1.Definiţia disciplinei, locomotor.

conţinutul

acesteia.

Evaluarea

aparatului

Evaluarea în afecţiunile aparatului neuro-mio-artro-kinetic Evaluarea se poate defini ca: "procesul de stabilire a valorii sau meritului dalelor culese, prin judecarea după anumite criterii a rezultatelor măsurătorilor". Măsurarea = procesul prin care culegem informaţiile Cuantificarea = descrierea numerică a unor caracteristici ale obiectelor sau fenomenelor, utilizând standarde, etaloane sau unităţi de măsură specifice. Testul = probă determinată ce implică o sarcină de îndeplinit, identică pentru toţi subiecţii examinaţi pe baza unei tehnici precise, în scopul aprecierii succesului sau eşecului sau notării numerice a reuşitei. Etalonarea = operaţia de stabilire a scării valorice a rezultatelor subiecţilor Aprecierea, în comparaţie cu măsurarea, presupune emiterea unei judecăţi de valoare asupra fenomenului evaluat, pe baza datelor obţinute prin măsurare, acordându-se semnificaţii acestora prin raportarea Ia un termen de referinţă, la un sistem de valori sau criterii . Assesment = procesul de înregistrare-strângere a datelor, identificarea problemelor, formularea ipotezelor şi luarea deciziilor pentru intervenţii terapeutice (Pedretti) Assesmentul prezintă următoarele etape: . 1.Triajul 2.Interviul iniţial 3.Informaţii subiective (anamnestice) 4.Informaţii obiective (clinice şi paraclinice) 5.Procesul de analiză al datelor: -stabilirea diagnosticelor (de boală, funcţional şi al capacităţii de muncă) -aprecierea restantului funcţional, evoluţiei deficitului -stabilirea obiectivelor programului de recuperare, necesităţilor de ortezare-protezare/obiectelor de ajutorare/modificarea mediului ambiant. 6.Concluziile lucrative - stabilirea programului de recuperare 7.Reevaluarea (feed-back-ul necesar funcţionării oricărui sistem) - punct de plecare pentru alcătuirea unui nou plan de recuperare. I Anamneză Latură a examinării care culege prin examinarea clinică date de la pacient ducând spre un diagnostic de probabilitate.

I.Vârsta 2.Sexul 3.Profesiunea şi condiţiile de muncă 4.Locul naşterii, domiciliul, condiţiile de viaţă 5.Antecedente eredocolaterale 6.Antecedente personale: 7.Istoricul afecţiunii prezente: -debut; -evoluţie; - tratamente anterioare efectuate şi rezultatele lor. II Examenul general 1Tipul constituţional, greutatea şi înălţimea 2Tegumentul şi fanerele: culoare; consistenţa / mobilitatea; turgorul; temperatura; contuzii, echimoze, plăgi; altele (cicatrici locale, pete distincte, localizări anormale de pilozitate, flictene, fistule, hiperhidroză, ulcer trofic) 3.Ţesut subcutanat: - ţesut adipos si ţesutul fibros. Se urmareste alterarea în sensul măririi dimensiunilor unor regiuni sau părţi ale corpului date de: tumefacţie; edem; hipetrofie musculară; chisturi; depunere de ţesut osos; alterarea în sensul scăderii dimensiunilor unor regiuni sau părţi ale corpului date de: hipotrofia - atrofia musculară sau pierderea continuităţii ţesutului moale 4.Ganglioni 5.Aparatul cardiovascular 6.Aparatul respirator 7.Aparat digestiv 8.Aparat uro-genital 9.Examen neurologic 10.Examen psihic Mişcările active au în vedere: a). Apariţia durerii b). Amplitudinile de mişcare articulară (testare articulară) c). Testele ce includ mişcări active contra unei rezistenţe (vezi teste neuromusculare) Tehnicile de evaluare clinică prin mişcări active sunt:

A)generale - folosite în toate patologiile (de obicei pentru pacienţii cu handicap mare): Indicele Barthel;Gradul de independenţă funcţională B)specifice - pentru o anumită patologie sau pentru evaluarea unei anumite funcţii Mişcările pasive: -localizeaza nivelul leziunii prin producerea unei dureri elective -determina cauzele de modificare a amplitudinilor de mişcare normale Teste neuromusculare: -Teste de forţă (testing muscular pe scara 0-5) -Teste de sensibilitate (atingerea, presiunea, vibraţia, temperatura, durerea, propriocepţia, kinestezia, simţul dermolexic, stereognozia) -Reflexele osteo-tendinoase -Coordonarea, tonusul şi reflexele patologice -Echilibrul şi stabilitatea Evaluarea funcţiilor: -respiratorie (clinică, prin aparate - teste funcţionale) -capacităţii de efort -mersului -deglutiţiei -apraxiei -prehensiunii

Întrebări:
1.Ce este evaluarea? 2.Care sunt etapele evaluării? 3.Ce se înţelege prin anamneză? 4.ce se înţelege prin examenul obiectiv?

2. Evaluarea creşterii şi dezvoltăii fizice prin metode subiective şi obiective.
Evaluarea creşterii şi dezvoltării fizice se realizează prin metode subiective şi obiective. Metode subiective Somatoscopia constă din examinarea vizuală a aliniamentului global şi segmentar al corpului din faţă, spate şi profil, în stare statică şi dinamică (mers). Se efectuează iniţial subiectiv, fără instrumente de măsură şi control. Când se recurge la ajutorul acestora devine obiectivă, evaluările globale şi segmentare fiind în măsură să stabilească un diagnostic precis al aliniamentului normal şi al abaterilor de la acesta. Poziţia ideală din care se realizează evaluarea este stând: cu umerii relaxaţi, membrele superioare pe lângă corp, palmele în poziţie intermediară de pronosupinaţie, degetele uşor flectate, bărbia orizontală, privirea anterior, membrele inferioare apropiate, genunchii extinşi, picioarele orientate anterior, călcâiele apropiate, vârfurile uşor sau chiar mai mult depărtate, fără să depăşească 45°. Somatoscopia generală apreciază: • statura, care permite clasificarea subiecţilor în normo-, hiper- şi substaturali; • starea de nutriţie, care va conduce la etichetarea subiecţilor în: normoponderali, hiper- şi subponderali ; • atitudinea globală a corpului, pe care o apreciem ca normală sau deficientă; • proporţionalitatea între ansamblul somatic şi părţile sale, dar şi între segmente; • concordanţa dintre vârsta biologică şi cronologică, prin aprecierea nivelului creşterii şi dezvoltării somatoponderale, comparativ cu dezvoltarea caracterelor endocrine şi psiho-intelectuale; • tegumentele şi fanerele, apreciindu-se modificările patologice ale tegumentelor, mucoaselor, părului şi unghiilor; • elemente ale sistemului limfatic prin inspecţie; • ţesutul celular subcutanat, apreciindu-se grosimea şi caracterul distribuţiei stratului adipos subcutanat; • muşchii scheletici, se apreciază ca formă şi relief în funcţie de: sex, vârstă, biotip somatic, profesie, iar în cazul sportivilor şi în funcţie de sportul practicat; • oasele se aproximează ca: dimensiuni, formă, eventuale sechele după rahitism, traumatisme sau alte boli, lipsa unor segmente (agenezie) sau segmente supranumerare, de exemplu polidactilia; • articulaţiile, respectiv modificările de: formă, volum, dezaxări, mobilitate articulară voluntară liberă; • motricitate spontană sau provocată: • atitudinea în timpul examinării, precum şi elementele comporta mentale capabile să aducă informaţii asupra tipului de activitate nervoasă superioară. Somatoscopia segmentară constă în cercetarea caracterelor morfologice şi funcţionale ale regiunilor, părţilor şi segmentelor corpului, în mod metodic, de sus în jos, în

de la 0 până la 200 cm. gât. la care raportările se fac doar pe verticală. din 10 în 10 cm. Metode obiective Metodele obiective constau în: examinarea somatoscopică instrumentală aliniamentului corpului.ce prin apofiza spinoasă a vertebrei T3.vârfurile omoplaţilor şi trece prin apofiza spinoasă a vertebrei T 7 . a 1. apofizele spinoase ale vertebrelor cervicale. lombare. articulaţia umărului. . uşor anterior faţă de mediana genunchiului. Astfel. .marginea inferioară a lobilor urechilor. care trece prin: vertex. la nivelul proiecţiei cutanate a interliniei articulaţiei mediotarsiene .spinele omoplaţilor (bispinoasă) şi tre . care trece prin: vertex. uşor anterior faţă de maleola laterală. examen radiologie şi somatometrie. postura corectă ideală se realizează când verticala zero (00) a CAS-ului coincide cu axa de simetrie a corpului. gambelor şi coapselor.crestele iliace (bicretă). Examinarea din profil în această examinare). toracale. lobul urechii. . iar pe verticală de jos în sus. CAS este împărţit în pătrate cu latura de 10 cm. Examinarea din faţă . profil şi faţă. • cadrul antropometric de simetrie (CAS). Verticala trebuie să fie echidistantă faţă de: relieful median al călcâielor.maleolele tibiale (bimaleolară). . la care raportările se fac atât pe verticală. cât şi pe orizontală. torace. pliul interfesier.următoarea succesiune: cap. Examinarea somatoscopică instrumentală a aliniamentului se realizează cu: • firul cu plumb. Examinarea somatoscopică instrumentală se realizează: din spate. faţă. marele trohanter al femurului.Chopart. protuberanta occipitală externă.trohanterele mari (bitrohanteriană). Cadrul antropometric de simetrie are dimensiuni de 2m înălţime şi Im lăţime. spate. trunchi. Verticala din mijloc. examen clinic general. deci de la punctul zero (0) spre dreapta şi stânga. printre epicondilii femurali interni. dar şi paralele între ele şi cu orizontala cadrului antropometric de simetrie. Toate aceste linii trebuie să fie perpendiculare pe verticala zero (00). Examinarea din spate In această examinare. abdomen. bazin şi membre inferioare sau invers. Gradarea se face pe orizontală de la mijloc. . de la punctele zero (00) se suprapune liniei mediane a corpului. maleolele tibiale şi se proiectează în mijlocul bazei de susţinere. când linia mediană a cadrului antopometric de simetrie (verticala 00) coincide cu axa de simetrie a corpului. . membre superioare.extremităţile acromiale (biacromială). . aliniamentul corpului este ideal. faţă de scapule şi coincide cu linia mediană a trunchiului şi capului La această verticală se raportează o serie de linii orizontale care unesc: .

percuţie şi auscul-taţie. genunchiului.În această examinare. lungigimea membrelor inferioare. anvergura. Toate aceste linii trebuie să fie perpendiculare pe verticala zero (00) şi paralele între ele şi cu orizontala cadrului antropometric de simetrie. se pot depista aspecte morfologice şi dimensionale legate de: forma. toracelui. raporturile articulare etc. superioare. gâtul. mijlocul nasului. Este efectuat de medic şi constă în palpare. printre condilii femurali interni şi maleolele tibiale şi se proiectează în mijlocul bazei de susţinere. . biepicondiliar (femural şi humeral). bitrohanterian. . • determinarea plicilor. • dimensiuni sagitale: diametrul anteroposterior al capului. . gâtului. trece prin: mijlocul frunţii. gleznei.bispinoasă (spine iliace antero-superioare). sex. dimensiunile oaselor. lăţimea palmei. mijlocul bărbiei. bimaleolar. braţului. bicret. aliniamentul corpului este ideal. toracic. piciorului. se apre ciază nivelul de creştere şi gradul dezvoltării fizice. Somatometria reprezintă un ansamblu de măsurători antropometrice pe baza cărora. 4. şoldului. gambei. abdomenului. bistiloidian.bimamelonară (la bărbaţi). Examenul radiologic completează sau precizează datele exa menului clinic. bustul. diametrul biacromial. sternului. bizigomatic.bicretă. • dimensiuni circulare: perimetre ale capului. . . coapsei. simfiza pubiană.biacromială. 3. Examenul clinic general va fi precedat de anamneză medicală. condiţii de viaţă şi mediu. în ansamblu şi pe segmente (coapsă. . toracelui. Inspecţia din poziţie ortostatică reprezintă practic examenul somatoscopic. Astfel. gambă. • dimensiuni ale masei somatice: greutate şi compoziţie corporală. sacro-pubian. • Utilizează repere antropometrice strict cutanate sau proiecţii tegumentare ale unor elemente scheletale. capul.bisprâncenoasă. prin calcularea unor indici specifici. stare civilă. 2. precum şi date privind istoricul bolii.bimaleolară. când verticala liniei de simetrie a corpului coincide cu verticala zero (00) a cadrului antropometric de simetrie care. prin care se obţin date despre: vârstă. . antebraţului. • dimensiuni (diametre) transversale: diametrul bitemporal.bitrohanteriană. Măsurătorile antropometrice se sistematizează în: • dimensiuni longitudinale: înălţimea. picior. braţ. talia. mijlocul buzelor. bispinal. ombilic. antecedente personale şi heredo-colaterale. antebraţ şi palmă). La această verticală se raportează următoarele linii orizontale: .

Cum se face evaluarea creşterii şi dezvoltării fizice? 2. Măsurătorile antropometrice se efectuează cu: taliometru (pentru înălţime. echer. bust). compas. riglă gradată. al pielii şi al ţesutului adipos subcutanat. caliper. Plică se formează prin ciupire între police şi index. Determinarea plicilor Determinarea plicilor se realizează pentru aprecierea compoziţiei corporale. nu şi muşchiul.Ce apreciază somatoscopia generală? 3. Înrebări: 1. bandă metrică.• date fiziometrice: forţa dinamometrică a flexorilor mâinii. umerilor şi a extensorilor lombari ai trunchiului. plasat cu muchiile la lcm de police şi index. se strânge ferm şi se menţine pe tot parcursul măsurătorii. Plică include un dublu strat.Care sunt măsurătorile antropometrice? . Se măsoară cu caliperul.

trapezometacarpiană). • axul goniometrului se aşează în axul biomecanic al mişcării. respectiv prin repere vizibile sau palpabile. Goniometrele sunt de diferite modele şi mărimi. Evaluarea amplitudinii de mişcare(1) Evaluarea amplitudinii articulare. • nu se va presa pe segmente.cu o singură axă de mişcare: trohleare (humero-ulnară. cotilice numite şi enartoze (umăr. • biaxiale . prin măsurarea analitică a unghiurilor de mişcare. pe direcţiile anatomice posibile. deosebim articulaţii: • uniaxiale . care reprezintă axul goniometrului. Se compun dintr-un raportor (0-180°) şi două braţe: unul fix şi celălat mobil.cu două axe de mişcare.3. Cele două braţe se întâlnesc într-un punct. iar braţul mobil pe segmentul mobil care execută mişcarea. dar goniometria rămâne cea mai uzitată. în planurile şi axele corespunzătoare. pentru a nu limita mişcarea. va fi poziţionată în zero (0) anatomic (poziţie neutră) sau . metacarpofalangiene) şi articulaţii în şa (carpometacarpiană a policelui. adaptate dimensiunilor segmentelor de studiat. interfalangiene). perpendiculare una pe cealaltă: elipsoidală (radiocarpiană. mai precis pe proiecţia lui cutanată. • braţele se aşează paralel cu axele longitudinale ale segmentelor care formează unghiul articular ce urmează a fi măsurat. Posibilităţile de apreciere ale unghiurilor maxime de mişcare sunt numeroase. atlantoaxoidiană). ci va fi aplicat uşor. astfel: braţul fix pe segmentul fix.care permit mişcări în toate planurile spaţiului şi includ articulaţii sferoidale. şold). trohoide (radioulnară proximală şi distală. Condiţii de aplicare ale goniometrului: • raportorul se plasază în planul mişcării. Evaluarea amplitudinii articulare sau bilanţul articular constă în aprecierea gradului de mobilitate într-o articulaţie. deci practic se aliniază pe segmentele situate de o parte şi de alta a articulaţiei. • articulaţia de testat. • triaxiale . definită cu precizie clinică relativă. După numărul axelor de mişcare şi forma suprafeţelor articulare.

sector util şi coeficient global funcţional de mobilitate. • testările se vor realiza prin mobilizări active sau pasive. pentru a asigura o maximă tehnicitate. este necesară definirea unor noţiuni ca: poziţie de funcţiune (utilitate). în urma măsurătorilor.defineşte un deficit de amplitudine. De aceea. • poziţia kinetoterapeutului va fi de asemenea comodă şi relaxantă. Ankiloză . impune depistarea cauzei. • poziţia subiectului va fi comodă şi relaxantă. grupând valorile mişcărilor opuse pe acelaşi ax (flexia şi extensia. Ideal este ca mişcările să se execute în amplitudinea lor maximă. Unele articulaţii se pretează mai greu (coloana vertebrală) sau nu se pretează (sterno-costo-claviculare şi intercostale) evaluărilor cifrice precise a amplitudinilor de mişcare. subiectul dezbrăcat la nivelul segmentului de examinat pentru a permite o evaluare corectă a amplitudinii de mişcare în articulaţia testată.este definită prin absenţa totală. rareori solicitarea articulară se realizează la aceşti parametri. redoarea în abducţie reprezintă un deficit de adducţie etc. ceea ce nu corespunde realităţii din punct de vedere mecanic decât în fuziunea osoasă. . se exprimă în grade de la 0 la 180. efectuată cu segmentul opus şi/sau cu valorile standard ale amplitudinii maxime de mişcare. Constatarea unei anomalii de amplitudine articulară. Înregistrările se notează în diverse sisteme de tabele. deoarece orice mişcare se încadrează între aceste limite. De exemplu. alături de valorile standard. abducţia şi adducţia. indiferent de mecanismul său. În activitatea cotidiană însă. redoarea în extensie evidenţiază un deficit de flexie. Valorile obţinute. rotaţia internă şi rotaţia externă). reprezentată de anomalii prin exces (hiperlaxitate capsulo-ligamentară sau hipotonie musculară) sau prin deficit (redoare articulară sau hipertonie musculară).într-o poziţie preferenţială. În cazul articulaţiilor membrelor interpretarea se face în comparaţie cu unghiul aceleiaşi mişcări. Amplitudinile articulare pot fi afectate în caz de redoare sau ankiloză. a oricărei mişcări la nivelul unei articulaţii. Redoarea .

-calcularea produsului dintre valoarea obţinută şi coeficientul standard pentru acest sector de mobilitate. Calcularea lui presupune: -descompunerea fiecărei mişcări.Ce este bilanţul articular? 2. stabilit de Ch. pentru fiecare mişcare posibilă în articulaţia respectivă. -calcularea sumei tuturor coeficienţilor funcţionali elementari. autoservire sau deplasare. sumă care reprezintă coeficientul global funcţional şi are. sumă care reprezintă coeficientul funcţional elementar. pentru mişcarea respectivă. tocmai pentru a o conserva. finalizată cu obţinerea tuturor coeficienţilor funcţionali elementari. valoarea 100%. Dacă pierderea a 15-20° amplitudine spre sfârşitul cursei de mişcare nu are importanţă foarte mare. Coeficientul global funcţional de mobilitate.Ce este poziţia de funcţiune? .Care sunt condiţiile de aplicare a goniometrului? 3. pentru articulaţiile cu mobilitate normală. Imobilizările prelungite se efectuează în poziţia de funcţiune. Întrebări: 1. Rocher este utilizat în mod curent în evaluarea amplitudinii articulare. pierderile cu aceeaşi valoare. constituie sectorul util de mobilitate. -repetarea operaţiunilor şi pentru următoarele sectoare de mobilitate. Valoarea totală a acestor amplitudini. -efectuarea produsului între primul sector de mobilitate. care asigură independenţă funcţională individului. -repetarea operaţiunilor amintite. şi coeficientul standard pentru acel sector (se exprimă în procente). -efectuarea diferenţei între valoarea maximă şi cea minimă a sectorului următor de mobilitate. atunci când mişcarea este descompusă în trei sau patru sectoare. mici în aparenţă (30-40°). -calcularea sumelor produselor tuturor sectoarelor de mobilitate pentru mişcarea respectivă. în eventualitatea instalării ankilozelor secundare. pot transforma individul într-un disabilitat motor. care încadrează poziţia de funcţiune. cu imposibilitate de autoîngrijire.Poziţia de funcţiune (utilitate) reprezintă poziţia de maximă utilitate a articulaţiilor. posibile în articulaţia respectivă în mai multe sectoare. de o parte şi de alta a poziţiei de funcţiune.

Cum se calculează coeficientul global funcţional de mobilitate? .4.

Pentru coloana cervico-dorsală se măsoară distanţa menton-stern înainte şi după executarea mişcărilor de flexie-extensie.capul fibulei. . Se va nota Schober = 10 / 15cm. Bilanţul toracelui se aplică mai ales în malformaţii: torace în carenă sau în pâlnie. Testul lui Schober se efectuează astfel: -se determină apofiza spinoasă a vertebrei sacrale S1 (reper 1). frontal sau tridimensionale.Evaluarea amplitudinii de mişcare(2) Bilanţul articular al coloanei vertebrale Testul separării degetelor se execută astfel: se plasează policele şi indexul sau policele şi rnediusul pe două apofize spinoase vecine. respectiv scolioze cu gibozităţi costale. pentru coloana dorso-lombară se mă soară distanţa dactilion . după executarea flexiei coloanei. precum şi în deformaţiile secundare deviaţiilor vertebrale în plan sagital (mai ales cifoze). Dimensiunile şi mobilitatea lui influenţează atât mobilitatea membrului superior cât şi dinamica ventilatorie. Mişcări în plan frontal şi ax sagital -reprezentate de înclinările laterale • • pentru coloana cervico-dorsală se măsoară distanţa lobul urechii . Se execută apoi flexia trunchiului. prin care în mod normal distanţa dintre cele două repere creşte cu 5cm. Se măsoară distanţa dintre aceste repere. pentru coloana dorso-lombară (în cazul unui subiect aşezat călare pe un scaun) se măsoară gradul deplasării planului frontal al umerilor în raport cu planul bazinului. înainte şi după flexia trunchiului. -se măsoară proximal l0 cm (reper 2).sol se apreciază prin măsurarea distanţei dintre sol şi vârful mediusului.reprezentate de rotaţii • • pentru coloana cervico-dorsală se măsoară distanţa menton-acromion. Mişcări în plan transversal (orizontal) şi ax vertical .acromion.4. În mod normal. Distanţa degete . Bilanţul articular al toracelui Morfologia toracelui condiţionează pe cele ale trunchiului şi centurii scapulare. depărtarea este de 3-4cm.

Pentru măsurarea amplitudinii articulare în cele trei planuri. Mişcări în plan frontal şi ax sagital -reprezentate de abducţie şi adducţie. care trebuie menţinută în lordoză fiziologică. de ligamentele rotund şi pubofemural.situat orizontal. astfel încât gamba să realizeze cu coapsa un unghi de 90°. În caz de retractură a muşchilor ischiogambieri sau a dreptului anterior. precum şi spaţiul dintre degetele II-III să fie aliniate. Mişcarea este limitată de fasciculul iliopretrohanterian al ligamentului iliofemural. Mişcări în plan transversal şi ax vertical reprezentate de rotaţie internă – externă. prin măsurarea perimetrului toracelui. se aleg: poziţia zero (0) sau poziţii preferenţiale. poziţia în flexie sau extensie a genunchiului influenţează rezultatele măsurătorilor. se va poziţiona în primul rând bazinul: linia care uneşte cele două spine iliace antero-superioare trebuie să fie perpendiculară pe linia mediană a feţei anterioare a coapsei de testat şi să se menţină astfel în timpul examinării.pe linia mediană a feţei anterioare a coapsei. Reamintim că goniometrul se plasează în planul mişcării. Bilanţul articular al membrului inferior Articulaţia coxofemurală este o enartroză cu trei grade de libertate. -braţul fix . Flexia şi extensia se măsoară cu genunchiul extins sau flectat. de măsurători spirografice şi studiu radiologie al dinamicii costale. axul mişcării trece prin vârful trohanterului Aceste măsurători sunt însoţite. . Pentru a putea fi corect măsurate. -braţul mobil . axul trece prin centrul capului femural. Poziţia zero (0): aşezat sau decubit dorsal cu genunchii la marginea mesei de testat.reprezentate de flexie şi extensie. şi eventual compensate. linia mediană a rotulei şi feţei dorsale a gleznei.Bilanţul articular al toracelui se apreciază în mod indirect. deci flectaţi la 90° sau decubit dorsal cu coapsa la verticală şi genunchiul flectat. completată dacă este cazul. paralel cu linia care uneşte spinele iliace anterosuperioare. Important este ca spina iliacă anterosuperioară. prin participarea coloanei lombare. Mişcări în plan sagital şi ax frontal .

posterioară şi ridicare coborâre.reprezentate de flexie şi extensie. Mişcările de proiecţie anterioară (antepulsie) şi posterioară (retropulsie) realizează deplasări de 10-12 cm. Întrebări: 1. axul trece prin condilii femurali. sunt evaluate cu precizie mică. In practică. care sugerează importanţa mâinii în actul prehensiunii. executând în raport cu toracele mişcări specifice: proiecţie anterioară .Cum se realizează bilanţul articular al coloanei vertebrale? 2. Celelalte articulaţii ale degetelor. Articulaţiile degetelor. care trece prin extremitatea sternală a claviculei. Bilanţul articular al membrului superior Bilanţul articular al membrului superior trebuie totdeauna completat cu bilanţul funcţional. Cum se realizează bilanţul articular al membrului superior? . a căror valoare se apreciază în centimetri. Se produc în jurul unui ax transversal şi sagital. datorată celor cinci articulaţii care îl compun. 3 cm pentru coborâre şi 9-10 cm pentru ridicare. fără a fi neglijate. Cum se realizează bilanţul articular al toracelui? 3. acromio-claviculară şi scapulo-toracică formează centura scapulară prin care umărul dobândeşte particularitate biomecanica. numai mişcările în articulaţia metatarsofalangiană a halucelui pot fi exprimate cifric pentru flexie-extensie. Axul este vertical şi trece prin extremitatea sternală a claviculei. Umărul.Articulaţia genunchiului este o trohleartroză cu un singur grad de libertate pentru: Mişcări în plan sagital şi ax frontal . Mişcările de ridicare şi coborâre sumează 12-13 cm. Cum se realizează bilanţul articular al mebrului inferior? 4. Are cea mai imperfectă coaptare articulară. Articulaţiile sterno-claviculară.

Testarea musculară are un mare rol chiar în precizarea diagnosticului de boală. . asupra inervării musculare. f) să ştim exact ce muşchi trebuie reeducaţi şi cât de importantă tre buie să fie această evaluare. Întrebările medicului sau kinetoterapeutului trebuie să completeze şi să lămurească toate aspectele observaţiilor şi afirmaţiilor pacientului.5. evaluarea musculară ne dă o suită de lămuriri obligatorii pentru programul recuperator: a) să apreciem valoarea musculară disponibilă pe care ne putem baza în programul terapeutic. d) să apreciem necesităţile pentru aparate şi dispozitive de asistare ca măsură compensatorie (de la purtare de baston. Evaluarea musculară se face întotdeauna după bilanţul articular. a controlului motor şi desigur a integrităţii anatomice a musculaturii. În toate bolile neurologice testarea musculară alături de cea sensitivă devine definitorie pentru diagnostic. Evaluarea forţei musculare Evaluarea musculară este complexă. în final ea trebuind să ne dea răspunsul asupra valorii forţei musculare. a rezistenţei musculare. g) să apreciem posibilităţile vocaţionale. c) să putem preveni sau corecta dezechilibrele musculare care au gene rat diformităţi sau dezaxări. orteze până la stimulatoare neuromusculare). a tonusului muscular. Bolnavul ne va prezenta acuzele caracteristice. Evaluarea musculară subiectivă Primul contact cu deficitul muscular îl luăm prin anamneză asupra acestui deficit. b) să înţelegem cât de mult slăbiciunea muşchilor afectează activităţile zilnice (ADL). e) să putem selecta activităţile posibile ale individului în funcţie de capacităţile musculare ale sale (ale restantului muscular). Tot pe testarea exactă a muşchilor paralizaţi apreciem nivelul lezional medular la un traumatizat vertebromedular. Alături de precizarea diagnosticului de boală.

Testarea forţei musculare Testăm forţa maximă relativă. prelucrat şi generalizat de L. pentru implicarea gravitaţiei (forţă 3-4-5) cu sau fără rezistenţe suplimentare. b) Palparea masselor musculare (în poziţii de relaxare) hipotoniile sau hipertrofiile (contracturile) musculare. adică forţa dintr-un anumit moment. Astfel apreciem de la început hipotrofia sau hipertrofia musculară. a persoanelor slabe sau longiline. Testul muscular manual cere o bună cunoaştere a sistemului muscular de către testator. a) Testingul muscular manual sau bilanţul muscular manual (metoda Fundaţiei Naţionale pentru Paralizie Infantilă.Evaluarea obiectivă Se referă la examenul clinico-funcţional făcut pacientului. fără relief. ne precizează Şi mişcarea pasivă a segmentelor ne dă informaţii asupra acestor aspecte putând chiar să deose bim o spasticitate piramidală (semnul lamei de briceag) faţă de o rigiditate extrapiramidală (semnul roţii dinţate). ci şi a musculaturii întregului corp. a) Inspecţia ne arată relieful muscular comparat cu cel opus sau cu relieful normal al acelei zone. ci a grupului muscular care execută o anume mişcare (este una din părţile negative ale testului). testarea cere poziţionări deosebite pentru anularea gravitaţiei (forţă 0-1-2) sau. 1946. Inspecţia maselor musculare a teritoriilor interesate trebuie să aibă ca termen de orientare starea nu numai a musculaturii simetrice.fracturile recente .stări postoperatorii (locale) . Există mai multe tehnici de testare a forţei musculare. Warthingham) este cel mai folosit. din contră. Testul apreciază forţa nu a unui muşchi.dislocările articulare .miozitele osifiante . Daniels şi C. Pentru fiecare grup muscular. pentru a nu interpreta ca patologică musculatura subţire. Execuţia bilanţului muscular are câteva precauţii deosebite şi contraindicaţii cum ar fi: .

Valoarea reală a forţei unui muşchi de fapt nu o obţinem cu nici unul din testele de mai sus..operaţiile pe abdomen (pentru musculatura abdominală) . Întrebări: 1.procese infecţioase şi inflamatorii locale . Au fost create o serie de dinamometre adaptate unui singur sau mai multor tipuri de mişcări.Cum se face testarea forţei musculare? .boli cardiovasculare severe .stări de oboseală locală sau generală. Evaluările acestea au însă o mare valoare orientativă şi în funcţie de acurateţea testării ne putem apropia mult de valorile relative reale. Forţa poate fi testată şi cu ajutorul unor aparate speciale numite „dinamometre".Ce înseamnă evaluarea obiectivă? 3. Dinamometrele înregistrează valoarea de vârf a forţei grupului muscular respectiv.durerile intense .De ce este importantă evaluarea musculară? 2.

metacarpienelor II şi III şi musculatura aferentă: muşchiul flexor radial al carpului şi muşchii extensori radial ai carpului (lung şi scurt). Această mişcare necesită integritatea flexorului lung al policelui şi al flexorului profund al degetului opus acestuia. precise. 2. şi muşchii policelui. reprezentată de rândul distal al carpienelor. metacarpianul I nu se articulează cu cel de-al doilea şi astfel policele poate fi opus degetelor II-V.Prehensiunea subterminală se realizează între pulpa policelui şi pulpa altui deget când este bidigitală sau pulpele a două degete. Ea este evidenţiată de redoarea în extensie a inelarului . Aceste trei raze de mişcare sunt grupate în jurul unei unităţi centrale stabile. care pe baza informaţiilor instantanee extero şi proprioceptive se automatizează prin repetare şi determină coordonarea optimă a mâinii pentru prindere sau apucare După Littler mâna este divizată in trei elemente de mişcare: raza 1. la care participă în mică măsură şi degetul III. Legătura funcţională dintre razele 1-3 asigură prehensiunea de forţă. Razele 1 şi 2 formează o unitate funcţiuonală pentru activităţi de prehensiune fine. în particular a indexului. metacarpianul I şi articulaţiile dintre ele. de obicei police. aproape de unghie şi extremitatea pulpei fiecărui deget. policele. Este o prehensiune bidigitală fină. Acest mod de prehensiune este mai des folosit în activităţile cotidiene şi permite sesizarea unor obiecte mai groase care pot fi apucate cu două sau trei degete. Tipuri de prehensiune 1. adaptat. Testul de eficacitate constă în apucarea unui ac sau a unui băţ de chibrit aşezat pe masă. Raza 2. când este tridigitală. index şi medius. discriminatorie prin care sunt sesizate obiectele fine.Evaluarea prehensiunii Prehensiunea este un gest precis. prin cei 7 muşchi proprii poate fi mobilzat independent fată de celelalte trei degete. indexul. conştientizat sau reflex. care face imposibilă „strângerea în pumn a celorlate degete”.6. Raza 3 – formată din degetele III-V şi metacarpienele corespunzătoare. .Prehensiunea terminală se realizează între extremitatea pulpei policelui.

Este secundară. 3. mai ales index şi medius. deoarece degetul opus policelui. 5.Prehensiunea prin opoziţie digitopalmară opune palmei ultimele patru degete şi permite sesizarea unor obiecte mai mici decât precedenta: mânuirea unui levier. am prinde o farfurie sau am răsucii o cheie. iar forţa scade. Se mai poate realiza şi tridigital între pulpa policelui. deoarce priza se menţine greu.Care sunt tipurile de prehensiune? . apucarea volanului. Când volumul obiectului este prea mare. se aplică în jurul unor obiecte grele si voluminoase. Ex: menţinerea ţigării între degete. Întrebări: 1.Prehensiunea polici digitopalmară este o prehensiune de forţă realizată între palmă şi ultimele patru degete şi police. 6. mai frecvent indexul.Care sunt elementele de mişcare al mâinii? 2. 4. motiv pentru care se mai numeşte „ pensa de cheie”.Prehensiunea latero-laterală se realizează interdigital între feţele alăturate a două degete. agăţarea de o bară. policele nu poate realiza priza cu celelate degete.Testul de eficacitate pentru priza bidigitală index-police constă în încercarea de a smulge o foaie de hârtie ţinută între aceste două degete.Prehensiunea subtermino-laterală se realizează între pulpa policelui şi faţa laterală a unui deget. în special indexul se sprijină pe celelalte degete şi astfel adductorii policelui pot dezvolta o forţă maximă. acestă priză este utilizată la scris . motiv pentru care se mai numeşte „pensa de scris”. dar devine preţioasă în absenţa policelui. purtarea unui geamantan. indexului şi faţa laterală a mediusului. Este mai rar folosită. ca şi cum am număra banii. Acestă prehensiune bidigitală realizează o priză mai puternică decât precedenta .

Balansul sau avansarea unui picior. Evaluarea mersului Se poate spune că evaluarea mersului este o apreciere global-analitică căci poate furniza date importante atât analitice pe segmente limitate cât şi globale asupra unui complex funcţional neuro-mio-artrokinetic static şi dinamic ca şi aspecte extrem de importante ale echilibrului. • balansul (oscilarea. Sprijin pe ambele picioare. Subiectului i se solicită să execute variate modalităţi de mers: . • Bazinul face o uşoară rotaţie anterioară.mers în tandem . mişcarea piciorului şi genunchiului. Cum primele 2 momente înseamnă perioadă de sprijin pe sol se consideră că ciclul de mers este format din două perioade distincte: • sprijinul. Sprijin pe un picior. pendularea). flexia genunchiului. Se urmăresc o serie de aspecte precum: • echilibru • simetria • poziţia piciorului • comportarea lanţului kinematic al membrului inferior • parametrii măsurabili ai mersului • mişcările bazinului • mişcările trunchiului • mişcările membrelor superioare.mers peste mici obstacole .7. 2. verticale. Faza I: atacul cu talonul • Capul şi trunchiul. deplasarea laterală a pelvisului. Mersul are trei momente funcţionale de bază: 1.urcat-coborât scări. . braţul opus este proiectat înainte.mers normal .mers rapid . Evaluarea mersului se face în principal prin observaţia testatorului care consideră tipul de mers al pacientului.mers în lateral . înclinarea pelvisului. 3. Analiza kinematică a mersului arată că există 6 mişcări determinante ale mersului: rotaţia pelvisului.

Capul şi trunchiul se apleacă spre dreapta. Capul şi trunchiul verticale. • Piciorul respectiv este în unghi drept cu gamba. Se controlează: rotatorii interni ai şoldului. Se controlează: abdominalii şi extensorii coapsei. Se controlează: extensorii genunchiului.. Genunchiul drept extins. extensorii genunchiului şi eversorii piciorului. de verificat amplitudinea extensiei coapsei. Se controlează: extensorii şoldului. Piciorul este pe plat. Se controlează: extensorii genunchiului. - - - - . iar cel stâng uşor flectat. Se controlează: adductorii. în timp ce braţul drept se îndepărtează de corp Se controlează: abductorii coapsei drepte. - - Perturbări ale fazei I: Capul şi trunchiul se apleacă înainte. Bazinul este înclinat spre partea stângă („mersul tip Trendelenburg"). Braţele apropiate de axa corpului. cu o rotaţie anterioară crescută a bazinului. pe sol (căderea antepiciorului). Genunchiul în extensie blocată sau în hiperextensie. Trunchiul alunecă spre dreapta şi şoldul se rotează extern . Bazinul se rotează posterior.pasul se scurtează. Capul şi trunchiul se apleacă îndărăt. bazinul se ridică pe partea stângă. cu o rotaţie posterioară a bazinului. Coapsa dreaptă moderat rotată extern. Se controlează: extensorii şoldului şi flexorii coapsei (evaluarea mărimii pasului). Perturbări ale fazei a II-a: Capul şi trunchiul se apleacă înainte. Se controlează: extensorii şi flexorii genunchiului. Faza a II-a: poziţia medie. Bazinul foarte uşor rotat anterior şi uşor înclinat spre stânga. Şoldul în abducţie. Bazinul este în rotaţie anterioară exagerată. Se controlează: flexorii dorsali ai piciorului.• Genunchiul membrului de atac este extins.

Degetele în extensie.Şoldul în rotaţie externă exagerată. coatele sunt flectate. • • • • • • • • Faza a IlI-a: desprinderea de sol a piciorului. • • • • . Se controlează: flexorii plantari şi extensorii coapsei şi genunchiului. Se controlează: abdominalii şi extensorii coapsei. Şoldul în rotaţie externă exagerată. Se controlează: flexorii şi extensorii genunchiului. de verificat amplitudinea extensiei coapsei. . Braţul drept înaintea axului corpului. Genunchiul în extensie sau în hiperextensie. Se controlează: flexorii plantari ai gleznei. Capul şi trunchiul. . Glezna dreaptă în flexie plantară. Faza a IV-a: balansarea. flexorii dorsali ai gleznei (evaluarea amplitudinii flexiei dorsale a gleznei).- - - Se controlează: abductorii coapsei drepte. Şoldul în uşoară rotaţie internă. glezna putând fi în dorsiflexie. Se controlează: flexorii plantari. verticale. Bazinul cu foarte uşoară rotaţie anterioară. cu cotul extins. . uşor flectat.Genunchiul este parţial flectat şi/sau flexia plantară este limitată. Braţele în apropierea axei corpului. braţul Perturbări ale fazei a IlI-a: . Genunchiul drept uşor flectat. Se controlează: abductorii şi rotatorii interni ai coapsei. extensorii genunchiului şi eversorii gleznei. Coapsa dreaptă în uşoară rotaţie externă. Capul şi trunchiul verticale. Se controlează: flexorii plantari şi extensorii coapsei şi genunchiului.Bazinul cu rotaţie anterioară exagerată. Piciorul se sprijină pe partea anterioară. Bazinul în rotaţie anterioară. cu cotul stâng uşor îndărătul axului corpului.Braţele sunt la distanţe diferite de axa corpului. Genunchiul are o flexie exagerată.

Coapsa în abducţie.De ce este importantă evaluarea mersului? 2. Bazinul rotat posterior.Care sunt perturbările fazei I? 3. Se controlează: flexorii coapsei. iar antepiciorul cade (stepaj). de verificat amplitudinea adducţiei şi flexiei coapsei. de verificat amplitudinea flexiei. Se controlează: flexorii dorsali ai piciorului. Piciorul în unghi drept pe gambă şi uşor eversat. Flexia coapsei şi a gambei este exagerată. - - - - Întrebări: 1.• • • Coapsa şi genunchiul drept flectate. Se controlează: extensorii şi flexorii coapsei. Care sunt perturbările fazei IV? . Care sunt perturbările fazei III? 5. Şoldul în rotaţie externă. Membrul de sprijin este aliniat vertical la bazin. gambei şi cei dorsali ai piciorului. Se controlează: rotatorii interni ai coapsei şi eversorii piciorului. flexorii dorsali ai gleznei. Se controlează: flexorii coapsei şi genunchiului. Care sunt perturbările fazei II? 4. ca şi flexia genunchiului. Degetele se târăsc pe sol. Se controlează: flexorii coapsei şi genunchiului. Perturbări ale fazei a IV-a: Trunchiul alunecă spre stânga. ca şi flexorii dorsali ai piciorului. în timp ce bazinul se ridică pe dreapta.

uneori chiar 2-3 zile. ADL-urile sunt importante şi obligator de evaluat căci: ne precizează nivelul funcţional al unui individ ca o linie de bază contribuie la precizarea atât a diagnosticului cât şi a prognosticului permite alcătuirea completă a unui program recuperator. coordonare. permit o apreciere corectă a dificultăţilor reale pentru viaţa pacientului diferenţiind între diverse ADL-uri. echilibru. nedeterminată de mari invalidităţi. exprimând nivelul de incapacitate. în general. dar în ultima perioadă au fost preluate şi de kinetoterapeuţi. se face pe etape. activităţile umane zilnice. Incapacitatea de a realiza aceste ADL-uri poate să fie temporară. urmărindu-se în ordine: testarea abilităţilor personale. cărora se fac încadrările în conformitate cu legislaţia. sunt acele acţiuni obişnuite ale fiecăruia dintre noi pe care le facem pentru propria îngrijire şi viaţă. Posibilitatea sau nu de a realiza aceste ADL-uri împarte indivizii în „independenţi" şi „dependenţi".8. . testarea pentru activităţi lucrative personale. ADL-urile fac parte din testarea complexă a capacităţilor unui individ alături de evaluările activităţilor de muncă şi profesionale ca şi a activităţilor posibile de agrement. ADL-urile nu au scopuri de performanţă în nici un domeniu. forţă.Evaluarea ADL-urilor ADL-urile. testarea abilităţilor pentru timp liber (agrement). testarea posibilităţilor de comunicare. ADL-urile în evaluare au fost introduse de terapia ocupaţională. Evaluarea ADL trebuie precedată de o evaluare rapidă analitică: amplitudine de mişcare. la care totul este foarte favorabil) şi „potenţialul maxim" (nivelul cel mai înalt care se poate sau s-ar putea atinge prin recuperare). permite încadrarea în ghiduri de invalidităţi şi incapacităţi în baza permit terapistului de a distinge între „optimumul" pacientului (nivelul de la care se pot urmări şi măsura progresele sau regresele. Testarea propriu-zisă a ADL-urilor durează un timp mai îndelungat. testarea posibilităţilor de transport.

Asistenţa moderată (necesită supraveghere. Dependent (poate performa câteva activităţi dar oboseşte uşor. 3. activităţilor persoană de protecţie). 2. Se vede deci că testarea este mai mult informală. 5. copii etc). dar necesită asistare 20Asistenţa maximală (necesită supraveghere. mobilitate. cu asistenţă de 50-80%). a capacităţii de gândire. este utilizată şi următoarea scală de apreciere: 1. Ca metode de evaluare se folosesc: a) b) întrebările puse familiei. grade dedependenţă 2. dar în marea majoritate a activităţilor are nevoie de peste 80% asistare). Independent. comunicare etc). activează încet. 50%). Este metoda cea mai bună dar greu sau imposibil de realizat pentru o serie de activităţi. Activităţile vieţii zilnice au fost împărţite în ultimul timp în 2 categorii: I.activitate imposibilă De asemenea. Observaţia proprie a testatorului a activităţilor pacientului. necesită supraveghere pentru îndeplinirea 1. Supravegheat (poate performa singur activităţile. grade de independenţă 4.- testarea activităţilor în favoarea altora (îngrijire casă. are nevoie de echipamente şi amenajări. ADL-urile propriu-zise care sunt activităţile de bază personale (autoîngrijire. Rezultatele sunt scalate. anturajului. performanţă normală 3. . performanţă adecvată dar dependentă de aparate. testarea abilităţilor educaţionale. 4. dar necesită o Asistenţa minimă (necesită supraveghere şi o asistenţă de cca 20%). corectitudinea de percepere etc. Aprecierea pe grade de independenţă şi de dependenţă este următoarea: A.necesită asistare 0. 6. instalaţii amenajări speciale B. dându-se un punctaj pentru fiecare activitate.

se referă la îngrijirea sănătăţii. Gospodărie Manipularea aparatelor gospodăreşti îngrijirea sănătăţii Activităţi de protecţie Activităţi ale vieţii comunitare Evaluarea ADL-urilor nu este completă dacă se limitează doar la aprecierea capacităţii de acţiune a pacienţilor. 1. Întrebări: 1.Care este importanţa ADL-urilor? 3. la activităţi comunitare sau I-ADL-urile sunt grupate pe direcţii de activităţi. ADL-uri instrumentate (I-ADL) care reprezintă activităţi mai elaborate care utilizează aparatură. sociale etc. 5.Care sunt categorisite ADL-urile? . un ajutor important în executarea activităţilor zilnice. 2. 4. Este obligatorie şi o evaluare a mediului în care trăiesc aceştia deoarece mediul ambiental poate fi un obstacol suplimentar sau.II. 3.Ce sunt ADL-urile? 2. din contră.

Pentru depistarea unor tulburări discrete de motilitate activă se folosesc „probele de pareză”. ca în anchilozele osoase. Pentru membrele inferioare: • Proba Grasset. Prin mobilizare pasivă se explorează şi tonusul musular.9. Proba Brarré. Explorarea motilităţii şi a tonusului muscular I. iar antebraţul ia atitudine de pronaţie. membrul rămâne în urmă.Motilitatea activă. În condiţii fiziologice. . • Proba Mingazzini. de partea deficitului motor membrul inferior cade uşor spre planul patului. 1. Bolnavul în decubit dorsal cu membrele inferioare depărtate cu 510 cm este invitat să-şi flecteze la 90o coapsele pe bazin şi gambele pe coapse. automată. În decubit dorsal.prin pareze sau plegii mai mult sau mai puţin extinse. membrul superior nu poate fi menţinut şi va cădea treptat. bolnavul flectează gambele pe coapse în unghi de 50o – 60o . Bolnavul în decubit dorsal este solicitat să menţină coapsele flectate pe bazin la 50o-60o. 2. reflexă. în cazul unui deficit unilateral. urmărite simetric şi rizomelic. De partea paretică. activă. voluntară se examinează invitând pacientul să efectueze mişcările fiziologice. este invitat să întindă braţele cu palmele în sus. Pentru membrele superioare. bolnavul flectează rapid membrele inferioare de partea cu defict piramidal. de partea paretică (deficit piramidal) gamba cade uşor spre planul patului. Bolnavul .Motilitatea pasivă se efectuează de către examinator care imprimă o serie de mişcări diferitelor segmente ale aparatului locomotor. meţinerea gambelor în această poziţie este posibilă aproximativ 10 minute. In decubit ventral. gamba respectivă cade treptat spre planul patului. • • Proba Vasilescu. se examinează deasemenea şi mişcările coloanei vertebrale. Tulburările motilităţii se manifestă prin: . începând cu cele ale degetelor. indiferent în care postură. involuntară şi sincinetică. .Examenul obiectiv al motilităţii vizează motilitatea pasivă.limitarea – dureroasă sau nu a mişcărilor ce poate merge până la lipsa oricărei motilităţi.

Motilitatea sincinetică ( mişcări asociat patologice) constă din mişcări sincinetice de partea hemiplegică sau hemiparetică ce apar când se face o flexie de partea sănătoasă.Disociaţia funcţiilor motorii se manifestă ca tulburări ale mişcărilor refelxe. frecvent prin leziuni medulare sau de trunchi cerebral. 5. leziuni ale plexurilor. diminuată. ●în leziuni de trunchi cerebral. deasupra lui C5 . mersului în pas de voie sau în fugă. vorbirii. însoţită de convulsii şi tulburări de vorbire. mioclonii. asociată cu tulburări de sensibilitate. balansarea braţelor în mers. râsului. masticaţiei. automate sau voluntare ale extremităţilor. tremurături.Gradul tulburării motilităţii active va fi notat: uşor dimminuată. Paraliziile reprezintă pierderea motilităţii active şi sunt produde de: -leziuni ale neuronului motor central: ●hemiplegia corticală . Parezele reprezintă scăderi ale motilităţi active privind atât ritmul cât şi amplitudinea şi forţa musculară. Tulburări de motilitate. fasciculaţii. ●hemiplegia medulară. -leziuni ale neuronului motor periferic prin afectarea cornului anterior . plânsului. 2. ticuri. urcatul sau coborâtul scărilor. căreia i se opune o rezistenţă. 4. ●hemiplegia capsulară.Motilitatea automată se apreciază prin urmărirea clipitului. limitată. se poate asocia cu paralizia unor nervi cranieni. Motilitatea involuntară se explorează prin urmărirea eventualelor mişcări involuntare prezente mai ales în leziuni extrapiramidale: convulsiile tonice sau clonice. Tetraplegiile pot fi determinate de leziuni ale fasciculului piramidal. III. foarte diminuată. 1. bilateral. polinevrite şi alte afecţiuni ale nervilor periferici. ●paraplegia: cerebrală sau medulară. mişcări coreice sau atetozice. II. schiţată. Explorarea tonusului muscular . crampe funcţionale. rădăcinilor motorii. Parezele şi paraliziile se realizează ca urmare leziunilor fasciculului piramidal şi a neuronului motor periferic. 3. hemibalism.

Semul „roţii dinţate” se evidenţiază prin executarea unei mişcări pasive cu deosebire al nivelul cotului sau gâtului mâinii. Hipertonia este: -piramidală= contractură -extrapiramidală=rigiditatea -spinală. În caz de hipertonie extrapiramidală se evidenţiază o rezistenţă musculară care cedează sacadat sau tinde să blocheze mişcarea. Semunl Noica evidenţiază hipertonia extrapiramidală latentă: bolnavul este aşezat în decubit dorsal. când se observă că cedarea hipertoniei se face sacadat sau întrerupt.În mod fiziologic muşchii sunt într-o uşoară şi permanentă satre de tensiune musculară chiar şi în condiţii de repaus. În timp ce îşi plimbă încet membrul inferior în jos şi în sus. În hipertonia extrapiramidală se evidenţiază semnul „roţii dinţate” al lui Negro şi semnul Noica. Se urmăreşte prin palpare consistenţa şi tensiunea muşchiului. În cazul leziunilor piramidale avem semnul lamei de briceag. mişcări pasive de flexie şi de extensie ale mâinii bolnavului din articulaţia radiocarpiană. Tulburările de tonus muscular sunt hipertonia şi hipotonia. . Hipotonia survine în : -leziuni ale nervilor periferici -leziuni ale fascicolelor medulare ascendente -leziuni ale cerebelului -în coree şi atetoză se asociază cu mişcări involuntare caracteristice. Tonusul de repaus. dând o senzaţie similară cu cea pe care o dă un lanţ tras pe o roată dinţată. extensibilitatea maximă a muşchiului şi rezistenţa la mişcarea pasivă impusă de examinator. În timpul unei contraţii voluntare tonusul creşte. tonusul de atitudine şi în timpul unei contraţii voluntare. examinatorul execută la mâna de aceeaşi parte. Se poate întâlnii şi contarctura antalgică. Se va explora tonusul de repaus. Tonusul de atitudine (posibilitatea tonusului muşchiului de a se adapta la o nouă poziţie). Acest tonus asigură poziţia corpului printr-o serie de refelexe de postură generală sau locală. este o stare de semicontracţie.

Care sunt etaple evaluării tonusului muscular? .Întrebări: 1.Care este scopul examenului obiectiv al motilităţii? 2.Care sunt probele de pareză? 3.

Explorarea sensibilităţii Din punct de vedere clinic. regiunea cu tulburări de sensibilitate se delimitează cu un creion dermatograf . defecaţie sau de manopere de elongarea trunchiului nervos: • • Manopera Lasègue. Manopera Bonné : flectarea gambei pe coapsă şi a coapsei pe bazin cu adducţie concomitentă provoacă durere (Bonne pozitiv). examinarea se face comparativ. II. grade. care poate îmbrăca diferite aspecte: nevralgie. Sensibilitatea obiectivă Examenul sensibilităţii obiective trebuie să se efectueze după mai multe reguli: explorarea se face într-o camera linştită cu temperatura de confort. fulguraţie.Sensibilitatea subiectivă cuprinde paresteziile şi durerea. intesă. arsuri. Durerea radiculară are distribuţie radiculară. înţepătură. cu caracter de arsură. durerea este de mai multe tipuri: În leziunile nervilor periferici durerea se localizează pe traiectul nervilor respectivi şi se exacerbează la presiunea acestora. dureri polinevritice. sensibilitatea se împarte: -sensibilitatea subiectivă şi obiectivă. parţial influenţată de analgezice. junghi. 50. subiectul va avea ochii închişi pentru a nu vedea aplicarea excitantului. Lasegue pozitiv se poate cuantifica prin precizarea gradelor la care devine pozitiv: 30. durerea este exagerată de stimulări algogene minimale şi de stimulări nealgogene. cefalee. cauzalgie. 40. În funcţie de localizare. constă în ridicarea membrului inferior bolnav întins ceea ce provoaă o durere vie pe traiectul rădăcinii ( Lasègue pozitiv).10. înainte de începerea examinării vom face cunoscut subiectului excitantul care va fi aplicat.…. este exacerbată de factori care cresc tensiunea: tuse. -sensibilitate superficială şi profundă I. pe zone simetrice. strănut . dureri radiculare. migrenă. Durerea talamică apare în jumătatea corpului opusă leziunii cu caracter particular = sindromul talamic: are sediul profund şi distrubuţie difuză. Durerea cordonală are extindere difuză imprecisă însoţită de parestezii.

Sensibilitatea termică poate fi modificată în plus=hiperestezie. 3. cifrele sau desenele executate de examinator. Ea se examinează cu compasul lui Weber care are două braţe (unul cu vârful ascuţit celălalt cu vârful bont) aşezate pe o bară metalică gradată.Explorarea sensibilităţii superficiale. Excitanţii trebuie aplicaţi la un oarecare interval de timp. 1. la spate şi la coapse =6-8 mm. Tulburările dermolexiei se numesc adermolexie. În condiţii patologice sensibilitatea tactilă poate fi diminuată=hipoestezie sau abolită=anestezie. b)discriminarea tactilă este posibilitatea de a distinge doi excitanţi tactili aplicaţi simultan pe piele. Se aplică alternativ cald şi rece pe regiunile de examinat. una cu apă încălzită la 40-50o C şi o alta cu apă rece sub 15oC. pe diferite regiuni ale pielii corpului. diminuată=hipoestezie sau abolită=anestezie. Se examinează pe rând sensibilitatea tactilă. termică şi dureroasă. Pentru explorare se utilizează două eprubete. Distanţa minimă la care cei doi excitati aplicaţi simultan sunt apreciaţi corect este diferită în funcţie de regiune: la nivelul buzelor= 1-3 mm. Pentru explorarea ei se foloseşte un ac cu un vârf bine ascuţit pe care îl aplicăm moderat.Sensibiliatea tactilă a)sensibilitatea tactilă se examinează cu ajutorul unei bucăti de vată cu care atingem diferite regiuni ale corpului. Atingerea se face uşor şi cu aceeaşi intensitate. Sensibilitatea dureroasă poate fi diminuată= hipoestezie sau abolită=anestezie Exploarea sensibilităţii profunde 1. deoarece senzaţia persistă un timp mai îndelungat. la nivelul pulpei degetelor =1-2 mm.Simţul mioartrocinetic . Se apreciază intensitatea excitantului şi localizarea lui. la o oarecare distanţă.Sensibilitatea dureroasă Sensibilitatea dureroasă înregistrează excitanţii care produc durerea.Sensiblitatea termică Sensibilitatea termică permite aprecierea temperaturii unui obiect pus în contact cu tegumentele. 2. c)dermolexia constă în capaciatea subiectului de a recunoaşte cu ochii închişi literele. dar suficient ca să provoace o senzaţie dureroasă si nu tactilă.

Se apreciază durata cât subiectul percepe vbraţiile şi sensibilitatea cu care percepe aceste vibraţii. Se aplică piciorul diapazonului (pus în vibraţie) pe emineţele osoase ale membrelor (maleole. consistenţa. regulariatea obiectului. într-un anumit sens şi subiectul trebuie să imite la membrul opus mişcarea făcută de examinator. un obiect . creasta tibiei etc).Cum se împarte sensibilitatea din punct de vedere clinic? 2. 4.Somatognozia este simţul schemei corporale. la care membru şi în ce direcţie.Sesnsibiltatea barestezică Se examinează prin aplicarea unor greutăţi difeite. 5.Stereognozia Steeognozia reprezintă posibilitatea de a recunoaşte. 3. cu ochii închişi. persoana apreciind diferenţa de greutate. să spună ce segment am mişcat. 2. rotulă. Uneori. dar nu îi poate spune numele. Întrebări: 1. într-o anumită articulaţie Examinarea se face începând cu articulaţiile mici de la nivelul degetelor.Care sunt regulile de examinare a sensibilităţii obiective? 3. Deplasăm un deget de la un membru. pipăindu-l cu degetele. subiectul poate denumi forma. cu ochii închişi .Acest tip de sensibilitate permite subiectului (având ochi închişi) să recunoască poziţiile imprimate de examinator unui segment de membru.Sensibilitatea vibratorie Sensibilitatea vibratorie se examinează cu ajutorul diapazonuluicu timbru jos.Cum se face explorarea sensibilităţii profunde? . mărimea. segemntele corpului şi a raportului lor spaţial. Se explorează prin solicitarea persoanei să recunoască .

simetric tendonul sau locul de inserţie a acestuia pe os. Constă în extensia halucelui însoţită. Subiectul stă în decubit dorsal cu membrele inferioare în semiflexie. Reflexele cutanate abdominale se obţin prin excitarea cu un ac a tegumentelor abdominale. Reflexul medioplantar: prin percuţia plantei în 1/3 mijlocie se obţine flexia plantară a piciorului. Se poate pune în evidenţă şi prin alte tehnici: presiunea tegumentelor de sus în jos pe . de răsfirarea degetelor în formă de evantai. Refelxul tricipital: prin percuţia tendonului muşchiului triceps brahial se produc extensia antebraţului pe braţ. Refelexul cutanat plantar: excitarea tegumentelor de pe marginea externă a plantei. se obţine flexia antebraţului pe braţ. de la călcâi spre degete. Se obţine contracţia muşchilor drepţi abdominali la trecerea acului paralel cu arcul costal .Explorarea reflexelor 1. Se declanşează prin excitarea cu un ac a marginii externe a feţei plantare a piciorului. Se explorează prin excitarea cu un ac a tegumentelor din diverse regiuni. când se produce flexia plantară a piciorului (bolnavul se află în decubit ventral sau în genunchi la marginea patului). uneori. Cu ciocanul de refelxe se percută bilateral .Refelxele osteotendinoase (miotatice) se explorează cu ajutorul unui ciocan de refelexe. 3. Reflexul cremasterian: excitarea tegumentelor feţei interne a coapsei determină contracţia muşchiului cremaster şi ridicarea testicolului de partea respectivă.11. produce flexia plantară a degetelor.Reflexele patologice Refelxul lui Babinski este fiziologic până la vârsta de 2 ani. Reflexul bicipital: prin percuţia tendonului muşchiului biceps brahial la plica cotului. iar ca răspuns se obţine contracţia muşchiului respectiv. comparativ. 2. Reflexul achilian se obţine prin percuţia tendonului lui Achile. Reflexul rotulian: prin percuţia tendonului rotulian se obţine extensia gambei pe coapsă. patologic apare în leziuni ale căii piramidale. în dreptul ombilicului şi paralel cu plica inghinală.Reflexele cutanate. Ca metodă este folosită percuţia tendonului unui muşchi.

este pozitiv în leziunile căii piramidale. Refelxul Marinescu-Radovici (palmo-mentonier) se produce prin excitarea tegumentelor eminenţei tenare şi constă în contracţia mentonului de aceeaşi parte. ciupirea tendonului lui Achile (semnul Schaffer) presiunea musculaturii gambiere anterioare (semnul lui Gordon). în dreptul cuboidului. Reflexul lui Mendel-Bechterew se produce prin percuţia cu ciocanul pe faţa dorsală a piciorului.Care sunt reflexele osteotendinoase? 2. apare în leziuni de trunchi cerebral şi piramidale bilaterale. este pozitiv în leziunile căii piramidale.Care sunt reflexele patologice? . Apare în leziuni piramidale accentuate.creasta tibială (semnul Oppenheim) . Reflexul lui Rossalino constă în flexia plantară a degetelor produsă prin percuţia pulpei degetor membrelor inferioare. Întrebări: 1. Clonusul este rezultatul exagerării reflexului de întindere şi constă în declanşarea de secuse clonoide la întinderea bruscă a tendonului lui Achile sau a muşchiului cvadriceps. răspunsul este o flexie plantară a degetelor.

dar cerem pacientului să se opună. . Ortostatism activ Testul întinderii membrului superior foarte utilizat mai ales la vârstnici. 4. în ortostatism lipit cu umărul de un zid. Ortostatism static a) Testul Romberg clasic. nu apleacă trunchiul. să nu se lase împins. Evaluarea echilibrului Există multe teste pentru aprecierea tulburărilor de echilibru explicabile de altfel datorită proceselor complexe care concură la menţinerea stabilităţii. cu închiderea ochilor 20-30 sec. 3%.idem. Cronometrare cât rezistă şi nu balansează înainte braţele. La nivelul călcâielor este trasă o linie. Se notează pe zid nivelul atins de vârful degetelor. Braţul anteflectat la 90° (cot întins) lipit de zid. În general. nu face pasul sau paşii îndărăt sau dacă chiar nu este gata să cadă. Se poate complexa flectând . picioarele paralele. b) Testul „branciului" se execută în două moduri: .12.25% din greutatea corpului.5%. Se începe aplecarea înainte cu avansarea membrului superior maxim posibil. pe bazin. genunchiul.o chingă legată de talie şi având în spate un inel de care este prinsă o coardă care trece peste un scripete. Variante cu aşezarea picioarelor unul înaintea altuia. La capătul coardei se atârnă nişte greutăţi care reprezintă 1. testul se repetă de 3 ori luându-se cea mai bună performanţă. Se măsoară distanţa de la nivelul iniţial al vârfului degetelor până la cel final.din ortostatism ca la Romberg aplicăm scurte împingeri neanunţate pacientului la nivelul sternului. fără pierdere de echilibru. într-un picior cu braţele încrucişate pe piept. Se apreciază gradul de legănare. d) Testul stressului postural . picioarele lipite. în spate. c) Testul unipodal. din lateral şi apreciem stabilitatea. se cronometrează cât îşi poate ţine echilibrul (30-150 sec).

Evaluarea se realizează la vârstnici mai ales pentru aprecierea pericolului de căderi. se pot aprecia deficitele funcţionale: a) Scala echilibrului Berg reprezintă o listă de 14 acţiuni pe care pacientul trebuie să le execute . el se desfăşoară astfel: pacientul stă pe scaun. Şi la acest test. iar 4 = execută fără nici o dificultate).Din ce este alcătuit testul „ridică-te şi mergi"? .Cum se evaluează echilibrul static? 2. După modul de execuţie. să se întoarcă şi să se reaşeze pe scaun. Scala de grade de apreciere este 0-1-2-3 în care însă 0 este normalitatea şi 3 aspectul cel mai grav. c) Testul „ridică-te şi mergi" este foarte frecvent utilizat la bătrâni. cu dificultate. Deseori ambele teste Tinetti sunt asociate dând o mai bună apreciere. gradele de apreciere pot fi 0-1 sau 0 1-2. Durata acestor acţiuni se poate cronometra. d) Testul de echilibru Tinetti cu 2 sau 3 grade de apreciere (0-1 sau 0-1-2) e) Testul de mers Tinetti este o analiză a câtorva componente ale mersului care se poate face la viteza obişnuită a pacientului sau/şi viteză crescută. Întrebări: 1. Şi acest test se poate cuantifica pe scala 0--1-2-3.Bilanţuri funcţionale Sunt frecvent utilizate în serviciile de specialitate aducând informaţii complexe căci pacientul este pus să îndeplinească o serie de acţiuni care cer oarecare abilităţi.După modul cum sunt executate fiecare se codifică cu 0-1-2-3-4 (0 = incapabil să execute. Practic. f) Scala evaluării mersului este ceva mai complexă decât testul de mers Tinetti. hemiplegiei etc. b) Scala Utilizează ca abilităţilor scor de mişcare 0-1-2 are (0 = 10 teste de 1 = mobilizare performează cuantificările incapabil. căci se introduc o serie de mişcări automate din mers ale articulaţiilor membrelor inferioare şi ale membrelor superioare.Ce sunt bilanţurile funcţionale? 3. 2 = performează fără dificultate). să meargă 6-10 m. i se comandă să se ridice în picioare (fără sprijin).

. Aceste eforturi au la bază un consum ridicat de oxigen. cardiorespiratorie şi a reactivitătii neuromusculare Evaluarea funcţională Evaluarea funcţională este importantă în dirijarea programului recuperator. în funcţie de raportul dintre aceşti doi parametrii. Evaluarea funcţională se impune cu atât mai mult. cu cât datele recoltate în timpul efortului şi a pauzelor sunt cele care determină raţionalizarea întregului proces recuperator. în sensul că eforturile cu volume mari (de lungă durată) se pot desfăşura numai dacă intensităţile la care se lucrează sunt reduse. Pauzele constituie elementul fundamental de progres.13. Cele imediate sunt utilizate în dirijarea operativă a efortului fizic şi a pauzelor necesare refacerii după efort. indiferent dacă se lucrează cu volume sau intensităţi mari. c) supracompensarea sau creşterea capacităţii de efort peste valorile iniţiale. adică se desfăşoară în condiţii de aerobioză. deoarece . scăderea volumelor.chiar dacă sunt aplicate local . Refacerea după aceste eforturi poate fi realizată prin trei tipuri de pauze. Eforturile pot fi clasificate după durată şi intensitate. în mod implicit. care permit: a) refacerea completă a capacităţii de efort. b) refacerea incompletă a capacităţii de efort. imediat şi tardiv. deoarece activitatea fizică la parametrii ridicaţi se realizează prin consumarea rapidă a rezervelor energetice.efectele mijloacelor specifice şi asociate utilizate se răsfrâng. Creşterea intensităţii efortului (tempo-uri crescute de lucru) atrage după sine. Evaluarea funcţională. Se consideră că între volumul şi intensitatea efortului există un raport invers proporţional. asupra întregului organism.

tensiunii arteriale în clino.şi ortostatism. Calificativul specialitate. consideraţi şi factori limitativi ai efortului. Colegiul American de Medicină Sportivă a stabilit o formulă de calculare a frecvenţei cardiace optime. deoarece poate ridica probleme deosebite de dozare a efortului.vârsta în ani. Evaluarea reactivităţii neuromusculare Reactivitatea neuromusculară se apreciază prin timpul de reacţie sau latenţa reacţiei motrice. Evaluarea capacităţii de adaptare la efort se poate realiza pe baza unui test simplu. VEMS-ului şi capacităţii vitale nesatisfăcător necesită un consult cardiologie de programul de reeducare se recomandă pacienţilor o frecvenţă cardiacă de lucru a cărei valoare este 50-70% din frecvenţa cardiacă volumului curent de aer (VC). cutanat sau proprioceptiv) şi apariţia răspunsului motor voluntar adecvat. Explorarea cardiovasculară va include determinarea: frecvenţei cardiace. După Demeter timpul de reacţie însumează: evidenţiază respiratorie valorile se realizează prin: spirografie-spirometrie.Evaluarea cardio-respiratorie Cele mai semnificative sunt efectele asupra aparatelor cardiovascular şi respirator. (CV). acustic. care trebuie să devină investigaţia de rutină înainte de instituirea tratamentului. prin care se calculează indicele Ruffier. la care o persoană poate desfăşura efort fizic: frecvenţa cardiacă optimă = 220 . se va urmări şi frecvenţa respiratorie . Explorarea care (FR). În optimă.testul Ruffier. Aceasta reprezintă perioada de timp scursă între momentul aplicării unui stimul (vizual. cunoscut în literatura de specialitate sub numele autorului . electrocardiograma.

"relaxează" etc. • timpul central de conducere. care include timpul de conducere cerebral spre zona motorie şi timpul necesar acceptării acţiunii de elaborare a răspunsului motor (70-82 ms). dar prin repetare. Promptitudinea şi performanţa răspunsului motor se poate auto-aprecia şi autocorecta prin biofeed-back. capabil să reacţioneze la comenzile verbale ale kinetoterapeutului: "trage". osciloscoape. "împinge". care furnizează pacientului retrocontrolul. crescându-i astfel motivaţia participării la actul recuperator. • durata transmiterii aferente către SNC. viteză. "rezistă". compuse din: EMG. care durează în medie 25-35 ms şi este consti tuit din depolarizarea plăcii neuromotorii şi contracţia fibrelor musculare. monitoare. circuite electronice exterioare. care variază între 8-10 ms.• durata recepţionării stimulului şi transformarea excitantului în influx nervos (3-5 ms). precizie. Biofeed-back-ul foloseşte aparate electronice sofisticate. cu atât timpii sunt mai mari. . La primele execuţii. Promptitudinea răspunsului motor voluntar la diverşi stimuli se ameliorează prin exersare. răspunsul va deveni din ce în ce mai rapid. Cu cât mişcările sunt mai complexe. • timpul efector. Când mişcările voluntare se normalizează. iar pentru cele cutanate şi proprioceptive de 20-25 ms. care pentru impulsurile vizuale şi acustice este de 5-10 ms. viteza de reacţie este scăzută. • durata transmiterii eferente. Un răspuns motor voluntar poate fi obţinut numai din partea unui pacient conştient. vizuale sau sonore. controlul extern dispare şi pacientul realizează mişcarea cu coordonatele aşteptate: amplitudine.

Ce include explorarea cardiovasculară? 3.Care este importanţa evaluării funcţionale în kinetoterapie? 2.Întrebări: 1.Cum se apreciază reactivitatea neuromusculară? .

iar efortul se efectuează la cicloergometru sau la covorul rulant şi indirecte. In kinetoterapie efortul este mai ales de tip aerob.) inima ajunge la limita maximă funcţională. dobândesc continuitate armonioasă. cu atât eliberează o cantitate mai mare de energie şi ca urmare. cu sechele ireversibile. intensitatea efortului creşte. Dacă pentru un individ aparent sănătos. în cursul unui efort submaximal de 6 minute. Cu cât muşchiul consumă mai mult oxigen în unitatea de timp. sex. dobândesc o capacitate de efort foarte bună şi sunt motivaţi să practice chiar activităţi sportive competiţionale. dirijarea creşterii capacităţii de efort este relativ simplă. cu o stare de sănătate turilor uşoare. fiind condiţionat de cantitatea de O2 consumată de muşchi în unitatea de timp. deoarece depind de o serie de variabile. limitată. care determină creşterea frecvenţei cardiace intraefort la 130-170 bătăi/minut. Dacă numărul de repetări este prea mare scade coordonarea. sunt bolnavi. Consumul maxim de oxigen se determină prin metode directe. La valoarea maximă a consumului de oxigen (VO2 max. respectiv: vârstă. stadiul bolii. boli asociate etc. datorată unor afecţiuni cronice sau disabilităţii motrice. . Evaluarea capacităţii de efort şi a capacităţii psihice Evaluarea capacităţii de efort Capacitatea de efort reprezintă cantitatea maximă de lucru mecanic efectuată de un individ într-o unitate de timp. pentru un pacient lucrurile sunt mai complicate. utilizează relaţia liniară dintre frecvenţa cardiacă şi consumul de oxigen. De asemenea. enunţate deja. care prin repetare devin mai sigure. Capacitatea de efort a organismului nu reprezintă o sumă a capacităţii funcţionale a tuturor organelor şi sistemelor corpului omenesc. Programul kinetic. care după recuperare ating doar nivelul efor după cum alţii. Determinarea indirectă a VO2 max. efectuat în cadrul şedinţei de recuperare. Sănătatea nu conferă totdeauna capacităţi maxime de efort.14. include cicluri de mişcări. automatizate. economisesc energie şi prin aceasta oxigen.

se află • coleric . doar combinaţii de trăsături în proporţii diferite. Caracterizarea temperamentului are la bază şi sistematizarea trăsăturilor în extraversie şi introversie. echilibrat. vorbăreţ. experimentul. interviul.este tipul slab. nu este totdeauna de încredere. autocunoaşterea şi autoevaluarea. se plictiseşte repede. echilibrul şi mobilitatea proceselor funda sistemului nervos central . Evaluarea temperamentului. atitudini.este tipul puternic. nu agrează lucrurile neinteresante sau care îi consumă timpul. determinând comportamente mai mult sau performante. . ancheta.excitaţia şi inhibiţia . săritor la nevoie. experienţă de viaţă) şi stabilirii unei comunicări cât mai eficiente între echipa medicală şi bolnav.au primit în teoria lui I. Nu există tipuri temperamentale "pure". Se cunoaşte modul în care unele trăsături observaţia. • introvertul . comunicare şi mai puţin acceptate sau Cele patru tipuri temperamentale .Evaluarea activităţii psihice Recuperarea psihologică adaptării lui a ca orice act în de medical vederea presupune şi cunoaşterea tratamentului. agrează oamenii şi compania lor. • sanguin . în care forţa. temperamentale se suprapun convingerilor şi obişnuinţelor de reactivitate. pacientului caracteristicilor individualizării personalitate (temperament. inert. inhibitiv. echilibrat. mobil. neechilibrat. •flegmatic . mobil. După Eysenck: • extravertul este sociabil. Nu se poate spune că unul este superior celuilalt.este tocmai opusul.este tipul puternic. Pavlov explicaţii psihonerviste.P. Metodele de psihodiagnoză sunt multiple: anamneză psihologică. ei sunt numai diferiţi. autoobservaţia. mentale ale într-o anumită combinaţie: Evaluarea temperamentului se poate realiza pe baza chestionarelor. • melancolic . chestionarele şi testele.este tipul puternic.

Cum se evaluează temperamentul? 4. Rezultatele introspecţiei pot fi trecute în fişe şi comparate apoi cu rezultatele evaluărilor obiective. terapeutul având posibilitatea să clarifice unele aspecte neelucidate de testele şi chestionarele aplicate. colaborare cu echipa medicală. scăderea tonusului muscular etc. se pot recolta informaţii privind posibile dificultăţi de adaptare la situaţia creată de boală. a tonusului muscular etc. spitalizare. trebuie să încheie activitatea de psihodiagnostic. măsura în care se autoevaluează. În afara datelor personale obişnuite. Pacientul poate să-şi observe şi analizeze reacţiile locale şi generale la mijloacele terapeutice aplicate: durere intensă.Ce tip de efort întâlnim în kinetoterapie? 2. Prin conturarea personalităţii fiecărui pacient se poate individualiza planul de recuperare. oferite de orice interviu anamnestic. Antonelli. sau dimpotrivă. relaţia cu familia. motivaţie în efectuarea programului recuperator.Cum se determiniă indirect VO2 max? 3. creşterea amplitudinii articulare. Anamneză psihologică. limitarea amplitudinii de mişcare. efectuate de psiholog sau kinetoterapeut.Ce încheie psihodiagnosticul? . scăderea acuzelor dureroase. Întrebări: 1. după F.Autoobservaţia şi autoaprecierea sunt indisolubil legate.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful