P. 1
Defectologie Si Logopedie - E[1]. Verza

Defectologie Si Logopedie - E[1]. Verza

|Views: 180|Likes:
Published by Anda Bacanu

More info:

Published by: Anda Bacanu on Jan 08, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/26/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI ŞTIIN ELE EDUCATIEI

DEFECTOLOGIE ŞI LOGOPEDIE
MODULELE I, II ŞI III

Conf. univ. Dr. Florin Emil Verza

Editura Credis

2007
1

MODULUL 1

Con inutul şi sfera defectologiei şi logopediei Specificul deficien elor de intelect/mintale

Unitatea de învă are nr. 1 Con inutul şi dezvoltarea defectologiei şi logopediei

Unitatea de învă are nr. 2 Deficien ele de intelect/mintale

2

Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie

Unitatea de învă are nr. 1 Con inutul şi sfera defectologiei şi logopediei; Specificul deficien elor de intelect/mintale.
CUPRINS: • Con inutul şi dezvoltarea defectologiei şi logopediei; • Delimitări conceptuale; • Metodele defectologiei şi logopediei ;

Scopurile:
• • • să se în eleagă domeniul şi obiectul de studiu al defectologiei şi logopediei; să se constituie o viziune de ansamblu asupra evolu iei în timp a domeniului ; să se conştientizeze importan a adaptării metodelor de lucru la specificul acestor persoane cu cerin e educative speciale.

Obiective
La finalul acestei unită i, studen ii vor fi capabili să: • eviden ieze sarcinile specifice şi precise ale defectologiei şi logopediei; • să în eleagă locul defectologiei şi logopediei în cadrul celorlalte ştiin e psiho-pedagogice; • să dezvolte competen e în a urmării rela iile dintre factorii determinan i în dezvoltarea defectologiei şi logopediei;

3

Demersurile specializate din practica şcolară a învă ământului special şi integrat au determinat adoptarea de programe şi manuale care să răspundă 4 . aşadar. pg. Rezultă. În urma cercetărilor şi studiilor aprofundate a devenit posibilă elaborarea de programe corectiv-recuperative specifice fiecărei categorii de deficien ă adaptate la gravitatea acesteia. Prin urmare.3) : “Psihopedagogia specială sau defectologia este ştiin a psihopedagogică ce se ocupă de persoanele handicapate. la vârsta subiectului. S-a acreditat ideea că diferen ele psihofizice dintre copii şi modalită ile specifice de activitate determină adoptarea ierarhică şi diferen ială a educa iei şi interven iilor care să valorifice maximal poten ialul uman restant. că nu pot fi utilizate în procesul instructiv-educvativ aceleaşi metode şi tehnici din şcoala de masa (obişnuită) pentru că ritmul şi specificul activită ii psihice impune o metodologie adaptată la particularită ile copiilor cu diferite tulburări de dezvoltare. în vederea adoptării unor strategii eficiente pentru sporirea influentelor procesului instructiv-educativ. În acest context s-au constituit noi domenii ce au trecut de la latura teoretica la accentuarea caracterului aplicativ bazat pe nevoia de cunoastere a copilului şi de evaluare a capacita ilor psihice. Ca atare. sinonim psihopedagogia specială.1 Con inutul şi dezvoltarea defectologiei şi logopediei. Subliniem defini ia modernă dată domeniului de către Emil Verza (1998. De altfel. instruc ia şi educa ia trebuie să se subordoneze scopului corectiv-recuperativ şi integrativ socio-profesional.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie 1. se consideră că orice fiin ă umană poate fi supusă unui proces pozitiv de influen are. de studiul particularită ilor psihice. Pe acest fundal s-au diversificat noi domenii ale defectologiei şi logopediei care ulterior au căpătat o extindere şi dezvoltare semnificativă cu referire la întreaga problematică a tuturor categoriilor de indivizi plasati la extremele “normalită ii”. Constituirea ca ştiin ă a defectologiei şi logopediei trebuie în eleasa în rela ie cu evolu ia ştiin elor psihologice şi pedagogice care au cunoscut un avânt seminificativ în a doua jumatate a secolului XIX şi prima parte a secolului trecut. la forma de manifestare. depăşeşte cadrul teoretic şi are profunde implica ii practicaplicative în care educa ia. recuperarea şi integrarea se constituie ca activită i de interven ie specială care să conducă la dezvoltarea de comportamente şi disponibilită i ce facilitează adaptarea şi inser ia socială. de evolu ia şi dezvoltarea lor psihică. iar pentru copiii cu dizabilita i. şi în ara noastră a fost elaborat un curriculum specific pentru învă ământul special şi seturi de tehnici corectivrecuperative ce şi-au dovedit eficien a de-a lungul timpului. la posibilită ile de compensare şi dezvoltare a structurilor psihice. defectologia şi logopedia. de instruc ia şi educa ia lor. de modalită ile corectiv-recuperative pentru valorificarea poten ialului uman existent şi formarea personalită ii acestora în vederea integrării socio-profesionale cât mai adecvate”. instruc ia.

Domeniul defectologiei şi logopediei s-a dezvoltat in rela ie cu progresele însemnate înregistrate de nivelul unor ştiinte adiacente precum biologia. tiflopsihologia (psihologia deficen ilor de văz) şi tiflopedagogia (pedagogia deficen ilor de văz) care sunt axate pe studiul activită ii psihice şi a optimizării procesului instructiv-educativ a deficen ilor de vedere. pe bună dreptate. De subliniat ca la extremele normalită ii se plasează şi persoanele cu disponibilită i superioare în dezvoltare. a psihodiagnozei şi evaluării personalită ii deficen ilor de intelect.handicapa ii fizic) care se ocupă de problematica psihopedagogică şi pedagogică a deficen ilor locomotor şi psihopedagogia specială a deficen ilor de comportament ce vizează cunoaşterea structurilor psihice a persoanelor deviante comportamental şi implementarea unor programe de restabilire a comportamentelor adaptativ-integrative. În recentele preocupări ale unor specialişti din domeniul psihopedagogiei speciale. Defectologia şi logopedia. surdopsihologia (psihologia deficen ilor de auz) şi surdopedagogia (pedagogia deficen ilor de auz) prin intermediul cărora se pune în eviden ă problematica psihologică şi pedagogică a deficen ilor de auz. somatopedia (psihopedagogia deficen ilor neuromotori . supradota ii. din perspective diferite.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie obiectivelor respective şi să contribuie la sporirea eficien ei pregătirii subiec ilor pentru via a socială. În acelaşi context. medicina. logopedia centrată pe studiul limbajului şi a inatverten elor sale. pe prevenirea şi terapia tulburărilor de limbaj. se remarcă. aspectele de specificitate care facilitează dezvoltarea psihică şi fizică de excep ie şi care se ridică peste media obişnuită a majorită ii oamenilor 5 . a facut posibilă colaborarea interdisciplinară a specialiştilor pe direc ia terapiei şi educa iei a diferitelor categorii de persoane aflate în dificultate. sunt centrate pe analiza omului “normal”. a optimizării procesului instructiv-educativ şi de mânuire a metodologiei corectiv-recuperative pentru pregătirea acestora în vederea integrării lor în via a socială. s-a dezvoltat în principal prin delimitarea preocupărilor la problematica psihologică şi pedagogică a persoanelor cu dificultă i în dezvoltare într-un palier sau altul al activită ii psihice sau fizice. o tendin ă din ce în ce mai accentuată de a include în problematica preocupărilor speciale. lingvistica şi mai ales psihologia şi pedagogia etc. talenta ii. fiziologia. În cadrul defectologiei şi logopediei au apărut noi subramuri fundamentate ştiin ific ca: oligofrenopsihologia (psihologia deficen ilor de intelect) şi oligofrenopedagogia (pedagogia deficen ilor de intelect) ce se centrează pe studiul activită ii psihice. Aceste persoane nu au fost studiate sistematic ci doar amintite cu ocazia referin elor la performan ele lor în diferitele domenii de activitate. dar nu se pot lipsi de exemplificări a unor cazuri sau a unor caracteristici din activitatea psihică a persoanelor ce se plasează la extremită ile normalită ii tocmai pentru a contura cu mai multă exactitate aspectele comune şi de referin ă generală. din perspectiva psihologică şi pedagogică. excep ionalii. psihologia şi pedagogia.

o capacitate deosebită într-o anumită ramură de activitate”. chiar dacă acesta este numai aproximativ precizat. Este necesar să facem mai întâi o distinc ie între termeni ca talent. Pe de alta parte. Ca însuşire a personalită ii unor anumi i indivizi. au acelaşi sens şi semnifica ie date de modul în care unii autori concep mai larg şi cu o tendin ă mai mare de generalizare a problematicii caracteristice domeniului comparativ cu al i specialişti care adoptă un punct de vedere mai riguros. Pentru a putea fi apreciate. una particulară. se înscrie printre ştiin ele care vehiculeaza o terminologie extrem de variată şi adeseori. supradotare. la modul cum se apreciază pe sine şi pe al ii. disputată de specialişti. la modul în care reuşesc să se adapteze şi să se integreze în via a social-profesională. 6 . În acest context. la modul de rela ionare cu cei din jur. o semnifica ie generală ce ia în considerare întreaga dezvoltare psihofizică a persoanei în care se apreciază starea de sănătate. precocitate. iar pe de altă parte. Importante în acest sens sunt manifestările unor condi ii cum ar fi: un mediu “favorizant” alături de rolul deosebit al întâmplării şi al şanselor. interactive etc. care circumscrie o trăsătură sau un grup de însuşiri (fizice. terminologia folosită este raportată frecvent la conceptul de normalitate. persoanele respective sunt raportate la grupuri de aceeaşi vârstă şi cu acelaşi standard cultural. însă nu to i aceştia vor ajunge într-adevăr genii.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie 1. talentul presupune o combina ie fericită de aptitudini şi atitudini ce duc la o creativitate deosebită bazată pe valorificarea plenară a disponibilită ilor naturale ale organismului ce poate genera calitatea de geniu. Termenului respectiv i se acordă pe de o parte . Ursula Şchiopu (1997) considera geniul ca fiind o “denumire ce se dă persoanelor ce posedă într-un mod deosebit şi extrem abilită i creative şi dota ie pregnantă ce se exprimă prin modalită i originale deosebite”. la tipul de activitate exercitat. la rezultatele ob inute în diferitele activită i. Defini ie: Prin talent în elegem capacitatea de a îmbina poten ialită ile unei persoane cu scopul de a avea un efect şi o finalitate creativă. este faptul că sunt mul i oameni cu poten ial de geniu.) de o calitate relativ bună. Emil Verza (1998) considera talentul ca fiind o “aptitudine naturală într-un anumit domeniu. Sunt considerate ca fiind normale acele persoane care au o dezvoltare medie şi manifestă capacită i de adaptare echilibrată la condi iile mediului înconjurător. Aceasta provine din marea diversitate a persoanelor ce fac obiectul de studiu şi din metodologia interven iilor psihopedagogice menite să depăşească câmpul îngust al interpretării unor fenomene limitate la particularită ii de conjuctură. Ceea ce putem spune că este interesant aici. o serie de termeni. aparent diferi i. senzoriale.2 Delimitări conceptuale Defectologia şi logopedia (psihopedagogia specială). geniu. caracteriale.

ca şi la cei cu abateri comportamentale. peste o anumită toleran ă. deoarece este dificil de evaluat astfel de capacită i. anormalitatea are o încărcătură predominant negativă. Ca atare. cât şi social etichetarea copiilor cu termenul de supranormali. dată fiind puterea sa creatoare şi valoarea muncii sale. A fi geniu nu înseamnă neapărat a fi o personalitate echilibrată capabilă de adaptabilitate superioară la mediu şi la cei din jur. izola i. 7 . ca şi cele ce duc la stagnări sau regrese. educa ia specială şi adaptată capacită iilor deosebite ale acestor persoane. În accep iunea cotidiană. Conform acestei defini ii deducem că un geniu poate fi observat abia după trista sa dispari ie. la cei care se află în stare critică din punct de vedere senzorial. se subsumează conceptului de anormalitate. Astfel. persistentă încredere şi for a de caracter. puternice trăsături de personalitate ca abilită i naturale. Dar şi acest concept nemul umeşte prin caracterul său prea general şi. După F. ca şi primul. atât în plan psihologic. iar cei ce intră sub această inciden ă pot deveni infatua i. inadaptabili. De asemenea este foarte importantă şansa temporalită tii şi spa ialită ii. la bolnavii psihici. anormalitatea are un con inut larg şi se referă la to i indivizii cu insuficien e sau retard în dezvoltare. Abaterile de la acestea. pierderea sa fiind dureros resim ită de partea cea mai inteligentă a na iunii”.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie Am pus cuvântul “favorizant” în ghilimele deoarece noi considerăm că nu înseamnă favorabil întotdeauna pentru un poten ial geniu să beneficieze de condi ii optime în ceea ce priveşte hrana . un nou concept care să-i definească? Prin precocitate în elegem capacitatea de a manifesta aptitudini într-unul sau mai multe domenii încă de timpuriu înainte ca ele să se manifeste în mod obişnuit la ceilal i oameni. are o semnifica ie negativă în planul auditiv cu toate acestea. ocupă pozi ia de un om la un milion de al i oameni. O serie de autori aten ionează asupra riscului. caracteristicile diferitelor categorii de deficien i. Pe baza acestei interpretări. locomotor. suportul material. Se ştie însă că au fost şi cazuri (foarte rar cei drept) în care au fost descoperite în timpul vie ii acestora. greută i financiare. Precocitatea este deci şi una din posibilele calită i ale unui om talentat sau ale unui geniu. au fost orfani de un părinte etc. Galton (LAROUSSE) “geniul este acela care. egoişti. sunt considerate anormale. un coeficient de inteligen ă ridicat. cum sunt delicven ii şi caracterialii. el este folosit frecvent pentru to i indivizii care au o evolu ie negativă sau pentru cei care necesită condi ii speciale cu caracter educativ-recuperativ în vederea inser iei sociale şi care nu pot răspunde optim unor cerin e legate de activitate. de limbaj sau de intelect. Conform multor statistici nenumărate genii s-au “ridicat” din condi ii uneori mizere. De altfel şi acestea din urmă în majoritatea cazurilor nu sunt capabili să în eleagă şi să accepte aceste personalită i contradictorii care sunt geniile. negative sau pozitive. capricioşi. Oare aceşti oameni să fie mai presus decât geniile şi să necesite o nouă denumire. conceptul de anormalitate este frecvent înlocuit de cel de subnormalitate.

În abordarea problematicii persoanelor îndreptă ite să primească din partea statului asisten ă recuperatorie şi protec ie socială. În mod obişnuit. Totuşi. dificultă ile de adaptare la mediu şi ia în considerare şi stările critice ce apar prin educa ie deficitară.m. 1998). “persoană cu deficien e”. În ultimii ani este tot mai des folosit termenul de persoana cu dizabilită i menit să-I cuprindă pe to i cei cu tulburări de dezvoltare şi adaptare. subnormalitatea este sinonimă cu deficien a şi se apreciază că defineşte cu mai mare exactitate pierderea sau deficitul unor func ii ori chiar a unui organ ce defavorizează desfăşurarea activită ii. “persoană exclusă”. Trebuie subliniat în acelaşi timp că. săraci. întârzia i. fapt ce îi conferă acestui termen un caracter de maximă generalitate şi imprecizie.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie s. 8 . fără a exclude asemenea destructurări. deficien a se referă la afectiunea fizică sau organică ce determină o stare critică în plan psihologic. care se găsesc sporatic în unele lucrări şi au un în eles sinonim cu conceptul de deficien ă. inadaptările. Trebuie. Această tendin ă a fost mai pronun ată în Anglia şi în ările Nordice ale Europei. intârzierile. condi iile de mediu ce defavorizează evolu ia normală. “persoană handicapată”. “persoană deviantă”. în egală măsură şi persoanelor care manifestă capacită i deosebite pentru un domeniu ori altul de activitate ca şi acelora care prezintă diferite dificultă i într-un plan sau altul. “persoană cu invaliditate”.a. perturbările func ionale sau destructurarea lor. “persoană cu maladie cronică”. sintagma “persoană în dificultate” este mai preferată de unii autori în detrimentul sintagmelor aflate deja în circula ie curentă cum ar fi: “persoană inadaptată”. Un astfel de caracter o au şi termenii de “persoană cu nevoi speciale” sau “persoană cu cerin e speciale”. “persoană infirmă”. accentuează consecin ele. iar handicapul. tulburare etc.d. bătrâni). “persoană cu incapacită i”. înapoia i. (E. însă solu ia propusă nu s-a putut impune. Imprecizia este evidentă şi cuprinde o gamă prea variată de manifestări ce sunt sugerate de con inutul termenului. Verza. obişnuin ele şi comportamentele neadaptative. Cu o frecven ă mult mai mică este folosit termenul excep ie sau excep ional ce se aplică. strict ştiin ific. O situa ie similară se refera şi la termenii de retarda i. retardurile şi priva iunea temporară de o func ie etc. dificili sau cu dificultă i. “persoană anormală”. şi acest termen are o rezonan ă traumatizantă. Termenul “persoane în dificultate” este preferat şi datorită faptului că-i include pe to i ceilal i dar şi pentru faptul că poate acoperi totalitatea categoriilor de persoane cu acces la sistemul protec iei şi asisten ei sociale (inclusiv şomeri. fapt pentru care conceptul de handicap este folosit frecvent. neadapta i sau inadapta i. subliniat că există o categorie de copii ce manifestă posibilită i şi disponibilită i psihofizice care necesită condi ii deosebite pentru valorificarea lor maximală şi care au nevoie de stimulare şi interven ie calificată pentru a valorifica din plin capacită ile ce le au. desigur. deşi men ine afirmarea deficitului.

sub formă de protocoale.a. subiectul să nu ştie că este observat în mod special. să se apeleze la mijloacele tehnice de înregistrare (casetofoane.) Este recomandat ca.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie 1. Spre exemplu. Sunt implicate şi alte metode specifice unor domenii convergente sau de intersec ie cu sfera preocupărilor psihopedagogiei speciale cum ar fi sociologia. iar la deficien ii motor şi de comportament se utilizează metode şi tehnici combinate. Care are ca scop culegerea unor date cu privire la comportamentul subiec ilor. Experimentul Are două variante: natural şi de laborator. asisten a socială etc. medicina. cercetătorul trebuie să-şi fixeze dinainte cadrul în care se desfăşoară observa ia. pentru a-l feri de impactul cu unele modălitati neobişnuite de activitate şi de elaborare a răspunsurilor la variabile neprevăzute. acumularea de cunoştin e şi de experien e recuperative pentru inser ia socio-profesională. în egală măsură. caracteristicile şi evolu ia lor psihică. de învă are. scopul urmărit şi să-şi noteze. de metodele acestor ştiin e raportatela tipul de deficien ă studiat. Astfel. datele rezultate pe care să le prelucreze ulterior. În mod succint ne vom referi la metodele ce sunt folosite în mod frecvent atât pentru studiul vie ii psihice cât şi pentru cunoaşterea subiec ilor respectivi. Metodele defectologiei şi logopediei Defectologia şi logopedia – ca ştiin ă de grani ă între psihologie şi pedagogie – se foloseşte. pentru deficien ii de vedere se vor evita metodele care se bazează exclusiv pe stimuli vizuali. la intervale de timp şi momemnte diferite. pentru deficien ii de auz. Pe cât este posibil. Experimentul natural se desfăşoară prin introducerea unor stimuli suplimentari în activitatea derulată de subiect. prezen a unor deficien e asociate s. formarea deprinderilor de activitate şi a aptitudinilor intelectuale. metodele bazate pe probe nonverbale şi pe studiul unor comportamente practic-ac ionale pot duce la surprinderea pertinentă a caracteristicilor activită ii verbale. la care se solicită răspuns. experimentul psihopedagogic răspunde acestor cerin e şi îşi dovedeşte utilitatea mai cu seamă în procesul instructiv-educativ. pentru a fi cât mai eficientă. la o 9 . Observa ia are avantajul de a permite studiul subiectului în condi iile normale (obişnuite) de activitate şi evită situa iile artificiale. Dar. gravitatea acestuia. sau prin organizarea unor activită i (ludice. pentru cei cu dificultă i de vorbire. de formare a deprinderilor practice) în care apar variabile diferite ce îl pun pe subiect în situa ii deosebite.6. camere de luat vederi etc. când se pot preda unele cunoştin e şi prin metode mai pu in obişnuite pentru a le verifica eficien a sau prin introducerea unor concepte abstracte. Observa ia. Pentru a imprima o cât mai mare veridicitate datelor ob inute. observarea subiec ilor trebuie să se facă în situa ii şi activităti diferite.

Pentru unele categorii de deficien i. Spre exemplu testele proiective sau cele cu un înalt grad de complexitate nu se recomanda in tulburările de dezvoltare ale intelectului. Aceste 10 . Conversa ia Deşi aceasta se desfasoară cu dificultate la unele categorii de deficien i. limbajul verbal. la stadiul formării deprinderilor şi obisnuin elor in diferite forme de activitate. subiectul este pus într-o situa ie artificială ce poate provoca suspiciuni şi dificultă i de adaptare. Pentru a evita erorile este indicat ca rezultatele ob inute să fie corelate cu cele ob inute prin alte mijloace sau procedee.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie anumită disciplină. deoarece unele depăşesc atât nivelul de în elegere. Trebuie să subliniem faptul că nu toate testele ce se aplică la persoanele normale pot fi utilizate şi la deficien i. experimentul de laborator imprimă o notă de precizie mai mare pentru că. aşa cum îi spune numele. ceea ce presupune o oarecare capacitate de a utiliza simboluri verbale. Prin aceste caracteristici. Unele din acestea se pot aplica colectiv iar altele. înso it de un material ilustrativ adecvat care să stimuleze în elegerea şi verbalizarea. pentru deficien ii de intelect s. Analiza produselor activita ii Se raportează la nivelul de pregatire al subiec ilor. cât şi capacitatea de a elabora răspunsuri apropiate de cerin ele probei. experimentul natural este mai apropiat de oserva ie căci. Există şi un inconvenient legat de faptul că. aceasta implică şi culegerea datelor despre subiect.a. Testele Au o mare răspândire şi ele se împart cu verbale şi neverbale. prezintă avantajul că ei nu pot simula sau masca unele comportamente. se realizează în laboratoare dotate cu aparatură specială de creare a unui cadru stimulativ şi de înregistrare a reac iilor subiectului. sunt mai sinceri şi manifestă o tendin ă accentuată de a răspunde cerin elor de elaborare a răspunsurilor. individual si sunt adaptate la nivelul vârstei. testele neverbale. o func ie sau un proces psihic şi nu ansamblul psihismului uman. Pentru o eficientă conversa ie trebuie să se creeze şi un cadru adecvat (relaxat şi atractiv) desfăşurării ei.m.d). cum sunt surdomu ii. cei cu deficit sever de intelect. sunt singurele edificatoare. Acesta este motivul pentru care mul i specialişti au elaborat sau adaptat teste specifice condi iei handicapului. testele vizează o însusire. bazate pe simboluri imagistice sau pe ansamblări de obiecte. pentru a vedea în ce măsură copiii le în eleg şi au posibilitatea să le integreze în sisteme operative ale muncii intelectuale. Testele verbale operează cu cuvinte şi cifre. Important este să se folosească un limbaj adecvat nivelului de în elegere şi o formă ce poate fi receptată de subiec i (limbajul gestual şi al dactilemelor pentru surdomu i. În general. În schimb. Sunt de preferat probele etalonate sau standardizate. la metodologia corectiv-recuperativă adaptată în educa ia specială.

cu rudele. Analiza i con inutul şi sfera defectologiei şi logopediei şi eviden ia i importan a teoretică şi practică a preocupărilor ştiin ifice în domeniul respectiv. Edificatoare pentru cunoaştere sunt şi rezultatele muncii practice. Întrbări/probleme de autoevaluare : 1. Pe baza anamnezei se pot marca traseele mai importante în dezvoltarea şi regresul subiectului. Descrie i metodele şi analiza i specificul acestora în defectologie şi logopedie. În realizarea acestei forme vor avea loc discu ii cu parintii. caracteristicile favorabile sau mai putin favorabile de mediu. dar le-am re inut pe cele mai eficiente şi cu o întrebuin are mai frecventă. În cadrul analizei de caz se iau in considera ie toate datele personale ale subiectului.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie produse ale activita ii pot constituii nu numai mijloacele de cunoaştere. dar si de psihodiagnoză (este şi cazul desenului. Fireşte că sunt şi alte metode folosite în defectologie şi logopedie. cu cei din anturajul subiectului şi evident. ajungând la eviden ierea principalelor caracteristici psihice şi terminând cu creionarea profilului psihologic în care să se stabilească diagnosticul şi prognosticul evolu iei probabile pe scurtă şi lungă durată. Exerci iu Enumera i unele mijloace posibile de interven ie în vederea optimizării procesului instructivrecuperativ şi imagina i-vă un model optim ce poate fi aplicat cu rezultate pozitive la nivelul unei categorii de deficien ă. Pe baza acestora se poate efectua analiza de caz. pentru studiul evolutiei subiectului si al episoadelor mai importante din via a sa. acolo unde este cazul. 2. se iau in considerare propriile sale relatări. 3. De remarcat că în multe studiii se apelează la metode diferite sau la o combinare a acestora pentru a putea cuprinde complexitatea unor fenomene psihice. începând de la cele familiale şi de etiologie. ce se realizează prin studiul subiectului cu ajutorul mai multor probe şi prin observarea comportamentului în diverse ipostaze. Delimita i principalele concepte cu care se operează în defectologie şi logopedie. Anamneza Este deosebit de importantă pentru stabilirea momentului producerii deficien ei şi a cauzelor acesteia. 11 . al produsului grafic in general).

(pg. (pg.. ED.„DEFICIEN Ă.ŞTIIN Ă ŞI TEHNICĂ.„DICTIONAR DE PSIHOLOGIE – ED. 5.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”.„PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ”. 2. ED. (pg. PRO-HUMANITATE. N. BUCUREŞTI. CHIŞINĂU. (pg. 1998.„COPIII SUPRADOTA I”. 1996 LAROUSSE”. E.. 7 – 41) 12 . 139) BUCURESTI. . AURELIA. Pro Humanitas.. PONTOS. E. UNIVERS ENCICLOPEDIC..Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie Bibliografie minimală: 1. INCAPACITATE. 2002. ED. ED. 1997. HANDICAP”. BUCUREŞTI. JIGĂU M. VERZA.F. Ed. 3. 2000 VERZA E. 3 – 22) VERZA E.11 – 127) SILLAMY.„PSIHOLOGIA VÂRSTELOR”..D.“ISTORIA PSIHOPEDAGOGIEI SPECIALE – MANUAL – CRESTOMA IE. . 7. BUCUREŞTI.. BUCUREŞTI. 4.F. E. 6. VERZA. 2003 RUSU C-TIN ŞI COLAB. FUNDA IEI HUMANITAS. 1994 RACU-ROŞCA...P.

să se în eleagă posibilită ile de integrare socio-profesională a persoanelor cu deficien ă de intelect în func ie de gravitatea şi complexitatea manifestărilor acestora. • Trăsături de specificitate ale deficien ilor de intelect . studen ii vor avea următoarele competen e: • • • • în elegerea conceptului de deficien ă de intelect şi evolu acestuia în timp. conştientizarea ac iunii factorilor de diferite tipuri asupra structurii biopsihice şi influen a nocivă a acestora. pentru a se putea opera ulterior cu no iunile respective. operarea cu conceptele specifice ce derivă din no iunea de deficien ă de intelect. Obiective La finalul unită ii. • Sindroamele deficien ei de intelect . • Deficien a mintală de gradul II. • Deficien a mintală de gradul III.Deficien a de intelect/mintală Unitatea Nr. • Clasificarea deficien ei de intelect. 2 SPECIFICUL DEFICIEN ELOR DE INTELECT/MINTALE CUPRINS : • Con inut şi perspectivă în cunoaşterea deficien ei de intelect. cunoaşterea simptomatologiei aferente deficien ei de intelect. • Etiologie şi modificare in structura biopsihică. Scopurile unită ii • • să se formeze o imagine unitară asupra deficien ei de intelect . • Deficien a mintală de gradul I. în func ie de gradul acesteia. 13 .

Astfel. Este de re inut faptul că în demersul integrării sociale şi profesionale a persoanelor apar inând diferitelor categorii de deficien ă este necesară formularea unor programe educa ional . copiii normali mai mici ca vârstă cronologică şi de aceeaşi vârstă mintală. Pentru a analiza oricare dintre categoriile de deficien i în vederea surprinderii caracteristicilor generale şi definitorii. subnormalitate mintală denumesc marea categorie a deficien ilor de intelect. 1979. termeni ca: deficien a mintală. Cele mai grave cazuri se datorează unui deficit de dezvoltare ale cărui cauze sunt cel mai des ignorate. debilitate mintală. “întârziere” sugerează o eventuală revenire la starea normală iar al ii ca “oligofrenie” şi “encefalopatie infantilă” au un pronun at caracter medical punând accent pe afec iunile structurii nervoase. vârsta cronologică şi vârsta mintală. 14 . Pentru contextul în care se desfăşoară interven ia noastră este necesar să amintim una din cele mai acceptate defini ii a stării de handicap de intelect şi anume cea a psihologului Rene Zazzo: Defini ie: “debilitatea mintală este prima zonă a insuficien ei mintale – insuficien ă relativă la exigen ele societă ii. exigen i variabile de la o societate la alta. Deficien ele de inteligen ă au fost denumite şi “primare” sau “idiopatice” adică cele care pot fi puse pe seama leziunilor cerebrale. Testele de inteligen ă indică faptul că în unele zone 5-7% din numărul total al copiilor au un coeficient de inteligen ă sub 70% ceea ce poate necesita luarea unor măsuri speciale de ordin educativ şi medical.recuperative care să aibă în vedere caracteristicile psihofizice.insuficien ă a cărei factori determina i sunt biologici (normali sau patologici) şi cu efectul ireversibil în studiul actual al cunoştin elor” (R. este necesar să recurgem la raportarea subiec ilor respectivi la: 1. pag.1 Con inut şi perspectivă în cunoaşterea handicapului de intelect/mintale A rezultat din capitolul anterior că în literatura de specialitate se operează cu concepte variate şi că există o sinonimie ce diferă de la un autor la altul în ceea ce priveşte denumirea anumitor domenii ale defectologiei şi logopediei ca şi a tipurilor de deficien ă. Anumite cazuri mai pu in grave pot fi considerate ca îndepărtându-se de medie într-o măsură normală. insuficien ă mintală. 33).Deficien a de intelect/mintală 2. de la o vârstă la alta . Trebuie să ne obişnuim să folosim conceptul de deficien ă de intelect care de fapt este sinonim cu cel de handicap de intelect deoarece termenii ceilal i nu semnifică gradele sau profunzimea deficien ei provocând confuzii. Termenii ca “înapoiere”. Zazzo. oligofrenie. encefalopatie infantilă. infec iilor prenatale sau postnatale şi care nu sunt înso ite obligatoriu de afec iuni mintale. poten ialul ce poate fi stimulat.

În func ie de perioada în care ac ionează asupra organismului. c.prenatală a. 2.Deficien a de intelect/mintală 2. la copiii normali de aceeaşi vârstă mintală şi la indivizii de aceeaşi vârstă cronologică. Mul i dintre aceşti factori nocivi pot fi evita i în perioada de gesta ie a fătului şi mai ales în ontogeneza timpurie. de for a şi durata ac iunii lor. Factori exogeni. în special în perioada intrauterină şi în primii 3 ani de via ă. Producerea deficien ei mintale depinde de momentul interven iei factorilor în procesul evolutiv. factorii exogeni ac ionează mai eficient şi mai puternic în perioadele timpurii. 5. la al i deficien ii din aceeaşi categorie. factorii patogeni se pot împar i în endogeni (genetici) şi exogeni (câştiga i) prin condi iile existen ei în mediul înconjurător. progenetică (corespunzătoare perioadei formării produsului de concep ie care durează câteva zile după fecunda ie). Prin dezechilibru genic în elegem un plus sau un minus de material genetic. 3. dar aceştia depind de rezisten a organismului. Etilogie şi modificare în structura biopsihică Există un număr foarte mare de factori care pot influen a evolu ia normală a individului. 4. de perioada în care ac ionează. În cazul unui minus este afectată viabilitatea oului. de zestrea sa ereditară. Spre exemplu caracteristic unor anomalii cromozomiale este sindromul Down (în acest caz anomalia se petrece în perechea cromozomială 21) o altă cauză a sindromului Down este vârsta înaintă a mamei la naşterea copilului. În cazul subdezvoltării sau nedezvoltării. la indivizii normali de aceeaşi vârstă mintală indiferent de vârsta cronologică. 6. la indivizii normali de aceeaşi vârstă cronologică. perinatală (în cursul travaliului şi în primele zile de naştere). În cadrul factorilor endogeni cele mai des întâlnite sunt anomaliile cromozomiale. Consecin a anomaliei cromozomiale este un dezechilibru genic care se soldează cu anomalii variate cum ar fi: encefalopatia şi malforma iile somatice. la al i deficien i cu forme diferite decât cea de intelect.2. 15 . embrionară (0-3 luni). După etapa în care ac ionează aceşti factori putem delimita următoarele perioade: 1. de masivitatea agresiunii şi de timpul agentului agresiv. b.

hepatita epidemica). substan ele psihotrope. boli infec ioase. razele X oxidul de carbon. medicamente teratogene (citostatice. intoxica ii acute şi cronice (plumb. beta. boli infec ioase cu complica ii cerebrale (tuse convulsiva. Factorii embriopatici: fizico-chimici (iradierile atomice. neasigurarea alimenta iei suficiente. neuroleptice. privarea afectivă a copilului împiedică achizi iile în plan intelectiv şi nu stimulează dezvoltarea psihică s. mercur. boli 2. gripa). alcool). şocurile psihice grave determină modificări la nivelul celulelor germinative. febra tifoidă. cu procese involutive la nivelul craniului. cobalt. gama) care determină o lezare primară prin iradia ie producând moartea celulei sau o lezare secundară producând tulburări metabolice. boli caşectizante ale mamei (tuberculoza pulmonară. diabetul zaharat duce la o atrofiere a ovarelor şi o tulburare func ională genitală. traumatisme craniio-cerebrale. (avitaminoze. malforma ii şi deficien ă mintală profundă. 3. tranchilizante) duc la distrugerea oului sau la muta ii genetice.Deficien a de intelect/mintală d. Ei au înfă işare caracteristică cu membre lungi. alimenta ie caren ială). Astfel avem: 1. gripa. vaccinurile (antivariolic).Factorii prenatali (oboseala şi stresul gravidei) a. 16 . virotice (rubeola. factori fetopatici: intoxica ii diverse caşectizante).a. Exemplu: copiii născu i de către mamele iradiate în cazul bombardamentelor atomice de la Hiroşima şi Nagasaki. alfa. plumb). scarlatina. factorii postnatali: boli inflamatorii cerebrale (meningo-encefalita. sugrumarea cu cordonul ombilical etc. Factorii perinatali (ne ferim mai ales la accidentele la naştere): naşterea cu forceps. variola. malaria. capul mic. traumatisme fizice. varicela. encefalite). TBC. avitaminoze. sărurile unor metale grele: nichel. postnatală (în primii 3 ani şi ulteriori de via ă). c. caren e alimentare. zinc. factorii progenetici: radia iile (rontgen. antidepresive. b.

Drept urmare. Putem distinge câteva semne definitorii după care liminari sunt relativ uşor identifica i. chiar momente de vid mintal. prezintă tulburări instrumentale ce trebuie să li se acorde o aten ie deosebită. au baraje ale gândirii sau lapsusuri. Aceşti copii nu sunt deficien i fiind mai apropia i de normalitate. Adeseori.3. de func ionalitate constantă a rela iilor imprevizibile şi nemotivate etc. decalaj ce creşte treptat până la 5 ani la vârsta de 15 ani.Deficien a de intelect/mintală 2. Mai târziu. a evaluării posibilită ilor de adaptare şi integrare. se confruntă cu insuccese şcolare care pot sta la baza unor trăiri tensionale şi contradictorii ce generează tulburările de comportament. majoritatea acestora au o hiperactivitate motorie. discalculie). 2 ½ la vârsta de 10 ani. Binet şi Simon indică un decalaj între vârsta mentală şi vârsta cronologică de cca. teama de insucces. neîncrederea în sine. No iunea de intelect de limită este de dată mai recentă. dislexie. sunt instabili. atitudine negativă fa ă de efort. izolare şi frustrare. ei pot parcurge formele învă ământului superior dacă se 17 . Intelectul de limită Între normal şi deficientul de intelect se interpune o categorie specifică şi anume intelectul de limită sau liminar cu un QI între 80-85-90. copilul liminar rezolvă sarcinile impuse doar până la un anumit nivel de complexitate şi abstractizare. Dintre acestea remarcăm: aceşti copii întâmpină dificultă i în însuşirea scris-cititului şi a calcului (disgrafie. timizi. mai ales în procesul de învă ământ. emotivi. Totuşi aceşti copii pot fi stimula i printr-o metodologie recuperativă specială astfel încât dezvoltarea lor psihică să se apropie de nivelul colegilor lor şi pot fi integra i cu succes în învă ământul obişnuit. inhiba i. Clasificarea deficien ei de intelect Clasificarea cea mai frecventă a acestei forme de deficien ă se realizează pe baza măsurării coeficientului de inteligen ă cu ajutorul testelor. Se men ionează. Acesta marchează grani a dintre normalitate şi handicap. prezintă dificultă i în fluxul idea iei. Adeseori subiectul cu intelect de limită este confruntat cu eşecuri în activită ile desfăşurate ceea ce duce la un nivel de aspira ie scăzut. astfel o plafonare psiho-intelectuală mai evidentă la vârsta de 10-12 ani cu ritm mai lent în planul dezvoltării proceselor cognitive superioare. prezintă o imaturitate social-afectivă. a coeficientului de dezvoltare psihică. ea apărând în ultimile două decenii. de elaborare a comportamentelor comunica ionale şi de rela ionare cu cei din jur. încetineală în gândire. dificultă i de rela ionare cu ceilal i. Majoritatea autorilor consideră că intelectul de limită poate fi depistat în cadrul şcolii şi că acesta cuprinde până la aproximativ 10% din popula ia şcolară.

18 . lăsându-i individului posibilitatea de a ajunge la autonomie socială. La debilii mintal au fost determinate o serie de particularită i ale activită ii nervoase superioare.I. mijlocii şi lejeri. 2.Deficien a de intelect/mintală motivează pentru activitate şi dacă aceasta este sus inută. O altă trăsătură caracteristică debilului este îngustimea câmpului perceptiv (într-un timp limitat ei pricep un număr mai mic de elemente decât normalii) ducând la o dificilă orientare în spa iu şi la reduse capacită i intuitive de a stabili rela ia dintre obiecte. De asemenea. formarea reflexelor condi ionate prezintă oscila ii intense şi persistente sub aspectul timpului de laten ă. Astfel. particularită i specifice a acestei categorii în cadrul handicapului de intelect le vom întâlni atât în procesele de cunoaştere cât şi în domeniul motricită ii şi al afectivită ii. între 50-85 ceea ce corespunde unei dezvoltări normale a vârstei cronologice între 7-12 ani. fără însă să-i permită să-şi asume total responsabilitatea conduitelor sale. Putem defini debilitatea mintală ca reprezentând o insuficien ă mai mult sau mai pu in marcată a dezvoltării inteligen ei. de un efort continuu(Gh. al for ei şi duratei reac iei. Deficien a mintală de gradul I (debilitatea mintală sau handicap de intelect uşor sau lejer) Aceşti subiec i au un Q. ei desprind din obiecte sau imagini foarte pu ine detalii ceea ce face ca percep iile lor să fie insuficient de specifice persistând caracterul lor fragmentar şi lacunar cu prezen a confuziilor. debilii mintal prezintă deficien e ale analizei şi sintezei.1. Astfel. După gradul insuficien ei mintale distingem debili mintali severi. Debilul mintal este educabil. Termenul de “deficien ă mintală” introdus în 1909 de Dupre a fost reluat şi aprofundat de Vermeylen în 1924 şi are semnifica ia unei insuficien e mintale. Radu 1999).3. forma şi materialul din care este confec ionat obiectul). Percep ia În cadrul percep iei. capabil de achizi ii şcolare corespunzătoare vârstei sale mintale ce variază în func ie de gravitatea deficien ei. Acest lucru se datorează şi mascării unor elemente de către altele (se desprind mai uşor elementele periferice sau cele delimitate prin contur sau culoare decât greutatea.

Gândirea lui e caracterizată în primul rând prin predominarea func iilor de achizi ie comparativ cu func iile de elaborare. trăsătură ce se men ine până la o vârstă mai mare. Ca trăsături specifice al acesteia distingem: memorarea nu dobândeşte un caracter suficient de voluntar. Clancy. Cu toate dificultă ile existente în planul dezvoltării psihice. Vocabularul copiilor debili mintal este mai limitată decât cel al normalilor. acesta se dezvoltă în general cu întârziere sub toate aspectele sale. nu-şi elaborează un plan de organizare a materialului. comunicarea poate fi stimulată spre o evolu ie pozitivă. memoria este caracterizată din rigiditatea fixării şi a reproducerii cunoştin elor ce duce la dificultă i în realizarea transferului de cunoştin e. primul cuvânt apare la debil la vârsta de 2 ani (1 an). Procese mnezice Debilitatea mintală nu exclude posibilitatea unei memorii dezvoltate sau chiar a unei hipermnezii însă în general memoria este deficitară sub anumite aspecte. Asemenea programe sunt cu atât mai eficiente cu cât se are în vedere vârstele mici ale copilăriei.7 luni). În formele severe se vizează. Astfel. Limbajul Din punct de vedere al limbajului. Utilizarea propozi iei în comunicare apare la 3 ani (1. în condi iile unor influen e educa ionale adecvate.7 ani). Procesul în elegerii apare cu greu din cauza modului defectuos în care se realizează integrarea datelor noi în cele existente. caracteristici psihice. Fraza atât în limbajul scris cât şi cel oral se caracterizează printr-un număr mai mic de cuvinte şi o construc ie defectuasă din punct de vedere gramatical.J. Debilul nu recurge la procedee de fixare inten ională.Deficien a de intelect/mintală Gândirea Debilul mintal manifestă o pregnantă lipsă de flexibilitate a activită ii cognitive în general şi a activită ii perceptuale în mod special. rela ii spa iale. Clark. formarea unor modalită i de rela ionare cu cei din jur prin intermediul comunicării nonverbale ce este concepută de unii autori ca o “terapie ocupa ională” pentru aceşti subiec i (H. predomină în acest vocabular substantivele. gândirea lui nu e creativă ci reproductivă Debilul mintal stabileşte mai uşor deosebirile decât asemănările. unele programe de interven ie pentru dezvoltarea comunicării la copiii cu deficien e mintale de gravitatea diferită Doru Popovici (2000). epitetelor şi metaforelor. se întâmpină dificultă i în în elegerea şi utilizarea compara iilor. M. 19 . 1990).2 luni (15. numărul de verbe este mai mic. Vorbirea apare la 34. Se sugerează. este sărac în cuvinte-no iuni care desemnează mărimi. însă eficien a scăzută a memoriei rezultă şi dintr-o evocare în care se găsesc elemente fără legătură cu subiectul abordat. Deci. în acest scop.

precizia mişcărilor (mai ales cele fine). Se poate ajunge la crize de furie înso ite de reac ii agresive fa ă de cei din jur. apar frecvente manifestării de negativism ca efect al capacită ii reduse de lucru a scoar ei cerebrale. 20 . lovirea propriului corp. distrugerea obiectelor. Dar şi veselia se poate transforma în crize de râs nestăpânit şi necontrolat. Conduitele afective Manifestările emotive sunt foarte des exagerat de puternice în raport cu cauza care le-a produs. Acesta este vizibilă mai ales sub următoarele aspecte: viteza mişcărilor. Se observă predominarea unui anumit tip de dispozi ii astfel că unii sunt mai frecvent euforici al ii apatici şi al ii iritabili. dificultă ile întâmpinate în efectuarea unei ac iuni provin din insuficien a aten iei pe care ei o acordă instruc iei ce li se dă fiind înclina i să treacă imediat la ac iune. El se abate de la scopul fixat dacă întâmpină dificultă i şi execută o altă activitate mai uşoară. La debili mintal se observă mai frecvent decât la normali lateralitatea manuală stângă sau ambidextra ceea ce îngreunează manipularea unor obiecte. Comportamentul Activitatea debilului este caracterizată în primul rând de imaturitate (un copil debil mintal de vârstă şcolară are manifestări proprii preşcolarilor sub aspectul emo iilor şi sentimentelor). copiii debili adaugă elemente străine provenite dintr-o experien ă anterioară mai mult sau mai pu in asemănătoare. Motricitate Din punct de vedere al motricită ii s-a stabilit că cu cât gradul deficien ei mintale este mai mare cu atât nivelul motricită ii rămâne mai scăzut. Voin a În ceea ce priveşte activitatea voluntară putem spune că ea prezintă deficien e în toate momentele desfăşurării sale: scopurile pe care şi le fixează debilul sunt generate de trebuin ele şi interesele momentane. Această capacitate redusă de a controla expresiile emo ionale complică rela iile lor cu cei din jur şi duce la efecte dezorganizatoare asupra activită ii. imitarea mişcărilor (influen ează negativ formarea multor deprinderi). reglarea for ei musculare şi altele.Deficien a de intelect/mintală o altă particularitate este lipsa de fidelitate a memoriei (când reproduc ceva.

dar de o gravitate sporită cu manifestări legate de o agita ie motrică permanentă şi stari de euforie. se împarte în: Debilul dizarmonic instabil care este incapabil de a se concentra. dar şansele de reuşită ale acestor persoane sunt bune dacă depun efort continuu şi sunt sus inu i afectiv de cei din jur. Debilul armonic este muncitor. vorbeşte neîncetat şi este lipsit de interes. ei pot urma şcoala ajutătoare uneori chiar şcoala de masă unde îşi însuşesc scris-cititul şi calculul elementar la nivelul a 4. Simon şi G. etc. se simt răspunzători şi încearcă cu disperare să găsească o solu ie de ieşire din situa ia în care se află.). 5 clase din şcoala generală. Sunt şi părin i care trăiesc un sentiment de culpabilitate fa ă de copil. nu poate fi atent. cu dificultă i de adaptare. este curios. pe lângă tulburările caracteristice celui instabil. zootehnist. croitor. Debilul dizarmonic (Baronnei şi Fay l-au denumit şi “debil complet”) se caracterizează prin preponderen a tulburărilor afective şi de comportament. Formele clinice: Din punct de vedere clinic debilii mintal sunt împăr i i în două categorii: a. permanent agitat. în condi iile unei atitudini realiste a familiei. şcolară şi socioprofesională Prezen a unui astfel de copil într-o familie reprezintă o grea încercare pentru părin i. b. Acesta. Retardul intelectual se manifestă prin întârzierea în plan şcolar. reuşesc în bună măsură să se integreze în aceasta. capabil de a învă a o meserie şi de a o exercita în condi ii normale.Debilul armonic . mitoman. Vermeylen consideră că debilul dizarmonic. ascultător. dificultă i în activitatea de achizi ie a unor cunoştin e.Deficien a de intelect/mintală Integrare familială. Chiar şi atunci când întârzierea în dezvoltarea copilului este evidentă ei se amăgesc cu o mul ime de explica ii posibile. Debilul dizarmonic (tulburările intelectuale sunt asociate cu cele afective). fa ă de cel instabil are reac ii afective instabile şi exagerate. zidar. dar beneficiază de un intelect superior fa ă de cel 21 . după formele de manifestare. Th. Simon (1924) şi Vermeylen (1929) care considerau că în această formă deficitul intelectual constituie elementul ce predomină personalitatea. cofetar. Totuşi copiii debili mintal. Termenul a fost introdus de Th. Debilul dizarmonic excitat ce prezintă. Din aceste motive mul i dintre părin i nu reuşesc să se împace cu acest gând. Debilul dizarmonic emotiv. Debilul mintal are posibilitatea de a-şi însuşi o profesie pe care o poate exercita cu succes (tâmplar. În ceea ce priveşte educa ia. viticultor.

pronun ia prezintă diferite tulburăr. 22 . urechi malformate.2. Wallon consideră că spre deosebire de “idio i”. Vorbirea este imperfectă. imaginile parentale constituie singurul lor sistem de referin ă. gura de lup. 2. Această categorie este predominată de o frecven ă a malforma iilor somatice concretizate în aspectul displastic facio-cranian (hipertelorism. iar pe acest fond se pot dezvolta structuri mintale obsesionale. Ei au o mare nevoie de securitate şi prezintă conduite reactive la o situa ie de abandon. mişcările sunt stângace şi lipsite de fine e. proeminen a globilor oculari). La nivelul dezvoltării maxime nu depăşesc mecanismele gândirii conceptuale şi modurile opera ionale care caracterizează gândirea copilului de 7 ani. De asemenea. Limbajul În ceea ce priveşte limbajul ei ajung să-şi însuşească sistemul simbolic al acestuia în vederea comunicării. Vocabularul se limitează la cuvintele uzuale iar structura gramaticală a limbii nu este însuşită şi datorită acestui fapt vorbirea este agramată. Deficien a mintală de gradul II sau deficien a de intelect severă (numită impropriu şi imbecilitate) Are un QI cuprins între 20-50 şi corespunde unei dezvoltări normale a vârstei cronologice de 3 la 7 ani. Subiectul respectiv nu poate executa o mişcare izolată (nu poate închide un singur ochi).Deficien a de intelect/mintală instabil. El caută aprobarea şi acceptarea celor din jur şi poate chiar fi sensibil la critică. Activitatea Este întotdeauna foarte imatură şi labilă. “imbecilii” ajung la un nivel la care se pot folosi de experien ele anterioare pentru a se adapta la o situa ie nouă. Gândirea Rămâne prin excelen ă concretă şi situa ională limitându-se la rezolvări mecanice.3. Motricitatea Este slab dezvoltată şi insuficient diferen ială. singura experien ă rela ională de unde şi infantilismul accentuat marcant. nu reuşesc să în eleagă rela iile spa iale şi nu pot să achizi ioneze no iunea de număr. iar inteligibilitatea este redusă.

însă este întotdeauna necontrolat. Handicapul sever este incapabil de a se autoconduce în rela iile cu lumea şi cu el însuşi. memoria este de obicei diminuată însă poate fi în unele cazuri excep ională. cei cu aptitudini muzicale deosebite (reproduc după ureche melodii foarte lungi şi complicate). Aten ia şi memoria Aten ia este caracterizată prin instabilitate. Cu toate acestea ei pot să fie educa i să se alimenteze singuri. cei cu sim olfactiv foarte dezvoltat care pot discrimina cu uşurin ă diverse mirosuri Încadrarea socială şi familială. 23 . Numeroase comportamente aberante ale acestor persoane nu sunt decât reac ii de insecuritate şi furie sau tentative de a evita o situa ie de eşec. 2. însă atunci când e interesat pentru scurtă vreme subiectul se poate concentra. Afectivitatea Fondul afectiv este alcătuit din puerilism şi vanitate.3. reac ii ostile frecvente. Mul i autori consideră că aceşti deficien i nu sunt capabili decât de utilizarea reflexelor condi ionate. Dar din categoria imbecililor prodigioşi mai fac parte: calculatorii care pot fi şi ei împăr i i în cei care fac opera ii de adunare. ceea ce a dus la denumirea acestor persoane cu hipermnezie de “idio i savan i”: sau imbecilii prodigioşi ceea ce înseamnă şi o dizarmonie în dezvoltarea intelectuală (re in sute de rânduri dintr-o carte după o singură lectură sau ascultare). împăr ire cu o rapiditate deosebita întrecând calculatoarele electronice. trăsături care fac foarte dificilă integrarea socială. având nevoie de o tutelă şi o supraveghere constantă. înmul ire. pot efectua o serie de munci simple sub supraveghere. Deficien a mintală de gradul III (numită idio ia) sau deficien a de intelect profundă Are un QI sub 20-25 şi o dezvoltare psihică corespunzătoare vârstei normale de până la 3 ani. cei care au o înclina ie remarcabilă pentru desen (vestitul “Raphael al pisicilor” care a avut faimă Europeană). de aceea el trebuie asistat permanent.3.Deficien a de intelect/mintală Comportamentul Este dominat de emotivitate.

1. Întreaga via ă afectivă rămâne legată de instincte primitive brutale. să se apere de eventualele pericole şi chiar să se hrănească autonom.S. “Idiotul” este incapabil să se autoconducă. iar afectivitatea rămâne la nivel pur autoerotic (masturbare. ipete. Motricitatea Structura psihomotrică este rudimentară. Prezintă malforma ii craniene. Inactivitatea sa globală este întreruptă de impulsuri violente sau de crize. uneori ecolalie. La acestea se adaugă şi un grup distinct de manifestări cuprins sub denumirea de “specificitate”. nediferen ială şi nu constă decât în balansări uniforme. Se ştie că adultul are un număr mai mare de regiuni “psihologice” fa ă de copil însă grani ele dintre aceste regiuni devin tot mai rigide pe măsura înaintării în vârstă. Este fără limbaj. Integrarea socială în functie de dezvoltarea psihică Din punct de vedere al integrării sociale putem distinge idio ia completă şi idio ia par ială. contorsiuni. Rigiditatea: Constituie cea mai evidentă trăsătură ce se manifestă în toate activită ile desfăşurate de deficientul de intelect şi în special. lordoze. anomalii dentare. Comportamentul său este alcătuit din acte pur reflexe. Cele mai semnificative sunt următoarele: 2. Idiotul complet nu prezintă decât instincte de conservare. Slaba rezisten ă la infec ii explică mortalitatea ridicată a acestor deficien i. hipertelorism. Kounin consideră această trăsătură ca fiind o particularitate definitorie a debilului mintal. Media lor de vârstă este de 19 ani fa ă de a imbecililor care este de 26 ani. scoate sunete nearticulate. în cele de cunoaştere. 2. bulimie). J. microcefalii. Idiotul incomplet prezintă o afectivitate uneori chiar cu o tendin ă către anturaj ceea ce face posibilă dresarea func iilor sale vegetative şi motrice.4.Deficien a de intelect/mintală Ei nu-şi însuşesc limbajul decât în forme simple. hidrocefalii. grimase şi impulsuri motrice subite. de aderen ă narcisică la corp şi la zonele sale erogene. cifoscolioze.Trăsături de specificitate ale deficien ilor de intelect Au rezultat deja o serie de caracteristici în raport de gravitatea deficien ei. Rigiditatea acestor regiuni şi a grani elor dintre ele limitează transferul func ional şi 24 . În limbaj însă nu poate depăşi monosilabele.4.

Fau pornind de la ideea că vâscozitatea genetică îşi pune amprenta în orice situa ie asupra conduitei debilului mintal. Aceasta înseamnă că diferitele func ii psihice nu se dezvoltă în mod echilibrat. 2. însă se creează un decalaj uşor la nivelul unor func ii. L. La deficien ii de intelect aceste regiuni sunt foarte rigide nepermi ând schimbul func ional normal dintre ele. Luria a folosit termenul de iner ie patologică pentru a arăta că activitatea este deficitară ceea ce nu permite o rela ionare riguroasă între diferitele regiuni ale creierului cu consecin e în desfăşurarea func iilor psihice dominate de iner ie. La debilul mintal dezvoltarea unei func ii nu doar că nu stimulează evolu ia alteia. a memoriei.4. unii autori folosind singtame ca rigiditatea gândirii. F. A.3. Fragilitatea construc iei personalită ii.2. dar se poate realiza chiar în detrimentul celorlalte func ii. 25 . a comportamentului. apare această caracteristică numită fragilitatea construc iei personalită ii. Termenul este introdus de R. dezvoltarea rămâne neterminată ducând la dificultă i în achizi iile instrumentale şi de adaptare.S. 2. La normali. Ulterior termenul a fost extins.4. 2. El nu poate recupera întârzierea în propria construc ie. În cazul deficitului de intelect heterocronia cea mai evidentă apare între dezvoltarea fizică şi cea mintală.Deficien a de intelect/mintală schimbul între teritoriile învecinate ceea ce determină o iner ie la nivelul întregii activită i psihice. Heterocronia Se extinde în toate palierele dezvoltării psihice ale deficientului de intelect. fapt relativ valabil şi pentru omul normal. Vâgotski este de părere că pe baza vâscozită ii genetice handicapatului de intelect este obligat să se încadreze în “zona proximei dezvoltări” ceea ce înseamnă că dezvoltarea subiectului este limitată în raport de gravitatea deficien ei. ceea ce-l face să atingă doar stadiul opera iilor concrete şi să rămână centrat o perioadă mai lungă de timp decât normal la nivelul punctelor fixate anterior.4. a limbajului. între dezvoltarea somatică şi cea cerebrală. Astfel. În plan psihic are loc o dezvoltare lentă sau se produce stagnarea fără ca individul să poată atinge stadiile superioare. Inhelder care a pornit de la ideea că debilul nu poate atinge stadiul gândirii formale. dar (unii au o memorie vizuală mai bună în timp ce al ii posedă o memorie auditivă) acest decalaj poate fi recuperat atâta timp cât dezvoltarea unei func ii stimulează şi evolu ia alteia.R.4. care a constatat că debilul se dezvoltă diferit de la un sector la altul din punct de vedere psihologic. Vâscozitatea genetică Este o altă trăsătură specifică introdusă de B. corespunzător vârstei cronologice. dovedeşte că atunci când solicitările depăşesc posibilită ile de răspuns. Zazzo.

aplatizat cu absen a aproape completa a pome ilor şi ridicăturilor orbitare. faciesul este rotund.4. impulsivitate şi lipsă de control) sau mascată (ce apare la debilii care trăiesc într-un mediu securizat făcând posibilă disimularea trăsăturilor negative). 2. asimetrice. o plasare laterală a ochilor. caria i. Mongolianul (mai este numit şi mongoloid) este lent. nelobulate.5. inegali. Aten ia este labila la toate vârstele îngreunând influen area educa ională. prezintă brahicefalie. subiectul poate vorbi relativ bine la un moment dat ca ulterior. Roşea a obrajilor şi a vârfului nasului îi dă aspectul de “fa ă de clovn”. din ii neregulat împlânta i. apatic. pasiv. Fragilitatea şi labilitatea conduitei verbale Descrisă de E. Picioarele sunt scurte. chiar la intervale mici de timp să manifeste dereglaje accentuate. 2.Deficien a de intelect/mintală Fragilitatea poate fi disociată (manifestări de duritate. de asemenea. Sindromul Down Acest sindrom a fost descris în anul 1866 de Langdon Down şi se caracterizează prin triada: dismorfie particulară. Prezintă. Mai mult. În plan semantic. Comprehensiunea este redusă. Majoritatea acestor subiec i nu reuşesc să înve e să scrie. permanent întredeschisă. late şi cu degete divergente. un dezacord între ceea ce exprimă şi realitatea ca şi o în elegere simplificată sau trunchiată a ideilor vehiculate. stă ore întregi în aceeaşi pozi ie sau se mişcă monoton. Gâtul este scurt. Instabilitatea psihomotore constă în trecerea de la docilitate la ac iuni de auto şi heteroagresivitate. Mâinile sunt mici şi scurte. toracele este lărgit la baza.Sindroamele deficien ei de intelect 2. neputin a de a se men ine la nivelul unui progres continuu şi de a-şi adapta conduita verbală la schimbările ce apar în diverse împrejurări. este prezentă sărăcia de idei. urechi mici. iar 26 . limba fisurată.5. cu lordoza în pozi ie şezândă.5. cu fisuri comisurale. gura lor este mică.1. cu aspect lat sau îngust şi ascu it. Aceste persoane au capul mic. iar memorarea mecanică şi limbajul apar târziu. cu degete mici. întârziere mintală şi abera ie cromozomală. Subiectul este dependent de dispozi iile ce le are şi de influen a unor factori din mediul înconjurător adeseori nesemnificativi. Verza constă în neputin a handicapatului de a exprima logico-gramatical con inutul situa iilor semnificative.

Apare apoi o iritabilitate excesivă. subiec ii respectivi se încadrează în categoria de handicap revers sau profund şi foarte rar în debilitatea mintală. o formă gravă a deficien ei de intelect. Observăm o întârziere marcată în dezvoltarea motorie (stă în decubit dorsal la 1 an şi merge după 2 ani). Manifestă mai ales comportamente imitative ceea ce presupune prezen a în preajma lor a unor modele comportamentale pozitive. Dat fiind dificultă ile de dezvoltare. 2. Vorbirea este infantilă şi cu tulburări de articula ie. Este o tulburare metabolică ereditară. uneori crize manifestate prin convulsii. reproduc cu greu şi numai în prezen a situa iilor concrete. Se pot elabora unele comportamente elementare de autoservire mai ales cele bazate pe formarea reflexelor condi ionate. Vocea este răguşită. La 1/3 din cazuri se înregistrează crize epileptice.2. Sunt veseli şi afectuoşi cu persoanele cunoscute şi simt nevoia să li se acorde o aten ie similară celor din jurul lor. monotonă. o instabilitate psihomotorie. este interesant că au dezvoltat sim ul ritmului. Acest sindrom mai poartă denumirea de “trisomia 21” din cauza apari iei unui cromozom în plus în perioada a 21-a astfel încât se ajunge la 47 în loc de 46 cromozomi.5. Prezintă balansări de trunchi dinainte-înapoi. Diagnosticarea se poate face de timpuriu prin analiza urinei ce con ine acid femilpiruvic. Nu depăşeşte QI de 50. De asemenea. le place muzica şi dansul. 27 . De cele mai multe ori nu realizează decât 3-4 cuvinte înso ite de fenomenul de ecolalie. Gândirea este la stadiul concret şi nu permite decât achizi ia unor elemente cu caracter de stereotipie. Oligofrenia fenilpiruvica (fenilcetonuria sau boala lui Folling). Mersul este cu paşi mici şi cu aplicare înainte. Se încadrează doar în formele de handicap profund şi sever. ochii de culoare albastru deschis şi eczeme. părul blond depigmentat. În aceste condi ii.Deficien a de intelect/mintală desenul lor rămâne rudimentar şi inestetic. Pielea este foarte sensibilă şi uneori. La naştere copilul este normal pentru primele săptămâni sau pentru primele luni. Are o tendin ă permanentă de mişcare a mâinilor. o foarte accentuată întârziere în dezvoltarea vorbirii cu debut după 3-4 ani. Memoria este predominat mecanică şi întipărită de scurtă durată . Are o subdezvoltare staturo-ponderală. cu spargeri de vase de sânge.

5. El nu poate apuca obiecte. Manifestă indiferen ă fa ă de mediul ambiant. Aceasta disfunc ie are o frecven ă mai redusă. La început copilul este hipersensibil la lumina şi la zgomote. cu gât şi membre scurte.3. Gura este mare. 28 . prezintă o înfă işare de bătrân. Copilul are o statură mică. nu poate ine capul ridicat. 2. Craniul este brahicefalic şi prezintă deseori anomalii ale maxilarului superior. Gargoilismul Se regăseşte în categoriile de deficien ă de la formele cele mai uşoare până la cele mai grave.5. dar prin exerci ii repetate este posibilă elaborarea unor comportamente şi activită i cu caracter stereotip. însă durata de via ă este relativ scurtă. iar mai târziu se instalează paraliziile şi convulsiile. iar nasul are formă de şa. Sindromul Turner Persoanele din această categorie prezintă fa a rotundă. Hipertelorismul Este caracterizat de plasarea laterală a ochilor cu distan e mari între ei. Craniul are un aspect deformat prin proeminen a exagerată a regiunii occipitale.5. de aceea apari ia ei poate fi la diferite vârste.5. iar pe plan psihic dezvoltarea este extrem de redusă. Dezvoltarea psihică este minimă. determinând un aspect animalic. 2.4. cu buze groase.5. urechi late şi implantate în partea de jos a craniului. iar mai târziu văzul se va degrada progresiv până la orbire. spre gât care este scurt. Este caracterizat. Idio ia amaurotică (sau boala lui Tay-Sachs). 2. de absen a semnelor sexuale. La naştere copilul dă impresia de normalitate. de asemenea.6. pentru ca la 3-6 luni să devină apatic.Deficien a de intelect/mintală 2. Boala are un caracter ereditar. cu o motricitate ce nu evoluează în mod normal.

cu abdomenul şi craniul plate. 2. Deşi toate acestea reprezintă în principal deficien e severe sau profunde se pot ob ine unele rezultate educa ionale favorabile în condi iile adoptării unor programe adaptate particularită ilor psihoindividuale în cadrul interven iilor psihopedagogice şi medicale încă de la vârstele timpurii.5. 29 . Apari ia acestuia se datorează existen ei în propor ie insuficientă a iodului în sol sau în apă ceea ce împiedică producerea hormonului tiroidian cu efecte în dezvoltarea psihică şi cea fizică. Analiza i criteriile care stau la baza clasificărilor deficien ei de intelect. Prezintă scolioză sau cifoscolioză ca şi la hipertelorism şi în sindromul Turner ochii sunt depărta i. mişcările. gălbuie şi rece. Acest sindrom este întâlnit numai la femei. mimica şi pantomimica sunt rigide. Radu (2000) numărul sindroamelor deficien ei de intelect este mult mai mare (peste 100). 3. 2.Deficien a de intelect/mintală Toracele este în formă de scut cu mameloane îndepărtate. părul este aspru. 2. greoi.Sindromul Pseudo-Turner Prezintă caracteristici ce fac legătura cu sindromul descris mai sus. Simptomele sunt aproape identice cu cele ale deficien ei Turner clasice. Pot apărea tulburări mentale grave. dar ne-am limitat la prezentarea celor cu o frecven ă mai mare. Metabolismul este redus şi prezintă imaturitate sexuală. Gh. Întrebări/probleme de autoevaluare: 1. Sub aspect psihic. gura triunghiulară (gură de peşte). Este întâlnit la băie i.7. Raporta i modificările specifice din structura biopsihică la formele şi sindroamele deficien ei de intelect. Aşa cum subliniază.8. pielea uscată. Cretinismul endemic Este pregnant legat de mediul de via ă. Cretinul este scund. Deficien a mintală este mai gravă decât în Turnerul clasic. Eviden ia i principalele categorii etiologice care duc la deficien ă de intelect.5. prezintă strabism.

BUCUREŞTI.. Delimitari conceptuale si etiologie la persoanele cu deficien ă. FUNDA IEI HUMANITAS. 1967 6. 4. BUCUREŞTI.. Specificul personalitatii si comportamentului la debilii mintal.P. BUCUREŞTI. PRO-HUMANITATE. E.D. 2. 1999 4. RADU GH.D. 42 – 68) 8. VERZA E. ED. ED.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”.. E. PRO-HUMANITATE.110 – 135.. E.P..D.„DEBILITĂ ILE MINTALE”. 40 –67... Bucureşti. 3. BUCUREŞTI.D..1998 7. 1975 2. ROŞCA MARIANA. Secificul memoriei debilului mintal. BUCUREŞTI. (pg 28. 71 – 108. (pg.V.P..„DEZVOLTAREA COMUNICĂRII LA COPIII CU DEFICIEN E MINTALE”. 2000. . (pg.„PSIHOPEDAGOGIA DEZVOLTĂRII ŞCOLARILOR CU HANDICAP”.Deficien a de intelect/mintală Bibliografie minimală 1.P..„PSIHOLOGIA DEFICIEN ILOR MINTALI”. POPOVICI D. BUCUREŞTI. ED..„PSIHOPEDAGOGIA ŞCOLARILOR CU HANDICAP MINTAL”.D. 42 – 172) 3. E. Caracteristici generale ale activitatatii psihice la copiii cu deficien ă de intelect 30 . VERZA E.. ZAZZO. E. 372 – 401) Teme pentru referate 1.F. 2000 5.BUCUREŞTI... -„IDEILE MODERNE DESPRE COPII”. – Psihopedagogie specială. 1979. BINET A. COORD..P. R. RADU GH. 2002.

Deficien a de intelect/mintală MODULUL 2 DEFICIEN ELE SENZORIALE ŞI NEUROMOTORII 31 .

1 DEFICIEN A DE AUZ CUPRINS: • Istoricul deficien ei de auz. • să se conştientizeze nevoia şi avantajele protezării pentru unele deficien e de auz. • Evolu ia cunoştin elor despre deficien a de auz. • Etiologia şi clasificarea deficien elor de auz. • Gradele deficitului auditiv. • să se însuşească simptomatologia specifică deficien ei de auz. să se în eleagă posibilită ile de integrare socio-profesională a persoanelor cu deficien ă de auz în func ie de gravitatea şi complexitatea manifestărilor acestora şi de posibilită ile de protezare şi compensare. • Metodologia demutizării şi organizarea unită ilor speciale. în func ie de gradul afectării auzului. scara decibelilor. Scopurile unită ii de curs • • să se dezvolte o imagine unitară asupra deficien ei de auz . 32 . • Protezarea deficien ilor de auz. • să se formeze abilită i de interven ie psihopedagogică în desfăşurarea procesului demutizării. • să se conştientizeze ac iunea factorilor de diferite tipuri asupra structurii biopsihice şi influen a nocivă a acestora. • Măsurarea intensită ii. • Caracteristici ale func iilor şi proceselor psihice. • Testarea auzului. Obiective • formarea capacită ilor de în elegere a semnifica iei deficien ei de auz şi evolu ia persoanelor cu aceste deficien e. • familiarizarea cu conceptele specifice ce derivă din no iunea de deficien ă de auz.Deficien a de auz Unitatea de învă are nr.

Pe baza acestor date rezultă că pentru învă area limbii de către persoanele handicapate de auz.a. G.F. adoptă în exclusivitate.I. pentru început iar apoi. John Wallis sublinia rolul limbajului scris în dezvoltarea psihică a surdomutului şi preciza că pentru a facilita evolu ia vorbirii trebuie exclus limbajul dactil din demutizare. Flery. pe la 1600. labiolecturii îi acorda un rol semnificativ. A. LV. Johan Korand Amman neagă utilizarea folosirii dactilemelor. Jaobs Falkowschi întemeiază un institut pentru surdomu i şi orbi. a folosit alfabetul dactil pentru formarea comunicării verbale. acest tip de deficien ă face parte din categoria deficien elor senzoriale Literatura de specialitate consemnează existen a unor preocupări foarte vechi fa a de deficien ii senzorial în general In lucrarea „Despre sim urile celor care simt„.A. dar şi limbajul scris. Tot în Olanda. s-a aplicat o tehnică bazată pe imita ie . Gur iev. scrie despre instruc ia şi educa ia surdomu ilor. în schimb. A.Diacikov. prin intermediul căreia se fundamentează comunicarea prin mimico – gesticula ie.Deficien a de auz 1. ş. Spaniolul Pedro Ponce de Leon este primul care a folosit limbajul oral (vorbirea articulată) ca formă a demutizării Juan Pablo Bonet. Francisc Von Helmont pune un accent deosebit pe labiolectură şi propune folosirea oglinzilor pentru demutizare. metoda orală. insistând pe vorbirea orală fapt pentru care este considerat fondatorul aşa-numitei şcoli oraliste. în Olanda. Zankov. Abatele Deschamps sus ine metoda orală şi este primul are elaborează un alfabet special pentru orbii surdomu i. In Anglia. unde foloseşte metoda gesturilor. specialiştii ruşi aduc şi ei o contribu ie interesantă Dintre cei mai cunoscu i. cităm pe V. Istoricul deficien ei de auz Aşa cum rezultă. Opus acestuia.I. Medicul. filosoful şi matematicianul Girolamo Cardano. în secolul al XVI-lea.1. Aristotel afirmă că cine s-a născut surd acela devine apoi mut În Codicele lui Justinian se găsesc reflectate atitudinile societă ii fa a de surzi şi sunt stipulate drepturile pe are aceştia le aveau. În Polonia. asemănătoare cu principiul învă ării vorbirii la copilul mic normal.Ostogradschi. În Fran a. oral şi mimico-gesticular. Reprezentantul cel mai de seamă al şcolii franceze este Charles Michel de l‘ Epee care a întemeiat o şcoală pentru surdomu i şi a aplicat o nouă metodă şi anume „metoda mimicii”. bazate pe demutizare şi comunicare verbală. cat şi o tehnică similară cu formarea deprinderii de a comunica într-o limbă străină Ambele tehnici au fost cunoscute sub numele de 33 . care au contribuit la fundamentarea psihopedagogiă a învă ământului pentru copii cu deficien e de auz. Germanul Friedrich Moritz Hillt a încercat să organizeze învă ământul surdomu ilor cat mai aproape de cel al copiilor normali In secolele XIX şi XX .

a Institutului pentru surdomu i de la Focşani ( 1865 ) . care fac apel şi la mijloacele auxiliare ( dactileme-fig. limbajul scris (metode scrise).1 Este cunoscut faptul că în surdopsihopedagogie aceste metode mai poartă denumirea şi după locul unde s-au dezvoltat. labiolectură şi mimico-gesticula ie ). în 1893 ia fiin ă o institu ie şcolară pe lângă locuin a Dr. franceză.Deficien a de auz „metoda naturală „ Având în vedere toate aceste demersuri. Sunt informa ii şi cu privire la existen a unui institut particular. ulterior . austriacă. Foarte cunoscută şi apreciată este şi metoda romanească pentru demitizarepreferatăîn multe şcoli europene. Fig. În ara noastră . germană. metode are folosesc. astfel. 3) metode combinate ( metode mixte ). din punct de vedere metodologic. preponderent limbajul oral (metode orale). preocupările pentru handiacapa ii de auz există de peste 100 de ani Astfel. etc. se remarcă metodele : italiană. belgiană.1. pentru învă area limbii au fost structurate trei metode principale: 1) 2) metode care folosesc.Carol Davila. are devine apoi o sec ie a azilului „Elena Doamna “ şi. mult mai devreme în Dumbrăveni ( 1828 ). preponderent. 34 .

disfunc ional auditiv.Deficien a de auz În 1924. epidemii. s-a folosit termenul de surdomut. care a reuşit săşi însuşească vorbirea până la pierderea auzului . De studierea acestui tip de deficien ă şi de găsirea unor metode şi tehnici de recuperare şi integrare socială. cât şi în limbajul obişnuit. în Legea învă ământului se stipulează că în unele şcoli vor func iona clase speciale pentru handicapa i. iar la adul i de vârsta a treia. hipoacuzic. Dar ulterior s-a conştientizat faptul că între surditate şi mu enie nu există o legătură indestructibilă. muncă într-un mediu foarte poluat din pnct de vedere auditiv. La maturitate. ce poate duce la mutitate. ca o consecin ă a surdită ii. studiază particularită ile dezvoltării psihofizice ale subiec ilor disfunc ionalitate auditivă şi mijloacele adecvate 35 . şcoli generale. iradieri. asurzit. 1. medicali. instruc ie şi educa ie se ocupă surdopsihopedagogia sau psihopedagogia deficitului de auz ca ramuri ale ştiin ei defectologice. Dar odată cu înaintarea în vârsta. şcoli profesionale şi tehnice pentru hipoacuzici şi surzi. Din datele statistice de la noi şi din cele mondiale se estimează existen a unui procent de 1% din locuitori pentru surditate la vârsta copilăriei . familiari. În prezent. surdovorbitor. făcându-se referire la persoanele care şi-au pierdut auzul înainte de însuşirea limbajului verbal ( până la 2-3 ani ). sunt : surdo-mut. creşte inciden a cazurilor respective. Evolu ia cunoştin elor despre deficien a de auz Terminologie Temenii folosi i atât în ştiin ă. malnutri ie.2. Termenul surdo-vorbitor se referă la deficientul de auz demutizat şi la cel asurzit. accidente. ca ştiin ă independentă. compensare. deficient de auz. hipoacuzicul este deficientul de auz cu reziduri auditive. în care vor preda absolven i sau titulari angaja i prin concurs după un stagiu preliminar de 2 ani în activită i cu diferite categorii de deficien i. alcoolism. Defectologia. de peste 50%. La început. în ara noastră func ionează grădini e. handicapat de auz. ereditari. tratament medical inadecvat. iar surditatea totală poartă denumirea de cofoză. Frecven a deficien elor de auz diferă în func ie de o serie de factori cum ar fi : geografici. procentul dereglărilor aparatului auditiv este peste 10%. Surditatea este urmarea unui deficit organic instalat la nivelul unuia din segmentele aparatului auditiv. pentru a desemna persoanele cu tulburări de auz.

Surdopsihopedagogia studiază şi cauzele surdită ii.Deficien a de auz compensatorii. a organului lui Corti şi a vascularizării striate . 1). în func ie de criteriile etiologice şi temporale în două categorii şi fiecare din acestea cuprinde o serie de forme speciale. în raport cu timpul disfunc iei auditive ( surd.3. prevenirea factorilor de risc şi particularită ile dezvoltării psihice a persoanelor cu deficien e de auz. elaborează principiile încadrării în sistemul şcolar special şi general. 1. a saculei. b).Surdită ile ereditare sunt de următoarele tipuri : a) Tipul Siebenmann – presupune lezarea capsulei osoase şi leziuni secundare ale celulelor senzoriale sau ganglionale de la nivelul fibrelor nervoase . surdotehnica ce vizează descoperirea şi confec ionarea mijloacelor adecvate de protezare a auzului rezidual. Tipul Sheibe – presupune atrofierea nicovalei prin lezarea senzorială a canalului cohlear. surdopsihologia copilului. metodologia recep iei vorbirii prin labiolectură a emiterii şi corectării vorbirii cu şi fără ajutorul aparaturii electroacustice. Mai mult. surdodidactica. surdometodica. cât şi în societate şi în activitatea productivă : studiază particularită ile vie ii şi activită ii copilului cu deficien ă de auz în familie. constată şi explică timpul şi gradul surzeniei. iar surdopsihologia. asurzit ). surdopsihologia generală şi a muncii. principiile şi metodele generale şi speciale de demutizare. surdopsihologia şcolară. 36 . Astfel.educative şi recuperatorii în vederea formării personalită ii şi a unei bune încadrări socio-profesionale. în mediul social şi eviden iază importan a factorilor sociali şi educativi în formarea personalită ii lui. Etiologia şi clasificarea deficien elor de auz În surdopsihopedagogie se utilizează o clasificare a tulburărilor de auz. sunt : 1) 2) surdită i ereditare . Surdopsihopedagogia se poate divide în subramurile următoare: istoria surdopedagogiei. surdopsihologia experimentală. surdopedagogia preşcolară şi şcolară. instructiv. Surdopedagogia studiază şi stabileşte cauzele şi consecin ele imediate şi îndepărtate ale pierderii auzului. tehnice (protezare) şi compensator-auditive . surdită i dobândite . a apărut o nouă subramură şi anume. hipoacuzic. în istoria surdopsihologiei. în vederea interven iei (timpanoplastie).

marihuana. alcoolismul. rujeola. La acestea se adaugă şi alte cauze cu efecte negative la nivelul urechii interne. datorită răsucirii cordonului ombilical. viruşi ai rubeolei.ce se poate transmite de la unul sau de la ambii părin i prin gene. oreionului. cauze chimice şi hormonale . medii sau externe. cauzată de neoxigenarea fetusului în timpul travaliului. lezarea cohleară. oreionul. traumatismul sonor ( întreprinderi zgomotoase ). hepatitei. icterul nuclear.bilirubinemia. anoxia (asfixia albastră ). incompatibilitatea sangvină. Tipul de surditate genetică . heroina. tulburări metabolice. de asemenea: iradierea mamei cu raze X. apa de plumb). pojarul. cum sunt avortificientele (chinina.determinat de leziunea nucleului. pojarului. ergotina. scarlatina. surdită ile prenatale mai ales cele embrionale. În cazul în care leziunea se află în creier. factori toxici (intoxica iile). diabetul. Surdită i neonatale (perinatale) . conterganul). infec ii bacteriene şi prin protozoare (tuberculoza.Gradele deficitului auditiv Auzul normal percepe sunetele la o intensitate de la 0 – 20 şi chiar 30 dB. hemoragii meningiene. paludismului matern. c). surditatea este mult mai gravă şi poartă denumirea de surditate corticală. canamicină. dilaglionilor şi a organului Corti. 1. determinate de traumatisme cranio-celebrale. sifilisul. atrofia nervului cohlear şi a ganglionilor. dar uneori şi fetale. în timpul sarcinii. incombatibilitatea sangvină între mamă şi fetus. medicamentele tranchilizante (morfina. tusea convulsivă. cauze medicamentoase (streptomicină. cocaina. trombomicină şi chiar aspirină şi chinină doze mari ). endocrine (hipotiroidismul famial). febra tifoidă. Surdită i postnatale. toate acestea provocând repercusiuni în dezvoltarea normală ulterioară a sistemului nervos. b). encefalita. neomicină. leziuni ale ultimelor spirale ale melcului .Deficien a de auz c).4. 2). boli infec ioase ( meningita. Tipul Mondini . hemoragiile . etc. otita. boli vasculare. Traumatismele obstreticale pot şi ele provoca hemoragii în urechea internă.Surdită ile dobândite cuprind: a). produse prin leziuni anatomo-patologice în timpul naşterii.). de asemenea. Avem. gentamicină. Pot fi cauzate de maladiile infec ioase ale gravidei. Perceperea sunetelor la intensită i de peste 20 dB indică pierderi 37 . subalimenta ia cronică. d).

.Deficien a de auz uşoare. surditate de percep ie. Nu se operează şi necesită protezare cu aparate speciale. utilizate în egală măsură în surdopsihopedagogie. Prezintă atât caracteristici (protezabile ). Se operează şi apoi se protezează cu rezultate foarte bune. Alte tipuri de deficien ă de auz sunt raportate la locul instalării traumei cum sunt următoarele: 1). 3). Decibelul este cea mai mică unitate de măsură conven ională a intensită ii sunetului. Surditate mixtă. de transmisie 1. surditate sau cofoză (aude unele sunete foarte puternice dar provoacă şi senza ii dureroase ). foşnetului unei frunze de plop pe o vreme liniştită. vocea şi unele vocale.audi ia este normală ( poate auzi o conversa ie fără dificultă i ) . Pierderea auzului poate depăşi 120 dB. Sunt diminuate şi vocea şoptită şi vocea tare.deficit de auz mediu sau hipoacuzie medie ( poate auzi conversa ia de foarte aproape şi cu dificultă i.între 70 – 90 dB – dificultate de auz severă sau hipoacuzie severă (poate auzi zgomote. . După Biroul Interna ional de Audiofonologie. medii şi severe ale auzului. iar pierderile profunde se produc la peste 90 dB. cât şi educa ie ortofonică clasică. se estimează următoarele : . Şi acest deficit se poate proteza. Măsurarea intensită ii. Necesită proteză. 1. Sunt şi alte tipuri de surditate. . cât şi de percep ie. aproximativ .5. Perceperea sunetelor acute este defectuoasă. Aceasta constă în diminuarea auzului la o intensitate de până la 60-70 dB. Reprezintă a 10-a parte dintr-un bel şi corespunde.5.peste 90 dB avem un deficit de auz profund. scara decibelilor. surditate de transmisie.între 0 – 20 dB . Testarea auzului.între 40 + 70 dB . .1. Perceperea este mai bună pentru sunetele înalte în raport cu cele grave : 2).între 20 – 40 dB – deficit de auz lejer sau hipoacuzie uşoară ( poate auzi conversa ia dacă nu este îndepărtată ) . 38 .

. Perceperea vocii obişnuite între 8-6 m presupune auz normal . Când surditatea este localizată la urechea medie. Cele mai frecvente metode de control a audi iei cu ajutorul diapazoanelor sunt : . subiectul nu aude sunetul.000 Hz. este necesară măsurarea auzului cu o cât mai mare precizie. Cercetările audiometrice confirmă faptul că peste 90% dintre surzi posedă resturi de auz în diferite grade.000 de ori mai mare. . Hz-ul reprezintă unitatea de măsură în vibra ii duble pe secundă. cea de comunicare obişnuită sau cea de strigare. Cu cât ceva vibrează mai repede. Omul poate să audă o gamă de frecven e de la 20-20. într-o cameră liniştită şi spa ioasă de minim 6 m. b. dacă este îndepărtat de os. Vocea utilizată la examinare este cea şoptită. cât şi pentru părin i. odată cu blocarea urechii opuse. între 4-1 m presiune o pierdere mijlocie a auzului . implicit şi înăl imea. cu atât frecven a va fi mai mare. Acumetria instrumentală este o altă metodă ce se realizează prin examinarea cu diapazoane şi serveşte la compararea audi iei pe cale osoasă cu audi ia obişnuită pe cale aeriană sau timpanică.Tehnica examinării : copilul este aşezat pe un scaun cu spatele la examinator cu o ureche liberă. Frecven a este măsurată în Hertzi. în vibra ie. sunetul poate fi auzit un timp şi după încetarea percep iei osoase.testul lui Weber se bazează pe faptul că persoanele normale percep tonul diapazonului ce este aplicat pe frunte. cu ajutorul căruia se poate realiza verificarea separată a fiecărei urechi. Tăria depinde de nivelul de presiune a sunetului. se aplică pe apofiza mastoidă şi în cazul în care sunetul nu este perceput se apropie de meantul auditiv. sub 1 m presupune o pierdere foarte mare a auzului. Urechea umană poate tolera o presiune a sunetului de 1. Acestea sunt depistate prin aplicarea unor măsuri şi procedee tehnice. Diapazonul. Scara decibelilor este logaritmică şi foloseşte pragul auzului de 20 A drept nivel de referin ă sau sunet standard.000. iar cu cealaltă astupată. Când diapazonul este 39 .testul lui Rinne. Date fiind toate acestea. marcată cu cretă. cum sunt : a. care este măsurată în dB. Este o metodă rapidă şi la îndemână pentru specialişti .Deficien a de auz Sunetul cel mai slab pe care îl poate detecta urechea umană are o amplitudine de 20 micropascali. Acumetria fonică (testarea auzului cu ajutorul vocii ).proba Schwabach – prin plasarea diapazonului pe mastoidă se compară durata percep iei auditive a examinatorului ( presupus cu auzul normal ) cu cea a examinatului . iar dacă auzul este normal. între 6-4 m presupune o scădere uşoară a auzului.

Deficien a de auz aplicat pe linia mediană a frun ii unui handicapat cu surditate unilaterală a urechii medii. Ea are o mare precizie .electric (audiometrul). deficientul de auz trece treptat de la limbajul gestual la cel verbal şi de la gândirea în imagini la cea no ional – verbală. treptat. c. conven ional. rigiditate. accesibilă în procesul gândirii na ional-verbale. gândirea handicapatului de auz trece prin faze diferite. cu ajutorul unui aparat radio. realizate preponderent prin vizualizare. sinteza. în care se vehiculează proprietă i de cauzalitate şi esen ializare ale obiectului. şablonism. ordonării însuşirilor de personalitate şi de ierarhizare şi adaptare a ac iunilor la situa iile date. odată cu restructurarea personalită ii şi comportamentului subiectului pe direc ia organizării. iar abstractizarea este prea pu in accesibilă acestor forme de gândire. care evoluează odată cu demutizarea. În procesul demutizării. Pentru a ajunge într-un asemenea stadiu. iar atunci când surditatea este provocată de afectarea labirintului sau a nervului auditiv unilateral. abstractizarea şi generalizarea. informa iile senzoriale se completează cu cele intelectuale. 40 . duc la o serie de caracteristici legate de concretism. Abstractizarea va deveni. Gândirea C. urechea dreaptă cu un cercule de culoare roşie. îngustime şi iner ie în desfăşurarea activită ii de gândire. Audiometria tonală şi vocală Este o metodă avansată de măsurare a auzului pe toate frecven ele. Se măsoară fiecare ureche în mod separat şi se notează. În felul acesta. Comparativ cu gândirea auzitorului. sunetul este auzit în urechea normală. Pufan (1982) arată că surdul nedemutizat posedă o gândire obiectivă în imagini şi un limbaj mimico-gesticular. Caracteristici ale func iilor şi proceselor psihice.4) 1. sunetul diapazonului va fi perceput mai puternic în urechea bolnavă. iar analiza. dar acestea se desfăşoară în anumite limite. se produc influen e pozitive la nivelul întregii activită i psihice. şi pe baza ei se alcătuieşte audiograma. compara ia. cu un X de culoare albastră (fig. iar cea stângă . Ca urmare a dezvoltării gândirii şi limbajului. cea a surdomutului are un con inut concret neevoluat.6. ca urmare a faptului că ei operează cu imagini generalizate.

fără a se utiliza. etc. chiar în educa ia timpurie. Memoria cognitiv – verbală se dezvoltă mai lent în procesul demutizării în timp ce memoria vizual – motrică şi afectivă este mai bine dezvoltată. educarea lecturii labiale şi stimularea perceperii vizuale . metoda orală. Memoria Memoria are. atâta timp cât limbajul oral nu este bine instalat. Pentru stimularea limbajului oral . este foarte scăzut în cadrul celor care folosesc. imaginea generalizată asigură con inutul reflectării senzoriale şi senzorial-motrice. în cazul de fa ă având o încărcătură evident vizual .Deficien a de auz Reprezentarea La surd. vorbirea orală. preponderent. folosirea metodei orale. inser ia socială. Prin specificul ei. Imagina ia Imagina ia la surd. ca bază de învă are. Prin urmare. ca şi al lecturii. Limbajul şi afectivitatea Există o rela ie strânsă între limbajul oral şi limbajul semnelor. introducerea în forme de educa ie auditivă . este indicat să se asigure plasarea copilui în mediul vorbitor. Lillo (1986) este de părere că bilingvismul pragmatic al limbajului semnelor şi al celui oral (cuvântul) trebuie să fie introdus paralel în educa i precoce a deficien ilor de auz. pentru facilitatea afirmării expresiei afective .motrică. introducerea limbajului semnelor în educa ia precoce . pure. percep iilor acumulate anterior cu o evidentă specificitate vizual-motorie. dar nu şi un echivalent total al ei. se tinde spre trecerea directă de la limbajul semnelor la scriere. pe baza ideilor. reprezentarea este un analog al no iunii. Se apreciază că nivelul global al limbajului oral şi al celui scris. înseamnă a lipsi copilul de o comunicare reală. aceleaşi caracteristici cu ale normalului auzitor în sfera afectivă şi motorie. Specialistul francez J. aproximativ. constă în capacitatea de crea reprezentări noi. de evolu ia căruia depinde func ionalitatea dezvoltării comunicării şi integrării subiectului în societatea auzitorilor. Treapta senzorială a cunoaşterii (senza ii şi percep ii ) poartă pecetea limbajului mimico-gesticular şi a imaginilor generalizate. sesizarea fără efort a informa iei. senza iilor. Prin învă area limbajului gestual de timpuriu. trebuie să se asigure încă din educa ia timpurie o comunicare eficace a copilului cu anturajul său. dezvoltarea psihică generală. Limbajul semnelor îi lipsesc pe surzi de posibilitatea inser iei sociale. Astfel. 41 . adică a reprezentărilor pe plan opera ional. încă din creşe şi va continua paralel cu grădini a şi şcoala specială .

cu amplificare selectivă. organizarea unită ilor speciale se bazează pe gradul pierderii auzului sau pe forma deficien ei. dinamica procesului instructiv – educativ se realizează de la simplu la complex. luându-se în considerare factorii dezvoltării psihice. de şcoli speciale. mai ales. În afara grădini elor. b. protezele pot fi: ataşate de corp. diferen iază şi selectează După locul amplasării. ce amplifică numai frecven ele care sunt necesare audibilită ii . hipoacuziile uşoare şi mijlocii. În ambele cazuri. prin compresie. iar al ii sunt de părere că protezarea trebuie făcută cu precau ie şi la vârste mai mari. cât şi pentru facilitatea achizi iei limbajului. introduse în canalul auditiv. Metodologia demutizării şi organizarea unită ilor speciale. la nivelul urechii externe. metodologia instructivă este aproximativ asemănătoare cu cea pentru auzitori. După criteriul amplificării. 1. În şcolile pentru hipoacuzici. Protezarea deficien ilor de auz Folosirea protezelor auditive are un caracter compensator şi contribuie la însuşirea comunicării verbale. cu amplificare lineară.8. ca şi cei cu surdomutitate. de la prelogic la logic. ce sporesc nivelul audi iei cu 30-40 dB pe toate frecven ele . c.mu i. protezele se pot împăr ii : a. În şcolile pentru surdo. motivând că proteza. de experien ă şi învă are. copii cu o pierdere par ială a auzului (hipoacuzici) beneficiează.7. În ara noastră. 1. de poten ial restant şi de perspectivă a dezvoltării intelectuale. uneori. 42 . de cultură şi educa ie. la nivelul urechii interne. Protezarea este eficace. şi ridică o serie de probleme în handicapul auditiv sever sau la surzii cu resturi auditive. Referitor la vârsta optimă pentru protezare . centrarea se face pe procesul demutizării. unii autori sus in ideea că protezarea trebuie făcută cât mai de timpuriu atât pentru obişnuirea copilului cu proteza.. Această aparatură îi ajută pe hipoacuzici şi face posibilă şcolarizarea împreună ci auzitorii. cu ajutorul cărora se frecven ele utile de cele inutile. de la subiectiv la obiectiv. duce la deteriorarea resturilor auditive. pentru a transforma copilul surdo-mut în surdo-vorbitor. de la concret la abstract.Deficien a de auz Dar trebuie precizat că exagerarea la folosirea limbajului gesturilor poate deveni un obstacol pentru învă area limbajului oral.

De asemenea. şcoală. 3. Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1. Remarca i etiologia şi formele deficien ei de auz. Demutizarea presupune însuşirea celor trei laturi ale limbajului : 1) latura fonetică ( articularea fonemelor şi a structurilor fonetice specifice fiecărei limbi) . de a depista al i factori etiologici şi de a estima nivelul handicapului.Deficien a de auz Integrarea copilului în activitatea şcolară şi trecerea sa printr-un program de recuperare se bazează pe evaluarea şi diagnosticul capacită ilor sale pentru a putea ajunge la o apreciere corectă a evolu iei probabile ( prognoză ). Sublinia i metodele de testare a auzului. 4. specialist. prin colaborarea strânsă dintre familie. cunoştin e din domeniul ortofonic (fonetic ). 3) structura gramaticală. 2) lexicul . acustic şi surdodidactic. Compara i caracteristicile activită ii psihice la surzi şi hipoacuzici odată cu sublinierea metodologiei demutizării în pregătirea subiectului pentru integrarea în societate. Deficien ii de auz îşi însuşesc cele trei aspecte ale limbajului în mod dirijat. din partea specialistului. în vederea protezării diferitelor forme de deficit. 43 . Analiza i evolu ia şi importan a cunoştin elor cu privire la deficien a de auz. de a stabili rolul factorilor socioculturali şi familiali în raport cu cei ereditari. 2. trebuie să adapteze metodologia specifică compensativrecuperatorie ce cuprinde învă area şi educarea la acest nivel al handicapului. gramatical. grădini ă. Aici psihodiagnoza are rolul de a diferen ia tulburările organice de cele func ionale. Demutizarea presupune. psiholingvistic.

„PROBLEME DE SURDOPSIHOLOGIE”. FUNDA IEI HUMANITAS. ED. BUCUREŞTI. 11 – 38.„PSIHOPEDAGOGIA DEFICIEN ILOR DE AUZ ÎN DEFICIEN ELE SENZORIALE DIN PERSPECTIVA PSIHOPEDAGOGIEI SPECIALE Partea a II-a”. FUNDA IEI HUMANITAS.D. LILLO J. ANCA. ROZOREA.V..1986 2.„COMUNICARE ŞI PERSONALITATE LA DEFICIENTUL DE AUZ”. ED. 2003.(pg. PRO-HUMANITATE. 69 – 96) 44 . 2001 3.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”..„PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ. BUCUREŞTI E.„LES FINALITES ET LES MODALITE DE LA COMMUNICATION DANS L’EDUCATION DES DEFICIENTS AUDITIFS” EN BULLETIN D’AUDIOPHNOLOGIE. BUCUREŞTI. NO. 127 – 256.D... POPA MARIANA. BUCUREŞTI.. POPOVICI D. 2002. CONSTAN A. EX PONTO.F. 1972 ŞI 1982 4.. VERZA E.I ŞI II . VOL.. 317 – 318) 5. (pg.P. STĂNICĂ I. POPA MARIANA. PUFAN C. ..DEFICIEN A DE AUZ”.1. ED. 2001 6. E.Deficien a de auz Bibliografie minimală 1.

să se însuşească simptomatologia specifică deficien ei de vedere. • Tulburările refrac iei oculare. • Opacită ile mediilor refringente. • Integrarea socioprofesională.pentru a cunoaşte particularită ile ce îi caracterizează. • Problema compensării. să se în eleagă posibilită ile de dezvoltare şi de integrare socială a persoanelor cu deficien ă de vedere. Obiective • • dezvoltarea abilită ilor de operare cu conceptele specifice deficien ei de vedere şi în elegerea evolu iei acestora în decursul timpului. • Dezvoltarea psihică a persoanelor cu deficien ă de vedere. • Formele cecită ii corticale. 45 . • Afec iunile de la nivelul nervului optic şi ale căilor optice intracraniene. a posibilită ilor acestora de a participa în mod activ la procesul educa ional-recuperativ. Scopurile unită ii de curs • • să se adopte o imagine unitară asupra deficien ei de vedere . • Învă area scris-cititului în Braille.Deficien a de vedere Unitatea de învă are nr. • Orientarea în spa iu şi timp a deficien ilor de vedere. • Etiologie şi clasificare în deficien a de vedere. 2 DEFICIEN A DE VEDERE CUPRINS: • Problematica tiflopsihopedagogiei. • Afec iunile retinei.

influen ând.1. deficien a de vedere produce un dezechilibru la nivel comportamental. evolu ia psihică în func ie de gradul deficen ei. a instruirii şi educării acestora. specificul integrării socio-profesionale. iar frământările îl marchează pe individ toată via a. învă area scrierii şi citirii în alfabetul Braille. dar şi categoriile de deficien i care prezintă diferite grade de diminuare a vederii.Deficien a de vedere • • să se conştientizeze ac iunea factorilor etiologici asupra structurii biopsihice şi influen a nocivă a acestora. cu scopul fundamentării ştiin ifice a măsurilor şi metodelor menite să contribuie la recuperarea şi integrarea socială a diferitelor categorii de deficien i. având ca obiect de studiu legile specifice şi fenomenele ce caracterizează dezvoltarea diverselor structuri ale personalită ii deficien ilor vizuali (nevăzători şi ambliopi). să se re ină multitudinea de forme ce se desprind din deficien a de vedere. Problematica tiflopsihopedagogiei Defini ie: Tiflopsihologia este o ramură a psihopedagogiei speciale sau a defectologiei. 2. negativ. de la ambliopia uşoară până la ambliopia gravă şi cecitatea practică (orbii cu vedere reziduală). La deficien ii de vedere din naştere. 46 . Este de men ionat faptul că în problematica tiflopsihologiei intră nu numai cazurile de cecitate totală. probleme legate de compensare. diversitatea de factori ce influen ează dezvoltarea psihică în handicapul de vedere. deşi apar dificultă i de rela ionare. tensiunile interioare sunt mai reduse. clasificarea deficien ei de vedere. Con inuturile de invă are • • • • • • • • no iunea de handicap de vedere şi evolu ia acesteia. Ini ial. spre deosebire de handicapul de vedere survenit (accidente. rela iile subiectului cu mediul înconjurător. limite şi posibilită i de orientare în spa iu a deficien ilor de vedere. boli ) unde dezechilibrele sunt foarte puternice.

rezisten a organismului sau fragilitatea acestuia. Etiologie şi clasificare în deficien a de vedere Nu există factori deosebi i care să determine pierderea totală sau numai par ială a vederii. cand diminuarea acuită ii vizuale centrale este cuprinsă între 0.Deficien a de vedere Tiflologia.n ). cunoaşterea obiectelor cu ajutorul tactului. preocupat de această deficien ă. autor al Iliadei şi Odiseei.2. vârsta la care se produce deficien a. Pedagogul Komenski a demonstrat necesitatea instruirii orbilor pornind de la eviden ierea capacită ilor lor psihice. Astfel. ca la bătrâne e. marchează şi ea caracterul de disciplină de grani ă din cadrul psihopedagogiei speciale (defectologie) şi este centrată pe studiul particularită ilor psihice ale deficien ei de vedere. ca parte teoretico-practicî a construirii şi folosirii materialului didactic şi a aparaturii de utilizare în activită ile scolare. cât şi de mai târziu. şi din rândul lor se constituia sfatul comunită ii ( sfetnicii ). capacitatea individului de a depăşi momentele grele . din tiflopsihologie s-a diferen iat o parte specială. reuşeşte să surprindă caracteristici psihice importante pentru domeniul tiflopsihologiei ( prieteni ai ordinii. iar justi ia era înfă işată prin chipul zei ei Atena. a celor educa ional – recuperative în vederea pregătirii subiectului pentru via ă. Unele societă i din antichitate. 2. cu subramurile ei.2(ambliopia) sau totală (cecitatea). în lucrarea intitulată „ Scrisoare asupra orbilor „.05 – 0. a încercat să explice orbirea din perspectivă filosofică şi a subliniat implica iile acesteia îndezvoltarea fiin ei umane. trăind cu convingerea că în felul acesta îşi ajută spiritul să pătrundă tot mai adânc în tainele cunoaşterii. axată pe metodologia predării disciplinelor de studiu cuprinse în programa şcolară . Aceiaşi apreciere deosebită pentru competen a nevăzătorilor l-ar fi determinat pe cunoscutul filosof Democrit (460-370 î. dintre cele mai cunoscute şi frecvente cauze şi forme ale deficien ei de vedere le men ionăm pe următoarele: 47 . etc. aprecierea cu precizie a timpului prin considerarea succesiunii ideilor şi a ac iunilor etc. tiflopsihologia şi tiflopedagogia. denumită tiflometodică. Mai târziu. Despre Homer. constituirea structurilor de personalitate şi organizarea activită ii instructiv – educative . evolu ia activită ii psihice şi dezvoltarea opera iilor instrumentale . Ca atare. şi de aceea cauzele cecită ii şi ambliopiei nu pot fi studiate separat. gravitatea deficien ei este dependentă şi de modul cum sunt recepta i de organism factorii respectivi. iar din tiflopsihopedagogie s-a constituit tiflotehnica. Deficien a vizuală poate fi par ială. se spune că era nevăzător. să-şi provoace orbirea. Aristotel .). iar filosoful francez Diderot. legată la ochi.e. valorizau pe unii nevăzători pentru în elepciunea de care dădeau dovadă. În acest scop.

Ochiul care prezintă o refrac ie normală se numeşte emetrop.în al doilea rând. Irisul Ligamentul suspensor al cristalinului (Zonula Zinn) Procesele ciliare Conjunctiva Ora serrata Sclerotica Corneea Cristalinul Unghiul irisului Corpul ciliar cu muşchiul ciliar Membrana ciliară Retina oarbă Muşchiul drept lateral Coroida Macula lutea cu fovea centralis Papila optică Fig.1) . iar tulburările de refrac ie se numesc ametropii. Miopia. .Deficien a de vedere 2. 1 – Structura globului ocular (după Eycles) Ca ametropii putem vorbi de: a). Ochiul miop prezintă anomalii morfofunc ionale. de transparen a perfectă a mediilor refrigerente. de starea de refrac ie a ochiului .2 ).1. Tulburările refrac iei oculare (ametropiile ) Formarea imaginii retiniene normale depinde de două elemente principale: . Rezultă că principala condi ie pentru formare corectă şi adecvată a imaginilor pe retină constă în structura normală a globului ocular (fig. astfel încât imaginea retiniană devine neclară (fig. iar func ionalitatea normală depinde de integritatea tuturor elementelor externe şi interne . 48 .în primul rând.2. din care rezultă formarea focarului razelor de lumină în fa a retinei.

în acest caz. astfel încât focarul principal al razelor de lumină se formează în spatele retinei. Copii şi tinerii compensează relativ uşor hipermetropia mică şi medie prin procesul acomodării. – Schema formării imaginii pe retină La rândul lor .miopia benignă ( sau şcolară ) : se caracterizează printr-o dinamică progresivă lentă. Obiectele sunt percepute mai clar la distan ă şi mai difuz în apropiere. fiind vorba. miopiile pot îmbrăca două forme : . Obiectul Imaginea Fig 2. acestea fiind exact reproduse pe retină. imaginea retinei fiind. Corectarea optică a miopiei se realizează cu lentile divergente. care sunt văzute difuz. care se datorează unei malforma ii oculare (globul ocular este mai scurt ) şi atunci se asociază cu ambliopie congenitală. Creşterea miopiei benigne continuă. În cazul hipermetropiei mai mari. . În general. spre deosebire de obiectele aflate la distan e mai mari. Aceasta trebuie privită ca o afec iune oculară gravă. de obicei. 49 . ceea ce face să se ajungă uneori la 15-40 dioptrii. b). concave ( notate cu minus ). de hipermetropie latentă ( nu sunt necesare mijloace optice – lentile ). prezentând o tendin ă progresivă.Deficien a de vedere Miopul percepe clar obiectele aflate în apropiere.cea de a doua formă de miopie este miopia malignă (miopie foarte progresivă ) . miopia benignă nu depăşeşte 6 până la 10 dioptrii. În cazul miopiei ce prezintă multe dioptrii. Hipermetropia Constă într-o refrac ie diminuată sau într-o micşorare a diametrului antero-posterior al ochiului. se recomandă corijarea optică integrală (lentile convexe. numai până la vârsta de 20-21 ani (atât cât există tendin a de creştere a întregului organism ). corectarea nu se poate realiza decât partial. de asemenea neclară. notate cu + ).

dar cu puteri de refrac ie diferite. cauzate de substan ele bazice şi acide. duce. provocate de corpi străini şi arsurile. hipermetropic şi foarte rar astigmatism pur. Opacifierea mediilor de refrac ie. d. rezlutând imagini retiniene deformate ( punctul poate fi văzut ca virgulă. ci o manifestare fiziologică pentru vârstele de peste 45-50 ani. amintim plăgile. Opacită ile mediilor refringente. Procesele inflamatorii care provoacă opacită ile definitive ale corneei debutează ori pe conjunctivită şi se extind secundar asupra corneei. de cele mai multe ori.Deficien a de vedere Hipermetropia nu trebuie confundată cu presbiopia (presbi ia). cu alterări cicatriciale pronun ate. cercul ca un elipsoid).) Anizometropia Este determinată de existen a unei diferen e de refrac ie intre cei doi ochi din care unul este emetrop iar celălalt cu tulburări de refrac ie (ametrop). Si astigmatismul poate cuprinde forme particulare de tipul miopic. cu o ambliopie înnăscută. c.2. în func ie de localizare şi extinderea opacită ilor .) Astigmatismul Datorat unei structuri deficitare a corneei care prezintă în fiecare meridian o altă putere de refrac ie. Aceste opacită i ale mediilor refrigerente sunt determinate de traumatisme grave.2. la deficien e vizuale de diferite grade . Dintre traumatisme. de uscare a corneei şi de factori care au ac ionat în via a intrauterină (factori congenitali). datorându-se pierderii elasticită ii cristalinului. care în mod normal sunt perfect transparente.4). vindecarea se face. care nu este un viciu de refrac ie. procese inflamatorii grave. deci a acomodării (fig. Există şi posibilitatea ca ambii ochi să fie ametropi. distrofii ireversibile. ori 50 . Corijarea optică se ob ine cu ajutorul lentilelor cilindrice. Astigmatismul mare şi congenital se asociază. 2. frecvent. În aceste cazuri.

Oprirea secre iei lacrimale şi lipsa umectării ochiului cu lichidul lacrimal cauzează opacifierea corneei şi instalarea unui defect vizual ireversibil. degenerescen a retiniană ereditară şi ablazia centrului retinei (albinismul şi nictalopia).Deficien a de vedere apar direct pe cornee. Keratomalcia Dintre procesele distrofice grave şi ireversibile ale corneei trebuie amintită keratomalcia (caren a vitaminei A ). glaucom şi strabism. a. a acuită ii vizuale şi apari ia scotoamelor. ca şi acuitatea vizuală periferică. care suprimă par ial sau total transparen a corneei prin blocarea circula iei umorii apoase rezultând scăderea sensibilită ii de contrast. 4. trahomul. albe. Necroza Uscarea corneei sau necroza constituie un fenomen secundar ce se poate manifesta după unele afec iuni conjunctivale grave (trahom). constă în opacifierea totală sau par ială a cristalinului şi are la bază cauze de genul intoxica iilor medicamentoase. b. protejare de soare. fotofobie. Keratita Se manifestă in a doua decadă de vârstă prin creşterea distorsiunii câmpului vizual şi a vederii la distan ă.3. vederea cromatică şi diurnă. etc d. agen ilor fizici. Necesită corijare cu lentile obscure. fiind periculoase pentru func ia vizuală. rubeolei.2. iluminat slab. keratita perenchimatoasă şi ulcerul serpiginos. opacifiere de cristalin. cataractă. vederea crepusculară. îngustarea câmpului vizual. f. scrofuloza corneană. În această categorie se încadrează : atrofia optică. luxa ie de cristalin. Dintre procesele inflamatorii amintim : oftalmia blenoragică a nou-născu ilor. Este recomandat transplantul de cornee (keratoplastie) şi lentile de contact rigide. Afec iunile retinei (retinopatiile) ce pot fi congenitale sau dobândite. 51 . Cataracta Congenitală sau dobândită. cu păstrarea relativă a acuită ii vizuale centrale. e. Aniridia Lipsa membranei irisului sau subdezvoltarea acestuia – este o boală ereditară care duce la diminuarea acuită ii vizuale cu până la 2/10. Retinopatiile privesc organul propriu-zis de recep ie a imaginii vizuale. Leucomul Sau opacifierea corneană cicatriceală – apari ia unei cicatrici groase. Ele diminuează acuitatea vizuală centrală. care se manifestă la sugarul cu distrofie generală. c.

la cecitate(orbire).opacifierea cristalinului. lărgirea petei oarbe şi scotoame. stări de vertij. pacientul trebuie să recurgă la investiga ii tactile. Strabismul latent este caracterizat de faptul că pozi ia strabică a ochiului nu este vizibilă. Se corectează prin acoperirea unui ochi şi folosirea de ochelari. Aceeaşi subliniere o merită şi strabismul ce constă în tulburări în structura orbitei. afec iuni ale traiectului optic. Strabismul poate fi latent (heterotrofia ) şi manifest. tulburări ale sensibilită ii cromatice. afec iuni retrobulbare ale nervului optic prin intoxica ii. a muşchilor oculari. 52 . devierea ochiului este vizibilă uşor. 2. de multe ori. o cauză a orbirii la vârstele adulte. boli generale cu accidente retiniene şi tumorile maligne ale retinei iar retinopatiile congenitale duc. Se caracterizează prin dereglări ale campului vizual (restrângerea acestuia). 2.5. traumatisme. cecitatea psihică ( se numeşte şi agnozie optică şi înseamnă imposibilitatea de a identifica vizual.2. fotopsiile (fenomene de exercitare optică de tipul unor fulgere şi scântei ). modificări degenerative. simptomul principal fiind creşterea tensiunii intraoculare ce duce la excava ia papilei şi la atrofierea globului ocular. Pe parcursul evolu iei bolii apar dureri ale globului ocular. Are caracter progresiv.4. dacă persoana îşi desfăşoară via a într-un mediu favorabil din punct de vedere cultural şi afectiv. Ele sunt cauzate de procese inflamatorii. tumori â. leziunile apărute fiind ireversibile şi constituie. fotofobie. atrofia nervului optic. de cele mai multe ori. În cazul strabismului manifest (estropia). 2.Deficien a de vedere Retinopatiile dobândite privesc dezlipirea de retină. iar devia ia poate fi compensată printr-un efort muscular suplimentar.2. sau în spatele ochiului. aceste epileptiforme cu halucina ii vizuale. Formele cecită ii corticale Din tabloul clinic al afec iunilor centrilor vizuali superiori fac parte : scotoamele ( pete oarbe sau puncte albe în câmpul vizual ). O men iune aparte o facem în legătură cu glaucomul ce este o afec iune extrem de gravă . afec iunile vasculare ale ochiului.3. auditive şi olfactive ). Aceste tulburări pot fi localizate în interiorul globului ocular. Dezvoltarea psihică a persoanelor cu deficien ă de vedere Dezvoltarea psihică a deficientului de vedere este relativ normală. lăcrimare excesivă. obiectele. la nivelul papilei optice. a fuziunii imaginilor. Este o boală evolutivă ce duce iremediabil la orbire. Afec iunile de la nivelul nervului optic şi al căilor optice intracraniene.

Ea este fragmentată. Desigur. şi în felul acesta apar dificultă i în însuşirea opera iilor instrumentale. cantitatea şi calitatea reprezentărilor sunt în decalaj fa ă de cunoştin ele verbale. Există o serie de măsuri bazate pe compensare. Volumul. acest fenomen apare în favoarea vorbirii. are loc formarea şi dezvoltarea unor reprezentări spa iale pe baza explorării tactil-kinestezice a obiectelor. Reprezentările În ceea ce priveşte reprezentările. că în condi iile cecită ii. mai ales atunci când ele se corelează cu antrenarea altor modalită i de recep ie. a comunicării şi existen ei unui volum redus de imagini. cum sunt cele tactil-kinestezice invocându-se cât mai des experien a optică anterioară a subiectului. Astfel. ajungându-se la dificultă i în folosirea generalizărilor şi abstractizărilor. cu prezen a unor imagini neclare şi frecvent distorsionate. date cu ajutorul cărora se elaborează no iuni. Este redusă şi capacitatea de analiză şi sinteză optică. imaginile mintale sunt legate de componentele auditive. ceea ce duce la întârzieri în planul gândirii şi al achizi iei opera iilor instrumentale. duce la existen a unui decalaj între latura abstractă şi cea 53 . lipsa acestor date senzoriale. incomplet şi eronat al percep iilor se accentuează şi prin aceasta schemele perceptive nu contribuie. la declanşarea reprezentărilor şi la actualizarea imaginilor complexe. ceea ce se observă în recunoaşterea unor obiecte sau fenomene şi în capacitatea redusă de actualizare a unor caracteristici definitorii. dificultă ile sunt legate de gravitatea deficien ei de vedere.Deficien a de vedere Percep ia Caracteristicile psihice pot fi afectate – mai mult sau mai pu in. La nevăzători. se instalează datorită dezvoltării limbajului. de vârstă şi de dezvoltarea psihică a subiectului. există urme ale unor imagini mentale ce sunt stimulate verbal. Reprezentările sunt dependente şi de integritatea analizatorilor. Pentru persoanele cu deficit congenital. datorită unei dificile actualizări a imaginii. La nevăzători. care nu dispune de un suport intuitiv. De aici deducem că randamentul mintal poate fi scăzut în anumite cazuri. care se accentuează când este prezent şi un retard mintal. for a. Atât gândirea cât şi vorbirea se sprijină pe date senzoriale ale realită ii obiective. percep ia depinde de forma şi gradul deficien ei. ra ionamente. caracterizarea lor se face în func ie de forma deficien ei de vedere şi de momentul apari iei acesteia. judecă i. caracterul sărac. perfec ionează şi dezvoltă percep ia vizuală. M. Acest lucru duce la o stimulare par ială a gândirii. într-o măsură mai mare sau mai mică. Ştefan (1999) subliniază. nemijlocit. care antrenează. Aceste măsuri se dovedesc a fi de ajutor. Desigur. uneori cu resturi de vedere. La deficientul tardiv sau în ambliopie. tocmai datorită dificultă ilor ivite în actualizările imaginilor percepute. Gândirea şi limbajul Decalajul de care vorbeam anterior.

a realizat un sistem logic de litere şi semne punctiforme.5 mm 54 . Acest decalaj caracterizează orbii în primii ani de instruire. la nevăzători. Aceste persoane au posibilitatea actualizării unei mari cantită i de informa ii acumulate. deosebit de importantă pentru ei. cât şi aranjarea unor pietre sub forma unor litere aşezate într-o ladă mare cu nisip. În 1809. Toate aceste modalită i de scriere prezentau un caracter limitativ. Datorită explorării tactile kinestezice a obiectelor prin intermediul percep iilor şi reprezentările tactile. iar prin apelarea mereu la ea nevăzătorul sau ambliopul realizează un antrenament continuu al acesteia.4. astfel încât vizualizarea să fie maximă. Aten ia şi memoria Sunt puncte forte ale nevăzătorilor. cum ar fi . se face mai repede. iluminarea cât mai bună a sălilor şi pe cât posibil aceasta să fie naturală. fiecare semn fiind alcătuit din 1-6 puncte în relief. Învă area scris-cititului în Braille În cazul ambliopilor. este favorabilă unei bune evolu ii a limbajului.30 tipuri de noduri ) căpătau semnifica ia unor litere sau cuvinte. înclinarea meselor. îmbogă irea vocabularului. 1 – 1 ½ m care prin distan a dintre ele. Braille realizează un alfabet format din 76 de semne diferite. cu excep ia celor care prezintă afec iuni ce duc. Ca urmare. grosimea şi tipul lor (marină . Preocupările pentru a crea o scriere accesibilă orbilor datează din cele mai vechi timpuri. neputând urmări cu precizia pe care o dă vederea existen a unui obstacol sau evolu ia în spa iu a unui obiect sau fenomen pe care-l percepe auditiv. nevăzătorii ob in date obiective adecvate realită ii. Memoria are calită i superioare. inspirându-se din scrisoarea secretă a unui căpitan din armata franceză. 2. s-au folosit noduri de sfori de cca. nevăzător în urma unui accident. este posibilă învă area sistemului scrierii obişnuite ( alb-negru ) însă se folosesc materiale didactice specifice. la orbire.Deficien a de vedere concretă a cunoaşterii. caiete şi căr i speciale. Louis Braille. iremediabil . în care func ia dominantă o are analizatorul tactil-kinestezic . S-a mai utilizat scrierea pe placă în relief. să o concentreze într-o direc ie sau alta după intensitatea şi semnifica ia stimulilor perceptivi. Punctele au înăl ime de 1 mm şi o distan ă între ele de 2. Aten ia este relativ bine dezvoltată. trebuie să-şi deplaseze permanent aten ia. Nevăzătorul. putând avea o eficien ă mult mai mare în planul memoriei decât văzătorii. scriere folosită pe timpul nop ii. Nevăzătorii folosesc un sistem de scriere şi citire special. La început. deci orientează activitatea mintală prin audi ie. ei folosind unele cuvinte fără a cunoaşte de fapt fenomenul sau obiectul desemnat de acestea.

Îmbunătă indu-şi propriul sistem alfabetic.3). 55 . 5 ( fig. pentru ca mai apoi să poată fi transpus în scris. 2. deşi nu era psiholog. Decada I cuprinde literele de la a – j.Deficien a de vedere (măsurată de la centru). se realizează discriminarea fonetică şi învă area emiterii corecte a sunetelor. Punctele sunt numerotate astfel : 4 5 6 1 2 3 Alfabetul este alcătuit pe principiul decadelor. 3. verbo-kinestezic. formate din literele primei decade prin adăugarea punctului 3 ( fig. La însuşirea scris-cititului în Braille participă 4 analizatori : auditiv.3 ). Cu ajutorul analizatorului verbo-kinestezic se poate descompune cuvântul în foneme şi în elegerea lui ca unitate semantică. semnele de punctua ie. Alfabetul creează aceleaşi posibilită i de exprimare grafică cu cel albnegru. Decada II cuprinde literele de la k – t. Aceste litere se realizează prin combinarea punctelor 1. tactil şi kinestezic. Este interesant faptul că Braille . cifrele se realizează prin combinarea a 6 puncte ce îşi găsesc locul în fiecare celula plăcii de scris. 4. alcătuind un alfabet punctiform cu 64 de semne de relief. sub formă de grafeme cu ajutorul analizatorilor tactil şi kinestezic. prin această înăl ime şi distan ă între puncte a sesizat pragul maximal al sensibilită ii tactice. el ajuns la 64 de combina ii. rezultate din schimbarea pozi iei celor 6 puncte. Pe baza analizatorului auditiv. Alfabetul.

â. j ) = ă= a + 6. î. i. c. (fig.4) Decada IV. etc. 56 .4).Deficien a de vedere DECADA I DECADA II Figura 3 Decada III cuprinde literele de la u – z . se realizează prin adăugarea punctului 6 la semnele corespunzătoare din decada I ( a. b. e. ş. formată din literele ă. . Acestea se ob in prin decada I + punctele 3 şi 6 (fig. w.

57 .Deficien a de vedere DECADA III DECADA IV ê ô û ë ï à è ù Figura 4 ü Majusculele se formează prin punerea punctelor 4 şi 6 .5 ). imediat după litera respectiv. Şi semnele de punctua ie se elaborează tot pe baza combinării celor şase puncte ale unei celule din plăcu a de scriere ( fig.

Deficien a de vedere DECADA III DECADA IV ” ӕ § „ Figura 5 Pentru cifrele de la 1 – 10.6). se folosesc semnele primei decade şi fiecare semn este precedat de un semn format din punctele 3. 5. 6 ( fig. 4. 58 .

de mâna dreaptă . perceperea literelor făcându-se cu policile degetelor. în timp ce stânga . Punctatorul este utilizat. Se foloseşte o plăcu ă cu căsu e în care se pot în epa cu punctatorul. Citirea se face prin analizatorul tactil şi kinestezic al mâinii drepte. fiind opusul imaginii primei.Deficien a de vedere CIFRELE ŞI SEMNELE MATEMATICE − : √ Figura 6 În scrierea Braille. urmărind mâna dreaptă . de obicei. unul sau 6 puncte. dar şi în func ie de calitatea hârtiei de scris. Viteza creşte pe baza exerci iului. Scrierea se face de la dreapta la stânga. pentru ca apoi să poată fi citită de la stânga la dreapta prin întoarcerea foii. litera scrisă nu este similară cu litera citită. 59 . iar mâna stângă îndeplinind rolul de control. identifică rândul următor la întoarcere. iar litera apare pe partea opusă a hârtiei în epate (carton sau hârtie cerată).

Dintre aceste meserii. În şcolile profesionale şi medii-tehnice. Capacitatea păstrării şi restabilirii unei anumite pozi ii în spa iu. producători mobilă. care realizează orientarea spa ială. pentru a se adapta şi corela mai bine cu cei din jur. orientarea spa ială presupune capacitatea păstrării şi restabilirii unei pozi ii în spa iu. nu este afectată la deficien ii vizual. plăpumari şi altele. telefonişti. numai unele dintre aceste elemente. cunoaşte la orbi o dereglare şi restructurare profundă. Orientarea la distan e mari. Cunoaşterea generalizată a spa iului este accesibilă şi deficien ilor vizual. iar apoi . dispunerea lor în spa iu şi pozi ia proprie fa ă de ele. confec ioneri de perii şi mături. În acelaşi timp sunt mul i nevăzători care absolvă o formă sau alta de învă ământ superior (alături de colegii lor normali) şi care realizează chiar performan e superioare în domeniul respectiv. aşa cum am mai precizat. perceptibile sau îndepărtate. Pentru a ob ine rezultate bune în instruc ia şi educa ia copilului deficient de vedere. pe baza datelor ob inute. care se bazează în primul rând pe senza iile labirintice şi kinestezice. sunt afectate mai adânc din cauza absen ei controlului optic. aceste persoane simt nevoia unei ordini depline. De asemenea. este necesar. Integrarea socio-profesională a persoanelor cu handicap de vedere Datorită deficitului pe care îl prezintă. bine ştiute pentru a putea fi uşor găsite.5. men ionăm următoarele: maseori. La orbi. Sunt disciplina i şi manifestă un autocontrol fa ă de comportamentele proprii. să se facă o investiga ie psihologică complexă la început. putem aplica.6. tapi eri. asisten i medicali. a aşezării şi păstrării obiectelor în locuri bine delimitate. ambalaje din carton.Deficien a de vedere 2. adaptate handicapatului şi profunzimii acestuia. radiotelefonişti. nasturi. care nu se pot cunoaşte nemijlocit. acordori de instrumente muzicale. Orientarea în spa iu şi în timp a deficien ilor de vedere Prin orientarea spa ială se în elege capacitatea omului de a percepe însuşirile spa iale ale obiectelor. pe lângă o instruc ie şi educa ie. o serie de psihoterapii care să accelereze procesul recuperativ. 2. cu condi ia acumulării unui număr mare de reprezentări spa iale 60 . deficien ii de vedere (în mod special nevăzătorii) sunt pregăti i pentru exercitarea unor profesii în care reuşesc să dea un randament maxim şi în care îşi găsesc o deplină satisfac ie. precum şi direc ionarea mişcărilor de deplasare spre diferite repere mai apropiate. ce se bazează de obicei pe informa ii optice. obiecte de nuiele. Cunoaşterea însuşirilor spa iale ale obiectelor are loc prin intermediul percep iei tactile.

pe baza experien elor şi 61 . În condi iile tulburării sau distrugerii unor componente ale sistemului. dobândeşte o semnifica ie deosebită. În domeniul produc iei materiale. cu ajutorul zgomotelor sau vibra iilor percepute prin intermediul paşilor sau a bastonului ( ce sunt şi ele diferite în raport de apropierea sau îndepărtarea de un obstacol ) şi mai rar cu ajutorul câinilor ( pentru că sunt costisitori. compensa ia se defineşte tocmai prin capacitatea sistemului de autoconstituire structurală şi func ională. Astfel. o bună dezvoltare psihică contribuie la creşterea posibilită ilor de adaptare la condi iile de mediu. în cazul unor condi ii critice ale organismului. cunoaşterea planurilor şi a hăr ilor geografice). mecanismele La un moment dat s-a pus problema existen ei celui de al 6-lea sim . orbii îşi pot însuşi peste 400-500 de opera ii ale profesiunii ( mecanizate. în locuri închise sau deschise ( sunt diferen e din acest punct de vedere ). greu de dresat şi mai cu seamă pentru că nevăzătorul poate deveni prea dependent de aceştia). O altă modalitate a orientării spa iale o constituie vestibulare. De fapt. care asigură starea de echilibru. datorită compensării. modul în care se realizează compensarea capătă şi o serie de valen e ce sunt dependente de capacită ile subiectului. Problema compensării Legea compensa iei caracterizează întreaga mobilizare şi utilizare a resurselor sistemului biologic. furnizând de la distan ă o serie de informa ii necesare pentru orientare. Receptorii termici ai analizatorului cutanat furnizează şi ei informa ii în legătură cu distan a şi direc ia unor repere. putem spune că acest sim constă în dezvoltarea deosebită a analizatorilor sănătoşi şi de motiva ie sporită de antrenare a acestora. Dar. 2. deoarece subiectul. pe păr ile descoperite ale corpului ( în special pe fa ă şi dosul palmelor ). toate la un loc evoluând spre o cât mai bună adaptare. dar mai ales pentru orbii-surzi.7. utilizarea modelelor. studiul geometriei. pentru persoanele lipsite de vedere. Orientarea spa ială a deficien elor vizual este dependentă şi de mărimea spa iului şi de analizatorii implica i. Sim ul olfactiv. ca sistem. automate şi semiautomate). Toate indiciile olfactive trebuie să ac ioneze în strânsă legătură cu informa iile provenite pe calea altor tipuri de sensibilitate pentru a fi mai eficiente. caracteristic nevăzătorilor. datorită căldurii radiante ale acestora. Orientarea spa ială se realizează şi prin perceperea curen ilor de aer.Deficien a de vedere şi asigurării elementelor instructive necesare ( formarea deprinderilor de măsurare şi construire .

prin folosirea ochelarilor .Deficien a de vedere acumulărilor de informa ii. comutare. iar valoarea acestui principiu este confirmată de rezultatele ce se ob in în compensarea şi recuperarea deficien elor prin metoda ergoterapiei. echilibrul şi armonia stărilor fizice. îşi poate elabora strategii pe care le aplică la noile situa ii ce le traversează. de asemenea. Au fost confec iona i. Principiul integrării şi ierarhizării stabileşte. Principiul unită ii realizează integrarea. Compensa ia exprimă capacitatea sistemului biologic de a realiza rezisten ă la perturab ii şi de a adopta forme comportamentale care să-i permită o structurare organo-func ională şi de autocontrol în raport cu influen ele înconjurătoare. cât şi pe calea exerci iului.vicariere (suplinire a unor func ii afectate prin altele ce sunt valide ). adică a activismului psihofizic. 3. în acest domeniu s-au construit maşini de scris speciale menite să realizeze un „citit” codificat.Roth. cât şi lărgirea sferei disponibilită ilor de decizie şi alegere în situa ii variabile. substitu ie între diferitele unită i ale comportamentului. integrarea şi ierarhizarea asigură atât unitatea de ansamblu a comportamentului. Aşadar. ceea ce constituie condi ia esen ială a integrită ii psihofizice a personalită ii. 1973). Există mai multe principii al fenomenului compensării : 1. În unele forme de ambliopie. Principiul activismului semnifică mobilizarea subiectului într-o activitate . structurilor 2. restructurarea func ională (transferul unor func ii de la organul afectat al nivelului sănătos ). după anumite criterii de eficien ă. . a învă ării. lezate sau a structurilor comportamentale. prin folosirea unor stimuli verbali. ca o condi ie necesară a echilibrării cu mediul. Principiul analizei şi sintezei prezintă importan a pentru modul cum subiectul este nevoit să analizeze obiectele şi fenomenele pe secven e sau unită i.regenerare organică (refacere de esuturi) . a activită ii. Se construiesc imagini mintale pe baza cărora se realizează adaptarea prin ac iuni şi comportamente exercitate prin mişcare. Mediul social exercită o influen ă reglatorie asupra tulburate. ceea ce i-a făcut pe unii autori să vorbească de o „hartă itinerar” (W. succesiune. psihice şi morale. raporturi dinamice de subordonare. 4. Pe lângă aceste elemente de protezare. în scopul facilitării orientării în condi iile de 62 . Compensa ia se poate realiza prin : . acuitatea vizuală se remediază par ial. ca apoi să le reconstituie unitar în vederea unei cunoaşteri cât mai depline. ochelari baza i pe celule fotosensibile care transformă sursa de lumină în sunet.

iar alta dirijată.Deficien a de vedere mediu. în care o mare importan ă o au modalită ile tehnice (A. Eviden ia i importan a şi formele compensa iei în vederea achizi iilor sistemului Braille. 1997). organizată prin educa ie (M. Raporta i formele deficien ei de vedere la tipul de factori care le determină. 2. Rozorea. Preciza i şi delimita i locul tiflopsihopedagogiei în cadrul defectologiei. Toate acestea sunt menite să contribuie la întregirea capacită ii individului de a se compensa şi adapta la mediul înconjurător. 4. 63 . pentru accesul nevăzătorilor la cultură. Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1. se poate vorbi de o compensa ie cu ajutorul mijloacelor spontane.Ştefan). 3. Prin urmare. Analiza i posibilită ile şi limitele dezvoltării psihice ale persoanelor cu deficien e de vedere.

BUCUREŞTI.. (pg. E. BUCUREŞTI. CLUJNAPOCA. 7 – 120) 7. (pg.. BUCUREŞTI. .P.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”. DAMASCHIN D. BUICĂ. 219 – 238) 2. 2002.P. ARAMIS.„TIFLOLOGIA. 2003 6.. ŞTEFAN M... 2004. DEFICIEN ELE SENZORIALE DIN PERSPECTIVA PSIHOPEDAGOGIEI SPECIALE. FUNDA IEI HUMANITAS.D. BUCUREŞTI. Ponta Constan a. VERZA E.D. ED. ED. B.. (pg. 1999 DE VEDERE”. RADU GH. Ed. 1973 5.„PSIHOPEDAGOGIA DEZVOLTĂRII HANDICAP”.„PSIHOPEDAGOGIA COPIILOR CU HANDICAP DE VEDERE”..„BAZELE DEFECTOLOGIEI”.. ROZOREA ANCA. ROTH W. PRO-HUMANITATE. 1999. 1972 3. ED.„DEFECTOLOGIE-DEFICIEN A BUCURESŞTI. E.. BABEŞ-BOLYAI. UNIV.F.. CU ŞCOLARILOR 4.97 – 130) 64 .Deficien a de vedere Bibliografie minimală 1. vol I şi II. PSIHOLOGIA DEFICIEN ILOR VIZUALI”.. C.

În acelaşi timp. să se însuşească simptomatologia aferentă deficien ei neuromotorii. să se re ină multitudinea de particularită i ce se desprind din diversitatea acestei deficien e. 5. • Terapii corectiv-recuperative şi problemele protezării. Obiective • • • • raportarea corectă la persoanele cu deficien ă neuromotorie. social şi profesional. 5 DEFICIEN A NEUROMOTORIE CUPRINS: • Problematica defectologiei pentru deficien ii neuromotori.Deficien a neuromotorie Unitatea Nr. • Etiologie şi simptomatologie. se are în vedere analiza impactului deficien ei în planul evolu iei personalită ii şi comportamentului. • Clasificarea deficien elor fizice. a elaborării unor programe educa ional-recuperative şi a pregătirii persoanelor respective pentru via a social-profesională. 65 .1. familiarizarea cu conceptele specifice. Scopurile unită ii de curs • • formarea unei viziuni de ansamblu asupra deficen ei fizice : conştientizarea limitelor şi perspectivelor cu privire la integrarea în muncă şi în societate a deficien ilor neuromotori în func ie de gradul şi tipul deficien ei. Problematica defectologiei pentru deficien ii neuromotori Defectologia deficien ilor neuromotori sau somato-psihopedagogia este şi ea o ramură ce studiază activitatea psihică a persoanelor cu abateri somatice de la normalitate şi care generează un handicap în plan psihic.

care nu împiedică desfăşurarea normală a activită ii la cele ce au o notă semnificativ defectologică şi cu efecte negative asupra întregii vie i a individului. atunci se pot combina cu alte tulburări de dezvoltare. cât şi manifestări date de unele boli permanente (boli respiratorii. se simte nevoia unui program diferen iat. se constituie ca abateri de la normalitate. psihopedagogice şi sociale. diabet. care duc la instalarea de dezechilibre şi evolu ii nearmonioase. de la cele mai uşoare. etc. ca de altfel toate celelalte handicapuri. nu este nevoie de o interven ie specială.2. deja analiza i. cei de ordin fizic au fost mai pu in studia i din perspectiva psihopedagogiei. normal. Categoria respectivă cuprinde atât afec iuni motorii sau locomotorii (de motricitate). având în vedere particularită ile lor specifice deosebite în plan biologic şi psihologic. În această categorie pot fi încadra i şi indivizi cu afec iuni senzoriale (surzii şi orbii). din punct de vedere al capacită ilor intelectuale. cardiopatii. Când asemenea deficite sunt uşoare .) care influen ează negativ capacitatea fizică. Handicapurile fizice. ac ionează. în timp ce pe linie medicală preocupările sunt mult mai consistente. categoria handicapurilor motrice şi psihomotrice sunt prezente într-o mare varietate şi se caracterizează printr-o grada ie întinsă de afec iuni. care pot fi localizate la nivelul întregului corp sau numai la nivelul unor segmente. Aşadar.Deficien a neuromotorie Spre deosebire de alte categorii de deficien i. dar. şi. în egală măsură . mai ales. dar apar dificultă i la acei copii la care deficitul îi împiedică să desfăşoare o activitate de competi ie obişnuită cu semenii lor. La aceştia. 3. prin situa ia lor de excep ie. vie ii social-profesionale. Această limitare a studiilor psihopedagogice se datorează şi faptului că. prin producerea unor dereglări morfofunc ionale. în vederea dezvoltării întregului poten ial restant. copiii din această categorie reuşind să se adapteze. separat. În schimb. demersuri medicale. mai ales când trăiesc într-un mediu 66 . Se ştie că în lipsa altor anomalii. Etiologie şi simptomatologie în handicapul fizic În genere. odată cu înlăturarea frustra iei şi anxietă ii. aceştia prezintă multe situa ii similare cu cele ale normalilor şi se pot adapta în mod obişnuit la condi iile vie ii social-profesionale. aplicat continuu. handicapa ii fizic sunt normali. o serie de cauze asociate. asemenea deficien e se manifestă ca invalidită i corporale care reduc puterea şi mobilitatea organismului prin modificări patologice exterioare sau interioare. a stimulării apetitului pentru activitate şi redarea încrederii în propriile posibilită i . care să con ină.

după un prim criteriu. nivelul scăzut de aer şi de lumină în locuin ă. Debilitatea congenitală şi imaturitatea. pot fi împăr ite în interne şi externe : cele interne sunt determinate de procesele de creştere şi dezvoltare. asemănări morfologice şi func ionale cu ascenden ii şi colateralii (fra ii. naşterea prematură şi accidentele obstetricale pot constitui baza unor deficien e care se manifestă nu numai imediat după naştere. care nu facilitează odihna normală pentru copiii ce sunt în perioada de creştere. mai mult sau mai pu in profunde. lipsa de supraveghere şi control din partea părin ilor şi educatorilor. organismul. cu succesibilită i şi sensibilizări excesive. cu pronun ate note de frustra ie şi anxietate. putem invoca lipsa unei educa ii ra ionale şi un regim defectuos de via ă. Printre aceste cauze favorizante se numără condi iile inadecvate de igienă şi via ă . lipsa de organizare a activită ii şi a repaosului . după diferite criterii. Acest fenomen biologic este şi mai evident atunci când tipurile constitu ionale ale înaintaşilor sunt relativ identice şi când condi iile de mediu şi de via ă sunt relativ similare. Aceste cauze slăbesc rezisten a organismului. Ele pot să afecteze întregul organism şi să producă deficien e globale sau totale ori să se limiteze la anumite regiuni. care se constituie în cauze. Tot în această grupă. care interesează elementele proprii ale deficien ei. determinând scăderea capacită ii func ionale a aparatului de sprijin şi mişcare şi chiar diminuează rolul reglator al sistemului nervos central. iar cele externe sunt raportate la condi iile de mediu şi via ă. organice şi psihice. defectuos confec ionată . Cauzele handicapurilor fizice prezintă o mare varietate şi pot afecta. Cauzele favorizante. sunt şi factorii care influen ează în sens negativ starea de sănătate şi func ionarea normală a organelor . În aceeaşi ordine de idei. care fac şi mai dificilă adaptarea şi rela ionarea cu cei din jur şi integrare în via a socio-profesională. hrană insuficientă. 67 . Există o categorie de cauze cu ac iune directă. de natura func iilor somatice. dormitul în paturi prea moi. Descenden ii prezintă. sau dimpotrivă. favorizante şi determinante (declanşatoare). surorile şi rudele apropiate ).Deficien a neuromotorie nefavorabil. se utilizează şi criteriul de împăr ire a cauzelor în predispozante. Ele pot fi sistematizate. se pot include şi influen ele nocive pe care le suferă organismul fătului în via a intrauterină. personalitatea lor poate deveni fragilă. care produc o afec iune ori o deficien ă morfologică sau func ională. în grade diferite. Astfel. cu repercusiuni în evolu ia ulterioară în planul somatic şi psihologic. tari şi incomode . cu perne multe în care corpul se afundă şi se curbează exagerat . Se apreciază că favorizan i pentru producerea handicapurilor fizice. în mai multe categorii. sau indirecte. ci şi mai târziu. Frecvent. segmente sau por iuni ale corpului şi să determine deficien e regionale. îmbrăcăminte incomodă. a cauzelor predispozi ionale. ori predispozante sunt raportate la ereditate. regimul alimentelor necorespunzător. mai ales la perioadele de creştere şi de dezvoltare activă a copilului. segmentare sau locale. de regulă . cu conflicte şi tensiuni interioare.

prin pozi ia asimetrică sau deformarea 68 . se împart în două mari categorii. Factorii declanşatori. Astfel. cum ar fi al plexului cervicobrahial (cu consecin e grave pentru structura şi func ionarea membrului superior). senzoriale. la intoxica ii lente (alcoolism. sub ac iunea unor infec ii cu caracter cronic (sifilis. nervi ). precum şi unele anomalii . fie a interven iilor traumatizante. interven iile chirurgicale dificile. cu urmări foarte grave pentru copil. Primele se referă la nedezvoltarea sau dezvoltarea anormală a corpului întreg. ele fragilizează structura şi modifică func iunile normale ale organismului. traumatizarea abdomenului gravidei. paludism. mai frecvente la nivelul membrelor inferioare şi superioare. ac iunea razelor X. din perioada intrauterină. pot favoriza apari ia şi evolu ia rapidă a deficien elor fizice.Deficien a neuromotorie adeseori ignorate. Cele din a doua categorie privesc ac iunea mediului extern nefavorabilă ce se răsfrânge asupra fătului. prin intermediul organismului matern : temperatura prea joasă sau prea ridicată. leziuni ale articula iilor şi ale oaselor. care constituie mijlocul cel mai important de sprijin al corpului poate deveni. medicamente. muşchi. mai cu seamă în perioadele de creştere timpurie. sunt bolile şi accidentele care produc anomalii morfologice şi func ionale. dar importante mai cu seamă pentru vârstele preşcolarită ii şi şocolarită ii. ce nu permit dezvoltarea corespunzătoare a organismului. prin facilitarea de accidente şi îmbolnăviri. în perioada copilăriei. Scheletul osos. şi în special cele ale văzului şi auzului. care se pot solda cu ruperea sternocleido . O aten ie specială trebuie acordată cauzelor cu ac iune defavorabilă asupra dezvoltării organismului. fie ca urmare a eforturilor excesive depuse de mamă. articula ii. cauzele incriminate produc sau declanşează procesele patologice ce stau la baza celor mai frecvente deficien e fizice. favorizând instalarea unor congestii şi hemoragii. tulburările cronice (organice şi psihice). condi iile de via ă şi de muncă necorespunzătoare. Prin urmare. tuberculoza). Dintre acestea. Din aceeaşi categorie de cauze fac parte şi (tot cu ac iune nemijlocită) cele care produc efecte negative în timpul naşterilor. Malforma iile congenitale pot constitui şi ele cauza unor afec iuni secundare. săruri radioactive). la tulburări endocrine şi neuropsihice. prin lipsa condi iilor normale statice şi dinamice. la caren e alimentare sau vitaminice. umiditatea excesivă. dar mai ales a anumitor por iuni. convalescen ele lungi. vârsta înaintată a părin ilor. Subliniem că şi bolile cronice. cele mai frecvente interesează aparatul locomotor (oase. de apari ie a unor leziuni sau dereglări în orice perioadă de vârstă a subiectului. Tot din categoria traumatismelor fac parte manevrele greşite de degajare a capului copilului. la boli ale sângelui şi altele care sunt mai pu in studiate. debilitatea fizică .mastoidianului sau a unor esuturi la diferite niveluri.

rigiditate. osteomielitele. encefalite meningite. pot produce o categorie de deficien e. chondrodistrofiile. Astfel. Si unele şi altele pot fi subgrupate. efectuate după criterii diferite. Fracturile vicios consolidate. 2. în structura şi func iunile muşchilor. 3. par iale (regionale sau locale ). cum ar fi : tulburările de metabolism şi hormonale leziunile prin arsuri sau degerături. odată cu precizarea principalelor manifestări specifice. scolioza. tuberculoza osoasă şi alte afec iuni osoase degenerative. ca în cazurile de contractură. nu trebuie excluse alte cauze diverse. stau la baza celor mai grave infirmită i. Formele respective apar pe fondul oboselii sistemului nervos central. Afec iunile neuro-musculare sunt determinate şi de poliomielite. atrofiile musculare progresive. lordoza. adoptată de unii elevi mai mari. Dintre acestea men ionăm : scăderea volumului tonusului şi for ei musculare. Din clasificarea de mai sus. care favorizează o serie de deficien e . sau spatele lordotic. se disting două categorii mari de handicapuri fizice : 1. prin reducerea posibilită ii de coordonare a componentelor motrice. Sunt semnificative atitudinile sau pozi ia incorectă . etc. În subgrupa diferen elor morfologice globale. ataxiile. literatura de specialitate con ine mai multe tipuri de clasificări. sau exagerarea tonusului. La rândul lor. care au o mare inciden ă în infirmită i. cum ar fi cifoza şi spatele cifotic. duce la scăderea capacită ii de control a scoar ei.Deficien a neuromotorie segmentelor sale.3. ca şi mişcările anormale. morfologice sau de structură . Şi modificările patologice. semnalăm următoarele caracteristici specifice : 69 . etc. func ionale sau de activitate . în raport întinderea şi profunzimea afec iunii în : globale (generale sau de ansamblu ). mobilitatea prea mare sau prea mică a articula iilor. o cauză frecventă a deficien ei. spatele rotund. apofizitele şi epifizitele. pot determina deficien e morfologice şi func ionale manifestate. ca în atonii şi hipotonii . în special. miopatiile. favorizând producerea unor atitudini defectuoase. Clasificarea deficien elor fizice Ca şi în cazul celorlalte handicapuri. Vom insista asupra clasificărilor acceptate de specialiştii din domenii diferite.

hipersomie şi gigantism (statură foarte înaltă. cu sechele traumatice. Din subgrupa deficien elor morfologice par iale. foarte redusă. rahitism. . dolicocefal (cu diametru anteroposterior alungit şi cu „şa” la mijloc ) . cu tonus normal. uscate sau umede. dizarmonii (când subiec ii sunt înal i şi sub iri sau scunzi şi graşi ). fe ei şi gâtului . hipertricoz (abunden a părului pe întreg corpul ) : De musculatură -poate fi medie. De oase -care pot fi sub iri sau groase. De comportament -inhibat. cicatrice sau eczeme. etc.) . De articula ii -care pot fi deformate. instabil . De nutri ie -între care vom aminti obezitatea ( esut adipos abundent sau exagerat ) debilitate fizică (dezvoltarea sub normal a somei. scăzut sau crescut . cu mobilitate redusă sau exagerarea mobilită ii . .cap microcefal ( mai mic decât cel normal ) . înăl ime şi volum . apatic. înso ită de dezechilibru nutritiv ) . cianotice (vine ii ).cap macrocefal ( mai mare decât cel normal ) . dispropor ionalită i (între dimensiunile de lungime. astenic. . insuficien ă –rigiditate ( tonus muscular exagerat ). lungi sau scurte. mai importante sunt : Deficien e ale capului. etc. 70 . exagerată ). De atitudine -care pot fi determinate de insuficien a aparatului de sus inere-atitudinal global. atitudine global asimetrică (pozi ia asimetrică a scheletului osos şi a articula iilor): De tegumente -caracteristice ca fiind palide.brahicefal ( fără proeminen ă occipitală ). cu pete.Deficien a neuromotorie De creştere -reprezentate de hiposomie şi nanosomie (statură foarte mică) . redusă. între cap şi trunchi.

înainte şi în sus.fa a ovală. alungită sau lă ită. bolta palatină înfundată . cu relief tiroidian accentuat sau asimetric. bombat.abdomenul poate fi proeminent. în var ( în paranteză „O” ) sau în valg (în „X”) . etc.uneori pot fi lungi sau înguşti. etc. căzu i sau epoşi. de tipul scoliozelor cu una sau mai multe curburi ( la care se asociază asimetrii ale umerilor. înclinat şi răsucit (torticolis). asimetric . denivelat (căzut înainte şi în jos. cu hernii sau eventra ii.Deficien a neuromotorie . rotund. în prona ie sau supina ie . cifotic. asimetrică.hidrocefal (cap exagerat de mare cu o culoare specifică pielii ). bilobat (strangulat). strangulat (supra sau sub mamar). 71 . lordotic. aduşi sau abduşi.gâtul poate fi lung sau scurt. asimetrice. . . Deficien e ale membrelor superioare . . cofotic. cu asimetrii. cu afec iuni ale ochilor (strabism. cu stern înfundat în formă de pâlnie sau carenat . cu proeminen e ale foselor . etc. apropiate sau depărtate de corp . asimetric. înfunda i. apropia i. . înapoi ). înclinat lateral.bra ele (partea superioară – de la umăr la cot ) sunt cele care determină deficien ele şi pozi iile deficitare ale membrelor superioare – în întregime .bazinul se poate prezenta cu asimetrii .spatele poate fi plan. lordotic sau scoliotic. cu malforma ii. cicatrice.) ale nasului sau ale urechilor. larg sau îngust. sub ire sau gros. scoliotic. . din i vicioşi implanta i.).coloana vertebrală – „stâlpul de sus inere” sau axa „verticalită ii umane” – poate suferi o serie de modificări prin accentuarea cursurilor fiziologice. deviate (în plan frontal sau sagital). cu înfundări ale fontanelelor. . pareze. lordozele sau cifolordozele . . cu stigmate rahitice.coatele pot fi în flexie sau în extensie . lărgit la bază sau la vârf. la acestea putem adăuga devia iile în plan frontal. . proiectate înainte sau rămase înapoi. tonic sau moale. plat. în flexie sau în extensie. elastic. îngust sau larg. asimetrici . .toracele poate fi lung sau scurt. .în totalitate inegale ( în lungime şi grosime). Deficien e ale trunchiului . cum ar fi cifozele.

endeme. apucare. prin subdezvoltarea copiilor (care sunt mici şi slabi. pot fi inegale. coborâ i sau ridica i. etc. în valg.în totalitate (deficien e şi aspect dat de coapsă ). cu sechele traumatice . ) . cu devia ii. asimetrice în prona ie sau în suprina ie. etc. echilibru. contracturi. func ionale . cu sechele de paralizii sau traumatisme . halaux . . re inem : Deficien e ale aparatului neuromuscular -care cuprind diferite forme şi grade de paralizie ( ca manifestare a unor sindroame piramidale.Deficien a neuromotorie . curbate. lipi i sau desprinşi.antebra ele – inegale ca lungime sau grosime. . ). strâmbe.contracturi sau deficien e morfologice . lipsi i de energie. cu înclinări şi pozi ii diferite. cu deforma ii. . planovalgii.gambele recurbate. în flexie . în pozi ii vicioase ). coreatozice. piramido-extrapiramidale. în lungime şi grosime. deforma ii ale capului femural.şolduri cu relief accentuat ( depuneri adipoase ). tulburări de mers. asimetrice . . ritm. inegale ( în lungime sau în grosime ). asimetrice. strâmbe.valgus.gleznele şi picioarele pot fi asimetrice. .genunchii în flexie sau hipertensie. care se manifestă prin ceanoze. . nu se adaptează la eforturi fizice. Deficien e şi tulburări ale aparartelor şi marilor func iuni : deficien e respiratorii ).degetele picioarelor în „ciocan” (în flexie cu sprijin pe unghie).omopla ii. aduse sau abduse . Deficien e ale membrelor inferioare . retrac ii . asimetrici . semianchiloze. sau anchiloze. cu sechele traumatice sau paralitice. etc. suprapuse. . asimetrice ( lux ii sau subluxa ii congenitale. bascula i. apropia i sau depărta i . etc. 72 . coordonare. .degetele pot fi anomalii congenitale. mişcări atetozice. şi tulburări ale aparatului respirator(insuficien e deficien e şi tulburări ale aparatului cardiovascular (insificien e circulatorii ). obosesc repede. Din grupa deficien elor. scobite . cu cicatrice posttraumatice sau sechele de paralizii.

şi respectă demersul gradării şi dozării efortului. debilitatea fizică sau obezitatea.a. precum a asigurat prevenirea instalării deficien elor. Eviden ia i etiologia şi simptomatologia deficien ei fizice. dirijarea regimului de alimenta ie. Dar înainte de toate.a. Dar. aerul. Terapiile medicale privesc mijloacele culturii fizice medicale.d. Indica iile ce trebuie avute în vedere se circumscriu principiului „ primo non nocere „ ( în primul rând să nu faci rău ). balneoterapie. a spiralei de la uşor la greu.-. obezitate cu insuficien a dezvoltare a glandelor şi organelor genitale. 2. ) . deficien ele organelor de sim ( deficien e prin tulburări de vedere. o serie de abateri de la normal de tipul cifozelor. de la cunoscut la necunoscut. deficien ele sistemului endocrin se manifestă prin tulburări de creştere şi dezvoltare ( nanim hipofizar. Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1. etc. folosirea factorilor de mediu ( apă. climatoterapie. 73 . de auz. în tehnici adaptate fiecărui handicap în parte. într-o îmbinare armonioasă şi echilibrată care să faciliteze o dezvoltare deplină. care determină în pozi ia corpului. etc. cifoscoliozelor. Preciza i principalele tipuri de terapii corectivrecuperative în deficien a fizică.m.4. special selec ionate şi sistematizate. mai eficientă este îmbinarea celor două categorii. prevenirea suprasolicită ilor şi instalării oboselii. a consolidării rezultatelor ob inute prin exersare. 3. 3.). soarele ) şi a exerci iilor fizice. şi se aplică simultan sau consecutiv tratamentului medical. gigantism. fizioterapie. În acelaşi timp se mai folosesc o multitudine de mijloace de tip masaj. Terapii corectiv-recuperative şi problemele protezării Terapiile pot fi predominant medicale sau psihopedagogice. ş..Deficien a neuromotorie deficien e şi tulburări ale aparatului digestiv şi ale func iilor de nutri ie ( abdomenul proeminent. ptoza organelor interne. cu toate asocierile şi manifestările ce le înso esc). scoliozelor. Ele cuprind exerci ii fizice. prin alcătuirea unui regim igienic de via ă şi muncă. subliniem că nu trebuie ignorată ideea folosirii tuturor mijloacelor. Defini i deficien a neuromotorie în contextul celorlalte forme de deficien ă. ş.d.m.

E.. 5. 6. (pg. „GHIDUL EDUCATORULUI”. 105 . (pg. 1998. 3. FUNDA IEI HUMANITAS.Deficien a neuromotorie Bibliografie minimală 1.F. TIPOGRAFIA METROPOL.. 5. 1997.D. BUCUREŞTI.113) VERZA E. CARANTINĂ D..P. 2002..„PSIHOPEDAGOGIA RECUPERĂRII HANDICAPURILOR NEUROMOTORII”.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”. 131 – 143) Teme pentru referate 4. 108 – 123) 2.. insusirea scris-cititului in Braille . MO ET D. BUCUREŞTI. FUNDA IEI HUMANITAS. 1970 VERZA E... E.„COPII CU TULBURĂRI ÎN SFERA FIZICĂ ŞI PSIHOMOTORIE” ÎN E. BUCUREŞTI..D. BUCUREŞTI. 2001 OLERON P. BUCUREŞTI. Continutul comunicarii prin desen la copiii cu deficien ă de auz .„EDUCA IA COPIILOR HANDICAPA I FIZIC”.P.. 74 . ED. 4. Simptomatologia şi terapiile corectiv-recuperative în deficien a neuromotorie. ED. Particularitati ale activitatii psihice la deficien ii de vaz.„PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ”. VERZA. (pg.

DE COMPORTAMENT ŞI ASOCIATE 75 .Deficien a neuromotorie MODULUL 3 DEFICIEN ELE DE LIMBAJ.

• Etiologia şi clasificarea tulburărilor de limbaj. Scopurile unită ii de curs • • în elegerea specificită ii tulburărilor respective prin raportare la alte deficien e. • Tulburări de dezvoltare ale limbajului. • să se re ină impactul acestor tulburări asupra activită ii şcolare şi de rela ionare cu cei din jur. • Tulburări polimorfe. • Tulburări de pronun ie sau de articul ie. • Educarea personalită ii şi facilitarea comportamentelor adaptative. • Terapia tulburărilor de limbaj. • Tulburări ale limbajului bazate pe disfunc ii psihice. • Tulburări ale limbajului citit-scris.Deficien ele de limbaj Unitatea de învă are nr. • să se însuşească simptomatologia specifică a distorsiunilor de limbaj şi clasificarea acestora. • Simptomatologia tulburărilor de limbaj. • Tulburări de ritm şi fluen ă ale vorbirii. 76 . 1 DEFICIEN ELE DE LIMBAJ CUPRINS: • Constituirea şi importan a logopediei. să se în eleaga locul şi rolul logopediei în cadrul ştiin elor psihopedagogice Obiective • în elegerea cauzalită ii şi semnifica iei tulburărilor de limbaj şi evolu ia acestora în timp. • familiarizarea cu conceptele specifice ce derivă din no iunea de deficien ă de limbaj. • Tulburări de voce .

grecii antici aveau un cult deosebit pentru vorbire şi oratorie. Dar.1. în plan teoretic. centrat pe sine. în mod deosebit. Sensul restrictiv acordat logopediei şi anume acela de a educa. a unei metodologii adecvate. marcându-l ca timid. Herodot. Constituirea şi importan a logopediei Etimologic. sunt furnizate de către aceasta date incontestabile celorlalte domenii cu privire la dezvoltarea şi desfăşurarea corectă a comunicării şi limbajului. ce se sprijină pe datele acumulate în domeniile tangente. odată cu progresele realizate în logopedie. care înseamnă educa ie. tiflopsihologie. Spre exemplu. a modului cum pot fi evitate şi corectate dezordinile de la nivelul limbajului. care înseamnă cuvânt şi ’’paideia’’. oligofrenopsihologie. Aristotel.Deficien ele de limbaj 1. etc. Accep iunea modernă a logopediei s-a extins şi la prevenirea tulburărilor de limbaj şi mai cu seamă. Rezultă. 77 . psihologia medicală şi psihopatologie. ale felului cum se constituie modelele optime de func ionalitate a conduitelor verbale şi a modalită ilor de integrare a limbajului în sistemul psihic uman. devenind marele orator al antichită ii. lui Demostene. Platon. Scurt istoric Preocupările legate de formarea vorbirii corecte şi înlăturarea unor eventuale dificultă i verbale au preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri. elaborarea unor tehnici. cursiv şi cât mai pe în elesul auditorului. necomunicativ. exerci ii sistematice de dezvoltare a vorbirii a ajuns nu numai să scape de handicapul respectiv. la studierea mecanismelor psihologice şi neurofiziologice ale desfăşurării limbajului. o vorbire cât mai agreabilă şi mai eficientă. care să facă posibilă îndeplinirea scopului într-un timp cât mai scurt a accentuat caracterul ei practic. că Demostene suferea de o bâlbâială gravă. asigurând oratorului o pozi ie socială favorabilă. Hipocrat con in considera ii interesante cu privire la preocupările societă ii antice de a forma şi dezvolta. din psihologia limbajului. a realizării comunicării verbale şi importan a acesteia în dezvoltarea personalită ii umane. arta de a vorbi frumos. şi logopedia asimilează o serie de informa ii din ştiin ele psihologice şi pedagogice. termenul de logopedie îşi are originea în grecescul ’’logos’’. cu implica ii în planul interior. Descrierea pe care o face Plutarh. Se aprecia în mod deosebit. de a corecta vorbirea (orală sau scrisă) tulburată şi respectiv. la to i membrii ei. surdopsihologie. ilustrează strălucit posibilită ile de modelare a vorbirii sub influen a unor exerci ii şi ale unor antrenamente de tip psihoterapeutic. Operele lui Plutarh. ceea ce a ridicat această capacitate la un rang de cinste. psihofiziologie şi neurofiziologie. psiholingvistică şi lingvistică. la condi iile obiective şi subiective. Heraclit. în ’’ Vie i paralele’’. dar şi să-şi transforme întreaga personalitate. dar prin voin ă. La fel ca şi alte ştiin e.

în 1949 şi apoi în 1957. să se consolideze şi să se agraveze sub forma unor deprinderi deficitare. cu necesitate. recep ionare şi comunicare pentru adaptarea şi integrarea persoanelor în mediu social. În ara noastră. în special asupra copiilor nu numai datorită frecven ei mai mari a tulburărilor de limbaj. se eviden iază unele idei pozitive. cu toate oprimările la care este supusă ştiin a. Aviceena notează o serie de exerci ii utilizate în scopul reglării respira iei în emiterea vocii adoptate şi în prezent în corectarea bâlbâielii şi a altor tulburări asemănătoare. dar şi pentru faptul că la aceştia vorbirea este în continuă structurare şi dezvoltare. Vârstele preşcolară şi şcolară mică sunt cele mai favorabile pentru o ac iune logopedică eficace. În prezent. unde şi frecven a tulburărilor de limbaj este mai mare. şi în special marele avânt al ştiin elor naturii. un scop educativ. iau fiin ă cabinetele logopedice în policlinici şi în unele spitale. în egală măsură. care în lucrarea ’’ De oratorie’’ scrie: ’’dacă nu depinde de noi să avem un glas frumos.XIX cunoscute în toate domeniile. că tulburările limbajului pot fi şi trebuie să fie corectate şi la vârstele adulte. se acordă o importan ă tot mai mare dezvoltării limbajului încă din copilăria timpurie ca şi fa ă de modalită ile de în elegere. iar apoi centrele logopedice interşcolare şi cabinetele din unită ile speciale de învă ământ. ceea ce necesită un efort mai mare pentru corectarea lor şi înlăturarea efectelor negative asupra comportamentului şi personalită ii. acordată vorbirii. mai cu seamă că ele 78 . formarea şi dezvoltarea unor capacită i verbale care să înlesnească învă area şi accesul la cultură. a dezvoltării deprinderilor de comunicare optimă şi eficientă într-o lume în care informa ia circulă pe canale tot mai diverse. Astfel. în primul rând.Deficien ele de limbaj O pre uire asemănătoare. Activitatea logopedică este centrată. Progresele din secolele XVIII. să studiem toate treptele de la sunetele grave până la cele mai înalte’’. Ulterior. Mai întâi. în ’’Canonul medicinii’’. o găsim şi la romani. Lucrările de logopedie sunt tot mai frecvente şi creşte interesul pentru corectarea handicapurilor de limbaj şi pentru dezvoltarea comunicării verbale la persoanele aflate în dificultate. Desigur. Din aceeaşi perspectivă. ca o dată cu trecerea timpului. iar dereglările apărute au tendin a. au stimulat dezvoltarea unor noi domenii de activitate şi conturarea unor discipline ce s-au deprins din corpul ştiin elor fundamentale. în evul mediu. prin însemnările lui Cicero.educativ impune. sunt. de noi depinde să-l cultivăm şi să-l fortificăm. îl ajută pe copil să depăşească dificultă ile şcolare şi de adaptare. o cronică din 1835 vorbeşte de vindecarea gângăviei (o formă de tulburare a fluen ei verbale). dar practica logopedică s-a legiferat mult mai târziu. ea contribuie la formarea omului. semnificative demersurile pentru prevenirea tulburărilor de limbaj şi terapia lor. Chiar procesul instructiv. Scopuri Logopedia are.

pojarul etc. cât şi pe cea motorie (efectoare). la tulburări de personalitate şi pot perturba pozi ia socială a persoanei. au o construc ie anatomo-fiziologică fragilă sau patologică. O anumită frecven ă o au infec iile şi intoxica iile cu substan e chimice. sunt dificil de eviden iat. encefalita. de nutri ie la nivelul cortexului. insuficien e func ionale la nivelul sistemului nervos central.Deficien ele de limbaj duc la dezadaptabilită i sociale. insuficien e ale auzului fonematic care. Cu cât zona lezată este mai întinsă sau mai profundă. articula ie. şi numai în anumite contexte aceşti factori determină dereglări psihice. pot determina tulburări de limbaj atât pe cale centrală cât şi pe cea periferică. la cei cu tulburări ale reprezentărilor optice şi acustice. ca meningita. deoarece sunt atinşi mai mul i centri corticali implica i în diferitele func ii psihice. pe acei subiec i care. cu atât tulburările sunt mai complexe. Etiologia şi clasificarea tulburărilor de limbaj După cum se ştie. marcându-l pe subiect pe perioade limitate sau pe toată durata vie ii. apar dereglări ale proceselor de excita ie şi inhibi ie. congenital. În acest context. Asemenea cauze se întâlnesc la subiec ii cu deficit mintal. O asemenea situa ie se produce şi în prognatism şi progenie. fona ie. medicamentoase. lezarea timpanului împiedică recep ia corectă a limbajului şi emiterea normală a vorbirii. ca şi în macroglosie sau microglosie. Cauze psiho-neurologice Ce-i influen ează. ne vom referi la principalele patru categorii de factori care pot influen a negativ dezvoltarea limbajului. se pot produce tulburări ale limbajului care privesc atât sfera senzorială (receptoare). Dar organismul are o anumită rezisten ă ce-i permite o evolu ie normală. dar au implica ii nemijlocite asupra evolu iei limbajului şi activită ii psihice. asupra individului ac ionează o multitudine de factori dintre care unii sunt nocivi. la cei cu tulburări de memorie şi de aten ie. 79 . Şi unele boli ale primei copilării. Aceştia pot influen a negativ dezvoltarea sa şi cu cât ac ionează la vârstele mai mici cu atât efectele sunt mai mari. printre alte tulburări. iar anomaliile dento-maxilo-faciale nu permit o participare sincronizată a tuturor elementelor implicate în procesul vorbirii. toate. scarlatina. de exemplu. cu alcool. handicapuri ale limbajului de o mare varietate. care pot afecta organic sau func ional mecanismele neurofiziologice ale limbajului. În urma ac iunii acestor cauze. mai ales. Aici sunt cuprinse diferitele traumatisme mecanice care influen ează negativ dezvoltarea sistemului nervos central (SNC) sau afectează nemijlocit auzul şi organele fonoarticulatorii.2. Ca urmare. Aşa. la aliena ii mintal. În cazul unor leziuni la nivelul sistemului nervos central se pot produce. Cauze func ionale. rujeola. 1. Cauze organice ce pot avea o natură centrală sau periferică. Cauzele func ionale pot afecta oricare din componentele pronun ării: expira ie.

bazat pe disfunc ii psihice (dislogii. ci şi asupra întregii dezvoltări psihice a omului. toate conducând la formarea unor obişnuin e deficitare. tulburări de voce (afonie. elaborată de E. trăirea unor stări conflictuale. Nici o prognoză validă nu se poate adopta fără a ine seama de diagnosticul diferen ial şi evitarea unor confuzii între diferitele categorii de tulburări de limbaj. dar şi pentru diagnoza tulburărilor de limbaj. diagnosticul diferen ial corect facilitează stabilirea metodologiei de lucru şi fixarea cadrului general de recuperare. Clasificări În logopedie există mai multe tipuri de clasificări ale tulburărilor de limbaj.a. 5. tulburări polimorfe (afazie şi alalie). retard sau întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii). tahilalie. tumultus sermones. logonevroza. Verza. 6. tulburări ale limbajului citit.Deficien ele de limbaj Cauze psiho-sociale. simptomatologic. 7. tulburări pe bază de coree). încurajarea copilului mic în folosirea unei vorbiri incorecte pentru amuzamentul părin ilor (adul ilor). rinolalie. bradilalie. Din această categorie fac parte unele metode greşite în educa ie ( iatrogeniile sau didactogeniile). în acelaşi timp: anatomo-fiziologic. cu toate că ele nu sunt lipsite de importan ă. morfologic. O astfel de clasificare.a. la o analiză mai atentă vom constata că ele au o frecven ă relativ mare.) Cunoaşterea unei asemenea clasificări prezintă importan ă nu numai pentru activitatea de cunoaştere şi terapie logopedică. blocaje. suprasolicitările. stresante. care favorizează oboseala excesivă ce duce la disfunc ii verbale. ş. tulburări de dezvoltare a limbajului (mutism psihogen. 3. imitarea unor modele cu o vorbire incorectă în perioada constituirii limbajului.alexie şi disgrafie.scris (dislexie. şi ea se rezumă la următoarele categorii: tulburări de pronun ie sau de articula ie(dislalie. În activitatea de corectare. de tip psihologic. slaba stimulare a vorbirii în ontogeneza timpurie. aftongie. orice examen logopedic se corelează cu alte investiga ii. iar efectele lor negative împietează nu numai asupra dezvoltării limbajului. disfonie. s-a impus în literatura de specialitate. Ca atare. cum sunt cel etiologic. Care sunt abordate în literatura de specialitate cu mai pu ină insisten ă.agrafie). 80 . simptomatologic şi psihologic. etiologic. ecolalii. Aceste clasificări sunt efectuate în func ie de o serie de criterii. lingvistic. un nivel scăzut al antrenamentului verbal. Ni se pare mult mai adecvată o clasificare care să ină seama de mai multe criterii. tulburări ale limbajului. Dar considerarea unui singur criteriu nu permite decât o clasificare unilaterală care vizează numai par ial natura şi varietatea handicapurilor de limbaj. electiv sau voluntar. Astfel de clasificări sunt echivoce şi nu cuprind toate categoriile limbajului deteriorat. fonastenie). medical etc. tulburări de ritm şi fluen ă a vorbirii (bâlbâiala. jargonofazii. 1. 4. dizartrie). lingvistic. bradifazii ş. 2.

de la o vârstă la alta. cuvintelor. Prin existen a tulburărilor respective. după vârsta de 3-4 ani. Ca orice tulburare de articula ie sau de pronun ie. dar prin existen a lui accentuează dificultă ile de recuperare şi adaptare. acestea devin suficient de dezvoltate pentru a putea realiza o pronun ie corectă. La copilul antepreşcolar. cu atât gravitatea ei sporeşte. care tind să le transforme în obişnuin e negative. a majorită ii silabelor şi a cuvintelor se ajunge 81 . În cazul unor asemenea asocieri. iar prin alterarea tuturor sunetelor. ea poartă denumirea de dislalie polimorfă. în schimb. par ială sau monomorfă . Totuşi. în genere. Dar. ea este diferită atât sub raportul complexită ii cât şi al frecven ei. deficien ele de limbaj pot apărea atât pe fondul intelectului normal. deficitul de limbaj este o formă secundară a unui sindrom complex.3 Simptomatologia tulburărilor de limbaj 6. propozi iilor şi în în elegerea celor enun ate. dislalia se manifestă prin deformarea. sunt mai profunde şi mai frecvente. Tulburările respective cuprind: dislaliile. Cu cât apare mai târziu. tulburările de pronun ie nu constituie semnale de alarmă. În formele grave de dislalie. substituirea şi inversarea sunetelor.Deficien ele de limbaj 6. omiterea. Manifestarea tulburărilor dislalice şi după această vârstă denotă existen a unor cauze cu grad de risc. se creează dificultă i în emiterea sunetelor. Când deficien ele de articula ie se limitează numai la nivelul unor sunete izolate şi. de obicei. astfel de fenomene se produc şi la nivelul silabelor şi chiar al cuvintelor. Dar.1. Adeseori. la vârsta preşcolară se simte nevoia unei interven ii logopedice pentru a nu permite stabilizarea şi formarea unor deprinderi deficitare de pronun ie. cât şi la deficien ii mintal sau senzorial când. datorită unei etiologii complexe incriminată în producerea handicapurilor de limbaj. pe o scară de la simplu la complex. mai cu seamă când dificultă ile de pronun ie persistă pe o perioadă lungă de timp. ceea ce îngreunează formarea deprinderilor grafo-lexice. Tulburările de pronun ie sau de articula ie au cea mai mare frecven ă fa ă de toate categoriile prezentate în clasificarea men ionată în special la copiii preşcolari şi şcolarii mici.3. Tulburări de pronun ie sau de articula ie Aşa cum a rezultat. Pentru copilul antepreşcolar. se manifestă sub o formă uşoară. Dar atunci când sunt afectate majoritatea sunetelor şi chiar grupe de silabe. ele se transpun şi în limbajul scriscitit. în genere. rinolaliile şi disartriile. ea se numeşte dislalie simplă. dislalia poate apărea şi la vârstele mai mari. Dislalia Se remarcă prin frecven a cea mai mare în raport cu toate handicapurile de limbaj. dislalia are o natură fiziologică ca urmare a nedezvoltării suficiente a aparatului fonoarticular şi a sistemelor cerebrale implicate în actul vorbirii.

h. gi. datorită perceperii deficitare a pronun iei. care dispar.lateral dexter. d) sigmatism palatal. Fenomenele respective pot persista şi în perioadele de vârstă ulterioare. ca şi în progenie şi prognatism. în loc de pozi ia mediană. ş. deoarece în timpul pronun iei nu se efectuează sincronizarea adecvată a mişcării maxilarelor. produs prin pronun area sunetelor siflante şi şuierătoare cu vârful limbii retras spre bolta palatină. Sigmatismul lateral ia naştere. Pe lângă acestea. deseori. substituiri.lateral sinister. în care aerul se împrăştie pe ambele păr i. iar emisiunea lui corectă presupune o anumită dezvoltare a aparatului fonoarticular şi mişcări fine de sincronizare. scurgerea aerului. producând perturbări la nivelul recep iei. e) sigmatism strident. . Din aceste motive. imprimând. la copil apar frecvent asemenea forme de sigmatism. Consoana ’’r ’’ apare. Acestea apar atunci când au loc deformări. comparativ cu şuierătoarele. ce.Deficien ele de limbaj la aşa-numita dislalie generală sau totală. manifestat printr-o sonoritate exagerată a siflantelor. la cei cu vegeta ii adenoide şi devia ii de sept. ce apare ca urmare a pronun ării sunetelor respective cu limba plasată între din i. nepermi ând astfel aerului să iasă prin spa iul interdental. ge. cel mai des se manifestă omisiunile şi deformările. ca de exemplu. şi mai rar cu ’’d. şi înlocuirile. de obicei. În perioada schimbării denti iei. inversiunea şi înlocuirea sunetului ’’r ’’. ci. specifice şi limbii române. cum ar fi: micro şi 82 . Sunt mai multe forme de sigmatism. Remarcăm o altă formă dislalică cu o frecven ă mare. astfel. grupa sigmatismelor şi a parasigmatismelor care ocupă un loc central. când ieşirea aerului se face prin col ul drept al comisurilor labiale. cum este normal. v. b) sigmatism lateral. care este de trei feluri:. rotacismul şi pararotacimsul ce constă în deformarea.în mod normalodată cu creşterea din ilor. z. dintre care remarcăm următoarele: a)sigmatism interdental. la majoritatea copiilor antepreşcolari se produce afectarea sunetului ’’r ’’ sau se înlocuieşte cu ’’l ’’. iar la logopa ii mai mari apar. ’’. determinat de deficien e ale palatului moale care nu-şi poate îndeplini func ia normală. ca urmare a parezei par iale a nervului hipoglos. vegeta iile adenoide şi slăbirea muşchilor linguali. j. c) sigmatism addental. în vorbirea copilului în urma sunetelor siflante şi şuierătoare. ce este caracteristică mai cu seamă disartriei. la baza producerii rotacismului şi pararotacismului stau anomaliile anatomice şi func ionale ale limbii. adeseori. par ial sau total. omisiuni ale sunetelor siflante şi şuierătoare: s. Sigmatismul de acest tip apare în despicăturile palatale şi la cei cu un palat prea rigid. Dintre formele cele mai frecvente de dislalii sau de disfunc ionalită iile acestuia men ionăm. omisiunea. produs prin sprijinirea vârfului limbii pe din i. . când cel mai mult este afectată siflanta s. Forma respectivă este mai frecventă la hipoacuzici. La copiii preşcolari şi la şcolarii mici. f) sigmatism nazal. în cazul ieşirii aerului prin stânga şi sigmatism bilateral. dar se fixează ca defect atunci când persistă prea mult sau apar şi al i factori determinan i. în primul rând. prin intermediul căilor nazale.

cele mai frecvente forme de rotacism sunt: a) rotacism interdental. d) rotacism apical. ceea ce face să se producă vibra ii la nivelul păr ii posterioare a palatului moale şi a peretelui posterior al faringelui. tetacism şi paratetacism (tulburarea sunetului t). gamacism şi paragamacism (afectarea sunetului g). frenul prea scurt sau prea lung al limbii. Disartria Din categoria tulburărilor de pronun ie face parte şi disartria. amintim: lambdacism şi paralamdacism (când este afectat sunetul l). Verza. Deşi cu o frecven ă mai mică. mutacism şi paramutacism (tulburarea sunetului m). Dintre acestea. leziuni ale nervului hipoglos. în care nu vibrează vârful limbii aşa cum este normal. Există şi aşa-numitele dislalii audiogene. h) rotacism bucal. care este cea mai gravă dintre tulburările respective. în func ie de cauzele care stau la baza handicapurilor de pronun ie. fitacism şi parafitacism (tulburarea sunetului f). nutacism şi paranutacism (tulburarea sunetului n).ce ia naştere prin pronun area sunetului r cu vibrarea vârfului limbii sprijinit pe incisivii superiori.recunoscut după faptul că limba se află în momentul pronun ării lipită de alveole.apare prin vibrarea buzei superioare în atingere cu incisivii inferiori sau vibrarea buzei inferioare în momentul atingerii incisivilor superiori. adoptând criteriul simptomatologic şi etiologic. sau. frecven a fenomenelor eviden iate depinde de etiologie. for ând obrajii să intre în vibra ie dând o notă dezagreabilă pronun iei. progenia.Deficien ele de limbaj macroglosia limbii. numite şi disglosii . cu caracteristici nazale. mai rar. de sex şi vârstă. c) rotacism labiodental. existen a unor factori negativi de natură psiho-socială şi culturală etc. sunt determinate de lezarea aparatului auditiv ce nu permite o recep ie normală a vorbirii şi nici un autocontrol al propriei articulări. Dislaliile organice. Ca şi în cazul sigmatismului. ca şi deficien ele auzului fizic şi fonematic. hamacism şi parahamacism (tulburarea sunetului h). deltacism şi paradeltacism (tulburarea sunetului d). vitacism şi paravitacism (tulburarea sunetului v) ş. ceea ce nu-i permite să vibreze suficient. se pot produce tulburări şi ale celorlalte sunete. e) rotacism velar. f) rotacism nazal. Pe de altă parte. dislaliile se împart în organice şi func ionale. imita iile deficitare ale pronun iei celor din anturajul copilului. fiind cauzată de afec iunea 83 . 2003).datorat faptului că orificiul palatofaringian nu se închide suficient. g) rotacism uvular-produs prin vibrarea uvulei în articula ia sunetului r. iar emisia lui r este stridentă. (după E. b) rotacism labialrealizat printr-un joc uşor al limbii şi vibrarea buzelor. Prin urmare.a. capacism şi paracapacism (când este afectat sunetul c). betacism şi parabetacism (când este afectat sunetul b). despicăturile maxilo-velo-palatine etc). sunt provocate de deficien ele anatomofiziologice de la nivelul aparatului fonoarticular (prognatismul.format prin scurgerea aerului pe spa iile dintre păr ile laterale ale limbii. ci vălul palatin. de particularită ile psihoindividuale ale subiectului şi de capacită ile sale verbale. prin atingerea limbii de buza superioară în timpul vibrării acesteia.

n) se scurge pe traectul bucal şi mixa sau mixtă. de vegeta iile adenoide.Deficien ele de limbaj căilor centrale şi ale nucleilor nervilor care participă la articulare. Se produce ca urmare a unor malforma ii ce sunt localizate la nivelul vălului palatin sau a insuficien elor dezvoltării acestuia. Deşi preocupările fa ă de această tulburare au fost intense de-a lungul timpului. alternativ. logonevroza. unele dintre fenomenele enun ate sunt asemănătoare dislaliei obişnuite. În rinolalie. mintală. Dislalia centrală este mai frecventă la subiec i cu handicap de intelect. calea nazală. Din punct de vedere simptomatologic. indiferent de caracteristicile articulatorii ale sunetelor. La disartrici. Tulburări de ritm şi fluen ă ale vorbirii Aşa cum am văzut. disritmică. cât şi pe traectul bucal. a fost posibilă abia în secolul 84 . Acestea sunt şi ele tot tulburări ale vorbirii orale. de func ionarea defectuoasă a muşchilor sau a vălului palatin care nu pot deschide traectul nazal în timpul pronun ării sunetelor nazale etc. de despicăturile labio-maxilo-palatine. ci mai cu seamă prin efectele negative ce le au asupra personalită ii şi comportamentului persoanei. disartria se mai numeşte şi dislalie centrală. dar sunt mai grave decât tulburările de pronun ie. de atonia sau paralizia vălului palatin. prin manifestarea ’’fonfăielii’’. în care suflul aerului necesar pronun ării sunetelor parcurge. dar şi deficien e ale rezonan ei sunetelor. psiho-socială şi motrică. determinate de unele boli infec ioase. prin eviden ierea simptomatologiei şi etiologiei bâlbâielii ca şi dezvoltarea concep iei cu privire la terapia complexă în corectarea ei. Rinolalia O formă intermediară în cadrul tulburărilor de pronun ie. explica ia ştiin ifică. Aspectul general al vorbirii este dezagreabil. de fona ie şi chiar de voce. nu numai prin formele de manifestare. tulburările pe bază de coree ş. printr-o vorbire confuză. fapt ce a dus la creşterea interesului şi pentru alte tulburări ale limbajului. dar mult mai grave. când unda expiratorie necesară pronun ării sunetelor nazale (m. apar şi o serie de complica ii psihice ce se produc în sfera afectivă. din categoria tulburărilor de ritm şi fluen ă fac parte: bâlbâiala. Ea poate fi pusă în eviden ă mai uşor la adul i fa ă de copii. bradilalia. se manifestă tulburări de pronun ie specifice dislaliei. de polipi. 1.2. Rinolalia se clasifică în aperta sau deschisă. cu rezonan ă nazală şi pronun ie neclară. Ea se caracterizează pe lângă prezen a fenomenelor dislalice.a. tahilalia. predominant. în cazurile accentuate. disfonică. ci şi a agravării dificultă ilor de vorbire. atât pe cale nazală. aftongia. este rinolalia ce prezintă şi ea manifestări specifice. Bâlbâiala Perturbă rela iile logopatului cu cei din jur şi se prezintă ca un handicap relativ grav. senzorială. Dată fiind originea sa. Bâlbâiala a fost remarcată de către oamenii de ştiin ă din cele mai vechi timpuri.3. nu numai ca urmare a deteriorării componentei centrale. de hipoacuzie. în care unda expiratorie trece. clauza sau închisă.

ca urmare a progresului realizat în ştiin ele psihopedagogice. în lipsa unor factori favorizan i care să o men ină şi s-o consolideze. Formele cele mai grave se manifestă la adult şi adolescent. a grimaselor. poate fi considerată fiziologică.Deficien ele de limbaj nostru. Din punct de vedere simptomatologic. Când se manifestă atât prin prima formă. dar şi ca simptom al bâlbâielii. Logonevroza Este strâns legată de bâlbâială. tonică. apare mai frecvent la persoanele cu instabilitate nervoasă. Bâlbâiala se transformă în logonevroză. silabelor şi cuvintelor. atunci când există sau apare un fond nevrotic ca urmare a conştientizării tulburării şi a trăirii acesteia ca o dramă. constituie un semnal de alarmă pentru că are tendin a de a se croniciza. iar în cel de-al doilea. ca un moment de frustrare a posibilită ilor pe care le are individul. Celelalte tulburări de ritm şi fluen ă ale vorbirii pot exista ca sindrom separat. cu prezentarea unor pauze între acestea sau prin repetarea cuvintelor ori prin apari ia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator care împiedică desfăşurarea vorbirii ritmice şi cursive. apoi. mai ales pe plan practicrecuperativ. ceea ce accentuează starea generală de nevrozism şi drept urmare nu se mai trece printr-o dereglare uşoară de tipul bâlbâielii. Dar cel mai frecvent. Tahilalia Caracterizată printr-o vorbire exagerat de rapidă. şi înso eşte de cele mai multe ori bâlbâiala. cât şi prin forma ei. cât şi prin a doua. dar de cele mai multe ori logonevroza este mai accentuată decât bâlbâiala. 85 . care. cu hiperexcitabilitate. se poate transforma în logonevroză. ele sunt foarte asemănătoare. ea se numeşte mixtă sau clonotonică şi respectiv tonoclonică. a încordării şi a anxietă ii. boli ale creierului mic). Când persistă şi în perioada preşcolară. determinate de ticuri nervoase sau coreice ale muşchilor aparatului fonoarticular. Aftongia Ia naştere atunci când în muşchii limbii se produce un spasm tonic. de obicei. determinate de teama că va greşi în timpul vorbirii. În primul caz. bâlbâiala apare între 2-31/2 ani şi. Bâlbâiala este un fenomen mai mult de repetare a sunetelor. iar logonevroza presupune pe lângă acestea şi modificarea atitudinii fa ă de vorbire şi a modului cum este trăită dificultatea respectivă prin prezen a spasmelor. La persoanele nevrozate sau psihonevrozate factorii nocivi (mai cu seamă traumele psihice. de lungă durată. bâlbâiala se numeşte clonică. Bâlbâiala se manifestă prin repetarea unor sunete sau silabe la începutul şi mijlocul cuvântului. atât prin natura. tulburări de vorbire pe bază de coree (tic. stresurile) pot provoca direct logonevroza. ale fizionomiei ce se manifestă concomitent cu producerea vorbirii. în func ie de aspectul care predomină. progres realizat şi la nivelul logopediei.

manifestate prin schimbarea func iei hipofizare şi prin modificarea hormonilor sexuali care influen ează nu numai structura anatomofunc ională a laringelui. gripe) şi ale ganglionilor fixa i pe coardele vocale. întreruperea şi rateul vocii. Asemenea cazuri sunt frecvente în îmbolnăvirile laringelui. pierderea calită ilor muzicale. Fonastenia şi pseudofonastenia Au de cele mai multe ori o natură func ională. Muta ia patologică a vocii. De obicei.3. În cazul tulburărilor endocrine. Răguşeala vocală Face parte din această categorie şi se manifestă prin pierderea expresivită ii şi a for ei vocii. ca şi laringitele pot da naştere la fonastenie. când vocea se îngroaşă şi se întrerupe în timpul vorbirii. cum este acromegalia. dându-i o notă de infantilism cu prezen a unei voci bârâite. Opusul acestui fenomen este întârzierea în procesul de schimbare a vocii. teamă. care afectează caden a vorbirii. Folosirea incorectă (în special la cântăre i) şi abuzivă a vocii (cântăre i. Răguşeala poate îmbrăca o formă organică. dar mai cu seamă în stările emo ionale puternice. frică). fonastenia este înso ită de o serie de dereglări de ordin psihic (frustrare. Tulburări de voce Spre deosebire de tulburările de ritm.Deficien ele de limbaj Bradilalia Opusă tahilaliei se manifestă prin vorbire rară. tremurul şi obosirea prea devreme a vocii. dar şi modalită ile de reac ionare ale sistemului nervos central ce determină o adaptare lentă la condi iile biomecanice. 86 . oratori). 1. intensitatea şi timbrul vocii. apare muta ia vocii înainte de vârsta obişnuită (la 8-11 ani). cu oscila ii de la un ton la altul şi cu diferen e minime între vocea fetelor şi a băie ilor. iar în diferite forme de insuficientă dezvoltare a aparatului (din naştere). profesori. nesiguran ă. încetinită cu exagerări maxime ale acestor caracteristici în handicapurile accentuate de intelect sau în cazurile de dominare excesivă a inhibi iei etc. ca urmare a suprasolicitării vocii. răguşeala func ională apare în stările emo ionale puternice şi în folosirea excesivă a vocii ceea ce conduce la oboseala componentelor articulatorii. func ională ce determină un caracter şuierat şi înăbuşit al vocii. copilul capătă o voce bărbătească. care o men in şi chiar o accentuează.3. şi alta. Pseudofonastenia apare cu o oarecare frecven ă la unii preşcolari. Toate formele de fonastenie duc la scăderea intensită ii vocii. Ea apare ca urmare a transformărilor de la nivelul sistemului endocrin. În majoritatea cazurilor. tulburările de voce perturbă melodicitatea. ale căilor respiratorii (prin răceală.

În această situa ie. în astfel de situa ii. nepăsarea.4. descurajarea. monotonia şi caracterul şters. ca: negativismul. se instalează tensiunea. se dereglează integrarea socială prin manifestarea . Ea apare în îmbolnăvirile acute şi cronice ale laringelui. tuşită. afectând personalitatea şi comportamentul subiectului. În cazul acesta. ale îndemânării manuale. dacă nu dispare complet. Ini ial.scrisului ce îşi pun amprenta pe dezvoltarea psihică a copilului şi mai cu seamă pe rezultatele sale la învă ătură. a şocului. afonia poate fi determinată şi de dereglări psihice puternice. complexe de inferioritate. iner ia. Pe de altă parte. Dar acestea apar pe fondul altor handicapuri grave sau în unele boli psihice şi nu sunt caracteristice persoanelor cu intelect normal. cu timbrul inegal etc.3. Tulburări ale limbajului citit-scris. ale coardelor vocale.Deficien ele de limbaj Disfonia Apare în urma tulburărilor par iale ale muşchilor laringelui. Există un complex de cauze care stau la baza dislexiei şi disgrafiei. exprimând imposibilitatea producerii actului lexo-grafic. ca achizi ie recentă în condi iile instruirii. bitonală. Afonia Este cea mai gravă tulburare de voce. şi chiar unele tulburări psihice. scăderea în intensitate. pot determina instabilitatea vocii. din cauza nevibrării coardelor vocale. prin scăderea intensită ii. anxietatea. ale schemei corporale şi ale 87 . izolarea. şoc. voită. voalată. monotonă. Însuşirea citit-scrisului. De remarcat şi existen a altor forme mai grave ale dereglărilor citit-scrisului ce se manifestă sub forma alexiei şi agrafiei. cum sunt parezele muşchilor sau procesele inflamatorii. produse fie ca urmare a tonusului muscular slab. a emo iilor. Dislexia şi disgrafia Constituie tulburări par iale ale citit. presupune din partea copilului o participare inten ionată. inhibi ia ei. nazală. ca în final să dispară complet. fie pa baza tracului. scăzută în intensitate. şi a anomaliilor produse de nodulii bucali şi de polipi. Dereglările şi spasmele respiratorii. dintre care mai importante sunt: insuficien ele func ionale în elaborarea limbajului. Când se produc dificultă i în elaborarea deprinderilor lexo-grafice. a angoasei. aceste caracteristici se accentuează prin prezen a agresivită ii şi a dezinteresului fa ă de activitatea intelectuală în general. se produce numai în şoaptă. vocea se manifestă prin răguşeală. vocea este falsă. cât şi datorită instalării unor trăsături caracteriale negative. Vocea. datorită unor eşecuri şi conflicte permanente (în via a şcolară). şoptirea. care ac ionează pe un fond de hipersensibilitate sau fragilitate a sistemului nervos. 1. stresuri.în mai multe cazuri . agita ia.a unor comportamente neadaptate la mediu. nediferen iat sau chiar şoptit. prin emo ii. afectivă şi conştientă. La preadolescen i şi adolescen i.

Deficien ele de limbaj ritmului, lipsa omogenită ii în lateralizare, stângăcia înso ită de o lateralizare încrucişată, tulburările spa io-temporale, influen a eredită ii, afec iunile corticale şi, nu în ultimul rând, factorii pedagogici inoportuni, concretiza i într-o metodologie instructiv-educativă neadecvată, ce duce la formarea unor deprinderi grafo-lexice deficitare şi care se corectează ulterior foarte greu. Dislexia şi disgrafia se manifestă, la şcolar, prin incapacitatea sa paradoxală, mai mult sau mai pu in accentuată, de a învă a citirea şi scrierea în mod corect. În cazul acesta, au loc confuzii constante şi repetate între fonemele asemănătoare acustic, literele şi grafemele lor, inversiuni, adăugiri şi omisiuni de litere şi grafeme, omisiuni, inversiuni şi adăugiri de cuvinte şi chiar de propozi ii, dificultă i în combinarea cuvintelor în unită i mai mari de limbaj, tulburări ale lizibilită ii, ale laturii semantice etc. La unii disgrafici, grafemele sunt plasate defectuos în spa iul paginii, sunt inegale ca mărime şi formă şi, în general, au o orânduire dezordonată. Datorită neîndemânării de a scrie, textul este scurt, lacunar şi fără unitate logică. Din cauza neîn elegerii celor citite şi a chiar a propriului lor scris, redarea la dislexici şi disgrafici este lacunară, plină de omisiuni, sau, în alte cazuri, con ine adăugiri de elemente ce nu figurau în textul parcurs . (E. Verza, 1983). La elevii nevăzători, care înva ă în Braille, se poate constata că manifestările disgrafiei au unele particularită i specifice, dar caracteristicile generale sunt asemănătoare cu ale disgraficilor ce scriu în alb-negru. Dintre fenomenele comune, atât în scrierea al- negru, cât şi în Braille, putem cita următoarele: omisiuni de litere şi silabe, omisiuni de cuvinte, omisiuni de propozi ii şi sintagme, contopiri de cuvinte, substituiri de grafeme, substituiri şi deformări de cuvinte, adăugiri de grafeme şi cuvinte, disortografii, rânduri libere sau suprapuse etc. Totodată, în Braille, se poate eviden ia o dependen ă mai mare a dificultă ilor prezentate de exerci iu (antrenament) şi de nivelul dezvoltării intelective a subiectului.

1.3.5. Tulburări polimorfe
Din această categorie a tulburărilor de limbaj fac parte alalia şi afazia, ce se caracterizează printr-o maximă gravitate cu implica ii complexe, negative, nu numai în comunicarea şi rela ionarea cu cei din jur, dar şi în evolu ia psihică a logopa ilor. Astfel, alalia şi afazia afectează atât limbajul impresiv cât şi pe cel expresiv. Alalia Din punct de vedere etimologic, termenul de alalie provine din grecescul ’’alales’’, care înseamnă fără vorbire sau mu enie. Ca urmare, tulburarea respectivă mai este denumită şi prin termenii de audimutitate, întârziere înnăscută a vorbirii, mu enia auzitorilor, mu enia idiopatică ş.a. Dar vorbirea alalicilor nu se confundă cu lipsa de vorbire a deficien ilor de intelect profund, a surdomu ilor, a disartricilor sau a afazicilor. Deşi pot exista întârzieri mintale, alalia nu presupune deficit de intelect de tip

88

Deficien ele de limbaj oligofrenic, cu toate că sunt evidente tulburările de percep ie, de gândire şi imagina ie, de comunicare şi de îndemânare motorie. Aceste caracteristici sunt şi în func ie de forma alaliei. În aşa-numita alalie motorie, alalicul în elege sensul cuvintelor şi îl re ine, dar nu le poate pronun a. Execută ordinele verbale şi poate arăta obiectele indicate. Poate emite unele sunete nearticulate şi chiar cuvinte mono şi bisilabice. În altă formă de alalie, cea senzorială, dimpotrivă, alalicul nu în elege sensul vorbirii, dar poate repeta sunete şi unele cuvinte cu o structură mai simplă. Deşi pot să audă bine, au dificultă i de percep ie a direc iei sunetelor. Forma cea mai gravă de alalie este cea mixtă, în care predomină, fie caracteristicile din prima, fie din cea de-a doua. Se pot re ine o serie de caracteristici generale, comune, pentru to i alalicii, indiferent de forma alaliei pe care o au. Dintre acestea, men ionăm: lipsa de expresivitate, rigiditate în mişcări şi comportament, dezinteres pentru activitate, voin ă scăzută, deficite de aten ie şi de percep ie, slabă dezvoltare a motricită ii, o întârziere generală în evolu ia psihică, ca urmare a lipsei comunicării verbale etc. Afazia După cum am văzut, în alalie subiectul este lipsit de posibilitatea achizi iei limbajului, în timp ce afazia se produce după dobândirea comportamentului verbal şi este mai frecventă la persoanele adulte sau la bătrâne e, dat fiind faptul că persoanele respective sunt supuse mai frecvent factorilor nocivi care o provoacă. Specialiştii i-au acordat o importan ă deosebită, pentru că afazia determină modificări profunde în sfera limbajului (impresiv şi expresiv), iar la nivelul personalită ii se produc destructurări masive. Afazia poate fi cauzată de accidente vasculare cerebrale produse prin leziunile de la nivelul sistemului nervos central şi gravitatea ei este dependentă de întinderea şi profunzimea acestor leziuni. Deşi, în principal, deteriorarea priveşte sfera comportamentului verbal, au loc, mai mult sau mai pu in, dereglări la nivelul întregului psihism. Astfel, se pot păstra cuvinte parazite, interjec iile, înjurăturile şi, în general, limbajul trivial. În acelaşi timp, vocabularul devine sărac, un cuvânt poate îndeplini rolul de propozi ie, adică se manifestă aşa numitul stil telegrafic în vorbire. La unii afazici apare o vorbire ’’ academică’’, cu multe pre iozită i şi un scris servil, ce se remarcă prin înclinarea exagerată spre dreapta sau spre stânga, tulburări ale accentului şi agramatisme. Dificultă ile în enumerarea automată, ca şi perseverarea şi aşa-numitele ’’ intoxica ii’’ cu cuvinte ocupă un loc aparte în vorbirea afazicului. Ca tulburări secundare, apar afec iuni ale vocii, dereglări ale respira iei şi emo ii exagerate. De cele mai multe ori, acestea se asociază cu o serie de dereglări de la nivelul memoriei. De pildă, la afazici se manifestă o scădere a memoriei iar reproducerea este mai slabă ca recunoaşterea şi învă area. De asemenea, memoria auditivă este mai scăzută decât cea vizuală. Amploarea acestor tulburări din afazie este dependentă şi de caracteristicile personalită ii subiectului înaintea apari iei afaziei, de instruc ia sa, de cultura ce o posedă, de vârstă etc. Şi eficien a recuperării se raportează la aceste caracteristici şi mai ales la mediul de

89

Deficien ele de limbaj via ă, pentru că afazicul are nevoie de în elegere şi afec iune, de sus inerea moralului, prin crearea unui tonus psihic pozitiv.

1.3.6. Tulburări de dezvoltare ale limbajului

Mutismul electiv Pe acest plan se remarcă o gamă extinsă de dereglări, dar ne referim, în principal, la două categorii de tulburări. Astfel, este vorba de mutismul electiv, numit şi voluntar sau psihic, care se manifestă prin refuzul par ial sau total din partea subiectului de a comunica cu unele persoane, iar în forme grave acest refuz se extinde asupra întregului mediu înconjurător. ’’Mu enia’’ este temporară, şi poate dura de la câteva săptămâni, la luni sau chiar ani de zile. De obicei, mutismul electiv apare la copiii hipersensibili şi este înso it de tulburări comportamentale în care încăpă ânarea, timiditatea, brutalitatea, irascibilitatea ocupă un loc important. În majoritatea cazurilor, handicapul este determinat de atitudinile greşite în educa ie care traumatizează afectiv copilul. Dar şi emo iile şoc, stresurile, eşecurile repetate frustrările pot duce la un astfel de mutism. Deşi nu comunică, copiii cu mutism electiv în eleg vorbirea şi nu manifestă deficien e de ordin intelectiv. Dar persisten a pe o perioadă mai mare a lipsei comunicării duce la rămâneri în urmă pe linia dezvoltării vocabularului şi a exprimării logico-gramaticale, cu repercusiuni în plan intelectiv.

Retardurile în dezvoltarea limbajului O extindere şi o frecven ă mai mare o au handicapurile de limbaj; acestea se înscriu în categoria întârzierilor sau retardurilor în dezvoltarea generală a vorbirii ce se pot întâlni la acei subiec i care nu reuşesc să atingă nivelul de evolu ie al limbajului, raportat la vârsta cronologică. De obicei, ele există ca fenomene secundare în mai toate handicapurile de intelect şi senzoriale şi chiar în unele tulburări de vorbire descrise mai sus, dar se pot manifesta şi de sine stătător. Întârzierile în dezvoltarea vorbirii se recunosc după sărăcia vocabularului şi după neputin a de a se exprima coerent, logic în propozi ii şi fraze. Frecvent, retardurile verbale cuprind atât aspectele fonetice, lexicale, cât şi gramaticale. Datorită acestor fenomene, şi în elegerea vorbirii celor din jur se realizează cu dificultate, ceea ce influen ează negativ evolu ia psihică generală şi comportamentală. Asemenea retarduri verbale pot fi determinate de caren ele sistemului nervos central provocate de hemoragii cerebrale în timpul naşterii, de eventualele boli grave, de lipsa de stimulare a comunicării în perioada primei copilării. Deficien ele senzoriale şi de intelect pot avea efecte similare, deoarece nu facilitează o dezvoltare normală a limbajului, iar cauzele specifice acestora influen ează negativ şi modul de evolu ie şi de structurare a limbajului.

90

cu copiii preşcolari şi şcolari mici. de etiologia şi simptomatologia acestuia. Un asemenea demers presupune o examinare precisă a capacită ilor verbale ale subiectului şi a perspectivei corective (prognozei) la care este bine să se adauge şi examenul psihologic şi medical. iar altele sunt specifice şi se adoptă în raport de fiecare tulburare în parte. Tulburări ale limbajului bazate pe disfunc ii psihice Dereglările care se produc la nivelul oricărei componente psihice au repercusiuni şi asupra celorlalte componente şi în egală măsură şi asupra limbajului. remarcăm că la vârstele mici tulburările de vorbire sunt mai frecvente şi corectarea lor este mult mai facilă în raport cu perioadele înaintate. ele se aplică combinat şi vizează. Pe acest plan. aspectele corective ale limbajului 91 . existen a unei categorii largi de tulburări care are în componen ă o serie de fenomene relativ asemănătoare prin forma de manifestare şi prin efectele negative în exprimarea con inutului ideativ (dislogii. că la aceştia. de gravitatea afec iunii psihice şi chiar de etiologia incriminată în cazul dat. De aici. Caracteristic pentru toate sunt. corectitudinea şi precizia metodelor folosite etc). În terapia limbajului tulburat există două categorii mari de metode şi procedee. Dar aceasta nu înseamnă că vor fi neglija i puberii. tulburările de la nivelul limbajului sunt dependente. de vârsta şi nivelul de dezvoltare psihică ale subiectului. Metodele şi procedeele folosite în terapia logopedică sunt specifice fiecărei categorii de tulburări. dereglările generale în formulare. cu atât mai mult cu cât. dar în cele mai multe cazuri. mediu. în primul rând. unele sunt generale şi comune pentru toate categoriile de handicapa i. În aceeaşi ordine de idei. Aşadar. aşadar. adolescen ii şi chiar adul ii care manifestă tulburări de limbaj. subliniem că activitatea corectiv-recuperativă trebuie să înceapă. de tipul de tulburare şi de gravitatea acestuia. jargonafazii. frământările lăuntrice care le provoacă sunt mai accentuate şi influen ează negativ structurile de personalitate şi elaborarea comportamentelor adaptative.3. bradifazii etc). expresie verbală deficitară şi reducerea cantitativă a în elegerii comunicării. Stabilirea diagnosticului logopedic este esen ială pentru încadrarea subiectului în activitate şi adoptarea complexului terapeutic.4. în egală măsură.Deficien ele de limbaj 1. iar alegerea lor este în func ie de fiecare caz în parte. Dintre acestea. pentru a evita transformarea tulburărilor de vorbire în deprinderi negative şi pentru a înlesni desfăşurarea procesului instructiv-educativ în condi ii adecvate.7. Terapia tulburărilor de limbaj Eficien a corectării tulburărilor de limbaj este dependentă de o serie de condi ii subiective (dependente de subiect) şi obiective (dependente de situa ie. se ştie. ecolalii. din această perspectivă. 1.

Actualiza i criteriile care stau la baza clasificării tulburărilor de limbaj. de nelinişte şi de teamă fa ă de impresia ce o produce asupra celor din jur. structurarea însuşirilor de personalitate poate îmbrăca forme negative care duc la comportamente neintegrative. dat fiind gradul lor de complexitate şi dificultate. Tulburările de limbaj accentuate. 4. Educarea personalită ii şi facilitarea comportamentelor adaptive După cum se ştie. format din 150 dislalici. iar subiectul va trăi acest fenomen în planul psihic ca pe o dramă. cât şi cea impresivă a limbajului nu numai că determină reticen e în rela ionarea cu cei din jur. 63 bâlbâi i. 32 cu tulburări de voce şi 65 cu deficit asociat-dislexie-disgrafie au fost constatate tulburări comportamentale la 104 dislalici. Ca atare. asupra unui lot de subiec i cu handicapuri de limbaj. Într-o cercetare efectuată de E. cu atât tensiunea creşte. 92 . care afectează atât latura expresivă. ci din potrivă. 1. ceea ce face să se reducă încrederea în for ele proprii şi să apară o stare de încordare. Din prima categorie de metode şi procedee fac parte acelea care contribuie indirect la corectarea tulburărilor de limbaj şi pregătesc subiectul pentru aplicarea celei de-a doua categorii şi anume metodele şi procedeele specific logopedice.5. În handicapurile de limbaj scade func ionalitatea unei asemenea func ii şi. 3. Aceasta nu înseamnă că metodele şi procedeele cu caracter general din prima categorie nu sunt eficiente. la 14 dintre cei cu tulburări de voce şi la 58 dislexici. Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1. se produc perturba ii în organizarea şi sistematizarea activită ii psihice. Verza. Cu cât tulburarea de limbaj este mai grav. 2. ca atare. la 56 bâlbâi i.disgrafici. ele au o mare importan ă pentru întreaga terapie.Deficien ele de limbaj ca şi stimularea activită ii psihice în ansamblu. Sublinia i momentele importante ale constituirii logopediei ca ştiin ă şi a locului acesteia în sistemul ştiin elor psihopedagogice. Numărul relativ mare al subiec ilor la care au apărut tulburări comportamentale se explică tocmai prin trăirea dramatică a handicapului de limbaj pe fondul hipersensibilită ii şi atitudinilor nefavorabile pe care logopatul le percepe ca pe respingeri şi marginalizări ale celor din jur. dar integrarea logopatului în activitate devine anevoioasă. Releva i specificul şi importan a metodelor şi procedeelor corectivterapeutice. una din func iile esen iale ale limbajului este cea reglatorie şi autoreglatorie. Sistematiza i etiologia şi simptomatologia specifică fiecărei categorii de tulburări ale limbajului. Cele din a doua categorie sunt de competen a exclusivă a specialistului.

EDITURA FUNDA IEI HUMANITAS. 2003.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”. 73 – 104) 2. BUCUREŞTI.„PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ”. 2002. VERZA E. E. 23 – 63. BUCUREŞTI. 124 – 151.Deficien ele de limbaj Bibliografie 1. (pg.. 1998... FUNDA IEI HUMANITAS. ED.P. 212 – 219. (pg. (pg.F. VERZA E.„TRATAT DE LOGOPEDIE – VOLUMUL I”. 144 – 186) 93 . BUCUREŞTI. VERZA E. 281 – 323) 3.D..

Deficien ele de comportament Unitatea de învă are nr. deoarece ele nu sunt total sinonime(Piaget. • să se conştientizeze ac iunea factorilor de diferite tipuri asupra structurii biopsihice şi influen a nocivă a acestora în plan comportamental. 2 DEFICIEN ELE DE COMPORTAMENT CUPRINS: • Delimitări conceptuale în deficien ele de comportament. 94 . este bine să precizăm distinc ia ce trebuie făcută între comportament şi conduită.1. să se în eleagă posibilită ile de integrare socio-profesională a persoanelor cu tulburări de comportament în func ie de gravitatea şi complexitatea manifestărilor. • familiarizarea cu conceptele specifice. Scopurile unită ii de curs • • să se formeze o imagine unitară asupra deficien elor de comportament . educarea şi integrarea în via a socială a deficien ilor de comportament. Wallon). • Cauze şi forme ale deficien elor de comportament. sfera no iunii de comportament este mai amplă decât a conceptului de conduită (Claparede). aşa cum sunt luate în majoritatea cazurilor. Obiective • în elegerea semnifica iei psihosociale a tulburărilor de comportament. Astfel. 2. Delimitări conceptuale în deficien ele de comportament Pentru început. • Efectele tulburărilor de comportament în plan şcolar şi social. • Preven ia.

ca apoi şi în cel cotidian. este considerată ca fiind un ansamblu de reac ii stereotipe. înso ită de o anumită participare afectivă.2. dintre dezvoltarea personalită ii şi mediul ambiant în care trăieşte individul putem defini tulburările de comportament ca fiind abateri de la normele şi valorile umane pe care le promovează un anumit tip de societate.culturale.Deficien ele de comportament Mul i autori consideră comportamentul ca fiind ansamblul reac iilor globale ale organismului aflat în interac iune cu mediul (con ine şi mişcarea instinctuală a insectelor spre lumină. Unele comportamente aberante se produc şi prin fixarea obişnuin elor negative sau prin repetarea unor experien e negative pe care individul pe percepe ca avantajoase. la om. Ele se repercutează asupra subiectului. asimilării normelor şi valorilor social. Comportamentul este dependent de nivelul intelectului. a animalelor spre surse alimentare). maturizării sociale. deoarece ea reprezintă o ac iune conştientă. handicapurile de comportament sunt cuprinse în mod sintetic în conceptul de delicven ă şi uneori în cel de infrac iune (mai cu seamă în ştiin ele juridice). Dar. Privind comportamentul ca expresie a rela iei dintre dezvoltarea psihică. manifestările comportamentale sunt trăite în plan intern şi au un efect circular. structurării motiva ional. De asemenea. Aceşti termeni desemnează comportamente noncomformiste care pot produce efecte negative atât pentru individ. spre deosebire de reac iile comportamentale văzute ca ac iuni primare sau ca reflexe simple şi elementare ce definesc rela ia dintre subiect şi lumea înconjurătoare. valen e superioare. Janet consideră conduita ca fiind superioară comportamentului. Cauze şi forme ale deficien ei de comportament Odată produse. înglobând conduitele şi atunci. complicată. reglajul. de caracteristicile organizării sociale şi func ionalitatea rela iilor intersubiective. În limbajul ştiin ific. Din punct de vedere psihologic indivizii. cât şi pentru societate. structurării conştiin ei de sine şi a conştiin ei sociale. Conduita. controlul şi autocontrolul înso esc individul în toate ac iunile întreprinse. mai restrictiv. care produc astfel de comportamente aberante prezintă dezechilibre sau o stare deficitară în unul sau în toate palierele: maturizării psihice.caracteriale. P. însuşite şi învă ate pe parcursul experien ei individului. comportamentul poate căpăta. 2. fără a face o evaluare de ansamblu a situa iei şi fără să ia în considera ie efectele pe care le au asupra celor din jur. subiectul va fi definit ca fiin ă unică pe 95 . de cunoştin ele şi experien a de via ă a individului. Aceste abateri comportamentale se înscriu în categoria largă a fenomenelor de inadaptare şi pot apărea la toate nivelurile de vârste fiind determinate de o varietate de cauze. men inând sau modificând caracteristicile ce au stat la baza declanşării ac iunilor respective. În acest fel.

în exterior. cruzime şi abera ii sexuale. o dezvoltare inegală în unele paliere psihice şi. Astfel de fenomene se asociază. trăirea unor tensiuni exacerbate. produse în copilărie prin reac ia unui homosexual. împreună cu neantrenarea în activitate. Putem vorbi de o categorie de tulburări în planul intern. Referindu-se la tulburările de comportament specifice perioadelor copilăriei. în func ie de profunzimea dereglărilor interioare şi se concretizează. E. repulsie fa ă de activitate. instabilitate afectivă şi depresii. 1997) s-a pus în eviden ă şi rela ia dintre infrac ionism şi conduitele sexuale aberante. furt şi vagabondaj. Şchiopu. în fine. verbal. agita ie motorie şi mişcări dezorganizate. cum ar fi: anxietă i şi frustrări prelungite. Unii autori (1970) consideră că handicapurile de comportament au cea mai mare frecven ă între 14-16 ani. aproape întotdeauna. Mariana Neagoe (1997) subliniază că ele apar pe fondul unor tulburări de dezvoltare care determină o încetinire a dezvoltării prin men inerea infantilismului. cu caren e afective ce determină trăsături egocentrice sau subestimarea eului. psihomotor) se corelează cu structurile dominante ale personalită ii. izolarea excesivă fa ă de al i copii şi lipsa de educa ie socială determină teama fa ă de sexul opus şi dificultă i de stabilire a rela iilor interpersonale. mânie.Deficien ele de comportament lângă însuşirile de personalitate şi de un tipar comportamental. lipsa de autoritate sau autoritatea tiranică a părin ilor. dereglări ale unor func ii psihice. pot duce la părăsirea domiciliului şi chiar la vagabondaj. după care se atenuează. Frecven ă Tulburările de comportament au o frecven ă diferită de la o perioadă de vârstă la alta. cu care să se identifice. teribilism şi infatuare. Lipsa de supraveghere a copiilor. iar când se manifestă la vârsta adultă capătă forme caracteriopate cu tendin e spre stabilizare şi repercusiuni antisociale. a incestului sau a violului. Toate formele comportamentului (afectiv. - - 96 . furie. prin conştientizarea unor handicapuri. Toate acestea pot avea la bază o multitudine de cauze care ac ionează asupra subiectului în diferite perioade de vârstă. negativism şi apatie. râs şi plâns nestăpânit). determină sporirea riscului pe direc ia apari iei conduitelor aberante. putem vorbi şi de predispozi ii înnăscute. modificări endocrine produse brusc în condi iile de mediu nefavorabil şi chiar disconfortul psihic şi influen ele negative ale anturajului. În literatura de specialitate (U. cognitiv. slaba dezvoltare afectivă şi indiferen ă. ludic. sechele datorate leziunilor cerebrale. o afectare a dezvoltării sau distorsionarea acesteia. generează imaturitatea în conduite. la baza cărora se află frecvent experien e negative de tipul: incidente sexuale negative. ostilitate şi neacceptarea colaborării cu cei din jur. prin: reac ii afective instabile (frică. lipsa unor modele sexuale corecte în familie. Acestea determină handicapuri comportamentale de forme şi intensită i diferite. ca urmare a meningo-encefalitelor sau a traumatismelor. De asemenea. Verza.

cu o nuan ă de laşitate. anxioşi. frustra i afectiv. Un asemenea fenomen are loc în cazul copiilor introverti i. apar pe acelaşi fond. manifestările cu caracter aberant sunt mai evidente şi au frecven ă mai mare fa ă de cele ale fetelor. ca mai târziu să ia forma însuşirii obiectului dorit pe furiş. prin repetare. Este o abatere comportamentală simplă. particularită ilor negative ale personalită ii. duce la tensiuni şi hiperac iuni sexuale. a unei dezvoltări psihice scăzute în care discernământul este limitat. Minciuna 97 . În cazul băie ilor. teama şi anxietatea excesivă din familie şi şcoală. via a austeră şi deprivarea de rela ii sociale creează situa ii de risc în adaptarea comportamentelor mature şi armonice. şi într-un caz şi în altul. Jaful Ca formă de comportament foarte gravă. Furtul Este o altă abatere comportamentală cu consecin e mult mai grave. furtul se manifestă prin însuşirea for ată sau brutală a jucăriei partenerului. eviden iind caracteristicile personalită ii dizarmonice. Ea evoluează diferit în func ie de vârstă. Oboseala provocată de un consum nervos rapid duce la scăderea activită ii intelectuale. În ontogeneza timpurie. dar şi la cei agita i. neadapta i la colectiv. se asociază adeseori cu alte forme aberante cum ar fi prostitu ia şi perversiunile sexuale. Situa ia devine tragică şi complexă când jaful se produce în bandă. are loc sub amenin are sau ca act de violen ă. cu timpul. conflictuali şi labili. O asemenea oboseală facilitează instalarea fenomenelor astenice. mai ales la tineri. care semnifică formarea. ceea ce atrage după sine instalarea unor alte feluri de tulburări de comportament. Furtul efectuat în bandă îmbracă forme mai grave şi cu pronun ate note de teribilism. ce determină tulburări în plan psihic: diminuarea activită ii mnezice. Dacă în perioada antepreşcolară minciuna nu poate fi luată ca o notă specifică a unui caracter negativ ci doar ca o formă de adaptare la condi iile noi. implica iile complexe sunt evidente în via a socială. Vagabondajul Ca deteriorare comportamentală gravă. La baza acestuia se află un sentiment de frustrare cu pronun ate note de anxietate. în forma sa incipientă.Deficien ele de comportament imaturitatea şi lipsa de responsabilitate determină dependen ă de ceilal i şi sugestibilitate crescută la influen ele negative. dar. scăderea capacită ii de concentrare şi incapacitatea de a îndeplini sarcini complexe. devine o obişnuin ă şi se poate transforma într-o caracteristică negativă a personalită ii. Fuga de acasă şi vagabondajul Ca forme de manifestare a unui comportament tulburat. emotivi.

Toate acestea duc la absenteism. de însuşirile caracteriale şi temperamentale) şi obiectivi (cei familiali. Ei constituie grupul elevilor care nu se pot adapta la via a şcolară odată cu prezentarea unor disonan e între capacită ile psihice şi calitatea efortului depus. dar şi între nivelul cerin elor şi exigen ele procesului instructiveducativ. lene. există trei categorii de copii inadapta i: 1) inadapta ii psihic (cuprinzând deficien ii de intelect). descurajarea unor elevi. psihoticii). Se consideră că la vârsta de 6-7 ani. ci poate cuprinde toate sferele activită ii şi rela iile umane implicate. apatici. şcolar-pedagogici. Factorii men iona i mai sus determină un tip de insucces şcolar. prin trăirea tensionată şi conflictuală a eşecurilor repetate. negativism fa ă de activitatea şcolară. manifestate prin lipsa de preocupare fa ă de copii. eşecurile şcolare repetate etc. trec cu greu de la o activitate la alta şi cu timpul. de cele mai multe ori. După C. opozi ie fa ă de efort şi atitudini negative la adresa colectivului şi de obstruc ionare a activită ii altora. rezultă că fenomenul neadaptării se asociază cu factorii subiectivi (cei ce in de dezvoltarea fizică şi mintală. Acestea încep. morali. psihopa ii. le scade interesul pentru învă are şi încep să evite şcoala). vor apărea dificultă i în adaptarea socială şi profesională. determinând perturbarea echilibrului dintre elev şi şcoală. 2) inadapta ii fizic (cuprinzând deficien ii senzoriali). hoinăreală. Dacă la vârsta copilăriei predomină formele inadaptării şcolare cu manifestări de complexitate redusă. cu efecte negative pentru individ şi societate. Efectele tulburărilor de comportament în plan şcolar şi social În ceea ce priveşte planul efectelor produse de anomaliile comportamentale în cadrul şcolii şi a profesiunii. sunt agita i psihic şi motor sau dimpotrivă. indiferen ă afectivă. mai târziu. nu pot sus ine un efort îndelungat. Prin urmare. nestimularea dezvoltării personalită ii copilului până la mediul şcolar tensionat. reac ii emo ionale exagerate şi labilitate afectivă. bazat pe stări anxioase în care fobia fa ă de şcoală influen ează structurarea personalită ii şi comportamentul copilului. obosesc mai repede decât ceilal i. de evolu ia afectivă. Gonnet (1968). economico-sociali). culturali. fatigabilitate şi cefalee. şi apoi se extind.3. Acestea îşi pun amprenta asupra întregii personalită i şi astfel se ajunge la stabilizarea handicapurilor comportamentale în care 98 . Astfel. circa 8-10% din copii nu au maturitatea necesară pentru a corespunde exigen elor unei învă ări organizate şi riguroase. lipsa de tact pedagogic. pot apărea forme de inadaptare şcolară de tipul imaturită ii (copiii progresează lent. de la greşelile părin ilor. 3) inadapta ii social (cuprinzând delincven ii. Inadaptarea nu este doar de tip şcolar. favoritism. se constată că acestea au la bază o multitudine de factori.Deficien ele de comportament 2. Anxietatea se instalează ca o trăsătură dominantă în timp şi astfel generează nelinişte şi panică.

cât şi dezvoltarea unor motiva ii complexe pentru activitate şi pentru împlinirea scopurilor acesteia. alături de familie. odată cu antrenarea copilului în activită i ce permit afirmarea sa. Într-o primă fază. Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1. se creează un confort psihic la nivel de colectiv şi se acordă importan ă componentei afectivmotiva ionale. asigurându-i dezvoltarea armonioasă a personalită ii. 3. În condi iile în care devierea conduitei este deja produsă. iar acolo unde rela iile interpersonale şi activită ile organizate contribuie la dezvoltarea personalită ii. 2. Fazele procesului educa ional vor fi raportate la particularită ile psihoindividuale şi de vârstă ale copiilor şi implică demersuri pedagogice clare. Preciza i impactul handicapului de comportament asupra subiectului şi societă ii. 2. sunt deosebit de importante deoarece îl scutesc pe copil de multe neajunsuri. aplicate de timpuriu. Preven ia. educarea şi integrarea în via a socială a deficien ilor de comportament Măsurile psihopedagogice de prevenire a handicapurilor de comportament. ele devin mult mai grave şi implică un mare grad de dificultate pentru înlăturarea lor. Când handicapurile de comportament se instalează pe fondul altor handicapuri sau se asociază cu acestea. prea târziu pentru a le anihila şi a-l recupera pe individ. stimulându-se atât sensibilitatea copilului şi receptivitatea fa ă de trăirile altora. Eviden ia i cauzele şi formele deficien ei de comportament. educatoarea şi învă ătoarea au un rol fundamental. Analiza i comportamentul uman prin raportarea la conduită şi la dereglările posibile.Deficien ele de comportament societatea intervine. pentru a sublinia nevoia de preven ie şi reeducare 99 . de cele mai multe ori. este necesară aplicarea cât mai devreme cu putin ă a unor interven ii educa ionale cu caracter recuperativ-corectiv pentru a nu permite cronicizarea acestora. Se urmăreşte formarea maturită ii în raporturile colective şi şcolare. În ambele cazuri.4. se insistă pe acestea şi se creează un cadru favorabil interven iilor psihologice de consiliere şi îndrumare a subiectului.

(pg.F. BUCUREŞTI. E.. ŞCHIOPU. ÎN EDUCAREA ŞI RECUPĂERAREA COPIILOR VULNERABILI” ÎN E.. P.„PSIHOLOGIA VÂRSTELOR – CICLURILE VIE II”. 2002. 1997 5.P. NEAGOE MARIA.. VERZA E. BUCUREŞTI. HYPERION. (pg.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”. PARIS.. GONNET C. DEVIAN Ă ŞI PATOLOGIE SOCIALĂ. BUCUREŞTI.D.ANOMIE. 1998. ED.. VERZA E. E... RĂDULESCU.„PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ”. 1968 2. TIPOGRAFIA METROPOL.. 1997 3.Deficien ele de comportament Bibliografie minimală 1.F.M. URSULA. VERZA „GHIDUL EDUCATORULUI”.„LES ECOLIERS INADAPTES”. ED. FUNDA IEI HUMANITAS.P.U. 187 –196) 100 . BUCUREŞTI. FORME ŞI ROLUL EDUCA IONAL ÎN PREVENIREA ACESTUIA. 1991 4. .114 – 122) 6. ETIOLOGIE.„COPIII CU HANDICAP DE COMPORTAMENT.D.S. E... BUCUREŞTI.. VERZA.

3.1. în elegerea diferen elor între conceptul de handicap şi cel de polihandicap . par ial sau total. Scopurile unită ii de curs • • • formarea unei imagini unitare asupra condi iilor asocierii deficien elor. • să se conştientizeze ac iunea factorilor ereditari şi dobândi i asupra gravită ii acestui polihandicap(autismul). Diversitatea tulburărilor este dependentă de gravitatea acestora şi de numărul simptomelor care sunt asociate într-o formă de bază de tip sindrom. în func ie de profunzimea handicapului. în elegerea metodologiilor educa ional-recuperatve în surdocecitate şi autism. integrarea şcolară se realizează diferit. în cele mai bune situa ii. asociate la aceeaşi persoană şi înso ite de o varietate de tulburări. 3 DEFICIEN E ASOCIATE (POLIHANDICAPUL) CUPRINS: • De la handicap la polihandicap.De la handicap la polihandicap Prin polihandicap se în elege existen a a două sau mai multe forme de handicap(deficien e). De aceea. .Unitatea de învă are nr. Obiective • în elegerea conceptului de surdocecitate în contextul asocierii celor două handicapuri senzoriale de auz şi de văz . • Surdocecitatea. • Autismul. • asimilarea principalelor simptome ce caracterizează sindromul autist . • să se conştientizeze ac iunea factorilor ereditari şi dobândi i asupra gravită ii acestui polihandicap (surdocecitatea) . • raportarea conceptului de autism la alte polihandicapuri.

însă extrem de grave (profunde) şi la care componenta afectată este deteriorată total şi pe toate secven ele acesteia. administrarea în exces a streptomicinei. după stocarea unor imagini. survenirea orbirii şi surdită ii. planul psihic general. deoarece perceperea lumii înconjurătoare şi comunicarea cu aceasta se restrânge la un număr minim de canale. care pot să afecteze. Dar. În educarea unui copil cu dublu sau triplu handicap. autismul. rubeola. maximal. negativ. dezvoltarea compensatorie a func iilor specifice şi a abilită ilor comunica ionale. mai profundă şi produc modificări majore de ordin structural şi func ional (bolile infecto-contagioase. Dintre acestea. intoxica iile.Polihandicapul În cazul polihandicapului. dar au o ac iune mai extinsă . neomicinei. în unele deficien e fizice şi în deficien e senzoriale. Aşadar. face posibilă. meningitele şi encefalitele ). canamicinei şi traumatismele ce afectează zonele centrale şi periferice ale analizatorilor respectivi. auzul şi cel verbomotor. În surdo-cecitate. timpuriu. datorită men inerii unor resturi auditive sau de vedere. dar de cele mai multe ori apare mai întâi una. aveam de-a face cu deficien e severe sau profunde fie într-un palier al activită ilor fizice şi psihice. şi care pot fi. Factorii Sunt. ca la scurt timp să urmeze şi cealaltă . deficien ele se pot instala concomitent. polihandicapul se găseşte în majoritatea sindroamelor deficientului de intelect. La orbul surdomut sunt afecta i principalii analizatori : văzul. le vom re ine pe cele mai importante. Pe de altă parte . părin ii nu sesizează starea de deficit a copilului sau se amăgesc crezând că este vorba de un fenomen trecător. Astfel. fie cu dificultă i în toate componentele principale ale activită ii psihofizice. cum sunt : surdo-cecitatea. deoarece un copil polihandicapat din naştere sau la scurt timp după. la care ne-am raportat deja. aceste deficien e. Surdo-cecitatea Datorită asocierii surdomutită ii cu cecitatea se produc grave perturbări în existen a individului. şi mai ales în cazul asocierii lor. în majoritate. toate sindroamele deficien ei mintale. care să consolideze în mod obişnuit. nu are reprezentări vizuale şi auditive şi nici deprinderi de vorbire. este foarte importantă perioada în care se produce afec iunea. În primii doi ani de via ă. prin antrenament şi învă are. şi 102 . analizatorii valizi şi să determine compensarea acestor func ii specifice analizatorilor afecta i. Este destul de greu să se depisteze. De aceea. putem întâlni şi deficien e singulare „renunite”. apar disfunc ionalită i la nivel psihic sau la nivel organic. aceiaşi ca şi în deficien a de vedere sau de auz. socializarea şi dezvoltarea psihică presupune adoptarea unor programe educa ionale care să valorifice. febra tifoidă.

103 . explorarea mediului înconjurător. prin plimbări şi excursii . iar folosirea limbajului presupune şi în elegerea acestuia. Astfel. presupune conştientizarea faptului că fiecare obiect sau ac iune sunt reprezentate prin cuvinte. a atins o dezvoltare remarcabilă Vasile Adamescu care. În acest caz. este fundamental contactul cu lumea. se respectă legită ile secven iale de detectare. Activitatea practică rămâne dominantă pentru semnifica ia rela iei organism-mediu. Se formează mai întâi obişnuin e. mai ales în cazul în care copilul are o bună capacitate de imitare şi unele resturi de văz. formarea reprezentărilor şi imaginilor. etc. a simbolurilor şi comunicării verbale. a căror deficien ă a survenit la 2 şi. pentru satisfacerea normală a trebuin elor biologice şi igienice. survenite la scurt timp după naştere.recuperativ Se bazează pe posibilită ile de preluare a func iilor afective de către analizatorii valizi şi dezvoltarea unor capacită i prin intermediul acestora. în care au pus în eviden ă modalită ile de rela ionare cu mediul. spre Procesul educa ional . În activitatea cu copiii orbi-surdo-mu i. În dezvoltarea capacită ilor senzorial-perceptive şi în organizarea cunoaşterii. ele au descris şi etapele educa iei speciale. care să facă posibilă umanizarea şi comunicarea cu lumea înconjurătoare. copiii ajung la vârsta şcolară fără să posede cele mai elementare deprinderi şi fără a-şi putea exprima dorin ele. a devenit unul din cei mai aprecia i profesori dintro şcoală de nevăzători din Cluj-Napoca şi care reuşeşte să ducă o via ă normală. ca urmare a meningitei şi care au reuşit să absolve o institu ie de învă ământ superior. contactul cu obiectele. avem două exemple clare. Pe lângă proză şi poezie. de asemenea. Mai târziu. Helen Keller şi Olga Skorohodova. În elegerea cuvântului. discriminare. în vederea raportării la cei din jur. „Cum percep lumea exterioară”. Este foarte greu pentru părin ii unor astfel de copii. intensificare şi interpretare. Folosirea gesturilor este importantă. deoarece grija exagerată sau respingerea este dublată de faptul că nu ştiu cum să procedeze cu ai. La noi. după absolvirea universită ii. În acest sens. 5 ani. permite cunoaşterea reală a obiectelor. în lucrările : „Memoriile” şi respectiv. nu impiedică dezvoltarea capacită ilor intelective – creative. concomitent cu învă area numelui acestora ( educatorul scrie cuvintele în palma copilului ). Copilul trebuie să în eleagă că fiecare lucru are un nume. apoi deprinderi de recep ionare a semnalelor din mediu. stabilit cu ajutorul analizatorului tactil.Polihandicapul încercând tot felul de tratamente ajung să orienteze copilul recuperare educa ională specializată abia pe la 6-7 ani. de percepere a acestuia. După parcurgerea cunoaşterii nemijlocite a obiectelor. ca simbol al no iunii. stimularea reflexului de orientare şi elaborarea intereselor de cunoaştere se face prin formarea şi men inerea unor reflexe condi ionate. Prezen a surdo-cecită ii. se trece la elaborarea „imaginilor” şi la realizarea unor reprezentări pe baza percep iilor. litere sau grafeme. respectiv.

Autismul Termenul a fost formulat de B. şi constau în dereglări ale asocia iilor de idei. dereglări de limbaj şi stereotipii. tulburări emo ionale grave. pentru dezvoltare şi integrare în mediul ambiant. stimularea atitudinilor pozitive şi efortul constant. oligofrenie. În diagnoza autismului se fac frecvente confuzii şi substituiri cu alte sindroame la fel de pu in delimitate în teorie şi practică. 104 . C. nemijlocit. acolo unde este cazul. termeni ca psihoză infantilă. Mai târziu. formarea capacită ii de folosire a semnului dactil. se trece la lectură. în egală măsură. măsuri de protezare compensatorie a deficien ilor”. secondate de halucina ii în plan psihic. În surdo-cecitare . din sistemul de şanse ce li se acordă acestora.3. ce alternează cu cele depresive. scris şi calcul. stări de excita ie puternică. în care sunt prezentate unele manifestări asemănătoare sau chiar comune cu cele din autism. Acestea din urmă se regăsesc şi în autism. encefalopatie infantilă. Este important. la începutul secolului. de asemenea. climatul afectiv. atmosfera tonifiantă. 3. schizofrenie infantilă. pg. Este de în eles folosirea limbajului Braille şi a unor proteze auditive. în raport cu capacită ile de care dispun deficien ii . dereglări neuro vegetative.Polihandicapul După ce sunt însuşite bazele limbajului. copii fără contact. măsuri speciale de şcolarizare şi profesionalizare. Mentalitatea. întreruperea fluxului ideativ. însă este considerat ca fiind controversat în raport cu caracteristicile comportamentale şi manifestarea func iilor psihice ce le generează pe parcursul vie ii individului. conceptul de autism a fost bine conturat şi definit în raport cu alte categorii de handicap. pe care le redăm mai jos: protejarea psihică şi socială a acestora. prin atribuirea unui statut social care respectă demnitatea umană.190 ) afirmă că „Ac iunea psihoigienei în problema deficien ilor are câteva aspecte caracteristice. locul lor în societate . formarea deprinderilor de citire şi scriere. se referă la o arie largă de fenomene . dar nu acoperă starea concretă de autism.Bleuler. El se referea la dereglări secundare de natură psihogenetică pe care le raporta la o categorie definitorie de tulburări primare. este interesată ştiin a şi societatea. atitudinile manifestate de societate fa ă de persoanele handicapate fac parte. Astfel. familială şi socială a deficien ilor. întârziere psihică. formarea capacită ii de comunicare verbală. Mâna joacă rolul fundamental în recep ia stimulilor din mediu şi îndeplineşte func ia de organ de transmisie cu ajutorul gestului şi dactilologiei. Formarea comunicării verbale şi a gândirii verbale se bazează pe imaginile constituite prin tact şi prin simbolistica gestului şi a dactilemului. însuşirea gesticula iei. profesională. Enăchescu (1996. Acestea apar in igienei mintale de care. metodologia educa ională implică următoarele etape : cunoaşterea nemijlocită a lumii înconjurătoare. măsuri privind adaptarea şcolară. drepturile lor.

literatura de specialitate consemnează o serie de date cu privire la comportamentul unor copii ce prezentau o simptomatologie asemănătoare.Kanner. prezen a unor comportamente stereotipe şi repetitive. izolarea şi retragerea în sine . Kanner a făcut posibilă departajarea tranşantă a unui sindrom caracteristic – autismul – de toate celelalte forme de handicap. apari ia şi dezvoltarea unor componente cu caracter ritual . 105 . incapacitatea de a percepe pericolul real. etc. Etiologic. existen a unor răspunsuri paradoxale la stimulii de lumină. incapacitatea imaginativă în activită i ludice . producerea întârziată a unor manifestări ecolalice. prin existen a deficitului de comunicare. incapacitatea utilizării conceptelor abstracte .Polihandicapul Bleuler defineşte autismul ca fiind o detaşare de la realitate. care înseamnă „însuşi” sau „eul propriu”.. crearea impresiei de dezvoltare fizică şi intelectuală normală . centrat pe subiectivitate şi rupt de realitate. El eviden iează o serie de trăsături caracteristice. o exacerbare a memorării mecanice . exacerbarea unor mişcări şi repetarea îndelungată a acestora. de durere. înso ită de o predominare a vie ii interioare. un mod de gândire necritic. de socializare şi de structurare a comportamentelor mature şi armonioase. incapacitatea de comunicare verbală. ataşament nemotivat fa ă de obiectele nesemnificative . şi de la accep iunea dată autismului de I. de zgomot. în descrierea autismului de tip Kanner. temă şi emo ii exagerate . termenul de autism provine de la cuvântul „autos”. ca fiind retras şi mul umit de sine însuşi. o repliere totală asupra lumii lăuntrice. Cu mult înainte. I. prin care cele mai importante ar fi : Incapacitatea de a adopta o pozi ie normală în timpul luării în bra e chiar şi în perioada de sugar .

Un alt studiu. şi alte cauze. pe popula ia infantilă. a confirmat. Sunt invocate în paralel.Polihandicapul reac ii bizare la schimbările din mediul ambiant . dar au confirmat existen a unui număr mai mare de autişti printre copiii unici la părin i sau a primilor născu i.bolile infecto-contagioase . au fost depista i 4-5 copii la 10. în 1964. În literatura de specialitate se consideră că autismul are o frecven ă similară cu cea a surdită ii şi mai mare decât cea a cecită ii.000 de copii. cuprinsă între 8-10 ani. ca urmare a mortalită ii infantile sporite în acestea din urmă.. fa ă de fete. Interpretează autismul ca pe un fenomen de retragere psihologică fa ă de tot ceea ce este perceput ca fiind rece.000. ce fac posibilă explicarea autismului Teoriile organice Acestea consideră că autismul se datorează unor disfunc ii organice de natură biochimică sau unei insuficiente dezvoltări structurale a creierului. ostil şi pedepsitor. Teoriile comportamentale. 106 . frecven a este mai mare la băie i. Frecven ă S-au făcut multe studii asupra frecven ei cazurilor de autism. aproximativ 3 la 1. Cercetările nu au putut demonstra transmiterea ereditară şi nici existen a unui caracter genetic dominat la unul din sexe. cu ocazia unui experiment efectuat în Anglia.a. cum ar fi : . Datele recente consemnează prevalen a autismului de tip Kanner de 1/20. Concluzia este că în ările dezvoltate frecven a autismului este mai mare fa ă de ările subdezvoltate. aproximativ. ş. au fost elaborate trei categorii de teorii distincte. Consideră că autismul infantil ia naştere printr-un şir de comportamente învă ate şi care se formează în urma unor serii de recompensări şi pedepse întâmplătoare.traumatismele din timpul sarcinii şi ale naşterii . Teoriile psihologice. făcut în Danemarca. care prezentau semne evidente de autism. . Raportată la sexe . aceleaşi date. deficit de comunicare verbală. non-verbală. Spre exemplu. Din punct de vedere etiologic..

caracteristică ce se accentuează şi prin lipsa de interes pentru achizi ia unor informa ii noi. însuşirilor şi func iilor psihice. Comunicarea nonverbală este şi ea deficitară. iar tulburările de voce sunt frecvente. d) Tulburări ac ionale şi comportamentale . Vorbirea se însuşeşte cu o întârziere mare. c) Deficien e perceptuale şi rela ionale . După cum am văzut din punct de vedere simptomatologic. Ei se orientează bine în spa iu . 3.3. prin slabul interes în achizi ia limbajului. . pot repeta unele sunete şi silabe. are tendin a de a o repeta la nesfârşit. . e) Disfunc ionalită i ale proceselor. Propozi iile formulate sunt. Disfunc ionalită ile de limbaj şi comunicare Sunt deosebit de pronun ate şi se manifestă.3. în majoritatea timpului. Sintetic ele pot fi grupate astfel : a) Dificultă i de limbaj şi comunicare . Vorbirea este economicoasă şi lipsită de intona ie. Autiştii nu răspund la comenzile verbale şi pot prezenta o reac ie întârziată la apelul numelui lor. ca semnifica ie sau utilitate ( lingură cu furculi ă sau mamă cu tată ).existen a hidrocefaliei. dar manifestă stereotipii în formularea unor comportamente cognitive. agita ie 107 .Polihandicapul . Fenomenul ecolalic este evident şi dă impresia unui ecou prin repetarea sfârşitului de cuvânt sau de propozi ie. manifestă dificultă i în învă area literelor. adeseori bizare.1. agitat. dar înva ă cu uşurin ă cifrele. dar manifestă abilită i în realizarea opera iei de înmul ire. a epilepsiei. fa ă de normal şi se men ine o pronun e defectuoasă aproape în toate împrejurările. iar după însuşirea relativă a limbajului. 3. 3. paleta acestora este foarte extinsă. b) Discontinuitate în dezvoltare şi învă are . . vocabularul este sărac. Când înva ă o propozi ie. de timpuriu. Discontinuitatea în dezvoltare şi învă are Rezultă din faptul că autistul este incapabil de a număra.2.a.3. ş. de a nu folosi cuvinte de legătură sau de a substitui un cuvânt cu altul apropiat. Acesta este plângăcios . La 5 ani.anomalii ale creierului . autiştii au tendin ă de a schimba ordinea sunetelor în cuvânt.cauze ereditare . Deficien ele perceptuale şi rela ionale Au o mare diversitate şi pot fi sesizate încă de la naşterea copilului autist.3.

3.kinestezică (legănatul înainte şi înapoi. şi uneori. Toate aceste fenomene sunt mai active în copilărie. în timp ce al ii au reac ii negative la atingerea obiectelor. chiar.rotirea bra elor. . fiind deranja i de zgomotul produs la căderea unei gume dar nu manifestă nici o reac ie la un zgomot deosebit de puternic ( abera ii percepute şi de rela ionare ).Polihandicapul înso ită de ipete sau. 108 . de unele obiecte fără semnifica ie sau manipulează un timp îndelungat un obiect. În primul caz. cu un obiect sau lovirea cu capul de perete). ca şi când ar fi pe scripete . cât şi prin complexitatea lor. cu mişcări gra ioase .mersul pe vârfuri. S-a constatat că între 2-5 ani. fără interes şi fără dorin ă de a cunoaşte lumea înconjurătoare. este inhibat. Ei pot deveni violen i.auditivă ( plesnitul din limbă sau emiterea neîncetată a unui sunet . fără o cauză corespunzătoare. Unora le place muzica. .vizuală (învârtirea unui obiect strălucitor în fa a ochilor sau privirea neîncetată a degetelor ). frecarea lobului urechii cu mâna) . la persoana I.3. zgârierea cu unghia a ceva tare. Alte curiozită i se manifestă printr-o nevoie redusă de somn. modificarea frecventă a dispozi iilor. Pe aceleaşi coordonate se înscrie şi autostimularea ce se manifestă pe mai multe căi : . Ac iunile şi comportamentele acestor persoane au un caracter bizar şi stereotip. se remarcă ac iunea de automutilare sau autodistrugere. . comportamentul tipic autist este cel mai evident. simt ritmul. când autistul produce ac iuni până la epuizare sau până la distrugerea unor păr i ale corpului (autolovirea cu pumnul. Alte ac iuni stereotipice : . Autiştii sunt incapabili să utilizeze pronumele personal. Al ii nu percep elementele componente ale obiectelor.tactilă (lovirea coapsei cu dosul palmei . Unii autişti manifestă o adevărată fascina ie pentru lumină sau pentru un obiect strălucitor. manifestă chiar abilită i în a cânta la instrumente muzicale. dimpotrivă.învârtirea pe loc fără să ame ească .4. Unii trăiesc o adevărată plăcere pentru tact şi pipăirea obiectelor. Tulburările ac ionale şi comportamentale Sunt cele mai spectaculoase atât prin amploare. . se pot ataşa. reac ii diminuate la durere şi frig. nejustificat. Dintre acestea. .

ei lasă impresia că ascund ceva. şi el. de reglare a echilibrului dintre excita ie şi inhibi ie. colaj etc. pentru formarea unor deprinderi de stăpânire de sine. de unde şi posibilitatea de a căpăta anumite fobii. Recuperare şi terapie în autism Având în vedere înaltul grad de complexitate al autismului ce duce la afectarea tuturor palierelor psihice şi comportamentale ale subiectului. datorită faptului că nu privesc în fa ă persoanele din jur. Afectivitatea e caracterizată de imaturitate. fa ă de obiecte fără semnifica ii.a. Astfel. desen. dar planul afectiv-motiva ional este cel mai activ şi transpare. dans. muzică. decât foarte rar şi fără atitudini pozitive constante fa ă de persoanele apropiate. Totuşi. 3. prin exerci iu şi repetarea constantă a situa iilor de învă are.6. face observa ii penibile. ca în cazul manipulării obiectelor cu degetele. 109 . nivelul scăzut al dezvoltării psihice. de sus inere şi a celor comportamentale (la care ne-am referit şi în alte paragrafe din text). etc.Acestea se pot întâlni în oricare palier.Polihandicapul 3. prin muncă.3. limitate şi deosebit de dificile pentru realizarea unor progrese imediate.3. interven ia recuperativă are la bază utilizarea terapiilor de relaxare. anxietate şi hiperexcitabilitate . Au tendin a de izolare. Învă area unor comportamente. Comportamentele penibile sunt şi ele prezente sub forma lipsei de jenă a autistului : mănâncă de pe jos sau se şterge pe mâini de părul sau de blana cuiva. mai cu seamă. de disciplinare şi corelare a conduitelor co cei din jur ş. interven iile recuperative sunt. dar nu realizează adevăratele pericole ): Deşi autiştii nu ştiu să mintă. Acesta este asemănător cu cel al sugarului.. Jocul autistului demonstrează. însuşirilor şi func iilor psihice se pot întâlni: . ca în handicapul de intelect. din lipsa de interes a autiştilor pentru contactul social şi fa ă de trăirile cel din jur ( unii se ataşează exagerat. de închidere în eul propriu. Disfunc iile proceselor.5. fără capacitatea de a acorda simbolul jucăriei sau de a-şi propune un scop pentru finalizarea ac iunii. al ii manifestă o frică patologică pentru lucruri obişnuite. se plimbă întotdeauna pe acelaşi traseu.Ei nu stabilesc contactele afective. se dovedeşte cea mai eficientă pentru subiectul autist. Desigur. sunt şi alte forme recuperative ce pot fi adoptate. Unii trăiesc stări de frustrare. ce constituie modalită i eficiente pentru dezvoltarea motiva iei în activitate. Exemplul personal al celor din jur constituie un bun prilej pentru imitarea si adoptarea unor forme de conduite normale. cum ar fi terapia ocupa ională. în genere. se pot ob ine unele rezultate pozitive pe linia dezvoltării psihice şi mai ales pe direc ia formării unor comportamente adaptative. modelaj.

prin eviden ierea caracteristicilor comune şi specifice celor două categorii. Specifica i etapele procesului intructiv-educativ in surdocecitate. Eviden ia i câteva simptome mai des întâlnite în depistarea autismului şi recuperarea acestuia. 4. 2.Polihandicapul Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1. comparativ cu cea a handicapului. Analiza i semnifica ia polihandicapului. Accentua i caracteristicile definitorii ale dezvoltării psihice la persoanele cu surdocecitate. 110 . 3.

D. BUCUREŞTI. 111 .F. FUNDA IEI HUMANITAS.. 2. Simptomatologia specifică sindromului autist. ENĂCHESCU C-TIN.V. 2002. 1998. 2000. ED. Modalitati de prevenire si educare a tulburarilor de comportament .. E. IAŞI. Relatia dintre tulburarile de pronuntie si tulburarile de scris la diferite categorii de handicapati . VERZA E. 1998. (pg. Specificul gandirii si limbajului la surdomuti . TIPOGRAFIA MULTIPRINT.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”. Teme pentru referate 1. 3. 143 – 144) VERZA E.„INTEGRAREA ŞCOLARĂ A COPIILOR CU HANDICAP ASOCIAT. – “DEZVOLTAREA COMUNICĂRII LA COPIII CU DEFICIEN E MINTALE”.„TRATAT DE IGIENĂ MINTALĂ”. F.123 – 136) VERZA E.. VERZA ŞI E.) „EDUCA IA INTEGRATĂ A COPIILOR CU HANDICAP”.. PRO HUMANITATE.. ED. PRO HUMANITATE.. 2000 5. – PSIHOLOGIA VÂRSTELOR. 2.. BUCUREŞTI.F. ED. VERZA E.. 3. 6. E. SEVER ŞI PROFUND” ÎN E.. 197 – 210) VERZA E. PĂUN (COORD. BUCUREŞTI. 4. BUCUREŞTI.Polihandicapul Bibliografie minimală 1. 1996 POPOVICI D. BUCUREŞTI. (pg.P. (pg.D.„PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ”.P.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->