Ipostaze ale naturii n poezia romantica si bacoviana

Curent literar aparut in Europa la sfarsitul secolului al XVIII-lea, romantismul s-a constituit ca o
reactie impotriva excesului de incredere in primatul ratiunii, promovat de clasicism, opunandu-se
canoanelor in numele libertatii creatiei si imaginatiei. Romanticii isi doresc sa evadeze din realitate in
lumea visului, sunt fascinati de mister si de straniu, de natura pe care o resimt ca o cutie de rezonanta a
sentimentelor, de spatiile exotice si de mituri, cultiva specificul local, evoca evenimente ale istoriei
nationale si considera folclorul o sursa importanta de inspiratie.

Simbolismul este un curent literar aparut in Frantala finele secolului al XIX-lea, ca o reactie
impotriva rigorilor parnasianismului, a romantismului retoric si naturalismului promovand conceptul de
poezie moderna. In creatia poetilor simbolisti se intalneste preferinta pentru imagini vagi, fara contur,
obsesia culorilor si a instrumentelor ale caror sunete sugereaza stari sufletesti, nostalgia departarii,
melancolia, drama omului modern apasat de spleen.

In operele romanticilor, natura era o tema des abordata alaturi de iubire, istorie, trecut, ea
reprezentand o cutie de rezonanta a emotiilor si trairilor launtrice, un mediu prielnic meditatiei, reveriei.
In poezia simbolista, pe de alta parte, natura nu mai este o tema predilecta, ci doar un punct de
referinta al lumii exterioare. Daca romanticii alegeau adesea sa se refugieze in natura unde isi gaseau o
sursa de inspiratie, de liniste interioara, simbolistii refuza categoric contemplarea pur sentimentala a
naturii.

In operele romantice, natura este feerica, neatinsa de mana omului, un spatiu ideal pentru
reverie in poezii precum „Lacul”, „Floare albastra” de Mihai Eminescu, pentru regasirea paradisului
pierdut si a unitatii originare a eului si a lumii („O, ramai”). Natura mai reprezinta in operele romantice si
un protector al iubirii, cuplurile gasindu-si mereu un spatiu propice iubirii in mijlocul acesteia („Sara pe
deal”). Natura din prisma simbolistilor reprezinta o proiectie a eului liric, a lumilor interioare, marcata
de cromatisme contrastante, obsesive (poezia ,,Decor” de G. Bacovia creaza o sinteza cromatica in alb-
negru a parcului), ba chiar un fel de ruptura a eului liric de lume (,,Tresar prin somn si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal).

Poeziile romantic surprind adesea imaginea lunii care tuteleaza intreaga fire, invie ganduri si
estompeaza, sau dimpotriva, augumenteaza suferinte, imaginea codrului secular, statornic, protector,
imaginea vitalista a izvorului sau imaginea afectuoasa, protectoare a teiului, in timp ce simbolistii
folosesc elementele naturale pentru decor sau exteriorizare a angoasei: parcul, gradina devin locuri
bantuite de obsesii, de regrete, de suferinte, toamnele sunt nesfarsite, iernile dau impresia sfarsitului de
lume, caldura verii dezintegreaza materia, iar primaverile genereaza nevroze.

La romantici, fiecare ipostaza a eului liric, in special melancolia, reveria, are o explicatie, un
determinant (amintiri, dor, conditia nefericita a omului de geniu, societatea meschina), iar evadarea
specific romantica se facea intr-un spatiu compensator, unde nelinistile isi gaseau alinare. La simbolisti
insa, starile pozitive lipsesc cu desavarsire, iar cele apasatoare nu au nevoie de un motiv. Acestiam
speta Bacovia, nu intrevad nicio speranta intr-o salvare fie ea in viata sau in moarte, in natura, iar mai
apoi in spatiul oniric. Simbolismul se rupe cu totul de iluzii optimiste, de sperantele romanticilor intr-o
rasturnare de situatie sau dispozitie favorabila si accepta viata asa cum este ea : straniu de simpla in
aparenta, insa ingrozitor de complexa in esenta.