REV.

JOSHO ADRIAN CÎRLEA

ÎNVĂŢĂTURI BUDDHISTE JODO SHINSHU

1

© 2010 Adrian Gheorghe Cîrlea Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului. Reproducerea parţială sau integrală a textului, prin orice procedeu, fără acordul scris al autorului, este interzisă şi se pedepseşte conform legilor în vigoare. © 2010 Adrian Gheorghe Cîrlea All rights reserved. No part of this book may be reproduced without prior written permission from the author. Asociaţia Buddhistă Jodo Shinshu din România www.shinbuddhism.ro – site-ul oficial www.josho-adrian.blogspot.com – blogul personal al autorului Cîrlea Adrian O.P. 6, C.P. 615 Craiova, Dolj, România telefon: 0725854326 e-mail: josho_adrian@yahoo.com yahoo id: josho_an skype id: josho_adrian De acelaşi autor: Buddhismul Compasiunii Editura Sitech, Craiova, 2005 republicată pentru distribuţie gratuită de Corporate Body of the Buddha Educational Foundation, Taiwan (2007) Buddhism of Compassion Dharma Lion Publications, Craiova, 2006 Calea acceptării – comentariu la Tannisho Publicată pentru distribuţie gratuită de Corporate Body of the Buddha Educational Foundation, Taiwan (2010) Corector: Ioana Marinescu Coperta: Floriama Cândea Printed and donated for free distribution by The Corporate Body of the Buddha Educational Foundation 11F., 55 Hang Chow South Road Sec 1, Taipei, Taiwan, R.O.C. Tel: 886-2-23951198, Fax: 886-2-23913415 E-mail: overseas@budaedu.org This book is for free distribution, it is not to be sold. Această carte este pentru distribuţie gratuită. Vânzarea ei este strict interzisă.

2

Părinţilor şi bunicilor mei din această viaţă (Gheorghe, Tamara, Constantin, Ioana, Gheorghe, Cristina) şi din cele trecute. Fie ca ei să aibă întotdeauna pace, iubire şi fericire în suflet, să atingă credinţa în Buddha Amida şi să se nască în Tărâmul său Pur.

3

Cuprins Cuvânt înainte ……………………………………………………………………….. 5 Suferinţă, “detaşare” şi starea de Buddha.…………………………………………….6 Nu eşti corpul tău……………………………………………………………………...9 Pe scurt despre cele şase categorii de fiinţe neiluminate…………..............................11 Aspiraţia de a deveni un Buddha – cel mai important lucru……….. ……………….13 Despre Amida şi Tărâmul său Pur……………………………………………………15 Amida ca Buddha etern sau Buddha în conformitate cu Marea Sutră…..…...............18 Scopul venirii lui Shakyamuni în această lume….. …………………………………20 Cele trei epoci Dharma………………………………………………….…………...23 Jodo Shinshu – singura cale efectivă în această ultimă epocă Dharma…….…………………………………………………………………………26 Înţelesul lui “nu există precepte ……………………………………………………..32 Efectul este similar cu cauza – calea puterii personale şi calea Tărâmului Pur…………………………...……………………………………………………….34 A intra pe Calea Jodo Shinshu……………………………………….. ……………..36 Miracolul Jodo Shinshu...…………………………………………………………….37 Să nu aveţi răbdare!.............………………………………………………………….39 Sinceritate.……………………………………………………………………………41 Credinţa e simplă, nimic special……………………………………………………...44 Nembutsul credinţei şi al recunoştinţei……………………………...……………….46 Cele trei Legăminte ale salvării în buddhismul Jodo Shinshu……………………….48 “Indiferent că mergeţi, că staţi aşezaţi sau întinşi”…………………………………..52 Am fost un “bun buddhist”…………………………………………………………..53 Nembutsu înainte de shinjin şi înţelesul Puterii Celuilalt……………………………55 Patru înţelegeri greşite despre nembutsu (impermanenţă, karma rea/karma bună şi una sau mai multe rostiri)…………………………………………………....56 Cele opt conştiinţe şi credinţa în Buddha Amida………………………………….....59 Transferul de merit de la Buddha Amida către practicant……………………………61 Nici o discriminare între bărbaţi şi femei…...………………………………………..63 Mintea schimbătoare…………………………………………………………………65 Credinţa şi nembutsu nu sunt creaţia noastră………………………………………...66 De ce unii sunt salvaţi de Amida iar alţii nu?...............................................................67 Cele zece avantaje în această viaţă ale unui adept nembutsu………………………...69 Egali cu Buddha Maitreya............................................................................................77 Shinjin (credinţa) şi natura de Buddha……………………………………………….80 “Excluderea” din al Optsprezecelea Legământ............................................................82 A auzi învăţătura……………………………………………………………………..87 Adevărata întristare…………………………………………………………………..91 Înţelesul celor Trei Refugii în Jodo Shinshu…………………………………………93 Cei care neagă existenţa lui Amida, nu au shinjin.......................................................96 Tărâmul Pur nu este aici şi acum……………………………………………………..98 Momentul morţii…………………………………………………………………....101 Starea minţii în momentul morţii…………………………………………………...102 Atingerea imediată a Iluminării de către oamenii obişnuiţi, după moarte, fără a trece prin bardo (starea intermediară)…………………………………………………….103 Doar pentru mine, Shinran………………………………………………………….105 Ce simt eu ca Buddhist……………………………………………………………..106 Savuraţi prezenţa Buddhaşilor………………………………………………………108 Bibliografie………………………………………………………………………….109

4

Cuvânt înainte Această carte este o selecţie de predici buddhiste ţinute la Tariki Dojo Craiova sau fragmente din scrisorile trimise de-a lungul timpului către diverşi colegi de practică din ţară şi străinătate. Le-am adunat într-un fel de ghid ce sper că le va fi de folos atât celor care vin pentru prima oară în contact cu învăţătura Jodo Shinshu, cât şi celor avansaţi pe Cale. Misiunea mea de preot buddhist este să creez condiţiile pentru ca cei interesaţi să cunoască învăţătura specifică şcolii mele să aibă unde veni şi cu ce să îşi înceapă studiul. Aşadar, eu arunc seminţele Dharmei şi aştept. Restul nu mai depinde de mine, ci de karma şi deschiderea fiecăruia, de cât de importantă este pentru el sau ea chestiunea naşterii şi a morţii. Jodo Shinshu nu ţine discursuri moralizatoare şi nici nu conţine practici dificile. Dacă alte metode buddhiste vorbesc despre idealul stării de Buddha şi posibilitatea atingerii lui, Jodo Shinshu începe cu sentimentul eşecului. Nu cu unde ar trebui să ajungi, ci cu nivelul la care eşti aici şi acum. Este o cale simplă pentru oameni ca mine şi ca tine, absorbiţi de dimineaţa până seara în lupta pentru supravieţuire, plini de iluzii şi ataşamente cărora nu le mai vedem nici începutul, nici sfârşitul. O cale nu pentru sfinţi, ci pentru rataţi, pentru cei care nu vor putea niciodată atinge prin ei înşişi ceva stabil din punct de vedere spiritual. Nu promisiunea purificării, ci a salvării aşa cum eşti, este esenţa buddhismului Jodo Shinshu. Nimic special, nici o stare anume de dezvoltat sau dobândit. Doar încrederea simplă în Compasiunea Infinită a lui Buddha Amida. Namo Amida Bu, Josho Adrian Cîrlea Bucureşti 12 Septembrie 2554 era buddhistă 2010 e.n.

5

Suferinţă, “detaşare” şi starea de Buddha “Ochii mei după ce au văzut totul, s-au întors la crizantemele albe.” Ochii noştri văd multe în viaţă iar obişnuinţa lor este de a selecta, de a împărţi lucrurile în bune sau rele, în întâmplări plăcute şi întâmplări neplăcute, de a discrimina şi judeca totul în funcţie de noi înşine, de ceea ce ne place sau nu ne place, de cum am dori ca ceilalţi să se comporte faţă de noi. Este atât de greu să ne păstrăm zâmbetul pe buze, nu acel zâmbet forţat şi politicos cerut de societate ci zâmbetul cald, spontan şi natural care vine din acceptarea lucrurilor aşa cum sunt, din înţelegerea profundă că fiecare îşi are drumul său în această lume, nu neapărat legat de noi înşine sau de dorinţele noastre vis-à-vis de el, ci propriul lui drum, ştiut sau neştiut chiar de el însuşi. Nu suntem centrul universului ci o parte din el, însă cu toate acestea am dori ca totul să fie în conformitate cu dorinţele noastre. Iar dacă lucrurile merg altfel ajungem să privim lumea ca fiindu-ne ostilă. Iată originea suferinţei! De fapt, lupta are loc în mintea şi în imaginaţia noastră. Separarea “eu şi restul lumii”, „eu şi voi”, provine din mintea mea, este creaţia mea. Izolându-mă psihic de ceea ce mă înconjoară ajung să privesc totul dualist şi doar în funcţie de mine însumi. Atunci încep să proiectez diferite lucruri asupra celorlalţi, ajungând în cele din urmă să iau această proiecţie drept realitate. Cu greu voi mai putea la un moment dat să discern între ceea ce există cu adevărat şi ceea ce eu însumi am proiectat asupra realităţii. Să zicem, de exemplu, că am cumpărat un obiect nou pe care mi-l doream de mult şi mă bucur de el, însă la un moment dat îl pierd. “E normal să suferi”, ar putea zice cineva, “doar e al tău, e maşina ta, e telefonul tău”, etc. Şi totuşi, de ce să fie normal? Acela este un obiect ca oricare altul, diferindu-se de celelalte prin forma şi alcătuirea lui fizică şi nimic mai mult. Maşina este maşină, copacul este copac, telefonul este telefon, etc. Ce îl face însă diferit în ochii noştri? Aceasta este relaţia pe care o stabilim între noi şi el, relaţie care vine din partea noastră, proiecţia mentală pe care o aruncăm asupra lui, agăţarea noastră faţă de el. De aici apare toată mizeria şi suferinţa. “Este al meu” – în momentul în care am ajuns să gândim acest lucru, ne facem noi înşine dependenţi de acel obiect, ca şi cum am vrea cu tot dinadinsul ca fericirea noastră să depindă de el. Apoi, suferim când îl pierdem. Nu este oare toată această poveste, o simplă prostie? La fel procedăm în toate aspectele vieţii noastre şi chiar cu oamenii pe care îi întâlnim. Totul este „al nostru” iar noi depindem de tot. În Nobilul Adevăr despre Suferinţă, Buddha Shakyamuni spune: “toate laturile experienţei făcute în cuget şi în trup, cărora agăţarea le este inerentă, sunt suferinţă.” “Cărora agăţarea le este inerentă” – să nu uităm niciodată aceste cuvinte atunci când suferim şi dăm vina pe alţii. Întotdeauna, pentru omul centrat în sine însuşi, celălalt

6

este vinovat de tot ceea ce i se întâmplă, când de fapt suferinţa lui provine pur şi simplu din agăţare, din proiecţiile false pe care le aruncă asupra lumii. Liniştea nu are cum să se stabilească într-un om care se agaţă de orice, ochii unui astfel de om nu vor vedea niciodată crizanteme albe ci o lume gri, ostilă şi care se încăpăţânează să nu fie niciodată pe placul lui. Foarte sugestivă mi se pare următoarea întâmplare: Doi călugări discutau în contradictoriu despre un steag fluturat de vânt. “Steagul se mişcă”, susţine unul. “Ba nu, vântul mişcă steagul”, îl contrazice al doilea. Maestrul care se afla din întâmplare pe acolo şi aude cearta lor, spune: “Mintea voastră se mişcă.” Sunt lovit de adevărul acestor cuvinte simple ori de câte ori le redau în mintea mea. Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să ne certăm între noi, spunând: “tu nu eşti aşa cum trebuie”, „tu eşti de vină”, sau „lumea asta în care trăim este de vină” când de fapt, “mintea nostră se mişcă”, propriul nostru mod de a vedea lucrurile este singurul vinovat. Nobilul Adevăr al cauzei suferinţei spune: “Această sete este cea care duce la renaştere 1 şi este însoţită de agăţarea pătimaşă care fuge când după un lucru când după altul.” Care este însă calea de urmat? Nobilul Adevăr despre încetarea suferinţei ne recomandă: “Este completa distrugere şi separare de acestă sete, uitarea ei, renunţarea la ea, eliberarea de ea şi neataşarea faţă de ea.” În general vorbind, aceasta înseamnă a accepta tot ceea ce ni se întâmplă fără să emitem nici un fel de judecăţi, a trăi adică fără să avem pretenţia ca lumea să se învârtă după cum vrem noi. Când ceva apare în viaţa noastră ne bucurăm de el, când acesta dispare, îl lăsăm să plece, îl lăsăm să treacă. Nu ne interpunem înaintea lumii, însă nici nu ieşim din ea. Suntem cu mintea exact acolo unde ne aflăm şi trăim fiecare clipă, apreciind tot ceea ce ni se oferă. Este ca şi cum ne-am afla înaintea unui râu. Ne bucurăm de el, de curgerea lui şi vedem la un moment dat un buştean cu o formă ciudată care pluteşte la vale, odată cu râul. Ce facem atunci, îl privim şi îl lăsăm să îşi urmeze cursul ori alergăm pe mal după el ca să nu îl pierdem din ochi şi să îl avem în faţă “pentru totdeauna”? Până aici am vorbit aşadar, despre agăţare şi efectele ei nocive, despre înţelepciune şi detaşare, însă buddhismul nu înseamnă doar atât. Dacă citim sutrele 2, observăm că marii Buddha şi Bodhisattva 3 nu numai că au o înţelepciune ce depăşeşte la modul absolut gândirea discriminativă, ci şi compasiune infinită. De fapt, sutrele debordează de compasiune, nenumărate exemple prezente acolo dovedind acest lucru. Buddhismul nu ne învaţă doar să ne detaşăm de tot şi toate ci şi cum să trăim plini de
Renaşterea în diverse forme de existenţă. Discursurile lui Buddha Shakyamuni (Buddha istoric) înregistrate în scris de discipolii lui. 3 Termenul Bodhisattva este folosit atât pentru a-l descrie pe cel ce aspiră la salvarea sa şi a tuturor fiinţelor (bodhisattva în aspiraţie) şi face legămintele de Bodhisattva, cât şi pe cel care odată ce a atins Iluminarea sau Buddheitatea supremă nu rămâne blocat în ea ci contină să se manifeste în lumea suferinţei, în diferite forme, pentru a ajuta fiinţele (bodhisattva ce sunt deja Buddha).
1 2

7

compasiune. Aparent nu ar exista nici o legătură între detaşare, a lăsa să treacă şi compasiune. Pentru cei mai mulţi dintre noi, imaginea unui om detaşat se suprapune peste aceea a unei persoane închisă în perfecţiunea sa şi nepăsătoare. Însă această imagine este cât se poate de falsă. Ce înseamnă de fapt detaşarea şi absenţa agăţării? În buddhism, expresia “a lăsa să treacă” este cea mai potrivită explicaţie a cuvântului “detaşare”, asta deoarece detaşarea înţeleasă doar prin sine însăşi presupune un efort, o acţiune prin care urmărim să schimbăm ceva, să ne debarasăm de ceva anume care provoacă suferinţă, însă “a lăsa să treacă” arată un mod de a fi mai aproape de natural – nu avem ce să schimbăm, ce să modificăm, doar lăsăm să treacă, lăsăm lucrurile să îşi urmeze cursul lor natural fără să interpunem proiecţiile noastre. Asta este şi ceea ce trebuie înţeles prin a fi fără ego. Dintr-o astfel de atitudine nu au cum să apară gânduri şi acţiuni negative, deoarece fundamentul lor, agăţarea, este complet distrus. A fi egoist înseamnă a percepe lumea în funcţie de tine, în timp ce tu te afli în centrul ei. Aceasta este impuritatea. A fi fără ego înseamnă a-i vedea pe ceilalţi şi niciodată pe tine însuţi. Aceasta este adevărata puritate. Un Buddha este fără ego, în sensul că nu se priveşte pe sine însuşi ca fiind separat de restul existenţei, nu se centrează în el însuşi. Starea în care se află, deşi dincolo de puterea noastră de percepţie, depăşeşte noţiunile false de eu şi ceilalţi, precum şi toate problemele unei minţi discriminative. A fi fără ego, nu înseamnă a fi mort sau aneantizat, cum greşit înţeleg unii. Înseamnă a fi eliberat de egoul iluzoriu şi discriminativ, a fi trezit către o realitate dincolo de orice dualism, a trăi în această realitate, a fi ferm fixat în ea. Nirvana, care provine din verbul “nirv” – a se stinge – este un termen cu conotaţie negativă doar în ceea ce priveşte iluzia, în sensul de stingere a patimilor, a unui mod greşit de a înţelege lumea, însă aceasta este o stingere urmată instantaneu de o Trezire supremă către adevărata realitate. Nu este deloc ceva abstract, ci adevărata fiinţare, nu este inconştienţă şi afundare în impersonalitate, ci trăirea dincolo de personalitatea iluzorie. Pentru noi, buddhiştii, ea este starea supremă în univers; de aceea îl privim pe Buddha ca fiind suprem.

8

Nu eşti corpul tău Sunt numeroase momentele când ai ceva important de făcut însă corpul tău nu este pe aceeaşi lungime de undă. Spre exemplu, îţi doreşti să citeşti ori să înveţi toată noaptea însă apare oboseala şi nevoia de somn. Alteori ai ceva urgent de terminat însă deodată stomacul îţi cere de mâncare. De asemenea, trebuie să te duci la toaletă în fiecare zi, chiar de mai multe ori pe zi. Oboseala, foamea, setea şi nevoia de a te duce la wc vine automat, indiferent că vrei sau nu. Aşadar, se pare că trupul tău are propriile nevoi şi propriul mecanism. Chiar şi acum, în momentul în care citeşti aceste rânduri, stomacul digeră mâncarea, inima bate, sângele curge prin vene…. pe scurt, toate organele interne îşi urmează rutina zilnică fără ca tu să fi conştient de asta şi fără să fie nevoie de tine. Iar în exact momentul când lectura ţi se pare mai interesantă, se poate întâmpla să ai nevoie la wc. De câte ori ţi-a fost greu să te duci la toaletă pentru că te uitai la un film bun, erai cu prietenii sau ascultai o predică Dharma plină de inspiraţie! Însă indiferent că îţi place sau nu, va trebui să îţi întrerupi orice activitate pentru a merge la wc.... Ce ne arată aceste situaţii atât de obişnuite şi cum ar trebui să le interpretăm? Pentru mine, ele dovedesc pur şi simplu că eu nu sunt corpul meu. Cum aş putea fi corpul meu dacă atunci când vreau să fac ceva, el nu se supune dorinţei mele? Dacă aş fi fost corpul meu atunci aş fi putut să acţionez liber de orice obstacol, oprind când vreau eu, spre exemplu, înaintarea lui inexorabilă spre moarte. Însă devine limpede că trupul îşi are propriul lui mecanism. El se dezvoltă mecanic, prin sine însuşi, din copilărie spre maturitate şi apoi bătrâneţe iar eu (mintea mea) nu pot face nimic să opresc asta. Chiar dacă am propriile planuri şi dorinţe, toate acestea nu înseamnă nimic pentru corp, el urmându-şi implacabil drumul său de la naştere spre moarte. Fluxul mental este doar purtat de către corp, acoperit de acesta, influenţat şi limitat de el, însă cu siguranţă nu este corpul. Trupul se aseamănă unei maşinării ce funcţionează automat dacă îi este oferit suficient combustibil, adică mâncare, apă, aer, etc. Această maşinărie are nevoi asemănătoare oricărui aparat sau automobil care trebuie adăpostit de ploaie şi alte elemente fizice. Conştiinţa sau fluxul mental “impregnează” corpul, se ataşează şi se identifică cu el, de aceea experimentăm senzaţii fizice de durere sau plăcere. Această conştiinţă este limitată de corp, astfel că viziunea noastră ajunge să fie filtrată de ochi, urechi, nas, etc. După moarte însă, fluxul mental (numit flux pentru că se schimbă neîncetat datorită diferitelor dorinţe şi impulsuri karmice) este purtat de alt vehicul sau corp şi îşi continuă călătoria în diferite sfere de existenţă 4. Numai dacă ai credinţă în Buddha Amida acest flux mental neiluminat se poate transforma natural şi spontan într-un Buddha eliberat de naştere şi moarte.

4

Vezi capitolul următor despre cele şase categorii de fiinţe neiluminate.

9

Frica de moarte apare datorită ataşamentului faţă de corp şi identificarea cu el. Viaţa, în accepţiunea generală a lumii, este durata de funcţionare a corpului de la naştere până la moarte. Însă această perioadă când ai forma de acum şi eşti purtat de acest vehicul este numai o parte dintr-o nesfârşită schimbare. Aşa că relaxează-te şi nu te lăsa prins de frica de moarte datorită viziunilor materialiste atât de răspândite în ziua de azi. Doar observă-ţi corpul cu atenţie şi vei vedea că eşti diferit de el. Bineînţeles, este posibil să nu scapi niciodată de această frică chiar şi după ce accepţi mental că nu eşti corpul tău, însă cel puţin ai făcut un pas înainte faţă de cum erai până acum. Iar acest mic pas este foarte important pe orice cale religioasă. Când viziunea ta nu mai este complet prizonieră ideilor materialiste devi pregătit să te deschizi faţă de alte învăţături buddhiste precum cele despre karmă şi renaştere. Mai mult decât atât, vei putea să trezeşti în tine aspiraţia de a atinge Buddheitatea sau eliberarea din naştere şi moarte. Orice învăţătură religioasă poate deveni cu adevărat semnificativă pentru cel care înţelege că nu este corpul său şi că moartea fizică nu înseamnă sfârşitul.

10

Pe scurt despre cele şase categorii de fiinţe neiluminate Fiinţele neiluminate sunt de multe tipuri. Ce au însă ele în comun? Răspunsul este simplu: diferite cantităţi de iluzie şi ignoranţă. Iluzia sau ignoranţa despre care se povesteşte atât de mult în buddhism este, vorbind la modul general, viziunea distorsionată a realităţii. De cine este coruptă viziunea noastră dacă nu de diferite ataşamente, atât cele evidente, cât şi cele extrem de profunde şi subtile. Orice acţiune îndeplinită de o fiinţă aflată în iluzie şi motivată de diferite agăţări şi ataşamente este producătoare de karmă 5 şi suferinţă ori stări de bine trecătoare. Totul este cauză şi efect. Atât timp cât acţionezi cu o minte neiluminată şi aflată în robia viziunilor false, evidente ori subtile, efectul este un grad mai mic sau mai mare de insatisfacţie ori satisfacţie de durată limitată. Există aşadar, fiinţe care sunt mereu motivate de ură şi practică în mod constant fapte pline de cruzime. Încă din timpul acestei vieţi ele trăiesc în interiorul lor ca şi cum ar fi arse de un foc mistuitor ori ca şi cum ar trăi în iad, urmând ca după moarte să ajungă într-adevăr într-un loc unde sunt mistuite de propria ură şi efectele acţiunilor lor negative. Acestea sunt fiinţele născute în iaduri. Alte fiinţe sunt chinuite de o permanentă foame şi sete după diferite posesiuni, trăind aşadar ca şi cum ar fi mereu nesătule. După moarte, mintea lor impregnată de această obsesie va lua o formă (sau corp) asemănătoare cu ea şi va rătăci în zone fără mâncare şi apă sau indiferent unde s-ar afla, nu îşi vor putea satisface setea şi foamea, oricât de mult ar mânca sau ar bea. Acestea sunt spiritele flămânde (preta). Apoi mai sunt acele fiinţe care nu se gândesc decât la sex, mâncare şi băutură, fără nici un fel de alte aspiraţii legate de vre-un scop mai înalt. Limitate de chestiuni strict necesare, gen hrană, sex şi supravieţuire, automat mintea lor devine exclusiv instinctuală, gândind şi acţionând asemenea unui animal. În următoarea viaţă este natural să se nască sub forma diferitelor animale. Tensiunile provocate de instincte sunt atât de mari, încât nu pot trăi decât pentru împlinirea lor. Oamenii sunt fiinţe în care diversele tendinţe se află cumva la mijloc, naşterea în lumea lor fiind posibilă celor care nu au în ei înşişi nici atâta mizerie precum cei ce merită să se nască în zonele de jos ale existenţei dar nici suficientă karmă bună încât să se ducă în sferele superioare oamenilor. Aceste sfere superioare oamenilor nu sunt însă în nici un caz lipsite de suferinţă ori iluzii şi ataşamente doar că acestea sunt întrucâtva mai mici decât ale oamenilor. Deasupra sferei de existenţă a oamenilor se situează asuraşii („semizeii” sau spiritele combative) - fiinţe care au evoluat mai mult decât oamenii, însă în care gelozia şi spiritul de competiţie rămân încă foarte puternice.
Karma reprezintă legea necreată a cauzei şi efectului. Orice acţiune este o cauză ce va avea un efect. Există aşadar, trei tipuri de karmă: a gândirii, vorbirii şi acţiunii (corpului). Noi suntem produsul karmei noastre, adică ale propriilor acţiuni. Suntem perfect responsabili de ceea ce ni se întâmplă şi nu există nimeni din afara noastră care să poată fi făcut vinovat.

5

11

Deasupra lor sunt zeii, adică cei care în lumea iluziei au acumulat cele mai mari virtuţi, manifestate acum prin naşterea în zone şi stări mult mai fericite decât celelalte fiinţe. Foarte important de reţinut este faptul că aceste zone şi fiinţele născute acolo nu sunt deloc iluminate sau libere, ci doar posesoare a unei karme mai bune sau mai rele. Închipuiţi-vă un fel de rezervor de karmă bună sau rea – rezultatul diferitelor fapte bune sau rele şi care trebuie consumat. Cu cât rezervorul este mai plin de karmă bună, cu atât naşterea în diverse zone de existenţă este mai fericită, însă atenţie, acest rezervor la un moment dat se goleşte iar fiinţa respectivă va cădea până la urmă din starea bună în care se află, murind în zona respectivă şi născându-se în altă parte, în funcţie de alte tipuri de karmă adunate în ultimele existenţe. Nici o stare nu este permanentă; nici o viaţă într-una din aceste sfere de existenţă, joase ori înalte, nu este veşnică ori aducătoare numai de bucurie. Indiferent că te afli în partea de sus a roţii vieţii şi a morţii sau în partea de jos, nu eşti niciodată liber şi în siguranţă. Durerea şi suferinţa te însoţesc permanent, sub diferite forme, până cînd devii un Buddha şi te eliberezi complet.

12

Aspiraţia de a deveni un Buddha – cel mai important lucru Scopul buddhismului şi al practicii buddhiste este de a deveni un Buddha. Nu a farda sau petici viaţa de aici, nu a fi un buddhist interesant ori cultivat, ci a deveni un Buddha. Calea buddhistă nu este o metodă de relaxare ori pastilă pentru când ne doare capul, ceva de genul „cum să devenim mai fericiţi şi mai calmi” sau vre-o reţetă de fericire momentană, ci un drum către Buddheitate şi Eliberare, atât pentru noi, cât şi pentru ceilalţi. Este vital ca acei ce intră pe Calea buddhistă să facă aspiraţia de a deveni un Buddha. Fără această aspiraţie, nu există buddhism. Dacă nu dorim, ori nu simţim această dorinţă de eliberare definitivă din multele suferinţe ale naşterilor repetate, atunci buddhismul va fi pentru noi doar un obiect de studiu, o interesantă lecţie de mitologie sau delectare intelectuală. Există, să zicem aşa, două tipuri de viziuni pe care cineva le poate avea asupra lui însuşi ori a lumii. Una este viziunea obişnuită, în funcţie de educaţia sa culturală sau preocupările de fiecare zi iar cealaltă este viziunea Dharmică. Prima reprezintă ceea ce este considerat în diferite epoci a fi normal, atât ca viziune cât şi ca mod de viaţă, conţinând explicaţii limitate ale lumii şi interesându-se destul de puţin sau niciodată de sensul existenţei omeneşti ori de ceva care se află dincolo de viaţa de aici şi acum. Utilitarismul imediat este fundamental în viziunea nonDharmică asupra lumii. Pe de altă parte, viziunea Dharmică pecepe lumea şi viaţa personală din perspectiva învăţăturii buddhiste (Dharma), unde lucrurile sunt explicate, de exemplu, în funcţie de impermanenţă şi legea karmei iar ceea ce este real şi important este definit altfel decât sub aspect utilitar imediat şi mai ales, unde nevoia de Eliberare este insistent accentuată. Citind, ascultând şi reflectând mereu asupra explicaţiilor şi luminii pe care Dharma sau învăţătura buddhistă le aruncă asupra lumii şi vieţii omeneşti, poţi ajunge să înţelegi de ce este necesar să devii un Buddha. Devenind din ce în ce mai absorbit în studiul Dharmei, ajungi să dobândeşti ceea ce am putea numi, „ochiul Dharmei” ori viziunea Dharmică. Atunci multe construcţii pe care le credeai solide se vor dărâma în jurul tău iar lumea va începe să devină din ce în ce mai goală de falsele culori aruncate asupra ei şi luate drept adevărata realitate. Mergând pe Calea buddhistă cu aspiraţia de a deveni un Buddha şi având viziunea Dharmei de partea ta, începi să devii din ce în ce mai intim cu propria karmă, adică să te cunoşti mai bine pe tine însuţi şi mai ales să îţi cunoşti limitele şi adevăratele capacităţi spirituale. Această etapă – conştientizarea propriilor limite şi capacităţi personale raportate la efortul de a deveni un Buddha – este foarte importantă şi în mod special accentuată în Jodo Shinshu 6. A dori să devii un Buddha
Termenul Jodo Shinshu înseamnă: „Adevărata esenţă a şcolii Tărâmului Pur” şi reprezintă tradiţia buddhistă înfiinţată în Japonia de Shinran Shonin (1173-1262). Este foarte des folosită prescurtarea Shin.
6

13

este fundamental, însă această aspiraţie rămâne încă o dorinţă neîmplinită printre multe altele dacă posibilităţile tale personale nu te pot conduce într-acolo. Nu este obligatoriu să devii un sfânt sau cine ştie ce om deosebit pentru a se naşte în tine dorinţa de a deveni un Buddha, însă pentru a atinge Buddheitatea sunt necesare eforturi şi calităţi infinit mai mari decât capacităţile tale obişnuite. Acesta este momentul lui „a fi sau a nu fi” în Jodo Shinshu sau „pot ori nu pot” să ating Eliberarea. În momentul în care ajungi să conştientizezi nu numai că nu poţi dar că îţi este imposibil să atingi această stare prin tine însuţi, poţi deveni pregătit să auzi mesajul Legământului Principal 7 al lui Buddha Amida 8. Acest mesaj nu este sofisticat ori greu de priceput, singurul „dezavantaj” fiind acela că nici unui om orgolios nu îi va fi uşor să îşi recunoască limitele şi incapacitatea de a deveni un Buddha. Cine vrea să se recunoască neputincios? Însă, atenţie, Jodo Shinshu nu cere oamenilor să se considere incapabilii în diferitele activităţi ale vieţii personale, ci doar în ceea ce priveşte atingerea Eliberării supreme. A atinge Buddheitatea sau Eliberarea supremă nu este la fel cu a fi un bun electrician, om de afaceri sau orice altceva, aşadar nu are nimic de-a face cu realizările fiecăruia în viaţa sa obişnuită. Acestea două sunt lucruri complet diferite. Drumul spre Eliberarea din naştere şi moarte nu este un hobby ori o temă culturală interesantă, ci singura activitate reală din viaţa noastră. Înseamnă a scăpa odată pentru totdeauna de nesfârşitele suferinţe ale naşterilor şi morţilor repetate. Dacă acest lucru este important pentru tine, atunci eşti într-adevăr un discipol al lui Buddha.

7

Legământul Principal al lui Buddha Amida promite naşterea în Tărâmul său Pur tuturor acelora care se încred în el, recită Numele lui şi aspiră să se nască acolo:

„Dacă după ce voi atinge Buddheitatea, fiinţele sensibile din cele zece direcţii care se încred în mine cu o minte sinceră şi aspiră să se nască în Tărâmul meu, rostind Numele (Namo Amida Butsu) meu chiar şi numai de zece ori, nu se vor naşte acolo, fie ca eu să nu ating cea mai înaltă Iluminare. ” Naşterea în Tărâmul Pur a celor care se încred în Amida fără nicio îndoială, va coincide cu atingerea Iluminării sau a Buddheităţii supreme. Cele patruzeci şi opt de legăminte ale lui Buddha Amida, dintre care al Optsprezecelea este numit cel principal, sunt înregistrate în „Marea Sutră despre Buddha Amida”. Aceasta a fost rostită de Buddha Shakyamuni pe vârful Vulturului, în nordul Indiei. 8 Buddha Amida este Buddha al Vieţii Infinite şi al Luminii Infinite. Dintre toţi Buddha, acesta este singurul care a promis că va salva (conduce către Buddheitate) toate fiinţele indiferent de capacităţile lor, inclusiv pe cei a căror karmă este atât de grea încât merită să se nască în iad. Tot ceea ce trebuie făcut este ca aceste fiinţe să se încreadă în el, să recite Numele lui cu credinţă şi să aspire să se nască în Tărâmul său Pur.

14

Despre Amida şi Tărâmul său Pur Încerc să explic aici în termeni simpli şi uşor de înţeles cine este Buddha Amida şi cum ar trebui să înţelegem Tărâmul Pur. Însă, în primul rând, ce este un Buddha sau mai degrabă ce nu este? Un Buddha nu este o fiinţă asemănătoare nouă, deşi la un moment dat a fost ca noi. Într-un binecunoscut dialog dintre un curios şi Buddha Shakyamuni, acesta din urmă este întrebat: „Eşti un om?” „Nu”, a răspuns Buddha. „Eşti un spirit?” „Nu” „Eşti un zeu?” „Nu” „Atunci spune-mi, ce eşti?” „Sunt un Buddha”. Starea de om, zeu, spirit, etc, este limitată şi afundată în diferite tipuri de iluzii, aşadar greşim dacă afirmăm, spre exemplu, că un Buddha nu este altceva decât un om, pentru că starea pe care el a atins-o depăşeşte stadiul uman de evoluţie. În special unii creştini „acuză” buddhismul de faptul că întemeietorul său ar fi doar un om sau chiar unii buddhişti spun că Buddha a fost un om pentru a arăta în acest fel că noi nu promovăm închinarea la zei. Ambele variante de prezentare ale lui Buddha sunt false, deoarece, deşi înfăţişarea unui Buddha poate fi omenească, starea pe care el o atinge şi în care sălăşluieşte este supremă în univers. Goana permanentă a egoului condus de dorinţe şi karmă, însoţit de suferinţă, naştere şi moarte, nu are sfârşit atât timp cât el nu atinge Iluminarea sau Trezirea. Un Buddha este cel care iese, evadează din această goană nebună. Cuvântul Buddha înseamnă “Trezitul”, adică Trezit către adevărata realitate, către Absolut sau cum vreţi să-i ziceţi. El trece dincolo de naştere şi moarte, evadând de sub robia karmei. Starea sa în univers este supremă şi dincolo de gândirea noastră aflată încă în sclavia iluziilor. Un Buddha are Înţelepciune Infinită şi Compasiune Infinită, prin care ajută fiinţele să se elibereze la rândul lor din naştere şi moarte. În buddhism situaţia este alta decât în creştinism, deoarece aici nu se recunoaşte existenţa unui Dumnezeu creator, legiuitor şi judecător. Totul ţine de karmă iar un Buddha nu este un creator, legiuitor sau judecător, însă aşa cum am precizat înainte, starea sa în univers este supremă. El este doar Trezitul, şi acţionează ca îndrumător şi salvator, capabil de adevărata Compasiune care nu mai este înrobită de ataşamentele şi iluziile fiinţelor obişnuite. Prin buddhism, realitatea ultimă, Eliberarea sau Nirvana, este accesibilă tuturor dacă urmează Calea lăsată de Buddha. O doctrină foarte importantă în buddhism este aceea că nu am putea deveni un Buddha fără să avem deja în noi această posibilitate sau potenţialitate. Se spune

15

aşadar, că toate fiinţele, indiferent de gradul lor de iluzie sau mizerie, au în ele însele natura de Buddha şi potenţialitatea de a deveni Buddha. Indiferent că eşti un vierme, gândac de bucătărie, câine aruncat la gunoi, om, spirit flămând sau zeu, etc, porţi cu tine însuţi, ca pe o nestemată neştiută, natura de Buddha şi posibilitatea de a deveni un Buddha. Asta este o veste bună, dar în acelaşi timp nu ne încălzeşte prea tare, pentru că aceia care ajung într-adevăr să se elibereze de iluziile lor şi să atingă starea de Buddha sunt extrem de puţini iar în vremurile de acum, spune Shinran 9, sunt complet inexistenţi. Aşadar, numai Calea credinţei în Amida rămâne cea mai accesibilă metodă. Orice Buddha este complet liber şi continuă să se manifeste în diferite moduri pentru a conduce şi pe alţii către Eliberare. Toţi Buddha ating aceeaşi realitate ultimă şi absolută, de aceea se zice că toţi au aceeaşi esenţă ori natură, numită adeseori corpul Dharma al realităţii ultime sau Dharmakaya. Această stare nu poate fi explicată în cuvinte şi nu poate fi înţeleasă decât de cei care sunt deja Buddha. Ea este dincolo de orice dualitate şi de aceea mintea omenească limitată nu o poate concepe sau descrie într-un mod potrivit. Apoi, fiecare Buddha are multiple manifestări transcendente, vizibile celor bine antrenaţi în samadhi ori stări concentrate ale minţii. Aceste manifestări pot lua multiple forme pentru a ajuta fiinţele neiluminate. Diverşi Buddha creează sfere sau câmpuri de influenţă proprii, cunoscute sub numele de „tărâmuri pure” unde fiinţele care se încred în ei şi creează legături cu aceştia se pot naşte după moarte. Pentru a înţelege cât de cât cum stau lucrurile cu aceste tărâmuri sau sfere de influenţă, aduceţi-vă aminte cum în prezenţa anumitor persoane vă simţiţi deodată parcă mai bine sau mai rău iar uneori mai excitaţi sau mai obosiţi. Fiecare om are ceva ca un fel de sferă de influenţă - manifestarea naturală a propriilor stări interioare - şi îi poate influenţa mai mult sau mai puţin pe ceilalţi. Unii oameni schimbă automat atmosfera din cameră cu prezenţa lor, spre exemplu o femeie frumoasă va face destui bărbaţi să se simtă excitaţi ori un hoţ sau criminal creează automat o atmosferă de frică şi răceală. La fel, prezenţa unui Buddha inspiră şi influenţează, însă această influenţă este una aducătoare de iluminare sau stări benefice. Când ne aflăm în prezenţa unui criminal şi suntem influenţaţi de el, putem spune că suntem în „tărâmul” lui sau „sfera sa de influenţă”. De asemenea, atunci când ne naştem în Tărâmul Pur al lui Buddha Amida, ajungem automat în câmpul său, a cărui influenţă ne face să devenim la rândul nostru un Buddha. Acest Tărâm Pur al lui Amida este real şi efectiv, fiind manifestarea Iluminării lui Amida într-o formă pe care o putem accepta şi în care putem aspira să ne naştem după moarte. Nu este imposibil pentru Iluminarea supremă a unui Buddha să capete diferite forme de dragul fiinţelor neiluminate. Aceste manifestări deosebite şi transcendente ale unui Buddha sunt numite Sambhogakaya sau Corpul Recompensei.

9

Shinran Shonin (1173-1263) este considerat fondatorul şcolii buddhiste Jodo Shinshu.

16

Diverşi Buddha au corpuri ale recompensei diferite, în funcţie de legămintele pe care aceştia le-au făcut atunci când s-au angajat pe Cale. Să zicem că un om pe nume Gheorghe începe să urmeze Calea şi face legământ să salveze în mod special fiinţele cu o dizabilităţi fizice. În momentul în care devine un Buddha are acces automat la realitatea ultimă (Dharmakaya), aceeaşi pentru toţi Buddhaşii, dar va avea manifestări transcendente diferite, special făcute pentru a ajuta acea categorie de fiinţe pentru care a făcut legăminte, adică va avea un Sambhogakaya diferit faţă de alţi Buddha. Acest corp este numit al „recompensei” deoarece este efectul sau „recompensa” practicilor şi virtuţilor sale, a legămintelor speciale pe care le-a transformat prin Iluminarea sa în metode efective de salvare. Corpul fizic în care cineva devine un Buddha se numeşte Nirmanakaya, ori corpul transformării. Astfel, dacă acum Gheorghe devine un Buddha el se va numi Buddha Gheorghe şi va avea un corp de carne (Nirmanakaya), ce are un început şi sfârşit vizibil, un corp transcendent (Sambhogakaya), cu început în momentul atingerii Buddheităţii dar fără sfârşit, datorat legămintelor şi virtuţilor sale diferite de ale altor Buddha şi un „corp” ultim (Dharmakaya), fără început şi fără sfârşit, acelaşi cu al tuturor Buddha. La fel, cel pe care îl numim Buddha Amida a fost cu mult timp în urmă, în altă eră decât cea în care ne aflăm noi acum, un călugăr pe nume Dharmakara. El a făcut aspiraţia de a deveni un Buddha şi spre deosebire de alţii, a creat legăminte speciale care promit salvarea nu numai a celor capabili de anumite practici şi virtuţi, ci a tuturor, mai ales a celor incapabili de orice fel de practică. A promis aşadar, crearea unui Tărâm Pur special în care toată lumea să aibă acces şi odată născuţi acolo să devină la rândul lor un Buddha, liberi de naştere şi moarte, precum şi capabili să îi salveze pe ceilalţi. În conformitate cu Legământul Principal numai credinţa este necesară pentru a deveni un Buddha în Tărâmul lui Pur, această credinţă manifestându-se prin rostirea Numelui său 10. Credinţa nu este ceva complicat, ci încrederea simplă în Amida, adică a lua de bun şi adevărat Legământul său Principal. În momentul în care Dharmakara a devenit Buddha Amida, legămintele şi Tărâmul său Pur au devenit automat reale şi efective în salvarea fiinţelor. Aceasta este, pe scurt, povestea lui Amida spusă de Shakyamuni (Buddha istoric) discipolilor săi într-una din predicile rostite pe vârful Vulturului, în nordul Indiei şi înregistrată în Marea Sutră despre Buddha Amida, pe care noi adepţii Jodo Shinshu o acceptăm ca fiind reală şi demnă de încredere. Orice învăţătură buddhistă poate fi considerată autentică dacă a fost aprobată ori prezentată de însuşi Buddha Shakyamuni. Învăţătura despre credinţa în Buddha Amida şi Tărâmul său Pur, unde toate fiinţele pot atinge Iluminarea supremă, indiferent de capacităţile lor, face parte dintre aceste învăţături propovăduite de Shakyamuni.

10

Nembutsu este rostirea Numelui lui Buddha Amida în formula „Namo Amida Butsu”. „Namo” înseamnă „mă refugiez în” dar şi „omagiu/slavă lui”. „Butsu” înseamnă „Buddha”. Aşadar, „Mă refugiez în Buddha Amida/Slavă lui Buddha Amida

17

Amida ca Buddha etern sau Buddha în conformitate cu Marea Sutră Întrebare: “…cum este posibil ca Amida să fie Buddha etern din moment ce este descris în Marea Sutră ca Dharmakara ce a practicat timp de mulţi eoni şi şi-a început existenţa la un moment dat, într-o altă lume? Este Dharmakara o manifestare a lui Amida ca Buddha etern, precum Shakyamuni este manifestarea lui Amida în această lume? Sunt puţin confuz…” Răspuns: Dharmakara ce a devenit Buddha Amida este descrierea în termeni de cauză şi efect a lucrării salvatoare a lui Amida ca Buddha etern. Este modul în care Buddha etern şi suprem sau “corpul” ultim al naturii Dharma, de nedescris şi dincolo de orice formă, devine “corpul” Dharma al metodelor pline de Compasiune ce are formă şi Nume. În sensul lui ultim (Dharmakaya), Buddha Amida este eterna şi neschimbabila natură de Buddha, în termeni Sambhogakaya este rezultatul legămintelor şi practicilor lui Dharmakara Bodhisattva, adică Amida Buddha descris în Marea Sutră iar în termeni Nirmanakaya, Shinran afirmă că l-a manifestat pe Shakyamuni, cel care a propovăduit metoda sa de salvare. Pentru a ne naşte în Tărâmul Pur şi a atinge acolo suprema Iluminare, trebuie să ne încredem în Amida aşa cum a fost el descris în Marea Sutră, adică Buddha cu formă şi Nume, cel care îşi duce la împlinire Legămintele făcute pe vremea când era Bodhisattva Dharmakara şi care acum acţionează din Tărâmul său Pur (sfera sa de influenţă). Acesta este răspunsul meu, însă aş vrea să merg puţin mai departe. Nu ne putem încrede în Amida sub aspectul său ultim de Buddha etern care este dincolo de orice formă. Shakyamuni ne-a încurajat în Marea Sutră să ne refugiem şi să avem credinţă în Amida ca Buddha ce a făcut Legământul Principal şi care astfel are formă şi Nume. Nu putem avea credinţă în Dharmakaya. În Dharmakaya putem sălăşlui din momentul în care vom deveni noi înşine Buddhaşi, deoarece în acea stare dualitatea subuiectobiect, credincios-obiect al credinţei, este depăşită. Asta este ceea ce persoanele care neagă realitatea lui Amida în forma sa transcendentă (Sambhogakaya) şi a Tărâmului Pur, nu înţeleg. Numai în Buddha Amida cu formă şi Nume, adică în Amida aşa cum este el prezentat în Marea Sutră, putem avea credinţă adevărată. Shinran Shonin a vorbit de asemenea, despre Amida, în termeni ultimi, în câteva locuri din scrierile sale, însă şi-a încurajat mereu adepţii să se încreadă în Amida cel prezentat în Marea Sutră şi a cărui descriere el însuşi a acceptat-o pe deplin.

18

Aşadar, a numi ficţiune istoria lui Buddha Amida din Marea Sutră ori existenţa Tărâmului Pur ca fiind simbolică sau mitologică presupune o absenţă a credinţei (shinjin) şi neagă în acelaşi timp şansa altora de a o primi 11.

11

Există din păcate, în unele cercuri academice Jodo Shinshu, tedinţa de a prezenta pe Buddha Amida drept simbol, ficţiune, figură mitologică iar nu un Buddha viu. Voi dezbate pe larg acest subiect în viitoarea mea carte despre Buddha Amida. Deocamdata, citiţi capitolele „Cei care neagă existenţa lui Amida nu au shinjin” şi „Tărâmul Pur nu este aici şi acum”.

19

Scopul venirii lui Shakyamuni în această lume “Toate scripturile, în mii de volume – nu sunt altceva decât Marea Compasiune” (Zuiken Sensei) Esenţa acestui univers, realitatea ultimă de dincolo de tot şi toate, este Înţelepciune Infinită şi Compasiune Infinită. Refuz să privesc lucrurile altfel. Şi mai este ceva – această realitate ultimă, deşi mă transcende şi trece dincolo de mine, ea este în acelaşi timp aici, mă înconjoară şi mă acceptă aşa cum sunt. Simt asta, buddhismul m-a făcut să simt asta. Nu există frică pe Calea lui Buddha. Nu există singurătate percepută ca înstrăinare şi părăsire. Dacă acestea apar, să nu ne amăgim, ele sunt doar produsul minţii noastre şi nu reprezintă adevărata realitate. Eu zic să nu înţelegem greşit Înţelepciunea şi Compasiunea lui Buddha, adică să nu încercăm să ne-o explicăm prin intermediul minţii noastre limitate. Nu putem folosi termeni discriminativi pentru a vorbi despre Lumina Infinită şi Viaţa Infinită – cele două modalităţi de a-l descrie pe Amida, Buddha al Vieţii Infinite şi al Luminii Infinite. Shinran şi Honen 12 s-au întrebat, care să fie oare adevărata semnificaţie şi adevăratul scop al venirii lui Buddha Shakyamuni în această lume? Care este de fapt, în conformitate cu învăţătura Mahayana 13, profunda semnificaţie a Minţii Bodhi? Care este, în relaţie cu aceasta, scopul Iluminării unui Buddha? Oare nu înseamnă Mintea Bodhi aspiraţia de a atinge Buddheitatea pentru toate fiinţele? Pornind de aici, odată ce aceasta a fost atinsă, nu înseamnă că toate fiinţele sunt invitate să se împărtăşească din ea? Iluminarea unui Buddha nu este o Iluminare egoistă; nu există Nirvana egoistă şi personală în Mahayana. A vedea lucrurile doar dintr-o singură perspectivă, aceea centrată pe sine însuşi, este o viziune egoistă şi limitată, aparţinând fiinţelor ignorante, însă pentru un Buddha sau Bodhisattva centrarea devine universală; totul este cuprins în Iluminarea sa. Discriminarea există doar în mintea noastră, nu însă şi în mintea unui Buddha. Oare Shakyamuni a apărut în lume doar pentru o anumită categorie de persoane, adică pentru cei capabili să atingă Nirvana prin ei înşişi, sau, în conformitate cu Mintea Bodhi, Iluminarea sa cuprinde toate fiinţele, indiferent de capacităţile lor? Shinran şi Honen au considerat că ultima variantă este cea adevărată, deoarece numai ea răspunde cel mai bine Compasiunii Infinite a lui Buddha. Nu se poate să fie altfel; dacă ar fi altfel, buddhismul ar părea de-a dreptul lipsit de sens pentru un om ca mine, incapabil de orice practică virtuoasă şi plin de ataşamente de tot felul. Câţi dintre noi sunt cu adevărat capabili să urmeze practicile dificile dintr-o mânăstire, câţi pot pretinde că au întotdeauna un comportament plin de bunătate şi virtute în toate aspectele vieţii lor? Câţi dintre noi pot atinge în timpul acestei vieţi
12 13

Honen a fost maestrul lui Shinran. Mahayana este buddhismul „Marelui Vehicol”, numit astfel pentru că are ca scop conducerea tuturor fiinţelor către starea de Buddha. Pe această cale, adeptul se angajează să urmeze Dharma nu numai pentru sine însuşi, ci pentru eliberarea tuturor. Reprezintă un grup de şcoli care se bazează pe canonul buddhist în limba sanscrită. Tradiţia Tărâmului Pur, care conţine şi ea la rândul ei mai multe şcoli, este unul din curentele Mahayana.

20

confuze acelaşi tip de Iluminare precum Shakyamuni? Câţi dintre noi ar urma cu adevărat buddhismul dacă acesta ar avea sens doar pentru cei foarte avansaţi din punct de vedere spiritual? Shinran şi Honen nu au crezut niciodată că Shakyamuni a avut vreodată intenţia de a exclude anumite fiinţe de pe Calea sa. Altfel s-ar fi contrazis pe sine însuşi şi ar fi contrazis însăşi spiritul bodhisattva. De aceea, Shakyamuni a propovăduit salvarea oferită de Buddha Amida şi a îndrumat toate fiinţele, indiferent de capacităţile lor, să se bazeze pe ea. Nagarjuna 14, cel considerat de toate şcolile Mahayana ca fiind al doilea ca importanţă după Shakyamuni şi unul dintre cei mai importanţi patriarhi al lor, a îndemnat de asemenea toate finţele să se bazeze pe Amida. Probabil cei mai mulţi buddhişti îl cunosc pe Nagarjuna după scrierile sale foarte subtile despre vid, însă uită faptul că şi el s-a refugiat de asemenea în Amida iar după moartea fizică a renăscut în Tărâmul Pur. În capitolul Calea practicii uşoare din lucrarea Dasabhumika – vibhasa – sastra (Comentariul Sutrei celor zece stadii), el vorbeşte despre două tipuri de practici, una grea a puterii personale, asemănătoare mersului pe uscat şi una uşoară, bazată pe Compasiunea Buddhaşilor, comparabilă cu o călătorie pe apă. Deşi recomandă calea uşoară celor incapabili de eforturi personale consecvente, ceea ce pentru unii ar putea lăsa impresia că practica nembutsu este doar pentru fiinţele “inferioare”, observăm însă că până şi el însuşi se refugiază cu devoţiune în Amida: “Pe Buddha al Luminii Înţelepciunii Infinite, al cărui corp este asemenea unui munte de aur, Îl venerez cu trupul, gura şi inima mea, ducând mâinile în gassho şi plecându-mă înaintea lui. Dacă cineva se gândeşte la meritele şi puterea infinită a acestui Buddha, Va intra imediat în stadiul celor asiguraţi 15; De aceea eu mă gândesc întotdeauna la el.” Aşadar, până la urmă, practica nembutsu este o practică universală, atât pentru cei “inferiori” cât şi pentru cei “superiori”, Compasiunea lui Buddha nefăcând distincţie între cele două categorii de persoane: “Toţi înţelepţii şi sfinţii, oamenii şi zeii, se refugiază în el, De aceea şi eu mă refugiez în el şi îl venerez.” În istoria buddhismului există foarte multe exemple de Maeştri 16 evoluaţi spiritual care deşi urmau o practică bazată pe puterea personală au simţit nevoia să
Nagarjuna (cca. 150-250), numit “părintele buddhismului Mahayana”, celebru pentru combaterea oricărei afirmaţii despre natura ultimă a realităţii în doctrina specifică Mahayana despre vid. Fondator al şcolii şi dialecticii Madyamika (Calea de mijloc), ale cărei învăţături stau, alături de cele Yogacara, la baza teoriei şi practicii Mahayana. 15 Sau stadiul de non-retrogresiune în care adeptul este sigur de atingerea Iluminării supreme, nemaifiind în pericol să cadă înapoi în diferite sfere de existenţă. 16 O altă figură remarcabilă, de asemenea cunoscută în multe şcoli buddhiste Mahayana este Vasubandhu (cca. 320-400), exponent al învăţăturilor Yogacara (“practica meditaţiei unificatoare”) ce explică toate existenţele în termeni de conştiinţă şi învaţă meditaţia asupra relaţiei dintre conştiinţa personală şi univers, precum şi atingerea Iluminării supreme prin conştientizarea unităţii intrinsece dintre acestea două. Ca adept al Tărâmului Pur a compus Imnul aspiraţiei către Naştere: Discurs despre Amida Sutra în care prezintă teoria şi practica bazată pe contemplarea lui Buddha Amida, a
14

21

ofere un loc mai mic sau mai mare în viaţa lor recitării nembutsu şi refugierii în Amida, recomandând-o de asemenea, discipolilor lor. Dacă şi aceşti înţelepţi s-au bazat pe Compasiunea lui Amida, arătând cât de greu este până la urmă să ne eliberăm din viaţă şi moarte doar prin noi înşine, cu atât mai mult, noi, oamenii simpli şi plini de ataşamente ai acestei confuze epoci moderne ar trebui să ne refugiem în Amida. Shinran spune în Tannisho: “Din moment ce este foarte dificil pentru un om să se elibereze în această viaţă prin propriile sale puteri de patimile oarbe şi de obstacolele cauzate de karma sa rea, chiar şi călugării virtuoşi ce practică învăţăturile Shingon şi Tendai 17 se roagă pentru Iluminarea în viaţa de după moarte. Ce să mai spunem atunci despre noi înşine? Noi nu suntem în stare nici să respectăm preceptele şi nici nu avem înţelegerea pe care o dă înţelepciunea, însă atunci când, lăsându-ne purtaţi de corabia Legământului lui Amida, vom traversa oceanul plin de suferinţă al naşterii şi al morţii şi vom atinge ţărmul Tărâmului Pur, norii cei negri ai patimilor oarbe se vor risipi cu repeziciune, iar luna Iluminării, care este adevărata realitate, va ieşi la iveală imediat. Devenind unitate cu lumina cea fără de oprelişti care se răspândeşte în toate cele zece direcţii, vom ajuta toate fiinţele sensibile. Acela este momentul când vom atinge Iluminarea.”

Cele trei epoci Dharma Explicaţiile următoare se bazează pe diferite citate din ultimul capitol al Kyogyoshinsho (“Învăţătura, practica, credinţa şi realizarea căii Tărâmului Pur”), cea mai importantă lucrare a lui Shinran Shonin, precum şi pe câteva pasaje din sutre pe care el însuşi le-a folosit în comentariile sale.
Tărâmului său Pur şi a bodhisattvaşilor ce locuiesc acolo. La începutul acestui imn el se adresează lui Shakyamuni şi îşi exprimă devoţiunea faţă de Amida: “O, Cel mai Onorat din lume, Mă refugiez cu sinceritate în Tathagata al Luminii fără de Oprelişti Ce străluceşte în toate cele zece direcţii, Şi aspir să mă nasc Tărâmul său de beatitudine şi fericire.”
17

Şcoli celebre în buddhismul japonez. Shingon este forma esoterică a buddhismului japonez.

22

Vorbind la modul general, doctrina celor trei epoci Dharma se referă la declinul treptat al capacităţii fiinţelor de a practica Dharma şi a atinge Iluminarea. Există aşadar, o diferenţă între timpul când Buddha Shakyamuni era în trup şi influenţa direct prin exemplul personal şi prezenţa sa (“câmpul său energetic”) pe cei adunaţi în jurul lui şi perioadele mult îndepărtate din istorie când numai învăţătura rămâne dar nu şi Învăţătorul. Este o şansă rară aceea de a întâlni un Buddha faţă în faţă şi a primi instruire directă, fiind tot timpul în prezenţa şi sub influenţa sa. Cât de rapidă şi sigură este dezvoltarea spirituală, chiar şi numai privindu-i chipul şi având devoţiune faţă de el în fiecare zi. De asemenea, în perioada imediat următoare dispariţiei fizice a unui Buddha, influenţa lui este încă simţită şi rămâne activă prin lucrarea celor mai apropiaţi discipoli sau discipolii discipolilor săi direcţi. După cum se spune în Mahamaya Sutra: “În timpul primei perioade de cinci sute de ani după parinirvana lui Buddha, şapte călugări sfinţi, toţi posedând mare înţelepciune, inclusiv Mahakasyapa, vor menţine Dharma cea corectă în succesiune pentru ca aceasta să nu piară. După cinci sute de ani Dharma va dispărea complet.” Prima perioadă de cinci sute de ani după moartea fizică a lui Buddha (parinirvana) este numită epoca perfectă sau corectă a Dharmei. Aceasta este o perioadă caracterizată de practica şi înţelegerea corectă a Dharmei în toate aspectele sale (meditaţie, înţelepciune şi precepte) cu dese atingeri ale Eliberării din partea practicanţilor. A doua perioadă este numită epoca de decădere a Dharmei, adică o mie de ani de la terminarea celei dintâi. Ea este caracterizată de o scădere graduală în hotărârea cu care practicanţii, laici şi călugări deopotrivă, urmează Calea. Indulgenţa ocupă treptat mintea şi inima adepţilor. Încălcarea preceptelor devine din ce în ce mai obişnuită printre călugări şi călugăriţe în timp ce “numai câţiva ating fructul Iluminării”. A treia şi ultima epocă Dharma se spune că va dura zece mii de ani după cea de a doua. În ea “numai învăţătura verbală rămâne”, în timp ce nimeni nu mai este capabil să respecte preceptele şi să practice cu adevărat meditaţia sau alte metode buddhiste bazate pe puterea personală. Descrieri precum, “Dharma corectă nu mai există” sau “învăţătura va fi depozitată în palatul nagaşilor”, ce se găsesc în Mahamaya Sutra ori Sutra Regelui Binevoitor, etc, înseamnă că deşi textele scrise pot fi citite şi studiate, Dharma învăţăturilor bazate pe puterea personală este ca şi inexistentă sau practic inexistentă, deoarece nimeni nu mai poate atinge Iluminarea prin ea. Cerinţele căilor puterii personale din învăţătura buddhistă nu mai corespund capacităţilor fiinţelor. De asemenea, cu toate că citim despre precepte în textele sacre, nimeni nu le mai poate respecta cu adevărat. De aceea, se spune că în această perioadă nu mai există precepte. Dacă ar fi existat persoane care ar avea cel puţin capacitatea de a le urma într-un mod imperfect, am putea vorbi despre încălcarea preceptelor, însă din moment

23

ce oamenii nu le pot respecta deloc se spune că acestea nu mai există. Capacităţile fiinţelor sunt atât de scăzute încât nu mai are rost să li se ceară nimic din punct de vedere moral, aşadar, nu mai există precepte 18. Este la fel cu a nu mai avea nici o pretenţie de comportament sănătos din partea unui bolnav cronic. Chestiunea concordanţei dintre învăţătură şi fiinţele cărora li se adresează, precum şi timpul în care acestea trăiesc – mai aproape sau mai departe de prezenţa fizică a unui Buddha – este extrem de importantă. Maestrul Tao-ch’o a spus: “Dacă fiinţele, învăţăturile şi timpurile nu sunt în concordanţă, va fi foarte dificil să fie îndeplinită practica şi să se atingă Iluminarea”. Cineva care trăieşte şi practică în prezenţa lui Buddha sau foarte aproape de timpul vieţii lui poate mult mai uşor să urmeze metodele bazate pe puterea personală în comparaţie cu cineva care se află la 2500 ani distanţă de el. Cerinţele şi practicile nu pot fi asemănătoare pentru acesta din urmă, deoarece timpurile şi capacităţile sunt diferite. Maestrul Shinran explică: “În ceea ce priveşte Dharma, sunt trei epoci iar referitor la oameni, există trei nivele. Instruirea care oferă învăţătura şi preceptele înfloreşte şi decade în funcţie de epocă iar cuvintele de condamnare sau laudă sunt acceptate sau respinse în funcţie de persoană… … înţelepciunea şi Iluminarea fiinţelor din cele cinci perioade de câte cinci sute de ani de după moartea fizică a lui Buddha sunt diferite. Aşadar, cum ar putea să fie ele salvate numai de o singură cale?”. Cum ar putea fiinţele ce trăiesc în ultima epocă Dharma să atingă Iluminarea prin metodele şi practicile oferite celor care urmau Calea în prezenţa lui Buddha, adică în epoca perfectă a Dharmei, care aveau un mediu şi capacităţi spirituale diferite? “Este ca şi cum ai freca două bucăţi de lemn verde pentru a face focul; acesta nu se aprinde pentru că momentul este nepotrivit”, explică Maestrul Tao-ch’o într-o reuşită comparaţie. De asemenea, Shinran subliniază foarte clar: “Cu adevărat ştim că învăţăturile Căii Înţelepţilor 19 au fost gândite pentru perioada când Buddha era în lume şi pentru era corectă a Dharmei; ele sunt toate nepotrivite pentru timpurile şi fiinţele epocii decadente, ultime şi a celei în care Dharma a dispărut complet. Deja timpul lor a trecut şi nu mai sunt în concordanţă cu fiinţele”. Aşadar, Sutra Marii Colecţii afirmă:

A nu exista nici o cerinţă în ceea ce priveşte preceptele nu înseamnă că cei ce trăiesc în ultima epocă a Dharmei nu ar trebui să mai facă nici un efort din punct de vedere moral, ci doar că nu li se mai cere să atingă Iluminarea prin intermediul preceptelor. 19 Calea Înţelepţilor este o altă denumire pentru calea puterii personale.
18

24

“Din miliarde de fiinţe sensibile care caută să îndeplinească practicile şi să cultive calea în epoca din urmă a Dharmei, nici una nu va obţine realizarea”. Maestrul Tao-ch’o comentează asupra acestui pasaj: “Trăim acum în ultima epocă Dharma; este lumea rea a celor cinci pângăriri 20. Numai această poartă – metoda Tărâmului Pur – este singura Cale ce permite trecerea.” Singură Calea Jodo Shinshu nu face nici o discriminare între capacităţile fiinţelor şi nu depinde de timpul în care trăiesc acestea, deoarece nu prin intermediul puterii personale, schimbătoare şi nedemnă de încredere, sunt aduse fiinţele către Iluminarea perfectă, ci prin Puterea lui Buddha Amida.

Jodo Shinshu – singura cale efectivă în această ultimă epocă Dharma - pe baza unor versuri din Shozomatsu wasan Buddhismul s-a răspândit foarte mult în Europa ultimilor cincizeci de ani, ceea ce este îmbucurător. Însă în această răspândire şi imaginea pe care a căpătat-o în ţările vestice lipseşte ori nu este bine înţeles un element important. Prea multe voci se aud în susţinerea unor deja vechi stabilite prejudecăţi, precum: “buddhismul este o cale a
Cele cinci pângăriri sunt cele cinci semne de decădere ale lumii în care trăim: 1. decăderea viziunilor, când concepţiile şi ideile greşite devin predominante, 2. înmulţirea şi exaltarea patimilor omeneşti asociată cu ridicarea lor în slăvi, 3. decăderea condiţiei umane, când oamenii sunt în general nemulţumiti şi nefericiţi, 4. micşorarea duratei de viaţă – în conformitate cu sutrele, atunci când viaţa omului este mai mica sau aproape de o sută de ani, 5. înmulţirea războaielor şi a dezastrelor naturale.
20

25

eliberării prin sine însuşi” sau “Buddha a fost doar un învăţător, degetul care arată luna”, etc. Imaginea adânc înrădăcinată în minţile oamenilor despre cum ar trebui să fie un buddhist este aceea a unui călugăr sau practicant mereu calm şi zâmbăreţ ce urmează o cale grea a îmbunătăţirii şi eliberării personale. Pentru mulţi acesta este buddismul, însă pentru Shinran, tocmai asta nu mai este el de mult….. Povestea vieţii şi învăţăturii lui ne arată un alt aspect al buddhismului pe care el îl consideră a fi adevăratul motiv al apariţiei acestei căi în lume – învăţătura Tărâmului Pur sau Jodo Shinshu, în care Buddha Amida nu mai este degetul care arată calea, ci un Salvator, de fapt, cel mai bun Salvator care a apărut vreodată în toate cele trei lumi, cu Shakyamuni fiind mesagerul şi propovăduitorul lui, ghidând fiinţele sensibile să se încreadă în Amida. Ce diferenţă imensă între ceea ce Shinran considera că este Dharma şi toate celelalte şcoli ale buddhismului puterii personale! Putem spune că, în termenii lui Shinran, buddhismul nu va fi cu adevărat stabilit în afara Asiei până când învăţătura despre salvarea lui Amida nu va deveni suficient de bine cunoscută. De fapt, în ţările europene şi ne-asiatice în general, numai învăţăturile provizorii ale lui Shakyamuni s-au răspândit până acum, însă nu şi învăţătura adevăratei sale intenţii de a veni în această lume. Aşadar, este misiunea noastră să înţelegem şi să transmitem corect singura metodă spirituală care este încă funcţională şi capabilă de a salva fiinţele în această ultimă epocă Dharma. Cu cât devenim mai conştienţi de acest adevăr, cu atât mai bine este pentru lumea în care trăim. Posibilitatea atingerii Buddheităţii în chiar această viaţă este esenţa şcolilor buddhiste care sunt atât de răspândite în Europa. Ştiri despre maeştri buddhişti faimoşi şi realizările lor deosebite sunt multe iar numărul discipolilor lor creşte vertiginos. Cine nu ar vrea să vadă, atingă sau să fie în preama cuiva despre care se spune că este încarnarea unui maestru de demult sau chiar un Buddha viu…. Însă eu nu mă pot abţine să nu privesc cu suspiciune toate aceste împliniri ale unor importante figuri din buddhismul actual. Dacă este să privesc “realizările spirituale moderne” prin ochii învăţăturii lui Shinran despre adevăratele capacităţi ale fiinţelor ce trăiesc în ultima epocă Dharma, cred că rămân două posibilităţi în ceea ce îi priveşte pe cei despre care se zice că ating starea de Buddha în zilele noastre: 1) Ar putea fi Bodhisattvaşi deghizaţi care au atins Buddheitatea în trecut şi care acum vin în lumea noastră pentru a-i păstra pe cale pe cei care nu pot încă să se încreadă în Amida însă continuă să urmeze alte metode buddhiste, sau 2) Deoarece ne aflăm în iluzie, avem senzaţia că cineva care dovedeşte mai multă răbdare decât noi sau zâmbeşte mai bine, a şi atins Buddheitatea. Însă a deveni un Buddha înseamnă mult mai mult decât a fi capabil să afişezi o figură calmă şi senină ori să spui cuvinte frumoase şi înţelepte. Shinran a explicat în Tannisho 21 câteva aspecte importante despre ce înseamnă să devii un Buddha, ceea ce multor buddhişti zâmbăreţi ale timpurilor moderne le lipseşte: “Se poate oare spune despre aceia care vorbesc despre atingerea Iluminării în
21

“Tannisho, plângere împotriva abaterilor de la adevăratul shinjin”, text clasic în tradiţia noastră apărut în 2003 în limba română în seria traducerilor din buddhismul Jodo Shinshu. De asemenea, puteţi citi comentariul meu în „Calea accepării-comentariu la Tannisho”, publicat de Corporate Body of Buddha Educational Foundation” în 2010.

26

această viaţă că manifestă diverse corpuri ale acomodării 22, că posedă cele treizeci şi două de caracteristici 23 şi cele optzeci de semne ale lui Buddha 24 şi că propovăduiesc Dharma pentru a ajuta fiinţele sensibile în acelaşi fel ca Sakyamuni? Asta este ceea ce înseamnă a atinge Iluminarea în această viaţă”. Un adevărat Buddha cunoaşte toate vieţile trecute, ale lui (când nu era încă un Buddha) şi ale tuturor fiinţelor, el înţelege toate cauzele şi posibilele efecte ale acestora, fiind aşadar, capabil să facă previziuni în ceea ce priveşte viitorul; el ştie la modul perfect ce metodă este mai potrivită pentru orice fiinţă care apare înaintea lui, aude şi vede tot în orice lume posibilă, etc, iar lista capacităţilor illuminate ale unui Buddha poate umple multe pagini…. Cred că este foarte important de înţeles că un Buddha a depăşit stadiul de om, deoarece condiţia omenească este doar una din multele stări neiluminate ale existenţei de care un Buddha se eliberează. Forma exterioară sau trupul în care cineva devine un Buddha ori se manifestă din Compasiune faţă de fiinţe poate avea înfăţişare umană, însă mintea lui este dincolo de mintea limitată a unui om 25. Calităţile illuminate ale unui Buddha se manifestă la exterior şi se impregnează pe trupul lui, aşadar, atât fizic cât şi mental, un Buddha este o persoană extraordinară, superioară oricărei fiinţe. Shinran a susţinut foarte clar în scrierile sale că a deveni un Buddha, posedând astfel de capacităţi precum cele enumerate anterior, este ceva ce nu se mai poate realiza în această epocă. Din păcate, contemporanii noştri nu citesc cu atenţie în sutre şi comentarii despre ce este un Buddha şi devin mult prea repede impresionaţi de oricine afişează mai mult calm decât ei. În ceea ce mă priveşte, când răsfoiesc diferitele reviste buddhiste care sunt atât de populare în ziua de azi, am adeseori un sentiment de inutilitate şi deşertăciune. Prea mulţi călugări zâmbăreţi, articole sofisticate, discuţii Zen despre vid şi cum suntem deja Buddha însă nu ne dăm seama încă şi alte lucruri asemănătoare …. citesc toate acestea şi am senzaţia că se adresează unor extratereştri sau în nici un caz mie însumi. Cine sunt aceşti buni buddhişti şi cum ar putea vorbele lor să îmi fie de vre-un ajutor? A venit oare Buddha în această lume numai pentru a le preda acestor băieţi simpatici care sunt întotdeauna calmi şi au vieţi împlinite datorită meditaţiei? Dacă în acest fel stau lucrurile, atunci ce mai caut eu aici? Înainte de a veni la Jodo Shinshu mă simţeam ca în timpul şcolii atunci când profesorul vorbea mai întotdeauna cu elevii buni iar pe mine mă trimitea în spatele clasei cu băieţii răi.

Nirmanakaya, în sanscrită. Unul dintre cele trei corpuri ale lui Buddha. Un Buddha se manifestă el însuşi în orice formă, în concordanţă cu condiţiile şi capacităţile acelora pe care trebuie să îi salveze. Vezi articolul „Despre Buddha Amida şi Tărâmul său Pur” de la sfârşitul acestei lucrări unde este explicată doctrina celor trei corpuri ale unui Buddha. 23 „Treizeci şi două de caracteristici”, se referă la cele treizeci şi două de semne fizice ale desăvârşirii atribuite unui Buddha şi unui Cakravatin (rege ideal). 24 „Optzeci de semne ale lui Buddha”, se referă la cele optzeci de caracteristici fizice importante ale unui Buddha. Acestea sunt caracteristici fizice minore ce însoţesc cele treizeci şi două de semne principale. 25 Vezi capitolul „Despre Buddha Amida şi Tărâmul său Pur” din această carte unde vorbesc despre cele trei „corpuri” ale unui Buddha.
22

27

Fără Jodo Shinshu, buddhismul ar fi doar un alt discurs interesant pentru elevii buni şi deştepţi însă fără nici o relevanţă pentru oamenii reali care trăiesc în lumea mea de fiecare zi. Acum înţeleg de ce considera Shinran că învăţătura Marii Sutre a fost adevăratul motiv al apariţiei lui Shakyamuni în această lume. El a avut curajul de a abandona masca bunului buddhist zâmbăreţ şi a privit adânc în sine însuşi şi în capacităţile oamenilor. Shinran nu ne-a predat discursurile moralizatoare ale altor sutre, ci a ales cu atenţie scrierile care erau cu adevărat importante pentru el şi ceilalţi. Există învăţături şi practici propovăduite de Shakyamuni despre care Shinran a ales să nu vorbească şi a făcut asta nu pentru că respectivele erau dăunătoare, ci nefolositoare pentru atingerea Buddheităţii de către fiinţe precum noi înşine, fără capacităţi şi merite deosebite. El a explicat în Scrisorile 26 sale că unele învăţături buddhiste sunt de relevanţă limitată iar altele de relevanţă universală şi că învăţătura despre Legământul Principal al lui Buddha Amida face parte din ultima categorie. A fi de relevanţă universală înseamnă a fi folositor şi efectiv atât pentru cei virtuoşi cât şi pentru cei răi şi plini de patimi oarbe. Sfinţi şi păcătoşi, înţelepţi şi idioţi ar trebui să fie salvaţi în mod egal. Dintre toate căile buddhiste, numai Jodo Shinshu este “învăţătura în concordanţă cu fiinţele şi timpul în care acestea trăiesc” 27. Unii ar putea crede (am auzit astfel de afirmaţii la unele întîlniri europene) că nu este bine să fim atât de radicali precum Shinran care a spus că numai credinţa în Buddha Amida poate face oamenii să atingă Buddheitatea, deoarece în acest fel am putea jigni alte şcoli buddhiste cu care suntem angajaţi în discuţii ecumenice. Însă ce putem face? De ce s-ar simţi jigniţi când atât de multe confesiuni (dacă nu toate) pretind de asemenea că ele au cele mai bune practici şi metode? Uitaţi-vă doar la afirmaţiile şcolilor tibetane când îşi laudă propriile învăţături! Opinia mea este că trebuie să ţinem strict de explicaţiile lui Shinran Shonin şi să le prezentăm exact aşa cum ne-au fost oferite, fără să adăugăm nimic pentru a satisface aşteptările fiinţelor neiluminate din alte şcoli sau alte religii. Şi asta deoarece în explicaţiile lui Shinran găsim adevăratul sens al existenţei Jodo Shinshu. Această minunată învăţătură despre încrederea absolută în Buddha Amida nu este doar o altă metodă buddhistă printre cele 84000 porţi Dharma 28, ci învăţătura supremă a lui Shakyamuni. Shinran a spus în Shozomatsu Wasan: “..învăţăturile pe care Shakyamuni le-a lăsat în urmă au intrat toate în palatul nagaşilor”. Aceasta înseamnă că toate celelalte învăţături buddhiste nu mai sunt efective în aceste
Mattosho (Lumină pentru epocile din urmă), traducere în limba română de Josho Adrian Cîrlea. Apărută în 2004 în seria traducerilor din buddhismul Jodo Shinshu. 27 Shozomatsu Wasan – Imnurile epocilor Dharma. 28 Shinran a spus în scrisoarea a opta din “Lumină pentru epocile din urmă” (Mattosho): “Dintre Dharmele uşor de înţeles şi cele de neconceput, primele cuprind 84000 de învăţături ale Căii Înţelepţilor. Învăţătura Tărâmului Pur este Dharma de neconceput”. Aceasta este una din modalităţile prin care el a separat învăţătura Tărâmului Pur de celelalte învăţături şi practici buddhiste.
26

28

timpuri. “A intra în palatal nagaşilor” înseamnă exact asta – a nu mai fi de folos ori a fi ca şi inexistent”. El a fost şi mai clar: “Deşi avem învăţăturile lui Shakyamuni, Nu există nimeni care să le practice; De aceea, se spune că în ultima epocă Dharma Nici o singură fiinţă nu va atinge Iluminarea prin ele”. “Nici o singură fiinţă nu va atinge Iluminarea prin ele” este o afirmaţie foarte puternică. Nici o singură fiinţă – aceasta trebuie foarte bine înţeles. Nici un singur om nu poate practica într-un mod efectiv învăţăturile buddhiste în afară de medoda credinţei în Buddha Amida. Shinran a spus foarte clar pentru cine este pregătit să audă: “Dacă nu se încred în Legământul plin de Compasiune al lui Tathagata 29, Nici o singură fiinţă din aceste vremuri – ultima epocă Dharma şi a cincea perioadă de cinci sute de ani de la plecarea lui Shakyamuni – nu are vre-o şansă de a evada din naştere şi moarte”. Cuvintele lui Shinran nu lasă nici o urmă de îndoială în legătură cu ce avem de făcut. Nu există nici o altă metodă buddhistă care să poată garanta atingerea Buddheităţii atât de repede, fără să ceară nimic din partea practicantului. Toate discursurile drăguţe şi practicile altor şcoli prin care ele pretind că oricine poate deveni un Buddha în această viaţă sunt bune în ele însele, dar nu mai sunt efective pentru această epocă şi oamenii care trăiesc în ea. Aşadar, ele sunt ca şi inexistente – “intrate în palatul nagaşilor”. În această epocă, orice practică spirituală autentică – prin “autentică” înţeleg orice practică buddhistă iar nu metodele altor religii – care pretinde chiar şi cel mai mic merit din partea practicantului nu mai este o practică efectivă. De aceea, ar trebui să le abandonăm, pentru că nu mai putem deveni Buddhaşi prin ele. Dacă este necesar să abandonăm toate celelalte practici buddhiste ca fiind plecate în palatul nagaşilor sau ca şi inexistente, cu atât mai mult nu ar trebui să urmăm învăţăturile şi practicile nebuddhiste, despre care Shinran vorbeşte în detaliu în Kyogyoshinsho unde afirmă, spre exemplu, citând din Marea Sutră a Nirvanei: “Fii mei buni, există două tipuri de Iluminare: eternă şi impermanentă… Iluminarea căilor nebuddhiste este numită impermanentă, în timp ce Iluminarea metodelor buddhiste este eternă”. El face din nou referire la învăţăturile nebuddhiste în Shozomatsu Wasan: “Cele nouăzeci şi cinci de învăţături nebuddhiste pângăresc lumea 30;
Tathagata este un al nume pentru Buddha şi înseamnă ceva de genul „cel ce vine din aşaitate” sau din „ceea ce este” – realitatea de dincolo de aparenţe. 30 Fraza "nouăzeci şi cinci de învăţături buddhiste" (kujugoshu ) apare pentru prima oară în Sutra Nirvanei. Se spune că în vremea lui Buddha erau nouă zeci şi cinci de învăţături greşite. Acestea sunt
29

29

Numai Calea lui Buddha este pură şi curată”. Aceste versuri sunt imediat urmate de cele de mai jos: “Numai mergând înainte şi atingând Iluminarea putem să îi ajutăm pe ceilalţi în această casă arzând; aceasta este lucrarea naturală a Legământului”. Dacă le comparăm pe acestea din urmă cu afirmaţia despre cele două tipuri de Iluminare (eternă şi impermanentă) citată de Shinran în Kyogyoshinsho şi prezentată mai sus, putem trage cu uşurinţă concluzia că nu prin învăţăturile nebuddhiste, ci prin Calea lui Buddha, care este pură şi curată, suntem capabili să atingem Iluminarea. Aşadar, pentru că trăim în această ultimă epocă Dharma cu toate dificultăţile şi mizeriile ei, trebuie să urmăm numai Calea lui Buddha iar nu diferitele căi nebuddhiste, ele însele manifestări ale acestei lumi plină de impuritate. Mai mult decât atât, dintre toate metodele buddhiste să alegem numai învăţătura despre Legământul Principal şi să le abandonăm pe celelalte ca fiind inutile (ca şi inexistente). Cred în mod special că aceste afirmaţii ale lui Shinran Shonin despre căile nebuddhiste şi alte practici buddhiste în afară de Jodo Shinshu sunt foarte utile în zilele noastre când a devenit o modă să amestecăm lucrurile şi să găsim aşa zise sinteze între diferite credinţe religioase. Multe ciorbe spirituale se găsesc pe toate drumurile, amestecând elemente de creştinism cu buddhism, hinduism sau yoga. Însă şi în lumea buddhistă tendinţa de a amesteca lucrurile este adeseori întâlnită. În Jodo Shinshu spre exemplu, există un curent de opinie care încearcă să prezinte această Dharma într-un mod cât mai Zen pentru a o acomoda viziunilor personale şi incapacităţii de a se deschide faţă de o învăţătură buddhistă a salvării şi credinţei. În respingerea căilor nonbuddhiste ca neducând la Iluminare şi a altor metode buddhiste ca ne-efective, Shinran arată că nu este interesat să satisfacă aşteptările şi opiniile nimănui ori să aibă discuţii politically corecte cu toate doctrinele şi viziunile religioase, ci că este mai degrabă concentrat pe salvarea fiinţelor din naştere şi moarte – lucrul cel mai important în drumul său spiritual. Înaintea celor două râuri de apă şi foc 31, a morţii şi a diverselor pericole ce pot lovi în orice moment, precum şi a şansei atât de rare de a se naşte în trup de om, Shinran este interesat exclusiv să ne arate Calea de scăpare. Iar el chiar nu vede nici o altă metodă utilă în afara credinţei în Buddha Amida. Toate celelalte sunt fie ireale, fie imposibil de utilizat. Shinran ne cheamă să ne trezim şi să nu pierdem şansa preţioasă pe care o avem aici şi acum. Aceasta este o casă arzând iar nu un loc pentru discuţii şi doctrine fără
viziunile celor şase maeştri (rokushi gedo) adversari ai lui Buddha şi ai discipolilor acestora, cincisprezece pentru fiecare maestru în parte (explicaţiile lui Zuio Inagaki Sensei). De asemenea, orice învăţătură spirituală care contrazice legea karmei aşa cum a fost explicată de Buddha, neagă renaşterea, afirmă existenţa unui creator şi judecător suprem al lumii, etc, poate fi considerată în categoria învăţăturilor nebuddhiste care ar trebui respinse. Spre exemplu, nimeni nu poate fi adept Jodo Shinshu şi să creadă în acelaşi timp în Dumnezeu, să nege renaşterea şi legea karmei. 31 Aluzie la parabola celor două râuri şi a căii albe, scrisă de Maestrul Shan-tao în care acestea reprezintă patimile omeneşti. Vezi cartea mea, „Buddhismul Compasiunii”, apărută în 2005 şi publicată pentru distribuţie gratuită de Corporate Body of Buddha Educational Foundation.

30

importanţă. El este foarte limpede în explicaţiile sale, asemenea unui doctor care prescrie exact ceea ce îi trebuie unui pacient pentru a-i salva viaţa. Cuvintele lui sunt în genul următor: “Vrei să scapi de naştere şi moarte? Dacă da, atunci aceasta este metoda de urmat iar nu alta. Încrede-te în Buddha Amida şi în nimeni altcineva.” Acesta este mesajul lui Shinran către o lume bolnavă cronic, aflată în ultima epocă Dharma, o lume care are nevoie disperată de cel mai bun medicament din istoria sa religioasă. În loc să piardă timp cu pastile numai pe jumătate folositoare ori complet inaplicabile în aceste timpuri de epidemie gravă, Shinran ia măsuri drastice şi taie rădăcina bolii: “Aveţi credinţă în Amida. Aceasta este singura metodă, altfel boala voastră nu se va sfârşi. Sunteţi prea bolnavi, de aceea vă rog, nu mai pierdeţi vremea şi luaţi acest medicament”. Unui pacient care se află în moarte clinică nu i se mai pot aplica decât şocuri electrice, nu alte medicamente bune pentru când era mai puţin bolnav sau nu atât de slăbit (alte epoci decât cea de acum). Exact asta face Shinran, aplică şocuri electrice acestei lumi bolnave cu riscul de a fi considerat fundamentalist. Celor care vin la buddhism şi la Jodo Shinshu pentru delicii intelectuale sau discuţii interesante, atitudinea radicală a lui Shinran poate părea jenantă sau incorectă faţă de alte şcoli şi religii. Însă pentru cei care naşterea şi moartea este problema de cea mai mare importanţă şi sunt conştienţi de adevăratele lor capacităţi, mesajul limpede şi direct al lui Shinran de a respinge ceeea ce este inutil şi a alege ceea ce este urgent şi folositor, este exact ceea ce aveau nevoie să audă. Aşa că, dragi prieteni, alegeţi: evadaţi din această casă arzând sau rămâneţi în interior, petrecându-vă timpul cu practici false ori inutile. Decizia vă aparţine.

Înţelesul lui “nu există precepte 32”
32

Vezi capitolul „Preceptele Bodhisattva şi buddhismul Jodo Shinshu” din cartea mea, „Buddhismul Compasiunii”, apărută în 2005 la editura Sitech din Craiova şi retipărită pentru distribuţie gratuită de Buddha Educational Foundation (Taiwan).

31

Întrebare: De ce în buddhismul Jodo Shinshu este negată şi descurajată respectarea preceptelor? Care este înţelesul afirmaţiei “nu există precepte”? Pot să fiu un adept Jodo Shinshu dar să respect preceptele? Răspuns: În Jodo Shinshu nu este negată şi nici descurajată respectarea preceptelor. Noi nu suntem împotriva acestora şi nu susţinem încălcarea lor. Ceea ce afirmăm este că nu ar trebui să credem că încercând să respectăm preceptele creăm merite personale sau că prin aceasta adăugăm ceva la salvarea lui Amida. Ne naştem în Tărâmul Pur şi devenim Buddhaşi numai datorită Puterii lui Amida iar nu eforturilor noastre de a respecta preceptele sau a indeplini cutare practică virtuoasă. Sfatul meu este acesta: încearcă să respecţi preceptele, făi tot ce poţi să ai o viaţă corectă, nu răni direct sau indirect pe nimeni , nu fura, nu îţi înşela iubita, nu consuma alcool sau carne, nu minţii, etc, dar nu lega niciodată asta de atingerea Buddheităţii care apare numai datorită lui Amida. Succesul ori insuccesul respectării preceptelor nu are nimic de a face cu Iluminarea ta, aşa că fii relaxat în această privinţă. Asta este o diferenţă semnificativă între Jodo Shinshu şi alte şcoli buddhiste. Şterge odată pentru totdeauna din mintea şi vocabularul tău buddhist cuvintele “merite sau virtuţi personale”. Acestea pot avea unele semnificaţii în alte şcoli însă în Jodo Shinshu ele sunt zero. Shinran Shonin, precum şi orice patriarh al tradiţiei noastre, nu a spus niciodată: “ucide, fură, minte, înşeală-ţi nevasta”, ci mai degrabă au indicat faptul că a nu face nici una din aceste fapte nu înseamnă că eşti neapărat un om bun, capabil de a atinge Buddheitatea prin tine însuţi. Asta ar trebui foarte bine înţeles. De asemenea, chiar dacă se afirmă în textele sacre că în ultima epocă a Dharmei preceptele sunt inexistente, aceasta nu înseamnă că ar trebui să ne apucăm de omorât şi furat. Expresia “nu există precepte” înseamnă că cei ce trăiesc în ultima epocă a Dharmei nu mai sunt capabili să se folosească de precepte pentru a avansa către Iluminare. Astfel, acestea sunt ca şi inexistente pentru scopul ultim al practicii buddhiste. Repet, preceptele sunt ca şi inexistente pentru scopul ultim al practicii buddhiste, adică pentru atingerea Buddheităţii. Însă cu toate acestea, citim în sutre şi în alte cărţi buddhiste despre ele, aşa că nu putem afirma că au fost şterse din memoria scrisă sau colectivă. Citindu-le vedem cum Buddhaşii ar dori să ne comportăm, gândim şi vorbim, aşa că încercăm să ne ghidăm viaţa după ele cât de mult putem, însă această încercare nu mai constituie un merit sau o metodă de a avansa pe calea către Iluminare. Motivul este că posibilitatea şi capacităţile noastre de a respecta preceptele la modul perfect, în litera şi spiritul lor, sunt ca şi inexistente. Jodo Shinshu susţine că minţile şi mediul fiinţelor care trăiesc în această epocă depărtată de prezenţa fizică a lui Shakyamuni sunt atât de pervertite încât nu au cum să avanseze către Buddheitate folosind diferite metode de a se îmbunătăţi pe sine însuşi până când într-o zi, puritatea, înţelepciunea şi compasiunea perfectă sunt obţinute.

32

Aşadar, putem spune că Jodo Shinshu nu crede în capacităţile spirituale ale fiinţelor neiluminate. Tot ceea ce îndeplinesc aceste fiinţe în cele trei moduri de acţiune 33 este otrăvit de ignoranţă şi egoism, aşa că nu pot fi numite fapte bune şi curate folositoare pentru atingerea Buddheităţii. Ataşamentul faţă de aşa zisa noastră bunătate este o altă iluzie printre multele pe care le moştenim din trecutul fără de început. Acestea fiind zise, te rog din nou, să nu înţelegi greşit învăţătura tradiţiei noastre: Jodo Shinshu nu este o încurajare pentru imoralitate, iresponsabilitate sau lenevie Adepţii acestei şcoli să facă tot ce le stă în putinţă pentru a duce o viaţă pe baza principiilor buddhiste cuprinse în precepte Jodo Shinshu afirmă doar că Iluminarea vine prin intermediul lui Buddha Amida şi că nu este obţinută prin acţiunile fiinţelor neiluminate Jodo Shinshu crede că numai Buddhaşii au adevărate merite şi virtuţi care pot fi împărtăşite cu ceilalţi

Pe scurt, făi tot ce poţi în viaţa de fiecare zi pentru a trăi în conformitate cu preceptele, însă bazează-te numai pe Amida pentru atingerea Buddheităţii.

Efectul este similar cu cauza – calea puterii personale şi calea Tărâmului Pur Efectul este similar cu cauza, de aceea atunci când cauza şi originea practicii este personalitatea ta iluzorie, efectul este de asemenea, iluzoriu. În mod similar, când
33

Cu gândul, fapta şi cuvântul.

33

cauza şi originea practicii tale este Buddha Amida, efectul este întotdeauna Iluminarea şi Buddheitatea. Când te bazezi pe puterea ta personală, apar diferite obstacole. Acestea sunt de două tipuri: 1. obstacole interne cauzate de propriile stări mentale, ataşamente, iluzii şi patimi oarbe 2. obstacole externe cauzate de Mara 34 şi diferite spirite care încearcă să îl oprească pe practicant de la atingerea scopului final Datorită acestor două tipuri de obstacole, pot apărea false realizări spirituale. Acestea sunt atât de intense încât în mintea practicantului şi a celor din jurul lui ele pot părea adevărate. Puteri supranaturale şi diverse viziuni sunt în stare să îl devieze de la calea corectă. Nici nu ne putem imagina cât de uşor este să cădem în capcana acestor false puteri şi false realizări! Calea Înţelepţilor sau a puterii personale şi calea Tărâmului Pur sunt două porţi distincte de pătrundere în Buddheitatea supremă sau Nirvana. Ele îşi au propriile lor mecanisme de funcţionare. Ceea ce presupune una din ele nu se aplică celeilalte şi viceversa. Din acest motiv, nu ar trebuie gândite şi tratate împreună. În buddhismul Zen, spre exemplu, se vorbeşte adeseori despre “uciderea lui Buddha”, ceea ce înseamnă că dacă în timpul meditaţiei apare o imagine a lui Buddha, aceasta poate fi falsă şi un obstacol în calea unei realizări spirituale autentice. De ce? Pentru că în Zen şi alte forme similare de buddhism te bazezi pe vacuitate sau natura ultimă a lucrurilor, pe Dharmakaya de dincolo de formă. Aşadar, ceea ce apare în mintea ta poate fi înşelător şi sugerează ataşamentul faţă de forme. De asemenea, pentru că în toate metodele căii Înţelepţilor te bazezi pe propriile tale eforturi şi pe puterea ta de a medita, diverşi demoni sau maraşi pot lua înfăţişarea falsă a unor Buddha pentru a te înşela. Aşadar, când asemenea viziuni sau forme apar trebuie să le tratezi ca pe nişte produse ale propriei tale minţi, să le laşi să treacă de la sine şi să mergi mai departe către atingerea Buddheităţii de dincolo de formă. Din contră, pe calea Tărâmului Pur formele sunt binevenite, noi fiind ghidaţi de Buddha Amida în manifestarea sa transcedentă (Sambhogakaya). Nu ne bazăm direct pe natura ultimă de Buddha, ci mergem pe un drum indirect spre Buddheitate, prin nembutsul credinţei şi naşterea în Tărâmul Pur. În cazul nostru, pentru că ne încredem exclusiv în Amida şi toate realizările spirituale vin de la el, nu suntem în pericol de a fi înşelaţi sau influenţaţi de obstacole interne sau externe. De asemenea, dacă unele viziuni apar, ele sunt adevărate, pentru că efectul este similar cu cauza. Deoarece ne bazăm pe Amida (cauza) iar nu pe noi înşine, rezultatul (efectul) este o manifestare a lui Amida, nu a minţii noastre neiluminate. Astfel, ceea ce poate fi un obstacol pe calea Înţelepţilor, este un ajutor pe calea Tărâmului Pur.
Mara este un demon celest căruia îi place să se joace cu minţile practicanţilor şi să le distragă atenţia, oferindu-le adeseori senzaţia de falsă împlinire spirituală şi oprindu-i astfel de la atingerea adevăratei Eliberări sau a Buddheităţii supreme. El a încercat de asemenea, să îl amăgească pe Shakyamuni înainte de a deveni un Buddha.

34

34

Vă rog aşadar, să nu aveţi nici o teamă dacă intraţi pe poarta Tărâmului Pur a credinţei în Buddha Amida. Sunteţi în siguranţă din momentul în care aţi făcut primul pas pe această cale. Nimic nu vă poate răni şi nimic nu vă poate opri de la atingerea naşterii în Tărâmul Pur şi a Buddheităţii ultime. Dacă shinjin (credinţa) a fost primit în inima voastră, toate acestea vor veni în mod natural. Scopul ambelor porţi Dharma este acelaşi: Buddheitatea supremă şi Nirvana 35, ambele fiind propovăduite de Shakyamuni (Buddha istoric). Când adepţii căii puterii personale şi ai Tărâmului Pur devin Buddhaşi, ei se trezesc în aceeaşi natură ultimă de Buddha care este dincolo de orice formă şi culoare, însă până atunci nu ar trebui să interpreteze greşit înţelesul şi caracteristicile acestor două porţi Dharma diferite. Calea Tărâmului Pur a credinţei exclusive în Buddha Amida nu ar trebui judecată pe baza criteriilor căii puterii personale. Mai mult decât atât, ea nu ar trebui schimbată sau predată în aşa fel încât să fie acomodată cu aceasta. Este îngrijorător faptul că în zilele noastre unii încearcă transformarea simplei şi devoţionalei şcoli Jodo Shinshu într-o învăţătură cât mai Zen pentru a putea fi acceptată, zic ei, de practicantul modern care nu este pregătit să “guste” credinţa în Buddhaşi transcedentali. Un adept Jodo Shinshu să nu ceară niciodată sfaturi în chestiuni legate de atingerea Buddheităţii de la maeştri şi învăţători care predau calea Zen, Theravada sau alte metode ce implică într-un fel sau altul bazarea pe puterea personală, pentru că asta ar crea mare confuzie în mintea sa 36. Amestecul celor două porţi Dharma diferite la nivelul la care suntem noi acum de fiinţe neiluminate este extrem de periculos şi constituie un obstacol pe cale. Numai un Buddha care a transcens toate metodele şi este liber de orice iluzie se poate juca cu diferite practici şi să le înţeleagă pe deplin, însă fiinţele neiluminate nu ar trebui să imite comportamentul Buddhaşilor cât încă nu au devenit ele însele Buddhaşi. La nivelul nostru de acum nu putem înţelege cu adevărat “Unitatea tuturor lucrurilor”, indiferent cât de mult am citi despre asta, de aceea să rămânem smeriţi şi să acceptăm viziunea dualistă a celui care salvează, adică Buddha Amida şi a celor salvaţi care au credinţă în el. Asta este tot ceea ce avem nevoie noi, oamenii obişnuiţi, prinşi în suferinţa naşterii şi a morţii.

A intra pe Calea Jodo Shinshu

Şi totuşi, în conformitate cu Shinran Shonin şi învăţătura şcolii Jodo Shinshu, numai calea Tărâmului Pur rămâne valabilă şi efectivă în această ultimă epocă a Dharmei când capacităţile fiinţelor sunt extrem de scăzute. 36 De asemenea, a practica diferite metode de meditaţie precum Zazen, Vipassana, etc, cu scopul de a atinge Iluminarea, anihilează efectul căii Tărâmului Pur. Însă practicarea acestor tehnici pentru calmarea minţii în viaţa de fiecare zi, din plăcere sau alte motive personale în timp ce ne bazăm exclusiv pe Amida pentru atingerea Iluminării în Tărâmul Pur nu constituie o abatere.
35

35

A intra pe Calea buddhistă Jodo Shinshu este ca şi cum te înscrii la Alcoolicii Anonimi şi recunoşti: “Salut, sunt Adrian şi sunt alcoolic”. Jodo Shinshu nu afirmă nimic de genul: “sunt Adrian şi pot deveni un Buddha”, ci “sunt Adrian şi sunt plin de iluzii şi patimi oarbe, incapabil de a mă vindeca pe mine însumi.” În timp ce în alte şcoli buddhiste o chestiune fundamentală este recunoaşterea posibilităţii oricărei fiinţe de a deveni un Buddha în această viaţă, asemenea exemplului dat de Shakyamuni, calea Jodo Shinshu începe cu sentimentul eşecului. Când eşti sută la sută convins de faptul că nu poţi atinge Buddheitatea sau Iluminarea supremă în această viaţă, atunci eşti pregătit pentru Jodo Shinshu. Însă atât timp cât încă mai există în mintea ta cel mai mic gând legat de merite personale, genul “şi totuşi probabil că pot”, nu ai cum să vezi şi să intri pe poarta Dharma a naşterii în Tărâmul Pur. Acest Tărâm Pur este asemenea unei ţări în care toată lumea poate emigra, fără nici cea mai mică cerinţă: nici un fel de vize ori capacităţi speciale; absolut nimic, doar credinţa totală în Puterea salvatoare a lui Buddha Amida. Shinran Shonin, fondatorul Jodo Shinshu, spunea: “Aceasta este Calea practicii uşoare, posibil de urmat de cei cu capacităţi inferioare; este învăţătura care nu face nici o distincţie între buni şi răi.” Aşadar, atenţie, sangha (comunitatea) Jodo Shinshu este un fel de “club al idioţilor” sau al alcoolicilor anonimi, în comparaţie cu buddhiştii de treabă, virtuoşi, mereu calmi şi gata oricând să devină Iluminaţi sau asemenea lui însuşi Buddha Shakyamuni. Dacă răsfoiţi această carte sperând să găsiţi citate interesante despre detaşare ori cât de capabili sunt oamenii de bunătate, virtute şi orice gen de realizări spirituale, atunci nu acesta este locul potrivit. Dacă însă vă recunoaşteţi din ce în ce mai mult printre "alcoolicii spirituali", adică aceia nebăgaţi în seamă de nici o metodă sau practică “serioasă” ce duce la perfecţiune aici şi acum, în mijlocul mizeriei şi suferinţelor de tot felul, atunci scrierile mele vă vor fi de folos iar eu vă urez din inimă un călduros “bine aţi venit în clubul nostru!”. Repet, Jodo Shinshu începe cu sentimentul eşecului…..

Miracolul Jodo Shinshu

36

“Hokyo-bo i-a spus lui Rennyo Shonin 37: Myogo (Namo Amida Butsu scris în caractere chinezeşti) pictat de tine a fost distrus de foc dar s-a transformat în şase Buddha. Este extraordinar! Shonin a răspuns: Nu este aici nimic deosebit. Faptul că un Buddha (reprezentat de Nume) devine un Buddha, nu este ceva extraordinar. Ceea ce este cu adevărat extraordinar e că un om plin de patimi oarbe devine un Buddha odată cu trezirea pentru prima oară a încrederii 38 în Amida.” 39 Dacă auziţi că un Buddha sau un sfânt a făcut anumite miracole, probabil vă minunaţi şi doriţi să vedeţi acel miracol voi înşivă, însă întotdeauna veţi gândi, asta dacă sunteţi persoane religioase, că este natural pentru astfel de fiinţe deosebite să înfăptuiască miracole. Însă, a auzi că tu, un om obişnuit, cu ataşamente puternice şi patimi oarbe, cele mai multe dintre ele cunoscute doar ţie însuţi şi ascunse cu ruşine în adâncul inimii tale, acolo unde nimeni nu le poate vedea ….. adică tu cititorul acestor rânduri sau al diferitelor cărţi şi site-uri interesante despre spiritualitate, un om căruia îi place să citească despre buddhism, realitatea ultimă sau natura de Buddha şi despre exemplele virtuoase ale Maeştrilor din trecut dar neputând niciodată să fi ca ei …… imagineazăţi că tu vei deveni un Buddha şi nu îţi vei mai purta mizeria şi ignoranţa în altă viaţă! Stai acolo timp de multe ore, navigând pe internet, citind o mulţime de învăţături bune şi citate buddhiste interesante, însă neputând niciodată să le pui în practică 24 de ore din 24. Din când în când mai practici şi tu câte ceva din asta, câte ceva din ailaltă, nişte zazen 40, puţină yoga, ceva relaxare sau vipassana 41, etc şi apoi te întorci la internet sau diferite cărţi pentru a citi despre realizările spirituale ale celorlalţi. Citeşti toate acele pagini şi încerci să practici cutare sau cutare lucru, însă până la urmă te întorci la adevărata realitate personală, mizeria de fiecare zi a vieţuirii cu propriul tău ego şi egoul celorlalţi. Tu cel care te recunoşti în această descriere, imaginează-ţi că vei deveni un Buddha! Iar pentru a deveni un Buddha, nu ai nevoie de nimic altceva decât să te încrezi in Amida! Când am auzit pentru prima oară despre promisiunea lui Amida, că oamenii obişnuiţi vor deveni Buddha prin credinţa în el, am fost uimit şi nu îmi venea să cred, precum atunci când vezi pe cineva de pe altă planetă. Curând însă, după ce am realizat că este adevărat şi nu doar o parabolă ezoterică ce ar conţine vre-un înţeles ascuns, mi-am zis mie însumi “ce mai aştept?” Pentru prima oară am simţit că buddhismul mi se adresează personal şi nu doar unor supermeni, genul de oameni mereu calmi şi înţelepţi despre care citeşti în cărţile vechi. De atunci, ori de câte ori îmi aduc aminte de Legământul lui Amida, ce spune că toti aceia care se încred în el şi recită Numele lui vor deveni Buddha, şi realizând că eu însumi voi deveni un Buddha, simt că nu există un miracol mai mare.
Rennyo Shonin (1415-1499) a fost al optulea descendent al lui Shinran şi patriarh (Monshu) al Hongwanji, templul mamă al şcolii Jodo Shinshu (ramura Hongwanji-ha). 38 În conformitate cu învăţătura Jodo Shinshu, cel care se încrede în Amida intră în chiar acel moment în stadiul de non-retrogresiune sau stadiul celor asiguraţi de Nirvana şi devine un Buddha în momentul morţii, când se naşte în Tărâmul Pur. 39 Fragment din “Astfel am auzit de la Rennyo Shonin – Rennyo Shonnin Goichidaiki Kikigaki”. 40 Meditaţie Zen. 41 Meditaţie din buddhismul Theravada.
37

37

Zuiken Sensei a spus: “Fără să fiu împiedicat de karma rea, Mă voi naşte în Tărâmul Pur doar prin credinţa în Calea Puterii Legământului. Aceasta este minunea minunilor.” “Atingem Nirvana fără să distrugem patimile oarbe.” (Shoshinge) Nu este oare cel mai minunat lucru din lume? Aceste cuvinte ne fac să savurăm din toată inima noastră minunea Puterii Legământului Principal.”

Să nu aveţi răbdare!

38

În ceea ce mă priveşte, nu sunt mulţumit de nici o practică buddhistă care nu îmi oferă o evadare imediată din naştere şi moarte. De aceea mă bazez pe Amida, pentru că sunt grăbit să devin un Buddha. Ştiu că unii practicanţi virtuoşi ar putea interpreta graba mea ca pe o lene în ceea ce priveşte efortul spiritual şi o lipsă de răbdare. Însă când contemplu profund şansă rară de a mă naşte în trup de om şi cât de uşor este să cad în zonele de jos ale existenţei 42, când văd că încă din această viaţă gânduri precum cele ale animalelor, spiritelor flămânde şi locuitorilor iadurilor apar adesea în mintea mea şi în minţile celorlalţi, simt că nu mai vreau să risc nimic. A avea răbdare pe orice cale spirituală unde puterea personală contează, nu este deloc o virtute ci o iluzie. Înseamnă a nu realiza adevăratele tale capacităţi şi ale fiinţelor ce trăiesc în această epocă ultimă a Dharmei, precum şi ce înseamnă a deveni un Buddha sau un Eliberat în viaţă. Înseamnă a nu conştientiza puterea energiilor karmice inconştiente ce vin din trecutul fără de început, din eoni de îmbătare cu otrava ignoranţei şi a faptelor rele. Înseamnă a nu conştientiza fragilitatea acestei vieţi şi posibilitatea ca moartea să vină la ore neanunţate şi să te prindă nepregătit sau cel puţin, încă neintrat într-un stadiu de unde să nu mai poţi cădea înapoi. Ce răbdare să am când mă confrunt cu toate aceste pericole? Când contemplu mizeria acestei lumi şi propriul meu întuneric interior, ce răbdare să mai am cu mine însumi? Când observ starea mentală a celor apropiaţi mie care nici măcar nu citesc o singură carte buddhistă dar să mai şi practice câte ceva, inconştienţi că există o cale de evadare din naştere şi moarte, de fapt, nici măcar dorindu-şi să scape din naştere şi moarte; când îmi pun întrebarea unde se vor duce aceştia după ce viaţa actuală se va sfârşi, îngrijorându-mă în acelaşi timp că eu însumi aş putea rătăci din nou în samsara ( naştere şi moarte) tot neiluminat şi ne-liber, incapabil să îi ajut, cum aş putea să am răbdare? Unde se va naşte după moarte tatăl meu sau prietenii mei care nu îşi pun deloc sau destul de rar întrebări existenţiale? Unde se vor duce mama sau iubita mea? Unde sunt acum bunicii mei? Ce pot face pentru ei? Unde se vor duce scumpii mei prieteni necuvântători, conduşi de puterea karmei lor; unde va renaşte Rocky, credinciosul meu prieten, pierdut încă din această viaţă, sau alţii asemenea lui născuţi acum în formă animală...... Dacă îţi iubeşti copiii, soţia, soţul, părinţii, bunicii sau prietenii, cred că ar trebui să te întrebi ce poţi face cu adevărat pentru ei şi cum îi poţi ajuta dacă nu devii un Buddha, posesor al înţelepciunii infinite şi al capacităţii de a-i ghida spre propria lor salvare. Cu adevărat, nu numai pentru tine însuţi ar trebui să urmezi calea buddhistă ci pentru salvarea tuturor fiinţelor, mai ales a celor pe care îi iubeşti în această viaţă. Aşadar, crezi că îţi poţi permite să fi nesigur în ceea ce priveşte Iluminarea ta, să aştepţi multe vieţi până când probabil vei atinge ceva, cine ştie când? Îţi permiţi riscul de a-i pierde din nou sau pentru totdeauna, în naştere şi moarte, pe cei pe care îi iubeşti? Cât de mult îţi pasă de ei şi ce faci cu adevărat pentru ei? Ce este mai important, susţinerea pe care le-o oferi în viaţa aceasta când nici măcar nu şti ce este
42

Naşterea ca animal, spirit flămând sau locuitor al iadurilor.

39

bine sau rău, ori darul libertăţii, al eliberării din suferinţa naşterilor şi morţilor repetate? Cum ai putea să îi ajuţi pe ceilalţi dacă nu ai devenit tu însuţi un Buddha şi cum ai putea deveni un Buddha bazându-te pe tine însuţi? Aceasta este cea mai importantă întrebare. Dacă nu ai atins Buddheitatea acum, în această viaţă, când crezi că o vei atinge? Te rog, trezeşte-te din visul acestei autosatisfacţii periculoase! Egoul nu se poate depăşi pe sine însuşi prin nici un fel de metodă. Există multe false senzaţii spirituale şi multe Nirvana iluzorii când te bazezi pe puterea personală iar timpul pare mereu suficient pentru a face de toate atât în plan material cât şi spiritual. Dacă îţi lipseşte sentimentul urgenţei şi eşti răbdător în ceea ce priveşte naşterea şi moartea, atunci ai pierdut şi această şansă a vieţii în trup de om. Fiecare zi în care nu ai devenit un Buddha este chiar ziua în care poţi muri iar a muri ne-eliberat este mai periculos decât orice. Lui Mara îi place să se joace cu mintea ta şi îţi şopteşte adesea la ureche: „nu te teme, ai timp suficient, fii răbdător, doar bazează-te pe tine însuţi şi fă încă un efort, uite aproape că ai ajuns; gândeşte-te la câte experienţe spirituale minunate ai avut săptămâna asta”..... până când într-o zi moartea vine neanunţată ca un hoţ sau bădăran ce intră cu bocancii murdari în viaţa ta frumoasă şi mori acelaşi om, poate puţin mai bun, adică o minusculă picătură de apă într-un ocean de otravă şi iluzii, însă neiluminat şi ne-liber, incapabil de a face ceva pentru tine şi ceilalţi. Mara va zâmbi cu siguranţă, plin de satisfacţie: „cât de mult îmi plac aceşti practicanţi virtuoşi”.....

Sinceritate

40

Pe una din laturile altarului principal din Hondo (sala de practică) a Tariki Dojo Craiova, se află o ramă ce conţine cuvintele Legământului Principal al lui Buddha Amida pentru ca toţi cei ce intră acolo să le vadă imediat: “Dacă după ce voi atinge Buddheitatea, fiinţele sensibile din cele zece direcţii care se încred în mine cu o minte sinceră şi aspiră să se nască în Tărâmul meu, rostind Numele (Namo Amida Butsu) meu chiar şi numai de zece ori, nu se vor naşte acolo, fie ca eu să nu ating cea mai înaltă Iluminare 43.” Motivul pentru care am procedat astfel este că în tradiţia noastră acest legământ este cel mai important lucru. El a fost făcut în mod special pentru fiinţele ignorante care sunt incapabile să se elibereze prin ele însele din naştere şi moarte. Cine are însă curajul să se recunoască pe sine însuşi ca fiind ignorant? Nu este acesta unul dintre cele mai dificile lucruri? Depinde numai de voi să decideţi. Dacă sunteţi sinceri cu voi înşivă atunci veţi şti cu siguranţă care este stadiul la care vă aflaţi. Pentru adevăraţii căutători spirituali, adică cei care iau în serios chestiunea de cea mai mare importanţă a naşterii şi a morţii, stadiul la care se află este cel mai important lucru: “Ce s-ar întâmpla dacă aş muri mâine sau chiar azi?”, “În ce stare m-ar găsi moartea?”, “Oare ce am realizat până acum este suficient pentru a atinge Iluminarea ori pentru a nu mai cădea niciodată în sferele de jos ale existenţei?” Toţi adepţii Mahayana sunt îndemnaţi să atingă cel puţin stadiul în care pot fi siguri că nu vor mai cădea niciodată, acel aşa zis stadiu al non-retrogresiunii. Nenumărate sunt exemplele din scrierile sacre în care se menţionează cât de greu este de atins acest stadiu prin eforturi bazate pe puterea personală. Oare suntem noi înşine asemenea marilor eroi, Buddha sau Bodhisattva, care timp de mii de kalpa 44 s-au dedicat eliberării tuturor fiinţelor? În ceea ce mă priveşte, eu nu cred deloc aşa ceva despre mine. Depinde numai de voi să decideţi, să recunoaşteţi cine sunteţi cu adevărat. Dacă credeţi despre voi înşivă că puteţi atinge în această viaţă aceeaşi Iluminare precum Shakyamuni, că puteţi, aşa cum zicea Shinran, să manifestaţi “diverse corpuri ale acomodării, să posedaţi cele treizeci şi două de caracteristici şi cele optzeci de semne ale lui Buddha şi să propovăduiţi Dharma asemenea lui” sau că aţi atins prin voi înşivă stadiul în care nu veţi mai cădea înapoi de pe drumul către Iluminare, fiind asemenea viitorilor Buddha, atunci cu siguranţă nu aveţi nevoie de Legământul Principal. “A te curăţa de patimile oarbe înseamnă a deveni un Buddha iar pentru cel care este deja un Buddha, Legământul provenit din contemplaţia profundă timp de cinci kalpa nu mai are nici un rost”, spune Shinran.
“ fie ca eu să nu ating perfecta Iluminare” – expresie ce apare în toate legămintele lui Buddha Amida. În prima parte a oricărui Legământ, Bodhisattva Dharmakara, cel ce va deveni ulterior Buddha Amida, promite cutare sau cutare lucru legat de salvarea fiinţelor, Numele Lui, Tărâmul lui Pur, etc iar la finalul promisiunii spune că dacă nu se va ţine de cuvânt, atunci înseamnă că nu merită să fie un Buddha. Ceva de genul “să nu îmi spuneţi mie ‘Buddha Amida’, dacă nu voi face astfel.” El leagă atingerea propriei Buddheităţi (Iluminări) de salvarea tuturor fiinţelor, manifestată în împlinirea promisiunilor/legămintelor sale. Numai pentru a salva toate fiinţele prin aceste legăminte are un sens Iluminarea lui, nu altfel. 44 Perioadă de timp incomparabil de lungă.
43

41

Dar sunteţi voi siguri că nu mai aveţi deloc patimi oarbe? Şi totuşi, câţi oameni afirmă cu uşurinţă, “sunt un om bun, nu am omorât niciodată pe nimeni, de ce nu aş merita să ating chiar şi Iluminarea?” Nu mai este într-adevăr nimic de zis celor care fac această afirmaţie. Uităm însă că nici măcar un mic fir de praf nu poate pluti pe suprafaţa oceanului ci este tras la fund de greutatea sa. Atât timp cât cea mai mică urmă de ignoranţă, furie şi lăcomie sălăşluieşte încă în inima noastră, pericolul afundării din nou în oceanul naşterii şi al morţii nu a fost înlăturat. Orice avansare sau ridicare este relativă şi se poate transforma oricând în cădere. Este binecunoscut în buddhism exemplul multor sfinţi care deşi atinseseră niveluri înalte de dezvoltare spirituală au pierdut totul printrun singur gând sau faptă necugetată. Ar trebui să ne dea de gândit acest lucru. În samsara totul este trecător şi schimbător, chiar şi aşa zisele noastre realizări spirituale, pentru că până când Nirvana ultimă ori cel puţin stadiul de non-retrogresiune nu este atins, totul, absolut totul, este relativ şi nesigur. Cu toate acestea, mulţi oameni îşi trăiesc viaţa degeaba, neluând în seamă acest adevăr profund, crezând în permanenţă despre ei că sunt cum nu se poate mai bine, siguri pe nesigurele lor virtuţi şi realizări, într-o lume nesigură şi plină de amăgiri. Nici nu mă mir că un om precum Shinran care îşi recunoaşte limitele şi afirmă: “pentru o fiinţă ignorantă şi plină de patimi oarbe din această lume trecătoare – această casă arzând – toate lucrurile, fără nici o excepţie, sunt false şi lipsite de conţinut, neadevărate şi nesincere”, este prea incomod şi greu de acceptat de cei căzuţi în capcana egoului şi care au întotdeauna opinii bune despre ei înşişi. Departe de a fi o tortură autoimpusă, smerenia este un mod sincer de a te privi pe tine însuţi aşa cum eşti cu adevărat şi a acţiona în conformitate cu aceasta. Legământul Principal al lui Buddha Amida te ia de acolo de unde eşti, nu de unde ar trebui să fii. El este asemenea unui doctor care salvează de la moarte un pacient incurabil, pentru care moartea fiind atât de aproape nu mai este timp de sfaturi şi reproşuri despre ce şi cum ar fi trebuit acţionat în trecut. Când un om este în pericol să se înece, salvatorul nu îi reproşează de ce nu a învăţat până atunci să înoate şi în nici un caz nu îi va cere să înveţe pe loc. Tot ceea ce omul aflat în pericol de înec trebuie să facă este să se lase scos din apă de salvator. Tot ceea ce noi mai avem de făcut în situaţia nesigură şi periculoasă în care ne aflăm este să ne lăsăm salvaţi de Compasiunea lui Buddha Amida, exprimată prin Legământul său Principal. “Doar spune nembutsu şi fii salvat de Amida, nimic altceva nu mai este necesar”, zice Shinran. “Prea simplu, mult prea simplu, nu are cum să fie adevărat”, vor răspunde mulţi. Însă ceea ce aceşti oameni pierd din vedere este tocmai faptul că lucrurile esenţiale sunt întotdeauna simple şi că numai mintea lor este complicată. “Vino aşa cum eşti” spune Buddha, însă cine poate să vină pur şi simplu aşa cum este? Câţi dintre noi nu rămânem oare cu ochii căscaţi în viitorul ideal pe care ni-l imaginăm despre noi înşine şi nu vedem rahatul în care ne aflăm? Până să vii aşa cum eşti trebuie mai întâi să te priveşti pe tine aşa cum eşti, iar acesta este unul dintre cele mai grele lucruri cu putinţă. Este aşa de greu să recunoşti că ai nevoie de ajutor şi că nu eşti atât de măreţ pe cât te credeai! Nu degeaba Honen, Maestrul lui Shinran, obişnuia să spună despre cei prea plini de ei înşişi şi de cunoştinţele lor:“Cu adevărat mă îndoiesc de naşterea lor în Tărâmul Pur. Mi-l aduc însă aminte zâmbind şi

42

spunând, în timp ce privea oamenii smeriţi şi fără nici o pretenţie intelectuală venind să îl viziteze: ‘’Fără nici o îndoială că Naşterea lor (în Tărâmul Pur) este asigurată.” Trebuie să vă priviţi foarte sincer pe voi înşivă şi să ştiţi clar unde vă aflaţi iar dacă aţi ajuns la concluzia redată în îndemnul lui Shan-tao – “Priveşte-te pe tine însuţi ca pe o fiinţă ignorantă şi posesoare a unei karme negative, prinsă în naştere şi moarte, mereu afundându-se şi mereu rătăcind în lumea transmigraţiei de nenumărate kalpa şi neavând nici o condiţie prin care ar putea ajunge la Eliberare” – atunci refugiaţivă imediat în Buddha Amida şi lăsaţi-i lui toată povara karmei voastre negative. Doar în acest fel, lotusul Iluminării va putea înflori în nămolul unor fiinţe precum noi înşine, un loc nebănuit de cei prea preocupaţi de “realizările” lor, însă uşor de atins de lumina fără de oprelişti a lui Tathagata.

Credinţa e simplă, nimic special

43

Am observat că unii practicanţi din alte tradiţii ori cu experienţă în diferite şcoli buddhiste, care mai discută cu mine despre Jodo Shinshu, percep shinjinul (credinţa în Buddha Amida) ca pe o stare anume, cumva specială, care trebuie atinsă. Probabil că această tendinţă provine din practicile cu care sunt deja obişnuiţi în şcoala din care fac parte, unde trebuie atins cutare sau cutare lucru, simţit sau vizualizat ceva anume, etc Însă shinjinul este diferit. Nu presupune nici o stare specială a minţii, nimic deosebit de simţit sau experimentat, ci este pur şi simplu a te încrede în Buddha Amida. Mă bazez pe Buddha Amida pentru atingerea Buddheităţii (Iluminării supreme) în Tărâmul său Pur. Nici o stare specială nu este necesară, deşi adeptul poate avea un sentiment de uşurare, ca şi cum i s-ar lua o povară de pe umeri, în sensul că nu mai este nevoit să se bazeze pe el însuşi pentru a deveni un Buddha. Povara propriei eliberări este cărată de Buddha numit Amida, de Cel ce deja a parcurs tot drumul înaintea lui şi pentru el. Poţi fi bucuros atunci când te încrezi pentru prima oară în Amida însă asta nu înseamnă că oră de oră, clipă de clipă, te vei gândi la Amida sau vei experimenta o bucurie perpetuă. Viaţa noastră este în aşa fel încât putem fi mai întotdeauna doborâţi de probleme şi griji zilnice. Este ok, pur şi simplu este ok să fim aşa. Nu trebuie să ţopăim de bucurie mereu pentru că suntem salvaţi de Amida, însă cu toate acestea, salvarea lui Amida este prezentă, la fel cum este şi simpla credinţă în el. După primul moment în care experimentezi credinţa în Buddha Amida, aceasta devine precum o respiraţie, în sensul că nu o simţi mereu datorită vieţii zilnice de om neiluminat, însă ea rămâne acolo, prezentă în inima ta. Aţi observat că nu întotdeauna devenim conştienţi de faptul că respirăm, dar asta nu înseamnă că respiraţia nu mai există, altfel am muri. Însă uneori, în prospeţimea unei dimineţi sau în aerul curat de munte ori în clipele grele de efort sau probleme de sănătate, percepem din nou respiraţia. La fel, suntem îngropaţi până în gât de problemele cotidiene şi uităm Dharma, însă apoi ne amintim şi iar recităm nembutsu, aducândune aminte de Buddha Amida în care avem credinţă şi care ne salvează din naştere şi moarte. Pe calea Jodo Shinshu suntem relaxaţi, deoarece nu avem nevoie de stări speciale ale minţii, nu trebuie să fim altfel decât suntem în viaţa de zi cu zi, adică prinşi mereu în ataşamente de tot felul, nu trebuie să fim înţelepţi…. pe scurt, nu trebuie să fim decât exact aşa cum suntem. Iar Amida face TOTUL. Noi însă ce facem, ne-am putea întreba. Nimic! Şi ce ar putea de fapt, nişte amărâţi ca noi, să facem cu adevărat în afară de a ne încrede în el şi a recita Numele lui? Iar această recitare este expresia credinţei. Refugierea în Amida, credinţa în Amida, recitarea Numelui său are efect nu datorită nouă, adică vreunei stări speciale pe care noi o aducem cu noi, ci datorită lui Amida. Credinţa în Amida este credinţa în Amida, nu credinţa în noi înşine. Este credinţa în Altul, în Cel ce este deja Buddha şi care a promis că va salva toţi distruşii, terminaţii, incapabilii, oamenii obişnuiţi şi fără nici un merit.

44

Repet, nu vă gândiţi la ceva special în ceea ce priveşte credinţa. Să nu aveţi senzaţia că ceva trebuie să se întâmple cu voi după ce vă încredeţi în Amida, spre exemplu, faptul că veţi fi mai calmi, mai buni, mai înţelepţi, etc. Jodo Shinshu nu este pentru cei ce au astfel de aşteptări. Cineva îmi spunea că nu are somn şi face eforturi să atingă shinjin. I-am zis, „relaxează-te, shinjinul este doar a te baza pe Amida; nu te stresa, încrede-te în Amida. Renunţă la ideea că trebuie să simţi ori să creezi ceva special”. La urma urmei, suntem oameni obişnuiţi, ce naiba tot vrem să simţim special? Este aiurea să umblăm după ori să aşteptăm ceva special. Shinjinul, cel mai important lucru în Jodo Shinshu, este doar a te baza exclusiv pe Amida în atingerea propriei Iluminări. În momentul morţii şi al naşterii în Tărâmul Pur ori sfera de influenţă a lui Amida, veţi deveni şi voi Buddhaşi, însă până atunci, relaxaţi-vă şi rămâneţi aşa cum sunteţi – adică oameni obişnuiţi. Totul este ok.

Nembutsul credinţei şi al recunoştinţei

45

Vorbim adeseori în tradiţia noastră despre nembutsu ca fiind expresia recunoştinţei pentru faptul că suntem asiguraţi de naşterea în Tărâmul Pur. Este corect iar Maestrul Rennyo a accentuat în mod special acest aspect în Scrisorile sale pentru a preveni înţelegerea greşită conform căreia nembutsu ar fi o altă practică bazată pe puterea personală, spre exemplu, cu cât mai des ori mai bine recităm Numele, cu atât mai multe şanse avem să ne naştem în Tărâmul Pur. Însă în acelaşi timp cu exprimarea recunoştinţei, nembutsu este şi expresia credinţei, acest lucru Maestrul Rennyo explicându-l în cuvinte de genul: “recitarea Numelui ce apare din credinţa adevărată” în Rennyo Shonin Goichidaiki Kikigaki. Ambele aspecte, nembutsu ca expresie a recunoştinţei şi nembutsu ca expresie a credinţei apar atât în textele lui Rennyo cât şi ale lui Shinran. “Namo” din “Namo Amida Butsu”, înseamnă “omagiu/slavă lui”, ceea ce exprimă recunoştinţa, dar şi “mă refugiez în”, ceea ce exprimă credinţa (shinjin). Este logic faptul că din moment ce cred în Buddha Amida, fiind convins că Legământul său Principal este adevărat şi demn de încredere, sunt capabil să simt recunoştinţă. Acesta este motivul pentru care întotdeauna explic nembutsu ca expresia naturală a credinţei şi recunoştinţei. Este natural pentru că nu este impus de voinţa sau puterea mea şi nici creat de mine însumi. Este natural pentru că în realitate atât credinţa (shinjin), cât şi rostirea Numelui (nembutsu) vin de la Amida 45. Este chemarea mamei noastre, Amida Buddha, căreia noi, copii ei pierduţi pe străzile periculoase ale samsarei, îi răspundem imediat. Datorită puterii de chemare a mamei şi a iubirii ei, copilul este capabil să răspundă: Namo Amida Bu, Namo Amida Bu. Există însă şi o altă problemă în legătură cu nembutsu care dă unora dureri de cap. Câteodată spunem nembutsu mai des iar altă dată mai rar. Nu există însă nici o problemă. Nu vă faceţi griji. Numărul nu este important. Credinţa nu creşte sau descreşte pentru că recităm Numele mai mult sau mai puţin, la fel cum recunoştinţa pentru mama noastră fizică nu creşte sau descreşte pentru că spunem “te iubesc, mulţumesc pentru tot” mai des ori mai rar. Recunoştinţa şi credinţa în mama ta este acolo, în inima ta, indiferent de câte ori o exprimi verbal sau mental. Dacă îmi permiteţi o altă comparaţie pe care am mai folosit-o odată – nu întotdeauna suntem conştienţi de respiraţie, însă asta nu înseamnă că ea nu există. Uneori o simţim mai bine când, spre exemplu, suntem fascinaţi de aerul curat al muntelui sau al unei dimineţi frumoase, în timp ce alteori suntem prea grăbiţi şi ocupaţi în viaţa de fiecare zi pentru a ne concentra asupra ei. Dar respiraţia este şi a fost mereu acolo, de când te-ai născut, fiind parte din tine, doar că nu o exprimi conştient în fiecare minut. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul credinţei şi al recitării Numelui. Credinţa este acolo, în interiorul tău, din clipa când te-ai refugiat pentru prima oară în Amida şi ai renăscut ca un om credincios. Indiferent ce faci în viaţa de fiecare zi, mânânci, dormi,
45

Vezi şi capitolul „Credinţa şi nembutsu nu sunt creaţia noastră” din această carte.

46

te duci la wc, eşti cu iubita sau iubitul tău, eşti fericit sau trist, treaz sau beat, credinţa este acolo şi nu poate fi distrusă (odată ce a fost primită) de nimic, nici măcar de cele mai grele patimi ale tale. Din când în când exprimi verbal sau în minte această credinţă şi recunoştinţă faţă de Amida, spunând: Namo Amida Bu, Namo Amida Bu… Aşadar, nu îţi face griji pentru nimic, relaxează-te şi recită nembutsul credinţei şi al recunoştinţei de câte ori vrei. Amida nu ţine evidenţa rostirilor tale.

Cele trei Legăminte ale salvării în buddhismul Jodo Shinshu

47

Vorbind la modul general, practicile predate de Buddha Shakyamuni pot fi clasificate în două grupe: 1. practici meditative 2. practici non-meditative Practicile meditative includ diferite tipuri de meditaţii şi vizualizări întâlnite în toate şcolile de buddhism de la Theravada şi Mahayana, până la Vajrayana esoterică. Practicile non-meditative presupun recitarea sutrelor, respectarea preceptelor, abţinerea de la rău şi îndeplinirea diferitelor fapte bune, etc. Despre acestea se spune că dau naştere la merite sau energie karmică pozitivă care îl ajută pe practicant să atingă naşteri ori stări spirituale avansate. Meritele pot fi transferate sau direcţionate de practicant spre diferite scopuri, inclusiv viitoarea sa Iluminare. Însă Shinran se situează pe o poziţie complet diferită, în conformitate cu care, fiind neiluminaţi sau ne-Buddha, nu putem avea merite adevărate. Aceasta este în mod special valabil în ultima epocă Dharma în care trăim acum. Numai un Buddha, în special Amida Buddha, pot avea adevărate virtuţi, de aceea el a considerat că transferul de merit de la practicant spre atingerea Iluminării este inutil, menţionând că de fapt, acest transfer are loc numai de la Amida către cei care au credinţă în el. Aşadar, este foarte important să abandonăm orice gând legat de merite sau virtuţi personale şi în loc de asta, să ne bazăm exclusiv pe Puterea salvatoare a lui Buddha Amida. Această încredere este descrisă în al Optsprezecelea Legământ, numit Legământul Principal. În el, Amida promite: “Dacă după ce voi atinge Buddheitatea, fiinţele sensibile din cele zece direcţii care se încred în mine cu o minte sinceră şi aspiră să se nască în Tărâmul meu, rostind Numele (Namo Amida Butsu) meu chiar şi numai de zece ori, nu se vor naşte acolo, fie ca eu să nu ating cea mai înaltă Iluminare.” Toate fiinţele care se încred în Amida, vor să se nască în Tărâmul său Pur şi rostesc Numele lui, se vor naşte acolo. Nimic altceva nu mai este necesar. Nici o menţiune legată de merite sau ceva pe care practicantul ar trebui să îl adauge la puterea lui Amida. Doar aspiraţi să vă naşteţi în Tărâmul Pur, încredeţi-vă în Amida şi recitaţi Numele lui. Aceste trei aspecte: 1. dorinţa de a se naşte în Tărâmul Pur, 2. credinţa şi 3. rostirea Numelui, sunt de fapt, trei manifestări ale aceluiaşi lucru – shinjin sau credinţa. Asta pentru că nu poate exista vre-o dorinţă de a se naşte în Tărâmul Pur sau o rostire a Numelui dacă adeptul nu crede în existenţa lui Buddha Amida şi în capacitatea acestuia de a ne face să ne naştem acolo. În consecinţă, dorim să mergem în Tărâmul Pur şi rostim Numele lui Amida pentru că ne încredem în puterea lui de a realiza Naşterea noastră. Namo Amida Butsu înseamnă “mă refugiez în Buddha Amida” iar a se refugia înseamnă a avea credinţă. Rostirea Numelui (nembutsu) este expresia naturală a credinţei şi este identică cu aceasta. Nu poate exista un nembutsu autentic fără credinţă. Aşa stau lucrurile cu al Optsprezecelea Legământ. Şi totuşi, nu toţi practicanţii sunt capabili să renunţe definitiv la ataşamentul faţă de puterea personală în atingerea naşterii în Tărâmul Pur. Ei nu se pot baza

48

exclusiv pe Amida ci au senzaţia că există încă ceva ce ar trebui adăugat la Puterea lui pentru a merita să se nască în Tărâmul Pur. Astfel, rămân ataşaţi de ideea de merit chiar dacă se bazează în acelaşi timp pe Amida. Acest gen de credinţă, amestecată cu încrederea în propriile merite şi în puterea personală, nu rezonează cu al Optsprezecelea Legământ, însă nici aceşti oameni nu sunt abandonaţi de Amida. În mod special pentru cei incapabili de a se baza exclusiv pe el, însă doresc să se nască în Tărâmul lui Pur, Amida a creat al Nouăsprezecelea şi al Douăzecelea Legământ: (19) Dacă, după ce voi atinge Buddheitatea, fiinţele sensibile din tărâmurile celor zece direcţii, care aspiră să atingă Iluminarea, îndeplinesc diferite fapte merituoase şi îşi doresc sincer să se nască în tărâmul meu, nu mă vor vedea în momentul morţii, apărând înaintea lor înconjurat de o mulţime de înţelepţi, fie ca eu să nu ating perfecta Iluminare. (20) Dacă, după ce voi atinge Buddheitatea, fiinţele sensibile din tărâmurile celor zece direcţii, care auzindu-mi Numele, îşi concentrează gândurile asupra tărâmului meu, plantează rădăcinile virtuţii şi îşi transferă cu sinceritate meritele către el, cu dorinţa de a se naşte acolo, nu li se va împlini această aspiraţie, fie ca eu să nu ating perfecta Iluminare. Amida afirmă în al Nouăsprezecelea Legământ faptul că cei ce fac fapte merituoase pentru a atinge Naşterea îl vor vedea în momentul morţii înconjurat de mulţi înţelepţi, primindu-i în Tărâmul Pur. Faptele merituoase reprezintă îndeplinirea diferitelor tipuri de practici meditative şi non-meditative. Spre exemplu, ori de câte ori practică o vizualizare a lui Amida în conformitate cu Sutra Contemplaţiei ori zazen sau altă tehnică de meditaţie, când încearcă să respecte preceptele, fac o faptă bună precum salvarea vieţii, abţinerea de la carne, etc, cred că asta îi va ajuta să se nască în Tărâmul Pur şi că pot transfera meritele accumulate în urma acestor practici (meditative sau non-meditative) către viitoarea naştere acolo. De obicei, adepţii altor şcoli practică meditaţia sau respectă preceptele pentru a deveni Buddha în această viaţă, asemenea lui Shakyamuni, însă cei ce se încred în al Nouăsprezecelea Legământ schimbă direcţia (scopul) acestor practici meditative sau non-meditative către a deveni un Buddha în Tărâmul Pur al lui Amida. Aceasta este diferenţa dintre ei şi alţi buddhişti, care îi face să intre în influenţa şi călăuzirea lui Buddha Amida. Adepţii celui de al Douăzecelea Legământ fac un pas înainte în Lumina lui Buddha Amida. Ei nu se opresc la practici meditative sau non-meditative, ci dintre toate practicile aleg una singură – rostirea Numelui lui Amida. Expresia “auzindu-mi Numele” din acest Legământ înseamnă că devin conştienţi de Numele lui Amida şi îl rostesc mental şi verbal. Concentrarea gândurilor asupra Tărâmului Pur şi dorinţa de a se naşte acolo se face acum prin recitarea Numelui. În Mica Sutră despre Buddha Amida (Amida-kyo), recitarea Numelui este numită rădăcina tuturor virtuţilor, deoarece dintre toate practicile buddhiste recomandate de Shakyamuni, recitarea Numelui este supremă. Aşadar, “a planta rădăcinile virtuţilor” menţionată în al Douăzecelea Legământ înseamnă a recita exclusiv Numele lui Amida, a alege dintre toate practicile numai pe aceasta.

49

Asemenea celor ce urmează al Nouăsprezecelea Legământ, adepţii celui de al Douăzecelea nu sunt liberi de îndoială, în sensul că nu se bazează exclusiv pe Puterea lui Amida pentru a se naşte în Tărâmul Pur ci cred că această recitare a Numelui este o virtute personală şi o practică ce depinde de capacităţile lor pentru a fi îndeplinită corect. De aceea, transferă meritele pe care cred că le-au acumulat printr-o bună recitare către naşterea în Tărâmul Pur. Ei încă depind de puterea lor personală iar credinţa nu este una absolută. Observăm din aceste două legăminte, al Nouăsprezecelea şi al Douăzecelea, că cei care practică în conformitate cu ele se nasc de asemenea în Tărâmul Pur şi scapă definitiv din naştere şi moarte. Amida încheie în mod special formularea legămintelor cu promisiunea că cei ce îndeplinesc cerinţele lor se vor naşte cu siguranţă în Tărâmul Pur, în caz contrar el nemeritând să fie numit Buddha – “fie ca eu să nu ating perfecta Iluminare”. Dar dacă citim Sutra Contemplaţiei vedem că printre cei ce se nasc în Tărâmul Pur transferându-şi meritele acolo, există diferite grade. Nu toţi sunt egali. Cu cât mai multe virtuţi, cu atât mai bun este locul ocupat în Tărâmul Pur, de la “cel mai înalt nivel al celui mai mare grad”, până la “nivelul cel mai de jos al celui mai mic grad”. Însă nici o menţiune de acest gen nu se face referitor la cei ce intră în Tărâmul Pur prin credinţă (shinjin), în conformitate cu al Optsprezecelea Legământ. Astfel, respectivele nivele reprezintă virtuţile personale ale practicanţilor din vieţile trecute, când şi-au transferat meritele accumulate prin diferite practici meditative sau nonmeditative ori prin nembutsu recitat pe baza puterii personale. Ce înseamnă asta? De ce adepţii născuţi în Tărâmul Pur prin credinţă nu sunt menţionaţi în nici una din aceste categorii? Shinran a explicat faptul că aceştia devin Buddhaşi imediat ce se nasc în Tărâmul Pur iar pentru un Buddha nu există categorii în care ar putea fi clasificaţi. Din contră, cei născuţi în Tărâmul Pur prin porţile celui de al Nouăsprezecelea şi al Douăzecelea Legământ nu devin imediat Buddhaşi, ci datorită agăţării de puterea personală continuă să rămână într-o stare neiluminată a minţii până când îşi depăşesc îndoielile şi ataşamentele faţă de aşa zisele lor merite şi virtuţi şi se încred total în Puterea lui Buddha Amida. Legământul al Optsprezecelea este al intrării directe în adevăratul Tărâm Pur, în timp ce al Nouăsprezecelea şi al Douăzecelea sunt legăminte ale intrării indirecte. Gândiţi-vă la o casă cu trei intrări. O uşă este intrarea principală care duce direct la proprietar şi în prezenţa sa deveniţi asemenea lui (un Buddha ce se împărtăşeşte din activitatea lui Amida), în timp ce a doua şi a treia uşă duce la o anticameră unde trebuie să staţi o vreme până când vă este permis accesul. Această anticameră a Iluminării perfecte în Tărâmul Pur al lui Amida este numită zona de graniţă a Tărâmului Pur sau tărâmul indolenţei şi al mândriei, castelul îndoielii, palatul matcă, etc. Naşterea acolo nu este o pedeapsă, ci mai degrabă practicanţii se ţin pe ei înşişi în acea zonă prin propriile îndoieli şi ataşamente faţă de

50

puterea personală 46. Legămintele Optsprezece, Nouăsprezece şi Douăzeci sunt cele trei legăminte ale salvării ce oferă eliberarea din naştere şi moarte tuturor fiinţelor care se bazează exclusiv sau parţial pe Buddha Amida, au credinţă absolută ori încă se mai agaţă de aşa zisa lor putere sau de meritele personale, însă îşi doresc să se nască în Tărâmul Pur. Pentru că aceste legăminte şi în mod special al Optsprezecelea sunt menţionate în Marea Sutră despre Buddha Amida, Shinran a considerat propovăduirea acesteia ca fiind principalul scop al apariţiei lui Buddha Shakyamuni în lume, în timp ce Sutra Contemplaţiei, unde sunt menţionate vizualizarea lui Amida, transferul de merite şi cele nouă grade de aspiranţi şi Mica Sutră despre Amida (Amida-kyo) în care numai recitarea Numelui este încurajată ca rădăcină a tuturor virtuţilor, sunt metode provizorii pentru cei care nu se pot încă baza exclusiv pe Buddha Amida. Mulţi oameni trec prin aceste trei legăminte ale salvării conştient sau inconştient în practica lor. Câţi dintre noi nu am avut un timp când am practicat diferite metode buddhiste pentru a deveni un Buddha în această viaţă după ce am abandonat alte căi religioase sau nu am avut nici o religie. Apoi am auzit de Tărâmul Pur al lui Amida şi am încetat să aspirăm la atingerea Iluminării în această viaţă, dorindu-ne să ne naştem acolo. Şi totuşi, îndoindu-ne că naşterea în Tărâmul Pur este atât de uşor de obţinut am simţit că trebuie să facem ceva pentru a o merita. Aşadar, am continuat să urmăm diferite practici pentru a ne simţi cât de cât mai buni şi merituoşi. Apoi, auzind că nembutsu este marea practică între toate practicile buddhiste şi rădăcina tuturor virtuţilor, am început să îl recităm, însă tot am simţit că parcă este prea uşor, aşa că din nou agăţarea faţă de puterea personală a continuat să ne ţină prizonieri ai îndoielilor. În sfârşit, după ce am ascultat învăţătura din nou şi din nou, conştientizând adevăratele noastre capacităţi şi Compasiunea lui Amida, am realizat că acest Buddha este asemenea unei mame pentru noi şi ca orice mamă îşi va salva copii din diverse pericole fără să mai aştepte până când aceştia devin perfecţi. Aşa că, pentru prima oară auzim al Optsprezecelea Legământ în care nu este menţionată nici o capacitate sau virtute specială pentru a ne naşte în Tărâmul Pur şi primim credinţa. Atunci, Numele pe care continuăm să îl rostim nu mai este nembutsul bazat pe puterea personală, ci nembutsul credinţei şi al recunoştinţei. Prin acest nembutsu intrăm direct în prezenţa lui Amida, Maestrul Tărâmului Pur, unde devenim la rândul nostru Buddhaşi, alăturându-ne pentru totdeauna lucrării lui de a salva toate fiinţele.

46

Pentru o mai bună înţelegere a naşterii în zona de graniţă a Tărâmului Pur, vezi capitolul „Comentariu la capitolul Şaptesprezece din Tannisho – naşterea în zona de graniţă” din lucrarea mea „Calea acceptării – comentariu la Tannisho”, apărută în 2010 şi tipărită de Corporate Body of Buddha Educational Foundation din Taiwan.

51

“Indiferent că mergeţi, că staţi aşezaţi sau întinşi” În ceea ce priveşte faptul că gândurile şi tendinţele voastre negative nu dispar nici înainte şi nici după atingerea inimii încrezătoare…. Nu vă faceţi probleme din cauza lor. Compasiunea lui Amida nu are nimic de-a face cu ele. De aceea, Maestrul Rennyo spune că această karmă negativă a fiinţelor este ca şi inexistentă, în sensul că nu va împiedica naşterea noastră în Tărâmul Pur. Acesta este de asemenea şi înţelesul lui “atingem Buddheitatea fără a distruge patimile oarbe”. Dacă vă apar în minte gânduri negative, lăsaţi-le să treacă. Nu stă în puterea voastră să le opriţi şi nici nu are rost să încercaţi. E posibil ca astfel de încercări să ducă la probleme psihice grave. Observaţi-le şi lăsaţi-le să treacă. Ele sunt karma voastră, tendinţele voastre karmice conştiente sau inconştiente. Spun “ale voastre” pentru că sunteţi ataşaţi de ele, vă identificaţi cu ele şi urmăriţi să le împliniţi, însă în realitate ele sunt asemenea norilor de pe cer. Nu aparţin nimănui, nu vin de nicăieri şi nu se duc nicăieri. Aşadar, lăsaţi-le în pace, nu este nevoie să insistaţi asupra lor, să încercaţi să le modificaţi. Doar bazaţi-vă pe Amida şi spuneţi nembutsu. Dacă treceţi prin momente bune, spuneţi nembutsu şi lăsaţi-le să vină şi să plece iar dacă treceţi prin momente rele, de asemenea spuneţi nembutsu şi lăsaţi-le să vină şi să treacă. Întotdeauna ni se va întâmpla câte ceva. Nu încercaţi să spuneţi nembutsu doar atunci când vă simţiţi rău sau atunci când vă simţiţi bine. Refugiaţi-vă în Amida oricând şi spuneţi nembutsu, indiferent de starea în care vă aflaţi. Acesta poate fi unul din înţelesurile lui “indiferent că mergeţi, că staţi aşezaţi sau întinşi”. Închei acest articol cu o poezie de Senmyo Wajo: “Când eşti singur şi rănit, recită Namo Amida Bu. Când te simţi cel mai singur om din lume şi eşti deprimat, recită iarăşi Namo Amida Bu. Namo Amida Bu este pentru acest om ignorant şi plin de dorinţe oarbe. Când lucrurile sunt aşa cum trebuie, nici bune nici rele, Namo Amida Bu. Namo Amida Bu nu este recitat pentru urechile celorlalţi, ci este o chemare dintre părinte şi copil. Aud Namo Amida Bu cu urechile mele, Namo Amida Bu, răspund cu vocea şi inima mea, Namo Amida Bu, recită chiar şi numai de zece ori şi dormi în pace! Dacă se întâmplă să mori dintr-o dată, oriunde şi oricând, te afli acasă în Tărâmul Pur al Iluminării. Către toate fiinţele, treziţi-vă către Namo Amida Butsu şi bucuraţi-vă!"

52

Am fost un “bun buddhist” Mulţi practicanţi buddhişti sunt precum aceia care se holbează într-una la soare, dar au corpul scufundat până la gât în căcat. Aici, soarele reprezintă idealul, Buddheitatea sau Iluminarea ce trebuie atinsă prin puterea personală. Acest ideal este, bineînţeles, unul deosebit iar practicantului îi place întotdeauna să se uite la el şi să se desfete cu multe cuvinte speciale despre Iluminare, vid, natura de Buddha, Nirvana, etc. Groapa cu rahat reprezintă însă, adevărata sa realitate de aici şi acum, limitele, ataşamentele, precum şi adânca lui karmă negativă ce îi acoperă mintea şi corpul….. Şi totuşi, lui îi place să viseze la Iluminare, uneori chiar se gândeşte că aceasta este ceva posibil de atins în chiar această viaţă, până la urma cu toţii avem, în esenta, natura de Buddha, nu-i aşa? Iar acest vis continuă timp de 20, 30, 40 de ani, până când în cele din urmă, ajunge să moară ca un om obişnuit şi neiluminat, ducându-se în viitoarea naştere cu toata karma, ataşamentele şi asa numitele “merite şi virtuţi” pe care crede ca le-a acumulat în această viaţă. Mă întâlnesc adeseori cu oameni ce vorbesc într-una despre faptul că avem cu toţii natura de Buddha ori că Divinul se află în fiecare şi din cauza asta nu avem nimic altceva de facut decât să realizăm acest adevăr în mintea noastră. Mereu cei ce vorbesc despre astfel de lucruri sunt plini de citate înţelepte din diferiţi maeştri despre natura de Buddha, vid, etc. De obicei, aceşti oameni încearcă o mulţime de practici, mergând întotdeauna încolo şi încoace, nefiind niciodată pe deplin satisfăcuţi de vre-o şcoală sau învăţător. “Sunt încă în căutare”, spun ei, întotdeauna simţindu-se comfortabil în această “căutare” a adevărului şi a practicii autentice. Insă, cred eu, dacă ar fi fost cu adevărat conştienţi de inevitabilitatea propriei lor morţi şi impermanenţe, următorul pas ar fi fost să se întrebe cu sinceritate, în ce stare a minţii i-ar găsi moartea dacă nu ar veni mâine ci chiar astăzi, în această oră şi secundă. Daca şi-ar fi pus lor înşile această întrebare, atunci ar fi simţit probabil mirosul rahatului în care se află şi s-ar trezi din visul plin de auto-satisfacţie al cuvintelor frumoase despre Iluminare. Eu însumi am fost un ”bun” buddhist căruia îi plăcea să se holbeze la soare, până când conştientizarea propriei mele morţi şi impermanenţe m-a lovit atât de puternic încât m-a trezit din visul plin de auto-satisfacţie în care mă aflam. Deodată am devenit conştient nu numai de fragilitatea propriei vieti dar şi de impermanenţa practicii mele bazate pe puterea personală. În acel moment am abandonat puterea personală şi m-am refugiat în Amida. De atunci, nu mă mai pot înşela cu “realizările” mele spirituale. Mă închipui zăcând lipsit de speranţă într-o prăpastie adâncă şi întunecată, cu pereţi drepţi şi alunecoşi ce nu ar putea fi escaladaţi cu posibilităţile mele limitate. Un om bun mă vede şi îmi aruncă o frânghie. Însă fiind atât de slăbit, nu mă pot căţăra pe ea, aşa că omul cel bun îmi spune să mă leg de această frânghie groasă şi să mă las ridicat de el afară din prăpastie. Îmi zice să nu îmi fie teamă, ci să am deplină încredere în el… Imediat îi urmez indicaţiile şi sunt eliberat. Această prăpastie în care zăceam fără de speranţă este samsara (lumea naşterii şi a

53

morţii), omul cel bun îl reprezintă pe Buddha Amida iar frânghia este Legământul său Principal prin care încearcă să mă ajute. Intenţia sa nu este de a avea o conversaţie placută cu mine despre vid ori natura de Buddha şi nici să mă încurajeze să escaladez pereţii înalţi şi alunecoşi, deoarece îşi dă seama că nu am puterea de a face asta. Singurul lui scop este de a mă salva imediat, fără nici o întârziere şi în exact acest moment. El îmi spune: ”Te rog, te implor, prinde această franghie imediat, nu avem timp!” Frânghia respectivă este atât de bine adaptată încât nu trebuie decât să mă las purtat de ea, nefiind nevoie să mă caţăr eu însumi. Probabil stiţi cum arată acele tipuri de frânghii lansate din elicopter pentru a salva răniţii din situaţii periculoase. Aceste frânghii sunt în asa fel făcute încât cei salvaţi sunt aduşi imediat în siguranţă şi nu trebuie să se caţere ei înşişi. Pe scurt, Jodo Shinshu poate fi descris în felul următor: A auzi chemarea lui Amida înseamnă a accepta învăţătura, adică intenţia Legământului său Principal. A mă lăsa purtat de frânghia trimisă de el este shinjin (încrederea în Buddha Amida) şi nembutsu. -“Da, mă bazez pe tine şi sunt recunoscător pentru că mă salvezi”. A te încrede în Buddha Amida şi a fi recunoscător este Namo Amida Butsu.

54

Nembutsu înainte de shinjin şi înţelesul Puterii Celuilalt Sunt multe cauze prin care cineva devine deschis faţă de chemarea lui Amida iar cea mai accentuată în textele sacre este ascultarea învăţăturii. Însă asta nu înseamnă că nu ar trebui să rostim nembutsu înainte de momentul când devenim liberi de orice îndoială. Din contră, să spunem nembutsu si înainte de shinjin, chiar dacă acesta nu este nembutsul credinţei adevărate sau al Puterii Celuilalt – ci nembutsu provenind dintr-o minte îndoielnică. Plecăciunile înaintea imaginilor lui Amida, venerarea, rugăciunile către Amida pentru a ne ajuta să ne deschidem mintea şi inima, aspiraţiile, recitarea Numelui, ascultarea învăţăturii, etc, toate îşi au efectele lor ajutătoare şi pregătesc mintea şi inima să devină deschise faţă de mesajul lui Amida până când, într-o zi, încrederea completă va apărea. Credinţa deplină nu este ceva complicat, ci simpla încredere în Buddha Amida pentru naşterea în Tărâmul Pur şi atingerea Buddheităţii. Nu ar trebui să credem că este cine ştie ce sentiment special. Doar o simplă încredere, nimic mai mult. Bonbu 47 nu pot să simtă ceva special nici înainte şi nici după ce primesc shinjin (credinţa). Apoi, cred că mulţi oameni nu înţeleg cu adevărat ce înseamnă să te bazezi pe Puterea Celuilalt (Tariki). Spre exemplu, ei cred că asta presupune să respingi chiar şi cel mai mic efort de a te îmbunătăţi pe tine însuţi. Însă, a te baza pe Puterea Celuilalt înseamnă că în ceea ce priveşte naşterea ta în Tărâmul Pur şi atingerea Buddheităţii supreme te bazezi exclusiv pe Buddha Amida. Repet, în ceea ce priveşte naşterea ta în Tărâmul Pur şi atingerea Buddheităţii, nu în alte aspecte ale vieţii tale unde te poţi baza pe puterea personală pentru a face diferite chestii. În a încerca să respecţi preceptele, tehnici de meditaţie, carieră, relaţii, etc, te poţi baza pe tine însuţi, pe propriile tale eforturi şi totul este ok, atât timp cât nu ai senzaţia că aceste lucruri ar adăuga ceva sau ar contribui într-un fel la naşterea în Târâmul Pur şi atingerea Buddheităţii, care depind exclusiv de Amida. Unii nu pot deveni deschişi faţă de Compasiunea lui Amida deoarece au senzaţia că pot atinge totul numai prin ei înşişi, în timp ce alţii cred că este prea uşor iar ei sunt mult prea răi pentru a merita să fie salvaţi. Aşa că se gândesc să adauge ceva la lucrarea lui Amida, când de fapt, nu este nimic de adăugat. Compasiunea lui Amida ne salvează (conduce către Buddheitate) exact aşa cum suntem, în timp ce noi încercăm să ne îmbunătăţim comportamentul în viaţa de fiecare zi, însă această încercare nu are nimic de a face cu salvarea noastră, care este deja asigurată. De asemenea, aceia care au primit shinjin (credinţa) şi au senzaţia că fac anumite fapte bune, cred că ar trebui să se gândească la faptul că asta se datorează influenţei lui Buddha Amida asupra lor. Eu unul spun mereu că dacă există ceva bun şi adevărat în ceea ce fac, scriu sau predau, acesta provinde de la Amida iar ceea ce este rău vine din personalitatea mea neiluminată.
47

Bonbu: fiinţe obişnuite pline de patimi oarbe – noi înşine.

55

Patru înţelegeri greşite despre nembutsu (impermanenţă, karma rea/karma bună şi una sau mai multe rostiri) -comentariu al unui fragment din “Esenţialul credinţei” de Maestrul SeikakuCele patru înţelegeri greşite despre nembutsu, prezentate de Maestrul Seikaku în fragmentul ales de mine din “Esenţialul credinţei”, au ca punct de plecare viziunea falsă despre impermanenţă, karma rea, karma bună şi una sau mai multe rostiri ale Numelui lui Buddha Amida. Când vrem să înţelegem un obiect oarecare ne uităm la calităţile lui, la elementele care îl compun. Care sunt aşadar, elementele şi calităţile fundamentale ale vieţii? Un corp şi o minte supuse unui ciclu inexorabil al naşterii, creşterii, maturizării, decăderii şi morţii. Decăderii şi morţii … în special acestea două trebuie să ne atragă atenţia, la fel cum atunci când analizăm un obiect, anumite calităţi ies în mod special în evidenţă şi îl definim în funcţie de ele. În cazul vieţii, impermanenţa este una din caracteristicile ei fundamentale. Ce putem face aşadar, cu un obiect a cărui calitate fundamentală este impermanenţa? Care ne scapă întotdeauna printre degete şi este atât de periculos încât atunci când este greşit înţeles şi folosit dă naştere la suferinţă? Iată întrebarea fundamentală. Toţi practicanţii au analizat şi vor analiza această viaţă cu aceeaşi seriozitate cu care Siddharta 48 a tratat întâlnirea cu un bătrân, un bolnav, un mort şi un înţelept. Viaţa lui nu a mai putut fi la fel după aceste patru întâlniri. Viaţa celui care conştientizează adevărul impermanenţei nu este una împărţită între momentul de acum şi momentul morţii, ci o viată în care momentul morţii este trăit aici şi acum, conştientizat aici şi acum, în exact această secundă. Momentul convertirii mele a fost atunci când distanţa dintre mine şi moartea mea a fost redusă la zero. Până atunci, simţeam că am timp destul să practic meditaţia, să fiu înţelept, să citesc, etc. În momentul acela, însă, am simţit că nu mai am timp. Shinjinul (inima încrezătoare) meu a venit pe "patul de moarte'. De aceea nembutsul de atunci continuă şi acum, pentru că primul nembutsu a fost nembutsul unui muribund. De ce însă, convertirea mea a fost de la o practică bazată pe puterea personală, către una bazată pe Puterea Celuilalt (Amida Buddha)? De ce nu către o alta “mai bună”, însă tot în cadrul puterii personale? Pentru că am simţit că nu mă mai pot încrede în mine însumi. Pentru că în momentul în care îţi simţi corpul fragil şi ai înaintea ochilor cadavrul unui prieten sau al unei rude apropiate, nu mai faci paradă de capacităţile personale. În acel moment am simţit că nu mai pot fi un refugiu pentru mine însumi iar Amida a devenit singurul refugiu. De atunci continui să simt acest adevăr zi de zi. Nu numai perspectiva morţii dar însăşi viata mea personală este o permanentă aducere aminte a necesităţii de a scăpa de mine însumi în braţele lui Amida. Maestrul Rennyo spunea: “Învăţătura Dharmei lui Buddha este învăţătura non-egoului”. În buddhism, învăţătura non-egoului este legată adeseori de imaginea Bodhisattvaşilor care nu se gândesc niciodata la ei înşişi ci sunt în permanenţă dedicaţi salvării tuturor fiinţelor. Nimic mai adevărat, însă acesta este numai un singur

48

Siddharta Gautama a fost numele lui Shakyamuni înainte de a deveni Buddha.

56

aspect. Cum am putea înţelege noi, oamenii ignoranţi, învăţătura despre non-ego? În ce formă o găsim accentuată în Jodo Shinshu? Consider că a urma învăţătura non-egoului înseamnă a abandona odată pentru totdeauna orice gând legat de meritele sau ne-meritele noastre şi a nu include nici un calcul personal în ceea ce priveşte naşterea noastră în Tărâmul Pur. Rennyo Shonin spunea: “Când Credinţa este trezită în noi, naşterea în Tărâmul Pur este pe deplin stabilită. Rămâne în seama lui Amida să decidă dacă ne salvează după ce a distrus karma noastră negativă sau nu. Ar fi inutil în ceea ce ne priveşte să discutăm chestiuni legate de karma noastră rea. Ceea ce ar trebui să ne preocupe este că Amida îi salvează pe cei care se încred în el”. Privesc cele două viziuni greşite, combătute de Seikaku, despre influenţa karmei rele sau karmei bune în actul ce duce la naşterea în Tărâmul Pur, în lumina acestor explicaţii ale lui Rennyo Shonin. La fel ca şi acesta, Seikaku demonstrează inutilitatea oricăror agăţări de răul karmic sau binele karmic din trecut. A vorbi despre, ori a ne gândi la karma noastră înseamnă a fi orbiţi de noi înşine şi a nu îl vedea pe Buddha. Înseamnă a nu auzi învăţătura ci zgomotele egoului personal. Pentru că ce este până la urmă practica noastră, a recitării cu credinţă a Numelui lui Buddha, dacă nu ieşirea din capcanele periculoase ale egoului care se crede centrul Universului şi care în zadar ne minte că se zbate să se depăşească pe el însuşi şi să atingă Nirvana prin propriile eforturi, când de fapt nu face decât să se întărească pe sine într-un mod subtil, punând şi mai multe bariere între el şi adevărata Iluminare. Oare cum ar putea egoul să se autoelimine bazându-se tot pe el însuşi, oare cum s-ar putea face dintr-o cărămidă o oglinda doar prin lustruirea cărămizii? Acestea sunt întrebări fundamentale în Jodo Shinshu. Apoi, a se îngrijora de câte ori trebuie să recite nembutsu este de asemenea inutil pentru cineva care se bazează pe Amida. Nu trebuie să devenim complicaţi ci să căutăm să înţelegem esenţialul. Numele nu este separat de shinjin. Saichi spunea: “Când cineva răceşte, nu se poate abţine să nu tuşească. Eu am prins “guturaiul” Dharmei lui Buddha şi nu mă mai pot opri să tuşesc nembutsu”. Nembutsul credinţei nu apare înainte de Trezirea credinţei tot aşa cum tuşitul nu provoacă guturai ci este o expresie, o manifestare a acestuia. Îmi place această explicaţie simplă despre legătura dintre shinjin şi nembutsu. Este uşor să deducem de aici că numărul de recitări este neimportant; el poate fi mai mic sau mai mare, nu are importanţă. Însă în mod cert, atunci când suntem răciţi vom tuşi de mai multe ori. Ar fi de-a dreptul stupid să considerăm că o răceală se manifestă doar printr-un singur tuşit, chiar dacă ne-am dat seama de existenţa ei când am tuşit prima oară. La fel, atunci când ne încredem pentru prima oară în Amida, recităm nembutsu în mod spontan, ca expresie a credinţei. Namo Amida Butsu – mă refugiez în Buddha Amida – este ceva cât se poate de natural. Apoi, din moment ce ne-am molipsit de shinjin, bineînţeles că vom mai simţi nevoia să recităm nembutsu şi altă dată. A te gândi “oare de câte ori ar trebui să tuşească un om răcit”, sau “de câte ori trebuie să spună un îndrăgostit ‘’te iubesc”, nu este altceva decât a filosofa asupra răcelii şi a iubirii. Înseamnă a o privi din afară. A sta pe margine şi a privi la Legământul Principal,

57

întrebându-te de câte ori trebuie să reciţi nembutsu, înseamnă că încă nu te-ai “agăţat de manecile lui Amida”, cum zice Rennyo. Trebuie cu adevărat să ne lăsăm îmbrăţişaţi de nembutsu, adică să ne bazăm pe Amida şi să nu ne mai preocupăm de nimic altceva. Iar acest lucru să îl facem chiar azi, adică aici şi acum, pe patul de moarte al zilei de azi, unde orice întrebare inutilă încetează iar nembutsu apare în mod spontan.

58

Cele opt conştiinţe şi credinţa în Buddha Amida În buddhism se vorbeşte despre Cele opt conştiinţe care iau naştere atunci când simţurile noastre intră în contact cu obiectele lor: 1) conştiinţa vederii, 2) conştiinţa auzului, 3) conştiinţa mirosului, 4) conştiinţa gustului, 5) conştiinţa atingerii, 6) conştiinţa minţii, 7) conştiinţa (mintea) impură, 8) conştiinţa - depozit (alaya). Înţelesul primelor cinci conştiinţe este uşor de dedus aşa că nu mai insist asupra lor. Conştiinţa minţii integrează percepţiile celor cinci simţuri în imagini concrete şi ia decizii în ceea ce priveste lumea exterioarã. Conştiinţa (mintea) impură este sursa agăţării şi deci a originii sentimentului de ego precum şi a tuturor iluziilor care provin din a lua drept real ceea ce este doar aparent. Conştiinţa alaya reprezintă locul unde sunt acumulate sub formă de karmă toate acţiunile şi experienţele care iau naştere prin celelalte şapte conştiinţe, în viaţa aceasta şi în cele precedente, fiind singura care se transmite de la o naştere la alta. Această conştiinţă influenţează la rândul ei lucrările celorlalte. Purtăm această conştiinţă alaya în toate naşterile noastre. Ea conţine seminţele diferitelor tipuri de karmă, este conştiinţa depozit a tendinţelor karmice habituale, în general dăunătoare, pe care le-am cultivat timp de nenumăraţi eoni. Forţele karmice ale conştiinţei alaya pot fi cauza unei morţi premature, boli neaşteptate ori “ghinion” inexplicabil, dorinţe puternice, aversiuni sau obsesii, datorită lor putem ajunge să facem lucruri pe care nu ar trebui nici măcar să ni le imaginăm, etc. Atât de puternică este influenţa conştiinţei alaya… Când Shinran spune în capitolul 13 din Tannisho: “un om îşi poate dori să nu facă vre-un rău nimănui şi totuşi să sfărşească prin a omorî o sută sau o mie de oameni”, se referă exact la influenţa karmei trecute înregistrată în conştiinţa alaya. Iată două întrebări şi răspunsuri în legătură cu această conştiinţă: 1. Cum poate fi anihilată influenţa acestei conştiinţe în cazul nostru, al fiinţelor obişnuite? Răspuns: Numai prin nembutsul credinţei în Buddha Amida. 2. Ce se întâmplă exact cu alaya după ce primim shinjin (credinţa în Buddha Amida)? Răspuns: După ce ne refugiem în Buddha Amida şi primim shinjin, conştiinţa alaya precum şi celelalte conştiinţe există în continuare cât încă ne aflăm în acest trup, însă la sfârşitul vieţii, odată cu naşterea în Tărâmul Pur al lui Amida, aceasta se topeşte în mod natural şi este absorbită în natura de Buddha. Gândiţi-vă la gheaţă şi foc. Îndată ce gheaţa întâlneşte focul (naşterea în Tărâmul Pur), devine apă (Buddheitate/Iluminare).

59

Aşadar, nu mai putem vorbi despre alaya după ce devenim Buddhaşi în Tărâmul Pur. Aceasta încetează să mai existe. Nu avem cum să purificăm alaya în timpul vieţii, însă datorită influenţei lui Amida aceasta devine lipsită de orice putere şi nu ne mai poate însoţi după moarte. Primind shinjin în timpul acestei vieţi, rădăcinile karmei noastre conţinute în alaya sunt tăiate şi nu vor mai apărea niciodată. Este asemenea peştelui care se zvârcoleşte pe uscat după ce a fost scos din apă. Deşi se mai mişcă o vreme, va muri cu siguranţă în cel mai scurt timp. Karma noastră depozitată în conştiinţa alaya este la fel. Poate continua să ne influenţeze viaţa prezentă, dar nu mai este capabilă să ne însoţească în viaţa viitoare când devenim Buddhaşi prin naşterea în Tărâmul Pur. Nici o altă practică religioasă, dinauntru sau din afara buddhismului, nu poate distruge seminţele karmice ale conştiinţei alaya atât de uşor ca metoda Jodo Shinshu. Asta pentru că în Jodo Shinshu devenim conectaţi la energia karmică iluminată a lui Buddha Amida care are grijă de toate aspectele legate de atingerea Buddheităţii, nelăsând în grija noastră această grea întreprindere.

60

Transferul de merit de la Buddha Amida către practicant Maestrul Rennyo spunea într-una din Scrisorile sale: “Atingerea inimii încrezătoare (shinjin) se găseşte în înţelegerea celui de-al Optsprezecelea Legământ. A înţelege acest Legământ înseamnă a înţelege ce înseamnă ‘Namo Amida Butsu’. Aşa că, atunci când cineva se refugiază pentru prima oară în Amida, aceasta înseamnă “namo” iar “aspiraţia şi transferul virtuţii” este de asemenea implicată. Asta înseamnă că Tathagata Amida îşi transferă virtuţile către noi, fiinţele ignorante. Despre acest lucru suntem învăţaţi în Marea Sutră ca fiind ‘aducerea tuturor fiinţelor sensibile către atingerea virtuţilor’. Aşadar, urmează că toată karma rea şi patimile oarbe cărora le-am dat naştere din trecutul fără de început sunt complet distruse de către puterea de neconceput a Legământului. Astfel, ne aflăm în stadiul de non-retrogresiune ori stadiul celor cu adevărat stabiliţi.” În aceste cuvinte ale sale, Rennyo scoate în evidenţă un alt aspect important al învăţăturii Jodo Shinshu – transferul de merit de la Buddha Amida către noi. În practicile bazate pe puterea personală ori în alte şcoli buddhiste, adeptul acumulează merite pe care le transferă către atingerea propriei sale Eliberări, însă pe Calea Puterii Celuilalt transferul de merit are loc între Buddha Amida şi credincios. Acest transfer de merit este cel care îl face pe adept capabil să atingă naşterea în Tărâmul Pur şi Nirvana. Într-un imn se spune: “Când fiinţele sensibile ale acestei lumi a celor cinci pângăriri Se încred în Legământul Principal, Virtuţi de nedescris, inexplicabile şi de neconceput Îi umplu pe aceşti practicanţi.” Transferul de merit de la Buddha Amida către practicant este de două tipuri: 1) “transferul de merit al mersului înainte” (Oso-Eko) şi 2)“transferul de merit al întoarcerii înapoi” (Genso-Eko). Primul înseamnă că Amida îşi transferă meritele sale către noi, făcându-ne astfel capabili să atingem Buddheitatea în Tărâmul Pur iar al doilea că cel care a devenit astfel un Buddha, împărtăşindu-se din Iluminarea lui Amida, este făcut capabil să se întoarcă în această lume şi să lucreze la salvarea tuturor fiinţelor. Trezirea Minţii Bodhi – aspiraţia de a atinge Buddheitatea pentru salvarea personală şi a tuturor fiinţelor – este împlinită în Trezirea Credinţei în Legământul Principal al lui Buddha Amida. Shan-tao spunea: “Trezeşte-ţi Mintea Bodhi prin Compasiunea lui Amida”, adică aspiraţi către Eliberarea voastră şi a celorlalte fiinţe bazându-vă pe Compasiunea lui Amida (Legământul său Principal). Aşadar, Trezirea Minţii Bodhi, cerinţa obligatorie în Mahayana a atingerii Eliberării supreme, apare în Jodo Shinshu sub forma inimii încrezătoare (shinjin). Shinran spune în “Imnurile patriarhilor”:

61

“Credinţa este Mintea Unică; Mintea Unică este Mintea precum diamantul; Mintea precum diamantul este Mintea Bodhi; Această minte este oferită nouă de Puterea Celuilalt.” Mintea Unică reprezintă cauza Iluminării. Din moment ce aceasta este însăşi Mintea Bodhi, înseamnă că are două aspecte 49: “A te refugia cu o Minte Unică În Buddha al Luminii fără de oprelişti care se răspândeşte în cele zece direcţii Este mintea care aspiră să devină Buddha; Aşa spune Vasubandhu, Maestrul Discursului 50.” (Imnurile patriarhilor 17) “Mintea care aspiră să devină Buddha Este mintea ce caută să salveze fiinţele sensibile; Mintea care caută să salveze fiinţele sensibile Este adevărata Credinţă oferită de Compasiunea lui Amida 51.” (Imnurile patriarhilor 18) De asemenea, Shinran afirmă în "Imnurile epocilor Dharma": „Shinjin, care este lucrarea de neconceput a puterii Legământului Nu este altceva decât mintea care aspiră la Marea Iluminare.”

Cele două aspecte ale Minţii Bodhi sunt a aspira la atingerea Buddheităţii pentru sine însuşi şi pentru ceilalţi. 50 “Discurs despre Tărâmul Pur”, lucrare al cărui autor este Vasubandhu. 51 Vezi şi capitolul „Credinţa şi nembutsu nu sunt creaţia noastră”.
49

62

Nici o discriminare între bărbaţi şi femei Un cititor m-a întrebat odată dacă nu cumva al Treizeci şi cincilea Legământ al lui Buddha Amida face discriminări între bărbaţi şi femei. Am raspuns că nu şi i-am explicat de ce. O parte din acele explicaţii vi le prezint şi vouă aici. În primul rând, iată al Treizeci şi cincilea Legământ: “Dacă, după ce voi atinge Buddheitatea, femeile din nesfârşitele şi neştiutele tărâmuri ale Buddhaşilor 52 care, auzind Numele meu se bucură întru credinţă, trezesc aspiraţia de a atinge Iluminarea şi doresc să renunţe la feminitatea lor, se vor naşte din nou după moarte ca femei, atunci fie ca eu să nu ating perfecta Iluminare.” “Feminitatea”, la fel ca “masculinitatea” sunt doar forme limitate ale fiinţelor care sălăşluiesc în samsara ori lumea iluziei şi a suferinţei. În realitate însă, natura noastră adevărată ori natura de Buddha nu este una feminină sau masculină, aşa că, după naşterea în Tărâmul Pur al lui Amida unde atingem Buddheitatea supremă, renunţăm în mod natural la aşa zisa masculinitate sau feminitate, în sensul că nu ne mai definim în funcţie de ele, nu ne mai ataşăm de ele. Prin naşterea în Tărâmul Pur devenim Buddhaşi şi trecem dincolo de limitările femeilor sau bărbaţilor. Acest Legământ nu este discriminativ ci arată că femeile sunt tratate egal de salvarea lui Buddha Amida, în contradicţie cu unele afirmaţii cum că femeile ar avea mai puţine şanse decât bărbaţii de a devenii Buddhaşi. Observăm în Scrisorile Maestrului Rennyo, că acesta se adresează uneori în mod special femeilor din audienţă, cu afirmaţii de genul: “Toate femeile din epoca de azi ar trebui să se bazeze din toată inima lor pe Tathagata Amida. Chiar dacă credeţi în orice altă învăţătură trebuie să vă daţi seama că în acest fel nu veţi fi niciodată salvate în viaţa de după moarte....” „...femeile care abandonează toate celelalte practici şi se bazează din toată inima pe Buddha Amida, având credinţă în el şi fiind convinse de eliberarea lor în viaţa de după moarte, se vor naşte în tărâmul împlinirii al lui Amida zece din zece şi o sută dintr-o sută. Să nu vă îndoiţi nici o clipă de acest lucru....” „....Femeile care rămân în viaţa laică să înţeleagă şi să nu se îndoiască niciodată de faptul că aceia care, lăsând la o parte orice calcul personal se bazează cu sinceritate şi fară nici o îndoială pe Buddha Amida, încredinţându-se lui pentru eliberarea în viaţa de după moarte, vor fi cu toţii salvaţi....”
52

“Nesfârşitele şi neştiutele tărâmuri ale Buddhaşilor” – se referă aici la orice zonă de existenţă. Se presupune că în fiecare lume există câte un Buddha care a propovăduit sau propovăduieşte acolo Dharma. Spre exemplu, lumea noastră este considerată lumea lui Buddha Shakyamuni, pentru că aici acest Buddha a venit şi a învârtit roata Dharmei. Spre deosebire de aceste tărâmuri unde câte un mare Buddha apare şi învârte roata Dharmei (propovăduieşte învăţătura/calea spre Eliberare), tărâmul lui Buddha Amida este unul iluminat, eliberat de suferinţă şi iluzie. Naşterea acolo pentru cei cu credinţă (shinjin) duce instantaneu la atingerea Buddheităţii (Iluminării) supreme.

63

„...Către toate femeile, dacă vă pasă cu adevărat de viaţa de după moarte şi vă întoarceţi către Dharma lui Buddha cu devoţiune sinceră, nu trebuie să faceţi altceva decât să vă încredeţi în Tathagata Amida şi, lăsând la o parte celelalte practici, să vă bazaţi din toată inima pe Amida, fiind complet sigure de eliberarea voastră în viaţa de după moarte. Atunci vă veţi naşte fără greş în tărâmul fericirii. Să nu vă îndoiţi niciodată de acest lucru....” Toate aceste citate dovedesc la fel, că nu există nici o discriminare între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte salvarea lui Amida şi naşterea lor în Tărâmul Pur. De asemenea, afirmaţii precum următoarele ne arată un alt fel de egalitate între bărbaţi şi femei: „Toţi laicii, bărbaţi şi femei, care trăiesc în epoca din urmă şi cărora le lipseşte înţelepciunea, să se bazeze din toată inima pe Buddha Amida, încredinţându-se cu hotărâre lui Buddha pentru eliberarea lor, fără să se preocupe de alte lucruri. Oricât de adâncă şi de grea ar fi karma lor negativă, Tathagata Amida îi salvează fără greş....” “Bărbaţii şi femeile care au o karmă puternic negativă .......... se încred cu sinceritate în Tathagata Amida, neţinând seama de puternica lor karmă negativă ci lăsând-o în grija lui Amida şi care îşi au inima stabilită în credinţă, vor atinge fără nici o îndoială naşterea în Tărâmul Pur, zece din zece şi o sută dintr-o sută....” Egalitatea pe care ultimele citate de mai sus o dovedesc este aceea dată de patimile oarbe şi karma negativă. Altfel spus, karma negativă a bărbaţilor şi femeilor este la fel de grea, nu una mai uşoară iar alta mai puţin uşoară. Suntem egali nu doar prin faptul că natura noastră ultimă, dincolo de formele exterioare de bărbaţi şi femei, este natura de Buddha, ci mai ales prin mizeriile noastre. Probabil unele iluzii sunt specifice bărbaţilor iar altele femeilor, însă în esenţă ele sunt tot iluzii dătătoare de patimi oarbe şi karmă negativă. Mai pe româneşte spus, rahatul tău nu este mai breaz decât al meu. Bărbaţii şi femei sunt la fel de varză în ceea ce priveşte starea lor actuală şi posibilitatea de a atinge Iluminarea sau Buddheitatea. Fără Amida, suntem deopotrivă pierduţi în samsara. "Nimeni, bărbat sau femeie, nu va fi salvat vreodată dacă nu se încrede în Legământul Principal al lui Amida", spune Shinran Shonin

64

Mintea schimbătoare “Ce fel de stare a minţii îţi doreşti ? Chiar dacă atingi starea după care tânjeşti, aceasta se va schimba din nou. Nu te baza pe mintea care se schimbă neîncetat.” Zuiken Sensei Impermanenţa este legea fundamentală a lumii în care trăim şi a „realizărilor” noastre spirituale. Dacă credem în permanenţa acestei lumi, ne vom pierde în ea, în dorinţele noastre despre ea. Dacă credem în permanenţa „realizărilor” spirituale bazate pe falsul ego, ne vom pierde în false iluminări. De aceea, în tradiţia noastră, ne refugiem în Buddha Amida pentru a atinge Iluminarea în Tărâmul Pur. Egoul nu se poate elibera de el însuşi. *** Discuţie la dojo: “Aseară mă simţeam atât de rău încât îmi doream foarte mult să ajung cât mai repede în Tărâmul Pur” Răspuns: “Aseară îţi doreai într-adevăr să te duci în Tărâmul Pur cât mai repede pentru că te simţeai prost, însă astăzi, când eşti bine, nu mai vrei să ajungi acolo prea curând. Cea care uneori vrea să ajungă mai repede sau mai târziu în Tărâmul Pur este mintea noastră schimbătoare şi egoistă. Din fericire, însă, naşterea în Tărâmul Pur este lucrarea lui Amida iar nu propria acţiune. Nu putem să atingem Naşterea bazându-ne pe o astfel de minte care azi vrea iar mâine nu mai vrea să ajungă acolo. Tocmai pentru că avem o minte schimbătoare şi plină de iluzii suntem salvaţi de Amida. Cei cărora le lipsesc seminţele Buddheităţii şi le este atât de greu să părăsească această casă arzând sunt exact cei avuţi în vedere de Legământ.”

65

Credinţa şi nembutsu nu sunt creaţia noastră Motivul pentru care în sufletul unui adept nembutsu există atât credinţa în Legământul Principal cât şi patimile şi iluziile sale, este că această credinţă nu îi aparţine. Iată un alt aspect important al învăţăturii Jodo Shinshu. Se spune că într-o pădure de copaci Eranda 53 cresc numai copaci Eranda, iar nu faimoşii Chandana 54 frumos mirositori. Este un miracol dacă un Chandana creşte într-o pădure de copaci Eranda. La fel, este un miracol ca shinjin sau credinţa în Buddha să apară în inima oamenilor. Cum se poate întâmpla ca din patimile omeneşti să ia naştere credinţa în Buddha? Răspunsul este că aşa ceva este de-a dreptul imposibil, iar credinţa în Buddha nu este lucrarea oamenilor ci ceea ce Buddha plantează în noi. De aceea, shinjin sau inima încrezătoare este numită „credinţa fără rădăcini”, deoarece nu are rădăcini în mintea omului ci în Compasiunea lui Buddha. La fel stau lucrurile şi cu recitarea Numelui care este exprimarea credinţei şi a recunoştiinţei. Totul vine de la Amida şi se manifestă asemenea unui ecou în sufletele şi pe buzele noastre, precum un copil ce răspunde cu încredere la chemarea mamei sale. Mama îşi cheamă copilul, iar acesta răspunde imediat. Răspunsul copilului se datorează chemării mamei, iar nu puterii personale a copilului. În acelaşi mod, shinjin (inima încrezătoare) nu este creaţia noastră, ci răspunsul natural la chemarea lui Buddha Amida – Mama plină de Compasiune a tuturor fiinţelor. Datorită lui Amida ne încredem în Amida şi recităm nembutsu. Numai pentru că mama trimite întotdeauna iubire necondiţionată copilului său, acesta se poate încrede în ea. Credinţa copilului este de fapt, iubirea mamei care se manifestă în el. Mama este cea care hrăneşte copilul şi îl face să crească. Un copil este nimic fără mama sa. Puterea iubirii ei îl face să crească iar nu puterea lui. Shinjin şi nembutsu sunt ecoul – manifestat în noi, a chemării puternice a lui Amida. Când cineva se află la munte şi strigă, va auzi automat un ecou. Dacă nu strigi, ecoul nu poate fi auzit. Dacă Amida nu ne-ar chema plin de Compasiune, nu ar avea cum să existe shinjin (credinţa) şi nembutsu (recitarea Numelui). Această importantă învăţătură – shinjin şi nembutsu vin de la Amida şi nu sunt creaţia noastră – este foarte dificil de explicat în cuvinte. De fapt, se află dincolo de înţelegerea conceptuală. Folosesc în explicaţiile mele unele imagini pentru a-i face pe cititori să înţeleagă un adevăr important – acela că nu există nimic pe care să îl putem numi „al nostru” sau „creaţia noastră”, în special shinjin şi nembutsu. Nu ştiu dacă aceste imagini sunt cele mai bune. Folosiţi-le dacă le consideraţi utile, pentru a abandona orice gânduri de merite personale în primirea shinjinului şi a naşterii în Tărâmul Pur. Doar bazaţi-vă pe Buddha Amida şi nu vă gândiţi la nimic altceva. Nu întâmplător folosesc termenul „a primi” şi nu „a atinge” atunci când mă refer la shinjin.

53 54

Copaci din Asia care fac fructe otrăvitoare. Copaci cu fructe şi flori frumos mirositoare.

66

De ce unii sunt salvaţi de Amida iar alţii nu? “Nici o inimă nu este departe de Amida, Însă un bol acoperit nu poate reflecta luna”. Odată mi-a fost adresată următoarea întrebare: “De ce unii sunt pregătiţi pentru nembutsu iar alţii nu? Şi presupunând că nembutsu este oferit nouă de către Amida Buddha, aşa cum spune Shinran, alege cumva Amida între aceia pe care doreşte să îi salveze acum şi cei pe care nu doreşte să îi salveze încă?” Răspuns: Imaginează-ţi că cineva te iubeşte necondiţionat, însă ţie nu-ţi pasă. Iubirea acelei persoane se află întotdeauna cu tine, însă pentru că eşti închis faţă de ea, nu o poţi vedea sau simţi. Există de asemenea, o altă imagine sugestivă folosită de Maestrul Rennyo 55: luna se reflectă în orice bol plin cu apă, însă unele boluri sunt acoperite. Aşadar, nu este vina lunii că imaginea ei nu se reflectă într-un bol închis. În acelaşi mod, poţi deveni închis ori deschis faţă de mesajul Legământului Principal, deşi Lumina (Compasiunea) lui Amida străluceşte mereu asupra ta. Buddha Amida nu alege între aceia pe care doreşte să îi salveze acum şi cei pe care nu doreşte să îi salveze încă, ci unii oameni pur şi simplu nu sunt deschişi faţă de chemarea lui, în timp ce alţii sunt. Ne putem întreba: ce trebuie să facem pentru a primi shinjin (credinţa)? Maestrul Rennyo a spus în Rennyo Shonin Goichidai Kikigaki: “Indiferent că avem îndoieli, dacă ascultăm cu toată fiinţa noastră, vom primi shinjin datorită Marii Compasiuni. Învăţătura buddhistă începe şi se sfârşeşte cu această ascultare.” Aşadar, în tradiţia noastră, ascultarea învăţăturii este cea mai importantă practică. Trebuie să asculţi din nou şi din nou până când într-o bună zi vei deveni deschis şi vei primi shinjin. Cuvintele “vom primi shinjin datorită Marii Compasiuni” , arată că shinjinul (credinţa) vine de la Amida, însă prima parte, “dacă ascultăm cu toată fiinţa noastră”, arată ce avem de făcut, dacă dorim să primim darul credinţei de la Amida. Tokujo 56 a exprimat asta foarte frumos într-unul din poemele lui: ”Descoperă-ţi bolul, pentru a primi ploaia Dharmei.

Se spune că Maestrul Zen Ikkyu i-a trimis următorul koan Maestrului Rennyo: “Amida nu are nici un fel de Compasiune din moment ce îi salvează numai pe aceia care îi rostesc Numele”. Maestrul Rennyo i-a răspuns cu următorul poem: “Nici o inimă nu este departe de Amida, Însă un bol acoperit nu poate reflecta luna”. 56 Tokujo Jason Ranek, un prieten Dharma ce locuieşte în Norvegia.
55

67

Atunci, credinţa şi nembutsu vor apărea în mod natural.” Dacă cineva nu ascultă profund învăţătura, ci este plin de el însuşi, nu poate primi shinjin şi nembutsu (care este manifestarea naturală a shinjinului). Shinjin şi nembutsu nu ne sunt impuse cu forţa de către Buddha Amida, aşadar dacă cineva nu arată nici un interes faţă de buddhism în general şi în mod special faţă de învăţătura Legământului Principal, nu are cum să primească shinjin. Lucrurile sunt simple şi totuşi foarte profunde. Cred că nu ar trebui să ne complicăm minţile ci să ascultăm Dharma din nou şi din nou, iar până la urmă, credinţa va apărea.

68

Cele zece avantaje în această viaţă ale unui adept nembutsu Shinran Shonin vorbeşte despre următoarele zece avantaje pe care le are în această viaţă acela care rosteşte cu credinţă Numele lui Buddha Amida: 1. Protejat de fiinţe invizibile (myoshu goji) Acesta se referă la protecţia împotriva diferitelor influnţe nefaste din partea unor forţe externe răuvoitoare. Aşadar, adeptul nembutsu nu are de ce să se teamă, spre exemplu, de magie, vrăjitorie sau spirite rele. Shinran spune foarte clar în “Imnurile avantajelor din prezent”: “Când spunem Namo Amida Butsu, Brahma 57 şi Indra 58 ne venerează; Toţi zeii binevoitori ai cerurilor Ne protejează mereu, zi şi noapte. Când spunem Namo Amida Butsu, Toţi cei patru regi ai devaşilor 59 Ne protejează mereu, zi şi noapte Şi nu lasă nici un spirit rău să se apropie. Când spunem Namo Amida Butsu, Zeiţa pământului numită Fermitate Ne respectă şi ne protejează mereu, zi şi noapte, Însoţindu-ne întotdeauna precum umbra noastră. Când spunem Namo Amida Butsu, Nanda, Upananda şi toţi ceilalţi mari Naga, Împreună cu nenumăraţii zei naga, Ne respectă şi ne protejează mereu, zi şi noapte. Când spunem Namo Amida Butsu, Yama, regele morţilor, ne respectă, Şi ofiţerii care judecă fiinţele celor cinci stări ale existenţei Ne protejează întotdeauna, zi şi noapte. Când spunem Namo Amida Butsu, Suntem protejaţi de măreţul rege al maraşilor Care locuieşte în al şaselea cer; Aceasta a jurat el că va face în prezenţa lui Buddha Shakyamuni. Zeii cerului şi ai pământului Pot fi cu toţii numiţi buni Pentru că îl protejează mereu pe adeptul nembutsu.”
În hinduism îl reprezintă pe zeul creator, însă în buddhism el este stăpânul primului cer Dhyana din lumea formei. 58 Este stăpânul Cerului celor treizeci şi trei de zei (Trayas-trimsa). 59 Devaşii sunt zei cereşti ale căror domenii sunt situate deasupra tărâmurilot omeneşti.
57

69

De asemenea, sunt multe referiri asemănătoare în Kyogyoshinsho sau alte scrieri ale lui Shinran. 2. A avea virtuţi supreme (shitoku gusoku) Aceasta înseamnă că datorită credinţei în Legământul Principal al lui Amida, primim meritele şi virtuţile sale, care devin în acest fel ale noastre şi ne fac să atingem naşterea în Tărâmul Pur: “Când fiinţele sensibile ale acestei lumi a celor cinci pângăriri Se încred în Legământul Principal, Virtuţi inexplicabile şi de nedescris Îi umplu pe acei practicanţi.” Shinran explică în lucrarea “Pasaje asupra celor două aspecte ale transferului virtuţii lui Tathagata”: “În ceea ce priveşte transferul virtuţii prin Puterea Legământului Principal, acesta are două aspecte: transferul de merit al mersului înainte către Tărâmul Pur şi transferul de merit al întoarcerii în această lume.” Transferul de merit al mersului înainte înseamnă că, primind shinjin în timpul acestei vieţi, intrăm în stadiul de non-retrogresiune şi suntem asiguraţi de naşterea în Tărâmul Pur (în momentul morţii), unde vom deveni imediat Buddhaşi 60. Transferul de merit al întoarcerii în această lume înseamnă că odată ce am devenit Buddhaşi în Tărâmul Pur ne întoarcem, sub diferite forme, pentru a ajuta toate fiinţele. Ambele aspecte aparţin transferului de merit de la Buddha Amida către noi, pe care îl primim în forma shinjinului (credinţei) şi nembutsului (rostirii Numelui). De fapt, toate aceste zece avantaje prezentate în capitolul de faţă sunt manifestarea transferului de merite de la Amida către noi. Iată o discuţie pe această temă între mine şi un alt practicant: Întrebare: “Când am simţit pentru prima oară recunoştinţa şi am rostit nembutsu, Paul 61 mi-a scris: ‘El (Amida) nu numai că îţi ştie numele, dar ţi-a şi oferit propriul lui depozit de merite karmice infinite.” Acest “merit karmic” se aplică oare numai la ceea ce se întâmplă după moarte? Răspuns: În chiar momentul în care se trezeşte în tine credinţa, aşa cum a spus Paul, ai şi primit meritele karmice infinite ale lui Amida. Aceasta înseamnă că ai intrat în stadiul de non-retrogresiune în această viaţă 62 şi ai devenit asigurat de naşterea în Tărâmul Pur exact aşa cum eşti. În acest fel, meritele karmice ale lui Amida acţionează în această
Vezi şi al zecelea avantaj. Paul Roberts, discipolul lui Eiken Kobai Sensei si webmaster al site-ului www.shinugly.com. 62 Vezi al zecelea avantaj.
60 61

70

viaţă. Însă asta nu înseamnă că devii eliberat de orice suferinţă. Nu te poţi aştepta să fii întotdeauna fericit în această lume deoarece mintea ta rămâne neiluminată până când mori şi te naşti în Tărâmul Pur. Tu te întrebi de ce nu eşti fericit aici şi acum din moment ce ai shinjin, însă răspunsul este că nefericirea ta se datorează faptului că nu eşti încă un Buddha. O minte neiluminată nu are cum să fie fericită, indiferent ce ar dobândi şi ce fel de circumstanţe plăcute ar întâlni. Din contră, poţi experimenta fericire şi beatitudine numai când te naşti în Tărâmul Pur, deoarece atunci devi Iluminat. Numai o minte iluminată poate fi fericită. Fericirea spre care tânjeşti este una condiţionată de împlinirea anumitor dorinţe sau necesităţi, însă fericirea obţinută în mod natural în Tărâmul Pur provine din depăşirea iluziilor şi a oricărei forme de ataşament. Este fericirea libertăţii absolute, imposibil de înţeles cu mintea de acum. Jodo Shinshu nu este o cale prin care devi Buddha în viaţa aceasta, de aceea nu poţi fi perfect liber şi fericit aici. Numai un Buddha poate fi fericit în această lume, pentru că mintea lui este Iluminată, Trezită şi Liberă. Oriunde merge, este liber şi fericit. Cu toate acestea, chiar mintea ta neiluminată este asigurată de naşterea în Tărâmul Pur – iată înţelesul acestui al doilea avantaj. 3. A avea răul transformat în bine (tenaku jyozen) Datorită influenţei lui Amida putem transforma o experienţă neplăcută într-o şansă de a înţelege Dharma şi viaţa aşa cum este ea – produsul karmei noastre de acum şi din trecutul îndepărtat. Nu înseamnă că nu vom mai avea probleme, evenimente urâte, lipsuri materiale, etc., ci că suntem în stare să le înţelegem ca efecte ale karmei personale, folosindu-le pentru a deveni conştienţi că această lume este samsara, lumea suferinţei, din care trebuie să evadăm odată pentru totdeauna prin credinţa în Amida. Evenimentele proaste pot fi transformate în acest fel, prin lumina Dharmei, în întâmplări folositoare pentru înţelegerea noastră. Mai ales, acest avantaj se referă la faptul că imediat ce primim shinjin, karma noastră rea este tăiată şi înlocuită de karma pură a lui Amida. Răul se transformă în bine, în sensul că nu ne mai împiedică să devenim Buddhaşi odată ce viaţa aceasta se va sfârşi. Indiferent ce rele karmice am fi înfăptuit, ele devin ca şi inexistente odată cu primirea shinjinului. Însăşi condiţia de fiinţe obişnuite şi posesoare ale unei karme negative ne face să fim în atenţia Compasiunii nediscriminatoare a lui Amida. 4. Protejaţi de toţi Buddhaşii (shobutsu gonen) Acest avantaj este de asemenea, legat de protecţie, la fel ca primul. Se zice în “Imnurile avantajelor din prezent”: “Când spunem Namo Amida Butsu, Avalokitesvara şi Mahasthamaprapta, Împreună cu toţi bodhisattvaşii nenumăraţi precum nisipurile Gangelui Ne însoţesc asemenea umbrei noastre.

71

Nenumăraţi Amida Buddha se află În lumina lui Buddha al Luminii fără de oprelişti; Fiecare dintre aceşti Buddha ai transformării 63 Protejează pe cel care are shinjin. Când spunem Namo Amida Butsu, Nenumăraţii Buddha de-a lungul celor zece direcţii, Ne înconjoară de o sută de ori, de o mie de ori, Se bucură şi ne protejează.” Protecţia Buddhaşilor poate fi înţeleasă nu numai în sensul explicat la primul avantaj, ci şi că odată primit, shinjinul nu mai poate fi pierdut. De aceea, se spune în Tannisho: “Cei care urmează căile non-buddhiste nu îi vor împiedica niciodată.” Câţi creştini de diferite orientări nu au încercat să mă convingă de faptul că datorită credinţei mele voi ajunge în iad sau că cine ştie ce alte chestii rele mi se vor întâmpla! Această încercare poate fi numită ofranda fricii, un “cadou” pervers şi mizerabil pe care unii încearcă să îl ofere cu dărnicie persoanelor de orientări religioase diferite. Bineînţeles că astfel de tentative au eşuat iar asta nu pentru că deţin vre-o putere superioară, ci datorită faptului că shinjinul meu nu este creaţia mea. Nu întâmpător întâlnim în Jodo Shinshu expresia “shinjinul cel tare precum diamantul”. Ceea ce dă putere credinţei noastre este originea ei – inima şi mintea lui Buddha Amida. De aceea, noi adepţii Jodo Shinshu, nu putem fi influenţaţi de cei care urmează căile non-buddhiste. Putem spune, de asemenea, că protecţia tuturor Buddha înseamnă şi că din momentul în care am primit shinjin, ne îndreptăm în siguranţă către Buddheitate. Toţi Buddha sunt martori ai acestui fapt şi laudă minunata lucrare salvatoare a lui Amida. Iată o discuţie pe tema protecţiei Buddhaşilor: Întrebare: “Tot nu înţeleg cum cineva este protejat de aceşti diverşi Buddha din moment ce karma sa rămâne aceeaşi de-a lungul întregii vieţi.” Răspuns: În momentul în care te încrezi în Buddha Amida, rădăcina karmei tale este tăiată, în sensul că nu îşi mai poate planta seminţele în altă viaţă, însă în aceasta de acum vei continua să experimentezi efectele acţiunilor trecute (din alte vieţi) sau ale celor îndeplinite până în momentul morţii. Aşadar, să nu facem confuzii şi să credem că după ce primim shinjin ar trebui să fim întotdeauna fericiţi ori să avem parte numai de circumstanţe favorabile. Suntem protejaţi de renaşterea în zonele neiluminate ale existenţei, nici o fiinţă (vizibilă sau invizibilă) nu ne mai poate distruge credinţa sau devia către o cale
63

Manifestări ale lui Buddha Amida în funcţie de specificul fiecărei fiinţe.

72

nebuddhistă şi atingerea Buddheităţii în Tărâmul Pur este garantată – iată modalităţi prin care se manifestă acest avantaj al protecţiei tuturor Buddha. 5. Lăudat de toţi Buddhaşii (shobutsu shyosan). Toţi Buddha îi laudă pe cei care se încred în Amida, privindu-i ca pe practicanţi ce vor deveni ei înşişi Buddhaşi. Este minunat că am ajuns să ne încredem într-o învăţătură atât de greu de acceptat în credinţă, după cum însuşi Shakyamuni recunoaşte. În Marea Sutră despre Buddha Amida el spune: “Cel care aude şi nu uită această Dharma (a credinţei în Amida), Însă o vede, o respectă şi se bucură în atingerea ei – Acela este adevăratul meu însoţitor.” De asemenea, se spune în Sutra Contemplaţiei: “Să şti că cel ce rosteşte Numele lui Amida este un lotus printre oameni”. Shinran Shonin a e xplicat într-una din Scrisorile sale: “Mai mult, al Şaptesprezecelea Legământ al lui Amida declară că nu va atinge perfecta Iluminare dacă cei ce rostesc Numele lui nu sunt lăudaţi de nenumăraţii Buddha din cele zece direcţii. Pasajul care declară împlinirea acestui legământ spune: “Astfel de oameni sunt lăudaţi de toţi Buddha.” 6. Protejat de lumina spirituală a lui Buddha (shinko jogo) Consider că acest avantaj este în strânsă legătură cu al patrulea. Aici observăm că protecţia este una spirituală. Ea înseamnă de asemenea, că Amida ne luminează întotdeauna, făcându-ne să înţelegem mai bine limitările noastre şi evenimentele vieţii aşa cum sunt ele explicate de învăţătura buddhistă. Lumina lui Amida ne face să ne conştientizăm profund limitele, precum şi cât de mult merită Legământul Principal încrederea noastră. Aceste două tipuri de conştientizare nu dispar niciodată din noi înşine deoarece suntem primiţi şi protejaţi de lumina spirituală a lui Amida. Un alt înţeles este că suntem protejaţi de înţelegerea greşită a învăţăturii. Falşii învăţători nu ne mai pot influenţa iar noi nu vom distorsiona niciodată esenţialul Dharmei Jodo Shinshu în prezentările noastre. 7. A avea multă bucurie în inimă (shinta kangi) Apariţia shinjinului echivalează cu a scăpa de o mare greutate. Ştim că vom deveni Buddhaşi indiferent cum suntem acum. Putem simţi această uşurare şi bucurie a inimii de multe ori de-a lungul vieţii, indiferent că uneori este acoperită de grijile, ataşamentele şi supărările zilnice. Imaginaţi-vă că vă aflaţi într-o închisoare şi că cineva în care aveţi deplină încredere vă asigură că veţi fi eliberaţi într-un an sau doi. Acel ultim an pe care îl mai petreceţi în închisoare este bineînţeles, unul dificil, însă ştiţi cu siguranţă că ziua eliberării va sosi. Aşadar, puteţi simţi uşurare şi bucurie aducându-vă aminte de acest lucru, indiferent cât de grele rămân restul zilelor de închisoare.

73

8. A deveni conştient de bunăvoinţa lui Buddha şi a răspunde cu recunoştinţă (chion hotoku) Devenim conştienţi de faptul că Amida ne eliberează din naştere şi moarte, şi de aceea simţim recunoştinţă. Exprimăm această recunoştinţă rostind Numele lui şi îndeplinind diferite activităţi în beneficiul Dharmei. De exemplu, unii devin învăţători şi propovăduiesc celorlalţi Dharma lui Amida pentru a-i ajuta să primească shinjin. De asemenea, a oferi texte sacre ori a susţine dojourile şi templele sau pe învăţătorii şi colegii de practică sunt fapte ce răspund cu recunoştinţă bunăvoinţei lui Tathagata Amida. Shinran spune în Imnurile epocilor Dharma: “Astfel este bunăvoinţa marii Compasiuni a lui Amida, Încât trebuie să ne străduim a-i răspunde cu recunoştinţă, chiar dacă trupurile ni s-ar sfărâma în bucăţi; Astfel este bunăvoinţa maeştrilor şi a adevăraţilor învăţători, Încât trebuie să ne străduim a-i răspunde cu recunoştinţă, chiar dacă oasele ni s-ar transforma în cenuşă.” 9. A practica întotdeauna Marea Compasiune (jyogyo daihi) Aceasta nu înseamnă că acţionăm asemenea Buddhaşilor în această viaţă. Dacă am fi deja Buddhaşi şi am avea mare Compasiune ar însemna că nu mai avem nevoie de Legământul Principal. Aşadar, care este avantajul practicării marii Compasiuni? Deşi nu suntem asemenea Buddhaşilor în această viaţă, primind shinjin devenim parte din lucrarea salvatoare a lui Amida sau altfel spus, o legătură în lanţul marii sale Compasiuni. Putem înţelege limitările noastre şi ale celorlalţi şi să realizăm că suntem acceptaţi cu toţii, fără nici o discriminare. În mod special, îi putem ajuta pe ceilalţi să creeze legături cu Dharma lui Amida. Despre cel care ajută la răspândirea învăţăturii despre Amida putem spune că întradevăr practică marea Compasiune în sensul că acţionează ca mesager al acesteia. În capitolul trei din Kyogyoshinsho, secţiunea despre adevăratul discipol al lui Buddha, Shinran Shonin citează un pasaj din “Sutra Marii Compasiuni”: “Ce este ‘Marea Compasiune’? Cei care continuă întru nembutsu fără nici o întrerupere 64 se vor naşte cu siguranţă în tărâmul fericirii la sfârşitul vieţii lor. Dacă aceştia se încurajează unul pe altul şi îi fac şi pe alţii să rostească Numele, ei sunt numiţi ‘cei ce practică Marea Compasiune’.” Aşadar, a practica Marea Compasiune în această viaţă înseamnă a-i încuraja pe ceilalţi să rostească nembutsul credinţei în Buddha Amida.

64

Acest nembutsu este recitarea Numelui ca expresie a credinţei. De aceea, a-l recita fără întrerupere este echivalent cu a avea o credinţă stabilă, fără îndoială.

74

10. A intra în grupul celor cu adevărat stabiliţi (shojyoju ni iru) Primind shinjin în această viaţă intrăm în grupul celor cu adevărat stabiliţi sau în stadiul celor asiguraţi de naşterea în Tărâmul Pur. Acesta mai este numit şi stadiul de non-retrogresiune. Pentru că ne aflăm în această categorie specială ne bucurăm de toate cele zece avantaje. Putem spune, de asemenea, că acest avantaj precum şi celelalte, ne sunt oferite de transferul de merite de la Amida către noi (al doilea avantaj). Al zecelea avantaj este vestea minunată că noi şi cei asemenea nouă, adică oamenii obişnuiţi şi plini de patimi oarbe, devenim salvaţi (asiguraţi de naşterea în Tărâmul Pur) exact aşa cum suntem dacă ne încredem în Amida. La finalul acestor explicaţii vă prezint alte trei importante discuţii legate de avantajele în această viaţă ale unui adept nembutsu. Vă rog, citiţi-le cu atenţie şi reflectaţi asupra lor. Întrebare: “… acel sentiment al siguranţei pare că nu se aplică modului de viaţă din samsara, nici măcar felului în care murim (suferinţă, durere, etc) ci vieţii de după moarte şi naşterii în Tărâmul Pur.” Răspuns: Sentimentul siguranţei pe care îl are un adept nembutsu este dat de certitudinea că va merge direct în Tărâmul Pur. El ştie că indiferent cum trăieşte sau moare se va duce exact acolo. Orice karma din această viaţă nu mai poate avea un efect în sensul unei noi renaşteri în samsara. Aceasta este asigurarea pe care o primeşte în viaţa de acum, iar nu în momentul morţii (vezi al zecelea avantaj). Însă ştie că timpul rămas până la moarte va fi trăit ca o fiinţă obişnuită şi neiluminată, de aceea este normal să sufere atât timp cât nu este încă un Buddha. Repet, continuă să sufere pentru că rămâne o fiinţă neiluminată până la moarte. A primi meritele lui Amida este ca şi cum ai intra într-un curent puternic. Rămâi aşa cum eşti, o bucăţică urâtă de lemn, însă devii purtat spre ocean. Probabil că această imagine te va ajuta să înţelegi mai bine. A te împărtăşi (prin shinjin) din meritele lui Amida în această viaţă şi a fi protejat de Buddhaşi înseamnă că eşti purtat în siguranţă către celălalt ţărm în timp ce rămâi un om obişnuit. Este asemenea unui bolnav dus la spital de o ambulanţă. Deşi continuă să sufere pe drumul către spital (restul vieţii până la moarte şi naşterea în Tărâmul Pur), în momentul în care ajunge acolo şi întâlneşte Doctorul (naşterea în Tărâmul lui Amida) este vindecat odată pentru totdeauna şi devine el însuşi un Doctor (devine un Buddha şi se întoarce în această lume pentru a-i salva pe ceilalţi). Întrebare: ”Sunt foarte confuz în legătură cu ceea ce buddhismul general afirmă, şi anume că ajută fiinţele să se elibereze de suferinţă în această viaţă. Însă din spusele tale pare că singura metodă pentru eliberarea de suferinţă în cazul unui buddhist Jodo Shinshu este moartea.”

75

Răspuns: Singura metodă de a scăpa de suferinţă în cazul unui buddhist Jodo Shinshu este să se încreadă în această viaţă în Buddha Amida, ceea ce înseamnă că se lasă purtat de “ambulanţa” lui Amida şi este sigur că va fi vindecat odată ce ajunge la spital (Tărâmul Pur). Nu poate fi în alt fel. Însă această încredere şi siguranţă că va fi salvat apare în timpul vieţii. Credinţa şi siguranţa nu duc automat la absenţa suferinţei din viaţa adeptului pentru că acesta nu este încă un Iluminat sau un Buddha, aşa cum am explicat anterior. Întrebare: ” Din câte am înţeles, numai eu sunt responsabil de tot ceea ce mi se întâmplă iar acest lucru nu poate fi schimbat. Nu am decât să îndur şi să support totul până ce mor şi merg în Tărâmul Pur unde voi deveni un Buddha. Este posibil însă ca vre-o acţiune a mea să schimbe cumva modul în care faptele trecute se manifestă în viaţa de acum?” Răspuns: Da, poţi să îţi schimbi karma într-o măsură mai mică sau mai mare, să îţi faci cât mai plăcut sau neplăcut timpul pe care îl mai ai de trăit în samsara – asta depinde de fiecare şi de specificul karmei lui – dar nu ai cum să îţi vindeci total rănile, adică să devii perfect fericit în această viaţă, deoarece nu poţi ajunge un Buddha cât încă eşti în trup. Jodo Shinshu nu afirmă că nu ar trebui să faci nimic pentru a trăi mai bine, ci doar că nu poţi deveni un Buddha aici şi acum. Aşa cum am explicat anterior, nu poţi fi 100% fericit în viaţa prezentă deoarece nu eşti încă un Buddha şi numai un Buddha poate fi fericit oriunde s-ar afla, în toate lumile şi trupurile posibile, chiar şi în iad.

76

Egali cu Buddha Maitreya O învăţătură unică tradiţiei noastre spune că aceia care au credinţă (shinjin) sunt egali cu Iluminarea perfectă, egali cu toţi Buddha şi egali cu Maitreya 65 Buddha. Maitreya, care sălăşluieşte acum în cerul zeilor Tuşita, va fi, în conformitate cu spusele lui Shakyamuni, un mare Buddha ce va apărea în această lume după multe miliarde de ani (5.670.000.000) de la această eră 66. Shinran Shonin explică în Scrisorile sale 67: “Din moment ce adepţii care au primit shinjin se află cu siguranţă în stadiul celor cu adevărat stabiliţi, ei sunt de asemenea şi în stadiul de egalitate cu Iluminarea perfectă. În Marea Sutră a Vieţii Infinite, cei care au fost primiţi şi niciodată abandonaţi se spune că se află în stadiul celor cu adevărat stabiliţi iar în Sutra lui Tathagata al Luminii Infinite se spune despre ei că se află în egalitate cu Iluminarea perfectă. Deşi numele sunt diferite, “cei cu adevărat stabiliţi” şi “egali cu Iluminarea perfectă” au acelaşi înţeles şi indică acelaşi stadiu. Egali cu Iluminarea supremă este acelaşi stadiu cu cel în care se află Maitreya, care a dobândit rangul de successor la Buddheitate. Din moment ce adepţii care au shinjin sunt destinaţi să atingă Iluminarea supremă, se spune despre ei că sunt la fel cu Maitreya.” Cei care se încred în Buddha Amida în această viaţă se află în stadiul celor cu adevărat stabiliţi ori asiguraţi de Nirvana sau altfel spus, în stadiul de nonretrogresiune. Aceasta înseamnă că din moment ce credinţa a apărut în inimile lor, devin asiguraţi de atingerea naşterii în Tărâmul Pur care va avea loc în momentul morţii. Această naştere în Tărâmul Pur va fi imediat urmată de atingerea Buddheităţii sau a Iluminării perfecte. Aşadar, stadiul celor cu adevărat stabiliţi sau asiguraţi de Nirvana este egal cu Iluminarea perfectă. Cauza Iluminării perfecte este definitiv stabilită când credinţa în Amida apare în inima adeptului. Credinţa este cauza Iluminării, aşadar amandouă sunt egale în sensul că a doua este efectul celei dintâi, precum fumul nu poate apărea fără foc. Focul va produce neapărat fum, chiar dacă cele două sunt diferite. La fel, adeptul care se încrede în Amida este egal cu Iluminarea perfectă deoarece este sigur că va deveni un Buddha şi are seminţele Buddheităţii plantate în inima lui, chiar dacă deocamdată, în timpul vieţii de acum, rămâne o fiinţă ignorantă şi plină de patimi oarbe. Shinran i-a spus lui Joshin-bo în scrisoarea a- 7-a din Mattosho: “Trebuie să înţelegi că momentul în care adeptul ajunge să creadă în Legământul Principal al lui Tathagata, nu este altul decât momentul în care devine stabilit în stadiul de non-retrogresiune, deoarece el beneficiază de avantajul de a fi primit şi niciodată abandonat. Fie că vorbim de stabilirea adevăratului shinjin sau de stabilirea shinjinului precum diamantul, ambele provin din faptul de a fi primit şi
Miroku în japoneză. De la apariţia lui Buddha Shakyamuni. 67 Scrisoarea a treia din Mattosho, publicată de International Association of Buddhist Culture în 2004, în seria traducerilor din buddhismul Jodo Shinshu.
65 66

77

niciodată abandonat. Astfel este trezită mintea şi inima care va atinge Iluminarea supremă. Acesta este numit stadiul de non-retrogresiune, stadiul celor cu adevărat stabiliţi şi stadiul de egalitate cu Iluminarea supremă. “ El a mai spus, de asemenea: “Sutra Ghirlandei de flori susţine că cel care a atins adevăratul shinjin este deja sigur că va deveni un Buddha şi de aceea el este egal cu toţi Tathagata. Deşi Maitreya nu a atins încă Buddheitatea, este sigur că o va atinge, aşadar el este deja cunoscut sub numele de Buddha Maitreya. În acelaşi mod, cel care a atins adevăratul shinjin este egal cu toţi Tathagata.” Stadiul celor cu adevărat stabiliţi ori asiguraţi de Nirvana este acelaşi în care sălăşluieşte acum Maitreya în cerul zeilor Tuşita unde aşteaptă momentul potrivit pentru a se naşte în această lume şi a atinge Buddheitatea, exact cum Shakyamuni a făcut în trecut. Shinran spune în scrisoarea a 18-a din Mattosho: “Din momentul în care realizează inima precum diamantul (shinjin), se spune despre ei că se află în stadiul celor cu adevărat stabiliţi şi că au atins acelaşi stadiu cu cel al lui Bodhisatva Maitreya. Din moment ce adeptul care are adevăratul shinjin se află în acelaşi stadiu ca Maitreya, înseamnă că este agal cu toţi Buddha.” (…) “Mai departe, din moment ce Maitreya a devenit deja cineva care este sigur că va atinge Buddheitatea, este numit Buddha Maitreya. Datorită acestui lucru, noi ştim că despre aceia care au primit shinjinul Puterii Celuilalt, se poate spune că sunt egali cu toţi Buddha. Să nu aveţi nici o îndoială în ceea ce priveşte acest lucru.” Shinran explică în continuare: “Buddhaşii din cele zece direcţii se bucură la stabilirea acestei inimi şi o laudă ca fiind egală cu minţile şi inimile tuturor Buddhaşilor. Astfel, cel care are adevăratul shinjin se spune că este egal cu toţi Buddha. El este de asemenea, privit ca fiind la fel cu Maitreya, destinat să devină viitorul Buddha.” “Toţi Buddhaşii simt mare bucurie atunci când el se bucură în realizarea shinjinului cel adevărat şi declară cu toţii într-un singur glas: ‘Este egalul nostru’. Iată cuvintele de bucurie ale lui Shakyamuni ce se găsesc în Marea Sutră: ‘Acela care vede şi dă slavă şi are mare bucurie – este adevăratul meu însoţitor’; în acest fel, el ne învaţă că cel care are shinjin este egal cu toţi Buddha.” După cum vedeţi, Shinran îşi bazează argumentele pe cuvintele lui Shakyamuni din Marea Sutră dar şi din alte discursuri: “’Cel care are shinjin şi se bucură întru shinjin este egal cu toţi Tathagata’. Acest citat este din Sutra Ghirlandei de flori şi înseamnă că cel care se bucură întru shinjin

78

este egal cu toţi Tathagata. Asta reiese, de asemenea, şi din declaraţia lui Shakyamuni despre cei care au shinjin şi se bucură întru el: ‘Cel care înţelege şi venerează şi atinge marea bucurie – acela este adevăratul meu însoţitor’”. “Buddhaşii din cele zece direcţii se bucură la stabilirea acestei inimi şi o laudă ca fiind egală cu minţile şi inimile tuturor Buddhaşilor. Astfel, cel care are adevăratul shinjin se spune că este egal cu toţi Buddhaşii. El este de asemenea, privit ca fiind la fel cu Maitreya, aflat acum în rangul de succesor la Buddheitate.” Există de asemenea, al Şaptesprezecelea Legământ al lui Amida, înţeles de Shinran ca însemnând faptul că cei ce rostesc nembutsul credinţei sunt lăudaţi de toţi Buddhaşii: “Al Şaptesprezecelea Legământ al lui Amida declară că nu va intra în Iluminarea perfectă dacă cei care rostesc Numele nu vor fi lăudaţi de nenumăraţii Buddha de-a lungul tuturor lumilor din cele zece direcţii. Pasajul referitor la împlinirea Legământului spune: ‘Astfel de oameni sunt lăudaţi de toţi Buddha şi au mare bucurie’”. Singura diferenţă dintre Maitreya şi adepţii care au credinţă în Amida şi sunt acum în acelaşi stadiu cu Iluminarea perfectă este că el a intrat în acest stadiu prin puterea personală iar cei care au shinjin devin astfel prin Puterea lui Amida. Shinran a spus în a 15-a scrisoare din Mattosho: “A crede că prin puterea personală cineva este egal cu toţi Tathagata este o mare greşeală. Să ştii că tu te bucuri datorită shinjinului Puterii Celuilalt; cum poate puterea personală să aibă vre-un rol aici? Te rog să te gândeşti foarte bine la acest lucru.” Există încă o altă diferenţă între noi şi Maitreya. Dacă el va trebui să aştepte enorm de mulţi ani până se va naşte în această lume şi va deveni un Buddha, noi cei care ne încredem în Amida vom atinge Buddheitatea după moarte. Până la moarte şi naşterea în Tărâmul Pur, rămânem fiinţe obişnuite şi pline de patimi oarbe, dar purtănd în noi cauza definitivă a Buddheităţii. Nu suntem egali cu toţi Tathagata sau cu Maitreya pentru că merităm acest lucru sau pentru că avem virtuţi şi merite deosebite, ci pentru că Amida ne-a făcut să devenim astfel. Iată înţelesul avantajului de “a fi primit şi niciodată abandonat”. Datorită faptului că Amida ne primeşte şi ne iubeşte necondiţionat, devenim capabili să primim credinţa, să intrăm în acest stadiu şi să fim siguri că vom deveni Buddhaşi în Tărâmul Pur. Este la fel cu a zbura prin puterea personală (Maitreya) sau a folosi avionul (noi înşine). În ambele cazuri se ajunge la destinaţie (stadiul de non-retrogresiune/asiguraţi de Nirvana sau de succesiune la Buddheitate, etc.), însă metodele sunt diferite, în primul caz utilizându-se puterea personală iar în al doilea, Puterea lui Amida.

79

Shinjin (credinţa) şi natura de Buddha Întrebare: “În unele scrieri ale lui Shinran Shonin se spune că shinjin este însăşi natura de Buddha. Cum explici asta?” Răspuns: În primul rând, chiar dacă spunem în limbaj obişnuit că avem shinjin (credinţă în Buddha Amida), în realitate aceasta nu este proprietatea/creaţia noastră ci ceea ce Amida trezeşte în noi. În al doilea rând, Amida este un Buddha, ceea ce înseamnă că s-a trezit către natura sa de Buddha. Natura de Buddha a lui Amida este la fel cu natura noastră de Buddha, pentru că toate fiinţele au aceeaşi natură înnăscută de Buddha (Buddheitate) sau acelaşi potenţial de a deveni un Buddha. Însă, spre deosebire de Shakyamuni or Amida Buddha, noi ne aflăm acum la nivelul de fiinţe ignorante sau personalităţi iluzorii, produsul a numeroase ataşamente şi diferite tipuri de karmă. Această personalitate iluzorie şi supusă karmei este cea care se naşte în mod repetat în diferite sfere de existenţă. Shinjin nu poate fi produsul personalităţilor noastre iluzorii care se schimbă în funcţie de karmă de la o viaţă la alta sau de la un moment la altul, deoarece ar însemna că acesta ar fi şi el ceva supus schimbării iar nu “shinjinul precum diamantul” de care vorbeşte Shinran. Aşadar, shinjin este manifestarea lui Amida ca Buddha viu, el vine din Iluminarea sa şi pentru că Iluminarea înseamnă atingerea naturii de Buddha, putem spune că în sens ultim, shinjin este manifestarea naturii de Buddha via Amida în forma sa transcendentă (Sambhogakaya). În acest fel cred că trebuie să înţelegem cuvintele “shinjin este însăşi natura de Buddha”. Credinţa nu poate apărea direct în noi din natura ultimă de Buddha fără ajutorul/mijlocirea lui Amida, deoarece nu putem primi nimic direct de la aceasta în starea în care ne aflăm de fiinţe neiluminate, sub multele straturi de iluzii şi karmă rea care ne acoperă natura de Buddha. De aceea, avem nevoie de Amida în forma sa transcendentă (Sambhogakaya), el fiind cel care ne poartă, prin shinjin, către natura de Buddha, pe care o atingem direct imediat ce murim şi intrăm în Tărâmul său Pur. Shinjin (credinţa) şi nembutsul credinţei sunt singura legătură (deşi indirectă) pe care fiinţele obişnuite o au în această viaţă cu natura lor de Buddha. Întrebare: Putem avea acces direct la natura noastră de Buddha fără ajutorul lui Amida şi fără shinjin? Răspuns: Nu. În alte şcoli buddhiste se spune într-adevăr că adepţii pot accede direct la natura înnăscută de Buddha prin diferite metode şi tehnici de meditaţie, însă în Jodo Shinshu

80

credem că asta nu mai este posibil din cauza nivelului spiritual foarte jos al fiinţelor din această epocă întunecată (ultima epocă Dharma). Aşadar, fără să accedem direct la natura noastră de Buddha în această viaţă, intrăm mai întâi, prin shinjin, în sfera de influenţă a lui Amida, care este pasul indirect spre Buddheitate. Dacă primim shinjin în viaţa de aici, atunci în momentul morţii ne naştem în Tărâmul Pur, unde patimile noastre oarbe şi personalităţile iluzorii sunt imediat transformate în Buddhaşi iluminaţi, capabili de a salva alte fiinţe.

81

“Excluderea” din al Optsprezecelea Legământ Până acum nu am prezentat Legământul Principal în întregime, evitând în mod special ultima propoziţie, deoarece am vrut să îi acord un capitol separat: “Dacă după ce voi atinge Buddheitatea, fiinţele sensibile din cele zece direcţii care se încred în mine cu o minte sinceră şi aspiră să se nască în Tărâmul meu, rostind Numele (Namo Amida Butsu) meu chiar şi numai de zece ori, nu se vor naşte acolo, fie ca eu să nu ating cea mai înaltă Iluminare. Excluşi sunt aceia care comit cele cinci păcate de moarte şi ponegresc Dharma cea adevărată”. Aproape toţi cei care vin în contact cu Legământul Principal al lui Buddha Amida încearcă două tipuri de reacţii: sunt bucuroşi la aflarea mesajului plin de speranţă al primei părţi a acestuia, dar se blochează imediat ce citesc ultima propoziţie: “excluşi sunt aceia care comit cele cinci păcate de moarte şi ponegresc Dharma”. Ceva pare în neregulă, o excludere încă există, deci la urma urmei Al Optsprezecelea Legământ nu e chiar universal pentru că unii oameni nu sunt primiţi de Compasiunea lui Amida. Însă oare aşa stau lucrurille cu adevărat? În primele mele zile ca adept Jodo Shinshu, când încă nu venisem în contact direct cu nimeni din tradiţia noastră, mă străduiam enorm să înţeleg rostul acestei “excluderi”; mai mult decât atât, recunosc că mă speriam foarte mult în timp ce parcurgeam de nenumărate ori această porţiune. Îmi stătea ca un nod în gât, parcă nu reuşeam să mă bucur pe deplin de întâlnirea cu Amida. “Dacă am făcut şi eu unul dintre aceste cinci păcate de moarte?”, mă întrebam cu înfrigurare. Apelasem la salvarea lui Buddha Amida într-un moment foarte greu pentru mine, când simţeam că nu mai fac faţă întâmplărilor şi iluziilor din viaţa mea iar acum, după bucuria unei speranţe, mă loveam de această frază care nu vroia să plece de acolo. Nu a trecut însă mult până când a doua liniştire a pus definitiv stăpânire pe inima mea, “totul este în regulă, cum ai putut să te îndoieşti de mine”, parcă ar fi spus Amida. Cu toţii am fost mustraţi măcar odată de mama noastră atunci când eram mici iar comportamentul nostru devenea de nesuportat. Poate că ne-am temut în acel moment că ne va părăsi ori cine ştie ce ne va face dacă nu suntem aşa cum trebuie, însă de fapt ea era mereu acolo, indiferent de acţiunile noastre, mustrându-ne şi încercând prin orice mijloace să ne schimbe, însă primindu-ne întotdeauna cu iubirea ei chiar dacă până la urmă greşeam şi făceam toate prostiile din lume. Compasiunea lui Buddha Amida este asemenea unei mame, iar “excluderea” din Legământul său Principal este doar o mustrare adresată unor copii tâmpiţi şi gata oricând să facă cele mai mari greşeli. Nu este o “excludere” în adevăratul sens al cuvântului ci un avertisment: “anumite fapte sunt foarte grave, nu le faceţi, altfel…”. Însă acest “altfel...” rămâne neîmplinit de prima parte a Legământului care dovedeşte de fapt salvarea necondiţionată a unei adevărate mame. Învăţătura buddhistă trebuie înţeleasă întotdeauna în spiritul ei iar cititorul

82

scrierilor sacre să nu se oprească doar la cuvinte ci să încerce să vadă dincolo de ele. Care este adevăratul scop al Legământului Principal? Shinran spune în Tannisho: “Dacă încrederea noastră în Legământul Principal ar fi depins numai de respectarea preceptelor şi a regulilor, cum am mai fi putut noi să ne eliberăm de naştere şi moarte?” În capitolul 16 din aceeaşi lucrare, combătând afirmaţia unora că adepţii nembutsu trebuie să treacă printr-o schimbare a inimii ori de câte ori devin furioşi sau fac ceva rău, Shinran spune din nou: “Să presupunem că naşterea în Tărâmul Pur ar fi posibilă doar trecând prin schimbări ale inimii zi şi noapte, de fiecare dată când se întâmplă ceva. În această situaţie - viaţa omului fiind în aşa fel încât se poate sfârşi chiar înainte ca respiraţia care iese să fie urmată de respiraţia care intră - dacă ar fi să murim fără să trecem printr-o schimbare a inimii şi să ne aflăm într-o stare de bunătate sufletească şi stăpânire de sine, nu ar deveni atunci Legământul lui Amida care ne primeşte şi nu ne abandonează niciodată fără de nici un sens?” Din moment ce Buddha Amida are Compasiune Infinită şi priveşte toate fiinţele ca fiind copii săi, ar fi absurd să le abandoneze datorită ignoranţei lor. Această atitudine ar fi contrară Minţii Bodhi şi celor mai elementare legăminte Mahayana. Buddha nu poate face o afirmaţie iar apoi imediat să o nege sau să afirme contrariul, ceva în genul: “vă salvez pe toţi chiar şi numai dacă rostiţi Numele meu de zece ori ….. dar de fapt, staţi puţin că m-am răzgândit şi vă impun totuşi nişte condiţii grele peste care nu puteţi trece”. Buddha Amida ştie care sunt adevăratele capacităţi ale fiinţelor şi nu a proiectat Legămintele sale pentru cei capabili de a atinge Iluminarea prin ei înşişi: “A te curăţa de patimile oarbe înseamnă a deveni un Buddha iar pentru cel care este deja un Buddha, Legământul provenit din contemplaţia profundă timp de cinci kalpa nu mai are nici un rost.” În opinia lui Shinran această “excludere” arată de fapt că cele mei rele fiinţe sunt incluse în salvarea oferită de Amida, mai ales aceia care au comis cele cinci păcate de moarte şi au ponegrit Dharma . Menţionarea acestor păcate grave este un indiciu că ele nu sunt dorite în comportamentul discipolilor dar că în acelaşi timp efectele lor sunt anihilate de Compasiunea Infinită acceptată în inima adeptului prin Trezirea Credinţei. Probabil că oricine dintre noi, de-a lungul vieţilor din trecut sau în această viaţă a înfăptuit măcar odată unul dintre aceste păcate. Ceva apare însă în momentul Trezirii Credinţei, este ceea ce se numeşte “schimbarea inimii”, adică deplina conştientizare a stării fără de speranţă în care ne aflăm din punct de vedere spiritual, mânaţi în permanenţă de tendinţele karmei noastre negative şi gata oricând să comitem orice fel de faptă, precum şi a lucrării salvatoare şi nediscriminatoare a lui Amida manifestată în Legământul şi Numele său. Din momentul în care începem să ne bazăm pe Buddha Amida experimentăm această “schimbare a inimii”, eveniment ce transformă complet direcţia vieţii noastre şi o face să se îndrepte, indiferent de iluziile ei, către Nirvana supremă.

83

Deşi în Sutra despre Buddha al Vieţii Infinite (Marea Sutră) apare “excluderea” pomenită mai sus, în Sutra Contemplaţiei situaţia este complet diferită. Aici Budddha Shakyamuni îi spune lui Ananda şi Vaidehi că un om ce se află pe patul de moarte şi care a comis cele cinci păcate de moarte, cele zece păcate grave şi toate tipurile de fapte rele, se poate naşte în Tărâmul Pur dacă întâlneşte un bun învăţător spiritual, îi ascultă sfaturile şi recită Namo Amida Butsu chiar şi numai de zece ori. De ce această sutră nu menţionează însă ponegrirea Dharmei printre faptele rele ce nu pot împiedica naşterea în Tărâmul Pur? Acesta este un aspect foarte important care trebuie bine înţeles. Voi prezenta în continuare un schimb de întrebări şi răspunsuri din Kyogyoshinsho care va face lumină asupra acestui aspect. “Întrebare: Sutra despre Buddha al Vieţii Infinite spune: ‚Cei care aspiră la Naştere ajung să o atingă cu toţii. Excluşi sunt însă aceia care înfăptuiesc cele cinci păcate grave şi cei care ponegresc Dharma.’ Sutra Contemplaţiei asupra lui Buddha al Vieţii Infinite spune: ‚Cei care au înfăptuit cele cinci păcate de moarte şi cele zece păcate grave şi care sunt înlănţuiţi de diferite tipuri de tendinţe negative vor atinge de asemenea naşterea în Tărâmul Pur.’ Cum pot fi armonizate aceste două pasaje? Răspuns: Prima sutră vorbeşte despre înfăptuirea a două tipuri de acţiuni negative: cele cinci păcate de moarte şi ponegrirea Dharmei. Datorită comiterii acestor două tipuri de fapte rele, Naşterea nu poate fi atinsă. Cealaltă sutră vorbeşte doar despre înfăptuirea celor zece păcate grave şi a celor cinci păcate de moarte; nu se menţionează nimic despre ponegrirea Dharmei. Datorită faptului că aceasta din urmă nu a fost îndeplinită, Naşterea poate fi atinsă. Întrebare: Să presupunem că cineva a comis cele cinci păcate de moarte dar nu a ponegrit Dharma cea adevărată. În sutră se afirmă că un astfel de om poate atinge Naşterea. Mai departe, să presupunem că cineva doar a ponegrit Dharma însă nu a înfăptuit cele cinci păcate de moarte şi cele zece păcate grave. Este acest om capabil să atingă Naşterea, dacă aspiră la ea? Răspuns: Deşi doar a ponegrit Dharma cea adevărată însă nu a comis celelalte tipuri de păcate, în mod sigur nu va putea atinge naşterea în Tărâmul Pur. De ce? O sutră afirmă că cel care a comis cele cinci păcate de moarte va cădea în imensul iad Avici unde va suporta consecinţele faptelor sale timp de o kalpa. Cel care ponegreşte Dharma cea adevărată va cădea tot în iadul Avici însă când acea kalpa se epuizează, va cădea într-o altă regiune a acestuia. În acest fel trece prin o sută de mii de mari iaduri Avici unul după altul. Buddha nu menţionează vre-un moment când acesta poate scăpa, deoarece ponegrirea Dharmei este un păcat extrem de grav. Mai mult decât atât, Dharma cea adevărată este Dharma lui Buddha. Acest ignorant tocmai a ponegrit-o; cum am putea să ne gândim că un astfel de om ar aspira să se nască în Tărâmul lui Buddha? Poate ar face acest lucru doar din setea de a obţine o

84

altă viaţă fericită; asta se aseamănă însă cu a căuta gheaţă ce nu conţine apă sau foc fără fum. Cum ar putea el să găsească aşa ceva? Întrebare: Care sunt caracteristicile ponegririi Dharmei celei adevărate? Răspuns: A spune că nu există Buddha, Buddha-Dharma, Bodhisattva sau Bodhisattva-Dharma. A te decide asupra unor astfel de viziuni, fie prin propria ta judecată sau primindu-le de la alţii, se numeşte ponegrirea Dharmei celei adevărate. Întrebare: A îmbrăţişa astfel de viziuni este o chestiune care pare că îl priveşte doar pe cel care aderă la ele. Însă ce suferinţă şi durere provoacă această faptă asupra celorlalte fiinţe sensibile, încât ajunge să depăşească în gravitate cele cinci păcate de moarte? Răspuns: Dacă nu ar exista Buddha şi Bodhisattva care să propovăduiască căile virtuoase lumeşti şi supralumeşti şi care să înveţe şi să călăuzească fiinţele sensibile, cum am putea noi să ştim ce este aceea bunăvoinţă, corectitudine, buna-cuviinţă, înţelepciunea şi sinceritatea? Astfel de virtuţi omeneşti ar dispărea cu desăvârşire iar înţelepţii mai presus de lume ar pieri cu toţii. Voi cunoaşteţi doar gravitatea celor cinci păcate de moarte, nu însă şi faptul că ele apar din absenţa Dharmei adevărate. Din această cauză, cel care ponegreşte Dharma cea adevărată comite cel mai grav păcat.” Cred că pasajul citat mai sus este cât se poate de concludent în ceea ce priveşte “excluderea” din al Optsprezecelea Legământ aşa cum apare ea în cele două sutre menţionate acolo. Aş mai adăuga însă un lucru: ambele sutre se referă la ponegrirea Dharmei celei adevărate la momentul prezent: “Dharma cea adevărată este Dharma lui Buddha. Acest ignorant tocmai a ponegrit-o; cum am putea să ne gândim că un astfel de om ar aspira să se nască în Tărâmul lui Buddha?” “Tocmai a ponegrit-o…” se referă la o ponegrire continuă care există încă în mintea acelui om, însă nu la situaţia în care a ponegrit-o în trecut iar acum printr-o schimbare a inimii a înţeles răul făcut şi se căieşte de el. Este logic faptul că un om care încă ponegreşte Dharma în mintea lui şi mai ales înaintea celorlalţi nu are cum să trezească o aspiraţie sinceră către naşterea în Tărâmul Pur, însă acest lucru nu este valabil pentru cel care ponegrirea Dharmei devine doar o greşeală gravă din trecut pentru care acum se căieşte. Aşadar, cel care a ponegrit Dharma în trecut dar trece în prezent printr-o schimbare a inimii, recunoaşte şi se căieşte pentru fapta sa, apoi se bazează cu sinceritate pe Compasiunea lui Buddha Amida, va atinge Naşterea. Este logic să fie astfel. În buddhism nu există „pedepse” veşnice decât pentru o minte care stăruie în greşeală şi în acest fel se autopedepseşte, însă mintea care se schimbă şi devine alta nu mai poate fi identică cu cea din trecut. Îmi aduc aminte în legătură cu acest lucru de o întâmplare de pe vremea lui Shakyamuni: Un om l-a jignit foarte rău pe Buddha, aruncându-i în faţă toate tipurile de cuvinte grele, însă a doua zi a simţit remuşcări şi s-a căit de fapta comisă. Ducându-se înaintea lui s-a prosternat la picioarele sale şi i-a cerut iertare. Buddha i-a spus: “Ridică-te, cel care acum se pleacă la picioarele mele nu mai este identic cu cel care mă jignea ieri.”

85

Adeptul nembutsu care trăieşte adevăratul shinjin nu are cum să ponegrească Dharma lui Buddha pentru că acum este un om nou şi renăscut în lumina Compasiunii lui Buddha, complet separat de omul vechi din viaţa asta sau din celelalte.

86

A auzi învăţătura Maestrul Rennyo spunea: “Ceea ce suntem învăţaţi în tradiţia lui Shinran Shonin este că inima încrezătoare (shinjin) este esenţială”. Însă, ce anume trebuie să facem noi pentru „a dobândi” această inimă încrezătoare şi pentru a fi siguri de naşterea în Tărâmul Pur unde atingem Iluminarea supremă? Se spune peste tot în Jodo Shinshu că shinjinul este ceea ce primim de la Amida iar nu creaţia noastră. În esenţă, totul vine până la urmă de la Amida, chiar şi nembutsu (recitarea Numelui), care nu este altceva decât manifestarea pe buzele noastre a chemării lui Buddha. Într-adevăr, aşa stau lucrurile, dar să aruncăm puţin o privire la viaţa lui Shinran de înainte de atingerea inimii încrezătoare. Din câte ştim, a stat o sută de zile retras la templul Rokkakudo pentru a căuta inspiraţie şi o soluţie radicală cu privire la viaţa sa spirituală. După ce Bodhisattva Kannon (Avalokitesvara), l-a îndrumat către Honen, a petrecut şi acolo alte o sută de zile ascultându-i învăţătura. În scrisorile soţiei sale, Eshinni, către fiica lor, Kakushinni, stă scris: “Aşa cum a stat retras timp de o sută de zile în templul Rokkakudo, tot aşa l-a vizitat pe Maestrul Honen timp de alte o sută de zile, indiferent de dificultăţile pe care le întâmpina, fie că era ploaie sau soare. L-a auzit pe acest bun învăţător vorbind despre faptul că pentru a scăpa de suferinţa naşterii şi a morţii, nu este necesar decât să ne bazăm din toată inima pe nembutsu.” Apoi, după aceste o sută de zile, Shinran era capabil să spună: “Pentru mine, Shinran, nu există altă cale decât să acept ceea ce venerabilul meu învăţător mi-a zis: ‘’Doar spune nembutsu şi fi salvat de Amida’’ Nimic altceva nu contează.” şi “Eu, Gutoku Shinran, discipol al lui Shakyamuni, am abandonat practicile amestecate şi m-am refugiat în Legământul Principal, în primul an al erei Kennin (1201)” Vedem aşadar, că însuşi Shinran a trecut printr-o perioadă antemergătoare atingerii/primirii shinjinului, caracterizată printr-o ascultare profundă a învăţăturii. Nu este însă necesar să petrecem ca şi el douăzeci de ani pe vre-unul din “munţii Hiei” 68 ai practicilor bazate pe puterea personală, deşi probabil mulţi dintre noi şi-au avut pentru o perioadă mai mică sau mai mare, “Hiei-ul lor”. Însă, ascultarea învăţăturii este absolut necesară în primirea inimii încrezătoare.
Înainte de a se retrage la templul Rokkakudo şi a-l întâlnii pe Maestrul Honen, Shinran a fost călugăr Tendai şi a practicat timp de 20 de ani pe muntele Hiei – unul din cele mai importante centre spirituale ale Japoniei, încercând să atingă Iluminarea supremă prin eforturi personale.
68

87

De aceea, spun întotdeauna: veniţi la dojo sau templu şi ascultaţi învăţătura. Este cel mai important lucru pe care îl puteţi face în această viaţă. Însuşi Maestrul Rennyo insista asupra acestui aspect: “Faceţi din ascultarea Dharmei lui Buddha o prioritate, iar din treburile lumeşti ceva secundar…..Este regretabil dacă ajungeţi să ascultaţi învăţătura lui Buddha doar în timpul liber pe care îl aveţi după ce v-aţi ocupat de treburile lumeşti, pentru că nu există un “mâine” atunci când vine vorba de ascultarea Dharmei.” După ce a spus aceste cuvinte a citat un poem scris de Shinran: “Aceia care trec prin flăcările Celor zece mii de lumi Pentru a auzi Numele lui Buddha Sunt asiguraţi de atingerea Stadiului de non-retrogresiune” “A auzi Numele lui Buddha” înseamnă a auzi înţelesul lui Namo Amida Butsu, adică a primi inima încrezătoare a Puterii Celuilalt. “A trece prin flăcările celor zece mii de lumi” înseamnă a nu lua în seamă nici un obstacol, indiferent de ce natură ar fi el, personală, materială, socială, etc. pentru a auzi Numele lui Buddha, adică a asculta învăţătura. Câţi dintre noi sunt atât de sinceri încât ar fi capabili să asculte Dharma timp de o sută de zile, fără să piardă nici măcar o singură zi? Trebuie să vă puneţi această întrebare, şi veţi şti cât de puternică este devoţiunea voastră faţă de Dharma. Şi totuşi, dacă nu luăm în serios problema vieţii şi a morţii, în aşa fel încât să fim în stare să depăşim orice obstacol pentru a asculta Dharma, cum altfel o vom înţelege şi primi în viaţa noastră? Putem găsi o mulţime de motive pentru a nu veni la dojo şi a asculta învăţătura – acestea există, trebuie doar să le căutăm. Aud adeseori oameni care spun: “îmi omor timpul, nu am ce face, mă plictisesc”, pentru ca altă dată, când există ceva cu adevărat important de făcut, să îşi găsească imediat un motiv plauzibil. Fiecare dintre voi se cunoaşte cel mai bine pe el însuşi şi ştie, dacă este sincer, când motivele lui sunt nesemnificative în comparaţie cu şansa de a întâlni şi a asculta Dharma lui Buddha. Vă rog, nu fiţi leneşi în ascultarea Dharmei! Nu se ştie când veţi mai avea vreodată şansa de a lua formă umană şi a o întâlni! Acestea nu sunt simple cuvinte, însă din păcate, mulţi oameni le privesc în acest fel şi nu conştientizează adevărata realitate exprimată de ele. Maestrul Rennyo spunea: “Aceia care nu posedă inima încrezătoare (shinjin) se aşteaptă ca prin toate mijloacele să pună întrebări şi să discute dacă inima încrezătoare le lipseşte sau nu; pare fără nici un rost să plece fără să fi ajuns la nici o concluzie. Ar trebui să reflectaţi cu atenţie asupra acestei chestiuni. La urma urmei, este esenţial ca de acum încolo aceia dintre voi care nu au atins încă inima încrezătoare să discute această chestiune unii cu alţii.”

88

Veniţi la dojo şi puneţi toate întrebările care vă trec prin cap, folosiţi-vă de preot până acesta oboseşte, sunaţi-l şi noaptea pentru a-i pune întrebări despre Cale şi a vă lămuri îndoielile. “Citiţi scrierile sacre până acestea se rup”. A citi înseamnă de asemenea, a asculta. Ascultaţi, ascultaţi şi iar ascultaţi învăţătura iar la un moment dat se va întâmpla ceva deosebit; dacă ascultaţi cu sinceritate nu are cum să nu se întâmple. În acel moment, nu doar veţi asculta ci veţi auzi cu adevărat. A auzi înseamnă nu doar a auzi fizic sau raţional ci a auzi şi a înţelege cu toată fiinţa noastră, a accepta mesajul plin de Compasiune al Legământului Principal şi a ne baza pe el din tot sufletul, fără îndoială. Maestrul Shinran spunea: “A auzi’’ înseamnă a auzi Legământul Principal fără nici o îndoială iar acest lucru exprimă ceea ce este de fapt shinjinul”. Numai când auzim învăţătura despre Legământul Principal al lui Buddha Amida cu încredere absolută, putem spune că am primit shinjin. Dacă însă ascultăm folosindu-ne doar de gândirea discriminativă şi logica minţii neiluminate, ca şi cum acestea ar fi singurele instrumente în eforturile noastre spirituale, nu vom reuşi niciodată să ne deschidem suficient pentru a primi shinjin. Maestrul Shinran spunea: “Nu trebuie să existe nici un fel de calcul personal în ceea ce priveşte naşterea noastră în Tărâmul Pur…. Trebuie doar să ne deschidem faţă de Amida.” Ascultarea trebuie să depăşească înţelegerea intelectuală, gândirea bazată şi influenţată de discriminările, prejudecăţile, iluziile şi patimile noastre oarbe. Falsa impresie că mintea noastră limitată poate înţelege totul, că absolut orice trebuie să se supună logicii ei, trebuie lăsată să treacă. Aşa cum spunea Eiken Kobai Sensei: “există înţelegere, însă aceasta nu este logică, ci spirituală. Numai atunci când ne dăm seama cât suntem de ignoranţi şi devenim conştienţi de diferitele patimi oarbe care sunt adevăratul motor al acţiunilor noastre, vom fi capabili să depăşim limitările ‘’logicii’’ şi dorinţei de ‘’a înţelege’’ totul, care ne înlănţuie şi ne întunecă. În acel moment, îndoielile legate de Legământul Principal dispar şi devenim capabili să lăsăm definitiv salvarea noastră în mâinile lui Amida.” Există în buddhism un termen atât de drag mie – „hishiryo”, care este conştiinţa de dincolo de gândirea discriminativă şi limitată, mintea de dincolo de minte. Trebuie să să lăsăm totul în seama Înţelepciunii transcendente şi Compasiunii fără limite a lui Amida, manifestarea în formă şi Nume a realităţii ultime de dincolo de orice formă. Toate acestea încep însă cu a asculta învăţătura. Calea către primirea shinjinului este ascultarea învăţăturii.Trebuie doar să depunem eforturi şi să ascultăm ca şi cum aceasta ar fi cel mai important lucru din viaţa noastră. Maestrul Rennyo spunea: “Tare este piatra şi moale este apa; cu toate acestea, apa toceşte piatra. Se spune că dacă există voinţă, chiar şi atingerea Buddheităţii devine posibilă. Indiferent cât de puţină credinţă ar avea cineva, dacă ascultă predicile cu toată seriozitatea, va atinge credinţa (shinjin) prin Compasiunea lui Buddha. De aceea, este important să se asculte cu sinceritate şi seriozitate predicile Dharma.”

89

La început asculţi învăţătura bazându-te doar pe puterea ta de înţelegere, însă vine un moment când laşi departe în urmă barierele minţii discriminative care nu te-au dus nicicând la adevărata pace interioară; mai precis, te laşi purtat de căldura mesajului cuprins în Legământul Principal. Atunci auzi cu adevărat. Atunci spui cu adevărat: “Namo Amida Bu, Namo Amida Bu….mă refugiez în Buddha Amida, mă refugiez în Buddha Amida…” Shinjinul nu este ceva de atins, un alt obiect pe care îl putem face proprietatea noastră intelectuală, ci o stare către care ne deschidem, pe care o primim de la Amida. Acesta este înţelesul cuvintelor “va atinge credinţa (shinjin) prin Compasiunea lui Buddha” din citatul de mai sus şi de aceea am spus în mod intenţionat, “primim shinjin”, iar nu doar atingem sau obţinem shinjin.Trebuie să înţelegeţi profund această diferenţă şi să nu faceţi din shinjin sau nembutsu proprietatea voastră intelectuală. În adevăratul shinjin şi nembutsu, orice calcul personal este abandonat. Însă cu toate că shinjin şi nembutsu sunt dincolo de gândire, ele pot fi primite aici şi acum, de orice fiinţă, indiferent de capacităţile sale, doar prin Compasiunea lui Buddha Amida. Nu veţi înţelege niciodată prin raţiune şi logică modul în care lucrează efectiv Compasiunea lui Amida sau Legământul său Principal, nu pentru că acestea sunt ilogice sau absurde ci pentru că se află dincolo de puterea de pătrundere a minţii noastre limitate. Vă rog, aşadar, abandonaţi odată pentru totdeauna mândria stupidă a egoului şi sinelui vostru iluzoriu care nu vă permite să vedeţi, să experimentaţi şi să trăiţi adevărata realitate de dincolo de el.

90

Adevărata întristare Uneori mă simt obosit de atâtea vorbe, gânduri, idei, de atâta fugă încolo şi încoace. Atunci când îi dau prea multă atenţie, mintea mea mă oboseşte îngrozitor. În acele momente simt nevoia să mă spăl pe faţă cu apă proaspătă şi să revin la esenţă. Ce este cu adevărat important în această viaţă, ce pot eu să fac, aşa cum sunt, ce pot eu să înţeleg? În momentul când îmi dau seama că nu mai ştiu nimic, mă opresc. Este un moment simplu şi natural, o oboseală naturală a creierului care se vrea atoatecunoscător şi atotputernic. Prea multe calcule personale şi preocupări inutile. “Doar spune nembutsu şi fi salvat de Amida. Nimic altceva nu mai este necesar.” “Lăsaţi toată karma voastră în grija lui Amida”. Nu există nimic de înţeles, de câştigat sau de pierdut în această lume. Nu vă mai preocupaţi de voi înşivă, de propria înţelepciune. Lăsaţi-vă în pace, abandonaţi-vă Legământului Principal. Nu prin voi veţi atinge naşterea în Tărâmul Pur ci prin Puterea lui Buddha Amida. Maestrul Rennyo spunea: “Când apare pentru prima oară credinţa, naşterea noastră în Tărâmul Pur este pe deplin asigurată. Apoi rămâne la latitudinea lui Amida să decidă dacă ne salvează după ce distruge karma noastră negativă ori dacă o lasă aşa cum este. Devine inutil să ne preocupăm de karma negativă. Ceea ce trebuie cu adevărat să ne intereseze este că Amida îi salvează pe cei care se încred în el. ….. A face calcule personale despre noi înşine este o practică amestecată. Nu avem nimic altceva de făcut decât să ne încredem în Amida.” Naşterea noastră în Tărâmul Pur nu depinde de concepţiile despre bine sau rău, de ceea ce egoul nostru are senzaţia că poate să facă sau nu, ci de Înţelepciunea şi Compasiunea Infinită a lui Buddha Amida. De unde această senzaţie că mai avem încă ceva de făcut în afară de a ne încrede în Amida? Şi anume ce ne-ar mai rămâne de făcut? Să salvăm lumea? Şi cu ce minte să salvăm lumea…. cu cea de acum? D mi-a spus că se gândeşte de multe ori să facă ceva pentru suferinţa tuturor oamenilor, că această lume în care trăim este mizerabilă, chiar prea mizerabilă… Într-adevăr, este o lume mizerabilă dacă o privim din punctul de vedere al patimilor omeneşti. Însă ce putem noi face? Maestrul Shinran a spus: “Compasiunea pe Calea Înţelepţilor înseamnă a avea milă, a compătimi şi aţi păsa de celelalte fiinţe. Totuşi, este foarte dificil ca cineva să-i salveze pe ceilalţi după cum doreşte.” A face eforturi să vii la dojo, a asculta învăţătura, a primi shinjin, este singurul lucru pe care îl puteţi face pentru a vă salva pe voi înşivă şi pe ceilalţi. Unora li s-ar putea părea insignifiant, mai ales acelora pentru care scopul religiei este doar a te face util societăţii, reducând-o astfel la un soi de utilitarism social. Nu puteţi însă întreprinde nimic altceva în stadiul la care vă aflaţi acum. Doar după ce veţi atinge Buddheitatea

91

prin Puterea Legământului lui Amida veţi ajuta într-adevăr toate fiinţele. Până atunci nu numai că s-ar putea să nu le fiţi de folos dar le puteţi chiar încurca. “Compasiunea pe Calea Tărâmului Pur trebuie înţeleasă ca fiind mai întâi de toate atingerea Buddheităţii prin rostirea nembutsului şi apoi, dobândind mare iubire şi mare compasiune veţi putea ajuta fiinţele sensibile după cum doriţi. Oricâtă iubire şi oricâtă milă am putea simţi în viaţa de acum, este foarte greu să-i salvăm pe ceilalţi aşa cum dorim; astfel această compasiune rămâne neîmplinită. Aşadar, numai rostirea nembutsului reprezintă marea compasiune care merge până la capăt.” Doar aparent, noi, adepţii Jodo Shinshu, ne preocupăm numai de propria noastră naştere în Tărâmul Pur, de propria eliberare. Însă, în realitate, naşterea în Tărâmul Pur nu este altceva decât o permanentă reîntoarcere în această lume, ca Buddhaşi, pentru a salva toate fiinţele. Cum însă am putea să ajutăm pe cineva în această viaţă, asemenea unui Buddha sau Bodhisattva? Departe de noi această pretenţie. Dacă vreţi să îi ajutaţi pe ceilalţi, atunci faceţi orice pentru a primi shinjin (inima încrezătoare). Nimic altceva nu mai este necesar. Iar shinjinul nu trebuie promovat neapărat, dulceaţa lui se va răspândi de la sine şi asupra celorlalţi atunci când se manifestă binele karmic din trecut şi ei devin deschişi faţă de mesajul salvator al lui Amida. Dacă vreţi într-adevăr să vă întristaţi de ceva, atunci întristaţi-vă că nu faceţi suficiente eforturi pentru a asculta învăţătura şi că nu aţi primit credinţa (shinjin). Aceasta să fie singura voastră întristare şi suferinţă. Suferinţa lumii o veţi putea căra cu adevărat în spate doar după ce, dobândind shinjin, vă veţi naşte în Tărâmul Pur. Se spune în Tannisho: “Oricine trebuie să se teamă ca nu cumva să meargă împotriva intenţiei regretatului nostru Maestru. Mai mult, trebuie să se întristeze profund dacă nu este în acord cu Legământul Principal al lui Amida.”

92

Înţelesul celor Trei Refugii în Jodo Shinshu Cele Trei Refugii 69 sunt: MĂ REFUGIEZ ÎN BUDDHA Buddham saranam gacchami MĂ REFUGIEZ ÎN DHARMA Dhammam saranam gacchami MĂ REFUGIEZ ÎN SANGHA Sangham saranam gacchami Primul rând înseamnă că, mai întâi de toate, ne refugiem în Buddha Amida care este Buddha principal în Jodo Shinshu. Numai prin el atingem Buddheitatea în Tărâmul Pur, acesta fiind singurul dintre toţi Buddhaşii care a făcut Legământul de a salva toate fiinţele, indiferent de capacităţile lor spirituale. De asemenea, îl onorăm pe Buddha Shakyamuni (Buddha istoric) ca fiind Învăţătorul care ne-a arătat Calea Dharmei lui Amida, principalul scop al apariţiei lui în lume. La dojo uneori recităm şi tradiţionalul “Vandana”: NAMO THASSA BHAGAVATO ARAHATO SAMMA SAMBUDDHASA (Omagiu Lui, Celui Binecuvântat, Celui Atot Iluminat), înainte de refugii. Această propoziţie îi este adresată lui Buddha Shakyamuni în poziţia lui de mesager şi Învăţător al Dharmei lui Amida. Al doilea rând înseamnă că ne refugiem în Dharma despre Amida propovăduită de Buddha Shakyamuni şi explicată apoi de Maeştrii tradiţiei, în mod special de Shinran Shonin şi Rennyo Shonin. Este Dharma conţinută în textele sacre ale tradiţiei noastre, în sutre şi comentarii, nu în cărţile lui cutare sau cutare preot sau erudit modern. Odată ce ne refugiem în Dharma, care este, repet, învăţătura din sutre şi comentariile Maeştrilor, respingem în mod indirect viziunile false şi opiniile care contrazic aceste texte sacre. Respingem genul de viziuni false susţinute de mulţi în epoca noastră, precum negarea renaşterii, a cauzei şi efectului (legea karmei) sau ideile cum că Amida ar fi un simbol, metaforă, personaj fictiv, că Tărâmul Pur ar fi o stare de atins “aici şi acum” 70, etc. A ne refugia în Dharma înseamnă că ne legăm să punem Dharma mai presus de opiniile şi ideile produse de mintea noastră neiluminată. Primim şi transmitem celorlalţi numai învăţătura lăsată de Shakyamuni şi Maeştrii tradiţiei noastre. Deşi respectăm toate metodele buddhiste ca provenind de la Shakyamuni (Buddha istoric), urmăm numai învăţătura despre Buddha Amida şi numai în ea ne refugiem.

Când cineva devine adept Jodo Shinshu rosteşte aceste refugii, înaintea altarului şi în prezenţa comunităţii. 70 Vezi capitolele “Cei care neagă existenţa lui Amida nu au shinjin” şi “Tărâmul Pur nu este aici şi acum”, din această carte.
69

93

Al treilea rând înseamnă că ne refugiem în cei care au primit shinjin în viaţa de acum şi a căror naştere în Tărâmul Pur este asigurată. Refugiindu-ne în ei ne dorim să fim ca ei, îi considerăm tovarăşii noştri de drum, fraţii şi surorile noastre întru Dharma lui Amida. Cei care nu au încă shinjin, să caute compania celor ferm stabiliţi în credinţă, să asculte explicaţiile lor şi să îşi dorească să primească ei înşişi shinjin. Nu ne refugiem în cei cu viziuni greşite, care nu sunt în concordanţă cu instrucţiunile şi cuvintele sutrelor şi comentariilor. Adevărata comunitate (sangha) Jodo Shinshu este compusă numai din cei care acceptă în întregime învăţătura din sutre şi comentariile Maeştrilor şi care au primit shinjin. Într-o astfel de sangha ne refugiem. O astfel de sangha o venerăm ca parte a Celor Trei Comori. Sangha este locul unde adevărata Dharma este prezentată şi transmisă pentru ca noi să primim shinjin şi să devenim Buddhaşi în Tărâmul Pur. Numai în transmiterea adevăratei Dharma, sangha are un înţeles. Dacă nu ne refugiem în Amida Buddha cel viu şi nu acceptăm Dharma despre el aşa cum a fost propovăduită de Shakyamuni şi Maeştri, nu există nici o sangha. Întrebare: Cum ar trebui să îi privim pe ceilalţi buddhişti care nu sunt adepţi Jodo Shinshu? Răspuns: Toţi sunt discipolii lui Buddha Shakyamuni, doar că urmează alte metode buddhiste decât noi. În conformitate cu instrucţiunile Maestrului Rennyo, conţinute în Scrisori, nu trebuie să îi dispreţuim pe cei care urmează alte învăţturi buddhiste decât nembutsul credinţei în Buddha Amida. “Respectăm dar nu urmăm” este regula de aur pentru relaţiile cu alte şcoli buddhiste şi adepţii lor. Până la urmă, buddhiştii din toate şcolile sunt fraţi şi surori întru Dharma lui Buddha şi discipoli ai lui Shakyamuni. Ei sunt parte din sangha buddhistă generală, ca să zicem aşa, alcătuită din toţi buddhiştii serioşi în practica lor, indiferent de confesiune, însă noi ne refugiem în sangha celor cu credinţă în Buddha Amida. Întrebare: Cum ar trebui să privim alte religii? Răspuns: “Respectăm dar nu urmăm” se aplică şi aici. Shinran Shonin a insistat foarte mult în ultimul său capitol din Kyogyoshinsho pe faptul că discipolii lui Buddha nu trebuie să se refugieze în şi să venereze divinităţi din afara buddhismului. De asemenea, să nu facem amestecuri şi sinteze după mintea noastră neiluminată între Dharma lui Buddha şi diferitele sisteme spirituale din trecut sau prezent. Buddhismul este medicamentul prescris nouă de Buddha, cel mai mare dintre Învăţătorii celor trei lumi şi este greşit să îl amestecăm cu învăţăturile altor căi.

94

Aşadar, abandonăm din sufletul nostru orice învăţătură din afara buddhismului şi dintre învăţăturile buddhiste selectăm numai pe cea referitoare la salvarea necondiţionată a lui Amida – nembutsul credinţei.

95

Cei care neagă existenţa lui Amida, nu au shinjin Din păcate, există în comunitatea Jodo Shinshu internaţională unii adepţi care susţin interpretări greşite, aşa zis „moderne”, în contradicţie cu învăţătura sutrelor şi a textelor sacre. Una dintre cele mai răspândite este aceea că Amida ar fi un simbol, o metaforă sau un personaj fictiv. Din păcate, astfel de interpretări dovedesc absenţa shinjinului autentic din inima celor care le propovăduiesc. Este imposibil ca Amida să fie văzut drept un personaj fictiv sau o metaforă de cineva care trăieşte experienţa credinţei. Din contră, shinjinul nu poate fi decât unul fals ori fictiv, după cum şi obiectul credinţei sale este fictiv. Nu am citit niciodată în textele sacre despre astfel de prezentări ale lui Buddha Amida. Nici Shakyamuni, nici Shinran Shonin sau alţi maeştri ai tradiţiei noastre nu au vorbit în astfel de termeni despre Amida şi Tărâmul său Pur. Aşadar, în ceea ce mă priveşte, voi susţine mereu că aceia care îl prezintă pe Amida ca pe un simbol, metaforă sau personaj fictiv, ori ceva asemănător ca sens cu aceşti termeni, nu au experienţa credinţei şi a salvării. Inima încrezătoare (shinjin) este cauza naşterii în Tărâmul Pur şi a atingerii Buddheităţii, însă cum ar putea credinţa în ceva fictiv să poată fi numită adevărată credinţă? Acest lucru este foarte uşor de înţeles chiar şi pentru un copil. Ceva fictiv rămâne ceva fictiv indiferent cum l-ai prezenta, în timp ce realitatea rămâne realitate. Numai credinţa în ceva real şi viu poate fi adevărată şi produce rezultate – naşterea în Tărâmul Pur. Dacă cineva afirmă că tu, cititorul acestor rânduri, eşti un personaj fictiv, un simbol sau metaforă, presupun că nu crede cu adevărat în existenţa ta. Lucrurile sunt extrem de simple pentru cine are minte să priceapă. Se spune că pomii se cunosc după fructele lor. Este imposibil pentru cineva care insistă în scrierile şi cuvântările sale pe astfel de interpretări greşite să aibă o adevărată experienţă a credinţei şi să îi poată călăuzi şi pe ceilalţi către credinţă. Nu sunt eu judecătorul celorlalţi, însă cuvintele lor vorbesc de la sine. Pur şi simplu nu cunosc ori nu simt, nu înţeleg sau nu vor să accepte cine este Amida Buddha (cine spun sutrele şi maeştrii tradiţiei noastre că este), aşa că, în ce fel pot ei avea credinţă în el? În prefaţa Tannisho, maestrul Honen este înregistrat spunând că unii oameni nu au acelaşi shinjin ca el şi de aceea nu îl vor însoţi în Tărâmul Pur, după moarte. Shinjinul său şi al lui Shinran venea de la Buddha Amida, adevăratul Amida, nu fictivul, simbolicul sau metafora Amida, de aceea ei aveau acelaşi shinjin, deşi cunoştinţele şi înţelepciunea personală erau diferite. Atât Shinran, cât şi Honen, plus ceilalţi maeştri, au acceptat învăţătura despre Buddha Amida prezentată de Shakyamuni în Marea Sutră. Ascultând această învăţătură au primit shinjin şi au devenit Buddhaşi în Tărâmul Pur. Noi, discipolii lor din epoca modernă, suntem de asemenea diferiţi în cunoştinţe, experienţă şi înţelepciune, însă nu putem accepta decât aceeaşi învăţătură pe care ei au propovăduit-o, pentru a primi acelaşi shinjin ca şi ei.

96

Naşterea, viaţa şi moartea nu sunt fictive, simbolice sau metaforice. De asemenea, eliberarea noastră din naştere şi moarte nu are cum să fie fictivă, simbolică sau metaforică. Un Buddha care nu este cu adevărat un Buddha viu şi activ în lumea suferinţei, nu are cum să ne ajute şi să ne ghideze către Iluminarea supremă şi de neîntrecut. Credinţa într-un personaj fictiv, simbolic sau metaforic nu ţine de cald şi nu eliberează. Dacă shinjin vine de la Amida şi este cauza eliberării noastre, cei care nu cred în Amida ca fiind viu şi activ, ce fel de shinjin pot avea? Vă rog, folosiţi-vă mintea şi logica simplă, pentru a nu cădea în iluzie şi înţelegeri greşite. Adevăratul buddhism Jodo Shinshu nu este un sistem metafizic întortocheat, plin de simboluri şi metafore cu sugestii ascunse, ci un set de învăţături clare şi precise, menit să elibereze fiinţele din suferinţa naşterii şi a morţii printr-o credinţă simplă într-un Buddha viu şi activ numit Amida. Pe cei care nu pot accepta această cale, îi rog să o părăsească ori să o uite, dar în nici un caz să nu încerce să o modifice în funcţie de opiniile şi ideile personale.

97

Tărâmul Pur nu este aici şi acum Întrebări: 1. “Credeam că teza centrală a buddhismului este că totul provine din ignoranţă (avidya) şi că aceasta este cea care ne face să percepem lumea ca samsara mai degrabă decât Nirvana. De aceea, aş dori să ştiu de ce unii buddhişti consideră că nu există nici o distincţie între cele două. De asemenea, referitor la asta şi întorcându-mă la Jodo Shinshu: este Tărâmul Pur aici şi acum ori va fi atins după moarte, când devenim Buddhaşi? Eu personal, cred că trebuie să fie aici şi acum sau nicăieri. Asta am înţeles că este esenţa învăţăturii lui Shinran şi motivul pentru care am fost atras de ea.” 2. “În ceea ce priveşte nembutsu, trebuie să aibă o anumită formă? Sau mai degrabă este o poartă prin care ignoranţa este înlăturată şi realizăm că am fost întotdeauna în Tărâmul Pur?” Răspuns: Da, ignoranţa este cea care ne face să vedem samsara (lumea iluziei, a suferinţei, naşterii şi morţii) diferită de Nirvana, însă când Buddhaşii sau maeştrii iluminaţi vorbesc despre cele două ca fiind unitate, ei încarnează într-adevăr acest adevăr ultim şi îl percep direct, nu doar intelectual, deoarece au atins la rândul lor, Buddheitatea. Eu, însă, ca fiinţă neiluminată, pot vorbi la nesfârşit despre unitatea dintre samsara şi Nirvana fără să trec dincolo de cuvinte ori să evadez din limitele minţii mele. Oricât aş vorbi sau scrie despre asta, tot nu devin un Buddha. Numai din perspectiva unui Buddha (a adevărului ultim), Nirvana şi samsara sunt unitate, însă pentru o fiinţă neiluminată cele două vor rămâne diferite, până la atingerea propriei Buddheităţi. Iar acum referitor la Tărâmul Pur: Shinran Shonin este citat în Tannisho (capitolul 15): “În conformitate cu adevărata esenţă a Căii Tărâmului Pur, adepţii se încred în Legământul Principal în această viaţă şi ating Iluminarea în Tărâmul Pur; aceasta este învăţătura pe care am primit-o.” A se încrede în Legământul Principal şi deci în Compasiunea lui Amida, în această viaţă, este acelaşi lucru cu a rosti Numele (nembutsu). “Namo” înseamnă “a se refugia” dar şi “omagiu lui/slavă lui”, aşadar atât credinţa, cât şi recunoştinţa sunt exprimate prin nembutsu. Nu există nici o altă semnificaţie a nembutsului în învăţătura Jodo Shinshu. “Salvat de către lucrarea de neconceput a Legământului, mă voi naşte în Tărâmul Pur”: în momentul în care vă încredinţaţi Legământului în acest mod, astfel că mintea fixată asupra rostirii nembutsului răsare în interiorul vostru, sunteţi imediat aduşi să vă împărtăşiţi din avantajul de a fi primiţi şi niciodată abandonaţi de Amida.”

98

Aşadar, Shinran spune că în momentul în care ne încredem în Legământ - şi datorită acestei credinţe, rostim Numele - ne împărtăşim imediat din avantajul „de a fi primiţi şi niciodată abandonaţi de Amida.” Aceasta înseamnă că intrăm în stadiul celor asiguraţi de Nirvana ori stadiul de non-retrogresiune, adică, rădăcina karmei noastre este tăiată şi deşi continuăm să experimentăm rezultatele acţiunilor trecute şi să ne comportăm asemenea unor fiinţe pline de iluzii şi patimi oarbe pănă în momentul morţii, karma nu îşi mai poate planta seminţele în altă viaţă. Datorită transferului de merit de la Amida suntem asiguraţi de Nirvana, pe care o vom atinge în momentul morţii, când ne naştem în Tărâmul Pur. Suntem stabiliţi în acest stadiu de non-retrogresiune nu de către noi înşine, ci de Amida (“a fi primiţi”) care nu ne va abandona niciodată (“niciodată abandonaţi”) – asta este ceea ce se înţelege prin non-retrogresiune sau asiguraţi de Nirvana în tradiţia noastră. A confunda primirea shinjinului şi intrarea în stadiul de non-retrogresiune cu naşterea aici şi acum în Tărâmul Pur, este o gravă eroare. Asta pentru că Tărâmul Pur este locul unde se atinge Iluminarea supremă, însă nici unul dintre noi nu poate afirma că bazandu-se pe Amida a devenit deja un Buddha/un Iluminat încă din această viaţă. Shinran spune foarte clar: „În momentul în care shinjinul se stabileşte în noi, suntem primiţi şi niciodată abandonaţi şi de aceea nu vom mai transmigra în viitor în cele şase lumi. Conştientizarea acestor lucruri poate fi ea greşit numită “atingere a Iluminării”? Este păcat că poate apărea o asemenea înţelegere falsă.” Maestrul Rennyo a spus de mai multe ori că ar fi indicat să folosim Numele de şase caractere (NA MO A MI DA BUtsu) deşi Numele cu zece caractere şi opt caractere exprimă aceeaşi credinţă în Amida 71. Să nu uităm însă că Numele a fost creat pentru a fi uşor de rostit şi nu are nici un fel de înţeles ascuns, esoteric sau Zen. Pur şi simplu este a te încrede în puterea salvatoare a lui Amida. Nembutsu nu are menirea de a ne face să înţelegem că Tărâmul Pur este aici şi acum. Ideea că Tărâmul Pur este aici şi acum, alături de prezentarea lui Amida ca mit, simbol, alegorie sau personaj fictiv este una dintre cele mai răspândite înţelegeri greşite ale buddhismului Jodo Shinshu în zilele noastre. Pentru noi, fiinţele neiluminate, aici şi acum este doar samsara, lumea iluziei şi a suferinţei. Ne putem naşte în Tărâmul Pur şi deveni Buddhaşi după moarte, chiar dacă nu înţelegem acum, în această viaţă, unitatea ultimă dintre samsara şi Nirvana. Nembutsu, fiind expresia credinţei, înseamnă a fi conştient de două lucruri fundamentale (doctrina celor două convingeri profunde sau nishu jinshin): 1. înţelegerea profundă că nu suntem altceva decât muritori de rând, influenţaţi de tendinţele noastre negative şi fără nici o şansă de salvare prin propriile puteri. Aceasta reprezintă înţelegerea naturii umane aşa cum este ea.

71

Numele cu zece caractere: KI MYO JIN JI PO MU GE KO NYO RAI – Omagiu lui Tathagata al Luminii fără de Oprelişti care se răspândeşte în toate cele zece direcţii. Numele cu opt caractere: NA MO FU KA SHI GI KO NYORAI – Omagiu lui Tathagata al Luminii de neconceput.

99

2. înţelegerea profundă că Legământul Principal al lui Amida ne salvează fără nici o excepţie şi că are în vedere exact fiinţe precum noi înşine. Aceasta reprezintă încrederea din toată inima în Compasiunea lui Buddha Amida. Aşadar, după cum vezi, shinjin (credinţa) şi nembutsul credinţei nu înseamnă deloc a realiza că “Tărâmul Pur este aici şi acum” sau că “am fost întotdeauna în Tărâmul Pur”. Nicăieri în scrierile lui Shinran sau Rennyo nu apare o astfel de interpretare, nici chiar în cele trei sutre despre Amida care sunt însuşi cuvintele lui Shakyamuni. De ce însă unii adepţi continuă să răspândească idei false precum “Tărâmul Pur este aici şi acum” ori să îl prezinte pe Amida ca pe un simbol, mit sau personaj fictiv? Răspunsul este simplu, pentru că nu pot accepta în inima lor cuvintele maeştrilor, ci sunt orbiţi de propriile opinii limitate cărora încearcă să le adapteze învăţătura Jodo Shinshu. Pentru ei, Dharma trebuie neapărat să se schimbe în funcţie de viziunile materialiste sau moderne ale unei lumi incapabile de a trece dincolo de ceea ce depăşeşte capacitatea de percepţie a ochiului omenesc. Ca şi cum ochii sau mintea noastră limitată sunt singurul criteriu după care putem judeca dacă lucrurile sunt adevărate sau false în univers iar ceea ce nu vedem, pipăim sau mirosim automat nu există. Numai în momentul morţii atingem “naşterea fără de naştere” în Tărâmul Pur şi înţelegem cu adevărat ceea ce acum simţurile şi mintea nu pot înţelege, precum unitatea dintre samsara şi Nirvana, “ne-apariţia fenomenelor”, etc.

100

Momentul morţii “Momentul morţii, ce înseamnă el pentru tine?” 72 Această întrebare este asemenea unui koan. Trebuie să îi răspunzi dar nu folosindu-te numai de mintea raţională. Pune tot sufletul tău în această întrebare. Întreabă-te din nou şi din nou: “momentul morţii, ce înseamnă el pentru mine?” Ce este moartea pentru tine? Eşti conştient că vei muri, înţelegi cu adevărat impermanenţa? Această întrebare ţi se adresează personal, nu este ceva de filosofat la o cafea, ci o întrebare intimă. Trebuie să o iei foarte personal. Poartă gândul morţii cu tine în viaţa de fiecare zi, când te duci seara la culcare, când te trezeşi dimineaţa, când eşti trist sau vesel, de ziua ta sau în ziua nunţii, când mănânci ceva bun, după o partidă de sex, când te simţi satisfăcut şi împlinit…. Invită moartea să îţi intre în minte şi să te trezească faţă de prezenţa ei ascunsă. Totul este atât de fragil… simte această fragilitate. Cuvântul “fragil” este foarte sugestiv. Simte fragilitatea propriului corp, a relaţiilor tale cu ceilalţi, a mediului în care trăieşti şi în mod special, simte fragilitatea aşa ziselor tale realizări spirituale. Fii conştient că poţi muri în fiecare zi, în fiecare clipă, şi mai ales teme-te de locul unde ai putea ajunge după moarte. Teme-te cel mai mult de faptul că nu ai primit încă shinjin (credinţa) şi fă-i tot ce poţi pentru a şti că destinaţia ta după moarte este sigură. Nu îţi irosi viaţa inutil fără a rezolva problema de cea mai mare importanţă a morţii şi a ceea ce urmează după moarte. Maestrul Rennyo spunea: „Aceia care nu se preocupă de viaţa lor de după moarte sunt consideraţi ignoranţi chiar dacă ar fi experţi în cele optzeci de mii de învăţături Dharma; aceia care şi-au rezolvat problema vieţii de după moarte sunt consideraţi înţelepţi chiar dacă sunt mireni ce nu ştiu să citească.”

72

Dharmapada Shinshu a Maestrului Zuiken.

101

Starea minţii în momentul morţii Shinran Shonin a spus într-una din Scrisorile sale: “În ceea ce mă priveşte, nu adaug nici o semnificaţie condiţiilor bune sau rele ale cuiva în clipele sale ultime. Cei în care shinjin este fixat definitiv nu au nici o îndoială, aflându-se aşadar printre cei cu adevărat stabiliţi. Din acest motiv, sfârşitul lor – chiar şi al celor ignoranţi – este unul fericit.” Aceasta este pentru mine, una dintre cele mai importante afirmaţii ale lui Shinran Shonin, care mi-a oferit linişte şi asigurare în clipele de depresii puternice. Indiferent că mor în patul meu sau pe stradă, asemenea unui om fără adăpost, dacă mă simt bine sau rău, dacă zâmbesc şi mor împăcat cu aparenţa unui om înţelept sau plâng de durere şi frică, indiferent dacă moartea mea lasă o impresie bună sau proastă, că mor tânăr sau bătrân, sunt acceptat aşa cum sunt şi mă voi naşte în Tărâmul Pur datorită Compasiunii lui Amida. În Legământul său, Buddha Amida nu a menţionat vre-o condiţie specială pe care ar trebui să o întrunesc în momentul morţii pentru a mă naşte în Tărâmul Pur, ci doar a promis că cei ce se încred în el, doresc să se nască în Tărâmul său Pur şi recită Numele lui, se vor naşte acolo. Aceste trei minţi/inimi – mintea care se încrede în Amida, mintea care doreşte să se nască în Tărâmul lui Amida şi mintea care recită Numele, sunt de fapt o singură minte – manifestarea minţii sau inimii încrezătoare. În Jodo Shinshu suntem salvaţi aici şi acum, adică intrăm în stadiul de nonretrogresiune, numit şi stadiul celor cu adevărat stabiliţi ori stadiul celor asiguraţi de Nirvana, în chiar momentul în care ne încredem în Buddha Amida iar când murim ne naştem în Tărâmul Pur unde devenim imediat Buddhaşi. Însă chiar şi după ce primim shinjin (credinţa în Buddha Amida) continuăm să ne trăim viaţa asemenea unor oameni obişnuiţi, cu patimile şi iluziile noastre şi putem muri ca orice om obişnuit, din cauza problemelor unui om obişnuit. Exact acest om banal şi de rând este deja „primit şi niciodată abandonat” de Compasiunea lui Buddha Amida, prin aceasta sfârşitul lui devenind unul fericit. Murim oameni obişnuiţi şi ne naştem ca Buddhaşi în Tărâmul Pur al lui Amida. Nimic mai simplu.

102

Atingerea imediată a Iluminării de către oamenii obişnuiţi, după moarte, fără a trece prin bardo (starea intermediară) Deşi nu este la fel de bine cunoscut în afara Asiei, precum buddhismul tibetan, Jodo Shinshu îşi merită locul între cele mai avansate învăţături şi practici Mahayana. Eu unul mă consider un mare admirator şi prieten al buddhismului tibetan, cu multele sale metode, de la vizualizări şi meditaţii sofisticate, până la practicile mai uşoare şi orientate spre credinţă şi devoţiune. Sunt mulţi maeştri şi personalităţi spirituale în buddhismul tibetan, atât în trecut cât şi în prezent, pe care îi consider foarte aproape de inima mea, precum Shabkar, Atisha, Patrul Rinpoche, Drubwang Konchok Norbu Rinpoche, Dilgo Khyentse Rinpoche şi mulţi alţii de ale căror nume nu îmi aduc aminte acum. Ştiu că în buddhismul tibetan există metode pentru atingerea Buddheităţii supreme mult mai rapide decât în alte şcoli. Unele practici sunt grele şi periculoase, precum cele ale tantrelor iar altele mai uşoare, precum atingerea Iluminării în bardo sau starea intermediară dintre moarte şi următoarea naştere, în conformitate cu Bardo Thodol (cartea tibetană a morţilor). Am auzit de la diverşi practicanţi că, prin metodele sale, buddhismul Vajrayana (tibetan) promite, în cazul în care este bine practicat, Iluminarea în maxim 16 vieţi sau chiar în bardo, dacă adeptul nu e capabil să o atingă în această viaţă. Asta este într-adevăr minunat, însă când mă gândesc la învăţătura şi practica Jodo Shinshu, sunt şi mai bucuros că prin credinţa în Buddha Amida voi atinge Iluminarea supremă şi de neîntrecut în momentul morţii. Nu în bardo, unde încă mai trebuie să practic ceva bazat pe puterea mea personală în timp ce experimentez manifestările iluziilor şi propriei mele karma, ci în chiar momentul morţii. În timp ce toate fiinţele neiluminate trebuie să treacă prin bardo după ce mor, practicanţii Jodo Shinshu nu experimentează această stare intermediară, datorită credinţei pe care o au în viaţa de acum în Puterea Infinită a lui Amida. Această Putere este cea care îi transformă în Buddhaşi în chiar momentul morţii, când are loc naşterea în Tărâmul Pur. Iată ceva cu adevărat extraordinar şi care nu se găseşte în nici o altă formă de buddhism! Chiar dacă ai o practică şi instrucţiuni clare de urmat în bardo, totuşi acestea pot fi dificil de îndeplinit datorită temerilor, karmei negative şi iluziilor care se manifestă în acea stare. Puterea fiecărui gând şi iluzie devine de zece ori mai mare atunci când sunteţi în bardo. Să zicem că aţi putea depăşi aceste dificultăţi şi obstacole, şi totuşi…. dacă nu reuşiţi? Există suficient spaţiu pentru erori. Însă nu există nici o posibilitate de eşec în a deveni un Buddha în Tărâmul Pur dacă vă bazaţi pe Amida, pentru că nici cea mai mică urmă a egoului vostru şi al puterii sale imperfecte nu este implicată în acest process. Dintre toţi Buddha, Amida a făcut cel mai important Legământ, care promite atingerea Buddheităţii supreme tuturor fiinţelor obişnuite care se încred în el, recită Numele lui şi aspiră să se nască în Tărâmul său Pur. Aceasta fiind Promisiunea unui Buddha, nu avem de ce să ne îndoim de ea. În conformitate cu explicaţiile Maestrului Shinran, cei care se încred în Buddha Amida se nasc direct în Tărâmul său Pur în momentul morţii, unde ating

103

imediat Buddheitatea supremă şi încep să ajute toate fiinţele prin intermediul capacităţilor iluminate pe care le dobândesc. Murim, ne naştem în Tărâmul Pur, devenim Buddhaşi iar apoi ne întoarcem în cele trei lumi să ajutăm toate fiinţele. Asta este tot – fără bardo, fără alte obstacole pe care trebuie să le depăşim! Aşadar, după cum vedeţi, credinţa în Buddha Amida este de departe cea mai sigură, uşoară şi rapidă metodă prin care putem împlini aspiraţia de a ne elibera pe noi înşine şi pe ceilalţi din naştere şi moarte (Mintea Bodhi). Nu este necesară nici o vizualizare ori meditaţie profundă, nici cea mai neînsemnată calitate, nici un merit personal. Este singura metodă prin care noi, oamenii obişnuiţi, plini de karmă negativă şi incapabili de o practică serioasă, vom deveni Buddhaşi. Această metodă este atât de uşoară încât devine de necrezut. Însă cu toate acestea, se numără printre metodele predate de Shakyamuni (Buddha istoric) în sutrele Tărâmului Pur, despre care el însuşi a spus că este greu de acceptat în credinţă. Putem afirma cu siguranţă că Jodo Shinshu este cea mai uşoară dintre toate metodele buddhiste, chiar mai rapidă decât metodele Vajrayana, ducând însă la acelaşi scop – a deveni un Buddha, întotdeauna activ în salvarea fiinţelor sensibile. Şi este, de asemenea, cea mai sigură dintre toate metodele, deoarece nu există nici un risc de a cădea înapoi în Samsara (lumea iluziei şi a suferinţei). Adeptul Jodo Shinshu este asigurat de atingerea Buddheităţii în Tărâmul Pur în chiar momentul în care se încrede în Amida, primind astfel, meritele şi virtuţile lui. Aceasta se numeşte a intra în stadiul de non-retrogresiune, adică salvarea sa este sigură, deşi rămâne un om obişnuit până la moarte. Din momentul în care primeşte credinţa (shinjin) este mereu protejat de Amida, precum un copil luat în braţe de mamă şi trecut în siguranţă pe celălalt mal al râului. Nimic nu îl mai poate face să cadă din îmbrăţişarea sa. Acesta este buddhismul Jodo Shinshu.

104

Doar pentru mine, Shinran Shinran spune în Tannisho: “Când mă gândesc profund la Legământul lui Amida ce a apărut din cinci kalpa de contemplaţie profundă, îmi dau seama că a fost făcut în întregime doar pentru mine, Shinran…” Dacă nu ajungi să priveşti învăţătura ca adresându-se ţie personal, totul este în zadar. Tratează Dharma ca şi cum Shakyamuni, Amida, Shinran, Rennyo şi toţi patriarhii îţi vorbesc direct. Gândeşte-te că se află înaintea ta, adresându-se personal. Acesta nu este un simbol ci purul adevăr. Percepe învăţătura ca fiind o relaţie exclusivă, intimă, prietenească şi maternă între tine şi Buddha Amida. Buddha nu tratează fiinţele ca numere, ci se adresează fiecăruia în mod individual, aşadar relaţia lui cu tine este asemenea uneia dintre mamă şi copil sau între cei mai buni prieteni. Gândeşte-te că Amida se adresează suferinţei tale personale, oricărei forme pe care aceasta o capătă în viaţa ta şi că doreşte să te vindece odată pentru totdeauna - să te facă se devii la rândul tău un Buddha. Înlocuieşte cuvântul “Shinran” cu numele tău... “Când mă gândesc profund la Legământul lui Amida ce a apărut din cinci kalpa de contemplaţie profundă, îmi dau seama că a fost făcut în întregime doar pentru mine, Adrian…”

105

Ce simt eu ca buddhist Nu e nevoie să faci nimic pentru a atinge Buddheitatea în Tărâmul Pur al lui Amida. În Jodo Shinshu, Buddheitatea nu este ceva de câştigat sau de meritat. Spre deosebire de alte căi dinauntru sau din afara buddhismului, aici eliberarea ultimă din naştere şi moarte nu este obţinută de tine. Nu mergi tu însuţi spre Nirvana ci Buddha Amida te ia de mână ca pe un copil şi te duce acolo. El este cel care te face să vezi natura ultimă a tuturor lucrurilor, care topeşte multele straturi de iluzii ce acoperă natura ta înnăscută de Buddha. Odată ajuns, prin poarta credinţei, în Tărâmul Pur al lui Amida sau sfera sa de influenţă, toate acestea apar imediat şi natural. Călătoria ta ca prizonier în samsara ia sfârşit odată ce primeşti credinţa iar călătoria ca Buddha începe imediat ce te naşti în Tărâmul Pur al lui Amida, la sfârşitul vieţii 73 Credinţa (shinjin) şi recitarea Numelui (care este expresia credinţei) înseamnă că pur şi simplu îl laşi pe Amida să te ducă spre Buddheitate. Ai încredere că poate face asta pentru tine şi că nu o poţi face tu însuţi. Nu există o altă cale precum Jodo Shinshu. Indiferent cât de mult ai studia toate religiile lumii şi chiar celelalte metode buddhiste, nu vei găsi o asemenea învăţătură care într-adevăr nu cere nimic de la tine şi te acceptă aşa cum eşti, cu bube cu tot. Această învăţătură a lui Shakyamuni despre salvarea lui Amida este expresia ultimă a Iubirii şi Compasiunii pe care un Buddha o poate simţi pentru fiinţele sensibile. Este medicamentul bun de aplicat acolo unde toate celelalte medicamente (metode) şi-au dovedit ineficienţa pentru tine. Odată am fost întrebat: „Cum te simţi ca buddhist?” Am răspuns: Mă simt iubit şi acceptat. Mă simt înconjurat de căldură, de uriaşe mâini pline de blândeţe. Mă simt îmbrăţişat. Mă simt în siguranţă. Nimic nu mă poate răni sau afecta din punct de vedere spirtual, nici măcar propriile patimi oarbe şi iluzii, nici karma mea atât de adâncă şi grea. Văd pretutindeni feţele zâmbitoare ale Buddhaşilor. Pot râde cu ei. Atunci când privesc o statuie a lui Buddha îi pot atinge nasul şi obrajii şi pot glumii cu el. Simt că Buddhaşii nu sunt niciodată supăraţi pe mine, nu mă judecă şi nu mă abandonează. Simt că esenţa întregului univers este iubire infinită şi compasiune infinită. Simt că păşesc în lumină, deşi inima mea nu este curată.
73

Odată deveniţi Buddhaşi în Tărâmul Pur al lui Amida, ne întoarcem în această lume, în diferite forme însă cu o minte Iluminată şi liberă, pentru a ajuta toate fiinţele.

106

Indiferent cum trăiesc şi cum mor, destinaţia mea este sigură. Toate problemele au fost rezolvate pentru mine. Aşa simt eu ca buddhist.

107

Savuraţi prezenţa Buddhaşilor Unul din lucrurile care îmi plac cel mai mult în Jodo Shinshu este sentimentul că toţi Buddha îmi sunt mereu aproape, păşesc alături de mine, mă privesc în viaţa de fiecare zi şi veghează asupra mea. Buddhaşii nu sunt doar învăţători. Dacă îi priveşti numai în acest fel, atunci îţi pot părea distanţi, cumva izolaţi în Iluminarea lor, în timp ce tu te zbaţi singur să le urmezi exemplul. Însă aceasta este numai o parte a monedei. Buddhaşii sunt într-adevăr învăţători şi degete care arată luna, dar şi salvatori, activi în viaţa ta de fiecare zi. Ei merg alături de tine, se gândesc la tine, te văd, te aud, fac planuri despre cum să te facă să înţelegi anumite lucruri importante, etc. Buddhaşii, Bodhisattvaşii, Maeştrii sunt vii şi activi – aceasta este o chestiune de cea mai mare importanţă. Poţi vorbi direct cu un Buddha, cu Amida, Avalokitesvara, Mahasthamaprapta, cu Shinran, Rennyo, Nagarjuna, etc. În momentele de tristeţe sau de bucurie poţi alege să i te adresezi oricăruia dintre ei direct ca şi cum ar sta înaintea ta, deoarece ei chiar sunt înaintea ta – aceasta nu este o metaforă. Buddhaşii sunt în camera ta, în maşina ta, în trenul cu care călătoreşti, în barul unde te întâlneşti cu prietenii, în singurătate, acolo unde îţi este atât de greu să faci faţă problemelor tale. Amida este mereu cu tine, la fel Shinran Shonin. Te rog, adu-ţi aminte din când în când de prezenţa Buddhaşilor şi sunt sigur că vei găsi alinare în această conştientizare. Nu te preocupa de ceea ce ar putea unii să spună, înţelegând Buddhaşii numai sub aspectul naturii lor ultime sau Dharmakaya de dincolo de cuvinte şi descriere, deoarece Buddhaşii, precum Amida, Shinran (care este de asemenea, un Buddha), etc, au corpuri transcendente ale transformării (Sambhogakaya) şi pot călători/ fi prezenţi oriunde, pot auzi şi vedea totul. Avalokitesvara, spre exemplu, aude fiecare strigăt de durere de la cea mai mică insectă până la oameni şi zei. Numele ei se traduce prin „Cea care aude strigătele lumii” iar acest nume nu este doar o metaforă ori simbol pentru calităţile pline de compasiune care sălăşluiesc în natura de Buddha şi deci în mod potenţial în fiecare dintre noi, ci Ea chiar aude strigătele lumii, inclusiv propriul tău strigăt de durere sau bucurie. Buddha Amida este la fel – ştie, vede şi aude tot. Te însoţeşte mereu, oriunde te-ai afla, împreună cu toţi bunii tăi Prieteni pe care îi ai printre ceilalţi Buddhaşi, Bodhisattvaşi sau Maeştri. Aşadar, nu eşti niciodată singur, prietene drag. Maestrul Shinran a spus pe patul de moarte: „Dacă eşti singur/ă şi savurezi nembutsul credinţei, aduţi aminte că mai este cineva cu tine. Dacă sunteţi doi şi savuraţi nembutsul credinţei, aduceţi-vă aminte că mai este cineva alături de voi. Eu, Shinran, sunt acel cineva.” Luaţi aceste vorbe ad literram şi bucuraţi-vă de prezenţa Buddhaşilor.

108

Bibliografie Tannisho – plângere împotriva abaterilor de la adevăratul shinjin traducere în limba română de Josho Adrian Cîrlea IABC, Kyoto, 2003 Scrisorile lui Shinran (Mattosho) traducere în limba română de Josho Adrian Cîrlea IABC, Kyoto, 2004 Scrisorile Maestrului Rennyo (Gobunsho) traducere în limba română de Josho Adrian Cîrlea IABC, Kyoto, 2005 Dharmapada Shinshu a Maestrului Zuiken de Zuiken Saizo Inagaki traducere în limba română de Josho Adrian Cîrlea IABC, Kyoto, 2007 Discourse on the Pure Land by Vasubandhu translated into English by Zuio Hisao Inagaki http://www12.canvas.ne.jp/horai The Three Pure Land Sutras, a study and translation by Hisao Inagaki Nagata Bunshodo, Kyoto, 1995 Thus I Have Heard from Rennyo Shonin (Rennyo Shonin Goichidaiki Kikigaki) an annotated translation by Zuio Hisao Inagaki Dharma Lion Publications, Craiova, 2008 Twelve Adorations (Junirai) translated into English by Zuio Hisao Inagaki http://www12.canvas.ne.jp/horai The Collected Works of Shinran Jodo Shinshu Hongwanji-ha, Kyoto, 1997

109

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful