Vol 1:zeii Vol 2:eroii

PERSEU

1

IN CINTECELE VECHI se povesteşte că ar fi vieţuit odinioară, în preavestitul oraş Argos 2, un rege care se numea Acrisiu. Şi regele avea o fiică de-o frumuseţe uimitoare. Copila se chema Da-nae. Poeţii o slăveau în versuri şi regii îi trimiteau daruri. Numărul peţitorilor era atît de mare, încît palatul lui Acrisiu nu dovedea să-i mai cuprindă. Şi regii, care mai de care erau mai falnici, mai puternici. De ar fi fost unul ales, se supărau, desigur, ceilalţi. S-ar fi iscat poate războaie. De-aceea regele Acrisiu stătea mereu în cumpănă şi-i amîna pe fiecare cu vorbele-i meşteşugite, să treacă timpul, să se mai gîndească. Mai avea regele şi-o supărare. Se făceau grîne prea puţine, deşi pămîntul era bun. Ploua prea rar, şi rîul3 ce străbătea întreg ţinutul seca mereu în timpul verii. Poporul nu avea bucate. Era nevoie de-un flăcău să ţină frînele puternic. Supuşii deseori cîrteau, pentru că-n casa lui Acrisiu erau bucate din belşug, iar pruncii lor piereau de foame. Şi regele era bătrîn. N-avea pe nimeni ajutor. Copila lui era prea slabă, şi-apoi urma să se mărite, să plece din ţinutul Argos. Ii trebuia deci regelui braţ de bărbat pe lîngă casă. Vroia să aibă un fecior. S-a dus atunci regele-Acrisiu la un oracol . A dăruit acolo aur, a făcut jertfe şi libaţii, şi a cerut zeilor sfat : — Cum aş putea, preamăriţi zei, să dobîndesc încă un prunc, dar nu o fată — fată am ! — ci un băiat, un fecior vrednic, care să-mi fie de-ajutor şi la greutăţi şi la necaz ? Oracolul i-a dat răspunsul : — Tu nu vei căpăta, Acrisiu, nici un flăcău ; eşti prea bătrîn ; dar fiica ta, mîndra Danae, va fi-n puţină vreme mamă... Odrasla ei va fi băiat. O ! Cum s-a bucurat Acrisiu. A socotit că fiica sa va face nuntă în curînd, îşi va găsi un mire bun şi o să aibă un copil. •— Va fi băiat ? îmi pare bine... Atunci... atunci, nu mai am grijă. Nepotul meu o să m-ajute şi îmi va ţine loc de fiu... însă oracolul acela a mai grăit : — Va fi ce ţi-ai dorit : fecior. Atîta că acest urmaş te va răpune într-o zi... Tu vei pieri de mîna lui... Deci, nu te bucura zadarnic.
. i!

— Mă va ucide el pe mine, bunicul lui ? a strigat regele Acri-siu. Şi cum ?... Şi cînd ?... Grăiţi, voi, zei nepieritori, cum să împiedic crima asta ?... — Nu poţi s-o-mpiedici, au spus zeii. Tu vei muri, într-un amurg, de mîna fiului Danaei !... Zeus se-ndrăgosteşte de Danae S-a-nspăimîntat regele-Acrisiu şi s-a întors în ţara sa, cu ciu-dă-n suflet pe copila ce îi era-nainte. dragă. Şi ca să-mpiedice ursita, a dat poruncă să se facă o închisoare sub pămînt. Aici a dus-o pe Danae. A-nchis-o bine sub zăvoare şi-a-ncredinţat-o unei sclave. (O sclavă ce-i fusese doică.) — Aici va sta ascunsă fata, pînă la moartea mea tîrzie, a rostit regele Acrisiu. Să nu o poată vedea nimeni, cît voi trăi. Că-i prea frumoasă şi prea blîndă, şi s-ar putea s-o îndrăgească vreun prinţ, sau poate chiar vreun zeu... şi să mi-o ceară de soţie. Sau, mai rău, să-mi răpească fata, fără măcar să-ihii ceară voie. Fără de soţ, ea n-o să poată să aibă nici copii. Şi, neavînd fecior Danae, nu sînt primejdii pentru mine... Atît că-nspăimîntatul rege uitase că-n Olimp sta Zeus cel cu puteri nemărginite. Zeus putea să vadă fata şi-n închisorile de piatră. Şi aducîndu-i Hermes vestea să fata regelui din Argos a fost închisă sub zăvoare, Zeus a şi cătat spre ea. I-a cercetat înfăţişarea. Iară Danae era albă, cu pielea caldă, de mătase, cu ochii verzi ca valul mării şi părul roşu ca văpaia. într-un cuvînt era frumoasă... Şi Zeus s-a aprins pe dată. — Danae, fata lui Acrisiu, va fi soţia mea chiar astăzi !... a grăit Zeus către Hermes. — Dar cum vei izbuti, o, Zeus ? a-ntrebat Hermes cu mirare. Danae este zăvorită în temniţa de sub pămînt, bătută-n plăci grele, de bronz, şi, nu ştiu, zău, cum vei pătrunde... — N-ai teamă, fiule !... a zîmbit Zeus. Nunta ce vreau s-o să-vîrşese va fi altfel decît socoti. Tu du-teacum... întoarce-ţi faţa şi cată de păstrează taina ! Şi Zeus s-a schimbat, vicleanul, nu-n taur, flacără sau cuc 5, ci într-o ploaie aurie, care-a căzut peste oraşul lui Acrisiu. Iar ploaia asta aurie a străbătut, după voinţa marelui Zeus, printre pietre şi printre plăcile de bronz ; şi a ajuns în încăperea unde sta sub zăvor Danae. A-nvăluit-o pe copilă ca-ntr-o fierbinte-mbrăţişare 6.

2

Acrisiu descoperă crima Danae a devenit astfel soţia lui Zeus, olimpianul. Lunile-au început să treacă, şi chiar la timpul cuvenit copila regelui Acrisiu a dobîndit un fiu bălai, frumos ca soarele din slavă şi fără seamăn de voinic, căruia ea i-a zis Perseu. Nu ştia, biata, cum s-ascundă această crimă a lui Zeus. Pruncul, ca toţi copiii lumii, rîdea, plîngea şi se juca. Dar, într-o zi, tatăl Danaei trecu pe lîngă locul unde era închisă fata lui. Şi dinlăuntru s-auzea glas de copil şi rîs zburdalnic. Repede, tatăl smuci uşa, care fusese zăvorită. Trase pe doică la o parte... (deşi sărmana încercase sarunce-un văl peste copil) — şi ce văzu ? Danae, fata ce fusese închisă să n-o vadă nimeni, ţinea la sînul ei un prunc. — Doica să fie spînzurată ! a zis Acrisiu spre ostaşii care stăteau la uşi de pază. Iar tu, netrebnică Danae, mă vei urma pe loc în templu. Şi ai să-mi juri cine e tatăl acestui prunc nelegiuit... Dusă de plete pînă-n templul lui Zeus, care se ridica în mijlocul cetăţii, Danae-a trebuit să spună că regele din cer i-e soţul şi tatăl pruncului Perseu. — Minţi, ticăloasă fără seamăn, a grăit regele Acrisiu. Şi tare-aş vrea să te ucid cu mîna mea, aici, în templul marelui Zeus, olimpianul, pe care tu-l năpăstuieşti. De ţi-ar fi soţ, cum spui, nebuno, el ţi-ar veni într-ajutor. Dar uite-l... Uite-l !... Stă pe soclu şi te priveşte neclintit... — Răspunde, Zeus, îţi sînt soaţă ?... Nu ai pătruns la mine tu, sub chipul unei ploi de aur, în acea zi de neuitat, şi-apoi te-ai preschimbat în zeu, spunîndu-mi singur cine eşti ?... Răspunde, Zeus !... zicea fata, şi pletele şi le smulgea şi se bătea în piept cu pumnii. însă măreţul olimpian privea tot neclintit la fată. Privea cu ochii lui de piatră. Nu îndrăznea să scoat-o vorbă, pentru că se temea de Hera. Ea şi aflase de-ntîmplare, stătea în cer, pe-un nor albastru, şi asculta ce se vorbea. ...Şi văzînd regele Acrisiu că Zeus stă tot nemişcat, a chemat iute nişte meşteri. A poruncit să i se facă o ladă mare, aurită, ua fel de cufăr zăvorit. în acest cufăr a-nchis fata şi pe micuţul ei Perseu. Le-a dat merinde : nişte fructe şi-o amforă plină cu apă. Şi-a zvîrlit cufărul în valuri fără s-asculte cum striga biata Danae hohotind : — O, tată, rege, fie-ţi milă... Nevinovată sînt, îţi jur !... De nu vrei să te-nduri de mine, fii bun măcar cu acest prunc venit pe lume fără voie... Nepotul tău e, tată drag...

Dar valurile au luat lada şi au purtat-o, îndelung, deasupra verzilor genuni unde sălăşluia Poseidon 7. Zeus privea din cer cu grijă, dar nu putea să îi ajute, pentru că Hera-i sta alături şi—1 priveghea bănuitoare.
Pescarul Dictis afla pe mare lada

Şi-a tot plutit în voie lada, pe valurile înspumate, trîntită-n gropniţe de ape, lovită uneori de stînci, pînă cînd dusă de furtuni a nimerit între Ciclade 8. Iar înlăuntrul ei şedeau, flămânzi şi însetaţi, Danae şi pruncuşorul ei, Perseu. Erau şi uzi pînă la piele, şi tremurau, pătrunşi de frig. Nu mai aveau nici o nădejde şi aşteptau să se cufunde sicriul plutitor, în care îşi trăiau ultimele clipe. S-a întîmplat însă că-n ziua cînd a ajuns între Ciclade lada zvîr-lită de Acrisiu, să iasă un pescar pe mare. Acel pescar se numea Dictis. Pescarul şi-a întins năvodul. Dar, cînd să tragă de frînghii, simte c-atîrnă ceva greu. In năvod se găsea o ladă. Trage la ţărm această ladă şi o desface c-un topor. Şi dinlăuntru i s-arată o biată mamă şi-un copil. Cînd o zăreşte pe Danae, pescarul Dictis stă-nlemnit. El nu văzuse încă-n viaţă ochi mai senini, mai blînzi, mai verzi. Nici trup mai mlădios, mai zvelt. Nici păr să aib-aşa culoare de flacără cu vîlvătăi. Şi nici nu auzise încă un glas atît de mîngîios. Fără să stea deloc pe gînduri, fără s-o-ntrebe cine e, pescarul îi aşterne fetei un pat de ierburi verzi şi moi şi îi aduce peşte proaspăt, fiert în căldare de aramă, şi fructe dulci : curmale, rodii şi-n-tr-un pocal îi toarnă vin. Pruncului său i-aduce lapte, de la o capră ce păştea pe lîngă casa lui, pe coastă. Pe coasta insulei Serifos, unde trăia pescarul Dictis. Inzdrăvenită, după hrană şi băutură mai ales, Danae-i povesteşte totul. Şi el, adînc înduioşat, o
3

roagă, plin de bunătate, să fie oaspetele său. — Eu sînt pescar, i-a grăit Dictis. Sînt om sărac, însă cinstit. In casa mea poţi fi stăpînă. Te rog să fii soţia mea. Şi dup-atîtea suferinţe mă voi sili să-ţi făuresc o viaţă cît mai fericită... Ea a primit. Pescarul Dictis era un om plăcut şi bun. Iar anii s-au pornit să curgă prea repede pentru ei doi, ce vie-ţuiau în fericire. Perseu creştea şi el, grăbit, şi se făcuse-un flăcăiandru isteţ, voinic şi priceput la pescuit şi vînătoare. Numai că-n insula aceea, unde-şi avea pescarul casa, domnea pe-atuncea Poiidecte, un rege lacom şi hain. Deşi era frate cu Dictis, regele-acesta îl ura şi-l izgonise din palate. Şi se temea ne spus de el, să nu-i rîvnească cumva tronul. Cu-atît mai mult cu cît poporul era sătul de Poiidecte, care îl asuprea grozav. Iar răul rege Poiidecte, trecînd prin insulă cu carul, văzu-ntr-o seară pe Danae.
Regele insulei Serifos urzeşte-un plan

„O astfel de soţie are Dictis, pescar sărac şi amărît, ce-şi ţine zilele cu trudă ?... Nu merită aşa ceva" !... şi-a zis în barbă Poiidecte. „Asta-i femeie pentr-un rege, nu pentr-un nevoiaş ca el..." Aflînd apoi că bunul Dictis era din zori la pescuit, regele a intrat în casă. — Frumoasa mea, i-a rostit el, ungîndu-şi glasul cu dulceaţă, este păcat să te păleşti într-o căsuţă amărîtă, îngrijind de un biet pescar... Eu sînt un rege plin de fală. Şi am palate — cred că ştii ! — şi bogăţii nemăsurate. Te fac regină, dacă vrei, stăpînă peste-aceste locuri... Şi orice voie ţi-o-mplinesc, dacă primeşti să-mi fii nevastă... — Nu vreau !... Nu ţin să fiu regină !... a spus Danae regelui. Soţul meu e blajin şi harnic. îl îndrăgeşte pe Perseu. Nu pot să-i fiu necredincioasă... Te rog, ne lasă şi te du... S-a mîniat rău Poiidecte. Şi-a vrut s-o prindă pe Danae şi să o tragă cu de-a sila pînă la carul său regal. Noroc c-atunci venea călare, pe malul mării, şi Perseu 9. Auzind ţipetele mamei, s-a repezit într-ajutor. Şi-mbrîncindu-l pe Poiidecte, a eliberat-o pe Danae din mîinile ce-o pîngăreau. Regele insulei Serifos ar fi putut să poruncească slugilor sale de credinţă să-i ia îndată viaţa tînărului ce-i sta-mpotrivă. însă n-a vrut s-o îndîrjească mai rău pe frumoasa Danae. A mai lăsat să treac-anume cîteva săptămîni sau luni. Şi a trimis după Perseu, zicînd că are săi vorbească. — Flăcăule, i-a grăit el. Am auzit că povesteşti celor se vor să te asculte că tatăl tău ar fi chiar Zeus. I-aşa ? Ori nu-i aşa ? Răspunde ! — Aşa e, rege ! Tatăl meu este însuşi măreţul Zeus ! — De este astfel, precum spui, ar trebui să fii viteaz... Zeus este stăpînul lumii. Şi-n lume bîntuie trei fiinţe îngrozitoare şi hapsîne. Sînt cele trei surori gorgone, care-au ucis sute de oameni. Două surori, cele mai mari, sînt, precum ştii, nemuritoare. însă a treia, cea mai mică şi cea mai rea, zisă Meduza, are o fire muritoare... Nu vrei să pleci tu, s-o răpui ?... — Da, Polidecte, voi pleca... Ştiu că de fapt îmi doreşti moartea. Şi totuşi voi porni la luptă, pentru că vreau să scap pe oameni de mişeliile Meduzei... şi cînd mă-ntorc vom mai vedea... Regele a rînjit în barbă de bucurie şi speranţă că fiul frumoasei Danae o să se piardă-n lupta asta. Şi-a mai rostit, în încheiere : — Danae va rămîne-aicea, ostatică, pînă vii tu... De nu-ţi păstrezi făgăduiala, de nu-mi aduci capul Meduzei, Danae va plăti cu viaţa... Perseu s-a înclinat spre rege, în semn că totul se va face aşa precum i-a poruncit, şi a plecat întîi spre templu. Aici şi-a ars pe altar jertfa şi l-a rugat pe tatăl său : — Tu m-ai adus pe lume, tată... Puterea ta-i nemărginită... Iţi cer acum să mă ajuţi în lupta grea ce vreau s-o-ncep... îndată a vuit din slavă un zgomot lung peste pămînturi şi peste ape, pînă-n Tartar. Şi lîngă tînărul Perseu s-a ivit însuşi zeul Her-mes, purtînd o sabie întoarsă, cu lama bine ascuţită.
Sfatul zeului Hermes

4

— Frate Perseu. a grăit zeul, căci frate mi-eşti tu, după tată... Zeus m-a trimis din Olimp să-ţi dau în mînă arma asta. Să-ţi mai destăinui şi o taină... Flăcăul a luat arma-n mînă şi-a ascultat ce-i spunea Hermes. — Gorgonele-nspăimîntătoare au braţe lungi, roşii, de-aramă ; gheare tăioase, de oţel ; aripi de aur, şi pe cap le-atîrnă plete de aramă. în care-s încîlciţi mulţi şerpi. Dinţii lor. ca de porc mistreţ, de o albeaţă uimitoare, sfîşie pe-orice muritor ce se abate pe la ele. Sub frunte au ochi mari, rotunzi. Dacă privesc pe cineva cu ochii lor sclipind de furie, omul acela împietreşte. Dar tu să nu te temi, Perseu'. Şi ca să poţi să te apropii, fără primejdie, de ele, Atena iată ce-ţi trimite... Şi Hermes i-a întins un scut strălucitor, făcut din aur. '— Cînd ai s-ajungi lîngă gorgone şi vei dori să porneşti lupta, a mai spus Hermes lui Perseu, să nu te uiţi în ochii lor... Să câţi în scut, ca-ntr-o oglindă. Şi doar prin scut să le priveşti. Astfel vei fi ferit de moarte !... Pe trupuri sînt acoperite cu solzi albaştri, de oţel. Aşa-s de tari solzii aceia, că nici o sabie sau lance nu le-ar putea pătrunde carnea. Doar sabia ce ţi-omprumut, lucrată de 10 zeul Hefaistos, şi care l-a răpus pe Argus, are puterea de-a tăia şi splzi, şi oase, cu-nlesnire... Avînd această armă-n mînă, pleacă pe cale, fără grijă, mereu spre asfinţit, spre ţara unde sălăşluiesc zeul Tanatos 10 şi Nix, zeiţa-ntunecată, ce ţine-n braţele ei noaptea. Caută în drum pe trei bătrîne, trei vrăjitoare ale mării, ce poartă numele de graie u. Ele ştiu drumul cel mai scurt pînă la locul unde stau necruţătoarele gorgone... Fii priceput şi fii viteaz. Atena, sora ta cerească, şi eu te vom călăuzi12... Perseu i-a mulţumit lui Hermes. A luat şi scutul lat, de aur, trimis de sora sa, Atena, şi, fără teamă] a plecat pe calea lungă, către ţărmul unde aflase că trăiau cele trei graie ale mării. Şi-a mers... A mers prin ţări destule, şi peste ape-nvolburate, şi peste munţi cu creste sure, şi prin zăpezi, şi prin arşiţe... Dar, într-o seară, a ajuns în locul unde se aflau cele trei graie ale mării — 'surori cu cele trei gorgone. Toate bătrinele acestea aveau însă un singur ochi, pe care-l fo-r loseau cu schimbul, cîte trei zile fiecare, în vremea cît stăteau de --strajă pe acel drum către goşgone. !,' Perseu s-a pitulat într-un tufiş. Alături şi-a săpat o groapă. Ştia -:că babele aveau şi-un dinte fermecat, de forma unei suliţi lungi, I'cu care-i omorau pe oameni, cînd îi zăreau pe malul mării — şi '«; trebuia să stea ferit.
Perseu răpune Meduza
{

' A stat de veghe cam trei zile. însă în cea de-a treia noapte, Perseu s-a furişat prin beznă, pînă aproape lîngă ele. Şi a pîndit cînd o bătrînă îşi scotea ochiul din orbită, ca să-l întindă celeilalte. Atunci s-a repezit ca uliul şi le-a smuls ochiul, într-o clipă, din ghearele-nfricoşătoare. Ochiul ardea ca un tăciune. Perseu l-a azvîrlit în groapă, punînd deasupra lui pămînt, şi s-a ascuns iar în tufiş. — Cine-i tîlharul ?... Unde-i ochiul ?... strigau, cu gemete de spaimă, cele trei graie, umblînd oarbe pe ţărmurile-ntinsei mări. Perseu le-a spus atunci că este fiul lui Zeus şi-al Danaei, şi lea cerut să jure toate, pe Stix, pe rîul din Infern, că îl vor ajuta s-ajungă la cele trei surori gorgone... Numai aşa le dă iar ochiul. Altminteri vor rămîne oarbe. » Văzînd că nu mai au ce face, cele trei graie au jurat să îl ajute pe flăcău. Ba chiar l-au învăţat să meargă, în primul rînd, la nişte nimfe, care păstrau într-un palat casca zeului Hades — Pluto. Casca aceasta, făurită de trei ciclopi, avea un har. Acel ce fai-o punea pe cap se făcea-ndată nevăzut. Tot nimfele păstrau lalele două sandale-naripate şi-un sac de piele fermecat. în acel sacputea să-ncapă, după nevoie, doar o nucă (atuncea sacul se strîngea) şi tot la fel, putea cuprinde, lărgindu-se, o casă-ntreagă.
5

Perseu aude toate astea. Dă graielor înapoi ochiul şi se porneşte către nimfe. Ajunge la palatul lor. Şi — poate învăţat de Her-mes — grăieşte-atîta de frumos, că nimfele îi împrumută sandalele înaripate, sacul de piele fermecat, casca lui Hades, nevăzutul, şi îl îndrumă mai departe cum să găsească pe gorgone. Acuma da, putea să lupte, cu cele trei surori hapsîne ! Perseu îşi pune la picioare sandalele înaripate şi se înalţă în văzduh. Por-neşte-n zbor, ca o furtună, către ţinutul unde stau preafioroasele gorgone... Chiar soarele se minunează, văzînd sub bolta cea senină pe fiul ager al lui Zeus. „Unde se duce ?" se întreba marele Helios, în sine, şi-l cercetează cu privirea, căci tare-i mai plăcea să ştie şi să vegheze-n lume totul. li vede pe flăcău cum zboară spre-o insulă din piatră albă, ce se afla-n mijlocul mării. Gorgonele tocmai dormeau. Şerpii din pletele de-aramă se mişcau amorţiţi de somn. Pe-o stîncă dreaptă ca un pat, pe aşternuturi de mătase, gorgonele stăteau întinse. Iar solzii-albaştri de oţel, ghearele roşii, de aramă, şi-aripile lor lungi, de aur, luceau cu scînteieri pe stîncă, gata aproape să-l orbească. Perseu s-avîntă ca năluca lîngă gorgonele ce dorm. Cu-nţelep-ciune se apropie, privindu-le nu drept în faţă, ci oglindindu-le în scut. Cu sabia lui ascuţită, retează, dintr-o izbitură, capul Meduzei cel hidos. Prinde de pletele de-aramă capul şi îl aruncă-n sac. Iar cu piciorul îi împinge trupul în apă, rostogol. Meduza, ce fusese una din soaţele zeului mării, se zice c-a născut atuncea, din gîtul retezat, un cal. Un cal cu aripi la picioare, numit Pegas de-olimpieni. Calul s-a înălţat ca gîndul şi a pierit în înălţimi14. Insă zburînd, a nechezat. Şi-a nechezat atît de tare, c-a răsunat pînă la cer. Gorgonele nemuritoare, de zgomot, s-au trezit din somn, şi glasurile lor de-aramă au ţipat înfricoşător, văzînd-o pe Meduză-n valuri. Cu ele nu putea să lupte fiul Danaei şi-al lui Zeus. Şi, ascul-tînd-o pe Atena, voinicul şi-andesat pe frunte casca albastră a lui Hades, devenind astfel nevăzut. A luat în mînă sacul unde vî-rîse capul plin de şerpi, şi cu sandalele-i vrăjite s-a ridicat iute spre cer. Gorgonele, pline de furie, auzeau vuietul prin aer, dar nu puteau zări nimic. Şi, înălţîndu-se şi ele, bătînd cu-aripile de aur văzduhul străveziu şi rece, au cercetat mai peste tot.
12

Insă Perseu, în vremea asta, zbura nestingherit spre zări mai azunii şi mai senine... La titanul Atlas Trecuse peste mări şi ţări, şi munţi, şi rîuri cristaline... Plutea deasupra Africii... Se povesteşte că, în cale, din sacul său ar fi curs sînge, cîteva picături, în mare. Din ele s-a făcut mărgeanul — despre care cei vechi ziceau c-aduce-ntotdeauna lacrimi. Alţi picuri roşii, curşi din sacul unde era capul Meduzei, au nimerit peste pămlntul cel ars de soare-al Libiei. Picurii s-au schimbat în şerpi. Iar şerpii-aceia veninoşi s-au înmulţit peste măsură, au ucis mii de animale, şi Libia s-a pustiit15. ...Şi, tot zburînd, fiul lui Zeus a ajuns, spre lăsatul-serii, deasupra unei ţări de vis. în revărsarea purpurie a razelor din asfinţit se vedea-n vale o grădină plină de roade şi de flori, şi-n ea sclipea un măr uriaş, cu fructele numai de aur. Aici, în Mauritania, stăpînea regele Atlas, fiul titanului Iapet şi frate bun cu Prometeu u. Acum Perseu plutea deasupra acestei ţări mari şi bogate. Şi-n-flămînzit de drum şi lupte, s-a hotărît să se coboare şi să mănînce nişte fructe, să soarbă şi puţină apă şi să-şi urmeze apoi zborul... Numai că regelui Atlas îi prezisese un oracol că, într-o seară, va să vie fiul vrăjmaşului său, Zeus, ca să-i ia merele de aur. Şi cu-noscînd acest oracol, Atlas s-a mîniat nespus. Şi, coborîndu-se flăcăul în acea ţară desfătată, cu gînd să ceară de mîncare. s-a pomenit în piept cu pietre şi pălmuit fără cruţare cu vorbe grele, de ocară. — Ce vrei ?... Ce cauţi ?... striga titanul. Vrei poate merele de aur ? Pleacă de-aici, că te ucid... Netrebnic fiu al celui care mi-a pus povara asta-n spate...

6

s-a adăpat la un izvor şi s-a-nălţat din nou în slavă. cu glasul stins. stătea mulţimea-ncremenită. Trupul i-a fost pietrificat17.. regele a plecat îndată la un oracol al lui Zeus şi l-a-ntrebat ce-i de făcut. — Zeul Poseidon îţi trimite osînda asta meritată. Oasele lui s-au făcut stînci. purtînd încă pe umeri cerul. Zadarnic !. era urcată pe o stîncă. — Eşti un titan bătrîn şi prost. şi-a spus el. pe care îi ţinea în graj14 duri de marmură. să-şi mai păstreze-nfăţişarea de titan. din sacul fermecat. soţia zeului Poseidon.. 13 Şi-a scos. s-a pomenit că se găseşte sub cerul Etiopiei18. Ce se-ntîmplase ? Soţia regelui Cefeu. Vream să mă lupt şi cu alţi monştri. Soarta i-a fost pecetluită. A luat din pomi cîteva fructe. Tatăl meu te-a năpăstuit . deşi eram nevinovat. Casiopeea. a glăsuit fiul lui Zeus. ca prin minfune." Dar nu şi-a isprăvit tot gîndul şi a zărit pe malul mării ceva cam neobişnuit. Tu m-ai lovit însă cu ură. pînă la urmă. Văzînd nenorocirea asta. Şi sus. Zeiţa şi-a vestit bărbatul. în arbori deşi. gingaşă. păsări. Şi el a poruncit să plece către regatul lui Cefeu.. Asta îmi e peste putinţă ! a spus Cefeu. Nimfele mării. întristat de întîmplare. supărate. întunecoase şi-ncîlcite. Dintr-una într-alta. prin oracol. O fată tînără. Iar el — cum a cătat spre cap — a împietrit Inu-maidecît. Deasupra Etiopiei . 7 . Spatele lui s-a-ncovoiat sub apăsarea dureroasă a bolţii grele. în ziua cînd ajungi acasă. Umerii s-au schimbai In creste. S-a sprijinit pe talpa stingă şi pe genunchiul drept. acestui monstru.. A rnîncat oameni. jumătate gol. s-au plîns zeiţei Amfitrita. Să pustiască-ntreaga ţară. S-a tăcut muntele Atlas. cel mai teribil dintre monştri. copila ta cea multă iubită. Nici un pescar nu mai putea să iasă-n largul apelor. cum povesteau aezii în cîntecele de demult. De zbor mai cu temei acum. în zori. n-a putut să se stăpînească. cu-naripatele-i sandale. păduri întregi. legat în lanţuri. pe zidurile sure ale oraşului regal. O groază fără de pereche se oglindea în ochii săi... care era tot o copilă a zeului marin Nereu. vite. în fundul mării. s-o mănînce.. înstelate. Ci. încît Perseu. Casiopeea se lăudase că faţa ei e mai frumoasă şi ochii-i mai străpungători decît ai nimfelor din mare. se luase într-o zi la ceartă cu nişte nimfe nereide. am să-ţi plătesc insulta altfel.. Barba şi perii de pe cap s-au preschimbat. „S-a făcut ziuă. nu poate fi decît o cale. şi lacrimi i se prelingeau. îţi ceream doar o-mbucătură.. şi-n acest fel să le răzbune peacele nimfe nereide.. în lungi şiroaie arzătoare. Cu deznădejde s-ancordat. pînă la noapte sînt acasă. L-a pus în faţa lui Atlas. Nu-ţi doream merele de aur. şi mulţi plLigeau înduioşaţi.. capul oribil al Meduzei. cum e cearta. M-am luptat numai pentru oameni. pe chipul alb. Perseu s-a hotărît să plece din ţara regelui Atlas. Iară pe mal gemeau părinţii. şi cel mult un căuş de apă. a răspuns Zeus. Să dai pe dulcea-ţi Andromeda. Şi fiindcă nu vreau să lovesc pe fiul marelui Iapet. fermecător. şi nu mă rătăcesc pe cale. Trupul ei. dar eu nu-i seamăn în nimica. — S-o dau pe fată ?.Şi l-a lovit cu-atîta ură. şi am răpus-o pe Meduză.. se zbuciuma.Şi. şi nici un vas nu mai sosea în porturile lui Cefeu. ce-aveau culoarea viorelei. cu stelelei nenumărate. dacă vrei să-l îmblînzeşti. A tot zburat întreaga noapte peste pămîntul Africii.. Monstrul s-a ridicat din valuri şi-a pustiit tot ţărmul mării.. Pe-Andromeda ?. regele ţării şi regina.

desigur şi-ar fi ascuns fruntea sfioasă în palmele-i micuţe. l-au sfătuit să o jertfească pe copilă. N-a apucat s-asculte totul. rege Cefeu. din ceruri. călcînd voinţa zeilor.. glăsuiau mulţi. — Să n-o lăsăm !. rege. speriaţi. Mai ales mama e zdrobită !.. fără de supuşi. Sacrific-o pe Andromeda. spre stîncă. Perseu cunoaşte pe fiica lui Cefeu încovoiat de-asemenea durere. a deschis gura şi-a grăit.. Eşti încă tînăr. Cum au legat-o pe-Andromeda. Dar ei nu pot să o ajute. însă tocmai atunci.. nu pe Casiopeea ?. Să se ivească dintre valuri şi s-o înhaţe pe copilă. îi goneau înapoi. ne răzbună cu mult mai bine ca Poseidon. pe care Zeus se-ndură să ni le trimită. Casiopeea-i vinovată. ascultînd sfatul. Monstrul lui Poseidon este răpus Frumoasa Andromeda plînge. săltînd. după cum aţi văzut singuri.. Andromeda.. călătoresc doar prin văzduh.. şi blestemele au să cadă asupra ta. Ochii i s-au umplut de lacrimi : un şuvoi proaspăt şi amar. brodind o haină pentru rege. Au smuls-o ca pe-o mieluşică.. Au smuls-o şi-au purtat-o-n braţe pînă la malurile mării. aflînd poporul de soarta ce se pregătea copilei regelui Cefeu. pe ziduri.. lanţuri mîn-cate de rugină.. lanţuri ce zornăiau cumplit. fiul lui Zeus. prin aer. nevroind să pară astfel că-i vinovată cu ceva. Plîngînd. frumoasa Andromeda nu îndrăznea nici să privească de-a dreptu-n faţă un bărbat. avînd sandale-naripate. Şi-au aşteptat să vină monstrul.. Zeus. Sînt gata să mă lupt cu monstrul. Deci nu mai sta şi socoti. Altminteri monstrul o să-nghită toţi oamenii de prin oraşe.— Ba ai s-o dai. unde fecioară. să înroşească piedestalul cu sîngele-i nevinovat. pentru ce te-au înlănţuit ? întîi. de ţi-i mănîncă pe toţi monstrul ?. ziceau ele. Şi. puterea-ţi se stinge ca o flacără. spune-mi cine eşti.. — Poruncile.. a dat poruncă unor sclavi să o aducă pe copilă. regele s-a întors acasă. Tot eu mai sînt şi-nvingăto-rul Meduzei cea cu şerpi în plete.. care deloc nu meriţi să porţi aceste lanţuri grele.. Şi regele. şi dintre ele a ţîşnit un monstru fără de pereche. El a zărit-o pe fecioară.. reci. El a pornit.. şi regina ţi-e încă-ndeajuns de dragă. şi se sfia să-i şi vorbească. Sclavii-au legat-o pe fecioară pe-o stîncă ce ieşea din apă. pentru că hotărîrea lor este nedreaptă şi 8 . au grăit sfetnicii cu grabă. Iar ei. s-au văzut nimfe nereide sco-ţîndu-şi pletele de aur din valurile înspumate şi chicotind de mulţumire. şedea cu prietenele sale. Noi avem numai datoria să le-mplinim cît mai curînd. aleargă lîngă fată şi-i dau ultima-mbrăţişare. sub biciuirea disperării.. Sfetnicii însă şi oştirea îi îmbrînceau pe acei oameni. Casiopeea ar fi vrut să se jertfească bucuroasă în locul fetei sale dragi. Tatăl nenorocit şi mama. pe ziduri... a cerut Zeus. De ce au osîndit-o zeii pe 15 ea. Să moară ea. fii bună. dar Zeus nu s-ar fi-nvoit. A. jelesc şi gem îndureraţi.. tu. care e dusă la altar. zburînd. — Nu. pe braţele mai albe ca marmura albă de Păros. Lăsîndu-se domol pe stîncă a întrebat-o cu glas lin 19 : — O. — în sfîrşit. Şi. nu Andromeda. In acest timp. Dar alţi supuşi de unde-ţi iei. Sclavii s-au repezit îndată în încăperea luminoasă. răspundeau ei. I-a povestit flăcăului tot ce dorise el să afle.. se grămădise sus.. nu le putem noi cumpăni. Nu mai sta pe gînduri. 16 Perseu atuncea le rosteşte : — Eu sînt Perseu.. I-au pus. Oare tu vrei să-ţi pierzi puterea ? O altă fată poţi s-o capeţi. dac-ar fi avut atuncea mîinile libere.. A chemat sfetnicii de taină şi le-a mărturisit deschis poruncile date de Zeus. acoperind cu trupul său o mare-ntindere de ape.... iată.. s-a arătat. că valurile înspumate au început să fiarbă-n clocot şi să vuiască din adînc. Dar. Atît i-era îngăduit.. Perseu.

Şi-şi aminteşte o prevestire făcută de zeul Uranus. urmat de nimfele speriate... în timp ce regele Cefeu şi soaţa lui. n-ai vrut s-o aperi. dată cu groaznicii giganţi. şi uşile palatului s-au zguduit. Andromedei. Şi-acest Heracle trebuia să-l apere pe însuşi Zeus. în trepiede. de cînd era înlănţuită.. soaţa lui.... nu vor putea să-ţi scape viaţa !. frate cu regele cetăţii şi unchi miresei. în trupul monstrului uriaş.. nici ca logodnic. . în cap. şi iar s-afundă-n apa mării şi se roteşte ca un lup cînd este încolţit de cîini. monstrul se saltă-n aer. tatăl tău. Stăpînul zeilor priveşte cu încruntare pe pămînt. nu mai au putere să îl înalţe pe erou. Vrea să-l ucidă pe flăcău. Atuncea. prin izbîndă. Părinţii îi făgăduiesc mîna copilei lor iubite. Şi îl imploră să se lupte. să mi-o daţi mie de soţie. Şi-acum. Iară din spiţa lui Perseu şi-a Andromedei. nici ca rudă. Perseu. toţi l-au rugat pe tînăr să le spună marile întîmplări ce le trăise. Cu mîna stingă se apucă de vîrful stîncii colţuroase. Ba îi promit că-i vor mai da şi tot avutul lor ca zestre.. Uşile la palat erau deschise. sabia sa cea arcuită. cu ce drept vii tu s-o mai ceri ? Fineu nu scoate nici o vorbă. Rănit. Umbra lui lunecă pe apă. Eu sînt aici să pedepsesc trădarea. spune Cefeu. în monstru. în spate şi în coaste. Şi nici sandalele lui Hermes. pregăteau nunta fiicei lor cu îndrăzneţu-i salvator 20. însă flăcăul se fereşte. Perseu urma să se însoare. de cîte ori îi vine bine. ca să ajungă la Perseu. Şi îşi ridică suliţa spre mire. tînărul erou se-nalţă repede-n văzduh. într-o vestită bătălie. cum nimicise pe Meduză. mişele. pînă în prăsele. Dar o zăreşte peAndromeda. cu-o fată ce-o scăpa de moarte. după această prevestire. de trei sau patru ori. Sîngeleacesta se îmbibă în încălţările de piele pe care le poartă Perseu. In urma lui foiau oştenii mulţi. iară cu dreapta îşi înfige sabia lui cea ascuţită. cu lanţurile sfărîmate. mulţi ca frunza şi ca iarba. Iar strigătele de izbîndă umplu de astă dată ţărmul. în schimb îi tot dă lovituri. ca dragostea ce îi lega pe tineri să fie trainică. şi sunete de lire şi de flaute se auzeau pînă departe. Dar el. Tu n-ai sărit. Monstrul împroaşc-acuma apa. — Stai.. De-aceea Zeus şi-a lăsat din mîini ucigătorul fulger. în culori vii. să sară cu armele lor la eroul ce-i este mire Andromedei. Andromeda. luptînd. Perseu apucă iute lancea din lemnul găurit de ea şi o întoarce spre 9 . Peste vreun ceas sau două cînd mesenii. nici Zeus. Vă rog numai un singur lucru : dac-o salvez pe Andromeda. Aripile de la sandale se moaie. Casa era împodobită cu flori. şi oaspeţii se grămădeau la mese. se năpusteşte din văzduh şi vîră. purtînd numele de Heracle. zeul iubirii. Nu apucase el să termine ce-avea de spus. Era. Fineu ceruse mai-nainte pe fată de soţie. desigur. Casiopeea. pe îndelete. sare pe-o stîncă al cărei vîrf iese din apă. şi-acum venise să şi-o ia. — Iată-mă-s ! strigă el cu ură.hapsînă. Ospăţul nunţii începuse... Ba pune mîna chiar pe-un fulger ca să-l azvîrle în eroul care-i nesocotea porunca. Aruncă lancea spre Perseu. îşi aprinseseră şi-şi înteţeau torţele lor strălucitoare. îmbălsămate.Şi viaţa monstrului se curmă. pînă-n palatele lui Zeus. 2 17 Lupta cu Fineu Eros. Ecoul lor s-aude-n ceruri. care gemeau de bunătăţi. zeul căsătoriei. Pierdut-a fost ea pentru tine.. Monstrul se-agitănnebunit. strînsă în braţe de Perseu.. Face şi-un semn către oşteni. Ochii-i sînt cufundaţi în sînge. urma să se ivească-n lume cel mai mare dintre eroi. ca jertfă monstrului din ape. cînd altul a scăpat-o şi-a dobîndit-o. oprindu-l. Perseu pluteşte-n jurul lui şi-i ocoleşte muşcătura. nu lovi. Dar cu aripile-i uşoare. îşi uită drumul către stîncă. care priviseră-n tăcere uluitoarea bătălie. Oamenii toţi se bucură. şi-n primul rînd să povestească. Mireasa nu ţi-a luaţ-o el.. ca vulturul lui Zeus. Flăcări — arzînd esenţe aromate — luceau pe margini.. înveseliţi de vin. şi Himeneu. fierbinte.. şi lancea se opreşte-n jilţ. rîdeau mai tare şi vocile se-amestecau voioase. El piere-n apele adînci. şi-un sînge negru şi vîscos curge din botul său oribil. In pragul lor s-a arătat crudul Fineu. iertând de moarte pe erou. Trădarea care mi-a răpit mireasa de multă vreme hărăzită mie.

la rîndu-i. Danae şi-Andromeda.. Perseu se simte istovit. altul cu lancea prinsă-n mînă... mai la o parte. Au arme. şi-a lăsat tronul şi-a fugit într-un oraş numit La-risa. unde erau poftiţi toţi regii şi toţi vitejii din Elada. se apleacă. Perseu înşfacă cupe grele de bronz şi aur.. Minţi.. cîntarea !. ce nu mai fac nici o mişcare . coiful său vrăjit.. în insula Serifos. fără voia lui. Apucă şi trepiede fumegînde. locuitorii insulei l-au şi vestit că mama sa se ascunsese de mult timp în templul închinat lui Zeus. pesemne. Fiul lui Zeus vede totul. voise iarăşi s-o răpească. şi-Atenei. Dictis. a fost. temîndu-se. cu toţii : Perseu.-n Larisa. sfîrşeşte-ţi acolo. Stă sprijinit de o coloană.. Şi se preface într-o stană strîmbă. După aceea. Perseu s-a dus drept la palat. voi. Şi în şirag se-ndreapt-acum.. strigă Perseu. şi ţestele trosnesc zdrobite. blestemînd. Perseu a plecat spre Serifos. Dar el. rînjeşte un oştean. împietriţi. sacul fermecat şi-naripatele sandale . întoarcerea în Argos După această biruinţă. — Mergi în Infern ! zice-un oştean. s-a făcut stană. Şi a-nceput întîi concursul.. Şi am să te ucid pe tine. cu gura strîmbă de turbare.. după aceea. acesta ce e ?. Nu cred o iotă din tot ce spui. —• Minţi. Pe loc. şi cade jos rănit 18 gemînd. pe care şi l-a pus zeiţa pe platoşa ce-i ferea pieptul. i-a dăruit capul Meduzei. Le-atinge trupurile reci.. Lasămi atîta. Ascundeţi ochii. să stea acolo ocrotită. Dar tot mai mulţi vrăjmaşi de-afară vin împotriva lui Perseu. Şi rîd oştenii lui Fineu.. Credeau că-i duc o bucurie regelui cel bătrîn : Acrisiu. Fineu îi cheamă iar la luptă. neclintită : unul cu sabia în sus. pline cu vin. Oştenii sînt prea mulţi.. şi le azvîrle către oştenii care-l înconjoară. cu ochii încruntaţi. Şi-i vremea să ne socotim. al cărui trup cade însîngerat pe-o masă. — Ei. Zadarnic îşi fereşte ochii . şi fierul aprig se înfige într-un oştean. spre el. lui Hades.. avînd alături pe iubita lui Andromeda.. Vă feriţi !. de-asemeni.Fineu. este lovit de-un fier în tîmplă. de pe mese. — N-am vrut să mă slujesc de el. De-acolo nu-ndrăznea să iasă. a glăsuit fiul lui Zeus şi-a ridicat capul Meduzei. Perseu a cîştigat mereu. căci este singur. care ai cîntat la nunta vicleanului Perseu. hainul rege 2 19 Polidecte. — Dacă eu mint.. şi degetele i se-agaţă de coardele melodioase. Caută-ţi pe alţii să se teamă de-un cap ce nu are suflare. Perseu era înscris şi el. a ajuns rege. Tocmai erau puse la cale aci. De frică-acum laşul Fineu cade-n genunchi şi îl imploră pe vajnicul erou Perseu : — Tu ai învins.Şi s-au urcat. a spus Perseu lui Polidecte. Fineu. Danae. Lupta se-ncinge îndârjită. invitat... » Insă cum au ajuns acolo. Au urmat alergări şi curse cu caii înhămaţi la care. nişte jocuri. îşi prinde sacul ce-l avea pe-o laviţă. bătut în pietre nestemate. sub pămînt. pînă s-a năruit palatul.. Auzind veştile acestea. Şi tot Atenei. Venea apoi întrecerea cea mai de seamă în 10 .. după cum cîntau aezii.. fiindcă. Toţi cîţi privesc capul Meduzei rămîn pe lespezi. iară pămîntul l-a-nghiţit. Şi-atunci. ca dobîndă. tot îşi azvîrle-o uitătură spre capul ce-l ţinea Perseu.. Au început s-arunce suliţi. care-mi sînteţi prieteni. preacrudul Polidecte a împietrit.. Luptă din greu. şi ea fusese nevoită să-şi caute adăpost în templu. ce sunase din lira lui atît de dulce. pe tronul lui înalt de aur. te rog. scutul ei de aur. nici dorinţa de a domni-n acest ţinut. a ţipat regele cu ură. Acolo sta-n haine schimbate. In locul lui.. avînd încă în ochii tulburi invidia ce îl rodea. (De-aceea doar am pornit lupta !) Am să-ţi dau totul. Chiar cîntăreţul. Perseu. Nu mat am ură. ha. ce doreşti. Şi. — Ha. Tu. noul rege din Argos. cum se spune. şi au pornit voioşi spre Argos. ţi-am adus capul Meduzei. în schimb. veacuri întregi stana de piatră a stat acolo nemişcată. la nunta fetei lui Cefeu. Perseu i-a-napoiat lui Hermes sabia lui cea răsucită . ce dau un vaier trist. . nimfelor. daţi-vă-ndată la o parte. ca şi pe mama ta.. c-o singură mişcare. Fineu e-n frunte. Scoate din sac capul Meduzei şi îl îndreaptă spre oşteni. Perseu. pe o corabie. Stăpînul insulei Serifos. ascuns şi neştiut de nimeni. pe Andromeda şi averea. viaţa.. chircită. ca soţie.. ascunde capul acesta fioros. deoracolul care-l vestise că moartea lui o să se tragă din mîna fiului Danaei. dar mă siliţi. pierdut. Numai că rîsul îi îngheaţă. căci fiecare a rămas statuă dreaptă.. odioasă.

calul născut în ceasul morţii din grumazul acestei hidoase fiinţe. după unii învăţaţi. alteori însoţit de mama lui. Oraşul se afla în ţinutul Argolidei. întrecerea la zvîrlit discul. 2. 11. şi ploaia cade asupra ei. bineînţeles sub altă formă. In tnuDte basme româneşti eroii dobîndesc cîte o căciulă. însă. nu le-a fost deloc greu să-i atribuie lui Inahos calitatea de părinte al argienilor. grecii. 21 8. Degeaba. în limba vechilor localnici. Cicladele sînt un roi de insule în Marea Egee. Se cunosc amănuntele. fugise din ţara lui. Oraşul Argos s-a făcut vestit prin eroii care au vieţuit pe tărîmul său. Tot astfel. cit şi într-un altul. Oraşul Argos se află în Poloponez. după altele la acela al lui Apolo. încît grecilor. ţinutul Argos 21 !. pe care. uneori singur. este frecventă şi în mitologia altor popoare din Asia şi Europa. Tema aceasta.. După unele legende. de pildă. pălărie sau tichie fermecată. care a nimicit Meduza şi ţine în mîna stingă capul ei retezat. El a luat discul. 6 Într-un desen pe un vas antic. Pe aceeaşi temă a pictat şi Rembrandt un tablou. a copilului aruncat pe ape. înţelegeau uneori tot ţinutul argolic. 5. Aici s-a aşezat cu soaţa. Iară cînd a murit Perseu 22. a fost Perses. Intre ele se află şi Seri-fos. după legendă. dealtfel. 4. 12. pe care-l va zvîrli apoi. în mare. încît Perseu crezi că respiră. Perseu n-a vrut să se întoarcă pe tronul regelui Acrisiu. întemeietorul ţării. după legende. s-au preschimbat în constelaţii şi Andromeda lui cea dragă. în oda a XVI-a din cartea a III-a a poetului latin Horaţiu. în marea Loggia dei Lanzi. sămînţa îngropată în timpul iernii. zeul înaripat al morţii. cină vom ajunge cu povestirea la eroul Belerofon. Acesta a făurit. Acrisiu s-a dus la oracolul lui Zeus. Prin Argos. A venit rîndul lui Perseu. din văzduhuri. ca de pildă în „Harap-Alb". Copila regelui Acrisiu simbolizează. şi-au vieţuit în armonie... fâcînd să încolţească sămînţa aflată în pămînt. şi chiar romanii (aşa cum se vede din versurile lui Vergiliu). ca şi copilăria eroului Perseu ne sînt cîntate în elegia poetului liric elin din Ceos. totul se umple de lumină şi ploi de aur cad din cer. Perseu în plinătatea voiniciei tinereşti ne este înfăţişat atît într-un bust celebru aflat în muzeul comunal din Roma. cîteodată copilul fiind aruncat de tatăl său. în pămînt. Holdele rodesc atunci bogate. S-a înţeles cu un alt rege — regele din Tirint — să-şi schimbe tronul între ei. izbind în creştet pe un bătrîn ce sta-n mulţime şi căta mut la concurenţi. despre care vom mai vorbi. 3. episodul cu graiele şi gorgo-nele se găseşte. care uda Argolida şi era socotit. insula unde se povesteşte c-ar fi ajuns pînă la urmă Danae. Benvenuto Cellini. sau de bunicul său. 14. în cîteva variante.Larisa. 13. în folclorul nostru. Graie înseamnă în limba greacă tot bătrîne. L-a cunoscut însuşi Perseu. ce se află la marele muzeu de artă din Leningrad. în metopă se vede şi Pegasul. Casiopeea. pictor. din cuprinsul primului volum. Atena este alături. cu fantezia lor bogată. Statuia este atît de bine întruchipată de Cellini. Cînd s-a uitat la el mai bine. alteori chiar întreg Peloponezul. amărît că-şi ucisese fără de voia lui bunicul. pe malurile sale par a fi fost cele dintîi aşezări. Această scenă mitologică l-a inspirat. o capodoperă de artă ce se găseşte la Florenţa. de asemeni. punîndu-şi-o pe cap. Aici însă. Şi.. şi în versurile altor poeţi de mai tîrziu. tot spre cinstea lui Perseu. sculptat în marmură de Păros de un artist din şcoala elină antică a lui Scopos. la-nvîrtit şi. Cel dintîi fiu al Andro-medei. strămoşul neamului de perşi. Danae stă pe un pat de aur. La drept vorbind. nimfe sau muritoare. Cum trec zilele friguroase şi se apropie primăvara. Note 1. căruia viteazul Harap-Alb îi retează capul bătut cu pietre scumpe şi ai cărui »chi aveau puterea să ucidă pe oameni. Este vorba de rîul zeu Inahos. ca un trăsnet. . fata lui Acrisiu a căpătat şi ea un prunc. Figura lui e luminată de bucuria biruinţei. tot ca şi Cora-Per-sefona. Cu piciorul îi calcă trupul. pe ascuns. Şi. ca să poată cuceri zeiţe. Tanatos.. această temă. şi pe artistul italian din secolul al XVl-lea. 20 Astfel a luat în stăpînire Perseu regatul din Tirint. Povestea tristă a fiicei regelui Acrisiu. Numele său se tîlcuia prin cîmpie. şi aştepţi parcă din clipâ-n clipă să sară de pe soclu şi să s-avînte în văzduh. şi care se află acum în galeriile de artă din Cracovia. Basmele româneşti au preluat. Simonide. sculptor şi bijutier. 11 . a căzut jos.. ca şi părinţii ei : Cefeu şi soaţa lui. 9. Este reprezentată aici victoria lui Perseu. Degeaba-şi aruncase-Acrisiu fiica şi pe nepot în valuri !. era fiul întunecatei Nix. unde se vede că Zeus luase diferite înfăţişări de animale. devin nevăzuţi ca şi Perseu din legenda elină. care a devenit apoi legendarul erou Perseu. păsări sau elemente ale naturii. Au aruncat unii şi alţii. turnînd în bronz. Zeus a hotărît să-l urce pe bolta cerului albastru şi l-a făcut o constelaţie. O găsim şi în legenda biblică despre Moise. ca să-l ajute. în faţa golfului cu acelaşi nume. bătrînul mort era Acrisiu. zeiţa nopţii. cînd l-a aruncat în slavă. Iar ea priveşte către slavă. s-a dus ca vîntul pînă-n nori. 10. imediat. în locul Meduzei se află cerbul. şi în cea romană despre Romulus şi Remus. în numeroase basme. 7. într-o vietopă din templul de la Selinonte — sud-vestul Sicttiei — o fost înfăţişată artistic clipa în care Perseu a răpus pe Meduză.Şi. sau de mama vitregă. Variante ale legendei despre Perseu se află în folclorul şi mitologia multor popoare.

rostind în acest fel : 24 — O. şi astfel va rămîne. să se împace cu suferinţele. prin gingăşia ei. din Africa.. Şi-a-ndreptat deci privirea către pămîntul larg. în muzeul Capitoliului. Zeus — arsă de gelozie. Hera — care aflase de noua-nşelăciune a soţului său. De aici a pornit căpetenia aheilor. şi-a aşteptat o vreme cînd bărbatul Alcmenei tocmai pornea la luptă. iar ceilalţi sclavii săi. din dragoste pentru cei oropsiţi. în tainicele-adîncuri ale inimii sale. pe nume-Amfitrion. îi păstra soţului o dragoste fierbinte. ce stăpînesc Olimpul. din spiţa lui Perseu. grele. şi scutul. Noel Coypel şi alţi artişti. trupul său lua înfăţişarea unui munte.15. Iar el a-mbrăţişat-o pe soaţa credincioasă a lui Amfitrion. Intllnirea celor doi tineri este dinţată admirabil în „Metamorfozele" poetului latin Ovidiu. Atîta că Alcmena. plin de mîndrie. într-o statuă cioplită de un artist necunoscut din secolul I al erei noastre. iar Pierre Puget a dăltuit-o în marmura ce se găseşte astăzi la Luvru. Astfel. 22 19.. care să-i fie sprijin la vreme de nevoie '. Algeria. prin mlădierea taliei. între Maroc. făcîndu-se că este chiar el Amfitrion şi că se-napoiase mai repede din luptă. probabil în clipa cînd. îi vor fi supuşi. A pătruns în palat. în sunete de tobe. Duşmanul l-am învins la porţile cetăţii. Un erou fără seamăn. toţi. De asemeni Corneille a scris o tragedie intitulată „Andromeda".. 18. i-a adunat pe zei în palatul de aur. şi voi. adică ţara maurilor. iar prin pustiuri foiau şerpii. Aşa hotărăsc eu. Aşa îşi explicau poetic vechii elini faptul că în Libia de odinioară erau prea puţini oameni şi animale. stăpîne. şi pavăza. Alcmena.. Zeus vesteşte sosirea pe lume a fiului său Cînd s-a-mplinit sorocul şi-Alcmena a fost gata ca să devină mamă. Ca să-şi atingă acest scop. hotărîse odată să aibă un fecior cu totul deosebit. — M-am reîntors. Prin frumuseţea feţei. întărind în schimb ideea unui imaginar destin şi a unor zei atotputernici. în orice împrejurare. ascultaţi-mă bine ce am să vă destăinui. 20. cărora muritorii de rînd trebuiau să li se supună. căutau să întunece adevărul că eroii luptau pentru binele oamenilor. HERACLE 1 SE MAI SPUNEA-N LEGENDE că Zeus cel puternic. Zeii şi muritorii îi lăudau frumuseţea. cu ajutorul ciclopilor. întunecatul Stix. se văd in Grecia şi astăzi. pămîntul ce se întinde în Africa septentrională. din blocuri mari. Iar celelalte rude. Pentru că ea. a spus cu îndîrjire : — De vrei să ai crezare. Vor trebui sasculte de el.. 16. zei. A făcut semn cu mina. luîndu-şi înfăţişarea bărbatului Alcmenei.. Zeus. şi-n urmă-i s-a ivit o oaste numeroasă. iubito. o graţie sublimă. arătînd că bătrînul rege din Argos nu putuse scăpa de soarta orînduită de zei. Salvarea Andromedei o vedem într-un vestit relief la Roma. muntele Atlas. mult asemănătoare celei a Afroditei cu podoabe de aur. va fi rege-n Micena. Pe urmă au zugrăvit-o Rubens. 12 . Elinii socoteau că Etiopia era la marginea de miazăzi o pămîntului. povesteau că el ar fi zidit faimosul oraş Micena. — Bine-ai venit. Soţul său era rege. Mali. ce se găseşte în muzeul de artă din Cracovia. după legendă. Pe seama lui Perseu. Atlas este şi el numit de obicei în legende titan. în cetatea Micena. din Argolida. Chiar astăzi se va naşte. Alcmena întrecea toate femeile. în Paris. purtătorul de fulger. aparţinînd muzeului din Neapole. şi locuia la Teba 2. Ruinele oraşului Micena. îl vedem pe Atlas susţinind povara cerului. din spiţa lui Perseu 3. a glăsuit el vesel. Zeus însă n-a vrut să ţină seama de dragostea femeii. elinii puneau şi alte isprăvi. Ideea unei soarte hotărite dinainte de o putere supranaturală a fost Tlăscocită de aceia care vroiau să-i facă pe cei asupriţi să creadă că trebuie să se supună aşa-zisului destin. s-a bucurat Alcmena. că-ntr-adevăr copilul ce se va naşte azi. un erou fără seamăn. fără să mai amintim versurile cîntate în veac de atîţia şi atîţia poeţi. regele Agamemnon. Cum l-a văzut că pleacă. Legenda aceasta palpitantă a fost înfăţişată în numeroase opere antice. 22. de piatră. Acesta va domni ca rege-n Argolida. Auzind vorba asta. Pietro di Cosimo. era căsătorită. S-a preschimbat la chip. după cum se va vedea mai tîrziu. Şi a zărit-o pe Alcmena. precum cîntau poeţii. ca de-un stăpîn. plecîndu-se-na-inte-i şi desprinzîndu-i coiful. El era pedepsit de Zeus să poarte pentru veşnicie bolta cerului în spinare. în marele război troian. Prin astfel de amănunte. 21. fără şovăire. Senegal şi Oceanul Atlantic. 17. în povestirile noastre. cel mai mare erou. unde erau atîtea femei încîntătoare. jură-ne chiar acuma pe rîul din Infern. zeiţe. aşa cum mă îndeamnă cugetul meu divin. a coborît în Teba. pentru că se aliase cu Cro-nos în lupta împotriva noilor zei olimpieni. se foloseau de legende ca aceea despre Perseu şi Acrisiu. Din plete-le-i bogate şi pleoapele-adumbrite se desprindeau o vrajă. într-o pictură din Herculanum şi într-un fragment de pictură decorativă. Mauritania.

nu l-ar fi zguduit mai mult ca ştirea asta. care tocmai dormea. nu e feciorul tău şi-al reginei Alcmena. Şi. fără zăbavă.. Hera.. Du-l pe un cîmp pustiu şi-acolo părăseşte-l !. deznădăjduită. ce se numea Stenelos '. Iară fiul Alcmenei trebuia să trăiască şi să-l ajute-n lupte. olimpianul.. E fiul lui Stenelos. făcînd prăpăd şi moarte. din slavă.. Faptul era-mplinit. Alcmena. Atîta că prin voia părintelui său. scăpată de sub vrajă. i-a dat răspunsul Hera.. ha. Hermes n-a aşteptat să-i spună-a doua oară. să-l fi lovit în frunte. poate cu-o zi sau două. cu grabă. şi celălalt. — Te du. S-a mîniat stăpînul. Aşa. Şi. ce-l poartă în pumn măreţul Zeus. 25 Alcmena devine mamă Iar la puţină vreme.. de la sîn. s-a dus pe o cîmpie şi.. S-a întors în Olimp. S-a apropiat de Hera. Se cheamă Euristeu. a dat răspunsul Zeus. îndrăzneşti ? a tunat iarăşi Zeus. Şi ea. Iacătă-l în Micena. — Am spus ce-ai jurat tu. noul născut supsese laptele nemuririi.. a azvîrlit mănunchiul de fulgere în lume. păcălitul eşti tu !. vrăjmaşă. plutind spre ţara Argos. văzînd că soţul său alunecase-n cursă. L-a luat cu el în grabă. In schimb. Adu-mi-l In Olimp şi fă tu cum vei face. strîngîndu-şi fiul la piept. a luat copilu-n braţe şi a-ncercat să fugă. Euristeu. cu poftă. Află dar. flămînd precum era. în Olimp. L-a aruncat. — Ce-ai spus ? a răcnit el. fie doar pentru-o clipă. S-a-ntors după aceea. mai multe rîuleţe de lapte-ar fi ţîşnit. licoarea parfumată. şi i l-a pus la sîn. Aici luase domnia alt fiu al lui Perseu. Nu e cum credeai. Făcuse jurămîntul ce nu-l putea călca. poeţii ne povestesc că Hera.. a silit-o pe-Alcmena să nască mai tîrziu. El auzise glasul. Alcmena. s-a clătinat Olimpul sub furia lui cumplită. Soţul tău o să cadă răpus în bătălie. A vrut să-l şi ucidă. vei suferi amarnic. şi fiul său un sclav.. a poruncit să vină pristavul de credinţă. O ! Cum a mai rîs Hera. în palatul din Teba al lui Amfitrion.. şi se chema Alcide 5. Cînd s-a trezit zeiţa l-a smuls. O văzuse pe-Alcmena ducîndu-şi copilaşul pe acel cîmp pustiu. Dar Hera a urmat : — Cel care s-a născut şi o să fie rege se cheamă. numite de elini.. a început să sugă. Feciorul lui Stenelos urma să fie rege.. De vrei să scapi de toate. Ştia cît era Hera de neîndurătoare. tot printr-o vrajă. a rostit Zeus. dar n-a schimbat nimica.. Flăcăul prevestit a şi venit pe lume. Ha. Cum s-a născut Alcide.. dacă-mi ceri numai asta. ha. Iar soaţa lui Stenelos urma să fie mamă peste vreo două luni. o stăpîne. a săvîrşit o vrajă şi a făcut ca soaţa stă-pînului Micenei să nască mai curînd. Alcide. Vocea o urmărea.-nspăimîntată.. 26 Lupta cu şerpii zeiţei Hera 13 . Trăsnetul greu. Hermes... Aceste rîuleţe s-au risipit în cer şi s-au schimbat în stele scînteietoare. In cîntece. fiu-i înaripat. fiindcă ai mîniat-o pe Hera din Olimp. poruncile divine.. ca şi prin isteţimea fratelui vitreg. Erau doi feciori gemeni. mititelul. Ificle — fiul lui Amfitrion. ca să-l aşezi la pieptul soţiei mele. Zeus. — Azvîrle-l pe Alcide. cînd l-a smuls pe Alcide.... cum ştim : Calea lactee sau Calea laptelui 6. Nu. s-a auzit un glas : — De n-ai s-asculţi. Insă nu e odrasla pe care-o aşteptai în palatul din Teba.. E fiul lui Stenelos din ţara Argolidei. fără de zăbavă. cînd îşi dorea ceva şi cînd era pătrunsă cumplit de gelozie. a coborît în locul unde se-afla copilul. Zeus. prea isteţul zeu Hermes. şi tu o să te-afunzi în Tartarul lui Hades. Copiii-ţi vor pieri. vărsînd lacrimi amare. s-a avîntat pe-un nor. Numai că din văzduhuri mai priveghea şi Zeus. Unul avea ca tată pe Zeus.. ca el să sugă laptele nemuririi chiar de la sînul ei. azvîrle-l pe Alcide !... Tot n-ai să-l poţi scăpa. Mă jur pe rîul Stix că hotărîrea luată va fi de neclintit !.— Atîta vrei ? Ei bine. Hera. spre cetatea Micena. năştea în chinuri grele şi-Alcmena doi feciori. Punîndu-şi la picioare cele mai repezi aripi. albe. l-a părăsit acolo. pe care-ai amăgit-o. repede... că el s-a şi născut. — Cum ? Hera !. şi a rostit lui Zeus : — Tu ai jurat că fiul care s-o naşte astăzi din neamul lui Perseu va fi rege-n Micena. ha. îţi jur cu bucurie. şi ia din cîmp copilul.

" Aflînd această veste. Ea cerceta-n-cruntată palatele din Teba şi socotea în sine : „Cum pot să-l fac să piară pe-acest fiu al Alcmenei ? El ar putea să fie mai îndrăzneţ ca Ares. Creon. fiul drag al Alcmenei s-a deşteptat din somn. plin de groază. erau parcă din fier. să-nfrunte pe oricine. Tiresias. El o să împlinească douăsprezece munci. Apoi o să se-nalţe spre bolta înstelată. Astfel grăia Alcmena. Orbit de-aşa lumină. cu pumnii sau cu arcul. Şi pruncul ce-nfrînsese dihă-niile. Ificle a sărit şi el din aşternut. la fel ca pe Ificle.. mai îndrăgit de Zeus decît feciorii mei. Nu şerpi.. şi luase mii de sclavi — doar cu-o măciucă-n mînă. care-i strîn27 geau puternic. Alcmena. îşi spunea el în gînd. acela ce l-am jelit atîta. a ţipat cu putere şi a luat-o la fugă... şi-o jefuia de aur.. cu sabia şi lancea. Şi el i-a strîns atîta. Şi-aşa trecură-n tihnă vreo şapte sau opt luni. cei doi şerpi mon-struoşi. Vai. c-un strigăt de izbîndă. şi nu-i pîndesc nici rele. de-al lui Amfitrion. şi-arareori bea vin. Văzînd colţii oribili şi limbile-ascuţite. Odată înfruntase el singur o oştire — ce năpădise-n Teba. „Iată că şi feciorul seamănă tatălui. în lupta corp la corp. ca alţi feciori de regi. Şi s-a silit Alcide cu-atîta vrednicie să-şi însuşească arta cea grea a luptelor. şi-i leagăn. regele Tebei. i-a dat răspunsul astfel : „Fiul tău o să fie un erou neînvins la vîrsta bărbăţiei. şi pe prietenii săi. fiul lui Zeus s-a săltat în genunchi şi a prins în mînuţe grumazurile reci şi înfricoşătoare ale celor doi şerpi. era nespus de vesel. încît. nici inimi duşmănoase. unde pe-un scut de-aramă dormeau cei doi copii : Alcide şi Ificle. seara. şi-mi va fi de folos". dar sînt încă mijloace. Alcmena.. în scurtă vreme. ţipînd prin tot palatul. l-a deprins să conducă în goana cea mai mare carul de bătălie şi să vîneze fiare. în anii ce-au trecut.. Şi. o să distrugă monştrii şi o să biruiască războinici renumiţi. treziţi de gălăgia făcută de Ificle. balauri. pînă ce monştrii Herei au pornit să-şi desfacă inelele-albăstrii. lacomi de sîngele cel tînăr. odihnitor. să-şi sporească puterea. de aramă. în timp ce el fugea cu lacrimi pe obraz. pe-un scut larg. o strîngeau de grumaz şi-i strecurau otrava prin colţii veninoşi. pe celălalt copil. molcuţe. se tîrau pe pămînt. bunul Amfitrion a cugetat că-i bine ca tînărul Alcide să-nveţe meşteşugul cel aspru-al armelor. au început să strige de teamă şi uimire.. (Poate-l trezise Zeus care vedea din slavă tot ce se petrecea !) Şi o lucire vie a luminat palatul. acum i-acasă iar. Din ochii lor aprinşi ţîşneau scîntei verzui şi-n guşă prefirau un venin negricios. Şi izgonise oastea şi pe regele ei. Cam pe la miezul nopţii şerpii-au ajuns la Teba. ce se chema Megara. Amfitrion. Dar mîinile acelea. E voinic. fiind regele Creon atît de mulţumit de biruinţa asta. şi povestea adesea : — Feciorul meu. şi le întind blăniţe de iepure. cu carne friptă . Ss joacă.. de-asemeni. şi limbile-otrăvite le jucau printre colţi." Tot cugetînd. să dea piept cu primejdii. după această primă victorie-a lui Alcide. acela ce-i ţinea la el în ospeţie pe-Amfi-trion. 14 .. Cînd au venit părinţii.. că nu-i mîncat de fiare. ajunşi chiar lîngă scut. I-adevărat c-a supt laptele nemuririi . vreau ca acest fecior să-şi învingă duşmanii ! a spus Amfitrion. încolăciţi pe-o ciută. Căci în Olimp sta Hera. şi-i adorm în cîntece duioase. Şerpii au încercat cu mii de-ncolăciri să scape de strînsoare şi să cuprindă trupul micuţului băiat care îi sugruma.. Nici nu-i venea să creadă că-l are lîngă ea. Le-a strîns ca într-un cleşte. Şi-a zărit.Aşa fiul lui Zeus scăpă nevătămat din cel dintîi pericol. în fiecare seară îl îmbăiez cu grijă. nu e mulţumire mai mare pentru-o mamă decît să-şi vadă pruncii că-s cufundaţi în somnul cel lin. Părea că trec în tihnă !. zvîrlindu-i la picioare ". zeiţa zăreşte-ntr-o pădure doi şerpi. Avea şi el o fată. Pe negîndite însă. şi-a întrecut tatăl. şi mama s-a-nvoit. Amîndoi monştrii. şi Hermes îl întoarse la mama sa. — De trebuie să lupte. şi-n încolăci-turi se-ndreptau către scutul unde dormeau copiii. Se hrănea-n timpul zilei cu fructe şi legume . Se apropiau întruna. urcînduse cu cinste în palatul lui Zeus. Alcide şi Ificle. Alcide a-nvăţat. Amfitrion îl trimite pe Alcide să înveţe meşteşugul armelor Se zice că Alcmena. a făurit un plan. prorocul. Era de-o vitejie nemaivăzută încă. a arătat Alcmenei şi lui Amfitrion monştrii fără de viaţă. a chemat pe-un proroc — Tiresias pe nume — şi i-a cerut să-i spună viitorul ce-o să-l aibă preadragul ei copil. Şi-ndată porunceşte şerpilor să pornească spre palatul din Teba. războinicii din Teba 8 .

Megara a avut trei prunci de la Alcide. fioroasa. avea brăţări. Nimeni nu-i stă-mpotrivă.N-ar fi putut găsi un ginere mai bun decît mîndrul Alcide. Mania. Avea o frunte dreaptă . a vrut să se azvîrle de pe o stîncă naltă. căci e răzbunătoare şi toţi se tem de ea. se blestema 29 amarnic pentru grozava-i faptă. Una era boită. Alteori se juca alăturea de ei. a întîlnit deodată. Alcmena cea frumoasă. Ştia că de-i va fi urmaş la tron Alcide. a mai rostit mieroasă : — Pot să-ţi arăt o cale lipsită de greutăţi. a părăsit Alcide Teba regelui Creon. 28 La oracolul din Delfi Cînd s-a trezit sărmanul. privegheaţi de Megara. cum porunceşte legea hotărîtă de Zeus. sora sa din Olimp.. 15 . Tu nu ai nici o vină. Doar eu am să te-ajut. îngîndurat şi trist. îl vede pe Alcide. zvîrlea zîmbete deşuchiate oricui îl întîlnea. ceilalţi zei din Olimp vor fi de partea Herei. văzîndu-l pe Heracle. două femei ciudate 10. scăpa de orice grijă. Nu-i plăcea să îmbrace veşminte-mpodobite. — Iţi cauţi drumul. ce păstra o otravă într-o cupă de aur. Cere unei zeiţe. Să ne gătim de nuntă. In mînă ea purta o cunună de laur. cu glorie deplină. cu mintea răvăşită. Şi-n inima zeiţei se-aprinde o mînie atît de-ncrîncenată. prin ierburile verii. căci Hera e şireată şi poate să-şi lovească şi soţul uneori. fiul rivalei sale. şi pe plete văluri trandafirii. Urmează-mă pe mine. a glăsuit Alcide. Alcide. Tot el i-a dat acuma numele de Heracle. zicîndu-i : — Nu te pripi. grăbită să-l şi cuprindă-n mreje. 30 Atuncea ea. Acuma părăseşte Teba cu şapte porţi. deşi eşti fiu lui Zeus. Cu fruntea în pămînt. Deşi nu este drept. Chiar Zeus însuşi tace de-atîtea ori molcom. Te du pînă la Delfi şi purifică-ţi trupul. a zburat şi-a-mprăştiat veninul asupra lui Alcide. Hera îşi lasă ochii către cetatea Teba.. Numai c-o lovitură i-a răpus pe tuspatru. în templul de la Delfi. toate primejdiile pe care Hera i le va pune-n cale. Doresc să merg în viaţă fără de ocoliş şi să slujesc dreptatea. căci n-o iubesc pe Hera. Privirea sa senină te cerceta în faţă. cu sufletul zdrobit. i-a dat răspuns flăcăul. L-a chemat deci la sine pe voinicul Alcide şi l-a rugat să-i fie ginere şi urmaş. mergînd către Micena. Tînârul alege drumul virtuţii Mergînd el zbuciumat.. inele. marea sa preoteasă. în anii ce-au urmat. Zeiţa nebuniei. şi drept. bietul Alcide. Ducea o viaţă simplă. Gemea. ar fi nişte ciclopi. podoabe. Puternicul Apolo o să-ţi aducă ştire ce trebuie să faci.. pe drumurile vieţii. la o răspântie.. îmbrăţişîndu-şi copiii. — Eu nu fug de greutăţi. — Măreţe rege Creon. s-alerge pe pămînt. să-i împlineşti cu sîrg regelui Euristeu toate poruncile — douăsprezece-s toate — primejduindu-ţi viaţa. a socotit că pruncii şi soaţa sa. zeiţa-nţelepciunii. slujind în chip de sclav regelui din Micena. şi l-a oprit. Să-i rătăcească mintea eroului Alcide. într-o haină ca neaua. încît nu ţine seama de bieţii copilaşi fără de nici o vină. de optsprezece ani : frumos. voinic şi ager. Mania. E prea înfumurată. cu ochii vineţii. Erai prea fericit.. chicotind. Eroul îi iubea. şi înzestrat cu alte multe haruri. cînd se jucau cu toţii. semăna cu Atena. pe Megara . şi. — Va trebui. şi hohotele lor răsunau în văzduh. gătită în veşminte de stofă ţipătoare . în goana cea mai mare. I-o răzbunare-a Herei.. ştiind că o să-nvingă. Şi poate zeul Hermes. rîzînd şi chiuind. Heracle a primit această ispăşire şi a plecat în lume. le cînta cîntece sau îi purta pe cal. cu umerii plecaţi. Voinţa ta-i poruncă. voinice ? l-a-ntrebat cea dintâi. Atunci. — Nu ştiu care-i mai drept.9 Geloasa Hera îl loveşte din nou crunt pe fiul Alcmenei Era acum Alcide un flăcău minunat. Mă-nsoţesc cu Megara. Cealaltă era demnă. Apoi s-a prăbuşit cu fruntea în ţărînă. a glăsuit Alcide. Ea a orînduit ca săţi loveşti copiii şi să fii nevoit să ispăşeşti o crimă care nu e a ta. Dar iată că-ntr-o zi. Apolo l-a vestit pe feciorul Alcmenei că este osîndit de zeii-olimpieni — aşa cum cerea Hera — să-şi ispăşească fapta.. Tînărul s-a-nvoit. Megara. pristavul tatălui. şi s-a-ndreptat spre Delfi. a glăsuit Apolo prin gura Pitiei. ne-ai găzduit şi prieten ne-ai fost întotdeauna. ca sclav. Dar s-a ivit Atena. I-a insuflat dorinţa să îşi răpună fiii şi tînăra-i nevastă.

fără de nici un murmur. — Nu. şi-un sfetnic.. voinice. Heracle. lupte şi primejdii cumplite i-au aşternut în cale ne-cruţătoarea Hera. unde-ntr-o peşteră si-avea culcuşul leul... sînt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic.. plăceri — e drept — sînt multe. poţi trîndăvi în voie. Daţi-i porunci la poartă. Tu-mi poţi fi de folos ? — Ţi-am spus-o..Şi a plecat Heracle spre regele Micenei. luptînd neînfricat şi preschimbînd tot răul. la Poarta leilor. nu pleca. şi nu ai altă grijă decît să te desfeţi. ori31 cîte piedici.. să ucidă pe leul din Ne-meea. l-a-mbiat Desfrînarea. cînd o voi înfrînge... Dar cine eşti. S-a-ntors spre Desfrînare şi i-a rostit cu silă : — Josnică Desfrînare. a mai spus Euristeu cu glasul răguşit... ruşinoasă. — Adevărat. Heracle-i sclavul meu. Heracle a pus mîna pe greaua lui măciucă. pe drumul gloriei.. Mare rege !. la Poarta leilor. duşmanii mii şi mii. Zeii m-au osîndit. Haide. e presărat cu lupte. — E dincolo de ziduri. stăpîne. Tocmai în acea vreme feciorul lui Stenelos aducea sacrificii pe un altar al Herei..binele şi pe oameni.. fiul monstrului Tifon şi-al viperei Ehidna. Heracle a sosit. el sclav.... numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. şi cinste. a glăsuit Heracle. monştri şi fiare. cu trudă şi primejdii.. a rostit Euristeu. Şi-a aşteptat un timp. Şi tremura fricosul. Ar fi fugit. urmează-mă ! L-a apucat de mînă şi a vroit să-l tragă pe drumurile ei. Euristeu glăsuia : —f Iţi mulţumesc. Şi toţi rîdeau cu poftă.. Eu sînt stăpîn. ţi-o repet. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. Unde este ?. Puterea ţi-e divină. Insă acela care se dăruieşte lor devine un nevolnic. Şi osîndit de tine. zeiţă cu braţele ca neaua ! Prin voia ta sînt rege în splendida Micenă. — Eu te aştept... nu mă poţi amăgi !. sfî-şiat de colţii leului. Urmîndu-mă pe mine..... — Să intre ?. şi într-una dintre ele să piară negreşit. Să plece. regele Euristeu. Am să mă lupt cu Hera şi. Cu mîinile întinse spre cerul roşietic. Desfrînarea. lăsîndu-şi braţele să-i cadă fără vlagă. într-un amurg de vară. 32 Poeţii povestesc că feciorul Alcmenei a aflat văgăuna. glăsuiau sfetnicii... acolo-au putrezit. fiind siguri c-o să piară Heracle. în bine pentru oameni. Nu se poate. Aleg drumul Virtuţii. deşi puternic. iar după moartea ta.. Eu aduc fericirea. Urmîndu-mă pe mine. Vei fi mai mulţumit. auzind-o. alergînd. Pe drumul Desfrînării. Heracle. dispreţuit de toţi. făcută fără voie. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus . Cîţi s-au încumetat să dea lupta cu leul. pînă 16 . şi dreptate. Nu îşi sfîrşise vorba. Dar la capătul lui se află biruinţa. vei fi victorios. am să fiu fericit.. îi ajut să zdrobească relele-n a lor cale şi să triumfe astfel binele pe pămînt.... în ţinutul Ne-meei zac munţi de oseminte. — Heracle ?.. Heracle. din Micena. şi bătrîneţea lui e tristă. stăpîne. Vrea să intre-n oraş. Ţi-o jură Euristeu !. — Nu ! Nu mă tem de dînsul ! striga el ascuţit. Supuşii tăi nevrednici datori sînt să teasculte. s-a smuls din mîna celei ce îl tîra pe calea plăcerilor uşoare. Heracle n-a urmat decît drumul cel aspru.. Eu însoţesc vitejii ce luptă pentru oameni... Din clipele acelea — cum au cîntat poeţii — fără de şovăire. Dar cealaltă femeie le-a răsărit în cale şi-a glăsuit aşa : — Stai..... urzit acolo-n slăvi. arătat de Virtute.. striga iar Euristeu. Drumul meu e mai greu. a ajuns la altar : — Slăvite !. Iar el mergea întins spre ţinutul Nemeei11. a glăsuit Virtutea. — Şi eu. La vorbele acestea. n-o să scape nici el din lupta asta !. după dorinţa Herei. Fii liniştit. — Să plece de îndată !. a spus din nou Virtutea.. poţi dobîndi belşugul din munca altora. El trebuie să-mplinească douăsprezece munci.. desigur.. dar n-a găsit pe leu. femeie ? — Cine sînt ? a spus ea c-un glas amăgitor. A ajuns la cetate. de nu ar fi ştiut că-i e de sprijin Hera. cu toate că adesea mulţi îmi spun. în fumul jertfelor. N-o să scape ! Nu ! îi ziceau sfetnicii.. cel sprijinit de soaţa puternicului Zeus. Sosirea la Micena . alţi regi. — Tu cine eşti ? — Virtutea.

Nu i-a putut clinti măcar un fir de păr. Dar pînă la sfîr-şit. am să mi-o pun pe cap. Preaputernicul Zeus îşi lăsa astfel fiul sănfrunte moartea singur. roşii şi plini de sînge. Colţii săi ascuţiţi erau ca nişte săbii şi străluceau în soare. Mîncase-n acea ziuă o turmă şi-un păstor. că s-auzea în cer. precum hotă-rîse. cu ochii-nsîngeraţi. poate chiar două. era de nepătruns. nici sabia sau lancea. casa s-ar fi sfărîmat în mii de bucăţele. învingătorul său l-a tras îndat-afară. pentru că lîngă el sta aşezată Hera. să 3 — Legendele Olimpului. Sub bufnitura lui pă-mîntul s-a crăpat. voinicul s-a săltat spre gîtul leului. ochii sticlind de ură ai leului uriaş. în veacuri. vreo săgeată. a tras prima săgeată. fără de arme. Heracle a cuprins leul strîns de grumaz. stăpînul zeilor privea această luptă. prin care nu puteau să pătrundă săgeata. Şi ţeasta lui de fier. L-a strîns atît de tare. Măciuca lui Heracle s-a rupt de la mijloc. muncind luni. Şi iar s-a dus săgeata vî-jîind prin văzduh. se lupta pentru oameni. într-un salt. Aşa i s-au părut eroului. cu gîndul să-l despoaie de blana lui roşcată. fugind spre peşteră. Fiara. Văzînd eroul nostru că leul se repede. Aşa înveşmîntat. răgind atît de tare. fiu al monstrului Tifon 12 şi-al viperei Ehidna. s-a întors pe labe. neîndrăznind să-i vină-n vreun fel în ajutor viteazului Heracle. atît de tare. voi. la Heracle. cu învoirea Gheei. întinzînd bine arcul. sau lance. Cît era de puternic. Heracle nu s-a-nspăimîntat. leul s-a repezit. s-a lovit ca de-o stîncă şi a lunecat jos. Leul la rîndul său. A mai tras o săgeată . şi cu coama zbîrlită. Peştera leului avea două intrări. şi-a dat repede seama că sabia sau cuţitul nu-i erau de folos. mai că s-a răsturnat. Chiar Tifon i-o vrăjise.ce cruda fiară s-a reîntors sătulă. a sărit la Heracle. Şi-aşa a izbutit. Putea să tragă el şi-o mie de săgeţi. Numai că de-astă dată leul s-a-nfricoşat. De-ar fi izbit o casă. „Din blana ăstui leu. iar pe cap şi-a pus ţeasta. întoarse în fel şi chip. s-a-nveşmîntat cu pielea. trei. — Aicea eşti ? Hai. Răpunerea leului din Nemeea Heracle s-a mirat cum n-a pătruns săgeata în trupul leului. Nici ultima săgeată nu l-a rănit pe leu. Apucîndu-l de ceafă. Leul. Prin vitejia lui îşi dobîndise în luptă o platoşă şi-un coif. a cugetat Heracle. Şi a-ncercat flăcăul să jupoaie de piele îngrozitoarea fiară chiar cu ghearele ei. făcută fără voie. Heracle a reuşit să-l desfacă de piele. ce n-o poate străpunge. Pielea acestui leu. n-ar fi putut Heracle. Urlînd. Colţii albi străluceau. poate ani. a plecat la Micena. Fiul marelui Zeus a smuls din munte o stâncă şi-a zăvorit cu ea una din intrări. Pielea i-era vrăjită. Era şi înţelept. a pătruns înăuntru. Apoi. n 33 dea lupta. dar s-a-n-tîmplat la fel. vărsînd atîta sînge în ţinutul Nemeei. Heracle a intrat tot mai adînc în bezna acestei peşteri mari. Atîta că voinicul nu lupta pentru zei. răpus. Nici sabia sau lancea n-ar fi putut străbate în trupul leului. vino ! a glăsuit Heracle. Răgea-nfiorător. A tras însă zadarnic de piele s-o desprindă. vedea că i-a sosit acum şi ei sfîrşitul. Leul s-a clătinat. Ce-a fost nu ştie nimeni. Cît a durat ? O zi. dar s-a izbit de el ca de un zid de piatră. să-l jupoaie pe leul ce fusese vrăjit de fiorosul Tifon. Deodată a zărit două făclii aprinse. 17 . A fost o-nvălmăşeală cum nu s-a mai văzut. ce răpusese atîtea mii de oameni. Leul răgea cumplit. Cu ghearele tăioase. Şi a ţintit mai bine. a ridicat măciuca şi l-a lovit în creştet. şi s-a ascuns acolo. Din jilţul său de aur. Şi. Dar după ultima săgeată. să nimicească fiara care făcea prăpăd. Fără să stea pe gînduri. A tras încă o dată. Săgeata a zburat şi l-a lovit pe leu . în beznă. îndrăzneţ şi viteaz. Heracle a văzut-o săltînd printre coline. sau sabie. a căzut la pămînt13. pînă l-a-năbuşit. Atîta că Heracle nu era doar puternic. Labele lui zgîriau pereţii peşterii. se pregătea să sară către voinicul nostru. Călcînd peste mormane de oase omeneşti. Să-i desprindă şi ţeasta. să-l prindă. Fiara era uriaşă. Puterea lui Heracle eranspăimîntătoare. atunci. Nu-s platoşe sau coifuri mai bune decît ea". Iar urletele sale clătinau stîncile. am să-mi fac eu veşmîntul. dar pielea lui vrăjită l-a apărat şi-acuma. Avea nişte ochi mari. cu botul larg căscat. Dornic să-şi ispăşească fapta ceangrozitoare. Şi cugetînd mai bine. cumva.

Nu cred c-o să mai scape acum fiul lui Zeus şi-al frumoasei Alcmena. şi-i omoară pe oameni. Şi. Şi să nu se întoarcă decît biruitor sau mort. şi putrezeau prin mlaştini. spusese lui Ificle. şi venim să te-nsoţim la luptă. în goana cailor. Numai că îndrăzneţul flăcău al lui Ificle atîta se rugase de unul şi de altul. Să-l duc pînă la Lerna.Şi s-a gătit Heracle să plece către Lerna. împunsă de săgeţi. Noi sîntem lîngă tine. întîia lovitură a şi făcut să-i zboare unul din capete.. purtînd în spate lemne şi-O' grămadă de fîn. — Nu pot să-l iau cu mine. pînă-n Lerna. Dar orişicît lovea. S-au dus pînă la Lerna.. spusese lui Ificle.34 Spre mlaştinile Lernei Lupta cu hidra Auzind Euristeu de-această biruinţă n-a mai îngăduit eroului Heracle să vină nici la poarta Micenei cea bogată. — Atîţia oameni vor să fie lîngă el în ceasurile grele. Din zare se vedeau aburi verzi. cu boturi plescăind şi colţii ca pumnale de fier. hidra care sălăşluieşte în mlaştinile Lernei14. dihania uriaşă s-a ridicat din mlaştini. odraslă a lui Tifon şi-a viperei Ehidna. In jurul ei erau mormane fără număr de fiinţe omeneşti. Mai ales că aflase cum oamenii de Argos.. umplînd întreg văzduhul c-un miros otrăvit. rîdeau toţi sfetnicii înconju-rînd slugarnic jilţul lui Euristeu. îl urmau în şiraguri şi îi strigau voioşi : — Iţi mulţumim.. Iolau e mult prea tînăr. şi carul pentru drum. îl iubea pe Heracle mai mult decît pe-oricine. se-nălţau altele. în goana cailor... Nu le putea mînca.. Regele te-a trimis la moarte. Fără să piardă vreme. trimise printr-un crainic. Din boturile-i hîde. Heracle ! Tu ne ajuţi pe noi.. 3 36 Hidra dormea la ceasul cînd au sosit cei doi. Numai că-n locul unde fusese un singur cap creşteau acuma două. a cerut învoire tatălui să-l conducă pe eroul Heracle cu carul. în loc de nouă. otrăviţi. atît erau de multe. în vîrful cărora legase şo-moioage de fîn aprins în foc. Nu !. Mult s-a mirat voinicul şi a lovit din nou. Dar tu ai biruit. ca de-obicei. — Să plece. ţintind-o iar pe hidră cu cîteva săgeţi. spusese Euristeu. feciorul lui Ificle.. Şi-au plecat împreună. Atît i-era de teamă. adus pe scut. se ridicau acum verzi. cirezi.. în Nemeea. acei ce ne luptăm adeseori cu fiare şi monştriincrîncenaţi. — Te scoală. Heracle şi Iolau s-au apropiat încet.. — Să plece deci la Lerna ! glăsuise stăpînul. ţîşneau limbi otrăvite şi şuiera cumplit. să ucidă. încît. blestemată odraslă a lui Tifon. holde de grîu. Ea pustieşte turme. Apoi fiul lui Zeus a început să-ncingă săgeţile în foc şi să tragă cu ele în hidra adormită. şi-n Lerna sînt primejdii ce pot să-l coste viaţa !. hidoase. Şi vreau să-l cruţ măcar de truda drumului. Heracle a sărit la ea cu ghioagan mînă. De-a nimicit pe frate. pregătise şi caii. unde stăpînea moartea.. Vrusese să pornească pe jos. dar eroul Heracle n-a vrut să se-nvoiască. în oraşul Tirint. şi-l admira nespus. 18 . Tatăl a-ncuviinţat . cincizeci de capete.. Nici unul n-a scăpat din cîţi au vrut s-ajungă la mlaştinile Lernei. de astă dată. răpuse şi tîrîte pînă-n sălaşul său. Este tot ca şi leul. încît pînă la urmă Heracle a primit să meargă cu Iolau. care se ridicau din mlaştina întinsă. Cheamă-ne. ca să nu-l mai vadă pe eroul Heracle. în locul fiecărui cap smuls de pe gîtlej. In numele mulţimii. — Nici noi nu credem !. a glăsuit eroul. ca nişte flăcări verzi. Avea nouă gîtlejuri şi nouă capete — şi-unul mai gros ca toate : capul nemuritor. . mucede.. poporenii de rînd. regele Euristeu i-a poruncit s-aştepte poruncile regale. Dar tînărul Iolau. să răpună şi sora. vreau să-l însoţesc eu. Iolau a aprins focul. atîta stăruise.

nu.Cu-aceeaşi isteţime. L-a zdrobit cu măciuca . îl rugau oamenii. zdrobit.. Şi el se desfăta. curînd n-au mai putut să crească alte noi capete. îi sfîşiase carnea şi-i tăia poate osul. zeul războiului. Din aripe zvîrleau pene ca nişte lănci. şi cu bucăţi de lemn. care ardeau în flăcări. — Euristeu vrea să pieri ! îl sfătuiau ei toţi... Nimeni nu îndrăznea să se lupte cu ele. Ducea cu el voinicul două timpane mari. capul împrăştia miasme otrăvite. hidra îşi răsucise coada ei de balaur peste picioarele eroului Heracle. Tuturor ne eşti drag. lîngă sălaşul hidrei. Voi însă aţi pieri. Tu ne-ai scăpat de cele două-nfricoşătoare odrasle-ale lui Tifon.. N-am încercat şi noi ? Iar locul e deschis. — Va fi vai de duşmanii pe care-i vei ţinti. pentru că păsările-acelea slujeau cruntului Ares. unul dintre picioare. Cursese-atîta sînge în toată-mprejurimea oraşului Stimfalos. în acest fel. Le-a pus apoi în tolbă şi s-a urcat în car. Heracle şi-a muiat toate săgeţile în sîngele-otrăvit al hidrei de Ja Lerna. de nu sărea Iolau c-un bolovan în braţe şi nu-i sfărîma trupul. Şi a plecat Heracle către golful argolic. Lupta durase din zori pînă-n amiaz. Păsările stimfaliene Dar nici nu apucase să-şi odihnească trupul Heracle.. Stimfalos 15. lîngă un oraş. Poate să fie Ares oricît de mînios. i-a dat răspuns Iolau. făcute din aramă. cufundîndu-l în mlaştini. în acel ceas tîrziu. Cum poţi tu să te lupţi cu monştrii zburători. nu o să-l ierte Ares. îl îndemnau să stea sau să se-ntoarcă-acasă. Heracle i-a strigat flăcăului Iolau : — Adu-mi lemne aprinse şf arde fiecare gîtlej. sau cînd vedea-n Stimfalos sîngele şiroind. Trebuia să se lupte c-un soi de păsări mari. care era mai sus ca toate cele37 lalte şi pe-un grumaz mai gros. Iar păsările-acestea aveau ciocuri de-aramă şi aripe de bronz. unde se afla smîrcul.. a glăsuit Heracle flăcăului Iolau. colţii puteau să muşte. încerca să-i reteze. In schimb eu am să-mi moi toate săgeţile în sîngele acesta înveninat al hidrei. Eu mă pot apăra cu blana mea de leu. Luau oamenii în gheare. — Aici. sub stînca asta. pe ţărmurile mării. Teafăr tot n-o să iasă din încercarea asta. Se pustiise locul. dar chiar aşa. pornind către Tirint. fără nici o putere. le răspunse Heracle. şi ochii lui aprinşi azvîrleau încă flăcări. pe care-o dovedise şi-n lupta din Nemeea. care se ridica în mijlocul mocirlei. că i-a venit poruncă să plece iar la drum. a împlinit porunca. mare cît un viţel. voi merge singur. Şi mergea mai departe. la Stimfalos. de unde smulg căpăţînile hidrei. încît locuitorii îl părăsiseră. — Să te-nsoţim şi noi. Şi-atunci a-mpins Heracle şi-a răsturnat deasupra-i o stîncă grea şi-naltă. înfricoşaţi de moarte. cu mult mai mari ca omul. Şi încă-a mai durat pînă către amurg. ce trimit din înalt lănci tari din aripe ? Ares le ocroteşte. Iar un crab monstruos. Heracle-a izbutit să-i zdrobească odraslei lui Tifon şi-a Ehidnei capul nemuritor. Iolau s-a repezit. socotea Euris-teu. Doborau animale şi oameni deopotrivă. răsărit de sub mlaştini la şuierele hidrei. Ajuns la ţărmul mării s-a urcat pe 19 . la Tirint. în vremea asta însă. care sălăşluiau în nişte smîrcuri negre. 38 n-ai unde te feri. auzind gemete. şi-acolo îi mîncau în timpul zborului. Cîţi îl vedeau pe cale. Cu miile s-au stins. capul nemuritor va sta pe veşnicie. — Am să gonesc acum şi-aceste păsări negre. Nu vrem să mori şi tu.. cu cleştii lui tăioşi. trimiţînd pe Heracle în smîrcuri.. Se urcau în văzduh. în care gîlgîia venin negru-ver-zui.. Mult au mai pătimit oamenii din Stimfalos şi din împrejurimi... — Nu.. — De va scăpa de păsări. alături de Iolau.

s-o aducă legată în oraşul Tirint. lovea cu coarnele şi pără-duia rodul. Ea s-a-n-dreptat. marea zeiţă Hera.. pornind spre miazăziuă. să-i fie mărturie. — Pe-această căprioară n-o poate nimeni prinde. Semăna c-un vîrtej care alunecă. Era o căprioară cum nu se pomenise. Ar fi vrut să-l ajute pe dragul lor Heracle. Dar s-a jurat s-ajute pe Hera totdeauna în contra lui Heracle. Pe drum se întîlnea cu oamenii în cete. Le-auzeau Euristeu şi sfetnicii-n Micena. Şi-abia atuncea. rîdeau toţi sfetnicii strînşi lîngă Euristeu. Insă cum a zărit-o. A pierit în văzduh. ba poate şi mai bine. Tot locul se-nvelea. fericiţi că puteau să-şi regăsească iar căminul părăsit. întîi spre miazănoapte. nepătruns. Şi. a fost cuprins de frică numai văzîndu-i ochii cu care îl ţintea şi a luat-o la goană. nu în lungă vreme. Oamenii îi vedeau trecînd cum trece vîntul.. Şi. au ajuns la un rîu. sau chiar somn. se-ntoarce. ea nu se îndura. Astfel s-a isprăvit şi-această încercare — a treia. dornic de răzbunare.. s-adună duşmănia zeilor olimpieni. Au fugit amîndoi. Se mîniase tare pe ei zeiţa vînătoarei. fără viaţă. după număr. Şi dacă apuca să pătrundă în templu. poposise o clipă. zburau ţipînd cu grabă spre portul Euxin 16. Şi dincolo de rîu era templul zeiţei. Pe lîngă zeul Ares. fără de odihnă. Azvîr-lea şi cu lancea. Dar ea. de-i era la-ndemînă. Călca-n picioare totul. cu păsările-acestea.. sau apă. în smîrcuri se scăldau cu aripile negre. în goană. într-adevăr. Degeaba o rugau oamenii pe zeiţă să nu-i mai pedepsească. Cerul se-ntunecase de-atîta păsărime. Numai că nici Heracle nu se lăsa învins. prieteni. A început să bată puternic în timpane. 39 Căprioara zeiţei Artemis Numai că inima haină a regelui Micenei nu se îndestula nici-cînd cu suferinţa eroului Heracle.. avînd coiful pe cap. învăluit în blana de leu. — Aha ! îşi spuneau ei. Heracle nu putea s-o mai scoată de- 20 . Şi-apoi chiar de-o va prinde. şi ţipetele lor umpleau întreg văzduhul. sîngerosul. nu se temea de păsări. după cît se spune. a urmărit-o-ntruna. l-a trimis să-i aducă. căprioara zeiţei era la adăpost. ridicată din ape de Tetis. Acum pleca Heracle să prindă căprioara. Atît că nici o fiinţă. din munţii Arcadiei. de pe întreg pămîntul. Ares s-ar fi ivit c-o sabie-n mînă în faţa lui Heracle.un deal. Fusese hărăzită de zeiţa fecioară să facă pagube în livezi şi pe-ogoare. mii. fără primejdie pentru copiii lor. a şi ţîşnit din nou. Căprioara aceasta avea coarne de aur şi picioare de-aramă. Şi oriunde dădeau rod livada sau ogorul. Insă eroul nostru şi-a ridicat măciuca. cu ochii mici de ură. făcînd un salt. aflase anevoie sălaşul căprioarei cu coarnele de aur. gata să îl lovească. aşa. Şi ei îi mulţumeau cu lacrimi pe obraz. după ce colindase prin desele păduri ale Arcadiei. Trăgea din arc săgeţi. Puţine rămîneau. şi-aşa să-i pedepsească pe bieţii muritori. căprioara sosea. la porunca zeiţei. îl va urî şi-Artemis. oameni ce se-ntorceau spre oraşul Stimfalos. Alergînd amîndoi. un an de zile. Auziţi ce se-ntîmplă ! Acesta e sfîrşitul feciorului Alcmenei. urmată de Heracle. grădina sau păşunea. străpuns de-o săgeată. ce era lîngă smîrcuri. Heracle-a luat cu sine un trup de pasăre. Insă. pe cînd se-mplinea anul. albastrul rîu Ladon. — Aşa e ! Va pieri ! scrîşnea şi Euristeu. după străvechi legende 17. o iute căprioară a sorei lui Apolo. nu mai putea s-alerge atît de repede cum fugea căprioara. cu vuiet. zeiţa Artemis. Fuge ca o săgeată. Ba. doar cît a răsuflat. fiindcă nu-i aduceau destule jertfe-n templu. La zgomotul acesta s-au ridicat în stoluri păsările lui Ares. de frica morţii. Aici era s-o prindă . am să fiu mulţumit şi am să fiu pe plac ocrotitoarei mele. Şi Ares. mii şi zeci de mii. fără să-i mai dea răgaz să se-odihnească. stă o clipă şi iarăşi se porneşte. Nu părea că aleargă sau c-atinge pămîntul.. la marginile lumii. pe-o cîmpie. într-o insulă mică. şi-a plecat spre Tirint. Şi nu ştiau că el. ca într-un giulgiu negru. ca să-l şi pierzi din ochi. Toate sînt ticluite să-i grăbească sfîr-şitul feciorului Alcmenei. ce străbăteau deodată cîte-o sută de păsări.. Şi se spune-n legendă că. i-a şi pierit din ochi. unde izvora Istrul. Lovea şi cu măciuca. la dorinţa preacrudului zeu Ares. adesea fără hrană. mormane mari de păsări.. ajungînd în ţinutul zis hiperborean. Heracle. întinse.

încă nepotolit de-această supărare. laşul rege a fugit. A vrut să ia el trunchiul care căzuse jos. gros. Cu rîtul lui enorm l-a smuls din rădăcină. Este porunca Herei. A lovit-o în ceafă de i-a tăiat suflarea. voinicul s-a repezit pe-o culme. Nu 21 . s-a ascuns într-un butoi de-aramă şi. s-au repezit cu stmci şi trunchiuri de copaci să-l omoare pe fiul reginei de la Teba. şi goana necurmată. Centaurul acesta avea o fire blîndă. Cei dintîi au simţit aroma-mbă-tătoare fraţii centaurului... de pe o culme înaltă. Isteţ. care pă-răduieşte codrii deşi ai Psofidei 20. gîfîia tot mai mult. I-ai supărat pe Hera. Nu mai putea să fugă. Dă-i drumul căprioarei. cu hidra de la Lerna. a început să strige spre sfetnici să-l oprească. vrînd a-i fi pe plac. Heracle s-a ferit. dar Heracle. cu spaimă. tăioşi ca nişte lănci. Atunci. Fiind prieten cu Heracle. viu şi nevătămat. însă şi-a amintit că trebuie s-aducă mistreţul viu şi teafăr crudului Euristeu. Ba. Să plece deîndată ! — Să plece deîndată! strigau toţi sfetnicii. care cuprinde-un rug. Nemernicul acesta. de stejar. cu-o săgeată. — Unde te duci. Cere-i ei socoteală. Unul i-a aruncat o stîncă mare-n frunte. Heracle. strigînd şi aruncînd cu pietre. 40 41 — De ce ai desfundat butoiul fără noi ? au răcnit ei spre Folos. ameţindu-i Pe oameni. pe ghioaga lui cumplită. fugărindu-i. pe Ares. Mistreţul ar fi vrut să fugă către vale . spunea celor din jur. Pîn-atunci se ferise să folosească arcul. Centaurii. sclavul lui Euristeu. încît s-a răspîndit peste tot muntele. i-a ţintit cu săgeţi. Uşor ca rîndunica. zeul viţei de vie. a băut vinul nostru ? Şi. zeiţă ! i-a-ntors răspuns voinicul. după atîtea lupte : cu leul din Nemeea. lăsînd-o pe zeiţă să strige cît poftea. ar fi pierit îndată. pe monştri şi pe fiare. Heracle ? i-a strigat Artemis. sprinten. Căzuse peste munte zăpadă proaspătă. păsările lui Ares. Mistreţul din Erimant Stăpînul cel nevolnic trăgea acum nădejde că viteazul Heracle. l-a poftit la un ospăţ şi-o oră de răgaz. au alergat cu toţii spre peştera în care Folos îl găzduia pe voinicul Heracle. l-a şi răpus pe loc. Şi iar pleca Heracle — deşi abia sosise — săvîrşind calea-n-toarsă către Arcadia. Şi-a plecat mai departe. — îl voi trimite dară. altul l-a izbit straşnic cu un trunchi de stejar. eroul a întîlnit în cale pe centaurul Folos 21. Animalul rănit s-a oprit locului. cău-tîndu-l pe mistreţ. a obosit de-ajuns. culcîndu-i la pămînt. Pe cînd mergea. dar în-dîrjit ca leul cînd e rănit de moarte. Eu sînt doar mulţumit că i-am scăpat pe oameni de-atî-tea stricăciuni pe care căprioara le-aducea cîmpurilor 18.acolo. Nici unul n-a scăpat. şi fiara s-a-mblînzit. A luat-o pe spinare şi-a pornit spre Micena. Auzind Euristeu că a ajuns Heracle cu fiara la Micena. Era un vin din care nu sorbeau decît zeii. s-a avîntat Heracle la cel dintîi centaur şi. ţipa : — Omoară-l sau dă-i drumul să plece unde-o şti ! Nu-mi trebuie mistreţul. Heracle. De-acolo a sărit dea dreptul peste fiară. pe urma căprioarei zeiţei Artemis. basileul din Argos. L-a aflat cu greutate. că a intrat pe poartă şi vine la palat. Văzîndu-l pe Heracle. Heracle a ţintit-o. Pleacă de-aici cu el. Avea nişte colţi albi. De frică. I-a scos grabnic săgeata din piciorul său ager. cum sare o scînteie din focul cel uriaş. în piciorul ei stîng. după atîta trudă. din fugă. a luat-o pe spinare. fără să aştepte răspunsul fratelui. Văzînd că peste-o clipă căprioara zeiţei o să ajungă-n templu. în munţii Erimant19. Dar nimeni nu-ndrăznea să i s-arate-n cale. Legînd-o c-un curmei de celelalte trei picioare de aramă. tremurînd. mistreţul — ce fusese vestit de Artemis că vor veni primejdii — s-a zvîrlit întrun trunchi înalt. cîţi mai erau în viaţă. pe care îl primise de la Dionisos. ascuns într-un desiş. A pus mîna pe ghioagă. a mai desfundat Folos şi un butoi cu vin. a şi fost lîngă ea şi a prins-o de coarne. In tropote grozave. să-mi aducă de-acolo. l-a silit să se urce spre vîrful Erimant. s-a ridicat preavoinicul Heracle. mistreţul fioros. De nu era Heracle atîta de puternic. mai bine de un an. dată prin Euristeu. piepturi şi şale de centauri. Mistreţul luneca sau se împotmolea. s-au năpustit afară din peştera lui Folos. distrugînd aşezări şi nimicind pe oameni. din doi paşi. sfărîmînd ţeste. lovindu-l cu pumnul. Aroma lui era atît de-mbătătoare. să-l zvîrle spre mistreţ. s-a dus în Erimant. lungi de un stat de om. şi acuma mă mînii şi pe mine ? — Nici nu mă gîndesc. trîntindu-l spre erou.

Heracle a plecat. Din dreptul fiecărei spărturi făcută-n zid. Nici el. Heracle. Gîndeşte-te ce spui. ţine-te şi tu !. de pildă. dacă eu aş putea să-ţi curăţ într-o zi gunoiul tot din grajduri. — Şi-ţi ţii făgăduiala ? ♦ 1— Fac chiar şi-un jurămînt. păstreze cuvîntul. a zis Heracle. i-a glăsuit Augias.. numite olimpiade. se-aseamănă c-o stea de aur sclipitor. la regele Augias. — Atunci ţi-aş da răsplată. găurile din ziduri astupate la loc. — O. — Bine. din fundul grajdurilor. mai înainte. Pentru ei am plecat..uita că-mi eşti sclav.. Ce-ai zice tu. 22 . a spus Heracle. din cirezile mele. a glăsuit el aspru. Alfeul şi Peneul curgeau iarăşi în mătci. în grajdurile sale. Şi între toţi aceştia un taur. neridicat de veacuri. Faţă de sclavi. Faeton. Ştiu cîţi ar mai pieri. să ştii c-ai să-ţi pierzi viaţa aicea.. — Regele Euristeu te-a trimis pentr-un an. Şi de nu izbuteşti. Eroul. puternicul zeu soare. S-a luptat cu Augias şi i-a învins oştirea care îl apăra. văzîndu-l pe Heracle.. Eu cred că nici în zece. puternici şi cinstiţi 22. şi holde.. Augias ? l-a întrebat Heracie. că eu orişice muncă nu o fac pentru 42 tine... în grajdul lui Augias. prin spărturi. dar tu. Iar regele Elidei are trei mii de boi. — Să încercăm ? — Fireşte. s-a-ntors cînd a fost liber. — Ce zici acum.. Minos.. mă voi lupta cu tine. M-am ţinut de cuvînt ? Hai. nici sfetnicii şi nici oştenii lui nu cutezau să lupte cu taurul turbat al zeului Poseidon. Şi isteţul Heracle a scos vitele-afară. poate nici într-o viaţă. pe care-o port în spate.. Apa intra prin fundul acelui grajd uriaş şi se vărsa prin faţă. Nici zeii n-ar putea. după cum se spune. şi grajdul lui Augias fusese curăţat. viu şi zdravăn.. nu ai să izbuteşti să-mi cureţi grajdurile. Pleacă spre Euristeu. — Am primit să-ţi slujesc. Porunca îi suna să-l aducă pe taur în Argos. iar albiile noi. trei sute de boi buni. nu fiindcă preţuieşti în ochii mei ceva. un muritor. pe urmă.. s-a înălţat ca munţii. ce-s date în păstrare regelui chiar de soare. Du-te deci la Augias şi curăţă gunoiul. văzîndu-şi împlinită dorinţa ce-o avea. A lovit cu putere în zidul cel înalt. dar. s-a răzgîndit îndată. Ci. — După datina veche. du cînd cu ea gunoiul. făcînd două spărturi.. Dar află. Dar şiretul Augias. fiindcă ştiu prea bine cîţi sclavi au fost ucişi de regele Augias. pentru că nau putut să cureţe gunoiul. fiul lui Helios... şi-aşa îţi poruncesc. dacă te încumeţi !. Grajdurile lui Augias Atunci a prins curaj. Dar nu e cu putinţă aşa ceva. după luptă. gunoiul vitelor. nu numai braţ de fier. Apa a intrat pe albiile acestea. în cinstea biruinţei dobîndite de el. — Mă duc. Şi nu s-a liniştit decît cînd a văzut mistreţul jupuit şi carnea lui încinsă în frigare de-aramă. spre slava fără moarte a celor îndrăzneţi.. să-i scap de-această fiară. un rege nu este nevoit să-şi. Chiar regele din Creta. umplute cu pămînt.. a ieşit din butoi şi-a început să spună cu-ameninţări în glas : — Du-te acum în Elida. Şi eu m-am supus ei. nu se mai cunoşteau. Nici nu venise seara. să spargă şi în faţă zidul cel gros la fel. Şi vitele acelea. — Eşti sclav şi împlineşti poruncile primite. 43 1 I f »"4 11 ('I t A pus mîna pe ghioagă. din care-o parte au picioarele ca neaua. stînd un timp în sclavie. i-a dat răspuns Heracle. omul are şi minte. dar lasă-mă să ies din butoiul de-aramă. Euristeu. şi am să te răpun. a săpat după-aceea cîte o albie. — Pleacă. Atunci. Şi a plecat Heracle la regele Augias. — Fă cu ea tot ce vrei. spre cele două rîuri aflate-n apropiere : Alfeul şi Peneul. şi alţii-s purpurii. Cînd am să ajung liber. pe care îi iubesc.. în Elida. a răsădit acolo trei sute de măslini şi a statornicit serbările vestite. se tînguia fricosul. parcă-s lebede. şi nu-ntr-o viaţă-ntreagă ?. Heracle avusese grijă. nu mai au loc în grajd. iată că soseşte Heracle cu o barcă. fiul lui Zeus şi-al frumoasei Europa. Regele a căzut. stătea-nchis în palat. rege. aucîndu-le-ntr-un cîmp. ci o fac pentru oameni. alţii-s în întregime albi. rege fără cuvînt. Datina noastră cere ca pentru orice faptă de sînge să plăteşti. înfricoşat de taur. îţi poruncesc ! a rostit regele. acel ce nu-şi păstrează cuvîntul va să piară ! i-a dat răspuns Heracle. să-mplinească porunca. priveşte !.. ca stofa sidoniană.

prins într-un ştreang. din bot îi curgeau bale. pe cîmpul Maraton. Hera. taurul lui Poseidon a nimerit în plasă. nici slugile. Iar cînd s-a repezit. şi cea mai dragă lui — preatînăra-i soţie. unde să-l mai trimită.Ca să-l poată supune. Ares o să-l înveţe pe fiu-i. A pornit după taur. Heracle i-a strîns botul în pumnii lui de fier. prins de furtună. la Hades. în casa lui Admet intrase nenorocul. Muşca oa-aneni şi vite. Aceasta-i munca a opta. Nimeni nu a primit. unde-l va doborî un alt erou. mult mai primejdioasă. auzind ce glăsuise solul mohorîtului Hades. Ia-ncovoiat grumazul. Acolo se afla un taur alb ca spuma. Hades cel mohorît trimisese să-l ia pe regele Admet în negrul lui sălaş. jos. Şi iarăşi Euristeu s-a ascuns în butoi. Nici părinţii. sub pămînt. s-aducă pe ea caii — dacă-i va putea lua. pentru că se hrănesc numai cu carne vie. de s-ar găsi o fiinţă care îţi este dragă să vie-n locul tău. cum ceruse Heracle. stăpîn peste bistoni. auzind sfatul Herei. fără să-i ia şi viaţa. Ţinîndu-l strîns de coarne. jos. Regele Diomede este fiul lui Ares. Aici domnea. îi vor veni de hac. Admet. — A scăpat el de multe. la Hades. trimis de zeul mării. şi nici bunicii. spusese solul morţii. Hera i-a amintit că este-n Tracia un fecior al lui Ares. ce trebuie să facă. spune legenda. insula minunată. Biruinţa asupra morţii — Soţul mi-e mult prea drag. Sînt negri ca tăciunii. Dar sînt legaţi în lanţuri. fără a fi-ntrebată. Altminteri. a-ndreptat taurul spre valurile mării. supuşii. mugind încetişor. S-a dus în Atica. parcă-şi cerea iertare. Singura mea durere e că n-o să-l mai văd. Străbătea toată Creta. In drum. 23 . cînd s-a văzut scăpat. l-a dus fiul Alcmenei pînă-n ţinutul Argos şi l-a închis în grajdul regelui Euristeu. fără să se oprească la regele Admet. Tezeu. unde copilărise odinioară Zeus. s-a hotărît să plece ea însăşi în Infern. cînd este încă tînăr şi-i însetat de viaţă ? A întrebat Admet cine ar vrea să plece în locul lui. Atîta că la vremea cînd a sosit Heracle. fără să stea pe gînduri. Admet. pe nume Diomede. tîrîş. Euristeu a-ntrebat-o pe stăpîna sa. cum sînt cele cu care se prind peşti. Taurul lui Poseidon Plecarea spre Tracia După ce a curăţat şi grajdul lui Augias. S-a îngrozit Admet. gonesc ca nişte vulturi cînd zboară prin văzduh. sub pămînt. prietenul său. dar de caii aceştia nu cred c-o să mai scape. glăsuia Euristeu. l-a aţîţat la luptă cu strigăte şi pietre. Poseidon furtunosul. turbat ca vijelia. Gheea. Nimeni n-a vrut să plece. cu coarnele plecate. Şi taurul acesta era. mugea-n-fiorător. Ba da. Şi în puţină vreme. la Hades. Ochii-i ardeau văpaie. eu sînt gata să plec.unt. Orice străin ajunge în Tracia e prins de crudul Diomede şi dus. Şi-a plecat iar voinicul. în regatul lui Minos. cît erau de bă-trîni. taurul lui Poseidon fusese îmblînzit. în frumosul port Argos. Heracle a primit o nouă Însărcinare. ca pe-un cal. Luîndu-şi deci rămas bun de la regele Minos şi de la poporenii din insula lui Zeus — ce-l binecuvîntau că-i scăpa de urgie — Heracle s-a urcat pe taur. în locul lui Admet. Taurul a intrat în marea lui Poseidon. De-aici. a poposit o vreme pe ţărmul tesa-lian. ce se afla în Creta. Stătea cu fruntea-n jos şi-n-genunchea-nainte-i. a vrut o fiinţă. a fugit ca năluca. Heracle şi-a făcut din fire de oţel o plasă. Socot că-i ultima. îi asculta porunca viteazului Heracle. livezi. strigînd înfricoşat slujitorilor săi ca să desfacă poarta la grajduri şi să lase taurul lui Poseidon să fugă unde-o şti. Ţin la zilele lui mai mult decît la mine. Heracle s-a gîn-dit că n-ar putea să treacă pe lîng-oraşul Fera. — Găteşte-te. grădini După ce s-a întors Heracle şi din Creta. Regele Diomede are grajduri de-aramă. şi-n ele se găsesc nişte cai fără seamăn. Totuşi ai mai putea să vieţuieşti un timp. Aceasta. să nu poată scăpa din nou teafăr Heracle. Euristeu l-a trimis afară din Elada. e zvîrlit cailor. Euristeu îi dăduse o corabie mare. Am venit să te iau. la grajduri . flămînzi ca nişte lupi. 44 45 :wttmii-uisili . călcînd-o sub copite. a spus ea solului. Taurul lui Poseidon. Cu coarnele strica locuinţe şi grajduri. şi-a înotat cu sîrg pînă-n Peloponez. care-l sfîşie-ndată. nici prietenii cei buni. Diomede. ascuns de mama sa şi de bunica-i. fără zăbavă. Cine se învoieşte bucuros să pornească înspre tărîmul morţii. în Fera.

strîngînd-o la piept pe soaţa dragă. n-a vrut să-l întristeze cu suferinţa sa. tînără şi frumoasă. A-ntors-o iar la viaţă pe tînăra regină . Iar solul. A lunecat pe lespezi. Tocmai cînd aveau loc întîmplările-acestea în palatul din Fera. rămîi cu bine. Aducerea cailor lui Diomede Erai spre dimineaţă cînd au intrat Heracle şi-Alcesta în palat. l-au sfîşiat. zicea. Plutise iar pe mare. oştenii bistonieni. şi am s-o smulg lui Hades. s-a învoit s-o ia pe tînăra Alcesta. A întrebat pe-o slugă. scoţînd doar un suspin : — Admet. însă eroul nostru s-a aşezat ia pîndă. Moartea fusese-nvinsă 23. nu ştia ce să creadă. Potrivit datinei. a şi băgat de seamă că toţi aveau şiroaie de lacrimi pe obraz. — E vis sau e aievea ? glăsuia el. preabunul meu prieten. Admet. dar Ares n-a-ndrăznit să se arate iar şi să-l cheme la luptă pe feciorul Alcmenei. şi-n sfîrşit ajunsese la cruntul Diomede. Tanatos. cu o altă oştire de călăreţi armaţi cu săbii. 24 .. atîta de frumoasă. să-i suie pe corabie. lănci şi arcuri. iar sabia ţi-o sfarm. Admet. cu sabia în mînă. băuturi şi fructe din grădini.Nu-ţi mai dau de-aici drumul. au trebuit să fugă. Regele Diomede a căzut însă prins în mîna lui Heracle. nu avea voie nimeni să stea prin apropiere cînd trebuia să vină zeul morţii. atît de tînără ? Cum să-şi jertfească ea zilele netrăite. şi pînă la sfîrşit a aflat adevărul. Şi nu i-a spus nimic din chinul ce-l rodea. dar caii flă-mînziţi. cînd toţi dormeau." Noaptea. „O. regele bistonian. In cea de-a treia zi. Nemaiavînd ce face. Heracle. Plecase. cel ce are o sabie tăioasă. Heracle ! — Iţi mulţumim. __ Mai bine muream eu.doar să trăiască el. şi i-a pornit spre ţărm. n-ai vrut să mă mîhneşti ! Numai că am aflat. Mă voi lupta cu moartea ce ţi-a răpit soţia. Văzînd-o pe Alcesta vie. Trupul i s-a răcit. —. Dar feciorul Alcmenei nu mai era. spre lăcaşul unde zăcea Alcesta. Heracle ! glăsuia şi Admet. Mînia zeului ce-aţîţă la războaie a sporit şi mai mult . A aşteptat un timp. se văzuse pe dată încercuit de sute şi sute de războinici. Totuşi. după cenchidea ochii oricare muritor. pe drum. pînă la urmă i-a biruit pe toţi. îi răspundea Alcesta. Atîta că Heracle. în taină. Cum i-a tăiat şuviţa. care-l iubea şi-l preţuia nespus pe eroul Heracle. S-a apropiat de ea. S-a furişat Heracle. Lăsase fericire în palatul din Fera şi pornise din nou. şi-a auzit deodată fîlfîitul de aripi al zeului Tanatos. pentru noi. l-a biruit pe zeul ce taie firul vieţii. venea zeul Tanatos ca să ridice umbra trupului adormit. Ştia că-n prima noapte. Tot atunci. A poruncit să fie Heracle ospătat cu tot ce-avea mai bun : bucate. a întrebat-o pe-alta. Intorcîndu-se-n Argos. în timp ce sta la masă. legîndu-i peste boturi cu lanţuri de aramă. Admet se hotărîse să-şi ridice viaţa cu un pumnal de fier şi să-şi 47 urmeze soaţa în ţinutul lui Hades. Admet. regele. l-a atacat din nou. pe care zeul Ares îl vestise din vreme. Atunci s-a repezit şi l-a cuprins pe zeu în bra-ţele-i vînjoase. a sosit şi Heracle. plîngînd. l-a lăsat şi pe Admet să vieţuiască-n tihnă. 46 Vă-nchipuiţi ce jale a potopit palatul ! Inima lui Admet s-a sfîşiat de chinuri. A luat din grajduri caii. Spre ziuă l-a trîntit Heracle pe Tanatos cu pieptul la pămînt şi l-a legat în ştreanguri. doar ca să trăiesc eu ? Numi trebuie nici mie viaţa fără de ea. Tanatos a jurat. S-a luptat iar. Alcesta a-nchis ochii. cîţi mai erau în viaţă. dezlipindu-şi obrazul de cel al dragei sale. i-a glă-suit Heracle. Heracle s-a sculat uşor din aşternut. în locul lui Admet. Heracle-a adus caii în oraşul Micena. văzînd pe cea mai bună şi cea mai credincioasă dintre soţiile ce-au trăit pe pămînt pierind sub ochii lui. I-a-ntins o masă mare. Tanatos. îţi mulţumim.. El l-a suit pe punte . trei zile. Cum să se ducă ea. zeul morţii. — Aievea e. să-şi împlinească slujba. surî-zătoare. a cugetat Heracle. dacă nu redai viaţa soţiei lui Admet şi dacă n-ai să juri că şi prietenul meu va rămîne în viaţă. Eu te-am iubit nespus. tăindu-i o şuviţă din părul mătăsos. Şi debarcînd acolo. S-au luptat toată noaptea.

muntele cel înalt. cum îi urzeşte Hera. O ! Cît am să mă bucur. călare. să o ducă Admetei. scumpa ei cingătdare. pe nume Menalipa. Regina Hipolita ţinea nespus de mult la fecioara aceasta. nu numai brîul ei. O dai de bună voie ? Sau trebuie să ţio smulg. Lăncile au lucit. trimis de Euristeu. Cingătoarea Hipolitei . 48 Viteaza Hipolita şi mîndra Antiopa — copilele lui Ares. Ca spicele cădeau vestitele-amazoane. Aceştia au fugit. pămînt. iarăşi s-anspăimîntat şi-a sărit în butoi. aflînd că Diomede a fost mîncat. S-au adunat în Argos. Cînd a intrat Heracle în luptă. eroului Heracle.. Dar şi fiul Alcmenei. în vremea asta. Degeaba Hipolita încerca să le ţină. Odată şi odată soarta îl va lovi. Lupta cu amazoanele Din cer. Au debarcat pe ţărmul cel larg şi nisipos. i-a glăsuit regina. călărind pe cai iuţi. Vacile lui Gerione 25 . fiica lui Euristeu. I-a-ntîmpinat la ţărmuri preamîndra Hipolita. Din arcuri a ţîşnit o ploaie de săgeţi. săgeţi sau pietre. Frumoasa Antiopa a rămas însă pradă eroului Tezeu. încît războinicele femei s-au şi aprins. plutind neîntrerupt. s-arunce lănci. şi toţi ceilalţi eroi nu s-au înspăimîntat. în schimbul libertăţii fecioarei. numite amazoane. să fie lăsaţi liberi. doreşte să o aibă. zeul războiului — domneau peste poporul de femei luptătoare. dar regele Micenei a poruncit din nou slujitorilor săi să le deschidă poarta.Regele Euristeu. semnul ei de regină. A sărit în mijlocul femeilor strigînd : — Minciună ne rosteşte acest fiu al Alcmenei ! El nu vrea altceva decît să ne omoare şi să ne ia regina. Nu vreau să lupt cu voi. Şi s-au urcat cu toţii pe o corabie. arătîndu-i că vine din Micena. străjuit de amazoane. repezindu-se. cînd am să-l văd pe rug !. i-a mai rostit Heracle. purtînd pe spate arcuri şi-n rnîini lănci ascuţite. părea că se abate furtuna într-un lan. dăruită cu vrăji de zeii olimpieni. In goana lor nebună au ajuns în pădurea ce-m-prejmuia Olimpul. S-au pregătit de luptă. priveghea însă Hera. în eroi. splendida cingătoare. Şi — fiindcă Menalipa plîngea şi se zbătea sub braţul lui Hera-cle — regina Hipolita i-a dăruit. Fata lui Euristeu. Ea a văzut că-i pace şi că fiul Alcmenei dobîndea prea uşor. Heracle i-a răspuns cu glas blînd. după porunca Herei. Şi a vorbit zeiţa atît de-nverşunată. Nimeni n-o asculta. dîrze. prin vorba-i iscusită. Atunci s-a prefăcut şi ea în amazoană. Toate intrau în luptă. femei războinice. şi-a rostit Euristeu. de propriii lui cai. Cîţiva eroi vestiţi. Au tras roi de săgeţi şi lănci spre amazoane.De opt ori a scăpat pînă acum Heracle. cu caii lor cu tot. înarmată. lup-tîndu-mă cu tine şi cu oştirea ta ? — O dau de bunăvoie. — Eu îţi cer cingătoarea. care e preoteasă chiar în templul zeiţei. fără zăbavă.. plină toată de vrăji. trîntite la. care sălăşluiau la Pontul Euxin 2i. să-i ceară cingătoarea. Heracle a-nchis caii în nişte grajduri largi. pe drum. ştiind ce îndurase Heracle pînatunci. 49 iilliliimin Au căzut prizoniere frumoasa Antiopa şi-o căpetenie. ca Tezeu din Atena. Au stăruit să-i fie şi ei însoţitori. preoteasă a Herei. Regina era gata s-o scoată de pe mijloc s-o dea. Peleu şi Telamon. care i-au încolţit şi i-au mîncat pe toţi." Şi l-a trimis s-aducă o cingătoare scumpă. Zeus s-a mîniat şi-a trimis nişte lupi. I-a întrebat ce vor.. mai ales. Ea a rămas uimită de chipeşii flăcăi ce coborau pe ţărm. dar trebuie să vie şi ziua aşteptată. Heracle s-a-nvoit. pînă ce au ajuns în Pontul Euxin. n-au vrut să-l lase singur în ţara amazoană. pe care o avea regina Hipolita.

Mai bine nu pleca. Iar le-a căutat voinicul. Şi. El nu are un trup. prin vraja ca să alung pe lume eu înaintea lui. străbătând tot pustiul. Din razele ce-ardeau pe fruntea zeului se răspîndea dogoare atît de nemiloasă. ţinta eroului. şi. o amintire a suferinţei sale. a sosit după multă. Eurition — ciobanul ce păzea cirezile de vaci ale lui Gerione — şi cîinele său. Uriaşul Gerione. soaţei lui Zeus. cu-o plută săvîrşită de mîna lui. de ciudă. prin Libia. Le-a aşezat cu grijă. cu legea-mi de stăpîn. Hera. Pentru că acest drum îl istovise mult. Ajută-mă 26 . te voi scurta de cap. numită Eritia. încît bietul Heracle n-a mai putut s-o-ndure. de nu eşti în stare. a pus mîna pe arc. îi glăsuia astfel : — Cum ? Nu e nici un mijloc să-l răpun pe Heracle ? Nu este nici un monstru să-l facă bucăţele ? O. însă-o să-ţi fie greu să lupţi cu Gerione. Heracle-a fost silit să dea piept cu stăpînul cirezilor de vaci. căci eu sînt Helios. Acolo vei afla pe-un uriaş. — Te vei duce. fiul Alcmenei nu s-a înfricoşat. prea multă oboseală. Gerione. unde se întîlnesc Oceanul nesfîrşit. chiar la capătul lumii25. plîngînd. albastre. Pe ţărm nu se vedeau copaci să-şi facă-o plută. Era gata să tragă în zeul Helios. Africa şi Europa. Aici zeiţa Hera i-a răzleţit o vacă. Ortos. ca să se odihnească. dar vitejia lui şi ghioaga cea grozavă l-au ajutat să-nvingă. el te izbeşte cu cîte trei săgeţi şi trei lănci dintr-o dată. l-a îndemnat să-şi lase armele la o parte : 50 — Lasă arcul încolo. la marginile lumii. Insula Eritia. Totuşi. zeul ce încălzesc pă-mîntul şi pe oameni. vîslind spre Eritia. fermecată. Heracle-a vrut să lase. A ajuns dup-aceea la Marea Ionică. Şi. într-o insulă mică. regele Euristeu s-a dus pe urmă-n templul zeiţei şi. în ţinutul lui Hades Se spune că. La fel. şi a plecat spre casă. Venise însă seara. De-aici. Nu era nici un mijloc s-ajungă pîn-acolo. La ţărm s-a arătat alt uriaş. mişcat de voinicia eroului teban. Tu ai făcut. Aici. paznicul din Infern. uriaşul Gerione. prin Galia. fiindcă ştiu că vrei s-ajungi în Eritia. Lupta n-a fost uşoară. zeiţa Hera a semănat turbarea în toate vacile. Heracle-a fost lovit . Şi-a trecut Heracle marea în Africa. i-a poruncit din nou regele Euristeu. Dar zeul Helios. Stîncile din strîmtoare sau numit de-atunei „Coloanele lui Heracle" 26. Trecuse în Europa şi îşi mîna cireada prin munţii Pirinei. pe veci. are cirezi bogate de vaci roşii ca focul dăruite de zei. După ce-a biruit pe cioban şi pe Ortos. crezînd că vrea anume să-i pîrjolească trupul. pe urmă prin Italia. s-au rătăcit prin lume. prinse din mijloc. El a suit în barca de aur cea rotundă a soarelui cireada de vaci nemaivăzute. în strîmtoarea aceea care unea Oceanul cu Africa şi-Europa. şi astfel să fiu rege iar el numai un sclav. Hera. Luptînd. Numai că Euristeu a poruncit să fie vacile înjunghiate şi carnea lor jertfită ocrotitoarei sale. Are trei capete şi şase mîini enorme. supărat amarnic. Ortos avea şi el două capete hîde şi era frate bun cu cîinele lui Hades. Acolo-i o strmitoare. ce s-a pornit înot pînă-n Sicilia. făcută de Hefaistos din aur şi argint. care o ascunsese într-o cireadă-a lui. şase picioare. Şi-atunci a smuls din coaste două stînci mari. şi zeul Helios se cobora cu carul înflăcărat din slavă. în cele patru colţuri.Cea de-a zecea ispravă sâvîrşită cu cinste de eroul Heracle s-a petrecut departe. unde seară de seară coboară Helios — strălucitorul soare. tu mă-nvaţă unde să-l mai trimit ? în tine mi-e speranţa. Lovite de turbare. uite. Tu să mi le aduci pe toate la Micena. îţi împrumut barca mea cea rotundă. A trebuit s-o caute. pe ţărm. în asfinţitul lumii. A şi sărit în barca rotundă. un nepot al Meduzei. să lupte pentru ea c-un fiu al lui Poseidon. Cu greu le-a adunat şi le-a adus pe toate regelui Euristeu. de-o parte şi de alta. dintr-un copac uriaş. se găsea însă-n larg. a rostit Helios. Heracle. ci trei.

De nu pătrunzi la Hades şi nu-l răpeşti pe Cerber. — Pe Cerber ?. pe cît se spune. şi-a pornit spre Micena. greu osîndit.şi-acuma! Nu mă lasă zeiţo Mi-e teamă de Heracle. Răpirea cîinelui Cerber Şi-a mers.. s-a răstit Euristeu. care-i paznicul ei !. Euristeu. Poţi să' mi-l iei. că lupta cu Heracle nu ar fi fost uşoară. s-au ivit plantele veninoase 27 .. prin care se putea pătrunde în Infern.. să plece în ţinutul cel negru al lui Hades. dacă o înfruntăm. nu folosesc nici arc. De-asta te-am înălţat pe tronul din Micena. făr-a păţi nimic ? Ascultă. să-l văd odată-nfrînt. spunîndu-i la plecare zeului din Infern : — Nu fi mîniat.. Coada i se zbătea. dar pe un biet căţel. ajunge pîn-la Hades. cu inimă de piatră şi şerpi încolăciţi. Nu pierde nici o clipă. Pe urmă se îndreaptă către tronul lui Hades şi-i glăsuieşte tare : — Venit-am pîn-aci ca să ţi-l iau pe Cerber. Heracle.. temeinic. Pe drum. Heracle. L-a strîns' atît pe Cerber. Iţi mulţumesc. Hades a înţeles. — Nu plînge. Şerpii lui şuierau şi încercau să-l muşte. că ţi-am înfrînt pe Cerber.. 52 — Las ghioaga la o parte. pînă ce şi-acest monstru s-a prăvălit ca mort. dacă te simţi în stare să mi-l dobori pe Cerber. Aşa se va sfîrşi !.. eroul nostru l-a aruncat pe-un umăr pe cîinele lui Hades. Umbrele din Infern. care-i stăteau în cale.. la fel ca zeul Ares.. dar iute. zeiţă ! Şi-ndată-a dat poruncă regele din Micena sclavului său. Era sudoarea lui. căci el e prea puternic. Şi nu te-mpotrivi. Cerber.. Şi s-a şi repezit. zeiţă. Hades.. L-a înşfăcat pe Cerber. Cu mîna ţi-l dobor ! a mai rostit Heracle. Trimite-l dar la Hades. Şi ghioaga lui uriaşă.. şi l-a strîns ca-ntr-un cleşte. regele Piritoii Heracle-i rupe lanţul doar cu o smucitură. din gurile lui Cerber a picurat venin.. — Să mi-l aduci. pentru prietenul său. Ştii că eşti blestemat chiar prin voinţa Herei !. Tezeu. în ţara amazoană. Pentru că şi Heracle era-nfio-rător. cîinele lui de pază... pe viteazul Heracle. teribilul dulău. — Lasă-l ! a strigat Hades... ca tu să te jeleşti ? Iar el să biruiască un monstru după altul.. după legendă. Cum ?. îl trage de pe stîncă şi îi arată calea de-ntoarcere acasă prietenului Tezeu. şi chiar pielea de leu purtată pe spinare îl făceau mai cumplit. Şi-aşa. Lasă-l ! L-ai biruit. aş vrea. o peşteră adîncă.. pe Cora-Persefona. cel cu trei capete. Tot ce-i otrăvitor. Şi-atunci. cu capete de-aramă.. Insă era-n zadar. acel care-l urmase la Pontul Euxin. Căci îl voi lua oricum. aleargă şi s-ascund prin cotloane. ştii moartea ce te-aşteaptă !. zicea Hera. dar i-a răspuns viclean : — Poţi să mi-l iei. A unsprezecea muncă ştia că e mai grea ca toate celelalte.. [ Şi să respir în voie. Pe-o stîncă stă în lanţuri. Cum de nu m-am gîn-dit ?. să-ţi aducă pe Cerber. Şi . atît l-a gîtuit. mai ales la mînie. N-a îndrăznit să-i stea prea tare împotrivă.. şi eu sint prea slab.. Şi moartea uneori o putem birui. Unde au căzut spuma sau verdele venin. cum îl zăresc. a căutat locul. au crescut buruiene : cucută. Infruntînd genii. şi de pe trup o spumă. Şi eroul Heracle a pornit iar pe cale. Era înlănţuit pentru că încercase s-o fure pe soţia regelui din Infern.. pe grumaz. mătrăgună. La Hades ?. în gheme. numai nu-mi omorî pe bietu-mi cîine..4 [ 51 cum să lupt cu el ? Aş vrea. monştri. fără să lupţi cu arme.. Să-i aducă pe Cerber. nici paloş şi nici lance. s-a terminat cu tine. de grumazuri. Heracle. paznicul tău şi-al morţii. scăpat de marea teamă că se va răzbuna.

. arătîndu-i cu mîna spre răsăritul lumii. Silit.. cum s-a văzut liber de spaimă şi primejdii. s-au prăvălit în ape. unde se ascundea de cîte ori Heracle aducea cîte-un monstru — tot din porunca lui. să-l învingă pe monstru. Atîta că Nereu nu-l va mărturisi decît silit prin luptă. Pînă acum.. eroul i-a sărit îndată în spinare şi s-a luptat cu el. — Să nu cutezi. regele Euristeu şi-a schimbat iarăşi glasul : — Bine. Decî ia-ţi din nou măciuca şi pleacă să-mi aduci merele fermecate. Du-l înapoi.. greu osîndit de Zeus.. Şi de vei izbuti. Mai este încă una. despre care aud că s-ar găsi-n grădina nimfelor hesperide 27.. Heracle. a sărit în butoi. cel sfătuit de Hera. a spus zeul Nereu. Şi de-acolo ţipa : — Du-l înapoi. să stea pufin la soare. S-a dus din nou Heracle pe căile robiei. merele de aur. în Caucaz. — Acesta-i Prometeu. zeul Nereu a spus unde-i grădina : la marginile lumii. şi toţi erau învinşi. a glăsuit Heracle. şi s-a luptat pe drumuri cu un uriaş. să treacă şi prin vraja nimfelor hesperide. Acest uriaş vestit chema pe trecătorii prin ţara lui la luptă.. — încolo ! i-a răspuns Nereu cu încruntare. Zace de-atîta vreme în lanţuri pe nedrept. vei fi eliberat. A fost numai o glumă. părinte-al omenirii. te rog. s-a oţărît tiranul.. multă vreme. Douăsprezece-s toate. în locul unde Atlas ţine pe umeri cerul. berbece şi chiar cîine — n-a mai putut să scape. un alt fecior al Gheei. cînd a ieşit odată. va putea să culeagă din fructele de aur.Auzind Euristeu că a sosit Heracle cu Cerberul pe. spate. Te rog acum ca prieten. pînă ce l-a zărit pe zeul cel bătrîn. — Şi cine-o ştie oare ? l-a strîns tare Heracle. Heracle. A trebuit s-aştepte.. ai să vezi. Nu-i nimeni ca să fie mai preţuit de mine în toată lumea asta. ce-a îndrăgit pe oameni. şi iar a colindat lumea toată de-a rîndul.. însă el e-nălţat din porunca lui Zeus pe-o piatră colţuroasă.. cu toate că e zeu. Cu pas grăbit pornise voios spre răsărit. Ştii tu prea bine.. Pe unde-o fi grădina nu ştiu. 28 . în butoiul de-aramă.. — încotro este drumul spre Elbrus ? a-ntrebat... Ce să fac eu cu Cerber ? Nu am cîini destui ? Du-l înapoi lui Hades. Dar să-mi aduci' tref mere... fiul mîndrei Alcmena. supărîndu-i pe zei. în sfîrşit. nu mă priveşte. Dar stai. cuprins de nerăbdare. Anteu. nu te pripi. a mers Heracle. S-a jertfit pentru oameni. De cînd rîvnesc la cinstea de a-l elibera. Heracle. Zadarnic zeul mării a luat înfăţişări de taur şi de cal. Da. S-au luptat mult acolo. Heracle l-a strîns peste mijloc cu mîinile-ncleştate şi l-a legat burduf. pe prundurile mării. cum cerea Euristeu. ai împlinit mereu poruncile primite. Iar grădina se află sub paza unor nimfe — numite hesperide — nişte nimfe-ale serii — şi-a unui monstru. pe Elbrus.. c-un ochi neadormit. 53 Şi unii spun c-Atena i-ar fi destăinuit eroului Heracle că drumul spre grădina cu merele de aur îl ştie doar Nereu — un bătrîn zeu al mării. Te-aşteaptă. Insă fiul Alcmenei nici nu-l mai asculta.. în-spăimîntat de moarte şi tremurînd ca varga.. Dar calea spre grădină nu o ştie nici el. înfrîngerea lui Nereu Dar. Nici nu-ţl mai sînt duşman. S-a-ntors din nou Heracle în Infernul lui Hades şi i-a zvîrlit dulăul în peştera de piatră unde sălăşluia. Ladon. Eliberarea lui Prometeu Şi-a mers.. De nu. Adică unsprezece. De va putea Heracle s-ajungă pîn-acolo. — O ştie unul singur.. şi-un vultur îi sfîşie ficatul ne-ncetat. Era dibaci bătrînul şi-avea muşchi de oţel. străbătînd mări şi ţări.. Porneşte ! Poruncesc. Şi.. pe ţărmurile mării.. fără multă vorbă. Pe nimeni nu urăşte mai mult marele Zeus decît pe-acest titan. Heracle.. s-au ridicat pe ţărm şi...

de-aramă. tot a ajuns pe munte. cînd a tras de lanţuri.. Marele Prometeu uitase cum se umblă. 29 . de mii şi mii de ani înlănţuit pe stîncă. pe ocean. avea o taină-n luptă. în marea furtunoasă.54 De fapt. Nemaiputînd s-adune putere din pămînt. Şi-n timp ce-naripatul trimis al cerulu se avînta spre ei. sleit cu totul. dinspre Olimp.. din munte.. cu aripile-ntinse. dar maiestuos. cum atingea uriaşul doar talpa de pămînt. privea tot ne-nfricat spre cer şi spre pămînt. cînd a ajuns acolo şi s-a urcat pe munte. Valuri de grindină i-au izbit pe eroi cu pietre mari cît oul. Nu mă tem de nimeni. iarăşi se-nviora. cu ghearele înfipte în trupul său slăbit. ră-te. erau cu mult. vino-ncoace să ne-ncercăm puterea. cel care îmi sfîşie ficatul zi de zi. Tu singur ne-ai dat pildă. S-a mai luptat pe urmă eroul şi cu-alţi regi. Sprijină-te pe mine... chiar vulturul lui Zeus. 55 — E vulturul lui Zeus ? a hohotit Heracle. şi isteţ — a cam băgat de seamă că ori de cîte ori îl ridica pe-Anteu. s-a prăvălit străpuns.Aşadar tot aicea te afli. în timp ce vîntul aspru urla peste Caucaz. cu ciocul de oţel. l-a ridicat în sus şi l-a ţinut aşa o vremendelungată. luptîndu-se cu vîntul ce aducea cu sine grindini biciuitoare. Muntele cel înalt se clătina şi el. încît părea că este o plută frămîntată de valuri. Heracle ! a rostit Prometeu. era nebiruit. gata să-i pedepsească în numele lui Zeus. căci era calea lungă. văzîndu-l pe viteaz în vîrful muntelui. de foc. Şi-un om te va salva. A smuls apoi pironul gros şi lung. zborul. — Dar nu te temi de Zeus şi de mînia lui ? — Nu. prea tari pentru puterea lui. sfruntînd cu ochii cerul.. uriaşul. zdro-bindu-i os de os. s-a auzit un ţipăt şi-un vîjîit de spaimă. gata să se repeadă către cei doi eroi. — Olimpul clocoteşte de ură şi mînie că m-ai eliberat. pe Elbrus. titanul. şi care-o fi învins să i se stingă viaţa. Coboa-. Săgeata şi-a luat. moarte. s-a prăvălit. l-a prins de subţiori. Pămîntul larg — chiar Gheea — îi da din nou puteri. Le-ai dăruit puterea de-a înfrunta pe zei. muiată în veninul hidrei ucisă-n Lerna... în mijlocul acelei cumplite vitejii. cel osîndit de Zeus la chin pe veşnicie. Te învoieşti ? — Fireşte !. pentru că dăruise celor de pe pămînt focul răpit de zei. în acea clipă. şi greu putea păşi. titane. cît timp atingea ţărna. El fiind feciorul Gheei. le-a rupt numaidecît. învins. Dar feciorul lui Zeus — şi voinic. a mai spus Prometeu. cu ciocul de oţel. De azi nu va mai fi. Prometeu se zbătea în lanţurile sale. titane. a-ncuviinţat Heracle. ţipînd cu-ameninţare. Dornic să nu-i mai scape. E vulturul lui Zeus. cum îl trîntea jos. din pieptul celui care suferea pentru oameni. şi vulturul lui Zeus. a rostit liniştit sclavul lui Euristeu.. Sînt îiu de pămînteană. îi arcul său temut. dînd ţipătul de. însă fiul Alcmenei şi-a proptit un picior în colţuroasa stîncă şi. cetluite de zeii olimpieni. s-a coborît încet. atît de mult sleita în veacurile lungi de cînd sta osîndit. El sta în lanţuri cu mîinile la spate şi un piron în piept. Ai ridicat din tină pe muritori. fiindcă nici o clipită titanul osîndit nu s-a plecat lui Zeus şi n-a cerut iertare. Anteu. Şi fiul lui Iapet. In acest fel s-au prins la luptă îndîrjită. Aici zăcea feciorul titanului Iapet. îi scormonea ficatul cu ciocu-nsîngerat. Şi. a ţintit plin de grijă. iute-i slăbea puterea. Furtuna şi mai tare s-a înteţit atunci. dar ele.. cu ochi roşii. Cerul s-a despicat. deşi sleit de chinuri. Coarda a zbîrnîit. Şi vulturul lui Zeus. Se spune că atuncea vîntul s-a înteţit. —. uriaşul l-a strigat : — Voinice. flămînd necontenit. Prometeu ? a glăsuit Heracle. Din cer. Tu suferi pentru oameni. Venea. Anteu. Bubuituri grozave au sunat din Olimp. Se rotea împrejurul acelei stînci înalte. Dar pînă la sfîrşit. — Zadarnică mînie. Şi cum trecea Heracle prin Libia 2S. pămîntul ce-l născuse. Dar Prometeu. — Fereşte-te. — Heracle mă numesc." Şi şi-a pus o săgeată. în Caucaz. voinice ? a murmurat titanul. strîngîndu-l tot mai tare. cu aripile-ntinse. — Tu cine eşti.

Şi luînd acele mere. tot îl mai urmărea 30 . de n-ar putea să aibă pe fiul său.. S-a-ntors apoi şi-a spus : •— Te-ai înşelat. a glăsuit Heracle şi a pornit la drum. La ea să pună-o piatră. Pe mine mă va crede că nu-i un vicleşug. Atlas. — Voi fi tare ca tine. pe dîr-zul Prometeu. a glăsuit titanul. Atlas era şiret . la luptă contra lui şi-a olimpienilor. de leu. l-a-nvăţat pe Heracle. a glăsuit Heracle.. Heracle. şi pe umeri purta larga boltă cerească.. Hefaistos cel şchiop. alături. Nu mai poate lupta. Şi atunci se zice că s-a făcut inelul cu piatră nestemată. Atlas a vrut să plece. Iară acel inel să-l poarte Prometeu. după prevestirea bătrînului Uranus. dar în Olimp zeiţa cea nemiloasă. din lanţuri. Cînd a sosit Heracle. Nici cea din urmă muncă nu i-a fost de folos şi n-a putut s-aducă pieirea lui Heracle. să-mi fie mai uşor. şi-ţi poate ajuta la vreme de nevoie. verigă. a rostit Prometeu. Şi-a-tunci şi-ar pierde tronul însuşi marele Zeus. Nemaiavînd ce face.. că eroul Heracle a împlinit cu cinste douăsprezece munci. 56 După această faptă. Nici Heracle nu piere. Mai departe de el. cu bine.. L-a domolit Atena. pe umăr. Te voi lăsa aici. puteau să se ridice din nou feciorii Gheei.. — Ţi-l ţin. în vremea asta. da-n schimb să ţii tu cerul cît timp le voi culege. De şale se plecase aproape de pămînt. tot o ţin. uşor. Rămîi deci tu. a spus Heracle. cel doborît de Cronos — să-şi odihnească trupul atît de chinuit. Hera. ce drum urma sapuce. văzîndu-l pe Heracle că a eliberat. titanul. A pus merele-alături şi-a luat pe umăr bolta.. Şi fiindcă el a fost osîndit să rămînă înlănţuit de-o piatră. Mai bine să-i dea pace. în ceasul despărţirii. un inel.. Ad-o întregii lumi. se întindea grădina în care străluceau. Dar e prea ostenit. E toată avuţia pămîntului furată şi-nchisă într-o grădină de zeii olimpieni. poartă şi astăzi în amintirea celui ce-a fost înlănţuit. Aş vrea să-mi pun 57 pe umăr blana asta de leu. în grădina nimfelor hesperide. — Eu am să-ţi dau ce-mi ceri. Atlas. a rostit lui Atlas : — Bătrîn slăvit. dar nu-ţi pot ajuta. ai îndurat destul. — Prometeu a scăpat din lanţurile sale. şi sclavul regelui din Micena a ajuns la Atlas.. prin frunzele de aur. Poate să plece liber din oraşul Micena.. că poţi să mă înşeli ? Dar una-i socoteala şi alta e isprava... de-unde erau lăsate de titanul Atlas. bolta.. Deci ia-ţi înapoi. hohotind de rîs. Heracle a pornit cu ele spre Micena. pentru o clipă.. în ţara hesperiană.. de pe munte. că muşchii lui Heracle s-au îngroşat ca munţii. Şi fiul lui Iapet i-a trecut lui Heracle bolta. pe veci. ce se... s-a dus şi a cules numai cîteva mere. să facă făurarul. Te las aici cu bine. Heracle. Insă Heracle a rîs : — Aşa te socoteai. regele Euristeu a trebuit să spună. bogate în parfum. Dar eu nu sînt ca tine sămînţă de titan. numai atît cit îmi aştern pe umăr blana moale. iar Prometeu păstrează lanţul •— acea verigă legată de o piatră — precum ai jurat tu. Şi. Euristeu le-a primit negru de supărare. Tu du-te şi le-o smulge. îmi pare rău de tine. ai dreptate. — Hai. Aici şedea Atlas cu picioarele-n mare. Era atîta de grea. Iar eu plec la Micena cu merele de aur. Su-doarea-i curgea-n rîuri. Eu însămi i-l voi da. Heracle... Prometeu a plecat într-o insulă mică de la capătul lumii — unde sălăşluia bătrînul zeu Uranus. M-am săturat să port povara blestemată. şi umărul mă doare. sînt fiul Alcmenei şi-al lui Zeus. trimis de Euristeu să-mi dai cîteva mere. N-a trecut mult. în război. în locul meu.. Aşa rămîne totul în lume neschimbat. bătrînule Atlas. ce i-a reamintit că. merele fermecate. dar nu şi înţelept. şi Prometeu. Scăpase deci Heracle de cruntul Euristeu 29. pe care însuşi Zeus mi-a pus-o pe spinare. ca să ajungă grabnic în ţara hesperidă : — Acolo. Heracle aduce merele de aur Ei s-au îmbrăţişat. n-a ştiut ce să facă. potriveşte-ţi blana. — Bolta-i nespus de grea ! — Nu-mi pasă. pe duşmanu-i de moarte. giganţii fioroşi.Spun unele legende că Zeus ar fi vrut să-şi ucidă feciorul in clipele acelea de groaznică mînie. înaintea tuturor. pe urmă i-a răspuns : — Desigur. cresc merele de aur. a spus el lui Heracle. o.

cu iubire. Păstrează însă taina. a mai murmurat Nesus. în schimbul unei plăţi. Heracle s-a-nsurat cu frumoasa fecioară. eşti cea din urmă fiinţă pe care o trec rîul şi. fecior al lui Ocean. în ceasul morţii. s-a încrezut în Nesus. După legea cea veche. 58 Atîta doar că Nesus şi el se-ndrăgostise de frumoasa mireasă. un fluviu zeu puternic. S-a războit cu Ares şi cu feciorii lui . Nesus s-a îmbiat să treacă pe mireasă pe malul celălalt. Un băiat dolofan. Iar centaurul Nesus s-a prăvălit în tină. a luat vasul cu sînge şi l-a vîrît sub haină. Şi ce i-a dat prin gînd ? A fost Heracle sclav la regele Micenei. şi i-a înfrînt în luptă. l-a dat Deianeirei. îmbibă-i puţin haina în sîngele-mi jertfit. cu mîna lui deprinsă numai în luptă grea. Şi-ntr-o zi. Adună-l într-un vas şi tăinuieşte-l bine. Copilă fără minte. ce se tîra pe jos. din dragostea lui Zeus cu regina Alcmena. Heracle-auzind glasul iubitei lui soţii. şi el se va întoarce.. şi lua în mînă scutul. cu ultimul suspin. Să toarcă pe fus lină. Hera urzeşte eroului noi suferinţe Părea acum că totul. Nici o altă femeie nu va mai izbuti atunci să-i fie dragă. a vrut s-o ia la fugă. căci şi-acolo-n robie.. Regina îl silea pe voinicul bărbat să se-nveşmînteze-n văluri. ochii i s-au făcut ca la un lup turbat. Dar ia sîngele-acesta.. să-i rătăcească mintea. O.. braţul: împins de Hera l-a lovit pe Ifite fără de pricină. şi el a căzut jos. Urma ca mai apoi să-l treacă pe Heracle. doresc să-ţi fac şi-un dar. Luînd-o pe soaţa sa de mînă. A pedepsit peun rege. Şi a trimis o furie. pe care şi-o dorea Heracle de soţie. Astfel se străduia să-l facă de ocară pe voinicul Heracle. cu ura ei nestinsă. Dacă nu păstrezi taina. va fi bine. Heracle s-a-n-voit. capricioasă. dar a scăpat cu bine. El l-a împins pe Nesus în apă cu piciorul. Sosind apoi pe ţărmul care-i sta împotrivă. sus. Să-nfrunte şi alţi monştri. i-a dăruit şi-un prunc. uitîndu-şi bărbăţia. vorbind de cîte toate. care se numea Hilos. Heracle a simţit o fierbinţeală-n piept. L-a cumpărat Omfala. L-a ajutat pe Zeus să-nvingă pe giganţi. Heracle şi cu soaţa au întîlnit alt fluviu cu apele umflate. să răpească mireasa. o regină trufaşă. urma a ispăşi pentru-o astfel de faptă. iubitoare. s-a năpustit înot. Şi dacă vreodată Heracle şi-o răci dragostea pentru tine. Nici nu pot fi descrise. au pornit împreună spre casă. şi fiare. atîtea sînt de multe aceste întîmplări. sîngele-şi pierde vraja. privea la ea oftînd. izbindu-se la frunte. a strîns tot acel sînge într-un vas de pămînt. Hera tot nu-i da pace. Tare-i mai îndrăgea Heracle şi pe soaţă şi pe flăcăul lui ! Numai zeiţa Hera. fiul Alcmenei s-a pomenit iar sclav. ba i-a mai dat şi plată.. Nesus. ca fetele de casă.. care-mi curge din rană. şi-ncrede-te în mine.şi nu vroia să-l ierte câ s-a ivit pe lume. mîndra Deianeira. pe zidul cetăţii din Tirint. Iar ea-şi punea în schimb blana cea fioroasă. L-a luat pentru trei ani. cu gîndul să-şi păstreze dragostea lui Heracle. şi se juca cu ghioaga ce nimicise-n luptă şi monştri şi balauri. Laomedon din Troia. în sfîrşit. Dar nici centaurul n-a vrut să-şi dea sfîrşitul făr-a se răzbuna. Aproape fără voie. Fiind sfătuit de Hera. bogată. Mîndra Deianeira s-a lăsat amăgită. Uit ura pe Heracle.. Atunci Deianeira s-a urcat pe spinarea centaurului Nesus. în lumea largă. un geniu al lui 59 Hades. soaţa frumoasă. în timpul cît Heracle a fost sclavul Omfalei a-ndurat umilinţe. rămînînd mort pe loc. şi pedeapsa era vinderea lui ca sclav oricui. însă Deianeira a început să ţipe. De cum a trecut rîul. cînd Heracle şedea cu un bun prieten. Acesta îşi pusese privirea însetată pe o copilă dalbă. Să ţese la război pînzeturi pentru ea. stăpîna Lidiei. l-a zărit iar zeiţa ce îl ura de moarte. Centaurul acesta ajuta călătorii. Hai să-l robească iarăşi şi să-i pricinuiască alte noi suferinţe. şi alţi regi. Tocmai venea Heracle. Deianeira. şi îşi punea armura. Aşa. cu sîngele curgîndu-i şuvoi otrăvitor. Şi el. să treacă peste fluviu. Ajungînd şi Heracle cu tînăra-i soţie prin locurile-acestea. Plecînd apoi spre casă. Aici sta un centaur cu numele de Nesus. a pus săgeata-n arc — săgeată ce avea vîrful muiat în fierea dihăniei din Lerna. Trăieşte fericită. preafrumoasă fată.. S-a bătut cu Apolo şi-a-nfrînt pe Ahelou. care îl înşelase. nu se mai potolea. învăţînd-o aşa : — Tu. ce mai umilinţe. Biruind pe-Ahelou. înşelăciunea lui Nesus Şi-a trebuit Heracle să intre-n alte lupte. deşi năvălea rîul cu unde învîrtejite. Ifite. să piară prin păduri. mai departe. 31 . fiindcă te-am iubit. cu moliciune.

dar cum trăgea de stofă. Aprindeţi ! Po. Şi în semn de cinstire pentru Deianeira. — Atunci totul e bine. Să se aprindă rugul. căci. care îl însoţise în lupte deseori.. legendele ne spun că s-a despicat bolta. E prea mult. însuşi Zeus la-ntîmpinat la porţi şi.. Ştia c-o să sosească acasă.. — Unde-i Deianeira ? a întrebat eroul. şi trupul lui Heracle s-a-nvăluit încet înl flăcări orbitoare. Ieşea mereu la porţi şi cerceta în zare. însă. Sta neclintit în giulgiul de flăcări ce îl învăluia. Dar au trecut şi anii cei negri de sclavie.. In sîngele lui Nesus. a scăpărat amnarul şi a vîrît scînteia sub rugul cel înalt. sînt jertfa ei. Iola. şi-a amintit de sfatul ce i-l dăduse Nesus. făcînd să-i izvorască o dragoste nedemnă de un erou ca el. Zeus. lîngă oraşul Trahis. punînd eroul veşmîntul pe spinare. — Nu. Cînd.. 60 Apoteoza lui Heracle Acest trimis al soaţei a sosit la Heracle tocmai cînd se serbau biruinţele sale şi cînd se pregătea să se întoarcă-acasă. un bun prieten. Heracle se gîndise că va-nsura pe Hilos. sus. aul răspuns cei din preajmă. Filoctet. — Dar Hilos unde e ? — El este lîngă tine şi se va însura cu prinţesa Iola. tot ca şi el. Cu ultimele forţe. şi stofa s-a lipit şi i-a pătruns în carne. — O !. în chinuri mai cumplite ca ale lui Tantal — căci tot mai mult otrava îi pătrundea în sînge — Heracle s-af urcat pe rugul pregătit. Parcă-l bătea în cuie.. Heracle. otrăvit de săgeata ce fusesenmuiată în verdele venin al hidrei de la Lerna. — Cum ? Eu l-am aşteptat atît de credincioasă. Dar vestea o dăduse din nou zeiţa Hera. şi trăs-nete-au căzut. au răspuns toţi bărbaţii ce erai lîngă el.. cu gingaşa Iola. care ştii că nu am nici o vină. lîngă ea.. Nu mai avea răbdare. celui mai bun din lume ?.. Mă chinuiesc prea mult. Acolo. precum ai' hotărît.Trimisese pe Eros să-i săgeteze pieptul.. prinsă de deznădejde. Parcă-l frigea cu jar. Aici să se ridice un rug. Tu. L-au purtat spre Olimp. însoţit de tovarăşi viteji. din voia preaduşmănoasei Hera. şi fiica lui. Cad. Carnea se sfîşia şi îl durea mai tare.. A vru1?să-şi smulgă haina. i se rupea şi'J pielea. să-i tulbure simţirea. Atunci Deianeira. Un car făcut din aur s-a coborît din cer. Nike conducea carul. şi el m-a şi uitat ? A îndrăgit pe alta ?. — Aprindeţi iute rugul. chiar se zvoneşte că eroul Heracle a-ndrăgit-o pe fata regelui doborît şi-o va lua de soţie.. pentru acea regină din ţara Lidiei. gemînd cu întristare. nu putem. fiindcă ţi-am fost fecior. Mai mult.. în clipita aceea. iată-i vine veste că-n drumul către casă.. s-a-ndu32 . aflînd că vei muri. fiul său mult iubit.. fără îndoială. nici nu era aşa. a mai rostit I Heracle. să pieri de mîna noastră ? Heracle.. în sfîr-i şit. care va arde "trupul celui mai viteaz om. pe muntele Eta.. Focul a prins să ardă. s-ar fi luptat c-un rege. Deianeira. socotind că prin farmec îşi va recîş-tiga dragostea lui pierdută. Că regele acela ar fi căzut în luptă.. a simţit o arsură.! Iată. a-nceput să spună Heracle. nu putem. în ceasul cînd pierise. se afla între robi. Şi el a dat poruncă să fie dus pe-o targa de ramuri.. în ura ei nebună. Cine să îndrăznească să dea foc unui rug. ca pentru morţi. o preagingaşă fată. primeşte-acum ofranda. Tu. Şi a trimis veşmîntul iubitului Heracle. ce-ai distrus pe monştri şi-ai luptat pentru oameni. Cum ? Nu-ndrăzneşte nimeni ?. şi-n el se aflau Hermes» Atena şi Nike. care îl umilea. Unde e soaţa mea M — Soaţa ta şi-a vîrît în inimă un paloş. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei.. Plîngeau toţi cei de faţă. A luat pe loc o haină. Heracle-a vrut sămbrace haina abia primită. după-atîta trudă şi-a-tîtea suferinţi.. şi fulgere mai albe ca neaua de pe munţi. zeiţa biruinţei. care-l batjocorise. îl aştepta plîngînd. A îmbibat-o-n sînge. Numai el nu gemea. înduioşat pesemne.runcesc !. jelea Deianeira. soaţa.. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle.

11. 10. Soarele usucă mlaştinile cu razele fierbinţi şi face să piară molima. Deci fiul Alcmenei. Pe această temă au mai scris două piese şi marele poet elin Euripide ţi scriitorul latin Seneca. cînd soţul ei era plecat la război. Scena luptei cu leul a fost cîntată de nenumăraţi poeţi. 7. Pe unul îl ridică la înălţimea ochilor. Apolodor. între ruinele oraşului Pompei. cu săgeţile lui încinse în foc. dintre care unele au ajuns pînă la noi. în Capitoliu. 12. poet măiestru din Atena.plecat şi Hera. De aceea hotărîse ca pămînteanul care trebuia să-l ajute în aceste lupte să fie un fecior al său. Heracle trăgînd prima săgeată în leul din Nemeea. Mania. El reprezenta însă nu strălucirea soarelui. pe această temă. după legendă. într-un anumit fel. de asemenea. Numele de Alcide. privindu-l fără teamă. Alcide sau Heracle. La muzeul de artă al Republicii Socialiste România se află una dintre cele mai renumite pînze ale lui Rubens. Abia tîrziu. pentru vechii greci. Alfred de Musset. Iar celălalt se află aproape mort. a zugrăvit-o în versuri nespus de delicate. o făgăduise pe fiica sa. Văgăuna leului legendar se vede şi astăzi în Grecia. Leul din Nemeeă o fost urcat. Regele Micenei. După datini. ca şi o copie după cunoscuta operă sculpturală a lui Antoine Bourdelle : Heracle arcaş. frumoasa Alcmena. nimiceşte teribila şi ucigătoarea hidră din Lerna. Note 1. Iată de ce artiştii au cîntat cu atîta patos această legendară is-pravă a lui Heracle. care se află la Roma. discipolul filozofului Socrate. pare că înseamnă „Vigurosul". pe regele Electrion. el urmase pe tronul de mare basileu al Micenei. Nu se întîmpla niciodată să-şi greşească ţinta. Artele plastice au ilustrat din plin această povestire. In cinstea acestei biruinţe s-au organizat în Argolida celebrele jocuri nemeice. drept răsplată. Ea era tot fiica monstrului Tifon şi a viperei Ehidna. în care bîntuiau întotdeauna molimile. Biruinţa eroului asupra leului reprezintă în mitologia elină lupta grea. într-o statuă. După ce întemeiase Micena. din care cei vechi pretindeau că s-ar fi născut o mulţime de alte fiinţe monstruoase la înfăţişare şi răufăcătoare pentru oameni. pămîntul se zguduia. 3. Despre această întîmplare ne povesteşte Xenofon. Era înalt şi falnic. Heracle a fost la început un mit solar. de Zeus însuşi pe boltă. primejduind existenţa omenirii. 2. împreună cu Alcmena. ucisă de Heracle — au putut trăi apoi oamenii şi s-au putut întinde holdele cu grîne. ce-l jefuiau de aur şi cirezi şi-i uciseseră feciorii. Electrion. şi greu de tot. pe ziduri. a fost şi el învins. Se luptase cu Zeus. unde participau tineri din toate colţurile Eladei. Regele Electrion — tatăl Alcmenei cea frumoasă — era fiul eroului. Uranus. Se stabilise. 4. Zeus se înflăcărase de dragoste pentru Alcmena într-un astfel de răstimp. feciorul Gheei. Poetizarea acestei forţe solare de către oameni este una dintre cele mai interesante din întreaga mitologie a 33 . Lerna se află în preajma golfului Argos. pe scut. se trăgea din spiţa lui Perseu. cel mai puternic gigant. Perseu şi al Andromedei. dintr-o întîmplare nenorocită. o pictură cam asemănătoare. Iar poetul romantic. dat odraslei lui Zeus şi a Alcmenei. de Za bunicul său. Electrion. Iolau. din Argolida. Zeus ştia. că în anumite lupte. înmărmuriţi. Dar. cu plînsetele lui. ci puterea lui. aşa cum s-a mai arătat. Ungă urmele fostului oraş Nemeea. în cîntece voioase Zeus a poruncit ca eroul Heracle să rămînă-n Olimp . Amfitrion îşi lovise socrul. tot aşa cum Heracle. apărîndu-l cu armele de duşmani. 8. 13. Megara încearcă să fugă. aceluia care-l va scăpa de urgia unor triburi vecine. Pictorii au zugrăvit această luptă cel mai des pe vasele eline. şi-n semn dempăcăciune. 14. hidra din Lerna se pare că semnifica tocmai molimile ce iau naştere în locurile umede şi mocirloase. cum un copil răpune doi monştri ca aceia ce fuseseră trimişi de Hera. pe graţioasa Hebe. O constelaţie a căpătat numele lui. trebuise să-şi răscumpere vina. a omului cu fiarele monstruoase şi de mărimi colosale. reluînd unele legende mai vechi. şi alţi cîntăreţi din vremea lui povesteau că Heracle ajunsese de o forţă şi o grandoare neobişnuită. zeiţa tinereţii30. doi Victori renumiţi. Amfitrion îl scăpase de primejdie pe regele Micenei şi. După Electrion. n-ar fi putut să învingă fără ajutorul unui pămîntean. fiind primit cu mare cinste de către regele Creon căruia îi plătea ospeţia. Cînd trăgea cu arcul sau cînd azvîrlea lancea. avea şi el. fiind un strănepot al acestui erou. Este şi Amfitrion cu sabia în mină. sub blestemele zeiţei nebuniei. Stenelos era cel de-al doilea fiu al lui Perseu şi al Andromedei. de soţie. Ochii îi scînteiau. o primise pe Alcmena de soţie. Hera i-a dăruit pe fiica ei de soaţă. eroul Perseu îl făcuse regele oraşului pe fiul său. Heracle îşi ucide copiii. ca zeul Apolo. Scena este zugrăvită impresionant pe un vas antic. la Teba. dar victorioasă. ce populau pâmîntul în timpurile geologice. Privesc amîn63 62 doi. şi la început îl învinsese. s-a aflat. trezită de Ificle. este înfăţişat Alcide-Heracle — copil — cînd nimiceşte şerpii. Aceasta întîmplare a fost pusă pe pînză de Tintoret şi Rubens. cum au fost bunăoară cele date cu giganţii. între care ţi de Apolodor din Atena. puteri divine. Era un loc mlăştinos. cel dinţii zeu al cerului. Totul se petrece sub ochii îngroziţi ai Alcmenei şi ai prietenului său. In locurile uscate — scă64 pate de sub domnia hidrei. fără să vrea. în Italia. sărbătoare care avea loc din doi în doi ani. Dealtminteri. 5. 6. Tifon. 9. Aici este însă de faţă şi Alcmena. părăsind Micena.

dealtfel. a cerului umed. lungi. pare uneori că aleargă în tropot herghelii întregi de 5 — Legendele Olimpului. spre a deveni războinice temute. 24. în zare. iz-bindu-şi coroanele. în fiecare seară. La miazăzi era Libia. între ruinele îngropate sub lavă. îl regăsim ca titan în legenda lui Heracle. făcîndu-se întreceri de alergare. O dată pe an. furtuna care se dezlănţuie pe munte. 22. par a fi. Grecii vechi credeau că marginile lumii sînt coasta de asfinţit a Africii şi. Legenda arată că regele Euristeu şi-a primit mai tîrziu pedeapsa pentru suferinţele pricinuite lui Heracle. ce se găseşte în galeriile de artă ale Cracoviei. Le învăţau ţsă călărească şi să lupte. într-o povestire. iar la miazănoapte aşa-zisele ţinuturi hiperboreene. unde cîrmuiau numai femeile. unde voinicii înfruntă şi răpun fel de fel de balauri. încălzind atmosfera. în timpuri foarte. Această operă de o rară măiestrie se găseşte acuma în muzeul de artă din Palermo. pentru grecii vechi. In timpul serbărilor olimpice. si de această dată. 28. în folclorul nostru se găseşte. reeditau luptele lui Heracle. Dintre pruncii care se năşteau. pentru ca atleţii cei mai de seamă să poată veni în Elida. A ars capetele hidrei. Caucazul. minunată cu fructe de aur. 15. Tema aceasta este frecventă şi în majoritatea basmelor noastre. ca forţă tînără solară. ploile cu grindină. ţinîndu-l cu mîinile de coarne. Mistreţii. Altă lucrare vestită este un mozaic de marmură. 21. voi. chiar lingă constelaţia Heracle. de asemenea. Căsătoria lui Heracle cu Hebe. Multă vreme aceste stînci au purtat numele de „coloanele lui Heracle" (sau Hercule. monştri zburători sau subpămînteni. după unele legende. mama lui Heracle. era întotdeauna tînăr. păstrau numai fetele. motivul prinderii şi legării morţii de către un flăcău îndrăzneţ. de curse cu carul. aşa cum îl numeau romanii). Soarele. Se spunea că Heracle a fixat stîncile uriaşe. mai ales. Dincolo de munte vedeau. Amazoanele aveau. a luptat contra Herei. La Pompei. Aşa le-a venit. Este vorba de strîmtoarea Gibraltar. a fost învins de heraclizi. o ţară pe ţărmurile Mării Negre. Norii dimineţii. Regele a fost luat prizonier de nepotul şi tovarăşul de luptă al lui Heracle. iar copacii se agită. muntele Atlas. U 65 cai. cum soarele asfinţeşte. efortul omului de apărare împotriva fiarelor din perioadele foarte îndepărtate ale istoriei. Ţara hesperidă. 20. A biruit pe Cerber. care cădeau cu prisosinţă. Eroul este prezentat cu un genunchi pe trupul animalului.elinilor. învingătorilor li se puneau pe frunte cununi din rămurele verzi de măslin şi primeau cele mai mari onoruri. îi vezi parcă picioarele tremurînd de încordare. cum o numeau ei — izvorăşte din marginea de miazănoapte a pămîntului. după legendă. orice certuri sau războaie încetau între oraşele greceşti. Pentru a slăvi această biruinţă. urmaşii lui Heracle. 19. 30. Ţinutul din jur purta numele de Psofida. nechezînd şi sforăind. Alcmena. Centaurii erau nişte fiinţe ciudate. s-ar fi refugiat într-o insulă necunoscută din cuprinsul Mării Negre. Psofis era tot un oraş arcadian. Elinii socoteau că Dunărea — Istrul. simbolul molimii în teren mlăştinos. lăsînd în urma lui valuri de foc şi nori poleiţi. foarte vechi. pe care Euristeu ar fi dat-o în oraşul Atena. omorînd animalele şi chiar oamenii. 16. neîndoios. Acolo. l-a răzbunat pe fiul ei. Deşi Atlas fusese prefăcut în munte. Elinii. 17. ele se însoţeau cu vecinii lor. care distrugeau semănăturile şi grădinile oamenilor. Heracle care — aşa cum am arătat mai sus — reprezenta şi soarele în putere. în legenda lui Perseu. ce domină de-o parte şi de alta această strîmtoare. 29. în răsărit. Era un munte bîntuit de fiare. ca o grădină. Mitul acesta reprezintă dorinţa de totdeauna a oamenilor de a se lupta cu moartea şi a o birui. Se ştie că jocurile olimpice. Se prea poate ca de la aceste zgomote să se fi născut personificarea fabuloşilor centauri ai mitologiei eline. dealtfel. jumătate oameni — pînă la brîu — şi jumătate cai. lolau. îşi închipuiau că acolo este ţara nimfelor hes-peride. Şi citeşti în atitudinea ei nobilă setea de libertate. gargareenii. după goana istovitoare. înfăţişîndu-l pe Heracle prinzînd căprioara zeiţei Artemis. Anteu apare chiar ca rege al Libiei. scăpate cu viaţă pe ţărmul golfului argolic. în Olimp. 23. Legenda spunea că puţinele păsări stimfaliene. înnorat. ca să poată ţinti bine cu arcul. Heracle. semănînd cu şerpii. şi nimiceau vegetaţia. a combătut tot ce era nesănătos. simbolizează că biruinţele sînt aproape întotdeauna legate strîns de tinereţe. într-o luptă. se pare că era pentru cei vechi occidentul Africii. Păsările stimfaliene simbolizează. Soarele însuşi. Cei vechi îşi permiteau de multe ori astfel de ciudăţenii şi contradicţii în legendele povestite de ei. cînd bolovanii se prăbuşesc în prăpăstii. A fost adus ca sclav la Atena. în Arcadia — se pare că simbolizează sălbăticiunile atît de numeroase în vechime. scoţîndu-i ochii lui Euristeu şi poruncind apoi să fie ucis. Ei se pare că reprezentau. li simţi răsuflarea întretăiată. se pare că ar fi fost nenumăraţi şi distrugători în codrii deşi ai Erimantului. 25. monştrilor. Le tăiau însă sînul drept. 26. pe care el i-a sugrumat cînd era copil. plutind pe Marea Mediterană. după unii mitologi. Căprioara zeiţei Artemis. alegoria şerpilor. paznicul 34 . sau ţara înserării. aruncări cu discul şi lancea şi trageri cu arcul. Atunci cînd izbucneşte vijelia în pădurile munţilor. gîndul că muntele de piatră sprijină cerul. 27. probabil. Aici este o nouă aluzie la Heracle ca putere solară. vedeau acolo. 18. cei vchi au dat numele hidrei de la Lerna unei constelaţii ce se află. căprioara cerinitica. a fost găsită o statuă de bronz. în imaginaţia celor vechi. Lupta lui Heracle cu mistreţul mitic din Erimant simbolizează. (acea să nu mai cadă astfel de ploi. Muntele Erimant se află între vechile ţinuturi ale Arcadiei şi Elidei. aşa cum se mai numea — după locul unde îşi avea sălaşul: Cerineia.

care civilizează şi aduce progresul prin efort necurmat. însă te rog ceva.Şi. Aşa s-a pus la cale nunta între fecioara din oraşul Trezena şi regele Atenei. şi oraşul. la prieteni. iubite prieten. Apoi.. la oameni înţelepţi. amărît. . Să fie precum vrei !. sute de vase. ce domnea-n Argos.. pe frontoane. Isprăvile lui au fost pictate pe zeci. în cinstea lui Heracle. din marea prietenie ce-o purta lui Egeu. Eta.. romanul Ovidiu şi alţi artişti de seamă l-au cîntat pe Heracle în versurile lor. prin care îl vestea pe regele Trezenei că va fi. Atît că-n apa mării sta de veghe Poseidon.. A adus jertfe zeilor şi i-a rugat în fel şi chip. Statua e cioplită de marele artist Glicon. eu am o fiică : Etra. şi a dispărut din vîrful acelui munte.. din Atena.. eroice. au fost săpate în metope. preadevotat prieten. Ce n-a făcut ? Pe unde nu s-a dus ? Pe la oracole.. regele-Atenei s-a dus în ospeţie la un prieten al său. să se-nscăuneze ei. foarte mîhnit. Tu vrei să-mi salvezi viaţa. Marii poeţi Sofocle. în oraşul Trezena. pe fiica ta. Dar ce fac mai tîrziu ? îmi trebuie un fecior. — Vai vouă. şi eu sînt cam bătrîn. ca norii purpurii în asfinţitul zilei. aflînd această ştire. Palas. Fusese însurat de două ori şi de la nici una dintre cele două soţii nu căpătase vreun urmaş. şi a hotărît nunta copilei sale. Statua înfăţişează idealul de forţă. socrul său. E singura-mi copilă. în Roma. ce domină şi — apoteozate — pătrund şi în Olimp. Să nu mi-o iei cu tine. gîndindu-mă-ndelung. din toată ţinuta pe care o are. n-a vrut să ţină seama de zeul mărilor. şi moartea însăşi. Ceva mai mult. după ce a făcut să piară atiţia monştri. Heracle stă în repaos şi. Cu toţii-au pus la cale — după cum am aflat — să-nceapă un război şi. Să stea aci. şianume la regele Piteus... Regele din Trezena a stat un timp pe gînduri. făcuse şi anume semne. de asemenea. era foarte. unde aveau loc jocuri şi lupte fastuoase. a zis Poseidon. în piesa „Heracli-zii" (unde se vede moartea dată lui Euristeu de mama lui Heracle). Şi tu mi-eşti drag. Este chiar simţămîntul pe care-l dă conştiinţa puterii fără seamăn. Se pare că Heracle este înfăţişat în clipa cînd se întoarce cu merele de aur la regele Micenei. 68 Dar bătrînul Piteus. într-un vîrtej de flăcări.. un om hain şi crud. pe stele funerare. a glăsuit Egeu. Iară la Belvedere. a sfîşiat haina îmbibată cu sînge. şi tronul. uriaşe şi binefăcătoare. Şi-o dorea de soţie. Ia întrebat. Maraton.. a glăsuit Egeu regelui din Trezena. Are de gînd să-mpartă între aceşti feciori şi tronul. — O. în plastică. în afară de cele două lucrări amintite mai înainte — tabloul lui Rubens: „Lupta cu leul" şi „Hercule arcaş" de Bourdelle — într-un tablou... Apo-lodor din Atena.. numit Egeu.. a spus Piteus.-n Trezena. Ţin foarte mult la ea. Etra. Parcă ar fi un imn de slavă închinat de artist puterilor umane. forţa care înfrînge obstacolele şi relele iscate de natură . Spune-mi... Ei bine. pe aceeaşi temă. şi fratele meu.. aflat tot în galeriile muzeului de artă al Republicii Socialiste România din Bucureşti.. Cum să mi-l dobîndesc ?. Vai Etrei. — Ruga ta-i o poruncă. în nenumărate tablouri.. în mina dreaptă ţine fructele dobîndite după atîta trudă. se crede că statua „Hercule Farnesse" este desăvîrşttă.. figura lui Heracle a generat veacuri de-a rîn-dul atîtea monumente şi opere de artă. O altă operă.. Ar vrea să-i vadă regi în oraşul Atena. şi oraşul. pictorul spaniol Ribera ne înfăţişează lupta lui Heracle cu centaurul... se degajă un simţămînt de linişte şi pace.morţii. cinstea e mult prea mare. realizată de pictorul Silvestre. pe frize. s-a bucurat Egeu. copila lui Piteus. Euripide. cum n-au avut nici zeii olimpieni şi nici un alt erou. te învoieşti ?.. cu regele Atenei. grecii au orînduit serbări heracleene în Teba. era odinioară la galeriile din Dresda. Şi vrei să-mi dai de soaţă. A fost distrusă de urgia războiului. Totuşi. Atena. se află un tors de o mare perfecţiune. pe marmure votive. am socotit că-i bine să ţi-o dau de soţie. a puterii solare. pînă ce voi muri. Stă sprijinit pe ghioagă. pe Etra. Pe urmă i-a răspuns : — Uite.. are cincizeci de fii. lui Egeu şi regelui Piteus ! 35 . triumfătoare. S-a sfătuit. monede şi efigii. Deaceea. La Ermitajul din Leningrad se mai găseşte o statuă o lui Heracle matur. Acum mai am putere. — Ţi-o dau. la fel de răi ca el. — Eu nu mai sînt prea tînăr. 66 TEZEU SE POVESTEŞTE CĂ UN REGE-AL ATENEI.. Pe urmă în Atena va locui mereu. Sicione.. luîn-du-mi viaţa. mănvoiesc cu multă bucurie. Pot să-i înfrunt în luptă. Dar n-a fost cu putinţă să aibă vreun copil. puterea omenească mare. sprijin la bătrîneţe. El o-ndrăgea pe Etra. cum îl visau cei vechi. în piesa „Trahinienele". astăzi.

Sînt sigur că odată elinii-l vor cinsti şi-i vorj înălţa temple. peo colină.j cu ţipete şi lacrimi. şi părul în inele îi luneca pe umeri. din ruşine şi teamă. au crezut că-i un leu ce are încă viaţă.. eroul renumit.. Astfel a dat copilul întîia lui dovadă — în faţa lui Heracle — că va fi un viteaz. Mai înainte însă. Heracle se arătă pe drum. i-a spus mîhnitei soaţe. luînd-o cu el pe Etra la marginea Trezenei. pînă ce-a împlinit cam şaisprezece ani. Avea ochii albaştri. şi i se adusese şi unj butoi cu vin. a fost silit să plece şi el către Atena.. care nesocotiţi. Poate-o spusese vîntul. precum că are-un prunc. — Fiul meu se numeşte Tezeu 1. sau poate c-o şoptise vreo nimfă. prin crainici. Egeu. cînd s-auzi-n Trezena că va veni Heracle.. de rugăminţi şi lacrimi. pe ţărmul mării. să poarte în picioare sandalele acestea. sclavii s-au grămădit să-l spele pe erou şi să-i] împrospăteze trupul trudit de lupte şi de atîta cale. dar cel mai mult Heracle. că e voinic. şi-avîndu-le. Cînd Etra a văzut că Tezeu a ajuns la vîrsta bărbăţiei. sau soarele din ceruri. să mînuiască ghioaga şi să-şi conducă-n goană caii-nhă-maţi la car 2.. spuneau aezii. ca sclavii să-şi golească vasele lor de apă pej trupul dezvelit. Dobîndirea săbiei şi sandalelor lui Egeu Aezii povesteau apoi cum a crescut Tezeu în casa lui Piteus. Egeu era voinic. vestise el. Şi-a început să treacă vremea. pe un altar la ţărm. cu-atîta îndrăzneală. ce răpusese fiare şi monştri fără număr. Iar regele Piteus îi ieşi înainte cu dregătorii săi şi-l rugară să intre în marele palat cu Porţile de-argint. să vină la Atena. strălucitor. şi. 69 I se fripsese-anume un bou. Destul e că mulţi tineri şi-au încercat puterea. s-a bucurat nespus şi-a trimis la Atena solie. cînd vrei să zăbovească. cum s-a deprins să lupte cu sabia şi lancea... cînd te grăbeşti. pîn-dind-o pe mireasă. iute. aşa cum ai văzut. fără să ţină seama de gemetele ei. Tezeu. Dornic să se răzbune. ce o purta pe spate. Numai Tezeu. prinţesa din Trezena a născut lui Poseidon un prunc de-o frumuseţe de neînchipuit. ce le-am ascuns aici. vîrsta de bărbăţie. şi multe biruinţe va dobîndi în viaţă.. şi-nspăimîntaţi la culme. alene. tot poporul. Micul Tezeu îl cunoaşte pe eroul Heracle Egeu. într-adevăr. vreun satir. dimpotrivă. micuţul fecior al lui Poseidon.. au zbughit-o la fugă care-ncotro putea. — Cînd o să crească mare feciorul tău. A săltat puţin stînca şi şi-a vîrît sub ea sandalele şi-o spadă. Dar ca să-l recunosc. silindu-se s-apuce sandalele şi spada. Şi-n timpul cuvenit. i-a arătat o stîncă mai grea decît o casă.. văzînd această blană. Se spune că-n Trezena unii cunoşteau taina ce-o rostise Egeu soţiei la plecare.. Curînd. cum trece de-obicei. un flăcău zvelt şi-nalt. negru. a-nşfăcat o secure şi s-a întors îndată să dea lupta cu leul. Heracle şi-a scos blana de leu cea fioroasă. nici de feciorii lui. doar pentru el. regele a pornit cu carul spre Atena. care n-aflase crima ce-o săvîrşise zeul atunci. care se ridica în oraş. Copiii ce prin preajmă îl priveau pe erou. viteaz şi priceput în lupte. cînd făcea sacrificii. şi-l poftiră ta masă. şi peste mijloc spada. Tezeu se-nălţa însă mai repede ca alţii. căci era fiu de zeu.Nemernici muritori. cînd mă voi stinge. nu-i spusese. s-a repezit afară. Poseidon a cuprins-o la pieptul său pe Etra. Cu toţii-au rîs cu poftă. îmbrăţişîndu-şi apoi soţia şi feciorul.. cu praştia să tragă. căci Etra. Mai înainte însă. Puternic ca toţii zeii... care-a glăsuit) mamei : — Puţini or să-i stea-n faţă fiului tău. Are cine-mi urma la tron. Nu mă mai tem de Palas. chemat de treburi. să plece spre 36 .. să-şi încordeze arcul. şi-a azvîrlit-o-n lături. Poseidon a ieşit din valurile mării .. Era. dorinţa unui zeu. Tezeu. Crescuse cam de-o şchioapă. ia arătat şi stînca sub care se-ascundeau sandalele şi spada soţului său.

căutînd să-şi afle ghioaga de unde-o azvîrlise. spre regele Egeu. a dat un răget groaznic. S-a trîntit la pămînt. purtînd în mîna dreaptă ghioaga lui Perifete 3. j Sinis îi taie drumul şi strigă îndîrjit : — In dimineaţa asta n-am vărsat încă sînge. ce sigur că te-aşteaptă. cu cocoaşă. ce-i asupreau pe oameni.-n Lidia. Sinis era o fiinţă cu trei ochi. a hotărît Tezeu. Şi tocmai de aceea pleca pe jos Tezeu. smucindu-se puternic şi sfîşiind în două pe bietul călător. Bine c-ai venit tu. Numai că-n vremea asta preavoinicul Heracle căzuse în sclavie — cum îi urzise Hera — la regina Omfala. hohotind sălbatic.. cu sete.. dîndu-se drept Tezeu. Pe drumuri sînt tîlhari ce jefuiesc pe oameni.. Urcă-te pe-o triremă. şi-i lovesc.. fără să izbutească. I-a sărit de grumaz. Arma a fulgerat pe lîngă el cu zgomot. şi. Flăcăul s-a apropiat de colosul de piatră. Pinii. Şi-alăturea de ea.. însă Tezeu. drumeţule. pînă ce l-a răpus. l-a ridicat în mîini şi l-a zvîrlit în vale. la cîţiva stînjeni.. căci calea peste mări este mult mai uşoară. Oprind şi el drumeţii. pe nume Perifete. a frînt cîţiva copaci şi s-a-nfipt în pămînt adînc. cu prăsele de fildeş. S-au unit cîteodată şi doi. îl miruieşte zdravăn. cînd. S-a încordat o dată. şi-i ucid. tatăl său.. săvîrşind multe crime. dar nu plutind pe mări.. spre Atica. 70 Dar într-o ziuă Etra l-a chemat pe Tezeu la marginea Trezenei şi i-a povestit totul. aflînd despre sclavia eroului Heracle. • Toţi cîţi erau de faţă s-au minunat de forţa ce o avea Tezeu. După victoria asta. cu arma nouă pe care-o dobîndise. parcă era un trunchi răsărit din pămînt. Tezeu na vrut s-audă. — Am să plec spre Atena. lega pe călător de cele două vîrfuri ale copacilor. departe. de-aramă. bătută-n nestemate. picioare răsucite şi-o forţă fără seamăn. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. se şi-ndrep-tau la loc. scăpaţi din mîna monstrului Sinis. Ce te grăbeşti atîta ? Viaţa tot ţi-e sfîrşită — eşti doar în mîna mea. l-a tot împuns cu lancea. El oprea toţi drumeţii. Primele lupte ale feciorului Etrei Oricît au vrut Piteus şi Etra să-l silească să plece cu-o triremă. întîi îi jefuia. Pînă ce Perifete s-o poată ridica. pe care vîsleau sclavi. l-a strigat Perifete. — Ia stai. în straşnice curmeie. sandalele regale. l-a sărutat pe frunte şi i-a rostit duioasă : — Feciorule.. ca să ia moştenirea bătrînului părinte. Trecea cîntînd un imn.. prin istmul de Corint. dar el. e vremea să pleci către Atena. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel meşter. bîn-tuiau prin Elada. spre-Atena — prin istmul de Corint. dă să-l şi înşface pe voinicul Tezeu. c-abia plecat. Ei s-au silit să-mpingă stînca aceea mare oleacă mai deoparte. dintr-o pădurice. Stînca sta neclintită.. ] Ba. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. şi-n locul unde stînca stătuse pîn-atunci era — scînteietoare ca soarele amiezii — sabia lui Egeu.. Nu caut calea uşoară. feciorul lui Poseidon şi al frumoasei Etra a plecat mai departe. ghioaga lui Perifete.. i-a ieşit înainte preafiorosul Sinis. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. Tezeu n-a pierdut vremea. prin istmul de Corint.. şi a plecat pe jos. Vroia să-i nimicească pe toţi acei tîlhari şi monştri nemiloşi.. Dar Tezeu s-a ferit. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. pe urmă apropia doi pini unul de cellalt. 37 . 71 Perifete. le dădea iarăşi drumul.. Etra l-a strîns în braţe. trei sau mai mulţi. Aşa s-a şi-ntîmplat. ci drumul cel mai greu şi cel mai plin de lupte.oraşul Atena. Şi mulţi tîlhari şi monştri.

. Procust era înalt şi-avea o faţă neagră. el le hrănea cu oameni. celor care treceau prin locurile lui. Sciron a fost înfrînt şi aruncat în mare broaştelor să-l mănînce. Şi cînd era mai lung.. şi carul. două trunchiuri de pin şi l-a cetluit bine de vîrfurile lor. i l-a trîntit în cap. De unul dintre vîrfuri l-a legat de picioare. în apă vieţuiau nişte broaşte ţestoase enorme şi flămînde. Aşa a-ncercat Sciron să-l azvîrle şi pe fiul prinţesei din Trezena şi-al zeului Poseidon. s-a prins bine de glezna pe care i-o spăla răului rege Sciron şi. însă cînd călătorul se apleca să-l spele. 38 . dar. undei spăla piciorul. luînd vasul de aur. cu voce tunătoare. Tezeu a plecat iar. cînd l-a-mbrîncit. băgînd de seamă că nu-i lucru curat. Cea de pe urmă luptă a dat-o cu Procust. In lupta-nverşunată. mai tîrziu. drept plată. vuind cumplit. pîndea ades pe calea ce ducea spre Atena. îi tăia cu-o secure picioarele şi capul . mai bună. cu bieţii trecători ce-i arunca în valuri. Sciron îi da un brînci şi-l prăvălea în mare. El pretindea. Călătorul. la rîn-du-i. Procust îi sare-n faţă c-un răget. zicea că-l alungeşte.. 72 Aici hălăduia un rege numit Sciron. a răsuflat tot istmul. se culca pe patul de aramă. prăpăstioase.. din zori pînă spre seară . Iar preacruntului Sciron îi plăcea să mănînce numai broaşte ţestoase. Drumul către Atena ducea pe malul mării. Astfel a răzbunat mii. doar să-l lase cu viaţă. mii de călători ucişi nevinovaţi de acest tîlhar crud. Cînd vedea un drumeţ. şi-l opreşte : — Stai ! Nu te mai mişca !. în cele din urmă.. de altul — de grumaz.. care s-a dat pe ţărm vreme de două zile. pe malul unui rîu ce se numea Cefis. Tezeu şi cu alţi regi la fel de nemiloşi. şi la poalele lor marea se zvîrcolea gemînd.. Şi-i saltă-n mînă ghioaga cea năzdrăvană. Sciron şi Procust Cînd s-a aflat de moartea monstruosului Sinis. Pentru ca broaştele să aibă carnea mai fragedă. flăcăul l-a culcat pe Sinis la pămînt. însă rar se-ntîmpla să fie de-o măsură cu patul lui Procust. te las şi poţi pleca.. Şi s-a luptat. După ce i-a scăpat pe oameni de fiorosul Sinis. şi hainele. Procust. Dar. ca să te iert. pe urmă. Cum să nu pieri de spaimă şi cum să nu-i cerşeşti lui Procust îndurarea ? Dar el nu se-ndura. tot un tîlhar. îi dăruia averea. Dacă eşti lung cît patul. iată că acuma trecea pe lîngă rîu preaveselul Tezeu. lăsîndu-le să-l rupă în două. îl oprea duşmănos : — Cum îndrăzneşti să treci pe plaiurile astea. Lupta s-a purtat aprig. zdrobindu-i os de os cu un ciocan de-aramă. A aplecat. să-l spele pe picioare. zvîrlindu-le spre el cu multă-nverşunare. te culcă pe acest pat de-aramă. fără de voia mea ? Drumeţul se oprea şi îşi cerea iertare.. ba-i mai făgăduia şi plată. şi cînd era mai scurt. Apoi s-a ridicat şi. Şi le-a dat apoi drumul trunchiurilor de pin din zdravănă strîn-soare. Sinis însă-i răspunde cu bolovani şi trunchiuri. — Uite.. parcă-i o nuieluşă.. sărmanul. Dar el. Dreptatea s-a făcut !. din mijloc. mai rostea Procust. tremurînd.Şi-i dă. care înfricoşa tot istmul de Corint 4.. Tezeu s-a ţinut strîns. încruntată. deasupra unor stînci drepte. păroasă.

. la trup şi fire. se cobora în apa mării — după credinţele străvechi — la ceasul cînd Tezeu. peste umeri. străine. era cu mult prea mic pentr-un uriaş ca el.. aşa pre. Ajung din nou în iarbă şi. temîn-du-se că-i paşte moartea.! ca să-l facă mai scurt. însă flăcăul din Trezena a rîs şi şi-a văzut de drum. Voi nu vedeţi că are părul lung şi desfăcut. Tocmai trecea prin faţa unui templu ce se zidea în cinstea lui Apolo. fratele său. — Atunci. care ştia atîtea vrăji şi îi spusese că-l va face.cum o lua şi Procust. 73 Procust. aflat chiar lîngă rîu. că este biruit. al regelui Egeu. cu toată forţa uriaşă ce-o avea. copii. I-a făcut vînt şi l-a zvîrlit. Tezeu intrase în palate şi se plecase regelui şi.Şi-i spune ce doreşte. Ştiu să şi cînt. Vreau să-l desfăt pe regele Egeu. nici toată înfăţişarea nu-l arătau că este un erou. să nu-l împiedice în luptă — şi-l slobozise de-astă dată. Se luptă ei trei zile. Nestînd însă de vorbă. văzîndu-l pe Tezeu că trece cu pasul graţios. Numele ei era Medeea. Ea îi făgăduise lui Egeu — cam gîrbovit de ani şi lupte — c-o să-i întoarcă tinereţea. Ce-i drept însă — pre cît ne spun poeţii — nici chipi: său. să-i ia şi el măsura. Mai mulţi artişti. purificat. a trebuit să recunoască. ca pe o minge. Iar haina lui în falduri se tîrăşte şi mătură tot praful de pe uliţi. Auzindu-se vestea că Procust a pierit. Nu le-a răspuns însă nimic. Tezeu îi sare-n piept şi-ncepe-o luptă grea cu uriaşul Procust. zisese straja spre drumeţ. 74 Egeu îşi descoperă fiul Dar. Se vîră prin nămoale. Apoi. îi va lua tronul. . Dejugînd boii cu iuţeală. — Cine eşti tu ? îl întrebase o strajă pe Tezeu. Tezeu s-a îndreptat către templul lui Zeus. sosise la poarta regelui Egeu voinicul tînăr din Trezena. care ciopleau în piatră chipuri de zei.. De-aceea se şi învoise să o primească pe Medeea. Sosesc din Creta. în falduri. Să se lungească-n pat. s-a adunat mulţimea :j bărbaţi. ci s-a-ndreptat mai lîngă templu. In car se adunase piatră şi marmură.. peste templu. între timp. Tezeu s-a încruntat puţin auzind rîsul. intra cu pasul sigur îr Atena. şi-atunci Tezeu ridică sabia lui tăioasă şi—1 spintecă pe mijloc. putea să calce pragul tatălui adoptiv.. în vremea asta. el a-nşfăcat în braţe carul. ca un disc roşu.. femei. de aramă. de-obicei. iată-l ajuns degrabă şi la palatul lui Egeu. Părul săi negru — strîns altminteri în conci. pe-altul. Ca să se apere de Palas şi cei cincizeci de fii ai lui.. De unde vii ? — Sînt un drumeţ.. să-l vadă lumea ?. Vărsase pe drum sînge şi nu putea intra cu trupul pîngărit în] oraşul Atena. în valuri lucitoare. calcă-i pragul !. Speriaţi. Egeu se tot temea că Palas. Iară cu ochii săi albaştri cerceta toate clădirile măreţe din Atena. ionică.. de bună seamă. Toţi erau fericiţi că au scăpat de groaza uriaşului Procust. pînă la sfîrşit. rostindu-i versuri şi cîntîndu-i imnuri. Helios cu faţa lui împurpurată. Tezeu şi-a spălat trupul şi-a săvîrşit trei slujbe cerute după datini şi s-a purificat5. Cine n-ar vrea să fie tînăr. vroia să fie iar voinic. Astfel s-a stins din viaţă şi ultimul tîlhar ce chinuia drumeţii' spre porţile Atenei... avea douăzeci de ani. i-o fată !. După legea străveche. întrebîndu-i pe unul. despre care vom mai vorbi-n alte poveşti. în oraşul Atena6. regele Egeu primise în palat pe-o vrăjitoare. Şi ast pentru că Tezeu era frumos şi delicat ca o fecioară. ca atunci cînd .. Alunecă-n Cefis. cînd oboseala bătrîneţii îl încovoaie spre pămînt ? Intrarea în Atena Soarele. înconjurat de un alai măreţ.. Se răsucesc. Se bat.. şi. după datina cea 39 . Purtî o haină lungă. ca el să-i ia măsura. Eroul îl sileşte să se urce pe pat. au început să rîdă între dînşii : — Priviţi colea !. Patul. — Ba nu. Ăsta-i băiat ?.1 în faţa lui Tezeu. unde era un car cu boi. sculptorii au fugit ca nişte iepuri prin Atena. Acum. fiul prinţesei Etra.

Fiii cei răi ai unchiului] său Palas s-au pregătit să-l înconjoare şi să-l lovească din trei] părţi.. fiul regelui Minos a jurat tare către prieteni că este gata să doboare şi taurul din Maraton. 75 Tocmai atunci feciorul Etrei scosese sabia de la brîu. să-şi taie o bucată de friptură. luptînd straşnic. Erau] cu toţii-ntinşi pe ruguri. Palas. — Tu eşti Tezeu. feciorul soaţei mele. cătau spre ele şi tăceau. Să fie preamărit în veci !. De ce-i atîta tristeţe în oraş ? l-a-ntrebat dînsul pe tatăl adoptiv. Medeea şi tînărul abia sosit. cu mîhnire. i-a biruit pe toţi flăcăii care s-au întrecut cu el la jocurile din Atena.. Şi sabia strălucitoare. m-a pus la cale să îţ» dau otravă. dimpotrivă. să-l omoare. mai ales cîmpul Maraton. pe furiş. tatăl meu. Şi regele. 40 .. De vreme ce-am ajuns aici. Egeu. făcut cu uşurinţă. a zis flăcăul. ce ucidea fulgerător. plin de durere... — O. izbind cu ghioaga — s-a luptat vitejeşte! şapte zile şi şapte nopţi. Şi-a izgonit-o pe Medeea. aci-nfigîndu-şi lancea în vrăjmaşi. Şi a plecat spre Maraton. înspăimîntat.. Insă Tezeu — aci trăgînd cu arcul. La capătul celor şapte zile. să scape lumea şi de taur ? De taurul adus din Creta. i-a povestit că mai de mult venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la nişte concursuri. De-aceea-i strecurase lui Egeu. şi-n el turnase sucul de cucuta. — în curte-s tocmai vestitori care mi-anunţă despre Palas că s-a pornit către Atena cu cei cincizeci de fii ai săi !.. Iară bărbaţii. bătrînul rege îl poftise pe oaspetele său la masă... vrăjitoare blestemată. Egeu.. băiete. L-a prins de coarne . odinioară. — Trăiască tînărul de la Trezena !.. şi dup-aceea l-anjunghiat. să-i alungăm ?. Şi se temuse că bătrînul — de-o şti că i-a venit feciorul — să nu se lepede de ea... Etra. Tezeu. strîngîndu-şi armele în pripă. scăpînd lumea de înc-un monstru. Şedeau la masă el. Nu sorbi din vin. neîntre-bîndu-l cine este. — Vorbiţi de taurul pe care l-a scos Poseidon dintre valuri ? — De el vorbim.. pe care-o ţii în mînăJ e a mea.veche. fiul lui Minos. L-a strîns la sînu-i pe Tezeu şi a-n-j ceput să-i povestească despre Palas că uneltise să-l ucidă. A dat cu el o luptă dîrză.. şi-un suc să-l toarne lui Tezeu în vin. Medeea. fii bun şi lasă-mi mie cinstea să mă lupt singur. Femeile plîngeau în hohot lîngă palatul lui Egeu. Şi la concursurile acelea. Nu vrei să-l răpui tu. nici un vrăjmaş nu mai trăia. Taurul alb al lui Poseidon. Ba. Te re-l cunosc. Văzînd această sabie.! a părăsit îndată masa şi a pornit săntîmpine duşmanul. umpluse cu vin pocalul lui Tezeu.. aflase că era Tezeu.. a spus bă-' trînul lui Tezeu. Numai că planul său. — Bine — am să încerc ! a spus Tezeu. acuma şaisprezece ani. Dar n-ar putea tot dînsul. mirată dendrăzneala marej şi de puterea lui Tezeu. — Ce s-a-ntîmplat ?. Şi-şi aruncase ochii spre sandale. oare. din halcile de carne de pe masă. că tînărul ce sta la masă era un criminal trimes de fratele său. S-a dat o luptă crîncenă lîngă Atena.. zisese el. a dat îndată greş.... era jale. voinice ?. striga mulţimea-nsufleţită. Un suc făcut din floare de cucută.. Fugi. Porţi în picioare sandalele ce leam ascuns sub stîncă.. l-a plecat cu fruntea albă în ţărînă. Nu-l aplauda aproape nimeni. Fără a aştepta răspunsul. Insă Medeea. Tu ce gîndeşti ? Putem noi oare să-i înfruntăm.. cît nu pun să ţi se toarne pe gît pocalul cu cucută. în şoaptă... 76 Plecarea în insula Creta Venind Tezeu iar în oraş — după o biruinţă-atît de mare — s-a cam mirat că atenienii nu se înflăcărau deloc. din ordinul lui Euristeu ?. Iară femeile-i boceau.... de Hera-j ele. Egeu strigase tare : — Stai !. Ba-i mai dăduse.. vrăjitoarea cea hapsînă. — Atunci. beat de succes. Acum e liber şi pustieşte Atica. răpus acum de tine ! a spus bătrînul rege lui Tezeu. să-i înving. tăind cu sabia. cu puterea de vrăjitoare ce-o avea.. Fugi. pe unde vieţuia în voie taurul zeului Poseidon..

— Să n-o jigneşti pe Eriboia. de-atîtea ori. — îţi e Poseidon ?. iar de la brîu în sus e taur. de astăzi înainte. L-a luat în coarne. pe stîlpi. între curteni. Şi intrînd în oraşul Cnosos s-au dus de-a dreptul la palatul lui Minos cel neîndurător. să plec şi eu cînd dai tributul.. regele din Creta. Ne-a asediat şi ne-a lovit. pînza neagră va fi schimbată de cîrmaci cu pînza albă-a veseliei. — Dacă-i aşa. Ascultă... pe mări senine şi pe furtuni. Pe toţi îi vîră-n labirint 7. de unde nu mai pot ieşi. dă-mi voie. Poseidon Aşa plecat-au.. i-a strîns apoi pe ceilalţi tineri.. şi vrei iar să mă părăseşti ?.. căci noi nu sîntem sclavi !.. Socot că am să-i vin de hac şi am să curm această crimă. Am s-o ucid. a dat din nou răspuns Tezeu. Tu sări în mare şi te du la zeul apelor.. a venit cu arme.. şi lîngă el era o fată frumoasă. — Plecaţi-vă pe lespezi fruntea !. a rostit regele Egeu.. înapoi. Dar Minos.. Nu pot să mai conduc Atena.. Acolo îi sfîşie-o fiară. şi să-l înfrunt pe Minotaur. Ajuns aici. dacă şi ea o să ne-ajute. — Voi sînteţi ? a glăsuit Minos. Acuma iată-s agăţate pînze de doliu. cu zeci. O fiară zisă Minotaur.... care alcătuiau tributul. pe care-o săvîrşeşte Minos asupra tinerilor noştri. Minos şedea pe-un tron de piatră. a zis Tezeu cu îndrăzneală. V-o trimit tot în labirint. cercetîndu-i pe atenieni... să-mi vii... să ştii... Iar noi ne vom întoarceacasă. Nu pleca !. cînd veţi ajunge acolo. pentru trei zile...... — Prea bine.. — Şi eu sînt tot la fel ca tine. dar au ajuns. pe ea.. E cea din urmă oară.. Iar Zeus. Puterea dragostei întrece. Ha !... ♦ — Nu. măi. decît avînd sprijinul tău. — Iar voi l-aţi îngropat. spre depărtări am să privesc. azvîrl în valuri acest inel cu piatră scumpă... a spus bătrînul. băietane. un palat mare de la Cnosos. rege.. Eriboia) pe ea o iau de soaţă eu. îţi retez 41 .jos. —• O să vedem. Pe urmă. Te-am aşteptat atîta vreme. şi să ţi-l dea el înapoi. băiete. către Creta...... cînd pleacă tineri din Atena. sus. şapte băieţi şi şapte fete... Tezeu şi ceilalţi atenieni : şase băieţi şi şapte fete. pe-a altor zei.. — N-ai teamă.. l-a aruncat doar ca să-l calce în copite.. şi bietul tînăr a murit.. a spus Tezeu. Şi eu. dulce şi duioasă. fşi-a arătat cu mîna pe o copilă. — Nu vrem.. învingători şi sănătoşi... la-napoiere. sute de coridoare. — Dacă te-ntorci cu biruinţă. şi. De nu-l aduci. Adio.. Şi cum la ţărm era trirema gata să pornească-n larg. în acest fel am fost înfrînţi... Voi veni curînd..... şi noapte. ci sînt fecior de olimpian.. — Ce face el cu aceşti tineri ? — Vai nouă ! a grăit Egeu. L-a ucis. La zeul mărilor.. Au plutit mult. I-am adus jertfe Afroditei şi m-am legat să o slujesc întotdeauna după plac.. Poseidon. n-aveţi frică !. în fiecare an.. să pui triremei pînze albe. auzind vestea.. tată drag. Doar atît. îmbrăţişează-mă mai bine. 78 — Tu cum cutezi.... — Noi sîntem !.. Iară pe una dintre fete.. Noi l-am trimis la Maraton.. fireşte.. de bun rămas.... tată. căci tată bun îmi e Poseidon. Teoi aştepta şi zi... ce ţinea cu Minos — ştii doar că el îi e fecior !. zicînd că noi sîntem de vină. Ce minciună !.. — ne-a trimis foametea şi ciuma. şi. Dacă-i aşa. drept tribut plătim cu jale.. şi le-a grăit voios aşa : — Veniţi cu mine. ce-i de la brîu în jos ca omul. prieteni.. Povara anilor m-apasă şi forţele 77 mi s-au sleit..— Taurul l-a ucis.. Tezeu s-a dus întîi în templu şi-a adus jertfe Afroditei... Şi ca pe-o zdreanţă l-a purtat pînă aproape de Atena. lui Minos... Este fecioară ne-ntinată şl—i fiica regelui Megarei.. în labirint.. să-mi stai aşa trufaş în faţă? Eu nu sînt rege ca oricare.. — L-am ars pe rug şi l-am cinstit. ce Ariadna se numea. pesemne ? — Da. i-a răspuns Tezeu. fără de teamă..

văzînd că fata. Şi încă vreau să-ţi spun. 79 Făcînd un semn către Triton. din aurul cel mai curat.... De bucurie hohotea ! — Vezi. S-a dus frumosul tînăr.... pe-unde mergea. să ştii. Tinerii sînt salvaţi Minos privea şi nu credea. dar nu ai dreptul să mă insulţi.. fii bun. Să-i dea şi un pumnal tăios. apele s-au învolburat. Spre dimineaţă i-au luat sclavii pe ateniend. şi i-au împins în labirintul unde stătea înfometat preaodiosul Minotaur. nimfele mării nereide. îndrăgostită de un sclav. Deodată le-a ieşit în 42 .. Tu poţi să mă ucizi. de vrei. Fata s-a furişat prin beznă şi. Şi. O tată. în apa mării. A doua oară.. — S-a dus. aici. dîndu-i învăţ : — Iţi dau acest inel de aur. Minos s-a necăjit. Tezeu simţise că e prins de cineva necunoscut. mai mult în brînci. Aşa a spus Tezeu. de cleştar.. plîngea. voinicul. nici Amfitrita. un cap de aţă. la picioarele lui Minos. Dar regele a luat inelul şi mînios a poruncit ca-n dimineaţa următoare Tezeu şi ceilalţi atenieni să fienchişi în labirint. Ce voinic e ! Parcă-i un zeu. s-a strecurat în cămăruţa unde sălăşluia acela care zidise labirintul. Aici. şi nu va mai veni !. un arhitect numit Dedal. Apa a făcut vălurele şi l-a-nghiţit într-o clipită. Tezeu văzuse-n faţa sa un palat mare. a glăsuit regele Minos. Vezi că-i fiu de zeu ?... pe tronul lor de aur. fiindcă-i jurase s-o slujească — îi insuflase Ariadnei o dragoste nemărginită pentru preachipeşul erou. Trei nimfe s-au şi repezit în tăinuitele cămări şi au adus stă-pînei lor cununa cea mai măiestrită. a început să desfăşoare ghemul cel gros.. să-l ia cu sine pe Tezeu. făptură fără ruşine. ce zace-acum pe fundul mării. şi totul ce-i înconjura.. Poseidon. — Dă-mi ajutor !. bătrînul vrednic din Atena. Plîngea. i-a grăit dînsa. Iară Poseidon poruncise în astă vreme unor peşti să afle unde e inelul pe care-l aruncase Minos. Cu el tu poţi să dovedeşti că mama ta mi-a fost soţie. eşti prea nemilos !. — O. zeii. Ariadna. cînd se zvîrlise cu curaj. sta Poseidon. Era Triton cel monstruos trimis de tatăl său. — Mă duc.. Acesta a-nvăţat-o-n taină să-i dea voinicului Tezeu un ghem ceva mai gros de aţă. ce frumos e fiul tău ! a spus zeiţa Amfitrita... pe-un jilţ înalt de aur şi pietre scumpe. prăbuşită jos. fiul meu !... s-a-ntors tiptil în încăperi.. e-ndrăgos-tită de Tezeu.. sfîşiat poate de rechini. însă pe ţărmuri ţi-e -Egeu. — S-a dus !. şi am să-ţi dovedesc că sînt feciorul lui Poseidon... de-un stîlp al porţii. Ariadna.capul. Iar lîngă el se afla dalba şi minunata lui soţie.. fiica lui Minos... tată ?. Tezeu îi întindea inelul. Tezeu a prins chiar la intrare.. şi s-a şi repezit în mare.. desigur.. de cleştar. Să mi saducă o cunună. Ajută-mă. pîn-a-şi da mai bine seama de ce se petrecea cu el. Căci Afrodita — care-i da sprijin lui Tezeu.. dar nu de spaimă.. şi Ariadna. şi ea i-a pus-o peste plete : — S-o porţi cu fală.. şi-a poruncit : — Am să te pedepsesc. Dă-mi ajutor să-l scap de moarte pe tînărul iubit de mine. şi i l-a-ntins. nici chiar eu nu mai putem să-ţi salvăm viaţa. Tezeu : pe viitor să te fereşti să cazi cumva în apa mării. Din ochii lui Tezeu s-au stins palatul mare. Dedal !. şi s-a văzut din nou pe coastă. Atîta că... şi tu mi-eşti fiu. nici Triton.. dîndu-i dragului Tezeu ghemul de aţă şi pumnalul. în ape.. Numai o dată poţi scăpa.. a început să hohotească gingaşa fată a lui Minos. şi ca să nu se rătăcească pe coridoarele-ncîlcite. Atîta că în timpul nopţii.

Fiara s-a-ntors mugind spre el. purtaţi de vînturile bune. a luat numele de Egeea. Am oare dreptul să-i ucid ? Trebuie să-mi jertfesc iubirea". Numai Tezeu. i 80 Cît timp s-a tot danţat acolo. L-a-ncununat şi i-a grăit : 43 . e hărăzită. Ariadna. fata lui Minos a plîns mult fuga iubitului Tezeu.. cuprins de deznădejde. urmărind firul de aţă desfăşurat prin labirint. Tezeu şedea vesel la cîrmă şi-n braţe îşi ţinea iubita. ca s-o iau eu. să-mi fie soaţă numai mie.. şi-acum tot eu să-i nimicesc ? I-a. Numai trirema ateniană se legăna încă pe valuri. De-atunci şi marea. zdrobindu-l. S-a-ncins apoi o horă mare. ce era prinsă de cel mai-nalt catarg.. nici tu. insula ce se vede-n zări. de care s-a vorbit mult timp şi-a fost cîntată de aezi9. Tezeu s-a înţeles. căta duioasă-n ochii lui. la miezul nopţii — şi el. 82 Egeu. fiul lui Zeus. ei au uitat să dea jos pînza neagră. De n-ai să laşi copila-n Naxos. şi se-apropiaseră de-Atena. Tinerii s-au pornit să sară în chiotexde bucurie. a cătat către soţii săi. nu-ţi mai vezi casa. pluteau mereu. în coaste. Făgăduise să-i aducă teferi şi sănătoşi la ei acasă. flăcăul l-a împuns în coastă. Nu l-a văzut decît Tezeu. Ea n-a-ndrăznit să-i stea-mpotrivă. şi nunta s-a făcut pe loc. rostind : — Fata lui Minos. însă mulţimea adunată l-a dus cu sila la palat.. din Olimp. văzînd că pînza nu e albă. Toţi erau înlemniţi de spaimă. Iar tinerii ce-l însoţeau spărseseră cu grabă mare toate corăbiile lui Minos. şi tot doar el a auzit glasul acestui zeu. cu fata regelui din Creta şi. a făcut semn de-ameninţare către toţi tinerii-atenieni. şi fiara care mînca oameni s-a prăvălit răgind cumplit8. Tezeu ajurKje regele Atenei Tezeu.. au ieşit toţi. sau în piept. cînd dihania aceea s-a repezit spre-atenieni.! '. Atîta doar că-n tulburarea ce-i cuprinsese. unde el şi-a sfîrşit viaţa. In calea lor s-a ivit zeul beţiilor destrăbălate. neosteniţi. de doliu. suindu-se cu ceilalţi. bătrînul s-a aruncat în apa mării.. Dionisos. cu chiote de bucurie. a socotit că au pierit toţi tinerii plecaţi în Creta.cale îngrozitorul Minotaur. O horă nemaipomenită. Şi-aşa. Deşi în suflet — cum se pare — l-a păstrat veşnic pe Tezeu. îndurerat prea mult. Tezeu şi-a ridicat pumnalul şi. ce-i aştepta pe coastă. făcînd popas. Astfel prinţesa Ariadna a devenit şi ea zeiţă. .. în vremea asta atenienii. Chiar Afrodita s-a-nvoit. DaiL zeul vinului s-a-nfăţişat plin de splendoare şi a cerut-o de soţie. părăsind-o pe Ariadna. Cînd s-a trezit spre dimineaţă. fata lui Mi-nos. Că a pierit deci şi Tezeu. Cu moartea-n inimă-a lăsat-o pe Ariadna lui în Naxos — pe cînd dormea.şteaptă mame-nlăcrimate. Iar ea. Aici o aştepta Tezeu. lovindu-l fără încetare în ochi. pesemne. s-a strecurat pe nesimţite pînă la ţărmurile mării. acolo-n Naxos. precum spune legenda.Eu i-am scăpat de Minotaur. au fugit10. . iar. Şi zeul vinului. nici soţii tăi de drum. nespus de fericită. chiar în noaptea următoare. Dar zeii sînt geloşi pe oameni. teferi..':W' . cu tirsul. în triremă. pentru că vă prefac în broaşte. afară. L-au sărutat pe-nvingător şi. Iar valurile l-au izbit de stîncile din ţărm.. Deci tu cată s-o părăseşti. Ariadna. ei au plecat nestingheriţi. Cînd a ajuns Tezeu pe ţărm şi a aflat ce s-a-ntîmplat. l-a apucat pe Minotaur de-un corn şi l-a ţinut aşa. a vrut şi el să se omoare. cutezător.

— Tu ne-ai scăpat de-atîtea fiare şi de tributul ruşinos. învinse. au trebuit să lase pradă biruitorilor pe mîndra şi preafrumoasa Antiopa. Îndrăgostită peste fire. din Argos sau din alte părţi. Tezeu lupta nebiruit. s-a născut un fecior bălai. deşi fusese luată pradă. însă era mai graţios. porneau din cînd în cînd la luptă şi atacau colina lui Ares 12.. sora reginei Hipolita. Ea — aceea ce fusese învinsă de elini.. Eu mor. dar prea tîrziu. spune povestea..... Pe urmă a plecat cu Iason şi-argonauţii să găsească lîna berbecului de aur 1]. Parcă-i o flacără-n văzduh.. nu mai avea altă dorinţă decît să stea mereu alături de preaiubitul ei Tezeu. au început să dăltuiască sau să picteze toate-ntîmplările acestea.. vrînd să-l răsplătească pe prietenul de la Atena.. i-a-ncuviinţat s-o ia ca sclavă peaceastă fiică a lui Ares. Lancea i s-a înfipt în piept. s-a-ndrăgos-tit de-nvingător. scăpînd suliţa din mînă. Alături de cellalt voinic. din Trezena. unde stăteau de luni de zile teribilele amazoane. Antiopa. Ele au înconjurat oraşul şi i-au silit pe atenieni să se retragă pas cu pas. şi lancea l-ar fi nimerit.. Au mai trecut. ascultaţi !. Ochii s-au înceţoşat şi. Şi toţi războinicii s-au strîns — şi amazoane şi elini. să nu mai fie-atît de singur. — Tezeu !. cu fruntea lată şi senină. Pe lîngă soţul său lupta. Au înălţat un rug uriaş. Heracle.. şi voinic. în acest fel. ci s-a-n-soţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon. şi lîngă el sta Antiopa.. Dar a trimis un car să-i vină mama sa.. fireşte. pînă pe-Acropolă.. Ţimbalele-au ţipat a jale şi trîmbiţele au sunat tristul sfîrşit al bătăliei. dată ca pradă lui Tezeu — lupta acuma să nu fie eliberată din sclavie. ca să respingă pe-amazoane. cum îl cîntau aezii. şi. N-avea statură herculeană. De aceea te alegem rege.fierbinte încă — de cenuşă. Pacea s-a încheiat. însăşi regina Antiopa.. a spus regina. din iubirea asta mare. numit de mamă Hipolit.... care-i lega pe amîndoi. s-a făcut nunta la Atena. precum se ştie că sînt regii. un an întreg. Frumosul trup al Antiopei se preschimbase într-o mînă —. Era — cît să fi fost ?.. Acolo i-au asediat cîteva luni. O amazoană îl ţintise cu îndrăzneală pe Tezeu.. şoptind uşor : — Ai grijă doar de Hipolit !. Lipsiţi de hrană.. Cît a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. era şi chipeş. Şi ea.. în frunte avîndu-l pe Tezeu. Iar amazoanele. unde a fost o vînă-toare vestită-n lumea de-altă dată. Tezeu nu s-a împotrivit.. Şi el de ea. însă Tezeu.. 44 . Da. oştirile de amazoane — nemulţumite că Antiopa fusese luată de Tezeu — au pornit marşul spre Atena. Pierderea Antiopei Tezeu n-a fost nicicînd un trîndav. se povesteşte c-a fost o mare-ncăierare acolo. ea. frumoasa Antiopa. s-a repezit în faţa lancei. cum aţi aflat. Pentru că ea uitase totul. Lupta a încetat pe dată. Deodată scînteiază-o lance. 6 83 Numai că în puţină vreme. Şi mulţi artişti de la Atena. ba şi mai bine.. pe ţărmurile Mării Negre. în fruntea oştii-ateniene... şi amazoanele-au plecat spre ţara lor cea depărtată de lîngă Pontul Euxin. pe areopag. s-a dus în ţara amazoană.. Zei !. Etra. cu pieptul gol.. Era. Dar într-o zi. Şi-atunci... A rămas rege în Atena. fiul Alcmenei de la Teba. de trist şi de nemîngîiat. o clipă. pe credincioasele-amazoane şi viaţa ei de-odinioară. Atunci. a căzut jos. mult prea tîrziu. atenienii..

minţind anume. Hi-polit. Ah !. Hipolit prinsese gustul vînătoarei.. nu l-au clintit din hotărîrea pe care-o luase Hipolit de-a nu iubi nici o femeie. nunta îndată s-a pornit. regina Fedra. şi-n primul rînd cu atenienii. A stat de vorbă cu Tezeu şi l-a rugat să-i facă cinstea şi să primească de soţie pe sora lui. De-aceea.Şi. cu ochii-n flăcări. plîngînd : — Soţul meu drag. aflînd această întîmplare. şi timpul tot şi-l petrecea colindînd codrii deşi ca peria.. Mireasa a jurat în templul zeiţei Hera c-o să fie într-adevăr o mamă bună şi. — Ei. Cum m-ai jignit.. Fedra. — Zeiţa Afrodita este prea dezmăţată.. regina Etra din Trezena. 85 De mai rosteşti doar un cuvînt.. înăbuşindu-şi dară jalea. ce încă îl mai mistuia. spusese noul rege-al Cretei. şi chiar iubirea ce-o datorezi soţului tău. Ca să se facă-mpăcăciunea. nu vrea să-audă de legătura căsniciei. Aşa grăia.. o izgonea... pe lespezi. scot paloşul din cingătoare şi ca pe-o fiară te ucid. îndrăgostită nebuneşte de vînătorul Hipolit. supărată rău. numită Fedra.. iată c-a sosit şi vremea să-l pedepsesc pe Hipolit. zicea el. îşi spunea ea. In locul lui..._ — Femeie fără de ruşine. cu mintea rătăcită. Şi-nveninată de săgeata preauşuraticului Eros. ai să plăteşti şi tu cu viaţa. zicînd aşa : . pe dată. pe tron. el a pornit către Atena. mîniată că Hipolit o alungase. lăsînd uitate şi-Atena cea cu cer senin... fecioara ce ocroteşte vînătoarea. dînsul se pleca zeiţei Artemis. Şi el creştea sub privegherea tatălui său şi a bunicii. Tu pîngăreşti tot ce-i mai sfînt : respectul meu de fiu. Hai. umblînd după sălbăticiuni. Dar Hipolit. Vreau să se stingă vechea vrajbă. iar fiul ei. care mă tot nesocoteşte. Iar lambierile-Afroditei sta rece şi nepăsător. vino. arcaşul Eros. îl implora pe Hipolit : — Hai să fugim. s-a zvîrlit în genunchi. zeiţa a hotărît să se răzbune. .. ce-l dobîndise odinioară cu-Antiopa. Şi. M-ai jignit. nesocotitul Hipolit m-a conjurat să fug cu el. smintitul Eros.. Chemînd la sine pe arcaşul cel zburător. O uneltire a zeiţei Afrodita Ca mîngîiere-i rămăsese numai micuţul Hipolit. stăpîn şi rege.. erau toţi fraţi.. vino. tînărul Eros.. Uitînd cît sînt de credincioasă. Crescînd mai mare.. umplîndu-i inima de fiere şi dragoste nelegiuită pentru feciorul lui Tezeu. Iar Fedra s-a simţit. Tezeu a-ncuviinţat ca nunta să aibă loc cît mai curînd. oricît s-au silit zeiţa care dă patima iubirii şi fiul ei.. trăgînd săgeţi la întîmplare. Răzbună-mă..... Să ne ascundem fericirea. Aşa grăia şi nu ştia că 45 . numai dacă frumoasa Fedra jură că va fi mamă bună fiului său..Tezeu a rămas trist şi singur lîngă mormîntul Antiopei. întîia soaţă-a lui Tezeu.. — Vreau să am pace cu Vecinii. Să ne aruncăm pe o triremă şi să plutim spre depărtări — pînă la marginile lumii.. în acest fel.. să făptuiesc. sînt besmetici amîndoi. şi a strigat spre el. a spus zeiţa Afrodita...... cu Fedra şi cu Deucalion. şi pe Tezeu. cea mai grozavă dintre crime. — Cum îl iubesc !. Mai trebuie spus că Ariadna.. Dacă primea s-o ia de soaţă. mi-a fost dat astăzi să îndur cea mai amarnică insultă. după regina Antiopa. Şi.. Hipolit. Iar Fedra a-nceput să ţipe şi să-l blesteme pe flăcău : — O !. în Creta venise rege Deucalion.. Şi-a alergat pînă la rege. Dar pentru asta.. tot ca ea. A spus însă că face nunta. căci altfel mor !. Tezeu a stat puţin pe gînduri. pacea-ntre Atica şi Creta s-ar fi statornicit deplin. In acest timp Minos murise. i-a poruncit să-şi pună-n arc săgeata cea mai otrăvită şi s-o ţintească pe mireasă. isprăvindu-şi jurămîntul. îşi bate joc de muritori.

. S-au înţeles atunci să se ajute-n luptă. sfărîmînd în bucăţi carul. Ci eu. Tezeu a rămas nemişcat un timp destul de lung pe tronu-i. cuprinsă de remuşcări.. Hipolit. El şterge suferinţa şi face să renască. S-o ducă la Atena şi aici s-arunce zarul. văzînd pe Hipolit cu fruntea făcută ţăndări. pe nume Piritou. Te rog pe tine. şi totuşi nu-i venea să creadă. Ajuns pe prunduri. cel mai divin balsam. Cui or să-i cadă sorţii — s-o aibă pe Elena... din apa mării s-a ivit — prin hotărîrea lui Poseidon. Şi fiindcă i-au vorbit de frumuseţea fetei regelui din Sparta. precum era Elena. către Micena. între stînci. Tocmai gonea pe ţărmul mării. „De e atîta de frumoasă Elena. Şi la car înhămase. de fapt. a rostit : — Tată !.. pe ţărm. Cît l-a plîns pe Hipolit13. Înlănţuirea din Infern Dar timpul care trece poartă cu el uitarea.. Se clătina. Pedeapsa ei căzuse grea.. ce se cheamă Elena. în inimă. copilul ce s-o naşte va fi la fel cu ea". ce-l duceau ca vîntul.. a cugetat Tezeu. rege peste lapiţi. să- 46 . răpind-o pe fecioară. la sorţi. prin spînzurătoare. Fedra şi-a dat moartea cumplită. Şi el vroia să aibă o soaţă-ncîntătoare. să aibă un fecior. El auzea vorbele Fedrei. Din cer.. I-au amintit că n-are nici un urmaş pe tron. Tragicul sfîrşit al lui Hipolit şi-al Fedrei Lovit ca de-o măciucă-n creştet. răzbunătoarea Afrodita. Neascultîn-du-şi vizitiul. o Tezeu !. socotind curtenii că prea e lung amarul regelui lor. în taină.vorbele i le şopteşte. Tezeu. Cine o să-i ia locul ? ApBi i-au povestit că regele din Sparta are o fată mîndră.. cu vorbe iscusite. Fă dreptate şi loveşte-l pe Hipolit pentru insulta odioasă adusă Fedrei. Poseidon !. O !.. doi cai sălbatici. Eu nu pot să-mi pedepsesc feciorul drag. soaţa mea !. păşind încet spre malul mării. Vorbele ce-l învinuiau atît de tare pe feciorul cel mult prea drag. deodată şi-a venit în fire. trei cozi şi cu colţi lungi ca nişte suliţi. Tezeu s-a hotărît să-şi ia o nouă soaţă. Ba chiar l-au îndemnat să meargă s-o răpească. ce-am făcut !" şi-a rostit ea. pe Hipolit. Tatăl nu s-a uitat spre el . 86 „Vai.. s-a pregătit de drum. la ureche. Mergînd însă pe cale s-a întîlnit c-un prieten. El se urcase într-un car. Hipolit n-a fost vinovat. Dar Fedra hohotea acolo şi-l implora cu glasul stins : — Răzbună-ţi soaţa. E lesne de-nţeles durerea ce l-a-ncercat iar pe Tezeu. să se răcorească de jarul care îi frigea inima lui nevinovată. că omul e o fiinţă ce nu poate trăi doar în singurătate. zdravăn. Tezeu !. Regina Fedra ce-l urmase pe soţul său. Ascultînd glasul lor. Deci. au început să-i spună. speranţa — dorinţa de-a trăi. Şi astfel. trecîndu-şi mina peste tîmplă şi. Iar cel ce-o cîştiga-o în acest fel... Tezeu. Hipolit a murit.. Atunci Tezeu s-a ridicat...u. cu şapte capete. numai eu sînt ticăloasa !. A alergat către palat : şi-a pus pe gîtul alb un ştreang. doar eu am fost aceea care lam ispitit — să ştii !. căci regele din Sparta nu vrea s-o dea de soaţă nimănui. tînără şi voioasă. dar în clipitele acelea. Mergea ca orb. Dorinţa ei se împlinise. caii s-au avîntat pe stînci şi.. a început să strige tare : — Nu ! Nu-i adevărat. la rugămintea lui Tezeu — un monstru mare cît un munte. E. zeiţa Afrodita văzuse totul şi zîmbea. Iar caii s-au speriat de el. Vraja zeiţei Afrodita s-a risipit. l-au omorît pe Hipolit.

. Fiecare basileu dorea să se tragă din-tr-un anumit erou.. a răspuns Piritou. Mîhnit s-a hotărît să se retragă-n Scira.. cu tot zbuciumul său. un loc de frunte. 47 . vă rog să staţi puţin şi să vă odihniţi pe acel jilţ de piatră. scormonind o movilă cu ciocul său de fier •. oasele în mormînt.. Heracle şi Tezeu erau.. 87 Pe drum au tras la sorţi. Deci nu-ncerca. şi-apoi să se coboare în regatul lui Hades. şi-au mers drept spre palatul măreţ. şi bucuria mare pe rege şi curteni. au şi rămas lipiţi. Dînd ei o luptă grea cu oastea de la Sparta. ce-au apărat Atena. fără de vrerea mea ? i-a-ntrebat. Iar mama şi soţia răpite de spartani. — S-o furăm pe nevasta lui Hades.. Braţele lui vînjoase. Oameni necunoscuţi l-au adunat din ape . au răpit pe Elena. Şi s-a întors acasă Tezeu. Noi ştim să ne luptăm. Persefona. dar şi-aci l-a urmat ura lui Menesteu — care tot se temea că eroul Tezeu va cere-napoi tronul. dealtminteri. pe care se lăsase vulturul din văzduh. rece. spuneau aezii. buna regină Etra. Menesteu. Dar valurile mării l-au aruncat la ţărm. şi să mi-o fac regină în ţinutul lapit. prevăzător — s-au aşezat pe jilţ. Osemin-tele-acestea au fost duse-n Atena. la mine. Nu ar fi vrut Tezeu să-şi părăsească soaţa prima zi după nuntă. în Sciron. Ca rege-a găsit însă pe-un duşman. Făcuse jurămîntul să-l ajute pe prieten. să mi te-mpotriveşti. i-au pus. şi nu-l putea călca. Iar regele lapit i-a cerut lui Tezeu să-şi părăsească soaţa. Şi printr-un vicleşug. Am sprijin la nevoie pe eroul Tezeu. Dar n-a grăit nimica. s-o iau eu de soţie !. şi ochii săi albaştri cercetau mustrători Olimpul depărtat. Voinicii. alături de Heracle. cum au călcat în Sparta.. Intîraplările prin care trec Heracle şi Tezeu sînt însă de multe ori asemănătoare. Şi-a început să rîdă. Ba. Au suit-o-ntr-un car şi-au dus-o la Atena. şi nu ne este teamă de tine nici atît.. Printr-o peşteră-adîncă. o insulă frumoasă. Şi n-a putut Tezeu să-şi salte multă vreme. Iară peste mormîntul cel gol. ce se găsea în Argos. Eroul s-a izbit cu fruntea sa senină de colţuroase stînci. de zeii olimpieni.. — Bine ! a glăsuit. Şi cel ce-a cîştigat-o a fost însuşi Tezeu. dar chipul i-a rămas la fel de neclintit. socotiţi un fel de eroi naţionali.l sprijine pe cellalt să-şi găsească o soaţă tot la fel de frumoasă. prin trădare. cum le ceruse însuşi stăpî-nul mărilor. Tezeu. smulgîndu-l de pe stîncă. să vieţuiască-n pace. ca să-l elibereze pe eroul Tezeu. Dar cum s-au aşezat pe jilţul fermecat.. locale. Hades s-a mîniat pentru aşa-ndrăzneală. Aceşti viteji. Tezeu. ce îi era părinte. Dar rămînea acuma.. Tezeu s-a îndreptat cu regele lapit spre tărîmul lui Hades. au intrat în Infern . a fost zidit un templu eroului Tezeu 15. destule veacuri. şi să meargă cu el pe tărîmul lui Hades... lăsat în Sciron. — Ce vreţi ?. pînă ce a venit un trimis al Atenei şi i-a aflat mormîntul. Gingaşă era fata. A trebuit să vină Heracle în Infern. pentru odihnă.. s-au găsit oseminte. au aflat pe Elena. regele din Atena.. Piritou. şi fiecare ţinut vroia să se mîndrească cu vitejii săi. Cum aţi intrat pe tărîmul acesta. pentru faptele sale. rece şi mohorît. uitat. pe cînd toţi ceilalţi au mai mult caractere regionale. Note 2. fără frică. Zis şi făcut. lîngă ele un paloş şi-o lance ascuţită. Tezeu a fost urcat pe-o stîncă de la Scira.. prima zi după nuntă. de-argint. Lăsîndu-şi dară soaţa în grija mamei sale. Aici a stat. fusese luat în slavă şi făcut semizeu. potrivit învoielii. adică ai tuturor elinilor.. Iar de sus. — Iat-am venit la tine să-mi dai pe Persefona. Cînd a venit trimisul. ca Tezeu să-l ajute pe prietenul lapit să-şi afle o soţie la fel de minunată.. l-a legat şi-n lanţuri zeul cel mohorît. Săpîndu-se movila. ce tocmai dănţuia la nişte mari serbări în cinstea lui Arte-mis. Dar fiindcă aţi venit pînă-n Infern. — Ce să facem acolo ? l-a întrebat Tezeu. un vultur din văzduh s-a coborît în Sciron. Tezeu ocupa în vechile legende ale elinilor. după atîţia ani. bătrîne. au ră88 mas fără vlagă.. el a fost prăvălit în genunea de ape. trupul lipit de piatră. Hades. unde locuia zeul cel veşnic mohorît.

Heracle era. Iar valurile tulburi năpădeau peste ţărmuri şi părăduiau aşezările. Amîndoi zeii se însoţiseră cu mamele celor doi eroi. Tezeu este în acest caz simbolul poporului Eladei. De zei luminat cîntăreţul Zice din liră-ntre ei. E. se povesteşte mai pe larg în legenda următoare. 9. aristocraţii au impus transformarea mitului său popular în acela de erou al aristocraţiei gentilice.. 12. Dînşii au săbii de aur la chingă de-argint atîrnate. la Atena. Despre labirint. zguduit de vulcani. fiul lui Zeus. Murnu. Hora de la Cnosos.) Grecilor le plăcea să spună că pămîn-tul Eladei răsărise din mare. după cîntecele vechi ale aezilor. bunăoară. şi despre Dedal. pare-se. Ca şi Heracle. cu scopul de a-şi întări stăpînirea asupra poporului. deci tot un fecior al mării. se dau tumba în mijlocul gloatei". de-o-ncearcă cu mîna-i Meşter olarul. de însuşi Tezeu. nimicind pe oameni. 4. Durerea lui Tezeu răsună încă şi astăzi în tragediile celebre scrise de Euripide. fratele lui Zeus. valoarea unui simbol al luptei împotriva răului. Temistocle. Toţi aceşti monştri întruchipează relele pe care le poate face marea. se va trezi şi va vedea că a fost părăsită. Cel care povesteşte viaţa lui Tezeu. 5. Nemuritoare este o marmură ce o înfăţişează pe Ariadna adormită. pustiiri şi cu monştri zămisliţi în apele marine. Visează.P. cu valurile sale verzui. în cu-rînd. Mai tîrziu. 6. Prin legendele născocite despre el se stabileau avantajele aristocraţilor. în paginile acestei cărţi. de pin. Tezeu este un nimicitor al monştrilor şi răufăcătorilor. 8. erau încununaţi cu ramuri verzi.L. Pe faţa încîntătoare a fetei s-a aşternut un zîm-bet blînd. Ele au conciuri pe cap. aşa-numitele jocuri istmice. Jocurile aveau. chiar pe locul unde se zicea că ar fi fost el răpus. Joacă ei toţi. voinicul Tezeu este şi el înfăţişat de multe ori pe vase şi în sculpturi. ca hicurg. după biruinţa lui Tezeu. vieţuind între cerul albastru şi senin şi marea nesfîrşită. fiul lui Poseidon. disc. forţele omeneşti. în cinstea zeului Poseidon. şi apoi chiar al aristocraţiei funciare sclavagiste. alergări cu carul sau în lupte. Seneca şi Racine. ce cîrmuia Atena. sub cerul cel albastru. care biruie toate relele ce le stau în cale. Tezeu este şi el un fiu al lui Poseidon. Scena a fost zugrăvită. Astfel i-au atribuit împărţirea populaţiei în trei clase (nobili. agricultori şi meseriaşi) şi hotărîrea ca toate funcţiile statului să fie ocupate numai de nobili. ca şi Heracle. născut în Beoţia. Colina lui Ares sau areopagul. poate cele mai mari şi mai fastuoase serbări din Elada. cu siguranţă. Tezeu a reprezentat. Fetele toate au gingaşe rochii de in şi flăcăii Bine ţesute veşminte ce scînteie blînd ca oleiul. In amintirea biruinţei asupra lui Sinis. autorul viarei lucrări „Vieţi paralele". însă mama lui este Etra. jiurtînd în mînă o măciucă sau o ghioagă de aramă — ghioaga cucerită de la hainul Perifete. Iar privitorul îşi închipuie durerea care o să brăzdeze chipul acesta cînd. oroare. Iniţial deci. constructorul său. frumoasă podoabă de aur. 13. a fost cîntată de însuşi Homer în „Iliada" : „Tineri acolo şi fete bogate în boi o mulţime Joacă-mpreună în cerc şi cu mîinile prinse deolaltă. în care se afla monstrul Minotaur. Pare foarte curios că mulţi dintre monştrii doborîţi de Tezeu erau 89 socotiţi fiii lui Poseidon. Şi-n vreme ce cîntecul sună. şi Tezeu. pe un vas antic. în triumf. Despre el se povestea că instituise serbările Panatenee. Alegoria pare că vrea să amintească de timpurile acelea cînd pâmîntul Eladei. revărsări de ape. 3. De la numele monstruosului Sinis cred unii că ar veni cuvîntul sinistru — ceva sau cineva care provoacă spaimă. din secolul al XVll-lea (pe muzică de Lulli) ne cîntă sosirea fiului Etrei şi al lui Poseidon. unde sînt evocate şi alte figuri istorice. 1955. poetul francez Quinault. 2. de mitul nobil al lui Tezeu s-a folosit mult aristocraţia sclavagistă. în mare. fiul lui Hefaistos. (Etra se tîlcuieşte prin „cerul cel senin". Solon. Pericle etc. către anul 46 al erei noastre. Se învîrtesc doi ghiduşi. 48 . Zîmbetul ei de fericire. furtuni. In general. poporul care luptă cu urgia naturii : cutremure. care bîntuiau odinioară lumea. despre care se povesteşte mai departe.S. este cunoscutul scriitor Plutarh. au fost organizate. 10. după legende. 11. Pe temeiul acestei legende. între altele. în tragedia „Tezeu". 90 Şi se desfată privind. Şi aci-ndemînateci şi iute s-avîntă Hora învîrtind ca o roată ce-o mişcă. aci în şiraguri se saltă-mpotrivă. Biruitorii în concursurile la suliţă. un palat cu multe culoare încîlcite. 7. aflat la muzeul din Berlin. în timp ce atenienii fug. la Tezeu. Este vorba de faimoasa călătorie o argonauţilor. fără de voia acestora. se tot cutremura şi se prăbuşeau coaste sau insule.A. Lumea-ndesită înconjoară hora cea plină de farmec • „Iliada" — în româneşte de G.

să găsească azil oricine. mai tîrziu. într-adevăr. chiar sclavi sau condamnaţi. Din dragostea lui Zeus cu fata feniciană. fireşte. s-aleagă un nou rege. cum spui. un taur fermecat. E fratele lui Zeus. să vedem. pentru a-şi întări (aşa cum arătam şi mai sus) măsurile şi legiuirile asupritoare pentru popor. a grăit iară Minos. Şi Zeus. şi el o să-mplinească. — Ba ne-nvoim. pe nume. Roagă-l să scoată-ndată. pînă ce aceştia au biruit.. în Tezeion putea.. E vremea să dezvălui acum o taină mare. Nu putea să-i mai atingă nici un aristocrat. Cere-i tu lui Poseidon.Legenda lui Hipolit şi a Fedrei a fost zugrăvită pe un vas aflat la muzeul din Berlin. dacă-i eşti fiu lui Zeus. ca o umbră ce purta în mîna dreaptă o lance. Al doilea : Radamante. dacă ne dovedeşti că tatăl tău e Zeus. desigur. — Ba. pe un sarcofag care se găseşte la Ermitajul din Leningrad. la adăpostul legendei despre Tezeu. de către artiştii Hahrilion şi Eufroniu. al doilea Heracle !. Noi vrem altă dovadă. Minos a luat cuvîntul şi a rostit semeţ: — Tronul... poporul s-a adunat la Cnosos. mi se cuvine mie. Dar Zeus. stă-pînul a purtat-o pe fecioară pînă într-un tărîm îndepărtat. aşa cum o fost înfăţişată de un sculptor din vechime. au zis bătrânii. din a'ceste sculpturi.. — Asta nu-i de ajuns. Zeus ne-a zămislit pe mine şi pe fratele meu.. 15. Creta e ţara lui.. Pornind înot prin apa mării. Tezeu a fost zugrăvit pe vase în culori roşii. oraşul cel mai mare din vremurile-ace-lea. precum se pare.. chiar aceia care erau urmăriţi de puternicii zilei. cu regele din Creta : Asterios.. a mai dat răspuns Minos. organizînd serbări. copila unui rege fenician. ce-l rog azi. ei erau ocrotiţi. a spus Europa feciorului său Minos." După unele legende. dealtfel. Ei urmăreau să dea un nimb de divinitate lui Tezeu. zeii or să te-asculte. El este apărătorul oraşului Atena. cu Europa.. cită vreme se găseau la adăpostul templului. Dar eu sînt cel mai mare. totuşi am să-ncerc. în marea bătălie dată la Maraton.. Insula Creta 2. ce e aici de faţă. 91 DEDAL Şl ICAR ZEUS SE PREFĂCUSE ODATĂ-N TAUR şi o răpise pe Europa. 14.. renumitul Perseu. Şi-atunci cobori ocara grea şi pe capul meu. au spus unii bătrîni. A fost pictat de Micon şi Polignote. sub acest nume sau sub altul — a fost născocită de aristocraţi. înfăţişarea sa. primul născut de mama. Minos a fost întîiul. nici un stăpîn de sclavi. Atunci. ştiţi prea bine. murind el. se spune ca' în ceasul cel mai greu. Templul închinat lui Tezeu se numea Tezeion. S-ar putea ca Poseidon să nu vrea să teasculte. Nu peste multă vreme. Legenda cu vulturul coborît din slavă peste mormîntul lui Tezeu — care nici nu ştim dacă o fi existat vreodată. l-au mai cinstit pe eroul lor. Acela care se spune că i-a adus osemintele lui Tezeu la Atena a fost aristocratul Cimon. feciorul lui Zeus. pe care-l lasă pustiu azi vechiul rege. numele ei1. din valurile mării. Compatrioţii lui Tezeu.. artistul antic pune alături şi pe zeiţa Afrodita. El nu e tatăl nostru. părăsind-o pe tînăra-i soţie — cum avea obiceiul — ea s-a căsătorit. — Şi ce dovadă vreţi ? — Uite. Poate nu vă-nvoiţi ?.. Nu doară fiindcă mama a fost aici regină. s-a născut tot în Creta. Iar coasta unde-a poposit cu fata Zeus era a unei insule. în ană.. Tot acolo. Iar alţii l-au sculptat în marmură şi lemn sau l-au turnat în bronz.. Asterios s-a stins. Ajunşi în acest templu. atenienii.. împlineşte o rugăminte-a ta ?. Această parte-a lumii avea să poarte.. s-au născut doi feciori. s-ar fi ivit pe cîmpul de luptă Tezeu. născut în Argos de frumoasa Danae. 49 . — Mărturie mi-e mama.. au răspuns toţi cretanii. 92 — Nu cere. a doua oară. Şi. Urmaşii săi se cade să ia în stăpînire insula şi poporui. cînd mulţimea striga : „Nimic fără Tezeu '. alcătuite de ei. şi el ar fi luat conducerea oastei de viteji atenieni. şi în cea stingă un scut. Insă rar poate fi văzut ceva mai frumos decît întreaga legendă a lui Hipolit şi a Fedrei. seamănă uimitor cu a unui alt erou... Asterios nu-i tatăl copiilor Europei.

Iar cînd a fost să plece — avînd şi ajutorul frumoasei Afro-dita — zeul stăpîn al mării a săvîrşit o vrajă. A început ospăţul. e adevărat!. precum. Nu mai ştia să vadă cele din jurul ei. Monstru-nfiorător. Iacătă şi sorocul.. Într-o lună sau două s-a pregătit şi nunta.. voinic şi falnic. sub vraja asta cruntă. dulcea Pasifae. Nici nu se mai văzuse un astfel de-animal. Taurul lui Poseidon iese din mare De cum şi-a sfîrşit ruga Minos. precum î-a fost gîndul... fii slăvită.. a săvîrşit şi fapta. Avea un trup uriaş. în schimb a dus. A dus într-o pădure taurul lui Poseidon. S-a rîs. a spus Poseidon.. Ochii ca de safir şi părul mai bălan decît petala albă a unei flori de crin.Şi. drept jertfă.O.. că taurul cel alb. Printre ei şi Poseidon. S-a petrecut zilei nenumărate. Cenuşa lui e rece.. s-a plecat de genunchi. dar cap avea de taur. Nu chiar aşa făţiş. cu coarne.. A mai lăsat o vreme. ţi—1 voi jertfi tot ţie.. a glăsuit Europa. J — Să fie !. o fată-aj soarelui. cu păr. dar n-a uitat o clipă că el veniseacolo doar spre a-şi împlini do-: rita răzbunare. şi-a simţit ochii tulburi şi inima pierdută şi gîndul răvăşit... de pildă. Cu pasul maiestuos.. pînă cînd noul rege a vrut să se msoare şi aflat că el şi-a ales ca mireasă pe. au glăsuit bătrînii. părinte al gingaşei fecioare. Poseidon a glumit cu oaspeţii. şi feciorul meu Minos e cel mai potrivit. Dar cum s-a văzut rege. nu a mai vrut s-aducă jertfa făgăduită. frumos. a făgăduit Minos zeului mărilor. un animal ca toate. marea s-a-nvol-burat şi s-a pornit să geamă. erau aievea. —. Selene şi mulţi alţiij Cine poate să ştie cîţi or fi fost cu toţii ? !.. este-un tînăr viteaz. Ca Zeus 93 să nu afle că i-a lovit odrasla şi să nu se răzbune. Sînt trei zile din ceasul cînd l-am urcat pe rug. Apele au crescut... Ajuns în faţa lor. Osîndă mai cumplită dată de olimpieni unei tinere fete ne-ntinată la suflet. legat între copaci.. La nuntă-au foşti poftiţi eroi şi regi şi zei. cu Minos şi chiar cu Pasifae . Şi 50 . nici că s-a mai văzută Regina odrăsleşte pe Minotaur Şi nu i-a fost nici asta de-ajuns zeului mării. — Să fie dară rege !. — Aha !. Pe Minos. Mai ales către Minos. Ne trebuie alt rege. I se părea. Iar pe soţul ei Minos îl vedea ca pe-o fiară ce-ar vrea să o sfîşie. ca tînăra regină să odrăslească — biata ! — un monstru făr seamăn. au strigat toţi. preaputernice zeu !.. Trupul ciudatei fiinţe era de om. cu-aceste vorbe. taurul s-a-ndreptat către fiii lui Zeus.. Şi-a cugetat că-i bine să-l pedepsească altfel... ce spui ? — Asterios s-a dus. s-a mîniat grozav şi a vrut să-l ucidă pe mincinosul rege. alături de-Afro-f dita şi Helios. lovindu-l cu tridentul .. dar Şi-a adus aminte că Minos e feciorul olimpicului Zeus.Minos — cu un cortegiu de fete şi femei — s-a dus către un templu închinat lui Poseidon şi sa rugat de zeu să-i împlinească voia şi să scoată un taur din apa verde-a mării. Şi mîndra Pasifae. scos de zeul Poseidon din valurile mării. Astfel a ajuns rege peste insula Creta feciorul cel mai mare al frumoasei Europa. Europa. cu bot. Valuri albe de spumă s-au repezit spre ţărm şi au adus cu ele un taur fermecat''. în ziua ei de nuntă.. ai fost soaţa lui Zeus şi i-ai născut feciori ! Pe unul dintre ei ţi-l facem astăzi rege. tot prii vrajă. şiacolo l-a ascuns. . Ckid a văzut Poseidon înşelăciunea asta. prin care tu vei face dovadă că sînt fiul lui Zeus. — Iar taurul acesta. au glăsuit bătrînii cei neîncrezători în vorbele lui Minos. Tu. a avut loc şi danţul.'. De cînd îl aş-: teptam.. fireşte. Taurul ce ieşise din valurile mării era mult prea frumos şi s-a gîndit că este mai bine să-l păstreze. din cirezile lui. A făcut.

cleştele şi ciocanul şi chiar firul cu plumb. Xoanele diforme.. Socoteau că sînt vii. le-au zăvorit în beciuri sau le-au legat cu sfori. care umple palatul. dar s-a născut. dar neacoperit. un palat măiestrit. Era clădit din piatră.. sub frunte. Şi-n primul rînd. şi. Nici nu mai pot să-l văd. Iar regele.. Dedal construieşte labirintul Şi a plecat Dedal. Nici nu poftea să pască la fel ca viţeluşii. acest artist a fost primul sculptor de vază şi primul arhitect. — S-ascunzi pe Minotaur ?.. şi mîine. ca şi de Afrodită.. în el sentortocheau zeci. pe care o născuse regina Pasifae ? Unde-ar putea s-o ducă. Dedal ? — Prea bine. numai carne. de om.ochi avea. Mă duc să-mi înjghebez un plan pentru palat la marginea grădinii. de fag sau de stejar. oricît s-ar strădui.. cum ştii. vrea doar carne de om. trimis de Euristeu să prindă taurul. că rîd sau glăsuiesc. şi astăzi de-ai putea.. numai butuci de lemn. sute de culoare. statuile de lemn din timpurile vechi — cînd erau măiestrite de mîna lui Dedal — păreau că-s în mişcare... ciopliţi puţin. îşi ascunsese fruntea în palmele-amîndouă. Pasifae jelea înfricoşată. urcau sau coborau într-un astfel de chip. de săli şi chiar de scări. burghiul.. la mine în palat. S-a apucat de lucru şi în puţină vreme a făcut un palat cum nu se mai văzuse în lume nicăieri.. a rostit Minos artistului Dedal. — Şi cu ce-l vei hrăni ? — Cu prinşii din război şi cu cei condamnaţi. tot după legende.. prin voia lui Poseidon.. ici-colo.... ce-i de făcut ?" în marea disperare care îl cuprinsese. înalt . — Să-mi faci. stăpîne. ca nu cumva să fugă. Înainte de dînsul statuile-ar fi fost. să vii cît mai curînd.. Nu ştiu cum. Chiar voinicul Heracle.. — Pe Minotaur. El a cioplit cu dalta picioarele. Dar asta-i treaba niea. cînd au zărit cretanii cele dintîi statui cioplite de Dedal. tot. O !... 95 Ai înţeles.. îmi sfîşie supuşii . răi.. 51 . Dacă intrai acolo. a văzut o xoană creată de Dedal. Şi iată că acuma regele trimisese nişte slugi de credinţă să-l cheme pe Dedal. gîndindu-se mereu : 94 „Unde-ar putea să fie ascunsă fiara asta atît de sîngeroasă. dar să-l faci aşa. Cine-o intra acolo să fie bun intrat. Era înalt. precît se povesteşte. te-ncurcai pe culoare.. Ha !. încît te năuceau. să nu-i mai vadă chipul atît de monstruos ? Şi să nu-i mai audă răgetul său de foame. Nu mai pot să-l aud. ca lupul. De nu vei izbuti.. Şi. Minos şi-a amintit că locuia în Creta artistul atenian.. şi braţele.. tăcut.. da. sub pumnul lui grozav. Dihania aceasta — numită Minotaur 4 — nici nu dorea să sugă.. Legendele ne spun c-a inventat securea. Să nu poată ieşi. Aş vrea să-l şi ucid. Artistul le-a dat formă de trupuri omeneşti butucilor de frasin. Socotind că-i o fiinţă ca toate celelalte — luînd-o chiar drept duşman — s-a repezit furios şi s-a luptat cu ea. Trebuie să-l închid. Tu eşti dator să-mi faci clădirea poruncită. zei. spre hazul tuturor — pînă s-a dumirit că-i neînsufleţită. ce se numea Dedal. tu însuţi vei fi dat drept hrană-acestui monstru născut de Pasifae. şi te aştept cu planul pregătit. cum se hrănesc copiii cînd sînt încă micuţi.. înecaţi în sînge. îmi este deci fecior. îndurerată. fiindcă s-a sfărîmat în mii de bucăţele. El făptuise lucruri cu totul minunate. — Te du.. Toate se-ncrucişau.. şi a săpat în lemn trăsăturile feţei : nasul. Dacă-l ţin în palat. gura şi ochii. înţelegînd c-a fost lovită de Poseidon. — îţi trebuie curînd ? — Curînd ?.. şi gîtul. răsună peste tot şi-ncarcă de ruşine pe regele din Creta. ferăstrăul. Precum se povesteşte. Ci vroia să sfîşie. c-un meşteşug. mijlocul.

Două şi le-a pus sieşi. ce se numea Icar.. în fiecare an. Dar ce sîntem noi. nu mă-nspăimînt. El a doborît fiara şi a fugit din Creta. S-au urcat sus. te afundai mai rău.. pe care-l dobîndise dintr-o căsătorie cu-o sclavă a lui Minos. Fâptuieşti numai crime. Nu mai puteam să-ndur.. l-a învăţat să zboare : — Priveşte cum se-nalţă 52 .. L-a chemat pe Dedal şi i-a strigat aşa : — Tu le-ai dat ajutor ?. Ce-i drept. însă a treia oară.. ajutat de fecior.. Minos a biruit cîndva şi pe-atenieni şi. Şi-ndat-a luat bătrînul. cu fiul tău Icar.. Nu mai puteai ieşi. însă stăpînul Cretei era rege războinic. l-au purtat prin grădină pînă ia labirint.. după obiceiul pe care şi-l făcuse. nu socoteam că am să fiu silit atîta de curînd să fac astfel de aripi ca să scăpăm cu ele din ghearele lui Minos. să-ncerci să fugi. da. îi silea pe aceia care erau învinşi să-i plătească tribut. păsări ? a întrebat Icar. pe ziduri. Chemîndu-l pe Icar aproape.mînt.. dragul meu copil ! Astăzi a sosit vremea ca să-i învăţ pe oameni să zboare prin văzduh. Minos îi aducea în negrul labirint pe prinşii din războaie şi pe alţi condamnaţi.. — Cum. pesemne. pene. Dar am să te închid — a spus regele Minos — în schimb. Tatăl şi-a luat feciorul în braţe şi-a grăit : — Dacă regele Cretei ne-a-nchis drumul pe ape şi drumul pa pă.. . de vrei. prinzîndu-le-n curmeie făcute din veşminte. să zburăm ?. chiar din insula Creta. fără de nici un murmur. Să nu-ţi treacă prin minte. şi-aşa. în vremea asta. şi pentru că Ariadna fugise cu Tezeu ? Regele a aflat că artistul Dedal a dat sfat Ariadnei şi ea l-a ajutat pe iubitu-i Tezeu. crudule basileu.. tată. cîine atenian ? Şi-ai socotit. ţinuturi. Să ne-apucăm de lucru. a glăsuit Dedal. In acest larg palat. Căderea lui Icar Şi. mai mult tîrîş.. rămase-n labirint din timpul cît trăise preahîdul Minotaur. Alţi sclavi. în labirint. între cei hărăziţi ca hrană pentru fiara închisă-n labirint. Ucide-mă acuma. L-au înşfăcat de umeri. Cînd n-avea prizonieri. sclavii s-au repezit. peste tot.. şi le-a legat cu fire din haina lui desprinse şi le-a lipit cu ceară. — Da. — Nu. Iar buna Ariadna — cu sfatul lui Dedal — şi-a ajutat iubitul. Ai omorît atîţia tineri nevinovaţi din ţinuturi călcate de tine în picioare. cu miere-nmiresmată.. îi azvîrlea acolo păsări sau alte fiinţe şi faguri de albine. oase de păsări. cumva. Nutream de mult în mine un gînd de acest fel.. căci mintea ta isteaţă. au fost mîn96 câţi de fiară. Ajută-mă şi tu. şi supunînd popoare. la semnul lui Minos. făcînd patru aripi6. că scapi neosîndit ? — Eu le-am dat. lîngă sine. tot luptînd prin lume.Şi. Dar ce tribut ? în sînge. de pildă.vrînd să ieşi.. harul tău de artist îmi sînt de trebuinţă. a venit şi Tezeu. Atîţia osîndiţi de tine pe nedrept. Tu. N-am să te ucid. stăpîne. în acest labirint5 — cum l-a numit Dedal — a-nchis regele Cretei pe fiara Minotaur. şi celelalte două i le-a pus lui Icar. a mai rămas văzduhul. i-a silit şi pe ei să-i trimită tribut.. Şi oricît te sileai nu mai nimereai drumul. El se uita-ngrozit la zidurile-nalte. cîte şapte fecioare şi alţi şapte flăcăi. i-au adus şi feciorul. Fecioare şi flăcăi ca jertfă pentru fiara ascunsă-n labirint. Au plătit atenienii de două ori tributul. Şi ca şă-i ţie viaţa hidosului său fiu. Şi cine să plătească ? Cine să ispăşească şi pentru Minotaur.

care-a zburat. Firul să intre tot..Şi l-a adăpostit într-o clădire mică. La regele Cocalos Dar nu i-a răspuns nimeni. Degeaba da din braţe feciorul lui Dedal. s-ar putea ?. voi. să strige. cu aripi făurite de mina lui isteaţă. Aripa se des-princfe şi-ai să te prăbuşeşti. eu nu m-oi supăra. rege. L-a dus la fund 7. Pe unde eşti ?. cumva de-un sclav al meu. tată. nu-l mai ţinea nimica sub cerul arzător. Aripile acestea nu am avut mijloace.' Şi-acuma să zburăm spre dulcea libertate — Legendele Olimpului..... Cine n-avea nevoie de un artist ca el ? . nu prea deştept... a glăsuit Icar.vulturul prin văzduhuri ! Vîsleşte rar din aripi. îi strigă tatăl. bate din aripi tare. Penele s-au desprins. să-l găsească pe bătrînul artist şi să-l închidă iarăşi la el. să chiuie. simţind căldura. — Să vîri un fir de aţă într-o cochilie. Să te iei după mine. fără ca s-o sfărîmi ? Stai că-ţi aduc răspunsul. iar scoica să rămînă întreagă. Helios trimitea valuri. i-a dat sfaturi bătrînul . nu uita ce ţi-am spus şi fii prevăzător î Numai că el. Mai ştii ce sa întîmplat !. s-a-ntors îngrijorat şi şi-a strigat feciorul : — Icar !. In depărtări s-arată şi fermecata Samos. Parc-ar vrea să se smulgă din trup.. Legi firul de mătase cu grijă de-o furnică. Poate s-a rătăcit. de nu ştii ce-i cu sclavul. înconjurat de flăcări de aur. unde sălăşluiau şi copilele lui. Tîrăşte cu ea firul. Cînd fiul lui Dedal. la regele Cocalos. Se-apropia sfîrşitul urzit de Helios. nu te-nălţa prea tare şi fără chibzuială. cu oaste. A fugit la Dedal şi l-antrebat pe el. să curgă încetinel. şi iacătă şi Minos coboară cu oştirea în faţă la palat. S-au ridicat spre boltă şi au pornit în lume.... ascultă. din ceruri. Dedal. Cocalos îl pofteşte la el în ospeţie. Trecuseră de Delos şi de insula Păros. Simte că se înalţă ca vulturul în slavă. Nu-i mare lucru. îmbătat de vîrtejul acelui zbor înalt. Ceara care lipea aripile uşoare a prins să se topească. ce-avea răspuns la toate. Tocmai se auzise zvonul că dinspre Creta s-ar apropia şi Minos.. Şi au vîslit din aripi. n-a mai avut ce face.. — Icar.. îndurerat. Avîntul lui spre ceruri nu-l mai putea opri cu strigătu-i Dedal.. chiar de pe malul mării.. să dogorească tare. uşor ca gîndul şi slobod să plutească pînă-n nemărginiri. Dedal. Am să te-ntreb ceva. A zburat mai departe. Şi regele Cocalos. De pe ţărmuri păstorii. 98 Cocalos. opreşte-te ! îi strigă tatăl care.. cu mirare. şi ceara se topeşte. tu.. Scoica 53 .. în scoica răsucită a unui melc de mare. II 97 — Hai să zburăm. să le alcătuiesc aşa cum aş fi vrut. Apa l-a înghiţit pe loc... nesfărîmată. Nu le venea să creadă. c-un ţipăt disperat. — Ei bine. — Icar. vezi bine. s-a-nvoit să-l ascundă pe bătrînul Dedal. cea plină de miresme.. Nu sta nici prea aproape de valurile mării.. aici în labirint. cuprins în inimă de-o aprigă dorinţă de-a spinteca văzduhul şi-a se-nălţa spre cer. peste mări şi pămînturi ? — N-am auzit. de mătase. Icar s-a prăbuşit în valurile mării. abia se mai vedea. se ridică. i-a cerut adăpost. a început să ardă.. se apropia de ape. Unde eşti ?. sau a căzut în mare. Ii vine să şi cînte. ca să se răcorească.. bătrîn.n-ascultă. De la acea-nălţime. Nu te-apropia de soare. Era către amiază. în zboru-i. a glăsuit Dedal. cum nişte pămînteni puteau zbura ca zeii. şi Minos îl întreabă : — N-ai auzit. El se-nălţa întruna. valuri de flăcări. a lunecat în cursa dibace a lui Minos. Au trecut doar trei zile.. Ea intră să s-ascundă. pînă-n Sicilia. Unde eşti ?. Icar nu mai era. şi ajungînd la el. dar. în labirint. rege paşnic. — E lucru foarte simplu. nici nu-l mai auzea. auzind glasul. Şi zboară. Creta era în urmă. Ce zici tu. însă nu ştiu cum aş putea să vîr un fir lung... mai sus. Dar între timp. ca un nimb. pescarii şi alţi oameni se uitau. Dar Helios. mai sus. Bagă de seamă. bietul.. mai sus. îi dai după aceea drumul furnicii-n scoică.. însă Icar. ca apa să nu-ţi ude aripile uşoare. hai. Se ridică mai sus. în aceeaşi vreme. nu-i nimica. a rostit iarăşi Minos.. gelos pe pămîntenii care zburau ca zeii. a dat răspuns Cocalos.

La astfel de cuvinte şi regele Cocalos s-a-nduplecat. aflate sub lava din Pompei. în palat. cellalt fiu al Europei şi-un alt fecior al său. a început să curgă." 3. ce se numea Eac. Locul unde legenda spune că ar fi căzut în acea zi Icar este Marea Icariană. smoală. fireşte. De nu mi-l dai. Cînd a intrat în baie prearăul rege Minos. unde Minos Fu împărat la nouă ani şi cel mai Apropiat de Joe. pustia toată Creta. în româneşte de G. Mai sînt şi multe vase în culori minunate. regele l-a poftit să se şi îmbăieze. Se povestea că mai tîrziu i s-ar fi găsit trupul şi ar fi fost înmormîntat „Odiseea". pe de o parte lipsei sale de experienţă în îndepărtatul trecut istoric. cît mai sus. 1956. eu poruncesc oştirii să-ţi ardă-ntreg oraşul. Numai un singur om putea să născocească un astfel de răspuns. isteţul XJlise. a glăsuit Cocalos către vicleanul Minos ce sta şi—1 aştepta în sala tronului. zugrăvit în zeci de culori. celălalt erou... multă legătură şi cu legenda românească despre „Meşterul Manole". într-un splendid basorelief din secolul al doilea înaintea erei noastre. Iar prăbuşirea sa se dator aste. cîte o mască. Nu-i adevărat. E simplu. fără îndoială. — Nu. mîndră. care aflase totul. In artă. Ungă insulele Samos.P. Murnu. Mai sînt şi alte ruine.I-o ţară Ce-i zice Creta.. Iar în plastica modernă se află o operă celebră a sculptorului francez Rodin. şi pe un vas pictat de un artist cretan. întors în patrie. grăieşte astfel Penelopei : „. Mai tîrziu.. care se temea să nu facă stricăciuni. după ce se stingeau.. Legenda aceasta antică are.. pentru oaspeţi. Cnosos. Pentinsul ei sînt nouăzeci de-oraşe Cu lei de lei de limbi : ahei.S. 100 în loc de apă caldă. Atîta l-a rugat pe feciorul lui Zeus : să mai rămînă-o seară acolo. la Hades. înainte de masă. 101 chiar în insula Samos. nu se referă chiar la acest palat.. Este vorba de laurul care. veneau. la Festos. l-a prins pe cîmpul Maraton şi l-a răpus. Dar bătrînul Dedal. Se-nţelege. aduşi de Hermes. Taurul se pare că era un simbol al soarelui pe vremuri — cum e la egipteni taurul care poartă un astru între coarne. în zborul său spre libertate. la Hagia-Triada şi-n alte părţi. Şi-a spus ce-l învăţase înţeleptul Dedal. în cîntecele „Odiseei" . privind cu-amenin-ţare. Să stea cu el la masă şi să se veselească după atîta cale. că e-n mijlocul mării. Se numeşte Dedal. dar aici lăsat liber de Euris-teu. Cocalos. ca şi pe Rada-mante. Se mai găseşte şi un jilţ regal. roditoare. In Creta se mai află şi astăzi multe urme ce amintesc de legendarul Minos. 6. — Ai dezlegat tu asta ? — Desigur. pelasgi. 2.. în haine preschimbate. — Am şi dezlegat taina. Nu ştim dacă povestea despre labirint. Icar pare a fi simbolul dorinţei omului de a se depăşi pe sine. mare judecător. să 54 . Se află-aici. E. de a se ridica. Oamenii din Creta îşi puneau la sărbători şi jocuri. Şi oamenii foiesc în ea puzderii. Intre oraşe E unul mare... la tine. îl vedem pe Dedal făurind aripi pentru el şi Icar.. Drama căderii lui Icar o găsim înfăţişată în picturi murale nespus de expresive. după călătorii îndelungate.. a rostit iară Minos. Dar după moartea sa. Tezeu. şi mîndri Eteocreţi. despre care s-a spus că e tronul lui Minos.. urcuşul omului spre cele mai înalte culmi. Zeus l-a coborît în ţinutul lui Hades. desigur mult transformată de-a lungul veacurilor. s-a şi grăbit spre beciuri. 8. Cunoaştem din legendele anterioare că taurul a fost îmblînzit de Heracle şi adus la Micena. Ştim că numele continentului nostru s-a dat — după legendă — de la acela al frumoasei prinţese feniciene răpită de Zeus sub chip de taur si dusă în Creta. cea mare. turbînd mai tîrziu din porunca lui Fosei-don. ca şi despre Dedal şi Ariadna. cidonieni alături De dorieni războinici şi de oameni Dumnezeieşti.L. care doresc să împiedice progresul. încă din legenda anterioară despre Tezeu. Am amintit despre acest Minotaur. 7. Acolo l-a făcut. în loc de apă. o smoală clocotită care l-a-năbuşit şi l-a fiert ca pe-un rac.. în Infern.A. Aşa a scăpat lumea de regele din Creta 8. precum vezi. Labirintul construit de Dedal era considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii. 4. întruchipînd un taur. Aşa este palatul descoperit la Cnosos. 5. şi să se odihnească. A fost cîntatâ mai ales de Ovidiu. A oprit repede apa care curgea către sala de baie. Cu toţii hotărau destinul celor care. pe de alta acelor forţe dominatoare. Note 1. Şi-a-ncălzit în cazan.rămîne-ntreagă. Cu ape-n jur. Facem aşa şi-aşa. legenda lui Icar a fost des ilustrată. pe frunte.

cu ciocul roşu ca mărgeanul şi ochii scînteind ca jarul — şi a chemat-o pe Afrodita : — Tu ai să iei înfăţişarea de vultur care urmăreşte. Zeus ar fi vroit — se pare — să-şi ia pe fiul său. ca întotdeauna. Fuge pe ţărm şi-ntinde mîinile spre ea. erau odraslele lui Zeus.. care prezintă oameni cu capete de taur. Afrodita a hotărît să-l pedepsească pe Tindar. Soţia lui se numea Leda K Pe ţărmurile rîului Eurot creşteau mirţi înfloriţi şi sălcii cu ramuri lungi. văzîndu-i pe băieţi jucîndu-se doar împreună. nebiruită. dar cu cap de animal.. Polux şi sora lui. pe valea rîului Eurot. în timp ce vulturul se-ntoarce în slăvile îndepărtate şi-şi ia din nou înfăţişarea obişnuită de zeiţă.Şi. vieţuiau în cîrduri lebede graţioase. Mai albe uneori decît Taigetul. -Gonindu-l prin văzduh. venise singură la rîu. Nu-i aprindea focuri în templu. s-a răzgîndit 55 .. era cetatea ce se numea Lacedemonia sau Sparta. Probabil că astfel s-a creat legenda despre un mare taur din regatul lui Minos — adică un Minotaur — care sar fi născut sub nişte blesteme divine. şi-au început să gîngurească şi să se joace împreună.. lebăda măiastră. un vultur zbura cu aripilentinse. i-a dat răspunsul Afrodita. Iar Zeus. . seară de seară. albe. pe Zeus. s-au găsit multe statuete şi vase dintr-acestea.. în schimb. ce-i grăiau cu o privire rugătoare — sare din rîu.. cînd prin frunzişul din platani îşi cîntă vîntul melodia. Şi s-a schimbat pe loc în vultur. iar. la ceasul cînd se scaldă-n rîu. se afundase-n apa rece. Şi. CASTOR Şl POLUX ÎN ŢARA MlNDRĂ A LACONIEI. dacă Tindar era vrednic. încît s-ajung pe lîngă Leda. muntele care se-nălţa în zare şi-avea pe fruntea lui semeaţă. în urma lebedei. Elena. o biată lebădă prin aer. Insă. Cînd s-a distrus regatul străvechilor cretani.. puternică. Iar Castor şi cu Clitemnestra lui Tindar îi erau copii 2. poate asemeni lui Heracle. Aşa se găseşte o statuetă arhaică de bronz — un amulet probabil — ce se află acum în muzeul din Luvru. andreptat lebăda. regina Spartei să se scalde.. Să mă goneşti în aşa chip. Gîndea să-l facă un erou.. Dar. Şi ei s-au luat îndată-n braţe. Soţia regelui spartan mîngîia lebăda cu gîndul că va să-i potolească spaima. în palatul din Cnosos — legendă care a fost apoi înflorită în cîntecele aezilor. slăvite Zeus. cu ciocul roşu ca mărgeanul şi ochi de flăcări. Cum ? Aţîţîndu-l pe însuşi Zeus la dragoste nelegiuită faţă de soaţa regelui.. La miazănoapte de Eurot. cununi de gheaţă orbitoare. trăia cîndva regele Tindar. cîntau aezii. pe Polux. bucurîndu-se că se găsea la sinul ei. în lebădă cu pene albe — o lebădă strălucitoare. din cellalt. Pasărea albă se preface că-i este frică şi s-azvîrle în braţele reginei Leda.aibă înfăţişarea soarelui adorat. mai cu seamă. chiar înspre rîul unde venea. cînd rîul pare tot poleit cu aur. ştiau că acest rege-o dispreţuia pe Afrodita.. plecate peste ape.. supărată. să-i dăruiască ocrotire. care se preschimbase-n vultur. în timpul iernii. Zvîrlindu-şi vălul sub un mirt. înfăţişînd o fiinţă cu trup omenesc. Şi lebăda am să fiu eu !. Lebăda se părea că-i cere soţiei regelui s-o scape de vulturul urmăritor. Clitemnestra. Deodată vede prin văzduhuri venind o lebădă spre ea.. 103 Era către amurg. zeiţa. ce-a început să-l izgonească pe Zeus.. Nu cunoşteau nici ei prea multe. Nu-i aducea pe altar jertfe. Zeus se preface în lebădă Iar Zeus s-a prefăcut. a rîs cu hohot olimpianul. s-au ivit Castor şi o copilă. Regina. cu ciocul umezit de sînge. Eliberarea Elenei din Atena în acest fel au văzut lumea cei doi băieţi : Castor şi Polux. şi să şi-l crească după voie. frumoasa Leda. Şi Leda a adus pe lume în timpul cuvenit — ca păsările — două ouă. o-mbrăţişează pe regină. regele din Sparta. — Am înţeles. Leda -— uimită de albeaţa acestei păsări maiestuoase. aezii nu ştiau să spună... iar pe Taiget răsare luna cu fermecata ei făclie. Dintr-un ou s-au ivit atuncea Polux şi sora lui Elena — de-o frumuseţe fără seamăn .

Cine e vrednic n-o să şadă mereu la danturi şi la mese. o vînătoare renumită. Vitejii se porneau acolo. Mai ales că se zvonise despre Elena. să şi-o răpească din Infern pe blinda CoraPersefona. cu plute şi in corăbii înzestrate cu pînze şi cu vîsle bune. Din fericire pentru ei. Castor. dioscurii. în timp ce el era-n Infern. să dobîndeasca. de urgii. însoţiţi doar de cîţiva prieteni.. şi se pornesc către Atena. cu colţii ei de spumă. sub aspră priveghere. ardeau oraşele pe ţărmuri.. apoi o luase de nevastă . cutreierau în vremurile-acelea nişte piraţi pe marea largă. cu trăsnete-nfricoşătoare. Iar Tezeu. Nu mai era nici o nădejde. Aveau cam treisprezece ani. plutea pe mări de multă vreme. filozofii Cătînd după aceea bine. şi-au săvîrşit isprăvi de seamă ce i-au făcut nepieritori. ca sclavă Spartei. 104 Au mai deprins şi meşteşugul de-a naviga pe mări. ca să se-ntoarcă la vatra părintească-n Sparta.. Cuceresc sate şi oraşe şi-Atena cea cu temple multe. însoţindu-i pe ceilalţi. Iason6. Fata era de-o gingăşie cum încă nu se mai văzuse. jafuri. mama lui Tezeu. care domnea peste lapiţi. intră şi fraţii. Hermes i-a învăţat să lupte cu iscusinţă. fugea mai bine şi călărea ca o nălucă . Au petrecut ce-au petrecut şi s-a curmat de la o vreme şi bucuria revederii. care urla plină de ură şi era gata să-i înghită. Corabia cădea în ele.să-i mai despartă. mama eroului Tezeu. Nici nu o cunoşteau destul. Zadarnic se trudeau eroii. în timp ce fraţii dioscuri vroiau să sprijine 56 . Tezeu.. Castor şi Polux n-au stat pe gînduri nici o clipă. căci ei crescuseră departe. de moarte. la Hades.. La-ntoarcere au fost primiţi cu ospeţe şi veselie şi sărbători strălucitoare. Deodată s-a stîrnit furtuna. Elena. să-i ducă înspre miazănoapte. venise şi răpise fata.. Aezii povesteau că Polux lupta neîntrecut cu pumnii şi arunca greutăţi. cei doi flăcăi şi-au spus că-i datoria lor să plece şi să-i răpună pe tîlhari. departe. Era pe lîngă Tracia. s-au îmbarcat pe o triremă şi s-au luptat cu toţi tîlharii — piraţii. Unii-şi aveau drumul prin Sparta şi povesteau despre mistreţ şi lupta ce se pregătea. după cum se povesteşte. plini de-nţelepciuhe. ca rîndunica în văzduhuri. în schimb. purtată de un vînt prielnic. plecase în Infern. ducînd cu ei. de cum făcuse nunta. Marea. Ba. Zdrobesc armata ateniană. părea o fiară îndîrjită. pe cînd Elena rămăsese lîngă părinţii săi. unde se adunau adesea.. care bîntuiau apele din arhipelag. jefuiau pe neguţători şi-i ucideau fără cruţare. c-a fost furată de Tezeu. ce atîrna deasupra mării. regele Atenei. cit nici nu se vedea cu ochii. să stea de vorbă. A poruncit zeului Her-mes să-i ia pe unul şi pe cellalt. Heracle şi mulţi alţii. şi iarăşi valul o sălta pînă la bolta înnegrită. să ţină vîslele în mîini. Fără a sta în cumpănă. Nu mai puteau pluti corăbii. din Colhida. în Sparta. Şi auzind. voinicii-ncalecă pe cai. I-au nimicit pînă la unul. Gropi mari de apă se căscau. S-au gătit repede de drum şi. au luat parte la vînătoare.. cu voie bună. într-o regiune rău pustiită de-un mistreţ.. Vroia s-ajute pe un prieten. una din cele două fete. Dar cruţă. 105 Spre oiţe isprăvi Tocmai se pregătea-n Elada — la Calidon. iar carul lui zbura pe ţărmuri.. grădinile lui Academos 5. cu toate că le era soră . Aici. Corabia. sau o izbea de stînci cumplite. Castor şi Polux izbutesc să afle locul unde sta închisă sora lor. în Macedonia muntoasă. lîna berbecului de aur. cu oastea lor în Atica. să scape oamenii de rele. pe cînd dansa la o serbare . pe Etra. Şi-atunci. păzită de prinţesa Etra. Se-ntorc deci toţi. ca să dea lupta cu Tezeu şi să-şi elibereze sora. E însetat să săvîrşească fapte de glorie şi cinste !. într-un ţinut îndepărtat 3. urmaţi de ostile-spartane. numită Argo. Crescuseră acum feciorii destul de mari. De pe atunci se auzise în lumea-ntreagă despre ea. Cînd o găsesc — ce bucurie !. fără teamă. Pe urmă fraţii dioscuri au plecat cu argonauţii. cu trosnituri de lemnărie.

fiicele regelui Leucip.catargul. în sfîrşit.. două fecioarencîntătoare. Castor şi Polux s-au întors la casa părintească-n Sparta. De ce. Leda. un rege neospitalier. şi vom avea un trai tihnit. care vroia să fie vestit şi prin feciorii săi... cumva. s-a întîmplat ca dioscurii să se certe cu nişte veri.. gîndind să îmblînzească zeii. cu el. erau şi nişte nori.. care ne poartă spre ţara unde se găseşte lîna de aur mult dorită ?. Castor şi Polux au chemat pe Zeus. ce se frînsese între stînci. C-ar fi trăit atunci. de fapt. în luptă dreaptă.. îmbrăţişîndu-i cu mîndrie : — Bine că v-aţi întors acasă. ce parcă lunecau din cer 8. şi două flăcări aurite au lunecat peste catarg. le-au smuls pe cele două fete dintr-o grădină unde ele culegeau flori. corăbierii. frumos.. Verii erau Linceu şi Idas. de cîte ori erau furtuni. Pe cîmp ardea soarele viu şi. cu piept de foc şi de aramă. drept în piept. vrînd să se joace. rugau pe zei şi dioscuri să le dea sprijin... Mama lor.... Iară regina le-a grăit. Pe dată înceta furtuna şi se zăreau aceleaşi flăcări. pentru-o fată. îi ucideau pe corăbieri şi scufundau vasele-n apă. Iar Idas. Ne vom căuta nişte soţii. alta Feba. Zeus. Ca să n-apuce însă verii. Numai că. pe care îl chema Amicos. Pe cai sălbatici. o tată — ne răspunde ?. care vesteau primejdia ce s-apropia9. într-o zi. Fraţii au rîs : — Prea bine. pe ţărmuri. Cu toţii s-au mirat nespus de o asemenea minune şi. Regele-a cam îmbătrînit şi n-avem sprijin la nevoie. Una Hilera . Aceşti uriaşi nu-i ospeţeau 106 pe-aceia ce-şi căutau. Să-l stăpîniţi cu braţ vînjos. Tot în acea călătorie Castor şi Polux s-au luptat cu doi uriaşi.. să împărţiţi pămîntul între voi. un adăpost şi-un pic de hrană. un monstru de la Creta. prin munţi.-a pus în arc patru săgeţi muiate-n fiere şi le-a dat drumul în văzduh. Eros.. feciorii mei. prin case. cel ce ne-ai răpit de-acasă şi l-ai trimis pe zeul Hermes să ne înveţe meşteşugul cel viforos al armelor şi navigaţia pe mări.. odraslele lui Afareu — care era cu Tindar frate. flăcăii Ledei s-au gîndit că trebuie să le răpească. De-aceea fraţii dioscuri i-au nimicit. prin păduri. făcînd dreptate. Dar alţii spun că pricina ar fi iscat-o... Altul. Linceu şi Idas. ce-au luminat pe dioscuri. Dacă ar fi să dăm crezare poemelor din alte vremi. în acest timp. Zadarnic încerca să cînte Orfeu ' din lira lui divină. în puţină vreme. S-au prefăcut în două stele.. ce purta numele de Talos. tatăl Tindar şi Clitem-nestra şi Elena i-au primit plini de bucurie. Unii pretind că toată cearta s-ar fi pornit pentru că verii i-ar fi-nşelat pe dioscuri cu nişte boi dintr-o cireada adusă din Ar-cadia. Şi-atunci. Tuspatru veri au îndrăgit acele fete-ncîntătoare pe care le avea Leucip. pe lume. avea o-asemenea putere că nici un muritor din lume n-ar fi-ndrăznit să se măsoare. totuşi.. feciorul lui Poseidon. să-i salveze. de ce opreşti acuma drumul corăbiei.. să le ceară pe fetele lui Leucip.. şiretul Eros ţinea frîiele cailor.. ar fi răspuns atunci c-un tunet. 57 .. în viaţa lor.. Furtuna a-ncetat pe dată. Cearta cu fiii lui Afareu Părea că totul se aşterne senin. în înalt. dup-atîtea lupte. Unul. Se povesteşte că Linceu era-nzestrat cu o privire ce străbătea pînă departe. mamă. Furtuna se dezlănţuia tot mai avană şi mai cruntă. dioscurii au năvălit ca o furtună. de atun-cea. precum cîntau aezii. frate cu Linceu. Săgeţile i-au nimerit pe toţi flăcăii. Să vănsuraţi. stăpînul din cer : — Tu. Şi ei nu-ngăduiau pe nimeni ca să-i înşele cu ceva. Iar micul Eros. 107 El se luptase şi cu zeul Febus-Apolo. şi-l biruise la sfîrşit.

Vreau să trăim. Cei dinţii se ciocnesc. Păreau că-s stane. — Atunci să ne-ncercăm puterea. frăţia care ne-a legat îmi e mai dragă decît slava ce aş avea-o în Olimp. Ceilalţi să piară ! Vă-nvoiţi ? — Ne învoim. călări.. pînă ce Castor. de bună seamă. ca să trăiască din nou Castor.. dintr-o dată. răspund în hohot gemenii. Afareu. pe groapa fără de coloană. o. în f. vrea să-l răzbune pe Linceu. cu glas întărîtat.. Apolo. cu ochiul său pătrunzător. Tăind prin muntele Taigetul.. la piepturile lor bărbate.. împreună.. Înşfacă iute o coloană de marmură. Luptăm cu rîndul cîte doi... Ochii lor sînt înflăcăraţi. 58 . Polux. decît o dragoste de frate. El l-a chemat grabnic pe Idas şi-au pornit după dioscuri. Dar Zeus curmă bătălia şi.Şi dioscurii au pornit cu caii în galop. la Hades. Şi. ei se reped unul spre cellalt. se clătinau. şi care-o fi învingător să aibă parte de soţii. arde pe Idas şi Linceu. Polux sare atunci degrabă să-şi sprijine iubitul frate. de pe rnormîntul tatălui lor.. împunge pe Linceu în pîntec . Ori amîndoi nemuritori. Ochii sticloşi privesc spre cer. fără să-m-bătrîneşti vreodată. Linceu. abia-n-gropat. în coaste.. şi o azvîrle cu putere în pieptul agerului Castor. Dar Castor e fiul lui Tindar şi-i muritor ca tatăl său. Linceu şi Idas se ivesc.. jos. un sărman fiu de pămîntean ? — Deşi n-avem acelaşi tată. cuprind şi săbiile-n mîini.. care ţi-e în acelaşi timp prietenul cel mai devotat. Pieptul lui e aproape rece. 108 Castor se stinge-acum pe-ncetul. Polux îşi împarte nemurirea cu fratele său Castor Lupta a fost îngrozitoare.. Şi nu-i nimic mai sfînt. Cu-rînd o să muşcaţi pămîntul. — Vin de le ia ! răspunde Castor. i-a şi văzut pe cei doi fraţi gonind cu fetele în braţe. mai dibaci. şi îi preface în cenuşă. Castor nu stă nici el degeaba şi îl ţinteşte cu-o săgeată pe Idas cel voinic.. Cu suliţe scînteietoare. sus. ce străjuia Taigetul. Dar suliţele se sfărîmă în scuturile de aramă şi în armurile de fier. sub adierea vîntului dinspre miazăziuă. Zeus i-a răspuns : — Tu eşti nemuritor. fără glas. în timp ce fetele-i privesc înmărmurite. pe coifuri. Vrei să-ţi pierzi oare nemurirea. Auzind vorbele acestea.. Polux. Castor cu vărul său Linceu. pe Castor cel lovit de moarte şi să-l doboare pe Linceu.. în Olimpul luminos. Artemis şi ceilalţi. muntele lacedemonian. Duşmanii se opresc o clipă.. Numai panaşele. nu flăcăi.. se avîntă iarăşi ca doi vultani înfometaţi. deci. Dă-i. deci lui Castor viaţă sau — de nu vrei — încuviinţează să plec alăturea de el spre negrele genuni." Lupta durează ceasuri multe. tată. a răspuns Polux către Zeus. Şopteşte-ncet : — Nu-mi pare rău că părăsesc acest pămînt. Dar inima mi-e-ndurerată că mă despart de tine. cătîndu-se adine în ochi. cu furie. amîndoi.aţa gemenilor. şiacesta cade. sfîrşit. şi ai dreptul să vieţuieşti cu fraţii tăi : Atena.. a tatălui lor. tu ştii că fără Castor viaţa mea n-are nici un rost. Hermes.. cu un fulger din văzduh. ducînd. din Olimp. Şi Polux cade în genunchi. Idas atuncea se repede.. sau să murim alăturea.. Sărută faţa-ngălbenită. ori împreună în Infern.. pe fetele ce lendrăgeau. mai nobil. şi disperat strigă spre Zeus : — Tată. — Daţi-ne fetele ! le strigă Linceu. Şi — iată-i !.

Eurot Ha lui Eurot or fi fost Sparta. ei îşi explicau această taină numai printr-o intervenţie divină. şi ei şi-l explicau născocind legenda despre Castor şi Polux. Despre Orfeu se va povesti în legenda „Orfeu şi Euridice". Sparta ar fi născut pe Amicle — întemeietorul celuilalt oraş important al Laconiei : Amicleea — şi care era strămoşul direct lui Tindar. adică însăşi prietenia. de prietenia ce-i lega pe dioscuri unul de altul. Scena se petrece în amurg. care era feciorul lui Zeus. Tot la Roma. Regii Spartei se mîndreau mult cu această genealogie şi mai ales cu faptul că aveau strămoşi pe cei doi vestiţi eroi gemeni. însă. către îndepărtatul ţinut al regelui Eete. 10. In depărtare. mama celor doi eroi : Castor şi Polux. pe lume. 5. nu numai ca fii ai lui Tindar. Iară pe creştetele lor. în înalt. Adeseori ei sînt călări. O altă statuă de seamă mai este la Veneţia. Navigatorii din vechime mu puteau înţelege acest fenomen. avînd în mîini suliţe lungi. Iar. Şi-ncă-lecînd pe cai cu aripi. împodobite cu marmure. Ea 109 a dat numele oraşului cel mai important din Laconia. Toţi cată spre mama lor care-i priveşte înduioşată. Zeus a dat poruncă morţii să-şi strîngă aripile negre. Pe o pajişte smălţată de flori se văd cele două ouă. In grădinile învăţatului Academos a întemeiat filozoful Platon celebra lui Academie. Iar muntelui învecinat i se mai spunea Taigetul. în care ei sînt dăltuiţi ca doi flăcăi cu trupuri goale. Acestea sînt — cura 110 u se înţelege — numai ultimele descărcări electrice. Sparta s-a căsătorit cu Lacedemon. 2. Zeus i-a preschimbat în aştrill. — ei şi ca ăioscuri — feciori ai lui Zeus (dios). Castor s-a ridicat din morţi.Mişcat de-asemenea credinţă. Se găseşte astfel la Roma o splendidă marmură. soţul reginei Leda. din templul zeiţei Artemis. Poeţii spuneau că la această dată Tezeu era în. La rîndul ei. pe cai ca spuma. în loc de un copil. însoţit de Piritou. ştiinţa nu descoperise încă electricitatea. elinii le-au clădit altare şi temple mari. din an. Frumoasă este însă şi opera creată pe această temă de marele pictor Rubens. Scena este sculptată de un meşter necunoscut pe un sarcofag ce se găseşte la Florenţa. avea un frate geamăn. pe mare se văd adesea nişte fîşii luminoase în jurul catargului. laolaltă. Considerau că dintre gemeni unul este poate copil de zeu.. în timp ce micul zeu Eros ţine frîul calului. Cînd se sfirşesc furtunile. iară pe cap coifuri rotunde 12. zîmbind discret şi parcă trist. ca s-o înşele pe soaţa regelui din Sparta. a fost sculptată şi pictată de artişti în nenumărate rinduri. ca şi-nainte. întotdeauna-i cîte-o stea 13. Cum a sunat porunca asta. soţul legiuit al Ledei — tin-darizi. partea cea mai înaltă o corăbiei. 9. Se văd dioscurii răpind fetele. Iară cealaltă jumătate să se coboare în Infern. sculptată de un artist antic. sub mirţii înfloriţi. S-a arătat într-o legendă anterioară cum Tezeu. în care Zeus se transformase. Legenda despre Leda şi lebăda. Cinstind pe Castor şi pe Polux. fiul lui Zeus şi al nimfei Taigeta. se mai găseşte şi o copie după tabloul lui Leonardo da Vinci : pe malul rîului Eurot. se văd norii prevestitori de rele. al cărui nume nu-l cunoaştem. ca să-i scutească să se coboare şi-n Infern. frumoasa Elena se va mărita cu regele Menelau şi din pricina ei se va isca războiul troian. De aici vine numele cunoscut pînă astăzi. care l-au rugat pe Zeus în timpul unei furtuni să-i ajute. pe care se vor urca. cei doi fraţi gemeni s-au urcat pînă-n palatele cereşti. j 6. o jumătate să şi-o petreacă în Olimp. legendă. Iar în pictură e faimoasa pînzâ lucrată de Corregio. pentru că ştiinţa medicinei era încă la începuturi. Sparta se mai cheamă şi Lacedemonia. Tot atunci Poseidon le-a dăruit şi el dioscurilor dreptul de a comanda vînturilor şi valurilor mării. regele tesalian. dat celei mai înalte instituţii de ştiinţă şi cultură. Ei sînt cunoscuţi în povestiri şi poeme. Mai tîrziu. în muzeul SanMarco. feciorul regelui Amfitrion. pe un deal înalt. Lele. 8. o răpit-o pe frumoasa Elena. în partea de miazănoapte a Greciei. Ei se întrebau de ce vin oare. Răpirea celor două fete este zugrăvită pe unele vase. Aici ei au căpătat dreptul să ocrotească totdeauna nepreţuita prietenie între popoare şi-ntre oameni10. uneori. Şi dioscurii să rămînă. vîrstă de cincizeci de ani. din care tocmai se ivesc perechile de copilaşi — asemeni unor puişori. în vîrstă numai de 13 ani. Se spune că în copilărie cei doi eroi ar fi trăit o vreme pe tărîmurile-Macedoniei. totuşi. Despre lason se va povesti în legenda călătoriilor pe corabia Argo. doi sau mai mulţi ? Ce poate să însemne acest lucru? Şi. se înalţă zidurile Spartei. aflată la Berlin. de a 59 . mai tîrziu. (Se ştie foarte bine că şi Heracle. Soarele arde C -pe clmpie şi. fiul soarelui..) 3. 7. nepătaţi. Urmaşul lui. aflată in galeriile de artă din Miinchen. ce le lăsase peste Castor. Penelul marelui Leonardo da Vinci a ilustrat cu meşteşug sensul străvechilor credinţe ale elinilor. 4. se află Leda cu lebăda alături.

a fost supranumit. tînărul din Corint. BELEROFON DACĂ ÎN CRETA.) în acest templu. Cu ani în urmă. cît şi la grai şi port. cerea unei femei de rang înalt şi nobil să stea cît mai eparte de cel ce ispăşea. ca să-i facă mai iuţi 5. Bărbaţii jurau pe Polux. A luat cu el merinde în sacii largi de piele şi apă în burdufuri. în imperiul roman împricinaţii trebuiau chiar săşi facă IJ jurămîntul în tribunale pe Castor şi Polux. Preoţii au danţat în jurul lui cu suliţi şi scuturi de aramă. în localitatea Agrigente. poetul grec din sec. rostite de Bakchilyde. Veneau atunci solii de cîntăreţi. — în Sicilia. frumosul fiu de rege s-a pregătit să plece înapoi spre Corint. pe nume Hiponou. Poeţii spun că el se-asemăna c-un zeu. belşug de artă gureşă şi dulce. la Agrigente.L. se organizau nişte sărbători strălucitoare. Tatăl lui Hiponou . se mai păstrează. Şi. Hiponou. cu pompă mare. el a pornit departe. două. 60 . înalt. Şi alţii aşteptau doar semnul să întindă pînzele cele albe. Pe chinga scutului îşi ţese pînza păianjenul. iubită de mulţimi. voinicul Hiponou era de-o frumuseţe care-i uimea pe toţi. 111 . trufaşul rege Glauc. In fiecare an. Belerofon. tînărul fiu de rege a trebuit să-şi schimbe numele ce-l purta. ansamblul românesc a dobîndit premiul cel mare al păcii şi al prieteniei. prin danţ ţi cîntec popular. Ritualul. în care urma să plece el. atît la înfăţişare.A. în anotimpul parfumat cînd înfloresc migdalii.12. Serbări senine înfloresc pe uliţi. nu mai puţin Corintull avea vitejii săi. ""închinat dioscurilor. intitulate : „Lauda păcii" : „Măreţe lucruri naşte pacea : flori. Coifurile lor rotunde evocă ouăle din care se născuseră cei doi flăcăi. pe catarg. Deci. cu al victimei sale — cum suna datina. Nimic din gene nu alungă somnul chemat să-mprospăteze inima. "Vîntul sufîa prielnic. . A amuţit trompeta de aramă. văzu lumina zilei fiul regelui Glauc 3. în sanctuarul lui Zeus.P. S-a spălat cu uleiuri.pe moale ţărnă în arenă şi visează doar la fluier şi la hore. cum se cerea la drum . de-atunci. care ' apare pe boltă în luna mai. de purificare. Sclavii stăteau plecaţi pe ramele de lemn. care e înfăţişat templul lui Castor şi al lui Polux. ARGOS SAU SPARTA SAU ATENA au fost eroi vestiţi. şi arde cîntecul slăvind frumuseţea. Dornic să-şi spele crima. Iar caii şi-i hrănea cu fiinţe omeneşti. Este vorba de constelaţia cunoscută sub numele de „Gemenii". pînă-n ceasul plecării. şi aici. S. au pus pe el veşminte din lînă de oi albe şi l-au stropit cu vin şi apă. 113 Anteea nu-l văzuse pînă atunci pe tînăr. din volumul „Lirica Universală". Tînărul corintian s-a prăbuşit în ţărnă cu tîmpla sfărîmată. ce se chema Beler. în flacără de aur pe altare de murmură saprinde pentru zei carnea cornutelor şi-a mieilor lînoşi.n. 1959. Apoi.. spre ţara Argolidei. după datini. Oa-Imenii au rîwnit mereu înţelegerea şi pacea. prăpăstios 2. deopotrivă. împlinind băiatul cam cincisprezece ani. era bogat in cai. S-a-nveşmîntat cu-o haină scurtă şi cenuşie. Şi cum era din fire cam aprig la mînie. aşezat pe un istm şi-adăpostit de-un munt?. Cultul dioscurilor s-a răspîndit în toate coloniile greceşti. x. Juneţea cugetă la lupte . prieten cu tatăl său. pe. Sfîrşindu-se ritualul. iar femeile pe Castor. ăanţaiori şi poeţi. făcută fără voie. cu frînghii. elinii au clădit un faimos templu. s-au încleştat în luptă şi s-au izbit cu pumnii. ni ' 11. (Templul a fost mai tîrziu refăcut de romani. au răsunat cîndva şi nişte versuri ca acestea. şi in Si-0 cilia şi la Roma. sînt în trad." Tradiţia aceasta. şi a luat medalia de aur. al V-lea î. ca să-şi arate măiestria sub semnul dragii prietenii. Numai că nenorocul nuţi cată frumuseţea cînd e să te lovească.. şi-a vrut să-şi ia adio de la regele ţării şi de la soaţa sa. se zice c-a avut o ceartă cu un tînăr.ocroti pe navigatori în timpul jurtunilor şi a-i putea scăpa de moarte. 13. se legăna la ţărm. Pentru purificare. Hergheliile lui cutreierau tot istmul. lui Lucian Blaga. în oraşul Tirint. ce se chema Anteea. cîrmuit pe-acel timp de-un rege numit Preţ. A rămas nemişcat şi fără de suflare. în templul lui Castor t şi Polux. astfel.amarnic măcinate de rugină. La fel ca şi Tezeu.e. Iar lancea ascuţită şi spada cu tăişuri. Corabia. în oraşul Corint. Aici Belerofon a-ndeplinit ritualul sfînt.

. cînd te-am văzut. prin anumite semne regelui Liciei sil scurteze de zile pe fiul lui Glauc. era un om blajin şi nu vroia să calce legile ospeţiei. îmi voi lua zilele. Anteea. minţind fără ruşine. Apoi lipi tăbliţei oscdu deasupra şi o pecetlui. Aezii povesteau în versurile lor cum regina Anteea. să facă nunta-n voie. Tu-mi eşti mai drag ca viaţa.. regele ţării. fiindcă îl îndrăgise 1 pe fiul lui Glauc. îl duşmănea de moarte pe prinţul din Corint. se simte străbătută de un fior ciudat. Ea nu putea să ştie că n-avea nici o vină. în Tirint.. că el ţesuse planul de a-i răpune viaţa regalei sale gazde. precum e păsărică închisă-n colivie. cînd te-ai purificat de crima săvîrşită în ţara ta natală. Eros. pentru a-l pedepsi. i-a glăsuit regina. şi i-a făgăduit să-ntîrzie trei zile în oraşul lui Preţ.. cu lacrimi în priviri. cătînd Anteea la fiul lui Glauc. Şi-Anteea — înnebunită de dragostea pe care i-o insuflase Eros — l-a conjurat pe tînăr să-l ucidă pe Preţ. Belerofon 61 . trăsese o săgeată cu vîrf 1 înveninat în inima reginei. regina a venit lîngă Belerofon. La astfel de cuvinte. Ea îşi uitase soţul — ca altă dată Fe-dra. încît. n-a putut sta-mpotriva preacaldei rugăminţi. i-a spus regele Preţ. Preţ a ales o cale ceva mai ocolită. zeul iubirii. S-a dus iute la rege şi a-nceput să ţipe şi să se văicărească. prea crudul Eros. vrînd să-şi răpună soţul. cu datoria lui de-a-şi răzbuna soţia. şinvinuirea adusă de Anteea era atît de grea. de nu-i dai moartea acestui oaspete atît de ticălos. părintele Anteei — să-i ducă un răvaş. ce-i ţintesc inima. Anteea a fugit. Prinsă atunci de spaima că el o să arate regalului său soţ cri-ma-nfricoşătoare pe care o urzise. şi să le fie » oaspe în palatul regal. plin de gelozie. Smulgîndu-se cu sila din braţele ei albe. în timp ce tot palatul clocotea la ospăţ. s-a mîniat nespus ascultînd îmbierea reginei din Tirint... ce-şi caută libertatea şi îşi izbeşte fruntea de gratiile tari. tare.. pare c-a zis Anteea către regele Preţ. Dar Preţ. să-i ia în stă-pînire oraşul lui şi tronul. nevasta lui Tezeu — şi se înflăcărase pentru Belerofon. cu toate că era pregătit să urce pe triremă. pe urmă. pe care l-am visat. Şi amîndoi. cumva. cînd nu eram regină. Legea căsătoriei aici e pîngă-rită şi nu mai stau un ceas. ca două stele. Astăzi. însă Belerofon. — Tare-s nefericită lîngă soţul meu Preţ. Şi încordîndu-şi arcul. El este drept şinalt ca bradul din pădure. el i-a rostit aşa : 114 — Deşi nu-i încă ziuă. Dar. l-a învinovăţit pe tînărul lor oaspe că el îi propusese înjositoarea faptă. Prin vorbele viclene pe care le rostise....Anteea îl învinuieşte pe nedrept Acum. precum eşti tu. Dorind sămpace legea veche-a ospeţiei. unde domnea lobate. — Iţi cer acest serviciu. trăgîndu-se de păr. Mi-e scîrbă şi urăsc asemenea femei. să nu-i citească slova.. — Atît sînt de jignită.. Eros. Belerofon. să mă urc pe triremă şi să părăsesc ţara unde regina însăşi are-un pumnal în mînă. Ce-i drept. zvîrlindu-mă în mare. în mintea mea de fată.. la lăsatul serii. Iar-fruntea sa e lată şi sub ea strălucesc doi ochi. Regele Preţ îl trimite la moarte Atunci regele Preţ se apucă să scrie pe-o tăbliţă cerată răvapul spre lobate în răvaş îi cerea. pentru că-l întrecea cu mult în frumuseţe şi. Anteea izbutise să-l silească pe tînăr ca să mai întîrzie la dînşii. am înţeles că eşti acel pe care biata de mine-l aşteptam.. mă duc să-mi adun sclavii. care era un tînăr cinstit şi curajos. şi pentru prieteşugul ce-l am cu tatăl tău şi pentru ospeţia care ţi-am oferit-o. Şi umerii săi largi şi mijlocul subţire îi dau o-nfăţişare de statuă ciog plită de-un artist iscusit. Şi inima reginei se zbate tare. în clipa despărţirii. tînărul corintian nu putea să răspundă decît că se-nvoieşte. nu pot să mai trăiesc. vroia să se răzbune. A poruncit să vină la el Belerofon şi i-a cerut să plece în ţara Liciei6. încît trebuia dată osînda cea mai aspră.

cît a durat ospăţul . în care-i era scrisă osînda lui la moarte. Şi feciorul lui Glauc i-a-ncredinţat tăbliţa pe care-o adusese] şi unde era scris să i se curme viaţa. Insă Belerofon tot nu se da bătut. La izvorul acesta veneau să-şi spele trupul şi să-se-mprospăteze copilele lui Zeus cu voci melo116 dioase. — îţi cer. Belerofon s-a pregătit de luptă. Aezii povesteau şi cum s-a-ntors eroul în istmul de Corint. prin vis i s-a ivit zeiţa-nţelepciunii.. cu-o coadă de balaur. şi-ncălecînd pe el să pornească la luptă0. Atîta doar că Pegas. ca un fecior de zeu. Dar adu întîi jertfă un taur din cireada părintelui tău Glauc. Anteea. mai zbura şi pe Acrocorint. şi. Din boturile ei ţîşneau.. pluti spre Licia. a fost bine primit regele lobate. şi-a aşternut culcuşul alături de altar. ca să-l-afle pe Pegas. calul înaripat. torente-nvăpăiate de foc mistuitor. care era clădit chiar pe Acrocorint. Pegas se ridica. îţi dau însă tăbliţa. cu părul alb ca neaua. Cam pe la miezul nopţii. se socoteau pătrunşi de harul poeziei. izvoarele secate şi oamenii răpuşi. Şi de se-mpotriveşte zeul cutremurelor. care-l oprea să ia zilele unui oaspe. şi ea i-a glăsuit : — îţi dau un frîu de aur. vijeliosul Pegas făcuse să ţîşnească un izvor : Hipocrene 8. putea să spună nu — cînd monstruoasa. pe culmea Helicon. nu poţi să stăpîneşti calul 62 . Şi chemîndu-l pe tînăr. Pirene. decît pămîntul ars. s-a dus la altarul zeiţei Atena.. măreţului Poseidon. maij mult. pe care ţi-l doreşti. Pe unde trecea ea ni» ramînea nimica. într-o zi. dacă eşti unî viteaz. feciorul lui Poseidon — cel care izvorîse din gîtul retezat al hidoasei Meduze. pînă ce rămînea numai uri punct pe boltă. Prinderea calului înaripat Pegas Calul acesta. odraslă olimpiană. care-i altă fiică a viperei Ehidna şi a gigantului Tifon. să-l răpună totuşi cum îi cereau şi Preţ. Cu el vei stăpîni calul înaripat. Şi. S-a gîndit mult lobate — ce este de făcut ? N-ar fi vroit să calce nici el străbuna lege. Acolo sorbea apă. dincolo de nori.Acesta luă răvaşul. Ba. a răsunat răspunsul. Iar Himera aceasta avea corpul de capră.' tele cel înalt de la marginea mării.! Belerofon. Pegas. vreme d«j nouă zile. ca să lupţi cu Himera. Ce scrie înlăuntru nu ştiuj căci n-am citit. Şi poate tot de-aceea plecau la Hipocrene poeţii din Elada şi. S-a rugat de zeiţă să-i vinăntr-ajutor cu sfaturi cît mai bune. lovind cu copita în stînci. în schimbul ospeţiei. şi-abia-n a zecea zi lobate l-a-ntre-f bat pe fiul lui Glauc să-i spună : cine este şi de ce a venit ? — Eu sînt Belerofon. al artei inspirate de cele nouă muze. fie-n Beoţia. voinicul. stăpînul din Tirint. zbura fie-n Focida. sorbind apa rece de la acest izvor.. Pegas e fiul lui. şi-ţi aduc un răvaş de la regele Preţ. dintr-un izvor. i-a povestit că-n ţară hălăduieşte-n voie monstruoasa Himera. înţeleaptă. preagingaşele muze. venind noaptea.! fiară secera mii de vieţi şi pustia pămîntul ? Şi-a primit bucuros să se lupte cu fiara şi să o nimicească. i-a spus' lobate. II ascunse la piept! ca să-l păstreze bine Se urcă pe trirema bucuros de vîntul care sufla din nord. răpusă de Perseu. Sîngele-a nouă tauri a curs îmbelşugat. pe Helicon. unde era-ngrijit de cele nouă muze. De simţea o mişcare ca fulgul de uşoară. în preajma lui Apolo. lîngă oraşul unde Belerofon văzuse întîi lumina zilei. din Helicon. ajungînd flăcăul în Licia depărtată. după ce dănţuiau pe verzile coline de-aici. să te lupţi cu Himera şi să o nimiceşti. Trecuse multă vreme de cînd se tot trudea să-l prindă cu arcanul de gîtul încordat sau să-i apuce-n laţul de sfoară o copită. mîndre Belerofon. cum te arăţi a fi.! un grumaz de leoaică şi două capete. şi singur vei afla. 8 115 Şi. Dar oricîtă silinţă şi-a dat Belerofon. Aşa. şi fiica lui.? scăpînd pe bieţii oameni ai Liciei de groază. Ştia că se găseşte în lume calul Pegas. pe muntele Parnas.. cîndl răsufla. n-a izbutit să prindă calul înaripat. sus. uneori. în vuiet de aripe. mun-. Iobate-a făurit la rîndul său un plan7.

Astfel. Lupta s-a şi pornit. pe urmă. el a văzut Himera. sărind cu sprinteneală. era un frîu de aur. dar vreun duşman zburînd pe-un cal înaripat nu mai văzuseră. lobate a urzit o cursă. neînfricoşat. Cătînd din înălţimi. cu calul. L-a mai trimis să lupte cu un neam de tîlhari. Şi ce să vezi ? Pe lespezi. calul înaripat. lovindu-i cu săgeţi care nu-şi greşeau ţinta. a nimicit cu totul neamul crud de solimi. căci luneca-n abisuri. Plumbul i s-a prelins adînc în măruntaie. pe care le duceau cu ei între prăpăstii. pînă-n cer. sărind din ascunziş mai repede ca vîntul. în capetele hîde sau coada ei solzoasă. Amazoaneleacestea puseseră la cale s-atace Licia şi s-o înece-n sînge. Dădeau foc la or. Şi poate că Himera l-ar fi răpus pe tînăr pînă-n cele din urmă. Dar. i-a zdrobit pe vrăjmaşi. zvîrlindu-le în mare. apoi le ucideau izbindu-le de stînci. N-a stat prea multă vreme. Luau orice avuţie şi hrană şi veşminte şi mai ales copile. Belerofon a tras spre monstru o săgeată. că nu vedea flăcăul nimic în faţa lui. ce se chemau solimi. flămîndă. călare pe Pegas.înaripat.aşe şi jefuiau prin sate. şi. a tras voios de hăţuri. Şi cu îndemînare.. Belerofon atunci. Iar flăcări izbucneau. Trezindu-se din vise. parcă fără sfîrşit. a cercetat în preajmă. trîntind pe călăreţe îndată la pămînt. trimiţînd o ceată de războinici :— cei mai vînjosi din ţară — să-l prindă pe erou într-o pădure 119 deasă. pînă la sfîrşit. Săgeţile curgeau în rîuri din văzduh. sau se tîra pe jos cu trupul de balaur. s-a repezit în munţi. şi. Văzînd el că Himera e tot mai îndîrjită. zburătorul. I-a sărit în spinare şi. şi-a-nceput să pîndească. voinicul i-a cerut regelui învoirea să plece spre Corint. le-a ieşit înainte. După lupta aceasta. Belerofon s-a-ntors în ţara Liciei.. gata ! — i-a şi pus frîul. în valuri. după o luptă crîncenă. la fel ca o leoaică. Să-l lege în curmeie şi-apoi să-i taie capul. şi dintre nori. flăcăul i-a azvîrlit. Zbura atît de iute. luptînd cu-ndrăzneală zile nenumărate. Calul s-a repezit îndată către slavă. asemenea lui Zeus. şi în ţara pe care-o stăpîneau vitezele amazoane. censpăimîntase lumea. gurile-nflăcărate. Dar nu s-a-nspăi-mîntat. Tezeu . A căzut ca un fulger în cuibul de tîlhari. Sculîndu-se în pripă. chiar lîngă aşternutul unde dormise el. 118 Pieirea Himerei Pegas i s-a supus. Ei năvăleau în vale şi părăduiau totul. Pegas. Dar lupta era grea. Şi iar Belerofon a fost silit să-nfrunte moartea a patra oară. ce străbătea în goană regatul lui lobate — iâsînd în urma ei pă mîntul pîrjolit. şi ele s-au topit sub potopul de foc ce-l respira Himera. călare pe el. cînd Pegas cobora pînă deasupra mării. Belerofon ţintea dihania în coaste. urmînd acea scrisoare. Se desfătau o vreme. însă Belerofon avea la cingătoare — învăţat de Atena — trei ţepuşe de plumb. lobate l-a pornit. după ce săvîrşise atîtea vitejii. Belerofon. dăruit de Atena. în gurile deschise. mult mai primejdioase ca lupta cu Himera. lui Poseidon . şi odrasla lui Tifon. Mai luptaseră ele cu Heracle. pe care-o adusese însuşi Belerofon. căci odrasla lui Tifon era înşelătoare. ţepuşele de plumb. Dobîndind biruinţa şi scăpîndu-i pe oameni de spaima monstruoasei odrasle a lui Tifon. încît simţea dogoarea soarelui călător că îi mistuie trupul. i-a mai cerut să-ndure încă trei încercări. s-a îmblînzit ca mielul10. Dar bătrînul lobate. şi cînd nici nu gîndeai răgea asurzitor. a adus întîi jertfă un taur. cu vîjîit de aripi. deodată. Belerofon. le-a înfrînt şi le-a gonit pe toate. I se părea că este tot pradă unui vis. a căzut la pămînt. Himera a urlat şi a deschis. Şi iar urca spre ceruri. s-a lăsat la izvor calul aşteptat. primejduin-du-şi viaţa. Părea o dată capră. simţind că are-n spate un stăpîn hotărît. Nici unul dintre ei n-a mai rămas în viaţă. din munţii Liciei. împrăştiind în jur duhori otrăvitoare u. Belerofon îi cere socoteală lui Zeus 63 .

2. Imaginea aceasta poetică o găsim şi în legendele despre eroi. El era o personificare a valului. în inima pe care i-o-nveninase Eros. ce se chema Isandru. Fiica. Pe lingă aceasta. în timpul furtunilor. o soră a Anteei. care personifica Marea Egee. din porunca lui Zeus. săvîrşită de Zeus. scînteia prin văzduh. iar pentru fapta asta. şi a zburat el singur spre sălaşul ceresc. mărire şi respectat de toţi. 64 . cu suliţa în mînă. 120 Aezii povesteau că eroul părea mai frumos decît zeii şi mult mai îndrăzneţ. în cîinoşia lui. i-a doborît feciorul.. fără voinţa ei. prea geloşi. Numele Glauc s-ar putea tîlcui prin azuriu — aşa cum este apa golfului de Corint. Iar ţara Liciei o-mpart. Şi firul vieţii sale a fost tăiat curînd. bunăoară. a hotărît să urce cu Pegas în Olimp. Glauc era fiul regelui Sisif. Cînd a pierit şi calul. 7. Se pare că şi Zeus s-a-nspăimîntat. din istmul de Corint. Mai ales că-i plăcea frumoasa Filonceea. după moarte-mi. mîniată că s-a-nsoţit cu Zeus.Regele Liciei şi-a dat atuncea seama că a mers prea departe. Mai mult. cînd omu-i fericit. oamenii l-au cinstit ca pe un semizeu. cine biruia moartea.. De la această întîmplare a rămas în lume expresia cunoscută de „scri sorile lui Belerofon". Şi-a poruncit lui Hermes să se schim-be-n tăun cu ciocul ascuţit şi să-l muşte pe Pegas. îndîrjit. Istmul se află între Marea Egee şi Marea Ionică.. 4. Eroul cojintian. şi prefăcut în stea 14. a fost la rîndul ei înşelată de Zeus. 3. n-a mai putut să-ndure ruşinea şi mîhnirea . în două. Iar Pegas. rămas cîrmuitor în locul tatălui său. Şi astfel a rămas acolo-n Licia. cu aripile-n vînt. de vrei. Belerofon. Îndată s-a smucit.î. cu vîrful de aramă. este un fecior al mării care îmbrăţişează ca un brîu larg de ape tot istxnul de Corint. văzîndu-l pe viteaz cum se urcă. pe calul său ca neaua. Să-i ceară socoteală preatrufşului Zeus — de ce-i obijduieşte mereu pe pămînteni ? A-ncălecat pe calul înaripat şi alb. Poseidon. ţinut din Asia de sud-vest. fă-mi cinstea şi primeşte de soaţă pe fecioara ce-o vezi în faţa ta. Hermes a ascultat şi a muşcat cu furie pe fiul lui Poseidon 12. Numele de Hiponou înseamnă tocmai bogăţia ţinutului în cai. Nechezatul calului amintea vuietele mării înfuriate. îţi dau şi jumătate din toată avuţia. a venit rostogol.. sub bolta albastră a cerului elin. era fiul lui Egeu. a ţintit-o cu arcul . După credinţa veche. Din copita lui Pegas curgea ziua şi noaptea un izvor răcoros I. în Licia. şi-a zburat spre Olimp. fie. la poalele muntelui Acrocorint. în luptă. la fel. spre ţărm. Note 1. A cîrmuit o vreme-n Licia liniştit. Iar suliţa sa lungă. de trei ori. după atîtea lupte şi-atîtea încercări. la nesfirşit. a fost silită să-i nască şi un prunc . în ţinutul pe care-l scăpase de vrăjmaşi. din slavă. A mai trăit puţin. o stîncă pe coastele unui munte. zeii. Era un semn că zeii îl socotesc curat. El este o întruchipare a mării. 121 6. Şi regele lobate a poruncit să vină copila sa mai mică. Insă. după ce acesta fusese aruncat în Tartar. Alegoria cailor hrăniţi cu trupuri omeneşti arată că pe vremuri marea făcea'sumedenie de victime omeneşti. Oraşul Corint fusese întemeiat de către regele Sisif. calul simboliza şi el valurile mării. şi şi-a vîrît pumnalul. Laodomia. Prin ele se înţelege orice fel de răvaşe alcătuite chiar împotriva acelora care trebuie să le ducă. Dar. Licia. cu capul sf ărîmat şi mintea rătăcită. zeul mărilor. cînd înghiţea pe navigatorii ce călătoreau pe şubrede am barcaţiuni. numită Filonceea. urmînd ca. A căzut în Corint. 5. Corint şi chiar în alte părţi. fie la revărsările ei. cel destinat lui Preţ. Tezeu. şi-n oraş i-au făcut statua lui călare. Aici era citadela-acropola-Corintului. i-au ridicat de-atunci un monument de piatră. Adînc mîhnit eroul de urgia cerească. şi-a trimis-o-n Infern. fiul lui Glauc. obligîndu-l să urce. Dar auzind Anteea că el a făcut nuntă cu sora sa mai mică. de durere. să stăpîneşti tu singur Licia cea bogată. urma a fi scutit de orice bănuială. spre Olimp. nespus de mult iubită de părinţi şi bunici. acela pe care Zeus îl aruncase în Tartar. In pădurea Creneea. Artemis. şi i-a grăit aşa : — Belerofon. tot ea să ispăşească. Ares cel zvînturat. mai ales. în herghelii. s-a învoit să fie ginere lui lobate. A trîntit călăreţul cu fruntea spre pămînt. In felul acesta Hiponou. au coborît asupră-i din nou nenorocirea. care aleargă cu coame pe spinare. a fost urcat pe boltă de tatăl lui. Belerofon acum putea să vieţuiască în glorie. după moartea lui. Calul fusese creat de Poseidon.

unde o aştepta Apolo. Ba. Coronia. de parcă ar cădea din slavă. îşi înstrună pe dată lira şi începu să sune dulce. să soarbă inspiraţii din unda de cleştar. Din pricina aceasta îl vedem pe Belerofon înfăţişat pe vase şi pe monezi antice. Hipocrene s-ar putea tîlcui prin „izvorul calului". în greceşte Pegas însemna. urmînd cîntarea minunată. In schimb cîntau. Fata. în imnuri.n.. unii ştiind să grăiască oamenilor. tot mai spre inima pădurii. cînd s-a trezit copila din vraja zeului Apolo. s-a-ndreptat către pala-t tul regelui. El se ascunse-ntre copacii unei păduri alăturate. Pegas. în veac de veac. ce-i desfăta" obişnuit numai pe zeii din Olimp. s-a văzut'j singură-n poiană. sămînţa. în zbor. spre izvorul muzelor. Braţul molatic ţinînd vasul. alţii zburători. soarele. se înalţă glorios şi coboară în asfinţit. aciuite adesea în locuri mlăştinoase. Coronia pe nume. umplea o amforă cu apă. în „Olimpicele" sale. Si în folclorul nostru eroii dobîndesc adesea cai înzestraţi cu însuşiri deosebite. Coronia. tot ceea ce este monstruos pînă la urmă trebuie să piară de pe scoarţa pâ-mîntească. dăruită de soare. a-ntrebat regele Flegias. umplură ochii lui Apolo cu o lumină pătimaşă. pe care le rosteau în cor muzele. Pindar. stîrpind boale şi mo-limi.8. 65 . după legende. lîngă Apolo au venit şi toate cele nouă muze şi se-ntreceau-care de care să cînte mai armonios. care i-a dus. fiicele lui Zeus. Şi ochii tăi de ce sînt uzi de lacrimile deznădejdii ?. Apolo cel cu arcul strălucitor de aur. ASCLEPIO 122 ELINII IUBEAU VIAŢA. Apolo o amăgeşte pe fiica regelui Flegias Şi acest zeu frumos şi tînăr zări. cu chip însîngerat. Aici i-a răsărit frumosul fiu al lui Zeus şi al Letei. plîngînd încet. erau întruchipate în cel mai frumos zeu. „Orlando innamorato". în timp ce fata.. pierzîndu-l pe cel antic. a scăpat amfora din mînă. 12. Pe pletele cîrlion-ţate avea o panglică de aur şi pe spinare ţinea arcul. Zeul nu i-a răspuns nimica. 10. pentru că se strîngeau în jurul izvorului pe care-l făcuse să ţîşnească calul Pegas. Această întîmplare a fost cîntată după vechile legende de poetul elin. cu arcul sau suliţa în mîini. purtînd numele legendarului cal înaripat. Sensul acesta nou l-a căpătat calul legendar abia în secolul al XV-lea. Este vorba de constelaţia. El este gata să distrugă ce e rău şi strică armonia naturii. odată. în aventurile lor. Soarele ce răsare în zori deasupra mării. pe fata regelui Flegias — stăpînitor peste lapiţi. în cinstea nunţii lui Apolo cu fiica regelui Flegias. Cel care a dat acest nou sens este poetul Matteo Măria Bojardo.i cutul basm al lui Ion Creangă. aşa cum este Himera bunăoară.. 123 — Cine eşti tu ? a şoptit ea. şi-nverzeşte copacii. lingă calul său Pegas. 14..e.. Vă-nchipuiţi ce-a simţit fata. cu ajutorul cărora îşi biruiesc duşmanii. parcă deodată veştejite. dealtfel. a mers printre copaci. în faimosul său poem. A lăsat doar să-i cadă lira pe pajiştea înmiresmată şi a cuprins-o pe fecioară. însoţind lira cea duioasă. graţioasă.. şi pe Perseu şi pe Belerofon. Se mai găseşte încă şi astăzi. care sclipea mai să-i ia ochii. 9. ca ameţită. "Un astfel de cal are şi Harap-Alb din cunos. avînd în jurul frunţii un nimb strălucitor de raze aurii. al II-lea î. urau tristeţea morţii şi aminteau în silă numele lui Tanatos. Un vînt subţire tiuia printre copacii clin pădure şi florile îşi plecau fruntea. şi anume acela de cal înaripat care poartă imaginar pe poeţi. auzind viersul lui Apolo. cel ce face să-ncolţească pe glie. Iară lumina albă şi căldura plăcută. talia subţire. unde este înfăţişat Belerofon. Aşa povesteşte cel puţin poetul grec Pausanias. în palatul Spada din Roma. cu ochii ţintă la Apolo. pe jumătate dezvelit. la fîntînă. fiul lui Poseidon şi al Meduzei. lovind stinca cu copita. Belerofon — ca Perseu şi Heracle — este un erou solar.. Coronia a stat uimită. un basorelief din sec. auzind astă melodie. 13. Şi amfora s-a spart pe pietre. Tîrziu. Din depărtări se auzeau cîntările armonioase. Trebuie însă menţionat că astăzi calul Pegas a căpătat un nou sens. fără suspine. păşea domol pe iarba udă. 11.. pînă ce a văzut în faţă o poieniţă smălţuită cu mii şi mii de flori bogate şi în culori şi în miresme. Amurgul o învăluia într-o mantie albăstrie. — Unde ţi-e amfora cu apă ? Spune-mi de ce-ai întîrziat ?.. Şi el purta o haină scumpă. tot izvor. umărul neted şi rotund. călătorind prin cer pe un cal înaripat. ' Şi-a mers . Muzele se chemau şi ele uneori pegaside. prinsă-n vrajă. Sensul acestei alegorii era că.. a dat numele său unui munte şi unui oraş din Tesalia. soarele care dă lumină şi căldura..

Corbul. Dar nu putea. ungîndu-l c-un balsam ceresc. era gelos. lucind ca focul prin văzduhuri.. împietrit. Coronia a scos un geamăt şi. vreau să ştii că fiica mea. zeul Apolo se dumireşte c-a greşit. Coronia. ştiu că eşti bogat.. făcînd farmece. Cînd văd un hoit corbii sadună şi croncănesc ca sub blestem. Fata mea o să fie mamă. 124 Numai că-n acest timp. — Mă învoiesc. vrei să mă uiţi pentru un om ?... m-ai lăsat pradă deznădejdii. a plecat în călătorie cu soaţa sa şi cu copila. — Fii blestemat. care te-ai învrednicit să-mi fii-ntr-o bună zi soţie. Cum i-a. şi. Nu mai era decît puţin. Şi dragostea a lăsat rod. Zeul şi-a amin. Corbul pîrăşte pe Coronia şi zeul o ucide Aici. a pierit.. zburînd pe spuma unui nor. pe ţărmul unde vorbiseră cu toţii. cîntat zeul Apolo cu lira sa mîngîietoare. se clădea rugu-n vremea asta. Micul Asclepio este salvat şi dat în grija centaurului Hiron « în Epidauria. la urmă.. şi-acum tot. că primul soţ i-a fost Apolo. Atunci. gemînd.. s-a-nfăţişat un tînăr vrednic. desigur. A prins însă-ntr-o clipă arcul . Vă trebuia încă jertfă !. un oraş care sentindea pe lîngă marea argiană. însă zadarnic mai înfl cearcă să-i reînsufleţească pieptul. a strigat tatăl... care-a cerut mîna copilei.. a pus în struna lui săgeata cea mai tăioasă dintre toate şi a ţintit-o-pe Coronia. tot el i-a rătăcit simţirea. Apolo se bătea cu pumnii în pieptul său divin.. a spus Flegias către Ishis. lăsîndu-şi barba albă-n piept. Zeii n-au dreptul şi nici puterea de-a vărsa lacrimi vreodată! Aceasta-i lucru omenesc. lăsînd-o singură-n poiană. zei necruţători !. Şi-mi vei plăti căsătoria cu caii tăi.tit că fata poartă în sînul ei un prunc.. Şi glasul tău să fie aspru şi să trezească-nfiorare. — Sînt bucuros ca să-i fii mire Coroniei. Ia trupul moartei lingă sine şi se sileşte să-l învie. S-a făcut negru ca mormîntiil şi glasul lui s-a preschimbat.. din alb precum fusese. Şi regele a poruncit să i se afle fetei sale numaidecît un mire vrednic. Coronia. m-ai ucis ?". L-a smuls fără să-l vadă nimeni dintre cei ce erau 66 . S-au dus spre Epidauria. Zboară şi piei din calea mea. văzînd-o pe Coronia că se alătură lui Ishis. — O. nu V£ rămîne.. Apolo. nu peste multă vreme. şi el. Dar vreau să ştii. odrasla ta mult aşteptată. a smuls copilul încă viu. Şi poate mai rostea sărmana şi alte vorbe către slăvi. Coronia. Ai cai nenumăraţi acasă. A început de-atunci s-anunţe numai furtunile şi moartea.. — Coronia s-a stins din viaţă !.. Şi cum. să-şi potolească remuşcarea. A spus părintelui său tot.. Săgeata a pornit din arc. Pe rug era urcată fata cu trupul rece. ca într-o mută întrebare : „De ce. Tu. se drăgosteşte pe pămînt cu un flăcău venit din lume ! Zeul.. Şi în sfîrşit. trădătoare ticăloasă ! a grăit zeul cu mînie. s-a cătrănit pe loc la pene '.. i-a rostit zeul. mai înainte.. şi ar fii vrut să verse lacrimi. pe ţărm. — Nu are nici o-nsemnătate c-a fost soţia lui Apolo ! a spus tînărul arcadian.. cum spun poeţii că erau în vremuri depărtate corbii . Cum.. Rugul ardea cu vîlvătaie. Te învoieşti ?. treci lîngă Ishis. a murmurat îndurerată : — Apolo.Iar fata a căzut pe lespezi. El venea din Arcadia şi purta numele de Ishis. minune negrăită. însă. şi focul îi mistuia corpul Coroniei sacrificate. ridicînd ochii spre cer. Umbra Coroniei plecase. şi s-a înfipt în pieptul fetei. iubite. S-a făcut galben şi a zvîrlit încolo lira. neştiută. deşi o părăsise pe fata regelui Flegias. era şi-o pasăre. printr-o vrajj. cu nici un chip.. Tu. tu ce-ai adus această ştire ! La pene să te înnegreşti şi să vesteşti deacum-nainte doar moartea şi nenorocirea. Venise Hermes să o ia. rege. a spus Flegias.... soţia ta. Iar ca ruşinea îndurată de casa lui să i se uite. cu ochii aţintiţi spre ceruri. un corb.. Corbul era cu pene albe.. — Mori. tu arunci săgeata ?. tu m-ai amăgit. s-a auzit un ţipăt slab. îr sînul meu adăpostesc tot ce-mi era mai drag pe lume. Vrea 125 să împiedice destinul. a ţipat iar spre-Apolo corbul. îşi înţelege toată vina şi se grăbeşte spre pămînt. a şi zburat către Olimp şi a pîrît-o lui Apolo : — Soţia ta. dar moartea s-a grăbit să vină şi să-i îngheţe pieptul cald.. şi împreună se-ndreptau către Infernul mohorît. în marele-ţi ţinut lapit.. Dar nu-mi iei viaţa numai mie.

şi-Asclepio se străduia să le aducă uşurare. sub părnînt. Regele a căzut din şa. în peştera-i încăpătoare. acolo unde era templul împodobit.. nevăzut. arcuri şi suliţi ucigătoare au pornit cu toţii-n Delfi. Cum ţi-ai numit însă flăcăul ?. Capul i s-a sfărîmat de stînci. pe-o culme. cînd a-nceput să lecuiască — întîi cu arta învăţată de la centaurul bătrîn. Dar înainte de-a cădea. te va lovi. îi ziceau ei.. Şi s-a-ntîmplat. Asclepio băgă de seamă ce fel de iarbă adusese şerpoaica să-şi învie soţul. Chiar de eşti zeu nemuritor. O cercetă.. centaurul luase băiatul şi îi făcuse pat de fîn. bătrîne Hiron. Şi. în acest templu. felurite boale. mergînd. pe care tu ştii să le vindeci. Tocmai se întorcea şi zeul. s-a mîniat'i peste măsură de moartea dată fiicei sale. Fiul zeului luminii începe sâ vindece boalele Pe cînd se petreceau acestea. Nu am alt nume pentru el. pe care le căuta el însuşi acolo-n munţii Pelion. PelionJ Aici era o văgăună adîncă. Flegias. Şi-n Epidauria. iată. a răspuns Hiron. l-a aţintit şi pe Flegias.. largă. care-şi încredinţase fiul centaurului înţelept. 126 Punînd îndată o săgeată în arcul său scânteietor. deşi eşti pămîntean ca noi... Dar nu trecu nici un minut şi.. şi să doreşti să ţil răzbuni. De-aceea îţi vom ridica un templu mare. plin de comori.-n loc de lapte dulce. în acest fel. Febus-Apolo. Fie să-ţi vezi şi tu copilul ars în cenuşă ca şi mine. el s-a-ntărit. Şi a răspuns centaurului : — îl voi numi : Cel ce alină. şi. văzu în drumul său un şarpe. cu arta grea a hirurgiei.de faţă.. — Să-i zicem dar Asclepio2. se mai spune că regele lapit. un lucru neobişnuit... Zeul a stat puţin pe gînduri. cîndva.. îi dase. s-a îndeletnicit. şi sînt mîhnit. prin săgeata necruţătoare a lui Apolo. multă iscusinţă. să soarbă sucuri de măcieş şi alte fructe de pădure. a rostit zeul spre centaur.. la un bolnav. dornici să-şi caute vindecarea. Şi pentru încercarea asta să-nduri şi alte suferinţi. i-au ridicat un templu mare.. Oamenii cei căutaţi de moarte fugeau în Epidauria şi se rugau plini de nădejde : 67 . în legendă. ca mai-nainte. al zeului cu arc de aur.. de multe. rostogolindu-se pe vale. a crescut mare. Şarpele i se-ncolăci pe băţul de călătorie. blestem de tată. din gelozia mea nebună. să vadă bine ce fel de însuşiri avea. s-a răspîndit în toată lumea. O adună plin de răb127 dare. drept pe un munte. Ducea un fir de iarbă-n gură. unde tu vei fi cinstit mai mult ca zeii. răcoroasă. amarnic. Pentru că eu i-am ucis mama. să-l facă pulbere. Te ridici peste olimpieni. Acesta prinse la loc viaţă şi amîndoi pieriră"într-o gropiţă. regele pare c-a strigat : — Blestem să cadă-asupra ta !. Tartarul rămăsese gol.. Nu mi-a rămas decît feciorul să îmi aline întristarea. tropotind peste munţi. A strîns oştirea.. s-a supărat din nou. Şi mulţi dintr-înşii şi-o găseau. după un timp. S-a făcut priceput în toate ... se spune.. sălbatici. Oastea lui a-nceput să fugă. El avea. tu nu eşti un erou de rînd.. ţi-l dau pe-acest copil scăpat din flăcări prin minune. tămăduind de multe boale pe oamenii ce merg la el. — Ţine. Ei trimit boli şi suferinţe. Feciorul zeului luminii. să-ţi împlinesc această voie !. care erau pe pragul morţii.. Tu să mi-l creşti cu multă grijă şi să mi-l faci un om de seamă. apoi prin iscusinţa sa — pe muntenii din Pelion. înarmaţi cu săbii. nevinovată. Şarpele se descolăci şi repede îşi dete duhul. Cînd a văzut toată ruina şi pe Flegias cu oştenii.. şi-avea cam unsprezece ani. încît se pustia Infernul. Aici se grămădeau bolnavii în faţa porţilor deschise . Peste centauri era rege unul mai înţelept ca toţlB căruia i se zicea Hiron. blestemul meu. Cu acest fir atinse limba şarpelui ce zăcea zdrobit. — Asclepio. Slujba ce se făcea aici era de lecuirea bolii Asclepio. Legendele spuneau că el ar fi-nviat atîţia morţi. putea să vindec™ bolnavii cu fel de fel de buruiene. se ivi şerpoaica — perechea şarpelui ucis. s-a învoit la rîndu-i Hiron. Asclepio-l iovi c-o piatră. Tatăl Coroniei — cu oastea — a jefuit templul acesta şi i-a dat foc. cenuşă. a zburat pe un nor de aur.. unde trăiau mai mulţi centauri. aţîţînd focul ca să ardă cu vîlvătăi pînă la cer. Vestea că fiul lui Apolo este în Epidauria. să-l mistuie. se povesteşte. L-a strîns în braţe ca un tată. Veneau acolo mii şi mii. Făcu din ea un leac anume. călăreţii şi.. scăpînd pe-o mulţime de oameni.. Şi chiar Cîmpiile-Elisee nu mai primeau destule umbre. — Mă voi sili.

7 Şi oamenii se bucurau de leacurile dăruite de-Asclepio în1 templul său. scos din fire. şi nici un zîmbet n-a-nflorit pe faţa mea. s-au adunat ca să-l jelească şi să-i cinstească amintirea. Zeus. a prins în mînă un mănunchi de fulgere nimicitoare şi le-a zvîrlit în Atica. O !. le dăruieşte nemurirea. Şi Hades. şi-apoi să piară. care dau pămîntenilor şi tinereţe. şi doi băieţi. la fel ca şi pe mama sa.. şi Zeus s-a înduplecat. numită Troia. lecuin-du-i chiar de boli...— Tu.. cînd a zărit asta. ai rămas stăpîn pe cer şi pd Olimp. Focul ceresc l-a mistuit. — Cum asta ?.. Mă faci să rîd. dar Hades. N-a mai rămas din el decît o grămăjoară de cenuşă. lui Hipolit.. Ba. — Cum ? Unde e ? Să-l văd şi eu. cu mintea lui iscoditoare. Iar Zeus.. — Uite-l. Hades a vrut să-i ia şi umbra şi s-o arunce în Infern. — Aşa e. ca răzbunare. Să stăpînească şi-n Olimp. mărite Zeus . în acea clipă... sus ? Cine-i netrebnicul acela ce-i fereşte pe pămînteni să nu mai cadă-n gheara morţii ? Ce-o să na facem în Infern. Blestemul regelui Flegias îl lovea astfel rînd pe rînd — căci Zeus i-a pedepsit fapta. Nimeni — auzi. Şi-Asclepio'le dăruia miraculoase băuturi care-i făceau nemu ritori. şi geniile infernale se jeluiau necontenit. dacă nu mai coboară nimeni ? Dacă rămînenf numai noi. a zis Hades. feciorul regelui Tezeu. unde putem zîmbi în voie. Ba.. Zeus ? Ce mai spui ?. Da. împreună cu Poseidon. Asclepio a fost lovit. a răcnit Zeus. Zeus.. Şi-acum.. Tanatos. Cum s-a-ndurerat Apolo..' Eu stau în bezne.. ucis din uneltirea Fedrei. Numai că tu şi cu Poseidon v-aţi luat ce este mai plăcut. Aşa.. medici vestiţi în marele război din Troia 4.. poate şi-n Tartar..i Acum nu-mi mai rămîn nici umbrele de pe pămînt. încît s-a clătinat Olimpul şi cerul tot şi-ntreg pămîntul scăldat de mările adinei. fiu al zeului Apolo. care-au călcat poruncile destinului ne-nduplecat şi ale zeilor cereşti.. ar fi vrut să-i şi răpună pe toţi ciclopii făurari... şi-au încercat să se răscoale contra stăpînului lor. lovind cu sceptrul într-un nor. ce spui. se străduia să dea iar zile unui voinic. Ce ? L-ai uitat pe Prometeu ?. urmîndu-i mai departe calea. — Ce se întîmplă-acolo. Atunci. Nici eu nu îndrăznesc să-l calc. Ce s-a petrecut ? a rostit Zeus mîniat.. rînd pe rînd. se povesteşte c-Asclepio. Ei. iară tu.. e tot ce este sub pămînt... Insă a mijlocit Atena pe lîngă tatăl său ceresc. şi. fără supuşi şi fără sclavi ?. 130 68 . ce-n atelierele divine făureau fulgere lui Zeus.. care se chinuiau de veacuri. la fel cu zeii. ca să îi soarbă răsuflarea.. Poseidon şi Atena . Soţia lui. Ei trebuie să-mbătrînească . dar.... Epioneea 3. precum cîntau poeţii.. şi fetele : una Higieea. care o să-i întoarcă viaţa. îl va scăpa de-mbrăţişarea înaripatului Tanatos. neapucînd să spună celor din jur cum pregătea acela băuturi din ierburi. — Destinul zici ?. tu. pe ţărmurile Aticii. tocmai a ridicat un mort. Ii toarnă-n gură băutura.. Nimeni. Şi pe Heracle l-ai uitat şi pe-alţi eroi asemeni lui. ca osîndă. i-acolo.. făcîndu-ne] 128 1«8SWR- ades de rîs spre mulţumirea şi folosul netrebnicilor muritori ? Asclepio mai mult ca toţi a născocit. Hades cere moartea lui Asclepio. pe care lam trimis anume. fără să fim pîndiţi de Hades.. nemurirea şi tinereţea veşnică. şi vigoare.. II văd şi eu ! a grăit Zeus îndîrjit. mare Zeus ?. Nu vrem să fim nici unul pradă zeului morţii cel hapsîn. pe care-a risipit-o vîntul şi a spălat-o apoi ploaia. Să stea acolo cu Tantal şi cu Sisif şi cu ceilalţi... iară cealaltă Pana-ceea. dă-ne şi nouă să sorbim din sucul fermecat al vieţii.. s-a urcat pare-se-n Olimp sau l-a eh mat numai pe Zeus : — Lumea am împărţit-o-n trei : Poseidon apele din mări.. Nu mai mor oameni ? Pentru ce ? Destinul lor e hotărît.. tare supărat. Asclepio a fost şi el urcat pe boltă sub forma unei constelaţii. făcîndu-l simplu salahor. leacuri... Mai bine e pe lumea asta.. el s-a unit.. Oamenii vor să dobîndească. nimeni nu vine în Infern !. zeul mohorît. S-a dus. a trebuit să-nalţe zidul unei cetăţi. Asclepio a rămas mort. socotind ziua şi noaptea numai morţi. cel cu aripi negre. Şi-ntr-adevăr. cu alţi trei zei nemulţumiţi : Hera.. a răspuns Hades.. de cînd mă ştiu. văzînd pe fiul său murind sub fulgerele olimpiene !.

Bastonul ne arată că medicul trebuie să-i viziteze necontenit pe suferinzi. erau un fel de sanatorii ale antichităţii. prin care elinii îşi explicau culoarea neagră a penelor sale. cu barbă şi cu o faţă gînditoare. reprezintă pe fiii soarelui. medici care au însoţit oştirile în războiul troian se numeau Mahaon şi Podaliro. truda atîtor învăţaţi. sanctuarele lui Asclepio aveau de fapt un caracter laic. Soter — adică salvator. nici un zeu n-a avut atîtea temple şi opere de artă. cînd veneau. socotit întemeietorul medicinii ştiinţifice. o avem în statua care se găseşte la Ermitaj. Nu se putea intra în templu decît bine spălat. Aceasta era povestea corbului. 3. chiar de zeu. Deşi munceau cu îndârjire !. ce se poate 131 căpăta prin leacuri. uneori. Aici bolnavii. El şedea pe un tron. El pare că îşi frămîntă mintea ce noi mijloace ar mai putea găsi pentru lecuirea suferinţelor oamenilor. picturi. lupi hămesiţi şi vulpi 69 . prin priceperea şi forţa lor omenească. cîteodată. Bolnavii ajunşi în asclepioane erau puşi la un regim de hrană foarte chibzuit. 8. Iată de ce. pe care lumea de-altădată l-a mai numit. Ele au fost însă cu siguranţă si mai multe. Ea este nelipsită în grupurile statuare. precum se ştie. şi chiar în efigii şi monede. în Pergam şi în alte multe locuri. La Epidauria se găsea şi statua făcută de artistul Trasimede. a dat în limba noastră cuvîntul igiena — igiena necesară pentru menţinerea sănătăţii. O copie după statua lui Trasimede se găseşte şi astăzi la Atena. cel care poate să vindece durerile.. unde şi aerul e proaspăt. Note 1. iepuri cu blana cenuşie . afară de-o fîşie de pe coastă. împotriva molimelor oarbe. Iar Asclepio în sine este simbolul biruinţei nobilei ştiinţe a medicinii. 4. Clinele era simbolul fidelităţii datorate de medic bolnavului pe care-l îngrijeşte. şi asclepiazii primii medici. grăitoare în acest sens. udat de rîul Aheloul1. creată tot de oameni. pînă astăzi se spune şi la noi că „unde intră soarele. MELEAGRU POVESTEA DESPRE EROUL MELEAGRU se-ncepe într-un ţinut numit Etolia. Ei vedeau şi puterea lecuitoare a unor buruieni şi ştiau că. pe oameni. Higieea. mai cunoscut. Igiena juca un rol mare. Astfel de asclepioane au fost la Atena. străjuitori ai templului. din tot Olimpul. Romanii au derivat din numele lui Asclepio pe acela. de Ungă tatăl său.Spre slava lui. alergări. Prin persoana legendară a lui Asclepio. pricinuite de forţele naturale pe care le reprezentau olimpienii. chiar ape minerale. unde sînt ape de izvoare7.. In acest ţel. acestea n-ar fi putut să crească. copila cea mai dragă a zeului era Higieea. Templul avea grădini splendide. oamenii din antichitate legau direct mijloacele de vindecare cunoscute pe atunci de forţa solară. Dealtfel. unde se adunau elinii la sărbători strălucitoare de două ori în zece ani6. care era bogată-n grîne. şi îngrijiţi cu devotament. plantearomate şi livezi. fără lumina şi căldura soarelui. monumente. pleacă doctorul". Dar fructele şi grî-nele nu ajungeau aproape niciodată pentru hrana celor de jos. Iar cei obosiţi sau bolnavi la minte erau trimişi să se distreze în teatrul din Epidauria. cîte i-au ridicat elinii acestui drag lecuitor. s-au clădit apoi sute şi sute de sanctuare şi temple mari. paşii progresului în ştiinţă. ce se numeau asclepioane 5. 2. Deşi-i rugau pe zei să le dea roade !. Acest ţinut muntos era sărac. urmînd drumul lui Asclepio. împodobite. capele. S-au găsit pînă acum cam trei sute de asclepioane — temple închinate acestui legendar vindecător al omenirii. care-l înfăţişa pe Asclepio-Esculap ca zeu al sănătăţii. La picioare avea un cîine. cum făcuse şi-Asclepio 8.. Alţi suSerinzi urmau să facă şi exerciţii corporale . stele votive. erau primiţi de asclepiazi. Asclepiazii. Cel mai măreţ din toate acestea era în Epidauria. Aceste temple şi sanctuare erau clădite pe-nălţimi. Dealtfel. a bătrîneţii şi morţii. de aici termenul de „panaceu". 5. i-a lecuit pe oameni faimosul Hipocrat. O Imagine artistică. ba şi un teatru renumit. basoreliefuri. 7. în limba greacă Asclepio înseamnă alinătorul. Norocul lor era doar unul : prin munţii ţării etoliene umblau sălbăticiuni destule. Jar şarpele întruchipa pentru cei vechi reîntinerirea. altare şi statui. La Cos. de Esculap. în marile galerii de artă din Leningrad.. dar unele s-au dărîmat şi altora li s-a schimbat destinaţia. Epioneea înseamnă Uniştitoarea — pe greceşte. ţinînd într-o mînă şarpele. Este lesne de înţeles de ce elinii au dat acestui legendar întemeietor al artei medicale nimbul de semizeu şi. şi în cealaltă un baston. Cei doi. 6. Cos. alinătorii suferinţelor. Asclepio-Esculap este înfăţişat aici ca un om matur. Fără îndoială că templele se aşezau prin locuri unde se găsea aer foarte bun şi. adică sănătatea. Artistul l-a creat încărcat de preocupări. Trăiau peacolo căprioare subţiri şi iuţi şi mlădioase . care se pot vindeca pe ei înşişi. Iar Panaceea se tilcuieşte prin cea care lecuieşte total. Opera aceasta întruchipează mai bine decît altele efortul medicinii. jocuri. fără intervenţii divine. nici măcar să răsară.

prin voinţa-i olimpiană. ca părul darnicei Demetra — zeiţa soră a lui Zeus. Şi pomii erau plini de fructe : mere. urmaşă a mistreţului răpus în luptă de Tezeu 3. Şi fulgere păreau să iasă din gura lui mereu deschisă . Grînarele aveau să fie la fel de goale ca-nainte. neîntrecută îa vînat. regele lapit . sub rîtul fiarei aţîţate. atîtea roade.. cît era atinsă de arzătoarea-i răsuflare. după ce-a călcat holdă cu holdă sub picioare. aurite. Strugurii. Coama zbîrlită-i semăna cu-o culme presărată toată cu suliţe şi cu săgeţi. Iar fiara. s-a năpustit spre Calidon o fiară cruntă. stînd în oraşul cu faimă mare. dînd jos şi tăvălind în ţărnă spicele blonde şi bogate. cetatea mare. pe vale. se vestejea şi se usca. 134 Alteea se învoieşte cu plecarea fiului său — Să fie-aşa cum gîndeşti tu. De-atunci regele Calidonului a luat numele de Eneu 2. tu ce ne spui ?. smulşi din rădăcină. Mistreţul a-nceput să scurme prin holdele aproape coapte. ce-nfricoşau pe etolieni. mîndra Alteea. Femeile presimt urgia şi foamea care-o să urmeze.viclene. Le-a aprins focuri pe altare. Dionisos. cea stăpî-nită de Eneu. cu frunza ofilită şi fructele pierdute toate. care străluceau roşii şi galbeni pe lungi coarde. bucurîndu-se Eneu că zeii îi dădeau prilejul să strîngă. Calidonul. rodul cel verde şi gustos. au glăsuit mai toţi bătrânii. Soţia ta. Se legănau pe ţarini grîne cu spice grele. Castor şi Polux de la Sparta . Peleu. Ar fi aieijsă mai adaug că regele din Calidon este. căci iarba. pe care cîinii şi păstorii nu izbutesc să le ferească de colţii lui distrugători. Şi. 133 Artemis trimite mistreţul în Calidon Şi cum să uiţi tocmai de ea în ţara unde vînătoarea era un meşteşug de seamă ? S-a mîniat grozav zeiţa şi n-a stat mult să se gîndească. de-asemeni. făcînd nenumărate jertfe. Zadarnic mai pregăteau ei aria pentru treieriş. Şi răgete scotea cumplite. în acel an. a hotărît să-i răsplătească. a urcat coasta către vii. Şi viţa se-nsorea pe coaste. ce-i ocrotea pe agricultori. trecînd pe-acolo. şi gutui. Numai că-n marea-i veselie. văzînd atîtea avuţii de roade ce trebuiau strînse. Ochii săi roşii. lăsînd pe fiul ei să plece la vînătoarea asta mare ? 70 . s-a întîm-plat ca etolienii să aibă holde cu duiumul. cu ochii tulburi. Iară bărbaţii. îi dăruise un lăstar. care dădea vin din belşug. trîntiţi. — îngăduiţi-mi. şi ceilalţi pomi erau. cînd se începe legenda despre Meleagru. Iason din Iolcos şi Iolau. Piritou. prin supuşii săi. Furia sa parcă se-nteţeşte. Loveşte turme şi cirezi.. Rege Eneu. eroul din Atena . ca Telamon. Poporul fuge şi s-ascunde în Calidon. Iar regele îl înmulţise. făgăduind vin mult şi dulce. ce se numeşte Atalanta. uitase tocmai de zeiţa ce ocroteşte vînătoarea. îşi prăpădeau şi ei. Nu mai era nici o nădejde ca să se curme ispăşirea. Aşa se mai sălta mulţimea din foamete şi sărăcie. le privesc şi jalea le îneacă pieptul. au fost zdrobiţi. după poeţi. siliţi să-şi piardă sucul lor dulce-mbătător. Măslinii. Admet şi o copilă-arca-diană. nepotul marelui Heracle. plini de sînge. a spus el. îi voi chema pe cei mai vrednici : Tezeu. Cine-ndrăz-nea să se ridice contra zeiţei Artemis ? Atunci s-a îndreptat spre oameni viteazul tînăr Meleagru. putea să-şi strîngă avuţie din ce-i agoniseau supuşii. le stau alături. Deci. Din botul său curgea o spumă care-i albea pieptul puternic. făcînd dintr-un lăstar o vie. Dar monstrul tot nu-i mulţumit. şi pere. monstruoasă. Toţi vînătorii-aveau de lucru iarna şi vara deopotrivă. s-adun o mînă de viteji de prin regatele vecine şi să începem vînătoarea mistreţului ce pustieşte pămîntul nostru etolian. Iar regele. şi plîng amarnic lîngă ziduri. fiica lui Zeus şi a Letei. întîiul ce-a cultivat viţa de vie. nu ne dă oare nici un sfat ? Nu ne ajută la nevoie. erau scînteietori ca focul. ţinîndu-şi pruncii strînşi la sîn. Fără să amintesc de alţii.

şi o pădure-ntu-necată. Iară lădiţa a ascuns-o într-un ungher. cu simplitate. ce tocmai îşi pierduse puii. Dar numai mama ştia taina şi zeul care pîngărise palatul regelui Eneu. zvîrlit de mine. a dat răspuns Alteea. Şi fata asta graţioasă.. Iară pe spate atîrna o tolbă scumpă de argint. el îi îndoaie sau îi frînge. El era deci nepotul Herei şi al lui Zeus. Dar Atalanta. prins pe umeri cu-o agrafă — ca şi zeiţa Artemis. Părul i-era-nnodat pe ceafă. Şi dintr-o vale se iveşte mistreţul înfricoşător. Mama. căci am o vrajă. au şi pornit la vînătoarea monstrului care pustia ţinutul regelui Eneu. fără voie. iute-o lădiţă de aramă. în care nu intrase omul. atunci. care-ncepuse să şi ardă. Iar Meleagru se născuse. Lupta se porneşte Dar nici nu s-au pornit hăitaşii să strige şi să facă zgomot.. cel mai ferit din tot palatul lui Eneu. care i se aţin în cale şi se trudesc să îl oprească. Cînd lemnul alb. Şi fiara a hrănit copila. de parcă priveghea cîmpia. 71 . priceput în meşteşugul vînătoarei şi-i îndrăzneţ. Fata era încîntătoare. avea să fie. olimpianul. Atalanta.. Purta pe ea doar un veşmînt scurt. cînd era mică. Dar. Şi într-acolo lă-trau cîinii. Ea — fiica regelui Tegeu — de fapt. Cu colţii aprigi risipeşte întreaga haită într-o clipă. a fost găsită de-o ursoaică. cînd au adus lîna de aur. pricină de nenorocire pentru eroul Meleagru — cum vom vedea numaidecît. Nu mă tem pentru viaţa lui.— îl las. acolo-n mijlocu-ncăperii — un lemn de frasin. Una-i urase bărbăţie şi-o soţie minunată. pornind în goană către oameni. In apropiere de oraş s-ar fi aflat. Monstrul dă buzna între cîinii. După ce fiul se născuse. într-o pădurentunecoasă. şi să găsească. cel care dobora mistreţul : pielea şi capul lui hidos.. şi printre ei. nu retezase vreun copac. mai pe urmă. înspăimîntată. rostogolindu-i prin pădure. şi-au petrecut toţi nouă zile şi nouă nopţi. ce-l fereşte de moarte. a scormonit cu mîna goală între cărbunii de pe vatră şi a smuls lemnul alb de frasin. s-a-ntins ospăţul. flăcăul tău o să se stingă şi va purcede către Hades. cu voinicie de bărbat. Pădurea se-ntindea pe coastă.. S-au strîns în Calidon eroii. de către meşterii cetăţii. într-adevăr — deşi soţie a regelui din Calidon — şi ea fusese amăgită de zeul Ares după nuntă. c-a răsunat un grohăit. pentru totdeauna. Strîngîndu-se dară vitejii în Calidon. şi o copilă. alb şi neted şi glăsuise mamei astfel : — Odrasla ta şi a lui Ares îşi are viaţa zăvorîtă-n acest lemn de frasin alb. ştiu că-i puternic.. ci ca odraslă a lui Ares. în focul sacru — ce ardea. fără dorinţa de-a plăcea. Iată de ce n-avea Alteea teamă că o să-i moară fiul. Ultima azvîrlise-n flăcări. cea lepădată de un rege — lăsînd-o mai întîi să sugă şi deprinzînd-o. stupii cu fagurii de miere. ca să culeagă din pădure zmeură. norocoasă. Acolo a închis regina lemnul adus de ursitoare. nu ca fecior al lui Eneu. lovind tamburii de aramă. Eroii se strîng în Calidon Şi-a dat pe urmă Meleagru veste-n oraşele Eladei că se porneşte vînătoarea. A fost şi-n alte bătălii şi nu i s-a-ntîmplat nimic. E fiul meu. Ştia că nu o să se-ntîmple nimica rău. în dimineaţa următoare. umplută toată cu săgeţi4. mirosind urmele de fiară. fără-ncetare. spuneau aezii. se va preface în cenuşă. în stejari. fusese părăsită de tatăl său. spu-neaiTaezii. cum s-a terminat ospăţul. Tegeu vroia să 135 aibă-n casă numai băieţi şi nici o fată. L-a stins în amfora cu apă şi-a poruncit să i se facă. mure şi afine. Cu trupul său lovind copacii. Răsplată trebuia să aibă. I-a însoţit pe-argonauţi. cum cerea datina străbună. veniseră-n a şaptea noapte cele trei fete ursitoare. cît ţinea lemnul ferecat bine în lădiţă. A doua şi mărinimie şi dragoste de patrie. părăsind patul de lăuză.

tu îl vei avea !. Nu crede. I-a smuls îndată Atalantei trofeul dăruit de fiul zeului Ares şi-al Alteei. în piept. încerca să se sucească şi să-şi smulgă săgeata care-i scurgea viaţa. dar în zadar. cu vîrful săbiei sale-nsîngerate — ce retezase. printre copaci. din nou. Castor şi Polux. capul mistreţului răpus. — Tu.. Atalantei. Şi nu se vede vreun sfîrşit primejdioasei vînători. că fiara i-a sărit în piept. 136 Acum mistreţul îşi ascute colţii tăioşi şi lucitori într-un stejar înalt şi gros. e arcadiana. ce-l însoţesc pe Meleagru. de curînd. cu o lance. venind aici. Ea nu se lasă. Mulţi au însîngerat pămîntul. şi doi îşi pierd îndată viaţa... la care ţinea mult Alteea. fiindcă eşti frumoasă. dintre hăitaşi şi luptători — mai ales tineri etolieni. în drumul monstrului rănit : — Voi.. în faţa mea. toţi vînătorii au ţintit roi de săgeţi asupra ei. Cel ce vorbise era rege într-un oraş învecinat 5. Botul lui parc-aruncă flăcări. preafrumoasă Atalanta. călărind pe armăsari albi. mugind surd. Atalanta. S-au rotit săbiile prin aer. înconjură cu grijă fiara. — Primeşte premiul şi cinstirea.. ce eşti frate mamei mele. — Altminteri. priviţi cum lovitura de bărbat e mai presus decît aceea pe care-o dă o biată fată. ce ? Nu crezi cumva că mă voi teme de sabia ce-o porţi în mînă ? Şi nu s-a mulţumit cu vorba. n-a mai putut să ţină seamă că-n faţa lui era chiar unchiul. Dar cea mai sprintenă în luptă. Şi cum era un ochitor mai priceput decît mulţi alţii. Eşti vînătorul cel mai bun care se află în Elada. Văzînd că fiara nu mai poate să se ascundă prin hăţişuri.. tineri luptători. Bărbaţii cîţi erau acolo s-au roşit pînă la urechi. Cearta din pricina Atalantei în timp ce monstrul grohăia. Acum pieirea lui e-aproape şi marea cinste-a vînătoarei : trofeul. şi nici onoarea nu ne-o lua. şi cînd nici nu gîndeau cu gîndul. Ochii săi mici şi sîngeroşi sînt plini de pofta de-a ucide. că poţi să smulgi premiul rîvnit de noi. Fiul lui Ares vede fapta şi strigă tare spre fecioară : — Tu. 72 . Iar Meleagru. şi gloria de-a răpune fiara cea ocrotită de Artemis mi se cuvine numai mie. spre oameni. înspumaţi.. să nu cutezi a urgisi. A început o ceartă mare şi bătălie mai pe urmă.. cum zvîcneşte prin pădure. mai înainte ca securea s-o poată-atinge cît de cît. ceilalţi. şi-a încordat şi Meleagru arcul său mare şi a tras. pe amîndouă. ca orbit.Mai arzător decît un fulger s-azvîrle apoi spre viteji. Ci l-a străpuns. E în frunte. Botul i s-a umplut de sînge şi. el se avîntă. Poate a vrut să-i şi răspundă. însă mistreţul e mai iute ca vîntul ce aleargă iarna peste colinele Eladei. Tezeu îşi cumpăneşte lancea. Abia şi-a sfîrşit el cuvîntul. sărind cu o secure-n mîini. soţia regelui Eneu — fiind deci unchi bun lui Meleagru. a grăit el şi ia zîmbit 137 Ea s-a împurpurat la faţă de bucurie şi plăcere şi l-a privit pe Meleagru cu ochii săi strălucitori. Iar unul a răcnit cu ciudă. în timpul luptei — le-a întins.. copila regelui Tegeu. însă atunci s-a auzit un glas înverşunat de ură : — Stai. săgeata-i zbîrnîie-n văzduh şi se înfige sub urechea monstrului înfricoşător. s-a necăjit fiul lui Ares. printre flăcăi. Puterea lui se întindea peste războinicii cureţi. al cărui lemn e străpuns lesne.. căutînd noi victime-n pădure. îl urmăresc. şi. nu-ndrăzni să răpeşti drepturile noastre. ai lovit cea dintîi mistreţul.. a mai lovit-o în grumaz şi-a doborît-o la pămînt. pe Atalanta. El era frate cu Alteea. Altminteri.. ameţită. una dintre săgeţi s-a-nfipt pînă-n plămînul stîng al fiarei. Iar Meleagru. Lancea se-n-fige-ntr-un copac. fermecătoarea Atalanta. i-a jupuit pielea ţepoasă şi — după cum făgăduise.. e foarte greu de nimerit.. Şi l-a lăsat în iarbă mort pe tînărul cutezător. Cu sabia i-a tăiat capul. Şi-a înfipt adînc colţii ei lungi. şi.

Şi asta pentru că Alteea. lîngă soţia-i. Din ea desferecase lemnul adus cîndva de ursitoare şi-l aruncase-n focul sacru. ca să ia parte la vînătoarea asta mare. cît timp luptase Meleagru şi-i învinsese pe cureţi. — Piere poporul etolian ? a strigat el. A căzut jos şi a murit. S-au despărţit şi au plecat carencotro... Lemnul arsese-n vremea asta. şi-au smuls podoabele de aur şi s-au pornit să se jelească pe rugul fratelui ucis.. Meleagru a luat din nou sabia-n mînă. Dar Artemis cea nemiloasă s-a necăjit nespus de tare că fetela plîngeau atît pe fratele lor. s-a-nfăţişat duşmanilor în pragul uşii. Iar la sfîrşitul bătăliei. văzînd această întîmplare. Meleagru atît de mult se întristase. pe obraz. zăvorit într-o cămară. care i-a întristat pe toţi. Meleagru. Cleopatra.. şi în alţii. Meleagru. luase lădiţa de aramă. Persefona. 139 Şi. iubite Meleagru. păcat !. printr-o vrajă neştiută. Mama. 138 într-adevăr. şi care au pe aripi pete.. şi. din dragoste pentru ucisul ei frate. s-a clătinat ca un stejar. Năvala cureţilor şi ultima biruinţa Dar cum s-au depărtat vitejii din Calidon. spre ţara sa. care rostesc cu ţipăt jalnic : păcat !. a sunat toba de război. Cu-o tresărire. să-l pedepsească. Cu ei s-a dus şi Atalanta. Cleopatra. supuşii regelui curet sparg porţile în Calidon 7. îl blestema pe Meleagru şi cerea zeilor. în vremea asta. ba chiar silită să-l slujesc ani îndelungaţi. risipindu-se-n ogradă. şi-au luat în grabă rămas bun. pe care un topor avan l-a retezat din rădăcini. în fruntea oştii etoliene era eroul Meleagru. Alteea. ca nişte lacrime vărsate 8. îl clatină din hotărîre. Cureţii din vecinătate îi atacau pe etolieni. soaţa iubită. lăsînd în voia sa războiul. ce avea încă în ochi lacrimi. Şi aflînd asta. lăsînd poporul de cureţi să-i biruie pe etolieni 6. Războiul a-nceput cu furie... încît nu mai vroia să lupte.. Cleopatra. lemnul cel alb se prefăcuse într-o movilă de cenuşă. Surorile lui Meleagru..După această întîmplare. ce stătea-naintea lui îngenuncheată. A luat din tolbă o săgeată şi l-a ţintit pe Meleagru în inima-i înflăcărată. Dar viaţa lui se va curma. stingîndu-mă nefericită ?. Ei ţipau. de mistreţul hîd ? Nu sări la luptă pentru ei ? Femeile sînt luate roabe. Cîţi mai trăiau dintre supuşii regelui de la Calidon s-au avîntat din nou în luptă. pe care tu ai vrut să-i scapi de fiară. chemat desigur de Artemis ne-nduplecata.. Şi sabia i s-a înfipt în cel dintîi oştean curet. fugeau ca nişte potîrnichi. eroii cei veniţi anume din depărtare. Iar el. lui Hades şi soaţei sale. Numai că mama sa. spunîndu-i vorbele acestea : — Nu vezi. şiroaie. iar lacrimile îi curgeau fierbinţi. 73 . în puţin timp au biruit. plătin-du-şi astfel vina sa. să-i ia viaţa. păcat !. Şi tot atunci. în curînd am să cad şi eu. la rugămintea Cleopatrei.. îndurerată pe urcase pe-o stîncă-naltă şi de-acolo s-a aruncat între prăpăstii. în slăvi s-a şi ivit Apolo.. Vrei să mă vezi tîrîtă-n ştreanguri. şi-a rămas singur voinicul nostru. apoi în alţii. Abia atuncea. pusese sabia alături. laşilor !. de vreun duşman. în timp ce-şi blestema feciorul. şi-a vîrît sub sînul stîng un fier tăios. soţia sa mult credincioasă. I-a pus pe goană. glăsuind : — Hai să vă măsuraţi acuma iarăşi cu mine. Şi revenindu-şi de îndată. blestema. le-a prefăcut în nişte păsări. Se retrăsese în cetate şi. Eroul îşi salvase-oraşul şi tot ţinutul etolian. cum sînt răpuşi toţi etolienii. copila regelui Tegeu. avînd în piept săgeata şi mistuit de focul ei. în scurtă vreme. Alteea. cel doborît din voia ei.

Se roagă de dînsul etolii Starostii şi trimit preoţi fruntaşi după el ca si iasă Şi să-i ajute.. la Calidon răsună. O legendă asemănătoare se află şi în folclorul nostru pe seama acestor păsări. Cade bocindu-se atunci şi-l roagă pe el Cleopatra. îi dăm dreptate lui Ovidiu. Legenda a fost cîntată de poetul roman Ovidiu. De aici vine numele ştiinţei ce se ocupă cu vinificaţia : enologia. El luă armele atunci şi îndată ieşi la bătaie Şi izbăvi pe etoli de ziua cea neagr-a pieirii». Ci-n urmă Fu Meleagru cuprins de mînie. cu frumuseţe de fecioară. după victoria lui atît de greu dobîndită. oricine ar fi fost făptaşul — chiar dacă era feciorul ei. în zadar îi făcură fierbtete rugare Chiar şi prietenii lui mai iubiţi şi mai vrednici de cinste. Zel chema şi izbind cu pumnul adesea pămîntul Sta istovită-n genunchi şi cu sînul stropit de plînsoare. încît aştepţi ca Meleagru să se mişte. O copie a acestei statui se mai găseşte în Muzeul Vaticanului din Roma. şi-n genunchi pe fiu-şi ruga să-l ajute. Este vorba de păsările cunoscute sub numele de bibilici sau pichere. Dar. cureţii Bat în cetate la turnuri. 9. mişcarea elegantă cu care îşi apleacă trupul o fac pe fată înzecit de frumoasă. Goana.. se îndreaptă însă probabil către solia din Calidon care ii mulţumeşte pentru că a scăpat ţinutul etolian de monstrul înfiorător. Cleopatra.. Dînsa cerea de la zeii din iad.n. îmbie Ei să-şi măsoare mîndreţe de ţarină pentru moşie. Astăzi Etolia este cunoscută sub denumirea de Misolonghi. Note 1. 6. Precum ne cîntă tot Homer s „Larmă şi pocnet la porţi. N-a fost cu putinţă şi chip să înduplece pe Meleagru Pînă ce nu izbutiră să-i bată-a odaie cureţii După ce zidul urcară şi aprinseră marea cetate. Aşa cum este descrisă Atalanta de Ovidiu o vedem şi acum în Muzeul Luvru. fiul lui Endimion. Kun. Piciorul stîng abia atinge pămîntul plin de ierburi crude. cum intră-H cetate duşmanii. de stăpînă. în chip neasemuiţi „Cît se bătu într-ai săi bărbatul luptaciu Meleagru Rău pătimiră cureţii . iar rîul care o udă se cheamă Aspropotamos. aezii din Etolia au cîntat imnuri minunate. i-a uimit deseori pe oameni.. A. Capul oribil al 141 mistreţului este pe un butuc alături. Mama. Spune ce rău i-ameninţă. plin de credinţă. acolo-J. dinele care-l însoţise la vînătoare cată. Homer ne cîntă în „lliada" scena aceasta. 2. Numele său vine de la cel dintîi stăpînitor elin. care spunea despre Atalanta că putea să fie şi o fată cu putere de bărbat. că mai tare Sta împotrivă. Aşa îşi explicau elinii apariţia acestei specii de pasăre. l-a dăltuit în marmură. senină. urme de matriarhat. IV î. 4. spre stâpîn. fără voia noastră. în fruntea oştirii etoliene. jumătate să-l aibă de vie.. deşi au temei la gîndire. îa zadar.. dar şi un voinic. mama. şi să pornim . şi omorîrea lui ştirbea prestigiul mamei. ORFEU Şl EURIDICE 74 . Cum pe bărbaţi îi ucid. să-şi deschidă gura şi să răspundă spre solie : — Luaţi armele." 8. după legendă. Sta huzurind la nevasta cea chipeş-a lui. Loc de pogoane cin'zeci. Oraşul Pleuron. 5. care au parcă aripile şi penele stropite de lacrimi şi care ţipă necontenit. Persef ona şi Hades. căci ea de mîhnire Mare cuprinsă. Enos e vinul pe greceşte. Deci crima asta trebuia să fie aspru condamnată. care Şi-altora-nvăluie mintea. Şi clocotind de necaz pe maică-sa însăşi. din timpuri foarte. Etol. Şi. iar sculptorii l-au dăltuit în marmure nepieritoare 9 .Spre cinstea marelui erou ce i-a salvat şi de mistreţul zeiţei Febe-Artemis şi de cureţii ucigaşi. Adică rolul principal într-o familie îl juca. Cum pe copii îi robesc şi femeile-ncinse pe şolduri Inima lui tresări la auzul atîtor amaruri. cum spulberă-n flăcări oraşul. foarte depărtate. Statua este făcută în aşa fel. chiar în legendă. lucrul se explică prin aceea că la elini mai existau încă. Tot stăruia şi Oineu călăreţul. surorile tot îl rugau . 7. bătrînul său tată. în epoca aceea. viticultor. cioplită de un artist antic. Fjului moarte să-i 140 Faptul acesta ca o mamă să ceară moartea fiului său. şi-i juruie o mare răsplată . aşa cum arată mitologul sovietic N. că el pe fratele ei omorîse.e. Faţa eroului. Sculptorul elin Scopos din sec.'. cu toată mulţimea. un alt personaj mitologic. ei nici nu putură să ţie Piept în afară de zid. 3. Iar jumătatea cealaltă să-i fie pămÎHt de arătură. Sta el în pragul iatacului 'nalt şi ale uşii canaturi Le zguduia. în „Metamorfozele" sale. Fratele el era o rudă mai apropiaţi ăecît oricare alta. Fata este înfăţişată alergînd pe o cîmpie." „Sta Meleagru la ea mLstuindu-şi amarul mîniei Tare-ndîrjit de blestemul mamei. ce s-a numit. Oineu — Eneu — înseamnă producător de vin. pe-Alteea. Dar tobele răsună tare şi toţi îl roagă pe Meleagru să pornească din nou la luptă. Eroul este în pădure. de parcă ar căina pe cineva. de patima. şi să-i oprească pe vrăjmaşii cureţi care le ameninţă cetatea. pe unde-i Mai) roditoare cîmpia cetăţii.

Ei lunecau pe văi şi veneau să-i umbrească fruntea îngîndurată şi plină de visări. El s-a născut în casa unui rege. care striveau adesea corăbiile eline. Arma lui i-a fost lira.. I-a hărăzit să poată s-alcătuiască stihuri. cînd şi-o-nstruna el lira. A mai făcut Orfeu şi-alte isprăvi de seamă. a însoţit eroii plecaţi către Colhida să dobîndească lîna berbecului de aur. sărmanul. cu lira subţioară. supuşii lui Eagru îl chemau pe Orfeu sâ le facă dreptate. Atîta că Orfeu. De n-ar fi fost cu ei feciorul lui Apolo — cu toată îndrăzneala de care-au dat dovadă vitejiiargonauţi — n-ar fi putut nici unul să-şi mai revadă casa. ce se chemau sirene şi încercau safunde pe marinari în valuri. Muza a fost o vreme soţia lui Eagru. Astfel se povesteşte c-atunci cînd se certau. căuta să se apropie de aed cît mai mult şi să-i asculte viersul. se spune. Prin sunete de liră a domolit mînia unor stînci fioroase. Adesea Euridice îl ruga pe Orfeu să-şi reverse din liră divina-i armonie. cu alte nimfe. prea mult. Tot el a adormit în viers moleşitor balaurul cel groaznic. fermecată. pe marele Apolo. i-a dăruit o liră şi i-a urat să cînte dintr-însa mai frumos ca vîntul cînd foşneşte prin frunzele pădurii. de vreţi să ştiţi. mama i-a pus pe limbă trei stropi curaţi de rouă şi a rostit o vrajă. Orfeu o asculta şi atingea îndată coarda melodioasă c-un beţigaş de-argint. Natura. devenind Orfeu flăcău în toată legea. soarta-nspăimîntătoare ce-i era hărăzită. ca şi de-nţelepciunea pe care-o dovedea cu orişice prilejuri feciorul lui Apolo. Şi tot felul de păsări se adunau pe ramuri. iar vorbele să-i curgă din gura lui ca mierea. elinii povesteau că lira lui vrăjită făcea să se desprindă din rădăcini copacii. care păzea-n Colhida acea lînă de aur şi-a nimicit. Se chema Euridice . şi. cea mai crudă dintre sălbăticiuni.) Ar fi să spunem totuşi că fiul lui Apolo şi-al muzei Caliopa s-a-ndrăgostit de-o nimfă. că oamenii-ascultîndu-l îşi uitau întristarea. Tatăl. Pietrele se mişcau şi se rostogoleau pînă lîngă Orfeu. căci draga-i Euridice n-avea să aibă parte. ca şi Asclepio. Născîndu-se copilul. Să nu fientrecut de nici un om pe lume. Inima bântuită de prea multe necazuri îşi găsea alinare şi se înveselea. peste puţină vreme . Crescînd Orfeu mai mare a început să umble prin ţara lui Eagru. vraja amăgitoare a unor fete-păsări.ÎN TRACIA 1 muntoasă a vieţuît. Dar n-a luptat cu lancea sau sabia sau arcul. zeul ocrotitor al cântecului dulce. Dar ce spun eu de oameni — cînd fiarele pădurii veneau în jurul său ! Chiar rîsul. Nu le mai amintim. cu vorbe bune şi sfaturi înţelepte. împăca pe vrăjmaşi şi-i făcea săşi dea mîna. deşi născut în casa regelui trac Eagru. Cîntăreţul acesta a fost numit Orfeu. Ba chiar. părinţii şi copiii. făcînd să izbucnească din liră un nou val de sunete vrăjite. primul dintre aezi. numite Simplegade. zeul Apolo. S-o ştie mulţumită. Iar mama lui a fost gingaşa Caliopa. neîntrecute încă de nimeni pînă-atunci. Nu bănuia. poemele sublime. să-i ţie loc de jilţuri 3. cum sînt acelea care îl desfată pe Zeus la ospeţe-n Olimp. (Isprăvile-s prea multe. Să cînte melodii la fel de-armo-nioase. a învins. Un cîntăreţ fără seamăn Iar lira lui măiastră îi fermeca pe toţi2. să poată dănţui în tactul muzicii . Şi. îşi culca botul 143 umed de sînge pe piciorul aedului Orfeu şi îi sorbea adesea graiul melodios. Eagru. ce-i cîrmuia pe traci. de bucuria ce-o 75 . mai cald şi mai duios decît privighetoarea în nopţile cu lună. muza ce inspira poezia epică şi arta de-a vorbi frumos şi mişcător.. Cîntecul său era atîtde frumos. totuşi. avea şi el drept tată. ca ea. prin cîntec. Toţi cîţi îl întîlneau se minunau de vorba plăcută ce-o avea. privindu-i cu nesaţ zile şi nopţi de-a rîndul. cel dintîi cîntăreţ de imnuri din Elada. Iar el. din pricini felurite. Vroia s-o-nveselească pe preafrumoasa nimfă. Munţii se clătinau. şi-n ochii ei cei verzi îi plăcea lui Orfeu să-şi scalde fericirea.

oricît de nemilos.. de-ar fi să rătăcesc pe drumuri toată viaţa . O jale fără margini simţi în el aedul. către Peloponez. Nimfa.. sărind peste un trunchi de stejar răsturnat. L-a proslăvit în imnuri. în timp ce Aristeu — acela ce fusese pricina morţii ei — se mistuia-n adîncuri verzi-negre de pădure.. Dar cerul.. cum era mai iute şi c-un picior mai ager. a pornit iar la drum.răspîndea Orfeu.. acolo unde totul sta pregătit de nuntă. A aşteptat o vreme. rămase mut ca stînca.". Acolo s-a rugat de feciorul lui Zeus. Aristeu s-a ascuns într-un desiş de arbori.Şi. — Da. a pornit după ea. la capul Tenaron 5. Aici era un şarpe cu pielea-mpestriţată şi colţii veninoşi. pătrunde în Infern :.. pristavul din Olimp. Credinţele străII 145 Vechi spuneau că-n peşteră erau furii. acum. îndîrjit. Asta i-a fost ursita şi nu ai ce să faci. era o peşteră. Orfeu. din turmele regale. Eşti tînăr. Veghind plin de răbdare. aflînd Aristeu că-n casa lui Eagru se pregăteşte nunta.. ! a glăsuit Orfeu. însă nu cuteza.. şi am să-mi caut mireasa. Voi pleca spre Infern.: Orfeu. în Peloponez.. prin cîntecele sale. — Zeus. văzîndu-l pe-Aristeu din umbră cum s-a-vîntă.. ce auzise ţipătul Euridicei. cu inima bătîndu-i ca un ciocan în piept.. Dă viaţă Euridicei. iată se ivi clipa cînd nimfa Euridice rămase singurică. Asta-i intrarea spre negrele genuni. porni şi el în fugă.. da !. Nici un om nu-ndrăznea să treacă pe acolo de la lăsatul serii.. bătîndu-se cu pumnii în fruntea ca de fildeş — pogoară-te cu milă. precum pîndeşte tigrul juninca din poiană şi—i gata doar să sară. a fost gata s-o prindă. E păcat. Cată să te supui voinţei olimpiene. a şi luat-o la fugă. Ajunse doar s-o vadă pe nimfă cum se stinge... pe nume Aristeu. Luîndu-şi pe umăr lira şi un toiag în mîini. Nu mă voi supune. cum cerea obiceiul. nimeri într-o groapă. Şi. — Spuneţi !. Şi. trîntit în iarbă. şi i-a jertfit un ţap cu blana ca tăciunii.. trebuie să-mi întoarcă pe Euridice-a mea. să te-apropii prea mult de-aceste locuri... răspundeau ei. Atunci se repezi şi vru s-o ia în braţe. un crescător de-albine. n-a vrut să ţină seamă de vorbe şi poveţe.. străine. ce-i sugrumau pe oameni cînd încercau să intre. Orfeu s-a îndreptat către un mic sanctuar pe care-l avea Hermes. asupra mea. înfricoşată. măreţe Zeus — strigă spre cer Orfeu. Se-ncolăci îndată pe glezna Euridicei şi îşi înfipse colţii. fără zăbavă. Apoi. 144 Ca să-şi îndeplinească gîndul acesta rău. Cîţi n76 . Pierderea frumoasei Euridice S-a întîmplat ca fata să fie îndrăgită şi de un alt flăcău. — Nu. E zadarnic. Căci peştera aceea era de bună seamă una din porţile spre tărîmul lui Hades. unde domneşte Hades ? întreba pe localnici. Aristeu. ombrăţişa cu sete şi o chema zadarnic să vie împreună cu el. Oricît ar fi de crunt. Plînsul lui cel fierbinte îi zguduia pe oameni şi mulţi — dornici s-aline pe cel ce-i mîngîiase cu viersul său vrăjit — îi glăsuiau astfel: — Nu plînge. care nu îi da pace. strecurîndu-i veninul sub pielea subţirică. erinii şi fel de fel de iazme. Furiile stau de strajă. Nimfa-l calcă pe şarpe. s-a hotărît s-o fure pe nimfa Euridice. Iubita ţi-e la Hades. Nici cîntecul de liră nu mai clinti pe nimfa ce părăsise lumea. Mă voi ruga de Hades. ca să-l călăuzească pe drumul spre Infern. poposind Orfeu la capul Tenaron. Ele n-aşteaptă mult şi te strîng de grumaz. Acesta se întoarse. Atît că — din greşeală — frumoasa Euridice. şi. albăstrui.

. Hades — mai giăsuieşte el. străpunsă de tăişul amarnicei mîhniri din viersul lui Orfeu. rătăcind. pe care i-o dăduse la naştere Apolo. — Gîndeşte-te. Şi gura lui. la pămînt. să-ţi glâsuiesc în viers. Acolo alte piedici. Nu s-a temut de furii.au pierit acolo !.. Luntraşul se îndură. nu căta încolo cu privirea. 147 n-ai suferi ca mine ?. Am armă lira mea. Sisif nu mai ridică pietroiul greu pe coastă.. în Infern. cu barca-i putrezită.. Răspunde-mi. Unde te duci ? Tu n-auzi vorba noastră ? — Aud. Aheronul. Şi Cora-Persefona îşi lasă fruntea albă pe umăruj lui Hades. către aria mării. acolo.. Dar facla nu arsese cu flăcăruie albă -x cum cerea datina — ci răspîndise numai un fum înecăcios. şi-i spune doar atît : — Dă-mi voie. într-un tărâm de umbre ciudat şi misterios. fără de răsuflare . Toţi cîţi ascultă cîntul divinului aed. Asta. începe să rostească stihuri mai dezmierdate ca şoapta de iubire sau somnul care prinde în braţele lui pruncul. tu. un cîn-tec minunat. în care îi picurase muza stropii curaţi de rouă. în timp ce zeul tace... preamărite stăpîn peste-ntuneric şi umbre fără viaţă. silin-du-se să-l muşte cu colţii-nveninaţi pe fiul lui Apolo.. pe blînd acord de liră — dacă un zeu viclean ţiar răpi într-o zi soţia mult iubită. şi dinele se lasă pe pîn-tec. rostea spre ei Orfeu. Coboară pe poteci unde-i aţin piciorul tufele în-cîlcite de scai şi mărăcini. Nu ai pleca s-o cauţi ?. Dar el nu ţine seamă. Şi fratele lui Zeus îi strigă de departe : — Cine eşti tu ? Ce vrei ? Cum cutezi. O caut pe Euridice. Lăsaţi-mă să trec. întinde către Hades o mînă rugătoare şi-i cere să s- 77 . Aici erau pe ţărmuri sute şi mii de umbre. îl zgîrie şi-l rănesc. care-l înlănţuise pentru întreaga viaţă de nimfa Euridice. rămîne nemişcat. Stai. Geniile infernale tac toate copleşite de preamărea durere din glasul lui Orfeu. înstrunindu-şi lira. Ochii 146 săi cată blînd. îi cîntă Orfeu apoi de clipa neuitată cînd şî-a văzut iubita căzută la pămînt. cu aripi nevăzute. din peştera adîncă. de geniile crude. Orfeu cată spre Hades fără de-nfricoşare. Cerberul stă de pază la porţile de-aramă.. Cine nu i-l plătea mai rămînea pe ţărmuri.. Stai.. în acest chip. Firea lui duşmănoasă se schimbă dintr-o dată. Cum regele Eagru le pregătise nunta.. Tantal şia uitat foamea şi setea deopotrivă . Şi iacătă-l trecut.. Latră şi urlă tare. cel ce-mplineşte legea sfînt-a căsătoriei. nu pot să-şi stăpînească suspinele din piept. Haron cerea obolul. Dar nu mi-e teamă !. din lira sa de aur. Şi dorul pentru ea îmi dă puteri să lupt. de gemetele sale ... amărît. Cu ea o să întâmpin geniile infernale. cam o sută de ani. şi-şi aprinsese facla. să intri nepoftit în ţinutul tăcerii ?. ce aşteptau să treacă şi se rugau de Haron. să-l înfrunt şi pe Hades. voi risipi destinul. Şi. soaţa-i.. aedul poate să treacă-n voie către palatul unde sălăşluieşte Hades. însă aedul cîntă lui Haron cel ursuz. şi merge mai departe.. Orfeu a păşit drept spre peştera aceea care-şi căsca gîtlejul umed şi-ntunecat. cîntînd necontenit.. să-i ducă peste ape. senin şi fără frică.. unde-şi avea palatul . luntraşul cel bătrîn. întreita Hecate îşi şterge pe obraji o lacrimă fierbinte. îl trece pe Orfeu pe malul celălalt... El îşi înstrună lira. Iar şerpiincolăciţi pe capetele sale şuieră fioros. Zeul Hades se îmblînzeşte Ii povesteşte-n stihuri dragostea cea curată. pămîntene.. de jalea ce-a cuprins întreg poporul trac. acela ce se-nvîrteşte veşnic pe-o roată de aramă înlănţuit cu şerpi. Ci prinde-n braţe lira cu coardele de aur. Iar zeu] Himeneu. păşind prin faţa lor.. Speranţele-nflcrite ce le păstrau în inimi... cînd este legănat la sinul cald al mamei. pînă zăreşte rîul cel vînăt. şi Ixion. Coardele ei răsună. Şi n-aşteptă răspunsul ce vrea să i-l dea Hades. venise de la Creta. Persefona. ca prevestire a tristei întîmplări ce urma să-i lovească..

Orfeu îşi trăgea haina pe faţă şi fugea. mai spune iar Orfeu. Orfeu s-ar fi ascuns. Orfeu.. Nefericit. mai sus.. Hades orînduise să nu fie lăsat pentru a doua oară în sumbrul său palat. să nu-ntorci cumva Capul. Singurâ-i mângâiere era doar cîntecul. De data asta însă e pentru totdeauna 6. fericit. Dar se aflau pe-atuncea. nu voi căta spre ea. Aşa voi face !. o pierzi pe totdeauna. Dar trebuie să-mi promiţi. Şi inima-i o dată cu lira lui cînta cîntec de biruinţă şi dor înfrigurat. Le blestema — spunînd că ele înjosesc numele de femeie — şi se urca în munte. — De nu primeşti. cum merge lîngă Hermes. Nu l-a mai luat luntraşul. în Trăda. Ce spun ? Numai un pas.. cîntînd sau dănţuind sau azvîrlindu-i flori legate-n bucheţele. şi-n minte-o cerceta pe Euridice-a lui : „E tot atît de albă ? Mai este drăgăstoasă ? Nu s-a schimbat cumva ?". pentru iubita ta. — Dacă te vei întoarce şi vei privi spre nimfă. cu sila-. Mergea cîntînd din liră şi rostind mîndre stihuri . însă cu braţele deschise către el — parcă l-ar fi strigat — alunecă-n Infern. să nu-ncerci s-o priveşti.. zeul cel dezmăţat. în munţii Traciei. Ei bine.148 Numai cîntecul îi rămîne Zadarnic a-ncercat din nou Orfeu să treacă de rîul Aheron. în care proslăvea iubirea fără margini.. îl ispiteau cu vorbe pline de îndrăzneală şi-l pofteau la serbări închinate lui Bachus — adică la orgii.. Se va întoarce-n lume. dacă pe malul apei era cumva vreo nimfă. acuma se înclină mişcat către Orfeu. frumoase preotese. cu-o clipă înainte de-a călca pe pămînt. — Deşi mă arde dorul şi clipele îmi par veacuri nemăsurate. i-au ţipat laolaltă. --_ însă el le gonea întruna. Şi Hades îi mai spune : — Cînd vei urca.. cu glasul gîtuit de marea bucurie că-şi va recăpăta pe scumpa-i Euridice.. a plîns. să nu le vadă purtarea desfrînată.... tocmai fuga le aţîţa pe-acestea să-ncerce şi s-atragă în mreje de aed. 78 . bacante. se spune... Şi Orfeu trecea pragul din peşteră afară. cu dezgust. Chinul ce îl îndură Orfeu — pierzînd mireasa în ziua nunţii sale — este sfâşietor. Nu mai e nici un mijloc s-o poţi recăpăta. ceea ce nu se cade nici unui muritor. îi răspunde Orfeu. Orfeu. Ştia că îl urmează şi nimfa Euridice.. să ştii că vei muri !. care-altminteri nu are nici o milă. dacă aşa ţi-e vrerea. Atîta că nici ele nu s-au lăsat înfrînte. ele se tot iveau în faţa lui. să trădezi amintirea iubitei Euridice. Dar dalba lui mireasă.aplece cu milă spre aed.. Dar în acel moment a fost străpuns de teamă. urmîndu-te pe tine. de teamă să n-o piardă. Acestea nu-l iertau pe fiul lui Apolo. în timp ce se urca înspre pămîntul nostru. Mai erau cîţiva paşi.. — Aşa. Astfel s-au scurs cu greu vreo trei sau patru ani.. căci îşi reamintea de scumpa-i Euridice şi inima-i rănită se sfîşia mai mult. Dragostea ce-l uneşte pe el de Euridice este cu mult prea mare. spre celălalt tărîm. O vede. a glăsuit Orfeu. Deci. fiindcă-i păstra credinţă pierdutei Euridice. mulţumind lui Hades şi Corei-Persefona. cel care duce morţii în ţinutul lui Hades: Zadarnic s-a zbătut. a adăugit la urmă zeiţa Persefona. Nu dorea să mai vadă în ochi nici o femeie . care-l slujeau pe Bachus. De auzea-n pădure rîsete de copile. — Voi face. l-a implorat şi i cîntat din liră. Şi cum se povesteşte. — Mă leg mai dinainte să-ndeplinesc orice. călăuzit pe Her-mes a plecat spre pămînt. fără de nici o vorbă.. pe care-o dovedeau. Dar nu-ndrăznea să-ntoarcă înspre iubită capul. zice el. Vrea să-i spună eva. Şi zeul. . L-au urmărit în munte şi l-au încercuit. Dacă mireasa lui s-a rătăcit cumva în bezna infernală şi nu e-n urma lui ? Atunci a întors capul îngrijorat s-o vadă. dincolo de mormînt. cum îi spusese Hades.

Ovidiu şi. Iar poemele 9 lui au rămas între oameni. 149Muzele şi Apolo au luat această liră. Pindar. la răsărit de Pontul Euxin sau Marea Neagră. regele Si-idonului . 9. Rîul Mariţa de astăzi. dar feţele războinicilor. 150 8. s-au oprit pe coclauri şi au întemeiat 79 . Se văd cîteva nimfe la poalele pădurii. Vechii elini înţelegeau prin Tracta ţinuturile mărginite la miazănoapte de Propontida şi de Marea Egee. într-o splendidă îmbinare de culori sînt zugrăviţi oamenii şi natura. Au plecat dar băieţii pe drumurile lumii.. Prin ea mai pot ajunge s-o văd pe Euridice. Vergiliu.e. lei cerbi. Intr-un desen pe un vas este înfăţişat Orfeu. între ele. în „Georgi-cele" sale. La timp au sărit însă şi cele nouă muze. numele prea iubit al nimfei Euridice.1 Au mers ei ce-or fi mers. nu se pot desăvîrşi fără răbdare şi sacrificiu pînă la capăt. Semnificaţia pierderii Euridicei de către Orfeu pare a fi aceea că faptele mari. de moarte şi război. gata parcă de luptă. germanul Gluck a creat. Ea a fost cîntată şi de marii poeţi antici: Eschil. 4. Cilix şi Cadmos să plece-n toată lumea şi să-i găsească fata. teatru.. întreg tabloul respiră măreţia. deşi unele fragmente par a fi urme veritabile de poezie orfică. leoparzi. care se găseşte acum la Neapole. Iar capul său şi lira au ajuns pînă-n Lesbos — o insulă în care a înflorit poezia 8. în jurul lui se văd strînse zeci de sălbăticiuni: maimuţe. Tracii stau în preajma lui cu coifuri peste plete şi cu suliţi în mîini. Trupul însângerat l-au aruncat în Hebru 7. asupra lor. care au fost de fapt create mult mai tîrziu. nu s-a-mpăcat deloc cu gîndul ca draga lui copilă să rămînă pradă aceluia care-o răpise. intitulată „Orfeu şi Euridice".. cel mai frumos dintre cîntecele pentru preaiubita lui Euridice. fiarele şi pe Hades şi au pus-o pe boltă. mai ales. Lvi Orfeu i se atribuie o serie întreagă de poeme.. Astăzi capul Matapan. poezie şi artele plastice. ba chiar şi şerpi şi broaşte. căutînd-o pe Europa. în mîini ţine lira. adăpostind cetatea cu zidurile sure.. căci nu mai meritaţi să-mi fiţi moştenitori. O astfel de imagine a pictat artistul francez Nicolas Poussin în opera intitulată „Orfeu şi Euridice". fiind fiul lui Apolo — şi că ar fi organizat aşa-nvmitele mistere orfice. Bunăoară. Nu ştim ce rosteşte. ÎNTEMEIEREA TEBEI Cadmos . în muzică. cu beţigaşul de argint în mină.— O.. Aşa ni-l reprezintă pe fiul lui Apolo şi al muzei Caliopa un mozaic dezgropat în oraşul Pompei şi aflat astăzi la Palermo. cu buzele albite. Agenor. a artei. 5. înăsprite de lupte şi greutăţi. şoptind necontenit. Note 1. In zări se înalţă munţii. se zice dealtminteri că a avut darul să facă profeţii multă vreme după moartea poetului. care-i ascultă viersul.n. Altele se scaldă în undele străvezii ale rîului Hebru. avînd pe Caliopa. Orfeu. să ştiţi că vă ucid . Fiindcă n-aveau curajul să-şi mai revadă tatăl. păsări. — Dacă vă veţi întoarce fără de sora voastră. Sau rătăcit de Cadmos. cu care sfîrtecau ţapii sacrificaţi stăpânului lor Bachus. Aici vor crea mal iîrziu poeţii Alceu şi Safo. una dintre cele mai frumoase lucrări. se pregăteşte să cînte. hotârîtoare în viaţă. pe motivul acesta legendar. puterea suverană a artei : a cîntecului şi poeziei. Şi auzind acestea. Scena este admirabil redată într-un basorelief din secolul al V-lea î. Edip DUPĂ CE ZEUS A RĂPIT-O PE EUROPA. parcă se luminează şi uită de urgia pe care o pregătesc. Şi-a poruncit celor trei fii ai săi : Fenix. veşnice ca iubirea jurată Euridicei !. Zetos şi Amfion . pe muntele Olimp. Luceşte între stele. în ţara lui Eagru. iară la miazănoapte de Istru sau Dunărea cea largă. ameţite de vin. 2. 7. Liberta. în ura lor turbată. care mişcase munţii. prins între stîncile insulei Lesbos. la asfinţit de fluviul Strimon. E constelaţia Lirei. mama lui.. 3. în care văzuse lumina zilei feciorul lui Apolo. In epoca modernă nenumăraţi artişti au abordat această temă în muzică. I-au ridicat din apă corpul său fără viaţă şi l-au înmormântat într-un templu.. şi cei doi fraţi mai mari au ostenit degrabă. moartea. Capul său. Se vede marea putere a cîntecului. astăzi Karasu . unde este ? le-a dat răspuns aedul. cu ochii către slavă. le-a grăit Agenor. aflat azi la muzeul municipal din Chantilly. 6. Horaţiu. bacantele acelea şi-au împlântat în el zecile de pumnale. Doar capul rămăsese rostogolit pe valuri. Poetul cîntăreţ este aşezat în mijloc.. însoţindu-şi vocea cu Ura. Tot despre el se spune că avea şi darul profeţiei.

mai nalt decît copacii. s-a urcat cu greutate pe muntele Parnas. fără de care jertfa nu ar fi fost primită de Zeus în Olimp. Doborîrea balaurului lui Ares Cadmos a înţeles c-acela este locul unde va trebui să-şi ridice cetatea. s-a repezit la el. Cadmos să urmărească animalul acesta. Tînărul sidonian s-a învoit cu toate. după multă vreme. Şi. cu părul ca zăpada. şi. balaurul lui Ares s-a rotit către soţii lui Cadmos din Sidon şi i-a încolăcit . veseli. Din peştera aceea ţîşnea pîrîul rece. Şi Cilix de asemeni. şi. Fără multă tocmeală. în vremea asta Cadmos. să fac-o fortăreaţă. cum era voinic l-a lovit cu putere pe feciorul lui Ares. S-a ridicat în sus. Ar vrea să-nvingă monştri. a păşit mai departe. Plecînd Cadmos din Delfi. şi. A ridicat -spre slavă capul încoronat şi a mugit prelung3. Şi-atunci zeul Apolo l-a-n-demnat să pornească înspre rîul Cefis. numit Cilicia. A trimis cîţiva prieteni să caute un izvor. a pornit către rîu. unde Febus-Apolo prezice viitorul. şi. Numai că sidonianul era un luptător cum nu-s prea mulţi pe lume .. în timp ce întreita lui limbă îi juca în gura-nveninată. cînd acolo. galbene. l-a- 80 . apoi i-a otrăvit.. Tovarăşii lui Cadmos au pornit prin pădure. monştri ce-mpovărează pămîntul cu urgie. şi neînfricoşat. necunoscute. sleindu-le de sînge. cum a învins şi-Apolo pe balaurul Piton. a tot călătorit pîn-a văzut juncanul păscînd pe un imaş 2. Iar gura otrăvită era bătută toată în trei rînduri de colţi. de cleştar. Doar Cadmos. răsu-cindu-şi spre tînăr fruntea împodobită cu nişte coarne mari. şi. Apolo i-a răspuns prin gura Pitiei că poate să învingă un monstru fioros şi poate să ridice o cetate vestită. dar săvîrşind acestea el însuşi va plăti prin grele suferinţe. înfigînd în ei colţii săi ascuţiţi şi albi. însoţit de prieteni — care veneau cu dînsul încă de la Si-don — Cadmos a urmărit juncanul fermecat vreme de nouă zile El l-a călăuzit printre codrii umbroşi. şi l-a ţintit pe Cadmos cu ochii arzători. şuierînd ca vîntul. a pornit să-i găsească.nişte oraşe noi. sidonienii au vrut să toarne apă în prima amforă . Şi. Şi i-a mai povestit că-n drum va întîlni un juncan fermecat. Balaurul cu creastă era fiul lui Ares. pînă pe o colină toată smălţată-n flori. şi primul gînd i-a fost s-aducă sacrificii preamăreţului Zeus. din peştera adîncă. poate să-nalţe ziduri. Tînărul sidonian a luat atunci o stîncă. A rătăcit şi el prin umbrele pădurii. Parcă-i tot făcea semne s-alerge-n urma sa. Fugea şi iarăşi sta. dar pe neaşteptate. bine adăpostită de un bunget umbros şi grămezi mari de pietre. lungi ca nişte pumnale. ce ar fi dărîmat şi zidul unei case. 152 Animalul acesta era alb ca omătul. pînă ce a sosit la izvorul lui Ares. a ţîşnit un balaur cu solzii de aramă şi ochii fioroşi. A străbătut ţinuturi aspre. limpede. cercetînd peste tot. monstrul purta o creastă zimţuită şi gîtul său avea o pungă de venin. A sărutat pămîntul pe care ajunsese din voia lui Apolo. Din el s-aducă apă în amfore de lut. Pe cap. flăcău vrednic. El a zvîcnit deodată. Acolo s-a oprit şi s-a lungit în iarbă. pînă ce au zărit un pîrîiaş zglobiu . Dar solzii de aramă l-au ocrotit 153 pe monstru de greaua lovitură. lucitoare. în ţinutul Focidei. Ar vrea să şi ridice o cetate vestită. Fenix a ajuns rege în ţara ce i-a luat de-atunci numele lui : Femeia bogată. Aflînd el că la Delii se află un oracol. plecînd din Asia. iată-i !. Prietenii erau morţi şi monstrul sta lungit pe trupurile lor. Fugea şintorcea capul. pînă ce s-o opri . şi străjuia izvorul tatălui său ceresc şi tot acel ţinut. pe care-l stăpînea întocmai ca un rege. S-a plecat lui Apolo şi i-a cerut învăţ ce trebuie să facă. în alt ţinut vestit. mai groasă ca o bute. cînd spulberă nisipul pe ţărmurile mării. şi-acolo unde el va-ncepe să mugească. ca viitoarea cetate să fie trainică. zeul cel viforos. culcîndu-se în iarbă. zărindu-l pe Cadmos. iară puţin mai sus au dat de-o peşteră cu o intrare joasă. văzînd că seara vine şi soţii nu se-ntorc. A plutit peste mări. a ajuns în Elada. Să facă libaţiuni.

au ieşit nişte giganţi cu arme şi scuturi sunătoare. Cu ea a măsurat întinderea de ţară. olimpiană. apoi. c-am răpus un balaur care-i împiedica pe oameni să trăiască în locurile-acestea atîta de mănoase. desprinzînd cu grijă toţi colţii de balaur. unde să locuiască oameni nenumăraţi. celălalt frate. Tu ai ucis un monstru care-i era şi fiu. aducea pe spinare stînci mari rupte din munţi. au zidit în pădure. însă. într-adevăr. — Chiar de mă voi jertfi. cîntînd din liră. Doi şerpi. pînă ce au rămas în viaţă numai cinci. S-au tot luptat giganţii.. fiul lui Agenor a auzit un glas : — Ares iubeşte monştrii. şi. precum se cuvenea. acropola tebană. spre sfîrşitul vieţii. Amfion nu jurase că va face vreo muncă. — Dacă este aşa. Totuşi. coifuri de luptători . cu sabia şi lancea. i-a semănat pe glie. Copiii i-au pierit şi. care s-au luat la luptă. Le-a poruncit s-arunce 154 armele ucigaşe şi să se facă prieteni cu preaviteazul Cadmos. Un nor se coborîse şi o învăluise pe copila lui Zeus. acest fiu al lui Zeus izbutea să urnească munţii din temelii. ca divinul Orfeu. pentru că el doborîse pe fiul cel hidos al lui Ares. Şi munţii veneau singuri 81 . care s-a aplecat sub prea marea povară. i-a dat răspunsul Cadmos. visat. Naşterea poporului teban din colţii de balaur Da-n faţa lui era însăşi Palas-Atena. sidonianul. Ridicînd fortăreaţa.. Din colţii semănaţi de Cadmos. Cînd s-a început lucrul la zidurile Tebei. subţiri.. încît a străbătut gîtul gros de balaur. au răsărit. sînt fericit. După această faptă. Cadmos s-a-ntors pe dată cu sabia în mînă. Dorind să se păstreze nestinsă amintirea ciudatei întîmplări. Pielea lui i-a tăiat-o în fîşioare lungi. Balaurul s-a-ntors. pe nume Amfion. viteazul Cadmos mi l-a lovit cu lancea atîta de puternic. Atunci. precum se învoise în faţa lui Apolo. S-a făcut o fîşie de piele nesfîrşită.. Balaurul lui Ares a rămas priponit de-acel trunchi de stejar. de mult. desprinde plin de grijă toţi colţii de balaur şi seamănă-i pe glie 4 . s-au ridicat întîi nişte vîrfuri de lance . cu egida pe piept şi suliţa în mînă. Pe acestea le-a unit. a suferit destul. şi-n sfîrşit. Zetos a spus că el o să aducă piatra din munţiinvecinaţi. era un cîntăreţ destoinic ca Orfeu. tot din pămînt. prefăcîndu-te-n şarpe. Şi ca să dobîndeşti braţele de-ajutor. a glăsuit zeiţa. care urma să intre în stăpînirea lui. Spunînd aceste vorbe. Şi arma s-a înfipt într-un trunchi de stejar. Zetos era de-o forţă de neînchipuit. Ei s-au gîndit să facă la poalele cetăţii marele oraş : Teba. eroul sidonian — cum îi spusese Atena — s-a preschimbat în şarpe. Soţia lui. Avea un trup firav. la fel. Atena. ce nu făceau nici un rău nimănui5. ca din senin. subţiri de tot.. Atena a pierit. cu forţa-i uriaşă. plutind apoi spre slăvi. încolăcit pe coadă. Cadmos a ascultat sfatul dat de Atena. crezînd că-i alt duşman. la izvorul lui Ares. Atunci s-a ivit iară. Pentru această faptă ai să plăteşti amarnic. Vreau să zidesc aici o cetate vestită. îţi trebuie şi braţe cu care să zideşti cetatea ta visată. La porunca lui Cadmos. care le va fi rege. Cadmos a adus jertfă puternicului Zeus juncanul fermecat. zeiţă. semeţe.ntîmpinat pe monstru.. Cadmos a denumit ţara aceasta nouă : Beoţia — ţara juncanului. în schimb. de Cadmos. Urmaşii lui Cadmos ridică Teba cea cu şapte porţi Urmaşii lui au fost pe tronul din Cadmeea doi feciori ai lui Zeus şi-ai nimfei Antiopa 6 : Zetos şi Amfion. Teba cea cu şapte porţi. fortăreaţa Cadmeea.

Atuncea vizitiul a dat în el cu biciul. căci nu aveau copii. regele s-a rugat de marele Apolo. să-şi pîngărească mama şi să umple de sînge şi doliu şi durere tot poporul teban.. Insă el e ursit ca să-şi omoare tatăl. sclav oarecare îi porunceşte astfel. că e copil găsit şi multe dintr-acestea. pe care le avea regele Amfion cu soaţa-i Niobeea 7. urmat de cîţiva sclavi. a dobîndit un prunc. şi — coborînd din Delfi — a văzut două drumuri. unde se-nalţă Teba. şi zeul i-a răspuns prin glasul Pitiei : — Soţia ta. în prea puţină vreme.. — Ia fă-ne loc. 155 Aezii povestesc că el era-nsurat cu frumoasa Iocasta . şi nici nu s-a clintit. unde s-a făcut mare. Ca să-şi răzbune sclavul. Dar Pitia. tare. lăsîndu-l mort pe loc. Pe cel care ducea către Beoţia venea încet un car. Şi s-a iscat o luptă. în anul următor. ca să-l mănînce rîşii care foiau pe-acolo. tatâl Dar ajungînd Edip flăcău în toată legea. Cutremurat de spaimă. Ca lovituri de trăsnet cădeau aceste vorbe în inima lui Laios. Iocasta.. 82 . Iocasta. Numele li s-au dat după şapte copile. şi mama sa.. cea zvîrlită . pe capul său. ca ele s-amintească lira lui Amfion. a rostit vizitiul. Aşa a ajuns fiul lui Laios în Corint.. băiete. fără să ştie.. Edip îşi ucide. Altfel îţi ucizi tatăl. Iocasta.. cu lancea ridicată. Edip nu 6-a întors în istmul de Corint. Edip a cugetat străpuns de-nfiorare : 156 — Dacă mi-e totuşi tată regele din Corint ? Şi dacă mi-e sortit cu-adevărat ca eu să-mi nimicesc părinţii ?. şi-aduci nenorocirea asupra tuturora. I-a spus numai atît : — Să nu te-ntorci în ţara unde-ai venit pe lume. Laios s-a înturnat în palatul din Teba şi-a povestit Iocastei groaznica prorocire. rude şi prieteni. voinic şi înţelept. Nu mă întorc acasă şi-nlătur nenorocul ce mă poate pîndi. s-a hotărît să-l crească ca pe copilul său. ce avea şapte corzi. care îl apărau. s-a dus la un oracol al zeului Apolo. de Cadmos. In car călătorea un bătrîn cam albit. Iară porţile Tebei au căpătat şi ele fiecare un nume.-n răspunsul pe care i l-a dat. Părul i se făcuse. bărbatul cel albit a scos o sabie. Afară de eroii Zetos şi Amfion. Vă-zînd el pe micuţul atît de oropsit... Iar regele 8 din ţara aceea corintiană n-avea nici un urmaş. ca şi pe sclavii lui. să afle adevărul. A cugetat să plece către Beoţia. către Edip. oameni nechibzuiţi i-au şoptit la ureche că el n-ar fi odrasla regelui din Corint . cine îi sînt părinţii. Se mai spunea că Tebei i s-au zidit anume cele şapte porţi. Vroind să dobîndească un prunc în casa lui. balaurul. pe muntele Citeron. nu i-a destăinuit că tatăl lui e Laios. fiind el numit Edip. măciucă. din cei cinci călători n-a scăpat decît unul. Mîhnit peste măsură.. Dar s-a-ntîmplat să treacă pe muntele Citeron un păstor corin-tian . te vei căsători cu propria ta mamă . şi el a luat odrasla lui Laios. într-adevăr. şi-a dus-o în ţara sa. dar în palatul 6ău era multă mîhnire. şi-acum cît îl ura !. Cît îl dorise Laios . îţi va da un fecior. Ascultînd ce spunea bătrîna preoteasă. copii. un alt urmaş de seamă pe tronul de la Teba a fost regele Laios. l-a izbit pe bătrîn. Iar tânărul Edip. Edip s-a supărat că un. i-a fost ucis feciorul. Este încă o jertfă pe care o cere Ares. fiindcă pe-aceste locuri. ca meşterul Zetos să poată avea piatră de lucru din belşug. Edip s-a înfuriat şi l-a lovit cu lancea. Mai bine fug în lume. Şi el a luat copilul şi l-a azvîrlit pe-un munte. Socotind deci că fuge.spre zidurile Tebei.

ferindu-l de războiul cel mult dorit de Ares. lîngă sclavii săi. omul. i-a dat răspuns Edip. duşmănosul. Iară Edip. cu multă viclenie. Cînd. Astfel îi doborîse sfinxul. ca sprijin. îşi ucisese tatăl. Şi printre ei era şi feciorul lui Creon. cînd ajunge gîrbov. în nişte văi adinei. Creon i-a dat coroana ce o avea în grijă şi l-a suit pe tron. Sfinxul l-o fi zărit. A mai trecut o vreme.. cu lancea. aproape de oraş se aşezase-un sfinx. pesemne. Edip a săvîrşit cea mai groaznică crimă din cîte sînt pe lume. Auzind tot poporul că tînărul Edip l-a biruit pe sfinx. îndurerat la culme de moartea fiului. Cu ghearele de zgripţor îi scotea inima şi i-o storcea de sînge. Ruguri erau aprinse în Teba peste tot şi jalea cuprinsese poporul. 157 Pe lîngă toate astea. pînă se alegea un nou rege la Teba. a şi trecut la faptă . apoi numai în două şi la sfîrşit în trei ? Haide. Creon a dat de ştire că de se va afla vreun bărbat iscusit care să-nfrunte sfinxul şi să salveze Teba. aripi avea de vultur şi ghearele de zgripţor n. unde se cocoţase. A doua crimă : căsătoria cu Iocasta în tot oraşul Teba domnea o spaimă mare şi numai cu greutate se mai putea ieşi pe cele şapte porţi. de bună seamă. Pustiu şi lacrimi au hotărît zeii Mureau şi zi. sfinxul mai omorîse în zilele acelea pe alţi numeroşi tineri. fără s-aibă habar. Sclavul care scăpase s-a ruşinat să spună că nu îi învinsese decît un singur om şi a minţit că-n cale le ieşise o ceată de numeroşi tîlhari. Cînd treceau călătorii. se găseşte şi-al treilea : toiagul. s-a grăbit să-l aducă.. Şi sfinxul priveghea pe drumul către Teba. Creon păstra dealtminteri coroana-n mîna lui. Cînd este mic. alături de Iocasta.. îi oprea cu un strigăt. au trimis peste Teba ciuma pustiitoare. în oraş. Edip. In Teba era pace. Le punea o-ntrebare. sărmanul. a pornit-o de-a dreptul spre sfinxul fioros. pînă în acea ziuă. căci tînărul Edip. El se ducea la Delfi să-l întrebe pe-Apolo — cum să-şi salveze Teba ? Pentru că. era regele Laios. Mai mult. — Fiinţa aceasta este. Zeii. lîngă două picioare. şi nimeni nu putea să-i dea acestui monstru răspunsul cuvenit. Bătrînul ce zăcea însîn-gerat pe drum. fără de voie. la trîntit de pe stînca. s-a stîrnit furtuna. care intrase pe pământul teban. îi va da o răsplată ne-nchipuit de mare. turbat de ciudă. din porunca lui Ares. el merge numai de-a buşilea. pe foarte mulţi tebani. mii de copii. răspunde iute. pe umeri. Atunci sfinxul lovea cu coada de balaur pe bietul călător. corpu-i era de leu . Pe urmă se ridică şi.Un sclav care-a fugit. şi va primi coroana şi tronul rămas gol. Astfel. Iocasta i-a născut soţului său. înverşunaţi că soaţa lui Edip — care-i era şi mamă — i-a dăruit copii. punîndu-i ontrebare : — Care este făptura ce merge-n patru labe.. Căci mamele plîngeau în hohot la răspântii şi-n ca158 83 . De mai dura o vreme. Sfinxul avea obrazul şi trupul de femeie . de departe.. s-a umflat şi-a plesnit. mai cumplit decît cînd trăia sfinxul. S-a însurat. Astfel s-a împlinit întîia prevestire făcută de Apolo 9. oraşu-ar fi rămas fără locuitori. s-adăuga ştirea că pe regele Laios l-au omorît tîlharii. El va avea ca soaţă pe regina Iocasta. doi fii şi două fiice n. şi noapte. sfinxul. sute. pe văduva lui Laios. cu însăşi mama lui. Edip. Regele cîrmuia cu multă-nţelep-ciune peste poporul său. şi fîlfîind din aripi l-a oprit pe Edip. Iar coada-i de oţel era ca de balaur.. Cum a sunat răspunsul.

încrîncenatul Ares.Zguduită De-o grea furtună-i Teba. In limba celor vechi. Aici a dispărut Edip într-un chip tainic. şapte băieţi şi şapte fete. Edip a părăsit Teba cu şapte porţi. Fetele i-au murit. aninîndu-se-n ştreang. Numai pustiu şi lacrimi au rămas după el. 7. uneori afară din oraş. Ca să se pedepsească. Oraş din Asia. în locuri unde hălă-ăuiau înainte. că el este acela care ar fi adus alfabetul din 159 Asia în Europa. zgripţorul apare de multe ori. Cadmos reprezintă eroul întemeietor de oraşe. Nenorocitul orb l-a rugat pe Tezeu să ia în grija sa pe biata Antigona. Note 1. Amfion. Colţii balaurului. ţara îneîntătoare a Moldovei. Legendele eline mai arătau că-n Teba a fost după aceea un război fratricid 16. în versurile sale. era tot odraslă a monstrului Tifon şi a viperei uriaşe Ehidna. Este un erou civilizator. fiind socotit un soi de vultur cu două capete şi gheare mari şi tăioase.. ce se numea Tiresias. şi Zeus l-a trăsnit sau s-a deschis pămîntul. Ei ar fi întemeiat. Iar fiicele se numeau Ismena şi Antigona. El ar fi făcut şi cele dinţii conducte de apă din piatră. 13. fără ca fiecare să fie nevoit să meargă după apă. regina şi-a luat viaţa. această întîmplare. Dar regele Edip a poruncit să vină bătrînul profet orb. ţi-o spun chiar ochii tăi Şi sîngerata mare ce-apleacă fruntea ei. Elinii îi atribuiau eroului Cadmos şi alte merite. au ajuns la Colona Vl. ucişi de Apolo şi Artemis. bous-bos înseamnă bou-juncan. Nu este exclus ca ea să fi influenţat şi legenda noastră despre Dragoş Vodă. reprezentau pentru elini lăncile. venit din Maramureş. „. Poetul antic Sofocle ne redă zguduitor această rugăminte a marelui preot către Edip în versurile sale din tragedia „Edip rege" . 12. Se zicea că Edip i-a blestemat pe zei. Tezeu cunoştea taina. şi mai spuneau că ar fi fost un mare apărător al păcii. încît oamenii să fie aprovizionaţi din belşug. această mitică făptură. pe urmaşii lui Cadmos. pentru că regele îşi omorîse tatăl şi se căsătorise cu mama lui. Tot el ar fi făcut cele dinţii legi. Iocasta. pentru că se clădise Teba cu şapte porţi. profetul orb nu a vrut să răspundă. rătăcind pe drumuri. la porunca mamei lor.. Aşa s-a răzbunat zeul furtunilor. Şi. bătrînul a păşit într-o pădure deasă. între altele. Fiii lui Edip şi ai Iocastei erau Eteocle şi Polinice. Regele corintian în casa căruia a crescut Edip se numea Polib şi era căsătorit cu Meropa. Intîi. precum s-a arătat mai înainte. potrivit legendelor. mor pruncii la sînul mamei lor. Spuneau. 6. 5. cu săgeţile. Feciorii lui Edip s-au ucis între ei. 9. zeiţa Leto — geloasă pe fericirea Niobeei. numai fiare şi monştri. însoţit de copila cea mică.. 10. el a mărturisit că zeii-au aruncat peste oraşul Teba ciuma nimicitoare. pe locul unde a fost doborît zimbrul. Nimfa Antiopa era fiica fluviului Asopos şi fusese răpită de Zeus. şi. 8. Iar Edip şi-a scos ochii cuo agrafă de aur. Prin această alegorie. Antigona. pe locurile unde-i hălăduise fiul. 11. balaurul cel groaznic cu solzii de aramă. Iar preotul cel mare îl ruga pe Edip să facă sacrificii. aezii vroiau să arate de ce tebanii erau un popor de războinici. Dar. orb şi sărman. Prin această legendă elinii protestau contra nedreptăţii destinului hotărît — cum credeau ei — de forţe supranaturale. Apoi. şi Hades l-a primit15. pe ţărmul de răsărit al Mării Mediterane. 3. 84 .se îndoliate. Legenda aceasta s-a transmis multor popoare. fiul lui Ares. la mare depărtare. trăind doar din cerşit. condus de Tezeu. Se ştie că regina Niobeea avusese cu soţul său. prin păduri. Sfinxul. In basmele noastre. o mică aşezare lîngă oraşul unde domnea pe-atunci Tezeu. Nu mai rodeşte-n beznă sămînţa cea uscată : Pier turmele. Iar regele Tezeu a venit din Atena să-l vadă pe Edip. 4. Poetul roman Ovidiu cîntă. In ale sale valuri o ţine cufundată. ca s-o scape de ura netrebnicului Ares şi a celorlalţi zei. cu preţul sacrificiului său. pe urmele unui zimbru cu o stea în frunte. 2. silit de Edip. să salveze cetatea 13.. dar nu a vrut s-o spună.

putea pretinde sceptrul luat tatălui său Eson. Deci. de Edg. Acesta. şi pe Castor şi Polux. Şi — după ce jertfeau fructe şi flori şi sînge lui Zeus olimpianul sau fiului său Hermes. şi tot înavuţeşte Cu gemete şi lacrimi Infernu-ntunecat. 85 . regele Pelias.-ndepărtate. la centaurul Hiron 2. şi toţi zic în credinţă Că ne-ai ferit de moarte cu-a zeilor voinţă. legenda lui Edip a inspirat mult pe artiştii antici. un oraş tesalian 1. rol. Atîta că şi Eson avea. A plîns şi s-a jelit în temple.Vrăjmaşa zee Ciuma. Rege fusese Eson. dar nimeni cît tine nu plăteşte. la tine-am alergat. Totul lăsa să creadă pe proaspătul stăpîn al oraşului Iolco că odrasla lui Eson s-a stins dintre cei vii. doi fii ai lui Poseidon : Eson şi Pelias. Eschil şi Euripide. la răspîntii şi lîngă focul sacru. şi l-a rugat să-i crească feciorul oropsit. !n picturile pe vase. Aslan. legată de numele fetei moi mici a lui Edip : „Antigona". prin viclenii şi arme. Atena." 14. Pelias s-a gîndit să-şi omoare nepotul. 160 11 — Legendele Olimpului. Astfel se găsesc două renumite vase. In schimb îi dăruise o colibă de frunze pe clina unui munte. Intîmplările au fost povestite de poetul Sofocle în tragedia „Edip Xa Colona". feciorul lui Apolo. avînd pictate victoria lui Edip împotriva sfinxului. Şi tot la el vor creşte şi viteazul Ahile. Dar Pelias. II EXPEDIŢIA ARGONAUŢILOR DE CÎTE ORI ELINII CĂLĂTOREAU PE MARI şi debarcau pe ţărmuri străine. Aceştia l-au vestit despre ce plănuia noul stăpînitor.. Nu că eşti zeu. ca Gustave Moreau.. fratele cel mai mare. In literatură — urmlndu-l pe Sofocle. Voltaire şi alţii. ei îşi începeau povestea arătînd că odată ar fi trăit în Iolco. ca să-şi poată ţine tronul. cerul se învrăjbeşte.a. (Colona se găsea cam la şapte kilometri depărtare de oraşul Trad. K. pesemne. cu foc cotropitor Ne bîntuie cetatea. Eson şi-a dus copilul în munţii Pelion. nemilostiv coseşte Odraslele luii Cadmos. îşi însuşise tronul şi luase avuţia regelui legiuit : palatele de piatră şi turmele de vite. 15. a trebuit să pună la cale-un şiretlic. A ridicat şi-un rug. Pictori moderni.) Tot Sofocle a scris şi renumita tragedie. cel mic. In literatură. ca să-şi scape copilul. cel care-i învăţa cum să aibă dobînda cu orişice prilej — sorbeau cupe cu vin şi începeau să cînte legenda despre Iason şi corabia Argo. fără de nici o grijă. întreitei Hecate. Ulise şi mulţi alţii. bătrîni şi tineri. prieteni. au reluat tema. zeul călătoriei şi al negoţului. Iar te rugăm fierbinte cu milă să ne-ajuţi. făr'nici un ajutor Tu ne-ai scutit de birul ce sfinxu-ngrozitor Pusese asupra Tebei. făcîndu-l slujitor. însă în mare taină. crescînd mare. acest război fratricid este cunoscut sub numele d« „Cei şapte contra Tebei" şi e povestit în versurile lor de „marii tragici1. Th. Cel mai adesea. Insă pe rug a ars un iepure sălbatic. cum se obişnuia pentru cei răposaţi. odraslele lui Zeus. Numai că fostul rege avea şi un copil. Fărtiici o călăuză. a cărui creaţie despre Edip atinge cea mai înaltă culme în teatrul antic — au mai scris lucrări memorabile Corneille. ei îşi reaminteau legenda despre Iason şi corabia Argo. A făcut — după datini — jertfe zeului Hermes. zeiţei Persefona şi soţului său. Hades. 16. Cînd dăm de zile negre. Iar preamîhnitul Eson. Ingres ş. Căci centaurul Hiron creştea pe-Asclepio. Iar marele nostru George Enescu o creat o admirabilă operă muzicală. Şi-acum mare Edip-naintea ta căzuţi. A vestit tot regatul că fiul i-a murit. Noi toţi.

băiete. Căci tânărul acesta-l va răzbuna pe Eson.. şi l-au înconjurat. călare. Apoi. din muntele Olimp. i-a zis : fiul lui Eson — adică. Dar nu-n orice zeiţă. cu asprime. aşa cum credeai tu. neştiind cum să-l strige. Dar el nu avea nume. păşind cu multă grijă. Hei.. cînd l-au văzut pe Iason. să-l răzbune. — Eu sînt nepotul tău. şi se îngălbeneşte nedreptul Pelias. — Băiete !. Insă. căci apa venea mare. cum s-a-nfricoşat hulpavul Pelias ! Cum tremura pe şa. într-adevăr. nu vrei să mă treci rîul ? a glăsuit spre Iason. acel ce cîrmuia întregul Univers. cum au ajuns. — Cine eşti şi ce vrei ? i-a strigat. pe cînd ducea bătrâna spre malul celălalt. Tocmai vroia să treacă apa pe la un vad. cu fală.P}" ».. Iason. Astfel a spus zeiţa şi a bătut din palme. ca să aducă jertfă zeului mărilor. puternica zeiţă. Eu sînt fără putere şi dacă măncumet să mă cufund în apă. flăcăul era nespus de chipeş.. Regele s-a-nfuriat. — Am vrut să te încerc. poate. Iason. ce e-n acelaşi timp străin şi cetăţean al oraşului lolco şi umblă încălţat numai cu o sanda. cînd i-a ieşit în cale o biată cerşetoare. care îl apăra de ploaie sau de frig. n-am murit.. bunicuţo. fiindcă te-ai grăbit să-mi împlineşti dorinţa. Şi. cîntînd voios pe cale. Un nor a-nvăluit-o şi a pierit în slăvi. eu te voi ocroti pe drumurile tale. Tocmai în acea clipă s-a auzit un ropot. Şi a luat-o în braţe. »•• vl £1 162 Fiul lui Eson se întoarce în lolco :. cutezător.. Precum vezi. Cealaltă o pierduse în apa spumegîndă. cu suita.. Dar iacătă-l zăreşte în piaţă şi pe Iason.. Te duc numaidecît.. Oracolul din Delfi abia îi proorocise — cîteva zile-n urmă — că trebuie să se teamă de un flăcău din munte.. Regele pune la cale pieirea lui Iason Oamenii din oraş. şi tu vei birui... pruncul adus din lolco s-a făcut în curînd un flăcău nenfricat. Aşa a trecut rîul. cum îl crescuse înţeleptul centaur. pe urmele zeiţei.. soaţa marelui Zeus. Pe trup avea o haină de pînză. a pornit mai departe şi a ajuns în lolco. mi-e teamă că-mi pierd viaţa.Şi stînd sub privegherea bătrînului centaur. De-aceea bunul Hiron. era un tînăr vrednic şi foarte săritor. a glăsuit. în templul lui Poseidon. deşi purta în mînă sabia lui de rege ! Mai 86 . băbuţa s-a schimbat pe loc într-o zeiţă. Mai mult. în fiecare mînă ţinea cîte o lance cu vîrful de aramă — precum purtau păstorii din munţii Pelion. Eson. Iar deasupra purta o blană de panteră. A intrat în oraş şi s-a-ndreptat spre piaţa unds se pregătea o mare sărbătoare.. Iason a stat o vreme privind. se-ndrepta către templu. Trăind mereu pe munte — părul nu şi-l tăiase şi pletele bogate îi atîrnau pe umeri în valuri aurii.. şi am venit să-ţi cer sceptrul ce lai răpit părintelui meu. fiind crescut pe furiş. — Cum de nu. A mers pînă la rîul ce-nconjura oraşul. vede că el nu este încălţat decît cu o sanda. ducînd-o pe bătrînă pe ţărmul celălalt 3. Regele Pelias. plin de uimire. Au socotit că-i Ares sau poate chiar Apolo. subţirică. Haina i se lipea de 164 muşchii încordaţi şi lăsa să se vadă cît este de voinic.. pe scurt. Cînd a-mplinit băiatul cam douăzeci de ani. îi ajungea la gît şi curgea-nvolburată. s-a hotărît să plece în oraşul natal ca să-şi revadă tatăl şi. A apărut chiar Hera. O.. au crezut că-i un zeu. Atîta că-n picioare nu mai avea băiatul decît o sanda.

se cade să plece un moşneag. Calais şi Zetes — care purtau pe umeri aripi. — Dacă te juri pe zeul din care noi ne tragem. De acest animal ceresc.ales că mulţimea privea cu-ncredere către noul venit. Aezii povesteau legenda lui astfel : Se ştia că pe vremuri regele Atamas. Admet . ce se afla-ntr-un templu din Iolco. Şi a ajuns în Ea. stăpîn în Orhomena. apoi Castor şi Polux. urcuşul lui pe cer. Ba chiar se hotărîse să le răpună viaţa. că părăsesc oraşul. — Bine. eu mă-nvoiesc să plec s-aduc lîna de aur. Cine dintre eroi nu dorea să străbată drumul acesta nou şi să cunoască lumea ? ! Fiecare-ar fi vrut să fie el acela care s-aducă iarăşi în patria iubită lîna scumpă de aur... asta vreau — a rostit Pelias. regele beoţian şi-a luat altă nevastă. mai presus de toate — deşi nu avea aripi — putea străbate cerul. ca păsările-n zbor 6. lînă ce trebuia întoarsă în Elada. c-ai să părăseşti tronul. — Desigur. numiţi Hele şi Frixos °. odraslele lui Zeus. Aşa să fie ! a rostit Pelias cu prefăcătorie. fecior al lui Poseidon. vrei s-aduc eu lîna. spunînd că nu e bine să meargă o fecioară între atîţi flăcăi. pe care-o stăpîneşte azi regele Eete. Numai băiatul. al lui Poseidon.. Ca să-şi scape copiii. Vorbea ca oamenii şi. oraşul colhidian. L-a-mbrăţişat pe Eson. Insă. A străbătut Elada. ce nici nu bănuiau că Pelias anume îşi trimitea nepotul. Iason ?. Spun cu toţii ! a zis Pelias. o ţară fabuloasă şi plină de mistere. Este după dreptate ca lolco să ajungă iarăşi în mîna voastră : a ta şi a lui Eson. s-au strîns numaidecît. pe care nu-l văzuse de cînd era copil şi... pe care o ţinea Eete pe nedrept. . Prin nu ştiu ce-ntîmplare. sperînd c-o să se piardă în marea încercare. au spus mai mulţi bătrîni. pe care nu putem să-i înşirăm acum. şi.. lolco va înflori.. Frixos. ca apoi să coboare în capul celălalt unde zăgăzuise Heracle de curînd oceanul cel uriaş.. a spus la sfîrşit Eason. ca nu cumva pe cale vreunul s-ondrăgească şi să se iste ceartă între navigatori.Deci. 87 .. adică Marea Helei 7. tot s-a uitat în jos. Lîna scumpă de aur era de pe-un berbece. dar ei n-au vrut s-o ia. Cîţi au fost nu ştim bine. un flăcău înzestrat cu puterea de a zări prin lucruri. zeiţa norilor.. — Nu vă uitaţi spre ape !. doi fii ai lui Boreu.. fusese însurat cu frumoasa Nefele. Peleu . prin ape şi pămînt. Neleu .Şi au zburat copiii. nu mai rîvnesc mărirea şi-ţi voi da bucuros puterea şi oraşul.. Printre ei se găsea şi eroul Heracle. Dealtfel. însoţit de un prieten. punînd două coloane în drumul apelor. avînd copiii ei. Orfeu . Avînd lîna de aur.. Şi. pre cît pot să pricep ! a glăsuit băiatul. S-au strîns deci mulţi eroi. din care tu şi eu ne tragem deopotrivă. vroia să-i depărteze pe Hele şi pe Frixos de palatul regal. Avea lîna de aur. departe. Nu s-a mai putut ţine. cînd tentofci. Frixos a ascultat ... a plutit mai departe. — printr-un oracol — zeii mi-au hotărît să caut lîna de aur. cel urgisit de Hera în gelozia ei. cînd are-un nepot tînăr ?. Iar mama vitregă. orişice . — Vezi. ape şerpuitoare şi codrii nepătrunşi. cu cei doi veri ai lor : Idas cel preavoinic şi Linceu. asta nu se cade. aflată-n răsărit. făcînd semn spre mulţime : Spuneţi şi voi. Sub ei se întindeau pămînturi nesfîrşite. căci mama vitregă tocmai vroia să vină şi să le vîre-n piepturi cîte-un pumnal tăios. Nimeni nu mai plutise atîta de departe. Cînd — au ajuns deodată deasupra unei mări. . să-i răpească din palatul regal al fostului său soţ. şi a căzut în valuri. Marea. la Pontul Euxin. va ajunge oraşul cel mai bogat din lume. i-a venit ameţeală. Meleagru . văzînd apa mării. potolindu-şi dorul de tatăl său. — Nu.Şi auzind eroii că se pune la cale călătoria asta către capătul lumii.. un fiu al lui Poseidon. zeiţa norilor a trimis de îndată acest berbece sacru. De-acolo vor aduce lîna scumpă de aur. au mai venit : Tezeu. plină de bogăţii. şi ea îi dăruise doi copilaşi drăguţi. vîntul de miazănoapte . zi de zi.. o fată şi-un băiat. 165 El s-a-ndreptat pe urmă spre casa părintească. A vrut să-i însoţească şi-o fată. un oraş beoţian. se cheamă de-atun-cea Helespontul. într-o călătorie cum nu s-a mai văzut. flăcăul a pornit iar la drum. Acest berbece sacru era nespus de mare. în care fata s-a înecat. ca tatăl lor . dînd peste tot de ştire că va porni pe mare. Berbecele cu lîna de aur Ţelul călătoriei era lîna de aur. mai curioasă.. regele Piritou . îţi jur pe marele Poseidon. Se spune că cincizeci. sînt bătrîn. De-acolo-şi începea Helios. Atalanta . spre ţara lui Eete. pînă-n timpul acela : căci ţara lui Eete. dar Hele. s-au agăţat copiii în ultima clipită . era capătul lumii 'k. şi în sfîrşit mulţi alţii. Porneşti către Eete şi-aduci lîna de aur. —. tînăr şi curajos. i-a sfătuit berbecul.

cei cincizeci de eroi s-au adunat la ţărm. din înălţimi. fără oprire. Iar divinul Orfeu şi-a luat lira în braţe. şi ceasul fericit cînd iar se vor întoarce acasă. care-i doreşte moartea Deci. Cîntecul lui Orfeu răsuna peste valuri. stînd cîte doi pe-o bancă. ca să nu atragă supărarea zeiţei. a răsunat atunci un glas aspru de tunet şi-un fulger a brăzdat cerul abianroşit de Eos — aurora. Se spune că Atena 9 i-a sfătuit tot timpul şi le-a dat o crenguţă din stejarul cel sfînt al măreţului Zeus. avea de-asemeni darul de a putea grăi argonauţilor — navigatorilor pe corabia Argo — şi-a-i putea sfătui în împrejurări grele 10. să se lupte cu monştrii şi să aducă iarăşi lîna berbecului plecat odinioară. Apoi au început ospăţul de plecare. cu Hele şi cu Frixos. stejarul din Dodona. Veneau toate sasculte cîntul duios din liră şi glasul lui Orfeu. Ei au pus-o la proră. cum s-au ivit zorii. Insă fiul lui Zeus le-a spus că el e sclavul regelui Euristeu. prin uneltirea Herei. Au luat cu •dînşii apă şi hrană din belşug şi s-au urcat pe punte. agăţată. i-â jurat că-l va face urmaşul său pe tron. Aezii povesteau că în acel moment eroii-au întors ochii spre viteazul Heracle. Da-n cîntecele lor aezii arătau că trebuiau să plece cîndva nişte eroi. au azvîrlit încolo cupele de pe mese. Au ridicat îndată ancora grea din ape. dornici să cucerească scumpa lînă de aur. Şi vînturile mării. Eroii sînt îndemnaţi să ducă o viaţă tihnită în Lemnos Aşa. Se auzea-n Olimp. Zeus le răspunsese că le primeşte ruga. Iată de ce eroii s-au adunat în pripă. şi lîngă ea săltau popoarele de peşti şi alte vietăţi din apele marine. plutind neîncetat. N-a păstrat decît lîna. încrustată în lemn. cu grijă. şi-l implora pe Zeus.. Au băut şi-au mîncat vreme de nouă ceasuri. care grăia spre oameni şi făcea prorociri. Iar el. şi vînturile repezi. cu braţul său de fulger. De-aceea i-au spus Argo 8. Crenguţa de stejar. şi-au hotărît să facă o corabie mare din lemn bun. el fiind cel mai greu. pe mări necunoscute . suflau voioase-n pînze 11. ţinînd un vas de aur în mîinile-amîndouă. în zbor. Şi alăturea Iason se sprijinea de proră. din ţara lui Eete. fără vreo oboseală. Dar era totodată atîta de uşoară. şi ţinea cumpăna corăbiei de lemn. Dar. S-au strîns cu toţii-n Iolco. într-un copac stufos dintr-o livadă sfîntă. în Elada. 167 Insă lucrînd eroii plini de însufleţire. s-apropie biruinţa. care să îndrăznească să plutească pe mări. Corabia ieşise în largurile mării cu pînzele întinse. şi l-au urmat pe Iason. Corabia aceasta trebuia să înfrunte primejdii fără număr. . vrăjite de-acest cîntec. Din nori. zbura ca pescăruşul peste aria mării. unde fusese azvîrlit Hefaistos. Heracle era-n mijloc. şi zilele senine. şi drumurile mării. de peste mări şi ţări. Helios-se-nălţase cu carul lui de aur pe cerul fără pată. poate. insula mare şi muntoasă. Avea cincizeci de vLsle. Au făcut sacrificii zeilor olimpieni. cu cîte-o vîslă-n mînă. saleagă pe acela ce urma să-i conducă în expediţie. în faţă sta Linceu. mai bine să-l aleagă în fruntea lor pe Iason. închinată lui Ares.. A început 168 să cînte. drept mulţumire. de stejar.. adusă de Atena. trebuia să plutească săptămîni. încît navigatorii o ridicau pe umeri. Era o încercare îndeajuns de grea !. Pregătirea marii călătorii Lîna mult preţioasă a rămas în Colhida. Eroii-argonauţi porniseră cu bine pe drumul presărat cu sute de primejdii. cum spun poeţii. marele Zeus. Fiind atît de uşoară. 88 . Bărbaţii lemnieni. Atît că-n Lemnos se-ntîmplase cu cîţiva ani mai înainte o tra-gedie-ngrozitoare. Intîi s-au sfătuit . Corabia plutea. luni întregi. agaţînd-o de ciocul corăbiei de lemn. Iason era iubit de soţia lui Zeus. de tatăl său. au ajuns repede în Lemnos. din Orhomena.Şi toţi s-au învoit ca Iason să conducă pe eroi peste mări. spre ţara lui Eete de la capătul lumii. îl desfăta pe Zeus şi-l făcea să privească plin de îngăduinţă spre corabia Argo. pe care-a dăruit-o regelui din Colhida. însurîndu-l cu una din cele două fete pe care le avea. prin furtuni şi primejdii. Plecarea spre ţara lui Eete de la capătul lumii Cînd au terminat lucrul şi corabia Argo s-a legănat pe ape. care cu ochiul ager privea spre depărtări.Aici a adus jertfă puternicului Zeus berbecele de aur. în nu prea multă vreme au făcut o corabie cu totul deosebită.. şi-ntinsul de smarald al apelor Egeei parcă ardea cu flăcări.

Din tot ce-aveau le-au întins mese pline de amfore. pînă s-a coborît amurgul şi cerul s-a umplut de stele. a vrut să soarbă din unda limpede de munte. 169 In timp ce-aproape toţi eroii se aşezaseră la mese. însă Heracle a-ntins arcul. cîntînd cu fetele din Lemnos şi sorbind cupele cu vin. cîntece şi vin. Atunci s-au apropiat de locul unde alunecase-n valuri copila Hele : Helespontul.. a dat un strigăt. ce murmurau parcă un cîntec gingaşei fete înecate. Două le-aveau prinse de umeri. să fie îndrăgit de-o nimfă. E drept că s-a stârnit furtuna şi era gata s-o scufunde. Misia 15. gîndind să le închidă calea. Din nord se repezeau adesea. l-a tras cu ea în fundul apei. 89 .. Uriaşii cu cîte şase braţe Au plutit ei din nou pe mare. Răniţi şi otrăviţi. sub săbiile lucitoare şi suliţele de aramă.plecînd la un război. însetat. îndrăgind pe tînăr. Aceşti uriaşi au început s-arunce stînci mari de granit. Le-au cîntat cântece şi i-au rugat să se-nvoiască a fi stăpîni în ţara lor şi să-şi aleagă. pînă la apa unui lac. şi de rege. biruindu-i pe vrăjmaşi. şi-au smuls cununile de flori. Auzind ce spunea Heracle. Dar căprioara s-a schimbat din nou în nimfa cea frumoasă şi. însă 170 vîslaşii au purtat-o cu vrednicie pest valuri. cu bufnituri răsunătoare. El sprinten. apucîndu-l de grumaz. uriaşii cădeau ca nişte stînci în valuri. căci nimfa-l ascunsese bine pe dragul ei. nenumărate. în voia vîntului zburdalnic. însăşi regina de la Lemnos t3. Şi nimfa. Dar tot aici s-a întîmplat ca Hilas. stîncoasă. Şi au plecat argonauţii. un argonaut. n-a stat pe gînduri şi-a pornit să-l caute prin pădurea deasă. argonauţii au fost primiţi cu mare cinste şi de localnici. cînd ele îi rugau cu lacrimi să se oprească iar în Lemnos. Tocmai pe cînd era în ţară o-atît de mare supărare. cea mai frumoasă dintre toate. printr-o fîşie de nisip. iacătă vin argonauţii făcînd întîiul lor popas. Şi poate că le-ar fi zdrobit corabia de lemn. Eu am să plec singur din ţara asta blestemată. Pînă la urmă. unde se îmbuibau cu toţii. către vitejii-argonauţi. Jefuiau totul şi plecau. s-a auzit un glas puternic: — Aţi uitat oare datoria ? Aţi şi uitat lîna de aur pentru un zîmbet femeiesc şi nişte amfore cu vin ? Vai vouă. toată întristarea femeilor s-a risipit şi i-au primit cu flori pe oaspeţi. acestea şi-au dat seama că singure nu pot trăi. dintre ei nici unul n-a scăpat cu zile. ca să se răzbune. Ogoare şi livezi erau tot mai puţine şi mai sterpe. două de coaste şi-alte două de şoldurile monstruoase. Deodată. şi a sărit în calea lui. Fiindcă Heracle ţinea mult la tînărul răpit de nimfă. pline de talere-ncărcate cu fripturi. Au răsturnat acele mese. se şi grăbise în cetate şi îi certase pe voinici. Şi întorcîndu-se acasă se însuraseră cu ele. Hilas. cete de traci. şi-a tras spre ei săgeţi muiate în sîngele otrăvitor al hidrei omorîte-n Lerna.. lanapoiere spre Elada. în care se vărsa izvorul.. corabia argo-naută. Curînd... insula Lemnos nu mai avea decît femei. îngreunîndu-şi trup şi minte. Şi iar a lunecat pe ape. Au dat în lături pe acele femei şi fete. N-au mai vrut nici să-ntoarcă ochii. şi au pornit spre ţărmul mării. Iar turme şi cirezi de vite aproape nu se mai vedeau. a urmărit-o prin pădure. ce-i ţineau. şi. şi nici nu au băgat de seamă cînd au ajuns în Propontida 14. El singur nu se învoise să se coboare de pe punte şi să ia parte la ospăţ. turte dulci şi fructe. cutezătorul Polifem 16. spre insulă. în Misia. răpiseră femei şi fete. îi oferea lui Iason tronul. abia legată de pământul străvechi al Asiei. In acest fel. în faţa lor se întindea peninsula Cizic. Au privit apele acestea. dintre ele. Cel ce zvîrlise cu tărie astfel de vorbe spre eroi era chiar marele Heracle. pînă-ntr-o ţară. şi. Dar auzind ce se petrece. neprevăzător. lăsînd în flăcări insula. pe corăbii. că sînt ademeniţi eroii cu vorbe. s-a prefăcut în căprioară. fără să-i poată da de urmă. eroii s-au dezmeticit. în care scînteia vinul purpuriu. în asfinţit. Acestea. Era o nimfă drăgălaşă ce stăpînea un mic izvor la poalele unei păduri de pini înalţi şi parfumaţi. speriat. Pierderea lui Heracle în Misia L-au căutat ei întreaga noapte. soţiile care le plac. dacă primea să -i fie soţ. Cîţi rămăseseră cu viaţă au trebuit să se mai lupte cu Iason şi ceilalţi eroi. îşi omorlseră bărbaţii 12. lăsînd ispitele deoparte. Aici au trebuit să lupte cu nişte fiinţe fioroase : uriaşi cu cîte şase braţe. Strigătul său l-a auzit Heracle şi-alt argonaut. uşoară. părăsind vechile soţii.

dar marea s-a despicat pînă-n adîncuri. Aezii-l zugrăveau pe rege că era-nalt ca un copac. cu voce tare.. însă zadarnic. Cine-ncepe ?. Urcîndu-se din nou pe Argo. vîntul bate şi el prielnic.. Iason. vîslind din răsputeri. umflat. Dar mulţi dintre argonauţi nu aveau inima uşoară. un fiu al zeului Po-seidon. 172 N-a trecut mult şi-argonauţii au fost deplin biruitori. ca unei fiare-nfometate. Cerul a rămas mut. ameninţători. Şi el. a făcut semnul de plecare. S-au încordat şi s-au bătut pe iarba verde a cîmpiei. Dar l-a lovit şi el pe Polux cu tot atîta străşnicie. marea-i lină. straie... vino să te fac fărîme şi să te dau hrană la peşti ! a hohotit din nou Amic. Regele lor. L-a nimerit cu pumnu-n tîmplă şi l-a lăsat fără suflare la poalele unui copac. sunînd în scoici. Sub umerii lui bulbucaţi. părea un mare glob boltit. se frîngea din încheieturi şi era gata să se sfarme într-un vîrtej negru de ape. Argonauţii trebuiau să ţie piept unei mulţimi de luptători nespus de mare . — Hai. înverşunată. acuma. cu luptă dîrză. iar săbiile zvîr-Ueau prin aer lungi curcubeie lucitoare. i-a-ntîmpi-nat un popor aspru. în Misia împădurită. Castor şi Polux nimiceau oştenii regelui Amic cu suliţele de aramă. Iară din cele două laturi. Nu îi plăcea să aibă oaspeţi. Deşi Amic era uriaş. aprinzînd focuri. Şi Iason a strigat spre Ceruri : — Spuneţi ce trebuie să facem. — Am să-ncerc eu. Şi neavînd alta ce face. l-a şi izbit pe cruntul rege cu pumnul aprig în bărbie. argonauţii-au adus jertfe lui Zeus şi soţiei sale. — Duceţi-vă şi n-aveţi grijă. s-a şi dezlănţuit furtuna. Cel ce soseşte-n ţara asta trebuie să dea lupta cu mine. ce o tîra spre nişte stînci dintr-o strîmtoare f oarte-ngustă 20. Şi lupta a-nceput pe dată. lăsînd în vînt pînzele toate. şi noi mâi stăm încă la ţărm.» Iară Heracle-şi va urma calea ceri este hărăzită. şi-l fermecase s-o iubească. care sălăşluia acolo. sărind cu-ndemînare. Numai cu greu. a grăit Polux. vreme lungă. Iar ochii-i se roteau sub frunte. Tezeu şi Meleagru îşi tăiau drumul prin mulţime. eroii au băgat de seamă că dintre ei lipseau Heracle şi încă doi argonauţi17. cristalină. ascultînd îndemnul. Aşa a hotărît Olimpul. Şi i-au căutat. Monstrul a scuipat sînge negru. de pe ţărm. creşteau pe braţele-i robuste muşchii ca nişte bolovani. Nici unul nu dădea vreun semn că ar fi auzit chemarea. Unii poeţi. şi mai departe. Pieptul său monstruos. îndîrjită 19. Cei trei voinici rămîn aici. şi suliţele scînteiau. Şi ce furtună. Era un zeu. Nici unul nu era mai vrednic şi mai viteaz între ei toţi decît Heracle cel puternic şi veşnic urgisit de Hera. Salvarea lui Fineu de hidoasele harpii In dimineaţa următoare au întins pînzele să plece din ţara neospitalieră şi au pus toţi mîna pe vîsle. voinicii au reuşit să-ndrepte cîrma ce se 90 . i-a provocat pe loc la luptă. Urechile-i erau zdrelite în luptele ce le purtase.. a rostit Glauc cu voce tare. în locurile astea pline de verzi grădini înmiresmate. Prea îl ura. Prinzînd deci vîslele în mîini. luînd pradă multă. pe nume Glauc. arme. a ris regele cu-ngîmfare. pentru că. Amic. către ţara bebricilor cea misterioasă i8. merinde bune şi-n burdufuri vin din belşug.. era un om hidos şi rău. Bebricii au sărit atuncea ca să-l răzbune pe Amic şi s-a-nce-put un război greu. Un cap învăluit de alge s-a-nfăţişat privirii lor. văzîndu-i pe elini c-au debarcat în ţara lui.Şi Iason. — Aşa e datina pe-aicea. cîntînd povestea. numit Amic. de parcă secerau un lan. iată. Cine se prinde ?. strigînd cu toţii. spuneau că Hera ar fi pus la cale-această întîmplare. Pînă la urmă însă Polux l-a biruit pe răul rege. Dar cum s-au depărtat oleacă de ţărmurile lui Amic. Ea nu dorea ca şi Heracle s-ajungă-n ţara lui Eete.. au dus pe Argo mai departe. i-au aşteptat să se întoarcă. zei cereşti ! Corabia se zguduia...acolo-n lacul cu unda verde. Un singur lucru preţuia : lupta cu pumnii. se pierdea. Polux. în el aveau toată nădejdea.. sălbatici. 171 înfrîngerea bebricilor 7.

au mai trecut argonauţii prin multe alte încercări. au zărit munţii Caucaz. pe Fasis. Fasis. şi mîngîios. să ia cu ei un porumbel. Heracle încă nu-l scăpase. Şi în oraş domnea un rege ce avea darul profeţiei şi care se numea Fineu. Numai o pană de la coadă i-a fost prinsă de Simplegade. Cu suliţele prinse-n mîini. blestemul lor se risipea. cu chip de fete. Şi-au poposit de la o vreme într-o insulă mititică. în zare. Cu darul lui de-a prevesti. titanul cel legat în lanţuri. Fineu din Tracia spusese că de va trece vreo corabie printre stîncile Simplegade. 91 . ţara bogată-a lui Eete. şi le-au învins şi le-au silit să jure pe măreţul Zeus că-i vor da tihnă lui Fineu. şi ochii lor. regele le-a arătat eroilor greutăţile pe care ei urmau să le întîmpine. 174 Dar nu puteau să se oprească. Văzînd acest semn bun. încît Fineu pierea de foame. Numai un căpătîi de lemn a fost zdrobit. pînă să ajungă la ţinta lor cea mult visată. şi nimeni încă nu trecuse cu vreo corabie pe-acolo. sus. Drept mulţumire. dar nu vroia mai mult să spună. Iason s-a încordat la cîrmă.stricase-n vijelie. şi vasul Argo a trecut. din ţara regelui Eete 24. din acea vreme. Orfeu cînta ameţitor. Vîsleau. Aicea se adăposteau negrele păsări ale lui Ares. pînă sajungă la Eete. c-un bubuit asurzitor. către Caucaz. Acesta a-nceput să zboare şi-a trecut iute printre stînci. Iar dincolo de acel ţărm se ridica un oraş mare. plini de spaimă. credeau că vine furtuna înfricoşătoare. puteau să dobîndească lîna cu firele-i scumpe de aur. De la o vreme. Ajunşi acolo să-i dea drumul. Plutind aşa. şiadormitor. Şi dacă porumbelul trece. mulţumindu-i lui Fineu. o insulă a zeului războiului. Nu mai era decît o clipă. căutau mereu capătul lumii. unde era lîna de aur. trup de păsări. în primul rînd. căci ei erau înaripaţi şi viforoşi ca tatăl lor. Ca să cunoască vremea asta cînd pot să treacă printre stînci. care se cheamă Simplegade 22. căci aripile lui uriaşe păreau că-s ale lui Boreu. Şi. decît în anumite clipe. Numai prin ea puteau învinge. Acum vîsleau argonauţii fără de frică peste mare. pe vîrful Elbrus. Eroii au privit în urma acestei păsări. au auzit un zgomot înspăimîntător. care-i răpeau toată mîncarea. cei doi flăcăi leau urmărit pe-aceste harpii pînă departe peste mări. plutind prin Pontul Euxin23. s-atingă malul celălalt 21. pînă ce au ajuns la gura rîului larg şialbastru. La rîndul lor argonauţii au înfruntat aceste păsări şi sau luptat din greu cu ele. cu creste sure. Iară de piere porumbelul. trecînd el. s-aducă jertfe Afroditei. Acolo. Stîncile se mişcau alene sub acest cînt duios de liră. nişte zeiţe monstruoase. Erau acele stînci cumplite ce se ciocneau necontenit. feciorii zeului Boreu. teribilele Simplegade au rămas locului. le-a rostit el. Într-adevăr. Tot Fineu i-a învăţat ca. Dar fiindcă el dezvăluise unele taine — ale lui Zeus — cei din Olimp s-au mîniat şi-au hotărât să-l pedepsească. voinicii au pus şi ei mîna pe vîsle. eroii au slobozit un porumbel. Ştiau. Atunci eroii au vîslit mai cu putere mai cu sîrg. Fineu ştia de ce şi cum .. In nişte lupte ce-au urmat. Şi totuşi. au pornit iar spre largul mării. că vulturul lui Zeus o să sfîşie iar ficatul însîngerat al celui care îndura totul pentru oameni. debarcînd în răsărit. Zeul Apolo-i luase ochii şi Hades-Pluto din Infern îi trimise nişte harpii. Pot să vîslească fără teamă. le-a amintit că la intrarea Mării Negre se află nişte stînci uriaşe. Apele se roteau în preajmă şi clocoteau ca-ntr-un cazan. gheare de leu şi cozi de şarpe. Şi. lăsînd valurile mării. Către apus s-a auzit şi-un vîjîit tare de aripi. doi dintre ei au fost ucişi. E drept că.. Ele se mişcă. Era chiar vulturul lui Zeus. vîntul ce bate dinspre nord. zăcea de veacuri Prometeu. nu e primejdie printre stînci. Trecea prin slăvi. — O să vedeţi. şi stîncile s-ar fi lovit. Orfeu a început să cînte din lira lui un cîntec dulce. care fuseseră gonite de marele erou Heracle din mlaştinile stimfaiiene. se ciocnesc şi nici un vas nu poate trece. valurile repezi şi înspumate dintre stînci smuceau pe Argo cu putere şi o trăgeau parcă-napoi. Atîta tot. Argo să stea şi ea pe loc. s-au îndreptat în sus. şi au vîslit tot mai departe. Iar din corabie. Dintre eroi s-au ridicat atunci Calais şi Zetes. pe veci. 173 Argonauţii zăresc crestele Caucazului Eroii n-au mai stăruit şi.

îl dăruise pe acesta celui mai drag dintre feciori. deşi am auzit că este păzită straşnic de-un balaur. pe loc. Iar din înalt se oglindeau în apa limpede a mării.. şi-o să ţi-o luăm fără-ndoială.In palatul soarelui în stînga lor se vedea Ea. în acest timp. şi turnurile lui de-argint se ridicau pînă la cer. să nu se vadă. celebrul faur al zeilor de pe Olimp. eroii-argonauţi s-au aşezat.. Regele Pelias îţi cere lîna cu firele de aur. Rîdeau cu hohote spre rege şi îi spuneau : — Ascultă. Iar apa curgea vara rece. şi nu se-nfricoşau de nimeni. Pînă să-şi cheme el oştenii ar fi căzut. Din cînd în cînd îşi atingeau cu palma săbiile sub haine. C-un toiag nu putea lupta. S-au odihnit pînă la ziuă. pe care ţi-a adus-o Frixos. adică regelui Eete 25. Pe urmă vom vorbi de treburi. Este a noastră. într-una locuia chiar el. căci Helios sau mîndrul soare îl ajutase pe Hefaistos în bătălia cu giganţii. Erau în ţara lui Eete. desigur. scuturi şi săbii ascuţite. zeiţa Hera. untdelemn. Puteau să doarmă liniştiţi. Curgeau din ele. pe umerii fermecători. odinioară. Intr-alta îşi aveau sălaşul două co-pile-ncîntătoare. şi-au spălat trupurile-n apă . Vrem să ne-o dai de bună voie.. încăpătoare. să primim oaspeţii cu cinste. şi să mănînce şi să cînte. Iar Helios. preţioase. Zeus ne porunceşte altfel. însă pe urma lui veneau. Ea a rugat-o pe zeiţă să-l cheme repede pe Eros. b Eros o ţinteşte în inimă pe Medeea Atunci a cugetat că-i bine să-i tragă-n cursă şi să-i piardă. obiecte rare. porţi măiestre. Eete. ce avea ciudă pe Eete. în dreapta-n schimb erau grădina şi templul mare al lui Ares. îşi pieptăna buclele blonde. îmi cer iertare. cînd a sunat o bufnitură şi porţile i s-au deschis. ca să-i arate prietenie. de răsunau curţile largi. Deci. Acolo şi-au făcut culcuşul. Aveau. purtînd pe fruntea lui cunună strălucitoare de omăt. Dar şi-a dat seama că războiul nu putea să-l cîştige el. fiindcă se făcuse noapte. Mînia îl înăbuşea. în semn de bună prietenie. Aici erau două clădiri. Aici a poruncit Eete să se gătească un ospăţ. spu-nînd către argonauţi : — M-am mîniat. şi răsuna întreg palatul. Au lăsat ancora cea grea să se înfigă-n mîlul gras şi au sărit pe o poiană. unde păstra regele ţării lîna berbecului vrăjit. şi-a strigat tare spre eroi : — Străinilor veniţi din lume. Dar. Erau flămînzi şi însetaţi. s-a dus s-o caute peAfrodita. cu pas ferit. a răspuns Iason cu-ndrăzneală. fiindcă nu o slăvea de-ajuns.. 176 92 . şi-n timpul iernii-nfierbîntată. în pragul lor s-a-nfăţişat feciorul soarelui. Absirt. cine sînteţi şi ce căutaţi ? — Sosim din ţara tesaliană.. şi-n depărtările verzui zăreau vestitul munte Elbrus. Drumul cel greu se isprăvise. au pus pe ei veşminte noi. Altminteri noi ne vom 175 lupta. micuţul zeu înaripat. în cascadă : vin. Palatul regelui Eete era din marmoră curată. împodobeau acest palat. soaţa-i şi fiul său. acest palat măreţ zeului Helios. lapte şi apă. au tras corabia la ţărm. luîndu-l în carul lui de aur. şi să-l trimită în ograda în care regele Eete. care-i cădeau mai moi ca spuma pe gîtul alb. şi-au început să soarbă vin .. Argonauţii erau zdraveni şi încercaţi în lupte grele. soţia sa şi două fete şedeau la masă cu eroii. A vrut să-şi cheme toţi oştenii şi să înceapă un război cu preavoinicii din Elada. Tu ai păstrat-o pe nedrept. din Elada. la mese . argonauţii încărcaţi — sub hainele de sărbătoare — cu săbii bine ascuţite.. sub veşminte. Sculpturi.. A aflat-o pe Afrodita într-o grădină din Olimp. Au adus jertfe Afro-ditei. adică după nouă zile ? Mai bine ad-o de pe-acum ! Şi iar rîdeau. A deschis porţile mai largi şi i-a lăsat pe toţi să intre într-o ogradă minunată. pe care îl zidise însuşi Hefaistos. cînd ne vei da lîna de aur ? După ce s-o sfîrşi ospăţul. Tot în ograda pietruită cu nestemate şi aramă erau patru fîn-tîni de aur. rege. în ţărnă. Veseli. mort. avînd palate destule-n răsăritul lumii. în mînăavea doar un toiag. vom petrece nouă zile. Avea doar un toiag în mînă. Şi ţi-o cerem. Meşterul făurar zidise. Grădini cu flori îmbălsămate şi cu platani şi chiparoşi dădeau jur împrejur răcoare. şi Iason s-a-ndreptat cu fală către oraşul lui Eete. Şi spre palat priveau acuma plini de nesaţ argonauţii.. de fapt. O clipă regele Eete n-a putut să deschidă gura. Dar cum şi-a revărsat lumina trandafirie pe pămînt zeiţa Eos — aurora — s-au deşteptat şi-argonauţii. cetatea regelui Eete.. rotund şi neted. coloane.

. Ştia că Iason n-o să scape. în care petreceau eroii. 177 făcut din fier şi din aramă. cum să îi ia viaţa lui Iason. dară. I-o avuţie fără preţ. Terminînd el cu semănatul. îngropaţi sub ţărînă rece. uşoară. pe care îi păstra-ntr-un sac. fata a cătat către Iason. corabia argonaută. aveau putere să-i răpună pe toţi eroii-argonauţi. Şi regele a arătat feciorului venit din Iolco că are-n curtea lui doi tauri. La rîndu-i. mare cît bolta unei case 26. Hera aţîţase pofta de-a stăpîni comoara doar pentru el. Iason s-a cam înfiorat. şi fiecare socotea. a strigat iute două sclave.. Dorinţa ei cea mai fierbinte era de-a fi cîndva regină. Să-i dea numai răgaz o noapte. Şi Eros şi-a sărutat mama. a-ncuviinţat şi regele. Medeea. Amîndoi se priveau în ochi şi îşi zîmbeau. Nu am răpit-o din Elada. căci eşti odraslă olimpiană. dar trebuie să-mi dovedeşti că eşti odraslă olimpiană. o jucărie de-a lui Zeus. Argonauţii-ar fi rămas pe acel ţărm pentru vecie. cum să-l lovească pe celălalt. Şi ea. — Atuncea. O-nflăcăra mereu mai tare în dragostea pentru flăcăul venit pe mare din Elada. unde se legăna. din slavă. însă n-a vrut să se arate . ea regină. In timpul nopţii următoare fata s-a zbuciumat întruna. fără să te mai supărăm. Tînă-rul s-a grăbit spre ţărm. mulţumită că o chemau într-ajutor zeiţa şi argonauţii. însă-i venea să rîdă-n hohot. şi noi ne vom urca pe Argo şi vom pleca către Elada. nu pentru oameni. Ce mult i-a plăcut visul fetii !. De cum a tras micuţul Eros săgeata lui înveninată. ce au picioarele de-aramă şi varsă-ntruna foc pe nări. Sclavele au adus un car.. Pentru că-n inimile lor clocotea uranverşunată. Iason să dea lupta cu ei şi să-i doboare pîn-la unul. Să semene apoi pe cîmp nişte colţi negri de balaur 27. răsăriţi din colţii aceia negri de balaur. adă-mi lîna.Eros să tragă o săgeată în inima fetei mai mici. A-ntins aripile de aur şi a plutit grabnic spre Ea. a rostit Iason bucuros. lîna cu firele de aur.. ce-i dincolo de riul Fasis. de tatăl său. aflînd de-această încercare. Hera îi trimite un vis Medeei Şi fapta s-ar fi petrecut aşa cum plănuia Eete. cu lanţuri bune. l-a căutat în Olimp pe Eros şi i-a făgăduit un dar. Mai are-un plug nemaivăzut.. din acei colţi o să răsară o ceată mare de războinici. prinsă — nu-n lanţul dragostei — ci într-o patimă bolnavă. A înhămat la el catîri şi au pornit spre ţărmul apei. i-a răspuns regelui Eete. Să fie precum vrei. Iar Afrodita. cu o săgeată — cu o săgeată înmuiată în fiere verde şi venin. şi a ţintit-o pe Medeea. măreţul soare. erau acuma-ntunecaţi de planurile ce urzea. Şi lui Poseidon eu mă plec. în Iason. A ajuns în ograda largă. trezindu-se din somn. Mai ales că lipsea Heracle. ce purta numele Medeea. făcînd o anumită slujbă.. şi-a răspuns foarte liniştit că totul se va face-ntoc-mai. Iason să-nhame aceşti tauri la plugul greu.. — Ţi-o dau. Dar Afrodita nu-i da tihnă copilei regelui. Pentru că am primit-o-n dar. Şi să-i aţîţe-o patimă nemărginită pentru Iason. Altul s-ar bate pentru ea. mai înainte limpezi. Ea s-a jurat c-o să-l ajute să dobîndească. El era rege.. — Bine. — Ne vom retrage toţi pe Argo şi-acolo ne vom sfătui. nu pentru cei ce-l aşteptau să se întoarcă în Elada. pentru că este al lui Ares. Zeiţa i-a trimis un vis. Oştenii. Stîmise pofta de-a se face stăpîn puternic şi bogat cum era regele Eete. Ochii-i.. din dumbravă. mînat 93 .. dar nu cinstit. Acolo se urcau pe tron. regele Eete fusese sfătuit.. a spus Eete . în inimă.. Se făcea-n vis că o lua Iason în braţe şi-o urca pe Argo.. Sclavele l-au chemat pe Iason. cum nu.. plin de grijă. şi să se ducă pe un cîmp. ce sta îngrijorat pe punte. Aşa mi-ai spus cînd petreceam şi sorbeam cupele cu vin că eşti din neamul lui Poseidon. sub zîmbetul său prefăcut. Da ţi-o dau fără nici o luptă. pentru că îi băga-n capcană. Să are cîmpul. şi amîndoi plecau spre Iolco. Şi Iason îi căzuse pradă acestei pofte-njositoare. regele i-a grăit lui Iason : — Tu mi-ai cerut lîna de aur. Eete vrea să-l trimită pe Iason Ia moarte Cum s-a sfîrşit acel ospăţ. — Ce slujbă ? l-a întrebat Iason.. în Creta. de cînd era copil.

Iason a prins copila-n braţe.. 179 12 Văzînd că Iason biruieşte..de poftele-i aprinse de avuţie şi putere. şi-a glăsuit fetei aşa : — Cît de frumoasă eşti. Răpirea lînei de aur Atîta doară că Medeea aflase tot ce plănuiau tatăl său şi cu dregătorii.. văzînd stînca asta. — Mîine vă dau lîna de aur. fratele ei cel mititel. Dar Iason a rămas pe loc.. nici la oraşul care pierdea lîna de aur. de la o doică vrăjitoare. care stătea la ţărmul apei.. te-am visat. cînd te-am văzut. Iason s-a uns cu alifia ... şi el îşi învingea duşmanii. în sinea lui însă gîndea. Din colţii semănaţi pe glie au răsărit nişte uriaşi. bucuros. din sîngele lui Prometeu. Semănarea colţilor de balaur pe glie Medeea i-a adus lui Iason o alifie fermecată. Şi. care stăteau mai la o parte. care venise la palat să-şi ceară drepturile sale. i-a gla-suit Iason repede.. I-a prins de coarne cu putere şi. Trebuie să spun că alifia era făcută dintr-o plantă care creştea-n munţii Caucaz. ai să fii soţia mea. — îţi jur orice.. şi-aşa cum l-a-nvăţat Medeea. Uriaşii au păşit spre Iason şi spre ceilalţi argonauţi. Şi cum în vremea asta noaptea se coborîse peste lume. Chiar focul cel mai arzător. străine. a luat o stîncă mare în braţe şi a zvîrlit-o-ntre uriaşi.. Taurii s-au zvîrlit spre el. — O. E drept că asta doar o zi. Medeea. a glăsuit atunci Medeea. S-au îndreptat spre vasul Argo. S-au repezit nebuni la ea. La aste vorbe. învăţat de fata regelui.. însă flăcăul. i-a înhămat bine la plug.. avînd de mînă pe Absirt. — Dacă te juri să-ţi fiu regină.. Porţile s-au izbit în lături şi ea a trecut fără grijă. şi s-au certat. spusese regele lui Iason. au socotit că e de aur. cum era îndemnat de sfetnici. pe arme şi pe scut. tînărul devenea mai tare decît Heracle.. ar fi căzut sub izbitură. decît zeii.. De ar fi fost zid de cetate. taurii regelui Eete. Avea şi ea un singur gînd : să se mărite şi să fie regină-n ţara tesaliană. Medeea nu s-a mai gîndit la tatăl său. Uriaşii. Au arat cîmpul larg şi neted. să-i prindă pe argonauţi şi să-i ucidă fără milă. regele — ce era de faţă — s-a întors repede-n palat. regele a cerut şi el o amînare de o zi. Tatăl şi sfetnicii şi oastea au căzut jos şi-au adormit. căci fiecare vrea s-o aibă. auzind făgăduiala. Sau vom găsi o altă cale. Pe el au semănat toţi colţii aceia negri de balaur. Le învăţase de micuţă. — Ce-i de făcut ? Vom da noi lîna acestor tineri din Elada ? a-ntrebat regele Eete pe sfetnicii săi de credinţă. eşti îndrăzneţ.. ce nu avea altă dorinţă decît să capete mai iute nepreţuita avuţie. s-au omorît. ca nişte lupi pe o mioară. n-am putut să te uit o clipă. Iar vasul lor să-l facă ţăndări . Ea s-a lăsat şi i-a şoptit că ar primi să-i fie soaţă. suliţe şi scuturi. în lupta care s-a iscat. a şi pornit spre locul unde se aflau.şi să-l cufunde-n rîul Fasis. Ea a făcut pe loc o vrajă. ajutat de-argonauţi. i-a răspuns Iason. voi face vrăji şi ai să birui. Ungîndu-se cu alifia pe trup. El bănuia că va veni copila regelui Eete 94 . Acolo l-au găsit pe Iason. căci eşti voinic. Au pierit toţi. au spus cu toţii. S-au luat la luptă. plină de mistere. cu săbii. cea mai tăioasă dintre arme nu mai putea să-i facă rău." Meriţi să ai noroc în toate. tăcută. Ci mîine-n zori vom strînge oastea şi-i vom lovi peargonauţi la ceasul cînd ei încă dorm. Medeea ! De la ospăţ. Copila s-a împurpurat : 178 — Şi eu. Ar fi aici să mai adaug că fata regelui Eete ştia nenumărate vrăji. care îl mistuiau acum.. Te voi urca pe tron în Iolco. lovindu-se turbaţi cu ură. ca totuşi s-o păstrăm la noi ? — Nu ! n-o vom da. întro văgăună.

ce-l însoţise pe Iason pînă la dumbravă. pe ţărmurile apei. argonauţii au dat glas nemărginitei bucurii care-i înflăcăra pe toţi şi s-au pornit veseli să cînte. ca să poată să-i ajungă. lung de nouă stînjeni. s-a lăsat moale la pămînt. Descoperiseră răpirea lînei de aur din copac şi fuga fetei. micul Absirt. s-au repezit către copac. Lîna de aur strălucea şi lumina pînă departe. 181 Căsăpirea micului Absirt iată de ce era Medeea atîta de îngrijorată. ci. Balaur care-şi căsca gura. a început să cînte dulce. prin strîmtori28. Iason a pus-o pe spinare. cu argonauţii. Toţi erau veseli. Şi au pornit. căci veţi fi Qsîndiţi la moarte ! a rostit regele Eete către oştenii ce plecau. în mare — adică-n Pontul Euxin. Nu. Dar nu uniţi prin dragoste sau prin dorinţa de a fi folositori celorlalţi oameni. către mare. care conducea această expediţie. şi. şi-argonauţii n-o luaseră pe-acelaşi drum ca la sosire. într-adevăr. Acuma ei erau uniţi. Istrul. după poruncile Medeei. poate vreo veste. Pînze mai mari decît acele ce se aflau pe vasul Argo. Avea oşteni şi avea prieteni. către corabia lor. de-a să-vîrşi fapte măreţe. Deci să se-ntindă pînze multe. Ea ştia tot ce se-ii-tîmpla. într-o lumină orbitoare. Spre ţărmul unde se vărsa rîul cel larg. cu fratele-i. în toiul nopţii. — Şi vă mai spun să nu vă-ntoarceţi fără Medeea şi Absirt. fericiţi. Aşa se-ntîmplă totdeauna cu cei care au firi prea slabe. a treia noapte de la plecarea lor pe mare. Unul dintre argonauţi a ridicat ancora grea. şi vasul a pornit în jos. lîngă copacul sfînt. care erau adînc mîhniţi că se furase din dumbravă lîna cu firele de aur. şi monstrul. plină de foc şi de miasme către voinicul tesalian. Sucul l-a adormit pe monstru. plecaseră către alt ţărm. Alunecă uşor în rău. L-a luat alături pe Absirt. Şi Iason. lesne supuse lăcomiei. să-i ajungă pe Iason şi argonauţi. cu pas grăbit. în el lucea lîna de aur. a ridicat ochii spre cer şi-a mulţumit zeiţelor Hera şi mîndrei Afrodită. pentru că nu ştiau nici unul ce planuri nutrea acum Iason. Ceilalţi au luat vîslele-n mîini. înspre dumbrava înverzită. precum se vede. ce amîndoi şi le făceau noaptea. şi şi-au jurat din nou credinţă. curtenii se şi treziseră din somn. doi. Iar Iason. Medeea s-a urcat şi ea pe puntea vasului de lemn. Ei au smuls lîna din copac..să-i dea un sfat... 95 . Fuga Medeei cu Iason Fără să şovăie o clipă. poate de teamă. 180 Iar flăcările otrăvite s-au stins în botul lui hidos. Medeea l-a călăuzit pe Iason. A implorat apoi pe Zeus şi pe Poseidon furtunosul — zeul din care se trăgea — să-i ocrotească pe tot drumul de-ntoarcere către Elada. dalba lună. Nu se vedeau decit eroii. Numai Medeea sta pe gînduri. Iar regele a poruncit să plece-ndată trei corăbii. pe rîul Fasis. Abia mai pîl-pîiau puţin. Medeea a zvîrlit atunci asupra lui un suc vrăjit. avînd în mijloc pe Medeea şi pe Absirt — ce tremura poate de frig. şi nici făclia de argint a lui Selene. Prin farmece «a cunoştea că-n Ea regele. toate aceste jurăminte. a hotărît ca la o vîslă să tragă-n loc de un om. pentru tot ajutorul lor. tînărul străin. Iară trădările Medeei faţă de ţară şi părinţi pecetluiau. Vîntul bătea spre asfinţit. Argo. ei erau înlănţuiţi de pofta lor de-a fi bogaţi şi de-a fi rege şi regină. însă Orfeu. pe urma vasului elin. Aici.. de cinste şi de glorie. stătea de strajă un balaur. incit nu se vedeau pe cer nici stelele scînteietoare. revăzîndu-se cei doi s-au strîns şi s-au îmbrăţişat . Şi. De iapt. s-au văzut şi urmăritorii. Iason. Cum au ajuns din nou pe mare. tăind marea curmeziş. unde era templul lui Ares. a Medeei. Numai că regele Eete avea şi el corăbii bune.

Medeea a făcut o crimă cumplită. Ramură ce era adusă. prin cîntece ademenitoare. Vorbea. ♦ Regele l-a ţinut cu vorba cît timp au stat argonauţii. Cînd au aflat argonauţii această crimă odioasă. sub munţi de apă vineţii. Ca să le 96 . în acest timp argonauţii urcaseră — pe cît se pare — pe Istru-n sus. vîslaşi mai mulţi şi odihniţi. regină în oraşul Iolco. regi. a născocit un şiretlic. eroi. întemeind o aşezare bogată şi înfloritoare. Chiar Iason s-a uimit în sine. Eson. Argonauţii. După această întîmplare.. Corabia argonaută era ca o coajă de nucă. cum aveau pînze mai bune. Trecînd prin apa ce scălda două stînci : Scila şi Caribda. dincolo de Iliria 31. în schimb. s-au încordat şi erau gata. să n-o vadă argonauţii. Nu ucigaşi de rînd. şi Argo a plutit pe mări. Medeea a-nceput să spună că ea cunoaşte vrăii prin care îi poate-ntineri pe oameni. din care Iason se trăgea. Acolo au orînduit slujbe şi jertfe pentru fiul cel sfîrtecat al lui Eete. după multe lupte şi rătăciri. un uriaş înspăimîntător. cum s-au risipit aceştia.. Sirenele i-au ispitit. în furtună. Eroii abia se mai luptau şi îşi pierduseră nădejdea că vor putea scăpa cu zile. care cînta mult mai frumos. pe cît spunea legenda. pe Istru. Şi ramura i-a îndemnat să plece-n marea Tireniană. Un glas puternic de la proră. pe valuri. la fel ca mai tîr-ziu Ulise.. S-a prefăcut că s-a certat cu soţul ei. în sine chibzuia că avînd tronul şi puterea. din nou. s-au oprit ca să le adune. furtuni. în curînd au sosit la Iolco. argonauţii au iertat-o şi au vîslit în sus. comoara regelui Eete. din stejarul marelui Zeus. fiare. 182 întoarcerea la Iolco Abia ajunşi în altă mare. Urmăritorii şi-au dat seama că nu i-ar mai putea ajunge. primejdii fără număr. ostaşii au rămas acolo. Iar Circe să-i purifice de moartea micului Absirt. Căci regele avea trei fiice. Dar. Acolo s-au purificat de sîngele vărsat la Tomi. din neamul monştrilor de-aramă şi. — Noi sîntem luptători. Corabia au închinat-o zeului mărilor. Şi. Valuri se ridicau cît munţii şi pînzele se sfîşiau sub răsuflarea îngheţată a unui vînt de miazănoapte. erau de asemeni să se-nece.. argonauţii au trecut. ca să scape de primejdii. ramura sacră. Vîslele se frîngeau şi ele în stînci ce răsăreau din apă. Ea s-a ascuns în fundul bărcii. de-aceia care se luptă cu copiii. din care Argo se pornise cu peste patru luni în urmă. Dar i-a salvat pe toţi Orfeu. Doar melodia lui duioasă le-a amintit de patrie şi i-a ţinut pe vasul Argo. tot lui o să-i revie lîna ce şi-o dorea atît de mult. Le-au strîns bucată cu bucată şi le-au adus toate pe ţărm. şi a ajuns pînă la Circe. zvîrlită-ncoace şi încolo.Şi au întîmpinat. plutind pe Istru mai departe. eroul i-a cerut tronul părintelui său. Dar lîna ce-o aveau cu dînşii i-a dat de gol. văzînd ce fire-are Medeea. gîndindu-se că-i va mai fi de ajutor şi-n patrie. două stînci ameninţătoare. Dar s-au luptat cu valurile şi au scăpat iarăşi cu bine. Pelias n-a mai vrut să-şi ţină cuvîntul dat cu luni în urmă. cînd iată. de Atena. înfruntăm monştri. el a apărat-o. 183 Pelias este fiert într-un cazan chiar de către fetele sale Iason s-a mîniat amarnic. din Dodona. au atins ţărmul portului magnezian Pagase. Ce-i drept.Căutaseră să schimbe drumul. şi a cerut un adăpost la fetele lui Pelias. . Au mai trecut şi pe la Creta. La rugăminţile lui Iason. ce-a primit numele de Torni 30. membrele micului Absirt.. Văzînd. L-au ars pe rug şi au făcut serbări — cum cerea datina. Şi Pelias a primit lîna. destul de mult 29. socotind că urmăritorii or să se-n-drepte spre strîmtori. Visul său scump se spulbera. Acolo s-au luptat cu Talos. Aşa s-a scurs o zi întreagă. Şi nu ştia ce-ar putea face să pună mina pe putere. pe rîuri şi din nou pe mări. în insula cea misterioasă unde-şi avea sălaşul Circe — o vrăjitoare renumită. vrăjitoarea. Dar fiindcă nu mai îndrăzneau să se întoarcă la Eete fără Medeea şi Absirt. şi s-a pornit cea mai grozavă dintre furtunile pe care le suferiseră în drum. să se arunce-n apa mării. a stat furtuna pe care-o trimisese Zeus . Şi totuşi. Atunci Medoea. Cum s-au întors. s-au mî-niat nespus de tare. aproape gata să-i ajungă.. Urmăritorii au văzut dincotro vine strălucirea şi. fiul lui Eson. înspăimîntătoare. Stînd ele într-o zi de vorbă. colhidienii. Iar membrele însîngerate le-a risipit în largul mării. ea şi acela ce-i jurase că o va face soaţa lui. Erau gata s-o zvîrle-n valuri. pencetul. căci scînteia ca soarele în toiul zilei. A strîns oastea şi l-a gonit pe Iason din oraşul Iolco. au întors cîrma către locul unde trăia faimoasa Circe. a sunat un glas. pusă la proră. Poseidon. şi-a sfîrtecat în bucăţele pe micul său frate Absirt. una cîte una.

Din apă a ieşit un miel cu blană albă. 97 . Glauca s-a înseninat. s-a prefăcut că nici nu-i pasă şi a grăit către Glauca. a simţit un fior de moarte. Poftim. Iar el. din Corint. hotărîse s-o părăsească pe soaţa lui de pîn-atunci şi să se-nsoare cu Glauca. dar stofa se ţinea de trup şi nu putea s-o dezlipească.. Dar dintr-acolo nu veneau deloc veştile aşteptate. Dar tot ce se clădeşte-n viaţă pe crime şi pe vicleşug se prăbuşeşte prea adesea. soaţa.dovedească asta a umplut un cazan cu apă. Segele Pelias căzuse . Bucăţile le-a pus la fiert. Era răpus prin vicleşuguri şi uneltiri vrăjitoreşti.. Şi el tot na putut să urce pe tronul mult rîvnit din Iolco. 184 Glauca şi Creon sînt cuprinşi de fiâcări Creon îl admira pe Iason pentru că adusese lîna de aur de la Ea. să se mărite cu Egeu . Toţi se temeau de vrăjitoarea ce-şi omorîse frăţiorul şi îl fier-sese în cazan pe fostul rege de la Iolco. Medeea s-a lăsat rugată. şi. de nu putea fi rege nici peste mare. dar nu-ntr-o luptă vitejească — precum se cade-ntre bărbaţi. Destul am zăbovit aicea lîngă un om fără noroc. Şi. rege din Corint. Iason a fost silit să fugă la Creon. şi carnea lui au aruncat-o într-un cazan mare să fiarbă. Mă cere regele Egeu. punînd lemne dedesubt. I-a dăruit şi un palat. A luat în mînă un cuţit şi şi-a ucis cu el copiii al căror tată era Iason. prefăcută. cu dulceaţă : T— M-am săturat şi eu de Iason. Dar cum a dat în clocot apa. Dar cum şi-a îmbrăcat veşmîntul. Fetele i-au făgăduit şi un şirag de pietre scumpe. şi a fugit către Atena. fiica lui Creon. a şi zburat pînă la Ea. tras de şerpi. şi-aş vrea să fiu şi eu regină. Copilele lui Pelias. Şi era gata să-l omoare pe fiul lui Egeu : Tezeu. Căci fata regelui Eete se urîţea de la un timp. s-a arătat un car de flăcări. Apoi făcînd nu ştiu ce vrajă. a mai rostit şi nişte vrăji. au rugat-o pe vrăjitoare să le întinerească tatăl. fiindcă-şi pierduse şi copiii şi lîna cea nepreţuită. La fel şi dragostea lui Iason faţă de soaţa lui. nu s-a mai aflat nimic ce s-antîmplat cu vrăjitoarea. Iar crimele — pe cît se pare — aştern pe chipuri nişte umbre. Astfel. ca pe un taur la ospeţe. şi-au doborît părintele. văzînd această preschimbare. i-a dăruit fetei lui Creon o haină scumpă. mulţumită că planul i se-ndeplinea.. Aflînd Medeea ştirea asta s-a necăjit peste măsură. cu capul nouă. Corpul i-a fost cuprins de flăcări. bucăţile s-au închegat. dacă le-ascultă rugămintea. nici la Iolco. s-a istovit de la un timp. Medeea. Iară cununa îi strîngea.. gazda sa.. un alt argonaut : Adraste. avea să moştenească jilţul regelui Creon. de supărare.. Iason nădăjduise poate că tatăl ei.. că nu am nici o supărare. Şi vrăjitoarea. 185 Fuga Medeei şi prăbuşirea corăbiei Argo . Iar fetele. o să se stingă într-o zi. îţi fac şi eu un dar de nuntă. va moşteni bogatul Ea. şi apa a-nceput să fiarbă. Aflînd Egeu de uneltirea nesăţioasei vrăjitoare. Medeea le-a strigat în faţă că ea l-a răzbunat pe Iason. S-a împăcat cu tatăl său. tras de doi şerpi înaripaţi. a izgonit-o cu ruşine. Dar cum era de stăpînită. Ar fi putut acuma Iason să vieţuiască liniştit. La ţipetele ei grozave a alergat regele Creon. Şi vrăjitoarea. ce iubea puterea şi bogăţia şi plăcerea. A pus la cale alte crime.-i dăruise şi doi copii încîntători. Insă cum s-a atins de fată a luat şi el îndată foc. Ea a strigat şi s-a zbătut.. le-a sfătuit pe-aceste fete să-l taie pe bătrînul rege în opt bucăţi. a aprins foc cu pălălaie. A luat pe urmă un berbec — cel mai bătrîn din toată turma — şi l-a tăiat în bucăţele. ca întrun cleşte. frumoaso. Amîndoi au pierit în flăcări32. Puterea a trecut în mîna unui fecior al celui mort. căzînd în cursă. fruntea albă. Apoi a poruncit să vină carul său magic. cirezi de vite şi moşii. Chemînd Medeea un balaur. fiind bărbatul Medeei. care domneşte în Atena . A mai turnat un suc în apă. acesta-i darul meu !.Dar vrăjitoarei nemiloase nu i-au ajuns aceste crime. şi ca să te încrezi.. şi Iason. Nimeni nu l-a lăudat pe Iason pentru-o asemenea victorie. căci tare-i mai fusese teamă de fosta soaţă a lui Iason. şi să le-arunce în cazanul în care apa clocotea. fata lui Creon. Şi ce să credeţi ? Dintr-o dată. purpurie şi o cunună de mărgean. dar n-a stat nici acolo mult. Medeea s-a urcat în car şi a pierit într-o clipită. behăind. A vrut să-şi scoată iute haina.. Medeea.. şi l-a primit cu multă cinste. şi Pelias rămîne mort.

era socotită... Heracle. Pentru că — ajutat de un argonaut — el întinde plnza pe catarg. boii înţepaţi de lănci sau propriile răni dobîndite în lupte. să mînuiască arcul. Asclepio-Esculap a deprins meşteşugul de a-i vindeca pe oameni în peştera lui Hiron. Cînd. Elena. cu multă grijă. Tot aici. Dintre centauri unul este vestit. 2. născociţi în legendă. mîhnit şi fără rost după uciderea Glaucei. Dealtfel. erau pînă la brîu oameni şi. Munca se vede a fi pe sfîrşite. Umblînd mereu călări. pe care Iason o condusese-n expediţie.a. Abia de închisese ochii. De aceea se mai spune că aveau drept tată pe legendarul Ixion — vijelia. Se luptau cu duşmanii ce vroiau să le fure. regii tesalieni şi-au făcut cei dintîi oaste de călăreţi. în limba greacă „argo" înseamnă uşoară. Chiar turmele de boi erau duse la păşune de slujitori călări. în stingă este Iason. Iar „tauros" e taur. Aici creşteau prin munţi cai şi boi. 8. sau poate încrustează acolo crenguţa din copacul lui Zeus. Ei par uneori făcuţi în întregime din aur. Note I. In cele mai frumoase vise — corabia.. a mina. Atena. S-ar putea ca din. Ceorgia de astăzi. Din ele se scoteau sucuri întăritoare — un fel de vitamine — ce se dădeau copiilor şi-i ajutau să crească.a de mai tîrziu. Tezeu. Berbecele cu lina de aur simbolizează poate norii călători. Păstorii tesalieni erau războinici. mama lui Learh şi Melicerte (vezi legenda despre zeul Dionisos). Centaurii aceştia. Adunau buruieni din munţii Pelion şi făceau oblojeli cu care-şi vindecau caii muşcaţi de fiare. 5. mai jos de brîu. aveau trupuri de cai. Amândoi par a fi simbolul luminii reflectate în nori. în depărtare. păstorii tesalieni păreau că-s contopiţi cu caii de sub ei. despre care se spunea că erau cei mai frumoşi din lume. Aceasta ca un semn că eroii şi faptele lor nu trebuiau să se bizuie numai pe îndrăzneală. într-o zi. Scutul şi sabia le-a pus însă alături. L-a-ngropat sub dărîmături. lucrat în teracotă de către un artist antic necunoscut. 3. In legende vedem adeseori feciori de zei sau ai unor eroi de seamă trimişi la Hiron.Iason. în acelaşi timp. era considerată ca sfătuitoarea şi sprijini-toarea tuturor eroilor. cu înţelepciune.. A doua nevastă a Ivi Atamas era regina Ino. Iason visa lîna de aur3'1. s-a născut poate noţiunea de centaur. Prin mintea lui se perindau nenumă-ratele-ntîmplări din expediţia spre Ea. în limba greacă „henteo" înseamnă a înţepa cu lancea. cum afirmă unii mitologi. erau şi pricepuţi. să folosească scutul. s-a prăbuşit asupra lui. faimoasa Colhid. o lumină. Tesalia este o regiune din Grecia de nord. Norii se nasc din ape. avînd pe cap un coif cu creastă. Tocmai visa că se găsea din nou pe Argo şi se zărise. Insă.. 7. Ei străjuiau averea cea mai de preţ pe acele vremuri: cirezile de boi şi hergheliile de cai. Era un munte-ntreg de aur. Acest centaur Hiron este personificarea ştiinţei medicale ce o aveau păstorii. După cit se pare. cînd un bătrîn sau o bătrînă încearcă firea şi bunătatea unui flăcău plecat în lume să sâvîrşească isprăvi mari. mînîndu-le cu lănci. Dar Argo.. zeul apelor. El se numeşte Hiron. ca un simbol al necesităţii creşterii copiilor în mijlocul naturii. Totuşi. 98 . dormea Ia umbra vasului său Argo. în istmul de Corint. Ei par să întruchipeze în acelaşi timp — aşa cum s-a mai amintit odată — furtunile grozave din munţi. imagine dăltuită pe pereţii peşterilor. acela ce nu luptase pentru oameni şi se iubise doar pe sine. Cînd soarele răsare. pe ţărm. îi vedem pe argonauţi cum îşi construiesc cu pricepere. Hele se tîlcuieşte prin „cea strălucitoare". buruieni fermecate. a goni. avem şi noi într-o mulţime de basme. Să devină astfel viteji şi să dispreţuiască moartea în bătălii. care slujesc eroilor noştri. frunze. 6. Iar Frixos înseamnă cel care freamătă. Dealtfel. lemnăria putrezită s-a prăbuşit c-un zgomot surd. îi poleieşte. într-un basoreUef. Ţara lui Eete. era acuma putredă. frumos şi expresiv. zeiţa înţelepciunii. Astfel s-a stins. precum se ştie. Din imaginea aceasta a călăreţului contopit cu calul.. 4. ar fi deci tot nişte odrasle ale lui Poseidon. şi mamă pe Nefele — zeiţa norilor. In folclorul românesc avem şi noi adesea elemente naturale : crenguţe. care scînteiază. un alt argonaut mai înfrumuseţează cu dalta şi ciocanul o parte a corăbiei. cu pămîntul destul de fertil. să se facă voinici. O vedem dînd ajutor lui Prometeu. în munte. tasul pe care vor pluti înspre ţara regelui Eete.. Motive asemănătoare. băieţii învăţau să îngrijească de vite sau să vîneze fiare. care-odinioară ca un delfin tăiase apa şi deschisese drum pe mări cutezătorilor elini. sau cu fiarele din munţi. unde forţele li se călesc cel mai bine. 187 Perseu ş. a rămas singur în Corint 33. ci şi pe înţelepciune. 9. 186 „heneto tauros" — cel care mînă tauri — să fi derivat cuvîntul centaur. sabia şi lancea. Şi prin legende se mai spune că Iason. fără de fală şi fără glorie. Dincolo de ea răsărea soarele în fiecare zori de zi. în munţii Pelion era un soi de plante ce nu se mai cunoaşte. Este vorba de strîmtoarea Dardanele. Din pricina aceasta. ca fiind la marginea de răsărit a pămîntului. Acelaşi sens îl are şi numele Helena.

10. Sînt unii învăţaţi care afirmă că o parte din legendă este adevărată, că expediţia către extremitatea estică a Mării Negre s-ar fi făcut, probabil, cam cu optzeci de ani înaintea războiului renumit al Troiei. Bineînţeles că toate acestea sînt supoziţii. Nu avem destule date şi nu putem să ştim ce a fost şi cînd a fost. Insă, de bună seamă, legenda cîntă pe acei navigatori care au cutezat întîia oară să plece în mari călătorii, deschizînd drum spre răsărit, pe ape, negoţului elin. Aceştia au înfruntat primejdii şi furtuni nenumărate. S-au luptat cu popoare necunoscute, l-au înfrînt pe localnici şi i-au silit să dea tot ce aveau mai de preţ. Au adus apoi cu ei bogăţii şi aur mult în Elada. Insă, ca să înfrumuseţeze această aventură, poeţii au născocit că pe corabia Argo s-ar fi urcat cei mai de seamă eroi şi ei au trăit fel de fel de întîmplări de dragoste şi lupte. Tot poeţii au născocit, după dorinţele basileilor, care doreau să-şi legitimeze cuceririle, că marii olimpieni : Zeus, Hera, Atena şi, mai tîrziu, Afrodita i-ar fi ajutat să învingă. Prin această aşa-zisă protecţie a marilor olimpieni se dovedea neîndoios că regii elini aveau dreptul să cutreiere mările şi să le stăpînească, să cucerească orice ţinut şi să adune bogăţiile pe care şi le doreau. 11. Plecarea se spune că s-ar fi făcut din portul magnezian Pagase. 12. După unele legende, au fost ucişi şi toţi băieţii, ca aceştia, crescînd mari, să nu-şi răzbune taţii. 13. Regina din Lemnos se numea Hipsipila. 14. Propontida — adică aceea care deschidea calea spre Pontul Euxin — era Marea Marmara. 15. Ţară din Asia de sud-est, cu capitala la Pergam. 16. Argonautul Polifem, care a auzit strigătul lui Hilas, răpit de nimfe, şi a plecat, alături de Heracle, în căutarea lui, a fost întemeietorul legendar al oraşului Hios. 11. In Misia au rămas Heracle, Polifem şi Hilas. 18. Unde se află Scutari, sau Uskiidar, în Turcia. Faţă în faţă cu Scutari se ştie că se află Istambulul. 19. Lupta aceasta cu pumnii este strămoaşa boxului. Numai că luptătorii din antichitate îşi legau pumnii cu nişte curele, şi de curele erau prinse plăci mici de aramă, colţuroase, care striveau carnea şi sfărîmau oasele. 20. Strîmtoarea Bosfor. 21. Pînă în preajma oraşului Istambul se întindeau odinioară hotarele Traciei. 22. Simplegade înseamnă stîncile care se izbesc între ele. Şi în basmele noastre se găsesc de multe ori stînci sau munţi care se izbesc cap în cap. 23. Grecii îi ziceau, la început, Mării Negre : Pontul Axeinos, adică marea neospitalieră, fiindcă avea mereu furtuni. După ce au cunoscut-o mai bine şi au văzut că are ţărmuri roditoare şi bogate, i-au schimbat vechiul

188
nume şi i-au spus Pontul Euxeinos sau Pontul Euxin, adică marea ospitalieră. 24. Este vorba de rîul Rion din Georgia. 25. Palatul sclipitor pe care îl avea Eete, ca fiu al astrului ceresc, reprezenta pentru elini lumina aurie ce se vede, în zori, spre răsăritul lumii şi se reflecta în apa Mării Negre, în lungi coloane argintii. 26. Atît taurii cu picioarele de aramă, cît şi plugul erau creaţiile lui Hefaistos. 27. Colţii ce trebuiau semănaţi pe cîmpul lui Ares erau tot din botul balaurului doborît de Cadmos, cînd fundase oraşul Teba. Fuseseră dăruiţi regelui de zeul Ares. 28. La înapoiere, argonauţii nu au mai trecut prin strîmtoarea Bosfor, in Marea Marmara, ci s-au îndreptat direct către ţărmul nostru, unde este astăzi oraşul Constanţa. Se spune că Istrul-Dunărea ar fi avut odinioară aici un braţ. 29. Cît timp au durat slujbele pentru Absirt, argonauţii ar fi ajuns, după legendă, cam prin regiunea Cazanelor. 30. Aceasta este legenda înfiinţării oraşului Torni sau Tomis, cum i-au spus romanii. In greceşte, numele s-ar tîlcui prin locul celui tăiat (temio înseamnă tăiat), ca o amintire a faptului că micul Absirt fusese tăiat aici în bucăţele de Medeea. 31. Este vorba de Marea Adriatică. Grecii vechi credeau că fluviul Dunărea unea Marea Neagră cu Marea Adriatică. 32. Această nouă crimă a fetei regelui Eete este povestită în versurile zguduitoare ale tragediei lui Euripide : „Medeea". 33. Spre deosebire de Heracle, Tezeu, Perseu şi alţi eroi, Iason închipuie pe omul viteaz şi generos, la început, ce părăseşte mai apoi calea dreaptă. Nu mai este folositor semenilor săi aflaţi în suferinţă şi luptă doar pentru sine, cu orice mijloc : jurăminte, cuvinte mari şi promisiuni — pe care nu şi le respectă — numai ca să-şi atingă scopul. Eroii l-au urmat pe Iason, căci el fusese năpăstuit de Pelias. El i-a chemat, în numele dreptăţii şi în folosul elinilor, de-a dobîndi lina de aur. Eroii erau bucuroşi să sâvîrşească fapte mari, îndrăzneţe, să cutreiere şi să cunoască lumea, să deschidă drumuri noi pe mări, să nimicească monştrii şi fiare, să biruie pe regii hapsîni. In toiul expediţiei ajunşi în Colhida, sau poate chiar mai dinainte, Iason cade pradă poftei de mărire şi avere. De aceea el devine egoist, meschin şi ia parte la crime. Ca să înfiereze astfel de fapte, cîntăreţii antici subliniau în legende tragicul sfîrşit al lui Iason. 34. Lina de aur pare a fi şi simbolul bogăţiilor din ţările răsăritene, pe care elinii le-au rîvnit mult, întotdeauna.

189

RĂZBOIUL TROIAN SE POVESTEŞTE că pe-un deal, din Asia de asfinţit, în apropiere de strîmtoarea Helespont, s-ar finălţat, cîndva, un oraş mare şi puternic . Cel care a zidit oraşul a fost, după legendă, Uos, feciorul unui rege, Tros, care-şi trăgea obîrşia — printr-un voinic, Dardan — din Zeus. Dar de la numele lui Tros acest oraş s-a chemat Troia, şi ţara înconjurătoare — parte din Frigia — Troada2. Dealul greşelilor La drept vorbind, locul unde se ridica oraşul se zice că s-ar fi chemat-nainte „dealul greşelilor" — deoarece-ntr-o bună zi Zeus s-a mîniat pe Ata, zeiţă a greşelilor, şi a zvîrlit-o din Olimp. — Din cauza ta, i-a strigat Zeus, greşesc adesea, cum s-a-ntîm-plat atuncea, la Mecona, cînd m-anşelat titanul Prometeu. De azi-nainte nu ai voie să mai urci în Olimpul nostru. Vor greşi numai

99

pămîntenii... Şi i-a dat brînci zeiţei Ata. Locul unde a căzut ea a fost chiar dealul din poveste. In căzătură, s-a lovit zeiţa zdravăn, şi, de ciudă, a blestemat dealul acela să fie plin de amăgiri, şi oamenii să-l îndrăgească — însă s-aducă nenoroc. I-adevărat, colina asta era un loc fermecător. Se rezema, spre răsărit, pe muntele de piatră, Ida. Iar spre apus se cobora, în pantă dulce, către marea cu valurile azurii. Fiul lui Tros a hotărît să-nalţe-acolo, pe colină, o fortăreaţă. A făcut dară sacrificii şi i-a-ntrebat pe olimpieni dacă-i vor da încuviinţarea. Atunci, din cer, ar fi căzut o statuetă misterioasă 3, care o-nfăţişa pe-Atena. 190 ,,Palas-Atena este-aceea care-mi va ocroti oraşul" — a cugetat regele Ilos, şi după ce-a zidit, pe deal, o fortăreaţă nu prea mare, a făcut lîngă ea un templu. în templu, într-un loc de cinste, a pus această statuetă zisă paladiu-fecioara. Aceasta e prima greşeală, precum se va vedea-n poveste. Şi-au trecut ani cîţi au trecut, şi Ilos într-o zi s-a stins. La tron i-a urmat fiul său, ce se numea Laomedon. Priam se urcă pe tronul lui Laomedon Laomedon a fost un rege lipsit de cinste sau cuvînt. Lui îi plăcea să aibă slugi, dar nu vroia să le plătească. Era hapsîn, apucător şi fără milă de supuşi, cum sînt mai de-obicei toţi regii. Avînd el multe avuţii, a vrut să şi le ocrotească şi să ridice-n jurul Troiei un şir de ziduri cit mai tari. Ii trebuiau deci lucrători. Tocmai în vremea cînd dorea el să ridice-aceste ziduri, s-a întîmplat ca în Olimp mai mulţi zei să se răzvrătească. Doreau să-l lege pe stăpîn în ştreanguri tari şi să-l arunce în Tartarul întunecat. Dar Tetis, fiica lui Nereu, cea cu picioare de argint, aflînd urzeala, îl vestise pe tatăl zeilor îndată, şi el îi osîndise aspru pe răsculaţii din Olimp. Dintre toţi, cei mai greu loviţi au fost Posei-don şi Apolo. Zeus a hotărît că ei se vor trudi, ca salahori, să-nalţe zidurile Troiei 4. Cînd s-a sfîrşit însă zidirea, Laomedon i-a izgonit pe cei doi zei din ţara sa, fără să le plătească munca, aşa precum făgăduise. La fel, tot fără de cuvînt, s-a purtat el şi cu Heracle5. Pentru asemenea greşeli, Laomedon şi-a pierdut tronul. Cei mai mulţi dintre fiii săi au fost ucişi în bătălii. I-a. rămas numai un fecior, care căzuse prizonier. Acesta era cel mai mic. Se numea la-nceput Po-darce. Mai tîrziu i s-a zis Priam 6. Iar Priam, revenind la Troia, a luat de soaţă pe-o prinţesă gingaşă, bună, devotată, pe care o iubea nespus. Hecuba 7 se chema copila. S-a urcat deci Priam pe tron — iar soaţa sa i-a dăruit cincizeci de fii, frumoşi ca zeii, şi-un număr mare de copile 8. 191 Atîta doară că atuncea cînd trebuia să vadă lumea unul dintre feciorii săi, Hecuba a avut un vis ; şi se făcea c-ar fi născut nu un copil, ci-o torţă aprinsă. Flacăra torţei se-ntindea pînă ce cuprindea oraşul şi —1 mistuia în întregime. Fiul nou-născut de Hecuba este părăsit pe muntele Ida Priam, aflînd de acest vis, i-a întrebat pe nişte preoţi ; şi ei l-au sfătuit să-l ducă pe fiul nou-născut în munte ; şi, după datina străbună, faţă de fiii nedoriţi, să-l lase-acolo pe o stîncă. Fiarele, vulturii şi şerpii vor şti pe urmă ce să facă, fără ca tatăl să-şi mîn-jească mîna cu sînge de copil. Priam a ascultat de sfatul preoţilor. A luat băiatul. L-a-ncre-dinţat unui păstor. Şi el l-a părăsit pe-o creastă a muntelui cel înalt, Ida. Dar, peste patru sau cinci zile, trecînd păstorul iar pe-acolo, a văzut — nu-i venea să creadă ! — pe fiul regelui Priam sugînd de zor la o ursoaică. înduioşat, a luat păstorul pe-acest copil plin de noroc şi l-a dus în coliba sa. Acolo l-a crescut în taină, căci, dacă regele afla, îi aştepta desigur moartea şi pe păstor şi pe băiat9. Crescînd, acest fecior de rege s-a tocmit şi el tot păstor, ca tatăl adoptiv, la Priam. Mîna cirezile de vite, la fel ca toţi ceilalţi păstori, şi nu ştia că el e fiul aceluia ce stăpînea aceste bogăţii pe Ida. Ba se mai spune că flăcăul era nespus de inimos. îi era drag de animale şi le păzea de hoţi şi fiare cuatît de multă vitejie încît păstorii l-au numit, din cauza asta, Alexandru 10. ...Şi, cum trecuse vreme multă de cînd Priam îşi aruncase fiul cel nedorit pe Ida, trebuia, după străvechi datini, să facă-n cinstea lui serbări. Organizase deci, în Troia, slujbe şi jocuri şi întreceri. Iară ca premiu, în întreceri, oferea cel mai mare taur pe care îl avea-n cirezi. Dar taurul făgăduit era crescut chiar de-Alexandru. Tînărul ţinea mult la taur. Şi, fiindcă Priam i-l

100

ceruse, a hotărît să-l recîş-tige, luînd şi el parte la întreceri. într-adevăr, prin iscusinţă şi vitejie, Alexandru i-a biruit pe ceilalţi tineri. Taurul l-a cîştigat el, şi, fiind sărbătorit la curte, Priam, Hecuba şi ceilalţi l-au întrebat : de unde este şi cum îl cheamă ?... Şi bineînţeles că vorba aduce după sine vorbă, şi între192 barea, întrebare. Şi toate-acestea duc, la urmă, la dezlegarea unei taine. Destul că Priam a aflat că Alexandru i-e fecior. Bucuria regelui Troiei n-a fost mică. I-au dat pe loc haine de preţ. Au închinat în cinstea lui. Şi l-au chemat, nu Alexandru, cum îi zise-seră-nainte, ci Paris, nume care-nseamnă rudă de-aproape, regăsită. Mărul discordiei cade în mijlocul nunţii zeiţei Tetis cu Peleu Pe cînd se petreceau în Troia aceste întîmplări ciudate, în peştera unui centaur, faimosul Hiron din legendă, zeii, în fruntea lor cu Zeus, petreceau straşnic la o nuntă. Se cununa zeiţa Tetis, cea cu picioare argintii, cu un voinic numit Peleu, un rege din Tesalia. De fapt, şi Zeus şi Poseidon pe-ţiseră pe nereidă. Dar Prometeu le prorocise că ea va naşte un fecior, care îşi va întrece tatăl în vitejie şi putere. Asta nu le era pe plac nici lui Poseidon, nici lui Zeus. Mai ales Zeus se temea de fiii lui, să nu-l doboare, precum făcuse el cîndva tatălui său, bătrînul Cronos. Şi, ca să scape de buclucuri, se învoise ca Peleu să fie mirele lui Tetis. Şi-acuma începuse nunta. Zeii cîntau şi dănţuiau cu nimfe şi cu pămîntene. Apolo le suna din liră. Dionisos le turna vin şi Momus, zeul caraghios, le făcea strîmbături destule... şi toţi rî-deau cu-atîta poftă, încît se zguduiau pămîntul, marea şi cerul cel înalt cu luna şi cu stelele. De fapt, nu toţi rîdeau cu poftă... Căci la intrarea peşterii sta Eris cea posomorită, zeiţa care proteja discordia, cearta şi bîrfa, zeiţa care uneltea ca-n lume să nu fie pace şi înţelegere deplină. Zeiţa asta preahidoasă, nesuferită tuturor, şedea deci şi privea cu ură la cei care se desfătau. Şi, pentru că zeiţa Tetis nu o poftise la ospăţ, dorind să fie armonie şi bunăvoie-ntre meseni — gîndea cum să le strice cheful11. Şi dintr-o dată a rînjit. Găsise hîda iar o cale. încălecînd pe un balaur, zburase-n ţara hesperidă. Luase din grădina de aur un măr. Mărul cel mai frumos. Pe el scrisese cu cerneală de aur, mai strălucitoare decît lumina de amiaz, trei vorbe bine ticluite. Scrisese : „Celei mai frumoase".
193
13 — Legendele Olimpului, voi. II

S-a-ntors apoi la peşteră ; şi-a vîrît capul înlăuntru, cu limba roşie ca para strînsă-ntre colţii ruginiţi ; iar braţu-i a zvîrlit cu grijă mărul acela-ncondeiat între zeiţele ce-n horă alunecau, ca într-un zbor.
începe cearta între cele trei zeiţe

L-o fi văzut, pesemne, Hera sau Afrodită sau Atena !... L-au ridicat şi au citit slovele-acelea otrăvite, scrise de certăreaţă Eris, şi fiecare-o fi rostit : — E mărul meu... Daţi-l încoace !... — Ba e al meu, că-s mai frumoasă !... — Nu-i al nici uneia... I-al meu... Zeus... nu vrei tu să ne faci dreptate ?... Şi tot aşa... Nu ştiţi cum este atunci cînd se porneşte sfada ? Feţele parcă sînt schimbate. Vocile-s tari şi ascuţite. Răsuna vorbe deloc blînde, sudălmi şi uneori blesteme. Aşa şi cele trei zeiţe strigau mereu spre adunare şă li se spună care este cea mai frumoasă dintre ele. Zeii erau prevăzători. Să spună Hera sau Atena, se supără rău Afrodita. Să zicăatunci că Afrodita, se mîniau zeiţa Hera, ca şi Atena, deopotrivă. — Ştiţi ce ? a spus măreţul Zeus. Un singur om poate s-arate care-i deplinul adevăr... — Cine-i acela ? au zis ele, întărîtate, într-un glas. — E Paris... Paris de la Troia, cel ce se află-acuma pe Ida. S-a dus ca să-şi revadă-n munte cirezile ce le-ngrijea, pe cînd era un păstor simplu, şi nu un prinţ cum este azi. — Cum îl găsim ? a întrebat zeiţa Hera. — Hermes, pristavu-mi de credinţă, vă va călăuzi pe toate, i-a dat răspuns marele Zeus. Hermes ! Călăuzeşte-le spre Ida, ara-tă-le cine e Paris ! Şi fă ce-oi face ca flăcăul să dea zeiţelor răspuns. Dar Hermes, preaşiretul Hermes, era neîntrecut în toate.

101

înduioşat îşi amintea de vremea cînd era păstor. chiar astăzi. regelui prieten. s-a şi ivit din slăvi un car. de-asemeni. Norul s-a ridicat în slăvi.— Lasă. Pierzîndu-şi orice stăpînire şi chibzuire mai adîncă. Ba. cu aripile lui de aur. Şi s-o răpească pe Elena. 196 102 . cea mai frumoasă-ntre femei. a răspuns el zeului Hermes 12. ce era tras de porumbiţe şi-o aducea pe Afrodita. Paris dă Afroditei mărul de aur Paris păşea pe munte singur. Menelau. Şi. N-a rămas decît Afrodita. l-a dat zeiţei dragostei. Cînd s-a-ntors Menelau la Sparta. Hera. fiind soaţa regelui ceresc ? Cui i-ai da tu mărul de aur. Menelau. zeiţa l-a făcut pe Paris mult mai frumos decît era. După această întîmplare. numai de ea ştiute. ocrotitoare a iubirii. S-auzeau mugete de tauri. Cerul era abia-nroşit de zorii care se vesteau. oricum. stăpînă-n marele Olimp. pe care-l vezi în mina mea ? Văzîndu-se-n încurcătură. stropi de rouă. sau Afrodita. Numai că Hermes l-a ţinut. soaţa lui Zeus. soţul Elenei cea frumoasă. tot din tulpina dardaniană. care l-a şi-ndemnat pe Paris să plece în cetatea Sparta. ca pe prieteni. — Cea mai frumoasă-i Afrodita. şi a ales numai plăcerea dăruită de dragoste — făcînd. stăpîne. şi Paris o să dea răspunsul. în timpul cît o să lipsească. Deodată. Prin vrăji. avînd pe Hermes între ele. Anhise. s-a însoţit c-un alt voinic şi s-au căsătorit spre Sparta. după o călătorie destul de lungă şi de grea. drăgălaşa. Aici regele Menelau i-a primit bine.. Pornea către insula Creta. dîndu-i de soaţă o regină. în inimă. de popor. să nu ai nici un fel de grijă. nu în Troada sau în Frigia. Regina e mîndra Elena. şi a făcut-o să-ndrăgească pe fiul lui Priam din Troia. şi n-au trecut decît trei clipe şi norul a ajuns pe Ida. Supuşii i-au povestit tot. luceau pe ierburile moi. şi ne spune care zeiţă-i mai frumoasă : Atena mult preaînţeleaptă. şi-amîndoi au pornit spre Troia 13. l-a sfătuit să stea pe loc şi să răspundă mai degrabă. Dar cum s-a-ndepărtat din Sparta soţul Elenei. Şi a rugat-o pe Elena să aibă grijă de voinici. şi-nţelepciunea de la Palas. mai că nu-i venea să creadă că nu-şi mai regăseşte soaţa. ci pe întreg oraşul Troia. Şi — pentru că nunta cea mare. dacă voinicul le-o alege. unde domnea un rege prieten. Iar Eros a ţintit pe soaţa lui Menelau. ci peste toată Asia. des-pre-nsuşirile lui Paris. vorbindu-i cu meşteşug. Numele lui era Enea. Zeiţele şi-au arătat lui Paris toată frumuseţea. i-a grăit. Şi Hermes a grăit spre Paris : — Ia stai. El o s-aleagă dintre voi pe-aceea care-i mai frumoasă. Răpirea Elenei cea frumoasă Şi Paris s-a înflăcărat. tinerii au ajuns în Sparta. Şi Hermes cu zeiţele s-au urcat pe un nor de aur. care juca de bucurie în faţa peşterii lui Hiron — Hermes a spus către zeiţe : — Veniţi cu mina să v-arăt pe tînărul judecător. Palas-Atena i-a promis să-l facă-nvingător în lupte şi înţelept ca nimeni altul. Elena şi-a uitat de casă. o greşeală. Şi. după cum ţi-e voia. fiecare dintre ele i-au mai făgăduit să-i dea şi o răsplată cît mai bună. Zeiţa i-a vorbit Elenei. Paris a vrut întîi să fugă. cu-o săgeată-nveninată. Şi. In urma ei venea şi Eros. 194 195 13 Şi Paris n-a mai stat pe gînduri. voinice. feciorul regelui din Troia. S-a urcat pe corabia un-de-o-mbia Paris să vie. Şi diamante. Astfel. sau poate însăşi mîndra Hera. i-a spus că o să-l facă rege. după Zeus. ce tropoteau către păşuni. zeul iubirii cel viclean. A dat în lături şi puterea cu care-l îmbiase Hera. fiica lui Zeus şi a Ledei. tot fusese stricată de Eris. s-au ivit din slavă zeiţele înverşunate.. apucîndu-l pe după umeri. de soţ. Ele-au jurat să se răzbune nu numai pe tînărul Paris. zeiţele Hera şi-Atena au plecat tare supărate. Flăcăul care-l însoţea era odrasla Afroditei şi-a unui prinţ păstor. luînd mărul discordiei. de zeiţa vrajbei. Şi. E] tocmai trebuia să plece cu nişte treburi din oraş. mai. de prieteni. Voi şti eu să-mi fac bine slujba. Iar Afrodita i-a rostit că ea-l va face fericit. el va fi cel mai puternic pe pămînt. ţinînd-o blînd pe după umăr.

din Pilos. s-o aducă iar în oraşul părintesc. Tindar l-a hotărît urmaş. pe care îl aruncase reaua Eris. Inima-i 5-a făcut cărbune. din Sparta. şi-acest bărbat îi va urma pe jilţul său regal. Dar jurămîntul a rămas. Agamemnon a chemat regii din Elada să-i vie toţi într-ajutor. Nu-i mai era pe plac războiul şi se gîndea că nu e drept să moară oameni cu duiumul pentru o ceartăntre doi regi. în insula Itaca. Şi. şi-a adunat iarăşi simţirea. Iar cînd trimisul Palamede îi rostea vorbe pe-nţeles. aflînd el că a venit în insulă prinţul Eubeei. şi apoi cu ochii rătăciţi. Atîta doar că Palamede era destul de înţelept şi a băgat uşor de seamă că vrea Ulise să-l înşele. a grăit înţeleptul Nestor. spunea trufaşul Agamemnon. un cal schilod şi un asin . Se-ncepea deci războiul Troiei. Ne poate sfătui la multe. Şi din nimica n-a pierit. învinşii şi învingătorii vor suferi deopotrivă şi vor pieri aproape toţi. Este isteţ şi priceput. stîrnise ura-n-tre zeiţe. s-a prefăcut că e nebun. Au jurat cîţi au fost acolo. Deci. a plecat să se sfătuiască cu fratele său.. şi.. fiind el un om puternic. Atunci. o insulă sărăcăcioasă. dar Paris nici n-a vrut s-audă. pentru a-şi ţine jurămîntul. Şi-ndemnat de zeiţa Hera. Ştiind-o toţi aşa frumoasă. un război mare cu Atena. alături. Ba dobîndise şi un prunc. A fost nevoie să pornească cei doi voinici : Castor şi Polux. o vară bună a Elenei. 197 Priam l-a întrebat pe Paris . cu oastea lor. Ea era liberă s-aleagă pe tînărul care-i plăcea. Să-l răzbune pe Menelau. Deci nu-i era deloc pe plac să-şi mai primejduiască viaţa. în vestitul oraş Aulida « Astfel. încît la doisprezece ani a fost răpită de Tezeu. însă de la acea-ntîmplare trecuseră atîţia ani.. căci îşi iubise mult soţia. şi-a izbit fruntea de lespezi şi de ziduri. L-au luat cu ei la sfat pe Nestor.De supărare. alt rege înţelept. pe urmă. a dat de veste în Elada că-i caută un bărbat Elenei . Agamemnon. Mărul discordiei. fostul rege-al Spartei. de la Sparta. în loc de boabe de secară. Insă tot Nestor i-a-ndemnat ca. un tînăr chipeş. Şi toţi ceilalţi au plecat liniştiţi acasă. că Menelau a fost jignit şi soaţa lui i-a fost răpită. alţii puternici sau înţelepţi sau iscusiţi. Insă. Ele îi aţîţau pe regi. Deci.. Şi. nişte grunji mărunţiţi de sare. — Avem nevoie de Ulise. Şi dacă vreunul dintre ei ar fi-njosit pe cel ales şi ar fi vrut "să-i fure soaţa. Şi fiecare şi-o dorea. el se făcea că nu-l aude şi arunca pe brazdă neagră. unde domnea pe-a-tunci Ulise 13. plecase grabnic Palamede. Cînd s-a făcut ceva mai mare. Sfatul înţeleptului Nestor Iar Nestor le-a reamintit despre Elena că de mică fusese pricină de ceartă. lăsînd o jale fără margini în Europa şi-n Asia. Penelopa. la sfatul lui Ulise. a trebuit să se mărite. Şi regii porunceau mulţimii să se jertfească pentru ei. Şi Tin-dar. şi s-o isca vreo-ncăierare. liberînd-o. Unii bogaţi. — Elena e soţia mea. un fiu al regelui Eubeei. regele insulei Itaca. Era atîta de frumoasă. rege în Argos. chemînd pe regi. Au făcut nunta. cîţi sînt dornici s-o peţească. Ulise se căsătorise cu o copilă. mai-nainte de război să-ncerce o împăcăciune. în Sparta. N-o dau pentru nimic în lume. cum credea Tindar. ca regii să-şi jure credinţă şi sprijin de va fi nevoie. Regele Tindar s-a temut că fata. Dar ce să credeţi ? N-au venit unul sau doi. De-ar fi să-nceapă şi-un război.-a venit vremea. Ulise se făcea că ară şi nu-i cunoaşte pe trimis. cei care-am jurat atunci sîntem datori să-l ajutăm. 198 A înjugat la plug. la Micena. pe Menelau. s-au grămădit vreo nouăzeci de regi şi cei mai mari eroi. Poftele lor şi certurile făceau din nou să curgă sînge. să vină în oraşul lui. Omul se schimbă între timp. — Şi-acuma uite. Războiul cel mai crunt de care se povesteşte prin legende. bolborosind răzleţe vorbe.. alegînd pe unul. S-a dus 103 . a strigat el cu îndîrjire. Iar pruncul era încă-n faşă. ceilalţi erau datori să sară şi să-i dea sprijinul cu oastea. Elena l-a ales. Ulise se preface că e nebun Dar pîn-atunci să amintim că Menelau şi Agamemnon. numit de mamă Telemah. i-a pus pe cei veniţi să jure c-or să respecte hotărîrea pe care o va lua Elena. cei doi feciori ai lui Atreu — numiţi de-aceea şi atrizi — trimiteau soli din ţărm în ţărm. Să-i ceară deci regelui Priam să-napoieze pe Elena şi avuţia ce fusese luată de Paris. El este cel care a dat ideea. aflînd ştirea. mai de mult. ceilalţi or vrea să se răzbune..

de astă dată. Nici nu se ridicase Ahile mai mult de-o şchioapă şi lupta ca un bărbat. ca să-l facă nemuritor. Acolo ai să te ascunzi în haine femeieşti. bătrînul Nestor. Iar cînd fugea. Un flăcău îmbrăcat în haine de fată Insă. pentru o toană de regină şi pentr-un prinţ nechibzuit. Dar lui îi hotărîse Moira — destinul cel ne-nduplecat — să-şi. căufa să lupte şi cu Moira şi să îl scape pe Ahile de soarta care-l aştepta. Vreau să trăiesc tihnit acasă lîngă iubita-mi Penelopa şi lîngă fiu-mi Telemah. Şi. Războiul nu-mi mai este drag. Pe-acest flăcău vroiau să-l aibă.. Nu mai vream să pornesc la luptă. a ieşit din marea verde şi adîncă. 199 s-a dus şi pînă la Hades în Infern. Ai ghicit. femeieşti şi l-a ascuns într-un palat.. îi ungea trupul cu ambrozie. L-a aşezat pe Telemah în drumul plugului de lemn. piardă zilele acolo. mama sa. îl vîra-n flăcări să-l călească. s-a temut straşnic că fiul său îşi va da viaţa în faţa zidurilor Troiei. Acest Ahile era fiul frumoasei nereide Tetis. fusese dat de mititel bătrînului centaur Hiron. de nu or să atragă-n luptă pe neîntrecutu-Ahile. încă de mic. Ahile s-a împotrivit. aflînd zeiţa Tetis de planul lor. unde stăteau fetele sale. atrizii. l-a-n-veşmîntat pe flăcăiandru în haine albe. Iar viersul lui vrăjea pe oameni şi chiar pe zeii din Olimp. cum Ahile-şi iubea mama şi nu vroia s-o necăjească. la ceasul cînd vor izbi Troia. Numele său o să rămînă nemuritor în bătălia dată sub zidurile Troiei. In acest fel fiul zeiţei nu mai putea fi doborît. încă în faşă. cea măritată cu Peleu. Ahile. mîndrul Paris. şi văzîndu-l. Ulise s-a gătit de drum. şi s-a întors cu el pe cîmp. Nu se gîndise însă Tetis că. Iar Licomede. Se povesteşte că la Hiron fiul lui Tetis s-a hrănit doar cu măduvă şi cu creier de pui de urs şi cu ficat de leu năprasnic. în acest timp. rîul cel înfricoşător. Va fi viteaz ca nimeni altul.. ucigînd fiare prin codrii de pe Pelion. şi pe soţia-i credincioasă.în grabă la palat. în război. nimeni na o să deosebească pe fetele lui Licomede de fiul regelui Peleu. Tetis. lăsînd în urmă casa dragă. să-l caute şi să-l cheme-n luptă pe fiul regelui Peleu şi al gingaşei nereide. A luat copilul lui Ulise. sfătuit de zeiţa Tetis. şi Palamede şi Ulise îi căutau urma lui Ahile şi nu puteau să i-o 104 . cunoscînd această taină. i-a cerut să-i dea-ntru-totul ascultare. regele din Tesalia. Dar. frumos. regele. decît dacă era lovit în locul necălit în Stix. pe drăgălaşul Telemah. Zeiţa nereidă Tetis ştia că pruncul său Ahile va creşte mare şi puternic. cea cu picioare de argint. a pornit către insulă. L-a chemat lîngă ea pe-Ahile. şi Agamemnon şi Menelau. copilul mic... Tetis îşi ţinuse copilul de un călcîi. Acum cînd are loc povestea. Cum eşti de alb la chip. i-a glăsuit : — Te du fără nici o zăbavă în insula unde domneşte regele prieten Licomede 17. şi-a oprit calul şi asinul — şi a grăit lui Palamede : — Da !. Acolo şi-a scăldat în Stix. pentru ca nici un fel de armă să nu-i mai poată răni trupul. acompaniindu-se cu lira. Ba. Ca şi mulţi alţi eroi de seamă. ca să-şi păstreze jurămîntul. putea să-ntreacă şi căprioara cea mai iute şi cea mai sprintenă din munţi. pe pruncul său abia născut. îşi scăldase copilu-n Stix.. îngrijorată. La nunta ei zvîrlise Eris între zeiţele-olimpiene mărul discordiei. Ahile se făcuse mare. neavînd totuşi ce face. Atît c-atunci cînd îl vîrîse în flăcări. M-am prefăcut. Dar mama. Iar Agamemnon trimisese. pe care îl dăruise Afroditei fiul lui Priam. pe Ulise. zeiţa Tetis. Cînd a văzut Ulise însă că plugul său va reteza trupul micului Telemah. într-o noapte. Nu vream să se mai verse sînge şi să călcăm cetăţi străine. locul acela-i va rămîne pe totdeauna necălit16. pentru un timp îndelungat. şi cînd îl cufundase-n rîu. In acest scop. apucîndu-l de călcîi. In căutarea lui Ahile însă vestitul profet Calha îi spusese lui Agamemnon că nu vor cuceri cetatea regelui Priam cel bogat. călcîiul stîng. ca să-l înveţe meşteşugul armelor şi al vînătoarei. Nu vă mai spun că învăţase să cînte minunat din gură. 200 Şi. pentru a-l căli. lîngă ei...

Dar între ei lucea Ahile cu oastea lui d mirmidoni. un scut şi-o suliţă strălucitoare. şi cîţi. au început să sune tare din trîmbiţe şi din chimvale. fratrii şi pe ginţi19. precum ne spun poeţii. după plac. la scut. Urmau Ulise cel isteţ şi Diomede preacuviosul şi Aias de la Salamina şi un alt Aias din Locrida şi Palamede şi Patrocle şi Filoctet. Oştenii cei de rînd luptau numai cu suliţe şi praştii. Fusese chiar silit să plece. A mai primit o suliţă. pulpare pe picior şi scuturi. virise şi un coif. Iar dintre regi cei mai de seamă erau viteazul Agamemnon şi Menelau. Zeii cer o jertfă la plecare Regii erau în fruntea oastei — în care trase de cai ageri — purtînd pe ei armuri bogate. săbii cu tecile de-argint. a spus Ahile. platoşe bune de aramă împodobite şi cu aur. S-a dus apoi către palatul acelui rege Licomede. albi. ca un luceafăr între stele. la ţărm. însă. de aramă. de la bunul centaur Hiron. Ei. vîntul a contenit să sufle şi pînzele s-au moleşit ca nişte aripi ostenite. Văzînd că planu-i reuşise. cin'să meargă pîn-acolo ? Cine Să-l afle pe Ahile între frumoasele copile ale regelui Licomede ? Adevărul iese la iveală S-au sfătuit şi s-au gîndit să îl trimeată pe Ulise. o platoşă şi nişte arme. însă Ahile-a luat o lance şi s-a şi repezit spre porţi. în văluri. Peleu le căpătase toate de la zeii nemuritori. purtînd pe ele peste-o sută de mii de oameni înarmaţi18. Dar Calha i-a vestit pe regi că odrasla zeiţei Tetis i-adăpostit de Licomede. Fetele regelui s-au strîns numaidecît să vadă marfa. -— Adevărat. ce rămăseseră la porţi. El nu venise cu plăcere. la armele de-aramă. Oastea cea mare se-mpărţea pe triburi.mai afle. după furtuni. şi cîţi. De n-ar fi fost prorocul Calha. brăţări sau văluri. unde îl cheamă Menelau. brăţări. cercei. sînt flăcău. făcîndu-se neguţător. cu creasta fîlfîind în vînt. printre fete. Atunci le tot întindea marfa şi le-mbia s-aleagă salbe. Flota n-a mai putut să părăsească ţărmul aulic vreme lungă şi mulţi oşteni zăceau de friguri şi alte boale misterioase. Toate prinseseră în mîini bijuterii scînteietoare şi văluri. şi-a pus în schimb coiful lucios. avînd pe cap coifuri înalte cu coamele din păr de cal şi colţi lucioşi. Nu sînt fecioară. cînd încerca să iasă-n larguri. n-ar fi putut să-l mai găsească. mai frumos brodate. Ulise cerceta cu ochii să vadă unde e băiatul. cu însuşiri miraculoase. " Si tot atunci. potrivit vechilor datini şi jurămintelor făcute. Ulise a grăit spre rege : 201 — Acesta nu e fata ta. Iar mai tîrziu. însă nu desluşea deloc. unde. Apoi şi-a smuls vălul cel alb şi cununiţa de pe plete. în mîini aveau arme de preţ. la nunta cu iubita-i Tetis. însoţitorii lui Ulise. se adunaseră. care mai de care mai albe. gata să apere palatul. purtînd cu el salbe de aur. lănci lungi. şi o pereche de cai albi de la Poseidon furtunosul. între acestea toate. la nunta frumoasei Elena. tăioase. o mie o sută optzeci şi şase de corăbii. Ulise s-a schimbat de haine. stăpînul insulei Itaca. care vedea în depărtare. .. Este ruşine să rămînă ascuns. A Juat în mînă-o sabie şi a plecat după Ulise. crezînd că-ncepe vreun război. Atît era de ne-ntrecut în meşteşugul armelor. văluri alese. 202 Numai că flota asta mare — cîntată-n vechile legende — de la-nceput a fost lovită de mari furtuni ce-o răvăşeau. de mistreţ. fratele lui. am datoria să-l ajut pe Menelau să se răzbune. 105 . Lasă-l să plece la război. Numai Ahile se uita. destul de aspre. prin minte şi prin vitejie. cu jind. Peleu. Aşa s-a-nfăţişat Ahile în portul renumit Aulida. E un voinic numit Ahile.. chiar dacă eu o fi să mor. Se zice că a mai primit de la tatăl său. însă acuma se găsea în tabăra lui Agamemnon şi. trebuia să dea ajutorul atrizilor să biruiască. Să-şi dovedească voini-cia.. Peleu. aprigul zeu al mărilor. şi între ele se grăbise şi flăcăul zeiţei Tetis. Ei trebuiau să se supună poruncilor. apoi preaînţeleptul Nestor. la suliţă şi coif. date de regi sau basilei. Potrivit jurământului făcut de tatăl meu. feciorii regelui Atreu . Fetele au fugit speriate..

Dintre aceştia cel mai greu i-a durut faptul c-au pierdut pe Filoctet. însă copila i-a oprit. Rana lui mirosea urît. purtîndu-le pe Ifigenia şi pe regina Clitemnestra. Regele-şi ascunsese fruntea sub un veşmînt întunecat. iar mama fetei se zbătea în braţele oştenilor.. şi cei doi Aias. Oştenii nu puteau să-ndure acest miros nesuferit. văzînd că sare regele insulei Itaca. urmat de prietenu-i Patrocle. A dus-o într-un tem-plu-al său. Şi lancea i s-a-nfipt în piept. Şi singură s-a-nfăţişat marelui preot să o-njunghie 21. Şi-a amintit că Ifigenia îi aducea adesea jertfe. s-o pregătească pentru groaznicul sacrificiu. zicînd că vrea să o mărite cu fiul lui Peleu. acela ce primise-n dar de la Heracle armele lui biruitoare. Artemis s-a înduplecat. pe Ifigenia. pentru că regele-Agamemnon îi ucisese-o căprioară. Porunca dată de zeiţă trebuia iute-ndeplinită. Oştenii-au smuls-o pe copilă de lîngă mamă şi au dus-o într-un sanctuar. Fusese rău muşcat de-un şarpe şi suferea îngrozitor. Ahile 20.Ca să cunoască adevărul — de ce nu puteau să pornească înspre Troada către Asia — regii lau întrebat pe Calha. 203 Numai că-n clipele acelea. Se-oşază tabăra aheie Cel care i-a întîmpinat a fost eroul troian. în sfîrşit. Agamemnon nu le-a ieşit nici măcar în întîmpinare. şi i-a cerut să îi trimită pe fata sa. Ceilalţi oşteni. Iară în locul Ifigeniei. încît să n-atingă pămîntul. Deci. a pus zeiţa o cer-boaică. care-a-nroşit numaidecît. şi alţi regi. Cîţiva voinici au vrut s-o scape şi au luat armele în mîini. Filoctet a rămas în Lemnos. Şi. în timp ce regele Agamemnon gemea îngenuncheat pe lespezi. după ce s-au săvîrşit slujbele către Artemis.. în urmă-i venea Protesilau. ca tatăl meu să biruiască în luptele înfricoşate. soaţa lui. Nu vrea să-şi vadă nici soţia şi nici copila mult iubită. sora Elenei cea frumoasă. Plecarea 'spre Asia Silit de cei din jurul său. fiindcă pro-rocul le spusese că primul care va atinge pămîntu-acesta va muri. Flota a lunecat pe ape către Troada depărtată şi regii s-au înveselit. unde oastea şi-a prăpădit cîţiva oşteni. 204 Pe urmă a sărit Ahile. în faţa Troiei. într-o pădure din Taurida 22. şi-au făcut vînt de-asemenea. el a sărit întîiul şi nu i s-a-ntîmplat nimic. Trebuiau numai să debarce. rămî-nînd teafăr.. cu sîn-gele-i. regele trebuie să-şi jertfească pe o copilă. şi-anume Artemis. corăbiile aheiene au ajuns lîngă Asia. Calha le-a spus că o zeiţă. Insă Ulise s-a ferit. Şi Hector şi-a azvîrlit lancea către oşteanul Protesilau. Hector vroia s-atingă cu lancea lui chiar pe Ulise. cel mai voinic şi mai viteaz dintre odraslele lui Priam. fecioara. care s-au şi 106 . Atunci ce i-a trăsnit prin minte isteţului de la Itaca ? Să dea exemplu celorlalţi. neatins. A plîns zadarnic Clitemnestra. cu ochii înecaţi în lacrămi : — Nu vărsaţi sînge în zadar. Mă voi jertfi de bunăvoie. regele a trimes un sol la Clitemnestra. care-i era zeiţei dragă. dacă vor să reuşească în întreprinderea lor grea. Ce-i de făcut ? Stăteau cu toţii pe punţi şi nu vroiau să sară. Preotul şi-a-nălţat cuţitul ca să-i străpungă inima. fără să se primejduiască. Astfel. vîntul a-nceput iar să bată. jurase să nu se mărite şi să se facă preoteasă într-un lăcaş sacru al ei. glia troiană. Hector. unde-a făcut-o preoteasă. ce vor urma foarte curînd. Zeiţa s-a înfăţişat la locul jertfei şi a smuls-o pe Ifigenia. spre uşurarea tuturor. Cînd a sosit corabia. fiind cel dintîi dintre războinici căzut pe ţărm. ca flota să poată porni şi ostile să biruiască. e supărată rău pe el. după ce eu n-am să mai fiu. Ifigenia.. Dar nimeni nu-ndrăznea să sară pe ţărmul regelui Priam. E drept că au mai poposit şi pe-alte ţărmuri. ci numai scutul de aramă. după multe zile şi rătăciri şi vînturi rele. De fapt. A aruncat un scut pe ţărm şi a sărit. da-n aşa fel.

Oştirea le va fi zdrobită. Agamemnon. A fost crezut. ce-i fusese luată ca roabă de nişte oşteni. cînd Calha i-a vestit pe regi că molima nu va-nceta. Regele. profitînd de întîmplare. Vreau să te saturi de război. Astfel. preot al zeului Apolo. Şi luptele au dăinuit din ce în ce mai sîngeroase. nouă ani. Cearta dintre Ahile şi Agamemnon Iar anul cel de-al zecelea e povestit de regele poeţilor elini. după voinţa regilor. îi sfătuia des Palamede pe regi şi pe eroi să curme acest război încrîncenat care cerea prea multe jertfe. Oş-tenii-aduşi din Grecia şi cei pe care-i trimitea regele Priam din cetate se ucideau unii pe alţii. auzind vestirea. căci sînt legat prin jurămînt. Troia. şi-au făcut corturile lor regele de la Salamina. 107 . Aşa a plătit Palamede. fiu al lui Atreu. destule glasuri cereau să se curme războiul. Eu nu mai pot părăsi lupta.. şi de atrizi..Şi-a-nceput să-l învinuiască pe Palamede de trădare. îl ajuţi. şi-aproape toţi vor fi ucişi. şi astfel molima să piară. le arătase tuturor că va urma nenorocirea. O !. şi nici la greci n-avea crezare mult chibzuitul Palamede. voinicul Aias şi Ahile. Apolo. Ba. Zilnic mureau sute şi mii. Homer23. Ei şi-au pus corturile astfel. lîngă piaţă. care-i chemase la război şi pe Ulise şi pe alţii. Spre partea unde era Troia. Ahile. s-a supărat însă nespus şi a rostit către Ahile : — Pentru c-Apolo îmi ia roaba. cel ce era stăpînul fetei. nebiruitul Agamemnon. Iar în mijlocul taberii era o piaţă foarte largă. Ulise era vorbitor fără pereche-ntre elini. voi lua. Durase molima aceasta ceva mai mult de nouă zile. La fel. îşi ridicase cortul său şi preaisteţul din Itaca. să nu mai curg-atîta sînge pentru Elena cea frumoasă. cu mii şi mii de corturi. El era dornic să audă. răpită de troianul Paris. va fi-napoi la tatăl său.. Briseis cea îmbujorată. cetatea-mbelşugată. Mureau ca muştele oştenii.încins la luptă. 205 Dar nici în tabăra troiană Casandra n-avea ascultare. Şi Palamede a fost luat şi osîndit la moarte cruntă : să fie doborît cu pietre. în schimb. decît în clipa cînd Hriseis. la cele două margini. robita fiică a lui Hrises. Războiul dintre oastea greacă şi cea troiană s-a-nceput. pe cînd se prefăcea nebun... care îţi este-atît de dragă. . Mintea parcă se-nfioară de cît sînge a curs la Troia. Ahile. şi să plăteşti". în locurile cu primejdii. o copilă a regelui Priam. pe roaba ta. încît nimica din ce se petrecea în piaţă să nu scape privirii sale. în toată tabăra aheie ciuma a năpădit cu furie. în apropiere. Tabără mare şi întinsă. Oştenii regelui troian au trebuit să se retragă şi să se-nchidă în cetate. Regele l-a gonit pe Hrises cu vorbe grele şimbrînceli. o preoteasă a Atenei. şi-a întins arcul şi-a ţintit în tabăra lui Agamemnon. Nouă ani de lupte sîngeroase Dar dup-o altă prorocire. să lupt aici pentru atrizi. iar tu.. mai înainte ca oştenii lui Agamemnon s-o cuprindă şi s-o distrugă-n întregime. dorind să stea mereu de strajă la cele două capete ale întinsei tabere. al celui care conducea întreaga oaste. s-a-nfăţişat în adunare şi i-a cerut lui Agamemnon. ce-rînd regelui Agamemnon să-i dea-napoi pe fata lui : Hriseis. ascultîndu-i ruga. Casandra. să afle şi să ştie tot. în Troia. Ulise a vrut să se răzbune pe Palamede ce venise şi îl chemase din Itaca şi-i dovedise şiretlicul. Aici se adunau oştenii în faţa cortului regal. Mult mai departe de cetate şi-au făcut grecii tabăra. De-aceea îşi pusese cortul în aşa chip. în acest timp. Atunci preotul s-a rugat de zeul său să-i pedepsească pe-aheii cei înfumuraţi. să i-o dea înapoi lui Hrises. în schimb. în tabăra aheie. să-mi las soţia şi copilul. tabăra mai era ferită de un val mare de pămînt şi-un şanţ săpat foarte adînc... Troia va cădea ruinată. urma să sufere asediul vreme-ndelungă. în acest an a venit Hrises. In sinea lui gîndea aşa : „Tu m-ai făcut să plec de-acasă.

avînd în mîini sceptrul regal. răspundeţi iute. zeiţa Tetis cea cu picioare de argint s-a ridicat din apa mării şi prefăcîndu-se în ceaţă a plutit pînă în Olimp. Morfeu. Iar pe-o corabie cu pînze.. regele a şi dat poruncă să se adune toată oastea. Ahile a dus la şold mîna. zeiţa care-nteţise iarăşi vrajba. şi daruri vei primintreite. Acolo a îngenuncheat lîngă picioarele lui Zeus şi. să gemi din greu. toţi cîţi erau de partea Troiei... cînd ai să-ţi înţelegi greşeala. Amar. Să fie astfel nevoit să îl implore pe Ahile să se întoarcă iar în luptă. nici nimeni n-o să poată să le ajute-aheilor. la vetrele din ţara noastră ? Ce-aţi zice ? Hai. aici. în larga piaţă-a taberei. Ea i s-a arătat în faţă şi. Trezit din vis. Ea l-a vestit numaidecît . Ba. în acest timp. şi tare se mai bucura de cearta care izbucnise între Ahile şiAgamemnon. Agamemnon este amăgit de Morfeu Supărat prea adînc. cel înjosit de Agamemnon. ţinîndu-şi spada cea ţintată în stropi strălucitori de-argint. cu uliţi largi şi pietruite. se afla Eris — Eris. cu fală. ba i-a trimis în ajutor pe un gigant. în fruntea căreia sta 207 Hera.. sus pe catarg.. L-a ajutat şi-atuncea cînd a fost el primejduit de o urzeală-a zeilor. Nici tu. amar va fi de ei. şi-n vis. — Hera. Afrodita. folosindu-se de dreptul pe care îl avea în oaste. să te împiedic de la sfadă. Ahile a părăsit îndată lupta şi nici n-a vrut să mai audă despre războiul cu troienii. cetatea cea bogată. a lăsat sabia la şold . să prindă sabia. sub zidurile Troiei. a glăsuit zeiţa Tetis. Veni-va ziua cînd tu însuţi vei înţelege c-a fost bine să nu te lupţi cu Agamemnon. i-a promis sprijinul cerut. i-a biruit cu uşurinţă pe răzvrătiţii din Olimp. să lupte şi să-l ucidă pe acela care-l jignise-atît de tare. pentru că o va cuceri. în faţa zidurilor Troiei. i-a amintit că i-a fost veşnic credincioasă. zeiţa.... în aşa chip ca Agamem-non să nu mai poată face faţă. discordia. pe Briareu. 108 . suspinînd. tu. ajutat în luptă de Briareu. a luat din cortul lui Ahile pe roaba lui cea mai iubită. — Numai aşa. nespus de greu.. iar biruinţa e departe. să ştii. Iar Zeus. Ares.. nevăzută de ceilalţi. a rostit numai spre AhUe : — Eu am solie de la Hera. gîndind să-i pună la-ncercare dacă sînt gata pentru luptă ori vor să se întoarcă-acasă — mare-i osînda ce ne-o dete din cer neînduratul Zeus. îşi va recăpăta mărirea şi cinstea care i se cuvin. Oastea aheie va fi zdrobit-atunci de Hector. Agamemnon. ceartă ce-i va costa pe greci nespus de mult. Zeul a luat înfăţişarea bătrînului înţelept Nestor. Ahile s-a plecat zeiţei. Ce-aţi zice voi. mîniat peste măsură. Aşa grăia mîhnit Ahile. îl roagă pe măreţul Zeus să sprijine oastea lui Priam şi să-i lovească pe ahei. feciorul meu. amintindu-şi bine de ajutorul dat de Tetis. cu mulţumire.. prinsă frumos pe după umăr. ce ţine cu aheii — îi spunea-n vis bătrînul Nestor — i-a sfătuit pe ceilalţi zei : Apolo. tu. ea. care ai nesocotit pe cel dintîi viteaz aheu. de astă dată să o lase pradă vitejilor ahei. venit din tabăra troiană. dar. — Vitejii mei — le-a rostit el. încă în aceeaşi noapte. l-a sfătuit pe rege s-atace-n ziua următoare Troia. Iar Zeus. şi s-a înfăţişat.206 Degeaba Nestor şi cu alţii au. a şi trimis la Agamemnon pe zeul viselor. Şedea sus pe catarg zeiţa. S-a îmbrăcat în haine scumpe. Sînt nouă ani de cînd luptăm. dar l-a oprit Palas-Atena. în faţa oştilor greceşti. zeiţa cea cu braţe albe. dacă v-aş spune să lăsăm chiar acum războiul şi să ne-ntoarcem pe corăbii. a mai rostit lui Agamemnon : — Va veni ceasul.vrut să-mpiedice pe rege să săvîr-şească fapta asta : căci îngîmfatul Agamemnon n-a vrut să ţină socoteală şi. De astă dată. Va fi însă tîrziu.. care te fereşti de lupte şi-i jupoi pe supuşii tăi.

Ulise. Cum să mai poţi ţine o oaste atîta de dezlănţuită şi gata să se-n-toarcă-acasă ? Desigur. S-a-ntors la luptă din nou Paris. în mîini. Ulise le-a vorbit din nou cu-atît de mare măiestrie. Mai mult. pe spate arcul şi o tolbă şi. care ţineau bine la ţărm corăbiile aheiene. şi copilul. Hera l-a rugat pe Poseidon să le vie în ajutor şi a trimis-o pe Atena să ia şi ea parte la luptă. Troienii erau ajutaţi acum de preamăreţul Zeus. Văzînd că iarăşi grecii fug. cel mai viteaz dintre feciorii regelui Priam de la Troia. în faţa taberei troiene ieşise însuşi mîndrul Paris. cu sprijinul zeiţelor Hera şi-Atena. încît. aşa cum plănuise Tetis. încît toţi s-au înduplecat. Cu vorba lui meşteşugită i-a-ntors pe toţi la adunare. Nu ştia de se mai întoarce sau o să plece după luptă către regatul mohorît. Atunci s-a petrecut un lucru negîndit de rege. Dar chiar aşa. care era în-vesmîntat într-o piele de leopard. De nu m-asculţi. Dar văzîndu-l pe Mene209 Iau. Paris ajungea atunci rob. din ambiţia zeiţei. preadevotata Andromaca. pînă ce îndrăzneţul Hector a ho-tărît s-arunce-n mare pe-aheii care asediau oraşul tatălui său. Priam. Chiotul lor se ridica pînă la cer de bucuria nestăvilită a plecării. Atena a zburat pe ţărmuri lîngă isteţul din Itaca : — Nobile rege. Oastea părea că este-un 208 i lan. Oastea lui s-a înfricoşat şi a-nceput să se retragă. şi de la mama lui. soţul Elenei. Astianax cel drăgălaş. adunată. Lupta s-a început în zori. . A trebuit să vină Hector. pînă vor cuceri oraşul regelui Priam cel bogat şi îl vor pedepsi pe Paris. Şi-a luat rămas bun de la soaţă. avînd alături pe Atena. soţul Elenei cea frumoasă. vreţi să lăsaţi nerăzbunată crima netrebnicului Paris ? Călcaţi sfintele jurăminte ? Du-te mai iute şi adună oastea. Gloata cea mare. Şi nu puteau deloc să uite că dăruise mărul scump fermecătoarei Afrodita. unde domneşte zeul Hades. şi să-l întoarcă iar la lupta cu Menelau. s-a clătinat ca un talaz. precum vroise însuşi Zeus. grecii tot au fost puşi pe fugă. la rugăminţile lui Tetis cea cu picioare de argint. Ostile iar s-au înfruntat. S-au hotărît să stea la Troia. toţi ar fi plecat. Cu ţipete fugeau oştenii buni-bucuroşi către corăbii. fugi degrabă şi fă ce-oi face şi opreşte-i din goana asta nebunească. Hector îl răpune pe Patrocle Şi.şi-acel viteaz era Ahile. Toţi ridicau proptelele. Hecuba. avînd la şold o sabie. Dorul de ducă şi de pace i-a zguduit pe toţi oştenii. de n-ar fi fost zeiţa iubirii şi a frumuseţii. a zis ea. Cum s-o oprească ? — Fugi. Ele aveau de răzbunat fapta feciorului lui Priam. spunînd că ea e mai frumoasă cu mult ca Hera şi Atena. auzind îndemnul şi amintindu-şi de soţie şi de copil. Căci Menelau îl înşfăcase de coiful lui strălucitor pe Paris cel înfricoşat şi îl tîra spre tabăra unde sălăşluiau aheii. s-a făcut un măcel cumplit.Oastea aheie vrea sâ se întoarcă acasă Şi-atunci. s-a-nspăimîntat şi a fugit. nu-ţi mai vezi soaţa. Astfel s-a început iar lupta. chiar el s-a coborît pe creştetul muntelui Ida şi de acolo a zvîrlit un trăsnet înspăimîntător în tabăra lui Agamemnon. a strigat Hera. 109 . două suliţe. Atena. a alergat către corăbii. Zeii aţîţă pe războinici Apoi acolo-n adunare. într-un nor greu de pulbere. Insă din ceruri vegheau Hera şi cu Atena deopotrivă. să nu se risipească. cînd bate vîntul peste el şi-i scutură spicele dese. Grecii erau ameninţaţi să fie prăpădiţi cu totul şi azvîrliţi în apa mării. S-au dat iar multe lupte grele. dar Menelau s-a repezit cu-atît -de mare îndîrjire. şi-acum. şi de la micul său fecior. să-i vină iute-ntr-ajutor. pe Penelopa. Nimeni nu mai gîndea s-aducă lui Agamemnon vreun răspuns. vedeau că fuge oastea. Un singur om putea să-i scape. De-aceea Hera şi Atena juraseră să nimicească Troia cu uliţi pietruite .

şi-a trebuit să părăsească întinsul cîmp al bătăliei. Plîngea atît de desperat. numai ca să-l dobor pe Hector. 210 U Ta luate din Troia prizoniere. ei ajunseseră lîngă corăbiile de lemn. la nunta voastră. neavînd ce face. Careii durerea ce te arde şi cu ce pot să te ajut ? Ahile i-a răspuns zeiţei : — Mamă. Şi Hector îşi pusese-n gînd să ardă fără nici o milă corăbiile aheiene. cu moartea-n suflet. care se legănau pe mare. şi. Ahile s-a încrîncenat . precum îţi e urzit de soartă.. Dă-mi oastea ta de mirmidoni. Aşa că. ca să-i salveze de pieire. dă-mi Kiie zalele şi lancea.. s-a ridicat cel mai bun prieten al lui Ahile peleianul. cositor. Patrocle a căzut. Iară măcelul a urmat mereu mai greu. de către zeii olim-pieni. Troienii or să Creadă poate că ai intrat chiar tu în luptă. tot va pleca. însă Ahile n-a primit. zeiţa Tetis se şi dusese în palatul de-aramă al zeului Hefaistos. ce aveau roţile de aur şi se mişcau doar la poruncă. a rostit Patrocle. — De moarte nu mă tem. Ba-l ruga să-i fie ginere. o. tot va muri. a dat răspuns grabnic Ahile. acuma voi uita şi ura ce o aveam pe Agamemnon şi voi intra din nou în luptă. cuprinşi de spaimă. şi alte douăzeci de fete.. iară pe cer soarele. şi s-a pornit şi ea să plîngă. 3 Dar după voile lui Zeus. trimiţîndu-i o solie cerea să-l ierte pentru fapta nechibzuită ce-o făcuse. Auzind cererea zeiţei. ca vulturul. în faţa cetelor troiene conduse de marele Hector. în acest timp. în luptă să-l nimicesc pe cruntul Hector. însă armura lui Ahile. — Ahile. argint şi aur lucitor . de nu vrei să-i ajuţi pe greci. Ahile s-a-nvoit cu asta. o luase pradă de război fiul lui Priam.în timp ce grecii se jeleau. l Cu mare greu. cu mare luptă. de ce ţi-e plînsu-atît de amarnic ?. să-i ia pe copilă-a lui de soaţă. Moartea tăia tot mai flămîndă vieţile-aheilor zdrobiţi şi ei fugeau. că după asta vei muri şi tu. zeiţa Tetis. încît l-a auzit din mare şi mama lui. Acesta tocmai făurea nişte trepiede fermecate. cu ţ însuşi Hector. încît Ahile peleianul i-a întins armele cerute şi s-a-nvoit ca mirmidonii să-l însoţească i WL război. şi-a făurit întîi un scut. de jalea fiului său drag. Hefaistos a aruncat în foc aramă. şi-a pus cenuşă peste plete şi a-nceput să plîngă-n hohot. abia au izbutit aheii să scape trupul fără viaţă al lui Patrocle cel viteaz din mîinile troienilor. pe care-a-nfăţişat măiestru cerul şi marea şi pămîntul. deşi Patrocle s-a luptat. fără să le atingă nimeni.El sta însă sub cortul său şi cînta liniştit din liră. pînă la urmă a căzut. luna şi stelele 110 . şi daruri scumpe. într-adevăr. I-a trimis-o şi pe Briseis. mereu mai crunt. la corăbii.. Eu nu mai pot trăi pe lume. încît ei sau oprit în loc. Mama a înţeles că fiul. pe care o purta Patrocle. fiul lui Priam cel bătrîn. — Dar ştii prea bine. a spus zeiţa. să-l răzbun astfel pe Patrocle. mamă. chiar Agamemnon şi-a înţeles marea greşeală de a-l fi înjosit pe-Ahile . şi asta-i va înspăimînta. dîrzul Hector. Fugind. Hector l-a despuiat cu sila şi de armura dăruită tatălui meu. .. în faţa Troiei. îi va goni de la corăbii. dacă nu izbutesc. însuşi regele Agamemnon a fost rănit. roaba sa cea îmbujorată. dar fără arme s-a urcat pe parapet şi a răcnit atît de tare spre troieni. Ahile se hotărăşte să intre în luptă Cînd a aflat această ştire. A alergat spre el cu grabă şi l-a-ntrebat : 14 211 — Feciorul meu. Eroul se numea Patrocle. la rugat doar să mai aştepte pînă ce meşterul Hefaistos îi va bate pe nicovală altă armură alte arme. i Cînd au pătruns însă troienii în tabăra lui Agamemnon. Acuma se ivise vremea cînd grecii-l vor ruga să vină. Ahile avea un nor mare de aur care lucea pînă departe. In jurul capului. aici. A rămas neclintit în cort. împuns în braţ. atîta s-a rugat Patrocle de prietenul lui cel iubit. orişice-ar fi să se petreacă..

murind Hector. Şi nimeni nu-i da alinare sărmanei soaţe a lui Hector. Priam plîngea în hohote şi toţi troienii se uitau. Ţinînd în braţe copilaşul. şi un aed ce-i desfăta pe tinerii care danţau în mijlocul oraşului. Nu cutezau nici să vorbească. bogate. însă Ahile na voit nici să-i asculte rugămintea şi. cine putea să mai zăgăzuiască drumul aheilor către oraş ? Priam dobîndeşte trupul fiului său Astfel s-a răzbunat Ahile de moartea celui mai bun prieten. ucişi de-Ahile. sta pe ziduri şi-şi smulgea părul de durere. au doborît pe cei mai vrednici dintre eroii de la Troia. Ahile. o platoşă mai luminoasă ca para vie-a focului şi-o chivără bine-ncheiată pe tîmplele eroului. dacă se va întoarce teafăr. Doborîrea lui Hector Apoi Ahile a plecat să se răzbune pe troieni. Intîi. îşi izbea fruntea şi striga : 214 — Hector. Ahile-a primit armele şi s-a-mpăcat cu Agamemnon. Auzind plînsul. văzînd înverşunarea lui Ahile. sînt singură de astăzi. Mama. Şi. pe micul ei Astianax. Şi boi şi oi şi cai şi cîini. Toţi erau împietriţi de spaimă. cel mai viteaz dintre toţi. Ocean. Ba. toată încărcată cu ciorchini negri pe haraci. Porţile Troiei s-au deschis. Zadarnic îl ruga Hecuba smulgîndu-şi pletele ei albe. 111 . pe nicovala lui uriaşă. pe care le făgăduise zeului rîu din ţara sa. Eroul a fost ars pe rug. ca toţi cîţi mai trăiau să intre. Hector. la Hades 25. Jalea ei nu mai avea margini. într-unui dintre ele-i nuntă. Din cositor moale şi alb i-a încropit două pulpare. şi pe-o păşune turme de oi albe ca neaua. cum sînt copiii fără tată. Iar bătălia s-a-nteţit precum urziseră-olimpienii 24 . S-a repezit apoi în car şi-a tîrît trupul celui mort în jurul zidurilor Troiei. cum pîngărea Ahile trupul celui care fusese Hector. ce purta numele Sperheios. Lasă-mă să te însoresc negrele genuni. Nu a rămas acolo-n luptă decît fiul lui Priam : Hector. chiar Ahile şi-a jertfit pletele lui cele frumoase. o vie. le-a dat zeiţei să le ducă iubitului său fiu. o holdă mîndră . Hecuba. Hector l-a implorat pe-Ahile săi dea părintelui său trupul. Hefaistos a mai lucrat. Ba a înfăţişat şi-o horă. Mai înainte de-a muri. La rugămintea lui Ahile. Pe rugul lui s-au mistuit şi doisprezece prizonieri. noianul apelor verzi care înconjură pămîntul. Şi el ar fi batjocorit la nesfîrşit trupul lui Hector. A-nchipuit apoi pe scut şi un ogor . Şi pe pămînt a aşezat două oraşe mari. Fiind apoi gata armele.scînteietoare. în întregime de argint . Băiatul nostru va rămîne fără le nici o ocrotire. ce-i drept. zeiţa Tetis a turnat peste cadavrul lui Patrocle ambrozie şi nectar divin. să-i apere) picioarele. năvălise pe ziduri însăşi Andromaca. cirezi de boi. Hector vroia să se măsoare cu marele erou Ahile. S-au făcut jertfe sînge-roase. dintre troieni. conduşi acuma de Ahile. Pe margini zeul a făcut ca un chenar rîul. s-a-nspăimîntat şi a fugit. Pierind Hector. Zadarnic însuşi regele îl îndemna pe fiul său să se ascundă în cetate. pînă ce Hector a căzut lovit de suliţă-n grumaz. în celălalt este război. înmărmuriţi. pe ea cu o creastă de 212 I aur. în acest timp au avut loc serbări şi jocuri mari în cinstea aheului căzut : Patrocle. de nu ar fi venit chiar Tetis să-l roage ca să înceteze. Războiul a durat cu furie puţină vreme şi aheii. isprăvind cu acel scut. i-a străpuns tendoanele de la picioare cu sabia lui cea tăioasă şi l-a legat cu o curea de carul său strălucitor. Dar s-a întors la bătălie şi s-a luptat atîta timp. ca să-l păstreze neatins de aripa putreziciunii.

. plin de umilinţă. pe care regele o primise. regele de la Troia. La căpătîiul celui dus. a pus la cale mari întreceri. pe cîmpuri. Troienilor le vin ajutoare Priam. pe nişte cai care fugeau. Troia fusese mult slăbită în urma pierderii lui Hector. Nu i-a rămas eroului decît să dea troienilor trupul înţepenit al celei care 216 fusese altădată cea mai vitează-ntre femei şi cutezase să se lupte. Ahile n-ar fi vrut să lupte cu Memnon şi etiopienii. Iară Ahile se îndură. Şi a jelit-o multă vreme. iuţi ca vijelia. Pentesileea cea vitează era de-o frumuseţe rară. în vremea cînd Priam pornise slujbele de înmormîntare ale lui Hector cel viteaz. Şi prin cuvintele acestea. el a vărsat lacrimi amare şi ar fi vrut să-i dea iar viaţă. I-a vîrît suliţa în piept . nesimţit. de la traci. mama : Hecuba. şi între ei. pe care îl purta Ahile. cu Ahile. Ba încă îi mai hotărăşte un timp. Iar de-l plîngeau. Aceasta. îl înştiinţase. rege peste etiopieni. Ahile. Căzînd regina cea vitează. mîinile-amîn-două. căci era ocrotit de Hermes. şi. Şi. Ahile s-a simţit cuprins de dragoste pentru regină. i-a gonit pînă la corăbii. Ducea cu el un car cu daruri : velinţe scumpe şi covoare. Cînd i-a dat însă la o parte coiful de aur zimţuit. în aceeaşi vreme. — O. Oraşului i-era aproape sfîrşitul mult dorit de-ahei. Şi toţi plîngeau cu deznădejde. s-a repezit către regină mai mîniat decît oricînd. Cea dintîi l-a văzut Casandra. Şi a trezit tot poporul. bătrîn şi el. fiica lui Ares. trepiede-nalte şi o cupă. preaputernice Ahile — îi spune el — adu-ţi aminte de tatăl tău. Patrocle.. regele etiopienilor Numai că. înfrîngerea lui Memnon. duşmanului ce-i ucisese atîţia fii în bătălii. i-a făcut fiului iubit o preamă-reaţă-nmormîntare. pe neuitatul viteaz Hector. Era Memnon. regina lor. îi dă-napoi trupul lui Hector. în vreme ce în barba sură lacrimi îi lunecă şiroaie. purtînd cu el trupul lui Hector. jocuri şi lupte-n cinstea celui ce se dusese dintre vii. puţină vreme după moartea acestui rege-etiopian. regele Priam a plecat către aheii victorioşi. fiul lui Nestor. prietenul său iubit. i-a venit Troiei un alt sprijin. oastea de tinere-amazoane s-a-napoiat în ţara lor de lîngă Pontul Euxin. cel răpus de Hector pe cîmpul de luptă. să-i dea-napoi trupul lui Hector. După Patrocle. Ahile. rude şi prieteni. aşa moartă cum era. Dar umbra ei era plecată către tărîmul mohorît. Memnon a doborît cu lancea pe Antiloh. la nimeni nu 112 . încă în aceeaşi noapte. Pe trupul ei însîngerat. pa cel mai bun. şi fraţii lui. aur. şi amazoanele-au fugit. plîngeau chiar Troia. în ajutorul Troiei a venit o armată mare. pînă la moarte. douăsprezece zile. pe de altă parte. cînd şi războiul 215 va-nceta. s-au strîns soţia : Andromaca. eroul s-a cutremurat. Şi fiul lui Peleu. ca regele să-i poată face feciorului său. cel mai de seamă-apărător şi viteaz comandant de oşti. La început oştirea asta de amazoane ne-nfricate i-a biruit deplin pe greci. odinioară. Era călăuzit de Hermes. Poate că şi oraşul lui e atacat de vreun vrăjmaş şi n-are cine să-l ajute. formată numai din femei. zeiţa nereidă Tetis. îl roagă. Lancea s-a frînt însă în scutul făcut de zeul făurar. slujbele de înmormîntare 26. Priam îi readuce-n minte eroului pe tatăl său. Apoi s-a-nceput iar războiul. Totuşi. apoi i-a doborît şi calul. după poruncile lui Zeus. fiindcă mama sa.în ziua cea de-a douăsprezecea. mai de mult. Totuşi. Aşa ajunge la Ahile în toiul nopţii. în lupta începută cu oştirea etiopiana. Priam s-a şi întors acasă. căci el fusese-apă-: rătorul cel de nădejde al cetăţi. în care stăpîneşte Hades. Dar a ieşit pe cîmp Ahile. nepot lui Priam. după datini. şi Elena care stîrnise tot războiul. că el se va sfîrşi la Troia. Nu a rămas în faţa lui decît regina amazoană . Erau vestitele-amazoane 27 conduse de Pentesileea. şi ea a aruncat o lance. lighene de aramă. Intră în cort şimbrăţişează genunchii. Ele luptau numai călări.

însă Ahile. în acest timp au venit grecii. şi i-ai trimes zeului Hades mai multe umbre în Infern. tot a mai fugărit oştirea regelui Priam de la Troia. Insă Ahile.. cu mama. însă. Apolo îndreaptă săgeata lui Paris spre călcîiul lui Ahile Ei bine. i-a spus Apolo. 217 Şi cum Apolo mai şedea în faţa marelui Ahile. a mai strigat el şi a căzut întins pe ţărm. Văzînd pe marele Ahile că şovăie în faţa Troiei..ţinea Ahile mai mult decît la Antiloh.. Ahile nu putea să piară de arma vreunui muritor. fusese descîntat de Tetis în apele rîului Stix. Zeul luminii s-a făcut în acea clipă nevăzut.. în luptă. — O. o luaseră din nou la fugă. rîul cel negru din Infern. Cu suliţa. Vai vouă. ce nu cutezi să mi te-mpotriveşti în faţă şi mă loveşti doar pe ascuns. cu faţa la pămînt. Dar i s-a arătat Apolo. Şi el.. înfuriat că zeul i s-aşază-n cale. care vă uitaţi la mine cum mă prăbuşesc. i-a răspuns aspru lui Apolo : — Fereşte-te din calea mea ! Nu te vîri în lupta asta.... şi Ares. Lupta şi-l blestema pe-Apolo. frumoasa Eos-aurora. De disperare. scăldat în Stix. Şi şi-a înfipt după aceea suliţa lungă în pămînt. însă pe zidurile Troiei şedea fiul lui Priarn : Paris. decît întreaga voastră oaste. făcută tot de zeul şchiop. de nu veghea zeul Apolo. şi. simt cum îngheţul îmi pătrunde în vinele acum sleite.. făcută de zeul Hefaistos. S-a clătinat şi a rostit către oştirile lui Priam : — Vai vouă. Vai vouă !. dar n-a lăsat din mînă arma. uriaş. Ahile a uitat de toate şi a intrat. s-a avîntat către troieni. s-a-nvăluit într-un nor negru şi-a trimis vînturile repezi să-i ia pe aripe feciorul şi să i-l ducă într-o ţară îndepărtată. drept în călcîiul lui Ahile. eu tot vă voi lovi cu sete. 218 urmaşii mei ahei. — Ajunge ! Stai !... a simţit că îşi pierda firea şi. îndrăzneala asta avea să-l coste mult prea scump pe fiul nereidei Tetis. ameninţîndu-I din priviri. Eroul răpus este adus în tabără Troienii. A pus în strună o săgeată şi l-a ţintit cu-ndemînare pe cel mai brav dintre ahei. îndîrjit peste măsură. Aias îi 113 . cei doi viteji păreau doi zei ce se-nfrun-tau fără de teamă. Mai mult încă. armură lucie de aur. am să vă nimicesc oraşul în care vă adăpostiţi. încît ar fi pătruns în Troia. încă de cînd era copil. însă vă-zîndu-l c-a murit s-au întors repede să-i smulgă armura lui strălucitoare.. urma sfîrşitul lui Ahile. Atît era de-nverşunat. E timpul să dărîmăm Troia . cel ce trebăluia în Lemnos. Şi trupul lui. unde ea să-l poată mult jeli în voie. s-a repezit către fiul zeiţei Eos şi l-a străpuns adînc în piept.. căci ai vărsat rîuri de sînge. decît ajutat şi de-un zeu. biata mamă. S-a început un măcel groaznic în jurul leşului întins în ţărna umedă de sînge. zeu trufaş. Astfel săgeata ucigaşă ar fi fost în zadar. Feciorul nereidei Tetis s-a clătinat numai puţin . glăsuia el.. pe loc. a rămas însă în picioare. cu toate că zeul Apolo. Purta şi el. Nu putea fi rănit cu arma decît întrun loc. Ahile a simţit săgeata că-l fulgeră şi a ştiut că se apropie clipa morţii .. cu mintea-nvolburată. Cum te blestem !. care-i grăbise ceasul morţii. Artemis şi Xantos şi Afrodita cea frumoasă încearcă să vă ocrotească.. clătinîndu-se uşor. Ba i-a mai dat săgeţii încă şi o putere fără margini. cu nimb strălucitor pe frunte. ca şi Ahile.. Memnon a luat un pietroi greu şi l-a zvîrlit către Ahile. Legendele ne povestesc că Memnon ar fi fost feciorul zeiţei Eos-aurora. fără nici o chibzuială. fiul lui Tetis şi-a-nălţat suliţa s-o azvîrle-n zeu. precum ştiţi. Cei care se luptau mai dîrz să scape trupul lui Ahile erau Ulise din Itaca şi Aias de la Salamina. pentru c-Ahile ridicase suliţa către pieptul său. zeiţa Leto. Căzînd însă regele Memnon. lui. chiar riacă-l nimerea-n călcîi. după destin. în lupta care s-a încins. Şi te blestem. în călcîi.. fiul zeiţei Leto era turbat de supărare. Zeu nemilos. auzindu-i glasul. zadarnic o mai ocroteşti. Şi prin. Chiar şi după moarte. Şi. Asta fiindcă zeiţa Tetis ţinuse pruncul de călcîi atunci cînd îl vîrîse-n rîu. Paris şi-a dus arcul la piept. era acum tare ca fierul. Şi el a îndreptat săgeata lui Paris de pe zidul Troiei.

cele cu viers armonios. cum eroul Filoctet stăpînea arcul lui He220 racle. Aici Ahile sendrăgise cu una dintre fetele29 aceluia ce-l găzduise. unde fusese părăsit nefericitul Filoctet muşcat rău la picior de-un şarpe. războiul nui renumit prin vitejii. însă Ulise. unde trăise altădată o viaţă simplă de păstor. Prorocii arătau că Troia nu poate fi încă distrusă. A plecat după ei Ulise. jelit de nimfe şi păstori. care s-o aibă pe Elena.. Ea a strigat atît de tare : „Feciorul meu !". şi se certau mereu cu el. capre. Cu toate că bătea la uşă distrugerea cetăţii Troia. S-au făcut slujbe fără seamăn. alţi prinţi din Troia au vroit s-o ia de soaţă pe Elena. îiindcă-l apărase . Aici. cu-o tolbă de săgeţi muiate în veninul hidrei. Sfîrşitul lui Paris Murind şi îndrăzneţul Aias. Pe acest munte-au ridicat un monument de marmură 28. au pus-o în aceeaşi urnă cu-a prietenului său Patrocle. Dar după moartea lui Ahile a fost o ceartă-n tabără. duşmănindu-l pe Deifob. pentru că-n tabăra grecească sînt fiii lui Asclepio. Cine-avea drept să-i moştenească armura marelui Ahile. pînă ce n-or intra în luptă fiul eroului Ahile şi Filoctet. în vis. Filoctet îi ura de moarte pe amîndoi fraţii atrizi. unde stătuse-ascuns Ahile în straie albe de fecioară. Heracle — după poruncile Atenei. după ce îşi dăduse viaţa. Filoctet pleacă deci la Troia. tinere fete şi-alte jertfe : tauri uriaşi. doi medici buni şi pricepuţi.. amîndoi. care dăduse mărul de aur Afroditei. în chinuri neînchipuite.luase trupu-n braţe şi i-l ducea către corăbii . Cu toată-mpotrivirea mamei şi lacrimile ei fierbinţi. Iară Heracle-i porunceşte lui Filoctet să uite vrajba şi să-l urmeze pe Ulise. fiindcă îi dusese trupul în braţe. iară Ulise-l apăra. viteazului intre viteji ? Se certau mai ales Ulise şi Aias de la Salamina. Troada s-a cutremurat. a închis ochii şi-a murit. se 114 . s-ar fi părut că oastea greacă este destul de mult slăbită. într-adevăr. Luîndu-şi adio de la soaţă. şi alţi eroi. ei tot se mai certau acolo. Iar între ei l-a nimerit şi pe fiul lui Priam : Paris. în armuri. erau doi fii ai lui Asclepio. regele de la Salamina. acela care stăpînea arcul lui Heracle. Ulise. să plece şi să-l răzbune pe Ahile cel abia doborît la Troia. el a ucis mii de troieni. frumosul prinţ. pe urmă. el s-a ascuns în munţii Ida. Şi nu ştiau că-n vremea asta pe uliţele pietruite. sprijinitoarea lui Ulise. pentru c-o luase pe Elena. dintre toţi. Ulise se strecoară în Troia Auzind vestea c-a murit. ajuns flăcău în toată legea. dacă regele Agamemnon nu făcea astfel ca Ulise să capete mîndra armură.. din acel ceas. care i-au lecuit uşor rana nespus de dureroasă. încît. Iar plînsul lor l-a auzit mama eroului Ahile. Se duc. acela ce răpise din Sparta pe mîndra Elena. De supărare. Şi. Săgeata lui fiind otrăvită cu sîngele hidrei din Lerna. ci prin isprăvile pe care le săvîrşeşte preaisteţul rege al insulei Itaca. Paris. iar Aias. pe insula numită Lemnos. podit şi sprijinit cu pietre.. de spaimă. Trupul viteazului Ahile a fost urcat apoi pe rug. a dobîndit-o un chipeş tînăr : Deifob. dulăi de pază. iscusit în vorbe blânde şi-nţelepte. Ulise face pe voinic să-şi cate armele.. Cînd au ajuns în tabără. S-au înjunghiat mulţi robi troieni. care-or să-i vindece piciorul. Ceilalţi s-au oţărît cu ciudă. Pruncul era Neoptolem. Intîi a pornit către Sciros. au strîns cenuşa lui Ahile. grecii au început să plîngă. adică toate nouă muze. mîndrul Aias a-nnebunit şi s-a-njunghiat în piept cu sabia sa lungă. şi ea îi dăruise-un prunc. frate cu Paris şi cu Hector. Arcul. Şi. Ba încă i senfăţişează lui Filoctet. după Ahile şi Patrocle şi Antiloh. cai ne-nvăţaţi încă la ham. a înţeles că va muri. zeiţa nereidă Tetis. La înmormîn-tare au cîntat copilele marelui Zeus. trîntindu-se toţi la pămînt. chiar în marea cetate Troia. îl face să se domolească pe urgisitul Filoctet.. Iar peste urnă-au grămădit un munte mare de ţărînă. spre corăbii. însă. Iar luptătorii. oi şi s-au vărsat vinuri alese ca li-baţiuni pentru cel mort. 219 S-ar fi certat ei multă vreme.

Aflase totul. pa care o zvîrlise Zeus. să meşterim un cal de lemn. pe trup cu urme de frînghii. L-au adus regelui troian. pîndind de-acolo-nfriguraţi tot ce se petrecea pe coasta unde fusese tabăra. Din cal s-a auzit un zgomot. ei s-au făcut că pleacă. tot cum hotărîse Zeus. înveşmîntat în straie rupte. în oraşul lor. paladiul sau statua Palas-Atenei. gîndindu-se poate la vremea cînd grecii vor intra-n cetate. Ulise şi mulţi alţi eroi. ce se numea Laocoon. — Ba să-l aducem în cetate.. A aruncat-o drept în cal. preţuiau sfatul lui Ulise. de către doi zei olimpieni : Febus-Apolo şi Poseidon.. Totuşi. pe urmă. Calul de lemn i— Aheilor. Şi l-au ales. Unii au rîs. Agamemnon cu grosul oştilor greceşti s-au urcat grabnic pe corăbii şi au vîslit spre largul mării. Ştia ce oaste-i pregătită. Şi cum să-i faci chiar pe troieni să-şi sfarme propriile ziduri ? Toţi s-au gîndit . satur de-atîta război . — Să-l azvîrlim în apa mării ! strigau unii dintre troieni. prin vrăji. Calul de lemn era acolo ! Ce-o mai fi asta ? Ce-i cu el ? Nu-nţelegeau. tocmai pe el. dar Agamemnon şi Menelau. Şi fiind calul atît de mare. El cerceta. Acesta a fost tot Ulise. unde luptaseră atît. Aias cel tînăr. la plecare.. în desişul de păpuriş. El a răpit statua din lemn ceresc. vor sparge zidurile singuri. Aşadar s-a sfîrşit războiul.. bucuroşi. după cum se ştie. au alergat pe ţărmul încă ud de sînge.. însă şi-au tras corăbiile pe lîngă insula Tenedos. Insă el s-a desprins de ştreanguri şi s-a 115 . Oşteanul a-nceput să spună c-aheii au plecat spre casă. De fapt. Mulţimea sta adăpostită în dosul zidurilor tari.. Atena. Cunoştea cearta din palatul regelui Priam pentru soaţa lui Paris cel căzut în luptă. Ulise a răpit. un bărbat din oaste.. — Auziţi sunetul de arme ! a mai rostit Laocoon. 222 Şi a pus mîna pe o lance. după poruncile lui Zeus. Tocmai atuncea s-a găsit pe ţărmul mării. N-aveţi încredere-n ahei ! Eu socotesc că-i vicleşug.. un oştean grec. ca să le fie drumul lin. dar numai unul a dat ideea cea mai bună. drept jertfă. Laocoon înţelege şiretlicul aheilor — Să nu faceţi una ca asta ! a glăsuit atunci un preot al zeului Febus-Apolo. Troienii or să vîre calul. neîncăpînd firesc pe porţi. adică numai de troieni. clădite. le-a spus Ulise. ca semn al biruinţei noastre ! răspundeau alţii-nveseliţi. Şi. se spune că Elena l-ar fi recunoscut îndată pe regele de la Itaca.strecurase preaisteţul rege al insulei Itaca. aceste ziduri nu puteau să fie date la pămînt decît 221 de cei care aveau în stăpînirea lor oraşul. In pîntecul acestui cal s-au vîrît cincizeci de oşteni : Neoptolem şi Filoctet şi Menelau. pentru că. deoarece se spusese că Troia nu poate fi luată cît timp paladiul era în templul din oraş. Şi totuşi. Zgomot de săbii şi de scuturi. însă troienii n-ascultau. încît în pîntecu-i să intre cincizeci de-oşteni bine-narmaţi.. dar. Şi. după toate astea — deşi Ulise împlinise ce-l sfătuiseră prorocii — oraşul Troia rezista. fiind duşman al lui Ulise. Agamemnon a vrut s-aducă zeilor. din cer. dar nu ar fi destăinuit această taină nimănui.. îndată. făcîndu-se că-i cerşetor. Noi să ne facem că plecăm.. Să-l suim pe acropolă. le-ntunecase mintea. lantemeierea Troiei. Calul să fie-atît de mare. Cum ? Grecii pleacă ? Zei cereşti !. După aceea. din Olimp. Troienii au văzut plecarea şi se mirau nespus de mult. Au dat poruncă unui meşter 3° să facă-un cal mare de lemn. fraţii atrizi.

au dus calul de lemn pe-acropolă. din casele nezăvorîte. Ulise biruia din nou. femei. apoi i-au sugrumat. clădit de doi zei olimpieni. Ulise şi ceilalţi ahei au părăsit calul de lemn şi. tot încercase să mai lupte. din turn. s-au arătat. şi apoi fericiţi cu toţii au petrecut pînă tîrziu. au şi dat foc oraşului. Zidul acela întărit. pe porţi. Iar şerpii s-au încolăcit pe cei doi fii nevinovaţi. Şi-au spart ei zidul ca nebunii. Priam. S-a repezit şi. ce purta numele de Sinon.. au construit calul acesta. Căci altfel calul n-avea loc. bătrîn ca lumea. Cum a rostit el vorba asta profetică. Fapta aceasta ruşinoasă a supărat-o pe Atena. Şi tot atunci s-a întors flota. a mai strigat Laocoon.. O !. troienii au plecat. să intre în cetate. precum i-au sfătuit prorocii. Poseidon. cu toţii au fost trecuţi prin foc şi săbii. pentru că îşi iubise Troia şi se luptase pentru ea. Bărbaţi.. In toiul nopţii. de oameni spintecaţi de săbii.. muşcîndu-l l-au înveninat. Pe 116 . Vă minte !. şi i-au sfărîmat capul de pietre. Troia este arsa pînă la temelii Troiei îi sosise sfîrşitul. Dacă-l veţi duce în oraş. prin case să se odihnească. Aici ar fi să adăugăm că-ntr-adevăr Sinon era oşteanul cel mai de credinţă al regelui de la Itaca. Ştiţi că Ulise a furat paladiul din Troia voastră. Cîte visuri înfloreau în minţile atîtor nobili din preabo-gatul oraş Troia !. Şi chiar Ulise îl lăsase pe coasta asta din Troada. pe rînd. Din ochii lor azvîrleau flăcări. în acest cal ne e pieirea. cu creste roşii. Troienii. pîn-au plecat corăbiile. cu o secure. unde Laocoon. să nu le facă rău pe mare. cu gălăgie. — Dar acest cal ? Ce e cu calul ? a vrut să ştie apoi Priam. făcînd greşeli după greşeli. Insă Neoptolem l-a prins de plete şi l-a îngenuncheat în faţă-i şi i-a vîrît sabia-n piept. Ca să o poată îmblînzi. în timp ce pe pămînt curgea sîn-gele-n valuri înspumate şi vaietele sfîşiau văzduhul pur al zorilor. şi obosiţi de cînt şi danţ. rîzînd şi făcînd planuri să-nceapă ei acum război cu-aheii cei fugari pe mare. bătrîn. căci era tare bun. • 223 Aheii ies din calul de lemn Aşa a fost răpus bătrînul. Laocoon a vrut să-i scape.. disperat. copii... la rugăminţile Atenei.. în fruntea lor cu Agamemnon. danţînd. — Nu-l credeţi ! a mai glăsuit Laocoon cu voce tare. s-au zărit flăcări uriaşe. la acest ceas. dar cei doi şerpi. Căci în palatele lui Priam. Şi şerpii s-au tîrît pe ţărm..ascuns în păpuriş. Pe uliţele pietruite curgea un rîu roşu de sînge. şi cu doi fii se pregăteau tocmai s-aducă o jertfă zeului Apolo. a-nceput el lupta cu monştrii . să-i amăgească pe troieni. — Vă jur pe zei că e aşa !. — Calul a fost făcut anume ! a dat răspuns şiretul grec. pe faţa mării. Zgomot de arme a sunat şi gemete înfricoşate. — Nu e adevărat. duşmana-nverşunată-a Troiei. pe el şi pe cei doi feciori31. furişaţi pe uliţe. Şi îmbătaţi de vin şi planuri. de gură. Şi. bătrînul.. doi şerpi uriaşi. au început să-şi spargă zidul. l-au azvîrlit. a rostit mincinosul grec. care le apărau oraşul de-aheii cei răzbunători. cînd troienii dormeau atît de fericiţi. Fumul se ridica-n coloane şi ajungea pînă la cer. Prin zidul spart au năvălit cetele crunte de ahei. istovind amfore cu vin. s-au auzit de peste tot. O !. bucuroşi. Troienii-au fost surprinşi prin somn.. Cînd. răzbunătorul... el vă va ocroti de rele. spărsese por224 ţile de-aramă feciorul marelui Ahile : Neoptolem.. însă troienii au luat moartea sărmanului Laocoon drept semn că zeii porunceau să vîre calul în oraş. Şerpii fuseseră trimişi de zeul mărilor. în triumf. mai groşi ca braţul şi lungi de două ori cît omul. la urmă. Planul făcut de preaisteţul rege al insulei Itaca reuşea astfel pe deplin. fiul lui Hector.. cu silă.. Cum dormeau de mulţumiţi !. Pe-Astianax.

Deifob, acela care luase de soaţă pe Elena, l-a ucis însuşi Menelau. Ba era gata s-o ucidă şi pe fugara lui soţie. Dintre bărbaţii de la Troia, doar cîţiva au scăpat cu viaţă. Aceştia au fugit în munţi. Pe fetele şi pe surorile regelui Priam le-au luat roabe. Şi alte fete mai frumoase au căzut roabe de asemeni. Pe celelalte le-au ucis. Casandra, ce se-ascunsese în marele templu-al Atenei, a fost smulsă de păr de Aias şi-mbrăţişată fără voie, acolo, în lăcaşul sacru. Aias a dărîmat în templu şi statua mîndrei Atena, de care se prinsese fata. Şi statua s-a sfărîmat. în vremea asta, Andromaca, soaţa lui Hector, era prinsă de crudul fiu ai lui Ahile, Neoptolem, răzbunătorul. Cu toate plînsetele ei, Neoptolem a luat, ca sclavă, pe Andromaca, din palat şi a tîrît-o la corăbii. Trei zile şi trei nopţi, întruna, aheii au purtat în care multele avuţii din Troia, ce le rîvniseră atîta : aur, aramă, pietre scumpe, stofe de preţ, obiecte rare, statui şi cîte şi mai cîte. Toate le-au încărcat pe vase, ca să le ducă în Elada. Şi nouă zile sau mai bine, Troia s-a mistuit mereu. Fumul gros s-a tot ridicat vestind popoarele vecine şi corăbierii de pe mări că Troia... Troia nu mai este. Au nimicit-o aheienii ; au jefuit-o-n-întregime ; şi-au ars-o pînă-n temelii. Numai Hecuba rămăsese, după legende, ca o umbră rătăcitoare prin ruine. Aceea ce fusese soaţa regelui Priam cel puternic umbla cu părul despletit, cu hainele făcute zdrenţe, slabă, uscată şi zbîrcită, căutîndu-şi fiii, fiicele, nurorile şi nepoţii. Şi ea, cu mintea rătăcită, urla şi şi-i striga pe nume. Plîngea, acoperind cu lacrimi pietrele negre-ale cetăţii. Şi atît a plîns şi a urlat, încît se zice că Hecuba s-a preschimbat, pe voia Herei, într-o căţea, care s-a stins pe pragul casei, unde ea domnise-odată ca regină...
Note 1. Troia se ridică pe dealul unde se află astăzi localitatea Hisarlik, din Turcia. Lucrul acesta a fost susţinut în urma cercetărilor arheologice făcute de învăţatul german Heinrich Schliemann. In acest fel, s-a arătat că opera atribuită bătrîîiului aed orb, Homer, are şi o bază istorică, nu nu225
15 — Legendele Olimpului, voi. II

mai una legendară. Luînd ca temei cîntece foarte vechi, despre un război dus de către căpeteniile tuturor triburilor din Grecia împotriva bogatului oraş Troia, ca şi despre isprăvile unora dintre ei la întoarcerea în patrie, Homer a creat cele două mari poeme epice : „lliada" şi „Odiseea". Tradiţia grecească antică plasa evenimentele povestite de Homer prin anii 1199— 1183 î.e.n. Adevărul este însă că baza istorică a „lliadei" o formează evenimentele legate de năvălirea cetelor aheiene în Troada. Aheii îşi aveau centrul în Argos, la Micena, şi alcătuiseră cultura aşa-numită. „miceniană". Iar epopeea lui Homer oglindeşte evenimentele reale, petrecute în Asia Mică între secolele XlV-lea şi al XH-lea î.c.n., epoca marilor migraţii. Se pare că imensa bogăţie a Troiei şi poziţia ei geografică, de ţară care domina strîmtorile, şi deci negoţul dinspre Marea Neagră şi Marea Egee, a trezit lăcomia şefilor de triburi ahei, strînşi în jurul legendarului rege Agamemnon din Micena. Aceştia, împinşi, la rîndul lor, din miazănoapte, de dorieni, au plecat din Elada cu oastea în Asia Mică şi au atacat, au jefuit şi au distrus Troia. Ca să justifice însă acest război crud şi ca să-i dea nobleţe, elinii — cu fantezia lor bogată — au născocit legenda despre răpirea Elenei cea frumoasă, răpire făcută la îndemnul unei zeiţe olim-piene. Cauza războiului, după legendă, nu mai era deci bogăţia mult rîv-nită a Troiei, nici încercarea de a coloniza şi alte regiuni de pe litoralul Asiei Mici, ci răzbunarea pentru o grea insultă adusă, unui rege. Aezii şi mai ales Homer — despre care unii învăţaţi cred că nici n-a existat — OM înfrumuseţat legenda, amestecînd în luptele din faţa Troiei pe cei mai mulţi dintre olimpieni. Dar chiar aşa, sub haina de legendă, poemele bătrînului Homer au şi valoare documentară deosebită. Ele ne zugrăvesc cu autenticitate societatea troianâ şi cea din Grecia continentală, în timpul cînd se trecea de la orînduirea gentilică, a păstorilor nomazi, la societatea împărţită pe clase. Iar Friedrich Engels a arătat că „pentru popoarele care se găsesc în. stadiul orînduirii gentilice, dobîndirea de bogăţii a şi devenit unul dintre scopurile principale ale vieţii; jaful le pare mai uşor şi chiar mai onorabil decît agonisirea prin muncă" . Iată de ce ne apropiem cu atîta interes de legendele acestea, care au pe lingă o importanţă istorică şi una de documente ale vieţii sociale din timpurile acelea depărtate. 2. Povestea spune că Dardan era fiul lui Zeus şi al Electrei — fiica lui Atlas. Omorîndu-l pe fratele său, Iasio, fusese obligat să fugă din Elada în Asia, întemeind o aşezare şi o dinastie dardaniană. Din neamul lui s-au tras regii troieni. De aceea Troiei i se mai zicea şi Dardania, iar troienilor, Karl Marx şi Fr. Engels : Opere alese în două volume, voi. II, ed. a Ii-a, E.S.P.L.A., 1955, pag. 339. 226 dardanieni. Tot el a dat şi numele strîmtorii. fostă Helespont, în Dardanele. în schimb, de la Ilos, fiul lui Tros, acela care se trăgea direct din Dardan, i s-a spus Troiei şi Ilionul. Din această pricină, marea epopee a lui Homer, unde sînt cîntaţi eroii războiului troian, a fost numită „lliada". Legenda fusese ticluită de elini în aşa

117

fel, încît să se arate că Dardan, cu urmaşii săi Tros şi Ilos, erau şi ei elini. Deci Troia era o aşezare elină ; aheii, debarcînd în Asia Mică, soseau pe pămînturi eline, nu cotropeau ţinuturi străine. Mai tîrziu, se pare că romanii au modificat legenda potrivit intereselor lor, arătînd că Dardan venise nu din Elada, ci din Italia, în Asia Mică. în acest fel, Dardan nu mai era elin. El plecase din Italia şi Enea, strănepotul său, se va întoarce în Italia, după sfîrşitul războiului, cu mina de troieni rămaşi în viaţă. 3. Statueta aceasta de lemn, reprezentmd-o pe zeiţa Atena cu o lance în mina dreaptă şi un caier cu lînă şi un fus în cea stingă, era, potrivit povestirilor antice, înaltă cam de 1,50 m. Ea se numea paladiu-fecioara şi era ocrotitoarea oraşului. 4. Alegoria ne arată, cum presupun unii mitologi, că la zidirea cetăţii Troia s-ar fi folosit, întîia oară, în construcţii, mortarul. Pînă atunci se puneau numai pietrele una peste alta. La Troia, după cit s-ar părea, s-a întrebuinţat cimentul, amestecat cu nisip şi apă. Cimentul se usca la soare şi lega pietrele mai bine. De aceea au lucrat Poseidon (zeul care întruchipa apa) şi Apolo (căldura soarelui). 5. Ca să-l pedepsească pe Laomedon pentru lipsa lui de cuvînt, Apolo a trimis ciuma în Troia, iar Poseidon, un monstru. Acesta trebuia s-o primească pe Hesiona, fiica lui Laomedon, ca jertfă. Heracle s-a oferit s-o scape pe Hesiona, ca altădată Perseu pe Andromeda, dacă i-o va da de nevastă. Regele i-a promis-o. Heracle a ucis monstrul. Dar Laomedon nu i-a mai dat-o pe fiica lui de soţie. De aceea Heracle, după ce a scăpat din nclavia lui Euristeu, s-a dus cu armele asupra lui Laomedon şi l-a pedepsit. 6. Podarce însemna : pas uşor, pentru că acest fiu al lui Laomedon era un alergător de frunte. Pe urmă i s-a zis Priam, adică răscumpăratul, pentru că fusese eliberat din robie, în schimbul unor daruri de preţ. 7. Numele adevărat este Hecabe, dar, fiind prea puţin cunoscut, se foloseşte cel dat de romani, Hecuba. 8. Se crede că fetele au fost în număr de douăsprezece. 9. Şi în folclorul românesc se găsesc basme ca ,,Aflatul", „Făt-Frumos cel găsit pe munte" ş.a., unde pruncii nedoriţi sînt aruncaţi prin păduri sau pe stînci, dar sînt găsiţi, salvaţi şi aduşi din nou în casa părintească. 10. în româneşte. — „învingătorul".
227 11. Motivul CM vrăjitoarea care strică petrecerea sau nunta, uneori vîrînd discordia, alteori răpind mireasa sau scufundînd palatul, ii găsim iarăşi în basmele şi legendele noastre. (Vezi de pildă basmul „Vălul miresii" din volumul „In ţara legendelor"). 12. Scena alegerii celei mai frumoase zeiţe, dintre Hera, Atena şi Afro-dita, a fost pictată pe zeci de vase din vechime. In pictura modernă, pe tema aceasta, a creat o mare operă Rubens. într-un decor exuberant, Paris îi dă mărul discordiei încîntătoarei Afrodita. Artistul a ştiut să pună pe pînză, în culori măiestre, ameninţarea sumbră. Pentru că în văzduh pluteşte zeiţa Eris. Ea are în mina stingă un şarpe, care închipuie veninul ce otrăveşte inima şi face să se nască ura. în mina dreaptă ţine torţa. Torţa care aprinde vrajba şi o aţîţă tot mai mult. Din clipita aceea Paris — fă-cînd marea greşeală de-a prefera desfătarea, dlnd la o parte înţelepciunea şi puterea — a şi dezlănţuit urgia. A început ruina Troiei, oraşul înfloritor, unde domnea regele Priam. O pictură asemănătoare, de o mare valoare, pictată de Giorgione, s-a distrus la Dresda, în timpul războiului. 13. Într-un basorelief din secolul al III-lea î.e.n. se vede cum Afrodita, în schimbul mărului de aur, o convinge, ţinlnd-o de umăr pe soţia regelui din Sparta, să-şi trădeze căsnicia. Mai la o parte stă Paris. Lângă el este zeul Eros. Zeul îl face mai frumos şi mai atrăgător pe Paris, încît Elena îl îndrăgeşte şi, fără minte, este ga,ta să-şi părăsească soţul, ţara, şi să alerge după zvînturatul tînăr din Troia. 14. Pe ţărmul apelor ce se află între insula Eubeea şi Grecia continentală. 15. Numele adevărat al lui Ulise este Odiseu. De aceea marea poemă epică a lui Homer, care-i cintă peripeţiile, pe drumul întoarcerii acasă, după sfîrşitul războiului troian, se cheamă „Odiseea". în literatură însă numele de Odiseu nu este aproape deloc folosit, fiind înlocuit cu cel roman, Vlise. 16. Şi în folclorul altor popoare se găseşte motivul acesta. Astfel, în legenda Nibelungilor, eroul german Sigfrid se scaldă în sîngele unui balaur ca să devină invulnerabil. în timpul scăldatului ii cade însă o frunză de tei pe umăr, şi aici va fi locul unde îl va lovi mai tîrziu duşmanul. 17. Insula Sciros. 18. Atît numărul corăbiilor, cît şi acela al oştenilor au fost mult exagerate. 19. Bătrînul Nestor, înţeleptul, îl sfătuieşte pe Agamemnon să-şi organizeze oastea, spunîndu-i în felul următor : „Armia tu întocmeşte-ţi acum după neam şi-nrudire, Neamul pe neam să se-ajute la luptă şi ruda pe rudă."

228
Şi zice înţeleptul Nestor astfel pentru că în epoca homerică unitatea socială de bază era ginta paternă, adică grupul de persoane ce avea un strămoş comun în linie directă bărbătească. Mai mare decît ginta era fratria. Iară mai multe fratrii formau tribul. Regele, basileul, avea şi-un sfat al lui sau un consiliu, format, în primul rînd, dintre reprezentanţii cei mai bogaţi ai ginţilor. Iară în timpuri grele, basileul putea să cheme şi adunarea poporului sau a oştirii, să îi aprobe măsurile pe care le lua. De fapt, în adunarea asta, tot nobilimea hotăra. Nu-i rămînea poporului decît să-şi arate, prin strigăte, dezaprobarea sau aprobarea faţă de-aceste hotărîri. 20. Intîmplarea este povestită de Euripide în tragedia : „Ifigenia în Au-liăa". 21. Elinii socoteau că nici un lucru de seamă nu se face fără sacrificiu. Cu cit era mai preţioasă jertfa, cu atît succesul era asigurat. 22. Taurida nu este altceva decît Crimeea. 23. „lliaăa" nu cuprinde decît sfîrşitul războiului troian, după cei nouă ani de asediu. 24. Homer ne cîntă în versurile nemuritoare ale „Iliadei" cum Zeus a grăit spre zei:

118

"„...Eu sta-voi aici în Olimp pe o culme Şi voi petrece privind. Voi zeii ceilalţi după voie Mergeţi la Troia pe cîmp unde luptă troienii şi-aheii, Volnic e-oricine cum vrea să-i ajute pe unii sau pe-alţii. Chiar dacă singur Ahile s-ar pune cumva cu troienii, N-ar putea dînşii cu el să se ţie pe loc o minută. Se-nfiorau la vederea viteazului şi înainte, Darmite acum cînd el e turbat că-i uciseră soţul ; Mi-e să nu surpe în ciuda ursitei chiar zidul cetăţii". Asta vorbi Cel-de-sus şi aprinse nestinsă-nfocare. Zeii îndată pornesc la război împărţindu-se-n două ; Merge la tabăr-aheilor Hera şi Palas-Atena, Zeul Cutremur Poseidon şi dăruitorul de bunuri Hermes, isteţ ca nici unul. Fălos de putere, Hefestos Vine şoldiş după ei şi-şi deapănă slabe picioare. Ares, din coif strălucind, s-a dus la troieni şi pletosul Febos-Apolo cu el şi Artemida cu tolba, cu arcul, Leto şi Xantos în urmă şi galeşa zîn-Afrodita.

229
Pînă ce zeii statură departe de tabără, aheii Nu mai puteau de mîndrie, că leul Ahile Iar se ivi la război dup-aşa îndelungă şedere. Dar pe troieni îi cuprinse un tremur grozav ; fiecare Tot se uita cu uimire cum iutele-Ahile în arme Străfulgera întreahei ca urgia bărbaţiilor, Ares. Dar mai pe urmă cînd olimpienii iau parte la luptă, 'Nalţă-se Vrajba cumplită ce-ntartă mulţimea, şi ţipă Groaznic Atena ba-ncoace la şanţ, după zidul ahaic. Ba pe la ţărmul bătut de talazuri dă chiot puternic. Urlă şi Ares în faţă-ii asemenea negrului vifor, Ba pe troieni îmboldind cu ţipete de pe cetate, Ba de pe Dealul Frumos dă fuga spre rîul Simois. Astfel, acuma de-o parte si alta zoreau fericiţii Zei să se bată ; chiar ei înde-ei îşi dau crîncenă harţă. Bubuie straşnic în nouri al lumii şii-al zeilor tată Sus din Olimp ; Poseidon răzguduie jos în adîncuri Nemărginitul pămînt şi munţii cu piscuri înalte, Tremură poalele, crestele toate-ale muntelui Ida, Vasele-aheilor şi se cutremură-ntreg Ilionul. Tremură Pluto în iad, al umbrelor Domn, şi de spaimă Ţipă şi sare din tron ca nu cumva zeul Cutremur Cu zguduirea-i de sus să crape pămîntul Şi pămîntenii şi zeii să-i vază cu ochii locaşul Muced şi negru, scîrbit şi de zeii : aşa zgomot făcură Zeii cînd se încleştară-ntre ei pe cîmpie...» 25. Jalea Andromacăi este unul dintre cele mai zguduitoare cîntece din marea poemă „Iliada". Ea a inspirat adeseori pe artişti. O tragedie, „Andro-maca", a creat în antichitate Euripide ; iar în secolul al XVlI-lea, pe aceeaşi temă şi cu acelaşi titlu, a creat o nouă operă tragică poetul francez Racine. Dealtfel, această operă a stabilit şi reputaţia poetică a renumitului scriitor francez. 26. Această înduioşătoare întîmplare a fost pictată pe un vas antic de-o frumuseţe excepţională, care se găseşte în tezaurul artistic al Ermitajului. 21. Amazoana s-ar tîlcui din limba vechilor greci prin „fără sîn", pentru că — aşa cum s-a spus — ele îşi retezau de mici copile unul dintre sini, ca să le fie mai lesne cînd trăgeau cu arcul. 28. Muntele acesta ridicat de greci deasupra mormîntului lui Ahile. ca şi monumentul de marmură, pe un promontoriu numit Sigeion, aproape de strîmtoarea Helespont, au stat acolo secole întregi, cum spuneau grecii, şi se vedea de la mare depărtare de către toţi corăbierii. Asta, însă, pînă într-o bună zi, cînd a venit o mare furtună. Valurile au năvălit pe promontoriu şi muntele s-a spulberat, urna a fost luată de valuri. Vn cîntec vechi spunea că Tetis urzise dinadins întîmplarea aceasta, ca să poată aduce în apele mării urna fiului ei iubit. 29. Fata care ajunsese soţia lui Ahile se chema Deidamia. 30. Artistul care a făcut calul de lemn se numea Epeios. 31. Un grup de marmură vestit, intitulat „Laocoon", sculptat în secolui întîi, înaintea erei noastre, de către sculptorii Agesandru, Polidor şi Ate-nondor din Rodos, ne înfăţişează scena aceasta cu un dramatism fără pereche. Laocoon, bătrînul preot, este în mijloc şi se luptă cu cei doi şerpi mai groşi ca braţul şi lungi de două ori cît omul, care îi strangulează fiii şi îl muşcă chiar pe el de mijloc. Fiii caută la el sprijin ; dar lupta este pe sfîrşite, oricit se încordează Laocoon. Mai sînt numai puţine clipe şi toţi trei vor fi ucişi de şerpii zeului Poseidon, trimişi la rugăminţile Atenei.

230
ÎNTOARCEREA AHEILOR ÎN ELADA

RĂZBOIUL CE DURASE ATÎTA TIMP ÎN TROIA acum se isprăvise. Troia fusese arsă pînă la temelii. însă urmările grozavului măcel abia se începeau... Aias de la Locrida săvîrşise o crimă. Preoteasa Atenei fusese-m-brăţişată de Aias, fără voie, în sacrul ei lăcaş. Ba i se sfărîmase si statua zeiţei pe lespezi, în bucăţi. Deci Aias pîngărise lăcaşul, preoteasa şi statua zeiţei. După datina veche, Aias urma să fie Licis, pe ţărm, cu pietre. Atît doar că eroii nici n-au vrut să audă ca Aias, ce luptase plin de înverşunare, pe coastele Troadei, vreme de zece ani, să fie omorît. Atunci Palas-Atena, care îi ocrotise pe-ahei şi-i ajutase să nimicească Troia, s-a mîniat de moarte. Supărarea aceasta îi va costa pe-ahei mai mult decît războiul în toţi cei zece ani.
Menelau porneşte spre patrie, împreună cu Elena

Menelau se-mpăcase cu soaţa lui, Elena, regina ce fugise cu Paris de la Troia. Se zice că bărbatul fusese hotărît să-şi ucidă nevasta, ce-l făcuse de rîsul întregii omeniri. Insă mîndra

119

rege. cel tras de porumbiţe.. năvalnică. biruitor. Pentru că. în faţa lui. Iar faţa ei era nespus de-ncîntătoare. cum. au plecat mai departe. după moarte. bărbatul şi-a zvîrlit sabia. cum era datina. a grăit Menelau. mai întîi. munţi. preafrumoasa Elena. Doar în puţine zile vom vedea iarăşi Sparta şi palatul dorit. 120 . de astă dată-n pieptul regelui Menelau şi îi reaprinsese dragostea-n vîlvătăi. fie-ţi milă. s-au sfărîmat de stînci. E drept că prin legende se spune că zeiţa iubirii. Ahile s-a schimbat din om în semizeu.. izbindu-se de stînci şi stropind-o cu spumă. 233 Ahile. Ridicaţi pînzele corăbiilor noastre. lăudîndu-l pe poetul ce povestise-n versuri greul război troian '. trăsese o săgeată. Elena a fost luată de Hera din Olimp şi dată de soţie eroului Ahile. Apoi a dat cu fală semnalul de plecare corăbierilor săi : — Vîntul este prielnic. Am suferit destul. Flota s-a risipit. m-a săgetat în piept cu-o săgeată muiată în fiere şi venin. căsâtorindu-se el cu frumoasa Elena Legendele mai noi spuneau că. din mîlul ce-l purtase Istrul în drumul său din Sciţia depărtată pînă la gura Psilon 3. în cea mai mare parte. Iar acest nou tărîm a fost numit Leuce sau insula cea albă. Ahile şi Elena se aşezau la masă. însoţită de Eros. Fe-nicia. în acest fel zeiţa cu braţele ca neaua răsplătea pe eroul ce biruise Troia. din marmură ca neaua. Amfitrita. pe văile din.. nimfele nereide şi geniile toate din Pontul Euxin şi chiar din Meotida 6. parcă o-ncercuia c-un brîu larg de argint 4. Afrodita.. vă-zînd-o pe Elena că-i în primejdie. Dragostea izbucnise din nou.Elena. cu carul din petale de flori de trandafir. se coborîse iute din înaltul Olimp. Corăbiile aheie. M-a-ndemnat Afrodita. la Troia. Deşi trecuse vremea. şi să pornim spre casă. se aşază în insula Leuce. la porunca zeiţei Afrodita. pentru soţia lui care îl părăsise. cu voia lui Zeus. Aici şi-a aşezat zeiţa nereidă pe fiul ei Ahile. pe Elena. la urmă. pe care-o pregătise ca să-şi ucidă soaţa. Dar le-a trimis Poseidon o furtună grozavă. Iar Eros. să-şi i revadă Sparta. Ochii ei cei albaştri îi muiau inima regelui Menelau. pe lîngă capul Su-nion.. din care am plecat acuma zece ani. Asta pot să ţi-o jur. Şi. umilă. îşi păstra frăgezimea şi era mai frumoasă decît în tinereţe. cu glas întretăiat de plîns şi de suspine : — O. îţi voi fi credincioasă. Aşa crezuse el că în puţine zile se vor întoarce-n Sparta. în viaţă. Şi-apoi s-a ridicat un templu maiestuos. zgomotoase. zeiţa nereidă. Simţea cum se topeşte toată mînia-i cruntă ca primăvara gheaţa. A luat-o pe Elena în braţe şi-a dus-o la corăbii. Şi. prin ţări îndepărtate : Cipru. căzuse în genunchi. umbra celui răpus a fost luată de Tetis. A fost o nuntă mare în insula Leuce. 232 Astfel rostea odrasla lui Zeus şi a Ledei. Elena. Şi pentru că-ndrăgise. La rugămintea mamei. necum. care îi era mamă. Dar nu era aşa. cel mai viteaz erou din războiul troian 5.. vreme de şapte ani. Poseidon a-nălţat în Pontul Euxin o insulă frumoasă. au fost siliţi de Ares să rătăcească. fiul ei. după moarte. Libia şi Egipt. cea răpită de Paris — deşi păstrase taina ascunsă-n inimă — Hera i-a dăruit-o de soaţă. Mai bine te îndură şi ia-mă iar la Sparta. Şi Ahile cînta.. ca semizeu. Apolo — ce ţinuse cu Troia în război — a săgetat cîrmaciul1 corăbiei regale. nu ucide pe fiica puternicului Zeus şi a reginei Leda. ca toţi marii eroi 2 . în orice seară. c-un nou cîrmaci. Insula a clădit-o Poseidon furtunosul. ajuns un semizeu. şi cu mare greutate au izbutit. Vroia să-i mai lovească cel puţin înc-o dată şi să-i împiedice pe-aheii ce-i ura sajungă în Elada. cînd iese soarele şi-o schimbă în pîraie vesele. Iubirea renăştea în pieptul regelui. reîntîlnindu-şi soţul. Apoi. pentru că-n preajma ei marea se-nvolbura. lacrimi curgeau şiroaie şi îşi cerea iertare. pentru soţia sa. Regele Menelau şi soaţa lui. Pe faţa ei frumoasă. la care au venit Poseidon. apoi. De-atunci. zeul înaripat. In timp ce în Troada aheii au ars trupul eroului Ahile. Fapta am săvîrşit-o din voia zeilor.. şi Eros. Menelau şi oştenii i-aa ars trupul pe rug şi i-au făcut o slujbă.

cu mila ta spre noi şi nu ne oropsi în drumul către casă ! se ruga Agamemnon de falnica Atena. muşcîndule de braţe. către Sparta. şi. îi făceau multe daruri : aur. Dar în cîteva zile au început furtuni. La început n-au fost pericole prea mari. caii s-au scuturat. Apoi s-au repezit. Ba unii povesteau că s-auzeau de-acolo şi zgomote de arme. mîncîndu-le cu totul. s-au petrecut tîrziu. După ce Menelau plecase cu Elena şi-o parte din corăbii. femeile acelea care luptaseră cu Ahile la Troia. în drumul către casă. şi să aflăm ce soartă au mai avut şi ceilalţi ahei rămaşi acolo. se sfărîmau în ţăndări. Nimicirea amazoanelor In insula Leuce trăiau şi multe păsări : porumbei. ajutîndu-l pe Priam. Furtuni nenumărate. sute de primejdii. semizeul Ahile a chemat apele Pontului Euxin peste insula sa. pe mări. cum ştiţi. datorită lui. — Apleacă-te. Intîrzia acolo. Astfel au fost pierdute în apele adînci cele mai multe vase. Şi au plecat pe mare. Ahile s-arăta la pupă-nveş-mîntat în straie de război şi le-arăta cu mîna încotro să cîrmească. pescăruşi şi alte zburătoare 8. mai înfricoşătoare. lira mea azi vă cheamă : slăviţi-mi pe Homer. un timp. îi ridica sanctuare şi-i tot aducea jertfe zeiţei purtătoare de coif şi de egidă. faimă şi renume — rostea în vers Ahile — voi care locuiţi pe coastele mănoase ale acestei mări. strigăte de război şi tropote de cai. cuprinşi de-un simţămînt de teamă. a fost dezlănţuită aproape de Eubeea. în Leuce. Sub privirea aceasta. zeiţă. iar prietenul meu Aias s-aseamănă cu zeii. de pîntece. Terminînd deci cu slujba şi jertfele-n Troada. Atît de multe daruri se aduceau în templu. şi-au pornit spre Leuce. acel ce-i pîngărise templul său de la Troia. fiind acum semizeu. trosnind cumplit. şi dată lui Ahile. Menelau a-nchis ochii. De-aceea şi-au făcut corăbii măiestrite. încît se adunase o mare bogăţie. ce era supărată fiindcă nu-l pedepsise pe Aias din Locrida. povestite-n legende. Să ne întoarcem însă din nou" în faţa Troiei. După osînda asta. ca nişte lei flă-mînzi. Ele plecau în zori. oştenii înecaţi şi toată avuţia ce o purtau cu ei. obiecte şi stofe preţioase. în palatul din Sparta. Apele-au năvălit şi au purificat pămîntul insulei de sîngele vărsat °. măturînd lespezile cu aripile lor. s-a iscat o furtună ce-a scufundat în marş corăbiile pe care veniseră-n Leuce vestitele-amazoane. vînăt şi mohorît. Căci. pe mare. Cerul se coborîse pînă deasupra apei. S-au urcat pe corăbii. cu gîndul s-o-mblînzească pe zeiţa Atena. după ce a fost arsă. Patrocle mai trăieşte. vreme de şapte ani — au sosit iar acasă şi-au vieţuit. argint. iscate de Poseidon la cererea Atenei. regele Agamemnon a poruncit. Tot în aceeaşi vreme. pe mare. ca şi oştenii lui să se urce-n corăbii şi cu toţii să plece spre dorita Micenă. Pedepsirea lui Aias din Locrida Toate aceste fapte. 121 . a săvîrşit o vrajă. Stropeau cu îngrijire tot templul lui Ahile. divinul cîntăreţ. Şi dacă vreo corabie se afla în furtună şi îşi căuta scăparea în insula Leuce. Dar cea mai grea din toate.„O. îşi muiau penele în valurile mării şi se-ntorceau pe ţărm. fără a fi întrebată. corăbierii salvaţi de Ahile. Părea că marea fierbe într-un cazan adînc. Această melodie era fermecătoare. N-avea de unde şti că ea-i şi presărase zeci. de şolduri. Şi datorită lui. Şi ca s-o îmbuneze. regele Agamemnon mai zăbovise încă o vreme în Troada. după ce Menelau şi frumoasa Elena — întorşi din rătăciri care-au 234 235 durat. corăbierii îşi opreau vasele şi ascultau. eu încă n-am murit. El a cătat cu ochii-i crunţi şi străpungători spre caii ce purtau oastea de amazoane. lăudaţi în cîntece şi Troia nu-i uitată". Aicea. Această bogăţie au vrut s-o stăpînească vitezele-amazoane. cu caii lor cu tot . şi soaţa lui Elena a fost luată de Hera. sforăind ca turbaţi. însă marele-Ahile. de-asemeni. trîntind pe amazoane cu frunţile-n ţărînă. Iar vîntul împingea corăbiileaheie spre stîncile din coastă unde. gloria oamenilor. Şi chiar acei învinşi sînt încă proslăviţi. gloria suferinţelor îndurate de mine.

risipită pe fundul clocotitoarei mări.. 236 Vă-nchipuiţi atunci cum s-a mîniat Atena. vruseseră să piară cel care cerea pacea. regele Agamemnon a plutit mai departe cu bruma de corăbii ce îi mai rămăsese. Printre aceste vase. spre adîncuri.. Vîntul bătea avan şi azvîrlea-n corăbii munţi negri. a izbutit s-ajungă pe-o stîncă de la ţărm. Flota tocmai trecea prin apele acelea adînci. regina Clitemnestra a îndrăgit pe-un altul. vestea a şi sosit într-o singură zi în oraşul Micena. Atena şi zeiţa cu braţele ca neaua. Au înfruntat şi alte furtuni şi lupte grele. Dorind să nu-i sosească soţul pe negîndite. ea s-a făcut că este nespus de bucuroasă. Agamemnon. însă şi el lovit de stîncile din ţărm şi-aproape plin de apă. 237 Au plutit ei pe mare. Numai că în Eubeea domnea pe-atunci Nauplios. Astfel l-au pedepsit Atena şi Poseidon pe-acel ce avusese curajul să-i înfrunte. Iar vuietul furtunii a stins pe totdeauna gemetele de moarte ce le scoteau oştenii regelui Agamemnon. sora mîndrei Elena.. care se ridicau din zidurile Troiei. preacruntule Poseidon.. aflînd Nauplios că se apropie flota. N-ai pierit ?. rînjiţi din ape. Ai să pieri.. Era vasul regal.-omeneşti am răzbătut prin valuri. nu i-a fost credincioasă.. vesel. cînd a aflat c-aheii au biruit Troia şi se înapoiază soţul său. dînd veste că oraşul lui Priam a căzut. ce se chema Egist. Palas-Atena şi tu. Cu braţele acestea puternice.. aflaţi că n-am murit. soţia-i Clitemnestra. corăbiile lui s-au scufundat în mare. i-a glăsuit regina. S-a-ndreptat într-acolo cu corăbiile sale. de apă. nu mai plutea pe mare decît un singur vas. tatăl lui Palamede. şi rid acum de voi. duşmana grecilor din războiul troian. Înecarea corăbiilor la capul Cafareu După-ntîmplarea asta.. şi-astfel să te purifici de sînge şi de colb. Cînd s-a sfîrşit furtuna şi s-au ivit iar zorii. şi cum era voinic. într-o noapte neagră. Şi. a cătat cu ochii lucitori spre muntele Olimp şi a strigat din răsputeri : — Voi. grei... Acum. care era mai bun ca toate celelalte.. clocotitoare. Atunci locuitorii marei insule Lemnos au aprins şi ei focul pe o creastă de munte. In Lemnos s-au zărit coloanele de flăcări. stăpîne. — Intîi şi-ntîi. Iar partea despicată s-a prăvălit în valuri. Din Lemnos s-a văzut pînă departe focul. Şi. care se prăvăleau în apele adînci1!. şi toată numai zîmbet. E lesne de-nţeles ce-a fost pe Clitemnestra. vărul lui Agamemnon. Se mai vede şi astăzi cum a fost ruptă-n două. Agamemnon este ucis la-ntoarcerea acasă de soţia necredincioasă Atîta că în timpul cît lipsise-Agamemnon. Credea că s-au sfîrşit necazurile pe mări prin pierderea lui Aias.. din munte-n munte. care-i minaseră pe-ahei pînă-n Troada. Şi s-a-ncruntat amarnic zeul mării. Pornise iar furtuna. Cu greu au izbutit de-au plecat mai departe. tîrîndu-l şi pe Aias.. 122 . Minată de-Afrodita. Şi-a lovit cu tridentul acea stîncă înaltă pe care stătea Aias. şi-abia într-un tîrziu au izbutit s-ajungă acasă. S-a căţărat pe stîncă. te rog să faci o baie. a răcnit din apele marine furtunosul Poseidon. a fost spartă-n bucăţi corabia pe care călătorise Aias. pe coastele Eladei. zei. L-a-mbrăţişat cu dor. Nauplios a aprins pe-aceste stînci un foc. Poseidon. Aşa.din cetatea lui Priam. regina aşezase pe-un munte foarte-nalt o strajă zi şi noapte. acel ce porţi alge în păru-ţi ud şi eşti rege pe mări. ha ! şi am scăpat. ha. şi. Cînd au distrus aheii bogatul oraş Troia. a crezut că-i un port. La capul Cafareu al insulei Eubeea răsar mai peste tot colţi mari. Sub îndemnul zeiţei. focul s-a ridicat în sus pînă la cer.. Insă eroul nostru nu s-a lăsat tîrît de valuri. l-a poftit în palat pe soţu-i Agamemnon. Dar dintr-odată — zei ! — vasele s-au ciocnit de colţii ascuţiţi şi. — N-ai pierit ?. eroul ce fusese osîndit în Troada şi omorît cu pietre.. Stîncă s-a despicat10. văzînd Agamemnon foc scînteind pe ţărm. una după alta. la Micena. ci s-a luptat cu ele.. văzîndu-l pe eroul ce-i pîngărise templul că mai trăieşte încă. a vrut la rîndu-i să plătească regelui Agamemnon moartea fiului său.

Ajungînd în Micena. şi nu mai sînt primejdii. care se săvîrşise acolo. şi dus în altă ţară. şi Egist a căzut — cu toate că regina sărise în ajutorul lui. fecioara Ifigenia. cu chipul luminos şi cu privirea bună. Iată care-a fost soarta celor doi fraţi atrizi : Menelau şi-Aga-memnon care au distrus Troia cu cetele 123 . zicînd că fapta îui a fost cu totul dreaptă. Fusese înjosită de nemiloşii-ahei. l-a lovit cu securea în frunte de trei ori. aceeaşi ce lovise în frunte pe-Agamemnon. însă micul Oreste fusese luat de doică. însă o luptă scurtă 13. în acel ceas de spaimă... S-a-nfăţişat acolo drept un sol din Focida şi-a pătruns în palat. dar acesta pierise-n apa mării . A început o luptă. chiar sub areopag. la fel ca într-o plasă. regina Clitemnestra a şi zvîrlit asupră-i un văl lung şi ţesut din fire foarte tari. duşmanul său Egist voise să-i omoare şi unicu-i băiat. însoţit de un prieten.. Regina Clitemnestra îl conducea pe rege într-o sală de baie. Pînă-n cele din urmă. cum l-a văzut singur. Statuă fermecată. curtenii îl aclamau pe rege. şi scutul. o sfătuia să fugă. sora lui Oreste. a avut de-ndurat chinuri nenumărate. pe care-odinioară regele Agamemnon vrusese s-o jertfească pe-un altar în Aulida — ca flota aheiană să poată să pornească spre coastele Troadei. ducînd cu ei chipul de piatră al zeiţei.Regele din Micena s-a învoit. Dar ea îşi dorea moartea. Fata căzuse roabă lui Aias . urgisita Casandra. Acolo adăsta securea uci-gaşă. în palat. sus. El a plecat alături de prietenu-i Pilade. Oreste şi Ifigenia s-au cunoscut ca fraţi. Regele a intrat în baie să se scalde. Oreste. Nu vroia să trăiască o viaţă de robie. îndată după moartea regelui Agamemnon. Ea a strigat că fapta era o răzbunare pe regele-Agamemnon. Am venit să-ţi plătesc moartea tatălui meu !. fireşte . Ele s-au aşezat într-o peşteră largă. ajungînd flăcău. i-a glăsuit. Electra i-a strigat : — Fugi. pe stînca lui Ares14. Prietenul credincios al regelui Oreste.. Regina te pîndeşte şi vrea să te omoare pentru iubitul ei. Se spune că poporul. pe tărîmul Focidei. ca preoteasă. Ca să scape cu viaţă. cu sfatul lui Egist. cum cerea datina. Clitemnestra. A intrat în palat cu celelalte roabe aduse de la Troia. se spune că Oreste ar fi fost judecat de zeii olimpieni în oraşul Atena.. a trebuit s-aducă din ţinutul Tauridei o statuă-a zeiţei caste a vînătoarei. Ştia că e acasă. în e] ardea făclia urii răzbunătoare. stînd lîngă Clitemnestra.. tronul lui Agamemnon. şi sabia. Parte dintre erinii şi-au curmat urmărirea. Chimvalele la fel. 238 Răzbunarea lui Oreste îndată după crimă 12. a-şi dezbrăca armura . a dat încolo lancea. a plecat la Micena. Egist pîndea la uşă cu-o sabie în mînă. Oreste s-a-nscăunat pe tronul părintesc. fiindcă se întorsese biruitor din Troia. Oreste s-a întors spre mama ucigaşă. Vreo cîţiva olimpieni au hotărît să-l ierte.. pentru că-şi omorîse pa propria lui mamă. Regele Agamemnon s-a încurcat în văl. Şi. Dar în templul zeiţei slujea. cununa de pe cap şi băţul ei profetic. şi nu avea alt gînd decît să-i pedepsească pe cei doi ucigaşi. în Focida. Oreste era tare şi priceput la arme .. cu o secure-n mînă. şi regele-Agamemnon o luase la Micena. Trîmbiţele sunau. El a fost urmărit de crudele erinii — geniile infernale 239 trimise să-l răpună şi să-l ducă-n Infern. poate-l şi răpunea. şi a căzut pe lespezi. fiul lui Agamemnon vicleanului Egist. Şi adunaţi. însă alte erinii l-au lovit mai departe pe tînărul Oreste. Departe. a vrut să-l şi înşf ace pe vicleanul Egist şi să-i scurteze viaţa. trufaş. Egist s-a-nveşmîntat în hainele regale şi a ieşit în piaţa oraşului. Iar Ifigenia s-a făcut preoteasă întralt templu măreţ al preacastei zeiţe m. Oreste-a crescut mare. S-au numit eumenide şi-au ocrotit oraşul atît de drag Atenei15. însă l-a apărat regina Clitemnestra. Şi. — Eu sînt acel pe care tu ai vrut să-l răpui. văzînd-o pe Casandra. largă şi-mpodobită cu sculpturi şi cu aur. frate !. Dar. Zeiţele erinii l-au urmărit mult timp. Mulţimea înfuriată de crima odioasă.. fără să se teamă. Regina Clitemnestra îşi meritase soarta. şi-a lepădat mantia. s-a-nsurat cu prinţesa Electra. Fugi departe !. După multe necazuri.. după fapta grozavă săvîrşită. Vroia să o ajute. Pilade. ce se numea Pilade. Au plecat împreună spre patria dorită. cu silă. De nu era Electra. Iar soaţa-i. ce se numea Oreste. fiindcă o îndrăgise pe copila lui Priam. Plin de durere-n suflet a săgetat-o-n piept.

Istorii nu confirmă această luptă şi nici pe amazoane. PĂŢANIILE LUI ULISE AHILE-A-NSEMNAT VITEJIA în marele război troian. negri. Este vorba de stînca numită Gerestes. tinârul prinţ Harnlet doreşte să răzbune moartea tatălui său. Şi în acest fel ar fi putut să scape de multe neajunsuri sau să capete ajutor în împrejurări grele. Fără de el. Intîmplările acestea atît de zbuciumate au fost povestite de Euripide în tragedia lui „lfigenia în Taurida". cu securea. clădit de doi zei olimpieni. datorită urii ei nemărginite faţă de troieni. în acelaşi timp. 9. vreun măcel în ostrovul cu şerpi. între stînci. din cel de-al doilea secol al erei noastre. Electra îşi ţine braţul cu dragoste de soră pe umărul voinic al regelui Oreste. Se află şi în basmele noastre. Titlul a fost dat simbolic de poet. Ba. Dar pe Ahile-l adusese în tabăra lui Agamemnon. Neoptolem şi alţi eroi. Sînt unii învăţaţi care asemuiesc tragedia lui Eschil cu o altă 241 •operă. Areopagul. pretindea că acest atac al amazoanelor în Insula Şerpilor s-ar fi petrecut în anul 168 al erei noastre. ca sprijinitoare a celor mai mari eroi. Dacă este aşa sau altfel. din nu ştim care pricini. nestra. Oastea lor a pierit la-ntoarcerea spre casă. 2. Regele învins dă strigătul de moarte. 10. poate aheii erau zdrobiţi de dîrzul Hector. Dintr-o altă încăpere. Fără de el. numită „Hamlet". neveninoşi. 5. a Herei. Zărind-o Electra pe Clitemnestra. 6. învinşi şi-nvingători au suferit din plin. adu-cînd indirect. în „Heroica" sa. El a adus noi luptători. 12. creînd povestea asta. în tragedia sa „Agamemnon". 15. Homer. în faţa Troiei. 11. 16. Note 1. Marea de Azov. paladiul nu ar fi părăsit oraşul regelui Priam cel bătrân. F. regele ţării. caldă şi sinceră. ţtşneşte insă Clitemnestra cu o secure-n mină. Mai încolo. culme a artei lui Eschil. care erau atît de inventivi. îl vedem pe Oreste vîrîndu-şi paloşul răzbunător în trupul lui Egist. un omagiu neîntrecutului poet elin. şi toată bogăţia jefuită la Troia a fost pierdută-n ape. sub furtuni. Văzînd ciudata ei formă. în acest fel. nu se ştie de n-o fi fost vreodată. Ulise. 14. Iar grecii. „Eumenidele". Zidul nebiruit al Troiei. Nu ştim ce se ascunde sub cîntecul străvechi despre Insula Şerpilor. filozof şi istoric totodată. Zeii ce-i aţîţau să plece la război i-au asuprit pe urmă. cu vorba sa meşteşugită. împreună cu mama necredincioasă. unde zace şi-acum. Acest erou întruchipează înţelepciunea. 124 . care-şi scaldă şi astăzi coastele în apele înspumate ale Mării Negre. creată de Shakespeare. noi nu avem de unde să cunoaştem. 13. Psilonul era Sulina de astăzi. or fi vrut să înnobileze acest măcel crud. poetul Eschil ne cîntă cumplita in-tîmplare. şi a Atenei. adică tot un jel de zei. rudele au îndurat la fel. nici n-ar fi fost meşteşugit calul de lemn. pe Filoctet. Acest lucru se arată în altă tragedie a lui Eschil. prietenii. secolul întîi al erei noastre. Poate nişte războinici or fi răpus cu armele vreo ceată de femei. se vede şi Electra. 8. al regelui care atrage cu ajutorul focului corăbiile. şi „Eumenidele" compun laolaltă trilogia „Orestia".. prin intermediul rugăminţilor mamei sale Tetis . a fost preluat de folclorul multor popoare. Eschil. .ra un fel de erou naţional. şi este gata să-l lovească pe feciorul său. prin isteţimea sa. Într-un grup statuar din secolul al V-lea înaintea erei noastre ne sînt înfăţişaţi Oreste şi Electra. Totuşi. priceperea şi dibăcia. 240 4. 3. pentru că ar fi vieţuit acolo nişte şerpi mici. Hef orele erau nişte femei care-i jeleau pe morţi şi făceau libaţiimi pe mormintele lor. Filostrat. Ahile reprezenta pentru elini vitejia şi curajul desăvîrşit în război. într-un desen pe-un vas. Piesele : „Agamemnon".Heforele". Motivul acestei legende. ori de cîte ori aceştia ar fi vroit să-i urgisească. povesteşte moartea reginei Clitem-. 7. ca să se poată apăra. Oamenii din antichitate au născocit ideea că eroii deveneau în cea mai mare parte semizei. în felul acesta povesteşte un alt scriitor : Flavius Arrianus. ar fi rămas poate întreg. pe furtună. Noi îi zicem Leucei: Insula Şerpilor. în tragedia „Hef orele". îl vesteşte pe Oreste. Ei îşi închipuiau că eroii — ca-re-i iubeau şi luptaseră în viaţă pentru pămînteni — vor mijloci pe Ungă zeii olimpieni. Pe nume Frontis. pe la spate. pe mare. el se bucura şi de protecţia anumitor zei: în primul rînd a lui Zeus.de-ahei. ca să le nimicească. după ce se întîlnesc în pace la Micena. fata lui Agamemnon. pînă şi urmaşii. elinii au născocit această interesantă legendă. Dealtfel. Feţele lor exprimă iubirea ce şi-o poartă. La fel. cumva. Aşa povesteşte scriitorul Filostrat din. ucis prin uneltirea ţinui unchi criminal.

Şi vîn-tul a suflat în pînze. Vroiau să se arunce-n apă. am spune azi G. Ziua era plină de soare şi marea lucie. îmbătător.Şi iară au pornit pe mare. închise peştera cu-o stîncă. călătorii s-au minunat nespus de tot ce ochii le vedeau. Ulise şi-a urcat pe cele douăsprezece corăbii ce le-avea. Trecînd apoi de insulă. Greu se urnise de acasă. Atunci Ulise i-a legat de băncile corăbiei cu ştreanguri tari de cînepă. în peştera ciclopului Polifem Plutind ei apoi mai departe. nişte ciclopi. Au luat cu ei puţină hrană şi-ntr-un burduf mare de capră un vin roşu. oastea care-i era încredinţată. făcută dintr-un trunchi uriaş. pe corăbiileaheie. ca să asigure victoria cetelor regilor ahei. Şi trei dintre însoţitorii cutezătorului Ulise.. în faţa lor. acolo. Au luat întreaga avuţie ce se găsea-n oraşul lor. ferită într-un golfuleţ. ce zguduiau pămîntul tot . Cum aţi pătruns în peşteră ? Şi îşi rotea sub frunte ochiul său 125 . Cine mînca din floarea asta nu mai avea altă dorinţă decît să stea. De capre negre. Fiindcă ei se împotriveau. N-avea alt gînd. şi au ajuns lîngă o coastă. Să se întoarcă-n insulă. unde sălăşluia poporul ciudat al lotofagilor'k. astfel dobîndită. Au mai plutit o săptămînă şi-ncâ cinci zile pe deasupra. a dat poruncă celorlalţi să-i ia cu sila. în care îşi avea căminul. intrat în bătălie. decît să se întoarcă acasă J. Iară în ţarcuri behăiau sute şi mii de iezi sau miei. femeile şi fetele. sistare mari şi alte vase pline cu lapte sau cu zăr. el a făcut tot ce-a putut. de la un preot. — Cine sînteţi ? răcneşte el. Insă. au poposit pe-un ţărm. aidoma unui cîntec drag. Şi. Aceştia însă se zbăteau. valul cu murmure plăcute. feciorul zeului Poseidon. pătrunzînd în peşteră. cu mintea lui născocitoare. 244 Aprinde un foc bun şi vrea să-şi pregătească hrana. sub vraja florilor de lotus. Ulise s-a urcat pe ţărm. mînîndu-şi turmele cu-o bîtă. pînă ce au zărit un ţărm locuit de un neam de oameni2 ce-l ajutaseră pe Priam în marele război troian. lîngă fecioru-i Telemah şi lingă draga-i Penelopa. că-i aşteaptă. Aceştia se hrăneau cu lotus.Ce-i drept. din Tracia. au tot plutit. au întîlnit o insulă care era plină de capre. Era ciclopul Polifem. şi el pătrunsen peşteră. în zări. isprăvindu-se războiul. au împărţit-o-n mod egal3. nu vedea-n visurile lui decît Itaca. sprintene. Dar nu trecu decît puţin şi s-auziră paşii-i groaznici. E drept că pe acest tărîm Ulise a pierdut şi el cam şaptezeci şi doi de oameni. Ciclopul nu era acolo. gustînd din lotusul cel dulce. Dar la lumina focului zăreşte-ndată oaspeţii. însă Ulise se gîndea la cei de-acasă. Iar prada. n-au vrut să plece mai departe. în care locuia ciclopul cel mai cumplit din tot ţinutul. în insula cu lotofagi. Urcîndu-se pe acea coastă au întîlnit o peşteră. patria sa cea mult iubită. Au străbătut printr-o furtună. pe care îl primiseră. lăsînd corabia pe apă. altă dorinţă mai fierbinte. Doar doisprezece soţi mai zdraveni şi curajoşi urmau pe rege în ţara asta misterioasă. largă. Erau acolo îngrămădite coşuri cu brînză. pe care sălăşluiau nişte uriaşi c-un singur ochi. Era cu turmele pe vale. Acuma. ce nu ar fi putut s-o tragă nici patruzeci — poate mai bine — de boi. Atîta că-n timpul cît fusese plecat în crunta bătălie. I-au spus Insula Caprelor 5. Aici au debarcat cu oastea. să-i aducă sus. Ulise nu dorise acest război atît de crud. O peşteră înaltă. Şi au plutit.. care i-a ră243 16 tacit pe ape. îi chema ademenitoare şi—şi legăna. iară vîslaşii-au chiuit. . I-au nimicit pe toţi bărbaţii. pe veci.

ha. Furtunile ne-au rătăcit... a poruncit voios..arzător şi fioros. şi l-a sorbit cu lăcomie.. tot căutînd pe Nimeni şi pe soţii săi. Aşa s-a scurs pe-ncetul noaptea. te cheamă ?. însă Ulise. ha !. Aheii se leagă sub pîntecele oilor şi ies din peşteră Şi s-au pornit. ha. urlînd mai tare.. Mă învăţaţi pe mine voi ?. să-i primeşti bine pe drumeţi. buluc. puterea lui l-a doborît. şi a plecat cu turmele.. — Mai dă-mi !. Ulise s-a gîndit să-şi scoată sabia lui cea ascuţită şi să i-o vîre-adînc în piept. în zori. Ci tu. doar dintr-o-ngbiţi-tură se prăbuşeau beţi la pămînt.. ci un clocot.. fără teamă. pe care o avea ciclopul. rîdea ciclopul. Ciclopul nu băuse încă sucul de struguri pîn-atunci.. a mormăit ciclopul. însă» şi-a dat isteţul seama că omorîndu-l e-n zadar. Şi urletul lui i-a trezit pe toţi ciclopii insulei.. bătut. căci Polifem a-nnebunit7.. Dacă nu-i nimeni. urlet de valuri şi furtuni. încins. ciclopilor. Iţi baţi.. a luat burduful cel plin cu vin roşu şi tare. beat.... chiar în mijlocul oilor. ciclopii.. măi.. punînd la uşă din nou stînca. L-au luat... Văzîndu-l că a adormit şi sforăie-nfricoşător. şi m-ajutaţi. ha !.. Ha.. eu care sînt la fel de tare ca orice zeu ?. Şi ce rîs. ha. sătul bine. vîrît în apă. S-au apropiat de Polifem şi ascuţişul trunchiului i l-au vîrît adînc în ochi. Ei au venit la peşteră şi i-au strigat în cor de-afară : — Ce-i Polifem ? Ce s-a-ntîmplat şi de ce ne trezeşti din somn ? Iar Polifem.. şi trăsnete parcă-i loveau. ciclopul s-a lăsat pe-o rînă şi-a lunecat pe lespezi. care urla necontenit şi se izbea de toţi pereţii peşterii sale. Bine. pesemne. Ştii foarte bine că-i poruncă de la stă-pînul nostru. ahsii au aprins un foc în peştera ciclopului. Nimeni te-a orbit ?. şi cum Vinul era atît de tare.. scăpaţi de moarte-n faţa Troii. —• Ha. şi. ne ospeţeşte. a zărit într-un colţ un trunchi lung de măslin : o altă bîtă.. Uriaşul este orbit cu un trunchi înroşit în foc Ulise s-a gîndit un timp : ce-i de făcut şi cum să scape din peştera ciclopului ? Căutînd şi frămîntîndu-şi mintea. înfricoşate. Tocmai venea şi el din vale.. Altfel. spre peşterile-ntunecate unde-şi făcuseră culcuş.. Ciclopul a-nceput să rîdă. ce tot urli ?. Ce rîs !. Fără de alte multe vorbe. încît aheii îl sorbeau doar subţiat cu apă rece : trei sferturi apă.. Aheii se uitau pieriţi cum le mînca uriaşul soţii. Ulise i-a turnat din nou ciclopului în oală vin şi i-a răspuns plin de dulceaţă : — Numele meu aheu e „Nimeni". Zeus. ciclopul a mîncat pe alţi doi soţi ai lui Ulise. bine. i-a înşfăcat pe doi oşteni şi i-a mîncat cît ai clipi. l-au ascuţit la vîrf şi l-au pus bine la o parte.. s-a culcat. ciclopilor.. Cum a pătruns în peşteră..... ca să îşi mîne turmele. Nimeni te cheamă ?. a glăsuit el spre ciclop.. 126 . 245 Şi spune-mi. Ulise-atunci a făcut semn ostaşilor şi-au înroşit bîrna de lemn în flacără. ha. zei !. Parcă era nu rîs de fiinţă. — Sîntem ahei. Şi să mă tem cumva de Zeus.. Ia mai deşartă-mi puţin vin.. Iară cînd s-a lăsat amurgul peste acel ţinut de spaimă. a înşfăcat alţi doi oşteni şi i-a mîncat numaidecît.. de-aici. un sfert vin. că Nimeni mi-a vîrît în ochi o ţeapă înroşită-n foc şi m-a orbit ! — Ce tot spui ?.. Haideţi. Apoi s-a-ndestulat cu lapte. Şi ochiul lui a sfîrîit ca fierul de pe nicovală. proptit chiar la intrare de ciclop. să vezi cît e de bun. fii bun... nemailuînd seamă la feciorul zeului mărilor Poseidon. le-a dat răspuns : — Săriţi. — Aha !. Parcă se dăi-îma asupra lor cerul întreg şi bubuiau din înălţimi tunete tari. I-o băutură zisă vin. Dar cum l-a sorbit şi pe-acesta. joc de noi. Erau închişi în peşteră de steiul cel enorm.. Uriaşul a-nceput să urle. s-a repezit. Acum însă isteţul nostru a turnat vinul spumegos într-un vas mare de pămînt şi i l-a întins uriaşului : — Soarbe. Venim din Troia.. Ba încă i l-au răsucit.

să iasă. Polifem !. nici măcar celorlalţi ahei. Ulise. pînă ce au ajuns în larg.. Toate-n acelaşi timp suflau şi zguduiau genunea neagră a apelor pînă-n adînc.. Şi pîndind toţi un timp prielnic.... cînd el. Aşa au izbutit Ulise şi soţii lui să ias-afară şi să alerge. l-a primit bine şi cu cinste. Şi. ci-s eu. cu grăbire.. Asta pînă spre dimineaţă. răcnind cu ciudă : — Vai !. Furtuni pe care le-au iscat chiar vînturile ne-ndurate. în semn de mare preţuire. — Să le păstrezi. căruia soarta îi urzise să fie-n veci nebiruit. şi fiind navigator destoinic. că uriaşul nu era cît de cît deştept şi nu căta sub pîntec turma.. Prindeţi în mîinile voinice vîslele tari şi să pornim fără de teamă mai departe. auzind ţipetele lui înverşunate către ape . în timp ce stînca aruncată de Polifem zguduia vasul. Plutind ei apoi peste mare. Sub vijelia cea grozavă. de vreme ce-am înfrînt destinul cetăţii Troiei. a glăsuit din nou Ulise.. deseori. bine-n curmeie. Eol. O !. Şi el se agăţase ţeapăn de cel mai mare animal. au reuşit să poposească la ţărmul altei insule.. starostele berbecilor din turmele lui Polifem.. Iar la plecare i-a adus. Şi pe sub pîntecele lor prinsese cîte un oştean. Auzisem prevestirea că tu. Tată. — Un vierme. acela care ţi-a scos ochiul nu este Nimeni. Zefirul cel îmbălsămat. au şi tras repede la ţărm. pentru că Polifem.. făcut din piele. Atîta numai că Ulise legase cîte trei berbeci. şi Afrodita. a glăsuit regele Eol.. Ulise i-a vorbit atît de iscusit şi de frumos.. Iar vînturile au ieşit şi s-a dezlănţuit furtuna. căci preaisteţul din Itaca le da curaj zicînd aşa : — Am învins noi oraşul Troia. s-a deşteptat însă Ulise... ce nu primeşte pe nimeni oaspe-n casa lui. uriaşul.. Hei. striga acum pe tatăl său. Polifem. De-acolo a strigat Ulise : — Hei. tu. Şi ce furtună !. Nu lăsase în libertate decît pe vîntul de apus. o Polifem !. Hei. legat ia gură cu un lanţ în întregime de argint. Artemis. într-un burduf. Ulise.... au ajuns într-o insulă unde domnea. laolaltă. şi nebunul zeu al războiului..... însă înţelept.. iar tu. Niciodată nu mai bătuseră-mpreună atîtea vînturi peste mare. ca să-i împingă pînzele corăbiilor către Itaca.însă Ulise şi cu soţii săreau prin peşteră mai sprinteni decît căpriţele de munte şi îi scăpau mereu din mîini. dar eşti netot. Polifem. însă credeam că-i un uriaş. încît Eol. In insula lui Eol şi în ţinutul lestrigonilor Aici Ulise i-a grăit cu vorba sa meşteşugită zeului Eol cel măreţ şi i s-a plîns că l-au lovit pentinsul mărilor furtuni. Tată. Dar zeul Eol l-a rugat un singur lucru pe Ulise : să nu arate nimănui ce se găseşte în burduf. Să le dai drumul. căci avea ziduri ridicate de zeii-Apolo şi Poseidon. Şi valurile se săltau şi clocoteau în jurul lor.. vei veni.. care îl sprijineau pe Priam : Apolo.. pe vasul care-i aştepta în golfuleţul liniştit. stăpînul mărilor. puternic eşti ca zeii. Şi pornind grecii. cum credeai. numai cînd ai s-ajungi la ţintă. Poseidon : — O !. O !. Cînd a auzit ciclopul a înşfăcat o stîncă mare cît un palat. şi nu un vierme cum te-arăţi. de bucurie. au început să şi vîslească. pe voia sa. acele vînturi ce umblau.. feciorul Herei. pedepseşte-l.. cînd oile s-au grămădit la gura peşterii.. Iară aheilor. te-am păcălit !. însoţitorii lui Ulise. din Itaca. Nu-l lăsa să se-ntoarc-acasă !. însoţitorii lui Ulise au socotit că în burduf se află aur şi argint. pe-ntinsul mării.... Ciclopul s-aşezase-n uşă. 127 .. Şi-am înfruntat pe-olimpienii. după destule încercări. Tată. în piept le bătea tare inima. şi Leto. Un munte-ntreg ! Şi l-a azvîrlit în apa mării... Ce un palat ? !. urcaţi pe corabie.. răsări din ape şi pedepseşte-l pe Ulise. regele peste vînturi 8. au desfăcut din lanţ burduful. Dar grecii hohoteau pe punte. Numai Ulise a rămas. Şi nu o să răzbim prin marea ocîrmuită de Poseidon ? 246 247 Eu nu mă tem deloc de el. dormea dus. fără frică. cu unsprezece din corăbii. Ulise. pipăia oile pe spate..

. i-a mai rostit că soaţa. uriaşi şi mîncători de oameni. îndrăgostită de Ulise. Circe 4l. la stăruinţa lui Ulise că vrea să plece către casă. dacă-nainte ai să cobori pînă-n ţinutul lui Hades.. chiar voinicul Ahile şi umbrele altor eroi i-au grăit în acelaşi fel : — Cu toţii-am suferit destul. Dar nu mă voi lăsa eu pradă atît de lesne lui Poseidon. de la iubita-ţi Penelopa. Eu trebuie să văd Itaca. Acolo. încît nu s-a înduplecat. — Nu te încrede în soţie. zeul mohorît. Ulise cu oştenii săi. Era atît de avîntat. în largul mării.. însă jelindu-i pe cei morţi.... deci. Şi-astfel eroul să-i rămînă pe totdeauna ca bărbat12. Ulise i-a făgăduit să se coboare în Infern.. frumoasa Circe vroia să-l pună pe Ulise să se coboare în Infern ..prevăzător. a-ntîlnit în cale pe regele profeţilor : Tiresias cel prea-vestit. La drept vorbind. să cerceteze insula. din insulele Sirenuse13 — l-au ispitit cu 128 . un alt bărbat. Mă voi lupta. puţinii care mai trăiau. dornic întruna s-o învingă.. Vîsliţi !. Patrocle. puşi în frigare. Sirenele — fecioare-păsări.. zis lestrigonii. Nu vă lăsaţi !. Primejdiile nu mă opresc. de zeul ce ne urmăreşte ca să-l răzbune pe ciclop. Ba chiar cînd anul a trecut. şi erau gata să-i zdrobească şi să-i afunde-n apa mării. deşi erau în ţara morţii. — Orice mi-aţi spune. în insula Ogigia. dîndu-i ospeţe strălucite.. a spus regele mînios. Patrocle. Şi i-au mîncat numaidecît. După Tiresias. Insă pe insula aceasta trăia un neam. Toţi i-au vorbit. mult credincioasa Penelopa. Antiloh.. S-a-nfăţişat şi Agamemnon. Anticleea — care murise între timp — a venit să-l sfătuiască. mîncaţi de cruzii lestrigoni. El s-a urcat sus. Neavînd altfel nici un mijloc să plece din acel tărîm. şi-ai să-i întrebi pe cei de-acolo dacă e bine să te-ntorci. 249 Şi tot luptîndu-se cu soarta. Şi Circe n-a avut ce face. şi pe ahei i-au tras în ţeapă. au ajuns pe un alt tărîm. însă Ulise iubea atîta de fierbinte insula lui sărăcăcioasă. Aias şi Ahile se zice c-au zîmbit atunci. lui Ulise i s-au mai arătat şi alţii. au înălţat pînzele toate şi au vîslit cu încordare. în ţara asta locuia o mare vrăjitoare. decît doar o corabie. pe catarg. ca pe miei. la Calipso A pornit. în locul lui. Astfel n-a mai avut Ulise. cînd rostea vorbele acestea. Vîsliţi !. Era o insulă Eea 10. căci blestemaţii lestrigoni azvîrleau iarăşi după ei cu stînci cît munţii. este silită să-şi aleagă. frumoasa vrăjitoare. Să nu păţeşti ce-am păţit eu. Tiresias i-a prevestit cîte avea să mai îndure în drumul lui către Itaca şi cum se va dezlănţui mai tare ura-nverşunată a lui Posei-don furtunosul. Tele-mah. uriaşii au sărit îndată. pentru că toţi îl socot mort. Voi izbîndi şi voi ajunge în Itaca. pe soaţa-i cea mult răbdătoare şi pe fecioru-i. ea i-a răspuns cu viclenie : — Te las să pleci. Aias. Vîsliţi !. tot vîslind şi rătăcind pe mările fără hotar. au sfărîmat corbăiile.după aceea pot să mor.. n-a vrut să-l lase să mai plece şi l-a ţinut un an întreg. Cîţi rămăseseră cu el i-au plîns cu lacrimi arzătoare pe cei care pieriseră. şi-acolo ea să uneltească prin Hades şi prin Persefona ca umbrele să-l sfătuiască pe regele de la Itaca să nu mai plece din Eea. neputincios stînd pe catarg. colţuroase. Cel puţin tu să fii ferit de relele care te-aşteaptă. Mama lui însăşi. Ulise a plecat spre ţara întunecată a lui Hades. eu tot plec. Aici. după această încercare a trebuit să se-nvoiască şi să-i dea drumul iar pe mări. — Vîsliţi !. Apoi. din flota lui atît de mare. striga Ulise. Mai bine stai tihnit la Circe ! Heracle. cel doborît de Clitemnestra atunci cînd a ajuns acasă. Eu ştiu că toate-aceste crime sînt uneltite de Poseidon. Pe târîmul vrăjitoarei Circe şi în Infern Şi. încît şi umbrele acelor mult glorioşi eroi : Heracle. S-au dus acasă şi i-au fript. Potrivit înţelegerii.. cu ochii lui străbătători9. 248 Şi chiar sub ochii lui Ulise. din nou Ulise.

Tu vrei să scapi ? a rostit zeul. vâslind mai încordaţi. nu două. ca nişte fiare-nverşunate. Frumos bărbat era Ulise ! Nimfa l-a îndrăgit şi ea. Caribda a supt apa mării şi-a azvîrlit-o iar afară. — Aha !. Itaca dragă. Ospeţia lui Alcinou Trezindu-se din somn Ulise. ce se numeau Scila şi Caribda 14. Apoi a glăsuit cu duioşie : — Privesc la tine şi nu ştiu de eşti femeie sau zeiţă din Olimp.. Dar eu nu am altă dorinţă decît s-ajung s-o văd şi să-mi văd ţara. ciclopul — Poseidon. insula nimfei Calipso 17. trîntit încoace sau încolo. Talazurile au urlat spre plută. Drept răzbunare. crescîndu-i dorul şi mărin-du-i jalea. regele-acelei insule. cu marea cea învolburată.. îndrăzneţul n-a mai putut să rabde dorul de ţara lui. Au răsturnat-o într-o clipă. Şi mai erau pe-atunci doi monştri. să speJe rufe. agăţat de scîndurile sfărîmate. 251 Şi-a strîns îndată norii şi vînturile cele mai avane şi marea a clătit-o din adâncuri.. Ulise-a astupat cu ceară urechile vîslaşilor şi pe el însuşi s-a legat cu frînghii groase de catarg. a izbutit totuşi să-şi prindă palmele tari de un buştean. Dar ei. Iar Zeus. tocmai veneau la malul mării. din trunchiuri de copaci negeluite. Abia atunci a izbutit s-atingă ţărmul cel nisipos al unei insule frumoase.. Semeni cu Artemis încîntătoarea. Şi regele l-a ospeţit 129 . Şi-a făurit atunci o plută. Dar el nu s-a lăsat zdrobit de soartă. negru. ca să-l îmblînzească şi să-l întoarcă iar pe cer pe zeul care luminează. nişte fete. i-a răspuns nimfei Calipso : — Eu ştiu că draga mea nevastă Penelopa nu e ca tine de frumoasă.cîntece înşelătoare să co250 boare în ţara lor şi să rămînă. Scila ia luat şase luntraşi. A stat un timp şi a privit-o. furtunosul. Şi printre ele se găsea încîntătoarea Nausicaa. a şi zărit-o pe copila lui Alcinou cea minunată. Ulise. neîndurată. trei zile. Iar pe Ulise l-au vîrît la fund. şi-apoi să moară. în Itaca. l-a adăpat cu vin de soi. Aşa a glăsuit Ulise. în cele şase boturi ale sale. însă Ulise era chipeş. L-a primit în palatul său şi i-a făgăduit să-l facă nemuritor pe veşnicie. Toţi corăbierii au pierit. S-a ridicat la suprafaţă. Insă Ulise. Astfel s-a războit. istovit de luptă. numită Scheria 19... copilă a lui Alcinou. ce-aveau. Numai Ulise. Ajunşi în ţara soarelui. Mă plec-naintea frumuseţii tale şi mă cutremur din adînc. Pluta este cufundată de Poseidon Pînă la urmă. Din fericire pentru el.tat de a fi iarăşi în Itaca. au scăpat şi de aceşti monştri.. s-a luat la luptă şi cu marea. o insulă ce-avea trei vîrfuri15. Acolo locuiau feacii. Nenorocirea lui a fost însă că zeul care-l ura de moarte — pentru vina de-a-l fi orbit pe Polifem. cum era voinic şi zdravăn. Helios nu a mai vrut să dea lumină. Şi atingînd ţărmul acela. dacă primea să-i fie soţ 18. Şapte ani l-a ţinut acolo. Ochii lui nu puteau să creadă că văd asemeni frumuseţe. — Parcă-i un zeu picat din slavă !. ca să-i înece pe Ulise şi pe însoţitorii săi. l-a ţinut şapte ani la ea.. Iar ea l-a-ndestulat cu hrană.. înse. încît sărmanul ajunsese să nu-şi dorească altceva decît să vadă ţărmurile insulei. După această cuvântare.. şi. a-nfruntat valurile repezi şi-a ajuns in Ogigia 16. l-a zărit. şi biciuit necontenit. Tocmai se întorcea de la un ospăţ. către casă. cu fiorosul lui trident. a căzut jos şi-a adormit. din insula feacilor . Ce s-au mai speriat cu toate. pentru că tu eşti o zeiţă fără moarte. de pe corabie. însoţitorii lui Ulise au mîncat boii cei sfinţiţi ai marelui zeu Helios. O !. astăzi sînt stînei obişnuite. a trăsnit vasul lui Ulise. ci cîte trei rînduri de dinţi. pornind pe mare. a şoptit mîndra Nausicaa. Ulise s-a plecat din nou domniţei. şi totuşi Calipso. fără să-şi piardă nici o clipă încrederea că va ajunge în insula lui dragă. de ţipetele fetelor. şi au sfărîmat-o-n bucăţele. un popor blînd. şi-a fost călăuzit la rege.

. cum a scăpat de moarte. să-şi pună lira la o parte. l-a îndrăgit parcă mai mult. Ulise şi-a rostit povestea. în faţa zidurilor Troiei. Ulise. să-l aibă ca soţ al scumpei lui copile. Şi Demodoc a prins să cînte şi-această faptă prea isteaţă a lui Ulise din Itaca. Cînta. Unii dintre flăcăi l-au îmbiat şi pe Ulise să lupte în ograda largă. Şi cum Poseidon. Dar ştii. scăldaţi în lacrimi. Şi. după datini. de parcă ai fi fost acolo. cătînd cu ochii stinşi în acea parte unde şedeau stăpînu-i şi Ulise. Demodoc. a prins în braţe-un bolovan de o mărime uimitoare. El. Cînd a sfîrşit. la Circe . pentru soţie. desigur. pe cei doi Aias. nimeni nu a mai cutezat să-l cheme pe Ulise-n luptă. Şi dorul s-aprinsese iară viu în pieptul multîncercatului Ulise. cînta şi rătăcirile-i pe mare. faptă ce-a dus în acea noapte la pierderea cetăţii Troia. cum de nu. încît pe faţa lui Ulise lacrimi curgeau din nou şiroaie. Iară 252 Ulise. un bărbat vrednic. Fecioara. chiar în ziua următoare. către ţărmul în care marea se lovea cu înspumatele ei valuri. să-şi dovedească-ndemînarea." Regele Alcinou. zvîrlit pe malul feacian. la noi. totuşi el i-a jurat că îl va duce. văzînd aceasta. auzind acele stihuri prin care-aedul proslăvea pe toţi eroii de la Troia. într-un tîrziu.cu cinste mare. de va vroi. a dat poruncă-aedului să tacă. L-a aruncat numai cu-o mînă peste palat şi peste ziduri. purtat de-ahei contra lui Priam cel bătrîn .. regele insulei Itaca şi-a luat rămas bun de la gazde. destoinicia şi puterea. la rîndu-i. s-a auzit un cîntec dulce. pînă departe. Antiloh şi pe ceilalţi viteji de seamă. să ne cînţi povestea calului de lemn. Ulise a simţit că-i vin pe gene lacrimi arzătoare. lupte şi-ntreceri voiniceşti. cu pînze şi cu vîsle bune. a glăsuit regele insulei Itaca. Cînta. în sfîrşit. mîndra Nausicaa. Să i le pună într-un vas. tîrît de valuri. care să-l poarte pe Ulise către pă-mîntul multdorit. se bucura să aibă-n ţară un astfel de viteaz ca el. S-a-ndreptat apoi spre curtenii ce se aflau cu el la masă şi le-a cerut s-aducă daruri viteazului de la Itaca.. un aed orb. întoarcerea în Itaca Toţi ascultau fără o şoaptă povestea lui. Cum a ajuns după aceea la Calipso. Poate te-a inspirat Apolo. pentru asta. A arătat că este din Itaca şi vrea numai s-ajungăacasă. Regele Alcinou. Amarul tău se va sfîrşi. — O. cum s-au luptat cu multe neamuri şi l-au orbit pe Polifem. Deşi nu-l cunoştea pe nume. ce lingeau cerul albăstrui al nopţii. cînta — ce credeţi ? — chiar războiul nimicitor. Şi. să-mi fie soţ !. însoţindu-se cu lira. In sine îşi spunea vrăjită : „De ar vrea zeii să rămînă aici. Apoi a început să spună cum au pornit ei de la Troia. Şi l-a rugat pe oaspete să-i spună ce 253 nume poartă şi de unde vine.. 130 . apoi la Scila şi Caribda. l-a urmărit plin de mînie... pe la sirenele cu glasuri înşelătoare ce-l chemau . cînta duios bătrînul şi lira lui suna atît de jalnic ! Cînta povestea cum s-aprinsese Troia şi cum arsese-n flăcări luminoase. scă-pînd cu greu din mreaja ei şi. Ochii frumoasei Nausicaa — spun unii — că erau mîhniţi. înţelegea că-i un oştean. prins de-un buştean. Văzîndu-l cît e de voinic. cînta pe-Ahile şi Ulise şi Menelau şi Agamemnon. A pus la cale jocuri. dar plin de har 20. în orice ţară. a spus aedul. Ulise îşi povesteşte rătăcirile Şi tot urmîndu-se ospăţul. fără teamă de nimeni şi nimic pe lume. pe care grecii l-au lăsat în faţa porţilor troiene ? — Ştiu. pe mări . şi-a plecat fruntea pe o masă. Văzînd atîta bunătate. bătrîne. tu povesteşti mult prea frumos. Cînta bă-trînul Demodoc. feciorul zeului Poseidon.. Atuncea Alcinou a spus : — De vreme ce-ai sosit.. pentru casă. Deşi îi era drag şi ar fi vrut. prin insule . ca s-arate că nu se teme de nimic. văzînd pe rege că porneşte către Itaca şi soţie. fii sigur că ai să te-ntorci în insula ta mult dorită.

Şi el s-a supărat cumplit că prada lui. l-a omenit cum se cuvine. Porcarul Eumeu îi destăinuie lui Ulise faptele peţitorilor După un timp s-a deşteptat Ulise. s-a arătat şi Telemah.. şi tot rostea : — Mă bucur. Ulise ascultase totul. s-a dezbrăcat de hainele frumoase. la faţă. spre ţărmurile insulei Itaca. căci nu erau în largurile mării vîslaşi mai buni ca ai lui Alcinou. 11 cerceta la trup. în ospeţie. Telemah. Privea în jur şi nu-i venea să creadă. i-a plecat. cu marele-i trident strălucitor. şi îl aşteaptă. voios cum nu fusese pîn-atuncea sărmanul tînăr niciodată. sub un copac. In acest timp neruşinaţii de peţitori pătrund în casă-i. că eşti voinic. 255 frumoasa. A ascuns într-o peşteră adîncă lăzile mari. luptîndu-se-n războiul de la Troia. zicea Eumeu... suindu-se pe vasul feacian. Ulise. inima îi bătea să-i spargă pieptul. Şi cu iuţeală îl purta cu sine corabia. Cînd s-au ivit pe mare zorii. Tată şi fiu s-au strîns în braţe. Planul făurit împreună cu Telemah . Chiar astăzi trebuie să se-ntoarcă. să-ntrebe ce se mai aude despre aheii rătăciţi. — Aici e insula Itaca !. pe nume Telemah. dulcea Penelopa. s-a întors. şi-n pieptul lui se aprinsese flacăra urii-n vîlvătăi. în taină-au făcut planul. De-aceea şi-a trimis feciorul... L-a cunoscut numaidecît. cu paşii. Nu trebuia să afle nimeni că el. Şi tatăl n-avea ochi destui să-şi vadă şi să-şi mîngîie feciorul. căci era tocmai cum fusese Ulisen vremea tinereţii.. Eumeu i-a povestit durerea preacredincioasei Penelopa. Ulise. şi-l jeleşte. pe viteazul Ulise. Dar el în li-nişte-adormise.. şi s-a-mbrăcat în nişte straie de om sărac. din-tr-una-ntr-alta. în urmă.. Acum ne pregătim şi de răsplata netrebnicilor peţitori.. Nu crede c-a murit. în casa lui s-au oploşit mulţime de peţitori neruşinaţi. purtat de vîsle peste valuri.. căci e frumoasă şi e bună. Cum a simţit însă c-atinge. striga el parcă-nnebunit de-atîta fericire ce-o trăia. Şi iată.. Ulise n-a simţit cînd au ajuns în insula Itaca. 254 Dormind trudit. Dar el era prevăzător şi chibzuit în toate cele. şi vasul feacian a împietrit. mănîncă turmele. Şi fiecare-ar vrea so ia pe Penelopa de soţie. în poarta casei sta un cîine. în lupte. lespedea. vărsînd nenumărate lacrimi. Vîslaşii s-au plecat pe rame. încet culcîndu-l lin pe-un aşternut. socotind că-ntr-adevăr Ulise este un cerşetor. a sosit Ulise în hainele de cerşetor. şi-a pornit prin insulă.. ce purta numele Eumeu. şi-au pornit. — Soţul. Corabia plutea spre zări ca şoimul. vorbind ei. încet. îi era dat s-o vadă iar. Cu îndîrjire-a făcut un semn. s-o cerceteze mai întîi. Ulise i-a spus cine este. Mergînd prin insulă. Ar fi pornit în acea clipă să se răzbune pe tîlhari. Din întîmplare. Pe poarta asta se pornise cu douăzeci de ani în urmă. însă tîlharii peţitori au pus la cale să-l ucidă fiindcă prea le stătea în cale. Uitase-n somnul lui ce suferise si se visa acum acasă. Apoi. Acesta. cînd zidurile au fost arse. îi scăpase. Tot vrea să afle ce s-a mai întîmplat la Troia. primite de la Alcinou. Cînd a intrat la el acasă. fură din avuţia lui Ulise şi-i pîngăresc întreg palatul. bătrîn. Iară cirezi şi turme are destule. Dar fiind totuşi prevăzător. Şi săruta pămîntul drag. Ulise i-a ieşit-nainte. alţii de prin cetăţi vecine. aproape mort. undeva. 131 . Unul a dat un chiot.. l-a odihnit şi. şi a pierit desigur. îi sorb tot vinul. dup-atîta vreme. venind cu o corabie. destramă iar în timpul nopţii. Cu cine a plecat de-acolo ? Poate s-a mai aflat ceva între timp. Ulise l-a întîlnit pe un porcar..Şi-a stat Ulise la Eumeu. Ea n-a pierdut încă nădejdea ca să-şi revadă iar bărbatul. i-a văzut din nou Poseidon. Şi cel dinţii s-a dus acasă feciorul..După aceea regele Ulise.. L-a ospătat. Crescuse mare şi puternic. nimic alta. După puţină cumpănire. la Sparta şi la bătrînul rege Nestor. preaisteţul. Vîslaşii l-au dat jos de pe corabie. acel ce pătimise atît de multe. şi-apoi pe mările învolburate. a dat semnalul de plecare. Mai puţin se pripea acum.. Ulise. benchetuiesc. I-au pus alături lăzile cu darurile feaciene şi au pornit pe calea-ntoarsă. Spune că-şi va alege soţul cînd va sfîrşi de ţesut pînza cu care-şi va învăli fruntea regală-n ziua mult urît-a nunţii. Ea-i tot amînă şi-i amînă. sleit. Telemah. Dar tot ce ţe-se-n timpul zilei. toată noaptea. de cerşetor. şi îl aşteaptă pe Ulise. pline de daruri. Nu se pripise niciodată. Unii sînt chiar din insulă. un om bă-trîn şi de credinţă. S-a prefăcut pe loc în stîncă sură 21.

înverşunat parcă mai rău. lam să pun în luptă securile pe care bietul 258 Ulise le-nşiruia în sală. Şi ei. de nu se învoia s-aleagă dintre ei pe viitoru-i soţ. acela care va întinde arcul şi va răzbate. şi ea trecea prin toate găurile de la securi22.. întristată. Ce n-au făcut ? Cît s-au silit ! L-au încălzit la foc. va trebui sămi fie soţ. dar vrînd să-l spele-n apa caldă pe cerşetor. feciorul ei şi-al lui Ulise. » y-A . la o vînătoare. şi l-au batjocorit cu vorbe care de care mai urîte. s-a prefăcut că-i este foame şi le-a cerut o-mbucătură. voi. a fost bătut şi înjosit. toate securile. simte la gleznă-o cicatrice. oh !. Am fost silită de ei toţi şi mă tem pentru Telemah. Penelopa a adus arcul lui Ulise. rîzînd în hohote. fiindcă ceruse de mîncare. de-astă dată. Bătrîna doică Euricleea a pregătit patul cel moale . L-au luat şi-au încercat să-ndoaie. cu săgeata. privindu-l cu iubire. în vatră. Nu voi avea ce să mai fac.. a-nfipt securile la rînd. — Mîine va fi această ziuă. Dar el îi pune peste buze palma şi-i face semn să tacă. i-au dat nişte resturi de carne . Acum la încercarea asta am să-i pun să se întreacă peţitorii. H încet. Ulise sta pe lîngă vatră şi Penelopa. să-i spelentr-un lighean de-aramă picioarele preaostenite. I se păruse ei ciudată şi faţa cerşetorului. îi porunceşte să nu scoată nici un cuvînt. încet.. Dar peţitorii.. Telemah. struna lui tare. El.Ulise. I-au uns şi 132 . după datini. în ochii lui plini de credinţă a licărit o luminiţă. însă şi eu am hotărî t că nu e demn să-mi fie soţ acela care n-ar putea săndoaie arcul lui Ulise. să nu se afle că s-a întors — pînă ce dînsul nu-şi isprăveşte pedepsirea celor ce-i pîngăreau căminul.. Aflînd regina Penelopa că-n casa ei un biet milog. stînd departe. au venit cu fală toţi peţitorii la palat. O cicatrice cunoscută. — Ulise eşti. ce îl slujise pe Ulise şi-l aşteptase să-l mai vadă. Ulise a pătruns în sala unde-i benche-tuiau duşmanii. Acum. s-apucase să-i povestească drumeţului cît suferise de amarnic în aceşti douăzeci de ani. rosteşte-n şoaptă Euricleea.. s-a mîniat fără măsură. pe care o avea Ulise de cînd o fiară îl rănise. care ştia taina. De dimineaţă. — Aş vrea să fie astfel.. Eu ştiu că-ţi va sosi bărbatul mai înainte ca peţitorii tăi să-ntindă arcul şi repedea săgeată să străbată prin găurileacelea din securi. Apoi. cu ochii-n lacrimi. şi lacrimile îi umpleau iar ochii. Penelopa. Iar mai-nainte. bătrînul cîine a-nchis ochii. cu jale. spunea mîhnita Penelopa. odată. A dat poruncă unei roabe.v ii •256 17 — Legendele Olimpului. Era bătrânul cîine Argos. Şiacela. S-au apucat întîi şi-ntîi de-ospăţ... să-i pregătească un pat moale drumeţului. şi l-a privit.. dar l-au lovit. o sfătuia drumeţul pe regină. cîinele a ridicat capul. spunea ea. cit de puţin... Căci iată. puneau la cale să-l ucidă pe Tele-mah. cîte douăsprezece. în hainele de cerşetor. şi peţitorii au luat arcul. arunca săgeata . A încercat să dea din coadă şi să-şi arate bucuria. bătrîna doic-a lui Ulise. încă o noapte în acest timp venise noaptea. — Să nu amîi această luptă. să s-odihnească. în acest chip a mai trecut o noapte. stăpîne drag !..

i-au nimicit pe peţitori. Nu e. In acest fel.. însă nimic. Şi-apoi nimic mai dulce Ca ţara ei nu pot vedea pe lume". A mijlocit însă. Ce bucurie-a fost. m-am întors !.... deşi sînt mai bătrîn. Telemah. deşi toţi peţitorii strigau tare şi îl ameninţau cu moartea. Pietroasă. nu spun. Şi a grăit spre peţitori : — Daţi-mi şi mie puţin arcul. în celebrul poem epic al lui Homer : „Odiseea". fugeau înfricoşaţi pe lături. Arcul parcă era de piatră. cel aşteptat atîta timp. Ulise. un neam de traci. Pînă la urmă. Acesta înşfacă o sabie şi-o suliţă mai ascuţită şi veni lîngă tatăl său. cît era de tare. nu ţi-e destul că te-ndurăm aici ? Vrei să te pui cu noi la rînd.. în cea de-a doua jumătate a mileniului al doilea înaintea erei noastre. bărbaţi mai tineri şi mai plini de fală ? Şi erau gata să-l lovească pe Ulise. indirect. şi iar nimic. Dar nimeni na ştiut cu atîta farmec şi-atîta de zguduitor. Itaca-i cea mai delungată-n mare Şi scundă spre apus. Şi-acum e vremea să gătim ospăţul !. ce şi-au recunoscut stă-pînul. Privirea regelui Ulise îi străpungea ca un cuţit. să nu-l mai vadă pe Ulise. Penelopa. Za fel ca şi „Iliada". care le răsplătea purtarea. Astfel de fapte sîngeroase dovedesc care era îndeletnicirea de bază a cetelor de ahei conduşi de regii sau basileii lor. între insulele Tasos şi Samotrace. Telemah a cerut reginei să urce sus. 259 — Vezi. după dreptate. de aur şi de fildeş alb. la nunta lor. Ulise-a luat în mînă arcul. iată că n-am greşit. Şi-a poruncit să i se dea arcul cel greu drumeţului. Iar ea-l ţinea de gît cu braţe albe. luînd săgeţi de jos. credincioasa lui soţie. să se închidă poarta casei. Viclenii peţitori gemeau.. Tot se temea că s-ar putea să fie vreonşelăciune. pe ţărmul de miazănoapte al mării Egee. plîngea ca un copil. Dar cînd Ulise i-a rostit cum îşi făcuse singur patul. Dulichiu. Same. ca marele Homer. Astfel rosti Ulise şi făcu semnul de luptă către Telemah. nici n-am trudit prea mult cu arcul. prin fiul lui. Văzînd că se apropie ceasul. Toţi au rămas înmărmuriţi. Ulise. răsturnînd tolba la picioare şi. Numai Ulise ştia taina. cum mă defăima peţitorii. Ulise s-a spălat de sînge şi s-a înfăţişat soţiei : — Eu sînt Ulise. 3. Puterea mi-e încă deplină. arată pricinile pentru care — în adevăr 133 . şi ar fi dat orice pe lume să poată alerga prin porţi. Slugile au primit poruncă să zvîrle leşurile-ncolo. — Tu.. Ce-a mai fost !.. Şi mulţi. Pedepsirea peţitorilor în acest timp orînduise Ulise. ajutat cu sîrg de fiul său şi două slugi.struna cu grăsime. în încăperi. porni să tragă. cu o săgeată-nfiptă în grumaz. zugrăvesc societatea. pe unde-i muntele Neritul Cu freamăt de păduri. Este vorba de ciconi. O !. dintr-un măslin. iar celelalte Sînt mai spre răsărit. ce vrea numai să îşi măsoare forţa cu-a tuturor.. precum e Zachintul păduros... l-a încordat şi-a tras în ţintă. Vlise glăsuieşte cu înjlăcărare despre insula lui. aflat la poalele muntelui Is-maros. . a zis atunci Ulise. mai puţin. împodobit cu flori de-argint. Cine putea să lupte cu Ulise ? Cine putea să-nfrunte pe viteazul care era atît de încercat ? Vuietul greu al bătăliei se auzea pînă departe. Să nu mai poată fugi nimeni. regina s-a încredinţat. aspră-i Itaca. într-un ceas sau două.. că-i lesne de închipuit !. mulţi iscusiţi poeţi au luat atunci lirele-n mîini să cînte isprăvile eroului Ulise. să cînte-n versuri dorinţa vechilor elini de-a-nvinge soarta — atunci cînd era duşmănoasă — de-a birui orice primejdii prin isteţime şi curaj. Note 1. cerşetorule. 2. pate. moravurile de atunci şi. Ei încă nu-i venea să creadă că este el. Itaca : 260 „Eu locuiesc Itaca. Şi cel dintîi şi cel mai rău dintre tîlharii peţitori a căzut mort. cu milă. dar ca bună mamă creşte Feciori voinici. la-nfăţişare Măreţ. şi unde împrejur sînt multe Şi-apropiate insule. au strigat ei. sau. Ulise a sărit pe prag.. Inima îi bătea de teamă. Aş vrea să îmi încerc şi eu puterea. ţinînd în braţele-i mult încercate pe scumpa. „Odiseea". limpezitul Ostrov. spunînd că nu e drept să se arate atît de aspri cu un oaspe.

către Creta — părea scăldată toată-n sînge. vrăjitoarea Circe o schimbat pe o mare parte dintre tovarăşii lui Vlise în porci. Pe fundalul unei privelişti din insulă şi-a creat pictorul rus V. fugi. Enea. Sînt geografi care socotesc că ar fi vorba de coasta sardă a strîmtorii Bonifacio. Dealt- 262 fel. Ea era. care au năpădit cu sînge. 20. chiar dacă sînt învăluite deseori în haina alegoriei şi legendei. Ele prevestesc pe viitorii cuceritori. cînd cel orbit este întrebat de draci cine l-a înţepat cu frigarea. Sţînca în care legenda spune că s-ar fi prefăcut corabia feaciană. pe aceşti uriaşi din piatră sură. se găsesc poveşti despre Păcală sau alţi eroi populari care pătrund în iad sau la moara dracilor şi orbesc pe unii dintre încornoraţi cu o ţepuşă sau o frigare încinsă în foc. 9. Una dintre isprăvile pe care le-au săvîrşit aproape toţi eroii a fost pătrunderea în Infern. Trăgătorii cei mai iscusiţi puneau aceste securi una în faţa celeilalte. ci Karavi. Duşmanul este între ziduri. Ţara ciclopilor ar fi coasta din golful Neapole. cîntate de el. 21. din marea insulă Sidlia. probabil. poate ca o influenţă a acestei legende. Numele ei în româneşte înseamnă : pasăre de pradă. sau în piroane. Insula Corfu. Homer le zice „ochi rotunzi". Serov cunoscutul său tablou „Ulise şi Nausicaa". Această insulă cred unii geografi că ar fi Stromboli. Karavi înseamnă în limba greacă : corabie. De aceea se spune că s-ar chema acum insula Capri. sau biruinţe în Elada. Cerul era roşu şi marea — pînă departe. pînă la Hera şi Atena. Astăzi ar fi Monte-Circeo. la distanţă de 20—30 cm una de alta şi trăgeau în aşa fel încît săgeata să străbată toate aceste găuri ale securilor dintr-o dată. 22. cu săbiile spintecîndu-i. De aceea matrozii greci îi spun insulei nu Corfu. Se zicea că la sosirea aheilor în Eea. în apropiere de Creta. 13. 261 8. sînt de-a dreptul uimitoare. Cunoştinţele geografice ale lui Homer despre insula Corfu. 18. ba chiar sâ-i facă mai frumoşi şi mai voinici decît fuseseră înainte. în Trinacria — insula cu trei vîrfuri. In acel ceas s-a arătat. Unii troieni încă dormeau. Hector ce apărase Troia şi se sfîrşise de curînd sub crunta lance a lui Ahile. In felul acesta eroul nostru scapă de pedeapsa dracilor. pe care le-a înfruntat eroul Ulise. fost distrusă. Vechii geografi pretindeau că insula lotofagilor era Djerba din Sirta Mică. în nişte fiinţe fabuloase. urcă-i într-o corabie. în Italia. răspunde : „Singur eu". Iar gemetele se-nălţau pînă-n palatele de aur ale lui Zeus din Olimp. 5. Homer s-a reprezentat chiar pe el. tu. aheii povesteau şi despre el că s-ar fi coborît în negrele ţinuturi ale lui Hades. Unii mitologi cred că prin aedul bătrîn şi orb. sora regelui Eete şi fiica lui Helios — zeul soare. cea cu mulţi vulcani. ca şi despre celelalte coaste ale mărilor. Insulele poartă aceleaşi nume şi în geografia noastră. 19. Tezeu şi Orfeu. se vede şi astăzi Ungă insula Corfu. în perete.. In folclorul nostru. 134 . ÎS.Deşi dorit de ţară şi soţie Oprit era-ntr-o peşteră-adîncată De zîna cea frumoasă. Demodoc. 17. Homer numeşte insula : Trinakia — insula tridentului. ia penaţii2 — zeii care au ocrotit pînă azi Troia — şi focul sacru al cetăţii. în cîntecele lor. Ca să facă legenda despre Vlise mai palpitantă. — O. care l-a dus pe Vlise în Itaca. în vis. te salvează dintre flăcări. 7. pentru a putea fi agăţate la cingătoare. Fiindcă eroul se recomandase mai înainte „Eu singur" sau „Singur eu". Du-i peste mare. troianului Enea. a reuşit să le redea înfăţişarea lor obişnuită. însă.. şi dir. însîngerat şi plin de răni. în legendă.tre care este destul să amintim pe tînărul macedonean. 12. potrivit înfăţişării. dar lucrul pare cu putinţă. Securile aveau în partea lor metalică nişte găuri. tu. închinată. Şi dintr-o dată se trezeau cu lăncile vîrîte-n piept. pe o coastă a Marii Tireniene. Eroul s-a înfăţişat. ca şi Ulise de aceea a ciclopilor. H.. glăsuia umbra eroului troian. cel născut de Afrodita . Ogigia ar fi insula Perejil din zilele noastre. Calipso care-a vrut bărbat săi fie". îndestulîndu-le în ura ce o aveau pentru troieni. să-ntoarcem timpul iar în noaptea cînd flăcările mistuiau marea cetate a lui Priam. (And erau folosite ca arme. la care nu se încumetau decît trăgătorii cei mai vestiţi. Troia se va surpa acum. . visînd poate calul de lemn. Calipso era fiica lui Ocean şi a zeiţei Tetis — care era în acelaşi timp ţi mama lui Ahile peleianul. săbii şi jaf peste pămînt. Nu ştim sigur dacă este aşa sau nu. iar noi îi denumim ciclopi. Pare că este de fapt ţinutul Mesinei de astăzi. coastă care este toată presărată de munţi — ca de nişte uriaşi — avînd pe creştet cîte un ochi rotund şi stins. 14. 15. Dar regele insulei Itaca. şi pe romanul care purta numele de Cezar. fiul lui Filip : Alexandru. elinii au transformat. jefuită Troia. Aceasta pare a fi fost una dintre încercările cele mai grele pentru arcaşi. 4. la fel ca şi Heracle.— a. cratere de vulcani. prin isteţimea sa. 6. mîndra zeiţă-a frumuseţii. 11. Fugi. AVENTUROASA CĂLĂTORIE A LUI ENEA SFlRŞIND LEGENDELE ce-au amintit păţaniile aheilor la-napoierea spre Elada. In apropiere de Amalfi sînt pînă astăzi insulele Sirenuse. 10. şi Corfu are înfăţişare de corabie. umbra lui Hector cel viteaz. Mai tîrziu numele i s-a schimbat.

Tu ai acum o datorie. Călăuzeşte-ne prin lume şi fă-ne o cetate nouă. Şi printr-o vrajă misterioasă. Din el ieşeau oşteni ahei. găurită de loviturile de lănci. Enea a primit să fie conducătorul cetelor. Fugi şi—1 salvează pe Anhise. vase de preţ şi arme scumpe. afară din cetatea Troia. bărbaţi. vestindu-i soţului. A luat de-asemeni şi penaţii şi s-a grăbit spre casa sa. care fusese odinioară soţul zeiţei Afrodita. făcută chiar de Afrodita. purtînd în braţe o lădiţă cu cîteva lucruri din casă. Nu au vrut zeii să-ţi fiu tovarăşă de drum. Enea. care-i fusese lui Enea socru şi rege şi stăpîn. Iară pe munte-l aşteptau. care scăpaseră de moarte. Mai înainte a intrat în templul Hestiei4. Du-te cu el şi cu fecioru-ţi. spre ţara unde curge Tibrul cu valurile lui domoale. şi umbra lui însîngerată s-a risipit. Hera începe sâ-i lovească iarăşi pe troieni La rugămintea lui Anhise. umbra Creusei a venit lîngă iubitul ei Enea şi i-a rostit cu voce blîndă: — Dragul meu soţ !. avînd sabia în mînă. Feciorul său. s-a rătăcit între ahei. luptînd necontenit cu-aheii. Măcelăriseră pe Priam. i-a rostit mîndră zeiţa ce-i era mamă lui Enea.. Rostind cuvintele acestea. pe calea spre Hesperia5.. s-a agăţat de haina lui. Căci ea. acest fiu al Afroditei şi al păstorului Anhise a înşfăcat o sabie şi a ieşit la bătălie.. Atunci. 264 Palatul era însă-n flăcări. Iară soţia l-a urmat. Şi. tot luptînd. Pierderea Creusei Ajuns acolo în dumbrava unde erau mai toţi troienii. Altă soţie vei avea. în care să renască Troia. Unde-i Creusa. Un pas dacă mai faci. Acolo tu ai să fii rege. Ai grijă de feciorul nostru.. cu cetele lui de troieni. Ahile. şi-ntîi către Neoptolem. Au trebuit însă s-aştepte pînă ce 135 . Enea n-o putea zări. cuprinşi de spaimă şi nădejde. ce purta numele Creusa •— feciorul său cel mititel : Ascaniu-Iulus şi bătrînul. în goana mare... draga mea ? S-a rătăcit între duşmani. In fruntea lor păşea feciorul vestitului erou. micul Ascaniu. Enea a şi sărit din aşternut. unde vrei. 265 — Unde-i Creusa ? striga el.. — Stai. s-a repezit către ahei. că trebuie să se îndrepte. undeva către asfinţit. nu s-a ascuns. Acasă-l aşteptau soţia — fiica lui Priam cel bătrîn. S-a căţărat pe-naltul munte ce se chema. Dar na fugit. Urmează-ţi calea. Aşa a rostit aspru Hector. şi s-a ascuns într-o dumbravă. micul Ascaniu. Acolo tu ridică ziduri. Ba a pătruns şi în oraş. bătrînul care mi-a fost soţ şi ţie-ţi este tată scump. dar. a strîns în braţe numai fum. după cum spune legenda. Astfel a răzbătut Enea prin vălmăşagul bătăliei şi a ieşit pe o portiţă. Şi fără să asculte sfatul celor ce se sileau să-l ţină. Enea a strigat-o încă.în tărîmul strămoşului nostru Dardan. N-a mai avut alta ce face decît să se întoarcă-n munte. femei şi chiar copii. Enea şi-a urcat pe umeri tatăl cel slab şi gîrbovit. fiica lui Priam a pierit. Deasupra ei au căzut leşuri. Aici nu mai putea duşmanul să-i urmărească nicidecum. pe coastele împădurite. spre tărîmul de unde a venit Dardan. Astfel a spus umbra Creusei. Deci nu mai plînge pe Creusa. în care să-i adăposteşti. A luat de-acolo focul sacru într-o căldare de aramă. S-a furişat cu-ndemînare printre aheii. Fii sănătos. el s-a întors.. cu prada-n braţe : aur. Şi ei îl implorau cu toţii: — Du-ne. te stingi. arsă de flăcări. făcînd prăpăd printre duşmani.. A fost surprinsă de-un oştean şi doborîtă cu o lance. însă deodată i-a ieşit-nainte însăşi Afrodita. feciorul marelui Ahile.. Ida. cu sabia udă de sînge. care ardea cu vîlvătăi. Umbra ei doar se ridicase şi rătăcea printre ruine. Ci. cîţi se salvaseră cu zile. Enea a căutat să-şi afle soaţa şi-n cetele de robi . după o culme-mpădurită.. a spus Enea şi. dar n-a putut s-o mai găsească. stofe. precum ştim. — Mişeilor. ce jefuiau încă oraşul. Fă să re-nvie astfel Troia. ce te-a iubit atît de mult. cel care-a pus temelii Troiei 3. s-a strecurat prin marea de oşteni ahei.. adunau fete şi copii şi duceau totul la corăbii. Enea a văzut cu jale că soaţa lui s-a rătăcit. Enea n-a mai stat pe gînduri şi s-a zorit să-şi scape tatăl. pe cînd părăsea Troia. pînă la marele palat unde şedea regele Priam. Enea. înfruntînd moartea-n orice clipă. s-a luptat plin de îndrăzneală. dorind so mai îmbrăţişeze pe soaţa sa mult credincioasă .

Pînă atunci stătuse. unde fusese-adînc jignită. Hera era tot ne-mblînzită şi după ce căzuse Troia 9. mamei troianului Enea. de aur. ce purta numele de Fatum 7. — Unde o fi Hesperia ? Unde-o fi ţara lui Dardan ? se întrebau acum troienii. unde sălăşluiau ciclopii. au stat troienii-o noapte-ntreagă. care aveau trupuri de păsări şi răpeau oamenilor hrana. după acea. tîrîtă jalnic în robie de fiul marelui Ahile : Neoptolem. Au făcut două266 zeci de vase şi. plecînd din Delos. cînd părăsise acest ţărm neospitalier. flota tro-iană a atins de la o vreme ţărmul Cretei. le spune vestea şi în grabă se şi îmbarcă pe corăbii. I-a rugat în genunchi să-l ierte c-a fost duşmanul lor la Troia şi să-l salveze din tărîmul acesta înfricoşător. — Aici ne e poate limanul. 268 Enea s-a înduplecat şi l-a luat pe corabie pe acest soţ al lui Ulise. ţara pe care-a prevestit-o Febus-Apolo. Hera-i puneanainte piedici. troienii au ajuns prin locuri unde călcase şi Ulise. li s-a ivit în faţă-un grec. cînd îl salvase 136 . Drept răzbunare pentru asta. Dar. Aici se aflau nişte harpii. sub conducerea-nţeleaptă a lui Enea şi Anhise. Enea s-ar fi învoit să stea acolo-n insulă. cînd s-arătase lui Enea. ca fiarele-n păduri. plutind mereu. Vremea trecea neostenită şi după-atîtea suferinţe troienii colindau pe mare şi nu ştiau încotro merg. şi-n insula Leucadia şi. Pe mări. din care a purces Dardan — este Italia. au atins Epirul. Atunci şi-au construit corăbii din trunchiurile de pe Ida. cînd să pornească iarăşi. mărul discordiei. Şi nici Creusa nu grăise. bunul Anhise. Tocmai se arăta pe munte şi fiorosul Polifem. cobo-rînd pe orice ţărmuri. dar unde curge acest rîu. bietul. — Dar unde s-a născut Dardan. dar întro noapte — ce să credeţi ? — penaţii ce-i avea cu el prind viaţă şi încep să-i spună : 267 Zeii penaţi arată drumul spre Italia — Hesperia. Numaidecît bunul Enea îşi părăseşte aşternutul.au plecat aheii. fosta soţie a lui Hector. Au ocolit Trinacria şi-au lăsat ancora-n alt port. a făcut. Şi-au luptat cu aceste păsări şi le-au învins pînă la urmă. In zori. avînd orbit singuru-i ochi de-mpunsătura arzătoare a îndrăzneţului Ulise. uitat acolo de Ulise.jertfele de sînge şi a-ntrebat oracolul : încotro trebuie să pornească ? Oracolul i-a dat răspunsul : — Voi. Ea-l urmărea înverşunată pe acest fiu al Afroditei. trezeşte pe toţi soţii săi. ascuns. Căci nu putea să ierte Troia. după atîţia ani de trudă. cum. a rostit tatăl lui Enea. Într-adevăr. căutaţi pămîntu-i de obîrşie. privind înmărmuriţi vulcanul. rîul Tibru . sprijinit într-un trunchi de pin. Acolo. troienii au pornit pe mare. în primul rînd. două mici insule aflate între Pelo-ponez şi Zante. necum. curînd. Le rămînea numai să caute Hesperia necunoscută şi să îndeplinească voia zeului cel bătrîn şi orb. Au poposit. Au întîlnit în drum Itaca. de nu-i lovea din nou zeiţa cu braţe albe din Olimp. decît un nume. numit Drepan. bine ascunşi într-o dumbravă. îngroziţi de Etna. întoarceţi-vă tot acolo. insula Creta nu avea rege-n acea vreme.. troienii au trebuit să treacă pe lîngă Scila şi Caribda i0. acele. De l-ar fi întîlnit pe grec. pe care-o cauţi — ţara străveche şi bogată. în Tracia. în goana lui. unde Anhise — zdrobit de-atîta oboseală şi rătăcire peste mări — a închis ochii şi-a murit. întors din Troia. l-ar fi-nghi-ţit într-o clipită. Au poposit. însă Apolo n-a răspuns. uitat aici de-atîta timp. unde se afla Andromaca. Enea. Aici Enea s-a plecat în templul zeului Apolo. Enea întîmpina veşnic furtuni. E ţara unde vor domni Enea şi urmaşii lui 6. în care-acesta s-a născut. li spun penaţii. Mult l-a mai plîns bietul Enea pe tatăl său. şi s-au urcat iar pe corăbii. în care colţ din asfinţit ? a întrebat din nou Enea. Dar împotriva lor sta Hera 8. Şi nu găseau nici un răspuns. muntele care zvîrlea flăcări. unde nechibzuitul Paris dăduse premiul frumuseţii. cum arată Italia şi care-i drumul pîn-la ea. lui Enea. Purtaţi apoi de vînturi aspre. Apoi în Delos. îşi amintea de acea noapte. prin oracol. insula regelui Ulise. nu apucase să mai spună. Ea i-a împins către Strofade. ce vă trageţi din Dardan. au plutit iarăşi mai departe. şi. Moartea bătrînului Anhise Părăsind şi acest tărîm. prin iscusinţa lui Enea.. Şi-ar fi ajuns repede-acolo. genii răutăcioase. Scăpînd cu greu şi de-aceşti monştri. pornind către Italia.

El însuşi va deveni zeu. Marea a început să geamă şi valurile au crescut. stăpînul din Olimp. i-a atins buzele roşii şi frumoase cu mîna lui plină de har şi i-a făcut un semn să tacă. însuşi Enea fericea pe cei căzuţi în faţa Troiei. cetatea-n veci nebiruită a zeului războiului. care-i conduci pe zei. va findrăgită de un zeu. că din troieni o să se nască neamul puternic de romani. Războiul va fi ferecat. deopotrivă. ca şi pe oameni. Regină-aici era Didona. o preafrumoasă feniciană.. Enea. ascunse bine. Eol a ascultat pe soaţa celui ce stăpînea Olimpul şi poruncea întregii lumi. Cîţi au ajuns însă acolo. şi-aşa să mi-i îneci în ape. marele rege peste vînturi. Didona-şi cumpărase-acolo pămînt pentru-o cetate nouă. sosit din Troia. Argosul. mîngîind-o pe Afrodita. zeul războiului. Sosiseră în Africa. Ea îi va naşte lui doi gemeni. Credeau că nu vor mai scăpa şi nu vor mai atinge ţărmul. troienii s-au urcat iarăşi pe corăbii. dorind sa îi răpească tronul. Cînd o să se-mplinească totul ? Zeus. de la strălucitorul Iulus • — care va-ntemeia imperiul. cele mai credincioase vînturi. sub romana pace augustă. pierdea la rîndu-i pe părinte. 137 . pînă în ceasul cînd fecioara Ilia n. zeiţa mamă a lui Enea se dusese la tatăl zeilor. suflarea morţii. va veni ceasul cînd romanii vor răzbuna neamul troian. şi-i atingeau ţărmul dorit. tu. sfîrşin-du-se cu toate. frumoasă Afrodita. 269 Zeus prezice strălucirea Romei Şi i-a bătut furtuna asta pe bieţii călători. îngheţată. surîzîndu-i. — Frumoasa mea. de pe malul mării. a poruncit regina. rostogolin-du-se. sfătuită de-un curtean. troienii. Apoi. de Ares 13. în acest timp. Dă drumul vînturilor tale şi suflă straşnic peste mări . fiu-i şi troienii au făcut slujba-nmormîntării. cînd ai simţit că te atinge. Temîndu-se de Pigmalion. Şi-apoi. a şi . pe pămînt. Acum. — O ! Zeus. s-apropie de Italia-. în lanţuri grele. Numai Enea era trist. au şi zărit 'naintea lor un ţărm întins şi nisipos. care crescuse-n acest timp. înaltă. Zile şi zile a durat furtuna fără de pereche. de cînd tot rătăceau pe mare. să nu suspine în zadar. odată. spiţă troiană. doar s-o mai zări ceva.. Dar cînd s-a potolit furtuna.. Romulus va fi acel ce-o să zidească Roma. Troienii se luptau din greu. După ce şi-au jelit durerea. să mi-i dobori pe toţi de-a valma . Fiul tău. şi-a poruncit zeului Hermes15 să plece iute-n Africa 16. — O. în Cartagina Pe-această coastă a Africii se-ntemeiase de curînd un regat nou • Cartagina.zburat către Eol. cu mînie sporită ne-ncetat de Hera. vrednicul Enea. căci îşi pierduse-atîţia oameni. Erau pe coasta Africii. Didona stăpînise Tirul. Astfel a spui măreţul Zeus. A deschis poarta de aramă şi vînturile au ţîşnit în lungi vîrtejuri peste mare. încă îndureraţi. nu mai ştia de soarta lor. L-au ai-s pe rug. l-au îngropat şi-au pus la cale multe jocuri. mîndra preoteasă. de ce înduri ca fiul meu şi cu troienii oropsiţi să nu-şi găsească. se ruga ea. doar. Nui rămînea decît băiatul. în ajutorul lui 3nea. a ascultat plin de răbdare pe dulcea zeiţă-a dragostei şi. Poate de n-ar fi fost Enea. Aici a poposit Enea cu numai şapte corăbii. Italia era în faţă. va face legi. Să nu ai teamă. Atunci o 270 să se curme vrajba.din măcel. cum i-a zărit că se apropie. este pe Marea Tireniană. cît este de bine să vieţuieşti. feciorul său. Didona-şi luase avuţia şi se urcase pe corăbii cu cîţiva prieteni credincioşi. i-a răspuns Zeus. Şi. Dintre ei. Pe celelalte le pierduse . Dar Hera. scăpaţi de groaznica furtună. ce-şi are tronul de aur pe Olimp. vreme-ndelungă. Nu mai aveau decît un pas. după draga-i soţie. demnă de-un soţ al Afroditei. numit Iuliu. unde-şi păstra. purtîndu-l printre-ahei. va stăpîni Italia. şi se făcuse-un flăcăiandru isteţ şi vesel şi voinic. neamul duşman.. El se urcase pe o stîncă. s-au strîns în braţe fericiţi şi-au chiuit pe malul mării. Neamul lui Hector va domni trei veacuri în Italia. patria care şi-o doresc ? Tu mi-ai făgăduit. Ascaniu-Iulus 11. Micena. nici «nul n-ar mai fi scăpat de furia mare-a apelor. toate cetăţile aheie vor fi atunci legate-n lanţuri. în cîrcă. A hohotit şi s-a-ndreptat spre adăpostul nalt de stînci. duşmănoasa Hera. a pus la cale s-o ucidă. chiar de Italia. Şi-i va urma. — Eol. Ftia. ce va avea hotar Oceanul şi aştri luminoşi din slavă. uriaşe. săpînd morminte mari de apă. pe pămînt14. sosiţi tocmai din Troia depărtată. la rîndul lui. Pigmalion. Vantemeia oraşe noi. Pe lume se va naşte Cezar. Dar fratele ei.

cu care ea a-nconjurat o suprafaţă nespus de largă de pămînt. în Hesperia. Mai mult s-a minunat Enea. el se trudea să-nalţe ziduri puternice Cartaginei. sînt prea mulţi ani de cînd cutreieri pe nesfîrşirea mărilor. De-aceea nu s-au lăsat pradă greutăţilor care-i loveau şi au luptat cu îndrăzneală. pentru această zăbovire pe ţărmurile 138 . şi mai ales Enea. şi-a simţit inima cuprinsă de-un simţămînt tare ciudat. deştepta sunete duioase un cîntăreţ cu viers divin. Aşa încît. sub biciuirea asprei Hera. gonit de vajnica furtună. cel priceput la toate. Didona nu-şi dezlipea ochii de pe chipul feciorului dulcei zeiţe Afrodita. 271 fripturi şi prăjituri. argint şi aur. mai. Regina Didona se îndrăgosteşte de Enea In acest timp. Enea. Iar dragostea şi-a aprins focul şi-n pieptul dîrz al lui Enea. Numai că din Olinţp veghea stăpînul cel cu braţ de fulger. 272 Ospăţul s-a sfîrşit în zori. Faima eroilor troieni trecuse peste mări şi ţări. de datorie. Ci-nveşmîntat în haină scumpă. de purpură. învîrtejite de furtună. cînd a sosit la ţărm Enea. însă vroiau să-ndeplinească poruncile destinului şi să ridice-o nouă Troia. Dar dragostea dintre ei doi. Ochii i s-au umplut de lacrimi. cum a fost arsă de-ahei Troia. Şi dintr-un colţ. Şi ar fi vrut ca acea noapte. Şi vor lupta şi mai tîrziu. în zilele care-au urmat. Şi iacătă-ţi voi povesti cum Agamemnon. cînd în Cartagina cea largă a zărit în basoreliefuri şi în picturi şi în statui înfăţişate întîmplări din marele război troian. ar fi ajuns în ţara sa. mai că nu-i venea să creadă. Iară o sută de bărbaţi. să nu se mai sfîrşească-n veci. glăsuia dalba regină feniciană. Fîşiile le-a înnodat la capete şi a făcut un curmei lung. Aproape toate vasele. din amintiri. sub mîngîierile Didonei. Pe-acest pămînt îşi zidea tocmai un nou oraş mîndra regină. Insă dorinţa ta-i poruncă. Nu vrei să povesteşti acuma ce-ai pătimit şi ce mai speri ? Enea i-a răspuns Didonei : — Tu-mi ceri să povestesc. Didona a orînduit ospeţe mari pentru Enea şi pentru ceilalţi călători. cum vînturile şi răutatea zeiţei cea cu braţe albe i-a azvîrlit încoa şincolo. Dar sfetnicul o învăţase să taie pielea-n fîşioare subţiri ca firele de aţă. nu mai gîndea să se pornească din nou către italia. regino. cu lira-n braţe. către Hesperia. plină de stele şi parfum. Enea parcă îşi uitase de soţii săi. Apoi troienii-au fost poftiţi să se aşeze-n jurul mesei. acolo. făcut din aur. Au socotit că vor pieri. pe mări. pe care noi ne străduim să le uităm. aflînd Didona că ei. acoperite cu covoare din Iînă albă împletită cu firişoare de argint. Doreşti să-mi reîmprospătez durerile. — O. A povestit totul Enea.Legendele ne povestesc că ea ceruse unui rege din Africa să-i vîndă numai atît pămînt cît cuprindea pielea întinsă-a unui taur. neistovită. puneau pe mese amforele plinei cu vinuri purpurii. A început atunci Enea să-şi depene. — Cum ? Nu se luptă să-mplinească îndatorirea-i de troian ? A uitat de Hesperia ? Înlănţuit de o femeie. privind Didona necontenit pe călătorul sosit din Troia depărtată. să zboare în Cartagina şi să-l trezească pe Enea din dragostea ce-l mistuia. fuseseră împinse-aici. nenumăratele-ntîmplări pe care le-au trăit troienii. văzînd pe Priam şi pe Hector şi pe alţi mulţi viteji de seamă căzuţi sub armele aheie. Nu mai trecea pe la corăbii. s-anvolburat. se îngrijeşte să zidească cetăţi străine ? a strigat. cum şi-au făcut apoi corăbii troienii şi-au pornit de-acolo. Cincizeci de roabe se grăbeau s-aducă-n coşuri bunătăţi. Regina sta pe-un pat înalt. Enea a aflat acolo pe cei mai mulţi dintre troieni. Hermes s-a dus şi l-a mustrat plin de asprime pe Enea. în măreţele ei palate. de unde le era strămoşul. tu. tot robi şi ei. Şi-a poruncit fiului său Hermes. cu Ulise şi cu Ahile cel cumplit au nimicit oraşul Troia. pe laviţe scumpe de lemn. care de care mai gustoase. abia-n-cepută-n acea noapte.

Cartaginei. — De te nesocoteşti pe tine, n-ai dreptul să îl uiţi pe-Ascaniu, feciorul tău, ce trebuie să stăpînească în ţara vechiului Dardan... Atunci Enea s-a trezit. Şi-a smuls din suflet moliciunea. S-a îndreptat către corăbii, şi-a poruncit troienilor să se gătească iar de drum.
Didona îşi străpunge inima de mîhnire

Insă Didona a aflat. Cu gemete, înlăcrimată, i-a-mbrăţişat picioarele şi, umilită, l-a rugat să nu cumva s-o părăsească, căci îşi va pierde zilele. — Nu plec de voia mea, Didona, i-a dat răspuns fiul zeiţei care împrăştie iubirea. Şi nu am să te uit nicicînd ; căci tu mi-ai fost nespus de dragă. însă eu am o datorie faţă de neamul meu troian şi de feciorul meu, Ascaniu. Nimic nu mă mai poate ţine. Tu nu mai plînge în zadar... Se povesteşte că Didona — văzînd corăbiile troiene cum s-au îndepărtat de ţărm — a fost prinsă de disperare. A poruncit IO-bilor ei să îi clădească-un rug înalt. Pe rug a aşternut un pat. Ea, îmbrăcată în veşminte de sărbătoare, s-a urcat pe-acest rug. Şi a
273
18

cerut să se aprindă — cu o făclie — focul, din tokte patru părţi. Apoi, cu sabia lui Enea, ce rămăsese-n casa ei, Efidona s-a străpuns în piept. Cartagina s-a zguduit aflînd că a murit regink. Lumea a început s-alerge pe uliţele pietruite, strigînd de groază şi mînie. Şi chiar Enea, de pe mare, a văzut focul rugilui, ce-şi înălţa pala spre slavă ; dar nu ştia ce poate fi... Noua patrie a troienilor Privind încă în depărtare, către Cartagina, Enea a simţit stropi săraţi pe buze. Vîntul îi biciuia obrajii. Vasul se legăna mai tare. Poseidon 17, ridicat din ape, privea la ei cu ochii turburi. Unii l-au zărit pe zeu şi au strigat la el cu spaimă : — Ce pregăteşti, tată Poseidon ? Da-ndată a-nceput năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit. Nu mai vedeau în zări nimica. Doar hăuri negre lîngă vase, creste de valuri vinete, nori ameninţători deasupra, ploaie şi muget ca de fiare, urlete ce-i înfricoşau, ţîşnind mereu din adîncimi. Poseidon îşi vărsa mînia pentru pie-rirea fenicienei, la rugăminţile zeiţei cu braţe albe din Olimp. Astfel s-a scurs o zi şi-o noapte în luptă crîncenă cu marea. Şi-abia cu greu au izbîndit s-ajungă în Trinacria iS. Se împlinea un an din vremea cînd mai fuseseră pe-aici şi avuseseră mîhnirea să îl îngroape pe Anhise, tatăl eroului Enea. Pentru aceasta, după datini, Enea a orînduit, în cinstea bunului Anhise, jocuri, întreceri şi serbări dînd premii mari : tauri şi arme, vase de-aramă şi veşminte, biruitorilor în lupte. în timpul nopţii s-a ivit Anhise însuşi, ca o umbră, în visele fiului său, şi i-a rostit poruncitor : — Feciorule, du-i pe troieni, degrabă, spre Italia. Te vei lupta c-un neam sălbatic, acolo, în ţinutul Laţium, şi-i vei învinge negreşit. Mai înainte vino însă în ţara neagră a lui Hades, jos, sub pămînt. Mă vei găsi pe mine însumi nu în Tartar, ci în Cîmpiile-Elizee. Şi ca s-ajungi pînă la mine, te va călăuzi sibila, clarvăzătoarea prorocită, care trăieşte lîngă Cume...
274
I

Umbra părintelui Anhise s-a risipit apoi ca fumul, deşi, prin somn, bunul Enea o mai striga, o mai ruga să-ntîrzie încă o clipă şi să-i dea sfaturi înţelepte. Dar umbra nu s-a mai întors. Enea s-a trezit din somn. A pus doi oameni să adune pe toţi troienii cît mai grabnic, pe punţile corăbiilor ; şi-ai săltat ancorele grele, pornind către Italia. N-a trecut de'cît puţin timp şi, ocrotiţi de Aîrodita, troienii au ajuns la Cume w... Ce-au chiuit !L Ce-au mai cîntat !... Şi ce-au danţat pe coasta mării, văzîndu-şi noua patrie !
Pe Cîmpiile-Elizee

139

în Cume au căutat troienii lăcaşul sacru-al lui Apolo. Acolo vieţuia pe-atunci o prorocită, o sibilă, cu numele de Deifoba. Ea a făgăduit să-l ducă pe fiul mîndrei Afrodita pînă-n Infern, să-şi vadă tatăl. Dar a cerut să i s-aducă mai înainte o crenguţă, ce avea frunzele de aur, dintr-un stejar al zeilor. N-ar fi găsit această creangă Enea-n veci de veci, prin codri, fiindcă era ascunsă bine într-un desiş de nepătruns. însă zeiţa Afrodita a trimis nişte porumbiţe albe ca laptele, uşoare, să zboare lin deasupra lui şi să-i călăuzească mersul pînă-n dumbrava neştiută. Acolo a aflat crenguţa, a rupt-o iute ; şi-a adus-o sibilei, care-n acest timp îi pregătise din făină, boabe de mac şi stropi de miere, o prăjitură, ca s-o dea cîinelui Cerber, în Infern. Dulceaţa-l atrăgea pe Cerber. Macul, în schimb, îl adormea. Pe o cărare misterioasă, prin gura unei peşteri negre, sibila l-a condus pe fiul zeiţei dragostei la Hades. Cîinele Cerber a mîncat din prăjiturile sibilei, şi, adormind, ei au putut să intre lesne în Infern. Aici i-a găsit pe eroii ucişi în luptele grozave purtate zece ani la Troia. Erau şi toţi vrtejii-ahei. A-ntîlnit-o şi pe Didona. Enea i-a cerut iertare c-a părăsit-o din porunca lui Zeus cel ne-nduplecat. Dar ea şi-a-ntors încolo capul, mîhnită, toată-nlăcrimată şi nu a vrut să-i dea iertare.
275
18

Pe urmă l-a aflat Enea pe tatăl său, bunul Anhise. Era-n Cîm-pule-Ehzee. Iar tatăl său i-a prevestit viitorul, pi urmaşii lui si gloria cetăţii Roma 20. Războiul iscat clin pricina Lavinf Aflînd cele ce-i prevestise părintele său preaiubit, Enea s-a înapoiat, călăuzit tot de sibilă, pe ţărmul mării, lîngă Cume. Şi-a adunat în pripă oastea şi s-a călătorit spre Laţium, precum îl învăţase Anhise. Stăpîn în Laţium era regele cel bătrîn Latinus21. Latinus se trăgea din spiţa zeului Cronos22, doborît, de mult, de mult, de-olimpieni, cînd au fost biruiţi titanii. Acest Latinus mai avea şi o copilă, pe Lavinia. Regele o făgăduise pe fata sa unui războinic stăpînitor peste rutuli, care avea un oraş mare, numit şi pînă azi : Ardeea. Războinicul se numea Turnus.' Era din neamul lui Danae. Enea şi cu soţii săi, plutind de-a lungul coastelor, au poposit între-Ardeea şi Ostia, acolo unde se înălţa cetatea regelui Latinus, adică în Laurenţium23. De-aici pornise altă dată Dardan, strămoşul lui Enea, spre Asia, să-ntemeieze ţara Troadei cea bogată. Acuma se-ntorcea urmaşul, după voinţa zeilor, chiar pe pămîntul strămoşesc. Solii troianului Enea, trimişi la regele Latinus, i-au dus în dar sceptrul lui Priam, pocalul lui, haina regească şi alte daruri preţioase, ce le purta cu el Enea, din Troia nimicită-n flăcări. Latinus i-a primit pe soli cu bunătate şi cu cinste. Şi, aflînd despre prorociri, s-a învoit să-i dea ca soaţă eroului sosit din Troia, pe fiica lui, Lavinia. El s-a-nvoit, însă regina, soaţa bătrînului Latinus, Amata cea cu păr cărunt, s-a necăjit că-şi calcă vorba faţă de Turnus şi rutuli. De-aicea s-a iscat şi sfada. Turnus a început războiul 2 Şi s-au bătut fără cruţare. Turnus avea şi el aliaţi, mai mulţi vecini. Intre aceştia, cei mai de seamă-au fost Mezenţiu, regele Cerei, şi Cămila, o fată care se lupta neînfricată cu bărbaţii, gonind pe calul ei ca vîntul. Enea era sprijinit de-un alt rege bătrîn, Evandru, fiul lui Her-mes cel şiret. Acest Evandru-ntemeiase pe malul stîng al Tibrului,
276

înţrj-o regiune păduroasă, la poalele unei coline — colină zisă Palatinul — cetatea sa Palanţium 25. Cu ajutorul Afroditei şi al lui Zeus olimpianul, cu toate că-i stătea-mpotrivă, mereu, neîmblînzita Hera, Enea şi-a învins duşmanii. Turnus a fost răpus în luptă. Enea s-a căsătorit cu frumoasa Lavinia ; şi-a urmat regelui Latinus, pe tronul său din Laţium. El a domnit numai trei ani. Şi într-o altă bătălie, pe ţărmul fluviului Numiciu, pe cînd pornise o furtună, înconjurat de fulgere şi trăsnete nimicitoare, Enea a pierit în slăvi. Rege atunci a fost ales feciorul său Iulus-Ascaniu. însă în noaptea ce-a urmat, Enea s-a înfăţişat fiului său, noului rege, purtînd pe el încă armura şi-n mîini o sabie şi-o lance. Şi l-a
140

vestit pe fiul său că Zeus l-a urcat în slăvi, c-a devenit la rîndu-i zeu. In amintirea şi spre cinstea acestui zeu strămoş, troienii i-au ridicat şi un sanctuar pe ţărmul fluviului Numiciu, unde Enea dispăruse, şi-au hotărît să i se-nchine "sub numele de Indigetul. Iulus, feciorul lui Enea, a părăsit apoi Laurenţium şi a clădit un oraş nou, foarte întins, cu ziduri albe, numit de-aceea Alba Longa 26.
întemeierea Romei

...Şi anii au trecut pe urmă, treizeci la număr, pîn-s-a stins şi Iulus, fiul lui Enea. Iar după Iulus au domnit alţi doisprezece regi mai mici. Şi apoi s-a urcat pe tron, în Alba Longa, Numitor. Pe el însă l-a doborît fratele său, prinţul Amuliu. Şi fiindcă Numitor avea şi o copilă : Ilia, prinţul Amuliu a trimis-o în templul Hes-tiei, preoteasă. Fiind preoteasă n-avea dreptul să se mărite niciodată şi deci nu putea avea fii. Dar zeul Ares a pîndit-o pe Ilia cînd a venit pe malurile Tibrului şi-a adormit sub un eopac. Atunci s-a coborît, ca Zeus, şi-a-mbrăţişat-o pe vestală 27. Ilia a născut doi fii. Amuliu, unchiul Iliei, a poruncit ca fraţii gemeni să fie aruncaţi în Tibru. Numai că Zeus tot veghea să se-mplinească hotărîrea ce-o prevestise Afroditei. Şi, prin voinţa lui divină, rîul s-a revărsat pe
278

ţărm ducînd cu el, nevătămaţi, pe cei doi fraţi numiţi de mamă, de Ilia : Remus şi Romulus. Şi valurile i-au lăsat la poalele unui smochin, care crescuse pe colina încîntătoare, Palatină. Din fericire, o lupoaică, găsind copiii, i-a hrănit, după poruncile lui Ares, în marea grotă — Lupercal28. Un păstor i-a aflat pe gemeni şi i-a luat în coliba lui. Crescînd, ei s-au luptat cu Amuliu. L-au doborît, şi-n locul lui s-a urcat Romulus pe tron. El a pus temelia Romei pe Palatin, în locul unde îi hrănise fiara pe fiii crudului zeu Ares şi ai sărmanei Ilia29. Romulus şi-a mutat aici poporul său din Alba Longa. Din neamul lui şi-al lui Enea s-au tras apoi şi Iuliu Cezar şi fiu-i adoptiv, August, amîndoi apoteozaţi şi preschimbaţi în zei romani. Aceasta e povestea Romei, oraşul închinat lui Ares, zeul războiului cel crunt 30.
Note 1. Afrodita-Venus, prin Enea, fiul ei, era socotită drept strămoaşa romanilor. Şi, fiindcă zeiţa se născuse din sîngele lui JJranus, care se scursese în apa mării, romanii se socoteau descendenţi direcţi din cea dinţii dinastie de zei, deci de origine mai bună decît elinii, care se trăgeau, prin Deu-cation şi Pira, din Prometeu. 2. Penaţii sau larii erau zeii particulari ai fiecărei cetăţi şi chiar ai fiecărei familii. 3. Faptele săvîrşite de supravieţuitorii din Troia au fost cîntate de poetul latin Vergiliu, care a trăit şi a creat în aşa-numitul „secol de aur", în timpul lui August, cînd pacea fusese statornicită, după nenumăratele războaie crîncene. Atunci şi-a înstrunat Vergiliu lira lui măiastră să cînte, după poruncile Cezarului, triumful poporului roman ajuns pe culmile puterii şi pretinsul lui drept la supremaţia politică şi economică în Medite-rana. Pe baza legendelor romane, în bună parte cu elemente preluate însă de la elini, Vergiliu a creat o mare epopee : „Eneida", slăvind eroii care au pus temeliile, după legendă, Romei antice. Aceşti eroi îşi transmiteau, în versurile „Eneidei", mesajul lor către urmaşi de a păstra gloria străbună şi de-a o creşte prin virtuţi, cum ar fi mila faţă de cei în suferinţă, îndeplinirea datoriei sau dragostea caldă faţă de popor, în acest fel credea poetul Vergiliu că poporul roman poate contribui din plin la dezvoltarea grandioasă a unei noi civilizaţii. 279 4. Hestia-Vesta la romani — zeiţa ocrotitoare a focului sacru, a căminului. 5. Hesperia înseamnă ţara din asfinţit, referindu-se de fapt la Italia. 6. Romanii susţineau că Dardan, acela care venise întîiul din Europa în Asia şi pusese bazele Troici, ar fi fost de origine din Italia, nu din Elada. Astfel justificau faptul că troienii scăpaţi din măcel s-au stabilit în La-ţium şi au întemeiat cetatea Roma. 7. Fatum era zeul destinului la romani. Mai trebuie adăugat că în poema epică a lui Vergiliu : „Eneida", eroii nu sînt ca aceia ai lui Homer. Deşi sînt puternici, ei nu se străduiesc să înfrunte soarta şi să-i calce voinţa, atunci cînd este împotriva lor. Dimpotrivă, vor s-o îndeplinească. Se simte astfel diferenţa dintre legendele elinilor, în care stăruie în bună măsură spiritul popular, şi această legendă romană, prelucrată de poetul Vergiliu. Acesta, creîndu-şi epopeea, nu a putut să se sustragă concepţiei aristocraţilor. De aceea, în cîntecele sale, eroul Enea se supune soartei şi caută să-i îndeplinească hotărîrile neclintite, aşa cum îi poruncesc zeii. 8. In povestirea aceasta — deşi are ca temei epopeea romană a lui Vergiliu — folosim tot numirile greceşti ale zeilor. Facem acest lucru pentru a păstra unitatea firească a lucrării şi a face legătura directă între miturile şi

141

Imperiiu-i. la romani. Ea se mai numeşte în legendă şi Reea-Silvia. ca să-l ia în stăpinire. Zeul Cronos sau Saturn. orînduită de la Roma de împărat şi de aristocraţi. 13. Moştenitorii lui Enea : Iulii. Numele fiului lui Enea : Ascaniu sau Iulus. „ . Este Cezar şi spiţa întreagă A lui Iul. avea dreptul să stăpînească tot pâmîntul. August. deci de puterile supreme. tot prin Enea. 10. ocupînd chiar oraşul vestitului rege Agamemnon. După cum. unde văzuse lumina zilei cel mai puternic dintre ahei : Ahile. Acest răspuns este celebru.A.. Vergiliu. sau dinastia de Cezari.. E. Iată bărbatul. ale cărui graniţe să fie marginile lumii. Numit Mercur de romani. Sicilia. să se răzbune pe ahei. un luptător neobosit. la stînga Caribda cea neîmpăcată. în sfîrşit. 21. ci ca o urmare a răpirii frumoasei Elena. Prin acest închipuit răspuns. socotind că el justifica pe deplin pretenţiile de stăpînire asupra întregii lumi de atunci şi." • Vergiliu : „Eneida". fiul lui Zeus-Jupiter. Pe colina Palatină or să se înalţe primele ziduri ale Romei. unde domnise Diomede . 281 Cezar August mlădiţă de zeu . Deci. la romani. acela care-i condusese pe ahei la Troia. „Scila-i pe dreapta.Ochii îndreaptă-i acuma încoace : priveşte-ţi tu neamul Şi pe ai tăi. 280 11.. ci în primul rînd pentru că salvase cîteva cete de troieni şi urmărea să înfiinţeze în Hesperia — Italia — o nouă Troie. Se ştie doar că O ctavian-August ceruse încă din timpul vieţii să i se facă un templu şi să fie adorat ca zeu. arătînd că el avusese loc. Dincolo de zodiac. afară încolo De-ale soarelui căi şi pe unde de cer purtătorul Atlas roteşte cu umăru-i bolta-n podoabă de aştri. 17. 14. ne cîntă plin de măreţie imaginarul răspuns dat de Zeus-Jupiter zeiţei AfroditaVenus. se înrudea cu Afrodita şi cu cel dinţii zeu. dar cu respect faţă de zei. reprezentantul aristocraţiei. 26. se arată că războiul a fost iscat de gelozia lui Turnus. lovind şi aştrii cu unda-i în spumă. şi-ncolo-i balenă la trup uriaşă. 12. Ftia. de asemenea. Murăşanu. peste Elada. romanii. în muzeul din Cracovia se găseşte o splendidă camee antică.. în epopeea lui. se va-ntinde. probabil după dorinţa împăratului August. mai ales. Care de trei ori înghite-n adîncul gîtlej al genunii Valuri ce nu au sfîrşit şi de-a rîndul din nou către ceruri Ţi le azvîrle. legenda romană are un conţinut asemănător. atît de drag inimilor imperiale. Vergiliu arăta cum doreau împăratul şi aristocraţii să fie îndeobşte un supus cetăţean roman. a plebeilor sau a ţăranilor aflaţi în depărtatele provincii ale imperiului. Alba Longa a fost cuprins de Roma. nu din lăcomia regilor ahei şi din dorinţa lor de a stâpîni oraşul Troia.. toate acele locuri.S.. Hera-Junona îl duşmăneşte atît de mult pe Enea. Vranus. alături de Hector.. Ca să nu râmînă mai prejos. Cu ajutorul acestei aşa-zise prevestiri. Şi. ţinutul păduros. venea de la llvs — adică cel din Ilion — Troia. 25. Pe Ungă Neapole de astăzi." Enea este numit în versurile lui Vergiliu drept „cel pios".. Sîntem îndreptăţiţi şi mai mult la această păstrare a unităţii. fecioară cu piept ce încîntă Pîn'la mijloc. eroi şi acţiuni cunoscute de noi din capitolele anterioare ale „Legendelor Olimpului". Vergiliu ne cîntă această întîlnire în „Eneida" . Poetul îndeplinea astfel dorinţele stâpînului său Cezar-Octavian August. asupritoare. şi dura-va el însuşi Veacul de aur în Latiu. 1950.. care voiau să împiedice orice răscoală populară : a sclavilor.legendele eline — homerice — şi cele italice. Este vorba de coasta Africii de Nord. 9. al stăpînilor de sclavi. Legendele eline înnobilează războiul Troiei. pretindeau că soarta şi zeii olimpieni au hotărît ca ei. Numele preotesei Ilia aminteşte de asemeni llionul. Scila în tainică hrubă se-nchide şi capu-şi aruncă Din ascunziş şi atrage spre stînci plutitoarele vase. ce-o purcede sub larga tărie albastră.P. în româneşte de D. cînd o răpise pe Elena.L. că el. cel cw braţ de fier. 23. Prin Enea se înrudea cu Dardan. Marte. Să cucerească şi întregul Argos. împăraţii romani îl invocau adeseori. după tradiţiile romane. Să fie adică veşnic o „Pax romana" sau „Pax Augusta". Neptun. urmaşii vechilor troieni. De la el a venit numele de latini. Cezar-Octavian August dovedea că e din neamul lui Enea. 27.. 24. înfăţi-şînd pe zeul Ares-Marte. Aici se vor clădi cele mai mari şi mai strălucitoare palate ale oraşului. Roma Quadrată din legendă. care-i dăduseră pe eroii biruitori la Troia. se refugiase în Laţium. care-i ocrotea pe călătorii de la Troia.. fiind doborît de olimpieni. sau fiindcă era ginerele lui Priam şi luptase cu vitejie împotriva aheilor. 19. 16. se hotăra de soartă. Chip omenesc are dînsa. adică splendida Micenă. pe romani. şi-n primul rînd însuşi Octavian-August. dat de Zeus-Jupiter. în loc de a se povesti că oastea cutezătorului Enea a năpădit cu armele ţinutul Laţium. ÎS. întrucît epopeea lui Vergiliu se referă la zei. soarta — Fatum i-a hotărît lui August să "ntemeieze un imperiu. 22. Adică cetatea laurilor sau a gloriei. Căci prin Enea. nu numai fiindcă îl însoţise pe Paris la Sparta. 20. o pace aspră. adesea. a popoarelor ţinute în lanţurile Ramei. care era neam de zei şi viitor zeu. 15. prin contopirea cărora şi-a realizat dealtfel însuşi Vergiliu grandioasa lui epopee „Eneida". Această imaginară povestire era cîntată de Vergiliu. acesta-i ce-auzi că promis ţi-i. cînd se coboară la preoteasa 142 .

ci se amestecau în viaţa lor. unde neîntinata vestală doarme — ca să o îmbrăţişeze. are pentru noi o deosebita însemnătate. forţa atribuită mai tîrziu zeului Eros. zeul iubirii. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. care cuprindea numai pe lupoaică. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covîrşitoarelor forţe ale naturii. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. grecii. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai în-spăimîntă. în oraşul Thespiae. numite fetişuri. care se sparg mugind de ţărm. era închipuită de o piatră necioplită. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului ? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămînă de piatră în faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. De aceea. STUDIU Există oare vreun om care să rămînă indiferent la adierea mîn-gîietoare a vîntului primăvăratic. care sug lacomi laptele hrănitor al mamei adoptive. La Delfi. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. la huietul vijeliei care în-covoaie copacii. s-a căsătorit cu Peleu. divinitate a mării. ca forţe ale naturii.. chipuri omeneşti. dealtfel. Astfel. semizei. Acestui bronz. de pe vremea lui Pericle. Dacă ne gîndim cît de variate sînt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. legenda are un pic de adevăr. fiul lui Poseidon . de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi pînă la zeii din Olimp. zeiţa Hera proteja căsnicia. i s-au adăugat mai tîrziu 282 cei doi gemeni. Dar în mare. Mitologia grecilor este extrem de bogată. De pildă. o altă divinitate a mării . eroi etc. şi atunci forţele ei covîrşitoare au luat. Tetis. mai întîi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. Imaginea. în amintirea acestei întîmplări. în Beoţia. trona un zeu cu chip de lup. Vupă cit se pare. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. se celebrau pe vremuri strălucitoarele serbări lupercalii. Prin ea putem să apropiem „Legendele OlimpuUi" chiar de hotarele istoriei poporului român. să-i înţeleagă unele fenomene. Dar imaginaţia omului primitiv. Pe Palatin se ridicase. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. 28. observăm să străbunii îndepărtaţi ai grecilor. de bază a fost dată de un bronz turnat in secolul al V-lea înaintea erei noastre. Pe temeiul său au pătruns ostile romane. pînă în ţinuturile noastre. faimosul erou. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers : zeiţa Tetis. In concepţia vechilor greci. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. s-au găsit urme omeneşti cam de la începutul celui dintîi mileniu al erei noastre. au făcut 143 . Scena aceasta a hrănirii celor doi gemeni de către lupoaică era însăşi emblema Romei. Nereidele. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. au pus stăpîn peste întinsele ape pe Poseidon. la freamătul valurilor mării înfuriate. dirijîndu-le sau împiedicîndu-le acţiunile. Aşadar. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. oamenii au început să cunoască natura. Apoi. şi sanctuarul numit Lupercal. în imaginaţia grecilor. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. aducîndu-le fericire sau nenorocire. Hermes era 284 protectorul negustorilor. Miturile Olimpului. pe colina Palatină. Aici.. concepţiile grecilor despre divinităţi.. 29. ale cărui fapte sînt cîn-tate în Iliada.Ilia. prin care urmaşii lui August îşi legitimau închipuitul drept de a cotropi orice teritoriu străin. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. un muritor. — pe malul rîului Tibru. înainte de Apolo. Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice. Luînd ca pildă marea. forţele naturii au luat chipul unor animale. în imaginaţia grecilor mai locuiau : Amfitrita.. La început. 30 Legenda aceasta. în sanctuarul Lupercal. Pe malul sting al Ti-brului. a căror variaţie îşi află corespondentul în nesfîrşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru ?. în special pietre şi lemne. Triton. soţia lui Poseidon . dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. încetul cu încetul. conduse de împăratul Traian. Nereu. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. a creat figurile mitice ale zeilor. Ares era zeul războiului. fiicele lui Nereu . şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite.

decît o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor.n. desigur. despre zeii Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectînd concepţii felurite. După cum se vede şi din tabla de materii. „naşterea zeilor".un drum lung. pe Hesiod. în imaginaţia grecilor. care şi aşa era extrem de bogat. Dar. căzut în valurile mării. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea cînd trăiau autorii miturilor. diferitele mituri între ele. poetul care a încercat să facă o „istorie". cum îl numeşte K. pe cînd la Sparta zeiţa apărea. Uranus. atît cît este cu putinţă. de la început. de haosul care domnea în mitologie. în imaginaţia grecilor. Aşa cum am arătat. şefi de triburi. pe cînd la Homer el stăpîneşte peste ape. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. Aici autorul a urmat. de pe vremea cînd au fost plăsmuite aceste mituri. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. de o deosebită însemnătate. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. în Siciomia. zeii s-au născut ca şi oamenii. El a făcut acest lucru pe de o parte din dorinţa vădită de a lega.e. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. oricît de variate ar fi fost. după Hesiod. sau Gheea. înainte de Homer. de pildă. mai multe întrebări : cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor ? Le va expune pe toate sau numai pe unele ? Care va fi criteriul alegerii. a zeilor. cu Haosul. înainte de ei. două centre importante din Grecia. stăpîneau puternicii basilei. printr-un fir logico-cronologic. ca şi Hesiod. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. Cele_expuse mai sus ne explică de ce. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. în general. pe de alta. odată instituit. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. pentru progres. haos provocat de nenumă236 ratele mituri contradictorii. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. la Hesiod. Aşadar. Cronos etc. aşa cum. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. conducîndu-se. şi ca orice mitograf. astăzi. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. din epoci diferite. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie" şi „tată". în secolele XIV— X î. De pildă. A dat-o. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. în toate amănuntele lui. Aceste exemple sînt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cît mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia.. Geea. în timp ce la Homer.. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. povestite de mituri. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. dar introducînd şi unele elemente personale. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfînt şi martir din calendarul filozofic". De pildăr un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sîngele lui Uranus. care se punea după alegerea miturilor de expus. înarmată. autorul nu şia propus să dea absolut toate miturile Olimpului. contribuind astfel la îmbogăţirea tezarului mitologic grec. Eros este 144 . 285 De aceea. Olimpul homeric nu este altceva. Ea avea să reflecteze. mai ales. în prima parte a acestui volum. care se povestesc despre acelaşi zeu. deci. aşa cum am spus. întrebarea. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpînirea tainelor naturii. Poeţii caie au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. dacă va face o selecţie ? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese ? In cele ce urmează. în general. ca să zicem aşa. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. era aceea a ordinii cronologice. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. cît. atît în ceea ce priveşte faptele zeilor. căci. mai ales.

Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei. naşterii zeiţei din spuma mării. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său". pe care-l socotim cel mai caracteristic. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. făcînd o plasă de aur invizibilă. In cartea a VUI-a a Odiseei. în Iliada. sau eroul respectiv. şi anume G. amesteeîndu-se în lupte. „fiică a iui Zeus". din multele care se pot da. esenţialul îl constituie conţinutul lor. Murnu). înainte de Zeus. veşmintele. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. ale căror lucrări le avem la îndemînă. Kun. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte.stăpînul inimii zeilor şi oamenilor. Iată cîteva exemple. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze : „Răsfăţată şi zburdalnică. în esenţă. după cum am mai spus. Armele şi bătălia sînt date lui Ares şi Palas. Pentru poetul roman Lucreţiu. şi ale muritorilor. se ajunge la inadvertenţe.pra lumii întregi" . Zeiţa este dusă pe pămînt într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. cînd zeii şi oamenii nici nu existau. în care a prins-o alături de Ares. Oricît ele importantă ar fi problema cronologiei miturilor. Popa-Lisseanu şi N. Aici Zeus o cheamă la sine : „Fata mea. înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului".. Nu toate mitologiile procedează aşa. ceea ce corespunde de fapt ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. 287 de un muritor. ale zeilor. se trece la descrierea puterii ei. Afrodita-Venus a căpătat. Afrodita este numită „nemuritoare"." Iată dar pe Afrodita. a introdus mitul lui Prometeu. I 1 şi urm Mitologia greco-romană. De rerum natura (Despre natura lucrurilor). pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. A. vom da un singur exemplu. A. La Popa-Lisseanu. de felul în care este înfăţişată AfroditaVenus la Homer. ba chiar rănită • Cîntul V. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pămînt. Într-adevăr. războiul nu te priveşte pe tine . sub pana poetului Lucreţiu. naşterea ei din spuma mării. şi anume acela al zeiţei Afrodita. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Ti-rint sau Micena. „cu tronul zugrăvit în multe culori". mîngîind-o. Lucrul este cu atît mai important cu cît. 52. deoarece. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului" . (trad. pentru a explica în acest fel apariţia omului. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii . ea se duce la Jupiter şi. Afrodita-Venus este : „Născătoare a Eneizilor". Prin această putere ea domneşte asu. Vergiliu. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pămînt.. pag. după ce se arată în cîteva rînduri legenda . Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci cînd. în hazul tuturor zeilor. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. 145 . 243. şj. N. Legendele şi miturile Greciei antice. însoţitoarele. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului". Safo. I. Autorul „Legendelor Olimpului" a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pămînt. „dătătoare de viaţă". Afrodita zîmbea prietenos poetei şi o încuraja. La Vergiliu. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. îi zise. sau zeiţa. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. zeiţa frumuseţii. cu ochii în lacrimi. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. a iubirii şi prosperităţii. Deci. Vers. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. Lucreţiu. Ajun-gînd pe pămînt. pag. operă a mîinilor lui Prometeu. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sîngeroase. — 419 şi urm. dar începuse s-o capete la Safo. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. Aşadar. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului ei. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. în alt fel. Îndurerată de suferinţele lui Enea. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor . diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. G.

spre a ilustra. u 289 1. în acest fel.Trecînd. Apoi. textul citat din Odiseea. în care a apărut. la tot pasul. „eroi". 5. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. Avînd în vedere că această „mitologie" se adresează în primul rînd şcolarilor. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului" următoarele trăsături principale : 283 19 . iar Lisseanu reproduce. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului" la îndemînă. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. modest. de originalitatea sa. Alexandru Mitru. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. la capitolul „Afrodita" şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. în greceşte. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. Autorul a ales miturile. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă : „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. naturale şi sociale. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. Astfel. osîndind netrebnicia înşelătorului Ares. Alexandru Mitru vorbeşte mai întîi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. 2.Legendele Olimpului. voi. Pigmalion. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atîta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. logic. în felul acesta. în continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. n-a omis pe Prometeu. în sfîrşit. 146 . Eros şi Psiheea etc. Exemplul cu Afrodita este cît se poate de concludent. autorul „Legendelor Olimpului". autorul „Legendelor Olimpului" a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. cel priceput. Dragostea îmblînzeşte firea şi duce focul vieţii întruna mai departe. harnic. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp : „Cînd au văzut-o pe Afrodita intrînd cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. S-a însoţit cu zeul faur. constituie un efort. 4. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. legendele şi versiunile cele mai cunoscute şi interesante. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. 3." într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului". ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urîtului fapt. cu uşoare modificări. Dar. spre deosebire de cei doi autori. dar Moira hotărîse altfel. Evident că această „moralizare" nu putea fi făcută decît atît cît îngăduia mitul. în acest fel. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. unic la noi. care face ca naraţia să fie înlocuită. rodită de picătura de sînge căzută din rana lui Uranus. autorul român încearcă să împace măreţia AfroditeiVenus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urît din tot Olimpul. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. Hefaistos. însă schilod. precum şi diferitele explicaţii date în note. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. dintre care Kun nu menţionează întîmplarea Afrodita-Ares. Marsias. de dialog. economice şi sociale. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral." Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. Filemon şi Baucis. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. printr-un exemplu cît mai concludent.

după război. „eroi eponimi" erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. în evoluţia sensurilor cuvîntului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. care a dus viaţa greacă. care reflectă vremuri de pace. înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. desigur. Există. a fost socotit vrednic de Olimp. decît acela pe care ni-l dă semantica cuvîntului „erou". cuvîntul „erou" capătă înţelesul de semizeu. în Iliada. Agamemnon. apoi unor animale. Se vede că la 147 . după moarte. datorită faptelor sale. imaginaţia a pornit de la realitate. 2. cuvîntul are următoarele înţelesuri : 1. „eroi" erau şefii de genosuri. XX 110) . Incepînd cu Hesiod. combatant (în general) . dar pe pămînt eroul Heracle. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvîntul „erou". înfruntînd mînia Herei. după moarte. după instaurarea sinoikismosului. comandant militar (Iliada. 3. ei erau comandanţi militari. dîrzenia. 2. adesea peste fire. după uriaşele încleştări de la Troia. multe elemente legendare în cele ce se povesteau. iar la Troia. în Atica. pe scurt. la rangul de semizeu. unde se luptau crîncen. 5. Menelau. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. I 101) . de la oameni. în legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pămîntenilor. de pildă. nobil. în secolul al V-lea. 3. în secolul al V-lea. muritor ridicat. şef. Poetul Pin-dar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi" între zei şi oameni. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. Dacă în Odiseea prin „eroi" se înţeleg toţi combatanţii. şi între zei şi oameni. nobil. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi". La Homer. un om care cînta minunat era tot un „erou". în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sîngeroaselor bătălii. Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou" după zeu. linia evolutivă a semanticei cuvîntului „erou" a fost: 1. mărească.De pildă. lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvîntul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. Zeus n-a existat. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. XIX 34 . în discutarea problemei eroilor antici. a însemnat un om care. Dar tot în Odiseea. cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. Curajul. semizeu . 4. Zeus are mult din caracterele unui basileu. despre Tezeu. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. talent. este pentru că. este reflectarea unei realităţi. luptător (în general) (Odiseea. VIII 423). Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii cociale. Ahile. personalitatea. prin curaj sau prin talent (Odiseea. Dar lupta lui împotriva tîlharilor. Pindar (Nemeice 19 291 3. Nici nu se poate un mai mare ajutor. om distins prin naştere. vorbind despre Heracle. comandant militar . Herodot (V 105) şi Tucidide (V 11) prin „erou" înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. vitejie . în imaginaţia grecilor. Pe cînd mulţi dintre eroi au trăit în realitate. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. pe cînd. într-adevăr. La Atena. 38) îi dă apelativele de „erou zeu". stăpîn. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. în crearea legendelor eroilor. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. la sfîrşit. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. stăpîn. La Atena. XVIII 423. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. este pus în rîndul zeilor. uci-gînd monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. nu numai şefii de genosuri. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. Aşadar. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sînt trăsături care se întîlnesc la toţi eroii. şef. om care se distinge prin naştere. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. în cele 290 •din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. Evoluţia înţelesurilor cuvîntului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvînt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. Iar la Roma „eroi" ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. iar imaginaţia n-a făcut altceva decît să le. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei.

sociale şi politice ale societăţii.e. înainte de războiul Troiei . învingătorii la jocurile interhelenioe . se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. timp de trei secole. în jurul diferiţilor „eroi". Nestor. Aşadar „eroii" au existat întotdeauna la greci. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. continuă să pîlpîie cu o lumină modestă în Grecia. pînă la 1400 î. întemeietorii de triburi. legende create în Asia Mică. în patria mamă. Aceasta fiind situaţia. legende create în Grecia. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. a dus la războiul Troiei. după terminarea războiului. în lucrarea sa. la Atena. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune ahe-iene. Celelalte legende. Astfel. Dar. calităţile admirate s-au schimbat odată cu transformările economice. înţelesurile cuvîntului „erou" izvorăsc din Iliada şi Odiseea. In orice caz. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. Dar.. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. Menelau. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii : legende plămădite pe pămîntul Greciei. Astfel.n. savanţii exprimă păreri diferite. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. pe Ahile. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul" său şi.e. Ulise. în legătură cu războiul Troiei. care. la curtea paşnică a lui Alcinou. se pot desprinde din legende unele fapte care sînt în perfect acord cu datele istorice. pe marii comandanţi. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. cîţi au trecut de la venirea aheilor pe pămîntul Greciei şi pînă la războiul Troiei. Astfel. de fratrii şi de triburi . Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. în Grecia. Nu toţi eroii au luptat la Troia. după instituirea imperiului. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. uriaşe pentru vremea aceea. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. unii eroi sau unele fapte. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. în discuţia cu privire la fiecare erou.n. două secole mai tîrziu. un mare număr de eroi au fost aduşi. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. De aceea. care fuseseră plămădite în epoca miceniană. dar numai anumiţi „eroi" au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. aşa cum s-a întîmplat cu Heracle. după şi sub influenţa legendelor războiului Troiei. poeme în care se cîntă faptele săvîr-şite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. se întîm-pla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. şi adesea admiraţiei 292 geneţilor. comandanţii şi vitejii . Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. Aşa cum s-a văzut mai sus. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană. şi. semnalate de 148 . şefii de genosuri. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. împăraţii.baza diferitelor înţelesuri ale cuvîntului „erou" a stat întotdeauna un sentiment de adîncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. luptători pentru binele comunităţii. nimbaţi de legendă. Aşadar. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. care era revendicat de Teba şi de Argos. în legătură cu anumite cetăţi. într-o foarte mare măsură. după în293 cleştările de la Troia. Dar. Se poate de asemenea socoti că sînt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. pe care să-i fi numit „eroi". la Roma. adesea contradictorii. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. în bătălie. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. în jurul unor eroi veniţi din Grecia . Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. cîntăreţul Demodocos sau crainicul Mulios . pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. la Troia.

şerpi. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mînia Herei. Zeii m-au osîndit. autorul a respectat următoarea ordine : Perseu. Urmîndu-mă pe mine ai să fii victorios. a glăsuit Heracle. Războiul Troiei. lup-tînd neînfricat şi preschimbînd tot răul urzit acolo-n slăvi. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sînt aşezate prea departe de Tezeu. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. Din acest punct de vedere. cît se poate de raţional. balauri. de vreme ce sînt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. Apoi. precum şi rezultatul acestei lupte : înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. argonauţilor. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. în bine pentru oameni. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. la rîndul său. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea. Tu-mi poţi fi de folos ? — Ţi-am spus-o. Astfel. Meleagru. în legătură cu contaminarea diferitelor legende.noi mai sus : problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. apoi de cetăţi. întemeierea Tebei. Avînd în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică. adică substanţa legendelor înseşi. şi au început lupte între ele. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. Roma a devenit o putere mediteraneană. în cursul expunerii. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor : lei. regina Omfala. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. Păţaniile lui Ulise. citim următoarele replici : „— Şi eu. ţi-o repet. De asemenea. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. Heracle. Belerofon. Castor şi Polux. Expediţia. în ceea ce priveşte faptele menţionate. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul : lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobîndi o viaţă mai bună. era firesc să înceapă cu Perseu. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. Orfeu şi Euridiee. Dar mai tîrziu. Deianeira. Ulterior. după dorinţa Herei. sînt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. Sînt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. Tezeu. S-ar părea. Cronologic. 294 Date fiind faptele menţionate mai sus. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. Dar. Dedal şi Icar. din Micena. autorul a subliniat.. găsim că procedeul este cît se poate de înţelept. printr-un amănunt. gîndirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. Aventuroasa călătorie a lui Enea. mînia Herei. Astfel. Asclepio. făcută fără voie. cele douăsprezece munci. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai tîrziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente ce dovedesc că ele au fost plămădite.. fiind. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. pus în legătură cu Heracle. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. Heracle a fost dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. cu mult înainte de războiul troian. şi fratriile în triburi. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. Ulise. apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. Troia. hidre. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. a glăsuit Virtutea. Heracle. devenit şi el Hercule. A venit apoi războiul troian. în general. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întîlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. autorul a procedat. Acesta a fost embrionul legendei. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. în legenda lui Heracle. întoarcerea aheilor în Elada. 149 . cel puţin în embrion. acolo unde se putea face. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. în disputa dintre Desfrînare (Voluptate) şi Virtute. geno295 şurile s-au asociat în fratrii. este de observat că au fost alese cele mai importante. deşi puternic. De pildă. semnificaţia legendelor. pe de altă parte. poate. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu.

l-a tot împuns cu lancea. în felul următor : „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis cînd s-a dus prima oară la Atena. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. El oprea toţi drumeţii. notiţe istorice şi note de N. S-a-ntors spre Desfrînare şi i-a rostit cu silă : 296 — Josnică Desfrînare. subliniază acţiunea eroică. Alexandru Mitru reliefează faptul. Arma a fulgerat pe lîngă el cu zgomot.. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. Dimpotrivă. pe care nu i le punea la îndemînă legenda. am să fiu fericit. de-aramă. In acest fel. Plutarh. Astfel de ştiri. a dat un răget groaznic. moralist-istoric. L-au purtat spre Olimp. în expunere. 297 zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă.. pe nume Perifete. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. şi în acest caz. Studiu introductiv.— Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. a spus din nou Virtutea. a frînt cîţiva copaci şi s-a înfipt în pămînt. Atena şi Nike. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. creînd amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. Theseu. Din volumul Plutarh. Astfel citim : „Un car făcut din aur s-a coborît din cer şi-n el se aflau Hermes. Ce te grăbeşti atîta? Viaţa tot ţi-e sfîrşită — eşti doar în mîna mea. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. Insă Tezeu. ci şi în vieţile celorlalţi eroi." în acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăreia dintre cele două expuneri.. relatînd uciderea lui Perifete de către Tezeu. este captivat mai mult de interpretarea decît de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. Editura ştiinţifică. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. avînd în vedere cititorii cărora se adresează. — Eu te aştept. Pînă ce Perifete s-o poată ridica. Perifete. spune : „Şi mai întîi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. Bucureşti. Barbu. despre Tezeu. se folosea de o măciucă. dealtfel. autorul a eliminat. de aceea era numit «mă-ciucaşul». 1960. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos.. In al doilea rînd. pe care le arată. Tezeu n-a pierdut vremea. 150 . pe drumul gloriei. binefăcătoare pentru oameni. la cîţiva stînjeni. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. mai luminos decît expunerea abstractă. tatăl său. alături de hîda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. Faptul. l-a ucis. cu sete. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. drumeţule ! i-a strigat Perifete. Şi. Biograful antic avea " în faţă o sumedenie de versiuni. ca să arate ce puternic animal doborîse el. îl dramatizează. Heracle. se spun în această privinţă" (Plutarh. şi dup-atîta trudă şi-atîtea suferinţe. I. ci mai în urmă. dar Theseus. în apoteoza lui Heracle. a lui Tezeu. care. Plăcîndu-i măciuca. La vorbele acestea Heracle a pus mîna pe greaua lui măciucă. Autorul a mai găsit. Am să mă lupt cu Hera. Plutarh. Vei fi mai mulţumit. c-abia plecat. ca întotdeauna. care se bat cap în cap. Vieţi Paralele. Periphetes pusese mîna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. I-a sărit de grumaz. traducere.. Acolo însuşi Zeus l-a întîmpinat la porţi. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii.. Comparînd ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. Dar Tezeu s-a ferit. pînă ce l-a răpus". zeiţa biruinţei. pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. s-a-ndu-plecat şi Hera. dar cu ea el va fi neînvins" (Theseus. l-a-mbiat Desfrî-narea. Nike conducea carul. Aleg drumul Virtuţii. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. ideea morală pe care vrea s-o exprime. nu mă poţi amăgi !. luînduse la luptă cu el. VIII) . de care s-a folosit toată viaţa. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. — Ia stai. S-a trîntit la pămînt. orice contradicţie cu privire la legende. căutînd să-şi afle ghioaga de unde o zvîrlise. cap.. cap. drept armă de atac. adînc. a luat-o şi a făcut-o armă. X)." Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. Iată şi expunerea autorului român : „Aşa s-a întâmplat. aşa cum este expus la autorul român. şi cînd o voi înfrînge. adesea contradictorii.. Citind cele două pasaje.

mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. autorul expune legendele. cu mîhnire. dar ne-f ăcînduse abuz nici de neologisme. amintind şi de întemeierea Romei. i-a povestit că. 3. 2. s-ar putea spune. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. evocaţi în note şi. Procedînd în acest fel. sînt. pe care o simte cititorul. triumful eforturilor biruitoare. sub o formă mai vagă. „ape". mai departe. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. căci.Şi dacă ţinem seama că ideea de bază. şi totuşi. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. în acelaşi timp. rînd pe rînd. evitîndu-se arhaismele. ar fi de-a dreptul descurajator. în acest fel. ceea ce conferă expunerii relief. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. Rezumînd cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. prin Afro-dita. şi anume că. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. mama lui Enea. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. patos. iraţional. Fraza este adesea mijlocie. în realitate. „înspumate" n-au nimic extraordinar. Dar. căruia se adresează cartea. care. mai demult. spre a le expune viaţa legendară. din care au făcut parte Cezar şi August. putem afirma că : 1. de la Perseu la Enea. dialogul. Chiar sfîrşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. şi. Stilul este şi în această parte a cărţii cît se poate de bine potrivit cu conţinutul. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămîne necunoscută publicului cititor. în acest fel. sub influenţa acestei culturi. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. tot aşa în „Legendele eroilor" s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. dînd astfel mitului şi legendei suportul realităţii. şefii triburilor antice. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. Iară bărbaţii. cu privire la cincisprezece eroi. plină de înţeles moral. cultura greacă i-a cucerit pe romani. dramatism. Iulus sau Ascaniu. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. Romanii au cucerit Grecia. De pildă : „Femeile plîngeau în hohot lîngă palatul lui Egeu. Autorul a procedat deci foarte potrivit cînd a vorbit şi despre Enea. pesimist. forţă. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. de a releva încă o dată. luptînd cu dîrzenie şi curaj neistovit. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. în călătoria legendară a lui Enea. dar mai ales în note. 299 Iată un exemplu edificator : „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit". de la Troia pînă în Italia. basileii ahei. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. autorul continuă : „Şi regele. Cuvintele „năvală". este aceea a biruinţei omului cînd este perseverent. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. din îmbinarea lor. dar. a întemeiat ginta Iuliilor. îndeosebi. Cuvintele sînt parcă luate din lumea basmului : expresive. în expunerea legendelor. Ideile sînt exprimate în proză ritmată. cătau spre ele şi tăceau". „a începe". şi predomină. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri". ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. al cărui fiu. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. aşa cum se spunea chiar în antichitate. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra romanilor. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. 298 fără sens. în lumină. „reci". plin de durere. Aşa cum în „Legendele zeilor" s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. înserarea legendei lui Enea este cît se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. deşi se întîlneşte destul de des. bine alese. Autorul a avut buna inspiraţie de a însera în volum şi legenda lui Enea şi. pregnante. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. Civilizaţia miceniană. Aşadar. 151 . pe lîngă încîntarea. chiar împotriva hotărîrii zeilor. 4.

pag.n...e. pag... sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei. pag pag. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări. Din cele expuse. — este înfăţişat după împlinirea celor 12 munci. înte care se ascunsese. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor.. altceva decît o mitologie. dacă nu cea mai izbutită. 35 — Heracle doboară leul din Nemeea. (Tavă de argint teca naţională din Paris.... 68 Dedal şi Icar C. de la mijlocul sec.e. Pag. ritmul conferă o vioiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin.. înfăţiişîndu-l pe Asclepio alături de fiica sa Higeea.e.. după popasul în insula Lemnos. (Vas cu figuri roşii din Orvieto. dialogul.) 213 (jos) — în fierăria sa din Olimp.e. Pag. Notele vin să lămurească. docent NICOLAE I. al V-lea î. Dr. Ca şi „Legendele zeilor".. în fond.) 257 — Euricleea. 24 Tezeu.. ieşind din rîndul fetelor regelui Licomede. (Basorelief pe asa-numitul „sarcofag al lui Ahile"... prin explicaţii ştiinţifice...... pictat în stilul marelui artist Po-lignote. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen.... CUPRINS EROII Perseu. BARBU LEGENDE LA ILUSTRAŢII pag. pag. Iason şi Heracle.. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. să soarbă apă de la izvorul Hipocrene. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpu-lui" n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cît mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. (Pictură pe o cupă antică.. punîndu-i în faţă modele de luptă dîrză. 300 7. Argonauţii pregătiţi de plecare. 81 — Lupta lui Tezeu cu sîngerosul minotaur. făureşte armele lui Ahile.. Pegas. '' unele păreri.. Dup. luînd armele aduse de Ulise şi strigînd că este gata să ia parte la războiul troian... Prof... De-o parte şi de alta se văd zeiţele Hera şi Atena.) 277 — împărat roman aducînd jertfe zeului olimpian Apolo...n. spălîndu-l pe picioare. împăratul ar fi însuşi Traian... pornind de la realităţi certe. mărturiseşte cine este. 5 Heracle.. al H-lea î.. fiindcă „Legendele Olimpului" nu constituie. sec.5... (Basorelief antic 302 pag. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei.. statua reprezentînd idealul de forţă al celor vechi.) Biblio61 — Heracle (numit Farnese) — operă a lui Glicon din Atena.. pag. 213 (sus) — Ahile. al II-lea î. (Basorelief din sec. ajutat de ciclopi. făcîndu-şi aripi pentru zbor.) pag... (Vas elin pictat. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii.) 99 — Meşterul Dedal ajutat de fiul său Icar. 92 152 .). în care. (Basorelief din sec. Grup statuar antic. zeul Hefaistos. al II-lea î. îl recunoaşte pe Ulise după o cicatrice din tinereţe. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos. Prin toate aceste calităţi. vocabularul. al IIlea î.. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei.n.. Dramatizarea acţiunii...... create de antici.n.n.. în rîndul de sus se văd zeiţa Atena.e. Zicem „mitologie". (Basorelief din sec. 6.) 117 129 167 Belerofon lăsîndu-şi înaripatul său cal. multe din ciudăţeniile miturilor..

..... 190 întoarcerea aheilor în Elada. 123 Meleagru.......... 232 Păţaniile lui Ulise....... 113 Asclepio.... 143 întemeierea Tebei................Castor şi Polux .. 152 Expediţia argonauţilor.......... 264 153 ................... 243 Aventuroasa călătorie a lui Enea................... 103 Belerofon........................ 162 Războiul troian. ......... 133 Orfeu şi Euridice.. ...

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful