P. 1
Functionar Public

Functionar Public

|Views: 720|Likes:
Published by dana_pp

More info:

Published by: dana_pp on Jan 17, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/17/2012

pdf

text

original

Sections

  • 1. Evoluţia legislaţiei privind funcţia publică în România
  • 2.1.1. Comisia de disciplină. Organizare
  • 2.1.2. Funcţionarea comisiei de disciplină
  • 2.1.3. Radierea sancţiunilor disciplinare
  • 2.2. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici
  • 2.3. Răspunderea civilă a funcţionarilor publici
  • 2.4. Răspunderea penală
  • 3. Statutul poliţistului
  • 4. Statutul corpului diplomatic şi consular al româniei

Răspunderea juridică a funcţionarului public

CAPITOLUL I CONSIDERATII GENERALE
1. Evoluţia legislaţiei privind funcţia publică în România In ţara noastră, problema funcţionarilor publici a constituit întotdeauna o preocupare majoră în cadrul sistemelor legislative şi de guvernare cunoscute de istorie. O primă reglementare cât de cât unitară cu privire la funcţionarii administrativi se află în Regulamentele Organice. Reformele administrative înfăptuite de Al. I. Cuza (Legea instrucţiunii şi Legea cu privire la Consiliul de Stat), în baza principiilor statornicite prin Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, au cuprins unele referiri, fie şi implicite, la funcţionarii din administraţia de stat. Unele dispoziţii sunt cuprinse şi în Legea electorală din 1864, care, prin prevederile art. (26), enumeră funcţiile publice salariate. Constituţia din 1866, în art. (88), consacră principiul după care regele numeşte şi revocă pe miniştrii săi, respectiv numeşte şi confirmă în funcţiunile publice potrivit legii, iar în art. (131) exprimă dorinţa creării unei legi speciale „asupra condiţiilor de admisibilitate şi de înaintare în funcţiunile publice”. In baza acestui text din Constituţie au apărut o serie de legi organice ale diverselor departamente, prin care se reglementau anumite sisteme după care statul urma să facă numirea în funcţiile publice respective şi care confereau dreptul de stabilitate. Dintre acestea menţionăm: • • • Decretul pentru stabilirea statutului funcţionarilor din administraţia centrală a vămilor din 23 ianuarie 1872 Legea relativă la clasificarea funcţionarilor administraţiei centrale a finanţelor din 26 august 1876 Legea pentru clasificarea personalului serviciului penitenciar după legea
1

Răspunderea juridică a funcţionarului public

organică din 9 mai 1878 • Legea pentru organizarea corpului tehnic al Ministerului Lucrărilor Publice din 9 mai 1894 Diversitatea legislaţiei a determinat elaborarea şi adoptarea unui statut care să reglementeze complet şi unitar drepturile şi obligaţiile funcţionarilor de stat. Noţiunea de statut al funcţionarilor publici o întâlnim pentru prima dată în dreptul românesc în art. (8) alin. (4) al Constituţiei din 1923: „Legile speciale vor determina statutul funcţionarilor publici. Străinii nu pot fi admişi în funcţiunile publice decât în cazuri excepţionale şi anume statornicite de legi”. In temeiul acestor prevederi constituţionale, la 19 iunie 1923 se adoptă Legea pentru statutul funcţionarilor publici, iar la 19 noiembrie 1923 a fost adoptat Decretul nr. 5506 privind Regulamentul pentru aplicarea Legii statutului funcţionarilor publici, publicat în Monitorul Oficial din 23 noiembrie 1923, care stabileşte în detaliu regimul juridic al funcţionarului public din administraţia de stat (funcţia, gradul, clasa, cum se face numirea, pregătirea profesională, ierarhia administrativă, dreptul disciplinar, dreptul la pensie etc.). Statutul era format din 2 părţi: prima cuprindea măsurile generale aplicabile tuturor funcţionarilor publici, condiţiile de admisibilitate, de stabilitate, se referea la îndatoriri şi răspunderi, indemnizaţii, concedii, asociaţii de funcţionari, iar partea a doua cuprindea dispoziţiile speciale cu privire la numiri, promovări, transferări şi asigurarea disciplinei. Aceste măsuri prevăzute în statut erau aplicabile funcţionarilor publici „cetăţeni români, fără deosebire de sex, care îndeplinesc un serviciu public permanent – civil sau ecleziastic consiliilor judeţene şi comunale”1. La dispoziţiile stipulate în art. (1), legiuitorul a prevăzut un anumit număr de derogări. Spre exemplu, există funcţionari care, datorită calităţii lor sau importanţei funcţiei fac excepţie de la regulă: funcţionarii politici şi funcţionarii electivi, mitropoliţii şi episcopii, funcţionarii Corpurilor legiuitoare, persoanele încadrate pentru un timp determinat sau pentru o anumită lucrare. Pentru a fi funcţionar public, candidatul trebuia să fie cetăţean român, să fi
1

la stat, judeţ, comună sau

instituţiunile al căror buget este supus aprobării parlamentului, guvernului sau

Legea pentru statutul funcţionarilor publici din 19 iunie 1923, art. 1 2

Răspunderea juridică a funcţionarului public

împlinit vârsta minimă de 21 de ani, să fie apt din punct de vedere medical, să nu fi suferit nici o condamnare şi să fi promovat examenul de capacitate. Acestei ultime condiţii i s-a acordat o atenţie deosebită, deoarece la acea vreme, pentru întâia dată, examenul de capacitate devine un criteriu de recrutare al funcţionarilor administraţiei publice. O altă dispoziţie interesantă în Statutul funcţionarilor publici din 1923 este cea referitoare la drepturile funcţionarilor. Spre a garanta funcţionarilor publici poziţia lor, pentru a-i pune la adăpostul influenţelor vieţii politice, statutul le-a creat două drepturi bine determinate: stabilitatea şi inamovibilitatea. Art. (7) al Statutului declară că funcţionarii publici definitivi, oricare ar fi categoria lor, în afară de cei declaraţi inamovibili de Constituţie (magistraţii) sau prin legi speciale (membrii corpului didactic, membrii Curţii de Conturi, membrii Consiliului Legislativ), se vor bucura de stabilitate. Un funcţionar devenit stabil nu poate fi pedepsit, transferat sau înlocuit, decât cu respectarea anumitor formalităţi impuse de lege. De menţionat că dispoziţii foarte importante, ce întregesc regimul juridic al funcţiei publice din administraţia de stat românească după adoptarea Constituţiei din 1923, se aflau şi în Legea din 23 decembrie 1925 pentru contenciosul administrativ. Spre exemplu, art. (107) din legea menţionată arată că funcţionarii care au făcut acte ilegale sunt răspunzători faţă de particularul vătămat. Legea statutului funcţionarilor publici din 1923 a rămas în vigoare, cu mici modificări, până la 8 iunie 1940, când s-a promulgat Codul funcţionarilor publici. Codul, după cum se preciza în art. (3), era împărţit în două: partea I conţinea dispoziţii pentru toţi funcţionarii publici din toate serviciile (condiţiile generale de recrutare, drepturile şi obligaţiile, incompatibilităţile, ocrotirea familiei, concedii, pensii, asociaţii şi case de credit), iar partea a II-a se referea numai la funcţionarii administrativi şi funcţionarii de specialitate, cu excepţia celor prevăzuţi la art. (49) (ex.: corpul judecătoresc, ofiţerii, corpul didactic, avocaţii, medicii, inginerii, preoţii etc., care aveau legi speciale). Acest Cod a suferit numeroase modificări (numai în primul an de aplicare a suferit 10 modificări), motiv pentru care, în baza Legii din 7 februarie 1942, Codul a fost republicat în Monitorul Oficial din 10 martie 1941 cu o nouă numerotare a
3

dosare penale etc. prin Decretul nr. pensionare. prevedea: „Codul muncii se aplică. prevăzându-se că funcţionarul public permanent se bucură de stabilitate. punând problema în art. (2) din Codul muncii. Codul muncii. ca şi multe altele (putere publică. (2) a unui statut general al personalului din aparatul de stat. care a intrat în vigoare în anul 1950. a venit cu o soluţie mai nuanţată. Această lege a fost abrogată însă după 3 ani. lege care cuprindea 6 părţi: prima parte era consacrată dispoziţiilor generale. adoptat prin Legea nr. pe de o parte. partea a treia era intitulată „Tratarea în serviciu” şi cuprindea dispoziţii privind drepturile funcţionarilor. fiind considerată pe nedrept a fi un instrument al guvernantului împotriva celor guvernaţi. (61) alin. iar partea a cincea şi a şasea cuprindeau dispoziţii speciale şi dispoziţii finale şi tranzitorii. un statut general al funcţionarilor din administraţia publică 4 . precum şi persoanelor fizice şi juridice din sectorul particular. In statul socialist funcţia publică trebuia politizată. avansări. organelor şi instituţiilor de stat.) s-a considerat că au devenit desuete. organizaţiilor cooperatiste şi celor cu caracter obştesc. beneficiind de un asemenea statut. supus aceloraşi principii juridice ale Codului muncii. partea a patra se referea la îndatoririle funcţionarilor. Codul a fost abrogat în mod expres după 23 august 1944.11. 418 / 16. iar în funcţii publice trebuiau să ajungă reprezentanţii fostelor clase oprimate.Răspunderea juridică a funcţionarului public articolelor. pe fondul preocupărilor privind adoptarea primului cod al muncii. Astfel.. domeniu public etc. 19/1972. retribuţii. In această perioadă. devenite „clase conducătoare” în noul regim. Se conturase teza potrivit căreia funcţionarii. indemnizaţii. când s-au adoptat în această materie reglementări noi. partea a doua se referea la condiţiile de încadrare. Dar realităţile politice prin care a trecut România după cel de-al doilea război mondial nu au putut rămâne fără efect în ceea ce priveşte reglementarea funcţiei publice. întreprinderilor şi organizaţiilor economice ale statului. la 22 septembrie 1946 se adoptă Legea nr. constituiau o clasă privilegiată. funcţionarul public dobândind statutul de „om al muncii”. care folosesc munca salariată”. Cu toate acestea. Astfel. condiţii de numire. noţiunea de funcţie publică.1949. 746 pentru statutul funcţionarilor publici. art.

pe lângă cetăţenia română. După cum s-a subliniat în literatura de specialitate. Legiuitorul constituant din 1991 a reiterat. (16) alin. Putem afirma deci că regimul funcţiei publice în perioada 1949-1989 a fost inclus în regimul contractului de muncă. în mod frecvent. De asemenea. puteri. oricât de mică. a clarificării sferei noţiunii de „funcţie publică”. în baza acestora. în ceea ce priveşte funcţia publică. funcţii de execuţie pe trepte profesionale. legi sau. ca soluţie tehnică de principiu. mai are şi o altă cetăţenie şi nici o persoană care are numai cetăţenia străină sau este fără cetăţenie. 215/2001 privind administraţia publică locală întâlnim referiri la funcţia de primar. adică acele atribuţii. o funcţie publică. sunt stabilite. în art. sistemul bancar etc.Răspunderea juridică a funcţionarului public nu s-a adoptat până în decembrie 1989. nu poate fi ocupată de nici o persoană care. prin Hotărâri ale Guvernului. Întâlnim funcţii publice în sfera fiecărei puteri a statului. Astfel. soluţia Constituţiei din 1923. de regulă. alte funcţii din cadrul serviciilor publice locale. funcţii de conducere etc. aplicându-se Codul muncii şi celelalte reglementări cu caracter general. energie electrică. In Legea nr. legând-o de una sau alta dintre aceste puteri şi de autorităţile publice care le exercită. Astfel. competenţe proprii care o deosebesc de alte funcţii. Decurge de aici importanţa foarte mare.). prin însăşi actul care o înfiinţează – Constituţie. (3) al Constituţiei se consacră principiul după care funcţiile şi demnităţile publice. fără a ieşi din regimul contractual. ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor. iar pentru anumite sectoare de activitate au fost acceptate şi reglementări speciale. iar Constituţia României şi alte acte normative folosesc această noţiune. hotărâri ale consiliilor judeţene şi locale. civile sau militare pot fi ocupate de persoane care au exclusiv cetăţenia română şi domiciliul în ţară.: cercetare. statul îşi îndeplineşte funcţiile prin intermediul unor structuri organizatorice alcătuite dintr-o sumă de 5 . Conţinutul fiecărei funcţii publice. în schimb au fost adoptate prin lege statute disciplinare sau profesionale pentru diferite domenii (ex. fie şi cea de funcţionar în aparatul unui consiliu local. legile referitoare la salarizarea funcţionarilor publici se referă la: funcţii de execuţie. funcţia de prefect etc.

56-68) 3 C. puteri şi competenţe exercitate pentru satisfacerea unor interese generale • funcţia publică de gestiune. poate administra şi poate soluţiona litigiile. în condiţiile legii. Bucureşti. In ceea ce priveşte conţinutul funcţiei publice şi natura actelor proprii. pusă la dispoziţia publicului. căreia îi este specific actul de gestiune. Drept administrativ – tratat elementar. Editura Lumina Lex. IONESCU. Intr-o analiză de sinteză. 198-199 6 . 1997. III. p. IORGOVAN. care este exercitată de organisme colegiale sau unipersonale cărora li se conferă atribuţii de putere publică sau care pun în aplicare nemijlocit dispoziţii sau hotărâri judecătoreşti şi care este constituită dintr-un complex de atribuţii. vol. de administrare a patrimoniului. Faţă de cele de mai sus. 1997. de puteri în cadrul unui serviciu public. A. în mod regulat şi continuu nevoi cu caracter general care nu ar putea fi soluţionate deplin şi în permanenţă prin iniţiativa particulară (cf. se poate aprecia că funcţiei publice îi sunt specifice următoarele trăsături: • • reprezintă un complex de atribuţii şi puteri cu care este investită o persoană dintr-un serviciu public are un caracter de continuitate. adică apare ca o necesitate permanentă de interes general. chiar dacă unele se realizează intermitent sau o singură dată • • persoana care o deţine trebuie să aibă o învestitură legală şi să o exercite în baza şi în executarea legii funcţia publică nu poate constitui obiectul unei înţelegeri între părţi şi nu poate fi stabilită prin contract. în scopul de a satisface. Având o bază legală. ea poate fi însă schimbată în mod unilateral. Drept constituţional şi instituţii politice. funcţia publică poate fi împărţită în 2 categorii3: • funcţia publică de autoritate. putem conchide că funcţia publică reprezintă un ansamblu de atribuţii. Bucureşti. 2 Prin „serviciu public” înţelegându-se o activitate prevăzută expres la nivelul statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. p.Răspunderea juridică a funcţionarului public servicii publice2 cu ajutorul cărora poate legifera. fără acordul persoanei care o deţine. desigur tot de către cel care a creat-o • funcţia publică se ocupă prin numire sau alegere. de competenţe.

Bucureşti. 138/200 şi OUG 154/2001 7 . modificată şi completată prin Legea nr. partea I. funcţionarii publici. Soluţia Constituţiei din 1923 este preluată – aşa cum am mai precizat – de legiuitorul constituant din 1991 şi în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unui statut al funcţionarilor publici. Editura Lumina Lex. (3) lit. ori în instituţiile publice şi regiile autonome înfiinţate de acestea. partea I 7 Monitorul Oficial nr. 161/2003 care prevede obligativitatea declarării şi controlului averii demnitarilor. 204/23. Din modul de redactare a art.04.Răspunderea juridică a funcţionarului public stabilite prin lege sau potrivit legii. Tratat elementar de drept administrativ român. funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. statute profesionale pentru diferite domenii. 7/12. acesta având regimul juridic al unei legi organice. 263/28. 1996. Legea nr.10. In art.1998. 78 5 Monitorul Oficial nr. se face o enumerare a funcţionarilor publici care cad sub incidenţa acestei legi: „consilierii judeţeni şi locali. primarii. înţelegând prin aceasta persoana numită sau aleasă într-o funcţie publică cu caracter de permanenţă în serviciile autorităţilor publice centrale sau locale. în vederea realizării în mod continuu şi permanent a unui interes general4. „j” Constituţia României numeşte în mod expres adoptarea unui statut al funcţionarilor publici. Legea nr. modificată prin Legea nr. partea I 6 Monitorul Oficial nr. 215/20015 privind administraţia publică locală prevede organizarea şi funcţionarea administraţiei la nivel local. (16) se specifică următoarele: cadrele Serviciului de Informaţii Externe care îndeplinesc atribuţii de implică exerciţiul autorităţii de stat sunt funcţionari publici şi au toate drepturile şi obligaţiile 4 M. Au fost adoptate diverse legi.1996. (73) alin. prin numire sau alegere. se poate preciza şi noţiunea de funcţionar public. In cuprinsul acestei legi sunt menţionate diferite funcţii publice. „j” rezultă în mod clar consacrarea regimului statutar pentru funcţionarii publici. 1/19987 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe menţionează în art. Spre exemplu. (3) lit. Pe baza trăsăturilor şi consideraţiilor pe care le-am făcut în legătură cu funcţia publică. PREDA. cu care sunt investiţi.01. 5 că această instituţie „se organizează şi funcţionează ca unitate administrativă autonomă”. 115/19966. In Legea nr. (73) alin. p. funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor publice centrale ori locale. iar în art. magistraţilor.2001.

urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost creată funcţiunea”. 1993. p. prof. nu există o definiţie riguroasă a acestei noţiuni şi.Răspunderea juridică a funcţionarului public prevăzute de lege pentru această calitate. trebuie să se recurgă la doctrina şi practica administrativă. Editura Marvan. Iorgovan pleacă de la conceptul de unitate dialectică indestructibilă între organul administrativ din care face parte funcţia şi cele 2 categorii de raporturi juridice (cel administrativ şi cel de drept al muncii). Astfel. Astfel. Negoiţă consideră că funcţia publică reprezintă „un ansamblu de atribuţii stabilite prin lege sau prin acte juridice 8 9 NEGULESCU. în vederea de a fi ocupată. Editura Hercules. 2. pentru a se preciza sensul acesteia. Tratat de drept administrativ. Pentru a da o definiţie noţiunii de „funcţie publică” este necesar să plecăm de la legătura existentă între funcţia publică şi serviciul public. Literatura de specialitate oferă definiţii diverse noţiunii de „funcţie publică”. Profesorul Alexandru Negoiţă leagă noţiunea de funcţie publică de natura atribuţiilor ce formează conţinutul funcţiei. Drept administrativ. prof. In definiţia sa. IORGOVAN. în lucrarea sa intitulată „Drept administrativ”. prof. de un titular (sau mai mulţi). Iorgovan consideră funcţia publică drept „situaţia juridică a persoanei fizice investită legal cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice. Astfel. potrivit prof. 629 8 . Paul Negulescu8. El defineşte funcţia publică drept un „complex de puteri şi competenţe. In majoritatea cazurilor. întrucât numai în cadrul unui serviciu public pot exista funcţii publice şi funcţionari publici. 1934 A. în chip temporar. I. Categorii de funcţionari publici. specifice anumitor funcţii publice. ce constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce formează conţinutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi omul care l-a investit”9. executând puterile în limitele competenţei. A. funcţia publică este integrată unui serviciu public numai dacă acesta din urmă este organizat de stat. In funcţie de ţara la care ne referim. vol. potrivit dorinţei autorilor de a scoate în evidenţă anumite trăsături generale sau particulare. organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general. Bucureşti. termenul are mai multe accepţiuni. Noţiunea de funcţie publică şi funcţionar public. persoană fizică care. Bucureşti.

în sensul că atribuţiile sau competenţele sunt stabilite numai prin lege sau în baza legii şi în condiţiile prevăzute de lege14. p. funcţii ocupate prin alegere sau prin numire. Mircea Preda11 pleacă de la o serie de trăsături ale funcţiei publice şi funcţionarului public. Editura Lumina Lex. prin care se realizează un interes general al statului sau al unei colectivităţi recunoscute de stat12. prof. La fel de important (alături de omogenitate) este şi interesul pe care îl realizează funcţia publică. Drept administrativ – partea generală. şef serviciu etc. Bucureşti. Bucureşti. secretar de stat. 79 11 M. In general. secretar general al ministerului. NEGOITA. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. senator. funcţii care conferă dreptul de a emite acte juridice de putere şi funcţii care au numai dreptul de a efectua operaţiuni tehnico-administrative. p. PREDA. p. dr. ca şi volumul acestora. 2006 12 Idem. 67 13 Idem. 1993. altele independente sau autonome. 70 9 . ea putând fi ocupată de orice persoană fizică ce îndeplineşte condiţiile prestabilite de lege. 10 AL. In definiţia pe care o dă. există funcţii organizate în sistem ierarhic de subordonare. funcţii de execuţie. • gradul mare de diversitate al funcţiilor publice 13. secretar de stat. Trebuie menţionat aici faptul că funcţia publică se creează în potrivit interesului general pe care aceasta trebuie să-l realizeze. teritorial. Gradul de omogenitate al activităţilor care compun funcţia publică are rol determinant în stabilirea nomenclatorului de funcţii publice. 69 14 Idem. director/director general. consilier local sau judeţean. Editura Atlas Lex. In altă ordine de idei. atribuţii pe care le îndeplineşte o persoană fizică angajată într-un organ al administraţiei publice şi care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuţii ale administraţiei publice”10. Există funcţii politice sau preponderent politice (deputat. şi anume: • funcţia publică este constituită dintr-un ansamblu de activităţi omogene. primar. univ. distincţia între funcţiile publice are la bază criterii de ordin material. funcţii de conducere (ministru. personal sau temporar. viceprimar).Răspunderea juridică a funcţionarului public emise pe baza şi în executarea legii. • caracterul legal al funcţiei publice. p.).

Răspunderea juridică a funcţionarului public • continuitatea funcţiei publice15. p. de vârstă. Caracterul de continuitate este determinat de interesul general care trebuie asigurat fără întreruperi. p. Potrivit formei iniţiale a Statutului funcţionarilor publici18. Potrivit modului de retribuire: funcţii salarizate şi funcţii pentru care se prevăd indemnizaţii. 15 16 Idem. Potrivit importanţei funcţiei: funcţii publice de conducere şi de execuţie. Nu trebuie confundată continuitate cu stabilitatea funcţiei. funcţiile publice se împart în două categorii: • funcţii publice generale: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun pentru toate autorităţile şi instituţiile publice. Sumele necesare se prevăd în bugetul statului. aceasta din urmă fiind legată de persoana care o deţine. Potrivit modului în care pot fi ocupate: funcţii publice ocupate prin alegere sau prin numire. • asigurarea mijloacelor materiale şi financiare necesare exercitării funcţiei publice17. p. • funcţii publice specifice: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun pentru toate autorităţile şi instituţiile publice. experienţă etc. în vederea asigurării exercitării continue şi eficiente a funcţiei. Condiţiile care trebuie să le îndeplinească persoana sunt prevăzute expres de lege şi ţin de: capacitatea sa psihică şi fizică. distingem mai multe criterii în funcţie de care putem realiza acest lucru: a. 188/1999 10 . d. b. respectiv în bugetele locale. 71 18 Legea nr. anumite cerinţe profesionale. c. • încredinţarea funcţiei publice numai unei persoane publice16. 71 17 Idem. Potrivit naturii juridice şi conţinutului funcţiei: funcţii publice politice şi de specialitate (profesionale). 70-71 Idem. Incercând să facem o clasificare a funcţiilor publice.

Răspunderea juridică a funcţionarului public

funcţii

publice

specifice:

reprezintă

ansamblul

atribuţiilor

şi

responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice. Completările aduse Statutului funcţionarilor publici prin republicarea sa în 2007, prevăd că funcţiile publice pot fi: • de stat: funcţii publice stabilite în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale sau în cadrul unităţilor administrative autonome. • teritoriale: funcţii publice stabilite în cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. • locale: funcţii publice stabilite în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora. Tinând cont de nivelul studiilor, putem clasifica funcţiile publice în 3 clase, după cum urmează: • • • clasa I: necesită studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent clasa a II-a: necesită studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă clasa a III-a: necesită studii medii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat In raport de nivelul atribuţiilor titularului, funcţia publică poate fi: • corespunzătoare înalţilor funcţionari publici: secretar general şi secretar general adjunct al guvernului, secretar general şi secretar general adjunct din ministere şi alte organe ale administraţiei publice centrale, prefect şi subprefect, inspector guvernamental. corespunzătoare funcţionarilor publici de conducere: director general, director general adjunct, director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în funcţiile specifice asimilate acestora; secretar al unităţii administrativ-teritoriale;
11

Răspunderea juridică a funcţionarului public

director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, în cadrul instituţiei prefectului, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora; şef serviciu şi şef birou + funcţii asimilate acestora; • corespunzătoare funcţionarilor publici de execuţie: clasa I - consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector şi funcţii asimilate acestora; clasa a II-a - referent de specialitate şi funcţii asimilate; clasa a III-a referent şi funcţii specifice asimilate. Referindu-ne la noţiunea de „funcţionar public”, aceasta este departe de a avea un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări, şi care sunt angajate cu titlu permanent sau temporar. In literatura străină de specialitate există denumiri specifice pentru personalul care îndeplineşte o funcţie publică, respectiv functionnaires în Franţa şi Luxemburg, civil servants în Anglia şi Irlanda, beamter în Germania, funcionario în Spania şi Portugalia, tjenestemaend în Danemarca, impiegato civile dello stato în Italia, ambtenaar în Tările de Jos, ypallelor în Grecia sau agent de l’Etat în Belgia. De asemenea, pentru a armoniza diferenţierile terminologice, se folosesc termeni care evocă în mod exhaustiv ansamblul agenţilor din serviciul diferitelor colectivităţi administrativ. Statutul funcţionarilor publici a fost adoptat prin Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999, în baza angajării răspunderii Guvernului pentru proiectul de lege şi nu în urma unor dezbateri parlamentare, aşa cum prevăd normele de adoptare a legilor. Prin urmare, această lege a suferit ulterior numeroase modificări şi completări, prevăzute în Legea nr. 161/200319 şi Legea nr. 251/200620, fiind republicată în 200721.
19

publice,

respectiv

personalul

din

administraţie

sau

personalul

Publicată în Monitorul Oficial nr. 279/21.04.2003 Publicată în Monitorul Oficial nr. 574/04.07.2006 21 Publicată în Monitorul Oficial nr. 365/29.05.2007
20

12

Răspunderea juridică a funcţionarului public

Se poate observa că legislaţia actuală oferă o definiţie mult mai puţin exactă noţiunii de funcţionar public. Art. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată în 2007, defineşte funcţionarul public ca fiind „persoana numită în condiţiile legii, într-o funcţie publică”. Definiţia dată este corectă, dar mult prea generală. Este de la sine înţeles că singura raţiune practică pentru care sunt create funcţiile publice este aceea de a fi exercitate. Funcţia publică poate exista independent de titularul ei, dar asta numai până la ocuparea ei. In lucrarea sa intutulată „Tratat de drept administrativ român”, dr. V.I. Prisăcaru consideră funcţionarul public ca fiind „acea persoană care, cu respectarea condiţiilor cerute de lege, a fost investită prin numire sau alegere, într-o funcţie publică, pentru a desfăşura, contra unui salariu, o activitate continuă”. 22 Pe timpul cât deţine funcţia publică, persoana fizică are anumite drepturi şi îi revin anumite obligaţii. Potrivit prof. dr. A. Iorgovan funcţionarul public este „persoana fizică care este investită în mod legal prin actul de voinţă unilaterală al unei autorităţi publice sau al cetăţenilor cu sarcina îndeplinirii pe timp limitat sau nedeterminat al unei funcţii publice, în vederea realizării competenţei organului din structura căruia face parte funcţia respectivă.23 Si prof. univ. dr. Mircea Preda consideră definiţia funcţionarului public prin Legea nr. 188 ca fiind una de maximă generalitate şi nerelevând trăsăturile specifice funcţionarului public.24 Analizând prevederile art. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată în 2007, se desprind următoarele observaţii: • în definiţie se foloseşte termenul de „persoană”, dar acest fapt nu corespunde pe deplin legislaţiei actuale din România, în sensul că art. 16 alin. (3) din Constituţia României stabileşte două condiţii esenţiale pentru ca o persoană să poată fi titular al unei funcţii publice şi anume: să aibă cetăţenia română şi de asemenea, domiciliul stabil în România. Deci nu intră în discuţie orice persoană fizică. In plus, aici se adaugă şi cerinţa
22
23

V.I. PRISACARU, Tratat de drept administrativ român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993, p. 172 A. IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, ediţia a II-a, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996, p. 630 24 M. PREDA, op. cit., p. 71 13

a atribuţiilor administraţiei publice. în cadrul acestei organizări. 26 Este absolut firesc ca o persoană care lucrează în numele statului şi duce la îndeplinire obiective stabilite de către organele statului. A nu se înţelege că ar fi vorba de vreun privilegiu. într-o funcţie publică. respectiv capacitatea deplină de exerciţiu. în scopul îndeplinirii. dar şi elaborarea unor acte. are la bază o anumită organizare şi potrivit diviziunii sociale a muncii. dacă ar fi să încercăm o definiţie a funcţionarului public. în condiţiile legii. am arătat că „pentru ca o persoană fizică să poată ocupa o funcţie publică. art.Răspunderea juridică a funcţionarului public referitoare la capacitatea persoanei de a-şi asuma drepturi şi obligaţii. a unor înscrisuri. Calitatea juridică de funcţionar public. cu domiciliul în ţară”25. Activitatea subiectelor investite cu o anumită competenţă oferă acestor subiecte o calitate oficială. pe care o conferă competenţa subiectelor participante la raporturile juridice. Aceasta este calitatea cu totul specială a subiectelor active participante în raporturile de drept administrativ. subiectele participante desfăşoară un anumit tip de activitate. limba oficială este limba română” 14 . iar art. pe care o desfăşoară în principiu din oficiu. să cunoască limba română atât scris. datorită naturii şi menirii organizării în cadrul căreia îşi exercită competenţa. ci de recunoaşterea prin textul legii fundamentale a unui drept natural şi naţional. fapt ce nu s-ar putea 25 26 Constituţia României. Revenind la comentariul anterior. Acest fapt se explică prin aceea că funcţionarii deţin într-o anumită măsură din suveranitatea statului pe care o exercită. cât şi vorbit. In al doilea rând apare cerinţa cunoaşterii limbii române. unde se spune foarte clar: „în România. (16) alin. Astfel. prin numire sau alegere. (3) Fapt prevăzut la art. (13) din Constituţia României. Exercitarea unei funcţii publice presupune în egală măsură comunicare. putem spune că acesta reprezintă cetăţeanul investit în mod legal. (33) din Constituţie arată că toate puterile Statului emană de la naţiune şi în acest fel este absolut firesc ca exercitarea funcţiilor publice să fie rezervată persoanelor de naţionalitate română. scris şi vorbit. respectiv aceea de funcţionar public. în calitatea lor de organizatori ai executării legii şi de executarea în concret a acesteia. este necesar ca acesta să fie cetăţean român.

iar altele 27 28 M. pentru a putea fi numit funcţionar public este necesar ca persoana fizică să aibă cel puţin 18 ani împliniţi (ceea ce presupune discernământul faptelor sale). unele acte normative cer ca cetăţeanul care urmează să devină funcţionar public să posede studii superioare. unii funcţionari publici care au contacte directe şi frecvente cu cetăţenii să cunoască limba minorităţii respective. se prevede ca în unităţile administrativ-teritoriale în care minorităţile naţionale deţin o pondere de minim 20%. Folosind limba maternă şi nu limba naţională a statului. Acest aspect este legat de capacitatea mintală a unei anumite persoane.. liceale sau generale. Un asemenea aspect al sănătăţii se poate aprecia numai pe baza unui examen medical amănunţit. ci o stare care să fie în strânsă legătură cu posibilitatea persoanei respective de a-şi îndeplini sarcinile ce decurg din ocuparea unei funcţii publice. care prevăd că într-o structură instituţională. Acest procent de peste 20% nu corespunde nici principiilor democratice ale statului de drept. minoritatea se supune majorităţii. 82 Idem. In al şaselea rând. de posibilitatea acesteia de a-şi exercita drepturile civile. Referitor la acest aspect. In al patrulea rând. op. 82 15 . In al treilea rând. dr. cit. de specialitate. care să reflecte atât starea fizică.Răspunderea juridică a funcţionarului public realiza fără o cunoaştere perfectă a limbii române. Un al cincilea aspect are în vedere starea de sănătate a persoanei. dacă legea specială nu cere altă vârstă. univ. dr. putem considera această dispoziţie ca având urmări absolut negative pentru minoritatea în cauză. se pune problema capacităţii depline de exerciţiu. PREDA. dar mai ales cea psihică a persoanei. Prof. univ. p. Mircea Preda28 consideră că dacă privim problema dintr-un alt punct de vedere. nu este vorba de o stare generală de sănătate. Evident. Mircea Preda 27 este de părere că procentul de 20% este stabilit în mod aleatoriu. indiferent de vârstă. p. reprezentantul minorităţii respective are din start posibilităţi mult mai mici de acces în viaţa publică a statului şi implicit şanse mult mai mici de integrare şi de reuşită. poate fi variabil şi nu are la bază criterii ştiinţifice de determinare. De asemenea. prof.

340/2004 cere ca prefectul şi subprefectul să aibă studii superioare de lungă durată. în baza procedurilor legale. economist. cât şi pentru daunele provocate terţilor prin exercitarea acestor funcţii. op. (38) alin (1) din aceeaşi lege impune ca secretarul comunelor. precum şi o anumită vechime în funcţie (ceea ce îi conferă o experienţă mai mare). Aceasta se face prin numire pe bază de concurs sau prin alegere. p. 83 16 .. deoarece sunt cazuri în care răspunderea este condiţionată de împrejurarea dacă cel care a acţionat pentru organul administraţiei publice a avut sau nu abilitatea legală să facă acest lucru. In aceste cazuri. inginer etc. 2 lit. oraşelor şi subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor să aibă studii superioare juridice sau administrative. art. stabilită după o anumită procedură de autoritatea competentă (instanţă sau autoritatea administrativă). In lucrarea sa intitulată „Drept administrativ”. răspunderea revine funcţionarului investit cu atribuţii în domeniul în care s-a săvârşit contravenţia.Răspunderea juridică a funcţionarului public cer o pregătire de specialitate: jurist. 3. PREDA. cit. Nu în ultimul rând trebuie menţionată cerinţa ca persoana să nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. De exemplu. (c) din Legea nr. (9) alin.. ci de o condamnare pentru care legea prevede că este incompatibilă cu funcţia publică ce urmează să o deţină. De asemenea. Mircea Preda29 subliniază că nu este vorba despre orice condamnare suferită anterior. univ. medic. Fundamentul răspunderii juridice Răspunderea juridică este răspunderea concretă. prof. art. 29 M. investirea legală a celui care exercită funcţia prezintă importanţă în unele cazuri pentru răspunderea pe care o angajează săvârşirea unor contravenţii de către persoanele juridice. dr. Problema investiturii legale a celor care exercită diferite funcţii în organele administraţiei publice prezintă importanţă atât pentru angajarea răspunderii faţă de organele administraţiei publice. Trebuie avută în vedere şi investirea într-o funcţie publică.

cvasidelict. se angajează şi răspunderea disciplinară a acestuia. hotărârea judecătorească sau actul autorităţii publice împuternicite prin lege prin care s-a stabilit şi înfăptuit în concret răspunderea juridică a persoanei fizice sau juridice (de drept public sau privat) Prin răspunderea disciplinară a funcţionarului public înţelegem răspunderea juridică a funcţionarului public. Chiar dacă funcţionarul public a fost achitat în penal. Valerică Dabu „temeiul sau fundamentul constituie termeni de tehnică juridică. abatere disciplinară. care poate fi: infracţiune. Bucureşti. stabilite de autoritatea ierarhic superioară sau autoritatea administrativă anume desemnată de lege ori instanţa de judecată. conform unei proceduri reglementate de lege pentru abaterile de la disciplina funcţiei publice definite de lege sau alte acte normative date în baza legii. luarea măsurilor de siguranţă aplicate sau acordate conform unei prevederi legale. administrativă. univ. delict. contravenţie. Răspunderea disciplinară a funcţionarului public este o instituţie juridică. 2000. 17 48 . procedura înfăptuirii acesteia. în anumite situaţii poate fi de natură a prejudicia serviciul public 30 V. In cazul săvârşirii de infracţiuni cu autor calificat (funcţionar public). independentă de răspunderea de drept penal sau civil a funcţionarului public. c. Ea îşi are sursa în hotărârea instanţei judecătoreşti sau în actul autorităţii administrative de stabilire a acestuia. Răspunderea juridică a funcţionarului public. Fundamentul răspunderii juridice îl constituie 3 elemente cumulative: a. Aceasta izvorăşte din raportul juridic de subordonare ierarhică. b. raport de drept administrativ ce poate coexista cu raportul juridic de drept penal.Răspunderea juridică a funcţionarului public finalizată într-o sancţiune. p. deci s-a dovedit inexistenţa infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată penală. act administrativ ilegal. folosiţi de legiuitor” 30. însoţită sau nu de anularea actului ilegal. DABU. dr. el încă poate fi sancţionat disciplinar pentru că şi simplul fapt că a ocazionat o instrucţie penală. organele abilitate şi actele sau faptele generatoare. Editura Global Lex. Potrivit prof. săvârşirea actului sau faptului generator de responsabilitate. legea care reglementează responsabilitatea juridică. restabilirea situaţiei anterioare. fixarea despăgubirii pentru actul sau faptul ce a cauzat daunele constatate.

Prisăcaru31 angajarea răspunderii administrative a funcţionarilor publici nu are legătură cu răspunderea disciplinară. au dreptul la o protecţie egală a legii”. ordinare şi prin actele normative emise pe baza acestora.32 4. care nu o situează decât într-una din formele răspunderii administrative”. Pentru realizarea celor de mai sus. Valerică Dabu consideră... general valabile. că „răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici are o serie de trăsături. ce are în vedere sancţionarea abaterilor disciplinare în conformitate cu statutele funcţionarilor publici. art.. art. dr. alin. • prevederea şi garantarea prin lege. libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţeanului. 237 33 Constituţia României. (7) „Toţi oamenii . prin legi organice. p. constrângere şi reparare a oricăror încălcări a drepturilor. procedurilor şi mijloacelor efective de educare. prevenire. In opinia prof. DABU. a organelor. iar toţi cetăţenii au aceleaşi obligaţii prevăzute de Constituţie şi alte legi34. (16).. (15). 31 32 V. prin Constituţie.I. de către stat. cit. Un prim principiu general al răspunderii juridice îl constituie legalitatea. op. Principiile răspunderii juridice Principiile răspunderii juridice reprezintă ideile de bază. Se exclude în acest fel orice tendinţă a omului de a-şi înfăptui singur actul de dreptate. care se regăsesc în normele care reglementează instituţiile dreptului. (3) al Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetăţeanului prevede în mod clar că „orice fiinţă umană are dreptul la securitatea sa şi Statul are obligaţia să i-o asigure”. (1) 18 . cit. Iar în conformitate cu art. p. • faptul că nimeni nu este mai presus de lege33. 433 V. alin. Aceasta presupune: • recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ca valori supreme.Răspunderea juridică a funcţionarului public sau corpul din care face parte şi ca atare poate fi o cauză care să-i angajeze răspunderea disciplinară. dimpotrivă. V. PRISACARU.I. Prof. (2) 34 Constituţia României. op. legiuitorul declară şi fixează prin lege responsabilitatea juridică. Art.

ideea principală fiind de protecţie. dar ele sunt prevăzute de lege. (57) 19 . a ales conduita contra normei juridice. accesul liber la justiţie este un drept fundamental garantat de Constituţie. Acelaşi principiu trebuie avut în vedere şi în stabilirea procedurilor şi a cauzelor de înlăturare. nu trebuie să existe privilegii sau discriminări în domeniul responsabilităţii juridice pentru nici o persoană şi nici pentru organele statului sau orice fel de funcţionari publici. Principiul umanismului are la bază o ierarhizare făcută de legiuitor a elementelor-scop a răspunderii juridice.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • exercitarea drepturilor şi libertăţilor se face numai cu bună-credinţă. ocrotire. dar nu a făcut. agravare şi atenuare a acesteia. Egalitatea în drepturi constituie un al doilea principiu important al răspunderii juridice. Un alt principiu îl constituie cel al personalităţii. agravare ori atenuare a răspunderii juridice trebuie stabilite prin lege. art. în sensul că sunt şi trebuie să fie responsabili juridic. indiferent dacă sunt sau nu autorităţi publice. prin punerea accentului în primul rând pe prevenire. Potrivit art. care presupune că: • • toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. criteriile generale de individualizare sau cauzele de înlăturare. apoi reparare şi în ultimul rând pe represiune. „d” 35 Constituţia României. de bună voie. exprimă ideea că nu poate exista responsabilitate dacă nu există libertatea de a alege comportarea care ar evita răspunderea. fără a se încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi35. (3) lit. Responsabilitatea juridică trebuie să existe numai atunci când subiectul. între putere şi responsabilitate. a acţiunii sau inacţiunii. toţi sunt responsabili în faţa legii şi în condiţiile legii. înlocuire. arată că o persoană nu poate fi făcută responsabilă decât pentru ceea ce aceasta putea şi era obligată să facă. iar alte legi au prevăzute dispoziţii pentru asigurarea înfăptuirii acestuia. educare. în sensul că se declară responsabilă persoana fizică sau juridică autoare a faptei sau actului juridic. Există excepţii de la acest principiu. • • nimeni nu este mai presus de lege. Principiul concordanţei între drepturi şi obligaţii. în mod egal pentru toţi. Principiul libertăţii de voinţă.

In cazul în care s-a produs o pagubă unei persoane de către serviciul public. univ. cel al existenţei şi dezvoltării sociale. Conform art. republicată 2007. statul trebuie s-o repare. Nu în ultimul rând. este cauza acestui act. dr. pe baza principiilor serviciilor publice şi al solidarităţii sociale. Dacă mobilul sau motivul sunt ilegale. Statul nu şi-a asumat această responsabilitate prin raţiunea sa de a fi. atunci şi actul este ilegal. fiind indisolubil legat de interesele generale pe care le satisface. principiul reparării integrale a prejudiciului implică atât repararea prejudiciului efectiv cauzat . NEGOITA. op. „Motivul actului administrativ este ceea ce constituie justificarea conţinutului său.lucrum cessans. 36 37 Al.Răspunderea juridică a funcţionarului public din Legea nr. persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică. p.37 Deci. trebuie cunoscute sensul şi motivele care au generat actul. (52) din Constituţia României. conform principiului solidarităţii sociale. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. cât şi pentru cele morale. anularea actului şi repararea pagubei. cit. pag. motivul trebuie să fie efectul mobilului şi cauză a actului. repararea trebuie făcută atât pentru prejudiciile materiale. responsabilităţile stabilite de autoritatea sau instituţia publică. Alt principiu.36 Motivul este scopul competenţei conferite funcţiei. 145 20 . Scopul Statului şi în mod deosebit al administraţiei publice este satisfacerea nevoilor obiective.. a dispoziţiei pe care o cuprinde actul respectiv”. care se realizează prin definirea şi instituirea responsabilităţii. impune satisfacerea nevoilor sociale obiective. conform prevederilor legale. este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins. Prof. deoarece.damnum emergens . a cărei realizare se face şi prin forţa de constrângere a statului.cât şi beneficiul nerealizat . Alexandru Negoiţă consideră că „mobilul actului administrativ este ceea ce determină organul administraţiei publice să uzeze de competenţa sa în emiterea actului”. după caz. 144 Idem. De asemenea. precum şi prin transformarea acesteia în răspundere concretă. 188/1999. fac parte din funcţia publică. Aceasta se referă la faptul că. pentru a cunoaşte sensul unui act uman.

Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL II 21 .

120 22 . (1) din Legea nr. Mircea Preda38. Alte atribuţii ale unor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. (43) alin. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici. termenul de “prejudiciu” nu trebuie luat numai în accepţiunea sa materială. Aşa cum precizează şi prof. dr. precum şi nici altor persoane fizice sau juridice. de pagubă creată. trebuie mai întâi abordat subiectul privind îndatoririle funcţionarilor publici. ci şi în sens 38 PREDA M.. însă acestea se referă numai la anumite categorii de funcţionari publici. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. p. acolo unde acestea există. unde sunt reglementate o serie de îndatoriri. Determinant în crearea unei funcţii publice este ca titularul acesteia să îşi poate exercita toate atribuţiile ce îi revin. Un cadru general în materie îl oferă Statutul funcţionarilor publici. republicată 2007.. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. şi se referă la obligaţia “să îşi îndeplinească cu profesionalism. op. astfel încât prin acţiunile sau inacţiunile sale să nu aducă prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în care acesta îşi desfăşoară activitatea. cit. univ. Acest articol exprimă în esenţă capacităţile profesionale şi morale pe care trebuie să le posede titularul funcţiei. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice.Răspunderea juridică a funcţionarului public FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN ROMÂNIA 1. Indatoririle funcţionarilor publici Pentru a putea vorbi despre răspunderea juridică a funcţionarilor publici. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici”. ce sunt menţionate în anexa la Statut. dar altele sunt comune cu ale celorlalţi salariaţi. Principala îndatorire este prevăzută la art.

Tot Constituţia României precizează care sunt categoriile de funcţionari publici ce nu pot fi implicaţi politic. (44). (1) interdicţia ca funcţionarii “să ocupe funcţii de conducere în structurile sau organele de conducere. republicată 2007. înalţilor funcţionari publici le interzis prin alin. Legea nr. De asemenea. Este clar că nu la aceşti funcţionari se referă prevederile art. (83) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public de “prejudiciu moral”. Statutul funcţionarilor publici este o lege organică. deci care fac parte din rândul acestor partide. Art. Alin. (43) din Statut prevede obligativitatea funcţionarilor publici de conducere de a susţine propunerile şi iniţiativele personalului din subordine. ale organizaţiilor cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau ale fundaţiilor ori asociaţiilor care funcţionează pe lângă partidele politice”. organizaţii cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau din fundaţiile ori asociaţiile care funcţionează pe lângă partidele politice”. (40) alin. definite conform statutului acestora. 215 / 2001 privind administraţia publică locală. ce au în vedere îmbunătăţirea activităţii şi a calităţii serviciilor publice. Statutul funcţionarilor publici nu interzice dreptul acestora de a face parte din partide politice şi nici aceea de a-şi exprima convingerile politice. prevede la art. (2) al aceluiaşi articol “să facă parte din partide politice. mai face precizarea că alte categorii urmează a fi stabilite prin lege organică. Există funcţionari publici cărora constituţia le interzice apartenenţa la partidele politice. unde la art. Ca exemplu. astfel de prevederi întâlnindu-se numai în unele legi speciale şi numai cu privire la anumiţi funcţionari publici. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. (44) alin. în schimb. dar nu cuprinde prevederi în acest sens. putem aminti Legea nr. (1) se precizează că secretarul comunei este funcţionar public de conducere. Interdicţia se referă la a fi organ de conducere în structura unui partid şi la exprimarea liberă a 23 . Problema apartenenţei funcţionarilor publici la partidele politice a fost una amplu discutată. (1) din Constituţia României prevede dreptul tuturor cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice şi orice interdicţie în acest sens înseamnă de fapt o restrângere a unui drept fundamental. (2) al art. alese sau numite ale partidelor politice. Există funcţionari publici aleşi şi propuşi de către partidele politice. de atingere adusă unor persoane fizice sau prestigiului autorităţii / instituţiei publice.

Potrivit prof. dr. cit. Subordonarea funcţionarilor presupune o competenţă profesională şi o experienţă mai bogată a funcţionarilor situaţi în funcţii de conducere. 122 24 . dar şi înalte legi speciale. unde se precizează instituirea unei “răspunderi a funcţionarilor publici pentru îndeplinirea PREDA M. aşa cum este prevăzut în Statut. (45) unde se prevede că “funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierahici”. cit. dr. Referitor la acest aspect.Răspunderea juridică a funcţionarului public convingerilor sau a preferinţelor politice în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. căci superiorul se interpune între funcţionar şi lege”40. cit.. unde este absolut necesară existenţa unei unităţi de acţiune între diverse structuri organizatorice. Acest articol ridică însă şi problema execuţiei dispoziţiei ierarhice în condiţiile în care aceasta ar putea să nu fie legală. op. Referindu-se la dreptul de a îndruma.. In mod firesc. Negulescu sublinia faptul că “inferiorul datoreşte supunere şi ascultare şefului său direct. Subordonarea ierarhică a funcţiilor publice este extrem de importantă mai ales în rândul structurilor puterii executive. prin aceasta înţelegem nu numai subordonarea între funcţionarii publici care aparţin aceleiaşi structuri organizatorice. univ.. dar şi între autorităţi / instituţii publice. decât cei aflaţi pe trepte inferioare.. Mircea Preda consideră că pe plan juridic “raportul de subordonare ierarhică între funcţiile publice se exprimă. 121 NEGULESCU P.. Tot o îndatorire o constituie şi prevederile atribuţiilor ce le revin. prof. pe cel de anulare sau modificare a actelor subordonaţilor. p. op. apare întrebarea: este 39 40 art. în sectorul administraţiei publice. controla şi disciplina pe cei din subordine. p. p. Mircea Preda39. inclusiv a atribuţiilor delegate”. acest articol aduce în discuţie problema sistemului ierahic al funcţiilor publice. univ. în condiţiile legii. a sancţiunilor disciplinare”41. P. 388 41 PREDA M. în principal. (1) . pe dreptul de dispoziţie obligatorie a superiorului faţă de subordonaţi. (2) al art. (45) alin. Si dacă ne referim la subordonare. prof.. nu legei. op. care privesc organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor publice. Deosebit de important este alin. pe dreptul de control asupra activităţii subordonaţilor şi de aplicare.

. Această problemă îşi găseşte rezolvarea în alin. Al. 104 25 . funcţionarul public are îndatorirea de a aduce la cunoştinţă situaţia superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia. (3) art. Negoiţă42 consideră că un funcţionar public are dreptul de a refuza îndeplinirea unei sarcini numai în cazul ordinelor “manifest ilegale”. “secret de serviciu” şi de “confidenţialitate”. op. o analiză asupra legalităţii sau ilegalităţii sarcinii primite ar presupune ca funcţionarul public să facă o apreciere asupra sarcinii pe care o primeşte şi numai dacă va considera că este cazul se va supune şi o va duce la îndeplinire. a secretului de stat. formulând-o în scris. funcţionarul public este exonerat de răspundere.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarul public obligat să execute dispoziţia superiorului său ierahic în aceste condiţii? Funcţionarul public este obligat să respecte legea şi este răspunzător pentru actele sale ilegale. în caz contrar fiind pasibili de sancţiuni disciplinare. tot aici se precizează obligativitatea funcţionarului de a executa dispoziţia primită în situaţia în care superiorul său ierarhic insistă. (45) din Statut. Pentru a nu da naştere la interpretări subiective. Prof. drept ce nu poate fi îngrădit. îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic. dar nu precizează criteriile care stau la baza caracterului unui asemenea ordin şi consideră că îndeplinirea unei dispoziţii ilegale nu exonerează de răspundere pe cel care a executat-o. p. trebuie definite foarte clar noţiunile de “secret de stat”. 42 NEGOITA A. a secretului de serviciu şi a confidenţialităţii. dacă le consideră ilegale”. în scris şi motivat. Pe de altă parte. aceasta revenind în totalitate şefului ierarhic ce a stăruit în executarea unei dispoziţii ilegale. O altă îndatorire a funcţionarilor publici este prevăzută la art. cu excepţia informaţiilor de interes public. Astfel. In această situaţie. în conformitate cu prevederi exprese ale legii sau cu regulamentele de organizare şi funcţionare ale autorităţilor şi instituţiilor în cauză. 46 din Statut şi se referă la păstrarea. De asemenea. în acelaşi timp având însă şi obligaţia de a se conforma dispoziţiilor şefilor ierarhici. cit.. în condiţiile legii. unde se precizează: “funcţionarul public are dreptul să refuze. Excepţia în această situaţie o constituie informaţiile de interes public şi ea trebuie corelată cu prevederile constituţionale referitoare la “dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public”.

pe paginile de Web ale instituţiilor publice respective sau în partea a III-a a Monitorului Oficial. (2) prevede obligativitatea de prezentare a declaraţiei de avere de către funcţionarii publici. Referitor la acest aspect. direct sau indirect. ce nu intră în categoria “lucrări”. neavând importanţă dacă aceste acţiuni sunt săvârşite în timpul exercitării funcţiei sau în afara acesteia. dr. trebuie declarate. O altă obligaţie a funcţionarilor publici o reprezintă rezolvarea în termen a lucrărilor repartizate. se reactualizează şi la încetarea activităţii. care. Mircea Preda44 consideră că această problemă nu era necesar a fi prevăzută în mod expres în Statut. potrivit legii. De asemenea. pe de o parte. 161/2003. cit. atunci când funcţionarii publici dobândesc bunuri de o anumită natură. infracţiunea de luare de mită fiind supusă regulilor penale şi nu celor disciplinare din Statutul funcţionarilor publici. (1). Declaraţiile de avere sunt publice. ele pot fi citite pe Internet. ci multe alte însărcinări.Răspunderea juridică a funcţionarului public Art. daruri sau avantaje. (47) din Statut se referă la interdicţia funcţionarilor publici de a solicita sau accepta. p. 124 26 . Se actualizează anual. exercitarea atribuţiilor funcţiei presupune nu numai rezolvarea lucrărilor repartizate. prevăzută la art. Această interdicţie este prevăzută şi în legea penală. op. iar pe de altă parte. 43 44 Monitorul Oficial nr. Neactualizarea declaraţiei sau nedepunerea ei în termen de 15 zile de la data încetării activităţii. 115/199643 privind declararea şi controlul averii demnitarilor. Dacă ea este prevăzută şi în Statut este numai din punctul de vedere al legăturilor dintre acţiunile ce-i constituie conţinutul şi funcţia publică. atrage după sine declanşarea procedurii de control. Aceasta se face atât la numirea. Alin.1996 PREDA M. magistraţilor şi a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control a funcţionarilor publici. pentru ei sau pentru alte persoane. univ. (48) alin. cât şi la încetarea raportului de serviciu.10. în conformitate cu Legea nr. prof.. modificată şi completată prin Legea nr. deoarece. Completarea şi depunerea declaraţiei de avere de către funcţionarii publici contribuie la întărirea corectitudinii şi moralităţii sale. ea ţine de esenţa oricărei funcţii. 263/25.

2. prof. p. (2) al aceluiaşi articol conţine interdicţia de a primi direct spre rezolvare cereri sau de a interveni direct pentru soluţionarea lor. p. 154-156 POPESCU SLĂNICEANU I. stabilite potrivit legii. 49 din Statut se referă la respectarea întocmai a regimului juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor. răspundere civilă şi răspundere penală. univ. dr. Ultima dintre îndatoririle funcţionarilor publici. în literatura de specialitate sunt amintite aceste 4 forme de răspundere. răspundere patrimonială. cit. op. In general. reglementează 4 forme ale răspunderii juridice ale funcţionarilor publici: disciplinară. contravenţională. contravenţională. Dacă încălcarea aceste norme nu are legătură cu funcţia publică. dar există alţi autori – printre care prof. favoritism sau trafic de influenţă. Această prevedere poate fi explicată prin necesitatea de a proteja funcţionarul public. în art. op. op.disciplinară. dr. civilă şi penală – distingem din art. de a-l feri de suspiciuni în săvârşirea actelor de corupţie. cit. Antonie Iorgovan47 distinge 3 forme de răspundere: administrativ . administrativ contravenţională şi administrativ . Verginia Vedinaş 45 şi Ion Popescu Slăniceanu46 care disting 5 forme de răspundere: răspunderea disciplinară. univ.. 223 27 .Răspunderea juridică a funcţionarului public Alin. Statutul funcţionarilor publici. Pe de altă parte.. prevăzută în art. vol.. p. că acestea nu se aplică decât în situaţia în care funcţionarul 45 46 VEDINAŞ V. (75). Totodată. cit. Oprindu-ne la cele 4 forme de răspundere reglementate prin Statutul funcţionarilor publici – disciplinară. II. ori de a discuta direct cu petenţii. Este vorba de situaţiile ce privesc conflictul de interese sau incompatibilităţile funcţiei publice ce apar în timpul deţinerii şi executării funcţiei publice. (75) al Statutului. răspunderea contravenţională.. şefii ierarhici au dreptul şi capacitatea de a aprecia cărui funcţionar public din subordine poate să-i fie repartizată o anumită lucrare...patrimonială. 391 47 IORGOVAN A. răspunderea este una de drept comun. civilă şi penală. Răspunderea juridică a funcţionarilor publici Problema răspunderii juridice a funcţionarilor publici se pune numai în situaţia încălcării de către aceştia a normelor juridice în calitatea lor de funcţionari publici sau în legătură cu funcţia publică ce o deţin.

potrivit prevederilor art. intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal f. persoana vătămată într-un drept sau un interes al său se poate adresa instituţiei publice care i-a adus prejudiciul. neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor c. se constituie ca abateri disciplinare următoarele fapte: a.Răspunderea juridică a funcţionarului public îşi încalcă îndatoririle corespunzătoare funcţiei publice cu vinovăţie. (77) alin.1. constatăm că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. 2. De asemenea. în conformitate cu prevederile art. nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter g. Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. ci numai acelea expres prevăzute de lege. nerespectarea în mod repetat a programului de lucru e. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor b. desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter 28 . Revenind la Statutul funcţionarilor publici. Astfel. (2). absenţele nemotivate de la serviciu d. De asemenea. în conformitate cu art. constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora”. (77) alin. (76) alin. pentru anumite categorii de funcţionari publici răspunderea disciplinară este prevăzută în legi speciale. In cazul în care acţiunea se admite şi se constată vinovăţia funcţionarului public. (1) din statut: “încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzător puncţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege. (1). Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici Aceasă formă a răspunderii juridice este prevăzută în art. manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea h. (76) alin. (2) persoana respectivă va fi obligată la plata daunelor. solidar cu autoritatea / instituţia publică.

obiect. cit. Trebuie menţionat că poate fi supus răspunderii disciplinare şi funcţionarul public delegat sau detaşat la o altă autoritate sau o altă instituţie publică. deşi nu sunt caracterizate expres de lege ca abateri disciplinare. împrejurările de timp şi spaţiu în care acestea trebuie să se producă pentru a fi calificate drept abateri disciplinare şi să atragă sancţiunea disciplinară”. Mircea Preda48 consideră că aceasta este practic o extindere nelimitată a domeniului ilicitului disciplinar. în aceeaşi opinie. univ. adică acţiunile şi inacţiunile şi. incompatibilităţi. pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere pentru a le califica drept abateri disciplinare. eventual. latură subiectivă. Ca atare. Abaterea disciplinară trebuie analizată sub toate elementele ce-i constituie conţinutul: subiect. ci şi atunci când faptele. conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici k. Prof. Dacă nu are această calitate. In cazul funcţionarului public detaşat... încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri. In cazul funcţionarului public delegat. refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu j. constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii revin instituţiei publice în care este încadrat. constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii revin instituţiei publice unde a avut loc detaşarea. p. funcţionar public. alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici Există unii autori care apreciază că răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici intervine nu numai în cazurile menţionate mai sus. aduc atingere încrederii publicului. care trebuie să definească şi latura obiectivă. cât şi “greşelile comise în viaţa particulară”. latura obiectivă. parte a unui raport juridic de serviciu. Excepţia la această din urmă situaţie o reprezintă aplicarea sancţiunii cu destituirea din funcţie. 133 29 . sancţiune. răspunderea disciplinară se fundamentează pe contractul individual de muncă şi atrage după sine cu totul alt tip de sancţiuni decât cele aplicabile funcţionarilor publici. op. “răspunderea disciplinară trebuie să rezulte din lege. aceiaşi autori au tendinţa de a include în categoria abaterilor disciplinare atât “greşelile de serviciu”. dr. ea neputând 48 PREDA M. De asemenea.Răspunderea juridică a funcţionarului public politic i. Subiectul poate fi numai o persoană fizică.

Latura obiectivă ţine de precizarea acţiunilor sau inacţiunilor considerate ca abateri disciplinare.. aceasta poate fi: culpă din uşurinţă (când funcţionarul public prevede rezultatul faptei sale. prevăzute de lege. Lipsa uneia sau a alteia din formele culpei exclude răspunderea disciplinară. deşi trebuia şi putea să-l prevadă). iar referitor la acest aspect. 197 30 . Acestea pot privi 2 componente: îndatoririre corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţine cel în cauză şi normele de conduită profesională.Răspunderea juridică a funcţionarului public fi aplicată decât de instituţia care l-a detaşat. In cazul culpei. când funcţionarul (intenţie indirectă). constatarea efectelor. cit. op. p. constrângerea fizică sau morală. pe planul laturii subiective “abaterea disciplinară se săvârşeşte întotdeauna cu vinovăţie. Termenul de “incompatibilitate” trebuie înţeles aici cu sensul de incompetenţă profesională. dar speră că nu se va produce) sau culpă simplă (când funcţionarul public nu prevede rezultatul faptei. cit. univ. el se dovedeşte a fi incompatibil cu exercitarea funcţiei pe care o deţine”50. Culpa simplă poate fi asimilată unei insuficienţe profesionale generale.. cazul fortuit. de asemenea. a rezultatului acţiunilor / inacţiunilor. Putem vorbi de o excludere a existenţei vinovăţiei atunci când fapta a fost săvârşită în anumite împrejurări. prof. Latura subiectivă. starea de necesitate. la unitatea la care funcţionarul public a fost delegat sau detaşat). Obiectul abaterii disciplinare îl reprezintă valoarea socială lezată prin acţiunea sau inacţiunea funcţionarului public. fie forma culpei”49. op. dar şi normele de conduită civică.. Aşa cum arăta prof. sau prevede rezultatul. beţia involuntară completă. dr.. orele suplimentare. Atunci când vorbim de latura obiectivă trebuie luate în calcul alte 2 elemente extrem de importante: timpul în care s-a petrecut abaterea (orele de program. care poate îmbrăca forma intenţiei. Mircea Preda. Al. p. In acest caz. La 49 50 prevede şi urmăreşte producerea rezultatului (intenţie directă). 134 NEGOITA AL. cum ar fi: legitima apărare. fără a urmări producerea lui PREDA M. funcţionarul nu poate fi sancţionat disciplinar. presupune. în afara orelor de program) şi locul (în cadrul instituţiei publice. Negoiţă opinează că “pentru insuficienţă profesională generală.

p. op. Vinovăţia funcţionarului este un element constitutiv extrem de important al abaterii disciplinare. ci numai acelea prevăzute la art. dar numai în conformitate cu art. art. Asupra sintagmei “faptă săvârşită cu vinovăţie” se opreşte şi V. cazul fortuit.. (77) alin. Am menţionat deja anterior că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. putem menţiona: a. judecarea acestuia după anumite reguli de către o autoritate administrativă sau judecătorească. 22 31 . răspunderea disciplinară este o răspundere de drept public b. răspunderea disciplinară se înfăptuieşte numai dacă nu există o cauză care să împiedice aceasta (de exemplu: prescripţia. referitor la trăsăturile răspunderii disciplinare a funcţionarului public. răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează numai pentru o abatere de la disciplina funcţiei publice. (2).Răspunderea juridică a funcţionarului public cauzele menţionate mai putem adăuga dispoziţia superiorului ierarhic.I.) f. răspunderea disciplinară este o materializare a responsabilităţii disciplinare a acestuia c. investită de lege şi asigurarea unui drept de recurs e. indiferent dacă aceasta îmbracă forma intenţiei sau a culpei. pentru că aceasta presupune 51 PRISACARU V. abaterile disciplinare pot fi săvârşite şi din culpă sau neglijenţă Accentul cade aici pe noţiunea “cu vinovăţie”. (1) din Statut conţine dispoziţia potrivit căreia încălcarea trebuie să se facă cu vinovăţie. In plus. administrarea probelor. (2) şi (3) din Statut. Prisăcaru51. care poate să fie unică sau în concurs cu o faptă penală sau civilă d. răspunderea disciplinară se angajează numai după o procedură specială prevăzută de lege. cit. ascultarea funcţionarului public. (45) alin. indiferent dacă se cauzează prejudiciul material sau moral. Sintetinzând.I. răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează pentru simpla încălcare a competenţei sau a interdicţiilor impuse de legiuitor prin stabilirea incompatibilităţilor funcţiei. (77) alin. In opinia sa.. legitima apărare etc. care presupune cercetarea prealabilă.

un certificat etc. (77) alin. putem discuta de o vină din culpă sau din neglijenţă atunci când funcţionarul public nu a elaborat un act administrativ. (77) alin.. In egală măsură însă. Dar Statutul funcţionarilor publici se referă la “secretul de stat” şi la “secretul de serviciu”. mustrare scrisă b. Prin analiza cuvântului “repetată” putem deduce oare că e suficient ca neglijenţa să se întâmple de 2 ori? Sau poate de 3-4 ori? In aceeaşi ordine de idei. Cine stabileşte că numărul absenţelor este suficient de mare pentru ca aceasta să fie considerată abatere? La lit. Revenind la art. (3) din Legea nr. putem constata că unele din ele sunt definite sumar. pe o perioadă de la 1 la 3 ani d. Le putem asimila pe vreunul din acestea două cu “secretul profesional”? Prevederile de la lit. de promovare în funcţia publică. diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni c. Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau.“întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor” se pune problema de a preciza clar ce înseamnă “sistematică” şi care este perioada pentru care se poate tolera sau accepta “întârzierea sistematică”. o infracţiune. republicată 2007. “g” sunt extrem de vagi şi nu lămuresc în nici un fel care pot fi acele manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii şi instituţiei publice. “c” se pune problema abaterilor prin “absenţe nemotivate de la serviciu”. “a” . referitor la prevederile cuprinse în art. “f” se face referire la “nerespectarea secretului profesional”. (77) alin. în timp ce altele ridică probleme de înţelege şi aplicare concretă.Răspunderea juridică a funcţionarului public intenţia funcţionarului public ca prin actele sau faptele sale să săvârşească o abatere. (2) din Statut şi analizând prevederile acestuia. sunt următoarele: a. Astfel. (2) lit. La lit. Spre exemplu. la lit. “b” se pune problema “neglijării repetate în rezolvarea lucrărilor”. retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia 32 . fără să se specifice numărul lor şi când sunt motivate. în termenul prevăzut de lege. pentru care este investit cu funcţia publică. după caz. acelaşi funcţionar public consider că se face vinovat şi atunci când nu săvârşeşte sau nu duce la bun sfârşit actele sau faptele sale. 188/1999.

în vechea formă nemodificată a legii era trecerea într-o funcţie inferioară. dar nu este la prima abatere. Tot astfel. 188/1999. personalul diplomatic şi consular. spre deosebire de restul sancţiunilor disciplinare ce se aplică numai la propunerea comisiei de disciplină53. poliţiştii. Suspendarea dreptului de avansare ca şi retrogradarea în trepte de salarizare sunt considerate sancţiuni severe. Destituirea din funcţie este sancţiunea disciplinară cea mai severă şi 52 53 In conformitate cu art. diminuarea drepturilor salariale se făcea cu 510% pe o perioadă de 1-3 luni. ce constă în retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea într-o funcţie publică inferioară pentru o perioadă de până la 1 an. aplicabile pentru abateri grave şi care nu presupun ca funcţionarul public să fi primit anterior o sancţiune disciplinară mai uşoară. Faţă de varianta iniţială a Legii nr. Are un caracter mai mult moral. (1) din Statutul funcţionarilor publici In conformitate cu art.Răspunderea juridică a funcţionarului public publică pe o perioadă de până la 1 an e. cu diminuarea corepunzătoare a salariului. cerându-i-se ca acestea să nu se mai repete. au prevăzute în statute sau legi speciale şi alte sancţiuni disciplinare. în varianta republicată în 2007 s-a renunţat la sancţiunea avertismentului. tot în varianta nemodificată a Legii nr. (2) din Statutul funcţionarilor publici 33 . 188/1999. Această sancţiune se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică52. 188/1999. ceea ce însemna că nu se putea aplica această sancţiune pentru o perioadă mai mică de o lună. “d” din Legea nr. De asemenea. republicată. pe o perioadă de 6-12 luni. destituirea din funcţie Anumite categorii de funcţionari publici. specifice lor. (78) alin. Diminuarea drepturilor salariale poate fi aplicată unui funcţionar public pentru o abatere mai gravă săvârşită cu intenţie. Mustrarea scrisă este cea mai uşoară sancţiune şi reprezintă de fapt atenţionarea în scris a funcţionarului public de neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu. dar şi unui funcţionar public care a săvârşit o abatere mai puţin gravă. mai având în prealabil o sancţiune cu “mustrare”. dar se putea aplica această sancţiune şi pentru 3 luni. funcţionarii vamali. (78) alin. cum ar fi spre exemplu funcţionarii publici parlamentari. sancţiunea de la lit.

respectiv persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică dacă discutăm de “mustrare”. Acest act poate fi revocat de emitent. (77) alin. Sancţiunea disciplinară se aplică printr-un act administrativ de autoritate cu caracter individual (dispoziţie. fie aducerea unui important prejudiciu. sancţiunile disciplinare nu sunt stabilite pentru un anume tip de abatere disciplinară. ca şi abaterile disciplinare. (4). comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public. a unei pagube importante instituţiei în care funcţionarul public şi-a desfăşurat activitatea. dar i se poate aplica în schimb o sanţiune disciplinară şi o alta de natură contravenţională. dar ierarhia are un caracter relativ. De asemenea. dar numai până în momentul în care el nu a intrat în cenzura unui organ de jurisdicţie. In toate cazurile. decizie. Aceasta se aplică numai funcţionarului public ce a săvârşit abaterea disciplinară şi nu unui colectiv sau unui compartiment din structura autorităţii / instituţiei publice. unei fapte nu i se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară. ordin) emis de către autoritatea abilitată. precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezentei legi”. sau de către comisia de disciplină. Aplicarea sancţiunii disciplinare este lăsată în competenţa autorităţii abilitate să le aplice. gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii. Sancţiunile disciplinare sunt instituite într-un sistem ierarhic. se poate aplica o sanţiune gravă. în dreptul penal. unde se precizează: “la individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare. aşa cum. sancţiunile disciplinare se stabilesc numai prin normă cu putere de lege. Semnificativ în acest sens este art. In al doilea rând. dacă ne referim la restul abaterilor. civilă sau penală. In legătură cu aceste sancţiuni disciplinare se impun o serie de precizări: In primul rând. spre exemplu. actul are numai formă scrisă. chiar dacă în prealabil nu a fost aplicată o alta mai puţin severă. împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. care va putea anula actul sau va obliga pe emitent să-l revoce ori să-l 34 . După cum am arătat mai sus. O altă precizare ce necesită a fi făcută ţine de caracterul personal al sancţiunii disciplinare.Răspunderea juridică a funcţionarului public presupune fie repetarea gravă a încălcării îndatoririlor de serviciu. unui anumit tip de infracţiune îi este asociată o anumită pedeapsă.

35 . Există posibilitatea ca sancţiunile disciplinare să fie aplicate de către o autoritate din exterior.Răspunderea juridică a funcţionarului public modifice. cu ascultarea obligatorie a funcţionarului care a săvârşit abaterea. De asemenea. comportamentul general în serviciu al funcţionarului public. (4) din Statutul funcţionarilor publici. Pentru înalţii funcţionari publici sancţiunile disciplinare se aplică prin decizie a primului-ministru. gradul de vinovăţie al funcţionarului public. dreptul la recurs. consecinţele abaterii. (78) alin. se consemnează într-un proces-verbal. Procedura disciplinară este asociată ideii de respectare a dreptului la apărare. Sub acest aspect. (3) din Statut.art. (78) alin. Aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie să se facă după o justă şi prealabilă cercetare a cazului. prin ordin al ministrului sau . existenţa unor antecedente ale acestuia.după caz . (1) -. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile disciplinare ce i se impută. dreptul la o cercetare imparţială. Referitor la autoritatea abilitată a aplica sancţiunea disciplinară. împrejurările în care a fost săvârşită abaterea.art. spre deosebire de restul sancţiunilor disciplinare ce se aplică numai la propunerea comisiei de disciplină . în termenul şi la organul prevăzut în actul care reglementează constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii (art. referitoare la criteriile ce stau la baza aplicării sancţiunilor disciplinare: cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare. ascultarea funcţionarului învinuit cu privire la argumentele în favoarea apărării sale. reamintim prevederile art. de a propune martori şi probe în apărare. (2). în sensul aducerii la cunoştinţă a acţiunii disciplinare. în conformitate cu prevederile art. acordarea posibilităţii de a avea un apărător. (77) alin. Statutul funcţionarilor publici prevde că “mustrarea” se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică . In acest sens. dar acestea sunt situaţii prevăzute expres de lege. împotriva sancţiunii disciplinare se poate face contestaţie. (80) din Statut). (78) alin. în principiu aceasta nu poate fi decât una internă. la propunerea comisiei de disciplină.al conducătorului autorităţii / instituţiei publice centrale.

10. 1210/200354. scoaterii de sub urmărire penală sau până la data la care instanţa judecătorească dispune achitarea sau neînceperea procesului penal. 188/1999. Comisia este aceea care propune aplicarea sancţiunii disciplinare. tot ca atribuţie principală a comisiei de disciplină trebuie să amintim menţinerea.10. 1210/14. Organizare. republicată 2007. procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale.2003. în perioada cercetării administrative conducătorul autorităţii / instituţiei administrative poate interzice accesul acestuia la documente sau poate dispune mutarea temporară a acestuia într-un alt compartiment. In conformitate cu art.1. precum şi în conformitate cu art.G. (1) din Legea nr. (3) alin.funcţionarul public este considerat nevinovat. analizarea faptelor sesizate şi considerate a fi abateri de la disciplină ale funcţionarilor publici se face de către o comisie de disciplină.G. Monitorul Oficial nr. precum şi întocmirea de rapoarte cu privire la fiecare cauză pentru care a fost sesizată şi înaintarea acestora către conducătorul instituţiei publice.G. Comisia de disciplină. In situaţia în care funcţionarul public. art.1. constituită special în acest scop. în cazul în care această sancţiune a fost contestată. poate influenţa cercetarea administrativă. Activitatea comisiei de disciplină are la bază următoarele principii55: • 54 55 prezumţia de nevinovăţie . precum şi atribuţiile şi procedura de lucru sunt reglementate prin H. organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină. 757/29. nr.10. modificarea sau anularea sancţiunii disciplinare. 2. nr. dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare. De asemenea. 1210/10. Modul de constituire. (79) alin. (1) din H. nr. (19) 36 .Răspunderea juridică a funcţionarului public Se prevede că sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare. In situaţia în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere atât disciplinară cât şi ca infracţiune.2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.2003 H.

să nu se afle într-una din situaţiile de incompatibilitate prevăzute de lege56. de a fi asistat de un apărător sau de a fi reprezentat • • celeritatea procedurii .se referă la păstrarea raportului direct între gravitatea abaterii disciplinare. Preşedintele comisiei de disciplină are următoarele atribuţii principale: stabileşte locul. art. (1) 58 Idem.unei abateri disciplinare i se poate aplica o singură sancţiune disciplinară. Comisia de disciplină are următoarea componenţă: Preşedintele comisiei de disciplină Pentru a fi desemnat preşedinte al comisiei de disciplină. In cazul suspendării sau încetării mandatului preşedintelui comisiei de 56 57 Idem. (10) alin. (8) alin. (21) 37 . conduce şedinţele comisiei. circumstanţele săvârşirii şi sancţiunea propriu-zisă legalitatea sancţiunii . a altor autorităţii sau instituţii. coordonează activitatea comisiei şi a secretarului acesteia.presupune asigurarea posibilităţii persoanelor cu poziţii divergente de a se exprima cu privire la act sau la orice fapt ce are legătură cu abaterea disciplinară în cauză • • • proporţionalitatea . să posede studii superioare juridice sau administrative.Răspunderea juridică a funcţionarului public atâta timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită • garantarea dreptului la apărare .presupune obligaţia comisiei de disciplină de a proceda rapid la soluţionarea cauzei contradictorialitatea . data şi ora şedinţelor comisiei de disciplină. un funcţionar public trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie funcţionar public clasa I. să aibe o probitate morală recunoscută. Mandatul preşedintelui este de 3 ani. reprezintă comisia de disciplină în conducătorului autorităţii / instituţiei publice. art. de a prezenta dovezi în apărarea sa. art. (1) Idem.o sancţiune se acordă numai în conformitate cu sancţiunile disciplinare prevăzute de lege unicitatea sancţiunii . cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată57.funcţionarul public are dreptul de a fi audiat. precum şi în faţa oricărei alte persoane fizice sau juridice58.

Membrii comisiei de disciplină Pot fi membrii în comisia de disciplină numai funcţionarii publici definitivi. Cu 30 de zile înainte de data expirării mandatului membrilor comisiei de disciplină. (4) din Statut. un reprezentant desemnat prin votul majorităţii funcţionarilor publici. a săvârşit o faptă care face obiectul 59 60 Idem. (3) 38 . (8)alin. (5) alin. care au probitate morală recunoscută. art. art. ori nu există sindicat. comisia de disciplină este formată din 5 înalţi funcţionari publici. Suspendarea de drept a unui membru are loc în situaţia în care acesta a fost detaşat în cadrul altei instituţii / autorităţi.G. (1) H. (1) 62 Idem. la propunerea ministrului administraţiei şi internelor. 9 alin. rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv. 1210/2003. împreună cu reprezentanţi ai compartimentelor de control din cadrul instituţiei. (3) din H.Răspunderea juridică a funcţionarului public disciplină. şi în conformitate cu art. (8) alin. ca membru. De asemenea. (16) alin. în conformitate cu art. cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată61. comisia de disciplină poate desemna unul sau mai mulţi membri care. (2) din Statut. la cerere şi înainte de termen. numiţi prin decizia primului-ministru. (2) 61 Idem. din comisia de disciplină face parte un reprezentant al organizaţiei sindicale. să cerceteze faptele sesizate şi să prezinte rezultatul final al cercetării. (79) alin. 1210/2003. art.G. art. se va proceda la constituirea viitoarei comisii de disciplină62. iar sancţiunea nu a fost radiată. sau în situaţia în care sindicatul nu este reprezentativ. atribuţiile acestuia se vor exercita de către un membru supleant59. In cadrul înalţilor funcţionari publici. Mandatul unui membru al unei comisii de disciplină se poate suspenda de drept. Nu poate fi membru în comisia de disciplină funcţionarul public care se află în una din următoarele situaţii de incompatibilitate: • • • este soţ. în conformitate cu prevederile legii60 Mandatul unui membru al comisiei de disciplină este de 3 ani. Potrivit art. cu conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice este membru al comisiei paritare a fost sancţionat disciplinar. nr. (79) alin.

188/1999. membrul comisiei va fi înlocuit cu un membru supleant. iar preşedintele comisiei de disciplină va lua măsuri pentru înlocuirea membrului titular suspendat. (11) alin. Prin actul administrativ de constituire a comisiei de disciplină sunt numiţi un secretar al comisiei de disciplină şi un secretar supleant. (1) 66 Idem. convoacă .Răspunderea juridică a funcţionarului public comisiei de disciplină sau în situaţia în care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva acestuia. (15) alin. cu funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată64. (1) Idem. dacă i s-a aplicat o sancţiune disciplinară65. art. Aceştia nu sunt însă membrii ai comisiei de disciplină66. (1) 65 Idem. Inainte de termen. rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv. cu studii juridice sau administrative. art. dacă s-a pronunţat anterior soluţionării cauzei cu privire la fapta sesizată. dacă s-a transferat în cadrul altei autorităţi / instituţii publice. Cererea de suspendare se formulează în scris de către orice persoană ce poate dovedi existenţa situaţiilor respective şi o înaintează preşedintelui comisiei de disciplină. mandatul unui membru al comisiei încetează în următoarele condiţii: dacă acesta renunţă la calitatea de membru. Secretarul comisiei are următoarele atribuţii principale: înregistrează sesizarea referitoare la abaterea funcţionarului public. (12) alin.funcţionarul public în cauză. Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină durează până la definitivarea cauzei care a determinat suspendarea. art. Secretarul comisiei de disciplină şi secretarul supleant. dacă este soţ. dacă a fost suspendat din funcţia publică pentru o perioadă mai mare de 30 de zile (în condiţiile prevăzute de Legea nr. Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină se constată printr-un raport al comisiei care se aduce la cunoştinţă persoanei prin al cărei act administrativ a fost constituită comisia de disciplină63. cu un membru supleant. persoana care a 63 64 Idem. Si în această situaţie. Comisia de pronunţă în termen de 3 zile de la înregistrarea cererii. (18) alin. (1) 39 . republicată 2007).la cererea preşedintelui comisiei de disciplină . Suspendarea la cerere a unui membru al unei comisii de disciplină are loc în următoarele situaţii: dacă acesta se află într-unul din cazurile de incompatibilitate deja amintite. art.

secretarul şi secretarul supleant se numesc prin decizie a primului-ministru. redactează şi semnează. prenumele. domiciliul şi . ce va fi semnat ulterior de către toţi membrii comisiei. prenumele şi . ori conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public. sesizarea poate fi adresată direct comisiei de disciplină din cadrul autorităţii / instituţiei publice. nu mai târziu de 2 luni de la data comiterii faptei şi trebuie să cuprindă: • • • • • numele. (1) din H. în conformitate cu prevederile art.Răspunderea juridică a funcţionarului public făcut sesizarea şi persoanele ce urmează a fi audiate.1. De asemenea. (24) alin. Sintetizând.dacă este cazul . 1210/2003. Pentru înalţii funcţionari publici. art. funcţia deţinută de persoana care a făcut sesizarea numele.G. (2) 40 . 2. redactează şi semnează procesul-verbal al şedinţelor comisiei de disciplină. Aceştia au obligaţia de a o transmite comisiei de disciplină competente. actele emise de comisia de disciplină şi le înaintează conducătorului instituţiei publice. conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public şi orice persoană care se consideră vătămată prin activitatea funcţionarului public. efectuează alte lucrări necesare desfăşurării activităţii comisiei de disciplină67.2. art. (22) Idem. ţine evidenţa rapoartelor şi a sesizărilor.dacă este posibil . alături de membrii comisiei de disciplină şi de preşedintele acesteia. (24) alin.locul de muncă.compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată descrierea faptei ce face obiectul sesizării prezentarea dovezilor data şi semnătura68 Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare impune: audierea persoanei 67 68 Idem. Funcţionarea comisiei de disciplină. Sesizarea îndreptată împotriva unui funcţionar public se adresează conducătorului autorităţii / instituţiei publice. comisia de disciplină poate fi sesizată de: conducătorul instituţiei / autorităţii publice. Sesizarea se formulează în scris.

potrivit legii de aplicare a sancţiunilor disciplinare. funcţia şi domiciliul persoanei care sesizat fapta. Lucrările şedinţei se consemnează într-un proces-verbal. Actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public este emis de persoana competentă. prezentarea faptei sesizate şi a circumstanţelor în care a avut loc. numele. Raportul comisiei de disciplină cu privire la cauza pentru care a fost sesizată. Dacă există indicii că fapta săvârşită poate fi considerată infracţiune. prenumele. funcţia deţinută şi compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public.Răspunderea juridică a funcţionarului public care a făcut sesizarea. audierea funcţionarului public a cărui faptă face obiectul sesizării. (2) Idem. art. pe baza 69 70 Idem. membrii comisiei şi secretarul acesteia. numele. culegerea informaţiilor prin mijloacele prevăzute de lege. cu excepţia când există solicitarea din partea funcţionarului public împotriva căruia există sesizarea sau a preşedintelui comisiei de disciplină ca aceasta să fie secretă. precum şi a persoanelor audiate. numele. Audierea persoanelor se consemnează într-un proces-verbal semnat de către preşedintele şi membrii comisiei de disciplină. prenumele. precum şi de către secretarul acesteia şi persoana audiată. Comisia de disciplină poate propune sancţiunea disciplinară aplicabilă. atunci când funcţionarul public s-a dovedit a fi vinovat. conducătorul autorităţii / instituţiei publice va sesiza organele de cercetare penală. Sedinţele comisiei de disciplină sunt publice. propunerea de aplicare a unei sancţiuni disciplinare sau de clasare a cauzei. semnat de către preşedinte. când nu se confirmă săvârşirea abaterii. semnătura preşedintelui. prenumele. probele administrate. administrarea probelor. data întocmirii raportului70. acest fapt se consemnează într-un proces-verbal. sau poate propune clasarea sesizării. art. motivarea propunerii. In cazul refuzului funcţionarului public de a se prezenta la audiere sau de a semna o declaraţie referitoare la abaterile disciplinare. (28) alin. (32) alin. audierea altor persoane ce pot înlesni rezolvarea cazului. trebuie să conţină următoarele: numărul şi data sesizării. (1) 41 . a membrilor comisiei şi a secretarului acesteia. verificarea documentelor şi a declaraţiilor prezentate69.

(35) alin. (2) 42 . comisia de disciplină poate să propună menţinerea. Actul administrativ trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele: descrierea faptei care se constituie abatere disciplinară. Cazierul administrativ este necesar în mai multe situaţii. Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult un an de la data sesizării comisiei de disciplină. instanţa competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea poate fi contestat71. temeiul legal în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară. precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină. dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterilor disciplinare. pentru desemnarea unui funcţionar public în calitate de membru sau de preşedinte al unei comisii de disciplină. eliberat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. pentru desemnarea unui 71 Idem.1. funcţionarul public poate depune contestaţie la conducătorul instituţiei / autorităţii publice. de exemplu: pentru desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea funcţionarilor publici.Răspunderea juridică a funcţionarului public propunerii cuprinse în raportul comisiei de disciplină. care poate dispune efectuatea unui control. Situaţia disciplinară a funcţionarului public este consemnată într-un cazier administrativ. Actul administrativ de sancţionare se comunică funcţionarului public sancţionat în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii. De asemenea. 2. Acest cazier este un act ce cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarului şi care nu au fost radiate în condiţiile legii.3. Conducătorul autorităţii are obligaţia de a sesiza comisia de disciplină în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei şi de a verifica dacă sancţiunea disciplinară este conform legii. termenul în care aceasta poate fi contestată. art. In funcţie de rezultatul verificărilor. modificarea sau anularea sancţiunii. motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile. dar nu poate propune o sancţiune disciplinară mai gravă decât cea aplicată. Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinară aplicată se poate adresa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Radierea sancţiunilor disciplinare.

(3) lit. Statutul funcţionarilor publici prevede radierea de drept a sancţiunilor disciplinare aplicate72. art. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau retrogradarea în treptele de salarizare / retrogradarea în funcţia publică. s-a apreciat că ele nu trebuie să fiinţeze în dosarul funcţionarului public pe toată durata activităţii sale. 2/2001 privind regimul 72 73 Legea nr. dacă s-a scurs un anumit termen şi dacă funcţionarul public a avut o bună comportare. „e” 2. în termen de 7 ani de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. (3) lit. nr. dr. (3) lit. (1) PREDA M. prevăzute la art. Intrucât sancţiunile disciplinare au un scop preventiv şi educativ. (77) alin. p. prevăzută la art. în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. 148 43 . a conducătorului autorităţii / instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. 188/1999. (77) alin..Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionar public într-o comisie paritară. univ. (1) din Statutul funcţionarilor publici. pentru ocuparea unei funcţii corespunzătoare înalţilor funcţionari publici etc. Prof. (82) alin. sancţiunile de drept se radiază după cum urmează: a. pentru sancţiunea cu destituirea din funcţia publică. publice Cazierul administrativ se eliberează la solicitarea funcţionarului public interesat. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciu. (82) alin. (77) alin. prevăzută la art. op. In acest sens. cit. pentru sancţiunile cu diminuarea drepturilor salariale. a preşedintelui comisiei de disciplină. Potrivit art.2..G. în termen de 6 luni de la aplicare pentru sancţiunea de mustrare scrisă. „b”-„d” c. Mircea Pereda73 face distincţie clară dintre răspunderea contravenţională de drept comun ce îşi are sediul în O. alte persoane interesate prevăzute de lege. „a” din Statut b.

G. cât şi instituţia / autoritatea publică în care acesta îşi desfăşoară activitatea. Potrivit prof. fapta săvârşită cu vinovăţie de către un funcţionar public. ce îşi are sediul în art. se vor aplica cele din O. univ. Tratat de drept administrativ. Editura Nemira. Astfel. Privitor la trăsăturile contravenţiei. temeiul juridic al unei asemenea răspunderi constă în faptul că unele atribuţii (ce au fost încălcate) aparţin unui anumit funcţionar public.. dr. II. In opinia prof. In măsura în care aceste legi speciale şi statute nu cuprind reglementări distincte. vol. în timp ce altele (de asemenea încălcate) pot să aparţină autorităţii sau instituţiei 74 IORGOVAN A. dr. Mircea Preda. majoritatea autorilor români le apreciază ca fiind: fapta este săvârşită cu vinovăţie. dar care sunt situate. Cu privire la elementele faptei ce constituie contravenţie. în calitate de persoană juridică. constituie abatere contravenţională care atrage răspunderea contravenţională a funcţionarului public. există o distincţie clară între infracţiune.Răspunderea juridică a funcţionarului public juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare. (83) din Statutul funcţionarilor publici. imediat după cele arătate prin legea penală74. 1996 44 . univ. Antonie Iorgovan. din punct de vedere al importanţei. arătând că dacă infracţiunea lezează valorile sociale esenţiale. şi răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici. aşa cum este el definit prin Statutul funcţionarilor publici. nr. cu modificările şi completările ulterioare. care prezintă pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi sancţionată ca atare prin acte normative. dar şi în alte legi speciale. inclusiv cele referitoare la anumite categorii de funcţionari publici. fapta este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte normative. contravenţia trebuie înţeleasă ca având drept obiect social-juridic generic aceste valori sociale de interes general. 2/2001. contravenţie şi abaterea disciplinară săvârşită de funcţionarul public. trebuie să menţionăm următoarele: Subiectul contravenţiei este funcţionarul public. în această calitate şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea. ca persoană fizică. Răspunderea contravenţională poate privi însă atât pe funcţionarul public în cauză.

Teoria funcţiei publice. competenţa de constatare şi chiar de sancţionare a contravenţiilor este dată de un organ al statului specializat în domeniul respectiv. răspunderea contravenţională a funcţionarului public decurge din norma legală care instituie răspunderea contravenţională şi nu din raportul juridic de subordonare ierarhică. de exemplu.P. Ca excepţie putem menţiona. p. care este exclusă în materia răspunderii contravenţionale a funcţionarului public. deoarece ar afecta negativ activitatea instituţiei / autorităţii respective76. iar pentru funcţionarii respectivi se prevede că încălcarea acestora constituie contravenţie. dr. 149. p. Mircea Preda şi prof. Latura subiectivă a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public se bazează pe existenţa vinovăţiei în săvârşirea faptei sub forma intenţiei sau a culpei. Sunt situaţii în care.. Prin unele acte normative însă. univ. op. ele nu pot fi confiscate. acestea trebuie să aibe un grad de pericol social de o anumită gravitate. 122 45 . funcţionarilor publici li se aplică aceleaşi sancţiuni contravenţionale care sunt prevăzute şi în dreptul comun pentru orice cetăţean sau salariat. Editura Evrika.. Sancţiunea. Pentru a fi considerate contravenţii. deoarece li s-ar aplica regimul juridic al acestora. Pe de altă parte. prof. în unele domenii. Brăila. op. p.. opinează că dacă acestea sunt în proprietatea publică sau privată a autorităţii sau instituţiei publice. cit. Obiectul răspunderii contravenţionale are în vedere valorile sociale afectate prin faptele funcţionarilor publici. faptele nu trebuie să fie calificate nici ca abateri disciplinare. In principiu. prin lege se stabilesc anumite obligaţii pentru unele funcţii publice. minoritatea făptuitorului.. Latura obiectivă se defineşte prin gradul de pericol social al acţiunilor sau inacţiunilor funcţionarilor publici. dr.. ca persoană juridică75. cit. SLANICEANU I. 1989. Cu privire la sancţiunea complementară a confiscării bunurilor folosite la săvârşirea contravenţiei de către funcţionarul public. cu mici excepţii. aceleaşi cu cele avute în vedere de dreptul comun. Cauzele care ar înlătura răspunderea contravenţională a funcţionarului public sunt. In această situaţie. In asemenea situaţii. Ion Popescu Slăniceanu.Răspunderea juridică a funcţionarului public publice. univ. 75 76 PREDA M. 148 PREDA M. sunt prevăzute sancţiuni specifice.

3. denumite poliţiile administrative speciale şi de către autoritatea judecătorească. chiar şi atunci când este vorba de răspunderea contravenţională a persoanei juridice.disciplinară sau civilă . cu răspunderea şi cu sancţiunile de altă natură . executarea sancţiunilor contravenţionale. Există 4 faze principale în cadrul procedurii contravenţionale. cauzele care înlătură aplicarea sancţiunii sau executarea sancţiunii contravenţionale. cumulativ. Se va aplica. Referitor la constatarea contravenţiei săvârşite de funcţionarul public. (84).). supraveghere vamală etc. implicit.Răspunderea juridică a funcţionarului public O altă trăsătură specifică a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public este caracterul ei personal. cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei funcţionarului public. Răspunderea contravenţională a funcţionarului public poate fi înlăturată de: cauzele care înlătură responsabilitatea administrativă a funcţionarului public şi măsurile administrative accesorii. pe care o poate face funcţionarul public sau funcţionarul public împreună cu instituţia / autoritatea publică din care face parte. Răspunderea civilă a funcţionarilor publici Pentru diferite categorii de funcţionari publici. Se poate depune plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea / instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat. şi anume: constatarea contravenţiei. Calea de atac în materie contravenţională este plângerea. financiar. exercitarea căilor de atac. potrivit art. specializaţi pe “domenii” (fiscal. precum şi măsurile administrative accesorii. nu însă şi cu răspunderea penală. (83) alin. sancţiunile contravenţionale se pot aplica împreună. 2. deoarece aceeaşi faptă nu poate fi în acelaşi timp contravenţie şi infracţiune. aplicarea sancţiunii. Statutul funcţionarilor publici se referă la răspunderea civilă în art. (2) din Statut. aceasta se face numai de 2 categorii de agenţi constatatori: anumite autorităţi sau agenţii acestora. fără a 46 .. în schimb. acest tip de răspundere juridică este reglementat expres printr-o serie de legi speciale sau statute. Mai putem adăuga faptul că răspunderea contravenţională a funcţionarului public şi. principiul potrivit căruia pentru aceeaşi faptă contravenţională nu se vor putea aplica 2 sancţiuni contravenţionale.

răspunderea materială. Răspunderea civilă sau cea patrimonială (materială) are loc numai când s-a produs un prejudiciu unităţii în care este încadrat funcţionarul public sau unor terţi. republicată 2007. univ. există o serie de acte normative ce se referă la răspunderea materială sau răspunderea patrimonială. iar legislaţia în vigoare foloseşte frecvent noţiunea de “patrimoniu”77. este obligat să îl repare. Cuantumul despăgubirii cuprinde dauna efectivă. în calitate de comitent. fără ca aceasta să fie pusă în legătură cu vreo calitate anume a făptuitorului. Răspunderea civilă intervine în situaţia în care funcţionarii publici. nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit c. răspunderea patrimonială. p. (84) din Legea nr. Prof. Atunci când prejudiciul este săvârşit de o persoană care are calitatea de funcţionar public. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile 77 PREDA M.Răspunderea juridică a funcţionarului public face vreo precizare referitoare la răspunderea materială sau patrimonială. prin greşeala sa. în exercitarea funcţiei lor. pagube produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează b. Răspunderea civilă a funcţionarilor publici se bazează pe principiul potrivit căruia. produc un prejudiciu material. Intrucât Statutul funcţionarilor publici la art. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. la care se adaugă beneficiul nerealizat. unor terţe persoane. oricine cauzează altuia un prejudiciu. op. Codul civil reglementează răspunderea civilă. dr. funcţionarul răspunde în cazul săvârşirii unui delict civil. răspunderea civilă a acestora se angajează pentru: a. Potrivit art. 150 47 . Mircea Preda apreciază că cea mai potrivită denumire pentru acest tip de răspundere este cea de “răspundere patrimonială”. (3) din Constituţia României se face referire expresă la “răspunderea patrimonială a statului”. ca răspundere contractuală sau delictuală.. Si doctrina face referire la răspunderea administrativ-patrimonială.. cit. întrucât în art. daune plătite de autoritatea / instituţia publică. (84) foloseşte termenul de “răspundere civilă” vom folosi acest termen în continuarea acestei lucrări. Această situaţie ne obligă să facem unele precizări. (52) alin. Cu alte cuvinte.

I.. pe de o parte.Răspunderea juridică a funcţionarului public Potrivit V. (1000) alin. săvârşite în exerciţiul funcţiei şi care au produs un prejudiciu material unui terţ. Legea nr. republicată 2007. legătura cauzală între faptă şi prejudiciu e. ci numai raporturi de serviciu. Prin urmare. (1) stabileşte că între conducătorii autorităţilor / instituţiilor publice şi funcţionarii numiţi în funcţii publice există raporturi de serviciu. Pentru angajarea răspunderii delictuale a funcţionarilor. Prisăcaru. dar şi unele particularităţi. p. cum este raportul dintre comitent şi prepuşii săi. (1) alin.I. existenţa unui fapt ilicit b. Delictul civil este orice fapt ilicit. din culpa unei persoane. Răspunderea funcţionarilor publici pentru prejudiciul cauzat autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează are unele trăsături comune cu răspunderea materială din dreptul muncii.. acesta fiind obligat să acorde despăgubiri materiale pentru paguba ce s-a produs ca urmare a faptei sale. la art. (3) Cod civil78. reglementate de art. pentru că între conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice şi funcţionarii lor nu este nimic contractual. op. cit. fie act juridic. trebuie să fie întrunite următoarele condiţii: a. fie fapt material. existenţa culpei comitentului d. răspunderea civilă a funcţionarilor publici îşi are temeiul în raporturile de serviciu şi nu în raporturile care se stabilesc între comitent şi prepuşii săi. şi funcţionarii publici ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul acestora. răspunde nu numai 78 PRISACARU V. pe de altă parte. O primă particularitate constă în faptul ca persoana în cauză să aibă calitatea de funcţionar public şi să fi produs paguba cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu aceasta. care produce. El atrage răspunderea celui care l-a săvârşit. 145 48 . 188/1999. un prejudiciu material. sintagma de „în calitate de comitent” ne relevă faptul că între conducătorii autorităţilor sau a instituţiilor publice. cauzarea unui prejudiciu material c. ar exista raporturi de drept civil. fapta ilicită să fie săvârşită în exerciţiul funcţiei respective a comitentului Putem spune că pentru faptele ilicite ale funcţionarului. potrivit Codului civil.

deci nu se prezumă. funcţionarul public poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordinul scris care a produs prejudiciul. totuşi. Impotriva ordinului sau a dispoziţiei de imputare. (998) Cod civil). (1) se prevede că reparararea pagubei se face prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare de către conducătorul unităţii. dacă aceasta priveşte şi autoritatea / instituţia la care este încadrat funcţionarul public. (85) alin. ambele în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei. Referitor la vinovăţia funcţionarului public. sau numai o persoană fizică şi juridică terţă. Singura prezumţie de vinovăţie există. funcţionarul public se poate adresa instanţei de contencios administrativ. ci şi organul de stat cu personalitate juridică (conform art. faptul că funcţionarul public răspunde şi pentru prejudiciul moral. este de relevat că aceasta trebuie dovedită de autoritatea / instituţia publică. Astfel. O situaţie specială care priveşte răspunderea civilă a funcţionarului public faţă de autoritatea / instituţia publică la care este încadrat priveşte răspunderea pentru daunele plătite de autoritate sau instituţie în calitate de comitent unor terţe 49 . dar există situaţii în care. Pornind de la Legea contenciosului administrativ. în cazul funcţionarilor publici cu atribuţii de gestionare. răspunderea funcţionarului administrativ este o răspundere individuală. Se poate discuta însă asupra aspectului privind răspunderea pentru prejudiciul moral. potrivit Legii contenciosului administrativ. (1000) şi urm. O ultimă trăsătură ce trebuie menţionată este aceea că răspunderea civilă a funcţionarului public poate fi cumulată cu răspunderea disciplinară şi contravenţională a acestuia. în art. Sigur. ca în dreptul civil. mai putem menţiona ca trăsătură specifică a răspunderii funcţionarului public comparativ cu cea a unui simplu salariat. ale Codului civil). Statutul funcţionarilor publici conţine şi unele reguli procedurale specifice cu privire la răspunderea instituţiei / autorităţii publice la care sunt încadraţi.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarul care a săvârşit fapta (conform art. spre deosebire de salariat ca răspunde numai de prejudiciul material provocat unităţii. fie prin semnarea de către funcţionarul public a unui angajament de plată.

. cum ar fi. cit. Dacă acţiunea sa nu are legătură cu calitatea de funcţionar public. Astfel. deoarece aceasta nu a avut calitatea de comitent în procesul respectiv. se pune problema răspunderii funcţionarului public numai dacă se solicită despăgubiri. terţul păgubit de către un funcţionar public are dreptul să aleagă între a formula acţiunea împotriva autorităţii sau a instituţiei publice. In cazul în care acţiunea se admite. acesta va răspunde în condiţiile dreptului civil. emiterea unui act de către acesta sau refuzul de a refuza o cerere. Putem discuta despre un asemenea tip de răspundere numai în situaţia în care instituţia / autoritatea este obligată solidar cu funcţionarul public. Potrivit prof. op. Un asemenea tip de răspundere apare atunci când un funcţionar public a realizat un prejudiciu care are legătură cu calitatea sa de funcţionar public. p. numai împotriva funcţionarului public. In ceea ce priveşte autoritatea publică. dacă se solicită numai obligarea la emiterea unui act sau anularea unui act. funcţionarul respectiv va putea fi obligat la plata daunelor (materiale şi morale) solidar cu autoritatea administrativă”79. pentru a răspunde solidar.Răspunderea juridică a funcţionarului public persoane. culpa este aceea de a nu fi selectat suficient de bine personalul încadrat ca funcţionar public sau de a nu-l fi supravegheat corespunzător în exercitarea atribuţiilor. nu se pune problema răspunderii funcţionarului faţă de instituţia publică. dr. Mircea Preda „sediul materiei acestei forme de răspundere civilă îl constituie Legea contenciosului administrativ. Dacă acţiunea a fost formulată numai împotriva funcţionarului public nu şi împotriva instituţiei publice. Răspunderea solidară îl apără pe reclamant de o eventuală insolvabilitate a funcţionarului public. potrivit căreia acţiunile în justiţie în materie de contencios administrativ pot fi formulate şi direct împotriva funcţionarului autorităţii pârâte care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării cererii dacă se solicită plata unei despăgubiri pentru prejudiciu cauzat sau pentru întârziere. 152 50 . sau chiar împotriva amândurora. In sens contrar. univ. spre exemplu. De asemenea.. dar creşte totuşi răspunderea funcţionarului. acţiunea se formulează doar împotriva 79 PREDA M.

4. în timp ce altele pot fi prevăzute în legi speciale. care nu mai are şi calitatea de comitent. In măsura în care Statutul funcţionarilor publici sau alte legi speciale nu conţin prevederi distincte în această materie. Funcţionarul public poate fi atât autor al infracţiunii şi în această situaţie apare ca subiect activ. se vor aplica. neglijenţa în serviciu. Din punct de vedere procedural. în situaţia când infracţiunile sunt săvârşite de alţii împotriva sa. luarea şi dare de mită. dar vinovăţia este exclusă în situaţia în care funcţionarul public cheamă în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris referitor la acţiunea ce a avut ca rezultat prejudiciul. Astfel. traficul de influenţă etc80. în completare. prof. op. Răspunderea civilă a funcţionarului faţă de instituţia / autoritatea publică la care este încadrat se bazează pe vinovăţia primului. Statutul funcţionarilor publici prevede ca răspunderea funcţionarului pentru daunele plătite de instituţia / autoritatea publică în calitate de comitent. ca în cazul în care paguba a fost provocată direct autorităţii sau instituţiei publice. se angajează potrivit legii penale. răspunderea funcţionarilor publici pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. sunt definite următoarele infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor personale. purtarea abuzivă. 2. să se facă în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi nu în baza ordinului sau a dispoziţiei de imputare emis de conducătorul instituţiei publice. univ. primirea de foloase necuvenite.Răspunderea juridică a funcţionarului public instituţiei / autorităţii publice. dr. Răspunderea penală Potrivit art.. dar poate fi şi subiect pasiv. abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. abuz în serviciu contra intereselor publice. (1). cit.. 153 51 . Unele din infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal. (86) alin. Mircea Preda face precizarea că în Codul penal la capitolul intitulat “Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul”. normele generale care privesc răspunderea materială a salariaţilor pentru pagubele provocate terţilor. neglijenţa în păstrarea secretului de stat. 80 PREDA M. p.

retribuită sau nu în serviciul unei unităţi dintre cele prevăzute la art. (2) din Statut prevede că. (3). cum sunt: • • • delapidarea . de fals. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea). care împiedică înfăptuirea justiţiei. art. (246) abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi . dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală. In Codul penal. în situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale. 78/2000. fiind definită ca “persoana care exercită permanent sau temporar.Răspunderea juridică a funcţionarului public In al doilea rând. va fi sesizată comisia de disciplină competentă. (247) 52 . conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine. Potrivit alin. care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. în situaţia în care acţiunea penală s-a pus în mişcare pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. iar fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară. Art.art. a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. (54) lit. de serviciu sau în legătură cu serviciul. (86) alin. modificată. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal.art. (246)-(258).art. Conform art. cu orice titlu. „h” (nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. iar funcţionarul public respectiv va fi reintegrat în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. infracţiunile incidente în ceea ce-i priveşte pe funcţionarii publici sunt reglementate de titlul IV. In noţiunea de funcţionar public intră şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice. funcţionarii publici pot săvârşi şi alte infracţiuni prevăzute şi sancţionate de Codul penal. (145) Cod penal”. o însărcinare de orice natură. indiferent cum a fost investită. (4) al aceluiaşi articol. suspendarea din funcţie încetează. denumit “Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege”. In afară de faptele de corupţie prevăzute şi sancţionate de Legea nr. (215) alin. contra statului sau contra autorităţii. (86) alin. noţiunea de funcţionar public în planul dreptului penal are o sferă mai largă de cuprindere decât în alte ramuri ale dreptului. (1) abuz în serviciu contra intereselor persoanelor .

(1) In situaţia în care un funcţionar săvârşeşte o faptă care se apreciază că ar avea un caracter penal. Suspendarea nu constituie o sancţiune.art. (248) neglijenţă în serviciu . In cazul în care se constată nevinovăţia funcţionarului în cauză. evident fără plata salariului. 53 .art. în vederea începerii anchetei penale. De asemenea. până la soluţionarea cazului. (249) purtare abuzivă . organul unde a fost săvârşită fapta are datoria de a pune la dispoziţia organelor care cercetează sau judecă pe funcţionar toate datele. mai exact spus cel care a angajat pe funcţionarul respectiv. trebuie sesizate organele de cercetare penală. ci numai o măsură necesară pentru ca prestigiul organului şi chiar însăşi activitatea sa să nu aibă de suferit. pentru a stabili exact dacă fapta prezintă sau nu gravitatea unei infracţiuni. (263) deturnarea de fonduri . organul din care face parte funcţionarul aflat în anchetă penală.art.art.art. In cursul acesteia. organul de stat din care face parte acel funcţionar are sarcina de a face o serie de cercetări interne. (302) alin. plătindu-i-se salariul pe tot timpul cât a fost suspendat. precum şi de a cere sprijinul altor organe.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • • • • abuz în serviciu contra intereselor publice . (252) omisiunea sesizării organelor judiciare .art. acesta urmează să fie repus în funcţie. informaţiile şi actele necesare soluţionării cazului. In cazul în care se ajunge la concluzia că fapta săvârşită de funcţionar întruneşte caracteristicile unei infracţiuni. (250) neglijenţă în păstrarea secretului de stat . trebuie să dispună suspendarea acestuia din funcţie.

acolo unde acestea există. unde sunt reglementate o serie de îndatoriri. Alte atribuţii ale acestor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici cu statut special. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. 54 . dar altele sunt comune. cadrul general în materie îl oferă Statutul funcţionarilor publici.Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL III RĂSPUNDEREA JURIDICA A UNOR CATEGORII DE FUNCŢIONARI PUBLICI CU STATUT SPECIAL In cazul funcţionarilor publici cu statut special. fie cu ale celorlalţi funcţionari publici. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. fie cu ale celorlalţi salariaţi.

contenciosul administrativ şi auditul intern. organizarea. să nu fi fost destituit dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani. fapt atestat printr-un examen de specialitate. vârsta minimă: 18 ani. 7/200681. Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. pot stabili şi condiţii specifice pentru ocuparea unor funcţii publice parlamentare. analize comparative în scopul îmbunătăţirii şi perfecţionării cadrului legislativ. apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei. Pentru ocuparea unei funcţii publice este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: cetăţenia română.Răspunderea juridică a funcţionarului public 1. (1). registratură şi arhivă82. domiciliu stabil în România şi cunoaşterea limbii române. gestionarea resurselor umane şi financiare. studii şi vechime în specialitate. elaborarea de studii. la propunerea secretarilor generali ai celor Camere. în conformitate cu art. să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică. relaţii cu presa şi cu publicul. organizarea şi desfăşurarea activităţilor de relaţii parlamentare externe şi de protocol. să fie declarat “admis” la concursul susţinut pentru ocuparea funcţiei publice parlamentare83. prezentarea şi redactarea lucrărilor de specialitate ale comisiilor parlamentare. Clasificarea funcţiilor publice parlamentare se face în funcţie de nivelul atribuţiilor. „a”-„h”/Legea 7/2006 83 Art. Prin structuri de specialitate înţelegem serviciile Camerei Deputaţilor şi Senatului care desfăşoară activităţi ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică. Statutul funcţionarului public parlamentar Statutul funcţionarului public parlamentar din cadrul structurilor de specialitate ale Parlamentului României este reglementat prin Legea nr. după cum urmează: asigurarea din punct de vedere tehnic şi de specialitate a elaborării. (3) lit. în conformitate cu anexa la Legea nr. organizarea şi desfăşurarea activităţii Biroului Permanent. fără antecedente penale. (1) din Legea nr. documentarea. evidenţa şi informatizarea activităţii legislative. Pe lângă condiţiile prevăzute mai sus. sinteze. organizarea lucrărilor plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului. 7/2006 privind Statutul 81 82 Monitorul Oficial nr. redactării şi definitivării actelor legislative. 7/2006.01. 35/16. astfel cum este definită de lege. precum şi activitatea de informatică.2006 Art. (6) alin. inclusiv a şedinţelor comune. „a”-„i” 55 . lit. (11) alin.

(2) 56 . (3) 87 Art. şef departament / director general84 • • funcţii publice parlamentare de conducere: director. art. în raport de funcţia publică pe care aceştia urmează s-o exercite. Referitor la funcţiile publice parlamentare de execuţie. după cum urmează: • funcţii publice parlamentare corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici: secretar general. şef birou85 funcţii publice parlamentare de execuţie: consilier / expert / consultant parlamentar. având totodată avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului. (7) alin. şef secţie. în limita posturilor vacante.90 Pe baza rezultatelor definitive obţinute după susţinerea concursului sau examenului. (1) 88 Regulamentul intern al funcţionarilor publici parlamentari din serviciile Camerei Deputaţilor. (17) alin. art. în limita posturilor vacante. (2) 89 Idem. după consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare 88. referent. stenodactilograf86 Numirea funcţionarilor publici parlamentari se face în mod diferenţiat.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarului public parlamentar. acestea se ocupă prin concurs sau examen. Numirea în funcţiile publice parlamentare de conducere se face pe bază de concurs. la comisiile şi grupurile parlamentare. 7/2006. Numirea şefului de departament sau a directorului general. secretar general adjunct. (2) 86 Art. (7) alin. şef serviciu. Astfel. alin. organizat de secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau Senatului. şef cabinet. Nu toate persoanele încadrate ca “şef de cabinet” au statut de funcţionar public parlamentar. secretarii generali şi secretarii 84 85 Art. astfel: Funcţiile publice parlamentare corespunzătoare înalţilor funcţionari publici sunt ocupate prin numire87. ci doar posturile prevăzute la cabinetele membrilor birourilor permanente. (7) alin. director adjunct. după caz. (3) 90 Legea nr. se face de către secretarul general. cu avizul Biroului permanent89. (1) Art. Secretarul general emite ordinul de numire în funcţia publică parlamentară a candidatului declarat “admis”. (18) alin. (74) alin. numirea în funcţiile de secretar general şi secretar general adjunct se face la propunerea Birourilor permanente ale celor două Camere.

încălcarea parlamentari b. atitudinea ireverenţioasă în timpul exercitării funcţiei prevederilor legale privind interdicţiile funcţionarilor 57 . Potrivit art. (5) alin. funcţionarii publici parlamentari răspund disciplinar. sunt cele prevăzute la art. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor f. întreţinere-reparaţii şi deservire. prezentul Statut nu se aplică personalului din structurile Parlamentului care desfăşoară activităţi administrative. refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire ce îi revine conform fişei postului sau dispusă de şeful ierarhic superior d. contravenţional. 7/2006. Aceasta presupune încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici parlamentari a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice parlamentare şi a normelor de conduită profesională şi civică. Pot avea statut de funcţionar public parlamentar numai referenţii care desfăşoară activităţi de natura funcţiei publice. întrucât. în conformitate cu prevederile art. Răspunderea disciplinară se angajează pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu săvârşite în exercitarea funcţiei. absenţa nemotivată de la serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de termen de la program în mod repetat g. Problema răspunderii juridice a funcţionarilor publici parlamentari se pune numai în situaţia încălcării de către aceştia a normelor juridice în calitatea lor de funcţionari publici sau în legătura cu funcţia publică pe care o deţin. (79) şi (80) din Legea nr. proporţional cu gravitatea faptelor. desfăşurarea de activităţi cu caracter politic în timpul programului de lucru c. neglijenţă gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor e. încadrarea acestora în muncă făcându-se în conformitate cu Codul muncii. Astfel. de gospodărie. (3). Faptele care constituie abateri disciplinare şi sancţiunile disciplinare care se pot aplica. precum şi la departamente / direcţii generale. investiţii. civil şi penal.Răspunderea juridică a funcţionarului public generali adjuncţi. prin contract individual de muncă. în condiţiile legii. se constituie ca abateri disciplinare următoarele: a. (78) din Statut.

o analiză asupra legalităţii sau ilegalităţii sarcinii primite ar presupune ca funcţionarul public să facă o apreciere asupra sarcinii primite. Referitor la acest aspect. abaterile disciplinare din Statutul funcţionarului public parlamentar se suprapun în linii mari peste Statutul funcţionarului public aprobat prin Legea 188/1999. dr. în acelaşi timp având însă şi obligaţia de a se conforma dispoziţiilor şefilor ierarhici. “c” din Statutul funcţionarului public parlamentar. Pe de altă parte. La art. dacă le consideră ilegale”.Răspunderea juridică a funcţionarului public h. prof. îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic. (2). lit. manifestări ce aduc atingere prestigiului Parlamentului j. nerespectarea reglementărilor legale referitoare la secretul de serviciu. 188/1999. Trebuie de asemenea să menţionăm că acest articol vine în contradicţie cu art. “i” din Legea nr. Subordonarea funcţionarilor presupune însă o competenţă profesională şi o experienţă mai bogată a funcţionarilor situaţi în funcţii de conducere. republicată 2007. decât cei aflaţi pe trepte inferioare. unde se precizează: “funcţionarul public are dreptul să refuze. lipseşte sintagma “dispusă de şeful ierarhic superior”. (3) din Statutul funcţionarilor publici. O diferenţă o remarcăm la art. şi anume “angajarea răspunderii disciplinare în situaţia refuzului de a îndeplini o îndatorire ce îi revine conform fişei postului sau dispusă de şeful ierarhic superior”. De fapt. republicată 2007. în caz contrar fiind pasibili de sancţiuni disciplinare. (45) alin. apare întrebarea: este funcţionarul public obligat să execute dispoziţia superiorului său ierhic în aceste condiţii? Funcţionarul public este obligat să respecte legea şi este răspunzător pentru actele sale ilegale. în principal. (77) alin. Se pune problema execuţiei dispoziţiei ierarhice în condiţiile în care aceasta ar putea să nu fie legală. In mod firesc. (79) lit. cu excepţia cazului în care aceasta urmăreşte realizarea sarcinilor de serviciu91 După cum se poate observa. Mircea Preda consideră că pe plan juridic “raportul de subordonare ierarhică între funcţiile publice se exprimă. lit. 7/2006. utilizarea funcţiei în afara Parlamentului. (2). secretul profesional sau al confidenţialităţii i. pe dreptul de dispoziţie obligatorie a superiorului faţă de 91 Legea nr. „a”-„j” 58 . art. univ. (79) alin. această expresie este discutabilă. în scris şi motivat.

“e” referitoare la “întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor”. b. republicată 2007. (2) lit. “i” sunt extrem de vagi şi nu lămuresc în nici un fel care pot fi acele manifestări care aduc atingere prestigiului Parlamentului. Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 188/1999. republicată 2007. Ar fi fost mult mai potrivit dacă cele două legi ar fi precizat clar care este perioada pentru care se poate accepta “întârzierea sistematică”. (1) lit. 188/1999. apare aici “neglijenţa gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor”. Referitor la art. Si. Art. cit. (2) lit. lit. Referitor la prevederile art.Răspunderea juridică a funcţionarului public subordonaţi. “a”. aici apare în plus “plecarea înainte de termen de la program în mod repetat”. trebuie să subliniem faptul că acest termen are neajunsul de a nu exprima clar de câte ori poate fi tolerată această neglijenţă gravă. “f” se pune problema referitoare la “absenţa nemotivată de la serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de termen de la program în mod repetat”. (77) alin. p. pe cel de anulare sau modificare a actelor subordonaţilor. d. (79) alin.. Faţă de Legea nr. (79) alin. 188/1999. Prevederile de la lit. art. prevedea doar “neglijenţa repetată”. “d” din Statutul funcţionarilor publici parlamentari. (79) alin. (2). Poate şi aici ar trebui să menţionăm folosirea cuvântul “repetat”. prevederile acestui articol sunt identice cu cele din Legea nr. “b” din Legea nr. a sancţiunilor disciplinare”92. destul de neclar. (2) lit. revenind din nou asupra comentariului privind expresia “repetată”. pe o suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani perioadă de la o lună la 3 luni 92 PREDA M. (77) alin. pe dreptul de control asupra activităţii subordonaţilor şi de aplicare.. republicată 2007. La art. în condiţiile legii. op. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar sunt următoarele: a. mustrarea avertismentul diminuarea drepturilor salariale lunare brute cu 5-10%. Putem ridica din nou problema neclarităţii expresiei “întârziere sistematică”. c. (80) din Legea nr. 122 59 .

realizând o comparaţie între Statutul funcţionarilor publici aprobat prin Legea nr. Suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani este prezentă în ambele statute. cu diminuarea corespunzătoare a salariului”. în vechea formă nemodificată a legii. cu diminuarea corespunzătoare a salariului. 7/2006 se referă numai 60 . 188/1999. ceea ce înseamnă că această sancţiune nu se poate aplica pentru o perioadă mai mică de o lună. cu revocarea din funcţia de conducere ocupată şi trecerea pe o destituirea din funcţie diminuarea corespunzătoare a salariului de bază funcţie de execuţie Referitor la sancţiunile disciplinare. dar se poate aplica în schimb şi pentru 3 luni. republicată 2007 şi Statutul funcţionarilor publici parlamentari aprobat prin Legea nr. este prevăzută o diminuare a drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni. De asemenea. f. 188 republicată este prevăzută “trecerea într-o funcţie publică inferioară pentru o perioadă de până la 1 an. care este de fapt o atenţionare a funcţionarului public ca neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu să nu se mai repete. Avertismentul este prevăzut în Legea 7/2006 la art. trecerea într-o funcţie inferioară. Trecerea într-o funcţie inferioară în Statutul funcţionarului public parlamentar se face pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni. diminuarea drepturilor salariale se făcea cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni. tot în varianta nemodificată a Legii nr. In varianta iniţială a Legii nr. Sancţiunea prevăzută la art. 188/1999. “b”. (80) lit. 188/1999 exista sancţiunea avertismentului.Răspunderea juridică a funcţionarului public e. 7/2006. dar în varianta republicată s-a renunţat la aceasta. In Legea nr. g. 188/1999. această prevedere era identică cu cea din Legea 7/2006. pe o perioadă de 6-12 luni. ceea ce înseamnă că sancţiunea nu se aplică pentru o perioadă mai mică de 6 luni. remarcăm următoarele: In ambele statute este prevăzută mustrarea. “f” din Legea nr. republicată 2007. Diminuarea drepturilor salariale în Legea 7/2006 se face cu 5-10% pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni. In timp ce în Legea nr. (80) lit.

unde se va menţiona acest fapt. sancţiunea poate fi aplicată fără audierea funcţionarului. art. In timpul cercetării. este obligatorie audierea funcţionarului. comportamentul general al funcţionarului public parlamentar. Modul de constituire a comisiei de disciplină. (8)1 alin. La aplicarea şi individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii. 7/2006. fie aducerea unui important prejudiciu. în condiţiile legii. Pentru o abatere se poate aplica o singură sancţiune disciplinară. sancţiunile disciplinare prevăzute la art. art. a unei pagube importante instituţiei în care funcţionarul public şi-a desfăşurat activitatea. Sancţiunile disciplinare pentru funcţionarii publici parlamentari cu funcţie de execuţie se aplică de către secretarul general al Camerei Deputaţilor / Senatului. (3) Regulamentul intern al funcţionarilor publici parlamentari. (83). sub sancţiunea nulităţii. Dacă acesta refuză a se prezenta la audiere sau a semna o declaraţie privitoare la abaterile imputate se va încheia un proces-verbal. Aceasta trebuie consemnată în scris. gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii. în termen de cel mult 30 de zile de la data luării la cunoştinţă despre abaterea săvârşită. De asemenea. (80) lit. (1)-(2) 95 Legea nr. 7/2006. Cercetarea faptei imputate se face de către o comisie de disciplină.Răspunderea juridică a funcţionarului public la funcţiile publice parlamentare de conducere . dar nu mai mult de un an de la data săvârşirii acesteia. (1) 61 . precum şi de existenţa unor antecedente. în baza sesizării primite din partea funcţionarilor publici parlamentari cu funcţii de conducere în a căror subordine se găsesc persoanele vinovate95. chiar dacă prin săvârşirea acesteia au fost încălcate mai multe îndatoriri de serviciu. “a” şi “b” din 93 94 Legea nr. modul de sesizare şi procedura de lucru a acesteia se stabilesc de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor / Senatului94. nefiind prezentă în niciuna din variantele Legii nr. art. (81) alin.“revocarea din funcţia de conducere ocupată şi trecerea pe o funcţie de execuţie”. a altor sancţiuni disciplinare ce nu au fost radiate93. împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. componenţa. Presupune fie repetarea gravă a încălcării îndatoririlor de serviciu. alin. Destituirea din funcţie este sancţiunea cea mai severă şi este prezentă în ambele statute. In astfel de cazuri. atribuţiile. 188.

(80) lit. potrivit art. 96 97 Idem. avizul comisiei de disciplină97. “c” . (2). după caz. Funcţionarul public parlamentar nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ. art. (2) Legea nr. în cazul în care acesta a săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu98. în conformitate cu sancţiunile prevăzute la art. dacă apreciază ca fiind necesar. se radiază în termen de 6 luni de la aplicare. solicitând. dacă funcţionarul public parlamentar sancţionat nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă. (86) 62 . în condiţiile legii. art. solicitând anularea sau modificarea ordinului / dispoziţiei de sancţionare. dacă funcţionarul public parlamentar sancţionat nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă. constituie contravenţie şi se sancţionează faptele a căror semnalare constituie avertizare în interes public. (82) alin. potrivit legii. Radierea sancţiunii disciplinare se constată prin act administrativ al secretarului general al Camerei Deputaţilor / Senatului. (5) din Legea nr. prevăzute la art. Sancţiunile prevăzute la art. (82) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public Legea nr. art. respectiv cele cu mustrare şi avertisment. “a” şi “b”. (81) alin. în termen de 15 zile de la comunicarea sancţiunii aplicate.“f” se radiază în termen de 1 an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. funcţionarul public parlamentar se poate adresa secretarului general cu contestaţie. Secretarul general şi secretarul general adjunct pot fi sancţionaţi disciplinar de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor sau al Senatului. (80). Radierea sancţiunilor disciplinare se face după cum urmează: Sancţiunile prevăzute la art. (1) 98 Idem. Potrivit Regulamentului intern al funcţionarilor publici parlamentari din Senat şi Camera Deputaţilor. Răspunderea contravenţională a funcţionarului public parlamentar se angajează.96 Impotriva sancţiunilor disciplinare aplicate de către şefii de departamente / directori generali. Secretarul general se pronunţă cu privire la contestaţie în termen de 10 zile de la primirea acesteia. (80) lit. de către directorii structurilor în care îşi desfăşoară activitatea persoană sancţionată. 7/2006. 7/2006 se pot aplica direct şi de către şefii de departament ori directorii generali. sau.

Trebuie făcută însă de la bun început precizarea că reglementările prin care se stabilesc drepturi. In situaţia în care. s-a dispus începerea urmăririi penale. art.03. (5) din Legea nr. (87) Idem. Potrivit Regulamentului intern al funcţionarilor publici parlamentari din Senat şi Camera Deputaţilor. 256/23.U. în calitate de comitent. nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit. Statutul funcţionarului public vamal Funcţionarii publici vamali dispun de un statut special. (1) 101 Monitorul Oficial nr. 99 Idem. nr. suspendarea din funcţie încetează. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile99. în urma sesizării parchetului sau a organului de cercetare penală. art. secretarul general va lua măsura suspendării funcţionarului public parlamentar din funcţia pe care o deţine. (88) alin.2004. 10/2004101 şi modificat ulterior prin Legea nr. iar secretarul general al Camerei Deputaţilor / Senatului este obligat să acorde salariul şi celelalte drepturi cuvenite funcţionarului public parlamentar pe perioada suspendării.G. constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale faptele a căror semnalare constituie avertizare în interes public. daunele plătite de Camera Deputaţilor / Senat. se stabileşte potrivit legii penale100. 532/14. partea I 102 Monitorul Oficial nr. 2. instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii. Dacă parchetul dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal. partea I 100 63 . Răspunderea penală. Răspunderea funcţionarului public parlamentar pentru infracţiunile săvârşite în timpul exercitării funcţiei în care este numit sau în legătură cu aceasta.07.Răspunderea juridică a funcţionarului public 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice. fapte prevăzute la art. Răspunderea civilă a funcţionarului public parlamentar se angajează pentru: pagubele produse cu vinovăţie Camerei Deputaţilor / Senatului. unor terţe persoane. aprobat prin O. instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii. 243/2004 102.2004.

inspector. după cum voi menţiona mai jos: Funcţiile publice generale de conducere din aparatul central al Autorităţii 103 104 Această reglementare este prevăzută la art. Funcţiile publice generale de conducere sunt de mai multe tipuri.Răspunderea juridică a funcţionarului public îndatoriri. De asemenea.U.U. art. funcţiile publice specifice de execuţie ale personalului vamal sunt următoarele: funcţii publice de execuţie din clasa I – inspector vamal. cu modificările şi completările ulterioare103. distingem următoarele funcţii publice de execuţie ale personalului vamal din structura aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor şi direcţiile regionale din subordine: funcţii publice de execuţie din clasa I – consilier. precum şi alte aspecte legate de funcţia publică. (2) 64 . nr. după cum urmează: superior (ca nivel maxim). în raport de gradul de complexitate al atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general. cu normele generale prevăzute de Legea nr. (34) alin. republicată 2007. în cadrul birourilor vamale de frontieră. Cu referire la personalul vamal. asistent şi debutant105. alin. funcţiile publice specifice din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor b. acest statut se aplică personalului vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor şi reglementează: a.G. (5). Aceste funcţii sunt reglementate la capitolul II din O. nr. drepturile şi îndatoririle specifice personalului vamal şi unele sporuri specifice la salariul de bază de care acesta beneficiază c. (1) 105 Idem. Potrivit art. 188/1999.G. incompatibilităţi specifice. consilier juridic.U. funcţii publice de execuţie din clasa a II-a – referent de specialitate. nr. 10/2004. (5). principal. la art.G. funcţii publice de execuţie din clasa a II-a – agent vamal şi funcţii publice de execuţie din clasa a III-a – controlor vamal. se completează de drept. 10/2004.U. incompetibilităţile şi conflictele de interese specifice personalului vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. alin. auditor. (1) din O. Funcţiile publice menţionate mai sus sunt structurate potrivit unor grade profesionale. (2) se face precizarea în ceea ce priveşte componenţa acestuia: persoane numite în funcţii publice generale şi specifice de conducere şi de execuţie din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. 10/2004 O. (2) din O. funcţii publice de execuţie din clasa a III-a – referent104. art.G. 10/2004. Astfel.

(9) alin. 188/1999. (6) alin. Potrivit alin. 188/1999. (2) 108 Art. Aceleiaşi testări psihologice va fi supus şi personalul vamal în funcţie care. (2) al aceluiaşi articol. constatată 106 107 Idem.Răspunderea juridică a funcţionarului public Naţionale a Vămilor. însă nu prevede strict o asemenea situaţie – refuzul nejustificat al funcţionarului public de a se prezenta la testarea psihologică. respectiv: superior. şef birou. (3) Art. director executiv adjunct. şef adjunct birou vamal. menţionate mai sus. principal. (9) alin. candidaţii înscrişi sunt supuşi testării psihologice. (3). afectează activitatea normală a compartimentului de lucru din care face parte107. La art. şef de tură. Testarea psihologică se face la solicitarea motivată a şefului ierarhic a funcţionarului. generale şi specifice. (2) şi ele sunt similare celor prevăzute la art. prevăzute la art. (97). (1). (8) alin. dar nu mai devreme de 6 luni de la testarea precedentă. Aceasta reglementează cazurile de eliberare din funcţie la art. Si personalul vamal în funcţie este supus în mod obligatoriu testării psihologice.108 Prevederile art. Se face precizarea că eliberarea din funcţia publică deţinută se face în condiţiile Legii nr. (99) alin. (1) şi anume: şef birou vamal. (2). (5) alin. director adjunct. funcţiile publice generale de conducere din direcţiile regionale vamale sunt: director executiv. în condiţiile Legii nr. cu aprobarea directorului. alin. odată la 2 ani106. nu sunt foarte clare. Refuzul nejustificat al funcţionarului public nominalizat a se prezenta la testarea psihologică. (3) 65 . republicată 2007. şef serviciu. “f” din Statutul funcţionarilor publici se prevede că funcţionarii publici sunt eliberaţi din funcţie în cazul în care “starea sănătăţii fizice sau/şi psihice. Funcţiile publice de conducere în birourile vamale de frontieră şi de interior sunt prevăzute la art. din cauza comportării necorespunzătoare la locul de muncă. pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere şi de execuţie. La analiza dosarului depus pentru concurs. Gradele profesionale corespunzătoare funcţiilor publice de execuţie menţionate sunt dispuse la art. şef serviciu şi şef birou. atrage eliberarea din funcţia publică deţinută. (1) lit. asistent şi debutant. (8) alin. (9) alin. republicată 2007. sunt următoarele: director.

nu poate echivala cu starea sănătăţii psihice a funcţionarului public. (25) alin. (2) 66 . (22). republicată 2007. Refuzul. proceduri şi orice alte dispoziţii de care depinde îndeplinirea la timp şi în condiţii corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu. Referindu-ne la îndatoririle personalului vamal. norme. personalul vamal are obligaţia să cunoască atribuţiile generale şi specifice care îi sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale a Vămilor. şi prin Statutul personalului vamal. (1) prevede răspunderea personalului vamal cu funcţii de conducere sau de execuţie pentru măsurile. precum şi pentru săvârşirea actelor şi faptelor incompatibile cu reglementările stabilite prin Legea nr. iar potrivit art. personalul vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor are obligaţia să cunoască conţinutul tuturor reglementărilor cu caracter intern. De asemenea. prin fişa postului şi prin orice alt instrument juridic care modifică sau completează regimul drepturilor şi îndatoririlor profesionale şi să semnaleze intervenţiile apărute în structura ori conţinutul funcţiei. (998) Cod civil. nu îi mai permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute”. Art. instrucţiuni. Pentru pagubele cauzate în activitatea de control ca urmare a îndeplinirii necorepunzătoare a atribuţiilor de control. să respecte şi să aplice întocmai reglementările interne cu caracter general şi special din domeniul vamal. acţiunile şi deciziile luate în exercitarea atribuţiilor de serviciu. precum şi prevederile incidente în materie vamală din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte”. Răspunderea delictuală poate fi antrenată numai în baza hotărârii instanţei de judecată sesizate şi de Autoritatea Naţională de Control sau Autoritatea Naţională a Vămilor109. conform art. susceptibile să îi afecteze capacitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu. (23). constatată prin decizia organelor competente de expertiză medicală. concretizate în ordine. chiar nejustificat. personalul vamal cu funcţii de conducere sau de execuţie răspunde potrivit art. 109 Art. în măsura în care nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii penale. (25) alin. personalul vamal”are obligaţia să cunoască. de a se prezenta la testarea psihologică. 188/1999.Răspunderea juridică a funcţionarului public prin decizie a organelor competente de expertiză medicală.

(2) şi. Astfel. (75) răspunderea juridică a funcţionarilor publici. Legea nr. (25) mai are neajunsul de a nu preciza în ce calitate Autoritatea Naţională de Control şi Autoritatea Naţională a Vămilor sesizează instanţa de judecată. mai mult. constatării şi sancţionării fraudei vamale. cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară. (3) – şi hotărârea judecătorească menţionată la acelaşi articol alin. după caz”. De asemenea. (26). Personalul vamal. reglementează la art. ori uneia din cele două reclamante. “încălcarea de către funcţionarii publici. personalul vamal este obligat să aplice măsurile adoptate prin acte normative interne. este obligat să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu numai în limitele competenţelor şi responsabilităţilor cu care a fost investit. Nu este foarte clară nici legătura dintre actul de control – prevăzut la art. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. art. (1). “b” şi “c” sunt prevăzute cazurile de răspundere civilă a funcţionarilor publici. (2) nu restrânge dreptul persoanei vătămate prin actele de control de a se adresa instanţelor de judecată pentru repararea pagubelor ce i-au fost cauzate. el să solicite instanţei judecătoreşti repararea pagubelor ce i-au fost cauzate. Acest articol exprimă în esenţă capacităţile profesionale pe care trebuie să le posede titularul funcţiei. (25) alin. Determinant în crearea unei funcţii publice este ca titularul acesteia să îşi poată exercita toate atribuţiile ce îi revin. (2) este reglementată răspunderea civilă – delictuală a funcţionarului public pentru pagubele cauzate. civilă sau penală. în timp ce la alin. Potrivit art. dispune art. (25) pe care tocmai l-am redat. (27) alin. precum şi cele stabile prin acorduri şi înţelegeri internaţionale destinate prevenirii. persoană fizică sau juridică. “a”. arată unul din neajunsurile acestui statut. iar la art. (84) din aceeaşi lege la lit. (2). şi anume acela al nereglementării răspunderii juridice a funcţionarilor publici din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. personalul vamal are îndatorirea să acţioneze 67 . republicată în 2007. adică au calitatea de reclamante. Art. astfel încât prin acţiunile sau inacţiunile sale să nu aducă prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în care acesta îşi desfăşoară activitatea. contravenţională. precum şi nici altor persoane fizice sau juridice. deoarece din text nu rezultă cui s-au cauzat pagubele: unui particular.Răspunderea juridică a funcţionarului public Răspunderea stabilită în condiţiile alin. iar conform alin.

Personalul vamal. prevede în continuare acelaşi articol. Statutul menţine unitatea de reglementare. respectiv corpuri. (78) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public permanent pentru restrângerea şi eliminarea practicilor de eludare sau de sustragere de la plata datoriei vamale ori de la controlul vamal. printre altele. 188/1999. (30) alin. Statutul poliţistului Poliţistul este funcţionar public civil. nr. la portul şi uzul de armă. o atitudine corectă şi fermă în relaţiile cu persoanele supuse procedurilor vamale şi să contribuie în mod constant la prevenirea. Conform art. (29). având îndatoriri şi drepturi specifice. 101/2004 Art. datelor şi oricăror alte înscrisuri de care ia cunoştinţă în cursul operaţiunilor vamale speciale. Considerăm că această problemă nu era necesar a fi prevăzută în Statut. (14) alin. cu prevederile cuprinse în Legea nr. are obligaţia să cunoască dispoziţiile legale referitoare la regimul informaţiilor clasificate şi să le aplice în mod corespunzător documentelor. 89/2003. art. deoarece ea ţine de esenţa oricărei funcţii. după cum dispune art. personalul vamal este obligat să adopte un comportament civilizat. cel puţin odată la 2 ani. (2) al aceluiaşi articol personalul vamal are îndatorirea să participe.G. combaterea şi sancţionarea încălcărilor aduse regulamentelor vamale. 360/2002 112 Cf. Pornind de la specificul poliţistului.corpul ofiţerilor de poliţie. In formularea textului. (1) şi (2) 68 . (28). 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici”111. El are dreptul. 360/2002 privind Statutul poliţistului110. (1) se stipulează obligativitatea funcţionarului public vamal de a-şi perfecţiona pregătirea profesională prin formele stabilite de Legea nr. prin art. Legat de cele de mai sus. (1) din Legea nr. (1) din Legea nr. la un program general de documentare în materie de legislaţie vamală. iar potrivit alin. dispune art. după cum urmează112: Categoria A . personalul vamal are îndatorirea să cunoască dispoziţiile legale cu privire la datele şi informaţiile clasificate sau care nu sunt destinate publicităţii. în exercitarea atribuţiilor de serviciu. (1) alin. precizând în mod expres că dispoziţiile statutului “se completează. 3. aprobată cu modificări prin Legea nr. republicată 2007. Cuprinde următoarele categorii de 110 111 Modificată şi completată prin O. după caz. a fost adoptată şi modalitatea încadrării în categorii. De asemenea.U.

a cauzat suferinţe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora. chestor principal. dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât. în serviciu. este absolvit de orice răspundere poliţistul care. (1) 69 . să fie considerate infracţiuni. iar potrivit art. în limitele legii. acestora le este interzis să exercite activităţi cu scop lucrativ. cu vinovăţie. chestor. Astfel. agent şef. agent. Categoria B . care aduce atingere onoarei. subcomisar. neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate prin lege 113 Art. subinspector. materială. comisar. agent şef adjunct. inspector. o altă deosebire ce suscită intreresul este cea reglementată în cuprinsul art.corpul agenţilor de poliţie. deşi. în linii mari. civilă sau penală. după caz. încălcarea de către poliţist. (45) lit. Această structură este specifică numai poliţistului. O deosebire constatată între Statutul poliţistului şi Statutul funcţionarilor publici o constituie prevederea referitoare la obligativitatea poliţistului de a depune jurământ113. a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară. prin exercitarea. (56). probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei b. inspector principal. (57).Răspunderea juridică a funcţionarului public ofiţeri de poliţie cu studii superioare: chestor şef. cu excepţia celor didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ. familie sau în societate. următoarele fapte săvârşite de poliţist cu vinovăţie: a. de natură să lezeze onoarea şi demnitatea poliţistului sau a instituţiei din care fac parte ori să deţină orice altă funcţie publică sau privată pentru care este retribuit. constituie abateri disciplinare. este asemănătoare celei prezentate în Statutul funcţionarilor publici. a atribuţiilor de serviciu. comportarea necorespunzătoare. potrivit legii penale. (i). Conform art. De asemenea. agent principal. Abaterile disciplinare sunt nominalizate în mod strict la art. comisar şef. (55). chestor şef adjunct. referitoare la limitarea cumulului de funcţii pentru poliţişti. Astfel. Cuprinde următoarele categorii de agenţi de poliţie cu studii liceale sau postliceale cu diplomă: agent şef principal. (23) alin.

producerea de pagube materiale unităţii din care face parte sau patrimoniului Ministerului Administraţiei şi Internelor g. o infracţiune. c. Referindu-ne la noţiunea “cu vinovăţie”.I. De asemenea. pentru care este investit cu funcţia publică. însă neglijenţa nu poate fi săvârşită cu vinovăţie. un certificat etc. Putem discuta de o vină din culpă sau din neglijenţă atunci când funcţionarul public nu a elaborat un act administrativ. în termenul prevăzut de lege. putem deduce oare că e suficient ca întârzierea să se întâmple de 2 ori? Sau poate de 3-4 ori? d. p. “c”. încălcarea normelor privind confidenţialitatea activităţii desfăşurate h. absenţe nemotivate ori întârzieri repetate de la serviciu In aceeaşi ordine de idei ca la lit. întârzierea repetată sau nejustificată a soluţionării lucrărilor Referitor la prevederile de mai sus.Răspunderea juridică a funcţionarului public Potrivit V. imixtiunea ilegală în activitatea altui poliţist j. intervenţia pentru influenţarea soluţionării unor cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane Prevederile de la lit. se pune problema de a preciza clar ce înseamnă “repetată” şi care este perioada pentru care se poate tolera sau accepta “întârzierea repetată”. acelaşi funcţionar public se face vinovat şi atunci când nu săvârşeşte sau nu duce la bun sfârşit actele sau faptele sale. depăşirea atribuţiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relaţiile cu cetăţenii e. cit. Cine stabileşte că numărul absenţelor este suficient de mare pentru ca aceasta să fie considerată abatere? f. se pune problema abaterilor prin “absenţe nemotivate ori întârzieri repetate de la serviciu”. “j” conţin interdicţia de a primi direct spre rezolvare cereri sau de a interveni direct pentru soluţionarea lor. In egală măsură însă. 22 70 . op.. Această prevedere poate fi 114 V. abaterile disciplinare pot fi săvârşite din culpă sau din neglijenţă.I.. nerespectarea prevederilor jurământului de credinţă i. aceasta presupune intenţia funcţionarului public ca prin actele sau faptele sale să săvârşească o abatere. fără să se specifice numărul lor. PRISĂCARU. Prisăcaru114.

în raport de constatări. (1). destituirea din funcţia publică avută Potrivit art. cercetările referitoare la abateri din care rezultă date şi indicii că au fost săvârşite fapte prevăzute de legea penală. (58) Idem. Procedura cercetării prealabile. (6) 118 Idem. ales de acesta sau desemnat de Corpul Naţional al Poliţiştilor118. se vor efectua şi cu participarea unui reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor. (59) alin. art. Poliţistul cercetat. avertismentul b. 115 116 Idem.Răspunderea juridică a funcţionarului public explicată prin necesitatea de a proteja poliţistul. (5) 117 Idem. retrogradarea din funcţie până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut f. (a) şi (b). Ascultarea celui în cauză şi consemnarea susţinerilor sale sunt pbligatorii116. dispune alin. (4). Sancţiunile disciplinare115 care pot fi aplicate poliţistului sunt următoarele: a. (7) 71 . (2). care se pot aplica fără consultarea consiliilor de disciplină. poliţistul are dreptul de a fi asistat de un alt poliţist. (58) lit. urmând ca. are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării şi să solicite probe în apărare117. În faţa consiliilor de disciplină. diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5-10% pe o perioadă de la 1 la 3 luni d. art. pe o perioadă de la 1 la 2 ani e. Conform prevederilor alin. perioadă în care poliţistul beneficiază numai de salariul corespunzător gradului profesional deţinut g. (59) alin. favoritism sau trafic de influenţă. cu excepţia sancţiunilor prevăzute la art. se reglementează prin ordin al ministrului. de a-l feri de suspiciuni în săvârşirea actelor de corupţie. art. să fie sesizate organele judiciare. mustrare scrisă c. (59) alin. amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare. (59) alin. sancţiunile disciplinare se stabilesc şi se aplică numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea consiliilor de disciplină. art. suspendarea din funcţie de la 1 la 3 luni.

potrivit art. (1). şi nu cum se prevede în text. Destituirea din poliţie. (2). (a). Aplicarea sancţiunii disciplinare. potrivit art. în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă. nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară. gravitatea şi consecinţele acesteia. Insă. (15). care reglementează dreptul poliţistului de a contesta sancţiunea aplicată în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă a sancţiunii aplicate. (10). şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea. (60) alin. 119 V. În acest caz. textul este greşit. dispune art. se dispune în mod corespunzător de persoanele care. poliţistul poate contesta sancţiunea aplicată.I. (1) al art. sancţiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a abaterii săvârşite. op. (60) alin. Textul citat necesită o aprofundare. PRISĂCARU. Pentru aceeaşi abatere.Răspunderea juridică a funcţionarului public La stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior. la art. potrivit art. (61). Prisăcaru119.. (1). deoarece nu se înţelege cum să aplici sancţiunea după expirarea termenului de contestare. precum şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise. (15). de gradul de vinovăţie a poliţistului. în termen de 30 zile. In opinia V. deoarece el este susceptibil de unele precizări. au competenţa să acorde gradele profesionale ale poliţiştilor. se face potrivit competenţelor stabilite prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor. art. cit. Pentru a putea contesta o sancţiune. p. se pune întrebarea care este organul ierarhic superior. 389-390 72 . în actuala redactare. la propunerea Ministrului Administraţiei şi Internelor. au competenţa să acorde gradele profesionale ale poliţiştilor. sancţiunea destituirii din poliţie se dispune. de cauzele.I. (61) alin. (1). al cărui şef este competent. Astfel. de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită. după expirarea termenului de contestare prevăzut la art. Potrivit alin. textul este în contradicţie cu prevederile alin. Preşedintele României este competent să acorde. dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei. Conform alin. De altfel. prevede art. (2). prevede alin. (61) alin. să soluţioneze contestaţia pentru aplicarea sancţiunii destituirii din poliţie. (9). gradul de chestor. în mod corespunzător de persoanele care. Acesta se pronunţă prin decizie motivată. prevede alin. (60) alin. (15) lit. (1). ea – sancţiunea – trebuie mai întâi aplicată şi după aceea contestată.

Nici acest text nu are o redactare corectă pentru că nu prevede în ce termen poate fi sesizată instanţa de contencios administrativ şi nici care instanţă de contencios administrativ este competentă. (55) se prevede. (3). Cât priveşte lipsurile semnalate – a termenului de sesizare şi a instanţei de contencios administrativ competentă – aceasta urmează să fie rezolvate de practica instanţelor de contencios administrativ. se poate adresa instanţei de contencios administrativ. printre altele. ceea ce exclude procedura prealabilă reglementată de art. aceea în a cărei circumscripţie îşi are sediul organul care a emis ordinul sau decizia de sancţionare sau aceea în care îşi are sediul organul care a soluţionat contestaţia celui care a fost sancţionat. De asemenea. Comisiile de disciplină îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor. că poliţistul răspunde material. după cum prevede art. a ordinului ori a dispoziţiei de sancţionare. iar în alin. (63) răspunderea poliţistului este redusă la răspunderea pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii. solicitând anularea sau modificarea. ori instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul poliţistul sancţionat. unităţile teritoriale şi instituţiile de învăţământ ale poliţiei se constituie Comisii de disciplină. observăm că în art. iar la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. rezultă că temeiul legal al dreptului de a sesiza instanţa de contencios administrativ îl constituie acest text de lege. (62) alin. 29/1990 a contenciosului administrativ. poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată. civil. care se constituie şi funcţionează. (2) 73 . poliţistul nemulţumit se poate adresa. (2). Corpului Naţional al Poliţiştilor120. potrivit legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor. Deşi în art. Prin faptul că textul nu dispune că asemenea contestaţii se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ.Răspunderea juridică a funcţionarului public Împotriva sancţiunii aplicate şi a deciziilor nefavorabile. (5) din Legea nr. Potrivit alin. după caz. (2) al aceluiaşi articol se dispune că poliţistul nu răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului 120 Art. La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei se constituie Consiliul Superior de disciplină. inspectoratele judeţene de poliţie. pe lângă şefii nuităţilor de poliţie şi au caracter consultativ. (61) alin.

potrivit alin. menţinerea sa în activitate se hotărăşte după soluţionarea definitivă a cauzei. inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie. în perioada suspendării poliţistul nu beneficiază de nici un drept dintre cele prevăzute în lege şi este obligat să predea armamentul. tragem concluzia că legiuitorul a reglementat numai răspunderea materială a poliţiştilor şi aceea incompletă pentru că nu sunt cuprinse dispoziţii referitoare la pagubele cauzate de poliţişti unor terţi. poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare. astfel cum a fost modificat prin O. Astfel. 102/2004 se prevede că. (4). în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală ori achitarea. legitimaţia şi insigna. Ţinând seama de cuprinsul acestor două alineate. la nivelul de bază. îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are. (65) alin.U. respectiv a suspendării din funcţie. situaţie în care se vor aplica normele dreptului comun. Poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală sau care este judecat în stare de libertate ori eliberat provizoriu pe cauţiune este “pus la dispoziţie”. 269/2003 privind Statutul Corpului 74 . Poliţistul pus la dispoziţie. cu excepţia situaţiei în care a comis şi alte abateri disciplinare. Statutul corpului diplomatic şi consular al româniei Potrivit definiţiei date de Legea nr. când se urmează procedura disciplinară obişnuită. (6) al aceluiaşi articol. (65) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public unităţii dacă acestea sunt consecinţa unei acţiuni desfăşurate în limitele legii. (2) al aceluiaşi articol. potrivit competenţelor stabilite prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor. precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal. precum şi de celelalte drepturi prevăzute în lege. (5). 4. Potrivit alin. Răspunderea penală a poliţistului este reglementată sumar. Potrivit art. pentru că altele poate să ducă la concluzia că şi infracţiunile sunt abateri disciplinare.G nr. Poliţistul arestat preventiv se suspendă din funcţie. (1). în art. în cazul în care împotriva poliţistului s-a început urmărirea penală sau a fost trimis în judecată. dispune în continuare alin.

a urmat studii superioare de lungă durată la o instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate. conferit de atribuţiile şi răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea politicii externe a României. (2) alin. au calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României: ministrul Afacerilor Externe..Răspunderea juridică a funcţionarului public diplomatic şi consular al României. conform prevederilor Constituţiei şi a legislaţiei în vigoare. cunoaşte cel puţin o limbă străină. de deservire şi pază din centrala 121 Legea nr. are o stare de sănătate corespunzătoare. (1) alin. la ambasadele. (1) al Statutului Corpului diplomatic şi consular al României.. art. recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Potrivit art. trimise în misiune temporară în străinătate cu funcţii echivalente gradelor diplomatice şi consulare. 269/2003. absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent. membrii Corpului diplomatic şi consular sunt.A.A. nu au calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României personalul auxiliar.E. de regulă.. (1) 75 . misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale şi oficiile consulare ale României.E. diplomaţi de carieră şi au un statut socio-profesional specific. a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în M. secretarii de stat şi subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor Externe. conform prevederilor legii121. secretar sau subsecretar de stat în M. nu face parte din partide politice. secretarul general şi secretarul general adjunct din Ministerul Afacerilor Externe. precum şi persoanele provenind din alte ministere şi instituţii centrale. secretar sau subsecretar de stat.A. inclusiv persoanele provenind de la Departamentul de Comerţ Exterior şi de la alte ministere şi instituţii. personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşoară activitatea în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe. pe perioada trimiterii lor în misiune în străinătete cu grade diplomatice sau consulare. După cum putem constata. Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României poate fi dobândită de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are dreptul să ocupe o funcţie publică.E. se bucură de toate drepturile civile şi politice prevăzute de Constituţie şi de legile în vigoare. excepţia constituind-o persoanele numite în funcţiile de ministru. excepţie făcând persoanele care sunt numite în funcţiile de ministru. atestată printr-un act medical emis de un centru medical ce deserveşte M.

Referitor la îndatoririle de serviciu şi obligaţiile personalului Corpului diplomatic şi consular. potrivit art. (1) prevede faptul că Statutul Corpului diplomatic şi consular al României. de deservire şi pază din centrala ministerului şi din misiunile diplomatice din străinătate. Referitor la răspunderea juridică. inclusiv prin acordarea protecţiei consulare şi a sprijinului necesar cetăţenilor români. se completează cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii şi în Statutul funcţionarilor publici. (3) alin. De altfel. a secretului de serviciu şi a confidenţialităţii în legătură cu faptele. Întrucât Statutul Corpului diplomatic şi consular al României reglementează numai regimul juridic al acestora. De asemenea. Prin urmare. (2) 76 . dacă prin prezentul statut nu se stabileşte altfel. membrilor Corpului diplomatic şi consular li se aplică şi prevederile tratatelor la care România este parte. fără a aduce atingere privilegiilor şi imunităţii lor. în legătură cu activitatea lor profesională desfăşurată în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe sau la misiunile diplomatice şi consulare ale României. acestora din urmă nu li se aplică prevederile Legii nr. nu şi Corpului diplomatic şi consular. în perioada cât se află în misiune în străinătate. şi nu şi al personalului auxiliar. să respecte. acestea constau în: promovarea şi apărarea intereselor statului şi ale cetăţenilor români în cadrul relaţiilor externe. respectarea secretului de stat. art. legile statelor pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea şi să nu se lase implicaţi în activităţi care ar reprezenta un amestec în treburile interne ale ţării unde sunt acreditaţi sau care ar afecta în orice alt mod relaţiile României sau ar 122 Idem. considerăm că trimiterea la legislaţia muncii este greşită pentru că ea se aplică numai personalului menţionat. (3) alin. art. informaţiile sau documentele de care au cunoştinţă în exercitarea funcţiei. art. al cărui Statut poate fi completat cu prevederile Statutului funcţionarilor publici. Astfel. conform legii.Răspunderea juridică a funcţionarului public ministerului şi din misiunile diplomatice din străinătate. 269/2003. (57)-(60) reglementează acest aspect. dacă prin prezentul statut nu se stabileşte altfel. precum şi alte reguli care decurg din normele dreptului internaţional122. (57) membrii Corpului diplomatic şi consular al României răspund. în limitele competenţelor lor şi cu respectarea prevederilor tratatelor internaţionale la care România este parte.

Răspunderea juridică a funcţionarului public

aduce atingere statutului diplomatic şi consular; să solicite acordul ministrului afacerilor externe pentru primirea distincţiilor străine; să informeze conducerea ministerului în legătură cu orice schimbare intervenită în situaţia lor şi care le-ar putea afecta calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României; să nu abuzeze de beneficiile şi imunităţile de care beneficiază123. Încălcarea de către membrii Corpului diplomatic şi consular al României a prevederilor de mai sus şi neîndeplinirea cu bună-credinţă a îndatoririlor de serviciu, atrag răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz124. Condiţiile angajării răspunderii şi sancţiunile aplicabile, potrivit art. (59) alin. (1), sunt cele prevăzute de lege şi de regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Afacerilor Externe. Alin. (2) al aceluiaşi articol menţionează faptul că acţiunile care generează răspunderi şi sancţiuni pentru membrii Corpului diplomatic şi consular al României sunt examinate de Consiliul de Onoare, care face propuneri ministrului Afacerilor Externe. Considerăm că prin acest text, pentru această categorie de funcţionari/demnitari publici, legiuitorul nu a reglementat faptele ce constituie abateri disciplinare, procedura disciplinară, sancţiunile disciplinare aplicabile şi nici căile de atac. Dacă s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva unui membru al Corpului diplomatic şi consular al României pentru o infracţiune de natură să îl facă incompatibil cu statutul său, ministrul Afacerilor Externe va lua măsura suspendării raporturilor de muncă (a raporturilor de serviciu).

123 124

Idem, art. (32) Idem, art. (58) 77

Răspunderea juridică a funcţionarului public

CAPITOLUL IV RESPONSABILITATEA JURIDICĂ A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN UNELE ŢĂRI EUROPENE

1. Noţiunea şi clasificarea funcţionarilor publici. Numirea în funcţiile publice în unele ţări europene. In funcţie de ţara de referinţă, termenul de „funcţie publică” are mai multe accepţiuni şi, în consecinţă, mai multe arii de cuprindere. In majoritatea cazurilor, nu există o definiţie legală riguroasă a acestei noţiuni şi, pentru a se preciza sensul acesteia, trebuie să se recurgă la practica şi doctrina administrativă. Noţiunea de „funcţie publică” poate îngloba totalitatea persoanelor supuse unui statut de drept public, dar şi o parte dintre cele supuse unui statut de drept privat. Insăşi noţiunea de „funcţionar” este departe de a avea un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări şi care sunt angajate cu titlu permanent sau temporar. Pentru o bună înţelegere a noţiunii de funcţionar, trebuie luate în considerare două tipuri de definire a acesteia: Definiţia organică, care impune a fi consideraţi funcţionari cei ce lucrează mai mult sau mai puţin direct în sectorul public, în servicii de drept public în cadrul unităţilor teritoriale sau în serviciile publice economice şi sociale dependente de stat sau de colectivităţile teritoriale. De exemplu, în Franţa sunt consideraţi funcţionari agenţii din serviciile spitaliceşti, iar în Belgia cei de la căile ferate. Definiţia funcţională include în rândul funcţionarilor agenţii publici care exercită prerogative ale puterii publice sau care participă la apărarea intereselor statului şi ale colectivităţilor teritoriale. Intr-o asemenea concepţie, sunt consideraţi funcţionari membrii forţelor armate, ai poliţiei şi ai altor forţe de ordine, cei care lucrează în magistratură, administraţie fiscală, diplomaţie, ca şi cei care îşi
78

Răspunderea juridică a funcţionarului public

desfăşoară activitatea în ministere, organisme administrative ale colectivităţilor teritoriale, bănci centrale, în măsura în care persoanele în cauză exercită atribuţii ordonate, din sfera puterii de stat sau din aria dreptului public. O asemenea definire se apropie de concepţia germană, care face distincţie între funcţionari, alţi salariaţi şi muncitori, considerându-se că numai primii sunt însărcinaţi să exercite prerogative ale puterii publice. Este, de altfel, şi concepţia unor instituţii europene, inclusiv a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. In Danemarca sunt consideraţi ca fiind funcţionari persoanele care îndeplinesc cel puţin funcţia de şef de birou, ceilalţi fiind consideraţi lucrători şi acestora li se aplică regimul convenţiilor colective. O categorie specială o reprezintă în unele state, cum ar fi în Franţa, funcţionarii care deservesc pe şeful statului sau cei care lucrează pentru parlament. Statutul acestora, cât şi regimul aplicabil le sunt în general stabilite printr-o legislaţie specială. In privinţa persoanelor care deservesc colectivităţile locale, se întâlnesc mai multe situaţii. In Franţa, aceste persoane sunt considerate funcţionari şi beneficiază de un statut stabilit prin legi speciale, dar care este diferit de cel al funcţionarilor de stat. In Germania şi Spania, numai o parte dintre aceştia au statutul de funcţionari, restul fiind consideraţi lucrători, iar în Marea Britanie toţi sunt lucrători. In literatura românească de specialitate, funcţia publică a fost definită ca reprezentând complexul de puteri şi competenţe organizate de lege pentru satisfacerea unui interes general, în vederea de a fi ocupată, în chip temporar, de un titular (sau mai mulţi), persoană fizică care, exercitând puterile în limitele competenţei, urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost creată funcţia.125 Este interesant de remarcat că, pornindu-se de la reglementările în vigoare126, doctrina românească contemporană defineşte funcţia publică ca fiind acea grupare de atribuţii, puteri, competenţe, stabilite conform legii, din cadrul unui serviciu public înfiinţat în scopul satisfacerii, în mod continuu şi permanent, de către funcţionarii publici, numiţi sau aleşi în aceste funcţii, a intereselor generale ale

125 126

P. NEGULESCU, Drept administrativ, vol. I, Bucureşti, 1934, p. 522 Art. (145) Cod penal – „Prin termenul public se înţelege tot ceea ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel, care potrivit legii sunt de interes public”. 79

indiferent cum a fost investită. în ţări ca Spania. probe din care să rezulte calitatea acestora. o totală adecvare la sensibilitatea politică a guvernului în funcţie. Belgia şi Franţa. nici un stat nu aplică strict unul sau altul dintre sisteme. Funcţionarul. cu o pregătire adecvată. în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. Calitatea funcţionarului este legată de existenţa activităţii respective şi de evoluţia acesteia. Totuşi. In practică. In democraţiile europene unde se aplică acest sistem. sistemul permite recrutarea de specialişti şi. (147) Cod penal – „Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar. Existenţa sistemului constă în stabilirea unei separaţii nete între cei administraţi şi administratori şi se bazează pe noţiunile de interes general şi serviciu public. beneficiază de stabilitate. altfel spus. o însărcinare de orice natură. Ei sunt recrutaţi pentru o funcţie precisă şi nu beneficiază de garanţii suplimentare de securitate a muncii. retribuită sau nu. Intr-un asemenea sistem. Funcţiile publice europene sunt supuse unei mişcări generale care se produce în defavoarea sistemului funcţiei de carieră. unde este aplicat acest sistem. funcţia publică este structurată potrivit unei concepţii ierarhice. Principiul egalităţii accesului figurează în Declaraţia Drepturilor Omului şi 127 Art. a cărei funcţionare implică existenţa unui personal care este dotat cu competenţe particulare şi care îşi consacră viaţa profesională serviciului funcţiei publice. procedeul recrutării prin concurs permite selecţia prin supunerea candidaţilor la probe de verificare a cunoştinţelor şi aptitudinilor. în paralel.127 Există două sisteme de funcţie publică: Sistemul funcţiei de carieră. de capacitatea dovedită şi de nivelul remuneraţiei. Angajaţii sunt clasaţi în funcţie de nivelul calificării cerute.Răspunderea juridică a funcţionarului public societăţii. economie de mijloace. Sistemul lucrativ (funcţia publică de ocupaţie). cu orice titlu. recrutarea funcţionarilor are la bază două principii: egalitatea la accesul în funcţia publică şi concursul. Sistemul antrenează o politizare a funcţionarilor. (145)”. 80 . ceea ce nu este de neglijat. sistemul de carieră oferă posibilitatea supleţei şi flexibilităţii. Statul nu este obligat să finanţeze şcoli pentru formarea funcţionarilor. Astfel. expresie a principiului specificităţii administraţiei publice. In unele concepţii.

cu excepţia acelor posturi care sunt rezervate membrilor guvernului sau care fac obiectul unei nominalizări politice. (21) al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului: „Toate persoanele au dreptul a accede. precum Polonia şi Lituania. condiţii de vârstă şi aptitudini psihice. obiectivităţii şi calificării celor care au sarcina selecţionării In plus. nu există un sistem uniform de angajare / recrutare. unde se foloseşte acest procedeu pentru aproape toate posturile din administraţia publică. In privinţa evaluării capacităţii candidaţilor. De aceea. Aşadar. în condiţii de egalitate. Singurele restricţii impuse pe cale legislativă sunt cele care ţin de cetăţenie. religie sau alte opinii. în funcţie de sectoare: examene. Dar. ca în Marea Britanie şi Belgia. chiar dacă modalităţile practice de recrutare sunt diferite de la o ţară la alta. Sunt ţări care procedează sistematic la o asemenea modalitate de recrutare. condiţiile diferă foarte mult. la funcţii publice în ţara lor”. exercitarea deplină a drepturilor civile şi politice. candidaţii trebuie să urmeze un curs de formare înainte de a solicita un post în funcţii publice. Angajarea este lăsată la alegerea administraţiei. al concursului public. cum ar fi Franţa. prevede efectuarea unei perioade de probă. Italia şi Spania. înainte de definitivarea pe post. sunt urmărite în mod constant două obiective: • • evaluarea corectă a capacităţilor candidaţilor garantarea independenţei. care beneficiază de garantarea postului. Recrutarea unui funcţionar public.Răspunderea juridică a funcţionarului public Cetăţeanului din 1789 şi este reluat în art. Datorită principiului autonomiei ministeriale. Un al doilea principiu care guvernează recrutarea funcţionarilor publici este cel al competiţiei deschise. selecţie bazată exclusiv pe nota obţinută la diploma de 81 . In consecinţă. sau chiar prin organele administrative care au anunţat posturi vacante. rasă. moralitate. implică pentru stat un angajament financiar pe termen lung. dar şi din unele ţări din Europa Centrală şi de Est. se practică două forme de selecţie: prin organisme independente. publicitatea concursurilor este obligatorie şi trebuie făcută în mod repetat prin cât mai multe mijloace de informare. legislaţia din unele ţări occidentale. sunt interzise restricţii şi discriminări fondate pe sex. In Germania.

Pregătirea permanentă care are ca scop menţinerea gradului de cunoştinţe la nivelul cerut de postul respectiv. pentru funcţionarii care au o anumită vechime. ci pe criterii politice şi de încredere. Italia aplică un sistem similar pentru stabilirea. în prealabil. cât şi faptul că este în slujba statului şi că trebuie să dea dovadă de eficienţă. un concurs extern. care se prezintă.Răspunderea juridică a funcţionarului public finalizare a studiilor etc. în numeroase şcoli şi instituţii. în general. în ultimii ani se pune accent pe formarea profesională continuă. procedurile utilizate fiind în acest caz examenul profesional sau promovarea pe baza tabelului de avansări sau a listei de aptitudini. In Olanda şi Danemarca se aplică o procedură comparabilă cu cea din sectorul privat. In Franţa. care are loc imediat după ce o persoană a ocupat o funcţie publică şi care are ca obiectiv principal aşa-zisa socializare. de către un juriu. o formare profesională iniţială. sub forma următoarelor: Pregătirea iniţială. care este obligată să ţină cont de opinia comisiei şi de clasificarea stabilită de aceasta. Există şi excepţii. în special pentru anumite funcţii de conducere. autoritatea care recrutează şi numeşte nefiind legată de criterii generale. în timp ce funcţionarul respectiv trebuie să conştientizeze apartenenţa sa la o anumită colectivitate. Deoarece angajarea se face pentru durata vieţii active. recrutarea se face de către o comisie independentă de autoritatea de numire. formarea şi perfecţionarea sa profesională. Angajarea funcţionarilor se face prin concurs. este deosebit de importantă. Trebuie precizat că în numeroase ţări nominalizarea pentru drepturile de înalţi funcţionari nu se face prin concurs. operativitate şi neutralitate. se are în vedere. pentru evoluţia sa ulterioară. nefiind acceptaţi decât candidaţii care îndeplinesc. pentru absolvenţii cu diplome corespunzătoare şi altul intern. Odată ce o persoană a ocupat o funcţie publică. In Marea Britanie există o Comisie „civil service” care defineşte condiţiile la nivelul recrutării. în primul rând. a unei liste de posibili candidaţi. în care elevii au calitatea de funcţionari stagiari. aceştia sunt retribuiţi şi li se asigură ocuparea unui post după absolvire. 82 . cerinţele respective. Toate aceste concursuri sunt duble şi anume.

O asemenea avansare nu este posibilă dacă nu există locuri vacante şi. în raport de necesităţile concrete ale îndeplinirii funcţiei. ca expresie a unei funcţiuni specializate care nu trebuie exercitată cu intermitenţe. în sistemul funcţionarilor de carieră. In Germania. în funcţie de vechime şi de merite profesionale şi nu are repercursiuni asupra funcţiei exercitate. Pentru carierele superioare. aceasta fiind de fapt modalitatea care permite adăugarea de noi competenţe. referitoare la adaptarea la funcţie. din toate punctele de vedere. Pentru serviciul mediu. Avansarea în carieră a funcţionarilor publici. candidaţii admişi urmează o formare profesională. care reprezintă perfecţionarea profesională în sensul cel mai larg. de la eşalon la eşalon. prin care se urmăreşte oferirea de cunoştinţe corespunzătoare pentru ocuparea unor funcţii de conducere. 83 . Candidatul reţinut pentru funcţia publică capătă statutul de funcţionar stagiar. Pregătirea managerială. în cadrul gradului. In Franţa. calificarea tehnică a funcţionarilor. timp de 2 ani. formarea profesională este reglementată printr-un decret din 14 iunie 1985 care face distincţie între formarea profesională internă. la efectuarea ei. la Institutul de Inalte Studii Administrative. In ţările din Europa Centrală şi de Est. Avansarea în grad înseamnă transferarea de la o activitate la alta. ierarhic superioară. pot apărea anumite probleme şi disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte aspectul continuităţii. o creştere a responsabilităţii şi. în general. Promovarea internă este foarte importantă. de vechime şi de formarea profesională. pornindu-se de la ideea că nu este suficientă. are loc în general de la grad la grad şi.Răspunderea juridică a funcţionarului public Pregătirea în vederea evoluţiei. O caracteristică esenţială a funcţiei publice o reprezintă continuitatea. Este însoţită de o schimbare de funcţie. care în ultima perioadă sunt supuse unor schimbări profunde. Având în vedere cele două perspective complexe din care poate fi analizată această situaţie. pentru ocuparea unor posturi superioare. aceştia urmează un curs de 2 zile pe săptămână. de o sporire a gradului de apreciere şi tratare. schimbării profesiei sau carierei. cu stagii intercalate. şi pregătirea pentru examene şi concursuri destinate avansării într-o categorie superioară. se ţine cont de meritele celui în cauză. iar titularizarea se face după 3 ani. procentul de promovaţi este mai mare decât cel al candidaţilor externi. Avansarea pe eşaloane se face de o manieră continuă.

drept la sindicat şi la grevă). separată de puterea executivă. al poliţiei. funcţionarii publici. căreia îi este subordonată. pentru a se garanta funcţionarea instituţiilor în perioada de tranziţie. este însă obligatoriu ca aceştia. In general. ei rămân funcţionari şi pot reveni în administraţie la încetarea mandatului. separarea amintită este realizată prin reglementări legale exprese. Aceştia dispun de toate libertăţile individuale (dar libertatea de exprimare trebuie exprimată cu moderaţie şi este limitată de secretul profesional) şi colectivă (reuniune. este necesar să se pună accentul pe aspectul profesional. strict delimitate. Este sistemul separaţiei între funcţia publică şi puterea politică şi se întâlneşte în Marea Britanie şi în Belgia. prin activitatea desfăşurată. funcţionarii au dreptul de a se înscrie într-un partid. se disting trei situaţii: Funcţia publică este în totalitate separată de autoritatea publică. Acest sistem este sistemul integrării între funcţia publică şi puterea politică şi el este propriu regimurilor totalitare. puterea de decizie politică este exercitată de reprezentanţii aleşi pe cale electorală. în conformitate cu legislaţia în vigoare. un număr mai mult sau mai puţin important de funcţionari sunt dependenţi de un legământ de credinţă faţă de reprezentanţii puterii. Acesta este sistemul osmozei parţiale între funcţia publică şi puterea politică şi se regăseşte în Germania şi în Franţa. practic. nonpartizani din punct de vedere politic. acordându-se totodată atenţie formării unor noi funcţionari. căreia îi este subordonată. A doua situaţie întâlnită este atunci când funcţia publică este. magistraţii). In Franţa. să dovedească neimplicare politică. dar. de a participa la competiţii electorale şi să fie aleşi sub rezerva unor anumite improbabilităţi. In aceste ţări. Pentru anumite categorii dreptul la grevă este reglementat şi chiar interzis (personalul penitenciarelor. Odată aleşi. In toate ţările operează principiul potrivit căruia funcţia publică este subordonată autorităţii publice. militarii. teoretic. guvernamentală. A treia situaţie este când funcţia publică este legată de cea politică. asociere. care este asumată de un partid şi este subordonată acestuia. trebuind să execute deciziile responsabililor politici. In regimurile democratice.Răspunderea juridică a funcţionarului public cea etică şi cea profesională. 84 . personalul de transmisiuni din Ministerul de Interne. funcţionarii putând fi demişi numai în situaţii excepţionale. Pe de altă parte.

Răspunderea juridică a funcţionarului public Neutralitatea politică a funcţionarilor publici este o problemă care are răspunsuri diferite. în ce limite? Au oamenii politici un rol în desemnarea funcţionarilor? Răspunsul la această din urmă întrebare se consideră că ar trebui să fie negativ. cu valori proprii. nefiind considerat ca o entitate independentă. De obicei. în exercitarea funcţiei sale. în dorinţa de a se înconjura de persoane care le împărtăşesc convingerile şi le sunt loiale. care are rol de mediator între stat şi societate şi asigură urmărirea şi îndeplinirea interesului general. numai în Marea Britanie şi în Irlanda se consideră că independenţa este necesară la toate eşaloanele. în anul 1975. că „datoria de loialitate politică faţă de stat şi de Constituţie presupune nu numai un comportament oficial corect. O problemă mai controversată este cea care se referă la înalţii funcţionari. în sensul că nu ştie încă cum este mai indicat: ca aceştia să fie administratori de carieră. în funcţie de tradiţiile şi legislaţia fiecărei ţări în parte. In alte ţări. miniştrii au o oarecare putere discreţionară în numirea funcţionarilor superiori. In privinţa acestora nu s-a cristalizat încă o părere unitară. funcţionarul public este considerat slujitorul guvernului şi al cetăţenilor. El are dreptul de a candida în alegerile naţionale şi locale şi de a fi ales în Parlamentul European. In Marea Britanie. Dar s-a constatat că această practică încurajează politizarea funcţiei publice la toate nivelurile. Curtea Federală a Constituţiei şi Curtea Federală Administrativă au precizat împreună. funcţia publică este văzută ca o forţă independentă. să apere ordinea constituţională şi să acţioneze întotdeauna luând în considerare interesul general. In Germania. fiind necesar în primul rând ca funcţionarul să se disocieze total de grupurile şi mişcările care defăimează statul. Funcţia publică este în întregime în serviciul oamenilor politici democratic aleşi sau trebuie să fie autonomă? Au funcţionarii publici libertatea de a-şi exercita drepturile politice la fel ca oricare cetăţean? Dacă da. să fie independenţi sau să fie numiţi pe criterii politice. funcţionarul nu poate lăsa să prevaleze interesul unui partid politic sau al unui grup determinat în raport cu cele ale ansamblului cetăţenilor şi trebuie ca. ordinea sa constituţională şi alcătuirea sa”. în Bundestag sau în parlamentul land-ului şi în 85 . dar şi dezinteresat. care asigură „continuitatea statului”. precum Franţa şi Germania. Dintre toate ţările evaluate.

simţ al datoriei şi grijă faţă de interesul general.Răspunderea juridică a funcţionarului public colectivităţile locale. la cerere. fără inegalităţi. Administraţia trebuie să respecte norme etice severe. loialitate. funcţionarul este reintegrat. La expirarea mandatului. Responsabilitatea juridică a funcţionarului public în unele ţări europene In toate statele democratice se aşteaptă de la funcţionarul public o solidă competenţă profesională şi neutralitate. ce cuprinde un set de instrumente pentru prevenirea atitudinilor necorespunzătoare şi pentru stimularea unei conduite corecte. imparţialitate. Funcţionarul ales este suspendat din funcţiile sale publice după ce a acceptat oficial alegerea sa. Totodată. Influenţarea vieţii publice de către corupţie este o problemă care afectează întreaga Europă. imparţialitate în exercitarea serviciului public şi rezistenţă la corupţie. Durata mandatului parlamentar este parţial luată în considerare la calcularea salariului şi a pensiei pentru limită de vârstă. după 50 de ani în care sistemul a alimentat neîncrederea cetăţenilor la adresa funcţionarilor şi a deformat conştiinţa civică a celor care au trăit şi s-au format în acea perioadă. Nici un agent federal. regional sau local nu poate exercita paralel o funcţie de titular şi un mandat de deputat european sau federal. 2. Funcţionarii sunt mai eficienţi dacă au încredere unul în altul şi dacă autorităţile sunt convinse că angajaţii lor au avize utile şi imparţiale. cu drepturi depline în administraţia de origine. Pentru funcţia publică din Europa Occidentală. Cei aleşi trebuie să se abţină să ceară funcţionarilor să depăşească limita ce separă ceea ce este just de ceea ce nu este. Astfel. etica include. Funcţia publică este mai eficace dacă populaţia consideră că funcţionarii o tratează în mod echitabil. In literatura de specialitate s-a cristalizat noţiunea de infrastructură etică. în general. Acestea se bazează în principal pe: 86 . Parlamentarii şi miniştrii trebuie să ajute funcţionarii. stabilind şi aplicând norme stricte de conduită. există incompatibilitatea între funcţia de agent public şi exercitarea unui mandat efectiv. se consideră că doi factori sunt esenţiali pentru o bună funcţie publică: etica şi încrederea. Ea se manifestă mai grav în unele ţări din Europa de Est. fără corupţie.

Si în Statele Unite ale Americii a fost elaborat în 1981 un Cod al eticii funcţionarului public în administraţie. La nivel european. altfel spus. care să definească caracteristicile generale ale unei funcţii publice democratice. Este vorba de un text cu repere generale reflectând consensul asupra unui număr de principii. respectarea Constituţiei şi a legilor 87 . Statele europene dispun de un „cod” de valori comune. care are la bază principiul „o funcţie de interes public este un bun public”. care să exprime aşteptările cetăţenilor de la un serviciu public într-un stat democrat. Pe această bază este posibilă elaborarea unui cod de valori ale funcţiei publice. însă deschis unei varietăţi de interpretări acceptabile pentru toţi. a elementelor componente ale infrastructurii etice depinde de tradiţiile culturale şi politicoadministrative ale fiecărei ţări. stabilite prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. revizuit în 1994. Dintre prevederile acestui cod enumerăm: a. cu prilejul discuţiilor care au avut loc asupra acestei problematici. servirea interesului public b.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • • • • • • o atmosferă politică bazată pe respectarea valorilor etice un cadru juridic adecvat mecanisme de control şi de tragere la răspundere eficace coduri de conduită operaţionale condiţii adecvate pentru îndeplinirea funcţiei publice mecanisme de perfecţionare profesională mecanisme de coordonare şi supraveghere a conduitei etice o societate civilă activă. s-a ajuns la concluzia că este necesară elaborarea unui Cod deontologic european al funcţionarului public. într-o măsură mai mare sau mai mică. care să urmărească şi să amendeze activitatea funcţionarilor publici Interconectarea. Eficienţa acestei infrastructuri presupune ca ea să fie concretizată şi utilizată într-o manieră coerentă. care trebuie să stabilească marile principii ce urmează apoi să fie incluse de fiecare stat în legislaţia proprie.

Art. persoana sa este inviolabilă şi sacră. prevede că nu se impune nici o autorizaţie prealabilă pentru a putea fi exercitată o acţiune împotriva funcţionarilor publici pentru faptele lor.Răspunderea juridică a funcţionarului public c. situat în Titlul II. se prevede că fiecare cetăţean are dreptul la petiţionare şi la 128 129 Idem. miniştrii sunt responsabili de conduita lor în faţa guvernului”.1. să evite comiterea unor fapte care ar putea afecta încrederea publicului. standarde înalte în întreaga activitate. (13). Belgia In Belgia se acordă o semnificaţie deosebită comportamentului general al funcţionarului public. In art. Danemarca Prevederile constituţionale califică drept funcţionar public orice persoană care se află în serviciul statului. (27) din legea fundamentală daneză relevă faptul că prevederile referitoare la funcţionarii publici se regăsesc în legi speciale privind statutul acestora (Legea nr. art. 173/1971. promovarea criteriilor de merit şi protejarea împotriva arbitrariului e. art. menite a inspira încredere în funcţia publică d. (2) Decizia Regală / 2 octombrie 1937. în serviciu sau în viaţa privată. art. continua perfecţionare profesională 2. în art.2. 2. arată că: „Regele nu poate fi tras la răspundere. (1) 88 . (31) din Constituţia belgiană. Statutul agenţilor statului este reglementat printr-o Decizie Regală care prevede că are această calitate orice persoană care prestează cu titlu permanent servicii pentru administraţia statului129. al şcolii naţionale sau al Bisericii naţionale. prima lui obligaţie fiind ca. Tot în acest sens. 680/1998 privind numirea funcţionarilor publici). onoarea şi demnitatea funcţiei128. (14) din Constituţie se menţionează faptul că fiecare ministru ce a contrasemnat este responsabil de acea decizie.1. cu excepţia membrilor Guvernului şi ai guvernelor structurilor federale. Constituţia daneză. Legea nr.1. consacrat drepturilor. De asemenea.

Legea privind statutul general al funcţionarilor publici adoptată la 13 iulie 1983 conţine unele articole vizând următoarele aspecte130: 130 Legea privind statutul general al funcţionarilor publici din 13 iulie 1983. Funcţionarii beneficiază de o protecţie organizată de colectivitatea publică de care depind. 2. De asemenea. El trebuie să se conformeze instrucţiunilor şefului său ierarhic. indiferent care ar fi poziţia sa în ierarhie. injuriilor. Astfel. indiferent de natura acesteia. Colectivitatea publică este obligată să protejeze funcţionarii împotriva ameninţărilor. defăimărilor sau ultrajelor ale căror victime ar putea fi în legătură cu funcţia lor şi. Acest mecanism interzice funcţionarului să revendice numai ocuparea unei anumite funcţii şi. Orice funcţionar.1. există o serie de reglementări privind răspunderea funcţionarilor publici. la cei care lucrează în spitale. conform reglementărilor Codului penal şi al unor legi speciale. funcţionarii sunt obligaţi să respecte secretul profesional. informaţiile sau documentele de care au cunoştinţă în exercitarea funcţiilor lor.3. Ei trebuie să dea dovadă de discreţie profesională în ce priveşte toate faptele. căci înglobează de la agenţi ai statului şi ai colectivităţilor teritoriale. (25)-(28) 89 . exceptând cazul în care ordinul este dat ilegal şi de natură să compromită grav interesul public. în cadrul reglementărilor stabilite de Codul penal. desfiinţarea postului nu antrenează concedierea sa. să repare prejudiciul cauzat. totodată. dacă este cazul. Sistemul se caracterizează prin existenţa a două principii fundamentale: cel al carierei şi cel al separării gradului de ocupaţie. Ei nu pot exercita o activitate lucrativă privată. corespunzătoare competenţei sale.Răspunderea juridică a funcţionarului public repararea daunelor produse de către funcţionarii publici. administraţia fiind obligată să-l redistribuie într-o altă funcţie. Franţa Sistemul francez al funcţiei publice se distinge prin întinderea sa. Funcţionarii trebuie să-şi consacre întreaga lor activitate profesională pentru îndeplinirea sarcinilor care le sunt încredinţate. Totodată. răspunde de executarea sarcinilor care i-au fost încredinţate. violenţelor. art. atestată de gradul pe care îl are.

în anumite cazuri In Constituţia franceză. în Franţa a început o politică de modernizare a serviciilor 90 . Dacă la expirarea acestui termen. cu excepţia cazului în care constituie obiect de urmărire penală. indiferent că este vorba de neîndeplinirea obligaţiilor sale profesionale sau de o infracţiune de drept comun. adoptat la 26 octombrie 1984. aceasta se poate exemplifica prin art. In caz de greşeală gravă comisă de către un funcţionar. care sesizează consiliul de disciplină. administrative sau penale). Referitor la punerea în aplicare a procedurii disciplinare împotriva funcţionarilor publici care se fac vinovaţi de săvârşirea unor fapte care au cauzat prejudicii cetăţenilor. Din anul 1986. ce se regăsesc în coduri deontologice. Situaţia acestui funcţionar trebuie reglementată în termen de 4 luni. Dintre principiile în baza cărora sunt aplicate sancţiunile (disciplinare. autoritatea cu puteri disciplinare nu a luat nici o decizie. autorul acestei greşeli poate fi suspendat din funcţie de către autoritatea cu puteri disciplinare. (15). cel interesat îşi poate relua funcţia. ce presupune incriminarea faptelor considerate abateri în reglementările existente (nullum crimen sine lege) • • dreptul la apărare asigurat funcţionarului public aplicarea legii mai favorabile.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • incompatibilitatea funcţiei publice cu alte activităţi private obligaţia păstrării secretului profesional răspunderea juridică revine fiecărui funcţionar public asupra actelor şi faptelor sale legate de activitatea profesională Alături de aceste proceduri legale cu caracter general. se prevede „dreptul societăţii de a cere socoteală tuturor agenţilor publici de administraţia lor”. există şi dispoziţii specifice anumitor categorii de funcţionari. Orice greşeală comisă de un funcţionar în exercitarea funcţiilor sale îl expune unei sancţiuni disciplinare. la art. (66)-(67) din Legea privind funcţia publică adoptată în 11 ianuarie 1984 şi a Decretului privind funcţia publică. enumerăm: • • răspunderea juridică are un caracter individual principiul legalităţii sancţiunilor disciplinare.

Recursul la jurisdicţia ordinară este deschis. (33) al Legii fundamentale din 23 mai 1949. Art. Categoria inferioară. mijloacele şi competenţele acesteia fiind transferate serviciilor aflate sub autoritatea prefectului. grupează agenţii de serviciu şi de birou. care este intitulat „Responsabilitatea administrativă în caz de încălcare a obligaţiilor de serviciu”. şefi de grupă. Urmează categoria subalternă. reprezentând aproximativ 17% din totalul efectivului. Această acţiune va permite o mai bună plasare a cetăţeanului în centrul logicii acţiunii publice. In art. grupează funcţii începând cu ataşat al administraţiei centrale sau al serviciilor exterioare până la director. (19) alin. Principalele obiective vizează descentralizarea activităţilor statului. stenodactilografe şi agenţi tehnici de birou. în principiu. reprezentând aproximativ 49% din totalul efectivului. favorizând informarea acestuia şi rezolvarea doleanţelor sale la un nivel care îi este mai apropiat. 2. dacă o 91 . statului sau organismului în serviciul căruia se găseşte. (34) din Constituţia germană. Astfel. Categoria următoare de încadrare reprezintă aproximativ 23% din totalul efectivului şi este alcătuită din secretari administrativi. încalcă obligaţiile ce îi sunt impuse de această sarcină. Pentru acţiunea în daune-interese nu sunt excluse căile judiciare. cea a personalului de execuţie.4. (4) se prevede: „Oricine este lezat în drepturile sale de o autoritate publică poate recurge la căile judiciare. în ceea ce priveşte un terţ.Răspunderea juridică a funcţionarului public publice.1. dacă vreunul din funcţionari. beneficiind de indici şi grupate în 4 categorii. alcătuită de agenţi administrativi principali. în exercitarea sarcinii publice ce îi este încredinţată. ci de o serie de funcţii. responsabilitatea incumbă. Nu se poate vorbi de un corp propriu-zis. detaliază responsabilitatea administrativă în formele cunoscute. Principiile privind funcţionarii se regăsesc în art. adjuncţi administrativi. Germania Funcţionarii publici aparţin celor 2 sisteme de funcţii publice: sistemul funcţiei publice de carieră şi sistemul funcţiei publice de ocupaţie. prin reducerea administraţiei centrale. iar categoria superioară. reprezentând 11%.

el se poate adresa unui avocat sau unui ziarist. Funcţionarul poate critica politica guvernului şi a partidelor majoritare din parlament şi chiar politica dusă de ministrul de care depinde.Răspunderea juridică a funcţionarului public altă jurisdicţie nu este competentă”. Angajarea acestuia. orice insultă adusă simbolurilor statului (drapel. modificată în anul 1985. funcţionarul poate face cunoscut numai punctul de vedere al administraţiei şi nu poate invoca libertatea sa de opinie. Funcţionarii se bucură de libertatea de opinie care cuprinde dreptul la liberă exprimare şi difuzare a opiniilor private şi personale. dar punându-se accent şi pe formarea şi perfecţionarea cadrelor. în cazul declaraţiilor oficiale. sistemul funcţiei publice a fost extins la fosta RDG. precizează: „Cancelarul federal fixează liniile directoare ale politicii şi îşi asumă responsabilitatea acestora. In plus. Când un funcţionar se îndoieşte de constituţionalitatea unei măsuri luate sau pe care administraţia intenţionează să o ia. precum şi necesitatea şi remunerarea sa constituie obiectul a numeroase reflecţii. Foştii funcţionari din RDG au fost obligaţi să susţină teste de aptitudini pentru a pătrunde în funcţia publică federală. Alte două legi importante ale funcţiei publice sunt cea referitoare la funcţia publică din 4 iulie 1953. Art. In afara serviciului. funcţionarul trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile într-o manieră adecvată şi imparţială şi să evite orice manifestare care ar putea să-i pună la îndoială imparţialitatea. rezultând nu numai probleme de organizare. căutându-se o flexibilizare în acest sens. modificată în anul 1971 şi Legea cadru de uniformizare a dreptului funcţiei publice din 1 iulie 1957. In aceste limite. numai după ce a utilizat fără succes calea ierarhică. fiecare ministru federal dirijează departamentul său într-un mod autonom şi sub propria responsabilitate”. Preocupările de modernizare a administraţiilor sunt orientate în prezent în această ţară în principal către personal. Manifestările politice în timpul serviciului sunt supuse restricţiilor. (65). principii fundamentale ale statului) nu este admisă. ca urmare a necesităţii de a se asigura funcţionarea normală a serviciului. După reunificare. denumit „Repartizarea responsabilităţilor”. In schimb. Dar. dar şi conflicte sociale. 92 . funcţionarul care doreşte să-şi exprime opiniile politice este supus obligaţiei rezervei şi măsurii.

1. Italia Opinia celor care au analizat sistemul italian al funcţiei publice este că ansamblul mijloacelor utilizate (concurs. Rigiditatea organizării personalului a redus efectiv mobilitatea între diferite cariere şi administraţii. Orice abatere de la îndatoririle pe care funcţionarul public este obligat să le respecte. Grecia In art.5. 2. evaluare anuală a serviciilor. adoptat prin Decretul nr. 2.1. acesta fiind definit ca orice angajat direct al statului sau al unei instituţii publice care este remunerat şi legat printr-o relaţie de serviciu voluntară de subordonare. garantarea creşterii capacităţii profesionale a agenţilor prin intermediul perfecţionării. participarea funcţionarilor la definirea metodelor de muncă şi la modalităţile de exercitare a competenţelor valorizatoare ale muncii în grup. îl expune pe acesta al o sancţiune disciplinară. promovare internă. Există în prezent o tendinţă de descentralizare şi de organizare funcţională pentru constituirea tot atâtor birocraţii câte tipuri de activitate administrativă există şi sunt necesare. O definiţie a funcţionarului public o întâlnim în Codul funcţionarilor. perioadă de probă.Răspunderea juridică a funcţionarului public 2. în virtutea prevederilor acestui cod. (70) din Constituţia greacă se precizează faptul că funcţionarii publici execută voinţa statului şi servesc poporul. Portugalia 93 .7.6. introducerea unor tehnici informatice pentru simplificarea procedurilor şi accelerarea rezolvării dosarelor. 611/1977. datorând credinţă Constituţiei şi patriei. responsabilitate disciplinară) nu a permis o formare şi cristalizare a unei funcţii publice moderne şi eficiente. comisă în mod voluntar sau prin neglijenţă. Procedura disciplinară este pornită la iniţiativa autorităţii investite cu puterea de numire. crearea în cadrul marilor colectivităţi a unui „staff” pentru analiză organizaţională şi a raportului costuri / beneficii.1. cel în cauză fiind audiat în prealabil. Principiile acestei gestionări moderne a personalului sunt: înlocuirea înlocuirea organizării sectoriale verticale cu module organizaţionale care se pretează mai bine la activitatea planificată şi pe proiect.

Răspunderea juridică a funcţionarului public Art. „Civil servants” reprezintă slujitorii Coroanei. Marea Britanie Sistemul englez este complex. cu excepţia cazurilor în care funcţionarul la acţionar la ordinul şefului ierarhic. este interzisă instituirea unor avantaje sau dezavantaje în drepturilor lor politice. instituirea răspunderii civile. în solidar cu membrii organelor lor (funcţionari şi agenţi) pentru toate acţiunile şi inacţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiilor lor sau în acţiunea acestui exerciţiu. Noţiunea de ocupaţie se regăseşte în divizarea în grupe profesionale. alţii decât titularii posturilor 94 exerciţiul .1. De reţinut este existenţa unui regim constituţional dezvoltat al funcţionarilor publici. libertăţilor sau se produce vreun prejudiciu. Funcţia publică nu este reglementată prin legi. c. cum se află el definit de organele competente. cu condiţia să-i fi semnalat acestuia ilegalitatea dispoziţiei. plasat în titlul consacrat principiilor generale. 2. dacă rezultă o violare a drepturilor. având fiecare scara ei de remunerare. în baza legii. în sindicate – ai căror membrii se consideră ca membrii ai profesiilor aparţinând totodată sectorului public şi sectorului privat -. fiind axat pe funcţia publică de ocupaţie. iar şeful ierarhic să îi confirme ordinul în scris. instituie o răspundere a statului şi a altor entităţi publice. Constituţia trimite la o lege prin care să se stabilească regimul incompatibilităţilor. e. d. ci prin cutumă (tradiţie). se prevede că lucrătorii din administraţie şi alţi agenţi ai statului sunt exclusiv în serviciul public. penale şi disciplinare a funcţionarilor pentru acţiunile şi inacţiunile lor.8. (22) din Constituţia portugheză. Statutul personalului guvernului naţional („civil service”) este absolut diferit de cel al personalului autorităţilor locale („local government officers”) şi al organismelor publice. b. dreptul la apărare este recunoscut oricărei persoane care este supusă unei acţiuni disciplinare. precum şi în principiul revocării la discreţia slujitorilor Coroanei. astfel: a.

„Modelul Westminster” este fondat pe loialitate. care se ocupă cu reglementarea problemelor din acest domeniu. deci. Obiectivul este ca toate gradele superioare să beneficieze de 5 zile de pregătire pe an. vorba despre personalul guvernului naţional. Trezoreria se ocupă de remunerări şi de pensii. anonimatul şi confidenţialitatea avizului. dar nu se ocupă de nici una din activităţile sale politice. Nu există o formare profesională prealabilă intrării în funcţie. Principiile tradiţionale ale „civil service” sunt autonomia. OPSS este un organ al primului-ministru. De exemplu. Trecerea de la un grad la altul se face fie prin concurs intern. Principiul responsabilităţii ministeriale determină raportul între funcţionar şi activitatea sa şi între acesta şi ministerul şi ministrul său. competenţă.Răspunderea juridică a funcţionarului public politice sau judiciare. Atribuţiile esenţiale de management a funcţiei publice revin Biroului pentru serviciul public şi ştiinţă (Office of Public Service and Science – OPSS) şi trezoreriei. anonimat şi pierderea anumitor drepturi politice în schimbul unei funcţii stabile. Este. Fiecare ministru răspunde personal în faţa Parlamentului pentru conducerea şi activităţile departamentului său şi pentru personalul acestuia. Funcţionarii ajută ministrul în pregătirea discursurilor pe care le rosteşte în Parlament şi în cadrul activităţilor guvernamentale. a unei anumite 95 . ci o formare continuă. fie prin promovare şi poate fi foarte rapidă. Nu există separaţie între grad şi funcţie. care lucrează în marea sa majoritate în cadrul ministerelor. de „executive officer” (cu bacalaureat. la 18 ani) şi de „administration trainee” (diplomă universitară). Obligaţia primordială a unui funcţionar este de a-şi sluji ministerul. Numai pentru anumite promovări este necesară condiţia de vechime în muncă. Pe lângă alte reglementări formale. administratorii stagiari („administration trainee”) trebuie să urmeze 16 săptămâni de curs înainte de a fi promovaţi în gradul 7. există un cod al salariilor şi al condiţiilor de serviciu. Angajarea se face la gradul de „clerical assistant” (cu diplomă obţinută la 16 ani). neutralitatea. precum şi de relaţiile profesionale. utilizaţi în scop civil şi remuneraţi complet şi direct din fonduri votate de Parlament. precum şi instrucţiuni referitoare la relaţiile între funcţionari şi miniştri. precum şi cu angajarea şi avansarea funcţionarilor.

Funcţionarii nu au dreptul să informeze opoziţia cu privire la problemele guvernului. dar pot obţine autorizaţia de a participa la activităţi politice locale. la activităţi politice naţionale şi locale.Răspunderea juridică a funcţionarului public remuneraţii şi a unei pensii. O anchetă asupra numărului de funcţionari britanici angajaţi în politică a demonstrat că aceştia nu sunt interesaţi deloc de acţiunea politică. Acestora le este interzis să participe la activităţi politice naţionale. cu moderaţie şi discreţie. Consecinţele principiului neutralităţii sunt severe în ceea ce priveşte activitatea politică. Dreptul la grevă este interzis numai pentru unele servicii. poate avea o angajare politică în afara serviciului. dar acest drept trebuie exercitat cu discreţie. dar pot obţine autorizaţia de a participa la activităţi politice naţionale. funcţia publică a fost marcată de politica liberală dusă începând din anul 1979. 96 . nici un funcţionar nu poate recurge la justiţie pentru a soluţiona probleme ce ţin de aplicarea reglementărilor privind activităţile politice. Prima este alcătuită din cadre superioare însărcinate cu elaborarea şi aplicarea politicii şi din funcţionarii subalterni care furnizează direct informaţii miniştrilor sau sunt în contact cu publicul. alcătuită din angajaţii de birou. Funcţionarii pot aparţine unui partid. Orice informaţie dată de funcţionari trebuie să fie autorizată. după obţinerea unei permisii în acest sens. poate participa. Potrivit Codului privind „civil service” (1984). Aceste reglementări diferă în funcţie de categoria din care fac parte funcţionarii. cu discreţie şi moderaţie. alcătuită din personalul muncitor şi din toţi cei care nu lucrează într-un birou („nonoffice staff”) şi aparţinând unor ranguri inferioare. Ultima categorie. cum ar fi poliţia. Ea este deschisă cadrelor din sectorul privat şi această tendinţă se accentuează. Chiar dacă presiunea şomajului şi-a atenuat efectele. Cea de-a doua categorie. „Civil servants” care îşi reprezintă ministrul în faţa unei comisii parlamentare pot furniza numai informaţii pentru care au fost autorizaţi de acesta.

republicată în 2007. există tendinţa de diminuare a ariei responsabilităţii prin scoaterea unor categorii de persoane care exercită funcţii publice (de exemplu funcţionarii Autorităţii pentru privatizare şi administrare a participaţiunilor statului. în procesul de organizare şi executare în concret a legii.Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL V C O N C L U Z I I Analiza ideii de responsabilitate a puterii publice şi a funcţionarilor publici în evoluţia sa permite nu doar valorificarea aspectelor valoroase. Statutul funcţionarilor publici. ce sunt menţionate în anexa la Statut. La acelaşi rezultat se ajunge pe calea restrângerii cazurilor de deschidere a acţiunii disciplinare sau contravenţionale. poate afecta funcţionalitatea administraţiei publice. ci şi relevarea unor trăsături şi modalităţi noi aduse formelor răspunderii juridice. indispensabilă unei funcţionări performante a autorităţilor publice. cooperării şi controlului reciproc al acestora există o relaţie de determinare şi valorizare reciprocă. In acest context. existente în doctrină. oferă un cadru general în materie. respectiv a administraţiei publice şi a funcţionarilor săi publici. diminuarea controlului asupra funcţionarului public prin neinstituirea unei răspunderi juridice a acestuia. precum şi prin reducerea numărului autorităţilor competente să stabilească răspunderea juridică a funcţionarilor publici. Prin Statut sunt reglementate o serie de îndatoriri ale funcţionarului public. mai ales prin prisma dispoziţiilor legale. considerăm că între principiul responsabilităţii funcţionarului public şi principiul separaţiei puterilor. adoptat prin Legii nr. Trebuie arătat că răspunderea juridică izvorăşte din principiul autolimitării prin Constituţie a puterilor statului. Pe de altă parte. însă acestea se referă numai la anumite categorii de funcţionari publici. cerinţă prevăzută de Constituţie. Astfel. al egalităţii. farmaciştii şi medicii din serviciile publice) din rândul funcţionarilor publici. Alte atribuţii ale unor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi 97 . 188/1999.

fapta este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte 98 aceasta . Vinovăţia funcţionarului este un element constitutiv extrem de important al abaterii disciplinare. Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta nu a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. (1) din Legea nr. (75) alin. (77) alin. ci numai acelea expres prevăzute de lege. (43) alin. (1) din Statut conţine dispoziţia potrivit căreia încălcarea trebuie să se facă cu vinovăţie. indiferent dacă îmbracă forma intenţiei sau a culpei. dar altele sunt comune cu ale celorlalţi salariaţi. funcţionarii vamali. Principala îndatorire este prevăzută la art. faptul că art. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciul. trebuie să menţionăm faptul că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. (2) din Statut. poliţiştii. republicatp în 2007. mai exact la art. faţă de cei care încalcă normele juridice.Răspunderea juridică a funcţionarului public regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici. Am mai adăuga în plus. prevederi pe care le-am expus şi comentat pe larg în cadrul lucrării. Privitor la trăsăturile contravenţiei. să-i tragă la răspundere. Referindu-ne la răspunderea disciplinară. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici”. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. acolo unde acestea există (funcţionarii publici parlamentari. In orice societate. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. personalul diplomatic şi consular). majoritatea autorilor români le apreciază ca fiind: fapta este săvârşită cu vinovăţie. şi se referă la obligaţia “să îşi îndeplinească cu profesionalism. statul este nevoit să folosească forţa sa de constrângere. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea.

Cu privire la sancţiunea aplicată. este defectuos reglementată. este demn de reţinut că simpla declarare a responsabilităţii prin lege. pe drept cuvânt. Statutul funcţionarilor publici conţine şi unele reguli procedurale specifice cu privire la răspunderea instituţiei / autorităţii publice la care sunt încadraţi. înseamnă a lipsi această 99 . (1). stabileşte foarte clar motivele angajării răspunderii civile. (86) alin. dar există situaţii în care funcţionarul public poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordinul scris care a produs prejudiciul. Concluzionând. Unele din infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal. în principiu. Prin unele acte normative însă. republicată în 2007. Sigur. Cu alte cuvinte. fără a reglementa concomitent modul de transformare a acesteia în răspundere şi de înfăptuirea concretă a răspunderii. în exercitarea funcţiei lor. este obligat să îl repare. funcţionarilor publici li se aplică aceleaşi sancţiuni contravenţionale care sunt prevăzute şi în dreptul comun pentru orice cetăţean sau salariat. De asemenea. Acest tip de răspundere se bazează pe principiul potrivit căruia. dar poate fi şi subiect pasiv. pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. în timp ce altele pot fi prevăzute în legi speciale. funcţionarul răspunde în cazul săvârşirii unui delict civil. sunt prevăzute sancţiuni specifice. (84) din Legea nr. libertatea şi bunăstarea societăţii sunt periclitate. Răspunderea civilă intervine în situaţia în care funcţionarii publici.Răspunderea juridică a funcţionarului public normative. iar art. garantată şi înfăptuită. răspunderea funcţionarului este o răspundere individuală. prin greşeala sa. în special. Funcţionarul public poate fi atât autor al infracţiunii şi în această situaţie apare ca subiect activ. oricine cauzează altuia un prejudiciu. Răspunderea penală a funcţionarilor publici se angajează în conformitate cu prevederile art. în general. produc un prejudiciu material. putem spune că. în situaţia când infracţiunile sunt săvârşite de alţii împotriva sa. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. şi a funcţionarului public. acolo unde responsabilitatea juridică. în unele domenii.

iar partea vătămată de realizarea drepturilor ei.Răspunderea juridică a funcţionarului public noţiune de conţinutul ei. 100 .

G.Răspunderea juridică a funcţionarului public LISTĂ DE ABREVIERI L. : alin. : H. : art. : O. : lit.U. : cf. : H. : O.G. : Lege Ordonanţă Ordonanţă de urgenţă Hotărâre de guvern Hotărâre articol aliniat litera conform 101 .

Tratat de drept administrativ. Bucureşti. Editura Lumina Lex. Editura Global Lex. Editura Lumina Lex. modificată şi 102 ... V. 1993 IORGOVAN A.I. 1989 2.. 10. Editura Lumina Lex. Drept constituţional şi instituţii politice. II. Bucureşti.. Drept administrativ . Editura Hercules. Teoria funcţiei publice. Drept administrativ partea generală. MANDA C. 2000 IONESCU C. 13. publicată în Monitorul Oficial nr..C. vol. Tratat de drept administrativ. 14. 8.. Tratat elementar de drept administrativ român. 5. Constituţia României Legea pentru statutul funcţionarilor publici/19.06. I.1996. 1993 NEGULESCU P. 1997 NEGOIŢĂ A. Tratat de drept administrativ român. 4. Bucureşti. Editura Marvan. 1993 SLĂNICEANU I. VEDINAŞ V. Editura Lumina Lex. Editura Evrika. 115/1996 privind obligativitatea declarării şi controlului averii demnitarilor.. 1999 DABU V. III.. 1934 PREDA M.Răspunderea juridică a funcţionarului public BIBLIOGRAFIE 1. 6. IVANOFF I..P. Bucureşti. magistraţilor şi funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. Bucureşti. 9... Răspunderea juridică a funcţionarului public. 1996 PRISĂCARU V.. 1996 IORGOVAN A. Teoria funcţiei publice comunitare. SĂRARU C.1923 Legea nr. 3. 7. Bucureşti.. GORJAN I.tratat elementar. vol. vol. Bucureşti. Editura Atlas Lex. Bucureşti. 12. Bucureşti. Drept administrativ European. Drept administrativ. Bucureşti. 263/28. 2005 CĂLINOIU C.. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei....S. Bucureşti. 11.10. 1997 IORGOVAN A. Brăila. Editura Nemira.. 15. Editura Lumina Lex. Editura Lumina Lex. NICU A. 16. L. 2006 PREDA M. ALEXANDRU I..

publicată în Monitorul Oficial nr. 22. 23.07.2003 Legea nr. 269/2003 privind statutul corpului diplomatic şi consular al României. partea I. publicată în Monitorul Oficial nr.Răspunderea juridică a funcţionarului public completată prin Legea nr.05. 1210/14. 440/24. publicată în Monitorul Oficial nr. nr.12.04. modificat prin Legea nr. nr. 757/29. 35/16.2001.U. 21.2004 H. 204/23. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. aprobată cu modificari prin Legea nr.2003 18. modificat şi completat prin O.G.G. publicată în Monitorul Oficial nr. 360/2002 privind statutul poliţistului. 256/23. 10/2004 privind statutul funcţionarului public vamal. publicată în Monitorul Oficial nr. 103 .600/08. 101/2004 Legea nr.03.2007 Legea nr.10.01.G.1999.2005.441/23. nr. publicată în Monitorul Oficial nr. publicată în Monitorul Oficial nr. 161/2003 17. 19. Legea nr. 243/2004.10. publicată în Monitorul Oficial nr. partea I Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală.06. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 20.06. 365/29.2006 O. 89/2003. republicată în Monitorul Oficial nr. 532/14.2002.U.2003.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->