MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

REALIZAREA UNEI REŢELE DE CALCULATOARE ÎN ŞCOALĂ

PROPUNĂTOR: PROF. MICLE ALINA FLAVIA

CAVNIC 2010

I. GENERALITĂŢI
1. Noţiuni generale despre server şi reţele

O reţea de calculatoare este formată dintr-un ansamblu de calculatoare conectate între ele, care fac schimburi de date şi folosesc în comun resursele reţelei. Fiecare calculator îşi păstrează independenţa de execuţie şi de gestiune a propriilor resurse. După apariţia calculatoarelor personale, prelucrarea centralizata pe calculatoarele mari a fost înlocuită cu prelucrarea descentralizata pe microcalculatoare. Dezavantajul lipsei comunicării unui sistem personal este compensat prin includerea acestuia într-o reţea Calculatoarele dintr-o reţea pot fi: · de acelaşi tip, în cazul reţelelor omogene; · de tipuri diferite, în cazul reţelelor eterogene. Reţelele de calculatoare au apărut din necesitatea: · de folosire în comun a unor resurse fizice scumpe (imprimante şi hard disk-uri scumpe, plotere, etc.); · de folosire în comun a datelor şi a resurselor software. Atunci când mai mulţi utilizatori prelucrează aceleaşi date, este necesar ca variantele fişierelor să fie reactualizate, iar acest lucru se realizează prin reţea. In funcţie de aria de răspândire, există următoarele tipuri de reţele: · Reţele locale -; LAN (Local Area Networks) au o arie de până la 2 km. şi deservesc o instituţie; · Reţele metropolitane -; MAN (Metropolitan Area Networks) care acoperă suprafaţa unui oraş; · Retele globale -; WAN (Wide Area Networks) cu o arie de răspândire geografica de mărimea unui stat sau continent. Cele mai mare reţele WAN sunt cele de servicii internaţionale (BBS), cum sunt CompuServe şi Internet. La rândul lor, reţelele pot fi conectate între ele, permiţând schimbul de informaţii. Conectarea unor calculatoare diferite se face conform unor standarde de reţea. Realizarea unor reţele de calculatoare necesită următoarele componente: 1. Hardware: · calculatoare (noduri) dotate cu periferice din configuraţie; · cabluri de transmisie; · echipamente specifice reţelei: · adaptoare de reţea NIC (Network Interface Card): sunt plăci de interfaţă, prin care este posibila conectarea calculatorului la reţea; · modemuri: dispozitive pentru conectarea unui calculator la reţea prin linie telefonica; · dispozitiv de ataşare la mediu (transceivers): echipament care transmite şi receptează semnalul între placa de reţea şi un mediu fizic de transmisie, altul decât cel suportat de placa de reţea, cum ar fi transmisia prin unde radio; · Hub-uri (hubs): necesare pentru conectarea calculatoarelor într-o reţea de tip stea, prin cabluri individuale; · repetoare (repeaters): amplifică semnalul pentru a mări aria de răspândire într-o reţea locală; · punţile (bridges): realizează conectarea a doua reţele de calculatoare, care prelucrează informaţia în funcţie de adresa destinatarilor şi expeditorilor; · porţile (gateways): permit conectarea unor reţele de calculatoare care folosesc protocoale diferite (ex. o reţea de microcalculatoare conectată la un minicalculator); · routere (routers): controlează fluxul de informaţii şi optimizează căile de transfer a datelor; acestea sunt capabile să traducă protocoale de comunicare diferite. 2. Software: Sistemul de operare al reţelei care asigura integrarea echipamentelor şi a software-ului de aplicaţie în reţeaua de calculatoare. Legătura fizică dintre componentele reţelei se realizează prin cablurile şi echipamentele specifice iar legătura logică este stabilită prin sistemul de operare. Sistemul de operare al reţelei este o colecţie de programe prin care sunt gestionate resursele reţelei (echipamente, programe). Nodurile reţelei pot fi servere sau staţii de lucru. 2

1. Serverele sunt calculatoare care asigură: · stocarea pe disc a unui volum mare de informaţii la care pot avea acces şi alte calculatoare din reţea; · servicii de tipărire; · comunicarea între calculatoare şi gestionarea reţele. 2. Staţiile de lucru sunt microcalculatoare care au acces la resursele serverului şi pot fi sisteme standard (cu HDD) sau sisteme fără HDD (diskless). Reţelele se pot clasifica în: · reţele cu server de fişiere (file server), în care un calculator din reţea este server şi îşi partajează resursele cu staţiile de lucru; · reţele de la egal la egal (peer to peer), în care orice calculator din reţea poate deveni server la un moment dat, sau staţie de lucru. Din punctul de vedere al modului de lucru al serverului, exista: · Reţele cu server dedicat; · Reţele cu server nededicat. 1. Serverul dedicat este degrevat de orice altă sarcină, fiind folosit numai pentru gestionarea reţelei; 2. In reţelele cu server nededicat, calculatorul desemnat server poate rula şi alte aplicaţii în timp ce oferă şi servicii de reţea pentru celelalte calculatoare. Caracteristicile unei reţele de calculatoare sunt date de: · topologie; · mediul fizic de transmisie; · standardul de transport. Aceste elemente determină viteza reţelei. Sunt definite doua viteze: · viteza de transmisie a semnalelor, care depinde de tehnologia de transport şi se măsoară în BAND (1 band este echivalent cu 1 byte/sec.). · viteza datelor care se măsoară în bps (bits per second -; bit/s). Se definesc două tipuri de topologii ale reţelei: · topologia fizica, adică modul în care sunt legate fizic calculatoarele; · topologia logica, adică modul în care sunt transferate datele între componentele reţelei. Exista mai multe tipuri de topologii fizice: · topologia liniară sau magistrală (Bus Topology); · topologia inelară (Ring Topology); · topologia stea (Star Topology); · topologia stea-inel, în care sunt legate circular mai multe calculatoare dispecer care gestionează fiecare câte o reţea. Mesajele circulă pe inel până când unul dintre calculatoare recunoaşte în antet adresa unui calculator din reţeaua sa. Calculatorul dispecer va prelua mesajul de pe canal şi îl va transmite calculatorului destinatar. · Topologia liniară sau magistrală (Bus Topology). In acest caz există un singur canal de comunicaţie la care sunt conectate toate calculatoarele. Cablul de legătură formează o linie de legătură de la un capăt la altul al reţelei. Fiecare calculator este conectat la canalul de comunicaţie şi transmite mesaje în reţea. Fiecare mesaj are un antet care conţine adresa calculatorului destinaţie. · Topologia inelară (Ring Topology). In această topologie, calculatoarele sunt conectate circular. Fiecare calculator este conectat prin intermediul canalului de comunicaţie la alte două calculatoare, astfel încât mesajele circulă de la un calculator la altul, pe un traseu interior, până când un calculator recunoaşte mesajul transmis. Defectarea unui calculator înseamnă întreruperea canalului de comunicaţie. · Topologia stea (Star Topology). In aceasta configuraţie există un calculator central la care sunt legate toate celelalte calculatoare. Toate mesajele sunt schimbate prin intermediul calculatorului central, care are rol de dispecer şi distribuie mesajele în funcţie de adresa utilizatorului. · Topologia stea-inel. In acest caz, sunt legate circular mai multe calculatoare dispecer, care gestionează fiecare câte o reţea. Mesajele circulă pe inel, până când unul dintre calculatoare recunoaşte în antet adresa unui calculator din reţeaua sa, preia mesajul şi îl transmite calculatorului destinatar. Mediul fizic de transmisie este suportul fizic pe care se transmit datele sub formă de curenţi electrici sau unde electromagnetice. Acest tip de mediu se poate clasifica în: · mediu prin cablu: cablu răsucit, cablu coaxial, cablu cu fibră optică; · mediu fără cablu: telefonie celulară, unde radio terestre, unde radio prin satelit, unde laser, 3

protocolul folosit pentru transmiterea datelor. Problema principală a gestionării reţelei este organizarea securităţii datelor.). Mediul de transmisie prin cablu se conectează la plăcile de interfaţă cu reţeaua prin intermediul conectoarelor (de tip T. · memoria internă cu cea mai mare capacitate. Legătura de date (Data Link) este o legătură fizica. pentru OS/2. In acest sistem de reţea. Avantajele unei reţele cu server de fişiere sunt: · oferă o mare securitate a datelor. Utilizatorii pot fi organizaţi în cadrul reţelei în grupuri de utilizatori. reţele client-server) sunt formate din: · un calculator pe care rulează sistemul de operare al reţelei. fiind controlată de server. unde meteorice. La resursele reţelei pot avea acces numai utilizatorii definiţi şi recunoscuţi de reţea. Reţele peer to peer (de la egal la egal). Fiecare utilizator primeşte un cont protejat printr-o parola. Sunt definite mai multe standarde de transport: ARCnet. · microprocesorul cel mai rapid. Acesta acceptă o gamă variată de sisteme de operare pentru clienţi: MS-DOS. Acest protocol reprezintă un set de reguli prin care se asigură schimbul de date şi mesaje între două calculatoare între care există o legatură fizică. · LAN Manager al firmei Microsoft. · detectarea şi înlăturarea erorilor. Unix.microunde. · mai multe calculatoare care pot avea acces la resursele reţelei. Cele mai cunoscute sisteme de operare pentru reţele peer to peer sunt: · NetWare Life si Personal NetWare al firmei Novell (Personal NetWare se poate integra în mediul 4 . Alte sisteme de operare pentru reţea sunt: · VINE’S (Virtual Networking System) al firmei Banyan. DB. · suportul fizic pentru controlul imprimantelor. este necesar să se stabilească un limbaj comun de dialog şi o disciplină a conversaţiei. client). Protocolul de comunicaţie trebui să asigure: · controlul transferului de date. · plăcile de interfaţă pentru reţea. BNC. · independenţa faţă de modul de transmisie. OS/2. Operaţiile de conectare şi deconectare sunt numite logon şi logoff. ce se stabileşte între două calculatoare pentru a face schimb de date. Fiecare standard cuprinde detaliile mediului de transmisie (tipul mediului. numărul maxim de staţii care pot fi conectate. metoda de detectare şi corecţie a erorilor. · LAN Server al firmei Microsoft si IBM pentru OS/2. · optimizarea utilizării liniei de comunicaţie. Prin stabilirea parametrilor de conectare se limitează drepturile de acces în reţea ale unui utilizator. Organizarea clienţilor reţelei este făcută de o persoană numită administrator de reţea. La staţia de lucru se afla utilizatorul. Pentru a realiza legătura de date. adică un protocol de comunicaţie. Windows. fiecare calculator poate fi în acelaşi timp şi client şi server şi se recomandă numai atunci când nu se cer performanţe mari şi se preferă conturi mici. Reţelele cu server de fişiere (file server. topologia fizică şi logică a reţelei. pentru UNIX. Această reţea suportă viteze mici de lucru şi nu oferă securitate totală a datelor. lungimea totala acceptata a cablului. Machintosh.). Fiecare grup de utilizatori se identifică printr-un nume unic. FDD1 (standardul ANSI pentru fibra optică). care ocupă 70% din piaţa de software pentru reţea. Transportul în reţea reprezintă un set de tehnici folosite pentru transmisia şi recepţia datelor dealungul mediului de transmisie. Se aplică în cazul unui număr mic de calculatoare. Calculatorul care are rol de server trebuie sa fie cel mai puternic din reţea. Cel mai răspândit sistem de operare pentru reţelele cu server de fişiere este NetWare (Novell). · partajarea fişierelor se face mai uşor. care se realizează printr-un mecanism de control organizat pe mai multe niveluri. etc. · Windows NT Advanced Server al firmei Microsoft. Token Ring. care este o persoană ce are acces la resursele reţelei. definite de către administrator. El trebuie să conţină: · un HDD de mare capacitate (sau mai multe). numite staţii de lucru (workstations. numit SERVER DE FISIERE. Ethernet. Utilizatorii din cadrul unui grup au aceleaşi drepturi de lucru în reţea. etc.

REŢELE DE CALCULATOARE 2. Generalităţi Tendinţa actuală a utilizatorilor o reprezintă folosirea calculatoarelor. nu izolat . Aceasta permite folosirea în comun. Comunicarea între calculatoare se poate face serial sau paralel. folosită cu predilecţie pentru calculatoare aflate la mare distanţă . Calculatoarele unei reţele cu mică răspândire geografică ( acelaşi birou. Tipuri de reţele Reţelele sunt clasificate în reţele peer-to-peer şi reţele bazate pe server. adică accesul la programe. 5 . Un alt avantaj al reţelelor este posibilitatea accesului simultan. Canalul de comunicaţie între calculatoarele reţelei este mediul de transmisie a datelor (satelit de telecomunicaţii.Windows). cablu torsardat. n “ calculatoare conectate între ele. de către mai mulţi utilizatori a resurselor hardware şi/sau sofware aparţinând calculatoarelor componente. grup de calculatoare „ ( de orice tip ) şi periferice care partajează resursele. Costul unei astfel de soluţii este în general mic. iar celelalte calculatoare din reţea sunt numite work-staţion ( staţii de lucru ).. Comunicarea de tip serial implică o viteză de transmisie mai redusă. fiind reprezentat printr-o legătură punct cu punct sau multipunct . . ci cuplate într-o reţea . Un server este un calculator dedicat care nu este folosit pe post de client şi care răspunde la cererile clienţilor.de la 10 m la 1 km. . el este numit file-server (gestionarfişiere). De obicei o reţea peer-to-peer este mai ieftină decât o reţea bazată pe server..reţele locale (LAN) . Reţelele de calculatoare se impun în locurile unde se necesită comunicarea datelor între sisteme de calcul sau posibilitatea corelării datelor provenite de la calculatoare independente. O reţea bazată pe server oferă o securitate mai bună decât o reţea peerto-peer şi de aceea dacă securitatea este un factor important este recomandat să se implementeze o reţea bazată pe server. pentru fiecare utilizator.superretea (Internetworking) . De aceea se şi numeşte reţea peer-to-peer (de la egal la egal). 2. oferind astfel posibilitatea de obţinere a unor sisteme cu un grad înalt de fiabilitate şi adaptibilitate . Intr-o reţea peer-to-peer nu există servere dedicate şi nici o organizare ierarhică a calculatoarelor . clădirii învecinate) comunică între ele printr-un protocol de tip paralele .2.punctual. În general o reţea de calculatoare are în componenţă un număr de .1. prin duplicarea fişierelor. indiferent de locul unde se află. putem distinge: . Cea mai importantă caracteristică este împărţirea surselor.toate calculatoarele sunt egale. II. Evident că acest lucru înseamnă că nu există un administrator care să se ocupe de reţea. aceeaşi clădire. ci fiecare utilizator trebuie să aibă grijă de propriul sistem (fiecare utilizator este atât administratorul propriei maşini cât şi utilizatorul acesteia). interconectate prin intermediul unui canal de comunicaţii “ .reţele teritoriale (WAN). O reţea peer-to-peer poate fi formată din minim 2 calculatoare. O reţea de calculatoare poate fi definită ca . · Windows for Workgroups al firmei Microsoft. nefiind nevoie de a achiziţiona un sistem care să joace rolul de server. în care unul dintre ele este mai puternic şi gestionează activitatea întregului sistem. · LANtastic al firmei Aotisoft.reţeaua care leagă mai multe reţele teritoriale. După distanţa la care sunt distribuite componentele. cablu coaxial). unde radio. fibră optică. Fiecare calculator are atât rol de client cât şi de server. asigurat de o placă specială – câte una pentru fiecare calculator în parte . dar linii de comunicaţie mai puţin pretenţioase ( linii telefonice obişnuite ). date şi echipamente.

astfel încât celui mai înalt nivel să-i fie oferit setul de servicii necesare pentru realizarea unei aplicaţii distribuite. deci funcţiile de comunicaţie sunt fizic separate de cele de prelucrare.Reţelele locale sunt acele sisteme la care timpul de propagare a semnalelor. asigură un set complet de servicii de comunicaţie. . Nivelul fizic se costituie din partea hardware a reţelei şi anume: plăcile de interfaţă ale reţelei. Cuprinde facilităţile de sincronizare pentru comunicaţii semiduplex şi duplex. şi schimbarea implementării unui nivel să nu afecteze şi interfaţa. A fost conceput pentru reţele teritoriale. caracterul deschis al unui sistem nu este legat de organizarea particulară şi funcţionarea internă specifică sistemului. nivelul semnalelor. iar comparativ cu durata tipică a unui mesaj. însă fiecare element de prelucrare va poseda o interfaţă de reţea. Fiecare mesaj se împarte în pachete care se transmit independent. modul de transmisie. In cadrul ei. este mai mică.asigurarea independenţei fiecărui nivel. comparativ cu durata de transmisie a unui singur bit.şi minicalculatoare. Comunicaţia se bazează pe tehnica comutării de pachete care asigură partajarea eficientă a resurselor de comunicaţie. reţelelor locale Doua principii esenţiale stau la baza conceptului de arhitectură stratificată: . La această interfaţă pot fi conectate terminale inteligente.independent de modul de realizare a acestora. cu anumite particularităţi. cuplarea. Această arhitectura poate fi concepută ca fiind compusă din două părţi diferite: . prin definirea serviciilor către nivelul următor. modul de conexiune şi configuraţia pinilor. care are rolul de a ascunde detaliile constructive ale comunicaţiei. Reţelele teritoriale utilizează un subsitem de comunicaţie. Obiectivele de bază ale acestui model sunt legate doar de comportamentul extern al sistemelor interconectate. Sunt independente de sistemele publice de telecomunicaţie existente. Reţelele locale trebuie concepute într-un mod care permite interconectarea cu reţelele teritoriale.partea de suport . daca funcţiile lui nu sunt folosite. doar de schimbul de informaţii şi de cooperarea dintre sistemele interconectate. Nivelul este compus conceptual din subsistemele de acelaşi rang ale tuturor sistemelor interconectate. Se utilizează termenul de protocol pentru desemnarea comunicaţiei dintre entităţile aparţinând aceluiaşi nivel. nivelul fizic şi nivelul logic şi a încă 3 nivele importante necesare pentru înţelegerea modului de funcţionare a unei reţele. reţelele teritoriale sunt legate prin satelite. Nivelele trebuie astfel concepute ca fluxul de date prin interfeţe să fie minim. Dorinţa de a realiza o superretea la care sunt conectate toate calculatoarele existente a apărut în anii '80. Nivelul fizic asigură mijloacele mecanice. şi pot folosi medii de comunicaţii private. Totodată realizează transmisia la nivel de bit a informaţiei. HUB-uri (amplificatoare de semnal -. ca o succesiune de nivele. şi cel de interfaţă pentru comunicaţia dintre nivele la aceeaşi entitate.. prin organizarea biţilor în blocuri. care. cablurile de conectare. electrice funcţionale şi procedurale pentru accesul la mediul fizic.decuplarea echipamentelor. Mediile de transmisie asigura o rata de eroare foarte redusă. folosite în cazul în care calculatoarele se află la o distanţă mai mare decât distanţa maximă pe care o poate atinge o placă de reţea în transmiterea de date. împreună cu mediul fizic. Sub egida ISO s-a elaborat Modelul de Referinţă pentru interconectarea Sistemelor Deschise. asigură posibilitatea detectării şi corectării erorilor care apar la nivel fizic. Reţelele de calculatoare au fost concepute într-o manieră stratificată ierarhic. Legătura de date. Un nivel poate lipsi dintr-un sistem în întregime.. Rolul nodurilor este gestionarea şi realizarea rutei pentru fluxul de pachete. Un pachet trebuie să conţină suficiente informaţii de control.partea de utilizator Cele două părţi sunt separate de nivelul de transport. Detaliile unei interfeţe reprezintă în general o opţiune locală de implementare. Modelul de referinţă OSI descrie şapte nivele funcţionale. micro. de regulă între 100m pentru plăci pe slot PCI şi în jur de 300m pentru plăci pe 6 . ca dirijarea sa prin reţea să se realizeze independent de celelalte pachete. dar se aplică. şi sunt implementate ca noduri de comunicaţie interconectate.valorificarea serviciilor asigurate de nivelurile inferioare pentru fiecare nivel. este mai mare. Nu au comutatoare de pachete. Comunicarea în reţea are loc în cadrul a două mari nivele -. Problemele caracteristice ale nivelului sunt: codificarea informaţiei. calculatoare personale.

sincronizare. La acest nivel al canalelor logice se asociază adrese fizice. Se utilizează protocoale bazate pe confirmare. retransmisia şi recuperarea datelor eronate. Mai jos voi prezenta doar tipurile principale de topologii şi caracteristicile lor.slot ISA). care conţine adresa destinaţiei. Fiecare calculator din reţea foloseşte mecanismul de adresare existent în acest nivel pentru a transmite date la staţia de lucru dorită. 7 . Se definesc două tipuri de topologii ale reţelei: · topologia fizica. O altă topologie este topologia star. Nivelul transport realizează transferul datelor de la sursă la destinaţie pe ruta stabilită de nivelul precedent cu o integritate ridicată. adică modul în care sunt transferate datele între componentele reţelei. Această topologie este cea mai simplă metodă de a conecta calculatoarele în reţea. In momentul de faţă mai sunt folosite şi topologii combinate cum ar fi bus-star şi ring-star. Topologii. Nivelul logic este nivelul la care se transformă orice variaţie de tensiune electrică în cod binar pentru a putea fi trimise în nivelul fizic având astfel loc comunicarea între calculatoarele din reţea.. raportare. Transportul este de la cap la cap. Atunci când se apelează o litera a unei unităţi de disc din reţea sau când se tipăreşte la o imprimantă partajată în reţea. Acest nivel mai are şi rolul de a restabili structura corectă a datelor a căror structură ar putea fi deteriorată în timpul transmisiei. poşta electronica (E-mail). precum şi orice altă componentă hardware care foloseşte la comunicarea în reţea. In schimb dacă se defectează hub-ul reţeaua nu mai funcţionează. fără ca acesta să cunoască locul unde se află procesele. Acest nivel este responsabil de identificarea calculatoarelor din reţea. Nivelul aplicaţie permite funcţionarea concurentă a proceselor în vederea realizării unui obiectiv definit de utilizator. · topologia logica. întrerupere. Nivelul de prezentare are rolul de a elibera aplicaţiile de diferenţele existente în reprezentarea datelor. Nivelul sesiune permite legarea utilizatorului la un calculator central care lucrează cu divizarea timpului (time sharing) şi transmiterea fişierelor prin funcţiile de stabilire şi eliberare de conexiuni. Pentru a evita repetarea întregului transfer în caz de eroare. programul de pe calculatorul sursa conversând cu un program similar de pe calculatorul destinaţie. acest nivel rezolvă comprimarea şi decomprimarea datelor. Acesta este de fapt soft-ul utilizat de o staţie de lucru. Dacă toate calculatoarele din reţea sunt legate unul după altul şi sunt conectate la un singur cablu topologia este numită bus. Termenul de topologie se refera la dispunerea spaţială a calculatoarelor într-o reţea. adică modul în care sunt legate fizic calculatoarele. O caracteristică a acestei topologii care trebuie menţionată este că în momentul în care un calculator din reţea se defectează această problemă nu afectează restul calculatoarelor din reţea. Funcţiile asigurate de acest nivel sunt: lansarea programelor. Nivelul de transport asigură recepţionarea corectă a tuturor datelor trimise în reţea. Dacă calculatoarele sunt conecatete printr-un cablu care formează o buclă închisă topologia se numeşte ring. In această topologie nu există capete libere şi fiecare calculator acţionează pe post de repetor (un dispozitiv care regenerează semnalul). Asigură totodată codificarea datelor într-un standard corespunzător aplicaţiei. reţeaua rămânând utilizabilă. inserează periodic puncte de control de la care poate fi reluată transmisia. vizualizarea şi transferul fişierelor de pe întregul sistem. In această topologie calculatoarele din reţea sunt conectate la un dispozitiv central numit hub. programul respectiv foloseşte nivelul de aplicaţii pentru a transmite datele în reţea. In cazul în care la transmisie se folosesc date comprimate pentru a reduce timpul de transfer. Acest nivel va alege ruta pe care informaţia va ajunge la destinaţie şi va adăuga adresele nodurilor intermediare.. Deoarece semnalul traversează toate calculatoarele (în sensul acelor de ceas) defectarea unui calculator duce la defecarea reţelei. care implică transmisia. Deci nivelul fizic este nivelul palpabil al reţelei. Nivelul de reţea se preocupă de dirijare mesajelor între două noduri intermediare folosind blocuri speciale de control.

.intervalul de timp în care va transmis un mesaj dintr-un nod în altul poate fi estimat -de unde utilitatea pentru aplicaţii care trebuie să răspundă în timp real. În principiu există trei moduri de topologii pentru reţelele LAN . 8 .toate nodurile sunt . · topologia stea (Star Topology).. dacă din nodul 1 trebuie transmis un mesaj în nodul 4. configurat ca în figura următoare: Fig.defectarea unui nod duce la blocarea întrgii reţele . preferată în majoritatea cazurilor de utilizatori.Exista mai multe tipuri de topologii fizice: · topologia liniară sau magistrală (Bus Topology). În continuare voi dezbate fiecare tip de topologie in parte. · topologia inelară (Ring Topology). Reţelele de calculatoare pot fi organizate în mai multe moduri din perspectiva . b) Topologia bus ( magistrală ) Acest tip de interconectare reprezintă cea mai simplă schemă posibilă. Avantajele acestui mod de comunicare sunt : . Ea presupune un cablu liniar la care se ataşează toate nodurile reţelei. apoi acesta îl va transmite în nodul 3. 1 Topologia inel (ring) Comunicarea între două noduri se face pas-cu-pas. după cum urmează: a) Topologia Ring Topologia de tip ring (inel) presupune conectarea calculatoarelor (noduri ale reţelei) pe un canal circular . Metoda folosită pentru interconectare poartă denumirea de topologie. schemei de conectare “ a calculatoarelor între ele .. Dezavatajele acestei topologii sunt date de viteza mai redusă decât în celelalte variante de interconectare şi fiabilitatea scăzută . mesajul va fi trimis mai întâi nodului 2.necesarul de cablu pentru conectarea reţelei este acceptabil. iar acesta la rândul său îl va retransmite nodului 4. Spre exemplu. . Controlul reţelei este deţinut pe rând de fiecare dintre noduri într-un interval de timp.egale” între ele .

Dezavantajul acestui tip de interconectare este dat de timpul nedeterminat alocat trasmiterii unui mesaj.asigurarea interconectării fizice este complicată. . complet transparent pentru utilizator.posibilitatea de rulare a aplicaţiilor în timp real . deci cu cost redus. . Topologia stea (star) Pentru fiecare staţie de lucru există o linie de comunicaţie dedicată prin intermediul căreia se comunică cu server-ul. . Fiabilitatea sporită a reţelei ( defectarea unui nod nu afectează transmisia la celelalte noduri ) . Pentru evitarea unor astfel de bruiaje reciproce.defectarea server-ului face inutilizabilă reţeaua. nod la care sunt conectate toate celelalte . . acesta neputând fi calculat cu precizie deoarece pot apare . c) Tipologia star Metoda de conectare star ( star = stea ) presupune un nod privilegiat în reţea. Transmisia între două staţii se face prin intermediul server-ului această caracteristică implicând o serie de avantaje cum ar fi : .Fig.conflicte ” care să întârzie transmiterea şi recepţionarea lui în timp real . Starbus . Acestă tip de comunicare poate crea conflicte în reţea când două noduri încep să trasmită simultan. combinând cele trei topologii de bază ( de ex. Nodul de destinaţie va recunoaşte că este cel de-al partener al comunicării şi va reacţiona în consecinţă . Dezavantajele topologiei star sunt următoarele . . 9 . 2 Topologia lineară (bus) Când un nod doreşte să comunice cu un altul el va transmite pe cablu mesajul împreună cu un specificator al destinatarului. Fig. configurarea reţelei în funcţie de mediu şi necesarul de cablu redus constituie principalele avantaje ale topologiei bus .. viteza mare de transmisie .cantitatea de cablu folosită este mare . Pe lângă aceste tipuri fundamentale de tipologii pot exista şi alte metode de interconectare a calculatoarelor dintr-o reţea. reţelele de tip BUS sunt prevăzute cu un modul care detectează eventualele conflicte şi le rezolvă automat. star-ring ). 3.viteză de transmisie ridicată .cablu de conectare nepretenţios.

Vines produs de firma Banyan System. 10 . ce ocupă o pondere însemnată din piaţa mondială. se specifica existenţa unuia sau a mai multor calculatoare dotate ca file-server sau networkserver.3 PlusOpen produs de firma 3 COM. în reţelele de tip “ client .server “(care sunt preponderente ). care permite introducerea minicalculatorului VAX pe post de file -server într-o reţea de PC-uri. simlitate în procesul de instalare .compatibilitate 100% cu MS-DOS. Există mai multe sisteme de operare dintre care cele mai utilizate sunt: .Windows NT Sever 4. Principalele caracteristici care au impus în prima fază de dezvoltare a sistemelor clientserver utilizarea sistemului de operare NetWare sunt: . . .NetWare produs de firma Novell.bus Software pentru reţele locale de calculatoare În specificaţiile anterioare. care rulează sub controlul sistemului de operare UNIX. 4. care în prezent câştigă tot mai mult teren pe piaţa sistemelor de operare pentru reţele de calculatoare.Fig. Topologia stea.DECnet produs de firma DEC ( Digital Equipament Corporation ). . 5. care rulează sub sistemul NOS. care rulează sub sistemul de operare OS / 2. Topologia star .inel (star .ring) Fig.0 produs de corporaţia Microsoft. pe care rulează sortware-ul de reţea.

3. utilizând pentru comunicaţie canale fizice de viteză ridicată şi sigure . acestea erau 11 . Din punct de vedere arhitectural.0 a fost lansat în anul 1992 cunoscând pe parcurs numeroase înbunătăţiri. trebuie să gestioneze şi o serie de procese cu ar fi . WINDOWS 95. Calculatoarele de tip client din cadrul unei reţele Windows NT pot utiliza sisteme de operare diverse după cum urmează. arhitectură deschisă. MS-DOS. Stratul inferior al sistemului Hardware Abstration Layer este o bibliotecă DLL suceptibilă da a adaptată la mediu. superretea (Internetworking) . MACINTOSH OS ŞI OS /2.planificare unităţii centrale de prelucrare pentru procesele din reţea .preţ de cost acceptabil. se fundamentează pe un model care să-i permită. WINDOWS NT WORKSTATION.. O posibilă definiţie a reţelelor locale. indiferent de locul unde se află. Cea mai importantă caracteristică este împărţirea surselor. retele teritoriale (WAN). Reţeaua L. Avantajele majore ale lui NT sunt date de integrarea sa cu calculatoarele de birou şi unicitatea implementării sale pe oricare tip de platformă . Windows NT este un sistem de operare modern. prin duplicarea fitierelor. Clientul unei reţele utilizează un sistem de operare destinat staţiilor de lucru care este mai puţin pretenţios decât sistemul de operare al serverului. Definiţia conţine câţiva termeni ce pot fi explicitati pe scurt astfel: . în timp.A. posibilitatea de a comunica şi cu staţii UNIX. WINDOWS NT este considerat mai uşor de administrat şi de setat în comparaţie cu UNIX . 2. orice aparat (sistem) care se conectează în reţea. care să puncteze aspectele sale particulare majore.de la 10 m la 1 km. Dacă la începuturile erei reţelelor. Unix şi windows NT se aseamănă prin faptul că ambele sunt platforme pe servere . putem distinge: retele locale (LAN) . Acest sistem de operare este de tip centralizat. Acest sistem de operare tinde să se impună cu predilecţie în lumea UNIX unde are un avans considerabil prin preţul relativ accesibil şi gradul mare de portabilitate.1 . pentru fiecare utilizator. multitasking .aparate independente. care porneşte cu un set criptic de comenzi “shell ”. Serverul furnizează servicii altor calculatoare conectate la el. semnifică în contextul unui LAN. care se numesc clienţi .accesul de la distanţă . Reţelele de calculatoare se impun în locurile unde se necesită comunicarea datelor între sisteme de calcul sau posibilitatea corelării datelor provenite de la calculatoare independente. spre deosedire de UNIX care are variante pentru fiecare platformă hardware. . Dintre acestea cel mai recomandat este WINDOWS NT WORKSTATION . UNIX. ar fi următoarea: O reţea locală de calculatoare este un sistem care permite unor aparate independente să comunice între ele în cadrul unui spaţiu limitat. adică accesul la programe. securitatea datelor şi rularea aplicaţiilor partajate. propus pentru servere de reţea. Sistemul de operare Windows NT Server 4. . sisteme de operare pe 32 biţi . WINDOWS 98. date şi echipamente. WINDOWS 3. schimbând date cu celelalte sisteme din reţea.reteaua care leaga mai multe retele teritoriale. cele care vor purta viitoarele aplicaţii client / server. .N. După distanţa la care sunt distribuite componentele. OS/2. Un alt avantaj al reţelelor este posibilitatea accesului simultan. deoarece utilizează un calculator central numit server care pe lângă funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească în mod normal.accesul la dispozitivele de reţea partajate . MacIntosh . o îndepărtare progresivă de specificitatea hard a platformelor de implementare .

deoarece într . care nu trebuie să prevadă algoritmi complicaţi pentru detecţia şi corectarea erorilor. utilizate de utilizatori cu drepturi foarte diferite. în cadrul unui LAN toate devin de egală importanţă. Rata de erori datorată comunicaţiei este deci mică.economicitatea. Reţeaua teritorială WAN (Wide Area Network) cuprinde multiple reţele LAN care se află în locuri geografice diferite. Reţelele locale (LAN) se întind pe o suprafaţă mică. legături prin satelit. funcţionarea reţelei nedepinzând major de funcţionarea vreunuia. datorită faptului că un LAN poate integra împreună diverse tipuri de echipamente .flexibilitatea. birouri ale companiilor.canal de comunicaţie de viteză ridicată şi sigur.siguranţa. este mai mică.sisteme de tip master-slave. indică faptul că resursele unui LAN sunt situate apropiat. de regulă reţeaua e construită în interiorul unei clădiri sau cel mult pe o distanţă de câteva clădiri (din cauza unor restricţii de tip hardware -. Reţelele de acest tip pot fi construite în mai multe feluri ce diferă între ele prin intermediul modului de conectare a calculatoarelor între ele. La această interfaţă pot fi conectate terminale inteligente. pentru a caracteriza complet o reţea locală de un anumit tip. calculatoare personale. coroborat cu dorinţa utilizatorilor de a avea asigurate (atunci când utilizează reţeaua) condiţii de lucru de înaltă calitate. dar şi cu cablarea structurată a reţelei . Mediile de transmisie asigură o rată de eroare foarte redusă. Clienţii din reţea sunt staţii de lucru (workstations) şi sunt conectate la server.administrarea şi gestionarea relativ simplă (de obicei o autoritate administrativă) şi mult bazată pe accesul de la distanţă. Nu au comutatoare de pachete. o viziune modernă decelează cele doua probleme. Reţelele locale trebuie concepute într-un mod care permite interconectarea cu reţelele teritoriale. însă fiecare element de prelucrare va poseda o interfaţă de reţea. implică folosirea de medii de transmisie de viteză înaltă. Din cauză că Serverul trebuie să poată rezolva 12 . cum ar fi o clădire sau un campus.1 Reţele de tip Client/Server: folosesc un calculator separat(server) care lucrează la nivel centralizat cu toate fişierele şi efectuează serviciile de tipărire pentru mai mulţi utilizatori. aparatele conectate nefiind egale. .expandabilitatea. sau posibilitatea de a folosi reţeaua într-un mod eficient şi ieftin De remarcat că dacă iniţial protocoalele de nivel ierarhic scăzut asociate reţelelor LAN se refereau şi la probleme practice de cablare. Retelele LAN se recomanda pentru aplicaţii de business şi educaţionale. Celelalte sisteme din reţea vor fi în acest timp pasive (receptori). pentru LAN tehnica de transmisie este de tip difuzare (broadcast). dat de posibilitatea utilizării unor programe de gestionare . micro. cablu optic etc. astfel că putem considera că astăzi. semnifică următoarele: modul de funcţionare al unei reţele locale. de învăţământ. Reţelele locale sunt acele sisteme la care timpul de propagare a semnalelor.modularitatea. Clienţii sunt reprezentaţi în general de calculatoare puternice dar pot apărea şi calculatoare mai slabe în timp ce Serverul este în genere un calculator foarte puternic. . datorate şi posibilităţii de instalare şi întreţinere în zona limitată proprie LAN. sau posibilitatea de a creşte gradat complexitatea reţelei. ce oferă posibilitatea integrării într-un LAN de echipamente de provenienţe diverse . Reţelele LAN se utilizează îndeosebi în unităţi industriale. de tip rafală (burst). Atributele prezentate de o reţea locală sunt: . având un efect pozitiv şi asupra complexităţii protocoalelor (sistemului de programe). iar comparativ cu durata tipică a unui mesaj. cum ar fi linii telefonice normale sau închiriate. Reţea LAN este constituită din mai multe calculatoare care alcătuiesc o reţea. şi pot folosi medii de comunicaţii private.zona limitată. după dorinţa utilizatorilor . în cadrul unei clădiri sau grup de clădiri apropiate geografic. deci. la distanţe ce nu depăşesc câţiva kilometri). şi care este în aşa fel configurat încât să ofere cele mai rapide răspunsuri pentru clienţii reţelei şi pentru a asigura cea mai bună protecţie din reţea pentru datele critice. în comparaţie cu calculatoarele care urmează a fi legate la el.şi minicalculatoare. este mai mare. comparativ cu durata de transmisie a unui singur bit. Pentru realizarea comunicaţiilor există diferite soluţii. etc. aceasta implică ca un sistem din reţea care transmite (emite) la un moment dat este proprietarul întregii capacităţi de transmisie a reţelei. Mediile de transmisie folosite sunt de bună calitate. Sunt independente de sistemele publice de telecomunicaţie existente. ce vor fi folosite în timp de toţi utilizatorii. 2. în general. Acest tip de reţea este destul de dificil de proiectat. avem de-a face cu protocoalele standard asociate. dovedită de posibilitatea utilizării LAN în aplicaţii diverse.o astfel de reţea se pot conecta sute de calculatoare. excepţie fac LAN-urile cu transmisie de date prin cablu cu fibră optică). dată de o tehnologie bine pusă la punct şi închegată .

2 Reţele de tip Peer-to-Peer: nu folosesc acel calculator central numit Server.acces la baze de date şi posibilitatea administrării unor aplicaţii de : . Unix. de a suprasatura staţiile de lucru dacă mai mulţi utilizatori accesează în acelaşi timp resursele aceluiaşi calculator. dar şi altele cum ar fi OS/2 sau Win NT. sarcinile sunt împărţite între client şi server. Cea mai răspândită aplicaţie client/server este sistemul de administrare a bazelor de date. ci dimpotrivă ele folosesc împreună unităţile de disc şi imprimantele sau de ce nu chiar fişiere şi programe. Modelul de reţea client/server are o serie de avantaje faţă de o reţea tradiţională. 6. Majoritatea reţelelor folosesc modelul client / server. Exista pericolul destul de mare. doar rezultatul interogării este transmis înapoi clientului . Insă acest tip de reţea are destul de multe defecte: deoarece pe un calculator de birou nu rulează calculatoare super-performante cu SO-uri de tip *NIX instalate. 13 . de altfel. iar un calculator care funcţionează ca server o îndeplineşte.contabilizare .simultan mai multe solicitări este necesar ca pe el să ruleze un sistem de operare (SO) care sa fie specific destinat acestui lucru: aici se recomandă în general orice SO de tip *NIX cum ar fi Linux.comunicatii .stocarea centralizata a datelor. Termenul client/server se referă la împărţirea operaţiilor de prelucrare a datelor între calculatorul client şi un calculator server. care folosesc limbajul SQL. Reţeaua client/server asigură următoarele : . Modul de abordare client/server este avantajos pentru organizaţiile în care un număr mare de oameni trebuie să aibă acces permanent la mari cantităţi de date. Tip de reţea client/ server 2. Fig.calcul tabelar .gestionarea documentelor . o reţea client/server reprezintă un mediu de lucru în reţea în care calculatorul client lansează o solicitare.administrarea retelei . Interogarea bazei de date este lansată de client. FreeBSD. mai puternic. Astfel. dar procesată pe server. centralizată şi anume.

AP) . WLAN-urile folosesc unde electromagnetice din domeniul radio si infraroşu . Un punct de acces adăugat acestei configuraţii dublează practic raza de acţiune . 14 . faptul că există o conexiune wireless în locul celei prin cablu este transparent pentru sistemul de operare . După cum am spus . Primul tip este cel mai răspândit . într-o clădire sau un grup de clădiri apropiate .400 de metri . El primeşte . Ce-i drept . sau a unor echipamente externe . dacă o firmă are un WLAN . este luat de undele radio sau infraroşii . ajung până la 300 . în cadrul unei clădiri cu birouri standard . pentru notebookuri . dispozitivele WLAN transmit şi primesc date prin aer . Practic . la mutarea în alt sediu nu este nevoie de cablări şi găuriri în pereţi şi plafoane pe care acestea le presupun . O reţea WLAN (Wireless Local Area Network ) este un sistem flexibil de comunicaţii de date . ci pur şi simplu se mută calculatoarele şi reţeaua poate funcţiona imediat . funcţionând ca un receptor . deşi nu sunt proiectate decât pentru folosirea în încăperi . care se prezintă sub forma unor plăci PCI sau ISA . deoarece undele radio trec prin pereţi şi alte obiecte solide . cea a reţelelor LAN în locul cablurilor . care este un emiţător sau un receptor de unde radio se conectează la un LAN prin cablu . mai ales pentru parte de tipărire în reţea pentru legătura la server . pentru PC-urile desktop . Utilizatorii accesează reţeaua WLAN prin adaptoare speciale . ca mediu de transmisie a datelor . eliminând necesitatea cablurilor şi transformând reţeaua într-un LAN mobil . La faza de configuraţii ca şi în cazul reţelelor LAN . pentru conectarea unor echipamente care nu se deplasează în timp ce se realizează transfer de date. Aceste echipamente . Un punct de acces . folosit ca o extensie sau o alternativă la reţeaua LAN prin cablu . stochează şi transmite date de la/ către aparatele din WLAN şi cele din LAN şi are o rază de acţiune care merge de la 30 pana la 300 de metri .Fig. pe când radiaţia infraroşu . şi acest din urmă tip este luat în considerare de unele soluţii . De exemplu echipamentele Air Connect de la 3COM au o rază de acţiune de 60 de metri . Acesta se realizează prin aşa numitele puncte de acces (acces points . Tip de reţea peer to peet Reţele LAN fără fir O noua tehnologie în domeniul reţelelor încearcă să se impună în momentul actual . Astfel . 7. şi la cele WLAN există mai multe topologii . ca şi lumina nu poate străpunge obiectele opace şi are o rază de acoperire mult mai mică . Ele funcţionează ca şi plăcile de reţea clasice . Totuşi . folosite în aer liber . în majoritatea cazurilor este necesară o legătură între WLAN şi LAN . De fiecare dată când două PC-uri se află în zona de acţiune a adaptoarelor lor WLAN . Folosind undele electromagnetice . se poate stabili o conexiune . în general reţelele WLAN se folosesc împreuna cu LAN-urile clasice . iar sistemele de operare instalate le tratez ca pe plăcile de reţea . Această configuraţie nu necesită o configurare specială sau administrare . Cea mai simpla este WLAN-ul independent .

Acest lucru poate duce la pierderea de pachete . Există un singur caz în care aceasta nu este continuă : dacă se foloseşte protocolul TCP/IP . Fig. Mobile IP de la 3COM lucrează astfel : la trecerea de la AP la altul . permiţând utilizatorilor să folosească eficient resursele reţelei . există soluţii de refacere a conexiunii fără pierderea datelor . 15 . punctul de acces funcţionează ca un hub. O microcelulă este aria de acoperire a unui punct de acces . Comunicaţia fără fir este limitată de distanţa pe care o acoperă un echipament WLAN . La transferul datelor prin TCP/IP şi la trecerea de la o microcelulă la alta . 8. Deoarece microcelulele se suprapun parţial la trecerea utilizatorului de la o microcelulă la alta nu se întrerupe comunicaţia dintre el şi reţea . dotat cu adaptor WLAN este asociat unei singure microcelule . Mai multe AP-uri pot acoperi chiar şi o clădire foarte mare .Extinzând analogia cu reţelele LAN . dublând distanţa maximă dintre PC-uri . Principiul este asemănător cu al telefoniei celulare . AP -urile nu fac doar legătura cu LAN-ul . acesta din urma fiind o caracteristică a puterii emiţător / receptor . ci şi gestionează traficul prin WLAN în raza lor de acţiune . care aici se numesc micro-celule . adaptorul WLAN lasă primului AP adresa celui de al doilea astfel încât toate pachetele sunt rutate de la primul la al doilea punct de acces şi utilizatorul nu sesizează faptul ca a schimbat AP-ul . Insă chiar şi în acest caz . Tip de reţea locală fără fir Cea de a doua topologie este cea numită infrastructură . pentru a extinde zona de acoperire a WLAN-ului . punctul de ataşament la reţea se schimba (deoarece s-a schimbat AP-ul ) . unde mai multe puncte de acces leagă WLAN-ul de LAN-ul cablat . dar adresa IP nu se modifică . In orice moment un utilizator care dispune de un PC mobil . WLAN-urile folosesc celule .

16 .III. Cuvântul server provine din cuvântul englez to serve – a servi: calculatorul server poate în principiu deservi întreaga reţea de calculatoare-clienţi. aplicaţia server aşteaptă conexiuni din partea aplicaţiilor client. Generalitǎţi În tehnologia informaţiei. Un server este o aplicaţie pe computer. Totuşi serverele rulează sisteme de operare şi programe specializate care sunt foarte diferite faţă de cele folosite pe calculatoare personale şi staţiile de lucru. ca staţie de lucru şi ca server pentru celelalte calculatoare din birou. care constă din cel puţin 2 aplicaţii (şi deseori cel puţin 2 computere). ele pot fi rezervate exclusiv pentru funcţia de server. care operează continuu în reţeaua sa şi aşteaptă solicitări din partea altor calculatoare din reţea. deşi configuraţia hardware este deseori optimizată pentru funcţionarea lor ca servere. Deseori soluţia pentru mari aplicaţii cu mulţi utilizatori se bazează tocmai pe arhitectura client-server. uneori chiar un computer întreg. Serverele ocupă un loc important în tehnologia informaticii. spre deosebire de alte elemente "inteligente" din reţea cum ar fi routerele şi switch-urile. un server este un program de aplicaţie care furnizează servicii altor aplicaţii (numite aplicaţii client). pentru a asigura accesul la toată paleta de forme de conectare şi servicii. care însă au fost înlocuite. Fig. Se mai numeşte server şi calculatorul pe care rulează una sau mai multe asemenea aplicaţii. Serverele pot fi folosite simultan şi pentru alte scopuri. Numele de server este un alt termen pentru Host computer – computer gazdă. SERVERE 3. şi de client. în acelaşi timp. Multe componente de hardware sunt identice cu cele ce le găsim într-un calculator personal. aflate pe acelaşi calculator sau pe calculatoare diferite. şi de server. De obicei. Deseori unul şi acelaşi computer poate juca ambele roluri.1. 11. la fel ca şi minicomputerele în trecut. dar când nevoile o cer. un calculator se poate folosi într-un birou simultan pentru două scopuri. Server cluster În zilele noastre serverele se aseamănă fizic cu celelalte calculatoare uzuale. De exemplu.

din comoditate. pentru că acestea sunt montate în camere tehnice. Apariţia reţelelor cu calculatoare personale. Un mainframe poate în principiu să funcţioneze simultan şi ca server. sau. se folosesc de exemplu ventilatoarele zgomotoase dar eficiente şi sigure. fiind de performanţă şi fiabilitate mare. Cu toate că serverele oferă mult spaţiu pe disc. pentru mărirea siguranţei în funcţionare sunt folosite hard-discuri de capacitate mică. Lipsa GUI (sau faptul că este foarte rar folosită) face ca să nu fie necesară instalarea de plăci grafice sofisticate. 12. în unele cazuri. Operaţiile de intrare/ieşire sunt executate mult mai rapid în cazul lipsei interfeţei grafice a utilizatorului (GUI). din componente obişnuite de calculatoare. pentru operaţii rapide şi de mare amploare. cum ar fi hard-discurile şi ventilatoarele. Pentru că serverele trebuie să lucreze în mod continuu cu mare siguranţă. serverele să folosească configuraţii hardware optimizate pentru aceste cerinţe. a Internetului şi răspândirea utilizatorilor acestor servicii au dat un impuls puternic dezvoltării serverelor. care centralizează informaţii şi procesează activităţile firmelor mari. multe şi descentralizate. Aspectul estetic este ignorat. iar cu cât reţeaua este mai mare apare nevoia ca un calculator să ia rolul de server care să deservească alte calculatoare (acestea interacţionând eventual direct cu utilizatorii umani). Reţelele permit calculatoarelor să comunice unul cu celalalt. Această partajare permite un acces şi o securitate mai bune. este necesar ca. anume şi mainframe. Programe pentru servere 17 . şi servere. serverele au încorporate în ele componente mecanice de „rezistenţă industrială”. sau chiar ca mai multe servere virtuale. porturi USB sau joystick-uri. sisteme centralizate de aer condiţionat. Folosirea mai multor microprocesoare duce la o mai mare fiabilitate în comparaţie cu un singur microprocesor. Serverele deservesc resurse hardware care sunt partajate şi pot uneori fi controlate de către calculatoarele-client.Serverele nu trebuiesc confundate cu calculatoarele mainframe (se citeşte aproximativ 'meinfreim). interconectate în mod special. numeroase. De exemplu. care îşi asumă la rândul lor rolul de client. Server Istorie Serverele au apărut în paralel cu reţelele de calculatoare. în schimb minicomputerele – care erau mai eficiente decât cele personale dar mai puţin eficiente decât mainframe-urile – au dispărut sau au fost "absorbite" de unele din aceste servere (au preluat rolul de server). bineînţeles la preţuri mari. Viteza microprocesorului poate fi mult mai mică la un server în comparaţie cu un calculator personal. ea poate reduce cheltuielile pentru dispozitive periferice. Dispozitive de tip server Cu toate că serverele pot fi construite. şi sunt văzute doar de cei ce le întreţin sau le repară. Şi după apariţia serverelor reţelele s-au dezvoltat şi au crescut mai departe. Fig. astfel ca penele din reţeaua publică de curent să nu provoace stricăciuni ireparabile. cum ar fi imprimante (atunci serverul se numeşte print server) sau sisteme de fişiere (atunci el se numeşte file server). Acestea din urmă sunt de obicei mici. pe lângă toate celelalte activităţi. De asemenea se folosesc Uninterruptible Power Supplies (UPS-uri) pentru a fi siguri de continuitatea de alimentare cu energie electrică. De asemenea nu sunt absolut necesare nici alte componente cum ar fi placa de sunet. Multe societăţi mari au ambele tipuri de calculatoare. şi în aceste cazuri se măreşte puterea de calcul în favoarea altor procese.

Diferenţa majoră între computerele personale şi servere nu este partea hardware ci partea de software. Pe servere rulează sisteme de operare care sunt special proiectate pentru acestea. De asemenea ele rulează aplicaţii special proiectate pentru procesele dorite. Sisteme de operare Sistemul de operare Microsoft Windows este predominant în rândul computerelor personale, dar în lumea serverelor cele mai populare sistem de operare sunt FreeBSD, Sun Solaris şi GNU/Linux – care derivă şi sunt asemănătoare cu sistemul de operare UNIX. UNIX a fost proiectat iniţial pentru microcomputere şi pentru servere, care au înlocuit treptat microcomputerele. UNIX a fost o alegere logică şi eficientă ca sistem de operare pentru servere. Sistemele de operare orientate spre servere au multe proprietăţi în comun, care să le facă mai compatibile între ele, cum ar fi: lipsa interfeţei grafice GUI (sau existând doar o opţiune GUI); abilitatea de a reconfigura sistemul (hardware şi software) în unele cazuri fără oprirea sistemului; facilităţi de a crea copii de siguranţă (backup-uri) pentru datele importante, la intervale de timp frecvente şi/sau regulate; posibilitatea de a muta date între diferite partiţii sau dispozitive printr-un mod „transparent” (invizibil, nederanjant) pentru utilizator; capacităţi flexibile şi complexe de lucru în reţea; proprietăţi (daemoni în UNIX sau servicii în Windows) care fac ca execuţia programelor să fie mai eficientă; sistem de securitate etanş, protecţia datelor şi a memoriei. De asemenea aceste sisteme de operare pentru servere, în multe cazuri interacţionează cu senzori hardware, pentru a detecta anumite stări cum ar fi: supraîncălzirea, defecţiuni la microprocesor sau hard-disc, sau alte tipuri de avertizări, astfel ca operatorul uman să poată acţiona pentru remedierea defecţiunilor. Deoarece în unele cazuri cerinţele serverelor sunt diametral opuse celor ale calculatoarelor personale, este foarte dificil să se proiecteze un sistem de operare care să se preteze pentru ambele medii la fel de bine; sistemele de operare pot fi croite pentru calculatoare personale, fără însă să fie ideale şi pentru servere, şi vice-versa. Windows este mai puţin folosit la servere decât cea mai recentă versiune al popularului Mac OS X (acesta este bazată pe UNIX şi dă acces complet utilizatorilor săi la sistemul de operare UNIX) din familia sistemelor de operare pentru calculatoare personale şi unele sisteme de operare având structura de bază proprie (cum ar fi z/OS); dar majoritatea serverelor folosesc sisteme de operare, versiuni ale UNIX sau clonele acestuia. Chiar şi în cazul popularului sistem de operare GNU/Linux de tip UNIX, folosit frecvent pe servere, sistemul poate fi ideal pentru servere, dar poate fi nesatisfăcător pentru calculatoarele personale. Apariţia serverelor bazate pe microprocesoare a facilitat apariţia mai multor versiuni ale sistemului de operare UNIX care rulează pe microprocesoare de tip Intel x86 sau AMD, incluzând Solaris, GNU/Linux şi FreeBSD. De asemenea familia sistemelor de operare Microsoft Windows rulează pe dispozitive de tip Intel sau AMD, iar începând cu sistemul de operare Windows NT s-au încorporat anumite caracteristici care fac posibilă utilizarea acestuia pe servere. În timp ce sistemele de operare pentru servere şi cele pentru calculatoarele personale rămân distincte, în ambele cazuri îmbunătăţirea performanţelor şi siguranţei hardware face neclară diferenţa dintre acestea. Doar un criteriu de bază le mai separă, producătorii şi distribuitorii. În zilele noastre, unele sisteme de operare pentru calculatoare personale sau servere partajează acelaşi cod sursă şi diferă doar la unii termeni de configurare. Aplicaţii pentru servere Aplicaţiile pentru servere sunt specifice, realizate pentru a executa numai operaţii de tip server, la fel ca şi aplicaţiile pentru calculatoarele personale sau de tip mainframe, care sunt proiectate special pentru mediile respective. Majoritatea aplicaţiilor server se remarcă prin faptul că sunt total neinteractive; ele nu afişează informaţii pe ecran şi nici nu aşteaptă comenzi de la utilizator. De fapt ele lucrează discret cu serverul şi conlucrează doar cu staţiile de lucru (clienţii) care sunt legate la server. Aceste tipuri de aplicaţii se numesc daemoni în terminologia UNIX, şi servicii în terminologia Windows. Aplicaţiile server pornesc, de obicei, în momentul pornirii serverului, continuând să ruleze până când serverul este oprit. Un server care primeşte numai cereri foloseşte aceleaşi tipuri de aplicaţii tot timpul, şi nu poate confirma calculatorului care a emis cererea că aceasta a fost îndeplinită. Unele aplicaţii server din anumite sisteme de servere pornesc doar în momentul când primesc o cerere de la un client, iar după ce au satisfăcu-o se opresc din nou. Servere pe Internet 18

Aproape toată structura Internetului se bazează pe modelul de client-server. Multe milioane de servere din toată lumea sunt conectate la Internet şi rulează continuu. Majoritatea serviciilor oferite pe Internet rulează pe servere: Web; Domain Name System; electronic mail sau poştă electronică; file transfer sau transfer de fişiere; instant messaging sau mesagerie instantă; fişiere audio şi video; jocuri ş.a.m.d. Pentru orice acţiune care este iniţiată de un utilizator al Internetului, unul sau mai multe servere interacţionează unul cu celălalt.

3.2. Tipuri de server
Un sistem de operare este interfaţa dintre componentele hardware ale unui calculator şi utilizator. Sistemul de operare este responsabil cu gestionarea şi coordonarea activităţilor şi resurselor unui computer. Sistemele de operare sunt gazde pentru aplicaţiile lansate în execuţie de utilizator. Rolul principal al sistemelor de operare este legat de alocarea resurselor sistemului pentru aplicaţiile aflate în execuţie şi de asigurarea accesului la resurse. Sistemele de operare oferă servicii programelor de aplicaţie şi utilizatorilor. Utilizatorii pot interacţiona cu sistemul de operare prin intermediul interfeţei. Sunt disponibile interfeţe de tip linie de comandă şi interfeţe grafice. În general, interfaţa cu utilizatorul este considerată ca făcând parte din sistemului de operare. Windows Server 2003, produs de Microsoft, este un sistem de operare pentru servere. A fost introdus la 24 aprilie 2003 ca succesor al lui Windows 2000 Server. Funcţiile sistemului Windows Server 2003 asigură administrarea uşoară şi eficientă a reţelelor de calculatoare şi oferă compatibilitate cu o gamă largă de dispozitive hardware, astfel încât sistemul poate interacţiona cu diverse reţele, dispozitive de stocare şi multe alte tipuri de periferice. Windows Server 2003 este un sistem de operare multithreaded, multiprocessing, multitasking. Sistemul dispune de facilităţi de gestionare a memoriei şi task scheduling. Este un sistem fiabil – prin detectarea şi tratarea rapidă a erorilor – şi scalabil – prin posibilităţile de reconfigurare în situaţia unui upgrade hardware. Windows Server 2003 este un sistem de operare multifuncţional capabil să suporte un set de roluri server diverse, în funcţie de cerinţe. Printre rolurile pe care le poate îndeplini un server Windows Server 2003 se numără: - File and print Server - Mail Server - Terminal server - Remote access şi virtual private network (VPN) server. - Directory services server, Domain Name System (DNS) server, Dynamic Host Configuration Protocol (DHCP) server şi Windows Internet Naming Service (WINS) server. - Streaming media server. Ediţiile Sistemului de Operare Windows Server 2003este disponibil în următoarele ediţii: Web, Standard, Enterprise, Datacenter. Windows Server 2003 Web este dedicat să funcţioneze ca server Web. Nu poate fi controler de domeniu, dar poate fi membru al unui domeniu Active Directory. - uşor de implementat şi gestionat - destinat utilizării în primul rând ca un server de 2003 Web Web IIS 6.0. - platformă pentru construirea şi găzduirea aplicaţiilor web, pagini Web şi XML Web Services - nu admite lucrul în mod cluster - suportă până la 2 procesoare şi 2 GB de RAM Windows Server 2003 Standard este proiectat pentru 2003 Standard - poate fi controler de domeniu (Domain Controller) - poate fi server membru în domeniu sau server într-un grup de lucru (workgroup) - server de fişiere şi imprimante - prin instalarea şi configurarea serviciilor poate îndeplini roluri diferite - suportă până la 4 procesoare şi 4GB de RAM 19

- versiunea pentru procesoare de 64 biţi poate adresa până la 32GB de memorie RAM Windows Server 2003 Enterprise este construit pentru sarcini de lucru critice; este platforma aleasă pentru aplicaţii, servicii web şi infrastructură. - poate fi controler de domeniu (Domain Controller) - poate fi server membru în domeniu sau server într-un grup de lucru (workgroup) - server de fişiere şi imprimante - prin instalarea şi configurarea serviciilor poate 2003 Enterprise îndeplini roluri diferite - admite până la 8 procesoare - acceptă până la 32 GB de memorie - versiunea pentru 64 biţi poate adresa până la 1TB de memorie RAM - admite cluster de servere - suportă până la 1TB de memorie Windows Server 2003 Datacenter este construit pentru cele mai înalte nivele de scalabilitate şi fiabilitate. Are aceleaşi caracteristici ca şi ediţia Enterprise, la care se adaugă şi altele: - poate admite mai mult de 10000 de utilizatori simultan în anumite situaţii Windows Server - admite până la 32 de procesoare şi 64GB în2003 Datacenter versiunea pe 32 biţi - admite până la 64 de procesoare şi până la 1TB în versiunea pe 64 biţi - este recomandat pentru organizaţiile foarte mari, care au nevoie de servere puternice şi cu fiabilitate crescută Instalarea sistemului de operare Windows Server 2003 este relativ simplă. Windows Server 2003 poate să detecteze un număr mare de componente hard, iar multe elemente uzuale sunt deja configurate. În vederea instalării, e indicat să începeţi cu operaţiile de pregătire a instalării. Planificarea instalării Înainte de instalarea unui sistem de operare trebuie cunoscute atât caracteristicile hardware ale calculatorului cât şi câteva dintre caracteristicile sistemului de operare care urmează a fi instalat. Aici sunt unele dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le luaţi în considerare atunci când planificaţi instalarea Sistemului de operare Windows Server 2003: - Alegerea unei metode de instalare - Licenţele pentru folosirea sistemului de operare - Verificarea cerinţelor sistemului - Verificarea compatibilităţilor hardware şi software - Planificarea funcţiilor (rolurilor) serverelor - Determinarea opţiunilor de partiţionare a discului - Selectarea sistemului de fişiere (File System): FAT, FAT32, NTFS - Instalarea serverului într-un grup de lucru (workgroup) sau în domeniu (domain) Alegerea unei metode de instalare Windows oferă două metode de instalare: metoda bazată pe Setup şi metoda bazată pe imagine. Metoda bazată pe Setup foloseşte procedura obişnuită Windows Setup pentru instalarea sistemelor de operare ale familiei Microsoft Windows. Metoda bazată pe imagine presupune existenţa unui calculator de referinţă pe care este deja instalat sistemul de operare. Calculatorul ţintă şi cel de referinţă trebuie să folosească acelaşi hardware, sau în orice caz unul similar. Pentru obţinerea noului sistem de operare se va copia imaginea discului sistem de la calculatorul de referinţă pe calculatorul ţintă. Metoda bazată pe Setup este relativ uşor de folosit, poate fi folosită pe orice configuraţie hardware. Metoda bazată pe Setup foloseşte kit-ul de instalare aflat pe CD/DVD-ul cu sistemul de operare. I. Setup prin startarea calculatorului de pe CD/DVD În situaţia în care calculatorul pe care îl folosiţi poate fi startat folosind unitatea de CD sau DVD şi dacă doriţi să faceţi o instalare nouă, adică nu un Upgrade, atunci puteţi folosi un CD/DVD de boot (pregătit pentru încărcare). Trebuie inserat CD/DVD-ul de boot în unitate şi repornit calculatorul. Mai departe se va încărca în memorie sistemul aflat pe CD/DVD şi după aceea va porni procedura 20

Conexiunile alocate prin licenţa per server sunt construite pe baza relaţiei 21 . în vederea distribuirii gratuite sau pentru uz personal. Este dovada că sunteţi în legalitate. Poate fi partajată chiar unitate de CD/DVD sau poate fi copiat kit-ul de instalare pe hard-discul serverului de fişiere. în funcţie de sistemul de operare sub controlul căruia se face instalarea: winnt. iar serverul trebuie să fie disponibil tuturor utilizatorilor din reţea. III. Licenţa software îi oferă utilizatorului final (end.exe. indiferent dacă aceasta se face pentru vânzare. Operatorul care face instalarea va răspunde la întrebările care însoţesc procedura prin care se va instala un nou sistem de operare.user) permisiunea de a folosi unul sau mai multe exemplare ale produsului software şi arată condiţiile în care folosirea produsului nu intră în conflict cu legea copyrightt –ului. copierea şi distribuirea produselor software. Licenţele CAL sunt licenţe software care permit. Utilizarea unui produs software este reglementată de termenii acordului de licenţă. Windows XP. dacă doriţi să asiguraţi cel mult 100 de conexiuni simultane (concurente). II. Există însă posibilitatea efectuării operaţiei de instalare şi fără supravegherea unui operator. Pentru fiecare program pe care îl utilizaţi aveţi nevoie de o licenţă.exe de pe sistemele Windows 95. opţiunile pentru acordarea licenţei sunt aceleaşi. Este important să păstraţi EULA. trebuie să achiziţionaţi licenţa de acces pentru 100 de utilizatori.exe sau winnt32.exe. Este nevoie de o licenţă CAL pentru fiecare conexiune concurentă la server. Prin această metodă se poate face nu numai o instalare nouă ci şi upgrade de la un sistem mai vechi la cel nou. Setup folosind CD/DVD pe un calculator pe care rulează deja un sistem de operare După inserarea CD/DVD-ului în unitate se va lansa în execuţie comanda winnt. De exemplu. Kit-ul de instalare poate fi copiat local. Acordul licenţei care reglementează utilizarea produselor Microsoft Windows este numit End User License Agreement (EULA). În procedura de instalare vi se cere la un moment dat să alegeţi între două tipuri de licenţe: per utilizator şi per server. Trebuie să aveţi licenţă pentru un sistem de operare Microsoft ® Windows Server 2003. nesupravegheată. La baza licenţelor pentru sistemul de operare Windows Server 2003 stau licenţele CAL (Client Access License). . Instalarea neasistată foloseşte răspunsuri prestabilite şi păstrate într-un fişier cu răspunsuri (answer file). Directorul care va fi copiat se numeşte I386. conectarea clienţilor la serverele Microsoft. Trebuie să aveţi de asemenea un Client Access License pentru fiecare dispozitiv sau utilizator care se conectează la server. Cele trei variante prezentate mai sus se desfăşoară sub controlul unui operator care va oferi informaţii pe toată durata desfăşurării procedurii de Setup. Fişierele de instalare se vor găsi într-un director (folder. Prin achiziţionarea unui produs software sunteţi de acord cu termenii acordului de licenţă şi vi se acordă dreptul de utilizare. Folosiţi fişierul cu răspunsuri pentru automatizarea procedurii Setup şi pentru a avea mai mult control asupra setărilor implicite furnizate de metoda de instalarea asistată de operator. precum şi de legea dreptului de autor. Setup din reţea Setup-ul din reţea presupune pregătirea unui server de fişiere de unde să poată fi folosit kit-ul de instalare. Fişierul conţine răspunsurile pentru fiecare întrebare din procedura de Setup. se copiază fişiere şi se restartează calculatorul. într-un director partajat. Procedura de Setup conţine mai multe etape prin care i se cer operatorului informaţii. Un software cu licenţă vă acordă dreptul legal de a utiliza acel software. Duplicarea neautorizată a software-ului constituie o încălcare a drepturilor de autor. Fişierul cu răspunsuri va fi pregătit din timp şi va fi folosit ca parametru pentru comenzile winnt.Opţiunea per server o alegeţi dacă doriţi acordarea licenţei în funcţie de conexiunile la server. metoda poate fi folosită şi în situaţia în care pe computer funcţionează un sistem de operare. Windows 98. Windows NT. numită unattend (neasistat). Licenţa per server este cea mai bună alegere dacă aveţi un singur sistem de operare server instalat.x. Enterprise.exe şi winnt32. Datacenter.exe va fi lansat de pe sisteme MS-DOS sau Windows 3. ceea ce înseamnă că instalarea poate avea loc şi pe calculatoare care nu au unitate de CD/DVD.de Setup. din punct de vedere legal. dosar) partajat. Toate produsele software sunt protejate pe baza dreptului de copyright. Folosind această metodă se poate face o instalare pe un computer pe care nu se află încă niciun sistem de operare. Este vorba despre instalarea aşa-numită automată. Standard. care se acordă pentru dumneavoastră şi este documentată în acordul de licenţă. iar winnt32. Indiferent ce versiune de Windows Server 2003 aveţi de instalat. Sigur. Licenţa software este instrumentul legal care guvernează folosirea. Acesta este un contract între dumneavoastră şi Microsoft.

Răspunsul Microsoft va fi un ID de confirmare. Cheia folosită pentru instalarea produsului va fi transformată într-un număr de identificare (ID). luaţi legătura cu producătorul componentei şi aflaţi dacă există drivere pentru Windows Server 2003. Cerinţele sistemului Înainte de instalarea noului sistem asiguraţi-vă ca resursele hardware sunt suficiente şi respectă cerinţele Windows Server 2003. Activarea produselor software este tehnologia anti-piraterie concepută pentru verificarea legalităţii licenţelor. . Scopul activării este cel de a reduce o formă de piraterie cunoscută sub numele de copiere ocazională. inclusive echipamente periferice. Puteţi solicita informaţii în acest sens reprezentanţilor Microsoft atunci când doriţi să achiziţionaţi licenţe. nu vă îngrijoraţi. Acordarea licenţei per utilizator este mult mai economică prin aceea că staţiile de lucru se pot conecta simultan la mai multe servere.Componentele hardware trebuie să respecte lista HCL pentru Windows Server 2003 Hardware Compatibility List (HCL) este lista componentelor hardware. 512 MB pentru Standard Edition. obişnuită pentru sistemele şi produsele de tip server instalate pe mai multe calculatoare. prin telefon sau e-mail.Procesor 1.4 GHz.„primul venit primul servit” şi sunt limitate de numărul de licenţe CAL (Client Access License) alocate la server. 2GB pentru Standard Spaţiu liber şi Enterprise Edition 1. 550 MHz. Activarea este diferită de înregistrare: activarea este obligatorie iar înregistrarea este opţională. 1 GB pentru RAM 256 MB Enterprise şi Datacenter Edition. pentru a putea beneficia de toate caracteristicile şi de maximul de performanţă ale sistemelor. Compatibilităţi hardware şi software Componentele hardware trebuie verificate şi pregătite înainte de instalare. Planificarea rolurilor serverelor Indiferent dacă metoda de instalare aleasă este pentru unul sau mai multe servere. 22 . atunci alegeţi opţiunea per server. Trebuie să aveţi în vedere următoarele: . Memoria 128 MB. Opţiunea per seat (sau per user) o alegeţi dacă vreţi acordarea licenţei în funcţie de numărul calculatoarelor client din reţea. Dacă nu vedeţi o anumită componentă în lista HCL. nu veţi putea trece la licenţă per server. folosit în continuare pentru activarea produsului.Memoria RAM instalată trebuie să respecte cerinţele sistemului şi să fie suficientă. Activarea funcţionează prin verificarea cheii unui software: se verifică dacă cheia a fost folosită pe mai multe calculatoare decât numărul specificat prin licenţă.5 GB recomandat 2G pe hard disc 2GB pentru Datacenter Edition. recomandat. Licenţele per user permit tuturor utilizatorilor din reţea să acceseze toate serverele. compatibile cu un anumit sistem de operare. ID de confirmare funcţionează ca un cod care deblochează sistemul instalat pe calculator. Acest ID va fi trimis la Microsoft. Facilitatea Plug and Play a platformei Windows Server 2003 poate detecta majoritatea componentelor hardware din calculatorul dumneavoastră. Activarea ajută la protejarea împotriva clonării hard-discurilor. fiecare client care se conectează la server trebuie să aibă o licenţă CAL (Client Access License). nu numai pentru rularea eficientă a componentelor sistemului de operare ci şi pentru toate aplicaţiile şi serviciile care vor rula pe server. Deschideţi directorul Support de pe CD şi veţi găsi lista HCL sub formă de fişier text. Înregistrarea se referă la transmiterea informaţiilor personale legate de identitatea celui care înregistrează produsul cu scopul de a primi de la elaborator actualizări şi informaţii speciale. Lista HCL se găseşte pe site-ul Microsoft şi pe discul CD/DVD cu sistemul de operare. În plus asiguraţi-vă că resursele sunt suficient de puternice pentru rolul sau rolurile pe care le va îndeplini serverul în viitor: 133 MHz. Dacă instalaţi un singur sistem de operare Windows Server 2003 în reţea şi nu ştiţi care este cel mai convenabil tip de licenţe. Pe măsură ce reţeaua creşte sau pe măsură ce vor fi şi alte sisteme server instalate. Se consideră că licenţele per user reprezintă modalitatea normală. este important să vă planificaţi configuraţia şi rolurile viitoare ale serverelor. Este baza de date a modelelor hardware şi a compatibilităţii cu diverse sisteme de operare. recomandat. Spaţiul liber disponibil pe hard-disc trebuie să respecte atât cerinţele sistem cât şi pe cele legate de serviciile şi aplicaţiile care vor rula pe server. În cazul sistemului Windows Server 2003. veţi putea trece de la licenţele per server la cele per user. Numărul conexiunilor simultane la fiecare server este nelimitat. Dacă iniţial aţi optat pentru licenţă per utilizator. În cazul licenţei per utilizator.

Serverul SQL este serverul Microsoft pentru baze de date.3.asigură securitatea accesului prin sistemul de permisiuni şi restricţii la fişiere şi directoare (folder.Rolul pe care îl va îndeplini în viitor un server are un impact major asupra configuraţiei serverului. evaluaţi cerinţele sistem.DNS (Domain Name System) Server În reţelele în care funcţionează serviciul Active Directory este necesar şi un server DNS. Se recomandă ca datele utilizatorilor să fie păstrate într-o altă partiţie.WINS (Windows Internet Naming Server) Server În reţelele Microsoft de dimensiuni mari e câteodată nevoie de un server WINS pentru rezolvarea numelor NetBIOS ale componentelor din reţea. roluri: -File Server (server de fişiere) Serverul de fişiere păstrează fişiere şi le pune la dispoziţia clienţilor în limita permisiunilor sau restricţiilor acordate. Decideţi ce rol va îndeplini serverul. . Partiţii şi sisteme de fişiere Sistemul de operare Windows Server 2003 se instalează într-o partiţie de pe hard-disc special pregătită pentru acest scop. Într-o reţea pot exista servere care deţin roluri diferite.admite nume lungi de fişiere – de cel mult 256 caractere. inclusiv să admită suficiente conexiuni concurente pentru autentificarea utilizatorilor în domeniu. configuraţia partiţiilor şi securitatea necesare în contextul pe care l-aţi stabilit. Active Directory are nevoie de serverul DNS pentru rezolvarea numelor pentru resursele domeniului. Apoi. . care garantează securitatea accesului la fişiere şi directoare. dosar). În lipsa unui server DHCP toate adresele IP ale calculatoarelor din reţea vor fi atribuite static.SQL Server Serverele Windows Server 2003 pot îndeplini rolul de servere de baze de date. Sistemul de fişiere NTFS prezintă următoarele avantaje. înainte de planificarea altor aspecte legate de configuraţia acestuia. . Partiţia unde se va instala sistemul trebuie să fie suficient de cuprinzătoare pentru toate fişierele şi componentele sistemului. În cele mai multe cazuri este de preferat folosirea sistemului NTFS pentru fişiere. trebuie să aveţi un server de fişiere cu suficientă capacitate pentru păstrarea fişierelor şi care să ofere mai multor clienţi posibilitatea accesării concurente. Mai jos sunt prezentate câteva dintre rolurile pe care le pot îndeplini serverele în reţelele Microsoft.utilizatorii neautorizaţi nu vor avea acces la volume în format NTFS. este singurul sistem de fişiere dintre cele trei. Controlerul de domeniu poate fi şi server DNS. . Serverul WINDOWS 2003 Înainte de a face instalarea unui sistem Windows Server 2003 trebuie să avem pregătite câteva răspunsuri: 23 .DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol) Server Este posibil să aveţi nevoie de un server DHCP. . care să furnizeze adrese dinamice IP calculatoarelor din reţea. FAT32 şi NTFS (New Technology File System). foarte importante pentru serverele din reţea: . Dacă veţi folosi acel server ca punct de distribuţie pentru instalarea Microsoft Windows Server 2003 sau pentru imagini de discuri sistem stocate.Domain Controller (controler de domeniu) Dacă veţi folosi serverul pentru instalarea serviciului Active Directory Service atunci serverul trebuie să respecte cerinţele pentru un controler de domeniu. . . Windows Server 2003 acceptă sistemele de fişiere (File System) FAT (File Allocation Table). 3.

Etapele procesului de instalare (setup) Procesul de instalare constă în câteva etape: .. adresa router-ului pentru conectarea (default gateway – poarta implicită). configurăm BIOS-ul în aşa fel încât încărcarea sistemului de operare să poată avea loc de pe unitatea de CD/DVD. Altfel este o metodă lentă şi consumatoare de timp.Pregătim adresa IP a serverului. .Creăm copii de siguranţă (Back up) pentru datele de pe unităţile de disc (drives) ale calculatorului. de asemenea. Dacă se executǎ procedura de instalare a sistemului de operare Windows Server 2003 pe un calculator care are deja un sistem de operare. Numele serverului va fi şi numele contului din domeniu. Instalarea şi configurarea Sistemului de operare Windows Server 2003 Când lansăm programul de instalare al sistemului de operare Windows Server 2003. O înţelegere a opţiunilor de configurare ne ajută. adresele pentru serverele DNS şi WINS (dacă e cazul). . Nu contează prea mult cum este lasat procesul de instalare pentru că în momentul în care se execută toate metodele de instalare arată la fel.Stabilim ce componente vrem să adăugăm în timpul instalării. atunci va fi creat automat în domeniu un cont pentru acest server. Echipamentele UPS pot interfera cu programul de instalare (setup). procedura de setup culege informaţii relative la echipamentele hardware şi copiază fişierele necesare pentru încărcarea procedurii de instalare. avem în vedere următoarele operaţii: .Deconectăm orice conexiune serială la o sursă de tipul UPS (Uninterruplible Power Supply). este recomandată în general metoda care foloseşte fişiere cu răspunsuri (answer file) prestabilite. să verificăm dacă am configurat corect sistemul.Stabilim ce sistem de fişiere vom folosi pentru formatarea partiţiilor. dacă nu folosim protocolul DHCP. Procedura de setup copiază fişierele necesare pentru lansarea componentei care va utiliza interfaţa 24 . este recomandat să formatăm partiţiile cu sistemul de fişiere NTFS. . Procesul de instalare Windows Server 2003 presupune mai întâi pregătirea sistemului pentru instalare. Instalarea Sistemului Windows Server 2003 de pe CD Metoda de bază în instalarea sistemelor Microsoft Windows este instalarea manuală (setup) şi anume instalarea de pe un CD/DVD sau din reţea. În această fază vom alege partiţia de pe hard. trebuie să furnizăm informaţii despre cum se instalează şi se configurează sistemul de operare.Preinstalarea În timpul acestei faze. apoi instalarea propriu-zisă. Abia după acea putem folosi pentru instalare CD/DVD-ul pregătit special pentru pornirea (startarea) calculatorului şi instalarea unui nou sistem de operare. . Dacă urmează să instalăm un Windows Server 2003 pe un calculator care nu are un sistem de operare. .În situaţia în care prin instalare serverul va deveni membru al unui domeniu.Numele serverului: alegem din vreme un nume semnificativ pentru server. notăm adresa IP statică şi masca de subreţea. Această metodă este bună mai ales când vrem să învăţăm procesul de instalare.disc unde va fi instalat sistemul de operare.

Avem posibilitatea să apăsǎm F6. să rulăm programul de instalare – setup . FAT32 sau NTFS. Etapa I Primul ecran.din directorul rădăcină de pe CD/DVD. dacă folosim controlere SCSI sau alte dispozitive de stocare. Instalare de pe un CD de boot Pentru lansarea procedurii de setup. ASR se compune din două părţi: o parte de backup (salvare) şi componenta de restaurare (restore) corespunzătoare. dacă folosim controlere SCSI sau alte dispozitive de stocare. Sau puteţi. pur şi simplu. recuperare pentru un sistem de operare care nu se mai încarcă corect. vom folosi winnt32. Avem posibilitatea să apăsăm F6. Vor fi detectate echipamente şi vor fi identificate driverele necesare . Dacă partiţia este nouă vom fi rugaţi să o formatăm folosind fie unul din sistemele de fişiere: FAT. inserăm CD/DVD-ul de boot în unitatea de CD/DVD şi pornim calculatorul. După copierea tuturor fişierelor sistemului de operare se lansează primul proces de boot al sistemului Windows Server 2003. Acest tip de backup salvează numai datele necesare restaurării stării corecte a sistemului. ce ajută în parcurgerea paşilor de instalare. Dacă avem deja un sistem de operare (Windows NT. Automated System Recovery (ASR) este o caracteristică a unora dintre sistemele Microsoft Windows care poate fi folosită pentru simplificarea. Procesul de instalare începe prin încărcarea unui ecran de text albastru. instalează drivere. . Şi într-un caz şi în celălalt.grafică (GUI. La nevoie putem folosi procedura de reparare. Cu condiţia să fi pregătit înainte o dischetă de tipul ASR (Automated System Recovery) şi un fişier obţinut anterior prin backup pentru ASR. care apare înainte de încărcarea procedurii de setup conţine invitaţia Press any key to boot from CD. încheie procesul de copiere de fişiere. 25 . În această fază ni se va solicita să acceptam EULA (End User License Agreement) şi să alegem o partiţie pe care să instalăm Windows Server 2003. dar vrem să facem o instalare nouă. procedura Setup adună şi mai multe informaţii. Componenta de backup va fi obţinută folosind utilitarul tradiţional pentru astfel de situaţii şi anume Backup componenta ASR. Windows 2000 sau Windows Server 2003). ajungem la caseta de dialog care ne solicită să alegem între un upgrade şi o nouă instalare. Această componentă foloseşte un asistent de instalare. recuperarea unui sistem de operare care nu se mai încarcă corect la pornirea calculatorului. Apăsam orice tastă şi procesul de boot va începe cu o verificare a configuraţiei hardware a calculatorului.Instalare în modul grafic (GUI) – Windows Setup Wizard – În această fază.exe din directorul I386 de pe CD/DVDul cu sistemul de operare.Graphic User Interface). Ni se va solicita să furnizǎm driverele corespunzătoare acestor echipamente. Ni se va solicita să furnizăm driverele corespunzătoare acestor echipamente.

În cazul în care hard disk-ul este nepartiţionat. pentru creare partiţie sau ESC pentru anularea acţiunii. Selectǎm acum pentru instalare Windows Server 2003. În prima fereastră tastǎm C pentru creare partiţie. Dacă nu. După aceasta tastǎm ENTER. În funcţie de configuraţia de disc existentă.Avem acum posibilitate să apăsǎm tasta F2 pentru a rula secvenţa ASR (Automated System Recovery). Dacă avem o instalare anterioară de system de operare. putem crea şi dimensiona partiţia pe care vom Instala Windows Server 2003. Apare fereastra în care specificǎm dimensiunea partiţiei. putem încerca să-l reparǎm apăsând R. Procedura de Setup va încărca toate fişierele şi driverele pentru echipamentele detectate anterior. alegem una din variantele următoarele: . Selectǎm sau creǎm partiţia pe care vom instala Windows Server 2003. Citim acordul de licenţă şi apăsǎm tasta F8 dacă acceptǎm. 26 . trebuie să apăsǎm Enter.

Procesul de instalare (Setup) va continua cu copierea fişierelor de pe una din sursele: CD/DVD. avem posibilitatea să creăm o partiţie suplimentară în spaţiul nepartiţionat. Cu toate acestea. Începe procesul de formatare a partiţiei selectate în format NTFS. Dacă hard disk-ul este deja partiţionat. dar are suficient spaţiu. în plus faţă de FAT (File Allocation Table .tabelul de alocare a fişierelor) şi FAT32. nepartiţionat pentru partiţii noi. Windows Server 2003 acceptă sistemul de fişiere NTFS. Putem şterge partiţia existentă pentru a crea mai mult spaţiu liber. În cazul în care în partiţie este instalat un sistem de operare. sau tastăm ENTER pentru a continua instalarea. 27 . avem posibilitatea să instalăm Windows Server 2003 pe acea partiţie. utilizăm Disk Management pentru a partiţiona spaţiul rămas pe hard disk. modificăm mărimea doar pentru partiţia pe care vom instala Windows Server 2003. Dacă hard disk-ul are deja o partiţie care este suficient de mare. vom suprascrie acest sistem de operare. După instalare. alte fişiere în afară de fişierele sistemului de operare nu vor fi suprascrise. Ştergerea unei partiţii existente duce la ştergerea tuturor datelor de pe acea partiţie. dacă acceptăm calea implicită de instalare. care include şi partiţia nou creată. precum şi spaţiul nepartiţionat rămas pe disc. Dacă creăm o partiţie nouă în timpul procesului de instalare. NTFS) pentru formatarea partiţiei pe care se va face instalarea.Fereastra nouă afişează lista partiţiilor existente. folder-ul I386 local sau partajat în reţea. după ce am selectat-o. Selectăm un system fişiere (FAT. Dacă dorim să ştergem o partiţie folosim tasta D.

Calculatorul va reporni în modul grafic şi va continua instalarea. începe a doua etapă a instalării. Procesul de instalare va continua oferind o interfaţă grafică (GUI). dacă apăsăm tasta Enter sau dacă se epuizează timpul de aşteptare până la repornirea automată.a încheiat cu succes. Fereastra care apare ne informează că prima parte a procesului de Setup s. 28 . Etapa II După reiniţializarea calculatorului.Procesul de instalare iniţializează configuraţia sistemului.

Indicaţi numele calculatorului şi o parolă pentru contul de administrator local. Contul de administrator local există în SAM. Rezistă numele plăcute pentru mai multe motive: să nu fie greu de reţinut şi să se referă la ceva plăcut.Personalizarea softului constă şi în introducerea numelui persoanei responsabile pentru acesta. În funcţie de tipul de licenţă achiziţionat. Precum şi numele organizaţiei care deţine licenţa. Procesul de Setup creează un cont Administrator Pentru care dumneavoastră trebuie să introduceţi o parolă. Puteţi să nu introduceţi 29 . selectăm per server sau per device/per user. Introduceţi cheia produsului (product key) care identifică unic software-ul dvs. Numele serverului va fi prefixul din specificatorul DNS al serverului. Fiecărui calculator dintr-o reţea Microsoft Windows. şi să o confirmaţi. trebuie să i se atribuie un nume unic. După ce am selectat una din opţiuni apăsăm butonul Next. numele funcţiei pe care o îndeplineşte calculatorul respectiv sau un alt nume semnificativ. Acesta poate fi numele utilizatorului principal. Apoi apăsaţi pe butonul Next. Windows vă lasă să denumiţi computerele dumneavoastră cum doriţi.

Continuaţi apăsând pe butonul Yes. Dacă utilizaţi mărci standard binecunoscute. După câteva secunde veţi vedea fereastra Networking Settings. precum şi protocolul TCP/IP.Pentru a stabili ora locală. nu veţi avea probleme privind instalarea lor. încearcă să detecteze placa (adaptorul) de reţea (Network Interface Card). atunci la instalare se va sări acest pas şi veţi ajunge imediat la faza finală a procesului de configurare. 30 . apoi apăsăm pe Next. Următorul pas în instalare se referă la configurarea datei calendaristice şi a orei. Se vor activa procedurile client şi server Microsoft. Dacă aveţi o placă de reţea care nu este în HCL (Hardware Compatibility List) şi deci Windows Server 2003 nu o poate detecta sau dacă serverul nu are încă o placă de reţea funcţională. Ne asigurăm că am marcat caseta Automaticaly adjust clock for daylight saving changes (schimbarea automată între orarul de iarnă şi de vară). Procedura de setup va instala componentele de reţea. Dacă nu introduceţi nicio parolă sau parola nu se potriveşte cu setările de complexitate necesare. Windows Server 2003. veţi primi un mesaj de avertizare. În plus va trebui ales şi fusul orar. în câmpul Time Zone selectaţi din lista oferită Fusul orar.Nicio valoare şi continuaţi apăsând butonul Next. Ceea ce urmează sunt setările conexiunii în reţea.

Aveţi un calculator care rulează Internet Connection Sharing (ICS) Ecranul care apare afişează etapele care au loc în vederea instalării sistemului de operare: . apăsaţi Next. Alegem regiunea geografică care se potriveşte. Urmează configurarea setărilor regionale. 31 . Se referă la obţinerea de caractere şi simboluri speciale utilizate în diferite limbi. monedă. şi valori numerice. a opţiunilor de limbă şi a schemei tastaturii conform cerinţelor. TCP/IP. Setul de configurări obişnuite (typical) reprezintă alegerea cea mai bună dacă sunteţi într-una din situaţiile: .Se vor configura:adresa IP.Culegerea de informaţii despre calculatorul dumneavoastră .Finalizarea instalării În acest pas vor fi încărcate drivere după ce în prealabil a fost făcută verificarea driverelor existente. Schema de tastatură determină ce caractere apar atunci când apăsăm tastele de pe tastatură. Dacă nu doriţi să faceţi vreo schimbare. . de adresa router-ului pentru legătura cu alte reţele şi în general toate proprietăţile asociate protocolului implicit de reţea.afectează modul în care programele afişează formatul pentru dată calendaristică. Nu trebuie să faceţi nimic în acest stadiu. Butonul Customize (Personalizare) permite modificarea setările regionale şi de tastatură.Pregătirea instalării . Localizarea sau adaptarea sistemului faţă de specificul unei anumite limbi .Instalarea sistemului de operare Windows Server 2003 . însoţită de masca de subreţea.Aveţi un server DHCP funcţional în reţea.Actualizări dinamice .

În fila General introducem informaţiile solicitate. Fiecare domeniu are un nume unic. iar fiecare computer într-un domeniu are un nume unic. File and Print Sharing for Microsoft Networks. alegem apartenenţa serverului la un grup de lucru sau la un domeniu. monedă. Următoarea fereastră ne cere numele utilizatorului care poate include serverul în domeniu. În fereastra următoare. putem să ne plasăm indicatorul mouse-ului în zona casetei pentru masca de subreţea şi facem clic. masca de subreţea. Vom putea include serverul în domeniu oricând de aici înainte. iar dacă ştim adresa fizică selectăm opţiunea Use the following IP adress. sau dacă nu ştim ce să scriem în ele.este o grupare de computere dintr-o reţea care folosesc în comun baza de date a domeniului. dată calendaristică. îl selectăm şi apăsăm butonul Properties. prin introducerea numelui grupului de lucru (Workgroup) sau al domeniului (Domain).Dacă dorim să faceţi schimbări apăsăm butonul Customize şi va aparea următoarea fereastră: În fila Regional Options putem schimba valoarea implicită locală – English – cu sistemul nostru local. Toate resursele reţelei sunt reprezentate prin obiecte componente ale acestei baze de date. conform condiţiilor specifice ale reţelei aflate în funcţiune. Pentru a configure protocolul TCP/IP. adresa router-ului pentru legătura cu alte reţele şi în general tot ceea ce credem că ar fi necesar pentru conectarea serverului la reţea. Dacă dorim ca serverul să aparţină unui domeniu atunci introducem numele de domeniu în caseta „Yes. în această situaţie. Un domeniu este administrat ca o entitate cu reguli de securitate şi proceduri comune. Un grup de lucru – workgroup . Utilizatorii pot să lucreze împreună şi să partajeze resurse între ei. Putem instala şi configure servicii şi componente de reţea. după instalare. Custom Settings este procedura prin care se va configura conexiunea la reţea. Dacă ştim informaţii despre ce fel de adresă IP aveţi. Securitatea şi administrarea reţelei sunt rezolvate centralizat. apăsăm Cancel şi selectăm opţiunea Typical Settings. Pentru a accepta setările implicite corespunzătoare opţiunii Typical settings.este constituit dintr-un număr mic de computere dintr-o reţea. valoare măştii de subreţea (Subnet Mask). Pentru domeniu poate fi folosit atât numele NetBIOS cât şi numele în specificator DNS. Opţiunile de bază setate implicit sunt Client for Microsoft Networks. make this computer a member of the following domain”. Avemposibilitatea să modificăm cu uşurinţă aceste valori mai târziu. Dacă nu cunoaştem numele grupului de lucru sau nu putem include serverul într-un domeniu alegem implicit apartenenţa la un grup de lucru. completăm adresa. Un domeniu – domain . în orice moment. exemplu Romanian. respectiv parola. 32 . conforme cu cerinţele uzuale din ţara respectivă. pentru afişarea formatelor de număr. Dacă dorim să obţinem o adresă dinamică selectăm opţiunea Obtain an IP address automatically. Despre serverele membre ale unui grup de lucru se spune că sunt autonome (stand-alone). apăsăm Next În caz contrar selectăm Custom Settings şi apăsăm Next pentru personalizarea setărilor reţelei. Completăm. apoi tastăm valoarea adresei. şi Internet Protocol TCP / IP. Sistemul de operare va selecta automat valoarea implicită considerată adecvată pentru adresa IP furnizată. Dacă nu o ştim. Dacă nu ştim valorile cerute în casetă. Introducem numele şi parola de administrator de domeniu.

Windows Server 2003 poate constata că am configurat greşit rezoluţia de ecran şi vom fi sfătuiţi să o schimbăm. Prima încărcare a sistemului de operare 1. Rezoluţia minimă suportată este în Windows Server 2003 de 800X600. Procesul de instalare (Setup) s-a terminat şi urmează încărcarea sistemului de operare Windows Server 2003. 33 . Fişierele temporare create pe parcursul instalării sistemului de operare sunt şterse în acest pas. Trebuie să apăsaţi combinaţia de taste CTRL+ALT+DEL. Setup va instala Start Meniu Items. 2.Incepe o etapă care cuprinde operaţiile finale. pentru a afişa ecranul de deschidere a sesiunii de lucru. componentele Registry. va salva opţiunile selectate şi va elimina fişierele temporare. Când procesul de configurare este finalizat.

Introducem numele utilizator. 34 . informaţii oferite procedurii de Setup pe parcursul instalării. respectiv parola.3. şi apăsăm butonul OK. Va apărea fereastra Manage your Server care ne permite să instalăm roluri (funcţii) pentru calculatorul pe care tocmai am terminat instalarea şi configurarea sistemului de operare Windows Server 2003. 4.

35 .

DNS. Lansăm Start→Administrative Tools→Computer Management. procedura de Setup este interactivă: are nevoie de răspunsuri la diverse întrebări. Lansarea Wizard-ului (Vrăjitor) se realizează prin clic pe Adding roles to Your Server (adăugăm roluri server-ului dumneavoastră). Citim jurnalul de evenimente. Verificăm în Computer Management→Device Manager problemele legate de configurarea unităţilor de disc (drives) sau cele legate de configurarea altor echipamente.UDB_file]] [/unattend[num]:[answer_file]] Opţiunea /unattend:answer_file permite specificarea fişierului cu răspunsuri. Avem în vedere urmǎtoarele: 1. winnt32 [/checkupgradeonly] /cmd:command_line] [/cmdcons] [/copydir:{i386|ia64}\FolderName] [/copysource:FolderName] [/debug[Level]:[FileName]] [/dudisable] [/duprepare:pathname] [/dushare:pathname] [/m:FolderName] [/makelocalsource] [/noreboot] [/s:SourcePath] [/syspart:DriveLetter] [/tempdrive:DriveLetter] [/udf:id [. Un astfel de fişier poate fi construit folosind utilitarul Setupmgr. sau roluri multiple (există câte un asistent pentru fiecare rol). 36 . Metoda de instalare unattended foloseşte un fişier cu răspunsuri pregătite anterior. Windows Server 2003 ne prezintă automat fereastra Manage Your Server. Verificări şi configurări după instalare După ce am instalat sistemul de operare şi am făcut logon pentru prima dată ca un administrator. După instalare. Instalarea neasistată (unattended) este iniţiată cu programele de setup: Winnt.Avem posibilitatea să utilizăm asistenţi incluşi în instrumentul Manage Your Server pentru a configura serverul pentru un rol specific. Acest instrument permite să instalămi şi să configurămi serviciile. DHCP. IIS şi altele. respectiv eventualele mesaje de eroare apărute în jurnalul evenimentelor System. 2.exe pentru care prezentăm sintaxa comenzii.exe şi winnt32. Instalarea neasistată – Unattend După cum am observat înainte. eventual lipsa lor. e recomandat să verificăm sistemul pentru eventualele erori apărute pe parcursul instalării sau pentru probleme legate de configurarea echipamentelor (devices). Expertul ne plimbă prin instalarea componentelor necesare pentru serviciile pe care dorim să le adăugăm. cum ar fi Active Directory.

log. Revedem erorile instalării (setup). atunci înseamnă că nu a fost nicio eroare în procesul de instalare . Dacă acest fişier este gol sau nu există.Network Connections (Local Area Connection) 37 .3.Setup. Alte verificări pe care le putem efectua în urma instalării: -Ce componente hardware are calculatorul şi respectiv ce caracteristici au: -Tipul microprocesorului -Memoria RAM -Driverele instalate -Placa de reţea -Adresa IP a plăcii de reţea -Sistemul de operare instalat pe calculatorul dumneavoastră . Pentru a face acest lucru deschidem fişierul \Windows\setuperr.My Computer (comenzile Properties.Numele calculatorului. Manage) . respectiv apartenenţa la workgroup (şi ce nume are) sau la domeniu Aceste verificări le putem face cu ajutorul aplicaţiilor: .

după ce am eliminat destule cauze posibile de blocaj. procedura de upgrade adună mai întâi informaţii cu privire la componentele hardware şi software instalate şi apoi oferă raportul componentelor identificate înainte de a începe instalarea. Dacă sistemul nu mai răspunde. După ce am eliminat componentele respective.Cu toate că instalarea Windows Server 2003 este destul de comodă este posibil să nu reuşească aşa cum ne-am dorit. În cazul în care se întâmplă acest lucru. Ar fi o situaţie rară. evident. Avem posibilitatea de a căuta acest mesaj de eroare pe site-ul Microsoft. Procesul de setup se poate opri brusc la mijlocul instalării. Dacă instalarea încă se mai blochează. fie nu obţinem nici o informaţie (ecranul îngheaţă) sau primim un mesaj de eroare Stop. Windows Server 2003 permitem continuarea instalării. 38 . De fapt. În cazul în care sistemul de blochează din nou. şi mai ales. BIOS-ul sistemului. memoria RAM. ni se oferă opţiunea de a elimina aceste componente. putem avea o problemă cu CD/DVD-ul de instalare. apăsăm butonul Reset. placa video. plăcile de reţea şi hard discul. În cazul în care anumite componente fac imposibilă instalarea Windows Server 2003. memoria cache de sistem (care poate fi dezactivată). va trebui să verificăm hardware-ul instalat pe maşină şi să luăm în considerare înlocuirea componentelor până când vom trece de blocare. confirmată în cazul în care se verifică că acelaşi CD nu funcţionează nici pe o altă maşină. încercăm combinaţia de taste Ctrl + Alt + Del. încercăm să înlocuim placa video înainte de orice altă manevră. verificăm procesorul. În cazul unui upgrade la Windows Server 2003. În mod specific.

birou. rulează protocolul IEEE 802. numit UTP CAT5 cable. 39 . Reţelele LAN curente sunt bazate pe tehnologia Ethernet. WiMAX sau Bluetooth.IV. prin raze infraroşii ca de ex. PROIECTAREA UNEI REŢELE DE CALCULATOARE DIN ŞCOALĂ 4. care poate fi numit şi "layer 3 switch". cum ar fi la domiciliu. Wi-Fi. Generalităţi Reţeaua de calculatoare (engleză: computer network) leagă între ele o mulţime mai mică sau mai mare de calculatoare.3 la o viteză de 1 Gbit/s. ele suportă protocolul IEEE 802. Toate calculatoarele din bibliotecă sunt conectate prin fir de reţea de categoria 5. 13. fiindcă în acest exemplu este vorba de mai multe subreţele (cu culori diferite). Fiecare grup din reţea poate accesa imprimanta sa locală. şi terminând cu legături prin unde radio cum ar fi WLAN. conexiune Ethernet pînă la utilizatorul final. şi catalogul bibliotecii. ca de exemplu: Active Networking Architecture. Toate dispozitivele interconectate trebuie să folosească nivelul 3 network layer din modelul de referinţă OSI. În exemplul din dreapta reţeaua a fost construită în aşa fel încât calculatoarele angajaţilor bibliotecii din partea dreptă a imaginii pot accesa imprimanta color. Model de reţea Subreţelele din interiorul bibliotecii au viteza de numai 10/100 Mbit/s. o bibliotecă va avea o conexiune prin fir sau de tip Wireless LAN pentru a interconecta dispozitive locale (ex. şi "ruter al reţelei academice" .1. înregistrările despre cărţile împrumutate. În rest.: imprimante. IrDA sau prin intermediul sateliţilor. Mai corect ruterele se numesc: "ruter de acces" (ruterul de sus este un ruter de distribuire care conectează la Internet). Metodele de conectare sunt în continuă dezvoltare şi deja foarte diverse.accesat de utilizator. reţeaua academică şi Internetul. chiar submarine. De exemplu. Un LAN este o reţea care acoperă o zonă geografică restrânsă. programele şi facilităţile unui alt calculator din aceeaşi reţea. Reţelele de calculatoare mai pot fi clasificate în funcţie de relaţiile funcţionale care există dintre elementele unei reţele. Toţi utilizatorii pot accesa Internetul. sau o clădire. De obicei este nevoie desigur şi de măsuri de restricţie/siguranţă a accesului. Cablurile care duc spre server sunt de tipul numit UTP CAT5e enhanced cable.3 printr-un sistem de dispozitive interconectate care eventual se conectează şi la Internet. imprimantele nu sunt accesibile din afara grupului respectiv. şi Gigabit Ethernet către ruter-ul principal. începând cu tot felul de cabluri metalice şi de fibră optică. astfel încât un calculator poate accesa datele. Fig. servere) şi pentru a accesa Internetul. fiindcă el are numai interfaţă Ethernet şi trebuie să "înţeleagă" IP. Client-Server Architecture şi Peer-to-peer (workgroup) Architecture.

2.3 operează la viteze de peste 10 Mbit/s. O imprimantă laser. 4. Patch cord-uri mufate RJ45-straight. IEEE are însă proiecte de dezvoltare a standardelor de 40 şi chiar 100 Gbit/s. Placa de sunet: on board. Monitor: 15”. Mem. O sală de clasă cu instalaţia electrică modernizată. 2 Patch panel-uri. Interna (RAM): 512Mb. Placa de reţea: on board. Astfel. Tastatură + mouse PS2. Monitor: 15”. Unitate optică: CD-ROM. Aceasta este rata de transfer teoretică maximă. Sistem de operare: Microsoft Windows XP SP2. Portul 24 al celor două switch-uri se foloseşte pentru interconectarea acestora din urmă cu un patch-cord crossover. Placa de retea 2: instalată pe port PCI. Un modem care asigură conexiunea la Internet. HDD: 160Gb. un RAK în care se află: 2 Switch-uri cu 24 porturi. O cameră separată în care se dispune: Serverul cu următoarea configuraţie: Procesor: Intel P4 (support dual core). Unitate Floppy. Amplasamenul reţelei În cadrul Liceului Industrial Cavnic se va implementa o reţea de calculatoare care să permita rularea aplicaţiei de reţea AEL.2. Tastatură + mouse PS2. pentru a putea rula aplicaţia în condiţii optime se va folosi următoarea infrastructură: 1. configurabile. HDD: 80Gb. Placa grafică: on board. Placa de reţea 1: on board. calculată pentru 26 de echipamente de calcul + periferice în care se află: 25 de staţii de lucru cu următoarea configuraţie: Procesor: Intel P4. Sistem de operare: Microsoft Windows 2003 Server. Mem. Unitate optică: CD-ROM.În prezent tehnologia Ethernet sau şi alte tehnologii LAN conforme standardului IEEE 802. Suport USB. Interna (RAM): 1024Mb. Unitate Floppy. Placa grafică: on board. 40 . Placa de sunet: on board. Suport USB. care interconectează staţiile cu switch-urile.

Dispunerea acesteia se poate observa în figura de mai jos: 41 .local. acesta fiind conectat la INTERNET.Reţeaua de tip INTRANET va fi inclusă în domeniul lab.

Această definiţie a continuat să existe în telefonie precum şi la sistemele de transport de date. astfel ca semnalul să poată acoperi zone mari fără degradarea calităţii sale. . adapter de reţea sau placă de interfaţă cu reţeaua este o piesă / un circuit electronic care permite calculatoarelor să se lege la o reţea de calculatoare. Ethernet Hub Un "hub" de reţea (cuvântul englez hub se citeşte aproximativ hab şi înseamnă butuc de roată) este un dispozitiv pentru conectarea altor dispozitive fie prin cablu răsucit (de tip twisted pair). 16.4. 15. În telecomunicaţii definiţia de repeater are urmatoarele sensuri standardizate: . care la rândul lui permite utilizatorilor să creeze conexiuni/sesiuni/legături cu alţi utilizatori şi calculatoare.3. legătura permite ca reţeaua să se comporte ca un singur segment.un dispozitiv analog care amplifică semnalul de intrare indiferent de natura sa (analoagă sau digitală) . sau de cealaltă parte a unui obstacol. Ethernet hub Fig. Repeater Fig 14. Necesarul de reţea şi modul de lucru Placă de interfaţă cu reţeaua (Network Interface Card. fie prin cablu de fibră optică. Un repeter cu tehnologia fără fir Fig. hub-ul este responsabil şi pentru retransmiterea semnalului spre toate porturile sale. În caz de blocare. Un radio repeater Repeater-ul este un dispozitiv electronic care primeşte semnale pe care le retransmite la un nivel mai înalt sau la o putere mai mare. NIC) O placă de reţea. Hub-urile funcţionează la nivelul 1 (fizic) al sistemului de referinţă OSI.un dispozitiv numeric care amplifică. Ea asigură accesul fizic la resursele reţelei. redimensionează sau produce o combinaţie din aceste funcţiii asupra semnalului digital de intrare pentru a fi retransmis. Termenul „repeater” provine din telegrafie unde reprezintă un dispozitiv electromecanic folosit pentru a retransmite semnale telegrafice.

totuşi în anumite situaţii speciale mai sunt folosite şi azi hub-uri. de exemplu într-o sală de conferinţe. şi acest lucru este permis numai dacă media de întârziere a semnalului este scăzută. fiindcă switch-ul separă porturile în diferite segmente. În cazul în care utilizatori finali au acces la un parametru pentru a face conexiuni. Reţelele Ethernet bazate pe hub-uri sunt în general mai robuste decât reţele Ethernet pe bază de cablu coaxial. Ruterele operează la nivelul 3 al modelului OSI. orice pachet de date care intă prin unul din porturile disponibile este transmis spre toate celelalte porturi. Conectarea analizatorului de protocol la un hub îi permite a vedea tot traficul de pe segment. de exemplu prin punerea în aplicare a protocolului numit spanning tree. Un analizator de protocoale conectat la un switch nu poate întotdeauna primi toate pachetele dorite. În general hub-urile sunt dispozitive de transmitere de date cu randament scăzut. Cu toate acestea. 43 . Pentru că fiecare pachet de date este trimis la toate celelalte porturi. stabilind astfel o buclă. Apariţia switch-urilor a înlocuit practic pe piaţă hub-urile. are loc aşa numitul proces de coliziune a datelor care frânează fluxul datelor sub viteza nominală. neglijent sau sabotor poate deactiva reţeaua prin legarea împreună a două port-uri. cât şi dinamice. pentru a permite conectarea la astfel de segmente de reţele cum ar fi 10BASE2 şi 10BASE5. Această situaţie poate fi prevenită prin utilizarea unui hub. aşa cum ar fi coliziuni excesive pe unele porturi. Necesitatea gazdelor (host) pentru detectarea coliziunilor de date limitează numărul de hub-uri şi mărimea reţelei. în ultimă instanţă. Ele folosesc deci adresele IP (de reţea) ale pachetelor aflate în tranzit pentru a decide către care anume interfaţă de ieşire trebuie să trimită pachetul respectiv. Pentru reţele de 10 Mbit/s. fiindcă la orice moment dat un singur dispozitiv transmite. în timp ce ruterele hardware folosesc dispozitive specializate (de tip ASIC) ce permit mărirea vitezei de comutare a pachetelor. Hub-urile nu duc evidenţa despre traficul care trece prin ele. care poate detecta şi soluţiona problemele provenite de la bucle. Aceasta poate conţine atât înregistrări statice (configurate/definite de către administratorul reţelei). Dar îndată ce preţurile la switch-uri au scăzut considerabil. Chiar dacă nu este partiţionat automat. unde un dispozitiv cu malfuncţiuni poate deactiva un segment întreg. situaţia s-a schimbat. Funcţia îndeplinită de rutere se numeşte rutare.) Aşa-numitele Computer Clusters necesită ca fiecare membru (computer) să poată primi tot traficul care duce spre clustere. în comparaţiei cu switch-urile. Decizia este luată comparând adresa calculatorului destinaţie cu înregistrările (câmpurile) din tabela de rutare. Ruterele software utilizează pentru decizie un modul al sistemului de operare. pentru a localiza sursa unei probleme. sunt permise până la 5 segmente (4 hub-uri) între două staţii de lucru finale. Aceasta se numeşte port mirroring = oglindirea unui port. Utilizare Din punct de vedere istoric motivul principal pentru folosirea hub-urilor a fost preţul lor redus. depanarea hub-urilor este o procedură mai uşoară fiindcă indicatorii de activitate situaţi în dispozitiv pot reflecta sursa problemei.) Ruter Un ruter (sau router) este un dispozitiv hardware sau software care conectează două sau mai multe reţele de calculatoare bazate pe "comutarea de pachete" (packet switching).Deseori hub-urile dispun de connectoare de tip BNC şi/sau AUI. (De asemenea. în care caz semnalul trebuie retransmis. (Şi un switch se poate configura pentru a permite ca un port să asculte traficul de la un alt port. mult mai uşor decât la un cablu coaxial. aflate de la ruterele vecine prin intermediul unor protocoale de rutare. unul câte unul. folosirea unui parametru de punere în aplicare necesită trucuri speciale. un utilizator fără experienţă. dar ele totuşi mai sunt întâlnite la conexiuni mai vechi şi în aplicaţii speciale. Detalii tehnice O reţea Ethernet unită prin hub-uri se comportă ca o reţea partajată. dar nu tot restul reţelei. Pentru reţele de 100 Mbit/s cifra se reduce la 3 segmente (2 hub-uri) între două terminale finale. iar fiecare gazdă este responsabilă de detectarea eventualelor coliziuni ale semnalelor. În acest articol diferenţierea între rutere hardware şi rutere software se face în funcţie de locul unde se ia decizia de rutare a pachetelor de date. Multe hub-uri detectează probleme tipice. dispozitivele pot fi deconectate de la hub pe rând. Un hub va face acest lucru pe cale naturală. această configuraţie este mai costisitoare decât cea cu hub-uri. situaţia poate fi prevenită prin utilizarea unui switch. în cazul dat bucla va deconecta alţi utilizatori de la hub.

pe vremea aceea) a apărut din lucrul unui grup de cercetători în reţele. Cu toate acestea. Unul din ele era programul iniţiat de DARPA care a dus la crearea arhitecturii TCP/IP. creat pentru a explora noi tehnologii pentru reţele şi care a produs sistemul PARC Universal Packet (PUP). Ideea de ruter (numite "gateway" "porţi" . ca parte a unui program iniţiat de DARPA. dispozitivele acestea nu asigurau controlul erorilor. precum şi cel puţin două interfeţe de reţea. Junos de la Juniper sau XOS de la Extreme Networks[12]). IMPurile erau dispozitivele care asigurau comutarea în ARPANET. INWG a devenit în acelaşi an un subcomitet al Federaţiei Internaţională a Procesării Informaţiei. deoarece în acea perioadă existau mai multe seturi de protocoale care concurau cu stiva TCP/IP. ruterul de la Stanford a fost creat de William Yeager. În primul rând. Creat în 1972 ca un grup informal care să analizeze problemele tehnice ale interconectării diferitelor tipuri de reţele existente la vremea respectivă. Ideea a fost analizată în detaliu. Se poate spune că ruterele cu stivă dublă. ce rulează aplicaţii cu sursă deschisă. dar într-un mod mult mai limitat decât un ruter ce cunoştea protocoalele AppleTalk. alte sisteme de operare pentru rutere. numit International Network Working Group (INWG). După cum am arătat mai sus. nu trebuie minimizată importanţa lor din perioada de început al dezvoltării reţelelor de calculatoare. lăsând aceast lucru în sarcina calculatoarelor (această idee a fost încercată şi în reţeaua CYCLADES). în cadrul a două programe simultane. la începutul erei rutării (de la mijlocul anilor 70 până la mijlocul anilor 80) pe post de rutere erau folosite minicalculatoare. ca de exemplu reţele seriale şi reţele locale. DECnet. ambele fiind bazate pe PDP-11. Până la sfârşitul anului 1976 existau 3 rutere bazate pe minicalculatorul PDP-11 active în prototipul de Internet existent în acea perioadă. 17. IP şi Xerox. Deoarece cea mai mare parte a reţelelor actuale sunt bazate pe protocolul IP. unul sau mai multe procesoare. 44 . Aceste dispozitive erau diferite de precedentele comutatoare de pachete în două moduri. Primul ruter IP adevărat a fost dezvoltat de Virginia Strazisar la BBN în 1975-1976. Cu toate acestea. NVRAM. iar cel de la MIT de Noel Chiappa. în scopul de a produce un prototip funcţional. de multe ori cu hardware dedicat care să accelereze atât funcţiile de bază (comutarea pachetelor) cât şi funcţiile speciale (de exemplu criptarea IPsec). prima reţea cu comutare de pachete. Deşi calculatoarele obişnuite pot fi folosite ca rutere. RAM.Fig. Primele rutere Xerox au intrat în serviciu la începutul anului 1974. Primele rutere multiprotocol au fost create în mod independent de cercetători de la MIT şi Stanford în 1981. IPv4 şi IPv6 pot fi considerate multiprotocol.Celălalt era un program al laboratorului Xerox PARC. Informaţii generale Ruterele conţin în general un sistem de operare specializat (ca de exemplu IOS de la Cisco. care a fost în mare măsură ignorat în afara companiei datorită problemelor de proprietate intelectuală. ele conectau reţele de tipuri diferite. Ruter Primul dispozitiv care avea o funcţionalitate asemănătoare cu ruterele de astăzi (comutarea de pachete) a fost Interface Message Processor (IMP). ruterele multiprotocol au devenit destul de rare. pentru cercetare şi alte aplicaţii sunt folosite în continuare rutere făcute din calculatoare cu Linux şi Unix. În al doilea rând. memorie flash. precum cele de la Juniper şi Extreme Networks sunt variante extrem de customizate de Unix. Deşi sistemul de operare pentru rutere de la Cisco (numit IOS) a fost creat de la 0 special pentru dispozitive de reţea. dispozitivele moderne sunt calculatoare extrem de specializate.

să reîncapsuleze pachetului cu informaţiile de nivel doi şi trei corespunzătoare şi să-l trimită pe interfaţa către destinaţie. XORP sau Quagga). care asigură trimiterea unui pachet primit pe o interfaţă (de intrare) pe interfaţa de ieşire optimă. iar ruterul le parcurge liniar. ci doar adresa următorului ruter (next hop). de aceea are o importanţă mai mică decât distanţa administrativă. dar nu şi starea pachetelor individuale. Felul în care se calculează metrica diferă de la un protocol de rutare la altul.să determine adresa de nivel legătură de date a următorului ruter (sau a destinaţiei) . procesul de alegere a căii optime este următorul: . iar noua rută este mai bună. .adresa reţelei şi masca de reţea . intrarea este înlocuită.să determine interfaţa pe care urmează să fie transmis pachetul . lărgimea de bandă. deoarece acest lucru ar însemna o întârziere a comutării. sunt comparate distanţa administrativă şi metrica: .Determinarea căii optime. dinamice şi direct conectate).Comutarea pachetelor. Comutarea pachetelor Comutarea pachetelor este funcţia de bază a unui ruter. Crearea tabelei de rutare a fost descrisă în secţiunea anterioară. Determinarea căii optime Acestă parte a procesului de rutare duce la crearea unei tabele de rutare. cum ar fi Nortel MERS-8600 sau ERS-8600.Dacă reţeaua există deja în tabela de rutare. nu se efectuează nicio modificare. . orice calculator personal poate deveni un ruter (poate oferi funcţionalitatea de ruter).Dacă ruta nouă este mai bună. Dacă tabela nu conţine interfaţa. astfel încât ruterul să folosească această rută. Funcţionare Procesul de rutare are două părţi distincte: . în care ruterul foloseşte informaţiile din tabela de rutare (inclusiv cele introduse de protocoalele de rutare) pentru a învăţa interfaţa de ieşire cea mai potrivită pentru a trimite pachetele la o anumită destinaţie. .să determine adresa următorului ruter (sau a destinaţiei) către care respectivul pachet trebuie trimis. care conţine următoarele informaţii: . Distanţa administrativă face diferenţa între diferitele tipuri de rute (statice. Ruterele menţin starea rutelor în tabela de rutare.Dacă acestea sunt identice sau ruta existentă are o metrică mai bună. aceasta este introdusă. înaintea vechii intrări. numită FIB (engleză: forward information base). prin examinarea tabelei de rutare . Metrica şi distanţa administrativă sunt cele două metode de diferenţiere între diferitele rute către aceeaşi destinaţie. unele rutere folosesc pentru identificarea rapidă a interfeţelor de ieşire o a doua tabelă. Pentru a o îndeplini corespunzător. distanţa. Pentru rutele dinamice. au mai multe ASICuri pe fiecare modul şi permit o mare varietate de porturi pentru reţele locale sau metropolitane. Această tabelă este optimizată pentru căutarea rapidă a interfeţelor. Pentru situaţiile în care traficul este mai redus şi costul este mai important sunt folosite rutere mai simple. ruterul trebuie să efectueze următoarele operaţii: . Mai mult. se introduce o nouă intrare în tabela de rutare. SmoothWall. precum şi conexiuni personalizate. este aleasă interfaţa aflată în aceeaşi reţea cu 45 .să examineze fiecare pachet sosit şi să determine tipul acestuia precum şi adresa destinaţie . cantitatea de trafic. însă în general sunt incluse informaţii ca întârzierea. Metrica este relevantă doar pentru rute generate de acelaşi protocol de rutare. .adresa următorului ruter şi/sau interfaţa de ieşire pentru destinaţia respectivă metrica şi distanţa administrativă Reţelele sunt plasate în tabela de rutare în ordinea descrescătoare a măştii de reţea (de la reţele mai mici la reţele mai mari).Dacă reţeaua destinaţie este o subreţea a unei intrări din tabela de rutare.Dacă reţeaua destinaţie nu există încă în tabela de rutare. Sistemele extensibile bazate pe şasiuri.Ruterele de vârf pot conţine mai multe procesoare şi ASICuri specializate în comutarea de pachete. Folosind un software specializat (precum Untangle.

prin NAT. din Internet. Pachetele lipsă şi corectarea erorilor sunt atributele nivelului transport. Deşi ruterele individuale prezente în acest moment pe piaţă asigură conectivitatea la reţeaua locală la viteze de 100/1000 Mbps. Pentru forwardarea pachetelor IP. Dacă adresa de nivel legătură de date a acestuia nu este prezentă în tabela ARP a interfeţei. acestea mai au o funcţie suplimentară. DSL sau la reţele de cartier se folosesc rutere de mici dimensiuni şi nu foarte puternice. dar şi GPRS. 18. Acest compromis a fost făcut deoarece majoritatea conexiunilor rezidenţiale la Internet sunt limitate ca viteză de către provider. Acest lucru face ca. Înainte de a transmite pachetul. Deşi funcţionalitatea ruterelor pentru acasă este similară cu a celorlalte rutere. Rutere pentru companii (şcoli) Fig. ruterul nu va mai reţine niciun fel de informaţie despre acel pachet. În Internet sunt folosite trei politici pentru această situaţie: aruncarea pachetelor din coadă care depăşesc dimensiunea memoriei tampon a ruterului (metodă cunoscută sub numele din engleză: tail drop). însă limitează numărul conexiunilor simultane (şi implicit al utilizatorilor) pe care le poate suporta ruterul. întreaga reţea locală să arate ca un singur calculator. în special prin reţele Wi-Fi. Cele mai puternice se află de obicei în cadrul companiilor de telecomunicaţii şi al centrelor de cercetare. este decrementată valoarea câmpului TTL (time-to-live) din antetul IP. Majoritatea au inclus şi un switch. multe dintre ele nu sunt capabile să ruteze un asemenea volum de trafic. Odată ce un pachet a fost expediat. Ruter Cisco 1800 Companiile folosesc rutere de toate dimensiunile. UMTS sau WiMAX. designul ruterelor încearcă să minimizeze infromaţiile despre starea pachetelor păstrate de ruter. 19. pentru a evita buclele de rutare. şi anume transformarea adreselor IP a tuturor calculatoarelor din reţea într-o singură adreă IP publică. 46 . Printre cele mai importante decizii care trebuie luate în cadrul procesului de comutare este cum se procedează în cazul congestiei (adică atunci când sosesc mai multe pachete decât poate procesa ruterul). iar unele dintre aceste rutere suportă şi conexiuni wireless. dar multe companii mari au la rândul lor nevoie de rutere puternice. Diferenţa dintre a doua şi a treia metodă constă în faptul că funcţia de probabilitate folosită şi pragul de la care începe aruncarea pachetelor pot fi diferite în funcţie de interfaţa de intrare sau de protocolul rutat.ruterul următor. se face o cerere ARP pentru a o obţine. aruncarea pachetelor pe baza probabilităţii de apariţie a congestiei în ruter (engleză: Random early detection) şi aruncarea pachetelor pe baza probabilităţii de apariţie a congestiei pe o legătură/protocol (engleză: Weighted random early detection). Tipuri de rutere Rutere individuale Fig. Router Wi-Fi Linksys WRT54G Pentru conectarea reşedinţelor individuale şi a firmelor mici la serviciile de internet prin cablu.

putem avea: . În acest caz. Protocoale de rutare 47 . Când compania nu are un sediu central unic. 20. . Ele asigură şi comutarea pachetelor între diferitele VLANuri ale companiei. adresa următorului ruter (next hop) şi/sau adresa interfeţei de ieşire. care nu au nevoie de reguli complicate de rutare. Rutarea este un termen folosit în reţele de calculatoare pentru a desemna procesul de alegere a căii pe care un pachet este transmis de la sursă la destinaţie sau destinaţii. acest nivel poate lipsi. fie din locaţii diferite.mesaje unicast: sunt destinate unei singure staţii. este posibil ca acest nivel să lipsească. sunt interconectate prin rutere de nucleu. El oferă lăţime de bandă divizată între utilizatori şi filtrare la nivelul 2 al stivei OSI. rolul său fiind preluat de reţeaua de telecomunicaţii care asigură interconectarea diferitelor sedii. Un asemenea ruter interconectează ruterele de nivel distribuţie din diferitele locaţii ale companiei. astfel încât pot avea mai multe interfeţe WAN. către nodul central al reţelei companiei. sunt folosite firewalluri sau alte dispozitive de securitate. ruterele de acces. chiar şi între două reţele diferite.Multe companii. Dacă acest lucru se întâmplă. masca de reţea (netmask). folosesc un model de achiziţie a ruterelor cu trei nivele: acces. distribuţie şi nucleu (core). În acest caz. Rutarea Tipuri de mesaje În funcţie de numărul de staţii care trebui să primească un mesaj. Nivelul acces Nivelul acces este punctul în care utilizatorii accesează reţeaua. în special cele cu o răspândire geografică mare. fără să le manipuleze în niciun fel. ruterele trebuie incluse în politica de securitate a companiei. Nivelul distribuţie Nivelul distribuţie asigură separaţia între nivelul acces şi nivelul nucleu. Când firma este concentrată într-un singur campus. fie din aceeaşi locaţie. multă memorie şi putere de procesare. conectate la diferitele reţele locale. precum şi agregarea rutelor expuse de acest nivel către nivelurile suplimentare.mesaje anycast: sunt destinate oricarei staţii dintr-un grup de staţii (şi numai uneia). un ruter de nucleu trebuie să asigure rutarea cu cea mai mare viteză a pachetelor. Ruterele de nivel distribuţie agregă traficul de la mai multe rutere de acces. Nivelul nucleu În cadrul companiei. Fig. . De aceea. Rutarea este bazată pe o tabelă care are în principal următoarele câmpuri: adresa reţelei (net address).mesaje broadcast: sunt destinate tuturor staţiilor din reţea. fiind deci optimizate pentru viteză. . Acest tip de rutere poate oferi acces şi la anumite grupuri de servere sau chiar la unele reţele externe. Ruterele de la acest nivel sunt asemănătoare ca performanţe cu ruterele pentru acasă şi sunt plasate la locaţii de la marginea reţelei. nivelul distribuţie devine nivelul superior al arhitecturii.mesaje multicast: sunt destinate tuturor staţiilor dintr-un grup de staţii identificate de o adresă de multicast. Ruterele de nivel distribuţie sunt deseori responsabile de asigurarea calităţii serviciilor într-o reţea cu arie geografică mare (WAN).

Acest lucru permite ruterelor de a învăţa în mod automat despre apariţia noilor reţele şi. Dacă niciuna din reţelele din tabela de rutare nu corespunde cu adresa destinaţie. Enhanced Interior Gateway Routing Protocol (EIGRP).IS-IS) Alegerea rutei Algoritmul de rutare extrage adresa IP destinaţie din pachetul IP. . pot fi păstrate ambele pentru a putea echilibra încărcarea pe cele 2 rute (load-balancing). pachetul este ignorat. pachetul IP este transmis la IP-ul specificat (next-hop). de aceea nu trebuie comparate metricile de la diferite protocoale de rutare.protocoale classless (RIPv2.0.după masca de reţea.Protocoalele de rutare stabilesc regulile prin care informaţiile despre reţele sunt schimbate între rutere în mod dinamic în scopul obţinerii unei tabele de rutare adecvate topologiei. se păstrează doar intrarea cu DA cea mai mică.: Border Gateway Protocol (BGP). Metrica diferă mult între protocoale. necesitând un efort de modificare şi întreţinere în cazul apariţiei unei schimbări în reţea.DV) . Protocoalele de rutare determină cea mai bună cale pentru fiecare reţea care este apoi adaugată în tabelul de rutare.LS) . atunci când există un eşec în reţeaua curentă.0/0) . Dacă mai multe protocoale au descoperit aceeaşi rută.acestea nu includ masca de reţea . Ex. primele rute vor fi cele către staţii. . Open Shortest Path First (OSPF).Protocoale bazate pe starea legăturilor (Link State .protocoale folosite de ruterele aflate în acelaşi sistem autonom (Interior Gateway Protocols .după distanţa administrativă (DA) a protocolului de rutare care a descoperit acea rută.IGP).Protocoale bazate pe vectori distanţă (Distance Vector . Rutele direct conectate au DA 0. EIGRP. de asemenea. iar cele statice 1.după metrica protocolului. Dacă includ sau nu în mesajele de actualizare masca reţelei: . Dacă există mai multe rute cu aceeaşi distanţă administrativă şi metrică identică sau apropiată. 48 . Înregistrările sunt introduse şi ordonate în tabela de rutare după următoarele criterii: .Autonomous System: .dacă a fost configurata static. Unul dintre beneficiile primare la utilizarea unui protocol de rutare dinamică este faptul că schimbul de informaţii dintre rutere are loc ori de câte ori există o schimbare în topologie.0. Aceste rute oferă posibilitatea controlării stricte a dimensiunii tabelei de rutare. Dacă rezultatul operaţiei ŞI logic corespunde cu adresa reţelei din înregistarea tabelei de rutare. Ex. apoi verifică dacă acea adresă corespunde cu vreuna din adresele interfeţelor sale. Protocoalele de rutare permit ruterelor de a face schimb de informaţii în mod dinamic despre reţelele distanţate şi plasarea automată a acestor informaţii în tabelele de rutare. Dacă nu. pentru a găsi căi alternative. Rolul protocoalelor de rutare dinamică Fig. OSPF. iar ultima rută va fi ruta implicită (0.protocoale folosite de ruterele care interconectează sitemele autonome(Exterior gateway protocols EGP). RIPv2).IGRP) .Procesul de actualizare a tabelelor de rutare a ruterelor Protocoalele de rutare sunt folosite pentru a facilita schimbul de informaţii între rutere. în ordine descrescătoare.: Routing Information Protocol (RIP.protocoale classfull (RIPv1. Rutarea statică este procedeul de rutare prin care rutele sunt introduse manual de către administrator.După tipul de algoritmi folosiţi . parcurge secvenţial tabela de rutare comparând rezultatul operaţiei ŞI logic (AND) efectuată între adresa IP destinaţie şi masca reţelei extrasă din înregistrarea tabelei de rutare. Protocoalele de rutare pot fi clasificare după mai multe criterii: . .După apartenenţa ruterelor la acelaşi Sistem autonom . 21. Astfel.

În ciuda beneficiilor a rutării dinamice. pot fi implementate în reţele de scară largă. de asemenea. Cu toate acestea. au fost create două protocoale avansate de rutare: Open Shortest Path First (OSPF) şi Intermediate System-to-Intermediate System (IS-IS).Alegerea rutei optimale spre reţeua de destinaţie. Scopul protocoalelor de rutare dinamice Un protocol de rutare este un set de procese. Scopul unui protocol de rutare include: . folosirea protocoalelor de rutare dinamică duce la consumul mai sporit a resurselor unui ruter pentru operaţiile ale protocoalelor de rutare. spaţiul de adrese IPv4 este aproape epuizat. care. Există situaţii în care rutarea statică este alegerea potrivită şi alte ori atunci când rutarea dinamică este alegerea mai bună. RIP a evoluat într-o versiune mai nouă RIPv2. versiunea mai nouă a RIP nu este scalabilă pentru a fi implementată în reţele mari. dar unele elemente din algoritmii de bază a acestui protocol au fost utilizate pe ARPANET încă din 1969. care în depedenţă de protocol alege cea mai optimală rută . inclusiv resursele procesorului şi lungimea de bandă din reţea. Astfel.Menţinerea şi actualizarea informaţiei de rutare. Odată cu apariţia a mai multor dispozitive care au nevoie de o adresă IP. precum şi între furnizorii de servicii Internet şi clienţii privaţi pentru a face schimb de informaţii de rutare. protocoalele de rutare dinamică necesită mai puţină intervenţie administrativă. au apărut noi versiuni de protocoale de rutare. ceea ce a dus la apariţia noilor protocoale de rutare. care sunt utilizate pentru a face schimb de informaţii de rutare pentru a actualiza tabelul de rutare.Descoperirea reţelelelor adiacente. 22. Componentele unui protocol de rutare 49 . Prima versiune a protocolului de rutare dinamică RIP a fost lansat în 1982. Protocolul Border Gateway Routing (BGP) este acum utilizat între furnizorii de servicii Internet. Evoluţia protocoalelor de rutare Fig. rutare statică încă mai are locul său. Protocoale de rutare Protocoalele de rutare dinamică au fost utilizate în reţele de calculatoare de la începutul anilor 1980. Clasificarea şi evoluţia protocoalelor de rutare Fig.În comparaţie cu rutarea statică. Unul dintre cele mai vechi protocoale de rutare a fost Routing Information Protocol (RIP). . a apărut necesitatea de a asigura interconectarea dintre diferite reţele şi asigurarea operaţiilor de rutare dintre ele. Cu toate acestea. algoritmi şi mesaje . a apărut IPv6. În plus. Apoi Cisco a dezvoltat Interior Gateway Routing Protocol (IGRP) şi Enhanced IGRP (EIGRP). .Abilitatea de a găsi o cale nouă în cazul în care calea curentă nu mai este disponibilă. 21. Pentru a satisface aceste cerinţe. . Pentru a sprijini comunicarea bazată pe IPv6. Deseori. se întâlnesc cazuri unde putem găsi o combinaţie între cele două tipuri de rutare în orice reţea care are un nivel moderat de complexitate. Reţelele au evoluat şi au devenit mai complexe.

precum şi alte sarcini de a învăţa şi de a menţine informaţia exactă despre reţea. Dezavantajele rutării statice .Ruterul face schimb de informaţii şi mesaje de rutare între alte rutere care utilizează acelaşi protocol de rutare. Rutarea statică are mai multe utilizări primare. Când un ruter detectează o schimbare în topologie protocolul de rutare anunţă ruterele vecine despre această schimbare. rutarea statică este încă folosită în reţelele de astăzi.Fig.Utilizarea unui singur traseu implicit.Intervenţia administrativă este necesară pentru menţinerea şi schimbarea informaţiei de rutare. de a actualiza informaţia de rutare. avem nevoie să luăm în considerare motivele pentru care ne-ar folosi protocoalele de rutare statică.Nu este potrivită pentru reţele mari.de a învăţa despre reţelele vecine şi să se adapteze rapid ori de câte ori există o schimbare în topologie.protocoalele de rutare folosesc diferite tipuri de mesaje pentru a descoperi rutere vecine.Ruterele fac schimb de informaţii de rutare pentru a afla despre reţelele adiacente. Operaţiunea protocoalelor de rutare Structuri de date . care nu sunt de aşteptat să crească în mod semnificativ. atât statică şi dinamică. cu un alt traseu în tabelul de rutare. . . Înainte de a identifica beneficiile protocoalelor de rutare dinamice.Configurarea este predispusă la erori. Operaţiunea protocoalelor de rutare Toate protocoalele de rutare au acelaşi scop . Cu toate acestea. Rutare dinamică Rutare statică Complexitatea de configurare Nivelul de cunoştinţe pentru administrare Modificări în topologie În general. operaţiunile unui protocol de rutare dinamic poate fi descris după cum urmează: . Algoritmul . Cu siguranţă se poate de afirmat că rutarea dinamică are mai multe avantaje faţă de rutarea statică. folosit pentru a reprezenta o cale către orice reţea care nu are o coincidenţă mai specifică.Necesită cunoaşterea completă a întregii reţele pentru implementarea potrivită.unele protocoale de rutare utilizează tabele şi / sau baze de date pentru operaţiunile sale. . . Operaţiile a unui protocol de rutare dinamic variază în funcţie de tipul protocol de rutare şi protocolul de rutare în sine. Protocoalele de rutare utilizează algoritmii de rutare pentru a facilita informaţia de rutare şi pentru a determina cea mai optimală cale. În general. independent de dimensiunea reţelei Sunt necesare cunoştinţe avansate Automat se adaptează cu Creşte odată cu dimensiunea reţelei Nu este nevoie de cunoştinţe suplimentare Este necesar intervenţia 50 .Oferă o întreţinere mai uşoară a tabelelor de rutare în reţele mai mici. . Metodele pe care utilizează un protocol de rutare pentru a realiza acest lucru depinde de algoritmul pe care îl aplică şi caracteristicile operaţionale ale acestui protocol.Configurarea şi întreţinerea este foarte anevoioasă. Mesajele protocoalelor de rutare . De fapt. .un algoritm este o listă finită de paşi utilizate în realizarea unei sarcini. Aceste informaţii sunt păstrate în RAM. .Ruterul trimite şi primeşte mesaje de rutare pe interfeţele sale. inclusiv: . în special în reţelele de scară largă. 23. se poate de întâlnit cazuri unde se foloseşte o combinaţie de rutare.

Chiar dacă topologia nu sa schimbat de mai multe zile.Claseless (Utilizarea VLSM) şi Classfull – protocoalele de rutare de tip classless include masca de reţea în mesajele de actualizare. trimite actualizări la vecini. 51 .255. . actualizările periodice continuă să fie trimise la toţi vecinii.255. cu atât este mai preferabil protocolul. utilizarea procesorului. cu atât mai scalabil trebuie să fie protocolul de rutare. Toate celelalte dispozitive de asemenea vor procesa actualizările până la nivelul 3 înainte ca aceastea să fie descărcate de pe interfaţă. Ruterul este conştient doar de adresele de pe interfeţele de reţea proprii şi adresele reţelelor de la distanţă.utilizare resurselor include cerinţele unui protocol de rutare. Ruterele vecine care sunt configurate cu acelaşi protocol de rutare vor procesa actualizările.Cu cât este mai rapidă convergenţă. La baza protocolului bazat pe vectori de distanţă este algoritmul. Ruterele folosind vectorul distanţă de rutare nu sunt conştienţi de topologia reţelei. cu unele excepţii periodic tuturor vecinilor. Cu cât mai mare este reţeaua. Întrega actulizare cu tabelele de rutare sunt trimise. •Mecanismulul de calculare a cele mai bune căi şi instalarea căii în tabelul de rutare. Unele protocoale de rutare bazate pe vectori cum ar EIGRP nu trimite actualizările despre tabelul de rutare în mod periodic. Cerinţele mai înalte la resurse necesită echipament mai puternic pentru a suporta operarea protocolul de rutare în plus faţă de procesele de transmiterea pachetelor. datorită convergenţei lente într-o reţea cu modificări de topolgie. Vecinii care primesc aceste actualizări trebuie să prelucreze întreaga actualizare pentru a găsi informaţii pertinente şi descarcă restul informaţiei . pornind de la o stare iniţială dată şi se termină într-o stare finală definită. Nu are nici o idea despre topologia de reţea. Algoritmul utilizat pentru protocoalele de rutare defineşte următoarele procese: •Mecanismul pentru trimiterea şi primirea informaţiilor de rutare.Timpul de convergenţă . . Această caracteristică suportă opţinea Variable Length Subnet Masking (VLSM) şi o sumarizare mai optimală a rutelor. Unele protocoale de rutare bazate pe vectori de utilizează adrese multicast în loc de adrese de broadcast. cum ar fi spaţiul de memorie.schimbările din topologie Scalabilitatea Nivelul de securitate Utilizarea resurselor Predictibilitatea Potrivit pentru topologii simple şi complexe Mai puţin securizat Utilizează UPC.Utilizarea resurselor . •Mecanismul de detectare şi reacţionare la schimbările din topologie.255. şi să ia decizii pentru determinarea căii optimale. Buclele de rutare poate apărea când tabele de rutare inconsecvente nu sunt actualizate. Algoritmul este folosit pentru a calcula cele mai bune căi şi apoi de a trimite aceste informaţii la vecini.memorie şi lungimea de bandă Rutele depind de topologia curentă administratorului Potrivit pentru topologii simple Mai securizat Nu este necesar de resurse adiţionale Ruta spre destinaţie rămâne la fel Funcţionarea protocoalelor bazate pe vectori de distanţă Actualizările periodice sunt trimise la intervale regulate (30 secunde pentru RIP şi 90 pentru IGRP). şi link-ul de utilizare a lăţimii de bandă. Diferite protocoale de rutare utilizează algoritmi pentru a instala diferite rute în tabelul de rutare.Scalabilitate . . Vecinii sunt rutere care partajează o legătură şi sunt configurate pentru a utiliza acelaşi protocol de rutare.Timpul de convergenţă defineşte cât de repede ruterele din topologia de reţea partajează informaţia de rutare şi ajunge la o stare de cunoştinţe coerente despre topologia reţelei. Protocoalele de rutare classfull nu include mask de subreţea şi nu suportă VLSM. Caracteristicile protocoalelor de rutare Protocoalele de rutare pot fi comparate pe baza următoarelor caracteristici: .Scalabilitatea defineşte mărimea reţelei bazată pe protocolul de rutare implementat. . Actualizările broadcast sunt trimise la adresa 255. Un algoritm este o procedură pentru realizarea unei anumite sarcini.

convergenţa globală este mai lentă de distanţă nu este mare. de tip wireless. Reţeaua permite utilizatorilor să creeze conexiuni cu alţi utilizatori.. incluzând tehnologii utilizate curent. Jumătate duplex înseamnă că dispozitivul poate doar să trimită sau să primească la un moment dat. precum Ethernet. Dacă într-o reţea sunt prezente doar switch-uri şi nu există huburi.Nivelul de periodice pot provoca convergenţă lentă.11. IEEE 802. în principiu pe două căi: prin cablu fizic.reţea până la furnizorul de conexiune cu Internetul . când este instalată într-un computer ea permite accesul fizic la resursele reţelei. care îi permite să fie adresată şi regăsită chiar şi în reţelele cele mai mari. Nici nu au nevoi de un processor puternic. Pentru PC-uri placa este de obicei opţională. Chiar dacă cunoştinţe necesar pentru a implementa şi a sunt folosite tehnici avansate cum ar fi actualizările menţine o reţea.Implementarea şi întreţinerea – Implemenatrea şi întreţinerea descie nivelul de cunoştinţe care sunt necesare pentru un administrator de reţea pentru a pune în aplicare şi şi a întreţine reţeua bazată pe protocolul de rutare utilizat. fiindca reţele mari necesită mai mult timp pentru a propaga informaţia de rutare. Dispozitivele hardware uzuale includ switch-uri. în comparaţie cu protocoalele link state. Placa de reţea O placă de reţea.protocoalele de rutare bazate pe vectori de distanţă nu am nevoi de resurse mari de memorie pentru a stoca informaţii. atunci domeniile de coliziune sunt fie reduse la o singură legatură. în timp ce duplex integral înseamnă posibilitatea trimiterii şi a primirii concomitente de informaţie. cu un protocol bazat pe vector cu declanşator. Utilizarea extinderilor special proiectate fac posibilă realizarea unui număr mare de conexiuni utilizând diverse medii de reţea. ATM. de întindere globală maximă. fie (în cazul în care ambele capete suportă duplex 52 . Placă de reţea Comutatorul de reţea Un comutator de reţea este un dispozitiv care realizează conexiunea diferitelor segmente de reţea pe baza adreselor MAC.placă de reţea . 100 sau chiar 1000 MO pe secundă. Fiecare placă de reţea poartă un identificator unic propriu. Avantaje Dezavantaje Convergenţă lentă – utilizarea actualizărilor Implementare simplă şi întreţinerea. Termenul corespunzător în engleză este Network Interface Card (NIC). În ziua de azi conectarea la Internet (pe calea: PC . datorită convergenţei lente dintro reţea. care realizează conexiuni de 10. sau printr-o tehnologie radio.Internet) a devenit primordială şi foarte răspândită. Fibre channel. 24. În funcţie de dimensiunea reţelei Scalabilitate limitată – convergenţa lentă poate limita mărimea reţelei. este o piesă electronică proiectată pentru a permite calculatoarelor să se conecteze la o reţea de calculatoare. Fig. Bucle de rutare – buclele de rutare pot apărea când tabelel de rutuare inconsecvente nu sunt actualizate. la duplex jumătate sau integral. deci fără fir. numită şi adapter de reţea sau placă cu interfaţă de reţea. Cerinţe de consum reduse .

Fragment free . Posibile caracteristici configurabile: . Fig.Stochează şi trimite . tehnologia folosită este considerată depaşită din moment ce un hub retrimite orice pachet de date primit la toate porturile sale cu excepţia celui de la care l-a primit. stocându-se informaţia legată de adresare. Metodele nu sunt controlate de utilizator. Sarcina de configurare necesită de obicei înţelegerea nivelului 2 al reţelelor. de obicei fiind vorba de routere. deşi această situaţie nu este una tipică). realizează o însumare pentru fiecare cadru retransmis.comutarea pornit/oprit a unor porturi.setări de prioritate pentru porturi. Dispozitivele mai recente folosesc o interfaţă web (uneori se pot configura şi prin intermediul propriilor butoane. . Detecţia erorilor este lăsată în seama dispozitivelor terminale de la nivelele 3 şi 4.După posibilitatea de configurare . Nu există detector de erori la această metodă.Metoda încearcă să reţină beneficiile ambelor metode prezentate anterior.integral) eliminate simultan. Prin folosirea switch-ului acest neajuns a fost rezolvat. Opţiunile de configuraţie pentru switch-urile din a doua categorie variază în funcţie de producător şi de model. Tipuri de comutatoare După formă : . . Principiul unui dispozitiv de transmisie hardware cu multe porturi poate fi extins pe mai multe straturi. . în mod uzual. 25.filtrare MAC.viteza de legatură şi setări duplex.Montabile în rastele . .Neconfigurabile . În acest fel cadrul îşi va atinge întotdeauna destinaţia. Totuşi. Un repetor este cel mai simplu dispozitiv multi-port.Metoda comută automat între cele trei metode precedente. Modelele mai vechi utilizează o consolă serială.Nemontabile . Comutatorul de retea Metode de retransmitere Există 4 metode de retransmitere a datelor: . 53 . Metoda cut through apelează la stochează si transmite dacă portul destinaţie este ocupat în momentul sosirii pachetului. Switch-urile configurabile se regăsesc în reţele de dimensiuni medii/mari şi prezintă un preţ şi o calitate mai ridicate. Se verifică primii 64 de octeţi din cadru. Atunci când se folosesc calculatoare multiple viteza scade rapid şi încep să apară coliziuni care încetinesc şi mai mult conexiunea.Cut through . .Inteligente Prima categorie nu posedă interfaţă de configurare.Configurabile . Ele se regăsesc uzual în mediile SOHO (LAN şi Small office/Home office).switch-ul acţionează ca un buffer şi.Adaptive switching . constituind sarcinile exclusive ale switch-ului. rezultând switch-ul multilayer.Switch-ul doar citeşte adresa hardware a cadrului înainte de a o trimite mai departe. .

IPv6).0.folosirea protocolului Spanning Tree. 54 .1). Din păcate definiţia a ceea ce sunt reprezintă locaţiile (engleză: site) a ramas neclară şi politicile de adresare prost definite creau ambiguităţi în algoritmul de rutare. Blocul respectiv de adrese a fost abandonat şi trebuie să nu mai fie utilizat în sistemele noi. Acesta identifică fiecare interfaţă logică a echipamentelor conectate printr-un număr numit "adresă IP". Fig. În IPv6.setările VLAN (Virtual Local Area Network). primii biţi ai adreselor..00000000. spanning). 25. . . De exemplu. fără conexiune permanentă. Adresele includ un număr aleator de 40 de biţi care minimizează riscul unei coliziuni de adrese în cazul conectării a 2 spaţii private sau pachetele sunt rutate greşit. separaţi între ei prin puncte. . 2001:0db8:1234::/48 este reţeaua cu adresele 2001:0db8:1234:0000:0000:0000:0000:0000 până la 2001:0db8:1234:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff Deoarece un calculator poate fi văzut ca o reţea cu prefixul 128. O reţea (sau subreţea) IPv6 este un grup continuu de adrese IPv6 a cărui mărime trebuie să fie putere a lui 2. separate de "/". Notaţia obişnuită este obţinută prin scrierea fiecărui octet în formă zecimală. Proiectele iniţiale (RFC 3513) foloseau alt bloc de adrese în acest scop (fec0::). Alocarea adreselor IP nu este arbitrară.1 este notaţia folosită pentru adresa 11000000.agregarea legăturilor(bonding.168. . împărţindu-l în 2 spaţii /8 cu politici implicite diferite pentru fiecare spatiu (cfm. Formatul unei adrese IP în format zecimal şi binar Adresele IPv4 au o lungime de 32 de biţi (4 octeţi). există şi adrese IPv6 rezervate pentru spaţiul privat de adresare. denumite şi adrese specifice unei locaţii. adresa IP este reprezentată pe 32 de biţi (de ex. În IPv4. Adresa IP IP (Internet Protocol) este un protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor. formează prefixul reţelei. De exemplu. ea se face de către organizaţii însărcinate cu distribuirea de spaţii de adrese. RIPE este responsabilă cu gestiunea spaţiului de adrese atribuit Europei. Asemenea rezervărilor IPv4 pentru adrese private sau reţele interne închise. Adresele unicast IPv6 folosite pentru adresarea pe Internet trebuie să aibă prefixul 2000::/3. adică sunt cuprinse între 2000:: şi 3fff:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff. acestea se numesc Adrese Local Unice (engleză: Unique Local Addresses .monitorizarea de către SNMP (simple network management protocol) a dispozitivului şi a legăturii. 192.trunking). 192. Internetul este în proces de evoluţie către versiunea următoare de IP.0. O reţea este reprezentată de prima adresă din reţea şi de mărimea prefixului în biţi. standardul curent pentru comunicarea în Internet. RFC 4193 rezervă prefixul fc00::/7 în acest scop.ULA). care să oblige folosirea acestei versiuni superioare şi de către alţii. De exemplu.168. care practic aşteaptă un utilizator major.00000001 Adrese de reţea Adresele de reţea IPv6 sunt scrise folosind notaţia CIDR. adresele sunt câteodată urmate de /128. Fiecare adresă identifică o reţea (network) şi o staţie de lucru (work station) din cadrul reţelei. monitoring.oglindirea porturilor (mirroring. numită IPv6.10101000. Versiunea de standard folosită în majoritatea cazurilor este IPv4. identici pentru toate adresele din reţea.

care o inserează în şirul de intrare al procesului receptor. Se referă. Datagrama este transparentă nivelului transport. Adresele IP cu 0 ca număr de reţea se referă la reţeaua curentă.zz sunt rezervate pentru testări în buclă locală.255. În schimb.yy. Pachetele IP (dupa cum s-a mai spus) nu au garanţia că vor ajunge la destinaţie. Reţelele sunt dinamice şi este posibil ca 2 pachete IP de la aceeaşi sursă să plece pe căi diferite (BGP – Border Gateway Protocol) şi să ajungă la aceeaşi destinaţie. Funcţionare Comunicaţia în Internet funcţionează după cum urmează: nivelul transport preia şiruri de date şi le divide în datagrame. Când toate aceste „fragmente” ajung la maşina destinaţie ele sunt reasamblate de nivelul reţea în datagrama originală. Adresele sunt generate automat de către nivelul IP al sistemului de operare pentru fiecare interfaţă de reţea. Cu alte cuvinte. Această funcţionalitate este utilizată extensiv şi invizibil pentru majoritatea utilizatorilor. iar cea mai mare 255. care codifică adresa sa de reţea şi de gazdă. 2001::/32 — folosit pentru Tunelare Teredo.Adresele ce încep cu fe80: . dacă o gazdă este în două reţele. Teoretic.0. au fost imaginate diferite metode de alocare automată a unor adrese IPv6 plecând de la adrese IPv4: ffff:0:0/96 — acest prefix este folosit pentru adrese IPv4 mapate. în mod usual un L A N .0. pagini web) mesajul este împărţit în părţi mai mici numite pachete. Toate adresele de forma 127. Singura utilizare a acestui prefix rămâne reprezentarea unor adrese IPv4 şi Pv6 într-un acelaşi tabel sau bază de date cu coloane de dimensiune fixă. Când trimiţi sau primeşti date (de ex. pe internet are cel puţin o adresă IP unică. Fiecare datagramă este transmisă prin Internet.255. la nivelul utilizatorilor cu acces la Internet. O datagramă IP(un pachet) constă dintr-o parte de antet şi o parte de text. trebuie să folosească două adrese IP . Adresele care constau numai din 1-uri permit difuzarea în reţeaua curentă. dar în practică ele nu depăşesc 1500 de octeţi (pentru a intra într-un cadru Ethernet).0 este folosită de gazde atunci când sunt pornite. Fiecare calculator (cunoscut ca HOST). Fiecare pachet cuprinde adresa celui care trimite datele. acest lucru fiind lăsat în seama protocoalelor adiacente (TCP UDP etc). prima oara la un "Gateway Computer" care înţelege o mică parte din internet. Toate prefixele atribuite adreselor private nu sunt rutate pe Internet. Aceasta asigură conectivitate la reţea automată şi instantanee pentru orice host IPv6 şi semnifică faptul că mai multe host-uri conectate la un hub sau switch comun au o cale de comunicare garantată prin adrese local-link.zisă a retele 55 . Toate adresele IP sunt de 32 biţi şi sunt folosite în câmpurile „Adresă sursă” şi „Adresă destinaţie” a pachetelor IP. Fiecare pachet este trimis. în nivelele inferioare ale administrării reţelelor IPv6 (Neighbor Discovery Protocol). Adresele din acest spaţiu erau cunoscute iniţial ca "adrese compatibile IPV4" şi aveau ultimii 32 de biţi egali cu adresa IPv4 a gazdei. Pachetele trimise către această adresă nu sunt trimise prin cablu ele sunt prelucrate local şi tratate ca pachete sosite. care îl identifică între toate computerele de pe internet. dar şi a celui căruia îi sunt destinate. În plus. de fapt.0.255. fiind eventual fragmentată în unităţi mai mici pe parcurs. datagramele pot avea fiecare până la 64 KB. Computerul "Gateway" citeşte destinaţia pachetelor şi trimite pachetele la un alt "Gateway" şi tot aşa până ce pachetul ajunge la "Gateway"-ul vecin cu computerul destinatar. Realizarea propriu. identificarea calculatoarelor se face printr-un nume de calculator host gestionat de sistemul DNS. 2002::/16 — folosit pentru adresare 6to4.numite adrese link-local .xx. mai exista şi prefixul ::/96 (adresă cu primii 96 de biţi 0). Antetul are o parte fixă de 20 octeţi şi o parte opţională de lungime variabilă. la o interfaţă de reţea. Fiecare gazdă şi router din internet are o adresă IP.0. Internet Protocol (IP) este o metodă sau un protocol prin care datele sunt trimise de la un calculator la altul prin intermediu Internetului.sunt atribuite în zona local link. Combinaţia este unică: în principiu nu există două maşini cu aceeaşi adresă IP. Adresa IP 0.0. Cea mai mică adresă este 0. Adresa IP este utilizată la nivelul programelor de prelucrare în reţea. Pentru a permite trecerea fără probleme de la IPv4 la IPv6. Este important de observat că o adresă IP nu se referă la o gazdă. Aceste adrese permit ca maşinile să acceseze propria reţea fără a cunoaşte numărul de reţea (dar trebuie cunoscută clasa reţelei pentru a şti câte zerouri trebuie introduse). IETF a declarat aceast bloc de adrese depăşit prin publicarea RFC 4291.: e-mail.

56 . IPX. Configurarea retelei se face relativ simplu: . Cu ajutorul butonului Properties se intra in dialogul de configurare. Fig. In terminologie IT. Pentru a putea comunica între ele şi a partaja resurse. acesta se numeste protocol. Local Area Connection - Din lista afisata. Exemple de protocoale sunt TCP/IP. NETBios. aceste „limbaje" asigurând fundamentul pe baza căruia se pot efectua operaţiunile de reţea: transfer de fişiere. calculatoarele trebuie să „vorbească" într-un limbaj comun.Click pe My network places şi se alege Properties. 27. se selecteaza protocolul TCP/IP.Pentru realizarea reţelei trebuie analizat pentru ce se va folosi reţeaua respectivă şi care sunt echipamentele necesare pentru realizarea respectivei reţele. Primul pas al realizării protocolului Click dreapta Local area Connection pe şi selectăm din nou Propreties Fig. partajare resurse. etc. 26.

Introducerea Subnet Mask Tot aici este bine să se introducă şi să se activeze şi opţiunea Client for Microsoft Networks.255.168. unde x poate lua valori de la O la 255.x. cum ar fi 192.y. 30. Subnet Mask. valoarea lui y trebuie să fie unică pentru fiecare. Alegerea TCP/IP Incepem prin a introduce adresa de IP (standardul fiind o adresa din domeniul privat). Tot aici se poate stabili apartenenta la un workgroup (de preferat este ca toate sa aiba acelasi workgroup). Introducerea adresei de IP Se poate introduce adresa 192.1. 29. iar in al doilea camp din dialog. pentru a putea partaja fişiere împreună cu ceilalţi utilizatori ai reţelei.Fig. Dacă valoarea x e comună pentru toţi participanţii la reţea. Fig.168. 57 . Activarea se face apăsând butonul File and Print Sharing.0. 28. Fig.2. iar y de la l la 254. e indicat sa se puna 255. nume sub care va fi cunoscut în reţea. La tab-ul Identification se poate da un nume oarecare pentru fiecare calculator.255.

Aceasta este uşor de recunoscut datorită asemănării cu conectorul RJ-11. Cleştele de sertizat din dotarea laboratorului de informatică Pentru început va trebui îndepărtată izolaţia cablului UTP pe o porţiune de 2 cm. Fig. verde). Bifarea opţiunii File and print sharing Cablarea unei reţele sau. striat cu culoarea primului. De aceea.Fig. Pentru sertizare este nevoie de un cleşte special. distanţele în cazul unei reţele nu trebuie să depăşească 100 m (între noduri). presupune mai multe etape de lucru. Standardul unanim acceptat implică folosirea pinilor l si 2 pentru transmisia datelor. care să permită comunicarea între PC-uri. 32. deoarece de ele depinde funcţionarea optimă a reţelei: cablurile de reţea. Apoi cablul se introduce în mufă. faţă de doar patru în telefonie şi. desigur. de 58 . Fig. fără discriminare. care este ieftin. O pereche de fire conţine un fir colorat (de exemplu. Dintre cele patru perechi de fire din cablu se vor folosi doar doua: o pereche pentru emisie (fir de semnal şi masă) şi cealaltă pereche pentru transmisie. De obicei. având grijă ca o pereche de fire să corespunda pinilor l si 2. cu ajutorul unui cuţit ascuţit. răsucit cu un al doilea fir alb. realizarea ei. Există şi un standard (EIA/TIA-568A si B) pentru aranjarea firelor dupa culoare. iar a pinilor 3 si 6 pentru recepţie. în dimensiunea conectorului. mai bine zis. uşor de procurat şi de sertizat în mufa RJ-45. Aspectul cablului UTP Mufarea cablului UTP Trebuie să se înceapă cu sertizarea cablului UTP. 33. folosit la cuplarea aparatului telefonic. 31. alegerea optimă pentru o asemenea reţea este cablul UTP (Unshielded Twisted Pair). care se găseşte la orice magazin de specialitate. Diferenţa constă în numărul de fire. opt în cazul reţelelor. Dupa dezizolare se face ordonarea şi îndreptarea firelor pentru ca acestea să pătrundă uşor în mufa RJ-45. pentru asigurarea unui contact ferm. adică verde. Firele se „tund” la aceeaşi lungime. Există însă şi acele „sarme" care trebuie „băgate în seamă".

exemplu. întinderea cablurilor între săli se face cu ajutorul unui suport din sârmă oţelită care va susţine cablul UTP. •S-a alocat o adresă IP statică pentru a server. Configurarea Server-ului Înainte de a începe procesul de instalare a PDC-ului este nevoie să ne asigurăm că următoarele condiţii au fost îndeplinite: • Este instalat Windows Server 2003. cablul fiind direct. acesta trebuie să aibă acelaşi tip de conexiuni la ambele mufe. Sertizarea se va face după ce au fost montate toate cablurile între utilizatori şi switch-ul central. alb cu portocaliu şi portocaliu. să fie străpunse de pinii mufei. După aceşti paşi calculatoarele vor putea comunica unele cu altele. Ideea este că datele emise de un calculator trebuie să ajungă ca fiind transmise la cel de-al doilea calculator şi invers. Nu este sănătos să partajăm în reţea directoare cu drepturi depline de acces. prin presiunea aplicată de cleşte. Cablurile se vor sertiza cu capetii neintrodusi în placile de retea deoarece există posibilitatea distrugerii acestor echipamente în momentul sertizării. In cazul în care cablul este cel ce face legătura dintre două calculatoare şi nu switch-ul.4. Acesta nu se va întinde la maxim: se lasă câte o buclă la capete pentru a compensa dilatarea şi contracţia datorate temperaturii. Nu exista restricţii pentru numele care poate fi utilizate. Traseul urmat de cablu va fi alcătuit din drepte paralele cu solul sau cu clădirea.1. In mod analog se va proceda cu pinii 3 şi 6. toate calculatoarele trebuie să facă parte din acelaşi Workgroup. în cazul nostru: 192.1. se pot face convorbiri telefonice prin programe specializate sau se pot juca jocuri in reţea. atunci acesta va fi de tip crossover. Instalarea şi configurarea controlerului de domeniu (Primary Domain Controller . 59 . Firele trebuie introduse pana la capat ca. Tipuri de mufare Dacă se doreşte cablu pentru conectarea unui calculator la switch-ul reţelei.168. realizând un contact ferm cu aceştia. iar altă pereche pentru pinii 3 şi 6. în afară de imposibilitatea inserării spaţiilor şi a caracterelor speciale. Se pot schimba fişiere cu ceilalti membri. Pinii l şi 2 din prima mufă se vor lega cu pinii 3 şi 6 de la cea de-a doua mufă. astfel: Start-> All Programs-> Administrative Tools-> Manage Server. Cablul ce asigură suportul va fi bine ancorat de marginea acoperişului. Pentru a se putea vedea între ele. alb cu verde şi verde. 4.PDC) Se porneşte procesul de instalare al PDC şi procesul de instalare DNS.

Se adaugă un rol: Pentru aceasta se verifică în deplinirea condiţiilor: Se selectează rolul de Domain Controller: 60 .

După revizuirea opţiunilor selectate se trece la instalarea Active Directory: Este lansat automat asistentul de instalare al Active Directory: Se afişeaza fereastra de compatibilităţi: 61 .

independent: Se denumeşte domeniul pe care dorim să-l creăm: 62 . deoarece acesta este primul controller de domeniu se va selecta prima opţiune: Se va creea un domeniu nou.În următoarea fereastră.

63 . În următorul dialog se vor stabili locaţiile bazei de date Active Directory şi a fişierelor raport. în care se depozitează lucruri de genul pachete de software MSI. Folderul SYSVOL este o partajare publică.Numele NetBIOS pentru domeniu va fi: lab.

Astfel se selectează “Install and Configure…”şi apoi Next. pentur a putea utiliza Active Directory.Următorul ecran ne permite să înstalăm şi să configurăm Serverul DNS. Se vor selecta permisiunile: Se setează o parolă pentru restaurare şi apoi se alege next 64 .

se va afişa mesajul de mai jos.Se afişează un sumar al operaţiilor: Apoi incepe procesul de instalare: Dacă totl a decurs conform planificării. 65 .

După repornire se poare observa că apare o nouă casuţă în dialogul de autentificare în care se specifică domeniul nou creeat. care confirmă că am creeat un controller de domeniu.Se va restarta serverul. După autentificare se va afişa ecranul de mai jos. 66 .

selectăm Newşi apoi selectăm User. Selectăm Start > Administrative Tools > Active Directory Users And Computers.In Prima fereastră–User deschisă introducem următoarele informaţii:: First Name: Initial: Last Name: User Logon Name: 4. 2.Adăugarea unei staţii de lucru la domeniu: Pentru adăugarea unei staţii de lucru la domeniu trebuie să parcurgem următorii paşi: 1. In următoarea fereastră deschisă scriem şi confirmăm parola. 3. apoi apăsăm butonul Next şi apoi finish. Apăsăm butonul Next 5. 67 .Apoi verificăm opţiunile de a nu expira niciodată parola şi de a nu putea fi schimbata de către User.In fereastra Active Directory Users And Computers dăm click dreapta pe Users.

Am terminat! 68 .

...... 16 3................................................. 19 3...................................... 59 CUPRINS ......................................................................................1......................................................... Generalităţi ....................................... 39 4................................................ Amplasamenul reţelei ...................................... PROIECTAREA UNEI REŢELE DE CALCULATOARE DIN ŞCOALĂ ............................................................................................. Tipuri de reţele .......3............................................................................................................................... 11 III.................. Configurarea Server-ului ....................................N...................................... 40 4............ Necesarul de reţea şi modul de lucru .................................................................................................................................... 5 2.............................................................................................................. 16 3.......................................................... 69 BIBLIOGRAFIE .................2......................................................................................CUPRINS I..........................................................1............................................ SERVERE ..................... GENERALITĂŢI ....................3...................................................1...............3....................................................................... Generalitǎţi ..........................................A............................. 42 4.......................................................................................................................... 70 69 .................... REŢELE DE CALCULATOARE ................ Noţiuni generale despre server şi reţele ... Serverul WINDOWS 2003 ...............2.............................................................. 23 IV..............................................................................................................4................... 39 4....................................................................................... Reţeaua L................................................. Tipuri de server ......... 2 II....................................... Generalităţi ...................................................................................................2........................................................................ 2 1...... 5 2......................................... 5 2..........................................................

Reţele Locale de Calculatoare... LL Educational. Byblos. 9. Dobrescu.a. Klander L. Societatea informationala si evolutia informaticii. Bucureşti: Editura Printech.. Prelucrari birotice. Libris.10. Bazele reţelelor. Reţele de calculatoare. Cisco Press. Teora 1992. Tanenbaum. Sisteme de operare interactive Ed. Ed. Todoran H. 2. Biblos. 6. Cristian (2007). Editura EFES. Răzvan. 10. 8.. 1997 7. Tanenbaum A. Ghidul securităţii reţelelor de calculatoare. Tanenbaum A. 2003.Mureş. Editura Universitatii Lucian Blaga. A. Tg. Iconaru. Deaconescu.. s.. Răzvan. Rughiniş. Mihai.. Ed. 3. BYTE nr. Andreica A. 2003 logy and Applications.. Reţele de calculatoare. Computer Press Agora. 2005 70 . Boian F.S. Ed. Brad R. 2001.BIBLIOGRAFIE 1. 1997.M.S.. Cristea V. Anti-hacker. Dădârlat 5. Administrarea reţelelor locale. 1994. Bucuresti 1998. Reţele de calculatoare (ediţia a patra). Tăpuş N. Reţele de calculatoare. ISBN 978-973-718-541-9. Sibiu 1998 4. (editia a 4-a).

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful