Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca Facultatea de Litere Departamentul de literatură universală şi comparată

Doctorand Stanciu Simiona Alba Coordonator ştiinţific Prof.Univ.Dr. Ion Vartic

Teză de doctorat ABSTRACT Don Juan. Donjuanismul Teatralitate şi Manierism

2010

Alte versiuni spaniole de Don Juan 1. Don Juan. Manieră.3. 1. Manierism muzical 0.2. 1. personaj literar.3. SCENA SPANIOLĂ 1. DEBUTUL DONJUANISMULUI.2. Texte culturale adiacente 1. Opera. 1. 1 Donjuanism scenic italian. teatral. Conceptul de teatralitate 0.1. 2.1.1.2. Culminaţie manieristă. Donjuanism. Teatralitate. 1 Teatralitate.3.1.1. “Dramaturgie” a spaţiului 0. 3. Conceptul de manierism 0.2. 2. Teologie.2.1. 4. 1. CAPITOLUL 1. Definire a donjuanismului 0. PERSONAJ TEATRAL.Cuprins Argument INTRODUCERE : UNIVERSUL TEATRAL AL DONJUANISMULUI 0.2. Teatralitate.2. Teatralitate. CONSTRUCTUL CULTURAL 1. muzical 0. Teatralitate muzicală. 2. 2. Formă. “Text muzical” 0. 1. Maniera commedia dell’arte 1. Eseuri.3.3. “Maniera” donjuanismului spaniol 1. Suportul ideologic 5 7 7 8 10 12 17 20 27 34 37 39 41 43 44 47 49 50 54 57 59 59 66 . “Scriitură scenică” 0.3. DON JUAN IN TEATRUL ITALIAN 1.1.3. 1. 2. 0. Conceptul de Donjuanism 0. 0. Teorii.

Donjuanism în teatrul muzical romantic englez 2. LIBERTINAJ. Suport al “scriiturii scenice” 2. Romantismul muzical 2. Dans – Pantomimă 2. Surse de teatralitate în şcoala rusă 2. Maniera operei italiene 2. Repertoriul muzical romantic 2. 1.4.4.4. Teatralitate. Molière. 2. 3. Personajul muzical pre-mozartian . Teatralitate. 4. 1.3. DONJUANISM. DONJUANISM.3. 1. Teatralitate scenică. Carnaval. Coordonate manierist teatrale. 6. Forma clasic vieneză. 4. Opereta 2.4.4. Portret de personaj. 1. 3. 6. Forma muzicală. 2. Formele mici 2. 1. Aspecte pre-teatrale la Dom Juan de Molière.3.3.1. Poem simfonic 2.5.1.3. Donjuanism postmozartian. De la Teoria la Prattica 1. 2. MANIERISM PRECLASIC : OPERA ŞI BALETUL 2. 4. 6. 3. 3. Teoretizări romantice ale donjuanismului Hispanism dramatic romantic 67 68 78 78 83 89 93 95 99 103 103 108 110 117 117 128 136 140 141 145 145 147 150 152 153 CAPITOLUL II. 131 . TEATRU DE MARIONETE. TEATRUL ROMANTIC 1. 6. EXTRAVAGANCE. 1 The Libertine de Thomas Shadwell 1. 3. 5. Apogeul donjuanismului scenic francez.2. Donjuanism. 4. 2. Manieră. TEATRUL ENGLEZ AL RESTAURATIEI 1. 1. Dans 2. 2. TEATRU POPULAR 1. 1. DONJUANISM. 4. Spectacol “pierdut” 1.1. Maniera Dorset Garden Spectacular 1. Programatism.4. TEATRUL FRANCEZ 1. 2. Opera Don Giovanni de Mozart.2. 3.

4. Identitate. 1.3. Dramă registică. Don Juan între tradiţie şi interpretare. 2. 2. 4. 1. Patrice Chéreau 3. 1 Don Juan în drama spaniolă 3.1. DONJUANISMUL TEATRAL IN SECOLULUI XX 157 3. Antoine Vitez 3.1.4. Teatrul francez 3. Meyerhold 3. 3. 1. 3. teatral.2. Teatralitate. Louis Jouvet 3. 3. 1 Hispanism operistic. 3. 3. Leitmotiv registic. Jean Vilar 3. 3. Variaţii de Dom Juan în praxis-ul scenic 3. 2. 1. 1.1. 3.2.1. Don Juan din perspectiva teatrului feminist 3.3. 4. 1. 3. Ghelderode 3. 3. 1.2. Text muzical registic. Teatralitate muzicală 3. 1. Ateism. Teatrul de operă 3.4. 2.5. 1.2. 2 Donjuanim în opera neoclasică 3.Dom Juan. Text vizual. Don Juan-ul anilor ’90 162 162 167 173 180 185 3.CAPITOLUL III. Dialog orient – occident. 3. Donjuanism. 2. Donjuanism dramatic spre Le fait théâtral. 3. 2. Don Juan în drama franceză 3. cultural.3. Teatralitate. 3. Donjuanismul în dramă 3.2. 3.2. 3. Construcţie formală a libretului 226 226 230 233 .2. 2. 4.1.4. Ingmar Bergman 189 190 193 195 200 200 201 205 205 209 212 213 220 222 3. 1. Extensii regizorale brechtiene.2 Dom Juan în repertoriul Berliner Ensemble 3. 2.3 Don Juan în teatrul de limbă germană 3. Dom Juan într-un teatru de regie 3. 2. 2. Teatralitate. Teatrul registic textocentric. 1.

2. Eduardo Manet 3. TEATRUL ANTROPOLOGIC 3.5.2.3.1. Derek Walcott 3. Tradiţie. Teatralitate şi music hall 241 241 245 249 249 251 253 253 255 259 262 267 272 3.5.2.5. DON JUAN IN DRAMA ROMANEASCĂ APRECIERI FINALE Don Juan către un teatru postdramatic Bibliografie 275 278 281 .5.6. 3. Decor. 3. Peter Brook 3.5.5.1.1. Opera “teatrală”. Dramă şi antropologie performativă walcottiană 3. Opera în regie. Liminalitate.4.6.6. Don Giovanni. Manierism.3. 6. Teatralitate.6. un black choteo. Manierism şi scriitură scenică.4. Histrionism manierist 3.6. Giocoso minus drama .6.4. Performance.3. René Jacobs 3. L’Autre Don Juan. 7. Don Giovanni ou il dissoluto absolvido. Azio Corghi 239 3.4.2. The Joker of Seville.5. Don Juan – Choteo. Ritual.3. Experimentalism 3. Peter Sellars 3. Joseph Losey 3.4.

manevră. Mai întâi potrivit sistematizării propuse de teatrologul Iustin Ceuca în Evoluţia formelor dramatice. personajul este abordat teoretic în secolul XIX. re-contextualizare. nuanţă. muzicale de la drama “elitistă” germană până la formulele de teatru muzical lejer. scenice. dans. formă muzicală. impuls performativ. operă. adaptabilitatea. flexibilitate. metamorfoză. manierism. antropologie. tempo. opera extravaganza engleză sau operetă germană. adaptabilitate. Accentul este pus pe calităţile performative ale personajului Don Juan şi pe aportul “manierei” în transferul acestuia din teatrul dramatic în teatrul de operă. XVII şi XVIII. performance. operă. teatralitate. extravaganza. libertinaj. spectacol. performance. combinaţiile situaţional textuale. Din punct de vedere teatral Don Juan este supus unui proces continuu de acumulări de elemente dramatice şi de scenicitate. teologie. communitas. Conceptul de teatralitate este privit din două perspective. text spectacular. design. După o “existenţă” în teatru şi operă timp de două secole. arhaism. Donjuanismul este sinonim cu flexibilitatea. Sunt abordate trei concepte supuse analizei din perspectiva spectacolului : donjuanismul. gen prin excelenţă manierist. teatralitatea. costum. metamorfoza. odată cu migraţia dintr-un perimetru geografic şi artistic în altul. regie. atât ca teatralitate dramatică (mecanismele interioare ale textului care pulsează progresia dramatică. tiparele de situaţii ce “garantează” comicitatea : imbroglio. scriitură scenică. tribal. qui-pro-quo. travesti) cât şi teatralitate scenică (elementele extra-textuale şi ne-dramatice de .REZUMATUL TEZEI Cuvinte cheie : donjuanism. manierismul. Suferă de asemeni tratări variaţionale în forme literare. dramă. INTRODUCERE Ideea coordonatoare a studiului este donjuanismul în teatru. cantabil. agogică. scenografie.

Bologna care fundamentează parcursul teatral pe repere semiologice şi postsemiologice. extra-teatrale. design vestimentar. muzical. ci propune “recuperarea” unui spectacol trecut. poetici spaţiale ale plasticii spectaculare. informaţii de ordin istoric. In muzica vocală şi mai ales instrumentală manierismul este aplicat cu rezerve. al unui “text scenic” pierdut pe baza recoltării şi interpretării informaţiilor culturale ce construiesc drama supusă analizei şi textului scenic virtual. ci este un “sistem de semne în interiorul căruia sunt poziţionate toate elementele limbajului. Sunt favorizaţi termenii “text spectacular” şi “scriitură scenică” ca şi continuare a direcţiei mizanscenei. Critica post-modernă de teatru nu doar analizează spectacolul prezent. condiţiile de scriere a textului. Primele menţiuni şi explicaţii despre o estetică manieristă vin din zona tratatelor teoretice care extrag trăsăturile compoziţionale şi tehnice ale picturii sfârşitului de Renaştere urmând ca tehnica prelucrării datelor realului să fie transferată în domeniul literaturii. Abordăm conceptul de manierism ca formă şi manieră (de execuţie. termeni indicaţi de regizorul Roger Planchon. etc. “Textul spectacular” nu este abordabil doar în relaţie cu elementele ce compun scena. Spectacolul este factorul material care suportă arhitectonica “scriiturii scenice”. de interpretare) într-o formulă cu atât mai complexă cu cât este vorba de un text muzical. Spectacolul este o construcţie de “texte” teatrale. “Scriitura scenică” combină texte interdisciplinare. tendinţe scenografice. considerate texte parţiale”. Opera. susţinut de textul dramatic. istorice. Mai întâi ca analiză a spectacolului contemporan dar este esenţial în recuperarea “spectacolului pierdut”. Teatralitate şi Manierism suportul analitic continuă cu modelul de teatrologie şi studii de spectacol înaintat de Noua Teatrologie. Funcţionează în două direcţii. Manierismul este conceptul cel mai pretabil calificării spectacolului de operă şi analizei personajului Don Juan în corpus-ul acestui gen. schiţe. considerate “texte parţiale” ale întregului ansamblu. culturale. de teatralitatea virtuală relaţionată cu anturajul cultural şi informaţiile conţinute de textul dramatic. poziţia ideologică a autorului. DAMS.). etc. curent demarat de teoreticianul bolognez Marco de Marinis. Tot texte parţiale sunt considerate şi elementele adiacente textului literar-dramatic. Manierismul este abordat în acest studiu în primul rând referitor la spectacolul muzical. Insă cel mai puternic . In studiul Don Juan. gen prin esenţă aparţinând acestei “categorii” estetice este produsul “finit” al unui şir de demersuri care au urmărit dezvoltarea de tehnici prin manevre ale sistemului modal şi ulterior tonal. culturale. Procesul analitic se bazează pe potenţialul scenic emis de dramă. rezumându-se la perioada madrigalescă a Italiei sfârşitului de Renaştere. şi analogii cu alte fenomene spectaculare care s-au păstrat în formulă scrisă sau planuri. filosofic. etc.ordin spaţial. Donjuanismul.

In capitolul destinat lui Don Juan în commedia dell’arte sunt comentate piesele L’Ateista fulminato (Anonim . mixate cu reminiscenţe ale manifestărilor religioase de tip autos sacramentales. tomism şi molinism. şi rolul ancadramentului comic în evoluţia sa ulterioară. Procesul de re-scenicizare implică recontextualizări şi adaptări la alte anturaje artistice şi culturale modificând forma (mai puţin fondul) şi particularităţile teatrale ale lui Don Juan. Primele repere de spectacol sunt legate de comedia spaniolă.1690) . care dezbat problema liberului arbitru şi Doctrina Tridentrină. Punctul de pornire a lui Don Juan în teatru este piesa dramaturgului spaniol Tirso de Molina cu El Burlador de Sevilla (1630). care manifestă un interes deosebit pentru acest subiect. Andrea Perrucci «Preudarca» (Il Convitato di Pietra . Il Convitato di Pietra (Anonim .1658). Don Juan este definit de contextul cultural căruia îi aparţine. In perimetrul italian Don Juan (Don Giovanni) nu rămâne neinfluenţat de filosofia libertină italiană în special cu ideile filosofului Lorenzo Valla cu De voluptate şi ale poetului Pietro Aretino cu Sonnetti lussuriosi.începutul sec XVII). CAPITOLUL 1 : Personajul teatral.argument în vederea apelului la acest concept este spectacolul de operă. Nucleul dramatic este reprezentat de conflictul ideologic declanşat în jurul tratatului Concordia scrisă de Luis de Molina. Fondul teologic este dominant. Studiul este interesat şi de influenţele spectaculare asupra personajului de origine spaniolă.canava de la Napoli apărută la mijlocul sec XVII). Totodată spaţiul artistic italian este sinonim cu explozia scenografiei care modifică continuu reperele de . de codurile şi situaţiile specifice ale genului. Giacinta Andrea Cicognini (Il Convitato di Pietra . Subiectul este preluat de teatranţii italieni şi spectacolul commediei dell’arte ceea ce presupune reconstrucţie a substanţei teatrale a lui Don Juan.1650). care asigură completitudinea sa conceptuală. Constructul cultural Capitolul priveşte analiza personajului în raport cu “textele” teatrale şi extrateatrale care intervin în corpus-ul dramatic şi mai ales scenic. Este vorba de concepţia de spectacular din perimetrul italian şi dezvoltarea paralelă cu metamorfozele stilului comic pe parcursul secolelor XVII şi XVIII. Sunt implicate în conflictul tematic al dramei poziţiile a două ordine religioase. mai ales în spectacolul de operă din secolul XVIII. Domenico Biancolelli (Il Convitato di Pietra . drama funcţionează ca pildă sau ca dezbatere demonstrativă. genul scenic esenţial pentru Don Juan.

tot prin intermediul teatranţilor commediei dell’arte. Din Italia. Acestea sunt introduse în analiză cu scopul de a accentua calitatea spectaculară a muzicii cu program specifică secolului XIX şi potenţialul spectacular al acesteia. metru. CAPITOLUL II : Manierism. este preluat de teatrul francez unde este confruntat cu raţionalismul cartezian.scenicitate şi raţiunile de organizare interioară a dramei care se vor dezvolta pe coordonate histrionic spaţiale. Rămâne dependent de cadrul oferit de italienismul comic până în secolul XX . tempo. dinamică. burlescul). opera italiană. O versiune inedită de operă romantică dedicată subiectului Don Juan este . etc) Romantismul muzical aduce forme noi. Una dintre principalele direcţii ale teatralităţii operistice este raportul dintre forma muzicală. baletul şi opera clasic vieneză. manieră şi textul scenic. Noţiunea de spectacular nu este o provocare sau un „pas înainte” pentru Don Juan. Teatralitatea muzicală înseamnă în primul rând recursul la elemente de „tehnologie” (elemente armonice. însă formula de teatralitate va fi prelungită în forme muzical spectaculare noi care vor avea alte legături cu donjuanismul (în secolul XIX apare opera extravaganza . nonverbale cum sunt studiul solistic instrumental (Réminiscences de Don Juan de Franz Liszt) şi poemul simfonic (Don Juan de Richard Strauss). Reperele dramatice menţionate anterior reprezintă un fundament pentru genurile muzicale spectaculare care îşi fac intrarea în secolul XVIII. O etapă interesantă a donuanimului în teatru este formula excesiv spectaculară propusă de Thomas Shadwell cu The Libertine. Balet. Operă. ritm. Varianta reprezintă un punct terminus pentru Don Juan în acest spaţiu. Este nominalizat ca etalon al eroului modern pe coordonatele acestei gândiri apărute. In schimb consistenţa sa mental spirituală este orientată către revolta filosofiei moderne. In Italia Don Giovanni întregistrează o evoluţie teatrală culminantă. spectaculare. favorizante pentru teatrul operistic. contrapunct. Noile intervenţii sunt aduse de filosofia materialist deistă a lui Thomas Hobbes (Leviathan) şi spectacolul extravagant englez. gen care va cultiva un alt model de relaţie cu personajul teatral Don Juan.

Insă se evidenţiază manierismul teatrului de operă. etc. . al întrepătrunderii şi orchestraţiei registrelor şi surselor de producere a teatralului. cu formule metrice. personajul îmbătrânit. CAPITOLUL III : Donjuanismul teatral în secolul XX Această secţiune analizează donjuanismul în teatrul secolului XX. pirandellism dar mai ales o structură formală a întregului demers dramatic ce favorizează un teatru al totalităţii. mască.reprezentată de Invitatul de piatră de Alexandr Dargomijski pe un text de Puşkin. perioadă de culminaţie spectaculară şi transformări radicale ale fizionomiei dramatic teatrale. In dramă sunt urmărite valenţele spectaculare care încadrează personajul şi îi reconfirmă caracterul teatral. Prima este dedicată personajului Don Juan în dramă (spaniolă. care preferă două lucrări din repertoriul clasic. Piesa este abordată ca dramă registică datorită minimaizării funcţiunilor verbal textuale. proces paralel cu evenimentele spectaculare şi cu forma culminantă a teatralului operistic al lucrării The Rake’s Progress de Igor Stravinki. Este vorba de Dom Juan de Molière piesă supusă transformărilor continue de substanţă teatrală în perimetre artistice diverse (Meyerhold. asemănătoare unei partituri muzicale. Insă varianta obsesivă pentru creatorii de spectacol este opera Don Giovanni de Mozart şi The Rake’s Progress de Igor Stravinski. ritmice.Adăugăm menţiunea că secolul XX este cel mai îndepărtat moment de manierismul teatral. la teatrul francez sau teatrul brechtian). teatrul feminist). Aceste variante sunt indicate doar cu scopul de a trasa direcţiiile de transformare de substanţă a personajului. contrapunctice. Drama este amintită doar ca punct de reper sau comparaţie cu fenomenele registice. Efectele sonore sunt o inovaţie absolută datorită infuziei cu specificitate naţional rusă a unui subiect „clasic” european. franceză. cu teatrul registic şi teatrul antropologic (Eduardo Manet şi Derek Walcott). A doua secţiune urmăreşte un caz aparte a donjuanismului teatral în viziunea dramaturgului belgian Michel de Ghelderode cu Don Juan ou les amants chimeriques din 1926 care propune nu numai o consistenţă a teatralităţii bazată pe carnaval. Orientările dramei şi teatrului vizează “noul” absolut. recontextualizările. drama cu rezonanţe brechtiene. etapa post-mozartiană şi post-“infernală”. renunţarea la model şi inovaţia. Capitolul este structurat în cinci secţiuni.

relaţia tehnică componistică. Structura verticală şi liniară este pilonul principal al conceptului de teatralitate. de consistenţa teatralităţii. create cu scopul unei expresii spectaculare complexe. Este vorba de organizări de personaje în relaţii şi acţiuni interdependente organizate în grup ternar. artistice. “teatrale”. teatrul francez (Louis Jouvet.). constrângerile şi libertăţile formale cum este cazul montării lui Patrice Chéreau. Peter Sellars. descrise amănunţit prin intermediul didascaliilor. raţiunea dramatică a formei muzicale şi produsul finit. Este dedicată reluării registice a unui text clasic. la experiment. înlănţuiri coerente de intervenţii ale personajelor şi grupurilor de personaje. Conceptul de donjuanism ghelderodian apare doar ca figuraţie ornamentală. Vitez). un “teatru teatral”. piesă prezentă în repertoriul celor mai importanţi reformatori ai scenei europene. fără momente statice sau “moarte”. paleta de interpretări teatrale stabilită de stilistica regizorală. de la viziuni tradiţionaliste. în egală măsură cu estetica de carnaval.Excelează în susţinere dramatică textuală prin elemente de teatralitate scenică. modificări ierarhice ale nivelelor teatralităţii. personaj împrăştiat în subdiviziuni de factură pirandellică. Opera The Rake’s Progress este una dintre culminaţiile inovative ale donjuanismului în teatru al secolului XX. partitura orchestrală. o structură generantă de teatralitate scenică de tip poliritmie conflictuală : suprapunere de ritmuri diferite. masca şi instrumentele răsturnate ale commediei dell’arte. Tot în această parte este propusă o analiză comparată a regiei de operă recente care oferă formule spectaculare şi interpretări de la tradiţional manierist până la reformulări radicale sau opera teatru. legături flexibile între text vorbit şi text spectacular. Sunt implicate texte culturale ale teatrului asiatic cu ar fi raportul teatrului oriental infiltrat în cel occidental la regizorul rus Meyerhold sau condiţiile impuse de suportul filosofic în teatralitate. binar. Bertold Brecht şi Berliner Ensemble. Dom Juan de Molière. Este vorba de nume importante pentru regia contemporană. Analiza muzical-dramatic – teatrală cuprinde partea a treia din capitol şi urmăreşte ideea fundamentală a conceptului de teatralitate muzicală. începând de la Meyerhold. solo combinate. Textul scris al Don Juan-ului nu este prioritar în analiza teatralităţii. Vilar. de tempo-uri. Ingmar Bergman şi Patrice Chéreau . Peter Brook. Interpretarea comparată între versiunile regizorale urmăreşte “rescrierile” scenice. A patra secţiune urmăreşte latura praxis-ului spectacular. Impulsul autorului de a prelucra partitura spectaculară ca şi partitură dirijoral-orchestrală îndreaptă întregul demers spectacular către modificări de structură (narativă. nume ca Joseph Losey. René Jacobs. care susţin progresia situaţională în mod energic. Zeffirelli ca scenograf la Metropolitan . etc.

iar recent îşi lărgeşte aria de extindere şi perimetrul geografic. maniere proprii. Aceasta este una dintre cele mai importante turnuri pe care o înregistrează personajul nu doar în teatrul registic dar şi în cel textocentric. . concepţii inedite de teatralitate. şi variante foarte diferite de personaj deşi textul muzical este neschimbat. fiecare dintre aceştia oferind modalităţi unice de tratament al textului muzical. nutrit din trăsăturile autentice ale spectacolului tribal. Poate fi găsit în orice formă scenică.Opera din New York. Acesta propune un Don Juan cu substanţă locală. Barba. Cu toate acestea. Este invocată orientarea către un teatru post-dramatic. avândul ca reprezentant pe laureatul Nobel Derek Walcott. compus din surse spectaculare non verbale şi mijloace textuale alternative tradiţionalului text literar. Secolul XX aduce în prim planul vieţii spectacolului de teatru . APRECIERI FINALE : Don Juan este cu siguranţă cel mai des abordat personaj în lumea teatrului.fenomen accelerat în ultimele decade . un efect al cercetărilor şi reformelor lui Grotowski. Paralel cu aceste cercetări se dezvoltă într-un perimetru anti-elistist o formulă de spectacol menit să reorienteze atât praxis-ul teatral cât şi praxis-ul dramatic.teatrul antropologic. teatrul textocentric nu mai este o opţiune de regenerare şi menţinere pentru personaj. Brook. Este vorba de fenomenul performativ al teatrului din Caraibe.

Paris. MANET. 238 p. Gallimard. Bucureşti. 1972. Opere II. 161 p. Bucureşti. 129 p. Editura pentru literatură. 11. PERRUCCI. Don Juan.BIBLIOGRAFIE DE AUTOR 1. 456 p. Editions Gallimard. 68 p. Editura Clasicii literaturii universale. 1971. L'autre Don Juan. vol Opere V. Teodor. Legua Editorial. Andrea. MIHĂESCU. Bucureşti. 3. Bucureşti. note şi variante de Alexandru Andriescu. 6. 1998. Henry de. GHELDERODE. Don Juan sau dragostea pentru geometrie. Michel de. Gib. Gallimard. 1976. Einaudi. Eduardo. La mort qui fait le trottoir (Don Juan).. Ariadna şi Don Juan sau Catastrofa. El burlador de Sevilla. Editura Libra. 9. 12. Mundo Latino. 1966. 311p 5. Editura Minerva. Ediţie îngrijită şi studio introductive. Editions de la Table ronde. 10. 188 p. Don Juan sau Ospăţul de Piatră. 1973. 7. Bucureşti. 1930. MAZILU. 132 p. Don Juan moare ca toţi ceilalţi. 1985. 296 p. ANOUILH. Théâtre IV. Traducere de Simona Sas. Traducere de Alexandru Chiriţescu. . 2002. . 1988. 1955. GRAU. Jean. El burlador que no se burla. FRISCH. 1972. Ornifle ou le Courant d'air. Teatru. MOLINA. Il convitato di pietra. Editura Cartea Românească. 8. LEJEUNE. MONTHERLANT. Tirso de. Jacinto. Teatru. 2. 4. Claire. Max. 489 p. MOLIÈRE. 340 p.

Gallimard. Armand. 2002. Omul revoltat. The complete works. Miguel de. 373 p. VAILLAND. Paris. Paris. SHADWELL. Vara. ROSTAND. 250 p. Don Juans insolites. 544p. Sorbonne. 20. Umberto. Faţa şi reversul. A. 1942. Pierre. Le Don Juan de Mozart.. Presses de l’Université Paris. 5. 73 p. SARAMAGO. Alle origini di un mito moderno. Teatru. 16. o. 205 p. Sören. 19. Editions Charpentier et Fasquelle. 18. vol III. BRUNEL. Bucureşti. Editura RAO International Publishing Company. 222 p. Filosofia del Don Giovanni. CURI. Bucureşti. Milano. Albert. SEVER. 627p. WALCOTT. Dona Juana. El hermano Juan. Paris. Espasa-Calpe. Lemerre. JOUVE. Editura pentru literatură. BRUNEL. 1886.13. Don Giovanni o il Dissoluto assolto. STANCA. Einaudi. La dernière nuit de Don Juan. 2. 1984. 14. The libertine. 275 p. Le Don Juanisme. 141 p. Mitul lui Sisif. 7. 387 p. Cape. Éditions Robert Laffont. 126 p. 1934 . José. Ou bien… Ou bien. The Joker of Seville. 1968. Camille. 2005. Freiburg. Derek. 1037 p. 15. Paravia Bruno Mondadori Editori. Presses Universitaires de France. Dictionnaire de Don Juan. Don Juan Apocalipticul. London 1967. Nunta. El mundo es teatro : vieja comedia nueva. 1921. HAYEM. Editura Eminescu. 1984. 17. DUMOULIÉ. 239 p. Th. . Bucureşti. 3. 6. 4. BIBLIOGRAFIE DESPRE DON JUAN 1. 8. Roger. UNAMUNO. 1959. Sous la Direction de Pierre Brunel professeur à la Sorbonne et membre de l’Institut Universitaire de France. KIERKEGAARD. Gallimard. Edmond. Éditions de la Librairie d’Université. 365 p. 2008. 200 p. Don Juan ou l’héroïsme du désir. Pierre Jean. Radu. Pierre Brunel. 1979. CAMUS. Alexandru.

RUSSELL. Adelphi Edizioni. 1993. 15. Mitul lui Don Juan. Traducere de Georgeta Mirela Vicoz. In româneşte de Angela Martin. 259 p. Daniela Sitar. 2009. MACCHIA. Giovanni. Don Juan. Cluj. 1991. The Don Giovanni Moment: Essays on the Legacy of an Opera. MAEZTU. 10. La Leyenda de Don Juan : Orígenes Poéticos de El Burlador de Sevilla y Convidado de Piedra. Daniel. The Don Juan legend before Mozart. TĂUT. Vita avventure e morte di Don Giovanni. Biblioteca Apostrof. BiblioBazaar. 511 p. Charles C. 2003 . SAID ARNESTO. Traducere şi note : Mariana Vartic. . Víctor. Cluj. 1999. RANK. 2008. prefaţă de Petru Ursache. 14. 237 p. Otto. Lydia. 306 p. 16. 12.9. GOEHR. 238 p. Bucureşti. Iaşi. Napoca Editura Limes. Don Quijote. 13. O mitografie a seducţiei. University of Michigan Press. Piccola Bibliotecca 267. 11. Colecţia “Ianus”. Columbia University Press. Milano. 1999. Nuova Edizione Riveduta e Ampliata. ROUSSET Jean. Don Juan şi Celestina. Editura Univers. 427 p. HERWITZ. Don Juan. Ramiro de. Editura Institutul European . Dublul.