CAPITOLUL IV.

GRUPURILE SOCIALE MICI
IV.1. O perspectivă complexă, socio-psiho-logică ♦Grupul mic — conform definiţiei Dicţionarului de Sociologie1 — este un ansamblu de persoane între care se stabilesc relaţii reciproce interindividuale directe şi statornice în cadrul unor activităţi similare, ce conduc la realizarea scopurilor relativ comune. Principala caracteristică a grupului mic sunt interacţiunile "faţă-în-faţă" pe baza unor modele proprii de comportament. Precizăm că prin anii 1910 -1930 psihologia socială experimentală s-a preocupat de grupul mic, considerat a fi subiect colectiv al activităţilor şi relaţiilor. Aceste interrelaţii erau considerate liantul grupului, iar rezultanta lor era coeziunea acestuia. Prin anii 1970 modelul coeziunii a lăsat loc modelului identităţii, ca un mod de abordare cognitivă a grupului în termenii identificării sociale. Având ca punct de plecare individul în grup, acest model depăşeste graniţele grupului mic, tinzând spre macrogrup. În acest sens grupul e compus din totalitatea indivizilor care au interiorizat aceeaşi identitate socială, liantul acestuia fiind conştiinţa identităţii, sesizabilă prin două efecte: diferenţierea grupului propriu de altele şi tendinţa de privilegiere a grupului propriu. Cele două modele pot fi considerate complementare2 pe măsură ce ne apropiem de grupurile mari determinaţiile propuse în modelul coeziunii se atenuează. ______________________________________
1. Dicţionarul de Sociologie, p.273 2. I.Radu:Psihologie socială, p.109

IV.2. Structura grupului mic
47

Rezultă din asamblarea unor componente precum indivizii, relaţiile interpersonale, normele, valorile, scopurile, motivaţiile şi activităţile. Aceste componente sunt implicate în procesele de grup. Structura grupului mic constă din relaţiile directe şi relativ stabile dintre membri săi. Numărul persoanelor care compun grupul mic variază între minimum 2 sau 3 şi maximum 40 de membri. Limita maximă nu este strict precizată, dar dincolo de ea este afectat caracterul direct al relaţiilor. Mărimea grupului mic este o variabilă independentă. Varietatea şi densitatea relaţiilor interindividuale depind de numărul şi însuşirile persoanelor implicate. Cu cât grupul e mai mare, cu atât creşte numărul relaţiilor posibile şi se multiplică resursele sale datorită contribuţiilor individuale. Dar numărul mare şi diversificarea relaţiilor generează apariţia de subgrupuri. Membrii grupului pot să se orienteze către normele şi modelele comportamentale ale acestuia, dar se pot orienta şi spre alt grup de referinţă. Creşterea numărul de membri care îşi aleg ca referinţă un alt grup decât cel de apartenenţa diminuează coeziunea, consensul şi conformismul. Fiecare membru trece în grup prin stadii progresive de integrare, de la cel de acomodare până la conformare şi manifestarea unei competenţe. Deşi aceeaşi persoană poate aparţine concomitent mai multor grupuri, intensitatea participării la viaţa acestora nu este uniformă. Aceasta ne conduce la relevarea coeziunii, consensului şi conformităţii în grup. * Coeziunea unui grup este o rezultantă a tuturor forţelor care acţionează asupra membrilor pentru a-i determina să rămână în grup (L.Festinger). - Indicatorii ce relevă coeziunea se referă la atracţia interpersonală dintre membri, evaluarea reciprocă, gradul de identificare a membrilor cu grupul, dorinţa expresă de a rămâne în grup.
48

Consensul rezultă din similitudinea tacită sau manifestă a atitudinilor şi opţiunilor, iar conformitatea se manifestă prin comportamente de supunere, acceptare şi urmare a prescripţiilor normative. Orice grup dispune de mecanisme de promovare a conformismului individual fie prin sancţiuni negative, presiuni, fie prin recompensări. * Din perspectivă structurală, grupul dispune de următoarele structuri semnificative: a) Structura de comunicare — intrinsecă oricăror interacţiuni. Ea stă la baza celorlalte structuri, contribuind la menţinerea şi stimularea lor. În funcţie de modul în care circulă mesajele, se constituie reţele de comunicare ce diferă după : - cantitatea informaţiei, - direcţia de transmitere (reţele orizontale sau verticale) - forma reţelelor de comunicare: lineare, în cerc, fragmentate, reciproce. Eficienţa comunicativă a unei reţele depinde de flexibilitatea şi adaptarea sa la sarcina de îndeplinit. b) Structura cognitivă, de intercunoaştere c) Structura socioafectivă — aceasta poate fi formală sau informală. Structura formală şi informală vizează relaţii preferenţiale, întemeiate pe criteriul opţiunii afective. Fenomenele socioafective pot fi de simpatie, antipatie sau neutralitate. Declanşarea lor nu e posibil în afara unor procese de percepere, cunoaştere şi evaluare între membrii grupului. Fenomenul de percepere interpersonală este unul special, care antrenează ecouri sufleteşti. Imaginea perceptivă afectivă trebuie să fie întregită cu datele cunoaşterii discursive: gândire, inteligenţă, memorie, imaginaţie. Evaluarea se bazează pe aprecierea celeilalte persoane. Simpatia pe care o exprimă un membru al grupului faţă de partenerul său "este mai mult decât o simplă preferinţă individuală; ea este concrescută de regulă, pe valoarea acestuia din urmă". 1 Structura formală reprezintă mulţimea interacţiunilor între membrii grupului ca urmare a investirii oficiale cu roluri. Această
49

investire o face grupul sau vine de la factorul exterior. Investirea conferă unor membri poziţii privilegiate, ei devenind liderii oficiali. În cadrul structurii formale dominante sunt relaţiile întemeiate pe putere. Structura informală se bazează pe interacţiuni şi relatii spontane şi naturale, întemeiate pe opţiuni şi influenţare. IV.3. Sintalitatea grupului Coexistenţa sau convieţuirea oamenilor conduce la apariţia unei entităţi - relativ independente - care funcţionează în concordanţă cu anumite legităţi interioare şi acţionează asupra membrilor printr-un sistem normativ cu funcţie coercitivă. Conceptul de grup poate fi analizat în două sensuri : - unul general — care desemnează trăsăturile acestei unităţi sociale indiferent de ipostazele sale, - unul particular — care caracterizează un anume grup. Pentru radiografierea trăsăturilor şi manifestărilor unui grup particular, R.B.Cattell a introdus conceptul de sintalitate (1948). Sintalitatea se centrează pe unicitate, incluzând tot ceea ce face ca un grup să se deosebească de celelalte. Conţinutul sintalităţii este dat de modul în care reuneşte să exprime diferite trăsături generale în cazul unui anumit grup. În concluzie, sintalitatea este un concept operaţional care scoate în evidenţă particularităţile unui grup dat, ca un tot unitar şi impune o viziune funcţională asupra relaţiilor dintre membrii săi. Termenul caracterizează "personalitatea" unui grup ca întreg. _______________________________________
1. A. Mihu - Sociometria, p.75.

Pe de o parte, sintalitatea este influenţată de caracteristicile membrilor grupului — de însuşirile lor, de personalitatea şi atitudinile lor, iar pe de altă parte, de structura grupului. Vom prezenta — după lucrarea lui I.Radu1 parametrii grupului, respectiv o serie de aspecte sau trăsături prin care grupurile diferă între ele. a) Mărimea grupului determinată de numărul de membri;
50

b) Compoziţia grupului, gradul de omogenitate sau dispersie a unor trăsături precum vârsta, statusul social, sexul, gradul de instrucţie, interesele; c) Sarcina sau activitatea şi ambianţa grupului; d) Procesele de interacţiune — relaţii preferenţiale, ierarhice; e) Structura grupului, care constă în poziţia membrilor şi reţeaua de relaţii între aceştia; f) Conştiinţa colectivă formată din valorile, normele, obiceiurile, clişeele de apreciere din grup; g) Gradul de coeziune sau forţele care menţin grupul unit; h) Eficienţa grupului: performanţe obţinute, gradul de satisfacţie a membrilor, schimburile de informaţii reciproce şi opinii. IV.4. Funcţii şi procese la nivelul grupului mic Principalele funcţii ale grupului mic sunt: - de integrare socială a individului, - de reglare a comportamentului şi relaţiilor interindividuale, - de securitate productivă. Grupul social dispune de relativă autonomie şi autoorganizare, atribute prin intermediul cărora se detaşează ca unitate microsocială.

_______________________________________
1. I.Radu - Psihologia socială, p.112 -113.

Procesele care se manifestă în interiorul acesteia sunt stratificarea, repartiţia trăirilor afective,conducerea, competiţia sau cooperarea. Menţionăm că în capitolul de faţă vom trata doar primele două dintre procesele enumerate, urmând să rezervăm spaţiu celorlalte în capitolul privitor la colectivul de muncă. Procesul stratificarii constă în dispunerea ierarhică a membrilor unui grup pe o scală, în funcţie de anumite criterii. Procesul stratificării îşi are sorgintea în diferenţierea membrilor pe bază unor însuşiri. Diferenţierea poate fi orizontală,
51

atunci când membrii grupului sunt specializaţi în executarea anumitor roluri care nu implică vreo inegalitate. Ea devine verticală atunci când membrii sunt repartizaţi pe straturi ca urmare a valorizării sociale, în termeni de funcţii îndeplinite, putere, privilegii. Stratificarea ierarhică influenţează negativ coeziunea, accentuează preocuparea pentru respectarea normelor şi pentru exercitarea presiunilor spre conformism. Diferenţierea orizontală potenţează reciprocitatea dependenţelor. Problema stratificării implică două concepte relaţionale: status şi rol, care pot descrie poziţia şi relaţiile individului în cadrul grupului. După R.Linton, statusul este aspectul static şi structural, iar rolul aspectul dinamic şi personalist al uneia şi aceleaşi personaliţăţi. Mai precis, statusul constituie setul de aprecieri statornicite în grup în legătură cu o poziţie socială, este preţuirea colectivă de care se bucură deţinătorul unei poziţii. În societate, fiecare individ deţine mai multe statusuri. Statusul prescris, este cel deţinut de individ în cadrul unei societăţi, independent de calităţile sale şi eforturile pe care le depune el. Statusul dobândit, este cel la care individul accede prin propriile eforturi. În societăţile moderne s-a dezvoltat o formă de quasiprescriere de status: meritocraţia, adică un sistem social în care statusul e prescris în raport cu meritul. Acesta este măsurat prin performanţe educaţionale şi profesionale. Măsurarea performanţelor se face pe bază de teste, scale, scoruri. Faţă de societăţile tradiţionale, în care majoritatea statusurilor erau prescrise, în funcţie de familia de provenienţă, în cele moderne majoritatea statusurilor sunt dobândite prin alegeri multiple şi efort individual. În aparenţă, şansele de dobândire a statusurilor par egale în societăţile moderne. În realitate, relaţia dintre origine – destinaţie fiind mediată de educaţie, accesul la aceasta depinde de condiţiile sociale şi trăsăturile personale ale fiecărui individ. Rolul este modul de intervenţie activă în ambianţă. Poate fi o colecţie de modele de comportament, sau "rol prescris": o abstracţie extrasă din aşteptările şi normele grupului. Pe de altă parte, poate fi un "rol efectiv", cuprinzând comportamentul concret al unei persoane într-o anumită funcţie, purtând amprenta personalităţii date.Termenul
52

fiind împrumutat din domeniul artei teatrale, aşa cum actorii prestează roluri bine jucate sau dimpotrivă, slabe, tot aşa se petrece pe scena vieţii sociale. În esenţă, rolul defineşte comportamentul aşteptat de la cel care ocupă un anumit status. Rolul şi statusul sunt interdependente. Cu toate că statusul e ataşat unei poziţii sociale, nu persoanei, felul cum individul îşi îndeplineşte rolul contribuie la creşterea sau scăderea prestigiului său. Acelaşi individ, făcând parte din mai multe grupuri (familie, grup de muncă ori studiu, echipă sportivă sau formaţie culturală), îndeplineşte mai multe roluri, dar cu intensitate diferită. Important este ca măcar unul dintre ele să-i ofere satisfacţii reale spre împlinirea personalităţii. Rolurile trebuie învăţate, imlicând două aspecte: dobândirea capacităţii de exercitare a îndatoririlor şi a atitudinii de a pretinde privilegiile rolului. Acest al doilea aspect presupune reorientări mentale, uneori dificil de realizat. Personalitatea influenţează alegerea rolurilor, dar şi rolurile modifică Eu-l, personalitatea. Stresul de rol desemnează dificultăţile pe care le au oamenii în exercitarea cerinţelor lor de rol. Dacă în societăţile tradiţionale statusurile erau moştenite, atunci indivizii învăţau din timp un rol, pe care îl exercitau ulterior aproape neschimbat, multă vreme. În societăţile moderne, copiii nu sunt predestinaţi unei poziţii sociale, deci nu învaţă nişte roluri anume. De aici poate rezulta pregătirea inadecvată pentru rol. Dinamismul social schimbă chiar conţinutul unor roluri clasice – precum cel de părinte, de familist. Apar şi dificultăţi ale tranziţşiei de rol în evoluţia biologică şi socială. Rolurile pe vârste aveau atribuţii clare în societăţile tradiţionale, marcate în general prin ritualuri, încât indivizii ştiau ce drepturi şi îndatoriri au. În prezent, un tânăr care devine adult, sau un adult care devine bătrân nu ştiu decât aproximativ ce au de făcut. Procese privitoare la trăiri afective a) Expansiunea socială se referă la atitudinea individului faţă de ceilalţi parteneri. Ea se justifică prin factori de natură psihologică: preferinţe, motive, trebuinţe, atitudini, felul cum el se manifestă. b) Incluziunea socială se referă la modul în care grupul reacţionează faţă de individ. El poate fi mai mult sau mai puţin acceptat şi integrat în grup.
53

Aceşti doi parametri sunt aspecte corelative: atitudinea individului faţă de grup şi a grupului faţă de individ. Acestea pot să se suprapună, dar între ele pot să apară disensiuni care relevă disfuncţionalitatea acestor procese. Întreaga activitate de cunoaştere şi dirijare a grupului social trebuie să vizeze armonizarea celor doi parametri: expansiunea şi incluziunea socială. IV.5. Cercetarea sociologică şi psihosocială a grupului Obiectivul cunoaşterii grupului social este sintalitatea acestuia. Principalul parametru de luat în considerarea este coeziunea grupului. Aceasta exprimă raporturile de unitate şi solidaritate datorită cărora grupul poate funcţiona ca entitate coerentă. Pivotul coeziunii este consensul membrilor în raport cu principalele probleme ale grupului şi îi potenţează eficienţa în diferite activităţi. Jan Szczepanski insista pe necesitatea descrierii tipului de coeziune, atâta vreme cât ea diferă de la sat la oraş, de la grupa de studenţi la comunitatea religioasă. Alături de această caracteristică fundamentală trebuie analizat climatul psihic şi social din grup. El se referă la atmosfera morală. În grup există un climat real precum şi percepţia socială a climatului respectiv. Percepţia poate fi deformată sau corectă. Este de dorit un climat social pozitiv, care să dea senzaţia de bine şi să permită performanţe. Climatul social creativ e caracterizat prin stil democratic şi deschis de conlucrare. Desigur că cercetarea grupului presupune şi căutarea particularităţilor sale structurale, a statusului indivizilor şi dinamicii grupului. Studiul obiectiv al grupului social permite întocmirea unei diagnoze a interacţiunilor sale prin: - determinarea interrelaţiilor specifice grupului; - determinarea tendinţelor în evoluţia viitoare; - sesizarea mutaţiilor intervenite în privinţa poziţiei sociale a indivizilor; - studierea formelor de reproducere a structurii sociale, a volumului de mobilitate. Chestionar precodificat pentru diagnoza grupului social
54

1. În ce măsură membrii grupului vostru sunt uniţi şi acţionează unitar? (relevă coeziunea — măsura atracţiei în grup) 2. În ce măsură grupul îşi realizează sarcinile şi scopurile propuse? (relevă eficienţa grupului — măsura în care grupul îşi realizează scopurile propuse) 3. În ce măsură există atitudini şi comportamente asemănătoare la membrii grupului? (arată consensul în grup) 4. Membrii grupului aderă, acceptă, respectă normele de grup (relevă conformismul faţă de normele grupului, presiunea socială). 5. Grupul are capacitatea de a controla acţiunea membrilor săi? (grupul ca mijloc de control asupra membrilor săi). 6. În ce măsură statusurile şi rolurile sunt delimitate şi ierarhizate? (relevă stratificarea în grup) 7. Grupul vostru permite manifestarea unor idei sau comportamente diferite, variate? (Relevă flexibilitatea grupului) 8. Membrii grupului simt plăcerea de a face parte din grup? (relevă tonul hedonic, sentimentele de plăcere pentru apartenenţă la grup) 9. În ce măsură membrii grupului vostru sunt apropiaţi între ei? (Relevă intimitatea în grup, sentimentele psiho-afective între membri) 10.În ce măsură grupul se caracterizează prin stabilitate, durabilitate în timp? (Relevă persistenţa în timp a grupului). Variantele de răspuns propuse: 1. În foarte mică măsură 2. În mică măsură 3. În potrivită măsură 4. În mare măsură 5. În foarte mare Se numără răspunsurile pe coduri, se înmulţeşte numărul răspunsurilor cu 1, 2, 3, 4, respectiv 5 puncte, se face suma pentru fiecare întrebare, apoi se împarte la numărul indivizilor care au răspuns. În final, se face reprezentarea grafică.

55

56

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful