P. 1
16689292-logistica-marfurilor

16689292-logistica-marfurilor

|Views: 39|Likes:
Published by bestie_666

More info:

Published by: bestie_666 on Dec 30, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/10/2011

pdf

text

original

Sections

  • 2.1. Conceptul de aprovizionare
  • DECIZII STRATEGICE REFERITOARE LA SURSELE DE APROVIZIONARE
  • 3.3. Tipuri de transport 3.4. Tehnologii moderne de transport
  • 2. CONVENIA VAMAL REFERITOARE LA TRANSPORTUL INTERNAIONAL SUB ACOPERIREA
  • CARNETELOR TIR
  • ORGANIZAREA TRANSPORTURILOR MARITIME INTERNAIONALE
  • CONOSAMENTUL
  • TRANSPORTUL AERIAN
  • MANIPULAREA MATERIALELOR
  • 5.2. Amplasarea depozitelor
  • 6.4. Costul stocajului
  • CAP.7 SERVICIILE COMERCIALE
  • STUDIU DE CAZ

CUPRINS: TEMA 1 BAZELE LOGISTICII MĂRFURILOR TEMA 2 APROVIZIONAREA CU MĂRFURI A SOCIETĂŢII COMERCIALE TEMA 3 TRANSPORTUL ŞI MANIPULAREA MĂRFURILOR TEMA

4 DISTRIBUŢIA MĂRFURILOR TEMA 5 DEPOZITAREA MĂRFURILOR TEMA 6 GESTIUNEA ECONOMICĂ A STOCURILOR DE MĂRFURI TEMA 7 SERVICIILE COMERCIALE CAP.1 BAZELE LOGISITICII MĂRFURILOR 1.1. 1.2. 1.3. 1.4. Conţinutul logisticii mărfurilor Conexiunile logisticii cu marketingul Conexiunile logisticii cu producţia Rolul logisticii în competitivitatea pe plan internaţional

In timp ce savurati dimineata o ceasca de cafea sau cititi un ziar, v-ati gandit vreodata la drumurile parcurse de aceste produse inainte ca ele sa ajunga in mainile voastre? Atunci cand pierdeti trenul sau asteptati pentru mult timp furnizarea unui serviciu care nu mai soseste, va intrebati, desigur, de ce se intampla asa. Acestea sunt cateva exemple de logistică care functioneaza si de logistică care nu functioneaza. Un economist indian, Amartya Sen, spune ca: “Nu exista penurie in lume. Singura problema cu care ne confruntam este aceea a Logisticii”. Continua americanul Heskett: “Un frigider nu este un frigider atunci cand se afla intr-un depozit din Detroit, iar cererea este facuta. 1.1. Conţinutul logisticii mărfurilor Activitatea de comerţ a cunoscut o evoluţie spectaculoasă în ultimii ani, producătorii şi angrosiştii fiind nevoiţi să utilizeze strategii, canale de distribuţie, sisteme logistice, metode de stocare, depozitatre şi gestiune moderne, pentru a opera cu costuri cât mai mici şi a putea face faţă concurenţei. În mediul de afaceri prezent, ca şi în cel viitor, nu este recomandabil pentru firme să pună în aplicare şi să execute acele strategii care urmăresc numai îndeplinirea planului de marketing cu cele mai mici costuri posibile. Logistica are un rol din ce în ce mai important în activitatea firmelor, aflându-se într-o conexiune permanentă cu producţia, vânzarea, marketingul şi servirea clienţilor. Prin organizarea unei activităţi logistice eficiente, această funcţie îţi va putea aduce o contribuţie reală la creşterea rentabilităţii firmei. Tot mai multi practicieni si mentori in domeniul conceptual afirma ca logistica este o sursa rela de avantaj competitiv. Prin reconsiderarea strategiei de servicii logistice

pentru clienti, organizatia poate satisface intr-un grad ma inalt asteptarile partenerilor de afaceri sau exigentele segmentelor de piata vizate, in conditiile diferentierii de oferta concurentilor. Logistica ocupă în cadrul companiei o poziţie unică ce-I permite să coordoneze relaţiile care inflenţează atât fluxul de informaţii, cât şi pe cel de bunuri, având ca scop final executarea comenzilor primite. Fluxul începe atunci când clientul se decide să facă o comandă şi se încheie atunci când comanda este onorată. Astăzi, departamentele logistice sunt prezente în organigramele a numeroase firme mari din Europa, Marea Britanie şi SUA, alături de departamentele de marketing, producţie şi finanţe. Companiile care consideră că singurul scop al oricrei firme este servirea clientului înţeleg semnificaţia strategică a logisticii în cadrul procesului. Ele ştiu că, pentru a reuşi în conjunctura prezentă, trebuie să adopte o abordare disciplinată şi sistematică a pietei, să stabilească priorităţi atent alese. LOGISTICA – reprezintă procesul de gestionare strategică a achiziţionării, deplasării şi depozitării materialelor, semifabricatelor şi produselor finite ( alături de fluxurile informaţionale corespunzătoare acestor procese ) în interiorul firmei şi al canalelor de marketing, cu scopul satisfacerii comenzilor cu cele mai mici costuri pentru firmă. Asociaţia Franceză pentru logistică defineşte logistica mărfurilor ca fiind o activitate ce are drept scop punerea la dispoziţie cu cel mai scăzut cost a unei cantităţi dintr-un produs la locul şi la momentul unde există o cerere. Logistica reprezinta asadar capacitatea de organizare si realizare a fluxurilor de persoane sau de marfuri pentru a obtine ceea ce se doreste intr-un timp si spatiu optime cu costuri minime. In final putem definii logistica ca totalitatea activitatilor organizatorice, de gestiune si strategice care coexista in cadrul companiilor, fluxul de materiale (si de informatii adiacente) de la originea lor, prin intermediul furnizorilor si pana la livrarea produselor finite catre clienti precum si service-ul postvanzare”. Logistica firmei presupune, prin urmare, atat domeniul Gestiunii Materialelor (aprovizionare, gestiunea stocurilor de materiale, programarea productiei), cat si domeniul Distributiei Fizice (gestiunea produselor, a depozitelor si a transporturilor, livrarile la punctele de vanzare) dar si domeniul Serviciiilor pentru Clienti. Alaturi de aceste aspecte, mai apar ca argumente de interes logistic: mediul extern societatii, adica infrastructurile, viabilitatea acesteia, conditiile socio-politice care ar putea favoriza dar si impiedica libera circulatie a mărfurilor si/sau a persoanelor. In Romania, aceasta functie a fost constientizata relativ recent, iar in cea mai mare parte a cazurilor, atat in cadrul societatilor private cat si in sectorul public, “inelele care formeaza lantul logistic” sunt administrate in mod izolat, fiind astfel absenta integrarea intre diversele functiuni logistice, integrare deosebit de necesara in vederea atingerii obiectivelor de eficienta si leadership. Este, de asemenea, o conditie esentiala pentru dezvoltarea si cresterea intreprinderilor si a intregului sistem economic al Romaniei, pentru optimizarea proceselor componente ale filierei logistice precum si integrarea lor succesiva cu scopul de a le gestiona si coordona intr-un mod univoc si unitar. Abia dupa ce s-a realizat integrarea functiilor logistice in cadrul unei singure societati comerciale, vor putea fi atinse niveluri succesive si ambiţioase de eficienta, integrand si functiile logistice ale celorlalti protagonisti ai dezvoltarii economice si tehnologice: Furnizorul, Producatorul, Clientul. Apoi, va trebui realizata o schimbare importanta de management: nu vor mai trebui sa existe problemele si obiectivele Furnizorului sau ale Producatorului sau ale Clientului, ci problemele si obiectivele Furnizorului, Producatorului si Clientului, probleme care vor fi rezolvate, si unele si altele, intr-o optica de logistica integrata si intotdeauna orientata catre Sistemul National. Fiecare organizare logistică este unică in felul ei. Totuşi, departamentele

logistice de succes se ghidează după o serie de principii esenţiale, valabile indiferent de sectorul de activitate, tipul firmei şi poziţionarea geografică. Aceste principii sunt : 1. Asigurarea unei legături între logistică şi strategia firmei Prima şi cea mai importantă regulă pentru a realiza potenţialul de creştera a profitului pe care-l oferă logistica este ca toate operaţiunile legate de logistică să fie integrate în planul strategic al firmei. Datorită lipsurilor ce au existat în domeniul logisticii, operaţiile de logistică au fost considerate de cele mai multe ori elemente neutre pentru firmă. Logistica eficientă din punct de vedere al costului are un mare impact în menţinerea poziţiei firmelor pe piaţă. Inovaţia în domeniul logisticii contribuie la deţinerea supremaţiei în domeniul costurilor şi la diferenţierea prin servicii. 2. Realizarea unei organizări globale Cel de-al doilea principiu susţine o organizare globală a logisticii prin care să fie controlate toate funcţiile logisticii de către un singur departament din cadrul firmei. Gestionarea materialelor, transportul, depozitare, distribuţia, logistica internă trebuie să fie unificate printr-o combinaţie adecvată de management. Asigurarea unor servicii logistice eficiente necesita o coordonare riguroasă a tuturor operaţiilor cu strategia firmei. Logistica cu costuri reduse se bazează pe o mutitudine de decizii continue ca de exemplu: cheltuieli mai mari de transport dar costuri mai mici pentru stocuri şi depozitare. Deciziile adecvate în ambele domenii sunt mai uşor de luat dacă un singur manager va fi responsabil pentru toate funcţiile logistice interdependente. O serie de firme recunosc interrelaţiile între logistică, producţie, marketing, vânzări şi finanţe. Ele identifică funcţiile şi activităţile care au legătură cu logistica, urmărind o integrare cât mai bună a lor. 3. Valorificarea puterii informaţiei Departamentele de logistică profită din ce în ce mai mult de avantajul informaţiilor şi al tehnologiilor de procesare a informaţiilor. Ele sesisează că sistemele bazate pe tranzacţii şi cele decizionale sunt resurse esenţiale pentru realizarea profitului activităţii de logistică. Utilizarea în scop creativ a simulării decizionale poate aduce reduceri de costuri şi servicii ce pot contribui la câştigarea avantajului competitiv. Cea care a determinat o scădere semnificativă a costurilor este informaţia. Ca urmare tot mai multe firme alocă resurse pentru investiţii în sistemele de gestionare a informaţiilor, ca alternativă la cheltuielile pentru alte resurse logistice mult mai convenţionale. O serie de firme utilizează deja modele computerizate menite să ofere un ajutor în luarea deciziilor tactice şi operaţionale. Un astfel de model analizează componenţa solicitărilor de produse în cadrul comenzilor, decizând unde să poziţioneze echipamentele de transport şi rampele de descărcare astfel încât să minimizeze distanţele de transport in interiorul depozitului. 4. Accentul pus pe resursele umane Managementul resurselor umane este o condiţie esenţială pentru obţinerea performanţelor superioare de logistică. Aceste performanţe se obţin într-un mediu care recunoaşte că oamenii sunt cea mai importantă resursă a departamentului. Managementul superior trebuie să conceapă un sistem care să conducă la creşterea productivităţii, iar în anumite condiţii să găsească stimulente care să favorizeze îndeplinirea în bune condiţii a funcţiei logistice. De asemenea, calitatea este strâns legată de resursele umane. Dacă firma nu impune în rândul personalului său o orientare bazată pe calitate, produse şi servicii, ei vor rămâne în urma concurenţei. Firmele de renume privesc altfel investiţiile în pregătirea personalului. Ele au înregistrat importatnte reduceri de costuri şi au mărit numărul de servicii oferite prin îmbunătăţirea operaţiunilor şi prin modul cum s-au preocupat de gestionarea resurselor umane. În planurile acestor firme sunt incluse derularea unor operaţii de proiectare sau achiziţionare a unor tehnici specifice şi a unor cunoştinţe de management.

etc. distribuitorii şi clienţii vor obţine profituri mai mari decât firmele care nu iau in considerare astfel de alianţe. valorii adăugate. Activităţi cum sunt transportul. consecventa este deseori un element care lipseşte. 7. oferind servicii de depozitare şi manipulare. departamente şi discipline interacţionează. spre exemplu. la stabilirea unor preţuri stratificate. Pe măsură ce producătorii se confruntă cu pieţe din ce în ce mai complexe şi concurenţiale. Este un obiectiv care necesită o abordare atentă. în scopul îmbunătăţirii performanţelor financiare. Importanţa rezolvării detaliilor Gestionarea eficientă a detaliilor conduce la derularea unei activităţi consecvente. sprijin din partea angajaţilor şi pregătirea prealabilă a acestora dar şi cheltuieli pentru pregătirea şi susţinerea schimbărilor operaţionale. Aceasta poate conduce. în care numeroşi lucrători. Această gestionare unitară a mărfurilor va determina îmbunătăţirea serviciilor şi reducerea costurilor. Optimizarea volumului de mărfuri Cel de-al noulea principiu de logistică menţionează faptul că operaţiunile de logistică vor trebui să gestioneze unitar volumele de mărfuri transportate. şi a tipurilor de servicii pe care ei sunt dispuşi să le achiziţioneze. Accentul pe performenţele financiare Cunoaşterea consecinţelor financiare ale activităţii logistice este esenţială pentru activitatea de planificare. Construirea de alinaţe strategice Cel de-al cincilea principiu de logistică vizează formarea de către firme a unor relaţii de parteneriat cu alţi participanţi în cadrul lanţului produsului sau al canalului. imaginii şi a informaţiilor oferite clienţilor sunt aspecte deosebit de importante. stocurile. Relaţiile de parteneriat nu pot avea succes fără un schimb deschis şi promt de informaţii. Firmele importante de transport demonstrează modul în care pot fi parteneri deplini ai producătorilor şi comercianţilor în cadrul lanţului logistic. Stabilirea nivelului optim al serviciilor Stabiliea unui nivel optim al serviciilor reprezintă un element cheie al strategiei logistice a firmei. În mod asemănător. 8. Funcţia logistică utilizează pentru măsurarea performanţelor sale indicatori de tipul eficienţei utilizării activelor. Acesta implică înţelegerea nevoilor aşteptărilor clienţilor. în care diferitele niveluri de servicii să fie asociate unor preţuri corespunzătoare costurilor necesare pentru oferirea lor. transportatorii. Pentru a realiza acest obiectiv firmele trebuie să cuantifice veniturile suplimentare obţinute din oferirea unor servicii de calitate clienţilor şi să măsoare raportul cost – profit pentru a stabili diferite niveluri de servire.pe arii geografice largi. Misiunea managerului departamentului de logistică este de a coordona procesul logistic astfel încât să asigure consecvenţă. se va realiza o coordonare sporită a volumului de mărfuri expediate în interiorul şi în exteriorul firmei. clienţi. ceea ce va contribui la economii importante în privinţa costului transportului. anagajaţi. o coordonare cu clienţii şi furnizorii. costurilor şi standardelor de operare.5. Planificarea şi realizarea de alianţe fiabile este un proces complex mai ales în cazul firmelor multinaţionale. Firmele trebuie să-şi comunice reciproc datele financiare şi operaţionale dar şi prognozele şi planificările. Indiferent că este vorba de unificarea . Pe măsură ce departamentele integrate de logistică evoluează. stocarea şi servirea clienţilor vor putea fi cel mai bine conduse în calitate de centre de cost sau de profit. firmele inovatoare din domeniul depozitării constituie alianţe puternice. logistica va juca un rol mai mare în servirea clienţilor. Aceasta presupune şi adoptarea de planuri şi metode comune pentru simplificarea activităţii de gestionare a detaliilor. depozitarea. Acele firme care vor cultiva cel mai bine alianţele strategice cu furnizorii. Consecvenţa scopului. In final firmele trebuie să calculeze nivelul optim de servicii şi să determine costurile asociate acestor servicii. 6. obiectivelor. În firmele de azi. 9. Formarea alianţelor strategice oferă posibilităţi de profit nelimitate.

cercetarea. de investiţii în logistică. 10. Dintre aceste activităţi cele mai importante sunt: aprovizionarea. condiţiile de stocare stocarea sezonieră 5. managementul logisticii este însumarea gestionării activităţilor materiale derulate înaintea procesului de producţie. Firmele de primă mărime percep activitatea logistică ca pe un instrument startegic. 6. Firmele trebuie să-şi măsoare performanţele de logistică şi să reacţioneze dinamic la rezultatele obţinute. Dat fiind faptul că distribuitorii pot fi factori puternici de diferenţiere şi influenţă. pot influenţa clienţii să cumpere un anumit produs. Apropierea de piaţă. dezvolatrea şi alte activităţi ale firmei. 4. cine se ocupă de aprovizionare. şi nu ca pe o funcţie care determină costuri. manipularea. frecvenţa şi programarea. fluxurile informaţionale privitoare la logistica produselor. Sistemul logistic este compus dintr-un ansamblu de activităţi aflate în strânsă interdependenţă. firmele trebuie să înveţe cum săşi facă din reţeaua de distribuitori un aliat de încredere. Acest flux fizic este însoţit de un flux de informaţii în ambele sensuri care reprezintă cadrul de operare al funcţiei logistice. Cine ia deciziile de reaprovizionare: cantitatea de produse. logistica era asociată cu distribuţia produselor finite. Primirea şi procesarea comenzii. În aceste cazuri. Programarea livrărilor. vânzările. de coordonarea sosirilor şi expedierilor de marfă. deci distribuitorii por realiza diferenţierea produsului. Produsele depozitate – disponibile în stoc suficienţa stocului. piese şi ambalaje. adesea prin distribuitori sau alţi intermediari. de rotaţia stocurilor. Produsele ajung la clienţi pe diverse căi. Divizarea loturilor. 8. Selecţionarea. ţinând cont de interacţiunile acestor fluxuri. depozitarea. Departamentele de logistică au contacte mult mai frecvente cu distribuitorii decât departamentele de vânzări sau cele de marketing. de apelarea la terţe părţi sau de constituirea societăţilor mixte. adică cu ultima etapă a producţiei. marketingul. 7. Cu alte cuvinte. rotaţia stocului. clienţii sunt adesea mult mai loiali faţă de distribuitori decât faţă de producători. creşterea rentabilităţii şi obţinerea avantajului competitiv pe o perioadă îndelungată de timp. subansamble. 2. Până nu de mult. transportul.încărcăturii. acoperirea pieţei potenţiale. realizând o coordonare a acestei activităţi cu producţia. preambalarea. brevete.Această poziţie îi dă posibilitatea managerului departamentului logistic să estimeze capacitatea firmei de a răspunde aşteptărilor. primirea comenzilor şi manipularea livrărilor. La fiecare nivel al distribuţiei trebuie să luăm în considerare: 1. Distribuitorii care simt că se află într-o relaţie de parteneriat cu furnizorii lor. de legături cu transportatorul sau cu furnizorul. la care se adaugă activităţile de distribuţie propriu –zisă de la sfârşitul producţiei. Acest punct de vedere a ignorat rolul logisticii în gestionarea fluxurilor interne de materii prime. Evaluarea şi depăşirea propriilor performanţe Odată dobândită. Managerul logistician este singura persoană din firmă însărcinată cu gestionarea tuturor fluxurilor de informaţii şi materiale. capacitatea de a optimiza volumul mărfurilor va determina reduceri de costuri. Managerii logisticieni trebuie să identifice activităţile care creează valoare adăugată şi care permit astfel o diferenţiere a produselor realizate de firma lor faţă de cele ale concurenţilor. distribuţia inversă. împachetarea şi încărcarea produselor. pornind de la conceperea produsului până la consumul lui. Ce gamă de produse este transportată/manipulată? 3. toate trebuind să contribuie la realizarea politicii de marketing. expedierea şi recepţia produselor. . eficienţa activităţii logistice va trebui susţinută pentru ca performanţele să nu fie de scurtă durată.

. Ce reduceri/majorări de preţuri trebuie aplicate? Sunt ele obijnuite pentru respectivul domeniu de activitate? Sunt corespunzătoare serviciului? Ar trebui făcut mai mult? 17. .evaluarea percepţiilor clienţilor în privinţa nivelului de servire oferit. performanţele în respectiva ramură şi în domeniul vânzării/ stocării/ disponibilităţii produsului. aerian.ajustarea nivelului de servire logistică. rapoarte asupra produsului şi utilizatorulşui său. 15. noi oportunităţi. în funcţie de evoluţia cerinţelor clienţilor. în condiţiile celei mai mari contribuţii la profitul firmei presupune desfăşurarea unui ansamblu de operaţiuni intercorelate. Cumpărarea are un rol important în crearea de valoare în cadrul procesului logistic. . Livrarea: programare/frecvenţă/rută. influenţa factorilor de timp. . Relaţiile cu clientul: reprezentare. stabilirea preţului. Îndeplinirea misiunii logistice de asigurare a bunurilor sau serviciilor solicitate la momentul şi locul potrivit. a decalajului dintre nivelul aşteptat de clienţi şi cel efectiv oferit. 10. Controlul creditului: seriozitatea clientului. cumpărarea. condiţiile de creditare/finanţare. 16. . extrase de cont. la care apelează firma. 11. valoarea reducerilor de preţ. feroviar.determinarea cantităţii economice a comenzii. Informaţii de piaţă: acţiunile concurenţilor. transportul presupune derularea următoarelor activităţi: . Principalele activităţi desfăşurate pentru asigurarea nivelului de servire logistică sunt următoarele: . ambalarea. Activităţile reprezentative pentru domeniul cumpărării sunt: . 13.stabilirea necesităţilor de aprovizionare. Administrarea comenzilor: facturi. referitoare la nivelul serviciilor logistice. limitele creditului.alegerea celor mai adecvate modalităţi de transport ( rutier. sondarea vânzării şi a reprezentării.9. care constituie mixul activităţilor logistice. administrarea garanţiilor. schimbări aduse produsului. activităţile promoţionale. Proiectarea şi funcţionarea oricărui sistem logistic au ca element de referinţă un anumit nivel de servire a clienţilor. Activităţile de bază ( asigurarea standardelor de servicii pentru clienţi. Mixul logistic include două categorii de activităţi: de bază şi de susţinere. 14. prin conducte). . activităţile legate de fluxurile informaţionale logistice ) au loc în funcţie de condiţiile specifice ale firmelor şi contribuie la realizarea misiunii logistice. maritim. transportul. promovarea. 12. .planificarea modului de realizare în timp a aprovizionării.evaluarea şi selecţia ofertanţilor de servicii de transport. reprezentând o importantă componentă a misiunii logistice. Transportul – are rol în asigurarea utilităţii de timp. performanţa produsului. Vânzarea. manipularea produselor. gestiunea stocurilor. În esenţă.cercetarea nevoilor şi cerinţelor clienţilor actuali şi potenţiali.alegerea surselor de aprovizionare.stabilirea nivelului de servire logistică a clienţilor ) ce va fi oferit de firma furnizoare ) sau diferenţierea nivelului de servire în funcţie de cerinţele segmentelor de piaţă vizate. care aduc valoare adăugată şi determină astfel avantajul competitiv pentru firmă. colectarea banilor şi stimulente. Administrarea preţurilor: modificări de preţuri. Cât de important este produsul nostru pentru ei? Cât de importaţi sunt ei pentru noi? Puţinele resurse logistice ale companiilor trebuie direcţionate spre acele activităţi apreciate de clienţi. prelucrarea comenzilor ) sunt opearţiuni cheie care se desfăşoară în aproape orice canal logistic. Activităţile de susţinere ( depozitarea.evaluarea periodică a performanţelor furnizorilor. . .

În timpul anilor 1950 şi 1960. a fost o perioadă când funcţiunile grupate astăzi sub denumirea de logistică făceau parte din marketing. .stabilirea rutelor de transport. În privinţa gestiunii stocurilor activităţile principale ce trebuiesc realizate sunt: .culegerea şi prelucrarea datelor. .realizarea de ambalaje care să asigure integritatea produselor pe durata transportului şi păstrării.determinarea procedurilor de primire a comenzilor ( metoda de transmitere. Depozitarea mărfurilor este considerată a componentă de susţinere deoarece nu este prezentă în sistemele logistice ale tuturor firmelor.stabilirea unor proceduri de stocare a datelor. . În rândul principalelor activităţi pe care le presupune funcţionarea sistemului informaţional logistic se includ: . care susţin logistica mărfurilor. ea are impact asupra duratei ciclului comenzii şi implicit asupra nivelului serviciului pentru client. . . Ambalarea de protecţie permite ajungerea mărfurilor la clienţi în condiţiile dorite. Conexiunile logisticii cu marketingul La începutul secolului.alegerea amplasamentului depozitelor. . .2.elaborarea rapoartelor necesare ( situaţia stocurilor ).determinarea numărului de depozite necesare.stabilirea necesarului de spaţii de depozitare. Fluxurile informaţionale sunt o parte integrantă a sistemului logistic care facilitează derularea tuturor activităţilor de bază şi de susţinere. .introducerea şi prelucrarea materialelor în şi din spaţiul de depozitare. Ca activităţi legate de ambalarea protectoare. .stabilirea metodelor de transmitere a informaţiilor referitoare la comenzi în cadrul firmei. .alegerea variantei de onorare a comenzii. .programarea transporturilor.utilizarea încărcăturilor prin paletizare şi contanerizare. numai din stocul disponibil şi – sau din producţie. . Eficacitattea manipulării materialelor este condiţionată de următoarele activităţi: . Gestiunea stocurilor este o componentă esenţială a sistemului logistic. Principalele activităţi legate de depozitarea mărfurilor sunt: . . în funcţie de contribuţia diverselor articole la vânzările firmei. restricţiile de timp şi cerinţele privind mărimea comenzii).aplicarea strategiei “ just – in time”. . . mecanizate ).amplasarea mărfurilor în spaţiul de depozitare.stabilirea configuraţiei depozitului. .elaborarea politicilor privind stocurile de materii prime.asigurarea de ambalaje care să protejeze mărfurile contra pierderilor şi deteriorărilor. Prelucrarea comenzilor presupune realizarea următoarelor activităţi: .proiectarea de ambalaje care să răspundă cerinţelor proceselor de manipulare.stabilirea mixului de produse din stoc ( ponderea diferitelor articole în numărul şi cantitatea totală de produse menţinute în stoc).. Manipularea mărfurilor are o pondere considerabilă în costurile logistice.alegerea echipamentului de manipulare ( manuale. .controlul fluxului de informaţii. 1. . ce oferă utilitatea de timp aşteptată de clienţi.determinarea stocului de siguranţă şi a nivelului de reaprovizionare ( mărimea stocului la care se lansează o nouă comandă de reaprovizionare). . Totodată. pot fi enumerate: .definirea ordinii de prioritate în prelucrarea comenzilor. . materiale şi produse finite.analiza informaţiilor.

Aceasta poate avea un efect major asupra depozitării şi transportului şi prin urmare asupra costurilor aferente. Scurtarea ciclurilor de viaţă ale produselor. logistica reprezentând o parte esenţială a ecuaţiei profitului. Dacă structurile organizaţionale interne nu sunt capabile să satisfacă aceste cerinţe. Companiile trebuie să răspundă exigenţelor unor categorii tot mai sofisticate de cumpărători care comandă mai frecvent cantităţi mai mici şi care cer o mai mare promptitudine în livrare. adică echipamentele şi stocul. prin urmare. resursele logistice. Marketingul trebuie să consulte logistica în luarea deciziilor care privesc canalul de distribuţie. care influenţează relaţia dintre logistică şi marketing. Domeniile majore de interacţiune între logistică şi marketing includ: • Proiectarea produsului. Deciziile luate în acete două domenii angajează compania . Dacă departamentul de marketing optează pentru un nivel foarte înalt de servire. Companiile capabile să se diferenţieze de concurenţi. reglementările cum sunt cele ale CEE referitoare la termenul de garanţie pentru bunurile perisabile şi costul ridicat al capitalului. În etapele de început. Prognozele de marketing vor dicta nivelul resurselor logistice necesare livrării produselor la clienţi. • Strategiile de servire a clientului. • Procesarea comenzilor. astfel încât acestea să corespundă nevoilor consumatorului individual. Aceasta este modalitatea prin care cererea serviciilor de logistică influenţează costul total al produsului. prin oferirea unui serviciu total. Producţia nu poate fi luată separat de logistică şi viceversa.3. Aceste companii se pot detaşa de concurenţă. satisfacerea promptă şi cu costuri convenabile a comenzilor este o condiţie majoră a acceptării produsului în faza iniţială. pentru a negocia nu numai produsul şi preţul. Conştientizarea faptului că o parte din ce în ce mai mare din profitul vânzărilor este absorbită de costurile de distribuţie a condus la reapariţia interesului faţă de domeniul logisticii mărfurilor. Decizia de furnizare direct către client sau prin intermediari va influenţa puternic nivelul resurselor logistice necesare. • Prognozarea pieţei şi a vânzărilor.specialiştii în marketing aveau tendinţa să se concentreze asupra promovării şi dezvoltării produsului. şi. prin satisfacerea acestor niveluri de servire. vor câştiga încrederea clienţilor. • Stabilirea preţului. Unele companii progresiste folosesc avantajele unei bune colaborări logistică – marketing. • Canalele de distribuţie. Un concept de marketing esenţial. Clienţii sunt interesaţi de promptitudinea cu care furnizorii satisfact comenzile la un nivel de servire determinat. şi politicile de preţ ale companiei. Logistica are sarcina de a asigura satisfacerea sau îndeplinirea cererii generate de marketing. ci şi pentru ajustarea serviciilor logistice. Ulterior. Nivelul de sprijin logistic necesar marketingului variază pe măsură ce produsul străbate diferite etape ale ciclului de viaţă. profitabilitatea şi cota de piaţă a companiei vor fi afectate. Logistica şi marketingul au împreună roluri vitale în realizarea performanţei cu costuri avantajoase. vor trebui să fie considerabile. progresul rapid al inovaţiilor tehnologice. pe măsură ce vânzările se reduc şi produsul trece în etapele de maturitate şi saturaţie. transportul şi controlul stocului. În acest domeniu este preferabilă elaborarea în comun a strategiei. atenţia se va orienta către ajustarea costurilor pentru ca produsul să facă faţă concurenţei puternice de preţ şi presiunilor ulterioare asupra profitului. devenind chiar parteneri pe termen lung ai acestora într-o relaţie reciproc avantajoasă. este ciclul de viaţă al produsului. neglijând alte domenii ca depozitarea. Conexiunile logisticii cu producţia Producţia şi logistica se intrepătrund. obligă firmele să găsească alte moduri de satisfacere a cererii consumatorilor decât cele care presupun stocuri mari de produse finite. Responsabilitatea pentru cine primeşte comenzile clienţilor şi viteza şi eficienţa procesării are o influenţă majoră asupra costurilor operaţionale şi asupra imaginii clienţilor despre nivelul serviciului. 1.

Fluxul de informaţii corespunzător contribuie la optimizarea primului flux.2. semifabricate. în mod simultan. Problemele determinate de localizare.5 Caracterizarea furnizorilor prin facilităţile oferite cumpărătorilor 2. Localizarea.2. capacitate şi logistică sunt interconectate. şi în combinaţie cu alţi factori ( sisteme . În comerţul internaţional. produse finite de la furnizori la clienţi. influenţează foarte mult atât costul. caracteristicile produsului şi opţiunile de transport. de asemenea. transportul. APROVIZIONAREA CU MĂRFURI A SOCIETĂŢII COMERCIALE 2. aceste sisteme trebuie să sprijine formarea de alianţe strategice cu furnizorii. răspunzând la fluxurile relativ regulate de comenzi. conectată la cererea pieţei.4 Formele de aprovizionare materială şi cu echipamente tehnice 2. Rezultă că şi capacitatea reţelei logistice – aprovizionarea.3 Sistemul de relaţii pentru aprovizionarea materială 2. Când legăturile dintre producător şi client şi între producător şi furnizor sunt complete. a lanţului ofertei de la furnizor până la client va fi necesară deoarece: • Tehnologia disponibilă. De asemenea. modul în care aceasta concurează pe pieţele alese. procesarea comenzilor este mai complexă.1 Conceptul de aprovizionare 2. Organizarea structurală a conducerii aprovizionării 2. Sistemele instalate de companie trebuie să aibă capacitatea de a forma cu clientul o legătură reciproc avantajoasă.4. furnizorii actuali şi potenţiali. natura şi performanţa de operare a unităţilor productive. Rolul logisticii în competitivitatea pe plan internaţional Problemele de management în logistica internaţională sunt substanţial diferite de cele din logistica internă. materii prime. logistica internaţională necesită o cooperare şi coordonare mult mai apropiate între departamentul de vânzări şi cel de distribuţie. logistica este mai mult o funcţie reactivă.6 Concretizarea relaţiilor economice de aprovizionare – contractul comercial de aprovizionare . în special tehnologia informaţiei. Pe termen lung. care privesc caracteristicile şi localizările pieţelor actuale şi viitoare. la reducerea costurilor şi la creşterea nivelului de servire a clienţilor. primirea şi procesarea comenzilor. 1. Cap. reţeaua de depozite şi livrarea către consumatorul final – trebuie să fie. Capacitatea de producţie este determinată de localizare şi de logistică şi trebuie să fie în legătură cu cererea pieţei. În procesul intern. Spre deosebire de sitemul intern. va permite câteva configuraţii fabrică – filiale care n-ar fi fost posibile înainte. o regândire a reţelei logistice. configuraţia fabrică – filiale este un fundament structural major pentru reducerea costurilor totale ale lanţului ofertei. Conceptul de logistică internă poate fi descris ca un instrument de examinare a fluxului de articole palpabile. cât şi nivelul serviciilor. iar nivelul de servire a clienţilor mai dificil de monitorizat. O legătură organizaţională cu marketingul este benefică pentru administrarea logisticii internaţionale.în structuri de costuri pe termen relativ lung şi determină. furnizori). Cele două coordonate principale ale situaţiei sunt localizarea şi caracteristicile intrărilor de materiale ( furnizorii de materii prime ) şi localizarea şi caracteristicile pieţei ( clienţii ). a depozitelor centrale şi a celor locale. Punctul de pornire în alegerea configuraţiei fabrică – capacitate – filiale îl reprezintă strategia competiţională a organizaţiei pe pieţele alese – obţinerea celui mai scăzut cost sau anumite forme de diferenţiere importantă pentru clienţi. • Va exista o nevoie continuă de reducere a costului reţelei. într-o mare măsură. Următorul pas este analizarea problemelor numeroaselor aspecte interdependente.

indispensabilă în orice organizaţie economică productivă. Pentru realizarea acestui obiectiv se efectuează mai multe activităţi specifice cum ar fi: 1. În acest scop se folosesc planul şi proramele de fabricaţie. Principalul obiectiv al aprovizionării se concretizează în asigurarea completă. 4. A doua etapă constă în căutarea şi selecţionarea furnizorilor care vor permite satisfacerea nevoilor exprimate. necesităţile pentru alte destinaţii de folosire a resurselor materiale.2. tipurile. prestării serviciilor şi desfacerii mărfurilor către populaţie. resursele proprii existente în perioada pentru care se face fundamentarea. sorturile şi dimensiunile necesare pentru desfăşurarea activităţii de ansamblu a firmei. 2. când gama articolelor de aprovizionat aste foarte largă sau când piaţa acestor articole suferă fluctuaţii mari pe planul raportului cerere – ofertă. şi anume cumpărarea reprezintă rezultatul confruntării dintre furnizor şi cumpărător.economică a planului şi a programelor de aprovizionare materială şi energetică a unităţii. Aprovizionarea. Baza de fundamentare a acestor instrumente o constituie programele de fabricaţie şi normele de consumuri specifice estimate în . a costurilor. pe toată gama sortotipodimensională. creşterea nejustificată economic. acţiunea asigură elementele tehnice de calcul al necesităţilor materiale şi energetice şi se concretizează în eleborarea de norme de consumuri specifice analitice. Elaborarea de bilanţuri materiale şi energetice care contribuie la evidenţierea modului de folosire a resurselor. Aprovizionarea resurselor materiale reprezintă activitatea prin care se asigură elementele necesare desfăşurării unei activităţi care să aducă un profit cât mai mare firmelor. organizarea depozitării corespunzătoare a resurselor materiale şi a distribuirii acestora în cadrul organizaţiei. ca şi a formei concrete de regăsire a acestora pe parcursul prelucrării.1. structura şi nivelul stocurilor. activitate foarte complexă care presupune un laborios proces decizional. complexă şi la timp a unităţii economice cu resurse materiale şi echipamente tehnice corespunzătoare calitativ. aceasta se realizează prin studierea şi culegerea de informaţii privind resursele materiale şi energetice necesare pentru toate destinaţiile de consum. 3. dimensionarea pe bază de documentaţie tehnico – economică a consumurilor materiale şi de resurse energetice. Aprovizionarea cuprinde procurarea şi aducerea la timp a bunurilor de echipament şi produselor intermediare de calitatea. fundamentate tehnic şi economic: prin utilizarea acestor norme tehnice de consum se previne consumul iraţional. Ultima etapă este cea care vizează perioada de după efectuarea acţiunii de cumpărare. înţelegem orice acţiune care are drept scop procurarea de bunuri şi servicii necesare desfăşurării proceselor de producţie. risipa de materiale şi energie şi. Procesul de aprovizionare comportă ca o primă etapă stabilirea nevoilor ce trebuie satisfăcute şi a produselor ce urmează a fi achiziţionate. deci. configurativă şi de calitate. fundamentarea tehnico. la locul şi termenele stabilite. Prin aprovizionare. combustibili şi semifabricate. Conceptul de aprovizionare Aprovizionarea este una din actvităţile componente ale funcţiei comerciale prin intermediul căreia întreprinderea intră în relaţii economice cu alte societăţi comerciale. normele de consum pentru întreaga structură de fabricaţie. Etapa a treia. gestiunea raţională a stocurilor de materii prime. capătă o importanţă deosebită în cazul în care resursele materiale au o pondere ridicată în costul producţiei. identificarea şi stabilirea volumului şi structurii materiale şi energetice necesare desfăşurării la parametrii proiectaţi a activităţii întreprinderii.

6. condiţiile de furnizare. a celor de colectare şi valorificare a materialelor refolosibile. dotate cu mijloace tehnice adecvate. 7. întocmirea fişelor de urmărire operativă a aprovizionării pe furnizori şi resurse. distanţa de transport. a formaţiilor de lucrători specializaţi în efectuarea operaţiilor respective. Alegerea surselor de furnizare se va face după mai multe criterii între care semnificative sunt cele care au în vedere calitatea resursei materiale. prospectarea pieţei interne şi externe de resurse materiale şi energetice în vederea depistării şi localizării surselor reale şi potenţiale de a fi utilizate. Acţiunea presupune emiterea de cereri de ofertă. de securitate contra incendiilor. fiind justificată de importanţa economică a acesteia. Urmărirea operativă a derulării contractelor de asigurare materială. nivelul preţului. Elaborarea strategiilor în cumpărarea de resurse în raport cu piaţa de furnizare internă şi externă. alte surse de informare şi publicitate. canalele de distribuţie folosite. acţiunea este de natură complexă. asigurarea condiţiilor de păstrare – conservare cerute de natura resurselor materiale depozitate ca şi a celor de prevenire a sustragerilor. la bursele de mărfuri. în acelaşi sens se are în vedere înscrierea în evidenţă a intrărilor de resurse recepţionate şi acceptate. 5. 9.cumpărare se realizează prin emiterea comenzilor şi încheierea de contracte comerciale. potenţialul furnizorilor. Acestei acţiuni i se ataşează şi cea de stabilire a nivelurilor cantitative sau momentelor calendaristice de comandă. Alegerea resurselor materiale şi echipamentelor tehnice care răspund cel mai bine caracteristicilor cererilor pentru consum. a blocării . a unităţilor specializate în comercializarea de materiale şi produse. investigaţii la târguri şi expoziţii interne şi internaţionale. a supraaglomerării punctelor de servire. organizarea internă a fluxurilor de circulaţie. 8. alegerea sistemelor eficiente de depozitare. lucrărilor sau prestaţiilor. aceasta presupune amenajarea de spaţii speciale de descărcare – recepţie. etc.cadrul documentaţiei tehnico-economice de execuţie a produselor. 15. acţiune care implică stabilirea. constituirea comisiilor de primire – recepţie şi organizarea activităţii acetora. prin acord de voinţă. seriozităţii în afaceri. 14. Asigurarea spaţiilor de depozitare. Testatrea credibilităţii furnizorilor selectaţi în scopul evidenţierii probităţii morale. Concretizarea relaţiilor cu furnizorii aleşi. Finalizarea relaţiilor de vânzare. dimensionarea pe criterii economice a stocurilor şi loturilor de resurse materiale pentru comandă şi aprovizionare. reponsabilităţii în respectarea obligaţiilor asumate şi a solvabilităţii. 12. a furnizorilor. apelarea reprezentanţelor comerciale. de emitere a comenzilor de aprovizionare. alegerea furnizorilor a căror ofertă prezintă cele mai avantajoase condiţii economice şi asigură certitudine în livrările viitoare pe termen scurt sau lung. Acţiunea se realizează după analiza prealabilă a caracteristicilor pieţei de furnizare. aspect care se evidenţiază nu numai prin valoarea resurselor materiale stocabile ci şi prin cheltuielile pe care le generează a căror pondere este de 25-30% faţă de valoarea medie a stocurilor. garanţiilor de care se bucură. studierea de cataloage comerciale. dotarea lor cu mobilier adecvat. de corelare a momentelor de eliberare sau transmitere a materialelor de la depozite la subunităţile de consum cu cele la care sunt efectiv necesare. 10. a tuturor condiţiilor de livrare între parteneri. forma de transport posibilă de utilizat. pliante. Organizarea sistemului de servire ritmică cu resurse materiale a subunităţilor de consum ale întreprinderii în concordanţă cu programele de fabricaţie. 11. Asigurarea condiţiilor normale de primire recepţie a partizilor de materiale sosite de la furnizori. prospecte.în acest cadru se asigură elaborarea unor programe optime de circulaţie consum. eşalonarea judicioasă în timp a servirilor pentru prevenirea aşteptărilor nejustivicate la depozite. a situaţiilor care influenţează strategia în cumpărare. efectuarea operaţiunilor de depozitare – aranjare a resurselor materiale în magazii şi depozite. 13. prezintă cele mai avantajoase condiţii de livrare etc.

2. prelucrarea şi analiza informaţiilor privind situaţia activităţii economice. În organizarea conducerii aprovizionării se impune constituirea unor sisteme deschise. 17. • determinarea celor mai adecvate sorturi de materii prime. forma de organizare şi mărimea firmei. respectiv funcţionarea în condiţii de efecienţă maximă şi obţinerea de profituri cât mai mari. a normelor de consum. a planurilor şi programelor de aprovizionare. După alegerea sistemului de organizare se trece la repartizarea pe posturi şi funcţii a atribuţiilor şi responsabilităţilor specifice. îndeosebi. condiţiile de procurare ale acestora. • colaborarea cu compartimentele de cercetare – dezvoltare şi de producţie pentru stabilirea specificaţiilor de materiale. disponibilitatea materialelor pe piaţă.mijloacelor de transport intern. în general. atribuţiile şi responsabilităţile fiecărui subcolectiv de salariaţi din cadrul compartimentului de aprovizionare. Prin organizarea internă se stabilesc domeniile de acţiune. ale celei de producţie. a risipei pe timpul transportului şi depozitării. se impune derularea activităţilor de aprovizionare şi desfacere în concordanţă cu necesitatea realizării obiectivelor stabilite. Oricare ar fi forma sau sistemul de organizare. şi ale pieţei. având în vedere încărcarea raţională cu sarcini şi atribuţii a fiecărui post din structura organizatorică a compartimentelor. tendinţele preţurilor. departamente. accentul fiind pus pe disponibilităţile de materiale pe piaţă. etc. preţuri de cumpărare şi planificarea în funcţie de necesităţile firmei a cantităţilor de aprovizionat. Planificarea necesarului de aprovizionat se face în funcţie de cererile celorlaltor activităţi ale organizaţiei. şi în primul rând. surse de aprovizionare. materiale. • urmărirea aprovizionării efectuate şi ţinerea evidenţei materialelor aprovizionate. Termenele de achiziţionare se corelează cu cele de lansare în fabricaţie a diferitelor comenzi care sunt stabilite de compartimentul de programare şi lansare în producţie.2 Organizarea structurală a activităţilor de aprovizionare Pentru desfăşurarea normală a proceselor de aprovizionare sunt constituite compartimente de specialitate sub formă de divizii. Controlul sistematic al evoluţiei stocurilor efective în raport cu limitele stabilite pentru a se evita consecinţele economice nefavorabile pe care le poate genera suprastocarea sau lipsa de materiale în stoc asupra activităţii economice a întreprinderii. Urmărirea şi controlul utilizării resurselor materiale şi energetice pe destinaţiile de consum. 16. costul imobilizărilor determinate de stocarea materialelor. adaptabile la noile condiţii care apar în relaţiile de vânzare – cumpărare. Selecţia personalului trebuie să se facă pe . luându-se în considerare şi alte elemente cum ar fi fluctuaţiile preţurilor pe piaţă. Principalele atribuţii ale compartimentului de aprovizionare constau în: • culegera. Desfăşurarea acestei activităţi are ca scop prevenirea consumurilor peste limitele stabilite prin calcule. rata inflaţiei. Structura activităţilor componente evidenţiază faptul că managementul aprovizionării materiale integrează într-un tot unitar fluxul şi controlul resurselor materiale de la momentul iniţierii procesului de asigurare a lor şi până la transformarea acestora în produse vandabile. a nerespectării disciplinei tehnologice sau destinaţiei iniţiale de folosire a resurselor materiale. tinându-se seama şi de frecvenţa apariţiei cererilor. birouri în funcţie de volumul şi profilul de activitate. a situaţiei financiare a acesteia. • procurarea propriu-zisă a tuturor materialelor necesare potrivit planurilor şi programelor stabilite. a încărcării neuniforme a lucrătorilor din depozite. servicii.

2. de contracte economice de livrare. 2. a tendinţelor de preţ. Principalele relaţii interne ale compartimentului de aprovizionare materială se stabilesc cu:: 1. Agenţii de aprovizionare se ocupă în general cu : studierea pieţelor de materii prime şi produse. Structura personalului include şeful de compartiment care se mai numeşte şi director cu aprovizionarea. Compartimentul de desfacere a produselor care pune la dispoziţie date şi informaţii pentru fundamentarea necesarului de ambalaje şi materiale de ambalat. a creditelor ). participarea la bursele de materii prime şi studierea evoluţiei potenţialului de furnizare. manipulare a resurselor materiale. În subordinea acestuia se află grupele de agenţi şi /sau achizitori. Conlucrarea dintre aceste compartimente trebuie să se desfăşoare continuu pentru a asigura corelarea permanentă a planului şi a programelor de aprovizionare cu cele de producţie. produse sau echipamente tehnice. descărcare. a colaboratorilor din celelalte compartimente asupra diferitelor situaţii care presupun analize. stabilirae măsurilor pentru folosirea eficientă a mijloacelor de transport proprii sau închiriate şi reducerea cheltuielilor cu mişcarea materialelor. informarea factorilor de conducere a asigurării materiale. 4. asigurarea controlului existenţei şi mişcării stocurilor. negocierea preliminară a condiţiilor de furnizare ( inclusiv a preţurilor de vânuare.baza examenului profesional şi psihologic al candidaţilor la diferite posturi şi funcţii. dispeceri şi experţi în transporturi. Experţii şi dispecerii în transporturi se ocupă cu: elaborarea programelor optime de transport între punctele de consum ale întreprinderii. participarea la încheierea de convenţii speciale. în timp util şi cu eficienţă a operaţiilor de încărcare. de acordare a rabaturilor. interpretări. evidenţierea şi înregistrarea cheltuielilor de transport depozitare a materiilor prime. eşalonarea fabricării acesteia. Pe plan intern relaţiile se organizează între compartimentele de aprovizionare materială şi celelate compartimente sau subunităţi din cadrul structurii organizatorice a firmelor de producţie. 3. urmărirea derulării operative a procesului de aprovizionare în raport cu prevederile contractuale. Compartimentele de planificare dezvoltare şi programare operativă a producţiei care furnizează date şi informaţii privind volumul şi structura producţiei prevăzute pentru execuţie. stabilirea volumului de mijloace circulante aferent materiilor prime şi materialelor. achiziţioanrea – cumpărarea de materiale. Compartimentele financiare şi de contabilitate.3. Agenţii de aprovizionare pot fi repartizaţi pe zone teritorial. În cadrul departamentelor mari structura de personal cuprinde şi analişti cu aprovizionarea. pentru evidenţierea intrărilor de materiale. evaluări. Compartimentul de transport pentru asigurarea şi menţinerea în stare de funcţionare normală a mijloacelor de transport proprii sau închiriate destinate .geografice de furnizare sau cu rază nelimitată de acţiune. cât şi în afara acesteia. asigurarea necesarului de mijloace de transport din parcul propriu al firmei sau prin închiriere. cu necesitatea realizării contractelor încheiate cu furnizorii de materiale impune organizarea sistemelor complexe de relaţii atât în interiorul fiecărei firme. depistarea surselor de furnizare. Sistemul de relaţii pentru aprovizionarea materială Desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor de aprovizionare în concordanţă cu cerinţele de consum ale unităţii economice. acoperirea financiară a resurselor contractate sau achiziţionate. contractarea unităţilor de transport specializate şi stabilirea condiţiilor de deplasare a resurselor materiale de la sursele de furnizare la punctele de destinaţie. decizii. asigurarea traficului privind mişcarea materialelor în interiorul şi în afara unităţii economice. asigurarea condiţiilor pentru realizarea.

acoperirea contravalorii resurselor cumpărate. depozitării şi păstrării raţionale a acestora. reglementarea raporturilor cu furnizorii. cu subunităţile auxiliare şi de servire pentru informarea directă asupra necesităţilor de materiale auxiliare. în structura ofertei de materiale. Unităţile de transport pentru stabilirea condiţiilor de aducere a resurselor de la furnizori. urmăririi dinamicii stocurilor efective. la termenele. Unităţi specializate în importul de materiale pentru achiziţionarea şi aducerea de resurse de la furnizorii externi. Cu secţiile şi atelierele de producţie. folosirii cu maximă eficienţă a resurselor aprovizionate. mutaţii în structura consumului. a bazei materiale. 2. stabilirea condiţiilor de furnizare. a preţurilor. 2. 6. apărute pe piaţa în amonte care pot fi avute în vedere pentru modernizarea produselor din fabricaţia curentă sau la cele noi prevăzute pentru asimilare. Compartimentul de cercetare dezvoltare căruia îi pune la dispoziţie informaţii privind materiale.4. 9. În afară. tendinţe în evoluţia preţurilor. corelarea operativă a programelor de aprovizionare cu cele de fabricaţie. 8. încheierea de contracte de livrare. aprovizionarea cu combustibili şi lubrifianţi necesari funcţionării acestora. evidenţei şi securităţii. care îmbracă trei variante: • Aprovizionarea prin tranzit organizat.economice şi stocurile prestabilite. Formele de aprovizionare materială şi cu echipamente tehnice Formele de aprovizionare care pot fi folosite de unităţile consumatoare de resurse materiale sunt: • Aprovizionarea directă de la producători – furnizori • Aprovizionarea prin unităţi specializate în comercializarea de materiale şi produse în sistem en gros. acordarea de credite bancare în scopul achiziţionării şi stocării resurselor materiale. Diferenţierea unei forme faţă de alta se face în funcţie de modul cum se . unitatea economică stabileşte relaţii cu: 1. în volumul şi structura strict corelate cu cea a consumului productiv şi neproductiv. Compartimentul de control tehnic de calitate pentru efectuarea recepţiei cantitative şi calitative a materialelor sosite de la furnizori. a celor pentru transport intern. a pieselor de schimb pentru întreţinere şi reparare. Compartimentul tehnic care pune la dispoziţie listele cu normele de consum de resurse materiale specifice produselor. Toate aceste relaţii sunt orientate în sensul asigurării integrale. componente. 6. valorificării complete şi eficiente a materiilor prime. scadenţa potenţialului de resurse clasice. • Aprovizionarea prin tranzit achitat. prestaţiilor prevăzute pentru execuţie. Depozitele de materiale pentru asigurarea primirii şi recepţiei loturilor de materiale sosite de la furnizori. eliberării pentru consum a materialelor. Unităţi bancare pentru efectuarea operaţiilor de plată a cumpărărilor de resurse materiale. 7. a nivelurilor de comandă. • Aprovizionarea de la depozitul angrosistului. încadrării în consumurile specifice din documentaţiile tehnico. Furnizorii de materiale de pe piaţa internă şi internaţională ( unităţi producătoare şi firme specializate în cumpărarea – vânzarea de resurse materiale) pentru achiziţionarea de resurse materiale. echipamente tehnice noi. promovarea folosirii de noi resurse ca substituienţi eficienţi. controlul utilizării resurselor materiale. evoluţia pieţei de materii prime. lucrărilor. 3. locul şi momentele prevăzute. 5.aducerii materialelor de la furnizori. derularea livrărilor. Burse de mărfuri pentru informare privind resursele materiale şi produsele oferite pentru vânzare. cu cost minim. 5. Unităţi şi instituţii de cercetare specializate pentru eleborarea de studii de prognoză privind: conjunctura mondială a furnizărilor de resurse materiale. 4.

produselor care fac obiectul vânzării – cumpărării în cantităţi mari. sunt nevoiti să suporte cheltuileli de transport pentru deplasarea unor cantităţi mici în special pe distanţe mari. specifice micilor consumatori care au acces limitat la aprovizionarea directă de la producători sau pentru care această formă nu le este avantajoasă. • Modul de livrare a produselor. iar livrarea acestora să se realizeze direct între producător şi consumator. frecvent. din partea consumatorului. cât şi achitarea contravalorii produselor să se asigure prin intermediarul comercial.realizează următoarele trei activităţi: • Modul de organizare şi concretizare a relaţiilor de vânzare – cumpărare dintre factorii participanţi la acest prodes. cu sau fără . Avantajele acestor forme de aprovizionare sunt: • Scurtează perioada de timp în care se realizează contactul dintre producătorii şi consumatorii anumitor produse.cumpărare. respectiv acesta devine mai cointeresat în urmărirea şi controlul derulării ritmice a livrărilor. Deci forma este avantajoasă pentru marii consumatori şi. Aprovizionarea prin tranzit achitat presupune ca atât contractarea. Varianta se practică în mare măsură în cazul cumpărărilor în cantităţi mici. Aprovizionarea prin tranzit organizat presupune înlesnirea de către un intermediar comercial a activităţii de organizare şi concretizare a relaţiilor dintre consumatori şi producători – furnizori. intermediarii comericli studiază piaţa de furnizare pentru a se informa asupra ofertelor de vânzare şi a cererilor de produse. • Pot face negocierile mai uşoare. se pot acorda rabaturi comerciale sau bonificaţii. în scopul depistării producătorilor şi consumatorilor potenţiali solicitanţi ai serviciilor lor. Şi în acest caz consumatorii cedează întermediarului comercial un comision care poate ajunge până la 5% . intermediarul comercial primeşte. livrarea produselor şi achitarea contravalorii acestora ) să se realizeze integral prin unităţi specializate în comercializare ( angrosişti ). în general. un comision de până 3% în raport cu valoarea afacerii pe care a facilitat-o. • Sistemul de achitare a contravalorii produselor livrate consumatorilor. În asemenea situaţii se pot obţine preţuri avantajoase la achiziţie. dezavantajoasă pentru micii consumatori care: nu pot beneficia de rabaturi comerciale sau de bonificaţii în cazul în care comanda se prezintă sub cantitatea minimă impusă de furnizori ca prag pentru a obţine asemenea înlesniri. Aprovizionarea directă prevede ca toate cele trei activităţi să se realizeze prin relaţia directă între unitatea consumatoare şi cea producătoare – furnizoare. Rolul activ al intermediarului se manifestă în faza de contractare şi pe parcursul derulării contractului. de regulă. a respectării de către producător şi consumator a obligaţiilor contractuale. specifice tranzitului organizat. Aprovizionarea de la depozitele unităţilor specializate în comercializarea de materiale şi produse prezintă mai multe avantaje: • Creşterea gradului de certitudine în asigurarea micilor consumatori cu o structură materială şi de produse extinsă. Pentru serviciile prestate. Acestă formă este eficientă în cazul resurselor materiale. îşi pot forma stocuri mai mari decât cele nomale estimate anterior. În ambele variante de aprovizionare. iar cheltuielile de transport sunt mai mici. urmând ca livrarea produselor şi decontarea facturilor aferente să se realizeze direct între ultimii doi factori. devenind în unele situaţii factorul determinant în înlesnirea activităţilor de desfacere şi de aprovizionare. Această formă implică şi mai mult pe intermediarul comercial în derularea proceselor de vânzare. la intervale mici de timp. Această formă de aprovizionare integrează complet intermediarul comercial în activitatea de comercializare a produselor. Aprovizionarea de la depozitele intermediarilor comerciali este o formă care presupune ca toate cele trei activităţi ( organizarea şi concretizarea relaţiilor de vânzare – cumpărare. intermediarii comerciali fiind mai buni cunoscători ai caracteristicilor pieţei de furnizare. vagonabile. • Uşurează munca producătorilor şi consumatorilor pentru studierea pieţei.

5. • Promovarea cu mai mare uşurinţă şi eficienţă a produselor noi realizate de anumiţi producători. de la depozitele angrosistului. • Degajarea producătorilor de un număr prea mare de clienţi şi simplificarea astefel a activităţii de desfacere a produselor la nivelul lor. un merceolog de specialitate şi gestionarul valorilor ce formează obiectul recepţiei. are drept obiectiv. • Asigurarea premiselor pentru reducerea substanţială a stocurilor la consumatori. prin închiriere ). materiale. ritmicitatea aprovizionării. Conducerea întreprinderii numeşte comisia de recepţie care are în componenţa sa de regulă. • Accelerarea vitezei de rotaţie a capitalului circulant aferent materiilor prime şi materialelor al consumatorilor şi sporirea astfel a eficienţei economice în folosirea acestuia. În acestă formă pot fi asiguraţi unul sau mai multi consumatori din raza de acţiune a unui intermediar comercial. În ceea ce priveşte locul recepţiei. beneficiarul nu-şi trimite delegat petru recepţie. un reprezentant al producătorului. fiind posibilă servirea lor la intervale scurte de timp. implicit a fondurilor financiare antrenate la cumpărarea şi stocarea de resurse materiale la un moment dat. de fapt ale clienţilor în cele din urmă. Alegerea locului se face în funcţie de mărimea loturilor cu care urmează să se facă aprovizionarea. unul al beneficiarului.transport a resurselor spre consumatorii serviţi în contextul formei. cu posibilitatea folosirii mai eficiente a acestora ( ca spaţii de producţie. verificarea mai multor aspecte privind calitatea. • Disponibilizarea astfel a unor impotante spaţii de depozitare la consumatori.Recepţia mărfurilor Activitatea de aprovizionare cu materii prime. produsele se pot livra pe baza autorecepţiei. Orice primire de valori în gestiune este însoţită de recepţie. care constă în verificarea . Aprovizionarea garantată prezintă următoarele avantaje: • Reducerea cheltuielilor de transport prin condiţiile pe care le creează pentru elaborarea unor planuri optime de distribuţie.comenzi anticipate.furnizor. O formă de aprovizionare care se impune tot mai mult datorită efectelor economice favorabile pe care le generează pentru consumatori este aprovizionarea garantată care presupune preluarea de către o unitate specializată în comercializare a procesului de aprovizionare a structurii integrale sau parţiale de materiale necesare unei întreprinderi consumatoare într-o perioadă de gestiune. Decizia privind recepţia ocupă un loc central în cadril politicii de aprovizionare a întreprinderii. • Degrevarea factorilor de conducere al unităţilor consumatoare de activitatea de aprovizionare şi concentrarea acestora în măsură mai mare asupra celei de producţie. obiectul deciziei în domeniul recepţiei se referă la locul recepţiei. Dacă prin contract se stabilişte clauza franco. cantitatea şi calitatea produselor. Recepţia. cantitatea. Recepţia reprezintă operaţia de identificare şi verificare cantitativă şi calitativă a mărfurilor ce se primesc în depozit şi a celor ce se livrează din fabrică sau depozit. mărfuri a întreprinderilor se încheie cu recepţia acestora. chiar zilnic. sau la sediul beneficiarului şi se concretizează într-o clauză contractuală. îndeplinirea întocmai a contractului care reglementează relaţiile dintre furnizor şi beneficiar şi între aceştia şi întreprinderea de transport. • Diminuarea stocurilor de materiale la consumatori. decizia poate avea în vedere recepţia la furnizor. folosirea eficientă a mijlocului de transport şi a resurselor de muncă. la momente programate sau întâmplătoare. 2. în cantităţi variate. operaţie de mare importanţă pentru satisfacerea cantitativă şi calitativă a nevoilor întreprinderii.

la eliberarea lor către destinatar. numărul surselor – unul. Se verifică cu acest prilej. se execută nu numai pentru produse. Având în vedere că întreprinderea de transport răspunde de integritatea produselor transportate. caietele de sarcini. numită şi bucată cu bucată sau prin sondaj. apelarea la metoda JIT. în cazul în care cantitatea necesară este suficient de mare. care odată executată. controlul calităţii. La sediul beneficiarului. Strategia de cumpărare dintr-o sursă unică este o alegere efectuată de firmă în mod deliberat şi nu trebuie confundată cu situaţia generată de poziţia de monopol a furnizorului pe piaţă. sistemul de cântărire). d. generarea de inovaţii de produs şi de proces şi crearea unui climat în care furnizorii sunt pregătiţi să efectueze investiţiile necesare în active fixe şi rersurse umane. În mod tradiţional. sursa unică oferă numeroase avantaje: gradul redus de variaţie a caracteristicilor produsului. a sigiliilor şi a numărului de colete. după ce s-a executat recepţia cantitativă finală. Obiectul recepţiei calitative îl constituie verificarea şi determinarea calităţii produselor primite prin compararea lor cu standardele în viguoare. În documentele de livrare se menţionează nu numai cantitatea livrată. proximitatea surselor – furnizori locali sau furnizori aflaţi la distanţe mai mari. monstrele omologate. Indiferent unde are loc recepţia cantitativă a produselor se face verificându-se concordanţele dintre contract sau comandă şi cantitatea livrată. se întocmeşte un proces verbal de constatare. ceea ce permite perfecţionarea activităţilor logistice şi reducerea costurilor. aspecte cuprinse în contract sau comandă. de sigiilii. în special în staţiile de cale ferată. orice organizaţie trebuie să stabilească strategia sa referitoare la sursele de aprovizionare.. marcarea.Recepţia cantitativă şi calitativă se poate realiză pentru întregul lot da marfă. abordarea recomandată a fost cumpărarea din surde multiple. se face o verificare cantitativă a acestora. doi sau mai mulţi furnizori. ca urmare a unei comunicări mai bune. ci şi condiţiile de măsurare avute în vedere care pot influenţa cantitatea recepţionatî ( de ex. c. precum şi managamentul calităţii totale sunt factoti care au sporit importanţa aprovizionării din sursă unică. Pe termen lung. exonerează de răspundere cărăuşul. piaţa de provenienţă – piaţa internă sau piaţa externă. Autorecepţia este un procedeu economic. ca rezultat al colaborării dintre cumpărător şi furnizor: . Sub aspectul numărului surselor. ci şi elemente calitative privind structura sortimentală. se întocmesc actele de încărcare a gestiunii. Noua orientare spre dezvoltarea unor relaţii de parteneriat cu furnizorii. ci şi pentru ambalaje şi vizează nu numai aspectele fizico-chimice ale produselor. DECIZII STRATEGICE REFERITOARE LA SURSELE DE APROVIZIONARE Inainte de a selecta firmele de la care va achiziţiona produsele necesare. şi se foloseşte de regulă. lipsuri cantitative imputabile întreprinderii de transport sau deteriorări de ambalaje. fie un furnizor unic. integritatea vagonului. cu normele interne.. Dacă sunt constatate cu acest prilej. b. etc. firma poate alege pentru fiecare produs în parte. folosit ulterior pentru a solicita daune. fie furnizori multipli. la verificarea produselor perisabile sau cu o periodicitate foarte ridicată a livrărilor.cantitativă şi calitativă a produselor de către furnizor la sediul acestuia întocmindu-se proces verbal de autorecepţie. pe baza următoareleor criterii principale: a. îmbunătăţirea planificării şi controlului. mărimea surselor – furnizori de dimensiuni mici sau furnizori de mare anvergură.umiditatea. Această verificare nu se confruntă cu recepţia cantitativă. eliminănd cheltuielile de recepţie.

accesul la produse noi ca rezultat al procesului de inovare. firmele cumpărătoare pot contribui la dezvoltarea economică a regiunilor în care îşi desfăşoară activitatea. ale cumpărătorului. Adesea. deficieţele calitative. expunerea la problemele furnizorului. comparativ cu sursele mari sunt următoarele: atenţia acordată de furnizor cerinţelor firmei cliente. riscul scăzut al dependenţei furnizorului de client. preţuri mai avantajoase oferite de sursele externe. faţă de întârzierea livrărilor. În funcţie de proximitatea surselor. necesitatea de a dezvolta aranjamente de cumpărare regională sau globală. furnizorii mici devin dependenţi de firma cumpărătoare. costurile mai mari decât cele specifice aprovizionării din surse miltiple. Caracterul local al unei surse este determinat de uşurinţa transportului şi comunicării. în condiţiile dezvoltării unor relaţii personale. posibilitatea obţinerii mai rapide a comenzilor urgente sau suplimentare. nivelul scăzut al calităţii produselor oferite de furnizorii interni. a cererilor de asistenţă specială. prin modificarea volumului mărfurilor contractate cu acel furnizor. datorită absenţei unor contacte periodice cu furnizori multipli. costurile de transport mai mici. Cumpărarea din mai multe surse prezintă următoarele avantaje: creşterea siguranţei aprovizionării. lansarea pe piaţă a unor noi produse. posibilitatea ca furnizorul să pună la dipoziţia clientului echipamente şi cunoştinţe speciale. Aprovizionarea din surse multiple pe termen lung poate să conducă la apariţia nemulţumirilor unor furnizori care nu doresc să livreze acelaşi produs ca şi concurenţii lor. . prin colaborarea cu acesta pe termen lung.avantaje: inexistenţa pe piaţa internă a produselor necesare sau disponibilitatea lor în cantităţi insuficiente. Firma se poate orienta spre surse mici sau spre surse de dimensiuni mari. vulnerabilitatea faţă de deteriorarea performanţelor furnizorului. posibilitatea de modificare a presiunii competitive asupra unui anumit furnizor. Punctele forte ale cumpărării din szrse mici. Piaţa de provenienţă. obţinerea de părţi componente din ţările în care vor fi exportate produsele finite.reducerea costurilor administrative şi mai buna înţelegere a afacerii furnizorului. de furnizor. Pentru cumpărător. de exemplu. sursele mari preyintă o serie de avantaje specifice: disponibilitatea potenţială a unor capacităţi de producţie pentru onorarea comenzilor suplimentare sau urgente ale cumpărătorului. firmele cumpărătoare pot alege furnizori locali şi sau furnizori aflaţi la distanţe mai mari. la nivel executiv. sursa unica prezintă următoarele dezavantaje: pierderea potenţială a accesului la informaţii privind tendinţele pieţei. Aprovizionarea din surse de dimensiuni mult mai mari decât firma proprie poate avea inconveniente pentru cumpărător în privinţa puterii de negociere. de exemplu la situaţiile de forţă majoră. creşterile de preţ şi neonorarea contractelor. Alegerea surselor în funcţie de proximitatea lor trebuie să îndeplinească cerinţele de profitabilitate ale organizaţiei. caracterul mai personal al relaţiilor cu furnizorul. Mărimea furnizorilor este un alt criteriu care stă la baza elaborării strategiei referitoare la sursele de aprovizionare. onorarea mai rapidă. ca urmare a lipsei unei presiuni concureţiale asupra furnizorului unic. Pe termen lung. Prin achiziţionarea din surse locale. Avantaje: cooperarea mai strânsă între cumpărător şi vânzător.

În general aceste facilităţi au rolul de a stimula vânzarea produsului oferit de un furnizor în raport cu ceilalţi frunizori. ca şi de dorinţa pentru obţinerea unui anumit profit pe termen scurt. incertitudinea livrărilor la termenele stabilite. facilităţilor pe care le acordă în comercializare. costurile mari. Caracterizarea furnizorilor prin facilităţile oferite consumatorilor Un rol important în aprecierea furnizorilor revine. formularele de intrare in vamă. distanţele mari faţă de furnizori. În general acest sistem de preţ se practică în condiţii de stabilitate pentru perioade scurte de timp. procedurile de returnare a produselor defecte. Acest sistem constă în faptul că preţul cerut la un moment dat va fi rezultatul unor calcule de . Sistemul cu preţ renegociabil la fiecare comandă – se practică în situaţiile în care condiţiile de producţie. În general se practică următoarele sisteme de preţ: Sistemul cu preţ fix – constă în aceea că preţul rămâne nemodificat pe o anumită perioadă de timp stabilită de părţile contractante. Negocierea contractelor: Logistica. dar poate să aibă influenţe negative în situaţia inversă. Un asemenea sistem de preţ poate fi avantajos pentru consumator în condiţii de creştere a ofertei. în cazul importurilor se impune utilizarea unor documente speciale:certificatele de origine. precum şi adoptarea unei politici de evitare sau împărţire a riscurilor determinate de astfel de fluctuaţii. care diminuează posibilitatea contactelor directe. Lipsa acordului de voinţă al ambilor parteneri conduce la întreruperea contractului. Astfel. Este necesară alegerea valutei adecvate în care este exprimat preţul şi va fi realizată plata. a serviciilor care însoţesc produsul. modificarea preţului se poate face numai pe baza unei notificări anterioare şi cu acordul partenerilor de contract. Se practică de obicei în cadrul unor relaţii contractuale stabile. în condiţiile în care resursele sunt asemănătoare calitativ şi ca utilitate. care afectează programarea contactelor telefonice. Cursul de schimb. Costul mărfurilor cumpărate poate varia în condiţiile fluctuaţiilor cursului de schimb. 2. devenite tradiţionale. mediu sau lung.6. Reglementările în vigoare. să obţină licenţele de import necesare. diferenţele de fus orar. Sistemul cu preţ indexat – este apreciat ca fiind cel mai eficient atât pentru furnizor cât şi pentru consumator. Firma cumpărătoare trebuie să aplice procedurile de import.Aprovizionarea din surse externe are un grad de dificultate mai mare comparativ cu aprovizionarea din surse interne datorită: comunicarea dintre părţi: diferenţele de limbă. Cunoaşterea sistemului de preţ practicat de către furnizor creează condiţii pentru elaborarea unor acţiuni specifice de contracarare pe piaţă a anumitor efecte nefavorabile pentru cumpărător. asociat capacităţii acestora de a oferi o anumită resursă cu un anumit grad de siguranţă. Politicile în domeniul preţului sunt în funcţie de concurenţă. În comparaţie cu achiziţionarea produselor de pe piaţa internă. stilurile de comunicare diferite. furnizorul poate acorda: facilităţi în politica de distribuţie facilităţi în politica de service după vânzare facilităţi prin politica de preţ facilităţi la decontare. Fluxul mărfurilor şi informaţiilor conexe este afectat de: complexitatea aranjamentelor de transport intenaţional. tva si alte taxe. sunt foarte greu de anticipat sau există riscul unor fluctuaţii importante în evoluţia acestuia pe piaţa de furnizare. ce determină nivelul preţului. de durată. să respecte reglementările referitoare la taxele vamale. Documentaţiile necesare.

• După orizontul de timp la care se referă: contracte pe termen scurt. • După forma în care se concretizează: contract scris şi contract verbal. care dă naştere la obligaţii pentru ambele părţi. Reducerile de preţ practicate de furnizor pot lua forma : Rabatului de preţ pe cantitate Escomtului – bonificaţiei. cel care vinde se obligă să transmită celui care cumpără dreptul de proprietate asupra unui obiect în schimbul unui preţ pe care-l plăteşte cel din urmă. mediu şi lung. Prin definiţie. pentru prestarea de servicii. contractul de vânzare –cumpărare cuprinde: denumirea şi domiciliul unităţilor contractante. Se poate acorda în două variante: • rabatul de preţ pentru întreaga cantitate cumpărată la o comandă – constă în faptul că. între care: • după obiect: contract de vânzare –cumpărare de bunuri materiale. moDul de concretizare a relaţiilor economice dintre agenţii economici. Rabatul de preţ pe cantitate – se acordă de către furnizor pentru cumpărarea la fiecare comandă a unei cantităţi mai mari. pentru executarea de lucrări. Escomtul ( bonificaţia ) – constă în reducerile de plată acordate de furnizor pentru plăţi rapide sau anticipate. în general. pentru cumpărarea la o comandă a unei cantităţi mai mari în raport cu limita minimă stabilită de furnizor. • rabatul progresiv – are în vedere reducerea de preţ numai pentru cantitatea suplimentară cumpărată peste nivelul minim stabilit. În forma sa generală.contractul comercial de aprovizionare În cele mai frecvente cazuri. Decizia în politica de preţ trebuie să fie foarte bine fundamentată având în vedere implicaţiile pe termen lung care pot să apară. aceasta va fi evaluată integral cu un preţ de vânzare mai mic. Contractele economice se diferenţiază între ele în funcţie de mai multe criterii. Analiza şi caracterizarea furnizorului pe linia politicilor de preţ trebuie să aibă în vedere şi eventualele reduceri de preţ şi condiţiile în care acestea se acordă. Concretizarea relaţiilor economice de aprovizionare. în respectarea obligaţiilor care şi le-a asumat în urma negocierilor prin acordul deplin al participanţilor. peste o limită minimă stabilită de acesta. ceea ce înseamnă că fiecare dintre părţi urmăreşte realizarea unui folos patrimonial în schimbul prestaţiei la care se obligă. un acord cu titlu oneros. contractul de vânzare. de cercetare ştiinţifică. produsul care constituie obiectul contractului. Contractul economic de vânzare –cumpărare este un acord de voinţă între două părţi.7. Lupta de concurenţă se duce în general în domeniul preţurilor. persoanele împuternicite să semneze contractul. Se pot acorda niveluri diferite. ca şi instrumentele folosibile sunt reglementate de Codul Comercial şi Codul Civil. adică se încheie numai în momentul în care s-a realizat acordul între vânzător şi cumpărător cu privire la bunul care se vinde şi preţul care se plăteşte în schimb – fără alte formalităţi necesare. un acord de voinţă. instrumetul principal folosit în concretizarea viitoarelor relaţii de vânzare – cumpărare este contractul economic. când se elaborează strategii pe piaţa acestora. progresive de rabat la preţ pentru cantităţile suplimentare cumpărate peste anumite limite succesive prestabilite de furnizor.cumpărare exprimă: un acord bilateral. Acesta este instrumentul juridic cel mai eficient în asigurarea conduitei fiecărui partener. cantitatea ce urmează .fundamentare bazate pe un algoritm asupra căruia s-a convenit anterior. 2. aceasta justificând atenţia deosebită care trebuie acordată în aprecierea politicilor de preţ ale furnizorilor. în virtutea căruia. Analiza trebuie să se bazeze pe analiza statistică a dinamicii preţurilor şi a costurilor de producţie ale furnizorilor.

adaptările şi îmbunătăţirile care trebuie aduse acestuia. crearea unor condiţii de colaborare şi conlucrare bune necesită orientarea agenţilor economici în organizarea de relaţii pe o durată de timp mai lungă. Transportul bunurilor materiale. Acesta pentru că despăgubirile sunt consecinţe care se produc independent de voinţa părţilor. este considerată cea mai importantă componentă a mixului logistic deţinând circa 2/3 din costurile afectate activităţii logistice. termenele calendaristice de executare a cantităţii prevăzute. Asemenea relaţii asigură agenţilor economici producători condiţii pentru orientarea în perspectivă a activităţii de producţie. Asigurarea certitudinii în aprovizionarea materială şi în desfacerea producţiei finite. a structurii de fabricaţie. modalităţile de efectuare a probelor tehnologice. care. Tipuri de transport 3. În aceste condiţii va acţiona forma depăgubirilor pentru prejudiciul cauzat. condiţiile de recepţie a cantităţii şi calităţii produsului contractat. materiale 3. formele de asistenţă tehnică şi regimul de garanţii. Prejudiciul trebuie dovedit ca fiind urmarea nerespectării contractului de una din părţi.Căi de raţionalizare a costului transportului 3. durata de executare în natură a obiectului contractului economic. Transportul reprezintă una din activităţile esenţiale ale distribuţiei fizice. Tehnologii moderne de transport 3.a fi fabricată şi livrată. cu titlu de penalităţi pentru executarea parţială sau cu întârziere a obligaţiilor asumate prin contract sau neexecutarea integrală a acestuia. cu întârziere sau neexecutării obligaţiilor ce le revin. preţurile de vânzare la care urmează a fi livrate produsele şi forma de decontare. şi precizări în legătură cu răspunderile părţilor contractuale pentru cazul executării parţiale. apreciate ca un important subsistem al sistemului producţiei materiale şi al serviciilor.3. Transporturile. în timp ce penalităţile sunt sancţiuni stabilite anticipat de partenerii de contract. Cap.1. materiale şi mărfuri Alegerea modului de transport este o parte fundamentală a managementului distribuţiei şi trebuie analizată cu atenţie. tipurile şi sortimentele. atunci ele nu se datorează. În contracte trebuie să se includă. lotul de livrare. Acestea se stabilesc numai prin acordul de voinţă al partenerilor de contract. Eşecul în identificarea celui mai potrivit mod de transport poate produce costuri mai mari decât cele necesare. datorită impactului său asupra eficienţei operaţionale a firmei. în final. Acest aspect nu exonerează de răspundere pentru nerespectarea obligaţiilor asumate de către părţile contractente. Penalizarea se poate stabili şi procentual faţă de valoarea produsului nelivrat sau pe zi de întârziere. etichetare. În cazul în care părţile n-au convenit şi nu au stipulat în contract clauze privind plata de penalităţi. de la locul producţiei la cel al consumului productiv sau neproductiv este un domeniu extrem de important al activităţii operative în întreprinderile comerciale. Transporturile de materii prime. 3 TRANSPORTUL ŞI MANIPULAREA MĂRFURILOR 3. livrare şi transport. care pot specifica o sumă de bani pe care o parte o datorează celeilalte. îl va suporta. marcare. mai clar şi mai precis şi care îi asigură contractului rolul de instrument juridic în executarea obligaţiilor asumate de către părţi în concordanţă cu acordul la care au ajuns după negociere. condiţiile de calitate. alte clauze menite să asigure un conţinut cât mai complet. condiţiile de ambalare.2.4. vinovată fiind. au un rol important în asigurarea unei bune funcţionări a fluxurilor ce se formează între componentele sistemului producţiei . în limita nivelului acestuia.1 Transporturile de materii prime. stabilirea măsurilor de înnoire a produselor.

naval. acestuia revenindu-i multiple sarcini în optimizarea spaţiului şi timpului economic. prin optimizarea într-o viziune globală a activităţii de transport. Transporturile de mărfuri. de la o secţie la alta. . care să determine o cât mai mică valoare de schimb. Acest domeniu necesită luarea de decizii cu o frecvenţă ridicată şi care deseori trebuie reconsiderată la intervale mici de timp datorită schimbărilor care apar. de la furnizor la beneficiar. care se adaugă la valoarea obiectului muncii în transporturi ( bunul material transportat). costul mediu de transport este între 5-6% din preţul de vânzare cu amănuntul recomandat al produsului. materiale şi mărfuri dintr-un loc în altul . Factorii care pot influenţa fundamental selecţia transportului pot fi grupaţi în patru grupe: caracteristicile clientului. caracteristicile produsului. Având în vedere această ultimă particularitate a activităţii de transporturi trebuie menţionat faptul că. Prin conducerea ştiinţifică se urmăreşte creşterea aportului transporturilor la crearea profitului prin satisfacerea nevoilor de produse ale întreprinderii atunci şi acolo unde acestea apar. Transporturile de bunuri desfăşurându-se în sfera producţiei sau a circulaţiei. fără să producă bunuri materiale. prin care se efectuează deplasarea în spaţiu. în continuare. şi o valoare de schimb. determinată de valoarea mijloacelor de muncă vie şi materializată consumată. care se desfăşoară în şi pentru sfera circulaţiei. optimizarea transporturilor. în general. şi comerciale. în funcţie de natura gamei de produs şi de piaţă. aerian sau special ) răspund într-un mod specific acestor cerinţe în funcţie de particularităţile tehnico. respectiv deplasarea spaţială a produselor. care să se realizeze în timp util şi cu cele mai reduse costuri. Transportul reprezintă un cost direct adăugat la preţul produsului şi orice reducere a costului de transport va determina o creştere a profitului. în cadrul procesului de producţie. Printre cele mai importante domenii decizionale privind activitatea de transport pot fi menţionate: • Ce mijloc de transport şi ce prestator de transporturi îndeplinesc cel mai bine cerinţele service-lui de livrare? • Ce mijloc de transport şi ce prestator de transporturi efectuează service-ul de livrare la preţurile cele mai avantajoase? • Cum se stabilesc cantităţile de livrare astfel încât la o cerere dată să se obţină o minimizare a costului de transport? • Care este cel mai scurt traseu de transport? • Care este încărcătura optimă a unui mijloc de transport? Costurile de transport Costurile de transport includ toate costurile direct asociate deplasării produsului de la o unitate la alta. În aceste condiţii alegerea mijlocului de transport sau a mijloacelor de transport. determină existenţa a două feluri de transporturi: interioare. în reducerea timpului necesar realizării binomului producţie – desfacere. În orice caz. Fiecare din sistemele de transport folosite ( feroviar.materiale şi ale serviciilor. Costurile de transport variază de la mai puţin de 1% pentru aparate la peste 30% pentru alimente din preţul de vânzare recomandat al produsului. devine o problemă a cărei corectă rezolvare face posibilă. conducerea transporturilor are în vedere executarea unor astfel de transferuri de materii prime. Alegerea mijlocului de transport Mijlocul de transport folosit trebuie să îndeplinească o serie de condiţii.economice ale fiecăruia. care se consumă în chiar timpul procesului ei de producţie. din care menţionăm: regularitate capacitate de transport rapiditate cost redus. rutier. produc o utilitate.

pe de o parte. o comandă mică care străbate o distanţă mare pentru a fi livrată poate fi nerentabilă. Astfel.- caracteristicile mediului. există constrâgeri operaţionale impuse de teren. în mod deosebit atunci când cererea creează aglomeraţie şi conduce la întârzieri de livrare. caracetristicile întreprinderii. costurile . există schimbări tehnologice în echipament şi infrastructură care pot îmbunătătii productivitatea. Principalele caracteristici ale produsului sunt: Greutatea. alţi utilizatori ai drumurilor por avea o influenţă semnificativă asupra eficienţei operaţionale. În primul rând. Distanţa critică ( punctul de indiferenţă Pi ) defineşte distanţa la care indiferent de mijlocul de transport folosit ( din cele analizate ). Marele număr de factorii economici. condiţii meteo sau legislaţie care pot limita folosirea anumitor tipuri de vehicule pe unele drumuri. şi multitudinea mijloacelor pe de altă parte. Caracteristicile mediului Operaţiunile de transport pot fi afectate de factorii de mediu în trei feluri diferite. Mărimea şi forma. distanţa faţă de depozitul de unde se face livrarea trăsăturile punctului de livrare – acces restricţii de timp ( ziua şi ora trebuie respectate) mărimea comenzii cunoaşterea produsului pentru a evita deteriorarea înainte şi după transport echipamentul mecanic de manipulare folosit nivelul de servire solicitat. În al treile a rând. Principalele caracterisitic ale clientului sunt: poziţia geografică. calcule laborioase pentru definitivarea criteriilor de alegere. Caracteristicile produsului Toate caracteristicile produsului trebuie luate în considerare. Caracteristicile clientului Factorul principal legat de caracteristicile clientului este rentabilitatea livrării. Gradul de fragilitate. Caracteristicile companiei Caracteristicile importante ale companiei care ar trebui luate în considerare sunt: Strategia nivelului de servire Ariile de vânzări Amplasarea depozitelor Amplasarea unităţilor producătoare Politicile financiare Performanţa concurenţei. fac din alegerea mijlocului de transport o operaţie dificilă care presupune. îndeosebi acolo unde pot fi găsite alternative sau unde transportul poate fi închiriat pentru acest scop. În al doilea rând. deoarece costul efectiv al livrării este mai mare decât suma profitului. Cerinţele de servire post –vânzare. Uzura morală şi deterioprarea Pericol ( de ex produse toxice) Valoarea. Aceasta înseamnă că suma costului de transport per comandă trebuie să fie mai mică decât profitul brut obţinut pe comandă înainte de includerea costurilor de distribuţie. însă resursele de transport nu trebuie superspecializate în a se ocupa cu transporturi de produse rare sau neobişnuite.

implicate vor fi egale. necesarul zilnic pentru deplasare unei cantităţi de produse. Pentru a calcula punctul de indiferenţă egalizăm cele două costuri. produsele foarte perisabile sau comenzi care au rolul de a înlătura rupturile de stoc la unele produse de mare importanţă pentru desfăşurarea. dacă există. descărcare şi dacă există. Distanţa critică se calculează egalând costurile aferente celor două mijloace de transport. Dacă un furnizor are posibilitatea să livreze pe calea ferată sau cu mijloace autoatunci pentru calcul avem în vedere că: Pe calea ferată costul total Cf are. timpii pentru preluarea vagoanelor în staţiile tehnice. evidenţiindu-se separat costurile a căror mărime variază odată cu distanţa pe care are loc transportul. timpii afectaţi unor operaţii speciale cum ar fi.timpul efectiv de drum Td = d/vit. a activităţii întreprinderilor. dacă putem alege doar între calea ferată şi auto. a căror utilizare se are în vedere şi din care urmează să se aleagă cel mai ieftin. În aceste condiţii. în tone . de exemplu. atunci. De exemplu. costul fix pe tonă transportată Cf1 – în lei pe t. care depinde de: volumul produselor ce urmează să se transporte într-o perioadă. capacităţile mijloacelor auto existente în dotarea întreprinderii sau a celor care urmează să se închirieze. materialelor şi mărfurilor pe care întreprinderea le are de transportat vor fi scăzute cele a căror deplasare va fi făcută cu alte mijoace ( datorită rentabilităţii acestora ). trei componente. Com la care se adaugă timpii de încărcare. se va calcula între timpii totali de efectuare a transportului pe mijloacele avute în vedere. din care se va alege cel mai rapid. la CFR. Pentru transportul auto. în bucăţi Q = cantitatea de transportat. de cele fixe şi suplimentare. în bune condiţii. este determinarea necesarului de mijloace auto de transport. un cost suplimentar Cs – în lei pe tonă. De ex. pe cele două mijloace de transport comparate sunt egale. nu sunt avute în vedere cheltuielile suplimentare care vor fi compensate de evitarea unor pagube rezultate din sosirea produselor cu întârziere ci timpul total de transport. Stabilirea necesarului de mijloace auto O altă etapă în procesul de optimizare a transportului într-o întreprindere. costul total Ca are două componente şi anume: costul variabil cu distanţa Cv2 costul fix pe tonă Cf2. Sporul de rapiditate se calculează atunci când transportul unor produse trebuie să se execute cu mare viteză. Din totalul materiilor prime. Pentru calculul punctului de indiferenţă trebuie să se ia în consideraţie toate tipurile de cheltuieli. care poate avea în vedere: 1. pe distanţe mai mici decât indiferenţă şi invers. de obicei. Cf = Ca Cv1xd + Cf1 + Cs = Cv2 x d + Cf2 Pi = (Cf2 – ( Cf1 + Cs ))/ ( Cv1 – Cv2) Pi = distanţa ( punctul de indiferenţă ) la care cheltuielile. va fi cel care va da un cost total mai redus decăt celălalt. într-o perioadă de timp. cu consecinţe asupra cheltuielilor care le suportă întreprinderea. se stabileşte folosind relaţia: n = Q/W x Z n = necesarul zilnic de mijloace auto. de regulă mai mari. respectiv: un cost variabil cu distanţa Cv1 în lei pe t/km. Mijlocul de transport ale cărui cheltuieli variabile sunt. Sporul de rapiditate Sr. durata de folosire anuală a mijloacelor din parcul propriu. vom compara timpii totali de efectuare a transportului T care au în componenţa lor : . urmând ca pentru partea ce revine transportului auto să se facă calculul necesarului de mijloace.

în minute. C = coeficientul de utilizare a timpului de lucru 80-90 % u = cantitatea transportată zilnic de un mijloc de transport auto. timpul mediu admis între două aprovizionări succesive. În orice caz. în tone. folosirea graficului orar de transport. 3. îmbunătăţirea muncii în depozitele furnizorilor şi ale beneficiarilor. în fincţie de natura gamei de produs şi de piaţă. Se calculează: t = td + tf + te în minute. Alţi factori sunt: folosirea remorcilor de către autocamiaonele de mare tonaj. Una din cele mai productive căi de reducere a cotei de cheltuieli de circulaţie ce revin transporturilor. materiale şi mărfuri care să conducă la reducerea distanţei de la care are loc aprovizionarea întreprinderii. în minute. în tone Z = numărul de zile în care este planificat să aibă loc transferul lotului respectiv. în tone. amenajarea corespunzătoare a produselor în mijloacele de transport. extinderea tehnologiilor moderne de transport.W = productivitatea zinică a mijlocului auto ales. reducerea duratei staţionărilor la încărcare şi descărcare. T = timpul anual de lucru. necesarul anual mediu zilnic pentru transportul tuturor produselor repartizate unei anumite categorii de capacitate. N = necesarul anual mediu zilnic.2 Căi de reducere a costului transportului. în minute. u = n x k în tone /zi U = u x Ta în tone /an N = Q/U. în bucăţi auto. în zile. unde: numărul de unităţi ce trebuie aprovizionate durata medie a unui ciclu de aprovizionare. în tone. Transportul reprezintă un cost direct adăugat la preţul produsului şi orice reducere a costurilor de transport va determina o creştere a profitului. 2. PARTICULARITĂŢILE TRANSPORTURILOR INTERNAŢIONALE . Necesarul de autovehicule pentru aprovizionarea cu o anumită cadenţă se calculează cu ajutorul relaţiei: N A d D = = = = A x d / D. presupunând că preţul rămâne constant. 2. n = ( T x C )/t. Costurile de transport variază de la mai puţin de 1% ( pentru aparate ) la peset 30% ( pentru alimente ) din preţul de vânyare recomandat al produsului. Unde: t = durata medie a unei curse td = timpul efectiv de drum tf = timpul cu încărcarea te = timpul cu descărcarea n = numărul de curse efetuate zilnic de un auto T = timpul total zilnic de lucru. costul mediu de transport este între 5 –6 % din preţul de vânzare cu amănuntul recomandat al produsului. o reprezintă alegerea acelor furnizori de materii prime. K = capacitatea de transport. U = capacitatea anuală de transport a unui mijloc de transport auto.

Transportul rutier prezintă avantajul că se realizează direct din poartă în poartă şi cu o mare rapiditate. reprezentat prin Scrisoarea de Trăsură tip CMR. Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri CMR Semnată la Geneva în anul 1956. dacă locul primirii mărfurilor şi locul prevăzut pentru eliberare. În cadrul preocupărilor internaţionale pentru unificarea normelor privind tranporturile rutiere au fost elaborate o serie de convenţii care facilitează dezvoltarea transporturilor rutiere. În fiecare ţară au apărut reglementări care stabilesc condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească camioanele străine pentru a fi admise să circule pe drumurile naţionale şi condiţiile care asigură securitatea şi disciplina rutieră. locul şi data primirii mărfii pentru transport 4. Primul exemplar se remite expeditorului. chiar dacă lotul de marfă expediat este mai mare şi se încarcă pe mai multe autocamioane aparţinând aceluiaş cărăuş. în cazul în care pentru un astfel de transport a fost încheiat un contract de transport de mărfuri pe şosele. cu titlu oneros. CMR se aplică oricărui transport internaţional de mărfuri. numele şi adresa expeditorului 2. Convenţia internaţională referitoare la transportul mărfurilor perisabile. Convenţia vamală referitoare la transporturile internaţionale de mărfuri sub acoperirea carnetului TIR. independent de domiciliul şi de naţionalitatea părţilor contractante. locul prevăzut pentru eliberarea mărfii . prin transporturi internaţionale înţelegem acele transporturi care traversează cel puţin o frontieră de stat. cu vehicole. punctele de expediere şi de destinaţie a mărfii fiind situate în ţări diferite. Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional rutier. 5. CMR 2. Printre cele mai importante amintim: 1. 4. care circulă pe teritoriul naţional. sunt situate în două ţări diferite. pentru evitarea poluării mediului şi de apărare a activităţii turistice. Reglementările naţionale în domeniul transportului rutier sunt foarte diverse de la ţară la ţară. numele şi adresa transportatorului 3. al doilea însoţeşte marfa până la destinaţie. Convenţia pentru asigurarea împotriva răspunderii civile ( Cartea Verde). şoselelor. 3. Scrisoarea de trăsură se întocmeşte în trei exemplare semnate atât de predător cât şi de cărăuş. Scrisoarea de trăsură trebuie să cuprindă obligaroriu următoarele elemente: 1. podurilor împotriva uzurii cauzate de camioanele străine. Convenţia asupra circulaţiei rutiere şi protocolul privind semnalizarea rutieră. iar al treilea exemplar rămâne la transportator. Efectuarea transportului direct permite o mai bună conservare a mărfii şi reducerea cheltuielilor cu ambalarea şi manipularea intermediară.1. la acestea adaugându-se şi măsurile de protejare a drumurilor. Transporturile internaţionale rutiere Dacă prin transporturi interne se înţeleg trasporturile efectuate între localităţi sau în interiorul localităţilor unei ţări. aşa cum sunt indicate în contract. 1. Contractul de transport tip CMR care se prezintă sub forma scrisorii de trăsură se consideră încheiat atunci când marfa a fost încărcată în autocamion. prin această convenţie sunt reglementate în mod uniform condiţiile generale în care se încheie şi se execută contractul de transport rutier de mărfuri. iar conducătorul auto a semnat scrisoarea de trăsură de preluare a mărfii. din care cel puţin una este ţară contractantă. Scrisoarea de trăsură se întocmeşte pentru fiecare autocamion în parte.

precum şi în organizarea şi expedierea mărfurilor în vederea reducerii duratei de transport şi micşorării preţului de transport. ducând şi la micşorarea cheltuielilor legate de staţionarea autovehiculului şi a echipajului în străinătate. prin conducătorul auto. transporturile feroviare şi-au păstrat avantajele pe care le deţineau faţă de alte modalităţi de transport cum ar fi: asigurarea unui flux continuu de transport.5. valoarea declarată a mărfii 11. TRANSPORTURILE INTERNAŢIONALE ÎN TRAFIC FEROVIAR În ultimii ani societăţile feroviare au depus mari eforturi în dezvoltarea şi perfecţionarea materialului rulant. menţionându-se şi marcajele respective 8. ceea ce permite o aprovizionare ritmică şi eliminarea în mare parte a stocurilor la producător şi utilizator. instrucţiunile privind formalităţile vamale 9. fiecare dintre participanţi răspunde pentru executarea contractului de transport pe total. . de către mai mulţi cărăuşi rutieri succesivi. CONVENŢIA VAMALĂ REFERITOARE LA TRANSPORTUL INTERNAŢIONAL SUB ACOPERIREA CARNETELOR TIR Convenţia TIR încheiată la Geneva în 1959 acordă transportatorilor avantaje de ordin vamal. menite să faciliteze traficul internaţional de mărfuri. lipsa sau proasta completare a documentelor necesare tranzitării. Expeditorul răspunde faţă de cărăuş pentru nedeclararea corectă a mărfii privind caracteristicile acesteia. la intrarea pe teritoriul străin. lista documentelor remise transportatorului pentru ca acesta să răspundă în caz de pierdere sau deteriorare a lor. eliberându-I în schimb o confirmare de primire. iar pentru mărfurile periculoase se va indica denumirea general recunoscută 7. numărul coletelor. o importantă garanţie vamală. expeditorul răspunde de proasta ambalare a mărfii sau defecţiunii acesteia care ar produce avarierea mărfii sau autovehiculului. Cărăuşul rutier trebuie să conserve calitatea şi cantitatea mărfii în timpul transportului şi s-o predea în bune condiţii la timpul prevăzut în contract. De asemenea. Transportatorul care preia marfa de la transportatorul precedent preia şi scrisoarea de trăsură rutieră pe care va înscrie numele şi adresa. Mărfurile transportate sub carnetul TIR în vehicule rutiere sigilate sau în containere sigilate încărcate în vehicule rutiere nu vor fi supuse plăţii sau consemnării drepturilor şi taxelor de import sau de export de organele vamale şi nu vor fi supuse. Prin crearea posibilităţilor de a transporta mărfuri fără controale vamale la vămile de tranzit. termenul în care transportul trebuie efectuat 10. Dacă nu se foloseşte carnetul TIR. durata transportului se scurtează. starea aparentă a mărfii şi ambalajelor. care ar putea produce avarierea autovehiculului sau a altor mărfuri pe care la transportă sau care ar putea provoca daune persoanelor care vin în contact cu marfa. de regulă. Cărăuşul răspunde pentru executarea cu întâziere a contractului de transport. În acelaşi timp. 2. remarci care pot conduce la refuzul de plată a mărfii de către destinatar sau la pretenţii şi reclamaţii faţă de încărcător. controlului vamal. Dacă transportul se execută în baza unui singur contract. atunci echipajul fiecărui autovehicul încărcat cu mărfuri trebuie să depună de fiecare dată. Transportatorul este obligat să constate la încărcare. numele şi adresa destinatarului mărfii 6. îndeplinirii formalităţilor de vămuire la frontierele ţărilor de tranzit sau în ţara de destinaţie. El poate înscrie anumite remarci pe scrisoarea de trăsură. Încărcătorul răspunde de insuficienţa. precum şi exactitatea numărului de colete în baza observaţiilor şi constatărilor făcute. denumirea curentă a mărfii şi felul ambalajului.

respectiv destinatarului mărfurilor precum şi drepturile şi obligaţiile căilor ferate participante la transport . condiţiile de transmitere a acestora de la o cale ferată la alta. răspunderile şi limitele acestor răspunderi pentru căile ferate şi beneficiarii de transport. Contractul de transport se consideră încheiat din momentul în care calea ferată de predare a preluat marfă la transport. încasarea mult mai rapidă a contravalorii mărfurilor exportate şi expediate pe calea ferată. Scrisoarea de trăsură se întocmeşte pentru fiecare vagon încărcat cu marfă şi trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente: numele şi adresa predătorului denumirea staţiei de predare denumirea mărfii numele şi adresa destinatarului greutatea mărfii sau în lipsa acesteia o indicaţie conformă cu prescripţiile în vigoare la staţia de predare numărul coletelor şi descrierea ambalajului pentru expediţiile de coeltărie numărul vagonului şi în plus pentru vagoanele particulare. întrucât riscurile de avariere a mijlocului de transport sunt mai mici la transportul feroviar comparativ cu alte modalităţi de transport. cheltuielile şi consumul de materiale cu ambalarea sunt mai mici. atât cele aparţinând căilor ferate. confirmată prin aplicarea ştampilei pe scrisoarea de trăsură. oficiu vamal sau a oricărei autorităţi. containerele. ţara de înmatriculare enumerarea detaliată a documentelor cerute de organele vamale şi alte autorităţi. în principiu. Transporturile feroviare internaţionale sunt reglementate prin convenţii care cuprind şi reguli generale aplicabile contractului de transport şi cooperării între căile ferate participante la transport. Cuprinsul şi forma contractului de transport feroviar sunt reglementate de convenţia internaţională feroviară COTIF. forma şi conţinutul contractului de transport feroviar în trafic internaţional. Contractul de transport feroviar se încheie între predătorii mărfurilor la transport şi staţia de predare a căii ferate din ţara de expediţie care acţionează ca reprezentant unic al tuturor căilor ferate participante la transportul în cauză. iar negocierea documentelor se poate face. Scrisoarea de trăsură COTIF _CIM cuprinde: originalul care însoţeşte transportul pe tot parcursul şi se eliberează . gestiunea transportului se face separat de fiecare cale ferată. Regulamentele internaţionale în materie de vagoane stabilesc condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vagoanele care circulă în trafic internaţional. iar predătorul sau primitorul mărfii aparţine unor state diferite. cât şi independenţei de condiţiile atmosferice. Transportul pe calea ferată este mult mai complex decât celelalte modalităţi de transport deoarece se realizează cu mijloace aparţinând mai multor administraţii de căi ferate. anexate la scrisoarea de trăsură sau menţionate ca fiind ţinute la dispoziţia căii ferate într-o anumită agenţie. paletele. cât şi cele particulare. întrucât manipularea şi fixarea se fac direct de către producător. traversează în tranzit mai multe ţări cu regimuri vamale diferite. Principalele convenţii sunt: Convenţia internaţională pentru transportul mărfurilor COTIF /CIM Regulamentul pentru folosirea reciprocă a vagoanelor de marfă în trafic internaţional RIV Prin convenţiile multilaterale feroviare se reglementează condiţiile generale de transport al mărfurilor din trafic feroviar internaţional. realizarea unei integrităţi mai mari a mărfurilor în timpul transportului. răspunderile în caz de avarie sau pierdere. cu personal specializat şi cu utilaje specifice operaţiunilor de încărcare-descărcare. după expedierea fiecărui vagon. deoarece încărcarea mărfurilor se face imediat ce marfa a fost produsă.obţinerea unei regularităţi în ceea ce priveşte timpul de transport datorită modului de organizare.CIM. drepturile şi obligaţiile predătorului.

Predătorul este obligat. Duplicatul este folosit de predător la încasarea contravalorii mărfii expediate. insuficienţa sau neregularitatea acestor documente. Se foloseşte pentru antecalcularea taxelor de transport şi pentru reclamarea refacţiilor ( reducerilor) indirecte la căile ferate de tranzit. Pentru transportul mărfurilor care necesită anumite măsuri speciale de precauţie sau manipulare. Calea ferată este obligată să constate greutatea mărfii şi ţara reală a vagoanelor. Stabilirea greutăţii mărfurilor încărcate se face conform regulilor şi dispoziţiilor interne în vigoare ale căii ferate de preluare a mărfii. Calea ferată este obligată să înscrie în scrisoarea de trăsură rezultatul constatării. taxele accesorii. Foaia de expediţie se eliberează într-un număr de exemplare egal cu numărul căilor ferate participante la transport. Matca scrisorii de trăsură care rămâne în staţia de frontieră Copia scrisorii de trăsură care rămâne la staţia de expediţie. ca urmare a cântăririi efectuate de calea ferată.destinatarului odată cu marfa. În cazul în care marfa prezentată la transport este ambalată necorespunzător. Calea ferată nu este obligată să verifice dacă documentele prezentate sunt suficiente şi exacte. de avarierea însăşi a mărfii sau a materialului rulant al căilor ferate. firmele producătoare de autoturisme ) precum şi unele bănci cumpără . Există multe firme particulare mici de familie care deţin 1-2 nave de capacitate mică dar se observă o puternică concentrare a flotei în mâinile marilor companii. atunci calea ferată răspunde pentru greutatea constatată de organele proprii ale căii ferate. Predătorul este obligat să anexeze la scrisoarea de trăsură documentele care sunt necesare pentru ca formalităţile cerute de organele vamale şi de alte autorităţi administrative să poată fi îndeplinite înainte de eliberarea mărfii către destinatar. denumirea staţiei şi a căii ferate de destinaţie. avizul şi adeverinţa de primire care însoţesc marfa până la destinatar pentru confirmarea primirii mărfii. Când există două greutăţi diferite. denumirea staţiei şi a căii ferate de predare. Predătorul răspunde faţă de calea ferată pentru orice pagube care ar putea să rezulte din lipsa. predătorul este obligat să aplice pe fiecrae colet etichete pentru manipularea cu atenţie. Tot mai multe firme de producţie ( firmele de prelucrare a petrolului. ORGANIZAREA TRANSPORTURILOR MARITIME INTERNAŢIONALE Flota maritimă comercială aparţine unor firme particulare sau unor societăţi mixte particulare de stat. taxele vamale şi alte cheltuieli survenite de la primirea mărfii la transport până la eliberare se plătesc fie de către predător fie de către destinatar. Certificatul scrisorii de trăsură care însoţeşte transportul până la frontieră. foaia de expediţie care este oprită de staţia de destinaţie şi care serveşte la decontarea cheltuielilor de transport între căile ferate. sau unor societăţi supranaţionale. calea ferată poate refuza primirea ei. duplicatul care rămâne la predător pentru a face dovada expedierii mărfii pe calea ferată şi constituie dovada preluării taxelor de transport total sau parţial. Taxele de transport. este obligat să prevadă coletele cu inscripţii clare şi care să nu poată fi şterse sau cu etichete cu următoarele date: semnele ( mărcile ) şi numerele coletelor. la expediţiile cu tranbordare şi coletărie. Acest lucru determină tot mai mult întrepătrunderea între capitalul industrial şi cel din transporturi. numle predătorului şi a destinatarului. să ambaleze marfa în aşa fel încât să fie ferită de pierdere totală sau parţială. când natura mărfii o cere. nu i se conservă proprietăţile sau nu i se asigură condiţiile de trasbordare dintr-un vagon intr-altul. Predătorul.

care nu este legată de o anumită rută de transport. dar confirmă că a existat un acord prealabil între încărcător şi cărăuş de a realiza o prestaţie de transport. portul de încărcare prevăzut în contractul de transport maritim şi data la care mărfurile au fost luate în primire în portul de încărcare numele navei pe care trebuie încărcată marfa portul de descărcare. . Conosamentul este un titlu reprezentativ al mărfurilor care se transportă pe nava respectivă. marcajele principale necesare pentru identificarea mărfurilor. În mod uzual. Transportul maritim se practică fie în sistem tramp fie în sistemul de navigaţie de linie regulată. de anumite porturi fixe de expediţie si de destinaţie.numeroase nave comerciale. Cel care este în posesia acestui document este socotit ca fiind proprietarul mărfurilor descrise. cărăuşul trebuie. Conosamentul reprezintă promisiunea cărăuşului că va livra marfa înscrisă încărcată la bord sau preluată la transport într-un port nominat. Conosamentul nu este el însuşi contract de transport. navele de linie furnizează serviciile lor unei clientele numeroase. Navale tramp transportă în general mărfuri grele şi voluminoase. destinatarul. precum şi greutatea sau cantitatea mărfurilor starea aparentă a mărfurilor numele şi sediul principal al cărăuşului numele încărcătorului data încărcarii efective a mărfurilor pe navă. CONOSAMENTUL In mod curent termenul engelzesc BILL OF LADING defineşte un document care evidenţiază încărcarea mărfurilor pe o navă. şi care nu pot constitui prin ele însele. numărul de colete sau de bucăţi. Navigaţia de linie presupune o navigaţie organizată şi regulată. între anumite porturi şi după un orar fix anunţat anticipat. care expediază mărfuri în partizi relativ mici. minereuri. la temperaturi obişnuite sau scăzute. creditul necesar finanţarii contractului de vânzare cumpărare. prin care se dovedeşte că mărfurile descrise cantitativ şi calitativ în acest document au fost încărcate sau au fost preluate pentru a fi încărcate pe o anumită navă şi pentru a fi transportate dintr-un port în alt port în scopul de a fi predate persoanei nominate sau posesorului acestui document. Ca atare. cereale. care de regulă este portul unde efectiv s-a descărcat marfa de pe navă şi unde încetează responsabilitatea cărăuşului. dar des. cherestea ). luate individual. să înscrie în conosament menţiunea “încărcat la bord”. Locul şi data emiterii conosamentului Numărul exemplarelor negociabile semnate de cărăuş şi comandantul navei. îngrăşăminte chimice. după încărcarea efectivă a mărfurilor pe navă. cunoscute în practică sub denumirea generică de marfuri de masă ( ţiţei şi derivare petroliere. de regulă comandantul navei. o declaraţie expresă. o încărcătură complexă pentru o navă dată. o navă de linie trebuie să ofere condiţii optime pentru tranportul oricăror feluri de mărfuri. La cererea încărcătorului. Conosamentul înseamnă dovada existenţei contractului de transport. dacă este cazul. cărbuni. Navigaţia tramp presupune o navigaţie neregulată. Deci. solide sau lichide. privind aspectul periculos al mărfurilor. pe o rută comercială dată. În acelaşi timp armatorii devin coproprietari de societăţi industriale şi de bănci. prin intermediul băncilor. Conţinutul conosamentului natura generală a mărfurilor. care dispune de o partidă de marfă suficientă pentru a ocupa spaţiul de transport oferit de nava în cauză. Fiecare cursă a unei nave tramp este legată în general de satisfacerea cerintelor de transport ale unui singur navlositor. . dacă este menţionat de încărcător. conosamnetul este o adeverinţă semnată de cărăuş sau de o persoană împuternicită de acesta. Conosamentul este un instrument de credit întrucât pe baza lui se deschide. minerale sau vegetale.

Conosamentul direct . cu acelaşi mijloc de transport. întrucât persoana înscrisă în acest document trebuie să întocmească un act de cesiune. În majoritatea contractelor de vănzare cumpărate şi acreditive se solicită ca document de plată acest tip de conosament întrucât există siguranţa că marfa înscrisă în conosament a fost încărcată şi este practic în curs de deplasare pe nava indicată. respectiv cărăuşul principal care răspunde de transport şi de predarea mărfii la destinatarul final.acoperă întreaga distanţă de transport. DPDV al continuităţii transportului conosament fără transbordare folosit în transporturile directe. 2. Ceilalţi participanţi la lanţul de transport eliberează conosamente sau alte documente de transport. rătăcire sau sustragere a originalului. Se foloseşte mai ales la transportul mărfurilor cu nave de linie. Conosamentul la ordin este emis la ordinul unei anumite persoane. care apoi îl poate andosa unei alte persoane care devine proprietarul de drept al mărfii. însă răspund numai în porţiunea de transport pa care s-a executat transportul. Prin urmare deţinătorul conosamentului este şi proprietarul mărfii înscrise în conosament. Acest conosament este de preferat dpdv al conservării calităţii şi cantităţii mărfii şi a duratei de transport conosament cu transbordare folosit pentru partizile mici de marfă. persoana care îl deţine nu-l poate folosi pentru a intra în posesia mărfurilor.atunci cănd la transport participă mai mulţi cărăuşi. trebuie să-l notifice comandantului navei. Andosarea se poate face în plin ( indorsment in full ) atunci când se nominează persoana şi în alb ( indorsment in blank ) când nu se indică persoana căreia I se transmite conosamentul. fiind . Deci comandantul eliberează marfa celui care îl prezintă în portul de descărcare. Dpdv al rutei şi destinaţiei de transport acoperite conosament oceanic sau maritim – acoperă transportul dintr-un port maritim de încărcare până la portul de descărcare conosament de serviciu . 4. Conosamentul la purtător este acel tip de conosament pe care sunt înscrise cuvintele la purtător. Acest tip de conosament este eliberat la cererea şi din ordinul cărăuşului principal. întrucât acesta nu cunoaşte decât un singur cărăuş. în cantitatea indicată. acesta neavând dreptul să elibereze marfa decât persoanei nominate. Conosamentul primit spre încărcare reprezintă o obligaţie fermă de a transporta mărfurile nominate în cantitatea descrisă în portul de destinaţie nominat şi de a le preda destinatarului.Tipuri de conosament 1. pe care. în condiţiile de calitate şi cantitate descrise de conosament. respectiv mai multe nave participante la executarea transportului. Un asemenea tip de conosament se transferă mai greu în timpul executării transportului. în funcţie de modul de transmitere a proprietăţii conosamentele pot fi conosamentul nominativ conosamentul la ordin conosamentul la purtător Conosamentul nominativ se eliberează în favoarea unei anumite persoane nominată expres în acest document ca fiind singura îndreptăţită să solicite armatorului să-I predea mărfurile înscrise. Din punct de vedere al momentului încărcării mărfii pe navă conosamentele pot fi conosament încărcat la bord conosament primit spre încărcare Conosamentul încărcat la bord indică faptul că marfa a fost încărcată la bordul navei. Are avantajul că în caz de pierdere. Pentru încărcător acest tip de conosament este foarte avantajos. se pot elibera mai multe conosamente care să acopere numai o parte din lanţul de transport. 3.

Conosamente eliberate de operatori multimodali şi case de expediţie interbaţională. în care mărfurile sunt aduse la aeroport şi sunt preluate apoi la aeroportul de destinaţie. iar în cazul transporturilor mixte. Cele mai multe dintre acestea permit o încărcare rapidă a mărfurilor. mărfurile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie admise la transport potrivit dispoziţiilor legale în vigoare mărfurile şi ambalajele lor să nu prezinte pericol pentru aeronavă. în special al celui aerian auto. Pentru transportul mărfurilor se folosesc atât avioane mixte. Tendinţa principală este însă aceea a utilizării tot mai largi a avioanelor specializate. Pentru transportul pe calea aerului. TRANSPORTUL AERIAN Transportul internaţional de mărfuri s-a dublat la fiecare 5-6 ani. cât şi avioane construite special pentru transportul mărfurilor sau adaptate la astfel de transporturi. cu ajutorul autovehiculelor. Utilizarea pe scară largă a containerelor a impulsionat într-o mare măsură dezvoltarea traficului combinat. persoane sau bunuri. Contractul de transport internaţional aerian Contractul internaţional pentru transportul mărfurilor dintr-o ţară în alta se manifestă sub forma scrisorii de transport aerian. la transportul cu avionul se pretează o gamă largă de mărfuri. eliminarea cheltuielilor cu depozitarea mărfurilor înainte şi după efectuarea transportului. cu produse urgente la transport ( piese de schimb. Tot mai multe sunt produsele care se pretează la transportul cu avionul. reprezentând cea mai dinamică modalitate de transport. Avionul poate asigura aprovizionarea ritmică a unor localităţi inaccesibile altor mijloace de transport. documentaţii tehnice ). să nu tulbure sau să incomodeze pasagerii să fie cântărite la predare şi însoţite de toate documentele necesare ambalajul mărfurilor să fie corespunzător pentru transportul aerian şi să asigure integritatea încărcăturii în cadrul manipulărilor obişnuite fiecare colet să aibă o etichetă care să indice numele şi adresa completă a expeditorului şi destinatarului mărfurile să fie aduse la aeroport în orele stabilite prin programul de lucru al acestuia sau la orele indicate de către transportator. pentru pasageri şi mărfuri. respectiv distanţa totală din poartă în poartă.. evitarea transbordărilor excesive care duc la deteriorarea mărfurilor. vaccinuri ) şi continuând cu produsele perisabile obişnuite ( legume şi fructe proaspete. începând cu cele a căror perisabilitate se manifestă în ore ( seruri. carne proaspătă. În unele porturi cărăuşii au reprezentanţi diferiţi.neeconomic a angaja întreaga capacitate a unui mijloc de transport din potul de înărcare până la descărcare. . Conosamentele eliberate de casele de expediţie internaţionale sau de operatorii multimodali acoperă întregul lanţ de transport. Scrisoarea de trăsură reprezintă dovada primirii mărfii de către compania aeriană pentru a fi transportată şi acceptarea condiţiilor generale pe care le are faţă de beneficiar. agenţi de încărcare sau case de expediţii care preiau marfa de la încărcător eliberând în schimb conosamente în numele cărăuşului pe care. brânzeturi ). în special a celor ambalate în containere speciale. În general.l reprezintă. în special mărfuri cu valoare unitară ridicată şi greutate sau volum redus. utilizarea unor ambalaje uşoare şi ieftine. 5. DPDV al persoanei care elibereaza conosamentul conosamente eliberate de cărăuşi – prin comandaţii navelor conosamente eliberate de agenţii cărăuşului .

Principalele menţiuni pe care trebuie să le cuprindă o scrisoare de transport aerian sunt: punctele de plecare şi de destinaţie greutatea. că trasportatorul aerian a preluat marfa ca atare şi trebuie s-o predea destinatarului. numărul şi dimensiunea coletelor. a tuturor companiilor aeriene participante. care efectuează primirea întregii cantităţi. La transporturile succesive. Companiile aeriene preferă această grupare a mărfurilor întrucât obţin o economie de forţă de muncă în activitatea de expediţie şi de întocmire a documentelor. atât faţă de expeditor cât şi faţă de destinatar. volumul. care urmează să preia marfa la aeroportul de destinaţie menţiuni în legătură cu modul de plată a taxelor de transport şi a celor accesorii numele şi adresa expeditorului Expeditorul răspunde pentru exactitatea datelor privitoare la marfă înscrise în scrisoarea de trăsură şi va suporta orice daună pe care o poate avea transportatorul aerian sau orice altă persoană angajată de acesta din cauză declaraţiilor inexacte sau insuficiente. răspunderea este solidară. Primul exemplar original poartă menţiunea pentru transportator. fiscale. numărul coletelor şi ambalajul mărfurilor fac dovada. pierdere sau avariere a mărfii care face obiectul transportului. Prin trafic consolidat se înţelege gruparea mai multor expediţii pe aeroportul de plecare pentru un singur aeroport de destinaţie şi un singur destinatar. marcajul şi starea mărfii predată la transport documentele anexate la scrisoarea de transport aerian necesare îndeplinirii formalităţilor vamale. este semnat atât de expeditor cât şi de transportator. Al treilea exemplar original poartă menţiunea pentru expeditor . însoţeşte marfa până la destinaţie şi se predă destinatarului. Gruparea expediţiilor se realizează de casa de expediţii care colectează expediţiile de la mai mulţi expeditori şi întocmeşte o singură scrisoare de transport aerian înscriind ca destinatar tot o casă de expediţie corespondentă. că marfa I-a fost predată de către cărăuş în stare bună şi în conformitate cu cele înscrise în scrisoarea de trăsură. până la proba contrarie. pentru îndeplinirea formalităţilor vamale şi pentru rezilierea unor decontări pentru prestaţii. după primirea mărfii la transport şi rămâne la expeditor pentru a fi negociat. Transportatorul aerian răspunde pentru daunele ivite în caz de distrugere. Copiile scrisorii de trăsură sunt folosite pentru a confirma primirea de către destinatar. Casa de expediţie realizează această grupare şi expediere cu o singură scrisoare de trăsură pentru mai multe partizi. Răspunderea cărăuşului aerian include şi perioada în care mărfurile se aflau în grija sa pe aeroport. În scopul reducerii costurilor de transport pe calea aerului se foloseşte pe scară largă traficul consolidat. Cărăuşul nu răspunde pentru pagubele rezultate din natura sau viciul propriu al mărfurilor transportate. Expeditorul răspunde pentru faptul că la predarea mărfii nu a transmis instrucţiunile cu privire la operaţiunile tehnice sau comerciale pentru a pune pe cărăuş în situaţia de a acţiona în cunoştinţă de cauză. dacă evenimentul s-a produs în timpul călătoriei. este semnat de transportator. fito – sanitare şi de altă natură numele şi adresa destinatarului.Scrisoarea de transport aerian se întocmeşte în trei exemplare originale şi mai multe copii ( în funcţie de necesităţile beneficiarului de transport ). eventual numele şi adresa agentului acestuia. dimensiuni. până la proba contrarie. felul ambalajului. la bordul aeronavei sau întrun loc oarecare. este semnat de expeditor şi rămâne la cărăuş. Primirea mărfurilor fără protest din partea destinatarului presupune. aparţinând mai multor expeditori. Enunţurile din scrisoarea de trăsură cu privire la greutate. efectuate de mai multe companii de transport. în caz de aterizare în afara unui aeroport. Al doilea exemplar original poartă menţiunea pentru destinatar . pentru a .

Constituirea unităţilor de încărcătură se realizează prin: forma produsului. Paletizarea este o tehnologie de manipulare. Taxele de transport şi distribuţie se percep fie de la casa de expediţie consolidatoare fie de la cumpărător în funcţie de condiţia de livrare şi înţelegere existentă dintre cumpărător sau vânzător şi transportator. identice sau diferite. Tehnologii moderne de transport Dacă avem în vedere că prin specializarea mijloacelor de transport bunurile în drumul lor de la producător la beneficiar sunt. Se păstrează. Documentele de transport rămân aceleaşi ca şi la consolidarea directă.. transportate de mai multe mijloace de transport. În baza scrisorii de transport aerian de casă. întocmind şi formalităţile necesare de import.beneficia de traficul companiilor aeriene valabile pentru cantităţi mari la o singură expediere. Această formă de consolidare a mărfurilor se numeşte consolidare directă. prin creştrea productivităţii muncii. respectiv consolidarea efectuată într-un alt aeroport decât cel de plecare. cu consecinţe asupra costurilor. în calitatea lor de beneficiari pot realiza o serie de avantaje. Folosirea paletizării generează o serie de avantaje dintre care menţionăm: Creşterea vitezei de circulaţie a produselor. Concomitent casa de expediţie consolidatoare întocmeşte câte o scrisoare de transport aerian de casă pentru fiecare expediţie House Air Way Bill ( HAWB ). fie cu un grup de exepeditori. Dă posibilitatea folosirii raţionale a capacităţii spaţiilor de depozitare. descărcarea manuală a unui vagon de citrice – 15 tone – se . calitatea şi integritatea produselor în procesul de transport. de la locul de formare până la locul de utilizare. din paletizarea şi contenerizarea la furnizor a produselor contractate şi transportate. Se scurtează durata operaţiunilor de încărcare. de-a lungul întregului proces de transport. în special pe verticală. depozitare şi transport a unităţilor de încărcătură aşezate pe un suport ( paletă). Casa de expediţie care apare ca destinatar în scrisoarea de trăsură de transport aerian consolidat primeşte pentru activitatea de degrupare un comision de la casa de expediţie conolidatoare. Preţul de transport pe care-l percepe casa de expediţie consolidatoare de la exportator este mai mic decât cel pe care l-ar fi plătit exportatorul companiei aeriene în cazul efectuării unui transport direct. Casa de expediţie destinatară preia de la compania aeriană mărfurile în conformitate cu scrisoarea de transport aerian consolidat şi a manifestului de consolidare. Consolidarea cu reexpediere se realizează fie cu o companie aeriană. care păstrează un caracter de permanenţă în timpul operaţiilor de manipulare. transport şi distribuţie. Întreprinderile. Această formă de trafic este avantajoasă şi pentru destinatari. întrucât casa de expediţie corespondentă realizează. În acesată scrisoare de casă la rubrica expeditor se înscrie firma exportatoare iar la rubrica destinatar se trec numele şi adresa cumpărătorului. în condiţii superioare. folosindu-se transportul combinat. Scrisoarea de transport aerian consolidat se numeşte Master Air Way Bill ( MAWB ) şi trebuie să fie însoţită de un “Manifest de consolidare”. în afară de gruparea de distribuţie şi transportul de la aeroport până la domiciliul fiecărui cumpărător. adesea. Există şi o aşa numită consolidare prin reexpediere. datorită mecanizării operaţiunilor respective ( de ex.descărcare a produselor. transportul până la domiciliul destinatarului. depozitare. casa de expediţie destinatară efectuează. o serie de probleme ridicate de creşterea eficienţei acestei forme complexe de transport pot fi rezolvate prin introducerea şi extinderea tehnologiilor moderne de transport. de regulă. Unitatea de încărcătură se defineşte ca un tot costituit din unul sau mai multe produse. a ambalajului sau a paletei când se folosesc box. dar mai mare decât preţul pe care l-ar plăti ea companiei aeriene în baza scrisorii de transport aerian consolidat.palete.

fapt care transformă cărucioarele motorizate într-un mijloc de transport mai economic decât motostivuitoarele. calea aleasă şi mijloacele de transport folosite. cu o maşină. cu un cost relativ mic al muncii. folosind variate soluţii în funcţie de distanţă. în timp ce paletizat. Elimină ambalajele de transport. această matodă se aplică şi astăzi. documentaţia necesară. iar distanţa de transport este redusă. manipularea materialelor a devenit o ştiinţă nouă. în paralel cu elaborarea unor noi metode de manipulare a produselor. există multe tipuri de motostivuitoare şi sunt. Simplifică formalităţile de predare primire. Dacă volumul care trebuie manipulat este mic. Containerele sunt încăperi mobile pentru mărfuri comune acestora pe tot parcursul transportului şi care de fapt constituie unitatea de încărcătură. inclusiv combinat. economiile obţinute prin folosirea cărucioarelor pot compensa costurilr de capital mai mari. Reduce necesarul de investiţii pentru magazii acoperite. să întoarcă. nu va fi necesar să folosim o instalaţie pentru a înclocui mobilitatea omului. calculele. printre altele. Cărucioarele cu motor de tipul celor cu remorcă. Creşte viteza de transport a mărfurilor prin reducerea la minimum a timpului de încărcare – descărcare. În cazul unor cantităţi moderate care trebuie transportate pe o distanţă mare. de asemenea. Folosirea containerelor în Europa a condus. În multe situaţii. să stivuiască. ca şi al vehiculelor ghidate automat pot transporta multiple incărcături.realizează cu o formaţie de 5 muncitori în două ore. El. În prezent. Cărucioarele Roata a fost următorul pas în îmbunătăţirea manipulării şi are astăzi o largă răspândire. astfel încât ele vor fi eficiente pentru deplasarea unor cantităţi mici pe distanţe mici. ea asigură în condiţii perfecte de securitate transportul. considerate excelente utilaje universale de manipulare. totuşi. acelaşi vagon se descarcă de 2 muncitori în 30 de minute) Introducerea şi extinderea paletizarii presupune pe lângă investiţii însemnate şi modificarea unor tehnologii de manipulare şi depozitare. complexă şi dinamică. sunt. să lase jos. Motostivuitoarele Motostivuitoarele – şi o dată cu ele introducerea paleţilor şi a loturilor unitare – reprezintă un pas înainte în deplasarea materialelor. dispozitive şi utilaje. Principalul lor avantaj constă în faptul că pot încărca . pe distanţe mari. În prezent. să preia din stive sau să deplaseze cutiile şi alte componente. pe lăngă cele comune cu paletizarea: Măreşte coeficientul de utilizare a mijlocului de transport. el trebuie să-şi folosească forţa fizică numai pentru transportul simplu al unor cantităţi foarte mici pe cea mai mică distanţă posibilă. la reducerea cheltuielilor pentru ambalarea mărfurilor cu până la 70 % şi a celor de manipulare cu până la 40 % ceea ce demonstrează contenetizării şi necesitatea urgentă a utilizării şi în practica de transport din ţara noastră. să prelucreze manual bunurile. al bunurilor de la producător la consumator. pe drept cuvânt. al celor ataşate benzilor rulante. MANIPULAREA MATERIALELOR Opţiuni de manipulare a materialelor: tehnici şi alternative În ultimii ani. Omul poate să ridice. Avantajele folosirii containerelor. Contanerizarea este cea mai eficientă tehnologie modernă. poate. Omul nu trebuie confundat. Cărucioarele de mână sunt relativ mici şi lente. ca şi costurile de încărcare şi descărcare. Deplasarea manuală Omul a deplasat materialele cu ajutorul mâinilor. A apărut o gamă nouă de tehnici.

generatoare de profit. mărime. 4 DISTRIBUŢIA MĂRFURILOR Conţinutul. ele pot fi încărcate şi descărcate automat. cum ar fi: livrarea mărfurilor. Distribuţia respectivă poate fi asigurată prin intermediul agenţilor de distribuţie. depozitarea şi conservarea lor. Benzile rulante Benzile rulante sunt foarte practice pentru deplasarea în linie dreaptă. mobilizarea resurselor materiale. Utilizarea benzilor rulante. a cresctut tot mai mult în ultimii ani în ţările dezvoltate. potrivit cerinţelor pe care le manifestă în cadrul pieţei. ca utilaj de transport. de asemenea. Distribuţia comercială constă în a transforma titlul de proprietate asupra produsului de la producător la consumator.şi descărca şi alte vehicule şi totodată ridica încărcăturile la înălţimi mai mari în vederea depozitării. stocarea. a fiecărei firme implicate în tranzacţiile comerciale. vânzarea cu ridicata şi cu amănuntul. spre deosebire de celelalte utilaje care realizează o manipulare separată a materialelor. dar costul creşte proporţional cu distanţa de transport. Termenul de distribuţie desemnează ansamblul mijloacelor şi al operaţiunilor care asigură punerea la dispoziţia utilizatorilor sau a consumatorilor finali a bunurilor şi serviciilor realizate de către întreprinderile producătoare. rolul şi funcţiile distribuţiei mărfurilor Procesul de distribuţie reprezintă o componentă importantă a activităţii pe care agenţii economici o desfăşoară în cadrul pieţei. . întrucât elimină manipulările dinaintea şi de după fiecare funcţie. transportul acestora. financiare şi umane necesare realizării procesului respectiv. Distribuţia fizică constă în a pune. creşterea cifrei de afaceri. Ele reprezintă cea mai bună metodă de îmbunătăţire a manipulării materialelor în majoritatea centrelor de distribuţie şi a fabricilor. ( logistica comercială ). conceptul de distribuţie are în vedere un proces mai larg. În acest interval de timp şi spaţiu au loc o serie de activităţi economice. existenţa unor coridoare mari în cadrul depozitului. Mijloacele şi operaţiunile desemnate prin termenul de distribuţie se clasifică în două mari categorii: distribuţia comercială şi distribuţia fizică. stabilirea modalităţilor de transfer a titlurilor de proprietate şi asigurarea practică a acestor titluri. prin aceasta. bunurile şi serviciile la dispoziţia consumatorilor. Totuşi. pot sorta mărfurile sau le pot grupa pe categorii. costul asamblării şi demontării paletei va rămâne destul de mare în afară de cazul când mărfurile nu sunt primite şi expediate în cantităţi paletizate. motostivuitorul are şi câteva dezavantaje: de exemplu. Conceptul de distribuţie nu trebuie confundat cu mişcarea mărfurilor. Benzile rulante permit livrarea sau descărcarea automată a bunurilor sau pe baza unei comenzi specifice. din punct de vedere material. CAP. Matostivuitoarele impun. Ele pot depozita bunurile până ce acestae sunt preluate de un operator sau de un alt utilaj. cu ajutorul mijloacelor de transport şi al stocajului. iar costul de manipulare va creşte direct proporţional cu cantităţile deplasate. Ele permit realizarea unui flux neîntrerupt al materialelor. timp. Distribuţia reprezintă procesul prin care bunurile şi serviciile sunt puse la dispoziţia consumatorilor – intermediari sau finali – asigurându –li-se acestora facilităţile de loc. Astazi. care începe în momentul în care produsul este gata pentru a fi lansat pe piaţă şi se sfârşeşte odată cu consumarea actului de vânzare la consumatorul final. Toate acestea au drept scop satisfacerea corespunzătoare a nevoilor consumatorilor şi. În timp ce mişcarea mărfurilor are în vedere deplasarea fizică a mărfurilor de la producţie la consum. chiar şi atunci când fiecare produs este în cantităţi suficient de mari care să necesite o încărcătură paletizată. Nu necesită o muncă suplimentară. care permite diminuarea costurilor de manipulare şi asigurarea unui flux constant al mărfurilor în locul unei deplasări discontinue a acestora. de asemenea.

furnizându-i un anumit număr de servicii. prin intermediul actelor de vânzare – cumpărare. atunci când apar. demontare sau ansamblare. distribuţiei îi revine rolul de a regulariza mişcarea bunurilor şi serviciilor între producţie şi consum şi de a satisface nevoile consumatorilor. etalare. nevoile consumatorului. posibilitatea de a alege dintr-un sortiment larg bunurile şi serviciile ce corespund cel mai bine nevoilor şi exigenţelor lor. cine consumă produsele proprii?. precum şi prin perioadele de realizare a produselor şi momentul manifestării nevoilor. depozitare şi condiţionare. distribuţia reuneşte un ansamblu de funcţii economice esenţiale atât pentru producători. în sens larg. Distribuţia are rolul: de a regulariza mişcarea bunurilor şi serviciilor între producţie şi consum. prin disproporţii între cantităţile oferite de către fiecare producător şi cele cerute de fiecare consumator. logistica distribuţiei ( distribuţia fizică ): metodele şi tehnicile care intervin în transportul produselor la locurile de vânzare. cât şi pentru consumatori. prin ignorarea reciprocă a mijloacelor şi nevoilor. respectiv efectuarea transferului succesiv al dreptului de proprietate de la producător la consumator. în ce cantităţi?. Prin această funcţie se are în vedere existenţa unor cazuri în care agenţii de distribuţie finanţează întreprinderile de producţie în procesul de cumpărare şi stocare a produselor. distribuţia mărfurilor reprezintă un dublu curent: 1 2 . 2 – consumator spre producător – este un curent psihologic care traduce dorinţele.Noţiunea de distribuţie. • Deplasarea produselor de la producător la consumator prin intermediul activităţilor de transport. promovarea vânzărilor şi service-ul clientelei. ambalare. pe unele perioade în . de a informa producătorul asupra faptelor şi dorinţelor clientelei. facilitării operaţiunilor de alegere a produselor necesare şi ajustării în procesul de întreţinere şi utilizare a diverselor bunuri achiziţionate. amortizând. consilierea şi organizarea service-lui după vânzare. vânzare. de a satisface clientela. în cele mai bune condiţii posibile. Pornind de la aceste considerente. permiţând scurgerea producţiei spre locurile de consum. Producătorii şi consumatorii sunt separaţi prin distanţă. manipulare. în vederea asigurării unei bune informări a clientelei cu privire la posibilităţile de satisfacere a diverselor trebuinţe. stocare. 1 – producător spre consumator – reprezintă serviciile prestate de distribuţie pentru a pune bunurile şi serviciile la dispoziţia utilizatorului final. În vederea realizării echilibrului necesar în cadrul pieţei. Acest curent permite producătorului să răspundă la următoarele întrebări: ce vrea clientul ?. efectele negative ale fenomenelor conjuncturale ale pieţei. • Informarea. Principalele funcţii ale distribuţiei sunt: • Schimbarea proprietăţii asupra produsului. înglobează următoarele domenii: circuitele şi canalele de distribuţie: itinerariul pe care produsele îl urmează în drumul lor către cumpărător şi alegerea intermediarilor. furnizându-le o serie de servicii ca: proximitatea preţului de vânzare. Prin urmare. • Finanţarea unor operaţiuni comerciale. prin regularizarea mişcării bunurilor şi serviciilor între producţie şi consum. organizarea şi administrarea vânzărilor: gestiunea forţei de vânzare a unei întreprinderi şi contactul cu intermediarii.

analiza secvenţială între unii dintre factori poate demonstra contrariul. este suficient pentru a susţine adoptarea unei politicii de vânzare directă. distribuţia pune la dispoziţia acestuia. asigură. luaţi separat. Atragem atenţia că produsul şi dreptul de proprietate asupra produsului nu parcurg întotdeauna acelaşi drum. cu echilibrul repartizat pe un număr de utilizatori mici sau accidentali. • Vânzarea prin intermediari. Producătorul se confruntă cu trei alternative fundamentale. finanţarea stocurilor. precum şi toţi intermediarii cu caracter comercial. atunci când trebuie să decidă asupra politicii de distribuţie: • Vânzarea directă. operaţiuni care fac ca efectele oscilaţiilor sezoniere sau conjuncturale ale cererii să fie anihilate. Termenul de canal de distribuţie se referă la înţelegerile comerciale încheiate în . • O politică “duală”. Principalul dezavantaj al utilizării unui intermediar îl constituie pierderea controlului asupra verigilor care formează canalul de distribuţie al produsului său. distribuţia operează o regularizare a activităţii de fabricaţie. Vânzarea directă permite vânzătorului să păstreze controlul asupra întregului proces de comercializare. prin comenzi în avans şi prin stocaje. nivel ridicat al inovaţiei tehnologice. de eforturi pentru efectuarea unor cumpărături mari şi imobilizări de sume. depozitare. Vânzarea printr-un intermediar prezintă următoarele avantaje: conduce la minimizarea costurilor legate de : organizarea vânzărilor. distribuţia îl scuteşte pe consumator de mari deplasări. Principalul dezavantaj asociat distribuţiei duale constă în dificultatea intrisecă a determinării unei împărţiri juste a pieţei între producător şi intermediar. precum şi serviciile înainte şi după vânzare. Prin asemenea facilităţi. dar încredinţează cealaltă parte a vânzărilor sale unui intermediar. În această alternativă. diferenţiate în funcţie de specificul local. Faţă de producător. acolo unde el se găseşte şi când doreşte. Funcţiile enumerate scot în evidenţă că rolul distribuţiei este multiplu şi benefic atât pentru producător cât şi pentru consumator. un conflict între numărul de cumpărărtori şi dispersia lor geografică poate face ca vânzarea directă să fie o alternativă total neeconomică. disponibilizarea imediată a produsului. Utilizarea sa este favorizată de existenţa unui: număr limitat de potenţiali cumpărători. grad ridicat de concentrare geografică a cumpărătorilor potenţiali. permiţându-i acestuia o eşalonare a producţiei pe parcursul întregului an gestionar. Distribuţia duală reprezintă o soluţie de compromis. grad ridicat de complexitate tehnică. Aşa de exemplu. distribuţia participând la eforturile financiare ale producătorilor. În ceea ce priveşte consumatorul. Însă. Această politică este favorizată de existenţa fenomenului “ jumătăţii grele”. în cantităţile solicitate. fără a implica costurile fixe care ar fi necesare pentru vânzarea directă. Elaborarea unei strategii a canalului de distribuţie Modalităţile de trecere ale unui produs din sfera producţiei în sfera procesului de consum formează circuitul de distribuţie al acestuia. facilitează contactul producătorului cu toţi potenţialii clienţi. într-un mod mai eficient. bunurile necesare. Oricare dintre aceşti factori. care disponibilizate pot fi folosite în alte scopuri. implicaţi în transferul respectiv. solicitând prestarea de servicii.care mărfurile vor fi produse şi nu vor fi vândute imediat clientului final. combinând vânzarea directă cu vânzarea intermediarilor. Circuitul de distribuţie include atât producătorul cât şi consumatorul. pierderile prin învechirea stocurilor şi creanţe nerecuperabile. în care un număr limitat de utilizatori constituie cea mai importantă parte a cererii. plătind bunurile care se stochează fără a avea certitudinea vânzării lor. producătorul îşi vinde o parte din produse în mod direct.

vederea asigurării fluxului unui produs de la punctul de producţie până la consumul final. • Circuite foarte scurte. Studiul canalelor de distribuţie comportă analiza intermediarilor şi a diverselor organisme interesate în mişcarea mărfurilor spre utilizatori. • Circuite lungi. În acest context. vor duce la un grup de consumatori cu nevoi asemănătoare – adică un segment de piaţă. Adesea. Imaginea produsului. 2. consumatorul intrând astfel în posesia produselor solicitate direct la locul de consum. precum şi a problemelor referitoare la orientarea fluxului acestor mişcări. 3. iar cea mai mare parte a muncii de comercializare cade în sarcina producătorului. Canalul comercial constituie o variabilă a mixului de marketing. Lungimea unui canal de distribuţie este dată de numărul verigilor intermediare care participă succesiv la realizarea fluxului de produse de la producător la consumator. Activităţile întreprinse într-un canal de distribuţie pot fi împărţite în trei categorii: 1. dacă grosistul îşi îndeplineşte funcţiile sale vizavi de producător şi anume: cumpărături importante chiar şi în extrasezon.formarea sortimentului comercial şi distribuţia către detailişti chiar dacă aceştia sunt foarte dispersaţi. ca şi prezentarea fizică a produsului pot fi întărite sau puse în pericol de canalul de distribuţie folosit. celelalte firme joacă un rol de intermediere. activitatea promoţională. De asemenea.detailist – consumatorul final. Adâncimea canalului de distribuţie sau gradul de apropiere a circuitului respectiv de punctele în care au loc procesele de consum ale produselor. activităţi auxiliare sau care facilitează activităţile de mai sus: colectarea şi propagarea informaţiilor. comerţul prin corespondenţă asigură un grad de apropiere ridicat. • Circuite scurte care presupun intervenţia doar a unui singur intermediar. reducerea echipei de vânzare a producătorului. posibilităţile firmei producătoare. la un loc. preţul şi eforturile promoţionale. lăţime şi adâncime. Cu excepţia furnizorului iniţial şi a consumatorului final. furnituri industriale. este important ca departamentul de marketing să preia iniţiativa în proiectarea şi gestionarea canalului. activităţi care privesc schimbarea proprietăţii asupra produsului – negocieri. o politică de preţuri adecvată. poate fi apreciat ca deosebit de util circuitul foarte scurt. textile. disponibilitatea şi dorinţa intermediarilor de a participa în cadrul canalului. care asigură livrarea directă a produselor. regularizând producţia şi evitând cheltuielile de transport ineficiente. electrice. cerinţele clientului final. în cadrul cărora nu intervine nici un intermediar. finanţarea. are în vedere măsura în care procesul de distribuţie asigură o proximitate de loc cât mai adecvată din punct de vedere al consumatorului. Există trei elemente importante care determină structura canalului de distribuţie: 1. Prin urmare. • Circuite medii producător – angrossist. cumpărări şi vânzări: canalul comercial. activităţi care privesc furnizarea fizică a produsului – incluzând transportul şi depozitarea: reţeaua de distribuţie fizică. . 2. vânzarea fiind realizată direct de către firma producătoare la cumpărătorii finali. 3. Un canal de distribuţie se caracterizează prin: lungime. canalele de distribuţie constau din lanţuri de firme. Circuitul lung numit şi circuitul “tradiţional” este în mod obişnuit folosit pentru produsele alimentare. Lăţimea sau amploarea canalului de distribuţie este dată de numărul unităţilor prin care se asigură circulaţia unui produs în cadrul aceleiaşi etape din structura circuitului respectiv. în cadrul circuitelor scurte. asumarea riscului. Principalele avantaje ale acestui tip de circuit pentru producător sunt: realizarea unui volum optim al vânzărilor cu minimum de cheltuieli.

exercitarea unui control costisitor la magazine. Ea posedă depozite şi mijloace de organizare a manipulării şi livrării care aparţin funcţiei unui grosist. susţinerea. Circuite integrate Marile magazine şi societăţi comerciale cu sucursale multiple sunt organizate astfel încât să poată îndeplini concomitent cele două funcţii comerciale ale distribuţiei: de gros şi amănuntul. Comercianţii cu amănuntul se pot uni pentru a-şi efectua aprovizionările cu mărfuri în comun. posibilitatea unor experimente comerciale ( teste. asigurându-şi astfel. ceea ce antrenează un mare volum de activităţi contabile. mai ales când producătorul îşi dezvoltă o reţea proprie de magazine. Dezavantajele vânzării directe sunt: cerinţa unor resurse financiare importante. prestarea unor servicii după vânzare. în parte. controlul mai bun al distribuţiei. prezenţa detailiştilor în proximitatea locurilor de consum. . în principiu. generează cheltuieli de distribuţie mai ridicate. mai ales pentru produsele de mare tehnicitate.concentrarea creditului pe un număr restrâns de clienţi. menţinerea preţurilor în limite rezonabile. necesitatea unor stocuri de mărfuri mari. asigurarea celui mai bun service clientelei. întregul sistem de distribuţie devine ineficient. există riscul unei posibile infidelităţi din partea grosistului. Dezavantajele circuitului lung sunt: este un sistem puţin suplu şi dependent vizavi de grosist. contactul şi legături directe cu piaţa. o singură firmă asigură aprovizionarea cu mărfuri. Astfel. Avantajele circuitului scurt sunt: economisirea marjei grosistului ( rabatul cedat vânzătorului ). facilitând cunoaşterea calitativă şi cantitativă a pieţei. îndeosebi cele de înaltă tehnicitate. participarea grosiştilor la o mai bună cunoaştere a pieţei. Avantajele acestui circuit sunt: diminuarea. funcţii de gros. nu ar permite folosirea unei echipe de vânzare la producător. dacă grosisştii nu-şi îndeplinesc în totalitate funcţiile lor. cu detailiştii şi cu o bună parte din piaţă. prelungirea de-a lungul circuitului a serviciilor comerciale şi a tehinicilor producătorului. fără rezervă. Dezavantajele circuitului scurt sunt: neasigurarea unui stoc de mărfuri suficient de diversificat. contactul direct al producătorului cu consumatorul. depozit şi sucursale. producătorul pierde contactul cu clientela finală. lansarea mai rapidă a produselor noi. gestiunea stocurilor şi contabilitatea vânzării prin numeroase puncte de vânzare. sondaje ). Circuitul scurt – este foarte utilizat. necesitatea unui număr mare de reprezentanţi comerciali pentru contactul cu numărul relativ mare al detailiştilor. angajarea unui personal la vânzare mai numeros. posibilitatea vânzării de produse a căror gamă sortimentală. garantarea calităţii produselor vândute. satisfacerea mai rapidă a clienţilor. a cheltuielilor de distribuţie. imperativul unor livrări de mărfuri foarte rapide. a mărcii de fabrică. fracţionarea comenzilor şi organizarea de livrări multiple. Vânzarea directă – este circuitul de distribuţie cel mai scurt indicat pentru anumite produse. insuficient de extinsă. are loc multiplicarea mărcilor concurente propuse de către grosist.

solicitate în mediul rural . ci faţă de produsul care va aduce clientul la uşa magazinului. vor fi mai mulţi intermediari în cadrul canalului de distribuţie. Drept urmare. organizarea activităţii după vânzare. Loialitatea detailistului nu se manifestă întotdeauna faţă de o anumită marcă comercială.coordonarea activităţii reţelei de desfacere şi de depozitare. Producătorii doresc să producă mărfuri care să se vândă. cu cât utilizatorul final va dori să aibă mai mult timp de gândire pentru achiziţionarea produsului. cu cât profitul brut obţinut din comercializarea produsului este mai mic şi frecvenţa de achiziţie a produsului este mai mare. După numărul de canale de distribuţie utilizate simultan de către un producător se regăsesc două tipuri de bază ale circuitului de distribuţie. cu atât canalul de distribuţie va fi mai scurt. Structurile canalelor de distribuţie nu sunt nici statice şi nici universale. întrucât cantităţile de mărfuri mai mici. Conflictele care apar în canalul de distribuţie sunt cel mai adesea rezultatul obiectivelor diferite ale paticipanţilor. În schimb. Recunoaşterea acestui fapt reprezintă un pas important spre crearea şi derularea unor planuri şi activităţi comune. evoluează în timp şi variază de la o piaţă la alta. pe de altă parte. • Circuit pe un singur canal • Circuit pe mai multe canale . ei vor fi preocupaţi în primul rând de consum.diferenţiat pe pieţe produs A produs B Plasarea unui producător pe mai multe canale de distribuţie evidenţiază strategii de diferenţiere a produselor şi / sau o segmentare a pieţei. Detailiştii. iar frecvenţa de achiziţie va fi mai mică. ele se schimbă.nediferenţiat diferenţiat după produse specializate . Ambele părţi au însă un obiectiv comun: servirea clientului. Canalele de distribuţie care servesc pieţele rurale tind să aibă mai mulţi intermediari decât canalele care servesc pieţele urbane. Altă caracteristică a structurii canalului este aceea că. sunt mult mai preocupaţi de comportamentul cumpărătorului. fac livrările directe către detailişti mai puţin atractive. pentru a împiedeca .

renumeraţi printr-un comision. 3. cerând circuite specifice. sunt recomandate circuitele scurte si cele medii prin intermediul detailiştilor. Utilizarea unui asemenea circuit implică obligaţia producătorului de a-şi organiza vânzările şi stocajul întregii producţii. În acest sens. precum şi prin organizarea unei puternice reţele de service. folosindu-se ca intermediari agenţi de fabrică independenţi atât faţă de producători cât şi faţă de utilizatori. Bunurile de necesitate medie sau de noutate care. Circuite lungi c) Produsele agricole. au preţ foarte ridicat în raport cu valoarea lor reală. b) Produsele industriale sau bunurile de utilizare productivă au o structură foarte diferită ele cuprinzând: materii prime şi consumabile. caracteristicile acestui tip de produse. circuite foarte scurte – apar în mod frecvent. în general. 1. care generaeză cumpărări foarte frecvente ( produse alimentare de cerere curentă. reclamă un proces de distribuţie mai complex. tutun. piese de schimb şi furnituri diverse. 1. în cazul produselor agricole. urmând a livra produsele pe baza unor comenzi individuale. întrucât majoritatea producătorilor agricoli îşi vând produsele în mod direct consumatorului final. 3. ) reclamă circuite de distribuţie care trebuie să asigure consumatorilor proximitate. Bunurile de folosinţă îndelungată prin specificul lor în ceea ce priveşte durata de viaţă şi preţul mai ridicat cer ca distribuţia lor să fie asigurată prin magazine de specialitate şi în cele mai frecvente cazuri. 3. întrucât unii comercianţi cu amănuntul au posibilitatea de a se aproviziona direct de la exploatările agricole cu o serie de produse pe care apoi le oferă consumatorilor prin intermediul diferitelor forme de vânzare. pe . Circuitele medii pot fi folosite în condiţiile în care o centrală de cumpărare are posibilitatea să-şi asume responsabilitatea achiziţionării de la exploatările agricole a unor produse pe care să le depoziteze şi condiţionaze în perioadele specifice de stocaj. etc. generează un proces de comercializare foarte dificil. în cele mai frecvente cazuri. pentru ca apoi să le dirijeze spre punctele proprii de vânzare. 2. în cadrul cărora producătorul negociază şi livrează direct produsul său către utilizator. produse agricole şi servicii a) Bunurile de consum individual. Bunurile de consum curent. 2. O asemenea distribuţie poate fi asigurată de circuitele scurte . în pieţe publice sau chiar la domiciliul acestuia. medii sau lungi. Circuite foarte scurte sau directe. reclamă prezenţa unui vânzător calificat. bunuri de echipament secundar. sprijinite de magazine de demonstraţii şi expoziţii. evoluţia cererii şi a modului de organizare a mediului rural. Circuitele de distribuţie pentru bunurile de consum individual. produse de utilizare productivă. satisfăcând nevoi de ordin psihologic sau legate de un anumit moment. Circuitele scurte sunt utilizate destul de des. rapiditate. bunuri de echipament principal. facilitate. care în general sunt produse de primă necesitate. cât şi postgaranţie.eventualele conflicte între canalele paralele. Circuite scurte. Drept urmare. prin intermediul selectării detailiştilor. pot fi puse la dispoziţia consumatorilor prin intermediul oricărui circuit de distribuţie. Circuitele lungi apar în condiţiile în care diverse societăţi comerciale specializate în activităţi de însilozare şi condiţionare a produselor agricole. 1. 4. unii fabricanţi distribuie direct produsele prin intermediul unei reţele de reprezentanţi. cosmetice şi articole de întreţinere. 2. Pentru aceasta. datorită specificului procesului de fabricaţie. care să acorde asistenţă de specialitate atât în perioadele de garanţie. piaţa acestor bunuri este puternic particularizată pe fiecare din categoriile de produse componente.

îndeosebi serviciile de producţie ( consultaţii juridice. distribuţia serviciilor către firme. modernizarea mijloacelor de transport. În cadrul complexităţii acestor prestaţii nemateriale se disting două categorii de servicii: servicii pure care folosesc doar munca fizică sau intelectuală a celui care le furnizează. favorizând modernizarea distribuţiei sub toate formele. diversificarea nevoilor şi căilor de satisfacere a acestora. şi apariţia de noi materiale şi tipuri de condiţionare a produselor dau un nou conţinut procesului de distribuţie. prezintă unele particularităţi importante pentru stabilirea circuitelor comerciale. Printre tendinţele care s-au conturat în ultimele două decenii şi care se apreciază că se vor regăsi ca pondere şi în viitor sunt: • diminuarea ponderii circuitelor scurte sau directe şi a circuitelor lungi. perfecţionarea tehnicilor de ambalare.pure sau mixte – cât şi naturii beneficiarilor de servicii. a sistemelor de ambalare şi de prezentare a mărfurilor dă posibilitatea producătorilor de a se apropia de consumatori. pe plan comercial s-au impus noi viziuni ca: aplicarea spiritului şi tehnicilor de marketing. pe două direcţii. perfecţionarea sistemelor de comunicaţie fac posibile tranzacţii de anvergură. servicii mixte care necesită folosirea simultană şi a unui bun material. preiau produsele respective de la producători.perioade îndelungate de timp. iar aparatul comercial a suferit mutaţii pe toate planurile. modificânduşi metodele de vânzare. furnizare de energie) Pentru oferirea acestor servicii marile societăţi au nevoie de o reţea de distribuţie întinsă. în ceea ce priveşte posibilităţile de organizare a distribuţiei serviciilor: distribuţia serviciilor către populaţie – aşa zisele servicii de consum. Datorită naturii serviciilor . iar pentru distribuţia lor se folosesc circuite scurte şi metode variate de realizare. care pot fi structurate pe trei planuri principale: pe plan gestionar. Evoluţia distribuţiei mărfurilor şi a circuitelor comerciale pe plan mondial În diverse ţări distribuţia a devenit un sector economic deosebit de dinamic. Modernizarea mijloacelor de transport. formele de distribuţie. se poate face o delimitare. le stochează şi apoi le vând fie către diverşi angrosişti din domeniul respectiv. îmbunătăţirea sistemelor de transport. creşterea puterii de cumpărare. Totodată. care a devenit independent. metodele de gestiune a stocurilor. care nu pot fi stocate. cea de a doua grupă de fenomene se referă la modul de conturare a tehnologiilor comerciale şi a consecinţei acestora asupra evoluţiei şi structurii produsului respectiv. spălătorii. extinderea ponderii circuitelor scurte şi foarte scurte. d) Serviciile către populaţie şi către intreprinderi Serviciile. Principalele fenomene care au generat această mutaţie sunt: din prima grupă a fenomenelor referitoare la mutaţiile ce au avut loc în viaţă socială trebuie avute în vedere: fenomenele demografice care au pus amprenta pe evoluţia gusturilor. pe planul mişcării mărfurilor. fenomen care impune necesitatea existenţei unor tipuri de intermediari care să asigure o dirijare profitabilă a . repartiţia geografică. transformarea modului de viaţă determinată de : urbanizarea crescândă a mediilor rurale. fie către comercianţii cu amănuntul care apoi le pun la dispoziţia consumatorilor. sub aspectul procesului de distribuţie. implantarea unor oraşe sau a unor cartiere – anexe la periferia oraşelor ducând la evoluţia modului de viaţă. de aprovizionare au determinat nevoia de optimizare a canalelor de distribuţie în funcţie de segmentul de cumpărători deserviţi. deschiderea graniţelor naţionale. precum. toate acestea au făcut ca cerinţele de comercializare să cunoască noi forme de realizare.

devenind operaţională şi profitabilă contribuind la afirmarea şi difuzarea produselor industriale şi agricole şi la asigurarea unei colaborări corespunzătoare cu consumatorii.fluxurilor de mărfuri. În al doilea rând. o problemă importantă în domeniul distribuţiei o constituie preocuparea pentru găsirea unor modalităţi adecvate de conlucrare între marile firme şi întreprinderile mici şi mijlocii. astfel încât.noua structură de distribuţie a viitorului . cât şi din întreprinderi integrate. care să contribuie la îmbunătăţirea continuă a structurii şi calităţii produselor şi serviciilor. Aceasta înseamnă pe de o parte creşterea sectorului terţiar. Presiunea concurenţială şi preocupările întreprinzătorilor de a moderniza continuu activitatea de distribuţie au generat o amploare deosebită a distribuţiei verticale. Este vorba de numărul de unităţi prin care se realizează circuitele respective. Un important element în domeniul distribuţiei îl constituie preocuparea pentru găsirea unor modalităţi adecvate de conlucrare între marile firme şi întreprinderile mici şi mijlocii din domeniul distribuţiei. oferind şi asistenţă tehnică. fără a fi necesară prezenţa consumatorilor în magazine. În aceste condiţii circuitul comercial de distribuţie poate fi format din mici independenţi. menţinerea unor preţuri echitabile şi asigurarea unor facilităţi de cumpărare cât şi de dezvoltare globală a comerţului în cadrul pieţei unice europene. vânzarea pe bază de catalog. • extinderea puternică a sistemelor de distribuţie integrate constituie o altă tendinţă. orizontale şi cu mai multe canale. iar pe de altă parte contuarea sectorului distribuţiei ca un mecanism esenţial al Uniunii Europene. În primul rând creşterea rolului distribuţiei în cadrul sectorului terţiar. O preocupare principală a Uniunii Europene o constituie asigurarea unei concurenţe corespunzătoare. Între principalele strategii de inovare şi diversificare a distribuţiei apar strategiile de alianţe geografice şi de preluare a controlului unor firme de către altele mai puternice. reducând gradul de adâncime a circuitelor de distribuţie. Distribuţia prin intermediul personalului comercial utilizat şi în condiţiile unui management adecvat. Una din preocupările principale în domeniul distribuţiei din Uniunea Europeană o constituie asigurarea unei concurenţe corespunzătoare. extinderea comerţului mobil. • în ceea ce priveşte mărimea unităţilor comerciale se estimează o creştere puternică a marilor unităţi care vor îndepărta reţeaua comercială de cumpărător. • o altă tendinţă cu privire la circuitele comerciale se referă la dezvoltarea puternică a circuitului comercial realizat pe baza unor licenţe de ordin comercial acordate de o firmă altei firme pentru a exploata o marcă originală. Prin politica comercială promovată în cadrul Uniunii Europene se prevede creşterea rolului distribuţiei în cadrul sectorului terţiar. Aceste aspecte conterează astăzi o accentuată tendinţă de antrenare a firmelor de distribuţie mici şi mijlocii în ample acţiuni de cooperare privind modernizarea progresivă a procesului de distribuţie. să poată răspunde exigenţelor consumatorilor din toate zonele de piaţă. fenomen care acţionează asupra circuitelor de distribuţie. poate progresa rapid. În ţările dezvoltate economic are loc o diminuare a numărului de unităţi. • modificarea amplorii şi gradului de apropiere a circuitelor comerciale de punctele în care au loc procesele de consum. Aceasta înseamnă că întreprinderile nou create de la bun început au ca obiectiv crearea de magazine moderne cu mari suprafeţe şi bine utilate din punct de vedere tehnologic pentru a desfăşura activităţi specifice tuturor stadiilor de circulaţie a mărfurilor şi transmiterea mărfurilor spre locurile de consum. Logistica inversă . deoarece perfecţionarea tehnologiei comerciale duce la dezvoltarea vânzării prin corespondenţă. Între aspectele specifice privind distribuţia mărfurilor şi circuitele comerciale în cadul Unuinii Europene pot fi enumerate următoarele.

3. sau de către comisia pentru protecţia consumatorului. Pot fi identificate trei nivele distincte în funcţie de gradul de pătrundere a produsului în sistem. legilor noi care sunt promulgate în întreaga lume şi care impun retragerea produselor defecte şi reciclarea deşeurilor solide. o ameninţare pentru sănătatea sau chiar viaţa consumatorului. La primul nivel. multe produse ajung la detailist şi consumator fără nici o marcă a identităţii produsului sau a furnizorului.. însă gradul de urgenţă este mai redus. În acest caz. cel mai important fiind gravitatea riscului produsului. în depozitele aflate sub controlul său sau în depozitele distribuitorului primar. produsul este încă sub controlul producătorului. 2. Produsele din această clasă sunt retrase deoarece ele au fost declarate de către comisia de control al alimentelor şi medicamentelor. Condiţiile procesului de retragere depind de natura produsului şi de nivelul de penetrare pe piaţă a sistemului de distribuţie. prognozele arată că acest fenomen va continua în principal datorită: schimbărilor rapide în tehnologie care necesită schimbări frecvente în design-ul produsului. În plus. Retragerea în acest caz devine mai dificilă. Localizarea acestor produse şi trimiterea lor înapoi către producător reprezintă un proces foarte costisitor. Mai mult. durata de viaţă a produsului. Produsele pot fi retrase de către o companie datorită unei varietăţi de motive: din cauza proastei ambalări. deşi nu sunt iminent riscante. La al treile nivel. având canale de distribuţie scurte sau directe. în timp. în multe cazuri. Şi acest tip de produse ar trebui retrase cât mai repede posibil. contaminarea. Se fac eforturi pentru a se recupera fiecare produs în parte. 1. sunt mai uşor de retras decât produsele de consum având canale de distribuţie lungi sau indirecte. retragere 100% din sistemul de distribuţie. şi anume angrosiştii şi vânzătorii cu amănuntul. La acest nivel localizarea şi recuperarea produsului reprezintă pentru specialistul în logistică o simplă problemă de refacere a stocului. Domeniul principal în care se aplică conceptul de distribuţie fizică inversă este recuperarea produsului. ca reprezentând un pericol iminent pentru viaţa sau sănătatea consumatorului. În acest context pot fi citate trei clase de retrageri: Clasa I. pot reprezenta. Realizarea unui proces de distribuţie inversă pentru o companie sau pentru un produs este dificilă. produsul trebuie localizat şi retras de la intermediarii implicaţi în distribuţia produsului. produsul se găseşte în mâinile consumatorului. Prima etapă în procesul de retragere o reprezintă localizarea produsului în sistemul de distribuţie. Localizarea şi recuperarea produselor la acest nivel este cea mai dificilă dintre . Valoarea produselor retrase şi a deşeurilor solide reciclate care trebuie transportate este de ordinul miliardelor de dolari. Clasa II Produsele din această clasă. mai ales că. Alte variabile care influenţează procesul de retragere sunt numărul de produse fabricate. Gradul de urgenţă a retragerii depinde de câţiva factori. nu există un plan sistematic de distribuţie.Înmulţirea reglementărilor care obligă firmele să recupereze produsele cu defecte a dus la apariţia unor sisteme de distribuţie inversă care să manipuleze fluxul de produse reciclate sau defecte. a etichetării improprii sau a metodelor improprii de distribuire având drept rezultat alterarea. Produsele industriale. Clasa III Produsele din această clasă sunt retrase dintr-o varietate de motive. Acestea pot avea o probabilitate foarte mică de a pune în pericol viaţa sau integritatea fizică a consumatorului şi totuşi ele trebuiesc retrase. Produsele etichetate greşit sau cele neetichetate intră în această categorie. produsele respective trebuie retrase de pe piaţă în cel mai scurt timp posibil. La nivelul al doilea. numărul de produse achiziţionate de către cumpărărtori.

a punctelor de vânzare şi al altor asemenea unităţi utilizate de către companie pentru fluxul fizic de produse trebuie bine trasată.Tipuri de depozite comerciale 5. Recuperarea eficientă necesită: • motivarea clientului pentru a restitui produsele defecte în vederea reparării. Experienţa multor firme arată că.3. respectiv puncte de stocare. împreună cu utilajele. instalaţiile şi dispozitivele necesare efectuării diverselor operaţii. în general bune în curs de prelucrare sau utilizare. chiar dacă au fost înştiinţaţi. a depozitelor. Trebuie făcută distincţie între noţiunea de magazie şi cea de depozit. în vederea păstrării materialelor sau produselor finite. Totodată. ale comerţului de gros. materiale.4. este esenţial să se cunoască traseul precis al produsului în cadrul reţelei totale. Din punct de vedere al companiei.1. În funcţie de forma de proprietate.2. ale comerţului cu amănuntul sau ale unor mandatari.5 DEPOZITRTEA MĂRFURILOR 5. Amenajarea interioară a unui depozit 5. trebuie realizată şi o contabilizare a cheltuielilor corespunzătoare activităţilor implicate în retragere. CAP. mărfurile destinate vânzării către clienţi. Noţiunea de depozit poate fi definită din punct de vedere economic şi din punct de vedere tehnic.1. În cazul unei retrageri. Din punct de vedere economic. Distribuţia geografică a unităţilor de producţie. specialiştii în logistică pot coordona procesul de recuperare a produselor astfel: prin intermediul personalului propriu de pe teren prin intermediul detailiştilor şi al altor intermediari prin intermediul specialiştilor în colectare din afara canalului de distribuţie. Funcţiile depozitelor 5. procesul de distribuţie inversă pentru retragerea produsului ar trebui considerat o parte integrantă a strategiei de logistică. Din punct de vedere tehnic depozitele sunt formate din totalitatea construcţiilor sau suprafeţelor special amenajate. consumatorii sun t reticienţi sau neglijenţi în privinţa returnării produselor riscante. în timp ce depozitul are rolul de a păstra. în perfecte condiţii de siguranţă calitativă şi cantitativă. a înlocuirii sau pentru rambursarea banilor. magazia este spaţiul de depozitare pentru materii prime. Funcţiile depozitelor Depozitele de distribuţie sunt spaţii. • stabilirea unor relaţii bune între transportator şi ceilalţi participanţi la procesul de distribuţie cum sunt membrii canalului de distribuţie. Se apreciază că. depozitul reprezintă unitatea de bază în cadrul proceselor de aprovizionare tehnico.materială care cuprinde totalitatea stocurilor de materiale sau produse finite păstrate în cadrul întreprinderii în vederea aprovizionării neîntrerupte a secţiilor şi atelierelor şi pentru asigurarea ritmicităţii livrărilor către beneficiari. După ce produsele au fost localizate. care sunt implantate în drumul fizic al unui produs de la producător la utilizatorul final. Rolul important al depozitelor de distribuţie rezultă din următoarele considerente: .toate. Costurile retragerii şi distribuţiei inverse sunt de 2-3 ori mai mari decât costurile distribuţiei normale datorită manevrării în cantităţi mici şi urgenţei problemei. Cel mai important obstacol în recuperarea produselor îl reprezintă consumatorul.Amplasarea depozitelor 5. depozitele pot fi: ale producătorului.

prin intermediul unui singur transport. asigurarea unei structuri sortimentale diversificate. care asigură continuitatea aprovizionării consumatorilor individuali şi indistriali. De asemenea. mărfurile rămase sunt returnate la depozitul central. expedierea de cantităţi mici poate să se limiteze pe distanţe mici. reducerea costurilor totale de distribuţie pentru fiecare producător. Depozitul creează combinaţii de produse în mod anticipat faţă de comenzile clienţilor. În cazul unei producţii sau unui consum concentrate în limitele unui sezon. Sub aspectul duratei de păstrare a produselor în stoc. firme diferite. Mărfurile sunt sortate. depozitul poate menţine produsele necesare pentru satisfacerea cererii la momentul potrivit. deplasarea bunurilor în interiorul depozitului. Depozitarea sezonieră. este adesea mult mai profitabilă apelarea la depozite apropiate de pieţele strategice. descongestionarea platformei de descărcare a clientului. fără să realizeze o depozitare pe termen lung. Sortimentul include mai multe linii de produse de la diverşi furnizori. Depozitele de distribuţie.depozit de distribuţie. care sunt aprovizionate de la depozitul central al firmei. pentru a îndeplini solicitările fiecărui client sau pieţe ţintă. Cele mai obişnuite servicii care constau în adăugarea de valoare sunt cele legate de ambalarea şi etichetarea mărfurilor. Funcţia de consolidare este necesară în situaţiile în care cantităţile necesare clientului din fiecare sursă sunt prea mici pentru a justifica transporturi individuale. diminuează timpul de livrare. Transporturile în cantităţi de masă sunt mai ieftine decât transporturile mici. Acestă funcţie este întâlnită sub două variante. Avantajele oferite clienţilor sunt: reducerea numărului furnizorilor cu care trebuie să stabilească relaţii fiecare client. amplasate corespunzător. de la furnizor. Depozitul primeşte mărfurile de la mai multe fabrici ale producătorului şi livrează clienţilor o combinaţie de produse. Depozitarea temporară. Transportarea şi ambalarea mărfurilor. în cazul mărfurilor care urmează să poarte marca privată . adaptate cerinţelor clienţilor. Formarea sortimentului comercial prin corelare cu necesităţile ferme ale comerţului de detail.Întreprinderile dotate cu depozite au o mai mare capacitate de disponibilitate a produselor la locul şi timpul solicitate de către client. În cazul unui cererii sezoniere. Sursele pot fi unităţile de fabricaţie ale aceluiaşi producător sau firme producătoare diferite. Consolidarea livrărilor. Produsele primite de la mai multe surse sunt reunite în vederea livrării către client. comparativ cu situaţia în care ar fi distribuit mărfueile în mod individual. în privinţa structurii sortimentale. Depozitele de distribuţie facilitează circulaţia produselor. produsele alimentare supuse unui proces de învechire sunt păstrate pe durată îndelungată. în condiţiile existenţei unor diferenţe temporale între producţie şi consum. costuri de transport mai mici decât în cazul aprovizionării de către fiecare client. respectiv condiţionarea şi porţionarea ( dozarea ) mărfurilor. datorate fenomenului de sezonalitate şi de dispersie spaţială diferită. prin livrarea unor cantităţi mari de produse către client. După terminarea sezonului. în mod individual. Produsele sunt menţinute în depozit până la realizarea unor livrări care utilizează complet capacitatea mijloacelor de transport. în vederea constituirii unei oferte adaptate diferitelor categorii de clienţi. Avantajele consolidării sunt: obţinerea unor tarife de transport mai mici. în practică există următoarele variante: depozitarea pe termen lung. cu puţin timp înainte de începerea sezonului. Prestarea de servicii cu valoare adăugată. Principalele funcţii ale unui depozit comercial sunt: Depozitarea şi păstrarea mărfurilor. De exemplu. expedierea în cantităţi mari se face pe distanţe mari producător. fără de care nu este posibilă participarea la întregul lanţ de distribuţie. în funcţie de sursa de provenienţă a produselor: unităţile de producţie ale aceleiaşi firme.

instalaţii de frig). consumatorul. Însă. care asigură posibilitatea raţionalizării prin mecanizarea şi automatizarea operaţiilor. Serviciile de valoare adăugată se referă şi la operaţiuni de asamblare a unor componente de produs sau corectare a unor probleme de producţie. influenţează. de asemenea. în general.5t) şi a containerelor de mare capacitate ( transcontainere). Aceşti factori sunt: Repartizarea teritorială a producţiei bunurilor.2. a bunurilor de consum. Avantajele principale sunt: satisfacerea cerinţelor clienţilor în privinţa ambalării şi etichetării. Repartizarea teritorială a consumului. prezintă următoarele trăsături: Este un proces de producţie care a fost împins în sfera comerţului. depozitele primesc produsele nediferenţiate şi realizează operaţiuni de ambalare specială şi etichetare. scăderea nivelului stocului necesar. cheltuielile de transport. Alte servicii legate de ambalare constau în : ambalarea promoţională. transportatorii. în condiţiile în care acxelaşi produs primit de la furnizori este utilizat pentru realizarea unod configuraţii adaptate cerinţelor clienţilor. Criteriul de bază în amplasarea geografică a unui depozit îl reprezintă organizarea raţională a vehiculării produselor. profilul economico-social. la nivelul unui depozit. Spre deosebire de producţie care înregistrează un anumit grad de concentrare teritorială. în particular. fluxurile de mărfuri. repaletizarea mărfurilor. şi nu marca fabricantului. viteza de deplasare. cu raza de activitate a întreprinderii comerciale. Amplasarea depozitelor Raza de activitate a depozitului coincide. respectiv: producătorul. cu cheltuieli de transport mai reduse. Asupra modalităţilor de vehiculare a mărfurilor acţionează un complex de factori legaţi nemijlocit de participanţii la procesul de distribuţie a mărfurilor. Este caracterizat printr-un grad înalt de concentrare.de distribuitor a clientului. 5. Laturile principale ale activităţii de transport. caracterizată prin nivelul de dezvoltare şi de modernizare a bazei materiale. Mijloacele de transport folosite ( tipul. distanţele parcurse şi normele de realizare a mişcării mărfurilor. sortare. Dezvoltarea şi organizarea transporturilor. intensitatea şi direcţia acestora. de regulă. Organizarea activităţii comerciale. La alegerea amplasamentului unui depozit de distribuţie trebuie urmărite în . condiţiile de transport. consumul se realizează în absolut toate localităţile ţării. Din perspectiva acestor funcţii. starea de funcţionare) influenţează. ca atare cererea de bunuri de consum manifestă deosebiri semnificative în profil teritorial. Gradul de dotare a staţiilor CFR cu terminala pentru vehicularea mecanizată a containerelor mici ( 1. Presupune înzestrarea locurilor de muncă cu echipament tehnic adecvat acelor operaţiuni care se aproprie de unele procese industriale ( ambalare. localităţile diferă între ele prin mărime. în funcţie de comenzile specifice ale clienţilor. structurile organizatorice ale verigilor comerciale şi sitemul de relaţii pe care comerţul le întreţine cu cielalţi participanţi la procesul de distribuţie a mărfurilor. care să conducă la circuite cât mai scurte ale distribuţiei mărfurilor. îmbutelierea anumitor produse livrate în vrac de furnizori. nivelul tehnic. într-o mare măsură. un proces tehnologic complet. formele şi condiţiile de realizare a vehculării mărfurilor sunt: Gradul de dezvoltare a reţelei de transport. distribuitorii. reducerea riscului datorită finalizării ambalării şi etichetării în funcţie de comenzile primite. O reţea de căi de comunicaţie dezvoltată asigură deplasarea mărfurilor de la producător la consumator.

datorită aprovizionării în cantităţi mari de la furnizori. Această variantă presupune localizarea depozitului în apropierea clienţilor cheie. dacă produsele sezoniere sunt depozitate pe o perioadă mai îndelungată de timp. conform necesităţilor. pentru client. dacă produsele sunt fabricate în mai multe locuri de producţie. Apelarea al un astfel de depozit este necesară în cazul în care fiecare unitate de fabricaţie este specializată în realizarea unui anumit produs. concomitent cu asigurarea corespunzătoare a service-lui de livrare. a operaţiunilor de urmărire a livrărilor efectuate de furnizor. De asemenea se aplică în domeniul sprijinului logistic pentru producţie. dacă reducerea costurilor de livrare. în vederea asigurării componentelor care fac obiectul unor strategii de tip just in time. Amplasarea în funcţie de piaţă. datorită primirii mai multor produse cu o singură factură. şi. reducerea timpului necesar pentru completarea stocului. Amplasarea unui depozit în funcţie de piaţă se justifică atunci când constiuie modalitatea de a oferi clienţilor un sprijin logistic rapid. se livrează fiecărui client structura sortimentală dorită. găsirea amplasamentului optim al viitorului depozit. în timp ce pentru ultima altenativă se recomandă un depozit de distribuţie orientat spre piaţă. 4. Amplasarea în apropierea pieţei este o soluţie întâlnită în cazul produselor alimentare şi bunurilor de consum curent. Un depozit amplasat în proximitatea clienţilor îndeplineşte funcţia de creare a unei structuri sortimentale.prealabil. 2. mărimea comenzii medii şi costul unitar al livrării locale. Schiţele de sistematizare teritorială prevăd o zonă distinctă destinată amplasamentelor de depozite. Diversitatea sortimentală a stocului menţinut de depozit este mare. Pentru primele trei alternative este mai avantajoasă organizarea unui depozit de distribuţie orientat pe producţie. Acţiunea conjugată a acestor factori de influenţă condiţionează alegerea unui canal de distribuţie sau altul. simplificare. concomitent cu asigurarea următoarelor cerinţe principale: stabilirea celor mai scurte şi mai rapide căi de vehiculare a mărfurilor. posibilitatea aprovizionării fiecărui client. cu cel mai mic cost total. la nivelul firmelor cliente. reducerea costurilor de transport prin consolidarea livrărilor către clienţi. sortimentul de produse variat. dacă în depozitul de distribuţie produsele vor fi supuse unor tratamente. efectuate pe distanţe mari. Produsele sunt primite de la furnizori în transporturi consolidate. La un cost logistic scăzut. Amplasarea intermediară Depozitele sunt poziţionate între clienţi şi unităţile de producţie. ţinând seama de necesitatea minimizării costurilor de depozitare. Printre avantajele specifice menţionăm: facilitarea obţinerii de către cleint a unui sortiment constituit din produse fabricate de diferite unităţi. posibilitatea clienţilor de a comanda o cantitate mică din fiecare produs. pe baza mărfurilor provenite din surse multiple. prin stabilirea judicioasă a zonei de aprovizionare. de obicei în vecinătatea platformelor industriale de . Amplasarea în funcţie de producţie Depozitul este plasat în apropierea unităţilor de fabricaţie ale unei firme producătoare. cu cantităţi de produse mai mici decât cele specifice aprovizionării directe de la furnizori. în cadrul acestuia. Principalele avantaje oferite de această variantă de amplasare sunt următoarele: costurile de transport relativ mici. este obiectivul principal dorit. 3. Aria geografică servită de depozit depinde de o serie de factori printre care viteza livrărilor. localizarea depozitului în zona special amenajată în perimentrul fiecărui oraş. patru alternative care se pun în faţa producătorului: 1. Funcţiile principale pe care le îndeplineşte sunt combinarea produselor şi consolidarea livrărilor. iar clienţii solicită un sortiment complet. respectarea principiului teritorial. funcţiile îndeplinite sunt consolidarea şi crearea sortimentului.

în care se păstrează un singur fel de marfă a cărei caracteristică este prezenţa celui mai simplu sortiment ( de ex. cu posibilitatea racordării uşoare a construcţiei la instalaţiile de gospodărie comunală şi asigurarea condiţiilor de pază şi securitate a mărfurilor. mai puţin aglomerate şi mai ieftine dintre ele. În acest scop se iau în considerare o serie de factori şi elemente economice şi organizatorice. dintre care cele mai semnificative sunt: numărul şi amplasamentul furnizorilor şi beneficiarilor de mărfuri.încălţăminte. folosite pentru mîrfurile insensibile la acţiunea factorilor de climă. Construcţii închise. depozitele pot fi : Construcţii deschise – depozit liber. apropierea de principalele căi de comunicaţiepentru a se folosi cele mai scurte. proprietăţile fizico-chimice. uneori. direcţia din care se primesc şi în care se expediază mărfurile. amplasate de regulă în gări şi porturi. depozite de repartizare. pe străzi mai puţin circulate. de păstrare şi comercializare a mărfurilor. 5. care asigură păstrarea a două sau trei grupe de mărfuri apropiate prin cererea de consum a populaţiei ( textile.la periferia localităţilor. galanteriecosmetice). În marile oraşe nu este recomandabilă amplasarea depozitelor pe străzile centrale cu circulaţie intensă. pentru diferiţi beneficiari. Locul unde se construieşte depozitul trebuie să fie uscat. distanţa pe care o parcurg mărfurile de la furnizor la depozitul cu ridicata şi de aici la beneficiari. care concentrează partizi relativ mici de mărfuri primite de la diverşi furnizori. combustibili lichizi). în funcţie de diverse criterii. ferit de umezeală. depozite mixte. destinate acumulării de mărfuri într-o perioadă scurtă pentru păstrarea sezonieră sau pentru păstrarea mai îndelungată.Tipuri de depozite comerciale Depozitele comerciale.3. pentru pregătirea mărfurilor în vederea transportării ulterioare la depozitele principale sau la beneficiari. destinate acumulării mărfurilor în partizi mari. având ca obiect stocarea unei singure grupe de mărfuri ( confecţii. În funcţie de natura şi condiţiile necesare pentru păstrarea mărfurilor depozitele pot fi: neclimatizate parţial climatizate . destinate mărfurilor ce trebuie protejate. depozite specializate. cosmetice) depozite combinate. destinate fie sectorului alimentar. fie sectorului nealimentar. depozite generale. depozite pentru păstrarea sezonieră sau de lungă durată. ci la marginea oraşului. suprafaţa utilizabilă va fi limitată de înălţime şi de punctele de sprijin. Construcţii semideschise – depozite acoperite. pot fi grupate în mai multe categorii: după caracterul activităţii principale pe care o îndeplinesc. depozitele pot fi: depozite de colectare. Pentru alegerea locului optim de amplasare a depozitului de mărfuri sunt necesare analiza economică şi calculul matematic. pentru a exista posibilitatea racordării lor la arterele rutiere şi de cale ferată.sare. şi. condiţiile de expediere şi de transport ale mărfurilor. depozite de tranzit şi transbordare. îndepărtat de unităţi care degajă praf. depozitele pot fi : depozite strict specializate. în care se păstreză mărfuri din ambele sectoare. servind pentru păstrarea temporală. pentru a le livra beneficiarilor în partizi mici. volumul mărfurilor primite şi expediate. după gradul de specializare. fum. cartofi. După forma construcţiei. în vederea formării unor partizi mari.

în proiectarea unui nou depozit se recomandă: construirea de clădiri pe un singur nivel. este preluat un alt produs. Organizarea depozitului trebuie astfel făcută încât cele două circuite. depozitare. a construcţiei de tip hangar:o construcţie metalică lejeră. necesare îndeplinirii scopului pentru care a fost creat. Dintr-un anumit loc din spaţiul de depozitare. Ruta de prelucrare. În proiectarea tehnologiei amenajării unui depozit trebuie să se aibă în vedere ca diferitele operaţii şi procese de bază. Ulterior. care îi permite să preia mai multe produse. constituit din recepţie şi stocaj. În general. din prunct de vedere arhitectural. Pentru aranjarea mărfurilor în depozit se aplică urătoarele criterii: complementaritatea. care este adus pe platforma de expediere spre clienţi. Amenajarea interioară a unui depozit În cadrul unui depozit comercial întâlnim un flux comercial compus din următoarele procese: preluare. Produsele care sunt folosite împreună în consum şi sunt solicitate de clienţi în cadrul aceleiaşi comenzi vor fi amplasate în apropiere. livrare. care îşi pune amprenta asupra întregului proces tehnologic.stocare. alegerea. Ştiind că particularităţile constructive reprezintă un elemnt esenţial.4. constituit din livrarea mărfurilor. asigurarea respectării ordinii primul produs intrat – primul produs ieşit. Numărul produselor preluate depinde de caracteristicile acestora şi de capacitatea echipamentului de manipulare folosit. o mare facilitate pentru operaţiile de manipulare şi de stocare. Fiecare membru al personalului depozitului este responsabil de o anumită zonă. care permite cea mai mare suprafaţă pentru perimetrul dat şi deci reduce costul construcţiei. şi circuitul de service. Pentru asamblarea comenzilor. sau pătrate. Condiţiile de depozitare determinate de specificul produselor: cerinţe speciale de temperatură şi umiditate. să nu se suprapună. unul câte unul. numărul nivelurilor pe care se desfăşoară suprafaţa depozitului. Produsele sunt prelucrate pe rând. în aria atribuită. reducerea numărului stâlpilor de susţinere. depozitele pot fi: deasupra pământului sub pământ. deoarece. Modul de ambalare. respectiv circuitul de stocaj. 5.climatizate. fluxul tehnologic se compune din: intrare – păstrare – depozitare – stocare – vânzare – livrare. . natura. aplică fie selecţia individuală fie ruta de prelucrare. În principiu. adoptarea formei rectangulare. utilizarea eficientă a mijloacelor mecanice de manipulare. Preluarea mărfurilor din spaţiile de depozitare are o mare importanţă datorită costurilor de manipulare pe care le presupune. forma geometrică şi rezistenţa mecanică la stivuire a ambalajelor de transport. Tipul de palete folosite. asigurându-se astfel. există trei modalităţi de preluare a mărfurilor pentru constituirea comenzilor: selecţia individuală. Personalul responsabil de manipularea mărfurilor parcurge în depozit o anumită rută. prin aceasta se favorizează stocarea pe înălţime. necesitatea ccesului pentru controlulu periodic şi efectuarea de operaţii de întreţinere a produselor în timpul depozitării. este preluat un singur produs. pentru orice suprafaţă comercială care întruneşte atributele unui depozit. exploatarea intensivă a spaţiului şi volumului construcţiei. înainte de a se îndrepta spre platforma de expediere. cu excelente posibilităţi de extindere. dotarea cu rampe de încărcare – descărcare. La amenajarea interioară a unui depozit trebuie cunoscute următoarele elemente: Sistemul constructiv al depozitelor: suprafaţă şi înălţime. Aria repartizată pe lucrător. să se deruleze într-o înlănţuire logică în spaţiu şi timp.recepţie. repede amortizabilă. În funcţie de poziţia faţă de nivelul solului.

suprafaţa totală a oricărui depozit este formată din: suprafaţa pentru păstarrea efectivă a mărfurilor. coridoare.proces tehnologic liniar. laboratoare de analiză. . Proiectarea şi construcţia depozitului în consens cu cerinţele de mecanizare a muncii. distanţa pe care o vor parcurge astfel mărfurile va fi cea mai scurtă. respectiv trecerile pe unde se aduc şi se scot mărfurile din depozit. lift. când zonele de recepţie şi expediţie sunt amplasate perpendicular pe două laturi alăturate ale depozitului. care are greutatea specifică cea mai mare în suprafaţa totală a depozitului şi un rol principal în funcţionarea acestuia. Potrivit acestui criteriu. se recomandă amplasarea lui în apropierea punctelor de expediere către clienţi. Se asigură în acest mod o densitate mare de produse în proximitatea punctelor de livrare. Produsele compatibile sunt cele care pot fi amplasate în apropiere. când zonele de recepţie sunt amplasate pe aceeaşi latură a depozitului. spaţiul ocupat de scări. Utilizarea la maximum a capacităţilor de depozitare. Ţinând seama de rol şi destinaţie. Este eficient şi recomandabil ca cea mai mare parte din suprafaţa totală a construcţiei să fie rezervată încăperilor operative.în consecinţă. Asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor. Dotarea depozitului cu mobilier şi utilaje comerciale . circulaţia mărfurilor în arc de cerc de 90o.: încăperile unde se păstrează efectiv mărfurile. depozitare. O exploatare raţională a unui depozit se realizează prin respectarea următoarelor principii generale: Depozitarea mărfurilor corespunzător proprietăţilor de utilizare. expediţie există trei variante de flux al mărfurilor într-un depozit: 1. 3. spaţiul ocupat de elementele constructive ale clădirii – stâlpi. În funcţie de amplasarea principalelor zone recepţie. circulaţia mărfurilor în linie dreaptă când zonele de recepţie şi expediţie sunt paralele. – proces tehnologic în U. cu ocazia fiecărei operaţiuni de preluare. într-o concepţie tehnologică unitară. suprafaţa auxiliară. menită a deservi operaţiunile adiacentei funcţiei principale a depozitului. recepţionarea mărfurilor. În cazul în care un produs cu circulaţie rapidă este preluat din stoc în cantităţi mai mici decât cele în care este furnizat. a întregii suprafeţe de depozitare. circulaţia mărfurilor în arc de cerc de 180. suprafaţa administrativă şi cu caracter social. pentru mărfurile cu proprietăţi particulare deosebite ( camere frigorifice. ziduri interioare despărţitoare. respectiv între 80-90%. Criteriul mărimii garantează cel mai mic cost de manipulare doar în cazul în care produsele de dimensiuni mici sunt cele care au o circulaţie rapidă.proces tehnologic în L. spaţiul de ciculaţie – culoare. fiind aşezate pe două laturi opuse ale depozitului.Compatibilitatea. Din suprafaţa operativă a depozitului se delimitează şi se separă aşa-numita suprafaţă utilă a depozitului. Alocarea unor spaţii izolate specializate. constituită din mai multe încăperi şi spaţii. mărfurile de dimensiuni mici se amplasează în apropierea zonelor de expediţie. Mărimea. coloane de susţinere. Ea se compune din. păstrarea provizorie a mărfurilor respinse la recepţie. în care au loc diferite operaţiuni: dezambalare. Popularitatea. Utilizarea acestui criteriu are la bază diferenţele existente între produse în privinţa vitezei de circulaţie. 2. de uscare) Exploatarea. stelaje. suprafaţa trecerilor dintre stive. Aranjarea mărfurilor în depozit trebuie să ia în considerare caracteristicile lor merceologice. Corelarea mobilierului de păstrare cu funcţiile principale pe care le îndeplineşte depozitul respectiv. fără a genera riscuri. preambalarea produselor.

Indicatorii stocurilor de mărfuri 6. împachetare. aparate de control.6 GESTIUNEA ECONOMICĂ A STOCURILOR DE MĂRFURI ÎN COMERŢ 6. acele mijloace ale muncii care susţin sau completează capacitatea de funcţionare a dotărilor tehnice principale: mijloace de control. mijloace de ambalare. a activităţii fiecărei unităţi economice. mijloace pentru porţionare şi condiţionare: echipamente pentru dozare. după locul lor în fluxul tehnologic al depozitului: dotări tehnice principale: toate mijloacele de muncă ce îndeplinesc o anumită funcţie a depozitului.Exploatarea raţională a volumului util al depozitelor. palete. funcţiile şi natura economică a stocurilor 6. nu se pot desfăşura o serie de operaţii din sistemele de aprovizionare şi desfacere cu cheltieli minime. mijloace pentru supravegherea şi păstrarea mărfurilor: mijloace de ambalare. iar. mijloace pentru asigurarea unor servicii materiale de etichetare.1. uşurarea muncii salariaţilor. Tipuri de mobilier şi utilaje comerciale În funcţie deanumite caracteristici. cu tipuri de mobilier adecvat sistemelor de depozitare moderne. rafturi de orice fel. tancuri. tancuri şi palete. Stocurile sunt cantităţi de resurse materiale care se acumulează în depozitele şi magazinele unităţilor economice. Particularităţi ale gestiunii stocurilor 6. respectiv toate mecanismele şi utilajele mecanizate şi automatizate. dotări complementare. 2. după funcţiile pe care le îndeplinesc şi aparteneţa lor la diferite procese tehnologice: mijloace pentru depozitare: palete. care au la bază paletizarea şi conteinerizarea mmâărfurilor. maşini de măsurat. sortare. El cuprinde cantităţile de mărfuri care rămân în reţeaua comercială până în momentul realizării lor de către consumatori.3. dinamica şi structura stocurilor de mărfuri 6. Fără stocuri nu se poate obţine utilizarea raţională a capacităţilor de producţie. maşini de calibrare. Costul stocajului 6. într-un anumit volum şi o anumită structură. presupune dotarea. dotările dintr-un depozit se clasifică în diferite grupe: 1. Rolul. 3. silozuri. mijloace care ajută la transportul intern. funcţiile şi natura economică a stocurilor Formarea stocurilor de materiale şi produse asigură condiţii optime pentru desfăşurarea. pe de altă parte. pe o perioadă de timp determinată. tăiat. CAP.1. după natura lor: un sistem intern de recipienţi. după un sistem raţional. Factorii care influenţează nivelul. mijloace pentru sortarea mărfurilor: aparate şi instalaţii de sortare. aparate pentru servirea rafturilor. insatlaţii de transport.2. pe de o parte. nu se pot satisface cererile clienţilor în strictă concordanţă cu nevoile acestora. forma pe care o îmbracă în mod obligatoriu toate mărfurile aflate în circulaţie. de ambalare. reducerea timpului necesar formării comenzilor. Stocul de mărfuri este o formă de materializare a ofertei. mai exact. dispozitive care asigură depozitarea. recipienţi. cu un anumit scop.4. Rolul. Stocul de mărfuri reprezintă unul din . reprezentat de mijloace de depozitare cum sunt: containere. cu tipuri de utilaje comerciale care să asigure mecanizarea şi automatizare proceselor de muncă specifice diferitelor faze ale tehnologiei din depozite. mijloace pentru transport şi ambalare: aparate de ridicat.5. mijloacele muncii tehnice.

mijloacele prin care comerţul realizează rolul său de intermediar între producţie şi comsum. În condiţiile în care constituirea şi menţinerea stocului presupun imobilizarea unor fonduri care, de multe ori, absorb o mare parte a resurselor financiare ale întreprinderii, trebuie indentificate scopurile esenţiale ale constituirii şi menţinerii stocuirlor. Aceste motive sunt: tranzacţia, precauţia şi speculaţia. Tranzacţia Desincronizările permanente ale fluxurilor ce traversează punctul de stocaj pot aduce prejudicii întreprinderii comerciale. Stocul are tocmai rolul de a compensa aceste neconcordanţe între intrări şi ieşiri, permiţând, astfel, realizarea sarcinii de a satisface nevoile beneficiarilor – prin intermediul tranzacţiilor comerciale ( desfacerilor ) – în condiţii de eficienţă economică maximă. Precauţia Activitatea comercială este – din punct de vedere al întreprinderii – aflată permanent sub semnul incertitudinii, datorită, pe de o parte, cunoaşterii cererii viitoare doar prin intermediul previziunilor, iar, pe de altă parte, nerespectării riguroase cantitativ şi la temen a contractelor de către furnizori. În aceste condiţii se impune formare de stocuri. Speculaţia Una din trăsăsturile dominante ale pieţei este permanenta onsiclaţia a preţurilor. În acetse condiţii se constituie un stoc de mărfuri ori de câte ori el poate genera profit de pe urma tranzacţiilor speculative pe seamna preţului. Funcţiile stocurilor de mărfuri 1. Asigurarea unei circulaţii neîntrerupte a mărfurilor este principala funcţie a stocurilor de mărfuri. Existenţa unor cantităţi de mărfuri în magazin sau depozite sub formă de stocuri asigură desfacerea continuă. De fapt stocajul nu presupune o stagnarea absolută a mărfurilor care îmbracă forma de stocuri. Stocul de mărfuri suferă un proces continuu de înnoire, mărfurile care-l formează participând activ la realizarea circulaţiei. 2. Echilibrarea producţiei cu consumul, a ofertei cu cerearea de mărfuri reprezintă o altă funcţie a stocurilor de mărfuri. Cererea de mărfuri a populaţiei este corelată în intervalul anumitor perioade cu oferta de mărfuri prin intermediul planurilor agenţilor economici dar ele nu se sincronizezaă perfect; sunt produse cu o anumită sezonalitate a producţiei sau a consumului. Mărimea şi structura stocului trebuie să fie astfel stabilite încât să ne se producă o întrerupere a producţiei, circulaţiei sau a consumului. 3. Asigurarea unor posibilităţi largi de alegere din partea consumatorilor reprezintă o altă funcţie importantă a stocurilor de mărfuri. Această funcţie presupune o astfel de structurare sortimentală a stocurilor încât să satisfacă cele mai variate cerinţe, să existe deci, pentru aceeaşi cerinţă multiple posibilităţi de satisfacere. Tipologia stocurilor de mărfuri Mărfurile se opresc sub formă de stocuri, în toate fazele care compun procesul circulaţiei lor. Ele cunosc forme variate, în funcţie de destinaţia produselor, de particularităţile verigilor comerciale în care se realizează. În aceste condiţii se poate adopta un sistem de clasificare a stocurilor de mărfuri, în funcţie de mai multe criterii. Astfel, după locul stocării, se disting: stocuri în veriga comercială cu ridicata, stocuri în veriga cu amănuntul, şi stocuri pe drum ( respectiv în drum de la industrie la comerţ sau de la o verigă comercială la alta ). Clasificarea stocurilor în funcţie de acest criteriu caracterizează întregul drum pe care –l pargurg mărfurile în procesul distribuţiei lor. Ponderea cea mai importantă revine stocurilor din veriga comercială cu amănuntul. În funcţie de perioada în care sunt identificate, stocurile pot fi iniţiale şi finale, respectiv stocuri la începutul şi la sfârşitul perioadei analizate. Clasificarea stocurilor potrivit acestui criteriu se foloseşte în activitatea de

planificare la nivelul agenţilor economici. Trebuie reţinut însă caracterul relativ al celor două categorii de stocuri privite în timp, aceleaşi stocuri de mărfuri trec dintr-o categorie în cealaltă ( respectiv, stocurile finale ale unei perioade devin stocurile iniţiale ale perioadei următoare ). În funcţie de caracterul şi destinaţia stocurilor acestea se clasifică în : stocuri sezoniere, stocuri cu destinaţie specială, stocuri curente şi de siguranţă. Stocurile sezoniere se referă la mărfurile care sunt constituite în stoc în vederea desfacerii lor într-o perioadă viitoare. Crearea unor astfel de stocuri în reţeaua comercială este consecinţa sezonalităţii producţiei sau consumului anumitor mărfuri. Stocurile sezoniere se constituie cu precădere, în cadrul verigii comerciale cu ridicata. Stocurile cu destinaţie specială sunt create în anumite împrejurări pentru scopuri deosebite. În această categorie sunt incluse stocurile de mărfuri constituite pentru zonele unde în anumite perioade ale anului drumurile de acces devin impracticabile ( delta, unele localităşi de munte ). Stocurile curente reprezintă cea mai obişnuită formă de stoc pe care o dobândesc mărfurile aflate în reţeaua comercială. De altfel, toate stocurile indiferent de forma lor iniţială ( stocuri sezoniere sau cu destinaţie specială ) devin stocuri curente. Aceste stocuri sunt destinate satisfacerii cererilor zilnice, caracteristica lor este că se reînnoiesc continuu, pe măsura epuizării lor. În funcţie de nivelul atins de stocuri în procesul lor permanent de reînnoire distingem : stocuri minime sau de alarmă, stocuri medii şi maxime. Stocul minim reprezintă limita inferioară pe care o poate atinge stocul fără a periclita continuitatea desfacerilor. În condiţiile evoluţiei normale a cererii, stocul minim are mărimea stocului de siguranţă şi prevede momentul sosirii unui nou lot de marfă. Stocul maxim reprezintă limita superioară pe care o atinge stocul în momentul recepţionării unui nou lot de mărfuri. Între cele două limite ale stocului se găseşte stocul mediu, element foarte important de caracterizare a evoluţiei stocurilor. Stocurile de siguranţă au drept destinaţie acoperirea. Întro anumită proporţie, a cererilor excepţionale, care depăşesc pe cele normale, într-o perioadă dată. Destinaţia stocurilor de siguranţă o constituie prevenirea rupturilor de stoc, indiferent de abaterile în plus ale desfacerilor de la evoluţia lor planificată. 6.2. Factorii care influenţează nivelul, dinamica şi structura stocurilor de mărfuri Ca volum absolut, stocurile de mărfuri depind în primul rând de volumul activităţii comerciale. Nivelul, dinamica şi structura stocurilor depind de mai mulţi factori între care : frecvenţa cererii populaţiei, frecvenţa livrării mărfurilor de către furnizori, complexitatea sortimentală, gradul de organizare a activităţii comerciale. Frecvenţa cererii populaţiei. Cererae consumatorilor poate fi, în funcţie de frecvenţa manifestării ei, curentă, periodică sau rară. La o mărime dată a volumului circulaţiei mărfurilor, stocurile vor avea o mărime invers proporţională cu gradul de frecvenţă a cererii. La mărfurile cu cerere periodică stocurile vor fi, comparativ, mai mari decât la cele de cerere curentă. Dar mai mici în raport cu stocurile pentru mărfurile cu cerere nouă. Stocurile depind totodată de ritmicitatea cererii. Chiar şi în carul mărfurilor de cerere curentă, solicitarea lor pe piaţă este în unele cazuri de o mare regularitate ( pâine, carene, ziare 9, în timp ce în alte cazuri ( zahăr, orez, băuturi,) ea prezintă oscilaţii în funcţie de o serie de influenţe: gradul de perisabilitate a produsului, obiceiuri în aprovizionare, stocurile de produse existente la consumatori şi altele. Desigu, în cel de-al doilea caz, stocurile vor fi msi mari decăt în primul caz, pentru a putea răspunde unor oscilaţii neprevăzute ale cererii. Frecvenţa livrării mărfurilor de către furnizori reprezintă un alt factor important care influenţează stocurile de mărfuri. Dacă stocurile au funcţia de a echilibra oferta de mărfuri cu cererea populaţiei, atunci stocurile trebuie să

aibă asemenea dimensiuni încât să poată asigura continuitatea circulaţiei mărfurilor în intervalul dintre două aprovizionării succesive cu mărfuri. Cu cât va fi mai mare intervalul de timp dintre livrările de mărfuri ale furnizorilor, dintre două intrări de mărfuri, cu atât stocurile trebuie să fie mai mari şi invers. Intervalul dintre două aprovizionări sau frecvanţa de aprovizionare este la rândul său influenţat de distanţa dintre furnizor şi beneficiar, de condiţiile de transport, de mărimea cererii de mărfuri din partea beneficiarilor. Complexitatea sortimentală. Aşa cum amvăzut, stocurile de mărfuri îndeplinesc, printre altele, şi funcţia de asigurare a unor posibilităţi largi de alegere din parte cumpărătorilor. Aceasta implică existenţa unui anumit număr de exemplare din fiecare sortiment şi articol, ceea ce conduce la un volum al stocurilor mai mare, în condiţiile unui sortiment complex, în comparaţie cu situaţia unor grupe de mărfuri de sortiment simplu. Dacă stocurile trebuie să fie adaptate cererii, fluctuaţiilor acesteia, mărimea efectivă a stocurilor depinde şi de gradul de previziune de către întreprinderile comerciale a evoluţiei cererii, de rezultatele activităţii de studiere a ei. O apreciere eronată a evoluţiei următoare a cererii poate avea drept rezultate supra sau subdimensionarea stocurilor. Stimularea cererii depinde, de asemenea, de activitatea promoţională şi eficienţa acesteia, de formele de organizare a vânzării, de nivelul deservicii consumatorilor. Exigenţa manifestată de întreprinderile comerciale faţă de modul cum îţi îndeplinesc furnizorii contractele influenţează, de asemenea, nivelul stocurilor. Adaptarea graficului de aprovizionare cu mărfuri în funcţie de particularităţile cererii de mărfuri, exigenţa faţă de calitatea şi sortimentul mărfurilor ca şi faţă de respectarea termenelor de livrare sunt mijloace prin care întreprinderile comerciale pot asigura o evoluţie normală a stocurilor de mărfuri, pot preveni rupturile de stoc, ca şi apariţia unor stocuri de mărfuri anormale, supranormative. 6.3. Indicatorii stocurilor de mărfuri Stocurile de mărfuri pot fi exprimate cu ajutorul unui sistem alcătuit din două grupe mari de indicatori: absoluţi şi relativi. Indicatorii absoluţi măsoară stocurile în unităţi naturale sau valorice. Stocurile în exprimare valorică, de exemplu, indică mărimea imobilizărilor de fonduri, a creditelor bancare necesare pentru finanţarea lor şi deci, mărimea dobânzilor pe care trebuie să le suporte întreprinderea. Cu ajutorul indicatorilor absoluţi pot fi exprimate atât stocurile existente la un moment dat ( de ex. stocul iniţial, final ) cât şi stocurile medii ale unei perioade anumite calculate ca media aritmetică, simplă, mobilă, cronologică a stocurilor de la diferite momente dintro anumită perioadă. Indicatorii absoluţi, oricât de complet ar reda situaţia stocurilor la un moment dat sau în cursul unei perioade, nu pot sugera aprecieri asupra caracterului normal sau anormal al stocurilor, nu pot exprima mărimea lor în raport cu volumul circulaţiei mărfurilor. Indicatorii relativi răspund tocmai acestor cerinţe. Ei sunt rezultatul unor raporturi dintre mai mulţi indicatori absoluţi şi se pot referi la stocul existent într-un anumit moment sau la stocurile medii ale unei perioade. Stocul la un moment oarecare poate fi exprimat, în mod relativ, cu ajutorul indicatorului stoc în zile desfacere care exprimă perioada de timp ( în zile ) pentru care stocul ar putea asigura desfacerea sau, cu alte cuvinte, în care s-ar înnoi în întregime. S ZR = SxZ/D S ZR = stocul în zile desfacere ( rulaj ) S – stocul la un anumit moment Z – numărul de zile dintr-o perioadă considerată D – desfacerea planificată în perioada respectivă Stocul mediu din cadrul unei anumite perioade se poate exprima relativ prin mai mulţi indicatori 1. Viteza de circulaţie în zile exprimă numărul mediu de zile cât a stat o

În ceea ce priveşte frecvenţa de aprovizionare cele două soluţii extreme posibile sunt: aprovizionarea foarte rară sau foarte frecventă. începând cu depistarea viitorilor furnizori şi contractarea fondului de marfă şi terminând cu recepţia şi aranjarea mărfurilor în stoc. în următoarele servicii : contabilitate – prelucrarea datelor. Ele se produc. În ceea ce priveşte cantitatea cu care urmează să se facă aprovizionarea intervin alte două costuri cu tendinţe diferite. Aceasta presupune găsirea soluţiilor pentru următoarele două probleme: a) cu ce frecvenţă trebuie efectuată aprovizionarea b) cu ce cantitate de mărfuri trebuie realizată aprovizionarea de fiecare dată. Particularităţi ale gestiunii stocurilor Toate mărfurile. respectiv. 6. Costul de aprovizionare se referă la valoarea absolută în lei. în timp ce o aprovizionare foarte rară se traduce prin stocuri mari. Şi cuprind toate cheltuielile angajate pentru a efectua aprovizionarea cu mărfuri a depozitului. Costul de păstrare a stocului se exprimă de obicei în procente din valoarea stocului. Importanţa costului stocajului în sistemul de gestiune a stocurilor de mărfuri poate fi eveluată prin prisam ponderii de 25 – 35% pe care îl are în totalul cheltuielilor de circulaţie în ţara noastră. incluzându-se în această categorie costurile care variază o dată cu mărimea stocurilor cum ar fi : dobânzile la fondurile circulante împrumutate. în momentul respectiv. cheltuielile ocazionate de aprovizionare sau de existenţa stocului de mărfuri în depozit. Optimizarea stocurilor presupune ca o primă etapă determinarea şi măsurarea lor în vederea minimizătii costului total şi nu a unui sau altuia din cele două costuri parţiale implicate. se pot ivi mai multe situaţii generatoare de costuri suplimentare. O ultimă categorie de cheltuieli. Vc = S x Z/D 2. Costul stocajului Optimizarea stocurilor are în vedere determinarea unei astfel de strategii încât cheltuielile prilejuite de procesul stocajului să fie minime . cheltuielile de manipulare a mărfurilor. Astfel. Aprovizionarea cu o cantitate foarte mare antrenează costuri suplimentare legate de stoc în timp ce aprovizionarea cu o cantitate mică generează cheltuieli în plus cu aprovizionări repetate. prilejuite de activitatea de stocare.marfă în stoc de la sosirea sa în magazin şi până la vânzarea sa. o frecvenţa mare de aprovizionare presupune costuri ridicate cu operaţiile legate de formularea şi realizarea comenzilor. a cheltuielilor aferente unei aprovizionări. comercial. Stocul în număr de rotaţii arată de câte ori se reînnoiesc stocurile în cursul unei perioade. 1. uneori cănd trec prin mai multe verigi ele pargurg această fază de mai multe ori. recepţie. de obicei. este. Din analiza separată a acestor două probleme din punct de vedere al costurilor antrenate se pot constat următoarele aspecte. epuizat. se referă la cele generate de rupturile de stoc sau epuizarea acestora numite şi penalizări de lipsă.alegerea criteriilor de . de câte ori se cuprind ele în volumul desfacerilor de mărfuri Snr = D/S sau Snr = Z / Vc 6. care presupune cheltuieli în plus faţă de o aprovizionare normală.4. Atunci când cele două tipuri principale de cheltuieli rămân constante politica de aprovizionare a depozitului se realizează în funcţie de volumul previzionat al vânzărilor. Dacă o comandă a beneficiarilor nu poate fi satisfăcută pentru că stocul produselor cerute.5. care antrenează cheltuieli suplimentare cu păstrarea acestora 2. sau mărimea perioadei de reînnoire a stocului de mărfuri. perisabilităţile. Astfel. se poate proceda la o aprovizionare excepţională. în procesul trecerii lor de la producător la consumator rămân pentru o perioadă de timp sub formă de stocuri.

în comparaţie cu despecializarea tot mai accentuată a magazinelor cu amănuntul. pe baza unui contract cadru care se concretizează în timpul perioadei la care se referă. Tipologia serviciilor comerciale şi implicaţiile ei asupra strategiilor de distribuţie Stabilirea strategiilor de servire a clienţilor 7. În întreprinderile comerciale cu amănuntul vânzările sunt mai puţi previzibile. modul lor de organizare condiţionează politica de stocuri şi metodele de gestionare a acestora.7 SERVICIILE COMERCIALE 7. pe de altă parte. în timp ce magazinele cu amănuntul se aprovizionează de la întreprinderile cu ridicata sau direct de la producător. datorită existenţei în magazinele cu amănuntul a unor produse primite direct de la producător. pe de o parte. numit de aprovizionare sau de alarmă. ocolind depozitele cu ridicata. 2. În ceea ce priveşte rupturile de stoc magazinele cu amănuntul au posibilitatea de aşi completa stocul în mod operativ de la depozit. previziunea desfacerilor este mai facilă iar gradul de precizie mult sporit. constatăm existenţa în reţeaua cu amămnuntul a uni sortiment mai numeros decât în depozitele cu ridicata. care formează obiectul devine tot mai necesar a se introduce un larg satisfacere a consumatorilor tinde. Situaţia este explicată. evantai de facilităţi care să . de asemenea deosebiri importante între cele două tipuri de întreprinderi. în timp. 3. Un alt aspect ce se impune a fi relevat ste structura sortimentului comercializat din punct de vedere al participării fiecărui articol la volumul desfacerilor. spre o lărgire a ariei produsul propriu –zis. În privinţa aprovizionării între cele două verigi comerciale există mari deosebiri. pe de o parte. datorită variaţiilor sezoniere şi aleatoare cât influenţei imediate a factorilor conjucturali. circa 45% din numărul articolelor nu reprezintă mai mult de 80% din desfacerea totală.Comparând mărimea sortimentului în cele două verigi comerciale.1. de cuprindere a acestora. Aproviziuonarea întreprinderilor cu ridicata se face pe baza contractelor concretizate până la nivel de detaliu. În ce priveşte depozitele cu ridicata redresarea se produce mai lent datorită actualului sistem de relaţii dintre comerţul cu ridicata şi industrie. În ceea ce priveşte evoluţia desfacerilor există. Aprovizionarea şi desfacerea. influenţa factorilor conjuncturali este atenuată. Locul serviciilor comerciale în cadrul comerţului contemporan Concepţia modernă referitoare la sistemele de din ce în ce mai mult.2. relativ stabile şi în cantităţi mari. Astfel vânzările întreprinderilor cu ridicata sunt.optimizare a stocurilor se face în funcţie de natura şi obiectul activităţii întreprinderii comerciale şi de locul pe care îl ocupă întreprinderea în cadrul canalelor de distribuţie a mărfurilor. 1. iar. Locul serviciilor comerciale în cadrul comerţului contemporan 7. pe de altă parte. Aprovizionarea depozitelor se face în loturi mari de la un număr mare de furnizori în timp ce magazinele cu amănuntul au de multe ori drept unici furnizori întreprinderile cu ridicata care le livrează mărfurile în sotiment comercial şi în loturi mici. Mărimea şi structura sortimentului comercial influenţează asupra politicii de stoc şi obiectivelor de optimizare a mărimii şi structurii stocurilor. într-un studiu elaborat de firma IBM se apreciază că în întreprinderile comerciale cu ridicata 20% din totalul articolelor asigură. Astfel. în general. În acest fel. CAP. iar. Alături de actului de vânzare – cumpărare. de tendinţa de specializare a întreprinderilor cu ridicata.1. până la 90% din volumul desfacerilor. ce în magazinele cu amănuntul curba este mult mai apltizată. prin intermediul comenzilor lansate de fiecare magazin atunci când stocul existent scade sub un nivel.

operaţiunile ce alcătuiesc distribuţia fizică a fiecărui produs să fie. au devenit astazi elementele determinante în formarea comportamentului clienţilor tuturor unităţilor comerciale. atât comercianţii. Aceasta. în permanenţă şi peste tot. 7. În funcţie de natura serviciilor acestea pot fi: • Servicii de închiriere • Servicii de reparaţii şi redare a proprietăţilor specifice • Servicii legate de buna desfăşurarea a procesului de vânzare – parcare. Tipologia serviciilor comerciale şi implicaţiile ei asupra strategiilor de distribuţie Serviciile comerciale prezintă un conţinut deosebit de complex. 1. care asigură avantaje şi satisfacţii cumpărărtorului fără a antrena un schimb fizic sub forma unui bun. În ceea ce priveşte sistemul de definire a serviciilor comerciale există numeroase încercări. livrarea mărfurilor la domiciliu Cunoaşterea naturii serviciilor oferă numeroase variabile ce pot fi utilizate la dimensionarea capacităţii concureţiale a diferitelor întreprinderi comericale. vânzările nocturne. Se are în vedere chiar o contribuţie majoră a serviciilor la creşterea gradului de fidelitate a pieţei. deplasările vânzătorilor voiajori sunt clasificate printre serviciile exogene. structurată şi direcţionată. Se vorbeşte de aşa –zisa strategie de “ service. serviciile comerciale. în funcţie de natura lor. cât şi producătorii. individualizându-se printr-o natură diferită şi prin diverse posibilităţi de realizare. Astfel.casnice. Asociaţia americană de Marketing defineşte serviciul comercial ca o activitate oferită cu ocazia actului de vânzare cumpărare. cât şi bunurilor de utilizare productivă destinate consumului intermediar. promovării şi dezvoltării unei ample şi complexe politici a serviciilor. deoarece în marea lor majoritate.altele depind de modul de organizare al magazinului – servicii exogene.contribuie la creşterea gradului de satisfacţie a oricărui consumator. devin o oportunitate majoră atât pentru întreprinderile comerciale cât şi pentru întreprinderile producătoare. respectiv a consumatorilor de pe o anumită piaţă faţă de grupele de produse susţinute prin respectivele servicii. instalarea şi garanţia sunt considerate ca servicii endogene la articolele electro. furnizoare de ofertă. în general. . Sub aspect economic. de locul pe care îl ocupă în procesul de vânzare. Serviciile comerciale constituie cel mai bun vector prin intermediul căruia poate fi fondat şi dezvoltat un dens sistem de relaţii între întreprinderi şi clienţii acestora. De pildă. fiecare dintre acestea.mix”. de funcţiile îndeplinite în complexul de utilităţi şi de sistemul de integrare. susţinute de o ofertă de servicii – astfel elaborată. încât să constituie o prelungire naturală a politicii de comercializare a bunurilor fizice. Astfel se are în vedere ca prin politica elaborată cu privire la service –mixului. Serviciile comerciale pot fi grupate în cinci mari categorii. sunt dispuşi la eforturi suplimentare deosebite în vederea formulării. calitatea celor care însoţesc cumpărarea unui bun oarecare. la rândul lor. pentru a valorifica în mod profitabil produsele pe care le oferă şi pentru a răspunde cât mai adecvat aşteptărilor şi noilor exigenţe ale consumatorilor. Unele din aceste servicii sunt legate direct de vânzarea produselor – servicii endogene. în timp ce asigurarea parcărilor. Astfel. care se aplică atât produselor destinate consumului final al populaţiei. dat de o gamă foarte largă de operaţiuni.2. adică printre cele care depind de organizarea punctului de vânzare al produselor. serviciile gândite şi oferite pentru susţinerea procesului de vânzare a diverselor bunuri sau dovedit a fi mijloace ce pot contribui direct la creşterea veniturilor şi a profitabilităţii firmelor. După alţi autori serviciile comerciale pot fi definite ca suma satisfacţiilor sau utilităţilor pe care le oferă un magazin clientelei sale. Serviciile şi . de domeniul de organizare. livrarea.

închirierile de automobile. creditul. retuşuri • Servicii exogene: servicii de confort. întregul ansamblu de servicii prezentat. asemenea utilităţi pot fi integrate. Stabilirea strategiilor de servire a clienţilor . fiind independente de natura produselor vândute. paza copiilor • Servicii tehnice: livrări la domiciliu. sunt considerate ca axă principală a strategiilor de distribuţie. cărţi de plată • Servicii extracomerciale: agenţii de voiaj. În funcţie de originea serviciilor acestea pot fi: • Servicii legate de producţie: servicii integrate produsului : supele concentrate.3. legate de puncul de vânzare. respectiv cele legate de produs. la asigurarea unei imagini favorabile pentru ansamblul activităţilor desfăşurate de către o fimă comercială. pentru redistribuirea sarcinilor şi asigurarea echilibrului între responsabilităţile producătorilor şi ale comercianţilor. diferitele preparate de bucătărie porţionate şi pregătite pentru consum • Servicii generate de noile metode de vânzare: condiţionarea. în colaborare cu primele două categorii de ofertanţi. agenţii de voiaj • Servicii vândute împreună cu produsul. materializând comodităţile asigurate de magazin şi contribuind. În realitate. 7. credit. instalaţii. servicii extracomerciale. agenţii de decoraţiuni. Acestă grupare devine cu atât mai importantă. întrucât un asemenea proces este foarte greu de realizat şi deosebit de costisitor. Asemenea servicii. 5. apar la prima vedere că sunt de domeniul comerciantului. în strategiile sale. prezentarea. în special. servicii financiare. reparaţii. prin magazinele lor. garanţii. reparaţii • Servicii financiare: credite. cât şi referitor la dimensionarea eforturilor privind completarea continuă a ofertei şi lărgirea gamei facilităţilor asigurate. constituie baza de poziţionare comercială a formelor de vânzare. atât ansamblul serviciilor vândute împreună cu bunurile comercializabile cât şi o serie de servicii independente cum ar fi organizările de voiaje. decoraţiuni de apartamente. dacă se ţine seama de faptul că nici un întreprinzător nu îşi poate propune să ofere utilizatorilor. garanţii ). un mare magazin universal poate cuprinde. spre a da astfel posibilitatea distribuitorilor de a oferi. asigurate prin însăşi modul de organizare a punctelor de vânzare. alături de bunurile comercializabile şi diferite servicii din cadrul celor două tipuri pe care le presupune respectiva grupare. sub aspectul costurilor şi al riscurilor specifice fiecărei categorii de servicii. În funcţie de locul serviciilor în procesul vânzării: • Servicii vândute singure – asigurări. Serviciile exogene.2. 4. În schimb o asemenea grupare îi asigură posibilitatea alegerii atât în legătură cu selectarea şi organizarea fiecărui tip de serviciu. 3. parcare. astfel. realizate sau oferite fie de către însăşi producătorii bunurilor respective sau de firme specializate în astfel de prestaţii ( transporturi şi livrări. Serviciile endogene. În funcţie de sistemul de integrare a serviciilor acestea pot fi: • Servicii endogene: livrări. birouri de schimb. După funcţiile serviciilor acestea sunt: • Servicii de confort sau psihologice: alegere. în mod simultan. Astfel. fie de către comerţ. servicii bancare. etichetarea informativă Gruparea serviciilor după originea realizării lor prezintă importanţă.livrările la domiciuliu. orele şi zilele de funcţionare a magazinului Pe baza acestei grupări se încearcă surprinderea caracterului multi – specializat al unor forme de comercializare a mărfurilor şi direcţionarea acestora spre o clientelă puternic segmentată sau deosebit de exigentă. reparaţii. fiind responsabil faţă de ceea ce vinde şi trebuind să asigure starea de folosire a bunurilor respective. întrucât acesta intră în contact cu clientul.

Astfel. chiar dacă va fi sprijinit de un bun serviciu oferit clienţilor. în cazul servicrii clienţilor. Clienţii au prioritate atunci când vine vorba de servirea lor. procedurile de rezolvare a reclamaţiilor clienţilor şi de înlocuire a produselor necorespunzătoare. ca şi pentru flexibilitatea sistemului. Un produs slab. Îmbunătăţirea utilizării vehiculelor. pentru constituirea unei structuri organizatorice adecvate. Aceste firme ştiu că o piaţă se împarte într-un număr distinct de segmente având caracteristici şi necesităţi diferite. Identificarea nevoilor de servire a clienţilor Clienţii nu au aceeaşi percepţie ca firma asupra atributelor produselor şi serviciilor. a folosirii depozitelor. este posibil să urmărim impunerea produsului pe anumite segemente de piaţă. în elaborarea unei strategii de servire a clienţilor. de aceea campania publicitară pentru unele produse şi servicii poate insista pe aspectele pe care clientul nu le consideră foarte importante. va putea supraveţui dar nu va atinge niciodată cota de piaţă pe care o merită. De asemenea. 2. cunoaşterea importanţei relative a fiecărui element al mixului de servire reprezintă o condiţie absolut necesară. de exemplu. Uneori aceste segmente pot fi satisfăcute prin adoptarea unei strategii care să permită diferenţierea produsului – prin ajustarea lui astfel încât acesta să corespundă nevoilor specifice ale respectivului segment. prin diferenţierea elementelor care compun mixul de marketing. disponibilitatea produselor. la condiţiile stabilite pentru aplicarea politicii de servire. de exemplu: garanţia produsului.Servirea clienţilor constă în oferirea produsului către clienţi. de exemplu. O bună servire a clienţilor nu este suficientă pentru a garanta succesul. Concluzia care se desprinde constă în faptul că nu este nici suficient şi nici recomnadabil să . Cunoaşterea factorilor care influenţează comportamentul de cumpărare şi. influenţat de mai mulţi factori. servicrea clienţilor este determinată de interacţiunea tuturor acestor factori care influenţează procesul de oferire a produsului sau serviciului către cumpărător. cum ar fi preţul. are puţine şanse de reuşită. a metodelor de manipulare a mărfurilor reprezintă probleme curente ale managerilor din domeniul distribuţiei. informaţiile legate de comenzi şi siguranţa livrării. după cum un produs de înaltă calitate. servirea clienţilor. Segmentarea pieţei în funcţie de cerinţele de servire Majoritatea firmelor au învaţat să nu trateze pieţele în mod omogen şi să nu perceapă clienţii ca finnd persoane ce au caracteristici comune şi care caută să obţină aceleaşi avantaje din produsele şi serviciile oferite. Una din cele mai importante influenţe asupra servirii clienţilor o are politica de distribuţie. Elementele tranzacţiei propriu-zise sunt acele variabile direct implicate în îndeplinirea funcţiilor fizice ale distribiţiei. Ea contribuie la succes împreună cu celelalte elemente ale mixului de marketing. În concluzie. În elaborarea strategiilor de servire a clienţilor trebuie parcurse următoarele etape: 1. Dar oferirea produsului este un concept complex. Elementele care apar după derularea tranzancţiei vin în sprijinul utilizării produsului. durata de îndeplinire a comenzii. Anumite elemente de servire vor fi percepute ca având o importanţă mai mare decât altele. organizarea activităţii de service pentru piese de schimb şi reparaţii. nivelul stocului şi durata de îndeplinire a comenzii. promovarea sau în cazul nostru. Servirea clienţilor trebuie clasificată în următoarele trei tipuri: • Elemente anterioare tranzacţiei • Elemente ale tranzacţiei propriu-zise • Elemente care apar după derularea tranzacţiei Elemente anterioare tranzacţiei se referă la strategiile şi programele firmelor. a elementelor care sunt considerate de cumpărători ca fiind cele mai importante va permite obţinerea unor câştiguri suplimentare. dar care este însoţit de o servire slabă. siguranţa livrării. printre care frecvenţa livrării.

oamenii vor fi cei care vor trebui să o pună în aplicare. două produse pot fi identice din punct de vedere fizic. să fie gestionate în mod unitar. unde diferenţierea fizică a produselor este greu de înfăptuit şi unde concurenţa în domeniul preţului va conduce numai la erodarea profitului. angajament. procesarea comenzii. În eleborarea pachetului trebuie să luăm în considerare nevoile diferitelor segmente de piaţă şi să punem accentul cât mai mult pe eficienţa costurilor. convingeri şi emoţii. În acest sens. Organizarea managementului activităţii de servire Pentru ca strategia adoptată să aibă succes. iar percepţia clienţilor legată de serviciile oferite va conduce la eşecul sau succesul strategiei. A avea grijă faţă de client este echivalent cu a percepe clientul drept o persoană care merită orice. în acest caz. De exemplu. Motivaţia unui client de a alege un anumit produs sau serviciu este determinată de aşteptările acestuia. care se bazează mai mult pe sentimente – adică pe sentimentul unei serviri personale. Strategia de servire a clienţilor trebuie să aibă un punct de pornire. centralizarrea comenzii. care să definească valoarea pe care firma poate să o ofere clientului. În concluzie. Diferenţa pentru client este produsă de persoana care derulează afacerea şi de grija pe care această persoană I-o acordă. Tot astfel. acest avantaj de diferenţiere se poate obţine prin accentul pus pe anumite atribute ale produsului şi pe avantajele percepute de client. fie că este organizat în forma de vânzare cu autoservire. servirea clienţilor poate fi utilizată şi ea pentru obţinerea unui avantaj suplimentar. oferta poate fi cel mai bine descrisă prin utilizarea noţiunii de pachet de servire a clienţilor. ca şi aspectul agreabil şi modern . valoare. 3. nivelul de servicre s-ar putea dovedi mai ridicat decât e nevoie pentru vânzarea produsului. STUDIU DE CAZ Locul şi rolul proceselor secundare şi principale în sistemul tehnologic al magazinului Magazinul este un “vânzător” de prim ordin. Astfel. pe pieţele cu concurenţă mare. 4. fie în forma clasică unde progresele înregistrate în prezentarea mărfurilor. Pentru un anumit segment. încredere. O condiţie necesară a gestionării activităţii de distribuţie bazate pe servirea clienţilor este reprezentată de existenţa unei structuri organizatorice adecvate. situaţia ei la un moment dat.Uneori. Ele se bazează pe etică. firma trebuie să aibă capacitatea de a obţine un avantaj în raport cu firmele concurente şi cu produsele şi serviciile lor. Implementarea strategiei Orice strategie de servire trebuie să se bazeze pe un sistem şi pe procese care să ofere regularitate servirii. Este important să conştientizăm că activitatea de servire implică un contact direct cu oamenii. ci ca o parte integrantă a strategiei de marketing a firmei.oferim un nivel identic de servire pentru toate segmentele pieţei. managementul stocului. Oricât de bună ar fi strategia. 5. Sentimentele sunt create de persoana care intră în contact cu clientul. în timp ce pe alt segment acest nivel ar putea fi prea scăzut. la vederea clientului. Politica de servire a clienţilor nu poate fi percepută în mod izolat. managementul transportului şi chiar facturarea trebuie percepute ca părţi vitale ale lanţului de servire a clienţilor. Pe pieţe cu o concurenţă puternică. accentul pus pe servirea clienţilor capătăt o deosebită importanţă. clientul va cumpăra de la persoana pe care o simte că este dispusă să ofere mai mult. este deosebit de important pentru o firmă să încerce să diferenţieze principalele grupuri de clienţi de pe o piaţă şi să aprecieze care sunt factorii de servire care au cel mai mare impact asupra acestor grupuri. Alcătuirea unui pachet de servicii competitiv Pentru a putea concura eficient pe piaţă. Gestionarea eficientă a servirii clienţilor impune ca toate activităţile derulate din momentul primirii comenzii şi până ce mărfurile sunt livrate. este esenţial ca obiectivele servirii clienţilor să se bazeze pe obiectivele strategice globale ale firmei.

să permită studierea amănunţită a mărfurilor expuse. în interdependenţă cu tipul şi dimensiunile mobilierului utilizat. de amplasarea mobilierului şi utilajelor. Atât în proiectarea noilor magazine. realizarea unei legături optime între diferitele componente ale sistemului pe care îl formează ansanblul suprafeţei de vânzare. igienă personalî. crearea unei ambianţe care să promoveze în cel mai înalt grad vânzările. Dimensionarea raioanelor Funcţionalitatea eficientă a magazinului este condiţionată de modul cum se va soluţiona repartizarea suprafeţei de vânzare pe raioane. vizibilitate până în cele mai îndepărtate locuri. Frecventând un magazin. “argumentul” său. birouri). O importanţă deosebită pentru organizarea magazinului o are. grupuri sanitare. d) Obiceiurile de cumpărare a populaţiei. O asemenea viziune. Sala de vânzare trebuie să aibă create condiţii de iluminare naturală care să asigure. în cadrul căreia are loc procesul de vânzare a mărfurilor. se urmăreşte. Tehnologia amenajării suprafeţei de vânzare Organizarea interioară a suprafeţei de vânzare reprezintă. începând de la punctul de vânzare (raionul).). Deci. personalului şi cumpărătorilor. e) Amplasarea magazinului şi particularităţile sale constructive. magazinul produce servicii şi oferă consumatorului mijlocul de a le obţine prin actul de vânzare. b) Formele de expunere şi vânzare. consumatorul “economiseşte” timp. astfel : a) sala de vânzare. printre altele.al acestuia preiau unele atribute din munca vânzătorului. după sezon. Experienţa demonstrează că există o mare diversitate de forme ale sălii de vânzare. precum şi distingerea fără efort. dotare şi întreţinere a locuinţei etc. a suprafeţei de vânzare a unui magazin. b) depozitul de mărfuri. modul de prezentare a magazinului. efort. se poate stabili o metodologie care să asigure alocarea orientativă pe grupe de mărfuri. îmbrăcăminte. cât şi în remodelarea celor existente. O . nefiind nevoie să se adreseze fiecărui producător pentru a-şi acoperi cerinţele de consum care pot fi destul de largi ( hrană. Structura funcţională a magazinului Suprafaţa unui magazin se poate diviza în funcţie de mărimea şi profilul său. dimensionarea optimă a acestora având consecinţe nemijlocite asupra cifrei de afaceri. destinat păstrării mărfurilor şi continuităţii procesului de vânzare. Sunt preferate formele pătrate şi dreptunghiulare (cât mai apropiate de forma pătrată) datorită condiţiilor optime de vizibilitate şi de orientare a cumpărătorilor în sala de vânzare. printre care : a) Volumul şi structura asortimentului de mărfuri comercializat. maniera sa de exprimare în cadrul dialogului pe care-l stabileşte cu clientela. c) Frecvenţa cererii de mărfuri a populaţiei. Suprafaţa de vânzare a unui raion depinde mai multi factori. presupune ca magazinul să fie proiectat din interior spre exterior. c) spaţial tehnic (vestiare. instalaţii tehnice. forma şi mărimea sălii de vânzare. ca şi asupra nivelului de servire a clienţilor. într-o anumită măsură. vechimea clădirilor în care acestea îşi desfăşoară activitatea. în timpul zilei. de stabilirea celor mai raţionale fluxuri ale mărfurilor. a întregii palete coloristice a mărfurilor. Deşi. modul de realizare a construcţiei (cu unul sau mai multe niveluri). în esenţă. destul de dificil.

de regulă. Un magazin va avea.asemenea metodologie presupune parcurgerea succesivă a următoarelor etape a) Determinarea unui număr teoretic de referinte.se stabileşte pe raioane sau familii de produse. ştiut fiind faptul că există un raport între numărul de exponate dintr-un anumit reper şi posibilitatea realizării unui volum optim al vânzărilor.Lipsa din asortimentul de mărfuri a unor articole pe care clientul le cumpără în mod obişnuit. astfel. Se admite. Astfel. • Repartiţia suprafeţelor între raioanele alimentare şi cele nealimentare. a) Numărul de referinţe . Linearul este “lungimea de expunere” a produselor într-un magazin. fără îndoială cel mai bun criteriu de adaptare a asortimentului la cerinţele pieţei unui magazin. Această adaptare presupune. brânzeturi. Implantarea unui raion nealimantar în acest magazin este condiţionată de mărimea acestuia. parcurgerea unui anume număr de etape intermediare : Prima etapă : se stabileşte lista raioanelor şi familiilor de produse care trebuie implantate. cu menţionarea numărului de referinţe pentru fiecare raion. se poate presupune că unei creşteri a linearului unui raion îi corespunde o creştere a volumului vânzărilor . Trebuie avut în vedere : . în paralel. nu se va obţine o sporire a vânzărilor. având în vedere talia magazinului. băcănie uscată. carne. dacă se trece. indiferent de proporţia în care este cerut ? • Nu s-ar înregistra o creştere a vânzărilor dacă s-ar schimba locul de expunere a respectivelor articole ? • Articolele respective sunt cunoscute suficient de bine de consummator ? b) Stocul de etalare din sala de vânzare Stocul de etalare se impune a fi avut în vedere. e) Determinarea lungimii alocate fiecărui raion. produse congelate. nu permite realizarea unei vânzări corespunzătoare . în primul rând din necesitatea asigurării unei suprafeţe minime pentru prezentarea asortimentului de mărfuri. Un prag de saturaţie. Metoda practicată de alegere a asortimentului . c) Norma de încărcare pe mp suprafaţă de etalare trebuie să fie rezultatul . atât introducerea unor noi articole. presupune. Astfel spus.Existenţa unui număr mare de produse cu desfacere lentă care antrenează reducerea frontului de expunere şi o creştere a stocului cu toate consecinţele negative pe care le are asupra cheltuielilor de circulaţie şi a rentabilităţii. c) Stabilirea unor norme de încărcare pe mp suprafată de etalare d) Calcularea raportului dintre suprafaţa de etalare şi cea ocupată cu mobilier . cât şi retragerea altora din vânzare. A doua etapă : se determină natura categoriilor de articole . Înainte de a se decide scoaterea unor produse din asortimentul de mărfuri oferite de punctul de vânzare este necesar să se dea răspuns unor întrebări : • Articolul susceptibil de a fi eliminat nu trebuie oare să existe în structura asortimentului în mod obligatoriu. că sunt necesare minim 2 sau 3 bucăti din acelaşi articol pentru ca acesta să aibă şansa de a opri privirea unui client. însă această creştere este limitată prin existenţa a două restricţii : Un număr minim de bucăţi dintr-o anumită referinţă care dacă nu este atins. pentru care se are în vedere : • Suprafaţa minimă necesară pentru a introduce o anumită categorie de articole nealimentare. se impune o analiză grafică.tip pentru fiecare raion. fructe şi legume. pornind de la un asortimenttip pentru fiecare raion . urmatoarele raioane alimentare : mezeluri. la rândul ei. Urmărirea atentă a comportamentului clientelei şi a vânzărilor realizate este. determinând pe fiecare raion şi familie de produse lista articolelor care vor fi prezentate la vânzare. băuturi. . A treia etapă : se are în vedere detalierea asortimentului. b) Determinarea stocului de etalare . peste care.

stendere. Experienţa comercială din mai multe ţări demonstrează că anumite raioane constituie punctele de atracţie cele mai puternice ale unui magazin : raionul de fructe şi legume din supermagazine. se va urmări să se găsească amplasamente corespunzătoare diferitelor raioane. în funcţie de frecvenţa de cumpărare a mărfurilor. bare) . Fiecare raion are importanţa şi un rol bine definit în utilizarea cu maximum de eficienţă a suprafeţei de vânzare a magazinului. • Formele de vânzare practicate . se utilizează. • Dirijarea circuitului clientului . stender etc. este de a se crea un raport optim între suprafaţa raionului şi volumul vânzărilor respective. etc. În general. în ordine. • Realizarea unui nivel minim al cheltuielilor de circulaţie . prin luarea în considerare a mai mulţi factori Factori de influenţă : • Natura şi caracteristicile mărfurilor expuse . 20% şi 10% . Un plan de implantare optim are ca scop localizarea produselor de cerere . regula cere ca suprafaţa magazinului să fie împărţită în patru părţi egale : în prima pătrime din vecinătatea intrării urmează să fie amplasate acele raioane care participă cu o cotă globală de 40% în volumul vânzărilor. potrivit cărora aceştia se opresc. în acest scop. formele de expunere pe mobilier. precum şi uşurarea alegerii de către cumpărători a mărfurilor expuse. evitând drumul până în partea opusă intrării. gondole. În esenţă. caracteristicile de prezentare comercială a mărfurilor (gabarit. Fundamentarea implantării raioanelor implică elaborarea unui plan concret de aranjare spaţială a suprafeţei de vânzare. a mobilierului şi a produselor astfel încât să se asigure prezentarea unui stoc de mărfuri echilibrat în raport cu cerinţele clientelei.20 m .experimentărilor. distanţele minime dintre acestea. iar în celelate. Pe baza acestor obsevaţii.Asigurarea unei lungimi optime a frontului de expunere (5-10 m) . .Folosirea în general a unui mobilier cu 4-5 niveluri (poliţe) de expunere. • Reducerea circuitelor şi operaţiilor de manipulare a mărfurilor .elemente ce variază de la o grupă de mărfuri la alta. d) Raportul dintre suprafaţa de etalare şi cea ocupată cu mobilier Are în vedere înălţimea purtătorilor de mărfuri (rafturi. al raioanelor cu articole pentru femei din magazinele universale etc.Utilizarea la maximum a mobilierului de-a lungul pereţilor pe înălţimi variind între 2 şi 2. • Condiţiile de aprovizionare de la furnizori . numărul şi dimensiunea poliţelor. ambalaj etc). luându-se în consideraţie tipul şi dimensiunile mobilierului utilizat. la elaborarea acestui plan se are în vedere găsirea celor mai adecvate soluţii de utilizare intensive a spaţiilor de vânzare. • Dimensiunile şi forma suprafeţei de vânzare . în cea mai mare parte.). în apropierea intrării în magazine. raioanele cu ponderi de 30%. • Facilitatea cumpărătorilor . regula care se bazează pe observaţiile curente asupra fluxului cumpărătorilor în magazine.) cu distanţa dintre poliţe (respectiv. Posibilităţile de încărcare cu mărfuri a mobilierului se află în relaţie directă cu înălţimea. Implantarea raioanelor şi suprafaţa de vânzare a magazinului Prin operaţiunea de implantare se urmăreşte amplasarea raioanelor. • Obiceiurile de cumpărare şi preferinţele consumatorilor . În ceea ce priveşte “ implantarea în detaliu ”. lăţimea şi adâncimea acestuia ( raft. • Normativele de stoc şi viteză de circulaţie a mărfurilor . scopul compartimentării pe raioane . În practică. Se va urmări totodată : . Obiective urmărite: • Utilizarea raţională a întregii suprafeţe disponibile .

care poate fi accelerată printr-o aşezare în imediata vecinătate a unui loc atractiv. se apreciază că durata de viaţă a echipamentului comercial variază între 5 şi 10 ani. Este vorba de aşa-zisa “ uzură morală”. a . Dispunerea mobilierului în magazin trebuie să asigure folosirea intensive a spaţiilor comerciale. deteriorarea constituie primul criteriu de înlocuire a echipamentului unui magazin. Echipamentul de prezentare şi vânzare a mărfurilor Echipamentul comercial îndeplineşte un rol important în activitatea unui magazin. Amplasarea caselor de marcat se face astfel încât să favorizeze utilizarea unei tehnologii comerciale moderne. Casele de marcat . a unei părţi din sala de vânzare . în cazul vânzării prin autoservire. eficiente. pe orizontală şi verticală. Astfel. În rândul utilajelor de bază ale sălii de vânzare se cuprind şi casele de marcat.. Determinarea amplasamentelor mărfurilor de cerere curentă Determinarea amplasamentelor articolelor care fac obiectul cumpărăturilor de impuls. Exemplul tipic. de-a lungul căruia vor figura produsele curente şi bineinţeles.foarte mare într-o asemenea variantă încât clienţii să fie atraşi de fiecare dintre ele. la etalarea unei cantităţi cât mai mari de mărfuri şi la crearea condiţiilor favorabile de muncă pentru vânzători. Raportat la cerinţele comerţului modern. în această privinţă. supravegherea nestânjenită. sub impactul căreia diferitele tipuri de mobilier şi utilaj nu mai corespund unei comercializări optime a mărfurilor şi nici normelor de rentabilitate şi productivitate ale magazinului . Numărul caselor de marcat în diferitele tipuri de magazine trebuie în aşa fel stabilit încât să asigure un proces nestânjenit de încasare şi să preîntâmpine aglomerările. de către casieră. Aşadar. în timp ce produsele care fac obiectul cumpărăturilor de impuls se amplasează în funcţie fie de o complementaritate în utilizare. Pe plan mondial. ci şi faptului că nu corespund cerinţelor unei gestiuni moderne. concomitent. cele de impuls. amplasarea mărfurilor de cerere foarte mare sau curentă va trebui să conducă la un drum dirijat al clientelei. se apelează din ce în ce mai frecvent la aparatajul electronic. susţinută de produsele de apel (cazul legumelor şi fructelor sau a mezelurilor într-un supermagazin ) . Cumpărătorii apreciază buna funcţionare a magazinului şi după felul în care se desfăşoară încasarea contravalorii mărfurilor. traversând o întreagă sală de vânzare. Există o corelaţie certă între mărimea suprafeţei de vânzare şi dimensiunile maxime ale mobilierului de prezentare. capabil să înregistreze operaţiunile comerciale şi. contribuind la folosirea optimă a suprafeţei de vânzare. Evitarea ajungerii în situaţii de aglomerare . Gruparea într-un loc bine delimitat. Realizarea acestui obiectiv implică respectarea anumitor cerinţe. pe cât posibil pe fiecare culoar de circulaţie. Al doilea criteriu vizează funcţionalitatea echipamentului. încât fluxul acestora să nu se intersecteze în faţa caselor de marcat. Clienţii vor fi îndrumaţi în aşa fel încât toate casele să fie solicitate în mod relativ uniform . Evident. îl constituie casele de marcat. depinzând de calitatea materialului şi de frecvenţa consumatorilor în magazin. care trebuie înlocuite nu numai datorită uzurii fizice. să codifice informaţiile pe benzi magnetice în vederea prelucrării ulterioare. în vederea obţinerii unui grad optim de ocupare cu mobilier şi respectiv de încărcare a sălii de vânzare cu mărfuri. fie de viteza lor lentă de circulaţie. dintre care menţionăm Asigurarea desfăşurării unei circulaţii nestânjenite a clienţilor. Acest mod de rezolvare presupune trei faze successive de abordare a implantării raioanelor : Determinarea amplasamentelor raioanelor de foarte mare atracţie. clienţii au posibilitatea de a înmagazina vizual întregul linear de prezentare.

) . • Produsele trebuie să fie liber oferite : Scopul de a lupta contra obstacolelor care pot să “ascundă” produsele. unui detailist (un depozit central din care este alimentat depozitul magazinului) sau unui agent comercial.Produsele existente în suprafaţa de vânzare trebuie să prezinte preţul lor. deoarece clienţii sunt mai atenţi la intrare. în vitrine frigorifice (produsele perisabile) etc. Lăţimea culoarelor este de circa 2m şi ea trebuie păstrată constantă. Mărfurile se rotesc pe rafturi pentru ca ele să fie decoperite de clienţi. El poate aparţine producătorului (magaziile de produse finite. depozitele de materii prime). Etalarea depinde de produse : pe rafturi ( conservele). nu se expun multe mărfuri în vitrină . se poate face grupare după tipul produselor ( conserve). Este recomandat ca magazinul să aibă două uşi. excepţiile sunt posibile atunci când sala de vânzare are mai multe puncte de ieşire. Mărfurile care se vând mai repede se expun lângă uşile de la depozit. De exemplu. dar şi printre cele cu circulaţie lentă. deşi la magazinele mici nu este posibil acest lucru. Mobilierul se amplaseză lângă pereţi sau în centrul sălii de vânzare şi trebuie să delimiteze culoarele pentru circulaţie. să furnizeze informaţii despre utilizare . femei. vitrina trebuie să se schimbe cât mai des . unui angrosist (depozite intermediare din care se fac repartiţii). • Produsele trebuie să fie lesnicios accesibile. trebuie menţinută o curăţenie perfectă în vitrină. Fluxul trebuie să fie continuu. Produsele ieftine se expun printre cele scumpe şi la toate trebuie specificat preţul. Locul şi rolul proceselor secundare în sistemul tehnologic al depozitului Depozitul este un spaţiu în care se stochează mărfurile. de preferat ca pentru intrare şi iesire să existe uşi distincte. procesul tehnologic ( băuturile alcoolice). Etalarea mărfurilor în magazine Indiferent dacă sunt produse alimentare sau nealimentare trebuie respectate următoarele principii : • Produsele trebuie să fie dezirabile : Aceasta presupune ca preţul. Amenajarea vitrinelor trebuie să se facă astfel încât : să pună în valoare articolul . de a transfera stocurile de mărfuri în sala de vânzare. Modul de grupare poate fi diferit. mesele etc. Fluxul clienţilor în sala de vânzare Fluxul clienţilor este conturat de modul cum se amplasează mobilierul comercial (rafturile. Locul de expunere se găseşte în urma unor încercări repetate prin care se studiază impactul lor asupra clienţilor. . la îndemâna şi la vederea clientului. Depozitele pot fi în proprietatea comercianţilor sau pot fi închiriate. ambele cu deschiderea spre stradă . gondolele. destinaţie ( bărbaţi.tuturor caselor de marcat . să formeze dorinţa de cumpărare . Mărfurile care se vând mai greu se aduc la primele raioane. Se prevăd spaţii de staţionare în dreptul caselor de marcat şi a raioanelor mai solicitate. încât să conducă clienţii pe toate culoarele. Etalarea mărfurilor pe rafturi trebuie să asigure senzaţia de abundenţă şi de varietate a ofertei. fiecare produs trebuie să constituie un punct de atracţie . copii). Produsele se expun grupat. prezentarea şi condiţionarea produsului să răspundă motivaţiilor pentru care clienţii se adresează magazinului.

c) depozite de păstrare . d) depozite generale .pentru a putea stoca mai multe categorii de produse.sunt necesare când producţia nu are acelaşi ritm cu cererea (ex. depozitele pot fi: a) depozite strict specializate . încălţăminte. c) depozite combinate . În funcţie de specializarea pe care o au. d) depozite de tranzit .permit schimbarea mijlocului de transport (există în gări sau porturi) . În funcţie de orientarea lor. cartofi.) . etc. b) depozite de repartizare . b) depozite specializate . b) depozite orientate spre clienţi . cosmetice.pentru categorii de produse (alimentele).se amenajează pentru păstrarea produselor ce necesită condiţii speciale (ex.) .amplasate astfel încât să colecteze mărfurile de la mai mulţi producători. legumele) . .Principalele tipuri de depozite sunt: a) depozite de colectare .în ele se depun loturi mici pentru a se forma loturi mari pentru expediţie . sare. etc.sunt organizate pentru grupe de mărfuricare au nevoie de aceleaşi condiţii de păstrare (confecţii.sunt destinate pentru mai multe tipuri de mărfuri (textile.) .acumulează loturi mari pentru a se livra loturi mici . depozitele sunt : a) depozite orientate spre producţie .amplasate astfel încât să alimenteze mai multe puncte de servire. e) depozite mixte . etc.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->