CUPRINS

CAPITOLUL I Introducere 1.1. Importanța alegerii temei.........................................................................................4 1.2. Ipoteza, scopul și motivația lucrării........................................................................5 CAPITOLUL II Partea teoretică 2.1. Considerații generale.................................................................................................6 2.2. Noțiuni de anatomie și biomecanică.........................................................................6 2.2.1.Noțiuni de anatomie....................................................................................7 2.2.2.Noțiuni de biomecanică..............................................................................13 2.3.Tipuri de fracturi întâlnite la nivelul antebrațului..................................................16 2.3.1.Fractura extremității superioare a radiusului.........................................16 2.3.2.Fracturile epifizei distale ale radiusului (FEDR).....................................20 2.3.3.Fracturile olecranului.................................................................................24 2.3.4.Fracturile coronoidei..................................................................................27 2.3.5.Fracturile diafizare ale oaselor antebtațului............................................27 2.4.Evaluarea aparatului locomotor...............................................................................31 2.4.1.Simptome subiective...................................................................................31 2.4.2.simptome obiective.....................................................................................32 CAPITOLUL III Partea specială 3.1.Obiectivele cercetării.................................................................................................36 3.2. Material și metodă....................................................................................................36 3.2.1.Loturile de studiu.......................................................................................36 3.2.2.Metode de cercetare folosite......................................................................43 3.2.3.Tehnici folosite în recuperarea kinetoterapeutică post-fracturi...........44 CAPITOLUL IV Rezultatele studiului 4.1. Analiza statistică și interpretarea rezultatelor.......................................................58 4.2. Concluzii și recomandări..........................................................................................69 BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................74

Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică

CAPITOLUL I INTRODUCERE

1.1. Importanţa alegerii temei
Terapia prin mişcare – Kinetoterapia – s-a dezvoltat de-a lungul secolelor pe baza relaţiei reciproce dintre teorie şi practică, dintre studiu şi constatare. În aceste decenii, kinetoterapia şi-a constituit bazele teoretice prin aplicarea legilor fizicii, ale neurofiziologiei şi mecanicii musculoarticulare, prin cunoaşterea fiziopatologiei şi mecanicii musculoarticulare, prin cunoaşterea fiziopatologiei bolilor, formându-şi propriile legi şi devenind astfel o ştiinţă. Kinetoterapia este aplicată în scop profilactic, terapeutic şi de recuperare în majoritatea specialităţilor medicale: ortopedie, neurologie, reumatologie, pediatrie, medicină internă, obstretică-ginecologie. O întelegere greşită a bolii face ca majoritatea din ţara noastră, medici sau pacienţi, să refuze tratamentul Kinetoterapeutic. Traumatismele membrului superior determină de multe ori sechele cu modificări morfofuncționale atât locale cât și cu un răsunet la distanță sau general al organismului.Esențial de știut sunt acele sechele generale posttraumatism care influențează direct asistența de recuperare. Majoritatea sechelelor sunt determinate de cele ma multe ori de inactivitatea la care este obligat traumatizatul prin caracterul fracturii si gravitatea ei, cauza acestora fiind reprezentat în principal de imobilizarea membrului superior respectiv. Netratate corespunzător, sechelele posttraumatice postfracturi ale membrului superior pot reprezenta un handicap serios pentru programul recuperator local. De aceea, un program complet de recuperare în acest caz trebuie să aibă în vedere în mod cu totul deosebit starea generală a pacientului. Recuperarea este un proces unitar pentru că îşi propune să restabilească nu numai sănătatea individului, ci şi să-l redea familiei, locului de muncă şi societăţii, ca persoană utilă lui însuşi şi celor din jur.

Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică

1.2. Ipoteza, scopul și motivația lucrării
Ipoteza lucrării a fost acela de a evidenţia particularităţile acestor fracturi precum şi de a face o paralelă între principiile teoretice de recuperare kinetoterapeutică aferente acestor leziuni şi posibilităţile lor de aplicare în practica ortopedică de zi cu zi, incercând să evidențiez importanța acestora spre o recuperare cu rezulate reprezentative. În partea teoretică am încercat să descriu noţiunile cu privire la anatomia, fiziologia, biomecanica, patologia, simptomatologia, complicaţiile si diagnosticul fracturilor de antebraţ. Tot în prima parte am încercat să scot în evidenţă particularităţile legate de tratamentul kinetoterapeutic acestor fracturi precum şi tendinţele actuale ale acestora. Am mai introdus şi câteva noţiuni teoretice legate de fracturile-luxaţii care deşi rar întâlnite pun multiple probleme în cazul lipsei unui diagnostic corect.

Partea a doua reprezintă un studiu realizat pe un lot de pacienţi care în urma fracturilor de antebraț, s-au prezentat pentru tratament și recuperare de specialitate la Compartimentul de Recuperare al Mâinii ”Casa Austria” aparținând de Spitalul Clinic Județean Timișoara, pe o perioadă de timp bine definită.

Scopul lucrării de faţă reprezentat de acest studiu efectuat asupra fracturilor antebraţului este în principal importanța principiilor și metodelor de recuperare kinetoterapeutice ale acestora. Motivația alegerii acestei teme are la origine practica mea efectuată înca din timpul anului II de facultate la Compatimentul de recuperare al Mâinii ”Casa Austria”, timp în care am asimilat informații valoroase despre metodele și tehnicile de recuperare posttraumatică de specialitate ceea ce m-a și orientat în abordarea acestui subiect.

Tot pe această cale vreau să mulţumesc colectivului al Compartimentului de recuperare al Mâinii ” Casa Austria ” Timișoara, în special Dr. Galoși Lucian și nu în ultimul rând coordonatorului lucrării Lect.Univ.Dr. Gligor Șerban, pentru sprijinul, răbdarea şi înţelegerea acordată pentru efectuarea acestei lucrări.

CAPITOLUL II PARTEA TEORETICĂ

puţin mobilă. cât şi prin membrana interosoasă. Fracturile antebraţului pot fi încadrate astfel: – fracturi ale epifizei proximale ale radiusului – fracturi ale epifizei distale ale radiusului – fracturi ale olecranului – fracturi ale coroidei – fracturi diafizare ale ambelor oase ale antebraţului Simplelor fracturi se adaugă uneori luxaţiile articulaţiilor proximală şi distală ale antebraţului ce necesită un protocol particular şi implică în plus unele riscuri. 2.(fig 1) .1. profundă. pe marginea medială a radiusului şi cea laterală a ulnei. ca urmare a acţiunii unui agent vulnerant. produsă printr-un dezechilibru între rezistenţa intrinsecă a osului şi solicitările la care este supus osul.2. Aceste fracturi luxaţii sunt considerate cazuri particulare şi sunt reprezentate de: . a doua pârghie importantă a membrului superior. Noţiuni de anatomie şi biomecanică Antebraţul. pârghie rectilinie. realizând astfel un sistem precis.1. Noţiuni de anatomie Radiusul şi ulna sunt două oase lungi. în prelungirea policelui. curbura supinatorie şi ulna. pereche alcătuite din două epifize. întrucât ea preia forţele transmise în timpul căderii. işi are inserţia membrana interosoasă care condiţionează sediul şi traiectul fracturii. cu o curbură pronatorie pronunţată şi alta minimă. radiusul si ulna. cu rol de susţinere. a cărui integritate asigură condiţia mişcării de pronaţie-supinaţie. În această din urmă situaţie simptomatologia este mai puţin zgomotoasă iar fracturile sunt numite impropiu fracturi patologice.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică 2.2. Sub denumirea de fracturi ale oaselor antebraţului sunt încadrate acele întreruperi ale continuităţii celor două oase care formează antebraţul. indispensabilă funcţiei mâinii. Acest agent vulnerant are o forţă mai mare decât rezistenţa osului . situat extern. La nivelul corpului. situată intern în prelungirea degetului V.fractura luxaţie Galeazzi. prezintă un schelet alcătuit din două oase lungi dispuse paralel în axul lung al segmentului: radiusul. 2. şi un corp care asigura inserţia grupelor musculare ale antebraţului.Consideraţii generale Fracturile reprezintă o întrerupere a continuităţii osoase. De cele mai multe ori fractura se produce pe un os cu structură normală dar în anumite situaţii fractura poate să se producă pe un os în prealabil fragilizat printr-o suferinţă anterioară. superioară şi inferioară. pârghia mobilă.Ambele oase sunt solidarizate prin articulaţiile radiocubitale proximală si distală. .fractura luxaţie Monteggia-Stănciulescu.

Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Un detaliu anatomic important este localizarea subcutanată a ulnei pe toată lungimea sa şi a radiusului care este situat superficial la nivelul extremităţilor proximală şi distală. motiv pentru care cele două oase sunt expuse traumatismelor directe. cu lezarea uşoară a pielii şi producerea de fracturi deschise. Totodată. 1 – Oasele antebrațului ( după http://www. ambele fiind acoperite cu . Înafară de cele două articulaţii radio-ulnare. oasele antebraţului sunt unite şi printr-un ligament interosos cubito-radial.gif) Aceste două oase se articulează prin epifizele lor. această localizare superficială a oaselor antebraţului oferă avantajul unui abord chirurgical uşor.info/images/ulna_and_radius. care se întinde de la marginea laterală a corpului cubitusului la marginea medială a corpului radiusului. Artrologie Articulaţia proximală are ca suprafeţe articulare faţa cilindrică a capului radial şi cavitatea sigmoidă a extremităţii superioare a ulnei.daviddarling. formând două articulaţii radio-ulnare: una proximală şi una distală. Fig.

În ceea ce priveşte inervaţia antebraţului aceasta este realizată de nervii radial şi ulnar precum şi ramuri terminale ale plexului brahial. .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică cartilaj hialin. Articulaţia distală prezintă ca suprafeţe articulare cavitatea sigmoidă a radiusului şi feţele supero-externe şi inferioare ale capului ulnei unite prin ligamentul triunghiular şi o capsulă fibroasă. precum şi de două ramuri colaterale ale arterei brahiale: artera colaterală ulnară superioară şi artera colaterală ulnară inferioară. artera radială şi artera ulnară. care are şi rolul de a mări suprafaţa articulară a ulnei şi de ligamentul pătrat. Acesta completează suprafeţele articulare. Vasele și nervii sunt asigurate de două artere principale. aceasta din urmă având ca inserţie suprafeţele articulare ale celor două oase iar în jos discul articular. le menţine în contact şi limitează mişcările de pronaţie şi supinaţie. Cele două suprafeţe articulare sunt menţinute în contact de ligamentul inelar.

org/wiki/File:Gray528.wikipedia.png ) .regiunea anterioară ( după http://en.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Fig. 2 – Arterele antebrațului .

Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică

Fig. 3 – Arterele antebrațului - regiunea posterioară ( după
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Gray527.png)

Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Miologie Din punct de vedere topografic, antebraţul este împărţit într-o regiune superioară şi una posterioară printr-un plan frontal ce trece prin două linii verticale unind epicondilii cu cele două procese stiloide şi trecând prin membrana interosoasa. Dinspre superficial spre profund se evidenţiază patru straturi anatomice : • Planul cutanat, subţire în regiunea anterioară, gros şi mai puţin mobil în cea posterioară. • Planul subcutanat, la nivelul căruia se găsesc venele, nervii şi vasele limfatice superficiale. • Fascia antebrahială, mai groasă în regiunea posterioară datorită inserţiilor musculare. • Planul profund, muscular, este diferit în cele două regiuni ale antebraţului. Regiunea anterioară cuprinde 11 muşchi dispuşi într-un grup lateral şi un grup anterior. Grupul lateral : brahioradialul,lungul extensor radial al carpului, scurtul extensor radial al carpului. Grupul anterior : stratul I – rotundul pronator, flexorul radial al carpului, palmarul lung, flexorul ulnar al carpului. stratul II- flexorul superficial al degetelor stratul III- flexorul lung al policelui, flexorul profund al degetelor, pătratul pronator. Printre aceste elemente musculare trec elemente vasculo-nervoase importante: n er v u l median, m ă n u n c h i u l v a s c u l o - n e r v o s u l n a r ş i c e l r a d i a l , măn u n ch i v a s c u l o - n e r v o s interosos anterior. Regiunea posterioară conţine 7 muşchi dispuşi în două straturi: stratul I- extensorul degetelor, extensorul degetului mic,extensorul ulnar al carpului stratul II- lungul abductor şi scurtul extensor al policelui, lungul extensor al policelui şi extensorul indexului, printre care trece manunchiul vasculo-nervos interosos posterior (fig.4).

Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică

Fig. 4 – Mușchii antebrațului – regiunea posterioară ( după www.trauma-med.net )

Forţa este egală cu variaţia impulsului raportată la intervalul de timp. pârghia este o bară rigidă. cât și de viteza pe care dorim să o atingem. Descompunerea unei forţe se realizează invers compunerii sale. ➢ Forţe interne .F). unde m = masa corpului. Pârghiile osoase. Unitatea de măsură este Newtonul (N). biologice. putem votbi despre forţe statice sau dinamice. presiunea intraabdominală. un newton este egal cu mărimea forţei care aplicată unui corp cu masa de 1 kg și imprimă acestuia o acceleraţie de 1 m/s².Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică 2. forţele tendoanelor şi a ligamentelor. Rezultă deci că mişcarea corpului depinde nu numai de forţa aplicată asupra lui. ci şi de durata de aplicare a acestei forţe. Principiul acţiunii şi reacţiunii: dacă un corp acţionează asupra altui corp cu o forţă.La o pârghie se disting trei elemente: . Av = variația vitezei. cele de care se ţine cont în activitatea fizică sunt: gravitaţia. Dacă două sau mai multe forţe acţionează sinultan asupra unui punct material. ca imprimă acestuia o acceleraţie (a). Asupra oricărui sistem pot acţiona forţe externe (din exteriorul sistemului) şi forţe interne (din interiorul sistemului). După efectele induse. efectul lor asupra acelui punct este acelaşi cu al unei forţe unice. ➢ Forţele externe . Caracteristicile unei forțe Forţa este un vector şi are: mărime. Forţa este cauza modificării stării de repaus sau mişcare a unui corp. O forţă este reprezentată printro săgeată care indică direcţia şi sensul ei de acţiune şi cțteodată şi mărimea ei. punct de aplicaţie. forţa elastică. sens. Produsul acestor doi parametri reprezintă cantitatea de mişcare sau impulsul (p). Este întotdeauna posibil să înlocuim o forţă prin două componente care produc acelaşi efect. numită acţiune. În kinetologie se foloseşte și unitatea de masură pentru forţă de kilogram forţă (I kgf = 9. cel de-al doilea corp acţionează asupra primului cu o forţă egală în modul şi opusă ca sens. forţa de inerţie. A doua lege a lui Newton sau principiul fundamental al dinamicii: dacă o forţă (F) acţionează asupra unui corp. care se comportă ca sisteme complexe de pârghii. care se poate roti în jurul unui punct de sprijin (S) şi asupra căreia acţionează: forţa care trebuie învinsă (forţă rezistenţă . direcţie. Dificultatea de a mişca un obiect depinde atât de masa obiectului. cele de care se ţine cont în activitatea fizică sunt forţa de contact articular. sunt formate de două oase vecine. Impulsul este mărimea fizică ce arată efectul forţei aplicate în timp (p = F x t). Ca orice vectori. producând mişcările prin deplasarea oaselor pe care se inseră. Pârghiile În fizică. a cărei mărime este proporţională cu forţa. rezistenţa mediului. iar acesta va răspunde cu o reacţiune). numită reacțiune (Ex: dacă facem o săritură am exercitat o forţă -acţiune asupra solului-. numite rezultanta lor.sunt forţele ce acţionează asupra unui sistem din exteriorul sistemului.2 Noţiuni de biomecanică Principiile mecanicii Newtoniene Principiul inerţiei (Kepler) un corp iși menţine starea de repaus sau de mişcare rectilinie uniformă atâta timp cât asupra lui au acţionează alte corpuri care să schimbe această stare. forţa musculară. reacţia solului. Muşchii acţionează ca forțe active în cadrul aparatului locomotor. forţa de frecare.R) şi forţa cu ajutorul căreia este învinsa forţa rezistentă (forţa activă . având aceeaşi direcţie si acelașii sens (F = m x a). respectiv Δ V (Vmax-Vmin).81 N ).sunt forţele ce acţionează asupra unui sistem din interiorul său. articulate mobil și legate printr-n mușchi. muşchii şi oasele alcătuiesc în biomecanică lanţuri mobile. Astfel.2. forţele pot fi compuse sau descompuse. Formula variaţiei impulsului este Ap = m x Av.

• . În supinaţie antebraţul se răsuceşte înafară iar în pronaţie antebraţul se răsuceşte înauntru. • Pârghiile de gradul III . mişcare care reprezintă o importantă componenta a mişcărilor membrelor superioare.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Pârghiile de gradul I . toate mişcările în care părţile distale sunt fixate în exterior folosesc avantajele pârghiilor de gradul II: (Ex: ridicarea pe vârfuri din stând). Fşi R sunt aplicate de aceeaşi parte a axei de rotaţie. Forma oaselor joacă un rol important. P este aplicată la mai mare distanță faţă de axa de rotaţie decât R. în general.pârghii de viteza. F şi R acţionează în sensuri opuse. (Ex: capul în echilibru pe coloana vertebrală) • Pârghiile de gradul II . F şi R acţionează în sensuri opuse (Ex: flexia cotului ). F şi R sunt aplicate de o parte și de alta a axei de rotaţie şi acţionează în acelaşi sens. F este aplicată mai aproape faţă de axa de rotaţie decât R. Radiusul fiind mai lung în jos decât cubitusul permite ca extremitatea lui inferioară să efectueze în jurul extremităţii inferioare a cubitusului o mişcare de învăluire. F şi R sunt aplicate de aceeaşi parte a axei de rotaţie. Antebraţul prin particularităţile sale anatomo-fiziologice pune probleme deosebite din punct de vedere biomecanic. Antebraţul este astfel structurat încât să permită efectuarea mişcării de pronaţie-supinaţie.pârghii de forţă.pârghii deechilibru.

Structura sa cu fibre orientate oblic de sus în jos şi de la radius spre cubitus în partea superioară şi în sens invers în partea inferioară. face ca diferitele forţe de tracţiune şi compresiune directă să poată fii repartizate uniform asupra celor două oase. . în diferite poziţii şi mişcări ale antebraţului. fomând din punct de vedere funcţional o singură articulaţie. Membrana interosoasă are un rol important în mişcările de pronaţie şi supinaţie.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Fig.5 – Biomecanica antebrațului Articulaţiile radio-ulnare acţionează concomitent.

rotundul şi pătratul pronator. Fig. este reprezentat de lanţul muscular.Fractura extremității superioare a radiusului . Acesta formează un cuplu de forţe antagoniste reprezentat pe de o parte de muşchii pronatori şi pe de altă parte de cei supinatori. Aceşti muşchi participă atât la realizarea mişcărilor cât şi la limitarea lor.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Un alt element anatomic important în mişcările de pronaţie-supinaţie. Amplitudinea medie normală a pronaţiei-supinaţiei active este de 180. iar supinaţia se realizează prin intermediul scurtului supinator şi biceps brahial.Tipurile de fracturi întâlnite la nivelul antebrațului 2. iar a celei pasive de 190. 6 .1.3. Pronaţia se efectuază prin acţiunea a doi muschi principali.Muşchii implicaţii în mişcările de pronaţie şi supinaţie 2.3.

Fracturile prin mecanism direct sunt excepţii de la această regulă. (compresiunea axială) asociată cu accentuarea valgusului fiziologic în căderile sprijin pe palmă). După Mason. determină percuţia dintre cupuşoara radială condilul humeral. cea descrisă de Mason la adult si de Judet la copil. 7). Sunt rare la adulţi (6%) şi mai frecvente în jurul vârstei de 10 ani (16). Sunt şi autori care le consideră mai frecvente 33%. 7 – Mecanism de producere. sunt cuprinse fracturile al căror traiect este situat deasupra tuberozităţii bicipitale (8). Anatomie patologică și clasificare Clasificarea anatomo-patologică: . În căderile cu sprijin pe palmă compresiunea axială dar şi accentuarea valgusului fiziologic duce cupuşoara în contact cu condilul humeral extern.fracturi ale capului radial (se produc de regulă la adult) . Sunt în uz două clasificări.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Sub această denumire de fractură a extremitaţii superioare a radiusului. . cu şi Fig. cu apariţia fracturii. Percuţia dintre ele determină fractură (Fig. Morrey crede că fractura apare numai datorită compresiunii axiale dacă antebraţul se află în pronaţie şi accentuarea valgusului nu este obligatorie. Mecanismul de producere Cel mai frecvent este cel indirect. fracturile capului radial la adult se pot împarţii în trei tipuri.fracture ale gâtului radial (specifice copilului deoarece cupuşoara este cartilaginoasă şi fractura apare la nivelul colului).

cominutivă).8% şi nu afectează mişcarea de pronosupinaţie. Sunt autori (24) care disting în cadrul tipului IV un tip IVa în care luxaţia cotului se însoţeşte de o fractură a cupuşoarei Mason II şi un tip IVb în care luxaţia cotului se asociază cu o fractură Mason III (Fig. Tipul II : cuprinde fracturile cu deplasare (fragmentul este important 1/3. Este mai rară (numai 6.6% şi afectează mişcarea de pronosupinaţie. cu sau fără fractura apofizei coronoide. Tipul III cuprinde fracturile cu multiple traiecte (polifragmentară. 9). Apar cu o frecvenţă de 37. 1/2 sau 2/3). uneori o simplă fisură (cu un traiect ce porneşte de la nivelul suprafeţei articulare. deplasate. Clasificarea Mason este exclusiv radiografică şi se referă numai la fractură. 8 – Fractură proximală de cap de radius și olecran ( după http://www. pentru a descinde undeva la nivelul colului radial) şi fracturile cu minimă deplasare ( treapta mai mică de 2 mm). .7% ). decalajul la nivelul suprafeţei articulare fiind mai mare de 2 mm. Frecvenţa acestui tip de fractură este estimată la 41. iar Morrey (27) menţine în clasificarea sa tipul IV precizând însă că asocierea se referă la o luxaţie a cotului. Radin şi Riseborough (28) adaugă un tip IV de fractură în care se asociază o leziune a cotului (neprecizată).org/ ) Tipul I : cuprinde . dar foarte gravă pentru că afectează mişcarea de pronosupinaţie.fractura-separare.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Fig.aofoundation.

dar şi cu prezenţa sau absenţa leziunilor asociate. în contrast cu păstrarea mişcarilor de flexie-extensie. Dacă în timpul căderii bolnavul s-a sprijinit pe ambele mâini este necesar să se facă examenul radiografic bilateral al cotului. Tipul II – fractura deplasată (decalaj articular mai mare de 2 mm). .9 . Tipul IVa – luxaţie de cot + fractură tip II.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Fig. Tipul IVb – luxaţie de cot + fractură tip III Manifestări clinice și examinări paraclinice Simptomatologie: • • • • • • durere vie la palparea capului radial durere vie provocată de pronosupinaţie limitarea mişcărilor de prono-supinaţie. deoarece fractura bilaterală a capului radial nu este excepţională. Diagnostic pozitic și diagnostic diferențial Diagnosticul pozitiv se pune pe baza examenului clinic şi radiografic . Evoluție.Clasificarea Moorey modificată – Tipul I. echimoză tardivă tumefacţie limitată la partea externă şi superioară a antebraţului crepitaţii osose Radiografia este obligatorie nu numai pentru precizarea diagnosticului lezional ci şi pentru alegerea atitudinii terapeutice în raport cu forma anatomică a fracturii.fractura fără deplasare. Înaintea radiografiei se poate vorbi despre o entorsă a cotului sau o fractură parţială a condilului humeral extern în cazul fracturilor izolate. Tipul III-fractura cominutivă. Evoluţia este constant favorabilă în fracturile de tip I şi grevată de complicaţii în fracturile mai complexe sau atunci când fractura apare în contextul unor aspecte traumatice particulare. complicații și prognostic Evoluţia şi prognosticul sunt în legătură cu tipul fracturii.

laterală şi în supinaţie a fragmentului epifizar. deci fractura Poteau-Colles.impactul produs la nivelul eminenţei tenare suprprinde mâna in hiperflexie şi va deplasa anterior.fractura stiloidei radiale rezultă ca urmare a unei forţe de avulsie generate de li gamentele radiocarpiene palmare în tensiune. forţe de avulsie.impactul exercită prin intermediul semilunarului o forţă de compresie asupra radiusului distal. luxaţia radiocubitală inferioară. impactul produs la nivelul extremităţii tenare producând fractura cu deplasare dorsală. 3. deci fractura Goyrand-Smith. 2. cubitus valgus post rezecţie. mai ales de sex feminin. cât şi combinaţii ale acestora. compresiunile nervului cubital prin calcificări la partea internă a cotului. condiloradială) sau a ambelor componente. . . lateral şi în pronaţie fragmentul epifizar. Mecanismul de producere Mecanismele indirecte care duc la producerea acestei fracturi sunt forţe de compresie.căzătura pe o mână în hiperextensie. Mecanismele cele mai importante care produc FEDR sunt: . există şi altele. (fig. artroza limitată (radiocubitală superioară. Mecanismul direct este rar întâlnit. fiind mai frecvente însă la vârstnici. care rezultă în special prin combinaţiile acestora de mai sus. necroza capului postosteosinteză.2. . Fig.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Dintre complicaţii notăm fractura deschisă (în asocierile lezionale tip „sideswipes"). redoarea cotului (redorile în flexie .10) . Fracturile epifizei distale ale radiusului (FEDR) Aceste leziuni se pot întâlni la orice vârsta. producând aşa numita fractură "die-punch". 10 – Fractură tip “dye.punch” (după Stoffelen) Pe lângă aceste mecanisme întâlnite mai frecvent. Sunt încadrate în acest grup lezional fracturile situate sub un plan care trece la 4 cm deasupra interliniului radiocarpian.extensie fiind mai frecvente decât cele în pronosupinaţie).

echimoze crepitaţii osoase mobilitate anormală (prof Fig.fractura cominutivă Simptomatologie • durere şi impotenţă funcţională variabilă • antebraţul flectat.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Clasificare Clasificarea utilizată cel mai frecvent în practică este cea descriptivă-anatomică: .fractura cuneană internă .fractura marginală anterioară .fracturi articulare .11. • • • • ascensiunea stiloidei radiale.fractura Gerard-Marchant cu deplasare laterală a epifizei şi leziuni ale articulaţiei radioulnare distale .fracturi extraarticulare .Parametrii radiologici ai pumnului il ) normal Investigații paraclinice Examenul radiografic este şi de această dată capital. ○ "în pântec de furculiţă". edem al degetelor. Se practică radiografii în incidenţă AP şi LL (eventual şi în icidenţă oblică în cayul suspicionării unei fracture de scafoid).fractura cuneană externă .fractura Goyrand-Smith prin hiperflexie . • deviaţia cubitală a mâinii.fractura marginala posterioară Barton . ○ "în baionetă". • proeminenţa capului ulnei.fractura Pouteau-Colles prin hiperextensie . pumnul sprijinit de mâna sănătoasă • deformarea regiunii prin tumefacţie şi poziţie vicioasă: ○ "în dos de furculiţă”. .fractura stiloidei radiale .

se pot compara cu parametrii radiografici modificaţi din fracturile EIR în care unghiul radial scade. 12). . articulaţia radio-cubitală inferioară se deteriorează sau se luxează (fig. .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Pumnul normal radiografiat ofera trei parametri de referinţă pe radiografia de faţă (fig. N=26° • o linie perpendiculară pe axul lung al radiusului. 12 – Parametrii radiologici ai pumnului – incidență anterioară . lungimea radiusului se micşorează.linia perpendiculară pe axul lung al radiusului: OC.distanţa dintre suprafeţele articulare în articulaţia radio-cubitală inferioară este de 2 mm. comparată cu cubitusul. normal în medie de 10°. înclinaţia radială anterioară. . dă distanţa AC (suprafaţa articulară inferioară a capului cubital se găseşte 2 mm deasupra celui mai proximal punct al suprafeţei articulare radiale). . paralelă cu suprafaţa articulară. . basculei radiale. Radiografia de profil a pumnului normal arată o înclinare anterioară 0°-22° (în medie 14.unghiul radial (înclinaţia radială 16-28°): unghiul < AOB. Fig.linia ce uneşte punctele cele mai palmare şi cele mai dorsale ale suprafeţei articulare: OB.5°) a suprafeţei articulare distale (fig. Cunoscând valorile normale ale înclinaţiei şi lungimii radiale.11).cele două linii formează unghiul BOC.lungimea radiusului normal. • a doua linie ce trace prin vârful stiloidei spre articulaţia radio-cubitală inferioară. 10). . bascula anterioară scade sau se inversează (fig. 13).

Fractura tip Pouteau-Colles.edu/ortho/oj/2002/html/PICS/p50f5. Modalitaţi de măsurare a angulaţiei dorsale (după http://www.jpg ) Pe baza acestor criterii vom aprecia stabilitatea sau instabilitatea unei fracturi: .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Fig. 14 . Modificarea parametrilor radiologici normali: scăderea lungimii relative a radiusului cu luxație radio-cubitală ( după http://www.nl/ ) Fig. 13 . .upenn.sunt stabile fracturile cu o angulaţie sub 10°.uphs. o scurtare radială sub 2 mm şi unghiul radial nemodificat.radiologyassistant.Fractura tip Pouteau-Colles.

fractura redusă se poate deplasa (instabilitate secundară). sau unul imagistic (CT sau RMN). tim ireductibilitatea. pseudartroza. Tardiv. Diagnostic pozitiv și diferențial Este uşor în fracturile deplasate (durere în punct fix. Înainte de efectuarea examenului radiografic se pot face mai multe supoziţii diagnostice. atunci pe lângă cele trei incidenţe radiografice standard vor fi necesare încă patru incidenţe în poziţii menţinute. imagistică) şi numai de prezumţie în fracturile fără deplasare. mai ales acelea produse prin mecanism direct. constituind 8% din fracturile cotului.3. sechelele tendinoase tardive şi cele nervoase prin comprimarea nervului median în canalul carpian sau a nervului cubital în loja Guyon. 2. Există şi noţiunea de instabilitate secundară atunci când o fractură bine redusă nu se menţine în timp şi se deplasează secundar. Contuzia regiunii sau entorsa pumnului ar putea fi luate în consideraţie. cu traiecte de fractură intraarticulare (la nivelul articulaţiei radio-carpiene sau radiocubitale) sau prezentând cominuţie dorsală. Fracturile olecranului. asocierea cu instabilităţile carpiene şi fractura deschisă. sau după scoaterea aparatului ghipsat poate dezvolta semnele osteoporozei algice dureroase.Prognostic și complicații Prognosticul este e relative bun. În sfârşit. un examen radiografic amănunţit (tomografia). a leziunilor părţilor moi sau existenţa de interpoziţii în focar. se tratează exclusiv chirurgical. o scurtare radială mai mare de 5 mm. dar examinarea corectă şi descoperirea acuzelor la nivelul cotului şi antebraţului poate invalida diagnosticul de fractură a EIR şi preciza existenţa unei leziuni ligamentare la nivelul articulaţiei radiocubitale inferioare în cadrul sindromului amintit. ceea ce din nefericire se descoperă după vindecarea fracturii. menţionăm calusul vicios. ne oferă date suplimentare privind desenul traiectelor intraarticulare. artroza radio-cubitală. În sfârşit suferinţa regiunii poate exista şi în sindromul Essex-Lopresti.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică . deformare. Tot pentru evaluarea completă putem recurge uneori la artrografie sau la artroscopia pumnului. Secundar. sindromul compartimental acut al tunelului carpian. Frecvenţa lor este mai mică decât cea a fracturilor de paletă humerală. În fracturile deplasate existenţa dosului de furculiţă ne poate conduce cu gândul la o luxaţie transcaforetrolunară a carpului unde există acelaşi semn cu deosebirea că este situat mai jos. . apărând în special la adultul tânar şi fiind rare la vârstnici şi la copii. atunci când există suspiciunea unor deranjamente la nivelul corpului. Mecanism de producere Fracturile olecranului implică următoarele mecanisme de producere: mecanism direct si mecanism indirect. leziunile nervilor median sau cubital.sunt instabile fracturile cu angulaţie dorsală mai mare de 20°. în fracturile intraarticulare tip IVC. cu excepţia celor incomplete şi a celor fără deplasare. Există însă şi situaţii în care se dovedesc necesare investigaţii suplimentare atât pentru stabilirea diagnosticului cât şi a indicaţiei de tratament. Fracturile olecranului Aceste fracturi sunt caracteristice vârstei adulte. Astfel.3. Poziţia superficială a olecranului explică numărul relativ mare de fracturi deschise. -Mecanism indirect .

însoţite uneori de leziuni tegumentare. În aceste condiţii apar fracturi. prin contracţia tricep.15 . Traiectul de fractură este transversal sau oblic în jos şi posterior şi. Deplasarea este accentuată de hemartroză şi de flexia cotului. nu apare deplasarea. Dacă acest aparat este integru şi. pe de o parte. Deplasarea fragmentelor fracturate este conditionată de integritatea aparatului tendino-fibros periolecranian. Fracturile corpului olecranului sunt cele mai frecvente şi se diferenţiază de cele ale bazei prin faptul că fragmentul distal posedă un croşet coronoidian suficient pentru a asigura stabilitatea cotului. Dacă este rupt. 14). de regulă. După criteriul anatomic. Anatomie patologică și clasificare Clasificarea fracturilor de olecran poate fi realizată după următoarele criterii: criteriul anatomic şi criteriul deplasării fragmentelor.sului. de obicei. olecranul este fixat în foseta olecraniana şi. Traiectul de fractură are punct de plecare la unirea treimii verticale cu . Acesta este format din fasciculele posterioare ale ligamentelor laterale ale cotului şi din „aripioarele chirurgicale” ale cotului (expansiunile vaştilor ce se prind pe feţele laterale ale olecranului). de flexia antebraţului şi de cealaltă parte de contracţia reflexă a tricepsului. de regulă cominutive. apare deplasarea interfragmentară. Merle d'Aubigne împarte fracturile olecranului în următoarele categorii: fracturile vârfului. Fracturile bazei olecranului. apare fractura cu punct de plecare anterior. soldate cu desprinderea inserţiei olecraniene a tendonului tricipital împreună cu o pastilă osoasă. olecranul. În cazul căderii pe mână cu antebraţul extins. Fig. există un grad de cominuţie posterioară. Fracturile prin smulgere ale inserţiei tricepsului apar prin contracţii violente. fragmentul proximal fiind tras în sus şi basculat dorsal. fracturile corpului şi fracturile metafizo-epifizare ale bazei olecranului (fig. prin traumatism direct. care este cea mai frecventă cauză. În cazul căderii pe mână.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Mecanismul indirect este cel mai frecvent şi constă în: cădere pe mână cu antebraţul flectat. dacă aripioarele sunt intacte. reprezentate. cădere pe mână cu antebraţul extins sau smulgerea inserţiei tricipitale prin contracţie musculară violentă. Sunt frecvente şi se produc. -Mecanismul direct Mecanismul direct constă în lovirea sau căderea cu contact la nivelul feţei posterioare a cotului. dacă ligamentele laterale ale cotului rezistă. se produc prin smulgere datorită contracţiei tricepsului şi au un traseu oblic în jos şi în posterior. deci. Traiectul de fractură interesează partea orizontală a marii cavităţi sigmoidiene şi compromite stabilitatea cotului. ale olecranului. este supus la forţe contrare. cu antebraţul flectat.Clasificarea fracturilor de olecran în funcţie de criteriul anatomic Fracturile vârfului olecranului sunt extraarticulare. fixat în trohlee.

Examenul radiologic Examenul radiologic constă în efectuarea a două radiografii de cot. Fractura olecranului corect tratată consolidează în două luni.osteoartrită septică . cu cotul flectat.3. În lezarea nervului cubital scade forţa pensei dintre police şi auricular. După criteriul deplasării fragmentelor fracturate. la inspecţie se constată tumefierea cotului. prezenţa mobilităţii anormale în focar (nu se insistă în evidenţierea ei).deschidere . absenţa extensiei active a cotului afectat şi absenţa crepitaţiilor în focar datorită diastazisului interfragmentar. bolnavul susţinându-şi antebraţul flectat cu mâna sănătoasă.compresiunea nervului cubital . bolnavul acuză durere şi impotenţă funcţională a cotului.calcifieri heterotrope .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică cea orizontală a marii cavităţi sigmoide. Pentru funcţia senzitivă se verifică sensibilitatea auricularului. Diagnosticul diferenţial în fractura de olecran se face cu fracturile de paletă humerală şi cu luxaţia posterioară de cot. Diagnosticul Diagnosticul pozitiv se pune pe baza durerii în punct fix. Aceste tipuri de fracturi se produc prin traumatisme violente. se găsesc urmatoarele semne: durere. una de faţă şi cea de a doua de profil. Prin asocierea acestor traiecte apar fracturi cominutive sau cele plurifragmentare. care poate fi cel mai frecvent lezat în fracturile olecranului. 3.6. fractură cu traiect oblic sau transvers. diastazis interfragmentar accentuat prin flexia pasivă a cotului. O fractură este considerată fără deplasare dacă diastazisul este mai mic de 2 mm şi nu creşte la flexia cotului la 90° şi dacă pacientul poate executa extensia activă antigravitaţională a cotului. Pentru funcţia motorie se cere bolnavului să execute o abducţie a degetelor (mişcarea executată de către muşchii interosoşi dorsali) şi o mişcare de abducţie a auricularului (mişcarea este executată de către muşchiul cubital anterior). Subiectiv.artroză posttraumatică de cot . prognostic și complicații Prognostic relative bun.pseudartroză de olecran . La palpare. Aspecte clinice Anamneza relevă un traumatism direct pe faţa posterioară a cotului sau o cădere pe mână. ultima fiind hotărâtoare în stabilirea diagnosticului şi a tipului de fractură. ineficienţa extensiei cotului şi imagistică. Complicaţiile fracturilor de olecran sunt următoarele: ➢ complicaţii imediate: .fractură sau luxaţie asociată ➢ complicaţii tardive: . Fracturile cu deplasare sunt de mai multe tipuri: fractură avulsie. Eoluție. apariţia unei echimoze tardive. fractură cominutivă şi fractură-luxaţie a cotului (luxaţia anterioară transolecraniană a cotului). separând un fragment din diafiza cubitală. Colton împarte fracturile olecranului în fracturi fără deplasare şi fracturi cu deplasare.calus vicios . de unde coboară oblic în jos şi în posterior. Examenul clinic se continuă cu cercetarea pulsului la artera radială şi cu verificarea funcţiilor senzitive şi motorii ale nervului cubital. Pentru evaluarea fracturilor osteocartilaginoase se efectuează tomografie computerizată. Obiectiv. Fragmentul proximal ascensionat se află deasupra liniei Malgaigne.

durere şi impotenţă funcţională relativă .fracturi cu fragment mai mare de 50% din inaltimea coronoidei Simptomatologia și explorări imagistice Este nespecifică şi constă în . Fracturile se produc prin mecanism indirect prin cădere pe mână.echimoza Kirmisson .pseudartroza cu instabilitate articulară . fracturile apar prin mecanism direct. atunci când oasele sunt lovite cu un corp dur sau când.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică 2.artroza de cot posttraumatică. situate între două planuri ce trec unul prin tuberozitatea bicipitală şi altul la patru centimetrii deasupra interliniului articular radio-carpian.fracturi ale varfului tip II – fracturi cu fragment mai mic de 50% din inaltimea coronoidei tip III . Sediul de elecţie al traiectului de fractura este în 1/3 medie (61% ) (fig. Mai rar. calcifieri heterotope 2. Fracturile ambelor oase se produc de obicei printr-un mecanism indirect. Evoluție și prognostic Prognosticul este relativ bun. Se admite ca mecanism de producere cel indirect (cădere cu sprijin pe mână). Mecanismul de producere și anatomie patologică Mecanismul de producere al fracturilor antebrţului este complex. fie la nivelul unui singur os (44%): radiusul (25%) sau cubitusul (19%). Complicaţiile imediate: .calus vicios cu limitarea mecanică a flexiei . Sunt fracturi frecvente ce apar cu precădere la adulţi.4. Uneori se pot produce fracturi parcelare.5. 15) şi mai rar în 1/3 superioară . situaţie în care oasele antebraţului sunt solicitate între greutatea corpului şi impactul cu solul. eventual blocaj articular Diagnosticul de certitudine se pune pe baza examenului radiologic din două incidenţe: faţă şi profil.3.osteom la nivelul muşchiului brahial .durere în punct fix .Fracturile coronoidei Mecanism de producere Reprezintă pierderea continuităţii osoase la nivelul coronoidei Sunt fracturi rare care se produc cel mai frecvent prin smulgerea vârfului coronoidei de către muşchiul brahial. în cădere antebraţul întâlneşte un obstacol.luxaţie asociată sau instabilitate articulară Complicaţiile tardive: . Fracturile bazei coronoidei de produc prin impactul trohleei humerale.3. prin smulgere (tendonul brahialului).instabilitate articulară.antebraţul (semi)flectat. coronoida este fracturata de trohlee. Fracturile diafizare ale oaselor antebrațului Sunt încadrate sub această denumire soluţiile de continuitate ale radiusului şi cubitusului. Clasificare Clasificarea Regan şi Morrey: tip I . Prin aceste mecanisme pot apărea leziuni osoase fie la nivelul ambelor oase (50%). sprijinit de mâna sanatoasă . cu cotul în semiflexie.

De obicei ele sunt cu deplasare (ad latum. 16 – Fractură în treimea media a antebrațului (după http://www. bifocal. cu această ocazie radiusul se poate luxa. oblic. în cele 2/3 proximale cubitusul fracturându-se mai uşor datorită situaţiei superficiale (aşa-numita fractură „de apărare"). Fractura Monteggia se poate produce printr-un mecanism direct: în cădere. cu al 3-lea fragment „în aripă de fluture". încălecate. angulate). În cazul fracturilor izolate ale unui singur os trebuie cunoscut faptul că antebraţul este un segment scheletic cu oase duble: când unul din oase prezintă o fractură cu deplasare. ea va fi însoţită obligatoriu de luxaţia celuilalt os. 16).ispub. Fig. dacă accidentatul încearcă să se ridice. cominutiv. . rare fiind cazurile când fragmentele de fractură nu se deplasează. iar fractura deplasată a cubitusului de luxatia capului radial (fractura-luxaţie Monteggia) (fig. după fracturarea cubitusului. dar caracteristică este rotaţia (decalajul). Fractura Galeazzi este de trei ori mai frecventă decât fractura Monteggia. 17). Aceasta rezultă prin dezechilibrul dintre muşchii pronatori (rotundul şi pătratul pronator) şi supinatori (bicepsul şi scurtul supinator) care acţionează asupra fragmentelor fracturare. Sediul traiectului de fractură este la nivelul zonei de impact. La adult. Traiectul de fractură poate avea aspecte variate: transversal. creasta cubitusului poate intâlni un obstacol. Cel mai probabil mecanism de producere a fracturii Galeazzi este căderea pe mâna în hiperextensie combinată cu pronaţia marcată a antebraţului. Astfel.com/ispub ) Fracturile izolate ale oaselor antebraţului se produc frecvent printr-un mecanism direct. fractura deplasată a radiusului este acompaniată de luxaţia capului cubital (fractura-luxatie Galeazzi) (fig. Cele mai multe fracturi sunt fără deplasare. fracturile sunt complete.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică (21%) sau inferioară (18%).

Fractură-luxaţie Galeazzi ( după http://www. 1/3 inferioară).Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Fig. II.com/) Fig.uhrad. Dymond (38) clasifică fracturile izolate ale cubitusului în fracturi fără deplasare care se trateaza conservator şi fracturi cu deplasare (mai mult de 10° angulaţie în orice plan şi mai mult de 50% translaţie) care au indicaţie chirurgicală. 17 . 1/3 superioară. În 1967 Bado extinde termenul la “leziuni Monteggia" clasificându-le în 4 tipuri (fig.uhrad. Fractura diafizei cubitale la orice nivel cu luxaţia anterioara a capului radial. 18): I.com/ ) Clasificare Aceasta se face în funcţie de sediul traiectului de fractură (1/3 medie. Fractura diafizei cubitale cu luxaţia posteroexternă a capului radial. 18 – Fractură-luxație Monteggia (după http://www. .

Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică III.19 – Clasificarea BADO a fracturilor Monteggia Examen clinic Simptomatologie: • durere şi impotenţă funcţională variabilă • antebraţul flectat. Sediul precis al durerii diferenţiază fractura izolată a radiusului de cea a cubitusului. Fig. dar instabil. Examenul radiologic Examenul radiologic este uneori singurul în măsură să stabilească diagnosticul de certitudine al fracturii. inclusiv articulaţiile proximală şi distală În cazul fracturi-luxaţie Galeazzi se poate observa ascensionarea stiloidei radiale iar capul ulnei proemină. sub capitul. În cazul fracturi-luxaţie Monteggia-Stănculescu. în fractura Monteggia tip II confuzia cu luxaţia posterioară de cot nu poate fi înlăturată decât prin efectuarea radiografiei. Diagnosticul diferenţial se face cu contuzia de antebraţ (radiografia exclude fractura). . IV. Fractura 1/3 superioară antebraţ cu luxaţia anterioară a capului radial. Radiografia trebuie să fie de bună calitate şi să includă ambele oase ale antebraţului precum şi articulaţiile vecine. Fractura metafizei cubitale cu luxaţia externă sau posteroexternă a capului radial. este reductibil. sprijinit de mâna sănătoasă • deformarea regiunii • crepitaţii osoase • mobilitate anormală Se va examina antebraţul pe toată lungimea sa. Uneori. la palpare capul radiusului lipseşte din locul său normal. Diagnosticul pozitiv și diagnosticul diferențial Diagnosticul pozitiv se stabileşte pe baza examenului clinic şi radiografic.

9%) . pe un traiect nervos. Deoarece stirnulii algici sunt stimuli potenţiali nocivi. radial) – deschidere . mai rar n. -durerea proiectată .sindromul compartimental apare în special după traumatismele prin strivire. algorecepţia se mai numește și nocirecepţie. Prognosticul depinde de o serie de factori: tipul fracturii. dar se percepe într-o altă zonă.1. de cele mai multe ori distal. tulburările de sensibilitate).pseudartroza (2. Simptome subiective Durerea este un simptom care se defineşte ca o experienţî senzorială dezagreabilă. metode de tratament.4. spre deosebire de celelalte tipuri senzoriale. .apare în cazurile în care excitaţia nociceptivă acţionează de-a lungul căii de transmitere dureroasă. fără iradiere. Complicaţii imediate – leziunile vasculo-nervoasoase (n. impotenţa funcţională. -durerea referită . 2. Aceste sinmtome se impart în doua categorii și anume: subiective (durerea. Evaluarea aparatului locomotor Evaluarea aparatului locomotor . au o importantă componentă afectivă.cubital sau n. Clasificarea durerii • După locul apariţiei şi percepţia ei de către pacient: -durere difuză . atitudinile vicioase şi diformităţile.sindromul Volkman 2. existenţa complicaţiilor.suprafață mică şi bine localizată. ce tulbură starea de bine a individului.este cea care se deportează de punctul ei de origine.se realizează imediat ce anamneza ți examenul clinic general s-a terminat și ne ajută sa căutam toate simptomele pentru stabilirea diagnosticului clinic al aiec|iunii (ce aparţine exclusiv medicului) si a diagnosticului funcţional al apaiaiului locomotor (re spons abili lalea kinetoterapeutului).sinostoza radio-cubitală . Reacţiile psihice se caracterizează prin stări de teamă. Senzaţiile dureroase. prognostic și complicații Evoluţia spre consolidare a fracturii se face lent.calusul vicios limitează mişcarea de prono-supinaţie prin suprimarea curburilor radiusului. median.4. -durerea iradiantă . cu inserţii musculare reduse şi focar instabil. De obicei durerea se însoţeşte de reacţii psihosomatice şi vegetative. în general mai superficială decât cea de origine. trăită cerebral și apărută după stimularea unei structuri vii.este cea care îşi are originea într-o zonă bine determinată. în cel puţin 3 luni (în fractura ambelor oase) datorită vascularizaţiei precare a fragmentelor fracturare. • După calităţile ei: . şi obiective realizate prin evaluarea directă a pacientului. cu origine în orice punct de la nerv la cortex. Complicaţii tardive . cu suprafeţe de contact mici.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Evoluție. nelinişte și discomfort.

. cu atenţie. leziunile nervilor rahidieni. leziuni ale sistemului nervos central: crizele pitiatice (o idee fixă. trecătoare sau definitivă și staţionară. înţepături. – Examinarea maselor muscularecu aprecierea vizuală a formei regiunii respective. – Fixarea în poziţii anormale ale diferitelor segmente ale corpului. iar din punct de vedere al evoluţiei poate fi progresivă sau regresivă. supraiacent şi subiacent pentru articulaţia respectivă. deviaţii). etc). se descrie "membrul fantoma". reacţii antalgice. se face direct. egalitatea lungimii acestora.durere tip "furnicătură" . proliferare sinovială. a unui segment sau a unei zone strict localizate.2. – Tulburările de statică generate de articulaţiile afectate (deformări.în "junghiuri". Impotența funcțională Poate îmbrăca două forme şi anume: ➢ Impotenţă funcțională parţială. şchiopătat. aceasta trebuie să ţină cont de anumite reguli: se face sistematic. ca simptom subiectiv. – Simetria/asimetria pentru diferitele segmente ale membrelor.este tipică pentru originea somatică profundă. ➢ Impotenţă funcțională totală. În ceea ce priveşte modalitatea tehnică de realizare a inspecţiei. geamăt. după un anumit plan şi o anumită metodologie.Diformitatea se înregistrează în foaia de observație în funcție de regiunea în care este localizată. La inspecție se apreciază: – Starea tegumentelor (aspect. -durerea surdă . examinatorul va urmări permanent reacţiile pacientului (grimase. .durerea ascuţită . Simptome obiective Constau în utilizarea unor aparate şi tem pentru determinarea deficienţelor aparatului locomotor în urma căruia va fi determinat diagnosticul funcţional. pe tot membrul sau pe mai multe membre. Ca o formă particulară a tulburărilor de sensibilitate.bine localizată denotă leziune superficială.durere ascuţită . furnicături. afectând fibrele delta). la amputaţi. culoare) cu precizarea elementelor semiologice existente particular. modificări ale structurilor periarticulare. – Mărirea de volum a articulaţiei (tumefacţie articulară) cauzată de acumulare de lichid.4.Inspecția Este metoda de examinare caracterizată prin cercetarea vizuală a întregului organism. Tulburării de sensibilitate Se prezintă sub fonta unor senzaţii (prezentate de pacient) la nivelul diferitelor ţesuturi: amorţeli. Atitudinile vicioase şi diformităţile Îl pot determina pe bolnav să se prezinte la medic şi pot îmbrăca diverse forme legate de regiunea interesată şi de boala care le determină. a unei regiuni. examenul va fi atât general cât și local. . hipertrofie osoasă. examenul va fi atât static cât şi dinamic. paloare. anchiloze articulare. rupturi musculo-tendinoate.denotă iritare ce afectează fibrele alfa. obsedantă. 2. Ea reprezintă prima şi cea noi simplă metodă obiectivă de investigaţie semiologică. care provoacă inhibiţia parţială a centrilor de elaborare psihică conştientă și dezlănţuirea de acte inconştiente). blocaje articulare. orice semn care indică stare de oboseală sau disconfort în timpul examinării va duce la încetarea acesteia. denotă leziune a nervului (de obicei la nivelul rădăcinii. ea poate fi limitată la un segment. etc). ca o percepţie falsă a segmentului corporal amputat. dezaxari. De asemenea.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică . determinată de troficitate și tonus muscular. pe pacientul dezbrăcat şi din toate poziţiile necesare observaţiei. Cauze generatoare ale impotenţei funcţionale pot fi: întreruperea continuităţii osoase (fracturi). .

• goniometrul va fi aplicat întotdeauna pe partea laterală a articulaţiei.: braţul mobil pe linia mediană a feţei dorsale a antebraţului. • goniometrizarea se realizează pornind din poziţia 0. în planurile şi axele corespunzătoare.: în testarea extensiei braţului se va evita flexia trunchiului). comanda verbală va fi fermă şi explicită. teama. înspre mijlocul distanţei dintre apofizele stiloide antebrahiale). evitarea poziţiilor vicioase care ar mării sau micşora aparent unghiul de mişcare (ex. kinetoterapeutul homotateral. orientat înspre mijlocul distanţei dintre cele două apofize stiloide antebrahiale. pe partea dorsală (la nivelul olecranului): . voi folosi un exemplu: Ex. mai ales spasmele musculare vizibile.brațul mobil urmarește linia mediană a feţei dorsale a antebraţului. braţul de testat abdus la 90°. mâna în supinaţie (palma priveşte înainte). dar numai dacă s-a plecat de la poziţia 0. cât și pentru cea finală. prin suprapunerea a două radiografii la nivelul excursiilor maxime de mişcare. modul de aşezare a braţului fix şi reperul spre care e îndreptat ( ex. . pe cele de mişcare activă. dar şi într-o poziţie preferenţială pentru desfăşurarea mişcării şi aplicarea goniometrului. Acurateţea măsurătorilor este şi în funcţie de obiectivul lor. să fie instruit asupra manevrelor care vor urma. pentru alcătuirea unui program de kinetoterapie în vederea recuperării unui deficit funcțional e nevoie de mai multă precizie.braţul fix perpendicular sau paralel cu solul. pe direcţiile anatomice posibile. • goniometrul nu trebuie presat pe segmente. reperele vor rămâne aceleaşi atât pentru poziţia iniţiala. de start. antebraţ supinat. Comanda . pentru a nu împiedica mișcarea. care reprezintă gradul de mișcare a unei articulații într-un anumit plan. apoi se va nota și suma lor. Mobilitatea articulară poate fi măsurată prin evaluare directă. ”din ochi.: măsurarea supinaţiei). prin măsurarea analitică a unghiurilor de mişcare. locul de aşezare a centrului goniometrului. valoarea normă 90 -95 ° Poziția inițială: pacientul în decubit dorsal.: Goniometrizarea în rotaţia internă a umărului. iar necooperarea. Centrul goniometrului în centrul articulaţiei cotului. modul de aşezare a braţului mobil şi reperul înspre care e orientat (ex.Starea de contractură. erorile nedepășind 5 . Pentru orientarea unui examen clinic general se pot admite variaţii de 8 . etc. cu ajutorul goniometrului prin măsurarea distanţei dintre două puncte situate pe segmentele care alcătuiesc unghiul de mişcare. • amplitudinea mișcărilor articulare în direcții opuse se vor măsura fiecare în parte.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică – Mișcările involuntare. . prin goniometre încorporate în circuite electronice. cu ajutorul firului cu plumb.rotează intern umărul. limitează amplitudinea de mişcare pasivă. care va fi în majoritatea cazurilor in centrul articulaţiei de testat. care pot măsura unghiurile și în mişcare. subiectivă. palma priveşte spre pacient.: braţul fix pe linia mediana a feţei laterale a braţului înspre epicondilul numeral lateral). • segmentul de testat trebuie corect aşezat pentru obţinerea poziţiei 0.10°. a segmentelor de testat și a kinetoterapeutului. aşezat confortabil.. Realizarea măsurătorilor presupune o oarecare experienţă din partea kinetoterapeutului. ci aplicat ușor. scăzând din valoarea acestui unghi.Gradul de mişcare a unei articulații este egal cu valoarea unchiului maxim măsurat al acelei mişcări. cot flectat la 90°. Evaluarea amplitudinii articulare Evaluarea amplitudinii articulare sau bilanţul articular constă în aprecierea gradului de mobilitate într-o articulaţie. cu câteva excepţii ( ex. Pentru o bună reuşită a goniometrizării. Această poziţie este cu membrul superior de-a lungul truchiului. trebuie să avem în vedere câteva reguli și anume: • pacientul să fie relaxat.6°. În realizarea practică a evaluării articulare se va ţine seama de: poziţia iniţială a pacientului. Pentru exemplificare modului de realizare practică şi descriere teoretică a modalităţii de goniometrizare a membrului superior.În cazuri patologice.

– retestările să fie făcute de acelaşi kinetoterapeut pentru a reduce gradul de subiectivism. Pentru o diferenţiere mai clară a forţelor. acesta este multiplu: permite stabilirea diagnosticului funcţional şi a nivelului lezional (măduvă. dependentî de experienţa kintoterapeutului. va fi notată cu – . – o colaborare totală din partea pacientului. plex. Astfel. dar antigravitațional nu reușeşte să realizeze o forţă de 3. fară alte mijloace rezistive. durere) poate influenţa precizia bilanţului muscular. În realizarea practică a bilanţului muscular se va ţine seama de: ○ poziţia iniţială a pacientului. etc. Evaluarea manuală a forţei musculare. F3 ( acceptabilă) . pentru cei profunzi nu se observă diferență între F0 și F1. – bilanţul muscular fiind un proces activ.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Se va evită retropulsia umărului. pe o masă specială de testare. De exemplu: flexia cotului este de 120° pentru un muşchi (biceps brahial) ce are forţă 2. F1 ( schițată ) . pentru aceasta se utilizează planuri de alunecare (plăci de plastic sau lemn talcat) sau se susţine segmenml de către kinetoterapeut. a segmentelor de testat şi a kinetoterapeutului. În ceea ce priveşte scopul bilanţului muscular. motiv pentru care se poate pune o perna sub umăr. sunt necesare respectarea anumitor condiţii: – un testator bine antrenat pentru aceste manevre şi cunoscător ai anatomiei funcţionale a sistemului muscular şi al biomecanicii. se utilizează şi cotaţlile de + și –. şi cu – atunci cănd depăşeşte jumătate din amplitudine. linişte. F2 ( mediocră ) . aplicate pe segmentul de mobilizat. al bolii neurologice. cât mai distal. se va realiza în şedinţe succesive dacă este cazul pentru a nu obosi pacientul.permite muşchiului să mobilizeze segmentul în amplitudine completă numai cu eliminarea gravitaţiei.reprezintă forţa unui mușchi capabil să mobilizeze segmentul pe toată amplitudinea de mișcare. Pentru realizarea corectă a bilanţului muscular. va fi notată acea forţă cu 2+. stă la baza alcătuirii programului de recuperare şi stabilește secvenţial rezultatele obţinute prin aplicarea acestui program. F4 ( bună ) . abducţia umărului va trebui menţinută la 90° pe tot parcursul testării. ○ utilizarea poziţiilor fară gravitaţie pentru forţele 1 și 2 şi antigravitaţionale pentru forțele 3. Bilanţul muscular reprezintă evaluarea forţei musculare prin examen manual. – se efectuează în condiții de confort: cameră caldă. se poate aprecia doar pentru mușchi superficiali. căci starea articulaţiei (redoare. Scala folosită este: F 0 ( zero ) . Se notează cu + atunci când mişcarea pe sectorul respectiv nu depăşeşte jumătate din amplitudinea maximă posibilă pentru acea mişcare. iar dacă depăşeşte jumătate din amplitudine. este deci o metodă subiectivă.reprezintă forţa unui muşchi capabil să mobilizeze segmentul in amplitudine completă îrnpotriva gravitaţiei.mușchiul nu realizeză nici o contracție evidentă. Rezultatele vor fi exprimate într-un sistem de cotare internaţional ( 0 -5 ). dar totuşi nu se poate realiza pe întreg sectorul de mobilitate. . Dacă va realiza o flexie sub jumătate din amplitudinea posibilă.. F5 ( normală ) . împotriva unei rezistenţe maxime.este forţa unui muşchi capabil să mobilizeze segmentul în amplitudine completă și împotriva unei rezistențe cu valoare medie. 4. după care i se va cere pacientului să realizeze flexia cotului. trunchi nervos). ○ efectuarea corectă a prizelor şi contraprizelor de către kinetoterapeut. ori va atinge nivelul maxim de mobilitate.reprezintă sesizarea contracției mușchiului prin palparea lui sau a tendonului. 5. conturează deseori prognosticul funcțional al pacientului. va fi precedat întotdeauna de bilanţul articular. segmentul va fi poziţionat antigravitaţional.

2. ori prin denumirea mișcării la nivelul articulaţiei respective).Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică ○ explicaţii (eventual demonstraţii) acordate pacientului despre: mișcarea dorită (ori prin denumirea deplasării unui segment față de alt segment.Obiectivele cercetării 1. Bilanțul articular va fi analitic. Analiza modificărilor calităţii vieţii la subiecţii care au fost supuşi unui program complex de kinetoterapie din cadrul unei clinici specializate de recuperare. care pot duce la obţinerea unor valori mai mari de forţă musculară decât cea reală. ○ se vor evita mișcările bruscate. . ○ comanda verbală va fi fermă și explicită. fixarea de către pacient a segmentului (segmentelor) adiacente segmentului ce urmează a fi mobilizat (stabilizare activă). CAPITOLUL III PARTEA SPECIALĂ CERCETĂRI PERSONALE 3. Evidenţierea beneficiilor aduse de metodele kinetoterapeutice folosite în programele de recuperare având ca scop redobândirea forței musculare. refacerea amplitudinii de mișcare a segmentelor antebrațului. reînvăţarea unor gesturi şi acte motorii prezente în activitatea zilnică.1.

– a doua parte a studiului reprezintă din nou o statistică ce ia în calcul două evaluări complete efectuate înainte și post recuperarea kinetoterapeutică de specialitate în cazul unui lot de 8 pacienți ce au suferit fractură de antebraț. Loturile de studiu Studiul realizat cuprinde două aspecte după cum urmează: – în prima etapă a studiului am facut o statistică ce scoate la iveală clasificarea unui lot de pacienți în număr de 124. de etiologia fracturilor precum și de localizarea acestora.2. Repartiţia cazurilor în funcţie de mediu de provenienţă Din cele 124 de cazuri care s-au prezentat pentru fracturi recente.1.1 Tabel nr. 3. vârstă și sex. Deşi există diferenţe în ceea ce priveşte modul de viaţă în cele două medii.numărul de cazuri fiind reprezentat în tabelul nr. ce au suferit fracturi ale antebrațului în decursul a unei perioade de 7 luni (noiembrie 2008 – mai 2009) și s-au prezentat la Clinica de Ortopedie aparținând Spitalului Clinic Județean din Timișoara.Material și metodă 3. Clasificarea a fost făcută în funcție de vârstă. atunci cele situate “mai sus” nu vor putea fi abordate.Perioada de-a lungul căreia am efectuat studiul este același ca și mai sus.2. sub îndrumarea Dr.Dacă una dintre trepte nu este atinsă. 1 .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică 3.1 Mediu de provenienţă Urban Rural Total Nr. procentual. Momentele decisive ale recuperării reprezintă o succesiune de paşi esenţiali în revenirea spre funcţionarea normală segmentelor componente ale antebrațului. cazuri 90 34 124 Procente 73 27 100 Grafic nr. ce reprezintă totodată și scopul lucrării mele.Această a doua parte a studiului . 34 au provenit din mediul rural şi 90 din mediul urban. în funcție de mediul de proveniență al acestora.Galoși Lucian. sex. populaţia din mediul urban este mai expusă la traumatisme şi fracturi ale oaselor antebraţului. adică 7 luni. fost efectuat la Compartimentul de Recuperare al Mâinii ”Casa Austria” aparținând de Spitalul Clinic Județean Timișoara.

a 4-a şi a 6-a. datorită diferenţelor legate de natura activităţilor la cele două sexe. 3 Grupe de vârstă 0–9 10 – 19 20 – 29 Femei 2 1 2 Bărbaţi 1 13 17 . Acelaşi lucru se observă şi în repartiţia pe sexe şi grupe de vârstă. de cazuri 3 14 19 20 13 25 7 16 7 1 124 Procente % 2 11 15 16 10 20 6 13 6 1 100 Repartiţia cazurilor în funcţie de grupele de vârstă şi sex Aşa cum am arătat anterior. Tabel nr. fiind mai rare după decada a 8-a de viaţă. 2 Grupe de vârstă 0–9 10 – 19 20 – 29 30 – 39 40 – 49 50 – 59 60 – 69 70 – 79 80 – 89 90 – 99 Total Grafic nr. Tabel nr.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Repartiţia pe grupe de vârstă Fracturi ale antebraţului se întâlnesc la toate vârstele. Numărul redus de cazuri la copii sub 10ani prezenţi în acest loc se explică prin faptul că majoriatea copiilor sunt trataţi la Clinica de Ortopedie pediatrică. 2 Nr. În cadrul acestei lot o frecvenţă mai mare a fracturilor se întâlneşte în decadele a 3-a. fracturile antebraţului se întâlnesc la toate vârstele cu anumite particularităţi. însă cu o incidenţă mai mare în rândul sexului masculin. Fracturile antebraţului se întâlnesc la ambele sexe.

Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică 30 – 39 40 – 49 50 – 59 60 – 69 70 – 79 80 – 89 90 – 99 Total Grafic nr. 3 2 4 9 4 13 6 1 43 18 9 16 3 3 1 0 81 Grafic nr.de muncă şi prin agresiune. Alte accidente au un rol mai mic în etiologia fracturilor de antebraţ. urmate de cele din accidente rutiere. de la acelaşi nivel sau de la înălţime. 4 Etiologia fracturilor de antebraţ Aşa cum reiese din partea practică Mecanismul de producere al fracturilor antebraţului este complex şi poate fi direct şi indirect. În cadrul lotului luat în studiu primul loc în etiologia fracturilor îl au fracturile produse prin cădere. .

5 Grafic nr.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Tabel nr.2 Metode de cercetare folosite Metoda bibliografică . 6 Ponderea diferitelor tipuri de fracturi ale oaselor antebraţului în funcţie de sediul de producere al fracturii Din totalul de cazuri cu fracturi recente care s-au prezentat la medic cele mai multe erau fracturi ale epifizei distale de radius. cazuri 23 17 2 46 9 3 1 2 28 Procente (%) 18 13 2 34 7 2 1 2 21 Grafic nr. Mult mai rare sunt fracturileluxaţii Galeazzi şi Moteggia şi fracturile epifizei proximale ale radiusului. 5 Sediul fracturi Fractura olecranului Fractura cubitus Fractura de stiloida Fractura epifizei distale a radiusului Fracura diafizei radiale Fractura-luxaţie Galeazzi Fractura-luxaţie Monteggia Fractura epifizei proximale a radiusului Fracura ambelor oase ale antebraţului Nr. Tabel nr. Cu o pondere mai mică se clasează fracturile olecran.2. fracturile ambelor oase ale antebraţului şi ale diafizei cubitusului. 7 3. 4 Mecanismul de producere Prin cădere Accidente rutiere Agresiune Aparute pe teren patologic Accidente de muncă Prin traumatism direct Nr. cazuri 76 22 8 3 6 2 Grafic nr.

Metoda tabelară În tabelele contruite sunt înregistrate toate datele reprezentând evaluările efectuate. Pentru realizarea acestei lucrării s-au folosit următoarele: –Măsurarea parametrilor articulari. Pentru un test să fie eficient trebuie ca aceasta să îndeplinească mai multe cerinţe: standardizarea. studiul bibliografic s-a desfăşurat pe toată perioada cercetării. . ordonarea. etalonarea. fidelitatea.În cadrul demersului statistic sunt parcurse următoarele etape: culegerea datelor. pe baza cărora se pot prevede evoluţia viitoarelor fenomene. cronaxiei și existența transmiterii sinaptice de la acest nivel. . validitatea.Concentrează informaţiile şi permite construirea de tablouri de sinteză. .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică La realizarea lucrării de faţă. mijloace ilustrative de exprimare a rezultatelor. Metoda reprezentării grafice Graficele se construiesc în scopul de a uşura înţelegerea materialului prezentat.Contribuie la o delimitarea mai riguroasă a problemelor studiate. . –Testarea forței musculaturii antebrațului (bilanțul muscular). prelucrarea şi interpretarea lor în vederea extragerii unor concluzii. Avantajele acestei metode sunt: . inainte și după terminarea recuperării kinetoterapeutice de specialitate. Sunt modalităţi de analiză.Pe baza lor se construiesc mai apoi graficele aferente. au fost studiate şi materiale aparţinând unor autori străini. prezentare. –Determinarea reobazei. având un rol deosebit. ajutându-ne la înţelegerea fenomenelor şi sarcinilor pe care leam avut de realizat. înregistrarea lor după anumite cerinţe.Ajută la stabilirea concluziilor.Pentru executarea lor am folosit Microsoft Office Excell 2007. pragului sensibilității adiacente locului fracturii. de a ilustra mai sugestiv fenomenele analizate. amplitudinii articulare. Pe lângă literatura românească de specialitate. ceea ce reprint anamneza. În lucrarea de faţa s-au folosit următoarele formule de calcul a unor parametri statistici: Pentru calculul mediei aritmetice: xi x=∑ n Metoda testelor Testul este un instrument constituit dintr-o probă sau o serie de probe elaborate în vederea înregistrării forței musculare. Metoda statistico-matematică Aceasta metoda poate fi definită ca totalitatea schemelor şi procedeelor de observare şi analiză a datelor. evaluare şi autodezvăluire. sinceritate deplină şi existenţa la subiect a unei oarecare capacitaţi de introspecţie şi autoanaliză. Metoda convorbirii Convorbirea se desfăşoară pe baza unui plan şi a unor întrebării dinainte elaborate. dar şi la ordonarea gândirii şi interpretării rezultatelor.Programele folosite de mine au fost Microsoft Office Word 2007 și Microsoft Office Excell 2007.Aceasta se face între kinetoterapeut şi pacient şi presupune: relaţie directă.

discopatii etc Imobilizare de corecţie . Imobilizarea de contenție . -Imobilizarea Imobilizarea se caracterizează prin menţinerea şi fixarea artificială. procese inflamatorii localizate (artrite. Imobilizrea suspendă în primul rând mişcarea articulară. Imobilizarea se face pentru segmentul respectiv şi se realizează pe pat.indicate în: traumatisme craniocerebrale. flebite etc. sub anestezie.Tehnici akinetice Tehnicile akinetice au două caracteristici de bază: absenţa contracţiilor musculare voluntare: nu determina mişcarea segmentului. în luxaţii. tehnici de facilitare neuromusculară. cu sau fără ajutorul unor instalaţii sau aparate. dacă antrenează întregul corp sau poale fi regională.3.Rezulatele sub formă procentuală ne oferă o mai bună apreciere evoluției recuperării. ca şi contracţia dinamică voluntară. miozite. prin asistenţă. Tehnici folosite în recuperarea kinetoterapeutică post-fracturi Tehnicile care stau la baza realizării unui program de kinetoterapie se clasifică în două mari categorii: tehnici akinctice şi tehnici kinetice. arsuri.  tehnici kinetice dinamice: active (reflexe şi voluntare) şi pasive (prin tracţiuni. segmentare sau locale realizează imobilizarea completă a unor părţi ale corpului. locală. cum ar fi: tehnici de stretching. medulare. dacă implică părţi ale corpului. paralizii etc.2. a corpului în întregime sau doar a unui segment într-o poziţie determinată. corsete etc. orteze.) precum şi alte procese ce determină algii intense de mobilizare. dar permite efectuarea contracţiilor izometrice a muşchilor din jurul articulaţiilor respective. corecrive sau hipercorective în vederea corectării unor atitudini deficiente: devieri articulare prin retracturi . Din categoria tehnicilor kinetice fac parte:  tehnici kinetice statice: contracţia izometrică. plastice termomaleabile.). pot fî: Imobilizarea de punere în repaus . Imobilizarea totală are ca scop obţinerea repausului general în: politraumatisme. pentru anurnite perioade de timp. Imobilizările regionale. Din categoria tehnicilor akinetice fac parte: imobilizarea (de punere în repaus..constă in menţinerea pentru anumite perioade de timp a unor poziţii corecte. atelă. tendinite. orteze etc. prin manipulare) În afară de aceste tehnici de bază există tehnici speciale sau tehnici combinate. concomitent cu păstrarea libertăţii de mişcare a restului organism. pasivo-activă.Am folosit Mocrosoft Office Excell 2007. blochează un segment sau o parte dintr-un segment într-un sistem de fixaţie externă (aparat gipsat.Tehnica este utilizată pentru consolidarea fracturilor.constă în menţinerea "cap la cap" a suprafeţelor articulare sau a fragmentelor osoase. pe suporturi speciale.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Metoda comparării procentuale Cuprinde toate valorile înregistrate din urma evaluărilor dar sub formă procentuală. În funcţie de scopul urmărit. în eşarfe. autopasivă. boli cardiovasculare grave. tehnici de transfer. arsuri întinse. 3. relaxarea musculară. artrite specifice. toracice. de contenție. de corecţie și posturarea (corectivă și de facilitare). Imobilizarea poale fi totală. A. segmentară.

pentru că se adreseaă concomitent atât stării de tensiune musculară crescută. -Relaxarea musculară: se realizează când tensiunea de contracţie a mușchiului respectiv scade. mișcări pasive sub anestezie.Posturările autocorective folosesc greutatea unui segment sau a întregului corp. perne. etc ). mai ales.).În vederea facilitării unui proces fiziologic perturbat de boală.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică (genu flexurn. în timp ce tensiunea musculară atinge valori maxime. Imobilizarea de corecţie se realizează cu aceleaşi sisteme ca si cea de contenţie. Nu pot fi corectate decât posturile defectuoase. somatică). Fixate ( posturi exterocorective. etc). cifoze etc. Irnobilizările de contenţie și corecţie urmează în general unor manevre şi tehnici fie ortopedo-chirurgicale. Doar când osul este în creştere.Relaxarea poate fi considerată ca o atenuare a tensiunii de orice natutră (nervoasă. degenerativ etc. anumite tipuri de imobilizare pot influenţa forma sa. indirecte. se produce o microdeplasare neglijabilă între momentul creșterii tensiunii musculare și cel al relaxării. -Posturarea Posturările corective sunt cele mai utilizate în kinetologia terapeutică sau de recuperare în multe cazuri se reconundă preventiv în boli a căror evoluţie este previzibilă. care ţin de ţesuturi moi (capsulă. Aceste posturări solicită intens articulaţia. Acestea restabilesc mobilitatea articulară utilizând greutăţi ( încărcături ): directe (săculeţi de nisip. mușchi.În realitate. De un mare interes fn recuperarea funcţională sunt posturile seriate care se fixează cu orteze amovibile. realizând posturări segmentare. contra unei rezistenţe egale cu forţa maximă a muşchiului respectiv sau când se lucrează contra unei greutăţi mai mari decât forţa subiectului.). Relaxarea reprezintă un proces psihosomatic. psihică. paralitic. pentru corectarea progresivă a limitărilor amplitudinilor articulare. prin activarea tuturor unităţilor motorii ale grupului muscular respectiv. cu schimbarea centrului de atenţie. instrumentale ) cu ajutorul unor aparate sau instalaţii. Din punct de vedere tehnic. de concentrare sau de efort. perne plasate proximal sau distal de articulaţia mobilizată.De aceea menţinerea nu depăşeşte 15-20 de minute. tendon. chingi etc) sau realizate manual. aplicate prin intermediul montajelor cu scripeţi. recurbatum. Acestea sunt atitudini impuse pacientului şi adoptate voluntar de acesta. B. poziţionarea corpului într-o anumită postură poate reprezenta un tratament de mare valoare. Posturări de facilitare Posturările induc efecte de facilitare asupra organelor interne. suluri. în scop corectiv sau de păstrare a amplitudinilor de mişcare câştigate prin kinetoterapia din timpul zilei. posuraurnatic. menţinute prin greutatea unui membru sau a unui segment al acestuia. Sunt indicate. cât şi stării psihice tensionate. dar imobile. manipulări. pe măsură ce se câştigă din deficitul de corectat Se consideră că noaptea este cel mai potrivit interval pentru posturi . posturile corective pot fi: Libere ( posturi corective) sau autocorective. fie kinetologice (tracţiuni. vizând o reglare tonico-emoţională optimă. Relaxarea musculara poate fi: . Liber-ajutate (prin suluri. Contracţia izometrică se realizează fără deplasarea segmentelor. -Contracţia izometrică reprezintă o contracţie musculară în care lungimea fibrei musculare rămâne constantă. Tehnici Kinetice Tehnicile kinetice statice se caracterizează prin modificarea tonusului muscular fără să determine mişcarea segmentului. in hipertonii reversibile. deviaţii ale coloanei vertebrale in plan frontal sau sagital (scolioze. muşchiul se decontracturează.imobilizări în diverse aparate.

dar odati ce esee ajutat în prima parte a mişcării exocută liber restul amplitudinii de mişcare.în acest caz forţa exterioară se opune parţial forţei mobilizatoare proprii.Mişcarea este denumită activo-pasivă atunci când pacientul iniţiază activ mișcarea însă nu o poate efectua pe toată amplitudinea.mişcarea este executată fără nici o intervenţie facilitatoare sau opozantă exterioară. ce se realizează prin contracţie musculară și consum energetic. mişcarea iniţială produsă de agoniști încetează. datorită rotaţiei capetelor osoase articulare sau suferinţelor neurologice. Sînergişiii sunt muşchii prin a căror contracţie acţiunea agoniştilor devine mai puternică. mușchiul modificându-si lungimea prin apropierea sau depărtarea capetelor de inserţie. sinergiști şi fixatori. -când tensiunea antagoniștilor crește.În mişcarea voluntară muşchii acţionează ca agonisii.ceea ce tranşează de la început diferenţa dintre tehnicile active și cele pasive. mișcările apar ca răspuns la un stimul senzitivo-senzorial în cadrul arcurilor reflexe motorii. a gravitaţiei. care intervine de obicei înaintea celei ligamentare sau osoase.În mişcarea voluntară contracţia este izotonică. tot involuntar și au rolul de a fixa acţiunea agoniştilor. Cu cât relaxarea antagoniștilor este mai mare. au deci rol frenator. Tehnicile kinetice dinamice se realizează cu sau fără contracţie musculară . simultan cu acţiunile lor principale.proces în legaturî cu relaxarea psihică locală .se referă la un grup muscular Relaxarea ca tehnică kinetică statică se referă la relaxarea locală. Obiectivele urmărite prin mobilizarea activă voluntară.Se utilizează: când forţa musculară este insuficientă pentru a mobiliza segmentul contra gravitaţiei. kinetoterapeut. Fixatorii acţionează ca şi sinergiștii. fără ca acestea sa se substituie forţei musculare mobilizatoare. Antagoniștii se opun mişcării produse de agonist. sunt: creşterea sau menţinerea amplitudinii mişcării unei articulaţii. recăpătarea sau dezvoltarea coordonării neuromusculare. creşterea sau menţinerea forţei musculare. Denumirea mişcare pasivă-acitvă este în cazul în care pacientul nu poate iniţia activ mişcarea. amplitudinii și direcției.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică generală . motiv pentru care este necesară intervenţia unui ajutor spre finalul mişcării. Mobilizarea activă asistată . antagoniştilor şi sinergiştilor.când agoniştii lucrează. reprezentând frâna elastică musculară. etc.caracteristica acestei tehnici este mișcarea voluntară comandată. care controlează efectuarea uniformă şi lină a mișcării prin reglarea vitezei. în afara. când mișcarea activă liberă se produce pe direcţii deviate. Mușchii agonisii şi antagonişti acţionează totdeauna simultan. . Sinergiștii conferă şi ei precizie mişcării prevenind apariţia mişcărilor adiționale. antagoniști. Modalităţile tehnice de mobilizare activă voluntară sunt următoarele: Mobilizarea liberă ( activă pură ) . Contracţia reflexă se poate produce prin reflexe medulare și supramedulare. însă rolul lor este opus: . montaje cu scripeţi. Tehnicile kinetice dinamice cuprind: mișcarea activă reflexă și mișcarea voluntară Monilizarca activa sc caracterizează prin iniphcarea contracţiei musculare proprii scfinv-nuilu. ce se mobilizează -Mişcarea activă reflexă este realizată de contracţii musculare reflexe. dinamică. care perturbă comanda sau transmiterea motorie: Mobilizarea activă cu rezistenţă . Agoniștii sunt mușchii care iniţiează şi produc mișcarea. necontrolate şi necomandate voluntar de pacient. Tehnica mobilizării active cu rezistenţă are ca obiectiv principal creşterea forţei şi / sau rezistenţei musculare. cu atât mişcarea agonistului este mai rapidă şi mai puternică.mișcarea este ajutată de forţe externe reprezentate de: gravitaţie. motiv pentru care se numesc "motorul primar". -Mișcarea activă voluntară . tensiunea lor de contracţie este egalată de relaxarea antagoniștilor. eventual.

când mişcarea respectivă. Contracţia izotonică poate fi: Concentrică . numite unghiuri negative. cu contragreutăţi. Sunt utilizate mai ales în serviciile de ortopedie. iar la nivel articular cresc stabilitatea. se desfăsoară în sens fiziologic și se opreşte la unghiuri articulare negative mai mici sau îm punctul zero anatomic.Pe tot parcursul mişcării. Prin repetare mişcările concentrice produc hipertrofie musculară. Pentru o corectă izokinezie trebuie ca rezistenta să varieze în funcţie de lungimea muşchiului. pentru cercetări ale articulaţiilor blocate şi .se realizează când agoniștii deși se contractă. în punctul zero anatomic fiind maxim alungiți. ➢ Exteriorul segmentului de contracţie. sunt învinşi de rezistenţa externă. subiectul neefectuând travaliu muscular. tensiunea de contracţie rămâne aceeaşi.constau în întinderi ale părţilor moi ale aparatului locomotor. plan înclinat etc. scripeţi. Prin repetare. iniţiată din punctul zero anatomic sau din diverse unghiuri negative. urmată de creşterea forţei. Excentrică . anoniştii îşi îndepărtează capetele de inserţie. iniţiată din diverse unghiuri articulare ale mişcării opuse.Mobilizarea pasivă se utilizează numai în kinetologia terapeutică și de recuperare (neavând rost ca exercițiu fizic ) Modalităţi tehnice de realizare ale mişcării pasive: Tracţiunile .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică -Contracţia izotonică este o contracţie dinamică prin care se produce modificarea lungimii muşchiului determinănd mişcarea articulară. -Mişcarea pasivă se face cu ajutorul unei forţe exterioare. deci prin scurtare (contracţie dinamică concentrică) și prin îndepărtarea capetelor de inserţie. cresc elasticitatea musculară. Contracţiile excentrice se execută în: ➢ Interiorul segmentului de contracţie . cât şi segmentele osoase asupra cărora lucrează mușchiul respectiv. muşchiul se contractă pentru a învinge o rezistenţă din afară. pentru ca la sfârşitul cu rsei de mișcare să fie maxim scurtaţi. Acest tip de contracţie scurtează muşchiul dezvoltându-i tonusul şi forţa. Modificarea lungimii muşchiului se poate face în 2 sensuri: prin apropierea capetelor sale. Contracţiile concentrice se execută în: ➢ Interiorul segmentului dc contracţie .Contracţia excentrică se realizează atunci când muşchiul fiind contractat și scurtat cedează treptat unei forţe care-l întinde şi-i îndepărtează atât capetele de inserţie. Pe parcursul mişcării. Pe parcursul mişcării.cănd agoniștii înving rezistenta externă. se scurtează progresiv. se fac în axul segmentului sau articulației. -Contracţia izokinetică este o contracţie dinamică în care viteza mişcării este reglată în așa fel încât rezistenţa aplicată mişcării este în raport cu forţa aplicată pentru fiecare moment din amplitudinea unei mişcări. pentru realinierea osului fracturat sau pentru deplasări ale capetelor articulare. ➢ Exteriorul segmentului de contracţie . când mişcarea respectivă.când mișcarea respectivă este iniţiată din punctul zero anatomic sau din diverse unghiuri articulare pozitive. cat şi segmentele osoase asupra cărora acţionează. iar în serviciile de recuperare. pentru a se solicita aceeaşi forţă. se desfășoară în sens fiziologic (muşchiul se scurtează reuşind să învingă rezistenţa) și se opreşte la amplitudini mai mari sau la sfârşitul cursei. deci al contracţiei izotonice. se desfăşoară în sens opus celui fiziologic şi se opreşte la unghiuri negative mai mari. Tracţiunile continue (extensii continue) se execută cu instalaţii. se alungesc progresiv. iar la nivel articular cresc mobilitatea. contracțiile excentrice produc lucru muscular rezistent sau negativ. Se realizează cu aparate speciale numite dinamometre. putăndu-se executa manual sau prin diverse instalaţii.când mişcarea respectivă iniţială din diverse unghiuri pozitive se desfăşoară în sens opus celui fiziologic (rezistenţa externă învinge mușchiul care se alungeşte treptat) și se opreşte la unghiuri articulare mai mici sau la punctul zero anatomic. agoniștii îşi apropie capetele de inserţie. arcuri. se scurtează apropiindu-şi atât capetele de inserţie. deci prin alungire (contracţie musculară excentrică). Prin acţiunea ei dezvolta elasticitatea și rezistenta muşchiului.

pendular ( în 2 sau în 4 timpi). regiunea de mobilizat să fie pregătită prin căldură. care permite. Forţa şi ritmul de mobilizare Forța aplicată de către kinctoteropeut la nivelul maxim de arrrptitudine este de obicei dozată în funcţie de apariţia durerii.Tracţiunea nu se execută în ax.tracţiuni vertebrale. eventual prin infiltraţii locale. . Prin anestezie generală se realizează o bună rezoluţie musculară. decontractându-i. ci oblic. pentru a ajunge la limitele reale ale mobilităţii. care îmbracă segmentele respective. Durata unei mişcări este de aproximativ 1-2 secunde. Când apar reacţii locale: durere. stare de enervare sau oboseală.de către kinetoterapeut. întinde muşchii. în timpul executării mişcărilor pasive poate fi continuată aplicarea de căldură și. confecţionate din plastic. Kinetoterapeutul iniţiază.se realizează tracţiuni cu forţă moderată. electroterapie antialgică. Tracţiunile . care au și rolul de a decoapta.fixații alternante . fte prea coborâte.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică deviate în flexie. Viteza imprimată mişcării este în funcţie de scopul urimărit: mişcarea lentă şi insistentă scade tonusul muscular. etc. Este indicat ca. pe segmentele adiacente articulaţiei.utilizează diverse sisteme mecanice de mobilizare tip Kinetech -adaptate pentru fiecare articulaţie şi tip de mişcare în parte. prinse în aparate rigide amovibile. oprită mişcarea pentru un masaj de 1-2 minute. cât și cu ajutorul unor instalaţii. dar si de experienţa acestuia în cazurile unor pacienţi cu praguri la durere fie prea înalte. contractură. pierdere de amplitudine sau generale: febră. Tehnica se aseamănă și cu ortezele progresive pentru corecţia devierilor deterninate de cicatrice retractile sau redori articulare generate de retraccturi de tesuturi moi. Tehnica este utilizată pentru corecția devierilor determinate de cicatrice retractile sau redori articulare generate de retracturi ale ţesuturilor moi. Aplicarea tracţiunii continue se face fie prin broșe transosoase. O şedinţă de mobilizare pasivă a unei articulaţii durează în funcţie de articulaţie ( la cele mari maxim 10 minute ). Un efect împortant al acestor tracţiuni este obţinerea decoaptării articulare determinate de contractura musculară puternică. Aceste aparate permit mişcarea autopasivă sau realizează mişcarea prin motorațe electrice sau prin manevrarea de către kinetoterapeut. înainte de începerea mobilizării pasive.Presiunea crescută intraarticular este generatoare de durere. Mişcările pasive cu tensiuni finale ating de obicei amplitudini mai mari decât mişcările active.sunt mai mult o variantă a tehnicii de posturare exteroceptivă dar se menţin pe perioade mai lungi. procese inflamatorii articulare . Mobilizarea pasivă mecanică .Instalarea unei tracţiuni continue reduce durerea. Sistemul de poziționare este realizat prin tije cu şurub sau alte sisteme de tracţionare treptată. piele sau chiar gips. conduce si încheie mişcarea cu presiuni sau tensiuni lente. și în funcţie de suportabilitatea bolnavului. pe când mişcarea rapidă crește acest tonus. articulaţii dureroase cu contractură musculară. din cănd în cănd. fără opoziţie. în timp ce pacientul îşi relaxează voluntar musculatura.De asemenea. fie prin corsete de fixaţie. de 10-15 secunde. la capetele cursei menţinându-se întinderea. Ritmul mişcării poate fi simplu. extensie etc. cu ruperea aderenţelor din porţile moi. fie prin benzi adezive la piele. Tracţiunile discontinue se pot executa atât cu mâna . 48 de ore. discopatii . forţarea redorilor articulare. Se indică în: articulaţii cu redori ce nu ating poziţia anatomică. Mobilizarea pasivă pură asistată este cea mai obişnuită tehnică de mobilizare pasivă executată de kinetoterapeut. Reglajele progresive de tracţiune cresc la un interval de cca. dar insistente. Şedinţa se repetă de 2-3 ori pe zi. pauza dintre şedinţe va fi mai mare sau chiar se vor suspenda pentru câteva zile. iar menţinerea întinderii la capătul excursiei. întocmai ca cele continue. mașoane. masaj. Mobilizarea forţată sub anestezie este o tehnică executată în general de către specialistul ortoped.

Punctul de gâtuire poate fi îndepărtat.prezintă mobilizarea unui segment cu ajutorul altei părți a corpului. de lungă durată ( 20-30 min ) şi se bazează pe întinderea fibrelor de colagen ( în repaus acestea sunt crețe ). conservând capacitatea de contracție pentru un număr mai mare de repetiții. Strechingul Strechingul reprezintă tehnica (ridicata la rangul de metodă) de bază în kinetoterapia de recuperare a deficitului de mobilitate articulară determinată de scurtările adaptative ale ţesutului moale i constă în întinderea (elongarea) acestuia și menţinerea acestei întinderi o perioadă de timp. Exemple de mobilizări autopasive. pasiv. determină falimentul ( ruperea ) lui. Întinderea ţesutului contractil al muşchiului se realizează prin nai multe modalităţi de streching. determină ” strech . apoi una plastică.prin actiune a membrului sanatos . se va ţine seama de curba tensiune/deformare (stress/strain ) a fibrelor de colagen astfel încât stretchingul să se situeze în zona de plasticitate ( dar sub punctul forţei ce determină ruperea fibrelor ). diminuă contarctura musculară prin întinderea prelungită a mușchiului. Efectele mișcărilor active: Asupra aparatului locomotor: mențin amplitudinile articulare normale și troficitatea structurilor articulare.Dacă elasticitatea este proprietatea ţesutului de a reveni la lungimea iniţială după ce o forţă l-a scos din starea de repaus. Pentru a obţine o alungire optimă a ţesutului moale. denumită și mobilizare pasivă asisitată activ de bolnav. mențin moralul și încrederea pacientului.Această întindere a ţesutului conjunctiv trece progresiv printr-o etapă elastică. plasticitatea este tendinţa unui ţesut ce a fost deformat de a nu se mai întoarce la poziţia de la care s-a început deforrnarea.În cazul unei forțe musculare de valoare sub 2 . dar prin particularitățile de tehnică este considerată ca făcând parte din grupul metodelor și tehnicilor kinetologice speciale. Asupra sistemului și sistemului psihic: mențin memoria kinestezică pentru segmentul respectiv.Cel mai folosit în kmetoterapia este stretchingul manual. care determină contracșie musculară. sau cu 10 minute înainte de începerea strechingului. C.reflexul ” prin mișcarea pasivă de întindere bruscă a mușchiului. Imensitatea forţei de întindere trebuie si fie crescută foarte lent.Aceasta autoasistență este o bună metodă de aplicat de către bolnav la domiciliu sau în intervalele dintre şedinţele de kinetoterapie organizate la sală.scripete ”. Mobilizarea pasivo-activă. eventual doar în afara gravitației.prin intermediul unor instalații de tip ”coardă . Stretchingul țesutului moale necontractil este pasiv. executat lent (pentru evitarea strech-reflexului) cu o menţinere a întinderii într-o întindere de uşor disconfort timp de 15-60 sec.mobilizarea antebrațului în redori cu mâna opusă. mențin sau cresc excitabilitatea musculară. urmată de un punct de ”gâtuire” după care orice tensiune ce tinde să mai alungească ţesutul. Această aplicare se face în timpul. deoarece atunci când forţa de întindere este mare si / sau aplicată rapid.prin presiunea corpului . când mușchiul se contractă fără să poată deplasa segmentul. direct sau prin intermediul unor instalaţii ( de obicei scripeţi ). Manipularea este o formă pasivă de mobilizare. după care sursa de căldură se va îndepărta la finalul stretchingului iar ţesutul este lăsat ”să se răcească” in poziţia alungită câştigată. respectiv zona plastică poate fi mărită dacă se aplică căldura pe ţesutul respectiv.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Mobilizarea autopasivă .Metoda este utilizată pentru reeducarea forței musculare.prin intermediul unei instalații de mecanoterapie mobilizată prin manivelăsau roată de către insuși pacient. (durata optimă este de 30 .activă se indică pentru a ajuta efectuarea unei mișcări sau a întregii amplitudini de mișcare. mobilizarea pasivo . care trage de o coardă prevăzută cu cingă de prins brațul și trecută peste un scripete . . mecanic. există pericolul ruperii structurii supusă întinderii.

dar inconvenientul îl constituie faptul că necesită o aparatură complicată. • strechingul se poate combina cu tracţiunea în ax a articulaţiei respective. • în cazul ambelor direcții de mişcare limitată. determinăndu-se în acest fel un efect facilitator pe agoniștii slabi. Studii recente au arătat ca după primele patru repetări a strechingului ( dintr-un total de 10 ) s-au înregistrat modificările cele mai avantajoase. să scadă forţa musculară sau să apară oboseala musculară. mecanic. 1. nu trebuie să apară spasm muscular. tendoane. încheindu-se cu un stretching global pentr toate articulațiile. În cazul muşchilor multiarticulari sretchingul se aplică mai întâi analitic. • poziţia iniţială și cea în care se va executa stretchingul propriu-zis să fie stabilă. după stretchingul unei grupe musculare se aplică stretchingul și pe mușchii antagoniști (se începe cu musculatura cea mai contractată). pentru stimularea optima a organelor Golgi ( care vor determina relaxarea reflexă a muşchiului respectiv). încurajarea sau accelerarea răspunsului motor voluntar prin stimularea proprioceptorilor din mușchi. dar şi din motive de economie de timp. Prima mişcare (primul timp) se face în sensul acţiunii musculaturii puternice (contracţie concentrică a antagonişiilor muşchilor hipotoni). • masaj (de tip profund) executat după aplicarea de căldura. fără pauză între inversări.30 și 16. • să fie executate exerciţiile între orele 14. respectiv o creştere de 10% din lungimea iniţială de repaus. relaxată și comodă. la aceasta se adăugă stimularea extrero. printr-un efort aerob de minim 5 min. a fost aplicat pacienţilor cu limitare de mobilitate dând rezultate bune. • încălzirea generală a organismului. Contracţiile repetate (CR) . rezistența aplicată mişcărilor este maximală (cel mai mare mare nivel al rezistenţei ce lasă ca mişcarea să se poată executa). începându-se cu articulaţia distală. efectuate înaintea strechingului. in care se introduce contracţia izometrică la sfârşitul amplitudinii fiecărei mişcări (atât pe agonist cât și pe antagonist ). • după şedinţa (şedinţele) de tratament ce a avut în program stretchingul. II. • durerea ce apare după 2 ore de repaus (de la terminarea strechingului) denotă că intensitatea acestuia a fost prea mare.Din considerente de gradare a forţei de întindere ( mai ales la pacienţii ce prezintă o teamă crescută față de durere ). Indicaţiile generale în ceea ce priveşte execuţia corectă a stretchingului ar fi următoarele: • tehnici de relaxare generală. se aplică auto (selv) stretchingul. articulaţii. • nu se fac aprecieri asupra gradului şi duratei întinderii (nu este concurs). • stretchingul să fie precedat de mişcări active. iar durerea care persistă peste 24 de ore arată că au avut loc leziuni fibrilare. întinderea trebuie sa dureze minim 6 sec. deoarece atunci se înregistrează maximul capacităţii de mobilitate articulară. • nu se face streching pe două grupe musculare simultan.și telereceptorilor.Tehnici FNP generale Inversarea lentă şi inversarea lentă cu opunere (IL şl IL0) ILO = reprezintă contracţii concentrice ritmice ale tuturor agoniştilor şi antagoniştilor dintr-o schemă de mişcare.O = este o variantă a tehnicii IL. pe toată amplitudinea.30. Tehnici de facilitare neuromusculară proprioceptivă (FNP) Facilitarea neuromusculară proprioceptivă reprezintă uşurarea. Menţinerea strechingului își găseşte explicaţia în faptul că dacă răspunsul fusurilor neuromusculare este imediat. • respiraţia să fie uniformă şi liniştită. • D.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică sec).se aplică în 3 situaţii diferite: . Strechingul ciclic. dar înainte de streching. În cazul musculaturii hipotone ne folosim de mai multe tehnici FNP.

Este foarte importantă sincronizarea comenzii care trebuie făcută înainte de a efectua ultima întindere astfel încât contracţia voluntară să se sumeze cu efectul reflexului miotactic.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică .5 . aplicând și câteva întinderi rapide în această zonă de alungire musculară. Se realizează mișcări lente.când muşchii schemei de mişcare sunt de forța 0 sau 1: segmentul se poziţionează în poziţie de eliminare a acţiunii gravitaţiei. scurte. va încerca să treacă .opunere (RO) (hold – relax). Relaxare . urmată de relaxare. iar musculatura să fie în zona alungită şi se fac întinderi rapide. – când muşchii sunt de forța 2 sau 3 (Forța 2 = mușchiul poate realiza mişcarea pe toată amplitudinea dar nu are suficientă forţă pentru a învinge gravitaţia. Se utilizează când amplitudinea unei mișcări este limitată de hipertonie musculară. IR are ca scop iniţial menţinerea memoriei kinestezice şi păstrarea amplitudinii de mişcare. mișcării voluntare apărute i se opune o rezistenţă maximală. Urmează o contracţie izotonică cu rezistenţă pe toată amplitudinea posibilă. se poate repeta izometria de mai multe ori sau pacientul. iar din loc în loc se aplică întinderi rapide. Forţa 3 = muşchiul poate realiza mişcarea pe toată amplitudinea și are forţă suficientă doar pentru învingerea gravitaţiei): contracţie izotonică cu rezistenţă pe toată arnplitudinea de miscare. dar acolo unde există o forţă "mare" se execută o contracţie izometrică. dar fără să aibă o forţă egală peste tot (Forţa 4 = muşchiul poate realiza mişcarea pe toată amplitudinea și împotriva unei forţe mai mari decât gravitaţia): contracţie izotonică până la nivelul golului de forţă unde se face izometrie.în care se face izometria mușchiului care face mișcarea limitată. după care kinetoterapeutul execută rapid o mişcare spre zona alungită a musculaturii respective.IL RO agonistă . se solicită pacientului o relaxare bruscă (verificată de către kinetoterapeut prin intermediul contraprizei). Se execută astfel: pe musculatura slabă. ultima întindere este însoţită de o comandă verbală femă de contracţie a muşchiului respectiv. după care se reia contracţia izotonică cu rezistenţă maximală. trecandu-se de zona golului de forţă. . izometria se va executa în punctul de limitare a mișcării. ritmice. Când se simte că aceasta contracţie a ajuns maximă. se fac apoi întinderi rapide. in mod activ. Tehnica RO are 2 variante: . Mişcarea activă de relaxare . este indicată şi atunci când durerea este cauza limitării mişcării. scurte ale agonistului. 2. – când mușchii sunt de forţă 4. În ambele variante. în zona medie spre scurtă. Tehnici FNP specifice Iniţierea ritmică (IR) se realizează atât în caz de hipertonie cât şi în hipotonie. scurte ale agonistului.L RO antagonistă . mai întâi pasiv. apoi treptat pasiv-activ şi activ. Odată relaxarea făcută.opunere (MARO) se aplică în cazurile hipotoniei musculare ce nu permite mişcarea pe o direcţie. scopul este obţinerea relaxării.în care se face izometria mușchiului hiperton. când există o hipotonie.În cazul în care există o hipertonie care limitează mişcarea. după menținerea timp de 5-8 sec a unei izometrii de intensitate maximă se va cere pacientului o relaxare lentă. pe întreaga amplitudine a unei scheme de mişcare.

fără rezistenţă din partea kinetoterapeutului). mai mult sau mai puţin rapid a unei înroşiri locale. etc. Masajul Masajul reprezintă prelucrarea metodică a părţilor moi ale corpului. • Dezvoltarea motorie reflectă și direcţia mișcării: de la verticală. crescând schimburile între mediul celular și sanguin precum și aportul nutritiv de oxigen și transportul de deşeuri metabolice și de gaz carbonic. prin acţiuni manuale sau mecanice. • Dezvoltarea motorie include si inversarea rapidă dintre funcţiile antagoniste. Metode de educare / reeducare neuromotorie Metoda Kabat Metoda foloseşte scheme de mișcare globală. homolatetal. Această vasodilaiaţie ameliorează troficitatea locală.  flexia pumnului este legată de adducţia umărului.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică de punctul iniţial de limitare a mișcării (contracţie izotonică a agonistului. Regulile pentru crearea diagonalelor specifice pentru facilitarea unui anume muşchi sunt: ➢ la MS flexia este asociata rotaţiei externe.2. • Dezvoltarea motorie implică mişcarea combinată ale membrelor bilateral simetric. reversibile. profilactic și terapeutic.4. • Întregul comportament motor este caracterizat de mişcări ritmice.  Pivoții distali se alinează pivoților proximali astfel:  supinaţia şi abducţia se asociază flexiei şi rotaţiei externe. Experienţa ar trebui refăcută cu manevre mai intense. • Dezvoltarea fetală este caracterizată de răspunsurile reflexe secvenţiale la stimuli exteroceptivi. E. Principiile metodei Kabat sunt următoarele: • Dezvoltarea neuromotorie normală se face în sens cranio-caudal şi proximo – distal.  pronaţia şi abducţia se asociază extensiei și rotaţiei interne. plecând de Ia axioma: ”Creierul ignoră acţiunea proprie rnuschiului.. Efectele asupra circulaţiei de întoarcere venoase . după efleurajele aplicate pe regiunea dorsală. auditivi. el recunoaşte numai mișcarea”. alternativ reciproc. Această vasodilataţie superficială crează senzaţia de creştere a căldurii locale. cu predominanţa flexiei sau extensiei. de intensitate variabilă. • Dezvoltarea comportamentului motor este legată de dezvoltarea receptorilor senzitivi. Fery nu a putut si obiectiveze clar aceast lucru. în scop fiziologic. executate în amplitudini complete de flexie şi extensie.Mjloacele fundamentale ale kinetoterapiei în recuperarea post-fracturi A. diagonal reciproc. Efectele masajului Efectele asupra circulaţiei subcutanate Orice aplicare a masajului asupra pielii este urmată de apariţia. la orizontală și apoi la oblică sau diagonală. în timp ce rotaţia internă se asociază extensiei. vizuali.  extensia pumnului este legată de abducţia umărului  Pivoții digitali se alinează pivoților proximali și distali astfel:  flexia cu adducţia degetelor se asociază flexiei pumnului şi adducției umărului extensia cu abducţia degetelor se asociază extensiei pumnului şi abducției umărului 3. bilateral asimetric.

trebuie cunoscute de asemenea şi eventualele riscuri la care pacientul poate fi expus în timpul unei şedinţe de tratament. Baia de aburi se aplică pe o perioada de maxim 30 minute în funcție de pacient şi scop. ceafă. Contraindicațiile masajului sunt următoarele: – fenomene inflamatoare aflate în faza acută. • durată 10-15 minute folosite în cazul tulburărilor de circulaţie. anemii grave. treptat temperatura crește până la 50 -55º C. Reguli generale de aplicare: obligatoriu se aplică comprese reci pe frunte. Se desfăşoară în aceleaşi condiţii ca baia cu aburi. nisip. Se indică bolnavului să stea pe scaun cu corpul in dulapul special. pentru a ajuta la resorbţia acestora. strechingul și încălzirea principalilor mușchi ale membrelor superioare au efecte benefice asupra creșterii amplitudinii de mişcare articulară. dar nu contraindică aplicarea masajului cu suprafaţă mare de contact pe o suprafaţă mare.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Presiunile alunecate şi cele statice permit creşterea circulaţiei de întoarcere venoasă. S-a aritat prin dopplergrafie influența acestor tehnici pentru favorizarea circulaţiei venoase. realizează accelerarea fluxului de întoarcere limfatic. Termoterapia foloseşte ca factor terapeutic temperatura cu valori cuprinse între 40-8O° C cu medii diferite. apă pentru creşterea sudorației. iar temperatura aerului este . Se aplică comprese reci pe frunte. Baia cu aburi sau căldură umedă poate fi generală sau parţială Baia generală se realizează într-o încăpere sau dulap special. Efectele asupra circulaţiei de întoarcere limfatice Aceste manevre de masaj deosebit de blânde aplicate pe traiectul vaselor limfatice superficiale prin drenaj limfatic manual. în jurul gâtului şi precordial. • peste 15 minute se administrează celor cu obezitate. la cei cu debilitate fizică. diabet zaharat. nu se aplica mai multe proceduri calde pe zi. Termoterapia – Crioterapia 1. hemoragii şi persoane cu vârste de peste 75 ani. Aceste tehnici se efectuează după un protocol special și se aplica în caz de edeme. Pacientul poate fi hidratat cu ceai. La început temperatura cuprinsă între 38-40º C. apă. traumatisme poutraumatice şi reumatice. Durata băilor de aer cald este cuprinsă intre 10-20 minute. pcecordial: se aplică înainte de masă. – procese infecțioase în stadiu evolutiv. Este contraindicată la copii sub 12 ani. Bai de aer cald sau căldură uscată pot fi generale sau parţiale. nămol. sunt urmate de o procedura de răcire. astfel: • durată scurtă 3-5 minute se folosesc ca proceduri pregătitoare de încălzire. El arata o tendinţa spre di nâ nutrea forţei acestor muşchi. Contraindicaţiile generale ale masajului Utilizarea în mod raţional a unei terapii trebuie să se bazeze pe cunoaşterea inovaţiilor. – existenţa echimozelor sugerează aplicarea locală a unor tehnici de mare intensitate. fie de origine limfatică. – pusee inflamatoare reumatismale. fie venoasă. contraidicaţiilor precum şi a limitelor acesteia. Efectele asupra contracţiei musculare Frământatul. fie mixtă. lăsându-se afară doar capul. Efectul este optimal când sunt efetuate într-un ritm lent: 5 secunde cel puţin trebuie să se scurgă între două manevre succesive. băi de soare. aer încălzit. B.

În sauna finlandeză se folosesc pietre încinse care se umezesc cu ½ litri de apă care se evaporă. tendinite.Durata imersiei este de 20-30 minute.arsurî . în combaterea edemului şi a durerii sau în orice inflamație. crește vascozitatea pe structurile conjunctive de colagen. Imersia (scufundarea) unor părţi sau întregul corp în apă. Sauna este urmată de un duș rece cu o durată de aproximativ 10 minute. Indicaţiile crioterapiei în funcţia de efecte: – efectul antispastic . Baia de membre . Aceasta dă senzaţia de caldură umedă care este mai suportabilă Urmează flagelarea tegumentului cu nuiele foarte elastice de mesteacăn. C.3º C cu durată de 4-10 minute. .durere. Sauna se realizează într-o cabină de lemn de brad sau pin cu o suprafață de 10-40 m² . Efecte fiziologice ale curentului galvanic asupra fibrelor nervoase senzitive: – senzaţia înregistrată este în funcţie de creşterea intensităţii curentului aplicat: furnicături . Masaj cu gheaţă .ne indică în otice leziune craniană sau cervicală. – efectul antalgic .Durata masajului cu gheaţă variază între 2 şi 20 de minute. – efectul antiinflamator . dureri musculare. taburet în funcție de segmentul care va fi supus băii de lumină. semicilindru sau hexagon prevăzut cu 40 de becuri de 60 W și un termometru. scade viteza de transmisie a influxului nervos pe nervii motori musculari. . Dacă aceste creşteri şi descreşteri au loc ritmic.produce inhibiţie nervoasă periferică.înţepături .este folosit în dureri fasciculare. în combaterea durerii şi în cazuri de contuzii la sportivi. în toate traumatismele acute în primele 15-20 minute.la infecţii locale acute în primele 24 de ore. ceea ce contribuie la relaxare.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică cuprinsă intre 60-120º C|.temperatura apei 2. afectează dexteritatea – mișcările de fineţe. Sauna este o procedură cu aer foarte uscat la umiditate 2-9 % și temperatura 80-100º C.în general indicat în refacerea circulaţiei. curentul ia forma unei curbe ondulatorii şi se numeşte curent variabil. Băile de lumină se realizează într-un loc amenajat sub formă de cilindru.Tehnicile folosite pot fi: Comprese reci care acţionează prin conducție. scade metabolismul celular și tisular. Intensitatea curentului poate varia crescând de la valoarea zero a intensităţii până la un anumit nivel (curent continuu ascendent) sau descrescând spre zero (curent continuu descendent). 2. Aplicaţiile pot fi sub formă lichidă. Temperatura aerului ajunge până la 60-80º C. în bursite. în contracturi şi spasm muscular. Durata de menţinere a compreseieste de 2-20 minute. solidă sau gazoasă.produce vasoconsuicţie.Temperatura apei sub 4ºC. temperatura apei fiind de 1°C cu bucăţi de gheață în ea. Efectele fiziologice ale recelui: .terrmoterapia sub forma aplicaţiilor scurte de gheață pe tegumentul diferitelor părţi. Are aceleaşi indicaţii şi contraindicaţii ca și baia de aburi dar nu elimini transpiraţia. Crioterapia . Pacientul este aşezat pe un pat. poartă numele de curent galvanic. produce o hiperemie reactivă. aportul de căldură 5 cal/min şi temperatura pielii creşte până la 30-40º C. Pe lângă rolul temperaturii aerului apare şi rolul radiaţiilor infraroşii emise de becuri. Electroterapia Curentnl Galvanic Curentul electric de frecvenţa zero sau curentul continuu.

artrite. acţiune asupra SNV.. stări după degerături sau arsuri. Efecte fiziologice ale ultrasunetului: .realizate prin intermediul SNC cu efect miorelaxant. efecte antiinflamatorii. . dinamogene. hematoame. redori articulare. arterteriopatii periferice obliterante. luxații. hiperemiante. acţiune vasomotorie și metabolică.tulburări circulatorii periferice – acrocianoză. de activare a vascularizației. Asupra fibrelor nervoase motorii: la polul (-) se înregistrează o scădere a pragului de excitaţie înregistrându-se acelaşi fenornen de stirnulare neuromotorie cu creşterea excitabilităţii. Asupra fibrelor vegetative vasomotorii: – vasodilataţie superficială şi profundă. procedee magnetice. procedeul piezoelectric. evitarea regiunilor in care sunt încorporate piese metalice de osteosinteză. Curenţii diadinamici Au ca efecte: fiziologice. Indicaţii generale: – afecţiuni reumatismale: . posturi vicioase. reumatism articular. Mecanisme de producere: procedee mecanice. – la polul (-) se induce fenomenul de stimulare prin depolarizare a celulei şi creşterea excitabiiităţii acesteia. acțiune hiperemiantă. boala varicoasă. întinderi musculare.1000 Hz. entorse. resorbtive. activarea circulaţiei sangvine.analgezice . entorse. descendent. – manifestări articulare: . – acțiune hiperemizantă. alergii la diferite substanţe decelate anamnestic. – afecţiuni reumatice: . trofice. nu se aplică pe regiunea precordială.artroze reactivate.stări posttraumatice: . întârzierea formarii calusului. luxaţii. plăgi. endoproteze sterilele. – eritemuI cutanat. nu se aplică în stări hemoragice locale. – D. reumatism inflamator cronic. – traumatologice: .fracturi recente. leziuni dermatologice. scolioze. tromboze venoase superficiale și profunde.contuzii. – polul (-) aplicat cranial determină un efect stimulant. mialgii.reumatism degenerativ. – polul (+) aplicat cranial determină un efect analgezic. deformări ale piciorului.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică la polul (+) se induce fenomenul de analgezic datorat hiperpolarizării celulei şi scăderii excitabilităţii acesteia. Ultrasunetul Ultrasunetele furnizate de aparatele folosite în fizioterapie au o frecvență cuprinsă între 800 . Indicaţiile curenţilor diadinamici: – aparat locomotor: . Contraindicaţii: fracturi certe sau suspecte. ascendent. Asupra sistemului nervos central: – efectele instalate sunt în funcție de polaritatea aplicată. analgezice. contuzii.

Terapia cu LASER Efecte ale terapiei cu laseri atermici: analgezic. bursite. activarea glandelor sudoripare. miozita calcară posttraumatică. vasodilatație arteriolară și capilară (eritem caloric). tendinite posttraumatice.(cu cât lungimea de undă este mai scurtă. – reumatologice . rupturi musculare. pacienți cu afecțiuni psihice – epilepsii. având lungimi de undă cuprinse între 0. entorse. bactericid. Indicaţii terapeutice ale laserilor atermici: – traumatologice – fracturi.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică E. hematoame musculare. edemanţierea papilelor dermice. spondilită anchilozantă. iradierea tumorilor maligne. de gaze aduse la luminescență prin descărcări electrice. Efecte fiziologice: . Contraindicații: iradierea directă a globilor oculari cu rsic de inducere a retinopatiei degenerative.50 nncrometri. influenţează terminaţiile nervoase cu calmarea consecutivă a nevralgiilor.acţiune calorică . virucid. edem uşor al stratului mucos. tendinite. miorelaxant. stări febrile. creşterea metabolismului local şi îmbunătăţirea troficităţii. sindroame nevrotice. Radiațiile infraroșii (RIR) Sunt denumite şi radiaţii calorice. Mecanism de producere: sunt emise de corpuri incandescente. trofic. creşterea debitului sangvin. .poliartrită reumatoidă. F. antiintlamator. artroze. luxații.76 . infiltraţii leucocitare perivasculare. resorbtiv. cu atât acţiunea calorică este mai profundă).

5 25 25 100 . A.M. Grafic nr. V.C. Tabel nr. Analiza statistică și interpretarea rezultatelor Datele pacienților în urma anamnezei și evaluării sunt prezentate în tabelele de mai jos. S. T.M.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică CAPITOLU IV REZULTATELE STUDIULUI 4. 8 Vârsta 43 35 19 24 44 22 37 25 Sexul M M F M F M F F Tabel nr.E. P.I. 6 – Vârsta și sexul pacienților Nume Pacienți M.1. N. P.M. de cazuri 0 1 3 2 2 8 Procente % 0 12.5 37.49 Total Nr.7 – Incidența fracturilor în funcție de vârstă Grupe de vârstă 0 -9 10 – 19 20 – 29 30 – 39 40 .I.R.

9 Mișcare Flexie Extensie Supinație Pronație Activ 90º 75º 15º 40º Pasiv 90º 80º 20º 45º Tabel nr. 9 .evaluare Flexie activă .Amplitudinea mișcării de flexie activă în articulația pumnului .Amplitudinea de mișcare în articulația pumnului – valori normale Tabel nr.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Grafic nr. 8 .

M. .125 ± 3.E.I.I. A. S.722 Grafic nr.72 Final 68 69 66 70 71 72 72 70 69. MA ± DS Inițial 47 49 50 53 47 53 48 52 49.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Nume pacienți M.M. P. V. 11 Final 80 81 79 82 84 81 85 87 82.531 Flexie pasivă Grafic nr. V.M.R. P. T.E.R.M.C. au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0.375 ± 2. T. 12 În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării flexiei active inițiale și finale pe lotul de pacienți.I.Amplitudinea mișcării de flexie pasivă în articulația pumnului – evaluare Nume pacienți M. P.43657E-07).I.M.875 ± 2. P.75 ± 2.C. A. N. N. 10 .052 Tabel nr.01 (p=1.M. S. MA ± DS Inițial 43 46 47 44 49 51 53 52 48.

11 .M.72 Final 68 69 66 70 71 72 72 70 69.I. T. T.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării flexiei pasive inițiale și finale pe lotul de pacienți.M.I. P. P.052 Tabel nr.E.M.I. S.125 ± 3. V. P.M.375 ± 3.Amplitudinea mișcării de extensie activă în articulația pumnului – evaluare Extensie activă Nume pacienți M. P.75 ± 2. MA ± DS Inițial 43 46 47 44 49 51 53 52 48.625 ± 1.78929E-08). N.846 .461 Final 70 72 70 74 73 75 74 73 72. A.C. S.01(3.R. au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0. Tabel nr. 10 .M.R.E.I.M. N. A. V. MA ± DS Inițial 45 48 49 48 51 53 55 54 50.Amplitudinea mișcării de extensie pasivă în articulația pumnului – evaluare Extensie pasivă Nume pacienți M.C.

T. S. au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0. În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării extensiei pasive pasive inițiale și finale pe lotul de pacienți.125 ± 1. A. N.01 (5.C.29815E-08).M.13 Grafic nr.43657E-07). V. 14 În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării extensiei active pasive inițiale și finale pe lotul de pacienți.511 .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Grafic nr.M. au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0.I.E.I.M. MA ± DS Inițial 9 10 8 9 11 7 10 9 9. P. Tabel 12 .R.Amplitudinea de mișcare în articulația pumnului – evaluare Supinație activă Nume pacienți M. P.01 (1.246 Final 13 14 12 14 15 10 13 13 13 ± 1.

P. Grafic nr.73434E-07).75 ± 1. A.E. P. V.I. 15 . au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0.C.01 (3.01 (5.M.M. MA ± DS Inițial 10 12 11 13 9 14 15 11 11. În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării supinației pasive inițiale și finale pe lotul de pacienți.M. au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Tabel 13 . T. S.24562E-08). N.Amplitudinea de mișcare în articulația pumnului – evaluare Supinație pasivă Nume pacienți M.I.031 Final 16 18 17 19 15 19 20 18 17.669 În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării supinației active inițiale și finale pe lotul de pacienți.R.875 ± 2.

I. 15 . P.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Grafic nr.R. A.Amplitudinea de mișcare în articulația pumnului – evaluare Pronație activă Nume pacienți M.18 Tabel nr. 14 .75 ± 2. S. V.023 Final 34 35 37 36 38 33 33 40 35. MA ± DS Inițial 27 29 32 31 32 26 28 35 30 ± 3. P.Amplitudinea de mișcare în articulația pumnului – evaluare .I.492 Tabel nr.M. 17 Grafic nr.C.M.E. N.M. 16 Grafic nr. T.

01 (3.R.53915E-07).M.M.875 ± 2.25 ± 2. N. 20 . Grafic nr. V.M. au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0. T. A. S. P.01 ( 3.375 Final 39 40 37 41 42 40 43 45 40.I. P.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Pronație pasivă Nume pacienți M.80125E-07).I. MA ± DS Inițial 31 33 30 34 36 32 33 37 33. În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării pronației pasive inițiale și finale pe lotul de pacienți.C. 19 Grafic nr. au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0.474 În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării pronației active inițiale și finale pe lotul de pacienți.E.

M. 23 .M. V.R. MA ± DS Inițial 1 2 0 1 2 3 1 2 1.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Grafic nr.375 ± 1.I. N. T.M. S.925 Final 3 4 2 3 4 5 2 4 3. P. 22 Nume Pacienți M.C. P.I.E.5 ± 0. 21 Grafic nr. A.16 – Scor testing muscular Grafic nr.06 Tabel nr.

flexie-extensie și prono-supinație. 24 Grafic nr. 25 Interpretarea rezultatelor Valorile lui p în urma aplicării testului Student au fost interpretate după cum urmează: ➢ ➢ ➢ ➢ p>0. respectiv radiusul și ulna. la toți cei 8 pacienți evaluați. de la prima evaluare efectuată. Ceea ce ne arată concret acest lucru este interpretarea comparativă a parametrilor de mobilizare.01 valori foarte semnificative p<0. Astfel.01 (1. au fost influențate semnificativ.05 valori nesemnificative statistic p<0. în sensul îmbunătățirii acestora.05 valori semnificative statistic p<0. supinație. statistic vorbind. pronație active și pasive și bilanțul articular au crescut considerabil obținând în fiecare caz creșteri foarte semnificative statistic (p˂0. extensie.40517E-06). Grafic nr.001 valori extrem de semnificative Valorile amplitudinii de mișcare a articulațiilor în alcătuirea cărora intră oasele antebrațului.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării bilanțului muscular inițial și final pe lotul de pacienți. au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0. din cele două evaluări efectuate. amplitudinea mișcărilor de flexie.01) în urma testului Student efectuat. în decursul celor 7 luni de recuperare de specialitate. . Acelați lucru se poate observa în urma rezultatelor obținute și în cazul evaluării amplitudinii mișcărilor de prono-supinație.

5% a amplitudinii de mișcare din extensia activă. acesta a fost și el influențat considerabil obtinânduse o ameliorare simțitoare în legătura cu forța musculară. .83% a amplitudinii de mișcare din supinația activă. Recuperarea posttraumatică post-fracturi are la bază elementul principal al kinetoterapiei și anume mobilizarea. Rezultatele recuperării depind de factori obiectivi.2. a rezultatelor obținute în cele două etape de evaluare s-a putut observa: . . Astfel. am constatat că majoritatea cazurilor de fractură de la nivelul antebrațului sunt cauzate în principal prin cădere și apoi în urma accidentelor rutiere.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Calculând MA% (media aritmetică procentuală).22% a amplitudinii de mișcare din flexia activă. de mijloacele și metodele folosite. capacitatea bilologică a acestuia de regenerare precum și de factori subiectivi: cooperarea pacientului. . programul de recuperare kinetoterapeutic nu este unul standard și asta datorită marii variabilități a etiologiei.o imbunătățire cu 25. Concluzii și recomandări Pe baza rezultatelor obținute în urma anamnezei efectuate. folosindu-ne din nou de MA% s-a constatat o creștere a forței musculare raportată la cele două evaluări. cu 37. Deși fracturile de antebraț par să contureze un tablou clinic asemănător la toți pacienții. la care se adaugă mijloacele specifice utilizate în kinetoterapie. a sediului lezional și bineînțeles a asocierii acestor factori reprezentativi.Toate acestea facilitează atingerea unor obiective bien stabilite în recuperarea post-fracturi. . cum ar fi: gravitatea fracturii. 4.5% .37% a amplitudinii de mișcare din supinația activă. vârsta pacientului. permite o recuperare adecvată cu rezultate apărute într-un timp cât mai scurt. Întocmirea unui program de recuperare strict individualizat pentru fiecare pacient.o imbunătățire cu 37.o îmbunătățire cu 35.o imbunătățire cu 14. În ceea ce privește bilanțul muscular. conștiinciozitatea și punctualitatea în efectuarea tratamentului.

ALBU ADRIANA . 4. Oradea. . 2. București.” Noțiuni de semiologie medicală pentru kinetoterapeuți”. .” Medicină sportivă aplicată”.” Tehnici de bază în kinetoterapie”. București. . 1998. DRAGAN I. Editura AXA. FLORA D. București. 6. Editura Editis. 2002. CHIRIAC M.” Fiziokinetoterapia și recuperarea medicală ”. HĂULICĂ I.” Kinetologie medicală”. 7. ALBU CT. 1999. 8.” Fizilolofie umană”. Editura Art Design. 2000. bucurești. DRAGAN I. București. . Editura medicală. 3. Editura medicală. 9.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică BIBLIOGRAFIE 1.” Testarea manuală a forței musculare”. Editura Universității din Oradea. 2002.”Kinetoterapia pasivă ”. București.” Medicină sportivă”. 2002. Iași. Editura Universității din Oradea. Editura medicală. . . 5. .. 2002. . Editura Poliroma. CORDUN M. 1994. ISPAS C. KISS J. 1996. .

” Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor”. . 11. 18. Editura Didactică și Pedagogică.” Cranial neuroimaging and clinical anatomy ”. Editura logos. 15. Editura medicală. București. Cluj-Napoca. . crioterapie. 14. 16. Bacău. București.” Kinetoterapia în recuperarea funcțională a aparatului locomotor ”. KRETSCHMANN H. Germany. Editura Stutgard Thieml. 24. . Editura Universității din Oradea. VLĂDUȚU P.” Metode speciale de masaj ”.” Ortopedie traumatologie practică ”. București. SBENGHE T. PANAIT GH. . 2002. PASZTAI ANDREEA . Editura plumb.. masaj medical clasic. 2004. .” Anatomia omului . PASZTAI ELISABETA. aparatului . KNOLL MARGARET. București. Editura medicală universitară Iuliu Hațieganu.V.” Masajul terapeutic ”. PÂRVULESCU N. PASZTAI Z. 2001. 13. Bacău.” Kinetoterapia în recuperarea funcţională posttraumatică a locomotor ”. Editura medicală. 20. Hobler-Harper Book. II – Osteologie și miologie ”. București. 1998.” Fizioterapie – proceduri de hidrotermoterapie.” Semiologie și noțiuni de patologie medicală ”. masaj tegumentar ”. 2001. 19. decontracturare folosite în kinetoterapie ”. WEMIRICH V. 2002. Editura Plumb. T. . 2002. 2001. .” Kinesiologie. .. 2001. Editura Universităţii din Oradea. PAPILIAN V. 1981. . 23. București. KRAUSZ L. Editura medicală. 21.” Fiziokinetoterapie – pe baze fiziopatologice ”. 1969. Editura Publistar.. Editura medicală. RĂDULESCU A. .” Terapii-tehnici-metode complementare de relaxare. 1987. 2001.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică 10.Știința mișcării ”. Craiova. ZOLTAN P. 2006.” Kinetologie profilactică terapeutică și de recuperare ”. KRAUSZ L. Galați. PASZTAI Z. 12. 22. 2002. .. . 17. SBENGHE T. . MÂRZA D. MÂRZA D. Editura Sitech. VASS DOROTHY . SBENGHE T.vol.” Proprioceptive neuromuscular facilitation ”.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful