Studiu de cultură tradi ională românească

Privire analitică asupra zonelor etno-folclorice

CUVÂNT ÎNAINTE
Cultura tradi ională reprezintă ansamblul manifestărilor culturale care se dezvoltă la nivelul satului şi care alcătuiesc crea ia folclorică de inspira ie polivalentă care promovează diferen ierea şi specificitatea zonală. În sfera ei de cercetare, se regăsesc discipline precum: etnologie, etnografie, etnomuzicologie şi etnocoreologie. Desluşirea acestor termeni ne face să stăpânim mult mai bine tărâmul valorilor materiale şi spirituale ale acestui neam, de-a lungul istoriei. Sursa noastră de studiu o reprezintă ansamblul de datini, obiceiuri, credin e, care se statornicesc în cadrul unor grupuri sociale şi care se transmit din genera ie în genera ie. De-a lungul evolu iei istorice a acestui neam, cu origini străvechi pe aceste meleaguri, ce datează încă din evul mediu, a reuşit să-şi definească, să păstreze, să conserve şi să transmită tradi iile, obiceiurile, cântecul, dansul, portul şi arhitectura specifice satului românesc, pe cale orală, genera iilor viitoare, păstrându-i neştirbită valoarea documentară. Această cultură tradi ională reprezintă emana ia esen ei spiritualită ii sufletului românesc, deschis în fa a celor ce doresc să-i simtă pulsul, să-i desluşească şi să-i aprofundeze tainele cu vechime milenară pentru a-şi putea contura o imagine reală despre ceea ce reprezintă el ca na iune. Cultura tradi ională românească se conturează ca entitate unică în multitudinea de culturi na ionale în context interna ional. Aşa cum orice prunc, prin fenomenul naşterii capătă o identitate şi dobândeşte o informa ie genetică de care nu se poate detaşa niciodată, rămânând veşnic valabile, nici această cultură tradi ională nu-şi poate pierde identitatea şi nici valoarea de document a informa iilor transmise de la o genera ie la alta.

3

I. REPARTIZAREA PE ZONE ETNOGRAFICE A TERITORIULUI ROMÂNESC
TRANSILVANIA N – zona etnografică carpatică - Satu Mare - MM - ara Oaşului, Câmpia Sătmarului - Maramureşul istoric - ara Lăpuşului şi a Chiuarului

N-E – zona etnografică carpatică - Năsăud ( inutul Năsăudului) – cuprinde satele din bazinul Bistri ei ardelene. N-V – zona etnografică Câmpia Transilvaniei - Cluj (dealurile) - Sălaj – Codrul Sălajului, Silvaniei şi Someşana CENTRU – zona etnografică Câmpia Transilvaniei - Alba - Mureş - zona de munte – zona Mureşul Superior, zona Valea Gurghiului - Podişul Târnavelor (subzona Podgoria Alba Iulia) S-E – zona etnografică carpatică - Covasna – zona ara Bârsei şi zona Odorhei - Harghita – zona ara Ha egului S-V – zona etnografică carpatică - zona Pădureni – subzona Hunedoara - Sibiu – Mărginime (cu subzona Orăştie - vest), Făgăraşului), Valea Târnavelor. V

ara Oltului ( ara

– zona Câmpia Vestică - zona Arad – Crişana ( ara Crişurilor) şi subzona Câmpia Aradului - Bihor – Crişana

BANAT N-V – zona Câmpia Vestică - Făget, Buziaş-Silagi, Sânicolaul Mare, Timişoara (Câmpie) S-E – zona etnografică carpatică - Caraş Severin – subzona Podişul Lipovei, Caransebeş, Reşi a, Almăjului, Por ile de Fier

4

zona ara Loviştei – zona Câmpia Dunării . ara Dornelor) .zona Dolj S MUNTENIA N-E – zona etnografică carpatică . Câmpia Bahni ei. Clisura Dunării .zona Prahova N-V – zona etnografică carpatică .Romana i .zona Argeş .zona Buzău .zona Solca 5 .zona Olt .Muscel MOLDOVA N-E – zona Botoşani.zona Vâlcea .OLTENIA N – zona etnografică carpatică şi subcarpatică .zona Fălticeni .zona Muscel S – zona Câmpia Română .zona Mehedin i – Plaiul Cloşani.zona Câmpulung Moldovenesc (satele din Obcinile bucovinene. Giurgiu (între Ialomi a şi Dunăre) .zona Gorj .zona Gura Humorului .zona Teleorman şi zona Vlaşca .zona Dâmbovi a . Severin.zona Rădău i (Bucovina) . Călăraşi.zona Argeş .zona Câmpia Dunării – Ialomi a (Bărăgan).zona Şiret .zona Vatra Dornei . – zona Iaşi (Depresiunea Jijiei sau Câmpia Moldovei şi subzona Cotnariului) N-V – zona etnografică carpatică – zona Suceava .

podgoriile – depresiunea interdeluroasă . Valea Zeletinului. Neam DOBROGEA – Zona etnografică nord-dunăreană – zona Tulcea (subzona Deltei) – Zona etnografică sud-dunăreană – zona Constan a (subzona litoralului) 6 .depresionară centrală – Putna. Valea Şiretului . Valea Rămnicului . Valea Zabalei –zona etnografică carpatică – Bacău (Mun ii Tarcăului şi Valea Şiretului).S-E – zona Câmpia Brăilei – Brăila – zona Câmpia Dunării – Gala i. Vaslui S-V – zona etnografică carpatică – Vrancea .Valea Susitei.de deal – Colinele Tutovei.

etc. Etnocoregrafie – disciplina coregrafică ce studiază activitatea ludică (jocul şi dansul) a unei comunită i etnice (descoperirea surselor) Etnocoreologie – disciplina ce se ocupă de studiul descrierii şi func ionalită ii jocului popular. obiceiuri. analizează. 7 .II. al cugetărilor asupra viziunilor globale a crea iei populare. DEFINIREA CONCEPTELOR Etnologie – ştiin a ce se ocupă cu studiul genezei. şi (sau) culturile muzicale de tip arhaic. Consideră muzica un fapt social cu rădăcini adânci în organizarea vie ii materiale a formelor de cultură populară. Brăiloiu. din perioada primitivă până în prezent şi cu prospec iunea formelor de civiliza ie şi cultură în viitor. descrie şi clasifică particularită ile modului de via ă şi ale formei de civiliza ie a unei comunită i etnice. Etnomuzicologie – o ramură a muzicologiei care studiază şi cercetează culturile muzicale ale popoarelor sau activitatea muzicală a unei comunită i etnice. alături de folcloristică şi de ştiin a artei populare (nu este ştiin ă aparte fa ă de etnologie). Termenul a fost propus de etnomuzicologul olandez Jaap Kunst şi s-a impus începând cu anul 1950. Etnografie – ştiin a care observă. magie. dinamicii şi func iunii formelor istorice de civiliza ie şi cultură. ridicându-se a nivelul abstrac iilor teoretice. mitologie. men inându-se la nivelul concret de cunoaştere a realită ii social-istorice. fiind imediat acceptat şi de şcoala românească fondată de C. supersti ii. structurii. tradi ii. Constituie prima treaptă de cercetare a fenomenelor şi faptelor materiale ale unei comunită i. credin e.

Tîrgu Mureş. E – zona etnografică Dobrogea – Tulcea.III.Zona etnografică Transilvania E – Zona etnografică Oltenia S – Malul Dunării NE. Zona etnografică MOLDOVA N – Ucraina. NE-SE – zona etnografică Muntenia. S-SV – malul Dunării. V – zona etnografică Oltenia – Vâlcea. S – malul Dunării. SE – Iugoslavia 8 .Zona etnografică Banat V – Ungaria Zona etnografică BANAT N-NE .Zona etnografică Muntenia S – Zona etnografică Oltenia SV . Covasna. NE-SE – Republica Moldova. CONDI II NATURALE – limitele naturale ale zonelor etnografice reprezentative ale teritoriului românesc Zona etnografică MUNTENIA N – Tara Făgăraşului. PRIVIRE ANALITICĂ ASUPRA ZONELOR ETNO. Harghita SV – zona etnografică Muntenia şi zona etnografică carpatică Covasna Zona etnografică TRANSILVANIA N – UCRAINA NE .Zona etnografică Moldova SE . Constan a. S – zona etnografică Muntenia şi zona etnografică Dobrogea. Olt.FOLCLORICE A. Zona etnografică OLTENIA N – zona etnografică Transilvania de sud. zona etnografică Vrancea. NV – zona Bistri a Năsăud. N-V – zona etnografică Banat.

albinăritul. mijloacele de transport – sania. OCUPA II ARHAICE culesul din natură. 9 . creşterea animalelor – păstoritul. vânătoarea. S-E – Malul Marii Negre S – Bulgaria S-V – Zona etnografică Muntenia – delimi are făcută de unul din bra ele Dunării (Dunărea veche) B. pescuitul. meşteşugurile.Zona etnografică DOBROGEA N – Malul Dunării – Republica Moldova N-E. calul. agricultura. pomicultura.

structurate astfel: partea I – Ciclul Familial (naşterea. colinde.Strigarea peste sat (Aure-Maure). partea a II-a – Ciclul Calendaristic (sărbători şi obiceiuri cu dată fixă. clasificare. TRADI II ŞI OBICEIURI (scurt istoric. Ël elaborează. expusă astfel: credin e şi supersti ii. nunta. comună unui popor sau unei comunită i omeneşti. departe. joc). Bună diminea a. credin e. ş. obiceiuri legate de via a casnică şi obiceiuri legate de momentele importante din via a omului (naştere. În anul 2003. Tradi ie – reprezintă ansamblul de datini. înmormântarea). Sunt manifestări spirituale inedite şi originale ale acestui popor şi nu sunt aceleaşi pe întreg cuprinsul ării. deoarece originea lor o regăsim undeva. Drăgaica. în calitate de profesor. a raportului acestuia cu viata socială. sunt manifestări păstoreşti . în vremuri străvechi. obiceiuri agrare . Cucii. de acceptare comuni ară a acestuia. proprie spiritului conservator. descriere) Pentru cei ce le privesc din afară. obiceiuri de Lăsatul Secului . având o istorie foarte îndelungătă.C. obiceiuri. dar şi a modului de instruire. Paparuda. urări).mari spectacole. Obicei – nu este altceva decât o deprindere consacrată. tradi ie. Tradi ionalism – ataşament exagerat fa ă de tradi ie.Lazărul. Pluguşor (obicei urări). Cântec de Stea. Focurile lui Sâmedru. Vasilca (ritual. a abordat cu rol priori ar această specie în clasificarea culturii spirituale a poporului român în cadrul lec iei de deschidere a cursului de etnografie şi folclor din 1926. ceremonii şi ritualuri. Scaloianul. Este expresia limpede ce semnifică periodicitatea unui comportament colectiv. rânduială. Iordănitul (Boboteaza). Ajunul. Institutul de Etnografie şi Folclor editează însă o serie de volume intitulate “Sărbători şi obiceiuri”. fa ă de al i autori un alt tip de clasificare.a. obiceiuri. care se statornicesc în cadrul unor grupuri sociale şi care se transmit din genera ie în genera ie.Colind. sărbători şi obiceiuri în calendarul agro-pastoral). Una din personalită ile ce s-au preocupat în mod deosebit de această specie – obicei – este Romulus Vuia care. Moş Ajunul. Le putem încadra ca păr ile care păstrează cel mai bine via a folclorică tradi ională. cu evidentă tendin ă de supraevaluare a elementelor tradi iei.. În cadrul acestui studiu vom analiza ciclul calendaristic. Sorcova (obiceiuri. joc). sărbători şi obiceiuri cu dată mobilă. Pentru a le putea aprofunda urmând o latură ştiin ifică trebuie să definim clar terminologia pe care o uzităm. • • 10 . Colindul cu măşti (ritual. Gurbanul (Arezanul – 2 februarie). Zona etnografică MUNTENIA • repertoriul ceremonial de iarnă . a rela iilor interumane. datină. dar dincolo de aceasta înglobează acele în elesuri profunde asupra rela iilor omului cu natura. nuntă înmormântare).

mai rar numai grupuri de fete. de ex. Pepernie (Banat). Numărul membrilor cetei variază astfel: grupa vârstei 3-4 până la 6-7 ani cuprinde de la 2 până la 5 copii.• obiceiuri de Rusalii . În Muntenia apuseană nu se merge la fiecare casă în parte. Se colindă în cete de băie i sau mixte. timp în care aceasta dansează pe paşi sări i în ritmul melodiei şi a bătăilor din palme. Sunt obiceiuri pre-creş ine cu caracter laic adaptate sau chiar suprapuse sărbătorilor religioase. nevinovă ia. acesta având la bază magia prin analogie. respectiv zonele Argeş şi Dâmbovi a. Gazda iese în fa a colindătorilor cu găleata plină cu apă şi udă Paparuda (în trecut. Se presupune a avea o vechime preistorică datorită existen ei nenumăratelor elemente arhaice. oprindu-se în ogradă unde cântă versurile invocatoare ale ploii. îşi încep colindatul. “Moş Ajunul” se desfăşoară în noaptea de 23 spre 24 decembrie şi în diminea a zilei de 24 decembrie. “Paparuda” – obicei pentru provocarea ploilor în anotimpurile secetoase întâlnit şi în cadrul altor zone etnografice.: Păpăluga (Muntenia). numi i „colindi e sau colinde i”. important este să se respecte criteriul de bază al alegerii – puritatea. grupa de vârstă 6-7 până la 14-15 ani cuprinde între 4 şi 12 copii. Obiceiul are ca nucleu feti a mascată îmbrăcată foarte sumăr cu crăcu e de salcie (verdea ă) şi care este udată în permanen ă în timpul ceremonialului. Păpărugă. gazda cinsteşte pe cei prezen i cu produse care ulterior se împart între cei ce au participat la ritual. în perioada 25-26 octombrie. Paparuda. scandându-se aceleaşi versuri invocatoare ale ploii. Ceata de colindători se opreşte în fa a por ii sau în curtea gospodarului la fereastra căruia strigă sau cântă urarea tradi ională. Cuprinde categorii diferite de vârstă. 11 . prin spectaculozitate nu rivalizează ecât cu noaptea de Revelion. Fiecare dintre aceştia poartă trăistu ă în care pune darurile pe care le primeşte. Papalugără (Transilvania). „bolinde i” sau „bobârnac”. pe drum sau prin cur i. pentru această udare era folosit laptele şi arareori zahărul). Alături de aceştia mai pot primi dulciuri care pe alocuri sunt înso ite de lumânări de ceară. tineret şi copii. copiii se adună la o casă unde repetă repertoriul de colinde şi de unde. în special femeile însărcinate. însă sub alte titulaturi. Este un ceremonial nocturn care. odată cu venirea serii. ci se udă cei întâlni i în cale. În ceea ce priveşte desfăşurarea. “Focurile lui Sâmedru” se organizează în satele din nordul Munteniei. în special simbolicii colaci împleti i în formă de 8. În final.Căluşul (rit ceremonial) Colindele au loc ca perioadă de desfăşurare între 23 decembrie şi 7 ianuarie. împreună cu ceilal i înso itori (actan i) trec pe la fiecare gospodărie. iar grupa mică o întâlnim în aproape toate zonele ării la nivelul întregii colectivită i şi cuprinde de la 50-60 până la 100 de copii. În func ie de zonă pot fi costumate două sau chiar mai multe feti e.

Zona etnografică OLTENIA repertoriul ceremonial de iarnă . Lăsatul Secului. colină) unde se adună oameni de toate vârstele din întreaga comunitate şi unde. sar peste foc însă împreună cu fetele şi uneori chiar cu to i cei prezen i. Ăulitul. Sf Andrei. Cu buhaiul. Paşte. Caloianul – Sulul.Jocurile cu măşti – Capra. ş. primele spice duse de la câmp în ogradă (gospodărie) şi puse la loc de cinste. aceea de manifestare a cultului mor ilor cât şi ca practică de fertilitate agrară. Sf Toader.a. . Aratul. Înăl are. cu flori de câmp. Se practică mai mult în mediul pastoral. se situează la limita dintre vorbire şi muzică. Homanul. Flăcăii fac focul din bradul cel mai falnic peste care aruncă nelipsita roată de cauciuc şi. Cu plugul. Scormonitul în foc. Aulit. Obiceiul are două componente. moment în care sar peste foc şi colindă prin sat. Crăciun. Semănatul.Sânzienele – 24 iunie.Din punct de vedere al desfăşurării. regăsinduse în refrenul cântecului propriu-zis. 12 . . deal. Este definit de o emisie vocală ce constă în alternan a repetată a registrului de piept cu cel de cap (emisie specific oltenească – întâlnită sub denumirea de sunet sughi at). . Paparuda. Sf Ion. Florii. Sorcova . Agugulit etc.Crăciunul . Rusalii – Ramura verde • Hăulitul. Cu Moş Ajunul. Toconelele. Pluguşorul se porneşte.Anul Nou – Pluguşorul. ca un semn de mândrie. cânt şi hăulitul propriu-zis”.Obiceiuri de recoltare – Primele spice – primul snop lăsat pe câmp o zi întreagă pentru alungărea răului (secerătoarele se leagă peste mijloc pentru îndepărtarea durerii).Obiceiuri la pornirea plugului – Scoaterea plugului din gospodărie. Irodul (de la Crăciun la Bobotează) • obiceiuri agrare . • La Sf Vasile. Urâ ii (Sf Ioan). Adunatul gunoiaelor Cântec de Stea.Colindatul. Cununa ( ara Oltului) este împletită din grâu. îl aprind şi lovesc cu un bă tăciunii pentru a se ridica scântei. men ionăm următoarele: se organizează în preajma unui rug (foc imens) aprins de tineri într-un loc înalt al satului (munte.. Paşte – Focurile de pste an • obiceiuri de Lăsatul Secului • obiceiuri de primăvară: Hăulitul. Jianul (Anul Nou). procedând întocmai grupei copiilor. Muma Ploii • obiceiuri de Rusalii: Căluşul (rit ceremonial) • La Sf Gheorghe. Armindeni. fiecare categorie de vârstă are un rol bine definit. Plugarul. ca simbol solar şi simbol al abunden ei. Copiii fac grămezile pentru foc.Cu grapa.. . Cu semănatul. George breazul (1934) spunea de hăulit că “este un străvechi obicei de primăvară şi cunoaşte mai multe denumiri: Hăulitul.

Drăgaica (înainte vreme – dispărut până la sfârşitul sec. Plevna. . cunoaşte cea mai mare varietate şi bogă ie în raport cu celelalte zone etnografice. Babele. urmând cu semănatul. Bujorenii.cu dată fixă: Pluguşorul – Pluguşorul mic. Nunta. Piesa lui Halim. Cu clopotul.Jocul păpuşilor. Banda haiducilor. Uretul de noapte.a. Căderea Plevnei. Turca.Piese şi scenarii ărăneşti – Arnău ii. ce cunoaşte două tipuri rituale unul în care invoca ia se desfăşoară pe recitativ iar celălalt. Haiducii. . Codrenii. Plugul. Uratul cu Pluguşorul. Zona etnografică MOLDOVA Aici.Caloianul (obicei agrar de fertilitate). Banta lui Groza. Se sapă la rădăcina primei plante întâlnite. Buhai (Dobele). • obiceiuri agrare .Jocurile cu măşti şi travestirile de tot felul: Ursul. Gruia lui novac. seceratul. Plugul flăcăilor.Homanul – obicei practicat de Sf Toader. loc în care fetele pun pâine şi sare interpretând totodată cântecul ritualului. fetele se spală pe cap în speran a şi credin a că părul lor va creşte foarte bogat. Capra. doba şi buhaiul. Anul nou şi Anul vechi. Cerbul. Nunta ărănească (apare ca un spectacol ărănesc în cadrul acestor manifestări aşa cum amintea Theodor Burada încă de la 1885). şi anume jocurile cu măşti. culeg un număr însemnat de plante. Întâlnim aici în func ie de subzonele etnografice mai multe variante ale acestuia: Pluguşorul. ulterior. Ca elemente indispensabile apar elementele: clopo elul „pus pe lopă ică”. Uretul de noapte. “Uratul cu Pluguşorul” – un fenomen folclorico-etnografic complex. Cu clopotul. După acest moment. repertoriul ceremonial de iarnă – de Anul Nou. . Jienii ş. fiind ini ial considerat mai mult decât „epopeea muncii câmpeneşti. Bantă Jieni. biciul. Malanca (obicei de invocare a ploii). Plugul mare şi Plugul flăcăilor. Plugul mare. etc. Pluguşorul Mic şi Clopotele specifice gupelor de vârstă mici cu compozi ie mixtă sau formate numai din băie i se caracterizează printr-un număr mic de colindători şi inexisten a unei costuma ii speciale cu excep ia căciulii împodobită cu mărgele şi traistei pentru strâns daruri ce se remarcă printr-un motiv floral extrem de încărcat. Buhai (Dobele). fac o fiertură din acestea cu care. Pluguşorul mic. începând cu uratul. Plugul. Participă grupuri mixte de fete şi băie i care merg în apropierea satului (pe câmp sau pe un deal) în căutarea plantei (homan). XIX). 13 . în care invoca ia se desfăşoară pe durate mari. Brezaia. treieratul şi sfârşind cu măcinatul”. fiind recunoscută pe plan na ional si interna ional prin ceea ce este caracteristic acestei zone. . Haiducii. iar la întoarcerea în sat. • repertoriul ceremonial de iarnă .Teatru popular cu tematică haiducească – Banda. Irozii.

În cadrul acestui obicei se spun versuri. iar piep ii hainei sunt împodobi i cu nenumărate decora ii şi medalii. dulciuri şi nu în ultimul rând. Aceeaşi importan ă se acordă şi confec ionării învelişului Caprei (pânză cât mai simplă pe care se aplică fâşii de pânză colorată cu puf de stuf ce imită foarte bine adevărata piele de capră) sau. jocul se desfăşoară în casă în forma ie de cerc sau semicerc. de aceea amintim aici Jocul bandelor de Jieni.Urarea se face la fereastra casei unde zăresc lumină aprinsă şi numai după ce s-a cerut acordul gazdei. Au pantaloni de culoare verde sau albastră cu vipuşcă galbenă sau roşie. Ghi ă Cătănu ă. so ia. aceasta la rândul ei sprijinită în brâul interpretului sau în cureaua de la pantalonii acestuia. Personajele ce apar în acest text sunt jupânul (gazda). piesa Jienilor (unde urarea este făcută tot de către ceata tinerilor). fiica. şuvi e colorate de mătase. pârâitorilor şi a plugurilor adevărate împodobite şi trase de boi. Darurile primite de colindători sunt nelipsi ii şi tradi ionalii colăcei. iar în partea din fa ă se aplică o stea. năfrămi. covoare colorate împodobite cu oglinzi. alături de care. etc. foarte asemănător cu cel al Sorcovei. pocnetul bicelor şi clinchetul clopo eilor. adună to i masca ii cetei de pe uli ele satului. Banda. Pe cap au căciulă de blană neagă sau brumărie dreaptă sau cu fundul retezat pe care se pune (se coase) un carton galben sau roşu. Căpreasca. Jocul Malancăi (Mălăncuitul – Suceava şi Paşcani). Sunt aici balade cu text ce se apropie de tematica colindului: Miori a. Se remarcă prezen a unui număr destul de mare de colindători precum şi existen a permanentă a buhaiului mare. bani. Alături de cetele mari apar şi cete de copii ce au pornit cu semănatul aruncând în gazde cu grâul ce-l poartă în trăistu ele aflate pe umăr. Aceştia din urmă. îşi fac sim ită prezen a mugetul buhaiului. începerea repeti iilor urmată de pornirea la urat începând cu seara Ajunului. ci îşi colorează fa a în roşu. a clopotelor.) ce au mişcări 14 . Buhaiul mare. la un semn al calfei. cuprinzând trei sau chiar mai multe dansuri (Capra. Ca la Capră. urător. nepo i. Jocul Căiu ilor. Când joacă Capra. Specifice cetelor constituite din grupe de vârste mai mari de 15 ani sunt Plugul mare. Turcii. Textul Pluguşorului este prin excelen ă agrar. nuci. Botul Caprei este constituit din maxilarul fix (cel superior) şi mobil (cel inferior) fixate pe o bâtă de lemn. iar în mână – o cravaşă. calfa şi cazacii nu poartă mască. Jocul Urşilor. Fa ă de ceilal i participan i. de fiecare dată. nepoate. de un optimism şi un umor tonifiante. Jocul Caprei. acesta fiind considerat ca având proprietă i benefice pentru păsările şi animalele din gospodărie. dobelor. în altă variantă. etc. în picioare – cizme. arga ii. Uneori urarea este înso ită de linia melodică interpretată la fluier. În acest timp. Cel care conduce ceata poartă denumirea de calfă şi este ajutat în desfăşurarea manifestării de al i membri denumi i cazaci. mere. Ceilal i actan i sunt purtători de haină mili ară cu epole i imperiali cu diagonale încrucişate pe fa ă şi pe spate. Ca prim pas în desfăşurarea colindului avem pregătirea măştilor şi costumelor şi împăr irea rolurilor: vătaf. se cântă doina urătoarei şi dacă gazda acceptă ritualul. “Capra” – peste tot se urmăreşte ca aceasta să fie masca cea mai deosebită şi sugestivă. Acest obicei este înso it şi de joc. fiu. masca ii (de umplutură). colindătorii strigă urarea ce con ine textul de felici are. Ceata. A Caprei.

“Udatul”. Cj. bărba i şi femei căsătorite (Cj. Noaptea de Ajun (Ab. “Ursul” . Aratul. “Focurile de peste an”. BN. “Irozii” – ceată constituită din 8-12 colindători (dansatori) ce poartă un costum remarcabil constând din căciulă conică din zeci şi sute de fâşii de hârtie colorată.“Primele spice”. BV. feciori. bătrâni (Ab. Ms. Paparuda – Păpălugă în Alba şi Cluj. Schimbarea melodiei oferă posibilitatea purtătorului Caprei să schimbe ritmul clămpăniturilor. BV. Hd – perechi căsătorite). Hr. alb. etc.Sf. Ms) .a. iar de Crăciun – pi ărăii 15 . BV. cu sărituri şi răsuciri. Sb).“Pornirea plugului” (Scoaterea plugului din gospodărie.Florii. “Urzicatul”. CV. “Focurile de peste an” . Semănatul. Ab. Strigăturile se spun de către tot grupul ce schi ează paşi de dans sau chiar dansează în jurul Caprei. BN). Ms). BN. Pentru seara de Ajun se constituie cete de copii (Cj. În Ajunul Crăciunului merg la colindat cu “Bună diminea a” ( Sb. Băbăru ă în Hunedoara.mărunte pe loc. ”Sânzienele” Sărbători cu dată mobilă . “ urca”. “Cununa” ş. Gheorghe – “Ramura verde”. Paşte. fete. BN.(sunt zone în care încep chiar înainte de Crăciun cu două-trei săptămâni). fete şi oameni în vârstă (BN). Florii.Anul Nou – “Pluguşorul”. Cj. CV. Plugarul.) Obiceiuri de recoltare . Toader. Înăl are – “Focurile de peste an” Obiceiuri agrare cu data variabilă . în cromatica de roşu. feciori (BV. ce cad pe umeri ca nişte plete. “Cu semănatul”. Hd). în unele zone chiar după noaptea de Anul Nou. Ms): cete de feciori (BN.Crăciunul – “Colindatul”. Sb. “Sorcova” . Aceşti Irozi de seară sunt tot o înfă işare a Caprei şi prezintă o mare asemănare atât a jocului cât şi a costumului cu descrierea căluşarilor din Moldova făcută de Dimitrie Cantemir. În dreptul tâmplelor sunt prinse două fâşii albe mai late ornamentate cu figuri geometrice sau motive florale ce ajung până la nivelul brâului.Sf. iar în altele ine chiar de la Crăciun până la Bobotează (BN. Paste. Hd. “Armindeni”. feciori. “Steaua” (cu terminologiile specifice fiecărei subzone) . Înăl are. “Cerbul”. albastru. “Focurile de peste an” . În Ajun merg cu colindul feciorii. Rusalii – “Ramura verde”. • • • Colindatul începe din ziua Ajunului şi se sfârşeşte a treia zi de Crăciun. Ab.Lăsatul secului – “Jocurile cu măşti”. Zona etnografică TRANSILVANIA • Sărbători şi obiceiuri cu dată fixă . aplecări frânte şi ondulate.Jocurile cu măşti – “Capra”. Hd) cu precădere copii.

băutură. Ms. Exista însă şi vătaful mic ce-l înlocuia pe vătaful mare în unele servicii: strânsul banilor şi al colacilor. la tot satul (din casă în casă). Sb. Din acel moment mergeau în bătătura gazdei. seara la joc se desfăcea ceata. un bă de alun pus să înghe e de la care se lua miezul rămânând un model cu flori. Pregăti i pentru colindatul propriu-zis feciorii. cuprinzând 3540 de membri) existau în frunte trei conducători (comitetul feciorilor). bani. în curte şi la fereastră. copiii porneau în alai strigând ”Adună-te codru” (Codrea) şi un alt colind “Bună diminea a la Moş Ajun”. judele trebuia să dea o masă cu mâncare şi băutură (la părin ii acestuia). În Transilvania era bine ca primul colindător ce. învă ător. de fecior. Ceata avea ca simbol un steag – o cârpă neagră cu pui roşii. ce era purtat de un fecior puternic (acesta se juca în prima zi de Crăciun odată cu colindatul: la preot. la casele cu fete mari. unde încingeau jocul. ce era dus ulterior la gazdă. Uspe ii mergeau cu Colindul de preot. În noaptea de Ajun se colindă în Ab. La vreme rea o ipau (aruncau) în foc.(Ab). la preot (numai cete de bărba i însura i). îmbrăca i în costume tradi ionale. la uşă şi la fereastră (Cj). de oameni boga i. cereale (Ab) – iar sacul cu produse era cărat de un anume personaj numit scroafă. după care gazdele îi chemau în casă (Hd.. la colinda cetei de feciori (destul de numeroasă. montat în vârful unui bă . Feciorii umblau cu carul cu boi şi cu butea pusă pe car. picior de porc (Hd). Feciorii erau îmbrăca i în undre albe din pănură şi purtau colindă de salcă de statura unui om pe care o legau la pălărie. Hd. Aici ceata avea în frunte un conducător numit vătaf mare (mai iste şi din familie mai înstărită) care inea eviden a câştigului şi conducea întreaga ceată. Se colinda la o parte din sat (din casă în casă). Dacă într-o casă nu exista acest simbol. iar a doua zi îl jucau la joc). veneau cu muzică la biserică unde se adunau şi feciorii din celelalte uspe e. de fată.i intra în casă să fie bărbat. În seara de 24.Sb). Bv . se cântă “Bună seara lui Crăciun”. la părin i şi la naşi. vecini. Era purtată şi de feciori şi de pi ărăi. Locul unde se colindă: la fereastră. cârna i. deoarece este mult mai norocos decât femeia (BN).copii). Sj. adunându-se încă o dată la gazdă să petreacă cu mâncare şi băutură. în perioada de dinaintea sărbătorilor se învă au colindele. Fiecare casă pregătea o colindă – o spirală lemnoasă. Colindatul se începea mai întâi cu turnul bisericii. de bătrâni. El era cel mai în vârsta şi cel mai iubit dintre 16 . “Colindatul junilor ” (acesta din urmă se întâlneşte şi în noaptea de Crăciun . la rude. În Alba se organizau forma ii – cete de şase colindători şi un viorist (ceteră) – şi se porneau a juca în casa gazdei unde erau şi ospăta i. prieteni. Ms. pe uli ă (BV). În Braşov. În ziua de Anul Nou. primar.pentru a li se oferi colinde i şi fructe. Sj “zilele Crăciunului” şi “Crăciunul mic” (Ms). fiind după aceea chema i în gorpodării. Organizarea se făcea într-o singură ceată pe sat. Colindătorii căpătau colaci. Cu această ocazie fetele făceau feciorilor o pernă de vergelat. acolo unde se organiza ospă ul de Crăciun. ca să adune vin. carne de porc. fructe. bomboane. De la colindă se păstrau o pănglicu ă care o aplicau la pălărie. În diminea a de Ajun. atunci îl ofereau către gazdele acesteia colindătorii. fuior (Hd). cozonac. copturi dulci. în curte şi în casă. de jude. şi unde. însă judele era conducătorul suprem. gătită cu panglici.

Conducătorul cetei. Fetele care nu erau colindate erau ironizate de celelalte (Hg). Ms). După acest moment îşi alegeau gazda şi mergeau să repete colindele. se adunau la mijlocul postului Crăciunului pentru a se uni ceata de dubaşi (toboşari) ce ulterior se împăr ea în trei cete pe sat (Cj. iar Craii şi Irozii mergeau fără Stea.feciori. Tilişca) în Pia a junilor din Sălişte. alcătuit din 8 feciori. cărătorii. în Ms – împreună cu Vicleimul. colcerul. iar copiii mai mari – „Trei crai de la răsărit”. În zona Braşovului. Sălişte. dispărut pe la 1930 şi care reprezintă un schimb de vizite între tinerii din două sate mocăneşti (Monor şi Rîpa). În Sălaj. Trebuie men ionat că gazda nu era răsplătită cu nimic pentru serviciul făcut. starostele. punându-şi doi chizeşi. în Ab mergeau împreună cu Irozii. dintre care unul însurat care purta calul. alături de acesta mai apar crâşmarul. ci scandau versurile. Sibiel. pristovul (aducea banii de la fete). birău mare şi mic). jucau timp de patru zile la casa de joc. Jocul organizat în această perioadă era cunoscut drept totolul feciorilor (4-5 cete pe sat a câte 10-15 feciori). cu Craii şi cu Viflaimul. împodobi i cu năframe şi panglici tricolore. iar în fruntea cetei aveau un conducător numit jude (fonog. vătaful (vornic în unele zone ale Hunedoarei). feciorii. colindătorii cu Steaua mergeau împreună cu Irozii. colindul are aproximativ aceeaşi desfăşurare ca de altfel în întreg Ardealul. ce mergeau la casele feciorilor şi fetelor pentru ai chema la horă. Ca personaje. iar starostele cu desagii. 10-15 la număr. În Hunedoara. În timpul ceremonialului apăreau şi alte personaje – ştabi. Anul Nou era marcat de gestul judelui ce se urca pe o masă în fa a bisericii şi inea o cuvântare despre obicei. Aceştia erau înso i i de diblă (muzică). Copiii colindau „Bună seara lui Crăciun”. “Steaua” se practica în ajunul Crăciunului (ziua Ajunului sau noaptea de Ajun). Avem de-a face aici cu un obicei zonal. Timp de trei zile se juca întruna iar cea de-a treia zi se spărgea „oala”. În prima zi de Anul Nou se adunau to i junii cu fetele cu care vorbeau (din Săcelu. Existau însă şi cete cu un singur dubaş. iar în cea de-a patra zi se făcea Vergel (atunci avea loc îngroparea Crăciunului .Cluj). numai că apare ca o caracteristică zonală adunarea copiilor înainte de colind la preotul satului care le inea o predică. angaja unul-doi muzican i (cimpoi şi fluier) şi avea dreptul să joace tot timpul sărbătorilor în fruntea acesteia. Apar „chemătorii”. Alaiul junilor. În Sibiu Irozii mergeau în prima zi sau împreună cu Steaua. unde fiecare primar inea o cuvântare urmată de Hora Unirii. „Bună diminea a”. 17 . crâşmarul mic. iar aceştia în timpul colindului nu cântau. cu păpuşi. Valea Sibielu. în genere. Ceata împreună cu to i feciorii satului. mergea cu muzică. Gazda aleasă pentru perioada de însuşire a colindelor era răsplătită cu bani. în Hd mergeau împreună cu “Trei Crai”. În Sibiu se adunau 5-10 familii ai căror feciori se organizau în bute (perechi so -so ie). Galeş. „Sub înaltul cerului”. Lăuturenitul.

coif (gugiu). feciorii. amiaza şi seara ajunului Anului Nou (aproape în toată Transilvania). La manifestare participă aproape toate categoriile de vârstă (mai pu in cei vârstnici): copii. Ms). Există însă şi zone în care colindătorii purtători de sorcovă se asociază cu cei ce cară plugul (Cj). cu zurgălăii. iar colindătorii erau răsplăti i cu: bani. porumb. tineri însura i. Pluguşorul cunoscut şi sub alte denumiri (cu buhaiul. Hr. în ajunul Crăciunului în unele sate din Sb. variantă din flori artificiale (universal valabilă). Ms). 18 . Locul de desfăşurare este similar ca şi la “Stea”. apar însă şi subzone în care la momentul aruncării semin elor este prezentă şi grupa copiilor (Cv. plug din lemn în miniatură (Sj). colaci. în ajunul Anului Nou şi de Bobotează (BN) şi în ziua de Anul Nou (Hd). plug cu 4 boi (Cv). Ca element simbol. Se practică în diminea a. Actan ii ce conduceau Pluguşorul trăgeau o brazdă în care aruncau ulterior semin e de grâu. un plug de lemn făcut anume. vestimenta ie de crai (Ab) sau îmbrăca i obişnuit.Copiii de şcoală până la feciori (grupuri de la 2 la 4 membri) purtau „stea” cu 4-5-6 col uri. sorcova fiind înlocuită cu tradi ionalul clopo el. Ca simbolistică se foloseşte plugul cu boi (Bv). în Sb – după al doilea război mondial. prăjituri. băutură. în curte. Sb). Cj. nuci. “Pluguşorul” ( executat de copii) şi “Cu plugul mare” – interpretat de feciori şi de bărba i însura i (Ab. plug tras de cal. pe care îi regăsim pretutindeni. chiar şi bătrâni (Ms). Acest tip de costuma ie se regăsea în aproape toate subzonele. feciori. neveste (Ab. iar în Ab se iese pu in din tipar. haine de la biserică “cu stihare” (Ms). şiechău (şapcă). Cj). Colindătorii erau costuma i în haine albe cărora li se alătura o serie de accesorii: panglici colorate purtate în diagonală. ramură de pom împodobită cu hârtie colorată (Ms). Hd. “Plugule ul” (Ms). şepci de carton. În cele în care nu regăsim caracteristic acest costum se purtau: costumul tradi ional de sărbătoare (Ab. Cv). Cj). Bn. “La pocnit”. Acest simbol se monta uneori şi pe un brad. numai ro ile de la plug. casă-fereastră. la fereastră. La Pluguşor participă copii de 5-10 ani şi 15-18 ani. strai ă. în anumite localită i desfăşurarea extinzându-se chiar până la Bobotează (Hg). fete şi băie i (BN. sau casă-curte. uneori haine tricolore. carne de porc. De Anul Nou colindătorii (cei foarte mici fiind numi i plugăraşi în Bv) merg “Cu pluguşorul” (Cj. “Cu semănatul” – colind de Anul Nou. confec ionată din diverse materiale (şi ă) împodobită uneori cu un clopo el şi nelipsita iconi ă. “Sorcova” se practică în ajunul Anului Nou (diminea a sau noaptea) în mai toate subzonele. fructe. secară şi cânepă (BN. Sj. Ca o curiozitate pentru această zonă. Sb). bărba i însura i (Bv). cu uratul) este un obicei relativ nou fiind datat în 1937 în Hd. de Crăciun. Ms. cârna i. orz. există sate unde acest colind se practică fără prezen a simbolului stelar (Bv). fete. Bv. Ca spa iu de desfăşurare. Sb). numai băie i (Cj). iar în alte zone de numai 1020 ani. covrigi. sorcova se reduce la o creangă de brad. Cv. ceremonialul avea loc în casă. Hg. numai fete de vârstă şcolară (Bv. În majoritatea cazurilor nu lipseşte bradul împodobit.

se obişnuia ca cel ce avea o anumită suferin ă să se încingă cu flori din acea coroni ă în speran a însănătoşirii. apa înghe ată. Mm). numai pentru băie i – Boboteaza). pentru sănătatea acestora din urmă.În gospodăria în care erau primi i cu colindul. cu mici varia ii zonale. . paparuda. Alături de toate acestea întâlnim “Căluşerii” în zonele Ab. casă. „Cu Dubele”. “Ursul”. nuci. Ca semnifica ie. Sânzienele. în afara gospodăriei. la Paşte. Se constituia o cunună mică de flori (coroni ă de sânziene) care se punea la poartă. la semănături. “Moşii”. Moşii de peste an. la Bobotează. Sânzienele sunt semn de noroc. timp în care fetele spuneau „Floare de cicoare. “Burduhoazele”. pentru apărarea grădinii şi sporul roadelor şi ca semn al destinului (ursita fetelor – se făceau coroni e doar de către fete şi se puneau doar în staulul oilor sau la grajd. ca şi tradi iile şi obiceiurile legate de roadele pământului: scoaterea plugului din gospodărie. Se punea cunună cu o cruce la mijloc peste noapte la poartă. “Mojucii”. “Cerbul”./ Află-mi a mea ursitoare”). ascultatul pe furiş (Ar. de Sf. “Capra”. focul (Mm). “Masca ii”. cununa. “Colindă” (Cs. prima stea. “ urca”. erau sorcovi i to i cei ai casei. Hd. comune – fete şi băie i (Vergelat. Blidele). Dacă vedeau a doua zi pe ele păr galben. anexe.Ajunul Crăciunulul – “Steaua”. Datorită efectului terapeutic atribuit. primele spice. ascultatul zgomotelor naturii (Mm). spuneau că viitorul so va fi blond (Ab).Crăciunul – “Colindatul”. pe crucile ce se aflau în sat sau pe hotar. colaci. plantele. Zona etnografică BANAT • Sărbători şi obiceiuri cu dată fixă . Sb. bani. Jocurile cu măşti întâlnite pe acest teritoriu cunosc aproape aceleaşi tematică prezentă şi în cadrul celorlalte zone etnografice. “Bori a”. Răsplata se regăsea în daruri ca: mere. medierea viselor. “ apul” şi măşti umane “Mămuca”. • Sărbători tradi ionale Cunoaşterea ursitei reprezintă practici divinatorii ale fetelor ce se desfăşurau la Anul Nou. La nivelul acestei subzone etnografice întâlnim şi Focurile de peste an. Sânzienele (24 iunie) se regăsesc în toate regiunile ca obicei. se împodobeau cu acestea anexele animalelor. numărarea parilor (Bh. Bh. 19 . apa. descântatul pentru măritiş (practici divinatorii de grup ale fetelor (Vergelat). Tm) “Cu colindă”. cu influen ă benefică pentru dezlegatul de măritiş. pomii. “Moşugoii” şi “Proştii”. având ca elemente: animalele din gospodărie. “Moscurii”. „Cu Pi ărăii”. Andrei. însă suportă schimbări de titulatură într-o serie de alte zone unde este denumit Drăgaică (Cv) sau cu diverse forme diminutive ale primei titulaturi. plugul. dar şi semn de moarte. “Mătăhăii”. etc. Dacă se punea livă – un fel de fir de buruiană – viitorul so era gazdă avută (Cj). “La colindă”. Mm). la holdă.

“Cununa”. • Sărbători cu dată mobilă . cu noroc. “Cerbul”. Paşte.. medierea viselor. pi. colindatul cunoaşte o varietate terminologică remarcabilă.Lăsatul secului – “Jocurile cu măşti”. Participan ii constituie grupe de colindători cum ar fi: copii.Anul Nou – “Pluguşorul”. Se colindă în noaptea de Ajun (CS). . “Ursul”. primind ca răsplată în urma colindului colaci şi fructe. bani. Paparuda) . “Focurile de peste an”. “Cu semănatul“ (integrat Pluguşorului). Semănatul. iar fetele de colindau între ele.Obiceiuri la “pornirea plugului” (Scoaterea plugului din gospodărie. ficiori.Cunoaşterea ursitei – “Ascultatul pe furiş”. “Pluguşorul. . . astfel: “Colindă” (Tm. “Barba caprei”. copii. “Animalele din gospodărie”. Mucenici. • Datorită faptului că tradi iile şi obiceiurile au un caracter uni ar la nivel na ional. casele rudelor. În cadrul acestei zonei. anul următor era lipsit de spor şi de noroc. “Cerbul”. de fapt. Tot aici aveau loc şi practici rituale în preajma Crăciunului “copii erau puşi clo ă” – primii copii ce ajungeau cu colindul în ziua de Ajun erau aşeza i pe pământ sau pe pat presărându-li-se pe cap semin e de cucuruz şi grâu în timp ce aceştia rosteau “Pi. fete şi băie i. în ziua de Ajun (diminea a şi seara). în grupuri. “Sorcova”. în casă (mai rar) şi în curte. colinda se cânta la fereastră şi în casă. Bunavestire. Obiceiuri agrare cu data variabilă .Obiceiuri de recoltare: “Primele spice”. În cazul în care primii colindători erau băie i. Aratul. “Baba Curcubătă şi Moş Crăciun” şi “Masca ii”. “Capra”.Moşii de peste an. cârna i. “Cu semănatul”. “ urca şi fluieraşul”. co . “Colindia” (CS) şi “Cu Pi ărăii” (CS). în cazul în care acestea erau fete. co . copii. fenomenul reproducerii. urmărindu-se. ficiori. Înăl are. “Focul”. “Cu buhaiul”. băutură. şi aici se întâlnesc colindele “Steaua”. Sf Gheorghe şi Crăciun . Gheorghe – “Ramura verde”. Ca variantă de loca ie a colindatului. . “La colindă”. ficiorii mergeau la casele unde erau fete de măritat. sau numai la fereastră. bărba i însura i. .Jocurile cu măşti – “Capra”. CS). “Ascultatul pe furiş”. “Armindeni”. ficiori şi bărba i însura i (aceştia mergeau unii la al ii). Era colindat tot satul de la o margine la alta din casă în casă începând cu casele unde existau fete mari. copii şi ficiori. Ca loc de desfăşurare. “Cu colindu’/ Cu colinda” .Sf. “ urca”.Florii.Sânzienele. Rusalii – “Ramura verde”. Tot în acest cadru mai amintim ritualul cu cenuşă şi vătrai pentru “ca să stea clo ele pe ouă”. fete. . “Sorcova”. gospodăria era cu spor. 20 . bee” (în func ie de vietă ile de inute de gazdă).Focurile de peste an la Anul Nou. de la unele la altele.

Cel de-al doilea personaj.. urări). Bună diminea a. ponosite. Cântec de Stea..Ramura verde – “Floriile”. colinde. contrariul însemna sănătate şi noroc. întreabă găzdi a dacă primeşte urca. “Rusaliile”. De era de acord. Numărul poate varia în func ie de membrii familiei ce locuiesc în acea casă sau putea fi considerată câte o coroni ă pentru fiecare stâlp al por ii. în mentalitatea tradi ională acestea aveau rol important pentru sănătatea oamenilor. Moş Crăciun. dar tradi ionale (opreg. poale.Obiceiuri la formarea si desfacerea turmei. urări). Florile de sânziene împletite coroni ă se aşează la poartă unde rămân până se usucă. ş. Pluguşor (obicei.Colind. “Paştele”. Trebuie să amintim aici că exista în această zonă şi varianta Sânzienelor pentru cei mor i. Pentru completarea imaginii aceasta ducea într-o mână o căldare cu jăratec iar în cealaltă un cleşte. cârpă) ce avea fa a mânjită cu funingine. uşi şi cimitir. Sorcova (obiceiuri. “ urca” – desfăşurare: unul dintre colindători. . .Paparuda. Obiceiuri cu data variabilă . aflarea ursitei cu sprijinul animalelor din gospodărie (dacă se sculau vitele când fata mişca lingura în blid se mărita anul acela). Coroni a care se usca mai repede şi fusese atribuită unui anumit membru al familiei. Din punct de vedere al semnifica iei. busuiocului). focul.Obiceiuri la pornirea plugului.Focurile de peste an. medierea viselor (ex. “Sânzienele” – împodobirea gospodăriei. acela era cel ce se putea îmbolnăvi. semn de îmbolnăvire. . Moş Ajunul. a vitelor. etc. apa înghe ată. Ajunul. ascultatul pe gunoi. “Înăl area”. . Înainte de a o pune la poartă.Obiceiuri de recoltare. şi fa a la fel de murdară.Jocurile cu măşti (la Lăsatul Secului). Zona etnografică DOBROGEA • Repertoriul ceremonial de iarnă . semn de moarte. jocul se desfăşura în incinta casei. roua. pe linie melodică asigurată de fluier. coroni a este aşezată pe creştetul unui copil. Sărbători şi obiceiuri cu dată mobilă .Specific numai acestei zone este “Baba Curcubătă şi Moş Crăciun” – se rezumă la apari ia celor două personaje: unul feminin îmbrăcat în haine vechi. intrând în gospodărie. ca semn de noroc. Acestea se puneau la por i. . apa sfin ită. înveşmântat cu şubă albă cu flori negre şi opinci cu obiele. iar ca mişcări se regăseau tot felul de figuri spectaculoase fără o compozi ie repetabilă. • • 21 . Prezen a practicilor divinatorii o regăsim şi aici. murdare.a. ascultatul zgomotelor naturii. acestea fiind atribuite categoriei fetelor (pentru cunoaşterea ursitei): ascultatul pe furiş. cu aceleaşi haine ponosite.

legătura structurală dintre vers şi melodie. doine. (Constantin Brăiloiu) Cântecul oglindeşte prin imagini artistice tipice (poetice şi muzicale). păstorească. caracteristici zonale) “ Melodia nu prinde via ă decât în clipa când e cântată şi nu vie uieşte decât prin voia interpretului şi în chipul voit de el: crea ie şi interpretare se confundă”. fenomenele şi elementele lexicale apărute în timpul cântării. nuvelistică. . născute şi trecute prin filtrul practicii colective. iar cel de-al doilea – structura melodică. . colinde. În cadrul culturii tradi ionale abordăm crea ia muzicală numai din punct de vedere al clasificării la nivel de zone etnografice. În perspectiva unui studiu aprofundat.cântece şi jocuri de copii.cântecul liric propriu-zis.repertoriu funebru – bocet. aducând în prim-plan asemănările şi deosebirile existente. obiceiuri şi jocuri specifice. etc. concep ia lor despre lume. familială. atât din punct de vedere al zonelor etnografice dar şi în cadrul acestora pe genuri muzicale. Clasificarea crea iei muzicale tradi ionale: • Genuri ocazionale: . Se impune să facem câteva precizări în ceea ce priveşte genurile amintite. analiza se realizează pe două planuri: sistemul de versifica ie cu varietatea tematică. reliefând pentru fiecare zonă în parte caracteristice specifice cristalizate de-a lungul vremii. . rituri speciale specifice • Genuri neocazionale: . vers. tiparele metrice şi formulele lor.repertoriul păstoresc – semnalele instrumentale.doina (propriu-zisă . . ce cuprinde: scări şi moduri. al mirelui. . având ca suport evolu ia istorică. via a oamenilor cu durerile şi bucuriile lor. haiducească. . balade. CÂNTECUL (scurt istoric. Crea ia muzicală tradi ională românească se remarcă printr-o paletă tematică extrem de variată. formă arhitectonică şi ornamenta ie. atitudinea fa ă de nedreptă ile sociale. ornamenta ie de excep ie care ne ajută să diferen iem acest tezaur. al soacrei. profil melodic.de dragoste). sistem ritmic.balada (cântec bătrânesc) – fantastică.repertoriu de nuntă – cântecul miresei. jurnal oral. . 22 . eroică.roman a ărănească. o varietate ritmică remarcabilă.cântecul de leagăn. sistem de caden are. năzuin a de veacuri pentru o via ă mai bună.D.

la petrecere. Stilul se eviden iază prin repertoriu cu configura ii melodice specifice. alăturate doar prin particularită i superficiale puse în lumină prin interpretare (emisie vocală. dar şi cele mai controversate. hore lungă. horea pribeagului (Transilvania N). cântată în mod individual şi „pentru sine”. iar în ceea ce priveşte tipologia regăsim balada: fantastică. mai mult sau mai pu in variabile. acompaniate de taraf – tipurile mai evoluate şi cele de dragoste). melodii. lupta sa în fa a naturii şi a asupririlor”. de jale. a reuşit să-l definească astfel: „cântec epic. premodern. 23 . Cercetătorii genului sus in că ar exista o anumită legătură între cântecul de leagăn şi doină. pe de o parte cea cum că ar exista o anumită rădăcină dacică sus inută de Dimitrie Cantemir şi B. o melopee de formă deschisă. în urma uşor studii ample asupra acestui gen. care apar ine tuturor vârstelor şi categoriilor sociale. Din punct de vedere terminologic. Cântecul propriu-zis – gen liric neocazional. Acest gen se cântă numai în fa a unui auditoriu şi numai la cerere. sunt supuse fenomenului de metamorfozare. dar şi formulele de largă cantabilitate. păstorească. instrumentală şi vocal-instrumentală (cântate simultan monodic. horea de jale.P. de jale. care exprimă atitudinea poporului în diferite perioade fa ă de natură şi societate. dar în egală măsură s-au definit şi diferen iat şi stilurile zonale (dialectele) în interiorul cărora regăsim graiurile caracteristice. de jale (Moldova). însă. latura muzicală fiind trecută în plan secund. narativ. prelung. îndelungăt. bazată pe improviza ie prin folosirea unor elemente melodice tipice. Ca o caracteristică emblematică ne apare recitativul de factură lirică (melodic şi recto-tono). fără public. prezintă următoarea varia ie: hore. Este definită de specialişti ca un stil melodic prin excelen ă liric. presupune o anumită stare sufletească. existând mai multe opinii. regăsim balade cântate numai de către femei. cele interprtate de bărba i. Vizând latura interpretativă regăsim: doină vocală. numai de lăutari. Doina. horea frunzei. haiducească. putând fi interpretat de oricine în cele mai diverse ocazii: în mijlocul naturii. în urma cercetărilor făcute asupra aspectelor literare. un anumit substrat filozofic. Originea acestuia se presupune a fi undeva în timpuri anterioare feudalismului. familială. dar cele mai frecvente sunt. de mari dimensiuni. Haşdeu. prelungăt. De-a lungul timpului în evolu ia sa s-au cristalizat patru stiluri istorice (vechi. mod de ornamentare). Are răspândire pe întreg teritoriul românesc însă îl întâlnim cu pronun ate diferen ieri zonale în ciuda caracterului uni ar pe care îl prezintă la nivel na ional. de dragoste (Muntenia). etc.Balada (cântecul bătrânesc) este unul din genurile cele mai studiate. Din punct de vedere tematic are strânse legături cu alte genuri ale folclorului tradi ional şi anume basmul şi colinda. Ca mod de abordare. jurnal oral. Emilia Comişel. o profundă interiorizare şi. modern şi nou). de cuc de frunză. o anumită trăire. cântecul vocal propriu-zis considerat doină (Banat) deoarece aici există numai doină instrumentală. Nu există date certe în ceea ce priveşte originea acesteia. ca şi prin melodii preluate din alte stiluri care însă. iar pe de altă parte Constantin Brăiloiu care argumentează că „doina nu este un împrumut”. heterofonic de voce şi de instrument tradi ional. cântec lung. de ce nu. hore cu noduri. a frunzii. de codru. pentru integrare. vitejească. ex: voce-fluier. la nuntă. de codru (Oltenia).

comunitatea şi personalitatea umană. . interpretare definită prin timbruri vocale diferen iate regional şi formă arhitectonică extinsă.raportul caden elor fa ă de finală. tempo larg şi liber. .scara muzicală. . tetracordii. pentacordii de stare majoră şi minoră cântate cu voci de piept. .stilul modern – ambitus larg.stilul premodern – îmbină în propor ii aleatorii particularită ile stilului vechi şi modern. . execu ie mişcată. mai complexă şi totuşi destul de stabilă. . .stilul nou – din punct de vedere al structurii şi formei se aseamănă în mare parte cu stilul modern. ornamenta ie redusă şi simplă. spa iul. şi anume: stilurile istorice şi stilurile teritoriale.felul melodiei (silabică sau melismatică).ritmul. . rareori remarcând existen a unei forme extinse.Stilurile cântării au prins contur ca piese principale coordonate: timpul.emisia vocală. uneori colorate cu atacuri de glotă şi formă arhitectonică alcătuită din unul-două sau chiar trei rânduri melodice. . . . complexă. 24 . puternice.între dialectul Munteniei de nord şi cel al Transilvaniei de sud regăsim foarte multe asemănări. folosirea modurilor diatonice şi cromatice. aspre. Dialectele muzicale con in următoarele elemente: . Vorbim de existen a a două categorii de stiluri.numărul rândurilor melodice. ornamenta ie densă.se eviden iază prezen a modului dorian dar şi pre-pentatonisme şi pentatonisme (pentru Muntenia subcarpatică). folosindu-se unele scări prepenatonice şi pentatonice. . . Stilurile zonale sunt definite de dialectele muzicale regionale şi în egală măsură de dialectele literare.sunetele pe care se fac caden ele secundare (interioare). . ritm divizionar sau bazat pe pulsa ie constantă a unui timp unic. cu deosebire că aici întâlnim cântece propriu-zise preluate din muzica de dans (aceasta evoluând tot mai mult). structură ritmică parlando-rubato sau giusto-silabo. Stilurile istorice: . Zona etnografică MUNTENIA .caracterul ornamenta iei.stilul vechi – cântece cu ambitus redus.sunetul pe care se face caden a principală (cezura) şi locul ei în cuprinsul cântecului.formulele melodice specifice.mişcarea.

ornamenta ie mai redusă.existen a cântecelor ce apar in graiului muzical sud ardelenesc. doină-baladă). frigică. haiduceşti. . frigian sau mixolidian. . cântec-doină. 25 .ritmul giusto silabic.folosirea frecventă a cromatismelor Doina prezintă aici o mai mare unitate stilistică. În Oltenia. Doinele se cântă în intimitate şi reprezintă cele mai tipice realizări sub raportul valorii artistice şi tradi ionale. .formulele caden iale realizate prin secundă mare sau mică descendentă sau prin subton şi prin ter ă mare descendentă urmată de repetarea sunetului final. .modurile heptacordice sunt mai prezente aici. dar şi din punct de vedere poetic. Este o melopee pe care executantul o construieşte liber. uneori eviden iind un diatonism aproape pur.apar şi alte rela ii între structurile melodice de cvartă şi cvintă.sisteme pentatonice arhaice .o bogă ie apreciabilă a structurilor heptacordice atât diatonice (doric.în Muntenia de sud întâlnim o linie melodică cu profil descendent. treapta a III-a şi a IV-a apărând uneori (în sens ascendent).existenta alături de stilul arhaic în cadrul genului – doina – a melodiilor cu formă mai amplă (doină-cântec. cântec-doină.caden ă finală eolică.melodii cu caracter viu . mixolidic în stare pură) cât şi cromatice. . Zona etnografică OLTENIA: . dar ai ales în eolian. pe care o improvizează atât din punct de vedere al structurilor muzicale. alături de stilul arhaic întâlnim şi melodii cu o formă mai amplă: doina-cântec. atât în dorian. . de înstrăinare. . iamb şi troheu. . dar şi parlando-rubato . filozofice.. .ritm parlando-rubato. frigic. dar nu cu aceeaşi frecven ă ca în alte zone. după posibilită ile intelectuale şi tehnice.treptele importante sunt I-a şi a V-a. doină-baladă. giusto-silabic. având teme de dragoste. uneori prin salt sau prin subton. . . Există sub formă vocală şi instrumentală. .o mai mare varietate a structurilor sonore şi ritmice. Se remarcă o tendin ă de simplificare a formei arhitectonice şi de strofizare.alternan a major – minor este întâlnită şi aici. .instabilitatea anumitor trepte ce determină unele inflexiuni mixolidice. Con inutul literar nu diferă de al celorlalte specii lirice.

Cântec în stil nou – Constantin Brăiloiu defineşte cântecul în stil nou “cântec modern”. .texte lirice – cu preponderen ă cele de dragoste Zona etnografică TRANSILVANIA • Dialectul Maramureşean (dialectul nord-ardelenesc): . .mişcare regulată (giusto) substituită mişcării libere (rubata) a celor mai multe cântece de stil vechi . .părăsirea ritmului liber (parlando) în detrimentul unui ritm regulat . acustic 1.scări diatonice .caden a finală frigică tipică(cu unele inflexiuni).caden ă interioară pe treptele IV. .în partea de sud întâlnim moduri cromatice cu influen e orientale. V şi I. .se mai întâlnesc modurile de sol şi la. excesivă uneori – rotiri în jurul unui sunet pivot – influen ă a muzicii instrumentale.crea ia muzicală a acestei zonă are la bază moduri diatonice (dorian.regăsim aici dialectul bucovinean.crea ia se remarcă prin existen a unui lirism aparte. .refren frecvent . 26 . iar cele pe subton şi treapta a III-a realizându-se prin instabilitatea treptei a V-a. .ornamente simplificate . regăsindu-l îndeosebi în Moldova.profil melodic neschimbat. la.Zona etnografică MOLDOVA: .există elemente comune intre folclorul năsăudean şi cel bucovinean. re. Se caracterizează prin: . .prezen a modurilor mixolidic şi eolic.forma arhitectonică dezvoltată . se pot omite rânduri melodice sau se pot adăuga 5 sau 7). eolian). cât şi vrâncean.ambitus lărgit depăşind uneori octava . . cromatice re cu tr. .de sol. ceea ce demonstrează influen a muzicii lăutăreşti şi culte . deosebită de alte zone prin rela ia pe vertical. .în Bucovina – există elemente comune cu cântecul năsăudean (au formă amplă şi totodată labilă. după care a pătruns (s-a răspândit) şi în alte inuturi ale ării.regăsim şi aici alternan a major-minor.renun area la structuri modale în favoarea majorului şi minorului tonal . . cromaticul 1. .dinamism .caden e interioare pe alte trepte decât cele din stilul vechi (de obicei în partea superioara a scării) . IV-a ridicată.sistem ritmic parlando-rubato. ritm liber şi ornamentică bogată.pentatonii anhemitonice şi mixte.uneori alterarea coborâtoare a treptei a cincia în formulele caden ei finale duce la constituirea caden ei locrice.

giusto-silabic cu durată lungă. . ABA).mişcare variată . până în păr ile Covasnei.întâlnită destul de frecvent.întâlnim cu preponderen ă cântece cu tematică păstorească (Sibiu – forma arhitectonică AAAc. • Dialectul Transilvaniei de sud (dialectul sud-ardelenesc): .legănat .sistem sonor hexacordic sau heptacordic (eolic. a luat unele înfă işări locale. AABBc. .forma arhitectonică: AAcBB.ultimul rând poate fi înlocuit cu refren . cu caden a principală (cezura) după al doilea rând. Bela Bartok – defineşte graiul muzical sud ardelenesc: spre răsărit.caden a interioară pe treptele I. dar şi cu pieni (mai pot fi mobile Sol. caden ă finală frigică (caden ă bihoreană) 27 . III.uneori elemente pentatonice . VII şi V.tot aici întâlnim şi melodii pe un mod de fa în care 4+ (fa-si) este caracteristică.cele mai originale cântece (zona Hunedoara. pe subton.intona ie netemperată a scărilor pentatonice sau cu puternic strat pentatonic .caden ele interioare realizate acolo unde se impune subtonul. doric. La. .intonare uneori netemperată. Si). până spre Cluj.sistemul sonor preponderent – pentatonicul IV în stare pură. . această alternan ă dă o frecven ă mai mare a formulelor arpegiate.caden a finală pe treapta I prin secundă sau ter ă descendentă. uneori reprezentând şi sunetul pe care regăsim cezura principală. . uneori punctată – influen ă e a ritmului de dans. de obicei pe fundamentală .melodie cu contur crenelat. . .alternanta de iamb cu troheu în toate variantele posibile.în melodiile cu substrat pentatonic anhemitonic regăsim alternan a major-minor şi caden a eolică. la care se ajunge de obicei prin coborârea pienului (caden ă finală frigică).structuri modale hexacordice majore şi minore.uneori apare caden a finală pe sunet prelungit.. • Dialectul Bihorean: . . frigic şi mixolidic) ce apar destul de rar şi atunci cu inflexiuni. . iar spre sud. se simte însă şi prezen a pentatonismelor.ritm – regulat . .ornamenta ie redusă.4 rânduri melodice – cezura după cel de-al doilea rând. .sistem ritmic parlando-rubato. .au trei rânduri melodice. AAvAc. ABB. ori prin alunecare de pe fundamentală pe cvarta ei inferioară (plagala) . . Alba şi inuturile învecinate). . AAcBBc . AAB. alteori abundentă.

diferen a dintre cântecele bihorene şi cele hunedorene este caden a finală (Bpos-3m descendentă). în jurul unui sunet pivot (influen ă a muzicii instrumentale) .în cântecele cu două refrene. Ad.se remarcă un interesant adaos melodic prin folosirea interjec iilor după cezură (Hai Hai!.emisie vocală cristalină . .cântecul prezintă unele extensii ale ambitusului 28 . Podişul Târnavelor): .structuri modale de lidic şi acustic 1 (ce impun prezen a caden ei finale de tip bihorean). a-V-a) .întâlnim aici un grai (dialect) destul de viabil .melodii cu influen ă maghiară – versuri endecasilabice (se adaugă versului încă trei silabe – exemplu: lei.ritmul parlando – rubato . . . . Ms.melodie de factură arhaică şi melismatică . lei etc. III-a (rar pe tr.substrat pentatonic .cezura principală de multe ori după cel de-al doilea rând melodic. argumentând forma cântecelor la patru rânduri .ambitus redus .ritm liber şi ornamentică bogată.ritm giusto-silabic numai în cântecul de joc. Hei Hei!) cu caracter melodic ornamental care uneori se dezvoltă într-un adevărat rând melodic. Sj.forma de 4 rânduri – cezura după al doilea rând – în mod obişnuit pe tr.se pot omite rânduri melodice sau se pot adăuga (5 sau 7) . lei.au formă amplă şi totodată labilă . cezurile le regăsim după fiecare cuplu versrefren.profil melodic neschimbat .exista varianta de cântec-baladă (de la cântec melodia. a II-a (caden a frigică) specifică şi zonelor învecinate. • Dialectul Câmpiei Transilvaniei (Cj. în Hunedoara mers treptat descendent cu alterarea coborâtoare a tr.. excesiva uneori.cântec propriu-zis – giusto cu interpretare parlando.sistem ritmic parlando-rubato şi giusto-silabic.melodii vocale cu caracter de dans . iar de la balada textul epic) Zona etnografică BANAT Se păstrează aceeaşi clasificare în genuri ocazionale şi neocazionale ca şin celelalte zone cu următoarele amendamente: . • Dialectul Năsăudean: .forme dezvoltate ale strofei melodice . .scări pentatonice sau moduri naturale (doricul folosit frecvent) .) .

iar în S mai redus.existen a cu preponderen ă a cântecelor cu profil melodic descendent . în centru – 1/1. ABBC etc.scări pentatonice sau cu puternic substrat pentatonic anhemitonic atât diatonice cat şi cromatice (acestea folosesc vechea scară cromatică . .relativ mai amplă AABC.intonarea secundei mărite în registrul grav atât pe parcursul melodiei.prezen a structurilor heptacordice. . ca propor ie a prezen ei putem rezuma astfel: in N mai mare. frigic). mixolidic..în partea de S-E regăsim o categorie de cântece cu caracteristici maiestuos clădite pe o scară majoră. AAVB.forma arhitectonică relativ simplă – AAV.cea de Re cu treapta a IV-a ridicată). ArefB. arareori ornamentată .tiparul versurilor hexa.şi octosilabic (caracteristică a întregii crea ii muzicale tradi ionale) . Zona etnografică DOBROGEA Repertoriul muzical din această zonă s-a cristalizat pe următoarele caracteristici specifice: .existen a formulelor caden iale prin subton (semiton) . atât diatonice (doric.îşi face sim ită prezen a refrenul.prezen a ritmului aksak se impune prin a caracteriza într-o oarecare măsură dialectul muzical al acestei zone. lucru pentru care Bela Bartok a şi denumit acest grai dialectul refrenului (apare aici şi refrenul compus). ABref . cât şi cromatice . dar mai ales la caden a finală ce determină anumite inflexiuni frigice.forma arhitectonică .cântecele au aici patru rânduri melodice cu caden a principală după cel de-al doilea rând (pe subton) . ABB.sistem ritmic eterogen . .încheierea frecventă a strofei melodice pe sunetul al doilea de la baza modului (falsă fundamentală): .melodia este silabică. . 29 .

Coardele sunt lovite cu două baghete de lemn (ciocănelele) cu capetele învelite într-un manşon de bumbac sau postav. cu „cuierul” răsfrânt în unghi drept şi obtuz. Drâmbă. “drândul” instrument folosit cu precădere de către copii. Prin centrul arcului trece o lamă flexibilă de o el sub ire ce traversează liber prin capătul în care se situează cele două bare depăşindu-le în lungime cu 23 cm.E. În terminologie variabilă. Are cutia de rezonan ă de formă trapezoidală pe care sunt întinse un număr de 20-25 de caruri de coarde (cele mici) şi 35 (cele mari). ambal de gât – instrument specific nai. “drâmbul”.instrument lăutăresc cordofon de acompaniament. o fa ă dîntr-o scândurică de molift şi un gât scurt şi lat din lemn tare. Astăzi este înlocuit tot mai mult cu acordeonul. ambalul de gât este instrument specific lăutăresc. INSTRUMENTE SPECIFICE ZONELOR ETNOGRAFICE (scurt istoric. Zona etnografică MUNTENIA: fluier obişnuit cu dop şi 6 găuri pentru degete. Este folosit în toată ara. Este un instrument lăutăresc de acompaniament. Această lamă se bombează şi se ac ionează cu degetul arătător al mâinii 30 . cobza . acordaj obişnuit în 5 şi 4 . Fluierul gemănat sau îngemănat – lângă tubul melodic cu găuri pentru cele şase degete este alipit altul de ison. drâmbă. care ine o pedală (acelaşi sunet inut prelung) pe care se aşterne melodia de pe eava melodică. “drângul”. formată din 5-7 doage din lemn de nuc sau paltin (numită „burduf” sau „bârdan”). Are o cutie de rezonan ă destul de adâncă. coardele sunt acordate cu o octavă mai jos decât cele sub iri. are între 8 şi 12 strune (burdoaie) de diferite grosimi. Este confec ionată dîntr-un arc de metal prevăzut în partea terminală cu două bare drepte paralele şi care se îndoaie către vârf în forma unui unghi drept (formă de pară cu codi a îndoită). vioară. fluierul gemănat sau îngemănat. Cobza – instrument cordofon – în formă de jumătate de pară. Stilul de interpretare – „ iituri” ritmico-melodice în care primordial este ritmul.re-la-re-sol. caracteristici zonale) Prima şi singura culegere cu informa ii mai temeinice în domeniul organologiei a fost cea a lui Teodor Burada apărută în 1877 la Iaşi. la fel de lung sau mai scurt.

lăutari. Poate cânta două sau trei sunete deodată. .fifa – şuieraş de cucută – fluier unitonal la care cânta cu predilec ie femeile (în Mehedin i şi Gorj).ambalul. de aici: ceteraşi.fluierul traversier. poate cel mai folosit în majoritatea zonelor ării şi doar în pu ine regiuni decăzut. Vioara. Partea de sus are o gură (două tăieturi semicirculare în unghi una în fa a celeilalte. . . . Se utilizează având la bază coloana de aer. . etc. o întâlnim sub diverse denumiri în func ie de zona etnografică: “scripcă” în Moldova. lungă de-o şchioapă.daireaua. scripcari. . deşi nu-şi are originile în cadrul culturii muzicale tradi ionale româneşti. în vechime era nelipsit de la nuntă. rezultând un fluier unitonal la care cântă cu predilec ie femeile (Mehedin i. “lăută” în sudul Transilvaniei. aerul iese pe două evi prevăzute în interior cu ancii de trestie (uneori de soc) – una lungă „bâzoi”. diblaşi. cunoaşte o largă răspândire pe acest teritoriu. highedişi. “ceteră” şi “tieceră” în Transilvania. cu care se ine isonul.drepte.cimpoiul. “higheghe”. Gorj). cu care cântau ciobanii şi ăranii. .vioara. inut sub bra ul drept. Instrumentul se ine bine fixat între din i. 31 . una mai adâncă. cavitatea bucală îndeplinind rolul de cutie de rezonan ă. Comprimând burduful. Este compus dîntr-un rezervor de aer (burduf) din piele de capră. cedând în fa a instrumentelor de suflat. din tulpină de cucută sau de leuştean (nodul tulpinii asigură închiderea evii). higheduşi. Instrument lăutăresc. Cimpoiul. Fifa – şuieraş de cucută – o eavă închisă la capătul inferior. Coloana de aer este suflată şi dirijară printr-o eavă. opusă celei pe care se sprijină buza) şi una mai pu in adâncă pe care o foloseşte executantul. Zona etnografică OLTENIA: . Un ventil de la capătul acesteia împiedică aerul introdus în burduf să iasă pe aceeaşi cale.tilinca. .fluierul obişnuit. lată şi scurtă „carabă” cu mai multe găuri pentru degete şi pe care se cântă melodia. lăutaşi.cavalul (predominant în zona Teleormanului). .cobza. . “laută” în Banat. “higheadă” şi “highează” în Bihor şi Sălaj şi “diblă” sau “diplă” în Oltenia. Înăl imea sunetelor este redată prin mişcarea buzelor şi a limbii (mărindu-se sau micşorându-se capacitatea cavită ii bucale). fiind un instrument de împrumut.naiul.

trişcă.5 centimetri lungime. instrumentiştii îl ung cu sacâz. a şi e. trompetă (de la jumătatea veacului trecut). a realizării unor efecte imitative pentru redarea unor melodii pe coarde duble pentru îmbogă irea surselor sonore. trişcă. Fluierul moldovenesc (mic şi mare) este tipic pentru jumătatea de nord a Moldovei şi Bucovinei având diferite denumiri în func ie de dimensiune şi subzonă: fluier. dar de dimensiuni mult mai mari. pentru uşurarea executării unor întorsături melodice şi nu în ultimul rând pentru redarea unor cântece în anumite scări ori tonalită i. De aceea o 32 . mjloc şi sub ire sau în terminologia germană: ghe. Apare un fenomen de adăugare a unei corzi între sol şi re – coarda mi (sub ire. scordaturile “corzi stricate” (peste 30) ce-i conferă acestuia o sonoritate aparte. Fg). pe lângă acordajul obişnuit.Este instrument cu veleită i solistice strălucite datorită posibilită ilor ei specifice de execu ie. având cinci găuri pentru degete. harc sau arcuş cu păr de cal pe care. scripcă (vioară). fluieraşi. ambal. de. Acordajul se face cu un semiton sau chiar cu un ton mai jos fa ă de diapazonul normal (la1=880 de vibra ii). caval (în special în zona Vrancei). În ara Vrancei şi regiunea Gala i este îmbogă ită cu 5-6 sau 7 coarde de rezonan ă. de circa 63. numite regional teluri. (descriere) ocarina sau “ciof”. înainte şi în timpul cântatului. ara Oltului şi nordul Ardealului este acordată mai jos pentru jocuri. coardele sunt puse în vibra ie prin frecarea lor cu un arc. nai (dispărut în perioada interbelică). burdui sau rag. cimpoi. de metal) şi care este acordată sol1 cu rol de a întări rezonan a coardei sol (acest lucru duce la apari ia şi a unui cui în plus – Tg. Cavalul – tot un fel de fluier cu dop. decât pentru cântece şi doine). vârful “pâlnia” de formă conică larg deschisă la partea finală. În afară de faptul că întâlnim acel fenomen de acordare cu un semiton mai jos. Acest tip de acordaj diferă în func ie de melodiile pe care le interpretează (în Maramureş. putând fi acompaniată şi de o serie de alte instrumente sau poate exista singură pentru sustinerea liniei melodice (Ardeal). strune sau fire – numite prin Muntenia de cei în vârstă în spe ă: sârmă. Acest instrument foloseşte. cobză. Acordarea acestora este foarte dificilă datorită construc iei. Zona etnografică MOLDOVA: fluier moldovenesc mic şi mare. Vioara are în mod obişnuit 4 coarde – corzi. în lungime de aproximativ 8 centimetri. caval. remarcându-se printr-un sunet înfundat şi posibilită i tehnice destul de limitate. în acelaşi context întâlnim şi o modificare a acestuia – scordaturile “corzi stricate” cu scopul obtinerii unor efecte sonore speciale.

În prezent există instrumente acordate în si b sau do. recurbat în formă elipsoidală şi terminându-se cu un pavilion. ac ionate fiecare dintre ele cu câte un ventil. iar degetele mâinii stângi pe găurile din partea superioară. În partea de mijloc a tubului sunt montate alte trei tuburi. Mai târziu. 33 . Ocarina – instrument de suflat de formă ovală din lut ars sau lemn (uneori). Trompeta – născută se pare din vechiul fluier. degetele mâinii drepte aşezându-le pe găurile din partea inferioară. Ca o precizare. dreaptă. fiind executată în mod empiric de către constructori. dar şi resursele expresive. Se cunosc două tipuri de instrumente şi anume: trompetă cu ventile (înlocuite ulterior de pistoane) şi trompeta cu pistoane. confec ionată din argint cu posibilitate de emitere doar a seriei de armonice a sunetului fundamental). timpul a perfectat-o. Pentru utilizare se aşează transversal fa ă de corpul interpretului. deasupra. posibilită ile tehnice. Digita ia este asemănătoare cu cea de la fluier. cât şi de dimensiunea redusă a pavilionului. atât pentru sunetele naturale cât şi pentru cele cromatice. În forma actuală se prezintă ca un tub cilindric conic din alamă. după cel de-al treilea piston există un suport (cârlig) pentru degetul mic al mâinii drepte. trompeta era acordată într-un singur ton fiind folosite mai multe instrumente. la această extremitate există fixat muştiucul. i-a îmbogă it sonoritatea. Prezintă de la 6 la 8 găuri pentru degete şi nu are un acordaj bine calculat. modificându-i atât timbrul. după momentul construirii. care la aceasta este mul mai strălucitor. Aici. Ca tipuri de ocarină există: ocarină pe mi bemol şi sol (reprezintă sunetul redat cu toate găurile închise). acordarea instrumentului se realizează cu ajutorul unei culise prevăzută cu o clapă ce ajută la evacuarea apei rezultată din condensarea vaporilor şi care se află plasată la prima curbă a tubului. cu atât sunetul este mai estompat. Ca punct de sprijin pentru sustinerea instrumentului. ce este un instrument cromatic. În crea ia muzicală tradi ională întâlnim şi tipul de trompetă cu surdină care. această calitate fiind determinată de materialul din care este confec ionată. introdusă în pavilion. Transformări intervin în calitatea sunetului şi în func ie de mărimea acesteia: cu cât cavitatea este mai mare. La începuturi. i-a dat diferite forme. Ocarina are sunet moale. plăcut şi totuşi penetrant. transformă sunetul într-un sunet pregnant (dur – dacă este confec ionată din metal) sau estompat (dacă materia primă din care este confec ionată este din carton sau material fibros).regăsim în formă asimetrică. Timpul a demonstrat că trompeta cu pistoane este mult mai folosită datorită calită ii timbrului. în func ie de tonalitate (acestea se numeau trompete naturale). cât şi acordajul. iar evolu ia tehnicii a dus la crearea unui dispozitiv ce intră în componen a acesteia şi permite acordarea instrumentului în la. este fiert în grăsime de pasăre după metoda cavaliştilor vrânceni pentru a-l feri de umezeală ce ar influen a evident sonoritatea. Îl putem regăsi cu preponderen ă la nivelul acestei zone cât şi în partea de sud a ării. Primele atestări le regăsim în cadrul serbărilor din Babilon sub denumirea de “haşostă” (lungă. Se remarcă pe linie verticală un alt tip de piston ce ajută la corectarea intona iei.

trâmbi ă sau trâmghi ă (Oaş şi Maramureş). capătul 34 . Pentru a se putea sprijini instrumentul de corpul instrumentistului. frasin. Se întâmplă să fie legat uneori cu inele de lemn ori metalice. Alcătuire – nu este altceva decât un cordar sub ire de vioară prevăzut cu un butuc mic semicircular pe care se fixează pâlnia (în locul cutiei de rezonan ă).tulnicul Mun ilor Apuseni – buciumul (terminologie zonală pentru N Munteniei şi ara Vrancei). Bucovina. şi care are căluşul sprijinit pe o membrană de mică. Vrancea).Zona etnografică TRANSILVANIA .vioara cu sunet metalic – vioara cu goarnă (exista vioară şi cu două goarne.vioara de acompaniament – ce cunoaşte un tip de construc ie aparte. buşin sau trâmbi ă ( inutul Bistri ei şi Rodnei). folosit numai la acompaniament .cimpoiul (în partea apuseană a Transilvaniei) . Câmpeni şi ara Mo ilor). . .gorduna (violoncelul) – utilizat la acompaniament. . paltin. Bulzeşti.ambalul – instrument de împrumut apărut în crea ia muzicală tradi ională românească în 1546. lipite şi înfăşurate cu coajă de cireş. cea de-a doua apărând în locul cutiei de rezonan ă. citera (nordul şi răsăritul Transilvaniei). scobite.zongora (Maramureş). altele pu in încovoiate în partea inferioară sau cu tub încolăcit ca o goarnă mili ară. flăcăi şi chiar femei. în care lucrau deopotrivă bărba i. lauta (sudul Transilvaniei).vioara – cunoscută sub mai multe denumiri: cetera. Maramureş.tilinca cu dop (Maramureş) . Odată pătruns în ara noastră un exemplar din acest tip. lovirea cu o baghetă sau bătute cu arcuşul. . higheghe (Crişana şi Sălaj). Tulnicul – tub lung deschis a ambele capete. Pentru acest instrument în latura interpretativă apar femeile (exemplul forma ia din Avram Iancu. Din punct de vedere estetic ne apare ca un tub drept. Poate emite o linie sonoră ascendentă sau descendentă bazată doar pe un lan de armonice şi. producând aproximativ 100. . alcătuit din două doage din material lemnos de brad. având numai 2-3 coarde întinse. tei sau alun. folosind o tehnică caracteristica acestei zone.000 de fluiere anual. . şi anume: ciupirea coardelor cu un be işor. pe care le vindeau ulterior prin bâlciuri şi târguri. Vioara cu sunet metalic – apărută în Aursto-Ungaria după tehnica gramofonului (rezonatorul pâlnie). mesteacăn şi tei.clarinetul. Nu trebuie să omitem că mai nou există şi variantă de tulnic metalic. men ionăm că sunt întâlnite chiar şi în ceremoniale funebre (Oaş.fluierul – au existat adevărate centre de constructori în aceasta zonă etnografică (comuna Hodac – 1950). pe un căluş retezat şi pe care se pot ob ine acorduri de 3 sunete . ca o specifica ie în plus. a ajuns ulterior să fie reprodus întocmai de către ărani.

cordarului este fixat într-o piesă uşor încovoiată. La fel ca şi la vioara clasică, existen a căluşului racordat la diafragma metalică determină producerea vibra iilor ce în acest caz sunt amplificate de goarnă. Acest tip de vioară foloseşte numai corzile Mi, La, Re şi este prin excelen ă un instrument melodic. Clarinetul – instrument de suflat, având ca strămoş instrumentul pastoral francez din epoca Renaşterii numit “cholumeau”, de la la inescul “calamus” trestie, material din care era confec ionată ancia. Fiind un instrument aerofon, se prezintă ca un tub sonor cilindric din lemn de abanos lung de 78 cm şi diametrul interior de 15 mm, demontabil în 5 păr i, muştiuc, butoiaş, corpul superior al mâinii stângi, copul inferior al mâinii drepte şi pavilionul sub formă de pâlnie ce serveşte la întărirea sunetelor, în special al celor grave. Din punct de vedere tehnic, clarinetul se descrie ca un instrument deosebit de agil cu bogate resurse expresive. În ceea ce priveşte clasificarea acestuia, întâlnim 3 planuri: în func ie de tipul de construc ie – francez sau german; în func ie de acordaj – în do (netranspozitoare), în si b (transpozitoare la o secundă mare descendentă), în la (transpozitoare la o ter ă mică descendentă); în func ie de culoarea timbrului (sunetului) – mic, alto, bas, contrabas sau pedală.

Zona etnografică BANAT - fluierul obişnuit cu dop - naiul – “clasic românesc”, alcătuit dîntr-un şir de douăzeci de evi de bambus de diferite lungimi şi grosimi, înfundate în partea de jos cu dopuri de plută şi ceară de albine; în func ie de cantitatea acesteia din urma se ob ine şi acordarea lor - cimpoiul (şimpoi) - torogoata (taragotul) – cu corp conic ca al saxofonului, cu gură şi ancie de clarinet, şi cu aplicatură similară cu cea a oboiului - ambalul – precumpăneşte acompaniamentul armonic realizat prin acorduri (intervale armonice şi acorduri arpegiate). Răspândirea lor a dus la înlăturarea cobzelor - vioara (lăuta) - vioara cu tolcer (lăuta cu tolcer – în sudul Banatului) – cunoscută şi ca “vioara cu goarnă” (Bh), “vioara cu sunet metalic” – are doar trei strune; - violoncelul; - saxofonul. Torogoata (taragotul) este construit de V.J. Schunda (Budapesta) la indica iile muzicologului Gyula Kóldy, are ancie simplă ca şi clarinetul, are gaură de octavă datorită faptului că tubul este mai larg şi conic, reac ionând ca un tub deschis la ambele capete. Tipul de instrument cel mai răspândit este cel acordat în si b; regăsim însă şi acordate în la b şi mi b, utilizate însă mult mai rar.

35

Violoncelul – apărut în aceeaşi epocă cu vioara, fiind atestat sub acest nume în 1665 de către G.S. Arresti. Din punct de vedere al construc iei este foarte asemănător cu vioara, diferen iindu-le doar dimensiunile ce ating la acesta 1,20 metri, iar lungimea arcuşului 72 de centimetri. Sunetul se produce în aceeaşi manieră cu cel produs de vioară şi violă păstrându-şi calită ile – catifelat şi dulce. Ambitusul capătă alte dimensiuni, mut mai largi aici, iar din punct de vedere tehnic se poate realiza pe acest instrument un efect de chi ară prin simpla plimbare a mâinii peste coarde.

Zona etnografică DOBROGEA - fluier – o varianta a fluierului moldovenesc, însă cu şapte găuri pentru degete, a şaptea tăiată în spatele evii, deasupra celorlalte – “fluiere dobrogene” – în general de dimensiuni mici, confec ionate din trestie - cavalul dobrogean – asemănător celui din sud-estul Munteniei - cimpoiul (Tulcea) - zurnaua (de origine orientala) cu ancie dublă ca cea a oboiului - vioara (tibulca prin unele păr i ale acestei zone) - cello (violoncel) - ambal – ulterior înlocuit de acordeon - daireaua (daraua). Daireaua (daraua) este de origine persană şi are rol de imprimare a ritmului în dans. Este o membrana întinsă pe un cerc de lemn pe circumferin a căruia apar nişte crestaturi în care, pe o vergea de metal sunt prinse câteva plăcu e de metal rotunde. Se bate cu palma, în acelaşi timp agitându-se pentru ca accesoriile sunătoare să zuruie.

36

F. JOCUL (DANSUL TRADI IONAL) SPECIFIC ZONELOR ETNOGRAFICE (categorii de dans, caracteristici zonale) Se constituie într-o obliga ie socială condi ionând integrarea deplină a individului în societatea sătească. Are un caracter colectiv şi se distinge, aşa cum spunea Ovidiu Bârlea prin “valen e neaşteptat de complexe şi ca un corolar printr-o bogă ie de primă mână ce-l aşază printre cele dintâi în ierarhia europeană”. Există mărturii încă din secolul al XVI-lea ce eviden iază originalitatea şi calită ile performante ale acestui joc românesc. După scrierile vremii, acesta a constituit una din principalele forme de manifestare a mişcării cultural-educative după 1848. A existat o puternică activitate practică pentru a putea implementa dansul românesc alături de dansurile străine (vals, polcă, mazurcă) ce erau de prim rang în saloanele vremii. În acest sens, în anii 1850-1851 Ştefan Emilian creează şi aranjează dansurile “Românul” (Căluşerul), “Bătuta” (Bătuta Căluşerului) şi “Banul Mărăcine”, acestea reprezentând începuturile mişcării artistice de amatori. Din cea de-a doua jumătate a secolului trecut şi până aproape de primul război mondial, preocuparea folcloriştilor vremii pentru cunoaşterea coregrafiei populare se afla undeva într-un plan secund, singurul care s-a bucurat de o oarecare aten ie fiind “Jocul Căluşarilor”, dar nici acesta din punct de vedere coregrafic. Abia după primul război mondial, Nicolae Iorga, în mişcarea culturală a cărui mentor era, acordă oarecare importan ă, înfiripându-se ideea studierii ştiin ifice a acestei coregrafii populare. Acestea toate au rămas numai la nivel de impuls. Anul 1948 a reprezentat anul lansării acestui gen coregrafic, fiind cel mai bine cotat în cadrul manifestării centenarului Revolu iei de la 1848. Începând cu 1949, în cadrul Institutului de Folclor se înfiin ează un compartiment de cercetare ştiin ifică (etnocoreologie) ce urma să se ocupe de acest folclor coregrafic din punct de vedere al cercetării ştiin ifice, după metoda de culegere şi cercetare a lui C. Brăiloiu, abordându-l ca fenomen complex, nu numai ca expresei artistică. Perioada de început a cercetării etnocoreologiei româneşti a durat aproape 10 ani şi s-a desfăşurat pe trei direc ii: - perfec ionarea profesională, teoretică şi practică specifică acestei discipline; - realizarea unui prim corpus de documente coregrafice; - valorificarea primelor rezultate ob inute în procesul culegerii şi analizarea folclorului coregrafic. Pentru transpunerea în practică a acestui fenomen artistic coregrafic este necesară o partitură coregrafică (suprapunerea rândurilor corespondente) şi aceasta s-a constituit inspirându-se din grafia sistemului muzical de notare, rândurile coregrafice fiind suprapuse sinoptic după modelul partiturii corale (orchestrale).

37

Floricica. Brâul greu. “Hora miresii”.câte fragmente (păr i muzicale) con ine melodia. Conducătorul de joc (corifeul) dictează comenzile (uneori ine în mână o batistăă pe careo agită). Joiana. în grupuri mixte (destul de rar întâlnită gruparea pe sexe a participan ilor).mişcările sunt vii. Abordând studiul la modul generic. Ca variante. “Hora căluşului”.Fiecare joc în urma unei analize a mişcărilor are o schi ă grafico-ritmică a paşilor.tempoul. • de perechi: . Geamparaua (ritm aksak). Vlăscencu a. se in unul de brâul celuilalt. Horă-n două păr i.câte păr i (paşi) cuprinde jocul. există brâu pe 6 (brâule ul – ritm ternar) şi brâu pe 8 (ritm binar).forma ia.cele mai cunoscute pentru această zonă: Ciuleandra. . . Bordeiaşul. Sălcioara. “Hora mare”. . Horă bătută. 38 .măsura în care este scris.). “Perini a”. . .Breaza (ca la Breaza). care este constituită după un sistem propriu de notare ce se poate utiliza chiar în culegerile de teren. . . Coregrafia dansului – plimbare cu ocolire. Zuralia. Se desfăşoară într-o dinamică alertă ce alternează cu plimbări lente cu paşi sincopa i. etc. Horă pe cârlig şi mai rar Hodoroaga). cu un tempo moderat-vioi (“Hora”..cele mai multe de grup mixt se joacă în cerc sau semicerc de mână sau cu bra ele pe umeri. cu paşi simpli (mai rar întâlnit pasul uşor bătut) – se execută într-un ritmul binar. etc.s-au asimilat şi câteva jocuri igăneşti: Romneasca. cu dansatorii înlăn ui i de bra e la înăl imea umerilor. sârba. igâneasca. Ursăria (Ca la uşa cortului). importat din sudul Transilvaniei). Maritica. .jocurile de bază sunt hora (în Muntenia dunăreană se întâlnesc: Horă dreaptă. Hora dreaptă se dansează în cerc închis (este prezent mai rar dansul în cerc deschis). . cu mul i paşi tropoti i cu bătăi pe contratimp. cu mişcarea participan ilor spre stânga. Drumul dracului. vom avea în vedere următoarele: . Ungurica (de doi. Această schi ă cuprinde măsurile dîntr-o formulă ritmică a unui pas sau toate măsurile dansului descris şi este împăr ită după numărul paşilor dansului. Brâul – derivă de la inuta dansatorilor care. Murgule ul. etc. înşirui i în linie sau semicerc.inuta. Brâul (joc tipic bărbătesc). Zona etnografică MUNTENIA: Clasificare: • de grup: .

jocuri cu nume de obiecte casnice: Itele..a. . Crai ele.a.Brâule ul oltenesc În Oltenia jocurile sunt mai ales de grup mixt.. “Ciuful”. alcătuind figuri mai complexe. “Hora pe bătaie”. “Ceasornicul”.Rustemele (multe în ritm aksak) . Busuiocul. balansuri şi mişcări de bra e accentuate. predominante fiind sârba şi hora. dansate în cerc sau semicerc. Bobocica. Batul. Sârba se crede că ar avea obârşia chiar aici (spun unii. tempoul – vioi .Hora bătută se joacă în cerc mixt (uneori este formată numai din bărba i) în lan . sărituri şi bătăi uşoare. în timp ce ceilal i dansatori afla i în şir se mişcă înainte şi-napoi. . înso ite de plimbări şi bătăi. Se remarcă prezen ă unui conducător de ceată şi a unui personaj aparte – mutul. “Cioful”. sprintene. etc. de bra e. iar la sârbă de umeri. este formatie ce apara comunitatea umana de agresiunea fortelor malefice din afara (ielele) şi are o costumatie aparte: căciula. rit şi ulterior ca dans). . Ceasornicul. tuzluci şi clopotei la picioare. bete incinse în diagonala peste piept.jocuri cu nume de animale: Ariciul. Zona etnografică OLTENIA: Jocurile predominante sunt sârba (se crede ca ar avea obârşia chiar aici iar al ii sus in ca ar fi în Muntenia) şi hora. Participan ii execută mişcări bilaterale cu o uşoară tendin ă de avansare spre dreapta. Catranita.. s. uneori chiar accelerat (“Zuralia”. ş. sărituri. Trochitele. pinteni (lovituri ale tocurilor încăl ămintei). prin batistele fumos brodate oferite de fete şi tichiile de copii mici (protec ie fa ă de cei lipsi i de apărare) şi ciucurele de lână pe care-l de ine vătaful. prin betele încinse în diagonală pe piept. Mişcările în timpul dansului sunt iu i. ş. . Jocurile bărbăteşti de o mare virtuozitate sunt jucate în linie. Ceata de căluşari are un costum aparte ce se deosebeşte de costumul de sărbătoare al sătenilor prin: fesul (căciula) pe care-l poartă pe cap. Zgomotul clopo eilor. în cadrul dansului sunt inglobate mai multe jocuri: Floricica. Gesturile cetei semnifică amenin ări injurioase la adresa ielelor. Căluşul (cel mai vechi şi mai reprezentativ joc – a existat mai întâi ca text. Ritmul este binar. prin tuzlucii şi clopo eii de la picioare. Rata. ca şi strigătele de luptă „hărăşaira” sunt menite să îmbărbăteze ceata şi să sperie for ele duşmane. Trandafirul. Vulpea. al ii amintesc şi de Muntenia). cu paşi încrucişa i pe loc.). dansatorii înlăn uindu-şi mâinile încrucişate la spate sau se prind unul de brâul celuilalt. este un simbol cu o bogată 39 . La horă dansatorii se in de mână. Mandrele. Sarea şi lână.anumite jocuri cu nume de plante: Alunelul. Amintim: . Steagul este insigna cetei ce are multe conota ii.Căluşul .jocuri cu nume de femei: Ileana. mai rar în lateral. Calul şi Chiserul.a.

Sarea şi lâna – reliefează simbolul protec iei gospodăriei. Arcanul – joc de recrutare foarte vechi (la unele jocuri bărbăteşti dansatorii joacă concomitent şi organizat fără să se ină unul de altul. Bă ul – legătura căluşului cu pământul. Calul şi Chiserul. Din cele ce păstrează elemente arhaice amintim: hora. Căluşarii de in fiecare câte un bă (în alte locuri se întâmplă să de ină câte o sabie de lemn). Cu mult timp în urmă. Bătuta (variante de brâu şi hore) şi Arcanul (sârbă). Trilişeştile. ob inându-se prin aceasta virtu i rituale deosebite. însă la jocurile de coloană se in unul de brâul celuilalt). Zona etnografică MOLDOVA: Jocul are un caracter contrastant. bătuta.. hore – Vrancea. multe fiind de tipul polcii atât ca linie melodică. • jocuri bărbăteşti – Coraghiasca. men ionând faptul că alături de acestea îşi fac sim ită prezen ă şi un număr de 3 jocuri de tip modern. Calul şi Chiserul – puterea cetei dea birui agresivitatea ielelor. Corăgheasa şi Bătuta. şi care are la vârf o cârpă (un prosop esut în casă). sârba. Bă ul. Zona Bacău. În cadrul dansului sunt înglobate mai multe jocuri: Floricica. Alivencile. • jocuri mixte de perechi – de tipul polcii. jocuri femeieşti – de exemplu: Jocul bătrânelor la care dansatoarele îşi sus in singure linia melodică a dansului. Cătrăni a ungurească – rezisten a la suferin ă a membrilor cetei. din care amintim: Bătrâneasca. marea majoritate reprezentând variante de brâu. Alivencile. fire de usturoi şi de pelin. Hu ulca. Acestea cunosc o clasificare clară: jocuri mixte de grup. şi anume adoptarea paşilor de sârbă. Melodica jocurilor este foarte strâns legată de tehnica instrumentelor muzicale folosite.a. Desfăşurarea jocului în sală a dus la apari ia unui fenomen deloc benefic pentru jocul tradi ional. dansuri de perechi – s-au răspândit în urma influen ei dansurilor ruseşti şi poloneze. Jocurile (dansurile) populare de pe teritoriul moldovenesc nu au caracter constant – par domoale însă sunt totuşi vii. Clasificare: • jocuri mixte de grup – Bătrâneasca. Hu ulca. • jocuri femeieşti – Jocul Bătrânelor (singure sus in linia melodică a dansului). Sarea şi lână. ărăneasca (se joacă frecvent în cercuri mai mici sau mai mari rotindu-se cu o viteză foarte mare – vârtej – dar şi în perechi.polisemie: prăjină lungă cât de două ori statul unui om. tango şi vals pentru toate 40 . Ra a. Floricica exprimă prin virtuozitatea dansului capacitatea cetei de a performa dansul ritual. cât şi ca mişcări de dans (paşi). Cătrăni a. aici au existat în cadrul crea iei muzicale destinată dansului un număr de 31 de jocuri. cu paşi mărun i şi bătăi mai ales pe contratimp. corăgheasa. ărăneasca ş. sârbe.. jocuri bărbăteşti. de multe ori concomitent cu forma iile de cerc).

Fecioreasca în S.Ha egana .Bărbuncul în N-E Transilvaniei (ritm binar).întâlnite în partea de N (Hunedoara şi unele păr i ale Sibiului) • jocurile bătrâneşti de fete (in Transilvania de centru) – purtate (Ns). Sibiu). “Purtata”). numărul jocurilor în general este foarte mic comparativ cu celelalte zone etnografice ale ării. Se deosebesc între ele de la o zonă etnografică la alta din punct de vedere al mişcării astfel: plimbarea perechilor este foarte lentă în centrul Transilvaniei. Zona etnografică TRANSILVANIA • jocurile de perechi (mixte).De-a lungul . 41 . înso ite de piruetele fetelor trecute pe sub mână (“Pe sub mână”) şi cu învârtiri simple (“Învârtita”) sau duble (“Ha egana”).Purtata . În Transilvania de centru regăsim jocurile bătrâneşti de fete (“Purtata”) – Năsăud. ceva mai mişcată în sud şi destul de vie în sud-vest. “Fetele de la Căpâlna” – Alba (dansate în şir şerpuitor de paşi rari plasa i pe contratimpii cântării în ritm aksak).Haidăul în Transilvania de centru (aici ritmul aksak este mai pu in prezent) . cu mişcări iu i. • jocurile mixte de cerc . a minerilor. a văsarilor. de ponturi în S-V (se desfăşoară pe melodii în ritm aksak) . Jocurile mixte se bazează pe mişcări (plimbări) de obicei sincopate în care contrastează mişcările domoale ale fetelor cu salturile pe care flăcăii le fac din loc în loc lovind totodată picioarele cu palma (“De-a lungul”.Învârtita .dansurile (aceste informa ii au fost ob inute în urma unei culegeri realizate în 1969). trecerea pe sub mână a fetelor în mişcări smucite şi strigături cântate. În ara Mo ilor se disting trei categorii diferite ale jocului (joc de perechi): mocănească – cea mai arhaică formă a dansului. paşi tropoti i. • jocurile bărbăteşti – fecioreşti de virtuozitate (cunoscute sub diverse denumiri aici în Transilvania): .Pe sub mână .arina ( ara Motilor) – mocănească. Fetele de la Căpâlna (Ab) În Transilvania predomină jocurile de perechi. . jocurile bărbăteşti de virtuozitate. jocurile mixte de cerc – mai rare (se pot întâlni cu preponderen ă în Hunedoara.

cu substrat satiric. de porturi – în sud-vest. coapsă). De obicei jocurile se succed inându-se seama de stabilirea unui echilibru între mişcări. O altă particularitate a dansurilor din Transilvania este orânduirea în suite – de exemplu dansul începe cu o plimbare (“Purtata” sau “De-a lungul”). fie deschisă. Ca şi la brâu. fie închisă. ha egană. Braşov. Jieneasca). împletite cu bătăi ale mâinii pe diferite segmente ale picioarelor (călcâi. Moldova N. figurile alternează cu mişcări domoale în mers sincopat (necesare relaxării dansului). Horă de perechi. gleznă. legate direct de desfăşurarea jocului (comenzi. Din această categorie fac parte jocurile fecioreşti care se orânduiesc în patru grupuri coregrafice: feciorească – în sud. Brâu nou). pe loc şi prin ocolirea cercului de joc. Desfăşurarea jocului se face pe loc. de perechi (Purtată. ambele desfăşurându-se pe ritm aksak. Sârbă. Odinioară bărba ii îşi dansau jocurile ajuta i de o bâtă. Maramureş – alături de care formează un complex carpatic. Predomină salturile în înăl ime. În unele zone ale Transilvaniei dansurile bărbăteşti se caracterizează prin aşa-numitele ponturi – figuri atletice (acrobatice) complexe executate pe loc. o particularitate deosebită o au strigăturile cântate ( ipuriturile). ca element caracteristic – existen a strigăturilor cu caracter liric. existând frecvent şi bătăile din palme marcând astfel ritmul. precum şi speciale. sau moderat – învârtită. Horă în două păr i. minerilor – domoală. succesiunea acestora. în linie (Brâu mocănesc. bărbancul – în nord-est – (ritm binar). flăcăul inând ceremonios fata la distan ă. La jocurile de perechi este mai frecventă inuta opusă (fa ă-n fa ă). De notat faptul că în Transilvania există 27 de tipuri coregrafice diferite din 55 existente în folclorul românesc: în cerc (Ha egană. cu deplasări bilaterale. inuta liberă – monom (solistică) este destul de răspândită. feciorească). Horă dreaptă. îndemnuri). la jocurile în care dansatorii nu se in unul de altul din ara Oaşului. Doi plimbat. Horă bătută). Adăugăm că. Se joacă brâul – socotit ca fiind extrem de vechi în această zonă. haidăul – în centru – (mai pu in). succesiv. într-un ritm viguros şi totodată subtil. pregnante. de grup mic (Ciuleandra. În ara Oaşului jocul este caracterizat prin paşi mărun i tropoti i. numărători. vorbim despre structura figurilor. tempoul – caracter vioi în general (tempo accelerat – sârbă. gambă. continuă cu învârtirea fetei pe sub mână (“Învârtita”) şi se încheie cu ha egană. melodii variate – foarte bine închegate cu două sau trei fraze muzicale cu succesiune precisă. În Transilvania de Sud – Sibiu. Covasna . ritmul binar sau sincopat. fără strigături. de aici denumirea de joc de bâtă.văsarilor – meşteri în lucratul obiectelor din lemn – variantă cu ritm vioi desfăşurată pe strigături recitate. punctat din loc în loc cu bătăi mai puternice.există foarte multe asemănări cu alte regiuni – Muntenia. Dialectul sudic se diferen iază total de zona centrală şi de nord a Transilvaniei (apar inând dialectului apusean). 42 . Vrancea. Din punct de vedere coregrafic.

Ne apare destul de bine conturat din punct de vedere al morfologiei. Întâlnim aici în număr destul de mare şi dansul cu componen ă bărbătească. “Mazarica”. se face mai ales bilateral. Hore mari (Horă dreaptă şi Hora în două păr i). caracteristică întâlnită şi în Transilvania) Arhiva Institutului de Etnografie şi Folclor cuprinde până în prezent peste 300 de dansuri notate. Brâul nou. la cele în grupuri mari întâlnim inutul de umeri. De doiul bănă ean. acestea provenind din 23 de repertorii locale cercetate exhaustiv. Purtata. Predomină jocul de pereche şi de linie. “Sorocul” (în partea de nord) • hora (mai ales în sudul provinciei) • jocuri de perechi – “De doi”. joc de ceată şi solistice. foarte rar în grup mic. Brează). dansul bănă ean este definit printr-o mişcare destul de înceată de înaite spre dreapta a grupului cu paşi de o amplitudine redusă pe sol. Referindu-ne la aspectul tipologic al acestuia. Hora dreaptă. Brâuri (Brâul bănă ean. Solo igănesc. Brâul nou). iar partea de N-V de Învârtită şi Soroc. Sârba. Referitor la inuta în timpul jocului. iar la cel de perechi partenerii se in fa ă-în-fa ă. Învârtită dreaptă. Breaza. sau solistic. Caracteristici şi concluzii. Polca dreaptă. Putem spune că S-E Banatului este dominat de Bâuri. adeseori cu o uşoară tendin ă de înainte spre dreapta. cele mai frecvente jocuri sunt Învârtita dreaptă. Căluşer. dar şi tipul de Horă de perechi (Baraboi). putând afirma că predomină forma iile de semicerc şi perechi. Polcă dreaptă. Solo ritual). Jieneasca (solistic). Învârtită şchioapă. Ceată distractivă. jocuri solistice (Bătuta solistică. însă devenind ample şi maiestuoase la Jocul Perechilor. Din punct de vedere al execu iei. Polca şchioapă. jocuri în monom (Ceată ciobănească. apoi de cerc. Tipuri zonale: frecven ă mare – Fecioreasca. Polcă şchioapă. Solo igănesc. Zona etnografică BANAT • jocuri bărbăteşti – “Brâuri” şi “Posovaici”. uneori se joacă în monom. precum şi tipul mai general de Căluşer. şchioapă. regăsim: Jocuri de perechi sau De doiuri (De doiul bănă ean şi De doiul plimbat). Solo grotesc. Polci. Învârtită şchioapă. Ceata bănă eană şi Sorocul. “Ardeleana ca-n Banat” (se succed ciclic. Învârtită dreaptă. Există diferen ieri ce conduc 43 . frecven ă sporadică – Hora bătută. iar mişcările de bra e extrem de reduse la hore. Hora de doi. Horă polcă. Tipurile de dans au drept coordonată împăr irea Banatului în două subregiuni coregrafice determinând existen a unei dialect coregrafic carpatic comun ambelor subzone şi opozantul cu dialectele Câmpiei Dunărene şi Câmpiei Ardealului. În ceea ce priveşte desfăşurarea jocului. Feciorească). Hora polcă.Sârbă în vals. frecven ă moderată – Hodoroaga. Brâul mocănesc. Căluşerul.

Greceasca. Padecatrul şi dansuri de salon ajunse şi la sat. “Pandelasul”. 44 . Ghimpele. participan ii petrecându-şi bra ele la nivelul umerilor. “Săltata” (cu al treilea timp alungit). Ciobănaşul. Cadâneasca. Învârtita. Brâul. igăneasca. fenomen recunoscut şi de Gheorghe Ciobanu ca fiind prezent după cea de-a două jumătate a secolului al XIX-lea. Aici regăsim convie uirea dansurilor cu substrat vechi alături de cele venite de pe ambii versan i ai Carpa ilor. “Cadâneasca” (cu cel de-al patrulea timp alungit) În Dobrogea repertoriul de dans este eterogen. Regăsim însă şi Paiduşca. Crai Polca. cu dansuri din Oltenia. cu paşi simpli şi bătu i. lăsări pe vine. Oltenia). referindu-mă aici la zonele aşezate de-a lungul Dunării (Vlaşta. Zona etnografică DOBROGEA • vechi dansuri dobrogene vie uiesc alături de dansurile aromânilor. “Paidusca” (cu al doilea timp alungit) . aşa după cum sus inea Constantin Brăiloiu în studiile sale. Kiocek. În sprijinul celor men ionate vin cu un argument ce capătă dimensiuni de particularitate a acestei zone. Ra a. Pozi ia bra elor este în lan însă pu in îndoite. şi anume: Alunelul. plimbări spre dreapta. etc. Mişcările se realizează prin ocolire. De doi. Dinamica dansului evoluează de la o sobrietate specifică la o intensiate şi o exuberan ă considerabile.simple binare – “Rustemul”.ternare – “Geamparalele”. formând figuri simple. • melodii în ritm aksak: . şi nu în ultimul rând cele ale altor na ionalită i conlocuitoare. Kiocek. şi anume prezen a celor două dialecte – dialectul dunărean şi cel carpatin – la care se mai adaugă unele infiltra ii moldoveneşti dar şi o parte caracteristică sudului ării. într-un ritm binar şi tempo lent (“Hora” – Corlu). Ritmul aksak capătă aici valoare de caracteristică fiind întâlnit în genul Geampara. apar inând de fapt unui strat foarte vechi. “Vanghelio” cu (primul timp alungit) . Bătuta. mixt. la capitolul “Întrepătrunderea diferitelor stiluri regionale”.compuse – “Şchioapa”. “Cernica”. Teleorman. Denumirile dansurilor dobrogene amintesc de cele întâlnite în celelalte regiuni ale ării. Atica. înso ite de mişcări de bra e. Jiianul. de multe ori apărând separarea pe sexe în interiorul acestuia. Muntenia sau Moldova. la care se adaugă plimbările bilaterale. Hora macedo-română apar ine stratului vechi şi se execută în cerc deschis. Hora simplă pare foarte strâns legată de specificul na ional. Jocul are o desfăşurare bilaterală sau pe loc. Hora în două păr i se joacă în cerc închis. Apare aici un conducător de joc ce execută o serie de sărituri. Cadânească şi Turcească. repertoriu eterogen. mixt. Polca. Geamparaua.la o variabilitate destul de apreciabilă în ceea ce priveşte vârsta participan ilor.

Hora dunăreană apar ine probabil stratului vechi. cu figuri simple sau complexe. Mişcările se realizează prin ocolire. trecerile pe sub mână. într-un ritm binar şi tempo lent (“Hora” – Corlu). dar există în cadrul acesteia unele influen e balcanice şi se execută în cerc deschis. paşii sălta i. Ritmul este binar. formând figuri simple. ca elemente apar plimbările. mixt sau pe sexe. Pozi ia bra elor este în lan însă pu in îndoite. Apare aici un conducător de joc ce execută o serie de sărituri. bătăile. mixt. înso ite de mişcări de bra e. paşi bătu i şi încrucişa i în fa ă. sărituri. Geamparaua apar ine se pare stratului vechi. de multe ori apărând separarea pe sexe în interiorul acestuia. plimbări spre dreapta. lăsările pe vine. mixt. Se joacă în cerc închis. figuri variabile atât ca structură cât şi ca succesiune. cârligele. 45 . Cu toate că se remarcă o puternică influen ă a pieselor bulgăreşti. este considerat ca joc cu origine locală. în lan de bra e pu in îndoite în pozi ie înaltă sau joasă (printre umeri prin basmale). în lan de bra e (uneori de umeri). lăsări pe vine. Ritmul este asimetric 7/16. Hodoragă – dans ce se execută în cerc sau semicerc. iar tempoul – vioi. tempo vioi. plimbări bilaterale cu ocoliri.

46 . participau la lupta de la Posada. având ca termina iei şiruri scurte de mărgele finalizate cu ciucuri. Nota dominantă în ceea ce priveşte materia primă este dată de esătura albă de lână. pânza sau stofa fiind tăiate în suprafe e dreptunghiulare. albastru. putem vorbi abia după formarea poporului român. peste brâu o curea din piele cu cataramă din alamă şi inte din cositor (Râmnicu Sarat). maramă. cu motive tradi ionale. XVI). din borangic. brun închis. Ornamentica. cămaşă albă. Chei ele specifice modului de îmbinare a bucă ilor croite în prealabil (a elementelor constitutive) sunt uneori colorate dar şi albe.G. pe fond roşu. portul popular se confec iona ini ial în cadrul gospodăriei închise. brâu esut în război. Mai tarziu. PORTUL TRADITIONAL (scurt istoric. discretă. apar în picturile bisericeşti (1409-1417). fotă înfăşurată. Cantemir (1716) ş. Mărturii mai numeroase ce ne dau importante indica ii despre structura şi evolu ia acestuia avem încă de la 1330 când ăranii români. cu volane la pumni. in. descriere) Portul popular s-a dezvoltat din momentul definitivării procesului etnogenetic românesc. Pe această unitate a materialului se sprijină şi unitatea de croi. păsări. motivele. brâu. pe fond negru.a. în cadrul căreia urmărim plasarea. animale). anumite tonuri de verde şi violet. în condi ii istorico-economice specifice. negru. IX-X. Fiind produs pentru necesită i materiale imediate şi stringente. geometrice. Cromatica (coloritul motivelor) este un alt element specific de o sobrietate remarcabilă şi care întrebuin ează culori de bază ca: roşu. opinci din piele. în costum tradi ional. Costumul popular de pe întreg cuprinsul ării se caracterizează prin folosirea masivă ca fond a culorii albe. pe partea din fa ă. “Descritpio Moldavie” de D. Zona etnografică MUNTENIA: • Zona Buzăului: Costumul de femeie: cămaşă femeiască – cu mâneci frumos ornamentate. Costumul bărbătesc: glugă – purtată în timpul lucrului şi pe drum ca acoperitoare dar şi ca traistă pentru purtatul diverselor obiecte sau alimente. mai rar figuri omeneşti ce sunt supuse adeseori unui proces de stilizare. Ornamentele au forme geometrice. Chiar şi atunci când sursa de inspira ie este natura cu elementele ei (flori. în sec. compozi ia. o regăsim în diferite câmpuri. Moldaviae et Transilpaniae” de Antonius Wranacius Sibenicensis Dalmato (sec. pe emblema din 1556 a breslei bijutierilor din Braşov. în culoarea esăturii. cu ornamentatie pe alb. cu caracteristici etnice proprii. cânepă sau bumbac. Despre portul popular românesc. Aceasta este simplă. în lucrări ca: “De Sitre Transilvaniae. ea subliniind linia croielii şi punând în eviden ă motivele ornamentale.

brodată în întregime. roşu. Costumul bărbătesc: la fel cu celelalte subzone. roşu. • Zona Dâmbovi a: Costumul de femeie: ie – cămaşă. cu motiv geometric. opinci. strânse în manşetă. cu fir şi cu motive colorate. motiv ce-l regăsim şi pe poalele cămăşii. Costumul bărbătesc nu prezintă diferen ieri. brâu roşu de lână mai lat decât cel de femeie. fotă înfăşurată. fotă largă. cu mâneci largi. de lână. care are la poale o fâşie colorată. opinci. opinci. galben şi nu numai. maramă de in cu lucrătură geometrică spartă sau prinsă de păr cu ace lucrate meşteşugit. Costumul bărbătesc: cămaşă albă. de lână. în cre şi sfârşindu-se cu volane în pumni. bogat ornamentată. opinci. brodate cu râuri discrete. maramă de borangic cu motive populare pe alb. i ari albi de postav. cu ornamente geometrice policrome. esută. bufante. încadrat în chenar. pe fond negru. iar în afară de aceasta se detaşează fâşiile verticale cu elemente geometrice policrome. Costumul bărbătesc nu prezintă diferen ieri. fotă. cu mâneci bufante. remarcându-se valoarea decorativă a broderiei. • Zona Vlaşca – Teleorman: Costumul de femeie (ornamentica prezintă mici varia iuni zonale): cămaşă pe aceeaşi configura ie. ce poartă şi ea elemente de ornamenta ie foarte încărcate. maramă de borangic. pânza are vărgi în esătură şi cromatică de roşu. fotă înfăşurată. 47 . i ari din postav. brâu lat. brâu esut bicolor roşu-galben. numai că apare elementul de spiralare a motivului de pe mânecă. Costumul bărbătesc: cămaşă lungă – mâneci largi şi broderii discrete la guler. şosete de lână. brâu lat. fustă formată din trei sferturi vâlnic negru şi o catrin ă – şor roşu (pesteman) sau fotă plisată. plasat la limita de jos şi care se continuă pe una din laterale cu ornamenta ie asemănătoare dar pe verticală. brâu esut policrom. maramă cu desen mai simetric. cu motiv ornamental orizontal în roşu – mâneca cu alti ă. opinci cu obiele. piept şi mâneci. plisată. pe vertical (partea din fa ă). • Zona Muscel: Costumul de femeie: cămaşă femeiască. opinci din piele. • Zona Arges: Costumul de femeie: cămaşă lungă.• Zona Prahovei: Costumul de femeie: cămaşă albă. nu prezintă elemente de diferen iere. maramă de borangic.

fustă – vâlnic sau catrin ă neagră. brâu policrom. cu ornamentică orizontală liniară. cu broderii pe alb. lână sau mătase. opinci. maramă de borangic cu broderie albă de mătase. grena. alb. brâu foarte lat (de-o palmă). brâu cromatic roşu cu maron. elemente străvechi ce le întâlnim şi la giubea. verde. opinci. • Zona Vâlcea: Unul dintre cele mai elegante costume femeieşti. opinci. cu broderii pe piept. cu ornamentică simetrică. terminate cu manşetă cu ornamentică spiralată. alese.Zona etnografică OLTENIA: • Zona Mehedinti: Costumul de femeie: cămaşă femeiască. ornamentat cu şiret. maramă de borangic cu discrete ornamente albe. pieptarul înfundat. cu dispozitie rafinată a câmpilor ornamentali şi linia croielii în clin). brâu îngust policrom. opinci. Costumul bărbătesc – schileresc (lucrat în postav alb. cu broderii extrem de fine în alb. giubeaua (element de costum întâlnit şi la femeie). brâu. Costumul bărbătesc: cămaşă albă cu broderie discretă. cojoc lung de piele (constituie o capodoperă a genului. brâu esut. broderia cămăşilor şi rafinamentul maramelor. bleumărin. crea ă sau plisată – vâlnic şi catrin ă cu ornamentică geometrică având stilizări de elemente antropomorfe. opinci. cioareci cu bogate ornamente în pasmanterie la buzunare. opinci. în culori negru. pe fond predominant roşu. cioareci. giubea – haină lungă. • Zona Gorj: Costumul de femeie: cămaşă cu broderii pe piept şi pe mâneci. cu ornamentica realizată prin frumoase broderii în fir. galben. maramă (pentru femei măritate). prin ornamentica esută a vâlnicelor. predominând roşu. postav colorat şi broderii policrome): cămaşă albă cu broderii discrete. brâu lat tricolor. din blană cu ornamentica reprezentată prin rozetă şi spirală. pe orizontală. având compozi ie ornamentală clasică. cu ornamente din postav colorat. maramă vaporoasă. ilicul ce respectă întru totul ornamentica şi cromatica cioarecilor. fără mâneci. fustă amplă. opinci. manta de postav – şuba cu molii. de un rafinament aparte. foarte măruntă. cu ornamentică liniară sau geometrică simetrică. fustă – vâlnic sau vâlnic plisat. pantaloni de postav. Costumul bărbătesc: cămaşă albă.ie albă. albastru. Romana i: Costumul de femeie: cămaşă de femeie. opinci. fustă – catrin e prinse una în fa ă şi alta în spate. beteală. esut în război. Costumul de femeie: cămaşă cu mâneci largi. Subzona etnografică OLTENIA DE SUD • Zona Olt. ornamentică pe verticală. cioareci – pantaloni de postav alb. Costumul bărbătesc: cămaşă . 48 .

fusta – fota înfăşurată. fusta – fota înfăşurată. strânsă în jurul gâtului cu un şnur (cu toate ca este foarte larg). Costumul bărbătesc nu prezinta evidente diferentieri fata de celelalte zone. Maramureş. cu ornamentica liniara verticala. pe registre verticale. gheordan sau gherdan (in alte zone . pe pânză de in. opinci. Câmpia Transilvaniei. Bihor. căciula caracteristica portului bărbătesc românesc. esut. prevăzută. opinci. compozi ia mânecii în trei registre. cu broderii discrete. pieptarul brodat cu blană de dihor şi cu broderii foarte discrete. incretul şi bentita monocromă ornamentală şi râurile ornamentale de-a lungul mânecii. pantalon bărbătesc – i ari. mai simpla. cu aceeasi compozi ie ornamentală autohtona a mânecii. brâu lat.func ie de brâu). • Zona Câmpulung Moldovenesc: Costumul de femeie: cămaşă femeiască. încre it pe picior. pieptarul cu broderii florale. cu ornamente mari. Costumul bărbătesc: cămaşă bărbătească simpla. brâu lat. pieptar cu poale – haina lungă. completata decorativ de gheordanul de la gât. pieptar frumos ornamentat. fota înfăşurată. policromă. aici esătura din mărgele policrome. opinci. găteala de cap – ştergarul de cap şi gherdanul purtat pe frunte. pe cele 3 registre: alti a. Târnave. Zona etnografică MOLDOVA • Zona Rădău i: Costumul de femeie: cămaşă femeiască – ie. Zona etnografică TRANSILVANIA Întrucât această zonă prezintă o mai mare varietate a subzonelor etnografice. opinci. până la genunchi. din piele. lati ar. Arad. alti a la umăr. Tara 49 . brâu ingust policrom. aceasta încre itura purtand numele de brezerău. • Zona Suceava – Iaşi: Costumul de femeie: cămaşă femeiască. stilizate. Costumul bărbătesc: cămaşă lungă frumos ornamentată cu broderii albe şi dantela. avem costumul traditional de: Lapus. având structura morfologică şi stilistica cu ornamentica mai bogata şi o cromatica mult mai vie. cânepă. bumbac. palaria cu borduri foarte largi. Năsăud. opinci Costumul bărbătesc nu prezinta diferentieri majore. Muntii Apuseni (Mocanesc). opinci. pantaloni – i ari cu creturi.• Zona Dolj: Costumul de femeie: cămaşă femeiască. ce alterneaza cu cea geometrica. fusta – valnic plisat (pesteman). incretul şi râurile. maramă de borangic. brodata manual. în variate compozi ii ornamentale geometrice. brâu esut din lână şi ornamente în esătura cu motive geometrice policrome. esută din lână. Sălaj.

compus din: cămaşă femeiască.Barsei. cu cusătura pe dos. . decol ata . Orastie. cu ciupag (o cusătura peste şi printre creturile de sub guler. ornamentată precum cămaşă femeiască. inlocuita mai tarziu cu clopul de paie.Cămaşă femeiască încre ita la gât (cămaşă tipic romaneasca) cu mâneci terminate în volan “bezer”. chimir. alcătuit din: căciula (cujma) sau palarie. . cu patru-cinci limbi. decorata cu simple vargi orizontale. a urmat cămaşă până la talie.Chimirul exceptional de lat. trecând peste umeri (trasura). inându-se cont de faptul ca s-a purtat aici şi o cămaşă creata la gura (gat). cu ornamentatie bogata. cioareci (ismene). Costumul de femeie este constituit din: podoaba de cap. folosita în vreme friguroasă atât de barbat cat şi de femeie . podoaba de cap. col i. . vioi colorate. Mărginimea Sibiului. fie grupe de vargi de latimi diferite. bete (franghii) şi încăl ăminte (opinci).Brâul – arareori apar “ate cu câneci” (ciucuri) .Zadia . cu “roituri” la tiv (ciucuri). barbatul umbland cu pantecele gol. croiti drepti şi largi sau gacii (ismenele).Pieptarul – cunoaste trei variante: cel maranesc. şi care inainte se purta rascroit la subra . Padureni. pentru patrunderea capului.catrin a de Maramureş – robusta prin material şi colorit. Tara Hategului. zadia veche se esea “din par în par”. Ne vom opri numai asupra catorva dintre ele pentru detaliere. mâneca încre ita de la umeri în boti. pieptar.Cioarecii din pănură groasa. • Zona Maramureş: Costumul de femeie. de pe Iza şi de pe Viseu / despicate în fata. cu stanii dinainte şi dinapoi încre ite. proiectate pe “pod” (fond) roşu. .zgarda din mărgele şi cea din corale Costumul de barbat. . cămaşă. Tara Oltului. Aici întâlnim cel mai scurt tip de cămaşă. bete (franghii). poale. în fata în forma dreptunghiulara “chept” sau “cretele”). în patru ite. mult mai largi. decorul mânecii – 50 . rezumandu-se la o foaie de pânză intinsa în lungimea bra elor şi despicata la mijloc.Podoabe . după care cămaşă cu chept (de azi). cu ciupag şi zadie vanata.forma simpla. Valea Jiului. • Zona Lăpuş: Portul traditional al acestei zone isi are originea. opinci. ornamentele – simple vargi orizontale .Haina – guba matoasa – alba sau sura. ca şi cel de Năsăud. . care în zilele noastre este imbelsugat ornamentat cu motive constituite din mărgele. . . ravase. opinci. catrin e (zadii).unica din punct de vedere al structurii.Cămaşă .Cămaşă.Căciula scunda – “cujma rotata” . cămaşă femeiască. datorita latimii acestuia.Palaria veche – de pasla cu bor larg. cupe. fie una lata şi una sub ire (sprânceană). zadii.Maramureşanca nu poarta brâu. cele doua jumatati drepte din foaia de pânză fiind intinse peste parti. în vechiul costum cu cămaşă. .

cu mâneci largi. cioareci. încre it în talie şi ornamentat liniar. fără guler. astazi este cu cheptar. plasată pe umeri (brazi).Podoabele – zgarzile din mărgele.Cămaşa – scurtă. În timp.Chimirul – curea lata cu patru limbi. . . largi şi drepti. chimir. chimir (curea) şi încăltaminte. mânecile se prind de platcă printr-un cret. . gacii – surprind cu largimea lor.Poalele . ornamenta ia – policromă.Cămaşă: din pânză groasa. sunt şi ele sus inute prin cusături artistice. datorita ciupagului cămaşă se incheie la spate. . cioareci (ismene). . Costumul bărbătesc este alcătuit din: căciula sau palarie. acestui tip i-a urmat cămaşă cu pene pe umăr având mânecile prinse (încre ite) de la umăr. .Cioarecii – au aceeasi croiala ca cea de Maramureş. pe platca. urmată fiind de cămaşa cu “pomişori” (manşete). guler – la margine este încre it cu branas. . pe mâneci şi volanul acestora.Cioarecii – din pănură groasa.este “sirul” sau “penele de pe cot” ca şi “penele de la bezer” (bordura de la tivul volanului). pe pomisori şi la tivuri. Costumul bărbătesc se compune din: căciula sau palarie. identica cu cea din Maramureş. unde apare cusătura “pene pe umăr” – în acest model ciupagul dispare şi gura cămaşii trece de la spate în fata. 51 .Podoabele – zgardane şi mărgele de piatra. pe piept. având în partea din fa ă – şor (din pânză încre ita) destul de viu colorat (de obicei fond roşu) cu ornamente florale. . cu ornamente de postav roşu şi negru intercalat la cusături şi aplicat la buzunare. . confec ionati din pânză pusa pe latime. în timp apare cămaşă încre ita la umăr şi cu guler rasfrant (asemănătoare cu cea din Năsăud). cămaşă. încăltaminte.Zadia – veche albastra apar ine tipului de “zadie vanata”. care se termina jos cu ciucuri “roituri” din urzeala. cu 5-7 randuri de motive geometrice policrome. . fără guler. ornamentatia geometrica realizata cu arnici în cromatica de roşu – negru.Franghiile – esute în dungi colorate sau alesaturi pe lungime. similar cu poalele femeiesti cu cusături de chei a la unirea foilor (in linie orizontala). a fost inlocuită cu zadia din fata.Palaria – de postav • Zona Oaş: Costumul de femeie apar ine tipului de costum cu şor încre it la talie şi poale încre ite fix pe un brâu şi se constituie din: podoaba de cap (îmbrăcămintea capului). s-a dezvoltat ca şi cea din Maramureş. surtul din lână. Jos au “roituri” (destramati). cu mâneca larga. dreaptă. croiti mai largi. poale. cu cusături ca şi cele de pe cheptar. având insa “pumnari” la mâneci. . . ornamentul cămaşii de tip nou este plasat pe guler. o platcă dreaptă care cuprinde gâtul şi se întinde până la umeri. .fixate în talie printr-un brâu (“pogmata”) sau guler ornamentat dens. cămaşă.Zadia cu porta – prinsa peste poale. cămaşă. zadie (şor ) şi încăl ăminte.Cămaşă veche – dreapta.

invargat cu alesaturi inguste. care de fapt sunt aduse din Maramureş. Guba – întâlnita în satele din vestul Tarii Oasului. palaria de paie – unica şi bogat ornamentată cu zgardane. şi e unit de cămaşă cu calcatura (tighel) iar la margine este intarit cu un feston (branel). în alb sau cenusiu.Chimirul – pus direct pe piele. jos. sub guler este ciupagul. penele pe chept ce sunt cusute cu “taieturi”. patrat. . gulerul e cusut cu punct pe dos. ciucuri “ciocalai” colorati. ornamentatia – o regăsim la guler.zona depresiunii Mureşului şi Valea Barcaului .. având pu ine creturi în fata şi în spate. ce aminteste de haina de stepa (in special la costumele regiunilor de granita). de la mânecă la volan – încheietura (chei a) – cusătură groasă cu “păşituri pe hir”. Uioşul sau buica – din lână. Gulerul – mare.Cioarecii – sunt largi. • Zona Sălaj: Exista trei tipuri de costum.asemănător din punct de vedere al componentei cu celelalte subzone. 52 .Zadiile apartin tipului de zadie vanata. Pentru iarna exista sumanul scurt – dîntr-o esătura specifica pufoasa data la valtoare. cu “trupul” vanat şi “toiagul” roşu. . În Oas se poarta rar cojoace. cioareci şi încăltaminte. . iar ornamentica este realizata cu o cusătura indesata de matase cu colorit destul de sobru. ce corespund urmatoarelor zone: . Are o cusătura “punte peste umăr” şi o alta care se asaza la imbinarea mânecii cu umărul. panglici. • Zona Bihor: Costumul femeiesc – şi aici se remarca aceleasi elemente ce constituie portul traditional al zonelor învecinate.zona Buciumului . ce difera de la sat la sat. . . foarte pronuntate aici. . cămaşă prea scurta cazand peste chimir. cu ornament de dungi orizontale. Cămaşă de Codru – impresioneaza prin arta creturilor.undra scurta – denumita şi suman scurt (o varietate remarcabila de postav cu şireturi aplicate). Jos este tivită cu ciucuri şi cu “brânel peste ciucuri” .Cămaşă: cămaşă scurtă se poartă varata în pantaloni.zona Codrului Costumul femeiesc .Pieptarele – despicate în fata.Franghia – asemenanatoare celorlalte subzone etnografice învecinate.Căciula – “cusma rotilata” – scunda şi cu forma rotunda.Cămaşă femeiască este prinsa la umăr. în cromatica diferita de la sat la sat. cămaşă. la volanul mare al mânecii (fodra) are o bordura de motive indesate (aglomerate). au introdusa la cusătura pe lungime o “creasta” din postav roşu şi negru ce apare şi la tivul de jos. . De notoat că în Vestul Sălajului. Costumul bărbătesc este compus din: căciula sau palarie. cămaşă prezinta mâneca încre ita de la umăr cu “râuri” cusute pe lungimea mânecii şi cu ornamentică geometrica.

existau iile cu doua umbrejii atât pe mâneci cât şi pe piept.ie cu pui rosii: esută în război din fire de cânepă amestecate cu fire de bumbac.50 metri.“Felega de branca” – un ştergar ce se poarta pe bra la inuta de sărbătoare. mai tarziu aparand şi poalele separate. cu fir metalic.esute în casa. propcada. barsonul – un fel de salba din bani prinsi cu sârmă. cu flori rosii.Cămaşă .compusa din “spatoiul românesc” (cămaşă rupta) din pânză de cânepă şi bumbac. .alcătuit din: ie. scafatura (creturile volanului) fiind inlocuita aici cu “pumnarul”. “cheptar” şi mâneci. ce avea pe mâneca în dreptul umărului cusut pe orizontal modelul “puilor” cu “arnici” roşu.în motive geometrice cu roşu pentru fetele tinere şi negru pentru femeile mai în varsta. cot şi subcot). mânecile se încheiau jos tot prin încre ituri prinse într-un model cusut cu arnici roşu sau negru – obinzeala. iile fetelor spre deosebire de cele ale femeilor aveau fodori. fusta simpla. iar mâneca acesteia este terminată în volan (“fodra”) încre it cu “scafatura”. .80 până la 3-3. brodată. mai tarziu apare “spatoiul” cu croiala cu mâneca prinsa din umăr iar în fata cu cheptar în genul cămaşilor barbatesti contemporane de oras. cu deosebirea că. . cojoc.Poalele se incingeau cu bertelii. este terminată în partea de jos cu ciucuri din ibrisin negru (de 8-10 cm). ornamentul mânecii are doua forme: cea veche este cu “brate” sau “jure” (trei benzi orizontale – pe umăr.. surte. mai lata decat cea din spate.Surtele . la gât se incretea cu ciupag (guler) şi se încheia în partea stânga a gâtului cu copci deasupra unei deschizaturi. poale. mânecile slobode. . . având lărgimea de la 2. cu ajur.Fusta simplă. cămaşă de tip clasic – cu foile incretie la gât ce sunt sus inute sub guler de “creturi şi încheiate cu cheite decorative”. modelul se concentreaza pe “spete”. gulerul ingust şi gura cămaşii.Poalele – albe. Surta din fata. bitusca. 53 . . simple. • Zona Mărginimea Sibiului (Sadu): Costum de femeie . la cămaşă veche. pastura.zgarzile pline de mărgele sau confec ionate din drot (sârmă de aramă şi mărgele). verdele şi vanatul liliachiu. în trecut exista zadia neagră careia i-a urmat “zadia aleasa cu carligul” (o bordura jos) după care “zadia banateana” pentru inuta de sărbătoare cu ornamentica bogata în cadrul careia predomina roşul. neornamentate.Podoabele . . opinci. . . a doua forma este cu un rand vertical de la umăr în jos – “pe branca-n jos” . brodate (decupate) cu feston (chei a) de care se prind col ii. croită drept. Costumul bărbătesc este identic cu costumul reprezentativ al celelaltor zone etnografice învecinate. erau tivite cu “sinor” roşu sau negru.Brâul – pumnata poalelor ornamentată linear cu colorit specific.Zadia – purtata numai în fata (singura) cu o mare varietate în ornamentatie. iar pe lungimea ei era cusută o singura umbrejie cu bobin negru.

şerpar – curea de piele. . totuşi originile ei se regăsesc aici. Ornamentul mânecii. nădragi – din postav. catrin a. brâu. iar în spate “cre ul după cap”. .Cojocul – din piele de oi (lung cu mâneci lungi – nu il purta oricine) . încăl ăminte. iar printre ciocanele se întind şi “sirele scurte”. . laibăr – din postav negru de lână căptuşit. pieptar de piele cu flori roşii. având ciucuri la tivul de jos. delicat. • Zona Mărginimea Sibiului (Sălişte): Costumul vechi de femeie (rămas în lada de zestre a bătrânelor satului) se compune din: costumul cu şor în fata şi catrin a în spate.Cămaşă ..Brâul – ales în dungi sau “brâul turcesc” – adus din Dobrogea.Pastura – neagră cu ciucuri (pe cap) – col urile ei mai lungi le rasuceau şi le treceau peste crestetul capului formand asa zisele coarne. caciulă sau pălarie şi opinci. nouă – din pânză industrială. . Chiar dacă întâlnim şi în unele zone învecinate elemente constitutive ale acestei cămăşi. ambele tipuri de cămaşă păstrând croiala cu barburi (clini 54 . Costumul nou de femeie se încadreaza în tipologia costumului cu două catrin e şi se compune din: pahiol (pe cap). brâu. două catrin e.Bubou – din postav negru Costum bărbătesc – alcătuit din: cămaşă lungă – din clini scurti numai până-n talie şi totodata înguşti.Brâul – esut tricolor. . cu croiala în 12 clini. . încăltaminte. . pentru zilele de muncă. largă. “dul” sau “ ciubac” şi trei sire scurte pornite din umeraşi (cusute cu lanica sau matase neagră). spre deosebire de cea din spate. . iar în partea din fa ă.Propcada – purtata peste pastura în anotimpul rece. pe care se pun catrin ele vinete sau roşii (ornamentate cu vargu e orizontale) în partea din spate. ornamentate la partea de jos cu o bordură brodată cu fir auriu şi mătase neagră. având cămaşă într-una cu poalele.Cămaşă – mai putin larga cu mânecile mai scurte care se termina în volan “fodra” este ornamentată cu “ciocanele” (dungi negre cusute dens.Cămaşă femeiască apar ine tipologiei de cămaşi cu “umeraşi şi şiruri” pe mânecă. din piele de miel.Bitusca – scurta. se poarta inturnata. Umerelul a rămas pe umăr tot atât de discret. tivite de-a lungul cu dantelă neagră. cioareci. iie. mâneca lungă. . poale. . cat şi pe piept).Catrin ele – din postav negru.Poalele – neornamentate. .undra neagră – purtată atât de tinere cât şi de femeile în varstă. iar în fa ă şor ul negru. Există aici şi varianta scurtă. se constituie din chei a cusută cu galben la umerasi sau alti a. care se întind vertical pe mâneca. cele doua şire lungi pe bra . specific costumului vechi sau pieptar nou asemănător cu cel saliştenesc. Pe partea din fata a acesteia se afla o deschizatura cu cusături verticale cu arnici negru râurile şi penitele (dreapta – stânga). chimir. şor .veche – esătura cu hir (pânză de casă cu vargi rosii). Costumul nou bărbătesc este alcătuit din cămaşă. încre ită sub guler cu ciupag. terminată cu “betuta”.

E legată de un ornament asemănător ca formă unei cruci.Cămaşă .Brâul . mula i pe picior.Pieptare cu “bumbi”. pe piept 55 . încăl ăminte şi căciula sau palarie. iar mânecile cu “fodor”.foarte cautate şi apreciate erau catrin ele cu fir auriu sau argintiu. • Zona de munte: Costumul femeiesc se compune din: îmbrăcămintea capului. cu “oglinzi” . foarte lungă (tipologia cămaşii dunarene). Costumul bărbătesc se compune din: cămaşă.ornament pe creturile volanului. iar la marginea ceapsei pe frunte o “primbura” cu doua randuri de arginti. brăciră şi încăltaminte: .Cămaşă e confec ionata din pânză groasa. în forme destul de variate: pieptar înfundat. opreg cu ciucuri. cojoace scurte.pusa peste brâu. . încre ita la gât. Poala cămaşii are o bordura ornamentală la fel ca şi restul aesteia. brâu. ornamentată cu alb. poale. Peste aceasta pieptanatura se pune “ceapsa”. .din pănură alba. poale. bi uşcă (cu broderii extrem de rafinate). vesta “chiutus”. brâu sau chimir (praschie).Şuba – de culoare verde. în ornament linear viu colorat .intercalati în mijlocul stanilor din fa ă şi din spate). . .croită drept. cu mâneca încre ita. cu “pisari”.Cojocul – cunoaşte o utilizare destul de frecventă. ornament pe care-l gasim şi pe mâneca. extrem de ornamentati cu “sinoare” impletite din lână. considerată o adevarată operă de artă. . cioareci. bete şi încăltaminte.Cămaşă din pânză învărgată “cu cinari” sau “sada” (pânză crea ă). . este încre ită în jurul gâtului. . catrin a.Bracira .Cioarecii – din pănură albă. opreg cu ciucuri. pieptar despicat (na ional). . . Ornamentatia este foarte bogata şi o regăsim pe guler (“salbanasi”) .Proştia – ciobanii o folosesc peste chimir – o cureluşă de circa 3 m .Praschia – chimir (in unele parti ale zonei) .esut policrom . cămaşă. Impodobirea capului cu: latita de mărgele cu “primbura” (panglica) de care sunt prinse doua randuri de banuti. ornamentatia lor acoperind intreaga suprafata a acesteia. mâneca se termina cu fodori sus inuti de “bra arie” . catrin a. guler şi pumnari. Zona etnografică BANAT • Zona de câmpie: Costumul femeiesc din Câmpia Banatului se compune din: îmbrăcămintea capului.Opregul cu ciucuri se purta perechi cel din fata fiind inlocuit cu catrin a (inca din secolul trecut) .Cioarecii şi vesta (“chiutusul”) . cămaşă. de unde şi denumirea de “durutul verde”. Ornamentatie în alb-negru şi fir auriu cu motive geometrice.Cureaua – brodată cu şuvi e din piele sau din metal. brâu.Şube – din pănură în alb şi vanat. Pieptanatura cu “corni” (pe urechi) la femei.

Ismenele cu ornamente ca şi la cămaşă cu “ciuratura” jos la tiv. . .Vesta – “prasliuc”. cojocul lung . . ornamentată prin aplica ii de şireturi negre (sinior). mâneci terminate cu fodori. Costumul bărbătesc se compune din: cămaşă. în motive geometrice alese în război şi din ciucuri lungi până la nivelul lungimii poalelor (se remarca latimea mare a petecului esut şi faptul ca se poarta perechi. bracira. formă uguiată.Brâul – esut în patru ite în motive geometrice.Opregul cu petecul lat. .Cioarecii . cioareci. şi ornamenta ie în alb sub formă de “cheie pe mânecă”. In func ie de decorul mânecii. 56 .Opregul – 1.“blană” de randuri (doua-trei randuri verticale).mai ajustati pe picior (la costumul cu cioareci cămaşă se poarta inauntru). distingem mai multe forme de ornamentare: . • Zona Oravi a: Costumul femeiesc e compus din aceleaşi elemente caracteristice întregii zone a Banatului.ornament perforat pe alb . catrin a (inceputul secolului al XX-lea) – ornamentul reprezentat prin cu “orjane”. . brăciră – betele . .Cojocul – în forma de pieptar despicat. din blană neagră (forma nouă). unul în fa ă şi altul în spate).Căciula –“clabatul” forma asemănătoare tarabostesului nobililor daci (varianta veche).dreapta cu guler mic şi mâneca larga. . .“ciuratura” (trei randuri de cusătura perforata pe alb). podopabe de cap – conci şi ceapsă.Podoabe: salbă – “banii de la guşă”. careia i-a urmat cămaşă cu platca cu ornamentica redusa.dispărut însă de mult timp (abandonat). însă şi “ciocoti” (ciucuri).Cămaşă .cu acelasi tip de ornamentare . brâu.Poalele foarte largi. . laibar. opregul – esut din lână şi fir metalic. cu clini la subra şi lungă până la şolduri. 2.Cămaşă de tip vechi .“mununa” din mărgele. .“blană” cu taietura.în forma de pieptar înfundat. . . având urmatoarele particularitati: . încăl ăminte şi căciula sau palarie.Brâul – în dungi orizontale. cu ornamente de postav roşu. ornamentat cu broderie din lână.(foile sau puii). . .Şuba (Caras-Severin) – albă. ornamentate la tiv cu stilizari florale. . din pănură. . pe lângă aceasta se întinde “ciuratura” (cusătură cu fire trase în genul “sabacului”) . . brăcira – elementul ce se ataseaza peste brâu. şi pe mâneca (blană) reprezentată prin motive geometrice.Cojocul .“blană” compacta.Laibărul .încre ită la gât.cenuşiu natural sau negru. petecul de opreg (portiunea esută) şi ciucuri lungi.

Pestelca – cunoaste aici o mai mare varietate. cojoc.“giubea”. ilic. “prasliuc” . Prezenta cheii o regăsim şi la poale. din esături de lână.Costumul bărbătesc este alcătuit din: cămaşă. ornamentată prin esătura cu dungi albe şi crete “chirochia”. din esătura de casa cu ornamentică şi cromatică diversă. Ialomita. . decora i cu gaetane negre şi colorate. numita cămaşă “dea-ntregul” uneori fără guler. boandă.“imineii” sau “mesii” – în forma apucului clasic. încăltaminte.Pantalonii – largi. “dolvani” sau “belnevici”. . Braila): cămaşă dreapta.Brâul – colorat în roşu la costumul vechi şi în verde sau albastru la cel nou. neagră sau vânătă. cămaşă veche – dreapta cu mâneci slobode. guler lat şi pumnari. încre ita. în pantalon sau în afara acestuia. gheba.rochie)– lungă. Zona etnografică DOBROGEA Costumul din aceasta zona etnografică. brâu cu brăciră. denumi i “parpati”. cel cu platca. completat de piptar. brâu. având ornamentul în cheie şi creturi în alb. manta şi glugă ciobănească. podoabe de cap. . .Pieptar – “boandă” . din pânză de bumbac. .Fusta (“androc” . este strâns legat de costumul din Câmpia de pe malul stâng al Dunarii (Giurgiu.Vesta – din pănură.Încăltaminte .Betele – “chingă” – mai rar (pestelca este legată cu baerul). cioareci.Cojoc lung .Cămaşă este croită drept. confec iona i din aba de culoare cafenie. croită într-una cu poalele. . pestelca cu chenare verticale pe margini. în sudul Dobrogei apare motivul “puii” (buline mici). două pestelce. cămaşă nouă – cu platca cu mâneca adunata în “bra arie” se purta în func ie de anotimp. . opinci. Calarasi. haim de dimie.Cioarecii – din pănură alba – cu un ornament redus la buzunare. sau fustă şi o pestelcă. Întâlnim aici şi un alt tip de cămaşă. cu mâneca încre ita la umăr. “cataveica”. căciula sau pălărie. . ca şi de flanea.Cojoacele vechi albe cu broderie de matase au dispărut la inceputul secolului al XX-lea. bracira – bete. cu motive geometrice într-o cromatică foarte variată. alaturi de ciucuri (col isori cu acul). 57 . încre iti pe “bârne ”. pantaloni. cu “chirachie” (pânză cu vargi) sau cu “sabace” – albe şi galbene din borangic (cămaşă de sărbătoare). Costumul bărbătesc este compus din: cămaşă. în nord (Tulcea) – model opulent – “pestelca cu pisc” .Cămaşă confec ionată din bumbac sau borangic (integral sau numai pieptul). ornamentată cu doua chenare dispuse vertical pe marginile laterale ale pestelcii. . Costumul femeiesc se compune din: cămaşă. căciulă sau pălărie. din punct de vedere al caracteristicilor.Cămaşă – cu mâneci largi. . se poarta una-n fata şi altan spate. încăltăminte. . “zabun”.

Ilicul – din acelasi material cu pantalonul. cu rascroitură rotundă la gât. .Opincile – inlocuite cu “conduri” sau “iminei” (pantofi cu limbă). alb la munca şi roşu sau negru la sărbătoare. . 58 . era indoit sau intins.. petrecut în fa ă. cu ciucuri atarnand pe şold.Brâul – lat.

delimitat pe lângă func ionalitate şi de criterii estetice. Ca elemente arhitecturale. apare casa cu o singură încăpere. fiecare esătură are un loc bine precizat. etc.a. cu stâlpi ciopli i cu motive geometrice. prezentate ca exemplu. se regăsesc în anexă). arhitecturii şi artei populare românesti (tipurile de locuin e din fondul monumentelor de arhitectură populară din cadrul Muzeului Satului. În perioada 1925-1935. urmând paşii fireşti ai evolu iei. Universitatea Bucureşti a întreprins cercetări de sociologie asupra satelor românesti. realizate în cazul pieselor vechi din vopsele vegetale. fiecare piesă de ceramică. similitudini de plastică arhitecturală şi proportii. cum ar fi: planul format din trei piese (încăperi). Una dintre trăsăturile fundamentale ale arhitecturii românesti. pe meleagurile româneşti ca primă formă de locuin ă se cunoaşte încă din neolitic bordeiul. ci construit doar ca o rezolvare a unor probleme economice. În plan evolutiv. Fiecare mobilă. Unele elemente arhitecturale caracteristice se repetă de la o zona la alta. de Câmpie. Gusti şi a colaboratorilor săi a constituit nucleul marelui muzeu de arhitectură şi artă populară – Muzeul Satului din Bucureşti. având însă cate o nota caracteristică încadrată într-o schemă uni ară de plan şi decor. formând trăsături generale comune. cercetări care au trezit interesul public pentru fenomenul etnografic şi pentru obiectele de artă populară şi arhitecturală. Interiorul caselor ărăneşti constituie un ansamblu organizat după anumite reguli. care se mai întâlneşte încă şi astăzi. fag sau brad şi se prezintă sub numeroase variante diversificate pe zone şi regiuni etnografice. Bucureşti.H. nefiind caracteristic unui anumit grup etnic. Ea stă la originea locuin ei. ilustrează evolu ia vie ii. clasificare şi tirpuri de case (exemplificări zonale) Seria tipologică a adăposturilor umane la romani are la bază adăpostul arhaic. Ultima expozitie deschisă în 1936. sub directa îndrumăre a prof. Casa ărănească este construită din lemn de stejar. Regula de bază este cea a umplerii complete a spa iului. motive decorative referitoare la decorarea structurilor de lemn aparente. ARHITECTURA POPULARĂ (RURALĂ) – elemente de arhitectură. 59 . Zaharia. Construc iile arhitecturale exprimă întreaga gamă produsă de toate zonele geografice. Acesta constituie un document autentic şi pre ios pentru studiul istoric şi etnografic al poporului român. este monumen-talitatea. structurată de o tradi ie transmisă de-a lungul genera iilor. putem aminti aici de cununile orizontale de bârne şi existen a pentru decor a unor stâlpi de lemn sculpta i ş. colinare. ajungem evident la construc iile cu mai multe încăperi. În ceea ce priveşte arhitectura ărănească. Deltă. case din regiuni montane. istorice sau climatice. aşa cum sus ine E. D. în special în cazurile sezoniere. prispele de-a lungul fatadelor (terase deschise şi acoperite). Alături de această formă de locuin ă a existat pentru perioada respectivă şi coliba. cu o singură uşă şi. Elementul indispensabil al interiorului este “scoar a” de lână a cărei varietate regională este marcată de diferen e de compozi ie şi colorit.

Zona etnografică MUNTENIA: . râşni e şi ceramică). constituind rezultatele unor analizări pentru asigurarea unei cât mai mari stabilită i a costruc iei.Tipologia casei româneşti pe un rând. Construc ia prezenta anumite facilită i – era răcoroasă în verile toride.Casa construită la suprafa a solului. col ul de după uşp cu lavi ă sau podişor pentru vase. locuin a de suprafa ă. având un plan de formă pătrată (aprox 4. . printre aceştia amîntindu-l doar pe marele critic de reputa ie mondială Giulio Carco Argan. Casa ărănească pe un rând: casa cu cămară (zona Buzăului) – locuin a a fost întregită cu o încăpere aparte pentru păstrarea alimentelor. Pere ii erau din bârne de lemn şi nuiele împletite lipite cu lut. de formă patrată. 60 . vatra pentru foc fiind deschisă. apărând latura cea mai expusă vântului). deseori lipsindu-i soba de încălzit).Au existat nenumărate opinii ale unor importan i critici de artă. Locuin a semiîngropată era acoprită cu un aoperiş în 2 ape. în func ie de posibiltă ile de adaptare după materialele disponibile şi condi ile climatice locale.) îşi au originea în vechile bordeie traco-dacice. casa cu tindă. structurat din punct de vedere func ional astfel: col ul cu vatra pentru foc. denumită „celar”. casei şi cămării. plasat în col ul de răsărit al locuin ei. Interiorul casei. fiind folosită rar. pe lângă acestea au fost găsite cuptoare de copt pâine. sec iune ce a fost transformată în odaie de locuit. în primul rând a cerealelor. Locuin ele de suprafa ă (cu func ionalitate precisă – atelier de fierărie. întregită cu anexe laterale prin dublarea pere ilor construc iei şi prelungirea acoperişului peste acese încăperi secundare (anexele au preluat o parte din func iunile tindei. col ul cu pat.Tipuri de bordeie: locuin a semiîngropată. ca şi încăperea care a întregit planul casei cu tindă. casa cu cuptor de pâine în tindă – s-a constituit din casa cu tindă. . preluând func iunile casei de dinainte (care a devenit astfel odaie aranjată cu mai multă grijă pentru latura estetică. din pietre tot mai mici. uneori încăperea anexă era dispusă pe latura casei dinspre interiorul cur ii şi era utilizată ca bucătărie de vară sau cămară. col ul cu masă. opus întrării. fiind totdată uşor de încălzit pe perioada iernii. planul casei con inea 2-3 încăperi cu vatră de gătit 1-2 cămări sau 1 încăpere cu intrare laterală pentru adăpostirea oilor sau a uneltelor mari. Acoperişurile respectă formele tradi ionale. ob inute cu mult mai multă trudă decât în zonele joase (localnicii îşi procurau toate acestea la schimb pentru zilele de muncă prestate în zonele apropiate). erau construite din lemn masiv pe un şir de pietre (din acest motiv au o răspândire redusă şi sunt mai greu de regăsit şi identificat). care cu prilejul vizitării Muzeului Tehnicii Populare din Sibiu a făcut următoarele aprecieri – este “un muzeu unic în lume” şi tot el spune că “inceputurile artei populare ărăneşti trebuiesc cautate în uneltele vie ii satelor”. având în interior vetre de foc amplasate în groapă (pe una dintre aceste vetre era clădit cuptorul primitiv boltit.20 m). etc. Casele la nivelul solului (locuin e destul de solide de tipul bordeiului).

Locuin a de suprafa ă: casa pe un rând. ca şi casele de bârne. montate după tehnologia „solzului”). Prahova – sec XIX – construită pe temelie înaltă din piatră cu pere i din bârne încheiate „sâneşte” şi acoperiş în patru ape din şindrilă. şi celar (cămară) –3 x 4 m. modul de depozi are a determinat înăl area caselor pe zidărie şi apari ia pivni elor în temelia lor. Argeş – sec XIX – casă cu două încăperi (de locuit şi de oapse i) şi tindă mediană cu vatră liberă şi horn. Există variante ale locuin ei semiîngropate: cu 3 sau 4 încăperi sub nivelul pământului. devine locuin ă zilnică. Bucureşti: . rezultând casa cu cămară (Gorj) şi casa cu cămară şi prispă. În unele zone se întâlnesc forme asemănătoare pentru acoperişurile de trestie şi şi ă (plăcu e de lemn de 15-20 cm lungime şi 3-4 cm lă ime. . cu 3 sau 4 “gropi”: tindă (gârlici) – 3 x 5 m. foişorul şi prispa cu balustradă din scânduri traforate. acoperişul se construia în 2 ape. . sobă (camera de locuit) – 4 x 4 m. alături de şindrilă întregeau arhitectura populară prin cioplirea lor în diferite forme. camera de veghe având rol de odaie frumoasă. Acestea. Zona etnografică OLTENIA: . Argeş – sec XX – construită din bârne de brad cioplite şi tencuite. casa fiind mărginită cu bârne largi orizontale.casa din Stăneşti.casa din Suici.Tip de bordei: locuin a semiîngropată. îndeosebi a celor de pe coama acoperişului. Casa joasă este masivă şi greoaie. care conferea stabilitate sporită. Elementul caracteristic în zona Gorj este adâncimea mare. Tipuri de locuin e din fondul monumentelor de arhitectură populară din cadrul Muzeului Satului. În zonele pomicole şi viticole.casa din Trăisteni. În timp ce au scos vatra din camera de locuit sau au mai construit una în cămară. . iar în lte situa ii având func ie de reprezentare – casă de oaspe i. Casa pe un rând s-a dezvoltat din două tipuri ini iale: casa cu cămară şi casa cu tindă. “la foc” – ogeag – 3 x 4 m sau 4 x 4 m.H. Casele cu două încăperi s-au generalizat şi diferen iat în feudalism: locuin a semiîngropată şi locuin a la suprafa ă. Stahl. În Gorj ambele caturi sunt construite din lemn (la casele vechi catul de jos este întotdeauna o pivni ă. 61 . la care se adaugă prispa cu stâlpi de lemn fasona i simplu plus arcade din paiantă. cea de-a doua construită pentru tinerii fmailiei. pe un soclu înalt din piatră care adăposteşte pivni a şi cote ele de păsări şi acoperiş în patru ape din şi ă ce reuneşte două construc ii în unghi drept. Construc iile mai solide ajungeau până la 150-200 de ani vechime. spune P.Ini ial. ulterior fiind preferată solu ia constructivă în 4 ape. casa înaltă are o siluetă zveltă datorită stâlpilor. la casele noi catul de jos cuprinde o bucătărie şi o odaie de locuit).

Respectau întru totul organizarea planimetrică a caselor româneşti străvechi de lemn cu grădele. Casa pe două rânduri. Bucureşti: . în 4 ape este din şi ă lucrată „în solzi de peşte” şi variantă de coamă realizată dîntr-un şir de „ciocârlani”(ultimul rând de şi ă). ogeacul şi la foc (camera în care este amplasată vatra liberă cu horn). apar ca elemente pivni a regăsită la primul nivel al casei. . Învelitoarea (acoperişul) este realizată din straturi succesive trestie. iar acoperişul. .casa din Ceauru. . Păr ile de perete îngropat sunt căptuşite cu blăni de stejar. Tipuri de locuin e din fondul monumentelor de arhitectură populară din cadrul Muzeului Satului.Acoperişurile sunt de paie sau trestie . Gorj – sec XIX – construită din bârne pe funda ie din bolovani având 2 încăperi (camera cu vatră pentru gătit şi camera de dormit) şi acoperişul în 4 ape din şindrili ă de brad. dar şi prispa („târna ul”) ce se întinde pe 3 laturi ale pere ilor (stâlpii acesteia sun fasona i cu caneluri oblice.Tipuri de bordeie: colibă.casa din Curtişoara.Casa pe doua rânduri. Locuin ă de tip arhaic. bordei. paie şi pământ. casa cu vatră. în camera de locuit era amplasat războiul de esut. meşteri de aici. are per i din bârne încheiate în „că ei”. air în cea de oaspe i se sim ea abunden a esturilor decorative (scoar e cu cârlige sau păpuşi şi perdele de borangic sau bumbac în croatică vie). Primele case au fost construite de meşteri locali. prin existen a a două încăperi cu o singură intrare (prin tindă) servind de tindă şi de “casă”. curpine tindă mediană („la foc”). iar pere ii de pe laturile înguste sunt construi i din cărămidă. cu inele şi capiteluri de forme diverse). Dolj – sec XIX – construc ie din cărămidă cu acoperiş în patru ape din iglă având în plan două camere şi tindă pe mijloc (cu func ie de bucătărie). cuprinde în plan 3 spa ii (încăperi) func ional diferite – gârliciul (echivalentul tindei de suprafa ă). Nivelul de jos se caracterizează prin prezen a a două încăperi cu intrări separate servind de pivni ă şi de “căsu ă” (odăi de locuit şi de păstrat lucruri) iar nivelul de sus. . Olt – sec XIX (1875) – este construită pe o funda ie din pietre de râu. camera de locuit („sobă”) şi cămara („celar”). din Oltenia.casa din Drăghiceni.Construc ii la suprafa ă: casa pe un rând – casa cu tindă. Zona etnografică MOLDOVA: . bordei rectangular (caracteristic acestei zone). 62 . .casa din Goicea Mică. La această casă în planul de construc ie este prevăzut şi pridvorul. Interiorul este identic cu al caselor munteneşti. foişorul.în zonele joase expuse vânturilor acestea sunt mai scunde şi astfel construite încât să nu poată fi smulse uşor – precum şi de şindrilă sau drani ă în zonele colinare sau muntoase. Olt – sec XIX – construc e semiîngropată de tradi ie neolitică (bordei). contribuind la reducerea înăl imii.

Amintim aici o serie de alte tipuri de cuptor ce se afla în afara locuin ei şi care constituia de fapt bucătăria de vară. Alături de acest tip de acoperiş întâlnim acoperişul din drani ă lungă de 80 cm. casa cu vatră pentru foc. casa cu tindă. Acest tip de locuin ă avea pe parcursul pere ilor plasa i stâlpii (de număr variabil). grajdul şi magazia ( inutul Jijiei). şi care erau în partea de sus ciopli i ca o furcă. Alături de acestea s-au folosit şi vetrele portabile din lut ars. împreună cu celelalte. alcătuiesc cununa pe care se aşează “cosorobii” – sus inătorii şarpantei acoperişului. iar în josul lui uşa pivni ei. înfip i în pământ (pentru o mai mare rezisten ă). În ceea ce priveşte tehnica de construire. tipul de construc ii lungi de câte 20-30 m reunind sub acelaşi acoperiş în două ape. Coama acoperişului se întărea într-o împletitură de trestie sau printr-un uluc de scândură. lată de 10-15 cm şi groasă de 1 cm. Partea de sus a furcilor este îngroşată şi pe ea se sprijină “lungişul” (bârnă orizontală) care. cu tindă simplă. Tipuri de locuin e. deseori decorat. Sunt întâlnite totuşi sporadic în partea de deal şi mai ales de munte a Moldovei până spre Suceava şi Câmpulung. Erau mai apoi împletite de jos în sus nuiele ce se “năglăjau” cu pământ amestecat cu paie sau pleavă. Se bordea cu sfredel igănesc ascu it iar fiecare drani ă era bătută cu cuie de lemn. Acoperişurile se constituiau din trestie deoarece.În Moldova secolelor IX-X locuin a caracteristică aşezărilor de tipul siliştilor are forma unui semi-bordei rectangular ce prezintă în partea opusă intrării care probabil era în trepte un cuptor de încălzit şi copt din pământ sau pietre lipite cu lut. pentru aşezarea celor 4 grinzi ce reprezentau suportul grinzilor tavanului. a materie primă. casa cu tindă rece şi cămară (pentru a asigura o mai bună păstrare a alimentelor decât în tinda sau în podul casei). Aşezarea trestiei se realiza în solzi sau pescăresc. casa. Aceasta s-a ob inut prin înăl area caselor pe temelii de piatră şi amenajarea unei pivni e în temelie. casa cu tindă transformată în odaie de locuit ce poartă numele de “aplecător” sau “polată”. Aceste case erau prevăzute în partea din fa ă cu un pridvor întregit cu un foişor unde se află amplasată uşa din grădele a gârliciului. casa pe două rânduri sau cu două caturi (s-a dezvoltat din casa pe un rând cu cămară sau cu tindă pentru asigurarea unui regim termic constant în ceea ce privea păstrarea unor produse ce erau mai solicitate iarna şi primăvara – spa iul pentru fructe şi vinuri). se procura şi să clădea mai uşor. Interiorul casei pastrează caracteristicile celorlalte zone. În Podişul Moldovei se folosea stuful solzit în pantă continuă ce se bătea cu piepteni speciali de lemn. 63 . întâlnim terminologia “case în furci”. casa cu tindă rece şi cu două sau mai multe încăperi (zona de podgorie). În cadrul tipologiei casei ărăneşti moldoveneşti amintim în ordinea apari iei: construc iile la suprafa ă (în Spinoasa).

tindă mediană. pe 3 din laturile caseiregăsim cerdacul cu balustradă din scânduri traforată şi cu sâlpi având ca element decorativ floarea. . construc ia este aşezată pe temeli de piatră. “casa dinainte” unde se păstrau piesele de interior mai frumoase. având pere i de bârne şi acoprişul în 4 ape din drani ă dispusă în săgeată. în variantele: casa cu tindă simplă sau cu tindă rece (Cluj).casa pe doua rânduri . acoperişul în 4 ape cu învelitoare dein şindrilă de brad. Locuin a semiîngropată. Bucureşti: .casa pe un rând – cu cămară.casa pe două rânduri întregită cu o cameră sau două camere. Pădureni) – sunt construite din bârne rotunde cu acoperiş înalt de paie (au coexistat cu cele cu tindă). . acoperind astfel şi prispa deschisă. vorbind de începuturile acesteia ca având la bază forma de colibă. casa cu cămară şi tindă pe col (Ab) – aici se află o “camni ă”. Suceava – sec XVIII (1770) – locuin a este aşejată pe o temelie joasă din piatră. . horn de lespezi în pod iar cuptorul de pâine este situat în afara casei sau într-o cuptorişte. având cameră de locuit. sală şi cămară (chilerul). prelungindu-se spre fa ă. urmată fiind de: .locuin a semiîngropată . având pere ii din bârne masive de brad şi acoperişul foarte înalt din şindrilă. Lăpuşi). cu cămară şi târna pe col . casa cu cămară şi târna pe col (cu arcade semicirculare între stâlpii de sus inene – ara Mo ilor. casa ărănească. locul prispei este sugerat de o bancă cioplită dîntr-un trunchi de stejar. Vaslui – sec XVII – locuin ă monocelulară reprezentând un străvechi tip constructiv. ulerior apărând casa pe un rând. cea ini ială a devenit “casa frumoasă”. etc. Neam – sec XIX – pezintă din punct de vedere structural 2 camere (odaia mare şi odaia mică).casa din Luminiş. cu cămară şi tindă pe col . Zona etnografică TRANSILVANIA Seria tipologică a locuin ei nu face nici aici excep ie. Casa pe un rând o regăsim în mai multe variante: casa cu cămară (Ha eg. casa cu cămară şi 64 . mai valoroase. casa cu vatră simplă în tindă.casa din Straja. realizată din bârne masive de stejar încheiate la capete în „cheutori”. în unele cazuri s-a întregit planul cu a doua cameră.casa ărănească . ara Zarandului. Casa cu tindă. casa cu tindă rece cu cămară (Maramureş. Năsăud.casa din Zăpodeni. ara Abrudului şi Depresiunea Călă ele) a coexistat cu cele cu tindă – la aceasta cămara a fost transformată în locuin ă obişnuită.casa cu două niveluri .Tipuri de locuin e din fondul monumentelor de arhitectură populară din cadrul Muzeului Satului. tindă largă şi cămară ai căror pere i sunt realiza i din trunchiuri rotunde dispuse „în cununi” orizontale încheiate cu tăietură „căucească”. de exemplu Casa Avram Iancu din comuna cu acelaşi nume (sfârşitul sec XVIII).

acoperişul este realizat din snopi şi jipi de grâu. . ca o caracteristică aparte. sistemul constructiv păstrează vechea tehnică neolitică a gardului din nuiele „bruşite cu lut”. casa cu cămară (M. casa cu vatră de gătit în tindă şi corp de încălzit. Alba – sec XIX – planul casei cuprinde: casa de locuit. acestea realizate din bârne de brad cioplite în 4 fe e. amintim că plafonul casei de locuit este realizat din grinzi aparente dispuse perpendicular fa ă de pere ii longitudinali. Pădureni).ii Apuseni.casa din Chiereluş. fiind construită din pere i de bârne de stejar lipi i cu pământ prin interior şi chiar în exterior. Tipuri de locuin e din fondul monumentelor de arhitectură populară din cadrul Muzeului Satului. 65 . Maramureş – sec XVIII (1780) – planul este constituit din 3 încăperi (cameră de locuit. la care se adaugă o prispă par ială în fa a tindei şi cămării. casa pe două rânduri – întregită cu o cămară sau cu două camere (Sibiu). având în plan o singură încăpere cu târna ce la fa adă este încadrat de 4 stâlpi şi ridicat cu aproximativ 1 m pentru a se putea construi intrara în pivni ă. . prezintă rpispă. dar i s-a mai alăturat o cămară (se ineau o parte din produse şi vase). ferestrele sunt mici şi existente pe toate cele 4 laturi ale casei.casa din Moişeni. Bucureşti: . tindă şi o singură cameră de locuit. casa cu tindă – func ie mixtă. care formează scheletul construc iei. Arad – sec XVIII – este situată pe funda ie de piatră. . podeaua este din pământ bătătorit. Satu Mare – sec XVIII (1780) – planul construc iei cuprinde 3 încăperi (cameră. tindă. în cadrul acestei zone există o linie uni ară în ceea ce priveşte decora iile por ii. etc.ii Apuseni. cu spijin pe „meşter grindă”. ara Ha egului) – case cu două niveluri (Pod Târnavelor). acoperişul specific din drani ă „horjită” (scobită) este prevăzut cu coamă. prispei. camerra de paradă şi cameră locuin ă permanentă.casa din Dumitra.casa din Sălciua de Jos. În Maramureş tinda s-a men inut cu func ia ini ială. la care se adaugă tinda. acoperişul (chiar de 3 ori mai înalt decât înăl imea pere ilor) este realizat din paie de grâu călcate cu piciorul. Alba – sec XIX (1815) – este planul cel mai răspândit până în sec XX.casa din Surdeşti. Casa pe două rânduri (M. 2 vetre cu deschideri petru gurile de foc. . planul construc iei cuprinde tindă mediană.tindă cu cuptor (casa cu mai multe încăperi şi tindă în cuptor). prezentând însă şi o por iune podită cu scânduri.casa din Şerel. acoperişul în 2 ape realizat prin suprapunerea în trepte a stufului pe şarpantă de lemn. . Hunedoara – sec XIX – construc ie din piatră de stâncă lipită cu lut. cămară). tinda este prevăzută cu o vatră cu coş piramidal din plăci de bazalt sprijinite pe o structură de lemn. acoperişul din „jipi” şi „snopi” de nuiele. loc unde apare un element „horneta” pentru evacuarea fumului. ferestrelor. tindă neîncălzită şi cămară).

Au coexistat: locuin a semiîngropată cu intrarea prin capăt sau cu intrarea plasată în mijlocul laturii lungi (avea planul şi construc ia mai simple decât variantele din Câmpia Română).locuin e semiîngropate – aveau planul pentru construc ie mai simplu decât cele din Câmpia Română. specificând că amplasarea acestora pe o linie comună cu vecinătă ile (specific zonal): .casa cu vatră de gâtit în tindă şi corp de încălzit în locuin ă. în care au coexistat de-a lungul istoriei un număr însemnat de etnii.bordeiele propriu-zise – folosite îndeosebi de popula iile turceşti şi tătărăşti. casa cu vatră de gătit în tindă şi corp de încălzit în locuin ă (plan simplu: două încăperi şi o tindă). reluăm şirul seriei tipologice din momentul apari iei formelor noi de construc ie (cu poartă monumentală şi ziduri trainice de cărămidă). casa pe un rând cu tindă. Bucureşti: . bordeiele propriu-zise – folosite îndeosebi de popula iile turceşti şi tătărăşti. . . cu cuptor. cu vatră simplă în tindă (începuturile organizării interioarelor) . partea din fa ă a construc iei (frontonul) este decorat cu ro i şi frunze. ce avea un plan destul de simplu (doua încăperi şi tinda). cu intrarea prin capăt sau cu intrarea plasată în mijlocul laturii lungi. casa cu cuptor de pâine în tindă – varianta cu o cameră şi tindă cu cuptor.casa pe un rând cu 1-2 sau mai multe încăperi.locuin e la suprafa ă. Zona etnografică DOBROGEA In această zonă. Tipuri de locuin e din fondul monumentelor de arhitectură populară din cadrul Muzeului Satului.Zona etnografică BANAT Întrucât perioada de început este uni ară întregului spa iu românesc. 66 . . este amplasată cu latura îngustă spre uli ă şi este reprezentativă pentru perioada de trecere de la construc iile din lemn la cele din cărărmidă. cu două camere şi tindă cu cuptor. . .casa pe doua rânduri sau cu două caturi.casa din Barlova.casa pe un rând – cu tindă. specificul locuin ei ărăneşti nu a suferit influen e care să producă modificări substan iale în tipologia acesteia. cu mai multe încăperi şi tindă cu cuptor. Caraş-Severin – sec XIX – planul casei este constituit din 2 camere de locuit („casa de dinainte” şi „casa de dinapoi”) şi o tindă mediană (cuină). . întregită cu dispozitiv piramidal deasupra pentru colectarea fumului într-un coş în pod sau în afara acestuia.. Casa pe un rând – casa cu tindă. cu tindă. locuin a la suprafa ă.

tindă. este construită din chirpici şi are acoperişul învelit cu stuf bătut la „pieptăn”. . construit în 4 ape din „olane”. Tulcea – sec XIX (1898) – planul construc iei prevede 5 încăperi (2 camere de locuit.Tipuri de locuin e din fondul monumentelor de arhitectură populară din cadrul Muzeului Satului.casa din Unirea. prispa din fa a camerelor de locuit este joasă. acoperişul casei. camera curată cu intrare prin tindă. ca trăsătură zonală. acoperişul este comun casei şi anexelor gospodăreşti. cămară şi prispă par ială. 2 tinzi şi 1 bucătătrie). Bucureşti: .casa din Ostrov. toate comunicând între ele. cu stâlpi ciopli i. iar intrările sunt prevăzute cu mici pridvoare. Constan a – sec XIX – este destul de joasă. fiind construită pe un postament de lut amestecat cu paie tocate şi stâlpi de stejar. 67 . cuprinde camera de locuit.

L. Bucureşti.. Emanuela: “Horele Mari” – Analiză morfologică. Oltenia. E.. p 29-54 5. pag. 1980 3. Teodor T. Vol.C. 1964 7. Bucureşti. Bucureşti. Ciobanu. George: Folclorum muzical – Muzica românească de azi.F. I.. Editura Enciclopedică. Brăiloiu. 22-26. Bucureşti. 1981 12. Andrei: Specificul dansului popular românesc. Bârlea. 2002 2. 1956 4. Bucureşti. Editura Muzicală. 1923 10. Al. Bela: Cântece poporale românesti din comitatul Bihor. Brăiloiu : “Sărbători şi obiceiuri” – Vol I. în R. Română. Alexandru: Observatii introductive la cercetare cântecului “propriu –zis” în Revista de Etnografie şi Folclor 11. tom XVI. 1-2. Munchen. Vol. 1971 16. Nr. Bucureşti. tom II. Amzulescu. George: Idei. curente în cercetarea cântecului popular. Editura Academiei Romane. Breazul.C. 1971 17. Balaci. Iasi 18. Bucureşti.F. 8.F. Bucureşti. II. Constantin: “Sărbători şi obiceiuri” – Vol Vol. Brâuner. Ovidiu: Istoria Folcloristicii Românesti. I – III. Muz.BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. E.E. 1974 11. I. Almanah Musical 2.P. Tiberiu: Vioara ca instrument muzical popular – în R. I 1965 14. I. 1957 68 .. Burada. Tiberiu: Instrumentele populare ale poporului român. Bucureşti. TOM 12. 1. Ovidiu: Folclorul Românesc. Harry: Festivalul Căluşului românesc şi marile intelesuri ale folclorului. Bartok.F. 1913 9. 5. Bucşan.F. MUZ 19.: Despre întrebuintarea musicei în unele obiceiuri vechi ale poporului romanu.3. Bucureşti. Nr.E.: Balade populare româneşti. Română. Alexandru.E.E.E. Almanah Musical 3/1877. Bela: Volksmusik der Rumanen von Maramureş.E. 2.culese şi notate de. nr. nr. Acad. Acad. ESPLA. 1966 6. Bucureşti. Editura Minerva. Stud.. nr. Moduri pentatonice şi prepentatonice. Amzulescu... Burada Theodor T. în R. Bucureşti. Alexandru. 1967. 1876 19. Bartok. I. Gheorghe: Contributii la istoria cântecului nostru popular.R. I. Bârlea. Bucureşti. AN 2. Bucsan. Breazul. p 365-373 8. Cercetari asupra danturilor şi instrumentelor de musica ale romanilor. 1969 13. 1940 15. 1957. Andrei: Dansul popular din satul Dragus.. Bucureşti. nr.

Editura Muzicala. nr. 1960 21. Traian: Obseva ii privind geneza cântecului propriu-zis. 3-4. Paul: Creatia plastica ărăneasca.(Curs). 8. Kahane. Editura Muzicala. 1969. Editura Trans Expres. N. Emilia: Contributii la cunoasterea eposului popular (Recitativul epic) în Rev. Folc. pag. 10. Comisel. Bucureşti1959. Instrumente de suflat. 1967 25. 1998 38. Kahane. Bucureşti. 1-2. Comisel. 1971 26. Stud. Rev. 5. Rev. Etn. Bucureşti. 1983 37. gospodăria. Bucureşti. Editura Meridiane. 9. Bucureşti. pag. AN4. Ioan: Aşezările brănene . Editura Minerva. V. 1. Ilarion: Cântece populare românesti (editie postumă alcătuită de T. Gheorghe/Agapie. Etn. Studiu şi antologie literara. Cîscă.: Traditii şi obiceiuri românesti.satul. Mariana: Doine din Oltenia Subcarpatica. 6. 1963. Comisel. Georgescu. Praoveanu. Jula. Elisabeta: Cucuna – Sărbătoare a secerisului. pag. Bucureşti. Emilia: Genurile muzicii populare românesti. Editura Muzicală. Petrescu. 1-2. Bucureşti. Folc. în R. Bucureşti. Mârza. Doina. II Rev. Constantin: Jocuri fecioresti din Ardeal. 5. nr./ Costache Gainariu Varone Elena: Dictionarul jocurilor populare românesti. 1970 34. Anul Nou în Moldova şi Bucovina. 10. Braşov. 1997 29. Mariana: De la cântecul de leagan la doina. Moldoveanu-Nestor. N/Manastireanu. nr.1979 36. 615-634. Bucureşti. 1988. Larisa: Folclor muzical românesc. Bucureşti. 1965. nr.. Rev. 79-122 23. Oprea.L. Ion: Obiceiuri populare de peste an – dictionar. 1964 nr.T. I.P. Folc.20. Comisel. Emilia: Traditie şi inovatie în folclorul muzical românesc. nr. pag. Emilia: Folclor muzical. 8/1963. Folc. Alexandru şi Maria Siminel – Fusteri) Editura Muzicală. Niculescu-Varone G. 74-93 24.E. 1968 31. 1961 27. Corneliu. Editura Didactica şi Pedagogica. E.F. Structura şi tehnica miscarii. 1976 69 . Dan: Jocul popular românesc-tipologie muzicală. Bucureşti 1984 28. 22. 147-174. Cercet. Muz. Tipologie muzicala şi corpus de melodii instrumentale. Folc. p 114-128 30.: Tratat de teoria instrumentelor – Acustică muzicală. pag. Comisel. 3. Editura Didactica. Cocisiu. Editura Litera. Emilia: Preliminarii la studiul stiintific al doinei. locuin a. Editura Fundatiei Culturale Romane. Cântecele de seceris din inutul Năsăud – Transilvania. Costea. pag. 43-79 35. Muz. Bucureşti. 1965 33. 99-116 32. Ghinoiu.

1990 43. 1994 46. 1981 40. 319-339 42.E. Editura Meridiane. Paul: Portul popular de sărbătoare din Romania. Bucureşti.D. p 107-110. 4. Folc.F. Bucureşti. Nr. 1967. Rev. ***: R. Popa.F. Principii şi metode de lucru. Secoşan.E. Bucureşti. Editura Academiei Române. pag.5. Nicolae: Lazar – o versiune românesca a eroului vegetational. Etn. Rădulescu. Nicolae: Vioara cu pâlnie. Târgovişte. Colectie de cântece. Stancu. Editura Muzicala. Rădulescu. Bucureşti. Speranta: Sistematizarea tipologica a cântecului românesc. R. Bucureşti. p 375-383 41. Muzeul Satului.: Forma ii instrumentale populare de suflat – Modalită i de lucru. 1966. TOM 12. Folclor muzical din repertoriul copiilor. Tipologie muzicala. Elena/Petrescu. ***: Repertoriul monumentelor de arhitectura populara. D. Steluta: 70 . nr. Nr. Rădulescu. Editura Muzicala. p 33-46. Bucureşti. 1982. Editura Academiei Române.Obiceiuri de iarna.1-2. 1936-1986 39. 1984 45. p 130-131 44. TOM 39. 11.

ANEXA 1 – PORT POPULAR 71 .

ANEX 2 – INSTRUMENTE POPULARE 72 .

ANEXA 3 – ARHITECTURĂ POPULARĂ 73 .

15 Zona etnografică BANAT...................................................................................10 Zona etnografică OLTENIA.................12 Zona etnografică MOLDOVA.......................................................................................................................... caracteristici zonale)..........8 Zona etnografică TRANSILVANIA ...........................................................................................................26 Zona etnografică BANAT........... OCUPA II ARHAICE ...24 Zona etnografică OLTENIA: ....................................................................CUPRINS CUVÂNT ÎNAINTE .................................................................................................... PRIVIRE ANALITICĂ ASUPRA ZONELOR ETNO..................... 10 Zona etnografică MUNTENIA................................................................................................................... 22 Zona etnografică MUNTENIA............................................................................................................8 Zona etnografică MOLDOVA...........................................................................................................9 B...........5 MUNTENIA..............................................................................................................................................................................................................6 II..............................................................................13 Zona etnografică TRANSILVANIA ...... 8 Zona etnografică MUNTENIA.8 Zona etnografică DOBROGEA..........................................................................................................8 Zona etnografică BANAT................................5 MOLDOVA .............................................................................21 D................................................ clasificare.....25 Zona etnografică MOLDOVA: ...........................................................................................................................................4 BANAT ........................................FOLCLORICE ............... TRADI II ŞI OBICEIURI (scurt istoric...................................................................8 Zona etnografică OLTENIA........ 9 C.........4 OLTENIA .............7 III.....................................................................................................................................................................................................................................................................8 A..................................................... REPARTIZAREA PE ZONE ETNOGRAFICE A TERITORIULUI ROMÂNESC ..............................................26 Zona etnografică TRANSILVANIA ............................5 DOBROGEA .................... CÂNTECUL (scurt istoric..................................... DEFINIREA CONCEPTELOR ..3 I..................... descriere) ............19 Zona etnografică DOBROGEA..........................29 74 ....... CONDI II NATURALE – limitele naturale ale zonelor etnografice reprezentative ale teritoriului românesc..........................................................28 Zona etnografică DOBROGEA.....4 TRANSILVANIA....................................................................

.................................................................. 48 Zona etnografică MOLDOVA....................................................................................................................................................55 Zona etnografică DOBROGEA....................................... 30 Zona etnografică MUNTENIA:....72 ANEXA 3 – ARHITECTURĂ POPULARĂ ................................................. descriere) ...................................................................30 Zona etnografică OLTENIA: ...............49 Zona etnografică TRANSILVANIA ......38 Zona etnografică OLTENIA: ........................................................ 37 Zona etnografică MUNTENIA:........34 Zona etnografică BANAT......................................................................................................................48 Subzona etnografică OLTENIA DE SUD ............. caracteristici zonale) ................................................................................................................................. 59 Zona etnografică MUNTENIA:..................................................................................................................................................................................41 Zona etnografică BANAT................... caracteristici zonale) ............................49 Zona etnografică BANAT......................................... 46 Zona etnografică MUNTENIA:.............................................................68 ANEXA 1 – PORT POPULAR....................................................................31 Zona etnografică MOLDOVA: ............................................................66 Zona etnografică DOBROGEA..................................................... PORTUL TRADITIONAL (scurt istoric...................................44 G........... ARHITECTURA POPULARĂ (RURALĂ) – elemente de arhitectură..............................62 Zona etnografică TRANSILVANIA ......................................................................................................................................................... INSTRUMENTE SPECIFICE ZONELOR ETNOGRAFICE (scurt istoric.......36 F.46 Zona etnografică OLTENIA: ...................................................................................................................................................................................66 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ.....................................................43 Zona etnografică DOBROGEA..............................................................73 75 .......... JOCUL (DANSUL TRADI IONAL) SPECIFIC ZONELOR ETNOGRAFICE (categorii de dans..........64 Zona etnografică BANAT.........61 Zona etnografică MOLDOVA: ....E.......................................................................................32 Zona etnografică TRANSILVANIA ..57 H..............35 Zona etnografică DOBROGEA.........................................39 Zona etnografică MOLDOVA: ........................................................60 Zona etnografică OLTENIA: .....71 ANEX 2 – INSTRUMENTE POPULARE .............................................................................................................................................................40 Zona etnografică TRANSILVANIA ................................. clasificare şi tirpuri de case (exemplificări zonale) .............

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful