P. 1
Probleme de Logica Si Teoria Multi Mil Or

Probleme de Logica Si Teoria Multi Mil Or

|Views: 24|Likes:
Published by Razvan Hotin

More info:

Published by: Razvan Hotin on Dec 24, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/07/2014

pdf

text

original

Prefaţă

,

Lucrarea de faţă este scrisă cu scopul de a oferi suport pentru seminarizarea cursurilor de logică şi teoria mulţimilor ce se predau în principal la facultăţile de matematică şi informatică; ea este structurată pe 6 paragrafe şi conţine un număr de 263 probleme. În paragrafele 1 şi 2 sunt selectate probleme legate de teoria mulţimilor, funcţiilor şi numerelor cardinale (mulţimile fiind privite din punctul de vedere al teoriei naive a lui Cantor). Paragraful 3 conţine probleme legate de mulţimi ordonate, iar paragrafele 4 şi 5 probleme legate de latici şi algebre Boole. Astfel, paragrafele 1-5 oferă suportul matematic pentru ultimele două paragrafe ce conţin probleme legate de calculul clasic al propoziţiilor şi predicatelor (după ce la începutul fiecăruia prezentăm anumite aspecte teoretice). Lucrarea se adresează în primul rând studenţilor de la facultăţile de matematică şi informatică, însă ea poate fi utilizată şi de studenţii politehnişti ca şi de profesorii de matematică şi elevii din învăţământul preuniversitar. După ştiinţa noastră, sunt puţine lucrări cu acest specific în literatura de specialitate de la noi din ţară, aşa că orice sugestie pentru îmbunătăţirea acesteia va fi bine venită.

Craiova,

03.03. 03

Autorii

1

Index de notaţii şi abrevieri
a.î. PIF m.p. t.d. c.m.m.m.c. c.m.m.d.c. Þ(Û) (") (($)) xÎA AÍB A⊊B AÇB AÈB A\B ADB P(M) CMA A´B [x]r Echiv(A) A/r jA MN A~B |M| 1A : astfel încât : proprietatea intersecţiei finite : modus ponens : teorema deducţiei : cel mai mic multiplu comun : cel mai mare divizor comun : implică (echivalent) : cuantificatorul universal (existenţial) : elementul x aparţine mulţimii A : mulţimea A este inclusă în mulţimea B : mulţimea A este inclusă strict în mulţimea B : intersecţia mulţimilor A şi B : reuniunea mulţimilor A şi B : diferenţa mulţimilor A şi B : diferenţa simetrică a mulţimilor A şi B : familia submulţimilor mulţimii M : complementara în raport cu M a mulţimii A : produsul cartezian al mulţimilor A şi B : clasa de echivalenţă a elementului x modulo relaţia de echivalenţă r : mulţimea relaţiilor de echivalenţă de pe A : mulţimea factor a mulţimii A prin relaţia de echivalenţă r : funcţia caracteristică a mulţimii A : {f : N ® M} : mulţimile A şi B sunt cardinal echivalente : cardinalul mulţimii M ( dacă M este finită |M| reprezintă numărul elementelor lui M) : funcţia identică a mulţimii A
2

ℤ(ℤ*) nℤ

ℕ(ℕ*)

: mulţimea numerelor naturale (nenule) : mulţimea numerelor întregi (nenule) : {nk : kÎℤ} : mulţimea numerelor raţionale (nenule) : mulţimea numerelor raţionale strict pozitive : mulţimea numerelor reale (nenule) : mulţimea numerelor reale strict pozitive : ℝ\ℚ (mulţimea numerelor iraţionale) : mulţimea numerelor complexe (nenule) : modulul numărului complex z : numărul întreg m divide numărul întreg n : cel mai mic multiplu comun al numerelor naturale m şi n : cel mai mare divizor comun al numerelor naturale m şi n : cardinalul mulţimii numerelor reale ℝ : cel mai mic element dintr-o mulţime ordonată : cel mai mare element dintr-o mulţime ordonată : algebra Boole {0,1} : inf {a,b} : sup {a,b} : pseudocomplementul lui a relativ la b : pseudocomplementul lui a : complementul lui a : mulţimea filtrelor laticei L : mulţimea idealor laticei L : j este o teoremă formală : j este adevărată în realizarea f : mulţimea tautologiilor : mulţimea formulelor demonstrabile
3

ℚ(ℚ*) ℚ* + ℝ(ℝ*) ℝ* + I ℂ(ℂ*) |z| m|n [m,n] (m,n) ℵ0 c 0 1 2 sau L2 aÙb aÚb a®b a* a¢ F(L) I(L) f⊨j Taut Prov ⊢j

: cardinalul mulţimii numerelor naturale ℕ

Cuprins

Prefaţă Index de notaţii şi abrevieri Pag. Enunţuri §1. §2. §3. §4. §5. §6. §7. Mulţimi, funcţii, relaţii binare………………..… 1 Numere cardinale……………………………… 16 Relaţii de preordine (ordine). Elemente speciale într-o mulţime ordonată…………………………. 21 Latici……………………..……………………… 25 Latici (algebre) Boole………………………….... 35 Calculul propoziţiilor……………………………. 42 Calculul cu predicate…………………………… 51 194 Soluţii 62 101 118 125 144 159 177

Bibliografie

4

Mulţimi. relaţii binare. (a. Să se demonstreze că dacă a1. c ∈ℚ.3. b. 1. an sunt numere naturale două câte două diferite.4. Dacă a. orice număr x∈ℚ să se scrie sub forma x=x1r1+…+xnrn cu xi∈ℤ. b . 1.6. 2 a + b + c ∈ ℚ. b ∈ℝ. b] ∩ I≠∅. 1. c.î.2.…. b.î. c ≥ 0) atunci a . 1. Să se determine k∈ℤ a. c∈ℚ iar p∈ℕ este un număr prim a.8.7.5. q. b. Dacă a. a+b 3 p +c 3 p 2 = 0. Să se determine mulţimea: {a ∈ ℚ | există b ∈ ℚ a.rn a.1. 1. nici unul dintre ele nefiind 5 . Să se arate că 3 2 ∉ { p + q r p. r ∈ℚ. b]∩ℚ≠∅ şi [a.A: ENUNŢURI §1.î.9. 1≤i≤n . 5a 2 -3a+16 = b2 }. Generalizare. Fie a. 1. funcţii. b. 1. Să se arate că nu există un număr finit de numere raţionale r1. Să se arate că : {x∈ℚ | ax2+bx+c=0}=∅. Să se arate că : [a. 1. c∈ℤ numere impare.î. Fie a. a < b. …. r≥0}. atunci a = b = c = 0. 1. rădăcinile ecuaţiei kx +(2k-1)x+k-2=0 să fie raţionale.

î. Fie z1. 1.î. Fie f : A → B o funcţie iar (Ai)i∈I . {z ∈ℂ | | z | =1}⊆M şi pentru orice j∈J 1...pătratul unui număr întreg mai mare decât 1.. + bn a n ¹ 0 . b ∈I a. Să se demonstreze că (z1 + z 2 )(z 2 + z 3 ). atunci a=b. Dacă m. 1.î. atunci α∈I.16.î. a n + 1 an 1 ∈ℤ. 1+zzʹ≠0 şi | z |=| zʹ |=1.. ….12. n mn 1.15.17. a b ∈ℕ..î. 1 + zz ¢ 1. Să se arate că z + z¢ ∈ℝ. z1. Fie a∈ℝ*. Să se demonstreze că M=ℂ. a.19.13. cos pa = .. Dacă α∈ℝ a.bn numere întregi nenule. b∈ℕ*.11. z2 ∈M ⇒z1+z2∈M. atunci b1 a1 + b2 a 2 + . Să se arate că 3 a b + ∈ℕ. Fie z . Dacă a. | z1 |=….î.. atunci n 7m 1 > .10. 1. 1. Să se arate că există a. Să se arate că pentru orice a ∈ℤ. 1 3 1. 1.î. Fie M⊆ℂ a.18. zʹ ∈ℂ a.z n ∈ℝ.. a. b a 2 + 3 3 ∈I.14. 1.(z n + z1 ) z1 z 2 . a + n∈ℤ. zn ∈ℂ a. (Bj) familii de submulţimi ale lui A şi respectiv B. n ∈ℕ* şi 7m > 0 .=| zn |=r ≠ 0. 6 două .…. şi b1.

M2. Ç M n .. Să se demonstreze că : i =1 U Mi = n 1£i £ n å Mi n -1 - 1£i < j £ n å Mi Ç M j + 1£i < j < k £ n å Mi Ç M j Ç Mk - .. 7 ... iÎI iÎI (ii) f ( I Ai ) Í I f ( Ai ) . .Să se demonstreze că: (i) f ( U Ai ) = U f ( Ai ) . Observaţie. (B j ) . Mn submulţimi ale lui M.. atunci numărul funcţiilor injective de la m M la N este egal cu An . (ii) Dacă m = n. 1. + (. Fie M o mulţime finită iar M1. -1 ( I Bj) = I f jÎJ jÎJ -1 1.. (iii) Dacă m ≤ n. respectiv n elemente. atunci numărul funcţiilor bijective de la M la N este egal cu m! . Să se demonstreze că : (i) Numărul funcţiilor definite pe M cu valori în N este egal cu nm.20..1) M 1 Ç ..21. Egalitatea de mai sus poartă numele de principiul includerii şi excluderii. iÎI -1 iÎI (iii) f (iv) f ( U Bj ) = U f jÎJ jÎJ -1 (B j ) .. Fie M şi N două mulţimi având m.

. (vii) Dacă g.C n (n . (iv) f* este injectivă ..22.î. pentru orice A∈P(M). (v) f (A∩B) = f(A)∩f(B). atunci g = h. (v) f(∁MA) ⊇ ∁N f(A). atunci numărul funcţiilor surjective de la M la N este egal cu : 1 2 n m . (iii) f*∘f*=1P(M). (ii) f* este injectivă. 1. g∘f = 1M.(iv) Dacă m ≥ n. A∈P(M) şi f*(B) = f -1(B).2) . Fie M şi N două mulţimi iar f : M→N o funcţie. Cu notaţiile de la problema 1.1) m m n -1 n C n -1 . să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este surjectivă . pentru orice A∈P(M) . f* : P(N)→P(M) prin f*(A) = f(A). 1. (vi) f(∁MA) ⊆ ∁N f (A). pentru orice A.23.î. + (. (iii) f*∘f*=1P(N) .. f∘g = f∘h.. h : L → M sunt două funcţii a.1) + C n (n .22. Între mulţimile P(M) şi P(N) se definesc funcţiile f* : P(M)→P(N). B∈P(N). sunt 8 . (ii) f* este surjectivă . B∈P(M). Să se demonstreze că următoarele afirmaţii echivalente: (i) f este injectivă. (viii) Există o funcţie g : N → M a. (iv) f* este surjectivă.

.î.(vi) Dacă g. (ii) f este surjectivă. Să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este injectivă. 1. Cu notaţiile de la problema 1. Fie M o mulţime finită iar f : M→M o funcţie a. (iii) f* este bijectivă.î..24.29. f∘g = 1N şi g∘f = 1M. 1.î. (ii) f(∁MA) = ∁N f(A). f∘f = 1M.î. 1. Să se demonstreze că : (ii) A este finită ⇔ orice surjecţie f :A→A este şi injecţie.27. Să se demonstreze că f = 1ℕ.25. 1. f(n+1) > f(f(n)). (iv) Există o funcţie g : N → M a. (vii) Există o funcţie g:N→M a. f∘g = 1N. f(x) = x. Să se demonstreze că dacă M are număr impar de elemente.22. oricare ar fi n∈ℕ. Fie A o mulţime. să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este bijectivă. atunci există x∈M a. 1. Fie şirul de funcţii: 9 (i) A este finită ⇔ orice injecţie f : A→A este şi surjecţie. h:N→P sunt două funcţii a. pentru orice A∈P(M). Fie f:ℕ→ℕ a. g∘f = h∘f.î. Fie M o mulţime finită şi f : M → M o funcţie. atunci g = h .28. (iii) f este bijectivă .26. 1.î.

N. atunci există un şir de elemente (xn)n≥0. Ce condiţie suplimentară trebuie impusă lui f pentru a rezulta şi injectivitatea lui g ? (ii) Dacă g∘f este surjectivă.. ¾ f2 A1 ¾ f1 A0 . …. pentru orice n≥0.32. pentru orice i=1. unde k≥1 este un număr natural. ¾® ¾® ¾® ¾® Să se demonstreze că dacă mulţimile Ai sunt finite. f∘h∘g. Considerăm ecuaţiile: (2) X1∩ X2∩…∩Xk = ∅. oricare ar fi n≥1. g∘f∘h. Să se demonstreze că ecuaţiile (1) şi (2) au acelaşi număr de soluţii şi anume (2k-1)n. …. Să se demonstreze că : (i) Dacă două dintre aceste funcţii compuse sunt injective iar cea de a treia este surjectivă. unde xn∈An. P mulţimi iar f : M→N şi g : N→P două funcţii. Fie M o mulţime cu n elemente. . 1. 2. Fie M. h : P→M trei funcţii. g. N. g : N→P.31. iar X 1. Fie M. Să se demonstreze că : (i) Dacă g∘f este injectivă.f n -1 ¾ An ¾ f n An-1 ¾¾® . cu proprietatea că fn(xn) = xn-1. Se consideră funcţiile compuse h∘g∘f. atunci f este injectivă. X2. h sunt bijective.. Ce condiţie suplimentară trebuie impusă lui g pentru a rezulta şi surjectivitatea lui f ? 1.30. …. n. 1. Xk sunt submulţimi ale lui M. atunci g este surjectivă. P mulţimi iar f : M→N. atunci f. 10 (1) X1∪X2∪…∪Xk = M.

n≥1). să se studieze cazul special când f este injectivă. g′ : M→M a. fără a fi însă surjectivă. (n∈ℕ.33.(ii) Dacă două dintre aceste funcţii compuse sunt surjective iar cea de a treia este injectivă. 14243 4 4 n ori (i) Să se compare cu ajutorul relaţiei de incluziune. g∘f = 1M. 1. N. fără a fi însă surjectivă. Se consideră funcţia f n : M → M.î. atunci f. să se arate că există o infinitate de funcţii distincte g: M→M a. Q patru mulţimi iar f. Fie M o mulţime iar f : M → M o funcţie. Fie M.î. 34. g. 11 . fără a fi însă injectivă. v patru funcţii a. să se arate că există cel puţin două funcţii distincte g. h∘u = f şi v∘h = g. Să se demonstreze că dacă u este surjectivă iar v este injectivă. P. atunci există o unică funcţie h : N→P a. f∘g = f∘g′ =1M. mulţimile Mn = f n (M) .î. g. u..î. (iii) În cazul în care f este surjectivă. (ii) În cazul în care f este injectivă.. o f . 1. h sunt bijective. diagrama: M f P v Q u N g este comutativă (adică g∘u = v∘f). f n = f o f o .

y ) = ( x + y . Să se demonstreze că funcţia f : ℕ*×ℕ*®ℕ*. 12 . X∩B). definită prin: f ( x. y∈ℕ*. X∈P(M). Să se arate că: (i) φ∘φ = φ. pentru n ¹ 0 ï + î 2 2n (ii) f este surjectivă ⇔ A∩B = ∅. A∈P(M). B∈P(M). φ(A) = f -1(f(A)).1).36. Să se demonstreze că: (i) f este injectivă ⇔ A∪B = M.38. 1. Să se demonstreze ca funcţia f: ℤ→ℕ*. 1. se consideră funcţia f : P(M)→P(A)×P(B) definită prin f(X) = (X∩A. în acest caz să se descrie inversa lui f.35.2) +x 2 pentru orice x. (iii) f este bijectivă ⇔ A = CMB .1. definită prin: ì1. pentru n = 0 ï f ( n) = í 1 n (4n . Fie f : M ® N o funcţie iar φ : P(M) ® P(M). este bijectivă şi să se determine inversa ei.37. Fie M o mulţime iar A. este bijectivă.1)( x + y . 1.

(ii) f este injectivă ⇔ φ = 1P(M). 1.39. Fie f : M ® N o funcţie iar ψ : P(N) ® P(N), ψ(B) = f(f -1(B)), B∈P(N). Să se arate că: (i) ψ∘ψ = ψ; (ii) f este surjectivă ⇔ ψ = 1P(N). 1.40. Pentru o mulţime nevidă M şi A∈P(M), definim φA : M ® {0,1},
( ì ï0, daca x Ï A φA(x)= í ( ï1, daca x Î A î

pentru orice x∈M. Să se demonstreze că dacă A, B∈P(M), atunci: (i) (ii) φ∅ = 0, φM = 1; A = B ⇔ φA = φB;

(iv) φA∪B = φA + φB - φA φB; (v) φA \ B = φA - φA φB, j CM A = 1-φA; (vi) φA Δ B = φA + φB - 2φAφB . Observaţie. Funcţia φA poartă numele de funcţia caracteristică a mulţimii A. 1.41. Fie M o mulţime oarecare iar a, b două numere reale distincte. Pentru A∈P(M) definim ψ A : M ® {a,b},
( ìa, daca x Î A ï ψA(x) = í , pentru orice x∈M. ( ïb, daca x Ï A î 13

(iii) φA∩B = φA φB , φA2 = φA;

Să se demonstreze că dacă oricare ar fi A, B∈P(M), avem ψA∩B = ψA ψB, atunci a = 1 şi b = 0. 1.42. Utilizând eventual proprietăţile funcţiei caracteristice, să se demonstreze că dacă M este o mulţime oarecare iar A, B, C∈P(M), atunci: (i) AΔ(BΔC) = (AΔB)ΔC; (ii) A-(B∪C) = (A-B)∩(A-C); (iii) A-(B∩C) = (A-B)∪(A-C). 1.43. Fie funcţiile f, g, h:ℕ→ℕ având proprietăţile că g şi h sunt bijective iar f = g-h. Să se demonstreze că f(n) = 0, oricare ar fi n∈ℕ. 1.44. Fie ρ o relaţie binară pe mulţimea A. Notăm r = ∆A∪ρ∪ρ-1. Să se demonstreze că : (i) ρ⊆ r ; (ii) r este reflexivă şi simetrică; (iii) dacă ρ‫ ׳‬este o altă relaţie binară pe A reflexivă şi simetrică a.î. ρ⊆ρ‫ ,׳‬atunci r ⊆ρ‫.׳‬ 1.45. Fie ρ o relaţie binară pe mulţimea A care este reflexivă şi simetrică iar r = U r n .
n ³1

Să se demonstreze că : (i) ρ⊆ r ; (ii) r este o echivalenţă pe A; (iii) Dacă ρ‫ ׳‬este o altă relaţie de echivalenţă pe A a.î. ρ⊆ρ‫ ,׳‬atunci r ⊆ρ‫.׳‬

14

1.46. Fie ρ o relaţie binară pe mulţimea A iar
r = U ( r È r -1 È D A ) n .
n ³1

Să se demonstreze că : (i) ρ⊆ r ; (ii) r este relaţie de echivalenţă; (iii) dacă ρ‫ ׳‬este o altă relaţie de echivalenţă pe A a.î. ρ⊆ρ‫ , ׳‬atunci r ⊆ρ‫.׳‬ Observaţie. Vom spune că r este relaţia de echivalenţă generată de ρ. 1.47. Fie ρ, ρ‫ ׳‬două relaţii binare pe mulţimea A. Să se demonstreze că: (i) (ρ∪ρ‫ = 2)׳‬ρ2∪ρ‫(∪2׳‬ρ∘ρ‫(∪)׳‬ρ‫∘׳‬ρ) (unde ρ2 = ρ∘ρ); (ii) Dacă ρ, ρ‫ ׳‬sunt relaţii de echivalenţă, atunci ρ∪ρ‫ ׳‬este o nouă relaţie de echivalenţă dacă şi numai dacă ρ∘ρ‫,׳‬ ρ‫∘׳‬ρ ⊆ ρ∪ρ‫.׳‬ 1.48. Fie ℱ o familie nevidă de relaţii de echivalenţă pe

mulţimea A având proprietatea că dacă ρ, ρ‫∈׳‬ℱ, atunci ρ ⊆ ρ‫ ׳‬sau ρ‫ ⊆ ׳‬ρ. Să se demonstreze că U r este relaţie de echivalenţă.
rÎF

1.49. Fie A o mulţime şi ρ o relaţie binară pe A având proprietăţile: (i) pentru orice x∈A, există y∈A a.î. (y, x)∈ρ; Să se demonstreze că în aceste condiţii ρ∘ρ-1 şi ρ-1∘ρ sunt relaţii de echivalenţă pe A. 1.50. Fie ρ1, ρ2 relaţii de echivalenţă pe mulţimea A.
15

(ii) ρ∘ρ-1∘ρ = ρ;

Să se demonstreze că: ρ1 ∘ρ2 = ρ2 ∘ρ1; (ii) În cazul (i), ρ1 ∘ρ2= (i) ρ1∘ρ2 este relaţie de echivalenţă dacă şi numai dacă
r ¢ÎEchiv ( A) r1 , r 2 Í r ¢

I

r¢.

1.51. Fie M şi N două mulţimi pe care s-au definit relaţiile de echivalenţă ρ, respectiv ρʹ şi f : M→N o funcţie având proprietatea: (x, y)∈ρ ⇒ (f(x), f(y))∈ρʹ (x, y∈M). Să se demonstreze că există o singură funcţie f : M /ρ→N/ρ´ a. î. diagrama: M pM,ρ M/ρ f N pN,ρʹ N/ρ´

f

este comutativă (adică pN, ρʹ∘f = f ∘pM, ρ , unde pM, ρ , pN, ρʹ sunt surjecţiile canonice). 1.52. Fie M şi N două mulţimi iar f : M→N o funcţie; notăm prin ρ f relaţia binară de pe M definită astfel: (x, y)∈ρ f ⇔ f(x)=f(y) (x, y∈M). Să se demonstreze că: (i) ρ f este relaţie de echivalenţă pe M; (ii) Există o unică funcţie bijectivă f : M / ρ f → Im ( f ) a.î. i∘ f ∘ p M , r f = f, i : Im ( f ) →N fiind incluziunea. 1.53. Pe mulţimea numerelor reale ℝ definim relaţia:
16

1. k = (1 k!) × k m .+Nm. Fie M o mulţime nevidă. Fie (Mi)i∈I o familie de mulţimi. pentru orice i∈I. Să se demonstreze că ρ este relaţie de echivalenţă şi că există o bijecţie între P(M)/ρ şi P(N). Fie M o mulţime finită cu m elemente. deci numărul relaţiilor de echivalenţă ce pot fi definite pe [ ] mulţimea M este dat de formula N=Nm.55. Să se demonstreze că oricare ar fi mulţimea N şi familia de funcţii (fi:N→Mi)i∈I.î.57. y∈ℝ). m. 1). + (. Să se demonstreze că numărul Nm. 1.(x.. pi∘f = fi. Y)∈ρ ⇔ X∩N = Y∩N. Notăm P={φ:I→ U M i | pentru orice j∈I ⇒ φ(j)∈Mj} iar pentru orice iÎI j∈I. 1+Nm. φ∈P.1)m + C k (k .1)k -1 C k -1 .C k (k ... 17 . Pe mulţimea P(M) definim relaţia: (X. mulţimea cât să aibă k elemente ( k≤m ) este dat de formula: 1 2 k N m. există o unică funcţie f:N→P a...î. 1.54. k al relaţiilor de echivalenţă ce pot fi definite pe M a. Să se demonstreze că funcţia care asociază unei relaţii de echivalenţă definite pe M partiţia lui M dată de echivalenţa respectivă este bijectivă.2 )m . considerăm pj:P→Mj. 1.56. y)∈ρ ⇔ x-y∈ℤ (x. pj(φ) = φ(j). 2+. Să se demonstreze că ρ este relaţie de echivalenţă şi că există o bijecţie între ℝ/ρ şi intervalul de numere reale [0. Fie M o mulţime iar N⊆M.

Observaţie. r ∘g . există o unică funcţie u : P→A a. f∘h = = g∘h. ρ={(f(x). Dubletul (P.46. (αi)i∈I) se notează prin C M i şi iÎI poartă numele de suma directă a familiei de mulţimi (Mi)i∈I iar funcţiile (αi)i∈I poartă numele de injecţiile canonice. 1.î. (ii) Pentru orice mulţime P şi funcţie h:P→M a. Definim pentru fiecare j∈I. αj(x) = (x. î. Observaţie. r ) are următoarele proprietăţi : (i) p N . există o unică funcţie f:S→N a. iÎI αj:Mj→S.59. Să se demonstreze că oricare ar fi mulţimea N şi familia de funcţii (fi:Mi→N)i∈I. g : M ® N două funcţii iar ρ ⊆ N × N. f∘αi = fi.î.58.60. 1. pentru orice i∈I. j). Dacă notăm prin r relaţia de echivalenţă generată de ρ (conform problemei 1. Dubletul (S. să se demonstreze că dubletul (A. 18 . g). i∘u = h. (pi)i∈I) se notează prin Õ M i şi iÎI poartă numele de produsul direct al familiei de mulţimi (Mi)i∈I iar funcţiile (pi)i∈I poartă numele de proiecţiile canonice. 1.) să se demonstreze că dubletul (N/ r . Pentru fiecare i∈I notăm M i = M i ´ {i} iar S= U M i . Dacă notăm prin A = {x∈M : f(x) = g(x)} iar prin i : A→M incluziunea canonică. Fie f. p N . Fie f. i) se notează prin Ker(f. g) şi poartă numele de nucleul perechii (f. x∈Mj. Fie (Mi)i∈I o familie de mulţimi. r ∘f = p N . g : M→N două funcţii. Dubletul (A. g(x)) : x∈M}. i) are următoarele proprietăţi: (i) f∘i = g∘i .Observaţie.

î. π2) are următoarele proprietăţi: (i) f∘ π1 = g∘ π2.61.62. β). (ii) Pentru oricare alt triplet cu (R.î. Dubletul (N/ r . π1.î. 1. r ) se notează prin Coker(f. 19 . Considerăm diagrama de mulţimi şi funcţii: M f P N g şi notăm Q = {(x.(ii) Pentru orice mulţime P şi funcţie h : N → P a. există o unică funcţie γ:R→Q a.58. la Q. există o unică funcţie u : N/ r → P a. r = h. y)∈M×N | f(x) = g(y)} iar prin π1. u∘ p N . f∘α = g∘β.). Să se demonstreze că tripletul (Q. respectiv N. h∘f = = h∘g. π1. Tripletul (Q. αN fiind injecţiile canonice ale sumei directe (vezi problema 1. β:R→N funcţii a. î. 1. Observaţie. π2) se notează M∏PN şi poartă numele de produsul fibrat al lui M cu N peste P. Considerăm diagrama de mulţimi şi funcţii: f P g N αN M αM M∐N=T αM. α. cu R mulţime iar α:R→M. π1∘γ = α şi π2∘γ = β. π2 restricţiile proiecţiilor canonice ale lui M×N pe M. g) şi poartă numele de conucleul perechii (f. g). p N . Observaţie.

î. i N = pT . fie r relaţia de echivalenţă generată de ρ (conform problemei 1. iN) are următoarele proprietăţi: (i) iM∘f = iN∘g. iM. cu R mulţime iar α:M→R.î. β). α. Observaţie. r o a M .Pe mulţimea T considerăm relaţia binară ρ = {(h1(x). h2(x)). Să se demonstreze că tripletul (T/ r . α∘f = β∘g. γ∘iM = α şi γ∘iN = β.46. β:N→R funcţii a. unde h1 = αM∘f iar h2 = αN∘g. iar iM = pT . iM. r o a N . există o unică funcţie γ : T/ r →R a. (ii) Pentru oricare alt triplet cu (R. Tripletul (T/ r . iN) se notează prin M∐PN şi poartă numele de suma fibrată a lui M cu N peste P. 20 .). x∈P}.

2. n.î. B. p sunt trei numere cardinale. p numere cardinale . Să se arate că dacă A0∼A2 . (ii) m≮m. 21 . Fie m. Să se arate că: (i) dacă f este injecţie.4. atunci A0∼A1.2.5. 2. (vii) m £ n Þ mp £ np. atunci ½A½ £ ½B½ . Să se arate că pentru orice mulţime A. (ii) dacă f este surjecţie. p.1. Aʹ. Fie A. n. n. atunci ½B½ £ ½A½. Să se arate că: (i) m £ m. Dacă m. atunci are loc egalitatea: (mn)p = mnp. 2. (v) m < n şi n < p Þ m < p. atunci pm £ qn. Dacă m. (vi) m £ n Þ m + p £ n + p. (Cantor. A1. q sunt patru numere cardinale a. Numere cardinale. p £ q şi 1 £ m £ n. Bʹ⊆B şi A∼Bʹ iar B∼Aʹ. Fie A0. (viii) m £ n Þ mp £ np . 2. 2. Bʹ mulţimi a. A2⊆A1⊆A0.7.î. A2 trei mulţimi a. A ≁ P(A).6. Aʹ⊆A. Atunci A∼B. (iv) m £ n şi n £ p Þ m £ p.î. 2.3. 2. (ix) m £ n Þ pm £ pn.§2. Fie f: A ® B o funcţie. (Cantor). Bernstein). (iii) m £ n şi n £ m Þ m = n.

Să se arate că pentru orice două numere cardinale α şi b avem α < b sau α = b sau b < α. Să se demonstreze că cele trei definiţii de mai sus sunt echivalente.14. Să se arate că dacă m este un număr cardinal a..10. (unde Sn ={1. dacă conţine o submulţime numărabilă. 2. Vom spune despre o mulţime M că este infinită : (i) în sens Dedekind. (ii) a < 2a (adică a £ 2a şi a ¹ 2a) pentru orice cardinal a.8. 2. Dacă mα £ nα.î. 2.2. atunci m + m £ m×m.. atunci U Ai ~ U Bi . . aÎI aÎI aÎI aÎI 2. Să se arate că pentru orice număr cardinal α avem α + 1 = α dacă şi numai dacă α este infinit. M‫∼׳‬M. oricare ar fi αÎI.. 2. Bi Ç Bj = Æ pentru orice i ¹ j. Fie (mα)αÎI şi (nα)αÎI două familii de numere cardinale indexate după aceeaşi mulţime. 22 . Să se arate că: (i) |P(M)| = 2|M|. iÎI. Să se arate că pentru orice cardinal infinit α şi orice număr natural n avem α + n = α. Fie M o mulţime oarecare.13. 2 £ m.11. iar Ai Ç Aj = Æ. n}) . iÎI iÎI (iii) în sens obişnuit. dacă M ≁ Sn pentru orice n∈ℕ* 2.9.12. 2.î. atunci: å mα £ å nα şi Õ mα £ Õ nα. (ii) în sens Cantor. 2.15. dacă există M‫ ⊂׳‬M a. Să se arate că dacă Ai ~ Bi.

(iii) Reuniunea unei familii cel mult numărabile de mulţimi cel mult numărabile este o mulţime cel mult numărabilă.d).b] ~ [a.d). Să se arate că mulţimea ℕ´ℕ este numărabilă (deci = À0 ). (iv) Produsul cartezian a două mulţimi numărabile este o mulţime numărabilă. (a.b].b) ~ (a.b) ~ [c. d cu a < b şi c < d. Să se arate că pentru orice numere reale a. B Ç C = Æ.2. (v) mulţimea A a numerelor algebrice. 2. Să se arate că: (i) Există mulţimile B.18. b. À 2 0 2. 2. (iv) mulţimea polinoamelor cu coeficienţi raţionali. c. (ii) mulţimea ℚ a numerelor raţionale. Să se arate că următoarele mulţimi sunt numărabile: (i) mulţimea ℤ a numerelor întregi.b] ~ [c. (iii) [a. |C| = À0.b) ~ (c. C ⊊ A. (ii) [a. (ii) Oricare ar fi mulţimea X cu |X| £ À0 avem |A È X | = |A|. (iii) mulţimea ℙ a numerelor prime.20. 2.16.17. (ii) Reuniunea unei familii numărabile de mulţimi finite este o mulţime cel mult numărabilă. avem relaţiile: (i) [a.21. C cu Æ ≠ B.b) ~ (a. Să se arate că: (i) Reuniunea unei familii numărabile (disjuncte sau nu) de mulţimi numărabile este o mulţime numărabilă. 2.19. 23 .d]. Să se arate că mulţimea ℝ a numerelor reale este nenumărabilă. A = B È C. Fie A o mulţime infinită.

22.(iv) [0. (iv) mulţimea ℕℕ a şirurilor de numere naturale.b).b] ~ (-¥. (v) ℝ ~ (a.27. (iii) Produsul cartezian a două mulţimi de puterea continuului este o mulţime de puterea continuului.0].b). 24 . 2. iar F(A) = {X | X Ì A. (ii) Reuniunea unei familii numărabile şi disjuncte de mulţimi de puterea continuului este o mulţime de puterea continuului. (iii) mulţimea T a numerelor transcendente (complementara în ℝ a mulţimii numerelor algebrice). Să se arate că un număr cardinal α este număr natural dacă şi numai dacă α < À0 . 2. |X| = À0}. 2. Fie A o mulţime arbitrară. [a. 2. Să se arate că următoarele mulţimi sunt de puterea continuului: (i) orice interval de forma [a.25.b] (a ¹ b). (ii) mulţimea I a numerelor iraţionale. 2. (a. Să se arate că o mulţime M este infinită dacă şi numai dacă există o funcţie injectivă f : ℕ ® M.26.¥) ~ [a.24. X finită} şi N(A) = {X | XÌ A. Să se arate că : (i) dacă A este finită atunci 0 = |N(A)| £ |A| < |F(A)| = P(A)|. 2.b). Să se arate că: (i) Reuniunea unei familii finite şi disjuncte de mulţimi de puterea continuului este o mulţime de puterea continuului. Să se demonstreze că mulţimea ℕ a numerelor naturale este infinită.23.

. (iii) dacă A este de puterea continuului atunci |A| = |F(A)| = |(N(A)| = c< |P(A)|. ÀÀ0 = c.29. 0 (vii) À0 ×c = c. Să se calculeze cardinalele următoarelor mulţimi : (i) P(ℕ). 14243 À0 2 (iii) (iv) (v) (vi) c = c.(ii) dacă A este numărabilă atunci |A| = |F(A)| = À0 < c = |N(A)| = |P(A)|. 2. + À0 = À0 = À0 . 2 (ii) À0 + . (ii) P(ℝ). 25 . 2..28. (iii) ℝℝ. Să se demonstreze că au loc egalităţile : (i) À0 + À0 = À0 . c+ c = c . À c 0 = c.

Elemente speciale într-o mulţime ordonată. Í ) este mulţime ordonată cu 0 şi 1. 3. 1 este cel mai mic element şi 0 este cel mai mare element . (v) Este relaţia de divizibilitate o ordine totală pe ℕ ? 3. Să se arate că ℕ împreună cu ordinea naturală este o mulţime bine ordonată. £) este o mulţime total ordonată cu 0. Fie M o mulţime nevidă iar P(M) mulţimea submulţimilor lui M. (ii) Faţă de ordinea ²| ². 26 .1. y r y¢ şi x £ y Þ x¢ £ y¢).2. 3. (i) Să se arate că ( P(M).î.î.3.5. £ ) o mulţime preordonată şi r Í M ´ M o relaţie de echivalenţă pe M compatibilă cu £ (adică x r x¢. y¢Î[y]r a.§ 3. (iii) Ce se întâmplă cu relaţia de divizibilitate ( din punctul de vedere al lui (i) şi (ii) ) pe ℤ ? (iv) Să se caracterizeze elementele minimale ale mulţimii M = { nÎℕ| n ³ 2} faţă de relaţia de divizibilitate . Să se arate că : (i) Relaţia ²| ² este o ordine pe ℕ . Să se arate că (ℕ. (ii) Este incluziunea o relaţie de ordine totală pe P(M) ? 3.4. [y]r ÎM/r definim : [x]r £ [y]r Û există x¢Î[x]r. 3. Pe ℕ considerăm ordinea naturală dată de: m £ n Û există pÎℕ a. Fie (M. Pe mulţimea ℕ a numerelor naturale considerăm relaţia de divizibilitate notată prin ²| ². m+p = n. Relaţii de preordine (ordine). x¢ £ y¢. Pentru două clase de echivalenţă [x]r.

7.î.î. g o pM = g. Să se arate că există o mulţime ordonată M şi o aplicaţie izotonă pM: M ® M cu proprietatea că pentru orice mulţime ordonată N şi orice aplicaţie izotonă g : M ® N. £) o mulţime preordonată. Observaţie. atunci P = P1´P2…´Pn devine mulţime ordonată. (ii) (P. £) devine mulţime ordonată iar fiecare proiecţie pi este o funcţie izotonă.8. £) împreună cu proiecţiile (pi)iÎI verifică următoarea proprietate de universalitate : 27 . £)1£i£n este o familie finită de mulţimi ordonate. Fie (M. atunci există sup(S) pentru orice S Í A dacă şi numai dacă există inf (S) pentru orice S Í A. 3. P = Õ Pi (produsul direct de mulţimi) şi pentru orice iÎI. x1 = y1. pentru orice iÎI. Fie (Pi)iÎI o familie nevidă de mulţimi ordonate. Să se arate că dacă (Pi.9. definind pentru x = (xi)1£i£n . £) este o mulţime ordonată.…. iÎI pi : P ®Pi proiecţia de rang i. pM(x) = [x]r este o aplicaţie izotonă. există o singură aplicaţie izotonă g : M ® N a. Observaţie.Să se arate că în felul acesta (M/r. y = (yi)iÎI ÎP: x £ y Û xi £ yi. 3. Să se arte că dacă (A. xs = ys şi xs+1 < ys+1. Pe P definim pentru x = (xi)iÎI. 3.6. y = (yi)1£i£n ÎP. 3. x £ y Û există 1 £ s £ n a. £ ) devine o mulţime preordonată iar pM : M ® M/r. Relaţia £ de pe M/r poartă numele de preordinea cât. Să se arate că: (i) (P. pi((xj)jÎJ) = xi. Această ordine poartă numele de ordinea lexicografică.

£) o mulţime ordonată. (y. Fie (I. (y. £) şi orice familie de funcţii izotone (ai¢)iÎI cu ai¢ : Pi ® S¢. 3. 3. (S.î. £) devine mulţime ordonată iar fiecare injecţie ai este o funcţie izotonă. (P.i). £) împreună cu proiecţiile (pi)iÎI poartă numele de produsul direct al familiei de mulţimi ordonate (Pi. £) împreună cu injecţiile (ai)iÎI verifică următoarea proprietate de universalitate : 28 .j)ÎS definim relaţia (x. S = C Pi (sumă directă de mulţimi !) iÎI şi ai : Pi ® S. £) împreună cu injecţiile (ai)iÎI poartă numele de suma directă a familiei de mulţimi ordonate (Pi.i) injecţia canonică de rang i.i) £ (y.j) Û i = j şi x £ y.j)ÎS definim relaţia (x. £) o mulţime ordonată. Dacă P1 şi P2 sunt două lanţuri rezultă că şi P1´P2 este lanţ ? 3.10.12.Pentru orice mulţime ordonată (P¢. Observaţie. ai(x) = (x. pi o u = pi¢. Să se arate că: (i) (S. ai(x) = (x. S = C Pi (sumă directă de mulţimi !) iÎI şi ai : Pi ® S.j) Û ( i < j ) sau ( i = j şi x £ y). există o unică funcţie izotonă u : P¢ ® P a. u o ai = ai¢. (Pi)iÎI o familie nevidă de mulţimi ordonate. £ )iÎI. £) devine mulţime ordonată iar fiecare injecţie ai este o funcţie izotonă. (ii) (S. Pentru (x. (ii) (S. Observaţie. Pentru (x. £ )iÎI. £) şi orice familie de funcţii izotone (pi¢)iÎI cu pi¢ : P¢ ® Pi. Să se arate că: (i) (S. Fie (I.î.i). pentru orice iÎI.11. pentru orice iÎI. (Pi)iÎI o familie nevidă de mulţimi ordonate.i) injecţia canonică de rang i.i) £ (y. £) împreună cu injecţiile (ai)iÎI verifică următoarea proprietate de universalitate : Pentru orice mulţime ordonată (S¢. există o unică funcţie izotonă u : S ® S¢ a.

3. Fie (M.f) | M¢ Í M şi f : M¢ ® N}. u o ai = ai¢. Să se arate că £ este o relaţie de ordine pe P. atunci în (i) avem egalitate. P). 3. £) şi (N. P) = {f : A ® P} iar pentru f.14. pentru orice i < j din I. Fie A o mulţime oarecare iar (P.gÎHom(A. Să se arate că: (i) f(inf(A)) £ inf (f(A)) şi sup(f(A)) £ f(sup(A)) pentru orice A Í M (dacă infimumul şi supremumul există!).Pentru orice mulţime ordonată (S¢. să se dea exemple în care relaţiile de inegalitate sunt stricte.13. 29 . P) devine mulţime ordonată. f £ g Û f(x) £ g(x). 3. £) două mulţimi ordonate şi f : M ® N o funcţie izotonă. f1) £ (M2. Să se arate că produsul direct al unei familii finite de mulţimi total ordonate. Pentru (M1.î. există o unică funcţie izotonă u : S ® S¢ a. (ii) Dacă f este un izomorfism de ordine.î. Fie M şi N două mulţimi nevide iar P = { (M¢. Observaţie. Să se arate că în felul acesta Hom(A. (S. f1). pentru orice xÎA. atunci şi M este completă. 3. £ ) şi (N.17. Definim Hom(A. £ )iÎI. f2) Û M1 Í M2 şi f2|M 1 = f1. £) şi orice familie de funcţii izotone (ai¢)iÎI cu ai¢ : Pi ® S¢ şi a.15. Fie (M. (M2. 3. g∘ f = 1M. pentru orice iÎI.16.î. f2) ÎP definim relaţia: (M1. £) două mulţimi ordonate iar f: M ® N o funcţie izotonă pentru care există g: N ® M izotonă a. cu ordinea lexicografică devine o mulţime total ordonată. fiecare element din aj¢(Pj) este majorant pentru ai¢(Pi). £) o mulţime ordonată. £) împreună cu injecţiile (ai)iÎI poartă numele de suma directă ordonată a familiei de mulţimi ordonate (Pi. Să se demonstreze că dacă N este completă.

(iv) (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (a Ù c) £ (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù Ù (a Ú c). Latici.§4. avem a Ù (b Ú c) = = (a Ù b)Ú c. atunci din a Ù b = c Ù b şi a Ú b = c Ú b deducem că a = c. b. (iv) Pentru orice a. 4. cÎL. (iii) a Ú (b Ù c) £ (a Ú b) Ù (a Ú c). cÎL. unde N5 are următoarea diagramă Hasse: 1 c a 0 30 b . b.cÎL avem: (i) a £ b Þ a Ù c £ b Ù c şi a Ú c £ b Ú c. atunci a Ù (b Ú c) £ £ (a Ù b) Ú c. b. dacă a £ c. (Dedekind). (ii) Pentru orice a. c £ a.2. cÎL. Să se arate că dacă L este o latice. dacă c £ a. (ii) (a Ù b) Ú (a Ù c) £ a Ù (b Ú c). Să se arate că pentru o latice L următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) Pentru orice a. atunci pentru orice trei elemente a. 4.b. (iii) Pentru orice a. b. cÎL avem ((a Ù c) Ú b) Ù c = = (a Ù c) Ú (b Ù c). (v) L nu are sublatici izomorfe cu N5. (v) (a Ù b) Ú (a Ù c) £ a Ù (b Ú (a Ù c)).1.

b. unde M5 are următoarea diagramă Hasse: 1 a b 0 c Observaţie. Să se arate că pentru o latice L următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) a Ù (b Ú c) = (a Ù b) Ú (a Ù c) pentru orice a. 31 . £) este o latice distributivă. c Î L.4.Observaţie. Să se arate că orice mulţime total ordonată este o latice distributivă. dacă a Ù c = b Ù c şi a Ú c = = b Ú c. c Î L. O latice în care se verifică una din echivalenţele de mai sus se zice distributivă. b. (v) Pentru orice a. O latice în care se verifică una din echivalenţele de mai sus se zice modulară . Consecinţă: (ℝ. b. (ii) a Ú (b Ù c) = (a Ú b) Ù (a Ú c) pentru orice a. cÎL.3. (iv) (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a) = (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a) pentru orice a. (vi) L nu are sublatici izomorfe cu N5 sau M5. b. cÎL. atunci a = b. c Î L. b. 4. (iii) a Ù (b Ú c) £ (a Ù b) Ú (a Ù c) pentru orice a. 4.

0ÎL şi Ù. (Ferentinou-Nicolacopoulou). 4. 4. Să se arate că laticea N5 nu este modulară.8. Í ) este o latice distributivă cu 0 şi 1 (vezi problema 3. Să se arate că: (i) Pentru orice x. | ) este o latice distributivă cu 0 şi 1 (vezi problema 3. Ù. 2) x Ù (y Ú z) = (z Ù x) Ú (y Ù x). (Scholander). Ù. Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) (L. 4. Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) (L. Dacă M este o mulţime.yÎL avem x Ù ( x Ú y) = x şi x Ú ( x Ù y) = x). (ii) În L sunt adevărate următoarele identităţi: 1) x Ù (x Ú y) = x. ). atunci (L. £) devine o latice în care Ù şi Ú joacă rolul infimumului şi respectiv supremumului. reciproca nefiind adevărată. Ú : L ´ L ® L două operaţii binare.11. Fie L o mulţime. (ii) În L sunt adevărate următoarele identităţi: 32 . 4.1. Ú) este o latice distributivă. Ú) este o latice distributivă cu 0.yÎL: x £ y Û x Ù y = x Û x Ú y = y. Ú : L ´ L®L două operaţii binare. comutative. Fie L o mulţime şi Ù.9.yÎL. idempotente şi cu proprietatea de absorbţie ( adică pentru orice x.5. 4. Să se arate că ( ℕ. Ú : L ´ L ® L două operaţii binare asociative.10. x Ù y = x Û x Ú y = y.). Fie L o mulţime şi Ù. (ii) Definind pentru x.6. Să se demonstreze că orice latice distributivă este modulară. 4. atunci ( P(M).7.2.4.

Fie (G.n]ℤ. Í) este o latice completă. Să se dea exemple de grupuri G pentru care laticea (L(G). 33 . (ai)iÎI Í L iar cÎL un element ce are complement. atunci c Ú ( Ù ai)= Ù (c Ú ai). Fie G un grup iar L0(G. Dacă M este un A-modul.15. (ii) H Ù K = [m.+).·) un grup iar L(G. Í) este o latice completă. iÎI iÎI iÎI 4. atunci c Ù ( Ú ai) = Ú (c Ù ai). Í) pentru H = mℤ şi K = nℤ ( cu m. iÎI iÎI iÎI (ii) Dacă există Ù ai în L. 4. (iii) H Ú K = (m. 4.1) x Ù (x Ú y) = x.17. 4.12. Să se arate că L0(G) este sublatice modulară a lui L(G). Í) este distributivă.n)ℤ. (iv) Să se deducă faptul că laticea (L(ℤ. Í) nu este distributivă. modulară. atunci notând prin LA(M) mulţimea submodulelor lui M.·).nÎℕ) avem: (i) H Í K Û n | m.16. 4. Să se arate că (L(G. Să se arate că: (i) Dacă există Ú ai în L. să se arate că (LA(M). Să se arate că în laticea (L(ℤ.14.+). Fie L o latice mărginită şi distributivă.·) mulţimea subgrupurilor normale ale lui G. 4.·) ( sau L(G) dacă nu este pericol de confuzie în ceea ce priveşte operaţia algebrică de pe G) mulţimea subgrupurilor lui G.13. 2) x Ù (y Ú z) = (z Ù (x Ú 0)) Ú (y Ù (x Ú 0)).

f(a) = a.20. Pentru f. …. 4. snÎS a.24. oricare ar fi xÎ[0. atunci idealul (S] generat de S este caracterizat de: (S] = { aÎL | există s1. este o latice iar A o mulţime oarecare. Fie L o latice completă cu 0 şi f : L® L o aplicaţie izotonă. idealul principal generat de un element sÎL este caracterizat de: (s]= { aÎL | a £ s}. 4. Observaţie.21. Să se arate că: inf ( X ) Ù inf (Y ) = inf ( X È Y ). atunci şi Hom(A.13. £) de la problema 3. 4. Ú) este o sup – semilatice şi S Í L este o submulţime nevidă a sa. g Î C[0.1]. Fie L o latice.î. 4.23.1] ®ℝ | f este continuă}. Fie L o latice şi X . Observaţie.19. 4. să se arate că L este o latice distributivă . Să se demonstreze că (C[0. £ ) este o latice. Să se arate că dacă mulţimea (P.18.Y două submulţimi finite ale lui L. 4.î. Să se demonstreze că există aÎL a.În particular. P) este o latice. a £ s1 Ú…Ú sn}. 34 .4. Dacă o latice conţine un element maximal (minimal) atunci acesta este unic. Fie C[0.22. bÎL există: a ® b = sup {xÎL | a Ù x £ b}. a ® b se numeşte de pseudocomplementul lui a relativ la b.1]. Dacă (L.1] = { f : [0.1] definim f £ g Û f(x) £ g(x). Presupunând că pentru orice a.

yÎL.1} a.î. yÎL. Ú) este o inf – semilatice şi S Í L este o submulţime nevidă a sa. Să se demonstreze că (I(L). filtrul principal generat de un element sÎL este caracterizat de: [s)= { aÎL | s £ a}.29. Dacă I este un ideal (filtru) al lui L şi aÎL \ I. JÇF = Æ. x Ù yÎI Þ xÎI sau yÎI). Í) sunt latici complete. 4. Pentru o latice L şi o submulţime FÍ L următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) F este filtru prim ( adică este o mulţime nevidă proprie a. snÎS a. (iii) I = L \ F este ideal prim (adică o mulţime nevidă proprie a. Observaţie. Pentru o latice L notăm prin I(L) ( respectiv F(L)) mulţimea idealelor (filtrelor) lui L. atunci există un filtru (ideal) prim P al lui L a.30. x Ú yÎF Û xÎF sau yÎF. …. Fie L o latice distributivă.4.25. Dacă FÇI = Æ atunci există un filtru prim P a. x Ú yÎF Þ xÎF sau yÎF).î. PÇI = Æ şi un ideal prim J a. F un filtru şi I un ideal al lui L. Dacă F este un filtru (ideal) al lui L şi bÎL \ F. atunci există un filtru (ideal) prim P al lui L a. (iv) Există un morfism surjectiv de latici h : L®{0.î. (ii) F este filtru propriu şi pentru orice x. 4. 4. pentru orice x. yÎL.î. 4. Dacă (L. atunci filtrul [S) generat de S este caracterizat de: [S) = { aÎL | există s1. s1 Ù…Ù sn £ a}.În particular.î. I Í J.28. pentru orice x. F Í P. (Teorema filtrului (idealului) prim). 35 . Fie L o latice distributivă.î.î. Í) şi (F(L). aÎP şi PÇI = Æ. 4. F = h-1({1}). Fie L o latice distributivă.î. FÍ P şi bÏP.26.27.

35.32.36. 4.34. 4. J ÎI(L).38. Să se demonstreze că într-o latice distributivă orice filtru propriu este inclus într-un filtru prim şi este o intersecţie de filtre prime. atunci I şi J sunt ideale principale. Fie L o latice distributivă. aÎP şi bÏP.33. Dacă a. a Ú b] (izomorfism de latici). Să se demonstreze că într-o latice distributivă L cu 0 şi 1 un element nu poate avea decât cel mult un complement. (ii) Dacă L este distributivă cu 0 şi 1. I Ú J = { i Ú j | iÎI şi jÎJ}.î. Observaţie.4. a] » [b. Să se demonstreze că dacă I Ù J şi I Ú J sunt ideale principale. atunci: (x] Ú (y] = (x Ú y].î. Fie L o latice modulară şi a. a ≰ b.37. 36 . Fie L o latice oarecare şi x. 4. 4. Să se demonstreze că într-o latice distributivă orice filtru maximal este prim. bÎL. Fie L o latice distributivă cu 0 şi 1 iar I.31. 4. Să se demonstreze că o latice L cu 0 şi 1 este distributivă dacă şi numai dacă pentru oricare două ideale I şi J ale lui L. bÎL a. Să se demonstreze că: (i) (x] Ù (y] = (x Ù y] iar (x] Ú (y] Í (x Ú y]. Acest rezultat este cunoscut sub numele de principiul de transpunere al lui Dedekind. atunci există un filtru (ideal) prim P al lui L a. Atunci: [a Ù b. 4. 4. yÎL.

40. (ix) (a Ù b)** = a** Ù b**. Fie L o latice distributivă cu 0 şi 1. Să se arate că: (i) R(L) = {aÎL | a = a**} şi este sublatice mărginită a lui L. aÎL. (ii) D(L) este filtru al lui L iar D(L) Ç R(L) = {1}. (Glivenko). bÎL iar a¢ este complementul lui a şi b¢ este complementul lui b.) coincide cu a ® 0 ( definit la problema 4. a∈L iar a¢ complementul lui a în L.Pentru o latice L distributivă cu 0 şi pseudocomplementată notăm R(L) = {a* | aÎL}. a* Ú aÎD(L). 4. (x) (a Ú b)** = a** Ú b**. (iii) Pentru orice aÎL.39. 4. (a Ù b)¢ = a¢ Ú b¢ şi (a Ú b)¢ = a¢ Ù b¢. (v) a*** = a*. Fie L o latice distributivă cu 0 şi 1.42. atunci a¢. b∈L avem: (i) a Ù a* = 0. (De Morgan). 4. (iv) a £ a**. (vii) (a Ù b)* = (a** Ù b)* = (a** Ù b**)*. (vi) a Ù b = 0 Û a** Ù b = 0. Să se arate că L are 1 şi pentru orice a.4.39. D(L) = = {aÎL | a* = 0} şi considerăm jL : L ® R(L). Dacă a.19). Să se demonstreze că a¢ (definit la problema 4. Fie pseudocomplementată L o latice (adică pentru distributivă orice aÎL cu 0 există a* = sup { x∈L | a Ù x = 0} numit pseudocomplementul lui a). 37 . (viii) (a Ú b)* = a* Ù b*. a Ù b şi a Ú b au complemenţi şi anume: (a¢ ) ¢ = a. (ii) a Ù b = 0 Û a £ b*. (iii) a £ b Þ b* £ a*. jL(a) = a**.41.

4. Să se arate că şi Õ Li este o latice completă.(pi)iÎI) verifică următoarea proprietate de universalitate: Pentru oricare alt dublet (L¢. (pi¢)iÎI) format dintr-o latice L¢ şi o familie de morfisme de latici pi¢ : L¢ ® Li există un unic morfism de latici u : L¢ ® L a.9. pi o u = pi¢. Dubletul (L.(iv) jL este morfism de latici pseudocomplementate (adică este morfism de latici cu 0 şi 1 şi în plus. Fie (Li)iÎI o familie de latici iar L = Õ Li (vezi iÎI problema 3. pentru orice iÎI. Observaţie. (ii) pentru orice x. (ii) Dubletul (L. 38 . 4. jL(a*) = (jL(a))* pentru orice aÎL) iar L / D(L) » R(L) ( izomorfism de latici cu 0 şi 1). yÎL avem: (1) x £ y Þ f(x) £ f(y). (2) f(x Ú y) £ f(x) Ú f(y).45. (3) f(x) Ù f(y) £ f(x Ù y).î. (pi)iÎI) poartă numele de produsul direct al familiei de latici (Li)iÎI.43.44. Să se arate că dacă (Li)iÎI este o familie de latici distributive cu 0 şi 1. Să se arate că: (i) L este latice iar pentru orice iÎI proiecţia pi : L® Li este morfism de latici. Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este morfism de latici.). 4. Fie (Li)iÎI o familie de latici complete.46. Fie L şi L¢ două latici şi f: L ® L¢ o funcţie. iÎI 4. atunci Õ Li este de asemenea o latice iÎI distributivă cu 0 şi 1.

£) un lanţ cu 0 şi 1. 39 . bÎL.51. daca b < a î 4. Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este morfism bijectiv de latici (adică f este izomorfism de latici).D2 Ît definim D1® D2= int[(X \ D1) È D2]. zÎH avem: (i) x Ù (x ® y) £ y. (xi) (x ®y)* = x** Ù y*. Să se demonstreze că L devine algebră Heyting. (v) x £ y Þ z ® x £ z ® y şi y ® z £ x ® z. 4. (ii) x Ù y £ z Û y £ x ® z. (ii) f este morfism bijectiv de mulţimi ordonate ( adică f este izomorfism de mulţimi ordonate). (iv) y £ x ® y. (vi) x ® (y ®z) = (x Ù y) ® z. (viii) x Ù (x ®y) = x Ù y. (ix) (x Ú y) ® z = (x ® z) Ù (y ® z). atunci (t . Fie (L. (iii) x £ y Û x ® y = 1. 4. ).49. Fie (X. Fie L şi L¢ două latici şi f: L ® L¢ o funcţie.19. 4. Să se demonstreze că: L » (a] ´ (a¢] » (a] ´ [a) (izomorfism de latici cu 0 şi 1 ).t) un spaţiu topologic. ®. daca a £ b ï . bÎH există a ® b definit în cadrul problemei 4. Să se arate că dacă pentru D1. (vii) x Ù (y ® z) = x Ù [(x Ù y) ® (x Ù z)]. (x) x ® (y Ù z) = (x ® y) Ù ( x ® z). Să se demonstreze că H are 1 şi că pentru orice x. y. ( ì1.50. Æ) este o algebră Heyting.48. a®b= í ( ïb. unde pentru a. Fie H o algebră Heyting (adică o latice cu 0 cu proprietatea că pentru orice a.4.47. Fie L o latice distributivă cu 0 şi 1 iar aÎL un element ce are complementul a¢.

5. 5.1). |) este latice Boole în care pentru p. 0¢ = 1. 1) laticile Boole induse de acestea (conform problemei 5. (x Ú y)¢ = x¢ Ù y¢. +. (iii) x Ù y¢ = 0 Û x £ y.×) devine inel Boole. pentru orice x. +. 0. Ú. a Ù b = a×b. Fie (B1. Să se arate că (Dn. 5. Fie 2 = {0. atunci (B. ¢.6.1. ¢. Ú. Í ) este o latice Boole. bÎB. 0. Fie (B. Ù. a Ú b = a + b + a×b şi a¢= 1+a. Ù. să se arate că definind a + b = ( a¢Ù b) Ú (a Ù b¢) şi a×b = a Ù b.Ú. + . Ù. £) devine o latice Boole în care pentru a. p Ù q = (p. Să se arate că 2 devine în mod canonic latice Boole pentru ordinea naturală 0 £ 0. 0 = 1. Ù. bÎB. (v) x = y Û (x¢ Ù y) Ú (x Ù y¢) = 0.3.2.5. q]. Reciproc. 1 £ 1. atunci ( P(M). (B2. ×). qÎDn.5. 0.).×) un inel Boole şi a.§5. 0 £ 1. 5. 1) este o algebră Boole. (x Ù y)¢ = x¢ Ú y¢.4. Ú. Latici (algebre) Boole 5. 1 = n iar p¢ = n/p. (vi) x = y Û (x¢ Ú y) Ù (x Ú y¢) = 1. 5. 40 . 0. Dacă M este o mulţime nevidă. 1).yÎB avem: (i) (x¢)¢ = x. (iv) x Ú y¢ = 1 Û y £ x. dacă (B. ¢. Fie n ³ 2 un număr natural liber de pătrate iar Dn mulţimea divizorilor naturali ai lui n. (B2.1}. (ii) x £ y Û y¢ £ x¢. ¢. q). + . atunci (B. Să se demonstreze că în orice algebră Boole (B. Să se arate că definind a £ b Û a×b = a. ×) două inele Boole iar (B1. 1¢ = 0. p Ú q = [p.

atunci pentru orice xÎB.11. Í ) devine latice Boole.8. Ù. ¢. distributive. (ii) Dacă I Î I(B).10. atunci F¢ÎI(B). 5. yÎB dacă x Ú yÎF atunci xÎF sau yÎF ( adică F este filtru prim). Dacă B este o latice Boole iar A Í B. 5. Să se arate că pentru un filtru propriu F al unei algebre Boole B următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) F este ultrafiltru. (ii) Pentru orice xÎB \ F avem că x¢ÎF . (ii) 0 ÏF şi pentru orice elemente x. Pentru MÍ B notăm M¢ = {x¢ | xÎM}. atunci F ÈF¢ este subalgebră Boole a lui B în care F este ultrafiltru (reamintim că prin F(B) am notat mulţimea filtrelor lui B iar prin I(B) mulţimea idealelor lui B). vom spune că A are proprietatea intersecţiei finite (PIF) dacă infimumul oricărei părţi finite a lui A este diferit de zero. 1) o algebră Boole. (iii) Dacă F Î F(B).9. A È{x} sau A È {x¢} are (PIF). Ú. Să se arate că pentru un filtru propriu F al unei algebre Boole B următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) F este ultrafiltru. 5. (i) Să se arate că dacă A Í B are (PIF). Să se arate că (Z(X). Fie ( B. 5. Să se arate că: (i) Dacă F Î F(B). 0. atunci I¢ÎF(B). 5.Să se demonstreze că f : B1 ® B2 este morfism de inele (unitare) dacă şi numai dacă f este morfism de algebre Boole. (iv) F(B) şi I(B) sunt faţă de incluziune latici complete. Fie X o mulţime şi Z(X) = {AÍ X | A finită sau X \ A finită}. 41 .7.

20. Dacă I este o mulţime infinită. 5. 5. atunci există un ultrafiltru U al lui B a. 5. Dacă F = [X0) ( cu X0 Í I) să se arate că F este ultrafiltru dacă şi numai dacă mulţimea X0 este formată dintr-un singur element. iÎI 5. Í ) nu conţine mulţimi finite. 5. Să se arate că în laticea Boole (P(I). Să se arate că orice mulţime de elemente ale unei latici Boole ce are (PIF) se poate extinde la un ultrafiltru. 5. 5.16.19. 5. Dacă B este o latice Boole şi x. Í). 42 . Fie I o mulţime. Fie I o mulţime şi F un filtru principal în laticea Boole ( P(I).12. atunci laticea Boole (P(X).18.17. Să se arate că orice filtru propriu F dintr-o latice Boole B se poate extinde la un ultrafiltru UF. Să se arate că următoarele condiţii sunt echivalente: (i) f este morfism de algebre Boole.î. atunci orice ultrafiltru neprincipal al laticei Boole ( P(I). Arătaţi că orice element x ¹ 0 dintr-o latice Boole este conţinut într-un ultrafiltru. Fie B1 şi B2 două algebre Boole iar f : B1 ® B2 o funcţie. Í) un filtru F este principal dacă şi numai dacă Ç{X | XÎF}ÎF. xÎU şi yÏU.13. 5.15. Dacă I este o mulţime. Í) conţine ultrafiltre neprincipale. (ii) f este morfism de latici mărginite. yÎB cu x ¹ y. atunci U Ai are (PIF).14.(ii) Dacă (Ai)iÎI este o familie de submulţimi ale lui B ce au fiecare (PIF) şi formează un lanţ faţă de incluziune.

5. (iii) f este inversabilă şi f Boole. 43 . Dubletul (B. pentru orice xÎM ( vezi problema 4. yÎB1 avem x £ y Û f(x) £ f(y). (iv) f este morfism de sup-semilatici şi f(x¢) = (f(x))¢ pentru orice xÎB1.22. Fie f : B1 ® B2 un morfism de algebre Boole iar Ker(f) = f -1{0} = {xÎB1| f(x) = 0}. Definim pe 2M relaţia de ordine f £ g Û f(x) £ g(x).23. (ii) f este surjectiv şi pentru orice x.î. pi o u = pi¢ .21 ). există un unic morfism de algebre Boole u : B¢ ® B a. (pi)iÎI) verifică următoarea proprietate de universalitate: Pentru oricare alt dublet (B¢. proiecţiile (pi)iÎI sunt morfisme de algebre Boole iar dubletul (B. vezi problema 3. 5. 5. Fie f : B1 ® B2 un morfism de algebre Boole.).(iii) f este morfism de inf-semilatici şi f(x¢) = (f(x))¢ pentru orice xÎB1. Fie M o mulţime oarecare iar 2M = { f : M ® 2 }. Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este izomorfism de algebre Boole. Observaţie.24. 5.21. iÎI -1 este un morfism de algebre Să se arate că B devine în mod canonic o algebră Boole. (pi¢)iÎI) cu B¢ algebră Boole iar pi¢ : B¢ ® Bi morfisme de algebre Boole.9. (pi)iÎI) poartă numele de produsul direct al familiei de algebre Boole (Bi)iÎI. Să se arate că Ker(f) Î I(B1) iar f este ca funcţie o injecţie dacă şi numai dacă Ker(f) = {0}. Fie (Bi)iÎI o familie de algebre Boole iar B = Õ Bi (produs direct de mulţimi ordonate. pentru orice iÎI.

(iii) x® ( y® x ) = 1. 1) o algebră Boole. Ú . Ù. 44 . (x) (x ® y) ® y = (y ® x) ® x = x Ú y. a) este o algebră Boole.¢. (viii) (x ® y) Ù (y ® z) £ x ® z. 0. atunci z ® x £ z ® y şi y ® z £ x ® z.y. (ii) aa : B ® Ba. x ® x = 1. Să se arate că ~ este o relaţie de echivalenţă pe P(ℕ). 1).yÎB definim: x ® y = x¢ Ú y şi x «y = (x®y) Ù (y®x). x ® x¢ = x¢. aa(x) = a Ù x. x¢ ® x = x. (v) x ® (y ® z) = ( x Ù y) ® z . Într-o algebră Boole (B. (ii) x ® 0 = x¢. Ù. (iii) B » Ba ´ Ba¢ ( izomorfism de algebre Boole). (ix) ((x ® y) ® y) ® y = x ® y. 5. £ ) devine latice Boole izomorfă cu laticea Boole ( P(M). (iv) x® ( y ® z ) = ( x ® y ) ® ( x® z). atunci (P(ℕ)/~.zÎB avem: (i) x £ y Û x ® y = 1. *. Ù.27. (vii) (x ® y) Ù y = y.25. x Ù ( x ® y ) = x Ù y. B~ÎP(ℕ)/~ definim A~ £ B~ Û A \ B este finită. x ® 1 = 1. 1 ® x = x. pentru x. Pentru xÎBa definim x* = x¢ Ù a.Să se arate că (2M . Í ). Ú. Ú. Pe P(ℕ) definim relaţia A ~ B Û A D B este finită. 0. Să se arate că dacă pentru A~. 0 ® x = 1. 0. (vi) Dacă x £ y. Fie (B. 5.26. notăm cu A~ clasa de echivalenţă a lui AÎP(ℕ). 5. Să se arate că pentru orice x. pentru xÎB este morfism surjectiv de algebre Boole. ¢. £ ) este o latice Boole. Să se arate că: (i) (Ba.a] = {xÎB : 0 £ x £ a}. aÎB şi Ba= [0.

Să se arate că pentru un filtru propriu F al unei algebre Boole B următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) F este ultrafiltru. Ú. 5. 5. 1) devine în mod canonic algebră Boole ( unde 0 = {0}/F = { xÎB | x¢ ÎF} iar 1= {1}/F = F). x « y = 1 Û x = y. atunci (B/F. ¢. x/F Ú y/F = (xÚy)/F şi (x/F)¢ = x¢/F. (ii) f ca funcţie este injecţie Û Ff = {1}. 0. x Ù f = y Ù f. (iii) Dacă pentru xÎB notăm prin x/F clasa de echivalenţă a lui x relativă la rF. Í). B2 două algebre Boole iar f : B1 ® B2 este un morfism de algebre Boole. (ii) B/F » 2. Să se arate că: (i) ~F = »F = rF. (x Ú y) ® z = (x ® z) Ù (y ® z). Pentru orice algebră Boole B există o mulţime M a. B/F = {x/F| xÎB}. ¢. Ù. x »F y Û x « y ÎF (unde x « y = (x®y)Ù(y® x) = (x¢Úy)Ù(y¢Úx)). Ú.31. x ® (y Ù z) = (x ® y) Ù (x ® z). Fie B1. x Ù (y ® z) = x Ù [ (x Ù y) ® (x Ù z)] . 45 not .28. Să se arate că dacă notăm prin Ff = f -1({1}) = {xÎB1÷ f(x) = 1}. x/F Ù y/F = (xÙy)/F. (Stone). Pe B definim următoarele relaţii binare: x ~F y Û există fÎF a. 5. Ù. Fie (B. B este izomorfă cu o subalgebră Boole a algebrei Boole (P(M).î. (ii) rF este o congruenţă pe B. 0. 1) o algebră Boole iar FÎF(B).(xi) (xii) (xiii) (xiv) (xv) x ® y = sup { zÎB ½ x Ù z £ y}.î.29.yÎB. atunci: (i) Ff ÎF(B1). (iii) B1/ Ff » Im(f) ( unde Im(f) = f(B1)).30. 5. atunci definind pentru x.

5.+. ) şi orice morfism (unitar) de inele f : A¢ ® C există un morfism (unitar) de inele f ¢ : A¢(a) ® C a. Atunci cu ordinea indusă de ordinea de pe L. Să se arate că: (i) A¢(a) = { x + y×a | x. 46 .î. Í) este neordonată ( adică pentru orice P. (Glivenko).×) un inel Boole (unitar). yÎA¢}. A¢ Í A un subinel propriu. *.35. 5. Ù. (Nachbin). Fie (A. P ¹ Q. aÎA \ A¢ iar A¢(a) subinelul lui A generat de A¢ È {a}.32. Fie (L.42. (Nachbin).5. P Ë Q şi Q Ë P). 5. Să se demonstreze că o latice distributivă mărginită L este o latice Boole dacă şi numai dacă orice filtru prim al lui L este maximal. (iv)). 5. Să se demonstreze că o latice marginită L este o latice Boole dacă şi numai dacă notând prin Spec(L) mulţimea idealelor prime ale lui L. atunci (Spec(L). (ii) Pentru orice inel Boole C complet (faţă de ordinea definită conform problemei 5.33.QÎSpec(L). f ¢|A’ = f.34. R(L) devine algebră Boole iar L / D(L) » R(L) ( izomorfism de algebre Boole – vezi problema 4. 0) o inf – semilatice pseudocomplementată.

→ : simbolul de implicaţie (va fi citit : implică). ψ∈F.. w. ∧ (conjuncţia) şi ↔ (echivalenţa logică) astfel: φ∨ψ = ⌉φ→ψ. Putem considera definirea noţiunii de formulă de mai sus ca fiind dată prin inducţie: momentul iniţial al definiţiei prin inducţie este dat de condiţia (i) iar analogul trecerii de la . A3: (⌉φ→⌉ψ)→(ψ→φ). θ a. v. Vom nota prin F mulţimea formulelor. 47 .î. (3) Simbolurile de punctuaţie: ( . O axiomă a sistemului formal al calculului propoziţional are una din următoarele forme: A1: φ→(ψ→φ).k la k+1” din inducţia matematică completă este asigurat de (ii) şi (iii). ). … (eventual cu indici) a căror mulţime o notăm prin V şi se presupune numărabilă. (2) Conectorii sau simbolurile logice: ⌉ : simbolul de negaţie (va fi citit : non). A2: (φ→(ψ→χ))→((φ→ψ)→(φ→χ)).§6. ] (parantezele). Observaţie. [ . Numim cuvânt (sau asamblaj) un şir finit format din simbolurile (1)-(3) scrise unul după altul. (iii) există formulele ψ. Numim formulă orice cuvânt φ ce verifică una din condiţiile următoare: (i) φ este o variabilă propoziţională. Introducem abrevierile: ∨ (disjuncţia). φ = ⌉ψ. Calculul propoziţiilor Reamintim că sistemul formal al calculului propoziţional este format din următoarele simboluri: (1) Variabile propoziţionale. (ii) există o formulă ψ a. notate u.î. φ = ψ→θ. φ∧ψ = ⌉(φ→⌉ψ) şi φ↔ψ = (φ→ψ)∧(ψ→φ) pentru orice φ.

φn a. (D3) Există o formulă ψ a...î. o teoremă poate avea demonstraţii formale de lungimi diferite.. dacă una din condiţiile următoare este verificată: (D1) φ este o axiomă.. Vom spune că enunţul φ este dedus din ipotezele Γ.j tot modus ponens. Dacă φ este dedus din Γ vom nota Γ⊢φ.y ® j şi se numeşte Condiţia (D3) se mai scrie G .demonstraţie formală a unei formule φ este un şir de formule φ1. j < i a.. Vom consemna faptul că φ este o teoremă formală scriind ⊢ φ iar mulţimea formulelor demonstrabile o vom nota prin Prov. G . .y ® j şi se numeşte Condiţia (T2) se scrie schematic j regula de deducţie modus ponens (scris prescurtat m. φn = φ şi pentru orice 1≤i≤n se verifică una din condiţiile următoare: 48 .).î. φn (n se numeşte lungimea demonstraţiei formale a lui φ).î. y . φk = φj → φi. φn a. Se observă că proprietăţile (1) şi (2) de mai sus nu exprimă altceva decât condiţiile (T1) şi (T2). (D2) φ∈ Γ.î. φn = φ şi pentru orice 1≤i≤n se verifică una din condiţiile următoare: (1) φi este o axiomă. Fie Γ o mulţime de formule şi φ o formulă.. (T2) Există o formulă ψ a. o teoremă) este o formulă φ ce verifică una din următoarele condiţii: (T1) φ este o axiomă. deci formula φ este o teoremă formală dacă şi numai dacă admite o demonstraţie formală φ1. O Γ .y .O teoremă formală (pe scurt.î..p. O demonstraţie formală a unei formule φ este un şir finit de formule φ1. . .. ψ şi ψ→φ sunt teoreme. (2) Există doi indici k. ψ şi ψ→φ sunt deduse din ipotezele Γ. Evident..

6. Să se demonstreze că dacă φ. (3) Există doi indici k. atunci ⊢ (⌉φ)→(φ→ψ). Să se demonstreze că dacă φ.6. atunci 49 Observaţie. atunci Γ⊢φ.(1) φi este o axiomă. j < i a. atunci ⊢ (ψ→χ)→[(φ→ψ)→(φ→χ)]. (ii) Dacă ⊢φ.î. (i) Ø⊢φ dacă şi numai dacă ⊢φ.2. 1}. . Să se demonstreze că dacă φ∈F. (2) φi∈ Γ.5. Γ´⊢φ. Atunci Γ⊢φ dacă şi numai dacă există o Γ . (Teorema deducţiei). Δ⊆F şi φ∈F. χ∈F.demonstraţie lui φ. atunci Δ⊢φ. Fie Γ. ψ∈F şi Γ⊆F. Prin L2 notăm algebra Boole cu două elemente {0. Să se demonstreze că dacă φ∈F. 6. pentru orice χ∈Δ şi Δ⊢φ. ψ. Să se demonstreze că dacă φ. 6. atunci ⊢ φ∨(⌉φ). (iii) Dacă Γ⊢χ. ψ∈F. 6.4. 6.1. (ii) Dacă Γ⊢φ. atunci există Γˊ⊆Γ finită a.3. φk = φj → φi. atunci ⊢ φ → φ. (Principiul identităţii). 6.î. (Principiul terţului exclus). atunci Γ⊢φ pentru orice Γ⊆F . Să se demonstreze că (i) Dacă Γ⊆Δ şi Γ⊢φ.

Să se demonstreze că dacă φ. 6. ψ∈F. atunci ⊢ ⌉φ→(φ→ψ). ψ∈F. 6. 6. Să se demonstreze că dacă φ. ψ. Să se demonstreze că dacă φ. atunci ⊢ φ→(⌉φ→ψ). atunci ⊢ φ→⌉⌉φ. 6. atunci ⊢ ⌉⌉φ→φ. 6. 6.8.15. Să se demonstreze că dacă φ∈F. Să se demonstreze că dacă φ∈F. Să se demonstreze că dacă φ∈F.9. atunci ⊢ (φ→ψ)→(⌉ψ→⌉φ).14. atunci ⊢ (φ→⌉φ)→⌉φ. Să se demonstreze că dacă φ. 50 . ψ. 6. atunci ⊢ (φ→(ψ→χ))→(ψ→(φ→χ)). Să se demonstreze că dacă φ. χ∈F.10. 6. atunci ⊢ φ→(⌉ψ→⌉(φ→ψ)).Γ⊢(φ→ψ) dacă şi numai dacă Γ∪{φ}⊢ψ.12. ψ∈F. atunci ⊢ (φ→ψ)→((ψ→χ)→(φ→χ)). ψ∈F. χ∈F. Să se demonstreze că dacă φ.11.7. 6.13.

atunci ⊢ ψ→(φ∨ψ). atunci ⊢ φ∧ψ→ψ∧φ.20. ψ∈F. 6. Să se demonstreze că dacă φ. ψ∈F. 6. ψ∈F.16.22. ψ. Să se demonstreze că dacă φ.23. χ∈F. ψ∈F. atunci ⊢ φ→(ψ→φ∧ψ).17. 51 . 6. ψ. atunci ⊢ (φ→χ)→((ψ→χ)→(φ∨ψ→χ)). atunci ⊢ φ∧ψ→ψ.18. 6.6. ψ∈F. Să se demonstreze că dacă φ. atunci ⊢ ((φ∧χ)∨(ψ∧χ))→((φ∨ψ)∧χ). 6. Să se demonstreze că dacă φ. ψ∈F. atunci ⊢ φ∧ψ→φ. ψ. 6.24. atunci ⊢ φ→(φ∨ψ). Să se demonstreze că dacă φ. Să se demonstreze că dacă φ. χ∈F. 6. 6. atunci ⊢ (χ→φ)→((χ→ψ)→(χ→φ∧ψ)). Să se demonstreze că dacă φ. Să se demonstreze că dacă φ. χ∈F. Să se demonstreze că dacă φ.21.19.

atunci ⊢ (φ∨ψ)→(χ→((φ∧χ)∨(ψ∧χ))).30.6. 6.29. Să se demonstreze că dacă φ. ψ. atunci φ∈Σ. Să se demonstreze că dacă φ. ψ.. atunci ⊢ ((φ∨ψ)∧χ)→((φ∧χ)∨(ψ∧χ)). χ∈F. atunci ⊢ (φ→(ψ→χ))→(φ∧ψ→χ).26. χ∈F. atunci ⊢ (φ∧ψ→χ)→(φ→(ψ→χ)).27.î. 6. atunci ⊢ φ∧⌉φ→ψ şi ⊢ ψ→φ∨⌉φ. Să se demonstreze că dacă φ. Să se demonstreze că dacă φ. ψ∈F. Fie Γ⊆F şi φ∈F.28.î.. 6. χ∈F. β∈F a. α→β∈Σ. ψ. atunci ⊢ (χ→θ)→[(φ→(ψ→χ))→(φ→(ψ→θ))]. 6. Să se demonstreze că dacă φ. Să se demonstreze că pentru o mulţime nevidă Σ⊆F următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) Dacă φ∈F şi Σ⊢φ. ψ. . 6.31. α. χ∈F. ⊢ Ù g i →φ. θ∈F. 52 . γn∈Γ a.32. atunci β∈Σ. (ii) Σ conţine toate formulele demonstrabile şi dacă α. ψ..25. Să se demonstreze că Γ⊢φ dacă şi numai dacă există γ1. i =1 n 6. Să se demonstreze că dacă φ. 6. χ.

(iii) p(φ∨ψ) = p(φ)∨p(ψ). 6. ∧. 1) corespunzătoare laticei Boole (F/≡. Să se demonstreze că relaţia ≤ definită pe F prin φ ≡ ψ ⇔⊢ φ→ψ şi ⊢ ψ→φ este o echivalenţă pe F. ∨. atunci pentru orice φ. 6. Să se demonstreze că relaţia ≡ definită pe F prin 6. ψ∈F. ⌉. p(φ) = j pentru orice φ∈F.37. φ ≤ ψ ⇔ ⊢ φ→ψ este o relaţie de preordine pe F. Să se demonstreze că relaţia definită pe F/≡ prin ˆ ˆ j ≤ y ⇔ ⊢ φ→ψ ˆ este o relaţie de ordine pe F/≡ (unde prin j am notat clasa de echivalenţă a lui φ relativă la ≡). Să se demonstreze că dacă notăm prin p : F → F/≡ ˆ surjecţia canonică. O mulţime nevidă Σ de formule ce verifică una din cele două condiţii echivalente de mai înainte se numeşte sistem deductiv. Observaţie.33.36. 53 . ⊢φ şi ⊢ψ dacă şi numai dacă ⊢φ∧ψ. Să se demonstreze că pentru orice φ. 6. (ii) p(φ∧ψ) = p(φ)∧p(ψ).34. ce conferă lui F/≡ structură de latice Boole. ≤) poartă numele de algebra Lindenbaum-Tarski a calculului cu propoziţii. 6. ψ avem: (i) ⊢ φ dacă şi numai dacă p(φ)=1. Algebra Boole (F/≡. 0.35.Observaţie.

Fie f : V → L2 iar f : F → L2 funcţia a cărei existenţă este asigurată de problema 6. γ. Să se demonstreze că pentru oricare două formule φ. Observaţie. ψ∈F. δ∈F avem: ⊢ [α → (β → δ)] → [(α → (γ → δ)) → (α → (β → δ))].(vi) ne arată felul în care conectorii logici sunt convertiţi în operaţii booleene.. (vi) f (φ ↔ ψ) = f (φ) ↔ f (ψ). 6. (v) p(φ → ψ) = p(φ) → p(ψ).38. (ii) f (⌉φ) = ⌉ f (φ). ψ∈F avem: (iv) f (φ∨ψ) = f (φ)∨ f (ψ).39. pentru orice v∈V. 6. (iii) f (φ→ψ) = f (φ) → f (ψ). pentru orice φ. O funcţie f : V → L2 se zice o interpretare pentru sistemul formal L al calculului cu propoziţii.39. (i) ne oferă o metodă algebrică de verificare dacă o formulă este demonstrabilă iar egalităţile (ii) . 6.41. (vi) p(φ ↔ ψ) = p(φ) ↔ p(ψ). Să se demonstreze că pentru orice funcţie f : V → L2 ~ există o unică funcţie f :F → L2 ce satisface următoarele proprietăţi: ~ (i) f (v) = f(v).40. β. 6.(iv) p(⌉φ) = ⌉p(φ). Să se demonstreze că dacă f : V → L2 este o interpretare pentru L. Utilizând (i) de la problema precedentă să se demonstreze că pentru oricare formule α. (v) f (φ∧ψ) = f (φ)∧ f (ψ). Observaţie. atunci există un unic morfism de algebre Boole f : F/≡ → L2 ce face comutativă următoarea diagramă: 54 ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ . pentru orice φ∈F.

ˆ Definim gf : V → L2 prin gf(v) = f( v ) pentru orice v∈V. Observaţie. 6.44. deducem egalitatea: Taut = Prov. rezultat cunoscut sub numele de teorema de completitudine a calculului cu propoziţii. Să se arate că gf este o interpretare a lui L a. 6. 6. Vom nota prin Taut mulţimea tautologiilor (reamintim că prin Prov am notat mulţimea formulelor demonstrabile ale lui L). 55 ~ .î. Dacă f (φ) = 0 vom spune că φ este falsă pentru f şi vom scrie non (f ⊧ φ). Observaţie.V F p F/≡ f ~ f L2 f ˆ (p fiind surjecţia canonică definită prin p(φ) = j pentru orice φ∈F). Dacă f : V → L2 este o interpretare pentru L şi ~ φ∈F.42.44.43. Să se demonstreze că Taut ⊆ Prov. Vom spune despre φ∈F că este o tautologie dacă f ⊧ φ pentru orice interpretare f : V → L2. Fie f : F/≡ → L2 un morfism de algebre Boole. pentru orice formulă ~ ˆ φ∈F avem g f (φ) = f( j ). Să se demonstreze că Prov ⊆ Taut. şi 6. vom spune că φ este adevărată pentru f dacă f (φ) = 1 şi vom scrie în acest caz că f ⊧ φ. Din problemele 6.42.

§7.….ară (mj³ 1) pentru orice jÎJ. (3) simboluri de relaţii (predicate): Rj.v. (6) conectorii : ù.tn) este termen. pentru orice jÎJ ( lui Rj îi este ataşat mj ³ 1 numit ordinul lui Rj).ckÎA este o constantă pentru orice kÎK.Fi : A ni ® A este o operaţie ni –ară (ni ³ 1) pentru orice iÎI.{Rj}jÎJ.…(eventual indexate).w. (ii) dacă f este un simbol de operaţie de ordin n ( n – ară) şi t1. Pentru clasa structurilor de un tip fixat t vom defini un limbaj de ordin I cu egalitate sau de prim ordin cu egalitate Lt ( numit şi calculul cu predicate) după cum urmează: Alfabetul lui Lt este format din următoarele simboluri primitive: (1) o mulţime infinită de variabile u.y. (2) simboluri de operaţii: fi. Mulţimea termenilor lui Lt se defineşte prin inducţie: (i) variabilele şi simbolurile de constante sunt termeni. vom spune: 56 .{ck}kÎK> unde: . pentru orice iÎI ( lui fi îi este ataşat ni ³ 1 numit ordinul lui fi). ] (parantezele).Rj Í A m j este o relaţie mj.Limbajul asociat unei clase de structuri O structura de ordinul I (sau de prim ordin) este de forma: A = <A. ®. Spunem că A este de tipul t = < {ni}iÎI. atunci f(t1.…. {0}kÎK>.{fi}iÎI. (4) simboluri de constante : ck. (7) cuantificatorul universal : ". . ). {mj}jÎJ.x. Calculul cu predicate 1. (8) simboluri de punctuaţie: ( . tn sunt termeni.z. (5) simbolul de egalitate : = . . Pentru simplificare. Observaţie. pentru orice kÎK.A este o mulţime nevidă numită universul structurii A . [ . .

tn) este formulă atomică pentru orice termeni t1.operaţii în loc de simboluri de operaţii. Formulele lui Lt sunt definite prin inducţie: (i) formulele atomice sunt formule. i =1 n - (ii) FV(j) este introdusă astfel: . . atunci ùj este formulă .dacă t = f(t1.…. De asemenea. x fiind variabilă. (ii) dacă j este formulă. .dacă t este variabila x. atunci j®y este formulă. Formulele atomice ale lui Lt sunt definite astfel: (i) dacă t1. atunci t 1 = t2 este formulă atomică.….tn.dacă j este de tipul t1 = t2.tn variabile sau constante). (ii) dacă R este un predicat de ordin n. pentru orice formule j. Vom defini prin inducţie: FV(t) = mulţimea variabilelor libere ale termenului t şi FV(j) = mulţimea variabilelor libere ale formulei j astfel: (i) FV(t) este introdusă astfel: . atunci FV(t) = È FV(ti). relaţii (predicate) în loc de simboluri de relaţii (predicate). …. se introduce cuantificatorul existenţial $ prin: $ x j = ù " x ùj. cu j formulă iar x variabilă.….tn) ( cu f operaţie n – ară iar t1. atunci: 57 . atunci "x j este formulă. y sunt formule. atunci FV(t) = {x}. atunci FV(t) = Æ. .constante în loc de simboluri de constante.y.dacă t este constanta c. (iv) dacă j este formulă. atunci R(t1. (iii) dacă j. t2 sunt termeni. Ù (conjuncţia) şi « (echivalenţa logică) astfel: j Ú y = ùj ® y j Ù y = ù(j ® ùj) j « y = (j ® y) Ù (y ® j). Analog ca în cazul calculului cu propoziţii introducem abrevierile Ú (disjuncţia).

xn).dacă j = y Ù q. atunci x se va numi variabilă liberă a lui j iar în caz contrar variabilă legată.dacă j = ù y.se înlocuieşte apoi x cu t. Atunci: $ x ( x = y) ⇝ $ v ( x = v) j(t) va fi $ v ( x Ú z = v). …. .dacă j = " x y. dacă j este de tipul R(t1.…. În cele ce urmează vom nota prin: . Consecinţe imediate: . xÎV şi avem j(x) definit. atunci se înlocuieşte y cu o variabilă v ce nu apare în j(x) sau în t.Vt.…. Dacă jÎF. . y Ú q.dacă j = $ x y. Exemplu: Fie L limbajul laticilor. . .- FV(j) = FV(t1) È FV(t2). O formulă fără variabile libere se numeşte enunţ. Dacă xÎFV(j). atunci pentru un termen t definim ce este j(t): . în toate locurile unde y este legată în j. tn variabile sau constante. . atunci FV(j) = FV(y) \ {y}.tn) cu R predicat n – ar iar n i =1 t1. atunci FV(j) = FV(y) \ {y}. atunci FV(j) = FV(y).mulţimea formulelor lui Lt. j(x):= $ y ( x = y) şi t := y Ú z.dacă y este variabilă liberă în t. B1: " x ( j ® y) ®(j ® " x y).Et . .mulţimea enunţurilor lui Lt.…. y « q atunci FV(j) = FV(y) È FV(q).dacă j = y ® q. Dacă FV(j) Í {x1.Ft . atunci FV(j) = È FV(ti). Reamintim axiomele calculului cu predicate: B0: Axiomele A1 – A3 ale calculului propoziţional. atunci FV(j) = FV(y) È FV(q). . dacă xÏFV(j).xn} atunci vom scrie j(x1. 58 .mulţimea variabilelor lui L t.

2.x. B3: x = x.…. respectiv c A ) operaţia (respectiv relaţia.….p. atunci t A (s) = s(v). respectiv c) este un simbol de operaţie (respectiv simbol de relaţie.B2: "x j(x) ® j(t) (t termen).….axiomele sunt teoreme formale. atunci " x j este teoremă (G).generalizarea (G) : j "xj .….dacă t = f(t1. . Observaţie. Dacă f (respectiv R.vn)). Calculul cu predicate are două reguli de deducţie: . Pentru orice formulă j şi pentru orice interpretare s definim prin inducţie: 59 .dacă t este o constantă c. Teoremele formale ale calculului cu propoziţii rămân teoreme formale şi ale calculului cu predicate.x. t n (s)). .modus ponens (m. O interpretare a lui Lt în A este o funcţie s : Vt ® A.y.): a . atunci β este teoremă (m. A .Interpretări ale calculului cu predicate Fie A o structură corespunzătoare limbajului Lt. . vom scrie lucrul acesta prin ⊢ j. Notaţie.dacă j este teoremă. .dacă t este o variabilă v.vn) = t(v1. Pentru orice termen t şi pentru orice interpretare s definim prin inducţie t A (s)ÎA astfel: .ab® b .….y.tn).….dacă α.vn)). B4: x = y ® (t(v1.…. α®β sunt teoreme. atunci t A (s) = f A (t 1A (s).). atunci t A (s) = c A . Teoremele formale ale lui Lt se definesc prin inducţie: .vn) ® j(v1. B5: x = y ® (j(v1.….…. respectiv simbol de constantă) vom nota cu f A (respectiv R A .p.…. respectiv constanta) corespunzătoare din A . Dacă j este teoremă formală.

daca t1 ( s) ¹ t 2 ( s) î . astfel: (i) pentru formulele atomice: . s(xi) = ai.|| j(s)|| = || j(s)|| A ÎL2 = {0.an) = t A (s)ÎA.. t n (s))ÎR A .an) || este corectă.an) || = || j(s) || ÎL2. i=1.. .…. ne arată că definiţia lui t A (a1. Fie j(x1. Problemele 7. daca t A ( s) = t A ( s) 1 2 ï || j(s)|| = í ( A A ï0.an) şi || j(a1.. daca v ¹ x ëa û î Consecinţe imediate: .dacă j = α ® b.dacă j = $ x y : || j(s)|| = Ú || y(s ê ú )||.. ( ïs(v)....13.14.xn).…. unde s : Vt ® A este o interpretare a.dacă j = α Ù b: || j(s)|| = || α(s)|| Ù || b(s)||.….î. . . Observaţie. daca v = x termen. atunci || j(s)|| = ù || y(s)||.tn) atunci: A A || j(s)|| = 1 Û (t 1 (s). 60 .dacă j este R(t1. şi 7.xn) un Definim: t A (a1.…. || j(a1.pentru formulele atomice a fost definit.dacă j = α « b: || j(s)|| = || α(s)|| « || b(s)||.….anÎA. aÎ A a ë û éxù éxù éxù éxù ( ì ïa. iar t(x1.dacă j = ù y. .1}. atunci || j(s)|| = || α(s)||® || b(s)||.. .…..…. atunci || j(s)|| = Ù || y(s ê ú )|| unde s ê ú :Vt®L2 aÎ A ëa û ëa û este o interpretare definită de s ê ú (v) = í .dacă j este " x y. a1.n.dacă j este t1 = t2 atunci: ( ì1. .dacă j = α Ú b: || j(s)|| = || α(s)|| Ú || b(s)||. (ii) pentru formulele oarecare: .

a1.xn).an].….an] Û există aÎA.xn) atunci A ⊨ j[a1.…. x1.….xn) este R(t1(x1. Dacă C = {c1.….….an].….….an] Û A ⊭ y[a1. Dacă j este un enunţ. A ⊨ y[a.….dacă j(x1.….….xn). atunci A ⊨ j[a1.dacă j(x1.…..an) = t 2 (a1..….an] şi A ⊨ b[a1.xn)Ùb(x1.xn) = t2(x1.….….an] Û pentru orice aÎA.….an] Û t 1 (a1.dacă j(x1. t m (a1.….. atunci A A A ⊨ j[a1..xn).…. atunci .Notăm A ⊨ j[a1.…. .xn) este α(x1.….tm(x1.….dacă j(x1.an))ÎR A .….….xn).an] Û ( A ⊨ α[a1.….an] sau A ⊨ b[a1.….….an] Û (t 1 (a1.…. atunci A ⊨ j[a1..….….. A ⊨ y[a.….….….an).dacă j(x1. x1. .an] Û A ⊨ α[a1. Dacă G este o mulţime de enunţuri.….an). .an].….xn). .…..an] Û A ⊨ α[a1. atunci ||j(s)|| nu depinde de interpretarea s şi notăm || j || = ||j(s)||. transcriem unele din proprietăţile din definiţia lui || ||: . .xn)Úb(x1.….….….xn) este t1(x1. Astfel: Spunem în acest caz că j este adevărat în A sau că A este model al lui j.….xn) atunci A ⊨ j[a1. . ac)cÎC cu acÎA pentru orice cÎC ( ac este interpretarea constantei cÎC). Fie C o mulţime de constante noi (distincte de constantele lui Lt).an] Þ A ⊨ b[a1. Observaţie.xn) este α(x1. A ⊨ j Û ||j|| = 1.xn) este $x y(x.…... atunci A ⊨ j[a1.dacă j(x1.….xn) este "x y(x.xn)® b(x1. . a1. atunci A A A ⊨ j[a1. Cu această notaţie.….….xn) esteù y(x1. atunci spunem că A este model al lui G dacă A ⊨ j pentru orice jÎG ( notăm A ⊨G).xn)..an]. O structură corespunzătoare lui Lt(C) va fi de forma ( A . Considerăm limbajul Lt(C) obţinut din Lt prin adăugarea constantelor din C.an] Û || j(a1.an]).cn} atunci o structură pentru 61 A ⊨ j[a1.an) || = 1.an].dacă j(x1.xn) este α(x1.xn)).dacă j(x1.….….

y) ® " y "x j(x. 3.an).yÎFt ⊢ " x ( j(x) ® y(x)) ® (" x j(x) ® "x y(x)). Să se demonstreze că pentru oricare formule j. cu ai interpretarea lui ci. avem: 7. avem: 7.…. avem: 7. Să se demonstreze că pentru oricare formule j. Să se demonstreze că pentru oricare formule j. 62 .6.yÎFt ⊢ " x ( j (x) Ù y(x)) « (" x j(x) Ù "x y(x)).1.4. Să se demonstreze că pentru oricare formule j. avem: 7. avem: 7.y).….3.….2.n. Probleme propuse.5. Să se demonstreze că pentru orice formulă jÎFt ⊢ " x j « ù $ x ùj. i=1.7. dacă xÏFV(y).cn) va fi de forma ( A . a1. avem: 7. Să se demonstreze că pentru oricare formule j. avem: 7.Lt(c1. Să se demonstreze că pentru orice formulă jÎFt ⊢ " x "y j(x.yÎFt ⊢ ( j ®" x y) ® " x (j ® y).yÎFt ⊢ " x ( j(x) ® y) « ($ x j (x) ® y). dacă xÏFV(j).yÎFt ⊢ " x ( j « y) ® (" x j « "x y).

î. Să se demonstreze că relaţia definită pe Ft/º prin: ˆ ˆ j £y Û ⊢ j ® y este o relaţie de ordine pe Ft/º ce conferă lui Ft/º structură de ˆ latice Boole (unde prin j am notat clasa de echivalenţă a lui j relativă la º). j formulă) se introduce recursiv: 1) j axiomă. 7. £ ) poartă numele de algebra 63 . 1) corespunzătoare laticei Boole (Ft/º. notată S ⊢j ( S mulţime de formule. Ú. Observaţie. 7.y ®j S -j m.p.11. Algebra Boole (Ft/º. Observaţie. pentru orice jÎFt.9. Să se demonstreze că : (ii) ⊢ (x = y) Ù (y = z) ® x = z. S ⊢y şi j = " x y (scriem schematic: S -y S -"xy (G) ). 0.î. S ⊢y. ) 4) există y a. (iii) ⊢ x = y ® (j(x) «j(y)). (Teorema deducţiei).7. Să se demonstreze că pentru orice mulţime de formule S Í Ft avem: SÈ{j} ⊢ y Û S ⊢ j ® y. S ⊢ y ® j . pentru oricare yÎFt iar j enunţ.8. Deducţia din ipoteze S.10. (scriem schematic: S -y . Ù. ù. 7. Să se demonstreze ca relaţia º definită pe Ft prin: j º y Û ⊢ j « y Û ⊢ j ® y şi ⊢ y ® j este o echivalenţă pe Ft. 3) există y a. (i) ⊢ x = y ® y = x. 2) j Î S.

cn) Û A ⊨ j[a1.….xn) al lui Lt şi pentru orice a1.anÎA avem: t(c1. F t mulţimea formulelor sale şi Et mulţimea enunţurilor sale. Dacă Lt este un limbaj de ordin I (cu egalitate).an]. Observaţie. 7. Să se arate că dacă pentru orice formulă jÎFt şi pentru orice interpretări s1.an) ⊨ j(c1. 7.16.…..an).s2: Vt ® A şi pentru orice termen t avem : s1|FV(t) = s2|FV(t) Þ t A (s1) = t A (s2). Să se demonstreze că pentru orice formulă j(x1. Dacă |Lt| = |C|.xn) al lui Lt şi pentru orice a1.s2 avem: s1|FV(j) = s2|FV(j) . Pentru orice interpretări s1. 7. atunci |Lt(C)| = |Lt|.Lindenbaum – Tarski a limbajului Lt (sau a calculului cu predicate).anÎA avem: ( A .….14..15.13. atunci ||j(s1)|| = ||j(s2||. 64 .a1 . a1.cn) ( A .…. 7. Fie C o mulţime de constante noi şi Lt(C) limbajul extins prin adăugarea constantelor din C. Să se demonstreze că dacă jÎFt.12.….. vÎVt Ú 7. atunci în algebra Boole Ft/º avem: "x j(x) = $x j(x) = vÎVt Ù j(v) iar j(v). Să se demonstreze că pentru orice termen t(x 1.…. atunci cardinalul lui Lt este |Lt| = |Ft| = |Et|. an ) = t A (a1.….…..….

atunci există o teorie Henkin T în Lt(C) cu TÍ T . Dacă T este o teorie în Lt atunci T ⊢ j(c) în Lt(C) dacă si numai dacă T⊢"x j(x) în Lt. 7. Dacă T este o teorie în Lt atunci T consistentă în Lt implică T consistentă în Lt(C) (reamintim că o mulţime S de formule se zice inconsistentă dacă S⊢j pentru orice jÎFt şi consistentă dacă nu este inconsistentă). Să se arate că dacă T este o teorie consistentă a lui Lt. Fie S o mulţime de enunţuri ale lui Lt. Definiţie.7.19. Fie T o teorie consistentă în Lt(C).18.î.î. Atunci T se numeşte teorie Henkin dacă pentru orice formulă j(x) a lui Lt(C) cu cel mult o variabilă liberă x există cÎC a. Implicaţia T ⊢ j(c) ®$x j(x) are loc întotdeauna. Definiţie. T ⊢ $x j(x)® j(c). Fie Lt şi C a.21. ÷Lt÷ = ÷C÷. Vom considera în continuare numai teorii închise ( formate numai din enunţuri ). Dacă T este o teorie consistentă în Lt. Observaţie. 7. 65 .î. A ⊨T şi ÷ A ÷ £ ÷Lt÷.17. 7. 7. atunci există o structură A a. Fie j(c)Î Lt(C) cu j(x) ÎF şi cÎC. Observaţie. atunci T¢ este teorie Henkin. Definim deducţia semantică S ⊨ j prin: A ⊨ S Þ A ⊨ j ( j enunţ).20. Să se arate că dacă T este teorie Henkin şi TÍT¢ este consistentă.

O teorie T admite un model dacă şi numai dacă orice parte finită a sa admite un model. (Teorema de completitudine a lui Lt ). (Teorema de compacitate). Să se arate că dacă T este o mulţime de enunţuri şi j este un enunţ din Lt. atunci: T ⊢ j Û T ⊨ j. atunci T are un model cel mult numărabil. (Teorema Löwenheim-Skolem).25.23. Fie T o mulţime de enunţuri într-un limbaj numărabil Lt. Pentru orice enunţ j al lui Lt avem: ⊢ j Û ⊨ j. 66 . Dacă T are un model.7. 7.24. (Teorema de completitudine extinsă). 7. 7.22.

1≤i≤n a. …. × q n = a × q . 67 . … . Să arătăm la început că [a. Cum în fiecare din cazurile (p. 1. Să alegem q∈ℤ a. xn∈ℤ a. q par) numărul ap2+bpq+cq2 este impar (căci prin ipoteză a.î. relaţii binare.2.1. qi ∈ℤ şi qi≠0.q n ⇔ q1 × . q impar) şi (p impar. q∈ℤ. Mulţimi. b]∩ℚ ≠ ∅. pi cu (pi . 1. Astfel. Fie x = p ∈ℚ cu p. 1≤i≤n). qi 1 ar trebui să existe q 1 1 a =x1r1+…+xnrn ⇔ = (cu a ∈ℤ*) q q q1 . q≠0 (putem presupune că p şi q nu q sunt simultan pare).. Atunci ax 2 + bx + c = ap 2 + bpq + cq 2 q2 .î.. c sunt impare) deducem că ax2+bx+c≠0 pentru orice x∈ℚ. de unde concluzia.î.î.B:SOLUŢII §1. ri∈ℤ (căci atunci putem alege x∈ℚ\ℤ şi nu vor exista x1. de unde ar trebui ca q |q1…qn -absurd. funcţii. q ∤q1…qn. Presupunem prin absurd că există ri = pi ∈ℚ. xn∈ℤ a. scriind ri = 1≤i≤n şi qi ≠ ±1. 1. b. x=x1r1+…+ xnrn ). Alegând x = x1.î.. q impare) sau (p par.3. qi orice x∈ℚ să se scrie sub forma x = x1r1+…+ xnrn cu xi∈ℤ.. 1≤i≤n (evident pi . qi)=1 există indici i a. În mod evident nu este posibil ca pentru orice 1≤i≤n.

Pentru ca rădăcinile x1.a+b+c sau 68 2 = 1 .b . 1. ëb . Scriind că n = 2p+1 cu p∈ℤ obţinem că 4k+1= = (2p+1)2 = 4p2 + 4p + 1. Ridicând din nou la pătrat deducem că a 2 + 4ax 2 . atunci a = 0 sau x=0.r şi 2q 2q 2q p 2 ∈(a.2 x a = 2 bc (cu a = x 2 + a . atunci x2 = .4. b]∩ℚ. b]∩I≠∅. n ∈ℤ*avem 0< p m 2 ∈I. b) cu r. cu . Cum r∈ℚ.2k ± 4k + 1 2k ∈ℚ trebuie ca 4k+1=n2. Δ=(2k-1)2-4k(k-2)=4k2-4k+1-4k2+8k=4k+1. s)∩I şi 2 < s . s)⊂(a. 1.4a × x a = 4bc . adică 2q cum (r. notând [mb] =k avem k ∈[a. Dacă a = 0 .a û de unde mb-ma>1. n∈ℤ. b) deducem că r + (a.a ) > b .5. s ∈ℚ şi pentru orice m.b)∩ℚ. s)⊂(a. m é 1 ù 1 1 Să demonstrăm acum că şi [a. s-r)∩ℚ atunci q n p p p 2 ∈I. Dacă x=0 atunci a = b = c = 0 ∈ℚ.a = b + c .a (b . b)∩ℚ şi s∈(r. r + 2 ∈(r. adică mb>ma+1. atunci x . Dacă ∈(0.Fie m = ê ú + 1 > b . b)∩I≠∅.c ∈ℚ). de unde x 2 . Pentru aceasta fie r∈(a. Dacă a × x ¹ 0 . de unde k = p2 + p cu p∈ℤ.a ) = 1 . deci m(b . b)∩I.a .2 x a + a = b + c + 2 bc egalitate pe care o scriem sub forma a . Atunci (r. Dacă a × x = 0 . Dacă x = a + b + c ∈ℚ. atunci în mod evident a ∈ℚ. Deci mb³[mb]>ma.

de unde ( ) p3+3q2pr =2 şi 3qp2+q3r = 0. de unde 2 y a = y 2 + a . Înlocuind obţinem că 5a12 .3a1 . Avem de găsit soluţiile (a. 2 Pentru (a1. Observaţie. a1 + .2 y a + a = b . Înlocuind a1 n 3n 2 + 8mn m a1 obţinem a1 = astfel că mulţimea cerută este: n 5n 2 .6.7.a + b + c + 2 ab + 2 ac + 2 bc = -a + b + c Û 2a + 2 ab + 2 bc + 2 ca = 0 . b1)≠(0.. Fie a = a1 şi b = b1+4. 0) b1 = avem b1 m = cu (m. atunci a = b = 0 ∈ℚ. adică p = r = 0 şi atunci obţinem contradicţiile: 0 = 2 şi r ∈ℚ. …. a + b ∈ℚ. 4). 1.b . atunci a1 . Dacă c=0 atunci c = 0 ∈ℚ. Dacă prin absurd 2 = p + q r atunci 2 = p 3 + 3q 2 pr + r 3qp 2 + q 3 r . Dacă q = 0 sau 3 r ∈ℚ concluzia este clară. Procedând inductiv după n deducem că dacă a1. Să presupunem că q≠0 şi r ∉ℚ. pentru orice n∈ℕ*. b)∈ℚ2 pentru care 5a -3a+16 = b2.m 2 69 .. a 2 . Notând din nou y = a + b ∈ℚ deducem că y ... Din 3qp2+q3r = 0 ⇒ q(3p2+q2r) = 0 şi cum q≠0 deducem că 3p2+q2r = 0. (cum a=0) deducem că x = c ∈ℚ.. an.8b1 = 0 . n)=1.b12 . Dacă b=0. + a n ∈ℚ. a n ∈ℚ. În toate cazurile am ajuns la concluzia că y 2 . Observăm că o soluţie particulară este (0.a = b deci Dacă y≠0 atunci din nou a ∈ℚ şi deducem imediat că şi b ∈ℚ pe când dacă y=0. 1.. de unde a = ab = bc = ac = 0.

atunci SS′= b12 p1 .{a∈ℚ | a = 3 n 2 + 8 mn 5n 2 . Până la n = 4 se demonstrează uşor prin reducere la absurd. ( )( ) Dacă r = 1.b2 . de unde sistemul (⋆⋆) í ìb × 3 p + c × 3 p 2 = .9.8. În cazul general. ci≥1... m. ridicând de câteva ori la pătrat ambii membri (grupaţi în mod convenabil). + d e ce b1 a1 + .. Scriem egalitatea (⋆) a + b × 3 p + c × 3 p = 0 sub forma b × 3 p + c × 3 p 2 = -a . Atunci abc = c3p. ce.absurd). Înmulţind ambii membri ai lui (⋆) cu 3 p obţinem a × 3 p + b × 3 p 2 = -cp . di≠0. pr care divid pe cel puţin unul dintre numerele ai. vom face o demonstraţie prin inducţie după numărul factorilor primi diferiţi p1.. + bn an este un număr întreg nenul. de unde ac=b2 şi ab = c2p. 2 1. de unde b = c = 0 (căci ( ) în caz contrar am deduce că imediat că şi a = 0. Este util să se demonstreze prin inducţie o afirmaţie mai tare: Există numere întregi c1. Vom nota: S= b1 a1 + ..c 2 p .. de. …. atunci S are forma b1 p1 + b2 1 şi se poate 2 lua S′= b1 p1 .. …. prin adunare obţinem 3 p × ac . (m. 70 . Rezultă 1. p2. d1. n)=1 }. toţi divizorii primi ai numerelor ci fac parte dintre p1. a.b 2 = ab ..a ï ïa × 3 p + b × 3 p 2 = -cp î Înmulţind prima ecuaţie a lui (⋆⋆) cu –b iar pe a doua cu c.b2 ≠0. ….î. n ∈ℤ. adică b3 = c3p. + d e c e .m 2 .pr şi produsul d1 c1 + . + bn a n şi S′= d 1 c1 + . 3 p= b ∈ℚ c .

Fie a 1 + .. Vom nota prin S1. dacă m=1. f = S3S2 este un număr întreg nenul. p2. atunci este evident. …. ….f × S 3 p r ) S = S 4 . atunci S4 poate fi scrisă sub forma S 4 = S 6 + S 7 p . atunci S 4 = b 1 a 1 . unde βi sunt numere întregi. pentru că 2S6S7≠0. + b m a m . dacă bi sunt numere raţionale oarecare şi ai numere naturale diferite două câte două. cu divizorii primi cuprinşi între p1. + b m a m . În particular. atunci numărul b1 a1 + . se pot egala cu 0). pr-1. …. S4= b 1 Dacă S4=0.. Atunci SS′= S5S8=g. ….f 2 p r ¹ 0 . + bn a n este iraţional. αi sunt numere întregi pozitive libere de pătrate.. S6S7≠0 şi numerele de sub semnul radicalului din sumele S6S7 nu se divid prin p.î. Dacă m>1. mai mari decât 1 şi libere de pătrate (i = 1.f × S 3 p r ) .f 2 p r ¹ 0 (într-adevăr. n > 1). iar f2pr printr-una impară). Suma S poate fi scrisă sub forma S = S1 + S 2 p r ..f 2 p r + 2 S 6 S 7 p ¹ 0 datorită ipotezei de inducţie. Atunci 2 2 S 5 = S 6 + S 7 p . Vom lua S′= S 8 ( S 3 S 4 . 71 2 S 4 . p2. pr-1(S1. S5S6 este un număr nenul g. unde p este unul dintre numerele prime p1. n .. cu f≠0. 2.Presupunem acum că r≥2 şi că afirmaţia noastră este adevărată pentru toate valorile mai mici decât r. Atunci o putere pară a lui pr. Din nou din ipoteza de inducţie se găseşte un S6 a. După presupunerea de inducţie există o astfel de sumă S3 a. S8 dacă nu se precizează contrariul. Observaţie. S8 sume de forma b 1 a 1 + . ….î. unde S2≠0. Produsul S3S are forma S 3 S = S 3 S 1 + f p r = S 4 + f p r . Presupunem că S4≠0. b 12a 1 se divide printr- .f 2 p r = b 12a 1 .. Rămâne de demonstrat 2 că S 5 = ( S 3 S 4 .

absurd. absurd. Dacă m≡0 (7) ⇒m2+2≡2 (7). . absurd. adică 7n2-m2≥1. Dacă m≡1 (7) ⇒m2+1≡2 (7). Dacă m≡4 (7) ⇒m2+2≡4 (7). Obţinem că 7n2=m2+1. de unde 7 ³ 3 + m2 n2 Dacă m≡5 (7) ⇒m2+2≡6 (7). Dacă m≡4 (7) ⇒m2+1≡3 (7). Dacă m≡3 (7) ⇒m2+1≡3 (7). absurd. Dacă m≡2 (7) ⇒m2+2≡6 (7). Dacă m≡1 (7) ⇒m2+2≡3 (7). absurd. adică 7³ 3 + m2 . Din 7- m >0 n deducem că 7n2-m2>0. absurd. Dacă m≡6 (7) ⇒m2+2≡3 (7). Să arătăm de exemplu că egalităţile 7n2-m2=1. Dacă m≡6 (7) ⇒m2+1≡2 (7). Dacă m≡2 (7) ⇒m2+1≡5 (7). Dacă m≡3 (7) ⇒m2+2≡4 (7). n Este suficient să demonstrăm că: 3 + m2 m 1 3 + m2 m2 +1 > + Û > n n mn n mn 2 m2 + 1 Û 3 + m2 > Û m2 3 + m2 > m2 + 1 ⇔ m ( ) ( ) 72 . Însă dacă m≡0 (7) ⇒m2+1≡1 (7). Să presupunem prin absurd că egalitatea 7n2-m2=1 este posibilă. 2 sunt imposibile. absurd. În concluzie 7n2-m2≥3.1. absurd. absurd. Dacă m≡5 (7) ⇒m2+1≡5 (7).10. absurd. absurd. absurd. absurd. Să presupunem că şi egalitatea 7n2-m2=2 este posibilă. absurd. adică 7n2=m2+2.

ç a + n -1 ÷ . Dacă a = m æ mp ö ∈ℚ cu n∈ℕ*. 1. adică a øè è a ø è a a ø è ø a n +1 + 1 a n +1 1 öæ 1 æ = ç a + ÷ç a n + n a øè è a 1 ö ö æ n -1 ÷ . Scriind că: 1 öæ n 1 ö æ n +1 1 ö æ n -1 1 ö æ ç a + ÷ç a + n ÷ = ç a + n +1 ÷ + ç a + n -1 ÷ . a ø è ø 1 a n totul rezultă făcând inducţie matematică după n∈ℕ. 73 . iar n 2 > 0 ." nÎℕ*. 0≤k≤2n-1 2n 2n n n şi că pentru orice valoare a lui k. atunci cosç k × ÷ ia cel n n ø è = am + 1 am şi mult 2n valori distincte atunci când k∈ℕ (pentru aceasta este suficient să ne reamintim că rădăcinile ecuaţiei x2n-1=0. 1. " nÎℕ*. nu obţinem numere xk distincte de cele date de (1)). atunci ipoteza devine concluzia a. dacă presupunem că există kÎℕ* n 2 1 2 7< atunci < 7 < . Ştim că 2 log 2 9 = 9 . 1. ceea ce este k k k 7- =3Û ( 2) log 29 = 3 ∈ℕ. Putem deci alege a = 2 ∈I şi b = log 2 9 ∈I.12.m4+3m2 > m4+2m2+1 ⇔ m2 >1. fals). de unde: 2 log 29 7- 1 > 0 . Dacă n = -m ∈ℤ. care sunt în număr de 2n.11. ceea ce este adevărat (deoarece dacă m=1. în afară de cele arătate mai sus.13.î. cu m∈ℕ avem că a n + facem inducţie matematică după m∈ℕ. adică 1< 7k2 <4. sunt date de (1): 2 kp 2kp k k x k = cos + i sin = cos p + i sin p .

În continuare scriem 98 98 æ2 ö cos 2 2 pa = 2 cos 2 (2pa ) .1 = 4 .1 = 2ç . k∈ℕ*. Cum D a = k2b2-4b2=b2(k2-4).1 3 è9 ø 32 1 9 2 . Atunci a2+b2=kab ⇔ a2 + b2 . Să presupunem acum că nedivizibil prin 3) şi să arătăm că nedivizibil prin 3).1 = k +1 . Cum x = ap avem cos(2ap ) = 2 × . cos(tpa ) ia o infinitate de valori distincte şi din acest fapt va rezulta că presupunerea α∈ℚ este falsă.1 (cu s ( k +1 unde s = 2 × r 2 .1 (cu 2 ce nu 9 ( ) 2 (cu 98 ce nu se divide prin 3). Fie a b + =k b a cu k∈ℕ. pentru ca a∈ℕ 74 .14. n ∈ ℤ şi n ∈ℕ*.2r × 32 + 32 (evident cum r nu se divide 2 prin 3 atunci nici r nu se divide prin 3. Vom demonstra că pentru t = 2k. 1.1 = se divide prin 3).1 . Deci cos 2 k ap = ( æ r ö s ap = 2 cos 2 ap .1÷ .kab = 0.1 . cos 2 cos 2 k ap = ( ) r 32 3 k -1 (cu r cos 2 k +1ap = ( ) s 2 k +1 .1 = 2 × ç k . cu n m.Să presupunem acum prin absurd că a = m ∈ℚ.1÷ . Pentru aceasta vom utiliza identitatea cos 2 x = 2 cos 2 x .1 (cu 3∤r) pentru orice k∈ℕ şi astfel concluzia problemei este imediată.1 = 2 . deci nici s nu se divide prin 3). Într-adevăr. ç 2 ÷ 2 3 è3 ø 2 k k k +1 ) ( ) 2 ) ( ) r 32 k .

.16. Cum z × z = z = 1 şi z ¢ × z ¢ = z ¢ = 1 1.( zn + z1 ) .. (5) şi (6) obţinem că k = .. 2 În cazurile (2) şi (4) obţinem că s = 0 şi k = ±2. (3). Atunci 3 kb = ±b 2 şi cum a.. de unde am deduce că x -5 ∈ℚ . b∈ℕ rămâne numai x3 = 5 + 3×3 6 × x .17.4 k+s=-1 (4) k-s=2 k+s=2 sau (2) k-s=-2 k+s=-2 sau (5) k-s=-1 k+s=.15..absurd !. 3x z + z¢ 2 2 . Fie x = 3 2 + 3 3 şi să presupunem prin absurd că x∈ℚ+*.∉ℕ sau k= 5 ∉ℕ. astfel că: z z¢ 1 1 + z + z¢ ¢ z + z¢ a= = z z = = a . Fie a = ¢ 1 + zz 1 1 deducem că z = şi z ¢ = .. × zn 75 .. z1 × . Fie a = (z1 + z2 )(z2 + z3 ). adică k2-4=s2 (cu s∈ℤ) ⇔ k2-s2 = 4 ⇔(k-s)(k+s) = 4⇔ (1) k-s=. zz ¢ + 1 1+ z × z¢ 1+ 1 zz ¢ 6= 3 1. 1.4 sau (3) sau (6) k-s=4 k+s=1 k-s=1 k+s=4 5 2 sau În cazurile (1). Atunci a = posibilitatea a = b. de unde α∈ℝ.trebuie ca expresia k2-4 să fie pătrat perfect.

2 Perpendiculara în B pe OA taie cercul în B1 şi B2. × ç r + r ÷ + + çz ÷ç ÷ çz ÷ è 1 z 2 øè z 2 z 3 ø è n z1 ø = r2 r2 × . i = 1.. de 1 z1 ...z n z1 × . pentru orice 1≤i≤n... × z1 zn æ 1 æ1 1 öæ 1 1 ö 1ö ç + ÷ç çz ÷ç z + z ÷ × .18.... Să arătăm la început că D0={z∈ℂ | |z|<1}⊆M.. deducem că r2 ... Fie acum z∈ℂ a. Dacă Bi are afixul zi .. atunci B are afixul z . z n + z1 z1 × z 2 × .î. 1.. Cum |±1| = 1 ⇒-1. × ç z + z ÷ ( z + z ). 76 . 2. × z n unde α∈ℝ... adică 0 = (-1)+1∈M...Cum z i × z i = z i zi = 2 = r 2 . pentru orice 1≤i≤n.. 0<|z|<1. Astfel: zi a= (z 1 + z 2 z 2 + z 3 . Considerăm în planul raportat la sistemul de axe xOy cercul de centru O şi rază 1 şi punctul A de afix z situat în interiorul cercului : y B1 A B x B2 O Dacă B este mijlocul lui OA.(z + z ) ÷ ç ÷ 3 ø 1 ø è 1 z 2 øè 2 è n n 2 1 = = 1 = a .. atunci z = z1+z2 (căci OB1AB2 este romb). × z n )( ) ( ) 2 ö æ r 2 r 2 öæ r 2 r 2 ö æ 2 ç ÷ç ÷ × ... 1∈M......

a∈ Ai0 şi b=f(a)⇔∃i0∈I a. deci ∈M. Deci Dn⊆M. b=f(a) ⇔ ∃i0∈I a. Sunt situaţii când pentru anumite familii (Ai)i∈I de mulţimi incluziunea de la (ii) este strictă. 2 z z z = 1 . adică D1⊆M. Cum z = 2 × iar 2 2 2 z ∈M. acum că şi coroana circulară D1={z∈ℂ| 1<|z|≤2}⊆M. 1.î. è iÎI ø iÎI şi cum k este oarecare deducem că Observaţie.19. pentru orice n∈ℕ. Avem : b∈ f ç U Ai ÷ ⇔ ∃a∈ U Ai a. (i). iÎI æ ö ø è iÎI iÎI (ii).î. b∈f( Ai0 )⇔ b∈ U f ( Ai ) . deducem că iÎI ö æ f ç I Ai ÷ Í f ( Ak ) è iÎI ø æ ö f ç I Ai ÷ Í I f ( Ai ) . I Ai ⊆Ak. dacă vom 77 . 2 Analog se demonstrează că în ipoteza Dn={z∈ℂ| 2n-1<|z| ≤ 2n}⊆ M Þ Dn+1⊆ M (căci 2n<|z|≤ 2n+1 Þ Þ z = 2 × ÎM). z2∈M.î. deducem că z∈M. şi cum ℂ= U D n n ³0 z z z £ 2n Þ Î Dn Í M Þ Î M 2 2 2 z 2 deducem că ℂ⊆M şi cum M⊆ℂ deducem că M = ℂ.adică D0⊆M. deci adică z ∈ D0⊆M sau 2 z £ 1. Cum pentru orice k∈I. Să arătăm Cum |z1| = |z2| = 1Þ z1. Pentru z∈D1. 1<|z|≤2. Atunci z = z1+z2∈M.

20. Mn . Dacă notăm N = U M i . deci f(A1∩A2)=f(Ø)=ØÌ Ì f(A1) ∩ f(A2). 0]. jÎJ ö ÷ ç jIJ B j ÷ ⇔f(a)∈ jIJ B j ⇔∀j∈J. 1] atunci f(A1)=[0. pentru orice x∈ℝ. atunci conform relaţiei (1) putem i =1 n -1 (1) |M1∪M2|=|M1| + |M2| . f(x)=x2. 1]. deci aplicând ipoteza de inducţie pentru n -1 i =1 U (M i I M n ) şi ţinând seama de faptul că (M i I M n )I (M j I M n ) = (M i I M j )I M n . Totul rezultă din echivalenţele: a∈ f -1 æ ç ⇔∀j∈J. 78 . 1]. Presupunem egalitatea din enunţ adevărată pentru oricare m submulţimi ale lui M cu m<n şi o să o demonstrăm pentru n submulţimi M1. Avem : a∈ f -1 æ ç ö ÷ ç jUJ B j ÷ ⇔ f(a)∈ jUJ B j ⇔ ∃j0∈J a. M2... A2=(0. (iv). a∈f -1 (Bj) ⇔ a∈ I f -1 (B j ) . 1]. f(A2)=(0. Facem inducţie matematică după n.î.|N∩Mn|. pe când A1∩A2=Ø. Î è Î ø jÎJ f(a)∈ B j0 ⇔∃j0∈J a. deoarece elementele din M1∩M2 apar atât la M1 cât şi la M2. Pentru n=2 trebuie demonstrată egalitatea : care de asemenea este adevărată. iar A1=[-1. deci f(A1)∩f(A2)=(0.. a∈f -1 ( B j0 )⇔ a∈ U f -1 ( B j ) .considera de exemplu f:ℝ→ℝ. Însă n -1 i =1 n N∩Mn= ç U M i ÷ ∩Mn= U (M i I M n ) . .î.|M1∩M2| scrie: (2) æ n -1 è i =1 ö ø i =1 U M i = |N∪Mn|=|N| + |Mn| . ceea ce este evident. (iii). f(a)∈Bj ⇔ Î è Î ø 1. Pentru n=1 egalitatea din enunţ se reduce la |M1|=|M1|.

1)n . 79 ..I M in ..2 £ n -1 n n å M i1 I M i2 I .<in .1)n . obţinem relaţia (3): N I M n = U (M i I M n ) = å M i I M n i =1 i =1 n -1 n -1 1£ i < j £ n -1 n å MiIM jIMn + + 1£ i < j < k £ n -1 å M i I M j I M k I M n ..(M i I M n )I (M j I M n )I (M k I M n ) = (M i I M j I M k )I M n .2 I M n - . i =1 Conform principiului inducţiei matematice.(..NI M n = ç å M i + M n ÷ è i =1 ø ö ÷+ ÷ ø ö ÷ . egalitatea din enunţ este adevărată pentru orice număr natural n nenul.2 I M i i =1 Aplicând ipoteza de inducţie şi pentru ∣N∣ obţinem: N = UMi = å Mi n -1 i =1 n -1 i =1 (4) + 1£ i < j £ n -1 å MiIM j + n -1 i =1 1£ i < j < k £ n -1 å M i I M j I M k .1)n .2 I M i astfel că ţinând cont de (3) şi (4) relaţia (2) devine: U M i = N + M n ...2 I M i = å M i i =1 i =1 1£i < j £ n å MiIM j + n + 1£i < j < k £ n å M i I M j I M k ..2 I M i ú i =1 ë û .(. + (......1)n -1 I M i ... etc.1)n -3 1£i1 < i2 <....1)n . + ÷ ø n æ n -1 ö i =1 n -1 æ -ç å ç 1£i < j £ n -1 M i I M j + iå M i I M n =1 è æ +ç ç 1£i < jå £ n -1 M i I M j I M k + 1£i <å n -1 M i I M j I M n <k j£ è n -1 é ù + ê(... + (. + (.

deducem că oricărei funcţii g: M‫→׳‬N îi putem asocia n funcţii distincte de la M la N ale căror restricţii la M‫ ׳‬sunt egale cu g. mulţimea M va avea un singur element şi este clar că vom avea n=n1 funcţii de la M la N. atunci luând drept codomeniu pe f(M)⊆N. Facem inducţie matematică după m. Dacă f:M→N este injectivă. Aplicând ipoteza de inducţie pentru funcţiile de la M‫ ׳‬la N. cu x0∈M iar M‫ ׳‬submulţime a lui M cu m-1 elemente. putem scrie M=M‫{∪׳‬x0}. Deoarece pe f (x0) îl putem alege în m moduri iar pe g în (m-1)! moduri (conform ipotezei de inducţie) deducem că de la M la N putem defini (m-1)!. m =m! funcţii bijective. iar f(M) are m elemente. cu x0∈M elemente. mulţimile M şi N vor avea câte un singur element şi vom avea o singură funcţie bijectivă de la M la N. pentru orice x∈M.׳‬unde N‫=׳‬N \ {f (x0)}. dacă m=1. (i). Dacă M este o mulţime cu m elemente. Presupunem afirmaţia adevărată pentru mulţimile M ce au cel mult m-1 elemente. deducem că de la M la N se pot defini n·nm-1=nm funcţii. dacă m=1. atunci orice funcţie bijectivă f:M→N este perfect determinată de valoarea f(x0)∈N precum şi de o funcţie bijectivă g:M‫→׳‬N‫ . x0ÏM¢. (ii). y (x) = g(x) dacă x∈M‫ ׳‬şi y dacă x=x0. atunci putem stabili m! funcţii bijective de la M la N‫׳‬ 80 . deducem că f determină o funcţie bijectivă f :M→f(M). Facem inducţie matematică după m. y iar M‫ ׳‬submulţime a lui M cu m-1 Pentru orice y∈N şi pentru orice funcţie g : M‫→׳‬N. considerând f g. Presupunem afirmaţia adevărată pentru toate mulţimile M‫׳‬ şi N‫ ׳‬ambele având cel mult m-1 elemente şi fie M şi N mulţimi având fiecare câte m elemente. dacă vom alege în N o parte N‫ ׳‬a sa cu m elemente. f (x)=f(x). x0ÏM¢. (iii). Reciproc.21. f g.1. Scriind M=M‫{∪׳‬x0}. : M→N.

. Fie A. + (.. (i)⇒(ii). avem egalităţile (1): n n S m = Fm . N={y1. rezultă că putem construi m m m!× C n = An funcţii injective de la M la N..î.xm}.. yj} .. Mi∩Mj este mulţimea funcţiilor definite pe M cu valori în N \ {yi .)׳‬ 81 ..22.. f*(A)=f*(A‫⇔)׳‬f(A)=f(A‫.. n Astfel dacă notăm prin Fm mulţimea funcţiilor de la M la n N... i=1. C n .2..U M i = n m . relaţia (1) devine: n 1 2 n S m = n m .. etc. |Mi∩Mj|=(n-2)m.î... Cum numărul submulţimilor N‫ ׳‬ale lui N care m au m elemente este egal cu C n .. etc.. yi nu este imaginea nici unui element din M.. . respectiv.∩Mn=∅).2)m . y2..(conform cu (ii)..1)m + C n (n . Vom demonstra echivalenţa afirmaţiilor astfel (i)⇒(ii)⇒(iii)⇒(iv)⇒(v)⇒(vi)⇒(vii)⇒(i) iar apoi (i)⇔(viii) .. conform punctului (i) avem că: (|M1∩M2 ∩.. 1 2 Deoarece sumele ce apar în (1) au. x2.1)n -1 C n -1 . . .C n (n ..1)n M 1 I M 2 I ..)..å M i + i =1 i =1 i =1 n n n n din Fm .I M n ..20.∪ Mn conform problemei 1. (2) |Mi|=(n-1)m... . Deoarece Mi este de fapt mulţimea funcţiilor definte pe M cu valori în N \ {yi }... n C n temeni egali. C n .n. + (.. (iv).. ţinând cont de acest lucru şi de (2).∩Mn|=0.. . deoarece M1∩M2 ∩.. 1...U M i = n m . deci 1£ i < j £ n å MiIM j - 1£ i < j < k £ n å M i I M j I M k + .yn} iar Mi mulţimea funcţiilor de la M la N a. Să considerăm M={x1. mulţimea funcţiilor surjective S m de la M la N va fi complementara mulţimii M1∪ M2∪. A‫∈׳‬P(M) a.

))׳‬ Astfel. g(x)≠h(x). (iii)⇒(iv).î. (v)⇒(vi).׳‬ deci y∈A‫∩׳‬B‫ . adică f* este surjectivă. Pentru A∈P(M) * -1 trebuie demonstrat că (f ∘f*)(A) = A⇔ f (f (A))=A.)׳‬Atunci f(A∩B)=f(f -1(A¢)∩f -1 (B‫=))׳‬f(f -1( A‫∩׳‬B‫. deci f(∁MA)⊆∁Nf -1 -1 (A‫∩׳‬B‫ .)׳‬Cum f este injectivă. dacă x∈f -1(f(A))⇒f(x)∈f(A)⇒există x‫∈׳‬A a.))׳‬Dacă y∈f(f -1(A‫∩))׳‬f(f -1(B‫⇒))׳‬y∈f(f -1(A‫ ))׳‬şi y∈f(f -1(B‫ ⇒ ))׳‬există x‫∈׳‬f -1(A‫ )׳‬şi x‫∈׳׳‬f -1(B‫ )׳‬a.Dacă x∈A. (ii)⇒(iii). atunci : 82 . f*(f*(A))=A. Fie A. Pentru cealaltă incluziune.))׳‬ Să arătăm că f(f -1(A‫∩))׳‬f(f -1(B‫⊆))׳‬f(f -1(A‫∩׳‬B‫ . (iv)⇒(v). f(A)∩f(∁MA)=f(A∩∁MA)=f(∅)=∅.׳‬adică A⊆A‫.î.î.)׳‬adică (vi)⇒(vii). rezultă x=x‫∈׳‬A‫ . Incluziunea A⊆f -1(f (A)) este valabilă pentru orice funcţie f. pentru orice A∈P(M). B∈P(M) şi A‫ . Fie g. deci notând B=f*(A)∈P(N) avem că f*(B)=A. Deoarece f*∘f*=1P(M) . f∘g=f∘h şi să presupunem prin absurd că există x∈L a. h : L→M două funcţii a. f(x) = f(x‫⇒)׳‬f*({x})= = f*({x‫{ ⇒)}׳‬x}={x‫ ⇒ }׳‬x=x‫∈׳‬A.׳‬ analog A‫⊆׳‬A. deci A=A‫ . atunci f(x)∈f(A)⇒f(x)∈f(A‫ ⇒)׳‬există x‫∈׳‬A‫׳‬ a. adică f -1 (f ( A))⊆A.׳‬B‫∈׳‬P(N) a.î. f(A∩B)⊇f(A)∩f(B) şi cum incluziunea f(A∩B)⊆f(A)∩f(B) este adevărată pentru orice funcţie deducem că f (A∩B)=f(A)∩f(B).׳‬adică f* este injectivă. Pentru A∈P(M) avem: (A). y=f(x‫=)׳‬f(x‫.î.)׳׳‬ Cum x‫∈׳‬f -1(A‫ )׳‬şi x‫∈׳׳‬f -1(B‫⇒)׳‬f(x‫∈)׳‬A‫ ׳‬şi f(x‫∈)׳׳‬B‫. f(x)=f(x‫ . A=f –1(A‫)׳‬ şi B=f –1(B‫ . adică g(x)∈∁M{h(x)}.î.׳‬Deoarece y = f(x‫⇒)׳‬x‫∈׳‬f y∈f(f (A‫∩׳‬B‫.

cum f* este surjectivă. (viii)⇒(i). h : L→M. Dacă B1.î.)׳‬atunci g(f(x))= =g(f(x‫⇒))׳‬x = x‫ . g(x)=x. Fie x. Notând A={xy∣y∈B}⊆M avem că f (A)=B ⇔f*(A)=B. Definind g:N→M. (iv)⇒(v). Avem de demonstrat că pentru orice B∈P(N). B2∈P(N) şi f*(B1)=f*(B2). x‫∈׳‬M şi f(x) = f(x‫ . Fie B∈P(N) şi y∈B . deci există x∈A a. 1. f(x)=f(x‫ )׳‬şi să presupunem prin absurd că x≠x‫ . f(xy)=y. x‫∈׳‬M a.î. adică f* este injectivă.f(g(x))∈f(∁M{h(x)})⊆∁Nf(h{x})=∁N{f(h(x))}. x‫ }׳‬şi definind g. atunci există xy∈M a.׳‬adică f este injectivă. f (f (B))=B .׳‬h(x‫=)׳‬x.׳‬h(x)=x‫ . g(y)=x definită corect şi evident g∘f=1M . a. g este funcţie f. Vom demonstra echivalenţa afirmaţiilor astfel: (i)⇒(ii)⇒(iii)⇒(iv)⇒(v)⇒(vi)⇒(i) iar apoi (i)⇔(vii). g(x‫=)׳‬x‫ . (i)⇒(ii). deci f(g(x)) ≠ f(h(x)) ⇔(f∘g)(x) ≠ (f∘h)(x) ⇔ f∘g≠f∘h .î. ceea ce este absurd. revine (iii)⇒(iv). atunci g≠h şi totuşi f∘g=f∘h . Incluziunea f (f -1 (B))⊆B este valabilă pentru orice -1 dacă y=f(x) cu x∈M şi y0 dacă y∉f(M). (vii)⇒(i). atunci datorită injectivităţii lui f. a arăta că f(∁MA)⊇∁Nf (A). de unde şi incluziunea (B)). f*(A)={y}⇔f(A)={y}. Dacă x. Să presupunem 83 . există A∈P(M).23. Fie acum y∈B. Fie A⊆M . f*(f*(B1))=f*(f*(B2)) ⇔1P(N) (B1)=1P(N) (B2)⇔B1=B2.׳‬Notând L={x. atunci la f(∁MA)∪f(A)=N ⇔ f(∁MA∪A)=N⇔f(M)=N. (i)⇒(viii).î. (ii)⇒(iii). y=f(x) şi deoarece y∈B ⇒ x∈f B⊆f(f –1 -1 (B)⇒y=f(x)∈f(f –1 (B)). ceea ce este absurd.

Presupunem prin absurd că există y0∈N a.î. pentru orice x∈M. 84 .î. pentru -1 orice y∈N. Pentru y∈N. g∘f=h∘f. adică g=h. ceea ce este absurd. adică f este şi surjectivă. pentru A=M ar trebui să avem: f(∁MM)⊇∁Nf (M)⇔ f(∅)⊇∁Nf (M)⇔ ∅⊇∁Nf (M)⇔f(M)=N.î.24. ì ï0 pentru h( y ) = í ï1 pentru y = y 0 î * este presupusă injectivă ar rezulta că {y0}=∅.23. Dacă g. adică f -1 ({y0})=∅⇔f*({y0})=∅. 1.prin absurd că există y0∈N a. obţinem astfel o funcţie g : N→M. (i)⇒(vii). deci f este surjectivă. atunci pentru orice y∈N. cu x = g(y)∈M. atunci f(M) şi M au acelaşi număr de elemente şi cum f (M)⊆M rezultă că f (M)=M .{y 0 } şi Evident g≠h şi totuşi g∘f=h∘f. (vi)⇒(i). există x∈M a. adică f este surjectivă. h : N→{0. f(x)≠y0. Deoarece şi f*(∅)=∅ ⇒ f*({y0})=f*(∅) iar pentru că f (v)⇒(vi). şi 1. h:N→P sunt două funcţii a. ∀y∈N y Î N . g(y) = xy . ceea ce este absurd. (i)⇒(ii). Definim g. f(x)≠y0. scriind că f(g(y)) = y. 1} astfel : g(y)=0. În particular. ce verifică în mod evident relaţia f∘g = 1N..î.22. (vii)⇒(i). f(x)=y (căci f(M)=N) şi astfel g(y)=g(f(x))=(g∘f)(x)=(h∘f)(x)=h(f(x))=h(y). Rezultă imediat din problemele 1. Pentru fiecare y∈N alegând câte un singur xy∈f ({y}). 1. Dacă f este injectivă.25. rezultă y = f(x). Vom demonstra următoarele implicaţii: (i)⇒(ii) ⇒ ⇒(iii)⇒(i). pentru orice x∈M.

22.î.B î Evident. . pentru x = a1 î care este surjectivă fără a fi însă injectivă (deoarece f(a1) = f(a2) şi a1 ≠ a2).⇐”. i = 1. . (i). ... Vom 85 . numărabilă... Evident. Definim f : A→A.23.. ï ïa1 . .B .25. şi 1. Rezultă din problema 1. Dacă B este mulţimea de la (i).(ii)⇒(iii).26. Vom construi în această ipoteză o funcţie f : A →A care este injectivă fără a fi însă surjectivă. 1.. atunci pentru orice element y∈M va exista un unic element xy∈M a.25.. Presupunem prin absurd că A este infinită.⇒”. …}.) deci există f -1 : M→M. Din relaţia f∘f = 1M deducem că f este bijectivă (conform problemelor 1. pentru x Î A . ï . ….. adică f este şi injectivă. Dacă f este surjectivă. Mulţimea A fiind infinită. pentru x = a i . rezultând astfel finitudinea lui A.. (ii).3. Ideea de rezolvare este asemănătoare cu cea folosită la (i): vom construi în ipoteza că A este infinită o funcţie g : A →A care este surjectivă fără a fi însă injectivă. an.⇐”. Rezultă din problema 1. a2. ceea ce este în contradicţie cu ipoteza. f este injectivă dar nu şi surjectivă deoarece a1∉f(A). i = 2. f ( x) = í ï x.⇒”.27. (iii)⇒(i). ï ï g ( x) = í x. putem găsi o submulţime strictă a sa. . f(xy)=y (căci în caz contrar ar rezulta contradicţia că M ar avea mai multe elemente decât M).. pentru x = a i . ceea ce va fi absurd. definim g:A→A astfel: ìa i -1 . pentru x Î A . 1. ìa i +1 .2. B={a1..

Dacă toate funcţiile fn (n≥1) sunt surjective.. 1. oricare ar fi t≥1. Fie acum n≥k+1.29. t ⊆ … ⊆ Bk. atunci f(n)≥k (făcând inducţie matematică după k). 1 ⊆Ak. atunci.î. conform ipotezei de inducţie avem f(n-1)≥k iar apoi din aceleaşi motive f(f(n-1))≥k şi astfel f(n)>f(f(n-1))≥k ⇒ f(n)>k ⇒ f(n)≥k+1. vom construi câte o mulţime Bk⊆Ak cu proprietatea că fk(Bk) = Bk-1.î. există m>k (anume m=f(n-1)) a. Pentru k=0 totul este clar căci f(n)≥0. pentru orice k∈ℕ. pentru fiecare număr natural k (k≥1).tk = Bk . În cadrul acestor grupări vor intra un număr par de elemente iar cum M are un număr impar de elemente.î. t≥1. k∈ℕ şi n≥k. Prin urmare. cum Ak este finită. afirmaţia este evidentă. Bk. atunci n-1≥k.î f(x) = x. y) cu proprietatea că f(x) = y şi x ≠ y (posibil datorită bijectivităţii lui f).. Relaţia f(n)>f(f(n-1)) conduce la concluzia: pentru orice n>k. Pentru aceasta vom nota. conform ipotezei f(n)>f(f(n-1)). rezultând astfel că f(k)=k. n>k ⇒ f(n-1)≥k. pentru orice i∈ℕ 86 .tk +i .grupa elementele lui M în perechi (x. Să presupunem prin absurd că există un k∈ℕ a. (1) Bk . Dacă nu. există un tk∈ℕ a. deci f(n-1)≥n-1≥k. Deoarece pentru un k fixat avem şirul de incluziuni Bk. Vom arăta la început că dacă n. adică f = 1ℕ.tk +1 = . f(m)<f(n). de unde concluzia falsă că {f(n) : n>k} nu are element minimal. 1. k≥0. deducem că există x∈M a.28. Cum n-1≥k. f(k)>k şi fie n>k. = Bk . t = (fk+1∘fk+2∘…∘fk+t)(Ak+t). f(n) fiind un număr natural.

. Vom nota Bk= Bk .tk -1 = Bk -1. respectiv (2).m. Xk)∈ S1k ⇔ (CMX1. Ţinând cont de alegerea lui t k-1. deoarece în acest caz S11 ={M}.tk -1+1 = . X2. În aceste condiţii.tk -1 = (fk∘fk+1∘…∘ f k -1+ t k -1 )( Ak -1+ t k -1 ). Din definiţia lui Bk-1 avem: Bk-1= Bk -1. Să 87 . Să presupunem că | S1k -1 | = (2k-1-1)n şi să considerăm ecuaţia X1∪X2∪…∪Xk∪Xk+1=M. pentru orice k≥1.d.30. Aplicând pe fk egalităţilor (1) obţinem: (fk∘fk+1∘…∘ f k +tk )( Ak +tk ) = (fk∘fk+1∘…∘ f k +tk +1 )( Ak +tk +1 ) = ….. cu X1. Xk+1 ⊆ M. Pentru k = 1 afirmaţia este evidentă.tk -1 = (fk∘fk+1∘…∘ f k -1+tk -1 )( Ak -1+tk -1 ) =…= = (fk∘fk+1∘…∘ f k +tk )( Ak +tk ) = fk((fk+1∘…∘ f k +tk )( Ak +tk ))= fk(Bk). pentru orice k≥1. este următoarea: plecăm de la un x0∈B0⊆A0. Pentru a demonstra că | S1k | = (2k-1)n. adică: (3) Bk -1. unde tk-1 este cel mai mic număr natural cu proprietatea că (2) Bk -1.î. din (3) rezultă cu necesitate tk-1 ≤ tk.tk .. deducem că S1k şi S 2k au acelaşi număr de elemente. CMXk )∈ S 2k ..tk = Bk -1. …. S 2k mulţimile de soluţii pentru ecuaţiile (1).(alegem pe tk ca fiind cel mai mic număr natural cu această proprietate). …. cum f1(B1) = B0 putem alege x1∈B1⊆A1 a..tk +1 = . f1(x1) = x0. 1. ţinând cont de alegerea lui tk-1 avem: Bk-1 = Bk -1. Fie S1k . …. deci | S11 |=1=(21-1)n. Plecând de la observaţia imediată că (X1. X2. Să demonstrăm că fk(Bk) = Bk-1. CMX2. pentru orice k∈ℕ. ş.. vom face inducţie după k.a. definirea şirului (xn)n≥0. Astfel.

(i).1) n . Conform ipotezei de inducţie. deci 88 . X1∪X2∪…∪Xk trebuie să fie de forma X1∪X2∪…∪Xk= câte soluţii are ecuaţia X1∪X2∪…∪Xk = M´. cum f este presupusă surjectivă.p × 2 kp × C np = å (2 k . deducem că numărul p de soluţii pentru p ecuaţiile X1∪X2∪…∪Xk=CMXk+1∪Y (când Y parcurge submulţimile lui Xk+1) va fi egal cu å (2 k . există x´. y∈M şi f(x)=f(y). Dacă x. cu necesitate = CMXk+1∪Y = M´. y∈N şi g(x)=g(y). k n-p+t Pentru ca (X1∪X2∪…∪Xk)∪Xk+1 = M. y´∈M a.1) n . este ca f să fie surjectivă.1) t C tp = t =0 t =0 (2k-1)n-p(2k-1+1)p = = (2k-1)n-p2kp. afirmaţia din enunţ este valabilă pentru orice k≥1. Cum pe Y ca t submulţime cu t elemente a lui X k+1 o putem alege în C p moduri. Într-adevăr. dacă x. Să găsim pentru |Y| = t. 1. atunci din g∘f injectivă rezultă şi g injectivă.fixăm pe Xk+1. Conform principiului inducţiei matematice. cu Y⊆Xk+1. adică f este injectivă. dacă | Xk+1 | = p (p≤n).î f(x´)=x şi f(y´)=y.p å (2 k . atunci pe Xk+1 o putem alege în Cnp moduri. Avem că |M´| = |CMXk+1∪Y| = |CMXk+1|+|Y| = n-p+t. atunci g(f(x))=g(f(y)) ⇔ (g∘f)(x)=(g∘f)(y) ⇔ x=y. O condiţie suplimentară pe care dacă o verifică f.31.1) n . Deci numărul de n n soluţii al ecuaţiei (X1∪X2∪…∪Xk)∪Xk+1 = M va fi egal cu: p =0 k k n å (2 k .p (2 k ) p C np =(2 -1+2 ) = p =0 = (2·2k-1)n = (2k+1-1)n.1) n .p +t C tp = (2 k . 0≤t≤p ecuaţia X1∪X2∪…∪Xk=M´ va avea (2 -1) soluţii.

(g∘f)(x) = g(y) ⇔ g(f(x)) = g(y) şi cum g este presupusă injectivă rezultă f(x) = y. 1. atunci deoarece g∘u=v∘f avem g(u(x))=v(f(x)) şi 89 . atunci din g∘f surjectivă rezultă surjectivitatea lui f .î. adică h este surjectivă. Definim h:N→P. (g∘f)(x) = y ⇔g(f(x)) = y şi cum f(x)∈N deducem că g este surjectivă. Pentru partea a doua a enunţului. să demonstrăm că dacă în plus g este injectivă. Din h∘g∘f injectivă şi f bijectivă deducem că h∘g este injectivă. (ii). există x∈M a.î. atunci g(y)∈P şi cum g∘f este surjectivă există x∈M a.î.32. rezultând astfel că f este bijectivă. deducem că f şi h sunt injective iar f este surjectivă. Fie y∈P. cum u este surjectivă.33. Din f şi h bijective iar f∘h∘g surjectivă deducem că g este şi surjectivă. adică f este surjectivă. h(y) = f(x). u(x) = y. Să presupunem de exemplu că h∘g∘f şi g∘f∘h sunt injective iar f∘h∘g este surjectivă (celelalte cazuri se tratează analog).f(x´) = f(y´) ⇒ x = y.. Într-adevăr. fie y∈N. u(x´)=y. Fie y∈N. adică de fapt este bijectivă. g(x) = g(y) ⇒g(f(x´)) = g(f(y´))⇒(g∘f)(x´) = (g∘f)(y´)⇒x´ = y´ ⇒ (ii). Cum h este şi injectivă. Ţinând cont de problema 1. Din f∘h∘g surjectivă şi f bijectivă rezultă că h∘g este surjectivă. Se tratează analog cu (i). adică g este injectivă. cum g∘f este surjectivă există x∈M a.31. 1. deducem că este de fapt bijectivă. (i). adică g este injectivă.î. Dacă mai avem x´∈M a.

Din h´∘u=f ⇒ h´(u(x))=f(x) ⇒h´(y)=f(x)=h(y).î. Pentru a demonstra unicitatea lui h cu proprietăţile din enunţ. Mt=Mt+1 = … Deci pentru orice n≥k. adică v(h(y))=g(y) ⇔ v(h(u(x)))=g(u(x)) ⇔ f2(M)⊆f(M) ⇔ M2⊆M1. t∈ℕ a. Fie y∈N şi x∈M a. Cum f este injectivă. Să arătăm că dacă f este injectivă. Mk=Mt şi k < t. adică h=h´. În particular. să mai considerăm h´:N→P a.î. adică. Dacă y∈N. … obţinem f t (M) = f t+1 (M) = …. h´∘u=f şi v∘h´=g. dacă f este surjectivă. conform problemei 1. atunci M1=M2=…=M. de unde aplicând succesiv f. alegem un k∈ℕ minim cu proprietatea că Mk=Mk+1. 2 90 . că v∘h=g.g(u(x´))=v(f(x´))⇔g(y)=v(f(x)) şi g(y)=v(f(x´)) ⇒v(f(x))=v(f(x´)) ⇒ f(x)=f(x´) (deoarece v este injectivă). fără a fi însă surjectivă. u(x)=y. care este adevărată din ipoteză. u(x)=y. obţinem şirul descrescător de submulţimi ale lui M: (1) … ⊆Mn+1⊆Mn⊆…⊆M3⊆M2⊆M1⊆M. demonstrăm v(f(x))=g(u(x)) ⇔ (v∘f)(x)=(g∘u)(x). g∘f = 1M. f 3. M1 = f(M)⊆M deci f(f(M))⊆f(M) ⇔ Fie k.î. există g:M→M a. atunci incluziunile de la (1) sunt stricte. adică h este corect definită şi h∘u = f.34. Evident.22. în caz contrar. Raţionând recurent..î.î. f . Din (1) deducem că Mk=Mk+1= …=Mt-1=Mt. (i). atunci există x∈M a. avem Mn=Mn+1=… Astfel. f t-1 (M) = f t (M). 1.

⇐”. X∩B=Ø deducem A∩(X∩B)=A∩Ø⇔(X∩A)∩B=Ø⇔A∩B=Ø. dacă y=f(x) şi y0 dacă y∈M \ f(M).⇒”. M∩B) = (A. deducem că putem găsi cel puţin două inverse diferite ale lui f la stânga. adică f este injectivă.. (ii). (ii).. fără a fi însă surjectivă. X∩B) = f(X) = (A. Rezultă că (X∩A)∪(X∩B) = (Y∩A)∪(Y∩B)⇔ X∩(A∪B) = Y∩(A∪B) ⇔X∩M = Y∩M⇔X = Y.23. 1.î. X∩B)⇔X∩A=A şi X∩B=Ø. Ø)∈P(A)×P(B). Ø)⇔(A.⇒”. . contrazicând astfel minimalitatea lui k.35. şirul de incluziuni (1) fiind strict descendent. Dacă f este injectivă. B) iar f(M)=(M∩A. x.. Y∈P(M) a. f(X) = f(Y) ⇔ (X∩A. Cum f nu este injectivă există. (iii). adică f(A∪B) = f(M) şi cum f este presupusă injectivă deducem că A∪B=M. . Pentru fiecare y0∈M putem defini g y0 :M→M. rezultă că M este infinită. Avem f(A∪B)=((A∪B)∩A.î.. y∈M.). aplicând g obţinem g(f k(M)) = k+1 k-1 k = g(f (M)) ⇔ f (M) = f (M). Din . Considerând elementul (A. În mod evident { g y0 : y0∈M} este infinită şi pentru orice y0∈M avem g y0 ∘f = 1M. Ø)=(X∩A. conform cu (i). x ≠ y şi f(x) = f(y) = z. Y∩B) ⇔ X∩A = Y∩A şi X∩B = Y∩B. din felul în care am definit inversa la stânga a lui f (vezi problema 1. Fie X. 91 . cum f este presupusă surjectivă există X∈P(M) a. (i). = (Y∩A. B). (A∪B)∩B)= = (A. g y0 (x)=x. Deoarece f -1({z}) conţine cel puţin două elemente distincte.Din f k(M) = f k+1(M). adică Mk-1=Mk.

(k.1). pentru n impar ï ï 2 ï . …. S2). n-1). …. pentru n = 0 = í1.⇐”. (2. (n-1. pentru orice (S1.. pentru n > 0 ï2n. n-2). ï ï ï 1 + 1 (4n . pentru n par ï2 î se constată cu uşurinţă că g = f-1. pentru n = 1 ï ï n . Să presupunem acum că A∩B=Ø şi fie S1∈P(A).(4n .37. pentru n = 0 . 1≤k≤n-1}. 1. ţinând cont de (ii) deducem că inversa lui f. 1)} Qn = {p∈ℕ* : p=(n-1)(n-2)/2+k.n) . f -1: P(A)×P(B)→P(M) va fi dată de S2)=S1∪S2. pentru n < 0 ï2 2 ï ï ï f (n) = í1. (iii).1). pentru n < 0 ì1 . Atunci f(S1∪S2) = ((S1∪S2)∩A. 1. Pentru fiecare număr natural n vom considera mulţimile: Pn = {(1. Despre aceste mulţimi vom arăta: 92 . Avem că : ì1 1 ï . = í0. S2)∈ P(A)×P(B). pentru n > 0 î ï2 2 î f -1(S1.36.S2∈P(B). (S1∩B)È(S2∩B))=(S1∪Ø. adică f este surjectivă. = ((S1∩A)È(S2∩A).2n. Totul rezultă din (i) şi (ii). n-k). Considerând acum funcţia g:ℕ*→ℤ. (S1∪S2)∩B) = . Ø∪S2)=(S1. g(n) = (-1)n× [n ] 2 ì (1 .

pentru orice k cu 1≤k≤m-1 şi orice t cu 1≤t≤n-1. va fi suficient să demonstrăm că dacă m<n. y) = (n-1)(n-2)/2+x. deci 2)/2 + m>(m-1)(m-2)/2+m-1≥(m-1)(m-2)/2+k. adică Qn ⊆ f(Pn). de unde egalitatea cerută. Într-adevăr. deducem că f(x. atunci p=(n-1)(n-2)/2+k cu 1≤k≤n-1 şi notând x=k. s)∈ℕ*×ℕ*. Afirmaţia 1) este evidentă. dacă p∈Qn. nÎN * Fie acum (r. din m<n deducem că m<m+1≤n. Deoarece Pn şi Qn au fiecare câte 93 (n- 1)(n-2)/2+t≥m(m-1)/2+t = (m-1)(m-2)/2+m-1+t≥(m-1)(m- . deducem şi cealaltă incluziune. y)∈Pn. cum (x. atunci x + y=n. fie m≠n. atunci Pm∩Pn = Ø 2) nÎN * U Pn = ℕ*×ℕ* 3) Dacă m≠n. dacă (x. atunci Qm∩Qn = Ø 4) pentru orice n∈ℕ*. atunci (m-1)(m-2)/2+k<(n-1)(n-2)/2+t. f(Pn) = Qn. y)∈Pn deducem că f(x. y)∈Qn. Egalitatea de la 4) o vom demonstra prin dublă incluziune. adică f(Pn) ⊆ Qn.1) Dacă m≠n. deci 1≤x£n-1 şi cum f(x. s)∈Pr+s⊂ U Pn . Într-adevăr. Reciproc. y=n-k. Pentru a demonstra 3). să remarcăm că nÎN * U Pn ⊆ ℕ*×ℕ*. y)=p. ţinând cont de felul în care sunt definite mulţimile Pn. În legătură cu 2). cum (r.

y n .n-1 elemente.î. (i). yn). Să presupunem că există (xn.î. (x´. y n +1 ) = í ï(1. n = f(xn. n=f(xn. y´). (x´. y)= f(x´. y) = (x´. pentru y n ¹ 1 ï f ( x n +1 . yn)∈ℕ*×ℕ* a.2) / 2 + x n + 1.1)( x n + y n . deducem că restricţia lui f la Pn cu valori în Qn este bijectivă. Conform principiului inducţiei matematice. pentru y n ¹ 1 ï ( x n +1 . Să arătăm acum injectivitatea lui f. y)∈Pm. Ţinând cont de faptul că: (1) pentru orice A∈P(M). pentru y n = 1 î să arătăm că n+1= f(xn+1. yn)+1 = n+1. deducem că f este injectivă. Pentru aceasta fie (x. Qm∩Qn = Ø. (x´.î. x n + 1). yn)∈ℕ*×ℕ* a. y´) deoarece am văzut mai înainte că restricţia lui f la Pn este bijectivă. yn+1). y´) aparţin aceleiaşi mulţimi Pn. pentru y n = 1 î = (xn+yn-1)(xn+yn-2)/2+xn+1 = f(xn. Surjectivitatea lui f o vom stabili prin inducţie. y´)∈f(Pm)∩f(Pn) = = singurul caz posibil (deoarece în cazul în care (x. y) = f(x´. atunci (x. adică f este surjectivă. yn). y). Avem: ì( x n + y n . A⊆f -1(f(A)) şi 94 . Evident 1=f(1. atunci f(x.1). y). Dacă (x. cu m ≠ n. y´)∈ℕ*×ℕ* a.38. Acesta fiind de altfel y´)∈Pn. pentru orice n∈ℕ* există (xn. 1. Dacă definim ì( x n + 1. 1). f(x. y n +1 ) = í ï x n ( x n + 1) / 2 + 1. deci bijectivă. ceea ce este absurd).

Evident. atunci φA (x)=φB (x)=1.39. Asemănător cu (iii). Ţinând cont de notaţiile de la problemele 1.. Conform problemei 1. avem pentru orice A∈P(M): A⊆f -1(f(A))⇒ f(A)⊆f(f -1(f(A))) ⇒ -1 f -1(f(A))⊆f -1(f(f -1(f(A)))) ⇔ φ(A)⊆φ(φ(A)). (iii). (ii). şi injectivă ⇔ f*∘f*= 1P(M) ⇔ φ = 1P(M). de unde .23. Cum A∩A=A ⇒ φA =φAφA=φA 2. Avem: 95 şi fie x∈A. (i) . x∉B) sau (x∉A. deci x∈B. de unde egalitatea cerută. (vi).. 1.⇐’’.. x∈B) sau (x∈A. Rezultă imediat ţinând cont de problema 1. f este 1. adică A⊆B.. Presupunem că φA=φB A=B. În fiecare situaţie în parte se verifică imediat relaţia φA⋂B (x)=φA (x)φB(x). 1.22. Aplicând (2) pentru B=f(A).22. x∈B). . deoarece ψ = f*∘f*.⇒’’. (ii). Analog B⊆A.40. 23. Se demonstrează analog cu punctul (i) de la problema 1.38. (v). f(f-1(B)) ⊆B.(2) pentru orice B∈P(N). x∉B) sau (x∈A. Evidentă. (i). deducem că φ=f*∘f*. (iv). avem f(f (f(A))) ⊆ f(A) ⇒f -1(f(f -1(f(A)))) Í f -1(f(A)) ⇔ φ(φ(A)) ⊆ φ(A). cu A∈P(M). Pentru x∈M putem avea următoarele situaţii: (x∉A. (ii).

Observaţie. a demonstra că E = F este echivalent cu a arăta că φE = φF. g(n1)=1. Analog se demonstreză că: φF = φA+φB+φC-2(φAφB+φBφC+φCφA)+4φAφBφC. a2 = a. yA∩B(x) = b. (i).43. Cum ψA∩B=ψA ψB (prin ipoteză). adică f(n0)=0. contradicţie. de unde rezultă că φE = φF. există n1∈ℕ a. Cum g este bijectivă. 1. yB(x) = b. Se observă că f(n)≥0. B∈P(M) a. yA∩B(x) = b. deci h(n0)=0. Fie A. Dacă h(n0)>0. 96 Dacă x∉A∪B ⇒ yA(x) = b.42. Avem: φE = φAΔ(BΔC) = φA+φBΔC-2φAφBΔC = = φA+φB+φC-2φBφC-2φA(φB+φC-2φBφC) = φA+φB+φC-2(φAφB+φBφC+φCφA)+4φAφBφC. Egalităţile de la (ii) şi (iii) poartă numele de relaţiile lui De Morgan. există n0∈ℕ a. Conform problemei 1.φAφB+φB . contradicţie. Dacă x∈A\B ⇒ yA(x) = a. adică E = F.φBφA – φ (A \ = φA +φB -2φAφB A B ) ∩ ( B \ A )= = deoarece (A \ B )∩(B \ A )=∅. 1. yB(x) = b. g(n0)=0.î. pentru orice n∈ℕ. de unde se deduce imediat că a = 1 şi b = 0. g(n0)-h(n0)<0. A\B şi A∩B sunt nevide. (iii). deducem că trebuie să fie simultan adevărate egalităţile ab = b. atunci g(n1)-h(n1)<0. Dacă x∈A∩B ⇒ yA(x) = a. yA∩B(x) = a. Se demonstrează analog ca şi (i). Dacă h(n1)>1.. b2 = b.î. Fie E = AΔ(BΔC) şi F = (AΔB)ΔC.41. (ii). . deci h(n1)=1 şi din nou f(n1)=0. yB(x) = a. Cum g este bijectivă. 1.40.î.φA ∆ B =φ( A \ B )∪( B \ A )=φ A \ B + φB \ A-φA \ B φB \ =φA.

k-1.44. Deoarece ρ este simetrică şi pentru orice n∈ℕ* avem (ρn)-1 = (ρ-1)n = ρn . Dacă h(nk)>k. n ³1 adică r este şi simetrică. (x.î. adică există m. Fie acum ρ‫∈׳‬Echiv (A) a.î. (ii). y)∈ r o r . atunci există z∈A a. adică r Í r .׳‬ n ³1 2 1.î.׳‬atunci ρ-1⊆ρ‫=1-׳‬ρ‫ ׳‬şi cum ∆A ⊆ρ‫ ׳‬deducem că r =∆A∪ρ∪ρ-1⊆ρ‫. y)∈ρn. (x. n1. Fie acum (x.î. y)∈ρn∘ρm = ρn+m⊆ r . Evidentă. (iii). 97 . adică f(nk) = 0. 2. g(nk) = k. Deoarece g este bijectivă există un nk∈ℕ a.46. deci h(nk) = k.׳‬Cum ρ n⊆ρ‫ ׳‬n =ρ‫׳‬ pentru orice n∈ℕ* deducem că r = U r n ⊆ρ‫. ρ⊆ρ‫ . (i). y)∈ r . nk-1 pentru care g ia valorile 0. …. adică r ∈Echiv (A). (iii). contradicţie. (ii). deci r este tranzitivă. (i). Conform principiului inducţiei matematice f(n) = 0. oricare ar fi n∈ℕ. deducem că: r -1 æ ö =ç Urn÷ è n ³1 ø -1 = U rn n ³1 ( ) -1 = Urn = r . n∈ℕ* a. adică r este reflexivă. z).Presupunem că f(k)=0 pentru valorile n0.׳‬ 1.î. atunci g(nk)-h(nk)<0. 1. (i). Evident. Evident. 1. (z. Cum ∆A⊆ r deducem că r este reflexivă iar cum r -1 =(∆A∪ρ∪ρ-1)–1=∆A-1∪ρ-1∪(ρ-1)-1=∆A∪ρ∪ρ-1= r deducem că r este şi simetrică. Deducem imediat că (x. ρ⊆ρ‫ . Dacă ρ‫ ׳‬este reflexivă şi simetrică a. Cum ∆A⊆ρ⊆ r deducem că ∆A⊆ r .45. z)∈ρm şi (z. ….

(x. z)∈ρ∪p‫ ׳‬şi (z. (y. ρ2∈ℱ a.. de unde egalitatea cerută. deci (ρ∪ρ‫=2)׳‬ρ2∪ρ‫(∪2׳‬ρ∘ρ‫(∪)׳‬ρ‫∘׳‬ρ)=ρ∪ρ‫(∪׳‬ρ∘ρ‫(∪)׳‬ρ‫∘׳‬ρ)⊆ρ∪ρ‫. Cum ∆A⊆ρ şi ∆A⊆ρ‫∆⇒׳‬A⊆ρ∪ρ‫. Analog ca punctul (iii) de la problema 1. ׳‬ adică ρ∪ρ‫ ׳‬este reflexivă. y)∈ρ∘ρ‫ ׳‬sau (x. Avem: (x.׳‬adică ρ∪ρ‫ ׳‬este şi simetrică. r = U r1n ∈Echiv (A). y)∈ρ2 sau (x.44. adică este şi tranzitivă. deci este o relaţie de echivalenţă. z)∈ρ şi (z. . z)∈ρ şi (z. z)∈ r . (ii). deducem că (x. y)∈ρ‫ ]׳‬sau [(x. 98 . z)∈ρ2 ⊆ r ⇒ (x. relaţia de la (i) devine: ρ∪ρ‫=׳‬ρ∪ρ‫(∪׳‬ρ∘ρ‫(∪)׳‬ρ‫∘׳‬ρ). y)∈ρ‫( ⇒ ׳‬y. x)∈ρ sau (y. Atunci şi (x. ρ1 este simetrică şi reflexivă.48. ρ‫=2׳‬ρ‫ ׳‬şi (ρ∪ρ‫=2)׳‬ρ∪ρ‫. y)∈ρ] sau [(x. y)∈ρ‫∘׳‬ρ ⇔ (x. conform problemei 1. x)∈ρ‫(⇒׳‬y. n ³1 (iii). (y.45.. ∃ z∈A a. y)∈ρ] sau [(x. x)∈ρ∪ρ‫ .⇒’’. să presupunem de exemplu că ρ1 ⊆ ρ2. y)∈ρ sau (x. Utilizăm ipoteza din nou şi relaţia de la (i): deci ρ∪ρ‫ ׳‬este tranzitivă. y)∈ρ‫ 2׳‬sau (x. Fie r = U r . y)∈ρ2 şi cum ρ2 este relaţie de echivalenţă. y).⇐’’. Dacă notăm ρ1 =∆A∪ρ∪ρ-1.׳‬ . z)∈ r ⇔ există ρ1.׳‬ Astfel.î.47. Avem că ρ∘ρ‫⊆׳‬ρ∪ρ‫ ׳‬şi ρ‫∘׳‬ρ⊆ρ∪ρ‫. z)∈ρ2. y)∈(ρ∪ρ‫( = 2)׳‬ρ∪ρ‫(∘)׳‬ρ∪ρ‫⇔ )׳‬ ρ2=ρ.45. z)∈ρ‫ ׳‬şi (z. y)∈ρ∪ρ‫([⇔ ׳‬x..(ii). y)∈ρ2∪ρ‫(∪2׳‬ρ∘ρ‫(∪)׳‬ρ‫∘׳‬ρ). y)∈ρ‫( ⇔ ]׳‬x. reflexivitatea şi simetria lui r sunt rÎF 1. y)∈ρ1. y)∈ρ∪ρ‫( ⇒׳‬x. 1. (x. z)∈ρ‫ ׳‬şi (z. (i).î. Dacă (x.. Conform problemei 1. Pentru tranzitivitate fie (x. deci o echivalenţă pe A..׳‬ imediate.

׳‬atunci ρ1∘ρ2 ⊆ρ‫∘׳‬ρ‫=׳‬ρ‫ . ρ2⇒∆A=∆A∘∆A⊆ρ1∘ρ2. rezultă că ρ-1∘ρ este şi ea o relaţie de echivalenţă. Deci. (x. Deducem că ρ∘ρ-1 este reflexivă. cum ρ-1∘ρ este evident şi reflexivă.50.î. ρ1. Cum ∆A⊆ρ1 . pentru a demonstra că ∆A⊆ρ∘ρ-1 ar trebui ca pentru orice x∈A. (ρ-1∘ρ)2= ρ-1∘ρ∘ρ-1∘ρ= ρ-1∘ρ. x)∈ρ∘ρ-1.î.î. y) ∣ există z∈A a. z)∈ρ-1 şi (z. adică este o echivalenţă pe A. (z. (ii). (i). z)∈ρ-1 şi (z. deci ρ-1∘ρ este o relaţie simetrică. să presupunem că ρ1∘ρ2=ρ2∘ρ1. y)∈ρ deci ρ-1∘ρ este tranzitivă. y)∈ρ}. (x. Cum (ρ1∘ρ2) -1= ρ2-1∘ρ1-1 =ρ2∘ρ1= ρ1∘ρ2. y)∈ρ∘ρ-1⇒ există z∈A a. adică ρ1∘ρ2=ρ2∘ρ1. (x. deci este o echivalenţă. Să notăm prin r membrul drept al egalităţii ce trebuie stabilită.49. 99 Din (ρ1∘ρ2)2 = (ρ1∘ρ2)∘(ρ1∘ρ2) = ρ1∘(ρ2∘ρ1)∘ρ2 = . Dacă ρ‫∈׳‬Echiv (A) a. = ρ1∘(ρ1∘ρ2)∘ρ2 = ρ12∘ρ22 =ρ1∘ρ2 deducem că ρ1∘ρ2 este şi tranzitivă. x)∈ρ∘ρ-1 adică să existe z∈A a. atunci (ρ1∘ρ2)-1= Invers. lucru asigurat de (i). adică ρ1∘ρ2 este reflexivă. x)∈ρ⇔(y.î. Cum (ρ∘ρ-1)∘(ρ∘ρ-1) = (ρ∘ρ-1∘ρ)∘ρ-1 = ρ∘ρ-1 deducem că ρ∘ρ-1 este şi tranzitivă. = ρ2-1∘ρ1-1= ρ2∘ρ1. x)∈ρ. adică ρ∘ρ-1 este simetrică. z)∈ρ-1 şi (z. Dacă ρ1∘ρ2ÎEchiv(A). Referitor la ρ-1∘ρ avem relaţiile: (ρ-1∘ρ)-1=ρ-1∘(ρ-1)-1=ρ-1∘ρ Dacă (x. deducem că ρ1∘ρ2 este şi simetrică.î. (y. ⇔ există z∈A a.1.׳‬adică r 1 o r 2 Í r . 1. Avem că ρ∘ρ-1={(x. ρ2⊆ρ‫ .

ρ. Pentru x∈M.51. ρʹ (f(x))= [f (x)]ρʹ = f ([x]ρ).î. y)∈ρ ⇒ [f (x). Păstrând notaţia claselor de echivalenţă de la problema 1. (i∘f1∘ p M . de unde deducem că pe M). atunci( f ∘pM.ρʹ (f(x)) = (pN. (i). 1.ρ(x))=( f ʹ∘pM. Pentru x∈M.Cum ρ1. să presupunem că ar mai exista o funcţie f ʹ: M / ρ→N / ρ´ a. adică f1= f . deducem că r ⊆ρ1∘ρ2 de unde egalitatea r =ρ1∘ρ2 . Atunci.. (ii).î. Pentru a demonstra unicitatea lui f .y∈M a. y)∈ρ f Cum f este în mod evident şi surjectivă.51. Funcţia f f = f ʹ. r f )(x) = f(x) ⇔ f 1 [x ]r f = f(x) ⇔ f1 [x ]r f = f(x)= ( ) ( ) şi x∈M. f (y)]∈ρʹ (din enunţ) ⇒ [f (x)]ρʹ=[f (y)]ρʹ . clasa de Dacă x.ρʹ∘f)(x) = pN. Dacă x∈M. adică f este corect definită. definim: f ([x]ρ)=[f(x)]ρ´.ρ)(x)=(pN. ρʹ∘f)(x). ρʹ∘f= f ʹ∘pM. [x]ρ=[y]ρ ⇔ (x. ρ şi fie x∈M. y∈M şi [x ]r f = [ y ]r f ⇔ (x.î. ρ2⊆ρ1∘ρ2 şi cum ρ1∘ρ2 este relaţie de echivalenţă. adică pN. ( ) 100 . 1. pentru x∈M definim f [x ]r f =f(x).ρ)(x)= f (pM. vom nota prin [x]ρ echivalenţă a lui x modulo relaţia ρ.Atunci f ʹ([x]ρ)= f ʹ(pM. altă funcţie bijectivă a. ρ1. Evident (relaţia de egalitate fiind o echivalenţă ( ) este corect definită căci dacă x.ρ(x))= f ([x]ρ)= =[f(x)] r ¢ =pN. Pentru a proba unicitatea lui f . deducem că f este bijectivă. ρ2 sunt reflexive. r f =f = f [x]r f . pN. i∘f1∘ p M .52. fie f1 : M /ρf→Im (f ) o ⇔ f(x)=f(y) (de aici rezultă imediat şi injectivitatea lui f ) . ρʹ∘f= = f ∘pM.

y∈ℝ şi (x)ρ=(y)ρ ⇒ x-y∈ℤ. Să arătăm că f este bijectivă. pentru injectivitate. Să arătăm că funcţia f : P(M)/ρ → P(N). scriind x=[x]+{x}. x-x=0∈ℤ. adică {x}-{y} = 0. y∈ℝ a. f((X)ρ) = X∩N. Definim funcţia f:ℝ/ρ→[0. y = [y]+{y} ⇒ x-y = ([x]-[y])+{x}-{y}. Dacă x.53.1. pentru orice x∈ℝ. deci ρ∈Echiv(ℝ). deci ρ este şi simetrică. x-y. adică (x)ρ= (y)ρ.55. deci f este corect definită. 101 . Dacă x. Deoarece pentru x∈ℝ. deducem că f este bijectivă. Y∈P(M) şi (X)ρ= (Y)ρ. deci bijectivă. fie x. Dacă X. 1. y∈ℝ şi x-y∈ℤ ⇒ y-x∈ℤ. y-z∈ℤ. de unde rezultă că {x}-{y}∈ℤ. atunci X∩N = Y∩N ⇒ f((X)ρ) = f((Y)ρ). fie x.î. adică f este şi surjectivă. deducem că ρ este reflexivă. Probarea faptului că ρ este o echivalenţă pe P(M) nu ridică probleme. 1. Cum surjectivitatea lui f este evidentă. x)∈ρ. z)∈ρ. atunci (x-y)+(y-z)∈ℤ ⇔ x-z∈ℤ ⇔ (x. adică f este corect definită (deducem totodată şi injectivitatea lui f). pentru orice X∈P(M). este o bijecţie.54. deci f este injectivă. y. Pentru Y∈P(N). scriind Y = Y∩N ⇒ Y = f((Y)ρ). 1) prin f((x)ρ)={x}∈[0. Pentru tranzitivitate. adică ρ este şi tranzitivă. Fie Echiv(M) (respectiv Part(M)) mulţimea relaţiilor de echivalenţă de pe M (respectiv mulţimea partiţiilor lui M). z∈ℝ a.î. 1). f((x)ρ) = f((y)ρ) ⇒{x}={y} ⇒ x-[x] = y-[y] ⇒ x-y = [x]-[y]∈ℤ. adică (y.

Deci. (y. dacă i1≠i2 ar rezulta că M i1 I M i2 ≠∅ (căci ar conţine pe y). Reflexivitatea şi simetria lui g (P) sunt imediate.Vom nota prin f : Echiv (M)→Part (M) funcţia ce asociază fiecărei relaţii de echivalenţă ρ de pe M.56. 1. y)∈g(P) ⇔ y∈ x ⇔Mi= x . y)∈ρf. partiţia lui M dată de clasele de echivalenţă modulo ρ: f(ρ)={[x]ρ | x∈M } ( [x]ρ fiind clasa de echivalenţă a lui x modulo ρ). y∈ M i1 şi y. Există deci i1. ρ : M→M / ρ. ceea ce este absurd . atunci clasa de echivalenţă x modulo g (P) este egală cu Mi. î. deci g (P)∈ Echiv (M). Definim g : Part (M)→Echiv (M) astfel : dacă P=(Mi) i∈I este o partiţie a lui M. Dacă în general. z)∈g(P). funcţia g fiind astfel corect definită. y∈Mi . ρ∈Echiv (M). x. Deci i1=i2=i şi astfel x. atunci avem surjecţia canonică p M. dacă N are k elemente. Să arătăm că dacă x∈Mi. definim relaţia g(P) pe M astfel : (x. 102 . i2∈I a. Deducem astfel că g este de fapt inversa lui f. y )∈g(P)⇔ există i∈I a. z∈ M i2 . f : M→N este o funcţie surjectivă. atunci aceasta dă naştere la următoarea relaţie de echivalenţă de pe M : (x. adică f este bijectivă. y). z∈Mi. Într-adevăr. x. y∈Mi ⇔ (x. atunci k! funcţii surjective de la M la N vor determina aceeaşi relaţie de echivalenţă pe M. Mai mult.y)∈ρg∘f⇔(g∘f)(x)=(g∘f)(y)⇔ g(f(x))=g(f(y))⇔f(x)=f(y)⇔ (x.z) Î g (P) de unde concluzia că g (P) este şi tranzitivă. dacă g : N→Nʹ este o funcţie bijectivă atunci relaţiile ρf şi ρg∘f coincid căci (x. y)∈ρ f ⇔ f(x)=f(y). Fie acum (x. adică (x. Dacă ρ este o relaţie de echivalenţă.î.

atunci există i∈I a. atunci pentru 103 . Pentru i∈I. i)) = f((x. ceea ce este evident. Să arătăm că f astfel definită verifică cerinţele enunţului. adică f = f. = fi(x) ⇔ fi(x) = fi(x). pentru orice i∈I.. k = (1 k!) × k m . avem: ( f ∘αi)(x) = fi(x) ⇒ f (αi(x)) = fi(x) ⇒ f ((x. x∈ M i = M i ´ {i} .î. f ∘αi = fi. atunci (pi∘ f )(x) = pi( f (x)) = fi(x). + (. Pentru (ii). Fie x∈S. Definim f : S→N. Avem că (pi∘f)(x) = fi(x) ⇔ pi(f(x)) = orice i∈I. Atunci. deci f = f . deci x = (xi. f∘h=g∘h. a demonstra că f∘αi = fi este echivalent cu (f∘αi)(x) = fi(x). [ ] 1. pentru orice x∈Mi ⇔ f(αi(x)) = fi(x) ⇔ f((x. fie h : P→M a. Pentru x∈N definim f(x) : I→ U M i astfel: iÎI f(x)(i) = fi(x). î.59. 1. pentru orice i∈I.1)m + C k (k . 1. pentru orice i∈I. pi∘ f = fi. f(x) = fi(xi) (f este corect definită deoarece pentru i≠j. Fie acum o altă funcţie f : N→P a. pentru Fie i∈I şi x∈N. deci p i∘f = fi. pentru x∈S şi i∈I.57. Pentru unicitatea lui f. Dacă x∈N.î.î. fie f : S→N a. i)). cu xi∈Mi. i)) = fi(x) ⇔ fi(x) = fi(x).C k (k .2 )m . Condiţia (i) rezultă imediat din felul în care a fost definită A.21. pentru orice i∈I. i).Luând în particular N=M/ρ şi ţinând cont de problema 1.58. deci f (x)(i) = f(x)(i)..1)k -1 C k -1 . M i ∩ M j =Æ). (iv) deducem că : 1 2 k N m.. ceea ce este evident.

Cum r este cea mai mică relaţie de echivalenţă ce conţine pe ρ ⇒ r ⊆ρh (căci ρh∈Echiv(N)). cum pN . u∘ pN . h = i∘β∘ p N . y). Într-adevăr. Fie h:N→P a.51. 104 pN . Atunci i(u‫(׳‬x))=h(x). r = p N . f (h(x))=g (h(x)) ⇒ h(x)∈Ker(f. y)∈Q.23. Pentru unicitatea lui u. r )= . pentru orice x∈M.52. r ( f ( x)) = p N .î. r este surjecţie. conform problemei 1. deci ρ⊆ρh (vezi problema 1. α : N/ r →N/ρh a. Dacă (x.orice x∈P.î. 1. fie u‫:׳‬P→A a. (ii). Avem atunci egalitatea u∘ pN .î. Fie x∈R. h∘f = h∘g. Pentru x∈M. rezultă u = u . pentru orice x∈P. r = (i∘β∘α)∘ = (i∘β)∘ p N . g). Conform problemei 1.). prin u(x)=h(x). r = u ∘ pN . fie u :N/ r →P a. există a o p N .g(x))∈ r ⇒ ( f ( x )) r = ( g ( x)) r ⇒ p N . r = h. rh = h. rh .61..î.. adică u=u‫. Evident i∘u=h. Conform problemei 1. (i). atunci f(x) = g(y).׳‬ 1.î. de unde u‫(׳‬x)=h(x)=u(x). y)) = f(x) = g(y) = g(π2(x.. Atunci h(f(x))=h(g(x)). există β:N/ρh→Im(h). bijectivă a. u ∘ pN . i∘u‫=׳‬h şi x∈P. (i).60. g(x))∈ρ iar ρ⊆ r ⇒ (f(x). deci (f∘ π1)(x. r . adică f∘ π1 = g∘ π2. cum (f(x). β(x))∈Q. Să arătăm că u = i∘β∘α : N/ r →P are proprietăţile cerute de enunţ. y)) = (g∘ π2)(x. r ( g ( x)) . y) = f(π1(x. cum f∘α = g∘β ⇒ f(α(x)) = g(β(x)) ⇒ (α(x). unde i: Im (h)→P este incluziunea canonică.r = (i∘β)∘(α∘ p N .52. (ii). rh = i∘β∘ p N . Definim atunci u:P→A. Pentru unicitatea lui u. rh .

î.). γ se defineşte astfel: γ( (x) r ) = u(x). Unicitatea lui γ rezultă din faptul că pT . Pentru x∈P avem: (iM∘f)(x) = (iN∘g)(x) ⇔ iM(f(x)) = iN(g(x)) ⇔ pT . 1. y)∈ρu ⇒ u(x) = u(y). adică γ este corect definită. π1∘ g = α şi π2∘ g = = β şi x∈R.î. γ∘ pT . Dacă g :R→Q este o altă funcţie a. r (h2(x)).î. Să arătăm că γ nu depinde de alegerea reprezentanţilor. pentru orice x∈T. adică g = γ.62. r T/ r γ Într-adevăr. β(x)) = γ(x). există o unică funcţie γ: T/ r →R a. r (h1(x)) = pT . y)∈ρu ⇔ u(x) = u(y) (vezi problema 1. β(x)) şi se verifică imediat că π1∘γ = α şi π2∘γ = β. atunci din π1( g (x)) = α(x) şi π2( g (x)) = β(x) ⇒ g (x) = (α(x). u∘h1 = u∘h2.52. situaţie ilustrată de diagrama: h1 P h2 T u R pT . r = u. 105 .Definim atunci γ:R→Q prin γ(x) = (α(x). Pentru aceasta considerăm relaţia ρu de pe T : (x. r (αN(g(x))) ⇔ pT . Din u∘h1 = u∘h2 ⇒ ρ⊆ρu şi cum ρu∈Echiv(T) din definirea lui r deducem că r ⊆ρu. Deci dacă (x) r = ( y ) r ⇒ (x. Să facem acum observaţia că T/ r are următoarea proprietate: Oricare ar fi o mulţime R şi u:T→R a. (i). r este surjecţie. y)∈ r ⊆ρu ⇒ (x. r (αM(f(x))) = pT . ceea ce este adevărat ţinând cont de definirea lui ρ şi de faptul că ρ⊆ r .

58. Din α∘f = β∘g ⇒ (u∘αM)∘f = (u∘αN)∘g ⇒ u∘(αM∘f)= = u∘(αN∘g) ⇒ u∘h1 = u∘h2. r = u.î. Avem diagrama: M f P g β N α R αM u αN iN iM M∐N=T pT . 106 . α. Fie tripletul (R. β) a. există o unică funcţie γ: T/ r →R a. Ţinând cont de observaţia făcută la (i).) există o unică funcţie u:T→R a. γ∘ pT . r )∘αM = u∘αM = α iar γ∘iN = γ∘( pT . r T/ r Atunci din proprietatea de universalitate a sumei directe (vezi problema 1.î. Avem γ∘iM = γ∘( pT .(ii). α = u∘αM şi β = u∘αN. adică ceea ce trebuia demonstrat. r ∘αN) = (γ∘ pT . r ∘αM) = (γ∘ pT . α∘f = β∘g. r )∘αN = u∘αN = β.î.

atunci a∉f(a)=B . Dacă x∈A atunci é ù x∈ êU ( Ai . x∉Ai şi cum ëi ³ 0 û x∈A0.î. Fie deci n≥1 cel mai mic număr natural pentru care x∉An. Dacă a∈B. Numere cardinale. Cum A0∼A2 . există i∈ℕ a..Ai +1 )úU A .. 2.. rezultând astfel egalitatea (1).. pe când dacă a∉B atunci aÎf(a).1. adică există o bijecţie f:A→P(A). atunci cum B∈P(A) şi f este în particular surjecţie. Dacă vom considera mulţimile Ai=f(Ai-2) pentru i≥3. Pentru a proba cealaltă incluziune.î. deducem că există a∈A a. atunci i≥1. Să considerăm mulţimea A= I Ai = I Ai şi să i ³0 i ³1 demonstrăm că : (1) A0 = ê U ( Ai .Ai +1 )ú U A . Dacă vom considera mulţimea B={x∈A∣x∉f(x)}.Ai +1 )ú U A . Analog se probează şi egalitatea: (2) A1= ê U ( Ai . de unde x∈ ê U ( Ai . Atunci x∈An-1 şi deci x∈An-1-An. fie x∈A0. B=f(a).An+1⊆An⊆. atunci în mod evident: . există o bijecţie f:A0→A2. ëi ³1 û 107 é ù .Ai +1 )ú U A .2.§2. Astfel avem probată şi incluziunea de la ëi ³ 0 û é ù stânga la dreapta.absurd. deci a∈B – din nou absurd!. Dacă x∉A. ëi ³ 0 û é ù Incluziunea de la dreapta la stânga este evidentă.⊆A2⊆A1⊆A0 (ţinând cont de faptul că A2⊆A1⊆A0). Să presupunem prin absurd că A∼P(A). 2.

Ai . C0=A şi C i = í ì ï Ai +1 . adică fi este şi surjectivă. j∈ℕ. deci bijectivă. pentru i = 0 ï A ï fi :Bi→Ci definită astfel f i = í1 Ai -1 . y=f(x) şi deoarece fie y∈Ai+1-Ai+2 . 108 . Fie deci i impar şi fi= f Ai -1 . pentru i impar î (să observăm că pentru i impar.Ai . Dacă vom arăta că pentru orice i∈ℕ. pentru i par ï ï f Ai -1 . pentru i par î atunci se observă imediat că pentru i. Aşa după cum am observat anterior se poate construi imediat o bijecţie de la A0 la A1.î. deducem că x∉Ai . Astfel y=fi (x).Ai . adică y∈ Ai+1 şi y∉Ai+2 . fi este bijectivă (suficient doar pentru i impar). i≠j Bi∩Bj=Ci∩Cj=∅ iar din (1) şi (2) deducem că: (3) A0= U Bi şi A1= U Ci .Ai + 2 . Deoarece f este bijectivă deducem imediat că fi este injectivă. i ³0 i ³0 ⇒ Considerăm de asemenea şi familia de funcţii (fi) i≥0 cu ì1 . Pentru a proba surjectivitatea lui fi a. adică x∈Ai-1-Ai . dacă x∈Ai-1-Ai ⇒ f(x)∈ Ai+1-Ai+2 adică fi este corect definită).Ai . pentru i impar ï Ai -1 . deducem că există x∈Ai-1 y∉Ai+2 . Cum Ai+1=f (Ai-1 ). atunci ţinând cont de (3) vom deduce imediat că A0∼A1 . adică A0∼A1 şi cu aceasta teorema este complet demonstrată.Dacă vom considera familiile de mulţimi (Bi) i∈I şi (Ci) i∈I definite astfel: B0=A şi Bi= Ai-1-Ai pentru i≥1.

(iv). Dacă A∼C. g(x)= í ( ï x . deducem că B∼A. În particular g este injecţie şi conform cu (i). n=|B|. Conform problemei 2.4. 2.î. (i) şi (ii) sunt evidente. p = |C|. Bʹ∼B şi cum Bʹ∼A. adică avem bijecţia f : B ® C¢. 2. n = |B|. atunci din (iii) deducem că n=p . Cum n £ p. daca x Î A ï este de asemenea injectivă.î. (iii). p=|C÷. Obţinem astfel că Bʹʹ⊆Bʹ⊆B şi Bʹʹ∼B. adică A∼B. cum A∼B¢.5. n=|B|. evident că B¢∼C‫. p=|C|. (i).׳׳‬de unde deducem că m £ p.3.. daca x Î C î deci m+p £ n+p. atunci A≁C. Deoarece f este surjecţie există g : B ® A a.׳׳‬ deci A∼C‫ . f∘g = 1B. atunci B¢∼C deci p £ n. Putem presupune că A Ç C = B Ç C = Æ. (vi). (ii). 109 . Din ipoteză avem că există B¢⊆B şi C¢⊆C a.2. |B| £ |A|. Rezultă din problema 2. Cum B∼Aʹ deducem că Bʹʹ∼B . Dacă notăm C‫=׳׳‬f(B¢)ÍC¢. Avem o aplicaţie injectivă f : A ® B (deoarece m £ n) şi atunci aplicaţia g : A È C ® B È C ..3.absurd. atunci notând cu B¢ = f(A) Í ÍB obţinem că |A| = |B¢| şi cum B¢ Í B deducem că |A| £ |B| . ( ì f ( x). Fie m = |A|. Să presupunem că m=|A|.2. (v). Cum A∼Bʹ există o bijecţie f : A→Bʹ astfel că dacă vom considera Bʹʹ=f(Aʹ)ÍB¢ avem că Aʹ∼Bʹʹ. Mai trebuie să probăm că dacă m≠p. Dacă f este injecţie. Fie m=|A|. A∼B¢ şi B∼C¢.

U¢).c) este de asemenea injectivă.C). este şi ea injectivă. există u0ÎU.î. Dacă f : A ® B este o aplicaţie injectivă. Fie m = |X|. definită prin egalitatea : j(f)(y) = ì ( ï f ( y ). n = |Y|. ( í ï u 0 . atunci m £ n implică A = Æ şi deci Hom(A. (ix). deci f = f¢. Considerăm aplicaţia j : Hom(Y¢. pentru orice jÎHom(C. g(a. unde Y¢Í Y şi Z~U¢. A). ceea ce arată că pm £ pn. unde U ¹ Æ. unde fÎHom(Y¢. oricare ar fi yÎY¢. atunci g este injectivă.U¢) ® Hom(Y. oricare ar fi yÎY¢. de unde rezultă f(y) = f¢(y). Dacă q = 0. (viii). adică pm = pn = 1.U). C) ® Hom(B. A) ® Hom(C. daca y Ï Y ¢ î Dacă f. unde U¢Í U. p = |Z| şi q = |U|. Atunci Hom(X. B) cu g(j) = f∘j.C) ® Hom(B. Dacă B ¹Æ şi fie f : A ® B injectivă. Pentru orice aplicaţie h : B ® A avem aplicaţia g : Hom(A.(vii).U¢). f¢ÎHom(Y¢. atunci aplicaţia g : A ´ C ® B ´ C. deci mp £ np. daca y Î Y ¢ . (") jÎHom(A. j(f) = j(f¢). Se constată imediat că dacă h este surjectivă. Din ipoteză avem că X~Y¢. atunci j(f)(y) = = j(f¢)(y). 110 . Presupunem că q ¹ 0.Z) ~ Hom(Y¢. C) injectivă . atunci p = 0 şi în acest caz pm = q n = 0. deci mp £ np. 2.C) cu g(j) = j∘h.C) conţin un singur element. Există atunci h : B ® A surjectivă şi deci există g : Hom(A.U¢). Dacă B = Æ.C) şi Hom(B.6. adică aplicaţia j este injectivă. Dacă f : A ® B este aplicaţia injectivă de mai sus. Cum U ¹ Æ. atunci aplicaţia g : Hom(C.c) = (f(a). a.

111 .8.7. Funcţia f : XY´Z ® (XY)Z se defineşte atunci prin f(j) = cj. pentru orice yÎ(XY)Z. pentru orice zÎZ. deci există fα : Xα® Zα bijecţie (αÎI). Presupunem că mα = |Xα| şi nα = |Yα|. Din modul de definire al produsului direct de mulţimi şi de funcţii ( vezi [7.U).X). adică (g o f)(j) = = j. Funcţia g: (XY)Z ® XY´Z se defineşte atunci prin g(y)(y.Z) ~ Im(j). 2. adică ((f o g)(y))(z) = = y(z). şi astfel f o g = 1 ( X Y ) Z .12]) rezultă că există: g= C fα : C Xα® C Zα şi h = Õ fα : Õ Xα® Õ Zα aÎI aÎI aÎI aÎI aÎI aÎI bijecţii. Fie jÎXY´Z. |X| = m.Atunci Hom(Y¢.î.z)ÎY´Z se obţine (g o f)(j)(y. Xα ~ Zα . prin urmare (f o g)(y) = y.z).z)ÎY ´ Z.z). Deci. deci C Xα ~ C Zα şi Õ Xα~ Õ Zα.z)ÎY´Z are loc (((f o g)(y))(z))(y) = (((f(g(y)))(z))(y) = (g(y))(y. ceea ce ne arată că pm £ qn.î. Cum este evident aÎI aÎI aÎI aÎI că C Zα Í C Yα şi Õ Zα Í Õ Yα. Atunci. pentru orice yÎ(XY)Z şi orice (y. pentru orice yÎY. 2. de unde obţinem că Hom(X.z) = cj(z)(y) = j(y. Z trei mulţimi oarecari a. deci g o f = 1 X Y ´ Z . se defineşte funcţia cj(z) : Y ® Z prin cj(z)(y) = j(y. pentru orice jÎXY´Z.z) = g(f(j))(y. Din ipoteză există o submulţime Zα Í Yα a. Pentru orice zÎZ.Y. pentru orice jÎ XY´Z. |Y| = n şi |Z| = p şi vom demonstra că există o bijecţie între mulţimile XY´Z şi (XY)Z. Fie X.z) = y(z)(y). Pentru orice yÎ(XY)Z şi orice (y.z) = (y (z))(y).U¢) ~ Im(j) Í Hom(Y. pentru orice j Î XY´Z şi orice (y. atunci rezultă cele două aÎI aÎI aÎI aÎI inegalităţi. Rezultă că f ( şi g ) este bijectivă. unde prin XY am notat mulţimea {f : Y ® X} = = Hom(Y. (mn)p = mnp.

. n≠n‫ . x‫∈׳‬M‫ ׳‬sau x.׳‬atunci dacă 112 .. Fie M o mulţime infinită în sensul Cantor.î.׳‬Dacă x. n=0.)׳‬ Dacă n‫ .. Să presupunem acum că pentru orice n≠m‫׳‬ φ(n)≠φ(m‫ )׳‬şi să alegem acum n‫ ≠׳‬n+1.)׳‬atunci x. M‫∼׳‬ℕ (fie f :ℕ →M‫ ׳‬o funcţie bijectivă ). atunci x n¢-1 ≠xn şi cum f este injectivă deducem că f (x n¢-1 ) ≠f φ(ℕ ) ⊆ M este o submulţime numărabilă. Se observă imediat că φ : M→M \ {f (0)} definită prin: ( ì x. atunci există M‫ ⊂׳‬M şi o bijecţie f:M→M‫ . Dacă n‫ .î. şi arătăm că funcţia φ(n)=xn pentru orice n∈ℕ este injectivă. Cum n‫≠1-׳‬n. x1=f (x0). există x0∈M a. Rezultă deci că φ este injectivă şi deci este bine definită şi să arătăm că φ este chiar bijecţie.)׳‬ Deoarece M=M‫( ∪׳‬M \ M‫ )׳‬şi φ (x) = φ (x‫ .0≠׳‬de unde φ(0)=x0 şi φ(n‫ =)׳‬f (x n¢-1 ) ∈M‫ ׳‬şi cum φ(0)=x0 ∉ M‫ ׳‬deducem că Dacă φ(n‫≠)׳‬φ(0). Pentru aceasta vom demonstra că dacă n.׳‬deci φ(n+1)≠φ(n‫.0≠׳‬atunci φ(n‫ =)׳‬f (xn¢-1 ) şi φ(n+1)=f (xn) . . n‫∈׳‬ℕ.2. daca x Ï M ¢ ï j (x ) = í ( ï f (n + 1). x‫ ∈ ׳‬M a. xn=f (xn-1).0=׳‬atunci φ (n‫=)׳‬φ (0)= x0 ∉ M‫ ׳‬şi xn+1=f (xn ) ∈ M‫ . (ii)⇒(i).î. x2=f (x1 ). ׳‬atunci φ(n)≠φ(n‫ .9. (i)⇒(ii).׳‬Construim prin recurenţă şirul de elemente φ:ℕ→M. Fie M o mulţime infinită în sens Dedekind . φ (x) = φ (x‫. ... Fie deci x. atunci n‫ . x‫ ∉׳‬M‫ . x0∉M‫ . x‫ ∈׳‬M‫ . x‫ ∉׳‬M‫ .׳‬atunci în mod evident din φ (x)=φ(x‫ )׳‬deducem că x=x‫ .)׳‬Vom face lucrul acesta prin inducţie matematică după n. daca x = f (n ) cu n Î N î (xn). adică există M‫ ⊆׳‬M a. adică φ(n‫≠)׳‬φ(n+1).׳‬Cum M‫ ⊂׳‬M.׳‬Dacă x.

k=t ⇒x=x‫.׳‬ Să arătăm acum că φ este surjectivă. Pentru aceasta fie y ∈ M \ {f (0)} . Dacă y∉M‫ ׳‬atunci y=φ(y), iar dacă y∈M‫, ׳‬ atunci y=f(n) cu n∈ℕ. Cum y≠f(0), atunci n≠0⇒ n≥1 deci putem scrie y=f (n-1+1)=φ(n-1). (ii)⇒(iii). Această implicaţie este evidentă deoarece ℕ≁Sn pentru orice n∈ℕ* . (iii)⇒(ii). Vom utiliza următorul fapt: dacă M este o mulţime infinită în sens obişnuit, atunci pentru orice n∈ℕ* există o funcţie injectivă φ:Sn →M. Vom proba lucrul acesta prin inducţie matematică referitor la n. M≠Æ). Să presupunem acum că pentru n∈ℕ* există φ:Sn→M injectivă. Cum am presupus că M este infinită în sens obişnuit, atunci φ (Sn) ≠ M, deci există x0∈M a.î. x0 ∉ φ (Sn). ìj ( x ), pentru x Î S n ï Atunci y : Sn+1→M, y (x ) = í Pentru n=1 există o funcţie injectivă φ:S1→M (deoarece

x=f(k), x‫=׳‬f(t) deducem că f(k+1)=f(t+1), de unde k+1=t+1 ⇔

ï x 0 , pentru x = n + 1 î

este în

mod evident funcţie injectivă. Să trecem acum la a demonstra efectiv implicaţia (iii)⇒(ii). Din rezultatul expus anterior deducem că : pentru orice k∈ℕ*. Cum pentru k≠k‫ , ׳‬Sk∩Sk´=Æ, deducem că Mk∩Mk´=Æ Conform axiomei alegerii aplicată mulţimii T={ Mk : k∈ℕ }, există S⊆T a.î. S∩Mk≠Æ şi este formată dintrun singur element. Atunci M‫ =׳‬U Im(j ) este o submulţime
jÎS

Mk={φ:Sk→M | φ este injecţie}¹Æ

numărabilă a lui M.

113

2.10. Fie A şi A¢ două mulţimi a.î. |A| = α şi | A¢| = α + 1. Putem presupune că A¢ = AÈ{x0} cu x0ÏA. Aplicaţia i : A ® A¢, i(a) = a este evident injectivă, deci α £ α + 1. Presupunem acum că α = α + 1. Atunci există o aplicaţie bijectivă f : A ® A¢. Aplicaţia g : A ® A definită prin g(a) = f(a) va fi injectivă şi f(x0)Ïg(A), deci g nu este surjectivă. Rezultă că α este un cardinal infinit. Reciproc, să presupunem că α este infinit, deci există o aplicaţie g : A ® A care este injectivă şi nu este surjectivă. Există deci un element a0ÎA a.î. a0Ïg(A). Atunci aplicaţia f : A¢ ® A, definită prin f(x) = í
( ì g ( x), daca x Î A ï este injectivă. Aceasta ( ï a 0 , daca x = x 0 î

demonstrează că α + 1 £ α, deci avem α = α + 1. 2.11. Rezultă din problema anterioară prin inducţie după n. 2.12. (i). Fie mulţimea S = {0,1}. Deci |S|= 2. Definim funcţia f : P(M) ® SM = { g : M ® S}, prin f(A) = jA, unde A Í M, iar jA este funcţia caracteristică a mulţimii A. Funcţia f este bijecţie, deci P(M) ~ SM , ceea ce ţinând seama de definiţia operaţiilor cu numere cardinale conduce la |P(M)| = 2 |M| . (ii). Fie a = |A|. Funcţia f : A ® P(A) definită prin f(x) = {x} este evident injectivă. Deci avem că |A| £ |P(A)|, adică a £ 2a. Conform problemei 2.1. a ¹ 2a, deci α < 2α. Observaţie. Din (ii) rezultă că nu există un cel mai mare număr cardinal. Într-adevăr, oricare ar fi numărul cardinal a, din (ii) avem că 2a > a. 2.13. Fie m = |X| ; cum 2 £ m, atunci există elementele x0,y0ÎX a.î. x0 ¹y0. Fie j : X´{1} È X´{2} ® X´X definită prin j(x,1) = = (x,y0) şi j(x,2) = (x,x0). Se observă imediat că j este injectivă.
114

Cum m + m = | X´{1}È X´{2}| şi m×m = |X ´ X|, rezultă că m + m £ m×m. 2.14. Din Ai ~ Bi rezultă că există o bijecţie fi : Ai ® Bi. Deoarece familiile de mulţimi date sunt disjuncte, pentru orice xÎ U Ai există un singur indice iÎI a.î. xÎAi, de unde rezultă că
iÎI

se poate defini funcţia f : U Ai ® U Bi prin f(x) = fi(x), xÎAi,
iÎI iÎI

iÎI şi se verifică uşor că aceasta este o bijecţie. 2.15. Fie A şi B două mulţimi a.î. |A| = α şi |B| = b. Pentru XÎP(A) şi YÎP(B), notăm T(X,Y) = { f : X ® Y, f bijecţie} şi fie T = T(X,Y). Pe T definim relaţia £ astfel : dacă U
( X ,Y )ÎP( A)´P( B)

f,f¢ÎT, f : X® Y şi f¢ : X¢® Y¢ atunci f £ f¢Û XÍ X¢ şi f(x) = f¢(x) pentru orice xÎX. Evident relaţia £ este o relaţie de ordine pe T. Arătăm că T este inductiv ordonată. Fie {fi}iÎI o famile total ordonată de elemente din T, fi : Xi ® Yi, atunci putem defini aplicaţia f : U X i ® U Yi prin f(x) = fi(x) dacă xÎXi, iÎI.
iÎI iÎI

Aplicaţia f este bijectivă, deci fÎT şi evident fi £ f pentru orice iÎI. Fie f0 : X0 ® Y0 un element maximal în T. Demonstrăm că X0 = A sau Y0 = B. Dacă X0 = A avem o aplicaţie injectivă de la A la B, deci α £ b iar dacă Y0 = B avem o aplicaţie injectivă de la B la A, deci b £ α . Pentru a demonstra că X0 = A sau Y0 = B, presupunem prin absurd că X0 ¹ A şi Y0 ¹ B şi fie a0ÎA\X0, b0ÎB\Y0. Aplicaţia f1 : X0È{a0}® Y0È{b0} definită prin f1(x)= í
( ì f 0 ( x), daca x Î X ï 0 este bijectivă. Deci f1ÎT şi evident ( daca x = a 0 ï b0 , î

f0 < f1 ceea ce contrazice maximalitatea lui f 0. 2.16. Funcţia f : ℕ ® ℕ ´ ℕ definită prin f(n) = (n,0) este injectivă; atunci ½ℕ´ℕ½³ ½ℕ½.
115

Pentru a arăta inegalitatea de sens contrar, este suficient să arătăm că există o injecţie g : ℕ ´ ℕ ® ℕ. Să verificăm că funcţia g ( m, n ) = n +
( m + n )( m + n +1) 2

este

injectivă. Fie (m,n) ¹ (m¢,n¢). Dacă m + n = m¢+ n¢, atunci din g(m,n) = g(m¢,n¢) ar rezulta că n = n¢, după care avem m = m¢, adică (m,n) = (m¢,n¢), ceea ce este contrar ipotezei. Deci g(m,n)¹g(m¢,n¢). Dacă m + n < m¢+ n¢, atunci m¢ + n¢ ³ m + n + 1, de unde :
g ( m ¢, n ¢) ³

>

( m + n +1)( m + n + 2 ) ( m + n )( m + n +1) + n¢ = 2 2 ( m + n )( m + n +1) + n = g ( m, n ) 2

+ m + n +1 + n¢ >

.

Deci m+n<m¢+n¢ Þ g(m,n)<g(m¢,n¢) Þ g(m,n) ¹ g(m¢,n¢). Observaţie. Funcţia g definită mai sus se numeşte numărare diagonală. Ea este de fapt şi surjecţie (vezi [7,p.66]), 2 deci bijecţie, adică À0 = À0 .
n n 2.17. (i). Fie An = {a 0 ,a 1 ,…,a n ,…}, n=1,2,… o familie n numărabilă de mulţimi numărabile disjuncte.

Funcţia f: U An ® ℕ´ℕ definită prin f(a ij ) = (i,j) este o
n =0

¥

bijecţie. Într-adevăr f este injectivă. Surjectivitatea este evidentă. Deci | U An | = |ℕ ´ℕ| = À0.
n =0 ¥

Dacă familia nu este disjunctă, din cele de mai sus reiese că | U An | £ À0 şi deoarece | U An | ³ |An | = À0 obţinem că
n =0 n =0 ¥ ¥

afirmaţia (i) rămâne adevărată şi în acest caz . (ii).Se procedează analog ca la (i). (iii). Se obţine ca o consecinţă a lui (i) şi (ii). (iv) Dacă A = {a0, a1, …, an,…}, B = {b0, b1, …, bn,…}, atunci A ´ B = U An, unde
n =0 ¥

An = { (an, b0),( an,b1), …,

(an,bm),…}, care după (i) este o mulţime numărabilă.
116

(i). ±1. daca z < 0 î Să arătăm mai întâi că f este injectivă. ±2.…. Într-adevăr. deci f(z1) ¹ f(z2). 117 . Avem că ℚ = U An unde A1 = {0. adică ℙ = {p1. Să presupunem prin absurd că ℙ este finită. ±2. ±2. Dacă z1< 0. fie z1.p2. + À 0 = À0 144 2444 4 3 n ori iar din (iv) ( ca şi din problema 2. Să arătăm acum că f este surjectivă. z2 ³ 0 atunci f(z1) ¹ f(z2) pentru că 2z1 ¹ 2z2. deci f(z1) ¹ f(z2). n =1 ¥ A2 = {n/2÷ n= 0. ±1.16. Deoarece fiecare din mulţimile Am sunt numărabile. Pentru a demonstra că |ℙ| = À0 este suficient să arătăm că À0 £ |ℙ|. (ii). 2. adică ℙ este infinită.) avem À 0 × À 0 = À 0 .. vom avea: À3 = (À0 × À 0 ) × À0 = À 0 × À 0 = À 0 0 şi în general: n À0 = À0 . daca z ³ 0 ï f(z) = í este o bijecţie.…}. Din (i) rezultă că : n × À 0 = À0 + À0 + .1 .…}. z2 < 0 atunci –1-2z1 ¹ -1-2z2. Deoarece ℙ Ì ℕ avem |ℙ| £ À0.2 z. z2 Îℤ cu z1 ¹ z2.pn}. n Î ℕ*. ±1.…}. iar dacă n = 2m-1 atunci n = f(-m) unde –m < 0 pentru că m > 0.18. Am = {n/m÷ n = 0. …. …. atunci ℚ este numărabilă (conform problemei 2. Funcţia f : ℤ ® ℕ definită prin ( ì2 z. iar f(z2) este impar. Dacă z1 ³ 0 şi z2 < 0 atunci f(z1) este par. De aici. ţinând cont de asociativitatea produsului numerelor cardinale. Dacă z1 ³ 0.(i)). ( ï. Dacă nÎℕ şi n = 2m atunci n = f(m).Observaţie..17. (iii).

după care A È X ~ B È X ~ B È C = A . unde C È X este tot numărabilă.n şi este prim.c2. (i). unde C este numărabilă.} şi C = { c1. bn.c1.c3ÎA\{b1. Folosind inducţia matematică. 2. ca reuniune a unei mulţimi numărabile cu una cel mult numărabilă. (iv). k = 1. de unde A = B È C. avem X ~ C È X şi deci A ~ B.17.. an+1)ÎAn ´ ℚ. oricare ar fi nÎℕ. (i).17.17.. Dacă Y Ì X şi |Y| < À0. Din problema 2. apoi b2. Mulţimea polinoamelor P(x) = a 0 + a1x + … + anxn cu coeficienţii raţionali a0. iar an+1 Îℚ. (iv). Să presupunem că An este numărabilă şi să arătăm că An+1 este de asemenea numărabilă. în continuare considerăm două elemente b3. Astfel obţinem mulţimile numărabile B¢ = {b1. este suficient să demonstrăm că fiecare din mulţimile An este numărabilă. Din problema 2. Orice element din An+1 este de forma P(x) + a n+1xn+1 unde PÎAn. După (i) avem A = B È C.….Numărul natural q = p1p2…pn +1 nu aparţine lui ℙ fiind mai mare decât pk. Deci fiecărui element din An+1 i se poate pune în corespondenţă un cuplu (P(x).an este reuniunea numărabilă a mulţimilor An.. rezultă că mulţimea numerelor algebrice este numărabilă.2.c1ÎA. rezultă că |An |= À0. Dacă X este numărabilă. Fără a particulariza putem admite că X Ç A = Æ.b2.…. după care A È X = B È (C È X). (ii).19. Fie b1. (v). rezultă că |An+1 |= À0. Deoarece fiecare polinom are un număr finit de rădăcini.….d. b2. Se vede că B = A \ C É B¢.c2ÎA \ {b1.c2}.cn.c1}. unde An este mulţimea polinoamelor de grad mai mic sau egal cu n (nÎℕ*).…}.…. ş. Aceasta .a. atunci: 118 cu nici unul din numerele prime aparţinând lui ℙ. din (iv) şi problema 2. Cazul n = 0 (A0 = ℚ) a fost studiat la (ii). (iii).m. căci nu este divizibil contrazice faptul că ℙ conţine toate numerele prime. a1.

0]. Observaţie.b] ~ [c. oricare ar fi a.÷A÷ £ |A È Y| £ |A È X| = |A|. .1] ~ [a.¥) ~ [a.d]. Funcţia f: [0.20..d).b].d) ~ [c.1)).21.b) ~ (0. zecimală: f (n)=0. (iv). 1).b n .1] ~ [c. k k Pentru fiecare n ∈ℕ putem scrie pe f (n) ca fracţie unde }. Deoarece f : ℝ→(0. obţinem în final că [a. 9}.b] şi x +1 deci [0.. pentru orice k∈ℕ* bk∉{0. [a. adică À0 este elementul neutru faţă de operaţia de adunare a numerelor cardinale transfinite. de unde |A È Y| = |A|.1) ~ (c..b). a n 1 a n 2 . bijecţia între cele două mulţimi fiind asigurată de funcţia g(x) = -x..d]. (i).1)..1] ® [a.b) iar X = {a}.¥) ~ (-¥. adică f nu 2. Analog se arată (a.. (ii). obţinem [a.d) (ambele mulţimi fiind echivalente cu (0.1) nu este surjectivă (procedeul diagonal al lui Cantor). Folosind proprietăţile de simetrie şi tranzitivitate ale relaţiei de echipotenţă. Avem evident că [0.1] ~ [a.. Folosind (ii) din problema 2. 2. Dacă vom considera b∈(0. relaţia A È X ~ A se mai poate scrie: |A| + À0 = |A|.1) definită prin f(x) = x este o bijecţie.¥) ~ [0. cu aij ∈{0.. 119 . a n n .1).1) ~ [0..b].b] definită prin f(x) = a + x(b-a) este o bijecţie. în care se ia A=(a. Dacă în (ii) mulţimea X este numărabilă cu A Ç X = Æ. 1 f ( x ) = 1 + p arctg x este 2 bijectivă.. deci [0. Deci [0.b) = A È X ~ A = (a.. 1) nu este o mulţime numărabilă iar pentru aceasta să arătăm că orice funcţie f :ℕ→(0. . este suficient să arătăm că intervalul (0. 1. Funcţia f : [0..bÎℝ.b) ~ (c.19. Analog se deduc şi celelalte echivalenţe. 9. (iii). b1 b2 .. Dar [0. a este surjectivă.¥) ® [0.. atunci b∉Im(f).. Deci şi [0. b=0.

g(n) = f n(n). Reciproc. Din (i) avem că (-π/2.b]| = = |(a. Din (iv). π/2) la ℝ. 2.4.21. Deci ℕ ~ f(ℕ)⊊ℕ. Deoarece ℕℕ conţine funcţiile constante avem că Fie funcţia g : ℕ®ℕ definită prin g(n) = bn. adică 1+a n = a n ceea ce este n n absurd. şi faptul că ℚ este (iii).ℝ ~ (-π/2. Evident gÎℕℕ. dacă şi numai dacă α < À0. (i). (ii).b). 2.) că şi M este infinită . Funcţia tg x este o bijecţie de la (-π/2. avem că |[a.9. unde bn = 1+ a n . iar a n = fn(n).) rezultă ( conform problemei 2. problema 2.b]| =|ℝ| = c. (v).…}. Din problema 2. adică |I| = |ℝ| = c.15. dacă M este infinită atunci recursiv se construieşte o funcţie injectivă f : ℕ ® M. Să presupunem că ℕℕ este numărabilă.b)| =|[a. Se observă că funcţia f : ℕ ® ℕ definită prin 2. |ℕℕ| ³ À0. f1. Analog. 2. deci conform problemei 2. π/2). deoarece mulţimea A a numerelor algebrice este numărabilă. ℝ = A È T ~ T. În particular.b) ceea ce în final implică că ℝ ~ (a.22. Observaţie.23.22.25.π/2) ~ (a. Cum ℕ este infinită ( conform problemei 2. . nÎℕ. fn. Deci f(n) = 2n este o injecţie nesurjectivă. fiind echipotentă cu o parte strictă a sa.…. Un număr cardinal α este natural dacă şi numai dacă À0 ≰ α. Deci există nÎℕ n n cu g = fn.24. Folosind numărabilă avem că ℝ = I È ℚ ~ I. obţinem că À À0 = c . adică (iv).b)| = |(a. 0 120 ℕℕ = {f0. ceea ce arată că ℕ nu este finită.

. iar a1 < a2 < …< an numere reale. (i). Deci A ´ B ~ ℕℕ.. 0 Observaţie. nÎℕ*. bÎB fixate. Deci am ajuns la contradicţie care arată că h este injectivă. Dacă h(a. Fie A1. rezultă că: A1 ~ [a1. adică |A ´ B| = |ℕℕ| = À À0 = c .an+1).. iar din problema 2.b)(n) = fa(p) dacă n = 2p şi h(a. g : B ® ℕℕ.b) ¹ (a¢. pentru nÎℕ.26.b¢). Deoarece f. gb(p).an+1)| = c. k =1 k =1 n n (ii). Fie (a.….… Să arătăm că h este injectivă. Fie (un)nÎℕÎℕℕ. Definim h : A ´ B ® ℕℕ astfel: h(a. Din problema 2.b)(n) = gb(p) dacă n = 2p+1. Din problema 2. Fie A1. iar vn = u2n şi wn = u2n+1.b) = h(a¢. există fa.an+1). disjuncte două câte două. adică mulţimi de puterea continuului.b) = (un)nÎℕ. înseamnă că | U Ak | = |[a1.î. gb(1). (iv) rezultă că există bijecţiile f : A ® ℕℕ.2). A2 ~ [a2. Evident h(a. ceea ce după problema 2.25.a2).An. b = b¢. g conduce la a = a¢. fa(1).….an+1) şi deci U An ~[1. Procedând n analog ca la (i) avem că An~[an. (i). An ~ [an. n (iii).g sunt surjective există aÎA. Să arătăm că h este surjectivă.2. B cu |A| = |B| = c. obţinem că U Ak ~ [a1. ….b) este şirul : fa(0). adică h(a. Din (i) se deduce că n · c = c +42.25. fa= (vn)nÎℕ şi gb = (wn)nÎℕ.a3). Deci pentru fiecare aÎA.fa(p).b¢) ar rezulta că pentru orice p avem fa(p) = fa¢(p) şi gb(p) = gb¢(p).14.25.Fie A. …. gbÎℕℕ.… o familie numărabilă şi disjunctă de 1 . An mulţimi de puterea continuului. ceea ce în baza injectivităţii lui f. bÎB a. + c = c 1 c + 43 n ori 121 . (i). Fie an = 2- n ÷ U An ÷ = c. gb(0).

Fie Fn(A)={X | XÌA.28.29.. (iii). (i). (i). nÎℕ*. (i) rezultă că |F(A)| = À0. À Observaţie. |P(ℝ)| = =2. Procedând analog ca la (ii) se obţine |Fn(A)| = |A| = c.17.17. F(A) = U Fn(A). Din problema 2. Mai sus am obţinut că 2 0 = c < 2c = cc.27. Avem că |P(ℕ)| = 2|ℕ| = 2 2|ℝ| c À0 = c.12. Din problema 2. (ii). Dacă A este finită atunci F(A) = P(A) şi din problema 2. |P(A)| = 2|A| = 2c > c. De aici se vede că N(A) ~ N(A)ÈF(A) = P(A). Avem că À0 = |A| £ |Fn(A)| £ | 1 2´ A | = A4. 4 ´ 3 n n ori n = |An| = À 0 =À0 (pentru n ³ 1) şi deci |Fn(A)| = |A| = À0.12. Din definiţia şi proprietăţile operaţiei de exponenţiere a numerelor cardinale avem: |N(A)| = =|Aℕ| = c À0 = (2 À0 ) À0 = 2 À0 = c.17. rezultă că avem |F(A)| = |P(A)| = 2|A| > |A|. À Deci |N(A)| = |P(A)| = 2|A| = 2 0 = c. deci mulţimea funcţiilor reale de argument real {f : ℝ ® ℝ} are cardinalul mai mare decât puterea continuului. Din proprietăţile operaţiilor cu numerele cardinale À0 şi c avem: |ℝℝ| = cc = (2 À0 )c = 2 À0 ×c = 2c. |X| = n}. (ii). (i). (iii).. Proprietatea (iii) arată că c·c = c de unde rezultă că : c 3 = (c × c) × c = c × c = c şi în general: cn = c. Evident.iar din (ii) că À 0 ×c = c . (i). Analog. şi de aici rezultă că |F(A)| = c. Rezultă din problema 2. Deoarece N(A) = Æ avem |N(A)| = 0. 122 . Rezultă din problema problema 2. 2. (i) şi (iv). (ii). 2. 2. (i).

0 (vii). adică 0 0 ÀÀ0 = c. de unde aplicând (ii) À À deducem că c 0 = 2 0 = c. À À obţinem că 2 0 £ ÀÀ0 £ c 0 . 123 .6. Pe de altă parte.5. (v). deci c = c + c. de unde c £ ÀÀ0 £ c. cum c £ c + c şi ţinând cont de (iii). Din inegalităţile 2 < À0 < c şi din problema 2. (vii) deducem că c = 2× c £ À0× c £ c2 = c.13.(iii). À À À À À (iv). cum 2 < c obţinem că c+c£ c2=c. deducem că c £ c + c £ c. (vi). Din problema 2. de unde À0× c= c.. c 0 = (2 0 ) 0 =2 0 × 0 . c2 =2 À0 ×2 À0 = 2 À0 + À0 =2 À0 = c. Tot din inegalităţile 2 <À0< c şi ţinând cont de problema 2.

. Í) este o mulţime ordonată. 3. Elementele minimale ale lui M sunt numerele prime. Relaţia de divizibilitate pe ℤ este doar reflexivă şi . atunci în mod evident avem A Í A. Răspunsul este negativ deoarece în cazul elementelor 2 şi 3 nu avem 2|3 şi nici 3|2. atunci A Í C. fără a fi antisimetrică ( deoarece. pÎℕ atunci în mod evident m|m.CÎP(M). Deci n = n + p + s şi cum (ℕ. sÎℕ a. deoarece m = m + 0. (iv).3. dacă A Í B şi B Í A atunci A = B. dacă m |n şi n |m atunci m = n iar dacă m|n şi n|p atunci m|p. atunci nu avem {a} Í {b} şi nici {b}Í{a}( se subînţelege condiţia ca M să aibă cel puţin două elemente !). (i). Deoarece pentru orice AÎ P(M) avem Æ Í A Í M deducem că 0 = Æ şi 1 = M. Elemente speciale într-o mulţime ordonată. Dacă m. Răspunsul este negativ deoarece alegând două elemente a. n = m + p şi m = n + s. Deoarece pentru orice nÎℕ avem 1|n şi n|0 deducem că 1 joacă rolul lui 0 şi 0 joacă rolul lui 1. (i).antisimetria: m £ n şi n £ m arată că există p.reflexivitatea : m £ m evident. Relaţii de preordine(ordine). n. Demonstrăm că £ este o relaţie de ordine : . Dacă A. iar dacă A Í B şi B Í C.| ) este o mulţime ordonată. tranzitivă (adică este o ordine parţială pe ℤ). (v).2. (ii).î. adică (ℕ.§ 3.1. de exemplu 1|-1 şi -1|1 dar 1¹-1 !).B. de unde concluzia că (P(M).+) este un 124 (iii).bÎM cu a ¹ b. 3. 3. (ii).

3. adică există aÎP a. Vom demonstra că aÎA şi că a este cel mai mic element al lui A. atunci cum n < s(n) avem m < s(n). adică [x]r £ [z]r.monoid cu proprietatea de simplificare.î. atunci am deduce că P = ℕ. Dacă x.zÎM şi [x]r £ [y]r.y. În particular ar rezulta că s(x0) £ x0 – absurd !. n = m + s şi p = n + t.5. z¢Î[z]r a. Deducem că P ¹ ℕ. Cum y r y¢. de unde s(a) £ x. deci s(x0)ÎP. adică s(n) ÎPm. Trebuie să demonstrăm că orice submulţime nevidă A Í ℕ are un cel mai mic element. y¢¢ £ z¢. Evident 0ÎP. Rezultă că Pm = ℕ şi cum m este oarecare deducem că ordinea de pe ℕ este totală. atunci există s.î. atunci s(n) £ m şi din nou s(n)ÎPm. y¢Î [y]r a. Deoarece x £ x iar xÎ[x]r deducem că [x]r £ [x]r. pentru orice xÎA} Í ℕ. x¢ £ y¢ şi y¢¢Î[y]r. Dacă n < m.tranzitivitatea: fie m £ n şi n £ p. Dacă pentru orice nÎP ar rezulta s(n) ÎP. astfel că alegând un x0ÎA atunci x0ÎP. . În mod evident 0ÎPm şi fie nÎPm. ceea ce arată că m £ p.î. Pentru a arăta că ordinea £ este totală.tÎℕ a. 125 . atunci pentru orice xÎA avem a < x. deci p = m + (s + t). Fie xÎM. adică s(a) ÎP – absurd!. [y]r £ [z]r atunci există x¢Î[x]r.î. Dacă m < n. deci relaţia £ de pe M/r este tranzitivă. s(a)ÏP. 3. rezultă că p + s = 0. fie mÎℕ fixat şi mulţimea : Pm = {nÎℕ | n £ m sau m £ n } Í ℕ. Pentru aceasta fie: P = { nÎℕ | n £ x. Din x¢ £ y¢ şi y¢ £ y¢¢ deducem că x¢ £ y¢¢ şi cum y¢¢ £ z¢ Þ x¢ £ z¢. de unde rezultă că p = s = 0. Dacă n = m.4. Deci aÎA şi cum aÎP deducem că a £ x pentru orice xÎA. adică m = n. Dacă aÏA. adică relaţia £ de pe M/r este reflexivă . cum n < s(n) avem că m < s(n) şi din nou s(n)ÎPm. adică a este cel mai mic element al lui A. y r y¢¢ şi y £ y Þ y¢ £ y¢¢ şi y¢¢ £ y¢.

y¢¢ £ y şi y £ y¢¢. Fie M Í A mulţimea majoranţilor lui S iar m = inf(M). Alegem M = M/r şi pM : M ® M surjecţia canonică (care este izotonă). Definim g : M ® N prin g ([x]r) = g(x).î. x¢ £ x. Fie x.6.î. respectiv y1 = x1. Aplicaţia g este bine definită deoarece dacă [x]r = [y]r Þ x £ y şi y £ x . Dacă s = k atunci nu putem avea s = k < n deoarece am avea x s+1 < ys+1 şi ys+1 < xs+1126 . [x]r £ [y]r şi [y]r £ [x]r. există inf(S). Cum pentru orice xÎS şi yÎM avem x £ y deducem că x £ m.yÎM a. x¢¢Î[x]r a. Dacă x = (xi)1£i£n . yk= xk şi yk+1 < xk+1. y¢¢ £ x¢¢. adică mÎM. Vom considera pe M relaţia x r y Û x £ y şi y £ x.) este o relaţie de ordine (adică mai trebuie să arătăm că este şi antisimetrică).yÎM şi x £ y. Din şirul de inegalităţi : x £ x¢. Mai avem de asemenea inegalităţile : x £ x¢. cum xÎ[x]r şi yÎ [y]r deducem că pM(x) £ pM(y). 3. Evident x £ x. Implicaţia inversă rezultă prin dualizare.î. x¢ £ y¢ şi y¢ £ y deducem că x £ y. Fie acum g : M ® N o aplicaţie izotonă.î. 3. astfel că m = sup(S). (") xÎP.…. y¢ £ y şi y £ y¢.8. Atunci există x¢Î[x]r. Se verifică imediat că r este o relaţie de echivalenţă pe M compatibilă cu £. y¢Î [y]r a. y¢¢£ x¢¢ şi x¢¢ £ x deducem că y £ x. adică £ este reflexivă. Unicitatea lui g rezultă din faptul că pM este surjecţie. y = (yi)1£i£n ÎP. Fie S Í A a. …. Vom demonstra că s = k = n. Să arătăm că relaţia de preordine cât £ (definită în cadrul problemei 3.7. iar din y £ y¢¢. xs = ys şi xs+1 < ys+1.Dacă x. x¢ £ y¢ şi y¢¢Î[y]r.5. În mod evident g este izotonă şi g o pM= g. atunci ($) 1 £ s. 3. x1 = y1. k £ n a. Cum g este izotonă deducem că g(x) £ g(y) şi g(y) £ g(x) şi cum N este o mulţime ordonată rezultă că g(x) = g(y). x¢¢ £ x şi x £ x¢¢. adică [x]r = [y]r. x £ y şi y £ x. adică pM este izotonă.î.

x £ y şi y £ z. Dacă x = (xi)iÎI. Din proprietatea de universalitate a produsului direct pentru familia (Pi)iÎI (considerate doar ca mulţimi) există o unică funcţie u : P¢® P a. Atunci xi £ yi şi yi £ xi.absurd. pi o u = pi¢. z = (zi)iÎIÎP a. (") iÎI şi deoarece fiecare Pi este o mulţime ordonată rezultă că xi £ zi. x £ y şi y £ z. (i). x £ y. ….î. mulţimea (P. . adică x= y. de unde k = s şi conform celor de mai înainte k = s = n. Analog se arată că nu putem avea k < s. Fie x = (xi)iÎI. y = (yi)iÎI. deci relaţia £ este tranzitivă. contraexemplul fiindu-ne oferit de [0. Evident x £ x. Dacă s < k atunci s+1£k deci din x £ y avem xs+1 < ys+1 iar din y £ x ar trebui ca xs+1 = ys+1.1] cu ordinea produs: (a.absurd.10. y = (yi)iÎIÎP a. Astfel. şi anume u(x) = = (pi¢(x))iÎI. (") iÎI. Răspunsul este negativ. (") x = (xi)iÎIÎP deoarece xi £ xi. (") iÎI şi din modul de definire al lui u rezultă că u(x) £ u(y). 3. 3. adică proiecţiile pi sunt izotone. x1 = y1.î. Luând r = min(s. y = (yi)1£i£n . adică x = y. astfel încât x £ y şi y £ x. y = (yi)iÎI a. z = (zi)1£i£nÎP a.9. deci xi £ yi. Fie x = (xi)iÎI.î.d) Û a £ c şi 127 (") iÎI. Dacă x = (xi)1£i£n . atunci ($) 1 £ s. £ ) este o mulţime ordonată. x £ y.b) £ (c. k £ n a.1]´[0. £) este ordonată. (") iÎI. xr = yr = zr iar xr+1 = yr+1 < zr+1 (dacă r = k) sau xr+1 < yr+1 = zr+1 (dacă r = s).….î. respectiv y1 = z1. y = (yi)iÎI. Fie x = (xi)iÎI. oricare ar fi iÎI.…. (ii). (") iÎI şi deoarece fiecare Pi este o mulţime ordonată rezultă că xi = yi. Mai trebuie să demonstrăm că u este izotonă. Din cele demonstrate rezultă că (P. Astfel rezultă că x £ z.î. (") iÎI. (") iÎI şi cum pi(x) = xi iar pi(y) = yi rezultă că pi(x) £ pi(y). atunci xi £ yi. Atunci xi £ yi şi yi £ zi.k) obţinem că x1 = y1 = z1.î. yk= zk şi yk+1 < zk+1. xs = ys şi xs+1 < ys+1. adică u este izotonă. adică x £ z.

(i). 3. (y.k).i) £ (z. (z.1) şi (1.k)ÎS a.i) £ (y.0) sunt incomparabile. (") iÎI (u se defineşte prin u((x. j = k şi y £ z Þ i = k şi x £ z Þ (x.i) £ (z. i = j care implică x £ y şi y £ x.i) £ (z.i)) = ai¢(x) este izotonă şi verifică condiţia de universalitate din enunţ.i) £ (y. Deci £ este şi tranzitivă.i) £ (z.î.j)ÎS a.i) £ (y. (ii).b £ d ( £ fiind ordinea naturală de pe ℝ). y £ z.j) £ (z. Folosind proprietatea de universalitate a sumei directe a unei familii de mulţimi deducem existenţa şi unicitatea unei funcţii u : S ® S¢ a. deci injecţiile canonice sunt funcţii izotone.k).j). Am demonstrat astfel că (S.i).i) £ (y. 2. iÎI} iar ai : Pi ® S. i = j.i) Þ ai(x) £ ai(y). u((x. Dacă (x.i) Þ ai(x) £ ai(y). Mai trebuie să demonstrăm că u este izotonă. atunci avem posibilităţile: 1. atunci (x.j) şi (y. i = j. (") (x. ai(x) = (x. adică este o relaţie de ordine pe S. adică (x. 4. de unde x £ z.i) £ (x. j = k şi y £ z Þ i < k şi astfel (x.yÎPi. Se verifică imediat că u : S ® S¢.11.i).j) şi (y. (x.i).k) atunci i = j = k şi x £ y.j) £ (z. Reflexivitatea şi simetria sunt imediate. i < j care face ca a doua inegalitate să fie imposibilă. £ ) este o mulţime ordonată.i) | xÎPi.k).yÎPi şi x £ y. Dacă (x. 128 . (") iÎI). (ii).i) atunci avem posibilităţile: 1.i)) = ai¢(x).î.k). Se observă că (0. i < j.12.i)ÎS. Dacă x. Fie x. Dacă (x. i < j şi j < k Þ i < k (deoarece I este ordonată)Þ (x.k). x £ y şi j < k Þ i < k Þ (x. x £ y. deci ai este izotonă.î. (i).j) £ (x.i) £ (z. u o ai = ai¢. (y. (x. Reamintim că S = { (x.i) £ (y. 3.j) şi (y. 2. Este evident că (x. 3.i).k). deci x = y (deoarece mulţimea Pi este ordonată). x £ y Þ (x.

atunci f(x) £ g(x) şi g(x) £ h(x). Dacă i = j şi x £ y Þ ai¢(x) £ ai¢(y) Þ u((x. deci (M1.î. f1) £ (M2. cum din ipoteză orice element din aj¢(Pj) este majorant pentru ai¢(Pi) deducem că ai¢(x) £ aj¢(y). oricare ar fi xÎA. Atunci M1 Í M3 şi f3|M 1 = f1. deci f(a) £ inf {f(x) / xÎA}= inf (f(A)).j). (") xÎA şi cum f este izotonă rezultă că f(a) £ f(x). Dacă f. a < b şi fie f : ℝ ® ℝ definită astfel: Fie M = N = ℝ cu ordinea naturală şi A = (a. f2) şi (M2. f3). (M1. f2)ÎP a.f) este evident.î. deci f = g. 3. (") xÎA.i). f2) £ (M3. (") xÎA. (") xÎA.i)) £ u((y. f1) = (M2. Deci. hÎHom(A. f1).j)).15. (x.î. f £ g şi g £ h. P) a.14. (y. f) £ (M¢. Atunci M1 = M2 şi f1 = f2. a . (P. adică f £ h. Dacă i < j. f1) £ (M3. f2) şi (M2.Fie (x. f2) £ £ (M1. (i).b) Ì ℝ. f2).i) £ (y. Astfel. (M2. Dacă (M1.13. f1)£(M2. P) a. de unde f(x) £ h(x). cum P este mulţime ordonată. f3) Þ M1 Í M2 şi f2|M 1 = f1 şi M2 Í M3 şi f3|M 2 = f2. bÎℝ. Este evident că f £ f. rezultă că Hom(A. 3. Dacă f.j)ÎS a.i)). £) este o mulţime ordonată.î.î. Atunci a £ x. P) este o mulţime ordonată. f3) ÎP a. f1). (M2. Prin dualizare obţinem şi cealală inegalitate.g ÎHom(A. f2). g. f £ g şi g £ f. (") xÎA. Deci u este izotonă. Fie A Í M şi inf A = a. (") xÎA. şi astfel. atunci M1 Í M2 şi f2|M 1 = f1 şi M2 Í M1 şi f1|M 2 = f2. Faptul că (M¢. adică u ((x. deci (M1.i)) £ u((y. (") fÎHom(A. Dacă (M1. f1). (M3. 129 . atunci f(x) £ g(x) şi g(x) £ f(x). (M1. deducem că f(x) = g(x).P) deoarece P este o mulţime ordonată şi deci f(x) £ f(x). 3.

17. Atunci x1 £ y1 sau y1£x1. de unde rezultă că g(f(m¢)) £ g(m) Þ m¢ £ g(m). (ii).Studiem doar primul caz. Deci P este o mulţime total ordonată. f(A)=(a. x ³ b î Atunci f este o funcţie izotonă. (") iÎI. Fie {xi}iÎI Í M şi m =inf{f(xi):iÎI}. adică inf {xi : iÎI} = g(m). (") iÎI. b) . y = (yi)1£i£n ÎP şi considerăm că fiecare Pi este o mulţime total ordonată. m¢ £ xi. Avem inf A = a. x £ a ï ï f(x) = í x.î. sup A = = b. Din f(x0) £ f(x) şi faptul că f este izomorfism de ordine.16. pentru orice xÎA.). x Î (a. Dacă x2 < y2 atunci x £ y iar dacă y2 = x2 se continuă procedeul. Dacă f este izomorfism de ordine. b £ f(x). Vom demonstra că g(m) = inf{xi : iÎI}. adică x0 £ a Þ b = f(x0) £ f(a). b = f(x0) cu x0 ÎM. (") iÎI Þ g(m) £ g(f(xi)) = xi. Fie m¢ ÎM a.1.8. Pentru supremum se demonstrează prin dualizare. atunci f este o bijecţie. Atunci f(m¢) £ f(xi).î. Fie x = (xi)1£i£n . Dacă x1<y1 avem că x < y iar în dacă x1 = y1 se merge mai departe şi se observă relaţia de ordine dintre x2 şi y2 în situaţia în care P2 este total ordonată. adică f(a) = inf (f(A)). deducem că x0 £ x. Cum f este bijectivă. Avem că m £ f(xi). ï ï x + 1. (")iÎI. celălalt rezolvându-se analog. 3. pentru orice xÎ A.ì x .b) iar f(a) = a-1 şi f(b) = b+1. Fie (Pi)1£i£n o familie finită de mulţimi total ordonate şi mulţimea P=P1´P2´…´Pn ordonată cu ordinea lexicografică (vezi problema 3. deci g(m) £ xi. Analog pentru supremum. Atunci a -1=f( inf A) < < inf( f(A)) = a şi b = sup(f(A)) < f(sup(A)) = b + 1. 3. Fie bÎN a. 130 . deci f(m¢) £ m.

Din a £ b rezultă că a Ùc £ bÙc. dacă c £ a. Avem a = a Ú (a Ù b) = a Ú (c Ù b) = a Ú (b Ù c) = (a Ú b) Ù c = (c Ú b) Ù c = c. Să observăm că b Ù c <a Ú (b Ù c) < (a Ú b) Ù c < a Ú b. a £ c. aÚc £ bÚc.î.§4. Evident.1. atunci (a Ù b) Ú c £ £ a Ù(b Ú c). (i) Þ (iv). a Ú c. c £ b Ú c deducem că a Ù b. (v) Þ (i). Obţinem în felul acesta diagrama Hasse a unei sublatici a lui L izomorfă cu N5 : 131 . (i). 4. deci (a Ú b) Ù c = ((a Ù c)Ú b) Ù c = (a Ù c) Ú (b Ù c) = a Ú (b Ù c). Există atunci a. Latici. Cum în orice latice. a Ù c £ aÙ(bÚ c). Rezultă din aceea că a Ù c £ c. (iii). Din b Ù c £ b. Avem (a Ù b) Ú (b Ù c) £ b Ù (a Ú c) ( conform cu (ii)). (iv) Þ (v). Avem a Ù b £ a iar a Ù c £ b Ú (a Ù c). (i) Þ (iii). Fie a. iar a Ú (b Ù c) ¹ (a Ú b) Ù c. Din b. 4. (ii). c în L a. b Ù c < b < < a Ú b. de unde (a Ù b) Ú (a Ù c) £ a Ù (b Ú (a Ù c)). de unde (a Ù b) Ú (a Ù c) £ a Ù (b Ú c). Atunci a = a Ù c. (v). a £ c. deci a Ú (b Ù c) £ (a Ú b) Ù (a Úc). (iii) Þ (i). echivalenţa (i) Û (ii) este imediată.î. (iv).2. c deducem că a Ú (b Ù c) £ a Ú b. Să presupunem că L nu satisface (i). c Î L a. de unde (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a) £ (b Ù (a Ú c)) Ú (c Ù a) £ £ ((c Ù a) Ú b) Ù ((c Ù a) Ú (a Ú c)) ( conform cu (ii)) = = ((c Ù a) Ú b) Ù ( a Ú c) £ (c Ú b) Ù (a Ú b) Ù ( a Ú c) ( conform cu (ii)). b. a Ú (b Ù c) ≰ b şi b ≰ (a Ú b) Ù c. b.

(i) Þ (ii). c Î L. (ii) Þ (i). (a Ú b) Ù (a Ú c) = ((a Ú b) Ù a) Ú Ú((a Ú b) Ù c) = a Ú (c Ù (a Ú b)) = (cu (i)) = a Ú ((c Ù a) Ú Ú (c Ù b)) = a Ú (c Ù a) Ú (c Ù b) = a Ú (c Ù b) = a Ú (b Ù c).aÚb (a Ú b) Ù c b a Ú (b Ù c) bÙc (observând şi că (a Ú (bÙc)) Ú b = aÚ ((bÙc) Ú b) = aÚb şi ((aÚb) Ù c)Ù b = ((a Ú b) Ù b) Ù c = b Ù c).3. (i) Þ (iv). c Î L. 4. b. (i) Û (iii). b. Din (i). (a Ù b) Ú (a Ù c) £ a Ù (b Ú c). ceea ce este absurd. Considerăm că L satisface (i) şi fie a. Analog. Atunci : (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a) = (((a Ú b) Ù b) Ú ((a Ú b) Ù c)) Ù Ù(c Ú a) =(b Ú ((a Ù c) Ú (b Ù c))) Ù (c Ú a) = (b Ú (a Ù c)) Ù 132 . Rezultă din aceea că pentru oricare elemente a.

b. (i) Þ (v). (iv) Þ (i). distributivitatea lui L se deduce astfel: a Ù (b Ú c) = (a Ù (a Ú b)) Ù (b Ú c) = ((a Ù (c Ú a)) Ù (a Ú b) Ù Ù (b Ú c) = a Ù (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a)=a Ù ((a Ù b) Ú (b Ù c)Ú Ú (c Ù a)) = (a Ù ((a Ù b) Ú (b Ù c))) Ú (c Ù a) = (datorită modularităţii) =(a Ù (b Ù c)) Ú (a Ù b) Ú (c Ù a) = (datorită modularităţii)=(a Ù b) Ú (a Ù c).î. (a Ù b) Ú Ú (b Ù c) Ú (c Ù a) < (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a). c Î L a.absurd! (vi) Þ (i). În cazul lui N5 observăm că b Ù c = = b Ù a = 0. u = (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a). dacă L nu are sublatici izomorfe cu N5 atunci ea este modulară. c Î L şi a £ c.2. Deducem imediat că L este modulară. atunci a = a Ù (a Ú c) =a Ù (b Ú c) = (a Ù b) Ú (a Ù c) = (a Ù b) Ú (b Ù c) = = b Ù (a Ú c) = b Ù (b Ú c) = b. a¢ = (d Ú a) Ù u. b Ú c = b Ú a = 1 şi totuşi a ¹ c iar în cazul lui M5. să presupunem prin absurd că există a. b¢ = (d Ú b) Ù u şi c¢ = (d Ú c) Ù u. c Î L avem: (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a)£(a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a). b Ú a = b Ú c = 1 şi totuşi a ¹ c . Cu această observaţie.Ù (c Ú a)=(b Ù(c Ú a)) Ú ((a Ù c) Ù (c Ú a))=((b Ù c) Ú (b Ù a)) Ú Ú (a Ù c) = (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a). Conform problemei 4. b. b. b Ù a = b Ù c = 0. (a Ú b) Ù c = (a Ú b) Ù ((b Ú c) Ù c) = = (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a) = (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a) = = (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú a = ((a Ù b) Ú a) Ú (b Ù c) = a Ú (b Ù c). Să admitem prin absurd că atât N5 cât şi M5 sunt sublatici ale lui L. Dacă a Ù c = b Ù c şi a Ú c = b Ú c. (v) Þ (vi). deoarece dacă a.. Cum pentru oricare a. 133 . Notăm d = (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a).

vom verifica egalităţile a¢ Ú b¢ = = b¢ Ú c¢ = c¢ Ú a¢ = u.Diagrama Hasse a mulţimii {d. c¢ = d Ú (c Ù u) iar datorită simetriei este suficient să demonstrăm doar că a¢ Ù c¢ = d. b¢ = d Ú (b Ù u). u} este u a¢ b‫׳‬ c¢ d Cum {d. b¢. c¢. a¢. Deoarece d < u. b¢. a¢ Ù b¢ = b¢ Ù c¢ = c¢ Ù a¢ = d şi atunci va rezulta şi că cele 5 elemente d. a¢. c¢. c¢. u sunt distincte. b¢. Într-adevăr. a¢. a¢. u}ÍL este sublatice. Datorită modularităţii lui L avem: a¢ = d Ú (a Ù u). a¢. b¢. a¢ Ù c¢ = ((d Ú a) Ù u) Ù ((d Ú c) Ù u) = =(d Ú a)Ù(d Ú c) Ù u=((a Ù b)Ú(b Ù c)Ú (c Ù a)Úa) Ù (d Ú c) Ù u = =((b Ù c) Ú a) Ù (d Ú c) Ù u = ((b Ù c) Ú a) Ù ((a Ù b) Ú c) Ù Ù (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a) = ((b Ù c) Ú a) Ù ((a Ù b) Ú c) = = (b Ù c) Ú (a Ù ((a Ù b) Ú c) (datorită modularităţii) = (b Ù c) Ú Ú(((a Ù b) Ú c) Ù a) = (b Ù c) Ú ((a Ù b) Ú (c Ù a)) (datorită modularităţii) = d. u sunt distincte. 134 . dacă vom verifica faptul că elementele d. c¢. u} va fi izomorfă cu M5 ceea ce va fi contradictoriu cu ipoteza pe care o acceptăm. atunci sublaticea {d. c¢. b¢.

oricare ar fi m.c. ceea ce este adevărat. deci (P(M). al elementelor m şi n) iar sup{m.n) = d. gi Îℕ. Atunci între x. £) o mulţime total ordonată şi x. Evident d | m şi d | n iar dacă d¢ | m şi d¢ | n ..pt fiind numerele prime ce apar în descompunerea lui m.4.…. Atunci x Ù ( y Ú z ) = ( x Ù y ) Ú ( x Ù z) Û x Ù z = =x Ú x Û x = x. p.m. n. conform problemei 3. i = 1. p = p 1 1 p g 2 …p g t .n} = [m. Folosim descompunerea în factori primi a numerelor m ..y. spre exemplu. 135 .. Pentru distributivitate trebuie să arătăm.4. Relaţia de demonstrat se reduce la: min (ai. spre exemplu: x £ y £ z. atunci când nu apar completându-se cu exponenţi nuli).m. Analog pentru supremum.t (p1.m.n} = (m.2. Í) este o latice. 4.6.n) ( c. Arătăm că inf{m. Elementul 0 în acest caz este 1Îℕ deoarece 1| n. Fie (L. conform definiţiei c. Conform problemei 3. n = p 1 1 p 2 2 …p tb t . al elementelor m şi n). pÎℕ. Relaţia de incluziune este o relaţie de ordine. oricare ar fi nÎℕ. max ( b i. iar sup{A. din paragraful anterior.n] (c. n.n.y. Analog şi pentru celelalte cazuri.m. Dacă A. Deci m Ù n = (m. relaţia de divizibilitate este o relaţie de ordine de pe ℕ.z există o anumită relaţie de ordonare.n).c. oricare ar fi i = 1. BÎP(M). (m. ceea ce este adevărat ţinând cont de problema 4. min ( ai. Fie (m.1. 4.gi ) ) = max ( min (ai. atunci inf{A.zÎL.m.b i). n). 2 t 2 t cu ai.d. oricare ar fi nÎℕ. p] ) = [(m.d.m. Cel mai mic element al acestei latici este Æ iar cel mai mare element este M. d | d¢. p: a b b g m = p 1 1 p a 2 …p a t ..m. b i.t. deoarece n | 0.c. că: ( m. iar elementul 1 este 0Îℕ.B}=AÈB.4.gi) ). p)]. [n.5.B}=A Ç B.….

8. 4. CÎP(M). a Ù (b Ú c) = a Ù 1 = a iar (a Ù b) Ú (a Ù c) = 0 Ú 0 = 0). Í) este distributivă. 4. adică L este o latice modulară.7. Atunci a Ù (b Ú c) = = (a Ù b) Ú (a Ù c). (") a. pe când a Ú (b Ù c) = a Ú 0 = a iar (a Ú b) Ù c = 1 Ù c = c. Dacă luăm c £ a atunci relaţia de mai sus devine a Ù (b Ú c) = (a Ù b) Ú c.Prin dublă incluziune se verifică imediat că AÇ(BÈC) = =(AÇB)È(AÇC). Fie L o latice distributivă. deci laticea (P(M). oricare ar fi A. 136 . B. astfel că a Ú (b Ù c) ¹ (a Ú b) Ù c.cÎL. Considerăm laticea M5 ce are diagrama Hasse: 1 a b 0 c Aceasta este modulară (se verifică direct prin calcul) dar nu este distributivă ( de exemplu.b. Reamintim că N5 are diagrama Hasse: 1 c a b 0 Observăm că a < c.

4. t £ x şi t £ yÞ t Ù x = t. Dacă x £ y şi y £ z Þ x Ù y = x şi y Ù z = y. (x Ú y)Ú z = z Ú (yÚ x) = ((z Ú y) Ú x) Ù (zÚ (yÚx)) = = ((x Ú y) Ú z) Ù (x Ú (yÚz)) = x Ú (y Ú z). 4. (ii) Þ (i). inf{x.yÎL. (i) Þ (ii).9. Evident. x Ú y = (x Ù(y Ú x))Ú(yÙ(y Ú x)) = (y Ú x)Ù(y Ú x) =y Ú x. Deci (L. 137 . Atunci xÙz = = (x Ù y) Ù z = x Ù( y Ù z) = x Ù y = x . x Ù (y Ú x) = (x Ù x)Ú(y Ù x) = x Ú (x Ù y) = x Ú ((x Ù y)Ù Ù((x Ù y)Ú x))=(x Ù x) Ú ((x Ù y) Ù x)=x Ù((x Ù y) Ú x)=x Ù x= x. Asociativitatea: x Ù ((x Ú y) Ú z) = (x Ù (x Ú y))Ú (x Ù z) = x Ú (x Ù z) = x.î. x Ù x = x Ù((x Ù x)Ú(x Ù x)) = ((x Ù x) Ù x)Ú((x Ùx) Ùx) = = (x Ùx) Ú (x Ùx) = x .10. £) este o mulţime ordonată. Dacă x £ y şi y £ x Þ x Ù y = x şi y Ù x = y Þ x = y. (ii). (i). x Ú (y Ú z) = (x Ù ((x Ú y) Ú z)) Ú (y Ù ((y Ú x) Ú z)) Ú Ú(z Ù ((x Ú y) Ú z)) =( x Ù ((x Ú y) Ú z))Ú[((x Ú y) Ú z) Ù (y Ú z)]= = ((x Ú y) Úz) Ù (x Ú (y Ú z)). Dacă x Ù y = x cum y Ú (x Ù y) = y Þ y Ú x = y Þ x Ú y = y. (x Ù y) Ú x = (y Ù x) Ú (x Ù x) = x Ù (x Ú y) = x. Dacă mai avem tÎL a. x Ú x = (x Ù x) Ú (x Ù x) = x.y} = = x Ú y. dacă x Ú y = y Þ x Ù y = x. Dual. Să arătăm că pentru x.y} = x Ú y. Din 1) şi 2) rezultă că: x = x Ù (x Ú x) = (x Ù x) Ú (x Ù x) . x Ù x = (x Ù x )Ù ((x Ù x) Ú (x Ù x)) = (x Ù x) Ù x. t Ù y = t iar t Ù (x Ù y)= = (t Ù x) Ù y = t Ù y = t Þ t £ x Ù y. astfel rezultă idempotenţa lui Ù şi Ú. Cum x Ú (x Ù y) = x Þ x Ù y £ x. Pentru comutativitate şi absorbţia duală: x Ù y = x Ù (y Ú y) = (y Ù x) Ú (y Ù x) = y Ù x. Analog se arată că sup{x. Analog x Ù y £ y. adică x £ z. Cum x Ù x = x Þ x £ x.y}= x Ù y iar sup{x.

Astfel, conform problemei 4.9., (L, Ù, Ú) este latice iar din 2) deducem că ea este distributivă.

4.11. (i) Þ (ii). Evident. (ii) Þ (i). Demonstrăm că x Ú 0 = x şi totul va rezulta din problema anterioară. Dar, x Ú x = (x Ù (x Ú 0))Ú(x Ù (x Ú 0)) = x Ù (x Ú x) = x; x Ù x = x Ù (x Ú x) = x; x Ù y = x Ù (y Ú y)=(yÙ(x Ú 0))Ú(y Ù (x Ú 0))=yÙ(x Ú 0); x Ú 0 = (x Ú 0) Ù (x Ú 0) = x Ù (x Ú 0) = x. 4.12. (i). Presupunem că a = Ú ai există. Atunci a ³ ai şi
iÎ I

deci c Ù a ³ c Ù ai, oricare ar fi iÎI. Fie acum b ³ c Ù ai, oricare ar fi iÎI; atunci c¢Ú b ³ c¢ Ú (c Ù ai) = (c¢ Ú c) Ù (c¢ Ú ai) = = 1 Ù (c¢ Ú ai ) = c¢ Ú ai ³ ai, oricare ar fi iÎI, deci c¢ Ú b ³ a. Atunci c Ù (c¢ Ú b) ³ c Ù a Þ (c Ù c¢) Ú (c Ù b) ³ c Ù a Þ 0 Ú (c Ù b) ³ c Ù a Þ c Ù b ³ c Ù a Þ b ³ c Ù a, astfel că c Ù a = Ú (c Ù ai).
iÎ I

(ii). Din (i) prin dualizare. 4.13. Pentru MÍ G vom nota prin <M> subgrupul lui G generat de M. Dacă {Hi}iÎI este o familie de subgrupuri ale lui G, atunci Ù Hi = I Hi iar Ú Hi = á U Hi ñ .
iÎI iÎI iÎI iÎI

4.14. (i). Evidentă. (ii). Dacă notăm d = [m,n], atunci cum m | d, n | d, din (i) deducem că dℤÍ mℤ şi dℤÍ nℤ. Fie acum L= pℤÎL(ℤ,+) (cu pÎℕ) a.î. LÍ H şi LÍ K. Din (i) deducem că m | p şi n | p. Atunci d | p, adică LÍdℤ, de unde concluzia că H Ù K = HÇK = [m,n]ℤ. (iii). Analog cu (ii).
138

(iv). Dacă H, K, LÎL(ℤ,+), H = mℤ, K = nℤ şi L = pℤ (cu m, n, pÎℕ) atunci ţinând cont de (ii) şi (iii) avem: H Ù (K Ú L) = [m, (n, p)]ℤ iar (H Ù K) Ú (H Ù L) = = ([m, n], [m, p])ℤ şi cum [m, (n, p)] = ([m, n],[m, p]) (conform problemei 4.5.), deducem că H Ù (K Ú L) = (H Ù K) Ú (H Ù L), adică (L(ℤ,+), Í) este distributivă. 4.15. Contraexemplul ne este oferit de G = (ℤ,+) ´ (ℤ,+) vezi ([6,7]). 4.16. Este evident că {1} şi G fac parte din L0(G). Fie acum H, KÎ L0(G), xÎG şi hÎH∩K. Atunci xhx-1ÎH, K deci xhx-1ÎH∩K, adică H∩K Î L0(G). Să arătăm acum că H Ú K = HK = KH (unde HK= ={hk|hÎH, kÎK}). Avem HK= U xK = U Kx = KH .
xÎH xÎH

În mod evident H, KÍHK iar dacă alegem S≤G a.î. H, KÍS atunci HKÍS, adică HK=KH=HÚK. Pentru a arăta că HK⊴G, fie xÎG, hÎH şi kÎK. Scriind x(hk)x-1 = (xhx-1)(xkx-1), cum xhx-1ÎH şi xkx-1ÎK, deducem că x(hk)x-1 ÎHK, adică HK⊴G, deci şi HÚKÎL0(G). Am demonstrat deci că L0(G) este sublatice (mărginită) a lui L(G). Pentru a proba că L0(G) este modulară (conform problemei 4.2.) fie H, K, LÎL0(G) a.î. HÍK şi să arătăm că KÙ(HÚL) = HÚ(KÙL). Este suficient să probăm incluziunea K∩(HL) Í H(K∩L) (cealaltă fiind evidentă) iar pentru aceasta fie xÎK∩(HL). Atunci xÎK şi xÎHL ceea ce implică x = yz cu yÎH şi zÎL. Avem z = y-1xÎK şi cum zÎL deducem că zÎK∩L. Cum yÎH rezultă x=yzÎH(K∩L), adică avem K∩(LH) Í H(K∩L).

139

4.17. Trebuie să arătăm (conform problemei 4.2.) că dacă P, Q, R∈LA(M) şi R⊆P, atunci P∧(Q∨R)=(P∧Q)∨R Û P∩(Q+R) = (P∩Q)+R (căci QÚR = Q + R = {x+y÷ xÎQ şi yÎR}). Cum incluziunea (P∩Q)+R ⊆ P∩(Q+R) este evidentă, fie x∈P∩(Q+R). Atunci x∈P şi x = y+z cu y∈Q şi z∈R. Cum R⊆P deducem că y = x-z∈P şi cum y∈Q avem că y∈P∩Q, adică x∈(P∩Q)+R, deci este adevărată şi incluziunea P∩(Q+R)Í ⊆(P∩Q)+R, de unde egalitatea P∩(Q+R)=(P∩Q)+R. Observaţie. 1. În general, laticea (LA(M), ⊆) poate să nu

M = ℤ×ℤ .

fie distributivă. Contraexemplul ne este oferit de ℤ-modulul

idealelor inelului (ℤ, +, ⋅)) este distributivă. Într-adevăr, dacă

2. Laticea submodulelor ℤ-modulului ℤ (adică laticea

avem trei ideale I, J, K ale inelului ℤ atunci I=mℤ, J=nℤ, K=pℤ cu

m, n, p∈ℕ. Se verifică imediat că I∩J=[m, n]ℤ iar IÚJ=(m, n)ℤ, astfel că egalitatea I∩(J∨K) = (I∩J)∨(I∩K) este echivalentă cu [m, (n, p)]=([m, n], [m, p]) iar ultima egalitate este adevărată ( vezi şi problema 4.14.). 4.18. Fie A = { xÎ L | x £ f(x) } ¹ Æ căci (0ÎA). Cum A Í L şi L este completă rezultă că există aÎL, a = sup A. Atunci x £ a, oricare ar fi xÎA, deci x £ f(x) £ f(a), oricare ar fi xÎA. Rezultă că a £ f(a), deci f(a) £ f(f(a)), adică f(a)ÎA. Cum a = supA, rezultă că f(a) £ a, de unde deducem egalitatea a = f(a). 4.19. Conform problemei 4.3. trebuie să demonstrăm, spre exemplu, că xÙ(yÚ z) = ( x Ù y ) Ú ( x Ù z ), oricare ar fi x, y, zÎL. Cum inegalitatea ( x Ù y ) Ú ( x Ù z ) £ x Ù ( y Ú z ) este adevărată în orice latice (vezi problema 4.1. (ii)), trebuie să demonstrăm doar inegalitatea x Ù ( y Ú z ) £ ( x Ù y ) Ú ( x Ù z).
140

Fie ( x Ù y ) Ú ( x Ù z) = t, atunci x Ù y £ t şi x Ù z £ t. Din definiţia pseudocomplementului rezultă că y £ x ® t şi z £ x ® t, deci y Ú z £ x ® t, adică x Ù (y Ú z)£t, ceea ce trebuia demonstrat. 4.20. Conform problemei 3.13. , £ este o relaţie de ordine pe Hom(A, P). Pentru f, gÎHom (A, P), definind h,t : A ® P astfel: h(x) = f(x) Ù g(x) şi t(x) = f(x) Ú g(x), oricare ar fi xÎA (lucru posibil deoarece P este latice), deducem imediat că h = f Ù g şi t = f Ú g, adică Hom(A,P) este latice. 4.21. Faptul că (C[0,1],£) este mulţime ordonată rezultă din problema anterioară pentru A = [0,1] şi P = ℝ, ambele mulţimi fiind ordonate (chiar latici). Dacă f, gÎC[0,1], cum funcţia modul este continuă avem: f Ú g =max (f,g)=
f + g +| f - g | 2

ÎC[0,1] şi f Ù g =

f + g -| f - g | 2

ÎC[0,1],

astfel că (C[0,1], £) este o latice. 4.22. Deoarece X, Y sunt submulţimi finite ale laticei L, atunci există inf X, inf Y şi inf (X È Y). Fie a = inf X şi b = inf Y şi z = a Ù b. Deci a £ x, oricare ar fi xÎX, b £ y, oricare ar fi yÎY şi z £ a, z £ b. Atunci z £ x, z £ y, oricare ar fi xÎX şi oricare ar fi yÎY. Deci z £ t, oricare ar fi tÎX È Y. Fie sÎL a.î. s £ t, oricare ar fi tÎX È Y, deci s £ x, oricare ar fi xÎX şi s £ y, oricare ar fi yÎY. Cum a = inf X şi b = inf Y rezultă că s £ a şi s £ b, şi deoarece z = a Ù b, avem că s £ z, deci z = inf (X È Y). 4.23. Presupunem că x şi y sunt ambele elemente maximale ale lui L. Cum x £ x Ú y şi y £ x Ú y şi deoarece x şi y sunt maximale, rezultă că x = x Ú y = y, adică x = y. Pentru cazul elementului minimal procedăm prin dualizare.

141

a £ s1 Ú… Ú sn}.24. Din (S] Í S şi S Í (S] deducem că (S] = S . Fie I un ideal al lui L ce conţine pe S şi aÎ S . Dacă x. a £ s1 Ú…Ú sn. yÎF Þ x Ú y ÎF ( căci x. deci x Ú yÏF Þ x Ú yÎL\F = I. snÎS a. oricare ar fi x. yÎL. Totul rezultă din dualizarea soluţiei de la problema 4. 4. Evident. (ii) Þ (iii). Fie h : L ® {0.î. yÎL. (ii) Þ (iv). Atunci există s1. Atunci h este surjecţie deoarece Æ ¹ F ¹ L. y şi F filtru) Û h(x) = h(y) = 1 Û h(x) Ù h(y) = 1. atunci 0 (în I(L)) kÎK = {0} iar 1 = L. yÎF Þ x Ù y ÎF Þ x Ù y ÏI – absurd!. Dacă L are 0. atunci x. yÎI atunci x. …. deci xÎL\F=I. Analog se arată că h(x Ú y) = h(x) Ú h(y) oricare ar fi x.î.25. yÎF (x Ù y £ x. Fie acum x. Dacă L are 1 atunci 0 (în F(L)) = {1} iar 1= L. deoarece pentru orice filtru F şi x. yÎL cu x £ y şi yÎI = L\F Þ y ÏF. 142 .27. Atunci xÏF (căci în caz contrar am deduce că yÎF). snÎS Í I a. (i) Û (ii). yÎL atunci h(x Ù y) = 1 Û x Ù y ÎF Û x. 4. de unde incluziunea (S] Í S .yÏF.î.26. Fie S = { aÎL | există s1. Dacă x.4. …. Se verifică imediat că S este ideal al lui L ce conţine pe S. Pentru filtre raţionăm prin dualizare. 4. Prin dualizarea implicaţiei precedente. x Ù y ÎI. deci h(x Ù y) = h(x) Ù h(y). Deducem imediat că aÎI. Dacă (Ik)kÎK este o familie de ideale ale lui L. deci S Í Ç {I | IÎI(L) şi S Í I } = (S]. yÎL a. Dacă prin absurd xÏI şi yÏI. y £ x Ú y). h(x) = 1 dacă xÎF şi h(x) = 0 dacă xÎL \ F. adică I este un ideal. Alegând x. atunci kÎK kÎK kÎK Ù Ik = I Ik iar Ú Ik = ( U Ik].24.1}. (iii) Þ (ii). Deci h este un morfism surjectiv de latici şi F = h-1({1}).

q Ù bÎI.28. aÏP şi bÏP (conform problemei 4. Analog există qÎP a. Deci (p Ù a) Ú(q Ù b) ÎI. Rezultatul pentru ideale se obţine prin dualizare. 4. Fie F un filtru propriu.î.30. pentru I = (b] (respectiv F = [b)).î. F¢ = ∩{P | PÎℱ} şi arătăm că F = F¢. Dar (p Ù a) Ú (q Ù b)=(p Ú q) Ù (p Ú b) Ù (q Ú a) Ù (a Ú b)ÎP.î. FÍ P}. 4. căci dacă am avea xÎFÇI atunci x ³ a. aÏP. deci IÇP ¹ Æ. Deoarece PÎG. FÍ F¢ şi F¢Ç I = Æ}. Fie G = { F¢ | F¢ filtru a.29. deci aÎI – absurd). bÎL a.32. există un filtru prim PÎℱ a. Fie 143 .28. Aplicăm problema 4. deci există pÎP a.28. P este filtru propriu deoarece PÇI = Æ. a Ú bÎP.î. Aplicăm problema 4.29. căci altfel [X)ÎG şi PÌ [X) ceea ce contrazice maximalitatea lui P. Fie X = PÈ{a}. pentru F = [a) (respectiv I = (a]) (avem că IÇF ¹ Æ. ℱ nu este mulţimea vidă. Astfel G este inductiv ordonată şi din lema lui Zorn rezultă că G are un element maximal P. Presupunem că P nu este prim. 4. Conform problemei 4.27. ceea ce contrazice faptul că aÎF¢. Aplicăm problema 4. Presupunem că există aÎF¢ \ F. deci F este un filtru propriu. atunci există a. Atunci x Ù y ÎF Û h(x) Ù h(y) = h(x Ù y) = 1 Û h(x) = = h(y) Û xÎF şi yÎF.).31.î.30. pentru I = (b] şi F = [a). Deoarece h este surjecţie avem că Æ ¹ F ¹ L. p Ù a £ x şi deoarece xÎI rezultă că p Ù aÎI. Atunci [X)ÇI ¹ Æ.(iv) Þ (ii). deci conform problemei 4. Fie xÎ[X)ÇI. Deci P este un filtru prim. Fie ℱ={P | P filtru prim a. rămâne să arătăm că P este prim. 4. 4.30. ceea ce este o contradicţie.î.

g(x) = x Ù a.b. deci a £ b. pentru tÎI Ú J există iÎI şi jÎJ a.). t £ i Ú j.4. adică jÎI şi astfel a = i Ú j ÎI. a] ® [b. a Ú b]® [a Ù b.. (i). Conform problemei 4.36. Atunci F este inclus într-un filtru prim P (vezi problema 4. a Ú b]. pentru orice b £ x £ a Ú b). Pentru a proba afirmaţia reciprocă.cÎL care împreună cu 0 şi 1 formează una din laticile: 1 c M5: a b c sau N5: a 0 0 b 1 Fie I = (b]. ceea ce este absurd!. Se probează imediat că f : [a Ù b. f(x) = x Ú b pentru orice a Ù b £ x £ a este izomorfismul căutat ( inversul lui f fiind g : [b. Să presupunem că L este distributivă. există elementele a. să presupunem prin absurd că L nu este distributivă şi să arătăm că există idealele I. deci F = P din maximalitatea lui F. Ţinând cont de problema 4. a].3. Cum a £ b Ú c deducem că aÎI Ú J . Dacă am avea a = i Ú j cu iÎI şi jÎJ . J = (c].34. Din echivalenţa t £ x Ù y Û t £ x şi t £ y deducem imediat egalitatea: (x] Ù (y] = (x Ù y].28. 4. deci j £a Ù c< b.33. Fie F un filtru maximal. 4. 144 . JÎI(L) ce nu verifică ipoteza.35.24. 4. atunci j £ c.î. astfel că t = t Ù (i Ú j) = (t Ù i) Ú (t Ù j) = i¢ Ú j¢ cu i¢ = i Ù tÎI şi j¢ = j Ù tÎJ.

4. În mod evident 1=0* iar (i) şi (ii) rezultă din definiţia pseudocomplementului. adică (x Ú y] Í (x] Ú (y]. Se probează imediat că {x. Ţinând 145 . Din a £ a** şi (iii) deducem că a*** £ a* şi cum a* £ (a*)** = a*** deducem că a*** = a*. tÙyÎ(y]).yÎ(x Ú y]. atunci cÎI. a > b. Fie t £ x Ú y. Dacă prin absurd J ¹ (b]. (vi).37. b. Din a Ù a¢ = 0 = a Ù a¢¢ şi a Ú a¢ = 1 = a Ú a¢¢ deducem că a¢ = a¢¢ ( L fiind distributivă). Dacă I ¹ (c] se găseşte analog o sublatice a lui L izomorfă cu N5 – absurd. Să presupunem că I Ù J = (x] şi I Ú J = (y]. (vii). Din a £ a** Þ a Ù b £ a** Ù b Þ ( a** Ù b)* £ £ (a Ù b)*. Fie aÎL şi a¢. (x] Ú (y] = {i Ú j | iÎ(x] şi jÎ(y]} = {i Ú j | i £ x şi j £ y}. Conform problemei 4.35. (y] Í (x Ú y] şi de aici (x] Ú (y] Í (x Ú y]. y = i Ú j cu iÎI şi jÎJ. Conform problemei 4. din x. Dacă c = x Ú i şi b = x Ú j. (iii). Dacă a £ b Þ a Ù b* £ b Ù b* = 0 Þ a Ù b* = 0 Þ b* £ a*. deci (x]. c. (iv). Dacă a** Ù b = 0 cum a £ a** Þ a Ù b £ a** Ù b = 0 Þ a Ù b = 0. 4. y} este o sublatice izomorfă cu N5 – absurd (deoarece L este presupusă distributivă).y £ x Ú y deducem că x. (ii).. 4. bÎJ şi să demonstrăm că I = (c] şi J = (b]. a. atunci t = t Ù (x Ú y) = ( t Ù x) Ú (t Ù y) Î Î(x] Ú (y] (deoarece tÙxÎ(x]. Vom demonstra că (a Ù b)*Ù a** Ù b = 0 de unde vom deduce că (a Ù b)* £ ( a** Ù b)* ( adică egalitatea cerută)..38.35.Pentru cealălaltă incluziune.39. Dacă a* Ù a = 0 Þ a £ (a*)* = a**. Dacă a Ù b = 0 Þ b £ a* Þ a** Ù b £ a** Ù a* = 0 Þ a** Ù b = 0. a¢¢ doi complemenţi ai lui a. atunci există aÎJ \ (b]. (v). Să presupunem acum că L este distributivă cu 0 şi 1 şi să arătăm cealaltă incluziune: (x Ú y] Í (x] Ú (y].

. adică a¢ = sup { xÎL ÷ aÙx = 0] = a* şi cum a ® 0 = sup{xÎL÷ a Ù x £ 0 }= sup{xÎL÷ a Ù x = 0} deducem că a¢ = a ® 0 = a*. De asemenea.39. (v)). Ţinând cont de problema 4. de unde egalitatea din enunţ. (x). de unde concluzia că a Ù b ÎR(L). şi de principiul dualizării.î.39.cont de (vi) avem: ((a Ù b)* Ù b)Ù a** = 0 Û ((a Ù b)*Ù b)Ùa = 0 Û (a Ù b)*Ù (a Ù b) = 0 ( ceea ce este evident). (v). (a Ù b)Ù( a¢ Ú b¢)=(a Ù b Ù a¢) Ú ( a Ù b Ù b¢)= = 0 Ú 0 = 0 iar (a Ù b) Ú ( a¢ Ú b¢) = (a Ú a¢ Ú b¢) Ù ( b Ú a¢ Ú b¢) = =1 Ù 1 = 1. adică a Ú b ÎR(L). Avem aÙa¢ = 0 iar dacă mai avem xÎL a. (viii). 4. atunci a** = a. Avem (a Ù b)** £ a** . b**. (x). egalitatea R(L) = { aÎL | a** = a} este imediată. 4. Cum L este distributivă avem (a Ú b)Ù (a* Ù b*) = = (a Ù a* Ù b*)Ú (b Ù a* Ù b*) = 0 Ú 0 = 0. dacă a ÎR(L) atunci şi a* ÎR(L) ( conform problemei 4. (ix) deducem că (a Ù b)** = a** Ù b** = a Ù b. din (a Ù b) Ù (a Ù b)* = 0 Þ b Ù [aÙ (a Ù b)*] = 0 Þ b** Ù [aÙ (a Ù b)*] = 0 Þ a Ù [b**Ù Ù(a Ù b)*] = 0 Þ a**Ù [b**Ù (a Ù b)*] = 0 Þ (a** Ù b**)Ù Ù(a Ù b)* = 0 Þ a**Ù b** £ ( (a Ù b)*)* = (a Ù b)**. (i). 146 . În mod evident. 4. b** = b şi din problema 4.41. deci x £ a* Ù b*.40. a Ù x = 0 atunci x = x Ù 1= x Ù ( a¢ Ú a) = ( x Ù a¢) Ú ( x Ù a) = x Ù a¢ £ a¢.40. Deducem că ( a Ù x) Ú ( b Ù x) = 0 adică a Ù x = = b Ù x = 0 .39.39. Ţinând cont de problemele 4. 4. este suficient să demonstrăm că (a Ù b) Ù ( a¢ Ú b¢) = 0 iar (a Ù b) Ú ( a¢ Ú b¢) = 1.î. Într-adevăr.42. Pentru inegalitatea inversă. deducem că (a Ú b)** = a** Ú b** = a Ú b. Fie acum xÎL a. de unde x £ a* şi x £ b*. deci (a Ù b)** £ £ a** Ù b**. tot conform problemei 4.39. (a Ú b) Ù x = 0. Faptul că (a¢)¢ = a este imediat. (ix). Dacă a. Din (viii) avem: (a** Ú b**)** = (a*** Ù b***)* = =(a* Ù b*) * = ((a Ú b)*)* = (a Ú b)**.bÎR(L).

39. atunci x Ù y = (xi Ù yi)iÎI iar x Ú y = (xi Ú yi)iÎI.bÎD(L). Conform primei teoreme de izomorfism a algebrei universale. bÎD(L) şi b £ a atunci a* £ b* = 0. Dacă aÎKer (jL) atunci jL(a) = 1 Þ a** = 1 Þ a*** = 1* Þ a* = 0 Þ aÎD(L). (iv). de unde a = 0* = 1. (ii). Cum 1* = 0 şi 0* = 1 avem că 0. L / Ker (jL) » Im jL. (ii). Dacă a. atunci a* = b* = 0 şi cum (a Ù b)* = (a** Ù b**)* ( conform problemei 4. Dacă aÎD(L) Ç R(L). Se procedează ca în cazul produsului direct de mulţimi ordonate cu precizarea că mai trebuie verificat faptul că u este morfism de latici (ceea ce este aproape evident). adică aÎD(L). Astfel L / D(L) » R(L). Conform problemei 4. de unde concluzia că D(L) este filtru al lui L. (viii). Din problema 4. Este evident că jL este un morfism surjectiv. Dacă aÎL. atunci a* = 0 şi a = a**. 4. deci Im jL = R(L). iÎI 147 .39. adică Õ Li este completă. Fie F = (xj)jÎJ Ì Õ Li ( cu xj = ( x ij )iÎI pentru orice iÎI jÎJ) o familie de elemente din Õ Li . deci aÎKer (jL). 1ÎR(L). (vii)) deducem că (a Ù b)* = (0* Ù 0*)* = (1 Ù 1)* = 1* = 0. adică a Ú a* ÎD(L). deci a* = 0. deci jL(a) = a** = 0* = 1.44. si = sup {x ij }jÎJ iar ti = inf { x ij }jÎJ.43. (iii). (i). (v). adică a Ù bÎD(L). Dacă aÎD(L) atunci a* = 0. (ix) şi (x) rezultă că jL este un morfism de latici pseudocomplementate. Dacă x = (xi)iÎI şi y = (yi)iÎI sunt două elemente ale lui L. 4. avem (a Ú a*)* = = a* Ù a** = 0.39. Demonstrăm că Ker (jL) este D(L).deci R(L) este de fapt sublatice pseudocomplementată a lui L. Atunci sup (F) = (si)iÎI şi iÎI inf (F) = (ti)iÎI unde pentru orice iÎI.

adică este îndeplinită condiţia (2). f(y) Þ f(x Ù y) £ £ f(x) Ù f(y) şi cu ajutorul lui (3) deducem că f(x Ù y)=f(x) Ù f(y). ²Ü ². (i) Þ (ii). 4. adică f este morfism de latici. Evident. atunci: x Ù (y Ú z) = (xi Ù (yi Ú zi))iÎI = iÎI = ((xi Ù yi) Ú (xi Ù zi))iÎI = (x Ù y) Ú (x Ù z). Rezultă din definirea lui x ® y. adică f este morfism de mulţimi ordonate ( deci izomorfism de mulţimi ordonate). Să arătăm că f este morfism de latici.47. Cum f este presupus izomorfism de mulţimi ordonate avem că x. (ii) Þ (i). ²Þ ². Dual. iar pentru aceasta arătăm că mai sunt îndeplinite condiţiile (2) şi (3) de la problema 4. Din definirea lui x ® y. Din x. y = (yi)iÎI şi z = (zi)iÎI sunt trei elemente din Õ Li . y Þ f(x Ù y) £ f(x).45. f(y) £ f(x Ú y) Þ f(x) Ú f(y) £ f(x Ú y) şi cu ajutorul lui (2) deducem că f(x)Úf(y)= = f(x Ú y). (ii) Þ (i). de unde deducem că x Ú y £ f -1(f(x)Úf(y)). (ii). yÎL. Avem x Ù y £ y Û y £ x ® y. Analog deducem că este îndeplinită şi condiţia (3). Avem că 1 = a ® a pentru un aÎH deoarece pentru orice xÎH.46. (i). f(x Ú y) £ f(x) Ú f(y) Û x Ú y £ f -1(f(x) Ú f(y)) ceea ce este evident deoarece din f(x) £ f(x)Úf(y) Þ x £ f -1(f(x)Úf(y)) şi analog y £ f -1(f(x)Úf(y)). 148 . Avem x Ù y £ x Ù (x ® z) £ z.yÎL şi x £ y Þ x Ù y = x Þ f(x Ù y) = f(x) Þ f(x) £ f(y). cum a Ù x £ a avem că x £ a ® a.48. x £ y Û f(x) £ f(y).46.4. Astfel.y £ x Ú y Þ f(x). (i) Þ (ii). Avem z Ù (z ® x) £ x £ y deci z ® x £ z ® y iar x Ù (y ® z) £ y Ù (y ® z) £ z deci y ® z £ x ® z. 4. Dacă x. (iv). Dacă x = (xi)iÎI. din x Ù y £ x. (iii). (v). Avem x ® y = 1 Û 1 £ x ® y Û x Ù 1£ y Û x £ y. 4..

(ix). Avem x Ù (x ® y) £ x şi (x Ù y) Ù x Ù (y ® z) £ £ x Ù z. deci x Ù (y ® z) £ (x Ù y) ® (x Ù z). De asemenea x Ù ( x ® y) Ù (x ® z) £ x Ù y Ù (x ® z) £ £ y Ù z deci ( x ® y) Ù (x ® z) £ x ® (y Ù z). (x). Deci x < a şi atunci x = a Ù x £ b. implicaţia ²Þ ² este evidentă. x** Ù y*Ù (x ® y) = x** Ù y* Ù [(x Ù y*) ® (y Ù y*)] = x** Ù y* Ù [(x Ù y*)® 0] = x** Ù y* Ù [(x Ù y*) ® (0 Ù y*)] = x** Ù y* Ù (x ® 0)= x** Ù y*Ù x* = 0. x ® y. y. de unde egalitatea x Ù (x ® y) = x Ù y. y £ x Ú y Þ (x Ú y) ® z £ x ® z.49. Invers. Invers. ²Ü ². Într-adevăr. adică egalitatea cerută. În mod evident (L. y ® z. deci x Ù [ (x Ù y) ® (x Ù z)] £ y ® z. Invers. Invers.(vi). x Ù y Ù[(x Ù y) ® z] £ z deci x Ù [(x Ù y) ® z] £ £y ® z şi astfel (x Ù y) ® z £ x ® (y ® z). Dacă a £ x Þ a = a Ù x £ b – absurd. (xi). Avem x Ù y Ù [x ® (y ® z)] = y Ù [x Ù (x ® ®(y ® z))] £ y Ù (y ® z) £ z deci x ® (y ® z) £ (x Ù y) ® z. x Ù [ (x Ù y) ® (x Ù z)] £ x şi y Ù x Ù [ (x Ù y) ® ® (x Ù z)] £ x Ù z £ z. Să presupunem acum că b < a. Clar x Ù (x ® y) £ x. De asemenea x Ù y £ x. (vii). x ® z. £) devine latice. z Þ x ® (y Ù z) £ x ® y. Avem de demonstrat echivalenţa a Ù x £ b Û x £ a ® b = b. iar pentru ²Ü ² ţinem cont că a Ù x £a £ b. y Ù z £ y. (viii). deci ( x ® z) Ù (y ® z)£ (x Ú y) ® z. Din x. Avem: y £ x ® y Þ (x ® y)* £ y* şi x* = x ® 0 £ £ x ® y Þ (x ® y)* £ x** deci (x ® y)* £ x** Ù y*. 4. deci x** Ù y* £ (x ® y)*. Dacă a £ b avem de demonstrat că a Ù x £ b Û x £ 1. (x Ú y) Ù ( x ® z) Ù (y ® z) £ [x Ù ( x ® y)] Ú Ú [y Ù (y ® z)] £ z Ú z = z. 149 . de unde deducem că x Ù [ (x Ù y) ® (x Ù z)] £ x Ù (y ® z). ²Þ ². de unde deducem că x Ù (y ® z) £ x Ù [ (x Ù y) ® (x Ù z)]. Să demonstrăm că a Ùx £ b Û x £ a®b. Dacă x £ b atunci a Ù x £ x £ b.

Æ) este o latice cu 0. f(x) = (x Ù a. Deci f este izomorfism de mulţimi ordonate şi din problema 4.a¢) = 1. D2Ît. a Ú x). Ç. Dacă D Ç D1 Í D2 Þ D Í (X \ D1) È D2 Þ D Í Í int[(X \ D1) È D2 ]= D1 ® D2. Fie f : L ® (a] ´ (a¢]. (u Ú v) Ù a¢ ) = ((u Ù a) Ú (v Ù a). 150 . deducem că f este izomorfism de latici.v)Î (a] ´ (a¢] ( adică u £ a şi v £ a¢). (u Ù a¢) Ú (v Ù a¢)) = (u.50. Avem f(0) = (0. g(x) = (a Ù x. Deducem în particular că f este injecţie.51.È. v) deoarece u Ù a = u. D1. Fie D. x Ù a¢). În mod evident (t. 4. Atunci f(u Ú v) = ((u Ú v)Ù Ù a. Avem D1Ç int [(X \ D1) È D2] Í ÍD1Ç [(X \ D1) È D2]=D1 Ç D2.4. Pentru celălalt izomorfism procedăm analog considerând g : L ® (a] ´ [a). v Ù a¢ = v iar v Ù a = u Ù a¢ = 0. Dacă x £ y atunci x Ù a £ y Ù a şi x Ù a¢ £ y Ù a¢ adică f(x) £ f(y). Dacă f(x) £ f(y) Þ x Ù a £ y Ù a şi x Ù a¢ £ y Ù a¢ Þ (x Ù a) Ú (x Ù a¢) £ (y Ù a) Ú (y Ù a¢) Þ x Ù (a Ú a¢) £ y Ù (a Ú a¢) Þ x Ù 1 £ y Ù 1 Þ x £ y. Pentru a proba că f este surjecţie (deci bijecţie) fie (u.0) = 0 şi f(1) = (a.47.

§5. Latici (algebre) Boole. 5.1. Avem: Ú 0 1 0 0 1 1 1 1 Ù 0 1 0 0 0 1 0 1 ¢ 0 1 1 0

5.2. În paragraful precedent am demonstrat că (P(M), Í) este o latice distributivă mărginită (vezi problema 4.6.). Dacă A ÎP(M), atunci A¢ = M \ A pentru că AÇA¢ = Æ şi AÈA¢ = M, deci (P(M), Í) este o latice Boole. 5.3. (i). Deoarece oricare ar fi xÎB avem x Ù x¢ = 0 şi x Ú x¢ = 1 rezultă că x este complementul lui x¢, deci x = (x¢)¢. Relaţiile (ii) şi (iii) rezultă din problema 4.39.. (iv) este duala lui (iii). (v). Dacă x = y totul este clar. Considerăm că (x¢ Ù y ) Ú Ú( x Ù y¢)= 0. Atunci x¢ Ù y = x Ù y¢ = 0 şi din (iii) rezultă că y £ x şi x £ y, deci x = y. (vi) este duala lui (v). 5.4. În mod evident, dacă p, qÎDn, atunci 1, n, pÙq, pÚq şi p¢ fac de asemenea parte din Dn, deci Dn este sublatice a laticii (ℕ, | ) (vezi problema 3.1.) Să observăm că din ipoteză rezultă că n este de forma n = p1p2…pk cu pi numere prime distincte, deci |Dn| = (1 + 1)...(1 + 1) = 2k.

14 244 4 3
k ori

Deoarece (ℕ, | ) este latice distributivă rezultă că şi (Dn, |) este distributivă. Cum pentru pÎDn, p Ù p¢ = pÙ(n/p) = (p, n/p) = =1 = 0 iar p Ú p¢ = [p, n/p] = p× (n/p) = n = 1 deducem că (Dn, | ) este latice Boole.
151

5.5. Arătăm că £ este o ordine pe B: - reflexivitatea: a £ a Û a2 = a – adevărat; - antisimetria: dacă a £ b şi b £ a, atunci ab = a şi ba = b şi deoarece orice inel Boole este comutativ, rezultă că a = b; - tranzitivitatea: dacă a £ b şi b £ c atunci ab = a şi bc = b, deci ac = (ab)c = a(bc) = ab = a, adică a £ c. Deoarece a(ab) = a2b = ab şi b(ab) = ab2 = ab, deducem că ab £ a şi ab £ b. Dacă cÎB a.î. c £ a şi c £ b atunci ca = c = cb, de unde rezultă că c(ab) = (ca)b = cb = c, adică c £ ab şi astfel ab = a Ù b. Analog se probează faptul că a Ú b = a + b + ab. Deoarece a Ù ( b Ú c) = a(b + c + bc) = ab + ac + abc iar (a Ù b) Ú ( a Ù c) = (ab) Ú (ac) = ab + ac + abc deducem că a Ù (b Ú c) = (a Ù b) Ú ( a Ù c), adică B este o latice distributivă. Dacă a ÎB atunci a Ù a¢ = a Ù (1 + a) = a(1 + a) = a + a2 = =a + a = 0 şi a Ú a¢ = a Ú (1+ a) = a + 1+ a + a(1 + a) = 1 + a + a + + a2 + a = 1 + a + a + a + a = 1. Astfel, (B, Ù, Ú, ¢, 0, 1) este o algebră Boole. Reciproc, demonstrăm întâi că (B, + , ·) este un inel. - asociativitatea adunării: a + (b + c) = [a Ù (b + c)¢] Ú [a¢ Ù (b + c)] = = {a Ù[(b Ù c¢) Ú (b¢ Ù c)]¢} Ú {a¢ Ù [(b Ù c¢) Ú (b¢Ù c)]} = = {a Ù [(b¢ Ú c) Ù (b Ú c¢)]}Ú [(a¢ Ù b Ùc¢) Ú (a¢ Ù b¢Ù c)] = = {a Ù [(b¢ Ù c¢) Ú (b Ù c)]}Ú[(a¢ Ù b Ù c¢) Ú (a¢ Ù b¢ Ù c)]= = (a Ù b¢Ù c¢) Ú (a Ù b Ù c) Ú (a¢ Ù b Ù c¢) Ú (a¢ Ù b¢ Ù c) = = (a Ù b Ù c) Ú (a Ù b¢ Ù c¢) Ú (b Ù c¢Ù a¢) Ú (c Ù a¢ Ù b ¢). Cum forma finală este simetrică în a, b şi c deducem că a + ( b + c) = (a + b) + c. - comutativitatea: a + b = (a Ù b¢) Ú (a¢ Ù b) = (b Ù a¢) Ú ( b¢ Ù a) = b + a. - elementul neutru: a + 0 = (a Ù 0¢) Ú (a¢ Ù 0) = (a Ù 1) Ú (a¢ Ù 0) = a Ú 0 = a. - elementele simetrizabile:
152

Deoarece a + a = (a Ù a¢) Ú (a¢ Ù a) = 0 Ú 0 = 0, deducem că -a = a. Astfel, (B,+) este grup abelian. - asociativitatea înmulţirii: a(bc) = a Ù (b Ù c) = ( a Ù b) Ù c = (ab)c. - elementul neutru: a· 1 = a Ù 1 = 1 Ù a = a. - distributivitatea înmulţirii faţă de adunare: a· (b + c) = a Ù [(b Ù c¢)Ú(b¢ Ù c)]=(a Ù b Ù c¢) Ú (a Ù b¢ Ù c) iar (ab) + (ac) = (a Ù b) + (a Ù c) = [(a Ù b) Ù (a Ù c)¢] Ú Ú[(a Ù b)¢ Ù (a Ù c)]=[a Ù b Ù (a¢ Ú c¢)]Ú[(a¢ Ú b¢) Ùa Ùc]= =(a Ù b Ù a¢) Ú ( a Ù b Ù c¢) Ú ( a Ù c Ù a¢) Ú ( a Ù c Ù b¢) = = 0 Ú ( a Ù b Ù c¢) Ú 0 Ú ( a Ù c Ù b¢ ) = = ( a Ù b Ù c¢)Ú (a Ù c Ù b¢), de unde deducem că a·(b + c) = ab + ac, (") a,b,cÎB. Deoarece înmulţirea este comutativă ( ab = a Ù b = b Ù a = = ba) deducem şi că (b+c)·a = ba + ca, (") a,b,cÎB. Astfel, (B, + ,· ) este un inel unitar. Dacă aÎB, atunci a2 = a Ù a = a, deci (B, + , ·, 0, 1) este un inel Boole. 5.6. Totul rezultă din definiţia morfismelor de inele şi de latici Boole, precum şi din problema 5.5. 5.7. Relaţia Í fiind de ordine rezultă că ( Z(X),Í ) este o mulţime ordonată. Fie A,BÎZ(X). Avem posibilităţile: i) A,B finite; atunci A Ç B finită, deci A Ç B ÎZ(X); ii) X \ A, X \ B finite; atunci (X \ A ) È (X \ B ) = X \ (AÇB) este finită, deci AÇBÎZ(X);

153

iii) A şi X \ B finite; atunci A È (X \ B ) este finită. Cum A Ç B Í A Í A È (X \ B ), rezultă că A Ç B este finită, deci A Ç B ÎZ(X); iv) B şi X \ A finite; analog cu iii). Din cele de mai sus rezultă că oricare ar fi A, BÎZ(X) există A Ù B = A Ç BÎZ(X). Analog se demonstrează că oricare ar fi A, BÎZ(X) există A Ú B = A È B ÎZ(X). Cum Æ, XÎZ(X) rezultă că (Z(X), Í) este o latice mărginită. Fie AÎZ(X). Dacă A este finită atunci X \ A ÎZ(X) deoarece X \ (X \ A) = A este finită. Dacă X \ A este finită, atunci X \ A ÎZ(X). Deci punând A¢ = X \ A avem A¢ÎZ(X) şi A¢Ç A = Æ , A¢ È A = X, adică A¢ este complementul lui A, de unde rezultă că (Z(X), Í) este o latice Boole. 5.8. Să observăm că nu putem avea x, x¢ÎF deoarece atunci x Ù x¢ = 0ÎF, adică F = B – absurd. (i) Þ (ii). Presupunem că F este ultrafiltru şi că xÏF. Atunci [FÈ{x}) = B. Deoarece 0ÎB, există x1,…,xnÎF a.î. x1 Ù … Ù xn Ù x = 0, deci x1 Ù … Ù xn £ x¢, de unde concluzia că x¢ÎF ( căci x1 Ù … Ù xn ÎF şi F este un filtru). (ii) Þ (i). Să presupunem că există un filtru propriu F1 a.î. F⊊ F1, adică există xÎF1 \ F. Atunci x¢ÎF, deci x¢ÎF1 şi cum xÎF1 deducem că 0ÎF1, deci F1 = B – absurd. Deci F este ultrafiltru. 5.9. (i) Þ (ii). Presupunem că x Ú y ÎF şi xÏF. Atunci [FÈ{x}) = B şi atunci cum 0ÎB există zÎF a.î. z Ù x = 0. Deoarece z, x Ú y ÎF rezultă că z Ù (x Ú y) = (z Ù x) Ú (z Ù y) = = 0 Ú (z Ù y) = z Ù yÎF. Cum z Ù y £ y deducem că yÎF. (ii) Þ (i). Cum pentru orice xÎB, x Ú x¢ = 1, deducem că xÎF sau x¢ÎF şi atunci conform problemei 5.8. F este un ultrafiltru.
154

(ii). Fie x.10. yÎF.). adică x £ y¢. (iv). Fie F filtru în B şi x¢.5. Atunci xÎF¢ adică x = y¢ cu yÎF. Această afirmaţie este duala lui (ii).î. 3) Analog dacă xÎF¢ şi yÎF. Avem posibilităţile: 1) x. deci y = (y¢)¢ÎF¢. yÎF¢ este duala primei situaţii. Fie xÎ B a. Atunci x¢ Ú y¢ = = ( x Ù y )¢ şi cum x. xÏF.). atunci x¢ ÎF¢ Í B . şi astfel este o subalgebră a lui B. de unde deducem că x¢ = y¢¢ = y ÎF. Completitudinea lui F(B) şi I(B) este evidentă (vezi problema 4. 155 . Ú. atunci x = z¢ cu zÎF şi deci x¢ = (z¢)¢ = = zÎF Í B . b) dacă xÎF¢. ceea ce arată că F este ultrafiltru în B ( conform problemei 5. Dacă x¢ ÎF¢ (cu xÎF) şi y £ x¢ rezultă că (x¢)¢ £ y¢. Deci B este închisă şi la operaţia de complementare. Astfel B este închisă la operaţiile Ù. (iii). 4) x. Pentru ca B să fie subalgebră a lui B trebuie să demonstrăm că B este închisă la operaţiile Ù. Astfel. rezultă că x¢Ú y¢ÎF¢. yÎ B . Cum F este filtru rezultă că x Ù y ÎFÍ B şi deoarece x £ xÚ y deducem că x Ú y ÎF Í B . yÎF iar F este filtru. Cum xÙ y £ y şi F¢ este ideal rezultă că x Ù y ÎF¢ Í B iar din x £ x Ú y şi din faptul că F este filtru rezultă că x Ú y ÎF Í B . Cum xÎF şi F este filtru rezultă că y¢ ÎF. (i). Fie xÎ B . a) dacă xÎF. Ú. Notăm cu B = F È F¢. ¢.26. y¢ÎF¢. F¢ este ideal.8. 2) xÎF şi yÎF¢.

….12. a £ x} şi Ac = { inf X | X Í A. F2. Fie A Í B o submulţime ce are (PIF). x 2 ÎF2 şi n m n 3 x 1 . X finită}. Atunci: m 2 3 2 x = x Ú [(x 1 Ù…Ùx 2 ) Ù (x 1 Ù…Ùx 3 )] = [(x Ú x 1 )Ù… n m 3 Ù(x Ú x 2 )] Ù [(x Ú x 1 )Ù…Ù(x Ú x 3 )] Î (F1 Ù F2) Ú (F1 Ù F3). rezultă că f1Ù…Ùfn ¹ 0 şi de aici f1Ù…Ùfn Ù x¢ ¹ 0.13. Í) este latice distributivă (dual se va arăta şi pentru (I(B). Deoarece A are (PIF) este evident că F trebuie să conţină pe x. Considerăm mulţimile: A0 = { xÎB | ($) aÎA a. Fie MF = { F¢½F¢ filtru propriu al lui B şi F Í F¢} (din F ÎMF deducem că MF ¹ Æ).Să arătăm de exemplu că (F(B). totul rezultă din lema lui Zorn. 5. Presupunem că A È{x} nu are (PIF). ….î. Fie F = {f1. (ii). adică (F(B).11. Cum se probează imediat că (MF. fn} este o submulţime finită a lui A. 5. Í ) este inductivă. …. Cum {f1.î. Cum (Ai)iÎI este iÎI un lanţ faţă de incluziune rezultă că există kÎI a. de n m unde incluziunea F1 Ù (F2 Ú F3) Í (F1 Ù F2) Ú (F1 Ù F3). x} şi deci f1Ù…Ùfn Ù x = 0. Demonstrăm că mulţimea (Ac)0 este un filtru ce conţine pe A. 5.).25.). inf F = 0. Atunci xÎF1 2 3 2 şi x ³ (x 1 Ù…Ùx 2 ) Ù (x 1 Ù…Ùx 3 ) cu x 1 .…. Fie F o submulţime finită a lui U Ai.î.fn. Í ) este distributivă ( conform problemei 4. ceea ce arată că U Ai iÎI are (PIF). deci A È{x¢} are (PIF). Atunci există o submulţime finită F a lui A È {x} a. F3ÎF(B) şi xÎF1 Ù (F2 Ú F3) = F1 Ç [F2 È F3). F ÍAk şi deoarece Ak are (PIF) deducem că inf F ¹ 0.3. x 3 ÎF3 ( conform problemei 4. Í)) iar pentru aceasta fie F1. 156 . (i).

î. y¢ şi U este filtru rezultă că x. (Ac)0 Í U.) şi să presupunem prin absurd că X0 conţine cel 157 . X şi Y finite Þ XÈY finită şi conform problemei 4. deci A Í U. y¢ÎU. rezultă că 0Ï(Ac)0. 5. adică yÎ(Ac)0.Y submulţimi finite ale lui A a.16. inf X £ x şi inf Y £ y. Atunci există X submulţime finită a lui A a. Atunci x Ù y¢ ¹ 0 ( dacă x Ù y¢ = 0. atunci x £ y. din paragraful precedent avem inf (X È Y) = inf X Ù inf Y. „Ü”. Evident A Í Ac Í(Ac)0. 5. sau 5. Atunci există X. pentru F = [x)).12. oricare ar fi X o submulţime finită a lui A inf X ¹ 0. deci x Ù y Î(Ac)0. inf X £ x. Fie x. Dacă x ¹ y atunci x ≰ y şi y ≰ x. Astfel am demonstrat că (Ac)0 este un filtru.î. Fie xÎ(Ac)0 şi x £ y. adică F = {YÍ I | X0Í ÍY}.28.14. deci există U un ultrafiltru a. deci inf X £ y.15. Fie F = [X0) cu X0 Í I. Dacă x ¹ 0 atunci {x} are (PIF) şi conform problemei anterioare există un ultrafiltru Ux al lui B a. Dacă X0 = Ç{X | XÎF} atunci pentru orice XÎF.Fie F = [X0) cu Ç{X | XÎF} = X0ÎI ( conform problemei 5. Deoarece A are (PIF). Cum x Ù y¢ £ x . adică F = [X0).22. contradicţie cu presupunerea noastră). deci (Ac)0 este un filtru propriu. pentru elementul x Ù y¢. xÎUx (sau aplicăm problema 5.î.17.î.î. iar deoarece U este maximal avem că yÏU. Atunci Ç{X | XÎF} = X0ÎF. „Þ”. „Þ”.Observăm întâi că xÎ(Ac)0 Û există X ÍA finită a. Dar inf X Ù inf Y £ x Ù y. inf X £ x.). Conform teoremei filtrului prim (vezi problema 4. 5. x Ù y¢ÎU.16.12. Considerăm că x ≰y.î. yÎ(Ac)0. Se aplică problema 5. există un ultrafiltru U a.14. X0Í X. 5.

(i) Þ (ii). În primul caz yÏX0. Deci X = {x} şi atunci F = [{x}) – absurd. iar în al doilea caz xÏX0 – absurd. (iv). Evident.13.18 este neprincipal. 5. y atunci {x}Ï F ( ţinând cont de alegerea lui X) deci I \ {x}ÎF şi prin urmare X Ç (I \ {x}) = =X \ {x}ÎF – absurd ( ţinând din nou cont de alegerea lui X şi de faptul că X \ {x} ¹ Æ).puţin două elemente diferite x. (i) Þ (iii). „Ü”. {x} sau I \ {x} face parte din F. deci XÎF sau CIXÎF. X ¹ Æ). (ii) Þ (i). 5. deci f(x¢) = (f(x))¢. f este morfism de sup – semilatici deoarece f(x Ú y) = f(x¢¢ Ú y¢¢) = f((x¢ Ù y¢)¢) = (f(x¢ Ù y¢))¢ = (f(x¢) Ù f(y¢))¢= = ((f(x))¢ Ù (f(y))¢)¢ = f(x)¢¢ Ú f(y)¢¢ = f(x) Ú f(y). 5.18. Dacă X conţine două elemente diferite x. Atunci f(0) = f(x Ù x¢) = f(x) Ù (f(x))¢ = 0 şi analog f(1) = 1. Cum F este ultrafiltru. x0ÎX sau x0ÎI \ X. Presupunem prin absurd că F conţine o mulţime finită şi fie X o astfel de mulţime de cardinal minim ( cum F este propriu. f(x) Ù f(x¢) = f(x Ù x¢) = f(0) = 0 şi analog f(x) Ú f(x¢) = f(x Ú x¢) = f(1) = 1. deci f este morfism de algebre Boole. y. 158 . Fie ℱI = {XÍ I | I \ X este finită} care în mod evident are proprietatea intersecţiei finite.20. adică F este ultrafiltru. Vom arăta că X conţine un singur element. ℱI se poate extinde la un ultrafiltru care din construcţie nu conţine mulţimi finite şi deci conform problemei 5. Este afirmaţia duală lui (iii) şi deci echivalenţa (iv) Û (i) se demonstrează analog ca şi echivalenţa (i) Û (iii). Atunci F = {X Í I÷ x0ÎX} şi pentru orice XÍI.19. (iii) Þ (i). Evident. Conform problemei 5. Fie X0 = {x0}.

f izomorfism Þ f surjecţie. 159 . Analog se arată că y £ x. Atunci f(xÙy¢) = f(x)Ùf(y¢) = f(x)Ùf(y)¢ = f(x) Ù f(x)¢ = =0. Să demonstrăm de exemplu că f-1(x Ù y ) = f-1(x) Ù f-1(y). de unde x £ y. yÎKer (f) atunci în mod evident şi x Ú y ÎKer (f). oricare ar fi x. Să presupunem că Ker (f) = {0} şi fie x.21. 5. Fie f(x) = f(y) Þ f(x) £ f(y) şi f(y) £ f(x) Þ x £ y şi y £ x Þ x = y. deci f-1(x Ù y ) = f-1 (f(x1) Ù f(y1)) = f-1(f(x1 Ù y1)) = x1 Ù y1 = f-1(f(x1)) Ù f-1(f(y1)) = f-1(x) Ù f-1(y). deci este inversabilă. f(x1) = x şi f(y1) = y. Orice morfism de latici este o funcţie izotonă.î. deci x £ y Þ f(x) £ f(y). (ii)Þ (iii). Fie f(x) £ f(y). Atunci. deci x Ù y¢ ÎKer (f). deci x £ y ( conform problemei 5. adică Ker (f) ÎI(B1). (iii). rezultă că f este bijecţie. Din x.î.).22. Arătăm că f este injectivă. Fie xÎKer (f) şi yÎB1 a.yÎB2 şi f surjecţie rezultă că există x1 şi y1ÎB1 a. Dacă x. y Î Ker(f) a. f(x) = f(y).5. Cum f este şi surjecţie. Implicaţia reciprocă este evidentă ( deoarece f(0) = 0).î. de unde x = y. y £ x.3. (i) Þ (ii). Atunci f(x) = f(x) Ù f(y) = f(x Ù y) şi cum f este injectivă Þ x = x Ùy. adică x Ù y¢ = 0.yÎB2. f fiind izotonă Þ f(y) £ f(x) = 0 Þ f(y) = 0 Þ yÎKer (f).

deci: (a Ù x) Ú (a¢ Ù x) = (a Ù y) Ú (a¢ Ù y) 160 ( ì0. deducem că a este o surjecţie. de unde concluzia că x* este complementul lui x în Ba.yÎB atunci aa(x Ú y) = a Ù (x Ú y) = (a Ù x) Ú Ú(a Ù y) = aa(x) Ú aa(y). 5. x*. Dacă x. daca y Î X X ® aX defineşte un izomorfism de latici Boole a : P(M) ® 2M. f¢ : M ® 2. (iii) Þ (i). Dacă x. a¢ Ù x). Definind pentru f : M ® 2. Í) este completă deducem că şi (2M. Cum algebra Boole (P(M). (a¢ Ù y) Ú ( a¢ Ù z)) = (y Ú 0. Fie acum x. pentru xÎB este morfism de latici Boole.f(x).23. Se verifică imediat că asocierea aX(y) = í ( î1. Faptul că ( 2M. (ii). x Ú y. adică aa este morfism surjectiv în B.Analog f-1(x Ú y ) = f-1(x) Ú f-1(y) şi f-1 ( x¢) = (f-1(x))¢. Analog ca în cazul laticilor ( vezi problema 4. a(x) = a(y). 5. 0 Ú z) = =(y.24. 5. Fie XÎP(M) şi aX : M ® 2. a(x) = (a Ù x. Se verifică uşor că a : B ® Ba ´ Ba¢. (iii). (i). x Ù x* = = x Ù ( x¢ Ù a) = 0 Ù a = 0 iar x Ú x* = x Ú (x¢ Ù a) = (x Ú x¢) Ù Ù( x Ú a) = 1 Ù ( x Ú a) =1 Ù a = a.. aa(x¢) = a Ù x¢ = a Ù (a¢ Ú x¢) = a Ù ( a Ù x)¢ = = (aa(x))*.z)Î Ba ´ Ba¢. cum a(y Ú z) =(a Ù (y Ú z). £ ) este latice Boole distributivă cu 0 şi 1 rezultă imediat din problema 4. yÎBa atunci în mod evident x Ù y.43. z). Pentru (y. aa(0) = 0 iar aa(1) = a. a¢ Ù Ù(y Ú z)) = ((a Ù y) Ú (a Ù z).). . £) este completă. atunci f¢ va fi complementul lui f. f¢(x) = 1. pentru orice xÎM. evident. daca y Ï X . aa(x Ù y) = a Ù(x Ù y)= (a Ù x)Ù(a Ù y)= = aa(x) Ù aa(y).20. 0.yÎB a. a ÎBa ( iar a joacă rolul lui 1 în Ba). Atunci a Ù x = a Ù y şi a¢ Ù x = a¢ Ù y. De asemenea. Observaţie.î.25.

B~ deoarece (AÇB)\ A = Æ şi (AÇB) \ B = Æ. deci este izomorfism de latici Boole. cu A. 161 .tranzitivitatea: dacă A~B şi B~C. astfel că A~C. .26. deci A ~ B. pentru infimum avem (AÇB)~ £ A~. Arătăm că relaţia £ definită pe P(ℕ)/~ prin A~ £ B~ Û A \ B finită este o relaţie de ordine: . atunci A \ B şi B \ C sunt finite. Într-adevăr. atunci A~ Ù B~=(AÇB)~ şi A~ Ú B~= = (A È B)~.antisimetria: dacă A~ £ B~ şi B~ £ A~ atunci A \ B şi B \ A sunt finite. (P(ℕ)/~. .tranzitivitatea: dacă A~ £ B~ şi B~ £ C~.reflexivitatea: A~ £ A~ deoarece A \ A = Æ finită. CÎP(ℕ).Û (a Ú a¢) Ù x = (a Ú a¢) Ù y Û 1 Ù x = 1 Ù y Û x = y. Clasa de echivalenţă a lui A va fi A~ = { BÎ P(ℕ) | A~B}. 5. . Astfel C \ (AÇB) este finită. . de unde concluzia că a şi injecţie. deci (C \ A ) È (C \ B) este finită şi egală cu C \ (AÇB). Rezultă că A D B este finită. £) este o mulţime Dacă A~.reflexivitatea: A D A = Æ este finită. atunci A D B şi B D C sunt finite. Demonstrăm că relaţia ~ este o relaţie de echivalenţă. Am demonstrat astfel că ordonată. deci A D C este finită.simetria: evident deoarece A D B = B D A. . B. adică A~ = B~. Dacă C~ £ A~. B~ atunci C \ A şi C \ B sunt finite.B~ÎP(ℕ)/~. adică A~ £ C~. ceea ce arată că C~ £ (AÇB)~. se demonstrează uşor că A D C Í (A D B ) È (B D C) care este finită. Dar A \ C Í (A \ B ) È ( B \ C) deci A \ C este finită.

x ® y = x¢ Ú y. atunci (A~)¢ = (ℕ \ A)~ . deci dacă f = f1 Ù f2ÎF.î. Analog x Ú y¢ÎF. . Atunci x¢ Ú (x Ù f) = x¢ Ú (y Ù f) Þ (x¢ Ú x) Ù (x¢Ú f) = (x¢Ú y) Ù (x¢ Ú f) Þ x¢ Ú f = (x¢ Ú y) Ù (x¢ Ú f). Ea este mărginită. Astfel am demonstrat că rF este o relaţie de echivalenţă. şi astfel (P(ℕ)/~. 162 . y Ú z¢ ÎF. Pentru distributivitate trebuie să arătăm că A~ Ù(B~ÚC~)= = (A~ Ù B~)Ú(A~ Ù C~) Û (AÇ(B È C))~ = ((A Ç B) È (A Ç C))~ ceea ce este adevărat deoarece AÇ (B È C) = (A Ç B) È (A Ç C). -reflexivitatea: x rF x deoarece x¢ Ú x = 1ÎF. Atunci x Ù f1 = x Ù (x¢ Ú y) = (x Ù x¢) Ú (x Ù y) = x Ù y şi analog y Ù f2 = x Ù y.yÎB.simetria: x rF y Þ (x¢ Ú y ) Ù (x Ú y¢)ÎF Þ y rF x. 5. astfel că (P(ℕ)/~.î.Analog pentru supremum. Din (xi) deducem că o algebră Boole este algebră Heyting. Demonstrăm compatibilitatea lui rF cu operaţiile Ù. 5. y¢ Ú z . elementul minimal fiind Æ~ iar elementul maximal ℕ~.Ú. F filtru şi f £ x¢ Ú f rezultă că x¢ Ú f ÎF Þ x¢ÚyÎF. . x Ù f = y Ù f. Observaţie. Cum fÎF. x Ú y¢ ÎF Þ există f1. £) devine o latice. deci x « y ÎF. Invers.). x® (y®x) = x¢ Ú (y¢Ú x) = 1 Ú y¢ = 1 Analog celelalte relaţii (vezi şi problema 4. x¢ Ú y=f1 şi x Ú y¢= f2. Fie x ~F y Û ($) fÎF a. atunci x Ù f = y Ù f. £) este latice Boole.¢. Deoarece x¢ Ú y. (iii). (i). deci x rF z. f2ÎF a . (ii).28. Dacă x®y =1 atunci x¢Ú y =1 Û x £ y. Atunci x¢ Ú z = x¢ Ú z Ú ( y Ù y¢)=( x¢ Ú z Ú y)Ù Ù ( x¢ Ú z Ú y¢) ³ (x¢ Ú y) Ù ( y¢ Ú z). unde pentru x. x Ú y¢. y¢ Ú z ÎF atunci x¢ Ú z ÎF. dacă x »F y Þ x « yÎF Þ(x¢ Ú y )Ù(x Ú y¢)ÎF Þ x¢ Ú y.tranzitivitatea: x rF y şi y rF z implică x¢ Ú y . Dacă A~ ÎP(ℕ)/~. (i). Analog x Ú z¢ ÎF. Demonstrăm că rF este o relaţie de congruenţă.48.27. adică x »F y.

Fie x rF y. 5.28.)Ûf((x¢Úy)Ù(xÚy¢))= =1Û f(x¢Úy)=f(xÚy¢)=1Û f(x)=f(y) Û α(x/Ff) = α (y/Ff) deducem că a este corect definită şi injectivă. Rezultă prin dualizarea problemei 5. (i) Þ (ii). (iii)..28. Analog (y Ú t)¢ Ú (x Ú z). deci x¢ rF y¢. deci α este morfism de latici Boole. deci x = y. Totul rezultă din faptul că rF este o congruenţă pe B. analog se arată că α (x/Ff Ù y/Ff) = α (x/Ff) Ù Ù a( y/Ff) şi α (x¢/Ff) = (a(x/Ff))¢.29. deci (x Ú z) rF (y Ú t). (iii). Fie y = f(x) Îf(B1).Fie x rF y şi z rF t. Avem (x¢ Ú y)Ù( z¢ Ú t) £ (x¢Ú y Ú t)Ù( z¢ Ú t Ú y) = = (x¢ Ù z¢) Ú ( y Ú t) = (x Ú z)¢ Ú (y Ú t). Fie x rF y şi z rF t. 5. Atunci xÏF şi conform 163 . Fie xÎB a.21. adică izomorfism. Se verifică imediat prin dualizarea problemei 5. Conform celor de mai sus x¢ rF y¢ şi z¢ rF t¢ şi cum rF este compatibilă cu Ú.3. atunci f(x¢Ú y) = f(x Ú y¢) = 1. Avem : α (x/Ff Ú y/Ff) = α ((x Úy)/Ff)=f( xÚy )=f(x)Úf(y)= = α (x/Ff) Ú a( x/Ff). atunci x/Ff ÎB1/Ff şi a( x/Ff) = =f(x) = y. xÎB1.yÎB1: x/Ff = y/Ff Û x ~F f y Û (x¢Úy)Ù(xÚy¢)ÎFf (conform problemei 5.). deci (x Ú z)¢ Ú (y Ú t) ÎF. z¢ Ú tÎF Þ (x¢ Ú y) Ù Ù( z¢ Ú t) ÎF.: dacă f este injectivă şi xÎFf atunci din f(x) = 1 = f(1) Þ x = 1. Atunci x¢ Ú y. adică x £ y şi y £ x ( conform problemei 5. Atunci x « yÎF şi x¢«y¢=(x¢¢Ú y¢)Ù(y¢¢Ú x¢)= = (x Ú y¢) Ù (x¢ Ú y) = x « y. (i). deci x¢Ú y = x Ú y¢ = =1. pentru orice x/Ff ÎB1/Ff. deci a este surjectiv. Considerăm aplicaţia a : B1/Ff ® f(B1) definită prin α (x/Ff) = f(x). avem (x¢ Ú z¢) rF (y¢ Ú t¢) Û (x Ù z)¢ rF (y Ù t)¢ Û (x Ù z) rF (y Ù t). (iv)).î.21. Deoarece pentru x. (ii). x/F ¹ 1. Cu aceasta am stabilit că rF este o congruenţă.30. Dacă Ff = {1} şi f(x) = f(y). Reamintim că B/F = {x/F | xÎB} (vezi problema 5.

atunci a = a** şi conform problemei 4. 5.39.9. există FÎM a.42. deci u(x) ¹ u(y). deci a* este ( în R(L)) complementul lui a.32. În mod evident u(0) = Æ şi u(1) = M. (v) şi a*ÎR(L).yÎB şi x ¹ y atunci conform problemei 5. adică x¢ÎF şi conform problemei 5.8. Din problema 5. A¢(a) = {x + y·a ½x. y2 ÎA¢. adică x¢/F = 1. Vom nota prin M mulţimea ultrafiltrelor lui B iar despre u : B ® P(M). Dacă aÎR(L). (ii). x¢ÎF.33.yÎA¢}. deci x/F = (x/F)¢¢ = 1¢ = 0. Cum C este complet. x2. (vii)). Fie acum zÎA¢(a) şi să presupunem că pentru z avem două reprezentări: z = x1+ay1 = x2+ay2. u(x) = {FÎM | xÎF} vom arăta că este morfism injectiv de algebre Boole ( astfel că B va fi izomorfă cu u(B)) Dacă x. Evident. Dar (x/F)¢ = x¢/F.yÎB şi FÎM. Conform problemei 4. xÎF şi yÏF. există ma = Ú f(x) şi xÎ A¢ x£a Ma = Ù f(x) în C.15.8. Fie acum x.15. deducem că u(x¢) = (u(x))¢. (ii) Þ (i). adică u este şi morfism de algebre Boole. de unde concluzia că B/F = {0. Atunci a Ù a* = 0 ÎR(L) iar a Ú a* ( în R(L)) = (a* Ù a**)* = 0* = 1 ( conform problemei 4. Să observăm că ma £ Ma. deducem că u(x Ú y) = u(x) Ú u(y). y1. Atunci x1 + x2 = a(y1+y2) adică x1 + x2 £ a. adică FÎu(x) şi FÏu(y). Dacă xÏF atunci x/F ¹ 1. de unde deducem că: 164 . iar din problema 5. (i).problemei 5.31. R(L) = { aÎL : a = a**} şi este sublatice mărginită a lui L.39. 5.1} » 2. deci x/F = 0 iar x¢/F = (x/F)¢ = 0¢ = 1. 5. Avem: FÎu(xÙy) Û x Ù yÎF Û xÎF şi yÎF deci u(x Ù y ) = u(x) Ù u(y). cu x1. F este ultrafiltru..î. aşa că putem alege xÎ A¢ a£ x ma £ m £Ma.

Astfel.).). 1). „Þ”. astfel că: m = m( f(x1) + f(x2) + f(y1) + f( y2) + 1) = = m(f(x1) + f(x2)) + m(f(y1) + f( y2)) + m = = f(x1) + f(x2) + mf(y1) + mf( y2) + m. Dacă există xÎF0ÇI. Observăm că L \ P1 Ì I deoarece aÎI şi aÎF1 Í P1 implică aÏL \ P1. Fie I = ((L \ P1)È{a}].a(x1 + x2 + y1 + y2 + 1) = a(x1 + x2) + a(y1+ y2) + a = = a(y1 + y2) + a(y1+y2) + a = a. 5. atunci xÎF0 şi deoarece L \ P1 este un ideal. Considerăm filtrele F0 = {xÎL | a Ú x = 1} şi F1 = { xÎL | a Ù y £ x pentru un yÎF0}. Astfel a. 5. Rezultă din problema 5. QÌP. F0 ÇI = Æ şi astfel există un filtru prim P a.î. aÏQ. de unde f(x1) + f(x2) + mf(y1) + mf( y2) = 0 Û f(x1) + mf(y1) = = f(x2) + mf( y2).32.î. adică există aÎP a. Deci există un filtru prim P1 a.î. deducem că f(x1) + f(x2) £ m £ £f(x1) + f(x2) + f(y1) + f( y2) + 1. atunci x £ a Ú y pentru un yÎL \ P1.î. Atunci 1 = a Ú x £ a Ú y deci yÎF0 Í F1Í P1 – contradicţie. Atunci a¢ÏP şi deci a¢ÏQ. Ţinând cont de aceste ultime relaţii ca şi de felul în care a fost ales m. adică P nu este maximal.35. Să presupunem acum că (Spec(L). „Ü”.28. Arătăm că F0ÇI = Æ. 165 . Presupunem că laticea L conţine un element a ce nu are complement. Această ultimă egalitate ne permite să definim pentru z = x + ay ÎA¢(a). F1 Í P1 (vezi problema 4. Atunci 0ÏF1 căci altfel a ar fi complementat. adică a £ x1 + x2 + y1+y2 + 1.9. f¢(z) = f(x) + mf(y) şi acesta este morfismul căutat. ¢¢Þ¢¢. ²Ü². a¢ÏQ şi totuşi a Ù a¢ = 0 ÎQ contrazicând faptul că Q este ideal prim. F0 Í P şi P ÇI=Æ (vezi problema 4.34. Í ) este neordonată şi fie prin absurd un element aÎL pentru care nu există complementul său în L ( în mod evident a ¹ 0. Să presupunem că L este o latice Boole şi că există P.QÎSpec(L) a. Atunci P Í L \ I Ì P1.

Conform problemei 4. Í) este o mulţime neordonată.î.absurd.28. adică pÎDa şi astfel PÇDa ¹ Æ .Alegem Fa = {xÎL÷ a Ú x = 1}ÎF(L). Conform problemei 4. În mod evident 0ÏDa deoarece în caz contrar ar exista dÎFa (deci d Ú a = 1) a.absurd). P Ç Da = =Æ. adică d = a¢ .î. (a] Ú P Í Q.30. Am deduce că PÌQ contrazicând faptul că (Spec(L). există PÎSpec(L) a. Evident aÏFa şi fie Da = [FaÈ{a}) = {xÎL÷ x ³ d Ù a pentru un dÎFa} (vezi problema 4. 166 . există un ideal QÎSpec(L) a.). Atunci 1Ï(a]Ú P (căci în caz contrar am avea 1 = a Ú p pentru un pÎP.î. d Ù a = 0.25.

§6. Deci {φ1. φ2 este o axiomă de tipul A1. φ2. φ3 este o consecinţă imediată a lui φ1 şi φ2 (m. iar φ5 este o consecinţă imediată a lui φ3 şi φ4 (m.p.). Deci {φ1. φ6 este o axiomă de tipul A1 iar φ7 este o consecinţă imediată a lui φ5 şi φ6 (m. φ4. Calculul propoziţiilor 6. φ3. φ6.p. φ5} este o demonstraţie a lui φ5. Considerăm următorul şir de formule: φ1= [φ→(ψ→χ)]→[(φ→ψ)→(φ→χ)] φ2 = ([φ→(ψ→χ)]→[(φ→ψ)→(φ→χ)])→ → ((ψ→χ)→([φ→(ψ→χ)]→ [(φ→ψ)→(φ→χ)])) φ3 = (ψ→χ)→([φ→(ψ→χ)]→[(φ→ψ)→(φ→χ)]) φ4 = ((ψ→χ)→([φ→(ψ→χ)]→[(φ→ψ)→(φ→χ)]))→ →([(ψ→χ)→[φ→(ψ→χ)]]→[(ψ→χ)→[(φ→ψ)→(φ→χ)]]) φ5 =[(ψ→χ)→[φ→(ψ→χ)]]→[(ψ→χ)→[(φ→ψ)→(φ→χ)]] φ6 = (ψ→χ)→[φ→(ψ→χ)] φ7 = (ψ→χ)→[(φ→ψ)→(φ→χ)].). φ5 este o consecinţă imediată a lui φ3 şi φ4 (m. φ4 este o axiomă de tipul A2.2. φ3 este o consecinţă imediată a lui φ1 şi φ2 (m. φ5. Observăm că φ1 este o axiomă de tipul A2. Considerăm următorul şir de formule: φ1= (⌉ψ→⌉φ)→(φ→ψ) φ2 = [(⌉ψ→⌉φ)→(φ→ψ)]→([⌉φ→(⌉ψ→⌉φ)]→[⌉φ→(φ→ψ)]) 167 . Considerăm următorul şir de formule: φ1= [φ→([φ→φ]→φ)]→[(φ→[φ→φ])→(φ→φ)] φ2 = φ→([φ→φ]→φ) φ3 = (φ→[φ→φ])→(φ→φ) φ4 = φ→[φ→φ] φ5 = φ→φ. de unde concluzia că ⊢ φ5. 6.p.p. Observăm că φ1 este o axiomă de forma A2. 6. φ4 este o axiomă de tipul A1.3.). φ2. φ3. φ7} este o demonstraţie a lui φ7.1.p.). φ4.). de unde concluzia că ⊢ φ7. φ2 este o axiomă de tipul A1.

1. φ2 rezultă din problema 6. iar φ5 este o consecinţă imediată a lui φ3 şi φ4 (m. că ⊢ ⌉(⌉φ∧⌉⌉φ).4. (ii).5.)..6. . Observăm că φ1 este o axiomă de tipul A3.φ3 = [⌉φ→(⌉ψ→⌉φ)]→[⌉φ→(φ→ψ)]) φ5 = ⌉φ→(φ→ψ). Dacă φ∈Γ atunci alegem Γ´={φ}. 6.). 6. Γ2´⊆Γ finite a.. şi modus ponens. avem că ⊢ ⌉(φ∧⌉φ). .î. Considerăm Γ´= Γ1´∪ Γ2´şi aplicăm (i). (iii). Dacă Γ∪{φ} ⊢ ψ atunci avem cazurile: 168 .p.⇐”. Γ⊢ψ şi Γ⊢(ψ→φ). Reamintim că Γ⊢φ (adică φ se deduce din ipotezele Γ) dacă şi numai dacă următoarele condiţii sunt verificate: (D1) φ este axiomă. Dacă există ψ∈Γ a. φ3 este o consecinţă imediată a lui φ1 şi φ2 (m.î. Γ⊢ψ şi Γ⊢(ψ→φ). Analog ca (i) şi (ii) ţinând cont de condiţiile (D1)(D3).î.5. (i). Conform problemei 6. Se aplică problema 6. Facem un fel de inducţie. Dacă φ este axiomă atunci Ø⊢φ şi deci putem alege Γ´= Ø. Ţinem cont de condiţiile (D1)-(D3).p. Γ1´⊢ψ şi Γ2´⊢(ψ→φ). atunci există Γ1´. (D2) φ∈Γ. astfel că totul se deduce imediat făcând un fel de inducţie asupra conceptului Γ⊢φ.⇒”.2.. (D3) Există ψ∈Γ a. adică φ4 = ⌉φ→(⌉ψ→⌉φ) Înlocuind pe φ cu ⌉φ obţinem că ⊢ φ∨⌉φ. 6. φ4 este o axiomă de tipul A1.

φ} ⊢ χ deci ⊢ (φ→ψ) →((ψ→χ)→(φ→χ)). φ} ⊢ ψ (m. De asemenea.cu A1).) (3). 6. p. 6. conform cu A2. ψ→χ. ψ→χ. φ} ⊢ φ→ψ {φ→ψ.6.) (t. Atunci din Γ ⊢ ψ şi Γ ⊢ ψ→(φ→ψ) se deduce (b) ψ∈{φ}.p. Observaţie. φ} ⊢ φ {φ→ψ. conform cu t.7. Cum ⊢ ψ şi ⊢ ψ→(φ→ψ) (conform (a) ψ∈Γ. se obţine că Γ ⊢ φ→ψ.). p. deducem următoarea regulă de deducţie derivată: (R1): Dacă ⊢ φ → ψ şi ⊢ ψ → χ. avem: Aplicând ipoteza de inducţie rezultă Γ ⊢ φ→θ şi Γ ⊢ (φ→(θ→ψ))→((φ→θ)→(φ→ψ)) şi astfel aplicând de două ori m. {φ→ψ.d. Γ∪{φ} ⊢ θ şi Γ∪{φ} ⊢ θ→ψ.d.). atunci ⊢ φ → χ. ψ este o axiomă.1.î. Vom aplica succesiv modus ponens şi apoi teorema deducţiei (problema 6. ψ→χ.8. Atunci se aplică principiul identităţii (problema 6.): {φ→ψ. atunci ⊢ φ→ψ (prin m. ψ→χ} ⊢ φ→χ .p. cu două subcazuri: Γ ⊢ φ→ψ. ψ→χ. deci Γ ⊢ φ→ψ.. ψ∈Γ∪{φ}. Din problema 6. (1).d.) (m. ψ→χ. (2).7. Aplicăm modus ponens şi apoi teorema deducţiei după următoarea schemă: 169 {φ→ψ} ⊢ (ψ→χ)→(φ→χ) {φ→ψ. Γ ⊢ φ→(θ→ψ).) (t. φ} ⊢ ψ→χ {φ→ψ. Există θ∈F a.

9. deducem că ⊢ ⌉φ → (φ → ψ).p.d. conform cu t. deducem o altă regulă de deducţie derivată: (R2): Dacă ⊢ φ → (ψ → χ). ⌉φ} ⊢ ⌉φ→(⌉ψ→⌉φ) (A1) (m.p.d. ψ..) (t. ⌉φ} ⊢ ⌉ψ→⌉φ de unde concluzia că ⊢ φ → (⌉φ → ψ).9. ⌉φ} ⊢ (⌉ψ→⌉φ)→(φ→ψ) {φ. ⌉φ} ⊢ ⌉φ {φ. {φ→(ψ→χ)} ⊢ ψ→(φ→χ) {ψ. ψ.p.p. ⌉φ} ⊢ φ→ψ {φ. avem ⊢ (φ→(⌉φ→ψ))→(⌉φ→(φ→ψ)). φ→(ψ→χ)} ⊢ (ψ→χ) {φ.) (t. Din problema 6.) (t. conform cu t. ⌉φ} ⊢ φ {φ. φ→(ψ→χ)} ⊢ χ {φ.) (m. ψ.p. φ→(ψ→χ)} ⊢ φ→ χ {φ. Observaţie. ⌉φ} ⊢ ψ . ψ.d. φ→(ψ→χ)} ⊢ φ→(ψ→χ) (m.{φ. 170 {φ} ⊢ ⌉φ→ψ {φ.). 6. de unde aplicând problema 6. φ→(ψ→χ)} ⊢ φ de unde deducem în final că ⊢ (φ→(ψ→χ))→(ψ→(φ→χ)).). Conform problemei 6.10. p.) (A3) (m. şi m. ψ.d. modus ponens şi teorema deducţiei: {φ. φ→(ψ→χ)} ⊢ ψ {φ..d. 6. {φ. atunci ⊢ ψ → (φ → χ).) (m.8. Raţionăm după următoarea schemă ce se deduce din A1-A3.8.

) (m. de două ori) (t. 6. ⌉ψ} ⊢ (⌉⌉φ → ⌉⌉ψ)→(⌉ψ→⌉φ) {φ→ψ.p. ⌉ψ.11. ⌉ψ.) (A3) (m. modus ponens şi teorema deducţiei: {⌉⌉φ} ⊢ ⌉⌉φ→(⌉⌉⌉⌉φ→⌉⌉φ) {⌉⌉φ} ⊢ ⌉⌉⌉⌉φ→⌉⌉φ {⌉⌉φ} ⊢ ⌉⌉φ (A1) (m.) (A3) (m.p. ⌉⌉φ} ⊢ ⌉⌉φ {φ→ψ.p. ⌉⌉φ} ⊢ ⌉⌉ψ {φ→ψ. ⌉⌉φ} ⊢ ψ {φ→ψ.p.p.) (probl.) (m. Raţionăm după următoarea schemă ce se deduce din A1-A3. 6. ⌉ψ.p.6.10. ⌉⌉φ} ⊢ φ→ψ {φ→ψ. ⌉ψ.d. 6.) (A3) (m.12.p. ⌉ψ} ⊢ ⌉⌉φ → ⌉⌉ψ {φ→ψ} ⊢ ⌉ψ → ⌉φ . modus ponens şi teorema deducţiei: {φ→ψ. ⌉ψ} ⊢ ⌉ψ → ⌉φ {φ→ψ. ⌉⌉φ} ⊢ ⌉ψ→(ψ→⌉⌉ψ) {φ→ψ. ⌉ψ.). ⌉ψ. ⌉ψ.d. Raţionăm după următoarea schemă ce se deduce din A1-A3.) (m..p. ⌉ψ} ⊢ ⌉ψ {φ→ψ. ⌉⌉φ} ⊢ φ {φ→ψ. 171 {φ→ψ. ⌉⌉φ} ⊢ ⌉⌉φ→φ (probl.d.) (t.11. conform cu t. ⌉ψ. de unde concluzia finală că ⊢ ⌉⌉φ → φ.) (m.) {⌉⌉φ} ⊢ (⌉⌉⌉⌉φ→⌉⌉φ)→(⌉φ→⌉⌉⌉φ) {⌉⌉φ} ⊢ ⌉φ→⌉⌉⌉φ {⌉⌉φ} ⊢ ⌉⌉φ→φ {⌉⌉φ} ⊢ (⌉φ→⌉⌉⌉φ)→(⌉⌉φ→φ) {⌉⌉φ} ⊢ φ. ⌉⌉φ} ⊢ ⌉ψ {φ→ψ. ⌉ψ} ⊢ ⌉φ {φ→ψ.

⌉⌉φ} ⊢ φ {φ → ⌉φ} ⊢ φ→φ {φ → ⌉φ} ⊢ (φ→φ)→⌉φ {φ → ⌉φ} ⊢ (⌉⌉φ → ⌉(φ→φ))→((φ→φ)→⌉φ) (A3) {φ → ⌉φ} ⊢ ⌉⌉φ → ⌉(φ→φ) {φ → ⌉φ.) (m.) (t. 6.p. 6. A1-A3.. 6.11. ⌉⌉⌉φ} ⊢ ⌉φ (probl. ⌉⌉φ} ⊢ ⌉(φ→φ) . ⌉⌉φ} ⊢ ⌉φ {φ → ⌉φ.13.11.d.p.14. 6.9.9. conform cu t. ⌉⌉φ} ⊢ φ→⌉φ {φ → ⌉φ. ⌉⌉φ} ⊢ ⌉⌉φ→φ (probl.d.) 172 {φ → ⌉φ.) (probl.) (m. Raţionăm după următoarea schemă ce se deduce din problema 6.d. ⌉⌉⌉φ} ⊢ ⌉⌉⌉φ {φ} ⊢ ⌉⌉⌉φ → ⌉φ {φ.) (m... {φ} ⊢ φ→⌉⌉φ {φ} ⊢ φ {φ} ⊢ ⌉⌉φ {φ} ⊢ (⌉⌉⌉φ → ⌉φ)→(φ→⌉⌉φ) de unde concluzia finală că ⊢ φ → ⌉⌉φ. 6.11.p. conform cu t. 6.p. ⌉⌉φ} ⊢ ⌉⌉φ {φ → ⌉φ.) (m. Raţionăm după următoarea schemă ce se deduce din problemele 6.p.1.p.).de unde concluzia finală că ⊢ (φ → ψ) → (⌉ψ → ⌉φ). A1-A3.) (probl.11. modus ponens şi teorema deducţiei: {φ.) (A3) (m..) (m. de două ori) (t. modus ponens şi teorema deducţiei: {φ → ⌉φ.p. ⌉⌉φ} ⊢ φ→(⌉φ→⌉(φ→φ)) {φ → ⌉φ. ⌉⌉⌉φ} ⊢ ⌉⌉⌉φ→⌉φ {φ. 6.d. 6..1.) (m..

⌉φ} ⊢ ψ (t. ⌉φ→ψ} ⊢ ⌉χ→χ {φ→χ.p. 6. Raţionăm după următoarea schemă de demonstraţie: {φ→χ. {φ} ⊢ ⌉ψ→⌉(φ→ψ) {φ} ⊢ ((φ→ψ) → ψ)→(⌉ψ→⌉(φ→ψ)) de unde deducem în final că ⊢ ψ → (⌉φ → ψ). ψ→χ. ⌉φ→ψ} ⊢ φ→χ {φ→χ. {φ → ⌉φ} ⊢ ⌉φ (m. Rezultă imediat din problema 6.9. ⌉φ→ψ} ⊢ ψ →χ {φ→χ. ⌉φ→ψ} ⊢ ⌉⌉φ→φ {φ→χ.) (m. ⌉φ→ψ} ⊢ ⌉φ→χ (R1) (probl. ψ→χ.) (t.15.).16.d. 6.d. ψ→χ.12. φ→ψ} ⊢ ψ (m. 6.).12. ψ→χ. conform cu t. ψ→χ.de unde concluzia că ⊢ (φ → ⌉φ) → ⌉φ..p. 6. Raţionăm după următoarea schemă de demonstraţie: {φ} ⊢ (φ→ψ) → ψ {φ. ψ→χ.17.12. ⌉φ→ψ} ⊢ (⌉φ→χ)→(⌉χ→⌉⌉φ) {φ→χ.18. ψ→χ. ψ→χ. ⌉φ→ψ} ⊢ ⌉χ→⌉⌉φ {φ→χ. conform cu t.p. ⌉φ→ψ} ⊢ ⌉φ→ψ {φ→χ.d.. 6.) (probl. ⌉φ→ψ} ⊢ ⌉χ→φ {φ→χ. 6.11.6. Problema este echivalentă cu ⊢ ψ → (⌉φ →ψ) pentru care avem următoarea schemă: {ψ} ⊢ ⌉φ → ψ {ψ.. 6.) 173 .).) (m.) (R1) (R1) {φ→χ. ⌉φ→ψ} ⊢ (⌉χ→χ)→(⌉χ→⌉⌉χ ) (probl. ψ→χ.p. de unde concluzia finală că ⊢ φ → (⌉ψ → ⌉(φ → ψ)).d. ψ→χ.) (probl.

{φ→χ. ⊢ ⌉φ → (φ →⌉ψ) de unde concluzia finală că ⊢ φ∧ψ → φ. deducem în final că ⊢ (φ → χ) → [(ψ → χ) →((⌉φ → ψ) → χ)].20. 6.12.p.d. deducem o altă regulă de deducţie derivată: (R3): Dacă ⊢ (φ → χ) şi ⊢ (ψ → χ). atunci ⊢ φ∨ψ → χ.p. ψ→χ. ψ→χ.).11. Din problema 6. ⌉φ→ψ} ⊢ χ {φ→χ.p. Observaţie.) (R1).18. 6.) (m. Raţionăm după următoarea schemă de demonstraţie: ⊢ φ → (⌉φ →⌉ψ) (probl.6. ⌉φ→ψ} ⊢ ⌉⌉χ {φ→χ. 6. Raţionăm după următoarea schemă de demonstraţie: ⊢ (⌉ψ → (φ →⌉ψ)) → (⌉(φ →⌉ψ) →⌉⌉ψ) ⊢ ⌉ψ → (φ →⌉ψ) (A1) (probl.6.) (probl. ⊢ ⌉(φ →⌉ψ) → φ ⊢ ⌉⌉φ → φ ⊢ ⌉ (φ → ⌉ψ) → ⌉⌉φ ⊢ (⌉φ → (φ → ⌉ψ)) → (⌉(φ →⌉ψ) → ⌉⌉φ) (probl.) (probl.19.) (m.) (m. ψ→χ. ψ→χ.) (probl. ψ→χ} ⊢ (⌉φ→ψ) → χ (t. ⌉φ→ψ} ⊢ ⌉χ→⌉⌉χ (m.11. Aplicând încă de două ori t.9. 6. ψ→χ. 6.) ⊢ ⌉⌉ψ → ψ ⊢ ⌉(φ →⌉ψ) →⌉⌉ψ ⊢ ⌉(φ →⌉ψ) → ψ de unde concluzia finală că ⊢ φ∧ψ → ψ.) {φ→χ.11. ⌉φ→ψ} ⊢ (⌉χ→⌉⌉χ)→⌉⌉χ {φ→χ.p.) (R1). ⌉φ→ψ} ⊢ ⌉⌉χ→χ {φ→χ.14. 6.) (R2) (m. 174 .12. 6.) (probl.p.d.

6.6. Observaţie. de trei ori se obţine în final că ⊢ (χ → φ) → ((χ → ψ) → (χ → φ∧ψ)). χ→ψ. 6. χ→ψ. Folosim următoarea schemă: ⊢ φ∧ψ → ψ ⊢ φ∧ψ → ψ∧φ 6. deducem o altă regulă de deducţie derivată: (R4): Dacă ⊢ χ → φ şi ⊢ χ → ψ. de două ori).15. χ} ⊢ ψ {χ→φ.) (probl. de două ori).p.p.) (R4).21.13. χ→ψ. ψ} ⊢ ψ → ⌉⌉ψ (probl.d. ψ} ⊢ φ → (⌉⌉ψ →⌉(φ →⌉ψ)) {φ. χ} ⊢ φ→(⌉⌉ψ→⌉(φ→⌉ψ)) {χ→φ.) (m. 6.20. χ→ψ. ψ} ⊢ φ {φ.p. χ} ⊢ ψ→⌉⌉ψ {χ→φ. Din problema 6. {φ.19.p. χ} ⊢ χ {χ→φ. χ→ψ. χ} ⊢ ⌉(φ→⌉ψ) (m. χ→ψ. atunci ⊢ χ → φ∧ψ.) (m.p. 6. 6. Raţionăm după următoarea schemă de demonstraţie: {χ→φ. χ→ψ.23. χ} ⊢ ⌉⌉ψ {χ→φ.) (m. Folosim următoarea schemă de demonstraţie: {φ.15.) (probl.22. χ} ⊢ χ → ψ (m. 6.) (probl. 175 .p. χ} ⊢ φ {χ→φ. 6.) (probl.13. ψ} ⊢ ⌉(φ →⌉ψ) {φ. χ→ψ. ψ} ⊢ ⌉⌉ψ {φ.21.) (m. χ} ⊢ χ → φ {χ→φ. Folosind acum t. χ→ψ.) {χ→φ. ψ} ⊢ ψ ⊢ φ∧ψ → φ (probl.

) (m.d. de patru ori. φ→(ψ→χ). φ.p. 6. {χ→θ.p. φ∧ψ} ⊢ φ∧ψ {φ→(ψ→χ). 6.6. φ∧ψ} ⊢ ψ (probl. ⊢ φ∧χ → (φ∨ψ)∧χ ⊢ φ∧χ → χ ⊢ φ∧χ → φ∨ψ ⊢ (φ∧χ)∨( ψÙχ) → ((φ∨ψ)∧χ) 6. ψ} ⊢ φ→(ψ→χ) ⊢ ψ ∧χ → (φ∨ψ)∧χ {χ→θ. ψ} ⊢ θ iar apoi se aplică t.) (m. {φ→(ψ→χ). φ→(ψ→χ).24.16.p. φ∧ψ} ⊢ χ iar apoi se aplică t. φ.d.).) (m. de două ori) {φ→(ψ→χ).) (probl.19. φ. φ→(ψ→χ). de două ori deducem că ⊢ φ → (ψ → φ∧ψ).p. 6.26.25.20. φ→(ψ→χ). φ∧ψ} ⊢ φ→(ψ→χ) 176 . de două ori. {χ→θ. 6. φ. ψ} ⊢ χ→θ 6. ψ} ⊢ χ (m. ψ} ⊢ ψ→χ {χ→θ.) (R4) (analog) (R3). ψ} ⊢ ψ {χ→θ. φ. φ→(ψ→χ). φ. φ→(ψ→χ). φ.) (R1) (probl.19. φ→(ψ→χ). Folosim următoarea schemă de demonstraţie: {φ→(ψ→χ).de unde utilizând t. φ∧ψ} ⊢ φ {φ→(ψ→χ).d.) (analog) (m. Folosim următoarea schemă de demonstraţie: {χ→θ.p. φ∧ψ} ⊢ φ∧ψ→φ {φ→(ψ→χ). Folosim următoarea schemă: ⊢ φ → φ∨ψ ⊢ φ∧χ → φ (probl. ψ} ⊢ φ {χ→θ.

p. problema se reduce la a demonstra că: {φ∨ψ. χ. Folosim următoarea schemă de demonstraţie: {φ∧ψ→χ.d. χ}⊢⌉⌉(φ→⌉χ)}→ ⌉(ψ→⌉χ) (t. 6. ⌉⌉(φ→⌉χ)} ⊢ ⌉⌉(φ→⌉χ) {⌉φ→ψ. ⌉⌉(φ→⌉χ)} ⊢ ⌉(ψ→⌉χ) {⌉φ→ψ.p. Rezultă din problema 6. ψ} ⊢ φ→(ψ→φ∧ψ) {φ∧ψ→χ.⌉⌉(φ→⌉χ)}⊢(⌉⌉(φ→⌉χ))→(φ→⌉χ) (probl.p.) (A3. Conform t. φ.d. ψ} ⊢ φ∧ψ→χ (probl. pentru care folosim următoarea schemă de demonstraţie: {⌉φ→ψ.27. ⌉⌉(φ→⌉χ)} ⊢ χ→ψ 177 . ⌉⌉(φ→⌉χ)} ⊢ χ {⌉φ→ψ. 6. ⌉⌉(φ→⌉χ)} ⊢ ψ {⌉φ→ψ. m. χ. χ} ⊢ ⌉⌉(φ →⌉χ)→⌉(ψ →⌉χ).11. ψ} ⊢ χ iar apoi se aplică t.23. χ. ψ} ⊢ ψ {φ∧ψ→χ.d. ψ} ⊢ φ∧ψ {φ∧ψ→χ. ceea ce este echivalent cu a demonstra că {φ∨ψ.28.) {⌉φ→ψ. de două ori) {⌉φ→ψ.) (m.p.p. χ. φ.29. şi 6. {⌉φ→ψ. 6.χ. χ. χ.) {φ∧ψ→χ. ⌉⌉(φ→⌉χ)} ⊢ ψ→(χ→⌉(ψ→⌉χ) (probl. χ} ⊢ ⌉(φ∧χ)→(ψ∧χ). φ. cu ajutorul problemelor 6. ⌉⌉(φ→⌉χ)} ⊢ χ→⌉φ (m. 6.6. φ.28.⌉⌉(φ→⌉χ)}⊢(φ→⌉χ) {⌉φ→ψ.). φ. φ. ⌉⌉(φ→⌉χ)} ⊢ ⌉φ→ψ (R1) (m. χ.26. de două ori) (m.15.. ψ} ⊢ φ {φ∧ψ→χ. 6.) {⌉φ→ψ.) {⌉φ→ψ.) (m. de trei ori.27. χ.χ.p.

9.). i =1 n 6. ⊢ψ→(⌉φ→⌉φ). γ n} ⊢ φ. γn∈Γ. adică ⊢ψ→φ∨⌉φ..30. avem că ⊢ Ù g i →φ.). …. Notăm prin Prov mulţimea formulelor demonstrabile.6. Dacă avem φ∈Prov. Aplicând de n ori teorema deducţiei deducem că: ⊢ γ 1 → (γ2 → … → (γ n → φ)…) Ţinând cont de problema 6. 178 . 6. ⊢ γ 1 → (γ2 → … → (γ n → φ)…) Conform teoremei deducţiei aplicată în sens invers obţinem că { γ 1.26.27. de unde conform teoremei deducţiei (problema 6.). există Reciproc. 6. din ⊢ Ù g i →φ cu γ1.. ….6.) (probl. γ1.). Observaţie. adică Prov ⊆Σ.p. atunci Σ ⊢ φ şi conform ipotezei φ∈Σ. (problema 6.5. ….31. atunci conform problemei 6. { γ 1. …. γn∈Γ. ⊢ (φ→(⌉φ→ψ))→(φ∧⌉φ→ψ) ⊢ φ∧⌉φ→ψ Conform principiului identităţii {ψ}⊢⌉φ→⌉φ. deci Γ ⊢ φ. a.26. 6.32. Principiul identităţii sub forma ⊢ ⌉φ→⌉φ ne dă ⊢ φ∨⌉φ (adică principiul terţului exclus). Dacă Γ ⊢ φ. Pentru ⊢ φÙ⌉φ →ψ avem următoarea demonstraţie formală: ⊢ φ→(⌉φ→ψ) deci (probl. adică ⊢ φ. (i)⇒(ii). (m. γ n} ⊢ φ.î.1. deducem i =1 n conform problemei 6.

⇐”.23.35. şi 6.î.) avem că şi cum σ1.Să presupunem acum că pentru α.). ψ∧φ ≨ φ∧ψ. . …. Din problema 6. Să presupunem că ⊢ φ. Conform cu t. ….. există σ1..22.7. Atunci Σ ⊢ α. ⊢ ψ´→ψ 179 . 6.19.36.20. Conform problemei 6. σn} ⊢ φ. φ´. σn∈Σ deducem că φ∈Σ. α→β∈Σ. şi 6. Să demonstrăm la început că relaţia ≤ este corect definită iar în acest sens trebuie să demonstrăm că dacă avem φ. Faptul că ≡ este o echivalenţă pe F rezultă acum din problema 3.5.p. adică β∈Σ. deducem că ⊢ φ∧ψ. …. .î. pe când φ∧ψ ≠ ψ∧φ. 6. Se observă că φ ≡ ψ dacă şi numai dacă φ ≤ ψ şi φ ≠ ψ atunci φ∧ψ ≨ ψ∧φ. atunci ⊢ φ→ψ dacă şi numai dacă ⊢ φ´→ψ´. Rezultă imediat din problemele 6.6. ⊢ σ1 → ( … → (σn → φ)…) aplicarea de două ori a m. Cum ⊢ φ → (ψ → φ∧ψ) (conform problemei 6. î.⇒”. ψ ≤ φ. ⊢ φ´→φ şi ⊢ ψ→ψ´.. σn∈Σ. Faptul că relaţia ≤ este reflexivă şi tranzitivă rezultă din problemele 6. ψ´∈F a.p. ψ.1. 6.d. de la §3. prin 6. a. deducem că dacă de unde concluzia că relaţia ≤ nu este antisimetrică şi deci este doar o relaţie de ordine parţială.6. ⊢ φ→φ´. Σ ⊢ φ. (problema 6.). Σ ⊢ (α→β) şi deci Σ ⊢ β (m. Fie φ∈F a.33..34. y. β∈F avem α. {σ1.. (ii)⇒(i).

adică ⊢ φ → χ şi ⊢ ψ → χ.y ³ j Ù y . ˆ ˆ Din problemele 6..î.⊢ ψ→ψ´ rezultă ⊢ φ´→ψ´ prin aplicarea regulei de deducţie (R1). deducem că j . Dacă pentru un φ∈F notăm 0 = j Ù Øj Ù Ù şi 1 = j Ú Øj . atunci din (R4) deducem că ⊢ χ → (φ∧ψ).24. deducem că pentru orice ˆ ψ∈F.20. adică laticea (F/≡. ∨) rezultă din problemele 6. atunci din problema 6.5. ⊢ φ→ψ şi demonstrăm la început că (F/≡.17. Mai precis. adică ⊢ χ → φ şi ⊢ χ → ψ. Cum ˆ 0 = j Ù Øj = j Ù Ø j Ù Ù Ù iar ˆ 1 = j Ú Øj = j Ú Ø j .30. ˆ ˆ Din problemele 6. ∧. c ³ j şi c ³y . Ù Ù Ù Pentru a demonstra că (F/≡. ≤) este latice Boole.. deducem că j . de unde ˆ ˆ egalitatea j Ù y = j Ù y . 180 .16. Ù Ù ˆ ˆ ˆ ˆ Dacă mai avem χ∈F a. A se vedea şi problema 3. 0≤ y ≤1. şi 6.29. atunci din (R3) deducem că ⊢ φ∨ψ → χ. şi 6. Ù Distributivitatea laticii (F/≡. să ˆ ˆ ˆ ˆ Dacă mai avem χ∈F a. de unde ˆ ˆ egalitatea j Ú y = j Ú y . c £ j şi c £ y . ≤) devine latice Boole. Presupunem că ⊢ φ→ψ. ψ∈F. şi 6. ˆ ˆ ˆ ˆ j Ù y = j Ù y iar j Ú y = j Ú y . Din ⊢ φ´→φ. să demonstrăm că pentru oricare φ. de la §3. Analog reciproc.î. Faptul că ≤ este o relaţie de ordine pe F/≡ rezultă imediat din principiul identităţii şi din (R1). Ù Ù ˆ deducem că Øj = Øj .19.y £ j Ú y . ≤) este latice distributivă cu 0 şi 1.

6. z = gˆ şi t = dˆ conform cu punctul (i) de la problema 6. deducem că ⊢ φ. ˆ ˆ 6. Rezultă imediat din problema 6. Definirea lui f se face prin inducţie (ţinând cont de modul de formare al formulelor din F pornind de la variabilele propoziţionale şi conectorii logici ⌉ şi →). este suficient să stabilim identitatea booleană: [x → (y → t)] → [(x → (z → t)) → (x → (y → t))] = 1. presupunem că ⊢ φ ↔ φ∨⌉φ. deducem că : Reciproc. (vi)..37. Rezultă din (ii) şi (v).36.p. ~ Demonstrarea unicităţii lui f se face tot prin inducţie. Trebuie să demonstrăm că ⊢ φ dacă şi numai ˆ dacă j = 1. Să presupunem că ⊢ φ. ceea ce este echivalent cu Însă cum într-o algebră Boole avem x → y = ⌉x ∨ y. y = b .39. adică ⊢ φ dacă şi numai dacă ⊢ φ ↔ φ∨⌉φ. rezultă ⊢ φ∨⌉φ → φ. (ii)-(iv). urmărind clauzele (i)-(iii). Revine la a proba că ⊢ (φ → ψ) ↔ (⌉φ→ψ). deci prin m. Notând x = a . (i). Cum ⊢ φ → φ∨⌉φ. avem: (x → (z → t)) → (x → (y → t)) =⌉(⌉x∨⌉z∨t)∨(⌉x∨⌉y∨t) = (x∧z∧⌉t)∨(⌉x∨⌉y∨t) = (⌉x∨⌉y)∨[t∨(x∧z∧⌉t)] = (⌉x∨⌉y)∨[(t∨(x∧z))∧(t∨⌉t)] = (⌉x∨⌉y)∨[t∨(x∧z)] = (⌉x∨⌉y∨t)∨(x∧z) ≥ ⌉x∨⌉y∨t = x → (y → t). Cum ⊢ φ → (φ∨⌉φ → φ) (principiul terţului exclus). 181 . Dar ⊢ φ∨⌉φ ⊢ φ ↔ φ∨⌉φ.38. x → (y → t) ≤ (x → (z → t)) → (x → (y → t)). ~ 6.37. (conform cu A1). (v).

Vom arăta că dacă φ∈Prov. (A2) φ este de forma: φ = (α→(β→γ))→((α→β)→(α→γ). ∧ şi ↔ cu ajutorul conectorilor ⌉ şi →. Rezultă imediat din problema 6. evident ~ f ∘p= f .39.Să presupunem deci că mai avem g : F→L2 ce satisface ~ condiţiile (i)-(iii) şi să demonstrăm că pentru orice α∈F. Pentru α distingem trei cazuri: ~ (1) α∈V şi atunci g(α) = f (α) = f(α). 6. ~ ~ (2) α =⌉φ şi atunci g(α) =⌉g(φ) = ⌉ f (φ) = f (⌉φ) = ~ ~ = f (α) (căci g(φ) = f (φ) prin ipoteza de inducţie). pentru orice φ∈F şi se verifică acum imediat că f este corect definită. ~ ~ ~ Dacă notăm x = f (α).41. f (α) = = g(α). f se defineşte prin f ( j ) = f (φ).42.40. 6. Considerăm întâi cazul axiomelor: (A1) φ este de forma: φ = α→(β→α). Atunci: ~ ~ ~ ~ f (φ) = f (α) → ( f (β) → f (α)) ~ ~ ~ = ⌉ f (α) ∨ ⌉ f (β) ∨ f (α) ~ ~ ~ ~ = (⌉ f (α) ∨ f (α)) ∨ ⌉ f (β) = 1 ∨ ⌉ f (β) = 1. y = f (β). (adică ⊢ φ) atunci ~ f (φ) = 1 pentru orice interpretare f : V → L2. (3) α = φ → ψ şi atunci g(α) = g(φ) → g(ψ) = ~ ~ ~ ~ = f (φ) → f (ψ) = f (α) (căci prin ipoteza de inducţie g(φ) = f (φ) ~ şi g(ψ) = f (ψ)). z = f (γ). şi din felul în care se definesc conectorii logici ∨. ~ ˆ 6. Vom proceda prin inducţie asupra modului cum s-a definit ⊢ φ. atunci: 182 .

43. 183 .) Ù f f ˆ ˆ ˆ ˆ = f( j ) → f(y ) = f( j →y ) = f( j ® y ).p.44.î. Să presupunem că g f (φ)=f( j ) şi g f (ψ)=f(y ). (A3) φ este de forma: φ = (⌉α→⌉β)→(β→α). ~ Avem f (φ) = (⌉x→⌉y)→(y→x)= ⌉(x∨⌉y)∨(⌉y∨x) = 1. Cum f este morfism de algebre Boole avem Ù ~ ~ ˆ ˆ g (⌉φ) = ⌉ g (φ) = ⌉f( j ) = f(⌉ j ) = f( Øj ) ~ ~ ~ iar g f (φ→ψ) = g f (φ) → g f (ψ) (vezi problema 6.39. φ nu este demonstrabilă (deci φ∉Prov). Ipoteza inducţiei conduce la f (ψ) = 1 şi ~ f (ψ→φ) = 1. deci ~ f (φ) = 1 şi soluţia se încheie. Presupunem acum că ⊢ φ a fost obţinut prin m. ⊢ ψ→φ.~ f (φ) = (x→(y→z))→((x→y)→(x→z)) = (⌉x∨⌉y∨z)→(⌉(x→y)∨(⌉x∨z)) =⌉(⌉x∨⌉y∨z)∨⌉(⌉x∨y)∨(⌉x∨z) = (x∧y∧⌉z)∨(x∧⌉y)∨⌉x∨z = (x∧y∧⌉z)∨(⌉y∨⌉x)∨z = (x∧y∧⌉z)∨⌉(x∧y∧⌉z) = 1. Facem inducţie matematică după numărul de conectori logici al lui φ. 6. Din felul de definire al lui gf deducem că afirmaţia din enunţ este adevărată pentru variabilele ~ ~ ˆ ˆ propoziţionale. Vom proba incluziunea complementarelor iar pentru aceasta fie φ∈F a. ~ ~ ~ ~ Atunci 1 = f (ψ) → f (φ) = 1 → f (φ) = f (φ). 6. din ~ ⊢ ψ.

) ~ morfismul surjectiv canonic de algebre Boole şi f p : F → L2 interpretarea lui F indusă de p (conform problemei 6.) Ù Ù Ù ~ ~ Deoarece Øj ∈U. Øj ∈U.Atunci ţinând cont de cele stabilite în problema 6.43.14.î. j ≠1. 184 . f p (⌉φ) = p(⌉φ) = 1 şi deci f p (φ) = 0. Deducem deci că Taut ⊆ Prov.36. adică φ∉Taut. în algebra Boole B = F/≡ există un ultrafiltru U a. Fie p : B → B/U ≈ L2 (conform problemei 5.30. Conform problemei 5. deci Øj ≠ 0.. în ˆ algebra Boole B = F/≡.

prop.y)® ® "y "x j(x.y)®"x j(x.y)) ⊢ "y ("x "y j(x.y) ⊢ "y ("x "y j(x.) ⊢ "x ["x j(x) Ù"x ( j(x) ® y(x)) ® y(x)] ⊢ "x j(x) Ù "x ( j(x) ® y(x)) ® y(x) ⊢ "x ["x j(x) Ù"x ( j(x) ® y(x)) ® y(x)] ® ®["x j(x) Ù"x (j(x) ® y(x)) ®"x y(x)] ⊢ "x j(x) Ù"x ( j(x) ® y(x)) ® "x y(x) ⊢["x j(x) Ù"x ( j(x) ® y(x)) ® "x y(x)] ® (R1 de la ® ["x (j(x) ® y(x)) ®("x j(x)® "x y(x))] calc.y) ⊢ "x j(x) Ù "x ( j(x) ® y(x)) ® "x j(x) ⊢ "x j(x) Ù "x ( j(x) ® y(x)) ® j(x) 7.y)®j(y))®("x "y j(x.y) ® "y j(x.prop.y) ® "y "x j(x.y))®("x "y j(x.p.y) ⊢ "y j(x. Considerăm următoarea schemă de demonstraţie: (probl.) (B2) (calc.) (B2) (R1 de la calc.p. Calculul cu predicate 7.y))(B1) ⊢ "x "y j(x.y) ® j(y)) ⊢"x ("x"y j(x.y) ® j(y) ⊢ "x "y j(x.) (G) (B1) (m.1.2. Considerăm următoarea schemă de demonstraţie: ⊢ "x "y j(x.) (G) (m.prop.prop.19.y) ® "x j(x.p.).) ⊢ "x j(x) ® j(x) ⊢ "x ( j(x) ® y(x)) ® (j(x)®y(x)) ⊢ "x j(x) Ù "x ( j(x) ® y(x)) ® "x(j(x)®y(x)) (probl. ⊢ "x ("x "y j(x.prop.) ⊢ "x j(x) Ù "x (j(x)®y(x))®(j(x)®y(x)) (R1 de la calc.) 185 .6.y) ® j(y) (B2) (B2) (R1 de la calc.y) ® "x j(x.20.6.§7.y)® "x j(x.) (G) (B1) (m.y)) ⊢ "x "y j(x.

) (probl.2. Considerăm următoarea schemă de demonstraţie: ⊢ [(j ® "x y) ® (j®"x y)]® 186 ⊢"x (j « y) ® ("x y ®"x j) ⊢"x (j « y) ® ("x j ® "x y) . 7. 7.⊢ "x (j(x) ® y(x)) ®("x j(x)® "x y(x)) (m. prop.) (analog) (din ultimele două) (calc.) ⊢"x (j ® y) ® ("x j ® "x y) ⊢"x (j « y) ® "x (j ® y) (m.13.5.p. Considerăm următoarea schemă de demonstraţie: ⊢ (j « y) ® (j ® y) (calc. Această ultimă relaţie este tocmai relaţia cerută.2.4. ⊢ "x j « "x ù ù j ⊢ "x ù ùj ® "x j ⊢ "x j ® "x ù ù j ⊢ "x (j ® ù ù j) ® ("x j® "x ù ù j) ⊢ "x (j ® ù ù j) ⊢ "x j «ù ù "x ù ù j ⊢ "x ù ù j « ù ù "x ù ù j 7.2.) (din ultimele două). Considerăm următoarea schemă de demonstraţie: ⊢j®ùùj (probl.6. 7.) (m.p.) (analog) ⊢ "x [(j « y) ® (j ® y)] ⊢"x (j « y) ® [("x j ® "x y) Ù ("x y ® "x j)] (din ultime două).) (G) (probl.p.p.) (G) ⊢ "x [(j « y) ® (j ® y)]®["x (j « y) ® ®"x(j ® y)] (probl.prop.3.).) (m.7. 7.

) (m.p.2.) ( probl.12.) (m. prop.p. prop.6.) .6.) (m. Considerăm următoarea schemă de demonstraţie: (1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10) ⊢ (j(x) ® y) ® (ù y ® ù j(x)) (probl.prop.p.6.7.®[(j ® "x y) Ù j® "x y ] ⊢ (j ® "x y) Ù j ® "x y ⊢ (j ® "x y) ® (j ®"x y) ( probl.6.27.) (B1) ⊢ "x [(j(x) ® y) ® (ù y ® ù j(x))] ⊢ (ù y ® "x ù j(x)) ®(ù "x ù j(x) ® ù ù y) (probl.) (B2) (R1 de la calc.26.12.).26.6.) ⊢"x(j(x)®y)®(ù "x ù j(x)®ù ù y)(R1 de la calc.p.6.) ⊢ "x (ù y ® ù j(x)) ® (ù y ®"x ù j(x)) ⊢ "x (j(x) ® y) ® "x (ù y ® ù j(x)) (m. ⊢ (j ® "x y) ® "x 7.) (G) (B1) (j ® y) (principiul identităţii) ⊢ [(j ® "x y) Ù j® y] ® ®[(j ®"xy) ® (j ® y)] ⊢ (j ® "x y) ® (j® y) ⊢ "x [(j ® "x y) ® (j ® y)] ⊢ (j ® "x y) Ù j ® y ⊢ "x y ® y ⊢ "x [(j ® "x y) ® (j ® y)] ® ®[(j ® "x y) ® "x (j ® y)] (m.) ® ["x (j(x)®y) Ù $x j(x)®ù ù y] (probl.) (G) ⊢ "x [(j(x) ® y) ® (ù y ® ù j(x))] ® ® ["x(j(x) ® y) ® "x(ùy ® ù j(x))] (probl.) ⊢["x(j(x)®y)® ($x j(x))®ù ù y)]® ⊢"x (j(x)®y) Ù $x j(x)®ù ù y 187 ⊢ "x (j(x) ® y) ® (ù y ®"x ù j(x)(R1 de la calc.p.

prop.6. ⊢ "x [($x j(x) ® y) ® (j(x) ® y)] 7.p.prop.12.26.27.) (20) (21) (22) (23) (24) (25) (26) ⊢[($x j(x) ® y) Ù ù y ® ù j(x)] ® ⊢[($x j(x) ® y) ®(ù y ® ù j(x))] ⊢($x j(x) ® y) ® (j(x) ® y) ⊢(ù y ® ù j(x)) ® (j(x) ® y) ® [($x j(x) ® y) ®(ù y ® ù j(x))] (probl.19. ⊢"x [($x j(x) ® y) ® (j(x) ® y)] ® ® [($x j(x) ® y) ® "x (j(x) ® y)] ⊢($x j(x) ® y) ® "x (j(x) ® y) Din (12) şi (22) rezultă relaţia cerută.) ⊢($x j(x)®y) ®(ù y® "x ù j(x)) ⊢"x (j(x)®y) ® ($x j(x) ®y) (m. 6.) (A3) (R1 de la calc.) ⊢"x (j(x)®y) Ù $x j(x) ®y ⊢["x (j(x)®y) Ù $x j(x) ®y] ® ®["x (j(x)®y) ® ($x j(x) ®y)] (probl.p. Considerăm următoarea schemă de demonstraţie: (1) (2) ⊢ "x j(x) Ù "x y(x) ® "x j(x) (probl. şi definiţia lui $x j(x)) (probl.) (m.(11) (12) (13) (14) (15) (16) (17) (18) ⊢ùùy®y (probl.11) (R1 de la calc.) (B2) 188 ⊢ "x j(x) ® j(x) .) (G) (B1) (m.p.6.) (probl.prop.6.7. 6. 6.p.) (m.) (B2) (R1 de la ⊢[($x j(x)®y) ®(ù y® "x ù j(x))] ® ®[($x j(x)®y) Ù ù y ® "x ù j(x)] ⊢"x ù j(x)® ù j(x) ⊢($x j(x)®y) Ù ù y ® "x ù j(x) (19) ⊢($x j(x) ® y) Ù ù y ® ù j(x) calc.27.).

) (luând mai sus z = x) ⊢ [x = y ® ( x = z ® y = z)] ® ®[x = z ® ( x = y ® y = z)] ⊢ x = x ® ( x = y ® y = x) 189 ⊢ x = z ® ( x = y ® y = z) . (i).) (B2) (R1 de la calc.8.6.) (m.) Din (8) şi (16) rezultă relaţia din relaţia cerută aplicând R1 de la calculul propoziţiilor.) (analog) ⊢ "x ["x (j(x) Ù y(x)) ® j(x)] ⊢ "x (j(x) Ù y(x)) ® j(x) ⊢ "x ["x (j(x) Ù y(x)) ® j(x)] ® ®["x (j(x) Ù y(x)) ®"x j(x)] ⊢ "x (j(x) Ù y(x)) ® "x j(x) "x (j(x) Ù y(x)) (15) ⊢ (analog) (16) ⊢ "x (j(x) Ù y(x)) ® "x j(x) Ù "x y(x) la calc.p. Considerăm următoarea schemă de demonstraţie: ⊢ x = y ® ( x = z ® y = z) (B5) (probl.prop. 7.prop.(3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10) (11) (12) (13) (14) ⊢ "x j(x) Ù "x y(x) ® j(x) Ù y(x) (R4 de la calc.p.prop) ⊢ "x ["x j(x) Ù "x y(x) ® j(x) Ù y(x)] ® ® ["x j(x) Ù "x y(x) ® "x (j(x) Ù y(x))] ⊢ "x j(x) Ù "x y(x) ® "x (j(x) Ù y(x)) ⊢ j(x) Ù y(x) ® j(x) ⊢ "x (j(x) Ù y(x)) ® (j(x) Ù y(x)) ⊢ "x ["x j(x) Ù "x y(x) ® j(x) Ù y(x)] (G) (B1) (m.8.prop.) (G) (B1) (m.) ® "x y(x) (R4 de ⊢ "x j(x) Ù "x y(x) ® y(x) ⊢ "x j(x) Ù "x y(x) ® j(x) (R1 de la calc.p.

p.p.prop.6.21. ⊢ y = x ® ( y = z ® x = z) ⊢x=y®y=x ⊢ x = y ® ( y = z ® x = z) calc. anterioare). j fiind enunţ Þ S ⊢ j ® "x a 190 Þ S ⊢"x (j ® a) (m. (vezi SÈ{j} ⊢ a Þ S ⊢ j ® a inducţiei) problema 6.). "Ü". Imediat.6. (ipoteza (G) ⊢ x = y ® ( j(x) ® j(y)) ⊢ x = y ® ( j(y) ® j(x)) ⊢ y = x ® ( j(y) ® j(x)) Þ S ⊢"x (j ® a) ® (j ® "x a) (B1). "Þ". 7.p. ((i). Prin inducţie asupra conceptului SÈ{j} ⊢ y. anterioară) = x (B5) (R1 de la calc.) ⊢ (x = y) Ù ( y = z) ® x = z (iii). . de două ori cu rel. şi m.) ⊢ x = y ® y (probl.26. adăugându-se cazul când y = "x a. SÈ{j} ⊢ a.⊢x=x (B3) (m. Totul decurge ca în cazul calculului propoziţional.) (B5) (R1 de la ⊢x=y® y=x (ii).) ((i).) (B5) ⊢ x = y ® [(j(x) ®j(y)) Ù (j(y) ® j(x))] (probl. şi m.).6.prop.9. cu rel.p.

cu R1 de la calculul propoziţiilor. 7.12. adică (b). vÎVt.10. vÎVt (B2) ˆ Pentru a doua relaţie. Atunci: ⊢ y ® j(v) ⊢ "v (y ® j(v)) (G) (B1) (m.35. rezultă că ⊢ "x ("v j(v) ® j(x)) ® ("v j(v) ® "x j(x)) ⊢ "x ("v j(v) ® j(x)) ⊢ y ® "x j(x). 7.). Alegem o variabilă v ce nu apare în y sau "x j(x). 7.36. deci ⊢y ® j(v).Deci S ⊢ j ® y.).11. (B2) (G) (B1) (1) ⊢ y ® "v j(v) De asemenea: ⊢ "v (y ® j(v)) ® (y ® "v j(v)) ⊢ "v j(v) ® j(x) (2) ⊢ "v j(v) ® "x j(x) (m. 191 . ˆ ˆ (b) dacă y £ j(v) pentru orice vÎVt.). Din (1) şi (2).p. Demonstrăm prima formulă: (a) "x j(x) £ j(v) pentru orice vÎVt. Analog ca în cazul calculului propoziţional (vezi problema 6. presupunem că y £ j(v) pentru orice vÎVt.p.). atunci y £"x j(x). Prima relaţie rezultă din: ⊢ "x j(x) ® j(v). Analog ca în cazul calculului propoziţional (vezi problema 6.

t n (s1))= f A (t 1A (s2). Prin inducţie după modul de definire al lui t: . uÎV vÎV Calculăm termenul din dreapta: a = ( Ú ù j(u)) Ú ( Ù y(v)) = uÎV vÎV = Ù [( Ú ù j(u))Ú y(v)] = Ù Ú [ù j(u) Ú y(v)]= vÎV uÎV vÎV uÎV = Ù vÎV uÎV Ú [ j(u) ® y(v)].….. s1|FV(t) = s2|FV(t) Þ s1|FV(t i ) = s2|FV(t i ) .. i = 1.2 ( conform problemei 7. 7.. Observaţie.2 Þ Þ t iA (s1) = t iA (s2). Prin inducţie după j: . revine la inegalitatea algebrică: vÎV Ù ( j(v) ® y(v) ) £ ( Ù j(u) ) ® ( Ù y(v)). Acum inegalitatea este evidentă. 192 . atunci este imediat dacă t = f(t1.n ( ipoteza inducţiei) Þ A i A A Þ t A (s1) = f A (t 1A (s1).14.Relaţia a doua a problemei se obţine din prima cu egalităţile lui De Morgan.dacă t este o variabilă sau o constantă.n Þ t (s1) = t iA (s2). Astfel. i = 1.….). i = 1.t n (s2))= t A (s2).13. s1|FV(j) = s2|FV(j) Þ s1|FV(t i ) = s2|FV(t i ) .dacă j este t1 = t2 atunci FV(j) = FV(t1) È FV(t2)...tn) atunci n i =1 FV(t) = È FV(ti). De exemplu. 7.13.…. Prin trecerea la algebra Lindenbaum . i=1.Tarski putem stabili algebric unele proprietăţi sintactice. demonstrarea relaţiei din problema 7..2.

.dacă j = ù y : analog. || y(s1 ê ú )|| = || y(s2 ê ú )||. a a ë û éxù éxù ë û éxù éxù Conform ipotezei de inducţie..n.tm(x1. .t n (s1))Î R A A Û (t 1A (s2).15.a ) = a = t A (a).…. Rezultă că: A || j(s1) || = 1 Û (t 1A (s1).…. i=1. s1|FV(j) = s2|FV(j) Þ s1|FV(α) = s2|FV(α). Dacă s1|FV(j) = s2|FV(j). .dacă t este o constantă d din Lt. .a ) =d A = = t A (a). Astfel. . s1|FV(b) = s2|FV(b) Þ ||α(s1)|| = ||α(s2)||.t n (s2))ÎR A Û || j (s2) || = 1. atunci FV(j) = FV(y) \ {y}. Demonstrăm prin inducţie după t..A Atunci: ||j(s1)|| = 1 Û t 1A (s1) = t 2 (s1) A A Û t 1 (s2) = t 2 (s2) Û ||j(s2)|| = 1. s1|FV(j) = s2|FV(j) Þ s1|FV(t i ) = s2|FV(t i ) . . atunci t(c) ( A .xn)) atunci: 193 . atunci FV(j) = FV(α) È FV(b). i =1 n Astfel. atunci s1 ê ú |FV(y) = s2 ê ú |FV(y). aÎ A aÎ A ëa û ëa û 7. Fie aÎA.….Dacă j = "x y.. Deci ||j(s1)|| = ||j(s2)||. .…. ||b(s1)|| = ||b(s2)|| (ipoteza inducţiei) Þ ||j(s1)|| = ||j(s2)||.dacă j = α ® b. ëa û ëa û éxù éxù deci || j(s1)|| = Ù || y(s1 ê ú )|| = Ù || y(s2 ê ú )|| = ||j(s2)||. atunci FV(j) = È FV(ti).n Þ Þt (s1) = t iA (s2).…...dacă t este f(t1(x1.xn).…. atunci t(c) ( A .dacă t este x. i = 1. A i dacă j este R(t1.tn).

…. deci T⊢ "x j(x).tm(x1.a1.xn)...a1.. Evident.….an]. A t (mA .an)⊨j(c1.cn) 2 A Û t 1A (a1.. din ⊢"x j(x) ® j(c) (B2) şi m.....a1 . ..….....an ) (c1. Demonstrăm prin inducţie după j.…..15......... Aşadar.an)⊨ j(c1... an ) (c1..….an ) (c1.an)⊨ y(x.) Û A ⊨ j[a1.15...an).an) = t 2 (a1.anÎA avem: ( A ....an)⊨y(c. Astfel.....….…..cn).…..…..c1..cn)) = f A (t 1A (a1.cn) = t ( A ..an ) (c1... x1.c1.….an ) (c1....…. ¢¢Þ¢¢. ..….cn)[a] Û pentru orice aÎA: ( A .an))ÎR A (conform problemei 7..xn)....a1 . ( A ..p.….xn) atunci..….cn) Û A ⊨ y[a.a1 .xn)).…. an ) A Û(t 1A (a1..a1.dacă j(x1.a1.a1 .an)..cn)(ipotezei inducţiei) Û pentru orice aÎA: A ⊨ y[a.….….. an ) =f ( A .dacă j(x1. atunci ( A .. 194 .an) (conform problemei 7..cn) Û t 1 A ..cn şi pentru orice a.αn(c) este o demonstraţie a lui j(c) din T în Lt(C). T⊢ j(x) în Lt..cn) Û Û pentru orice aÎA: ( A .c1....….….cn) ( A .Analog se demonstrează cazurile: j =ùa.an)⊨ j(c..cn))Î R ( A .xn) este t1(x1...a1...cn).αn(x) este o demonstraţie a lui j(x) din T în Lt. .a1 . conform ipotezei de inducţie.….a1 .an] (ipotezei inducţiei) Û A ⊨ j[a1.….…...….t m (a1.dacă j(x1. atunci ( ( A ..xn) este "x y(x.cn) Û ( Û (t 1 A .a1.xn) este R(t1(x1... ¢¢Ü¢¢.c1..a1 .. j = α® b ..a. atunci α1(x)...….…....an)) = t A (a1.a1.16.…...a1.an)⊨ j(c1.an].( t(c1.an).an]. pentru orice constante c..an].….17.) Û A ⊨ j[a1.xn) = t2(x1. an ) (c1..….a1. Dacă α1(c).. t (mA . 7...t m (a1. 7.…....a1 . an ) (t 1 A .…..a1 .

xn ù j(x1. Tz este consistentă în Lt(C).. Construim prin inducţie transfinită: . ( ( ïoarecare.xn). b < g < a Þ cb ¹ cg.cn) şi T⊢ù j(c1.un şir de teorii: (Tx)x<a cu T0 = T.cn)ÎLt(C)...cn)..Să vedem cum se face trecerea de la Tz la Tx cu x = z+1. Conform problemei 7. daca exista ..xn) şi T⊢ "x1.7. T⊢ "x1. Fie {jx}x<a o enumerare a formulelor lui L t(C) cu cel mult o variabilă liberă. cu c1.cnÎC a. Cardinalul mulţimii enunţurilor din Tz ce nu sunt în Lt este strict mai mic decât a....xn) în Lt ceea ce contrazice faptul că T este consistentă în Lt. 7. deci există j(c1. Dacă este inconsistentă.... Atunci putem lua dz drept prima constantă din C ce nu apare în Tz...19..18. Va trebui să arătăm că: Tz È { $xz jz ® jz(dz)} este consistentă în Lt(C).17. daca nu exista î (iii) x este ordinal limită nenul: Tx = È Tz. Fie a = ÷Lt÷ = ÷Lt(C)÷ = ÷C÷ şi C = {cx}x<a o enumerare a lui C după ordinalii mai mici decât a a. atunci: Tz ⊢ ù ( $xz jz ® jz(dz)).. z <a . Presupunem că T nu este consistentă în Lt(C). T⊢j(c1.. pentru că fiecare pas m < z Þ m+1 £ z adaugă exact o constantă... (ii) dacă x este ordinal succesor: x = z + 1.î..xn j(x1.î.xn) şi T⊢ ù j(x1.....un şir de constante din C: (dx)x<a cu proprietăţile: (i) Tx este consistentă în Lt(C)... ... Conform ipotezei de inducţie.. sau T⊢ j(x1.. atunci: Tx = Tz È { $xz jz ® jz(dz)} unde dz este o constantă din C ce nu apare în Tz şi ì ( ( ( ( ï xz = íva riabila libera a lui j z .. 195 ..

19.reflexivitatea: c ~ c deoarece ⊢ c = c Þ S⊢ c = c. Tx ⊢ d Ù ùd Fie j(x)ÎLt(C) cu cel mult o variabilă liberă x. Pe mulţimea C considerăm următoarea relaţie binară: c ~ d Û (c = d)ÎS Û S ⊢ c = d. Demonstraţia rezultă direct din definiţie.î. Ceea ce este o contradicţie.î. D ⊢ d Ù ùd Þ există z<x.î. D ÍTz a. Din problema 7. Astfel. Fie T teoria consistentă din problema 7. 7.17. deci T este teorie Henkin.Va trebui să arătăm că dacă x este ordinal limită şi Tz este consistentă pentru orice z < x. . deci Tz ⊢ $xz jz şi Tz ⊢ " xz ù jz(dz) Þ Tz ⊢ ù $xz ù jz(xz).). deci există x < a a. contradicţie deoarece Tz este consistentă.Tz ⊢ ù jz(dz). construcţia prin inducţie s-a terminat. . Astfel. (1) ¢¢~¢¢ este o relaţie de echivalenţă: . atunci Tx = È Tz este z <x consistentă. Analog. 7. Þ există D Í Tx finită a. rezultă că: Atunci Tz ⊢ $xz jz Ù ù jz(dz). T poate fi scufundată într-o teorie maximal consistentă S.î. 196 .20. x <a Dacă Tx este inconsistentă Þ există d a. Tz fiind consistentă. D⊢d Ù ùd Þ Tz ⊢ d Ù ùd. T ⊢$x j(x) ® j(dx).20. Atunci $x j(x) ® j(dx) = $xx jx(xx) ® jx(dx)ÎTx+1Í T . Notăm T = È Tx . T este consistentă.21. j(x) = jx(xx). S este teorie Henkin (problema 7.simetria: fie c ~ d şi demonstrăm că d ~ c..

197 ... Atunci există dÎC a.... S este o teorie Henkin.. Fie F un simbol de operaţie al lui Lt. ⊢ j(t) ® $x j(x) (3) Fie t(c1. Dar ⊢ c = d ® d = c şi atunci cu S ⊢(c = d ) Ù (d = e) iar cum ⊢ (c = d ) Ù (d = e) ® (c = e) rezultă cu m.cn) ⊢ $x (t(c1.p....p.cn) = c) ÎS Û (F(d1..î..cn) = x) ⊢ t(c1.. Date c1... Atunci.. că S ⊢ c = e......cn) = x) (m.... un asemenea dÎC există conform (3).cnÎC. Atunci ⊢ $x (t(c1..cn) = d. Din c~d Þ S ⊢c = d. între cele două relaţii obţinem: S ⊢ t(c1. Avem: ⊢ $x (t(c1. Atunci (2) Fie t(c1... Definim FA ca operaţie pe A: ~ ~ c FA ( c1 .cn) = x) ® (t(c1....... Din c ~ d Þ S ⊢ c = d iar din d ~ e Þ S ⊢ d = e... demonstrăm că c ~ e..cn) ® $x (t(c1..tranzitivitatea: fie c ~ d şi d ~ e. Atunci: ⊢ t(c1. Considerăm mulţimea cât A = C/~..dn) = d)ÎS]...p..cn) = x)... S ⊢ $x (t(c1.cn) = t(c1..cn)= x) din (2).î. i = 1.. ~n ) = d Û (F(c1.. deci există dÎC a....cn) un termen închis ( fără variabile libere) în Lt(C) cu c1.m.cn) un termen închis în Lt(C).. (t(c1.. adică c ~ e...cn) = x din Lt(C).. adică d ~ c.n şi c ~ d..cnÎC. din cele două relaţii rezultă că S ⊢ d = c.cn) = d) ÎS.. între ultimele două relaţii)..cn) = t(c1..cn) = d). Fie j(x) formula t(c1.cn) = d).. cu m. ... demonstrăm că: [(F(c1.p... Arătăm că FA este bine definită: Dacă ci ~ di.....

cn)ÎS... Am demonstrat astfel că FA este bine definită..ară..c2ÎC cu (d = c1)ÎS şi (d = c2)ÎS.n n Atunci S ⊢ (F(c1... Fie ci ~ di..n.. Fie d o constantă a lui Lt.dn) = d).cn) ÎS Û R(d1. deci.dn) ÎS]. prin i =1 m....... Atunci: S ⊢ (d = c1) Ù (d = c2) 198 ......cn) = c) Ù Ù (ci = di) Ù (c = d) ® i =1 n ® (F(d1.dn).... Avem: S ⊢ R(c1. între cele două relaţii obţinem: S ⊢ R(d1.dn) = d)..cn) Ù Ù (ci = di).. adică RA este bine definită. i =1 n n Dar S ⊢ R(c1. i = 1. i=1.. c n ) ÎRA Û R(c1. A Arătăm că d este bine definită.. (3) există cÎC cu (d = c)ÎS..cn) Ù Ù (ci = di) ® R(d1.... Definim relaţia n . i = 1. deci prin m.. i =1 Dar S ⊢ (F(c1.ară RA pe A: ~ ( ~1 . Atunci: S ⊢ R(c1.dn).. obţinem S ⊢ (F(d1..p. c A Arătăm că R este bine definită.n şi demonstrăm că: [R(c1.cn) şi S ⊢ ci = di.. Fie R un simbol de relaţie n ..cn) = c) Ù Ù (ci = di) Ù (c = d).....cn) = c S⊢c=d S ⊢ ci = di...Avem: S ⊢ F(c1. Definim: ~ dA = c Û (d = c) ÎS. Fie c1..p. Conf..........

..…....…. ..….. c c ~ Dacă cÎC. atunci punem cA = c .. ..cn)..t m ( ~1 . d ) = c 1 m Û (f(d1.cn)) = c Û S⊢ f(d1.. Atunci t iA ( ~1 ..dm)= c.xn)..2.cn) = di) Î S..…. Arătăm relaţia (a): S ⊢ ti(c1.m implică S ⊢ f(t1(c1.m.…... că S ⊢ c1 = c2....... Demonstraţia se face prin inducţie după modul de formare al formulei j: .. (5) Pentru orice formulă j(x1... .cn)) = c)ÎS (a) Û (t(c1.….p... adică ~1 = ~2 . c Demonstraţia lui (4) se face prin inducţie după modul de formare al termenului t...cn)ÎS Û S ⊢ j(c1..m (ipoteza de inducţie)... c1.cnÎC avem: ~ ~ A ⊨ j[ c1 .. (4) Fie t(x1.... i = 1...tm(c1.. c Astfel: A ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ A c t ( c1 ..cn.tm(x1.xn) în Lt şi pentru orice c1.dmÎC..tm(c1. (ti(c1.c ÎC..... Conform (3) există d1..xn) un termen în Lt..cn).…... c n ] Û j(c1. astfel că rezultă cu m.. c n ) = d i .xn)) şi considerăm că ipoteza inducţiei funcţionează pentru t1..dm)= c)ÎS ( conform definiţiei lui f A ) Û (f(t1(c1.. c n ) ) = c ~ ~ ~ Û f A ( d . 199 ... Arătăm numai pasul inducţiei: Fie t = f(t1(x1...Dar ⊢ (d = c1) Ù (d = c2) ® (c1 = c2). ~ ~ i=1.... cu ti = ti(x1.xn).. ..cn) = di... Atunci: ~ ~ t A ( ~1 . În acest fel pe mulţimea A am stabilit o structură A pentru Lt(C). . c n ) = c Û f A (t 1A ( c1 ...cn) = c) ÎS. ...cn). c n ) = c Û (t(c1..….…. i=1...cn) = c)ÎS. i = 1. c n ) ...tm.j este de forma t1 = t2.

d m ) ÎR A Û R(d1..cn) = t2(c1.cn).. c ] Û t A ( ~ .. c ) c c 1 n 1 1 n 2 1 n Ûd =d A 1 A 2 Ultima echivalenţă rezultă din S ⊢ di = ti(c1... ~ ~ A ⊨ j[ c1 .xn)..cn)ÏS Û ùy (c1..2....2.m..xn). .. t m ( ~1 .xn) Ú y2(x1.... ~ ~ ~ ~ A ⊨ j[ c1 . c n ] Û A ⊭ y[ c1 ........tm) cu ti = ti(x1. A ⊨ y[ c . există diÎC cu S ⊢ ti(c1.cn)ÎS..m. c n ) = d i A .j este de forma R(t1... i=1..dm)ÎS (conform definiţiei lui R A ) Û R(t1(c1. Û S ⊢ d1 = d2 ..Conform (3)...i=1....... c n ) .cn)ÎS ( cu S maximal consistentă) Û j(c1.... i=1.....2 şi din axiomele egalităţii.... c ~ ~ ~ ~ A ⊨ j[ c ......dmÎC cu S ⊢ di = ti(c1. c ) = t A ( ~ ..î... ~ ~ Conform (4) t iA ( ~1 . .. . c n ] Û (t 1 ( ~1 ... ~ ~ ~ ~ Atunci d i = d i A = t iA ( c1 ....... c n ) ... i=1.cn))ÎS Û j(c1..cn) = di........ ~ ~ Conform ipotezei de inducţie: A ⊨ y[ c1 .j este de forma y1(x1...... c n ) ÎR A c c ~ ~ Û ( d 1 .cn)ÎS...xn)... A A ~ ~ ~ ~ A ⊨ j[ c1 ...... c n ] Û y(c1. i=1.xn) se face în mod analog..... Conform (3)..........j este de forma $x y(x1.cn).j este de forma ùy (x1......tm(c1. c n ] Û y(c1. i=1......m... c1 .cn) ÎS..... c n ] Û există ~ ~ ~ ~ c ÎA a..cn)..cn). c n ] (definiţie) 200 . conform (4). Û S ⊢ t1(c1. există d1.

Rezultă din problemele 7. 7. Astfel se încheie demonstraţia lui (5).. Û S ⊢ ùx y(x. ¢¢Þ¢¢.21.î. ¢¢Ü¢¢. 7. T⊬ j Þ T È {ù j} consistentă Þ există A ⊨ T È{ù j} (conform problemei 7.22. Atunci pentru orice enunţ j al lui Lt: A ⊨ j Û j ÎS.Û există cÎC a. 7. Prin inducţie după modul cum este definit conceptul T⊢j.25. 201 ... Din problema 7. y(c.23.) Þ A ⊨T şi A ⊭ j Þ T ⊭ j.c1...c1..22. rezultă A ⊨ T.. şi T consistentă Û orice parte finită a lui T este consistentă. Rezultă imediat din problema 7.21..cn) ÎS (ipoteza de inducţie) Û j(c1.21. Este evident că: ÷ A ÷ = ÷C/~÷£ ÷C÷ = ÷ Lt÷. 7..24. şi 7.cn) (S= teorie Henkin) Cum TÍ S.cn)ÎS.21.

A. Springer – Verlag. P. North . Balbes. D. Craiova. B. D. Slomson: Models and Ultraproducts: an introduction. American Math. Buşneag: Capitole speciale de algebră. 8. A. Rudeanu: Lukasiewicz – Moisil Algebras. Universitaria. North – Holland Publishing Company. Ed. 1997. 2. A. Burris. G. 1967. Ph. H. Secolul XXI. R. G. Cambridge University Press. 9. Universitaria. P. Van Nostrand. Birkhäuser. P. Georgescu: Calculul propoziţiilor şi predicatelor . Society. 10. G. G. 2002. Sankappanavar: A course in universal algebra. S.note de curs. Pristley: Introduction to Lattices and Order. Piciu: Lecţii de algebră. 1978. D. Ed. Craiova. 1971. 202 . J. 1991. A. University of Missouri Press. 1974. 7. 5. B. 4. Ed.Bibliografie 1.Holland. Buşneag. 6. Boicesu. Kessler: Elemente de teoria mulţimilor şi topologie generală. S. Davey. 12. Dwinger: Distributive Lattices. Birkhoff: Lattice theory. 1990. Filipoiu. Halmos: Lectures on boolean algebras. Bell. V. 3. 1996. 1981. Georgescu. 1963. Grätzer: General lattice theory. H. 11.

C. 14. D.13. S. Didactică şi Pedagogică. J. 1976. Logique Mathematique. 1967. Ed. D. Năstăsescu: Introducere în teoria mulţimilor. 18. 203 . Paris. 17. L. S. Reprografia Univ. Schonfield: Mathematical Logic. Univ. Addisson – Wesley Publishing Company. din Bucureşti. O. Ponasse. 1963.Monk: Mathematical Logic. R. C. 16. Rudeanu: Axiomele laticilor şi ale algebrelor booleene. 1974. Academiei. Rudeanu: Elemente de teoria mulţimilor.. 1997. 19. Ed.Rudeanu: Lecţii de calculul predicatelor şi calculul propoziţiilor.D. din Bucureşti. 1973.Springer-Verlag. S. 15. J. 1967. Ed.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->