Mircea Eliade LES TROIS GRÂCES — Este curios că s-a gîndit la asta...

Că ultimele lui cuvinte au fost astea: Les trois Grâces... Aproape 39 de ani. De fapt, 39 de ani fără trei săptămîni. La cîţiva kilometri de Vevey, în pădure. Dacă nu l-ar fi trezit lătratul cîinelui, ar fi trecut pe lîngă ele fără să le vadă. Probabil că încerca din nou — pentru a cîta oară? — să găsească rima. Se încăpăţînase să păstreze, întreg, numele latinesc: Euphorbia moldavica id est impudica... A întors speriat capul; un cîine mare, negru se îndrepta spre el, pe pietriş, şi în fund, pe jumătate ascunse sub sălcii şi brazi, cele trei vile. Aşa cum nu mai văzuse pînă atunci. Păreau izolate, şi totuşi comunicau între ele; dar nu înţelegea cum. Le privea fascinat, nemaiîndrăznind să clipească. (Cîteva luni după aceea, Sidonia i-a spus, stăpînindu-şi anevoie enervarea: „Ştiu, este pur şi simplu un tic; dar, dacă ai avea puţină voinţă... Pentru că, iartă-mă că ţi-o repet, pentru cel care te priveşte..." „Dar nu clipesc întotdeauna, a întrerupt-o zîmbind. Cînd mă interesează ceva, un tablou, un peisagiu, o floare..." „Nu vorbeam de flori, reluă Sidonia. Este meseria ta..." Poate că atunci, în acea clipă, a înţeles. Cuvintele acelea, „meseria", „este meseria ta", i-au fost de-ajuns. A ridicat din umeri. „Înainte de toate, pentru mine, botanica este o pasiune; în al doilea rînd, este o ştiinţă foarte precisă... În orice caz, te asigur, ticul, dacă se poate numi aşa, nu-mi aparţine. Nu aparţine poetului, şi nici naturalistului...") — Da, este într-adevăr curios, vorbi Hagi Pavel. Vreau să spun că şi-a amintit de ele tocmai atunci, cînd... Se întrerupse brusc, încercînd să-şi înăbuşe un suspin: Dumnezeu să-L ierte! adăugă coborînd glasul. Apoi întinse mîna şi apucă paharul cu vin. — Les trois Grâces, repetă absent Zalomit. Les trois Grâces!... Ce casă de vis! Să poţi lucra aici o vară întreagă, să nu faci altceva decît să scrii!... Dar îl exaspera cîinele. Se învîrtea în jurul lui, la cîţiva metri, lătrînd tot mai strident, neîndrăznind să-L privească şi totuşi cu capul necontenit îndreptat, ameninţător, către el. Îi strigă în glumă: „Potaie!" încercînd să-L îmblînzească. Atunci dădu cu ochii de tăbliţa de aramă şi citi: Les troi Grâces. „Evident! Acum înţeleg!", şopti. — Dar, în fond, de ce este vorba? întrebă Nicoleanu. Ce-a vrut să spună? Hagi Pavel îşi îndreptă privirile spre Zalomit şi zîmbi trist. — Tinereţe, spune, amintiri din tinereţe. De cînd eram toţi trei la studii, în Elveţia. Îşi duse stîngaci mîna la ochi şi începu să se frece. Apoi, cu un oftat, îşi umplu din nou paharul. — Eu le-am descoperit întîi, începu Zalomit, dar în ziua următoare iam adus şi pe ei să le admire. Les trois Grâces. Într-adevăr, nu li se potrivea alt nume. Căci, deşi erau trei, alcătuiau o unitate, dacă înţelegi ce vreau să spun. Le-a plăcut şi lor, fireşte, dar eu eram pur şi simplu îndrăgostit, de fiecare în parte şi de toate trei laolaltă. Veneam să le văd în

fiecare duminică. Am venit o dată, toţi trei, pe ninsoare. Zăpada era deja de cîteva palme, dar ningea întruna şi printre brazi, după ce se aprinseseră luminile înăuntru, căci eram în ianuarie şi se întuneca repede, printre brazi parcă ne-am fi aflat deodată într-un basm norvegian cu zîne. — Am mai fost şi altă dată pe zăpadă, îl întrerupse Hagi Pavel. Dar n-a mai fost aşa frumos. Zalomit clătină din cap. — Nu, te înşeli. Pe zăpadă n-am fost decît o singură dată, în duminica aceea din ianuarie, în 1929 sau 1930. Hagi Pavel îl privi curios. — În nici un caz n-a putut fi în 1929, pentru că nu mă instalasem încă la Geneva. Şi nici în 1930 n-a putut fi, pentru că vacanţa aceea de iarnă o petrecusem în ţară. — Poate că nu vorbiţi de acelaşi lucru, interveni Nicoleanu. După cîţiva ani... amintirile, ştiţi şi dumneavoastră... — Dar Les trois Grâces sînt mai mult decît amintiri din tinereţe, îl întrerupse Zalomit. Cel puţin pentru mine. Publicasem o plachetă de versuri, cu banii mei bineînţeles. Fără nici un succes, de altfel. Lucram în vara aceea la un volum, mult mai pretenţios. Eram pur şi simplu entuziasmat de Paul Valery... Cînd le-am descoperit acolo, ascunse sub sălcii şi brazi, mi-am spus: Să poţi scrie aici, o vară întreagă, singur, neştiut de nimeni... Hagi Pavel se întoarse spre el, încruntîndu-se. — Aflasem şi numele arhitectului, continuă Zalomit, şi l-am ţinut minte multă vreme, poate zece, cincisprezece ani. Dar cu toată admiraţia mea, lam uitat. Aşa cum am uitat, de altfel, atîtea altele, adăugă încercînd să zîmbească. Hagi Pavel ridică de mai multe ori din umeri. — Nu prea înţeleg la ce faci aluzie, spuse. — În orice caz, e curios că astea au fost ultimele lui cuvinte, spuse Nicoleanu: Les trois Grâces. — Cît se poate de curios, reluă Hagi Pavel. Fiecare dintre noi am avut multe aventuri în tinereţe; pe unele le-am uitat, de altele ne amintim doar pe jumătate. Ce l-o fi făcut pe Aurelian să-şi aducă aminte tocmai de Les trois Grâces? Poate pentru că, după atîţia ani, ne aflam din nou împreună, noi, cei trei, care ne împrietenisem în timpul studiilor la Geneva. Dar aveam atîtea alte amintiri comune din Elveţia! De ce şi-o fi adus aminte de Les trois Grâces. Mai ales că, la drept vorbind, aşa cum căzuserăm de acord cu toţii, nu numai noi trei, ci şi alţi colegi de-ai noştri, numai două din ele erau pro-priu-zis grase. Yvonne era mai mult sau mai puţin aşa cum trebuia să fie o elveţiană de douăzeci şi cinci de ani. Zalomit schimbă brusc poziţia scaunului şi-şi încruţişă braţele pe masă. — Cred că vorbim de două lucruri cu totul deosebite, care n-au nimic de-a face unul cu altul. Eu îţi vorbeam de cele trei vile de lîngă Vevey, care se numeau Les trois Grâces, şi prin faţa cărora ne-am plimbat de atîtea ori; o dată într-o duminică din ianuarie şi pe ninsoare. — Acum, că te ascult, începu gînditor Hagi Pavel, parcă mi-aş aduce aminte de nişte pitici în curte, şi un bazin zmălţuit albastru. Zalomit ridică plictisit din umeri.

. Tîrziu.. cu care ne-am avut noi bine. cum spuneam noi atunci. spuse Hagi Pavel. sau poate n-a mai avut destule puteri să vorbească. ceştilalţi. Dar n-aş şti să-ţi spun cum arăta.. Iar despre celelalte două.. şi nici vouă să nu vă fie frică de moarte. Poate faptul că eram toţi trei împreună. ca şi cum i-ar fi fost frică să nu-i tremure mîna.... Dar sper că îţi mai aduci aminte de Yvonne şi de Henriette.. Two or Three Grâces. începu. Dacă a spus-o.. îmi aduc aminte numele. a vrut probabil să ne spună: „îmi dau seama că sînt pierdut. — Partea asta a Carpaţilor nu prea seamănă cu Elveţia alpină. avea pe vino încoace. deşi. pentru că în anii aceia încă nu se tradusese în franţuzeşte cartea lui Aldous Huxley. au trecut aproape patruzeci de ani. îmi pare foarte rău. — Poate confund.. — Dar n-am uitat nici pădurea de lîngă Vevey. Ştim cu toţii că memoria este aşa cum sînt toate celelalte funcţiuni şi facultăţi: aproximativă şi perisabilă. îmi scapă acum numele. Hagi Pavel apucă brusc a doua sticlă şi umplu paharele. încurcaţi. Yvonne. nici Les trois Grâces. şi de o a treia fată. — Dumnezeu să-l ierte! murmură Hagi Pavel. a spus-o mai tîrziu. Mai ţii minte cum le numea Aurelian la început? Le spunea: Deux ou trois Grasses. Dar. în munţi.. şi ne-a evocat imaginea asta: Les trois Grâces. o altă imagine. ce credeţi că a vrut să spună?. cu mare grijă. Şi n-a găsit. Evident." Şi poate a vrut să ne spună că moartea este o împlinire.. Les trois Grâces n-aveau pitici şi nici bazin. dar nu cred că a fost o mare pasiune. .. Ţie îţi plăcea la început Yvonne.. Vedeai lumea altfel decît o vedeam noi! Şi apoi.. Zalomit îl privi din nou cu mare atenţie apoi zîmbi. îl întrerupse Nicoleanu... dată dracului. îl întrerupse Hagi Pavel. o perfectă integrare a tuturor facultăţilor înalte cu care am fost dăruiţi. — Henriette era destul de grasă. bine. — Âpropos de Yvonne. iar unii din noi chiar foarte bine. continuă Hagi Pavel. ca să revenim la ultimele cuvinte ale lui Aurelian Tătaru.. că ne reîntîlnisem toţi trei după atîţia ani. dar nu-mi mai aduc aminte. — Bine. dar era. Tu erai pasionat de poezie şi de flori. nu m-am mai gîndit la anumite întîmplări din tinereţea mea de vreo douăzeci şi cinci de ani. tu eşti poet. şi-a adus aminte de perfecta armonie a celor trei vile. intimidat. şi ele trei — la Gafe des Vosges? întîi striga grupului întreg: Vive la Roumanie! Apoi îţi căuta privirile şi adăuga: Vivent les allies! Zalomit ridică din nou din umeri zîmbind trist. cînd urcam spre Chamonix. — Îmi pare rău. şi tocmai aici. îţi mărturisesc. Confunzi cu alte vile şi căsuţe. Ţii minte cum te tachina cînd ne întîlneam cu toţii — noi trei. dar nu mi-e frică.. aproape doi ani de zile. vorbi absent Zalomit. Tu vezi lucruri pe care noi.. separate şi totuşi formînd un singur corp arhitectonic. pe loc.— Nu. ca pe vremuri.. — Bine. Dacă a vrut să ne spună ceva.. — Asta n-o putea spune atunci.. înţeleg.. şi. Şi era deşteaptă foc. evitînd să se privească. — Bine. deschizînd ochii şi văzîndu-ne pe amîndoi acolo lîngă el. adăugă după o scurtă pauză. — Da. Tăcură toţi.

— Nici eu nu înţeleg. Numai un copil nepriceput. aici. adăugă. întorcînd brusc capul către el..... prin anii 1960-65. ar fi putut aluneca şi ar fi căzut. mai precis. — Cît să fie ceasul? îl întrerupse Zalomit. cu bascul îndesat mult pe frunte şi cu mantaua de ploaie pe umeri. după două. patru ani. să mă întind.. — Te-ai oprit să te odihneşti chiar aici. Nicoleanu prelungea încurcat tăcerea. mantaua în jurul corpului.. — Sînt obişnuit.. Nici o poetică din lume nu atinge perfecţiunea şi semnificaţia celei mai timide flori.. fără să încerce să se apuce de vreo rădăcină. — De ce spuneai că nu mai avea aceeaşi specialitate? întrebă Zalomit. am să vă rog să mă iertaţi dacă vă las. — Poate şi-a pierdut cunoştinţa. apoi figura i se lumină deodată şi zîmbi.Zalomit îl privi cîteva clipe adînc. nici dumitale nu ţi-e somn. . — S-ar putea afla. M-a ajuns oboseala. cînd am dat prima oară cu ochii de Les trois Grâces. nu-mi venea să cred ochilor. treisprezece ore. Tresări auzind paşi pe cărare. îl întrerupse Nicoleanu. douăzeci. Într-un ceas răsare soarele. Mi-am lăsat ceasornicul pe măsuţa de noapte. Sau poate o fi avut o criză cardiacă sau altceva.. la mine în cameră... Mi-e peste putinţă să înţeleg cum s-a întîmplat.. Cum însă nu aveam aceeaşi specialitate sau. — Nu poate fi mai mult de trei. n-au trecut decît vreo douăsprezece. Cînd v-am auzit strigînd şi am sosit în goană. — Îl cunoşteai de mult? întrebă Zalomit întorcînd din nou capul către el. nopţile. nu am avut nici prilejul atunci.. Nicoleanu îşi strînse şi mai mult. nu l-am cunoscut decît în ultimii trei. să ne întîlnim mai des şi să ne cunoaştem. — Dacă vrei să ştii. sau chiar de pietre. el nu o mai avea. sau de vreun smoc de iarbă înaltă. la munte.. de la oraş. mai înainte. În cele din urmă se ridică în picioare. la cîţiva metri de locul unde. spuse. care ar fi urcat pentru prima oară pe munte sau cineva care şi-ar fi pierdut brusc cunoştinţa. încruntat. La început nu-l recunoscu.. Evident. îl întîlnisem de cîteva ori. adăugă parcă mai mult pentru sine. Se ridică brusc şi le întinse mîna: Şi acum.. căută mînecile mantalei. o îmbrăcă şi îşi încheie nasturii pînă sus. Cred că asta se va putea afla. dacă autopsia va fi făcută la timp şi de cine trebuie. — Deci. rostogolindu-se.. Mă urc sus. cu înfrigurare. — Chiar în miezul verii. douăzeci şi cinci de metri. în iarbă. Cîtă a mai rămas. şi întoarse capul. Am rămas ce trebuia să fiu de la început: un botanist. înfăşurîndu-şi cu grijă mantaua în jurul genunchilor.. Se aşeză lîngă el. n-am mai încercat să scriu un singur vers. sînt întotdeauna reci. Din după-amiaza aceea de iulie. reluă după cîteva clipe.. — Vasăzică.. vorbi Zalomit fără să-l privească. Aria mea de specializare e flora Carpaţilor. spuse Nicoleanu apropiinduse.. tot încercînd să-şi potrivească mantaua.. trei minute mai tîrziu. — Bine. află că nu mai sînt de mult poet. Să fii cu mare băgare de seamă.

Şi cînd. mai precis.. Dar de ce întrebi? Nicoleanu îşi freca încurcat mîinile. s-ar părea că experienţe similare au loc în loboratoarele din Rusia şi din Statele Unite.— De cînd nu v-aţi mai văzut? întrebă într-un tîrziu. chiar contradictoriu. pe de o parte. trei ani. şi nu au dus la nici un rezultat. — Da. Asta se ştia de mult. prin colegi.. mortalitatea provocată de cancer va fi inferioară celei provocate de tuberculoză sau de sifilis. apariţia unui neoplasm. adică la întinerirea. în cele din urmă. secretul trebuia păstrat pînă cînd rezultatele pozitive vor fi fost verificate în ceea ce unii numesc serii minimale. Dar aflasem ceva despre presupoziţiile lor metodologice. deşi paralizat de modestia lui proverbială. pe atunci. şi. Aşa că. erau de un alt ordin. cu descoperirile lui de acum vreo zece ani. în chestiunile acestea nu se ştie niciodată sigur ce e adevăr şi ce e zvon sau propagandă. cei care ne specializam în biologia medicală. îl întrebam eu. în ultimii doi. şi anume regenerarea ţesutului sau organului respectiv. propunîndu-mi să petrecem cîteva zile împreună. trei ani.. — Multe experienţe au fost încurajatoare. În sine. aici. ideea doctorului Tătaru era aceasta: cancerul este provocat de o proliferare excesivă şi anarhică a celulelor unui ţesut sau ale unui organ. Pentru că fenomenul de multiplicare vertiginoasă a celulelor indică o pulsiune pozitivă. Şi totuşi. cum s-a susţinut mai tîrziu. bunăoară. proliferarea masivă a celulelor. în cel mult doi. ne scriam mai rar. prin prieteni comuni. Şi chiar am discutat cîte ceva. aşa cum a fost rezolvată. Aurelian mi-a mărturisit o dată că. acum se poate spune. pentru că. E drept.. la cabană. Procesul fiziologic e paradoxal. cînd a aflat de la Hagi Pavel că voi veni în a doua jumătate a lui iunie la Poiana-Dornei. sau era pe cale de a descoperi. şi tăcu cîtva timp încurcat. presupuneau o metodologie revoluţionară. Spunea doar că experienţele sînt cît se poate de încurajatoare. doctorul Tătaru mi-a mai spus ceva evident. Pentru că mai tîrziu s-a susţinut. iar pe de altă parte. toţi trei. Dar această pulsiune organică pozitivă este anulată de . reluă Nicoleanu.. — In sfîrşit. căci eram amîndoi foarte prinşi. — Voiam să ştiu dacă erai la curent cu cercetările lui.. cînd mulţi dintre noi. credeam că doctorul Tătaru descoperise. la cîţiva ani o dată. Aurelian Tătaru nu mai este. care ne fascinaseră pe noi acum doisprezece-trei-sprezece ani. reîncepu brusc. Dar păstram legătura. la regenerarea. e adevărat. Dar nu ştiu dacă doctorul Tătaru a intrat în amănunte. Mai precis. — De asta auzisem mai demult. problema ciumei şi a turbării. dar destul ca să înţeleg că ce aflasem noi nu erau zvonuri. pentru că s-ar părea. cum se obişnuieşte în asemenea împrejurări. se ştia că într-o zi problema cancerului va fi rezolvată. adică în cel puţin trei sau cinci clinici. fiecare cu treburile şi răspunderile noastre... Experienţele doctorului Tătaru. ar trebui să conducă la regenerarea totală a ţesutului şi. — Nu cred. — În ultima vreme ne întîlneam destul de rar. mi-a scris. Se întrerupse. ca şi cum i-ar fi fost frică să încheie fraza. dacă nu va fi împiedicat de împrejurări. corpului întreg. care nu avea nimic de-a face cu tot ce se încercase pînă atunci în tratamentul ştiinţific al cancerului. am început să ne împrietenim. Pe scurt. tratamentul cancerului. nu totul. nimeni dintre noi nu ştia în ce constau experienţele.

Şi dacă ar fi citit-o. — Dar. şi tot ce a urmat: zîmbetul lui Ursache. apoi se răzgîndi şi-şi aşeză cuminte palma pe genunchi. dar cu flagelul degenerării celulare şi al îmbătrînirii mai avem de furcă. de „trezire" a instinctului teleologic. a înţeles tot. — Poate că n-ar fi spus mai mult... două. în fond.. — Nu.. ce s-a întîmplat? Căci n-am mai auzit vorbindu-se despre descoperirea tratamentului.. Cu experienţa mea. ar fi trebuit. de „anamneză". cum rîdea el întotdeauna. un proces fiziologic „ateologic". injectată în zona unde se declarase proliferarea. cancerul va dispărea ca flagel social.. ca o creaţie haotică şi lipsită de sens!. „Ce n-am descoperit eu. Evident. fără structură. spunea. cum îi spuneam noi.. dînd cu ochii de Catastrofa-Trei-Ierarhi. şi nici el. suferea de o modestie aproape patologică. Ce credea el că era pe cale să descopere era un agent de restructurare a pulsiunii oganice. prin 1960—61? Zalomit rămase o clipă pe gînduri.. spunea. sacadat. dar a trebuit să întrerupă experienţele cînd a fost numit şeful Spitalului din Giuleşti. într-o generaţie. — Cei care l-au văzut atunci n-au remarcat nici o amărăciune. Rîdea tăcut. — Extraordinar! exclamă Zalomit. şi care „creează" în neştire şi la întîmplare. prezent în orice microorganism.ritmul demenţial al proliferării celulelor şi de caracterul anarhic. cît i-ar fi plăcut lui Aurelian Morfologia plantelor a lui Goethe! N-am să-mi iert niciodată că n-am insistat. al construcţiilor micro şi macrocelulare. s-ar spune că avem de-a face cu o tendinţă de creaţie devenită brusc amnezică. Tătaru spera să pună la punct o soluţie organică. amputat de intenţionalitate. . ar fi produs un fenomen. repetă Zalomit. fără scop. în glumă. cuvintele.. că nu l-am rugat mai insistent să-mi vorbească despre experienţele lui!. fără plan. trei monografii gata de tipar. Evident.. dar mai ales tăcerea lor cînd a luat cuvîntul Imaculata-Concep-ţiune. nu ştiu prea bine nici eu. Nici în 1960-61. L-ai întîlnit cumva în acel an. Proiectul atlasului regional." — Un fenomen de anamneză a instinctului teleologic prezent în orice microorganism. o soluţie care. nu mai pomenea nimic de experienţele acelea atît de promiţătoare. — Ce s-a întîmplat. nu pot preciza mai mult. cum am îndrăznit să-i spun o dată. O dată mi-a spus: „în fond.. Suferea.. sau un ser. ar fi trebuit să înţeleg asta de mult. Îşi simţi tot sîngele adunat în obraji şi se trezi. era fatal... Tot ce s-a întîmplat de ieri după-amiază mi se pare ireal. au să descopere alţii". Şi apoi schimba vorba. — Şi atunci. ca şi cum ar fi vrut să-i arate ceva. cum înţelegea Aurelian să rectifice procesul de proliferare a celulelor? în ce constau experienţele lui? — Pe cît pot reconstitui din cele ştiute de mine şi auzite de la el... haotic. Cu un gest scurt. pronuntînd rar. brusc. nici în 1962. reluă Nicoleanu. cînd ne întîlneam. Dacă a înţeles asta. se ridică în picioare: — Mi se pare că visez. . Nicoleanu ofta adînc şi întinse braţul spre vale. întorcîndu-se cu tot corpul spre Nicoleanu. Pentru că. descoperirea va fi utilizată mai mult în medicina întineririi decît în vindecarea cancerului. Pur şi simplu extraordinar! Cît i-ar fi plăcut lui Goethe această interpretare a neoplasmului.. astea sînt doar metafore..

Acum. cincizeci de metri. cu o maşină a laboratorului de fiziologie botanică. Aţi spus în declaraţii că doctorul Aurelian Tătaru pornise repede înainte. Aşa a fost? se adresa celorlalţi doi. — Mi se pare ireal. întrebîndu-i din ochi. gesticulînd cu un carnet în mîna stîngă.. mon vieux. Cam la cîţi metri? întrebă întorcîndu-se spre Nicoleanu. nu e mai mult de un kilometru. nu l-aţi mai văzut. pe la ceasurile două.. cînd s-a îngustat cărarea. 22 iunie. luăm camioneta. Au fond. în nici un caz mai mult de o sută de metri. Eu rămăsesem un pas. sămi arătaţi cum mergeaţi. s-a oprit în dreptul unei buruieni şi s-a aplecat s-o privească de aproape. ne-am întors la cabană. — Nu. spuse Hagi Pavel. Poate patruzeci. ca să nu fie nici o confuzie. împreună cu tovarăşul inginer Hagi Pavel şi tovarăşul doctor Nicoleanu. — îmbracă-te repede. Ajuns în curte. Şi atunci am trecut eu înaintea lui. — Vasăzică. Spune dumneata. — Nu L-a mai văzut nici unul dintre dumneavoastră? întrebă Ciubotariu rotindu-şi privirile de la unul la altul. — Greu de precizat. l-a orbit lumina dimineţii de vară. încheie. După ce au coborît din camionetă. urmat de doctorul Nicoleanu. căci nici măcar nu e prăpastie. Filip. abia adormise.. Şi ca să cîştigăm timp. două şi jumătate după-amiază. nous sommes suspects. O bucată de vreme dumnealui a umblat în frunte? — Chiar aşa. ne-am înşiruit unul în spatele celuilalt. — Atunci putem porni. Mi-e peste putinţă să cred că aşa a fost. — Îmi daţi voie. O bucată de vreme eu eram în faţă. îi spuse. să fi trecut cinci. — Tovarăşe Ciubotariu. Erau toţi strînşi în jurul unui tînăr brun. repetă Ciubotariu. încruntat. Dar din cauza arborilor nu-L mai vedeam. continuă Zalomit plecîndu-şi capul. doi în urma lui. i se părea. . Îl trezi Hagi Pavel cînd. dar apoi. îl întrerupse Ciubotariu. ireal că. şase minute. la ce distanţă unul de altul. e botanist. Doctorul Aurelian Tătaru vă aştepta pe terasă.. spuse Nicoleanu ridicîndu-se cu o oarecare greutate.— Şi mie. o bucată de vreme. adăugă în şoaptă. douăzeci şi cinci de metri pe povîrniş. adică se depărtase de dumneavoastră. dar curînd după aceea. Au venit la anchetă. care. tuşi de cîteva ori şi începu cu oarecare solemnitate: — Ca să nu fie nici o confuzie. ştiţi. profesorul Zalomit. de la Poiana-Dornei. că asta s-a întîmplat cu adevărat. Aşa e? — Aşa. e foarte aproape. vă rog să nu mai vorbiţi între dumneavoastră şi să-mi arătaţi cum a-ţi pornit pe cărarea asta ieri. maşina ambulanţei. după ce-am urmărit cu ochii. — Tovarăşul profesor Filip Zalomit? îl întrebă. cu trupul lui Aurelian Tătaru. Nu pot crede că s-a împiedicat şi a alunecat douăzeci. şi Dădu Hagi Pavel a comandat două sticle de vin. interveni Hagi Pavel. Apoi.. Ciubotariu îi privi pe rînd.. spuse Zalomit neîndrăznind să-şi privească tovarăşii. — Ca să cîştigăm timp. tovarăşe profesor. Aţi sosit alaltăieri seara. — La început umblam unul lîngă altul. şi umezindu-şi degetul întoarse cu grijă o foaie din carnet.

. Apoi am grăbit pasul. cam pe-acolo. au grăbit pasul. ca o ultimă încercare.. nu vorbiţi între dumneavoastră.. spuse Hagi Pavel întinzînd mîna spre povîrniş. dar acum nu mai sînt sigur. Ciubotariu trecu tăcut înainte şi le făcu semn să-l urmeze. I-am pus şi eu mîna pe inimă. trei minute nu se mai vede nici unul. a închis ochii şi a gemut. pe cît se poate. cu o expresie imposibil de descris. adăugă văzînd că Ciobotariu îl asculta încruntat. arătă întinzînd braţul. zece minute. nici ei. cam tot aşa cum aţi umblat ieri. — Les trois Grâces. — De ce eraţi atît de sigur că murise? întrebă Ciubotariu. Nu înţelegeam ce se întîmplase.. continuă Hagi Pavel. de rostogolirea corpului. nici după? — Nimic. Dar cînd am pus mîna pe el. Nicoleanu părăsi cărarea şi-i spuse: — Ieri. Am urcat guţin. — Aşa a fost? se adresă Ciubotariu lui Zalomit. Murise. cînd miam dat seama că murise.. Aproape de liziera pădurii îl aşteptau. Ajunşi în poiană. Eu rămîn la urmă. interveni Nicoleanu. dar a deschis apoi ochii şi a încercat să zîm-bească.— Atunci să mergem. fiecare din ei. Ne gîndeam cum să-l ridicăm şi să-l transportăm în braţe. fără nici o ezitare: Les trois Grâces. — Murise.. adăugă Hagi Pavel. aşteptînd să mai adauge ceva. vă rog. — De aici l-am văzut întîi. Şi.. foarte clar. îi aştepta un miliţian. — Am făcut amîndoi războiul. Cărarea coteşte pe aici de mai multe ori şi se pierde printre brazi. — Îi puteaţi vedea de departe? — Nu. Aşa cel puţin au scris.. Mi s-a părut că geme. dar nu credeam că era prea grav. I-am pus mîna pe inimă. Eu sînt şi medic şi biolog. Umblaţi. adăugă Zalomit. Înţelegeţi de ce.. îl întrebaserăm de mai multe ori. Aşa aţi scris şi în declaraţii. amîndoi. cînd am auzit un strigăt sugrumat şi apoi un fel de zgomot surd. — Atunci. repetă Ciubotariu. pentru că tot nu îmi venea să cred că murise. tăcuţi.. în declaraţie. — Ajunsesem aici.. Dar n-a mai spus nimic altceva. începu Hagi Pavel.. spuse Ciubotariu. spuse. Cum vă puteţi da seama şi acum.. ca să-i ajung. A gemut? — A gemut. . de ce căzuse... m-am oprit aici şi le-am spus celorlalţi să nu mă aştepte. — Vasăzică. — Da.. Şi pentru că. printre brazi. După vreo zece minute. fumînd plictisit. în neştire: „Ce s-a întîmplat? Cum ai căzut?".. aşa. să ne grăbim. În mai puţin de un minut am fost amîndoi lîngă el. poate. Şi cît timp aţi rămas singur? — Poate opt. nici înainte. pe care atunci nu l-am putut identifica. La vreo sută de metri. Nicoleanu şi Hagi Pavel. — Şi atunci am pornit-o amîndoi în goană.. numai după două. zgomot provocat.. Ciubotariu deschise din nou carnetul. Îl priveam amîndoi. — Cred că nici ei n-au fost de faţă. şi a şoptit. Nu încăpea nici o îndoială. de aceea n-aţi fost de faţă. ne-a privit pe amîndoi. — Atunci am ajuns şi eu..

Auzi un glas necunoscut. şi încă aici. adăugă. apoi o trase după el şi îi lăsă singuri. Cum se face. întinzîndu-i mîna: — Emanuil Albini. — Paleobotanica? zîmbi Zalomit. O vreme îl vedeam mai des pe profesorul Zalomit. la cabană. — De ce n-aţi mai publicat versuri. Doctorul Tătaru m-a prevenit din timp. după mulţi ani. rezemînd-o pe piciorul scaunului. — E adevărat. Eram. Cînd se apropie de el. chiar în faţa uşii. — Şi tovarăşul inginer? La Bucureşti vă întîlneaţi destul de rar. blond. tovarăşe profesor? îl întrerupse . Mi-a spus. cel puţin aşa afirmaţi în declaraţia scrisă. noi cei trei. după foarte mulţi ani. Miliţianul le deschise uşa. la o cabană de munte? Tovarăşul profesor Zalomit spune că. doctorul Tătaru i-a scris. — Nu e nevoie. sau urme de fosile. Să intrăm o clipă la secţie. spuse. — Aşa s-a întîmplat şi cu mine. unde trebuia să mă instalez pe la 15 martie. aş vrea să lămuresc încă două. În timpul vacanţelor de vară ne puteam întîlni oriunde. Proiectul nu era greu de realizat. şi eu mă număr printre botaniştii poeţi.. înalt. în Popa Nan. — Vă interesează atît de mult? întrebă. Dar mă interesează flora carpatică. Paleobotanica interesează în primul rînd botaniştii detectivi. adăugă adresîndu-se lui Zalomit. Eu sînt văduv. parcă s-ar fi trudit să ghicească ce intenţii încerca să camufleze terminologia. fără interes.. iarna trecută. deşi eraţi atît de buni prieteni. la exact o sută douăzeci de kilometri de aici. nici savantă. nici elementară. spuse Ciubotariu.. disponibili. Pe doctorul Tătaru l-am întîlnit. pe deasupra cutiilor cu specimene. auzind că va fi la Poiana-Dornei. — Sînt fosile vegetale. în trei ne întîlneam destul de rar. Probabil că aţi păstrat scrisoarea. — Ca să nu fie nici o confuzie. am să mă prezint singur. Trebuia doar ca unul din noi să ia hotărîrea şi să ne prevină din timp. adăugă zîmbind trist. slab. şi Aurelian m-a invitat pentru a doua jumătate a lunii iunie. atunci. ferigi şi conifere din paleozoic. Apoi se aşeză pe scaunul din faţa mesei lungi de lemn şi-şi lăsă privirile să alunece în treacăt.De-abia după ce au coborît din camionetă au aflat că ancheta nu se încheiase.. Ciubotariu se aşeză la birou şi începu să caute în carnet.. tot atunci. În clipa următoare uşa se deschise şi intră un bărbat între două vîrste. pentru că întîmplarea a făcut că doi dintre noi eram holtei. invitîndu-L să petreacă împreună cîteva zile aici. hotărîndu-se brusc să-şi aşeze servieta lîngă el. cu părul rar lipit meticulos pe tot craniul. Ciubotariu întoarse brusc capul spre Hagi Pavel. cum se spune. cînd locuiam în acelaşi cartier. că ne vom găsi din nou împreună. După ce le arătă scaunele. spuse Zalomit zîmbind. — Din declaraţiile dumneavoastră scrise reiese că. dar l-am întîlnit de cîteva ori în şir. Majoritatea.. la Şeştina. trei amănunte. Secţia cercetări şi informaţii. Albini îl privi curios. că vaţi întîlnit acum pentru prima dată. şi deci. în grup vă întîlneaţi destul de rar. Atunci i-am vorbit despre complexul care se plănuia la Faraoane. iar al treilea divorţase cu mulţi ani în urmă. spuse Nicoleanu. pe podea.

palide şi anodine. Am citit-o în liceu.. N-au ce să-mi facă. — E adevărat? exclamă Zalomit. de orice fel. nu le-aş fi recitit de atîtea ori. O clipă îl privi fix. am rămas ce trebuia să fiu de la început: cercetător. „Memoria. Şi cred că de atunci am recitit-o de cel puţin cinci ori. Ultimele cuvinte ale doctorului Tătaru nu aveau nimic de-a face cu amintirile dumneavoastră din studenţie. ar putea figura ca un început de poem.... După cîtva timp. anevrism. Memoria. adăugă zîmbind visător. — Am scris şi eu versuri. nici la.. în ochi... întinzîndu-i o farfurie de lut ars.. depărtat. spuse Zalomit tot mai turburat. Deschise servieta şi scoase un dosar cu marginele uşor decolorate.... Din fericire.. Nu eram decît noi doi de faţă. Am tot căutat prin revistele timpului. De fapt. spuse Zalomit. mă prăbuşesc. „în fond. Infarct.. Dar nu sînt palide. şopti Zalomit. nu mai sînt tînăr.. — Dar să ştiţi că nu aveţi dreptate cu Deux ou trois grasses.. — Nu. — Maculatele corole.... les trois grâces. — Dumneavoastră ştiu că nu fumaţi. Zalomit îşi dădu seama că urmăreşte rîndurile fără să înţeleagă ce citeşte. Ar putea. îşi va mai aduce cineva aminte. — Nu-mi închipuiam că.. această înaltă trădare. pentru că ştia că roşise. şi a inginerului Hagi Pavel. dar n-am întîlnit numele lui Filip Zalomit. şi a dumneavoastră.. după patruzeci de ani. din vara aceea. sîntem amîndoi suspecţi. N-am mai publicat nimic. această înaltă şi permanentă trădare. Versuri de adolescent. şi din alţii. spuse tîrziu Albini. Şi îmi închipui că fumul ţigărilor englezeşti nu dăunează fosilelor vegetale. începu Albini cu un glas curios. Dacă aş renunţa la cuvîntul „permanentă". că trebuie să infirm ambele ipoteze.. Scriam şi publicam încă din liceu. Albini rîse scurt. Într-o scrisoare din ianuarie 1930.. învîrtindu-şi bricheta între degete. Altminteri. Dar nu trebuie să-mi fie frică. Nu se refereau nici la cele trei vile din Vevey.. Zalomit îşi apropie scaunul de masă. începu după ce-şi aprinse ţigarea. — Dar mai bine s-o citiţi dumneavoastră.. ecouri din Ion Barbu. Cum spuneaţi săptămîna trecută la cabană.. simţind cum îi zvîcneşte sîngele în obraji. Am aici fotocopia. Ar fi un vers frumos. încercînd să se trezească." — V-aţi convins deci că tovarăşul inginer Hagi Pavel avea dreptate. Poate aţi publicat sub pseudonim? — Nu.. Am publicat sub cinci pseudonime.. Sînt obişnuite. Erau totuşi. nici anodine. ca orice intelectual care a trecut de şaizeci de ani.. adînc. Din fericire am trecut de şaizeci de ani şi. n-am mai scris versuri deatunci." — Da. Încurcat. — Îmi pară însă rău..blînd Albini. . iată ce scriaţi lui Aurelian Tătaru. Dar nu mai scriu de mult versuri. continuă Albini. adăugă întinzîndu-i-o. şi Valery. de Filip Zalomit.. — Şi din Dan Botta. apoi căută grăbit în buzunarul de la piept şi scoase un pachet cu ţigări. congestie cerebrală şi cîte altele ar mai fi. La prima lovitură.. — Aproape că nu-mi vine să cred. De fapt nu mi-e frică. sînt vulnerabil....

Întreruperea experimentelor se datoreşte lipsei de imaginaţie a şefului. îl întrerupse Albini. — Mi se pare de necrezut. două infirmiere. trei paciente de la Spitalul Brancovici. în 1960. Să nu vă facă rău. Frusinel Chiperii şi Italia Gîldău.. — Dar atunci?. pentru că «Italia » e o greşeală de tipar. prof. într-un grup de medici. se numeau. Tuturora le-a fost teamă că succesul tratamentului ar putea provoca o recrudescenţă a obscurantismului religios. tovarăşe profesor? îl întrebă după cîtva timp. reluă. într-o aripă a spitalului. şi începu să-şi frece ochii. care abia se inaugurase. nu era o greşeală: prenumele acestei femei era într-adevăr Italia. şi chiar foştii poeţi. cu alte cuvinte. prof... dar serul nu fusese încă suficient experimentat. întreceau.. experimentarea serului... şopti Zalomit. cu toate acestea. şopti Zalomit. nu eraţi la curent cu cercetările lui Aurelian Tătaru. a exclamat: Les trois Grâces! Cele trei Graţii. Aşa că avem de-a face. Cînd vom accepta să folosim masiv imaginaţia. şaizeci şi şaizeci şi cinci de ani. unde doctorul Tătaru începuse. şi doctorul Tătaru nu îndrăznea să se opună nici razelor.. Trebuia să le înlocuiască.. docent Nedelcu. tratamentul a fost întrerupt după vreo trei săptămîni. şeful Secţiei de oncologie. Albini îşi stinse încet ţigarea în farfuria de lut ars. Iar doctorul Tătaru a fost numit directorul Spitalului din Giuleşti. adăugă rostind rar cuvintele. continuă Albini. de data aceasta. la dispoziţia doctorului Tătaru şi a colaboratorilor săi. prof. dar şi aluzii de natură religioasă. Bunăoară. Thalia.— În hîrtiile doctorului Tătaru. dr. Cita chiar exemple. alese o foaie şi începu să citească: Se numeau Aglae Irimescu.. Dar acum ştiţi despre ce era vorba: un tratament care trebuia să înlocuiască atît razele. — Tot ce a urmat pare de necrezut. Şi. s-au găsit referinţe precise. De ce nu mai clipiţi. nu ne surprinde prea mult. poeţii. a exclamat. de fapt. spun toate rapoartele. aceste paciente. Huţan. chiar cele mai optimiste aşteptări. cu două sau trei Graţii. doctore: Aglae. exact după douăzeci şi două de zile. — Pentru că anumiţi oameni nu au imaginaţie. Nedelcu.. dr. dr. chirurgul cu care lucra Tătaru atunci. Începu emoţionat Zalomit. Şi mi le-au confirmat şi alţi martori: doctorul Huţan. profesorul Nedelcu scria că Aurelian Tătaru făcea glume. cît şi intervenţiile chirurgicale. — Am aflat asta de la doctorul Căpăţînă. Les trois Grâces erau. În aprilie 1960. Printr-o întîmplare care. — Nu prea înţeleg.. trei paciente de curînd operate. şi a lipsei de imaginaţie a celor care s-au lăsat influenţaţi de anxietatea lui. pe noi. Euphrosyne şi^desigur. revoluţia va triumfa pretutindeni.. apoi îşi îndreptă privirile spre fereastră.. Cînd doctorul Tătaru a citit fişele. doctorul Tătaru ar fi spus o dată. în vîrstă de cincizeci şi opt.. Căută în dosar. Le-a pus.. în 1959-L960. nici operaţiilor. la Brancovici. — Din cîte am înţeles de la doctorul Nicoleanu. Pentru că.. de la un capăt la altul al planetei. că în . — Într-un raport adresat cadrelor. Se întrerupse şi-1 privi cîteva clipe absent. — Dar de ce? întrebă Zalomit coborînd glasul şi apropiindu-şi din nou scaunul de masă. preciza doctor Huţan. Nedelcu a izolat. colaboratorul cel mai apropiat al lui Aurelian Tătaru. spune dr. rezultatele erau cît se poate de bune." în paranteză fie spus.

doctorul Huţan. — Noi am pierdut zece ani. Sau. Dar. îndrăzni Zalomit să rupă tăcerea care se prelungea nefirească. poate. — Poate că nu era numai o glumă dar ce importanţă puteau avea metaforele sau comentariile teologice ale doctorului Tătaru. Dar oamenii fără imaginaţie se lasă hipnotizaţi de clişee şi lozinci. aşadar întineriţi. Căci după mutarea doctorului Tătaru la Giuleşti. atîta timp cît ele nu încurajau o acţiune contrarevoluţionară? Dacă profesorul Nedelcu şi cei de la cadre ar fi avut imaginaţie. cîteva vişine pipernicite.. culmea ghinionului... e absurd ca. corpul încercă să repete procesul. Deschise dosarul şi începu să caute. în 1960. reluă tîrziu. ar fi înţeles că singurul lucru care conta era rezultatul ştiinţific al serului. iar de-atunci încoace. — Nu e vorba de cîteva glume. de o anumită problemă teologică. şi-a ars toate notele personale şi şi-a schimbat specialitatea. că numai după ce-a intervenit păcatul originar. — Dar asta era numai o glumă sau poate o metaforă! exclamă Zalomit. — Aşa au declarat şi doctorul Nicoleanu.. şi anume.. printr-o bruscă şi stranie anamneză. şi alţi cunoscuţi. Bineînţeles că superstiţiile magice şi religioase sînt cît se poate de primejdioase. — Asta mi se pare greu de crezut.. rezervele de ser au fost distruse şi. — Totuşi. crezîndu-şi cariera compromisă din cauza colaborării cu Aurelian Tătaru. ca şi cum şi-ar fi amintit de un calambur reuşit. păstrînd încă. spre vişinii sfrijiţi cu frunza rară.. Nu ne întîlneam prea des. mai ales la teologia Vechiului Testament. prin neoplasm. Se întrerupse şi-şi aprinse brusc ţigarea. bricheta. absent. o parte din laboratorul pe care-l instalase la facultate a trecut la altă secţie.. corpul omenesc a pierdut secretul regenerării periodice şi deci al tinereţii fără de bătrîneţe.. cînd punea la punct tratamentul. proliferarea oarbă a neoplasmului produce tumoare malignă. de cîte ori. Obscurantism religios! exclamă Albini înveselindu-se deodată. iar cele mai importante progrese în cercetările de psihometrie şi parapsihologic au fost realizate în laboratoarele sovietice. parcă de milă. încît te întrebi ce-ar fi vrut să spună. Începu să-şi caute. De zece ani se ocupă exclusiv de pediatrie. deşi unele din ele erau atît de enigmatice. se poate înţelege că doctorul Tătaru era într-adevăr interesat de problemele teologice. Din rapoartele pe care le-am citit săptămîna trecută. Albini îşi lăsă din nou privirile să alunece alene dincolo de fereastră. îi plăcea să facă referinţe teologice. totuşi. Şi şansele de a recupera formula serului sînt minime.Paradis Adam şi Eva erau regeneraţi periodic. citez: „Mă întreb cum de n-a discutat nimeni pîna acum cel mai convingător argument în favoarea tezei că păcatul originar a viciat . un savant excepţional să fie suspectat de obscurantism religios. Chiar savanţii ruşi n-au şovăit să studieze practicile yogice şi şamanice. dar nu l-am auzit niciodată făcînd cea mai mică aluzie la vreo problemă teologică. Se întrerupse şi-i căută cu înţeles privirile. interveni Zalomit. spre gardul de lemn de curînd vopsit.. şi mai departe. pentru cîteva glume. Tătaru i-a spus odată. şi inginerul Hagi Pavel. — Bunăoară. raportează un medic radiolog.

cu o neaşteptată satisfacţie. dacă mai trăieşte o vom găsi.. dar cu vişinii bolnavi. Căci de nu ştiu cît timp nu mai clipiţi deloc. cu un aer abătut. unde avea rude. ca să fiu sincer. recte Euphorsyne utiliza două sau chiar trei nume.. atent. Cei de la Brancovici spuneau că li s-a pierdut urma.. Arborii fructiferi sînt ai colectivului. în ceea ce vă priveşte. totuşi. Cel puţin. pentru că asta se ştia mai demult. pe arşiţă. o jumătate din ţară ca să te găsesc. În ceea ce . sublim ilustrată de Catastrofa-Trei-Ierarhi şi Imaculata-Concepţiune.... aşa reiese din examenele la care au fost supuse timp de şase ani. trois Grâces. toate trei operaţiile au reuşit perfect şi pacientele erau vindecate. am putea-o afla. Dar apoi. În nici un caz n-o să aflăm metoda prin care doctorul Tătaru obţinuse serul. — Asta voiam să întreb şi eu.. Frusinel. — Spun: am putea-o afla.. De ce nu dispuneţi să fie tăiaţi din rădăcină? Zalomit ridică încurcat din umeri şi încercă să rîdă. Voiam să vă văd rîzînd. cîţiva cercetători şi-au adus aminte de experienţele doctorului Tătaru şi au vrut să afle ce s-a întîmplat cu cele. şi că doi ani mai tîrziu Aglae Irimescu a emigrat în Statele Unite. Întîi. prima oară divorţase.întreaga Fire. v-au informat oficial. în acest sat cu nume atît de frumos. Dar singura noastră şansă. Deocamdată. şopti Zalomit emoţionat. să le spunem. Altminteri. aţi uitat şi atunci să clipiţi?.. cercetări recente au stabilit că Italia Gîldău a fost răsturnată de o maşină în 1969 şi a murit în ambulanţa care o transporta la spital. — Dar cum putem ştii că sînt similare? — Pentru că ştim măcar atît: că nu se utilizează nici una din terapiile curente şi că se caută mijlocul de a controla direct procesul de proliferare a celulelor. nu-l mai interesau problemele teologice. că niciodată.. De fapt. şi tovarăşa Euphrosyne schimba hîrtiile de identitate după cum îi convenea. reluă cu un glas ferm. adăugă după o clipă. Mă întrebam: tot aşa s-or fi petrecut lucrurile cînd unii colegi.. nici una din ele n-a mai venit la control. Pînă la urmă. Dar ce-o să aflăm de la ea?. repetă. prin scris.. nici măcar nu era vorba de lipsă de imaginaţie. Şi. că lucrările au fost retrase de la tipografie? Tot aşa.. ascuns aici. Tăcu. tovarăşe profesor. şi încă de esenţă înaltă. acest incident ar fi fost complet uitat dacă n-ar fi intervenit. pe jumătate uscaţi?. anume. cîteva elemente noi. — Prin mine? Albini începu să rîdă. De altfel. Pur şi simplu gelozie. gelozie academică. — După toate probabilităţile. — Asta voiam şi eu. pe care nu încercă s-o ascundă. adică a ştiinţei româneşti. începînd din 1967. — Probabil că după întreruperea experienţelor. să le spunem Ursache sau CatastrofaTrei-Ierarhi. Asta numai prin dumneata. eşti dumneata. că şi animalele pot avea cancer. Aşa cum nu ne interesează nici pe noi. dar al doilea bărbat a păstrat-o. informaţii care par sigure.. căutîndu-i din nou privirile. deschise servieta şi introduse absent dosarul. de foarte curînd." — E curios. pentru că se repetă de vreo doi ani încoace. Albini continuă să-l privească lung. că în Rusia şi America au loc în mare secret experienţe similare. nu s-a aflat nimic despre Frusinel Chiperii. din păcate. În urma acestor indicaţii. de ce aş fi străbătut. Fusese căsătorită de două ori. — Noi nu putem interveni. Nu e deloc sigur.

de-o parte şi de alta a şoselei. o aşeză pe genunchi şi începu s-o mîngîie încet. Nu era nimeni prin apropiere. Se răsucea ca să nu-l mai audă. un ucenic al sfîntului Antonie. şaptezeci şi doi de ani. important sau mai puţin important. Apucă servieta. dar cînd începu să strige.. şoptindu-i. foarte aproape de el: — Spuneţi ca mine! Spuneţi ca mine.. Îndată ce aveţi ceva de comunicat. îi întinse mîna şi se îndreptă spre uşă. şi le-aţi pune în legătură cu demersul metodologic al lui Goethe în Morfologia plantelor?. Dar se opri după cîţiva paşi. ar fi putut avea şaptezeci. aţi exclamat... dar n-am îndrăznit să mă apropii. E curios că el nu-L văzuse. Se răsucea în pat. şi-a dat seama că era mai bătrîn decît îl judecase. în adolescenţă... şopti Zalomit. cînd voia să se elibereze de o imagine. îl întrerupse Albini. Am nevoie de o călăuză. — Este adevărat. cu o urmă de tristeţe în priviri. — În aparenţă pare o glumă. Dar trebuie să încercăm totul. Părul îi . Dacă aţi reciti Morfologia plantelor gîndindu-vă tot timpul la apropierea pe care aţi făcut-o atunci. să scape de un gînd.. Nu-i lăsă timp să răspundă.. Nu eraţi singur. De la Universitate vi s-a acordat deja concediu nelimitat pentru cercetări personale consacrate contribuţiilor botanice ale lui Goethe. Nu trebuie să vă preocupaţi de lucrările în curs ale laboratorului de paleobotanică. strigase. începu Calinic după ce pornise maşina... De ce-o fi fost nevoie de asemenea precauţii? Douăzeci de metri.. şopti. Ce m-a frapat atunci. l-am întîlnit aici. — Nu prea înţeleg cum ar putea fi utilizat. între cele două metode? Dacă aţi evoca toate imaginele — repet: imaginele — pe care vi le-au sugerat dezvăluirile doctorului Nicoleanu. cîteva zile înainte de a sosi dumneavoastră. la cabană. căută în buzunarul de sus al hainei şi scoase o carte de vizită. entuziasmat: „Cît de mult i-ar fi plăcut lui Goethe!" Şi aţi adăugat că dacă doctorul Tătara ar fi citit Morfologia plantelor. dar spuneţi cu glas tare cît mai tare: „Am auzit că cunoşti bine pădurea de la Crăciuna. nu era nimeni. Spuneţi ca mine. prietenii lui. pe terasă. Ziua sau noaptea.. cineva de pe terasă întoarse curios capul. — Sînt Calinic. — Acesta e telefonul meu personal. ca pe vremuri. L-am cunoscut bine pe doctorul Tătaru. — Cînd doctorul Nicoleanu v-a vorbit despre demersul metodologic pe care-L presupune descoperirea lui Aurelian Tătaru.. cu amîndouă mîinile. Veţi primi telegrama astă-seară. în ziua de Sînziene. Putea să-mi spună pe şoptite ce mi-a spus. Diseară te aduc înapoi cu maşina. Cînd s-a apropiat de maşină.. De mîine vă puteţi întoarce la Bucureşti. repetă. la Şeştina. cu zgomot. şi apoi să se urce în maşină. Se ridică.... ca şi cum s-ar fi adresat unui surd." — Am auzit că cunoşti bine pădurea de la Crăciuna. — Este de asemenea singurul indiciu pe care-l putem utiliza.. V-am văzut lîngă ambulanţă. adăugă zîmbind. chemaţi la acest număr.priveşte pe Ursache. cel mai tîrziu mîine înainte de prînz." — V-am văzut şi atunci. Cum l-ar fi putut uita atît de repede? Chiar de departe părea un ascet desprins dintr-o frescă. — Dar cine eşti dumneata? îl întrebase. şi apoi sus.. „Probabil că de-abia de-acum am devenit amîndoi suspecţi..

Căci eu locuiesc dincolo de munte. Dar din cartea dumitale am învăţat un lucru. am o mare rugăminte la dumneata. parcă mi-ar fi spus-o cineva. aşezate pe iarbă în faţa noastră. şi acolo putem sta de vorbă fără teamă. încît părea aproape înalt. m-a căutat doctorul Tătaru la schitul Antim.. adînciţi în orbite. ca să înţelegeţi de ce. atîrna inert de-a lungul trapului.. — L-aţi cunoscut bine? — În anii aceia. Azi soseşte prietenul doctorului Aurelian Tătara. Şi acum apucaţi pe drumul acesta din stînga. mi-a spus. m-au scos la pensie. Nu ştiu cum a aflat doctorul Tătaru. — Eu cred că ar fi bine să avem cîteva buruieni. Să-şi fi amintit asta ca să scape de dogoarea privirilor lui Calinic. ochii aceia aproape monstruos dilataţi.. — Şi de ce venea să vă vadă? Calinic nu-i răspunse pe loc. de culoarea zincului. de mult. înaintea zorilor. Braţul stîng. adăugă foarte serios.. Aşa m-am trezit şi eu azi. două. zadarnic. Luă în mînă o campanelă şi i-o arătă trist. Aşa am avut timp să ajung pînă la cabană. Apoi. parcă cineva ar fi încercat să i-l smulgă. Eu am fost călugăr. Eu mi-am luat doctoratul la Facultatea de Teologie protestantă din Strasbourg.. îndată ce au coborît din maşină. eu mă prefac că vă povestesc credinţe şi eresuri în legătură cu ele. — Sînt oameni care spun că asta mi s-a tras de-acolo. — Priviţi-o cum se ofileşte.albise. cu rădăcini cu tot. „Părinte Calinic". dar ieşim repede într-o poiană. De asta mă tot întreba doctorul Tătaru. mi-am spus. Îi auzea cuvintele. „Părinte Calinic. pînă ce le spunea. a adăugat. venea să mă vadă cel puţin o dată pe lună. într-un chip neînţeles. dar şi felul de a se purta. Locuiam atunci la schitul Antim. E drum prost. şi le auzea tot mai limpede. Cîte păcate facem ca să ne apărăm de răutatea oamenilor! Dacă o să-mi daţi voie adăuga.. cînd braţul nu m-a mai ajutat deloc. şi-a schimbat nu numai glasul şi vocabularul. Nu ne aude nimeni.. ştie de ce omul trebuie să treacă prin tot felul de încercări. după ce am citit toate apocrifele despre Adam şi Eva. dar a venit să mă vadă. Am lucrat un timp la terasamentul liniei ferate din Almaş. şi apoi s-ar fi răzgîndit. Aşa a vrut Dumnezeu. l-am cunoscut foarte bine. De fapt. probabil. înţepenit din umăr. — Credinţe şi eresuri. credinţe şi eresuri. Vă spun asta. înălţîndu-se răzvrătite spre frunte? Era atît de slab. „Părinte.. Dar să nu-i credeţi. am să vă povestesc totul de la început.. In acea clipă. Calinic începu să caute cu ochii de jur-împrejur. — Cu mulţi ani în urmă. Ţi-am citit cartea.. deşi după ce am ieşit din închisoare nu m-am mai învrednicit să ajung la vreo mînăstire. 1958-1959-1960. spunea. căci acum părea îngălbenit.. Ca să se trezească. că în apocrife. trei ori. adăugă tîrziu. la o stînă.. din închisoare. publicasem teza de doctorat. şi El ştie ce face. despre apocrifele Vechiului Testament. „Să nu mă înţelegi greşit. repetîndu-se de două. ca şi de altfel în ." îl priveam mirat şi doctorul a început să rida." începea.. dar eu sînt sigur că n-ai spus tot ce ştii. şi poate o floare. i se păru că. Dacă vine cineva pe neaşteptate. încît îi amintise de titlul unei povestiri citite în clasa a IV-a primară: Barba Spinului. Se răsuci din nou în pat... tot călugăr sînt şi acum.. apăraţi de sprîncenele stufoase. Dar barba era atît de rară. prezenţa lui fizică. într-o zi. Totuşi.

— Iartă-mă. părinte Calinic. aparent. În corpul omenesc totul s-a păstrat.. Spuneai că. părinte. spunea.. aşa cum erau Adam şi Eva în Paradis. pentru că nu vom mai avea prilejul să stăm de vorbă aşa liniştiţi. ci numai teologia apocrifelor. tot în legătură cu doctorul Tătaru. Albini îi sugerase să se oprească la cabană. n-ai spus chiar aşa. deşi mă priveaţi adînc în ochi. înainte de păcat. noi ştim. gîndul nu vă era la ceea ce spuneam eu. acest sistem implică tinereţea şi viaţa infinit prelungită. cît ar părea de curios. fără să clipiţi. de data asta am auzit şi eu. nu am pregătirea teologică.. Dumneavoastră. şi doctorul venea des să mă vadă. Păcatul originar n-a putut distruge mecanismul regenerării. neturburaţi de nimeni. înţelese că de cîtva timp nu-l mai ascultase.. că Dumnezeu n-a putut distruge propria sa creaţie.. vă mulţumiţi cu teologia păcatului originar.. astăzi. în pat şi-şi îndesă perna pe urechi." S-a oprit deodată şi a început să se plimbe prin odaie. domnule profesor. ceva foarte important. şi mi-a repetat-o de multe ori.. supravieţuiesc camuflate. Acelaşi. Şi revenea mereu la axioma lui: că Dumnezeu n-a abolit definitiv sistemul încifrat în structura corpului şi a vieţii omeneşti. şi n-am îndrăznit să te întrerup. indică exact contrarul regenerării. ne-am împrietenit." „Trebuie să-ţi mărturisesc. cu care fusese dăruit Adam. îi spusese deodată." „Am spus eu asta?" l-am întrebat. să mă ascultaţi cu atenţie. că apocrifele Vechiului Testament nu mă mai interesează de multă vreme. dar îl auzea mereu: „Să mă ascultaţi.. — Apucasem să va spun asta. Nu mă mai interesează erudiţia. o seamă de adevăruri fundamentale: supravieţuiesc pentru că au fost cifrate într-un cod secret esoteric. ci numai teologia şi mistica. deznădăjduit. Dar eu nu ştiu nici greaca.. Dar nu înţeleg ce legătură aveau toate acestea cu apocrifele Vechiului Testament. în alte daţi. părinte. ci numai l-a modificat în aşa fel încît să nu mai poată fi recunoscut. De aceea am ales călugăria. mai ales.. domnule profesor!" Cînd îl trezise glasul lui Calinic. dar şi de autoregenerare.." Doctorul părea oarecum dezamăgit. Dar.. deci s-a păstrat în taina vieţii veşnice.. neoplasma.. ci acum în urmă. ca să aflu mai multe. părinte. teologii. dar mi-am amintit deodată ceva. dar pentru mine este vorba de altceva. de la Aurelian Tătaru. Mai mult. mi-a spus. a adăugat: „Este foarte serios şi foarte important.. încercase să-şi aducă aminte dacă sau nu.anumite erezii... Legătura era asta: doctorul credea că anumite fragmente din revelaţia originară . Mi-a spus-o întîi doctorul Nicoleanu. adică înzestrat cu aceleaşi virtualităţi biologice.. totul s-a păstrat în corpul omenesc. cu viaţa apocrifă a lui Adam şi Eva?. — Aşa spunea doctorul Tătaru. pe gînduri. „Pentru că. „Nu. în drum spre Bucureşti." Şi pentru că tăceam.. l-am întrerupt din nou. ridicînd glasul. Omul a rămas acelaşi. după accident. mult mai grav şi mai complicat: este vorba despre implicaţiile biologice şi medicale ale teologiei păcatului originar. şi de aceea am venit. o implică pentru simplul motiv că este un sistem de autoreglare. „Dar ebraică şi greacă tot mai ştii.. — Să mă ascultaţi. v-am văzut că. Pentru că. l-a camuflat în anumite maladii şi mai ales în cea mai primejdioasă afecţiune organică: proliferarea celulelor.... l-a camuflat în nişte procese fiziologice care. nici ebraica şi." Se întoarse din nou. Dar n-am auzit-o de la el. Îşi apăsă cu furie perna. — Da. Nici pe mine nu mă interesează erudiţia în sine..

mutilată. Dumneavoastră. om de ştiinţă şi prietenul lui din tinereţe. medic eminent. Dar eu sînt bătrîn. nehotărît." — Iartă-mă că te întrerup.. Îmi spunea: „întocmai după cum Luther ne-a îndemnat să păcătuim — peccafortiter! — căci numai astfel vom fi mîntuiţi. şansa de a dobîndi tinereţea fără de bătrîneţe. foarte curînd toţi bolnavii de cancer vor fi nu numai vindecaţi. dar mă întrebam dacă am cumva dreptul să spun mai mult. — Nu l-am auzit vorbind de nedreptate. părinte. — Spuneţi. El nu îndrăznise să le comunice altcuiva. Aurelian Tătaru. şi l-am întrebat într-o zi. în timp ce vor trece foarte mulţi ani pînă cînd biologia medicală va reuşi să descopere procesul de regenerare periodică şi întinerire aplicabil oamenilor sănătoşi?.. că însăşi dialectica Creaţiei cere ca procesul de regenerare să înceapă numai cînd organismul e ameninţat de moarte?. Şi voia să afle de la mine dacă există cumva vreo cheie. vor muri o dată cu mine. pe gînduri. . de ce. Şi uneori îl ispiteau gînduri eretice. Dar mă întreba: poate gîndirea teologică acceptă această concluzie." Dar eu îl întrerupeam: „Opreşte-te aici. şi dacă nu vi le spun dumneavoastră.. Deocamdată. în cărţile apocrife. toate cîte mi-a mărturisit doctorul Tătaru acum zece-unsprezece ani. Înţelegeţi la ce făcea aluzie? — Cred că înţeleg ceva. Şi asta i se părea.. se trezi adăugind. — Nu îndrăznea să se gîndească la asta: la viaţa fără de moarte. Pentru că pentru mine nu mai încape nici o îndoială. adică tinereţea fără de bătrîneţe şi o viaţă fără limită.. Spunea însă că-l turbură misterul teologic ascuns în acest fapt: numai cel care e ameninţat de cea mai gravă primejdie. Se întrerupse brusc şi-l privi cîteva clipe în ochi. deocamdată. „Din disperare. Adam şi Eva. Am să vi le spun aşa cum mi s-au întipărit mie în minte.. Bunăoară. neoplasmul constituie singura şansă de întinerire. poate.. cu ajutorul căreia să putem descifra aceste revelaţii ascunse şi uitate de milenii. cum a ajuns să se pasioneze de teologie? — Nici eu nu înţelegeam la început. numai el are.... părinte. Pentru doctorul Tătaru.. — Dacă credeţi că e mai bine să păstraţi secretul nu insist. pentru că nu cunoştea. Tăcu din nou. că te ameninţă păcatul mîndriei. bolile constituiau singura noastră şansă de a recupera ce au pierdut părinţii noştri dintîi. N-am izbutit să integrez în nici un alt sistem presupoziţiile şi concluziile descoperirii mele. doctore. se întreba dacă în vieţile apocrife ale lui Adam şi Eva sînt aluzii la bolile de care au suferit ei şi urmaşii lor. mă întreba mereu. mi-a răspuns. — Nu. dar nu înţeleg cum a ajuns el. De aceea. şi el mi-a dat dezlegare să le repet cînd vor veni alte timpuri şi voi întîlni pe cel pregătit să le înţeleagă. nedrept. că vă ascult. după multe şi îndelungate discuţii cu doctorul Tătaru.fuseseră păstrate sub o formă degradată. după izgonirea din Rai. ci regeneraţi şi întineriţi. — Şi viaţa fără de moarte. Îmi mărturisea însă că nu izbuteşte să înţeleagă teologia pe care o implica sensul descoperit de el: de ce. şi nici nu voia să cunoască un alt teolog.. El ajunsese la o concepţie cu totul personală a bolilor. pe jumătate în glumă. Nu le-am spus decît duhovnicului meu. trebuie să le ştiţi. — Ştiu. Am devenit teolog din disperare. voia să afle de la mine ce spun apocrifele Vechiului Testament despre originea şi semnificaţia bolilor. care i-aţi fost prieten.

spunea doctorul Tătaru. „A mai spus ceva despre amnezie. cum spunea Linnaeus.. turnul lui Babel. În maşină..." Începu să se îmbrace repede.proliferarea celulelor reprezintă.. Sări speriat în picioare. numai în cazurile-limită poţi surprinde germenele tămăduirii. eu. trei zile înainte de accident. puţin îmi pasă. cu ce i-a spus Aurelian despre amnezie. asemenea unei gigantice. Pedeapsa de care vorbeşte capitolul III din cartea Genezei aceasta a fost: amnezia. dar se răzgîndi. nu mai puteau comunica. Nu se mai înţelegeau între ei. — Legenda acestei flori este cea mai frumoasă.. nu mă las impresionat de cuvinte — a avut loc în epoca imediat următoare izgonirii din Paradis. O citise de mai multe ori. Va fi mult mai simplu să dicteze. În acea clipă îşi dădu seama că părintele Calinic nu-i vorbise deloc despre întîlnirea cu Aurelian Tătaru două. sacrilegă. Tocmai vorbea despre importanţa bolilor.. apoi se îndreptase spre laborator. s-o comunice şefului de lucrări. . ca om de ştiinţă. Da... cît e lumină bună. încruntîndu-se. Li s-au încurcat limbile. Mai bine să scriu acum. nu-l mai puteau atinge. chiar dacă nu fusese uitat. Un asemenmea fenomen nu se poate explica decît dacă presupunem o mutaţie catastrofală în istoria biologică a omului. pentru că activitatea acelor mii de oameni devenise acum o agitaţie haotică. la el în birou. îşi aminti deodată cu cîtă satisfacţie desfăcuse telegrama de la Bucureşti. Scopul. poimîine. Deci mutaţia a avut loc în epoca — mitică sau nu. Voiau să clă-deascu un turn care să ajungă la Cer. „Va trebui să încep cu asta. la Crăciuna. cum vrei să-i spui — dar ştiau ce voiau să facă. „Căci." Dar cum de nu l-a întrebat nimic? Au stat vreo două ceasuri de vorbă. Corpul omenesc a uitat pur şi simplu că fusese înzestrat cu o funcţiune capitală: autoregenerarea celulelor. Oamenii aceia se apucaseră de o treabă — ambiţioasă. spuse Calinic încheindu-şi povestirea.. se opri. dar era interesant. „Turnul lui Babel. dacă vrem să ajungem.." întoarse grăbit cîteva pagini. în poiană.. fără sens. în faţa dictafonului. bolile şi bătrîneţea.. căci toate scheletele fosile care s-au găsit dovedesc ca cei dintîi oameni cunoşteau... şi anume că: zilele cele mai importante din viaţa unui naturalist sînt.. deşi în alt context..." cînd văzură apropiindu-se de ei un grup de excursionişti coborînd de la cabană. părinte Calinic." Dar după ce scrise repede cîteva rînduri. N-am să mai dorm decît la ziuă. să-l caut. să-L asculte.." Se hotărî brusc. cea mai clară expresie a amneziei". este cea mai clară expresie a amneziei.. Cîţiva se opriră lîngă el. începu. căci simţea cum îl ia cu frig. monstruoase proliferări celulare. sări din pat şi aprinse lumina.. cu caietul pe genunchi. originar. Dar e sigur că asta o spusese Linnaeus. — Dar acum ar trebui să plecăm." Scrisese: „Babel. la întîmplare. ca şi noi. Eu am auzit-o de la mai mulţi. de astă dată una de ordin mental. Două şi douăzeci şi cinci de minute. aşa cum îmi vine în minte. absurdă. „Va trebui să mă întorc mîine dimineaţă. mîine.. un proces de regenerare blocat ulterior printr-o amnezie. „Inutil să mai încerc. Zilele cele mai importante din viaţa unui naturalist sînt.. Se aşeză pe marginea patului. Dumnezeu a intervenit într-un chip foarte simplu: a provocat o mutaţie.. Dar cînd s-ar fi putut produce ea? Numai la începutul începutului..

nu se putea spune mai frumos. » Părinte.. . cînd mi-am amintit de telegramă şi de Linnaeus. Nu va fi greu de găsit. mulţumi şi-i întinse paharul. Eu sînt Frusinel Mincu. Joi.." Nu se mai îndura să se despartă de fereastră. cînd stăm de vorbă. de mi-era teamă că o să cădeţi şi o să vă frîngeţi gîtul. Dar la marginea pădurii au întîlnit o pereche tînără: fata îşi sucise glezna şi îşi muşca buzele ca să nu plîngă. ştergîndu-şi cu palma ultimii fulgi de zăpadă. pe cap." Tresări auzind soneria şi se îndreptă grăbit. O să continuăm cînd ieşim din pădure. V-am văzut astă-vară. adăugă. Calinic s-a coborît din maşină. privindu-l cu căldură pînă în adîncul ochilor. alergaţi cu celalalt domn.. fără să vreau! Din prostia. orice ar face. I-a dus pînă în satul unde găzduiseră cu o noapte înainte.. parcă se presimte vîntul. Intră păşind timidă pe covor. 22 decembrie. se trezi adresîndu-i-se. dîndu-şi seama că bătrînul tăcea de mult. o găsi cu amîndouă mîinile cuminte pe genunchi. eu l-am omorît! Fără să vreau. m-a îngrijit doctorul Tătaru. dar abia azi-dimineaţă v-am aflat adresa. Liniştiţi-vă. îmbrăcată într-un palton de culoarea prunelor brumării şi cu un tulpan gros.. — Vă rog să mă iertaţi. Domnule profesor. Este cît se poate de corect. părinte. A! parcă începe să se clatine şi să se înfioare perdeaua de fulgi. mă jur pe sfînta cruce. Trei zile. am să-i spun. cu un glas nesigur.. Nu poate fi adevărat. la ocazii mari.— Te ascult. — V-am recunoscut imediat: dumneavoastră sînteţi domnul profesor Zalomit. dar eu l-am omorît! — Aşezaţi-vă în fotoliul acesta. Iar a treia zi. 20. Între şase şi zece. — Poate bănuiţi cine sînt. ţinîndu-şi cu mîna dreaptă braţul paralizat pe genunchi. prea negru. începu. accentua şi mai strident semnele bătrîneţii la tîmple şi pe obraji. iartă-mă! Ieri. dar la doi. i-a spus strîngîndu-i amîndouă mîinile. în casă arde focul!. De treizeci şi cinci de ani îi scrie ca să-l invite. Bău cîteva înghiţituri. unsprezece ani. din a treia căsătorie. cît e drumul greu. singura ei fată. 21 şi 22 decembrie. domnule profesor. strigă izbucnind deodată în hohote. şi este chiar poetic: Afară ninge liniştit. la o stînă. ascunzîndu-şi obrazul în tulpan. Dar înainte de a ajunge în sat... trei ani o dată. Plîngea. brusc emoţionat. — Nu mă ascultaţi de mult. Părul.. cu privirile îndreptate spre fereastră. din nebunia mea. Sidonia: a fost. Afară ninge liniştit. „Nu pot refuza. orice ar încerca. În prag îi zîmbea o femeie bătrînă. Cînd se întoarse. Îşi scoase tulpanul şi îl scutură de mai multe ori. îndreptîndu-se spre bucătărie. Sidonia L-a invitat şi de data aceasta. spre uşă. va fi o zi pierdută.. apoi oftă. Şi nici nu trebuie să mai vorbim acum. este şi va fi: aceeaşi. de lînă. — De aici scurtez mult drumul.. îi spuse turburat. pînă aţi dat de el. Doctorul Tătaru şi-a pierdut cunoştinţa şi s-a prăvălit. — Să vă aduc un pahar cu apă. « Eu locuiesc dincolo de munte. Dar am să-i cer iertare. spuse.. coborâţi în goană. Poate că nu. „Poate a povestit despre reîntîlnirea cu Aurelian cînd nu-l mai ascultam. nunta Isidorei.

— Spuneţi mai departe. de ce tocmai noi. repetă Zalomit. mai ales. Se întoarse şi-l privi zîmbind. Şi. începe el. sau cum? — Ne făceau injecţii de două ori pe zi. toată lumea are să ne pizmuiască. mi se făcea rău. — Ne spunea Amazoane. doctorul Tătaru.. doctorul Huţan. o îndemnă Zalomit. Iar înainte de prînz. — La Fontaine de Jouvence? — Cam aşa ceva. pentru că. tot apă părea. nu se îndoia că erau ai ei. ne spunea Amazoane. Ce gust avea? Ce culoare? — N-avea nici un gust. Numai că. Dar acum nu mai sînt sigură.. Eufrosina. o întrebă Zalomit emoţionat. dimineaţa pe nemîncate. dar doctorul Tătaru era întotdeauna de faţă. — O aducea el. Îşi aprinse ţigarea şi. căci îi era gura uscată. nu vă supăraţi. să nu-mi .. acum. dar nu l-am înţeles bine şi lam uitat. văzu că-i lipseau doi canini. era un fel de ser. pofteşte. Aşa. unul în stînga şi celalt în dreapta. pentru că începuse tratamentul. cam sălcie." şi am văzut că stă la îndoială. ca să ne pregătească. atunci cînd îmi lua infirmiera sînge. Pentru că. pe canapea. — El. ce mai spunea? — Da. Le făcea ajutorul lui. ca să fim pregătite. lîngă dumneata. era negru în sufletul lui. Spunea că va mai trece timp pînă ce tratamentul lui va folosi şi celor sănătoşi. care am fost grav bolnave şi am fost operate de ce tocmai noi." Şi a spus un nume. Ai acolo. am înţeles pe loc că era abătut.. spuse cu un oarecare efort. undeva pe masă? — Nu vă pot spune. Dar — şi a început să rîdă. după ce trase adînc primul fum. cu ochii în lacrimi.— Spuneţi. Îl surprinse sănătatea şi frumuseţea dinţilor. Şi la culoare. cînd începea să se întunece. — El m-a tratat. doctorul Tătaru. „Eufrosina.. o întrerupse Zalomit. tăcut. Amazoane. Doctorul Tătaru o privea cum ia sîngele şi cînd infirmiera pleca. mi-a spus într-o zi: „E apă de fîntînă. — Tratamentul lui. Pentru că.. cînd zîmbise. a venit într-o dimineaţă. Poate că era apă distilată. deşi încerca să rîdă. adăugă după ce înghiţi de cîteva ori.. se apropia de pat cu un pahar pe jumătate plin şi ni-l întindea zîmbind. să-mi spună. nişte biete femei bătrîne. Ne pregătea pentru minunea care trebuia să se întîmple.. oftă din nou. asta începusem să vă spun. părea fericit—dar e din fîntînă. Apoi. Operaţia şi tot ce-a urmat te-au vindecat. — Cele trei Graţii. nu-i aşa? ViL injecta în vînă. şopti Zalomit aşezîndu-se în faţa ei. Deşi el.. îşi căută batista şi îşi şterse ochi. spunea. — Poate ne spunea aşa.. — Domnule profesor. Ce s-a întîmplat după aceea. după operaţie. căci. ne spunea. şi. ca să nu ne speriem. Eram numai noi trei. venea o infirmieră să ne ia sînge. sau era acolo. şi spre seară. I-am fost prieten bun. este ordin de sus să întrerupem tratamentul. murmură Zalomit. dar o să-mi daţi voie să fumez? — Pofteşte. ăsta era numele meu adevărat. Aveam fiecare camera noastră şi ne tratau ca pe nişte prinţese. ai o scrumieră. Părea un fel de apă. — Ce era. — Spuneţi. eu întorceam capul spre perete. Dar să n-ai nici o grijă. şi ne pregătea pe fiecare în parte. Nu puteam privi sîngele. Cum încerca să ne pregătească.

Tratamentul a fost interzis. l-am căutat pe doctorul Tătaru. — Spuneţi. — După aceea. Trecusem. cu jurămînt. mă ungeam pe faţă cu un fel de unsoare care părea murdară şi altele. că va fi rău de noi amîndoi. n-am înţeles cu adevărat ce voia să spună. şopti emoţionat Zalomit. dar cînd m-am privit o dată goală de sus pînă jos.. În acel an.. nu mi-am dat bine seama de ce se întîmplă cu mine. N-o să mă credeţi. Am fost prieteni buni.. şi dacă se află că ne întîlnim din nou. femeie bătrînă. lumea se mai obişnuise cu mine.. se supărase că veniseşi să-l vezi? — S-a făcut foc! „Eufrosina.. şi arătam cel mult de patruzeci. de cînd eram amîndoi la studii în străinătate. eu tot aş fi păstrat-o ca o taină. iar toamna. întineream şi la trup şi la inimă. Şi chiar dacă nu mi-ar fi cerut-o el. cînd îl citeam la şcoală. Atunci am înţeles ce voia să spună doctorul Tătaru cînd spunea că o să trăim ca florile.. Şi m-a apucat frica. ce am început eu a rămas la jumătate. ştiţi dumneavoastră. Trai bun. Îţi spun asta ca să ştii şi să nu te sperii: voi. spuneţi mai departe. după soare. spune. o fetişcană de şaptesprezece-nouăsprezece ani. pofteşte. toamna. Iertaţi-mi expresia. şi-a putut ascunde tinereţea şi frumuseţea. Îşi plecă fruntea şi-şi apăsă batista pe ochi. le spuneam. „Ca o taină mare". Cîntam ca o femeie tînără. ca şi cum m-aş preface într-una din acelea. şi toată lumea era a mea. Şi.. căci niciodată nu l-am văzut atît de mîniat. de ce n-am să pot şi eu? Mă pieptănam alandala. care vor să pară tinere. vreau să spun... în apropierea toamnei.. — Mîniat? o întrerupse Zalomit. dar întineream cu cît treceau lunile şi ne apropiam de vară. pentru că voia să mă lumineze şi să mă pregătească.. să nu mai încerci să mă vezi. — Am jurat.. cele trei Amazoane. — Nici eu n-am înţeles multă vreme. eu. tratamentul meu e bun. s-au minunat toţi. doctorul Tătaru. o să trăiţi de acum înainte.. după soare. Îi tremurase uşor mîna apropiind chibritul aprins. dar l-am întrerupt la jumătate. aşa cum se cîntă de Crăciun: „Steaua sus răsare. să-mi ascund tinereţea. Mai ales că. Parcă întinerisem. şi mai ales iarna arătam tot atît de bătrînă ca şi atunci cînd intrasem în spital. am început. Adică. Dar miera frică. cu Congresul femeilor. să păstrez ca o taină tot ce-are să-mi spună... trecusem de şaizeci de ani. patruzeci de ani. mi-a spus. Şi pentru că am avut ocazia. Dacă o să afle oamenii? Mă fac de ruşine. de prinţesă. Dar cînd m-am întors acasă. ca florile. Mi-a cerut întîi. A fost desigur o surpriză. să vin trei zile la Bucureşti. Nu arătam mai mult de treizeci şi cinci.. Dacă ea. ca o taină mare".. — Prin martie. Dar prin luna martie. mi-a spus. înfundăm amîndoi puşcăria!" . şopti Zalomit. Adică. dar mi se schimbase şi glasul.. domnule profesor. „Eufrosina. din tinereţe. cînd m-am întors la lucru." — Nu înţeleg. cum să vă spun? am început să mă simt alta. spunea.. de se cruceau vecinii. Mie îmi plăcuse mult basmul Cenuşăresei. s-au minunat cît păream de tînără. şopti Zalomit. domnule profesor. Sînt ordine de sus. Îmi daţi voie să aprind o ţigare? — Pofteşte. numi venea să-mi cred ochilor. — Spune. Am început atunci să mă ascund..spună? Dar pînă la urmă s-a hotărît şi mi-a spus. iar n-o să mă credeţi. mi-a părut rău că l-am căutat.

pe la jumătatea lui decembrie. ţinîndu-şi privirile într-un colţ de covor. N-o să mă credeţi. cum spunea bărbatul meu de-al doilea. Fuma cu sete. şi pe de-alături. Şi apoi mă urcam într-un autobuz. faptul că arătai mult mai tînără? — N-a avut timp să mă privească bine. cu atît era mai greu. Oftă şi îşi plecă fruntea. mi s-a spus. nu mai arătam treizeci şi cinci.. în pădure.. Şi cînd se apropia vara. spuse Zalomit. patruzeci de ani. şi oftă. eram în toamnă. — Şi. unul a scos cuţitul. şi cu cununie. să nu credeţi că sînt nebună. Mă opream pe undeva. de a doua zi ştiam. Am rămas două săptămîni pe şantierul din Potcoava.. înainte ca să prindă de veste cineva. după trei luni. patru săptămîni. pe unde se nimerea. ce să vă spun. mi-a spus unde să ne întîlnim. unde şi cu cine am să mă culc. şi deaceea m-a lăsat şi a fugit în lumea largă. Ca să înţelegeţi ce s-a întîmplat.. şi am fugit. Căci acum nu mai aveam servici. Doamne iartă-mă.. totuşi. şi mi-au plăcut bărbaţii. să n-am nici o grijă. Am rămas noaptea aceea la el. şase ani. cu atît mi-era mai greu să-mi ascund tinereţea. să mă pieptăn. şi mă întorceam după trei. la spital. Îşi stinse ţigarea. pe la orele douăsprezece. cum se nemerea. — Aşa s-a întîmplat şi vara trecută. alteori. să-mi curăţ faţa de prafuri şi unsori. Cu cît treceau anii.. cu privirile neclintite în covor. Mi-a repetat ce mi-a spus atunci. Nici n-a vrut să mă asculte.. Dar părea şi el speriat. timp de cinci. Femeia zîmbi din nou şi îşi îndreptă visătoare o şuviţă care-i aluneca pe frunte. că nu aveam cine ştie ce. — Aşa am ajuns la Şeştina. pentru că cel la care locuisem aflase. pe la sfîrşitul lui mai. făceam cunoştinţe şi. femeie bătrînă. cu o seară mai înainte cunoscusem alt bărbat tînăr şi îi plăcusem mult. spuneam vecinilor că mă duc la vreo rudă. dacă o să auziţi ce-o să auziţi. dar nu mai puteam dormi. Aşa mă făcuse Dumnezeu. Plecam de acasă. Mi-a fost frică şi m-am furişat afară. în vreun loc ascuns. puţin înainte de sărbători. înainte de a pleca la serviciu. fără să-şi ridice privirile. şi aveam ceva bani puşi deoparte. Am avut parte de mai mulţi. Dimineaţa. — Exagera. O să spuneţi că sînt nebună adăugă.— Poate exagera. Iertaţi-mă că vă spun asta. fără să mai ceară voie. Mi-am luat lucrurile. nu mi-era gîndul decît la bărbaţi. Eu am fost frumoasă la vremea mea. De la ceartă au ajuns la bătaie. rea de muscă şi frumoasă. Casa unde locuiam era chiar alături. spune înainte. nu mai ştiam ce să fac. douăspreze- . — Spune. să nu rîdeţi de mine. Mă spovedesc dumneavoastră ca la un duhovnic. luam trenul.. dar au sărit ceilalţi. şopti Zalomit. — Dar cu cît treceau anii. fără să-şi ridice fruntea. dar s-au certat într-o seară vreo cîţiva bărbaţi din cauza mea. Înţelegeţi ce vreau să spun. dar n-a fost vina mea. ca să mă sperie. aprinse o a treia ţigare. — Nu l-a mirat schimbarea? Vreau să spun. Şi atunci îmi luam lumea în cap.. — Eu pe celelalte două nu le-am mai întîlnit.. Şi apoi. căci sînt pe deplin vindecată. lucra la cabană. Apoi figura i se întunecă deodată şi.. nu mai puteam trebălui prin casă sau prin curte. Dar veneam la control numai iarna.. Domnule profesor. toate trei aţi venit regulat pentru control la spitalul Brancovici. să-mi schimb rochia. Domnule Profesor. Era mecanic.

apucă receptorul. mă apropiam tot mai mult de el. silindu-se din nou să zîmbească. Trebuie să sosească dintr-un moment în altul. adică mai precis. doctorul Tătaru. Şi deodată l-am văzut cum se clătină. — Ce coincidenţă! exclamă. apoi rămase nemişcat. era o zi foarte caldă. se îndreptă direct spre birou. doar la cîţiva paşi în faţa mea. — Am recurs la acest detaliu strict tehnologic pentru a vă simplifica . mă trezesc şi dau cu ochii. să se bucure şi el.ce şi jumătate. Răspunse o secretară. „Este adevărat Eufrosina?" mă întrebă. Curiozitatea mea ştiinţifică nu e nemărginită. „Este adevărat că te apropii de şaptezeci de ani?" m-a întrebat din nou. Rîdeam mereu apropiindu-mă. mînuind abil lama unui cuţitaş. îşi trecu de cîteva ori mîna prin păr şi. nuşi dădea nici el seama că ajunsese chiar pe muchia povîrnişului. ridică receptorul şi. Vă aduceţi aminte.. Pesemne. dar eu nu mă înduram să-mi pun rochia şi ce mai trebuia pe mine. Plîngeam de ruşine. A plecat spre dumneavoastră. N-a fost propriuzis o sinucidere. fără să-mi dau seama. A urmărit-o cu ochii. şi el se trăgea înapoi. Începu Zalomit. — Nu e aşa? spuse Albini. spuse. Auzi vocea. El mi-a spus. Să afle şi el.. i-am răspuns privindu-L galeş. „Este adevărat domnule doctor". şi am început să rîd.. îndată ce-şi atîrnă paltonul în cuier. — N-o să mai fie nevoie de aici înainte.. bărbatul cu care fusesem. Am ţipat. Am început să plîng. deodată. mi-e frică. Dar atunci ce-a fost?" Deschise sertarul. ca o paparudă nebună. Nu credeam că murise. Umblam despuiată. Cînd. „Dar acum ştim. Era alb ca varul. desprinse cîteva şuruburi. „Dacă ai să vii. Apoi el s-a întors la lucru. după o scurtă ezitare. căută cartea de vizită şi. dau cu ochii de doctorul Tătaru. prin ninsoare.... onctuoasă şi curtenitoare. eu ştiu ce s-a întîmplat. Rîdeam. „O să vin din nou la vară să vă convingeţi că nu mint. Şi. Euphrosyne. „I-am împlinit în februarie domnule doctor". n-ai să mă mai găseşti. şi apoi s-a rostogolit în vale.. cu un glas uşor speriat: Aşteptaţi un moment! Nu aşteptă mult. istovit de tristeţe. pînă ce a traversat strada şi s-a pierdut după colţ.. cu rochia strînsă mototol în mînă. Ne-am întîlnit şi am rămas amîndoi acolo. căci mi s-a părut că aud glas de bărbat.. cu părul pe umeri. şi de problemele ei. a unui tînăr. căci el făcuse minunea.. iar eu nu vedeam. şi m-am furişat cum am putut pînă la culcuş. pregătindu-şi zîmbetul şi mirarea cuvenită. căci eram fericită. Am să te prezint Secţiei de Cercetări şi informaţii. am rămas aproape două ceasuri. căci îi tremura mîna. M-am îmbrăcat şi m-am întors la Dumitru. — Cine îl caută? Apoi auzindu-i numele. iar de teologie. în culcuş de iarbă. cu părul despletit. speriat. aprinse lumina şi se aşeză la birou. dar mi-am pus repede mîna la gură. nu-i venea nici lui să-şi creadă ochilor. — Domnul profesor Zalomit? Tovarăşul colonel a plecat acum zece minute. îl priveam în ochi şi." îşi lipi fruntea de geam. se duse să deschidă. Îmi luase Dumnezeu minţile.. aşteptînd să i se potolească bătăile inimii. îmi luase Dumnezeu minţile. Cînd auzi soneria. Nu ştiu ce-mi trecea atunci prin cap. i-am răspuns... — Vasăzică." Se depărta absent de fereastră. Aşeză receptorul cu mare grijă.

consecinţă a tratamentului.. Aurelian a înţeles: avea în faţa lui o bachantă tînără. dacă nu intervenea accidentul. — Să nu uităm acest detaliu. dar la această încercare de viol. iar nu pe inginerul Hagi Pavel. să ne felicităm pentru tot ce am aflat azi. — Ca şi Persephone. Apoi întoarse brusc capul şi căută privirile lui Zalomit: Sînteţi emoţionat. nu mă aşteptam. Îşi scoase pachetul cu ţigări. — Nu. Aşa cît l-am cunoscut eu pe Aurelian Tătaru.. singurul exemplar — căci nu mai îndrăznesc să-i spun „persoană" — singurul exemplar care ar putea aduce unele informaţii în legătură cu descoperirea lui Tătaru.. două. Aurelian Tătaru şi-ar fi pus capăt zilelor. chiar dacă fusese cîndva pacienta lui. Poate că nu i-a venit nici lui să-şi creadă ochilor. spera. şi cealaltă jumătate în Infern. evident. că serul pe care-l descoperise va da rezultatele aşteptate. La toate ne aşteptam. A înţeles ce infern este. mai precis mărturisirea. şi ţigări bune. Nu cred că lui Aurelian i-a fost frică să facă dragoste cu o femeie tînără şi frumoasă. — La laborator. — Mie? — Evident. adăugă. — Eu mărturisesc cinstit. Dar... a fost înregistrată pe bandă. şi ştia totuşi că cinci. nu mă gîndeam la asta. Probabil că faceţi corecturile la laborator. — Exagerezi.. Să-i oferim întotdeauna ţigări. începu Zalomit cu un glas ferm.. — Trei volume deodată. deşi nu era direct răspunzător. În orice caz. la dispoziţia noastră. şase luni pe an această bachantă rămîne o femeie trecută de şaptezeci de ani.. enervat că nu-şi poate stăpîni tremuratul mîinii. domnule profesor. Avem astăzi. asta nu e treaba noastră. E un mare succes. de ce să ne pierdem în ipoteze neverificabile? Trebuie.. Înainte de a fi spus vreun cuvînt.. cred că înţeleg ce s-a întîmplat.. Şi. Dar el n-apucase să vadă rezultatul tratamentului. Ca să verific planşele şi bibliografia şi. pentru că nu el hotărîse suspendarea tratamentului. adică. îl întrerupse Albini. continuă Albini. totuşi ştia că tragedia Euphrosynei era opera lui. şi vă înţeleg foarte bine. mai întîi. reluă după o pauză.. Pentru motive pe care nu le cunoaştem.. Cred că în acea clipă a înţeles tragedia Euphrosynei: o jumătate de an pe pămînt. mai exact. existenţa ei.misiunea. Mă întrebam dacă a fost sau n-a fost o sinucidere. Veţi primi textul dactilografiat într-o zi. adăugă. îl întrerupse Albini. S-a speriat şi se făcuse alb ca varul de cum a dat cu ochii de ea. Vreau să spun că analizele la care va fi supusă Euphrosyna ne vor comunica indicaţii cît se poate de preţioase. Aproape îmi vine să cred. Va fi impresionant! Zalomit îşi simţi din nou cum îi dogoresc obrajii şi încercă să ... Convorbirea.. Doctorul Tătaru era un om de ştiinţă.. Nu le văd pe masă. tovarăşa Euphrosyna te-a ales pe dumneata drept confident. trei volume masive. Ştia.. dumitale. apoi dădu cu ochii de scrumiera pe jumătate plină. — Dar Euphrosyna nu era zeiţă.. credea. goală şi frumoasă. repetă absent Zalomit. Dar nu este întradevăr extraordinar? Vă aşteptaţi la aşa ceva? Zalomit îşi trecu de mai multe ori degetele prin păr.... îl întrerupse zîmbind Albini. în fond. Pe care ţi-l datorăm dumitale.

înţeleg. un lucru e sigur: doctorul Tătara n-a comunicat nimănui. A fost un sfînt. — Chiar pe dumneata. — Ah! da. — În fond. bunăoară. — Pentru că Euphrosyna te cunoaşte şi are încredere în dumneata. prin martie. regăsindu-şi pe neaşteptate . nici prietenilor. Pentru că n-a spus nimănui cum a fost torturat şi nici de ce-a fost torturat. adăugă zîmbind. cum să spun? la metamorfoza uneia din cele trei Graţii. n-a fost vina dumitale dacă. la. în apropierea solstiţiului de vară.. — Dar de ce eu? izbuti să şoptească Zalomit.. scoţîndu-şi fără grabă pachetul de ţigări şi bricheta din buzunar. din cînd în cînd. L-ai căutat zadarnic pe la stîne. — Pe mine? întrebă speriat Zalomit. Eu nu mă pricep în biologia medicală. astă-vară.. repetă absent Zalomit.. Murise. nici colegilor.zîmbească. din cînd în cînd.. începu Zalomit. — Cercetări şi informaţii. — Cum v-am scris astă-toamnă.. Îşi închipuiau că au să afle de la el. — Deci. sau de bătrîneţe la o margine de drum. şi interesul ştiinţei. Şi pe noi ne interesează mai ales ce va urma. Murise săracul. Mai ales că te avem şi pe dumneata. spuse Zalomit. roşind din nou. o speriem. În orice caz. n-ai mai izbutit să dai de părintele Calinic. e vorba de o misiune uşoară şi.. şi apoi. mai ales în interesul ştiinţei româneşti. — Repet. chiar în noaptea aceea... chiar plăcută. reuşise să zîmbească. îi va fi teamă că o facem responsabilă de accidentul doctorului Tătara. — Are să-i fie greu. secretul formulei. într-un anumit fel. — Probabil că le-a ars. — Dar nu se ştie ce va urma.. nu avem decît pe Euphrosyna. în sfîrşit. Şi apoi adăugă cu un glas pe care l-ar fi vrut provocator: A fost un sfînt! — E foarte adevărat. autorul a trei masive volume despre flora carpatică.. Zalomit înghiţi de cîteva ori. continuă Albini. îţi mulţumesc. Să poţi asista. Dacă intervenim brutal. şi din nou în wunderschone Monat Mai. nici părintelui Calinic. spuse după ce înghiţi de mai multe ori. cu un uşor aer de triumf. încercînd zadarnic să-şi regăsească glasul. cum spuneam. Pe mine? Albini începu să rîdă. e inutil să evocăm greşelile trecutului. Probabil că şi-a ars toate însemnările.. vă sînt recunoscător. la Poiana-Dornei. Aceeaşi lipsă de imaginaţie. totuşi ceva. după ce v-aţi despărţit. A propos.. Dar. — Eu nu am decît un singur merit: am atras atenţia celor în drept. Zalomit izbuti să rîdă.. să rămînă de-aici înainte la dispoziţia cercetătorilor. profesor doctor Filip Zalomit. Şi se ştie totuşi că experienţele preliminare la laboratorul Facultăţii de Medicină au durat cîţiva ani. tot ce ne-ai comunicat despre Morfologia plantelor lui Goethe.. — Ştiam asta de la început.. de care vorbeam astă-vară. şopti Zalomit tîrziu... Dar dumneata îi poţi explica despre ce e vorba şi nu-ţi va fi greu s-o convingi că este în interesul ei. Şi ce mi se pare întradevăr curios este faptul că nu s-a găsit în hîrtiile lui nici un fel de indicaţie. de oboseală. Deci.

— Nu-ţi spun încă sărbători fericite. Eu încă nu-mi trecusem doctoratul. „Aurelian.. spuse zîmbind visător Zalomit. — O familie de cercetători. vărul şi prietenul meu. — Fericitul mire e un văr de-al meu. rosti cu glas tare. ştergîndu-şi la răstimpuri lacrimile. Ştiu că sînteţi prieteni. îl învioră aerul rece... şi foarte bun prieten.glasul. Şi scuzele pe care mi le găsea. este un eminent chimist. — Dar poezia? Zalomit îi puse familiar mîna pe umăr şi izbucni în rîs: — Maculatele corole n-a fost de-ajuns? Mai cunoşti vreun titlu mai profetic decît ăsta: Maculatele corole? Albini îi întinse mîna zîmbind. În trei zile.. Dar se răzgîndi. adăugă. stingîndu-şi meticulos ţigarea.. — Foarte adevărat. se apropie de fereastră şi o deschise.... şi fără să înţeleagă de ce Zalomit izbucni în rîs... cu miros de zăpadă. că trebuie să accept toate acestea pentru a recupera formula pierdută a tratamentului. spuse Albini. Zalomit izbucni din nou în rîs. Văr. Ştiau şi ei de Calinic. adăugă. încercînd să închidă fereastra. ai avut dreptate.. vom face parte din aceeaşi familie. Emil Butnaru.. „Ştiau şi ei de Calinic. Nu ştiu dacă pot să-mi iau o asemenea răspundere. ştergîndu-şi fericit lacrimile. deşi e mult mai tînăr ca mine... un mare zîmbet luminîndu-i faţa.. Într-un anumit fel. într-un anumit fel. — Nu e nici o indiscreţie... toată lumea este a mea!" Se aşeză la birou. Apropiindu-se de uşă îl întrebă întorcînd brusc capul. Cînd se întoarse. — O să mai stăm de vorbă mai tîrziu. Nu trebuie să te hotărăşti acum. Dar nu vreau să te reţin. Cît este de adevărat! Căci. îşi aminti. de unde năvălise bucuria aceasta nemaiîntîlnită din tinereţe. fără să înţeleagă ce se întîmplă cu el. — La 22 decembrie. Fără să vrea. potolindu-şi anevoie ultimele zvîcniri ale rîsului. te înţeleg foarte bine. Aurelian. înainte de sfîrşitul anului. Tăcu şi fuma cîtva timp privindu-L cu o curiozitate pe care nu încerca s-o ascundă. îl întrerupse din nou Albini. — Nu cred că sînt prea indiscret întrebîndu-te dacă doamna Sidonia Vîlceanu a fost cîtva timp soţia dumitale. ne vom întîlni în cîteva zile. luă scrumiera plină şi se îndreptă spre bucătărie. într-adevăr. avea dreptate. O dată ce-am acceptat serviciile lor. Mă bucur însă că. Şi ne-am despărţit foarte curînd. la nunta Isidorei. După ce închise uşa. ca şi cum l-ar fi avut în faţă. ridicîndu-se din fotoliu." Se ridică brusc. Dar nu înţeleg de ce-a scos microfonul în faţa mea. De altfel. Nu era altă soluţie. curat.. de data aceasta rîdea în neştire. Dar am rămas prieteni. pentru că ne întîlnim în trei zile. Poate ca să-mi arate că au toate drepturile şi fac ce vor. „Parcă toată lumea ar fi a mea! exclamă amintindu-şi cuvintele Euphro-synei. Ne-am căsătorit cînd eram amîndoi foarte tineri. la nuntă. spuse Zalomit.. Facem acum parte din aceeaşi familie." îşi aduse brusc aminte de bătrînă şi se .. — Am aflat asta.

din fericire există fiola. Privi rătăcit fundul sertarului. parcă istovit de o neînţeleasă oboseală. în secret. „Evident. „Nu mai e nimic de făcut. fu cuprins de o bruscă nelinişte.. Atunci dădu cu ochii de tăbliţa de aramă şi citi: Les trois Grâces. încercînd să înţeleagă unde se află. Privea turburat în jurul lui.înfiora. acelaşi corp. Nimic nu se întîmplase atunci — nici accidentul lui Aurelian Tătaru. galbene. la cîţiva metri. amintindu-şi ritualul cu care. deşi sînt separate. îşi dădu seama că tremură. O perfectă. După cîtva timp. îl exaspera lătratul cîinelui. în care păstra scrisorile importante.. Euphorbia moldavica id est impudica." Paris. pe pietriş. Cred că nu mai e nimic de făcut". scosese din servietă fiola şi. şopti.. Din fericire.impudica.. Dar nu izbutea să se concentreze. cu părintele Calinic şi cu Euphrosyna. pregăti.. august 1976 ... „Am lăsat prea mult fereastra deschisă şi m-a luat cu frig. şi se aşeză pe scaun. şi totuşi. Tremura tot mai puternic. „Potaie!" strigă în glumă. senină frumuseţe. ridicînd-o cu un gest melodramatic ca s-o privească în zare. „Au căutat şi aici. Şi au găsit-o. în acea după-amiază de vară. acum înţeleg! şopti fericit. încercînd să-l îmblînzească. Deschise cu greutate sertarul şi începu să caute sub plicurile mari. repetă anevoie. Un cîine mare. recitase din monologul lui Faust: Ich grüsse dich. precaut. Aşezîndu-se la birou.. cea mai concentrată soluţie de aconitină pe care o putea obţine în laboratorul lui... îi tot căuta rima: moldavica." Simţi că i se înmoaie picioarele. şopti. ca zgîlţîit de friguri. du einzige Phiole. zvîrlindu-le la întîmplare pe birou. nici întîlnirile cu Albini. Se trezi tîrziu şi sări speriat în picioare. am trecut de şaizeci de ani şi. răsuflînd greu. mai ales. se ridică în picioare şi începu să scoată plicurile unul cîte unul. nu li s-ar fi potrivit nici un alt nume." Zîmbi melancolic. care se învîrtea în jurul lui. Dar cum îşi poate închipui Albini că aş mai fi în stare să dau ochii cu ea?. Sînt trei şi totuşi una. negru.