P. 1
Caiet LP cardio final

Caiet LP cardio final

|Views: 672|Likes:
Published by Costelus Adrian

More info:

Published by: Costelus Adrian on Jan 18, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/19/2013

pdf

text

original

Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare

CAIET DE LUCRĂRI PRACTICE STUDII DE LICENŢĂ

Autor Asist. univ. drd. DOBRECI DANIEL-LUCIAN

Editura Alma Mater Bacău – 2009

Referenţi ştiinţifici

Prof. univ. dr. Mârza Dănilă Doina Conf. Univ. dr. Ochiană Gabriela

Caseta CIP

ISBN

Cuprins
Argument..............................................................................................................................................5 Capitolul I. Noțiuni generale privind fiziologia aparatului cardio-vascular ........................................7 Scop..............................................................................................................................................7 Obiective operaţionale..................................................................................................................7 1.1. Noțiuni generale privind fiziologia cordului.................................................................................8 1.2. Noțiuni generale privind fiziologia sistemului vascular .............................................................13 1.3. Manifestările activității cardiace și vasculare .............................................................................16 Rezumat......................................................................................................................................26 Capitolul II. Evaluarea capacităţii de efort şi a performanţei ventriculare stângi a pacienților cardiaci ............................................................................................................................................................27 Scop............................................................................................................................................27 Obiective operaţionale................................................................................................................27 Rezumat......................................................................................................................................31 Capitolul III. Aplicații practice ale kinetoterapiei în diferite afecțiuni cardio-vasculare...................33 Scop............................................................................................................................................33 Obiective operaţionale................................................................................................................33 3.1. Tratamentul kinetoterapeutic al anginei pectorale stabile de efort .............................................33 3.2. Tratamentul kinetoterapeutic al infarctului de miocard ..............................................................37 3.3. Tratamentul kinetoterapeutic al hipertensiunii arteriale..............................................................44 3.4. Tratamentul kinetoterapeutic al valvulopatiilor ..........................................................................50 3.5. Tratamentul kinetoterapeutic al insuficienței cardiace................................................................54 3.6. Tratamentul kinetoterapeutic al arteriopatiilor............................................................................59 3.7. Tratamentul kinetoterapeutic al venopatiilor ..............................................................................62 Rezumat......................................................................................................................................64 Bibliografie.................................................................................................................................65

3

Asist. Dobreci Daniel-Lucian 4 . drd. univ.

toate acestea având efecte nocive asupra stării de sănătate a pacientului şi întârziind foarte mult procesul de reabilitare a acestora. ducea la o scădere majoră a capacităţii funcţionale cardio-vasculare. Toate acestea se constituie în factori de risc pentru sănătatea omului modern. să-şi introducă un program ferm de “întoarcere la natura”. Dacă la toate acestea adăugăm problemele de costuri. datorită relaxării miocardului şi a musculaturii scheletice. Din momentul în care respectivul pacient era diagnosticat ca fiind cardiac. infarct miocardic şi insuficienţă cardiacă. precum şi reducerea reflexelor vasomotorii. În prima jumătate a secolului nostru şi în special începutul celei de a II-a jumătăţi. La noi în ţară situaţia este prezentată detaliat în revista ”Date esenţiale de epidemiologie descriptivă a bolilor cardiovasculare în România”. La toate astea se adaugă faptul că sedentarismul şi repausul prelungit la pat a acestor categorii de bolnavi duce în timp la o decondiţionare severă a cordului şi aparatului cardio-vascular. precum şi o alimentaţie la fel de nesănătoasă şi neadecvată. Practica cardiologică impunea până în urmă cu 30-40 de ani. ce se soldează în final cu moartea pacientului. face abuz de substanţe toxice (nicotină. alcool). dar şi o gravă greşeală medicală. De peste 50 de ani bolile cardio-vasculare sunt principala cauză de mortalitate la toate grupele de vârstă ale populaţiei active în SUA şi Europa. Din acest moment problema cardiacului handicapat este o problemă tot mai des pusă în discuţie. Frecvenţa bolilor cardiovasculare a crescut foarte mult în epoca noastră. Pentru a contracara aceşti factori de risc. invalid. în special în ţările avansate. are o viaţă tot mai artificială şi nesănătoasă. familie. vom contura şi mai mult importanţa şi necesitatea rezolvării acestei probleme. Bolnavilor cu disfuncţie ventriculară stângă severă sau cu fenomene clinice de insuficienţă cardiacă congestivă. repaus fizic tuturor bolnavilor cardiaci. S-a demonstrate că repausul îndelungat la care erau supuşi bolnavii cardiaci şi în special bolnavii care sufereau de cardiopatie ischemică. În Marea Britanie bolile cardio-vasculare reprezintă 26% din totalul deceselor. a discuta de recuperarea bolnavilor cu insuficienţă cardiacă de exemplu. Ideea recuperării fizice a bolnavilor cardio-vasculari nu este nouă şi ea este şi devine din ce în ce mai acută cu cât numărul bolnavilor cu astfel de afecțiuni devine din ce în ce mai mare. a crescut însă şi preocuparea specialiştilor în ceea ce priveşte reabilitarea şi recuperarea acestei categorii de bolnavi. părea nu numai lipsit de sens. numărul cardiacilor a crescut alarmant de mult în ţările dezvoltate. cafea. Recuperarea nu poate fi considerată ca o formă izolată de terapie. iar in Elveţia peste jumătate din decese au fost determinate de bolile cardio-pulmonare în 1990. 5 . Până în urmă cu 15-20 de ani. atât de anturaj. este necesar ca în viata artificială pe care şi-a creat-o el. era considerat handicapat. în anul 2000. este suprasolicitat nervos şi intelectual. în acest secol al “vitezei” omul este furat şi acaparat din ce în ce mai mult de mulţimea preocupărilor intelectuale şi de automatizarea şi robotizarea din ce în ce in mai multe activităţi. fără diferenţiere. editată de Comisia de Cardiologie a Ministerului Sănătăţii. ci trebuie integrată în ansamblul tratamentului. În aceste condiţii omul de astăzi este foarte sedentar.Argument În societatea noastră. departe de li se indica o recuperare prin kinetoterapie. În acelaşi timp. li se interzicea efectuarea oricăror eforturi fizice. societate cât şi de el însuşi. în cadrul căruia nu reprezintă decât o parte integrantă.

univ. drd. Dobreci Daniel-Lucian 6 .Asist.

fiziopatologia afecțiunilor cardio-vasculare precum și a efectelor produse în urma aplicării kinetoterapiei asupra diferitelor efecțiuni cardiovasculare.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare Capitolul I. Noțiuni generale privind fiziologia aparatului cardiovascular Scop  Cunoașterea unor noțiuni generale de fiziologie a aparatului cardio-vascular pentru a înțelege mai bine. Obiective operaţionale După ce va studia această lucrare practică. studenţii vor putea să:  Aibă noțiuni generale de fiziologie a cordului  Aibă noțiuni generale de fiziologie a sistemului circulator arterial  Aibă noțiuni generale de fiziologie a sistemului circulator capilar  Aibă noțiuni generale de fiziologie a sistemului circulator venos  Aibă noțiuni generale de fiziologie a sistemului limfatic  Aibă noțiuni generale privind diferitele manifestări ale aparatului cardiovascular 7 .

htm) Structura cordului Inima este alcătuită din trei structuri distincte. Pericardul este un sac dublu.ca/palpitatii. ce se suprapun de la exterior spre cavitatea centrală: pericardul. Dobreci Daniel-Lucian 1. Din ventriculul drept pleacă artera pulmonară ce duce sânge venos în vederea arterialăzării lui. A. Hefco. în care se află câţiva cm3 de lichid seros.1. 8 . 1997) La nivelul atriului drept se deschid cele două vene cave. împiedicând regurgitarea sângelui din ventricule în atrii în cazul unor presiuni sistolice ventriculare deosebit de ridicate.Asist. Noțiuni generale privind fiziologia cordului Configuraţia externă a inimii Inima este un organ musculo-cavitar globulos. şi rolul de pompă aspirorespingătoare. cu activitate ritmică sistolo-diastolică. Pericardul serveşte şi ca suport pentru atrii. care îndeplineşte atât un rol de rezervor sanguin. cu rol de lubrifiere. (Vasile P. împreună cu endocardul. un sistem excitoconductor şi un schelet fibros care. Ea are importanţă esenţială în asigurarea diferenţelor de presiune necesare circulaţiei sângelui în arborele vascular. 1 – Prezentare generală a inimii – secțiune longitudinală (www. Figura nr. miocardul şi endocardul. participă la formarea sistemului valvular. iar la nivelul celui stâng se deschid cele patru vene pulmonare. cât. iar din ventriculul stâng pleacă artera aortă ce distribuie sângele încărcat cu oxigen şi produşi nutritivi spre întregul organism. Are şi rolul de a limita expansiunea şi umplerea diastolică. alcătuit din două atrii și două ventricule. univ. Miocardul este constituit din fibre musculare cardiace. protejând astfel circulaţia pulmonară împotriva unei eventuale supraîncărcări (congestie). drd. B. mai ales a ventriculului drept.soothe.

înaintea zonei de inserţie a cupei septale a valvulei tricuspide. pe inelul fibros atrio-ventricular.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare Sistemul autonom excito-conductor cardiac este ansamblul anatomo-histologic intracardiac implicat în iniţierea şi propagarea impulsului sistolic. Endocardul tapetează cavităţile atriale şi ventriculare. Nodulul este vascularizat de artera sinusală. Nodulul sinusal îndeplineşte rol de generator electric primar. . asigurând netezimea suprafeţelor ce vin în contact cu sângele circulant. Intrând în spaţiul subendocardic al ventriculului stâng. . care impune ritmul fiziologic al bătăilor cardiace. spre marginea anterioară. . mai jos decât în cazul ramului stâng. În partea anterioară a septului. Trunchiul comun (lungime 20 mm. În componenţa sa s-au individualizat următoarele structuri: .edu) C.cornell. lăţime 1-2 mm) se îndreaptă spre marginea posterioară a părţii membranoase a septului interventricular şi de aici în jos şi înainte. fiind situat între vena cavă superioară şi atriul drept. Ramul drept coboară pe partea dreaptă a septului şi ajunge în spaţiul subendocardic drept. ram din coronara dreaptă. în partea dreaptă şi posterioară a marginii inferioare a septului interatrial. ale cărei ramuri terminale pătrund în miocard.Fasciculul Hiss continuă extremitatea ventriculară a nodulului atrio-ventricular. se divide în două ramuri (anterior şi posterior). ce are la om o grosime de circa 2 mm şi o lungime de circa 2 cm. iar inervaţia de fibre parasimpatice din vagul stâng. Ramul stâng perforează membrana şi se aşează pe marginea superioară a septului muscular. Vascularizaţia este asigurată de artera coronara dreaptă. fasciculul se bifurcă.Nodulul atrio-ventricular Aschoff-Tawara (1892) este situat subendocardic. Figura nr.wo-pub2. şi conţine fibre simpatice şi parasimpatice din vagul drept. înapoia unirii cupei anterioare şi cupei posterioare drepte a valvulei aortice. lângă orificiul sinusului coronar. 2 – Sistemul autonom excito-conductor (www.med. Integritatea structurală a endocardului 9 .Reţeaua Purkinje: ambele ramuri ale fasciculului Hiss se continuă cu o reţea subendocardică de fibre Purkinje.Nodulul sinusal Keith şi Flack (1906).

drd. fiecare dintre ele fiind alcătuite din trei cuspide dispuse în „cuib de rândunică". Ele sunt de doua feluri: atrio-ventriculare şi semilunare (aortice şi pulmonare). Închiderea şi deschiderea valvulelor semilunare se realizează prin mecanisme pasive asemănătoare celor de la nivelul valvulelor atrioventriculare. alterând profund hemodinamica marii şi micii circulaţii. Figura nr. 1996) Valvulele atrio-ventriculare drepte sunt în număr de trei (anterioară. cât şi insuficienţele valvulare atrioventriculare afectează performanţele motopompei cardiace. Cordajele limitează deplasarea exagerată a valvulelor spre atriu. Fiecare din cele doua valvule are o faţă ventriculară. prin deplasare. (I.Asist. asigurând etanşeizarea închiderii valvulare. care. Valvele cardiace îndeplinesc rolul unor veritabile palete de dirijare a sângelui într-un singur sens. şi o faţă atrială. Valvulele atrio-ventriculare stângi delimitează orificiul mitral (bicuspidian). Închiderea lor în timpul sistolei ventriculare împiedică refluarea sângelui în atriu. pot obstrua diferite trunchiuri arteriale. similare cu ale acesteia. Prezentând aceleaşi feţe şi cordaje ca şi valvula mitrală. atât stenozele. univ. cu suprafaţă medie de 3-4 cm. Valvulele semilunare aortice şi pulmonare sunt identice. D. În general. închiderea şi deschiderea lor se realizează prin mecanisme pasive.mitroflow. Sistemul valvular cardiac este format dintr-un schelet fibro-conjunctiv inserat la nivelul orificiilor atrio-ventriculare şi al marilor vase şi acoperit de endoteliul endocardic. posterioară şi internă) şi delimitează orificiul tricuspidian. Dobreci Daniel-Lucian previne depunerea fibrinei şi formarea de trombusuri la nivelul cavităţilor inimii. în raport cu atriul stâng. 3 – Aparatul valvular al inimii (www.com) 10 . Lipsa suprafeţelor rugoase constituie condiţia obligatorie a hemodinamicii cardio-vasculare normale. deşi gradientele de presiune sistolo-diastolică sunt mult mai mici la nivelul cordului drept. Haulică. pe care se inseră cordajele tendinoase ale muşchilor papilari.

în care se iniţiază ritmul cardiac. pot manifesta automatism. (I. ritmul cardiac este impus de structura cu cea mai mare frecvenţă de descărcare. un flux de curent excitator suficient pentru reexcitarea celulelor adiacente. Având frecvenţa de descărcare maximă. În condiţii normale. Fenomenul . la nivelul sistemului nodal cardiac. Restul celulelor sistemului nodal (nodului atrio-ventricular. urmată de contracţie. prin scoaterea sa din organism. 20-40/min. Ea explică imposibilitatea tetanizării muşchiului cardiac şi favorizează activitatea ritmica a inimii. întru-cât. 1996) Automatismul Inima îşi continuă activitatea ritmică contractilă chiar dacă este izolată de orice influenţe nervoase şi umorale. intrând în acţiune doar în absenţa influenţelor sinusale. În cazul fibrelor miocardice ventriculare. Capacitatea celulelor cardiace de a genera spontan impulsuri se numeşte automatism. frecvenţa maximă de descărcare o prezintă nodulul sino-atrial (70-80/min). Haulică. „Legea tot sau nimic". cu atât frecvenţa descărcării automate a potenţialului de acţiune este mai mare. cu durată de circa 200-250 ms. ce se comportă ca un veritabil sistem de aprindere. Cu cât durata acestui interval este mai redusă. Dacă excitanţii subliminali determină doar răspunsuri gradate locale. primind potenţialul 11 . Restul formaţiunilor nu pot impune ritmul propriu ţesutului rniocardic. această proprietate apare la celulele specializate aparţinând sistemului nodal.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare Proprietăţile muşchiului cardiac Excitabilitatea (funcţia batmotropă) Excitabilitatea este capacitatea muşchiului cardiac în repaus de a răspunde la o excitaţie printr-o depolarizare (potenţial de acţiune). pentru aceeaşi intensitate de stimulare. adică de viteza cu care celula nodală ajunge de la sfârşitul repolarizării la valoarea de prag a excitaţiei. În condiţii fiziologice. adică de nodulul sino-atrial (ritm sinusal). Întârzierea repolarizării la un grup de celule poate determina. respectiv. În condiţii normale. aceste celule constituie adevăraţi „pace-makeri" cardiaci. Această frecvenţă va depinde de panta depolarizării diastolice. ele impun ritmul propriu restului inimii (ritm sinusal). Existenţa perioadei refractare (descrisă şi sub denumirea de „legea inexcitabilităţii periodice a inimii") are o importanţă deosebită pentru activitatea sinciţiului funcţional miocardic. care nu se propagă şi nu pot iniţia o sistolă. în timp ce nodulul atrio-ventricular şi celulele Purkinje din fasciculul Hiss şi reţeaua Purkinje vor descărca cu frecvenţe joase. fasciculul Hiss. în timpul căruia fibra se menţine depolarizată.în scară" (Bowditch). odată cu mărirea frecvenţei excitantului. Descărcând automat impulsuri ce se propagă în miocard determinând contracţia. durata potenţialului de acţiune este cel puţin dublă (circa 300 ms) iar repolarizarea se produce după apariţia unui platou. Din acest motiv. În anumite condiţii anormale. pace-makerul cardiac dominant este reprezentat de celulele nodulului sino-atrial şi alte celule atriale (căi internodale. şi alte celule miocardice. de 4060/min şi. cu alte celule deja repolarizate. zona prejoncţională a nodulului atrio-ventricular). ale cărui amplitudine şi durată nu depind de intensitatea excitantului. s-a observat că. excitanţii liminari şi supraliminari determină un răspuns maximal (potenţialul de acţiune propagat şi sistola). amplitudinea sistolei creşte gradat. Urmărindu-se amplitudinea sistolei cardiace în funcţie de frecvenţa de stimulare. care nu sunt pace-makeri. până la un plafon maxim care nu poate fi depăşit. reţeaua Purkinje) reprezintă pace-makeri latenţi. în funcţie de duratele tot mai mari ale depolarizărilor diastolice corespunzătoare. Ritmicitatea (funcţia cronotropă) Frecvenţa contracţiei cardiace depinde de frecvenţa cu care se produce descărcarea potenţialului de acţiune propagat din sistemul nodal.

prelungind durata depolarizării diastolice şi mărind valoarea potenţialului diastolic maxim (hiperpolarizarea). (I. 1996) Contractilitatea (funcţia inotropă) Funcţie majoră a fibrei miocardice. Sursa principală a ATP rămâne fosforilarea oxidativă mitocondrială. La nivelul muşchiului cardiac. 1996) Etapele succesive ale mecanismului molecular al contracţiei în fibra miocardică sunt aceleaşi ca în cazul muşchiului striat scheletic.  elementul elastic în serie. Insuficienţa aportului de O2 determină scăderea cantităţii de ATP şi un exces de adenozină. Excesul de ATP acţionează frenator. Propagarea continuă apoi spre epicard. datorită absenţei enzimelor necesare. înaintea începerii sistolei ventriculare. care în timpul activării se scurtează. Întârzierea propagării la acest nivel asigură terminarea sistolei atriale. În fasciculul Hiss şi ramurile sale. declanşând potenţiale de acţiune înainte de a ajunge la sfârşitul depolarizării diastolice. Potenţialul de acţiune cu originea în nodulul sino-atrial se propagă în toate direcţiile prin muşchiul atrial. Ca şi muşchiul striat scheletic. care este întins pasiv prin scurtarea componentei contractile sau prin întinderea muşchiului. iar în condiţii de repaus este extensibil. Simultan se produce şi o scădere a excitabilităţii (creşterea pragului de excitaţie). Stimularea parasimpatică şi acetilcolina reduc frecvenţa cardiacă. care menţine lungimea de repaus a elementului contractil şi contribuie la menţinerea tensiunii de repaus (diastolice) a peretelui 12 . evitându-se astfel necroza celulară. La nivelul nodulului atrio-ventricular. (I.Asist. contractilitatea se realizează cu participarea a trei sisteme intracelulare: sistemul de cuplare a excitaţiei cu contracţia (reticulul sarcoplasmatic şi tuburile în „T"). Dobreci Daniel-Lucian de acţiune propagat din nodulul sino-atrial. este necesar ca atriile şi ventriculele să se contracte într-o secvenţă bine definită. În acest mod se asigură umplerea ventriculară completă. sistemul contractil (miofilamentele) şi sistemul energogen (mitocondrial). fiind direcţionată în general de la vârf spre bază (favorizând golirea) şi cuprinzând epicardul ventriculului drept înaintea celui stâng. cuplată cu lanţul respirator. Haulică. drd. 1996) Conductibilitatea (funcţia dromotropă) Propagarea depolarizării prin structurile cardiace favorizează realizarea contracţiei miocardice şi a funcţiei de propulsie a sângelui în circuitul vascular. Având o structură sarcomerică asemănătoare cu cea a muşchilor striaţi roşii şi o organizare sinciţială ca în unii muşchi netezi. se vor depolariza. Un alt factor de control metabolic ar fi aportul de oxigen.  elementul elastic în paralel. Excesul de ADP stimulează glicoliza stimulează ciclul Krebs şi activează fosforilarea oxidativă. dezvoltând forţa. Efectele sunt localizate în nodulul sino-atrial şi atrii. Intensitatea reacţiilor metabolice intracelulare la nivelul celulei miocardice este permanent controlată de raportul ATP/ADP. fibrele miocardice îşi dezvoltă activitatea contractilă prin mecanisme asemănătoare. Invazia ventriculelor de către unda de depolarizare are loc într-o secvenţă bine definită. În acest scop. fapt ce presupune depolarizarea fiecărui compartiment la momentul potrivit. refacerea ATP utilizat pe seama creatinfosfatului şi a glicolizei anaerobe are o importanţă redusă. Contractilitatea este redusă pentru a se adapta oxigenării locale. conducerea este lentă şi decremenţială. Haulică. Potenţialul de acţiune invadează aproximativ sincron zona subendocardică ventriculară. fibrele Purkinje asigură viteze mari de conducere. în muşchiul cardiac contracţia se realizează cu participarea a trei componente:  elementul contractile (fibra miocardică). univ. Sursa principală de energie în cursul activităţii cardiace este reprezentată de ATP. Haulică. dar cu particularităţi funcţionale specifice. (I.

Figura nr. arterele circulaţiei generale realizează distribuţia acestuia în paralel şi simultan la toate ţesuturile şi organele prin intermediul ramificaţiilor arteriale. cantitatea de sânge deplasată ritmic de ventriculul stâng în circulaţia sistemică este egală cu cea propulsată de ventriculul drept în arterele pulmonare. vene şi capilare. în vederea aprovizionării celulelor cu oxigen şi nutrimente. Acest element nu joacă un rol important în contracţie. Acestea asigură transportul sângelui de la inima propulsoare la nivelul diverselor ţesuturi şi organe şi. 1996)  TEMĂ DE LUCRU Studiind noțiunile teoretice din acest capitol și sursele bibliografice recomandate.2. (I. 4 – Prezentare generală a sistemului circulator arterial și venos (www.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare muscular cardiac. 1. 1996) În timp ce vasele circulaţiei pulmonare asigură deplasarea întregului volum sistolic între plămâni şi inimă. pe de o parte. al căror număr creşte paralel cu scăderea progresivă a diametrului vaselor. înapoi la inimă. Haulică. şi a îndepărtării produşilor toxici de metabolism celular (CO2.(I. Haulică. Datorită dispoziţiei în serie a arterelor. elaborați un referat în care să evidențiați asemănările și deosebirile dintre fibra musculară cardiacă și fibrele musculare striată și netedă. capilarelor şi venelor care aparţin marii circulaţii cu cele ale micii circulaţii. de aici.org) 13 . cetoacizi şi alţi metaboliţi). Noțiuni generale privind fiziologia sistemului vascular Cea de a doua componentă a aparatului circulator este reprezentată de sistemul tubular închis.spectrum-health. pe de altă parte. constituit din artere.

2. şi au un volum mai mare de 3 ori decât acestea. Dobreci Daniel-Lucian I. Rolul sistemului arterial este acela de fi un veritabil rezervor şi amortizor de contracţie cardiacă şi de canale conductoare ce asigură deplasarea sângelui de la cord la periferie. 14 . care prezintă o sensibilitate crescută faţă de factorii neuroumorali de reglare a tonusului vascular. capilarele se dilată. complianţa se referă la creşterea volumului vasului determinată de mărirea presiunii lichidului din lumenul vascular. La baza sa stau o serie de particularităţi morfo-funcţionale ale inimii şi arterelor.1.circulaţia capilară participă la menţinerea temperaturii corpului în limite constante. circulaţia pulmonară şi vasele limfatice fac parte din sistemul vascular de joasă presiune.reprezintă principala zonă de schimb între sânge şi plasma interstiţială extracelulară. complianţa venoasă este de 24 ori mai mare decât cea a arterelor (complianţă= distensibilitate x volumul vasului). patul capilar împreună cu venele. Haulică. prin mecanismele complexe de capilaroconstricţie şi capilarodilataţie. Noțiuni generale privind fiziologia sistemului circulator capilar Capilarele reprezintă segmentul intermediar al arborelui vascular situat între artere şi vene cu rol esenţial în asigurarea schimburilor nutritive tisulare. în vederea transportului de oxigen şi substanţe nutritive. Cum venele sunt de 8 ori mai distensibile decât arterele. Conductanţa este capacitatea de creştere a debitului de sânge dintr-un vas oarecare în funcţie de diametrul acestuia. Spre deosebire de artere şi arteriole.circulaţia capilară mai are un rol important în menţinerea homeostaziei circulatorii. creşte în condiţiile unei presiuni date. Circulaţia capilară îndeplineşte mai multe roluri: . univ. drd. Fenomenul cunoscut sub termenul de vasomotricitate are loc îndeosebi la nivelul musculaturii arteriolare. prin intermediul căreia se realizează reglarea schimburilor nutritive şi circulatorii în funcţie de necesităţile locale ţi generale ale organismului. . putând sustrage la persoanele neantrenate până la 30% din cantitatea de sânge circulant. Este suficient ca diametrul să se dubleze.spre deosebire de conductanţă. 1996) I. în funcţie de variaţiile de volum şi presiune ale coloanei de sânge din interiorul lor.Elasticitatea – are la bază capacitatea arterelor de a se destinde şi reveni la forma iniţială.Contractilitatea – constă în capacitatea fibrelor musculare din mezarteră de a se contracta şi relaxa sub acţiunea diverşilor factori nervoşi şi umorali. Cantitatea de sânge care circulă la nivelul reţelei capilare reprezintă în repaus doar 5-7% din masa sanguină totală. (I. proporţional cu diametrul vasului la puterea a patra. Arterele prezintă mai multe particularități structurale care le conferă o serie de proprietăţi: . . În stare de activitate musculară intensă.2. Noțiuni generale privind fiziologia sistemului circulator arterial Prin circulaţie arterială se înțelege fenomenul de deplasare a sângelui prin artere de la nivelul inimii la ţesuturile şi organele din întregul organism. pentru ca debitul de scurgere prin vasul respectiv să crească de 16 ori. care constituie sistemul vascular de înaltă presiune.Asist. Complianţa vasculară . Strâns legate de elasticitate şi contractilitate sunt noţiunile de conductanţă şi complianţă vasculară. . ca principale componente ale sistemului cardio-vascular închis. Conductanţa.2.

ca produs dintre extensibilitate şi volum. Excepţie fac doar venele pulmonare care conduc spre cord un sânge arterializat la nivelul teritoriului alveolocapilar. presa abdominală. Efectul negativ al acesteia este contracarat în jumătatea inferioară a corpului de prezenţa valvulelor venoase dispuse la distanţă de 5-7cm una de alta. determinând activarea scurgerii sângelui venos de la periferie spre cord. ceea ce determină distensia venelor cave şi a atriului drept. V. 15 . contracţia musculară în general. Aspiraţia toracică intervine în inspir prin mecanismul accentuării presiunii negative intratoracice. 1996. Din punct de vedere structural. Anastomozole arterio-venoase funcţionează cu intermitenţă ca o cale derivată. ele rezultă din confluarea segmentului venos al capilarelor în venule. apare de 24 ori superioară celei arteriale. Cum volumul venelor este de 3 ori mai mare decât al arterelor.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare Deşi sunt de dimensiuni foarte mici.P. Ca factori adjuvanţi ai întoarcerii venoase acţionează aspiraţia toracică şi cardiacă. Extensibilitatea totală sau complianţa este creşterea maximă de volum faţă de creşterea presiunii. lumen şi distensibilitate mai mare. conţin mai puţină musculatură netedă. (I. vene mici. prin acţiunea de masaj exercitată asupra venelor din teritoriul respectiv.2. La nivelul periferic. de aproximativ 6300 m2. numai în anumite condiţii fiziopatologice. I. a căror calibru creşte de la periferie spre pompa centrală cardiacă. transportă sânge oxigenat de la plămâni în atriul stâng. Presiunea venoasă este în poziţie clinostatică de 12mm/Hg la extremitatea periferică a venelor şi de 1mm/Hg la nivelul atriului drept. Noțiuni generale privind fiziologia sistemului circulator venos Sistemul venos al marii circulaţii este reprezentat de venule. Proprietăţile principale ale venelor sunt extensibilitatea şi contractilitatea. împinge sângele în sens centripet spre venele mari şi atriul drept. locul de vărsare a sângelui venos în cord. Un alt rol al venelor este acela de depozit şi rezervor sanguin. 1997) Contracţia musculaturii striate. venele sun conducte fibromusculare. Factorul determinant al circulaţiei venoase este diferenţa de presiune dintre capătul periferic şi central (cardiac) al sistemului venos. Venele pulmonare spre deosebire de restul sistemului venos. valvulele venoase şi tonusul capilar. Extensibilitatea venelor este de aproximativ 6-10 ori mai mare decât a arterelor.3. Haulică. Variaţiile de tonus la nivelul venulelor controlează rezistenţa postcapilară. Forţa gravitaţională acţionează în poziţie ortostatică numai la nivelul segmentului cefalic. şi au pereţi mai subţiri. datorită densităţii impresionante a acestora în organele cu funcţii înalt diferenţiate. forţa gravitaţională. Principalul rol al venelor este de transport al sângelui neoxigenat încărcat cu substanţe rezultate din metabolismul celular de la periferie la inimă. mai ales la nivelul venelor ce calibru mic şi mijlociu. cât şi prin vidul postsistolic. Hefco. Spre deosebire de artere venele sunt mai numeroase. ajustând împreună cu sfincterul arteriolar precapilar presiunea capilară. mijlocii şi mari. realizată prin mecanismul împingerii din urmă a sângelui de către forţa de propulsie restantă a cordului. complianţa venoasă. Contractilitatea este întreţinută de prezenţa fibrelor musculare netede. aproximativ 60-70% din masa sanguină se găseşte în vene. ce se varsă în atriul drept sub un regim de joasă presiune. Aspiraţia toracică mai contribuie ca factor adjuvant al întoarcerii venoase atât prin coborârea planşeului atrioventricular din timpul sistolei ventriculare. capilarele realizează pe plan funcţional o suprafaţă mare de contact. ca principală cale de întoarcere a sângelui arteriolo-capilar. în vederea segmentării coloanei de sânge şi anihilării tendinţei sale la cădere şi stagnare în venele membrelor inferioare. iar extensibilitatea depăşeşte de 8 ori valoarea normală a acestora.

obligă limfa să se deplaseze într-un singur sens. spre locul de vărsare în circulaţia venoasă. Asemănător venelor. Culoarea limfei este gălbuie transparentă pe nemâncate şi lactescentă în perioadele digestive. Datorită permeabilităţii lor mare capilarele limfatice asigură preluarea proteinelor.4. reduce întoarcerea venoasă. are compoziţie similară acesteia. Creşterea sa. Ca anexă a circulaţiei sistemice.  TEMĂ DE LUCRU Studiind noțiunile teoretice din acest capitol și sursele bibliografice recomandate. Dobreci Daniel-Lucian Un ultim factor adjuvant al întoarcerii venoase este tonusul capilar. capilarele limfatice. Prezenţa valvulelor la mică distanţă de-a lungul întregului sistem limfatic.3. Metode nesângerânde sau indirecte În cadrul acestor metode determinarea variaţiilor de volum a inimii se face cu ajutorul cardiografelor aplicate la locul bătăii vârfului inimii. datorită conţinutului mai redus în proteine. Vâscozitatea şi densitatea sunt mai reduse decât ale plasmei. Limfa fiind o fracţie de plasmă interstiţială. prin introducerea unor sonde de cateterism cardiac la nivelul atriilor sau ventriculelor. lipidelor şi a corpurilor străine din spaţiile interstiţiale şi trecerea acestora în circulaţie. Debitul de formare şi scurgere a limfei la nivelul canalului toracic în condiţii de repaos este de aproximativ 100ml/oră. deşi sunt închise la extremitatea liberă nu opun rezistenţă la trecerea proteinelor şi particulelor din plasma interstiţială. Manifestările activității cardiace și vasculare 1. univ.2. limfaticele sunt considerate din punct de vedere morfologic şi funcţional drept “vene modificate”. Fenomene mecanice ale activității cardiace Fenomenele mecanice ale activităţii cardiace pot fi studiate cu ajutorul a două categorii de metode: Metode sângerânde sau directe Aceste metode realizează determinarea variaţiilor de presiune de la nivelul diferitelor compartimente cardiace.Asist. elaborați un referat în care să arătați intercondiționările funcționale dintre sistemul circulator arterial. 1. Pe traiectul sistemului vascular limfatic se găsesc unul sau mai mulţi ganglioni limfatici. I.1. transport şi apărare. prin înscrierea unor curbe. Noțiuni generale privind fiziologia sistemului circulator limfatic Sistemul limfatic reprezintă calea derivată de drenaj al plasmei interstiţiale restante spre torentul sanguin al marii circulaţii. capilar. Datorită acestui fapt.3. La aceasta se adaugă capacitatea de reţinere şi distrugere a corpilor străini ajunşi la nivelul ganglionilor limfatici prin reacţii locale de apărare. împiedică deplasarea sângelui din teritoriul arterial spre cel venos. iar scăderea tonusului capilar activează fluxul sangvin din artere spre vene. Este săracă în proteine (2g%) şi ceva mai bogate în lipide. vasele limfatice sunt prevăzute cu valvule şi rezultă din confluarea reţelei capilare formate din celule endoteliale dispuse pe o membrană bazală discontinuă. venos și limfatic . Rolul circulaţiei limfatice este de drenaj. 16 . Valoarea sa atinge 2-4l zilnic. Metoda cateterismului cardiac dă cercetătorului posibilitatea aprecierii activităţii mecanice atriale sau ventriculare corespunzătoare diferitelor faze ale revoluţiei cardiace. implicaţi în procesele de apărare locală şi generală ale organismului. drd.

reprezentată pe grafic de porţiunea oblic ascendentă.faza de evacuare (contracţia izotonică) reprezentată pe grafic printr-un platou uşor oblic ascendent. În acest moment presiunea la nivelul atriilor se prăbuşeşte.co.faza de punere în tensiune a ventriculului (contracţia izometrică sau izovolumetrică). .faza de relaxare corespunzătoare liniei oblice descendente până sub linia zero. Figura nr. La nivelul său se disting mai multe faze şi anume: . Figura nr. A doua undă pozitivă asemenea corespunde închiderii valvulelor atrioventriculare ce are loc la începutul sistolei ventriculare.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare Curba presională pentru atrii este formată din trei unde pozitive şi două unde negative. Prima undă negativă (x) se datoreşte depresionării peretelui atrioventricular în momentul sistolei izotone ventriculare. în care are loc trecerea sângelui din atrii în ventricule. marcând vidul postsistolic. . iar cea ce a doua undă negativă (y) corespunde sfârşitului diastolei atriale şi începutul sistolei atriale. moment în care creşte diametrul longitudinal al atriilor aspirând sânge din vene.thestudentroom. timp în care atriile sunt pline cu sânge. 5 – Auriculograma (www. Prima undă pozitivă (a) corespunde creşterii presiunii sângelui la nivelul atriului în timpul sistolei atriale. deci au o presiune hidrostatică mare. A treia undă pozitivă (v) se datoreşte sfârşitului sistolei ventriculare.uk) Înregistrarea variaţiilor presionale de la nivelul ventriculelor apare sub forma unei curbe mai complexe. 6 – Ventriculograma 17 .

Fonocardiografic este format din 9-13 oscilaţii. Manole. miocardul şi valvulele cardiace ce alcătuiesc aşa-zisul sistem vibrator cardio-hemic. plasate în spaţiul V intercostal stâng la locul de maximă percepere a bătăilor inimii. ce se asociază cu deschiderea valvulelor sigmoide şi se datorează ejecţiei iniţiale a sângelui în aortă. cu ajutorul unor aparate numite cardiografe. la începutul sistolei ventriculare. Imediat după terminarea sistolei atriale începe sistola ventriculară (0. debitul cardiac are o valoare de 5-6 l/minut. ce are o durată de 0.2.10-0.05 s). Cantitatea de sânge ejectată de cord într-un minut reprezintă debitul cardiac. care asigură pomparea sângelui în sistemul arterial. intensitate (amplitudine) şi timbru (numărul armonicelor supraadăugate). precedă creşterea presiunii intraventriculare şi se datorează accelerării sângelui ventricular spre atrii. ventriculul intră în relaxare pentru un interval relative de 0.30 secunde). până la următoarea sistolă ventriculară.Asist.7 secunde). La geneza acestor vibraţii participă sângele. urmat de un nou interval (marea tăcere – 0.  grupul principal este format din două componente. dintre care numai unele pot fi ascultată de examinator. Fenomenele acustice în cursul revoluţiei cardiace În cursul activităţii mecanice a inimii sunt generate zgomote. drd.  grupul terminal de oscilaţii este generat probabil de turbulenţa jetului de sânge propulsat continuu prin aortă şi. cu o durată de 0. a căror succesiune în timp constituie aşa-zisa revoluţie cardiacă stetacustică (clinică). univ.10 s. Pe fonocardiogramă se disting patru zgomote cardiace. adesea reunite. Oscilaţiile zgomotului I formează trei grupuri care se succed în timp şi cu origini diferite:  grupul iniţial are o frecvenţă şi o intensitate foarte joasă. (I. uşor de recunoscut: zgomotul I (sistolic) şi zgomotul II (diastolic). Aceste variaţii presionale sunt consecinţa unor contracţii şi relaxări (sistole şi diastole). respectiv. componentă sanguină. După terminarea sistolei. la nivelul toracelui. când presiunea intraventriculară începe să crească. Activitatea mecanică atrială se exteriorizează pe traseu printr-o mică undă pozitivă (a). Haulică.15 secunde. cu o frecvenţă variabilă de 30-100 Hz. (I. muşchiul atrial rămâne relaxat (diastola atrială) până la începerea unei noi revoluţii (circa 0. în momentul închiderii valvulelor atrio-ventriculare. iar graficul obţinut se numeşte cardiogramă. Dobreci Daniel-Lucian Ciclul cardiac sau revoluţia cardiacă Ciclul cardiac este manifestarea activităţii mecanice a inimii. 1996) 1. Zgomotul I (sistolic) este un zgomot grav. Gh. a doua.1 s) este urmat de o scurtă perioadă de linişte (mica tăcere 0. La persoanele adulte. Haulică. După această perioadă de contracţie. în timp ce ventriculograma ne apare ca o undă amplă şi polimorfă. înălţime (frecvenţă). şi anume componenta valvulară.3.2 s). Revoluţia cardiacă fiziologică are o durată de circa 0. după care se produce zgomotul II (0.4 s). pulmonară. în cursul unui ciclu cardiac. până la zgomotul I consecutiv.080.8 s pentru o frecvenţă de 7 bătăi/minut.5 secunde. 18 . a căror succesiune ciclică formează revoluţia cardiacă sau ciclu cardiac. este vorba despre succesiunea a doua zgomote principale. Zgomotele cardiace se caracterizează prin durată. prelung şi puternic.27-0. generată de oprirea bruscă a sângelui accelerat spre atrii. Revoluţia cardiacă începe cu sistola atrială. Zgomotul I (0. Într-o descriere sumară. Rolul de pompă a inimii se realizează datorită unor variaţii presionale ritmice din interiorul sistemului tetracameral cardiac. 1996. 2005) Activitatea mecanică a inimii poate fi studiată prin înregistrarea variaţiilor de volum şi presiune a inimii.

La nivelul acestei arii de proiecţie a vârfului inimii. coincide cu sfârşitul undei P pe ECG şi unda a pe auriculogramă. când sângele ce trece rapid din atriile pline în ventriculele relaxate este brusc decelerat de contactul cu peretele ventricular. Figura nr. Zgomotul III (diastolic) poate fi ascultat uneori la adulţii tineri. Aceste vibraţii se transmit prin inelele valvulare şi muşchiul ventricular. Intensitatea zgomotului II creşte odată cu creşterea presiunii arteriale sistemice sau pulmonare.025-0. format din câteva oscilaţii de joasă frecvenţă (inaudibile). decubit dorsal). imediat după vârful undei T pe ECG. care apare la începutul diastolei. Zgomotul II aortic precedă de obicei cu puţin zgomotul II pulmonar. Este format din 1-2 oscilaţii de foarte joasă frecvenţă (15-20 Hz) şi are o durată de 0. 7 – Fonocardiograma (www. Apare în momentul deschiderii valvulelor atrio-ventriculare. dar de origine tricuspidă.. Zgomotul I al inimii drepte se percepe la baza apendicelui xifoid. Zgomotul II (diastolic) este un zgomot scurt. când întoarcerea venoasă crescută prelungeşte durata ejecţiei sângelui din ventriculul drept. Are o durată de 0. focarul optim de auscultaţie se află în spaţiul V intercostal drept. predomină elementul mitral (inima stângă). Are o durată de 0. ce apare în regiunea apexului. la intersecţia cu linia medioclaviculară.04 şi este format din 1-4 oscilaţii. 19 .02-0. situaţia se inversează. Zgomotul IV (atrial) este inauzibil la normali. chiar lângă marginea corespunzătoare a sternului. la circa 0. Fonocardiografic este format din 4-5 oscilaţii.050 şi o frecvenţă de 50-200 Hz.03 s.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare Focarul optim de auscultaţie pentru zgomotul I se află în spaţiul V intercostal stâng. ce pot fi grupate astfel:  un grup iniţial. 50-100 Hz.br) Focarul optim de auscultaţie pentru zgomotul II se află în spaţiul II intercostal drept (aortă) şi stâng (pulmonară). în momentul în care pe înregistrarea presiunii aortice se înregistrează accidentul dicrot.08 s după zgomotul II.pro.. Tot pentru zgomotul I. clar. Acest decalaj este accentuat în inspirul profund. În expir. cu frecvenţă joasă. determinate de decelerarea şi întoarcerea spre ventricul a fluxului sanguin chiar înaintea închiderii valvulelor sigmoide:  un grup principal generat de închiderea şi tensionarea bruscă a valvulelor sigmoide. care determină frânarea bruscă a coloanei de sânge dirijate spre ventricul. Zgomotul I al inimii stângi se ascultă prin plasarea stetoscopului în spaţiul V intercostal stâng. pe marginea dreaptă a sternului. lovit.03-0. la locul de intersecţie cu linia medio-claviculară sau mamelonară stângă. Poate fi accentuat prin manevre ce măresc întoarcerea venoasă în atrii (efort fizic.bertolo. ca un sunet slab.

Asist. în vederea propagării în toată masa musculară. 1991) Figura nr. Zgomotul II pentru artera pulmonară se ascultă în spaţiul II intercostal stâng la 2 cm de marginea stângă sternală. se situează înaintea fazei de punere în tensiune a ventriculului. Acestea sunt în număr de trei: . (Guyton. Fenomene electrice ale activității cardiace Miocardul este constituit dintr-o mulţime de fibre musculare individualizate. ştiind că ţesuturile care se interpun joacă rol de conductori a biopotenţialelor cardiace. 8 – Focarele de auscultaţie a zgomotelor cardiace 1. fie doi electrozi explorator. 20 . legate între ele prin punţi protoplasmatice. În acest scop se foloseşte fie un singur electrod explorator şi atunci metoda se numeşte unipolară. drd. iar unda de depolarizare ventriculară R.  Metoda directă se foloseşte la animal după deschiderea cuştii toracice şi aplicarea electrozilor de culegere direct pe cord.plasarea unui electrod pe braţul drept şi a celuilalt pa gamba stângă obţinem derivaţia DII sau derivaţia “oblică”. Activitatea bioelectrică cardiacă precede în timp restul celorlalte activităţi (mecanică şi acustică) încât înregistrarea concomitentă a cardiogramei şi ECG ne arată că unda de depolarizare atrială P se situează înaintea sistolei atriale. . plasează doi electrozi de culegere pe membre.  Metoda indirectă constă în plasarea electrozilor la distanţă de cord. Înregistrarea electrocardiografică (EKG) foloseşte metode de culegere directă şi indirectă. univ. iar la om în timpul intervenţiilor chirurgicale. în spaţiul II intercostal drept.3. constituind derivaţiile standard Einthowen. metoda fiind bipolară.3. ce permit trecerea impulsului nervos de la o fibră la alta. a) Metoda bipolară mai des folosită. Dobreci Daniel-Lucian Zgomotul II pentru artera aortă se aude la 2 cm în afara marginii drepte a sternului.derivaţia DIII se obţine prin plasarea unui electrod pe antebraţul stâng şi a celui de al doilea pe gamba stângă sau derivaţia “perpendiculară”. .prin plasarea electrozilor pe antebraţul drept şi stâng se obţine derivaţia întâia standard DI.

. . AVL pentru membrul superior stâng şi AVF pentru membrul inferior stâng (A= augmentare). . Electrodul explorator este plasat pe cele trei membre pentru a obţine derivaţiile unipolare ale membrelor VR. 2006) - Figura nr. . Înregistrarea EKG prin această metodă presupune aplicarea electrodului de negativitate în felul următor: .S. Dubin. derivaţiile obţinute vor fi notate AVR pentru membrul superior drept. 1997.V5 – locul de intersecţie a linie exilare anterioare cu orizontala ce trece prin V4. Derivaţiile sunt notate cu litera V (volt) urmată de o cifră sau o literă în funcţie de felul culegerii. . VF. b) Metoda unipolară foloseşte un singur electrod explorator. braţul stâng şi gamba stângă. şi folosesc plasarea electrodului explorator în următoarele puncte de torace (Figura nr.V2 – marginea stângă a sternului la nivelul aceluiaşi spaţiu. 9): . Dubin.V1 – marginea dreaptă a sternului la nivelul spaţiului IV intercostal. 9 – Derivaţiile precordiale 21 . 1997)  Metoda semidirectă foloseşte plasarea electrodului explorator foarte aproape de cord.În DI electrodul negative este în punctual R.În DIII electrodul negative este plasat în punctual L. plasând electrodul indiferent într-un punct pe cele două membre neexplorate.(D. Ş. Aramă.V4 – corespunde vârfului inimii. (D. Goldberger utilizează o tehnică mai fidelă pentru înregistrarea potenţialelor electrice cardiace.V6 – locul de intersecţie liniei medioaxilare cu orizontala prin V4. iar electrodul explorator se fixează la nivelul 1/3 libere a membrului respective. . fie la nivelul hemitoracelui stâng. fie prin introducerea acestuia prin esofag până la nivelul bazei inimii.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare Punctele de aplicare în derivaţiile standard sunt notate cu R pentru braţul drept. cu L pentru braţul stâng şi cu F pentru gamba stângă. În acest caz. . VL. Derivaţiile precordiale sunt cele mai folosite în clinică.V3 – la jumătatea distanţei dintre V2 şi V4. respective pe braţul drept. În acest caz amintim derivaţiile esofagiene şi precordiale care sunt unipolare.În DII electrodul negative este în punctual R.

drd. S. Amplitudinea sa este de 1-3 mm ceea ce corespunde la o tensiune de0. fiind negative. Undele Q şi S care intră în componenţa sa se găsesc plasate de o parte şi de alta a undei R.1-0. forma şi cronologia.3 mV. 10 – Derivaţiile unipolare.Asist. unanim admise în lumea medicală.malaysianbiomed. univ. În principal complexul QRS este format dintr-o deflexiune amplă şi rapidă corespunzătoare undei R. Dobreci Daniel-Lucian Figura nr. 22 . bipolare şi precordiale ( www. T. U. Q.org) Traseul EKG conţine o serie de unde pozitive şi negative. R. Este o undă de amplitudine mică şi formă rotunjită. Analiza EKG normală necesită studiul fiecărei unde în parte. de amplitudine şi durată mică. Acest complex precede în timp sistola ventriculară şi se plasează pe cardiogramă înaintea fazei de contracţie izometrică a sistolei ventriculare. privind amplitudinea. notate de Einthowen încă din 1895 cu literele P. Complexul QRS evidenţiază activitatea bioelectrică ventriculară. Unda P corespunde depolarizării atriale şi precede sistola mecanică a atriului. durata.

Amplitudinea sa este de 1-3 cm.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare Figura nr.healthguide.15-0. .library. 2006. Unda S este deasemeni o undă mică. pentru ca în teritoriul capilar arterial să atingă valori de 35 mm/Hg. Are o durată de 0. El indică timpul în care excitaţia apărută în nodulul sinusal parcurge atriile şi ajunge la nodulul atrio-ventricular. Unda T este pozitivă. Dubin.4 mV. 11 – Analiza EKG (www.9-0. Segmentul ST este cuprins între sfârşitul undei S şi începutul undei T.16 secunde. Durata sa medie este de 0. Intervalul QT este porţiunea de pe traseul EKG cuprinsă între începutul undei Q şi sfârşitul undei T. ce corespunde depolarizării ventriculare. ascuţită. Are o durată mică de 0. Presiunea și pulsul arterial Presiunea sistolică este presiunea cu care sângele este propulsat în sistemul vascular arterial în timpul sistolei ventriculare.). ascuţită. presiunea maximă este mai joasă. ceea ce corespunde la o diferenţă de potenţial de 1-3 mV.en-us) Unda R este o undă amplă. La nivelul arterelor mici. Are amplitudine de 1-2mm. Se datoreşte repolarizării fibrelor Purkinje. Ea se datorează depolarizării ventriculului stâng (unda R se datoreşte în special depolarizării ventriculului drept). rotundă şi corespunde repolarizării ventriculare. 23 .(Ş. La nivelul arterelor mari şi mijlocii ale marii circulaţii.36 secunde. negativă.12 secunde şi reflectă anihilarea potenţialelor cardiace în momentul începerii repolarizării ventriculare. care face parte de asemeni din complexul QRS. rapidă (0. pozitivă.2 mV. Segmentul PQ cuprins între sfârşitul undei P şi începutul undei Q este izoelectric. Unda T corespunde fazei de contracţie izotonică a acestora.4.1-0. Durata sa nu depăşeşte 0. Aramă. ceea ce corespunde la 0.08 sec. de aproximativ 80 mm/Hg. Este cel mai mare interval de pe traseul EKG având în medie o durată de 0.04 secunde iar amplitudinea sa nu depăşeşte 25% din amplitudinea undei R. în cazul arterei metatarsiene. D.30 secunde şi o amplitudine de 1-4 mm. corespunzător unei tensiuni de 0. Corespunde sistolei electrice ventriculare. Unda U apare inconstant pe EKG.3. 1997) 1.34-0. În general este izoelectric şi are o durată de 0.S. această presiune atinge la adult valori maxime de 120-140 mm/Hg. Intervalul PQ este porţiunea de traseul EKG care cuprinde unda P şi segmentul PQ.06-0.14-0.04 sec.1-0. Unda Q este negativă şi intră în componența complexului QRS.

Asist. univ. drd. Dobreci Daniel-Lucian

Presiunea diastolică este presiunea cu care sângele continuă să se deplaseze în arborele vascular arterial în timpul sistolei ventriculare. Valorile sale normale reprezintă jumătate din valoarea maximei plus 10 (70-80 mm/Hg). Determinarea presiunii sangvine se realizează direct sau indirect. Metodele indirecte sunt utilizate curent în practica medicală, şi au la bază principiul determinării forţei oponente cu valoare cunoscută necesare colabării vasului respectiv şi scăderii progresive a acesteia până la apariţia undelor pulsatile sistolo-diastolice cu ajutorul unei manşete pneumatice.

Figura nr. 12 – Îregistrarea presiunii arteriale prin medota indirectă la nivelul arterei brahiale şi a gambei (www.seniorjournal.com) Înregistrarea presiunii sangvine cu una din metodele directe sângerânde evidenţiază trei tipuri de oscilaţii pe curba presională: - Oscilaţii de prim ordin de origine cardiacă, determinate de expansiunea ritmică a pereţilor arteriali produsă de activitatea pulsatilă a inimii; - Oscilaţii de al doilea ordin, sau de tip respirator, caracterizate prin tendinţa la creştere a undelor cardiace sistolo-diastolice în timpul inspirului, urmată de revenire la nivelul iniţial în expir (16-18/minut); - Oscilaţii de ordin al treilea sau vasomotorii, cu frecvenţă mult mai joasă, de 2-3 pe minut. Pulsul arterial constă în distensia pereţilor arteriali, din timpul sistolei ventriculare, determinată de creşterea presiunii şi diametrului arterei comprimate pe un plan osos. Expansiunea ritmică a arterelor periferice se datoreşte propagării cu viteză mare, a undei vibratorii vasculare produsă de expulzia sângelui sub presiune din inimă în vasele mari. Înscrierea pulsului arterial poartă numele de sfigmogramă, ce poate fi practicată la nivelul uneia dintre arterele mari sau la radială, pedioasă, etc. Sfigmograma prezintă o linie ascendentă, a-b denumită undă anacrotă, produsă de creşterea bruscă a presiunii, urmată de o pantă descendentă, unda catacrată b-c prevăzută cu o incizură, cunoscută sub numele de undă dicrotă (d). Aceasta marchează tendinţa de refulare a sângelui la sfârşitul sistolei ventriculare şi închiderea valvei aortice. (I. Haulică, 1996; V.P. Hefco, 1997)

24

Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare

Figura nr. 13 – Sfigmograma (www.dataq.com) 1.3.4. Presiunea și pulsul venos Presiunea cu care sângele circulă prin vene scade de la periferie spre venele mari şi atriul drept. În poziţia orizontală se constată scăderea presiunii, ajungându-se de la 12mm/Hg în cazul capilarelor venoase la 7-8mm/Hg în venele mici şi la 3-4mm/Hg la nivelul venelor de calibru mijlociu. În venele mari şi atriul drept presiunea sângelui atinge valori de 0 sau chiar -1mm/Hg, cu maxima de -4mm/Hg în inspirul forţat. În mica circulaţie, presiunea venoasă variază în jurul valorii de 6-8mm/Hg la nivelul capilarelor pulmonare şi de 4-5mm/Hg în atriul stâng. Metodele de determinare sunt de două feluri: directe şi indirecte. Pulsul venos reprezintă deformările pulsatile determinate de variaţiile de presiune joasă, transmise retrograde de la nivelul striului drept la venele mari. Înregistrarea pulsului venos este numită flebogramă şi se face la jugulară cu ajutorul unei capsule elastice Marey. Înregistrând modificările presionale venoase din timpul diverselor momente ale revoluţiei cardiace, flebograma prezintă trei deflexiuni positive (a,c,v) şi două negative (x,y). Unda pozitivă a corespunde sistolei atriale. Unda pozitivă c se datoreşte ridicării planşeului atrioventricular în timpul sistolei izometrice ventriculare şi bombării sale spre cavitatea atrială dreaptă. Deflexiunea următoare negativă notată cu x reflectă coborârea planşeului atrioventricular în faza de contracţie izotonică a ventricolului. Unda pozitivă v se datoreşte revenirii planşeului atrioventricular la începutul diastolei ventriculare, în faza de relaxare izometrică. Unda negativă y se datoreşte deschiderii valvei tricuspide şi umplerii ventriculare post sistolice. (I. Hăulică, 1996; V.P. Hefco, 1997)

25

Asist. univ. drd. Dobreci Daniel-Lucian

 TEMĂ DE LUCRU Studiind noțiunile din acest capitol și sursele bibliografice recomandate, elaborați o fișă în care să prezentați dinamica tensiunii arteriale și a frecvenței cardiace pe durata a două săptămâni la un individ sănătos după efectuarea de către acesta a unui efort fizic zilnic,de intensitate medie, la covor rulant sau cicloergometru, având durata de 20 minute .

 EVALUARE 1. Care sunt propritățile miocardului și definiți-le? 2. Care este rolul sistemului circulator arterial? 3. Care este rolul sistemului circulator capilar? 4. Care este rolul sistemului circulator venos? 5. Care este rolul sistemului circulator limfatic? 6. Care sunt factorii care influențează circulația arterială? 7. Care sunt factorii care influențează circulația venoasă? 8. Ce reprezintă electrocardiograma și din ce este alcătuită? 9. Care este semnificația undelor EKG? 10. Ce se înregistrează cu ajutorul fonocardiogramei? 11. Ce este tensiunea arterială și care este protocolul de înregistrare indirectă a acesteia? 12. Ce reprezintă debitului cardiac? 13. Ce reprezintă auriculograma? 14. Ce reprezintă ventriculograma? 15. Explicați cum se poate determina de pe un traseu EKG frecvența cardiacă folosind regula ”biletului de autobuz” ? 16. Explicați cum se poate determina de pe un traseu EKG frecvența cardiacă folosind regula de 6 secunde ?

Rezumat
Capitolul Noțiuni generale privind fiziologia aparatului cardio-vascular este structurat în 3 subcapitole, fiecare dintre ele abordând aspecte specifice rezultate din literatura de specialitate. În primul și al II-lea subcapitol sunt prezentate aspectele generale referitoare la fiziologia cordului și respectiv fiziologia sistemului vascular (arterial, capilar, venos, limfatic) cuprinzând date referitoare la structura cordului și a vaselor, proprietățile cordului și vaselor, hemodinamică cordului și sistemului vascular. Informaţiile incluse în aceste subcapitole sunt utile studenţilor din punct de vedere al formării unui bagaj de cunoştinţe teoretice, absolut necesar viitorului specialist. Al treilea subcapitol prezintă manifestările activității cardiace și vasculare, cuprinzând date referitoare la manifestările mecanice ale inimii, manifestările acustice ale cordului precum și manifestările electrice ale inimii. Tot în acest subcapitol sunt prezentate și manifestările periferice ale circulației vasculare.

26

vârsta în ani la bărbaţi şi 210 vârsta în ani la femei) sau limitată de simptome care determină oprirea testării înainte de atingerea nivelului maximal (durere anginoasă. precum şi testarea cardio-pulmonară în circuit închis. în trepte succesive de 25 . 2005) Cea mai utilizată metodă este testarea de efort la cicloergometru sau covor rulant. pe baza ei elaborându-se programul de antrenament fizic ca parte a recuperării cardiace comprehensive. precum şi la bolnavii la care este necesară expertizarea capacității de muncă. în evaluarea capacităţii funcţionale şi ischemiei postinfarct. dispnee. 2002) Efortul la cicloergometru se efectuează după protocolul clasic. indicațiile și contraindicațiile testării la efort a pacienților cardiaci folosind testul de mers 6 minute Generalități Alături de tehnicile de evaluare a funcţiei cardiace în repaus.30 W. de efort la domiciliu. Testarea la efort este utilă în urmărirea ulterioară a pacientului cu o afecţiune cardiacă. alături de performanţa cardiacă. Testul de mers 6 minute se foloseşte la pacienţii cu insuficienţă cardiacă. Pe lângă valoarea prognostică incontestabilă. după revascularizare miocardică. indicațiile și contraindicațiile testării la efort la covorul rulant sau la cicloergometru a pacienților cardiaci  Dețină noțiuni generale referitoare la metodologia. Rezultatele testării de efort la pacienţii după un infarct miocardic de exemplu. cunoscut fiind faptul că. pot realiza o creştere a încrederii în capacitatea fizică proprie şi în consecinţă scade anxietatea legată de activităţile fizice zilnice. (Mitu.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare Evaluarea capacităţii de efort şi a performanţei ventriculare stângi a pacienților cardiaci Scop  Cunoașterea unor noțiuni generale privind evaluarea capacității de efort a pacienților cardiaci.). ca şi pentru evaluarea riscului de complicaţii. el serveşte ca punct de plecare pentru recomandările privitoare la reîncadrarea în muncă. Testarea de efort la cicloergometru sau covor rulant Testarea la efort la cicloergometru sau covor rulant este obligatorie la bolnavii coronarieni înainte de includerea în programele de recuperare fizică. în aprecierea bolnavilor cardiaci este absolut necesară testarea capacităţii funcţionale la efort. Testarea este de tip maximal. capacitatea de efort este alt indicator prognostic independent. 27 . cefalee etc. adică până la atingerea frecvenţei cardiace maxime teoretice (220 . Obiective operaţionale După ce va studia această lucrare practică. (Gherasim. cu durata de 3 min pe treaptă. studenţii vor putea să:  Dețină noțiuni generale referitoare la metodologia. indicațiile și contraindicațiile testării cardio-pulmonare la efort a pacienților cardiaci  Dețină noțiuni generale referitoare la metodologia.

Frecvenţa cardiacă creşte cu 10 . la care bolnavul obişnuieşte să-şi întrerupă activitatea Durere intolerabilă Tabel nr. ca şi nedepăşirea valorilor de 130 .Scala Borg de percepere a efortului Tensiunea arterială sistolică în mod normal creşte în cursul efortului cu 8. foarte uşor Foarte uşor Uşor Moderat Oarecum greu Greu Foarte greu Foarte. 2 . dispneea sunt principalele simptome cardiace care pot apărea.140 mmHg la efortul progresiv. iar peste 30000 . Absenţa creşterii ei la efort are semnifcaţie prognostică peiorativă. În interpretarea variaţiei frecvenţei cardiace la efort trebuie cunoscută medical la care o poate influenţa (betablocantele. Dublul produs serveşte la calcularea deficitului aerobic miocardic 28 .5 1 2 3 4 5-6 7-8-9 10 Tabel nr.20 bătăi la fiecare treaptă de efort.ischemie uşoara sau teste fals pozitive. Astfel.Intensitatea durerii anginoase (după scala Katus) Se ia în considerare şi rata de percepere a efortului prin folosirea scalei Borg clasice (cu 20 puncte) sau modificate (cu 10 puncte). în asociere cu modificările ST de tip ischemic. Dobreci Daniel-Lucian Se efectuează la pacientul internat. Gradul durerii 1 2 3 4 Descriere Durere abia perceptibilă Durere persistentă Durere intensă. La bolnavi cu ischemie severă şi insuficienţă ventriculară stânga se remarcă prezenţa deficitului cronotrop. demascând scăderea performanţei sistolice a ventriculului stâng. 1 . 2002) Scala originală 7 8-9 10-11-12 13 14 15-16 17 18-19 Aprecierea Nesemnificativ Foarte. drd. creşte valoarea diagnostică a testului. apariţia durerii reprezintă unul din criteriile de întrerupere a testării (după scala Katus) şi ulterior de indicare a tipului de efort fizic în programul de recuperare. digitală). se consideră semn de insuficienţă ventriculară absenţa creşterii TAS peste 10 mmHg în primele doua trepte de efort sau scăderea ulterioară cu peste 10 mmHg. de către medicul cardiolog sau internist cu competenţă în testarea de efort şi în condiţiile în care există în dotare echipament de resuscitare. Testele de efort pozitive la un dublu produs sub 15000 semnifică ischemie severă. durerea toracică. Valori între 15000 .30000 sugerează ischemie moderată.10 mmHg pe fiecare treaptă. foarte greu Scala nouă 0-0. univ. ce indică necesitatea revascularizării miocardice. în laboratorul de testare de efort. (Mitu.Asist. 2002) În interpretarea testului se urmăresc parametrii cunoscuţi: simptomatologia durerea anginoasă. direct proporţional cu severitatea ischemiei. (Mitu. Indicele tensiune-timp (ITT) sau dublul produs (DP) este direct proporţional cu consumul de oxigen miocardic (MV02).

precum şi de protocolul de testare. la testarea cardio-pulmonară în circuit închis. sever peste 75%. în funcţie de greutatea corporală. oboseală uneori persistentă mai multe zile. dar unele din ele pot fi deosebit de severe. crampă musculară.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare Consumul de oxigen (VO2) se calculează fie direct. dureri articulare etc.  Necardiace: traumatisme musculo-scheletale  Combinate: amețeli. Capacitatea funcţională se apreciază în funcţie de VO2. DAF este mic între 0 . Criteriile de oprire a testului sunt variabile şi depind de pacient. prin calcularea echivalentului metabolic (MET).50%. tahiaritmii. fie indirect.75%. Cauze dependente de pacient:  Dorinţa pacientului de a opri testul  Disconfort toracic important  Oboseală marcată  Dispnee severă       Cauze dependente de medic: Înrăutăţirea stării clinice a pacientului (ataxie. Unele modificări electrocardiografice la testul de efort reprezintă criterii de severitate care impun. impunând măsuri de resuscitare:  Cardiace: bradiaritmii.7 MET 3 . hipotensiune și șoc. Modificările electrocardiografice sunt esenţiale în aprecierea ischemiei induse de efortul fizic. insuficiență cardiacă congestivă. (Mitu.Evaluarea capacităţii funcţionale Cunoaşterea VO2 permite calcularea deficitului aerobic funcţional. uşor între 25 . explorări suplimentare în vederea unei eventuale revascularizării înaintea includerii în programe de recuperare sau indicarea unui program de efort fizic limitat (sub nivelul apariţiei ischemiei). confuzie. 29 . dureri corporale.25%.5 MET sub 2 MET Tabel nr. mediu între 50 . vârsta şi efortul de vârf. paloare. cianoza) Modificări ECG semnificative (care constituie criterii de severitate) Scăderea tensiunii arteriale sistolice şi/sau a frecvenţei cardiace la creşterea efortului TAS peste 250 mmHg sau TAD peste 120 mmHg Defecţiuni ale echipamentului de testare Alte simptome limitante (ameţeală. la pacienţii coronarieni cunoscuţi. respectiv MET. 3 . infarct miocardic acut. de modificările care apar şi care impun medicului decizia de întrerupere a testării.) Cauze determinate de protocolul de testare:  Atingerea frecvenţei cardiace teoretice  Atingerea încărcăturii mecanice teoretice Complicaţiile care pot apare în cursul testării de efort sunt rare. 2002) Clasa NYHA I II III IV Echivalent metabolic (MET) peste 7 MET 5 . respectiv (MET). din tabele. Capacitatea funcţională se apreciază în funcţie de VO2.

În schimb. decât debitul cardiac de repaus. în Tabel nr. (Mitu Florin. Acesta este atins la aproximativ 70% din VO2 maxim al unui individ şi este semnalizat de creşterea discrepantă a producţiei de CO2 faţă de creşterea consumului de oxigen. 2002) Avantajele metodei sunt multiple:  VO2 maxim şi pragul anaerob sunt determinate obiectiv. Aprecierea capacităţii funcţionale prin TCP se face conform clasificării funcţie de VO2 maxim şi pragul lactat. în aprecierea bolnavilor cu diferite dezadaptare. respiraţie cu respiraţie.pulmonară la efort în circuit închis (TCP) permite aprecierea neinvazivă a extracţiei totale de oxigen (VO2) şi producţiei de CO2 (VCO2). Deoarece stabilirea pragului lactat necesită determinarea consumului de O2 şi a eliminării CO2 prin respiraţie în circuit închis.pulmonara de efort Testarea cardio . Măsurarea continuă. Pragul lactat este atins de pacientul cardiac (în dispneea cardiacă) dar nu este atins în cazul dispneei pulmonare.Asist.moderat Moderat . creştere care până la acest nivel este paralelă. VO2 de vârf pe care îl ating 30 .16 6. definită ca valoarea atinsă când VO2 rămâne stabil în pofida creşterii intensităţii efortului. în prezenţa dispneei patente susţine originea sa cardiaca (disfuncţie VS). în care capacitatea ventilatorie maximă este atinsă înaintea apariţiei discrepanţei dintre debitul cardiac şi necesităţile de irigare ale periferiei (prag anaerob). drd. metoda puţin accesibilă în practica clinică.sever Sever Foarte sever VO2 maxim ml/min/kg > 20 16 .  pragului anaerob. Clasa A B C D E Gradul de afectare Uşor Uşor . Aceasta permite determinarea:  extracţiei maxime de O2 – VO2 maxim sau capacitatea aerobică. 4 . menţinerea la valori normale a HbO2. pulmonară sau poate fi secundară lipsei de antrenament. care este atins în momentul epuizării ofertei de O2 la nivel tisular. Aceasta poate avea o cauză cardiacă (insuficienţa ventriculară stânga). dar mai puţin fidelă.20 10 . Dobreci Daniel-Lucian O problemă deosebită o ridică dispneea de efort. se recurge la o examinare mai simplă. În încercarea de diferenţiere se va lua în considerare nivelul efortului la care se atinge pragul anaerob (pragul lactat). a concentraţiei O2 şi CO2 permit monitorizarea VO2 şi VCO2. Apariţia dispneei concomitent cu scăderea concentraţiei HbO2 sub 95% pledează pentru originea respiratorie a acesteia. Se efectuează la cicloergometru sau covor rulant.11 5-8 <4 de bolnav mai fidelă grade de Weber.) Un dezavantaj al TCP este acela că mulţi pacienţi nu pot atinge nivelul de efort la care VO2 rămâne stabil în pofida creşterii intensităţii efortului. neinfluenţate sau de examinator. Testarea cardio .  VO2 maxim reprezintă o măsură indirectă a debitului cardiac maxim.10 <6 Pragul anaerob > 14 11-14 8.  reproductibilitatea la acelaşi pacient este bună. respectiv oximetria capilară cu oximetru transcutanant fixat la nivelul lobului urechii. univ.Clasificarea funcţională Weber a insuficienţei cardiace (Weber fi colab.

2002) Testul de mers 6 minute Reprezintă un test util în evaluarea capacităţii de efort la bolnavii coronarieni cu insuficienţă cardiacă. 2. (Mitu Florin. supravieţuirea la trei ani a fost de numai 55%. testul de mers 6 minute evaluează cu destulă acurateţe capacitatea de efort. Parametrii obţinuţi – VO2 maxim şi VO2 la pragul anaerob. testarea cardio-pulmonară de efort realizează o apreciere practică. ea se corelează cu supravieţuirea pe termen scurt. 4.450 m. Este o variantă de test submaximal autolimitat. VO2 în cursul testului de mers este. Rezumat Capitolul Evaluarea capacităţii de efort şi a performanţei ventriculare stângi a pacienților cardiaci cuprinde trei teste de evaluare a capacității de efort la pacienții cardiaci.  nivelul 2: 300 . care nu au fost capabili să atingă valori ale TA maxime de 120 mmHg. cu 15% mai mic decât VO2 maxim realizat la TCP. El ajută la diferenţierea între clasele II şi III NYHA. În condiţiile unei accesibilităţi mai scăzute la testarea cardio . VO2 de vârf depinde de motivaţia pacientului şi de examinator. independenţi de fracţia de ejecţie. Mai mult.  nivelul 4: peste 450 m . Distanţa totală de mers permite încadrarea pacienţilor în patru nivele de efort:  nivelul 1: sub 300 m.pulmonară sau la persoane cu insuficienţă cardiacă severă. 3. TAS maximă .375 m. în medie.  EVALUARE Care este rolul și ce determină testarea la efort la covorul rulant? Care sunt diferențele dintre testarea la efort la covorul rulant și cea la cicloergometru? Ce rol are și ce determină testarea cardio-pulmonară? Care este rolul și ce determină testul de mers 6 minute? 1. Astfel. În concluzie. realizați o fișă de testare la efort a unui pacient cardiac folosind unul din testele de efort prezentate .Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare nu este acelaşi şi nu trebuie confundat cu VO2 max. 2002) La bolnavi cu insuficienţă cardiacă. obiectivă a capacităţii funcţionale. la pacienţii cu VO2 maxim sub 14 ml/kg/min. (Mitu Florin. (Mitu Florin. spre deosebire de 85% supravieţuire la cei cu VO2 maxim peste 14 ml/kg/min.  TEMĂ DE LUCRU Studiind noțiunile din acest capitol și sursele bibliografice recomandate. Capitolul cuprinde date referitoare la metodologia de aplicare a acestor teste. nivelul VO2 maxim şi al TA sistolice la efortul de vârf sunt predictori independenţi de mortalitate.  nivelul 3: 375 . în care pacientul este pus să meargă în ritm propriu timp de 6 minute pe un coridor cu o lungime măsurată (aproximativ 20 metri).reprezintă valoroşi indicatori prognostici. Se măsoară distanţa totală de mers şi se apreciază simptomele care au determinat întreruperea testului. 31 . 2002) Studiile care au comparat această variantă de testare de efort cu testarea cardio pulmonară au relevat o corelaţie semnificativă între distanţa parcursă la testul de mers şi VO2 max. utilizaţi în stratificarea riscului în vederea opţiunii terapeutice.

Dobreci Daniel-Lucian indicații și contraindicații. 32 . precum și valoarea prognostică și de evaluare pe care o au aceste teste asupra stabilirii gradului de evoluție sau involuție a diferitelor afecțiuni cardiace. univ. drd.Asist.

dozarea și practică a tratamentului kinetoterapeutic în hipertensiune arterială  Își însușească abilitățile necesare privind realizarea. uneori la frig sau emoţii. indicațiile și contraindicațiile aplicării tratamentului kinetoterapeutic în bolile cardio-vasculare.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare Capitolul II. care survin la scurt timp după încetarea unui efort.1. Aplicații practice ale kinetoterapiei în diferite afecțiuni cardio-vasculare Scop  Cunoaşterea bazelor teoretice și practice privind metodologia. 33 . dozarea și practică a tratamentului kinetoterapeutic în venopatii aplicarea aplicarea aplicarea aplicarea aplicarea aplicarea aplicarea 2. cel mai frecvent timp de 2-5 minute. dozarea și practică a tratamentului kinetoterapeutic în insuficiența cardiacă  Își însușească abilitățile necesare privind realizarea. studenţii vor putea să:  Își însușească abilitățile necesare privind realizarea. Durerile încetează la scurt timp după încetarea efortului sau după administrarea de nitroglicerină. dozarea și practică a tratamentului kinetoterapeutic în arteriopatii  Își însușească abilitățile necesare privind realizarea. în accese cu durată variabilă. dozarea și practică a tratamentului kinetoterapeutic în infarctul miocardic  Își însușească abilitățile necesare privind realizarea. Obiective operaţionale După ce va studia această unitate de curs.Tratamentul kinetoterapeutic al anginei pectorale stabile de efort Angina pectorală este un sindrom caracterizat prin dureri precordiale şi retrosternale difuze. dozarea și practică a tratamentului kinetoterapeutic în angina pectorală stabilă de efort  Își însușească abilitățile necesare privind realizarea. dozarea și practică a tratamentului kinetoterapeutic în valvulopatii  Își însușească abilitățile necesare privind realizarea.

Durerea poate fi progresivă. uneori de dispnee.Asist. drd. mandibulară. Figura nr. 1 – Tipuri de obstrucţie coronariană Durerile au caracter constrictiv în „gheară”. pe marginea cubitală până la degetele 4-5. nucală. Se însoţeşte de anxietate. univ. în membrul superior drept. Dobreci Daniel-Lucian Figura nr. 2 – Zona posibilă de iradiere a durerii ischemice coronare 34 . Accesele se repetă la eforturi de acelaşi grad. în epigastru. posterior la baza toracelui. Bolnavul poate muri subit în timpul accesului. senzaţie de „moarte iminentă”. uneori de constricţie faringiană. în membrul superior stâng. Există foarte frecvent dureri cu iradiere atipică: în regiunea cervicală. cu iradiere în umăr.

şi reuşita unuia depinde foarte strâns şi direct de reuşita terapeutică a celuilalt. Testul de mers 6 minute se foloseşte la pacienţii cu insuficienţă cardiacă. Acesta. Rezultatele testului de efort au o mare importanţă pentru kinetoterapeut. prin activarea mecanismelor Frank-Starling. ca şi pentru evaluarea riscului de complicaţii. precum şi în urma efectuării unui test de efort (maximal sau submaximal în funcţie de gravitatea bolii) va indica tratamentul kinetoterapeutic sau îl poate contraindica. Obiectivele unei şedinţe de kinetoterapie la un pacient cu angină pectorală de efort sunt:  Activarea circulaţiei colaterale la nivelul arterelor coronare. Tratamentul este unul interdisciplinar. pe baza ei elaborându-se programul de kinetoterapie ca parte a recuperării cardiace comprehensive. trebuie să cunoaştem foarte bine efectele efortului asupra cordului sănătos şi apoi coronarian şi efectele efortului asupra aparatului vascular şi implicit asupra organismului. Obligatoriu kinetoterapeutul trebuie să aibe asupra lui nitroglicerină. deoarece ele arata stadiul de antrenament al pacientului în cauză şi ghidează kinetoterapeutul în ceea ce priveşte frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială maximă pe care o poate atinge pacientul în timpul şedinţelor de kinetoterapie. de preferat sub forma de spray. (Gherasim Leonida. atunci bolnavul respectiv este trimis să efectueze un alt control la medicul cardiolog. o parte fundamentală şi una de încheiere. Pentru a putea prescrie corect şi eficient un tratament kinetoterapeutic în angina pectorală de efort. 2005) Cea mai utilizată metodă este testarea de efort la cicloergometru sau covor rulant. defibrilator cardiac. precum şi testarea cardio-pulmonară în circuit închis. Pe lângă dotările obligatorii ale unei săli de kinetoterapie. Dacă apar semne de intoleranţă la efort. el serveşte ca punct de plecare pentru recomandările privitoare la reîncadrarea în muncă. kinetoterapeutul. S-a ajuns la concluzia că nu se poate spune care categorie de specialişti din echipa interdisciplinară joacă un rol mai important. tensiometru. psihoterapeutul. Testarea la efort este utilă în urmărirea ulterioară a pacientului cu o angină pectorală de efort. Pe lângă valoarea prognostică incontestabilă.  Activarea circulaţiei colaterale la nivelul musculaturii scheletice.  Creşterea extracţiei de oxigen la nivel tisular. 35 . acesta se opreşte şi nu se mai reia în şedinţa respectivă. de efort la domiciliu.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare Tratamentul anginei pectorale de efort În ultimile decenii tratamentul bolilor cardio-vasculare a fost reconsiderat. Dacă semnele persistă şi alte şedinţe.  Creşterea forţei de contracţie a cordului printr-o umplere eficientă. Şedinţele de kinetoterapie se vor desfăşura în săli de kinetoterapie dotate specific pentru recuperarea cardiovasculară. aceasta trebuie să mai aibe o trusă de prim ajutor. mai ales în zona arterei obstruate. şi implicit şi al anginei pectorale de efort. În ceea ce ne priveşte ne vom opri asupra tratamentului kinetoteraputic. O şedinţă de kinetoterapie va cuprinde o parte introductivă. în urma investigaţiilor clinice şi paraclinice. medicul nutriţionist şi terapeutul ocupaţional. din echipa de reabilitare cardiacă făcând parte medicul cardiolog. Pentru a putea introduce un bolnav cu angină pectorală de efort într-un program de reabilitare kinetoterapeutică trebuie neapărat ca acesta să aibe recomandare pentru kinetoterapie de la medicul cardiolog. deoarece toate se intercondiţionează. Rezultatele testării de efort la pacienţii după un infarct miocardic de exemplu. pot realiza o creştere a încrederii în capacitatea fizică proprie şi în consecinţă scade anxietatea legată de activităţile fizice zilnice. stetoscop.

Se mai poate efectua masaj la nivelul coloanei cervicale şi coloanei dorsale superioare. Se va folosi antrenamentul pe intervale.  Activarea celulelor STEM. uşoare fricţiuni şi frământat. precum şi combinate. lent cu scop circulator (îmbunătăţirea întoarcerii venoase) la nivelul gambelor (gamba este considerată „a doua inimă din organism”). Gimnastica medicală şi gimnastica respiratorie se vor executa împreună. precum şi a întregului organism.  Reintegrarea socială şi profesională a pacientului. profund. în care pacientul lucrează atât la aparate cât şi cu aparate. Durata masajului va fi de aproximativ 4-5 minute pentru fiecare gambă. Mijloacele folosite în cadrul tratamentului kinetoterapeutic sunt:  Masaj. drd. În general se preferă şedinţele combinate. Astfel că. ceea ce va determina o bună umplere diastolică a cordului (creşterea volumului telediastolic). Gimnastica medicală se va efectuat după fiecare repriză sau serie de exerciţii precum şi în timpul acestora. şedinţele doar la covorul rulant nu mai sunt agreate. Tratamentul kinetoterapeutic propriu-zis va consta din: Masaj relaxator. pentru a evita apariţie monotoniei în cadrul şedinţelor de kinetoterapie.Asist.  Adaptarea la efort a cordului şi aparatului vascular.  Creşterea capacităţii de efort a întregului organism.  Gimnastică medicală. univ. sau cu pumnul. în noile condiţii impuse de boală. Figura nr. 3 – Supravegherea pacientului cu angină în timpul prestării efortului la cicloergometru 36 . Poziţia în care se va executa masajul va fi una confortabilă pentru pacient şi accesibilă pentru kinetoterapeut (pacientul trebuie sa fie mereu cu faţa la kinetoterapeut). inspirul durează aproximativ 3 secunde iar expirul 4-5 secunde). cu pauze între reprizele de efort. care vor determina neogeneză de capilare. Masajul va consta din efleuraj profund şi lent executat cu palma. Dobreci Daniel-Lucian  Îmbunătăţirea întoarcerii venoase.  Gimnastică respiratorie. Se pot efectua în egală măsură şedinţe exclusiv cu aparate sau la aparate. Frecvenţa şi durata fazelor respiratorii va da frecvenţa de execuţie a exerciţiilor (contracţia se efectuează pe inspir iar relaxarea pe expir.

Frecvenţa cardiacă creşte progresiv cu maximum 10-20 pulsaţii pe minut faţă de cea bazală şi nu are voie să scadă. Înainte de începerea efortului.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare Dozajul se va efectua în funcţie de rezultatele testului de efort. Acestea sunt : 37 .2. combinată cu repusul la pat prelungit. trebuiesc înregistrate tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă. Şedinţa de kinetoterapie nu trebuie să depăşească 30-35 minute. În funcţie de valorile obţinute se dă pauza. şi la faptul că dacă reacţia la manevrele efectuate este sau nu corespunzătoare şi dozajul exerciţiilor a fost bun. intervenţional şi chirurgical. după un IMA.  APLICAŢII Eleborați și aplicați practic un tratament kinetoterapeutic la un pacient cu angină pectorală stabilă de efort. face din aceşti bolnavi nişte ‚‚handicapaţi’’ nejustificat faţă de datele obiective ale performanţei cardiace a acestora. în afara măsurilor bine cunoscute de tratament medicamentos.Tensiunea arterială sistemică nu scade şi nu creşte cu mai mult de 20 mmHg faţă de tensiunea arterială bazală.Frecvenţa cardiacă maximă (220-vârsta la bărbaţi şi 200-vârsta la femei) până la care se poate ajunge. Gimnastica respiratorie în timpul pauzelor este obligatorie. Deşi în ultimii ani aceste faze au suferit modificări în ceea ce priveşte durata şi intensitatea efortului prestat. Această frecvenţă cardiacă nu trebuie să depăşească 135-140 bătăi/minut şi trebuie să fie inferioară cu 10 bătăi/minut frecvenţei cardiace la care apar simptomele de ischemie (durerea precordială şi dispneea). . se creşte sau scade dozajul. respectiv ca obiective finale. duce o viaţă fizică activă. ca scop. precum şi după fiecare serie de exerciţii şi la finalul şedinţei. de multe ori identică cu cea a indivizilor care nu au suferit accidente coronariene acute.Nu apare dispneea. Clasic. ulterior standardizat şi nesupravegheat. trebuie menţionat că acestea sunt corespunzătoare dacă: . a recuperării bolilor cardiovasculare. Obiectivul poate fi atins. Ea urmăreşte asigurarea pentru bolnavii care au avut un accident coronarian acut. Recuperarea bolnavilor cu IMA porneşte de la constatarea făcută cu mulţi ani în urmă. în faza acută a infarctului. prin recuperare fizică. este de 70-85% din frecvenţa cardiacă maximă atinsă în cursul testării la efort. . Acesta va fi iniţial standardizat şi supravegheat. profesională şi socială cât mai aproape de normal. respectiv antrenament fizic. a unei capacităţi de efort maxime în raport cu posibilităţile oferite de boala coronariana. o viaţă familială. recuperarea bolnavilor cu IMA s derulează în trei faze. 2. se continuă sau se opreşte şedinţa de kinetoterapie. La ora actuală se consideră că numărul bolnavilor cu IMA într-un procent care păşeşte cu mult 50%. că adoptarea unei atitudini de evitare a oricăror eforturi fizice. .Tratamentul kinetoterapeutic al infarctului de miocard Recuperarea bolnavilor cu infarct miocardic acut (IMA) a fost cea care a pus bazele recuperării cardiopatiei ischemice şi în general. Parametrii fiziologici care ne ajută să efectuăm dozajul efortului sunt frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială. ele au rămas valabile ca succesiune şi. pentru ca în final să devină nesupravegheat şi nestandardizat. Referitor la tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă.

de unde. şi 38 . Prima treaptă începe prin mişcări pasive ale extremităţilor. Ca infarct miocardic necomplicat sunt considerate cazurile fără insuficienţă cardiacă. dar în etape similare sau superpozabile cu acelea ale IMA necomplicat. lângă pat. Există şi studii clinice în care externarea se face în 5-8 zile. Are ca scop să asigure bolnavilor capacitatea maximă de efort compatibilă cu suferinţa coronariană. În cea de a doua treaptă. în general. actualmente majoritatea cazurilor de IMA necomplicat sunt externate din spital între 8 şi 14 zile de la debutul bolii. în sensul deplasării bolnavilor. Urmăreşte să asigure bolnavului capacitatea de autoîngrijire şi independenţa. Reabilitarea bolnavilor în această fază are ca obiective principale:  limitarea efectelor generale ale decubitului. pe o perioadă de 15 minute pe zi. care urmează imediat fazei a II-a şi durează teoretic toată viaţa. conceptul mobilizării precoce. în exclusivitate. bolnavul va continua. fără durere cardiacă persistentă sau recurentă şi fără disritmii semnificative. pe care le va repeta de 10-15 ori pe şedinţă. şi pe care să le repete din oră în oră atât timp cât este treaz. atitudine care va rămâne. drd. culcat în pat sau şezând pe margine.  combaterea repercusiunilor psihologice ale imobilizării. urmărindu-se ca frecvenţa cardiacă să nu depăşească cu peste 10 bătăi pe minut frecvenţa iniţială. sau există efecte importante ale acestora. care durează de la 3 la 12 săptămâni. doar un deziderat pentru ţara noastă. S-a creat şi se aplică actualmente. în spital şi în afara acestuia. Ele se referă însă.  pregătirea funcţională a aparatului cardiovascular pentru trecerea la următoarea etapă. Actualmente fiecare treaptă este parcursă în 2 zile fiecare. Înainte de începerea mobilizării trebuie să ne asigurăm de fiecare dată că frecvenţa cardiacă de repaus nu depăşeşte 120/min şi că tensiunea arterială sistolică nu depăşeşte 90mmHg. Ea urmăreşte prezervarea capacităţii de efort abţinută în faza a II-a şi eventual creşterea în continuare a capacităţii de efort. În cazurile complicate mobilizarea este întârziată până la rezolvarea complicaţiilor. bolnavul este stabilizat hemodinamic şi fără tulburări severe de ritm. lucru valabil şi pentru treptele următoare. mobilizarea este efectuată într-un ritm mai puţin alert.Asist. în IMA necomplicat. fără ajutor din partea altor persoane. univ. urmărindu-se ca în ortostatism să nu apară scăderea tensională. Treapta I începe deja la câteva ore de la internarea bolnavului. efectuate de către bolnav sub monitorizare. Desigur că se adaugă mişcările permise în treapta precedentă. mişcări pe care le efectuează de câteva ori. În cazul în care complicaţiile persistă. probabil pe mai mulţi ani. Clasic. Bolnavul va fi instruit să efectueze mişcări de pedalare sau rotaţie din articulaţia tibio-tarsiană. FAZA a III-a. În aceiaşi şedinţă mişcările extremităţilor devin şi active. a căror parcurgere durează 3 zile pentru fiecare treaptă. FAZA a II-a sau faza recuperării propriu-zisă. mişcări active ale tuturor extremităţilor. O serie de autori consideră şi şederea într-un fotoliu. în zilele 3-4 de infarct. fără hipotensiune sau şoc cardiogen. La sfârşitul acestei etape bolnavul este ridicat în picioare. Dobreci Daniel-Lucian FAZA I : sau recuperarea intraspitalicească. Faza I de recuperare Dacă în urmă cu 20 de ani bolnavii cu IMA erau imobilizaţi la pat pe o durată de până la 4-6 săptămâni. mobilizarea se derulează similar cu aceea a cazurilor necomplicate. în momentul în care durerea toracică a dispărut. de 2 ori pe zi. Bolnavului i se permite să fie ridicat la un unghi de 450 cu patul. la bolnavii coronarografiaţi în primele zile ale IMA. iar în a doua zi i se permite să se alimenteze singur stând la marginea patului cu picioarele atârnate la marginea patului 10-15 min de 2-3 ori pe zi. recuperarea fazei I a IMA se desfăşoară în 7 trepte de mobilizare. în pat efectuate de kinetoterapeut.

şi bolnavul este instruit asupra activităţilor fizice pe care urmează să le desfăşoare la domiciliu. când bolnavul va continua exerciţiile fizice. fiind necesar autocontrolul acestuia ca şi controlul familiei. care trebuie instruită în acest sens. Poate şedea în fotoliu atât cât doreşte . pe hol. cu condiţia stabilită anterior ca frecvenţa în timpul mersului să nu depăşească cu peste 20 de bătăi pe minut frecvenţa bazală. se caracterizează prin aceea că bolnavul urcă şi coboară 1-2 etaje fiind pregătit pentru domiciliu. se deplasează atât cât doreşte. fiind urcat cu liftul etajul superior. la care se adaugă permisiunea de a merge la baie. Cea de a 6-a treaptă este momentul în care bolnavului i se permite să coboare un etaj.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare frecvenţa cardiacă să nu depăşească cu peste 20 bătăi pe minut frecvenţa cardiacă bazală. bolnavul este supus unui test de efort low level. De două ori pe zi bolnavul va merge în afara salonului. Momentul cel mai important al acestei trepte este începutul mersului care se va face în pas de plimbare. pe o distanţă de până la 60 de metri sub supraveghere. a recuperării fizice intraspitaliceşti. În cea de a 5-a treaptă exerciţiile fizice vor fi efectuate de 3 ori pe zi. prin salon. Activitatea bolnavului la domiciliu se deosebeşte de cea intraspitalicească prin faptul că bolnavul nu este supravegheat. În treapta a 4-a se continuă exerciţiile fizice. Aceasta permite stabilirea atitudinii terapeutice în continuare şi orientează recuperarea fizică. pe care le va îmbogăţi cu noi exerciţii. Această etapă este cea mai importantă în recuperarea fizică deoarece urmăreşte să redea bolnavului maximum posibil din capacitatea sa fizică. Distanţa de mers creşte până la 200-250m de 2 ori pe zi supravegheat. Desigur este interzis ridicarea de greutăţi deoarece efortul izometric este încă relativ interzis. care urmează să încadreze bolnavul cu infarct miocardic acut în categoria de bolnavi cu risc crescut sau scăzut. înainte şi înapoi. Elementul de bază al acestei trepte este acela că. între momentul externării şi cel al reluării activităţii obişnuite. în afara locuinţei. Distanţa de mers creşte până la 400 de metri de 2 ori pe zi. într-un scaun cu rotile. Cea de a 7-a treaptă. inclusiv profesionale. pe o distanţă de 30-40 de metri şi înapoi. în marea majoritate a serviciilor. Va consta din mers de 2 ori pe zi. pe durată de 15 minute. şi este situată între săptămânile 4-12 de boală. în medie între 8 şi 14 zile de la debutul infarctului miocardic acut necomplicat. în pas de plimbare. La sfârşitul fazei I de reabilitare bolnavul este externat. Desfăşurarea activităţilor casnice este necesară atât din punct de vedere al psihologiei bolnavului cât şi din punct de vedere al menţinerii efectului de antrenament fizic obţinut în cursul spitalizării. respectiv permite evaluarea şanselor teoretice de reîncadrare în muncă a acestuia şi rapiditatea cu care aceasta poate fi obţinută. de stretching. Acesta va fi efectuat bineînţeles în condiţiile în care nu există intemperii iar temperatura de afară nu scade sub 00C. şi ultima. Bolnavului i se permite să facă duş. La sfârşitul acestei etape bolnavul este transferat de la terapie coronariană intensivă. unde bolnavul îşi poate efectua singur o toaletă parţială. Faza a II-a de recuperare Reprezintă recuperarea propriu-zisă. urcând progresiv la 30 de minute. compatibilă cu starea funcţională a cordului. 39 . Treapta a treia începe în ziua a 5-a a infarctului. de câteva ori pe zi. într-un salon obişnuit dacă nu apar complicaţii pe parcursul acestor zile. Activitatea fizică de bază care se adaugă în această perioadă este mersul nesupravegheat.

vârstă. .Urmează antrenamentul propriu-zis. trebuie să-şi schimbe profilul de activitate sau este necesar să fie pensionat.Creșterea forței musculare. . frecvenţa maximă de antrenament depinde de frecvenţa maximă atinsă în timpul testului de efort. frecvenţa maximală teoretică. temporar sau definitiv.prima dintre ele este cea de încălzirea. O regulă generală a bolnavilor cu IMA este ca cei care au o muncă sedentară să fie încadraţi în muncă între 6 şi 8 săptămâni. .Antrenamentul de încheie printr-o perioadă de răcire în care bolnavul efectuează exerciţii de intensitate mică şi aparatul cardiovascular revine uşor la starea de repaus. Acest mod de concepere a testării de efort permite o mai buna standardizare a efortului şi o mai bună alegere a intensităţii antrenamentului fizic. La bolnavii la care efortul este oprit la 85% din . antrenamentul fizic al bolnavului cu IMA.Asist. Primul dintre acestea este demonstrarea testului. Orice şedinţă de antrenament fizic a bolnavului cu IMA este alcătuită din trei părţi distincte: . şi pregătirea aparatului cardiovascular. . acesta fiind o dovadă a absenţei ischemiei restant post infarct. şi ei sunt asimptomatici antrenamentul se va derula adesea la frecvenţe mai joase decât cele optimale iar efectul de antrenament se va obţine. trebuie să se desfăşoare în centre specializate. În caz contrar efortul poate fi efectuat până la atingerea frecvenţei maximale teoretice. care se efectuează la 3-4 săptămâni de la debutul IMA. intensitatea antrenamentului variază în funcţie de sex. iar cei cu munci grele între 8 şi 12 săptămâni. 40 . deoarece asa cum se va arăta în continuare. Ideal. . starea funcţională a aparatului cardiovascular şi de aspectul activităţii fizice anterioare a bolnavului. prin ameliorarea utilizării periferice a oxigenului . drd. În momentul în care bolnavul atinge această limită. pentru că în cazul apariţiei unei simptome ca durerea. limitat de simptome. apreciate prin debitul cardiac maximal. în care bolnavul prestează efort de anduranţă. este un test de efort submaximal până la 85% din frecvenţa cardiacă teoretică.Creşterea capacitaţii de efort maxim prin aceeaşi ameliorare a utilizării periferice a oxigenului. din punct de vedere conceptual. . în mod nejustificat mai târziu. Actualmente se efectuează un test de efort maximal limitat de simptome. respectiv exerciţiile fizice pregătitoare pentru antrenamentul propriu-zis. standardizate şi supravegheate. testul este oprit. fiind limitat de simptome nu aduce un pericol pentru bolnav. Includerea bolnavului în faza a doua a recuperării fizice este precedată de un test de efort. Primul lucru care trebuie discutat în faza a doua a recuperării este locul unde aceasta urmează să se desfăşoare. . faza a doua a recuperării poate fi considerată.Reducerea travaliului cardiac pentru un nivel dat de efort.Readaptarea cordului la efort in noile condiții impuse de accidentul coronoraian. Până de curând acest test de efort.Dezvoltarea circulaţiei coronariene colaterale. Dobreci Daniel-Lucian Obiectivele etapei: . Costul energetic al etapei este de regulă între 5 şi 7 METs.Ameliorarea performanţei cardiace maxime. terminată. Aceste exerciţii fizice trebuie să include pregătirea musculaturii care va fi antrenată (membrele superioare. univ.Stimularea formării celulelor Stem. Frecvenţa obţinută nu trebuie să depăşească 100-110 bătăi pe minut. membrele inferioare). La sfârşitul fazei se apreciază capacitatea de efort a bolnavului şi se stabileşte dacă el poate sau nu să-şi continue activitatea profesională anterioară. .Creșterea extracției de oxigen la nivel tisular. Alegerea acestuia este benefică din mai multe motive. dispneea sau tulburările de ritm.

Rezultă o frecvenţă cardiacă de antrenament sub cea a pragului ischemic perfect tolerată de bolnavi. O altă metodă de calculare a frecvenţei de antrenament. Peste această durată beneficiul asupra creşterii capacităţii de efort este mic. se consideră că este necesar să se presteze un efort fizic de aproximativ 70% din capacitatea maximă de efort a individului. Creşterea frecvenţei antrenamentului peste acest număr nu este benefică dar. este aceea de a determina frecvenţa maximală realizată în cadrul testului de efort şi de a adăuga 70% din diferenţa dintre această frecvenţă şi frecvenţa cardiacă de repaus la frecvenţa cardiacă de repaus. În general în zilele în care bolnavul nu efectuează antrenament fizic la frecvenţa de antrenament se recomandă ca el să-şi continue activitatea fizică. Se face diferenţa dintre aceste două valori şi 60 sau 70% din aceasta se adaugă frecvenţei cardiace de repaus. fie prin exerciţii de gimnastică. îndeosebi la bolnavii sedentari. prag ce nu trebuie depăşit în cursul antrenamentului fizic. o anumită durată şi să fie repetat cu o anumită frecvenţă. durata antrenamentului nu poate fi cea dorită. în schimb solicitarea musculară este mare. se recurge la antrenamentul cu intervale. La ora actuală se consideră că sunt necesare cel puţin 3-4 şedinţe pe săptămână. poate creşte disconfortul muscular al bolnavului. S-a demonstrat că unui VO2 de 70% din VO2 maxim realizat la testul de efort maximal îi corespunde o frecvenţă cardiacă între 70-80% din frecvenţa maximală realizată la testul de efort. efectuarea unei singure şedinţe de antrenament pe săptămână nu este suficientă pentru creşterea capacităţii de efort deoarece în perioada de repaus. În practică intensitatea este cel mai bine apreciată prin frecvenţa cardiacă. până la 30 de minute. în funcţie de toleranţa bolnavului. Astfel. după un IMA nu se vor folosi durate ale antrenamentului mai mari de 30 de minute. efectul antrenamentului se pierde. este aceea a luării în considerare a frecvenţei maximale teoretice şi a frecvenţei cardiace de repaus. valoare care corespunde aproximativ pragului anaerob. Intensitatea antrenamentului fizic Clasic. devenind dăunător pentru bolnav. inclusiv cardiovascular. O adaptare a acestei metode. în schimb.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare Pentru a obţine efectul de antrenament efortul prestat în cursul acestuia trebuie să aibă o anumită intensitate. îndeosebi la bolnavii care au un prag anginos redus. rezultând frecvenţa cardiacă de antrenament. care se aplică îndeosebi la bolnavii care nu au efectuat testul de efort înainte de antrenament. Această frecvenţă este de aproximativ 120-130 bătăi/min pentru indivizii peste 40 de ani şi 135-140 bătăi/min pentru indivizii sub 40 de ani. fie prin 41 . limită care nu se va depăşi. În cazurile în care din diverse motive. Durata antrenamentului S-a demonstrat că efectul de antrenament se obţine începând de la durate ale efortului de 5 minute şi că acest efect creşte progresiv şi direct proporţional cu durata efortului. De aceea în general. până la 30 de minute. Pentru indivizii cu angor restant frecvenţa cardiacă de antrenament trebuie să fie cu 10 bătăi/min inferioară frecvenţei cardiace corespunzătoare pragului anginos. despărţite de o zi liberă. Se indică ca durata antrenamentului să fie iniţial de 5-10 minute crescând apoi progresiv. Pentru indivizii aflaţi sub tratament cu betablocante în doze mari frecvenţa cardiacă de antrenament nu va depăşi 110bătăi/min deoarece peste această frecvenţă poate apare scăderea debitului sistolic. Frecvenţa antrenamentului S-a dovedit că pentru creşterea capacităţii de efort este necesar ca antrenamentul fizic să fie repetat de un anumit număr de ori pe săptămână. Cu această metodă există însă riscul ca frecvenţa de antrenament să depăşească frecvenţa pragului ischemic.

care pot fi repuse rapid în funcţiune. Metodologia antrenamentului Are o importanţă deosebită şi depinde atât de posibilităţile şi experienţa echipei medicale. concurând împreună cu aceasta la încetinirea progresiunii aterosclerozei. efectuarea zilnică a antrenamentului nu produce disconfort muscular bolnavului. Faza a III-a urmează imediat fazei a II-a a recuperării. cu excepţia bolnavilor cu insuficienţă ventriculară stângă. Oprirea antrenamentului chiar pe o perioadă scurtă. De asemenea face să dispară teama bolnavului de eventualele complicaţii. Durata efortului nu este prea mare de la început fiind crescută progresiv. univ. Dobreci Daniel-Lucian continuarea activităţilor casnice şi a mersului. precum şi prezenţa sau absenţa complicaţiilor. aceasta trebuie menţinută pe parcursul întregului antrenament. începând de regulă la 8-12 săptămâni de la debutul infarctului miocardic acut. De asemenea este cert şi evident că în cursul activităţilor cotidiene bolnavul nu poate evita efortul de tip izometric cum ar fi ridicarea unor mici obiecte sau împingerea unor greutăţi. În schimb. Are însă avantajul obţinerii mai rapide a efectului de antrenament având şi o influenţă psihologică pozitivă asupra bolnavului. la un număr de 5/săptămână. Acest efort izometric creşte capacitatea de efort a bolnavului şi posibilităţile sale de adaptare şi revenire la o viaţă fizică activă cât mai apropiată de normal. S-a arătat însă relativ recent că intervalele de odihnă de 1-2 min nu fac să dispară mecanismele periferice de adaptare la efort. justificându-se prin acea ca o dată atinsă starea de steady state. Acest moment este caracterizat sau definit prin mai mulţi parametri : 42 . care fac ca efectul de antrenament să se menţină. Tipuri de efort Se consideră că în recuperarea IMA trebuie folosit numai efortul izotonic deoarece efortul izometric aduce. Există o serie de autori. cât şi în faza re revenire a efortului. mecanismele periferice de adaptare la efort să nu mai fie puse în funcţie. are ca scop menţinerea şi eventual ameliorarea parametrilor funcţionali cardiaci abţinuţi în faza a II-a. teamă derivată din apariţia senzaţiei de epuizare. Clasic. anterioară infarctului. cât si de bolnavul care este antrenat. se consideră că efectul antrenamentului continuu este cel mai bun. iar pe de altă parte consecutiv acestei solicitări. Efortul izotonic este prestat atât în cursul exerciţiilor fizice din faza de încălzire. bineînţeles atunci când pauzele nu depăşesc 1-2 minute. face ca la reluarea lui. aparat de vâslit etc. realizându-se pe o parte. Faza a III-a de recuperare (întreţinerea) Denumită şi faza de menţinere a recuperării fizice. drd. o solicitare suplimentară a cordului. printre care şi noi. pericolul precipitării unor tulburări de ritm şi a fenomenelor de insuficienţă ventriculară stângă. Prima problemă pe care o discutăm este aceea a antrenamentului continuu şi a antrenamentului cu intervale. care au o bună experienţă cu efectuarea zilnică a şedinţelor de antrenament. Relativ recent s-a arătat că efortul izometric nu solicită în mod substanţial aparatul cardiovascular al bolnavului. apneea sau tulburările de ritm. de nivelul de activitate fizică pe care obişnuia sa-l presteze. Astfel riscul antrenamentului cu intervale nu este mare sau este neglijabil. covor rulant. să crească riscul apariţiei unor complicaţii cum ar fi angorul. potenţial. respectiv starea fizică a acestuia.Asist. iar în cursul antrenamentului el poate fi obţinut pe cicloergometru. intercalarea unor pauze de efort scade semnificativ oboseala musculară şi creşte aderenţa bolnavului la antrenament. Se desfăşoară în paralel cu terapia medicamentoasă cronică şi măsurile de profilaxie secundară a cardiopatiei ischemice.

iar frecvenţa cardiacă nu trebuie să depăşească 110 bătăi/min. Antrenamentele fizice organizate se vor efectua de 3 ori pe săptămână pentru prezervarea capacităţii de efort câştigate în faza a II-a a recuperării. o viaţă activă. Din acest moment bolnavul trebuie să fie menţinut la aceeaşi capacitate de efort fizic sau aceasta să fie ameliorată în continuare. în urma chirurgiei cardiace. în urma fazei a II-a şi a măsurilor de recuperare. testaţi obiectiv la o anumită distanţă de accidentul coronarian acut. În primul rând este vorba de consumul energetic care. au adesea o capacitate funcţională cardiovasculară uşor sau moderat alterată. ulterior bolnavul urmează să fie inclus în recuperarea de fază III. o frecvenţă de 65-70% din frecvenţa cardiacă maximală atinsă la testul de efort este suficientă.30 – 2 ore. De altfel pentru antrenamentul propriu-zis se consideră. Metodologia antrenamentului se desfăşoară ca la faza a II-a a recuperării cu menţiunea că pentru menţinerea efectului de antrenament. 2. La terminarea antrenamentului urmează cele 5 minute de activitate fizică de revenire şi 5-10 minute de odihnă. La bolnavii care. Un al doilea tip de activitate se referă la modalitatea de deplasare înspre serviciu şi revenirea de la serviciu. de 4-6 săptămâni. iar activitatea fizică de faza a III-a devine mai mult un mod de concepere a vieţii decât o activitate medicală propriu-zisă. cu atât efortul fizic depus de bolnavul coronarian se apropie tot mai mult de activitatea fizică de agrement a subiectului sănătos. ca urmare a sedentarismului şi lipsei de antrenament. sau fără chirurgie cardiacă. la domiciliul bolnavilor. Un procent substanţial al activităţilor fizice de fază a III-a se desfăşoară în afara centrelor de recuperare. cu cât bolnavul avansează în faza a III-a şi cu cât această evoluţie este încununată de succes. în sfârşit. atât indicat cât şi rentabil din punct de vedere financiar antrenamentul pe grupe de coronarieni cu capacitate de efort apropiată. 4. încât bolnavul poate fi deja inclus în faza a III-a de recuperare. o situaţie foarte des întâlnită în ţara noastră. pe care bolnavul este încurajat sa le facă în fiecare zi timp de 10-15 minute. Durata şedinţelor de antrenament este de minimum o oră. Ceea ce se poate afirma cu siguranţă este că. Aceşti bolnavi. în momentul în care capacitatea de efort atinge 7 METs. exerciţii care contribuie la menţinerea efectului de antrenament dar care. în principal despre 2 tipuri de efort fizic. dar având în vedere activităţile recreative care se asociază în majoritatea cazurilor. dar şi în alte ţări. durata recomandată poate creşte la 1. Este vorba. inclusiv reluarea activităţii profesionale. la care capacitatea de efort nu poate creşte semnificativ sau această creştere se obţine lent şi progresiv. capacitatea de efort nu poate fi crescută până la 7 METs. dar în condiţiile unei vieţi active. pe parcursul a 6-12 luni. La această categorie de bolnavi se recomandă practicarea pe o perioadă scurtă. din cauze obiective. este considerat a fi suficient de mare pentru a asigura bolnavului după un accident coronarian acut sau după un by-pass aortocoronarian. dezideratul fiind mai 43 . îşi reiau activitatea profesională acesta este un alt parametru important care caracterizează începutul fazei a III-a de recuperare.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare 1. cu fenomene de insuficienţă cardiacă congestivă importantă. este aceea a bolnavilor care după un infarct miocardic acut nu sunt incluşi intr-un program de reabilitare şi recuperare şi nici la domiciliu nu depun din proprie iniţiativă activitate fizică. dar un deficit aerobic funcţional sever. a recuperării de faza a II-a chiar dacă cele 8-12 săptămâni au fost depăşite cu mult. Primul dintre acestea constă din exerciţii de gimnastică. în acelaşi timp au şi un efect psihologic cunoscut asupra bolnavului. Antrenamentul trebuie să înceapă cu o perioadă de încălzire. Este vorba de bolnavii cu anevrism ventricular sau cardiomiopatie ischemică. O altă categorie de bolnavi sunt cei cu handicap funcţional important la care. 3. Se recomandă.

care se situează între 60 şi 80% din VO2 maxim. 2. drd. În schimb sporturile indicate. nu numai ca menţin efectul de antrenament. bineînţeles ca starea atmosferică să permită aceasta. El trebuie făcut susţinut şi se consideră că sunt necesare 3 şedinţe săptămânale de 20 minute. Nu există corelare cu vârsta până la 65 ani. fie la maxim 75% din FC maximă. univ. fie cu bicicleta. În sfârşit. este corelat cu gradul hipertensiunii arteriale şi are avantajul unei bune reproductibilităţi. dar fără a avea un efect benefic deosebit asupra funcţiei cardiovasculare a bolnavului. contraindicate şi indiferente. Persoanele cu activitate fizică fac mai rar hipertensiune. în afara acestor centre de recuperare. Valoarea tensiunii arteriale la efort se corelează cu frecvenţa cardiacă şi mai puţin cu intensitatea efortului. iar cei cu valori tensionale crescute pot să-şi reducă tensiunea arterială printr-un efort de rezistenţă. ocupă un procent mai mare din totalul activităţii fizice depuse de bolnav.  sporirea volumului de ejecţie sistolică nu este liniară decât până la 50% din VO2 maxim. De la aceste valori în sus organismul este în anaerobioză şi nu se produc scăderi ale cifrelor tensionate. supraveghere cu atât mai necesară. în raport cu cifrele de bază. Efortul fizic suprimă factorul emoţional şi anulează efectul de halat alb. fără creşterea riscului cardiovascular.Asist. Cea de a treia modalitate este aceea a sporturilor de agrement. Din punct de vedere cardiovasculare şi al efectului de antrenament pe care sporturile i-l au asupra bolnavului ele pot fi clasificate în sporturi indicate. ce poate fi o sursă permanentă de supraapreciere a valorilor tensionale. Tratamentul kinetoterapeutic al hipertensiunii arteriale Studiile fiziologice au demonstrat că profilul tensional. este aceea a supravegherii pe termen lung a bolnavilor. cu prietenii.3. este mai mic şi cu cât antrenamentul nestandardizat şi nesupravegheat. pe care bolnavul le desfăşoară împreună cu familia. Desigur că pe tot parcursul evoluţiei bolii. Un studiu efectuat de 30 de studenţi a demonstrat efectele efortului de rezistenţă asupra cifrelor tensiunii:  la normotensivi efortul antrenează o scădere cu 4 mmHg a TAS şi a TAD. Dobreci Daniel-Lucian uşor de realizat în mici colectivităţi.  la hipertensivi această scădere va fi de 11 mmHg pentru TAD. atât valoric cât şi în timp. ca bolnavul să se deplaseze fie pe jos. ultimile fiind permise. 44 . Mecanismele ce generează adaptarea la efortul de rezistenţă sunt mai multe:  debitul cardiac este liniar cu frecvenţă cardiacă. la efort. bolnavul este supravegheat de către medicul cardiolog. 1995)  APLICAŢII Eleborați și aplicați practic un tratament kinetoterapeutic la un pacient cu infarct miocardic în perioada de spitalizare. Antrenamentul prin efort de rezistenţă realizează cea mai semnificativă scădere tensională. cu cât numărul antrenamentelor efectuate în centrele de recuperare. la o frecvenţă cardiacă eficace. ci pot creşte semnificativ capacitatea de efort a bolnavului. Studiile au demonstrat că antrenamentul fizic controlat şi susţinut reduce valorile TA cu 4-5 mmHg la normotensivi şi cu aproximativ 10 mmHg la hipertensivi. o ultimă problemă pe care dorim să o discutăm în legătură cu faza a III-a. inclusiv pe perioada spitalizării în funcţie de modul de organizare a sistemului sanitar în ţara respectivă. (Zdrenghea.

Toleranţa la efort este principala măsură pentru aprecierea capacităţii de muncă a unui bolnav. sau săritura cu coarda sau cu mingea au efecte la fel de bune. etc. Alergarea – (jogging) este metoda care se introduce imediat după ce s-a ajuns la o anumită capacitate de efort. o întrerupere a exerciţiilor fizice pe o perioadă mai lungă de timp ducând la creşterea tensiunii arteriale la nivelul anterior. pune în mişcare grupe mari musculare. pe durata mersului să se determine la 4-5 minute.cu descărcare 45 . În staţiunile balneare se poate aplica şi sub forma „curei de teren”. Se poate aplica zilnic. Se va urmării atingerea a 75% din FC maximă şi se va controla TA. iar frecvenţa pulsului. cu o durată de 20 min. distanţa parcursă. nu cere explicaţie tehnică. Înotul în piscină. Şedinţele de antrenament vor fi în număr de 3 pe săptămână. Dintre cele mai comune şi accesibile cităm: Mersul – cel mai recomandat pentru începerea antrenamentului la efort. în mod progresiv. Se va face în mediu nepoluant.  o adaptare umorală. Pentru menţinerea îndelungată a acestui efect. Studiile au demonstrat că scăderea cu câţiva mmHg a tensiunii arteriale este suficientă pentru scăderea semnificativă a mortalităţii. Peste acest prag organismul este în anaerobioză şi valorile tensiunii arteriale cresc.  o creştere volumetrică. nu va fi doar rezultatul unei stări patomorfofuncţionale. cu automatism vechi. în parcuri. Bicicleta ergometrică şi covorul rulant au avantajul posibilităţii dozării cu multă precizie a efortului şi de urmărire a pacientului în timpul efortului. „În aceste condiţii antrenamentul fizic constituie un veritabil medicament antihipertensiv”.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare  declanşarea activităţii simpatice. ceea ce atrage schimbări în însăşi personalitatea acestuia. ca număr de trepte şi ca durată. cu toată importanţa deosebită pe care o are. cu vasoconstricţie renală şi splahnică şi vasodilataţie musculară.  o redistribuire periferică. orientând frecvenţa paşilor spre a atinge 60. şi acea-sta puţin cunoscută şi controversată. ci şi a dezadaptării întregului organism la efortul fizic. la o frecvenţă cardiacă situată între 60-80% din frecvenţa maximă atinsă în timpul probei de efort. asupra muşchilor şi articulaţiilor). cu durata de aproximativ 20 min. Este un exerciţiu simplu. nivelul de ridicare a genunchilor. stadioane. Alergarea pe loc. efectele benefice ale apei calde asupra valorilor TA şi a performanţei cardiace. este deosebit de apreciat. Antrenamentul la efort constituie un obiectiv deosebit de important atât în kinetoprofilaxie cât şi în kinetoterapie. în totalitatea ei. durata de mers.70% din FC maximă. O toleranţă scăzută la efort determină o stare de dependenţă a bolnavului. Boala. sub dependenţă mecanismelor locale. Seva aplica de 3 ori pe săptămână. (termală sau mezotermală). încă incomplet elucidate. mişcarea se desfăşoară în condiţii plăcute. a circulaţiei periferice. secundară stimulării receptorilor alfa. Este recomandat ca înainte şi după şedinţele de mers să se măsoare frecvenţa cardiacă şi TA. luni şi ani de zile. Urcatul scărilor şi pantelor este simplu: se va face în mod progresiv. care se poate executa şi în casă sau sala de gimnastică. cu multe avantaje: plăcerea bolnavului în contact cu apa. dar la care participă prostaglandinele şi adenozină. în apă caldă. Dozarea se va face prin modelare ritmului de alergare (viteză). panta. a presiunii hidrostatice şi a descărcării de greutate (conform principiului lui Arhimede. fiziologic. cu sporirea întoarcerii venoase.. trebuie ca antrenamentul să fie susţinut. înainte şi după alergare. Metodele antrenamentului la efort sunt diverse. Dozajul este relativ: dozarea ritmului paşilor. Dozarea se va face prin aprecierea FC şi TA. distanţa şi durata alergării.

ş. combate staza sanguină pulmonară. cu repetări. cu o circulaţie generală şi periferică îmbunătăţită. baschet.  cei cu alte boli. În general se recomandă: tenis. şuierând ”Uuuuu” ca un geamăt sau oftat. de cunoştinţele privind disciplina. cu valori TA mari. Orice întrerupere a tratamentului duce la recidiva HTA. având ca limită superioară 75 % din FC maxim. întăreşte şi sinergizează muşchii respiratori. de interesul pacientului. Se consideră valori acceptabile: TAD până la 110 mmHg şi TAS până la 180mg. călărie. reflex şi neuroumoral.  cardiopatiile valvulare severe. creşte capacitatea vitală şi VEMS-ul. univ.  asupra metabolismului lipidic şi protidic. Se practică în patru variante: în poziţie culcată (greu tolerată de cardiaci). iar faza expiratorie 5-6 secunde. ciclism. cu un randament bun. ca un prim dezavantaj necesită instalaţii tehnice. Influenţa exerciţiilor respiratorii terapeutice asupra aparatului cardiovascular este de ordin mecanic.  extrasistole ventriculare polifocale. Tehnica acestor exerciţii constă dintr-un inspir profund ce antrenează respiraţia costală şi diafragmatică şi un expir prelungit. Necesită cunoştinţe de înot. în pauze şi la sfârşit. de vârsta. acţiunea este bipolară: periferică şi pancreatică. cricket. haltere. sexul şi gradul de antrenare fizică pe care-l are. de posibilităţile bazei materiale. Alegerea unei discipline va ţine cont şi de atitudinile psihomotrice. din grupa hipertensiunii medii şi severe. Se vor exclude de la înotul terapeutic:  bolnavii hipertensivi.  cei care se află sub 3 ore de la masă.  miocarditele.  blocuri A-V de grad înalt. în poziţie şezândă. FC nu va depăşii 75% din FC maxim. Se va măsura FC şi TA înainte şi după şedinţa de înot. creşte capacitatea de efort şi de muncă.  persoanele care au efectuat un alt efort fizic înainte de şedinţele de înot.a. golf.  aspra aparatului respirator: ajută la dezobstrucţia bronşiolară.  cardiomiopatiile obstructive. De aceea se va evita practicarea unor sporturi dure: box. la intensitate de efort maximal. Dobreci Daniel-Lucian gravitaţională. în ortostatism şi în timpul mersului. Durata este de 3-4 săptămâni.  Produce o dezastenizare a bolnavului hipertensiv.baseball.  metabolismului glucidic. câte 15 minute. cu ameliorarea sintezei de insulină. inclusiv dermatologice Sportul terapeutic îşi are denumirea din însuşi scopul urmărit. Se recomandă pacienţilor: 46 . Se va urmării şi aici FC şi TA înainte. Faza inspiratorie durează 3-4 secunde. volei. rugby. ping-pong. drd.  episoadele de tahicardie paroxistică ventriculară. Exerciţiile respiratorii terapeutice au fost şi ele practicate în tratamentul hipertensiunii arteriale.Asist. sau a altora.  pace-makeri.  fibrilaţia atrială netratată. cel terapeutic şi nu de performanţă. Exerciţiul se practică de 3 ori pe zi. Efectele exerciţiului respirator se înregistrează la :  nivelul inimii prin creşterea contractilităţii miocardului.  insuficienţa cardiacă severă  infarctul miocardic recent( sub 6 luni)  angina pectorală instabilă.

Durata şedinţei: 20-30 de minute. a dificultăţilor de urmărire a rezultatelor în timp. depresiv şi munceşte tot mai greu. Ritmul şedinţelor:una la 2-3 zile. central şi periferic. pe de altă parte. pe pleoape (ochiul închis). nervos. atât a medicilor.  Magnetodiafluxul în aplicaţii generale-cervical şi lombar. prin intermediul stratului hidrofil.  Băile galvanice generale (Stanger). care reprezintă simbolul terapeutic. dar şi mai ales al bolnavilor. în serie de 18-20 de şedinţe repetate la 2-4 săptămâni sau mai rar când tratamentul se prelungeşte luni sau chiar ani de zile. care însă poate fi redusă ca dozaj.1 mA/cm²). cu dozare progresivă până la apariţia fosfenelor. astm bronşic. dar şi mai cu seamă în bolile în care indicaţia principală vine din partea altor aparate şi sisteme: locomotor. cu temperatura apei la 36-37º. aplicate prima dată de către Burguignon cu Sulfat de Mg. sau serii scurte. electrozi speciali de tip ochelari sunt aplicaţi. bronhopatii cronice obstructive. Durata şedinţei:20 de minute. După toaleta vezicală şi intestinală. atât pentru boala în sine. cu temperatura apei de 37-38º. Bolnavul consideră că o asemenea problemă medicală nu poate fi rezolvată decât de o forţă magică. a personalului calificat. a insuficienţei cardiace. reumatice. plenitudine gastrică.a. neurologice.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare - Să fie în repaus digestiv. Introducerea în practica medicală curentă a acestor terapii întâmpină numeroase obstacole.2%. repetate la intervale mari. boli de nutriţie şi diabet. Intensitatea:progresiv se ajunge la nivelul a 400-600 mA. Ritmul şedinţelor: zilnic sau la două zile. Tratamentul kinetoterapeutic Numeroase studii de mari proporţii au demonstrat că în ultimii 15 ani. fiind contraindicate stările de constipaţie. prescrisă de o reţetă. digestiv. 15 – 20 . că proceduri nemedicamentoase pot realiza atât scăderea valorilor tensiunii cât şi profilaxia accidentelor vasculare. Durata şedinţei:30 minute. stază urinară. Practicianul aderă greu la terapia nemedicamentoasă sau poate mai corect paramedicamentoasă datorită lipsei de experienţă. Ea nu exclude. Durata producerii:15-20 de minute. S-a demonstrat şi efectul favorabil al acestor terapii în prevenirea afecţiunilor coronariene. Recuperarea medicală urmăreşte menţinerea capacităţii de prestaţie (capacităţii funcţionale) în paralel cu scăderea valorilor tensionale. Electroterapia ne oferă în principal următoarele proceduri terapeutice benefice bolnavului hipertensiv:  Ionizări transorbitocervicale (transorbitare). 47 . datorită riscului şi efectelor nedorite. nu numai prin reducerea valorilor TA dar şi prin întârzierea apariţiei ateroscleozei. el devine astenic. folosirea terapiei medicamentoase. pe de o parte datorită lipsei bazei materiale. Intensitatea curentului:0. meteorism. în totalitate. pentru perioade de luni şi chiar ani de zile. Se pot aplica serii lungi de şedinţe. Se interzice fumatul şi consumul de alcool. (pragul de toleranţă al regiunii). preferabil a jeun.62mA. Se repetă luni şi chiar ani de zile. anxios. Prin folosirea drogurilor şi obţinerea efectului terapeutic. respirator. Bineînţeles că această reţinere exagerată este în detrimentul bolnavilor atât pentru hipertensivă cât şi pentru tratamentul şi recuperarea eficientă a celorlalte suferinţe locomotorii. în cazurile de hipertensiune arterială esenţială uşoară/ medie. Seria de tratament: 6-12 şedinţe. Aceeaşi motivare exagerată există şi pentru trimiterea bolnavului hipertensiv la tratament în staţiunile balneoclimaterice. sol. diabet. 6 -10. posttraumatice. a lipsei de încredere în eficienţa şi beneficiul lor. cu polaritate descendentă(+) la membrele superioare şi (-) la membrele inferioare. obezitate ş.  Băile galvanice 4 celulare. repetate la intervale mici. cu intensitate peste „prag” (peste 0. Un bolnav hipertensiv tratat medicamentos nu înseamnă că este şi recuperat.

.  TA se modifică şi ea: la început TAD poate să scadă la 50-55 mmHg şi se menţine scăzută. prin vasodilataţie. dar şi prin creşterea debitului bătaie. drd. apare vasodilataţia cutanată şi intră în funcţie glandele sudoripare.tuberculoză. Dobreci Daniel-Lucian Este benefic pentru HTA în stadiile I şi II. alergie cu urticarie. Restul vaselor splahnice reacţionează în sens contrar. TAS scade odată cu cea diastolică. Semnalizează schimbările temperaturii. chiar a unei zone limitate a corpului. cu tendinţa de a reveni progresiv la valorile iniţiale. Există şi un mecanism vicariant între circulaţia corpului şi a membrelor inferioare. este comandată apoi funcţia glandelor sudoripare şi termogeneza chimică. mai ales cele generale (băi calde. Aplicaţiile la cald. prin jocul vascular periferic şi central. După legea Dastr-Morat. rezistenţa prin frecare scade.  cresc debitul cardiac pe seama creşterii frecvenţei cardiace. rezultatele sunt temporale. dacă o zonă mare în tegument este supusă excitantului termic. creşte cu 10-20mm Hg pe seama debitului cardiac. de regulă nu scade cu peste 10 mmHg. saună). eczeme. Ce antrenează termoreglarea femurală. apărut în mecanismele de termoreglare. renale şi miocardice reacţionează în acelaşi sens la cald. Rezultatele cele mai bune se obţin în hipertensiunea de graniţă (hipertensiunea labilă sau oscilantă). 48 . univ. o reducere a dozelor medicaţiei hipotensoare la jumătate. pe toată durata şedinţei de termoterapie. mai des cele meteorologice şi trimit impulsuri centrale. ajungând la centrii hipotalamici superiori care.Asist. excitaţiile de la receptorii periferici se extind la centrii nervoşi superiori. Contraindicaţiile elecroterapiei de contact: . Pentru excitantul cald. de aceea tratamentul se reia. Rezistenţa arterială periferică scade la 1/2-1/3 din valoarea iniţială datorită vasodilataţiei. La încălzire sau răcire. care nu trimit uşor stimuli la nivel superior. cum ar fi tegumentele mâinilor. dacă temperatura mediului (caldă) creşte peste 37. plantelor şi capului. Nevoile de oxigen cresc cu 10-20 % datorită muncii crescute a cordului.afecţiuni care împiedică aplicarea electrozilor pe tegumente: supuraţii. alături de vasoconstricţie. cu tendinţa ulterioară de revenire. au următoarele efecte asupra aparatului cardiovascular:  cresc frecvenţa cu 20-30 bătăi/minut. Temperatura feţei se comportă senzitiv particular. Creşte viteza de circulaţie cu 1/2 -1/3. Hidrotermoterapia implică mecanismele de reglare cardiovasculară şi implicit valorile TA. S-a constatat. care însă nu modifică pH-ul sanguin (uneori o uşoară tendinţă la alcaloză). iar când există o circulaţie periferică maximă. este relativ moderată. produc vasoconstricţie la rece şi vasodilataţie la cald. impulsurile senzitive se sumează. vasele cutanate. Câmpurile magnetice folosite intervin asupra unor factori de reglare a TA: factorul nervos central şi vegetativ.3º C. intră în funcţie centrii hipotalamici anteriori care inhibă complet tonusul simpatic vasoconstrictiv la nivelul circulaţiei periferice. O baie caldă la membrele inferioare duce la decongestionarea teritoriului circulaţiei cerebrale. dar mai puţin. neoplasme cutanate. băi de lumină. Sunt zone ale suprafeţei corpului care manifestă un grad de independenţă. în perioada aplicaţiilor. Prin receptorii pentru cald (Ruffini) şi rece (Krausse) situaţi la nivelul tegumentului. reactivitatea vasculară şi factorul endocrino-umoral. TAM (tensiune medie) scade la începutul şedinţei. prin mecanismele efectoare. solicitarea cordului în comparaţie cu efortul fizic. creşte moderat ritmul respirator. Teritoriul cerebral este cel mai independent. Pentru excitantul rece.

dar mai apoi. 1995) 49 . în funcţie de suportabilitatea. Din ea 1/3 se transmite organismului. sau o şedinţă la 2 zile pe parcursul unei luni. temperatura în nucleu (centrală) creşte ce 1º la 10-20 minute. Solicitarea circulatorie este relativ blândă. la nivelul coronarelor. într-o cabină de lemn de pin. Baia cu CO2 prelungeşte diastola.  Creşte debitul cardiac.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare În mod practic se pot aplica bolnavilor hipertensivi în fazele de HTA de graniţă. sunt băi hipoterme şi se fac sub temperatura de indiferenţă: H2 CO3 dizolvat conţine CO2 dizolvat şi în plus suspensie de bule de CO2 libere. deci energie calorică de 2-2. Antrenează şi mecanismele de termoreglare (călire). Durata e variabilă. la cardiaci şi hipertensivi numai până la 20º.5kz. o şedinţă la zi. Temperatura băii cu CO2 este între 28-31º. Pentru aprecierea reacţiei reflexe vasoactive se foloseşte testul Landis şi Gibson.  băile cu CO2 fac parte balneoterapie. (testul halucelui) şi testul Winsor (testul obstrucţiei). Cel mai important este efectul clinic direct la CO2 care se resoarbe din tegument. dar nu şi prin mecanism central ca şi baia caldă. Se produce o excitaţie a receptorilor vasculari şi dilatarea papilară cutanată. următoarele proceduri:  băi generale calde la 37º. o serie de 14-18 băi. Gradientul extern: 60 º spre organism. numai pentru bolnavi tineri. cu o umplere diastolică mai mare şi cu creşterea debitului bătaie. Ritmul şedinţelor: 1 la zi sau la 2 zile. cu durata de 20-30 minute. cu un coeficient de resorbţie de 30-35ml/min. ci prin vasodilatare pasivă periferică la început. dar nu va depăşi 20 de minute. Efectul vasodilatator la distanţă. Există şi o vasodilataţie a arteriolelor şi a anastomozelor arterio-venoase. va creşte întoarcerea venoasă spre cordul drept. Acelaşi aspect este şi la mofete. Asupra aparatului cardiovascular în ansamblu baia cu CO2 are următoarele efecte:  scade rezistenţa periferică prin acţiunea directă a CO2 asupra arteriolelor şi anastomozelor arterio-venoase. la valori până la 180mmHg. în comparaţie cu baia caldă.. Se aplică la extremităţi. la temperatură foarte mare. interesează bolnavul hipertensiv. unde scăderea este mult mai importantă. (Zdrenghea. Bulele de gaz se dispun la suprafaţa tegumentelor şi se face o peliculă aderentă de tegument. TA nu este modificată prea mult (este tendinţa de creştere a TAS şi scădere a TAD). acţiune comparabilă după unii autori cu digitalizarea. Gradientul termic este de 1. Aportul de căldură 5cal/min.5º. care este un termoizolator. responsabilă de eritemul tegumentelor./mp suprafaţa tegumentară.  băi generale la 38-39º cu durata de 10-15 minute. prin creşterea întoarcerii venoase. Durata băii este de 20-30 de minute. Ritmul:1 şedinţă la zi sau la 2 zile.  sauna este o procedură de aer foarte uscat./mp. se începe cu 35-36 º până la 43-45º C (baie ascendentă). La apa rece.cu repetare la 2-3 luni. HTA uşoară sau cea predominant sistolică cu TA ≤ 180mmHg. Aplicarea tehnicii de flagelare (tehnica finlandeză). prin acumulare în sistemul venos cutanat. atât cel sistolic cât şi cel distolic. cu HTA de graniţă.rinichiului. produce o excitaţie mecanică cu eliberare de histamină şi vasodilataţie mai accentuată. până la 100º în aer şi până la 40º la piele. Se produce o antrenare economică a cordul prin creşterea întoarceri venoase şi eliminarea stimulării centrale care ar creşte frecvenţa cardiacă.  băile de lumină parţiale şi generale folosesc aerul uscat. restul se pierde în spaţiu. Efectul ei este reflex termocirculant central.  băi parţiale Hauffe.temperatura se creşte treptat după toleranţă. serii de 18-20 de şedinţe. fără o întoarcere venoasă crescută. generat prin iradierea infraroşie a 25 becuri de 100 watts. HTA uşoară şi în HTA predominant sistolică.

în cazul înlocuirilor valvulare în poziţie mitrală (3 % decese anuale după al doilea an. Dobreci Daniel-Lucian  APLICAŢII Eleborați și aplicați practic un tratament kinetoterapeutic la un pacient cu hipertensiune arterială. de tipul fibrilaţiei atriale sau de un atriu stâng dilatat. în înlocuirile valvulare aortice.Hufnagel montează o valvă cu bilă ocluzivă la nivelul aortei descendente. putem afirma că prognosticul rămâne rezervat pe plan miocardic. factorul miocardic. Desigur că şi alte complicaţii. mai ales tromboembolice. iniţial moderat mărit. decât în insuficienţă aortică. survenite în evoluţia mitralilor. univ. Remarcabile regresiuni ale unor cardiomegalii importante contrastează uneori cu cazuri în care cordul. fracţie de ejecţie scăzută sau insuficienţă cardiacă necontrolată terapeutic. în cazurile de valvulopatie însoţită de cardiomegalie importantă. în asemenea situaţii. în primele săptămâni. şi vor demasca. intervenţia unui factor miocardic asociat. Obiectivele recuperării În primele zile postoperatorii. mai mult sau mai puţin exprimate. În schimb. continue să se dilate cu toate că proteza implantată asigură o hemodinamică satisfăcătoare. în cazul protezelor mitrale.Tratamentul kinetoterapeutic al valvulopatiilor Chirurgia valvulara a ajuns azi într-un stadiu de evaluare a rezultatelor la distanta. care ar putea elimina riscul trombozei murale sau a protezei. tahicardic şi adeseori prezintă manifestările unei hiposistolii. pot compromite rezultatul actului chirurgical de reconstrucţie valvulară: grefa bacteriană. o eventuală deteriorare a funcţiei miocardice. în poziţie aortică şi de Albert Starr. la folosirea protezelor valvulare. dar şi pentru a preveni compicaţiile decubitusului. În asemenea situaţii este justificată medicaţia anticoagulantă. drd. iar regresia volumului ventricular stâng este mai puţin netă. independent de sediul protezei. În ansamblu. În următoarele zile bolnavul rămâne astenic. ce reclamă o promptă intervenţie terapeutică. Se va bănui. dezinserţii parţiale ale protezei. precoce. ameliorarea hemodinamică şi regresia volumului cardiac sunt precoce. şi mai bune în stenoză. ulterior.4.Asist. 2. 50 % supravieţuitori la 10 ani). coronarian sau toxic. ameliorarea este mai lentă: scăderea presiunii pulmonare (scăderea rezistenţelor) şi a presiunii capilare (adaptarea VS) poate să se prelungească aproximativ 2 ani. pentru a asigura o corectă ventilare. în poziţie mitrală şi. fie el reumatic. adeseori greu de identificat. De la prima tentativă reală de folosire a unei proteze valvulare . Prognosticul vital este mai nefavorabil. Repausul la pat este încă 50 . Această diferenţă statistică este explicabilă prin rata ridicată a complicaţiilor respiratorii.5 % decese anuale după al doilea an. măsurile de recuperare vor fi centrate pe kinetoterapie respiratorie. Rezultatele postoperatorii demonstrează că. la efort. comparativ cu protezarea aortică (2. pentru a reduce efectele periferice întro insuficienţă aortică majoră – se ajunge în jurul anului 1960 la primul pas decisiv – înlocuirea valvulară efectuată de Harken. Ele sunt favorizate de o aritmie completă. 35% supravieţuitori la 10 ani). Urmărirea evoluţiei naturale după chirurgia cardiacă precizează că prognosticul este defavorabil. Urmărirea cardiologică periodică şi explorarea funcţională – ecocardiografie şi test de efort – vor permite adaptarea cardiovasculară gradată.

urmând ca din a 6-a zi să se instituie un program de recuperare precoce. denumită faza 0 sau faza preoperatorie. sau pentru valvularul vârstnic. Metodologia recuperării Aplicarea precoce a măsurilor de recuperare conferă valvularului operat posibilitatea de a fi scutit de unele posibile complicaţii postoperatorii şi. în funcţie de gradul readaptării la efort. cu aritmii. când unii bolnavi devin timoraţi de accelerarea frecvenţei cardiace pentru cel mai mic efort. la cei cu evoluţie favorabilă.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare prezent. Rezistenţa la fluxul aerian poate fi moderat crescută – disfuncţie obstructivă. practice. a membrelor inferioare şi asigurarea permeabilităţii căilor respiratorii. este frecvent notată în perioada preoperatorie.48 de ore petrecute în blocul operator/ATI sunt dominate de măsurile imediate privind profilaxia complicaţiilor de decubit – mobilizare pasivă. ameliorarea hemodinamică.  absenţa galopului ventricular stâng la efort. va permite reconsiderarea tratamentului medicamentos prin aprecierea comportamentului hemodinamic la efort: tahicardie şi galop. Abia după 4-8 săptămâni se constată. fără a influenţa negativ mobilizarea postoperatorie a bolnavului. tahicardie şi palpitaţii la efort. Funcţia respiratorie a acestora se caracterizează printr-o disfuncţie predominant restrictivă. depăşind faza de anxietate. prin pregătirea fizică se va urmări readaptarea progresivă la efort. În principal se admite că reluarea mersului se va indica în următoarele situaţii:  absenţa dispneei. Este etapa în care recuperarea va realiza de fapt obiectivele sale generale:  dacă perioada repausului relativ este dominată de dispnee. redau pacientului o rapidă autonomie funcţională Programului iniţial de recuperare cardiovasculară care cuprinde trei faze:  faza intraspitalicească (faza I)  faza de convalescenţă (faza II) şi  faza de întreţinere (faza III). În paralel bolnavul va primi o serie de informaţii generale privind intervenţia chirurgicală şi modalităţile de recuperare postoperatorie. tipul exerciţiilor fizice ca şi momentul reluării mersului vor fi condiţionate de evoluţia imediată a pacientului. sfaturi ergonomice. esenţialul rămâne mobilizarea centurilor şi a musculaturii respiratorii. Progresiunea şedinţelor de kinetoterapie în ceea ce priveşte durata. Pentru valvularii operaţi a căror evoluţie clinică este lentă. a centurilor şi a membrelor. cu condiţia ca ea să fie controlată medicamentos. Faza I (intraspitalicească) Cele 24 . cu reducerea complianţei pulmonare şi diminuarea capacităţii de difuziune alveolo-capilară. fibrilaţia atrială. În faza 0 se va institui gimnastică respiratorie având în vedere disfuncţia ventilatorie a pacienţilor valvulari cu decompensare stângă.. cu episoade de suprainfecţie bronşică. în cazul valvulopatiilor mitrale. mersul sprijinit. apoi activă.  a patra fază. favorizată de dilataţia atriului stâng. 51 . iar exerciţiile fizice sunt cele de mobilizare a musculaturii respiratorii. aritmii (adeseori absente în repaus). ajutat. Din contră.  puls de repaus sub 100/min. în general. va ajuta pacientul să se adapteze treptat efortului. poate fi încercat din a treia zi. Astfel.  absenţa unei astenii fizice importante. Acest antrenament dozat va trebui să asigure o frecvenţă cardiacă optimă şi nu va accentua hipertensiunea pulmonară şi/sau nu va precipita insuficienţa ventriculară stângă. în primele zile postoperator.

frecvenţa. cu sublinierea că. programul de antrenament “normal” va consta din: 52 . având în vedere următoarele considerente:  cardiomegalia şi disfuncţia pulmonară (mai exprimată la mitrali) – susceptibilitate crescută pentru aritmii. Sunt autori care recomandă un singur program de mers. mers normal. exerciţii la bicicleta ergometrică. în funcţie de particularităţile evolutive şi modalităţile de răspuns la recuperarea iniţială. O întrebare firească se impune în acest moment : cum se face selecţionarea pacienţilor care ar putea beneficia de un program de antrenament fizic? Responsabilitatea acestei decizii revine cardiologului şi specialistului în domeniul recuperării cardiovasculare. cu urmărirea parametrilor cardio-respiratori şi metabolici. Adaptând ritmul recuperării particularităţilor clinice ale fiecărui bolnav putem concluziona că în această primă fază indicaţia majoră rămâne kinetoterapia – cuprinzând exerciţiile respiratorii. mai bună însă după înlocuirea aortică decât după înlocuirea mitrală. continuându-se cu plimbare prin salon şi în afara acestuia. Beneficiile aduse de chirurgia valvulară sunt categoric condiţionate de starea funcţională preoperatorie a miocardului. tahicardia. dacă statusul hemodinamic este optim. plimbări scurte. 50-60 W timp de 10 minute. fracţia de ejecţie – ne permit o primă orientare şi decizia includerii în unul din următoarele programe: a) program uşor – exerciţii respiratorii. drd. Dobreci Daniel-Lucian Între a 5-a şi a 10-a zi postoperator.testarea capacităţii la efort va fi strict urmărită medical (monitorizare ECG. împreună cu o serie de elemente – astenia. autonomia de deplasare. durata şi timpul efortului muscular. de fapt.  risc crescut de deteriorare a suturilor de inserţie a protezelor valvulare. principalele obiective ale acestei faze vizează:  precizarea programului de antrenament: intensitatea. b) program mediu – exerciţii respiratorii. se poare include tratamentul la bicicleta ergometrică.  măsurile de profilaxie şi tratament – atenţie la riscul carditei reumatice evolutive. univ. cele de mobilizare a membrelor şi reluarea progresivă a mersului. În cazul valvularilor operaţi programul de reantrenament cu bicicleta ergometrică este însă relativ contraindicată. pe cât posibil a tehnicilor de relaxare. cuprinzând 3-5 plimbări pe săptămână. exerciţiile fizice ce implică mobilizarea centurilor. Practic.Asist. Faza II (convalescenţă) Faza a doua marchează trecerea de la perioada acută. c) program “normal” de antrenament – dacă funcţia ventriculară stângă este normală şi în absenţa unor complicaţii postoperatorii. la sfârşitul acestei faze de spital. 50-60 W. Programul fazei a II-a va fi precedat de un test de efort maximal limitat de simptome. determinarea TA şi a frecvenţei cardiace). Acest program devine operaţional cam după a doua lună post-operator. astfel încât FC să fie de 100-120 bătăi/min. Se cunoaşte că din a 6-a zi. Aceasta. postoperatorie la revenirea la viaţa socio-profesională. în absenţa unor riguroase criterii de selecţie. bolnavul poate părăsi patul. Ameliorarea capacităţii de efort după 6 luni este relative modestă. mersul progresiv – pentru a-şi redobândi. cu o durată de 20-30 minute. hotărârea implică o apreciabilă notă de subiectivism. bolnavul trebuie să cunoască şi să repete programul ambulator de recuperare: exerciţiile respiratorii. în perioada anterioară. Continuarea acestui program pe parcursul a 6 luni poate creşte cu până la 11% capacitate aerobă a valvularilor operaţi. gimnastică uşoară. De aceea.  deprinderea. Practic. pragul dispneei. în programul de recuperare al coronarianului operat. Dacă exerciţiile respiratorii şi cele fizice globale se pot desfăşura nesupravegheat.

El trebuie să depăşească momentul activităţilor fizice minime. O reevaluare finală (test de efort. exerciţii fizice globale. se apreciază că o frecvenţă de antrenament de 50-70 % din FC. Pornind de la o pregătire fizică globală se va continua cu gimnastica respiratorie şi se va insista asupra grupelor musculare ce urmează a fi preferenţial solicitate prin profesie. 4 x 2 minute la 80-90 % VO2 maxim. mai ales în cazurile cu tendinţă tahiaritmică la efort. în clasa I NYHA. cu determinarea parametrilor ventilatori şi metabolici.50% VO2 maxim) cu creşterea sa treptată. poate că ar fi utilă prescrierea unui preparat antiaritmic. este optimă. De aceea. Insuficienţa cardiacă a valvularului operat. gimnastică respiratorie. mobilizarea centurii scapulare. în funcţie de aceasta. Exerciţiile fizice nu diferă de cele prevăzute în programul de recuperare al coronarianului. remodelarea ulterioară a programului de antrenament fizic. 3 minute la 50-60 % VO2 maxim. realizând 70% din FC maxim şi 2 săptămâni pentru 80% din FC maxim. respective 6 săptămâni. Două situaţii particulare: pacientul vârstnic sau cel cu insuficienţă cardiacă. în cazul vârstnicului. dar poate fi utilă valvularului operat ce urmează a-şi relua activitatea profesională. Dacă funcţia ventriculului stâng şi cea pulmonară o permit. în revenire (5 min. aproximativ 50% rezerva funcţională). în funcţie de toleranţă. Se impune a preciza în continuare că. ca şi reorientarea profesională a acestor pacienţi.care ridică probleme deosebite în recuperare. pentru cazurile cu insuficienţă ventriculară reziduală sau cu hipertensiune pulmonară la efort. calculată potrivit răspunsului la testul de efort. 53 .) Majoritatea autorilor susţin oportunitatea a 3 şedinţe/săptămână la cicloergometru pentru o perioadă de 8 săptămâni. prin particularităţile de răspuns ale frecvenţei cardiace ( FC devine un factor limitat al creşterii debitului cardiac) şi al TAS la efort (creşterea TAS este atenuată pentru clasele C şi D ale insuficienţei cardiace). iar intensitatea efortului. încălzirea şi faza de recuperare vor fi progresive şi mai îndelungate. este necesară individualizarea programului de antrenament. impune o anumită conduită :  efectuarea unui test de efort preliminar. Urmând un asemenea program de recuperare. dar a rămas minim pentru înlocuirile valvulare mitrale. de durată.pentru a asigura o activitate fizică pe seama pragului ventilator (creşterea disproporţionată a ventilaţiei în raport cu consumul de oxigen. progresiv. ecocardiografie) va permite aprecierea costului energetic al fazei a II-a şi. pentru încălzirea pe cicloergometru. beneficiul a fost net pentru înlocuirile valvulare aortice. raportată la capacitatea maximă iniţială. 5 minute la VO2 maxim. peste 6 luni şi numai în centre medicale specializate. Faza III (întreţinere) Această etapă a recuperării nu este prescrisă sistematic.  30 minute de efort repartizate astfel: 2 min.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare  câteva minute de încălzire. (Zdrenghea. va fi mai redusă (cca. Intensitatea programului de antrenament ales va trebui să evite o tahicardie marcată sau o ejecţie sistolică importantă. în funcţie de clasa funcţională. 1995)  APLICAŢII Eleborați și aplicați practic un tratament kinetoterapeutic la un pacient cu o valvulopatie. Astfel.  antrenamentul va fi lent. atunci când starea hemodinamică o permite.  exerciţii fizice de intensitate medie/uşoară. ca şi pentru cazurile în aritmie completă. cu creşterea progresivă a sarcinii (50-60 % VO2 maxim).

1. fracţia de ejecţie. dar pragul anaerob mai mare. trigliceride. creşterea raportului fosfocreatină/fosfat anorganic. acesta trebuie continuat timp nedefinit. La nivelul musculaturii scheletice se constată ameliorare metabolică. exerciţiul fizic ameliorează disfuncţia endotelială şi scade rezistenţa vasculară periferică. În afara îmbunătăţirii capacităţii de efort. Creşterea debitului cardiac a fost inconstant remarcată în studii şi pare a fi datorată ameliorării incompetenţei cronotrope. Efectele antrenamentului fizic în insuficienţa cardiacă 3. creşterea stocurilor de glicogen. Această ameliorare este consecinţa mai multor factori:  ameliorarea funcţiei miocardice. creşterea densităţii capilare. 2002) Nu au fost influenţate de antrenament contractilitatea ventriculară. grosimea pereţilor sau gradul de îngroşare a ariei de infarct. cu 15 – 25% mai mult decât la pacienţii care au urmat numai terapie medicamentoasă.. dar şi supraventriculare.4. Nivelele HDL şi tensiunea arterială par a fi mai mult influenţate de exerciţiile de intensitate mai mare. Indiferent de nivelul efortului. Concentraţia de lactat la nivelul de efort submaximal este mai mică. hipercolesterolemia. 2005) 54 . (Mitu Florin.  scăderea vasoconstricţiei arteriolare cu ameliorarea extracţiei de oxigen şi  ameliorarea funcţiei metabolice în musculatura scheletică activă. Pop Dana. ameliorarea fluxului sangvin intramuscular. Antrenamentul fizic a realizat o creştere de 4 – 8% a frecvenţei cardiace maxime.1. Riscul este mai mare cu cât miocardul este mai alterat. în practică.5. fosfocreatină.2. 2002) 3.5.1.Asist. univ. Efecte cardiace Majoritatea cercetărilor au arătat că antrenamentul fizic efectuat în program supravegheat. Dobreci Daniel-Lucian 2. Singurul risc major.1. antrenamentul are impact şi asupra altor factori de risc. este cel aritmogen – apariţia aritmiilor ventriculare. Beneficiul efortului fizic pe termen lung este evident numai dacă se asociază şi cu modificarea celorlalţi factori de risc precum fumatul. 2005) Alt efect constatat a fost creşterea volumului-bătaie ca urmare a unei umpleri ventriculare diastolice mai bune. cât şi a procesului aterosclerotic şi în ameliorarea prognostică. (Zdrenghea D.5.5. deoarece procesul aterosclerotic este îndelungat..1. 2002) 3. (Mitu Florin. volumele ventriculare. Efecte antiaterosclerotice Cercetările efectuate în special la pacienţi postinfarct miocardic au relevat importanţa exerciţiului fizic în influenţarea atât a funcţiei ventriculare stângi. hipertensiunea arterială. 3. a procentajului fibrelor de tip I.Efecte asupra capacităţii de efort Studiile randomizate care au urmărit efectele exerciţiului fizic la pacienţii cu insuficienţă cardiacă au demonstrat o creştere a VO2 max la grupele care au urmat program de antrenament. la o intensitate de până la 20% din capacitatea funcţională realizată la testarea de efort.3. întârzierea apariţiei glicolizei anaerobe. Tratamentul kinetoterapeutic al insuficienței cardiace 3. drd. Pop Dana.5. Totuşi efectele pozitive se constată şi la nivele mai scăzute de efort. nu agravează funcţia ventriculară stânga.5. (Mitu Florin. Efecte periferice Efectele periferice ale antrenamentului sunt dintre cele mai evidente.1. (Zdrenghea D. De asemenea.

Indicaţiile recuperării fizice În insuficienţa cardiacă. 2005) 3. Pop Dana. Clasa II: Bolnavi cu IC clasa IV. Există reţineri nejustificate faţă de recuperarea acestor bolnavi. Pop Dana. 1. La bolnavii decondiţionaţi fizic recuperarea este indicată. Intră în discuţie exclusiv exerciţiile respiratorii şi de mers care împiedică sau întârzie invalidarea bolnavilor. Efecte neuroendocrine S-a demonstrat ca efortul fizic regulat scade nivelele de catecolamine plasmatice.6 săptămâni pentru consolidarea plăgii sternale. indicaţiile actuale ale recuperării fizice sunt: Clasa I: Bolnavi cu IC clasele I . iar pe plan clinic prin diminuarea dispneei. (Mitu Florin. Indicaţiile antrenamentului fizic în insuficienţa cardiacă Exerciţiul fizic în insuficienţa cardiacă este adresat pacienţilor aflaţi în condiţie clinică stabilă. aceştia devin mai încrezători şi pot efectua activităţi zilnice ce le cresc sentimentul de independenţă şi le diminua depresia. (Zdrenghea D. contraindicaţii sau nonindicaţii. Răspunsul ventilator se traduce prin diminuarea producţiei de CO2. cu performanţă sistolică a VS scăzută.5. de intensitate moderată şi de lungă durată (3 – 4 luni). Antrenamentul fizic creşte cu 25 .III. Efecte psiho1ogice Exerciţiul fizic ameliorează calitatea vieţii pacienţilor.6. Recuperarea se iniţiază în spital şi se continuă ambulator instituţionalizat sau neinstituţionalizat.7.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare 3. Tabel nr.2. scăderea coeficientului respirator şi a ventilaţiei globale. Efecte venti1atorii Efectele benefice ar putea reflecta atât ameliorarea la nivelul musculaturii periferice. Este zilnică.30% capacitatea de efort şi contribuie la ameliorarea miopatiei periferice..5. Recuperarea fizică poate întârzia momentul transplantului şi scădea riscul acestuia. cu creşterea tonusului vagal.5. Ar fi de aşteptat ca. Pop Dana. 2005) Clasa Clasa I Clasa II Clasa III Indicaţii indicaţii certe care s-au dovedit prin argumente ştiinţifice sau prin "evidence based medicine" ca eficiente indicaţii posibile a căror eficienţă este probabilă dar încă controversată. prin acest impact asupra sistemelor neuroumorale. 2002) 3. După chirurgia coronariană. 3. Consecinţa clinică cea mai importantă este diminuarea frecvenţei cardiace de repaus şi creşterea variabilităţii frecvenţei cardiace. cât şi a raportului ventilaţie .1. 2005) 55 ..1. să realizeze o diminuare a morbidităţii şi mortalităţii.5. în rest rămâne opţională deoarece nu modifică numărul de restenozări.. fără simptome sau semne de congestie pulmonară sau sistemică. După PTCA la bolnavii fără infarct miocardic în antecedente. Bolnavi cu indicaţie de transplant cardiac. Recuperarea va fi întârziată cu 3 .5. (Zdrenghea D.perfuzie.1. (Zdrenghea D.

Antrenamentul global Şedinţa de antrenament include trei tipuri de efort: încălzirea. acestea trebuie menţionate. dispnee. În insuficienţa cardiacă se preferă nivele până la 60 .15 min şi includ grupe musculare mari. 2005) 3.plimbarea. Dacă testul de efort este limitat de oboseală. Cantitatea de efort se referă la numărul total de calorii consumate. perioada în care apar majoritatea complicaţiilor infecţioase sau de tip rejet. Dacă intensitatea este considerată prea joasă. 56 . Frecvenţa efortului fizic variază după afecţiune. se recomandă efort până la o frecvenţă cardiacă ţintă de aproximativ jumătate din intervalul dintre valoarea frecvenţei cardiace de repaus şi de vârf. ceea ce înseamnă aproximativ 80% din VO2 max. (Mitu Florin. Dobreci Daniel-Lucian Post transplant cardiac .80% din VO2 max. Intensitatea efortului trebuie să se situeze la un nivel de risc scăzut. postinfarct miocardic. se recomanda 3 – 4 şedinţe săptămânal. Antrenamentul se preferă a fi efectuat pe intervale. (Mitu Florin. Numai după obţinerea unui beneficiu maxim prin medicaţie. Acest nivel de efort este tolerat aproape de oricine. Pop Dana. apoi cicloergometru sau covorul rulant. Pacientul este supravegheat în timpul efortului pentru a aprecia gradul de intensitate şi siguranţa sa. de preferat efort cu membrele inferioare precum mersul sau cicloergometru. clasic. dar este întârziată o perioadă de trei luni de la intervenţia chirurgicală. (Mitu Florin. se poate creşte la 2/3 din intervalul FC repaus .. În insuficienţa cardiacă. Activitatea fizică trebuie efectuată regulat. La pacienţi din clasele A şi B de activitate se recomandă antrenament la 70 . 2002) Pacienţii trebuie instruiţi cu atenţie asupra intensităţii efortului. drd. Beneficiile dispar rapid la întreruperea programului. înaintea începerii şedinţelor de antrenament fizic. ecocardiografie şi testare de efort limitată de simptome. Dacă pacientul are disconfort toracic.Asist. Perioadele de încălzire şi revenire trebuie să fie de cel puţin cinci minute şi constau din gimnastică uşoară sau plimbare. În insuficienţa cardiacă se preferă programul zilnic de antrenament la intensităţi moderate şi durate mai reduse (20 25 min). 2002) Testarea de efort este obligatorie înaintea prescrierii exerciţiului fizic.12 şedinţe. se poate trece la iniţierea exerciţiului fizic. univ. 2002) Modalitatea de efort este lăsată la preferinţa pacientului. Tipuri de antrenament fizic in insuficienţa cardiacă Antrenamentul poate fi global sau segmentar. este necesară echilibrarea bolnavului prin medicaţie adecvată. Exerciţiile de condiţionare au durata medie de 10 . important este să se înscrie în parametrii menţionaţi. Se acordă atenţie sporită simptomelor. Clasa I este obligatorie la toţi bolnavii postransplant cardiac. Intensitatea se referă la tipul de efort efectuat (exemplu de efort moderat . condiţionarea şi revenirea. Acest lucru se întâmplă după 6 . de efort viguros . Cea mai frecvent aleasă activitate este mersul. pe lângă examenul clinic fiind necesare date de laborator. după ameliorarea simptomelor de congestie pulmonară şi sistemică. se poate permite să exerseze singur.5.3. (Zdrenghea D. Cea mai frecventă confuzie se face între cantitatea şi intensitatea efortului. alternând perioade de efort susţinut cu scurte perioade de efort uşor.indicaţie de viitor în ţara noastră. spre deosebire de efortul continuu la bolnavii cu infarct miocardic necomplicat. oboseală. De exemplu.FC de vârf. Când medicul este convins că activitatea prezintă siguranţă. Toţi pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie atent examinaţi de cardiolog înaintea iniţierii unui program de efort fizic. dar suficient pentru a realiza un efect de condiţionare. Frecvenţa cardiacă de repaus şi de vârf sunt parametrii utilizaţi pentru estimarea intensităţii efortului potrivit pentru condiţionarea fizică.80% din VO2 max.joggingul).

În cazul aritmiilor ventriculare severe se procedează la fel. 2002) Cel mai frecvent. precum scăderea TA. 70% şi chiar 80% din VO2 max în funcţie de toleranţa bolnavului). Durata efortului şi frecvenţa de antrenament sunt crescute în acord cu simptomele şi statusul clinic al pacientului. În situaţia apariţiei unei disfuncţii ventriculare severe. Digoxina modifică aspectul electrocardiogramei dar nu modifică însă substanţial frecvenţa cardiacă. ameliorează de asemenea simptomele şi performanţa globală. Există trei stagii de progresie: (1) iniţial . Aceşti pacienţi trebuie urmăriţi îndeaproape până când vor înţelege ce nivel de efort pot efectua. la bolnavii cu insuficienţă cardiacă.antrenamentul de tip continuu trebuie să fie efectuat zilnic la pacienţii cu capacitate funcţională bună (5-10 minute până la 20-30 minute). (3) de menţinere după 6 luni de antrenament. Interesul tehnicii este solicitarea mică a cordului. iar intensitatea se poate creşte. fiind necesară ajustarea frecvenţei cardiace ţintă în cursul antrenamentului. adică activitatea maximă să fie la 10 . eforturile izometrice puţin grele precum căratul greutăţilor generează frecvent oboseală. în insuficienţa cardiacă. Exerciţiile izotonice repetate trebuie distinse de eforturile izometrice susceptibile de deteriorare a performanţei ventriculare. Creşterea capacităţii aerobe apare la 4 săptămâni. Forţa musculară la aceşti bolnavi este deci redusă. Primele şedinţe de antrenament se recomandă a fi monitorizate din punctul de vedere al tensiunii arteriale şi electrocardiogramei. (2) de creştere . (Mitu Florin.doua grupe musculare creşte forţa şi rezerva musculară metabolică fără solicitarea mare a debitului cardiac şi fără deteriorarea performanţei cardiace. un antrenament de 4 săptămâni. 2002) O serie de medicamente pot influenţa şedinţele de antrenament. etalate pe o perioadă de trei luni. (Mitu Florin. (Mitu Florin. Programele sunt ajustate la fiecare zece şedinţe în funcţie de ameliorarea constatată. Betablocantele sau blocanţii calcici scad frecvenţa cardiacă.20 bătăi sub cea la care apar tulburările de ritm. O serie de exerciţii limitate la una . poate creşte cantitatea de energie la nivel submaximal. activitatea trebuie supravegheată din punct de vedere al simptomelor (dispnee. Se impune deci continuarea antrenamentului fizic pe termen lung.26 săptămâni când se ajunge la un răspuns de tip liniar. În viaţa curentă. Se poate prelungi durata şedințelor de la 15 . Recomandările sunt de a se efectua aproximativ 40 de şedinţe a 90 minute fiecare. activitatea se limitează la o intensitate care determină o FC cu 10 20 bătăi mai puţin ca cea la care apare scăderea TA. testarea de efort este limitată de simptome. 2002) În 2001 Societatea Europeana de Cardiologie a reactualizat recomandările din 1997.20 min până la 30 min (secundar). Este importantă continuarea antrenamentului fizic.intensitatea efortului este de nivel redus (40-50% din VO2 max cu creşterea duratei efortului de la 5 la 15 min). angină). Ele induc apariţia rapidă a metabolismului anaerob şi producere de lactat şi determină creşterea disproporţionată a ventilaţiei. Astfel. impactul ei asupra prescrierii efortului fiind mic. cu maxim de răspuns la 16 .intensitatea efortului este crescută gradat (50%. frecvenţa cardiacă va scădea la fiecare încărcătură de efort. În această situaţie. Readaptarea respiratorie. (Mitu Florin. deoarece efectele favorabile ale unei perioade de antrenament de 3 săptămâni pot fi pierdute printro perioadă de restricţie a efortului de 3 săptămâni. prin efectuarea unui test de efort. 60%. Experienţa a arătat că cele mai multe aritmii ameninţătoare sunt reproductibile la o anumită frecvenţă cardiacă. Antrenamentul segmentar Antrenamentu1 segmentar face apel la aparatura specifică destinată recuperării separate şi succesive a mai multor grupe musculare periferice.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare În timp. Astfel în privinţa tipurilor de antrenament indicate la bolnavii cu insuficienţă cardiacă se precizează următoarele: . limitat la extremităţile superioare. 2002) 57 .

II. Medicina modernă a impus însă studii cât mai exacte privind mecanismele de acţiune ale factorilor naturali din staţiuni.Asist. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a elaborat un program amplu de recuperare a bolnavilor cardiovasculari. după studii efectuate la noi în ţară. 58 . Vatra Dornei. Apele carbogazoase aplicate în cură externă (Covasna. muşchii abdominali şi musculatura toracică în mod secvenţial. precum şi a profilaxiei secundare şi bolii coronariene deja constituite.antrenamentul la intervale se poate efectua practicând fie ciclismul fie antrenamentul la covor rulant. Dobreci Daniel-Lucian . . observaţii clinice desfăşurate pe foarte mulţi ani. cu accent principal pe afecţiunile coronariene. Se va realiza o pedalare de 3 min cu creşterea sarcinii cu 25 Watts la fiecare 10 secunde. În paralel. experienţa altor şcoli de medicină (rusă. Apele sulfuroase concentrate aplicate în cură externă (Herculane. Pucioasa). Trebuie menţionat că tratamentul efectuat unui cardiac într-o staţiune reprezintă numai un aspect din complexul de metode de care medicina modernă în general şi kinetoterapia în particular le utilizează în profilaxia sau recuperarea bolilor cardiovasculare. precum şi o evaluare riguroasă ştiinţifică a eficienţei lor terapeutice în vederea stabilirii unei metodologii exacte de tratament. Astăzi. gaz uscat) cu pondere majoră în profilaxia secundară şi recuperare (Covasna. Inspirul şi expirul la frecvenţe controlate mobilizează diafragmul. Vatra Dornei) cu veche tradiţie în tratarea bolilor cardiovasculare. transpusă în ţara noastră. Tuşnad. (Mitu Florin.sunt în ultimele decenii în preocupările prioritare ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. franceză). În cazul practicării antrenamentului la covor rulant perioadele de antrenament si recuperare vor fi de 60 secunde fiecare. 3 . Kinetoterapia precum şi terapia cu factori naturali specifici unor staţiuni balneoclimaterice îşi au locul lor din ce în ce mai bine conturat în ansamblul terapeutic aplicat în profilaxia şi recuperarea bolilor cardiovasculare. În cazul ciclismului se indică o perioadă de antrenament de 30 secunde urmată de o perioadă de recuperare de 60 secunde la o intensitate de 50% din capacitatea de efort.5. Cura balneară în tratamentul bolilor cardiovasculare Bolile cardiovasculare ocupă locul I în morbiditatea generală . timp de 20 .30 minute zilnic. Complexul de factori naturali ai litoralului românesc al Mării Negre. Mofetele (emanaţii naturale de CO. 2002) 3. (Mitu Florin. univ. IV.4. cu studii epidemiologice privind depistarea factorilor de risc aterosclerotic în vederea unei profilaxii primare eficiente. ţară cu bogate rezerve de factori naturali . 2002) Antrenamentul respirator Forţa şi rezistenţa musculaturii respiratorii pot fi crescute prin antrenament folosind un aparat special (THRESHOLD). Tuşnad. Intensitatea va fi de 25 . Eforturile au fost axate pe profilaxia acestor boli. şi experienţa altor ţări în acest domeniu. Climatul şi microclimatul (indiferent de factorul terapeutic aplicat) are un rol de sanogeneză atestat ştiinţific. Balvanyios). Buziaş. în vederea aplicării lor în profilaxia bolilor cardiovasculare. americană. În ultimele decenii. În timpul perioadei de recuperare pacientul va pedala la 10 Watts.5 zile pe săptămână. bulgară. III. germană.35% din presiunea inspiratorie maximă măsurată la capacitatea funcţională. drd. Buziaş.a impus studierea apelor sulfuroase şi a complexului de factori naturali ai litoralului românesc. Se recomandă şi exerciţiile care întăresc musculatura abdominală. În România există staţiuni balneoclimaterice (Covasna. putem spune că în ţara noastră se conturează patru tipuri principale de factori natura1i ale căror efecte bune în profilaxie şi recuperarea bolilor cardiovasculare au putut fi demonstrate: I. Borsec).constituind una din cauzele cele mai importante ale mortalităţii la vârste tinere.

fie pe covor rulant. este diferit de cel al circulaţiei musculare. de la claudicaţie intermitentă. creşte debitul în unul din aceste sectoare se face. Un alt avantaj al staţiunilor balneare este posibilitatea efectuării antrenamentului fizic dozat în scop profilactic şi mai ales recuperator. distanţa parcursă poate fi sau nu limitată. Scăderea ei la efort Şi la durata de peste 5 minute a timpului de recuperare sunt indici de gravitate privind leziunile obstructive. crescând sau rămânând cel puţin neschimbată la efort. mecanice. 2.  APLICAŢII Eleborați și aplicați practic un tratament kinetoterapeutic la un pacient cu insuficiență cardiacă congestivă clasa II-III NYHA. Constau din : . Explorările funcţionale sunt însă cele care cuantifică gradul afectării arteriale.6. Măsuri de protecţie cutanată. electroterapie. cu care staţiunile sunt bine dotate.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare Există o varietate de climate caracteristice fiecărei staţiuni. Tratamentul kinetoterapeutic al arteriopatiilor Circulaţia la nivelul extremităţilor prezintă unele particularităţi faţă de circulaţia sistemică deoarece se disting o circulaţie cutanată şi o circulaţie musculară. 59 . climat ce are un rol major în definirea unei staţiuni balneare. Pentru bolile cardiovasculare elementele principale ale microclimatului sunt reprezentate de nebulozitate.purtarea de pantofi din piele suplă. Înaintea stabilirii unui program de antrenament se impune efectuarea unui bilanţ al bolnavului cu afectarea arterială. ca „o unitate terapeutică specifică". care să nu strângă degetele de la picior. În perioada curei balneare bolnavul dispune de timp şi receptivitate crescută pentru a-şi crea nişte deprinderi de viaţă care să-1 facă apt pentru o activitate profesională şi socială cât mai bună. Tehnici şi metode de recuperare Metode pasive. de asemenea ischemia. Astfel obţinerea unei vasodilataţii cutanate poate agrava ischemia musculară. La toate aceste mijloace specifice staţiunilor. se adaugă toate celelalte metode de hidrokinetoterapie. Anamneza şi examenul clinic pot încadra afecţiunea într-unul din cele 4 stadii. . Controlul circulaţiei cutanate. a cărei principală funcţie este de a asigura schimburile termice. Numitorul comun îl reprezintă existenţa unor diferenţe semnificative între microclimatul centrelor urbane şi cel al staţiunii. Se utilizează : . de obicei în detrimentul celuilalt. importante în mod deosebit deoarece ele au ca obiectiv prevenirea agresiunilor cutanate. La pacienţii cu arteriopatie obliterantă. fenomenele de maceraţie şi infecţiile de la nivelul piciorului. umiditate şi încărcare cu aeroioni pozitivi şi negativi. Pe lângă terapie cu factori naturali atenţia trebuie concentrată în staţiunile balneare cu profil cardiovascular către educaţia sanitară organizată şi crearea unor deprinderi alimentare pe care bolnavul să le respecte acasă. şi fiecărei staţiuni cu profil cardiovascular în particular. la necroză şi gangrenă. în timp ce efectuarea de exerciţii musculare în condiţii de confort termic o poate ameliora.Măsurarea presiunilor de perfuzie segmentară: presiunea de măsurată la nivelul membrelor inferioare este în mod normal mai ridicată decât cea a membrelor superioare.proba mersului: mersul poate fi explorat fie pe teren plat gradat. în general.

pe bicicletă ergometrică. 30-45 minute. lămpi de infraroşii. arteriopatiile aterosclerotice. în condiţii de echilibru termic. Mersul poate fi efectuat ca probă funcţională pe teren gradat sau pe covor rulant. în obliterările înalte. determinat din săptămână în săptămână.Asist. după modalităţi deja expuse şi adaptate în consecinţă. Astfel sunt solicitaţi muşchii bazinului şi ai coapsei. Este important să se corijeze tulburările de mers care solicită insuficient muşchii subadiacenţi obstrucţiei şi din contră mai mult muşchii sănătoşi. Stadiul 2 – constituie indicaţia de elecţie a recuperării: 60 . membru în poziţie la 500 un minut) şi umplere. Încălzirea de mai lungă durată determină creşterea metabolismului muscular şi are în consecinţă un efect negative. băi calde zilnice. cu atât mai mult dacă există diabet. alternative. Stadiul 1 – măsurile de prevenire primară şi secundară a factorilor de risc sunt primordiale. Dobreci Daniel-Lucian menţinerea picioarelor la cald (şosete de lână) spălatul zilnic. univ. Mersul va fi limitat la 70% din posibilităţilor perimetrului. Reantrenamentul are un dublu aspect cantitativ şi calitativ. Cel mai ieftin este mersul – mers în etape sau mers codificat. urmate de decubit dorsal un timp dublu. în obliterările mijlocii(femurală şi poplitee) prin mişcări de ridicare pe vârful picioarelor. drd. sub efectul gravitaţiei ( poziţia aşezată. Exerciţiile sunt alese în funcţie de nivelul la care sunt localizate obliterările. este important. cu repetarea de 4-6 ori consecutive. .hidroterapia – la 300C permite o solicitare globală a membrului prin mişcări de contrarezistenţă. supradiacenţi. parafină. ci numai pe zonele reflexe.  lupta contra sedentarismului. este de dorit a se încredinţa pedichiuristului îngrijirea şi tăierea unghiilor. fiind accesibile bolnavilor cu ateroscleroză a membrelor inferioare. Oxigenarea are avantajul de a creşte rapid perimetrul de mers Mersul – singurul drog care produce cert creşterea fluxului sanguine în musculatura scheletică este exerciţiul fizic.  stabilirea unui program de mers (1 oră în fiecare zi). Arteriopatiile proximale includ cazurile de obstrucţie a trunchiurilor mari şi mijlocii. muşchii gambelor. de mai multe ori pe zi. Prin scăderea tonusului vasoconstrictor simpatic circulaţia cutanată creşte şi primul efect este încălzirea membrelor. Masaje – ele pot fi efectuate în sensul circulaţiei arteriale sau a circulaţiei venoase. unde scurte. mai ales în leziunile obstructive înalte. Gimnastica specifică – este de tip analitic şi are drept scop ameliorarea oxigenării locale. în obliterările distale. Durata băilor aprox. Aceste exerciţii sunt urmate de vasodilataţie cutanată. Nu se aplică pe zonele ischemice. Unele activităţi de ergoterapie permit atingerea în mod diferit a aceloraşi obiective. De preferat efleurajul superficial reflex. muşchii scurţi ai piciorului. dar eficacitatea lor este limitată. prin ridicări – deplasări pe degetele picioarelor sau mişcări de rulare a unei ţevi sub picioare. de exemplu plex lombar sau plex hipogastric. Ergoterapia – antrenamentul progresiv la efort. deşi uneori li se impută agravarea ischemiei musculare Metode fizice – termoterapia – serveşte formelor mai puţin evaluate. apoi uscarea foarte atentă a picioarelor. prin mişcări de triplă flexie. Exerciţii de postură – caută să crească debitul sanguin al unui membru prin golire (decubit dorsal. Ele sunt repetate de 2 ori pe zi după o încălzire prealabilă. activităţi sportive. presiuni alunecătoare profunde. Metodologia recuperării : Depinde de sediul obstrucţiei. gambele atârnate 1 minut).

 Contracţii izotonice contrarezistenţă pentru favorizarea vasodilataţiei şi evitarea atrofiei musculare  Kinetoterapia membrului opus. arteriopatiile diabetice interesează în mod special patul vascular distal. prin haltere adaptate. (Zdrenghea. Arteriopatiile distale Includ arteriopatia diabetică şi boala Burger( trombangeita obliterantă). programul de întreţinere este deja prescris.educaţie dietetică. Rezultate Creşterea cu aproximativ 60% a perimetrului de mers este beneficiul principal. control medical.). Sunt utile exerciţiile de ridicare sau coborâre a braţelor. prin tehnici clasice de kinetoterapie. 1995)  APLICAŢII Eleborați și aplicați practic un tratament kinetoterapeutic la un pacient cu arterită. asigurarea unei educaţii dietetice.00 – mers  Ora 16. mai ales în caz de leziune asociată a marilor trunchiuri. unde circulaţia de întoarcere este în plus împiedicată printr-o atingere venoasă. Aceleaşi remarci sunt valabile şi pentru boala Burger.  Bolnavul este supravegheat în continuare regulat. bilanţ  Ora 10. de obicei asociate cu cele ale membrelor inferioare şi coronariene. de contracţie a diferitelor grupe musculare ale membrului superior. lunar. Reeducarea arteriopatiilor reprezintă o terapie complementară alături de alte tratamente. Arteriopatiile membrelor superioare Obstrucţiile arteriale a membrelor superioare. tehnici de vasodilataţie etc. pentru a se realiza un bilanţ medical şi funcţional complet necesar alcătuirii unui program de reeducare.00 .00 – mers  Ora 11. Atingerea distală limitează considerabil eficacitatea antrenamentului la mers. apropiat celui stabilit la stadiul 1.00 – gimnastică specifică  Ora 13.00 – kinetoterapeutic şi individual  Ora 15 . terapeutice şi practice corecte. 61 .Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare  se recomandă un sejur intraspitalicesc de 2-3 săptămâni. care permit aprecierea progreselor. După stabilirea. apar la subiecţii cu boli metabolice.00 – gimnastică nespecifică Stadiul 3 – obiectivele şi mijloacele sunt limitate constând din:  măsuri de protecţie cutanată (masaj. învăţarea de către arteriopat a unor exerciţii de gimnastică şi de antrenament la mers. supravegherea este bilunară. exemplu de program de recuperare a unei arteriopatii obliterante :  Ora 9. în special pentru efectuarea testelor funcţionale. Rezultatele sunt mai favorabile în stenozele medii decât în obstrucţiile înalte sau joase. în special chirurgicale. atletizarea muşchilor. Se face antrenament pe cicloergometru de braţe sau prin activităţi de ergoterapie la 2/3 din capacitatea determinată. Problemele de efort pot fi realizate ergometric. Multă vreme bine tolerată.

în special cea afectată prin:  masaj uşor. se poate institui kinetoterapia activă prin :  masaj uşor cu scop hiperemiant la nivelul circulaţiei superficiale a extremităţilor bolnave  evitarea manevrelor ce vizează ţesuturile profunde şi traiectele venoase pentru a nu mobiliza cheagurile sangvine din venele afectate. Ea se aplică în funcţie de fazele de evoluţie anatomo. În stadiul acut. Ritmul şi durata mersului trebuie să crească progresiv până la refacerea completă a circulaţiei voenolimfatice din extremitatea afectată.clinică a procesului tromboflebitic astfel : În stadiul acut :  membrul inferior în plan procliv în scopul prevenirii edemului. în sens centripet.  contracţii statice şi mobilizări pasive ca în stadiul anterior. pentru extensia gambei pe coapsă. drd.7. se continuă cu flexia plantară şi dorsală a articulaţiei tibiotarsiene. ca în arteriopatiile cornice periferice. evitând însă manevrele ce vizează ţesuturile profunde şi traiectele venoase. el făcânduse pe măsura posibilităţilor bolnavului. mai ales în prevenirea tromboflebitelor. cu scop hiperemiat la nivelul circulaţiei bolnave. Aplicarea bandajului elastic reprezintă un mijloc terapeutic indispensabil. iniţial superficial. progresiv.  exerciţii de respiraţie. Tratamentul kinetoterapeutic al venopatiilor Prevenirea şi tratarea insuficienţei venoase cornice şi a sindromului posttrombotic cuprinde şi exerciţii fizice pentru reeducarea stazei venoase şi a consecinţelor sale. sub formă de glisări cu presiune şi periaj de activare a stazei şi edemului veno-limfatic. Dobreci Daniel-Lucian 2. exerciţii de respiraţie  ridicarea bolnavului din pat. mobilizări active cu rezistenţă în decubit dorsal şi ventral sau în poziţia aşezat. ridicarea extremităţii afectate în vederea activării circulaţiei venoase. prin punerea în funcţie a pompelor musculare. cu aplicarea de greutăţi pe picior.  mobilizări pasive. cu ciorap elastic pe membrele inferioare şi parcurgerea primilor paşi în jurul patului. Mobilizările active sunt însă cel de preferat iniţial. cu piciorul ridicat la 15-200 deasupra patului În continuare. exerciţiile active se vor face numai prin alunecarea călcâiului pe planul patului. când tromboflebita acută s-a constituit. Kinetoterapia are o utilitate mare. apoi mai profund. Masajul membrelor inferioare. treptat. fără a ridica membrul inferior apoi. membrul inferior afectat va fi ridicat cu 15-200 deasupra patului şi mobilizarea precoce se va efectua după 3-4 zile. Până în present nu se cunoaşte o anumită tehnică de mers. cu atât mai mult cu cât în această perioadă se instituie mersul. univ. Evoluţia cu sechele : fizioterapia se adaptează situaţiei clinice respective. adresate tuturor articulaţilor. începând cu a 5-a sau a 6-a zi.  mobilizări active. Mobilizarea pasivă a membrelor inferioare şi ridicarea acestora deasupra planului patului sunt indicate în situaţii ce necesită repaus prelungit la pat. În stadiul de convalescenţă se indică masaj uşor. În convalescenţă – kinetoterapia are drept scop combaterea edemului şi tonifierea musculaturii extremităţilor inferioare. Mersul este un factor therapeutic de stimulare a circulaţiei de întoarcere prin punerea în funcţiune a pompelor musculare.Asist. mobilizări passive şi active. evitând traiectele venoase. astfel : 62 .  repaus la pat. ca factor terapeutic de stimulare a circulaţiei de întoarcere. iar cheagul este solid legat de perete şi pericolul tromboemboliei s-a redus considerabil sub tratament medical. ameliorează circulaţia de întoarcere. a gambei pe coapsă şi a coapsei pe bazin. Kinetoterapia se aplică în funcţie de fazele de evoluţie anatomo-clinică a procesului tromboflebitic. dar şi în stadiul acut până la stadiul de complicaţii – sindromul posttrombotic.

Demonstrare practică a unei ședințe de tratament hipertensiune arterială. pe de o parte din cauza bolii şi pe de altă parte datorită valvulelor incontinente. contraste termice mici  masaj subacval la o presiune a jetului de 2-3 atmosfere. 8. Demonstrare practică a unei ședințe de tratament infarct miocardic faza I de recuperare. 11. 7. Fizioterapia trebuie să ţină seama de existenţa sau absenţa unei reacţii inflamatoare periferice. Demonstrare practică a unei ședințe de tratament insuficiență cardiacă. 9. (Zdrenghea. 2. tratamentul medicamentos. 5. 10. în şedinţe scurte de 3 -5-7 minute. 4. doze medii. devenit insuficient din cauza inflamaţiei şi a procesului degenerative instalat. 12. evitând traiectele venoase  băi galvanofaradice. fizic şi terapeutic îşi propune ca obiectiv principal tonifierea peretelui venos.  EVALUARE 1. Demonstrare practică a unei ședințe de tratament infarct miocardic faza III de recuperare. trei sau patru celulare la 360C  curenţi de joasă frecvenţă. Demonstrare practică a unei ședințe de tratament stenoză mitrală operată faza I. Demonstrare practică a unei ședințe de tratament arterită cronică obliterantă. 3. Demonstrare practică a unei ședințe de tratament stenoză mitrală operată faza III. Demonstrare practică a unei ședințe de tratament sindrom varicos. Demonstrare practică a unei ședințe de tratament stenoză mitrală operată faza II. 6. Demonstrare practică a unei ședințe de tratament angină pectorală stabilă de efort. Dacă tromboflebita s-a vindecat cu sechele de tipul sindromului posttrombotic. 1995)  APLICAȚII Eleborați și aplicați practic un tratament kinetoterapeutic la un pacient cu sindrom varicos. kinetoterapeutic la un pacient cu kinetoterapeutic la un pacient cu kinetoterapeutic la un pacient cu kinetoterapeutic la un pacient cu kinetoterapeutic la un pacient cu kinetoterapeutic la un pacient cu kinetoterapeutic la un pacient cu kinetoterapeutic la un pacient cu kinetoterapeutic la un pacient cu kinetoterapeutic la un pacient cu kinetoterapeutic la un pacient cu kinetoterapeutic la un pacient cu 63 .Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare  infiltraţii perivenoase cu scop rezorbit (la câteva săptămâni de la stingerea procesului)  împachetări cu parafină şi nămol  diatermie cu unde scurte. Demonstrare practică a unei ședințe de tratament stenoză mitrală operată faza 0. Demonstrare practică a unei ședințe de tratament infarct miocardic faza II de recuperare. putându-se aplica numai în absenţa ei prin :  băi termale la 28-380C.

Dobreci Daniel-Lucian Rezumat Capitolul Aplicaţii practice ale kinetoterapiei în diferite afecțiuni cardio-vasculare este structurat în 7 subcapitole.Asist. drd. pornind de la o bună cunoaştere a aspectelor teoretico-metodice. univ. fiecare dintre ele tratând o anumită afecțiune cardio-vasculară. Aceste informaţii. corelate cu aplicaţiile repetate. Toate aceste subcapitole conţin informaţii foarte utile viitorilor specialişti din punct de vedere al formării unor deprinderi de elaborare. 64 . îi vor da posibilitatea studentului să-şi formeze abilităţile practice necesare aplicării kinetoterapiei cardio-vasculare. dozare și aplicare practică a unor tratamente kinetoterapeutice în diverse afecțiuni cardio-vasculare.

co..bertolo. Recuperarea bolnavilor cardiovasculari. insuficiență cardiacă.uk 25. Pandele I. Aparat respirator și aparat cardiovascular..M. Iași. Fascicol II. Iași. 4-5 noiembrie 2005 Iaşi.M. București. Progrese în cardiologie. Grupul de Lucru de cardiologie Preventivă şi Recuperare. Grupul de Lucru de cardiologie 3. Editura Polirom.. 2002. Apetrei E.D... Editura ”Gr. Harrison – Principiile medicinei interne 11.com 65 .S.wikimedia. 12.. Branea I. Branea I. www. www.fotosearch. Iași.T.org 23. 16. Recuperarea cardiovasculară – de la antrenament fizic la prevenţie secundară. Editura Medicală. Ediția a 11-a. Ochiană G. Bucureşti. www. Editura Pim Iași. 10. Dubin D.A.. Editura Didactică Și Pedagogică. Cluj-Napoca. Ediția a VI-a. 4. www.br 22. Suceveanu M. Guyton. Grupul de Lucru de cardiologie Preventivă şi Recuperare. 15. București. Tratat de boli cardiovasculare. Rolul factorilor naturali în profilaxia și recuperarea bolilor cardiovasculare. Branea H. Rotaru C. Curs pentru studenţii Secţiilor de Kinetoterapie. www. 2000.. Litografia I. Hefco V. Ediția a II-a. București. 18. 2006. Lucrare publicată la “Cursul RE-CORD Recuperare Cardiovasculară”. 4-5 noiembrie 2005 Iaşi.M. Haulică I. Editura Medicală Callisto. Rolul kinetoterapiei în recuperarea bolnavilor cardiaci. Editura Performantica. Kinetoterapia în afecţiuni cardio-vasculare. Editura Medicală. PTCA. Arsenescu C. Fiziologie umană.cmmons. Lucrare publicată la “Cursul RE-CORD Recuperare Cardiovasculară”. 4-5 noiembrie 2005 Iaşi.bem. Iaşi. Recuperarea bolnavilor cu Cardiopatie Ischemică. organizat de Societatea Română de cardiologie. 2001. 1977. Editura Clusium. Braunwald. Gherasim L. Tratamentul raţional al bolilor cardiovasculare majore. Semiologie medicală.edu 24. organizat de Societatea Română de cardiologie. Vol.Elemente de fiziologie. 2. Zdrenghea D. Tratat de fiziologie a omului.F. Interpretarea rapidă a EKG-urilor.dorlingkindersley-uk. 2007.faithreason. Fiziologia animalelor și a omului.pro. 2005 14. Lucrare publicată la “Cursul RE-CORD Recuperare Cardiovasculară”.. Heart Disease. București. 13. tulburări de ritm și arteriopatii periferice. 1995 20. București. Haulică I. 5.. Ochiană G. Mitu F. Editura M.F. Georgescu I. București.. Zdrenghea D. Popa”.fi 21. Editura Medicală Amaltea.Kinetoterapia în afecțiuni cardio-vasculare Bibliografie 1.. I.cvrti. 4-5 noiembrie 2005 Iaşi. U. Efectele antrenamentului fizic. 1997.utah. Actualități în cardiologie. 17.org 26. 1998 7. Gherasim L. 1996 9. 2002 6. George. Pop Dana. 2007 8. www. Iaşi. organizat de Societatea Română de cardiologie. T. Iaşi. Grupul de Lucru de cardiologie 19. Mitu F. Lucrare publicată la “Cursul RE-CORD Recuperare Cardiovasculară”. 2008. www. Gaiță D. Recuperarea cardiovasculară după intervenții chirurgicale pe cord deschis. Editura infomedica. Editura Dosoftei. organizat de Societatea Română de cardiologie. Cărare N.

com 28.healthguide.com 66 . univ.seniorjournal. www.modernmedicine.htm 35.org 36.com 33.ca/palpitatii.med.org 31.umn.en-us 30.msjc.soothe. drd.malaysianbiomed. www. www.ima.Asist. www.library. www. www. www. www. Dobreci Daniel-Lucian 27.wo-pub2. www.edu 37.com 38.mitroflow.healthopedia. www.edu 29. www. www.spectrum-health.dataq.cornell.com 32.edu 34.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->