Liberalismul, ca tip de atitudine, socială, este “Dispoziţia de a nu interveni în credinţe, atitudini sau

acţiuni, în pofida lipsei de simpatie sau antipatie faţă de de ele”. În sensul cel mai larg, poate fi definit şi drept “o
filozofie care reprezintă o atitudine favorabilă dezvoltării libere şi depline a individului şi eliminării legilor,
instituţiilor şi credinţelor care restricţionează dezvoltarea umană”.
Valorile liberale fundamentale sunt libertatea individuală, creativitatea individuală, responsabilitatea şi
independenţa personală, respectul drepturilor indivizilor, egalitatea în faţa legii.
Liberalismul ca ideologieste definit prin următoarele seturi de idei:
• Individualismul: concepţia conform căreia indivizii şi nu grupurile constituie adevărata esenţă a societăţii.
Individul şi nu masele fac istoria. Principiul responsabilităţii individuale proclamă individul ca singur răspunzător
pentru acţiunile sale proprii, în timp ce libertatea individuală este definită ca fiind dreptul de a acţiona fără nici o
constrângere impusă din exterior cu condiţia să nu afecteze drepturile şi libertăţile legitime ale celorlalţi indivizi.
• Contractualismul: concepţia conform căreia societatea îşi are originea într-un contract voluntar al unor
indivizi liberi, care de comun acord au renunţat la starea naturală şi au creat societatea şi statul.
• Proprietatea privată: aceasta reprezintă baza materială a libertăţii de orice fel. Proprietatea este dreptul
individului de a dispune de rezultatele activităţilor sale, de bunurile care-i aparţin. Proprietatea include dreptul la
viaţă şi cel de a dispune de propriul corp. Dreptul individului la securitate şi rezistenţă la opresiune derivă din
acestea.
• Statul de drept: este statul în care toţi indivizii, inclusiv cei care deţin puterea politică, se supun aceloraşi
legi. Egalitatea în faţa legii derivă din principiul responsabilităţii individuale: fiecare individ răspunde pentru
propriile fapte indiferent de avere, sex, naţionalitate, profesie sau alte caracteristici individuale sau sociale
• Limitarea puterii politice: concepţia conform căreia atribuţiile statului sunt cele de a apăra indivizii şi
proprietatea privată, şi de a asigura cadrul legal general de funcţionare a societăţii.
• Separaţia puterilor: concepţia conform căreia, pentru a putea controla puterea, aceasta trebuie împărţită în
mai multe ramuri independente, care se controlează reciproc.
• Democraţia reprezentativă: alegerea liberă de către popor a unor reprezentanţi, periodic, opusă
democraţiei directe – în care totţi cetăţeanii participă la luraea deciziilor.
• Laicismul: concepţia conform căreia sfera spirituală şi cea laică a societăţii trebuie să fie distincte, adică
ststaul trebuie separat net de Biserică.
• Autonomismul moral: concepţia conform căreia este dreptul fiecărui individ să-şi stabilească propriul
sistem de valori, iar statul nu are dreptul de a face obiect al coerciţiei codurilor morale sau religioase.
• Libera iniţiativă a individului: pentru liberali, libertatea economică însoţeşte totdeauna libertatea politică,
în cadrul unei econimii de piaţă (tip de economie bazat pe minima intervenţie a statului).
Liberalismul politic reprezintă una dintre cele mai vechi doctrine politice, având o importanţă
fundamentală în istoria secolului al XX-lea. În plan politic gândirea liberală se concentrează asupra libertăţilor
individuale şi porneşte de la drepturile personale, iniţiativa privată şi limitarea puterii statului. Liberalismul
respinge ideea „statului providenţial” şi acţionează în vederea limitării implicării statale în favoarea creării unui
climat favorabil exercitării drepturilor de către individ. Liberalismul consideră mecanismele de piaţă drept
singurele forme ce permit existenţa şi evoluţia unui stat modern capabil să asigure libertatea individuală.
Unul dintre principalii ideologi ai liberalismului, John Locke consideră că „menirea legilor este aceea de
a veghea nu la pluralitatea doctrinelor sau veracitatea opiniilor ci la siguranţa şi securitatea comunităţii şi ale
bunurilor şi integrităţii personale a fiecărui cetăţean”.
Liberalismul social este un curent postliberal (numit şi „Noul liberalism”, a nu se confunda cu
neoliberalismul), apărut în Europa Occidentală în primul sfert al sec. XX. Apariţia primelor mari puteri totalitare
– Uniunea Sovietică pe de o parte şi Italia fascistă pe de altă parte – poate fi considerată drept sfîrşitul „utopiei
liberale”. Din anii douăzeci ai secolului trecut scena politică a lumii va fi dominată de lupta dintre conservatori şi
marxişti, liberalismul devenind un participant periferic al „războiului ideologiilor”.
Conform Dicţionarului Politic al lui Sergiu Tămaş (Editura Şansa, Bucureşti 1996) liberalismul social
este doctrina politică care acoperă spaţiul dintre liberalismul radical şi social-democraţie printr-o sinteză a
liberalismului cu civismul. Altfel spus, liberalismul social pledează pentru un model liberal moderat, care caută să
ţină seama de problemele sociale ale lumii contemporane, probleme ce n-au primit răspuns adecvat din partea
curentelor socialiste pe de o parte şi a liberalismului clasic sau curentelor neoliberale, pe de altă parte.
 În multe privinţe cea mai apropiată doctrină de liberalismul social este social-democraţia, liberalismul
social fiind considerat cea mai de stânga dintre doctrinele de dreapta sau cea mai de dreapta dintre doctrinele de
stânga. În dependenţă de conjunctura şi realităţile social-economice, liberalismul social pledează pentru acţiuni de
dreapta (acolo unde modul de organizare social-economicǎ e unul de stânga, iar politicile sociale excesive
pericliteazǎ buna funcţionare a economiei) sau de stânga (acolo unde modelul de organizare e unul pronunţat de
dreapta, sfera socială fiind ignorată). Ca şi social-democraţii, social-liberalii sunt preocupaţi de o politică socială
echilibrată.
Deosebirea esenţială dintre social-democraţi şi social-liberali este în politicile economice, aspectul
economic fiind crucial în definirea identităţii modelului social-liberal. Spre deosebire de social-democraţi, social-
liberalii consideră că statul trebuie să fie doar un observator discret al proceselor economice, preocupându-se de
crearea unui cadru legal favorabil pentru dezvoltarea economică, dar fără să intervină direct. In fond, liberalismul
social are o abordare similară curentelor neoliberale a problemelor economice (o intervenţie limitată a statutului în
economie) şi o abordare similară social-democraţiei în sfera socială.
Social-liberalismul este meliorist, deoarece crede în posibilitatea îmbunătăţirii permanente a condiţiei
umane cu ajutorul gândirii critice. Este universalist, deoarece crede în unitatea morală a speciei umane. Este
individualist deoarece pledează pentru primatul individului în raport cu colectivitatea. În fine, este egalitarist,
deoarece atribuie tututor indivizilor acelaşi statut moral fundamental. Prezenţa acestor elemente distinge net
liberalismul social de cele mai « liberale » forme ale ideologiilor neomarxiste.
Partide liberale: Acestea apără libertatea şi drepturile individului, punând accent pe stabilitatea
statului de drept. Ele resping ideea de comunizare a mijloacelor de producţie.
Această categorie are următoarele 3 subcategorii, dintr-un total de 3.
1. Partide istorice liberale
2. Partidul Liberal
3. Liberalism
• Alianța Democraților Liberi (Ungaria)
• Forumul Liberal
• Iabloko
• Partidul Național Liberal (România)
• Partidul Reformist Eston