Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Facultatea de Pompieri

APARATE TERMICE
Cazane

Conf. univ. dr. ing. Mihai–Constantin Dianu

Bucureşti, 2009

Cod CNCSIS 270

DIANU, MIHAI-CONSTANTIN Aparate termice: cazane / conf. univ. dr. Mihai-Constantin Dianu. – Bucureşti: Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, 2009 Bibliogr. ISBN 978-973-745-016-6 621.1

Redactare: Comisar-şef Torje Aurora Tehnoredactare: Agent şef principal Vănuţă Dumitru Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor – 2009 –

CUPRINS
CAPITOLUL 1 – CLASIFICAREA CAZANELOR............................................................5 1.1. Cazane cu circulaţie naturală...............................................................................6 1.1.1. Cazane ignitubulare cu circulaţie naturală..................................................7 1.1.2. Cazane cu ţevi de fum.................................................................................8 1.1.3. Cazane combinate cu tub de flacără şi ţevi de fum ....................................9 1.1.4. Cazane cu volum mic de apă şi ţevi drepte puţin înclinate ......................11 1.1.5. Cazane cu ţevi cu înclinare mare (de radiaţie)..........................................12 1.2. Cazane cu circulaţie impusă ..............................................................................14 1.2.1. Cazane cu străbatere forţată......................................................................15 1.2.1.1. Cazanul Vuia ....................................................................................16 1.2.1.2. Cazane de apă fierbinte (CAF).........................................................16 1.2.2. Cazane cu circulaţie forţată.......................................................................17 CAPITOLUL 2 – COMBUSTIBILI ...................................................................................18 2.1. Caracteristicile combustibililor .........................................................................18 2.1.1. Caracteristici pentru combustibilii solizi ..................................................20 2.1.2. Caracteristici pentru combustibilii lichizi.................................................22 2.1.3. Caracteristici pentru combustibilii gazoşi ................................................23 2.2. Arderea combustibililor.....................................................................................24 2.2.1. Arderea combustibililor solizi şi lichizi....................................................26 2.2.1.1. Arderea perfectă a carbonului ..........................................................26 2.2.1.2. Arderea imperfectă a carbonului ......................................................27 2.2.1.3. Arderea sulfului................................................................................27 2.2.1.4. Arderea hidrogenului........................................................................27 2.2.1.5. Cantitatea teoretică de oxigen (O0) necesară arderii ........................28 2.2.1.6. Cantitatea teoretică de aer necesară arderii ......................................29 2.2.1.7. Cantitatea teoretică de gaze rezultată din ardere..............................29 2.2.1.7.1. Ardere perfectă ........................................................................29 2.2.1.7.2. Ardere imperfectă ....................................................................30 2.2.1.8. Cantitatea teoretică de gaze uscate...................................................30 2.2.2. Arderea combustibililor gazoşi.................................................................30 2.2.2.1. Cantitatea teoretică de oxigen necesară arderii ................................32 2.2.2.2. Cantitatea teoretică de aer necesară arderii ......................................32 2.2.2.3. Cantitatea teoretică de gaze rezultate din ardere..............................32 2.2.2.4. Cantitatea teoretică de gaze uscate rezultate din ardere...................32 2.2.3. Coeficientul de exces de aer la arderea reală............................................33 2.2.3.1. Volumul real de gaze rezultat din ardere pentru combustibilii solizi şi lichizi ...........................................................................................34 2.2.3.2. Volumul real de gaze rezultat din arderea combustibililor gazoşi...34 2.2.3.3. Conţinutul de CO2 din gazele de ardere uscate ................................35
3

...............4...................40 CAPITOLUL 3 – BILANŢUL INSTALAŢIEI DE CAZAN ... Consumul de combustibil..........2....2............................................2.....................3. Focare cu arzătoare..................49 3......................7............71 BIBLIOGRAFIE ...........................................4. Bilanţul termic la preîncălzitorul de aer .................3. Pierderi de căldură prin evacuarea zgurii şi cenuşii din focar (q6)......3..55 4.....1.....2........................3..............4..4.........................2..7.......3........................................................46 3..... Indicii de caracterizare a focarelor ................ Pierderi de căldură prin pereţii cazanului către mediul ambiant (q5).....................1....................... Focarul tunel îngust.............................................42 3........51 3.............57 4................5.................. Diagrama I g – t............................................ Calculul coeficientului α prin conţinutul de CO2 din gaze................. Focare cu ardere în strat liniştit................................ Focare pentru arderea cărbunelui pulverizat......... Arzătoare pentru cărbune pulverizat .........53 4......3..................3..................2....................2........63 CAPITOLUL 5 – ARZĂTOARE............ Focarul tunel larg .......... Bilanţul termic la supraîncălzitor............. Focare pentru combustibil lichid sau gazos.................................3....... Arzătoare combinate.......... Arzătoare pentru combustibil gazos .. Focare cu grătar ..............54 4....58 4........................................................7.2...............69 5....8................................................. Arzătoare pentru combustibil lichid ..........................1...........64 5.......................... 42 3...36 2...............................38 2..................52 CAPITOLUL 4 – FOCARE ..................45 3................................................41 3......4..................1..................................... Randamentul indirect al cazanului ................................................................................................................................................73 4 ..............................3..................4............................. 36 2.................. Pierderi de căldură prin gazele evacuate la coş (q2). Pierderi de căldură prin ardere incompletă din punct de vedere chimic (q3)......62 4............... Pierderi de căldură prin ardere incompletă mecanic (q4) ....52 3..................4........6................................................2....................................53 4....4.......66 5.................... Triunghiul arderii (Triunghiul lui Ostwald) ........2............... Focare cu răscolire slabă... Calculul coeficientului α prin conţinutul de O2 din gaze .........................3. Calculul coeficientului de exces de aer cu ajutorul compoziţiei gazelor de ardere...2...........................9............ 37 2....................5......2........................................ Entalpia gazelor de ardere.4.................56 4.....7.....................................51 3.................62 4...... Bilanţul termic la economizor......4........................................1........2...................................51 3..............64 5..........43 3....2...................... Focare cu răscolire puternică ..1............... Focarul ciclon................59 4..................4..............................55 4..........................62 4.................................................46 3. Bilanţul analitic al cazanului .............. Clasificarea focarelor .............2...........1.....................................1.........................3...........4..........2.......70 CAPITOLUL 6 – AVARII LA CAZANE ....................................................................2...........3............................ Bilanţurile parţiale ale suprafeţelor de schimb de căldură .....................................................

cazane combinate (cu tub de flacără şi ţevi de fum). din ce în ce mai ridicate. Sintetic.CAPITOLUL 1 CLASIFICAREA CAZANELOR Cazanul este un aparat termic destinat producerii de apă caldă. – după principiul constructiv al sistemului fierbător. Există două criterii mari de clasificare a cazanelor: – în funcţie de modul de circulaţie a apei. avem: A. B. abur saturat sau supraîncălzit. cazane cu străbatere forţată. Agentul primar (cel care cedează căldura) este reprezentat de gazele generate de arderea unui combustibil sau rezultate ca produs secundar dintr-un proces tehnologic. Constructiv. Astfel. această clasificare este redată în schema de mai jos: ignitubulare cu volum mare de apă Cu circulaţie naturală cu volum mic de apă (acvatubulare) cu circulaţie forţată multiplă Cu circulaţie impusă cu străbatere forţată cu ţevi drepte puţin înclinate cu ţevi cu înclinaţie mare (de radiaţie) cu ţevi de fum combinate Cazane 5 . El este constituit dintr-o înşiruire de schimbătoare de căldură în sensul de curgere a apei având nivele termice. din această categorie fac parte: Cazanele cu volum mare de apă subdivizate în: cazane ignitubulare (cu tub de flacără) mono-. bi. cazane cu ţevi cu înclinare mare (numite şi „de radiaţie”). Cazane cu circulaţie naturală în care apa şi emulsia apă-abur se vehiculează în agregat pe baza diferenţei de densitate. cazane cu ţevi de fum.sau tritubulare. Cazane cu volum mic de apă (cu ţevi de apă) subdivizate în: cazane cu ţevi drepte puţin înclinate. Cazane cu circulaţie impusă la care circulaţia apei este activată prin pompare: Subdiviziuni: cazane cu circulaţie forţată multiplă.

eventual cu o uşoară supraîncălzire.) ΔP=H(ρc-ρu)g Circulaţia naturală poate lua naştere în ţevile sistemului fierbător sau în masa lichidului supus vaporizării (la cazanele ignitubulare). fierbinte (t≤115°C) sau abur saturat de joasă presiune (JP). abur saturat de presiune joasă sau medie. Tambur cazan Ţevi coborâtoare din exteriorul cazanului Colector inferior Ţevi urcătoare în interiorul cazanului În ţevile de urcare. recuperatoare etc.1. 1. – cazane pentru centrale termice medii furnizând apă fierbinte. Prima categorie cuprinde cazane la care antrenarea apei se face pe baza diferenţei de densitate (ca o consecinţă a încălzirii. 4. Cazane cu circulaţie naturală Aşa cum s-a arătat.1. diferite a masei de apă supuse vaporizării). Schema circulaţiei naturale 1. Datorită acestei diferenţe se creează o presiune de circulaţie: (1. – cazane pentru centrale termice (CT) mici care produc apă caldă.În funcţie de destinaţie. 3. densitatea amestecului apă-abur ρu este mai mică decât densitatea apei în ţevile coborâtoare ρc (în exterior). 2. cazanele se subîmpart în: – cazane pentru încălzire cu sau fără furnizare de apă caldă menajeră utilizabile local. – cazane pentru destinaţii speciale (navale. 6 . – cazane pentru centrale termice mari (CT) mari sau centrale electrice de termoficare (CET) furnizând abur de înaltă presiune (IP) mult supraîncălzit. Fig.1. 1.). circulaţia apei în cazan poate fi naturală sau impusă.

diferenţa de densitate între apă şi abur este prea mică pentru a asigura o viteză de circulaţie suficient de mare.500– 2. Fig. iar circulaţia naturală peste aceşti parametri devine imposibilă. Corpul se execută din tablă de oţel sudată.2. dar în apropierea acestuia.1. alcătuite dintr-un corp vaporizator cilindric orizontal cu diametrul uzual (φ1.Cazanele cu circulaţie naturală se construiesc pentru debite de abur foarte mari. Circulaţia naturală a apei la cazanul cu două tuburi de flacără Fig. Din această cauză apar probleme de răcire a peretelui ţevii care poate să se distrugă din cauza solicitărilor termice şi mecanice. 1.3. 1. Cazan cu volum mare de apă cu tub de flacără 7 . Se poate afirma că sub valorile punctului critic.1. Cazane ignitubulare cu circulaţie naturală Cazanele ignitubulare sunt instalaţii de produs abur saturat sau supraîncălzit. 1. nefiind teoretic supuse unei limite din acest punct de vedere.800 mm) străbătut longitudinal de unul (Cornwall). care leagă între ele cele două funduri ale corpului cilindric. iar tubul de flacără din tablă ondulată. Acest tip de cazane se limitează constructiv până la presiunea maximă de 180 bar. Presiunea la care funcţionează este însă limitată şi este condiţionată de punctul critic la care densitatea aburului şi a apei devin aproximativ egale. două (cazan Lancashire) sau trei (cazan Fairbairn) tuburi de flacără (cca φ700–800 mm).

Titlul aburului (x) în tambur este de 0. − Circulaţie înceată. la sarcini mai reduse această diferenţă de încălzire se accentuează.2. − capacitate mare de acumulare a căldurii. fie printr-un separator de picături format dintr-o conductă scurtă perforată. posibilitatea de a se prelua efortul de dilatare axială inegală faţă de tambur. Cazane cu ţevi de fum Aceste cazane sunt constituite dintr-un corp vaporizator cilindric (tambur) similar cu al cazanelor ignitubulare. Această neuniformitate se datorează vaporizării mai puţin intense a apei deasupra tuburilor de flacără în zonele opuse focarului.93–0. Aceste tipuri de cazane sunt echipate uneori cu supraîncălzitor de abur şi preîncălzitor de apă amplasate în canalele de gaze. Ţevile care au diametrul între 50–100 mm constituie suprafaţa de încălzire şi se află în întregime acoperite de apă. Desigur. Circulaţia apei în cazanele ignitubulare este lentă şi neuniformă în lungul mantalei şi a tuburilor de flacără. − exploatare. 8 .95 ⎜ x = ⎜ ⎝ ⎛ ⎞ mv masă (vapori ) ⎟ = mv + m masă (vapori + lichid ) ⎟ ⎠ şi justifică utilizarea separatorului de picături în vederea obţinerii unui abur mai uscat. Aburul saturat este colectat fie într-un dom colector separator de abur. Circulaţia deficitară face ca straturile inferioare de apă din tambur să rămână mai seci decât cele superioare chiar la sarcină nominală. − Durata mare de pornire (5–8 ore). acesta se montează excentric faţă de cilindrul de presiune (tambur) în scopul activării circulaţiei de apă în cazan. − sensibilitate redusă faţă de calitatea apei de alimentare.1. Dezavantajele sunt: − Suprafaţă construită şi greutate mare pentru un debit dat. curăţire şi separare uşoară. Scăderea nivelului apei sub limita de siguranţă (linie întreruptă) conduce la lipsa de răcire a tubului de flacără pe o anumită zonă ceea ce provoacă tensiuni termice şi distrugerea acestuia. Avantajele cazanelor ignitubulare constau în: − construcţie simplă. presiune nominală joasă şi randament redus. Tubul de flacără se execută din tablă de oţel ondulată din două motive: ondularea măreşte suprafaţa de schimb de căldură cu cca 15% şi dă. între care se fixează prin mandrinare ţevi pentru trecerea gazelor de ardere (ţevi de fum). În spaţiul de apă din tambur circulaţia se realizează natural pe baza diferenţei de densitate. Presiunea nominală maximă ajunge la aceste tipuri de cazane până la 20 bar. de asemenea. 1.La cazanele cu un singur tub de flacără.

Avantajele constau în capacitatea mare de acumulare a căldurii şi mărirea suprafeţei de schimb de căldură (prin ţevile de fum) comparativ cu cazanele ignitubulare. 10 – izolaţie termică. 1. 3 – ţeavă de fum. Dezavantajele sunt aceleaşi ca la cazanul ignitubular la care se adaugă nefolosirea transmiterii de căldură prin radiaţie şi dificultatea curăţării de piatră la exteriorul ţevilor de fum.3.Fig. 6 – ţevi de fum. 1. 7 – cameră de fum. Cazane combinate – cu tub de flacără şi ţevi de fum Sistemul fierbător al acestor tipuri de cazane cuprinde unul sau mai multe tuburi focar şi ţevi de fum. aceste cazane au un rol de recuperator pentru valorificarea unei părţi din căldura gazelor de ardere evacuate dintr-un motor cu ardere internă sau dintr-un cuptor industrial. 7 – înzidire. 8 – cameră. Fig. Cazanele cu ţevi de fum recuperatoare sunt înzestrate uneori cu focar dotat cu un arzător de gaze sau cu un injector de păcură pentru pornire şi eventual pentru compensarea variaţiilor de sarcină ale instalaţiei primare cu care este cuplat cazanul.4. 10 – intrare gaze. 4 – grătar. 4 – tirant. 1 – corp. 6 – arzător. 11 – ieşire gaze. 5 – placă tubulară.1. 9 – supapă siguranţă. 8 – supraîncălzitor. Cazan de abur cu ţevi de fum recuperator 1 – corp. 3 – tub focar. 1. În general. 5 – focar. 9 – ventilator. 2 – dom. Cazan cu tub focar şi ţevi de fum 9 .5. 2 – placă tubulară.

Cazanul prezentat în figura anterioară este prevăzut cu un singur drum de gaze. Cazanul poate avea până la trei drumuri de gaze de ardere. cu trei drumuri 1 – tub de flacără. soluţiile moderne prevăd în interiorul ţevilor de fum sisteme de rotire a gazelor de ardere. Consecinţa imediată rezultă 10 . Cazan cu volum mare de apă. Pentru intensificarea schimbului de căldură. având diametre cuprinse între 45–90 mm si o grosime de 3–4 mm. 1. El este construit dintr-o manta cilindrică orizontală închisă cu două capace plane. Fig. Ansamblul tubului focar împreună cu ţevile de fum poate fi scos din manta în vederea curăţirii de piatră. având în interior un tronson de tub de flacără unde se produce arderea. fie cu un arzător de păcură sau gaze. 2 – fascicol convectiv Cazanele prezentate până aici au drept caracteristică volumul mare de apă conţinut. acesta are lungimea egală cu a fascicolelor convective şi cu lungimea cazanului. Această particularitate conduce la o serie de avantaje şi dezavantaje.Este caracteristică limitarea lungimii tubului de flacără la lungimea strictă a flăcării şi continuarea sa cu un sistem de ţevi schimbătoare de căldură (ţevi de fum) care majorează substanţial suprafaţa de schimb de căldură. Avantaje: − cantitatea mare de apă în stare de saturaţie conduce la o mare inerţie termică datorată capacităţii ridicate de stocare a căldurii.6. Gazele trec prin fascicolul de ţevi spre camera de fum de unde sunt evacuate către coş. Dacă se prevăd trei drumuri de gaze incluzând tubul de flacără. Tubul focar este echipat fie cu un grătar plan (cazul de faţă).

a fi preluarea variaţiilor de sarcină (debit) relativ uşor respectiv. 17 – canal de ocolire. 14 – ventilator. suprafaţa de schimb de căldură se măreşte simţitor faţă de cazanele cu tambur (corp cilindric vaporizator). 8 – supapă siguranţă. 4 – ţevi de urcare. 15 – înzidire. Cazanele cu volum mare de apă se utilizează pentru consumatori de debite reduse cu fluctuaţii mici şi rapide de sarcină şi care nu pot asigura o calitate deosebită a apei de alimentare. Înclinarea ţevilor faţă de orizontală este de 10°– 15°. Cazan cu camere secţionale şi tambur longitudinal 1 – tambur. Cazane cu volum mic de apă şi ţevi drepte puţin înclinate La acest tip de cazane. fără oscilaţii semnificative ale presiunii de furnizare a aburului (presiunea din tambur). Dezavantaje: − pornirea în timp îndelungat şi durată lungă de trecere de la o sarcină la alta (de exemplu. de la o sarcină minimă la cea nominală durata este de 30 minute). 11 – preîncălzitor de aer. 9 – supraîncălzitor. − sensibilitate redusă la calitatea apei de alimentare. 6 – colector/uscător abur. Fig. 1. 10 – economizor. În acest fel. 7 – cap de alimentare. 3 – camere secţionale. 13 – grătar.1.4. 1. 16 – clapă de reglare. 5 – ţevi de coborâre. 11 . apa circulă natural (pe baza diferenţei de densitate) prin fascicole de ţevi drepte racordate la camerele de apă.7. 2 – fascicul fierbător. 12 – focar.

1. când există. de tip inferior. 12 . La cazanul cu tambur longitudinal. Focarul este.5. Ecrane etanşe: a) cu lamele sudate pe ţevi. Camerele de apă sunt denumite secţionale deoarece fiecare este legată numai la o ţeavă fierbătoare. Racordarea ţevilor ecran se poate face fie sub nivelul de apă din tambur. Racordarea acestor ţevi de legătură la tambur se face după direcţii radiale. numărul de camere secţionale este limitat la ** pentru a se crea posibilitatea de racordare la tambur.8. comunicante fiind numai prin tambur. se montează de obicei cu serpentinele orizontale suspendate între primul şi al doilea drum de gaze. 1. Camerele de apă existente la cazanul anterior sunt înlocuite cu un sistem de colectoare la care sunt racordate pachete de ţevi. cu grătar. fie deasupra acestuia prin colectoare superioare sau prin perechi de ţevi reunite. Cazane cu ţevi cu înclinare mare (de radiaţie) Acest tip de cazan conţine mari suprafeţe de radiaţie amplasate în focar. Supraîncălzitorul. Ţevile montate în focar. b) cu ţevi cu aripioare sudate între ele. La acest tip de cazan se poate mări suprafaţa de încălzire a sistemului fierbător prin ecranarea focarului cu ţevi integrate în circuitul de vaporizare. Dispoziţia verticală a ţevilor sistemului vaporizator conduce la îmbunătăţirea siguranţei circulaţiei naturale. Se formează astfel un număr mare de circuite alăturate pentru circulaţia apei. Ecranarea poate fi completă sau parţială. Fiecare cameră de apă (de secţiune rectangulară) este legată de tambur printr-o ţeavă de urcare şi respectiv una de coborâre. 1. în general. separator de abur şi camerele de apă secţionale între care se fixează ţevile fierbătoare. amplasate numai pe pereţii laterali (ţevi ecran) au un diametru de 50–70 mm.În figură se poate vedea că sistemul fierbător cuprinde un tambur orizontal cu rol de distribuitor central de apă şi de colector. Fig. Acestea îmbracă în întregime faţa interioară a pereţilor focarului (inclusiv cea a plafonului şi eventual a pâlniei de evacuare a zgurii).

10. 1 – distribuitor.9. c – ecran frontal şi de spate. 1. Tipuri de ecrane pentru cazane acvatubulare de radiaţie a.Fig. b – ecrane laterale. 6 – ţeavă de coborâre. Fig. Cazan de radiaţie 13 . 1. 5 – tambur colector separator. 3 – ţeavă de uscare. 4 – colector superior. 2 – ţeavă fierbătoare.

la cazanele cu circulaţie impusă deplasarea fluidelor se realizează prin pompare. O altă caracteristică o constituie poziţionarea ţevilor care pot să nu mai fie verticale. ci au posibilitatea de a lua diferite forme în focar sau în drumurile de gaze.În figură. Dintre dezavantaje cităm: − înrăutăţirea circulaţiei la presiuni apropiate de cea critică (când densitatea apei se apropie de cea a emulsiei apă-abur). preîncălzitor de aer) şi reducerii pierderilor. − inerţia termică relativ mică datorată unui volum nu foarte mare de apă conduce la fluctuaţii de presiune atunci când variază sarcina. În acest caz. Cazanele cu circulaţie impusă se subîmpart în cazane cu străbatere forţată (sau „cu circulaţie forţată unică”) şi cazane cu circulaţie forţată (sau „cu circulaţie multiplă a apei”). montaj şi întreţinere mai dificile decât la cazanele cu ţevi cu înclinare mică. ţevile de urcare aflate sub influenţa radiaţiei flăcării sunt figurate cu linie continuă. − înălţimea mare a cazanului (necesară pentru obţinerea diferenţei de presiune în cazul circulaţiei naturale). − debitele la care se construiesc pot fi oricât de mari. Lucrările se pot simplifica prin folosirea pereţilor membrană. Concentrarea sărurilor în apa din ţevi este accentuată. − randamentele sunt ridicate (87% la combustibil lignit şi 94% la combustibil gazos) şi se datorează utilizării unor suprafeţe anexe (economizor. acest tip de cazane sunt utilizate la parametri înalţi (180 bar. dispare necesitatea unui tambur şi doar unele cazane dispun de un mic tambur separator de apă. reglare debit de apă etc. 14 . apare necesitatea unei automatizări sensibile la nivelul cazanului (reglare ardere. Legat de acest aspect apare necesitatea unei instalaţii anexe pentru tratarea apei de adaos. 450°C) în domeniul energetic şi prezintă următoarele avantaje: − construcţie elastică ce permite compensarea dilatărilor.). De aici. − construcţie. 1. până la presiuni înalte energetice. − sensibilitate mărită la calitatea apei de alimentare. − presiunile de lucru acoperă toată gama utilizărilor de la presiuni mici tehnologice. iar cele din exteriorul zidăriei (ţevi de coborâre) sunt figurate punctat. Cazane cu circulaţie impusă Spre deosebire de cazanele cu circulaţie naturală unde circulaţia în sistemul fierbător se realiza pe baza diferenţei de densitate dintre fluidele conţinute între cele două ramuri ale circuitului. În general.2. − circulaţie a apei (apă–abur) sigură până la presiuni de regim foarte înalte.

1. Schema instalaţiei de cazan cu circulaţie forţată Fig. 8 – ţeavă urcare.14. 8 – şicană. 12 – intrare aer. Cazan La Mont 1 – tambur colector. 1.12. 6 – ecran fierbător. 9 – supraîncălzitor. 10 – regulator temperatură. 10 – admisie apă de alimentare. 11 – ieşire abur. 6 – colector gaze de ardere. 1. Cazan Vuia cu patru serpentine Fig.2. 3 – manta. 7 – bujie. 9 – injector. Cazane cu străbatere forţată Acest tip de cazane solicită o bună calitate a apei (cu atât mai bună cu cât parametrii de funcţionare sunt mai înalţi). 11 – robinet abur. 1.11. 12 – pompă alimentare. 4 – capac inferior. 4 – ventil de reţinere. 5 – capac superior.Fig. 3 – pompe de reciclare. 2 – serpentină. 1. 14 – ieşire gaze. 13 – intrare combustibil. 15 . 5 – robinet. 2 – conductă de aspiraţie a pompei de recirculare.13.1. 7 – serpentină fierbătoare. Fig. Schema instalaţiei de cazan cu străbatere forţată 1 – tub focar.

2. Suprafaţa de încălzire este compusă din serpentine legate în serie şi coaxiale cu un tub focar central. În centrul capacului superior este montată o bujie pentru aprinderea combustibilului la pornire. presiunea devine mai scăzută decât cea necesară utilizatorului. − gabarit redus. CAF-urile se împart în trei categorii: – putere termică redusă (sub 6 MW). CAF-urile peste 10 MW sunt construite în varianta turin.2. − pornire rapidă (câteva minute). − inerţie termică mică.2–100 bar şi uneori pentru producerea apei fierbinţi de încălzire a centrelor urbane sau pentru necesităţi navale. Arderea se face cu aer rece şi cu suprapresiune fapt care permite evacuarea gazelor de ardere fără ventilator.2. – putere termică mare (între 6–12 MW). Cazanul se utilizează în general pentru producerea aburului saturat de 1. Dezavantaje: − debit relativ redus.).Reducerea masei metalice şi a cantităţii de apă conţinute conduce la reducerea inerţiei termice şi deci la un comportament neadecvat la variaţiile de sarcină. Avantajele cazanului Vuia: − construcţie simplă. Cazanul Vuia Un reprezentant tipic al cazanelor cu străbatere forţată este cazanul Vuia (fig. 1. 1. Canalele de gaze au secţiune inelară şi sunt conturate de şicane cilindrice de tablă (coaxiale cu tubul central).1. – putere termică ridicată (peste 12 MW).1. La solicitarea unui debit crescut de abur. − necesită combustibil de bună calitate. 16 . 1. − necesită o bună automatizare.1. În funcţie de puterea termică. Ele sunt fixate alternat prin îmbinări demontabile sau sudură la capacul superior şi inferior al cazanului. − productivitate foarte mare (30 kg abur/m2h). Pentru scopuri de termoficare ele primesc apă la o temperatură de 60–75°C şi o încălzesc până la 150–170°C presiunea depinzând de natura reţelei şi are valori medii de 15–25 bar. Cazane de apă fierbinte (CAF) Aceste cazane produc apă caldă (sub 100°C) sau fierbinte (peste 100°C) şi funcţionează pe principiul străbaterii forţate. Corpul metalic al cazanului care este confecţionat din tablă termorezistentă are formă cilindrică şi este închis cu două capace la extremităţi. − reparaţii (pentru înlocuirea unor serpentine) foarte uşor de realizat. − randament mare (95%).13.

− la debit egal cu cel al unui cazan cu circulaţie naturală. Dezavantajele circulaţiei forţate sunt: − consum suplimentar de energie pentru acţionarea pompei de circulaţie.1. − dificultăţi de aspiraţie pentru pompa de circulaţie la scăderea bruscă a presiunii.2. Ajutaje de reglare la distribuitoarele La Mont 1 – distribuitor. − acces mai dificil la controlul şi schimbarea ţevilor schimbătoare.14. Cazanul La Mont arătat în fig. Faţă de cazanele cu circulaţie naturală cele cu circulaţie forţată prezintă următoarele avantaje: − posibilitatea de adaptare la sarcini variabile prin menţinerea circulaţiei cu ajutorul pompei (de circulaţie) la sarcini scăzute. este un cazan cu circulaţie multiplă a apei. Cantitatea de apă 9Dapă reintră în circulaţia pompei. − timp de punere în funcţiune mai scurt.2. − posibilitatea realizării unei circulaţii sigure la presiuni de regim apropiate de cea critică. Astfel. din exterior pompa de alimentare aduce în tambur un debit D. fie pătrunde în supraîncălzitor şi este livrat la consumator sub formă supraîncălzită. ci o emulsie apă-abur (10–15% abur) aceasta se separă la nivelul tamburului în apă şi abur saturat. concentrându-se treptat în apă.12. 1.1. Fig. Deoarece în sistemul fierbător nu se produce abur. Acest fapt protejează cazanul contra depunerilor de săruri şi permite utilizarea unei ape mai puţin tratate decât în cazul cazanelor cu străbatere forţată. 3 – ajutaj. ne arată că faţă de cazanele cu străbatere forţată apare un element constructiv nou şi anume tamburul separator. iar principalul dezavantaj constă în repartiţia neuniformă a debitului de apă pe aceste ţevi. Pentru uniformizarea acestuia se montează pe fiecare ţeavă ajutaje de laminare sau diafragme care prin rezistenţa lor hidraulică egalizează în fapt pierderile de presiune. Acest abur rezultat fie este trimis la utilizator în stare de saturaţie. Diametrul exterior al ţevilor este de 32–38 mm. înălţimea este mai mică datorită posibilităţii de amplasare compactă a ţevilor fierbătoare. sărurile provenite din apa de alimentare şi neantrenate cu aburul produs se acumulează. 4 – piesă tubulară găurită Dimensionarea acestor ajutaje se face astfel încât suma căderilor de presiune din ajutaj şi din ţeavă (ţevile au lungimi diferite şi deci rezistenţe hidraulice diferite) să rămână constantă la toate ţevile. adică prin îndepărtarea periodică a unei cantităţi reduse de apă din tambur. Problema se rezolvă prin purjarea cazanului. 1. 2 – ţeavă fierbătoare. Cazane cu circulaţie forţată Schema de principiu expusă în fig. 17 . În acest fel se obţine o curgere stabilă a amestecului apă-abur prin toate ţevile fierbătoare. În tambur.15. Din tambur pompa de circulaţie vehiculează prin sistemul fierbător un debit 10D care este introdus în tambur separându-se în 9Dapă+1Dabur.

semicocs. Caracteristicile combustibililor Compoziţia chimică se referă la elementele care intră în componenţa combustibililor. A – cenuşă. gaze de gazogen. care reprezintă procentele în greutate ale componentelor din masa combustibilului solid (sau lichid). cărbune brun. − să fie ieftină. Cenuşa (A) şi umiditatea (W) formează aşa-numitul balast al combustibilului. Petrol. După starea de agregare. coji de seminţe.CAPITOLUL II COMBUSTIBILI Definiţie: Combustibilii sunt substanţe în general de natură organică ce au proprietatea de a arde şi sunt folosiţi pentru necesităţi industriale sau casnice. iar dacă se obţin prin transformarea unor substanţe din natură se numesc artificiali. S) şi elemente necombustibile (N. motorină. − să nu producă prin ardere compuşi vătămători. rumeguş. − să nu aibă o altă întrebuinţare mai utilă economic. Elementele combustibile se găsesc în general sub formă de combinaţii (CO.). 2. CH4 etc. C+H+O+S+N+W+A=100 [%] (2. În general. Principalii combustibili naturali şi artificiali Obţinere Din natură Artificiali Stare de agregare Solizi Lichizi Lemn. gaze de furnal. lichizi sau gazoşi. elementele acestea sunt aceleaşi pentru toţi combustibilii şi se împart în elemente combustibile (C. antracit. să se obţină uşor din natură şi în cantităţi suficiente.1.1. Ţiţei huilă. H. Dacă provin din natură se numesc combustibili naturali. W – umiditate). combustibilii pot fi solizi. turbă. şisturi bituminoase Brichete de cărbuni. O. gaze de sondă. GPL.1.) 18 . gaze de cocserie. păcură Gazoşi Gaze naturale. Pentru ca o substanţă să poată fi utilizată drept combustibil. paie etc. − aprinderea şi arderea să nu prezinte dificultăţi sau să necesite instalaţii prea costisitoare. Precizarea compoziţiei chimice se face cu ajutorul analizei elementare. gaze uscate (sărace) Gaz de apă. lignit. Tabel 2. trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: − să se poată combina cu oxigenul din aer având o reacţie exotermică cu o viteză suficient de mare pentru a da temperaturi de ardere înalte.

Unitatea de măsură a puterii calorice este [J/kg] sau [J/m3N].350 kj/kg 8. apa din combustibil se găseşte sub formă lichidă.000 kj/kg 34. Un metru cub normal de gaz (notat m3N) reprezintă un metru cub de gaz la temperatura de 20°C şi presiunea de 760 mmHg. 19 . apa din combustibil la 20°C se găseşte în stare de vapori. Tabel 2. Puteri calorice inferioare ale unor combustibili Tipul combustibilului Turbă Lignit Cărbune brun Huilă Antracit Cocs Păcură Motorină Gaze naturale Gaze de sondă Puterea calorică 8. analiza elementară indică participaţia volumică a hidrocarburilor componente.000 kj/m³N 21.000 – 31.800 kj/kg 1.c. În această situaţie.) corespunzătoare unei cantităţi dintr-un combustibil oarecare se determină astfel: Gc.2. În funcţie de starea de agregare în care se găseşte apa în combustibilul respectiv. [7. NB. – putere calorică superioară (notată uzual cu Hs sau Qs).200 – 14. = G ⋅ Qi 3 kg. Astfel. m N 29300 [ ] (2.000 – 41. o parte din căldura degajată prin arderea combustibilului s-a utilizat pentru vaporizarea apei.500 kj/kg 23.500 – 41. Acesta este un combustibil etalon.000 kj/kg 32.600 kj/kg 28.500 – 45.800 kj/kg 41. Puterea calorică reprezintă cantitatea de căldură degajată prin arderea completă a unui kilogram de combustibil solid sau lichid sau a unui metru cub normal de combustibil gazos.300 KJ/kg sau KJ/m3N.000 – 16.600 kj/kg 24.700 – 24.) unde: G – greutatea sau volumul combustibilului care se echivalează cu cel convenţional [kg sau m3N].c.Pentru combustibilii gazoşi.800 – 27.000 Kcal/kg] Cantitatea de combustibil convenţional (Gc.500 kj/m³N Deoarece puterile calorice ale combustibililor variază în limite destul de largi s-a introdus noţiunea de combustibil convenţional. fictiv care are puterea calorică de 29. Precizarea trebuie făcută deoarece cantitatea de gaz dintr-un volum dat este puternic influenţată de presiunea şi temperatura la care se găseşte gazul respectiv. distingem: – putere calorică inferioară (notată uzual cu Hi sau Qi). În acest caz.2.850 – 28.

b) Conţinutul de umiditate (W) exprimă cantitatea de apă conţinută în combustibil. îngreunează arderea. Caracteristici pentru combustibilii solizi a) Conţinutul de materii volatile este constituit din gazele degajate din cărbune când este încălzit. pentru vaporizarea apei conţinute în combustibil se consumă o cantitate de căldură latentă. la temperatura maximă de 45°C.1. Cărbunele mai tânăr conţine mai multe materii volatile decât cel bătrân (turba are 70%.4 aproximativ 4. Conţinutul de materii volatile depinde de vârsta combustibilului.1. c) Conţinutul de cocs (K) reprezintă partea din cărbune care rămâne în procesul de ardere după degajarea materiilor volatile şi a vaporilor de apă. Cantitatea mare de cenuşă a combustibilului scade valoarea energetică a cărbunelui. încetineşte procesul de ardere. Cocsul are două componente: Carbon fix – reprezintă cota parte din cocs care rămâne după dispariţia umidităţii. la o temperatură mai mică. Tabel 2. iar evacuarea cenuşii din cazan contribuie la scăderea randamentului acestuia. Cu cât acesta este mai mare cu atât cărbunele se aprinde mai uşor. îngreunează măcinarea cărbunilor. Conţinutul de cenuşă a unor combustibili Felul combustibilului Lemn uscat la aer Turbă uscată la aer Lignit de Valea Jiului Cărbune brun de Valea Jiului Huilă şi mixte Lignit de Oltenia Şisturi bituminoase Conţinutul de cenuşă [%] aproximativ 0. Conţinutul de cenuşă (A) – reprezintă masa minerală rămasă după arderea combustibilului solid sau lichid.3. flacăra este mai lungă şi cu o luminozitate mai intensă. afectând puterea calorică a cărbunelui. Conţinutul de materii volatile are o mare influenţă asupra procesului de ardere. a volatilelor şi a cenuşii. în timpul iernii. Umiditatea combustibililor creează probleme dificile la: descărcarea cărbunilor îngheţaţi din vagoane. în materiile volatile neincluzându-se şi vaporii de apă rezultaţi din această încălzire. iar antracitul numai 15–20%). – umiditatea higroscopică conţinută în structura cărbunelui şi a masei minerale. Se poate elimina prin încălzire la 105°C după ce s-a îndepărtat umiditatea de îmbibaţie.5 6 – 29 4 – 36 46 – 52 40 – 55 75 – 80 20 .2. arderea decurge mai repede. Se compune din: – umiditatea de îmbibaţie provenind din apa amestecată mecanic cu cărbunele şi care poate fi eliminată prin uscare în aer liber până la greutate constantă sau în etuvă.

precum şi pentru alunecarea în interiorul buncărului de cărbune brut. rezultă temperatura de topire a cenuşii. f) Unghiul taluzului natural reprezintă unghiul pe care îl face panta cea mai înclinată a stivei de cărbune aruncat în mod natural. pe un plan orizontal. 21 . carbonaţi. FeO. 2. CaO. în funcţie de ponderea uneia sau alteia din componente în amestec. deoarece cenuşa topită prin solidificare se transformă într-o substanţă dură de consistenţă sticloasă care se depune pe suprafeţele schimbătoare de căldură şi înrăutăţeşte transferul termic. pirite) se topesc la temperaturi diferite şi. d) Conţinutul de sulf (S) reprezintă cantitatea de sulf conţinută în cărbune. Prima substanţă arde rezultând în gazele de ardere bioxidul şi trioxidul de sulf (SO2. Reprezentarea schematică a analizei imediate a combustibililor solizi e) Granulaţia este o caracteristică a cărbunelui care urmează a fi ars şi arată intervalul în care se pot afla dimensiunile particulelor de combustibil. SO3). g) Exfolierea exprimă proprietatea cărbunelui de a se fărâmiţa datorită uscării în depozit. MgO. SO3) se combină cu apa condensată din gazele de ardere rezultând acid sulfuric (H2SO4) care corodează suprafeţele metalice finale ale cazanului. Substanţa se numeşte zgură. acest unghi variază între 32°–45° şi are o importanţă deosebită pentru stivuirea şi manipularea acestuia pe benzile transportoare. Fe2O3. care se prezintă sub formă de sulfuri şi sulfaţi. Fig. Este importantă în calcularea duratei maxime de stocare a cărbunilor. Condensarea vaporilor de apă se produce la ieşirea gazelor din cazan acolo unde temperatura este mai scăzută (temperatura de rouă acidă). Al2O3.1. Componentele gazoase apărute (SO2. precum şi evacuarea gazelor către exterior. Aceasta are o importanţă deosebită în cazul arderii combustibililor în cazane. După mărimea granulaţiei şi sortimentului de cărbune.Componentele cenuşii (SiO2. A doua componentă (sulfaţii) sunt incombustibili şi se regăsesc în cenuşa evacuată.

ardere care trebuie să se continue şi după îndepărtarea sursei de aprindere.2. Ca urmare a acestui fenomen. – temperatura de inflamabilitate nu trebuie confundată cu temperatura de aprindere. Caracteristica de congelare este importantă pentru stocarea şi transportul combustibilului. Păcurile utilizate la noi au temperatura de congelare între 25°C şi 50°C. astfel. Cunoaşterea temperaturii de inflamabilitate este importantă pentru transportul. − puterea necesară pentru pomparea combustibilului este proporţională cu pierderea de sarcină pe conducte care la rândul ei este dependentă de vâscozitate. 22 . În mod concret. Păcurile româneşti au punctul de inflamabilitate în jur de 90°C. scântei electrice sau mecanice). Apar.5°E pentru păcura obişnuită. Vâscozitatea se determină uzual la temperaturile de 20°C sau 50°C. care nu mai posedă puterea calorică iniţială.h) Autoaprinderea reprezintă proprietatea cărbunelui de a se aprinde în depozit fără existenţa unei surse exterioare de energie. Caracteristici pentru combustibilii lichizi a) Vâscozitatea reprezintă rezistenţa pe care o opune un lichid la deplasarea particulelor sale. iar atunci când aceasta depăşeşte o anumită limită se iau măsuri adecvate.B. în timpul curgerii. în interiorul stivei. temperatura în interiorul haldei de cărbune creşte treptat şi acesta se autoaprinde. Unitatea de măsură tehnică pentru determinarea vâscozităţii este gradul Engler [°E] reprezentând raportul între timpul de scurgere a 200 cm3 de lichid vâscos (combustibil) încălzit la o anumită temperatură şi timpul de scurgere a unei cantităţi egale de apă distilată la 20°C printr-un orificiu calibrat.1. este vorba de temperatura la care o eprubetă plină cu combustibil şi înclinată la 45° nu-şi schimbă meniscul timp de un minut. b) Temperatura de congelare – reprezintă temperatura cea mai mare la care un combustibil lichid supus răcirii încetează de a mai curge. 2. zone cu cărbune degradat prin ardere. Prin temperatura de aprindere se înţelege temperatura cea mai mică la care poate fi iniţiată arderea unei substanţe în anumite condiţii standard. N. Cauza autoaprinderii o constituie fixarea oxigenului din aer de către cărbune. Cunoaşterea vâscozităţii combustibililor lichizi este importantă pentru că: − pulverizarea şi arderea combustibilului se realizează în bune condiţii când vâscozitatea se află între 2–3. Pentru urmărirea temperaturii în interiorul stivei de cărbune se introduc periodic termometre. d) Temperatura de autoaprindere – reprezintă temperatura cea mai scăzută la care un amestec de vapori în aer se autoaprinde fără prezenţa unei surse incandescente. depozitarea şi procesul de ardere a combustibilului în focar. c) Temperatura de inflamabilitate – reprezintă cea mai joasă temperatură la care vaporii degajaţi de un combustibil la presiune atmosferică nominală se aprind în prezenţa unei surse incandescente (flacără.

de cocserie. Caracteristici pentru combustibilii gazoşi Compoziţia chimică a gazelor combustibile influenţează arderea lor în focare. precum şi stabilitatea flăcării. la temperatura ambiantă. gaz de sondă) sau artificiali (gazul de furnal. Gazul natural.e) Agresivitatea – combustibilii de cazan nu trebuie să conţină substanţe cu caracter acid pentru a nu se produce corodarea instalaţiei de alimentare şi a cazanului propriu-zis. combustibilii se împart în: – cu conţinut redus Sc*) < 1% – cu conţinut mediu 1% < Sc < 2% – cu conţinut ridicat Sc > 2% *) Sc – reprezintă sulful combustibil ca sumă între sulful organic şi sulful din sulfuri. Combustibilul acid uşor face parte din prima categorie. de rafinărie). să se obţină o bună fluidizare.1.520 34. Substanţele în cauză sunt sulful şi vanadiul. Compoziţia chimică a unor combustibili gazoşi Felul combustibilului gazos Gaz de furnal Gaz de cocserie Gaz metan N2 4 50 0 Compoziţia volumetrică % CO CH4 C2H2 CO2 H2 28 8 0 0 29 99. în vederea pulverizării.41 0. Ei pot fi transportaţi foarte uşor. Combustibilii lichizi prezintă avantaje faţă de cei solizi în ceea ce priveşte transportul. În vederea arderii se fluidifică la 370–420°K şi apoi se pulverizează în focar. Cei mai utilizaţi sunt: − păcura – rezultată prin distilarea fracţionată a ţiţeiului după apariţia hidrocarburilor uşoare şi care conţine amestecuri de hidrocarburi grele. însă dezavantajul constă în imposibilitatea practică a stocării acestora (în cantităţi mari).950 18. În general.4. După conţinutul de sulf. pentru ardere se folosesc combustibili naturali (gaz metan.3. De asemenea. − combustibilul de calorifer – (combustibil lichid uşor – CLU) compus din păcură în amestec cu petrol sau motorină în proporţii care să permită ca. Tabel 2.8 O2 0 0 0 Densitatea în raport cu aerul 0.97 0. este compus 23 .56 Puterea calorică KJ/m3N 3.800 Combustibilii gazoşi sunt lipsiţi total de cenuşă şi aproape total de apă. 2. depozitarea şi arderea. Limitarea conţinutului de sulf este necesară pentru evitarea atacării suprafeţelor metalice finale ale cazanelor de acidul sulfuric apărut ca urmare a hidrolizării compuşilor de sulf (SO2 şi SO3). probleme deosebit de neplăcute creează pentaoxidul de vanadiu (V2O5) conţinut în cenuşa din compoziţia păcurii şi care la temperaturi ale oţelului peste 550–620°C generează compuşi care atacă stratul protector al metalului.2 0 4 0 8 2 0 60 7 0. ca şi gazul de sondă.

procesul de ardere poate fi perfect sau imperfect. Arderea este caracterizată prin două fenomene diferite: – fenomenul chimic constând în reacţia compuşilor combustibilului cu aerul de ardere. Arderea combustibililor Procesul de ardere este o reacţie chimică însoţită de producere de căldură şi emisie de lumină prin care anumite elemente din componenţa combustibilului se combină cu oxigenul din aer. însă creşte substanţial odată cu creşterea vitezei aerului faţă de particulele de combustibil. viteza de ardere este influenţată puţin de temperatură. viteza de ardere creşte mult cu temperatura. – fenomenul fizic reprezentat de pătrunderea aerului prin difuzie până la combustibil. În sensul celor arătate mai sus. − asigurarea amestecării omogene a combustibilului cu aerul. arderea este controlată.2. Arderea combustibililor nu reprezintă o reacţie simplă de oxidare a carbonului.) CO2+CO+H2+O2+H2S+∑CmHn+H2O=100% 2.dintr-un amestec de hidrocarburi în care predomină metanul (CH4). cât şi fizic. arderea se numeşte cinetică. 24 . Din punct de vedere al fenomenului chimic. Dacă cele două condiţii de mai sus nu sunt îndeplinite decât parţial. carbonul din combustibil nu se poate transforma prin ardere în totalitate în CO2. Condiţiile ca arderea să fie completă sunt: − asigurarea unei cantităţi suficiente de aer. Este posibil. de asemenea. Avem. În primul caz. iar ca fenomen fizic înainte de ardere combustibilul (solid) se usucă şi îşi degajă materiile volatile conţinute. o parte rămânând sub formă de CO. hidrogenului şi sulfului. Din punct de vedere chimic apar produşi de ardere ca urmare a unor reacţii intermediare.000 kJ/m3N. arderea se desfăşoară în domeniul difuziv. [Fiind vorba de ardere în interiorul unor aparate termice. în gazele de ardere nu se mai găsesc elemente care să mai poată arde şi arderea este considerată perfectă. spre deosebire de arderea necontrolată care defineşte incendiul]. în acest caz. dacă fenomenul fizic de difuzie durează mai mult decât cel chimic de ardere propriu-zisă. de-a face cu o ardere imperfectă. Aceasta. Ea constituie un fenomen mai complex atât chimic.3.000–36. Componentele care alcătuiesc combustibilul gazos – în participaţii volumice – sunt următoarele: (2. ultima situaţie caracterizând arderea incompletă. ca şi o parte din hidrogen sau metan (în cazul combustibililor gazoşi) să rămână nears. În a doua situaţie. iar sulful se oxidează rezultând SO2. Invers. Dacă în urma arderii tot carbonul din combustibil se regăseşte în CO2. Puterea calorică oscilează între 30. dacă durata de timp necesară fenomenului chimic este mult mai lungă decât cea solicitată de fenomenul fizic. hidrogenul participă integral la obţinerea apei.

viteza de propagare a flăcării este proporţională cu pătratul temperaturii absolute a amestecului combustibil-aer.35 1. umiditatea de îmbibaţie se elimină rezultând combustibilul uscat. Acest proces se realizează în focarul cazanului sau în exteriorul acestuia. amestecul gaz-aer devine exploziv. Prin încălzirea combustibilului până la temperatura de aprindere se produce arderea materiilor volatile. de forma focarului şi tipul arzătorului.31 0. Viteze maxime de propagare a flăcării la combustibilii gazoşi Tipul combustibilului Hidrogen Oxid de carbon Metan Acetilenă Propan 25 Viteza maximă de propagare a flăcării m/s 2. iar calitatea procesului de pulverizare şi a amestecului combustibil-aer de ardere au o influenţă covârşitoare asupra arderii. Constituie un stadiu pregătitor pentru ardere şi constă în separarea din masa combustibilului a materiilor volatile.5. absorbţia oxigenului însoţită de combinarea carbonului din combustibil cu oxigenul din aerul de ardere. arderea propriu-zisă Primul stadiu constă în creşterea temperaturii până la temperatura de aprindere (cca 700°C) urmată de accelerarea reacţiei de oxidare şi trecerea în ardere propriu-zisă. în mori de măcinat cărbune. fie din aerul preîncălzit necesar arderii.33 0. Combustibilii gazoşi ard în două etape: aprinderea.67 0. respectiv viteza de înaintare a frontului de flacără în amestecul combustibilaer. Sub acţiunea căldurii. etapele de ardere la combustibilul solid sunt: Uscarea. Arderea carbonului. Astfel. Arderea materiilor volatile.Aşadar. diametrul picăturilor variază între 0. Această viteză depinde de compoziţia amestecului de gaze. La presiunea atmosferică. În anumite proporţii. arderea propriu-zisă.32 . Aprinderea combustibilului solid nu se realizează în toată masa acestuia începând cu câteva nuclee de aprindere. Se compune din mai multe stadii: difuzia oxigenului spre suprafaţa cărbunelui.05 mm până la 0. O proprietate caracteristică a combustibililor gazoşi este viteza de propagare a flăcării. Tabel 2. Agentul încălzitor este constituit fie din gaze de ardere. S-a constatat că pentru fiecare tip de gaze combustibile viteza de propagare a flăcării atinge un maxim la o anumită compoziţie a amestecului gaz-aer. Combustibilii lichizi sunt pulverizaţi în focar (prin comprimare sau cu ajutorul unui agent de pulverizare). în scopul măririi suprafeţelor de contact cu aerul.5 mm. Degajarea materiilor volatile.

2.2.1. Arderea combustibililor solizi şi lichizi Tabel 2.6. Mase molare ale unor substanţe sau elemente implicate în ardere
Elementul sau compusul chimic Carbon Hidrogen Sulf Oxigen Azot Oxid de carbon Bioxid de carbon Bioxid de sulf Simbolul Masa chimic molară C 12 H2 2 S2 32 O2 32 N2 28 CO 28 CO2 44 SO2 64 Elementul sau compusul chimic Apa Metan Etilenă Etan Propan Butan Acetilenă Hidrogen sulfurat Simbolul chimic H2O CH4 C2H4 C2H6 C3H8 C4H10 C4H2 H2S Masa molară 18 16 28 30 44 58 26 34

Se reaminteşte că 1 kmol dintr-o substanţă reprezintă acea cantitate de substanţă a cărei masă exprimată în kilograme este egală cu masa molară a substanţei respective. De asemenea, conform legii lui Avogadro 1 kmol de gaz perfect ocupă, în condiţii fizice normale (0°C şi 760 mmHg), acelaşi volum. Acest volum este de V=22,4 m3/kmol. Pentru simplificarea calculelor se consideră că vaporii de apă şi celelalte gaze reale ocupă în stare normală volumul de 22,4 m3N. Ecuaţiile de ardere pentru combustibilii solizi şi lichizi care conţin elementele combustibile C, S, H sunt următoarele: 2.2.1.1. Arderea perfectă a carbonului C + O2 = CO2 1 kmol C + 1 kmol O2 = 1 kmol CO2 12 kg C + 32 kg O2 = 44 kg CO2 Împărţim cu 12 întreaga relaţie: 1kg C+
44 32 kgO 2 = 12 kgCO 2 12

(2.4.)

Dacă luăm în considerare volumul molar: 12 kg C + 22,4 m3N O2 = 22,4 m3N CO2 Împărţim relaţia cu 12: 22,4 22,4 1 kg C + 12 m3N O2 = 12 m3N CO2 Ecuaţia arderii se interpretează astfel: pentru ca 1 kg C să ardă complet sunt necesari
22,4 3 22,4 3 m N O2 rezultând m N CO2. 12 12

26

2.2.1.2. Arderea imperfectă a carbonului C+
1 O2 = CO 2

1 kmol C + kmol 12 kg C + 1 kg C +

1 O2 = 1 kmol CO 2

1 32 kg O2 = 28 kg CO 2

Împărţim relaţia cu 12:
1 28 32 kg O2 = kg CO 2 ⋅ 12 12

Dacă se ia în considerare volumul molar: 12 kg C + 1 kg C +
1 22,4 m3N O2 = 22,4 m3N CO 2

Împărţim relaţia cu 12:
1 22,4 3 22,4 m3N O2 = m N CO 2 ⋅ 12 12

2.2.1.3. Arderea sulfului S + O2 = SO2 1 kmol S + 1 kmol O2 = 1 kmol SO2 32 kg S + 32 kg O2 = 64 kg SO2 Împărţim relaţia cu 32: 1 kg S + 1 kg O2 = 2 kg SO2 Prin considerarea volumului molar: 32 kg S + 22,4 m3N O2 = 22,4 m3N SO2 Împărţim relaţia cu 32: 1 kg S +
22,4 3 22,4 3 m N O2 = m N SO2 32 32

(2.6.)

2.2.1.4. Arderea hidrogenului H2 +
1 O2 = H2O 2 1 1 kmol H2 + kmol O2 = 1 kmol H2O 2 1 2 kg H2 + 32 kg O2 = 18 kg H2O 2

(2.7.)

Împărţim cu 2: 1 kg H2 + 2 kg H2 +
1 32 kg O2 = 9 kg H2O 2⋅2 1 22,4 m3N O2 = 22,4 m3N H2O 2
27

Raportând relaţia la volumul molar:

Împărţim cu 2: 1 kg H2 +
1 22,4 3 22,4 m3N O2 = m N H2O 2⋅2 2

2.2.1.5. Cantitatea teoretică de oxigen (O0) necesară arderii Din ecuaţia de ardere perfectă a carbonului rezultă că pentru arderea a 1 kg carbon sunt necesari
22,4 3 22,4 m N de oxigen, iar la ardere imperfectă m3N oxigen. 12 2 ⋅ 12

În analiza elementară a combustibilului, cantitatea de carbon este dată în procente de greutate. Cu alte cuvinte, 100 kg cărbune conţin C kg de carbon sau altfel spus 1 kg de cărbune conţine
C kg carbon. 100

22,4 3 m N O2 pentru 12 C kg carbon sunt arderea fiecărui kilogram de carbon. Aşadar, pentru a arde perfect 100 22,4 C 3 ⋅ m N O2 (2.8.) necesari: 12 100

După cum s-a arătat la ardere perfectă avem nevoie de

[

]

iar la ardere imperfectă:

22,4 C 3 ⋅ m N O2 24 100

[

]

(2.9.)

Acelaşi raţionament îl aplicăm şi la arderea hidrogenului. Din ecuaţia de
22,4 3 m N O2 pentru ardere. Totalul de oxigen necesar pentru 4 H 22,4 H 3 kg hidrogen este: (2.10.) arderea a ⋅ m N , O2 100 4 100 22,4 3 m N O2 pentru fiecare kilogram de sulf. Dar Arderea sulfului necesită 32 S kg sulf la fiecare kilogram de cărbune. cărbunele conţine 100

ardere 1 kg H2 necesită

[

]

Prin urmare, oxigenul total necesar pentru arderea cantităţii totale de sulf este:
1) 22,4 S 3 ⋅ mN O2 32 100

[

]

(2.11.)

În concluzie, oxigenul total necesar la arderea a 1 kg de cărbune se obţine însumând cantităţile necesare pentru arderea (perfectă sau imperfectă) a carbonului, hidrogenului şi sulfului. Nu trebuie uitat să se scadă cantitatea de oxigen conţinută chiar în kilogramul de cărbune supus arderii.
3 22,4 C 22,4 H 22,4 S 22,4 O ⎡ m N O2 ⎤ O0 = + + − ⎢ ⎥ (2.12.) 12 100 4 100 32 100 32 100 ⎣ kg carbune ⎦

1

1

kg.sulf m3 N S kg.sulf ) Mai explicit: 22,4[ ]; 32[ ]; [ ] 100 kg.carbune kmol kmol

28

1.15. N2 şi umiditatea din combustibil.2. 2.6.) 2.) (2. Cantitatea teoretică de gaze rezultată din ardere 2.4 3 m N SO2 sulf rezultă: 32 22.13.) Din ecuaţiile de ardere rezultă că din arderea unui kilogram de 0 2 2 2 2 22.16.4 W 1 conţinută în combustibil 18 100 respectiv 21 mN 3 1 O2 la 100 mN aer [23.4 C 22.1. .2.14. Cantitatea teoretică de aer necesară arderii Se cunoaşte compoziţia aproximativă în procente de volum a aerului: 21% O21) şi 79% N2 3 ⎡ mN Rezultă că pentru o ardere care necesită O0 ⎢ ⎣ kg ⎤ ⎥ oxigen.4 H 22. sulf şi hidrogen raportate la kilogramul de combustibil sunt: C S H C 22.4 3 hidrogen rezultă: mN H 2O 2 carbon rezultă: Cantităţile totale de carbon.7.4 N 79 şi azotul din aerul teoretic de ardere V0 .4 .1. Ardere perfectă Gazele rezultate din ardere sunt compuse din CO2.4 H 22. SO2.4% azot în procente de masă] 3 29 . 100 100 100 100 12 100 32 100 2 Trebuie avut în vedere că gazele de ardere cuprind azotul din combustibil în cantitate de 22.4 S 22.4 S 22. .4 3 m N CO2 12 22.7.21 ⎢ kg comb ⎥ ⎣ ⎦ (2.2. care produc volumele de gaze: . cantitatea teoretică ⎦ de aer (V0) este: Ardere perfectă V0 = Ardere imperfectă 3 O0 ⎡ m N aer ⎤ ⎢ ⎥ 0.1% oxigen şi 76.Pentru ardere imperfectă: 3 22. Aşadar: V g = VCO + VSO + V N + VH O (2.1.4 O ⎡ m N O2 ⎤ O' 0 = + + − ⎢ ⎥ 24 100 4 100 32 100 32 100 ⎣ kg carbune ⎦ (2.21 ⎢ kg comb ⎥ ⎣ ⎦ Aerul introdus în focar este presupus a fi uscat şi fără impurităţi.) V '0 = 3 O' 0 ⎡ m N aer ⎤ ⎢ ⎥ 0. precum şi apa 28 100 100 1) 22.

20. ⎦ 2.8.4 W ⎡ C 22.) 2.19.4 S 22.1. usc Ardere perfectă: V g 0 = V g 0 − VH 2O (2.4 N 22. Apare. Deosebirea constă în faptul că volumul de CO2 apărut la arderea perfectă este înlocuit cu un volum egal de CO (ceea ce nu influenţează volumul total teoretic de gaze). V 'g 0 = VCO + VSO2 + VN 2 + VH 2O + VO0 − O '0 = = 3 ⎡ mN ⎤ (2.2.4 79 22.4 H 22. Cantitatea teoretică de gaze uscate Această cantitate rezultă din volumul teoretic de gaze (la ardere perfectă sau imperfectă) din care se scade cantitatea de vapori de apă conţinută în combustibil (higroscopică) rezultată prin arderea hidrogenului.17. comb. carbon ⎤ 12 ⎢ ⎥ kmol ⎣ ⎦ 2.Prin urmare.2. Arderea combustibililor gazoşi Ecuaţiile de ardere sunt similare cu cele prezentate pentru combustibilii solizi şi lichizi: 1 CO + O2 = CO2 2 2) (2. 4 ⎢ N ⎥ ⎣ kmol ⎦ ⎡ kg . de asemenea.2.2.4 79 V0 + = + + + + ⎥ (2. carbon ⎢ kg .1. cantitatea totală teoretică de gaze rezultate prin arderea a cantităţii de 1 kg de combustibil este: V g0 3 ⎤ mN 22.) ⎢ 100 12 100 32 100 2 100 28 100 18 100 ⎣ kg combustibil ⎦ Unităţile de măsură sunt (exemplificare pentru carbon): ⎤ C ⎡ kg .) Se neglijează umiditatea aerului atmosferic 30 .2.) 1 usc Ardere imperfectă: V ' g 0 = V ' g 0 −VH 2O (2.4 N 22. combustibi l ⎥ 100 ⎣ ⎦ ⎡ m3 ⎤ 22 . Ardere imperfectă Raţionamentul pentru determinarea volumului teoretic de gaze de ardere este similar cu cel aplicat la arderea perfectă.4 W + + + + + (O0 − O '0 )⎢ V0 + ⎥ 100 12 100 32 100 2 100 28 100 18 100 ⎣ kg .4 S 22.7.4 H 22. în plus şi diferenţa între cantitatea de oxigen introdusă ( O0 ) şi cea efectiv consumată la ardere imperfectă (O0’).) C 22.18.21.

23.4 m N CH 4 + 2 ⋅ 22. 4 3 3 3 22 . 4 m N H 2 O 2 22 .4 m N CO 2 + 2 ⋅ 22.4mN H 2O 4⎠ 2 ⎝ n⎞ 3 n 3 ⎛ 3 3 1mN Cm H n + ⎜ m + ⎟mN O2 = m ⋅ mN CO2 + mN H 2O 4⎠ 2 ⎝ Gazele combustibile au o compoziţie care cuprinde: oxid de carbon (CO%).4 m N O 2 = 22.4m N C 2 H 4 + 3 ⋅ 22.22.25. 4 m N CO + 2 22 . 4 3 3 3 1m N H 2 + m N O2 = m N H 2O 2 ⋅ 22 .) 1kmol C 2 H 4 + 3kmol O2 = 2kmol CO2 + 2kmol H 2 O 3 3 3 3 22. 4 CH 4 + 2O2 = CO2 + 2 H 2 O (2.) (2.4m N CO2 + 2 ⋅ 22. 31 .4 m N H 2 O 3 3 3 3 1m N CH 4 + 2 m N O 2 = 1m N CO 2 + 2 m N H 2 O C 2 H 4 + 3O2 = 2CO2 + 2 H 2 O (2. hidrocarburi (CmHn%). 4 3 3 3 m N O2 = 22 . hidrogen (H2%). 4 22 . oxigen (O2%).1 kmol O2 = 1kmol CO 2 2 22 . 4 3 3 3 m N O2 = 1m N CO 2 1m N CO + 2 ⋅ 22 . 4 m N H + m N O 2 = 22 . 4 m N CO 2 22 . 4 1kmol CO + 1 H 2 + O2 = H 2 O 2 1 1kmol H 2 + kmol O 2 = 1kmol H 2 O 2 22 .) 4⎠ 2 ⎝ n⎞ n ⎛ 1kmol Cm H n + ⎜ m + ⎟kmol O2 = m kmol CO2 + kmol H 2O 4⎠ 2 ⎝ n⎞ n ⎛ 3 3 3 3 22.4mN Cm H n + ⎜ m + ⎟ ⋅ 22. 4 22 .4mN O2 = m ⋅ 22.) 1kmol CH 4 + 2 kmol O 2 = 1kmol CO 2 + 2 kmol H 2 O 3 3 3 3 22.4mN CO2 + ⋅ 22.24. bioxid de carbon (CO2%) şi azot (N2%) toate cantităţile exprimate în procente de volum.4m N O2 = 2 ⋅ 22.4m N H 2 O 3 3 3 3 1m N C 2 H 4 + 3m N O2 = 2m N CO2 + 2m N H 2 O n⎞ n ⎛ C m H n + ⎜ m + ⎟O2 = mCO2 + H 2 O (2.

79 ⋅ V0 + N2 100 3 ⎡ mN ⎤ ⎢ 3 ⎥ ⎣ m N comb . C2H4. CmHn (se neglijează umiditatea aerului atmosferic): V H 2O 3 H2 CH 4 C2 H 4 n Cm H n ⎡ mN ⎤ = + 2⋅ + 2⋅ + .2.) 2...2. ⎦ (2.28.....29.) Bioxidul de carbon rezultă din arderea CO. V usc g0 Cantitatea teoretică de gaze uscate rezultate din ardere ⎡ m 3 gaze de ardere ⎤ − V H 2O ⎢ N 3 ⎥ ⎢ m N combustibi l ⎥ ⎣ ⎦ = V CO 2 + V N 2 = V g 0 (2.gazos ⎥ ⎣ ⎦ 2.2.1.....2.....2..2..30..... + m n ⋅ ⎜ m + 100 2 100 2 100 100 100 ⎝ 3 n ⎞ O2 ⎡ mN oxigen ⎤ ⎢ 3 ⎥ (2....) 2...2... CmHn. + m ⋅ m n + ⎢ 3 ⎥ 100 100 100 100 100 ⎣ m N ⎦ (2.21 ⎢ mN combustibil ⎥ ⎣ ⎦ (2.) 32 . (2.26. Aşadar: VCO2 = 3 C H C H CO 2 ⎡ m N ⎤ CO CH 4 + + 2 ⋅ 2 4 + .. Cantitatea teoretică de gaze rezultate din ardere Se obţine prin adunarea cantităţilor de gaze rezultate din arderea fiecărei componente combustibile: V g 0 = VCO2 + V N 2 + VH 2O .) Apa din gazele de ardere provine din arderea hidrogenului şi a CH4....) ⎟− 4 ⎠ 100 ⎢ mN comb.3...... CH4.. Cantitatea teoretică de oxigen necesară arderii Această cantitate rezultă prin însumarea necesarului de oxigen pentru arderea fiecărei componente combustibile din care se scade aportul de oxigen adus chiar de combustibil: O0 = CO 1 H 2 1 CH 4 CH C H ⎛ ⋅ + ⋅ + ⋅ 2 + 2 4 ⋅ 3 + .2..32. + ⋅ ⎢ 3 ⎥ 100 100 100 2 100 ⎣ m N ⎦ (2..) Azotul provine din aerul de ardere şi din componenţa combustibilului: V N 2 = 0 .2.. Cantitatea teoretică de aer necesară arderii 3 ⎤ O0 ⎡ mN aer V0 = ⎢ 3 ⎥ 0.27.31. C2H4..2...4..

60 1.00 1. Coeficientul de exces de aer la arderea reală În situaţii de ardere reală. deoarece perturbă arderea prin preluarea inutilă de căldură de la gazele de ardere după care. scade temperatura pe traseul gazelor de ardere.50 1.40 – 2. volumul de azot din gazele de ardere va fi corespunzător mai mare: (2. În acest fel.35 – 1.05 – 1.34. volumul de aer introdus în focar trebuie să fie mai mare decât cantitatea teoretică. această depăşire fiind cu atât mai pronunţată cu cât particula de combustibil este mai mare şi având valorile cele mai mici pentru combustibilul gazos.7.33. se supradimensionează ventilatoarele de aer şi de gaze şi tubulatura aferentă.25 – 1. Valori uzuale pentru coeficientul de exces de aer Tipul combustibilului şi al focarului Huilă în focare cu grătar fix Huilă în focare cu grătar rulant Lignit în focare cu cărbune pulverizat Cărbune pulverizat (mixte) Păcură Combustibili gazoşi Coeficientul de exces de aer α 1.79 ⋅ α ⋅ V0 2 33 . cantitatea teoretică de aer calculată pentru arderea unităţii de combustibil nu este suficientă.) unde: V – volumul real de aer introdus în focar. Pentru a se realiza o amestecare bună între combustibil şi aerul de ardere în vederea unei arderi cât mai complete. ⎢ mN combustibil ⎥ ⎦ ⎣ Ca o consecinţă a introducerii de cantităţi suplimentare de aer.2.45 1.79 ⋅ V = 0. Din relaţia de mai sus rezultă cantitatea reală de aer necesară pentru ardere: V=αV0 Aceasta nu trebuie să depăşească o anumită valoare.3.25 1.) V[N ] = 0. V0 – volumul teoretic de aer necesar arderii. neparticipând la ardere se evacuează la coş.30 – 1. Coeficientul de exces de aer prin care se estimează surplusul de volum de aer introdus în focar se defineşte ca fiind raportul între volumul real de aer introdus în focar şi volumul teoretic necesar: α= V V0 (2. Tabel 2.05 – 1.20 ⎡ 3 ⎤ mN aer ⎥ ⎢ kg combustibil ⎥ ⎣ ⎦ Cantitatea de aer necesară pentru ardere se exprimă uzual în ⎢ 3 ⎤ ⎡ mN aer pentru combustibil solid şi lichid şi ⎢ 3 ⎥ pentru combustibilii gazoşi.2.

⎢ 3 ⎥ ⎥ ⎦ ⎣mN ⎦ (2.21(α − 1)V0 ⎢ 3N ⎥ ⎢ m N combustibi l ⎥ ⎣ ⎦ (2.79V0 (α − 1) + 0.21αV0 − 0.79αV0 − 0.39. 21 ⋅ (α − 1)V 0 ⎢ N ⎣ kg 3 ⎤ ⎡mN ⎤ .2.36. 4 N 22 . Volumul real de gaze rezultat din arderea combustibililor gazoşi Gazele de ardere produse în urma arderii combustibililor gazoşi cuprind CO2.35.1. Aşadar: V g = VCO 2 + VH 2 O + VN 2 3 ⎡ mN ⎤ + VO 2 ⎢ 3 . 4 S 22 . în focar se introduce aceeaşi cantitate reală de aer V=αV0 însă se consumă numai V0’ V 'g = C 22 .4 H 22. Dacă se raportează la cantitatea de aer teoretică (V0): 2 ⎡m3 V [O 2 ] = 0 . 4 H 22 .2.79αV0 + 0.21V0 = = V g 0 + 0.3.79V0 + 0.37.21V0 = V g 0 + 0.79V0 − 0.⎢ 3 ⎥ ⎥ ⎦ ⎣mN ⎦ 2.21V0 (α − 1) În această relaţie observăm că la cantitatea teoretică de gaze (Vg0) stabilită pentru ardere perfectă se adaugă cantitatea de azot conţinută de surplusul de aer introdus. cantitatea de oxigen apărută în gazele de ardere este: ⎡m3 V[O2 ] = (α − 1)O 0 ⎢ N ⎣ kg 3 ⎤ ⎡mN ⎤ .La fel.3. 4 W 22 .) Dacă arderea nu este perfectă.) 2. Volumul real de gaze rezultat din ardere pentru combustibilii solizi şi lichizi Relaţia care stabileşte volumul real de gaze la ardere perfectă este: (2.21αV0 − 0.38.⎥ ⎣ m N comb .) Relaţia de mai sus se mai poate scrie prin desfacerea parantezei: V[O ] = α ⋅ O0 − O0 în care primul termen arată cantitatea reală de oxigen introdusă (αO0) iar al doilea. 4 ⋅ + ⋅ + ⋅ + ⋅ + ⋅ + 100 12 100 32 100 2 100 28 100 18 3 ⎡ mN ⎤ + 0. cantitatea de oxigen consumată pentru ardere (O0).2.4 V0 + ⋅ + ⋅ + ⋅ + ⋅ + ⋅ + 100 12 100 32 100 2 100 28 100 100 18 ⎡ m 3 gaze arse ⎤ + 0.) 34 . Relaţia scrisă complet este: Vg = C 22. precum şi cantitatea de oxigen care nu participă la procesul de ardere.4 S 22.79(α − 1)V0 + 0. ⎦ (2.79α V 0 + 0. N2 şi O2.4 79 W 22. 21(α V 0 − V ' 0 )⎢ 3 ⎥ ⎣ m N comb ⎦ (2.4 N 22. H2O.) V g = V g 0 + (α − 1)V0 = V g 0 + αV0 − V0 = V g 0 + 0.

) O2 provine din excesul de aer introdus în focar: V O2 ⎤ ⎡ m3 N = 0. CmHn1 N2 rezultă din aerul total de ardere introdus în focar (0.2. usc CO 2 = V CO 2 V gusc ⋅ 100 [%] (2. iar valoarea acesteia indică valoarea maximă a participaţiei de CO2 ( CO2usc ). H2O rezultă din arderea H2 şi a hidrocarburilor CH4.3.) În cazul în care arderea se desfăşoară fără exces de aer (α=1.40. Ea se max găseşte în tabele şi reprezintă o caracteristică proprie fiecărui combustibil. Participaţia de CO2 arătată mai sus pentru o ardere reală se poate scrie: usc CO 2 = V usc g0 + (α − 1)V 0 V CO 2 ⋅ 100 [%] (2. CmHn.79αV0) şi din combustibil ⎜ ⎛ N2 ⎞ ⎟: ⎝ 100 ⎠ V N 2 = 0 .) Din ecuaţiile de ardere rezultă că la fiecare kilogram de combustibil ars se produc 22. C2H4.) CO2 rezultă prin arderea CO şi a hidrocarburilor CH4. 35 . max Această valoare CO2usc depinde exclusiv de compoziţia combustibilului. 79 α V 0 + N2 100 ⎡ m3 ⎢ 3 N ⎢ m N comb ⎣ ⎤ ⎥ ⎥ ⎦ (2.41.24.Dacă se consideră volumul de gaze uscate: Vg usc = V CO 2 + V N 2 + V O 2 (2. Numim participaţie raportul între volumul fiecărui component şi volumul total de gaz uscat [raportate ambele la kilogramul de combustibil]. Conţinutul de CO2 din gazele de ardere uscate Gazele de ardere reprezintă un amestec de componente care au rezultat prin arderea fiecărui element din combustibil.) 2. 21(α − 1)V 0 ⎢ ⎥ 3 ⎢ m N comb ⎥ ⎦ ⎣ (2. respectiv V=V0) numitorul fracţiei devine minim.42. C2H4.3.43.4 3 m N CO2 12 V gusc → reprezintă volumul total de gaze uscate produs prin arderea unui kilogram de combustibil. 1 ) Cantităţile de CO2 şiH 2O rezultă în funcţie de ecuaţiile de ardere ale combustibilului gazos.

) αev=αF+Δα Valorile medii pentru pătrunderile Δα în diferite zone ale cazanului se găsesc în tabele. Calculul coeficientului α prin conţinutul de CO2 din gaze Participaţia de CO2 în cazul arderii reale (α>1) este: usc CO 2 = V usc g0 + (α − 1)V 0 V CO 2 ⋅ 100 36 .3.Tabel 2. Determinarea debitului real de aer de ardere se poate face cu dificultăţi când este vorba de cantităţi foarte mari în unitatea de timp. Din această cauză. Procesul de ardere este mult influenţat de coeficientul de exces de aer. (2.0 11.2. care indică în fiecare moment valoarea procentuală a componentei considerate în locul de prelevare (fix) al gazelor pe traseul acestora prin cazan.3. pe tot traseul gazelor de ardere până la evacuarea acestora în atmosferă pătrund mici cantităţi de aer prin neetanşeităţi (reamintim că arderea se desfăşoară în condiţii de uşoară depresiune).7 24. 2. Începând din focar. aceste aparate indică compoziţia gazelor de ardere uscate.5 16. – procentul de flux termic ce se pierde odată cu gazele de ardere la coş este direct proporţional cu αev.0 2. coeficientul de exces de aer se poate afla în mod indirect folosindu-se compoziţia gazelor de ardere indicată de analizoare.1.4.8. Deoarece vaporii de apă din gaze condensează între punctul de prelevare şi aparatul analizor. Valori aproximative pentru CO2usc ale unor sorturi de combustibil max Tipul combustibilului Lignit Huilă Păcură Gaz natural Gaz de furnal (CO2) max usc [%] 19. respectiv: – trecerea unei părţi din SO2 în SO3 conduce în final prin reacţie cu apa din gazele de ardere la formarea de acid sulfuric (H2SO4) cu efect puternic coroziv asupra suprafeţelor finale de schimb de căldură.2 18. Calculul coeficientului de exces de aer cu ajutorul compoziţiei gazelor de ardere Cunoaşterea coeficientului de exces de aer (α) este deosebit de importantă pentru funcţionarea cazanelor.4. Aceste mici volume de aer constituie „aerul fals” (Δα) care face ca la evacuare coeficientul αev să fie mai mare decât cel din focar.45. Analizoarele utilizate pot fi cu funcţionalitate discontinuă (la care probele se recoltează periodic) sau continuă prin aparate de panou.2.

) . valorile V0 .2. Similar cu calcularea lui α în funcţie de participaţia de CO2 şi în cazul oxigenului valoarea lui α rezultă din relaţia anterioară după ce în prealabil s-a calculat V0. Numitorul este constituit din volumul teoretic de gaze uscate rezultate prin arderea componentelor combustibile la care se adaugă excesul de aer (α-1)V0. deşi măsoară participaţia de CO2usc din gazele de ardere. Deoarece pentru majoritatea combustibililor V gusc ≈ V0 putem scrie: 0 α = CO CO usc 2 max usc 2 (2.46. este gradat direct în valori ale coeficientului de exces de aer(α). Calculul coeficientului α prin conţinutul de O2 din gaze Participaţia de oxigen din gazele de ardere: usc O2 = V O2 V usc g ⋅ 100 = 0 .47. lichizi şi gazul natural. iar usc CO2 este valoarea indicată de aparatul analizor. 0 2.4.) Volumul de oxigen de la numărătorul fracţiei provine din excesul de aer care nu participă la ardere. V g 0 .48.Dacă arderea este perfectă (α=1) atunci în relaţia anterioară al doilea termen al numitorului se anulează. Relaţia indică o valoare puţin mai mare pentru α deoarece am introdus aproximaţia V gusc ≈ V0 .8% pentru combustibilii solizi. iar dacă în acelaşi timp un analizor ne indică CO2usc este posibilă calcularea valorii lui α din relaţia anterioară. Erorile sunt mai mari pentru gazul de furnal care conţine mult azot. Vgusc .2. 21 (α − 1)V 0 ⋅ 100 V gusc + (α − 1)V 0 0 (2. Dacă se procedează la considerarea aceleiaşi aproximaţii adică V gusc ≈ V0 rezultă din relaţia precedentă: 0 0 α= 21 usc 21 − O2 37 (2. Abaterea este în plus cu 1% ÷ 1. CO 2 max se pot calcula fără probleme.) usc CO2 max intervine ca o constantă (tabelat) pentru un anumit combustibil. iar fracţia va exprima valoarea maximă a participaţiei de usc usc CO2 CO 2 max > CO 2 .3. iar un analizor ne indică participaţia momentană de O2 din gaze. Practic aparatul analizor. VCO2 usc CO2 max = usc ⋅ 100 Vg0 ( ) Dacă se face raportul celor două participaţii: usc usc CO 2 max V g 0 + (α − 1)V0 V0 = = 1 + (α − 1) usc usc CO 2 V gusc V g0 0 usc usc Pentru un combustibil folosit curent.

2.2. iar conţinutul de CO2 va fi nul. ⎪ ⎪ Acest continut de oxigen coincide cu procentul de oxigen din aer (21%) B⎨ ⎪ordonata : 0 → reprezintă procentul de CO din gaze 2 ⎪ ⎪alte caracteristici : Nu avem continut de CO 2 in gaze ⎩ Dacă prin arderea carbonului se obţine în totalitate numai CO.).) Ecuaţia găsită este condiţia arderii perfecte şi reprezintă ecuaţia unei drepte „prin tăieturi” într-un sistem de axe având în abscisă procentul de oxigen în gaze. iar în ordonată procentul de CO2 din gaze [dreapta CB].4 C 12 100 ⋅ 100 = 12 [%] ⋅ 100 = V ' g usc V ' g usc O2usc = VO2 V ' gusc usc ⋅ 100 = αO0 − O' 0 V ' g usc ⋅ 100[%] În relaţia V ' g = V ' g 0 usc + (α − 1 )V 0 facem α = 1 şi rezult ă V ' g usc = V ' g 0 usc 38 . 2. respectiv coordonatele punctelor C şi B din diagramă sunt următoarele: ⎧abscisa : 0 → reprezinta continutul de oxigen din gaze la arderea perfecta (α = 1) ⎪ C ⎨ordonata : CO usc → valoarea caracteristica pentru compozitia combustibi lului.2. Caracteristicile punctelor de intersecţie cu axele dreptei CB. găsim: usc usc CO2 1 O2 1 21 = = 1− şi [provenită din: α = usc usc ] CO2 max α α 21 − O2 21 Adunăm membru cu membru: usc CO 2 O usc 1 1 + 2 = +1− = 1 usc α α 21 CO 2 max usc CO 2 O usc + 2 =1 usc 21 CO 2 max (2.49.4.4 C 22. Triunghiul arderii (Triunghiul lui Ostwald) În instalaţiile de ardere este necesar un control al procesului de combustie. Acest lucru se poate realiza folosindu-se o diagramă de formă triunghiulară numită triunghiul arderii (Triunghiul lui Ostwald) (Fig. arderea este total imperfectă. În acest fel se poate stabili în ce măsură arderea este completă. 2max ⎪alte caracteristici : Arderea este perfecta (deci nu avem CO în gaze ) ⎩ ⎧abscisa : reprezinta continutul de oxigen din gaze la o ardere ipotetica cu un ⎪ coeficient infinit de exces de aer (α = ∞ ). Participaţiile de CO2 şi O2 din gaze vor fi: COusc = VCO V ' g usc 22. Din relaţiile care stabilesc valorile coeficientului de exces de aer în funcţie de conţinutul de CO2 şi O2 din gazele de ardere (prezentate anterior). precum şi coeficientul de exces de aer în locul de prelevare.

are o diagramă de ardere diferită. Utilizarea diagramei Ostwald este simplă. punctul D aflat pe abscisă indică o ardere fără exces de aer (α=1) în care carbonul trece în totalitate în CO. Dreptele de exces de aer constant (α=ct) sunt paralele cu dreapta CD. Dreapta CD caracterizează domeniul în care arderea este stoechiometrică (α=1) şi împarte triunghiul ABC în două domenii: – triunghiul CDB în care arderea se face cu exces de aer (α>1) şi – triunghiul ACD în care arderea se desfăşoară cu „subexces” de aer (α<1). care trec prin punctul respectiv. CO2[%] C α=ct CO=ct CO=0 A D B O 2 [o / o ] Fig. 4 ⎧ C ⎪ max 12 [% ] ⎪ CO usc = V ' g 0 usc ⎪ ⎪ O − O '0 ⎪ D ⎨ abscisa : O 2usc = 0 100 [% ] [deoarece α = 1] V ' g 0 usc ⎪ ⎪ ordonata : CO = 0 2 ⎪ ⎪ ⎪ ⎩ Aşadar. în funcţie de analiza sa elementară.Rezultă: 22 . 2. Din analiza gazelor de ardere se determină conţinuturile de CO2 şi O2 şi se fixează punctul pe diagramă. Se determină apoi conţinutul de CO şi valoarea lui α cu ajutorul dreptelor de CO=ct şi α=ct.2. Diagrama de ardere (Triunghiul lui Ostwald) 39 . iar cele paralele cu dreapta CB sunt drepte de CO=ct. Fiecare combustibil.

N 2 . SO2.2.VN 2 . iSO2 . iH 2 O .VH 2O . În principiu. dacă se consideră gazele de ardere ca fiind alcătuite din CO2. iN 2 . I g = iCO2 ⋅VCO2 + iSO2 ⋅VSO2 + iN2 ⋅VN2 + iH2O ⋅VH2O + i0 (α −1)V0 ⎢ ⎥ (2. ⎥ 3 ⎢ kg comb mN comb ⎥ ⎦ ⎣ α – coeficient de exces de aer Diagrama este specifică fiecărui tip de combustibil şi are alura de mai jos: Fig. de temperatura gazelor şi de excesul de aer în punctul considerat (α).volumele de CO 2 . SO2 . H 2O şi aer care rezultă prin arderea 3 ⎡ m3 N mN ⎤ unitatii de combustibil ⎢ . entalpia gazelor rezultate prin arderea unităţii de combustibil în focar este rezultatul însumării produselor între volumul componentului şi entalpia sa.3.V0 .2. 40 . H 2O.) 3 kg comb mN comb⎥ ⎢ ⎦ ⎣ Unde: ⎡ J ⎤ iCO2 . relaţia care dă entalpia gazelor este: ⎤ ⎡ J J .entalpii ale CO 2 .VSO2 . Entalpia gazelor de ardere – Diagrama I g -t Conţinutul de căldură al gazelor de ardere într-un punct pe traseul de evacuare al acestora din cazan este dependent de compoziţia chimică a combustibilului folosit.5. i0 . SO2 . N 2 . 2. Diagrama I g – t a gazelor de ardere Diagrama Ig-t este utilă pentru stabilirea temperaturii gazelor de ardere în diferite puncte ale drumului de gaze în vederea dimensionării schimbătoarelor de căldură ale cazanului şi pentru determinarea temperaturii de ardere. H2O şi excedent de aer. N2. Astfel. aer ⎢ 3 ⎥ ⎣ mN ⎦ VCO2 .50.

⎡ J J ⎤ Principalele surse de pierderi de căldură ale cazanului sunt următoarele: – prin gazele evacuate la coş (q2).1. proprii fiecărei zone a instalaţiei. care se pierde într-o anumită zonă a cazanului (Q′) sau ⎢ ⎥⎟ ⎜ ⎢ S ⎥ Kg ⎝⎣ ⎦ ⎣ ⎦ ⎣S ⎦⎠ 3 reprezintă cota parte din căldura produsă de unitatea de combustibil arsă (m N . – prin ardere incompletă mecanic (q4). kg ) . 41 . Q" → • • J fluxuri termice de pierderi ⎡ ⎤ . – prin căldură pierdută prin suprafeţele exterioare ale cazanului către mediul ambiant (q5). ⎢ ⎥ ⎣ s ⎦⎣ s ⎦ Q i → putere calorică inferioară a combustibilului ⎢ . fie în fluxuri termice (Q″) raportate la unitatea de cantitate de combustibil: Q' Q" ⋅ 100 = ⋅ 100[%] q= BQi Qi • • (3. – prin evacuarea zgurii sau cenuşii la temperatură înaltă (q6). Bilanţul termic oferă posibilitatea de a se calcula randamentul cazanului şi consumul de combustibil.CAPITOLUL 3 BILANŢUL INSTALAŢIEI DE CAZAN Bilanţul energetic al cazanului constă în evidenţierea fluxurilor termice introduse în agregat (prin arderea combustibilului). ⎢s⎥ ⎣ ⎦ 3 Kg ⎡ m ⎤ B → consum de combustibil ⎡ ⎤ ⎢ N ⎥.) unde: Q' . care se pierde într-o anumită zonă a cazanului. în ⎛ Kg ⎡ J ⎤ J ⎞ focar ⎜ ⎡ ⎤ ⋅ ⎢ ⎥ = ⎡ ⎤ ⎟ . a fluxurilor de căldură utile şi a cantităţilor de căldură pierdute în unitatea de timp. 3 ⎥ ⎣ Kg m N ⎦ Interpretarea acestor relaţii se realizează foarte uşor: – q reprezintă cota parte din totalul căldurii produse în unitatea de timp. – prin ardere incompletă chimic (q3). Pierderile de căldură se pot exprima fie în fluxuri termice (Q′) raportate la totalul debitului de căldură produs în focar.

metanul (CH4) sau alte hidrocarburi saturate (notate generic cu CmHn). CmHn în gazele de ardere 2 4 m n 3 ⎡ m component mN component ⎤ . ⎣ kgcombustibil ⎦ Termenul αcIa(t0) reprezintă entalpia aerului ambiant.1. q2 = 1 I g (t c .3. q3 = 1 VCO ⋅ QCO + VH 2 ⋅ QH 2 + VCH 4 ⋅ QCH 4 + ∑ VCm H n ⋅ QCm H n ⋅ V gusc ⋅ 100[%] Qi ⎡J J ⎤ ⎡ J ⎤ ( ) (3. α c ) − α c I a (t 0 ) ⋅ 100[%] (3. Pierderi de căldură prin ardere incompletă din punct de vedere chimic (q3) Arderea incompletă conduce la apariţia în gazele de ardere a unor componente combustibile care ar fi putut să cedeze căldura în cazan şi care pot fi decelate cu ajutorul analizoarelor de gaze. ⎣ kgcombustibil ⎦ t0 – temperatura ambiantă. reprezentând entalpia gazelor de ardere la temperatura ambiantă (t0) şi coeficientul de exces de aer de la coş (αc). fără a constitui o abatere importantă. 3 ⎥ ⎣ kg m N ⎦ VCO . cu Ig(t0.αc). CH4. Se poate înlocui în calcule.gazos kg combustibil ⎦ ⎣ QCO .3. conţinutul de căldură al acestora pierzându-se pentru instalaţie. Scăderea temperaturii gazelor în vederea reducerii acestei pierderi sub valoarea punctului de rouă pentru vaporii de apă conduce la formarea acidului sulfuric care corodează suprafeţele finale ale cazanului. QC H – puterile calorice inferioare ale fiecărui component 3 N 3 N 2 4 m n din gazele de ardere ⎡ ⎤ J ⎢ 3 ⎥ ⎣ mN component ⎦ 42 . hidrogenul (H2). VH .2. ⎢ ⎥ m comb.) unde: Q i – putere calorică inferioară a combustibilului ⎢ . QCH . VC H – volume de CO. 3. VCH .) Qi I g (t c . Pierderi de căldură prin gazele evacuate la coş (q2) Se datorează temperaturii destul de ridicate a gazelor de ardere care se evacuează în atmosferă (cca 150÷290°C). Aceste componente ar putea fi: oxidul de carbon (CO).2. QH . α c ) – entalpia gazelor de ardere la temperatura şi coeficientul de exces ⎡ J ⎤ [ ] de aer la coş ⎢ ⎥. H2. Ia(t0) – entalpia aerului la temperatura ambiantă t0 ⎢ ⎥.

3 N ⎥ ⎢ ⎣ kg.Vg usc – volumul de gaze uscate rezultat prin arderea unităţii de combustibil 3 ⎡ mN m3 ⎤ .comb ⎦ ant Q4 – cantitatea de căldură ce se pierde prin nearderea combustibilului antrenat de către gazele de ardere ⎢ ⎡ ⎤ J ⎥ ⎣ kg. Se reaminteşte relaţia de definiţie a participaţiei procentuale: CO = VCO CO ⋅ 100 → VCO = ⋅ V g usc V g usc 100 Expresiile volumelor rezultate din relaţia de definiţie a participaţiei se introduc în q3: VC H V ⎞ H 1 ⎛ CO ⋅ Qco + 2 ⋅ QH2 + CH4 ⋅ QCH4 + ∑ m n ⋅ QCm Hn ⎟ ⋅Vgusc ⋅100%] (3. Aant – procente de cenuşă din substanţa căzută. Pentru determinarea pierderilor de căldură prin ardere incompletă mecanic este necesară stabilirea următoarelor notaţii: Q 4 – cantitatea de căldură ce se pierde prin ardere incompletă mecanic la fiecare kilogram de cărbune introdus în cazan ⎢ ⎥ ⎣ kg. Mant – debite de substanţă căzută şi respectiv antrenată de gaze ⎡ ⎤ ⎢ ⎥ Ccz.comb m N comb ⎦ Pierderea de căldură q3 se mai poate exprima şi în funcţie de participaţiile procentuale ale componentelor gazoase combustibile în gazele de ardere. respectiv antrenată [%] acz. Pierderi de căldură prin ardere incompletă mecanic (q4) Acest tip de pierdere de căldură este proprie combustibililor solizi şi se datorează sustragerii de la ardere a unor cantităţi de combustibil care: – cad printre barele grătarului (la arderea pe grătar).comb ⎦ cz Q4 – cantitatea de căldură ce se pierde prin nearderea combustibilului căzut printre barele grătarului şi a celui înglobat în zgură şi cenuşă ⎢ ⎥ ⎣ kg.3. – sunt antrenate de gazele de ardere şi se evacuează pe coş. aant – fracţie de cenuşă căzută şi respectiv antrenată de gaze [acz + aant = 1] Qc – putere calorică a carbonului ⎢ ⎡J ⎤ ⎥ ⎣ kg ⎦ 43 . Cant – procente de carbon din substanţa căzută. respectiv antrenată [%] Acz.) q3 = ⎜ [ ⎟ Qi ⎜ 100 100 100 100 ⎝ ⎠ 3. – sunt înglobate în zgură şi cenuşă fiind evacuate odată cu aceste produse.4.comb ⎦ ⎣ s ⎦ ⎡ J ⎤ ⎡ J ⎤ kg Mcz.

) Căldura pierdută prin căderea unor mici cantităţi din combustibil se poate Ccz 1 ⋅ M cz ⋅ ⋅ Qc 100 B ⎡ ⎤ J ⎢ kg comb ⎥ ⎣ ⎦ Cantitatea de carbon din substanţa căzută în kg carbon ⎤ unitatea de timp ⎡ ⎢ ⎥ ⎣ s ⎦ Cantitatea de carbon căzută la fiecare kg de cărbune introdus ⎡ kg carbon ⎤ ⎢ kg comb ⎥ ⎣ ⎦ Pierderea de căldură cauzată de nearderea unei părţi din combustibilul căzut în pâlnia focarului la fiecare kilogram de combustibil introdus ⎢ ⎥ ⎣ kg comb ⎦ Cantităţile de cenuşă căzute în unitatea de timp pot fi exprimate în două moduri: ⎡ J ⎤ a cz ⋅ A A ⋅ B = cz ⋅ M cz 100 100 cantitatea de cenuşă căzută în unitatea de timp cantitatea de cenuşă căzută din totalul cenuşii rezultate ⎡ kg .Pierderea procentuală este: [deoarece : Q scrie: Q4 = cz Q Q Q cz ant q 4 = 4 ⋅ 100 = 4 ⋅ 100 + 4 ⋅ 100 = q 4 + q 4 Qi Qi 100 4 cz ant = Q4 + Q 4 cz ant ] (3. comb . cenusa cazuta ⎤ ⎡ kg cenusa cazuta ⎤ ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ s kg . rezultă Q4 = 100 Acz B . ⎦ ⎣ ⎦ ⎣ cantitatea de cenuşă căzută în unitatea de timp ⎡ kg cenusa cazuta ⎤ ⎢ ⎥ s ⎣ ⎦ Din ultimele două relaţii eliminăm fracţia dar: Acz = 100 − C cz 44 C cz A cz M cz ⋅ Qc ⋅ a cz ⋅ .5.

W Kj – coeficienţi de transfer termic global aferenţi fiecărei suprafeţe ⎡ 2 ⎤ . q5 = 1 BQi ∑F K j j Δt j ⋅ 100[%] (3. la creşterea debitului.1 aant 0. Astfel.1.) Fj – suprafeţe ale cazanului în contact cu aerul exterior [m2]. valorile pentru azg şi aant în diferite situaţii. ca urmare. ⎢m K ⎥ ⎣ ⎦ Δtj – diferenţa între temperatura fiecărei suprafeţe şi temperatura ambiantă [˚C].) Pierderea de căldură prin ardere incompletă mecanic se situează de obicei între 2÷4%.3 0. Determinarea exactă a acestei pierderi este extrem de complicată şi. Din cauza determinării anevoioase se utilizează valori din literatura de specialitate determinate pe bază de calcule şi experimentări practice.7 0. Pierderea procentuală de căldură prin pereţi către exterior este în funcţie de debitul cazanului. ea se stabileşte pe baza unor valori stabilite experimental. Din această cauză apare o cedare de căldură prin convecţie şi prin radiaţie care se consideră ca o pierdere de energie pentru instalaţie.9 0. 45 .7. sunt: Tabelul 3.cz Q4 = a cz ⋅ C cz A ⋅ ⋅ Qc 100 − C cz 100 ant Similar se arată că: Q4 = a ant ⋅ C ant A ⋅ ⋅ Qc 100 − C ant 100 Rezultă: q4 = Q4 ⋅ 100 = Qi ⎡ C ant ⎤ C cz A ⋅ Qc ⎢a cz ⋅ + a ant ⋅ ⎥ 100 100 − C cz 100 − C ant ⎦ ⎣ Qi ⋅ 100 [%] (3.1 3.4. Pierderi de căldură prin pereţii cazanului către mediul ambiant (q5) Suprafeţele exterioare ale cazanului sunt mai calde decât nivelul termic al mediului ambiant. Tip de ardere – ardere în suspensie cu evacuarea zgurii în stare solidă – ardere în suspensie cu evacuarea zgurii în stare lichidă – ardere pe grătar azg 0.9 0.6. valoarea lui q5 scade.

5. ⎣ kg ⎦ Q i – putere calorică inferioară a combustibilului ⎢ 3. în special la arderea cu evacuare lichidă a cenuşii şi la arderea în strat pe grătar a cărbunilor care au conţinut ridicat de masă minerală.B. Variaţia temperaturii şi a entalpiei gazelor de ardere în cazan 46 . ⎦ ⎡ J ⎤ ⎡ kg cenusa cazuta ⎤ ⎥ ⎣ kg cenusa produsa ⎦ Temperatura de ardere a zgurii în stare solidă este de circa 870 K.B – consum de combustibil ⎡ ⎢ kg ⎤ ⎥. A – reprezintă cantitatea de cenuşă rezultată prin arderea unui 100 ⎡ kg cenusa ⎤ kilogram de cărbune ⎢ ⎥ ⎣ kg comb. Bilanţul analitic al cazanului Bilanţul analitic al cazanului constă în egalarea debitului util de căldură cu cel introdus din care se scad pierderile.8. 3.6. q6 = 1 A ⋅ a cz ⋅ ⋅ c zg ⋅ t zg ⋅ 100[%] 100 Qi (3.) Masă de cenuşă căzută raportată la 1 kg combustibil ac – fracţie de cenuşă care cade în pâlnia focarului ⎢ czg – căldura specifică a zgurii ⎢ ⎥ ⎣ kg K ⎦ tzg – temperatura de evacuare a zgurii [˚C] N.1. Se impune la calcularea randamentului. Fig. Pierderi de căldură prin evacuarea zgurii şi cenuşii din focar (q6) Este o pierdere specifică utilizării combustibililor solizi. 3. iar pentru starea lichidă temperatura trebuie să depăşească cu 100˚C nivelul de topire al cenuşii. ⎣ s ⎦ ⎡J ⎤ ⎥.

tpa – temperaturile gazelor de ardere la finele focarului. ⎣ kg comb m N ⎦ If – entalpia gazelor de ardere la finele focarului ⎢ .Notaţiile sunt următoarele: ⎣ s ⎦ kg Dsi – debit de abur saturat pentru servicii interne ⎡ ⎤ . αf. 3 ⎥. 3 ⎥ m N⎦ ⎣ ⎡ J J ⎤ ⎡ J J ⎤ Isi – entalpia gazelor de ardere după supraîncălzitor ⎢ . ⎣ kg comb m N ⎦ Iec – entalpia gazelor de ardere după economizor ⎢ . ⎣ kg ⎦ iab – entalpia aburului supraîncălzit la utilizator ⎢ ⎥ . tsf. ⎣ kg ⎦ ial. 3 ⎥. după sistemul fierbător convectiv. ⎢ ⎥ i’ – entalpia aburului în stare de saturaţie pentru purje ⎢ ⎥ . cantitatea de căldură conţinută într-un volum de gaze rezultat prin arderea a 1 m3N de combustibil gazos sau 1 kg combustibil lichid sau solid. ⎣ kg comb m N ⎦ Isf – entalpia gazelor de ardere după sistemul fierbător convectiv ⎡ J J ⎤ ⎢ kg comb . după economizor. ⎣ kg comb m N ⎦ Ipa – entalpia gazelor de ardere după preîncălzitorul de aer ⎢ . ⎣ kg comb m N ⎦ tf. αec. iec – entalpia apei de alimentare la intrarea şi respectiv ieşirea din economizor ⎢ 1 ⎡J ⎤ ⎡J ⎤ ⎡J ⎤ ⎥. αsf. tec. 1 ⎡ J J ⎤ ⎡ J J ⎤ J ⎡ J ⎤ 47 . 3 ⎥. după supraîncălzitor. αpa – coeficienţii de exces de aer în punctele indicate în schemă. ⎢ s ⎥ ⎣ ⎦ ⎡J ⎤ i” – entalpia aburului saturat ⎢ ⎥ . 3 ⎥. αsi. tsi. ⎣ kg ⎦ I 0 – entalpia teoretică a gazelor de ardere în focar 1) ⎢ . ⎣ kg ⎦ kg Dab – debit de abur supraîncălzit la utilizator ⎡ ⎤ . ⎢ s ⎥ ⎣ ⎦ kg Dp – debit de apă la purje ⎡ ⎤ . 3 ⎥ . după preîncălzitorul de aer [˚C].

⎣ mN K ⎦ ⎡ J 3 − Q2 − Q3 − Q5 − Q6 • • • • − BQi q2 100 Dab(iab-i”) Supraîncălzitor q − BQi 3 100 − BQi − BQi q5 100 q6 100 Q pa ⎡ kg m 3 ⎤ • Q pa • Bα f ⋅V0 ⋅ Cpar (t pa − t a ) Preîncălzitor de aer B* – debit de combustibil introdus în cazan ⎢ . Această salinitate ridicată se datorează aportului de săruri conţinut în apa de alimentare şi care nu sunt antrenate odată cu aburul către consumator.flux termic aferent supraincalzitorului [W ] Q ec . N ⎥ ⎣ s s ⎦ B – debit de combustibil supus arderii [după căderea unei cantităţi printre kg barele grătarului – cu referire exclusivă la combustibilul solid] ⎡ ⎤ ⎢ ⎥ ⎣ s ⎦ Qi – puterea calorică a combustibilului ⎢ .flux termic aferent economizorului [W ] Q pa .flux termic aferent preincalzitorului de aer [W ] • • • • tpa – temperatura aerului introdus în focar după trecerea prin preîncălzitorul de aer [˚C]. Bilanţul analitic al cazanului Flux termic introdus şi pierderi q ⎞ ⎛ BQi B * ⎜1 − 4 ⎟Qi ⎝ 100 ⎠ Flux termic util (Dab+Dsi+Dp)(i′-ial)+ +(Dab+Dsi)(i”. C p aer – căldura specifică medie a aerului la presiune constantă ⎢ Tabel 3.flux termic radiant produs in focar [W ] Q si . 3 ⎥ ⎣ kg mN ⎦ Trebuie specificat că purja cazanului exprimată prin debitul de purje (Dp) constă în îndepărtarea din tamburul cazanului – periodic sau continuu – a unei cantităţi de apă în stare de saturaţie având un conţinut mare de săruri. Debitul de abur pentru servicii interne Dsi reprezintă o cantitate de abur în stare de saturaţie utilizat pentru nevoi legate de funcţionarea cazanului (ex: antrenarea cu turbină de abur a pompei de alimentare a cazanului etc.i′) Observaţii Sistem fierbător şi economizor ⎤ ⎥.Q sfr . ta – temperatura ambiantă a aerului introdus în preîncălzitorul de aer [˚C].2. 48 ⎡J J ⎤ .).

procesul termic este considerat a se desfăşura teoretic în două faze succesive: – Faza I: arderea combustibilului realizată într-un proces adiabatic. Variaţia coeficientului de exces de aer α este următoarea: − în focar (la sfârşitul focarului): αf − după sistemul fierbător convectiv: αsf=αf+Δαsf − după supraîncălzitor: αsi=αsf+Δαsi − după economizor: αec=αsi+Δαec − după preîncălzitorul de aer: αpa=αec+Δαpa Toate valorile pentru Δα corespunzătoare diverselor suprafeţe sunt tabelate. Scopul final al acestor calcule este dimensionarea schimbătoarelor de căldură din interiorul cazanului.1 0.7.3.05 0.03 0.04 0. Creşterea excesului de aer din cazan Locul de pătrundere Focare tip cameră Focare cu grătar Primul fascicul fierbător (la cazane mici) Al doilea fascicul fierbător (id) Supraîncălzitor Economizor într-o singură treaptă Economizor în două trepte Preîncălzitor de aer din ţevi Preîncălzitor de aer cu buzunare Preîncălzitor de aer rotativ Instalaţie de separare a cenuşii volante Δα 0. cunoscându-se (la fel ca la schimbătoarele obişnuite de căldură) temperaturile gazelor de ardere înainte şi după fascicolul schimbător de căldură. Dacă ne raportăm la schiţa din fig.05 0. Tabel 3. 3. putem să evidenţiem variaţia coeficientului de exces de aer de-a lungul traseului de gaze.2 0.07 0.1 În focar.05 – 0. Bilanţurile parţiale ale suprafeţelor de schimb de căldură Acest bilanţ se efectuează pe fiecare suprafaţă de schimb de căldură a cazanului şi permite stabilirea entalpiilor şi temperaturilor pe traseul de gaze prin intermediul diagramei I g -t. rezultând gaze cu o entalpie teoretică de ardere I0 şi o temperatură teoretică de ardere t0.1.3.1 0. 49 .05 0. Această creştere a coeficientului este cauzată de pătrunderea de aer din exterior prin neetanşeităţile cazanului (aer fals).05 0. fiind favorizate de depresiunea existentă pe traseul de gaze.

ea se impune. I 0 = Qi (1 − Qi (1 − ⎡ ⎤⎡ q3 q q J ⎤ J − 4 − 6 ) + α f Iatp ⎢ ⎥⎢ 3 ⎥ 100 100 100 ⎣ kg comb ⎦ ⎣ m N comb ⎦ (3. ∗ q ⎞ ⎛ Q = (I 0 − I f )⎜1 − 5 ⎟ B [W ] ⎝ 100 ⎠ (3.12. al aerului de ardere şi de pierderile care au loc în focar. Se calculează relativ la cantitatea de gaze care rezultă prin arderea unui kilogram de 3 combustibil solid sau lichid sau a unui mN de combustibil gazos care arde în focar.13.9.) În aceste condiţii. În focar.) Sistemul fierbător în ansamblu trebuie să primească: Q sf = Dab (i '' − iec ) + D p (i ' − iec ) + Dsi (i '' − iec ) [W ] • (3.) q3 q q − 4 − 6 ) – cantitatea de căldură produsă de combustibil în focar 100 100 100 din care s-au scăzut pierderile.10. din diagrama I-t se determină temperatura teoretică de ardere t0.) Din diagrama I g – t rezultă temperatura corespunzătoare: Isf Diagrama I g – t tsf 50 . Entalpia teoretică I0 se determină ţinându-se seama de aportul de căldură al combustibilului. Temperatura tf înainte de fascicolul convectiv se stabileşte în funcţie de rezistenţa materialului refractar şi condiţiile economice. ⎦ B ⎜1 − ⎟ ⎝ 100 ⎠ (3.11. După găsirea valorii I0. emulsie apă-abur). ⎥ q5 ⎞ ⎛ ⎣ m N kgcomb . sistemul fierbător convectiv va prelua diferenţa: (3. α f Iatp – cantitatea de căldură aportată de aerul preîncălzit.) Evident. fluxul de căldură care se preia prin radiaţie.– Faza II: cedarea către sistemul fierbător radiant a unei cantităţi de căldură Qsfr. cele două valori trebuie să fie egale: Q sfc = Q sf − Q sfr = (1 − Q sfc q5 )( I f − I sf + Δα sf I ata ) B 100 Relaţie din care rezultă Isf: I sf = I f − ⎡ J ⎤ J + Δ α sf Ia ta ⎢ 3 . Aşadar. Q sfc = Q sf + Q sfr • • • În exteriorul ţevilor sistemului fierbător convectiv gazele de ardere cedează fluxul termic: • • • Q sfc = (1 − • q5 )( I f − I sf + Δα sf I ata ) B 100 (3.14.) Valoarea fluxului termic dată de relaţia de mai sus reprezintă debitul termic preluat de agentul termic care circulă prin ţevi (apă.

3.17.) Egalăm fluxurile de căldură: (Dab + Dsi + D p )(iec − ial ) = ⎛1 − q5 ⎞(I si − I ec + Δα ec I ata )B ⎜ ⎟ ⎝ 100 ⎠ Rezultă Iec: I ec = I si − (D ab + Dsi + Dp )(iec − ial ) ⎡ J ⎤ J + Δαec I ata ⎢ .15.7.19.22.) (3.) Egalăm fluxurile de căldură: α f (I atpa − I ata )B = ⎜1 − ⎛ ⎝ q5 ⎞ ⎟(I ec − I pa + Δα pa I ata )B 100 ⎠ 51 .3. Bilanţul termic la economizor Q ec = (Dab + Dsi + D p )(iec − ial ) → pe parte de apă • • q ⎞ ⎛ Q ec = ⎜1 − 5 ⎟(I si − I ec + Δα ec I ata )B → pe parte de gaze ⎝ 100 ⎠ (3. 3 ⎥ q5 ⎞ ⎛ ⎣ kg comb mN comb⎦ B⎜1 − ⎟ ⎝ 100 ⎠ Diagrama I g – t (3. Bilanţul termic la supraîncălzitor Urmând acelaşi mod de gândire.16.) (3.20.1. obţinem: Q si = Dab iab − i '' → pe parte de abur • q ⎞ ⎛ Q si = ⎜1 − 5 ⎟(I sf − I si + Δα si I ata )B → pe parte de gaze ⎝ 100 ⎠ • ( ) (3.7.) Din diagrama I g – t obţinem temperatura tec: I ec t ec 3.) Din egalarea fluxului de căldură cedat cu cel primit obţinem valoarea Isi: q ⎞ ⎛ Dab iab − i '' = ⎜1 − 5 ⎟(I sf − I si + Δα si I ata )B ⎝ 100 ⎠ D (i − i '' ) I si = I sf − ab ab + Δ α si I ata q5 ⎞ ⎛ B ⎜1 − ⎟ ⎝ 100 ⎠ ( ) (3.) (3.2. Bilanţul termic la preîncălzitorul de aer Ecuaţiile de bilanţ termic sunt: Q pa = α f (I atp − I ata )B → pe parte de aer • • q ⎞ ⎛ Q pa = ⎜1 − 5 ⎟(I ec − I pa + Δα pa I ata )B → pe parte de gaze ⎝ 100 ⎠ (3.) Diagrama I g – t Din diagrama I g – t obţinem temperatura corespunzătoare: Isi tsi 3.18.21.7.

4.27. evacuare gaze. Consumul de combustibil Consumul de combustibil se determină din relaţia de bilanţ: Q u = η B* Q i • • (3. alimentare cu aer etc.consum de combustibil ⎢ .) .8.26.23.Rezultă: I pa = I ec − α f (I atpa − I ata ) q ⎞ ⎛ ⎜1 − 5 ⎟ ⎝ 100 ⎠ ⎡ ⎤ J J + Δα pa I ata ⎢ .) η = 100 – (q2 + q3 + q4 + q5 + q6) Randamentul poate fi calculat mai precis ţinându-se seama de pierderile cazanului produse prin servicii interne (pompe de alimentare.) ⎝ q4 ⎞ ⎟ 100 ⎠ Debitul de combustibil ars efectiv: B = B* ⎛1 − ⎜ 52 (3. Randamente uzuale RANDAMENT [%] Tip cazan Cazane mici fără suprafeţe auxiliare Cazane mijlocii cu suprafeţe auxiliare Cazane mari Combustibil superior 80 – 85 85 – 90 88 – 92 Lignit 50 – 60 60 – 70 85 – 90 3.) şi este diferenţiat în funcţie de natura combustibilului şi felul cazanului: Tabel 3. N ⎥ ⎣ s s ⎦ Qi – putere calorică inferioară a combustibilului ⎢ . 3 ⎥ ⎣ kg comb m N comb ⎦ (3.9.25.24. 3 ⎥ ⎣ kg mN ⎦ Rezultă: Q B = u ηQi * • ⎡ J J ⎤ (3.) ⎡ kg m 3 ⎤ B * .) Unde: Q u – reprezintă căldura utilă produsă de cazan: Qu = Dab (iab − ial ) + Dsi i '' − ial + D p i ' − ial [W ] • ( ) ( ) (3.) Din diagrama I g – t se găseşte tpa: I pa Diagrama I g – t t pa Închiderea bilanţului se verifică dacă se obţine tpa ≈ tcoş 3.23. Randamentul indirect al cazanului Fiind cunoscute pierderile energetice ale cazanului se poate determina un randament brut al acestuia: (3.

B.CAPITOLUL 4 FOCARE Focarul constă într-o cameră aferentă a cazanului în care se produce combinarea chimică a oxigenului din aerul de ardere cu elementele combustibile. focare pentru combustibil solid: 1) focare cu ardere în strat (pe grătar). Clasificarea focarelor Principalul criteriu de clasificare a focarelor este natura combustibilului folosit. 3) focare cu ardere în strat fluidizat. 4. focare pentru combustibil gazos. 53 . menţinerea procesului de ardere. Alte criterii de clasificare a focarelor vizează: A. 2) focare tunel: a) largi. Aerul necesar arderii care este introdus în spaţiul focarului poate fi: − aer primar – aer introdus odată cu combustibilul şi în amestec omogen cu acesta. 2) focare cu ardere în suspensie (combustibil pulverizat). − eliberarea deşeurilor necombustibile. evacuarea gazelor de ardere. focare pentru combustibil lichid. C. − aer secundar – aer introdus suplimentar pentru asigurarea arderii complete şi pentru menţinerea temperaturii de ardere.1. Distingem: A. Funcţiile principale ale focarului sunt: − asigurarea condiţiilor fizico-chimice ale arderii. respectiv amestecarea intimă a combustibilului cu aerul de ardere. realizarea temperaturii de aprindere. Forma 1) focare tip cameră. − realizarea transferului termic prin radiaţie între flacără şi gazele fierbinţi pe de o parte şi suprafeţele de încălzire amplasate în focar pe de altă parte.

prima la cazanul Velox şi a doua întâlnită la focarul ciclon.) 54 .3.1. B.) Vf – volumul focarului [m3]. b) încărcarea termică volumetrică (qv) Q + Qa qv = c Vf unde: Q c – fluxul de căldură produs de arderea combustibilului [J/s]. C.b) înguste. Se exprimă prin raportul dintre sarcina maximă şi cea minimă a focarului. 2) cu răscolire slabă. 2) exterioare.2. Poziţia focarului faţă de suprafeţele de preluare a căldurii: 1) interioare.) Se defineşte ca raportul între fluxul de căldură produs de arderea combustibilului pe grătar şi suprafaţa acestuia (Sg). c) încărcarea termică a grătarului (qg) Q a – fluxul de căldură introdus cu aerul de ardere [J/s]. Semnificaţia notaţiilor este aceeaşi cu cea de la încărcarea volumetrică. Încărcările termice volumetrice pot creşte foarte mult în situaţiile în care arderea este intensificată (la focare cu ardere sub presiune sau acolo unde combustibilul arde în curent puternic turbionat). ψ= Fr Fper (4. există posibilitatea scăderii sub nivelele uzuale ale încărcărilor termice când în focar sunt amplasate mari suprafeţe de schimb de căldură prin radiaţie. Gradul de răscolire (la arderea pe grătar): 1) fără răscolire. În asemenea situaţii. Q + Qa qg = c Sg • • (4. 4. materialele utilizate trebuie să reziste termic la fluxuri calorice foarte ridicate. 3) cu răscolire puternică. Invers.2. Indicii de caracterizare a focarelor Aceşti indici servesc pentru aprecierea comparativă a focarelor: a) elasticitatea focarului indică limitele de sarcină între care poate funcţiona focarul fără a se afecta calitatea arderii. d) cifra de evacuare a focarului exprimă gradul de ecranare cu ţevi a pereţilor focarului. • • • • (4.

dar există şi cazuri când se ard deşeuri de lemn. 4.3. Secţiunea transversală a acestora este în formă de trapez isoscel cu baza mare în sus. q5f (pierderi de căldură radiante prin zidăria aferentă focarului). randamentul focarului se poate scrie: η=100-(q3+q4+q5f) [%] 4. schimbul de căldură în focar se realizează preponderent prin radiaţie. Focare cu ardere în strat liniştit 1 – buncăr de cărbune 2 – limitator de strat 3 – role de antrenare 4 – intrare aer 5 – strat de cărbune 6 – zăvor de zgură 7 – grătar 8 – debitul de aer pe zone de insuflare în focar 9 – puţul de zgură 55 .4. În general. Focare cu grătar Deşi cazanele moderne sunt echipate cu focare pentru cărbune pulverizat. q4 (pierderi prin ardere incompletă mecanic).1. grătarele se întâlnesc încă la cazane mai mici şi mai vechi.unde: Fr – suprafaţa de preluare a radiaţiei [m2] Fper – suprafaţa totală a pereţilor focarului [m2] Dacă valoarea ψ este ridicată. Aceste bare sunt dotate cu nervuri de distanţare şi uneori cu nervuri de răcire. − cu răscolire slabă.3. e) randamentul focarului evidenţiază calitatea acestuia ţinând cont de pierderile energetice care au loc aici: q3 (pierderi prin ardere incompletă chimic). − cu răscolire puternică. Focarele cu grătar permit arderea combustibilului în strat. combustibilul utilizat este cărbunele. (4. repartizarea aerului necesar arderii şi evacuarea zgurii şi cenuşii. Deosebim următoarele tipuri de focare cu grătar: − cu ardere în strat liniştit. Se poate face observaţia că o ecranare masivă a focarului cu ţevi – ecran etanş – conduce la o temperatură scăzută în interior cu consecinţe nefaste asupra stabilităţii arderii combustibilului. Constructiv. barele de grătar sunt confecţionate din fontă refractară şi în general nealiată.) Astfel.

aşa cum se arată în fig.2.6 cm/s. − conţinut mare de materii volatile. 56 . Cărbunele cade din buncăr şi se aşterne pe grătar în strat limitat datorită dispozitivului (2).Constructiv. Arderea trebuie să se încheie după parcurgerea întregii camere de ardere. (8). 4 – aer de ardere.2.1. Focare cu răscolire slabă În scopul arderii cărbunelui cu o putere calorică mică având granulaţie neuniformă şi cu cenuşă având temperatură scăzută de înmuiere se utilizează focarul cu grătar cu împingere directă. Este constituit din plăci alăturate independente pentru a urmări neregularităţile stratului de cărbune.3. 4.5–0. 7 – buncăr de combustibil. 2 – cadru mobil. Grătarul rulant este indicat a fi folosit pentru cărbune: − cu granulaţie sub 40 mm. viteza de rulare a grătarului trebuie corelată strict cu grosimea stratului de cărbune care la rândul său nu trebuie să depăşească o anumită valoare pentru a permite aerului de ardere să-l străbată în bune condiţii. La ieşirea din buncărul de combustibil există dispozitivul de limitare a stratului (2) cu rolul de a stabili grosimea stratului de cărbune la o valoare convenabilă. 6 – boltă de întoarcere. barele de grătar (7) sunt prinse pe lanţuri purtătoare (la grătare cu lăţimea peste 3 m) şi sunt antrenate de roţi dinţate motoare cu viteză de înaintare de 0. trebuie specificat că aerul necesar combustiei este introdus printre barele de grătar (4) pe nivele de debit diferit repartizate în funcţie de zona de ardere. Fig. Din această cauză. 4. Funcţionarea este simplă. 5 – puţ de zgură. La ieşirea aparatului de ardere se află amplasat zăvorul de zgură (6) cu rolul de a împiedica intrarea aerului fals în spaţiul de ardere. 3 – motor de acţionare. Focar cu grătar cu împingere directă 1 – bare de grătar. − cenuşă cu punct de înmuiere ridicat. − umiditate sub 20%. 4. Zgura rezultată pe grătar în urma arderii trebuie dirijată către puţul zgurii (9).

barele din două în două sunt mobile şi acţionate de un motor. Celelalte bare sunt fixe. După intrarea combustibilului din buncăr (7) pe barele de grătar (1) şi stabilirea unei grosimi limitate.Constructiv. similar cu situaţia arătată la grătarul cu ardere liniştită.3. Aerul (4) este introdus printre barele de grătar având debite diferite pe zone. 2 – dozator de combustibil. cu un conţinut de umiditate relativ ridicat. Focare cu răscolire puternică Reprezentantul acestui tip de focar este cel echipat cu grătar cu împingere răsturnată. înaintarea pe planul înclinat se realizează sub acţiunea a două forţe care acţionează asupra particulei de combustibil: forţa de greutate şi forţa care ia naştere prin mişcarea orizontală a barelor. Focarul cu grătar cu împingere directă este indicat pentru arderea cărbunilor bruni şi a lignitului (putere calorică 9.000 KJ/kg).000–11. Bolta superioară a focarului numită boltă de întoarcere (6). Fig. Funcţionarea grătarului cu împingere directă are asemănări cu cea a grătarului cu ardere liniştită. prin construcţia sa. 57 . Arderea particulei de combustibil trebuie să fie încheiată atunci când aceasta ajunge la capătul grătarului (în zona puţului de zgură). Focar cu grătar cu împingere răsturnată 1 – buncăr de cărbune. 5 – intrare aer. 4. 4. Există şi varianta în care barele sunt cuplate la două motoare diferite executând mişcări în sensuri opuse.3. 4 – puţ de zgură. 7 – bolta anterioară.3. Odată cu deplasarea combustibilului are loc şi un proces de răscolire al stratului. facilitează dirijarea gazelor de ardere fierbinţi către zona de intrare a cărbunelui pe grătar. 3 – cilindru de zgură. În acest mod are loc un proces de uscare şi degajare a volatilelor din combustibil. Rezultanta va fi dirijată paralel cu planul înclinat. 6 – bolta de întoarcere.

58 . O altă particularitate a acestui tip de grătar o reprezintă bolta de întoarcere ce acoperă cca 2/3 din lungimea grătarului. Grătarul cu împingere răsturnată este indicat pentru arderea ligniţilor inferiori la cazane având un debit de abur de maxim 10 t/h sau un debit de apă fierbinte de maxim 10 Gcal/h. cât şi la arderea combustibilului lichid sau gazos. − evitarea pătrunderii de aer fals. bucăţile mici de combustibil care sunt în contact cu barele au o deplasare către partea superioară a grătarului cauzată de mişcarea barelor. în timpul arderii. Cursa barelor şi perioada unei curse complete influenţează gradul de răscolire a stratului şi variază în funcţie de sortul de cărbune utilizat. concomitent cu alunecarea în jos sub efectul gravitaţiei a bucăţilor mai mari de la suprafaţa stratului. Focare cu arzătoare Acest tip de focare sunt utilizate pe larg atât la cazanele mici. Funcţionarea acestui tip de grătar prezintă unele particularităţi. zgura şi cenuşa rezultate sunt preluate de cilindrul de zgură (3) de la sfârşitul grătarului şi trimise în puţul de zgură (4) unde se produce sfărâmarea şi evacuarea acestor produse de ardere. Focarele cu arzătoare se utilizează la arderea cu depresiune. − realizarea unei izolaţii uşoare. După arderea combustibilului. Astfel. Fiecare rând se deplasează în sens contrar rândurilor cu care se învecinează.Constructiv. bolta de întoarcere menţine în zona de ardere un regim de temperatură ridicat care contribuie la stabilitatea arderii pe grătar. acest tip de grătar este alcătuit din bare mobile orientate oblic spre înapoi (22°–25° faţă de orizontală). având mişcări alternative. mai ales la ardere unor cărbuni cu umiditate mare. dar există şi cazuri când arderea se desfăşoară în condiţii de suprapresiune. − posibilitatea unor încărcări termice ridicate. De asemenea. Rolul ei este deosebit de important. cât şi la cazanele energetice de putere mare atât pentru arderea combustibilului solid în stare de suspensie (praf de cărbune). contribuind la pregătirea pentru ardere a combustibilului aflat pe prima porţiune de grătar. în debite reglate după faza de ardere a zonei de grătar. 4. În acest mod. − dispariţia ventilatoarelor de gaze de ardere.4. Acestea din urmă prezintă următoarele avantaje: − volum mai mic. Pătrunderea aerului de ardere se realizează la fel ca şi la celelalte focare cu grătar şi anume pe sub bare. particulele care au ars parţial asigură uscarea şi aprinderea combustibilului proaspăt sosit din buncăr. Gazele fierbinţi rezultate în urma arderii sunt dirijate prin intermediul acestei bolţi către zona anterioară a focarului.

µ – granulaţia cărbunelui (mm). praful de cărbune este adus în focar prin arzătoare în stare amestecată cu o cantitate de aer (aer primar). − posibilitatea de ardere a unui cărbune cu putere calorică scăzută. 2 – cocs.25. Focare pentru arderea cărbunelui pulverizat Focarele cu arzătoare pentru cărbune pulverizat prezintă următoarele avantaje faţă de focarele cu grătar: − posibilitatea de a echipa cazane cu debite mari. − permit o elasticitate mai mare la alimentarea cu combustibil când au loc variaţiile de sarcină. Fig. Dezavantaje: − putere relativ mare consumată de instalaţiile de preparare a prafului de cărbune şi de insuflare în focar. în focar se mai introduce separat încă un volum de aer numit aer secundar. − necesitatea echipării cazanelor cu instalaţii costisitoare de desprăfuire. Durata arderii cărbunelui pulverizat a – durata arderii în funcţie de granulaţie la un exces de aer α=1. Pentru completarea cantităţii necesare de aer pentru ardere. − randament al arderii superior. − uzură importantă a instalaţiilor amintite mai sus. necesitând un volum mare de reparaţii. 4 – huilă slabă. 4.Pentru obţinerea acestor avantaje este necesară asigurarea unei etanşeităţi foarte bune a focarului. − exploatarea este mai simplă şi se pretează mai uşor la reglaj şi automatizare. 1 – cărbune brun. După măcinarea cărbunelui brut în mori.4. 4. b – coeficientul de corecţie a duratei de ardere (k) pentru diverse excese de aer.1.4. Între mărimea focarului şi dimensiunile particulelor de cărbune există o strânsă legătură. − gabarit redus pentru acelaşi debit de abur al cazanului. − consum specific de metal mai mic decât la cazanele cu grătar. t – durata arderii complete a unei particule de cărbune (s). 3 – huilă grasă. 59 . − permit o creştere mare a temperaturii de preîncălzire a aerului de ardere. O soluţie în acest sens o constituie focarul cu învelitoare membrană la care ţevile sunt montate fără distanţă între ele sau focarele cu pereţi membrană unde ţevile sunt prevăzute cu aripioare sudate între ele.

Timpul de ardere al unei particule de cărbune depinde de mărimea acesteia. În acest fel. Procedura se utilizează atât pentru aerul primar.) Fig. arzătoarele pot fi aşezate în colţuri (figura 4.5. − insuflarea aerului secundar cu o viteză crescută. Creşterea vitezei de insuflare nu trebuie să fie totuşi prea mare pentru a nu crea o flacără lungă cu posibilitatea de rupere a acesteia de arzător (când viteza de înaintare a amestecului este superioară vitezei de ardere). Amplasarea arzătoarelor urmăreşte mai întâi o utilizare maximă a volumului camerei de ardere şi o traiectorie suficient de lungă a particulei de cărbune. Aplicarea acestui procedeu este limitată de pericolul de autoaprindere a amestecului praf de cărbune – aer în tubulatura de transport şi întoarcerea flăcării (când viteza de ardere devine mai mare decât viteza de insuflare a amestecului combustibil). − creşterea temperaturii aerului secundar. − mărirea vitezei de plutire prin insuflarea amestecului aer – cărbune cu viteză mare. În vederea unei aprinderi uşoare şi a unei arderi intensificate cu viteză mare se procedează astfel: − granulaţia combustibilului se micşorează prin mărimea fineţii de măcinare (se ţine însă cont de scumpirea exploatării morilor prin creşterea consumului de energie şi scăderea debitului de cărbune). Pe lângă creşterea vitezei se procedează şi la o divizare a vânei de aer. cât şi pentru cel secundar. în scopul creşterii eficienţei de aerare a particulelor de combustibil. aerul pătrunde mai uşor în masa de gaze degajate de arderea particulelor mici şi înconjoară mai uşor particulele mari.5. Amplasarea arzătoarelor se stabileşte în aşa fel încât să fie utilizat la maxim volumul focarului. arzătorul este construit astfel încât la ieşire să imprime o mişcare de rotaţie aerului (sau amestecului aer–combustibil). În plus. Amplasarea arzătoarelor în colţuri 60 . temperatura medie din focar şi viteza de plutire a particulei (diferenţa între viteza de deplasare a particulei în camera de ardere şi viteza aerului).Dimensiunile camerei de ardere sunt stabilite prin proiectare astfel încât să se poată arde complet majoritatea particulelor care alcătuiesc masa de praf. Pentru cazane medii. 4. − creşterea concentraţiei de praf de cărbune în aerul insuflat şi mărirea temperaturii acestui aer primar. de conţinutul de materii volatile şi variază invers proporţional cu excesul de aer. iar traiectoria particulei să fie suficient de lungă pentru a putea să ardă complet.

d – arzătoare cu unghi variabil.6. În situaţiile unor cazane mici şi medii arzătoarele se dispun frontal sau faţă în faţă. 61 . un schimb termic mai eficient şi o separare uşoară a zgurii de pereţi.7. Focar cu insuflare tangenţială Soluţia arătată anterior se aplică în general pentru cazane energetice mari. b – amplasare frontală şi superioară. Fig. iar izotermele de-a lungul traseului de gaze inclusiv temperatura gazelor la ieşirea din focar vor fi mai scăzute. 4. La cazane foarte mari se pot obţine aceleaşi rezultate fără a se modifica secţiunea focarului. O astfel de situaţie este arătată în figura 4. 4.În acest mod. flacăra şi masa de gaze capătă o mişcare circulară ce favorizează omogenizarea mai bună a amestecului între combustibil şi aer. e – arzătoare pe mai multe niveluri Un comentariu aparte este rezervat pentru utilizarea unui arzător cu înclinare variabilă. o dirijare în jos a jetului conduce la o umplere mai bună cu flacără a focarului. c – arzătoare cu flacără în formă de s. Fig.6. În acest caz. Amplasarea arzătoarelor a – amplasare frontală.

4. focarul se şamotează pe o anumită lungime în scopul de a proteja flacăra de o răcire prea puternică în momentul aprinderii ceea ce ar conduce la instabilitatea procesului de ardere. Volumul focarului este stabilit prin timpul minim necesar arderii complete a unei picături de combustibil (timp dependent la rândul său de calitatea pulverizării – diametrul picăturii – şi calitatea amestecului combustibil/aer). 4. − încărcări termice mari faţă de arderea combustibililor solizi. temperaturile vor fi mai ridicate. precum şi de lungimea drumurilor convective de gaze amplasate paralel cu focarul din corpul cazanului. iar producerea de agent termic se face cu un randament superior.4.2. Încărcările termice ale focarului sunt ridicate. dar cu un raport lungime – diametru cuprins între 1–8. 4. O altă posibilitate de a modifica poziţia flăcării în focar se referă la utilizarea arzătoarelor etajate la care o parte din ele se pot opri în cazul unor sarcini mai mici decât cea nominală. Focarul tunel îngust Este utilizat pe larg în construcţia cazanelor de putere mică (sub 3.2. Desigur. Lungimea focarului este condiţionată minimal de necesitatea terminării arderii în focar. aliajele folosite în aceste cazuri trebuie să fie de o calitate corespunzătoare.4. dacă jetul este orientat către în sus.2. Această modalitate de orientare a jetului de combustibil constituie o posibilitate de reglare a temperaturii aburului supraîncălzit. Se foloseşte pentru echiparea unor cazane de 62 .Invers. Focar tunel larg Forma constructivă a acestor focare este tot cilindrică. În acest caz. arderea se desfăşoară intensificat datorită unor puternice turbulenţe (care favorizează creşterea vitezei de ardere).2. 4. Alte caracteristici sunt următoarele: − ecranarea se face cu pereţii membrană. În anumite situaţii. Este cazul cazanelor cu un gabarit redus în care arderea este intensificată. Forma constructivă este cilindrică având raportul între lungime şi diametru între valorile 5–10. Focare pentru combustibil lichid sau gazos Focarul pentru combustibilii lichizi sau gazoşi are secţiunea transversală de formă prismatică sau cilindrică lipsind pâlnia de colectare a zgurii şi cenuşii existentă la arderea cărbunilor. fapt ce solicită suplimentar materialele utilizate. cazanele trebuie să funcţioneze la parametri relativ înalţi având la dispoziţie un spaţiu restrâns de exploatare.5 MW). În situaţia cazanelor mici (cu tub de flacără sau realizate din elemente secţionale). − volum de ardere mai mic (datorită puterii calorice superioare a combustibilului).1.

Elasticitatea acestui tip de focar poate varia între 25–100%.9. Încărcările termice la astfel de focare pot ajunge până la 7 MW/m3 cu mult mai mari decât la focarele obişnuite. Datorită secţiunii transversale mai mari. Focarul ciclon Focarul ciclon reprezintă o instalaţie în care se poate arde atât combustibil lichid sau gazos. în vederea reducerii pierderilor de căldură. cât şi combustibil solid pulverizat. Focarul ciclon 63 . 4.3. Un rol important în menţinerea temperaturii acestor gaze îl are şamotarea pereţilor focarului pe o anumită zonă a acestuia. Procesul de ardere decurge rapid datorită turbulenţei puternice. fapt care determină un gabarit redus al incintei. Combustibilul solid utilizat poate fi de slabă calitate (cu un conţinut mare de cenuşă şi temperatură relativ scăzută de topire a zgurii). Acestea sunt recirculate prin efectul de ejecţie contribuind la stabilitatea procesului de ardere. Fig. Constructiv este alcătuit dintr-o cameră cu secţiune transversală cilindrică căptuşită refractar care permite admisia combustibilului şi aerului cu viteză mare (cca 100 m/s) orientată tangenţial. Stabilizarea arderii la focarul tunel larg Din figura de mai sus reiese apariţia unei turbionări a gazelor fierbinţi în zona de intrare a amestecului combustibil.4. Fig. mai ales imediat după aprindere.8. 4. 4.2. admisia combustibilului se face numai prin partea centrală a acestei secţiuni.până la 12 MW.

Arzătoare pentru cărbune pulverizat La focarele cu arderea în suspensie a cărbunelui pulverizat. Arzătorul cu fante realizează traiectorii drepte ale amestecului aer – praf şi ale fluxurilor de aer secundar. − realizarea unui anumit regim de curgere în incinta de ardere. Un arzător trebuie să asigure astfel următoarele funcţii tehnologice: − aprinderea şi arderea stabilă a combustibilului. Arzător divizat în mai multe vine paralele 64 . Arzătorul cu turbionare este conceput din două sau mai multe tubulaturi concentrice prin care se suflă amestecul aer primar – praf de cărbune şi aer secundar.CAPITOLUL 5 ARZĂTOARE Arzătorul este un element al instalaţiei de ardere care alimentează focarul cu combustibil şi aer în proporţii bine determinate şi realizează o flacără în camera de ardere. 5. în concordanţă cu tipul de cazan în exploatare. Jeturile respective capătă o mişcare de turbionare la ieşirea din arzător imprimată de construcţia specială a acestuia. Arzătoarele cu fantă utilizate în special la cazane mari sunt construite în scopul de a introduce amestecul aer – praf de cărbune divizat în mai multe vine. în scopul realizării unui amestec cât mai omogen al combustibilului cu aerul.1. − arderea completă a combustibilului. − realizarea unui anumit regim de temperatură în incinta de ardere. − arzătoare cu turbionare.1. Fig. arzătoarele folosite se clasifică în două categorii: − arzătoare cu fante. 5.

5. c – cu turbionarea numai a aerului secundar 65 . pentru cărbuni cu un conţinut mare de cenuşă.2. Dezavantajul arzătorului turbionar constă în suprafaţa frontală mai mare decât a arzătorului cu fante.1. flacăra rezultată este mai scurtă existând totodată şi posibilităţi de reglare în limite destul de mari. este utilizat. b – cu turbionare reglabilă. cu precădere.Arzătorul prezentat în figura 5. Arzătorul turbionar realizează un amestec mai bun al combustibilului cu aerul. Fig. Exemple de arzătoare turbionare pentru combustibil solid a – cu turbionare fixă. Acest aspect constructiv conduce la devierea mai multor ţevi ecran în dreptul ambrazurii arzătorului în peretele focarului.

pentru a se facilita încălzirea particulei de combustibil şi pentru cracarea ei sub efectul radiant al flăcării. Fig. Prima variantă de pulverizare a combustibilului constă în antrenarea acestuia într-o mişcare de rotaţie care se suprapune peste componenta axială de deplasare astfel încât la ieşirea din arzător traiectoria particulelor de combustibil să fie elicoidală. Calitatea pulverizării depinde de presiunea fluidului şi vâscozitatea sa. vâscozitatea trebuie să nu depăşească 3–4°E exceptând arzătoarele rotative care admit 8°E. fie prin utilizarea unui fluid auxiliar (abur. Acest lucru se realizează prin amplasarea la orificiul de ieşire din arzător a unei piese-obstacol (ceramică) cu rolul de a micşora secţiunea de ieşire a combustibilului şi.2. deci. Arzătoarele prezentate în schiţa de mai sus sunt destinate debitelor mijlocii de combustibil având admisia prafului de cărbune prin conducta centrală.4. printr-o tubulatură specială. de a mări viteza acestuia. 5. trebuie create condiţii pentru o viteză de ieşire a amestecului combustibil mai mare decât viteza de propagare (în sens invers) a frontului de flacără. constructiv. În acest fel se formează carbonul liber care conferă flăcării un caracter de puternică luminozitate. Principiul constructiv al arzătorului cu injecţie mecanică 66 . Din această cauză. fapt care prezintă un pericol potenţial de explozie prin retur de flacără. aer sub presiune). 5. Arzătoare pentru combustibil lichid În scopul arderii unui combustibil lichid acesta trebuie pulverizat în picături fine pentru a se mări suprafaţa de contact a acestora cu aerul.Transportul cărbunelui la arzătoare se face pneumatic. Pentru o bună pulverizare. iar aerul secundar turbionat se introduce tangenţial pentru a îmbunătăţi calitatea amestecării în focar a combustibilului cu aerul de ardere. Piesa mai joacă un rol de protejare a amestecului combustibil de radiaţia fierbinte a focarului reducând astfel pericolul de autoaprindere a prafului de cărbune. Pulverizarea trebuie să asigure învingerea forţelor de coeziune moleculară ceea ce se realizează fie prin comprimare mecanică.

În situaţia în care cazanele funcţionează cu debite parţiale (deci mai mici decât debitul nominal) cantitatea de combustibil introdusă în focar scade. numai pe seama reducerii vitezei axiale (Wa). viteza tangenţială rămâne constantă asigurându-se astfel o pulverizare uniformă şi deci o ardere corespunzătoare chiar şi la sarcini reduse. antrenând o scădere a debitului de combustibil. 5. Pentru remedierea acestui dezavantaj se utilizează arzătoarele cu recirculare. Astfel. care tranzitează un ajutaj concentric sau alăturat ajutajului prin care trece combustibilul. debitul de retur se reglează astfel încât variază numai componenta axială a vitezei combustibilului. 5. debitul de combustibil până în camera de rotaţie este constant şi independent de debitul necesar pentru ardere. Fig. respectiv la excese de aer foarte mici. La variaţiile de sarcină.5. A doua posibilitate de pulverizare a combustibilului constă în utilizarea unui fluid auxiliar (aer comprimat sau abur). Diagrame de viteze pentru diverse tipuri de pulverizare prin presiune Din diagrama de viteze reiese că viteza rezultată (W) se micşorează. Arzător de combustibil lichid cu recirculare În acest caz.6. Deoarece viteza fluidului auxiliar 67 . Fig. Acest fapt duce la o micşorare a presiunii la arzător şi deci la o pulverizare de mai slabă calitate (particule mai mari de combustibil) ceea ce înrăutăţeşte arderea.

Fig. În continuare se pune problema opţiunii. Comparând cele două sisteme se observă că: − fineţea de pulverizare este mai mare la pulverizarea cu fluid auxiliar decât prin pulverizare mecanică. În caz contrar. Dacă incinta de ardere are dimensiuni relativ mici este indicată folosirea aerului de presiune medie sau înaltă.7–6 bar) se justifică acolo unde există o reţea de aer comprimat pentru alte nevoi. − aburul folosit la pulverizare nu se recuperează sub formă de condens. În funcţie de varianta aleasă. Utilizarea aburului conduce la o serie de dezavantaje şi este îndreptăţită numai rareori deoarece: − scade producţia de abur a cazanului cu 3–4%. iar la cazane de puteri mari se justifică pulverizarea mecanică. caz în care se obţine o pulverizare fină a combustibilului şi o flacără scurtă.7. crescând consumul de apă totală. Schema de principiu a arzătorului cu pulverizare prin aer sub presiune sau abur 1 – admisie combustibil.5 kW/kg/s – pulverizare mecanică 26 kW/kg/s – aer de joasă presiune 53 kW/kg/s – aer de medie presiune 212 kW/kg/s – aer de înaltă presiune Principial. 2 – admisie fluid auxiliar 68 . 5. Utilizarea aerului de înaltă presiune (0. instalarea unui compresor special pentru arzătoarele cazanului nu ar fi justificată economic. schema de funcţionare a arzătoarelor utilizând un fluid auxiliar este redată de figura de mai jos. Pulverizarea cu abur de joasă presiune este indicată pentru cazane de putere mică. − creşte conţinutul de apă din gazele de ardere ridicându-se totodată temperatura punctului de rouă (indirect creşte q2 şi scade randamentul cazanului). O consideraţie aparte trebuie acordată costului pulverizării. puterea consumată pentru pulverizare pe unitatea de debit de combustibil este: 18.este foarte mare. − uniformitatea de pulverizare (definită ca raport între diametrul maxim al picăturilor şi diametrul mediu) este mai bună la folosirea aerului ca fluid auxiliar faţă de pulverizarea mecanică. şocul produs la întâlnirea celor două vine de fluid are un efect de pulverizare asupra combustibilului.

Fig. 5.9. arzătoarele care folosesc acest combustibil sunt de tip turbionar. În general. Aceste sisteme imprimă aerului de ardere şi ulterior combustibilului o mişcare elicoidală.3.8. 5. Arzător cu palete axial – radiale de turbionare a aerului şi admisie centrală a gazului 69 .5. Dezavantajele arzătoarelor cu turbionare sunt reprezentate de: − consumul mai mare de energie (faţă de arzătoarele neturbionate). realizând flăcări de difuziune sau mixte (cinetic – difuzive) în care viteza de ardere creşte. Flacăra rezultată este scurtă şi cu un unghi mare de evazare. − nivelul ridicat de zgomot în timpul arderii. Fig. fie cu ajutorul unor palete cu înclinare variabilă. Este de remarcat direcţia perpendiculară a vectorilor viteză a celor două componente la punctul de întâlnire a acestora. iar stabilitatea flăcării se îmbunătăţeşte. central sau median. Turbionarea se obţine fie prin intermediul unei carcase spirale. Gazul admis în arzător se introduce periferic (ca în figura de mai sus). iar aerul este introdus tangenţial pentru crearea mişcării elicoidale. Arzător în curent de aer turbionat Din schiţa de mai sus rezultă admisia periferică a gazului prin orificii. Arzătoare pentru combustibil gazos Combustibilul gazos folosit uzual este gazul natural. fapt ce conduce la o bună amestecare a combustibilului cu aerul de ardere. realizând prin turbulenţa creată o bună amestecare a celor două componente (aer şi combustibil).

Fig.Arzătorul prezentat în figura 5. Arzătoare combinate Acest tip de arzătoare. 5.4. respectiv: − necesitatea trecerii uşoare pe combustibil lichid în perioadele de vârf ale consumului de combustibil gazos.10. care folosesc concomitent două categorii de combustibil. − combaterea instabilităţii arderii la funcţionarea pe cărbune pulverizat mai ales la pornire şi la sarcini reduse (când se utilizează concomitent şi un combustibil lichid sau gazos). Acest caracter se accentuează odată cu micşorarea gradului de turbionare a aerului la unele construcţii de arzătoare – mai ales la cele la care aerul este introdus în jeturi paralele cu aceeaşi viteză ca şi gazul. iar flacăra rezultată este foarte luminoasă din cauza prezenţei carbonului liber puternic radiant.9.11. Arzător cu flacără difuzivă La polul opus se găsesc arzătoarele la care întrepătrunderea aer–gaz se realizează în proporţie de 80–90% rezultând o flacără transparentă (aşa-numita „ardere fără flacără”).). Se obţine astfel o flacără mai lungă cu caracter difuziv. Arzător combinat păcură – combustibil gazos (schiţă şi secţiune) Se observă în figura de mai sus pătrunderea centrală a combustibilului lichid (specifică acestui tip de arzător) şi admisia periferică a combustibilului gazos. arzătoarele combinate de combustibil păstrează parţial caracteristicile arzătoarelor monocombustibile din care provin. 70 . se caracterizează prin admisia centrală a gazului. În acest ultim caz (figura 5.10. amestecarea este lentă din cauza turbulenţei reduse. au apărut ca urmare a unor necesităţi ivite în exploatarea cazanelor. 5. Fig. Constructiv. 5. fapt care conduce la un grad mai redus de amestecare a componentelor (deşi există o turbionare a aerului introdus prin palete axial – radiale).

– aparatură de semnalizare a dezechilibrului de temperatură gaze – aer în stare de nefuncţionare. precum şi cauzele posibile care stau la baza lor. Astfel de situaţii conduc la starea de avariere a agregatului de cazan care se poate solda cu incendii. în anumite condiţii. Aceşti parametri informează asupra a două aspecte fundamentale în exploatarea cazanului şi anume: − siguranţa în funcţionare a agregatului. Pentru preîntâmpinarea acestor evenimente este necesară o activitate susţinută de control şi supraveghere a principalilor parametri de funcţionare a cazanului. crt. În cele ce urmează ne vom referi preponderent la primul aspect evidenţiind câteva dintre principalele avarii la cazane. Tabel 6. – neglijarea suflării acestuia cu periodicitatea indicată în regulament.CAPITOLUL 6 AVARII LA CAZANE Funcţionarea normală a cazanelor poate fi perturbată sau. – stingerea accidentală a flăcării şi defectarea protecţiei aferente care nu opreşte admisia combustibilului în cazan. explozii şi deteriorări majore ale instalaţiilor.1. – incendii în preîncălzitorul rotativ de aer 71 . 1. 4. Izolaţia termică de azbest se îmbibă cu combustibil care se aprinde de la flacăra sau gazele fierbinţi scăpate prin neetanşeităţile focarului la schimbările de sarcină sau la defectarea protecţiei de depresiune în cazan – neglijarea ventilării cazanului la pornire. poate fi întreruptă în totalitate. Avarii la cazane Nr. 3. 2. Natura avariei – explozia prafului de cărbune răspândit în sala cazanelor sau a gazelor combustibile scăpate prin neetanşeităţi – aprinderea unor scurgeri de combustibil lichid la nivelul arzătoarelor cazanului (aprindere cauzată de ieşirea accidentală a gazelor fierbinţi sau a flăcării în exteriorul focarului) – explozia unor cantităţi de combustibil (gazos) acumulate în focar Cauze – neetanşeităţi pe traseul prafului de cărbune sau al gazelor până la intrarea în focar – neetanşeităţi la racordurile injectoarelor. – oprirea ventilatoarelor de aer sau gaze. − funcţionare economică.

72 . – funcţionarea de durată în regim neadecvat de ardere – defectarea sticlelor de nivel. 6. 7. – funcţionarea cazanului în regim necorespunzător de ardere. – defecţiuni în circuitul de alimentare cu apă. 8.5. s-a constatat că pot apărea avarii grave din cauza unor manevre greşite ale personalului. Această aparatură trebuie verificată periodic în conformitate cu normele metrologice. care sunt favorizate de nefuncţionarea semnalizărilor luminoase (sau acustice) de pe panoul de comandă. De asemenea. – necurăţarea depunerilor la exteriorul ţevilor. – avarii la zidăria focarului – pierderea nivelului de apă Trebuie menţionat că printre avariile evidenţiate în tabel nu se regăsesc cele care au la bază defecte de material. – spargeri de ţevi în cazan. – aprinderi ale combustibilului în canalele de gaze de ardere – spargeri/explozii de ţevi – regim incorect de ardere (în special la pornirea şi oprirea cazanului) – funcţionarea cazanului cu apă insuficient tratată chimic. în timp. iar aparatele se inscripţionează (sau se plombează) cu anul ultimului control. o proiectare greşită sau un montaj necorespunzător. În acelaşi sens cu cele de mai sus se subliniază importanţa aparaturii de măsură şi control (AMC) în prevenirea avariilor de cazane.

a. 3.a. – Cazane şi aparate termice.BIBLIOGRAFIE 1. 1989 4. 5. N. s. 1986 – Cazane şi turbine cu abur. Editura Didactică şi Pedagogică. s. s. Editura Didactică şi Pedagogică. P. Bocănete. 1968 – Ghid de pregătire profesională în termoenergetică.a. Editura Tehnică. 1975 73 . L. Antonescu. I.a.a. T. 2. Mihăescu. Editura Tehnică. Mihăescu. Popa. s. – Cazane şi turbine Vol. 2002 – Arzătoare turbionare. Editura Perfect. L. s.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful