Marin Sorescu

IONA
TEATRU

IONA
Prefeţele scrise de autorii înşişi nu-şi au rostul decât în măsura în care vin cu nişte precizări de ordin documentar. Altfel, să încerci să spui – e prea lung. Şi poate că ai şi uitat. Creaţia e o bâlbâială în faţa lui Dumnezeu. După ce a creat lumea în şase zile, el s-a simţit atât de epuizat încât n-a mai putut mişca un deget. A mai apărut oare ceva nou de atunci? Iată un exemplu de epuizare divină. Recitesc după câţiva ani Iona, cu ochi rece, străin, şi mă întreb: oare unde rămăsesem? Iona, proorocul care a fugit din faţa Cuvântului, a încăput în burta chitului. Ca o scrisoare, în cutia poştală. Am găsit, poate din greşeală scrisoarea. Am citit-o cutremurat şi mi s-a părut c-o înţeleg. Am încercat s-o transcriu. Asta a fost tot. După aceea am vrut să-l uit pe Iona. Ce s-a ales din mândra cetate Ninive „mare înaintea lui Dumnezeu s-o străbaţi în trei zile de umblet”? Ce s-a ales de oamenii ei care s-au îmbrăcat în sac şi s-au pocăit şi nu i-a mai ajuns mânia de sus? Am uitat absolut totul. Apelaţi la arheologie. Am fost întrebat dacă burta chitului simbolizează călătoria în cosmos sau singurătatea intrauterină. În ce măsură Iona e primul om ori ultimul om? Dacă dau o accepţie freudistă, mistică, politică ori cabalistică experienţei acestui personaj? Şi mai ales ce semnificaţie are gestul final şi dacă nu e prea multă amărăciune şi dacă nu mi-e milă de umanitate? Nu pot să vă răspund nimic. Au trecut trei ani de când am scris tragedia. Totul mi se încurcă în memorie. Ştiu numai că am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur. Cred că lucrul cel mai îngrozitor din piesă e când Iona îşi pierde ecoul. Iona era singur, dar ecoul lui era întreg. Striga: Io-na şi ecoul răspundea: Io-na. Apoi nu a rămas decât cu o jumătate de ecou. Striga: Io-na şi nu se mai auzea decât Io, Io în vreo limbă veche înseamnă: eu. E tot ce-mi mai amintesc MARIN SORESCU

1

IONA
Tragedie în patru tablouri

PERSONAJE:

IONA, pescar PESCARUL I PESCARUL II , fără vârstă, figuranţi

Ca orice om foarte singur, Iona vorbeşte tare cu sine însuşi, îşi pune întrebări şi-şi răspunde, se comportă, tot timpul, ca şi când în scenă ar fi două personaje. Se dedublează şi se „strânge”, după cerinţele vieţii sale interioare şi trebuinţele scenice. Caracterul acesta „pliant” al individului trebuie jucat cu supleţe, neostentativ. Dacă rolul va părea prea greu, ultimele două tablouri pot fi interpretate de alt actor.

2

în care dau veseli din coadă câţiva peştişori. Cealaltă jumătate – apa. cu năvodul aruncat peste cercurile de cretă. nepăsător.TABLOUL I Scena e împărţită în două. un mic acvariu. Jumătate din ea reprezintă o gură imensă de peşte. 3 . Iona stă în gura peştelui. nişte cercuri făcute cu creta. E întors cu spatele spre întunecimea din fundul gurii peştelui uriaş. Lângă el.

(Băgând de seama că n-are ecou.. S-a dus şi ăsta. S-ar înfuria marea.. Înţeleg. poc.. Să-l chem pe Iona.. când se pun şi ăştia să treacă!. De-aia strig..) Iona! (Mai răguşit.) Iona! (Răguşit. Intră în rezonanţă valul ăsta. Iona sunt eu. Dar pe apă. Semn rău. 4 . (Strigă. Pustietate.. Nici o grijă. să nu se bage de seamă.. Şi să tacă..) Gata şi cu ecoul meu. (Strigă.. să verifice bănuiala. toţi în acelaşi timp: se dărâmă. Păi. Că Iona n-are noroc şi pace. nici pomeneală. dar ecoul? (Mai strigă odată. Valurile intră în vibraţie. Zău nu e bine să strige toţi de pe mare odată.) Să nu te prind pe-aici. Că avem o mare bogată. s-a isprăvit. să-i induc în eroare. Iona! (Pauză.(Aşteaptă) . Nu mai e.) Ei. (Uitându-se în apă) Să privească în cercul său. Ce mare bogată avem! Cred că nu mai au mult. Pe uscat mai treacă-meargă. În altă parte. Parcă aud poc.) Cred că ar trebui să pescuiască în altă mare.. Peştii trebuie să creadă că el pescuieşte cine ştie unde. poc. ţipă celălalt.. (Aşteaptă) (Frecându-şi mâinile a pagubă.. Chiar dacă sunt naufragiaţi? Chiar naufragiaţii. intră celălalt. dar pe rând.) Ionaaa! Nimic.) Iona! Nimic.. (Pauză. (Râzând. Dar dacă poţi să-ţi schimbi marea?! A. (Explicativ. Aş. Ca un pod peste care trec soldaţii. Zgomotele s-adună..) De fapt. (Înţelept. Bolovani nu alta. Pustietatea măcar ar trebui să-mi răspundă: ecoul. ţipi tu.) De-aia fiecare om trebuie să-şi vadă de trebuşoara lui.- Acum încep să. (Strigă.) Io.. ba. Ce vacarm! Nu e bine să urli pe mare. Poate acolo..) Să se termine odată cu gălăgia de pe mare.. Să strige toţi. S-ar putea isca o furtună! Şi când s-ar dărâma toată apa peste noi.) Numai că eu trebuie să strig. Ţip eu. Psst! Să nu afle peştii. în năvod.na. poate e vreo măsură mai nouă luată de pescari.... Aşa e şi marea. Altfel s-ar crede că e o jelanie absolută. auzi? Nu te mai ţine după mine. tronc.

(Concesiv.. Ce mare bogată avem! Şi cum poate marea să-i ţină pe toţi peştii ăştia pe mâncare şi pe bere? Se descurcă. (Aruncă din nou năvodul) Ce mare bogată avem! Habar n-aveţi câţi peşti mişună pe-aici. că eu visez în fiecare noapte doar peşti... (Gest. O fâţă? O fâţă de peşte atât de mic.. Ce moarte lungă avem! Dacă poţi număra atâta bogăţie.- (Strigă. Nici nu ţi-l poţi aminti. (Încercând năvodul.. însemnând pescuitul.. le-o mai turnând ea şi apă.) Ce? Ghiceşte. O balenă? Aş. (Cu uimire.) L-ai şi speriat. Nu-i vorbă. Cam cât a-m număra toată viaţa? Mai mulţi. Ptiu! Dar poate lor le convine: visează marea fără peşte. să nu te apropii de locul ăsta. Visul doi – morun. Visul şi peştele. Nu. Visul trei – plătică. Se topeşte până te trezeşti. că-mi sperii norocul. n-am eu norocul ăsta! Ce crezi că visez? (Şi mai curios) Ce? O fâţă. încât. De mult pândesc eu peştele ăsta. (Curios. cei doi copii ai mei dorm buştean.) Cred că le dă mai multă apă. Când îi vede pe toţi cu gurile căscate. Poate unde mă ocup şi cu. Atunci. de dormiţi buştean? Şi ei cu ochii sclipind de fericire: „Marea”. voi ce visaţi.) Parcă acum atârnă mai greu.. Visul unu – crap. cât a număra toată moartea? Poate.) O sută? Mai mulţi.) Cam câţi? Dumnezeu ştie: mulţi. Şi aşa în fiecare noapte de când mă ştiu Asta se mai poate numi vis? Şi în timpul ăsta. când aţipesc din nou. că ei nu beau apă.) Ei. Cum pot dormi unii aşa? O dată i-am întrebat: Mă. 5 . moartea e foarte lungă. Mă foiesc în pat până spre ziuă. La plătică întotdeauna mă trezesc înjurând. (Râzând.) Dar prea m-am săturat de atâta duhoare în somn. L-am şi visat. şi ce crezi că visez? (Curios. Cred că l-am prins pe-ăl mare. Greu.. dar se descurcă.) Iona. (Scoţând năvodul gol.

Atunci. Îşi culcase umbra exact pe năvodul meu. particulari. dar nu când stau şi mă uit la peşti. numai că nu pot să-l pun aici în năvod. De câţiva ani îl am în cap. 6 .) Dă.) Numai că nu le dă drumul. Uite-aşa are o gură! (Gest indicând involuntar. Altfel ce-ar zice lumea? Când le arunc mâncare dimineaţa. îi înveseleşte. ce naiba atârna aşa? (Priveşte în zare. Ce umbră deasă trebuie să dea un milion de copaci la un loc! Deasă ca mierea... greu.. Ştiu şi cum arată. Că am o privire otrăvită. Dacă n-ai chef să te duci să prinzi alţii. lăsând tot greu peştelui pe mine. înţeleg.) (Dă cu ochii de acvariu. Şi eu să stau la umbra lor S-ar face în somn că eu stau la umbra lor. Asta visează ei. care mă iubeşte. Ea duce greul mărilor şi oceanelor. Azi unul. Şi eu colo. Vorbind cu peştişorii) Tot în voi mi-e speranţa. Îi cunosc fiecare solz Dacă mi s-a arătat noaptea!.) Cum să le dea? Sunt pescar şi trebuie să se găsească oricând un peşte şi-n casa mea. de la o vreme mi-ar veni în somn numai copaci. Că mor şi ăştia. Ea mă iubeşte. Pe ce-mi pun ochii – moare. Mai bine m-aş face pescar de nori. Doamne! (Trage de năvod. Lumina le face bine. Asta mi-ar lipsi .- Doar apa mării frumoasă. (Făcându-şi curaj. a naibii când te uiţi la ea. săraca. să-l scot? (Nehotărât.) Aşa. (Cu compătimire) Au mai fost prinşi odată. mâine altul. să mă tot uit după veveriţe. zice soţia mea. Norul acela. nu te mai uita aşa la ei. (Scoate năvodul.) Sunt ai mei.) Nimic? (Uimire. rămân şi eu aşa. (Speriat. Aş vrea să mă fac pădurar şi să visez chiar din prima noapte un milion de copaci..) A.. privindu-i. cu capul pe-o rădăcină. Plevuşca. Uneori stau ceasuri întregi.) Nimic.. gura peştelui mare din scenă.. De mult îl pândesc eu. ea conţine fel de fel de substanţe. (Pauză. (Trist.) Ştiu eu dacă a sosit momentul? De ce-o fi trăgând aşa de greu năvodul? Barosanul.) Greu. Aş aduce repede potopul Că la nori am noroc. de mult îl pândesc eu.) Oare?! Ai.să mai alerg şi după veveriţe în somnul meu nenorocit! (Cătând spre năvod. Veveriţele nu trebuie să le prinzi. Îi îngraşă. (Melancolic) Dacă aş fi pădurar. N-ar fi exclus să moară din privirea mea. Îi ţin pe fereastră.. (Arătând spre acvariu.

(Cu solemnitatea unui cor. încât părem gălăgioşi. Noi.. Când văd că e lată rău. (O aruncă..) Ajutor! Ajutoooor! Eh. Visul nostru de aur e să înghiţim una. mă. Dacă era aşa. nu ni-l tulbura cu umbra picioarelor. tu pescar. (Scuzându-l parcă. Nevoile de hrană mereu crescânde. ai apucat-o? (Se apleacă peste acvariu şi în clipa aceasta gura peştelui uriaş începe să se închidă. care se încleştează scârţâind groaznic. Că e mult până prinzi unul. care stai sus de mal. unul tot dă în cârlig. Mi-e milă de el. tot felul de nade frumos colorate. măcar lasăne limpede drumul până la ea.) Apa mică. Trebuie să trăiesc şi eu. bineînţeles. C-au mai fost prinşi odată.. Asta e imposibil. Peşti. Hai. o speranţă. dar peste câteva clipe observăm miraţi că ni s-a terminat apa. Iona încearcă să lupte cu fălcile.) Pe cel care s-a agăţat îl arunc apoi în năvod. fiţi atenţi. Te pui cu nevoile?! Dacă e să fiu sincer.- Aşa zice ea Eu parcă n-aş crede.. apoi marea. Pentru că de câte ori plec la pescuit.) Apa asta e plină de nade. (Cu ochii pe plută. eu n-aş mai vrea să cadă acum nici unul. de-ar fi măcar ecoul! Întuneric. atât de repede.. nu murea şi ea? Ehe! De când! Dar ei tot or să se isprăvească. nada mea o să-şi facă efectul! (Privind acvariul. Ne punem în gând o fericire. şi ăştia trag greu. pe cea mai mare. scot undiţa (o scoate) şi-o arunc în acvariu. peştii. Nu-i vorbă. 7 . înotăm printre ele.) Acum încep să tragă.. E ca şi când ai bea otravă şi te-ai aştepta ca ea să nu-şi facă efectul. am stat o zi întreagă degeaba. Dar până la urmă. iau şi acvariul.) O. în sfârşit ceva frumos.

în acelaşi timp. „Închide” şi „deschide”: peştele mistuie. alge. scena e în semiobscuritate. La început. oscioare. Impresia că te afli pe fundul mării şi. În mijloc Iona în picioare. Bureţi.TABLOUL II Interiorul peştelui I. năuc. câteva elemente care să creeze impresia de pântece uriaş. Eventual. 8 . cu mâinile dibuind. mizerie acvatică. colţurile mai întunecoase ale scenei se pot mişca ritmic.

n-are nici un rost s-o iau..) Am auzit o poveste cu unul înghiţit de un chit. sau e târziu? Cum a trecut timpul! Începe să fie târziu în mine. pot să merg încolo. De ce trebuie să se culce toţi oamenii la sfârşitul vieţii? (Îndemnându-se. tablourile.) Ei.. şi-a făcut vânt. (Înlemneşte în mijlocul scenei. nu mai spune. Restul agoniselii. (Înspăimântat.) Poate am mai mult noroc acum. Povestea ce zice. (Aduce argumente.) Hai. S-a dat mult înapoi. (Încearcă. acelaşi joc.) Ce.) (Întorcându-se. (Dă să se culce.) Şi pot să merg şi încoace. E ca o idee care i-a venit lui Iona. pauză. Asta puteam să nici n-o mai învăţ.. a-ntâia. c-am auzit numai partea asta. va arde în continuare. Tot? (Se cercetează. Înghiţit de viu sau de.) Pot să merg unde vreau. Să vedem dacă pot să şi tac.) Asta era! Peştele! (Realizând întreaga situaţie. Mică pauză. (Pauză. (Mai mult nu poate să articuleze. Nu contează. până dincolo de stele. papucii de lângă pat. tot ce se vede în jur. (Altul. În acest moment. universul întreg să fie dat lumii de pomană. serios? Pescuia tot aşa. uite. nu mi-e aşa somn.) De fluierat ştiu să fluier şi eu. Uite.- - Mi se pare mie..) S-ar putea să fi scăpat. (Mirându-se. „gâl.) Oho! (Ia năvodul şi-l pune-n locul unde cad peştii. şi vine chitul cel mare şi „haţ!”. s-a făcut întuneric în mâna dreaptă şi-n salcâmul din faţa casei. până se izbeşte de limită. Să-mi ţin gura. (Al peştişor.. lumina se aprinde brusc. (Merge. gâl!” – şi gata! Ce gata? L-a înghiţit. O aflam aici. calm. a şi veni prânzul? În unele părţi se mănâncă mai mult dimineaţa şi foarte puţin seara. de ce-oi mai fi pierdut vremea cu ea? De ce oamenii-şi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc după moarte? Pe mine mă interesa partea cealaltă. Şi-am lăsat vorbă în amintirea mea.) Eu cred că e tot prânzul. (Merge într-o direcţie.) Sunt înghiţit. măcar la soroace mai mari.) Pot să merg.) Nu mi-e frică. 9 . ce ne învaţă? Nu ştiu. pune capul jos.) Peştele... Vorbesc. (ezită) de mort? Din moment ce-mi dau seama!. cuierul. după evenimentele astea. şi-a trecut prin burta peştelui fluierând. (Pauză. (În scenă cade un peştişor. peştele.) Şi-a mai ieşit el zdravăn? Cum să iasă? Păi.) Tot. apoi. (Fluieră o vreme.) Totuşi. Trebuie să sting cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse. Fac ce vreau. trebuie să adormi. care ne învaţă clar că poţi fi înghiţit de un peşte.. te întreb şi eu.

care „mistuie”. (Râzând. Să-l pot gusta după pofta inimii. Mică pauză. Mi-ar veni toate astea-n cap. (Iona se întoarce cu faţa spre public.) Parcă văd că din cauza mea o să crape şi el de foame. (Gest spre peştele mare. E şi normal. stai să te ajut şi eu. numai cu babalâci.) Pe unde-o fi mai subţire? Am fost o dată pe un munte şi aerul era acolo atât de dens. (Privind ungherele scenei. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul. Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet.- - - (Aşteptând câteva momente.. sunt primul pescar pescuit de el?! O fi tânăr. Sau. unde „mistuirea” e mai puternică. (Ia un peştişor din plasă şi-l ţine un timp într-un loc. (Căutând un loc să-l străpungă. se poate să faci tu o imprudenţă ca asta?! (Învârtind în mâna cuţitul. Veşnica mistuire. Marea e-n năruire. Un grătar. cumva. Aici nu eşti la munte. (Către peşte. (Ducându-şi mâna la cap.) Şi peştele. Nu cred. 10 . Veşnica mistuire. progresul e progres. ar trebui să ne gândim la toate. eşti la mare. veşnica mistuire. izbucneşte în râs. C-am aşteptat mult în soare până să pice. (Pauză: schimbând tonul. are lacrimi în ochi. (Meditând. Altfel. veşnica mistuire. veşnica mistuire. ceva. sau soarele. Oriunde se întâmplă să dai peste indivizi tineri.) Numai că nu mă simt eu aşa de bine. A. nu. Am stat o jumătate de ceas şi m-am uitat la aer. nu? Desigur.) (Nu se opune evidenţei. Mai bine mă lăsa în pace. uite-l cum mai lucrează! Dacă-i aşa. Veşnica mistuire.) Ca să vezi ce înseamnă să te pripeşti la-nghiţit! Putea să pună şi el o strecurătoare.. circulă. Nu există nici un val fix.) Într-adevăr nu cred să fie el trecut prin multe ape. să nu macini în gol. cine-ţi mai iese afară pe vremea asta? Plouă? Circulă apa în natură.) A uitat să mi-l ia.) Sau ai prefera să mă spânzur?! N-am de ce să agăţ ştreangul. încât m-am uitat la el. În timp ce peştişorul se descărnează. Deodată.. nu prea sunt în apele mele. Coastele tale se clatină. veşnica mistuire.) (Scoate cuţitul. Iona cântă pe o melodie apropiată cu Veşnica pomenire. nu s-apucă nimeni să-l conteste. I se zăreau toate celulele şi din cauza asta parcă era crăpat.) Totuşi. Se vedea.. mă musteţea. (Zâmbitor.) Puteam să-l caut de dinţi.) Care-o fi cauza? Viaţa aceea.) Ţi-ai găsit! Când e să se ţină ghinionul de om!.) Dacă mă sinucid? (Pipăindu-şi cureaua. (Se clatină. (Iar se porneşte pe râs.) Bine. fără experienţă.) Tare curios aş fi să ştiu dac-a mai ieşit omul acela din chit. Zău.) Dar cuţitul putea să mi-l ia.) Veşnica mistuire. (În năvod cad vreo zece peşti. De fapt.

(Respiră adânc. cine e prostul să se expună? Nu vezi cum pute? Destul că tragi duhoarea asta pe nas. dimpotrivă. el mai degrabă s-ar putea aşeza acolo.) Aşa. (Se clatină de colo-colo prin scenă.) E aşa greu să respiri. Am auzit că unii.- (Continuând primul gând. gândindu-se la mine: „N-a făcut nimic bun în viaţa lui decât această bancă de lemn. Îţi venea să-ţi deschizi chiar venele. să-l simţi năvălind prin toată suprafaţa ta.. pescăruşii mai laşi.) Îţi venea să-ţi deschizi şi tu toţi porii.. punându-i de jur împrejur marea”.. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul. Deschide puţin fereastra aia.. din când în când. Care? Aha! N-au făcut fereastră. n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării.) Dacă aş avea mijloace.. Construcţie grandioasă de stejar geluit. Brava lor! Deştepţi (Îi e rău. în timpul furtunii. Şi să zică aşa. Cine-şi mai deschide pori acum? Nimeni.) Ah. Pe unde-o fi mai subţire? Trebuie să sparg zidul. îşi oblonesc porii. dându-i oarecare nebunie. Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului. Întuneric. M-am gândit bine. (Îi e rău. vântul. să respire pe ea. 11 . nu mai ştiu ce am. lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă..

în mare.TABLOUL III Interiorul peştelui II. Poate câteva elemente în plus. Decor asemănător. celui din tabloul anterior. Atras de ea ca de un vârtej. Iona se va feri tot timpul să nu nimerească între dinţii ei de lemn. Iar într-o parte a scenei – important! – o mică moară de vânt. spre a marca evoluţia. 12 . Poate să se învârtească.

Să zicem că-l pândea de două zile.. de nepăsător ce era..) Altfel. asta e altă poveste. (Intră Pescarul I şi Pescarul II. dar ai unde să-i pierzi minţile. evenimentele. îi recunoaşte. Precis dădea din coadă.. (Râde. Femeile însărcinate se strâng mai multe la un loc – să mai stea copiii de vorbă. cum înota. când sunt ei fericiţi. (Pauză. Maximum trei.) Aa. mă rog.. Dar dumnealui era peşte şi nu mai putea de foame. E chiar o nimica toată 13 . Ce mai faceţi? (Pescarul I şi Pescarul II se retrag într-un colţ al scenei şi rămân aşa.. care-l pândea de mult. Doi e o cifră. numai că nu-l văd.) Aoleu! Ce s-o mai fi întâmplând afară? (Blazat. cu burta plină de mine. Să-i tihnesc! Sătul. poate se mai limpezesc lucrurile.. „haţ!”.) Dacă sun geamăn? Cu cine? E aici.. (Scena se zguduie din nou. oamenii. deodată. Doar gemenii.. Noi. avem răbdarea mai dresată. îşi poartă aşa ranchiună şi-o viaţă întreagă. cu câte o bârnă-n spinare. (Certându-se.) Patru! Suntem patru.. credeam că.) De mult trebuia să-mi pun ochelari. Cam de cât timp? Eu ştiu cum o fi între peşti? Oamenii. Că aşa fac. Până ies eu. mai evoluată. cam distrat şi. ? (Nu-şi termină gândul. Nu e prea greu.) Parcă-l văd pe răposatul: mă înghiţise.. Pun viitorul la cale. Geamănul.. Nu scot nici un cuvânt. apoi se opreşte îngrozit. Iona îşi continua monologul.) În orice caz sunt destul de mărişor. Aşa se zice.) Fugi! Ba eu cred că aş fi în stare: doar mă cunosc destul de bine. neglijezi mâine. mergea aşa prin apă. (Reconstituind. Vrei să spui că şi eu. Neglijezi azi. (Se dă mai aproape de pescari.) Până mă „nasc” de-aici! (Speriat.) Şi voi? Dacă nu vă recunoşteam. cu bârnele pe umeri. se retrăgea şi el undeva să mă ferece.) Dar dacă într-adevăr sunt mort şi-acum se pune problema să vin iar pe lume? Poveşti! Nu vezi cum se învălmăşesc toate? Sunt copii care vorbesc în burta mamei.- Cred că-l pândea de mult. Bine. Ar fi vrut să dea şi el din coadă. râgâind. dădea şi din coadă.. Iona se plimbă prin încăpere. E strâmt aici. Toate cu o limită (Se dă mai lângă perete şi încearcă să se măsoare. Da’ ăstalalt. Aşa. Şi copiii nenăscuţi vorbesc – între ei. ajungi să nu-ţi mai vezi fratele. mai aveam puţin şi-nnebuneam.

ce tot te smiorcăi? N-auzi că soţul tău trăieşte? Ce dracu? Aceşti ochi l-au văzut.) Aţi dat de bine.. L-a dus prea departe. ai? Răspundeţi. să se mai întremeze puţin. n-auzi? N-a putut să vină acu... pentru că aţi fost doi. Frânt de oboseală..” Hai nu mai plânge.- Pentru că există anumite condiţii. mă? Unde-i duci?” „La mama dracului.. binişor. Dar uite. Şi cu vecinul... Ei.. chiar.) Taci. Ce să le spun pe-acasă? Când oi ajunge-n sat or să măntrebe. Bine.. dacă mă gândesc bine. (Mângâind. tăticule!” – „Nu mă las măi tată!” (Pauză..) C-am mai ieşit din unul. opreşte-te odată. femeie. O fi chiar pe drum. I-a dus şoava.. Că sunteţi bine. Şi o duceţi destul de. Aşa se aude. nici să plec. (Confidenţial.) „Nu te lăsa măi tată!” – „Nu mă las. Cum era el uşor.. voi. s-a tot dus cu el în burtă. Şi-o să se mai împrăştie.. înţeleg. Şi-au făcut şi o căsuţă. Anumite? Toate. ce ziceţi? Înţeleg. Mergem împreună.) Ei. zău! (Curios. Dar eu mă strâng acasă. (Înghiontind o femeie imaginară. Şi el tot slăbuţ. Mare noroc. E viu ca mine. „Că eu. Dar de măritat a zis că poţi să te măriţi.. Ies din hoitul hoiturilor. că-şi scrântise un picior. Ştii.. Şi-acum. că mâine-poimâine te pomeneşti cu el aici. Scurt! Hm. Nu e nici chitul ăsta aşa rău cum crede lumea.) Hai... v-aţi încurajat unul pe altul. Lasă că ştiu eu ce să le îndrug. mie nu mi-a spus nimeni nici să stau. (Pauză. „Să se mărite”. Multă lume s-a împrăştiat.. (Râzând.) Sau poate mai huruziţi pe aici? (Râde şi mai tare. fiindcă tot sunt pornit pe drumul ăsta.. Vine neapărat.” Bun om! 14 . (Imitând. De ce vă abţineţi? Aţi făcut vreo înţelegere cât trebuie să rămâneţi mâncaţi? Şi mai aveţi mult? Obligaţia? Faţă de cine? Cine e stăpân pe întoarcerea voastră? Pe reîntoarcerea noastră? Intrăm unde vrem şi ieşim când vrem.) Şi uite unde aţi ajuns.) Ca să ai şi tu o mângâiere. cum a fost? Întreb şi eu ca prostu’. zice.. tăticule!” – „Nu te lăsa. nu mai am nici o pretenţie. aşa a zis. bine. de se mira şi marea: „Unde.

(Descoperire. şi nu ca la morţi? (Zgârie cu unghiile de la mâna dreaptă locul început cu cuţitul. e bine în el. dacă n-are condiţii? Vorbeşti şi tu prostii.) Aş fi putut sparge această tobă chiar cu genele.- - „Când o să ajung acolo. nici o grijă! (Pescarii dau din cap că sunt liniştiţi şi ies din scenă.. El despărţise. pe-acolo pe unde-or fi.. (Panoul se dărâmă cu zgomot. Da. ele trebuie inventate.) Lăsaţi pe mine. (Şi mai calm.. chitul i-a cam dăunat. Iona are câteva momente de buimăceală. în geam. O unghie care sparge încălţămintea şi iese afară la lume ca o sabie goală.) Altul. scena în două.) Şi eu trebuie să-mi văd de ale mele. neîmblânzită... Şi în privinţa asta. De bine..) Dar unghiile? De ce mi-au crescut ca la vii. păcatele mele. de interiorul peştelui trei care iese acum la iveală.. Tocmai asta spuneam şi eu – toţi trăiesc. că el avea şi. degajat..) (Zâmbind. cioc. (Scoate cuţitul şi pe panoul din fundul scenei începe să-şi taie un fel de fereastră. Trebuie să trăiască şi el. (Către cei doi pescari. Ce să-i faci?! Poţi să te opui? Chitul trăieşte în apă şi umezeala-l răzbeşte şi trece-năuntru.) I-a pus şi la treabă! Greu se mai câştigă o bucată de pâine. da’ o umezeală!. La aprinderea luminii... ca şi când ar trage la două fierăstraie. pe malul ăla al mării. apoi se răzgândeşte.) - Altul! Mă miram eu să se termine aşa de repede! Şi ce linişte! (Cu un calm forţat. care au stat tot timpul în scenă. sări-i-ar ochii. apoi un zgomot ca de fierăstrău. Se face întuneric pentru câteva clipe.) Atunci de ce-i mai mănâncă.) Prostul de mine! Eu tot turuiam din gură. din moment ce erau cu bârnele alea-n spinare.) Şi ce linişte! 15 . muţi. (Scapă cuţitul jos. Şi nici nu ştii când o să te pomeneşti că-ţi bat. O scot eu la cap într-un fel şi cu asta. în care timp panoul e scos din scenă. nu? Toţi trebuie să trăim. dă să-l ridice.. de fapt. Să-şi zvânte ciolanele.. Şi în loc de păr în cap am acum unghii! Şi în mine sunt tot o unghie. cioc. (Începe să lucreze cu amândouă mâinile. noaptea.) Parcă sunt cuţite! Cu zece cuţite stăm altfel de vorbă. Meserie nenorocită.” Ţinea mult să se vadă tolănit în nisip. (Chibzuind. apoi apreciază lucid situaţia.) Dacă nu există ferestre. transversal.. şi ei or fi avut de lucru! Păi. n-o să fac altceva decât să stau toată ziua întins la soare.. Ce dacă acolo sunt oameni? (Enervat. Una puternică. Se aude un „hârş”. ca de la piciorul lui Dumnezeu. (Cu obidă.) Şi în loc de gene am acum tot unghii. interiorul peştelui doi.

Eu cred că există. A. cât ai băga un ac. Şi se-nvârtesc cât senvârtesc pe câmp.) Cărăbuşii au o groază de picioare.) Uite aşa suntem noi împiedicaţi de la treabă! I-am scris mamii acasă să se ducă să controleze locul. (Se gândeşte. soţia se întunecă parcă în minte şi mama se luminează. Ca la fântânile cu două găleţi. alta se înalţă. Nu-l vorbi de bine aici. cu muşchi pe ele! Dar unde-o fi cărăbuşul ăla? Adică nu era cărăbuş. Dacă-i era totuna. fiecare a sa. în viaţa lumii. războiul. Acum..) Nu vezi ce întuneric e? (Uşor regret. cu cât trec zilele. (Cu obidă. Aha! (Pauză. Nu era acoperit. Nu. seamănă cu furnicile. c-a venit un cutremur şi l-a mutat în altă parte. peste şapte poşte.) Celălalt parcă era mai luminat. Chiar şi morţii. Una se scoboară. cred că e totuna.. Asta se-ntâmpla afară. e imposibil! Trebuie să înceapă mai întâi războiul pentru reîmpărţirea picioarelor. Cum şi-or fi mai găsind ele împunsătura aia de ac. mai transparent. apoi intră în culcuşul lor. (Nu se lasă.) Mai e mult până în clocotul mării? (Pauză. faţă de prezentul. Poate ar trebui să aibă parte din picioarele din spate. Nu ştiu de ce mi s-a făcut dor de-un cărăbuş. dar când se răstoarnă pe spate nu mai pot să-şi revină. Au intervenit alte evenimente. când aveam mijloace să mă uit la ele.. Să-şi distribuie mai raţional picioarele. sunt ca şi pe lumea cealaltă.) (Se apleacă.) Era aşa. O fi greşit. mama la bunică. M-am înşelat. că eram călare. o clipă când toţi oamenii se gândesc la mama lor. Fiica la mamă. tot felul de gângănii. cum o fi ăsta. până se ajunge la o singură mamă. după ce l-a înghiţit.- - - - - (Izbucnind. Acum. nu ştiu cum le cheamă. Întoarcerea! Ce clar o văd! Poate că tocmai în momentul acesta şi ea se gândeşte la mama ei.) Şi a nimerit? Nu ştiu.) Nu e decât un biet solz. (Culege ceva. (Scuzându-se.. Îşi fac nişte găuri mici în pământ. Dacă-ar trăi bunică-sa.) Nu ştiu cum le cheamă. Şi? N-a mai găsit locul.. 16 . nu-l mai înghiţea. una imensă. Mai demult îmi plăceau gângăniile. am luat-o pe cal... şi bunică-sa s-ar gândi acum tot la mama ei. Povestea asta cu. cât ţi-e pământul de mare? Odată. Există un fel de gâze. privind ceva jos..) Înainte mă gândeam tot timpul la soţia mea. deziluzionat. una tocmai se pregătea să intre. că n-am mai avut timp să cercetez.. plecam la război. (Curios. cu olane vechi. Să văd dacă mai nimereşte înapoi. Mai trecea cât de cât soarele din apă. Stăteam gânduri întregi şi mă uitam la ele. Acum nu se mai înalţă decât mama. şi i-am dat drumul hăt. Sunt coincidenţe de-astea. bunica la mamă..

simt că-mi recuperez ani frumoşi din viaţă. să nu mai încercăm să facem legături care nu ţin.) 17 . dacă-ar striga cineva ajutor.) Mai naşte-mă o dată! Prima viaţă nu prea mi-a ieşit ea. să le-ncerce grosimea. apoi.) dacă ar fi vreo sticlă goală pe-aici.) (Dezvelindu-şi ochii.. Şi dacă nu a doua oară. (Imitând forfota mulţimii. între lucruri şi praf. cu undiţe. îşi pune mâinile la ochi. că intră-n ei iarba şi păsările. cred c-ar fi auzit pe-ntreg pământul. aşa cum ne vine exact. ca în craterele vulcanilor stinşi. (Din imprudenţă. umflă băşica. mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Pe el. Dacă au felinare! Tot degeaba... poate a patra oară. aş scrie un bileţel. Iona.) (Pune scrisoare în băşică. şi se trezesc în mormânt şi umblă tiptil pe acoperişurile coşciugelor şi se suie-n vârful unui fir de iarbă.) Unde sunt? Un sfert de viaţă îl pierdem făcând legături. îşi taie o bucată de piele din podul palmei stângi.) Aş putea să pun biletul în băşica asta. mai ales pacea. cu năvoade. unchieşule! Mai faci şi tu sacrificii.) parcă-s zidurile Vavilonului. (Ia băşica. (O arată într-un colţ. de explozie. Parcă-i văd cum sar toţi. Până te-or prinde. De când spun cuvinte fără şir. e gros. Scena aceasta trebuie jucată ca şi când lucrul pare foarte firesc. poate a treia oară.) Toţi grămadă în bărci. Până mă dibuiesc. pe care scrie apoi. Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu.) (Explicându-se.- - - - - - Ce linişte trebuie să fie atunci pe lume! În momentul acela.) Acum să te văd eu. şi noi tot mai facem legături între subiect şi predicat. al doilea era mai subţirel. cu cuţitul.) O da-o? Atâta lucru! Să zică mulţumesc că nu-ncep să-l mănânc pe dinăuntru. că pe mine nu au cum.) Omul e dator să încerce. cât e nevoie. Oftând. două. Mamă – aş scrie –. (Pauză. câteva cuvinte. de aceea trebuie să ne naştem mereu. O zi.? (Bate cu pumnul în coastele peştelui. Uituc ce sunt! N-am lansat băşica în apă. Aceasta se sparge cu un zgomot teribil.. cu sânge. calcă pe băşică. Că nu mai e mult. exaltat. o leagă. Femeile cu felinare. Pss! (Lungindu-se pe duşumea. se uită la ea. (Căutând în jur. (Pauză. Pauză. la prima linişte deschid ochii. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară. Pe unde s-o. Totul curge aşa de repede. Soldaţilor le scapă.. între fluturi. Cred că te-au şi chitit. cu harpoane. care-i aruncă afară la gălbenuşul ciudatei planete. l-aş pune înăuntru şi l-aş lansa pe mare. (Găseşte jos scrisoarea. atât de larg îi deschid..) (Mai uitându-se odată în jur. Somnambulilor le scapă nevăzută luna. Şi dacă nici a treia. Aşa e.. Tot felul de legături între idei. năucit. Trebuie să-i dăm drumul vieţii. (Rugător.. Poate a zecea oară. de glasuri.) (În dubiu.) Ne scapă mereu câte ceva în viaţă. obişnuiţi să doarmă în zgomot de tobe.

) Se vaietă ca un copil. (Râzând. Băiete. Dacă se smiorcăie aşa! A avut ghinionul să dea peste belea.) Vesel de tot. Nimeni din sat. gâlgâind în fântână. (Mai calm. am de gând să opresc primul om întâlnit şi să-l întreb: „Ce mai faci?” Sunt plin de planuri. Aş vrea să treacă Dumnezeu pe aici. Ca băşica aceea? 18 . Şi măcar pe maică-ta n-o mai necăji cu veşti aşa de proaste. Ei cam au obiceiul. (Pauză. Pentru că uit de mine.) Se clatină lumea ca un ou clocit. (O zguduitură a scenei. Mi-e dor să văd pe cineva mergând pe drum.. când te-ai închis în casă cu femeia ta ai urlat că eşti fericit? Şi chiar de-ai fi urlat. dar să intre în mare după tine – nici unul. Când am să ies de aici..- - Am început să primesc şi scrisori. (Îşi aruncă ochii pe scrisoare. De ulcior care se umple. Las-o să creadă că feciorul ei e bine sănătos. când ţi-a fost bine. în vreun loc depărtat..) Ce pustietate. Acum sunt vesel. ? Aşa şi-aşa.. Vezi să nu crăpi. (Aruncă scrisoarea. (Râzând.) Ce.. Să stea pe lumea cealaltă. să treacă scrisoarea asta din mână în mână. Nimeni de pe pământ. Uneori uit unde mă aflu şi zâmbesc aşa. Să-şi lase fiecare treaba lui şi să pornească pe valuri! Află de la mine: n-o să mişte nimeni nici măcar un deget.. Mă pierd pe undeva. Câteodată sunt vesel. pe omenire ar fi durut-o-n fund de fericirea ta. şi acum vrea să înduioşeze lumea cu soarta lui nenorocită.. ori. Nimeni din cer. Clocit şi răsclocit. Vreun naufragiat.... Într-o fântână seacă. Din care trebuia să iasă cine ştie ce viitor luminos.) De ce m-oi fi înfuriat atâta? Nu pot să mă fixez pe o singură stare. Cât e pământul de mare.. Pe omenire o doare în fund de soarta ta.) Dar s-a răzgândit. (Râde.. Ca muşchiul pe copac pe o singură direcţie. O fi amânat. Unde e mare – şi scufundări.. Pauză. Plictiseala. descurcă-te şi tu cum poţi. cum ai uita o carte pe fereastră. scriu. Păi dacă am şti în fiecare clipă unde ne găsim. toţi or să-ţi dea dreptate. fără motiv. Câţiva paşi prin dreptul meu. Şi nu se teme de singurătate. Simt o moleşeală.. S-a clocit oul. Să apară de acolo şi să dispară pe dincoace.) Crede că eu pot să-l salvez! Scriu nenorociţii.

(Îngrozit. Nu e nici o oglindă pe-aproape. doi. (Scena se întunecă treptat. Uite.) Unu. Explozia i-a trezit la viaţă şi acum cresc de spaimă. şi dincolo. trei. şi aici. (Ţipând. o sută de perechi. Ce mari s-au făcut! Vin spre mine cu gurile. ca într-un vis.) Sunt ochii mei aceia care mă privesc? Ţi se pare.- - - Mai rău: ca toate băşicile de pe pământ la un loc. Puii monstrului mare.) Mă mănâncă! Întuneric. pe care-i purta în pântec. scoase din teacă. În pădure. Atunci.... nu găseşte. cum de mi-a venit în minte? (Uitându-se atent într-o parte. mişcări nelămurite prin unghere. (Numără. încât copacii cresc de spaimă.) Sunt peşti în spatele ochilor. Aşa o fi fost ş cutremurul care-a mutat din loc malul unde-şi înţepase un cuib gâza aia? E mult de-atunci.) Cu gurile. şi-n partea cealaltă. măcar o să fie o explozie ca lumea.) Sunt ochi adevăraţi. Peşti vii.. 19 . Cei nenăscuţi. (Caută cuvântul. Noaptea e atâta beznă.

ceva nisipos. La început. spărtura ultimului peşte spintecat de Iona. scoici. Barba fâlfâie afară. În dreapta o movilă de pietroaie. La gura grotei răsare barba lui Iona.TABLOUL IV O gură de grotă. lemne. Lungă şi ascuţită – vezi barba schivnicilor de pe fresce. scena e pustie. Iona încă nu se vede. case. În faţă. murdar de alge. Linişte. Ceva ca o plajă. 20 .

până obosesc bine. Lasă. Ies eu la un liman. Nu mai zic.) A făcut şi el un bine.) Dacă sunt tocmai la mijlocul mării? O să înot pe burtă o zi. Constatativ. (Se dă jos. Că avem munţi înalţi. şi eu credeam că sunt nasturii valurilor. (Pauză. începe să se plimbe.) Ia respiră tu acum cum ştiai să respiri la tinereţe. Eu. Acum Iona începe să se dezmeticească. apoi într-o dungă. (Pauză..) E bine şi afară. Cine ştie. poate ţine mai mult. să nu-mi spui mie asta că.) La treabă! (Îngrijorat. apoi într-un geamăt.) Aici. Mi s-a prostit vederea. şi cu nările astea ale mele. Numai eu ştiu ce-am respirat..) Acum încep să se frăgezească şi ele. Şi puţină briză. ăsta e aer.. Lasă. Va lua apă şi. răsfirându-şi degetele. (Speriat. Că avem mare. Toată scena până aici trebuie jucată exaltat. Puţin ozon pe liniile norocului. dacă aş fi reuşit. 21 . (Respiră. (Vesel.) S-o fi evaporat.. (Dându-şi un bobârnac peste nas.) (Îndemnându-se. apoi pe spate. Doar atât! Soarele! (Râzând. Nu.) Şi tu! Leneşo! (Acelaşi joc. că ştiu eu ce fac. apoi într-o răsuflare. Aer de-al nostru – dens. ferindu-se de lumină. Apoi într-un deget.) Da. O fi trecut pe aici vreun potop de foc şi ne-a luat marea pe tălpi! Sclipea nisipul. Aici e foarte bine. cu cealaltă. Vreau să prind cu el acum soarele.) Vreau să respir un pic şi cu podul palmei.) (Cu emoţie. (Gest de adio. ca o nebunie. (Se arată şi Iona. apoi într-un fir de suflet.) Şi să-l pun la sărat. (Dă să se arunce.) Cum pierd timpul cu fleacuri! (Aproape plat.) Marea! Aerul! (Respiră adânc.- - Straşnic năvod mai am. apoi într-un fir de păr..) Dar unde e.) Marea. în larg. marea? Nu se vede un strop de apă.. două. (Luându-şi mâinile de la ochi... (Întinde mâna dreaptă înainte. îşi pune mâinile la ochi. (Dilatându-şi nara stângă. Peste tot e bine. Că avem păduri. un an.) O plajă? Poate e mai bine aşa.) Nu trebuie să ne pierdem timpul cu fleacuri! În curând. la înfrăgezirea nărilor. adânc. (Mai respiră odată. (Gest către peştele din care a ieşit. hoitul acesta se va scufunda.) Aer adevărat. Săracul! Nu mai zice „săracul”! Ţi-am mai spus. că ştiu eu.) Să nu-mi spui că şi cel dinăuntru a fost aer. singur.

să le dăm bună ziua.) Îngrozitor. Da.) Sau aţi vrut să-i faceţi pagubă?! (Scena începe să se clatine. Ce e orizontul acela? O burtă de peşte uriaş Ia mai uită-te odată. Simt numai că am pus piciorul pe uscat şi că mă duc acasă. (Iona priveşte. Ambii au în spinare bârnele. Unde-or fi? La pescuit. aşa e. m-a apucat o fericire.) O burtă de peşte. Aşa se întâmplă. mi-am dat seama că din cauza sărutului ăluia. că fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie. Încotro o veni casa mea? Să-ntreb pe cineva Cam pustiu pe aici. să le întrebăm ce mai fac.) Şi voi?! Grozav! Pe unde-aţi ieşit? V-aţi luat bârnele. Or mai fi şi pe la noi lemne. Poate. (Înţelegând. O să mă bucur pentru clipele astea. Şi după burta aia ce vine? Alt orizont.) De ce întâlnesc mereu aceiaşi oameni? S-o fi-ngustat lumea până într-atâta? E prea mică lumea. Aşa din senin.) Ce vezi? Orizontul. (Intră Pescarul I şi pescarul II. nu trebuie să vă omorâţi cărându-le tocmai de pe tărâmul celălalt. păsări. Abia după vreo două zile. oameni buni!. Chiar sunt. întâlnim la fiecare pas numai umbre. decât un gust de carne. şi a peştilor. (Zâmbind. (Strigă. Copaci. La urmă.- - - - Ar trebui să fiu fericit. (Râzând. Ce e orizontul ăla? (Îngrozit. apoi îşi acoperă ochii cu palmele.) Cum am sărutat prima fată – asta a fost demult –.. Un gust de mână. cine ştie când. Totuşi. N-am putut sesiza deosebirea.. Or fi început să se ruineze casele voastre. cei doi pescari ies. n-am simţit nimic. la fiecare pas. Taci! N-am zis-o cu răutate. gângănii. Ce să-i faci. Parcă sărutasem o mână în plus.) (Suspicios. Ce-ai văzut? 22 . Aşa e. Şi a lor.) Ce-ai văzut? Nimic. fiorul. burta cere. atât de importante. mai târziu. Şi cu toate trebuie să fim atenţi. Aşa şi acum. Nu.) Hei. Mă miram eu de ce nu sunt fericit! (Se suie pe movila de pietre.

. Închis între toate aceste geamuri! Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate învia. şi nici nu mai are glas să urle până la ei: „Oameni buni. (Acelaşi joc. Dar cade în mijlocul flăcărilor. impersonal. la capătul puterilor. dă din cap că nu poate.. în aureola de foc.) Un astfel de loc trebuie să existe. Iar el e aici.) Afară. unii sunt aproape distraţi de atâta credinţă. măcar cât a-ţi întipări tălpile în el. până şi moartea. la circ. să ştii unde să te opreşti.- - - - - - - Nimic.... Ia încearcă acum să prezici trecutul. Să nu te rătăceşti înainte. Apoi ne vom duce liniştiţi la casele noastre. proorocule! Încearcă să-ţi aminteşti totul. Precis. Ca toată lumea. (Meditativ.. Acuş-acuş or să înflorească lespezile mormântului ca petalele unui nufăr. decât un şir nesfârşit de burţi. nici nu s-a gândit c-o să se poticnească tocmai la înviere! Şi lumea-l aşteaptă sus.) Ce ceaţă! (Îngrozit.. învierea se amână!” (Cu glas stins. Şi se va înălţa la cer. (Pauză. de când. Poate nu prea mare să încapi tot. Se dă cu capul de toţi pereţii.. Ca nişte geamuri puse unul lângă altul.. Doamne. Şi altul. De atâtea ori a sărit prin cer. Dar vrem să-l vedem mai întâi pe el. trebuia să-l însemn şi pe ăsta. cheamă toate şiretlicurile minţii şi ale minunii.) 23 .) E o proorocire? Ce prooroc ai mai fost şi tu! Viitorul am văzut ce bine ţi l-ai ghicit. Aşa e. Hm! Naiv ce sunt! Poate că am trecut de mult de locul unde eram la început.) Numi aduc aminte nici o limbă-n vânt. şi venirea pe pământ. Trebuie să fie pe undeva această palmă de loc. Mă opream acolo şi trăiam în continuare. şi viaţa.) E ceaţă! Încearcă să-ţi aminteşti măcar ceva.. Să vedem dac-o nimereşti măcar cu asta. îşi face vânt în dumnezeire ca leul. (Îşi acoperă cu mâinile faţa. numai atâta vrem: un exemplu de înviere. în mormânt – nu mai poate învia. dar odată ajuns aici. (Ironic. Vezi. câţi peşti unul într-altul! Când au avut timp să se aşeze atâtea straturi? Lumea există hăt. Să nu tot mergi înainte. după atâta aşteptare a omenirii. dândune şi nouă un exemplu luminos. Toţi cred în el. Nici nu-mi dădeam seama că totul pluteşte.. cum e şi firesc. nenorocitul n-a mai reuşit să spintece burta imensă.) Dar eu. Pauză. în mormânt.) Un pescar sărac pe malul mării trăgea şi el cu năvodul la peşti foarte mici. (rectificând ultimul gând. Apoi să vină altul cu tălpile lui arse de noapte. omeneşte.) Problema e dacă mai reuşeşti să ieşi din ceva. Pentru o clipă.) Dar cine era omul acela? Ce gândea? Şi de ce tocmai el? Puteţi să-mi spuneţi? Nimeni nu suflă nici un cuvânt. (Făcându-şi curaj. să murim bine.. (Meditativ. Şi cum stătea el aşa.. (Luminat. oamenii.. şi un chit uriaş.) Toate lucrurile sunt peşti. odată ce te-ai născut. stă aşa câteva clipe.. deodată se căscă apa. (Rejoacă scena. Că noi. I-au ieşit toate minunile. trebuie să punem semne la fiecare pas.. În caz de ceva. şi mortul va învia. pe la casele noastre. Dar aşa.

. Am pornito bine. Dar nu mă las.) Iona.- - (Cu mâna streaşină la ochi. Ce contează dacă ai sau nu noroc? E greu să fii singur. De data aceasta. el a greşit-o. formată de ani. Iona? (Îşi spintecă burta.) Răzbim noi cumva la lumină. pe care mâncam şi beam şi pe care am jucat de câteva ori? În fiecare zi vedeam pe cer ceva rotund. dacă stau bine să mă gândesc. tot eu am avut dreptate. bărbatul cel încruntat şi femeia cea harnică. deodată. Ionaaa!.) Gata.) Iona.) Ionaaa! Mi-am adus aminte: Iona. E invers. CORTINA 24 .) (Iluminat. Trebuia s-o ia în partea cealaltă. pe care am trăit-o eu? Cum mă numeam eu? (Pauză. Dar drumul .) Cum se numeau bătrânii aceia buni. Plec din nou. te iau cu mine.. pe care-i vedeam des prin casa noastră şi care la început nu arau aşa bătrâni? Cum se numea clădirea aceea în care-am învăţat eu? Cum se numeau lucrurile pe care le-am învăţat eu? Ce nume purta povestea aia cu patru picioare. Şi acum. (Strigă. Eu sunt Iona. şi se tot rostogolea numai într-o singură parte – cum se numea? Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă. (Strigând. semăna cu o roată roşie. care tot veneau pe la noi când eram mic? Dar ceilalţi doi. Totul e invers. (Scoate cuţitul.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful