntric. Întâlnirea cu Sfinţia Sa a fost decisivă în a lua hotărârea de a intra în monahism. Despre Părintele Arsenie trebuie să vină vremea. despre adevărul Bisericii Ortodoxe. duhovnicească. 17 decembrie. După aceea. al sfinţeniei. dar şi mustrări. un mare părinte al Bisericii noastre. dar mai ales mâine şi. Hunedoara – despre Părintele Arsenie. era atunci civil. pictura Sfinţiei Sale de la biserica din Drăgănescu vor vorbi şi vorbesc chiar pentru foarte multă vreme. atât de cinstit. din nefericire. De asemenea. întrucât fusese pe nedrept scos din mănăstirea Prislop prin Decretul 410 din 1959 (Părintele Arsenie a plecat din Prislop la începutul lui mai ‘59. a fost un pictor bisericesc. iubit. ne călăuzeşte. Ce „urme” a lăsat Părintele Arsenie în viaţa Prea Sfinţiei Voastre? – De fapt. pentru totdeauna. Pe Părintele Arsenie l-am frecventat discret şi clandestin în toţi anii cât am fost apoi student la Sibiu. Serafim de Sarov a fost pentru ortodocşii ruşi sau Sf. şi mărturisesc cu toată responsabilitatea mea de episcop şi membru al B. pentru Biserică. Pentru mine personal. Vin. unde vin creştini din toată ţara şi chiar şi din alte părţi. în biserică la Drăgănescu. de acolo de unde este.. ceea ce Sf. de statură neopatristică. după ce a pictat parţial biserica „Sfântul Elefterie” din Bucureşti. un om extraordinar. de căutat şi de recunoscut chiar şi ca sfânt de către o mulţime uriaşã de credincioşi. un rol crucial l-a avut şi-l are persoana şi personalitatea duhovnicească. unde a lucrat vreme de 15 ani cu multă dragoste. marcate de amintirea şi prezenţa lor. pentru noi. când. Iar mormântul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Prislop. în viitor. Care e „poziţia” Prea Sfinţiei Voastre faţă de această consideraţie? – Părintele Arsenie a fost un om excepţional. de învăţături. cât mai curând posibil. astăzi. îmi plăcea să stau în apropierea Sfinţiei Sale. o dată la Sinaia. care sunt pietrele de temelie ale vieţii mele duhovniceşti.). m-a răscolit. după ce am călătorit cu trenul o noapte. în 1968 a început pictura bisericii parohiale ortodoxe din Drăgănescu. Pun aceste cuvinte în ghilimele pentru că îi aparţin şi eu însumi l-am auzit zicând aceasta.

creştinii. prin citirea Sfintelor Scripturi. ne aude. preotul. au urmări şi în viaţa noastră sau lasă urmări şi în viaţa urmaşilor. Părintele Arsenie punea foarte mult accent pe viaţa duhovnicească. iertate. te cunoaşte. să citim. că îţi vorbeşte Dumnezeu prin Sfinţia Sa. venite ca din partea lui Dumnezeu. . care să fie călăuze şi care să fie povăţuitori pentru ceilalţi. a dezvoltării omului pentru mai târziu şi pentru totdeauna şi de aceea era şi înconjurat de tineri. prin rugăciune. astăzi. – Amintiri. Însă nu vreau să fiu înţeles greşit şi să accentuez doar faptul şi latura profetică a personalităţii Părintelui Arsenie. Simţeai. ucenici ai lui Hristos. Să căutăm să fim creştini cât mai mult. ucenici ai părinţilor duhovniceşti şi fiecare. ştiind de acest lucru. dezlegate şi stinse în harul. este credinţa în Dumnezeu. ucenici ai Sfinţilor Părinţi. dar şi trecutul. preoţi. Şi. aceasta ne menţine şi aceasta ne va duce şi ne va trece în veşnicie. ierarhul să fie conştienţi de atotprezenţa lui Dumnezeu. monahul. să căutăm să înţelegem vremurile pe care le trăim şi mesajul lui Dumnezeu în vremurile acestea destul de tulburi. în fiecare suflet.– Ce credeţi că ar spune lumii de azi Părintele Arsenie (şi o spune. pentru că este imposibil. foarte mult pe tineri şi căuta să-i îndrume ca să-şi închine tinereţea lui Hristos şi Bisericii Sale. cum spunea şi scria Sfinţia Sa: „Am vrut să pun mâna pe rădăcina durerii care nu este alta decât păcatul”. de cea neopatristică. fiecare într-un fel sau altul. – În legătură cu amintirile şi experienţele şi trăirile deosebite în preajma Părintelui Arsenie. prin umilinţă. mesajul Părintelui Arsenie pentru noi. şi nu numai. Poate va rândui Dumnezeu o vreme când voi scrie aceste lucruri într-o carte despre viaţa Părintelui Arsenie şi despre semnele pe care Dumnezeu ni le-a trimis prin viaţa şi lucrarea duhovnicească a Sfinţiei Sale. că-ţi ştie nu numai prezentul. prin lacrimă. martirizat la Roma şi sfâşiat de fiarele sălbatice în arena romană – scrise şi adresate în epistola Sfântului Policarp către acest episcop al Smirnei. în Biserică. dar aceasta se leagă de cea duhovnicească. Şi multe alte lucruri care s-au împlinit la vremea potrivită conform spuselor şi cuvintelor duhovniceşti ale Sfinţiei Sale. adevăraţi. nu-mi îngădui acum să vorbesc despre ele sau despre toate acestea. în viaţa oamenilor să întâlnim un sfânt. păcatele se cuvine să fie ispăşite. puterea şi iubirea lui Dumnezeu. păcatul săvârşit sau urmările păcatelor moştenite de la moşii şi strămoşii noştri. şi îl ascultau şi-i primeau poveţele şi sfaturile. – Un cuvânt de mângâiere şi de alinare? – Aş aminti cuvântul Sfântului Ignatie Teoforul. Şi aceasta a fost şi este esenţială. prin pocăinţa noastră. prin umilinţă şi pocăinţă. trăirile noastre. Eu aş adăuga: „Cerul înnorat deasupra noastră şi credinţa creştină din noi”. Aceasta ne ţine. trăind acest adevăr dogmatic. credinciosul. Aflându-te în prezenţa şi în apropierea Părintelui Arsenie. creştinul. ca să se ridice oameni ai lui Dumnezeu. fost episcop al Antiohiei. a crucilor pe care oamenii le au de purtat. în Harul şi Darul Sfântului Duh şi al Sfintelor Taine. – Să abordăm puţin relaţia tânăr–duhovnic: Prea Sfinţia Voastră – Părintele Arsenie. ierarhi mai ales. prin smerenie. Eu pot să spun că acest lucru l-am simţit şi l-am trăit şi sunt absolut convins şi responsabil de ceea ce spun acum. Cu doisprezece ani înainte de a ajunge printr-o bursă să studiez în Grecia. discipol al Sfântului Ioan Evanghelistul: „Toús kairoús katamántane!” – Citeşte vremurile! Datori suntem şi noi. Însă pot să amintesc doar faptul că simţeai în prezenţa Părintelui Arsenie că te vede. cu siguranţă!)? – Atunci când Părintele Arsenie şi-a isprăvit de scris şi de redactat Cărarea Împărăţiei. a căutat un subtitlu acestei cărţi. Hr. pe conştiinţa atotprezenţei lui Dumnezeu. în Ortodoxie. Prin urmare. Părintele Arsenie promova ideea legii ispăşirii. simţirile noastre. de la Dumnezeu.. gândurile noastre. când îţi vorbea Părintele Arsenie. gândim sau vorbim. destul de instabile. ca şi pentru cei care nu l-au cunoscut. a acestei conştiinţe. ne simte şi ne ştie tot ceea ce facem. în Mântuitorul Iisus Hristos. altul şaizeci. Şi acesta este un lucru foarte important şi foarte necesar şi-n vremurile de astăzi. şi l-a ales pe urmãtorul: Un răspuns creştin la neliniştile vremii. De aceea. simţeai prezenţa lui Dumnezeu şi Îl simţeai pe Hristos trăind şi vorbind în Părintele Arsenie. şi îţi intuieşte viitorul. Adică omul. altul o sută din roadele duhovniceşti. purtătorul de Dumnezeu – mutat la Domnul în anul 107 d. ucenic oarecum şi părinte apostolic. îl căutau tinerii. spovedite.. prin citirea şi studiul Sfinţilor Părinţi şi prin întreaga noastră trăire şi concepţie de viaţă creştină. fără îndoială. Cunoaştem cu toţii cuvintele celebre de pe mormântul lui Kant: „Cerul înstelat deasupra mea şi conştiinţa morală din mine”. Era şi este un lucru extraordinar – cum spunea cineva – în viaţa noastră. ca şi pentru cei care nu l-au recunoscut şi nu-l recunosc. experienţe singulare. Părintele Arsenie ştia că la tinereţe se pune temelia vieţii omului.. să aducem unul treizeci. Părintele Arsenie mi-a spus şi mi-a dat de înţeles acest lucru. de la părinţii noştri. de cea neofilocalică. să descifrăm. de faptul că Dumnezeu este în orice loc şi în orice timp şi ne vede. toţi. destul de pline de incertitudine. altele vor fi vorbele noastre. de cea creştină şi ortodoxă. pe dezvoltarea în fiecare om. după măsura noastră. duhovnici. a atotprezenţei lui Dumnezeu. acestei scrieri-testament a Sfinţiei Sale. prin rugăciune. Şi. în mod deosebit pentru cei care l-am cunoscut. monahi. a faptului că păcatele noastre sunt cauzele durerilor noastre. În explicarea necazurilor şi a problemelor oamenilor. Cum se raporta Părintele la tinereţea şi tinerii vremii Sfinţiei Sale? – Părintele Arsenie aprecia.

aş zice eu că nu ştiu dacă cineva poate să fie vinovat de pe urma faptului că întâmpină o vedenie cu un cuvânt. şi şi-o dat seama că el o făcut acest păcat. După ce am aflat despre Părintele Arsenie Boca i-am scris o scrisoare. copilul o zâmbit. notarul din sat mi-a dat voie să folosesc maşina de scris de la Primărie şi i-am scris o scrisoare la care am primit răspuns prin intermediar. n-o spus unde o avut intuiţia hainei de nuntă. El s-o prezentat pe sine atunci public în faţa credincioşilor care erau de faţă ca un om cu două păcate. Atunci Părintele o ţinut şi o predică. sau am vorbit cu el. un om cult. Era o zi de Duminică şi era Duminica în care s-a citit din Evanghelie Pilda cu Nunta fiului de împărat. sau cu mai puţin de două păcate. 11. expresia este a lui „ca o spălătoare”. niciodată nu m-am gândit că Părintele Arsenie este omul cu două păcate. cuvântul adresat stăjerului. care era paroh în satul meu. ca să ajungă să aibă „haină de nuntă”. dar la Sâmbăta fiind. Eu de fapt pe Părintele Arsenie Boca nu l-am auzit vorbind altădată decât în Duminica aceea şi a doua zi dimineaţa. El mi-a dat şi ideea să mă fac călugăr. Mi l-a pus în atenţie Părintele Ioan Opriş. sau în continuarea aceleiaşi paranteze. Am învăţat în iunie 1942 să scriu la maşina de scris. adică să-mi atragă atenţia asupra rugăciunii cu care se mântuiesc călugării. ceea ce însemna că o nimerit. un preot tânăr. în locul acela mai strâmt. satul Topârcea. Părintele Arsenie Boca l-a delegat pe un diacon de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus să-mi scrie el un răspuns ca din partea Părintelui.Iar în încheiere aş dori să amintesc un cuvânt pe care Părintele Arsenie mi l-a spus într-una din primele întâlniri. nici măcar Maicii Domnului. am ţinut-o minte poate pentru că ştiam că o ţine un om deosebit – anume. a zis atunci: „Aş fi mutat şi ceea ce nu se poate spune aici”. nu o spus câtă vreme o trecut de atunci. Nu se sprijinea de pereţi zicea Părintele. Eu am stăruit încât m-am întâlnit cu Părintele şi în 30 august 1942. Şi a spus că pentru el cuvântul din Sfânta Evanghelie despre cel care o intrat fără haină de nuntă a fost un cuvânt de care s-o poticnit el de multă vreme. adică a hainei pe care o purta. sau de câte ori am vorbit despre Părintele. prima şi ultima la drept vorbind. o avut o vedenie. După o vreme. Mai fac o paranteză. Ştia despre Părintele Arsenie Boca. E vorba de diaconul Vasile Şortan care în cele din urmă n-a mai rămas la Mănăstire. plutea în aer şi copilul i-a arătat cu mâna spre Părintele. Şi-atuncea. şi zicea Părintele că şi-a văzut haina. şi-o dat Părintele seama că e din pricina că o întâmpinat vedenia cu „Doamne”. după ce şi-o văzut haina murdară ca o spălătoare. şi celălalt care a fost de pe urma faptului că a întâmpinat vedenia cu „Doamne”. Eram un grup restrâns de studenţi teologi de la Sibiu şi ne-a zis următoarele: „Să vă întăriţi convingerea în credinţă încât să fiţi gata să vă puneţi capul pe butuc. în 31 august 1942. A doua temă pe care a tratat-o Părintele a privit responsabilitatea preotului. Iar dacă nu-i vei anunţa. Prima predică pe care am auzit-o. ţinând un fel de cuvânt îndrumător pentru credincioşii care erau de faţă la Mănăstire. o citit din cartea Proorocului Iezechiel. A citit din Sfânta Scriptură a Noului Testament. în locul acela unde se trece din pronaos în naos. în înţelesul că la un moment dat şi-a văzut haina cu care era îmbrăcat. fac aici o paranteză. din Epistola I către Corinteni cap. fiind la Mănăstire la Sâmbăta. dacă timpul o va cere”. dacă eşti pus străjer şi îi anunţi pe oameni despre iminenţa pericolului ei vor muri pentru păcatele lor dacă nu te vor asculta. şi-atunci o spus el că cuvântul „Doamne” se adresează numai lui Dumnezeu şi Domnului Hristos. Arhimandritul Teofil Părăian2 Despre Părintele Arsenie am auzit pentru prima dată în anul 1942 prin aprilie. dar tu vei fi nevinovat. că acel cuvânt nu îl caracterizează la drept vorbind şi nu ştiu dacă există într-adevăr o vină în chestiunea aceasta. cu o pată pe ea cam de o jumătate de metru. că cine mănâncă şi bea Trupul şi . Unul reflectat pe haină. responsabilităţile îndrumătorului de suflete. ştia despre Mănăstirea de la Sâmbăta. doar că copilul i-a atras atenţia că el mai are un păcat pe lângă cel care se arăta în pata de pe haină şi păcatul acela. Am ajuns la Sâmbăta în dimineaţa zilei de 30 august. Adevărul este. A treia temă a fost în legătură cu Sfânta Împărtăşanie. ţinută de Părintele Arsenie Boca avea trei teme – mi-aduc aminte foarte bine de predica aceea. din judeţul Sibiu. ca rezultat al vieţii pe care a dus-o probabil Părintele Arsenie. atunci sângele lor se va cere din palma ta. de data aceasta curată. Nu a spus ce păcat. unde sunt cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Să se cerceteze omul pe sine şi numai aşa să mănânce din această pâine şi să bea din acest pahar. Mi-a scris ca din partea Părintelui şi mi-a atras atenţia asupra rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase…”. Şi spunea el că ar fi făcut orice numai să-şi vadă haina curată. cu omul care neavând haine de nuntă a intrat totuşi la nuntă şi care a fost scos afară legat de mâini şi de picioare şi aruncat în întunericul cel mai dinafară. poate fără nici un păcat la drept vorbind. o fost preocupat de curăţirea hainei. după ce s-a încadrat în Mănăstire. El atunci s-o uitat la el însuşi şi şi-o văzut haina cu care era îmbrăcat. despre care el n-a spus ce este. ca o pată. sau o venit vorba despre el. la sfârşitul capitolului. Se făcea că e în biserica Mănăstirii. a văzut un copil care plutea în aer. că de câte ori l-am întâlnit pe Părintele. cu adaosul care este numai în Sfânta Evanghelie de la Matei. şi asta reprezenta un păcat. murdară ca o spălătoare. după Evanghelia de la Matei. luni. mai întâi Părintele o vorbit despre haina de nuntă. orice lucru de jos din lumea aceasta din câte se pot face l-ar fi făcut. păcat care atunci când şi-o dat seama că l-o făcut. când îi spune Dumnezeu proorocului: Fiul omului.

Sunt cuvintele Mitropolitului Antonie. Părintele Arsenie. Aşa că Părintele era de atunci. de avea slujba cununiei. nici nu a fost publicat în Filocalia. după cum ziceau oamenii. Lucruri pe care după aceea le-o dezvoltat şi le-o prezentat în Cărarea Împărăţiei. pentru că Mitropolitul Nicolae Bălan care o restaurat mănăstirea de la Sâmbăta. în sensul că întotdeauna mi-o părut bine să aud despre călugări. L-o ţinut foarte mult. O atras atenţia asupra faptului de a fi oamenii cununaţi la biserică. cum se roagă. dar dărâmată şi rămasă în ruină până în 1928 când Mitrpolitul Nicolae Bălan s-o îngrijit de restaurarea bisericii şi de reînfiinţarea Mănăstirii. cu Părintele Nicolae Mladin. cu trei candidaţi la călugărie. căci chiar şi un pahar de vin pe care îl bea cineva care după aceea se angajează la conceperea unui copil este dăunător pentru copilul care urmează să se nască. Şi cu ocazia asta o spus de câteva ori că Părintele Arsenie a fost un călugăr mare. O atras atenţia că atâta vreme cât cineva care a fost în război şi se întoarce acasă şi încă mai are visuri cu groaza pe care o trăit-o pe front în timpul războiului. Mitropolitul voia să aibă acolo numai absolvenţi de Teologie. acea cruce de marmoră. cât dorm. şi după aceea în 1940 s-a aşezat şi Părintele Serafim care venea de la studii din Grecia. Părintele Serafim şi cu Părintele Arsenie au fost trimişi de Mitropolitul Nicolae Bălan la Sfântul Munte ca să cunoască realităţile de acolo. care de fapt nu e autentic. N-o trebuit să mergem mai departe. De fapt chestiunea a tratat-o Părintele Arsenie. El. Mitropolitul îşi dădea seama că începe cu oameni nepregătiţi în altă mănăstire şi atunci i-o trimis la Sfântul Munte. să mai întrebăm pe cineva. aş fi vrut să ştiu ce fac călugării. zilele trecute. Dar. deoarece copiii pot să aibă neputinţe de pe urma faptului că părinţii nu sunt destul de liniştiţi. predica. Da’ Părintele a interpretat chestiunea aceasta cumva şi în înţeles fizic. După aceea Părintele o spovedit în ziua aceea de 31 august 1942. Duminica trecută. din 1939 din martie începând şi so întors şi s-a aşezat la Sâmbăta. care i-o fost într-un fel ucenic. Şi Părintele Serafim o rămas acolo 6 luni la Sfântul Munte şi un an şcolar la Atena la Teologie. De fapt am avut. că şi bolile fizice de multe ori sunt de pe urma faptelor rele pe care le fac oamenii. o sfinţit o troiţă la intrarea în Mănăstirea noastră. Aveam 13 ani şi jumătate. deşi el o şi exceptat pe unii. A fost singura spovedanie pe care am făcut-o la Părintele. o spovedit întâi pe un tânăr. Vroia să se odihnească. cum trăiesc. Mănăstirea a început cu trei oameni. Şi tot atuncea o frecventat şi cursuri de medicină. A doua zi o ţinut un cuvânt de îndrumare pentru credincioşii care erau de faţă. Asta a fost predica Părintelui. Dorinţa mea era să mă fac călugăr. după ce a terminat Teologia. care a ajuns profesor la Teologie prin purtarea de grijă a Mitropolitului Nicolae Bălan care s-a interesat foarte mult de Academia Andreiană pentru care o format profesori. a pomenit Mitropolitul de Părintele Arsenie ca de un „mare duovnic al vremii sale” şi ca de un „Zalmoxis al neamului românesc”. Şi la sfinţirea monumentului. aşa se zice că nu e autentic. din 1942. sau mie mi s-o părut că l-o ţinut foarte mult. câtă vreme mai are astfel de traume să zicem. în sensul că o fost călugărit de Părintele Arsenie la Prislop. a fost un om cu dar de la Dumnezeu. erau nişte copii. pe mine nu m-o exceptat. şi anume: cu Părintele Arsenie. nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc”. pe un student în medicină care urma să meargă pe front. Le-o zis despre cazuri când părinţii sunt responsabili pentru copiii lor care vin în lumea aceasta cu defecte. De aceea printre voi sunt mulţi slabi şi bolnavi şi bună parte mor”. în special în capitolul Ereditate şi spirit şi în subcapitolele Copii căzuţi între tâlhari şi Copii născuţi în lanţuri. Nu s-o putut. şi aveau şi dreptate. mi-aş fi dorit să vorbesc cu călugări. . Părintele Arsenie o stat acolo trei luni. pentru că nu s-au prezentat mulţi absolvenţi de Teologie. de responsabilitatea părinţilor pentru copiii lor.Sângele Domnului cu nevrednicie mănâncă şi îşi bea sieşi osândă. preocupat de chestiuni de felul acesta. O făcut pictură şi sculptură. era vorba despre necazurile care le vin părinţilor prin copii. De exemplu un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur despre rugăciunea de toată vremea. După aceea m-o spovedit şi pe mine. ce mănâncă. Am vorbit puţin cu el după Slujbă. Mitropolitul nostru. Bineînţeles că nu şi l-a putut duce la îndeplinire decât în parte. Şi Duminică seara mi-o spus un cuvânt care mi-o rămas de atuncea: „Nu toţi cei din lume se prăpădesc. nu are voie să se angajeze la conceperea copiilor. în special de genetică. Mă gândesc eu acuma că cuvintele acestea ale Sfântului Apostol Pavel se referă mai ales la o boală şi la o slăbiciune sufletească. ci sunt şi înafară de creştinism. s-o ocupat puţin şi de nişte copii care erau acolo de faţă şi le-o vorbit despre conştiinţă şi o formulat definiţia cugetului sau conştiinţei ca fiind: „Glasul lui Dumnezeu care vorbeşte în noi şi arată ce este bine şi ce este rău”. De aceea Părintele o lucrat cu toată capacitatea lui. Părintele Serafim o adus de la Athos un caiet cu texte ascetico-mistice dar nu numai din Filocalie. să se retragă. aş putea zice vocaţie pentru asta. o pus în atenţie faptul că soţii nu trenuie să consume băuturi alcolice. respectiv toţi oamenii pot fi bolnavi şi slabi şi morţi. pentru că bolnavi nu sunt numai între creştini şi nu sunt numai între creştinii nevrednici să zicem. Încă ceva: după ce o ţinut cuvântul către credincioşi. cum dorm. Nişte lucruri de felul acesta le-am avut în vedere de pe atuncea şi m-am prezentat la mănăstire la Sâmbăta cu dorinţa să rămân la Mănăstire. mănăstire Voevodală zidită de Constantin Brâncoveanu. Cu gândul acesta a pornit. a fost trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan la Bucureşti unde o urmat Şcoala de „Belle Arte”. Deci nu o fost posibil să stau de vorbă cu el decât Duminică seara. El nu vorbea Duminica cu oamenii pentru că era împresurat de mulţi credincioşi şi atuncea el vroia să facă deosebire între o zi de lucru şi o zi de Duminică. pentru că era talentat la pictură.

bunici. Din 1949 ştiu de cartea aceasta. Eu. deşi. Acuma. Pentru că Părintele ştia că copilul este oglinda părinţilor. de vreme ce i-o spus că. Şi-apoi el trăgea nişte concluzii. nu pot zice ca Sfînta Tereza de Lisieux: „Să ştiţi că eu am avut nişte . i-am dat răspunsul care era de fapt. că fiecare dintre noi aducem o încărcătură din străfunduri de existenţă. Şi. Părintele. Părintele are dar de la Dumnezeu. a vrut să ştie dacă părinţii mei sunt. Nu mai recunoaşte oamenii. Şi o luat-o. Şi copilul. să o ia. nu o fost un eşec al Părintelui. Şi anume. dar acum nu-i bine. s-a recăsătorit. că nu o să aveţi copii sănătoşi”. A dus-o foarte greu. o început să aibă îndărăptări fizice şi. unde lucra Părintele pe atuncea. niciodată nu calcula un răspuns. i-am spus de multe ori: măi. Şi el o zis: „Da”. şi o zis că l-ar interesa o fată. Era şi cu desene explicative. Dumnezeu ştie până la urmă dacă e eşec sau nu-i eşec. Ceea ce făcea Părintele. Ori Părintele putea ştii asta şi fără să aibă dar de la Dumnezeu. când e vorba de căsătorie. Sau îi bună. că dacă te duci la cineva să te îndrumeze. Părintele Arsenie era întotdeauna la îndemâna oamenilor. dacă o iubeşte. nu mai are ţinere de minte. cred. bineînţeles că. avea un picior mai scurt. nu să suporţi o căsătorie. deci mama băiatului. Dar ea totuşi s-a căsătorit şi-o avut un copil. de la trei ani. Să amintesc un caz: un preot din Sibiu. De la o vreme. Trăiesc totuşi împreună. şi asta e interesant de ştiut şi de reţinut. I-a arătat-o şi după aceea el a fost preocupat de chestiunea aceasta. Şi cu asta rezolva o chestiune sau nu o rezolva dar. avea un fel de şchiopătare.De aceea. nu era ea ca toţi oamenii. au un băiat. şi pe ceea ce îi spunea figura. Este un preot în apropierea noastră şi tot aşa s-a dus la Părintele şi tot aşa i-o pus în atenţie o fată. Şi au 5 copii totuşi. îşi spunea punctul de vedere. o carte intitulată: Revelation du visage – cum descoperă faţa starea interioară. Însă acuma o ajuns şi el în declin. m-a întrebat dacă mi-a venit vreodată în minte să omor vreun om. Părintele nu ştiu dacă l-o trimis sau nu să-şi facă analiza sângelui. Şi asta s-a socotit un eşec al Părintelui Arsenie. Dar. el trăieşte şi acuma. Copiii îi sunt sănătoşi. Şi omul nu o mai vrut să stea cu ea. gângăvea. într-adevăr. fără să-i dea o explicaţie i-o spus fetei: „Să nu te căsătoreşti cu Gheorghe. Părintele Casian. Probabil s-a gândit la aceasta că. cu pregătirea pe care o avut-o şi cu cunoştinţele pe care le-a avut a lucrat mai bine decât am fi lucrat ceilalţi care nu aveam astfel de cunoştinţe şi pe care nici nu trebuie să le ai neapărat ca să fii îndrumător de suflete. să vadă eventual din ce tâlhari am apărut eu în această lume. străbunici. ar fi susţinut-o şi în suferinţă şi nu ar mai fi făcut nici un caz. de la o vreme. fiind un „copil născut în lanţuri”. contând. Când vorbea. Şi atuncea Părintele o zis: „Ia-o”. dar te-ai gândi aşa. fiind un „om născut între tâlhari”. nu era ea destul de luminată la minte. La spovedania mea Părintele m-a întrebat un lucru care mi s-a părut curios că mă întrebă. soţia este funcţionară la o bancă… Părintele i-a pus-o în vedere odată când s-a dus el acolo la Drăgănescu. că o ştiut că nu o să am copii sănătoşi şi că vor muri. i-am spus că niciodată nu mi-a venit să omor un om. Ori. Şi atuncea Părintele i-o zis: „ia-o pe asta”. şi spirituale. are sângele contaminat. în orice caz. În realitate. pentru că ea era infirmă nu numai fizic. care vroia să se căsătorească cu un băiat din Hârseni. în ceea ce priveşte cunoştinţele medicale. La noi la Mănăstire o fost o carte în bibliotecă. A luat-o în căsătorie. Au mai fost şi alte cazuri. un caz din Ludişor. Sau o fost un caz în Sâmbăta de Sus. Mulţumesc lui Dumnezeu. după aceea mi-am dat seama de ce mi-a pus-o. că e un sânge bolnav. Şi soţia respectivului. O fost şi nereuşite multe în viaţa Părintelui în sensul acesta. că fiecare dintre noi suntem sinteza înaintaşilor noştri – părinţi. până unde ajunge spectrul vital al existenţei noastre. dintre care unul e călugăr la noi la Mănăstire. nu o mai putut nici să vorbească şi la şapte ani o murit. bineînţeles. în orice caz. Şi după ce s-au căsătorit ei sau dus la Cluj. ci el o lucrat şi cu nişte lucruri ştiinţifice. dar o fată infirmă. că îi descoperea Dumnezeu. personal. ci să te fericeşti în căsătorie. Dar el o lucrat cu toate mijloacele lui. Că el. am avut nişte părinţi. la o clinică şi s-a constatat că femeia e bolnavă. în sensul că nu putea merge foarte bine. Ce îi venea prima dată în minte aceea spunea. că ar vrea să se căsătorească. sau ceva de felul acesta. la fel. putea să-şi dea seama şi de pe figura omului despre starea lui sufletească. poate că la vârsta aceea. Realitatea este că nu e bine şi i-am zis eu că e un eşec al Părintelui Arsenie. dacă ar fi iubit-o. Părintele se socotea întotdeauna asuprit de soţia lui. Băiatul din Hârseni avea un tată care gângăvea. de 13 ani şi jumătate nu era cazul să îmi pună o astfel de întrebare. ar fi cazul să te îndrumeze să te căsătoreşti. are vreo 80 de ani. dar şi-o dat seama că ceva nu-i în regulă. Şi Părintele. Bineînţeles că persoana respectivă o spus: o avut dreptate Părintele. nu ştiu pe unde o mai apucat sau pe unde mai este. Ea nu l-a înţeles pe Părintele. chiar dacă m-am mirat. în orice caz nu l-a înţeles pe Părintele ca Părinte şi poate nici ca soţ. Chiar şi de pe fotografii. De exemplu. Părintele şi-o dat seama că ceva nu e în regulă şi i-o spus băiatului: „O iubeşti?”. am impresia că uneori şi căuta să facă pe omul care ştie multe şi că ştie bine ce ştie. El îşi dădea seama de tarele ereditare şi le explica. şi Părintele i-a spus să se căsătorească. Fata avea ceva la un ochi. nu i-am dat un răspuns evaziv. Un bărbat o vrut să se căsătorească cu o fată. În sensul că l-a îndrumat să se căsătorească cu fata cu care s-a căsătorit şi nu o duce bine. Deci Părintele nu a lucrat numai cu asta. ceea ce gândea el că sunt. o fată. Îi trimitea pe unii dintre credincioşii care veneau la Părintele să se ducă să-şi facă analiza sângelui şi să vină cu rezultatul la el. Şi Părintele şi-o dat seama că e o tare ereditară. asta este fata cu care vreau să mă căsătoresc şi Părintele zicea: Nu-i bună. fiind un nevăzător. Părintele vroia să intre în legătură cu înaintaşii mei. el s-a despărţit de ea. având şi cunoştinţe de artă. nu o duc bine. tu eşti un eşec al Părintelui Arsenie. Veneau oamenii la el cu fotografia cuiva şi ziceau: uite.

pentru că eu am mers pe direcţia şcolii şi eu mă bucur că am mers pe direcţia şcolii. cum se face o casă. Nu s-au completat. a şi avut. Fiul lui Dumnezeu”. Maica Teodosia Laţcu a avut două iubiri: pe Părintele Arsenie şi pe maica Veronica. ca din pleasna bicului. Dacă mă duceam la mănăstire. Dar niciodată nu aş fi putut zice că Părintele Arsenie e mai mic decât Părintele Serafim. că aş putea face eu ceea ce fac călugării. dacă bătea un cui trebuia să-l scoată apoi cineva şi să-l bată cumsecade. mai cald la suflet. Dar toată lumea îl prefera pe Părintele Arsenie. care chiar dacă nu m-a adus la mântuire. M-a îndrumat Părintele atuncea să fac rugăciunea cu care se mântuiesc călugării. Acuma nu mă mai pot gândi ce ar fi fost dacă ar fi fost altceva. Era o situaţie specială. De aceea el nu a avut niciodată o înaintare. şi lucruri tehnice. Părintele şi-o dat seama de asta şi atuncea a zis. Mergeau părinţii copiilor. să zic „Iisuse Hristoase. la ceea ce sunt prin şcoală. nu pe Părintele Serafim. Dar a avut o activitate cu răsunet în conştiinţa oamenilor. dacă şi-a dat seama că eu nu pot rămâne acolo. l-am preţuit mai mult pe Părintele Serafim decât pe Părintele Arsenie. având o experienţă. . Părintele a avut o activitate deosebită şi Părintele a fost o personalitate puternică de atuncea. Şi nu mi-a zis să iau legătură cu un îndrumător. Totuşi. Şi anume. Părintele a lucrat şi în nişte condiţii care au favorizat stilul lui de lucru. dar. ci simplu şi ca gândire. Dar nici ei. Nu îl interesa. Doar mi-a spus ceva care zic eu că nu a fost o îndrumare foarte bine gândită. care. niciodată să nu tragi la ţintă! Tragi în gol”. păcătosul”. trăgând aerul în piept. au fost oameni de treabă şi-au văzut de îndatoririle pe care leau avut. din 1941. eu mă duc să fac şcoală. Şi Părintele nu a zis să fac şcoală. Dumnezeu ştie de toate. Eu nu am ţinut seama de ce mi-a zis Părintele şi am făcut şcoală. adică să zic: „Doamne. nu numai simplu ca formă. cred că n-ajugeam eu niciodată mai mult decât un călugăr simplu şi călugăr simplu simplu. Părintele Serafim. nu cu cuvântul vorbit. Nu ne alegem noi părinţii şi nici părinţii nu ne aleg pe noi şi venim în lume în contextul fizic. avea o putere de sinteză şi o putere de pătrundere şi scotea nişte concluzii bune. am auzit că Părintele a venit la Sibiu şi că e la Profesorul Nicolae Mladin. în orice caz. un liceu de văzători. Şi asta arată că Părintele. acolo unde se întâlneşte o respiraţie cu cealaltă. Iisuse Hristoase. ne-au îndrumat bine. S-au înţeles în sensul acesta că nu s-au exclus.părinţi sfinţi”. Important însă este că eu mi-am adus aminte şi că am folosit îndrumările pe care mi le-a dat. care i-a sensibilizat pe oameni. eu. Părintele Arsenie a fost un om cu o înzestrare deosebită. păcătosul”. Fiul lui Dumnezeu. ca om. Fiul lui Dumnezeu. mi-o spus că aceasta e rugăciunea cu care se mântuiesc călugării. Dar. totuşi. nu a avut o caldură sufletească. Cu Părintele nu m-am mai întâlnit 23 de ani. miluieşte-mă pe mine. zic eu. pe la începutul anului. A zis: „Da. să zic „Doamne”. săracu’. Nu putea aşa ceva. Iisuse Hristoase. După aceea m-am dus şi la Teologie şi asta m-a favorizat şi pentru preoţie. în înţelesul că el. nefiind absolvent de Teologie şi neavând vârsta la care se poate hotărî cineva să se facă călugăr şi având şi deficienţa cu care am străbătut prin viaţă. Nu pot zice lucrul acesta. în sensul că orice lucru pe care l-ai fi întrebat. cu un om care practică rugăciunea. cu cineva care ştie ce ispite pot veni. Ori. fiind deja student la Teologie în anul I. Deşi era deosebit şi era mai bun ca Părintele Arsenie ca inimă. Altceva nu mi-a mai spus în legătură cu asta. În 1949 cred. fiziologic şi social în care am venit în lume. odată cu aceasta. De pildă. în sensul acesta. ci fiecare a avut stilul lui de lucru. Când l-am întâlnit a doua oară. Însă eu nu am putut face lucrul acesta şi eu i-am spus Părintelui că nici părinţii mei nu ar fi de acord să renunţ la şcoală. De aceasta pot să zic eu că Părintele Arsenie a fost un ctitor la existenţa mea. plecau pe front şi Părintele îi îndruma. 1942 a intrat în atenţia oamenilor şi oamenii erau sensibilizaţi atuncea. Deşi. în 1942. după 23 de ani. orice ştia. nu pentru oricine. însă am făcut mai mult la fără frecvenţă. miluieşte-mă pe mine. Adică el ce mi-a zis de fapt să zic „Doamne. ca temperament şi ca formare nu s-au potrivit. poate că aş fi ajuns la nişte performanţe sau la nişte rezultate pe care le presupunea Părintele. ne-au crescut. Am luat aminte la ce mi-a zis Părintele. ar putea trage nişte concluzii şi ar putea să mă direcţioneze. era mai de inimă. să le dea binecuvântare. ma dus totuşi la ceva. mi-o spus că această rugăciune să o zic în gând. te pocnea şi rămâneai pocnit. că dacă eu m-aş fi ocupat de rugăciunea de toată vremea cu exclusivitate. Aveam cinci clase făcute la Cluj şi am continuat clasa a şasea la Timişoara la o Şcoală Specială şi după aceea am fost elev la Liceul Loga. Mi-a spus un student care îl cunoştea de la Sâmbăta. dar şcoala nu te duce la mântuire”. că el e un om deosebit. s-o lipesc de respiraţie în felul următor: Între respiraţii. Părintele Arsenie era dintr-o dată. nu-şi mai aducea aminte de mine şi nici de îndrumările pe care mi le-a dat. Spunea cineva că i-a spus: „Măi. Chiar în toamna aceluiaşi an. mergeau copiii împreună cu părinţii. Nu prea erau personalităţi de seama Părintelui pe vremea aceea… Nici atunci şi nici după aceea. ci în gând. Adică. Fiecare era mare în felul lui. Mi-a convenit mie personal mai mult Părintele Serafim decât Părintele Arsenie. La Sâmbăta te puteai duce la doi duhovnici: la Părintele Arsenie sau la Părintele Serafim. de fapt. şi dând aerul afară din piept „miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Ori. deci fără să inspir şi fără să expir. nu putea să bruscheze pe cineva. Acuma a avut dreptate. Ea a cosiderat că Părintele a fost extraordinar. Că or fi având şi ei vreo vină… mă rog. am plecat la Timişoara. Mergeau oamenii să se roage pentru ei. la o Şcoală Specială. eu am zis că dacă nu pot să rămân aici la Mănăstire.

Părintele Arsenie era plecat când am mai ajuns eu la Sâmbăta. Şi Părintele a fost între cei care au lucrat acolo. Acolo era plecat de la Sâmbăta. Părintele Arsenie le ţinea cuvântări în care punea în valoare credinţa creştină. pe care Părintele a pictat-o de două ori. Un grup de oameni de 20 sau 50 de persoane porneau din Poiana Mărului dimineaţa şi seara erau la Sâmbăta. să-l admire.. Se făcea pe atuncea Canalul Dunăre-Marea Neagră.Şi. să continui ce am început. (…) Eu. Ăsta e necazul. Părintele Serafim era atuncea conducătorul mănăstirii.. Bine. Da’ realitatea asta este: nu a vrut să stea de vorbă cu mine. Şi asta a mers până în 1959. în societatea în care au trăit? Ce a însemnat influenţa Părintelui în existenţa lor. pînă în 1949. asta a fost în mai. În 1959 a primit ordin din partea Episcopiei Aradului. Şi asta a durat la Sâmbăta până în 1948. care a fost stareţă la Prislop. Poate nu l-a luminat Dumnezeu. Cei mai mulţi oameni sunt oameni simpli. în 1942. care îl cunoştea pe Părintele Arsenie. Cu dânsul m-am înţeles eu foarte bine de atuncea şi am rămas în legatură toată viaţa. Ori. mai ales cu oamenii mai cunoscuţi. Nu aveam ce să fac. nu am mai ajuns la Sâmbăta. No bine. Părintele le vorbea la fiecare pe limba lui.) Între timp Mănăstirea de la Prislop a devenit mănăstire de maici prin stăruinţa Maicii Zamfira. Şi apoi toamna a fost un decret care a golit mănăstirile. Părintele ţinea o predică hotărâtă şi cu fiecare vorbea aşa. Şi atuncea. Părintele a stat în Bucureşti până în 1980. a fost arestat şi dus la Canal. În 1949. Nu zicea „dumneavoastră“. şi îi ţinea de seara până dimineaţa şi dimineaţa le dădea drumul. Însă. Veneau oamenii de la 40 de km pe jos la mănăstire. 1981. obşte care a durat până în 1959. de la Poiana Mărului. Unii s-au spovedit la Părintele. În sensul acesta că el nu a dorit să mai aibă treabă prea mult cu oamenii. de la egal la egal. Părintele Arsenie i-a fascinat. care după aceea s-a părăsit şi la care au lucrat mulţi deţinuţi politici. Ori. Maica Zamfira sa dus cu Părintele. o siguranţă a verdictului. nu ştiu ce interpretări se pot da. Deşi eu am găsit asta. oamenii. Intelectuali erau mai puţini. în primăvară. a dat-o stăpânirea. mai ales din pătura ţărănească. Şi de la noi de la Sâmbăta au plecat atuncea vreo patru inşi. cu colege de-ale lui. nu a vrut. S-au organizat la Sâmbăta întâlniri cu Părintele Arsenie. Mi s-a mai întâmplat o situaţie dintr-aceasta în 1987. punea în valoare rezultatele ştiinţei. unde au lucrat la Arta Manuală. în general. maicile şi surorile s-au dus la Sibiu. domina omul simplu. Eu nu ştiu dacă şi Părintele Arsenie cumva nu a avut o amestecare în toată treaba aceasta. Părintele îi primea la spovedanie. cât mi-aş fi dorit să vorbească el cu mine. Pe atuncea. în general. aşa cumva. a venit lume multă. care era absolventă de Teologie. prin Departamentul Cultelor. (. o siguranţă a cuvântului. o dată cu Părintele. Părintele a avut acolo o întrerupere. pentru că intelectuali sunt mai puţini şi în societate. Chiar şi călugări care se duceau să-l vadă pe Părintele aveau de suferit. A fost o dispoziţie pe care. În 1982 parcă. Şi având el pregătire de pictor şi de sculptor s-a angajat la Atelierele Patriarhiei şi a lucrat acolo vreme de 10 ani. A stat acolo cam vreo 9 luni. De fapt nu atăta doream eu să vorbesc cu el. aşa cum a zis şi Părintele odată: „Oamenii rămân tot oameni”. cum zicea el. Atunci. în 1959. Plecase în 1948. a fost foarte mult urmărit de Securitate şi maica Zamfira la ajutat pe Părintele. cum ziceam. A pictat-o în tempera prima dată şi s-a „pangarit”. s-a sfinţit biserica de la Drăgănescu. în progresul lor spiritual? Deci. Îi baga într-o magazie acolo. până la sfârşitul vieţii Părintelui şi şi după aceea. nu era chiar aşa multă lume în jurul Părintelui. Deşi era. să-l asculte. poate nu am fost eu vrednic. că hai să vorbim. Cum s-a ajuns la asta? Maica Zamfira. Şi ăştia erau cei care veneau. să părăsească Mănăstirea Prislop. Mitropolitul nostru Antonie. dar. Am trimis vorbă printr-un student care mergea la Sâmbăta. Era un om cu o cultură bine pusă la punct. a părăsit Mănăstirea Prislop şi s-a dus la Bucureşti. A fost foarte dură. i-a făcut să fie copleşiţi în faţa lui. Păi veneau studenţi de la Teologie din Bucureşti. care s-a dus şi ea la Prislop împreună cu Părintele Arsenie şi s-au aranjat lucrurile în aşa fel încât mănăstirea de la Prislop să devină mănăstire de maici. au stat în Sibiu şi apoi în Răşinari. Adică eu aş zice că. şi m-am întrebat de multe ori. cu Părintele Arsenie nu ştiu dacă aş fi reuşit să formez o legatură din asta. Apoi s-a întors la Prislop. ca să fie scutit de deranjul Securităţii. pentru că în acea Duminică în care am fost eu erau mulţi la mănăstire. o autoritate. În 1969 a început pictura de la Drăgănescu. cam pe atuncea. ca student la Teologie în anul 2 a venit la Sâmbăta împreună cu colegi de-ai lui. unde sunt oamenii aceia mulţi care veneau la Părintele? Ce a însemnat pentru ei întâlnirea cu Părintele. Guvernul. Veneau şi de mai departe. Mişcarea asta s-a stins repede după aceea. pur şi simplu. în sensul acesta de a-l scuti pe Părintele de relaţiile cu oamenii. venind pe jos. de fapt. (…) Avea aşa o prestanţă. în sensul că în 1951-1952. În 1959 a fost decretul şi s-a aplicat în 1960. nu a vrut. Eram student la Teologie şi eram în vacanţa de Paşti. şi nu numai pentru Părintele. în special pe email. făcea în aşa fel încât să nu se ajungă la el. maica Zamfira a fost cerberul care l-a ajutat pe Părintele să fie scutit de relaţiile cu oamenii. şi l-am rugat să-i spună Părintelui Arsenie că sunt şi eu acolo şi că aş vrea să vorbesc cu el. adică s-a afumat . la sfârşitul lui octombrie. în timpul cât a fost Părintele la Sâmbăta. mai vorbea el cu câte cineva. A pictat icoane. Şi Părintele a rămas acolo ca duhovnic la obştea din Mănăstirea Prislop. să-l vadă pe Părintele Arsenie. care îl cunoştea de când era elev de liceu şi care mergea împreună cu părinţii la Sămbăta. Mănăstirea s-a desfinţat atuncea. cu cei cu care avea ceva relaţii sau care erau mai deosebiţi. în mai. Părintele. s-a retras şi ea de la Prislop. În 1987 Părintele Arsenie era la Prislop. eram student la Teologie şi am aflat că Părintele Arsenie era la Sibiu. Şi Părintele nu mi-a dat-o în bună. o lipsă a Părintelui. în viaţa lor de toate zilele.

Părintele Şoima. Maica Zamfira e conducătoarea acestui grup. A avut ceva cu rinichii. (…) Părintele la Sinaia a murit. dar după aceea mi-am dat seama că a avut dreptate. Când m-am întâlnit cu el în 1965. Părintele. Şi a zis Părintele către el: „Să fii înţelegător faţă de neputinţa omenească”. Dar. la Sinaia. stăteam de vorbă cu un cadru universitar din Sibiu. În 1982. Da’ zice: „Dumitale zice îţi dau voie. că tot ălea-s. este bine să îl aibă în vedere oricine. E o unitate monahală doar în sensul acesta. Mi-a plăcut foarte mult cuvântul acesta şi eu îl socotesc cel mai important cuvânt dintre cuvintele rostite de Părintele Arsenie. cântări din intuiţia măreţiei lui Dumnezeu. pe lângă cultura pe care o are. Şi domnul respectiv a zis: „Asta înseamnă că are o cultură perfectă şi încă ceva”. atunci când am fost eu în 1965 la Bucureşti cu băiatul acela. dar nu mie mi-a scris. el a murit de moarte naturală. Căci scuturând tina de pe ochii minţii vede pe Cel ce este şi se învaţă cunoştinţa Duhului. prin 1970 şi ceva. are „încă ceva”. făcut de un Părinte despre care zic eu că este un geniu. dar ştiu că a fost vorba de asta că vreau să plec şi că o mai vrut cineva să plece şi nu l-a lăsat Părintele Şoima. l-am spus de foarte multe ori şi. S-au făcut multe vorbe în legătură cu moartea Părintelui. Părintele o luat bagajul studentului acela şi am ieşit. sigur. Adică. Poate mai avea el şi nişte dorinţe de a face el nişte experienţe… ce ştiu eu? Dar. mi-a spus: „Măi. Şi am zis: Nu ştiu dacă are o cultură perfectă. În 1965 când m-am întâlnit cu Părintele. Nu mai ştiu eu cum a fost. După aceea. că stau acolo nişte vieţuitoare care trăiesc cum trăiesc călugării. aşa că e de mare importanţă să fii înţelegător faţă de neputinţa omenească. Mie nu mi-a prea convenit treaba asta. Nu vreau eu să mă prevalez de nişte lucruri. Chiar şi noi înşine. El o ieşit înaintea mea şi nu m-a condus. pentru că o ştiam şi a făcut nişte referiri la asta şi mi-au plăcut foarte mult referirile. Pentru că a venit vorba de pictura Părintelui Arsenie. era de Rusalii. a găsit modalitatea să scoată lumânările din biserică şi s-a apucat Părintele şi a mai pictat-o o dată. mai ales. nu a vrut să vorbească cu mine. dar după aceea mi-am dat seama că a avut dreptate. ci Părintelui Serafim. Şi când să plecăm. un părinte care a fost profesor de muzică şi de tipic la Teologie. cinstind cu dumnezeieşti cântări”. într-o situaţie specială trebuie şi un tratament special. a stat prin Bucureşti. Adică. câte le ştim şi câte le putem şti. Şi zic şi eu în legătură cu epitaful: Epitaful acesta este unul deosebit. Şi Părintele Şoima se gândea că e mai bine să rămân. s-a retras. odată nu mi-a prea convenit mie treaba aceasta. vroiam să plec acasă. Ele au muncit la Munca Manuală. lasă-l încolo de Teofil. Şi apoi nu am mai ajuns să vorbesc cu Părintele decât în 1965. aşa ca să-l aud eu pe unde merge şi să merg după el. Nu ştiu dacă am continuat ideea aceea că Părintele. care acum e preot şi e consilier la Sibiu. am constatat că neputinţa omenească este o realitate din care mulţi nici nu pot ieşi. că dumneata nu ai aşa de multe bucurii câte avem noi”. cum n-a fost. sunt lucruri pe care Dumnezeu le ştie. a stat acolo. în legătură cu epitaful pictat de Părintele şi care se putea vedea de vizitatori în holul stăreţiei vechi. dar. Bineînţeles că am reţinut catavasia. cumva prin limpezimea sufletului. să-l înţelegi şi pe acela care te vorbeşte de rău. apoi în Răşinari şi apoi s-au mutat la Sinaia. în înţelesul că trebuie sa-ţi scuturi tina de pe ochii minţii – pentru că avea Părintele vorba: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. să-l înţelegi şi . mai întâi în Sibiu. domnule. Părintele a avut acolo o chilie. dar şi pentru că. Deşi eu zic că ar fi trebuit să vorbească cu mine şi pentru că l-am rugat. Acolo este un fel de aşezământ cvasi-monahal. Nu mi-a fost foarte comodă treaba şi mă miram eu aşa. după ce a terminat pictura la Drăgănescu. dar cred că de măsura asta nu este nici unul. fiind eu într-o situaţie specială. îmi aduc aminte de scrisoarea aceea” şi a căutat el o modalitate de a se scuza. Atunci eu am fost la Părintele Arsenie cu un student care a plecat în oraş între timp. aici este vorba despre Moise. toate cuvintele Părintelui. Pentru că la Sinaia grupul acela de surori şi de maici care au fost în subordinea Părintelui cândva la Prislop şi-au cumpărat o vilă. Şi anume despre cunoştinţa de Dumnezeu prin Dumnezeu sau despre cunoştinţa de Dumnezeu prin studiu. De exemplu. era o festivitate la Sibiu în legătură cu Mitropolitul Nicolae Bălan. De fapt. La Prislop nu am fost. Dar noi trebuie să căutăm o cunoştinţă pe care ne-o dă Dumnezeu. nu vorbesc cu el. în sfârşit. acolo a şi murit în 1989 şi grupul acesta mai există. zic eu. în 1949. aveam nevoie de un ajutor mai mult decât cineva care este într-o situaţie obişnuită. într-adevăt a fost o întâlnire cu rost şi cu folos. cred. M-am gândit de foarte multe ori la lucrul acesta. Deci. despre condiţia de a-ţi vorbi Dumnezeu. s-a sfinţit biserica de la Dragănescu. Să izvorască din sufletul tău nişte cântări spre slava lui Dumnezeu. Părintele m-a dus într-un birou şi se ducea şi lucra şi după aceea mai venea şi mai stăteam puţin de vorbă. sunt importante. că tocmai de aceea că nu mi-a scris m-a avut el în vedere mai mult decât dacă mi-ar fi scris şi m-ar fi uitat. Şi zicea Părintele: „Teologie pot să facă şi păgânii şi necredincioşii”. că o să-mi scrie. Da’ nu mi-a mai scris. în cazul nostru. Mi-a pus în atenţie Catavasia I din Catavasiile Înălţării: „Cu dumnezeiescul nor fiind acoperit. Dumnezeu Care îi vorbeşte. I-am mai scris o scrisoare la care a răspuns Părintele. Nu aşa că nu vorbesc. că a zis el vorba asta. pe nume Bologa. Părintele mi-a pus în atenţie un lucru care. zic eu. gângavul a spus legea cea scrisă de Dumnezeu. Bineînţeles. care nu ai putea zice că e o unitate monahală. „Să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească”. Părintele Simion Săsăujan era student în anul 3 la Teologie. de multe ori suntem limitaţi cu posibilităţile de a ne manifesta. despre Duhul Sfânt Care-l învăluie pe Moise. din munca lor. să-l înţelegi şi pe acela care nu-şi poate ţine gura.de lumânări. nici nu are rost să le îmblăteşti de pe-o parte pe cealaltă.

Să ne gândim numai la îndreptarul acela de viaţă cu oxigen. un părinte care a murit în 1984. am spus «Cuvine-se cu adevărat» şi am mai spus nişte rugăciuni. Şi apoi gândurile lui din Cărarea Împărăţiei. a fost omul care şi-a dat seama de nişte realităţi la care noi ăştialalţi nu ajungem. deja vezi că este un om de excepţie. Din câţi oameni am cunoscut eu. în orice caz. de înţelegere. nu sunt gânduri de către sfârşit. A fost un duhovnic mare. cum am reţinut că trebuie să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească. Ani şi ani izvorul acesta a rămas aşa. decât de împins şi l-am lăsat lângă drum acolo sus. Fântâniţa Părintelui Arsenie Fântâniţa de lângă mănăstire nu Părintele a descoperit-o. încet. fără să se îngrijească cineva să facă acolo nişte bănci şi o masă. Şi aşa s-a dus Părintele la izvor şi a văzut că e apă bună. erau vreo 2 km. Ar fi fost ceva excepţional. pe mâini. Nu mă gândesc că nu au fost în istorie personalităţi cu mai multă priză la oameni decât Părintele Arsenie. să-ţi păstrezi hormonii şi să ai concepţie de viaţă creştină. Acolo s-a vindecat o fată care 17 ani a fost în cărucior şi după 17 ani i-a venit puterea acolo. Şi am pornit încet. un om care ţine seama şi de lumea aceasta. că era mai uşor de tras. Şi a zis că tare ar vrea să ajungă la izvor. Eu l-am preferat pe Părintele Serafim totdeauna. haida să mergem că dacă sunt şi eu acolo vă mai ajut şi eu să vă mai duc cu căruciorul. Şi eu am zis că haide să mergem. cum am reţinut eu rugăciunea de toată vremea. de loc din Cisnădie şi fiind în vacanţa de vară am primit ascultare de la Î.P. ca şi care nu a mai existat altcineva în Biserică. să ştiţi că eu ştiu undeva un izvor cu nişte apă foarte bună. S-a pregătit pentru spovedanie şi pentru Sfânta Împărtăşanie. deşi m-am bucurat de toate afirmaţiile lui care au ajuns la mine. La izvor l-am tras în sus. S-a spălat pe picioruşe. în aşa fel încât nu numai cei care l-au cunoscut l-au avut în seamă. pe faţă. cum am reţinut Catavasia de la Înălţarea Domnului. la fântâniţă. care au lucrat în Biserică. un om mare. Era într-o vineri când am ajuns acolo. consider că Părintele Arsenie a fost cel mai de vârf. pe la ora 15 ne-am înţeles că. chiar dacă nu vrei tu să-l facă. Bineînţeles că îl caracterizează – cu gândurile cu care a început cu acelea a şi lucrat în general. la izvor. într-adevăr. La pârâiaşul acela. Fiind prieten cu Maria Silaghi. s-a împărtăşit. a fost şi om cu dar de la Dumnezeu. dar.S. că ajută Dumnezeu.S. Părintele a fost cum a putut el să fie faţă de mine. Era 3 august 1990. că sunt gânduri de început. Şi avea tot mereu nevoie de ajutor să o ducă cineva. s-a impus în conştiinţa multor credincioşi. din gândurile lui. Apoi am dus-o în braţe până la izvoraş. L-am considerat totdeauna o personalitate puternică. ne ajută Părintele Arsenie. Nu el personal. Era acolo un izvor natural. Către sfârşitul vieţii îndemna să nu se mai facă călugări. Serafim acuma. A avut şi autoritate. Eu m-am mai întâlnit cu Părintele şi de altă dată. contemporani cu noi. Şi pe la ora 14. cu lărgime de gândire. Părintele Ieromonah Dionisie Ignat de la Mănăstirea Albac povesteşte împrejurarea cum Maria Silaghi şi-a căpătat întregimea trupului la „Fântâna Părintelui Arsenie”. fiecare este cum este. peste care a trebuit să trecem.30 s-au ridicat nişte nori de ploaie foarte mari şi dădea înapoi să nu mai mergem. îi duceam căruciorul sau o purtam în spate. Şi am ocolit puţin maşina aceea şi ne-am dus pe mai în jos puţin şi am trecut şi am împins căruciorul până acolo sus. din cât cunosc eu. chiar în vinerea aceea dimineaţa s-a spovedit. probabil şi pentru motivul că şi-a dat seama că mulţi dintre cei care s-au făcut călugări nu au realizat ceva deosebit în viaţa lor. De exemplu la început îi îndruma pe mulţi să se facă călugări. Şi sa făcut ceea ce este acolo. Se îndemnau unii pe alţii să meargă pe la Părintele Arsenie. nu numai de lumea de dincolo. chiar dacă mi-au plăcut verdictele date de Părintele Arsenie. Acestea le-a făcut Părintele Efrem. Doar atâta îmi pare rău. Cu toatea acestea. Culmea vieţuitorilor şi propovăduitorilor în contemporaneitatea noastră. care au aflat de la alţii de Părintele Arsenie. erau acolo nişte muncitori care s-au împotmolit cu maşina şi zice: trebuie să ne întoarcem înapoi. adică gânduri de către sfârşitul vieţii. «să te duci să stai 2 săptămâni la Sâmbăta». că vrea el să-l facă. dar ştim că e mai greu… da’ zic eu. toate lucrurile acestea să le categoriseşti ca neputinţă omenească şi să-ţi dai seama că altfel nu se poate. să o coboare scările. trecem printr-altă parte. şi anume: un om cu mintea Părintelui Arsenie şi un om cu inima Părintelui Serafim. a fost şi om cu perspectivă. sunt şi sibian. fiindcă o ajutam tot mereu la biserică. Eu nu am fost un admirator al Părintelui Arsenie.pe acela care vrea să facă un lucru peste tine. au fost îndrumaţi. somn. să o urce. Şi fratele respectiv a spus: Părinte. să o ducă la biserică. . ci a angajat nişte oameni. Unii dintre ei au reţinut anumite lucruri. Mi-ar fi părut tare bine dacă se putea face un om din doi. „Eram student în anul I la Teologie la Sibiu. Părintele a fost atenţionat despre existenţa acelui izvor de către un frate de la mănăstire. că mi-e ruşine să nu mă vadă că mă treci în spate. Da’ am spus: haide să mergem. cât şi cei care nu l-au cunoscut. Deşi am impresia că Părintele şi-a mai şi schimbat din idei. a fost la Sfânta Liturghie. glicogen. Dacă ne gândim la toate lucrurile acestea ne dăm seama că Părintele a fost. după împărtăşanie a stat la Sfântul Maslu. Serafim să stau acolo la Sâmbăta vreo două săptămâni şi zice: şi noi ne-am gândit să venim. pentru că avea scleroză în plăgi de 17 ani. iar după Sfântul Maslu. a fost şi un om cu pătrundere. atuncea era duhovnicul Institutului de Teologie. m-a trimis P. a avut şi cultură. Şi am zis că nu-i nimica. în viaţa mănăstirii şi în viaţa Bisericii. cum am reţinut faptul că Teologie pot face şi păgânii. Şi Părintele a zis că vrea să-l vadă şi el. Sunt nişte lucruri care au rămas după Părintele. să o duc eu cu căruciorul până la izvor acolo. după ce se odihneşte. Cu vreo două zile înaite de a merge la Sâmbăta am trecut pe la ea şi i-am zis: uite. Nu se poate. din câţi ştiu eu. Şi-a dat el seama că nu poţi să schimbi multe în lumea aceasta.

când mergea mai mult de 10 metri i se întorceau picioarele. Şi zice: mă ţin de tine. tot aşa a zis: să ştii că nu mă dor picioarele. că nu mai îi de noi aicea. dacă tot mergem. Şi zic. până când ne depărtăm. ca să nu vadă ăştia că mă duci în spate. că am văzut că ai tras greu căruciorul în sus. împreună cu sora ei. Şi s-a ţinut. bine.”3 . care au văzut şi s-au minunat. De obicei. Şi atuncea a mers până la mănăstire. mâinile i se suceau. Însă făcuse febră musculară şi sâmbăta nu s-a mai putut ridica din pat. Era sora Iuliana. era sora Ana. că era pietriş. Acuma este în obştea Schitului din Retezat. Şi când a ajuns la drum. a intrat în mănăstire pe picioarele ei. ţine-te. La cărucior zice: simt aşa o putere în picioare hai să mergem până la drum. adică Aurica acolo. a mers şi am ajuns până la cărucior. care o mai îngrijeşte. să mergem până la mănăstire. erau bolovani. Şi când am ajuns la drum am spus că acuma. Dar Duminică la Liturghie s-a ridicat şi de atunci nu s-a mai aşezat în cărucior.Apoi au venit nişte turişti mai gălăgioşi şi am zis ca hai să megem.

DESPRE „FÂNTÂNI” (DUHOVNICI)

„Cei săraci şi lipsiţi caută apă, dar nu o găsesc; limba lor este uscată de sete” (Isaia 41, 17), din pricină că Izvorul apei celei vii L-au părăsit şi „şi-au săpat fântâni sparte, care nu pot ţine apă” (Ieremia 2, 13). De toată starea asta rea a lucrurilor are să dea seama şi poporul, căci toată decăderea e de la părinţi începătură – „Şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului” (Isaia 24, 2). Asta le spunea Părintele Arsenie credincioşilor atunci când veneau la dânsul să se plângă de preoţii lor. Îi îndemna pe oameni să nu se mai văicărească, ci să nască sfinţi, să nu mai sape „fântâni sparte”, dacă într-adevăr sunt însetaţi. Deci, cu alte cuvinte spus: „Sapă, frate, sapă, sapă, Până când vei da de apă. Ctitor fii fântânilor, ce Gura, inima ne-adapă.” (Lucian Blaga) „Cele mai multe lucruri au locţiitori: când n-ai la îndemână un ciocan şi vrei totuşi să baţi un cui, pot fi de folos o piatră sau tocul de la pantof. Când îţi lipseşte masa pe care să-ţi aşezi hrana, un placaj poate face şi el destul de bine treaba. Un scaun poate fi înlocuit de un bolovan, un cuţit – de un ciob de sticlă ascuţit, cutia de chibrituri – prin cremene şi iască. Dacă vrei să faci o groapă în pământ şi n-ai sapă, poţi încerca cu un băţ, dacă n-ai oglindă să-ţi vezi chipul, poţi folosi un lighean cu apă. La nevoie, când te prinde furtuna şi n-ai casă, te poţi adăposti într-o colibă sau chiar sub buza unei stânci, iar un buştean poate uneori servi drept barcă, aşa cum două-trei pietre încinse bine în foc pot fi întrebuinţate drept plită. Şi aşa mai departe. Dar o fântână cu ce să o înlocuieşti? Fântânile nu au locţiitori. Câte deosebiri nu întâlneşti la fântâni! Unele sunt extrovertite, precum cele arteziene; Ele îşi risipesc cu profunzime şi generozitate apa. Cele mai multe dintre acestea arată un clar dezinteres pentru util; cu un vădit temperament de artist, ele ne desfată prin nenumăratele curcubee strălucitoare. Fântânile de ţară sunt mai reţinute şi mai introvertite. Unele, totuşi, semeţe, cele cu cumpănă, îţi fac semn de departe, te atrag, te îndeamnă să te serveşti de ele. Pe altele, modeste, pitulate sub câte un copac, având un mic acoperiş conic, o pălărie de protecţie deasupra, trebuie să ştii să le găseşti. Există fântâni princiare, cu grifoni, delfini, scoici şi naiade, toate cioplite în piatră. Există fântâni cazone, cenuşii, plasate exact în centrul curţii închise a unei cazărmi. Există fântâni serioase, grave, cu mecanismele bine unse, dar şi fântâni glumeţe, care te împroaşcă şi te stropesc atunci când te străduieşti să întrebuinţezi apa pe care ai scos-o din ele. Unele scârţâie de bătrâneţe din toate încheieturile şi au ghizdurile antice şi acoperite de muşchi, altele îşi proclamă, cu trufie, printr-o inscripţie, vârsta şi cine le-a săpat. Există fântâni care astâmpără de îndată setea, altele, care ţi-o sporesc pe ce bei mai mult. De unele n-ai vrea să te mai îndepărtezi şi le ţii minte toată viaţa. Pe altele le părăseşti repede şi le uiţi de îndată ce nu le mai vezi în preajmă. Fântânile au, fiecare, fire, temperament, caracter şi obiceiuri proprii, neasemenea. Dacă n-ar avea apă, ai spune că nu există nimic comun între ele. Dar au. (...) Fântânile au şi reputaţii cum nu se poate mai diferite între ele: despre unele se spun poveşti de spaimă, cum că, spre pildă, şi-ar fi găsit în ele sfârşitul vreo fată nemângâiată. Despre altele se zice că mijlocesc întâlniri, cum fusese cea dintre Isaac şi Rebecca. Unele au renumele de a avea o apă cu virtuţi curative şi de aceea atrag în jurul lor o mulţime de oameni în zilele de sărbătoare, iar când renumele le este încă şi mai mare, se fac într-acolo veritabile procesiuni. Întâlneşti fântâni despre care circulă atâtea calomnii încât, deşi sunt puse în mijlocul pieţei oraşului, pe unde trec zilnic mii de oameni, nimeni nu vrea să se uite la ele. Despre altele, dimpotrivă, se crede că sunt în stare, contra unui bănuţ aruncat în apa lor, să-l facă pe drumeţul ce l-a azvârlit acolo să revină la ele. Reputaţiile fântânilor se fac şi se desfac: fântâni importante cândva îşi pierd, nu prea se ştie exact de ce, mai tot creditul şi ajung să fie de-a dreptul abandonate, părăsite. Stau, de aici înainte, pierdute, cu trupul prădat de buruieni, cu cumpăna prăbuşită, cu găleata mâncată de rugină, înnămolite şi uitate de Dumnezeu. (...)

La unele fântâni, oricât te-ai roti în jurul lor, vezi numai zidărie, ţevi şi lanţuri. La altele, oricât te apleci deasupra ghizdurilor, nu zăreşti decât tenebrele adâncului. Dar mai sunt şi fântâni din care, atunci când te uiţi în penumbra lor, te priveşte, luminos şi albastru, un ochi de cer.”1 Prin urmare, frate, „Sapă numai, sapă, sapă, Până dai de stele-n apă!” (Lucian Blaga)

CONCLUZII

Am început lucrarea de faţă cu îndemnul cuprins în Epistola către Evrei, în capitolul 13. Până aici am avut în vedere prima parte a acestuia, şi anume: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa...”, şi am văzut şi cu acest prilej că Părintele Arsenie Boca este unul dintre mai-marii noştri, căruia i se cuvine amintirea noastră. Dar, de-acum, ar trebui să ne gândim şi la ultima parte a îndemnului de mai sus şi anume la: „urmaţi-le credinţa”. Ar trebui, deci, să ne întrebăm ce s-a întâmplat în acest timp care a trecut de la moartea Părintelui Arsenie. I-am urmat credinţa? Generaţia tânără de teologi sau monahii, mai ales cei pe care i-a îndrumat personal, au transformat moştenirea Părintelui Arsenie într-un punct de plecare întru mărturisire? Cei care au simţit contemporaneitatea cu Părintele drept o binecuvântare, împreună cu cei care-l descoperă acum pe Părintele, citindu-i scrierile sau ascultând mărturii despre dânsul, după cuvântul Epistolei amintite, sunt îndemnaţi să o facă. Unii însă, din pricini numai de ei gândite, sunt de părere că despre activitatea şi lucrările Părintelui Arsenie „se cuvine mai mult şi mai bine să se tacă, decât să se vorbească...”1. Acesta este şi principalul motiv pentru care, despre Părintele Arsenie nu au apărut cărţi, aşa cum au apărut despre toţi marii duhovnici ai României. În afară de Cărarea Împărăţiei, care a dispărut de mult de pe piaţă (de fapt eu nu am văzut-o niciodată într-o librărie de carte religioasă2), mai sunt multe predici, meditaţii, schiţe şi desene care încă nu au fost tipărite, poate – zic unii – pentru a respecta ultima dorinţă a Părintelui Arsenie, anume aceea de a nu-i fi date publicităţii. Cu ele însă sau fără ele, tot există un interes crescând faţă de personalitatea Părintelui Arsenie. Este ştiut, de pildă, fapul că dintre toate mormintele duhovnicilor români, mormântul Sfinţiei Sale este cel mai căutat, devenind unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj la care merg creştini din toată ţara, an de an tot mai mulţi. Tot în acest sens, un exemplu concret şi foarte concludent şi el este acela că, pe Internet, în cazul vizitatorilor de Pagini de spiritualitate ortodoxă, cele mai căutate nume sunt „arsenie” şi „boca”, lucru pe care îl ilustrează cât se poate de limpede Statistica unui astfel de Site, pe care o reproducem în Anexa III. Dar, în legătură cu Părintele Arsenie Boca constatăm, cu părere de rău, că există şi extreme: pe de-o parte, unii îl învinuiesc şi îl suspectează de tot felul de lucruri 3, iar pe de altă parte alţii, cei însetaţi de legende mai mult sau mai puţin miraculoase4, exagerează în ceea ce priveşte viaţa şi activitatea Sfinţiei Sale. Din 1989 încoace am tot întâlnit asfel de atitudini sau mărturisiri apărute în diverse publicaţii, semnate fie de gazetari aflaţi în treabă, fie de omeni care se pretind deştepţi, cu aere de intelectuali5, fie de feţe bisericeşti, care au dat dovadă că nu au înţeles că sunt şi lucruri care se situează deasupra întâmplărilor în jurul cărora se pot face exerciţii gazetăreşti, lucruri care trebuie să se continue a se desfăşura dincolo de zgomotul şi de curiozitatea întreţinute în jurul unor realităţi umflate de gazete, ca lucrurile sfinte şi mari, ca şi creşterea grâului, ca viaţa intimă a familiei, ca respiraţia continuă, ca rugăciunea zilnică6. Cu toate acestea însă şi aceştia, asemenea celor care l-au surghiunit pe Părintele Arsenie, nu i-au stins slava, ci, dimpotrivă, i-au înălţat-o şi mai mult, au făcut-o mai strălucitoare. „Aşa e cu natura faptelor duhovniceşti. Nici o piedică materială nu le opreşte! Dimpotrivă, înfloresc şi cresc în fiecare zi. Nu le veştejeşte nici timpul şi nu le opreşte nici depărtarea.”7 În acest înţeles numea Sfântul Ioan Gură de Aur trupurile sfinţilor şi izvoare, şi rădăcini, şi miruri duhovniceşti. „Pentru că izvorul, rădăcina şi mirul, adică parfumul, nu-şi îngrădesc însuşirile lor numai la ele, ci le răspândesc la mare depărtare în jurul lor. De pildă, izvoarele izvorăsc multă apă, dar nu ţin apele în sânul lor, ci dau naştere la râuri care curg mai departe şi se întâlnesc cu marea. Şi aşa, izvoarele, ca o mână întinsă, îmbrăţişează prin prelungirile lor apele mărilor. La fel, rădăcinile plantelor şi ale arborilor stau ascunse în sânurile pământului; dar puterea lor nu rămâne

. se întind până la mare depărtare şi fac prin desişul frunzelor un acoperiş întins. mai ales aceasta este însuşirea viţei de vie care se agaţă de copacii înconjurători. Dacă izvorul şi rădăcina.”8 Că spusele acestea nu-s minciuni îl arată marile pelerinaje de la mormântul Părintelui Arsenie. în piaţă şi vesteşte trecătorilor calitatea parfumurilor din casă.jos în pământ. Asta e şi însuşirea mirurilor. dar adeseori mirosul lor plăcut se răspândeşte prin ferestre pe uliţe. pe străzi. Când coardele viţei de vie se agaţă de ramurile de sus ale copacilor. târându-se pe ele. apoi cu atât mai mult trupurile sfinţilor. a parfumurilor. dacă natura plantelor şi a aromatelor au atâta putere. Parfumurile sunt păstrate în casă.

Cărarea Împărăţiei. făcând parte dintre cei ce au luptat în Munţii Făgăraşului.ANEXA I Cuvînt lămuritor în privinţa unor afirmaţii din anexa la „Cărarea Împărăţiei”. pe care le-a publicat în „Telegraful Român”. au şi ele nevoie de lămurire. Toţi cei cu care am venit la vorbă despre Cărarea Împărăţiei şi-au exprimat nemulţumirile. Vasile Militaru: Vorbe cu tîlc Consideraţii generale Cartea Părintelui Arsenie. monument ce se găseşte în curtea mănăstirii noastre? În toamna anului 1995 s-a ridicat în curtea Mănăstirii de la Sâmbăta o cruce monument. Toţi apreciază negativ afirmaţiile la care ne este luarea-aminte şi de care ne vom ocupa mai jos. 1 şi urm.) unui nemulţumit: „sau ochiul tău e rău. este urmată de o postfaţă. Toate acestea sunt scrise decent şi odihnitor. 34). Luând aminte la o astfel de apreciere sau supoziţie. după aproape şase ani. dacă îl cauţi de bun. trăitor odinioară în mănăstirea noastră de la Sâmbăta. pe care se află scrise numele celor ce au murit pentru ţară. iar atmosfera creată de ele se potriveşte cu cartea pe care o prezintă. şi rău îl găseşti”. pe care ne-o indică lucrarea Părintelui Arsenie. ca fiind scris „la comandă”. întunericul cu cît mai mult?” (Matei 6. s-a simţit îndemnat să scrie câteva rânduri În amintirea Părintelui Arsenie. L-am înţeles ca pe un articol de aducere aminte şi atâta tot. la ceea ce i-a spus stăpânul din pilda cu lucrătorii tocmiţi la vie (Matei 20. iar dacă-l cauţi de rău. pentru că eu sunt bun?” (Matei 20. spunea: „Pe om. în rezistenţa anticomunistă. gândul mi se duce la cuvântul Domnului Hristos: „De va fi ochiul tău curat. Căci până să-ţi guste mierea. iar de va fi ochiul tău rău. ci lucruri în afara ei. apărută recent în Editura Episcopiei Aradului. scrisă de Prea Sfinţitul Timotei Seviciu al Aradului. de o scrisoare adresată Părintelui Arsenie de Nichifor Crainic şi de nişte mărturisiri făcute de Părintele Profesor Universitar Simion Todoran. Miere chiar de i-ai da astfel. harică şi marcantă personalitate a monahismului din Ardeal”. Nu-mi pot închipui că Părintele Bodogae s-ar fi putut gândi că articolul său de pomenire a Părintelui Arsenie va fi considerat cândva. ci se dau şi unele lămuriri – care. 22–23). din luna ianuarie 1990 . semnată de Monahia Zamfira Constantinescu. Nu tot aşa stau lucrurile în privinţa Notei asupra ediţiei. de asemenea. Mă gândesc. 15). pentru aprecierile din Notă asupra ediţiei. Bietul Părinte Bodogae! Îndată după trecerea la cele veşnice a Părintelui Arsenie. tot trupul tău va fi luminat. căruia o pâine-i dai. Un monah simplu. Este „veninul” şi „pelinul” turnat peste „mierea” cărţii şi a mărturisirilor care o însoţesc. i-ai turnat pe ea pelin”. prezentată sub titlul „Notă asupra ediţiei”. . Raiul nu e pentru tine. tot trupul tău va fi întunecat. nici tu nu eşti pentru rai. fostul său coleg de Teologie şi chiar de bancă. până la urmă. Părintele Teodor Bodogae. care nu privesc ediţia. cu scopul precis de a „minimaliza şi caricaturiza” „această complexă. iar aceasta se face într-o formă care tulbură „calea senină”. Cum stau lucrurile în legătură cu numele Părintelui Arsenie înscris pe crucea-monument a luptătorilor din rezistenţa anticomunistă. Şi dacă lumina din tine este întuneric. Să nu uităm apoi că „Din prisosinţa inimii grăieşte gura” (Matei 12. în care nu se prezintă observaţii asupra cărţii – cum era de aşteptat. semnată de Monahia Zamfira Constantinescu1 Moto: „Dacă cerţi pe cerşetorul. Eu am citit şi recitit şi am analizat articolul Părintelui Bodogae despre Părintele Arsenie şi n-am găsit în el nimic „minimalizat şi caricaturizat”. bun îl găseşti. nu e faptă de creştin.

Ne vor spune ceva. un Zamolxis al neamului românesc. căci mi-am zis că Părintele. Nu ne deranjează cu nimic. Ştiind aceasta. la drept vorbind. n-a ştiut sau n-a vrut să ştie de acestea. în privinţa cărora a fost şi mai este atâta zbatere. deoarece în seara zilei de 21 noiembrie a fost şters. aşa ceva nu se poate. despre toate acestea am luat la cunoştinţă din cele afirmate în expunerea anexă la „notă asupra ediţiei”. de către un fanatic apărător al numelui Părintelui Arsenie. acatistul nu m-a interesat. nu se mai putea face nimic. a fost evlavia lui la Părintele Arsenie. în ceea ce poate vor fi cândva memoriile mele”. nu miam făcut nici o grijă în ceea ce priveşte conţinutul. Din referirile făcute la aceste scrieri reiese că ele au fost scrise şi răspândite „cu încuviinţarea Prea Cuvioşilor Părinţi de la Sâmbăta şi cu binecuvântare arhierească”. de care noi nu ştim. E bine că s-a pus în atenţie faptul că Părintele Arsenie n-a fost scos de la Sâmbăta de autorităţile locale. în legătură cu prezenţa numelui Părintelui Arsenie pe cruce. cu ştirea cărora s-a făcut acest lucru. Cine s-a opus. licenţiat în Teologie. pentru că acum nu mai este scris. va face corecturile de rigoare. înseamnă că ştie mai bine decât noi. ci îl ştiam om inteligent. Să ştiţi că nu-i aşa! Eu am aflat de acatist atunci când se dactilografia. Abia la moartea Părintelui am înţeles că gândul meu nu se potriveşte cu realitatea şi abia de curând am aflat că Părintele şi-a ales loc de înmormântare şi că a zis: „Nici mort nu mă mai întorc la Sâmbăta”. Şi când te gândeşti că acel fanatic este în rosturi de îndrumător de oameni şi mai ales de tineri! Ni se reproşează că nu ne-am opus noi. L-a dactilografiat un Părinte. însuşi Mitropolitul ducându-l pe Părintele la Prislop. la festivitatea de sfinţire a monumentului. m-aş fi mirat să nu fie… Ctitorii acestei cruci monumentale ştiu desigur de ce au trecut pe cruce şi numele Părintelui Arsenie. „Prea Cuvioşii Părinţi de la Mănăstirea Sâmbăta. Spun „a fost scris”.P. Pentru istorie. ba mai având şi binecuvântarea arhierească”. mi-am zis: „Cine ştie ce acţiuni va fi desfăşurat Părintele. La acestea se mai poate adăuga că Părintele a fost chemat de Mitropolitul Nicolae să se întoarcă la Sâmbăta când Mănăstirea Prislop a trecut în perimetrul eparhiei Aradului. cu deshumarea şi cu o eventuală mutare a osemintelor Părintelui Arsenie la Sâmbăta. fiind licenţiat în Teologie. din informaţiile semnate de Maica Zamfira. ne putem da seama că înscrierea numelui Părintelui Arsenie pe monumentul de la Sâmbăta n-a fost – cum se afirmă – „o ultimă încercare de a răstălmăci rostul şi sensul profund creştin al activităţii Părintelui Arsenie”. Părinţii de la Sâmbăta au luat la cunoştinţă că numele Părintelui Arsenie e scris pe monument abia atunci când monumentul a fost ridicat şi când. Fără îndoială că binecuvântare şi aprobare pentru monument a fost. în mod abuziv. În această perspectivă au ştiut cei de la Sâmbăta de prezenţa numelui Părintelui Arsenie pe cruce şi nu s-au opus. adresate Mitropolitului Nicolae Bălan şi Părintelui Grovu. În sfârşit – şi asta nu trebuie să fie trecută cu vederea –. În ce-l priveşte pe autor. Acatistul Prea Cuviosului Părinte Arsenie şi Viaţa Sfântului Prea Cuvios Părinte Arsenie. Este de mirare deci că în altă parte s-a putut vorbi despre aşa ceva şi că asta începe să se ştie abia acum. (Cuvintele acestea au fost imprimate pe casetă. „Nici mort nu mă mai întorc la Sâmbăta” În ceea ce priveşte cele în legătură cu locul de înmormântare. Părinţii de la Sâmbăta s-au văzut în faţa faptului împlinit. Cunosc. dar Părintele Arsenie i-a cerut Mitropolitului să-l lase în continuare la Prislop. Mulţumim de informaţii. Nu mai ştiu de unde şi prin ce împrejurare mi s-a împlântat în minte ideea că Părintele va fi înmormântat la Mănăstirea de la Sâmbăta. chiar dacă nu avea pregătire şcolară. pe cel din urmă rugându-l să intervină pentru a i se da binecuvântarea să rămână la Prislop. Şi să ştiţi că ceea ce l-a caracterizat cel mai mult şi mai mult – poate mai mult decât pe oricare dintre noi –. a spus: „Am văzut pe cruce şi numele Părintelui Arsenie Boca. s-a făcut plăcut oamenilor. Şi mai e ceva: personal. de unde le-am redat). Mitropolit Antonie. dar de care ştiu cei ce l-au pus cap de listă”. aşa că n-am avut curiozitatea nici să-l cunosc.Drept cap de listă a fost scris numele Părintelui Arsenie. cu rosturile pe care le-a avut. ci a primit ascultare de la Mitropolitul Nicolae Bălan să organizeze Mănăstirea Prislop. A fost copleşit de măreţia . şi îl mai ştiam cu multă evlavie la Părintele Arsenie. Un acatist contestat şi un om defăimat Am lăsat la urmă cele două scrieri ale Părintelui Ieromonah Dometie Moian. când am aflat că numele Părintelui e scris pe monument. şi nu m-am mirat deloc. am spus despre el următoarele: „Părintele Dometie. În cuvântul meu de la înmormântarea Părintelui Ieromonah Dometie.S. şi pentru aşezarea lui în curtea mănăstirii. împlinind rugămintea autorului. câteva scrisori ale Părintelui. în memoriile mele. anume că lucrurile s-au petrecut cu ştirea noastră şi cu binecuvântarea arhierească. Având în vedere toate acestea. nu-l ştiam a fi „maniac şi exaltat religios” – cum este înfăţişat în rândurile la care ne este luarea aminte –. Î. vestitul mare duhovnic al vremii. cum ar fi aceea dacă să fie sau nu scris şi numele Părintelui Arsenie pe monument. de ce l-au scris”. mi-am zis: „Cei care l-au scris vor fi ştiind mai bine decât mine. decât noi. Cine poate face o astfel de afirmaţie. Astfel. în această privinţă. şi cu alt prilej: „Pecetluit să-mi fie mormântul până la a doua venire”. Nu cred că s-au discutat şi chestiuni de amănunt. Ori. Şi mai departe. Nu-mi amintesc să se fi vorbit vreodată în mănăstirea noastră despre o reînhumare la mănăstirea la care şi-a început activitatea. dacă va fi necesar. voi putea completa şi eu unele lucruri.

mai ales când ne gândim că Mitropolitul Nicolae Bălan l-a hirotonit pe Părintele Arsenie diacon şi preot şi că l-a făcut călugăr. ca pe un om cu dar de la Dumnezeu. Dacă ar veni îngerul acum. Să-l pui la bine. Acatistul a început să circule chiar de la început. să zicem aşa. Răspândirea au făcut-o credincioşii. el este pomenit ca „Mitropolitul Bălan”. pentru că. care au evlavie la Părintele Arsenie şi care îşi revarsă sufletul cinstitor. este fără rost. de ce nu s-ar putea citi şi acest acatist. cum e corect: „Mitropolitul Nicolae Bălan?”. Şi apoi. ca pe un prooroc. prin acatistul pe care îl au la îndemână. nu am un cult pentru el. e drept. l-ar folosi pe acela. Mitropolitul Nicolae Bălan este ctitorul Mănăstirii Brâncoveanu. Astfel. cu privire la Părintele Bodogae. ci din evlavie faţă de Părintele Arsenie. Cîteva nedumeriri Acestea fiind zise. la bine sau la rău?”. Şi ar fi cazul să se vorbească corect. Oamenii totuşi au evlavie la Părintele Arsenie şi la forma aceasta de revărsare de suflet. dacă a avut umbre şi pete pe suflet. în aceeaşi expunere. în legătură cu rândurile pe care le am în vedere. Noi îl ţinem unde-l avem. Şi asta i-a adus Părintelui Dometie nişte necazuri: a avut şi are nişte împotrivitori … La Părintele Dometie au răscolit unii şi au găsit şi anumite rele. pe care l-a văzut ca pe un om mare. a fost un om util mănăstirii. dar după mai mult de zece ani de diaconie şi după aproape patruzeci de ani de călugărie”. deoarece credincioşii nu citesc acatistul din evlavie faţă de autor sau raportîndu-se la autor – despre care unii nu ştiu nimic sau aproape nimic. de ce să-l denigrăm pe un coleg al nostru? Cât priveşte răspândirea acatistului. Şi asta l-a dus să alcătuiască un acatist pentru Părintele Arsenie. e scris: „Nichifor Crainic e ocrotit de Părintele Arsenie. Este vreo deosebire între săvârşire şi moarte? A doua nedumerire este aceea că. Tot Mitropolitul Nicolae Bălan i-a dat bursă pentru Şcoala de Arte Frumoase şi l-a trimis şi la Sfântul Munte. la care şi-a început Părintele Arsenie viaţa de mănăstire şi unde şi-a desfăşurat activitatea vreme de nouă ani. în cinstirea noastră. Părintele Dometie. e scris: „Înainte de a muri…”. aceasta n-are nici o legătură cu mănăstirea şi nici cu Părintele Dometie. dar fie-mi îngăduit să afirm că e o necuviinţă.Părintelui Arsenie. Mai departe. Pe mine nu mă deranjează cu nimic existenţa acestui acatist. deşi am respect faţă de Părintele Arsenie. În sfârşit. Mă uimeşte afirmaţia că acatistul a fost scris „cu încuviinţarea Prea Cuvioşilor Părinţi de la Sâmbăta” şi că această încuviinţare i s-a dat Părintelui Dometie. Îngerul s-a dus cu sufletul celui judecat la cel ce-l osândise şi a zis: „Unde să-l pun pe acesta pe care l-ai judecat. dar nu se poate zice că alcătuirea acatistului pentru Părintele Arsenie este ceva rău. pe de o parte. Dumnezeu să-l odihnească. aşa cum se citesc şi alte cărţi apocrife – cum e Visul Maicii Domnului – spre înmulţirea evlaviei. adică în inima noastră. Şi dacă a făcut totuşi şi ceva rău. în expunerea de faţă. la care ne este luarea aminte. în timp ce. Şi acum se continuă încă. iată că Biserica ne-a adunat să ne rugăm ca Dumnezeu să-i ierte toată greşeala ce a făcut. „defăimarea lui”. constaţi că de câte ori e vorba despre Mitropolitul Nicolae Bălan. citim: „Părintele a fost dus cu maşina de Mitropolitul Bălan”. la noi. mi-au mai rămas şi câteva nedumeriri. învrednicit de harul preoţiei. adresată Părintelui Arsenie. E groaznic să constaţi la ce se poate gândi cineva pus pe defăimare. de fiecare dată când a venit vorba de trecerea la cele veşnice a Părintelui Arsenie. Adică. E drept că nu-i la măsurile la care ar trebui să fie un acatist. ca fiind numai „cu patru clase” – deşi a făcut întreaga şcoală primară. pentru care este alcătuit. care doar l-a scris. cu voie şi fără de voie. între care vina aceasta că a făcut un acatist Părintelui Arsenie. pentru că a fost un om în care s-au odihnit oamenii. „maniac şi exaltat religios”. tot spre înmulţirea evlaviei sau spre manifestarea evlaviei? Orice încercare de denigrare a Părintelui Dometie. „probabil. fiind (se înţelege. să-l aşeze cu drepţii şi cu sfinţii. ca să se pună în umbră acatistul scris de el. În Pateric se spune că un călugăr a judecat pe cineva şi l-a socotit că este rău. şi n-am de gând să-l opresc pe cineva de a-l citi. Cine are dreptate? Căci prezentarea e diferită. un om care şi-a văzut de treabă. toţi am răspunde: „Să-l pui la bine. Citind cele scrise spre informare şi lămurire. să ne întrebe: „Unde să pun sufletul Părintelui Dometie?”. deşi eu însumi nu-l citesc. şi ne ducem mai departe viaţa purtându-l în sufletele noastre”. în nota la scrisoarea lui Nichifor Crainic. apare. Dacă ar fi unul mai bun. şi tot timpul căuta prilej să spună ceva frumos despre Părintele. cu încuviinţarea Mitropolitului Bălan”. un om cu evlavie. cum acesta este singurul pe care îl au. în iubirea noastră. Părinţii de la Sâmbăta) de acelaşi nivel cu autorul. pe acesta îl şi folosesc. la vârstă înaintată. E ca şi cînd ar afirma cineva că lucrarea Cărarea Împărăţiei a fost scrisă de Părintele Boca sau că nota asupra ediţiei e semnată de Monahia Constantinescu. Nu ştiu pe ce se întemeiază acest fel de a spune. iar alţii ca să-l denigreze”. E vorba cumva de vreo nuanţă? Unii mor şi alţii se săvârşesc? Ceva ce nu-ţi poţi închipui . un om de care noi ne-am bucurat. iar alţii ştiu prea puţin –. Iubiţi credincioşi. noi nu suntem chemaţi să spunem ce-i bine şi ce-i rău. se exprimă aceasta prin cuvântul: „săvârşirea din viaţă”. chiar dacă „nici mort nu se mai întoarce la Sâmbăta”. iar pe de altă parte. De ce să nu se spună. precum şi o şcoală de ucenici –. „om inteligent şi evlavios. Punând acum faţă în faţă afirmaţiile celor ce-l defaimă şi cele ale cinstitorilor.

În sfârşit. N-am cu nimenea nimic. câtă emană din rândurile pe care le semnează. Şi cuvântul. în ultimul cuvânt însoţitor al Cărării Împărăţiei. este „pelinul” şi „veninul”. aşa cum lumina n-are nimic cu umbrele şi cu petele pe care le descoperă. fără să fiu incisiv. N-am vrut să fiu polemic şi cred că nici nu sunt. Unele observaţii trebuiau totuşi să fie făcute şi leam făcut. Le-am scris dintr-o necesitate sufletească. E ultima impresie şi nu e cea bună… Arhimandritul Teofil Părăian Notă: Aceste rânduri le-am scris în zilele de 8 şi 9 februarie 1996. „Monahia Zamfira Constantinescu”. . la vârsta de 70 de ani de viaţă. aşa cum ne apare. de pe urma celor scrise. cu mai bine de patruzeci şi cinci de ani de călugărie şi cu aproape tot atâţia ani de vieţuire în preajma Părintelui Arsenie. turnat peste mierea celor pe care le pecetluieşte. ca un fel de despovărare de greutatea ce o purtam pe suflet. ca un ultim cuvânt însoţitor al cărţii Cărarea Împărăţiei. cu atâta răutate. poate purta în suflet atâta răutate. cea de-a treia nedumerire îmi vine de pe urma constatării că o călugăriţă.

ucigător de suflete şi rătăcitor de conştiinţe. Poporul nostru însă. Când a fost ridicată această mănăstire. către care trebuie să tindem ca spre binele nostru suprem. i-a venit numai din luminata trăire cu Dumnezeu în jurul altarelor acestor sfinte mânăstiri. În adevăr. la care m-am învrednicit şi eu să iau parte anul acesta. de la Sâmbăta de Sus. ci trăind pe pământ să avem certitudinea că altă viaţă va începe pentru noi dincolo de mormânt.P. În ele omul modern găseşte chipul cel mai sigur şi cel mai autentic al trăirii în neîntreruptă legătură cu Creatorul său. Căci ca unul care trăia în neîntreruptă comuniune cu Hristos Domnul şi Isbăvitorul nostru. a înţeles că simţul său legat mai mult de adevărurile lui Dumnezeu decât de ceea ce este schimbător şi trecător. că puterea. Căci în atmosfera de evlavie. Dumnezeu. Cu părere de rău de a nu fi putut să zăbovesc mai mult în jurul acestui sfânt altar. se abătuse asupra Bisericii Ortodoxe şi a poporului român ortodox din Ardeal. acest loc de închinare a fost pentru poporul românesc din Ardeal o citadelă a rezistenţei lui în veacul 18-lea. el reuşeşte să înţeleagă că viaţa nu este dată să o petrecem pentru a sluji pământului. poporul român ortodox venit pe timp ploios. în frunte cu episcopul de la Blaj. dar mai ales pentru cel din Ţara Oltului şi din întreg Ardealul. mai demnă şi mai independentă. Mănăstirile au fost oazele unde se odihnea sufletul neamului nostru românesc pentru ca refăcut şi întărit cu forţe noi. să reia lupta şi s-o ducă la bun sfârşit. Nicolae Bălan. de reculegere şi de minunată meditaţie. când urgia habsburgică.S. duce la o înfricoşătoare sărăcie sufletească care mai devreme sau mai târziu se arată în toate manifestările noastre atât ca inşi. ca să-şi întâmpine . el a înţeles că sfânta ortodoxie a neamului a mai fost păstrată mai cu deosebire pentru neamul nostru în mănăstiri. Şi de aici isvorăsc cele mai mari desordini sociale pe care a putut să le înregistreze istoria. Brâncoveanu Constantin a înţeles că numai acolo în munţii cari-i dau atmosfera prielnică trăirii intense cu Dumnezeu. dar mai ales de mânăstirile noastre. – poporului român din Ardeal altarul sfânt al ctitoriei lui Brâncoveanu Constantin. dar cu inima plină de harul binecuvântării pe care Marele Ierarh al Ardealului Î. Ruperea legăturilor vieţii noastre cu climatul pe care mânăstirile au au ştiut să-l păstreze neîntinat. l-a revărsat asupra tuturor fiilor săi duhovniceşti. ctitorii voevodale sau particulare. tăria şi curajul lui în vremurile de cumplită încleştare între popoare. Voevodul Constantin Brâncoveanu. Toate acestea le-a dăruit – şi le va dărui şi în viitor după restaurare. Mănăstirile au fost acelea care au asigurat neamului nostru în timpurile de mare vitregie izvorul de la care se adăpa el pentru a-şi păstra nealterată conştiinţa că aparţine unei naţiuni care în Biserica ortodoxă şi numai prin această Biserică Ortodoxă are a-şi afirma drepturile lui la o viaţă mai înaltă. este cu putinţă ca românul de amândouă părţile Carpaţilor să se desbrace de haina păcatului şi să se ridice pe culmile cele neprihănite de unde să ceară ajutorul lui Dumnezeu în primejdii şi nevoi. voi încerca totuşi să aştern aci câteva gânduri ce m-au făcut să retrăiesc clipele în care şi-a desfăşurat viaţa Brâncoveanu Constantin. Dar aceste mânăstiri sunt tot atâtea pilde de trăire creştinească în mijlocul unei lumi prinsă în mrejele secularismului veacului nostru. Duhul lui Brâncoveanu se va fi bucurat împreună cu îngerii din ceruri că în această zi mare „Vinerea” din săptămâna Învierii Domnului. În jurul lor şi la sânul lor el a ştiut să desprindă voia lui Dumnezeu şi să simtă cum braţul atotputernic al Ziditorului îl ocrotea şi-l ducea la biruinţă. născut şi crescut de duhul Ortodoxiei în Biserică. susţinută de ura de neînţeles a fraţilor uniţi. Aşezată chiar la picioarele munţilor Făgăraşului. ajutorul meu de la Domnul Cel ce a făcut cerul şi pământul”. ca la ocazia pelerinajului la altarul ctitoriei marelui mucenic al Legii strămoşeşti şi al neamului românesc. cât şi ca societate. simbolul ortodoxiei noastre şi a fiinţei noastre naţionale. „Isvorul tămăduirii”. Mitropolit Dr.ANEXA II În pelerinaj la Sâmbăta de Sus1 Niciodată nu mi s-au arătat mai profunde şi mai pline de înţeles creştin cuvintele psalmistului care zice: „Ridicatam ochii mei la munţi de unde-mi va veni ajutorul meu. Mânăstirea de la Sâmbăta de Sus a fost şi va fi pentru neamul românesc.

tânărul monah a înţeles să dea ascultare gândurilor marelui Ierarh al Bisericii noastre. le îndreptau către Cel atotputernic. atât de la cei de la ţară. să o facă o vie realitate ortodoxă şi naţională.ierarhul care îi poartă bucuriile şi necazurile în sufletul Său de mare român şi de mare creştin. la credinţa în El şi la trăirea cu El. Întreaga regiune de la Sâmbăta de Sus şi-a îmbrăcat haina de sărbătoare pe care lumina Învierii Domnului o luminase şi o sfinţise. iar apa din isvorul care a fost sfinţit se va fi prefăcut în isvor de apă vie care va tămădui toate boalele şi toate neputinţele trupeşti şi sufleteşti. păr. făcându-i voia. Mitropolit Nicolae a binevoit s-o rostească dând-o ca pe o hrană isvorâtoare de tărie şi de curaj mai ales în vremurile tulburi prin care trecem. diplomat al şcoalei de Belle-Arte din Bucureşti. apoi este aceasta tot voia lui Dumnezeu care ne-a lăsat răgazul necesar pentru a ne întoarce la El. prilej de bucurii care au făcut să stoarcă lacrimi din ochi. cum că în strânsă legătură cu duhul înaintaşilor noştri cari au ştiut să-şi jertfească viaţa pentru apărarea altarelor lui Hristos. Dar mai presus de toate rămâne reactualizarea testamentului lui Brâncoveanu Constantin. Chiar atunci când suferim. Timpurile prin care trecem cer de la noi. Iată de ce cred că duhul lui Brâncoveanu a tresăltat de bucurie văzându-şi opera reînviată şi împodobită în chip atât de minunat de Mitropolitul Ardealului din România Mare. a simţit încă odată cum se revarsă peste el binefacerile cerului la rugăciunile şi binecuvântările pe care cei doi ierarhi. Căci dacă moşii şi strămoşii noştri au putut rezista de-a lungul veacurilor. apoi cu atât mai mult noi datori suntem să le urmăm pilda şi să stăm ca şi ei în vecinătatea lui Dumnezeu. Mitropolitul Nicolae a ştiut. ca şi printr-o profundă vieţuire cu Hristos.P. şi P. Sfinţitului Mitropolit au fost prinos de recunoştinţă adus memoriei Voevodului Brâncoveanu. adăpându-ne de la altarul acestor lăcaşuri de închinare. Î. Episcop Nicolae al Clujului le-a rostit poporului arătând cât de înălţătoare şi grăitoare este această zi a Isvorului Tămăduirii. răscumpărând prin jertfe de tot felul căderea celui care pe drept cuvânt a fost numit de popor „Satanasie” şi afirmînd sus şi tare drepturile noastre de popor creştin ortodox şi român pe aceste meleaguri. Diacon Haralambie Cojocaru . Sf.S. cât şi din afara hotarelor ţării noastre. diacon Boca. Numai în felul acesta vom putea să fim una în jurul Majestăţii Sale Regelui Carol II-lea. Toate acestea şi-au găsit expresia însemnătăţii lor atât religioase cât şi naţionale în predica pe care Î. În adevăr. un sfânt legământ pentru viitor. Vreau să vorbesc de mişcătoarea şi emoţionanta tundere în monahism pe seama acestei ctitorii voevodale. Nicolae Colan al Clujului înconjuraţi de sobor de preoţi. pe care s-o desfăşoare acolo în liniştea munţilor pe care Brâncoveanu îi alesese ca loc de retragere şi de rugăciune.S. şi în sfârşit. În jurul lui. În adevăr. atât în zile de pace cât şi în zile de sbucium. pe care Î. revenirea pe cărările lui Dumnezeu. a unuia din mulţii şi luminaţii absolvenţi ai „Academiei Andreiane”. vom fi şi noi în stare să le urmăm pilda crezând şi trăind ca şi ei în Biserică. care poartă sarcina conducerii destinelor neamului nostru. săvârşirea sfintei liturghii a fost pentru toţi cei ce veniseră la Sâmbăta de Sus.S. Dar dacă până acum avem pace. Nu mai puţin mişcătoare au fost cuvintele pe care P.P.P. crescut şi îndrumat în studiul teologiei. avem datoria a ne uni pentru a fi tari şi în duhul lui Hristos se cade a purta sarcina unii altora pentru a asigura ţării maximum de muncă şi de roade bogate. Dumnezeu urmăreşte curăţirea noastră de sgura păcatului. care se pare că a fost înscris în planul Providenţei să reia şi să afirme în chipul cel mai solemn testamentul Voevodului martir împotriva tuturor gândurilor celor rele atât dinlăuntrul. Sfinţitul Mitropolit Nicolae. scăldate de râurile harului ceresc prin aceste locaşuri de închinare care ne-au crescut şi păstrat ca neam. consacrându-şi viaţa lui Hristos prin studiul picturii bisericeşti. cu măiestria oamenilor care văd peste veacuri. Mitropolit Nicolae. Într-o totală dăruire dezinteresată în mâinile lui Dumnezeu. Bucuria Învierii s-a revărsat şi asupra ei. cuvintele Î.P.P. spune Î. afirmarea drepturilor noastre milenare pe aceste meleaguri.S. mort pentru Legea şi pentru Neamul românesc. Moţ după locul de naştere. vom avea siguranţa că nimeni şi nimic nu ne va smulge pe viitor moştenirea pe care înaintaşii noştri ne-au transmis-o. cât mai ales de la cei din oraşe.

ANEXA III .

524. 4. „Telegraful Român”. prezentată sub titlul „Notă asupra ediţiei”. pp. 12 mai 1940. Părintele Serafim Popescu şi Părintele Arsenie Boca au adus de la Athos manuscrisele româneşti ale Filocaliei. 9. 6/102. la „Naşterea Domnului”. (Aceasta este prima icoană a lui Hristos.. INTRODUCERE 1.. nr. „Înălţarea Domnului”. (cf. 3543. 525. iunie 1999. p. 17. 10. 30. fragment. Pentru mai dreapta cinstire a lumii Părintelui Stăniloae. dar nu a reuşit. pp. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. Prof. Aflându-L pe Hristos înconjurat de mult popor.) I-a dat marama lui Hannan pentru ca acesta să o poarte împreună cu scrisoarea către cel care îl trimisese. 6. 16. din pricina „slavei negrăite a chipului Său care se schimba mereu sub puterea harului”. pe care a rămas imprimat chipul Său. Regele Avgar a trimis la Hristos pe arhivarul său Hannan (Anania). 5. 48. „Gândirea”. „Revista Teologică”. Diacon Haralambie Cojocaru. 2-4. . p. „Puncte Cardinale”. 28. Timişoara. p. Idem. Ibid. Bucureşti. p. Romulus Neag. care se reduce la următoarele: Suferind de lepră. p. Teodor Bodogae. pp. p.NOTE ARGUMENT 1. Majoritatea absolvenţilor liceului brădean au devenit preoţi şi avocaţi. pp. 1990. Prof. nr. „Gândirea”. au încercat să obţină sprijin din ţară. Istoria Mănăstirii Prislop. Editura Teognost. 28-29. 7. Pr. anul VI. Vlad Protopopescu. Avgar i-a recomandat să facă portretul lui Hristos şi să i-l aducă în cazul în care Acesta ar fi refuzat să vină. Vezi Anexa I din această lucrare: Cuvânt lămuritor în privinţa unor afirmaţii din anexa la „Cărarea Împărăţiei”. 3. pentru necesităţile învăţământului teologic. „Telegraful Român”. Mircea Păcurariu. cf. Serie nouă. p. împărtăşesc întru totul opinia Părintelui Teofil Părăian.) 12. Ibid. din Prefaţa primului volum al Filocaliei. p. 340-341) în legătură cu articolul Părintelui Teodor Bodogae. Romulus Neag. VIAŢA ŞI LUCRAREA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA 1. 5-6/1997. Ibid. Dumitru Stăniloae. 2. 13. p. cf. Dr. neavând mijloacele de a le tipări acolo. Marcu.. Hannan s-a urcat pe o piatră pentru a-L vedea mai bine.. Pr. 9. 11. 29. numită în Biserica Ortodoxă „nefăcută de mâna omenească” – acheiropoiètos. Hristos a cerut apă. semnată de Monahia Zamfira Constantinescu. din Prefaţa volumului 2 al Filocaliei. 1940. Şi-a şters faţa cu o maramă. În amintirea Părintelui Arsenie Boca. Cuvinte lămuritoare. nr. Dr. Ibid. capitolul Evocări – Otilia Rădulescu Aroneasa. nr. E vorba de Părintele Arhimandrit Antipa Dinescu (1859-1942). Traduceri ale Filocaliei existau deja şi se înscriau în activitatea mai generală de traducere din Sfinţii Părinţi. 14. anul VI. 9-10. O relatare mai detaliată a acestei întâmplări ne oferă Mineiul lunii august. Sibiu. ediţia a 2-a. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. 1947. Editura Gordian. nr. 2002. cu o scrisoare în care-I cerea lui Hristos să vină la Edessa pentru a-l vindeca. 2. A încercat să-I facă portretul. care se aflau acolo adunate pentru tipar din 1937 şi pentru care monahii. Probabil că numele de Zian vine de la Sânzian. p. Grigorie T. Arad 1986. 6. Serie nouă. Lacrima prigoanei – Din lupta legionarelor românce. S-a spălat. Se mai ştie apoi că Nichifor Crainic planificase tipărirea tuturor manuscriselor Sfinţilor Părinţi aflate la Sfântul Munte. 1946. În pelerinaj la Sâmbăta de Sus. 15. şi la Biblioteca Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca în 2001. 8. Văzând că Hannan de străduieşte să-I isvodească portretul. septembrie-octombrie. În ceea ce priveşte afirmaţiile pe care Monahia Zamfira Constantinescu le face în Notă asupra Ediţiei I (vezi: Cărarea Împăraţiei. La Mănăstirea Ciucea în 2000. 1994. Cum Hannan era pictor. vezi textul în întregime în Anexa II din această lucrare. 158. 4. 26-31. 5-6/1997. Text preluat din: Arhimandritul Teofil Părăian.

158. Editura Anastasia. 27. La vremea de care vorbim. Monahia Zamfira Constantinescu. Irénée Hausherr. 1999.18. p. vol. Editura Patmos. 51. Dr. cu înţelesul acesta. Pentru mai dreapta cinstire a lumii Părintelui Stăniloae. Sibiu. la care ar cam trebui sa ia aminte gazetarii noştri de azi. 145. nr. 52. Notă asupra Ediţiei I. Editura Gordian. se spune că Părintele Veniamin Tohăneanu (numit stareţ la Sâmbăta după plecarea Părintelui Arsenie). Cărarea Împărăţiei.” (Bartolomeu Valeriu Anania. nr. anume alese şi frumos amplasate oarecând de Părintele Arsenie în acel parc natural dimprejurul bisericii –. Pentru că în jurul bisericii s-au construit zidurile care azi formează incinta mănăstirii. 1999. p. 6. cf. p. Timişoara. p. 143. pp. la Vladimireşti se năştea un altul. adică în 1939. p. 1. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zaradensis. Cât de actual este acest text. 23. 48. 129. Martor. Editura Humatitas. Editura Marineasa. 1-2. vol. august 1997. 1997. a fost întrebat de acesta: „Ce mai zic pietrele de la Sâmbăta. p. Pr. Mircea Păcurariu. Dumitru Stăniloae. Imn pentru crucea purtată. „Telegraful Român”. pietrele vorbesc. în faza lui pură. Istoria Mănăstirii Prislop. 7. Măritul praznic de la Mănăstirea Brâncoveanu. p. 8 august 1943. într-o conferinţă susţinută la Cluj-Napoca în data de 11 aprilie 2002. 20. „Puncte Cardinale”. 39. 1994. p.139-142. 16 mai 1948. Dumitru Stăniloae. capitolul Evocări – Otilia Rădulescu Aroneasa. 185. Vlad Protopopescu. fenomenul Arsenie Boca. 28. p. Virgil Maxim. „Telegraful Român”. 28. a afirmat şi dânsul că Părintele Arsenie a fost hirotonit pe data de 10 aprilie 1942. Romulus Neag. dar nu se îndoiesc. doară. dacă alte mărturii au amuţit. Editura Arhidiecezană. Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu. Lumina faptei din lumina cuvântului. 29. 33. 2000. A se vedea şi: Ion Gavrilă Ogoranu. cât predica duhovnicului Ioan Iovan.. să găsească în spusele Părintelui vreun sprijin al convingerilor sau ideilor lor. Arad 1986. Brazii se frâng. Părintele Nicolae Streza. Prof. ambele. Nicolae Pop. Mircea Păcurariu spune că Părintele Arsenie a fost hitotonit în iunie 1940 – cf: Pr. p. Ştire: Praznicul duhovnicesc de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. p. Acatiste. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. . pornind de la ştirea din „Telegraful Român”. aşa cum am calculat şi eu cu ajutorul Evanghelistarului. Păcatul nerostirii adevărului. 31. „Gândirea”. „Gândirea”. „Telegraful Român”. Mircea Păcurariu. Bucureşti. pp. 6/102. anul VI. că dacă eu tac. anul VI. Dr. nr. p. Tohănene?”. 2001. „Adevărul este că în mijlocul mulţimii erau şi unii care nu veneau pentru formarea lor religioasă. Însă conform ştirii preluate din „Telegraful Român”/1942. al cărui miez nu erau atât „vedeniile” Veronicăi Furău. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. Timişoara. Editura Deisis. prin Părintele Arsenie Papacioc. p. În legătură cu acest fapt. Editura Cum. de asemenea. p. încă mai grăiesc despre cel ce le-a pus. Pr. p. 25. 2/62. Romulus Neag. Editura Gordian 1997. Ion Gavrilă Ogoranu. 9. 5-6/1997. p. 35. 29. Amintirile Mitropolitului Antonie Plămădeală. 8/80. 56. Atitudini. 135. în Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste. Jertfa. iunie 1999. serie nouă. Lacrima prigoanei – Din lupta legionarelor românce. 1. străbătând deceniile roşii. 34. Sibiu. Timişoara.15. 37. De ce am scris numele Părintelui Arsenie Boca pe crucea de la Mănăstirea Sâmbăta. p. 108. 9. nu se mai păstrează aproape nimic din această lucrare a Părintelui Arsenie. nr. 1996. anul VI. Convorbiri cu Dragoş Şeuleanu şi Carmen Dumitru. Dan Lucinescu. 26. 12 aprilie 1942. şi cea de la Techirghiol. serie nouă. de anvergură naţională. 30. 339. Editura Fides. 41. se pecetluia pe sine prin arestarea protagonistului. „În ciuda înstăpânirii comuniste. când s-a întâlnit la Bucureşti cu Părintele Arsenie. nr 7-8. 29. ambele cu ecouri până‘n zilele noastre. nr. Împreună cu tatăl meu. p. nu trebuie trecute cu vederea cele două mari şi autentice vetre duhovniceşti. Istoria Mănăstirii Prislop. poporului român nu-i lipseau mişcările duhovniceşti. p. 24. spune că Părintele Arsenie a fost călugărit şi hirotonit în acelaşi an. 1999. 8) 38. Romulus Neag. Cuvânt înainte la: Monahul Daniil (Sandu Tudor). 4. 30. p. Ibid. prin Părintele Cleopa Ilie. ahtiaţi după senzaţional şi paranormal! 22. p. Prof. Dr. „Gândirea”. serie nouă. Părintele Ciprian Negrean. 5-6/1997. 32. Paternitatea şi îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creştin. Doar câteva mărturii scrise şi puţinele fotografii din acele vremuri ne mai arată cât de minunat şi cu câtă pricepere şi bun gust a fost îngrijită „Grădina Maicii Domnului” de la Sâmbăta. „Puncte Cardinale”. 31. 1993. 56/1997. Puţinele pietre – rămase şi mutate ici-colo. Arad 1986. 1997. „Puncte Cardinale”. datele oferite de dânşii sunt greşite. Bartolomeu Anania. Lidia Ionescu Stăniloae. ci doară. 19. cea de la Sihăstria. Prof.” (Monahia Zamfira Constantinescu) 36. 21. Iaşi. nr.

Deci „Tu eşti noi”. în momentul redactării actelor de referinţă. cuprinsă în Cărarea Împărăţiei. Antonie Plămădeală. de unde se va retrage la Schitul Rarău. Din mărturiile celor care au trăit evenimentele din 1959 şi imediat următoare.. ibid. Prof. 2000. Bartolomeu Valeriu Anania. (cf. 2000. Dr. Daniil Partoşanul) 56. Arad 1986. 57) 45. Părintele Arsenie s-a întors la mănăstire abia în 1952. cf: Hotărârea Sinodului Mitropolitan. 46. Prof. 58. Părintele Mircea Păcurariu nu a putut spune că Monahia Zamfira a fost numită stareţă a Mănăstirii Prislop.) 44. 124-125. nr. p. ediţia a 2-a.. p. Sunt acolo o mulţime de cuvinte frumoase şi îndrumătoare care arată că Părintele Arsenie de fapt nu a fost un om de rând. din nefericire. 42. Daniil. p. Viforniţa cea mare. Arsenie Boca. era atunci civil. 59. După o primă arestare şi o detenţie de 3 ani. Acatiste. cuprinsă în Cărarea Împărăţiei. p. Istoria Mănăstirii Prislop. şi care avantaja călugării cu studii teologice. . să reabiliteze pe toţi slujitorii şi vieţuitoarele de aici. Este vorba de cunoscutul scriitor. Arhimandritul Teofil Părăian) 52. după ce va primi avizul Patriarhului Justinian. Agaton se aşează în Schitul Crasna din Judeţul Gorj. a făgăduit că va rechema imediat pe cei îndepărtaţi. (vezi: Hotărârea Sinodului Mitropolitan. ierodiaconul Antonie. Mircea Păcurariu. Antonie Plămădeală. 11. înainte de decretul din 10 noiembrie 1959. rezultă că P.S. adică noi suntem cele care te-au alcătuit. cu osebire pe toate maicile şi surorile din perioada Decretului 410/1959”. pp. (cf. 49.. unde este hirotonit ieromonah. se revine asupra deciziilor de alungare din Mănăstirea Prislop a Părintelui Protosinghel Arsenie Boca şi a maicii stareţe stavrofora Zamfira Constantinescu şi „socoteşte potrivit ca după Revoluţia Română. pp.S. (cf. 15. 1999. Părinte Timotei Seviciu Episcopul Aradului şi Hunedoarei şi P. trecut în 1950 la Mănăstirea Slatina în Moldova. P. 346-348) 54. 57. din care făcea parte şi viitorul mitropolit al Ardealului.S. Colegul său. de Buna Vestire. Mihai Săsăujan. Dr. 1995. stareţul mănăstirii Prislop. 48. Dimitrie Bejan. Pr. iar din februarie 1982 arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului. 2407/1959 şi 2408/1959. Fragment dintr-o scrisoare dată de Nichifor Crainic Părintelui Arsenie Boca după întâlnirea de câteva ceasuri pe care au avut-o în toamna anului 1971. în „Chipul Cetăţii”. cf. Editura Sfintei Episcopii a Aradului. Prin aceeaşi Hotărâre. gazetar. Părintele Arsenie. unde organizează şi conduce gruparea duhovnicească „Rugul Aprins”. Dr. Ieromonahul Dometie (1924-1975) (înzestrat de Dumnezeu cu darul deosebit al cântării.P. Părinte Laurenţiu Streza Episcopul Caransebeşului. cf. pentru că de fapt mănăstirea rămăsese fără stareţ. Cuvânt înainte.S. Pr. p. P.40. 47. în noaptea de 13/14 iunie 1958. 346-347. Am reprodus aici textul explicativ pe care Părintele Arsenie l-a scris lângă această compoziţie.S. 347-348) 53.. ibid. Alexandru Teodorescu). considerând reintegraţi în viaţa obştei prislopene pe toţi cei împricinaţi. 43.. p. prezentate de Arhid. e scris acolo că ar zice faptele omului: „Tu eşti noi”. A se vedea şi: Mărturisitori de după gratii – Slujitori ai Bisericii în temniţele comuniste. în Mănăstirea Neamţ. sub numele de Agaton. (vezi: ibid. p. de exemplu la „Judecata de apoi”. Supliment al Revistei Renaşterea. Mircea Păcurariu. 4. Prin Hotărârea Sinodului Mitropolitan întrunit la 9 noiembrie 1998 semnată de Î. Apoi îmbracă schima cea mare şi devine Ieroschimonahul Daniil. Hotărârea Sinodului . Dezvăluiri istorice – Documente inedite despre părintele Arsenie Boca.S. Arad 1986. Arhimandritul Teofil Părăian) 60. Mircea Păcurariu. fost ofiţer de marină şi pilot Sandu Tudor (pe numele său adevărat. 41. de aici va fi arestat de Securitate. Editura Tehnică. aşa cum scrie P. se anulează Deciziile nr. ediţia a 2-a. 57.. Cărarea Împărăţiei. Părintele Arsenie a scris multe cuvinte la scenele pe care le-a pictat. 50. cf. în 1970 a fost ales episcop vicar patriarhal. când s-au limpezit aspecte critice din trecut. p. o revistă din Sibiu. a fost numit „Cucuzel” de către Părintele Arsenie) a slujit ulterior în diferite parohii în Transilvania. pp. devenit călugăr în 1948. În consecinţă. Ibid. (cf. În plus. 1997. 347. Naş la călugărie a fost Părintele Daniil (Sandu Tudor). în biserica din satul Drăgănescu. în Amintirile Mitropolitului Antonie Plămădeală.. 57. 347. Editura Sfintei Episcopii a Aradului. iar mai târziu s-a remarcat ca un iscusit şi apreciat duhovnic. în „Calea Mântuirii”. decret aplicat în luna mai 1960. Prof. în Mănăstirea Antim din Bucureşti. Pr. hirotonit ieromonah în 1953. Editura Cum. 51. Ibid. 55. Părintele Arsenie a plecat de la Mănăstirea Prislop în mai 1959. Aşezământul monahal din Sinaia a fost recunoscut ca metoc al Mănăstirii Prislop. Deci nu a plecat o dată cu decretul. Pentru că e vorba de o carte publicată înainte de ’89. 114. nu era în măsură de a iscăli valid. (cf. Cluj-Napoca. după Paşti. din ianuarie 1980 episcop la Buzău. Dânsul este cunoscut de cei mai mulţi credincioşi ca restauratorul şi duhovnicul mănăstirii de maici de la Râmeţi. p. întrucât Păintele stareţ Arsenie Boca fusese arestat de Securitate în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951. 1996. Părinte Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului. Editura Anastasia. Istoria Mănăstirii Prislop. Episcop Andrei.

2000. să le poruncesc. serie nouă. Maica Teodora (Mănăstirea Bistriţa. 188) 70. 2001. în prezent la Prislop). Foarte mulţi însă se declară trimişi de Părintele Arsenie. 63. Părintele Arsenie Boca – o abordare simpatetică a relaţiei tânărduhovnic. nr. cf. Deisis. Dumitru Stăniloae.61. Arhimandritul Teofil Părăian. Tismana şi Ţigăneşti. „Gândirea”. (Patericul. p. 2002. ci te fă lor pildă. Apoftegma 173 de la Avva Pimen. Cărarea Împărăţiei. serie nouă. Idem. în special pe cei din zona Făgăraşului. Scrisoare către Părintele Arsenie Boca. 19. Monahul Ieronim Ştefănescu. Tismana. „Telegraful Român”. pp. Părinţii Veniamin şi Timotei Tohăneanu. 2000. Alba Iulia. 1/1993. Serie nouă. Bistriţa şi Hurezi). Ibid. 64. nr. voieşti să le poruncesc lor? I-a răspuns lui bătrânul: Nu. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. Învăţătura aceasta că adevăratul Părinte spiritual rămâne mai degrabă mistagogul decât legiuitorul (cf. Dar după decretul din 1959 nu a mai trimis pe nimeni. pp. 69. Ion Buga. pp. Arhimandritul Teofil Părăian. cealaltă la Mănăstirea Hurezi). după cum am mai spus. I-a zis lui fratele: Voiesc şi ei. iar ultimii 30 de ani la Sâmbăta unde este şi înmormîntată). p. anul II. întrucât se ştie. cap. Cele 800 de cuvinte cuprinse aici ar fi putut deveni mai multe. 4-5/1998. iar nu dătător de lege”. Dometie şi Varnava. începând cu anul 1997. 1992. (interviu) în: Tinereţe. 32-33. Viaţa cotidiană a Părinţilor deşertului în Egiptul secolului IV. zicând: Nişte fraţi locuiesc cu mine. unde. p. pp. 238-240. 62. Exemple de călugări: Actualul Mitropolit Antonie Plămădeală şi Părintele Dometie de la Râmeţi. Timpul Rugului Aprins. Bucureşti. anul IV. p. 73. „Gândirea”.51) Despre pictura de la Drăgănescu a se vedea şi: Nichifor Crainic. A se vedea apoi şi revista „Gândirea”. a Pr. maicile Eufimia şi Filareta Botu (prima la Mănăstirea Robaia. Editura Humanitas. Episcop Daniil Partoşanul. Părinte. Maica Timoteia (Mănăstirea Hurezi. (copie după mss. p. Monahul de la Rohia răspunde la 365 de întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan. 67. Lucien Regnault. Editura Crist. Apoftegmele Părinţilor Contemporani 1. Gheorghe Vechi. Bucureşti. cf. Exemple de maici: Maica Ambrozia Stoia (în prezent la Prislop. Zis-a lui bătrânul: Nu. Arsenie Boca. cu privire la reînfiinţarea mănăstirii Geoagiului ca mănăstire de maici. că „Orice adevărat artist e şi profet”. Editura Revistei „Literatorul”. Monahia Zamfira Constantinescu. Ovidiu Vuia. călugăriţi de Părintele Arsenie la Mănăstirea Prislop. 66. a trecut pe la Mănăstirea Dintr-un lemn. Cuvântul are o eficacitate deplină numai când are acoperirea aurului care este viaţa celui ce-l rosteşte. Vasile Andru. ajungând în final la Mănăstirea Hurezi. 165-168. în realitate. Tatiana Sergiu. şi de voiesc să trăiască. toţi de la Mănăstirea Sîmbăta. 189) reiese şi din următoarea apoftegmă din Pateric: „Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen. Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu. 64-68. Întâmpinări. p. Părintele Arsenie nu a mai trimis pe nimeni la mănăstire. Trepte spre vieţuierea în monahism. „Gândirea”. sunt reproduceri color după frescele de la Drăgănescu. A îndrumat în special fete spre Mănăstrirea Bistriţa unde s-au răzvrătit asupra autorităţilor bisericeşti. Părintele Arsenie Boca. 187-191. . (Arhimandritul Teofil Părăian) 68. Editura Sofia. aproape în fiecare număr. Ibid. 2. pp. Notă asupra ediţiei I. Din cuvântul rostit cu prilejul pomenirii săvârşite la Mănăstirea Prislop în 28 noiembrie 2001. Scrisoare către Prea Sfinţitul Andrei Mageru. p. sau în Cărarea Împărăţiei. ci fă tu întâi aceasta. Editura Sf. pp. André Scrima. după decretul din 1959. 72. legată de împlinirea a 12 ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Arsenie. Nu trebuie să ne surprindă prea mult acest fapt. Bistriţa. cf. Făgăraş. În perioada când a fost la Sâmbăta Părintele Arsenie a îndrumat foarte mulţi oameni să meargă la mănăstire. 45-50. 342. 343. a mai spus-o şi Părintele Nicolae Steinhardt. 65. din 7 mai 1952.. Editura Agaton. Prof. cf. P. 331-333. Arhimandritul Teofil Părăian.S. serie nouă. Biserică. Maica Benedicta din Ludişor (Mănăstirea Hurezi). pp. Episcopul Aradului. dar poate că nu cu mult mai multe. 8 august 1943. O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA Tradiţia vie a apoftegmelor 1. Visarion Leancu. dacă aş fi dispus de un material mai bogat. nr.). ideal. ei singuri vor vedea. Sibiu. unde a şi murit. Maicile Apolinaria şi Paisia de la Prislop. text cuprins în volumul Unde a fost Biserica. Părintele Arsenie Boca sau Universul sfânt al culorilor (Minunea de la Mihăileşti). ediţia a 2-a. O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA ÎN 800 DE CAPETE 1. 5/1993. Ibid. 1. Bucureşti. Monahul Alexie. Mistici din Carpaţi. omorât la Mănăstirea Izbuc de tâlhari. 1990. Prof. Ieromonahul artist. (Nicolae Steinhardt. 71.

Ibid. Ibid. 15. Cei mai bogaţi săraci. 54. o primejdie infinită. Trepte . p.). Cărarea Împărăţiei. 46. Ibid. Treptele vieţuirii duhovniceşti. Ibid. Ibid. 52. 19.. Ibid..). Ibid. 40. 157.. 1-3/2000.. 10. 27. 198-199 21. Ibid.. 299-300. Ibid. 16. Crinii pustiei. Cărarea Împărăţiei. 11. 6. 3. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 28.. 200. 142.. 92-93. Serie nouă.. Votul ascultării şi personalitatea monahului. Cărarea Împărăţiei. Semănătorul. 265. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Cărarea Împărăţiei. Ibid.. 55. Ibid. 35. 144. 50. 24. Ibid. 198 17. Condiţiile uceniciei. p. Păstorul şi oile. 38. 13. Ibid. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Pedeapsa cu lepra. Ibid. Trepte . 7. pp. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 34. Ibid. Votul ascultării. Despre durerile oamenilor. cap.). p. .). Ibid. p. 26. 14. Cărarea Împărăţiei. 9. nr.. Cărarea Împărăţiei. 47. 4.). Ibid. Cărarea Împărăţiei. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 36. Ibid. 22. Ibid. 49. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Trepte . Ibid. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. Cărarea Împărăţiei.. 53. 29.. Ibid. 247. Nepăsarea absolută. p. 41. 44. Ibid..2. 299. p. 5. Ibid. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Despre sfaturile Evangheliei şi voturile monahale. 51.. 23. p. pp. 32.. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 48.. p.. p.). Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 12. 33. Ibid.. 56. ediţia a 2-a. Ibid.. Nepăsarea absolută. 8. 20. Ibid. 198 18. cap.. Ispititorii cu dajdia. p.. Ibid. cap. „Gândirea”.... 37. Tânărul bogat. Mărturia unui ateu.. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite în biserica de la Drăgănescu. 30. Nebunii. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p.). Ibid. o primejdie infinită. Ibid. pp. 15. Ibid. Despre copiii lepădaţi. 25. 39.. 45. Ibid.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.). 43.. Ibid. 42. 300. Ibid. 31.

85. Ibid. 91. Ibid. 101. Ibid. 65.. p. Ibid. p. Ibid. cap. 107. Ibid. Ibid. Ibid. 93. Războiul nevăzut sau despre ispite. Ibid. p. Ibid. p. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 76. Ibid.. 27. 75. 92. Ibid. 67. Ibid. 197. Ibid. p. cap.. Ibid. Ibid. p. Petrecerea monahului în lume.).. Ibid. Ibid. 83. „Gândirea”. nr. 84. 111. (Ibid.. Ibid. Ibid. 61.. 80. 79. 171. Ibid. Ibid.. Serie nouă. Ibid. Ibid.. cap. 96. Ibid.57. 16. p. Ibid. 26. 106. 59.. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 64. 54. 74. 82. Ibid.. Ibid. . 94. Ibid. 58. Ibid.. 81. 100.. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 97. Ibid. Ibid. 66. p. 252. În Duminica Ortodoxiei. Ibid. Ibid. 87. 73. cap. 1-3/1999. 69. cunoscuţi şi faţă de credincioşii care vin la mănăstire. Rostul şi însemnătatea monahismului. Războiul nevăzut sau despre ispite. 77.. 14. 63. Ibid. cap. Ibid. 109. 28. 99.... 70. 43. Ibid. Ibid. Ibid. p. 102.. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 105. Ibid. 88. 90. prieteni. Votul ascultării. cap. Ibid. p. 325. 78.. p. Chipul cel dinlăuntru şi cel dinafară al monahului.. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 95. Trepte . Trepte . Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 108. Ibid. Votul ascultării şi personalitatea monahului. Purtarea monahului fată de rude. 62. 68. 60. 71. 2. 72. Ibid. p. 39. 110. Ibid. 89. p. cap. cap... 103. Despre sfaturile Evangheliei şi voturile monahale... 86. 98. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism.. cap. 104.

146. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p.. p. Nu eşti departe de Împărăţie. 135. 270. 144. 244-247. 124. Ibid. Ibid. 150. p. 158. 143a.). Ibid. Un grăunte de credinţă. Cărarea Împărăţiei. 130. 140. 282. 288.. 134.. Ibid. 149. Ibid. 116.. 86-87. faţă de ascultări şi faţă de bunurile mănăstirii. 260. p. Ca de la sine înţeles.. Ibid. 160. 87-88. Ibid. Ibid. p. p. 151. 211. p. 157. Ibid. p. p. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 147. 164. Ibid. Despre durerile oamenilor. p. 145. 102. Sfinţenie. p. Ibid.. Ibid.. Rostul şi însemnătatea monahismului. p.. Ibid. 119. Ibid. Ibid.. pp.. 127. 264. 122. Ibid. 152. 133. 139. Ibid. Ibid.. 156. Ibid. Ibid.. Ibid. Ibid.. 128. Ibid... p. 120.. p. 148. 131.. cap. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 147. 269-270. 136. Cărarea Împărăţiei. 143b.. Ibid. Ibid..112. 154. Ibid. 129. Purtarea monahului faţă de superior şi faţă de obşte.). 141. Ibid. pp.. Zicere. pp.. 142. cap. 113. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 165. Ibid. Zicere. Ibid.. 256. Ibid. Ibid.. 161. 126. Ibid. Ibid. Ibid.. 264. Ibid. S-a supărat Iisus. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p. p. 148. Ibid. 118. S-a supărat Iisus. 272. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Cărarea Împărăţiei. . 123. 149.. 155. 153. Ibid. p. 110. Ibid.. 65. 87. Ibid. 115. Ibid. 114. Ibid. 121. Ibid.. Ibid.). 269. 138. Ibid..). 163. 117. 132. Ibid. 125. 162. p.. 137.. 154. p. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid.. 159.

p. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. 213. p. 173. 210. Chemări la apostolie. Rostul şi însemnătatea monahismului. 181. 176. p. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. p. Ibid. 186. Zicere. 205. Suprafaţă şi adânc. pp. Ibid. Ibid. 220. 198. Ibid. 265. 277. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Cărarea Împărăţiei. 202. Orbul din naştere şi sufletele oarbe. Ibid. Ibid. 175.). Ibid. 196. 276. p. Semne de sfârşit de sâmbătă. Ibid.. 168. 195-196. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Ibid.. Un grăunte de credinţă. 146. pp. Ibid. Ibid.). 174. Ibid.. Trepte . 4-5/1998. 203... Ibid.. Serie nouă. 169. 170. 267. 221. 41.... 193. Ibid. p. Ibid. Ibid. Ibid.167. p. Ibid. Ibid. 216.. p. 199. 171.. pp. 180. 197.. pp. Cuvinte interzise. 194. Ibid. 77-78. 78. 178.). p. Ibid.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. Fiii Învierii (mss. p. 282. 190. 25.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 183. cap. p.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Cărarea Împărăţiei.. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 68-70. 189. p. p. Ibid.).).. Ibid. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. p. 185. 210. pp. 39.. 201.. 187. 177. 214. 172.. 218. Crinii pustiei. Ibid. 112-113.. 188. Ibid. Ibid.. 148. 199-200.). 1/2001. 184. Ibid. p. 179.. p. 217. . Ibid. 211. 192. 179. 41.. 191. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p. p. 278. p. Ibid. De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. p.). Ibid. 182. Cărarea Împărăţiei. Ibid. p. 208. Ibid. Ibid. Păstorul şi oile. Ibid. 206. Ibid. 212. O minune furată. 195.. 204. „Străjerul Ortodox”.. nr. 178-179. 282. Ibid. Un grăunte de credinţă.. nr. 2. 199. 222.. Ibid. Ibid. 209. pp. Ibid. 219. „Gândirea”. 211.. 207. 194.. 215. Cărarea Împărăţiei.. 200. Ibid.

223. Ibid., Rugăciuni nepotrivite. 224. Ibid. 225. Ibid., Tânărul bogat. 226. Ibid., Crinii pustiei. 227. Ibid., Un grăunte de credinţă. 228. Ibid., Nepăsarea absolută, o primejdie infinită. 229. Ibid., Sfântul Mucenic Dimitrie. 230. Cărarea Împărăţiei, p. 239. 231. Ibid., p. 241. 232. Ibid., p. 145. 233. Ibid., pp. 145-146. 234. Ibid., p. 149. 235. Ibid., p. 224. 236. Ibid., p. 226. 237. Ibid., p. 234. 238. Ibid., pp. 235-236. 239. Ibid., p. 236. 240. Ibid. 241. Ibid. 242. Ibid. 243. Ibid., p. 237. 244. Ibid., pp. 236-237. 245. Ibid., p. 259. 246. Ibid., p. 257. 247. Ibid., p. 267. 248. Ibid., pp. 267-268. 249. Ibid., p. 268. 250. Ibid., p. 281. 251. Ibid., p. 259. 252. Ibid. 253. Ibid., p. 260. 254. Ibid., p. 191. 255. Ibid., p. 162. 256a. Ibid., p. 163. 256b. Zicere. 257. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Ca de la sine înţeles. 258. Fiii Învierii (mss.), Un ideal de rugăciune, pp. 82-83, „Străjerul Ortodox”, nr. 6/2001, p. 2. 259. Cărarea Împărăţiei, p. 145. 260. Ibid., p. 145. 261. Ibid., p. 133. 262. Ibid. 263. Ibid. 264. Ibid., pp. 133-134. 265. Ibid., p. 134. 266. Răutatea şi Firea, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/ 1998, p. 17. 267. Cărarea Împărăţiei, p. 134. 268. Trepte..., cap. Petrecerea monahului în lume. 269. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 270. Ibid. 271. Ibid. 272. Ibid., Gadarenii şi sufletul. 273. Cărarea Împărăţiei, p. 45. 274. Trepte..., cap. Spovedania şi despre cercetarea conştiinţei; Citirea Dumnezeieştilor Scripturi; Lecturi spirituale. 275. Ibid. 276. Ibid.

277. Cărarea Împărăţiei, p. 154. 278. Ibid., pp. 173-174. 279. Ibid., p. 174. 280. Ibid., p. 176. 281. Ibid. 282. Ibid., p. 200. 283. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Piatra unghiulară. 284. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Iconomul nedrept. 285. Fiii Învierii (mss.), Un ideal de rugăciune, pp. 82-83, „Străjerul Ortodox”, nr. 6/2001, p. 2. 286. Cine e Iisus?, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/98. p. 46,. 287. Fiii Învierii (mss.), Cine este Iisus?, pp. 28-31, „Străjerul Ortodox", nr. 6/2000, pp. 1-2. 288. Ţara de obârşie, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/ 2001, pp. 34-35. 289. (Dincolo de chip, Vanvulescu) 290. Cărarea Împărăţiei, p. 151. 291. Ibid., p. 152. 292. Ibid., p. 153. 293. Ibid., p. 154. 294. Ibid. 295. Ibid., p. 261. 296. Ibid. 297. Ibid., p. 41. 298. Ibid., p. 278. 299. Ibid., p. 287. 300. Ibid., p. 135. 301. Ibid., p. 157. 302. Ibid. 303. Ibid., p. 159. 304. Ibid., pp. 171-172. 305. Ibid., p. 172. 306. Ibid. 307. Ibid., p. 178. 308. Ibid., p. 179. 309. Ibid., p. 183. 310. Ibid., pp. 183-184. 311. Ibid., p. 191. 312. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Semănătorul. 313. Cărarea Împărăţiei, pp. 31-32. 314. Ibid., p. 169. 315. Ibid. 316. Ibid., p. 178. 317. Un Om nou se naşte, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 6-7/1998, pp. 29-31. 318. Cărarea Împărăţiei, p. 204. 319. Ibid., p. 314. 320. Ibid. 321. Ibid. 322. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. 323. Cărarea Împărăţiei, p. 22. 324. Ibid., p. 23. 325. Ibid. 326. Ibid. 327. Ibid., p. 184. 328. Ibid., p. 189. 329. Ibid., p. 317. 330. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Marele Iuda. 331. Ibid. 332. Împărăţia nevăzută, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 4-5/99, p.42-43.

333. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Împărăţia aruncată. 334. Ibid. 335. Ibid., Cearta lui Iisus cu Petru. 336. Ibid. 337. Ibid., Condiţiile uceniciei. 338. Ibid., Amărăciune divină. 339. Ţara de obârşie, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/ 2001, pp. 34-35. 340. Trepte..., cap. Războiul nevăzut sau despre ispite. 341. Cărarea Împărăţiei, p. 242. 342. Ibid., pp. 242-243. 343. Ibid., pp. 243-244. 344. Ibid., p. 244. 345. Ibid., pp. 268-269. 346. Ibid., p. 255. 347. Ibid., p. 256. 348. Ibid., pp. 256-257. 349. Ibid., p. 257. 350. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 351. Zicere. 352. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Cearta lui Iisus cu Petru. 353. Ibid. 354. Cărarea Împărăţiei, p. 297. 355. Ibid., pp. 112-113. 356. Ibid., pp. 321-322. 357. Ibid., p. 322. 358. Ibid. 359. Ibid., p. 325. 360. Ibid., p. 326. 361. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Taina răbdării. 362. Trepte..., cap. Despre lepădarea de sine. 363. Ibid. 364. Cărarea Împărăţiei, p. 197. 365. Trepte..., cap. Despre lepădarea de sine. 366. Ibid., cap. Despre răbdare, mândrie, smerenie, tăierea voii, smerita cugetare. 367. Ibid. 368. Ibid. cap. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. 369. Ibid. 370. Ibid., Măsurile vremurilor. 371. Ibid. 372. Ibid. 373. Ibid. 374. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), O minune cu totul anevoie. 375. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Condiţiile uceniciei. 376. Cărarea Împărăţiei, pp. 18-19. 377. Ibid., pp. 19-20. 378. Ibid., p. 20. 379. Ibid., p. 293. 380. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 381. Ibid. 382. Cărarea Împărăţiei, p. 66. 383. Trepte..., cap. Despre răbdare, mândrie, smerenie, tăierea voii, smerita cugetare. 384. Ibid. 385. Ibid. 386. Ibid., cap. Chipul cel dinlăuntru şi cel dinafară al monahului. 387. Ibid. 388. Ibid.

). 412. 392. 1-3/2000. 16. 308. Ibid. p. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 100. 426. Ibid. 65. Rostul şi însemnătatea monahismului. 433. p. p. p. p. p. 13.. 400. p.. p. Cearta lui Iisus cu Petru. 422. Trepte.. 309. Ibid. Trepte. Zicere. 441. Ibid. 394.. 413.. Ibid. nr. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid.. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 435. Ibid. Cărarea Împărăţiei.. p. 398. 295-296.389. Ibid. 427. 6-7/1998. Ibid. 85. pp. Ibid. 442. Ibid.. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 411. p. Cearta lui Iisus cu Petru. „Gândirea”. Ibid. Cărarea Împărăţiei.. p. 428.. nr. Trepte. pp. Serie nouă. pp. Cărarea Împărăţiei. 55. 402. p. p. 34. 18. Ibid.. 393.. p. Ibid. 213. 214. 424. 407.. „Gândirea”. 434. 157. p. 419.. 390.. Nebunii. 48.. Ibid.. 436. 257.. 33. cap. 443a. 290. 397. p. p. pp. 417... Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 90. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p. 437. Ibid. Votul ascultării şi personalitatea monahului. Cărarea Împărăţiei. 173-174.. 404.. 149. 414. 401. p. 420. p. p. 399.). 403. 297-298. Ibid.. Ibid. p. Ibid. De Sfinţii Apostoi Petru şi Pavel. Ibid. Ibid. 101. 89. 77. Serie nouă.. Votul ascultării. Cărarea Împărăţiei. 416. Ibid. 406. p. 418. Ibid. 396. Cuvinte interzise... 440.). 276-277. cap. Păstorul şi oile.. 111. Ibid. Osândirea iertării. 92-93. Ibid.). p.. 421. 438.. p. cap. pp. Un Om nou se naşte. Ibid. 201.. 425. 233. 20. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. p. Ibid. 159. . 429. 405. O privire în rai.. 409. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 431. 56. 415. Ibid. Cărarea Împărăţiei. Ibid. 29-31. Ibid. 258.. p. 423. Ibid. p. 391. Ibid. 410.. Ibid. 432.. p.. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. 430.. Ibid. p.). pp. 136. Cărarea Împărăţiei. 439... 408. Cărarea Împărăţiei. cap. 395.

Ibid. Ibid. 467. 492. p. Ibid. Ibid. p. p. 465. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 293. 213. cap. p. 485. Ioan. în „Străjerul Ortodox”. 468. pp. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. Ibid. 42. p. 482. 154. Ibid. 261.. 463. Zicere. pp. 496. Samarineanul. Ibid.. Cărarea Împărăţiei. 478. 153.. 29. 444. 461. 480.. Crinii pustiei. 457. p.). Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 476. 1. 300.). Cărarea Împărăţiei.). 497. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 77-78.. 451.. Bucuriile lui Iisus. Ibid.. Ibid. 6-7/1998. 179. 450.. p. nr. Cărarea Împărăţiei. Ibid. 447.. 180. Ibid.. Ibid. Lecturi spirituale. 466. p. Spovedania şi despre certarea conştiinţei... 178. 487. Votul ascultării. Ca de la sine înţeles.. p. Cărarea Împărăţiei.). Ibid. Ibid. p.). p. Trepte. Ibid. 491. 282.. 471.). Trepte. p. 474. 484.). Ibid. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite.. 459. nr. Votul ascultării şi personalitatea monahului. 1/2001. Ibid. 458. 448. p.. 300-301.. Ibid.443b... 494. p. p. 495. p. 152. 469.. p. 445. Fiii Învierii (mss. p. Despre durerile oamenilor. p. 150.. 481. 488. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. p. pp. 475. p. p. Cărarea Împărăţiei. Ibid. Ibid. 490. De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. 295. capătul proorocilor. cap. Ibid. Cărarea Împărăţiei. Cărarea Împărăţiei. 477. 29-31. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 473. Un Om nou se naşte. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 460. 464. 149. 179. nr. Ibid.. Ispititorii cu dajdia. p. 315. 5/2001.). Ibid. 452. Serie nouă. 135. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 68-70. 277. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 479. p. 454. Ibid.. 462. .. 3. p. „Străjerul Ortodox”. p.. Fiii Învierii (mss.. 154.). Zicere. Ibid. Ibid. Ibid. 212. 493. Ibid.. Orbul din naştere şi sufletele oarbe. 470. „Gândirea”. 472. 486. pp. 456. 455. 453.. Neam fără semn. 449.). 171. Ibid. Citirea dumnezeieştilor Scripturi.... 446. 116. p. Cărarea Împărăţiei. Prietenul păcătoşilor. 483. pp. 134. 114-115.

Ibid. 263. p. 50.. Ibid. Ibid.. cap. p. 500. Ibid. 523.. 552. 276. Ibid. 525. 510. 261. 538. 528. Ibid. Ibid. 512. 541. 285. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. ..). p. Ibid. p. p. 282.. 545. 537. Iconomul nedrept. Ibid. Ibid. 114.. 506. 532. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 507. Ibid. 521. 501. 14-15. Ibid. Ibid. p. p. 524. p. Măsurile vremurilor. Purtarea monahului faţă de superior şi faţă de obşte..).. 148. 530. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. p.... 527. Ibid. 147. p. 16. 140. 539. Ibid.. 35. 300-301.. 536. 503. 509. Ibid.. p. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.498... 547.. Cărarea Împărăţiei.. Ibid. 261. 546. 543. p. Ibid. 511. cap. 499. Ibid. Ibid. 17. 531. 535. Ibid. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite.). Ibid. 48. pp. 285. p. Ibid.).. 529. 548. Păstorul şi oile.. 517. Ibid. 542.. 519. Ibid.. Ibid. Ibid. 544. 189-191. Ibid.. Cărarea Împărăţiei.. p. 189. p. Cărarea Împărăţiei. 526. 534. Ibid.. 504. Ibid... 515. 505. Taina răbdării. p. pp. 551. 516. Ibid. Ibid.. 154-155. Ibid. 514. p. p. 518.. Ibid. 550. Ibid. 324. p. Ibid. Ibid. 262. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 533.. 159. pp. p. Ibid. 36. Ibid. 540. Cărarea Împărăţiei. 549. pp. 88. p. 522. Despre post şi rugăciune. Ibid. 284. p. 513. Ibid. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 520. p. Trepte. 508. Dincolo de întâmplări. faţă de ascultări şi faţă de bunurile mănăstirii.. Ibid. 502.

pp. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. Ibid. 68-70. 19.. 561.. 1-3/1999. Ibid. 586.. cap. Războiul nevăzut sau despre ispite. 556. pp. 571. 581. p... p.. p. smerita cugetare.).. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p. smerenie. Cărarea Împărăţiei. În Duminica Ortodoxiei. 602. nr. 578. 2.. p. 281... 570. 573.. Ibid. Ibid. 157. Cărarea Împărăţiei.). Ibid. 575. 177. Ibid. 20-21. 603. tăierea voii.. Ibid. p.. 563. 576.. tăierea voii. pp. 146-147. Trepte. Ibid. smerita cugetare. 592... 579. cap. 604... Răutatea şi Firea.. pp. 596. 588. Ibid. 568. Fiii Învierii (mss. 110. p. Ibid. pp. Ibid. „Străjerul Ortodox”. Ibid. Trepte. mândrie. cap. mândrie... 555. p. Ibid. 53. Ibid. 53. 20 608.. 151-152. 558. 606. p. Dumnezeu fără vreme.. 565. Ibid. Ibid. 594. 43. Ibid.. p. 577. 572. 140-141. ibid. Serie nouă. 582. p.553. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. Ibid. 559.). 172. Cărarea Împărăţiei. Despre răbdare. 587. 54. 595. 20. 567... pp. Ibid. Ibid. 599... p.. 569. Taina răbdării. 171-172. p. nr. Despre post şi rugăciune.). p.. 593. Omul.. . Întrebarea întrebărilor. Ibid. 191. p. p. 1-3/1998. Ibid. Ibid. p. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. Ibid. Trepte. Rostul şi însemnătatea monahismului. 584. p. Ibid. 174. p... 601.. Ibid. 146. smerenie. p. Ibid.. 554. 159. 600. Trepte. 560. 112-113. Ibid. 43. „Gândirea”. 280. 179. nr. 200. 607. 147. p. Ibid. Ibid. Pedeapsa cu lepra. 162. cap. 1/2001. 173. 557. Cărarea Împărăţiei. p. 597. Ibid. pp. 574. Ibid.. Ibid. 598. Despre răbdare. Ibid. cap. p. p. 169. 591. Ibid.. Ibid. 562. 590. Orbul din naştere şi sufletele oarbe. 17. 589.). 566. Ibid. 178.. Ibid. 585. 605.. 564. 580. Ibid. 156. p. p. p. 583.

. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 646. Ibid. 654.. Ibid. 639.). 141. 636. 623.. Trepte. Ibid. 205-206.. Dincolo de întâmplări. p. 627. 614. „Gândirea”. 124-125.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 17. pp. Cărarea Împărăţiei. 662. 611. cap.. p. 629. Sfinţenie. Cărarea Împărăţiei. cap. Ibid. Ibid. 59. Cărarea Împărăţiei. 634. Cărarea Împărăţiei. 633. Serie nouă.. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. p. 661. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 194. 161. 124. 630. Cărarea Împărăţiei. Votul ascultării şi personalitatea monahului.. Socoteală omenească şi socoteală dumnezeiască. 15. nr. Ibid.. 206. 657.). 653. 619. 647... Ibid. p. Ibid. Ibid. Ibid. p. 655. 618.). 643. Ibid. 1-3/98.. Lecturi spirituale. p. Citirea Dumnezeieştilor Scripturi.).. 143. 625. Ibid. Ibid. p. 651.. 612. Ibid. 621. pp. . 2/2001. p. 210-211. 169. p. 632. 613. 628. Ibid. nr. p. Fiii Învierii (mss. 177. Mieii. Ibid. Ibid. p. p.. Spovedania şi despre cercetarea conştiinţei. 176. Ibid. 26. pp. Ibid. p. 645. p. 616. 1. p. Ibid... 641. 626. Trepte. cap. 637.609. 12-13. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. p.. Ibid. 123. Ibid. 179. Ibid. Ibid.. Votul ascultării. p. 202. 620. Treptele vieţuirii duhovniceşti. Ibid. 617. p. p. Ibid.. 278. Ibid. 622. p. cap. p. p. 648. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. Ibid.). cap. Ibid.. 640. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 650.... Ibid. 656. 281. Chipul cel dinlăuntru şi cel dinafară al monahului. 123. Ibid. 631.. Cărarea Împărăţiei.. 649. 624. Ibid. Ibid. p. p. 660. pp.. 658. 285.. Ibid. 140-141. 652. Ibid. 124. 610. 644. Trepte. 201. pp.. 659. „Străjerul Ortodox”. p. Ibid.. 615.. 638. misionari între lupi. Dicolo de chip. 123. 203... 642. Cărarea Împărăţiei.

pp. Ibid. 684. Cearta lui Iisus cu Petru. 76. Ibid. 249-251. 253-254. 715. 698. 677. 666. p. Ibid.. 283. 690. 4/2001. p. O privire în Rai. pp... 160. p.. 42. p. Ibid. 23. p. 669. Ibid. Votul ascultării. 665.... 161. pp.. Trepte. p. 45-46. Ibid. 255. Cananeanca. p. 46. 707. 688. pp. 672.. 697.. 711. Ibid. p.. 297. Ibid. Ibid. 695. Ibid. pp.. p. p. nr. Ibid. Ibid... 43. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 682. 287.).. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss... Ibid. 313. p. 708. 702. Ibid. 685. p.. 49. 47. Sfântul Nicolae. Ibid. p. 689. 693. Ibid. Ibid.. 670. 58. 285. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 716. 703... 683. p.663. 664. p. 671. Ibid. Ibid.. Ibid. 701. 713. 681. p. p. 314-315. 706. Ibid. p.. 674. 253. 42. 705. 678. 691..). p. p. p. 1. 65-66.. 694. p. Ibid.. p. 286. 696. 675.. 704. Ibid. 673. Ibid.. 315. Zicere. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Spovedania şi despre cercetarea conştiinţei. 712. Ibid. Ibid. 308. p. 254. 314. Ibid. Ibid. 699. 680.. 24.. p. . 709. Ibid. Ibid. Citirea Dumnezeieştilor Scripturi.. Ibid. 676. Cărarea Împărăţiei. Trepte. 692. Lecturi spirituale. Ibid. 710. Cărarea Împărăţiei... Ibid. Cărarea Împărăţiei.. 667. „Străjerul Ortodox”.). 200. Ibid.). Ibid. cap.). 44. 686. Ibid. 700. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Ibid. 679.. De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.. Amărăciune divină. p. Ibid. 714.. 48. Ibid. Votul ascultării şi personalitatea monahului.. Ibid. 687. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 668. p. cap. Fiii Învierii (mss. p.. 67-69. 284. p. Ibid. pp.

717. Ibid. 718. Ibid., p. 316. 719. Ibid. 720. Ibid. 721. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Pedeapsa cu lepra. 722. Ibid., Chemări la apostolie. 723. Ibid., Ocuparea Templului din Ierusalim. 724. Cărarea Împărăţiei, p. 210. 725. Ibid. 726. Ibid., pp. 210-211. 727. Ibid., p. 233. 728. Ibid. 729. Ibid., p. 234. 730. Ibid. 731. Ibid., p. 242. 732. Ibid., p. 298. 733. Fiii Învierii (mss.), Siguranţa absolută, pp. 47-48, „Străjerul Ortodox”, nr. 5/2000, p. 1. 734. Trepte..., cap. Chipul cel dinlăuntru şi cel dinafară al monahului. 735. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 736. Cărarea Împărăţiei, pp. 195-196. 737. Ibid., p. 196. 738. Ibid. 739. Ibid., p. 199. 740. Ibid., p. 279. 741. Ibid., pp. 279-280. 742. Ibid., p. 281. 743. Ibid., p. 282. 744. Ibid., p. 296. 745. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Talanţii Împărăţiei. 746. Ibid. 747. Ibid. 748. Ibid. 749. Cărarea Împărăţiei, pp. 155-156. 750. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Chemări la apostolie. 751. Cărarea Împărăţiei, p. 280. 752. Ibid., p. 21. 753. Ibid. 754. Ibid. 755. Ibid., p. 22. 756. Fiii Învierii (mss.), Iisus şi slăbănogul, pp. 86-87, „Străjerul Ortodox”, nr. 3/2001, p. 1. 757. Cărarea Împărăţiei, p. 259. 758. Ibid., p. 317. 759. Ibid., p. 26. 760. Ibid., p. 54. 761. Ibid., p. 55. 762. Ibid., p. 115. 763. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Nu eşti departe de Împărăţie. 764. Ibid. 765. Ibid., Respinşi, chemaţi, trimişi. 766. Ibid. 767. Ibid., Condiţiile uceniciei. 768. Ibid., Chemări la apostolie. 769. Ibid. 770. În Duminica Ortodoxiei, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/1999, p. 43. 771. Cărarea Împărăţiei, p. 196. 772. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Dincolo de chip.

773. Cărarea Împărăţiei, p. 119. 774. Ibid., pp. 142-143. 775. Ibid., p. 143. 776. Trepte..., cap. Despre sfaturile Evangheliei şi voturile monahale. 777. Ibid., cap. Votul ascultării; Votul ascultării şi personalitatea monahului; Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 778. Ibid. 779. Ibid. 780. Cărarea Împărăţiei, p. 123. 781. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Despre durerile oamenilor. 782. Cărarea Împărăţiei, p. 133. 783. Ibid., pp. 32-33. 784. Ibid., p. 25. 785. Ibid., pp. 25-26. 786. Ibid., p. 43. 787. Ibid., p. 121. 788. Ibid., p. 44. 789. Ibid., p. 29. 790. Ibid., p. 122. 791. Ibid., p. 135. 792. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 793. Cărarea Împărăţiei, p. 180. 794. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Iconomul nedrept. 795. Ibid., Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 796. Cărarea Împărăţiei, p. 182. 797. Ibid., p. 182. 798. Ibid., p. 298. 799. Ibid., p. 122. 800. Ibid. MĂRTURII 1. P.S. Daniil Partoşanul, Părintele Arsenie Boca – o abordare simpatetică a relaţiei tânăr- duhovnic, interviu realizat de Romeo Petraşciuc, Tmişoara, Octombrie 2001, publicat în Tinereţe, ideal, Biserică, Editura Agaton, Făgăraş, 2002. 2. Arhimandritul Teofil Părăian, înregistrare audio la Mănăstirea „Sub Piatră“, în 22 aug. 2001. 3. Mărturie culeasă de Părintele Teofil în 21 august 2001. DESPRE FÂNTÂNI 1. Andrei Cornea, Penumbra, Editura Polirom, Iaşi, 1998, pp. 139-142. CONCLUZII 1. cf. Părintele Daniil Stoenescu, 28 Noiembrie – o zi cu cruce..., „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1/1993, p. 20. 2. M-am întrebat apoi de ce cartea nu are ISBN? Asta ar însemna că nici în bibliotecile publice nu e de găsit. 3. A se vedea de pildă: Arhimandritul Ioasaf Popa, Vocaţia monahală şi conţinutul voturilor călugăreşti, „Vestitorul Ortodoxiei”, nr. 109, ianuarie 1994. Fără să-l numească direct, autorul face aluzie la Părintele Arsenie. 4. Este vorba de textele apărute în „Formula AS”. 5. Ileana Marinescu, Umilă mărturisire despre Părintele Arsenie Boca, „Transilvania”, nr. 1-2, 1994, pp. 3435. 6. cf. Părintele Dumitru Stăniloae, Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu, „Telegraful Român”, 8 august 1943, pp. 1-2. 7. Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de laudă la cel întru Sfinţi, Părintele nostru Eustaţie, arhiepiscopul Antiohiei cele Mari, în: Predici la sărbători Împărăteşti şi cuvântări de laudă la Sfinţi, EIBMBOR, Bucureşti, 2002, p. 388. 8. Ibid. ANEXA I

1. Text preluat din: Arhimandritul Teofil Părăian, Cuvinte lămuritoare, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002. ANEXA II 1. Text publicat în: „Telegraful Român”, 12 mai 1940, p. 6. ANEXA III 1. Este vorba despre Statistica Site-ului Nistea’s Page de la adresa: www15. brinkster.com/inistea

Tipografia Cărţilor Bisericeşti. ediţia I-a. 2000. Ieromonahul Arsenie. Vasile Radu şi Gala Galaction. „Gândirea”. ediţiile din 1936 şi 1939. BOCA. 1999. Ieromonahul Arsenie. vol. nr. 1-3/1998. XI-XII. anul VII. Serie nouă. 1-3/1998. Predici. ediţia a II-a. Atitudini. „Gândirea”. B.. BOCA. Editura Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos. p. „Magazin Istoric”. anul VII. Serie nouă. „Gândirea”. consemnate de Părintele Petru Vanvulescu. BOCA. . 1990-1991. 1990. „Caietul Părintelui Ioan Fărcaş”. 1996. ediţia a II-a. anul VII. anul VII. BOCA. Sibiu. nr. Predici şi ziceri. cu privire la reînfiinţarea Mănăstirii Geoagiului ca mănăstire de maici. Ieromonahul Arsenie. 1967. Arhimandritul Ioanichie. 1995. Prof. Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Colind armonizat de Părintele Arsenie Boca. pe versuri de Nichifor Crainic. 4-5/1998. Semne de sfârşit de sâmbătă. „Gândirea”. nr. Serie nouă. mss. traducerea Părinţilor Prof. Vieţile Sfinţilor pe Noiembrie. EIBMBOR. pp. Pravila Albă. Bucureşti.. Mineiul. Galaţi. Ieromonahul Arsenie. TEXTE SACRE ŞI LITURGICE Biblia sau Sfânta Scriptură. Serie nouă. BOCA. Bucureşti 1993. Bucureşti. Vetre de sihăstrie românească. BLAGA. Ieromonahul Arsenie. 29-31. BOCA. Biblia sau Sfânta Scriptură. Patericul. Ieromonahul Arsenie. Ieromonahul Arsenie. nr. Scrisoare către Prea Sfinţitul Andrei Mageru. reproducere după pictura bisericii din satul Drăgănescu. Episcopia Ortodoxă Română. Trepte spre vieţuierea în monahism. Editura Crist. Serie nouă. C.. Serie nouă. Arad. Ieromonahul Arsenie. Arhiepiscopul Bartolomeu. Editura pentru Literatură. Serie nouă. „Gândirea”. Cine este Iisus?. anul VII. Editura Arhidiecezană. Ieromonahul Arsenie. din 7 mai 1952. Ieromonahul Arsenie. ANANIA. pp. Serie nouă. 6-7/1998. 77-78. BOCA. Cluj-Napoca. nr. 19461948. Ieromonahul Arsenie. luna august. anul VII. BĂLAN. „Gândirea”. Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului. „Gândirea”. Episcopul Aradului. Pogorârea la iad. BOCA. 1997-1981. Vasile. Episcopia Romanului. nr. BOCA. Arad. Dr. C. EIBMBOR. Desfiinţaţi Mănăstirile – Un ordin care nu a mai sosit. 4-5/1998. anul II. Lucian. „Gândirea”. Bucureşti. anul VII.. 2000. Schimbarea la Faţă. nr. 1990. introduceri şi note de Pr. 29-32.BIBLIOGRAFIE A. Dumitru Stăniloae. STUDII ŞI ARTICOLE AIOANEI. BĂLAN. 2000. BOCA. pp. Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. vol. Ieromonahul Arsenie. Poezii. BOCA. copiate dintr-un caiet al Părintelui Arsenie de Maica Miruna de la Sinaia. pp. „Gândirea”. Misionari între lupi. nr. BOCA. Arhimandritul Ioanichie. copie după un mss. anul VII. ediţia a III-a. anul VI. copie după un mss. Serie nouă. 6-7/1998. nr. 5/1993. 6-7/1998. Cărarea Împărăţiei. Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului. reproducere după pictura bisericii din satul Drăgănescu. 39-40. Ieromonahul Arsenie. „Gândirea”. Viforniţa cea mare. „Caietul Părintelui Petru Vanvulescu”. reproducere după pictura bisericii din satul Drăgănescu. BOCA. Serie nouă. „Gândirea”. mss. BOCA. 1982. V-X. Bucureşti.. ediţia a 2-a. Bucureşti.. 1-3/1998. 1929. Serie nouă. TEXTE PATRISTICE Filocalia românească. 5-6/1997. Pateric românesc. Un Om nou se naşte. vol. Bucureşti. reproducere după pictura bisericii din satul Drăgănescu. Dimitrie. Editura Tehnică. Ieromonahul Arsenie. Mistici din Carpaţi. Serie nouă. august 1998. ANDRU. traducere. anul VII. Trancotă C. nr. anul VI. 17. 5-6/1997. 1-3/1998. Ieromonahul Arsenie. Alba-Iulia. 46. I-IV. BOCA. BEJAN. nr. p. nr. „Gândirea”.

Iaşi. Grigorie. Siguranţa absolută. 77-78. pp. 28-31. 5/2001. anul VIII. CORBU. 65-66. Precizări. Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Zile albe. „Străjerul Ortodox”. Editura Anastasia. Viaţa Sfântului Prea Cuviosului Părinte Arsenie Boca. nr. Împărăţia nevăzută. „Revista Teologică”. nr. Prelegeri de mistică ortodoxă. Ieromonahul Arsenie. manuscris. 1999. CONSTANTINESCU. Umilă mărturisire despre Părintele Arsenie Boca. Idem. p. Ieromonahul Arsenie. 4. „Gândirea”. anul VII. „Gândirea”. 105-108. nr. 92-93. Ieromonahul Arsenie. Irénée. Isihasmul. 96. BOCA. pp. Monahia Zamfira. p. CONSTANTINESCU. 2001. nr. Adrian (Ieromonahul Agapie). p. Editura Polirom. 6. „Revista Teologică”. Ieromonahul Dometie. MOIAN. „Gândirea”. Acatistul Prea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie Boca. 1997. „Gândirea”. Orbul din naştere şi sufletele oarbe. „Telegraful Român”. „Gândirea”. p. anul III. Unde mai sunt astăzi limbile de foc?. COJOCARU. Virgil. Serie nouă. p. din manuscrisul Fiii Învierii. Monahia Zamfira. manuscris. 1. 12 mai 1940. Editura Fides. 12-13. 9-10/1940. din manuscrisul Fiii Învierii. Editura Gordian. 1-2/1996. 1994. anul X. „Gândirea”. pp. „Gândirea”. 34-35. pp. Mănăstirea Brâncoveanu. În amintirea Părintelui Arsenie. Pr. 3-4/1994. Ieromonahul Arsenie. 42-43. Iisus şi slăbănogul. 1992. MARCU. BOCA. 6/2000. Casa Editorială Gândirea. nr. Ieromonahul Arsenie. p. BOCA. în „Ortodoxia”. Serie nouă. Cărarea Împărăţiei – Recenzie. 82-83. BOCA. p. Grigorie. 4/2001. 1-3/1998. IONAŞCU. 46/2000. pp. nr. 1. BOCA. p. 2/2001. 103. 1-2/1994. Ieromonahul Arsenie. 1-3/1999. Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste. Sibiu. BOCA. 3-4/1994. Dr. pp. Nichifor. „Străjerul Ortodox”. Ileana. JOANTĂ. Editura Veritas. 1. Nebunii. „Telegraful Român”. 1996. Jertfa. Experienţa rugăciunii lui Iisus în spiritualitatea românească. 47-48. Mitropolitul Nicolae. În pelerinaj la Sâmbăta de Sus. Cine este Iisus?. 4-6/2001. Pelerinajul de la Mănăstirea Brâncoveanu (Ştire). Intrări în monahism (Ştire). pp. nr. „Străjerul Ortodox”. nr. 525. p. CONSTANTINESCU. 1-2. nr. BOCA. Mitropolitul Serafim. Ieromonahul Arsenie. 5/2000. BOCA. Imn pentru crucea purtată. O lămurire necesară. 1997. „Străjerul Ortodox”. Ţara de obârşie. din manuscrisul Fiii Învierii. nr. 28 noiembrie 1991. . „Gândirea”. 3-4. zile negre. 34-35. Andrei. Un ideal de rugăciune. Serie nouă. IONESCU. 1/1993. BOCA. Serie nouă. „Gândirea”. 3. pp. Monahia Zamfira. 1991. Serie nouă. 3. nr. pp. Penumbra. 1998. Bucureşti. p. 97-98. pp. Bucureşti. Serie nouă. anul IX. Ieromonahul Arsenie. Serie nouă. pp. Târgu-Mureş. BOCA. BOCA. nr. anul VII. pp. 95-96. Mănăstirea Brâncoveanu. 2-4/1990. pp. „Străjerul Ortodox”. Prof. Ieromonahul Dometie. Serie nouă. nr. p. nr. MAXIM. Vasile. Ieromonahul Arsenie. nr. În Duminica Ortodoxiei. CORNEA. Ieromonahul Arsenie. Bucuriile lui Iisus. Monahia Zamfira. 38-39. MLADIN. 1-3/2001. p. LUCINESCU. 9-10/1940. 86-87. Cluj-Napoca. „Străjerul Ortodox”. 3/2001. Vârstele libertăţii. Serie nouă. Editura Anastasia. Socoteală omenească şi socoteală dumnezeiască. anul VIII. 1-2. din manuscrisul Fiii Învierii. nr. pp. 1-2. din manuscrisul Fiii Învierii. 524. „Transilvania”. nr. Cananeanca. nr. 68-70. Aţi întrecut măsura D-lor intelectuali de la Revista „Transilvania” – Sibiu. pp. 43. Paternitatea şi îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creştin. Dan.BOCA. Despre o mărturie care şi-a greşit ţinta. „Străjerul Ortodox”. „Gândirea”. 3. reproducere după o icoană pictată de Părintele Arsenie Boca. p. Serie nouă. Ieromonahul Arsenie. nr. tradiţie şi cultură românească. MARCU. 1/2001. pp. 6/2001. Ioan. MARINESCU. p. 2001. Serie nouă. anul II. Dr. Ieromonahul Arsenie. din manuscrisul Fiii Învierii. 3-4/1996. nr. Timişoara. Editura Patmos. BODOGAE. p. nr. Editura Deisis. 1. 2 volume. din manuscrisul Fiii Învierii. HAUSHERR. pp. anul III. 1-3/2000. BOCA. „Străjerul Ortodox”. anul V. CRAINIC. Iaşi. „Gândirea”. pp. nr. Pr. pp. anul IX. nr. CONSTANTINESCU. MOIAN. Teodor. pp. Post-Scriptum la o lucrare de istoria isihasmului românesc. Ieromonahul Arsenie. „Gândirea”. BOCA. din manuscrisul Fiii Învierii. Ieromonahul Arsenie. „Telegraful Român”.19. nr. Scrisoare către Părintele Arsenie Boca. MANEA. diaconul Haralambie. nr. BOCA. 28 noiembrie 1991. Ieromonahul Arsenie. anul IX. nr. 4-5/1999. 22-23. 1-2. 6-7/1998. Arhimandritul Juvenalie. Serie nouă. pp.

STĂNILOAE. Arsenie Boca. 4.2.R. A. (Convorbirea cu Maica Mina). Amintirile Mitropolitului Antonie Plămădeală. STOENESCU. Bucureşti. 1998. p. Părintele Arsenie Boca sau Universul Sfânt al culorii (Minunea de la Mihăileşti). p. 2000. Dr. Duhovnici români în dialog cu tinerii. 34/1994. Episcopul Daniil Partoşanul. Editura Agaton. 1999. 2002. „Telegraful Român”. 1997. „Telegraful Român”. p. Arhimandritul Teofil. Prof. REGNAULT. Cuvinte către tineri. TUDOR. 8 august 1943. PĂRĂIAN. 12 aprilie 1942. Cluj-Napoca. 26-31. pp. p. nr. „Calea Mântuirii”. 1997. ***. 2 volume. Serie nouă. Timişoara. Păcatul nerostirii adevărului. 1/1993.NEAG. 1994. ideal. Bucureşti. 94-95. Serie nouă. Arhimandritul Teofil. „Puncte Cardinale”. SRGIU. Măritul praznic de la Mănăstirea Brâncoveanu. Andrei. PĂRĂIAN. Sibiu. nr. „Puncte Cardinale”. PĂRĂIAN. „Telegraful Român”. Editura Omniscop. Ieromonahul artist. ***. 2/62. Serie nouă. Timpul Rugului Aprins. Prescuri pentru cuminecături. Un om de care s-au bucurat oamenii. PROTOPOPESCU. anul VII. Editura Deisis. Veniţi de luaţi bucurie. Editura Antim. pp. Ne vorbeşte Părintele Teofil. august 1997. p. pp. ***. PĂRĂIAN. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. Între contestări şi exagerări. VUIA. 8/80. nr. 2001. SĂSĂUJAN. „Gândirea”. Editura Episcopiei Romanului. 15-16/1990. Editura Arhidiecezană. Editura Bizantină. 6. 2000. Împreună cu tatăl meu. STOENESCU. Serie nouă. 11/2002.O. Cluj-Napoca. 2001. STOENESCU. Editura Humanitas. „Gândirea”. 2001. Editura Sofia. 110-111. Ion Gavrilă. Arad. Făgăraş. Episcopul Daniil Partoşanul. Cărarea Împărăţiei. Prof. Craiova. Pr. Mărturisitori de după gratii. Bucureşti. Pentru mai dreapta cinstire a lumii Părintelui Stăniloae. anul VI. nr. ***.7. Editura Marineasa. ***. nr. Gânduri bune pentru gânduri bune. anul IX. Din cuvintele Părintelui Arsenie Boca. pp. Tatiana. Editura SF. „Gândirea”. Prof. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană. 1996. Romulus. 8-9. nr. 16 mai 1948. OGORANU. PĂRĂIAN. 2001. PĂRĂIAN. 1997. Arhimandritul Teofil. Lucien. p. Arhimandritul Teofil. 1993.S. . Viaţa cotidiană a Părinţilor deşertului în Egiptul secolului IV. Editura Teognost. în: Pr.C. pp. Întâmpinări. Cluj-Napoca. Arhimandritul Teofil. SCRIMA. Cuvinte lămuritoare. Serie nouă. Editura Anastasia. Bucureşti. PĂRĂIAN. 2002. 1998. Editura Teognost. Părintele Dometie de la Râmeţi (despre). 1-2. anul V. Arhidiaconul Mihai. „Puncte Cardinale”. Din lupta legionarelor românce. Editura Deisis. De ce am scris numele Părintelui Arsenie Boca pe crucea de la Mănăstirea Sâmbăta. Tinereţe. PĂRĂIAN. Brazii se frâng. Mircea. PĂCURARIU. 2000. Din vistieria inimii mele. ***. Bucureşti. Ovidiu. Vlad. PĂRĂIAN. 4-5/1998. Biserică. nr. 1996. Convorbiri realizate de Sorin Dumitrescu. Dr. Dezvăluiri istorice. nr. „Telegraful Român”. PĂRĂIAN. Arhimandritul Teofil. nr. 15. Editura Humanitas. 2001. Editura Mitropoliei Banatului.129. anul III. iulie 1999. dar nu se îndoiesc. Lacrima prigoanei. Arhimandritul Teofil. 1-3/2000. Istoria Mănăstirii Prislop. 4. Editura Anastasia. Bucureşti. 1998. Gheorghe Vechi. Bucureşti. Pentru cealaltă vreme a vieţii mele. anul II. Dumitru Stăniloae. Editura Bizantină. (Convorbiri cu Dragoş Şeuleanu şi Carmen Dumitriu). Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu. Arhimandritul Teofil. 20. Ion Buga. p. 1997. nr. februarie 1996. Monahul Daniil (Sandu Tudor). diletanţi şi neadevăruri. Stareţul Mănăstirii Prislop. Craiova. Timişoara. Editura Mitropoliei Banatului. PĂRĂIAN. „Gândirea”. Serie nouă. Prof. Roman. Editura Gordian. 1-4/1991. 6/102. PĂRĂIAN. Arhimandritul Teofil. un răspuns creştin la neliniştile vremii. „Gândirea”. „Gândirea”. Pr. 1997. 2 volume. „Telegraful Român”. Cluj-Napoca. OGORANU. Timişoara. Praznicul de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (ştire). Editura Cum. Mitropolitul Antonie. Arhimandritul Teofil. Acatiste. nr. 1995. Dumitru. Bucureşti. Supliment al Revistei „Renaşterea”. Unde a fost Biserica. STĂNILOAE. Arhimandritul Teofil. Ion Gavrilă. nr. 7. 28 Noiembrie – o zi cu cruce. Timişoara. PLĂMĂDEALĂ. POP. 64-68. Ionescu Lidia. Lumina faptei din lumina cuvântului. Documente inedite despre Părintele Arsenie Boca. ***. 56/1997. Slujitori în temniţele comuniste. Sibiu. Lumini de gând. Arhimandritul Teofil. Arhimandritul Teofil. pp. Episcopul Daniil Partoşanul. p. Bucureşti. Jurnalism. p. Nicolae. 1-2/1996. PĂRĂIAN. ***.

.............................................................................................................................................................................12 Şcoala primară şi liceul.65 CĂSĂTORIA.....................................................................19 Curentul spiritual de la Sâmbăta sau „Filocalia pentru toţi”..................................................................................................................................................................................................54 BOLNAVII....67 CONŞTIINŢA – GLASUL CONŞTIINŢEI..............46 O SINTEZĂ A GÂNDIRII PĂRINTELUI ARSENIE ÎN 800 DE CAPETE49 ADEVĂRUL...............................................36 Scrierile Părintelui Arsenie...................22 Legătura Părintelui Arsenie cu rezistenţa anticomunistă din munţi............................................................................................................................................................................51 AVORTURILE.............................................................66 CHEMĂRILE LUI DUMNEZEU...........................................49 ASCEZA.......................................................................66 CONCEPŢIA DE VIAŢĂ CREŞTINĂ.........................................................................13 Institutul Teologic........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................25 Ultimul mare praznic sărbătorit de Părintele Arsenie la Sâmbăta....15 Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti...........................40 Plecarea la cele veşnice...................................................................... o altă „Filocalie”...................................30 Pribegia în Bucureşti.....................................................................................Cuprins RECOMANDARE.................................................................................................................................................................................................................................34 Pictarea bisericii din Drăgănescu.....................36 Îndrumător al monahilor........................................................9 VIAŢA ŞI LUCRAREA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA..............................65 CÂRMUITORII DE NEAMURI..........................................................................................................................45 O SINTEZĂ A GÂNDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA.........................................................................................................................................................................27 Chemat la treapta arhieriei..................................................51 BĂTRÂNEŢEA.........64 CĂRTURARII.......................................................................................................50 ATEISMUL..........57 CANCERUL.............................................................................................43 OMAGIU PĂRINTELUI DRAG – de Teodosia ..................52 BISERICA................................................................14 Ucenicia la Muntele Athos..49 ASCULTAREA...............................................19 Mănăstirea Sâmbăta........53 BLESTEMELE............38 Concepţia Părintelui Arsenie despre monahism................................59 CĂLUGĂRIA...................59 CĂLUGĂRII.............................................................................................................56 CALEA MÂNTUIRII................................Zorica Laţcu...........30 Stareţ şi duhovnic la Prislop.......................................52 BEŢIA – CEI CE-ŞI BEAU MINTEA......................................................................................................................................................17 Preot-duhovnic la Mănăstirea Brâncoveanu.................55 BOTEZUL..........................................................5 ARGUMENT...............................................................23 Chilia din munte........................34 Aşezământul de la Sinaia...................................67 COPIII..........................54 BOGĂŢIA............................69 COPIII ÎNDRĂCIŢI...................................12 Gorunul lui Zian...................................................................................................................................................... NECREDINCIOŞI ŞI DESFRÂNAŢI 71 ..................................................................................................................................................................................................................................................................................16 Intrarea în monahism la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.................................................................................. NEASCULTĂTORI....................................................

.......................................................................................111 LEPĂDAREA DE SINE............................................................................................................................................................108 ÎNVIEREA...................................................................113 MARTIRII.........................................................................................79 DREAPTA SOCOTEALĂ.........................................................................................................................................................................................................................................................106 ÎNFRÂNAREA.....................................................................................................................................................................................80 DUMNEZEU........................................................................................................................................................83 EREDITATEA........91 IERTAREA........................................................................................109 JUDECATA DREAPTĂ A LUI DUMNEZEU..............................................................90 GÂNDURILE.......................................................................................................................................................76 CUNOŞTINŢA MÂNTUIRII................................................................................................................................................................................................... NEUROLOGIE ŞI PSIHOLOGIE.....................................................................................................................77 DESFRÂNAREA.....................87 FAPTELE BUNE.............................................................................................98 IUBIREA...................................................................118 MUNCA.........................................................................................................97 ISPITELE..................................................102 IUDA – IUDELE...............77 CUNOŞTINŢELE...........................104 ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU..................................92 IISUS – CINE ESTE IISUS?...................................COPIII NĂSCUŢI ÎN LANŢURI.....................................................................................................................................................................................................................................79 DUHOVNICUL..................................................................................................................................................................................................................................120 NEPUTINŢELE........................................................88 FUMATUL............................................................................................................77 CUVINTE INTERZISE...................108 JERTFA.......................120 NEASCULTAREA...................................87 FIREA OMENEASCĂ – CĂDEREA EI.....................................................................................................79 DREPTATEA LUI DUMNEZEU................72 CREDINŢA...............................................................................................................95 INSTINCTELE..109 LEPĂDAREA DE LUME.....................................................................................116 MOARTEA..............................104 ÎNDUMNEZEIREA...................................................................................................87 EXTREMELE......................106 ÎNJURĂTURILE................................................................................................................................................................................121 ....................................120 NECAZURILE........................................101 IUBIREA DE SINE.................................................................................................................................................84 EREDITATEA ŞI MEDIUL....119 NEAMURILE...............................................................................................................................................95 ISPĂŞIREA..........................................................................................................................112 LUMEA – LUMESCUL........................................................................................................................................................................................................114 MINCIUNA..................................................................93 IMAGINAŢIA....................82 ENDOCRINOLOGIE...................................78 DEZNĂDEJDEA..........................................................................................114 MÂNTUIREA..79 DISCIPLINA................................................................................................90 GADARENII ŞI SUFLETUL.....................................................................................................................113 MÂNDRIA..............................................................74 CREŞTINISMUL.............................................................................................................116 MINTEA...................................................................................................................111 LIBERTATEA OMULUI............................................................107 ÎNTRISTAREA..............................................................112 MAICA DOMNULUI..................................................................................................................

...........................................................................................................................................................166 SUFERINŢA.............................................................................................131 PORUNCILE LUI DUMNEZEU............................160 SMERENIA ŞI CURAJUL......................147 RECUNOŞTINŢA............................................................132 POSTUL.............................152 SFÂNTA CRUCE.......................................................................................................................................................................................................................................................133 PREOŢII.................................................................................133 PREJUDECĂŢILE...........................................................................140 RAPORTUL CONJUGAL – DESPRE RELAŢIILE SEXUALE DINTRE SOŢI140 RAŢIUNEA..144 RĂZBOAIELE........................................................................133 PROOROCII ŞI HRISTOŞII MINCINOŞI..........132 POSEDAŢII....................................................................................................................................................................................................................................152 SECTARII......................................................................................................................................................126 PERSONALITATEA...........................169 TALANŢII..........................................130 POPORUL IUDEU............................................................................................................................................................................................................................154 SFÂRŞITUL LUMII.........150 RESPONSABILITĂŢILE........162 SMERENIA (CHENOZA) MÂNTUITORULUI........................................129 PLÂNSUL...........................................................................................................................................................128 PLĂCERILE....150 RUGĂCIUNEA – RUGĂCIUNEA MINŢII SAU A INIMII..............................................152 SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE................121 OMUL..........................................................................................................130 POCĂINŢA...................................145 RĂZBOIUL NEVĂZUT ŞI RĂZBOIUL MOMELILOR..........................................................................155 SFINŢII – DREPŢII.........................................................................................................................................................150 RENUNŢAREA....................................................165 STRUCTURA GENETICĂ ŞI CONŞTIINŢA.....................................................................156 SIFILISUL............................................................................159 SMERENIA..........................128 PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV................................................122 PAGUBELE ASUPRA AVUTULUI...............................................................................................................................................................................................165 STUDIUL......................................................137 PSALTIREA............................................................................163 SPOVEDANIA...............................162 SPIRITISMUL...........................................................................................................154 SFINŢENIA....................................................................................168 ŞTIINŢA......................................170 ...........................................................136 PROVIDENŢA....................................................154 SFINTELE TAINE...............................................................153 SFÂNTUL NICOLAE...................................166 SUFLETUL................................................................142 RĂBDAREA..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................132 POVĂŢUITORII.........................................................................................................................................................123 PATIMILE..................................................................................150 SCRIPTURA..................NEVOINŢA.............153 SFÂNTA LITURGHIE..................150 RELIGIA...........................................164 STĂPÂNIREA....................................................................................................................................................................................................................................142 RĂUTATEA.........................121 PACEA.......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................124 PĂCATELE....................

........................................189 Arhimandritul Teofil Părăian...........................................................................195 DESPRE „FÂNTÂNI” (DUHOVNICI).....228 BIBLIOGRAFIE 253 ...........177 VOTURILE MONAHALE...................................................179 CELE MAI FRUMOASE CUVINTE ALE PĂRINTELUI ARSENIE BOCA EXPLICATE DE PĂRINTELE TEOFIL................................................................................................173 TRUPUL............................................................. în privinţa unor afirmaţii din anexa la „Cărarea Împărăţiei”..............................................................................................................................................................................178 VRAJBA ÎN CASĂ..........................212 CONCLUZII...................................................S........................................................214 ANEXA I – Cuvînt lămuritor...........178 VRAJBA CONFESIONALĂ..............177 VICLENIA............ prezentată sub titlul „Notă asupra ediţiei”..172 TRINITATEA..............................................................................................................................................................................................................................177 VIRTUŢILE.................................................................................175 VEDENIILE...............................................................................................................183 MĂRTURII.....................227 NOTE......................................175 URMAREA LUI HRISTOS...............................................................................................................................................................................................................................................................................TENSIUNEA DINTRE MINTE ŞI PATIMI............................................................................................................................................................... Daniil Partoşanul...............................................................................................................189 P.............223 ANEXA III..173 TRUFIA.......................................173 URA......................................178 VRĂJMAŞUL – ANTIHRIST......................................................................... semnată de Monahia Zamfira Constantinescu 216 ANEXA II – În pelerinaj la Sâmbăta de Sus.....................

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful