MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

REALIZAREA UNEI REŢELE DE CALCULATOARE ÎN ŞCOALĂ

PROPUNĂTOR: PROF. MICLE ALINA FLAVIA

CAVNIC 2010

I. GENERALITĂŢI
1. Noţiuni generale despre server şi reţele

O reţea de calculatoare este formată dintr-un ansamblu de calculatoare conectate între ele, care fac schimburi de date şi folosesc în comun resursele reţelei. Fiecare calculator îşi păstrează independenţa de execuţie şi de gestiune a propriilor resurse. După apariţia calculatoarelor personale, prelucrarea centralizata pe calculatoarele mari a fost înlocuită cu prelucrarea descentralizata pe microcalculatoare. Dezavantajul lipsei comunicării unui sistem personal este compensat prin includerea acestuia într-o reţea Calculatoarele dintr-o reţea pot fi: · de acelaşi tip, în cazul reţelelor omogene; · de tipuri diferite, în cazul reţelelor eterogene. Reţelele de calculatoare au apărut din necesitatea: · de folosire în comun a unor resurse fizice scumpe (imprimante şi hard disk-uri scumpe, plotere, etc.); · de folosire în comun a datelor şi a resurselor software. Atunci când mai mulţi utilizatori prelucrează aceleaşi date, este necesar ca variantele fişierelor să fie reactualizate, iar acest lucru se realizează prin reţea. In funcţie de aria de răspândire, există următoarele tipuri de reţele: · Reţele locale -; LAN (Local Area Networks) au o arie de până la 2 km. şi deservesc o instituţie; · Reţele metropolitane -; MAN (Metropolitan Area Networks) care acoperă suprafaţa unui oraş; · Retele globale -; WAN (Wide Area Networks) cu o arie de răspândire geografica de mărimea unui stat sau continent. Cele mai mare reţele WAN sunt cele de servicii internaţionale (BBS), cum sunt CompuServe şi Internet. La rândul lor, reţelele pot fi conectate între ele, permiţând schimbul de informaţii. Conectarea unor calculatoare diferite se face conform unor standarde de reţea. Realizarea unor reţele de calculatoare necesită următoarele componente: 1. Hardware: · calculatoare (noduri) dotate cu periferice din configuraţie; · cabluri de transmisie; · echipamente specifice reţelei: · adaptoare de reţea NIC (Network Interface Card): sunt plăci de interfaţă, prin care este posibila conectarea calculatorului la reţea; · modemuri: dispozitive pentru conectarea unui calculator la reţea prin linie telefonica; · dispozitiv de ataşare la mediu (transceivers): echipament care transmite şi receptează semnalul între placa de reţea şi un mediu fizic de transmisie, altul decât cel suportat de placa de reţea, cum ar fi transmisia prin unde radio; · Hub-uri (hubs): necesare pentru conectarea calculatoarelor într-o reţea de tip stea, prin cabluri individuale; · repetoare (repeaters): amplifică semnalul pentru a mări aria de răspândire într-o reţea locală; · punţile (bridges): realizează conectarea a doua reţele de calculatoare, care prelucrează informaţia în funcţie de adresa destinatarilor şi expeditorilor; · porţile (gateways): permit conectarea unor reţele de calculatoare care folosesc protocoale diferite (ex. o reţea de microcalculatoare conectată la un minicalculator); · routere (routers): controlează fluxul de informaţii şi optimizează căile de transfer a datelor; acestea sunt capabile să traducă protocoale de comunicare diferite. 2. Software: Sistemul de operare al reţelei care asigura integrarea echipamentelor şi a software-ului de aplicaţie în reţeaua de calculatoare. Legătura fizică dintre componentele reţelei se realizează prin cablurile şi echipamentele specifice iar legătura logică este stabilită prin sistemul de operare. Sistemul de operare al reţelei este o colecţie de programe prin care sunt gestionate resursele reţelei (echipamente, programe). Nodurile reţelei pot fi servere sau staţii de lucru. 2

1. Serverele sunt calculatoare care asigură: · stocarea pe disc a unui volum mare de informaţii la care pot avea acces şi alte calculatoare din reţea; · servicii de tipărire; · comunicarea între calculatoare şi gestionarea reţele. 2. Staţiile de lucru sunt microcalculatoare care au acces la resursele serverului şi pot fi sisteme standard (cu HDD) sau sisteme fără HDD (diskless). Reţelele se pot clasifica în: · reţele cu server de fişiere (file server), în care un calculator din reţea este server şi îşi partajează resursele cu staţiile de lucru; · reţele de la egal la egal (peer to peer), în care orice calculator din reţea poate deveni server la un moment dat, sau staţie de lucru. Din punctul de vedere al modului de lucru al serverului, exista: · Reţele cu server dedicat; · Reţele cu server nededicat. 1. Serverul dedicat este degrevat de orice altă sarcină, fiind folosit numai pentru gestionarea reţelei; 2. In reţelele cu server nededicat, calculatorul desemnat server poate rula şi alte aplicaţii în timp ce oferă şi servicii de reţea pentru celelalte calculatoare. Caracteristicile unei reţele de calculatoare sunt date de: · topologie; · mediul fizic de transmisie; · standardul de transport. Aceste elemente determină viteza reţelei. Sunt definite doua viteze: · viteza de transmisie a semnalelor, care depinde de tehnologia de transport şi se măsoară în BAND (1 band este echivalent cu 1 byte/sec.). · viteza datelor care se măsoară în bps (bits per second -; bit/s). Se definesc două tipuri de topologii ale reţelei: · topologia fizica, adică modul în care sunt legate fizic calculatoarele; · topologia logica, adică modul în care sunt transferate datele între componentele reţelei. Exista mai multe tipuri de topologii fizice: · topologia liniară sau magistrală (Bus Topology); · topologia inelară (Ring Topology); · topologia stea (Star Topology); · topologia stea-inel, în care sunt legate circular mai multe calculatoare dispecer care gestionează fiecare câte o reţea. Mesajele circulă pe inel până când unul dintre calculatoare recunoaşte în antet adresa unui calculator din reţeaua sa. Calculatorul dispecer va prelua mesajul de pe canal şi îl va transmite calculatorului destinatar. · Topologia liniară sau magistrală (Bus Topology). In acest caz există un singur canal de comunicaţie la care sunt conectate toate calculatoarele. Cablul de legătură formează o linie de legătură de la un capăt la altul al reţelei. Fiecare calculator este conectat la canalul de comunicaţie şi transmite mesaje în reţea. Fiecare mesaj are un antet care conţine adresa calculatorului destinaţie. · Topologia inelară (Ring Topology). In această topologie, calculatoarele sunt conectate circular. Fiecare calculator este conectat prin intermediul canalului de comunicaţie la alte două calculatoare, astfel încât mesajele circulă de la un calculator la altul, pe un traseu interior, până când un calculator recunoaşte mesajul transmis. Defectarea unui calculator înseamnă întreruperea canalului de comunicaţie. · Topologia stea (Star Topology). In aceasta configuraţie există un calculator central la care sunt legate toate celelalte calculatoare. Toate mesajele sunt schimbate prin intermediul calculatorului central, care are rol de dispecer şi distribuie mesajele în funcţie de adresa utilizatorului. · Topologia stea-inel. In acest caz, sunt legate circular mai multe calculatoare dispecer, care gestionează fiecare câte o reţea. Mesajele circulă pe inel, până când unul dintre calculatoare recunoaşte în antet adresa unui calculator din reţeaua sa, preia mesajul şi îl transmite calculatorului destinatar. Mediul fizic de transmisie este suportul fizic pe care se transmit datele sub formă de curenţi electrici sau unde electromagnetice. Acest tip de mediu se poate clasifica în: · mediu prin cablu: cablu răsucit, cablu coaxial, cablu cu fibră optică; · mediu fără cablu: telefonie celulară, unde radio terestre, unde radio prin satelit, unde laser, 3

Fiecare standard cuprinde detaliile mediului de transmisie (tipul mediului. numit SERVER DE FISIERE. Avantajele unei reţele cu server de fişiere sunt: · oferă o mare securitate a datelor. FDD1 (standardul ANSI pentru fibra optică). Problema principală a gestionării reţelei este organizarea securităţii datelor. care se realizează printr-un mecanism de control organizat pe mai multe niveluri. reţele client-server) sunt formate din: · un calculator pe care rulează sistemul de operare al reţelei. Pentru a realiza legătura de date. Această reţea suportă viteze mici de lucru şi nu oferă securitate totală a datelor. · optimizarea utilizării liniei de comunicaţie. · detectarea şi înlăturarea erorilor.). metoda de detectare şi corecţie a erorilor. Transportul în reţea reprezintă un set de tehnici folosite pentru transmisia şi recepţia datelor dealungul mediului de transmisie. fiecare calculator poate fi în acelaşi timp şi client şi server şi se recomandă numai atunci când nu se cer performanţe mari şi se preferă conturi mici. OS/2. Organizarea clienţilor reţelei este făcută de o persoană numită administrator de reţea. · memoria internă cu cea mai mare capacitate. ce se stabileşte între două calculatoare pentru a face schimb de date. Prin stabilirea parametrilor de conectare se limitează drepturile de acces în reţea ale unui utilizator. numite staţii de lucru (workstations. · independenţa faţă de modul de transmisie. topologia fizică şi logică a reţelei. Utilizatorii pot fi organizaţi în cadrul reţelei în grupuri de utilizatori. Sunt definite mai multe standarde de transport: ARCnet. El trebuie să conţină: · un HDD de mare capacitate (sau mai multe). Fiecare utilizator primeşte un cont protejat printr-o parola. care ocupă 70% din piaţa de software pentru reţea. Mediul de transmisie prin cablu se conectează la plăcile de interfaţă cu reţeaua prin intermediul conectoarelor (de tip T. Fiecare grup de utilizatori se identifică printr-un nume unic. Se aplică în cazul unui număr mic de calculatoare. Acest protocol reprezintă un set de reguli prin care se asigură schimbul de date şi mesaje între două calculatoare între care există o legatură fizică. este necesar să se stabilească un limbaj comun de dialog şi o disciplină a conversaţiei.). numărul maxim de staţii care pot fi conectate. Utilizatorii din cadrul unui grup au aceleaşi drepturi de lucru în reţea. pentru OS/2. etc. protocolul folosit pentru transmiterea datelor. La staţia de lucru se afla utilizatorul. lungimea totala acceptata a cablului. Reţelele cu server de fişiere (file server. Legătura de date (Data Link) este o legătură fizica. · Windows NT Advanced Server al firmei Microsoft. · microprocesorul cel mai rapid. Reţele peer to peer (de la egal la egal). · suportul fizic pentru controlul imprimantelor. Cele mai cunoscute sisteme de operare pentru reţele peer to peer sunt: · NetWare Life si Personal NetWare al firmei Novell (Personal NetWare se poate integra în mediul 4 . Unix. Alte sisteme de operare pentru reţea sunt: · VINE’S (Virtual Networking System) al firmei Banyan. client).microunde. unde meteorice. La resursele reţelei pot avea acces numai utilizatorii definiţi şi recunoscuţi de reţea. · LAN Manager al firmei Microsoft. · mai multe calculatoare care pot avea acces la resursele reţelei. definite de către administrator. care este o persoană ce are acces la resursele reţelei. DB. adică un protocol de comunicaţie. Machintosh. pentru UNIX. · LAN Server al firmei Microsoft si IBM pentru OS/2. Calculatorul care are rol de server trebuie sa fie cel mai puternic din reţea. · plăcile de interfaţă pentru reţea. Windows. Protocolul de comunicaţie trebui să asigure: · controlul transferului de date. Cel mai răspândit sistem de operare pentru reţelele cu server de fişiere este NetWare (Novell). Acesta acceptă o gamă variată de sisteme de operare pentru clienţi: MS-DOS. BNC. · partajarea fişierelor se face mai uşor. In acest sistem de reţea. Ethernet. fiind controlată de server. Token Ring. Operaţiile de conectare şi deconectare sunt numite logon şi logoff. etc.

reţele locale (LAN) . el este numit file-server (gestionarfişiere). O reţea bazată pe server oferă o securitate mai bună decât o reţea peerto-peer şi de aceea dacă securitatea este un factor important este recomandat să se implementeze o reţea bazată pe server. putem distinge: . n “ calculatoare conectate între ele. De aceea se şi numeşte reţea peer-to-peer (de la egal la egal). Calculatoarele unei reţele cu mică răspândire geografică ( acelaşi birou. unde radio. adică accesul la programe. nefiind nevoie de a achiziţiona un sistem care să joace rolul de server. de către mai mulţi utilizatori a resurselor hardware şi/sau sofware aparţinând calculatoarelor componente. Reţelele de calculatoare se impun în locurile unde se necesită comunicarea datelor între sisteme de calcul sau posibilitatea corelării datelor provenite de la calculatoare independente. oferind astfel posibilitatea de obţinere a unor sisteme cu un grad înalt de fiabilitate şi adaptibilitate . ci cuplate într-o reţea . cablu coaxial). asigurat de o placă specială – câte una pentru fiecare calculator în parte . 2. Aceasta permite folosirea în comun. grup de calculatoare „ ( de orice tip ) şi periferice care partajează resursele. Cea mai importantă caracteristică este împărţirea surselor. interconectate prin intermediul unui canal de comunicaţii “ . pentru fiecare utilizator. fibră optică.punctual. indiferent de locul unde se află. iar celelalte calculatoare din reţea sunt numite work-staţion ( staţii de lucru ). După distanţa la care sunt distribuite componentele. Tipuri de reţele Reţelele sunt clasificate în reţele peer-to-peer şi reţele bazate pe server. prin duplicarea fişierelor. Comunicarea de tip serial implică o viteză de transmisie mai redusă. · LANtastic al firmei Aotisoft. Un alt avantaj al reţelelor este posibilitatea accesului simultan. Fiecare calculator are atât rol de client cât şi de server.reţeaua care leagă mai multe reţele teritoriale. 5 . nu izolat . cablu torsardat. clădirii învecinate) comunică între ele printr-un protocol de tip paralele . . Generalităţi Tendinţa actuală a utilizatorilor o reprezintă folosirea calculatoarelor. II. · Windows for Workgroups al firmei Microsoft. O reţea de calculatoare poate fi definită ca . ci fiecare utilizator trebuie să aibă grijă de propriul sistem (fiecare utilizator este atât administratorul propriei maşini cât şi utilizatorul acesteia). De obicei o reţea peer-to-peer este mai ieftină decât o reţea bazată pe server. Intr-o reţea peer-to-peer nu există servere dedicate şi nici o organizare ierarhică a calculatoarelor . date şi echipamente. O reţea peer-to-peer poate fi formată din minim 2 calculatoare. Evident că acest lucru înseamnă că nu există un administrator care să se ocupe de reţea..Windows). aceeaşi clădire. În general o reţea de calculatoare are în componenţă un număr de .2.. Canalul de comunicaţie între calculatoarele reţelei este mediul de transmisie a datelor (satelit de telecomunicaţii. Costul unei astfel de soluţii este în general mic. Un server este un calculator dedicat care nu este folosit pe post de client şi care răspunde la cererile clienţilor.superretea (Internetworking) . REŢELE DE CALCULATOARE 2. dar linii de comunicaţie mai puţin pretenţioase ( linii telefonice obişnuite ).reţele teritoriale (WAN). în care unul dintre ele este mai puternic şi gestionează activitatea întregului sistem.de la 10 m la 1 km. fiind reprezentat printr-o legătură punct cu punct sau multipunct . . folosită cu predilecţie pentru calculatoare aflate la mare distanţă .toate calculatoarele sunt egale.1. Comunicarea între calculatoare se poate face serial sau paralel.

asigură posibilitatea detectării şi corectării erorilor care apar la nivel fizic. HUB-uri (amplificatoare de semnal -. Nu au comutatoare de pachete. împreună cu mediul fizic.valorificarea serviciilor asigurate de nivelurile inferioare pentru fiecare nivel. Fiecare mesaj se împarte în pachete care se transmit independent. Dorinţa de a realiza o superretea la care sunt conectate toate calculatoarele existente a apărut în anii '80. Problemele caracteristice ale nivelului sunt: codificarea informaţiei.asigurarea independenţei fiecărui nivel. Această arhitectura poate fi concepută ca fiind compusă din două părţi diferite: . ca o succesiune de nivele. deci funcţiile de comunicaţie sunt fizic separate de cele de prelucrare. Reţelele teritoriale utilizează un subsitem de comunicaţie. Nivelul fizic asigură mijloacele mecanice. In cadrul ei. ca dirijarea sa prin reţea să se realizeze independent de celelalte pachete. Nivelul este compus conceptual din subsistemele de acelaşi rang ale tuturor sistemelor interconectate. iar comparativ cu durata tipică a unui mesaj. micro. A fost conceput pentru reţele teritoriale. daca funcţiile lui nu sunt folosite. care. care are rolul de a ascunde detaliile constructive ale comunicaţiei. cuplarea. şi pot folosi medii de comunicaţii private. Legătura de date. prin organizarea biţilor în blocuri.decuplarea echipamentelor. dar se aplică. Cuprinde facilităţile de sincronizare pentru comunicaţii semiduplex şi duplex. Sunt independente de sistemele publice de telecomunicaţie existente. comparativ cu durata de transmisie a unui singur bit. Mediile de transmisie asigura o rata de eroare foarte redusă. La această interfaţă pot fi conectate terminale inteligente. Reţelele locale trebuie concepute într-un mod care permite interconectarea cu reţelele teritoriale. astfel încât celui mai înalt nivel să-i fie oferit setul de servicii necesare pentru realizarea unei aplicaţii distribuite. şi schimbarea implementării unui nivel să nu afecteze şi interfaţa. Modelul de referinţă OSI descrie şapte nivele funcţionale. . modul de conexiune şi configuraţia pinilor. şi sunt implementate ca noduri de comunicaţie interconectate. reţelelor locale Doua principii esenţiale stau la baza conceptului de arhitectură stratificată: . modul de transmisie. doar de schimbul de informaţii şi de cooperarea dintre sistemele interconectate.partea de utilizator Cele două părţi sunt separate de nivelul de transport. Nivelele trebuie astfel concepute ca fluxul de date prin interfeţe să fie minim.partea de suport .. de regulă între 100m pentru plăci pe slot PCI şi în jur de 300m pentru plăci pe 6 . însă fiecare element de prelucrare va poseda o interfaţă de reţea. calculatoare personale. este mai mică.Reţelele locale sunt acele sisteme la care timpul de propagare a semnalelor. Totodată realizează transmisia la nivel de bit a informaţiei. Sub egida ISO s-a elaborat Modelul de Referinţă pentru interconectarea Sistemelor Deschise. folosite în cazul în care calculatoarele se află la o distanţă mai mare decât distanţa maximă pe care o poate atinge o placă de reţea în transmiterea de date. Rolul nodurilor este gestionarea şi realizarea rutei pentru fluxul de pachete. caracterul deschis al unui sistem nu este legat de organizarea particulară şi funcţionarea internă specifică sistemului..şi minicalculatoare. Comunicarea în reţea are loc în cadrul a două mari nivele -. nivelul semnalelor. Detaliile unei interfeţe reprezintă în general o opţiune locală de implementare. electrice funcţionale şi procedurale pentru accesul la mediul fizic. prin definirea serviciilor către nivelul următor. cablurile de conectare. cu anumite particularităţi.independent de modul de realizare a acestora. este mai mare. nivelul fizic şi nivelul logic şi a încă 3 nivele importante necesare pentru înţelegerea modului de funcţionare a unei reţele. şi cel de interfaţă pentru comunicaţia dintre nivele la aceeaşi entitate. Un pachet trebuie să conţină suficiente informaţii de control. asigură un set complet de servicii de comunicaţie. Nivelul fizic se costituie din partea hardware a reţelei şi anume: plăcile de interfaţă ale reţelei. Reţelele de calculatoare au fost concepute într-o manieră stratificată ierarhic. Comunicaţia se bazează pe tehnica comutării de pachete care asigură partajarea eficientă a resurselor de comunicaţie. Obiectivele de bază ale acestui model sunt legate doar de comportamentul extern al sistemelor interconectate. Un nivel poate lipsi dintr-un sistem în întregime. Se utilizează termenul de protocol pentru desemnarea comunicaţiei dintre entităţile aparţinând aceluiaşi nivel. reţelele teritoriale sunt legate prin satelite.

poşta electronica (E-mail). Nivelul transport realizează transferul datelor de la sursă la destinaţie pe ruta stabilită de nivelul precedent cu o integritate ridicată. fără ca acesta să cunoască locul unde se află procesele. adică modul în care sunt transferate datele între componentele reţelei. vizualizarea şi transferul fişierelor de pe întregul sistem. In momentul de faţă mai sunt folosite şi topologii combinate cum ar fi bus-star şi ring-star. programul respectiv foloseşte nivelul de aplicaţii pentru a transmite datele în reţea. Nivelul de prezentare are rolul de a elibera aplicaţiile de diferenţele existente în reprezentarea datelor. raportare. sincronizare. Nivelul de reţea se preocupă de dirijare mesajelor între două noduri intermediare folosind blocuri speciale de control. Transportul este de la cap la cap. · topologia logica.slot ISA). La acest nivel al canalelor logice se asociază adrese fizice. In această topologie calculatoarele din reţea sunt conectate la un dispozitiv central numit hub. adică modul în care sunt legate fizic calculatoarele. Acest nivel va alege ruta pe care informaţia va ajunge la destinaţie şi va adăuga adresele nodurilor intermediare. O altă topologie este topologia star.. care conţine adresa destinaţiei. Nivelul sesiune permite legarea utilizatorului la un calculator central care lucrează cu divizarea timpului (time sharing) şi transmiterea fişierelor prin funcţiile de stabilire şi eliberare de conexiuni. Atunci când se apelează o litera a unei unităţi de disc din reţea sau când se tipăreşte la o imprimantă partajată în reţea. precum şi orice altă componentă hardware care foloseşte la comunicarea în reţea. retransmisia şi recuperarea datelor eronate. Nivelul logic este nivelul la care se transformă orice variaţie de tensiune electrică în cod binar pentru a putea fi trimise în nivelul fizic având astfel loc comunicarea între calculatoarele din reţea. Acest nivel este responsabil de identificarea calculatoarelor din reţea. Mai jos voi prezenta doar tipurile principale de topologii şi caracteristicile lor. Dacă calculatoarele sunt conecatete printr-un cablu care formează o buclă închisă topologia se numeşte ring. programul de pe calculatorul sursa conversând cu un program similar de pe calculatorul destinaţie. Acesta este de fapt soft-ul utilizat de o staţie de lucru. Topologii. întrerupere. Fiecare calculator din reţea foloseşte mecanismul de adresare existent în acest nivel pentru a transmite date la staţia de lucru dorită. reţeaua rămânând utilizabilă. inserează periodic puncte de control de la care poate fi reluată transmisia. Deoarece semnalul traversează toate calculatoarele (în sensul acelor de ceas) defectarea unui calculator duce la defecarea reţelei. care implică transmisia. Termenul de topologie se refera la dispunerea spaţială a calculatoarelor într-o reţea. Se utilizează protocoale bazate pe confirmare. Se definesc două tipuri de topologii ale reţelei: · topologia fizica. Nivelul de transport asigură recepţionarea corectă a tuturor datelor trimise în reţea. Această topologie este cea mai simplă metodă de a conecta calculatoarele în reţea. acest nivel rezolvă comprimarea şi decomprimarea datelor. Dacă toate calculatoarele din reţea sunt legate unul după altul şi sunt conectate la un singur cablu topologia este numită bus. Pentru a evita repetarea întregului transfer în caz de eroare. 7 . O caracteristică a acestei topologii care trebuie menţionată este că în momentul în care un calculator din reţea se defectează această problemă nu afectează restul calculatoarelor din reţea. Nivelul aplicaţie permite funcţionarea concurentă a proceselor în vederea realizării unui obiectiv definit de utilizator. In această topologie nu există capete libere şi fiecare calculator acţionează pe post de repetor (un dispozitiv care regenerează semnalul). Asigură totodată codificarea datelor într-un standard corespunzător aplicaţiei. Acest nivel mai are şi rolul de a restabili structura corectă a datelor a căror structură ar putea fi deteriorată în timpul transmisiei. In schimb dacă se defectează hub-ul reţeaua nu mai funcţionează. In cazul în care la transmisie se folosesc date comprimate pentru a reduce timpul de transfer. Deci nivelul fizic este nivelul palpabil al reţelei. Funcţiile asigurate de acest nivel sunt: lansarea programelor..

În continuare voi dezbate fiecare tip de topologie in parte. schemei de conectare “ a calculatoarelor între ele .egale” între ele . b) Topologia bus ( magistrală ) Acest tip de interconectare reprezintă cea mai simplă schemă posibilă. .. Metoda folosită pentru interconectare poartă denumirea de topologie.. 1 Topologia inel (ring) Comunicarea între două noduri se face pas-cu-pas.Exista mai multe tipuri de topologii fizice: · topologia liniară sau magistrală (Bus Topology). Ea presupune un cablu liniar la care se ataşează toate nodurile reţelei. · topologia stea (Star Topology). Controlul reţelei este deţinut pe rând de fiecare dintre noduri într-un interval de timp. · topologia inelară (Ring Topology).necesarul de cablu pentru conectarea reţelei este acceptabil. Dezavatajele acestei topologii sunt date de viteza mai redusă decât în celelalte variante de interconectare şi fiabilitatea scăzută . În principiu există trei moduri de topologii pentru reţelele LAN . 8 . Spre exemplu. preferată în majoritatea cazurilor de utilizatori.defectarea unui nod duce la blocarea întrgii reţele . mesajul va fi trimis mai întâi nodului 2. după cum urmează: a) Topologia Ring Topologia de tip ring (inel) presupune conectarea calculatoarelor (noduri ale reţelei) pe un canal circular .intervalul de timp în care va transmis un mesaj dintr-un nod în altul poate fi estimat -de unde utilitatea pentru aplicaţii care trebuie să răspundă în timp real. dacă din nodul 1 trebuie transmis un mesaj în nodul 4. Avantajele acestui mod de comunicare sunt : . configurat ca în figura următoare: Fig. Reţelele de calculatoare pot fi organizate în mai multe moduri din perspectiva . apoi acesta îl va transmite în nodul 3.toate nodurile sunt . . iar acesta la rândul său îl va retransmite nodului 4.

combinând cele trei topologii de bază ( de ex. complet transparent pentru utilizator. . reţelele de tip BUS sunt prevăzute cu un modul care detectează eventualele conflicte şi le rezolvă automat. Starbus .asigurarea interconectării fizice este complicată.defectarea server-ului face inutilizabilă reţeaua. acesta neputând fi calculat cu precizie deoarece pot apare . 9 . deci cu cost redus. .posibilitatea de rulare a aplicaţiilor în timp real . Transmisia între două staţii se face prin intermediul server-ului această caracteristică implicând o serie de avantaje cum ar fi : . . 2 Topologia lineară (bus) Când un nod doreşte să comunice cu un altul el va transmite pe cablu mesajul împreună cu un specificator al destinatarului. star-ring ).Fig. Acestă tip de comunicare poate crea conflicte în reţea când două noduri încep să trasmită simultan. Pe lângă aceste tipuri fundamentale de tipologii pot exista şi alte metode de interconectare a calculatoarelor dintr-o reţea. configurarea reţelei în funcţie de mediu şi necesarul de cablu redus constituie principalele avantaje ale topologiei bus . Dezavantajul acestui tip de interconectare este dat de timpul nedeterminat alocat trasmiterii unui mesaj. . Pentru evitarea unor astfel de bruiaje reciproce.cantitatea de cablu folosită este mare .viteză de transmisie ridicată . Fiabilitatea sporită a reţelei ( defectarea unui nod nu afectează transmisia la celelalte noduri ) .. viteza mare de transmisie . Nodul de destinaţie va recunoaşte că este cel de-al partener al comunicării şi va reacţiona în consecinţă .conflicte ” care să întârzie transmiterea şi recepţionarea lui în timp real . Fig. nod la care sunt conectate toate celelalte . . Dezavantajele topologiei star sunt următoarele . 3.cablu de conectare nepretenţios. Topologia stea (star) Pentru fiecare staţie de lucru există o linie de comunicaţie dedicată prin intermediul căreia se comunică cu server-ul. c) Tipologia star Metoda de conectare star ( star = stea ) presupune un nod privilegiat în reţea.

care în prezent câştigă tot mai mult teren pe piaţa sistemelor de operare pentru reţele de calculatoare. pe care rulează sortware-ul de reţea.bus Software pentru reţele locale de calculatoare În specificaţiile anterioare. . care rulează sub sistemul de operare OS / 2. 10 . . care rulează sub sistemul NOS.0 produs de corporaţia Microsoft.Windows NT Sever 4. care rulează sub controlul sistemului de operare UNIX.server “(care sunt preponderente ).compatibilitate 100% cu MS-DOS. simlitate în procesul de instalare . Principalele caracteristici care au impus în prima fază de dezvoltare a sistemelor clientserver utilizarea sistemului de operare NetWare sunt: . ce ocupă o pondere însemnată din piaţa mondială.3 PlusOpen produs de firma 3 COM. Topologia stea.Fig. 5.DECnet produs de firma DEC ( Digital Equipament Corporation ). Topologia star . 4.ring) Fig. . Există mai multe sisteme de operare dintre care cele mai utilizate sunt: .NetWare produs de firma Novell. Vines produs de firma Banyan System. în reţelele de tip “ client . se specifica existenţa unuia sau a mai multor calculatoare dotate ca file-server sau networkserver. care permite introducerea minicalculatorului VAX pe post de file -server într-o reţea de PC-uri.inel (star .

Un alt avantaj al reţelelor este posibilitatea accesului simultan. MS-DOS. arhitectură deschisă.accesul de la distanţă .reteaua care leaga mai multe retele teritoriale. ar fi următoarea: O reţea locală de calculatoare este un sistem care permite unor aparate independente să comunice între ele în cadrul unui spaţiu limitat. Definiţia conţine câţiva termeni ce pot fi explicitati pe scurt astfel: . adică accesul la programe. Stratul inferior al sistemului Hardware Abstration Layer este o bibliotecă DLL suceptibilă da a adaptată la mediu. WINDOWS 3. multitasking . Din punct de vedere arhitectural. superretea (Internetworking) . cele care vor purta viitoarele aplicaţii client / server. sisteme de operare pe 32 biţi . Unix şi windows NT se aseamănă prin faptul că ambele sunt platforme pe servere .. O posibilă definiţie a reţelelor locale. securitatea datelor şi rularea aplicaţiilor partajate. pentru fiecare utilizator. posibilitatea de a comunica şi cu staţii UNIX. Clientul unei reţele utilizează un sistem de operare destinat staţiilor de lucru care este mai puţin pretenţios decât sistemul de operare al serverului.A. MACINTOSH OS ŞI OS /2. semnifică în contextul unui LAN. care să puncteze aspectele sale particulare majore. După distanţa la care sunt distribuite componentele. acestea erau 11 . se fundamentează pe un model care să-i permită. WINDOWS 95. spre deosedire de UNIX care are variante pentru fiecare platformă hardware. indiferent de locul unde se află. Calculatoarele de tip client din cadrul unei reţele Windows NT pot utiliza sisteme de operare diverse după cum urmează. Cea mai importantă caracteristică este împărţirea surselor. putem distinge: retele locale (LAN) . . schimbând date cu celelalte sisteme din reţea. utilizând pentru comunicaţie canale fizice de viteză ridicată şi sigure . . WINDOWS 98. OS/2.0 a fost lansat în anul 1992 cunoscând pe parcurs numeroase înbunătăţiri. Reţelele de calculatoare se impun în locurile unde se necesită comunicarea datelor între sisteme de calcul sau posibilitatea corelării datelor provenite de la calculatoare independente. propus pentru servere de reţea. . trebuie să gestioneze şi o serie de procese cu ar fi . UNIX. Acest sistem de operare tinde să se impună cu predilecţie în lumea UNIX unde are un avans considerabil prin preţul relativ accesibil şi gradul mare de portabilitate. WINDOWS NT WORKSTATION.3. Sistemul de operare Windows NT Server 4. Acest sistem de operare este de tip centralizat. în timp.planificare unităţii centrale de prelucrare pentru procesele din reţea .accesul la dispozitivele de reţea partajate . o îndepărtare progresivă de specificitatea hard a platformelor de implementare . 2.de la 10 m la 1 km. Dacă la începuturile erei reţelelor. Avantajele majore ale lui NT sunt date de integrarea sa cu calculatoarele de birou şi unicitatea implementării sale pe oricare tip de platformă . deoarece utilizează un calculator central numit server care pe lângă funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească în mod normal. prin duplicarea fitierelor. Reţeaua L. date şi echipamente. WINDOWS NT este considerat mai uşor de administrat şi de setat în comparaţie cu UNIX . retele teritoriale (WAN).preţ de cost acceptabil.aparate independente. Windows NT este un sistem de operare modern. care porneşte cu un set criptic de comenzi “shell ”. orice aparat (sistem) care se conectează în reţea.1 . care se numesc clienţi . MacIntosh .N. Dintre acestea cel mai recomandat este WINDOWS NT WORKSTATION . Serverul furnizează servicii altor calculatoare conectate la el.

dar şi cu cablarea structurată a reţelei . astfel că putem considera că astăzi. Clienţii din reţea sunt staţii de lucru (workstations) şi sunt conectate la server. ce oferă posibilitatea integrării într-un LAN de echipamente de provenienţe diverse . Nu au comutatoare de pachete. Rata de erori datorată comunicaţiei este deci mică. . comparativ cu durata de transmisie a unui singur bit. aceasta implică ca un sistem din reţea care transmite (emite) la un moment dat este proprietarul întregii capacităţi de transmisie a reţelei. excepţie fac LAN-urile cu transmisie de date prin cablu cu fibră optică). în general.modularitatea. însă fiecare element de prelucrare va poseda o interfaţă de reţea.economicitatea. Sunt independente de sistemele publice de telecomunicaţie existente. implică folosirea de medii de transmisie de viteză înaltă. având un efect pozitiv şi asupra complexităţii protocoalelor (sistemului de programe). este mai mică. Reţelele locale sunt acele sisteme la care timpul de propagare a semnalelor. dat de posibilitatea utilizării unor programe de gestionare . şi pot folosi medii de comunicaţii private. cum ar fi linii telefonice normale sau închiriate. Pentru realizarea comunicaţiilor există diferite soluţii. Mediile de transmisie asigură o rată de eroare foarte redusă. în cadrul unui LAN toate devin de egală importanţă.sisteme de tip master-slave. Reţelele locale trebuie concepute într-un mod care permite interconectarea cu reţelele teritoriale. în cadrul unei clădiri sau grup de clădiri apropiate geografic. pentru a caracteriza complet o reţea locală de un anumit tip. Reţea LAN este constituită din mai multe calculatoare care alcătuiesc o reţea. La această interfaţă pot fi conectate terminale inteligente. etc. Reţelele LAN se utilizează îndeosebi în unităţi industriale. dată de o tehnologie bine pusă la punct şi închegată .siguranţa. dovedită de posibilitatea utilizării LAN în aplicaţii diverse. care nu trebuie să prevadă algoritmi complicaţi pentru detecţia şi corectarea erorilor. Acest tip de reţea este destul de dificil de proiectat. de tip rafală (burst). sau posibilitatea de a folosi reţeaua într-un mod eficient şi ieftin De remarcat că dacă iniţial protocoalele de nivel ierarhic scăzut asociate reţelelor LAN se refereau şi la probleme practice de cablare. Reţeaua teritorială WAN (Wide Area Network) cuprinde multiple reţele LAN care se află în locuri geografice diferite. cum ar fi o clădire sau un campus. sau posibilitatea de a creşte gradat complexitatea reţelei. datorate şi posibilităţii de instalare şi întreţinere în zona limitată proprie LAN. şi care este în aşa fel configurat încât să ofere cele mai rapide răspunsuri pentru clienţii reţelei şi pentru a asigura cea mai bună protecţie din reţea pentru datele critice.expandabilitatea. deci. este mai mare. iar comparativ cu durata tipică a unui mesaj. de învăţământ. în comparaţie cu calculatoarele care urmează a fi legate la el.1 Reţele de tip Client/Server: folosesc un calculator separat(server) care lucrează la nivel centralizat cu toate fişierele şi efectuează serviciile de tipărire pentru mai mulţi utilizatori. legături prin satelit. Retelele LAN se recomanda pentru aplicaţii de business şi educaţionale. Mediile de transmisie folosite sunt de bună calitate. ce vor fi folosite în timp de toţi utilizatorii. cablu optic etc.zona limitată. utilizate de utilizatori cu drepturi foarte diferite.administrarea şi gestionarea relativ simplă (de obicei o autoritate administrativă) şi mult bazată pe accesul de la distanţă.o astfel de reţea se pot conecta sute de calculatoare. semnifică următoarele: modul de funcţionare al unei reţele locale. Celelalte sisteme din reţea vor fi în acest timp pasive (receptori). coroborat cu dorinţa utilizatorilor de a avea asigurate (atunci când utilizează reţeaua) condiţii de lucru de înaltă calitate. de regulă reţeaua e construită în interiorul unei clădiri sau cel mult pe o distanţă de câteva clădiri (din cauza unor restricţii de tip hardware -. deoarece într . Reţelele de acest tip pot fi construite în mai multe feluri ce diferă între ele prin intermediul modului de conectare a calculatoarelor între ele. birouri ale companiilor. aparatele conectate nefiind egale. calculatoare personale. .şi minicalculatoare.flexibilitatea. la distanţe ce nu depăşesc câţiva kilometri). Reţelele locale (LAN) se întind pe o suprafaţă mică. 2. funcţionarea reţelei nedepinzând major de funcţionarea vreunuia. Din cauză că Serverul trebuie să poată rezolva 12 . Atributele prezentate de o reţea locală sunt: . micro. după dorinţa utilizatorilor . indică faptul că resursele unui LAN sunt situate apropiat. avem de-a face cu protocoalele standard asociate. Clienţii sunt reprezentaţi în general de calculatoare puternice dar pot apărea şi calculatoare mai slabe în timp ce Serverul este în genere un calculator foarte puternic. datorită faptului că un LAN poate integra împreună diverse tipuri de echipamente .canal de comunicaţie de viteză ridicată şi sigur. o viziune modernă decelează cele doua probleme. pentru LAN tehnica de transmisie este de tip difuzare (broadcast).

centralizată şi anume.contabilizare . iar un calculator care funcţionează ca server o îndeplineşte. 13 . o reţea client/server reprezintă un mediu de lucru în reţea în care calculatorul client lansează o solicitare. 6. Astfel. Insă acest tip de reţea are destul de multe defecte: deoarece pe un calculator de birou nu rulează calculatoare super-performante cu SO-uri de tip *NIX instalate. Unix. FreeBSD. sarcinile sunt împărţite între client şi server. ci dimpotrivă ele folosesc împreună unităţile de disc şi imprimantele sau de ce nu chiar fişiere şi programe. dar şi altele cum ar fi OS/2 sau Win NT. Exista pericolul destul de mare. Modelul de reţea client/server are o serie de avantaje faţă de o reţea tradiţională. Interogarea bazei de date este lansată de client.simultan mai multe solicitări este necesar ca pe el să ruleze un sistem de operare (SO) care sa fie specific destinat acestui lucru: aici se recomandă în general orice SO de tip *NIX cum ar fi Linux.calcul tabelar . mai puternic.gestionarea documentelor . doar rezultatul interogării este transmis înapoi clientului .stocarea centralizata a datelor.comunicatii . dar procesată pe server. Majoritatea reţelelor folosesc modelul client / server. Fig. Reţeaua client/server asigură următoarele : . de altfel. Tip de reţea client/ server 2. care folosesc limbajul SQL. Cea mai răspândită aplicaţie client/server este sistemul de administrare a bazelor de date.2 Reţele de tip Peer-to-Peer: nu folosesc acel calculator central numit Server.administrarea retelei . de a suprasatura staţiile de lucru dacă mai mulţi utilizatori accesează în acelaşi timp resursele aceluiaşi calculator.acces la baze de date şi posibilitatea administrării unor aplicaţii de : . Termenul client/server se referă la împărţirea operaţiilor de prelucrare a datelor între calculatorul client şi un calculator server. Modul de abordare client/server este avantajos pentru organizaţiile în care un număr mare de oameni trebuie să aibă acces permanent la mari cantităţi de date.

pe când radiaţia infraroşu . 7. Astfel . De fiecare dată când două PC-uri se află în zona de acţiune a adaptoarelor lor WLAN . care se prezintă sub forma unor plăci PCI sau ISA . care este un emiţător sau un receptor de unde radio se conectează la un LAN prin cablu . sau a unor echipamente externe . Folosind undele electromagnetice . ca mediu de transmisie a datelor . în general reţelele WLAN se folosesc împreuna cu LAN-urile clasice . folosit ca o extensie sau o alternativă la reţeaua LAN prin cablu . pentru conectarea unor echipamente care nu se deplasează în timp ce se realizează transfer de date. dacă o firmă are un WLAN . cea a reţelelor LAN în locul cablurilor . şi acest din urmă tip este luat în considerare de unele soluţii . AP) . Această configuraţie nu necesită o configurare specială sau administrare . Tip de reţea peer to peet Reţele LAN fără fir O noua tehnologie în domeniul reţelelor încearcă să se impună în momentul actual . ca şi lumina nu poate străpunge obiectele opace şi are o rază de acoperire mult mai mică . deşi nu sunt proiectate decât pentru folosirea în încăperi . 14 . şi la cele WLAN există mai multe topologii . ci pur şi simplu se mută calculatoarele şi reţeaua poate funcţiona imediat . iar sistemele de operare instalate le tratez ca pe plăcile de reţea . Totuşi . Ce-i drept . După cum am spus . funcţionând ca un receptor . dispozitivele WLAN transmit şi primesc date prin aer . Ele funcţionează ca şi plăcile de reţea clasice . O reţea WLAN (Wireless Local Area Network ) este un sistem flexibil de comunicaţii de date . Practic . pentru notebookuri . ajung până la 300 . la mutarea în alt sediu nu este nevoie de cablări şi găuriri în pereţi şi plafoane pe care acestea le presupun .400 de metri .Fig. mai ales pentru parte de tipărire în reţea pentru legătura la server . pentru PC-urile desktop . Primul tip este cel mai răspândit . Acesta se realizează prin aşa numitele puncte de acces (acces points . faptul că există o conexiune wireless în locul celei prin cablu este transparent pentru sistemul de operare . în cadrul unei clădiri cu birouri standard . deoarece undele radio trec prin pereţi şi alte obiecte solide . Cea mai simpla este WLAN-ul independent . WLAN-urile folosesc unde electromagnetice din domeniul radio si infraroşu . Un punct de acces . El primeşte . De exemplu echipamentele Air Connect de la 3COM au o rază de acţiune de 60 de metri . este luat de undele radio sau infraroşii . Aceste echipamente . La faza de configuraţii ca şi în cazul reţelelor LAN . eliminând necesitatea cablurilor şi transformând reţeaua într-un LAN mobil . în majoritatea cazurilor este necesară o legătură între WLAN şi LAN . Utilizatorii accesează reţeaua WLAN prin adaptoare speciale . Un punct de acces adăugat acestei configuraţii dublează practic raza de acţiune . se poate stabili o conexiune . într-o clădire sau un grup de clădiri apropiate . stochează şi transmite date de la/ către aparatele din WLAN şi cele din LAN şi are o rază de acţiune care merge de la 30 pana la 300 de metri . folosite în aer liber .

In orice moment un utilizator care dispune de un PC mobil . 15 . Fig. ci şi gestionează traficul prin WLAN în raza lor de acţiune . Principiul este asemănător cu al telefoniei celulare . adaptorul WLAN lasă primului AP adresa celui de al doilea astfel încât toate pachetele sunt rutate de la primul la al doilea punct de acces şi utilizatorul nu sesizează faptul ca a schimbat AP-ul . dublând distanţa maximă dintre PC-uri . AP -urile nu fac doar legătura cu LAN-ul . punctul de ataşament la reţea se schimba (deoarece s-a schimbat AP-ul ) . Mobile IP de la 3COM lucrează astfel : la trecerea de la AP la altul . dotat cu adaptor WLAN este asociat unei singure microcelule . punctul de acces funcţionează ca un hub. unde mai multe puncte de acces leagă WLAN-ul de LAN-ul cablat . La transferul datelor prin TCP/IP şi la trecerea de la o microcelulă la alta . Tip de reţea locală fără fir Cea de a doua topologie este cea numită infrastructură . Mai multe AP-uri pot acoperi chiar şi o clădire foarte mare . care aici se numesc micro-celule . Deoarece microcelulele se suprapun parţial la trecerea utilizatorului de la o microcelulă la alta nu se întrerupe comunicaţia dintre el şi reţea . O microcelulă este aria de acoperire a unui punct de acces . Comunicaţia fără fir este limitată de distanţa pe care o acoperă un echipament WLAN . Insă chiar şi în acest caz .Extinzând analogia cu reţelele LAN . Acest lucru poate duce la pierderea de pachete . pentru a extinde zona de acoperire a WLAN-ului . permiţând utilizatorilor să folosească eficient resursele reţelei . Există un singur caz în care aceasta nu este continuă : dacă se foloseşte protocolul TCP/IP . WLAN-urile folosesc celule . există soluţii de refacere a conexiunii fără pierderea datelor . 8. dar adresa IP nu se modifică . acesta din urma fiind o caracteristică a puterii emiţător / receptor .

Fig. SERVERE 3.1. care constă din cel puţin 2 aplicaţii (şi deseori cel puţin 2 computere). Un server este o aplicaţie pe computer. spre deosebire de alte elemente "inteligente" din reţea cum ar fi routerele şi switch-urile. care operează continuu în reţeaua sa şi aşteaptă solicitări din partea altor calculatoare din reţea. 11. De obicei. în acelaşi timp. Totuşi serverele rulează sisteme de operare şi programe specializate care sunt foarte diferite faţă de cele folosite pe calculatoare personale şi staţiile de lucru. şi de client. Generalitǎţi În tehnologia informaţiei. Multe componente de hardware sunt identice cu cele ce le găsim într-un calculator personal. un server este un program de aplicaţie care furnizează servicii altor aplicaţii (numite aplicaţii client). şi de server. pentru a asigura accesul la toată paleta de forme de conectare şi servicii. care însă au fost înlocuite. Se mai numeşte server şi calculatorul pe care rulează una sau mai multe asemenea aplicaţii. aplicaţia server aşteaptă conexiuni din partea aplicaţiilor client. Deseori soluţia pentru mari aplicaţii cu mulţi utilizatori se bazează tocmai pe arhitectura client-server. De exemplu. Cuvântul server provine din cuvântul englez to serve – a servi: calculatorul server poate în principiu deservi întreaga reţea de calculatoare-clienţi.III. Serverele pot fi folosite simultan şi pentru alte scopuri. 16 . deşi configuraţia hardware este deseori optimizată pentru funcţionarea lor ca servere. Server cluster În zilele noastre serverele se aseamănă fizic cu celelalte calculatoare uzuale. Numele de server este un alt termen pentru Host computer – computer gazdă. aflate pe acelaşi calculator sau pe calculatoare diferite. dar când nevoile o cer. la fel ca şi minicomputerele în trecut. un calculator se poate folosi într-un birou simultan pentru două scopuri. Deseori unul şi acelaşi computer poate juca ambele roluri. Serverele ocupă un loc important în tehnologia informaticii. ele pot fi rezervate exclusiv pentru funcţia de server. ca staţie de lucru şi ca server pentru celelalte calculatoare din birou. uneori chiar un computer întreg.

în schimb minicomputerele – care erau mai eficiente decât cele personale dar mai puţin eficiente decât mainframe-urile – au dispărut sau au fost "absorbite" de unele din aceste servere (au preluat rolul de server). din comoditate. Server Istorie Serverele au apărut în paralel cu reţelele de calculatoare. a Internetului şi răspândirea utilizatorilor acestor servicii au dat un impuls puternic dezvoltării serverelor. Această partajare permite un acces şi o securitate mai bune. Fig. care centralizează informaţii şi procesează activităţile firmelor mari. din componente obişnuite de calculatoare. Cu toate că serverele oferă mult spaţiu pe disc. se folosesc de exemplu ventilatoarele zgomotoase dar eficiente şi sigure. pentru că acestea sunt montate în camere tehnice. 12. sau. Şi după apariţia serverelor reţelele s-au dezvoltat şi au crescut mai departe. anume şi mainframe. Lipsa GUI (sau faptul că este foarte rar folosită) face ca să nu fie necesară instalarea de plăci grafice sofisticate. Reţelele permit calculatoarelor să comunice unul cu celalalt. bineînţeles la preţuri mari. numeroase. Folosirea mai multor microprocesoare duce la o mai mare fiabilitate în comparaţie cu un singur microprocesor. porturi USB sau joystick-uri. şi sunt văzute doar de cei ce le întreţin sau le repară. pe lângă toate celelalte activităţi. Aspectul estetic este ignorat. multe şi descentralizate. Serverele deservesc resurse hardware care sunt partajate şi pot uneori fi controlate de către calculatoarele-client. cum ar fi hard-discurile şi ventilatoarele. fiind de performanţă şi fiabilitate mare. De asemenea se folosesc Uninterruptible Power Supplies (UPS-uri) pentru a fi siguri de continuitatea de alimentare cu energie electrică. pentru mărirea siguranţei în funcţionare sunt folosite hard-discuri de capacitate mică. Viteza microprocesorului poate fi mult mai mică la un server în comparaţie cu un calculator personal. De asemenea nu sunt absolut necesare nici alte componente cum ar fi placa de sunet. astfel ca penele din reţeaua publică de curent să nu provoace stricăciuni ireparabile. şi servere. serverele să folosească configuraţii hardware optimizate pentru aceste cerinţe. care îşi asumă la rândul lor rolul de client.Serverele nu trebuiesc confundate cu calculatoarele mainframe (se citeşte aproximativ 'meinfreim). Pentru că serverele trebuie să lucreze în mod continuu cu mare siguranţă. Un mainframe poate în principiu să funcţioneze simultan şi ca server. este necesar ca. iar cu cât reţeaua este mai mare apare nevoia ca un calculator să ia rolul de server care să deservească alte calculatoare (acestea interacţionând eventual direct cu utilizatorii umani). şi în aceste cazuri se măreşte puterea de calcul în favoarea altor procese. De exemplu. Apariţia reţelelor cu calculatoare personale. pentru operaţii rapide şi de mare amploare. Acestea din urmă sunt de obicei mici. Multe societăţi mari au ambele tipuri de calculatoare. Operaţiile de intrare/ieşire sunt executate mult mai rapid în cazul lipsei interfeţei grafice a utilizatorului (GUI). ea poate reduce cheltuielile pentru dispozitive periferice. interconectate în mod special. în unele cazuri. Programe pentru servere 17 . Dispozitive de tip server Cu toate că serverele pot fi construite. sisteme centralizate de aer condiţionat. serverele au încorporate în ele componente mecanice de „rezistenţă industrială”. cum ar fi imprimante (atunci serverul se numeşte print server) sau sisteme de fişiere (atunci el se numeşte file server). sau chiar ca mai multe servere virtuale.

Diferenţa majoră între computerele personale şi servere nu este partea hardware ci partea de software. Pe servere rulează sisteme de operare care sunt special proiectate pentru acestea. De asemenea ele rulează aplicaţii special proiectate pentru procesele dorite. Sisteme de operare Sistemul de operare Microsoft Windows este predominant în rândul computerelor personale, dar în lumea serverelor cele mai populare sistem de operare sunt FreeBSD, Sun Solaris şi GNU/Linux – care derivă şi sunt asemănătoare cu sistemul de operare UNIX. UNIX a fost proiectat iniţial pentru microcomputere şi pentru servere, care au înlocuit treptat microcomputerele. UNIX a fost o alegere logică şi eficientă ca sistem de operare pentru servere. Sistemele de operare orientate spre servere au multe proprietăţi în comun, care să le facă mai compatibile între ele, cum ar fi: lipsa interfeţei grafice GUI (sau existând doar o opţiune GUI); abilitatea de a reconfigura sistemul (hardware şi software) în unele cazuri fără oprirea sistemului; facilităţi de a crea copii de siguranţă (backup-uri) pentru datele importante, la intervale de timp frecvente şi/sau regulate; posibilitatea de a muta date între diferite partiţii sau dispozitive printr-un mod „transparent” (invizibil, nederanjant) pentru utilizator; capacităţi flexibile şi complexe de lucru în reţea; proprietăţi (daemoni în UNIX sau servicii în Windows) care fac ca execuţia programelor să fie mai eficientă; sistem de securitate etanş, protecţia datelor şi a memoriei. De asemenea aceste sisteme de operare pentru servere, în multe cazuri interacţionează cu senzori hardware, pentru a detecta anumite stări cum ar fi: supraîncălzirea, defecţiuni la microprocesor sau hard-disc, sau alte tipuri de avertizări, astfel ca operatorul uman să poată acţiona pentru remedierea defecţiunilor. Deoarece în unele cazuri cerinţele serverelor sunt diametral opuse celor ale calculatoarelor personale, este foarte dificil să se proiecteze un sistem de operare care să se preteze pentru ambele medii la fel de bine; sistemele de operare pot fi croite pentru calculatoare personale, fără însă să fie ideale şi pentru servere, şi vice-versa. Windows este mai puţin folosit la servere decât cea mai recentă versiune al popularului Mac OS X (acesta este bazată pe UNIX şi dă acces complet utilizatorilor săi la sistemul de operare UNIX) din familia sistemelor de operare pentru calculatoare personale şi unele sisteme de operare având structura de bază proprie (cum ar fi z/OS); dar majoritatea serverelor folosesc sisteme de operare, versiuni ale UNIX sau clonele acestuia. Chiar şi în cazul popularului sistem de operare GNU/Linux de tip UNIX, folosit frecvent pe servere, sistemul poate fi ideal pentru servere, dar poate fi nesatisfăcător pentru calculatoarele personale. Apariţia serverelor bazate pe microprocesoare a facilitat apariţia mai multor versiuni ale sistemului de operare UNIX care rulează pe microprocesoare de tip Intel x86 sau AMD, incluzând Solaris, GNU/Linux şi FreeBSD. De asemenea familia sistemelor de operare Microsoft Windows rulează pe dispozitive de tip Intel sau AMD, iar începând cu sistemul de operare Windows NT s-au încorporat anumite caracteristici care fac posibilă utilizarea acestuia pe servere. În timp ce sistemele de operare pentru servere şi cele pentru calculatoarele personale rămân distincte, în ambele cazuri îmbunătăţirea performanţelor şi siguranţei hardware face neclară diferenţa dintre acestea. Doar un criteriu de bază le mai separă, producătorii şi distribuitorii. În zilele noastre, unele sisteme de operare pentru calculatoare personale sau servere partajează acelaşi cod sursă şi diferă doar la unii termeni de configurare. Aplicaţii pentru servere Aplicaţiile pentru servere sunt specifice, realizate pentru a executa numai operaţii de tip server, la fel ca şi aplicaţiile pentru calculatoarele personale sau de tip mainframe, care sunt proiectate special pentru mediile respective. Majoritatea aplicaţiilor server se remarcă prin faptul că sunt total neinteractive; ele nu afişează informaţii pe ecran şi nici nu aşteaptă comenzi de la utilizator. De fapt ele lucrează discret cu serverul şi conlucrează doar cu staţiile de lucru (clienţii) care sunt legate la server. Aceste tipuri de aplicaţii se numesc daemoni în terminologia UNIX, şi servicii în terminologia Windows. Aplicaţiile server pornesc, de obicei, în momentul pornirii serverului, continuând să ruleze până când serverul este oprit. Un server care primeşte numai cereri foloseşte aceleaşi tipuri de aplicaţii tot timpul, şi nu poate confirma calculatorului care a emis cererea că aceasta a fost îndeplinită. Unele aplicaţii server din anumite sisteme de servere pornesc doar în momentul când primesc o cerere de la un client, iar după ce au satisfăcu-o se opresc din nou. Servere pe Internet 18

Aproape toată structura Internetului se bazează pe modelul de client-server. Multe milioane de servere din toată lumea sunt conectate la Internet şi rulează continuu. Majoritatea serviciilor oferite pe Internet rulează pe servere: Web; Domain Name System; electronic mail sau poştă electronică; file transfer sau transfer de fişiere; instant messaging sau mesagerie instantă; fişiere audio şi video; jocuri ş.a.m.d. Pentru orice acţiune care este iniţiată de un utilizator al Internetului, unul sau mai multe servere interacţionează unul cu celălalt.

3.2. Tipuri de server
Un sistem de operare este interfaţa dintre componentele hardware ale unui calculator şi utilizator. Sistemul de operare este responsabil cu gestionarea şi coordonarea activităţilor şi resurselor unui computer. Sistemele de operare sunt gazde pentru aplicaţiile lansate în execuţie de utilizator. Rolul principal al sistemelor de operare este legat de alocarea resurselor sistemului pentru aplicaţiile aflate în execuţie şi de asigurarea accesului la resurse. Sistemele de operare oferă servicii programelor de aplicaţie şi utilizatorilor. Utilizatorii pot interacţiona cu sistemul de operare prin intermediul interfeţei. Sunt disponibile interfeţe de tip linie de comandă şi interfeţe grafice. În general, interfaţa cu utilizatorul este considerată ca făcând parte din sistemului de operare. Windows Server 2003, produs de Microsoft, este un sistem de operare pentru servere. A fost introdus la 24 aprilie 2003 ca succesor al lui Windows 2000 Server. Funcţiile sistemului Windows Server 2003 asigură administrarea uşoară şi eficientă a reţelelor de calculatoare şi oferă compatibilitate cu o gamă largă de dispozitive hardware, astfel încât sistemul poate interacţiona cu diverse reţele, dispozitive de stocare şi multe alte tipuri de periferice. Windows Server 2003 este un sistem de operare multithreaded, multiprocessing, multitasking. Sistemul dispune de facilităţi de gestionare a memoriei şi task scheduling. Este un sistem fiabil – prin detectarea şi tratarea rapidă a erorilor – şi scalabil – prin posibilităţile de reconfigurare în situaţia unui upgrade hardware. Windows Server 2003 este un sistem de operare multifuncţional capabil să suporte un set de roluri server diverse, în funcţie de cerinţe. Printre rolurile pe care le poate îndeplini un server Windows Server 2003 se numără: - File and print Server - Mail Server - Terminal server - Remote access şi virtual private network (VPN) server. - Directory services server, Domain Name System (DNS) server, Dynamic Host Configuration Protocol (DHCP) server şi Windows Internet Naming Service (WINS) server. - Streaming media server. Ediţiile Sistemului de Operare Windows Server 2003este disponibil în următoarele ediţii: Web, Standard, Enterprise, Datacenter. Windows Server 2003 Web este dedicat să funcţioneze ca server Web. Nu poate fi controler de domeniu, dar poate fi membru al unui domeniu Active Directory. - uşor de implementat şi gestionat - destinat utilizării în primul rând ca un server de 2003 Web Web IIS 6.0. - platformă pentru construirea şi găzduirea aplicaţiilor web, pagini Web şi XML Web Services - nu admite lucrul în mod cluster - suportă până la 2 procesoare şi 2 GB de RAM Windows Server 2003 Standard este proiectat pentru 2003 Standard - poate fi controler de domeniu (Domain Controller) - poate fi server membru în domeniu sau server într-un grup de lucru (workgroup) - server de fişiere şi imprimante - prin instalarea şi configurarea serviciilor poate îndeplini roluri diferite - suportă până la 4 procesoare şi 4GB de RAM 19

- versiunea pentru procesoare de 64 biţi poate adresa până la 32GB de memorie RAM Windows Server 2003 Enterprise este construit pentru sarcini de lucru critice; este platforma aleasă pentru aplicaţii, servicii web şi infrastructură. - poate fi controler de domeniu (Domain Controller) - poate fi server membru în domeniu sau server într-un grup de lucru (workgroup) - server de fişiere şi imprimante - prin instalarea şi configurarea serviciilor poate 2003 Enterprise îndeplini roluri diferite - admite până la 8 procesoare - acceptă până la 32 GB de memorie - versiunea pentru 64 biţi poate adresa până la 1TB de memorie RAM - admite cluster de servere - suportă până la 1TB de memorie Windows Server 2003 Datacenter este construit pentru cele mai înalte nivele de scalabilitate şi fiabilitate. Are aceleaşi caracteristici ca şi ediţia Enterprise, la care se adaugă şi altele: - poate admite mai mult de 10000 de utilizatori simultan în anumite situaţii Windows Server - admite până la 32 de procesoare şi 64GB în2003 Datacenter versiunea pe 32 biţi - admite până la 64 de procesoare şi până la 1TB în versiunea pe 64 biţi - este recomandat pentru organizaţiile foarte mari, care au nevoie de servere puternice şi cu fiabilitate crescută Instalarea sistemului de operare Windows Server 2003 este relativ simplă. Windows Server 2003 poate să detecteze un număr mare de componente hard, iar multe elemente uzuale sunt deja configurate. În vederea instalării, e indicat să începeţi cu operaţiile de pregătire a instalării. Planificarea instalării Înainte de instalarea unui sistem de operare trebuie cunoscute atât caracteristicile hardware ale calculatorului cât şi câteva dintre caracteristicile sistemului de operare care urmează a fi instalat. Aici sunt unele dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le luaţi în considerare atunci când planificaţi instalarea Sistemului de operare Windows Server 2003: - Alegerea unei metode de instalare - Licenţele pentru folosirea sistemului de operare - Verificarea cerinţelor sistemului - Verificarea compatibilităţilor hardware şi software - Planificarea funcţiilor (rolurilor) serverelor - Determinarea opţiunilor de partiţionare a discului - Selectarea sistemului de fişiere (File System): FAT, FAT32, NTFS - Instalarea serverului într-un grup de lucru (workgroup) sau în domeniu (domain) Alegerea unei metode de instalare Windows oferă două metode de instalare: metoda bazată pe Setup şi metoda bazată pe imagine. Metoda bazată pe Setup foloseşte procedura obişnuită Windows Setup pentru instalarea sistemelor de operare ale familiei Microsoft Windows. Metoda bazată pe imagine presupune existenţa unui calculator de referinţă pe care este deja instalat sistemul de operare. Calculatorul ţintă şi cel de referinţă trebuie să folosească acelaşi hardware, sau în orice caz unul similar. Pentru obţinerea noului sistem de operare se va copia imaginea discului sistem de la calculatorul de referinţă pe calculatorul ţintă. Metoda bazată pe Setup este relativ uşor de folosit, poate fi folosită pe orice configuraţie hardware. Metoda bazată pe Setup foloseşte kit-ul de instalare aflat pe CD/DVD-ul cu sistemul de operare. I. Setup prin startarea calculatorului de pe CD/DVD În situaţia în care calculatorul pe care îl folosiţi poate fi startat folosind unitatea de CD sau DVD şi dacă doriţi să faceţi o instalare nouă, adică nu un Upgrade, atunci puteţi folosi un CD/DVD de boot (pregătit pentru încărcare). Trebuie inserat CD/DVD-ul de boot în unitate şi repornit calculatorul. Mai departe se va încărca în memorie sistemul aflat pe CD/DVD şi după aceea va porni procedura 20

dacă doriţi să asiguraţi cel mult 100 de conexiuni simultane (concurente). ceea ce înseamnă că instalarea poate avea loc şi pe calculatoare care nu au unitate de CD/DVD. Poate fi partajată chiar unitate de CD/DVD sau poate fi copiat kit-ul de instalare pe hard-discul serverului de fişiere. în vederea distribuirii gratuite sau pentru uz personal. Acordul licenţei care reglementează utilizarea produselor Microsoft Windows este numit End User License Agreement (EULA). se copiază fişiere şi se restartează calculatorul. copierea şi distribuirea produselor software. Este vorba despre instalarea aşa-numită automată. Pentru fiecare program pe care îl utilizaţi aveţi nevoie de o licenţă. într-un director partajat. în funcţie de sistemul de operare sub controlul căruia se face instalarea: winnt.exe va fi lansat de pe sisteme MS-DOS sau Windows 3. Standard. metoda poate fi folosită şi în situaţia în care pe computer funcţionează un sistem de operare. În procedura de instalare vi se cere la un moment dat să alegeţi între două tipuri de licenţe: per utilizator şi per server. Trebuie să aveţi de asemenea un Client Access License pentru fiecare dispozitiv sau utilizator care se conectează la server. Procedura de Setup conţine mai multe etape prin care i se cer operatorului informaţii. Prin achiziţionarea unui produs software sunteţi de acord cu termenii acordului de licenţă şi vi se acordă dreptul de utilizare.exe. Duplicarea neautorizată a software-ului constituie o încălcare a drepturilor de autor. Utilizarea unui produs software este reglementată de termenii acordului de licenţă.x. Fişierul conţine răspunsurile pentru fiecare întrebare din procedura de Setup. Licenţa software îi oferă utilizatorului final (end. Trebuie să aveţi licenţă pentru un sistem de operare Microsoft ® Windows Server 2003. Licenţele CAL sunt licenţe software care permit. Toate produsele software sunt protejate pe baza dreptului de copyright. Folosind această metodă se poate face o instalare pe un computer pe care nu se află încă niciun sistem de operare. trebuie să achiziţionaţi licenţa de acces pentru 100 de utilizatori. La baza licenţelor pentru sistemul de operare Windows Server 2003 stau licenţele CAL (Client Access License).exe. De exemplu. Operatorul care face instalarea va răspunde la întrebările care însoţesc procedura prin care se va instala un nou sistem de operare. Licenţa per server este cea mai bună alegere dacă aveţi un singur sistem de operare server instalat. Conexiunile alocate prin licenţa per server sunt construite pe baza relaţiei 21 . din punct de vedere legal. conectarea clienţilor la serverele Microsoft. Windows NT.exe şi winnt32. Instalarea neasistată foloseşte răspunsuri prestabilite şi păstrate într-un fişier cu răspunsuri (answer file). numită unattend (neasistat). . Licenţa software este instrumentul legal care guvernează folosirea. III. care se acordă pentru dumneavoastră şi este documentată în acordul de licenţă. dosar) partajat. Prin această metodă se poate face nu numai o instalare nouă ci şi upgrade de la un sistem mai vechi la cel nou.de Setup. opţiunile pentru acordarea licenţei sunt aceleaşi. Setup folosind CD/DVD pe un calculator pe care rulează deja un sistem de operare După inserarea CD/DVD-ului în unitate se va lansa în execuţie comanda winnt.exe sau winnt32. Este nevoie de o licenţă CAL pentru fiecare conexiune concurentă la server. Windows XP. precum şi de legea dreptului de autor. Fişierele de instalare se vor găsi într-un director (folder. nesupravegheată. Kit-ul de instalare poate fi copiat local. Directorul care va fi copiat se numeşte I386. Fişierul cu răspunsuri va fi pregătit din timp şi va fi folosit ca parametru pentru comenzile winnt.user) permisiunea de a folosi unul sau mai multe exemplare ale produsului software şi arată condiţiile în care folosirea produsului nu intră în conflict cu legea copyrightt –ului. Datacenter. Este dovada că sunteţi în legalitate. iar serverul trebuie să fie disponibil tuturor utilizatorilor din reţea.Opţiunea per server o alegeţi dacă doriţi acordarea licenţei în funcţie de conexiunile la server. Este important să păstraţi EULA. Un software cu licenţă vă acordă dreptul legal de a utiliza acel software. Sigur. iar winnt32.exe de pe sistemele Windows 95. Windows 98. II. Indiferent ce versiune de Windows Server 2003 aveţi de instalat. Există însă posibilitatea efectuării operaţiei de instalare şi fără supravegherea unui operator. Setup din reţea Setup-ul din reţea presupune pregătirea unui server de fişiere de unde să poată fi folosit kit-ul de instalare. Enterprise. Acesta este un contract între dumneavoastră şi Microsoft. Folosiţi fişierul cu răspunsuri pentru automatizarea procedurii Setup şi pentru a avea mai mult control asupra setărilor implicite furnizate de metoda de instalarea asistată de operator. indiferent dacă aceasta se face pentru vânzare. Cele trei variante prezentate mai sus se desfăşoară sub controlul unui operator care va oferi informaţii pe toată durata desfăşurării procedurii de Setup.

2GB pentru Standard Spaţiu liber şi Enterprise Edition 1. Facilitatea Plug and Play a platformei Windows Server 2003 poate detecta majoritatea componentelor hardware din calculatorul dumneavoastră. Cheia folosită pentru instalarea produsului va fi transformată într-un număr de identificare (ID).Memoria RAM instalată trebuie să respecte cerinţele sistemului şi să fie suficientă. Puteţi solicita informaţii în acest sens reprezentanţilor Microsoft atunci când doriţi să achiziţionaţi licenţe.4 GHz. folosit în continuare pentru activarea produsului. Compatibilităţi hardware şi software Componentele hardware trebuie verificate şi pregătite înainte de instalare. pentru a putea beneficia de toate caracteristicile şi de maximul de performanţă ale sistemelor. nu vă îngrijoraţi. 550 MHz. Trebuie să aveţi în vedere următoarele: . Acest ID va fi trimis la Microsoft. Se consideră că licenţele per user reprezintă modalitatea normală. Planificarea rolurilor serverelor Indiferent dacă metoda de instalare aleasă este pentru unul sau mai multe servere. Activarea funcţionează prin verificarea cheii unui software: se verifică dacă cheia a fost folosită pe mai multe calculatoare decât numărul specificat prin licenţă. . atunci alegeţi opţiunea per server. recomandat. 22 . În cazul licenţei per utilizator. recomandat. Lista HCL se găseşte pe site-ul Microsoft şi pe discul CD/DVD cu sistemul de operare. În cazul sistemului Windows Server 2003. prin telefon sau e-mail. Activarea produselor software este tehnologia anti-piraterie concepută pentru verificarea legalităţii licenţelor. Acordarea licenţei per utilizator este mult mai economică prin aceea că staţiile de lucru se pot conecta simultan la mai multe servere. Dacă instalaţi un singur sistem de operare Windows Server 2003 în reţea şi nu ştiţi care este cel mai convenabil tip de licenţe. Spaţiul liber disponibil pe hard-disc trebuie să respecte atât cerinţele sistem cât şi pe cele legate de serviciile şi aplicaţiile care vor rula pe server. Scopul activării este cel de a reduce o formă de piraterie cunoscută sub numele de copiere ocazională. Este baza de date a modelelor hardware şi a compatibilităţii cu diverse sisteme de operare. 512 MB pentru Standard Edition. Opţiunea per seat (sau per user) o alegeţi dacă vreţi acordarea licenţei în funcţie de numărul calculatoarelor client din reţea. fiecare client care se conectează la server trebuie să aibă o licenţă CAL (Client Access License). Cerinţele sistemului Înainte de instalarea noului sistem asiguraţi-vă ca resursele hardware sunt suficiente şi respectă cerinţele Windows Server 2003. Deschideţi directorul Support de pe CD şi veţi găsi lista HCL sub formă de fişier text. 1 GB pentru RAM 256 MB Enterprise şi Datacenter Edition. luaţi legătura cu producătorul componentei şi aflaţi dacă există drivere pentru Windows Server 2003. În plus asiguraţi-vă că resursele sunt suficient de puternice pentru rolul sau rolurile pe care le va îndeplini serverul în viitor: 133 MHz. Pe măsură ce reţeaua creşte sau pe măsură ce vor fi şi alte sisteme server instalate. Memoria 128 MB. compatibile cu un anumit sistem de operare. Activarea ajută la protejarea împotriva clonării hard-discurilor. Dacă nu vedeţi o anumită componentă în lista HCL. inclusive echipamente periferice. este important să vă planificaţi configuraţia şi rolurile viitoare ale serverelor. veţi putea trece de la licenţele per server la cele per user. Dacă iniţial aţi optat pentru licenţă per utilizator. Licenţele per user permit tuturor utilizatorilor din reţea să acceseze toate serverele.„primul venit primul servit” şi sunt limitate de numărul de licenţe CAL (Client Access License) alocate la server. obişnuită pentru sistemele şi produsele de tip server instalate pe mai multe calculatoare. nu numai pentru rularea eficientă a componentelor sistemului de operare ci şi pentru toate aplicaţiile şi serviciile care vor rula pe server.Procesor 1. Activarea este diferită de înregistrare: activarea este obligatorie iar înregistrarea este opţională. nu veţi putea trece la licenţă per server. Numărul conexiunilor simultane la fiecare server este nelimitat.5 GB recomandat 2G pe hard disc 2GB pentru Datacenter Edition. Răspunsul Microsoft va fi un ID de confirmare. ID de confirmare funcţionează ca un cod care deblochează sistemul instalat pe calculator.Componentele hardware trebuie să respecte lista HCL pentru Windows Server 2003 Hardware Compatibility List (HCL) este lista componentelor hardware. Înregistrarea se referă la transmiterea informaţiilor personale legate de identitatea celui care înregistrează produsul cu scopul de a primi de la elaborator actualizări şi informaţii speciale.

DNS (Domain Name System) Server În reţelele în care funcţionează serviciul Active Directory este necesar şi un server DNS. inclusiv să admită suficiente conexiuni concurente pentru autentificarea utilizatorilor în domeniu.asigură securitatea accesului prin sistemul de permisiuni şi restricţii la fişiere şi directoare (folder. care să furnizeze adrese dinamice IP calculatoarelor din reţea. Partiţii şi sisteme de fişiere Sistemul de operare Windows Server 2003 se instalează într-o partiţie de pe hard-disc special pregătită pentru acest scop.DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol) Server Este posibil să aveţi nevoie de un server DHCP. roluri: -File Server (server de fişiere) Serverul de fişiere păstrează fişiere şi le pune la dispoziţia clienţilor în limita permisiunilor sau restricţiilor acordate. Mai jos sunt prezentate câteva dintre rolurile pe care le pot îndeplini serverele în reţelele Microsoft. evaluaţi cerinţele sistem. dosar).utilizatorii neautorizaţi nu vor avea acces la volume în format NTFS. configuraţia partiţiilor şi securitatea necesare în contextul pe care l-aţi stabilit. . Controlerul de domeniu poate fi şi server DNS. În cele mai multe cazuri este de preferat folosirea sistemului NTFS pentru fişiere. Serverul SQL este serverul Microsoft pentru baze de date. foarte importante pentru serverele din reţea: . .Rolul pe care îl va îndeplini în viitor un server are un impact major asupra configuraţiei serverului. Serverul WINDOWS 2003 Înainte de a face instalarea unui sistem Windows Server 2003 trebuie să avem pregătite câteva răspunsuri: 23 . . este singurul sistem de fişiere dintre cele trei. .3. 3.SQL Server Serverele Windows Server 2003 pot îndeplini rolul de servere de baze de date.Domain Controller (controler de domeniu) Dacă veţi folosi serverul pentru instalarea serviciului Active Directory Service atunci serverul trebuie să respecte cerinţele pentru un controler de domeniu. Apoi. trebuie să aveţi un server de fişiere cu suficientă capacitate pentru păstrarea fişierelor şi care să ofere mai multor clienţi posibilitatea accesării concurente. Sistemul de fişiere NTFS prezintă următoarele avantaje. Se recomandă ca datele utilizatorilor să fie păstrate într-o altă partiţie. înainte de planificarea altor aspecte legate de configuraţia acestuia. . În lipsa unui server DHCP toate adresele IP ale calculatoarelor din reţea vor fi atribuite static. .admite nume lungi de fişiere – de cel mult 256 caractere. Într-o reţea pot exista servere care deţin roluri diferite. Partiţia unde se va instala sistemul trebuie să fie suficient de cuprinzătoare pentru toate fişierele şi componentele sistemului. Dacă veţi folosi acel server ca punct de distribuţie pentru instalarea Microsoft Windows Server 2003 sau pentru imagini de discuri sistem stocate. . Active Directory are nevoie de serverul DNS pentru rezolvarea numelor pentru resursele domeniului.WINS (Windows Internet Naming Server) Server În reţelele Microsoft de dimensiuni mari e câteodată nevoie de un server WINS pentru rezolvarea numelor NetBIOS ale componentelor din reţea. care garantează securitatea accesului la fişiere şi directoare. Windows Server 2003 acceptă sistemele de fişiere (File System) FAT (File Allocation Table). Decideţi ce rol va îndeplini serverul. FAT32 şi NTFS (New Technology File System).

este recomandată în general metoda care foloseşte fişiere cu răspunsuri (answer file) prestabilite. . configurăm BIOS-ul în aşa fel încât încărcarea sistemului de operare să poată avea loc de pe unitatea de CD/DVD. Această metodă este bună mai ales când vrem să învăţăm procesul de instalare.disc unde va fi instalat sistemul de operare. O înţelegere a opţiunilor de configurare ne ajută. . să verificăm dacă am configurat corect sistemul. . Nu contează prea mult cum este lasat procesul de instalare pentru că în momentul în care se execută toate metodele de instalare arată la fel. adresele pentru serverele DNS şi WINS (dacă e cazul).. atunci va fi creat automat în domeniu un cont pentru acest server. Etapele procesului de instalare (setup) Procesul de instalare constă în câteva etape: . Dacă se executǎ procedura de instalare a sistemului de operare Windows Server 2003 pe un calculator care are deja un sistem de operare. notăm adresa IP statică şi masca de subreţea.Stabilim ce componente vrem să adăugăm în timpul instalării.Creăm copii de siguranţă (Back up) pentru datele de pe unităţile de disc (drives) ale calculatorului.Deconectăm orice conexiune serială la o sursă de tipul UPS (Uninterruplible Power Supply). avem în vedere următoarele operaţii: .În situaţia în care prin instalare serverul va deveni membru al unui domeniu. Procedura de setup copiază fişierele necesare pentru lansarea componentei care va utiliza interfaţa 24 . . Instalarea Sistemului Windows Server 2003 de pe CD Metoda de bază în instalarea sistemelor Microsoft Windows este instalarea manuală (setup) şi anume instalarea de pe un CD/DVD sau din reţea. În această fază vom alege partiţia de pe hard. Instalarea şi configurarea Sistemului de operare Windows Server 2003 Când lansăm programul de instalare al sistemului de operare Windows Server 2003. Abia după acea putem folosi pentru instalare CD/DVD-ul pregătit special pentru pornirea (startarea) calculatorului şi instalarea unui nou sistem de operare. adresa router-ului pentru conectarea (default gateway – poarta implicită). dacă nu folosim protocolul DHCP. Dacă urmează să instalăm un Windows Server 2003 pe un calculator care nu are un sistem de operare. trebuie să furnizăm informaţii despre cum se instalează şi se configurează sistemul de operare.Numele serverului: alegem din vreme un nume semnificativ pentru server. . apoi instalarea propriu-zisă. de asemenea. Altfel este o metodă lentă şi consumatoare de timp. Echipamentele UPS pot interfera cu programul de instalare (setup). Procesul de instalare Windows Server 2003 presupune mai întâi pregătirea sistemului pentru instalare.Pregătim adresa IP a serverului.Stabilim ce sistem de fişiere vom folosi pentru formatarea partiţiilor. Numele serverului va fi şi numele contului din domeniu. este recomandat să formatăm partiţiile cu sistemul de fişiere NTFS.Preinstalarea În timpul acestei faze. procedura de setup culege informaţii relative la echipamentele hardware şi copiază fişierele necesare pentru încărcarea procedurii de instalare.

Vor fi detectate echipamente şi vor fi identificate driverele necesare . Avem posibilitatea să apăsăm F6. Etapa I Primul ecran. să rulăm programul de instalare – setup .din directorul rădăcină de pe CD/DVD. Dacă partiţia este nouă vom fi rugaţi să o formatăm folosind fie unul din sistemele de fişiere: FAT. Acest tip de backup salvează numai datele necesare restaurării stării corecte a sistemului. Apăsam orice tastă şi procesul de boot va începe cu o verificare a configuraţiei hardware a calculatorului. Această componentă foloseşte un asistent de instalare. ASR se compune din două părţi: o parte de backup (salvare) şi componenta de restaurare (restore) corespunzătoare. care apare înainte de încărcarea procedurii de setup conţine invitaţia Press any key to boot from CD. Windows 2000 sau Windows Server 2003).Graphic User Interface). inserăm CD/DVD-ul de boot în unitatea de CD/DVD şi pornim calculatorul. instalează drivere. Sau puteţi. În această fază ni se va solicita să acceptam EULA (End User License Agreement) şi să alegem o partiţie pe care să instalăm Windows Server 2003. dar vrem să facem o instalare nouă. dacă folosim controlere SCSI sau alte dispozitive de stocare. Instalare de pe un CD de boot Pentru lansarea procedurii de setup. Procesul de instalare începe prin încărcarea unui ecran de text albastru. vom folosi winnt32.exe din directorul I386 de pe CD/DVDul cu sistemul de operare. dacă folosim controlere SCSI sau alte dispozitive de stocare.grafică (GUI. recuperarea unui sistem de operare care nu se mai încarcă corect la pornirea calculatorului. Automated System Recovery (ASR) este o caracteristică a unora dintre sistemele Microsoft Windows care poate fi folosită pentru simplificarea. Ni se va solicita să furnizăm driverele corespunzătoare acestor echipamente. recuperare pentru un sistem de operare care nu se mai încarcă corect. 25 . Şi într-un caz şi în celălalt. Componenta de backup va fi obţinută folosind utilitarul tradiţional pentru astfel de situaţii şi anume Backup componenta ASR. ajungem la caseta de dialog care ne solicită să alegem între un upgrade şi o nouă instalare.Instalare în modul grafic (GUI) – Windows Setup Wizard – În această fază. La nevoie putem folosi procedura de reparare. FAT32 sau NTFS. După copierea tuturor fişierelor sistemului de operare se lansează primul proces de boot al sistemului Windows Server 2003. procedura Setup adună şi mai multe informaţii. ce ajută în parcurgerea paşilor de instalare. Avem posibilitatea să apăsǎm F6. . Ni se va solicita să furnizǎm driverele corespunzătoare acestor echipamente. Cu condiţia să fi pregătit înainte o dischetă de tipul ASR (Automated System Recovery) şi un fişier obţinut anterior prin backup pentru ASR. încheie procesul de copiere de fişiere. pur şi simplu. Dacă avem deja un sistem de operare (Windows NT.

Avem acum posibilitate să apăsǎm tasta F2 pentru a rula secvenţa ASR (Automated System Recovery). 26 . trebuie să apăsǎm Enter. Apare fereastra în care specificǎm dimensiunea partiţiei. putem încerca să-l reparǎm apăsând R. putem crea şi dimensiona partiţia pe care vom Instala Windows Server 2003. Dacă avem o instalare anterioară de system de operare. alegem una din variantele următoarele: . În prima fereastră tastǎm C pentru creare partiţie. În funcţie de configuraţia de disc existentă. pentru creare partiţie sau ESC pentru anularea acţiunii. Dacă nu. Citim acordul de licenţă şi apăsǎm tasta F8 dacă acceptǎm. După aceasta tastǎm ENTER. Selectǎm acum pentru instalare Windows Server 2003.În cazul în care hard disk-ul este nepartiţionat. Selectǎm sau creǎm partiţia pe care vom instala Windows Server 2003. Procedura de Setup va încărca toate fişierele şi driverele pentru echipamentele detectate anterior.

precum şi spaţiul nepartiţionat rămas pe disc. În cazul în care în partiţie este instalat un sistem de operare. Începe procesul de formatare a partiţiei selectate în format NTFS. dacă acceptăm calea implicită de instalare. după ce am selectat-o. vom suprascrie acest sistem de operare. sau tastăm ENTER pentru a continua instalarea. utilizăm Disk Management pentru a partiţiona spaţiul rămas pe hard disk. NTFS) pentru formatarea partiţiei pe care se va face instalarea. folder-ul I386 local sau partajat în reţea.tabelul de alocare a fişierelor) şi FAT32. Cu toate acestea. avem posibilitatea să instalăm Windows Server 2003 pe acea partiţie. Procesul de instalare (Setup) va continua cu copierea fişierelor de pe una din sursele: CD/DVD. După instalare. Dacă creăm o partiţie nouă în timpul procesului de instalare.Fereastra nouă afişează lista partiţiilor existente. Ştergerea unei partiţii existente duce la ştergerea tuturor datelor de pe acea partiţie. Dacă hard disk-ul are deja o partiţie care este suficient de mare. Putem şterge partiţia existentă pentru a crea mai mult spaţiu liber. alte fişiere în afară de fişierele sistemului de operare nu vor fi suprascrise. Dacă hard disk-ul este deja partiţionat. modificăm mărimea doar pentru partiţia pe care vom instala Windows Server 2003. în plus faţă de FAT (File Allocation Table . dar are suficient spaţiu. 27 . Dacă dorim să ştergem o partiţie folosim tasta D. avem posibilitatea să creăm o partiţie suplimentară în spaţiul nepartiţionat. Selectăm un system fişiere (FAT. nepartiţionat pentru partiţii noi. Windows Server 2003 acceptă sistemul de fişiere NTFS. care include şi partiţia nou creată.

Procesul de instalare iniţializează configuraţia sistemului. începe a doua etapă a instalării. Procesul de instalare va continua oferind o interfaţă grafică (GUI). 28 .a încheiat cu succes. Etapa II După reiniţializarea calculatorului. dacă apăsăm tasta Enter sau dacă se epuizează timpul de aşteptare până la repornirea automată. Fereastra care apare ne informează că prima parte a procesului de Setup s. Calculatorul va reporni în modul grafic şi va continua instalarea.

Precum şi numele organizaţiei care deţine licenţa. Puteţi să nu introduceţi 29 . Procesul de Setup creează un cont Administrator Pentru care dumneavoastră trebuie să introduceţi o parolă.Indicaţi numele calculatorului şi o parolă pentru contul de administrator local. selectăm per server sau per device/per user. Fiecărui calculator dintr-o reţea Microsoft Windows. În funcţie de tipul de licenţă achiziţionat. Numele serverului va fi prefixul din specificatorul DNS al serverului. şi să o confirmaţi. numele funcţiei pe care o îndeplineşte calculatorul respectiv sau un alt nume semnificativ. Rezistă numele plăcute pentru mai multe motive: să nu fie greu de reţinut şi să se referă la ceva plăcut. trebuie să i se atribuie un nume unic. Apoi apăsaţi pe butonul Next. Acesta poate fi numele utilizatorului principal. Windows vă lasă să denumiţi computerele dumneavoastră cum doriţi. Introduceţi cheia produsului (product key) care identifică unic software-ul dvs. După ce am selectat una din opţiuni apăsăm butonul Next. Contul de administrator local există în SAM.Personalizarea softului constă şi în introducerea numelui persoanei responsabile pentru acesta.

veţi primi un mesaj de avertizare. În plus va trebui ales şi fusul orar. Windows Server 2003. Următorul pas în instalare se referă la configurarea datei calendaristice şi a orei. precum şi protocolul TCP/IP.Nicio valoare şi continuaţi apăsând butonul Next. Ceea ce urmează sunt setările conexiunii în reţea. După câteva secunde veţi vedea fereastra Networking Settings. Dacă aveţi o placă de reţea care nu este în HCL (Hardware Compatibility List) şi deci Windows Server 2003 nu o poate detecta sau dacă serverul nu are încă o placă de reţea funcţională. Dacă utilizaţi mărci standard binecunoscute. Dacă nu introduceţi nicio parolă sau parola nu se potriveşte cu setările de complexitate necesare. nu veţi avea probleme privind instalarea lor. apoi apăsăm pe Next. Se vor activa procedurile client şi server Microsoft. Procedura de setup va instala componentele de reţea. încearcă să detecteze placa (adaptorul) de reţea (Network Interface Card).Pentru a stabili ora locală. Ne asigurăm că am marcat caseta Automaticaly adjust clock for daylight saving changes (schimbarea automată între orarul de iarnă şi de vară). atunci la instalare se va sări acest pas şi veţi ajunge imediat la faza finală a procesului de configurare. Continuaţi apăsând pe butonul Yes. 30 . în câmpul Time Zone selectaţi din lista oferită Fusul orar.

Pregătirea instalării . Se referă la obţinerea de caractere şi simboluri speciale utilizate în diferite limbi.Actualizări dinamice . Localizarea sau adaptarea sistemului faţă de specificul unei anumite limbi . TCP/IP.Finalizarea instalării În acest pas vor fi încărcate drivere după ce în prealabil a fost făcută verificarea driverelor existente. Nu trebuie să faceţi nimic în acest stadiu. de adresa router-ului pentru legătura cu alte reţele şi în general toate proprietăţile asociate protocolului implicit de reţea.Se vor configura:adresa IP. a opţiunilor de limbă şi a schemei tastaturii conform cerinţelor. 31 . monedă. Alegem regiunea geografică care se potriveşte. Setul de configurări obişnuite (typical) reprezintă alegerea cea mai bună dacă sunteţi într-una din situaţiile: . .Instalarea sistemului de operare Windows Server 2003 . Schema de tastatură determină ce caractere apar atunci când apăsăm tastele de pe tastatură.Aveţi un calculator care rulează Internet Connection Sharing (ICS) Ecranul care apare afişează etapele care au loc în vederea instalării sistemului de operare: . şi valori numerice.Aveţi un server DHCP funcţional în reţea. Butonul Customize (Personalizare) permite modificarea setările regionale şi de tastatură. apăsaţi Next.afectează modul în care programele afişează formatul pentru dată calendaristică. Urmează configurarea setărilor regionale. însoţită de masca de subreţea.Culegerea de informaţii despre calculatorul dumneavoastră . Dacă nu doriţi să faceţi vreo schimbare.

apoi tastăm valoarea adresei. Un domeniu este administrat ca o entitate cu reguli de securitate şi proceduri comune. Un grup de lucru – workgroup . dată calendaristică. completăm adresa. Dacă dorim ca serverul să aparţină unui domeniu atunci introducem numele de domeniu în caseta „Yes. alegem apartenenţa serverului la un grup de lucru sau la un domeniu. Dacă dorim să obţinem o adresă dinamică selectăm opţiunea Obtain an IP address automatically. pentru afişarea formatelor de număr. apăsăm Next În caz contrar selectăm Custom Settings şi apăsăm Next pentru personalizarea setărilor reţelei. Opţiunile de bază setate implicit sunt Client for Microsoft Networks. Dacă ştim informaţii despre ce fel de adresă IP aveţi.este o grupare de computere dintr-o reţea care folosesc în comun baza de date a domeniului. Dacă nu ştim valorile cerute în casetă. Completăm. Pentru a configure protocolul TCP/IP. apăsăm Cancel şi selectăm opţiunea Typical Settings. iar dacă ştim adresa fizică selectăm opţiunea Use the following IP adress. Sistemul de operare va selecta automat valoarea implicită considerată adecvată pentru adresa IP furnizată. valoare măştii de subreţea (Subnet Mask). adresa router-ului pentru legătura cu alte reţele şi în general tot ceea ce credem că ar fi necesar pentru conectarea serverului la reţea. Securitatea şi administrarea reţelei sunt rezolvate centralizat. iar fiecare computer într-un domeniu are un nume unic. Dacă nu o ştim. conforme cu cerinţele uzuale din ţara respectivă. Pentru domeniu poate fi folosit atât numele NetBIOS cât şi numele în specificator DNS. Avemposibilitatea să modificăm cu uşurinţă aceste valori mai târziu. Următoarea fereastră ne cere numele utilizatorului care poate include serverul în domeniu. În fereastra următoare. Vom putea include serverul în domeniu oricând de aici înainte. Un domeniu – domain . în această situaţie. Pentru a accepta setările implicite corespunzătoare opţiunii Typical settings. după instalare. sau dacă nu ştim ce să scriem în ele. Toate resursele reţelei sunt reprezentate prin obiecte componente ale acestei baze de date. Introducem numele şi parola de administrator de domeniu. şi Internet Protocol TCP / IP. make this computer a member of the following domain”. masca de subreţea.Dacă dorim să faceţi schimbări apăsăm butonul Customize şi va aparea următoarea fereastră: În fila Regional Options putem schimba valoarea implicită locală – English – cu sistemul nostru local. îl selectăm şi apăsăm butonul Properties. respectiv parola. în orice moment. Custom Settings este procedura prin care se va configura conexiunea la reţea.este constituit dintr-un număr mic de computere dintr-o reţea. 32 . Despre serverele membre ale unui grup de lucru se spune că sunt autonome (stand-alone). monedă. Putem instala şi configure servicii şi componente de reţea. File and Print Sharing for Microsoft Networks. prin introducerea numelui grupului de lucru (Workgroup) sau al domeniului (Domain). În fila General introducem informaţiile solicitate. exemplu Romanian. Utilizatorii pot să lucreze împreună şi să partajeze resurse între ei. Dacă nu cunoaştem numele grupului de lucru sau nu putem include serverul într-un domeniu alegem implicit apartenenţa la un grup de lucru. conform condiţiilor specifice ale reţelei aflate în funcţiune. Fiecare domeniu are un nume unic. putem să ne plasăm indicatorul mouse-ului în zona casetei pentru masca de subreţea şi facem clic.

componentele Registry. Când procesul de configurare este finalizat. Prima încărcare a sistemului de operare 1. Setup va instala Start Meniu Items.Incepe o etapă care cuprinde operaţiile finale. 2. 33 . Procesul de instalare (Setup) s-a terminat şi urmează încărcarea sistemului de operare Windows Server 2003. Fişierele temporare create pe parcursul instalării sistemului de operare sunt şterse în acest pas. va salva opţiunile selectate şi va elimina fişierele temporare. pentru a afişa ecranul de deschidere a sesiunii de lucru. Windows Server 2003 poate constata că am configurat greşit rezoluţia de ecran şi vom fi sfătuiţi să o schimbăm. Rezoluţia minimă suportată este în Windows Server 2003 de 800X600. Trebuie să apăsaţi combinaţia de taste CTRL+ALT+DEL.

şi apăsăm butonul OK. 4. informaţii oferite procedurii de Setup pe parcursul instalării. 34 . Va apărea fereastra Manage your Server care ne permite să instalăm roluri (funcţii) pentru calculatorul pe care tocmai am terminat instalarea şi configurarea sistemului de operare Windows Server 2003.3. Introducem numele utilizator. respectiv parola.

35 .

Avem posibilitatea să utilizăm asistenţi incluşi în instrumentul Manage Your Server pentru a configura serverul pentru un rol specific. winnt32 [/checkupgradeonly] /cmd:command_line] [/cmdcons] [/copydir:{i386|ia64}\FolderName] [/copysource:FolderName] [/debug[Level]:[FileName]] [/dudisable] [/duprepare:pathname] [/dushare:pathname] [/m:FolderName] [/makelocalsource] [/noreboot] [/s:SourcePath] [/syspart:DriveLetter] [/tempdrive:DriveLetter] [/udf:id [. 36 .exe pentru care prezentăm sintaxa comenzii. IIS şi altele. respectiv eventualele mesaje de eroare apărute în jurnalul evenimentelor System. cum ar fi Active Directory. 2. Verificăm în Computer Management→Device Manager problemele legate de configurarea unităţilor de disc (drives) sau cele legate de configurarea altor echipamente. Windows Server 2003 ne prezintă automat fereastra Manage Your Server. Instalarea neasistată – Unattend După cum am observat înainte. Expertul ne plimbă prin instalarea componentelor necesare pentru serviciile pe care dorim să le adăugăm.exe şi winnt32. Lansarea Wizard-ului (Vrăjitor) se realizează prin clic pe Adding roles to Your Server (adăugăm roluri server-ului dumneavoastră). Lansăm Start→Administrative Tools→Computer Management. Verificări şi configurări după instalare După ce am instalat sistemul de operare şi am făcut logon pentru prima dată ca un administrator. sau roluri multiple (există câte un asistent pentru fiecare rol). Acest instrument permite să instalămi şi să configurămi serviciile.UDB_file]] [/unattend[num]:[answer_file]] Opţiunea /unattend:answer_file permite specificarea fişierului cu răspunsuri. eventual lipsa lor. procedura de Setup este interactivă: are nevoie de răspunsuri la diverse întrebări. Instalarea neasistată (unattended) este iniţiată cu programele de setup: Winnt. e recomandat să verificăm sistemul pentru eventualele erori apărute pe parcursul instalării sau pentru probleme legate de configurarea echipamentelor (devices). Un astfel de fişier poate fi construit folosind utilitarul Setupmgr. DHCP. DNS. După instalare. Avem în vedere urmǎtoarele: 1. Metoda de instalare unattended foloseşte un fişier cu răspunsuri pregătite anterior. Citim jurnalul de evenimente.

3. Revedem erorile instalării (setup). atunci înseamnă că nu a fost nicio eroare în procesul de instalare . Dacă acest fişier este gol sau nu există. Alte verificări pe care le putem efectua în urma instalării: -Ce componente hardware are calculatorul şi respectiv ce caracteristici au: -Tipul microprocesorului -Memoria RAM -Driverele instalate -Placa de reţea -Adresa IP a plăcii de reţea -Sistemul de operare instalat pe calculatorul dumneavoastră .My Computer (comenzile Properties. respectiv apartenenţa la workgroup (şi ce nume are) sau la domeniu Aceste verificări le putem face cu ajutorul aplicaţiilor: . Manage) .Numele calculatorului.Setup.Network Connections (Local Area Connection) 37 . Pentru a face acest lucru deschidem fişierul \Windows\setuperr.log.

memoria RAM. placa video. confirmată în cazul în care se verifică că acelaşi CD nu funcţionează nici pe o altă maşină. În mod specific. încercăm combinaţia de taste Ctrl + Alt + Del. În cazul unui upgrade la Windows Server 2003. BIOS-ul sistemului. plăcile de reţea şi hard discul. şi mai ales. putem avea o problemă cu CD/DVD-ul de instalare. De fapt. Dacă instalarea încă se mai blochează. apăsăm butonul Reset. După ce am eliminat componentele respective. 38 .Cu toate că instalarea Windows Server 2003 este destul de comodă este posibil să nu reuşească aşa cum ne-am dorit. după ce am eliminat destule cauze posibile de blocaj. verificăm procesorul. Ar fi o situaţie rară. În cazul în care se întâmplă acest lucru. încercăm să înlocuim placa video înainte de orice altă manevră. Dacă sistemul nu mai răspunde. va trebui să verificăm hardware-ul instalat pe maşină şi să luăm în considerare înlocuirea componentelor până când vom trece de blocare. Windows Server 2003 permitem continuarea instalării. În cazul în care anumite componente fac imposibilă instalarea Windows Server 2003. Avem posibilitatea de a căuta acest mesaj de eroare pe site-ul Microsoft. procedura de upgrade adună mai întâi informaţii cu privire la componentele hardware şi software instalate şi apoi oferă raportul componentelor identificate înainte de a începe instalarea. ni se oferă opţiunea de a elimina aceste componente. fie nu obţinem nici o informaţie (ecranul îngheaţă) sau primim un mesaj de eroare Stop. evident. În cazul în care sistemul de blochează din nou. Procesul de setup se poate opri brusc la mijlocul instalării. memoria cache de sistem (care poate fi dezactivată).

începând cu tot felul de cabluri metalice şi de fibră optică. WiMAX sau Bluetooth. sau o clădire. În exemplul din dreapta reţeaua a fost construită în aşa fel încât calculatoarele angajaţilor bibliotecii din partea dreptă a imaginii pot accesa imprimanta color. Metodele de conectare sunt în continuă dezvoltare şi deja foarte diverse. Toţi utilizatorii pot accesa Internetul. servere) şi pentru a accesa Internetul. care poate fi numit şi "layer 3 switch". chiar submarine. cum ar fi la domiciliu. 39 . Model de reţea Subreţelele din interiorul bibliotecii au viteza de numai 10/100 Mbit/s. Reţelele LAN curente sunt bazate pe tehnologia Ethernet. reţeaua academică şi Internetul. PROIECTAREA UNEI REŢELE DE CALCULATOARE DIN ŞCOALĂ 4. conexiune Ethernet pînă la utilizatorul final. birou.IV.: imprimante. fiindcă el are numai interfaţă Ethernet şi trebuie să "înţeleagă" IP. programele şi facilităţile unui alt calculator din aceeaşi reţea. rulează protocolul IEEE 802.3 la o viteză de 1 Gbit/s. fiindcă în acest exemplu este vorba de mai multe subreţele (cu culori diferite). şi "ruter al reţelei academice" . şi Gigabit Ethernet către ruter-ul principal.accesat de utilizator. imprimantele nu sunt accesibile din afara grupului respectiv.3 printr-un sistem de dispozitive interconectate care eventual se conectează şi la Internet. înregistrările despre cărţile împrumutate. Generalităţi Reţeaua de calculatoare (engleză: computer network) leagă între ele o mulţime mai mică sau mai mare de calculatoare. Toate dispozitivele interconectate trebuie să folosească nivelul 3 network layer din modelul de referinţă OSI. numit UTP CAT5 cable. IrDA sau prin intermediul sateliţilor. De obicei este nevoie desigur şi de măsuri de restricţie/siguranţă a accesului. ele suportă protocolul IEEE 802. astfel încât un calculator poate accesa datele. Toate calculatoarele din bibliotecă sunt conectate prin fir de reţea de categoria 5. De exemplu. Cablurile care duc spre server sunt de tipul numit UTP CAT5e enhanced cable. şi catalogul bibliotecii. Client-Server Architecture şi Peer-to-peer (workgroup) Architecture. Reţelele de calculatoare mai pot fi clasificate în funcţie de relaţiile funcţionale care există dintre elementele unei reţele. În rest. Fig. 13. Fiecare grup din reţea poate accesa imprimanta sa locală. Mai corect ruterele se numesc: "ruter de acces" (ruterul de sus este un ruter de distribuire care conectează la Internet). şi terminând cu legături prin unde radio cum ar fi WLAN. Un LAN este o reţea care acoperă o zonă geografică restrânsă. ca de exemplu: Active Networking Architecture. Wi-Fi. prin raze infraroşii ca de ex.1. o bibliotecă va avea o conexiune prin fir sau de tip Wireless LAN pentru a interconecta dispozitive locale (ex.

O sală de clasă cu instalaţia electrică modernizată. 2 Patch panel-uri. 4. Amplasamenul reţelei În cadrul Liceului Industrial Cavnic se va implementa o reţea de calculatoare care să permita rularea aplicaţiei de reţea AEL. configurabile. Tastatură + mouse PS2. Unitate optică: CD-ROM. un RAK în care se află: 2 Switch-uri cu 24 porturi. Astfel. Monitor: 15”.2. IEEE are însă proiecte de dezvoltare a standardelor de 40 şi chiar 100 Gbit/s. Unitate Floppy. Mem. Placa grafică: on board. calculată pentru 26 de echipamente de calcul + periferice în care se află: 25 de staţii de lucru cu următoarea configuraţie: Procesor: Intel P4. Suport USB. Suport USB. Unitate optică: CD-ROM. Unitate Floppy. O cameră separată în care se dispune: Serverul cu următoarea configuraţie: Procesor: Intel P4 (support dual core). Aceasta este rata de transfer teoretică maximă. care interconectează staţiile cu switch-urile.3 operează la viteze de peste 10 Mbit/s.În prezent tehnologia Ethernet sau şi alte tehnologii LAN conforme standardului IEEE 802. HDD: 160Gb. Placa de reţea: on board. O imprimantă laser. Interna (RAM): 1024Mb. HDD: 80Gb. Monitor: 15”. Placa de reţea 1: on board. Placa de sunet: on board. Portul 24 al celor două switch-uri se foloseşte pentru interconectarea acestora din urmă cu un patch-cord crossover. pentru a putea rula aplicaţia în condiţii optime se va folosi următoarea infrastructură: 1. 2. Sistem de operare: Microsoft Windows XP SP2. 40 . Sistem de operare: Microsoft Windows 2003 Server. Placa grafică: on board. Un modem care asigură conexiunea la Internet. Tastatură + mouse PS2. Placa de sunet: on board. Mem. Patch cord-uri mufate RJ45-straight. Placa de retea 2: instalată pe port PCI. Interna (RAM): 512Mb.

Reţeaua de tip INTRANET va fi inclusă în domeniul lab. Dispunerea acesteia se poate observa în figura de mai jos: 41 . acesta fiind conectat la INTERNET.local.

În caz de blocare.un dispozitiv numeric care amplifică. Ethernet Hub Un "hub" de reţea (cuvântul englez hub se citeşte aproximativ hab şi înseamnă butuc de roată) este un dispozitiv pentru conectarea altor dispozitive fie prin cablu răsucit (de tip twisted pair). astfel ca semnalul să poată acoperi zone mari fără degradarea calităţii sale. care la rândul lui permite utilizatorilor să creeze conexiuni/sesiuni/legături cu alţi utilizatori şi calculatoare. În telecomunicaţii definiţia de repeater are urmatoarele sensuri standardizate: . 15. Ea asigură accesul fizic la resursele reţelei. NIC) O placă de reţea. Această definiţie a continuat să existe în telefonie precum şi la sistemele de transport de date. Necesarul de reţea şi modul de lucru Placă de interfaţă cu reţeaua (Network Interface Card.3.un dispozitiv analog care amplifică semnalul de intrare indiferent de natura sa (analoagă sau digitală) . legătura permite ca reţeaua să se comporte ca un singur segment. hub-ul este responsabil şi pentru retransmiterea semnalului spre toate porturile sale. Termenul „repeater” provine din telegrafie unde reprezintă un dispozitiv electromecanic folosit pentru a retransmite semnale telegrafice. Ethernet hub Fig. adapter de reţea sau placă de interfaţă cu reţeaua este o piesă / un circuit electronic care permite calculatoarelor să se lege la o reţea de calculatoare. Repeater Fig 14. redimensionează sau produce o combinaţie din aceste funcţiii asupra semnalului digital de intrare pentru a fi retransmis. 16. sau de cealaltă parte a unui obstacol. Un radio repeater Repeater-ul este un dispozitiv electronic care primeşte semnale pe care le retransmite la un nivel mai înalt sau la o putere mai mare. Hub-urile funcţionează la nivelul 1 (fizic) al sistemului de referinţă OSI. Un repeter cu tehnologia fără fir Fig.4. . fie prin cablu de fibră optică.

în cazul dat bucla va deconecta alţi utilizatori de la hub. În cazul în care utilizatori finali au acces la un parametru pentru a face conexiuni. aşa cum ar fi coliziuni excesive pe unele porturi. de exemplu prin punerea în aplicare a protocolului numit spanning tree. 43 . sunt permise până la 5 segmente (4 hub-uri) între două staţii de lucru finale. aflate de la ruterele vecine prin intermediul unor protocoale de rutare. în ultimă instanţă. de exemplu într-o sală de conferinţe. fiindcă la orice moment dat un singur dispozitiv transmite. orice pachet de date care intă prin unul din porturile disponibile este transmis spre toate celelalte porturi. Pentru reţele de 100 Mbit/s cifra se reduce la 3 segmente (2 hub-uri) între două terminale finale. stabilind astfel o buclă.) Ruter Un ruter (sau router) este un dispozitiv hardware sau software care conectează două sau mai multe reţele de calculatoare bazate pe "comutarea de pachete" (packet switching). dar ele totuşi mai sunt întâlnite la conexiuni mai vechi şi în aplicaţii speciale. Dar îndată ce preţurile la switch-uri au scăzut considerabil. situaţia s-a schimbat. unul câte unul. pentru a permite conectarea la astfel de segmente de reţele cum ar fi 10BASE2 şi 10BASE5. Pentru că fiecare pachet de date este trimis la toate celelalte porturi. În general hub-urile sunt dispozitive de transmitere de date cu randament scăzut. Cu toate acestea. în timp ce ruterele hardware folosesc dispozitive specializate (de tip ASIC) ce permit mărirea vitezei de comutare a pachetelor. Necesitatea gazdelor (host) pentru detectarea coliziunilor de date limitează numărul de hub-uri şi mărimea reţelei. Funcţia îndeplinită de rutere se numeşte rutare. totuşi în anumite situaţii speciale mai sunt folosite şi azi hub-uri. această configuraţie este mai costisitoare decât cea cu hub-uri. Hub-urile nu duc evidenţa despre traficul care trece prin ele. Pentru reţele de 10 Mbit/s. mult mai uşor decât la un cablu coaxial. Această situaţie poate fi prevenită prin utilizarea unui hub. depanarea hub-urilor este o procedură mai uşoară fiindcă indicatorii de activitate situaţi în dispozitiv pot reflecta sursa problemei. Chiar dacă nu este partiţionat automat. Decizia este luată comparând adresa calculatorului destinaţie cu înregistrările (câmpurile) din tabela de rutare. Reţelele Ethernet bazate pe hub-uri sunt în general mai robuste decât reţele Ethernet pe bază de cablu coaxial. Multe hub-uri detectează probleme tipice. Conectarea analizatorului de protocol la un hub îi permite a vedea tot traficul de pe segment. dar nu tot restul reţelei. un utilizator fără experienţă. folosirea unui parametru de punere în aplicare necesită trucuri speciale. cât şi dinamice. care poate detecta şi soluţiona problemele provenite de la bucle. Ruterele software utilizează pentru decizie un modul al sistemului de operare.Deseori hub-urile dispun de connectoare de tip BNC şi/sau AUI. are loc aşa numitul proces de coliziune a datelor care frânează fluxul datelor sub viteza nominală. neglijent sau sabotor poate deactiva reţeaua prin legarea împreună a două port-uri. (De asemenea. Apariţia switch-urilor a înlocuit practic pe piaţă hub-urile. Detalii tehnice O reţea Ethernet unită prin hub-uri se comportă ca o reţea partajată. Ele folosesc deci adresele IP (de reţea) ale pachetelor aflate în tranzit pentru a decide către care anume interfaţă de ieşire trebuie să trimită pachetul respectiv. În acest articol diferenţierea între rutere hardware şi rutere software se face în funcţie de locul unde se ia decizia de rutare a pachetelor de date. fiindcă switch-ul separă porturile în diferite segmente. Aceasta poate conţine atât înregistrări statice (configurate/definite de către administratorul reţelei). unde un dispozitiv cu malfuncţiuni poate deactiva un segment întreg. pentru a localiza sursa unei probleme. iar fiecare gazdă este responsabilă de detectarea eventualelor coliziuni ale semnalelor. Utilizare Din punct de vedere istoric motivul principal pentru folosirea hub-urilor a fost preţul lor redus.) Aşa-numitele Computer Clusters necesită ca fiecare membru (computer) să poată primi tot traficul care duce spre clustere. în care caz semnalul trebuie retransmis. situaţia poate fi prevenită prin utilizarea unui switch. şi acest lucru este permis numai dacă media de întârziere a semnalului este scăzută. dispozitivele pot fi deconectate de la hub pe rând. în comparaţiei cu switch-urile. Un analizator de protocoale conectat la un switch nu poate întotdeauna primi toate pachetele dorite. Un hub va face acest lucru pe cale naturală. Aceasta se numeşte port mirroring = oglindirea unui port. (Şi un switch se poate configura pentru a permite ca un port să asculte traficul de la un alt port. Ruterele operează la nivelul 3 al modelului OSI.

pentru cercetare şi alte aplicaţii sunt folosite în continuare rutere făcute din calculatoare cu Linux şi Unix. Creat în 1972 ca un grup informal care să analizeze problemele tehnice ale interconectării diferitelor tipuri de reţele existente la vremea respectivă. RAM. Aceste dispozitive erau diferite de precedentele comutatoare de pachete în două moduri. ruterul de la Stanford a fost creat de William Yeager. unul sau mai multe procesoare. DECnet. Junos de la Juniper sau XOS de la Extreme Networks[12]). ce rulează aplicaţii cu sursă deschisă. Cu toate acestea.pe vremea aceea) a apărut din lucrul unui grup de cercetători în reţele. care a fost în mare măsură ignorat în afara companiei datorită problemelor de proprietate intelectuală. Cu toate acestea. IMPurile erau dispozitivele care asigurau comutarea în ARPANET. dispozitivele moderne sunt calculatoare extrem de specializate. Deşi calculatoarele obişnuite pot fi folosite ca rutere. Informaţii generale Ruterele conţin în general un sistem de operare specializat (ca de exemplu IOS de la Cisco. dispozitivele acestea nu asigurau controlul erorilor. Primul ruter IP adevărat a fost dezvoltat de Virginia Strazisar la BBN în 1975-1976. la începutul erei rutării (de la mijlocul anilor 70 până la mijlocul anilor 80) pe post de rutere erau folosite minicalculatoare. deoarece în acea perioadă existau mai multe seturi de protocoale care concurau cu stiva TCP/IP. precum şi cel puţin două interfeţe de reţea. Până la sfârşitul anului 1976 existau 3 rutere bazate pe minicalculatorul PDP-11 active în prototipul de Internet existent în acea perioadă. iar cel de la MIT de Noel Chiappa. ca parte a unui program iniţiat de DARPA. 17. numit International Network Working Group (INWG). lăsând aceast lucru în sarcina calculatoarelor (această idee a fost încercată şi în reţeaua CYCLADES). IPv4 şi IPv6 pot fi considerate multiprotocol. Ruter Primul dispozitiv care avea o funcţionalitate asemănătoare cu ruterele de astăzi (comutarea de pachete) a fost Interface Message Processor (IMP). Unul din ele era programul iniţiat de DARPA care a dus la crearea arhitecturii TCP/IP. prima reţea cu comutare de pachete. Primele rutere Xerox au intrat în serviciu la începutul anului 1974. NVRAM. alte sisteme de operare pentru rutere. creat pentru a explora noi tehnologii pentru reţele şi care a produs sistemul PARC Universal Packet (PUP). Ideea de ruter (numite "gateway" "porţi" . ambele fiind bazate pe PDP-11. memorie flash. ca de exemplu reţele seriale şi reţele locale. în cadrul a două programe simultane. Deoarece cea mai mare parte a reţelelor actuale sunt bazate pe protocolul IP. IP şi Xerox. nu trebuie minimizată importanţa lor din perioada de început al dezvoltării reţelelor de calculatoare. În primul rând. Primele rutere multiprotocol au fost create în mod independent de cercetători de la MIT şi Stanford în 1981. ruterele multiprotocol au devenit destul de rare. 44 . ele conectau reţele de tipuri diferite.Celălalt era un program al laboratorului Xerox PARC. precum cele de la Juniper şi Extreme Networks sunt variante extrem de customizate de Unix. Deşi sistemul de operare pentru rutere de la Cisco (numit IOS) a fost creat de la 0 special pentru dispozitive de reţea. de multe ori cu hardware dedicat care să accelereze atât funcţiile de bază (comutarea pachetelor) cât şi funcţiile speciale (de exemplu criptarea IPsec). După cum am arătat mai sus. în scopul de a produce un prototip funcţional. În al doilea rând. dar într-un mod mult mai limitat decât un ruter ce cunoştea protocoalele AppleTalk.Fig. Ideea a fost analizată în detaliu. Se poate spune că ruterele cu stivă dublă. INWG a devenit în acelaşi an un subcomitet al Federaţiei Internaţională a Procesării Informaţiei.

Dacă reţeaua destinaţie este o subreţea a unei intrări din tabela de rutare. . Funcţionare Procesul de rutare are două părţi distincte: .Dacă acestea sunt identice sau ruta existentă are o metrică mai bună. intrarea este înlocuită. prin examinarea tabelei de rutare . Ruterele menţin starea rutelor în tabela de rutare. au mai multe ASICuri pe fiecare modul şi permit o mare varietate de porturi pentru reţele locale sau metropolitane. care asigură trimiterea unui pachet primit pe o interfaţă (de intrare) pe interfaţa de ieşire optimă. Mai mult. Pentru rutele dinamice.adresa reţelei şi masca de reţea . iar noua rută este mai bună. este aleasă interfaţa aflată în aceeaşi reţea cu 45 . numită FIB (engleză: forward information base). dar nu şi starea pachetelor individuale. Dacă tabela nu conţine interfaţa. Distanţa administrativă face diferenţa între diferitele tipuri de rute (statice.adresa următorului ruter şi/sau interfaţa de ieşire pentru destinaţia respectivă metrica şi distanţa administrativă Reţelele sunt plasate în tabela de rutare în ordinea descrescătoare a măştii de reţea (de la reţele mai mici la reţele mai mari). se introduce o nouă intrare în tabela de rutare. . XORP sau Quagga). însă în general sunt incluse informaţii ca întârzierea. Comutarea pachetelor Comutarea pachetelor este funcţia de bază a unui ruter.Ruterele de vârf pot conţine mai multe procesoare şi ASICuri specializate în comutarea de pachete. precum şi conexiuni personalizate. procesul de alegere a căii optime este următorul: .să determine adresa următorului ruter (sau a destinaţiei) către care respectivul pachet trebuie trimis.să examineze fiecare pachet sosit şi să determine tipul acestuia precum şi adresa destinaţie .Dacă reţeaua destinaţie nu există încă în tabela de rutare.să reîncapsuleze pachetului cu informaţiile de nivel doi şi trei corespunzătoare şi să-l trimită pe interfaţa către destinaţie. SmoothWall. Determinarea căii optime Acestă parte a procesului de rutare duce la crearea unei tabele de rutare. Metrica şi distanţa administrativă sunt cele două metode de diferenţiere între diferitele rute către aceeaşi destinaţie. Pentru a o îndeplini corespunzător. dinamice şi direct conectate).Comutarea pachetelor.să determine adresa de nivel legătură de date a următorului ruter (sau a destinaţiei) . ci doar adresa următorului ruter (next hop). sunt comparate distanţa administrativă şi metrica: .Determinarea căii optime. Această tabelă este optimizată pentru căutarea rapidă a interfeţelor. orice calculator personal poate deveni un ruter (poate oferi funcţionalitatea de ruter). înaintea vechii intrări. Crearea tabelei de rutare a fost descrisă în secţiunea anterioară. astfel încât ruterul să folosească această rută. Pentru situaţiile în care traficul este mai redus şi costul este mai important sunt folosite rutere mai simple. cum ar fi Nortel MERS-8600 sau ERS-8600. Metrica este relevantă doar pentru rute generate de acelaşi protocol de rutare.să determine interfaţa pe care urmează să fie transmis pachetul . distanţa.Dacă reţeaua există deja în tabela de rutare. lărgimea de bandă. în care ruterul foloseşte informaţiile din tabela de rutare (inclusiv cele introduse de protocoalele de rutare) pentru a învăţa interfaţa de ieşire cea mai potrivită pentru a trimite pachetele la o anumită destinaţie. deoarece acest lucru ar însemna o întârziere a comutării. . de aceea are o importanţă mai mică decât distanţa administrativă. cantitatea de trafic. ruterul trebuie să efectueze următoarele operaţii: . Folosind un software specializat (precum Untangle. . aceasta este introdusă. iar ruterul le parcurge liniar. unele rutere folosesc pentru identificarea rapidă a interfeţelor de ieşire o a doua tabelă. care conţine următoarele informaţii: .Dacă ruta nouă este mai bună. Felul în care se calculează metrica diferă de la un protocol de rutare la altul. Sistemele extensibile bazate pe şasiuri. nu se efectuează nicio modificare.

Acest lucru face ca.ruterul următor. Diferenţa dintre a doua şi a treia metodă constă în faptul că funcţia de probabilitate folosită şi pragul de la care începe aruncarea pachetelor pot fi diferite în funcţie de interfaţa de intrare sau de protocolul rutat. dar şi GPRS. UMTS sau WiMAX. designul ruterelor încearcă să minimizeze infromaţiile despre starea pachetelor păstrate de ruter. Rutere pentru companii (şcoli) Fig. şi anume transformarea adreselor IP a tuturor calculatoarelor din reţea într-o singură adreă IP publică. pentru a evita buclele de rutare. Cele mai puternice se află de obicei în cadrul companiilor de telecomunicaţii şi al centrelor de cercetare. Acest compromis a fost făcut deoarece majoritatea conexiunilor rezidenţiale la Internet sunt limitate ca viteză de către provider. Înainte de a transmite pachetul. 19. Tipuri de rutere Rutere individuale Fig. Printre cele mai importante decizii care trebuie luate în cadrul procesului de comutare este cum se procedează în cazul congestiei (adică atunci când sosesc mai multe pachete decât poate procesa ruterul). se face o cerere ARP pentru a o obţine. întreaga reţea locală să arate ca un singur calculator. 18. Majoritatea au inclus şi un switch. Deşi ruterele individuale prezente în acest moment pe piaţă asigură conectivitatea la reţeaua locală la viteze de 100/1000 Mbps. Dacă adresa de nivel legătură de date a acestuia nu este prezentă în tabela ARP a interfeţei. din Internet. acestea mai au o funcţie suplimentară. În Internet sunt folosite trei politici pentru această situaţie: aruncarea pachetelor din coadă care depăşesc dimensiunea memoriei tampon a ruterului (metodă cunoscută sub numele din engleză: tail drop). dar multe companii mari au la rândul lor nevoie de rutere puternice. Ruter Cisco 1800 Companiile folosesc rutere de toate dimensiunile. iar unele dintre aceste rutere suportă şi conexiuni wireless. ruterul nu va mai reţine niciun fel de informaţie despre acel pachet. aruncarea pachetelor pe baza probabilităţii de apariţie a congestiei în ruter (engleză: Random early detection) şi aruncarea pachetelor pe baza probabilităţii de apariţie a congestiei pe o legătură/protocol (engleză: Weighted random early detection). Pachetele lipsă şi corectarea erorilor sunt atributele nivelului transport. Router Wi-Fi Linksys WRT54G Pentru conectarea reşedinţelor individuale şi a firmelor mici la serviciile de internet prin cablu. 46 . Pentru forwardarea pachetelor IP. însă limitează numărul conexiunilor simultane (şi implicit al utilizatorilor) pe care le poate suporta ruterul. Odată ce un pachet a fost expediat. DSL sau la reţele de cartier se folosesc rutere de mici dimensiuni şi nu foarte puternice. este decrementată valoarea câmpului TTL (time-to-live) din antetul IP. Deşi funcţionalitatea ruterelor pentru acasă este similară cu a celorlalte rutere. în special prin reţele Wi-Fi. prin NAT. multe dintre ele nu sunt capabile să ruteze un asemenea volum de trafic.

fiind deci optimizate pentru viteză. nivelul distribuţie devine nivelul superior al arhitecturii.Multe companii. Când compania nu are un sediu central unic. În acest caz. distribuţie şi nucleu (core). Ruterele de nivel distribuţie sunt deseori responsabile de asigurarea calităţii serviciilor într-o reţea cu arie geografică mare (WAN). un ruter de nucleu trebuie să asigure rutarea cu cea mai mare viteză a pachetelor. ruterele de acces. către nodul central al reţelei companiei. care nu au nevoie de reguli complicate de rutare. conectate la diferitele reţele locale. fie din locaţii diferite. Protocoale de rutare 47 . masca de reţea (netmask).mesaje anycast: sunt destinate oricarei staţii dintr-un grup de staţii (şi numai uneia).mesaje multicast: sunt destinate tuturor staţiilor dintr-un grup de staţii identificate de o adresă de multicast. folosesc un model de achiziţie a ruterelor cu trei nivele: acces. este posibil ca acest nivel să lipsească. 20. Ruterele de nivel distribuţie agregă traficul de la mai multe rutere de acces. astfel încât pot avea mai multe interfeţe WAN. Nivelul nucleu În cadrul companiei. adresa următorului ruter (next hop) şi/sau adresa interfeţei de ieşire. . sunt folosite firewalluri sau alte dispozitive de securitate. Ruterele de la acest nivel sunt asemănătoare ca performanţe cu ruterele pentru acasă şi sunt plasate la locaţii de la marginea reţelei. Rutarea este un termen folosit în reţele de calculatoare pentru a desemna procesul de alegere a căii pe care un pachet este transmis de la sursă la destinaţie sau destinaţii. în special cele cu o răspândire geografică mare. ruterele trebuie incluse în politica de securitate a companiei. Dacă acest lucru se întâmplă. . De aceea. Fig. Un asemenea ruter interconectează ruterele de nivel distribuţie din diferitele locaţii ale companiei. precum şi agregarea rutelor expuse de acest nivel către nivelurile suplimentare. . Ele asigură şi comutarea pachetelor între diferitele VLANuri ale companiei. Acest tip de rutere poate oferi acces şi la anumite grupuri de servere sau chiar la unele reţele externe. Rutarea este bazată pe o tabelă care are în principal următoarele câmpuri: adresa reţelei (net address). fără să le manipuleze în niciun fel. Nivelul acces Nivelul acces este punctul în care utilizatorii accesează reţeaua. multă memorie şi putere de procesare. putem avea: . Rutarea Tipuri de mesaje În funcţie de numărul de staţii care trebui să primească un mesaj. sunt interconectate prin rutere de nucleu. Când firma este concentrată într-un singur campus. fie din aceeaşi locaţie.mesaje broadcast: sunt destinate tuturor staţiilor din reţea.mesaje unicast: sunt destinate unei singure staţii. rolul său fiind preluat de reţeaua de telecomunicaţii care asigură interconectarea diferitelor sedii. Nivelul distribuţie Nivelul distribuţie asigură separaţia între nivelul acces şi nivelul nucleu. acest nivel poate lipsi. El oferă lăţime de bandă divizată între utilizatori şi filtrare la nivelul 2 al stivei OSI. În acest caz. chiar şi între două reţele diferite.

Protocoale bazate pe starea legăturilor (Link State . EIGRP.0.După apartenenţa ruterelor la acelaşi Sistem autonom .după masca de reţea.Protocoalele de rutare stabilesc regulile prin care informaţiile despre reţele sunt schimbate între rutere în mod dinamic în scopul obţinerii unei tabele de rutare adecvate topologiei. Dacă mai multe protocoale au descoperit aceeaşi rută. de aceea nu trebuie comparate metricile de la diferite protocoale de rutare. Acest lucru permite ruterelor de a învăţa în mod automat despre apariţia noilor reţele şi. Rutele direct conectate au DA 0. . parcurge secvenţial tabela de rutare comparând rezultatul operaţiei ŞI logic (AND) efectuată între adresa IP destinaţie şi masca reţelei extrasă din înregistrarea tabelei de rutare. pachetul IP este transmis la IP-ul specificat (next-hop). Rutarea statică este procedeul de rutare prin care rutele sunt introduse manual de către administrator.DV) . Enhanced Interior Gateway Routing Protocol (EIGRP). Protocoalele de rutare permit ruterelor de a face schimb de informaţii în mod dinamic despre reţelele distanţate şi plasarea automată a acestor informaţii în tabelele de rutare.: Routing Information Protocol (RIP. Ex. atunci când există un eşec în reţeaua curentă. .: Border Gateway Protocol (BGP). Rolul protocoalelor de rutare dinamică Fig.protocoale folosite de ruterele care interconectează sitemele autonome(Exterior gateway protocols EGP).protocoale classless (RIPv2.Autonomous System: .după metrica protocolului.IGP). iar ultima rută va fi ruta implicită (0. Ex. primele rute vor fi cele către staţii. Dacă rezultatul operaţiei ŞI logic corespunde cu adresa reţelei din înregistarea tabelei de rutare. pot fi păstrate ambele pentru a putea echilibra încărcarea pe cele 2 rute (load-balancing).IS-IS) Alegerea rutei Algoritmul de rutare extrage adresa IP destinaţie din pachetul IP.protocoale classfull (RIPv1. Aceste rute oferă posibilitatea controlării stricte a dimensiunii tabelei de rutare. de asemenea. Înregistrările sunt introduse şi ordonate în tabela de rutare după următoarele criterii: . Dacă nu.Procesul de actualizare a tabelelor de rutare a ruterelor Protocoalele de rutare sunt folosite pentru a facilita schimbul de informaţii între rutere. RIPv2). OSPF.0/0) . pentru a găsi căi alternative. 21.Protocoale bazate pe vectori distanţă (Distance Vector .protocoale folosite de ruterele aflate în acelaşi sistem autonom (Interior Gateway Protocols . 48 . se păstrează doar intrarea cu DA cea mai mică.IGRP) . Dacă niciuna din reţelele din tabela de rutare nu corespunde cu adresa destinaţie. Dacă includ sau nu în mesajele de actualizare masca reţelei: .acestea nu includ masca de reţea . Metrica diferă mult între protocoale. necesitând un efort de modificare şi întreţinere în cazul apariţiei unei schimbări în reţea. Dacă există mai multe rute cu aceeaşi distanţă administrativă şi metrică identică sau apropiată. în ordine descrescătoare.LS) . Astfel.După tipul de algoritmi folosiţi . Protocoalele de rutare pot fi clasificare după mai multe criterii: . apoi verifică dacă acea adresă corespunde cu vreuna din adresele interfeţelor sale. Unul dintre beneficiile primare la utilizarea unui protocol de rutare dinamică este faptul că schimbul de informaţii dintre rutere are loc ori de câte ori există o schimbare în topologie. Open Shortest Path First (OSPF).după distanţa administrativă (DA) a protocolului de rutare care a descoperit acea rută. .dacă a fost configurata static. Protocoalele de rutare determină cea mai bună cale pentru fiecare reţea care este apoi adaugată în tabelul de rutare.0. pachetul este ignorat. iar cele statice 1.

au apărut noi versiuni de protocoale de rutare. Cu toate acestea. de asemenea. se întâlnesc cazuri unde putem găsi o combinaţie între cele două tipuri de rutare în orice reţea care are un nivel moderat de complexitate. Reţelele au evoluat şi au devenit mai complexe.În comparaţie cu rutarea statică. Există situaţii în care rutarea statică este alegerea potrivită şi alte ori atunci când rutarea dinamică este alegerea mai bună. 22. În plus. pot fi implementate în reţele de scară largă.Menţinerea şi actualizarea informaţiei de rutare. spaţiul de adrese IPv4 este aproape epuizat. Componentele unui protocol de rutare 49 . Pentru a sprijini comunicarea bazată pe IPv6. În ciuda beneficiilor a rutării dinamice. protocoalele de rutare dinamică necesită mai puţină intervenţie administrativă. au fost create două protocoale avansate de rutare: Open Shortest Path First (OSPF) şi Intermediate System-to-Intermediate System (IS-IS).Abilitatea de a găsi o cale nouă în cazul în care calea curentă nu mai este disponibilă. care sunt utilizate pentru a face schimb de informaţii de rutare pentru a actualiza tabelul de rutare. a apărut IPv6. Apoi Cisco a dezvoltat Interior Gateway Routing Protocol (IGRP) şi Enhanced IGRP (EIGRP). algoritmi şi mesaje . Evoluţia protocoalelor de rutare Fig. folosirea protocoalelor de rutare dinamică duce la consumul mai sporit a resurselor unui ruter pentru operaţiile ale protocoalelor de rutare. . Prima versiune a protocolului de rutare dinamică RIP a fost lansat în 1982. RIP a evoluat într-o versiune mai nouă RIPv2. Deseori. precum şi între furnizorii de servicii Internet şi clienţii privaţi pentru a face schimb de informaţii de rutare. Protocoale de rutare Protocoalele de rutare dinamică au fost utilizate în reţele de calculatoare de la începutul anilor 1980. . versiunea mai nouă a RIP nu este scalabilă pentru a fi implementată în reţele mari. rutare statică încă mai are locul său. .Alegerea rutei optimale spre reţeua de destinaţie. Protocolul Border Gateway Routing (BGP) este acum utilizat între furnizorii de servicii Internet. Cu toate acestea. care. 21. Odată cu apariţia a mai multor dispozitive care au nevoie de o adresă IP. Scopul protocoalelor de rutare dinamice Un protocol de rutare este un set de procese. inclusiv resursele procesorului şi lungimea de bandă din reţea. care în depedenţă de protocol alege cea mai optimală rută .Descoperirea reţelelelor adiacente. Pentru a satisface aceste cerinţe. a apărut necesitatea de a asigura interconectarea dintre diferite reţele şi asigurarea operaţiilor de rutare dintre ele. Astfel. Scopul unui protocol de rutare include: . ceea ce a dus la apariţia noilor protocoale de rutare. dar unele elemente din algoritmii de bază a acestui protocol au fost utilizate pe ARPANET încă din 1969. Clasificarea şi evoluţia protocoalelor de rutare Fig. Unul dintre cele mai vechi protocoale de rutare a fost Routing Information Protocol (RIP).

Ruterul trimite şi primeşte mesaje de rutare pe interfeţele sale. de a actualiza informaţia de rutare. rutarea statică este încă folosită în reţelele de astăzi. Mesajele protocoalelor de rutare . Cu siguranţă se poate de afirmat că rutarea dinamică are mai multe avantaje faţă de rutarea statică. independent de dimensiunea reţelei Sunt necesare cunoştinţe avansate Automat se adaptează cu Creşte odată cu dimensiunea reţelei Nu este nevoie de cunoştinţe suplimentare Este necesar intervenţia 50 . . În general. se poate de întâlnit cazuri unde se foloseşte o combinaţie de rutare.Configurarea şi întreţinerea este foarte anevoioasă. avem nevoie să luăm în considerare motivele pentru care ne-ar folosi protocoalele de rutare statică. Metodele pe care utilizează un protocol de rutare pentru a realiza acest lucru depinde de algoritmul pe care îl aplică şi caracteristicile operaţionale ale acestui protocol. Operaţiunea protocoalelor de rutare Structuri de date .de a învăţa despre reţelele vecine şi să se adapteze rapid ori de câte ori există o schimbare în topologie. . Algoritmul . atât statică şi dinamică. Înainte de a identifica beneficiile protocoalelor de rutare dinamice. Dezavantajele rutării statice . . Cu toate acestea. care nu sunt de aşteptat să crească în mod semnificativ. . în special în reţelele de scară largă. . De fapt.Utilizarea unui singur traseu implicit. .protocoalele de rutare folosesc diferite tipuri de mesaje pentru a descoperi rutere vecine.Configurarea este predispusă la erori. cu un alt traseu în tabelul de rutare. 23. inclusiv: . Operaţiunea protocoalelor de rutare Toate protocoalele de rutare au acelaşi scop . folosit pentru a reprezenta o cale către orice reţea care nu are o coincidenţă mai specifică.Nu este potrivită pentru reţele mari.Intervenţia administrativă este necesară pentru menţinerea şi schimbarea informaţiei de rutare.Ruterele fac schimb de informaţii de rutare pentru a afla despre reţelele adiacente. Când un ruter detectează o schimbare în topologie protocolul de rutare anunţă ruterele vecine despre această schimbare.unele protocoale de rutare utilizează tabele şi / sau baze de date pentru operaţiunile sale. Protocoalele de rutare utilizează algoritmii de rutare pentru a facilita informaţia de rutare şi pentru a determina cea mai optimală cale. Rutare dinamică Rutare statică Complexitatea de configurare Nivelul de cunoştinţe pentru administrare Modificări în topologie În general. precum şi alte sarcini de a învăţa şi de a menţine informaţia exactă despre reţea.Ruterul face schimb de informaţii şi mesaje de rutare între alte rutere care utilizează acelaşi protocol de rutare. Aceste informaţii sunt păstrate în RAM. . Rutarea statică are mai multe utilizări primare.Necesită cunoaşterea completă a întregii reţele pentru implementarea potrivită.un algoritm este o listă finită de paşi utilizate în realizarea unei sarcini.Fig. Operaţiile a unui protocol de rutare dinamic variază în funcţie de tipul protocol de rutare şi protocolul de rutare în sine. operaţiunile unui protocol de rutare dinamic poate fi descris după cum urmează: .Oferă o întreţinere mai uşoară a tabelelor de rutare în reţele mai mici.

Actualizările broadcast sunt trimise la adresa 255.utilizare resurselor include cerinţele unui protocol de rutare. Vecinii care primesc aceste actualizări trebuie să prelucreze întreaga actualizare pentru a găsi informaţii pertinente şi descarcă restul informaţiei . cu atât mai scalabil trebuie să fie protocolul de rutare. Nu are nici o idea despre topologia de reţea. Toate celelalte dispozitive de asemenea vor procesa actualizările până la nivelul 3 înainte ca aceastea să fie descărcate de pe interfaţă. şi să ia decizii pentru determinarea căii optimale. .Timpul de convergenţă defineşte cât de repede ruterele din topologia de reţea partajează informaţia de rutare şi ajunge la o stare de cunoştinţe coerente despre topologia reţelei.255. La baza protocolului bazat pe vectori de distanţă este algoritmul. cu atât este mai preferabil protocolul. Această caracteristică suportă opţinea Variable Length Subnet Masking (VLSM) şi o sumarizare mai optimală a rutelor. trimite actualizări la vecini.Claseless (Utilizarea VLSM) şi Classfull – protocoalele de rutare de tip classless include masca de reţea în mesajele de actualizare. Vecinii sunt rutere care partajează o legătură şi sunt configurate pentru a utiliza acelaşi protocol de rutare. •Mecanismulul de calculare a cele mai bune căi şi instalarea căii în tabelul de rutare. pornind de la o stare iniţială dată şi se termină într-o stare finală definită. •Mecanismul de detectare şi reacţionare la schimbările din topologie. Protocoalele de rutare classfull nu include mask de subreţea şi nu suportă VLSM.schimbările din topologie Scalabilitatea Nivelul de securitate Utilizarea resurselor Predictibilitatea Potrivit pentru topologii simple şi complexe Mai puţin securizat Utilizează UPC. utilizarea procesorului.255. Ruterele folosind vectorul distanţă de rutare nu sunt conştienţi de topologia reţelei. Algoritmul utilizat pentru protocoalele de rutare defineşte următoarele procese: •Mecanismul pentru trimiterea şi primirea informaţiilor de rutare. . actualizările periodice continuă să fie trimise la toţi vecinii.Scalabilitatea defineşte mărimea reţelei bazată pe protocolul de rutare implementat. cu unele excepţii periodic tuturor vecinilor. Buclele de rutare poate apărea când tabele de rutare inconsecvente nu sunt actualizate. Algoritmul este folosit pentru a calcula cele mai bune căi şi apoi de a trimite aceste informaţii la vecini. Un algoritm este o procedură pentru realizarea unei anumite sarcini. Caracteristicile protocoalelor de rutare Protocoalele de rutare pot fi comparate pe baza următoarelor caracteristici: . . . Cerinţele mai înalte la resurse necesită echipament mai puternic pentru a suporta operarea protocolul de rutare în plus faţă de procesele de transmiterea pachetelor. Ruterul este conştient doar de adresele de pe interfeţele de reţea proprii şi adresele reţelelor de la distanţă. Diferite protocoale de rutare utilizează algoritmi pentru a instala diferite rute în tabelul de rutare.Utilizarea resurselor . datorită convergenţei lente într-o reţea cu modificări de topolgie. 51 .Cu cât este mai rapidă convergenţă.Scalabilitate . Unele protocoale de rutare bazate pe vectori de utilizează adrese multicast în loc de adrese de broadcast.Timpul de convergenţă .memorie şi lungimea de bandă Rutele depind de topologia curentă administratorului Potrivit pentru topologii simple Mai securizat Nu este necesar de resurse adiţionale Ruta spre destinaţie rămâne la fel Funcţionarea protocoalelor bazate pe vectori de distanţă Actualizările periodice sunt trimise la intervale regulate (30 secunde pentru RIP şi 90 pentru IGRP). Cu cât mai mare este reţeaua. şi link-ul de utilizare a lăţimii de bandă. cum ar fi spaţiul de memorie. Chiar dacă topologia nu sa schimbat de mai multe zile. Ruterele vecine care sunt configurate cu acelaşi protocol de rutare vor procesa actualizările. Unele protocoale de rutare bazate pe vectori cum ar EIGRP nu trimite actualizările despre tabelul de rutare în mod periodic. Întrega actulizare cu tabelele de rutare sunt trimise.255.

Placa de reţea O placă de reţea. Dispozitivele hardware uzuale includ switch-uri. Fig.Internet) a devenit primordială şi foarte răspândită. Jumătate duplex înseamnă că dispozitivul poate doar să trimită sau să primească la un moment dat. 100 sau chiar 1000 MO pe secundă. de întindere globală maximă. care realizează conexiuni de 10. fiindca reţele mari necesită mai mult timp pentru a propaga informaţia de rutare. IEEE 802. este o piesă electronică proiectată pentru a permite calculatoarelor să se conecteze la o reţea de calculatoare. numită şi adapter de reţea sau placă cu interfaţă de reţea. în timp ce duplex integral înseamnă posibilitatea trimiterii şi a primirii concomitente de informaţie. Nici nu au nevoi de un processor puternic.protocoalele de rutare bazate pe vectori de distanţă nu am nevoi de resurse mari de memorie pentru a stoca informaţii. Dacă într-o reţea sunt prezente doar switch-uri şi nu există huburi. În ziua de azi conectarea la Internet (pe calea: PC . Cerinţe de consum reduse . de tip wireless. 24. ATM. fie (în cazul în care ambele capete suportă duplex 52 . Bucle de rutare – buclele de rutare pot apărea când tabelel de rutuare inconsecvente nu sunt actualizate. precum Ethernet.. când este instalată într-un computer ea permite accesul fizic la resursele reţelei. deci fără fir. Fibre channel. În funcţie de dimensiunea reţelei Scalabilitate limitată – convergenţa lentă poate limita mărimea reţelei. Pentru PC-uri placa este de obicei opţională. incluzând tehnologii utilizate curent.placă de reţea . în comparaţie cu protocoalele link state. sau printr-o tehnologie radio. atunci domeniile de coliziune sunt fie reduse la o singură legatură. Chiar dacă cunoştinţe necesar pentru a implementa şi a sunt folosite tehnici avansate cum ar fi actualizările menţine o reţea. cu un protocol bazat pe vector cu declanşator. Placă de reţea Comutatorul de reţea Un comutator de reţea este un dispozitiv care realizează conexiunea diferitelor segmente de reţea pe baza adreselor MAC. Reţeaua permite utilizatorilor să creeze conexiuni cu alţi utilizatori. convergenţa globală este mai lentă de distanţă nu este mare. Avantaje Dezavantaje Convergenţă lentă – utilizarea actualizărilor Implementare simplă şi întreţinerea.reţea până la furnizorul de conexiune cu Internetul .Nivelul de periodice pot provoca convergenţă lentă.11.Implementarea şi întreţinerea – Implemenatrea şi întreţinerea descie nivelul de cunoştinţe care sunt necesare pentru un administrator de reţea pentru a pune în aplicare şi şi a întreţine reţeua bazată pe protocolul de rutare utilizat. Utilizarea extinderilor special proiectate fac posibilă realizarea unui număr mare de conexiuni utilizând diverse medii de reţea. Termenul corespunzător în engleză este Network Interface Card (NIC). care îi permite să fie adresată şi regăsită chiar şi în reţelele cele mai mari. datorită convergenţei lente dintro reţea. Fiecare placă de reţea poartă un identificator unic propriu. la duplex jumătate sau integral. în principiu pe două căi: prin cablu fizic.

constituind sarcinile exclusive ale switch-ului.Stochează şi trimite . 53 .Switch-ul doar citeşte adresa hardware a cadrului înainte de a o trimite mai departe. Nu există detector de erori la această metodă.Nemontabile . în mod uzual.Configurabile . Metodele nu sunt controlate de utilizator. realizează o însumare pentru fiecare cadru retransmis.Adaptive switching . Principiul unui dispozitiv de transmisie hardware cu multe porturi poate fi extins pe mai multe straturi. Opţiunile de configuraţie pentru switch-urile din a doua categorie variază în funcţie de producător şi de model. Fig.Fragment free . . Metoda cut through apelează la stochează si transmite dacă portul destinaţie este ocupat în momentul sosirii pachetului.comutarea pornit/oprit a unor porturi.setări de prioritate pentru porturi. Switch-urile configurabile se regăsesc în reţele de dimensiuni medii/mari şi prezintă un preţ şi o calitate mai ridicate.Cut through . deşi această situaţie nu este una tipică). Sarcina de configurare necesită de obicei înţelegerea nivelului 2 al reţelelor.filtrare MAC.Montabile în rastele . de obicei fiind vorba de routere. Prin folosirea switch-ului acest neajuns a fost rezolvat.Inteligente Prima categorie nu posedă interfaţă de configurare. Ele se regăsesc uzual în mediile SOHO (LAN şi Small office/Home office).Metoda comută automat între cele trei metode precedente. Comutatorul de retea Metode de retransmitere Există 4 metode de retransmitere a datelor: . . Atunci când se folosesc calculatoare multiple viteza scade rapid şi încep să apară coliziuni care încetinesc şi mai mult conexiunea.După posibilitatea de configurare . . . Tipuri de comutatoare După formă : .Neconfigurabile . rezultând switch-ul multilayer. Dispozitivele mai recente folosesc o interfaţă web (uneori se pot configura şi prin intermediul propriilor butoane. 25. stocându-se informaţia legată de adresare. .switch-ul acţionează ca un buffer şi. Detecţia erorilor este lăsată în seama dispozitivelor terminale de la nivelele 3 şi 4.viteza de legatură şi setări duplex. Totuşi. Posibile caracteristici configurabile: .Metoda încearcă să reţină beneficiile ambelor metode prezentate anterior. tehnologia folosită este considerată depaşită din moment ce un hub retrimite orice pachet de date primit la toate porturile sale cu excepţia celui de la care l-a primit.integral) eliminate simultan. Se verifică primii 64 de octeţi din cadru. . Un repetor este cel mai simplu dispozitiv multi-port. Modelele mai vechi utilizează o consolă serială. În acest fel cadrul îşi va atinge întotdeauna destinaţia.

acestea se numesc Adrese Local Unice (engleză: Unique Local Addresses . Adresele unicast IPv6 folosite pentru adresarea pe Internet trebuie să aibă prefixul 2000::/3.trunking). 2001:0db8:1234::/48 este reţeaua cu adresele 2001:0db8:1234:0000:0000:0000:0000:0000 până la 2001:0db8:1234:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff Deoarece un calculator poate fi văzut ca o reţea cu prefixul 128. RFC 4193 rezervă prefixul fc00::/7 în acest scop.folosirea protocolului Spanning Tree. 192. Fig. De exemplu.00000001 Adrese de reţea Adresele de reţea IPv6 sunt scrise folosind notaţia CIDR.168.ULA). O reţea (sau subreţea) IPv6 este un grup continuu de adrese IPv6 a cărui mărime trebuie să fie putere a lui 2. există şi adrese IPv6 rezervate pentru spaţiul privat de adresare. IPv6). Adresele includ un număr aleator de 40 de biţi care minimizează riscul unei coliziuni de adrese în cazul conectării a 2 spaţii private sau pachetele sunt rutate greşit.10101000. Formatul unei adrese IP în format zecimal şi binar Adresele IPv4 au o lungime de 32 de biţi (4 octeţi).00000000. 54 . Asemenea rezervărilor IPv4 pentru adrese private sau reţele interne închise. 25.168.setările VLAN (Virtual Local Area Network). fără conexiune permanentă. .0. De exemplu. separaţi între ei prin puncte. împărţindu-l în 2 spaţii /8 cu politici implicite diferite pentru fiecare spatiu (cfm.oglindirea porturilor (mirroring.1). separate de "/". identici pentru toate adresele din reţea. Notaţia obişnuită este obţinută prin scrierea fiecărui octet în formă zecimală. adresele sunt câteodată urmate de /128.. Din păcate definiţia a ceea ce sunt reprezintă locaţiile (engleză: site) a ramas neclară şi politicile de adresare prost definite creau ambiguităţi în algoritmul de rutare. Internetul este în proces de evoluţie către versiunea următoare de IP. În IPv6. De exemplu.0. care practic aşteaptă un utilizator major. Proiectele iniţiale (RFC 3513) foloseau alt bloc de adrese în acest scop (fec0::). Fiecare adresă identifică o reţea (network) şi o staţie de lucru (work station) din cadrul reţelei. primii biţi ai adreselor. Versiunea de standard folosită în majoritatea cazurilor este IPv4. care să oblige folosirea acestei versiuni superioare şi de către alţii. 192. . În IPv4. standardul curent pentru comunicarea în Internet. ea se face de către organizaţii însărcinate cu distribuirea de spaţii de adrese. RIPE este responsabilă cu gestiunea spaţiului de adrese atribuit Europei.1 este notaţia folosită pentru adresa 11000000. Blocul respectiv de adrese a fost abandonat şi trebuie să nu mai fie utilizat în sistemele noi. denumite şi adrese specifice unei locaţii. Alocarea adreselor IP nu este arbitrară. spanning). . adresa IP este reprezentată pe 32 de biţi (de ex. . numită IPv6. adică sunt cuprinse între 2000:: şi 3fff:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff. Adresa IP IP (Internet Protocol) este un protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor. monitoring. Acesta identifică fiecare interfaţă logică a echipamentelor conectate printr-un număr numit "adresă IP". O reţea este reprezentată de prima adresă din reţea şi de mărimea prefixului în biţi.agregarea legăturilor(bonding.monitorizarea de către SNMP (simple network management protocol) a dispozitivului şi a legăturii. formează prefixul reţelei.

care codifică adresa sa de reţea şi de gazdă. Fiecare gazdă şi router din internet are o adresă IP. la nivelul utilizatorilor cu acces la Internet. Când toate aceste „fragmente” ajung la maşina destinaţie ele sunt reasamblate de nivelul reţea în datagrama originală.zisă a retele 55 . Adresele din acest spaţiu erau cunoscute iniţial ca "adrese compatibile IPV4" şi aveau ultimii 32 de biţi egali cu adresa IPv4 a gazdei. Datagrama este transparentă nivelului transport. Toate adresele de forma 127. pe internet are cel puţin o adresă IP unică. iar cea mai mare 255. dar în practică ele nu depăşesc 1500 de octeţi (pentru a intra într-un cadru Ethernet). În schimb. Realizarea propriu. În plus.0. pagini web) mesajul este împărţit în părţi mai mici numite pachete. au fost imaginate diferite metode de alocare automată a unor adrese IPv6 plecând de la adrese IPv4: ffff:0:0/96 — acest prefix este folosit pentru adrese IPv4 mapate. Fiecare datagramă este transmisă prin Internet. dar şi a celui căruia îi sunt destinate.255. Toate adresele IP sunt de 32 biţi şi sunt folosite în câmpurile „Adresă sursă” şi „Adresă destinaţie” a pachetelor IP. Teoretic. Pentru a permite trecerea fără probleme de la IPv4 la IPv6. în nivelele inferioare ale administrării reţelelor IPv6 (Neighbor Discovery Protocol). 2001::/32 — folosit pentru Tunelare Teredo. Funcţionare Comunicaţia în Internet funcţionează după cum urmează: nivelul transport preia şiruri de date şi le divide în datagrame. O datagramă IP(un pachet) constă dintr-o parte de antet şi o parte de text. Pachetele trimise către această adresă nu sunt trimise prin cablu ele sunt prelucrate local şi tratate ca pachete sosite. care îl identifică între toate computerele de pe internet. Fiecare pachet cuprinde adresa celui care trimite datele. Fiecare calculator (cunoscut ca HOST). Adresele IP cu 0 ca număr de reţea se referă la reţeaua curentă. Internet Protocol (IP) este o metodă sau un protocol prin care datele sunt trimise de la un calculator la altul prin intermediu Internetului. Adresele sunt generate automat de către nivelul IP al sistemului de operare pentru fiecare interfaţă de reţea.zz sunt rezervate pentru testări în buclă locală. Aceasta asigură conectivitate la reţea automată şi instantanee pentru orice host IPv6 şi semnifică faptul că mai multe host-uri conectate la un hub sau switch comun au o cale de comunicare garantată prin adrese local-link.0 este folosită de gazde atunci când sunt pornite. Adresa IP este utilizată la nivelul programelor de prelucrare în reţea. care o inserează în şirul de intrare al procesului receptor. Această funcţionalitate este utilizată extensiv şi invizibil pentru majoritatea utilizatorilor.0. Se referă. Combinaţia este unică: în principiu nu există două maşini cu aceeaşi adresă IP. datagramele pot avea fiecare până la 64 KB.xx. prima oara la un "Gateway Computer" care înţelege o mică parte din internet. Pachetele IP (dupa cum s-a mai spus) nu au garanţia că vor ajunge la destinaţie. IETF a declarat aceast bloc de adrese depăşit prin publicarea RFC 4291. la o interfaţă de reţea.255. Reţelele sunt dinamice şi este posibil ca 2 pachete IP de la aceeaşi sursă să plece pe căi diferite (BGP – Border Gateway Protocol) şi să ajungă la aceeaşi destinaţie.0. identificarea calculatoarelor se face printr-un nume de calculator host gestionat de sistemul DNS. Computerul "Gateway" citeşte destinaţia pachetelor şi trimite pachetele la un alt "Gateway" şi tot aşa până ce pachetul ajunge la "Gateway"-ul vecin cu computerul destinatar.sunt atribuite în zona local link. în mod usual un L A N . Antetul are o parte fixă de 20 octeţi şi o parte opţională de lungime variabilă. 2002::/16 — folosit pentru adresare 6to4. Toate prefixele atribuite adreselor private nu sunt rutate pe Internet. Când trimiţi sau primeşti date (de ex.yy.: e-mail. Adresele care constau numai din 1-uri permit difuzarea în reţeaua curentă. Singura utilizare a acestui prefix rămâne reprezentarea unor adrese IPv4 şi Pv6 într-un acelaşi tabel sau bază de date cu coloane de dimensiune fixă. fiind eventual fragmentată în unităţi mai mici pe parcurs.0. trebuie să folosească două adrese IP .0.255. Aceste adrese permit ca maşinile să acceseze propria reţea fără a cunoaşte numărul de reţea (dar trebuie cunoscută clasa reţelei pentru a şti câte zerouri trebuie introduse). mai exista şi prefixul ::/96 (adresă cu primii 96 de biţi 0). dacă o gazdă este în două reţele. de fapt.numite adrese link-local . Cea mai mică adresă este 0.Adresele ce încep cu fe80: . Fiecare pachet este trimis. Adresa IP 0. acest lucru fiind lăsat în seama protocoalelor adiacente (TCP UDP etc). Cu alte cuvinte. Este important de observat că o adresă IP nu se referă la o gazdă.

Cu ajutorul butonului Properties se intra in dialogul de configurare. 27. Pentru a putea comunica între ele şi a partaja resurse. partajare resurse. 26.Pentru realizarea reţelei trebuie analizat pentru ce se va folosi reţeaua respectivă şi care sunt echipamentele necesare pentru realizarea respectivei reţele. Exemple de protocoale sunt TCP/IP. In terminologie IT. etc. Fig. acesta se numeste protocol.Click pe My network places şi se alege Properties. NETBios. 56 . Primul pas al realizării protocolului Click dreapta Local area Connection pe şi selectăm din nou Propreties Fig. aceste „limbaje" asigurând fundamentul pe baza căruia se pot efectua operaţiunile de reţea: transfer de fişiere. IPX. Configurarea retelei se face relativ simplu: . calculatoarele trebuie să „vorbească" într-un limbaj comun. se selecteaza protocolul TCP/IP. Local Area Connection - Din lista afisata.

29. nume sub care va fi cunoscut în reţea. iar in al doilea camp din dialog. iar y de la l la 254. Tot aici se poate stabili apartenenta la un workgroup (de preferat este ca toate sa aiba acelasi workgroup). 28. unde x poate lua valori de la O la 255.255. valoarea lui y trebuie să fie unică pentru fiecare. Subnet Mask. 30. Activarea se face apăsând butonul File and Print Sharing. Dacă valoarea x e comună pentru toţi participanţii la reţea. e indicat sa se puna 255. Fig. Fig.168.255.Fig.x. Alegerea TCP/IP Incepem prin a introduce adresa de IP (standardul fiind o adresa din domeniul privat).1. Introducerea Subnet Mask Tot aici este bine să se introducă şi să se activeze şi opţiunea Client for Microsoft Networks. Introducerea adresei de IP Se poate introduce adresa 192. 57 .168.2.0. pentru a putea partaja fişiere împreună cu ceilalţi utilizatori ai reţelei. cum ar fi 192. La tab-ul Identification se poate da un nume oarecare pentru fiecare calculator.y.

Cleştele de sertizat din dotarea laboratorului de informatică Pentru început va trebui îndepărtată izolaţia cablului UTP pe o porţiune de 2 cm. De aceea. distanţele în cazul unei reţele nu trebuie să depăşească 100 m (între noduri). pentru asigurarea unui contact ferm. Dintre cele patru perechi de fire din cablu se vor folosi doar doua: o pereche pentru emisie (fir de semnal şi masă) şi cealaltă pereche pentru transmisie. Fig. iar a pinilor 3 si 6 pentru recepţie. cu ajutorul unui cuţit ascuţit. Apoi cablul se introduce în mufă. în dimensiunea conectorului. opt în cazul reţelelor. striat cu culoarea primului. adică verde. care este ieftin. răsucit cu un al doilea fir alb. alegerea optimă pentru o asemenea reţea este cablul UTP (Unshielded Twisted Pair). 32. Diferenţa constă în numărul de fire. mai bine zis. uşor de procurat şi de sertizat în mufa RJ-45. Pentru sertizare este nevoie de un cleşte special. deoarece de ele depinde funcţionarea optimă a reţelei: cablurile de reţea. O pereche de fire conţine un fir colorat (de exemplu. verde). Fig. Există şi un standard (EIA/TIA-568A si B) pentru aranjarea firelor dupa culoare. Aceasta este uşor de recunoscut datorită asemănării cu conectorul RJ-11. presupune mai multe etape de lucru. Există însă şi acele „sarme" care trebuie „băgate în seamă". 31. care se găseşte la orice magazin de specialitate. de 58 . Standardul unanim acceptat implică folosirea pinilor l si 2 pentru transmisia datelor. Aspectul cablului UTP Mufarea cablului UTP Trebuie să se înceapă cu sertizarea cablului UTP. folosit la cuplarea aparatului telefonic. care să permită comunicarea între PC-uri. De obicei. Firele se „tund” la aceeaşi lungime. 33. desigur.Fig. Dupa dezizolare se face ordonarea şi îndreptarea firelor pentru ca acestea să pătrundă uşor în mufa RJ-45. fără discriminare. faţă de doar patru în telefonie şi. Bifarea opţiunii File and print sharing Cablarea unei reţele sau. având grijă ca o pereche de fire să corespunda pinilor l si 2. realizarea ei.

să fie străpunse de pinii mufei. Cablul ce asigură suportul va fi bine ancorat de marginea acoperişului. 59 .PDC) Se porneşte procesul de instalare al PDC şi procesul de instalare DNS. Cablurile se vor sertiza cu capetii neintrodusi în placile de retea deoarece există posibilitatea distrugerii acestor echipamente în momentul sertizării. Tipuri de mufare Dacă se doreşte cablu pentru conectarea unui calculator la switch-ul reţelei. prin presiunea aplicată de cleşte. Firele trebuie introduse pana la capat ca.168. se pot face convorbiri telefonice prin programe specializate sau se pot juca jocuri in reţea. cablul fiind direct. realizând un contact ferm cu aceştia. •S-a alocat o adresă IP statică pentru a server. Pentru a se putea vedea între ele. Nu exista restricţii pentru numele care poate fi utilizate. în afară de imposibilitatea inserării spaţiilor şi a caracterelor speciale. 4. Traseul urmat de cablu va fi alcătuit din drepte paralele cu solul sau cu clădirea. Se pot schimba fişiere cu ceilalti membri. atunci acesta va fi de tip crossover. întinderea cablurilor între săli se face cu ajutorul unui suport din sârmă oţelită care va susţine cablul UTP. acesta trebuie să aibă acelaşi tip de conexiuni la ambele mufe. In cazul în care cablul este cel ce face legătura dintre două calculatoare şi nu switch-ul. Nu este sănătos să partajăm în reţea directoare cu drepturi depline de acces. alb cu portocaliu şi portocaliu. Sertizarea se va face după ce au fost montate toate cablurile între utilizatori şi switch-ul central.1. toate calculatoarele trebuie să facă parte din acelaşi Workgroup. în cazul nostru: 192. Configurarea Server-ului Înainte de a începe procesul de instalare a PDC-ului este nevoie să ne asigurăm că următoarele condiţii au fost îndeplinite: • Este instalat Windows Server 2003. Ideea este că datele emise de un calculator trebuie să ajungă ca fiind transmise la cel de-al doilea calculator şi invers.1. iar altă pereche pentru pinii 3 şi 6. Pinii l şi 2 din prima mufă se vor lega cu pinii 3 şi 6 de la cea de-a doua mufă. Instalarea şi configurarea controlerului de domeniu (Primary Domain Controller . alb cu verde şi verde. Acesta nu se va întinde la maxim: se lasă câte o buclă la capete pentru a compensa dilatarea şi contracţia datorate temperaturii. In mod analog se va proceda cu pinii 3 şi 6.4.exemplu. astfel: Start-> All Programs-> Administrative Tools-> Manage Server. După aceşti paşi calculatoarele vor putea comunica unele cu altele.

Se adaugă un rol: Pentru aceasta se verifică în deplinirea condiţiilor: Se selectează rolul de Domain Controller: 60 .

După revizuirea opţiunilor selectate se trece la instalarea Active Directory: Este lansat automat asistentul de instalare al Active Directory: Se afişeaza fereastra de compatibilităţi: 61 .

independent: Se denumeşte domeniul pe care dorim să-l creăm: 62 . deoarece acesta este primul controller de domeniu se va selecta prima opţiune: Se va creea un domeniu nou.În următoarea fereastră.

63 . În următorul dialog se vor stabili locaţiile bazei de date Active Directory şi a fişierelor raport. în care se depozitează lucruri de genul pachete de software MSI.Numele NetBIOS pentru domeniu va fi: lab. Folderul SYSVOL este o partajare publică.

Se vor selecta permisiunile: Se setează o parolă pentru restaurare şi apoi se alege next 64 .Următorul ecran ne permite să înstalăm şi să configurăm Serverul DNS. pentur a putea utiliza Active Directory. Astfel se selectează “Install and Configure…”şi apoi Next.

65 .Se afişează un sumar al operaţiilor: Apoi incepe procesul de instalare: Dacă totl a decurs conform planificării. se va afişa mesajul de mai jos.

Se va restarta serverul. 66 . După autentificare se va afişa ecranul de mai jos. care confirmă că am creeat un controller de domeniu. După repornire se poare observa că apare o nouă casuţă în dialogul de autentificare în care se specifică domeniul nou creeat.

3. Selectăm Start > Administrative Tools > Active Directory Users And Computers.Apoi verificăm opţiunile de a nu expira niciodată parola şi de a nu putea fi schimbata de către User. In următoarea fereastră deschisă scriem şi confirmăm parola. selectăm Newşi apoi selectăm User.In fereastra Active Directory Users And Computers dăm click dreapta pe Users. Apăsăm butonul Next 5.In Prima fereastră–User deschisă introducem următoarele informaţii:: First Name: Initial: Last Name: User Logon Name: 4. 67 . 2. apoi apăsăm butonul Next şi apoi finish.Adăugarea unei staţii de lucru la domeniu: Pentru adăugarea unei staţii de lucru la domeniu trebuie să parcurgem următorii paşi: 1.

Am terminat! 68 .

......2...............................................................1...................................................... 69 BIBLIOGRAFIE ........................................................................................3.............................................. GENERALITĂŢI .............3............................................................. Necesarul de reţea şi modul de lucru ................. 2 1........................A...................................................................... 11 III....... Configurarea Server-ului ................................................................................................................................................................................................................................................................................... Noţiuni generale despre server şi reţele ........................................................... SERVERE ...... 40 4................................1..................... 39 4..................................................................... Serverul WINDOWS 2003 ...................................................... 2 II...................................................3................. 19 3....................................................................................................................................................................................................................................1...................................................................2.......................................................... Generalităţi .............. Tipuri de server ....................... 42 4........................ 39 4............................................................................................................................................... 5 2............4........................................................................................................ Reţeaua L........... 16 3.. 70 69 . Amplasamenul reţelei ...................................................... REŢELE DE CALCULATOARE ............. PROIECTAREA UNEI REŢELE DE CALCULATOARE DIN ŞCOALĂ ......................................................... 59 CUPRINS .....................................................N...................... Generalitǎţi .......................................................................CUPRINS I............ Generalităţi .......................................................................................2............. 5 2......................... 23 IV................................................................. 16 3..... Tipuri de reţele .................................................. 5 2..........................

. Biblos. Ed. Klander L.BIBLIOGRAFIE 1. 9. 2003 logy and Applications.. A. Răzvan. Byblos.. Editura EFES.. Tanenbaum A. Bucuresti 1998. 1997.S. 2003. Todoran H. Tăpuş N.. 6. Administrarea reţelelor locale.S. Andreica A. Sibiu 1998 4. Ghidul securităţii reţelelor de calculatoare. Deaconescu. 10. Reţele de calculatoare. Dobrescu. Reţele de calculatoare..M. Tanenbaum A. Cristea V. ISBN 978-973-718-541-9. (editia a 4-a). Anti-hacker.Mureş. Brad R. Iconaru. Libris. 1997 7. 1994.. s. Bazele reţelelor. Computer Press Agora. Cisco Press. Editura Universitatii Lucian Blaga. Reţele de calculatoare (ediţia a patra). Societatea informationala si evolutia informaticii. Boian F.. Tg. Bucureşti: Editura Printech. 2005 70 .. Mihai. Prelucrari birotice. Cristian (2007). Tanenbaum. Reţele Locale de Calculatoare. 3. Reţele de calculatoare.a. Rughiniş.10. Dădârlat 5. 2001. Răzvan. 8. Ed. Ed. Teora 1992. LL Educational. Sisteme de operare interactive Ed. 2. BYTE nr.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful