DE LA STATE LA ACTORI TRANSNATIONALI: Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord(NATO

)

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord este o alianţă politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat în Washington la 4 aprilie 1949. In prezent, cuprinde 28 de state din Europa şi America de Nord. Alianţa s-a format din state independente, interesate în mentinerea pacii si apărarea propriei independenţe prin solidaritate politică şi printr-o forţă militară defensivă corespunzătoare, capabilă să descurajeze şi să răspundă tuturor formelor probabile de agresiune îndreptată împotriva ei sau a statelor membre. Iniţial, aceste state au fost: Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Olanda şi SUA. La 18 februarie 1952, au aderat la tratat Grecia şi Turcia, iar la 6 mai 1955, RFG a devenit membră NATO. Germania a aderat ca Germania de Vest în 1955, iar unificarea germană din 1990 a extins participarea Germaniei cu regiunile Germaniei de Est. Spania a fost admisă la 30 mai 1982, iar fostele ţări semnatare ale Pactului de la Varşovia au aderat fie la 12 martie 1999 (Polonia, Ungaria şi Cehia), fie în anul 2004 (România, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania şi Bulgaria). La 1 aprilie 2009 au aderat la NATO Albania şi Croaţia. Emblema NATO a fost adoptată de către Consiliul Nord-Atlantic ca simbol al Alianţei Atlantice, în octombrie 1953. Cercul reprezintă unitatea şi cooperarea, în timp ce roza vânturilor simbolizează direcţia comună spre pace pe care o urmează ţările membre ale Alianţei Atlantice. La constituirea aliantei, ideea de bază a acesteia, menţinută timp de peste 50 de ani, era aceea a realizării unei apărări comune, credibile şi eficiente. În acest sens, în articolul 5 al Tratatului se specifica: „Părţile convin ca un atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele în Europa sau în America de Nord va fi considerat ca un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, dacă se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitând dreptul său individual sau colectiv la autoapărare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite, va da asistenţă Părţii sau Părilor atacate, prin luarea în consecinţă, individual şi concertat cu celelalte părţi, a acelor măsuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea forţei armate, pentru a restaura şi a menţine securitatea zonei Nord-Atlantice.” Această frază s-a referit la început la cazul în care URSS ar fi lansat un atac împotriva aliaţiilor europeni ai Statelor Unite, în urma căruia SUA ar fi trebuit să trateze Uniunuea Sovietică ca şi cum ar fi fost atacată ea însăşi. Totuşi temuta invazie sovietică din Europa nu a mai venit. În schimb, fraza a fost folosită pentru prima dată în istoria tratatului la 12 septembrie 2001 drept răspuns la Atentatele din 11 septembrie 2001. Ideea de aparare comuna si de promovare si slujire a unor interese securitare comune transpare si din art. 4 al Tratatului de la Washington: “Partile se vor

1

staţionate în Atlantic şi în Mediterana. instruire şi logistică. Forţele de reacţie imediată au componente terestre. standarde şi proceduri comune pentru echipamente. planificarea operaţională comună. doctrine şi exerciţii întrunite şi multinaţionale. aranjamente. protejarea democratiei si a drepturilor omului si asigurarea suprematiei dreptului. De asemenea. foarte diferite de cele convenţionale şi tradiţionale ale secolului XX. dupa parerea uneia dintre ele. inclusiv de planificare. aeriene şi maritime polivalente şi extrem de mobile.. După un succes imens în îndeplinirea misiunii pentru care a fost creată. Alianţa se confruntă în prezent cu provocări şi riscuri într-un mediu de securitate internaţional aflat în evoluţie.precum Forţele navale permanente ale Alianţei. sau Cartierul General al Forţelor mobile (Terestre) (AMF(L)) din cadrul Comandamentului aliat pentru 2 . Pe lângă aceste riscuri se oferă însă şi oportunitatea ca NATO să se îmbarce pe drumul unui proces de transformare şi reînnoire pentru a se asigura că este echipat astfel încât să facă faţă provocărilor curente şi a celor de mâine. Aceasta include asigurarea unei maxime eficienţe a structurii de comandă a Alianţei şi crearea Forţei de Răspuns a NATO. Recunoscând existenţa acestor ameninţări. interdependenta politica sau securitatea uneia dintre parti este amenintata”. perfecţionarea şi dezvoltarea sistemului de parteneriate în primul rând cu Federaţia Rusă şi Ucraina precum şi cu celelalte ţări. pentru gestionarea crizei şi de întărire. menţinerea. aşa cum a fost în cazul celor din timpul războiului rece. să implementeze schimbări fundamentale în ceea ce priveşte modul de lucru al NATO. Principiul efortului colectiv în apărarea Alianţei are următoarele trăsături: planificarea colectivă a forţelor. Forţele de reacţie sunt forţe terestre. asadar. Forţele de reacţie imediată şi rapidă. pentru a asigura o reacţie militară promptă în caz de criză. menţinute la un nivel înalt de pregătire şi disponibile în termen scurt. Structura militară integrată a NATO include forţe armate puse la dispoziţia NATO de către ţările membre participante. un sistem integrat de apărare antiaeriană. a terorismului internaţional şi a reţelelor criminale transnaţionale. conform condiţiilor stabilite. finanţarea comună. Mediul internaţional de securitate evoluează continuu şi generează noi ameninţări. Aceasta s-a consolidat prin: – păstrarea legăturii permanente între aliaţi. armamentele şi logistica. liderii aliaţi au convenit. – menţinerea unor capacităţi militare eficiente. aceste forţe sunt clasate în trei categorii. întărirea securităţii din spaţiul euro¬atlantic a constituit preocuparea politico-militară majoră.consulta de fiecare data atunci cand. la Summit-ul de la Praga din noiembrie 2002. NATO se află la o răscruce de drumuri. integritatea teritoriala. Forţele principale de apărare şi Forţele de întărire. Ca o constantă a Alianţei. structuri multinaţionale. stabilirea şi desfăşurarea forţelor în afara teritoriului propriu atunci când este cazul. Actualmente. echilibru al rolurilor responsabilităţilor între aliaţi. Alianta joaca un rol-cheie in domeniul gestionarii crizelor. după caz. cooperare în ceea ce priveşte infrastructura. Vocatia NATO o constituie. In prezent. şi anume. – primirea de noi membri. – dezvoltarea Identităţii Europene de Securitate şi Apărare în cadrul Alianţei. maritime şi aeriene. contribuind la prevenirea conflictelor prin luarea masurilor adecvate atunci cand exista consensul statelor membre in acest sens.

Aceasta urma să includă elemente de uscat. forţele aliate urmau să lupte în apropierea teritoriilor lor naţionale şi se bazau pe elementele de logistică aflate la o mică distanţă de câmpul de luptă. flexibilă. care face necesară emergenţa unui nou NATO modernizat. aeriene şi maritime active şi de rezervă. interoperabilă şi sustenabilă. În acest sens. cât şi a puterii de foc necesare pregătirii pentru ducerea unui război de uzură – în care fiecare unitate pusă la dispoziţie de statele membre urma să contribuie la descurajarea inamicului. care oferă Alianţei o nouă capacitate militară semnificativă. capabil să facă faţă provocărilor noului secol”. a oferit Comandamentului Suprem al Puterilor Aliate din Europa (SHAPE) autoritatea de a face din NRF o adevărată forţă de transformare. capabile să asigure descurajarea inamicului şi apărarea în fata ameninţării cu forţa sau în caz de agresiune. Forţele de reacţie rapidă au alte componente terestre. cel mai înalt for de decizie al NATO. uşor de dislocat. Forţa de Răspuns a NATO(NRF) Una din schimbarile fundamentale generate de Summit-ul de la Praga a fost decizia de a crea Forţa de Răspuns a NATO (NRF). În cuvintele fostului Secretar General al NATO. a devenit necesară restructurarea forţelor Alianţei şi pregătirea acestora pentru a face faţă ameninţărilor neconvenţionale asimetrice curente. Această linie directoare clară. “Acesta nu este un lucru obişnuit. Procesul de transformare iniţiat la Praga reprezintă o nouă viziune pentru schimbarea radicală a obiectivului fundamental al Alianţei de a asigura apărarea Europei Occidentale împotriva ameninţării sovietice. care reprezintă o forţă avansată din punct de vedere tehnologic.Europa (ACE). Aceste forţe au în compunere unităţi multinaţionale şi naţionale cu nivele variate de pregătire şi care includ patru corpuri de armată principale. forţele trebuie să fie agile şi uşor manevrabile pe un câmp de luptă care nu are o linie definită a frontului. maritime şi aeriene şi să fie pregătită să se deplaseze rapid oriunde este nevoie. aeriene şi maritime. Întrucât natura ameninţărilor nu mai este aceeaşi cu cea pe care o presupunea imensul arsenal convenţional al Uniunii Sovietice. multinaţionale: unul danezo-german. unul olandezo-german şi două germano-americane Unele dintre aceste forţe pot fi angajate şi în operaţiuni care nu intră sub incidenţa articolului 5. Un aspect important al naturii transformaţionale a NRF este acela că forţa este permanentă. Alianţa era preocupată în principal de asigurarea atât a numărului de militari şi mijloace de luptă. forţele NATO trebuie să fie pregătite pentru a fi dislocate şi capabile să se autosusţină în orice loc de pe glob. Cartierul General al trupelor de reacţie rapidă ACE şi Cartierul General al diviziei multinaţionale (centrale) . Forţele principale de apărare includ forţe terestre. În perioada războiului rece. În perioada războiului rece. conform deciziei Consiliului Nord Atlantic. Spre deosebire de alte forţe NATO. NRF va fi disponibilă pentru întrebuinţarea imediată în orice misiune considerată potrivită de către Consiliul Nord Atlantic. precum. pe care orice comandant militar şi-ar dori să o primească. aeriană şi respectiv 3 . Astăzi. În prezent. create exclusiv pentru îndeplinirea unei anumite misiuni la un moment dat şi care fac deseori necesară mobilizarea. Lordul Robertson. NRF va fi similară Forţelor Aeropurtate de Avertizare Timpurie şi Forţelor Navale Permanente ale NATO. Dar spre deosebire de aceste două forţe care sunt specializate în principal pe o singură componentă.

statele membre pot decide pentru ele însele ce alte forţe militare doresc să deţină în afara celor necesare pentru Alianţă. cât şi pe o mare putere de foc. în 2002. care va defini numărul minim de trupe şi capacităţi de care NATO are nevoie pentru îndeplinirea misiunilor secolului XXI. Cu toate acestea. rivalitatea dintre UE şi NATO. este necesar luarea în calcul a unui sistem de securitate multietajat: UE. În 1921. competiţia între puteri în spaţiul euroatlantic pentru redistribuirea rolurilor. sau sustenabile. dintre care. Folosind ca bază NRF. În prezent. Alianţa întreprinde în prezent paşi pentru a-şi reduce dimensiunile şi a se “retehnologiza”. ci ce poate face Uniunea Europeană pentru NATO” . adâncimea integrării în U. întrucât unităţile nu sunt suficient de mobile. posibilitatea ca interesele naţionale să prevaleze faţă de cele comune sunt principalii factori care influenţează edificarea unui sistem eficient în domeniul securităţii europene. „Uniunea Europeană are cel puţin la fel de mult de oferit NATO pe cât are NATO de oferit Uniunii Europene. NRF va deţine unităţi şi capacităţi ale tuturor componentelor. Pentru a aplica unul din principiile fundamentale ale UE şi anume principiul subsidiarităţii. De aceea. care făceau ca numărul efectivelor şi arsenalele de echipament de luptă să fie esenţiale. încă de la înfiinţare. de care Alianţa nu are nevoie. De exemplu. ţările membre deţin împreună un număr suplimentar de 177 brigăzi. a optimizării cooperării între diferitele instituţii de securitate devine mai evidentă ca oricând. NRF va fi de asemenea un vehicul al schimbării structurii forţelor NATO şi al schimbării structurii forţelor în ţările membre. documentul intitulat NATO 2004 Force Goals solicită existenţa numai a 102 brigăzi. 4 . Cu alte cuvinte. OSCE.E. Evoluţiile destul de imprevizibile în UE. Cu toate acestea structura forţelor puse la dispoziţia Alianţei are o utilitate scăzută în cazul întrebuinţării pentru a face faţă ameninţărilor cu care se confruntă astăzi ţările membre. fiecare stat membru va fi solicitat să contribuie cu acele trupe şi capacităţi pe care consideră că le poate oferi. atunci când NATO se baza atât pe un număr mare de militari şi mijloace de luptă. fiind în acelaşi timp integrată. Necesitatea unei corelări. Acest lucru este necesar deoarece Alianţa a menţinut prea multe structuri şi capacităţi care datează din timpul războiului rece. dislocabile. NATO şi ONU. Necesitatea adaptării continue a statelor membre pentru asigurarea rotaţiei în cadrul NRF va constitui un impuls pentru transformarea armatelor ţărilor membre NATO.” După mai mult de 80 de ani. sau aproximativ 55 divizii. Giulio Douhet. cuvintele sale sunt la fel de valabile ca în momentul în care au fost scrise şi ilustrează importanţa agendei de transformare a NATO elaborată la Praga. întrunită şi multinaţională. Unul din pilonii de bază a NATO este constituit de ţările care sunt şi membre a UE. a venit timpul să ne întrebăm nu ce poate face NATO pentru Uniunea Europeană. După îndeplinirea cerinţelor NATO. Prin completarea acestui set de cerinţe. NATO desfăşoară un proces de analiză privind tipul necesar de trupe pentru îndeplinirea noilor misiuni. În afară de asigurarea capacităţii Alianţei de a fi pro-activă. întrucât se adaptează pentru a face faţă noului mediu de securitate. apariţia unor dezechilibre majore între statele UE. 169 erau declarate la NATO.maritimă. în cadrul structurii forţelor membrilor NATO există 279 de brigăzi. securitatea europeană reflectă trăsăturile esenţiale ale mediului geopolitic în care se derulează: tranziţia către sistemul internaţional multipolar. teoreticianul italian al folosirii forţei aeriene nota: “Victoria surâde celor care anticipează schimbările în caracterul războiului şi nu celor care aşteaptă să se adapteze ei înşişi după ce schimbările se produc.

T.T. practic.T. Constituţia Europeană menţionează. Construcţia IESA (Identitatea Europeană de Securitate şi Apărare) este un proces ireversibil ce va realizat prin dezvoltarea relaţiei existente între NATO şi UE. într-o anumită formulă. în acelaşi timp cu dezvoltarea politicii comune de securitate şi apărare. În contextul stabilirii. ESDP) sau. care prezintă importanţă pentru state precum România. s-ar putea imagina.A. respectiv.O. Aceste iniţiative au dus la temerea că o alianţă pur europeană ar putea duce la discriminarea statelor europene care sunt membre ale NATO dar nu şi ale UE precum şi la o dublare a asumării sarcinilor şi alocării resurselor de către NATO şi UE cu toate că toate statele membre NATO au fost de acord cu necesitatea unei forţe militare independente de contribuţia SUA pentru realizarea PESC.Unul din elementele esenţiale ale Conceptului strategic al Alianţei (NATO) adoptat la Washington în 1999 este „Dezvoltarea Identităţii Europene de Securitate şi Apărare în cadrul Alianţei” . a unei politici de apărare comune. CESDP) concept care a dobândit în ultimii ani tot mai multă substanţă şi care este parte componentă intrinsecă a PESC. în cazul în care Alianţa Nord-Atlantică ca întreg nu este angajată. în vederea evitării dublării de competenţe sau a slăbirii legăturii transatlantice. s-ar putea imagina menţinerea legăturii transatlantice. o alianţă militară. Conceptul Strategic confirmă faptul că Identitatea Europeană de Securitate şi Apărare va continua să fie dezvoltată în cadrul Alianţei. Totodată. integrat sistemului N. dar UE poate la rândul său să construiască un instrument de apărare adaptat şi credibil. (cu acomodarea poziţiei de neutralitate a unor membri UE). însă. Iar asta pentru că Uniunea nu este interesată doar de aspectele militare. ci încearcă mai degrabă o abordare globală în gestionarea crizelor . iar NATO are nevoie de Uniunea Europeană.A.O. dezvoltate ulterior. este vorba de Politica Europeană de Securitate şi Apărare – PESA (European Security and Defence Policy. NATO are un rol important în apărarea Bătrânului continent. UE poate avea o contribuţie pe care NATO o neglijează. Este vorba. PESA presupune dezvoltarea unei capacităţi de decizie autonome şi. Politica Europeană de Securitate şi Apărare Comună – PESAC (Common European Security and Defence Policy. dobândeşte personalitate juridică . în contextul în care U. „Uniunea Europeană are nevoie de NATO. Astfel. ce denumeşte un capitol distinct (Titlul V) al Tratatului de la Maastricht şi care reprezintă unul din cei trei piloni ai construcţiei europene.E. prin crearea unui sistem de apărare U. angajarea Uniunii înseşi în sistemul N.E.A. Conceptul Identităţii Europene de Securitate şi Apărare s-a dezvoltat în strânsă corespondenţă cu alte două concepte.O. ceea ar putea presupune. în viitor. 5 . ca răspuns la situaţii de criză. angajarea resurselor de către statele membre la astfel de operaţiuni bazându-se pe decizii suverane.O. dar nu separate”. în primul rând.A. Uniunea Europeană nu va putea fi niciodată puternică fără un NATO puternic. iar NATO nu va putea fi niciodată puternic fără o Uniune Europeană puternică”.T. va fi necesar să se analizeze în mod aprofundat relaţia dintre o astfel de structură şi N. În al doilea rând. că politica comună de securitate şi apărare nu va aduce atingere obligaţiilor statelor membre care au ales să îşi asigure securitatea în cadrul N.. Aceste temeri au fost înlăturate în urma Consiliului Nord-Atlantic de la Berlin din 1996 care a enunţat principiul creării unei forţe europene „separabile. În esenţă. lansarea şi coordonarea unor operaţiuni militare sub autoritatea UE. de Politica Externă şi de Securitate Comună– PESC (Common Foreign and Security Policy– CFSP).

permiţând NATO şi Federaţiei Ruse să lanseze un program substanţial de cooperare cu privire la securitate şi apărare. Cooperare şi Securitate Reciproce dintre NATO şi Federaţia Rusă. miniştri ai apărării şi de interne sau ambasadori. Şedinţele se desfăşoară pe baza înţelegerii că fiecare parte îşi rezervă dreptul de a lua decizii independent de cealaltă. Acesta a reflectat progresul înregistrat în dezvoltarea relaţiei NATO-Rusia. sigur şi nedivizat pe bază de parteneriat şi interes comun. căutare şi salvare pe mare. El s-a întrunit pentru prima dată la 18 iulie 1997 şi a constituit punctul central al eforturilor de câştigare a încrederii. Consiliul Comun Permanent a fost creat în baza Actului de Constituire ca forum de consultare şi cooperare. Consiliul Comun Permanent este o parte integrantă a cadrului de cooperare stabilit prin Actul de Constituire. Elaborarea anuală a unui plan privind terorismul convenită la întâlnirea NRC de la Summit-ul de la Istambul din iunie 2004. S-a încercat extinderea acestei cooperări şi în Marea Neagră dar atât Rusia. de obicei lunare. Ele au loc la diferite nivele ce implică şefi de stat şi de guvern. reformele în apărare. semnat la Paris la 27 mai 1997. de când Rusia s-a alăturat Consiliului de Cooperare Nord-atlantică în 1991 (urmat de Consiliul Parteneriatului Nord-atlantic în 1997 ) şi Parteneriatul pentru Pace în 1994. cât şi Turcia au avut poziţii de respingere a acestei iniţiative chiar dacă motivaţiile fiecărei ţări 6 . Actul de Constituire este expresia unui angajament durabil. ale acestui organism au dus rapid la crearea unui nou model de dialog şi la un număr fără precedent de contacte la multe nivele diferite. a marcat un moment important în dezvoltarea cooperării NATO-Rusia împotriva terorismului. cooperare ştiinţifică şi protecţia mediului. Şefii departamentelor de apărare şi reprezentanţii militari ai Rusiei şi NATO sau întâlnit şi ei sub auspiciile Consiliului Comun Permanent.Relaţiile Rusia-NATO În mod constant. În afară de problemele legate de situaţia din Balcani şi menţinerea păcii. Rolul principal al CCP este întărirea cooperării dintre NATO şi Rusia şi identificarea oportunităţilor pentru acţiuni comune. miniştrii de externe ai NRC au aprobat în decembrie 2004 un Plan de Acţiune NATO-Rusia împotriva Terorismului comprehensiv. Operaţia Active Endeavour este un exemplu de succes în acest sens constând în patrularea estului Mării Mediterane şi însoţirea navelor în Strâmtoarea Gibraltar ulterior fiind extinsă la întreg spaţiul Mării Mediterane. Baza cooperării dintre NATO şi Rusia a fost stabilită prin Actul de Constituire NATO-Rusia cu privire la Relaţii. de conlucrare în vederea asigurării păcii globale şi de durată. învingere a prejudecăţilor şi dezvoltării unui model de cooperare şi consultare regulate. El reprezintă un angajament reciproc de sprijin în vederea menţinerii unui continent stabil. pentru a enumera doar câteva probleme. care oferă o strategie coerentă pentru prevenirea terorismului. Drept urmare. sunt purtate discuţii pe marginea neproliferării armelor de distrugere în masă. Ca urmare a acestui plan Rusia va participa la acţiunile comune ale NATO privind combaterea terorismului în Marea Mediterană. asumat la cel mai înalt nivel politic. controlul armelor. planuri de acţiune civilă în caz de urgenţă. Şedinţele regulate. NATO a acordat o atenţie maximă relaţiilor cu Rusia după căderea cortinei de fier fiind evident că nu se putea realiza o construcţie solidă de securitate europeană fără participarea Rusiei. combaterea activităţilor teroriste şi gestionarea consecinţelor actelor teroriste.

Ca urmare a intervenţiei ruse din Georgia. în august 2008. Aceasta a decis reluarea cooperării militare NATO-Rusia. Măsurile luate de Ucraina în sensul îmbunătăţirii relaţiilor cu vecinii săi. dacă Ucraina devine membru NATO”. Printre etapele concrete în relaţia NATO-Ucraina până în prezent se numără: 7 . În acest sens. iar la 27 iunie 2009 s-a desfăşurat. România susţine dezvoltarea relaţiei NATO – Rusia pe baze pragmatice şi cu respectarea. managementul situaţiilor de criză. România acordă o importanţă deosebită Consiliul NATO-Rusia ca for dedicat dialogului politic deschis şi ca structură de promovare a cooperării practice pe teme de securitate. au fost salutate de către aliaţii NATO. în acelaşi timp. în paralel cu restructurarea structurilor de cooperare de sub egida Consiliului NATO-Rusia.erau altele. o reuniune a Consiliului NATO-Rusia la nivel de miniştri de externe. Turcia se temea de modificarea statutului strâmtorii Dardanelelor reglementat actual prin Convenţia de la Montreau iar Rusia avea argumente de ordin geopolitic. În eventualitatea extinderii spre est ca organizaţie militară. Carta urmează linia strategiei declarate a Ucrainei de a spori integrarea în structurile europene şi transatlantice în anii următori. relaţiile bilaterale au inceput după revoluţia portocalie din această ţară existând şi un cadru instituţional de colaborare prin semnarea Cartei asupra Parteneriatului distinctiv dintre NATO şi Ucraina. NATO şi Ucraina sunt de acord să se consulte referitor la dezvoltarea securităţii şi stabilităţii euro-atlantice. a obligaţiilor asumate în plan internaţional. în special cu noile aliate NATO – Polonia şi Ungaria. aspecte ştiinţifice. Rusia şi-a afirmat dorinţa pentru dezvoltarea colaborării dar împotriva extinderii NATO către est în realizarea strategiei sale de apărare avansată. În cadrul celei de-a 42 Conferinţe de la Munchen dedicată securităţii mondiale. România a devenit şi membră a Consiliul NATORusia. Rusia şi NATO au divergenţe in privinta multor probleme. reforma apărării ucrainene. grupurilor de lucru şi a altor programe de cooperare. Odată cu aderarea la NATO în 2004. Incercând să tempereze această escaladare a declaraţiilor Putin a afirmat că „Rusia va fi răbdătoare în dezvoltarea relaţiilor cu Occidentul şi nu are nici cea mică intenţie să se întoarcă la tensiunea erei Războiului Rece” . în Corfu. Aceasta se accelerează şi a atins cu adevărat un nou nivel tehnologic”. susţinerea păcii şi operaţiuni umanitare. Aliaţii NATO şi Ucraina au cooperat în cadrul unor activităţi din domenii precum planificarea urgenţelor civile/pregătirea pentru dezastre. economice de securitate. în vederera eficientizării activităţii. Acesta a mai afirmat că „Este prematur sa vorbim de sfârşitul cursei înarmărilor. NATO a luat decizia suspendării dialogului şi cooperării sub egida Consiliului NATO – Rusia. ca şi în domenii precum prevenirea conflictelor. Rusia pronunţându-se anterior prin oficialii săi împotriva aderării la NATO a Ucrainei motivând că aceasta ar putea dăuna intereselor ei. Reluarea progresivă a acestora a fost decisă de miniştrii de externe NATO în decembrie 2008. NATO va deveni în acest caz o ameninţare pentru Moscova . existând „probabilitatea unor mişcări politice nedorite în Rusia. Prin intermediul seminariilor. tehnologice. Preşedintele Putin afirma intr-un discurs că „Statele Unite sunt un lup care nu ascultă de nimeni” şi singurul lucru pe care Rusia îl mai poate face în această situaţie este să îşi construiască „o casă solidă”. În ceea ce priveşte Ucraina. ca şi cu România şi Rusia. la Madrid în iulie 1997.

economiei şi cercetării. SUA şi Europa controlează 70% din comerţul mondial. -Un Memorandum de Înţelegere asupra planificării urgenţelor civile încheiat în decembrie 1997. dar ele vor fi depăşite. referitor la cooperarea în domeniul pregătirii pentru dezastru şi alte situaţii de urgenţă civilă. Cooperarea lor în domeniile democraţiei şi drepturilor omului. sunt de natură să stimuleze egocentrismele.-Stabilirea la Kiev a unui Centru de Informare şi Documentare NATO (NIDC) al cărui obiectiv este de a explica poporului ucrainean politica Alianţei şi de a corecta percepţiile eronate remanente din vremurile trecute. mai ales creşterea forţei militare a SUA şi a integrării UE. Alte măsuri pozitive luate de Ucraina se referă la aprobarea de către Parlamentul ucrainean pe 1 martie a Acordului privind Statutul Forţelor de Parteneriat pentru Pace (SOFA). Schimbările înregistrate. telecomunicaţiilor şi luptei antiteroriste este vitală pentru omenire. NATO rămâne cea mai importantă relaţie diplomatică din lume. . Prin dimensiunile şi conexiunile sale. -Stabilirea unui Oficiu de Legătură NATO (NLO) la Kiev care să faciliteze contactele între NATO şi agenţiile civile şi militare implicate în participarea Ucrainei la PpP şi în implementarea Planului de Lucru NUC. 8 .

nato.int www.ro www.regielive.clr. Silviu Negut.ro www.ccj.wikipedia.Ed.2006 www. Bucuresti.facultate.ro.Bibliografie: Introducere în geopolitică.Manualul NATO www. Meteor Press.org 9 .

Master your semester with Scribd & The New York Times

Special offer for students: Only $4.99/month.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Cancel anytime.